2.3 PoziŃionarea candidatului.

Planul de crestere a notorietăŃii pozitionarea este un subansamblu al imaginii candidatului prin care se realizează plasarea candidatului în raport cu ceilalti concurenti. Această „reprezentare simplificată” poate fi mânuită strategic de candidat, dacă în comunicarea de campanie, la momentul prezentării orientărilor politice si a calităilor sale personale predominante, el tine seama de nevoile si asteptările electorilor. O combinare eficientă care asociază simplitatea, atractia, credibilitatea si originalitatea. Pe baza analizelor SWOT se pot face cercetări recurgând la itemul: în ce măsură aŃi alege un candidat care are următoarele atribute, trăsături, calităŃi: candidat independent, femeie, bisericos, fost antrenor, fost marinar, fost militar, necăsătorit, patron de televiziune, colaborator al SecurităŃii, pensionar etc. Alegerea poziŃionării este limpezită/detreminată de studierea concretă a plasamentului celorlalŃi concurenŃi, a vizibilităŃii, a notorietăŃii si a imaginii candidatului, a preocupărilor, nevoilor si aspiraŃiilor electoratului. În cadrul unui studiu de marketing, strategia de comunicare constă în identificarea Ńintelor prioritare, în fixarea conŃinutului mesajelor si în întocmirea unui program mediatic. În statele unde politicienii concurează pe baza sistemului majoritar uninominal, Schwartzenberg a identificat în lucrarea Statul spectacol rolurile fundamentale pe care le poate juca omul politic, modul cum se poate poziŃiona candidatul de succes, pe care l-a apropiat de unul sau altul dintre mitologiile politice fundamentale: 1) eroul – omul excepŃional, omul-ProvidenŃă, ex. Generalul De Gaulle, (rol pe care l-a jucat si presedintele Traian Băsescu în 2004). Ei întruchipează mitul salvatorului (Girardet, „Mituri si mitologii politice”) 2) omul obisnuit – Jimmy Carter în SUA, (Ion Iliescu apărea în pulover la televizor în RevoluŃia din 1989) 3) liderul fermecător – J. F. Kennedy în SUA, (Petre Roman în 1990 si suportul pe care îl primea din partea angajatelor întreprinderii bucurestene Apaca) 4) părintele înŃelept – Adennauer în RFG, Stalin în URSS, (Iliescu în România între 1990-1996)

sau în caz contrar candidatul însusi îi va face o vizită door-to-door) Publicitatea politică nu afectează în mod direct activitatea jurnalistilor: instituŃiile de presă vând spaŃiu sau timp de emisie candidaŃilor. alegătorul este invitat să îl cunoască si să stea de vorbă cu candidatul. Următoarea etapă a comunicării politice. Candidatul îsi asigură sprijinul unei instituŃii de . înainte de a cumpăra produsul (Kotler) sau de a vota candidatul: • Informarea – specialistul în comunicare va incerca să informeze publicul de existenŃa produsului. partidelor sau organismelor politice. concepute si elaborate de specialistii proprii. Etape de pregătire a cumpărătorului/alegătorului. etc. Indira Ghandi în India. lăsându-i să încerce produsul. Dacă problema se datorează atacurilor concurenŃei. care îsi plasează în spaŃiul publicitar al media mesajele. răspunzând nevoilor acestuia. avantajului oferite de propriul produs. Dacă imaginea nefavorabilă se datorează unor proleme reale (administraŃie ineficientă). i se adresează. (Norica Nicolai în România). (În cazul marketingului politic. începând prin recunoasterea numelui – mesaje simple prin care să repete numele firmei/proudusului • Cunoasterea – satbilirea gradului de notorietate a produsului de către consumatorii vizaŃi • Placerea – gradele de plăcere: neplăcere profunda. atunci trebuie să se conceapă o campanie de generare a sentimentelor favorabile. plăcere profundă. dar să nu fie convinsi că trebuie să-l cumpere si atunci intervine specialistul • Achizitionarea – determinarea spre a face pasul final: preŃ scăzut. acordând un premiu. este aceea care implică publicitatea politică. • Convingerea – unii destinatari pot să prefere produsul. Prin publicitatea electorală omul politic cumpără controlul asupra comunicării. comunicarea nu poate remedia problema. Hillary Clinton în SUA. • PreferinŃa – produsul x sa fie preferat produsului y – promovarea calităŃii. după cea de cercetare de piaŃă. sondată si pre-testată piaŃa si publicul căruia “produsul” (candidatul). oarecum plăcut. valorii. indiferent. respectiv după ce a fost analizată.5) non-femeia politică – Margret Thatcher în Marea Britanie. oarecum neplăcut.

liderilor politici. cetăŃenilor transformaŃi în telespectatori li se oferă „delirurile prosperităŃii în locul raŃiunii energofage.” În Ńările cu tradiŃie în marketing politic. în Ńările occidentale ponderea publicităŃii politice a ajuns să reprezinte circa 70% din bugetul unei campanii electorale. un mesaj Ńintit către un public mai mult sau mai puŃin larg. dacă acesta îsi schimbă denumirea si simbolistica. pentru că este o sursă importantă de venituri.presă. Conform lui Debord. grupurilor. respectiv consultanŃi . numărul de activisti si de simpatizanŃi 5) specialistii în marketing politic. fidel acelei publicaŃii. numărul de membri ai partidului si organizarea în teritoriu. unul din defectele democraŃiei spectaculare si publicitare rămâne acela al capacităŃii mimetice: nu mai contează conŃinutul ideologic al unui partid politic. de următorii factori: 1) candidat 2) situaŃia social-politică internă si internaŃională 3) resursele financiare/bugetul de campanie 4) organizaŃia politică. însă. cel puŃin pentru a-i difuza. rezultatul alegerilor este influenŃat. În prezent. Difuzarea de publicitate electorală creează o impresie de echilibru si neutralitate: presa oferă astfel sanse egale partidelor. pe suporturile mediatice pe care si le aleg. care pot plasa mesaje pe care le doresc. astfel că managerii posturilor si redacŃiilor agreează publicitatea. structura organizatorică. în ordine. într-un moment sau pe un spaŃiu de antenă dat. ca de altfel si în România (o societate lipsită. de exerciŃiul democratic electoral).

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful