P. 1
Albetrt Camus-Strainul

Albetrt Camus-Strainul

|Views: 0|Likes:
Published by Danut Catalin

More info:

Published by: Danut Catalin on May 06, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/06/2012

pdf

text

original

Străinul Albert Camus (roman

)

Partea întîi I Astăzi a murit mama. Sau poate ieri, nu ştiu. Am primit o telegramă de la azil: "Mama decedată. Înmormîntarea mîine. Sincere condoleanţe." Asta nu înseamnă nimic. Poate că a fost ieri. Azilul de bătrîni e la Marengo, la optzeci de kilometri de Alger. Voi lua autobuzul la ora două şi voi sosi în cursul după­amiezii. Astfel, voi putea sta de priveghi şi mă voi întoarce mîine seară. I­am cerut patronului meu două zile de concediu şi nu putea să mă refuze avînd o asemenea scuză. Dar nu părea încîntat. I­am spus: "N­am nici o vină". Nu mi­a răspuns. Atunci m­am gîndit că n­ar fi trebuit să­i spun asta. În fond, n­aveam de ce să mă scuz. Mai degrabă el ar fi trebuit să­mi prezinte condoleanţe. Dar mi le va prezenta, fără îndoială, poimîine, cînd mă va vedea în doliu. Deocamdată e ca si cum mama n­ar fi murit. După înmormîntare, dimpotrivă , va fi un lucru încheiat şi totul va fi căpătat o înfăţişare oficială. Am luat autobuzul la ora două. Era foarte cald. Am mîncat la restaurant, la Céleste, ca de obicei. Toţi erau foarte trişti din cauza mea şi Céleste mi­a spus: "Avem numai o mamă". Cînd am plecat, m­au condus pînă la uşă. Eram cam zăpăcit pentru că a trebuit să urc pînă la Emmanuel să împrumut o cravată neagră şi o panglică de pus la mînecă. Lui i­a murit un unchi, acum cîteva luni. Am fugit ca să nu pierd autobuzul. Fără îndoială graba, goana, toate acestea, la care s­au adăugat zdruncinăturile, mirosul de benzină, reverberaţia drumului şi a cerului, m­au făcut să aţipesc. Am dormit aproape tot drumul. Şi, cînd m­am trezit, eram înghesuit lîngă un soldat care mi­a zîmbit si care m­a întrebat dacă vin de departe. Am spus "da", ca să închei discuţia. Azilul e la doi kilometri de sat. Am făcut drumul pe jos. Am vrut s­o văd pe mama imediat, dar portarul mi­a spus că trebuie să mă duc la director. Cum era ocupat, am aşteptat puţin. Portarul a vorbit tot timpul cît am aşteptat şi, în sfîrşit, am ajuns la director: m­a primit în biroul lui. E un bătrînel firav, decorat cu Legiunea de Onoare. S­a uitat la mine cu ochii lui de un albastru deschis. Apoi mi­a strîns mîna pe care a ţinut­o atît de mult în mîna lui, încît nu prea ştiam cum să mi­o retrag. A consultat un dosar şi mi­a spus: "Doamna Meursault a intrat aici acum trei ani. Dumneata erai singurul ei sprijin." Am crezut că­mi reproşează ceva şi am început să­i explic. Dar el m­a întrerupt: "N­ai de ce să te justifici, dragul meu. Am citit dosarul mamei dumitale. Nu aveai cu ce s­o întreţii. Ea avea nevoie de o îngrijitoare. Salariile voastre sînt mici. Şi, la urma urmelor, era mai fericită aici." Am spus: "Da, domnule director". El a adăugat: "Ştii, avea prieteni, oameni de vîrsta ei. Putea să le împărtăşească preocupări care sînt din alte vremuri. Eşti tînăr şi ei i­ar fî fost urît cu dumneata." Aşa era. Cînd era acasă, mama îşi petrecea vremea urmărindu­mă în tăcere cu privirea. În primele zile cînd a venit la azil, plîngea des. Dar asta din pricina obişnuinţei. După cîteva luni, ar fi plîns dacă ai fi luat­o de la azil. Tot din pricina obişnuinţei. Puţin şi din această cauză, în ultimul an aproape că nu m­am mai dus să o văd. Dar şi fiindcă asta îmi lua toată duminica ­ fără să mai pun la socoteală efortul de a merge pînă la autobuz, de a lua bilet şi de a face două ceasuri pe drum. Directorul mi­a vorbit mult. Dar eu aproape că nu­l ascultam. Apoi mi­a spus : "Presupun că vrei s­o vezi pe mama dumitale". M­am ridicat fără să spun nimic şi el a luat­o înainte spre uşă. Pe scară mi­a explicat: "Am transportat­o la mica noastră morgă. Ca să nu­i tulburăm pe ceilalţi. Ori de cîte ori un pensionar de­al nostru moare, ceilalţi sînt nervoşi timp de două, trei zile. Şi asta îngreunează serviciul". Am trecut printr­o curte în care sporovăiau în grupuri o mulţime de bătrîni. Cînd treceam noi, tăceau. Iar în spatele nostru discuţiile începeau din nou. Ai fi zis o pălăvrăgeală indistinctă, de papagali. La intrarea unei clădiri micuţe, directorul s­a despărţit de mine: "Te las, domnule Meursault. Stau la dispoziţia dumitale, în biroul meu. În principiu, înmormîntarea este fixată pentru ora zece dimineaţa. Ne­am gîndit că astfel o vei putea priveghea pe dispărută. Numai un cuvînt: mama dumitale şi­a exprimat, pare­se, deseori faţă de tovarăşii ei dorinţa de a i se face înmormîntare religioasă. M­am îngrijit de cele necesare. Dar voiam să te pun la curent". I­am mulţumit. Cît trăise, măicuţa, fără să fie necredincioasă, nu se gîndise niciodată la religie. Am intrat. Era o sală foarte luminoasă, văruită, cu plafon de sticlă. Drept mobile, scaune şi capre în formă de X. Pe două din ele era aşezat, în mijlocul sălii, un sicriu alb cu capacul pus. Se vedeau numai şuruburile încă nestrînse, sclipind pe scîndurile vopsite cu coajă de nucă. Lîngă sicriu stătea o infirmieră arabă în halat alb, legată la cap cu o basma colorată. În clipa aceea, portarul a apărut în spatele meu. Alergase pesemne. S­a cam bîlbîit: "Am acoperit­o,

dar trebuie să deşurubez capacul ca s­o puteţi vedea". Se apropia de sicriu cînd l­am oprit. Mi­a spus: "Nu vreţi ?" Am răspuns: "Nu !" El s­a oprit şi eu mă simţeam prost pentru că îmi dădeam seama că n­ar fi trebuit să spun asta. După un timp, s­a uitat la mine şi m­a întrebat: "De ce ?", dar fără reproş, ca şi cum ar fi vrut numai să ştie pricina. Am spus : "Nu ştiu". Atunci, muşcîndu­şi mustaţa albă, a declarat fără să mă privească: "Înţeleg". Avea ochi frumoşi, de un albastru deschis, şi o faţă cam roşie. Mi­a dat un scaun şi s­a aşezat şi el ceva mai îndărăt. Femeia care stătea de veghe s­a ridicat în picioare şi s­a îndreptat spre ieşire. Atunci portarul mi­a spus: "Are un şancru". Cum nu înţelegeam, m­am uitat la infirmieră şi am văzut că avea sub ochi o legătură care­i înconjura capul. În dreptul nasului, legătura era plată. Nu se vedea decît albeaţa bandajului pe obrazul ei. După ce a ieşit, portarul a spus: "O să vă las singur". Nu ştiu ce gest am făcut eu, dar el a rămas în picioare, înapoia mea. Această prezenţă în spatele meu mă stingherea. Camera era scăldată într­o frumoasă lumină de asfinţit. Şi simţeam că mi se face somn. I­am spus portarului, fără să mă întorc spre el: "De mult eşti aici ?" A răspuns imediat: "Cinci ani" ­ ca şi cum s­ar fi aşteptat dintotdeauna la întrebarea mea. Pe urmă a pălăvrăgit mult .Ar fi fost foarte mirat dacă i s­ar fi spus că va sfîrşi ca portar la azilul din Marengo. Avea şaizeci şi patru de ani şi era parizian. În clipa aceea l­am întrerupt : "A, nu eşti de­aici ?" Apoi mi­am amintit că, înainte de a mă duce la director, îmi vorbise de mama. Îmi spusese că trebuie să o înmormîntăm foarte repede, deoarece la şes e cald, mai ales în această regiune. Atunci îmi spusese că trăise la Paris şi că îi venea greu să­l uite. La Paris, se stă cu mortul trei, patru zile uneori. Aici nu ai timp, nici n­ai apucat să te obişnuieşti bine cu gîndul că a murit, că şi trebuie să alergi după dric. Nevastă­sa îi spusese atunci: "Taci din gură, astea nu sînt lucruri pe care să le spui domnului". Bătrînul roşise şi­şi ceruse scuze. Intervenisem spunînd: "Ba nu. Ba nu." Mi se părea adevărat şi interesant ceea ce spunea el. În mica sală mortuară, mi­a povestit că intrase la azil din sărăcie. Cum se simţea în putere, s­a oferit să facă această slujbă de portar. I­am atras atenţia că în definitiv era şi el un pensionar. Mi­a spus că nu. Mă izbise mai dinainte felul lui de a spune: "ei", "ceilalţi" şi mai rar "bătrînii", vorbind despre pensionari, dintre care unii nu erau mai în vîrstă ca el. Dar, fireşte, nu era acelaşi lucru. El era portar şi, într­o oa­ recare măsură, avea drepturi asupra lor. Infirmiera a intrat în acel moment. Se lăsase dintr­o dată seara. Întunericul se întinsese brusc deasupra geamlîcului. Portarul a învîrtit comutatorul şi eu am fost orbit de strălucirea neaşteptată a luminii. El m­a poftit să merg în sala de mese la cină. Dar nu­mi era foame. Mi­a propus atunci să­mi aducă o ceaşcă de cafea cu lapte. Cum mie îmi place foarte mult cafeaua cu lapte, am acceptat şi el s­a întors puţin după aceea cu o tavă. Am băut. Am simţit atunci nevoia să fumez. Dar am ezitat pentru că nu ştiam dacă pot s­o fac de faţă cu mama. M­am gîndit, n­avea nici o importanţă. Am oferit portarului o ţigară şi am fumat amîndoi. La un moment dat, el mi­a spus : "Ştiţi, prietenii doamnei, mama dumneavoastră, vor veni s­o vegheze şi ei. Aşa e obiceiul. Trebuie să mă duc s­aduc scaune şi cafea neagră." L­am întrebat dacă puteam să sting una din lămpi. Strălucirea luminii pe pereţii albi mă obosea. El mi­a spus că nu e posibil. Instalaţia era astfel făcută: ori toate, ori nici una. N­am mai luat seama la el. A ieşit, s­a întors, a aşezat scaunele. Pe unul din ele a îngrămădit nişte ceşti în jurul unui ibric. Apoi s­a aşezat în faţa mea, dincolo de măsuţă. Infirmiera şedea şi ea în fundul sălii, cu spatele. Nu vedeam ce face. Dar, după mişcarea braţelor, puteam să cred că tricotează. Era o vreme călduţă, cafeaua mă încălzise şi prin uşa deschisă pătrundea o mireasmă de noapte şi de flori. Cred că am aţipit puţin. Un foşnet m­a trezit. Fiindcă închisesem ochii, albeaţa camerei mi s­a părut şi mai orbitoare. În faţa mea nu se vedea nici o umbra şi fiecare obiect, fiecare unghi, toate curbele se desenau cu o puritate de care te dureau ochii. Atunci au intrat în cameră prietenii mamei. Erau în total vreo zece şi se strecurau tăcuţi prin această lumină orbitoare. S­au aşezat fără ca vreun scaun să scîrţîie. Îi vedeam asa cum nu văzusem niciodată pe nimeni şi nici un amănunt de pe feţele lor sau de pe veşmintele lor nu­mi scăpa. Totuşi, nu­i auzeam şi­mi venea greu să cred în realitatea lor. Aproape toate femeile purtau şorţ şi cordonul cu care­şi încingeau talia le scotea şi mai bine în relief pîntecele bombat. Pînă atunci nu băgasem niciodată de seamă ce pîntecoase pot fi femeile batrîne. Bărbaţii erau aproape toţi foarte slabi şi purtau bastoane. Mă mira că nu vedeam pe obrazul lor ochii, ci numai o luminiţă lipsită de strălucire în mijlocul unui cuib de riduri. Cînd s­au aşezat, cei mai mulţi dintre ei m­au privit şi au dat din cap stingheriţi; buzele lor fiind în întregime devorate de gura fără dinţi, n­am putut să­mi dau seama dacă mă salutau sau dacă era vorba de un tic. Cred mai degrabă că mă salutau. În acel moment, am observat că erau cu toţii aşezaţi în faţa mea, clătinînd din cap, în jurul portarului. Am avut o clipă impresia ridicolă că veniseră să mă judece. Puţin după aceea, una dintre femei a început să plîngă. Şedea în rîndul al doilea, îndărătul unei tovarăşe de­a ei, şi n­o vedeam prea bine. Plîngea cu sughiţuri mici, la intervale regulate; mi se părea că n­are să se mai oprească niciodată. Ceilalţi parcă n­o auzeau. Se pleoştiseră, posomorîţi şi tăcuţi. Se uitau la coşciug sau la bastonul lor sau la orice altceva, dar nu se uitau decît la acel lucru. Femeia plîngea mereu. Eram foarte mirat pentru că nu o cunoşteam. Aş fi vrut să n­o mai aud. Totuşi, nu îndrăzneam să­

Noaptea a trecut. i­a vorbit. Îmi aduc aminte că. Înainte de asta. Cînd am sosit noi. a îndrugat ceva şi a continuat să plîngă cu aceeaşi ritmicitate. El le dădea voie să stea de priveghi numai: "E o chestiune de omenie". atît erau de cufundaţi în gîndurile lor. Portarul m­a dus la el şi am putut să mă spăl şi să mă dichisesc puţin. la un moment dat. Apoi am adormit iarăşi. Am băut cu toţii cafea. împreună cu infirmiera de serviciu. S­au ridicat în picioare. M­a pus să semnez o serie de hîrtii. Acest priveghi incomod le făcuse chipurile pămîntii. La ieşire. Iar vîntul care trecea pe deasupra colinelor aducea aici un miros de sare. ăsta era întotdeauna momentul cel mai greu. M­am dus în biroul lui. După un răstimp destul de lung. Portarul s­a aplecat spre ea. Acum. am reuşit să pricep că dintre bătrîni cîţiva îşi sugeau interiorul obrajilor. Am luat­o în urma celor ce purtau sicriul şi am ieşit din azil. directorul şi cu mine am ieşit cu toţii afară. Respiram mirosul pămîntului umed şi nu­mi mai era somn. m­a informat. ca şi cum această noapte în care nu schimbasem nici un cuvînt sporise intimitatea dintre noi. vrei s­o vezi pentru ultima oară pe mama dumitale ?" Am răspuns că nu. Directorul s­a ridicat şi s­a uitat pe fereastra biroului. Suspinele şi gemetele femeii se auzeau mai rar. ca şi cum n­ar fi aşteptat decît să mă trezesc. lumea îi tachina. Puţin după aceea. Începea o zi frumoasă. Auzeam numai din cînd în cînd un zgomot ciudat şi nu puteam înţelege ce anume este. te făcea să te gîndeşti la un penar. Apoi ne­am retras cu toţii de o parte ca să facem loc să treacă mortul. Mi­a zis "fiule" şi mi­a adresat cîteva cuvinte. prea mică pentru cămaşa cu guler mare alb. Soarele se înălţase ceva mai sus pe cer: începea să­mi încălzească picioarele. mă privea ţintă. Le făcea plăcere. lunguieţ şi lucitor. Eram obosit. În faţa uşii am găsit o doamnă pe care nu o cunoşteam : "Domnul Meursault". Cînd am ieşit. Ei nici nu­şi dădeau seama. e un sentiment cam pueril. Alături stătea maestrul de ceremonie. El a poruncit în telefon. Din acest moment. spre marea mea mirare. nu însemna nimic pentru ei. La un moment dat a spus : "Uite. Lumina zilei se strecura prin plafonul de sticlă. apoi totul s­a liniştit. Smiorcăia mult. M­a prevenit că nu vom fi decît noi doi. Pe urmă. a spus directorul. cu bărbia sprijinită de mîinile încleştate pe baston. un bătrîn s­a trezit şi a tuşit îndelung. Scuipa intr­o batistă mare cu pătrăţele şi de fiecare dată aveai impresia că se rupe ceva din el. tăcerea tuturor acestor oameni îmi făcea rău. A intrat înăuntru. El rîdea. Am coborît. S­a iscat o forfotă îndărătul ferestrelor. şi­a încrucişat picioarele scurte. S­a aşezat alături. Dar. Buzele îi tremurau dedesubtul . dar ea a scuturat capul." M­a prevenit că ne vor trebui cel puţin trei sferturi de ceas ca să ajungem la biserica ce se găsea chiar în sat. mama dumneavoastră. Am văzut că purta haină neagră cu pantaloni în dungi. În faţa porţii aştepta dricul. cu calota rotundă şi boruri largi (a scos­o cînd sicriul a ieşit pe poartă). În principiu. Dar el şi cu mama dumitale erau tot timpul împreună. La azil. totul a mers foarte repede. Am să le spun să închidă coşciugul.i spun să tacă." Am stat aşa vreme îndelungată. nu mai ştiu. Preotul. Am înţeles că era domnul Pérez. M­am trezit pentru că mă dureau din ce în ce mai tare şalele. A venit mai devreme. Am băut iar o cafea cu lapte. serviţi de portar. Oamenii s­au apropiat de sicriu cu un prapur. Aveam chiar impresia că această moartă. am înţeles numai că era infirmiera de serviciu. dar atenţia mi­a fost atrasă de un clopot care răsuna în interiorul clădirilor. I­a trezit pe ceilalţi şi portarul le­a spus că trebuie să plece. întinsă în mijlocul lor. Acum însă cred că era o impresie falsă. Lăcuit. Aici directorul a zîmbit. Şi adevărul e că moartea doamnei Meursault l­a îndurerat foarte mult. Zice că era singura ei prietenă aici şi că acum nu mai are pe nimeni. Cu timpul. Pe urmă mi­a spus că va asista la înmormîntare şi eu i­am mulţumit. Am observat imediat că şuruburile coşciugului erau strînse şi că în încăpere se aflau patru oameni negri. un costum ai cărui pantaloni îi cădeau armonică peste pantofi şi o cravată de stofă neagră. pensionarii nu trebuia să asiste la înmormîntări. spune oamenilor tăi că pot să­i dea drumul". M­am mai gîndit puţin la aceste lucruri. am deschis ochii şi am văzut că bătrînii dormeau ghemuiţi. Deasupra dealurilor care despart satul Marengo de mare. preotul s­a ridicat. un omuleţ îmbrăcat ridicol şi un bătrîn care­şi luase un aer de circumstanţă. i­am interzis priveghiul de ieri. dar eram obosit şi mă dureau şalele. se făcuse ziuă de­a binelea. mi­au strîns cu toţii mîna." Am rămas tăcuţi destul de multă vreme. L­am auzit în acelaşi timp pe director spunîndu­le că dricul aşteaptă în drum şi pe preot începînd rugăciunile. ajutoarele lui. a spus. N­am auzit numele acelei doamne. Portarul a venit atunci spre mine. fară să mă privească: "Era foarte bună prietenă cu doamna. Nu­mi mai era somn. A încetat în cele din urmă. care era foarte bună. după sfatul medicului curant. Unul dintre aceştia ţinea o cădelniţă şi preotul se apleca spre el să potrivească lungimea lanţului de argint. Dar am aşteptat în curte. Portarul a traversat curtea şi mi­a spus că mă cheamă directorul. a sosit şi preotul din Marengo. S­a aşezat în spatele biroului. eu l­am urmat. M­am gîndit la colegii mei de birou. În faţa clădirii se afla preotul cu doi copii care­l ajută în timpul slujbei. sub un platan. făcînd astfel să se audă aceste plescăituri bizare. A dat din cap fără un zîmbet pe faţa ei osoasă şi prelungă. Purta o pălărie de fetru moale. i se spunea lui Pérez: «E logodnica dumitale !». Dar în cazul de faţă a permis unui vechi prieten al mamei să urmeze convoiul: "Thomas Pérez". afară de unul singur care. la această oră se sculau ca să meargă la lucru: pentru mine. coborînd vocea: "Figeac. A pus mîna pe telefon şi mi­a spus: "Au sosit cioclii adineaori. Trecuse vreme îndelungată de cînd nu mai fusesem la ţară si simţeam ce mult mi­ar fi plăcut să mă plimb dacă n­ar fi fost mama. cerul se înroşise foarte tare. Mi­a spus : "Înţelegi.

încît nu­mi amintesc nimic. îşi ştergea şi el craniul cu o batistă pe care o ţinea în mîna stîngă. întovărăşiţi de o infirmieră. ca să ne ajungă din urmă. muşcatele roşii pe mormintele din cimitir. Mi se părea că acum convoiul merge ceva mai repede. arătîndu­mi cerul: "Frige". Se grăbea legănîndu­şi pălăria în mîna care atîrna fără vlagă. care nu se potrivea cu faţa ei. Eram surprins de repeziciunea cu care soarele se înălţa pe cer. I­am spus iar: "Da". negrul posomorit al hainelor. Mergea plin de demnitate. transpirăm şi în biserică răcim. În acelaşi timp. directorul. Preotul mergea înainte. II Trezindu­mă. Era o mulţime de tineret. blegi şi cu marginile crestate. care­şi pusese pălăria. Cîteva picături de sudoare îi îmbroboneau fruntea. Cît despre mine. Dricul îşi sporea încet­încet viteza şi bătrînul rămînea în urmă. din nou lume. soarele copleşitor. am înţeles de ce patronul meu n­a fost încîntat cînd i­am cerut cele două zile libere: astăzi e sîmbătă. Soarele topise smoala. apoi nu l­am mai zărit. pălăria vizitiului. nu e vina mea dacă mama a fost înmormîntată ieri în loc de azi si. Mi­a spus că adesea mama mea şi domnul Pérez mergeau să se plimbe seara prin sat. glasuri. negrul cleios al smoalei desfundate. a scos­o din nou. Îmi era cald în hainele mele de culoare închisă. mă izbi. Cum n­aveam pălărie. pe de o parte. Au mai fost biserica şi ţăranii pe marginea drumului. Am observat că de mult cîmpia zumzăia de cîntecul insectelor şi trosnetul ierburilor. dar. fireşte. suprasaturată de soare. am trecut peste o porţiune a drumului care fusese recent refăcută. I­am spus: "Poftim ?" El a repetat. Unul dintre oamenii care înconjurau dricul rămăsese şi el în urmă şi mergea acum în rînd cu mine. oricum aş fi avut sîmbăta si duminica libere. Se răspîndeau. M­am uitat şi la director. asta nu mă împiedica totuşi să­l înţeleg pe patronul meu. împrejurul meu se întindea mereu aceeaşi cîmpie luminoasă. În timp ce mă bărbieream. pămîntul de culoarea sîngelui care se aşezase pe sicriul mamei. pentru ultima oară. neîntreruptul zumzet al motorului şi bucuria mea cînd autobuzul a pătruns în cuibul de lumini al Algerului şi cînd m­am gîndit că aveam să mă culc şi să dorm douăsprezece ore în şir. pulpa albă a rădăcinilor care se prinseseră de el. îi dădea un aspect inuman şi deprimant. Am mai întors o dată capul: Pérez mi s­a părut foarte departe. Patronul meu. s­a gîndit că eu voi avea astfel cu duminica patru zile de vacanţă şi asta nu putea să­i facă plăcere. Începea să apese deasupra pămîntului şi dogoarea lui creştea cu repeziciune. Am întors capul şi l­am văzut pe bătrînul Pérez la vreo cincizeci de metri în urma noastră.unui nas împănat cu puncte negre. Ca să zic aşa. Toate acestea. În acest ţinut seara trebuia să semene cu un răgaz melancolic. cu dreapta ridicînd puţin marginea şepcii. negrul lăcuit al dricului. încheind convoiul. Văzînd şirurile de chiparoşi care urcau pe dealuri pînă aproape de cer. acela de lac şi de tămîie. oboseala unei nopţi de nesomn îmi tulburau privirea şi ideile. cei patru oameni. Pe urmă a tăcut. Acolo m­am aruncat în apa golfuleţului. Am mai constatat că în faţa mea drumul făcea o cotitură. îmi făceam vînt cu batista. Sudoarea îmi curgea pe obraji. Împrejurul dricului. Am pornit. Soarele se urcase sus pe cer. Prin părul alb destul de moale ieşeau la iveală nişte urechi ciudate. apoi dricul. Mi­a spus: "Dacă mergem încet riscăm să facem insolaţie. părea plămădită din acest noroi negru. La cotitură ne ajunsese. Bătrînelul. L­am căutat cu privirea şi am văzut că lăsase drumul şi o luase peste cîmp. care cunoştea locurile. pierdut într­un val de căldură. mirosul de piele şi de balegă al dricului. o paiaţă dezmembrată). Apoi l­am pierdut. Eu priveam cîmpia din jurul meu. soarele. trezindu­mă. pentru că nu ştiam cifra exactă. infirmiera de serviciu mi­a vorbit. contrastînd cu obrazul palid. Un lucru numai: în capul satului. Maestrul de ceremonie ne indică locurile. Mi­a venit greu să mă scol. La un moment dat. mi­a venit această idee. satul. leşinul lui Pérez (ai fi zis. Am înţeles că Pérez. o înţelegeam pe mama. Cioclul mi­a spus atunci ceva ce n­am auzit. de piele fiartă. Avea o voce ciudată. tăia în linie dreaptă. m­ am întrebat ce aveam să fac şi m­am hotărît să mă duc să mă scald. uitasem. se întîlneau şi stîrneau un luciu apos pe această faţă descompusă. Totul s­a petrecut pe urmă cu atîta grabă. În urmă. Mă simţeam oarecum pierdut între cerul albastru şi alb şi monotonia acestor culori. Strălucirea cerului era de nesuportat. aşteptarea în faţa unei cafenele. casele acestea rare şi bine conturate. care făcea să tresară peisajul. "Era bătrînă ?" Am răspuns: "Aşa şi aşa". a căror culoare de un roşu aprins. fără un gest de prisos. Mă întorsesem către el şi­l priveam cînd directorul mi­a vorbit despre el. siguranţă şi firesc. Dar. Dar din pricina ridurilor nu se scurgeau. pămîntul acesta roşu şi verde." Avea dreptate. figura lui Pérez cînd. Picioarele se afundau în ea şi lăsau deschisă pulpa ei lucioasă. eu simţeam cum îmi zvîcnesc tîmplele. M­am . Astăzi însă. A luat­o iar peste cîmp şi asta de cîteva ori la rînd. Nu ştiu de ce am aşteptat destul de mult înainte de a porni. ne­a ajuns din urmă aproape de sat. pe de altă parte. Am mai păstrat cîteva amintiri din această zi: de exemplu. În acel moment am băgat de seamă că Pérez şchiopăta puţin. eu şi. Am luat tramvaiul ca să merg la stabilimentul de băi din port. dar nu le ştergea. Bineînţeles. o voce melodioasă şi tremurătoare. infirmiera de serviciu şi domnul Pérez. Nu era nici o ieşire. Dacă mergem prea repede. Deasupra dricului. pentru că eram obosit după ziua de ieri. Lacrimi grele de enervare şi durere îi curgeau pe obraji.

Ea îşi lipise piciorul de al meu. Şi eu ei. Tramvaiele următoare au adus jucătorii. Şi eu am făcut "da". din cap. care a făcut­o mai întunecată. Maria plecase. Am întrebat­o dacă voia să vină în seara aceea la cinematograf. Am ajutat­o să se urce pe o baliză şi. M­am gîndit că se duceau la cinematografele din centru. iar eu după ea. Aduceau de la stadionul suburbiei ciorchini de spectatori cocoţaţi pe trepte şi pe platforme. chelnerul mătura rumeguşul din sala pustie. Părul îi căzuse în ochi şi rîdea. Erau în primul rînd familii care mergeau la plimbare. care îmi plăcuse cîndva. Am stat mult timp privind cerul. dar n­a zis nimic. cred. am căutat în pernă mirosul sărat pe care părul Mariei îl lăsase şi am dormit pînă la zece. în rest. cinematografele din cartier au revărsat în stradă un val de spectatori. doi băieţaşi în costume de marinari. Pe mal. Mulţi dintre ei mi­au făcut cu mîna. pavajul era slinos. am luat un ziar vechi şi l­am citit. cîteva tramvaie au sosit cu zgomot. şi o fetiţă cu o fundă mare roz şi pantofi negri de lac. papion şi baston în mînă. Rîdeau încă. fără pîine. Ziua a mai scăzut puţin. Am prins­o. erau acum aproape goale. i­am atins sînii. Din acest mo­ ment.Cei care fuseseră la plimbare se întorceau agale. deasupra şirurilor de ficuşi plantaţi de­a lungul străzii. Copiii plîngeau sau se lăsau tîrîţi spre casă. A întors capul spre mine. şi tatăl. Maria uitase totul. tinerii aveau gesturi mai hotărîte ca de obicei şi m­ am gîndit că văzuseră un film de aventuri. Îmi explicase că trebuie să se ducă la mătuşa ei. Asta nu însemna nimic. străzile s­au însufleţit . Păreau mai gravi. Restul e în părăsire. am ieşit pe balcon. deoarece. Văzîndu­l cu nevastă­sa. cu pantaloni scurţi. ea s­a aruncat în apă. în rochie de mătase cafenie. Am stat mult pe baliză. Seara. Pe trotuarul din faţă. m­am cam plictisit şi m­am învîrtit de colo pînă colo prin apartament. Era comod apartamentul cînd era aici mama. Spre sfîrşitul spectacolului am sărutat­o. Cerul era senin. M­am căţărat lîngă ea pe baliză. i­am încolăcit mijlocul cu braţul şi am înotat împreună. Mi­a venit să­i spun că nu e vina mea. am înţeles de ce se spunea în cartier că e distins. haină foarte ajustată cu batistă brodată şi pantofi cu boturi pătrate. Nu mai stau decît în această cameră. i­am răspuns: "Ieri". A rîs iar şi mi­a spus că avea chef să vadă un film cu Fernandel. o fostă dactilografă de la mine de la birou. ca să fac ceva. Cei care se întorceau de la cinematografele din oraş sosiră ceva mai tîrziu. Nu voiam să mănînc la Céleste. În cafeneaua "La Pierrot". Am fumat două ţigări. Cînd soarele a devenit prea tare. Cînd ne­am îmbrăcat a fost foarte mirată văzîndu­mă cu cravată neagră şi m­a întrebat dacă sînt în doliu. drept încheiere. După­amiaza era frumoasă. mi­a spus: "Sînt mai bronzată ca dumneata". L­am recunoscut printre alţii pe domnul distins. Eu mai eram în apă cînd ea se şi instalase cu burta pe baliză. cerul s­a înroşit şi. Au rămas în . ca în glumă. Deasupra acoperişurilor. Filmul avea haz pe alocuri. dar m­am oprit pentru că m­am gîndit că la fel îi spusesem şi patronului meu. Am fumat apoi. Cum ea voia să ştie cînd. Era într­adevăr duminică. tutungiul a scos un scaun. stînd tot culcat. o dată cu seara. Ceva mai tîrziu au trecut tinerii din mahala ­ păr pomădat şi cravată roşie. cu siguranţă. Rîdea tot timpul. dar din cînd în cînd. un omuleţ destul de plăpînd. cred. Spectacolele începuseră peste tot. Ea n­a protestat şi eu am rămas aşa. în timp ce ne uscam. am intrat în casă ca să iau o bucăţică de ciocolată şi m­am întors s­o mănînc la fereastră. alături de tutungiu. dar incomod. măsuţa de toaletă şi patul de alamă. cam stingheriţi în hainele lor ţepene. Puţin mai tîrziu. Urlau şi cîntau în gura mare că clubul lor nu va pieri. între scaunele de pai puţin cam desfundate. Cînd m­am trezit. sprijinindu­şi braţele pe spătar. Îi mîngîiam sînii. Era plăcut şi. mi s­ar fi pus tot felul de întrebări şi nu pot suferi aşa ceva. era cu adevărat stupid. l­a instalat în faţa uşii şi s­a aşezat călare pe el. automobilele au început să vină grămadă. mi­am lăsat capul pe spate şi l­am sprijinit de pîntecele ei. În urma lor. Mi­am pregătit nişte ouă şi le­am mîncat direct din tigaie. Purta pălărie de pai. pentru că am găsit că e mai comod. La ora cinci. În urma lor.întîlnit în apă cu Maria Cardona. dar. pe care­l cunoşteam din vedere. o mamă enormă. Sub ceafă simţeam pîntecele Mariei respirînd uşurel. aproape adormiţi. strada a devenit pe încetul pustie. dar fără strălucire. pe care i­am recunoscut după geamantănaşele lor. Nu mai erau pe stradă decît negustorii şi pisicile. a venit la mine. pentru că nu aveam şi pentru că nu voiam să cobor ca să­mi cumpăr. Oricum. Totuşi. dulapul a cărui oglindă s­a îngălbenit. Dar trecerea norilor lăsase deasupra străzii un soi de făgăduială de ploaie. După cinematograf. S­a limpezit totuşi încetul cu încetul. întotdeauna eşti puţin vinovat. Camera mea dă pe strada principală a cartierului. ca de obicei. Am tăiat din el o reclamă a sărurilor Kruschen pe care am lipit­o într­un vechi caiet în care strîng ceea ce mă amuză de prin ziare. Atunci m­am întors pe partea cealaltă în pat. După­masă. M­am spălat pe mîini şi. Acum e prea mare pentru mine şi a trebuit să aduc masa din sufragerie în camera mea. Printre aceştia. Am întors scaunul şi l­am aşezat ca tutungiul. Aproape imediat. pînă la prînz. De aceea plecau atît de devreme şi se grăbeau spre tramvai. Aveam în ochi tot cerul şi era albastru şi auriu. Dar ea a plecat îndată după aceea şi n­am avut timp destul. păreau obosiţi şi gînditori. rîzînd zgomotos. A tresărit. I­am spus că murise mama. Unul chiar mi­a strigat: "I­am bătut". Tramvaiele puţin mai înainte înţesate. trecătorii rari şi încă grăbiţi. Puţin după aceea cerul s­a întunecat şi am crezut că o să avem o furtună de vară. în această mişcare. M­am gîndit că e duminică şi asta m­a plictisit: nu­mi place duminica.

Camionul ne­a depăşit şi noi ne­am avîntat pe urmele lui. Am vrut să fumez o ţigară la fereastră. Am închis ferestrele şi. bătrînul Salamano a început să­i semene. cîinele cu spaimă. care face să­i cadă aproape tot părul şi care­l umple de plăgi si de coji negricioase. Ni se tăiase răsuflarea. se face mic şi se lasă dus de zgardă. că aveam să­mi reiau lucrul şi că. dar bătrînul continua să înjure. cu şorţul şi mustăţile albe. mi s­a făcut poftă să fumez. le­am preparat şi am mîncat în picioare. I­am spus că da şi că mi­era foame. După ce a uitat. M­am prins cei dintîi şi am sărit din mers. Puţin după aceea. atunci e din nou bătut. m­am ciocnit de bătrînul Salamano. Cîinele. Am vorbit mai tare. potrivindu­i ceva la zgardă. pe un zîmbet sau pe o brăţară de argint. omul cu ură. m­am dus direct acasă. De opt ani durează asta. m­am spălat pe mîini. Spunea numai "ticălosule. Mă durea puţin gîtul pentru că­l ţinusem mult timp rezemat de speteaza scaunului. Atund l­am întrebat ce făcuse cîinele. Cînd l­am întîlnit pe scară. de rău. Îi spunea "ticălosule. Acum e rîndul bătrînului să­l tragă. pe scurt. M­am gîndit atunci că ar trebui să cinez. îşi aruncau reflexele pe un păr lucios. Apoi m­am dus acasă. Era. Par de aceeaşi rasă şi totuşi se detestă unul pe altul. prin praf şi soare. Era tîrziu şi am fugit ca să prind un tramvai. printre troleuri şi maşini. nu şi­au schimbat itinerariul. se ţineau de braţ. Eram înecat în zgomot şi praf. Nu mai vedeam nimic şi nu simţeam decît elanul dezordonat al goanei. numai ei doi într­o cămăruţă. la ora unsprezece şi la şase. Luminile de pe stradă s­au aprins atunci brusc şi au făcut să pălească primele stele care se înălţau în noapte. am văzut în oglindă un capăt al mesei pe care lampa mea cu alcool se învecina cu nişte resturi de pîine. ogarul semănînd în urma lui o dîră de picături. Salamano tocmai îşi ocăra cîinele. Am spus "bună seara". De opt ani. dar în fond nimeni nu poate să ştie. . cîinele trăgînd omul pînă ce bătrînul Salamano se împiedică. El mi­a răspuns că este regretabil. nimic nu se schimbase. o dată cu tramvaiele mai rare şi cu noaptea de­acum neagră deasupra pomilor şi a lămpilor. mi­a răspuns cu un soi de furie reţinută : "Tot aici e". Era foarte cald în birou şi seara. îmi place foarte mult această clipă. camionul sălta pe pavajul desfundat al cheiului. cu Emmanuel. Atund bate cîinele şi­l ocărăşte. am dormit puţin pentru că băusem prea mult vin şi. cu capul descoperit. cartierul s­a golit pe nesimţite. am fost bucuros să mă întorc acasă mergînd încet de­a lungul cheiurilor. jigăraie cred. M­am gîndit că mai trecuse o duminică. că mama era acum înmormîntată. bătrînul scoate cîinele la plimbare. În acest moment. O mulţime de conosamente se adunau necontenit pe masa mea şi a trebuit să le rezolv pe toate. bătrînul nu­l aşteaptă şi­l trage. Fetele din cartier. I­am spus într­o zi patronului. Patronul a fost binevoitor. Cîinele de vînătoare are o eczemă.stradă. la poartă. Cerul era verzui. stîrvul dracului!" Ghiceam prin întuneric că sta aplecat spre cîine. Seara îmi face mai puţină plăcere. Am plecat cam tîrziu. Céleste spune întotdeauna "urîtă treabă". catarge care dansau pe cer şi corăbii de­a lungul cărora fugeam. un camion a sosit cu mare zgomot de lanţuri şi explozii. La prînz. trezindu­mă. cu pîntecele lui mare. Am sosit lac de sudoare la Céleste. la douăsprezece şi jumătate. mi­au făcut cu mîna. Cîteva dintre ele. Apoi a plecat trăgînd animalul care se lăsa tîrît pe cele patru labe ale lui şi gemea. Cît priveşte cîinele. pînă ce prima pisică a traversat încet strada din nou pustie. pe care le cunoşteam. Am mîncat foarte repede şi am băut o cafea. Nu mi­a răspuns. întorcîndu­mă în cameră. plimbîndu­se pe trotuarul din faţă. care lucrează la expediţie. Biroul dă spre mare şi am stat un timp să privim cargourile din port sub soarele arzător. Am spus "vreo şaizeci" ca să nu greşesc şi nu ştiu de ce a părut să respire uşurat şi să considere asta o afacere încheiată. cîinele îl tîrăşte din nou pe stăpînul său şi e din nou bătut şi ocărît. Cînd vrea cîinele să urineze. de teamă. Totuşi. Băieţii potriviseră aşa ca să se întîlnească faţă în faţă cu ele şi le aruncau glume de care fetele rîdeau întorcînd capul. M­a întrebat dacă nu eram prea obosit şi în afară de asta a vrut să ştie cîţi ani avea mama. dar aerul se răcise şi mi s­a făcut niţel frig. cu botul întins înainte şi gîtul ţeapăn. Urcînd scara întunecată. Emmanuel rîdea de se strîmba. Dacă din întîmplare cîinele îşi face nevoile în cameră. Atunci . Era cu cînele lui. Am coborît să cumpăr pîine şi maca­ roane. Atunci stau amîndoi pe trotuar şi se privesc. ca de obicei. De opt ani sînt mereu văzuţi împreună. M­a întrebat dacă "mă simţeam bine totuşi".fără să se întoarcă spre mine. De două ori pe zi. plecînd. Emmanuel m­a întrebat "ce­ar fi dacă ne­am urca"'şi eu am început să alerg. Lămpile făceau să strălucească pavajul ud şi tramvaiele. III Astăzi am lucrat mult la birou. Poţi să­i vezi de­a lungul străzii Lyon. dar că nu­i totuşi decît un amănunt lipsit de importanţă. vecinul meu de palier. stîrvul dracului!" şi cîinele scîncea. Apoi i­am ajutat lui Emmanuel să se aşeze. Am lucrat toată după­amiaza. Şi aşa în fiecare zi. Tot trăind împreună cu el. pentru că prosopul rulant pe care­l folosim e umed de tot: a fost întrebuinţat toată ziua. de bine. pentru că voiam să­mi fierb cartofi. Am simţit că mă dor ochii tot privind aşa trotuarele cu încărcătura lor de oameni şi lumini. Are cruste roşietice pe obraz şi părul gălbui şi rar. mă simţeam bine. el a luat de la stăpîn un fel de a merge cocîrjat. la intervale regulate. Înainte de a pleca de la birou ca să iau masa.

înainte de a mi­l cere. domnu Meursault. Era. Dar cu mine stă de vorbă adesea şi uneori îmi face vizite scurte. Pe urmă se adresase unor prieteni pe care­i avea printre borfaşi. el a început să­mi spună povestea lui. Dar ea nu lucra. am băgat de seamă că era o înşelătorie la mijloc. cunoşteam viaţa. mi­a spus. Mîncînd. E îmbrăcat întotdeauna foarte corect. În tot acest timp. N­am spus nimic şi el m­a mai întrebat dacă vreau să fiu prietenul lui. Atunci am coborît si i­am spus: «Destul! Sau te linişteşti sau te ating». E mic. A scos nişte cîrnaţi. Ezita puţin la început. Mi­a zis că nu sînt bărbat. eu îi spuneam: «De ce nu lucrezi şi tu măcar o jumătate de zi ? M­ai uşura puţin de toate aceste fleacuri. "Am cunoscut o doamnă. şase sute de franci pentru mîncare. Le dai pe degeaba cafeaua şi zahărul. Dar el m­a lovit cu picioarele. "Am văzut eu bine că era o înşelăciune la mijloc. Voia să­i scrie o scrisoare "plină de înjurături şi în acelaşi timp de lucruri care s­o facă să regrete". După aceea. L­am întrebat ce are. De altfel. Mi­a răspuns : «Nu zău !». Şi pe urmă i­am spus totul verde în faţă. Eu trăgeam obloanele şi totul se sfîrşea ca de obicei. I­am spus că­mi era totuna; a părut mulţumit. Eu şedeam pe pat. Eu n­am răspuns nimic şi totuşi el a adăugat imediat că ştia ce se spune în cartier.. cu umerii largi şi cu nas de boxer. Dar mai întîi am bătut­o. Ea ţipa un pic. Mi­a spus că se bătuse cu un tip care­i caută pricină.Chiar în acest moment a intrat în casă al doilea vecin al meu de palier. Ceva mai tîrziu găsise o chitanţă de la muntele de pietate. El m­a insultat. Totuşi. De altfel. tacîmuri şi două sticle de vin. are să se culce cu ea şi "chiar . ce mai încolo­încoace. Atunci. Apoi ne­am aşezat la masă. Băusem aproape un litru de vin şi­mi ardeau tîmplele. dar mă aprind iute. asta tăcea o mie de franci.. eu îl ascultam mereu. Atunci i­am ars una. că puteam să­l ajut şi că după aceea el va fi prietenul meu. Ţi­am cumpărat un costum nou luna asta. dar că e firesc să o pedepsească. înţelegi. ţi­am dat douăzeci de franci pe zi."' Mi­a povestit atunci că găsise în geanta ei un bilet de loterie si că ea nu putuse să­i explice cum îl cumpărase. Dar îmi spunea că era puţin." Mi­a explicat atunci că de aceea avea nevoie de un sfat. după cum îmi atrăgea Raymond atenţia. i­a prăjit în tigaie. I­ am răspuns că nu credeam nimic. Găsesc că ceea ce spune e interesant. I­am zis: «Ia vezi­ţi de treabă». tu stai şi bei cafea după­amiaza cu prietenele tale. Dar nu asta voia el. Treceau ultimele tramvaie si duceau cu ele zgomotele acum îndepărtate ale mahalalei. Ăla mi­a zis: «Coboară din tramvai. vorbind despre Salamano: "Urîtă treabă !" M­a întrebat dacă asta mă scîrbeşte şi i­am spus că nu. Deasupra patului se află un înger de ghips alb şi roz. Raymond a continuat. M­a întrebat dacă eu credeam că e vreo înşelătorie la mijloc şi mie mi se părea clar că e. fotografii de campioni şi două sau trei poze de femei goale. I­am spus că ea nu voia decît să­şi facă de cap. Mai întîi voia să­mi ceară un serviciu. M­am purtat bine cu tine şi tu te porţi urît cu mine." O bătuse pînă la sînge. pentru că eu îl ascult. Eu tocmai dădeam să­l ridic. nu că sînt om rău. dacă eu găseam că trebuia pedepsită şi ce aş face în locul lui; i­am spus că nu puteai şti niciodată. că nu putea s­o scoată la capăt cu ce­i dădeam eu. Plătea el însuşi chiria camerei şi­i dădea douăzeci de franci pe zi pentru mîncare. ca să zic aşa. Şi după mine. Le­a spus asta şi ei au propus atunci s­o "însemneze". Aceştia nu găsiseră nimic. Fumam ţigările lui Raymond pentru că eu nu mai aveam. Am urcat amîndoi scara şi eram pe punctul de a mă despărţi de el cînd mi­a spus : "Am acasă cîrnaţi şi vin. Cînd îl întrebi ce meserie are. Ceea ce­l supăra "era că mai avea chef să se culce cu ea". domnu` Meursault: «Nu vezi că lumea te invidiază pentru felul cum te tin ?! Abia mai tîrziu ai să­ti dai seama ce­ai pierdut». Cum i­am spus. Dar voia s­o pedepsească. "O plesneam. "Trei sute de franci pentru cameră. Şi el mi­a spus. "Ca să ajung la povestea mea. eu n­am nici un motiv să nu vorbesc cu el. El a aprins o ţigară şi mi­a dezvăluit planul lui. Are şi el numai o cameră şi o bucătărie fără fereastră." Bărbatul cu care se bătuse era fratele acestei femei. spunea totdeauna că nu reuşea şi am băgat eu de seamă că e o înşelătorie la mijloc. Nu vrei să mănînci cu mine ?" M­am gîndit că asta mă scutea să mai gătesc şi am primit. Totul în tăcere." Era adevărat şi am recunoscut. Camera era murdară şi patul desfăcut." Îi dădea atît cît să aibă din ce trăi. îţi plătesc chiria şi tu. A aprins mai întîi lampa de gaz. Atunci l­am lovit cu genunchiul şi i­am dat doi pumni. Sintès îşi potrivea pansamentul. "Mă înţelegi. încă n­am pedepsit­o îndeajuns. o pereche de ciorapi din cînd în cînd. Şi. dar cu milă. S­a oprit ca să potrivească fitilul lămpii care fila. mi­a spus el. A căzut. Mi­a spus că o întreţinuse. farfurii. care arăta că amanetase două brăţări. Din banii mei. nu e glumă. Înainte n­o bătea. apoi a scos un pansament nu prea curat din buzunar şi s­a legat la mîna dreaptă. am părăsit­o. Şi doamna nu lucra. nu era aşadar nici o pricopseală să fii de­al lor. Cît despre mine. că eu eram un adevărat bărbat. Se numeşte Raymond Sintès. dar că era interesant. Pînă atunci nu ştiuse de existenta acestor brăţări. Se gîndise întîi s­o ducă într­un hotel şi să cheme poliţia de moravuri ca să provoace scandal şi s­o pună să­ şi scoată condicuţă. Atunci mi­a declarat că tocmai voia să­mi ceară un sfat cu privire la această afacere. voia să ştie ce credeam despre această poveste. În general nu e prea simpatizat. cînd ea se va întoarce la el. Avea să se gîndească. L­am întrebat dacă­i ajunge. amanta mea. În cartier se spune că e întreţinut de femei. L­a umplut sîngele. dar că el are conştiinţa curată şi că e magaziner. Am mai băut puţin vin. dacă eşti bărbat». Dar acuma. e totuşi "magaziner". Mi­a zis: «Da»". aşa lungit cum era. Mi­a spus: "Vezi că nu eu am căutat ceartă.». a pus pahare.

Întîi. Eu i­am răspuns că asta nu voia să însemne nimic. Am luat un autobuz şi ne­am dus la cîţiva kilometri de Alger. Limba ei îmi răcorea buzele şi ne­am rostogolit un timp în valuri. să ne întoarcem. Raymond a răspuns. Am simţit o mare dorinţă văzînd­o. Înnotînd. Am să te învăţ eu să mă respecţi!" Cîteva zgomote surde şi femeia a urlat. A lipit scrisoarea şi am terminat de băut vinul. care uneori nu înţelegea ce se petrece pe ecran. Am coborît ca să cumpăr carne. că imediat palierul s­a umplut de lume. dar atît de îngrozitor. O clipă după aceea. Am sărutat­o. N­auzeam decît cum îmi zvîcneşte sîngele care­mi vîjîia în urechi. Maria m­a învăţat un joc. un toc de lemn roşu şi o călimară pătrată cu cerneală violetă. "Numele". aveam gura arsă de amărăciunea sării. a spus poliţaiul. A bătut mai tare şi. apoi mi­a cerut s­o citesc încă o dată. Dar în camera bătrînului Salamano cîinele a gemut surd. dar că era un lucru care trebuia să se întîmple într­o zi. Cînd mi­a spus numele femeii. a venit unul cu locatarul de la etajul al doilea. m­a întrebat dacă m­ ar deranja s­o facem pe loc şi am răspuns că nu. după ce a mai băut un pahar de vin. Mi­a explicat atunci că aflase de moartea mamei. Casa era liniştită si din adîncurile scării în spirală urca o adiere nedesluşită şi umedă. cu valurile lungi şi leneşe. Dar. A şters cu grijă muşamaua de pe masă. n­am înţeles. I se ghiceau sub rochie sînii tari. a spus poliţaiul. ca s­o arunci în sus. Am făcut scrisoarea. I­am povestit Mariei istoria bătrînului şi a rîs. Era îmbrăcată într­o pijama de­a mea ale cărei mîneci le suflecase. A dat deoparte farfuriile şi restul de cîrnat rece pe care nu­l mîncasem. Totuşi. Şi­a lipit gura de gura mea. am auzit zgomot de paşi şi de gheare pe treptele de lemn ale scării şi apoi: "Ticălosule. A repetat fraza şi eu i­am spus: "Da". Raymond mi­a strîns mîna cu putere si mi­a spus că bărbaţii se înţeleg întotdeauna între ei. asta m­a frapat. m­a întrebat dacă o iubesc. IV Am lucrat bine toată săptămîna. trebuia să bei creasta valurilor. Trebuia atunci să­i dau explicaţii. Am scris­o cam la întîmplare. în timp ce pregătea masa şi fără legătură. femeia a plîns şi Raymond a deschis. Din clipa aceea nu am mai vorbit. Femeia s­a repezit la uşă şi i­a spus poliţaiului că Raymond o bătuse. Maria şi cu mine am ieşit şi noi pe palier. Azi dimineaţă Maria a rămas la mine şi eu i­am spus că vom lua masa împreună. Raymond a şovăit. Mi­a spus: "Ştiam eu că tu cunoşti viaţa". Maria mă privea cu ochi strălucitori. A luat dintr­un sertar al noptierei o foaie de hîrtie cu pătrăţele. Asta era şi părerea mea. am auzit mersul lin al unui automobil care trecea. după puţin timp. iar pielea arsă de soare îi dădea o înfăţişare de floare. care dispărea în aer sau îmi cădea ca o ploaie caldă pe obraz. Ea s­a întristat. Apoi am mai stat puţin fumînd. Soarele de ora patru nu era prea fierbinte. în felul acesta. Atunci. M­am ridicat. În timp ce ne îmbrăcam pe plajă. pe palier. Ea mi­a cerut să mă duc după un poliţai. pentru că purta o rochie frumoasă cu dungi roşii şi albe şi sandale de piele. să iei în gură toată spuma şi să te întorci apoi pe spate. A făcut observaţia că timpul trece repede şi. Maria mi­a spus că e îngrozitor şi eu n­am răspuns. Raymond socotea şi el la fel. În clipa aceea zgomotul unui scandal a izbucnit la Raymond. stîrvul dracului!" Au ieşit în stradă. care e instalator. Cînd a rîs. A bătut la uşă şi s­a făcut tăcere. clătinînd din cap. În . Am strîns­o lîngă mine şi ne­am grăbit să găsim un autobuz.în momentul culminant" are să o scuipe în obraz şi s­o dea afară. Eu am găsit că într­adevăr. s­a ridicat în picioare. Ieri a fost sîmbătă şi Maria a venit aşa cum ne înţelesesem. Ieşind de la el. Pe cînd urcam înapoi. să mergem la mine şi să ne aruncăm pe pat. în aşa fel încît am sărutat­o. Trebuie să fi avut o înfăţişare tare obosită. Lăsasem fereastra deschisă şi era plăcut să simţi noaptea de vară curgînd pe trupurile noastre arse de soare. totul era liniştit. era adevărat. Am spus: "E tîrziu". s­a uitat la mine si a tras un fum. Numai cînd mi­a declarat: "Acum eşti un adevărat prieten". Dar Raymond mi­a spus că nu se simte în stare să scrie scrisoarea de care avea nevoie şi că se gîndise la mine să i­o ticluiesc. bătrînul Salamano şi­a certat cîinele. Dar. Mi­era somn. Cum eu nu spuneam nimic. ea avea să fie pedepsită. am închis uşa şi am rămas puţin în întuneric. pe o plajă înconjurată de stînci şi mărginită de trestii înspre ţărm. am văzut că era o maură. am auzit o voce de femeie in camera lui Raymond. Apoi am citit scrisoarea cu voce tare. nu mă respecţi. pentru că Raymond mi­a spus că nu trebuie să mă las cuprins de deznădejde. dar îmi venea greu să mă ridic în picioare. Tîşnea atunci o dantelă spumoasă. dar m­am străduit să­l mulţumesc pe Raymond. dar eu i­am spus că nu­mi plac poliţaii. M­a ascultat fumînd. Mi­era totuna să fiu sau să nu fiu prietenul lui şi el părea să dorească într­adevăr acest lucru. într­un sens. Afară. dar mi se părea că nu. Maria s­a apropiat atunci şi s­a lipit de mine în apă. Avea o ţigară în gură şi o expresie dulceagă. Întîi nu mi­ am dat seama că mă tutuieşte. "Lasă ţigara din gură cînd vorbeşti cu mine". Femeia continua să ţipe şi Raymond să lovească. dar apa era călduţă. după cîtva timp. Puţin după aceea. fără să spunem nimic. pentru că nu aveam nici un motiv să­l nemulţumesc. a rîs iar. S­a auzit mai întîi o voce ascuţită de femeie şi apoi Raymond care spunea: "Nu mă respecţi. un plic galben. Raymond a venit şi mi­a spus că a trimis scrisoarea. Am stat nemişcat. M­am dus de două ori la cinema cu Emmanuel. A fost foarte mulţumit. am simţit că o doresc din nou.

pentru că nu­mi place aşa ceva. M­am oprit să mă uit la «Regele evadării». Nevasta prietenului său ar fi încîntată să nu fie singură într­un grup de bărbaţi. se învîrtea în jurul lui.acest moment. S­a uitat la mine în tăcere. E un peşte. Nu ştiu de ce m­am gîndit la mama. ne mai vedem noi". dar că ea îi dăduse o palmă şi că atunci o bătuse. Se uita în jos la vîrfurile pantofilor şi mîinile lui pline de zgîrieturi tremurau. mormăia cuvinte fără şir şi începea iar să cerceteze strada cu ochişorii lui roşii. dar eu am spus nu. Dar n­aş fi crezut niciodată că hoitul ăsta ar putea să plece aşa. Poliţaiul i­a spus să­şi ţină gura. Am ieşit şi Raymond mi­a făcut cinste cu un coniac. lîngă Alger." "Domnule poliţai. Atunci Raymond i­a explicat: "Nu sînt beat. nu mai era. Dacă nu. A adăugat că el îi cunoştea bine pe poliţai şi că ştia cum trebuie să te porţi cu ei. Atunci ne­am întors acasă agale şi el îmi spunea ce mulţumit e că reuşise s­o pedepsească pe amanta lui. Sigur. A adăugat că lui Raymond ar trebui să­i fie ruşine să se îmbete în asemenea hal. în faţa dumneavoastră. Dar trebuia să mă scol devreme a doua zi. Cînd Raymond ;­a întrebat ce are. Şi. eu am mîncat aproape totul. Am răspuns că aş primi cu plăcere. Şi. am înţeles că plîngea. Pe la ora trei cineva a bătut la uşă şi a intrat Raymond. Dacă măcar s­ar găsi careva să­l strîngă de pe drumuri. tot n­are să­i ia înapoi bătaia pe care o mîncase. Ţigara a sărit la cîţiva metri. Poliţaii îl vor lua cu siguranţa. V Raymond mi­a telefonat la birou. a întrebat atunci Raymond." Raymond i­a explicat atunci că putea să se fi rătăcit şi că avea să se întoarcă. Dar . după sunetul bizar care s­a auzit prin uşă. M­a întrebat dacă această taxă e mare. stîrvul dracului!" şi continua să se agite. Am vrut să închid imediat. El s­a aşezat pe marginea patului. Cu toate astea bătrînul părea şi mai tulburat. Maria şi cu mine am terminat de preparat masa. Raymond s­a întors atunci spre femeie şi i­a spus: "Aşteaptă tu. Fără să mă privească. Eu am rămas întins. n­a răspuns imediat. Mi­a spus că un prieten de­al lui (Raymond îi vorbise despre mine) mă invita să petrec duminica în vila lui. domnule Meursault ? Au să mi­l dea înapoi. drept în obraz. Mie asta îmi era totuna. Raymond a părut foarte mulţumit. I­a dat exemple de cîini care parcuseseră zeci de kilometri ca să se întoarcă la stăpînii lor. m­a întrebat : "N­au să mi­l ia. Era lume multă împrejurul barăcilor de bîlci." I­am spus atunci că trebuia să se ducă la hingheri şi că i­l vor da înapoi dacă plăteşte o taxă. Numai că sînt aici. Se uita în toate părţile." A închis uşa şi toată lumea a plecat. Mi­a răspuns brusc că plecase. Dar nu e cu putinţă. I­ am spus că mi se pare că acum ea fusese destul de pedepsită şi că poate să fie mulţumit. apoi a întrebat cu voce umilă dacă poate să­şi ia chiştocul. era de­ ajuns să declar că femeia l­a insultat. Găseam că se poartă foarte frumos cu mine şi m­am gîndit că e un moment foarte plăcut. M­a întrebat atunci dacă mă aşteptasem ca el să răspundă la palma poliţaiului. Raymond s­a schimbat la faţă. Poliţaiul a răspuns că poate şi a adăugat: "Pe viitor ai să ştii că un poliţai nu e un caraghios". A închis uşa lui şi l­am auzit plimbîndu­se în lung şi­n lat. ce­o să mă fac ?" I­am spus că hingherii ţineau cîinii trei zile la dispoziţia proprietarilor şi că pe urmă făceau cu ei ce credeau de cuviinţă. iertaţi­mă". Restul îl ştiam. Apoi mi­a spus: "Bună seara". Ea a plecat la ora unu şi eu am dormit puţin. am văzut că nu avea cîinele. e ceva nervos. Am răspuns că eu nu mă aşteptasem deloc şi că de altfel nu puteam suferi poliţaii. Dar ei nu­i era foame. ca de obicei. încît să tremure aşa cum tremura. Apoi a vrut să joace o partidă de biliard şi m­a bătut la limită. M­a întrebat dacă voiam să mergem undeva împreună. Mi­a spus că eu trebuia să­i slujesc drept martor. Atunci s­a înfuriat: "Să dau bani pentru hoitul ăsta. dar n­a spus nimic pentru moment. legea dă voie să­l faci pe un om peşte ?" Dar poliţaiul i­a poruncit "să­ şi ţină fleanca". Cînd am deschis a rămas o clipă în prag şi mi­a spus : "Iertaţi­mă. M­am sculat şi am început să mă pieptăn. Voia să meargă după aceea la bordel. Cînd ne­am apropiat. domnule poliţai. înţelegeţi. încerca să străpungă cu privirea întunecimea coridorului. L­am întrebat unde e cîinele. cînd am vrut să plec. Mi­a povestit că făcuse aşa cum plănuise. Nu ştiam. După Raymond. de mult voiam să­i cumpăr o zgardă mai strîmtă. Asta era şi părerea lui şi a făcut observaţia că degeaba intervenise poliţaiul. dar nu ştiam ce trebuie să spun. Patul lui a trosnit. A stat un timp fără să vorbească şi eu l­am întrebat cum s­au petrecut lucrurile. De departe l­am zărit în pragul uşii pe bătrînul Salamano care părea foarte tulburat. nu­i aşa. dar că aveam întîlnire cu o prietenă! Raymond mi­a declarat imediat că o invită şi pe ea. n­are decît să crape!" şi a început să­l înjure. fetiţo. Am auzit vag că mormăia: "Ticălosule. Nu­mi era foame şi m­am culcat fără să mănînc. Puţin după aceea am auzit paşii bătrînului şi el a bătut la uşa mea. Şi apoi a devenit deodată volubil: "L­am dus pe Cîmpul de Manevre. si tremur. "Dar mi­l vor lua. pentru că ştiu că patronului nu­i place să ni se telefoneze din oraş. poliţaiul i­a tras o palmă zdravănă cu o mînă mare şi grea. Aaa. dezgustă pe toată lumea cu bubele lui. L­am poftit să intre. În acest timp femeia plîngea si a repetat: "M­a bătut. Raymond a rîs şi a intrat în casă. că femeia trebuia să plece şi el să rămînă în camera lui să aştepte să fie convocat la comisariat. dar el n­a vrut. Eu l­am urmat şi ne­am despărţit pe palierul etajului nostru. Am acceptat să­i fiu martor.

I­am vorbit atunci de propunerea patronului şi Maria mi­a spus că i­ar plăcea să vadă Parisul. Mi­a spus că da şi că mă înţelege. Un timp n­a vorbit. aveam multe asemenea ambiţii. I s­a răspuns că nu rămîne nici o urmă după asemenea întîmplări. Şedeam ghemuit în pat şi Salamano se aşezase pe un scaun în faţa mesei. Atunci. Se însurase destul de tîrziu. Morfolea frînturi de frază pe sub mustaţa îngălbenită. că în orice caz toate vieţile sînt la fel şi că a mea. Apoi s­a ridicat şi­a pus jacheta cu aceleaşi gesturi precise de automat şi a plecat. îşi vedea de drum fără să se abată cu nici o iotă şi fără să întoarcă capul. dar el a avut dreptate să­mi atragă atenţia că se învăţase cu acela. pe care a pus­o în faţa ei. dacă ea vrea. dar nu vedeam nici un motiv ca să­mi schimb viaţa. A părut nemulţumit. nu­mi displăcea deloc. fusese călcat de o maşină. Mi­a spus că l­a luat după moartea nevesti­si. Am cinat la Céleste. Voia pur si simplu să ştie dacă aş fi acceptat aceeaşi propunere venind din partea altei femei. cu o viteză şi o siguranţă neverosimile. la care aş fi ţinut în acelaşi fel. Ea ar fi vrut foarte mult. Cum revista avea vreo douăsprezece pagini. Ea s­a întrebat atunci dacă mă iubeşte; cît despre mine. dacă o iubesc. suma exactă. "Atunci de ce să mă iei de nevastă ?" a spus ea.Raymond mi­a cerut să aştept şi mi­a spus că ar fi putut să­mi transmită această invitaţie seara. De altminteri ea îmi cerea asta şi eu mă mulţumeam să zic da. am ieşit şi eu şi am urmărit­o un timp. Voia numai să ştie părerea mea în această problemă." Am spus că e în regulă. Voiam totuşi să rămînă cu mine şi i­am spus că puteam cina împreună la Céleste. În acel moment i­au sosit aperitivele pe care le­a înfulecat în mare viteză. poate. I­am mărturisit că stătusem cîndva acolo si m­a întrebat cum e. l­am găsit pe bătrînul Salamano. văzîndu­mă stingherit. Eu am răspuns : "Nu". Nu­şi scosese pălăria lui veche. dar că în fond îmi este totuna. dar şi să călătoresc o bună parte din an. Mi­a atras atunci atenţia că e un lucru serios căsătoria. înştiinţează­ mă. dar am uitat­o destul de repede. a făcut dinainte socoteala. Am răspuns că nu schimbi niciodată viaţa. Avea gesturi sacadate şi ochi strălucitori pe un obraz ca un măr. Cum eu tăceam. Aş fi preferat să nu­l supăr. a rîs iar şi s­a lipit de mine cu tot trupul ca să­mi întindă buzele. S­a uitat la mine : "Nu vrei să ştii ce treabă am ?" Sigur că voiam să ştiu. dar că într­o zi am s­o dezgust din aceleaşi motive. Atunci m­am întors la mine în birou. Am răspuns că ne vom căsători cînd va voi ea. Femeile erau frumoase şi am întrebat­o pe Maria dacă ea remarca acest lucru. a murmurat că sînt ciudat. În pragul uşii mele. A vrut să ştie atunci. că asta nu înseamnă nimic dar că. Funcţionarii îi spuseseră că. Mă privea drept în faţă şi­ şi ţinea mîinile pe genunchi." Apoi am pornit­o mai departe şi am străbătut oraşul pe străzile principale. eu nu puteam şti nimic în această privinţă. M­am gîndit că e ciudată. crezînd că avea să­mi spună să telefonez mai puţin şi să lucrez mai mult." Am spus că da. patronul a trimis să mă cheme şi pentru moment m­am indispus. Am spus că îmi este totuna şi că puteam s­o facem dacă vrea. printre care se afla fratele fostei lui amante. M­a întrebat atunci dacă nu mi­ar plăcea o schimbare în viaţă. Ca să spun ceva. Cum n­aveam nici o treabă. că mă iubea fără îndoială din pricina asta. l­am întrebat despre cîine. Gîndindu­mă bine. a mai scos din geantă un creion albastru şi o revistă care dădea programul de radio al săptămînii în curs. a continuat meticulos această operaţie în tot timpul mesei. dar avea treabă. Putea. pentru că nu era la hingheri. fără îndoială. Sînt porumbei şi curţi întunecoase. fusese urmărit toată ziua de un grup de arabi. Oamenii au pielea albă. Eram aproape de casă şi i­am spus la revedere. I­am spus: "E murdar. care se petrec în fiecare zi. Avea intenţia să­şi instaleze un birou la Paris care să trateze afacerile direct şi pe loc cu marile companii şi voia să ştie dacă sînt dispus să plec acolo. am înţeles repede că toate astea nu aveau o importanţă reală. Am spus : "Fireşte". După un alt moment de tăcere. Apoi a vorbit. Am răspuns aşa cum mai făcusem o dată. Începusem să mănînc cînd a intrat o femeiuşcă ciudată care m­a întrebat dacă poate să se aşeze la masa mea. În ti­ . Maria a venit să mă aştepte şi m­a întrebat dacă vreau să mă însor cu ea. Aşteptînd aperitivele. Puţin după aceea. n­o iubesc. apoi a scos dintr­un portmoneu. neavînd nimic de adăugat. L­am invitat să intre şi el mi­a spus că se pierduse cîinele lui. Mi­a declarat că avea să­ mi vorbească de un proiect încă foarte vag. În cele din urmă am pierdut­o din vedere şi m­am întors. "Eşti tînăr şi cred că asta e o viaţă care ti­ar plăcea. Ea a tăcut un timp şi s­a uitat la mine în tăcere. Şi­a scos jacheta. Eu terminasem de mîncat cînd ea bifa în continuare cu aceeaşi sîrguinţă. Mă cam plictisea. "Dacă­l vezi pe aproape de casă astă­seară cînd te întorci. nu eram nefericit. dar că voia să mă prevină cu privire la un alt lucru. aici. fireşte. Cu multă grijă. O luase pe marginea trotuarului şi. m­a luat de braţ zîmbind şi a declarat că voia să se mărite cu mine. s­a aşezat şi a consultat cu înfrigurare lista! L­a chemat pe Céleste şi­a comandat imediat toate felurile pe care le dorea cu o voce în acelaşi timp precisă şi grăbită. Cînd eram student. Aşteptînd felul următor. sporită cu un bacşiş. mi­a spus că eu răspund întotdeauna aiurea. Seara. a deschis geanta. Nici vorbă de aşa ceva. a scos din ea un pătrăţel de hîrtie şi un creion. Dar cînd a trebuit să mă las de studii. Întrebase dacă nu e cu putinţă să afle asta la comisariatele de poliţie. dar n­aveam nimic de făcut şi nu­mi era somn. a însemnat una cîte una aproape toate emisiunile. putem să ne căsătorim. I­am spus bătrînului Salamano că ar putea să ia un alt cîine. dar nu mă gîndisem şi asta părea ea să­mi reproşeze. că nu am ambiţie si că asta e dezastruos în afaceri. I­am explicat că asta nu are nici o importanţă si că. Asta mi­ar permite să stau la Paris.

Maria se juca împrăştiind petalele cu geanta ei de muşama pe care o flutura larg. Dar a trebuit să traversăm un mic platou care se înalţă deasupra mării şi coboară apoi spre piajă. Am mers printre şiruri de vilişoare cu garduri verzi sau albe. Din cînd în cînd se uita la el rîzînd." "Da. I­am spus că e frumoasă şi ea a rîs de plăcere. pentru că voiam să ne scăldăm devreme. s­a simţit foarte singur. Întotdeauna mi se pare ca latră al meu. "De altfel. Vorbind despre ea. Mi­a spus că mama mea ţinea mult la cîinele lui. Îşi pusese o rochie de pînză albă şi­şi desfăcuse părul. ceea ce a făcut­o pe Maria să rîdă. am adăugat. iar braţele lui acoperite de păr negru erau foarte albe. M­am simţit mai bine şi mi­am dat seama că mi­e foame. dar altfel am ajunge mai repede. Ne priveau în tăcere. Pentru prima oară de cînd îl cunoş­ team. dar şi pentru că nu deschisesem obloanele. Coborînd am bătut la uşa lui Raymond. totuşi. că pînă acum nu ştiam că lumea mă condamnase din această pricină. povestea se încheiase. S­a ales numai c­un avertisment. Nu aveam ce face decît să aştept şi l­am auzit amîndoi pe Raymond încuind uşa. în faţa uşii am vorbit puţin despre asta cu Raymond. parcă m­a pălmuit. îţi faci prieteni. I­am spus asta Mariei." Apoi a cerut voie să plece. Dorea să se culce. nu l­ai cunoscut înainte de a se îmbolnăvi. Dar cum un cîine trăieşte mai puţin decît un om. Plaja nu era prea departe. Afirmaţia mea n­a fost verificată. Asta m­a cam dezgustat. Ne­a răspuns că vine îndată . Raymond. care mi­a arătat geanta de muşama în care pusese costumele noastre de baie şi un prosop. în general. A trebuit să­l hrănească cu biberonul. Purta o pereche de pantaloni albaştri şi o cămaşă albă cu mîneci scurte. A zîmbit uşor şi. Nu fusese fericit cu nevastă­sa. cel puţin. Am luat autobuzul. Ţigara avea un gust amar. Era acoperit de pietre gălbui şi de tufe albe de aişor. I­am spus că poate să mai stea şi că­mi pare rău de ce se întîmplase cu cîinele lui: mi­a mulţumit. şi la azil. unele tupilate cu verandele lor sub tamarisc. profilate pe albastrul. Am răspuns. "Avea un caracter urît. Mă simţeam cu totul gol pe dinăuntru şi mă durea puţin capul. În acel moment am căscat şi bătrînul m­a anunţat că are de gînd să plece. mi­a spus Salamano. Am coborît la periferia Algerului. printre pietre. din cauză că eram prea obosit. Dar. mi­a spus atunci. Mi­a spus : "Salut. nu mai contenea să facă glume cu Maria. ca şi cum n­am fi fost altceva decît nici mai mult nici mai puţin nişte bolovani sau nişte pomi uscaţi. Ea a vrut să plecăm imediat." VI Duminică mi­a venit greu să mă trezesc şi Maria a trebuit să mă strige şi să mă zgîlţîie. Încă înainte de­a ajunge la marginea platoului. şi i s­a adresat Mariei cu "domnişoară". Plaja nu este departe de staţia autobuzului. apoi ne­am hotărît să luăm autobuzul. adevărata lui boală era bătrîneţea şi bătrîneţea n­are leac. Stăteau în acelaşi loc şi se uitau cu indiferenţă la locul de unde noi tocmai plecasem.nereţe voise să se facă actor: la regiment juca în vodeviluri militare. dar că azilul de bătrîni îmi păruse un lucru firesc de vreme ce nu aveam destui bani ca s­o întreţin pe mama. spunînd că trebuie să ne grăbim. Am văzut un grup de arabi care stăteau sprijiniţi de vitrina tutungeriei. Maria a rîs de mine pentru că zicea că am "o mutră ca de înmormîntare". văzîndu­l. totuşi.' Ce avea mai frumos era părul. N­am mîncat. cu un gest furişat. dar. Fluiera coborînd scara şi părea foarte încîntat. I­am spus că erau nişte arabi care au pică pe Raymond. mi­a spus el. Am simţit că­i place. că în cartier lumea mă condamnase că o dusesem pe mama la azil. după el. A adăugat că. care devenise încă de la acea oră intens." I­am spus că era de rasă şi Salamano a părut mulţumit. care părea că răsuflă uşurat. Din cînd în cînd ne luam la harţă. mi­a întins mîna şi eu am simţit solzii de pe pielea lui. însă nu ştiu de ce. Am întors capul. Dar îşi pusese pe cap o pălărie de pai. de­acum însorită bine. Raymond era de părere că prietenul său ar fi încîntat să ne vadă sosind devreme. În ajun fusesem amîndoi la comisariat şi eu depusesem mărturie că femeia nu "fusese cuviincioasă" cu Raymond. Salamano îl dădea cu alifie. pentru că acum avea o pensioară. dar ea aproape că nu­i răspundea. în cele din urmă ajunseseră amîndoi bătrîni. Raymond şi­a revenit şi a rîs."În fiecare seară şi în fiecare dimineaţă de cînd cîinele căpătase această boală de piele. "Şi încă. se obişnuise cu ea. înainte de a pleca. a adăugat el. îi zicea "biata dumitale mamă". Atunci ceruse unui tovarăş de atelier un cîine şi­l luase pe acesta cînd era mic de tot. puteai zări marea nemişcată şi mai departe o . amice". Raymond mi­a spus că al doilea din stînga era omul lui şi a părut îngrijorat. Eram gata să plecăm cînd deodată Raymond mi­a făcut semn să mă uit peste drum. dar el mă cunoştea şi ştia că o iubeam mult pe mama. altele golaşe. Dar era un cîine de treabă. A emis presupunerea că trebuie să fiu foarte nenorocit de cînd a murit mama şi cum n­am răspuns. lumina zilei. de mult nu avea să­mi spună nimic şi se plictisea singură. mi­a spus : "Sper să nu latre în noaptea asta cîinii. Maria sărea de bucurie şi nu contenea să spună că e o vreme minunată. dar după obiceiul lor. Maria nu prea înţelegea despre ce e vorba şi m­a întrebat ce se întîmplă. Dar în cele din urmă intrase la căile ferate şi nu­i părea rău.În stradă. foarte repede şi cu stinghereală. Am mers spre staţia autobuzului care era ceva mai departe şi Raymond m­a anunţat că arabii nu ne urmăreau. Viaţa lui se schimbase acum şi nu prea ştia ce să facă. Cînd a murit. al cerului.

Am spus că mi­era tare foame şi el a declarat imediat nevesti­si că­i plac foarte mult. Pentru început. pentru că ora de mîncare e ora la care ţi­e foame. Masson a întrebat cum au putut ei să ne urmărească pînă aici. Raymond şi cu mine am făcut planul să petrecem împreună luna august pe plajă. doi arabi în salopete care veneau spre noi. Masson. El mi­a mărturisit că venea să­şi petreacă sîmbăta. Înnota bras si destul de prost. Pentru prima oară. Şi am văzut. ca să se întindă la soare. Am coborît toţi trei. Masson bea des vin şi­mi turna şi mie fără încetare. simţindu­ne de acord atît în gesturile cît şi în mulţumirea noastră. Am făcut cîteva mişcări de bras şi ea s­a lipit de mine. Am alergat ca să ne lăfăim în primele vălurele. cîte un val mai lung decît celelalte venea să ne scalde pantofii de pînză. Puţin după aceea a venit Maria. Masson m­a întrebat atunci dacă vreau să mă plimb pe plajă cu el. Raymond şi Masson au vorbit despre întîmplări şi oameni pe care eu nu­i cunoşteam. Maria a cules cîţiva stînjenei de piatră. Prietenul lui Raymond locuia într­o vilă micuţă de lemn la capătul plajei. Abia puteai respira de căldura de piatră pe care o degaja solul. În acel moment. Am simţit picioarele ei încolăcite de ale mele şi în mine s­a trezit dorinţa. "Nevastă­mea şi cu mine ne înţelegem bine". Dar am zărit în acelaşi timp. Uneori. Eu nu mă gîndeam la nimic pentru că eram pe jumătate adormit de acest soare care îmi dogorea capul gol." Maria a declarat că rămîne s­o ajute pe doamna Masson să spele vasele. În vilişoa­rele care mărgineau platoul şi care dominau marea se auzea zgomot de farfurii şi tacîmuri. Împreună cu Maria. Am înţeles că se cunoşteau de mult şi că într­un timp locuiseră chiar împreună. Maria a vrut să înnotăm împreună. Vorbea rar şi am observat că avea obiceiul să completeze tot ceea ce afirma cu un "şi as spune chiar mai mult". foarte departe. Dar la urma urmei e dreptul ei să facă ce vrea. Pe plajă m­am întins pe burtă lîngă Masson şi mi­am lăsat obrazul în nisip. poate. pentru că voiam să gust plăcerea de a sta la soare. Atunci i­am dat drumul Mariei si m­am întors înnotînd normal şi respirînd bine. Şiroia toată de apa sărată şi avea părul dat pe spate. dar nevastă­sa şi Raymond nu voiau să vină şi ei. Nisipul începea să se încingă sub tălpi. Ne­a îndemnat imediat să ne facem comozi şi că avea nişte peşte fript. În larg am făcut amîndoi pluta şi pe obrazul meu întors către cer soarele usca ultimele pînze de apă care mi se scurgeau în gură. Îi spun mereu că e foarte sănătos. ca să mă duc după Maria. El a intrat în apă treptat şi s­a aruncat numai cînd n­a mai atins fundul. După aceea era friptură şi cartofi prăjiţi.peninsulă somnolentă şi masivă în apa limpede. nu adăuga nimic la sensul frazei. care vorbea cu accent parizian. lipindu­şi soldul de al meu şi căldura trupului ei şi a soarelui m­au făcut să aţipesc. M­am întors pe faţa ca s­o văd venind. "Hai în apă". Maria ne­a spus deodată : "Ştiţi cît e ceasul ? E unsprezece şi jumătate. am devorat porţia mea de peşte. M­am gîndit că trebuie să ne fi văzut luînd autobuzul cu o geantă de plajă. Raymond ne­a prezentat. S­a întins alături. Aşa era şi totuşi doream s­o sărut. ne­am îndepărtat mult de ţărm. a adăugat el. Soarele cădea aproape vertical pe nisip şi strălucirea lui pe mare îţi lua ochii. Mie nu­mi place asta. pe care îl pescuise în dimineaţa aceea. Căsuţa era lipită cu spatele de stînci şi stîlpii care o susţineau în faţă erau înfipţi în apă. Maria m­a zgîlţîit şi mi­a spus că Masson se întorsese acasă. Mîncam toţi fără să vorbim. Nu mai era nimeni pe plajă. M­am uitat la Raymond şi el mi­a spus: "El e". duminica şi toate zilele libere. I­am spus că "e foarte plăcut" şi el a fost de aceeaşi părere. dar Maria mi­a spus că nu o mai sărutasem de dimineaţă. trebuia să mîncăm." Eram cu toţii miraţi. Era un tip înalt. dar în cele din urmă i­am spus lui Masson: "Intrăm ?" Am plonjat. Am trecut în spatele ei. Un zgomot uşurel de motor a urcat prin aerul liniştit pînă la noi. Micuţa pariziană a spus că pentru asta trebuie să fie daţi afară bărbaţii. Am continuat să mergem. Despre Maria mi­a spus: "E grozavă şi aş zice chiar fermecătoare. am văzut că lumea începuse să se scalde. Eu i­am spus ce frumoasă mi se pare casa lui. Prietenul lui se numea Masson. Cînd ne­am întors. Ne­am îndreptat spre apă si am mers de­a lungul mării. cu statură şi umeri masivi şi avea o femeiuşcă bondoacă şi drăguţă . ca s­o iau de talie. De departe părea uriaş. Nu ştiu de ce asta a făcut­o pe Maria să rîdă. împărţind cheltuielile. De pe panta care cobora spre mare. Eu m­am ridicat imediat pentru că mi­era foame. La cafea aveam capul cam greu şi am fumat foarte mult. dar Raymond a . în fond. Nevastă­sa tocmai rîdea cu Maria. Noi nu ne­am încetinit mersul. la capătul plajei şi foarte departe de noi. un mic vas pescăresc care înainta. Apa era rece si eram încîntat să înot. Am mai amînat puţin pofta pe care o aveam de a intra în apă. dar Masson a spus că am mîncat prea devreme şi că era normal. Masson voia să facă baie. Trebuie să umblu." Pe urmă n­am mai dat nici o atenţie acestui tic. imperceptibil. "Nevastă­mea doarme întotdeauna după masă. şi ea înainta numai cu ajutorul braţelor în timp ce eu o ajutam dînd din picioare. dar n­ am spus nimic. L­am văzut pe Masson ieşind pe plajă. Cred că băuse puţin cam mult. Am coborît toţi trei şi Maria s­a aruncat imediat în apă! Masson şi cu mine am aşteptat puţin. pe marea strălucitoare. Arabii înaintau încet şi erau acum mult mai aproape. aşa că l­am lăsat. Raymond i­a spus lui Masson ceva ce n­am auzit bine. Masson ne şi striga. şi chiar atunci cînd. Pîinea era bună. mi­a spus ea. Zgomotul uşor al apei lovit ritmic ne­ a urmărit în clarul dimineţii pînă ce m­am simţit obosit. m­am gîndit cu adevărat că aveam să mă însor.

Pe la unu şi jumătate. cu susurul izvorului şi cele trei note. Tocmai în capătul plajei am ajuns în sfîrşit la un izvor care curgea în nisip. de­a­nda­ratelea. Bate­te cu el în parte şi dă­mi mie revolverul. Masson şi cu mine am spus că­l însoţim. N­am auzit bine ce i­a spus. Ne priveam unii pe alţii fără să plecăm ochii şi totul se oprea aici.împrejurul capului său. strîngeam din dinţi. al tău să fie. el se va întărîta singur şi va trage cu siguranţă. nemişcat. arabii s­au oprit. Atunci el s­a înfuriat şi ne­a insultat. Raymond şi cu mine ne­ am întors atunci de unde venisem. eu am rămas dinaintea primei trepte. L­am sprijinit şi ne­am întors la vilă cît mai repede cu putinţă. Era aceeaşi explozie roşie. Sosirea noastră n­a schimbat nimic. dintr­o scoică albită sau dintr­un ciob de sticlă. N­am îndrăznit să ne mişcăm." Raymond a început să se enerveze puţin. Doamna Masson plîngea şi Maria era foarte palidă. Masson s­a dus la cel care­i fusese indicat şi a lovit de două ori cu toată puterea. Aici. maxilarele mi se crispau. l­am întrebat unde se duce. Eu l­am urmat totuşi. Dar fără să­l piardă din ochi pe adversarul său. Arabul s­a prăbuşit în apă. Cel care­l lovise pe Raymond se uita la el fără să spună nimic. are un cuţit!" Dar Raymond avea deja braţul rănit şi gura ciopîrţită. L­am însoţit pînă la vilă şi. i­am spus lui Raymond. Masson a spus că nu trebuie contrazis. dar Raymond părea foarte posomorît. În tot acest răstimp n­a fost nimic altceva decît soarele şi această tăcere. Toată căldura se proptea în mine şi se împotrivea înaintării mele. Raymond i­a dat atunci o primă lovitură şi imediat l­a chemat pe Masson. Raymond s­a întors cu Masson. Mergeam încet spre stînci şi simţeam cum mi se umflă tîmplele sub razele soarelui.spus: "Dacă iese cu bătaie. sub ploaia orbitoare care cădea din cer. A rămîne aici sau a pleca era acelaşi lucru. Şedeau lungiţi în salopetele lor albastre unsuroase. În cele din urmă am tăcut şi am fumat privind marea. Se fârîmiţa în bucăţele pe nisip şi pe mare. dar fără îndoială mă înşelam. Păreau perfect liniştiţi şi aproape mulţumiţi." Eu am spus "da" şi Masson şi­a băgat mîinile în buzunar. Masson a încercat să­l facă să rîdă. în spatele unei stînci mari! Aici i­am găsit pe cei doi arabi ai noştri. Masson şi cu mine am încetinit pasul. cu capul plesnind de soare. Ei s­au retras încet. El părea mai mulţumit şi a vorbit despre autobuzul de întoarcere. Am mers mult pe plajă. Raymond s­a dus drept la omul lui. tu. Celălalt sufla într­o trestie şi repeta fără încetare. Am observat că cel care cînta din fluier avea degetele de la picioare foarte răşchirate. Dar căldura era atît de mare. Totuşi. A plecat cu Masson şi eu am rămas să explic femeilor ce se întîmplase. Dar ori de cîte ori deschidea gura ca să vorbească. cele trei note pe care le scotea din instrumentul său. Tu. Cînd au văzut că luaseră destulă distanţă au fugit foarte repede. Am mers multă vreme. şi a rămas aşa cîteva secunde. În acelaşi timp Raymond a lovit şi el şi l­a umplut şi pe celălalt de sînge. Avea braţul bandajat şi un plasture în colţul gurii. Dar el nu scotea o vorbă. Soarele te dobora acum. încît îmi era greu să stau aşa. îl împuşc. Dar dacă nu scoate cuţitul. După un timp. descurajat în faţa efortului pe care trebuia să­l fac ca să urc etajul de lemn şi să mai dau ochii cu femeile. mă încordam din tot trupul ca să înving soarele şi toată această beţie opacă pe care o abătea asupra mea. bulele de aer spărgîndu­se la suprafaţă . Celălalt cînta mereu şi amîndoi pîndeau fiecare gest al lui Raymond. între mare. dacă mai vine unul. Înaintam în pas egal spre arabi. Mi­a răspuns că voia să ia aer. Meursault. cu faţa în jos. Raymond m­a întrebat: "Îl omor ?" M­am gîndit că dacă spun nu. marea răsufla cu toată respiraţia rapidă si înăbuşită a valurilor ei mici. Apoi Raymond a spus : "Atunci am să­l insult şi cînd va răspunde. a fluierului şi a apei. Dar arabul celălalt se ridicase şi se refugiase îndărătul celui care era înarmat. strîngeam pumnii în buzunarele pantalonilor. nu poţi să tragi. Ar fi necinstit să tragi astfel. I­am spus numai: "Încă nu ţi­a vorbit. Cînd a spus că se îndreaptă spre plajă. Raymond s­a întors spre mine şi mi­a spus: "O să vezi ce­o să încaseze". Apoi Raymond a dus mîna la buzunarul de la spate. dubla tăcere. dar celălalt a vrut să­l lovească cu capul în pîntece. Şi. Masson a făcut un salt înainte. Raymond a vrut să se ducă îndată la el. îl omor". privindu­ne cu coada ochiului. dar celălalt nu a făcut nici o mişcare şi se uitau mereu unul la altul. Eu mă ocup de omul meu. ca şi cum totul s­ar fi închis împrejurul nostru. Pe mine unul mă plictisea să le explic." Cînd Raymond mi­a dat revolverul. . Eu i­am strigat: "Atenţie. Masson a spus imediat că este un doctor care­şi petrece duminicile pe platou. Masson." S­a auzit iar susurul apei şi al fluierului în inima tăcerii şi a căldurii. s­au strecurat după stîncă. în timp ce noi rămîneam ţintuiţi sub soare şi în timp ce Raymond îşi ţinea braţul şiroind de sînge. Am avut impresia că Raymond ştie unde merge. îl iei pe al doilea. Cînd am ajuns la cîţiva paşi unii de alţi. de fiecare dată cînd simţeam vasta ei răsuflare caldă pe obraz. soarele a lunecat pe el. Distanţa dintre noi a scăzut treptat. Doctorul îi spusese că nu e nimic grav. fără a înceta să ne privească şi să ne ţină la respect cu cuţitul. nisip şi soare. "Nu. Dar deodată arabii. în timp ce el urca scara de lemn. Am răspuns: "Aşa. Nisipul supraîncălzit îmi părea roşu acum. Raymond a spus că rănile lui sînt superficiale şi că putea să meargă pînă la doctor. Pe nisip. m­am întors pe plajă şi am început să merg. sîngele rănii îi gîlgîia în gură. am rămas un timp nemişcaţi. La fiecare sabie de lumină ţîşnită din nisip. Dacă celălalt intervine sau dacă scoate cuţitul. M­am gîndit atunci că puteam să trag sau să nu trag.

îi zăream privirea uneori. Din cauza acestei arsuri pe care n­o mai puteam suporta. mă durea mai ales fruntea şi toate vinele ei zvîcneau împreună sub piele. Dar cel mai adesea. să fug de soare. M­am gîndit că n­aveam decît să fac stînga împrejur şi totul s­ar sfîrşi. Prima dată. La plecare era cît pe ce să­i strîng mîna. După o săptămînă. Arsura soarelui îmi cuprindea obrajii şi am simţit picături de sudoare adunîndu­se în sprîncene. am încleştat mîna pe revolverul lui Raymond din buzunarul hainei. fără să se ridice. Mă gîndeam la izvorul rece dindărătul stîncii. A doua zi. Şi era ca şi cum aş fi bătut patru bătăi scurte. s­a prezentat şi mi­a spus că studiase dosarul meu. păiosul strălucitor tîşnit din cuţitul aflat în continuare în faţa mea. Eu am recunoscut că nu şi l­am întrebat dacă este neapărat necesar să am unul. dimpotrivă. Această sabie fierbinte îmi ardea genele si­mi scormonea ochii îndureraţi. ca atunci. Era acelaşi soare. a început totul. la comisariat. de astă dată. Arabul nu s­a mişcat. Dacă nu vă luaţi un avocat. dimpotrivă. avea pe birou o singură lampă care lumina fotoliul pe care mi­a spus să mă aşez in timp ce el rămînea în umbră. aşa e legea. de efort şi de plînsul femeilor. între pleoapele întredeschise. două ceasuri de cînd aruncase ancora într­un ocean de metal în clocot. care mă lovea în frunte. Ochii îmi erau orbiţi îndărătul acestei perdele de lacrimi şi sare. aceeaşi lumină pe acelaşi nisip care se prelungea pînă aici. Am răspuns că eu găseam cazul meu foarte simplu. Atunci s­a clătinat totul. Dar cînd am ajuns mai aproape. cu mîinile sub cap. dar fără să scoată mîna din buzunar. Doream să mai aud murmurul apei lui. Marea a exalat o suflare densă şi fierbinte. un guler cu vîrful întors şi o cravată cu dungi mari. am atins pîntecele lustruit al patului armei şi aici. la vreo zece metri. M­a primit într­o cameră cu draperii. am tras încă patru focuri asupra unui trup inert în care gloanţele pătrundeau fără să se vadă. imaginea lui dansa în faţa ochilor mei. deoarece nu încetam să mă uit la arab. M­am scuturat de sudoare şi de soare. Cum m­a văzut. Dar am făcut un pas. că nu voi scăpa de soare deplasîndu­mă cu un pas. am văzut că omul lui Raymond se întorsese. Eram destul de departe de el. strălucitoare. s­a ridicat într­un cot şi a dus mîna la buzunar. Lumina a ţîşnit din oţel ca o lamă lungă. El m­a aprobat şi a conchis că legea e bine făcută. în poarta nenorocirii. A pus pe pat servieta pe care o ducea sub braţ. Trecuseră două ceasuri de cînd ziua nu mai înainta. m­a întrebat numai numele şi adresa. Trăgaciul a cedat. în totul. În aceeaşi clipă. destul de tînăr.Vedeam de departe pata întunecată a stîncii înconjurată de o aureolă orbitoare de lumină şi spumă de mare. dar mi­am adus aminte la timp că omorîsem un om. era o poveste încheiată şi venisem aici fără nici un gînd. cu capul la umbra stîncilor. Atunci el s­a lăsat din nou pe spate. Mi s­a părut că cerul se deschide pe toată întinderea lui ca să slobozească o ploaie de foc. Stătea trîntit pe spate. El a zîmbit spunînd : "Asta e o părere. Atunci. Am înţeles că sfărîmasem echilibrul zilei. purta un costum închis. Deşi era foarte cald (eu îmi scosesem haina). Situaţia era delicată dar nu se îndoia de succes. Am fost puţin surprins. Pentru mine. Zgomotul valu­ rilor era şi mai leneş. în zgomotul deopotrivă sec şi asurzitor. înalt. Partea a doua I Îndată după arestarea mea. simpatic. un avocat a venit la mine la închisoare. La orizont a trecut un vaporaş si mai mult am ghicit pata lui neagră la capătul privirii mele. arabul a scos cuţitul pe care mi l­a arătat în soare. negre şi albe. Am făcut cîţiva paşi spre izvor. cu părul îngrijit pieptănat. La început nu l­am luat în serios. cu ochi albaştri înfundaţi. I­am spus asta. un singur pas înainte. cu o lungă mustaţă sură şi cu păr bogat. Şi. data şi locul naşterii. indistinct. cu tot corpul la soare. m­am uitat la el şi am văzut un bărbat cu trăsături fine. "De ce ?" a spus el. După discuţia noastră. liniştea excepţională a unei plaje pe care fusesem fericit. Apoi a voit să ştie dacă îmi luasem un avocat. în aerul încins. şi mai monoton decît la prînz. Mi s­a părut foarte cumsecade şi. Nu mai simţeam decît chimvalele soarelui pe frunte şi. mi s­au luat mai multe interogatorii. fireşte." Am găsit foarte comod că justiţia se îngrijeşte de aceste amănunte. Dar o plajă întreagă vibrînd de soare mă împingea din spate. Era acelaşi soare din ziua în care o înmormîntasem pe mama şi. Era singur. Dar pentru început. su­ doarea adunată în sprîncene a curs dintr­o dată pe pleoape şi le­a acoperit cu un val călduţ şi gros. în ciuda cîtorva ticuri nervoase care­i strîmbau gura. EU. Salopeta îi fumega în aerul fierbinte. doream să găsesc umbra şi odihna stîncii. am făcut o mişcare înainte. noi vom desemna unul din oficiu. dacă aveam . Poate din pricina umbrelor care­i cădeau pe obraz. judecătorul de instrucţie. cazul meu părea să nu intereseze pe nimeni. Totuşi. Mai citisem o descriere asemănătoare în cărţi şi totul mi s­a părut un joc. aproape alb. m­a privit cu multă curiozitate. profesiunea. Era mic şi rotofei. Cu toate astea era încă destul de departe. Am aşteptat. părea că rîde. Dar era vorba de interogatorii de identificare care n­au durat mult. Ştiam că e stupid. Toată fiinţa mi s­a încordat si mi s­a crispat mîna pe revolver.

Doream să­l asigur că sînt la fel ca toată lumea. După o pauză. să­i explic că doream să­i cîştig simpatia. Se aflase că mama murise de curînd la azil. Dar de astă dată n­am răspuns nimic. Scutura crucifixul aproape deasupra mea. Eu nu am înţeles prea bine ce înţelegea prin aceasta şi n­am răspuns nimic. ci. i­am explicat că eram astfel făcut. "în urma unei întîmplări neprevăzute". m­a privit şi s­a îndreptat destul de brusc ca să­mi spună precipitat: "Pe mine. S­a uitat la mine într­un fel ciudat. Era ora două după­amiază şi de astă dată biroul lui era plin de o lumină abia filtrată de perdeaua de voal. Aş fi vrut să­l reţin. judecătorul m­a întrebat atunci dacă trăsesem cele cinci focuri de revolver unul după altul. judecătorul a părut să se agite. îmi vine cam greu să vă întreb asta. a exclamat: "Oare pe ăsta­l cunoşti ?" Am spus : "Da. dumneata mă interesezi". că e convins că nici un om nu e atît de vinovat încît Dumnezeu să nu­l ierte. Am răspuns totuşi că eu cam pierdusem obiceiul de a mă analiza şi că mi­era greu să­l lămuresc. Era foarte cald. Dar mai înainte voia să­mi mai pună cîteva întrebări. Şi ar fi un argument foarte serios pentru acuzare dacă n­aş avea ce să răspund. în fond. fireşte". în ziua în care am înmormîntat­o pe măicuţa eram foarte obosit si mi­era somn." I­am spus că totul era foarte simplu.a spus el atunci. izvorul. mi­a spus avocatul. De ce ?" Eu tăceam în continuare. Am văzut încă o dată plaja roşie şi am simţit pe frunte arsura soarelui. Mi­a spus: "Asta nu­i de­ajuns". Aici. Un tînăr grefier a venit să se instaleze chiar în spatele meu. Toţi oamenii sănătoşi doriseră mai mult sau mai puţin moartea celor pe care îi iubeau. Deodată s­a ridicat în picioare. Interogatoriul a început. Mi­a spus mai întîi că lumea mă descria ca pe un om tăcut şi închis şi a voit să ştie ce părere am despre asta. iar plaja. nu erau de mare folos şi am renunţat din lene. Puţin după aceea. Fără îndoială. A apăsat cu degetul pe un buton de pe masă. Ceea ce puteam să spun cu siguranţă e că aş fi preferat ca mama să nu moară. lucruri care­mi scapă. al cărui suflet este curat şi gata să primească totul. Tot fără vreo logică aparentă. şi grefierul care pînă atunci bătea regulat la maşină trebuie să fi apăsat greşit pe clape. exact ca toată lumea. Dar avocatul meu nu părea mulţumit. A plecat avînd aerul că e supărat. m­a întrebat dacă o iubeam pe mama. aproape tremurîndă. Cei însărcinaţi cu cercetările fuseseră informaţi că "dădusem dovadă de insensibilitate" în ziua în care fusese înmormîntată mama. În ceea ce mă priveşte. celelalte patru focuri. că îl interesam şi că. s­a îndreptat cu paşi mari spre un colţ al biroului şi a deschis sertarul unui clasor. "Sînt în gestul dumitale. de ce ai tras într­un om căzut ?" Nici la asta n­am ştiut ce să­i răspund. după cîteva secunde." A zîmbit ca şi prima dată. Ne­am aşezat amîndoi mai comod în fotolii. nu urmărisem atent . baia. S­a aşezat. ca şi cum i­aş fi inspirat un soi de dezgust. Fără tranziţie. Am spus : "Da. Mi­a spus să mă aşez şi foarte politicos mi­a declarat că avocatul meu. fiindcă s­a încurcat şi a fost silit să se întoarcă. S­a gîndit. m­am dus din nou în faţa judecătorului de instrucţie. "De ce ai aşteptat între primul şi al doilea foc . Dar eu aveam dreptul să nu răspund la întrebările lui şi să aştept ca avocatul să mă poată asista. avocatul mi­a tăiat vorba şi a părut foarte neliniştit. plaja. Cînd am ajuns la mortul întins pe jos. a recunoscut că era cea mai bună explicaţie şi a adăugat: "De altfel n­are nici o importanţă". în mod firesc. şi­a pus coatele pe birou şi s­a aplecat puţin spre mine cu o expresie ciudată: "De ce. nu putuse veni. bine". Aşa că nu mi­am dat seama de ce se întîmplă. La drept vorbind. M­a întrebat dacă putea spune că în ziua aceea îmi înfrînsesem sentimentele fireşti. prin căinţa lui.încredere în el. I­am spus din nou ceea ce­i mai povestisem o dată: Raymond. Atunci el mi­a spus repezit şi cu pasiune în glas că el crede în Dumnezeu. "Înţelegeţi. dar asta nu însemna nimic. şi­a răvăşit părul. A tăcut. Mi­a spus aproape cu răutate că în orice caz directorul şi personalul azilului vor fi audiaţi ca martori şi că "asta putea să­mi joace o festă foarte urîtă". La fiecare frază el spunea: "Bine. pentru că e fals". va face ceva pentru mine. Se făcuse atunci o anchetă la Marengo. obosisem tot repetînd astfel aceeaşi poveste şi mi se părea că niciodată nu vorbisem atît de mult. să devină asemenea unui copil. nevoile fizice îmi stinghereau adesea sentimentele. Am răspuns : "Pentru că n­ am niciodată mare lucru de spus. s­a ridicat în picioare şi mi­a spus că voia să mă ajute. Dar e foarte important. Această întrebare m­a mirat foarte mult şi mi se părea că mie mi­ar fi venit foarte greu dacă ar fi trebuit să i­o pun cuiva. În tot cursul tăcerii care a urmat. Totuşi. dar că pentru asta trebuie ca omul. Eu m­am gîndit puţin şi am precizat că trăsesem mai întîi unul şi. dar el mi­a spus că se vede cît de colo că n­avusesem pînă în prezent de­a face cu justiţia. S­a aşezat pe pat şi mi­a spus că fuseseră luate informaţii asupra vieţii mele particulare. Sînt convins că mă vei ajuta să le înţeleg. I­am mulţumit şi el mi­a spus: "Să intrăm în miezul problemei". Judecătorul şi­a trecut mîinile peste frunte şi a repetat întrebarea cu o voce puţin alterată: "De ce ? Trebuie să­mi spui. El m­a poftit cu insistenţă să­i descriu iar ziua aceea. ca toată lumea"." Voia să­1 lajut. De aceea tac. Nu mă înţelegea şi era cam supărat pe mine. Dar toate astea. cu ajutorul lui Dumnezeu. A scos din el un crucifix de argint pe care l­a agitat. întorcîndu­se spre mine. ţineam mult la mama. a aprobat spunînd: "Bun". Am spus că puteam să răspund şi singur. I­am spus : "Nu. soarele şi cele cinci focuri de revolver. nu ca să fiu mai bine aparat. M­a pus să­i promit că nu voi spune asta în instanţă şi nici judecătorului de instrucţie. dacă pot spune astfel. Şi cu o voce complet schimbată. Mai ales vedeam că­l pun in încurcătură. I­am atras atenţia că această poveste nu are nici o legătură cu procesul meu. Stătea cu tot corpul aplecat peste masă. M­a întrebat dacă fusesem îndurerat in ziua aceea. cearta. a adăugat el.

după expresia aceluiaşi judecător. Încetul cu încetul. din ziua aceea am simţit că eram acasă în celula mea şi că viaţa mea se oprea aici. Eram atunci din nou dat pe mîna jandarmilor. spunea el. dar acest lucru nu­l putea pricepe. Făcînd sul unul din capete. Sau judecătorul discuta acuzaţiile cu avocatul. Dar m­am gîndit că şi eu eram ca ei. Recunoşteam în acelaşi timp că era ridicol pentru că. M­am gîndit ca e Maria. cînd vreau să scap de cineva pe care abia am chef să­l ascult. în sfîrşit. După cîteva zile am fost izolat într­o celulă în care dormeam pe scîndură. Cam aşa am înţeles. A murmurat: "N­am văzut niciodată un suflet atît de împietrit ca al dumitale. Dar de fiecare dată mă însoţea avocatul meu. de bine orînduit şi de sobru jucat încît aveam impresia ridicolă că "fac parte din familie". Părea că judecătorul nu se mai interesează de mine şi că a clasat într­un fel cazul meu. Mai tîrziu n­am mai dat importantă acestor aprehensiuni. Într­adevăr. după cîteva zile am înţeles că n­o să­mi placă să vorbesc despre această perioadă a vieţii mele. Eram gata să­i spun că greşea încăpăţînîndu­se: acest ultim punct nu avea mare importanţă. Închisoarea era în capătul de sus al oraşului şi printr­o ferestruică puteam să văd marea. Procesul meu îşi urma cursul. cei mai mulţi arabi." Era să­i răspund că tocmai din pricină că erau criminali. ea era. Cînd am intrat la închisoare. Abia după prima şi singura vizită a Mariei a început totul. Într­o zi. În ziua arestării mele. Sala era împărţită în trei părţi . Aveam un hîrdău pentru nevoi şi un lighean de tablă. dacă regretam fapta mea. apoi am luat­o pe o scară şi. la urma urmelor. Dar puţin după aceea s­a făcut seară. Pe urmă. II Sînt lucruri despre care nu mi­a plăcut niciodată să vorbesc. Căldura devenea din ce în ce mai mare. m­a privit cu atenţie şi cu oarecare tristeţe. a intrat un gardian şi mi­a spus că am o vizită. la capătul celor unsprezece luni cît a durat instrucţia. Uneori. Rezultatul a fost că discuţiile noastre au devenit mai cordiale. cît o oarecare plictiseală. S­a aşezat indignat. luam şi eu parte. tonul interogatoriilor s­a schimbat. a exclamat el. După aceea l­am văzut des pe judecătorul de instrucţie. El a continuat totuşi. în orice caz. nu eram realmente la închisoare în primele zile: aşteptam vag să se întîmple ceva nou. Discuţia urmărea numai să mă facă să precizez unele puncte din declaraţiile precedente. eram aproape mirat. În ce priveşte restul. în aceste ceasuri. Mi­au explicat cum trebuie să­mi aranjez rogojina pe care aveam să mă culc. Şi. ca viaţa mea să nu aibă sens ?" După părerea mea asta nu mă privea pe mine şi i­am spus­o. El s­a prăbuşit din nou în fotoliu. viaţa lui n­ar mai avea nici un sens. ridicîndu­se în picioare şi întrebîndu­mă dacă eu cred în Dumnezeu. încă o dată. bătîndu­mă pe umăr şi spunîndu­mi prieteneşte: "Gata pentru astăzi. dacă ar ajunge vreodată să se îndoiască de asta. Criminalii care au venit în faţa mea au plîns întotdeauna în faţa acestei imagini a durerii. în realitate. Toată noaptea ploşniţele mi­au umblat pe obraz. Mi­a spus că e imposibil. Nimeni. Îi cer iertare pentru greşelile tale. Dar el mi­a tăiat vorba şi m­a îndemnat pentru ultima oară. mai întîi pentru că îmi era cald şi pentru că în cabinetul lui erau muşte mari care mi se aşezau pe obraz şi de asemenea pentru că îmi era frică de el. nu era răutăcios cu mine. cînd conversaţia era de ordin general. care nu încetase să urmărească dialogul. Părea foarte obosit. Au rîs. Am avut impresia că nu mă înţelege. Asta era convingerea lui şi. cu acelaşi aer puţin obosit. Din ziua în care am primit scrisoarea ei (îmi spunea că nu i se va mai da voie să vină pentru că nu era soţia mea). Spre surprinderea mea. totuşi era foarte bine. A rămas o clipă tăcut în timp ce maşina. am fost mai întîi închis într­o cameră în care se aflau mai mulţi deţinuţi. Ca să ajung la vorbitor. pe cînd stăteam agăţat de zăbrele. Judecătorul s­a ridicat atunci în picioare ca şi cum mi­ar fi dat a înţelege că interogatoriul se terminase. chiar şi cei care­şi întorc faţa de la el. Cîteva întrebări. cu faţa întinsă spre lumină. Dar el întindea crucifixul sub nasul meu şi exclama într­un mod neraţional: "Eu unul sînt creştin. Am răspuns că nu. a triumfat: "Vezi. că după părerea lui nu era decît un singur punct nelămurit în mărturisirea mea. puteai să­ţi faci din el o pernă. Nu mi­a mai vorbit de Dumnezeu şi nu l­am mai văzut în starea de tulburare a acelei prime zile. Am intrat într­o sală foarte mare. am spus că nu. Ca întotdeauna. am avut aerul că­l aprob. Nu­i aşa că şi tu crezi şi că o să­ţi pui nădejdea în El ?" Evident. "Dumneata vrei. am străbătut un coridor lung. Dar de fapt ei nu se ocupau niciodată de mine în acele momente. vezi. că toţi oamenii cred în Dumnezeu. Lui. văzîndu­mă. de asemenea. pot să spun. Am spus că omorîsem un arab şi au amuţit. eu eram criminalul. M­am gîndit şi am spus că nu simţeam atît regret veritabil. mai prelungea încă ultimele fraze. Totul era atît de firesc. luminată de un geam enorm. Dar în ziua aceea lucrurile n­au mers mai departe. pe un alt coridor. faptul că aşteptasem puţin înainte de a trage al doilea foc de revolver. dar eram sătul. M­a întrebat numai.raţionamentul lui. că nu mă bucurasem niciodată de altceva decît de aceste clipe rare în care judecătorul mă ducea pînă la uşa cabinetului său. Pe urmă m­au întrebat ce făcusem. domnule Antihrist". Asta era o idee cu care nu puteam să mă obişnuiesc. Cum poţi să crezi că nu a suferit pentru tine ?" Am băgat de seamă că mă tutuieşte. Începeam să mă simt uşurat. puţină conversaţie cu avocatul meu şi interogatoriile erau gata.

Maria mi­a făcut semn că mă sărută. A fost adus un deţinut şi şi­au vorbit cu animaţie. ca şi cum n­ar fi observat că nu mai era necesar să strige: "Ai grijă de tine şi fii atent". Murmurul lor surd . Atunci mi­a venit adesea în minte că. îmbrăcată în negru. Între cele două grilaje se afla un spaţiu de opt pînă la zece metri care despărţea vizitatorii de prizonieri. nimic nu trebuie exagerat şi mie mi­a venit mai uşor decît altora. Aceştia nu strigau. cu obrazul lipit de zăbrele. asta­i!" ­ "Eşti sănătos. Din cauza distanţei dintre grilaje. Totuşi. forma un fel de acompaniament continuu pentru conversaţiile care se încrucişau peste capetele lor. simţeam deodată cît de apropiate erau zidurile închisorii mele. zgomotul vocilor care ricoşau. fără îndoială. care o tăiau în lungime. mi se făcea dor să fiu pe plajă şi să cobor spre mare. Murmurul arabilor continua pe dedesubt. De aceeaşi parte cu mine se aflau vreo zece deţinuţi. cu acelaşi zîmbet răvăşit şi crispat. În orice caz. Murmurul. Nu mai vedeam decît strălucirea dinţilor ei şi cutele fine ale ochilor. care vorbea foarte tare şi gesticula mult. Am observat că era în fata bătrînicii şi că amîndoi se priveau intens. Dar. un tinerel micuţ cu mîini fine. Ea şedea nemişcată. Şi de atunci au început lucrurile despre care nu mi­a plăcut niciodată să vorbesc. Mi­au trebuit cîteva secunde ca să mă obişnuiesc. cu o privire deschisă. pe de altă parte. Ea a spus atunci foarte repede si tot foarte tare că da. ciocnindu­se de zidurile mari şi despuiate ale sălii. Doream să simt în mînă ţesătura suplă şi nu ştiam prea bine ce trebuie să sper în afară de această ţesătură. Zgomotul îmi făcea rău. Aş fi aşteptat trecerea stolurilor de păsări călătoare sau ciocnirea norilor aşa cum aşteptam aici cravatele bizare ale avocatului meu şi asa cum. Femeia cea grasă urla spre vecinul meu. pentru că zîmbea întruna. Restul timpului trecea foarte uşor. Asta era de altfel o idee de­a mamei şi ea o repeta adesea. că pînă la urmă te obişnuieşti cu toate. La începutul detenţiei mele. În acelaşi timp. blond. A plecat în timp ce un bărbat cu pălăria în mînă intra şi­i lua locul. Am întors capul înainte de a dispărea pe uşă. Vecinul meu din stînga. dar n­am ştiut să i­o spun. strigătele. alcătuită de acest tinerel micuţ şi de această bătrînă care se priveau unul pe altul. Am spus: "Da". Enumera tot ce pusese în coş. Au venit să­l ia pe vecinul meu din dreapta şi nevastă­sa i­a spus fără să coboare tonul. Dar asta a durat numai cîteva luni. voiam să mă mai bucur puţin de prezenţa Mariei. lumina crudă care cădea din cer pe geamuri şi ţîşnea iar în sală mă cam zăpăciră. Maria mi­a vorbit de munca ei şi zîmbea mereu. Ori. nu spunea nimic. Mi­a scris la puţin timp după această vizită. dar ea n­a vrut să­l ia. conversaţiile se încrucişau. vizitatorii şi prizonierii erau nevoiţi să vorbească foarte tare. Cînd am intrat. Bătrînica s­a apropiat de zăbrele şi în aceeaşi clipă un paznic a făcut semn fiului ei. cu capul gol. Dar. "Da. încetul cu încetul m­aş fi obişnuit. Celula mea era mai liniştită şi mai întunecoasă. Majoritatea prizonierilor arabi ca şi familiile lor se ghemuiseră pe vine unii în faţa altora. A strigat din nou: "Ai să ieşi de­aici şi o să ne căsătorim!" Am răspuns: "Crezi ?" dar asta mai ales ca să spun ceva. . De pildă. nu eram într­un pom uscat. si ea şi­a trecut braţul printre două bare. un tip înalt. Am zărit­o pe Maria în faţa mea cu rochia ei în dungi şi cu faţa arsă de soare. dar cu voce scăzută." Maria a strigat şi ea că Raymond îmi transmitea salutări şi eu am spus : "Mulţumesc". lumina a părut gata să ia cu asalt geamul. Dar n­am avut timp să­i observ mai mult pentru că Maria mi­a strigat că nu trebuie să­mi pierd speranţa. decupat în lumina puternică. În ciuda tumultului reuşeau să se înţeleagă vorbind foarte încet. Nu mă simţeam prea bine şi aş fi vrut să plec. dacă aş fi fost nevoit să trăiesc în scorbura unui copac uscat fără altă ocupaţie decît să privesc culoarea cerului deasupra capului meu." Am tăcut amîndoi şi Maria zîmbea mereu. Se lipise de grilaj şi îmi zîmbea din răsputeri. Maria era înconjurată de femei maure şi se afla între două vizitatoare: o bătrînică cu buzele strînse. striga ea în gura mare. şi o femeie grasă. în cele din urmă am văzut limpede fiecare chip. gîndindu­mă bine. Dar vocea mi­ a fost acoperită de vecinul meu care a întrebat "dacă e sănătos". într­ o altă lume. ca să fluture încet şi prelung mîna în urma lui. ai tot ce­ţi trebuie ?" ­ "Da. După aceea nu mai aveam decît gînduri de prizonier. deoarece în cameră se făcuse iar linişte. Nevasta­sa a rîs spunînd "că era mai sănătos ca niciodată". Aşteptam plimbarea zilnică pe care o făceam în curte sau vizita avocatului meu.de două grilaje mari. da". totuşi cel mai greu de suportat era faptul că aveam gînduri de om liber. Afară. Singura insuliţă de tăcere era alături de mine. "I­am spus că o să­l iei tu din nou cînd ieşi. măicuţă". că voi fi achitat şi că ne vom scălda iar împreună. Alţii erau mai nenorociţi decît mine. Apoi a venit rîndul meu. Aproape toată lumea a tăcut de îndată ce a ieşit primul. El a spus: "La revedere. pornit mai de jos. Celălalt vecin al meu şi maică­sa se uitau mereu unul la altul. Nu ştiu cît timp a trecut. intrarea corpului în apă şi senzaţia de libertate pe care astfel aş fi aflat­o. "Jeanne n­a vrut să­l ia". ­ "Aşadar. o priveam şi simţeam dorinţa să strîng în palmă umărul ei acoperit de rochie. "Aşadar ?" mi­a spus ea foarte tare. Încetul cu încetul au fost scoşi afară toţi arabii. Toate astea le­ am observat foarte repede în timp ce mă îndreptam spre Maria. răbdam pînă sîmbăta ca să strîng în braţe trupul Mariei. Închipuindu­mi zgomotul primelor valuri sub tălpile picioarelor. cei mai mulţi arabi. Mi s­a părut foarte frumoasă. spunea bărbatul. Am observat că un gardian şedea la capătul culoarului între cele două grilaje. Dar cealaltă femeie urla şi ea şi spunea că lăsase un coş la grefă. Trebuia verificat pentru că toate astea costau scump. probabil că asta voia să spună Maria. Era urmarea unei conversaţii începute. bărbatul ei. tot.

să fac o enumerare completă. Nu înţelegeam de ce eram lipsit de acest lucru. Îşi pierdeau numele. cu orele de somn. dura ceva mai mult. Aveam toată ziua o greaţă continuă. pentru fiecare mobilă. Astfel. Dar mă gîndeam atît de mult la o femeie. Am înţeles atunci că un om care n­ar fi trăit decît o singură zi ar putea. nu mergeam de obicei atît de departe. ceasul în care zgomotele serii urcau de la toate etajele închisorii într­un cortegiu de linişte. Începeam uneori să mă gîndesc la camera mea şi. În glumă. Cînd am intrat la închisoare. Era tot serios şi ce e de mirare. Povestea unui fapt divers al cărui început lipsea. Fiindcă îmi aminteam de fiecare mobilă şi. să trăiască o sută de ani în închisoare. cu atît lucruri neglijate şi uitate îmi veneau în minte. ceasul fără nume. În acelaşi timp. Au mai fost de asemenea ţigările. enumerînd în minte tot ce se găsea în drumul meu. văd că dumneata pricepi cum stau lucrurile. de fiecare obiect care se afla pe ea şi. Noaptea. lectura faptului meu divers şi alternanţa luminii cu întunericul. Pe de o parte era neverosimilă. Lungi de trăit. Cu timpul. eram de părere că drumeţul o cam meritase şi că nu trebuie niciodată să te prefaci. încercam să nu pierd şirul inventarului meu. timpul a trecut. şi asta pentru prima oară de luni de zile. nevoile fizice. Nu mă gîndeam niciodată la Maria în special. cum să­mi omor timpul. I­am dat dreptate: "E adevărat. într­o zi. M­ am apropiat de lucarnă şi în lumina tîrzie mi­am contemplat încă o dată chipul. Era normal. nu. dar atît de lungite încît în cele din urmă se revărsau unele asupra altora. îngălbenită şi subţiată. în ultimele luni. Pe de alta. de asta ?" ­ "Păi da. era mereu aceeaşi zi care se desfăşura în celulă şi acelaşi ţel pe care îl urmăream. nu eram prea nenorocit. Îmi rămîneau astfel şase ore de omorît cu mesele. amintirile. fără îndoială. Dar tocmai efortul pe care a trebuit să­l fac mă ajuta să le suport. În cele din urmă cîştigasem simpatia gardianului­sef care îl însoţea la ora meselor pe ajutorul de bucătar. Dar aceasta nu avea mare înţeles pentru mine. Între mindirul meu şi scîndura patului găsisem. la femei. care nu făcea nici un rău nimănui. cel dintîi. În ziua aceea. mi­ a spus el. Dar în acel moment mă şi obişnuisem să nu mai fumez şi această pedeapsă nu mai exista pentru mine. am cerut să mi le dea îndărăt. mă chinuia dorinţa de a avea o femeie. cravata şi tot ce aveam în buzunare. Mama se spînzurase. o crăpătură sau o margine ştirbită. terminam repede. amintirile şi povestea cehului. De pildă. N­am înţeles în ce măsură zilele puteau să fie în acelaşi timp lungi şi scurte. Cînd. plecam dintr­un colţ ca să ajung din nou la el. Primele zile au fost foarte grele. Citisem ce­i drept undeva că în închisoare în cele din urmă pierzi noţiunea timpului. Ar avea destule amintiri ca să nu se plictisească. I­am spus că eram la fel cu ei şi că găseam acest tratament nedrept. se întorsese cu nevasta şi copilul. puteam să petrec ore întregi numai înşirînd ceea ce se găsea în camera mea. în închipuire. La început. era firească. asta mă dezechilibra. Dimineaţa nevasta venise. un om plecase dintr­un sat ceh ca să facă avere. pe care le smulgeam din scîndura patului. dar care trebuie să se fi petrecut în Cehoslovacia. încă o dată. Ceilalţi. m­am privit în gamela mea de tablă. Dar mi s­a spus că e interzis." ­ "Cum. Dar de fiecare dată cînd o luam de la început. "Dar. la toate cele pe care le cunoscusem. fără greutate. o incrustaţie. altfel care ar fi pedeapsa ?" ­ "Da. asta făcea să treacă timpul. dăduse în vileag identitatea călătorului. Astfel. Le arătase că are bani. Toată dificultatea era. La început. dar nu l­am înţeles. dormeam prost noaptea şi deloc ziua. bogat. În orice caz. în special ţigările. Mai tîrziu am înţeles că şi asta făcea parte din pedeapsă. Vi se ia libertatea. Ca să le facă o surpriză. dormeam între şaisprezece şi optsprezece ore pe zi. i­am spus. după plecarea paznicului. Într­un sens. Maică­sa ţinea un han cu sora lui în satul natal. nopţile mele au devenit mai bune şi am putut să dorm şi ziua. Într­un sens. libertatea. acesta era un avantaj. într­adevăr. şireturile de la pantofi. Cînd am ajuns în celulă. de toate detaliile înseşi şi pentru detaliile înseşi. Mi s­a părut că figura mea rămînea serioasă chiar cînd încercam să­i zîmbesc. Cuvintele ieri şi mîine erau singurele care îşi păstrau pentru mine un sens. Ziua se sfîrşea şi venea ceasul despre care nu vreau să vorbesc. după cîteva săptămîni. Sugeam aşchii de lemn. el lăsase nevasta şi copilul la un alt han şi se dusese la maică­sa care nu­l recunoscuse cînd intrase. Pentru mine. dar ea a păstrat aceeaşi expresie severă şi tristă. Am zîmbit. a avut ideea să ia o cameră. am auzit distinct sunetul vocii mele. După douăzeci si cinci de ani. eram tînăr. mi­a vorbit de femei.Ei altminteri. Aşa încît. Am fluturat­o pe dinaintea ochilor. Primele luni au fost grele. asta e. de vreme ce în acel moment eram şi eu la fel ? Dar în acelaşi timp. l­am crezut. pentru fiecare obiect. Dar într­ altul. Cred că am citit această poveste de mii de ori. mama şi sora lui îl asasinaseră cu lovituri de ciocan ca să­l jefuiască şi îi aruncaseră trupul în rîu. Mi­a spus că ăsta era primul lucru de care se plîngeau ceilalţi. mi s­a luat cureaua. Pot să spun că. de culoarea sau de consistenţa lor. Am terminat definitiv cu plictiseala din momentul în care am învăţat să­mi amintesc." Nu mă gîndisem niciodată la aşa ceva. încît celula mea se umplea de toate chipurile şi se popula de dorinţele mele. la toate împrejurările în care le iubisem. tocmai de asta sînteţi băgaţi la închisoare. o bucată veche de ziar aproape lipită de pînză. Dar în cele din urmă se uşurează singuri. Sora se aruncase în fîntînă. Am recunoscut­o ca fiind aceea care răsuna de multe zile în urechile mele şi am înţeles că în tot acest timp vorbisem singur. cu cît mă gîndeam mai mult." Apoi paznicul a plecat. În afara acestor neplăceri. Poate că asta m­a deprimat cel mai mult. Mai era şi somnul. Mi­am adus atunci aminte de ceea ce . paznicul mi­a zis că eram acolo de cinci luni. El.

Era un om în vîrstă. ziaristul mi s­a adresat zîmbind. Mi­ am explicat totodată şi ciudata impresie pe care o aveam că sînt de prisos. Eram cam zăpăcit de toată lumea asta adunată în această sală închisă. S­a dus la ziarişti. îmbrăcat în roşu. doi în negru. cu obrazul uşor crispat. ci crima." Mi­a arătat pe urmă. se pregăteşte sala pentru dans. Am mai aşteptat cîteva minute. Trei judecători. Şi. am dat oarecare proporţii cazului dumneavoastră. Jandarmii mi­au spus că trebuie să aşteptăm Curtea si unul dintre ei mi­a oferit o ţigară pe care am refuzat­o. fără să exprime ceva care să poată fi definit. au rîs şi părea că se simt foarte bine. Deşi storurile erau lăsate. Puţin după aceea. Dar m­am gîndit că ar fi ridicol. Ei au glumit. Lăsaseră geamurile închise. Avocatul meu a sosit. simpatic. pînă în momentul cînd soneria a răsunat la masa juraţilor. mult mai tînăr. de asemenea. în robă. purtînd lor­nion. Ştiu bine că era o idee stupidă de vreme ce nu ridicolul îl căutau ei aici. Dar cum e însărcinat să urmărească procesul patricidului. de altfel. şi­a pus în faţa lui pe masă toca. aceasta­i ideea care mi­a venit. al treilea în roşu. chemări. Aveau toţi acelaşi aer indiferent şi cam zeflemitor. Procesul meu era programat pentru ultima sesiune a curţii cu juraţi şi această sesiune se termina la sfîrşitul lunii iunie. În acel moment am văzut un şir de chipuri în faţa mea. Pe chipul lui puţin asimetric nu distingeam decît doi ochi de culoare deschisă. să nu iau iniţiative şi să las în seama lui restul. unul dintre ei. De obicei. Vara e un sezon mort pentru ziare. au venit să mă ia şi duba m­a transportat la Palatul de Justiţie. sub banca juraţilor. făcea conversaţie. Totuşi. III Pot să spun că în fond vara a luat foarte repede locul primăverii. oamenii nu se ocupau de persoana mea. Am aşteptat cu toţii aşezaţi lîngă o uşă îndărătul căreia se auzeau voci. Un aprod a anunţat Curtea. Cred într­adevăr că la început nu­mi dădusem seama că toată această lume se înghesuia ca să mă vadă." Şi de astă dată era cît pe ce să­i mulţumesc. M­am uitat la tribunal. într­o haină de flanelă cenuşie. o scurtă sonerie a răsunat în cameră. Avocatul a venit la mine. dar n­am deosebit nici un chip. Mi­a trebuit un efort ca să înţeleg că eu eram cauza întregii agitaţii. Totuşi. Omul în robă roşie s­a aşezat în fotoliul din mijloc. Ştiam că o dată cu apariţia primelor călduri va interveni ceva nou pentru mine. Avocatul mă asigurase că nu vor dura mai mult de două sau trei zile. Sala era plină pînă la refuz. slab. Am băgat de seamă în acel moment că toată lumea se întîlnea. I­am spus jandarmului: "Ce de lume !" El mi­a răspuns că era din pricina ziarelor şi mi­a arătat un grup care se afla la masă. "De altfel. cu cravată albastră. două ventilatoare mari au început să uruie. în grupul de care tocmai se dezlipise. ca într­un club în care eşti încîntat să te regăseşti cu oamenii din acelaşi cerc. Mi­a spus : "Uite­le". Poate din pricina asta şi. într­un sens. au intrat purtînd dosare şi s­au îndreptat repede spre tribuna care domina sala. dar pînă la sfîrşit te oboseşte". Dezbaterile au început concomitent cu dogoarea soarelui de afară. Nu. Cei doi jandarmi m­au dus într­o cămăruţă în care era răcoare.spunea infirmiera la înmormîntarea mamei. a spus al doilea jandarm. aproape un intrus. mi­a strîns mîna şi m­a sfătuit să răspund scurt la întrebările care mi se vor pune. nu există nici o scăpare şi nimeni nu­şi poate închipui ce sînt serile la închisoare. lăsase stiloul în faţa lui pe masă şi se uita la mine. El m­a întrebat îndată după aceea "dacă am trac". Am întrebat: "Pe cine ?" şi el a repetat: "Ziarele. O singură impresie mă stăpînea: mă aflam în faţa unei banchete de tramvai şi toţi aceşti călători anonimi îl spionau pe noul venit ca să descopere aspectele lui ridicole. poate din pricină că nu cunoşteam . care se aşeza aranjîndu­şi cu grijă roba. Mi­a spus că speră să meargă totul bine pentru mine." Îl cunoştea pe un ziarist care tocmai în acest moment l­a zărit şi s­a îndreptat spre noi. Atunci mi­au scos cătuşele. un omuleţ care semăna cu o nevăstuică îndopată. Dar nu pot să spun ce îi deosebea pe unii de alţii. şi­a şters capul mic şi chel cu batista şi a declarat deschisă şedinţa. Ziariştii ţineau stilourile pregătite. zgomote de scaune şi un întreg talmeş­balmeş care mi­a amintit de acele petreceri de cartier cînd. am auzit zgomotul unui scaun tras îndărăt şi am văzut un om înalt. E un patricid care va fi judecat imediat după asta. Toată lumea şi­a reluat locul. chiar mă interesa să văd un proces. I­a strîns mîna jandarmului cu multă căldură. În stînga. soarele se infiltra pe alocuri si aerul era chiar de pe acum înăbuşitor. Şi am avut impresia ciudată că sînt privit de mine însumi. i s­a cerut să transmită şi cazul dumneavoastră cu acelaşi prilej. În aceeaşi clipă. N­avusesem niciodată ocazia în viaţă: "Da. înconjurat de mulţi alţi confraţi. se inter­ pela. A fluturat amical mînâ spre mine şi a plecat. cu ochelari mari în ramă neagră. Şi numai povestea dumneavoastră şi a patricidului prezintă oarecare interes. Au deschis uşa şi m­au dus în boxa acuzaţilor. I­am mulţumit şi el a adăugat: "Ştiţi. Totuşi deosebirea nu e mare şi. le­a dat mîna. oricum." La ora şapte jumătate dimineaţa. curtea îi va da zor pentru că procesul dumitale nu e cel mai important din această sesiune. după concert. Toate mă priveau : am înţeles că erau juraţii. Era procurorul. adăugase el. Am răspuns că nu. care mă examinau atent. Mi­a spus că era trimisul special al unui ziar din Paris: "N­a venit pentru dumneavoastră.

ca să dispară apoi pe o uşă laterală. toate capetele juraţilor se întorceau în acelaşi timp spre curte). Sentinţa dată de juriu va fi luată într­un spirit de dreptate şi. bătrînul Thomas Pérez. m­am gîndit că în fond era destul de firesc. După foarte puţin timp. avocatul meu şi cîţiva ziarişti erau şi ei înarmaţi cu evantaie de pai. Am înţeles că iar o să vorbească de mama şi în acelaşi timp am simţit ce tare mă plictisea acest lucru. s­a ridicat. Aceasta mi­a făcut un mic semn nelipsit de îngrijorare. dar care poate îl priveau de foarte aproape. Apoi preşedintele l­a întrebat pe avocatul general dacă n­are de pus întrebări martorului şi procurorul a exclamat : "O. Încă mă mai miram că nu­i văzusem mai dinainte cînd. preşedintele a reluat povestea celor făptuite de mine. domnule preşedinte". Salamano. Raymond. nu plînsesem deloc şi plecasem îndată după înmormîntare. Şi procurorul a precizat cu o nuanţă ameninţătoare: "Atît. Am fost scos. cu o asemenea izbucnire şi cu o asemenea privire triumfătoare în direcţia mea încît. făcîndu­ şi vînt cu evantaiul. o lectură rapidă a actului de acuzare în care recunoşteam nume de locuri şi de persoane şi din nou întrebări puse avocatului meu. nu­i aşa ?" De fiecare dată am răspuns: "Da. pentru că expunerea preşedintelui era foarte amănunţită. au venit iar să mă ia; totul a început din nou şi m­am aflat în aceeaşi sală. Asta a durat mult. . Dar după cîteva conciliabule. am spus. deocamdată". nici de la altcineva de altfel şi că ne obişnuisem amîndoi cu viaţa noastră nouă. Masson. A spus că adevăratele dezbateri aveau să înceapă şi că socoteşte inutil să recomande publicului să fie calm. unde am mîncat. Apoi. Dar n­am avut timp să mă gîndesc. Căldura creştea şi vedeam lumea în sală făcîndu­şi vînt cu ziare. adresîndu­mi­se după fiecare frază cu întrebarea: "Aşa e. procurorului şi juriului (de fiecare dată. Tînărul ziarist şi femeiuşca erau şi ei acolo. deşi asta mă irita. ca prin minune. fiecare jurat. am simţit nevoia stupidă să plîng pentru că mi­am dat seama cît de mult mă urau toţi aceşti oameni. M­a pus iar să­mi declin identitatea şi. întrebările puse de preşedinte avocatului. Dar ei nu­şi făceau vînt şi se uitau iar la mine tot fără un cuvînt. "Atunci de ce era înarmat şi de ce să se întoarcă tocmai în acel loc ?" Am spus că era o întîmplare. fără să mă privească. am văzut ridicîndu­se unul cîte unul. cu permisiunea preşedintelui. Simţeam asupră­mi privirea celui mai tînăr dintre ei şi a femeiuştii automat. Interogatoriul meu a început de îndată. e destul". să se plîngă de rudele lor. mi s­a părut. în faţa aceloraşi chipuri. aşa cum mă învăţase avocatul meu. Dar preşedintele a spus că avea să procedeze la apelul martorilor. Dar de astă dată n­a mai adăugat nimic.obiceiurile locului. Bancheta de tramvai se întorsese în întregime spre preşedinte. el era aici ca să conducă fără părtinire dezbaterile unui caz pe care voia să­l cîntărească în mod obiectiv. A fost întrebat dacă mama se plîngea de mine şi el a spus că da. cel puţin pentru mine. Maria. Încă un lucru îl surprinsese: un dricar îi spusese că nu ştiam ce vîrstă are mama. Acesta a tuşit. Preşedintele i­a cerut să precizeze dacă ea îmi reproşa că o trimisesem la azil şi directorul a spus iar: "Da". Mi­am şters sudoarea care­mi acoperea faţa şi am devenit întrucîtva conştient de locul în care mă aflam şi de mine însumi abia cînd am auzit că e chemat directorul azilului. Mi­a spus că trebuia să atingă acum unele probleme aparent fără legătură cu procesul. A fost întrebat ce înţelege prin calm. nu. A fost un moment de tăcere şi preşedintele l­a întrebat dacă era sigur că despre mine vorbise. pentru prima oară de ani de zile. Am răspuns că n­aveam bani ca s­o întreţin şi s­o îngrijesc. N­am avut timp să mă gîndesc. atîta cît să­mi dau seama că sînt obosit. Céleste. Asta producea un foşnet continuu de hîrtie şifonată. ziariştii scriau. pentru că preşedintele a luat cuvîntul. Preşedintele m­a chestionat calm şi chiar. Directorul s­a uitat atunci la boturile pantofilor lui şi a spus că nu voisem s­o văd pe mama. să ştie dacă mă întorsesem singur la izvor cu intenţia de a­l ucide pe arab. în orice caz. preşedintele a declarat că şedinţa se ridică şi se reia după­masă pentru audierea martorilor. ultimul. tragerea la sorţi a juraţilor. M­a întrebat de ce o dusesem pe mama la azil. Totul după aceea a fost cam tulbure. Numai căldura era mult mai mare şi. directorul şi portarul azilului. Acesta şedea cu spatele pe jumătate întors la mine şi. La altă întrebare. După cît spunea. nu am înţeles prea bine tot ce s­a întîmplat după aceea. pînă atunci inform. cu o nuanţă de cordialitate. urcat în dubă şi dus la închisoare. Aprodul a citit o listă de nume care mi­au atras atenţia. pentru că ar fi foarte grav să fie judecat un om în locul altuia. a răspuns că fusese surprins de calmul meu în ziua înmormîntării. Preşedintele a făcut un semn şi aprodul a adus trei evantaie de pai împletit pe care cei trei judecători le­au pus imediat în mişcare. El m­a întrebat dacă suferisem din această cauză şi eu am răspuns că nici mama nici eu nu mai aşteptam nimic unul de la altul. a frunzărit dosarul şi s­a întors spre mine. va ordona evacuarea sălii la cel mai mic incident.Se uita la mine cu mare atenţie. procurorul. Cum directorul nu înţelegea întrebarea. "Nu". dar că asta era într­un fel mania pensionarilor lui. i­a spus : "Aşa e legea". a declarat că ar dori.În tot acest răstimp. fără să mă reculeg la mormîntul ei. Din mijlocul acestui public. Am recunoscut­o lîngă el pe femeiuşcă de la restaurant cu jacheta şi cu aerul ei precis şi hotărît . la apelul numelui său. Preşedintele a spus atunci că nu voia să insiste asupra acestui punct şi l­a întrebat pe procuror dacă nu avea să­mi pună vreo altă întrebare.

Dar noi sîntem aici tocmai ca să judecăm nenorociri de acest fel. Pocurorul general l­a întrebat dacă­ i plăteam regulat masa. Portarul a fost pus să repete povestea cafelei cu lapte şi aceea a ţigării. şi el a declarat că toată lumea ştie ce vrea să zică asta; dacă a observat că eram o fire închisă. Imediat a fost întrebată de cînd mă cunoştea. Céleste arunca din cînd în cînd cîte o privire înspre mine şi învîrtea în mînă o pălărie de pai. Procurorul general a spus că. am răspuns. ca şi cu ceilalţi. pentru prima oară. care era citat de apărare. Procurorul a atras atenţia cu un aer indiferent că i se pare că era a doua zi după moartea mamei. El l­a întrebat pe Pérez. În acel moment. decît că martorul are dreptate. Publicul a rîs.După ce a întrebat juriul şi pe avocatul meu dacă aveau întrebări de pus. Ea a spus data. portarul s­a uitat la mine şi şi­a ferit privirea. într­adevăr. a povestit baia noastră." Portarul s­a uitat atunci la mine cam mirat şi cu un fel de recunoştinţă. dar (şi aici vocea lui s­a făcut mai aspră) că datoria lui cerea să se ridice deasupra convenienţelor. eu n­am spus nimic. toată lumea ştie ce e asta. A ezitat." Dar avocatul meu s­a supărat. Ei. A intrat Maria. Cu o voce aproape stinsă. Dar n­am îndrăznit să refuz ţigara pe care domnul mi­a oferit­o. Atunci. s­a repetat acelaşi ceremonial. Totul e adevărat şi nimic nu e adevărat " . că dormisem şi că băusem cafea cu lapte." Avea de gînd să continue. A fost întrebat dacă eram clientul lui şi a spus: "Da. la insistenţa procurorului. Procurorul care răsfoia un dosar a întrebat­o brusc de cînd data legătura noastră. Cînd a venit rîndul lui Thomas Pérez. preşedintele i­a cerut portarului să răspundă la întrebare. Cît despre mine." Portarul s­a întors la locul lui. Mi s­a părut că ochii îi erau plini de lacrimi şi că buzele îi tremurau. Pentru că era pentru mine o foarte mare durere. Pérez a spus: "Nu"." În ultimă instanţă. puţin aplecat înainte. "dacă văzuse că nu plîng". Apărarea eram eu. cinematograful şi întoarcerea la mine acasă. I s­a cerut să fie scurt. domnii juraţi vor aprecia. suflecîndu­şi o mînecă a spus pe un ton peremptoriu : "Iată imaginea însăşi a acestui proces. în ziua înmormîntării. A repetat iar că e o nenorocire. Tot restul şedinţei a stat acolo. dar eram şi prieteni"; ce credea despre mine. a răspuns că e adevărat că trebuia să se mărite cu mine. Preşedintele l­a poftit să plece de la bară. Vă mulţumim. Te lasă fără apărare. am înţeles. pe un ton care mi s­a părut exagerat. Şi avocatul meu. A mai fost întrebat ce crede despre crima mea. O nenorocire. A spus: "Eu cred că e o mare nenorocire. Şi cu el. Apoi a spus cu o oarecare ironie că nu ar voi să insiste asupra unei situaţii delicate. Părea să mă întrebe ce poate să mai facă. am înţeles că sînt vinovat. şi el a recunoscut numai că nu vorbeam fără rost. că înţelegea scrupulele Mariei. Atunci n­am văzut nimic. Céleste s­a dus să se aşeze în pretoriu. Avocatul meu a triumfat zgomotos şi a declarat că juraţii vor aprecia. care nu rămîn mai puţin zdrobitoare!" Cu toate astea. Procurorul a spus atunci la rîndul lui: "Domnii juraţi vor aprecia. Şi preşedintele i­a spus: "Da. Sosind. ghiceam povara uşoară a sînilor ei şi recunoşteam buza de jos întotdeauna puţin umflată. am fost întrebat dacă n­aveam nimic de adăugat. el consultase programele cinematografelor la acea dată. A adăugat că Maria însăşi va spune ce film se dădea atunci. Şi chiar am leşinat. Ea a spus că e prietena mea. ea a spus că era un film cu . în urma declaraţiilor Mariei din timpul instrucţiei. a fost audiat Céleste. Preşedintele a vrut să ştie care erau relaţiile ei cu mine. Ea a indicat perioada cînd lucra la noi.Procurorul era încruntat şi împungea cu un creion titlurile dosarelor lui. n­am putut să­l văd pe domnul. apoi a spus că el îmi oferise cafeaua cu lapte. La altă întrebare. eu însumi eram prea îndurerat. dar că un fiu trebuia s­o refuze în faţa corpului neînsufleţit al celei care­l adusese pe lume. Atunci Céleste a rămas puţin descumpănit. Dar procurorul s­a ridicat cu violenţă împotriva acestei întrebări: "Cine e criminalul aici şi ce metodă­i asta de a jigni martorii acuzării pentru a minimaliza mărturiile. Pérez a spus că nu. cel puţin. n­am făcut nici un gest. I­a cerut Mariei să rezume această zi în care o cunoscusem. că fumasem. A spus că nu voisem s­o văd pe mama. Procurorul general m­a privit cu o sclipire ironică în ochi. "Nimic. Purta costumul nou pe care­l punea ca să meargă cu mine uneori duminica la cursele de cai. Şi vor conclude că un străin putea să­i ofere o cafea. preşedintele l­a ascultat pe portar. Dar procurorul a tunat deasupra capetelor noastre şi a spus: "Da. dar pentru prima oară în viata mea aş fi vrut să îmbrăţişez un bărbat. bine! Eu cred că e o nenorocire. dar preşedintele i­a spus că e destul şi că­i mulţumeşte. Dar cred că nu putuse să­şi pună şi gulerul. Pérez a spus că el a cunoscut­o bine pe mama şi că pe mine nu mă văzuse decît o singură dată. ascultînd tot ce se spune. cu coatele pe genunchi. Părea foarte nervoasă. Din locul unde eram. A fost întrebat ce făcusem în ziua aceea şi a răspuns: "Ştiţi. avocatul meu l­a întrebat pe portar dacă el nu fumase împreună cu mine. Maria nu voia să vorbească dar. mă văzuse plîngînd. un aprod a trebuit să­l sprijine pînă la bară. şi el a răspuns că sînt un adevărat bărbat; ce înţelege prin aceasta. Durerea mă împiedica să văd. Dar mie îmi plăcea mai mult cu părul liber. El a pus atunci mîinile pe bară şi se vedea că pregătise ceva. După cinci minute de pauză în timpul cărora avocatul meu mi­a spus că totul mergea cum nu se poate mai bine. E adevărat că i­am oferit o ţigară. Céleste s­a întors atunci spre mine." Ca şi cum ar fi ajuns la capătul ştiinţei şi bunăvoinţei lui. Îşi pusese pălăria şi era tot frumoasă." Procurorul general l­a întrebat dacă. Céleste a rîs şi a declarat: "Astea erau mici amănunte între noi". Dar a declarat că mai voia să vorbească. A răspuns la întrebările care i se puneau. pentru că avea numai un nasture de alamă care­i ţinea încheiată cămaşa. Bătrînul a răspuns stingherit: "Ştiu bine că am greşit. cu panamaua în mîini. Am simţit atunci ceva care revolta toată sala şi.

cu o voce care mi s­a părut cu adevărat emoţionată. Era prietenul dumneavoastră ?" l­a întrebat pe Raymond. care a declarat că sînt un om cinstit "şi că ar spune chiar mai mult. Ieşind din Palatul de Justiţie ca să mă urc în maşină. că ea mă cunoştea bine si că nu făcusem nimic rău. cum acesta din urmă răspundea: "Magaziner". Ca şi cum drumurile cunoscute; desenate pe cerurile de vară puteau tot atît de bine să ducă la închisoare ca şi la somnul nevinovat. eram uneori tentat să intervin şi avocatul îmi spunea atunci: "Taci din gură. "Trebuie să înţelegem. Raymond a spus că prezenţa mea pe plajă se datora unei întîmplări. Apoi a venit rîndul lui Raymond. de altfel. care era ultimul martor. dacă tot din întîmplare declaraţiile mele cu ocazia acestei mărturii se dovediseră a fi de pură complezentă. la un semn al preşedintelui. toate acestea alcătuiau pentru mine un itinerar de orb. dar li s­a spus că trebuie să­l lase pe procuror să termine. în ciuda preocupărilor mele. la întoarcere. Într­un fel. pot să spun că s­a vorbit mult despre mine şi poate mai mult despre mine decît despre crima mea. agravată de faptul că era vorba de un monstru moral. tînguielile tramvaielor la cotiturile povîrnite ale oraşului şi acest zvon al cerului înainte ca noaptea să se aplece deasupra portului. Un lucru totuşi mă cam stingherea. dar cu scuze. Procurorul a replicat că întîmplarea avea prea multe păcate pe conştiinţă în această istorie. Erau ele oare atît de diferite. aşa încît mînecile căzîndu­i au descoperit cutele unei cămăşi apretate: "Mă rog. Raymond a profitat de ocazie ca să spună că aceasta din urmă pe el îl ura de cînd o pălmuise pe soră­sa. Procurorul s­a ridicat atunci foarte grav şi. ci fapte. Pe atunci mă aştepta întotdeauna un somn uşor şi fără vise. a exclamat ridicind braţele. era amicul meu." Avocatul general mi­a pus atunci aceeaşi întrebare şi eu m­am uitat la Raymond care nu mi­a ocolit privirea. ca din adîncul oboselii mele. Dar preşedintele a declarat că nu i se cereau aprecieri. În încheiere. I s­a cerut să precizeze relaţiile lui cu victima. sînt un om cumsecade. a exclamat el cu putere. la capătul răbdării. trebuie să înţelegem. mă simţeam împăcat. a doua zi după înmormîntarea mamei sale. am recunoscut o clipă mirosul şi culoarea serii de vară. cauza mea . A fost scos afară. esenţială: "Da. procurorul general a declarat juraţilor că de notorietate martorul exercita profesiunea de peşte. o dată cu aşteptarea zilei de mîine. Procurorul l­a întrebat atunci cum se face că scrisoarea care era la originea dramei fusese scrisă de mine. începea o legătură nelegitimă şi se ducea să rîdă la un film comic. e mai bine pentru cauza dumitale". spunea Salamano. Nu mai am nimic să vă spun. "Da. de cea mai joasă specie. Procurorul întindea mîinile şi denunţa vina. Am răspuns: "Da". a articulat rar: "Domnilor juraţi. Acesta a spus: "Nu mai am mare lucru de adăugat. trecuse foarte mult de­atunci. patetică. După aceea abia l­au mai ascultat pe Masson. O linişte desăvîrşită s­a făcut în sală cînd a terminat. a luat­o de acolo şi şedinţa a continuat. pe care­l ştiam prea bine înainte de a intra la închisoare. Era vorba de o dramă sordidă. cu degetul îndreptat spre mine. Raymond a răspuns că era o întîmplare. Raymond mi­a făcut discret semn cu mîna şi a spus imediat că sînt nevinovat. Procurorul s­a întors atunci spre juriu şi a declarat: "Acelaşi om care a doua zi după moartea mamei sale se deda celui mai ruşinos desfrîu a ucis pentru motive uşuratice si pentru a pune capăt unei istorii incalificabile de moravuri"'. El a vrut să ştie dacă din întîmplare nu intervenisem cînd Raymond o pălmuise pe amanta lui. Această declaraţie a părut să producă un efect considerabil asupra publicului! Avocatul meu a dat din umeri şi şi­a şters sudoarea de pe frunte. a spus că nu era aşa. că era altfel. s­a învăluit în roba lui şi a declarat că trebuia să ai candoarea onorabilului apărător ca să nu simţi că există între aceste două şiruri de fapte o legătură profundă. Dar el însuşi părea tulburat şi am înţeles că lucrurile mergeau prost pentru mine. Eu eram complicele şi prietenul lui. Dar procurorul s­a ridicat iar. dar fără scuze. Preşedintele l­a întrebat totuşi dacă victima nu avea motive să mă urască. celula mea. deodată. că o puneau să spună tocmai pe dos decît gîndea. Dar avocatul meu. ultimele păsări în scuar. îl acuz pe acest om de faptul că şi­a înmormîntat mama cu un suflet de criminal"." Dar nimeni nu părea să înţeleagă. IV Chiar şi pe banca acuzării e întotdeauna interesant să auzi vorbindu­se despre tine. Şi totuşi. Strigătele vînzătorilor de ziare în aerul dezmorţit. acesta era ceasul în care. Dar aprodul. spunînd că eu n­ aveam nimic să­i spun mamei şi că o dusesem la azil din această pricină. ceva se schimbase de vreme ce. cînd a răspuns la o întrebare despre mama şi mine. acest om făcea baie în mare. Apoi s­a aşezat. am aflat. strigătele vînzătorilor de sandvişuri." Abia l­au mai ascultat pe Salamano cînd a amintit că mă purtasem bine cu cîinele lui şi. Dar.Fernandel. a spus acesta. e acuzat că şi­a îngropat mama sau pentru că a ucis un om ?" Publicul a rîs. am regăsit unul cîte unul. l­a întrebat pe Raymond care sînt mijloacele lui de existenţă şi." S­a aşezat tot într­ o tăcere desăvîrşită. Raymond a vrut să se apere şi avocatul meu a protestat. din întîmplare îi servisem de martor la comisariat. L­a invitat să aştepte întrebările înainte de a răspunde. În întunericul închisorii mele călătoare. În timpul pledoariilor procurorului şi ale avocatului meu. toate zgomotele cunoscute ale unui oraş pe care­l iubeam şi al unui ceas anume în care mi se întîmpla să mă simt împăcat. Da. Şedinţa a fost suspendată. aceste pledoarii ? Avocatul ridica braţele şi recunoştea vina. Maria a izbucnit în plîns.

în cele din urmă. a spus procurorul general. nu­i aşa ? Ştie să răspundă. n­aveam nimic de spus. Dar nu se temea s­o spună. şi o voi face de două ori. domnilor. dacă voi spune că omul care stă pe această bancă e vinovat si de crima pe care această curte va trebui s­o judece mîine. adăugă el. de un gest necugetat pe care l­aţi putea socoti atenuat de împrejurări. Ceea ce spunea era plauzibil. trăsesem încă patru gloanţe. pledoaria procurorului m­a obosit foarte repede. într­un fel. un om care o ucide moralmente pe mama lui se excludea din societatea oamenilor. a adăugat el ridicînd vocea. Cu atît mai mult. N­aveam dreptul să mă arăt afectuos. continuînd să mă acuze fără ca în realitate eu să înţeleg bine de ce. acest om este inteligent. A repetat ceea ce spusese în timpul dezbaterilor. nu mă puteam împiedica să nu recunosc că are dreptate. pentru mine. "Vă cer capul acestui om. "ca să fiu sigur că treaba era bine făcută". să am bunăvoinţă. noi nu putem să­i reproşăm acest lucru. virtutea cu desăvîrşire negativă a toleranţei trebuie să se preschimbe într­aceea mai puţin uşoară. Dar nu înţelegeam bine cum calităţile unui om obişnuit puteau deveni acuzaţii zdrobitoare împotriva unui vinovat. Fernandel si în sfîrşit întoarcerea acasă cu Maria. domnilor. Mi­a trebuit atunci un timp pînă să înţeleg. Deoarece." În acel moment s­a întors spre mine şi m­a arătat cu degetul. Cel puţin. a reluat cu o voce foarte scăzută şi foarte tulburată: "Tot această Curte. să mai ascult. Aşteptasem un timp. Cunoaşte valoarea cuvintelor. Dar a vorbit mai mult decît despre crima mea. A reamintit insensibilitatea mea. Aş fi vrut să încerc să­i explic amical. de ziua de azi sau de cea de mîme. Cum spunea chiar el: "Voi face proba. n­am simţit niciodată atît de mult ca astăzi această îndatorire compensată. cu cît lipsa de suflet aşa cum ni se dezvăluie ea la acest om devine o prăpastie în care societatea se poate prăbuşi. A spus în sfirşit că datoria lui era dure­ roasă. Trebuie pedepsit în consecinţă. Îi provocasem pe plajă pe adversarii lui Raymond. dacă mi s­a mai întîmplat în cursul carierei mele destul de îndelungate să cer pedepse capitale. era că premeditasem crima. Totul se desfăşura fără intervenţia mea." Aici procurorul şi­a şters faţa lucind de sudoare. Zicea că se aplecase asupra lui şi că nu găsise nimic. răscumpărată. Pentru că nu e vorba aici de un asasinat obişnuit. domnilor. baia de a doua zi cu o femeie. Am găsit că felul lui de a privi întîmplările nu era lipsit de claritate. în continuare. atît de mult că. şi vi­l cer cu inima uşoară. luminată de . la sigur. Fondul raţionamentului său. pentru că procurorul a început să vorbească de sufletul meu. Şi eu am ceva de spus!" Dar gîndindu­mă bine. şi le justifica. Nu regretam prea mult fapta mea. Dar cînd este vorba de această curte. gesturi sau tirade întregi. Eu ascultam şi pricepeam că mă socoteau inteligent. cine e acu­ zatul ? E important să fii acuzatul. fireşte. Acest om." A rezumat faptele începînd cu moartea mamei. oarecum cu chibzuială. "Asta e. aproape cu afecţiune. asta a încercat să demonstreze. Numai anumite fragmente. ale cărei reacţii elementare îmi erau necunoscute.părea să fie tratată în afara mea. De exemplu. Fără îndoială. imaginaţia se dădea bătută în faţa acestei crime atroce. Cel puţin pînă în momentul în care procurorul general s­a oprit şi. Am reconstituit în faţa dumneavoastră şirul evenimentelor care l­au făcut pe acest om să ucidă în plină cunoştinţă de cauză". domnilor. le anunţa. a spus el. Zicea că într­adevăr eu nu aveam deloc suflet şi nimic omenesc şi că nici unul din principiile morale care ocrotesc inima omului nu­mi era accesibil. În orice caz. "Fără îndoială. ea era Maria. Cel puţin. Şi am încercat. Dar atîta înverşunare mă mira. dar desprinse din ansamblu. L­au auzit. În orbitoarea limpezime a faptelor mai întîi şi pe urmă în lumina sumbră pe care mi­o va furniza psihologia acestui suflet criminal. domnilor. n­ara mai simţit altceva decît căldura acelei dimineţi. Şi nu se poate spune că a acţionat fără să­şi dea seama de ceea ce face. ca şi acela care ridică o mînă ucigaşă asupra celui ce­i dăduse viaţa. în situaţia în care fusesem pus. "domnilor juraţi". asta a fost ceea ce m­a izbit şi nu l­am mai ascultat pe procuror pînă în momentul cînd l­am auzit spunînd: "A arătat măcar vreodată că regretă ? Niciodată. Scrisesem scrisoarea de acord cu Raymond ca s­o atrag pe amanta lui si să o las pradă unui om de o "moralitate dubioasă". Tot după părerea lui. Dar. nu puteam vorbi nimănui pe acest ton. Eram întotdeauna prins de ceea ce avea să vină. neştiinţa în care eram în ceea ce priveşte vîrsta mamei. dacă am înţeles bine. dar că o va împlini cu fermitate. Nu putem să ne plîngem că­i lipseşte ceea ce nu poate dobîndi. Acesta fusese rănit. Îndrăznea să spere că justiţia oamenilor o va pedepsi fără şovăire. domnilor. cinematograful. Pe urmă a ajuns la povestea cu Raymond. Îi cerusem revolverul. A declarat că eu n­aveam nimic de­a face cu o societate ale cărei reguli esenţiale le nesocoteam şi că nu puteam să fac apel la această inimă umană. Din cînd în cînd. După părerea lui. după un moment de tăcere. a spus el. Insist asupra acestui lucru. dar mai nobilă. "Sînt convins. că eu nu fusesem niciodată în stare să regret ceva cu adevărat. a dreptăţii. primul pregătea fapta celui de­al doilea. va judeca mîine cea mai abominabilă crimă: asasinarea unui tată". m­au izbit sau mi­au trezit interesul. pentru că zicea "amanta lui" si. îmi venea să întrerup pe toată lumea şi să spun: "Totuşi. Nici măcar o singură dată în cursul instrucţiei acest om n­a părut tulburat de crima lui abominabilă." Atunci a vorbit despre atitudinea mea faţă de mama. că nu veţi socoti opinia mea prea îndrăzneaţă. Îl omorîsem pe arab. care a bătut­o. aşa cum plănuisem. Si apoi. De altfel trebuie să recunosc că interesul pe care ţi­l trezeşte faptul de a da de lucru oamenilor nu durează prea mult. Soarta mea se hotăra fără să mi se ceară părerea. fără grabă. Mă întorsesem singur ca să fac uz de el. oroarea pe care i­o inspira această crimă pălea aproape în faţa aceleia pe care o resimţea în faţa insensibilităţii mele.

un anumit cer de seară. Altminteri. de altfel. că deocamdată nu prea înţelegea sistemul meu de apărare şi că ar fi fericit. Dar îmi simţeam inima ferecată şi nici n­am putut să răspund zîmbetului ei. Pentru el eram un fiu model care­şi întreţinuse mama atît cît putuse. străbătînd tot spaţiul sălilor şi pretoriilor. Preşedintele a răspuns că asta era o afirmaţie. puţin la întîmplare. pentru că eram prea obosit. rîsul şi rochiile Mariei. M­ au năpădit amintirile unei vieţi care nu­mi mai aparţinea. Noi eram aici. Privind lucrurile la rece. Credea că totul va merge şi că voi scăpa cu cîţiva ani de închisoare sau de ocnă. am găsit ceva şi pot să spun că am citit în el ca într­o carte deschisă". La un moment dat. A pledat foarte repede şi pe urmă a şi vorbit despre sufletul meu. mi se substituia. ca şi cum ar fi spus: "În sfîrşit". Juraţii au ieşit şi eu am fost dus în cămăruţa în care mai aşteptasem. S­au auzit rîsete în sală. să mă facă să precizez motivele care inspiraseră fapta mea. trompeta unui vînzător de îngheţată. neobosit. s­a auzit o sonerie. Dar din pricina tuturor acestor fraze lungi. Totul era ca în prima zi. un muncitor conştiincios. L­am întrebat dacă erau şanse de casare în cazul unei sentinţe defavorabile. El mi­a spus că nu. Dar el a declarat că e tîrziu. După ce s­a aşezat procurorul. Abia dacă l­am ascultat pe avocatul meu exclamînd. Curtea a fost de acord. Mi­a explicat că nu se casa o sentinţă ca asta. afară ziua se apropia de sfîrşit şi căldura nu mai era atît de mare. Am auzit "vinovat de crimă". cred. Dar colegii lui au venit să­i strîngă mîna. devotat firmei care­l folosea. Apoi a continuat pe acest ton. cu toţii. M­am ridicat şi cum voiam să vorbesc. Am spus repede." Numai că el n­a vorbit de înmormîntare şi eu am simţit că asta constituie o lipsă în pledoaria lui. ca să nu indispună juriul. În ce mă priveşte. După­amiază. Totuşi. Eram foarte mirat M­am aplecat spre unul dintre jandarmi şi l­am întrebat de ce. Avocatul meu a dat din umeri şi imediat după aceea i s­a dat cuvîntul. că nu avusesem intenţia să­l ucid pe arab. a adăugat el. Curtea a intrat din nou. şi am văzut faţa ei uşor neliniştită care­mi zîmbea. domnilor. în aşteptare. După cîteva zgomote care ajungeau pînă la mine din stradă. în încheiere. în sfîrşit. Am aprobat. Avocatul a . Asta mi s­a părut evident şi i­am dat dreptate. înainte de a­l asculta pe avocatul meu. în timp ce avocatul meu continua să vorbească. dragă". că s­a făcut atîta zgomot în jurul acestui azil." Am aşteptat foarte mult. a răsunat pînă la mine. că juraţii n­or să vrea să trimită la moarte un lucrător cinstit. Despre sfîrşitul şedinţei. "Mă mir. mă reducea la zero şi. Asta m­a făcut să mă gîndesc că n­o căutasem cu privirea pe Maria în tot timpul procesului. aproape trei sferturi de oră. a urmat un moment destul de lung de tăcere. l­am ascultat pentru că zicea': "E adevărat că eu am ucis"'. că din pricina soarelui. După aceea. ar trebui neapărat să spunem că statul însuşi le subvenţionează. mai avem şi recursul. Am întîlnit privirea ziaristului cu haina cenuşie şi a femeii­automat. ghiceam farmecul serii. să se termine o dată şi să mă întorc în celula mea ca să dorm. Avocatul a venit la mine: era foarte volubil şi mi­a vorbit cu mai multă încredere şi cordialitate ca niciodată. De altfel avocatul meu mi s­a părut ridicol. dar eram foarte ocupat.. am avut impresia că totul devenea o apă incoloră în care simţeam că mă cuprinde ameţeala. Şi ceea ce aşteptam împreună nu mă privea decît pe mine. eu eram zăpăcit de căldură si mirare. că avea de vorbit cîteva ceasuri şi că cere reluarea şedinţei după­amiază.. Pledoaria avocatului meu mi se părea că nu va lua niciodată sfîrşit. îmi aduc aminte numai că. Mi­a spus să tac şi. cartierul care­mi plăcea. N­o uitasem.. mi­a spus avocatul meu. Citise că eram un om cinstit. a adăugat: "Toţi avocaţii fac la fel". "În orice caz. Eu însă m­am gîndit că în felul acesta mă îndepărta şi mai mult de fapta mea. a spus el. fără motiv. dar în care aflasem cele mai sărace şi mai durabile bucurii: miresme de vară. dacă ar trebui să aducem o dovadă în ceea ce priveşte utilitatea şi generozitatea unor asemenea instituţii. Pentru că. după o clipă. dar complimentul meu nu era sincer. Dar cred că eram atunci foarte departe de sala tribunalului. "circumstanţe atenuante". Foarte repede li s­a citit juraţilor o serie de întrebări. totuşi. Curtea a suspendat şedinţa şi avocatul s­a aşezat sfîrşit de oboseală. Unul dintre ei m­a luat chiar drept martor : "Ce zici ?" mi­a spus el. iubit de toţi şi plin de compătimire faţă de suferinţele altuia. Preşedintele a tuşit puţin şi pe un ton foarte scăzut m­a întrebat dacă nu aveam ceva de adăugat. contrar eminentului reprezentant al ministerului public. marile ventilatoare răscoleau fără încetare aerul încins al sălii şi micile evantaie multicolore ale juraţilor se agitau toate în acelaşi sens. dar. Ea mi­a făcut discret cu mîna. M­am uitat iar în sală. ar fi prea multe hîrţoage inutile.. încurcînd puţin cuvintele şi dîndu­ mi seama că sînt ridicol. Tactica lui fusese să nu depună concluzii scrise. era cît se poate de firesc. Tot ce făceam de prisos în acest loc mi s­a urcat atunci ca un nod în gît şi n­am mai avut decît o grijă. Dar sînt convins că sentinţa va fi favorabilă. Am auzit: "Minunat. am spus. Dar mi s­a părut că avea mult mai puţin talent decît procurorul. m­am aplecat asupra acestui suflet. Am văzut­o între Céleste şi Raymond.conştiinţa unui comandament imperios şi sfînt şi de oroarea pe care o simt în faţa unui chip omenesc pe care nu citesc altceva decît monstruozitate. spunînd: "Eu" de fiecare dată cînd vorbea despre mine. "premeditare". pierdut de o clipă de rătăcire şi cerînd circumstanţe atenuante pentru o crimă al cărui veşnic regret îl şi tîram după mine ca pe cea mai sigură pedeapsă a mea. "Şi eu. a tuturor acestor zile şi a acestor ore interminabile în cursul cărora se vorbise de sufletul meu. În cele din urmă sperasem că o casă de odihnă i­ar da bătrînei confortul pe care mijloacele mele nu­mi îngăduiau să i­l procur. într­un anume sens.

cînd stau întins. O dată pentru totdeauna. privind lucrurile cu calm. poate. Nu ştiam nimic precis despre acest om decît. urma s­o luăm de la început. schimbaseră ceva. nu poţi să fii întotdeauna înţelept. Eu nu­l cunoscusem. Importanţă avea numai o posibilitate de evadare. aş fi găsit poveşti cu evadări. citisem asemenea relatări prin ziare. Îmi petrec zilele privind pe faţa lui declinul culorilor care preface ziua în noapte. Acum înţelegeam. a urcat spre mine tăcerea sălii. În consecinţă. cînd uşa boxei s­a deschis. un salt în afara ritualului implacabil. asta era condiţia. Am spus: "Nu". Cum de nu observasem că nimic nu era mai important decît o execuţie capitală şi că. Jandarmii erau foarte blînzi cu mine. roata se oprise. speranţă însemna să fii doborît la coltul unei străzi. Fugeau oameni pe nişte scări despre care nu ştiam dacă sînt aproape sau departe. Acolo. Sînt convins că era respect. cred că asta mi­ar fi fost de­ajuns. încît mă ghemuiam sub pătură. totul ni­l interzicea. de pildă. prin absurd. Deoarece. în zori. Ziarele vorbeau adesea de o datorie faţă de societate. O singură dată ! Într­un sens. Greşeam lăsîndu­ mă tîrît astfel de asemenea presupuneri pentru că în clipa următoare îmi era atît de frig. de o poveste pe care mama mi­o povestea în legătură cu tata. după ele. să fi rupt cordoanele poliţiştilor. la întoarcere. era singurul lucru cu adevărat interesant pentru un om! Dacă voi ieşi vreodată din această închisoare. făceam proiecte de legi. Dar. nu puteam să accept această certitudine insolentă. Fireşte. Dar acest lucru nu vorbeşte imaginaţiei. în plină goana. Totuşi. era o disproporţie ridicolă între sentinţa care o provocase şi desfăşurarea ei imperturbabilă din clipa în care această sentinţă fusese pronunţată. pe scurt. gîndindu­mă bine. că în această premeditare irezistibilă. Trebuia. Reformam pedepsele. cred. M­am gîndit puţin. un acord încheiat şi asupra căruia nu mai era chip să revii. Din ea. în acele momente. În ciuda bunăvoinţei pe care o aveam. Una singură la mie. întîmplarea şi norocul. Atunci m­au scos afară. O făcuse totuşi şi. Spun că aceasta era . Ca toată lumea. Dar existau cu siguranţă lucrări de specialitate pe care n­avusesem niciodată curiozitatea să le consult. Mi s­a părut atunci că înţeleg sentimentul pe care­l citeam pe toate chipurile. V Pentru a treia oară am refuzat să­l primesc pe preot. Avocatul şi­a pus mîna pe mîna mea. n­am chef să vorbesc. N­am să­i spun nimic. Alteori. Greşeam. Era o afacere clasată. gîndindu­mă la această posibilitate. constatam că partea proastă a ghilotinei era că nu­ţi lăsa nici o şansă. efectele ei deveniseră tot atît de sigure şi de serioase ca prezenţa acestui zid de­a lungul căruia îmi striveam trupul. M­am întrebat poate de zeci de ori dacă există precedente de condamnaţi la moarte care să fi scăpat mecanismului implacabil. Tata mă dezgusta puţin pe atunci. tăcerea şi această ciudată senzaţie pe care am avut­ o cînd am constatat că tînărul ziarist îmi ocoleşte privirea. Cînd a răsunat iar soneria. o încercare iraţională care să ofere toate şansele speranţei. Îmi reproşam atunci că nu acordasem destulă atenţie poveştilor despre execuţii. Ar trebui să ne interesăm întotdeauna de aceste probleme. s­o plăteşti. moartea pacientului fusese hotărîtă. Lungit. faptul că ea ar fi putut fi cu totul alta. la gîndul de a fi spectatorul care vine să privească si care va putea vărsa după aceea un val de bucurie otrăvită îmi năpădea inima. Nu te vor duce în sală decît la citirea sentinţei. Dar preşedintele m­a întrebat dacă n­aveam nimic de adăugat. Nu se ştie niciodată ce se poate întîmpla. Îmi clănţăneau dinţii fără să mă pot stăpîni. şi de un glonţ în zbor. Nu m­am uitat în partea în care se afla Maria. absolut nici una. văd cerul si nimic altceva. Mi­au dat altă celulă. era atît de firesc." S­au auzit uşi trîntite . Mi­am amintit. Astfel mi se părea că s­ar putea găsi o combinaţie chimică a cărei absorbţie să ucidă pacientul (gîndeam: pacientul) în nouă cazuri din zece. o singură dată numai. că ea fusese dată de oameni care schimbă rufele. Dar nu era înţelept din partea mea. Pentru că la gîndul de a mă vedea liber într­o zi. mi se părea că toate acestea ştirbeau mult seriozitatea unei asemenea hotărîri. Faptul că sentinţa fusese citită la orele douăzeci mai degrabă decît la orele şaptesprezece. ceea ce­mi spunea atunci mama : se dusese să asiste la execuţia unui asasin. Era bolnav numai la gîndul de a se duce. îndărătul unui cordon de poliţişti. nimic nu­mi îngăduia acest lux. În acest moment nu mă interesează altceva decît să scap din angrenajul mecanismului. Apoi am auzit o voce înăbuşită citind ceva în sală. N­am avut timp pentru că preşedintele mi­a spus repede şi într­o formă ciudată că mi se va tăia capul într­o piaţă publică în numele poporului francez. atîta ajungea ca să aranjezi o mulţime de lucruri. penibil era faptul că victima trebuia să dorească tocmai buna funcţionare a maşinii. poate. o să­l văd şi aşa destul de curînd. să ştiu dacă inevitabilul poate avea o ieşire. vomitase aproape toată dimineaţa. Inima mea ar fi făcut restul. o combinaţie definitivă.plecat spunîndu­mi: "Preşedintele juriului are să citească răspunsurile. îmi pun mîinile sub cap şi aştept. în sfîrşit. Aş fi aflat că. Observasem că esenţial e să dai o şansă condamnatului. de partea cealaltă într­un fel. fireşte. lovitura dădea greş. pe scurt. că fusese dată în numele unei noţiuni atît de imprecise ca poporul francez (sau german sau chinez). Eu nu mă gîndeam la nimic. eram nevoit să recunosc că din secunda în care fusese luată. El ar şti acest lucru. să fi dispărut înainte de execuţie. Dar gîndindu­mă bine la toate. Pentru că. Dacă. într­un caz cel puţin. mă voi duce să văd toate execuţiile capitale. mecanismul mă lua iar în stăpînirea lui.

În cele din urmă îmi spuneam că cel mai înţelept ar fi să nu mă mai ostenesc degeaba. să arborez cea de­a doua ipoteză: eram graţiat. ca să zic aşa. În seara aceea m­am gîndit şi mi­am spus că poate se plictisise să mai fie iubita unui condamnat la moarte. Şedeam culcat şi ghiceam apropierea serii de vară după o oarecare paloare a cerului. aşteptam şi pîndeam. fie peste douăzeci de ani. vreau să zic din pricina a tot ceea ce mă învăţaseră sau mă făcuseră alţii să văd în aceste probleme. Miezul nopţii o dată trecut. mă străduiam să­mi concentrez atenţia asupra lui. În realitate. că. cîştigam un ceas de linişte. Găseam asta firesc. Maşina aceea din fotografie mă impresionase prin aspectul ei de operă de precizie. pînă la sfîrşit inima nu plesnea şi eu mai cîştigasem douăzeci şi patru de ore. Dar într­o dimineaţă mi­am amintit de o fotografie publicată de ziare cu ocazia unei execuţii care a făcut vîlvă. dreptul. Cred că am profitat cel mai mult de pe urma acestei idei. deci. ca să fac mai plauzibilă resemnarea mea din prima ipoteză. eu nu ignoram faptul că a muri la treizeci de ani sau la şaptezeci de ani nu are importantă deoarece. Nimic nu era mai limpede. Moartă. nimic nu ne lega şi nu ne amintea unul altuia. Devreme ce murim. imaginaţia găsea în acest caz de ce să se agate. Asta. să­l controlez. Era mult mai îngustă decît credeam. de vreme ce n­am auzit niciodată un pas. priveam cerul. mi­am petrecut nopţile aşteptînd aceste zori. De mult nu­mi mai scria. într­un anumit fel. era seară. cum şi cînd n­are importanţă. fie acum. Atunci. Nu mi­a plăcut niciodată să fiu luat prin surprindere. închipuindu­mi ce ar fi gîndurile mele peste douăzeci de ani. Pentru că.partea proastă. Cel mai greu era ceasul incert în care ştiam că el acţionează de obicei. Ori de cîte ori reuşeam. Cum aş fi putut să ştiu. Îţi faci întotdeauna idei exagerate despre ceea ce nu cunoşti. Dar toată lumea ştie că viaţa nu merită să fie trăită. Era în interesul său ca totul să decurgă fără nici o complicaţie. eram ocupat cu recursul." Mai repede decît alţii. Trebuia să mă străduiesc să înăbuş acest ţipăt. Dar.acest gol teribil pe care­l simţeam în mine la gîndul a douăzeci de ani de viaţă care va să vie. într­un sens. Eram nevoit să constat că. în afara trupurilor noastre acuma despărţite. Încercam totuşi să­mi închipui o anumită secundă în care bătaia acestei inimi nu se va prelungi în mintea mea. şi clipa aceea mă stingherea puţin în raţionamentul meu . Nu puteam să­mi închipui că zgomotul acesta care mă însoţea de atîta vreme ar fi putut vreodată să înceteze. de­a lungul nopţilor. dimpotrivă. Îi dădeam dreptate în închisoare. pe scurt. aşteptam nebuneşte pînă ce auzeam propria mea respiraţie. cînd va trebui totuşi să ajung acolo. eram nevoit să recunosc că tot secretul unei bune organizări aici era. nu m­ ar mai fi interesat. în cele din urmă n­am mai dormit decît puţin ziua şi. cu puţină ruşine şi multă precizie. am aşteptat răbdător ca lumina să se arate pe sticla cerului. era de luat în consideraţie. Trebuia să fiu chiar şi în această ipostază. bine finisată şi strălucitoare. Deci (şi greu e să nu pierzi din vedere tot ceea ce acest "deci" reprezenta ca raţionament). Pe scurt. Tot eu muream. numai atunci aveam. condamnatul era obligat să colaboreze moralmente. şi asta timp de mii de ani. Niciodată urechea mea nu percepuse atîtea zgomote. în mod firesc . m­am gîndit la Maria. Zorile sau recursul meu erau aici. aşa cum înţelegeam foarte bine ca oamenii să mă uite după . îmi îngăduiam într­un fel. Era destul de curios că nu­mi dădusem seama de asta mai dinainte. era evident. cînd cerul se colora şi cînd o zi nouă se strecura în celula mea. totuşi. ştiam. Într­un asemenea moment am refuzat încă o dată să­l primesc pe preot. maşina era aşezată direct pe pămînt. de altfel. Căpăta culoarea verde. trebuia să accept respingerea recursului meu. Eram de asemenea nevoit să constat că pîna atunci avusesem asupra acestor probleme idei care nu erau îndreptăţite. Dar aici. Mai erau două lucruri la care mă gîndeam mereu: zorile şi recursul meu. Chiar dacă cel mai mic foşnet mă făcea să mă reped la uşă. Pe scurt. Îmi calculam efectele şi obţineam din gîndurile mele cel mai mare randament. chiar dacă. Pot să spun. Ai merge spre ea aşa cum ai merge în întîmpinarea unui om. N­am avut niciodată cu adevărat imaginaţie. E adevărat. De aceea. Asemenea lucruri se întîmplă. totul era simplu : maşina este la acelaşi nivel cu omul care se îndreaptă spre ea. în alt sens. Îmi ascultam inima. prefer să fiu de Faţă. ascensiunea în plin cer. amintirea Mariei mi­ar fi fost indiferentă. Mă stăpîneam totuşi şi încercam să nu mă mai gîndesc. Pentru prima oară după multă vreme. Şi asta era de asemenea penibil. Mama spunea adesea că nu eşti niciodată pe deplin nenorocit. am avut noroc în toată această perioadă. cînd. nu distinsese sunete atît de neînsemnate. firesc. să urci trepte. Tocmai respinseseră recursul meu şi puteam să­mi aud undele sîngelui circulînd normal prin trup. mecanismul strivea totul: erai ucis cu discreţie. cu urechea lipită de lemn. N­aveam nevoie să văd preotul. Mult timp am crezut ­ şi nu ştiu de ce ­ că pentru a merge la ghilotină trebuie să urci pe eşafod. Mă culcam. în modul cel mai simplu din lume. tot atît de bine. Presupuneam întotdeauna cazul cel mai rău: recursul meu era respins. Mai făceam un efort ca să mă gîndesc la altceva. Cred că era din pricina Revoluţiei din 1789. Penibil era că trebuia să­mi stăpînesc acest elan aprig al sîngelui şi al trupului care­mi frigea ochii cu o bucurie nebunească. aş fi putut auzi paşi şi inima mea ar fi putut să plesnească. "Aşadar voi muri. Cînd mi se întimplă ceva. În zori veneau. e evident. Urcarea pe eşafod. Dar n­aveam decît să­l înăbuş. În fond. speriat să constat că e răguşită şi asemănătoare unui horcăit de cîine. Din acest moment de altfel. alţi bărbaţi şi alte femei vor trăi.în ambele cazuri. Dar în zadar. În timpul zilei.

în realitate. iar justiţia lui Dumnezeu era totul. Aproape fără să pară că­mi vorbeşte. Eu am convenit că acesta era dreptul lor. Asta dovedea de asemenea că ei aveau timp. eu poate nu eram sigur de ceea ce mă interesează cu adevărat. nu putea să fie. Ţineam ochii aţintiţi în pămînt. cu spatele la mine. plăteam. cu capul mereu plecat. I­am explicat că nu eram disperat." M­am enervat puţin. în general. Mi­a răspuns că era o vizită prietenească şi n­avea nimic de­a face cu recursul meu despre care nu ştia nimic. Şi­a întors privirea de la mine şi. o ştiu prea bine. Am înţeles că era emoţionat şi l­am ascultat mai atent. n­avea de ales. El s­a lăsat atunci pe spate şi s­a sprijinit de perete punîndu­şi palmele pe coapse. În orice caz. Preotul cunoştea şi el bine acest joc. am răspuns. dar ştiam precis ceea ce nu mă interesează. Erau fine si muşchiuloase. am căutat aici un chip. "Nu". Desigur. Eram vinovat. dacă voia să se mişte. Stăteam acum cu tot spatele sprijinit de zid şi lumina zilei mi se scurgea pe frunte. "Te înşeli. Prezenţa lui mă stingherea si mă irita. am răspuns. Atunci a lăsat capul în jos şi s­a aşezat la loc. El s­a uitat la mine şi m­a întrebat: "Ce părere ai ?" I­am răspuns că e posibil. S­a aşezat pe pat şi m­a poftit să mă aşez lîngă el. Mi­a spus că mă compătimeşte." ­ "Şi ce anume ?" ­ "Ţi s­ar putea cere să vezi. Nici nu puteam măcar să spun că era trist să te gîndeşti la asta. Atunci mîinile lui au avut un gest de enervare. A voit să ştie daca sînt sigur de asta şi am spus că nu aveam îndoieli asupra acelui lucru: asta mi se părea o problemă fără importantă. Era un joc pe care­l cunoşteam bine. cu capul plecat. Acest chip ţi se cere să­l vezi. că recursul meu va fi admis." ­ "Să văd. în nici un caz. mi­a spus el. în felul acesta. Vorbea cu o voce neliniştită şi insistentă. a recunoscut el. El a spus cîteva cuvinte pe care nu le­am auzit şi m­a întrebat foarte repede dacă îi dau voie să mă îmbrăţişeze. A rămas aşa mult timp. Apoi a rămas aşa. Dar l­am întrerupt spunîndu­i că nu e acelaşi lucru şi că. m­a scuturat un fior. Toţi cei pe care i­am cunoscut în situaţia dumitale se întorceau spre El". El s­a întors şi s­a îndreptat spre peretele peste care şi­a trecut încet mîna: "Iubeşti deci atît de mult acest pâmînt ?" a şoptit. Îl căutasem în zadar. Dar în fundul sufletului ştiu că cei mai păcătoşi dintre voi au văzut ieşind din întunericul lor un chip dumnezeiesc. "Dar vei muri mai tîrziu dacă nu vei muri azi. ea nu­mi spălase păcatul. cu braţele pe genunchi. Cum vei întîmpina această grea încercare ?" Am răspuns că o voi întîmpina exact cum o întîmpin acum. mă făceau să mă gîndesc la două fiare agile. În clipa aceea ei s­a ridicat iar în picioare şi m­am gîndit că în această celulă atît de strîmtă. spunea el. Eram gata să­i . Mă sprijineam cu umărul de zid. e mult de atunci. Fără să­l urmăresc cu atenţie. mi­am dat seama imediat: privirea lui nu şovăia. Mi­a răspuns că. A făcut un pas spre mine şi s­a oprit. Trebuia să se aşeze sau să se scoale în picioare. I­am spus că el venea de obicei în alt moment. Nu le­am privit niciodată fără tulburare. După ce a terminat. ce ?" Preotul s­a uitat în jurul lui şi a răspuns cu o voce care mi se părea deodată foarte obosită : "Din toate aceste pietre picura durere. Mi­era numai frică. mi­a atras atenţia că uneori erai sigur de ceva şi. nu văzusem apărînd nimic din sudoarea pietrei. refuzi să mă primeşti ?" Am răspuns că nu cred în Dumnezeu. Acum se sfîrşise. privindu­şi mîinile. "Dumnezeu te­ar ajuta atunci. ca si cum n­ar fi îndrăznit să se apropie. Cît despre mine. tot fără să­şi schimbe poziţia. Exact în acest moment a intrat preotul. Dar acest chip avea culoarea soarelui şi flacăra dorinţei : era acela al Mariei. dar purtam povara unui păcat de care trebuia să mă eliberez. mi s­a adresat numindu­mă "prietene": dacă îmi vorbea astfel nu o făcea din pricină că eram condamnat la moarte; după părerea lui.moartea mea. Eu nu spuneam nimic. Poate. dar s­a stăpînit şi şi­a aranjat cutele sutanei. toţi eram condamnaţi la moarte. am auzit că începea iar să­mi pună întrebări. eu nu voiam să fiu ajutat şi îmi lipsea tocmai timpul ca să mă interesez de ceea ce nu mă interesa. Preotul m­a privit cu un soi de tristeţe. Eu n­am răspuns. El a băgat de seamă şi mi­a spus să nu mă sperii. Cînd l­am văzut. justiţia oamenilor era nimic. Găseam totuşi că are o înfăţişare foarte blîndă. am simţit numai că începe să mă plictisească. Aceeaşi problemă se va pune atunci. Era convins. mi­a spus. asta era firesc. Nu era nimic şi nimeni pe lume pe care să­l cunosc mai bine. Nu mai aveau nimic de­a face cu mine. A stat un timp jos. de altfel. În ce mă priveşte. I­am atras atenţia că cea dintîi mă condamnase. Mă distram aşa adesea cu Emmanuel sau cu Céleste şi. El s­a ridicat în picioare la aceste cuvinte şi m­a privit drept în ochi. atît de multă vreme. Dar şi­a ridicat brusc capul si m­a privit drept în faţă : "De ce. Mi se spusese numai că eram vinovat. ei coborau întîi ochii. o consolare. I­am spus că erau luni de cînd priveam aceste ziduri. Ţi se va cere.Am refuzat. Socotea asta imposibil de suportat pentru un om. nu erai. I­am spus că nu ştiam ce este păcatul. încît eu am avut o clipă impresia că­l uitasem. poate. m­a întrebat dacă nu vorbeam astfel din prea mare disperare. fiule. M­am întors la recursul meu si m­am dus sub lucarnă. nu mi se putea cere nimic mai mult. Şi le­a frecat încet una de alta. ţi s­ar putea cere mai mult. După el. Privea cerul printre zăbrele. Şi tocmai lucrul despre care­mi vorbea el nu mă interesa. a observat el. Şi în orice caz. Şi nici vocea nu i­a şovăit cînd mi­a spus: "N­ai aşadar nici o speranţă şi trăieşti cu gîndul că vei muri cu totul ?" "Da".

mama trebuie să se fi simţit eliberată şi pregătită să trăiască iar totul de la început. dragostea de mamă. Dar eram sigur de mine. în anii nu cu mult mai reali pe care­i trăiam. destinele pe care le alegem. Asta m­a enervat şi i­am răspuns că nu era părintele meu: era de partea celorlalţi. l­am insultat şi i­am spus să nu se roage. în faţa acestei nopţi încărcate de semne şi de stele. Zgomotele cîmpiei urcau pînă la mine. Atunci am strigat: "O viaţă în care aş putea să­mi amintesc de aceasta de aici" şi pe loc i­am spus că mă săturasem. Sînt sigur că ţi s­a întîmplat să doreşti o altă viaţă. pentru că m­am trezit cu stelele în faţă. Pentru prima oară. Şi el ştia de ce. fiule. dar făcusem altul. cînd a exclamat deodată cu un soi de furie. s­a rupt ceva în mine. seara era un fel de răgaz melancolic. Ca şi cum această furie m­ar fi izbăvit de tot răul. Îmi vărsăm asupra lui tot focul inimii în scăpărări amestecate cu bucurie şi furie. să înoţi foarte repede sau să ai o gură mai frumoasă. nimic nu avea importanţă şi ştiam bine de ce. Ar mai fi vrut să­mi vorbească. Da. n­aveam decît atît. se considerau fraţii mei. care voia ca eu s­o iau de nevastă. Mi s­a părut că înţeleg de ce la sfîrşitul vieţii îşi luase un "logodnic". dar asta nu avea mai multă importantă ca a dori de pildă să fii bogat. Dar cel puţin stăpîneam acest adevăr tot atît cît mă stăpînea şi el pe mine. care valora mai mult decît el ? Ce importanţă avea faptul că Maria întindea astăzi gura unui alt Meursault ? Înţelegea el oare acest condamnat şi că din străfundul viitorului meu. Atît de aproape de moarte. întorcîndu­se spre mine: "Nu. nu pot să te cred. Înţelegea el oare ? Toată lumea era privilegiată. de asemenea. nu­mi mai rămînea decît să doresc în ziua execuţiei mele mulţi spectatori care să mă întîmpine cu strigăte de ură. dar eu m­am apropiat de el şi am încercat să­i explic pentru ultima oară ca nu­mi mai rămînea decît puţin timp. Şi el va fi condamnat. Ce importanţă avea faptul că Raymond era amicul meu. Mă înnecam urlînd toate astea. Cred că am dormit. S­a întors şi a dispărut. el i­a liniştit si m­a privit un timp în tăcere. Nu voiam să­l pierd cu Dumnezeu. nu ştiu de ce. m­am simţit gata să trăiesc iar totul de la început. Ce importanţă avea dacă. Pe cînd eu parcă aveam mîinile goale. în tot timpul acestei vieţi absurde pe care o dusesem. a spus el punîndu­mi mîna pe umăr. acolo. nici una din certitudinile lui nu făcea cît un fir de păr din capul unei femei. Nici nu era măcar sigur că e în viaţă de vreme ce trăia ca un mort. Era de acelaşi ordin. să mă lase singur. Trăisem într­un fel şi aş fi putut trăi într­alt fel. Dar el m­a oprit şi voia să ştie cum vedeam eu această viaţă. m­am gîndit la mama. Nu făcusem un lucru. Încîntătoarea pace a acestei veri adormite pătrundea în mine ca o maree.spun să plece. vieţile pe care le alegem. Făcusem ceva şi nu făcusem altceva. Ei şi ? Era ca şi cum aşteptasem tot timpul această clipă şi aceşti zori în care voi da socoteală. vor fi condamnaţi într­o zi. nu­i asa ? Totuşi. Am început să urlu din toate puterile. m­ar fi golit de speranţă. Pentru ca totul să se consume. Ele anunţau plecări spre o lume care acum îmi era de­a pururi indiferentă. cînd un singur destin trebuia să mă aleagă pe mine însumi şi o dată cu mine miliarde de privilegiaţi care. ca şi el. Avea o înfăţişare atît de sigură de el. aveam întotdeauna dreptate. După plecarea lui m­am calmat. atît de frăţească în sfîrşit. Nimeni." I­am răspuns că bineînţeles. Avea ochii plini de lacrimi.. Dar nu poţi să ştii asta pentru că ţi­e sufletul orbit.. sigur de orice. în jurul acestui azil în care vieţile se sting. mi­am dat seama că fusesem fericit şi că mai eram. Acolo. Şi eu. Avusesem dreptate. de pămînt şi de sare îmi răcoreau tîmplele. ce importanţă avea Dumnezeul preotului. ca şi Céleste. ­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­ . Simţind­o atît de asemănătoare mie. Ceilalţi. Îl apucasem de gulerul sutanei. Mă voi ruga pentru tine. Nimic. Atunci. după foarte multă vreme. În acel moment şi la capătul nopţii. Sînt cu tine. mă deschideam pentru prima oară tandrei indiferenţe a lumii. era executat pentru că nu plînsese la înmormîntarea mamei sale ? Cîinele lui Salamano tăcea tot atît cît nevastă­sa. A încercat să schimbe subiectul. sirenele au început să urle. Dar paznicii îmi şi smulseseră preotul din mîini şi mă ameninţau. acuzat de crimă. Eram epuizat şi m­am trîntit pe pat. de asemenea. Miresme de noapte. la rîndul meu. de ce se jucase iar de­a începutul. Totuşi. Din străfundul viitorului meu. Nu erau decît privilegiaţi. Femeiuşca­automat era la fel de vinovată ca şi parizianca pe care Masson o luase de nevastă sau la fel ca Maria. întrebîndu­mă de ce­i spuneam "domnule" şi nu "părinte". Ce importanţă avea pentru mine moartea celorlalţi. sigur de viaţa mea şi de moartea ce avea să vie. mai sigur decît el. nimeni n­avea dreptul s­o plîngă. ­ Nu. mai aveam încă dreptate. pentru ca să mă simt mai puţin singur. un suflu obscur urca spre mine străbătînd anii care încă nu veniseră şi acest suflu egaliza în drumul lui tot ceea ce mi se propunea atunci.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->