Dermatoze provocate de paraziţi animali Scabia Definiţie: Este o dermatoză parazitară, infecţioasă, pruriginoasă, produsă de un parazit animal denumit

Sarcoptes scabiae. Etiologie: Sarcoptes scabiae, varietatea hominis este un artropod din familia Sarcoptidelor. Parazitul femel este un ectoparazit care măsoară 0,4 mm lungime şi 0,3 mm lăţime. Are la nivelul extremităţii cefalice un rostru pe care îl înfige în piele, iar dorsal mai mulţi spini, precum şi 4 perechi de picioare scurte. Femela fecundată penetrează prin şanţul acarian tegumentul depunând ouăle la capătul distal al şanţului, formând vezicula perlată, loc la nivelul căruia aceasta moare. După 3-4 zile, din ouă ies larve cu picioare, care părăsesc şanţul sau tunelul acarian prin mici orificii transformânduse în nimfe şi apoi în acarieni adulţi. Epidemiologie: Sursa de infecţie o reprezintă omul bolnav, indiferent de sex sau vârstă. Transmiterea se face prin contact direct, frecvent sexual, sau indirect prin intermediul aşternuturilor, prosoapelor, hainelor de corp infestate. Incubaţia este între 2-4 săptămâni. S-a observat că boala survine în cicluri epidemice cu perioade de recrudescenţă care se repetă dupa 2030 ani. Se pare că acest caracter ondulant al ciclului epidemic s-ar datora unei imunizări a populaţiei trecute prin boală, dar cauza nu este bine cunoscută, nu sunt argumente ştiinţifice, luându-se în considerare mai degrabă lipsa de igienă personală, libertinajul sexual, mişcarea populaţiei, turismul, precum şi utilizarea lenjeriilor sintetice. Descriere clinică: Erupţia cutanată are o topografie regională şi simetrică evocatoare: spaţiile interdigitale, zonele articulaţiilor pumnilor, coatelor şi genunchilor, faţa anterioară a antebraţelor şi axilelor, regiunea periombilicală şi fesieră, faţa internă a coapselor, la femei aria perimaleolară, la bărbaţi teaca penisului şi scrotul, iar la copii palmele, plantele, faţa, scalpul. Leziunile patognomonice pentru scabie sunt şanţul acarian şi vezicula perlată. Şanţul acarian se prezintă sub forma unui traiect sinuos, uşor supradenivelat, lung de câţiva milimetri, maroniu, corespunzând tunelului săpat de parazit în stratul cornos. Este mărginit la un capăt de o ridicatură cât o gămălie de ac denumită ,,eminenţa acariană’’. Veziculele perlate se prezintă ca

vezicule translucide, cu conţinut lichidian clar, produse de înţepătura parazitului, fiind mai des întâlnite la copii în spaţiile interdigitale, palme, plante. Leziunile nespecifice sunt reprezentate de: plăci urticariene, papulo-vezicule, excoriaţii, cruste, piodermite (foliculite, impetigo, ectime, furuncule), uneori limfangite şi adenopatii supurate. O altă manifestare importantă este pruritul, care iniţial este localizat, urmând ca în zilele următoare să devină generalizat şi cu exacerbări nocturne, după intrarea în patul încălzit. Diagnosticul pozitiv: se bazeaza pe: pruritul nocturn, aspectul şi topografia leziunilor, contextul epidemiologic. Confirmarea se face prin examen parazitologic prin care se evidenţiază în leziunile suspecte paraziţii, ouăle, larvele, excrementele acestora. Diagnostic diferenţial: se face cu pediculoza de corp, în care putem decela parazitul la nivelul pliurilor fiziologice, în care lipseşte şanţul acarian, pruritul nu are caracter nocturn, erupţia nu are o topografie specifică. Apoi se face cu urticaria, eczema papulo-veziculoasă, prurigo acut, în care erupţia nu respectă faţa şi spatele, pruritul nu are caracter nocturn, iar şanţul acarian lipseşte. Un alt diagnostic diferenţial se va face cu sifilisul primar şi secundar, unde avem reacţii serologice pozitive, iar leziunile nu au caracter pruriginos. Tratament: Lenjeriile de corp, de pat, prosoapele vor fi fierte, iar cele care nu pot să fie fierte se vor menţine într-o atmosferă insecticidă prin pudrare abundentă cu D.D.T. , timp de 5 zile într-un sac de poliester. Tratamentul mai vechi Rp/ Sulf pp 15 g Carbonat de Calciu 15 g Vaselina 150 g a fost în mare parte abandonat datorită posibilităţii apariţiei dermatitelor iritative de contact. Se poate utiliza: Rp/ Lindan 1g Vaselina 100g M. f. ung. D.S. ext seara la adult 2-4 seri Rp / Benzoat de benzil 25 g

Vaselina 100 g M. f. ung. D.S. ext seara la copii 2-4 seri. Pruritul care rămâne după terminarea tratamentului încă 4-5 zile este rezidual şi nu semnifică persistenţa scabiei. Un progres deosebit în tratamentul scabiei l-a constituit introducerea cremei topice cu permethrină 5 %. S-a dovedit că acest produs are o eficienţă superioară asupra parazitului viu cât şi a larvelor şi ouălor de Sarcoptes scabiae, cât şi o eficienţă crescută faţă de preparatele clasice. Preparatul se aplică o singura dată seara, de la gât în jos, în dimineaţa următoare recomandându-se o baie caldă. Se indică cel mult o repetare a tratamentului peste 7-10 zile.

Pediculoze 1. Pediculoza de cap: Definiţie : este o afecţiune infecţioasă, pruriginoasă, produsă de Pediculus humanus capitis. Etiologie: Agentul etiologic face parte din clasa insectelor din ordinul hemipterelor. Pediculus humanus capitis are 2 mm lungime, de culoare gri, localizându-se electiv în regiunea occipitală, un cap prevăzut cu rostru de înţepare, fixare şi hrănire şi trunchi prevăzut cu 3 perechi de picioare. Femela depune ouăle pe traiectul firului de păr într-o teacă de chitină- lindine. Epidemiologie: Contaminarea este de obicei directă interumană, sau mai rar indirectă prin piaptăn, perii, obiecte de uz personal, putând apărea la orice vârstă, fiind mai frecventă la persoanele cu igienă precară şi în colectivităţile cu risc crescut de îmbolnăvire (grădiniţe, creşe, cămine). Descriere clinică: Cea mai importantă manifestare este pruritul occipital, cu extindere în evoluţie la nivelul întregii pielii păroase a capului şi chiar şi la nivelul frunţii şi obrajilor în cazurile neglijate. Datorită gratajului întâlnim frecvent excoriaţii, papule, eroziuni, cruste, dar mult mai importante sunt complicaţiile ce pot să apară: foliculite, impetigo, limfangite şi adenite. Diagnosticul pozitiv: se pune pe baza pruritului occipital sau retroauricular şi pe decelarea parazitului sau a lindenilor la nivelul firului de păr.

Diagnostic diferenţial: se face cu eczema pielii păroase a capului, impetigo streptococic al pielii păroase a capului, dermatita seboreica, formele cu prurit cefalic, dermatitele iritative la şampoane sau soluţii capilare. Tratament: impune raderea integrală a pielii păroase a capului şi dezinfecţia vestimentară riguroasă prin fierbere. Procedura curentă este următoarea: spălarea energică a capului cu apă caldă şi săpun, urmată de aplicarea unei soluţii diluate de acid acetic sau oţet (15- 20 %), apoi pieptănarea cu un piaptăn des pentru îndepărtarea lindinelor. După uscare se aplică unguentul cu Lindan sau Hexaclorciclohexan 1%, apoi se izolează regiunile unse prin aplicarea unui turban de tifon. Operaţia se repetă 2-3 zile consecutiv. Preparatul cel mai eficace este însă crema lavabilă cu permethrină 1 %, fiind suficientă o singură aplicaţie. 2. Pediculoza de corp: Definiţie: este o afecţiune infecţioasă, pruriginoasă produsă de Pediculus humanus corporis. Etiologie: Parazitul este identic cu păduchele capului, el ascunzându-se în pliurile hainelor, de unde coboară şi se hrăneste, fiind foarte mobil. În pliuri se pot decela şi ouăle sale. Nu rezistă la temperatură ridicată, fiind distrus de spălarea hainelor. Epidemiologie: Sursa de infecţie este directă, interumană sau indirectă prin haine infestate, lenjerii de pat, putându-se întâlni la orice vârstă, fiind frecvent la persoane cu mari carenţe igienice. Descriere clinică: Caracteristic este pruritul localizat la nivelul regiunii gâtului, interscapulare, lombare, centurii şi prezenţa de excoriaţii punctiforme sau liniare la nivelul acestor regiuni. Mai putem întâlni pete eritematoase, papule, eroziuni, cruste şi complicaţiile infecţioase (foliculite, furuncule, ectime, impetigo). Prelungirea şi neglijarea afecţiunii duce la apariţia unor pete hiperpigmentate, cicatrici liniare depigmentate şi la lichenificaţia zonelor afectate (leucomelanodermia vagabonzilor). Diagnosticul pozitiv: se stabileşte prin prezenţa pruritului în regiunile patognomonice şi prin evidenţierea parazitului sau a ouălor pe veşminte (cute). Diagnostic diferenţial: se face cu scabia şi cu prurigo acut sau cronic. Tratament: constă în fierberea vestimentaţiei sau pulverizarea insecticidelor de contact de tipul D.D.T.-ului şi menţinerea într-un sac de polietilenă timp de 5 zile. Tratamentul propriu-zis se

Rezultate excelente se pot obţine cu crema lavabilă de permethrină 5 %. Femela depune ouăle într-o teacă foarte aderentă de firul de păr.maculae coeruleae’’) datorită eliberării unor toxine din saliva parazitului care modifică hemoglobina gazdei. Epidemiologie: Contaminarea este directă. urmate de spălare cu apă şi săpun. Pediculoza pubiană: Definiţie: este o afecţiune infecţioasă.. prin contact sexual. Etiologie: Este un păduche plat. Descriere clinică: Apariţia pruritului la nivelul perilor pubieni. oxid galben de mercur sau pomada cu xilol 30 de picături la 30 g de vaselină. eventual repetarea tratamentului dupa 7-10 zile. gene. cosmetice). DERMATOMICOZELE . barba. Este considerată ca o boală cu transmitere sexuală. În cazul ignorării afecţiunii el poate infesta şi alte zone: axila. cu o culoare gălbuie şi picioare prevăzute cu ghiare puternice de fixare pe firul de păr. sau mai rar indirectă. Diagnostic diferenţial: se face cu epidermofiţiile inghinale şi cu dermitele exogene (iatrogene. se vor trata toţi partenerii sexuali. maculele albăstrui şi decelarea parazitului sau a ouălor acestuia. pruriginoasă produsă de Phtirius pubis. Diagnosticul pozitiv: se pune pe baza existenţei pruritului. Pentru prevenirea reinfestărilor se va fierbe lenjeria de corp. sau mult mai eficace o baie caldă cu şamponul Lindan 1 %. Tratament: constă în raderea integrală a pilozităţii pubiene şi aplicarea locală de Lindan 1 % unguent.rezumă la baia generală cu un săpun antiseptic. 3. prin folosirea unor obiecte de toaletă comune. În afara leziunilor de grataj putem observa macule ovalare albăstrui (. leziunilor de grataj. abdominali inferiori sau coapselor consemnează prezenţa parazitului. sprâncene.

Metode de laborator în dermatomicoze: .examenul histopatologic. plante inferioare. bolnavul fiind examinat într-o cameră obscură. constituiţi dintr-o grupare de celule legate între ele prin nişte structuri filamentoase denumite hife. plafon de vezicule. care este o lampă de ultraviolete ecranată. peptonă 1g. macroconidii. Acest mediu se pune în tuburi înclinate sau flacoane Erlenmayer. compus din geloză 2g. Fungii se reproduc pe cale asexuată prin organe de fructificare cum sunt : • filamente miceliene şi artrospori. microconidii. • mediile de cultură.examenul cutanat în lampa fluorescentă Wood. în pitiriazis versicolor leziunile prezintă o fluorescenţă galben-verzuie. trecând repede lama prin flacără. pe care le găsim în produsele patologice clamidosporii. apă distilată 100g. În microsporie. glucoză brută 4g. pentru disocierea celulelor cornoase şi o evidenţiere mai bună a parazitului. firele de păr parazitate au o fluorescenţă verzuie strălucitoare. fire de păr. Parazitul apare sub formă de hife şi artrospori în cazul dermatofiţilor sau sub formă de levuri în cazul candidozelor. secreţii) se pun pe o lamă de microscop. care emite raze ultraviolete cu o mică lungime de undă. Se examinează tipul de fluorescenţă al produsului patologic. se acoperă cu 1-2 picături de KOH 40%. incapabile de fotosinteză. utilizat mai ales în micozele profunde sau în cele sistemice. . după care se examinează la microscop. .examenul direct între lamă şi lamelă: produsele patologice (scuame. sau sulfură de sodiu 10% în soluţie hidroalcoolică. care se dezvoltă numai pe cercetate. fără a se ajunge la fierbere.Dermatomicozele sunt afecţiuni cutanate de mare incidenţă practică. După locul unde trăiesc. după care se acoperă cu o lamelă.mediul Sabouraud. preparatul se încălzeşte uşor. unde înmulţirea şi răspândirea parazitului se face prin înmugurire laterală (blastospori) şi pluricelulari (dermatofiţii). lipsite de clorofilă. Fungii pot fi unicelulari (levuri). . provocate de paraziţi vegetali din clasa ciupercilor (thalofite). în eritrasmă teritoriile afectate furnizează o fluorescenţă rosie-coral.însămânţarea pe medii de cultură selective . Culturile se dezvoltă după 3-10 zile la temperatura camerei. iar aspectul lor este în funcţie de specia însămânţată. Totalitatea hifelor formează thalusul. paraziţii se împart în 3 gupe: .

Tricophyton verucosum (viţei. şobolani.Microsporia . Microsporum canis (pisici. Astfel propunem următoarea sistematizare: 1.a) antropofili (paraziţi stricţi umani). Microsporum ferrugineum. Microsporum audouini. din optica medicinii practice.– Nefoliculare (ale pielii glabre) . Achorion gallinae (găină.Tricofiţia (forma superficială uscată şi forma profundă inflamatorie) . Tricophyton rubrum. elementul morfo-clinic are prioritate. Epidermophyton floccossum.Pitiriazisul versicolor . cai). dintre care amintim: Tricophyton violaceum.– Foliculare (pilomicoze) . cobai.Favusul B. Achorion quinckeanum (şoareci). iepuri). câini). b) Zoofili (paraziţi animalieri care se pot transmite omului). Epidermophyton mentagrophytes interdigitale.Candidozele cutaneo-mucoase 2.Eritrasma . reprezentaţi prin: Tricophyton mentagrophytes asteroides sinonim Tricophyton gypseum (şoareci. de exemplu Microsporum gypseum. Dintre criteriile de clasificare a micozelor cutanate.Epidermofiţia .Sporotricoza Epidermomicozele foliculare (pilomicozele) . Achorion schonlein. cocoş). putând parazita animalele şi omul în mod accidental). Tricophyton equinum (cai).Actinomicoza . Micoze profunde: . c) Geofili (paraziţi saprofiţi ai solului. Tricophyton rosaceum. Micoze superficiale (epidermomicoze) : A. Tricophyton tonsurans.

Boala se vindecă spontan. localizate la nivelul pielii păroase a capului. bine delimitate. Ferrugineum. rotunde. neregulate. parcă ar fi trase cu compasul. mai des pe băieţi. caracteristică. fragile. unde plăcile scuamoase sunt mici. cu diametrul de la 2 cm la 8 cm. badijonarea zilnică cu alcool iodat. streptocociile scuamoase. . iar alopecia este necicatricială. Canis sau M. pelada regenerativă. La examenul la lampa Wood teritoriile afectate prezintă o fluorescenţă verzuie. Ketoconazolul are un spectru antifungic larg. la 34 mm de la emergenţă (aspect de tuns cu maşina). care afectează copii preşcolari sau şcolari. Audouini. psoriazisul. străucitoare. Descriere clinică: Se manifestă prin plăci scuamoase alb-cenuşii şi alopecice. Alte antimicotice eficiente sunt: 1. la pubertate. mai rar M. specia cea mai frecventă întâlnită fiind M. Griseofulvina fiind slab solubilă în apă. Pe suprafaţa firului de păr se constată un strat pulverulent. produsă de un parazit ectotrix. datorită unei absorbţii mai bune din tractul gastro-intestinal. sub forma unor elemente eritemato-scuamoase furfuracee. de la copil la copil. Tratament: Local.Microsporia Este o pilomicoză uscată. foarte contagioasă. constă în raderea periodică a pielii păroase a capului. care nu sunt altceva decât sporii colonizaţi la periferia firului de păr. sau indirectă prin obiecte personale. 3 săptămâni. Tratamentul general: Griseofulvina în doză de 10 mg/kg corp/zi. Firele de păr sunt rupte în mod egal. de culoare cenuşie. unice sau puţin numeroase (3-4). sol Sabouraud. umeri). Ketoconazol (Nizoral) în doze de 200-400 mg/zi. fiind contraindicat în bolile hepatice cronice. îngrămădiţi. dar este toxic hepatic. gât. căciulă). Firele de păr sunt cenuşii. Diagnostic de laborator: examenul microscopic a firelor de păr parazitate arată parazitarea de tip ectotrix. foarte sensibile la tratamentul local iodat. Sunt relativ frecvente inoculări pe pielea glabră (faţă. numeroase. cu spori mici. Diagnostic diferenţial: cu tricofiţia forma superficială. Contaminarea poate să fie directă. cu pitiriazisul simplu (mătreaţa). caracteristic (ca şi când firul de păr ar fi uns cu ulei şi plimbat prin făină). timp de 3 săptămâni după mese bogate în grăsimi. folosite în comun (piaptăn.

cu conturul imprecis delimitat. Derivaţii de terbinafină (Lamisil). situate pe un fond inflamator. Alteori. cât o monedă. aspect de sac cu nuci. Controlul vindecării se face prin examenul la lampa Wood. trunchiului sau a membrelor. Tricofiţia pielii capului se însoţeste frecvent de inoculări unghiale (vezi onicomicozele) şi mai ales de leziuni cutanate. în unele cazuri putând persista şi la adulţi sub forma de tricofiţia cronică a adultului. Tricophyton tonsurans). de ambele sexe. 3. Este contraindicat la pacienţii alergici la itraconazol şi la gravide. Acesta este caracterizat prin apariţia la nivelul feţei. în pielea capului. iar periferia rămâne activă. Poate declanşa tulburări gastrointestinale. Tricofiţia uscată Este o pilomicoză produsă de paraziţi antropofili (Tricophyton violaceum sau. fiind mai puţini hepatotoxici. mai rar. centrul lor involuează. izolate şi pe alocuri confluate în placarde. întâlnită la copiii preşcolari şi şcolari. eritematoscuamoase. 3 săptămâni. fiind constituită din vezicule. Pe măsură ce se dezvoltă. 3 săptămâni. cu scuame uscate. cruste. O caracteristică a leziunilor din herpesul circinat este aceea că ele sunt foarte sensibile la atingeri cu alcool iodat 1%. a unor plăci eritemato-scuamoase aproape perfect rotunde. aderente. Culturile pe mediul . sau pustule. În majoritatea cazurilor se vindecă spontan la pubertate. mai ales în tricofiţia cronică a adultului perii se rup chiar la orificiul extern al foliculului pilos apărând ca nişte simple bonturi punctiforme negre. Diagnostic de laborator: examenul microscopic a firelor de păr parazitate arată numeroşi spori cuboidali. Descriere clinică: La nivelul pielii păroase a capului se observă plăci alopecice. relativ numeroase. putând declanşa mici epidemii în colectivităţi. afectare hepatică. se administrează în doză de 250 mg/zi. situaţi în interiorul lor (endotrix). mari.2. furfuracee. cunoscute sub numele de herpes circinat. la 1-3 mm de la emergenţă. care reprezintă un progres remarcabil. Sub scuame sau printre ele apar fire de păr rupte la nivele diferite (aspect comparat cu o mirişte). Itraconazolul (Sporanox. uşor proeminente. Orungal) în doze de 100 mg/zi. în general mici de la 1 cm la 3-4 cm diametru. scuame. cefalee. Afecţiunea este mai puţin contagioasă decât microsporia.

unde întâlnim plăci mari scuamoase. unde nu întâlnim modificări ale firelor de păr. Miconazolul nitrat 2%. mai rar de la viţei. Afecţiunea este mai frecventă în mediul rural decât în cel urban. la adulţi (sicozis tricofitic. cai (Tricophyton verucosum). iar firele de păr sunt rupte egal. Se recomandă raderea periodică a pielii păroase a capului. ce provin mai ales de la rozătoare (şoareci. respectiv foliculitele conglomerate Leloir). Tratament: trebuie să fie atât local cât şi general. cu caracter pseudotumoral. în doză de 10 mg/kg corp/zi. acoperit cu cruste brune sau gălbui care aglutinează firele de . uşor detaşabile la raclajul unghial. tratamentul local constând din badijonări zilnice cu alcool iodo-salicilic sau cu derivaţii imidazolici lichizi (Clotrimazol 1%. iar scuamele sunt alb-sidefii.Tricophyton mentagrophytes asteroides (Tricophyton gypseum). La examenul la lampa Wood. Descriere clinică: Kerion Celsi se prezintă sub forma unui placard inflamator. iar parazitarea este de tip ectotrix. cu miros de urină de şoarece specific şi prezenţa godeului favic. Canis). foarte rar de la câini şi pisici (M. lipsit de luciu. micacee. Tricofiţia profundă inflamatorie Este o pilomicoză produsă de paraziţi animali. la copii (Kerion Celsi) şi la nivelul pielii păroase a feţei şi la nivelul pielii glabre. pluristratificate. eritemato-scuamos. Se pot folosi şi celelalte antimicotice orale descrise anterior. Ketoconazolul 2%. în care părul este intact. cu psoriazisul pielii capului. rotund. unde firul de păr este mat. la 3-4 mm de la emergenţă. elevat. timp de 3 săptămâni. Diagnosticul diferenţial: se face cu microsporia. puţine la număr. dar rezistent la tracţiune. moale. afectând ambele sexe. comparat cu aspectul părului de porc. Tratamentul general .Sabouraud oferă morfologie concludentă. parazitul nu emite fluorescenţă.antimicoticul de elecţie rămâne Griseofulvina per oral. întâlnită la nivelul pielii păroase a capului. streptocociile scuamoase ale pielii capului. Econazolul 1%). şobolani) . favusul. de 3 ori la un interval de 10 zile.

depăşind regiunea afectată. Tabloul clinic se completează cu edeme locale. de culoare roşie-palidă. . bărbii şi a pielii glabre se poate întâlni la acelaşi bolnav. cu adenite şi limfangite satelite dureroase. Sicozisul tricofitic se prezintă sub forma unor leziuni papulo-pustulo-nodulare. aşa numitele – tricofitide. inflamatorii. De remarcat că localizarea tricofiţiei profunde inflamatorii la nivelul capului. la nivel bulbofolicular. grupaţi sau confluaţi în placarde rotunde. sau . localizat la nivelul părţilor laterale ale obrajilor. fapt ce face ca placardul să pară alopecic. incizii de degajare şi drenaj a colecţiilor purulente profunde. iar la comprimarea laterală a placardului să se scurgă puroi din profunzime prin multe orificii foliculare (supuraţie în stropitoare). La examenul la lampa Wood. impetigo streptococic. iar însămânţările pe medii de cultură reuşesc întotdeauna. Se poate produce o sensibilizare alergică a organismului afectat. Majoritatea perilor sunt eliminaţi. pentru ca în evoluţie fenomenele inflamatorii să meargă în profunzimea foliculului. Tratamentul local constă din epilarea cu pensa. pe suprafaţa căruia îşi fac apariţia o serie de foliculite. regiunii mentoniere. care se prezintă sub forma unor papule cu sediul folicular. comprese antiseptice şi antimicotice: . Are o evoluţie constantă spre formarea unei cicatrici cu alopecie definitivă. Tratament: trebuie să fie atât local cât şi general. asemănătoare Kerionului Celsi. fie cu spori mari (megasporie) . sau mustăţilor. fapt ce face ca firele de păr să se smulgă cu uşurinţă. cu noduli adesea furunculoizi. sicozisul stafilococic. aşa încât regiunea afectată devine alopecică. Majoritatea perilor sunt eliminaţi. situate iniţial la nivelul orificiilor pilosebacee. cu tendinţă la expulzarea firelor de păr. Diagnosticul diferenţial: se face cu furunculul. Diagnostic de laborator: examenul microscopic a firelor de păr parazitate arată parazitarea de tip ectotrix.sol Lugol 1% ( Rp/ Iod 1 g IK 10 g Apă distilată 1000g).sol Rivanol 1%. parazitul nu emite fluorescenţă.păr. cu reacţii cutanate la distanţă de focar. frecvent la nivelul gâtului şi a membrelor. de formă conică. fie cu spori mici (microizi). Ca şi în cazul Kerion-ului şi aici leziunile netratate în timp eficient lasă cicatrici şi alopecie definitivă. proeminente.

descrise anterior. de un roşu viu. mai rar.5 g Epidermomicozele nefoliculare Epidermofiţiile: sunt micoze care nu afectează firul de păr. pruriginoase. După sistarea supuraţiei se trece la tratamentul antimicotic propriu-zis : Sol Sabouraud Rp/ Iod Acid salicilic Acid benzoic Benzoat de sodiu 2g Alcool 70 % 100 mg Pomada Dubreuilh Rp/ Acid salicilic 1g Acid benzoic 2 g Vaselină 30 g Tratamentul general este obligatoriu.derivaţi imidazolici lichizi. Contaminarea este directă interumană sau indirectă prin obiecte contaminate. Aceste plăci în evoluţie se extind. diabetici sau după purtarea chiloţilor din materiale sintetice. constând din asocierea Griseofulvinei cu antibiotice antimicrobiene. cu localizare în pliurile inghinale. pe faţa superioară şi internă a coapselor. Epidermofiţia inghinală (Tinea cruris) Este produsă de Epidermophyton floccossum sau. Descriere clinică: Debutul este de obicei unilateral sub plica inghinală. Se mai pot utiliza şi celelalte antimicotice moderne. la persoanele obeze. după antibiogramă. iar . aa 1. prin una sau mai multe plăci eritematoase. datorate unor dermatofiţi denumiţi Epidermophytoni. de Tricophyton rubrum. Este întâlnită mai frecvent la adulţi.. putând atinge 4-5 cm diametru. Localizările frecvente sunt la nivelul regiunii inghinale şi în spaţiile interdigitale. acoperite de o scuamă fină.

Tratament: O primă măsură ar fi fierberea lenjeriei şi purtarea lenjeriei de bumbac. psoriazisul inversat. bazine de înot. Diagnosticul diferenţial: cu eritrasma unde leziunile sunt nepruriginoase. Terbinafină). Uneori inoculările se pot produce de la o epidermofiţie inghinală. semnele spermanţetului şi Auspitz sunt pozitive. putem întâlni plăci tipice psoriaziforme în zone de elecţie. mai ales al spatiului IV-V. eczema perigenitală. lăsând o suprafaţă roşie. cu soluţia Sabouraud. roşii. pediculoza pubiană. saună. intertrigo candidozic. dansatori şi în mediile profesionale care implică un grad crescut de umiditate sau purtarea cizmelor de cauciuc sau a ciorapilor din fibre sintetice. policiclice. prurit şi fisuri. sau cu derivaţii imidazolici. dar şi prin mersul desculţ pe sol contaminat. brânzoase. Se întâlneşte frecvent la adulţi. Descriere clinică: se prezintă sub 3 forme clinice: a) forma intertriginoasă. Contaminarea se produce frecvent de la grătarele de lemn ale băilor publice. Nu lipsesc nici fisurile în fundul pliului afectat. De regulă se impune asocierea tratamentului local cu antimicotice orale (Griseofulvină. Tratamentul local constă din badijonări zilnice cu alcool iodat 1-2 %. discret reliefate şi scuamoase. Aceste plăci pot să conflueze şi dau naştere unor placarde cu margini circinate. la sportivi. piscine. unde eritemul este acoperit de depozite alb-cremoase. rămânând activă numai periferia. Din regiunea inghinală leziunile se pot întinde spre scrot şi şantul interfesier. care este mai roşie şi prezintă un chenar veziculo-scuamo-crustos (de unde şi vechea denumire de eczema marginatum Hebra). Epidermofiţia interdigitală (Tinea pedis) Este produsă de Epidermophyton interdigitale Kauffmann-Wolf (sau Tricophyton mentagrophytes) şi mai rar de Tricophyton rubrum. La obeze este posibilă afectarea pliurilor submamare şi axilare. unde scuamele sunt tipice. timp de 2-3 săptămâni. leziunile sunt nepruriginoase. Itraconazol. săli de sport. Diagnosticul de laborator: punerea în evidenţă a dermatofitului prin examenul micotic diect sau prin culturi pe mediul Sabouraud.centrul devine mai palid. cu intertrigo streptococic. rău . cu descuamaţie şi maceraţia albă şi fetidă a epidermului interdigito-plantar. Ketoconazol.

keratodermii plantare. La periferie se pot distinge vezicule. localizate mai ales pe teritoriile bogate în glande sebacee: spate. care sunt asemănătoare cu cele ale picioarelor. cu margini roşietice. . c) forma dishidrotică. Tratamentul local. zemuiri şi eroziuni. Clotrimazol 1%. sau cu placarde hiperkeratozice. umeri. Tratamentul general: Griseofulvina sau antimicoticele moderne. În evoluţia acestei forme apar frecvent eczematizări locale. Pitiriazisul versicolor Este o micoză frecventă. suprainfecţii. localizate mai ales în scobitura plantară. cu pomezi cu acid salicilic şi acid benzoic (2-4%). de culoare gălbui-cafenii. Forma dishidrotică trebuie diferenţiată de dishidroza plantară non-micotică. fin scuamoase. Sabouraud şi Whitefield. Contagiozitatea este scăzută. Epidermofiţia piciorului constituie frecvent poarta de intrare pentru erizipelul de gambă. de pat. b) forma hiperkeratozică. eczeme keratozice. recidivantă produsă de Microsporum furfur (Malassezia furfur). cu plafonul gros. adânci.mirositoare. brăzdate de fisuri liniare. dureroase. Leziunile se pot extinde la plante şi feţele laterale ale picioarelor sub forma unor placarde scuamoase sau veziculoase. Frecvent este asociată cu onicomicoza. fiind probabil condiţionată de o anumită calitate şi rezistenţă a peliculei lipo-acide cutanate. braţe. Contaminarea este direct interumană sau indirectă prin lenjerie de corp. izolate sau confluate în plăci sau placarde. Se pot extinde spre regiunea calcaneană şi dorsoplantară. care se caracterizează prin apariţia unor vezicule de talie mare. Tratament: Se interzice purtarea ciorapilor din fibre sintetice. adesea confluate. cu tegumente eritematoase acoperite cu scuame albe fine. prosoape. Diagnostic de laborator: punerea în evidenţă a dermatofitului prin examenul micotic diect sau prin culturi pe mediul Sabouraud. neinflamatorii şi nepruriginoase. Diagnosticul diferenţial: forma hiperkeratozică trebuie diferenţiată de psoriazisul plantar. Descriere clinică: se caracterizează prin macule cu un contur neregulat. cu descuamări lamelare sau chiar în lambouri. neregulate. Se pot întâlni leziuni şi la nivelul mâinilor. brune. cu evoluţie cronică. gât. foarte pruriginoase.

dintre care foarte frecvent Tr. Sporanox) 200 mg/zi. Terbinafină 200 mg/zi. foarte frecvent. cu desprinderea acesteia de pe patul ei. proximal. Azi se mai folosesc şamponul Nizoral. Controlul vindecării se face prin examenul nativ micologic şi lampa Wood. cu modificarea lunulei şi apoi a întregii suprafeţe unghiale. fărâmicioasă. La persoanele bronzate aceste macule devin depigmentate realizând forma acromiantă. clasic cu alcool iodat 1% şi acid salicilic 2-3%. alb-gălbui. 7 zile. Tratament: Local. Onicomicozele Reprezintă invadarea unghiei de numeroşi dermatofiţi. debutează de la matricea sau rădăcina unghială. Rubrum (75 %). cu hiperkeratoză subunghială. care debutează la nivelul lamei unghiale sub forma unor zone mici. Fluconazol (Diflucan) 400 mg doză unică. rozeola sifilitică. superficial. Diagnostic diferenţial: cu vitiligo. acid benzoic sau rezorcină. timp de 2-3 săptămâni rămân în actualitate. Tipul II. Descriere clinică: După modul de invazie unghială se disting 4 tipuri morfo-clinice: Tipul I. cu: Ketoconazol (Nizoral) 200 mg/zi. Tipul III. caracteristică. unde teritoriile afectate au o fluorescenţă verzuie. fenomen explicat prin elaborarea unei toxine de către parazit (acidul azelaic) care inhibă formarea de melanina. 7-14 zile. Tr violaceum. mai rar sunt sub forma unui focar primitiv. lama unghială devenind friabilă. Clotrimazol. opace. debutând de la marginea liberă a unghiei. .torace. foarte rar la nivelul feţei sau a pielii păroase a capului. Diagnostic de laborator: prin examenul la lampa Wood. 7 zile. bine delimitate. Tratamentul general este recomandat în formele recurente. distal. Tr mentagrophytes interdigitale. Itraconazol (Orungal. pitiriazis rozat Gilbert. eczematidele pitiriaziforme. sulfura de seleniu (Selsun). Foate frecvent ele însoţesc o tinea manum sau o tinea pedis.

urmată de aplicarea pe o perioadă mai scurtă a unui antimicotic. cât şi evolutive. de manifestări candidozice ale mucoaselor. Descriere clinică: Se poate vorbi. Candidozele sistemice (pulmonară. existând ca floră saprofită într-un procentaj ridicat la nivelul mucoasei bucale. care pătrund prin lama unghială. la nivelul limbii. Tratamentul modern actual îl reprezintă lacurile care conţin Amorolfina (Loceryl) sau Ciclopiroxolamina (Mycoster). Diagnostic de laborator: este obligatoriu pentru stabilirea conduitei terapeutice Diagnostic diferenţial: cu psoriazisul unghial. de obicei. sindrom de malabsorbţie. tratamente îndelungate cu antibiotice. onicodistrofiile din afecţiunile generale. Se localizează. insuficienţe gonadice. care . unghia fiind opacă. Muguetul (mărgăritelul) se întâlneşte frecvent la nou născut. aderente. antitrichomoniazice. intestinală) sunt foarte rare. dureros de perionixis. dificil. în special Candida albicans.Tipul IV. renală. între acestea existând strânse corelaţii atât patogenice. îngroşată. cu punct de plecare periunghial. corticoizi. brună. fisurată şi înconjurată de un burelet roşu. contaminarea făcându-se în timpul naşterii de la mama cu o vulvovaginită candidozică. Dintre aceşti factori amintim: de ordin general: diabetul zaharat. hipovitaminoze sau stări carenţiale. are un rol patogen. candidoze cutanate. datorită duratei acestuia (până la 1 an). Tratamentul chirurgical . 1. mucoasei jugale. este realizat mai ales de candidozele perionixisului. deficit de fier. 250 mg/zi. după localizare. hormoni. 6-12 săptămâni. candidoze unghiale. citostatice. palatului prin depozite alb-cremoase. Dintre antimicoticele moderne folosite amintim: Itraconazolul şi Terbinafina (Lamisil). iar de ordin local: frecarea şi maceraţia. În condiţiile unor factori favorizanţi când formează pseudohife sau hife. Candidozele cutaneo-mucoase Sunt produse de levuri din genul Candida. hipotiroidii.enucleerea unghială în anestezie locală cu xilină 1%. care au arătat o eficienţă crescută cât şi o hepatotoxicitate minimă. tractului gastro-intestinal şi vaginului. sindroame dispeptice gastro-colecistice sau colitice. care sunt fungi unicelulari ce se înmulţesc prin înmugurire şi formare de blastospori. Tratament: general. friabilă. În forma unicelulară Candida albicans nu este patogenă. obezitatea. brânzoase.

Se caracterizeazaă prin senzaţii de usturime şi prurit la nivel genital şi prin prezenţa unei secreţii vaginale alb-cremoase. inghinal. eroziuni. De obicei complică o candidoză digestivă. sub forma unor fisuri superficiale. situate pe o suprafaţă roşie. sub care papilele linguale sunt hipertrofiate (chiar de 1 cm înălţime). acoperite de secreţii alb-cremoase. acoperite cu depozite alb-cremoase caracteristice. dureroase. cu mici fisuri şi eroziuni. cu marginile marcate de un fin guleraş scuamos. apare frecvent în sarcină şi în perioada premenstruală. interfesier. Se manifestă clinic sub forma unor plăci sau placarde eritemato-erozive. cu fisuri în fundul pliurilor. prurit şi chiar dureri locale. cu o limbă de aspect depapilat. Intertrigo candidozic este favorizat de frecarea şi maceraţia tegumentelor din pliuri. acoperită de depozite alb-grunjoase. Subiectiv. uscăciuni foarte dezagreabile (gust metalic). persoane obeze. sau de culoare neagră (limba neagră viloasă). lucioasă. Se localizează la nivelul limbii. submamar. cu congestia difuză. Se localizează la nivelul comisurilor labiale.. purtătorii de proteze dentare neadecvate sau după tratamente prelungite cu antibiotice. roşu. sau atrofiate. fisuri. abundente. Glosita candidozică este frecventă la adulţi. cu depozite albe lenticulare.maschează un fond erodat. Vulvo-vaginita candidozică. fiind favorizată de condiţiile de umiditate crescută din aceste regiuni. 3. Apare mai frecvent la diabetici. consum prelungit de medicamente. La sugari întâlnim intertrigo perianal şi interfesier (candidoza . caracteristice. Se caracterizează prin senzaţii de arsură. sau coexistă cu un intertrigo candidozic din vecinătate. spaţiul III interdigital palmar sau plantar. 4. roşie-sângerândă. sau cu o igienă precară. de culoare alb-gălbuie (limba albă viloasă). acoperită de depozite alb-cremoase. Se localizează frecvent în axile. Se mai pot constata zone policiclice de depapilare a dosului limbii (limba geografică). unde întâlnim aceleaşi depozite alb-cremoase. diabetici. Se însoţeste de prurit şi senzaţie de arsură. fetide. grunjoase. 5. bolnavi cu gastrite. Mucoasa vulvară este eritematoasă. imunodepresivi. de scutece ’’). Balanopostita candidozica întâlnită mai frecvent la diabetici. Se poate întâlni şi la adult realizând stomatita candidozică. 6. Perleşul candidozic (cheilita angulară sau zăbăluţa) se întâlneşte frecvent la diabetici. sângerând. 2. brânzoase. bolnavii acuză senzaţie de arsură. .

caracteristice după 48 ore. herpesul genital. perionixis stafilococic sau streptococic. provocate de stafilococi şi streptococi. lama unghială devenind friabilă. tricomoniaza genitală. localizate la nivelul feţei sau scalpului. definite ca infecţii cutanate. iar la presiunea regiunii apare o mică picatură de puroi gros. balanitele infecţioase nespecifice. cremos. Miconazol. industria alimentară. etc). În cazurile de candidoze cutaneo-mucoase recidivante se recomandă un tratament general de sterilizare a tubului digestiv. 8. La însămânţările pe mediul Sabouraud se dezvoltă colonii albe. Poate apărea la adulţi sub forma unei candidoze orale persistente sau sub forma unui intertrigo candidozic. cu onicoliză la nivelul marginilor laterale. foarte rebele la tratamentul uzual. Itraconazol. alb. Diagnosticul diferenţial: se face cu epidermofiţiile. sfărâmicioasă. îngroşată. Terbinafină). de culoare negricioasă. brutari.7. intertrigo microbian. debutează prin lezuni ale lamei unghiale. cunoscute sub numele de granuloame candidozice. opacă. Sunt semnul unui deficit imun. Tratament: În primul rând eliminarea circumstanţelor etiopatogenetice cunoscute. Tratamentul general constă din administrarea de antibiotice polienice (Nistatin. Diagnostic de laborator: se pune prin examenul direct al produsului patologic. cu o evoluţie aproape constantă spre fenomenul supurativ. comprimate vaginale care conţin Nistatin (Stamicin). angulus streptococic. loţiuni. Paronichia candidozică: Perionixisul candidozic este favorizat de anumite profesii (cofetari. Amphotericina B) sau a antimicoticelor moderne (Ketoconazol. unde găsim pseudohife şi celule levurice rotunde.şi periunghial. eczemele pliurilor în general. Tratamentul local constă din creme. hiperkeratozice şi papilomatoase. Candidoze muco-cutanate cronice sunt infecţii rare. . Piodermitele Sunt afecţiuni cutanate inflamatorii largi răspândite. sau derivaţi imidazolici (Clotrimazol. Ketoconazol). care după oprirea tratamentului reapare imediat. Se distinge prin tumefierea şi o roşeaţă inflamatorie subacută a repliului supra. Ele pot apărea şi la copii sub forma unor leziuni granulomatoase. pomezi. pruritul anal de altă origine. mucoase şi unghiale. spălătorese. soluţii. psoriazis. Onixisul este frecvent însoţit de perionixis.

Frecvent aceste foliculite acute profunde sunt recidivante.1. umezeală. cu plafon subţire. . sau la nivelul bărbii. foliculitele subacute şi perifoliculitele. care merg spre abcedare. după bărbierit. pomezi cu antibiotice (Tetraciclină. reprezentate de furuncul. Se manifestă clinic prin apariţia de mici pustule superficiale. Neomicină). plăgi) suprainfectate. a) b) c) d) e) Stafilocociile cutanate a) Stafilocociile foliculare cuprind foliculitele acute superficiale. Se caracterizează prin apariţia unor formaţiuni nodulare inflamatorii. constând din badijonări cu soluţii de Rivanol 1%. pielea păroasa a capului la copii. Foliculitele acute profunde sunt reprezentate de foliculita genelor (orgeletul) şi de foliculita narinelor (vestibulita stafilococică). dureroase. însămânţarea producându-se de la fosele nazale sau din mediul extern. a) b) Stafilococii cutanate stafilococii foliculare stafilococii unghiale stafilococii ale glandelor sudoripare stafilococii ale pielii glabre Streptococii cutanate streptococii eritematoase streptococii buloase streptococii erozive şi ulceroase streptococii scuamoase şi scuamo-crustoase streptococii papuloase c) d) 2. centrate de un fir de păr şi înconjurate de un halou eritematos. Foliculitele acute superficiale (impetigo stafilococic Bockhardt) afectează ostiumul folicular şi se localizează frecvent în zonele păroase. izolate sau grupate. igienă precară sau după purtarea unor chiloţi din material plastic şi după excesul de comprese sau în jurul unor soluţii de continuitate (ulcere. la adulţi. Tratamentul local este de multe ori suficient. foliculitele acute profunde. centrate de un fir de păr. şi coapselor. în condiţii de căldură.

Tratamentul general cu antibiotice trebuie făcut în cure prelungite după antibiogramă. din care se elimină mai multe . caracterizată prin plăci alopecicecicatriciale cu margini active pustuloase şi acnnea pseudocheloidă a cefei. firele de păr sunt expulzate. edematos. barbă. afecţiune întâlnită la bărbaţi în regiunea bărbiei şi mustăţii. intensitatea reacţiei inflamatorii din jurul aparatului pilosebaceu o depăşeste pe cea intrafoliculară. cald şi dureros. Se manifestă clinic prin leziuni papulopustulo-nodulare. Apariţia concomitentă sau succesivă a mai multor furuncule. În zilele următoare apare o fluctuenţă şi o pustulă centrală care fistulizează. dar frecvent în regiuni cu fire de păr groase: antebraţe. foliculita decalvantă a pielii păroase a capului. Sicozisul stafilococic trebuie diferenţiat de sicozisul tricofitic. soluţii dezinfectante: permanganat de potasiu. pomezi cu antibiotice şi corticoizi.Foliculitele profunde subacute sau cronice. iar ulceraţia crateriformă restantă se cicatrizează destul de rapid. un caracter mai inflamator. presărată de pustule foliculare. gambe. Ea apare fie în urma unei antibioticorezistenţă. Se prezintă sub forma unui placard pseudotumoral. caracterizat printr-un placard alopecic-cicatricial în centru şi activ-evolutiv cu papulo-pustule la periferie. Perifoliculitele sunt formele în care. coapse. cu o evoluţie prelungită de luni sau ani de zile. acid boric 3%. foarte dureroasă. reliefate. cum sunt sicozisul lupoid. care debutează ca o foliculită superficială. Tratamentul constă din epilaţie rontgeniană în doze de 450 rad/câmp. format dintr-o zonă necrotică. care apare frecvent la bărbaţii obezi în pliurile nucale. care datorită supuraţiei perifoliculare comunicantă cu pustula ostiofoliculară superficială se poate evidenţia la exprimarea laterală apariţia a 2 picături de puroi succesive (aşa zisul abces în buton de cămaşă). Există forme clinice în care este afectat firul de păr. centrate de un fir de păr. în cele mai variate teritorii cutanate se numeşte furunculoză. izolate sau cu tendinţa de confluare în plăci supurative. produs de dermatofiţi zoofili. stări carenţiale. care se prezintă sub forma unei benzi scleroase. Odată cu aceasta durerile locale diminuă în intensitate. reprezentate de sicozisul stafilococic. Forma comună este furunculul. lăsând să se scurgă un puroi gălbuicremos şi ţesuturi sfacelare (burbioni). epidermul devenind roşu. localizat mai ales la bărbaţi în regiunea cefei. care are o evoluţie mai acută. fie datorită unor tare metabolice: diabet zaharat. cu unice sechele pigmentare locale. constituie furunculul antracoid (carbunculul). Evoluţia în bloc (placard) a mai multor furuncule. Se localizează în orice regiune. cu o tendinţă de confluare în plăci mai frecventă.

cu evoluţie spre fistulizare şi eliminarea unui puroi cremos. deci teoretic ele pot avea orice localizare. antiseptice. foarte dureroase. Onixisul stafilococic se caracterizează prin apariţia unor mici abcese gălbui. Se manifestă sub forma unor noduli inflamatori. elastici. elastici. dureri. genito-pubian sau regiunea perineană. stare generală alterată. crescuţi în temperatură ambientală ridicată. caşectici. b) Stafilococii unghiale: Perionixisul stafilococic care se caracterizează printr-o tumefacţie inflamatorie. braţelor. mai rar. Carbunculul apare mai frecvent la diabetici. antibiotice. dureroşi. psoriazisul unghial. onicomicozele tricofitice sau epidermofitice. friabilitate şi îngroşarea unghiei. conducând la tromboza sinusurilor laterale şi cavernoase. care apare în cazul localizării furuculului între regiunea buzei superioare şi piramida nazală. pareze ale oculomotorilor cu diplopie. Afecţiunea evoluează cu importante fenomene generale de tip septic. febră foarte înaltă. Evoluţia spre profunzime este rapidă. uni sau bilateral. Tratamentul general cu antibiotice după antibiograma este necesar în formele grave (furunculoză. Sunt mai frecvente în regiunea cefei. sau. dureroasă a repliului unghial. dezinfectante şi antibiotice. întâlnită frecvent la adulţi în regiunea axilară. Se asociază cu un edem important perilezional. cu aceeaşi evoluţie spre fistulizare ca cei din hidrosadenită. Tratamentul furunculului local cu antiseptice. care eliberează la presiune o mică picătură de puroi. Are o evoluţie recidivantă.burbioane (în stropitoare ca la Kerion Celsi). Datorită riscului diseminării furunculul trebuie incizat şi drenat cu grijă. Trebuie făcut diagnosticul diferenţial cu candidozele unghiale. carbunculul şi stafilococia malignă a feţei). trunchiului. duri. c) Stafilococii ale glandelor sudoripare Hidrosadenita reprezintă inflamaţia supurativă a glandelor sudoripare apocrine. Tratamentul local cu pomezi. Apar la sugarii diatezici. Se prezintă sub forma unor noduli multipli. feselor. Abcesele multiple ale sugarului reprezintă inflamaţia supurativă a glandelor sudoripare ecrine. vizibile sub lama unghială. Forma clinică cea mai de temut din acest grup este stafilococia malignă a feţei. care prezintă transpiraţii excessive. gâtului. . imunodeprimaţi.

buze. bule. foarte uşor sângerândă. sau la distanţă de la focare din sfera ORL. Streptocociile cutanate Impetigo contagios Tilbury-Fox este o afecţiune frecventă la copii. incizie şi drenaj sub protecţie de antibiotice antistafilococice. d) Stafilocociile pielii glabre Botriomicomul (granulomul piogenic sau teleangiectatic) se prezintă ca o tumoretă bine delimitată. lăsând eroziuni zemuinde care se acoperă rapid de cruste galbene.Se face diagnostic diferenţial cu furunculul. dermatoze buloase. de culoare roşie-vişinie. cu bule de talie mare. Se manifestă clinic prin bule cu conţinut serocitrin la început. examen histologic. înconjurate de un halou inflamator. eriteme. inflamatorie. Evoluţia acestora este de scurtă durată. Trebuie diferenţiat de forma pseudobotriomicomatoasă a melanomului malign. pielea păroasa a capului. sicozis stafilococic sau tricofitic. apoi purulent. sifilide papulo-erozive. datorită sediului superficial (subcornos) bulele se sparg. pediculoze. limbă. iar craterul rezultat nu prezintă burbion. unde avem o leziune preexistentă şi o evoluţie de scurtă durată. Tratamentul local constă din raze X în doze antiinflamatorii. Diagnosticul diferenţial se face cu: herpes. eritemul polimorf. prurigo. dar cu fenomene inflamatorii mai reduse. Erupţia are un caracter polimorf: prin autoinoculări noi apar flictene. Să nu uităm împrejurarea frecventă a unei impetiginizări secundare. localizată la nivelul feţei şi pielii păroase a capului. eczema acută în faza erozivă. pediculată. faţă. Ca varietăţi clinice cităm impetigo flictenular. melicerice (ca mierea). cruste melicerice. rotundă. plăgi suprainfectate). localizându-se în regiunea periunghială. care survine pe leziuni pruriginoase preexistente (scabie. După detaşarea crustelor rămân macule eritematopigmentare posteruptive. deoarece în decurs de câteva zile. mai ales pe trunchi şi membre şi impetigo circinat. 200-300 rad. cu inoculări streptococice exogene. caracterizat prin conturul policiclic al erupţiei. cu suprafaţa erozivcrustoasă. Tratamentul constă din excizia chirurgicală. eczeme. . Apare frecvent după traumatisme locale.

fiind favorizată de iritaţiile mecanice. frecvent de la o rinită vestibulară. Uneori inflamaţia buzelor poate să fie totală. evoluând cu leziuni eritemato-descuamative şi flictenulare. Trebuie diferenţiat de perleşul candidozic. sau la nivelul gambei.Tratamentul constă în primul rând în măsuri riguroase de igienă (baie zilnică. caracteristice şi de sifilidele papuloase pericomisurale fisurate. permanganat de potasiu. Diagnosticul diferenţial trebuie făcut cu celelalte intertrigo-uri: candidozic. . care are margini veziculoase. dar patognomonic retroauricular. cu o evoluţie acută. Clorhexidin 0. Cheilita streptococică (perleşul streptococic) se caracterizează prin apariţia la nivelul comisurilor bucale a unor bule dureroase. Tratamentul local cu soluţii antiseptice. ragade superficiale pe un fond eritematos. frecvent după eroziuni traumatice ale labei piciorului sau de la o epidermofiţie interdigitală. cu intertrigo psoriazic. unde fisurile sunt acoperite de depozite albcremoase. pomezi cu antibiotice (Neomicină 2%.2%. discretă zemuire locală. caracteristic. în care întâlnim la periferia leziunilor un guleraş epidermic şi este acoperit de un depozit alb-cremos. eczeme. coate. În fundul pliurilor se constată fisuri dureroase. candidoze). eritem cu margini imprecise. creme cu antibiotice şi dermatocorticoizi. sau de alte afecţiuni preexistente (micoze. în care întâlnim leziuni caracteristice şi în zone de elecţie (pielea capului. Cloramină 0. genunchi) şi prezintă semnul spermanţetului şi Auspitz pozitive. Erizipelul este o limfangită reticulară dermică extensivă. Local se aplică antiseptice (acid boric 3%. unde fisura este mai adâncă. Tetraciclină 3-5%) în corticoizi slabi. Tratamentul local constă din spălături cu antiseptice. eroziuni şi cruste subţiri. tăierea şi dezinfecţia unghiilor) pentru a se preveni autoinoculările. policiclice. Streptococii erozive şi ulceroase Intertrigo streptococic este o infecţie streptococică cu localizare în marile plici. Debutul se face cu prurit. urmate de crustificare. cu epidermofiţia inghinală. iar serologia este pozitivă. creme şi unguente cu dermatocorticoizi şi antibiotice este suficient.5%). chimice şi medicamentoase. care se acoperă rapid de cruste melicerice. localizată la nivelul feţei.

unde domină pruritul şi senzaţia de arsură. Diagnosticul pozitiv se pune prin aspectul clinic. iar dintre probele de laborator întâlnim: VSH mărit. U. de dezoxiribovirusuri (virusuri din grupul papova. Infecţiile virale cutanate dermatologice sunt provocate. Infecţiile virale cutanate cunosc o largă răspândire. cald./zi. Recidivele sunt frecvente la diabetici sau la bolnavi cu boală varicoasă. cu dermohipodermite bacteriene. dureros. În cazul erizipelului feţei se impune diagnosticul diferenţial cu stafilococia malignă a feţei. evoluţia obişnuită este de 8-12 zile spre vindecare. Excluzând incubaţia de 2-5 zile. multe dintre ele datorită inducerii unor importante reacţii generale şi viscerale aparţinând mai puţin patologiei cutanate şi mai mult patologiei infecţioase. leucocitoză. lucios. iar anamnestic ne putem edifica. Pentru combaterea fenomenelor inflamatorii acute sunt preferate antipireticele şi antalgicele de tipul Paracetamolului. bine delimitat.I. urmate de apariţia unui placard eritematoedematos. Tratamentul local constă din: comprese cu antiseptice (acid boric 3%). destins. Sunt paraziţi intracelulari obligatorii. cu precădere. contenţie elastică. frisoane. Diagnosticul diferenţial trebuie făcut cu dermita de contact.Erizipelul debutează brusc prin febră. În cazul persoanelor cu sensibilizare la Penicilină se administrează Eritromicină 2g/zi sau Clindamicină. existând numeroase menţiuni privind favorizarea unor complicaţii de tipul fasceitei necrozante. cu periferia mai reliefată sub formă de burelet (placa erizipelatoasă). Se însoţeşte de adenopatii regionale dureroase. înconjurat de o capsulă de natură proteică denumită capsidă. Dermatoze virotice Virusurile sunt alcătuite dintr-un singur acid nucleic (ADN sau ARN). Tratamentul general de elecţie este administrarea antibioticelor B-lactamice (Penicilina G şi V) în doze de 3-5 mil. deoarece nu posedă un echipament ribozomal propriu necesar pentru a traduce informaţia codificată de acidul lor nucleic. cu epidermul roşu. 7 zile. Antiinflamatoarele nonsteroidiene sau steroidiene nu-şi justifică administrarea. badijonări cu dezinfectante. titrul ASLO crescut. herpes-virus şi pox-virus). De reţinut că pentru prevenirea recidivelor şi pentru grăbirea vindecării este foarte important tratamentul porţii de intrare a streptococului. .

Epidermoviroze 1.Papiloamele . Leziunile sunt probabil autoinoculabile în vecinătate. localizate.Zona zoster . lucitoare. de 1-4 mm diametru.Verucile vulgare . Verucile vulgare ale mâinilor .Verucile plane juvenile . Au o contagiozitate foarte redusă. ferme la palpare.Vegetaţiile veneriene 2. turtite. care fac parte din familia Papova-virusurilor. plate. .Din punct de vedere dermatologic virozele cutanate se clasifică în: I.Ectima contagioasă II. tipul 3 şi 10.Aftele bucale şi genitale Epidermoneuroviroze . de culoare gălbui-cenuşie.Herpesul simplex Verucile plane juvenile Sunt viroze cutanate cauzate de virusurile papiloamelor umane HPV. pe faţa şi dosul mâinilor. rotund-ovalare. apropiată de culoarea tegumentului normal. Hiperplazice .Moluscum contagiosum . cu predilecţie. Se manifestă clinic sub forma unor mici papule.Nodulii mulgătorilor . Degenerative . care apar în special la tineri.Verucile seboreice .

pielii capului aceste excrescenţe capătă un aspect de buchet. sau în centrul boltei plantare. Sunt reprezentate de excrescenţe filiforme.Sunt produse de HPV 2. foarte rar concomitente: verucile plantare superficiale. hiperkeratozică. Papiloamele Sunt produse de tipul 2 de HPV. nedureroase. crioterapie cu azot lichid. Tratamentul verucilor şi papiloamelor constă din: electrocoagulare sau laser CO2. care se dezvoltă în profunzime. rugoase. multiple. Sunt localizate la baza degetului mare şi călcâi. incomodând mersul. Verucile seboreice (senile) Sunt excrescenţe plate sau proeminente. În regiunea pleoapelor. Există 2 forme clinice. cu suprafaţa cornoasă. fiind localizate pe partea dorsală a mâinilor şi degetelor. izolate sau discret grupate. de culoare alb-gălbuie. cu o structură conică. întâlnite mai ales la femei. frecvent pe gât. dure. Podofilină 30%. purtând denumirea de papiloame digitate. keratozice. brune sau negre. de 3-5 mm lungime. uree 12-20%. lamelată în centru. Sunt cele mai frecvente. care sângerează uşor la contactul cu piaptănul. de coloraţia pielii normale şi cu extremitatea cornoasă. dureroase. pleoape. bine delimitate. rotunde. pediculate. regiunea decolteului. circumscrise. aplicaţii locale cu acid salicilic. Se prezintă sub forma unor proeminenţe papuloase. care se întâlnesc în număr mare pe trunchi. cu aspect de mozaic şi verucile plantare profunde. gălbuicafenii. de 5-10 mm diametru. care se prezintă sub forma unor plăci hiperkeratozice. . confluente. la persoanele în vârstă. Verucile vulgare plantare Sunt produse de tipul 1 şi 2 de HPV.

Polidin. se însoţesc de alte manifestări de sifilis secundar. brăzdată de şanţuri adânci. Bronhodin. Moluscum contagiosum Este produs de un poxvirus. creastă de cocoş’’. atât la femei cât şi la bărbaţi. Tratamentul: în funcţie de aspectul clinic. cu suprafaţa neregulată. constă din: crioterapie cu azot lichid. zăpadă carbonică.5 %. dens. de la băi publice şi piscine. care au o bază de implantare mai mare. Consistenţa leziunilor este fermă. Se pot localiza oriunde. nedepăşind 3-4 mm în general. recidivante se poate institui un tratament general imunomodulator cu Isoprinosin. de culoare gălbuie. uneori chiar albicioasă. aplicaţii locale cu Podofilotoxine 0. punctiforme. În cazurile rebele. dar mai frecvent pe faţă. Diagnosticul diferenţial se face cu condiloamele lata (sifilidele papuloase hipertrofice secundare). timp de 4 săptămâni. Se mai pot folosi aplicaţii locale cu azot lichid. dar nu sunt sensibile. caracteristic. regiunea axilară şi genitală. electrocoagulare sau laser CO2. 11.Vegetaţiile veneriene (condiloamele acuminate) Sunt produse de tipul 6. Se prezintă sub forma unor excrescenţe filiforme. 3 zile consecutiv/săptămână. frecvent. iar serologia sifilisului este pozitivă. . transmiterea făcându-se cel mai frecvent prin contact sexual. se manifestă sub forma unor papule perlate hemisferice. semi-lichid. consistenţă fermă. conopidiforme sau în . Culoarea formaţiunilor este roşiepalidă. trunchi. excizie chirurgicala. ca o magnă calcaroasă. contaminarea făcându-se prin contact direct interuman sau. iar prin exprimarea laterală se elimină un conţinut alb-gălbui. urmat de aplicarea locală de alcool iodat 1. sau cu Podofilină 10-25%. Localizarea este la nivelul regiunii organelor genitale sau perianal. 16 şi 18 de HPV. Palpatoric condiloamele au o consistenţă moale. ombilicate central. Tratamentul constă din chiuretajul leziunilor cu chiureta Volkmann. Clinic..5% (Condylin) de 2 ori/zi. acid tricloracetic 80-90% strict pe leziuni. care în evoluţie devin formaţiuni exofitice.

acoperite de depozite difteroide. . tipul 2. febră. ciclu menstrual. ceea ce explică transmiterea infecţiei herpetice interumane în absenţa manifestărilor clinice. disfagie. stări febrile. stressuri emoţionale. sialoree şi prin apariţia pe mucoasa bucală unor vezicule care se rup şi lasă eroziuni cu contur policiclic. tulburări digestive. Boala apare la orice vârstă. dureri la masticaţie. soare sau vânt. nemanifestându-se decât în anumite circumstanţe favorizante. Date recente ale cercetărilor atestă că replicarea virală nu se însoţeşte întotdeauna de leziuni clinice de herpes recidivant. De la acest nivel virusul HSV poate ajunge în piele prin sistemul nervos periferic. Se manifestă prin: stare generală alterată. mucoasa genitală. conjunctiva. care infectează mai ales jumătatea superioară a corpului şi care se transmite prin contact direct cu leziunile herpetice sau prin saliva purtătorilor sănătoşi. infecţia cu HSV-1 fiind mai frecventă la copii. Acesta este un virus ADN. Descriere clinică: A) Primoinfecţia herpetică apare după o incubaţie de 3-10 zile. care prezintă 2 tipuri antigenice: tipul 1. pielea. o excreţie virală în saliva sau în secreţiile genitale. cum ar fi: expunerea la frig. Evoluţia este favorabilă cu remitere în 10-15 zile. Cazurile de primoinfecţie clinic manifeste. dar persistă în stare de latenţă în ganglionii nervilor senzitivi corespunzători teritoriului afectat (ganglionul Gasser pentru HSV-1 şi ganglionul sacrat pentru HSV-2). halenă fetidă. putând însă fi prezentă. Patogenie: După primoinfecţie virusul dispare din leziunile cutanate. dar serologic prezentă prin evidenţierea anticorpilor antiherpetici serici (anticorpi neutralizanţi şi anticorpi fixatori de complement).Herpesul simplex Este o viroză veziculoasă produsă de virusul herpes simplex (HSV). benigne. fiind de cele mai multe ori (80-90% din cazuri) clinic inaparentă. La copii primoinfecţia are o alură mai gravă. Copilul poate prezenta şi câteva buchete de vezicule caracteristice pe buze şi menton. pot îmbrăca unul din următoarele aspecte: 1) Gingivostomatita acută este produsă de HSV-1 şi apare la copiii cu vârsta între 6 luni şi 5 ani cu un sistem imun imatur. iar cea cu HSV2 la adulţi. Calea de pătrundere este variată: calea aeriană superioară. care infectează mai ales regiunea genitală şi care se transmite prin contact sexual sau în timpul naşterii de la mamă la nou-născut.

Prognosticul este sumbru. iar eroziunile policiclice domină tabloul clinic. La bărbaţi primoinfecţia genitală este mai puţin severă. 3) herpesul neo-natal este foarte rar. care se infectează secundar. Pe mucoasa tumefiată apar buchete de vezicule şi eroziuni policiclice. 3) Herpesul cutanat pur este foarte rar. Este produs în majoritatea cazurilor de HSV-2. uneori letală. Se manifestă în primele 2-3 săptămâni de viaţă prin leziuni cutanate discrete sau absente. foarte dureroasă. însoţite de o adenopatie preauriculară. Apar leziuni cutanate extinse. însoţită de febră şi stare generală alterată.2) Herpesul genital primar este produs de HSV-2 şi apare după debutul activităţii sexuale. meningoencefalită). Erupţia se însoţeşte de adenopatie inghinală sensibilă şi se poate complica cu retenţie acută de urină. se rup şi lasă eroziuni extinse. 4) eritem şi edem conjunctival. dureri. mai ales după corticoterapie. dezvoltând o infecţie cutanată extinsă. prepuţ şi teaca penisului. însoţite însă de diseminări septicemice (meningoencefalită herpetică şi afectări viscerale multiple). Formele grave ale primoinfecţiei herpetice apar la persoane la care sistemul imunitar este deprimat sau insuficient dezvoltat: 1) eczema herpeticum (pustuloza varioliformă Kaposi-Juliusberg) care apare la pacienţi cu boli cutanate preexistente (dermatită atopica. manifestându-se puţin zgomotos. Se localizează frecvent pe gland. dar extrem de grav. veziculele grupate erodându-se rapid. Vindecarea spontană durează 3 săptămâni. lăcrimare. col şi în regiunea perianală. care se pot extinde pe pereţii vaginului. caracterizată prin profesională. 2) herpesul la imunodeprimaţi determină o infecţie severă. cu tendinţă la generalizare şi atingeri viscerale (hepatită fulminantă. necrotice. câteva vezicule periorbitare şi eroziuni ale corneei. cu o mortalitate ridicată. La femei se manifestă printr-o vulvovaginită acută. Are o evoluţie de 2-6 săptămâni şi poate fi urmată de recurenţe mai limitate şi neînsoţite de semne generale. Această formă trebuie prevenită prin examinări clinice şi de laborator repetate ale gravidelor în ultimele 6 săptămâni de sarcină. Erupţia este însoţită de alterarea stării generale. unele aftoide. prin contaminarea în cursul naşterii de la mamă la nou-născut. Se poate complica cu ulceraţii şi/sau opacifieri corneene. fotofobie. . febră şi limfadenopatie. Se manifestă clinic prin apariţia unor vezicule care confluează şi formează bule cu conţinut purulent sau hemoragic. se produce frecvent prin contaminarea Keratoconjunctivita unilaterală acută este de asemenea rară. mai ales la personalul sanitar. boala Darier).

gripă. afectează mucoasa bucală. puseul de herpes recidivant poate fi urmat de apariţia unor leziuni de eritem polimorf.B) Herpesul recurent: Deşi virusul herpetic se găseşte în stare latentă la 100% din populaţia adultă. inflamatorie. iar în decurs de câteva ore se constituie un buchet de vezicule.herpesul genital. .herpesul nasal. frig sau vânt. etc). Herpesul se însoţeşte frecvent de o adenopatie regională. stress-uri emoţionale. care poate deschide poarta unor infecţii veneriene. prurit. el putându-se reactiva şi transmite prin contact sexual. . ciclu menstrual (herpes catamenial). . fiind foarte dureroasă. faţa internă a labiilor). rinofaringită. traumatisme. severă.keratita herpetică. acoperite uneori de un exudat cenuşiu-gălbui. datorită unor diverşi factori declanşatori ca: expunerea prelungită la soare. Herpesul recidivant prezintă diverse localizări. prepuţ. conţinutul lor devine tulbure. ce poate simula o foliculită narinară. se sparg lăsând în locul lor eroziuni. Se confundă adesea cu aftele bucale. cu conţinut clar sero-citrin. . cât gămălia de ac. Debutul este anunţat de simptome prodromale (senzaţie de arsură. Este uneori obsedant pentru pacient. urmate de apariţia unei plăci eritematoase. care are o formă superficială. ingestia unor alimente sau medicamente).herpesul labial. cu ulceraţii repetate corneene care pot duce la cecitate. după care se vindecă integral. . dureroasă. lasă eroziuni policiclice. care afectează mucoasa buzei sau se poate extinde şi pe pielea învecinată. discretă. care se elimină în câteva zile. care este şi cel al primoinfecţiei: . înţepături). doar 10% dintre adulţi fac herpes recurent. aderente. Faza erozivo-crustoasă durează în medie 6-7 zile. dar la acelaşi bolnav leziunile apar de obicei în acelaşi loc. benignă şi o formă profundă. În unele cazuri. febră. tulburări digestive. contact sexual. care pot recidiva cu ocazia fiecărei recurenţe.stomatita herpetică. Aceasta se datorează unei scăderi tranzitorii a imunităţii celulare. lăsând în urma lor pete eritematoase sau pigmentate. cu excepţia maltratărilor locale sau a cazurilor tratate greşit cu corticoizi. căldură locală. Este mai dureros. fapt ce poate demonstra implicarea infecţiilor virale în etiopatogeneza acestei afecţiuni. În următoarele 24 ore veziculele tind să conflueze. cu sediul pe mucoase (gland. Ulterior se acoperă de cruste cenuşii-brune. infecţii generale (pneumonie.

sau preparatele înrudite cu acesta. Tratamentul: Local sunt contraindicate maltratările locale. De aici. Vidarabina.izolarea virusului prin cultură şi tipaj pe celule HeLa .polimerase chain reaction (PCR) .Diagnosticul: se pune prin examen clinic. virusul se va replica în ganglionii nervoşi. la nivelul ganglionilor senzitivi rahidieni. putându-se administra: Aciclovir. dar cu o biodisponibilitate mai bună: Valaciclovir. Iododeoxiuridină 5% (Stoxil) sau Vidarabină (Vira-A). Zovirax. antivirale (Aciclovir cremă 5%. Diagnosticul diferenţial se face cu: impetigo contagiosum. dintre care amintim: . Idoxuridina.citodiagnosticul clasic . De reţinut că nici un tratament local sau general nu poate să împiedice apariţia recidivelor. Se pare că varicela reprezintă manifestarea de primoinfecţie şi după vindecarea ei. virusul se cantonează în stare de latenţă. Zona zoster Este o dermatoneuroviroză veziculo-buloasă provocată de Herpes virus varicelae. Tratamentul general este rezervat formelor grave. . eritemul polimorf. care este caracteristic. spălarea cu apă şi săpun şi corticoizii locali. Astăzi se încearcă imunomodularea specifică cu imunoglobuline antiherpetice şi vaccinul antiherpetic (Antiherpin) cu rezultate promiţătoare. zona zoster. în formele particulare sunt necesare examinări paraclinice. dintre care amintim: pudre cu Dermatol sau cu antibiotice (Tetraciclină). Brivudin. Rareori. Famciclovir. în condiţiile scăderii rezistenţei generale a organismului.imunofluorescenţa . aftele genitale sau bucale. ci doar să grăbească vindecarea. va coborî pe fibrele sensitive şi va infecta aria cutanată a dermatomului respectiv. 5 aplicaţii la un interval de 4 ore. Există o largă varietate de topice locale herpetice.anticorpii antiherpetici serici (anticorpi neutralizanţi şi anticorpi fixatori de complement).

necrotică.bilaterală şi generalizată. Localizările întâlnite în practică sunt: regiunea intercostală. Complicaţiile cele mai frecvente sunt: . Asocierea unei paralizii faciale cu dureri otice şi cu o erupţie veziculoasă pe pavilionul urechii reprezintă triada simptomatică Ramsay-Hunt. . cervico-occipitală.eritematoasă. cecitate). Există unele varietăţi clinice de zona zoster. Interesarea ganglionului ciliar se manifestă prin apariţia semnului pupilar Argyll-Robertson. sau pot fi insuportabile. . tulburări de echilibru) care apar datorită compresiunii nervului vestibul-cohlear de către nervul facial afectat. lombo-abdominală. cu o erupţie veziculo-buloasă cu conţinut hemoragic. Tratamentul se va face în colaborare cu oftalmologul.hemoragică. dispuse pe traiectul unor nervi senzitivi.neurologice (paralizia facială. După câteva zile veziculele se usucă. astenie.Descriere clinică: Erupţia este precedată de simptome generale ca: febră. cu exacerbări paroxistice. putând chiar lipsi la adolescenţi şi tineri. însoţind cancerele viscerale. izolate sau confluate. cefalee. extrem de rare. citrin-apos. altele confluate în bule cu contur policiclic. Durerile nevralgice sunt moderate. iridociclite. întâlnită la tineri în special.oculare (conjunctivite. care detaşându-se după 14-16 zile de evoluţie. întâlnită la persoanele în vârstă şi carenţaţi. lombo-sciatică. vârstnici. în funcţie de terenul pe care evoluează: . dispuse în buchete. taraţi. ulcere corneene. . apărând la imunodeprimaţi. . cervico-brahială. dureri nevralgice. cu o erupţie veziculoasă minimă sau chiar absentă. care se acoperă de grupuri de vezicule. Principala caracteristică clinică a bolii este dispoziţia unilaterală a erupţiei pe traiectul unui sau mai multor trunchiuri nervoase. la persoanele în vârstă. keratite. trigeminală (de obicei pe nervul oftalmic cu o importantă reacţie kerato-conjunctivo-palpebrală). lasă ca stigmat o leucodermie posteruptivă de durată. unele izolate. cu ulceraţii care lasă cicatrici. . după care apar plăci eritematoase. astfel încât apar cruste gri-maronii. putând persista mult timp după vindecare (4-6 luni). De menţionat eventualitatea (nu tocmai rară) a unei zone zoster paraneoplazice. limfoamele. iniţial cu conţinut clar. când îmbracă o alură gravă şi când se pot întâlni şi recidive.

nevralgia intercostală. marginile limbii şi mucoasa genitală. Diagnosticul diferenţial se face cu: herpesul. Etiopatogeneză: rămâne încă neelucidată. antiinflamatoare nesteroidiene (Aspirină. antidepresive triciclice (Amitriptilină. şantul gingivo-vestibular. adesea paroxistice. o serie de autori au adus o serie de argumente în favoarea patogeniei imuno-alergice. Valaciclovir. boala fiind mai frecventă la fenotipurile HLA-B12. insuportabile. În declanşarea puseelor de recidivă pot interveni: stări emoţionale. pneumonia. aftele reprezentând. dermatita de contact cu dispoziţie liniară. iar în faza prodromală cu infarctul miocardic. Foscarnet). mai ales enterocolitele cronice. după ei. Tratamentul: Local constă din aplicarea de pudraje sau mixturi cu rol antiinflamator. Imipramină). antibacterian. Vidarabina. cu Prednison în doze medii şi cure scurte. dureroase. de tulburări trofice în teritoriul afectat. uneori. Recent. dar mult mai constant tulburări digestive. infecţioase sau de altă natură. Aftele bucale Reprezintă o afecţiune foarte frecvent întâlnită. cu dureri continue. Tratamentul general cu interferon alfa şi antivirale (Aciclovir. . Se recunoaşte predispoziţia genetică. Nevralgia mai poate fi combătută cu masaje locale cu unguente cu Capsaicina (Zostrix) sau cu alcoolizari ale nervilor. colica renală. Dacă acestea au apărut se recomandă combaterea lor cu corticoterapia generală. alţi cercetători au izolat dintr-o serie de cazuri un virus din grupul herpes-virusurilor. situate pe buze. însoţite. nuci. fructe). mucoasa obrajilor. infecţii amigdaliene şi dentare. Brivudin. Este recomandat ca antiviralele să se introducă precoce (primele 72 ore de la debut) pentru înlăturarea manifestărilor neurologice. cu anticonvulsivante (Carbamazepină). o modalitate reacţională faţă de diferite agresiuni. ciocolata. unele alimente (lapte. infiltraţii cu anestezice locale. caracterizată prin apariţia unor mici ulceraţii sau eroziuni. alune. eczema acută papulo-veziculoasă.La vârstnici. Paracetamol). pe primul plan rămân algiile postzosteriene. Famciclovir.

caracterizată prin ulceraţii multiple. întâlnită la femei tinere. leziuni cutanate (pustule. luni. caracteristic. foarte frecvent întâlnită.Din punct de vedere imunohistopatologic s-au pus în evidenţă autoanticorpi circulanţi antimucoasă orală. cu adenopatie secundară. Numărul leziunilor nu depăşeste cifra 3-5. Descriere clinică: Debutul leziunilor se face prin vezicule. nodulare şi necrotice. 5. eritem nodos). gargarisme antiseptice sau cu tetraciclină 5%. leziuni renale. puseele variind între câteva săptămâni. 3. S-au individualizat mai multe forme clinice. acoperite de un depozit aderent. Corticoterapia generală în doze mici şi antisepticele intestinale trebuie încercate. Leziunile evoluează cu dureri şi arsuri locale notabile. pemfigusul vulgar. forma majoră (aftoza Touraine). Aftele pot interesa şi mucoasa genitală. pe lângă aftele bucale şi genitale. gălbui. depăşind 2 săptămâni. aftoza Neumann. baza penisului. de aspect slăninos. Tratamentul local constă din badijonări cu aftolizol. . sindromul Behcet (aftoza bipolară). care se înlocuiesc rapid de ulceraţii de 4-5 mm. leziuni oculare. 2. de durată scurtă. candidozele mucoaselor. descrisă mai sus : 1. durata unui puseu extinzându-se pe 8-10 zile. Aftele bucale sunt necontagioase şi au un caracter recidivant. foarte frecvent. sau chiar 1cm. ulceraţiile localizându-se pe scrot. atingeri ale leziunilor cu nitrat de argint 1%. sau chiar ani. aftoza ulcero-necrotică (aftoza Sutton). de obicei. foarte rar. au fost semnalate manifestări gastro-intestinale. vagin sau vulvar. herpesul. leziuni articulare (artrite sau artralgii cu tumefacţie şi redoare articulară). anturate de un halou eritematos. iar. sifilomul primar. rotunde sau ovalare. diferite de cea clasică. localizate la nivelul membrelor. mai greu de surprins. care se vindecă cu cicatrici. realizând ulceraţii crateriforme. eritemul polimorf. leziuni neurologice (meningo-encefalite). caracterizată prin ulceraţii bucale şi genitale asociate cu leziuni papulo-veziculoase. pulmonare şi cardiace. profunde. Diagnosticul diferenţial se face cu: sifilidele secundare ale mucoasei bucale. Se însoţeşte de febră. cu diametrul peste 5 mm şi cu o evoluţie mai îndelungată. eroziunile dentare. leziuni vasculare (tromboze şi tromboflebite). aftoza recidivantă. leziuni acneiforme. caracterizată prin leziuni de aspect nodular care se necrozează. care asociază. vindecarea făcându-se fără sechele locale. 4.

După cum se cunoaşte răspunsurile imune fie normale. denumite imunoglobuline şi grupate în mai multe clase după structură. IgM. Anticorpii sunt gama-globuline serice sau tisulare. Acest grup denumit al reacţiilor anafilactice (dependente de reagine sau . progesteron). unele reacţii . IgE.alergii de tip imediat’’) cuprinde şocul anafilactic.. tipul I cuprinde stările cu anticorpi circulanţi fixaţi pasiv pe membranele celulare. tipul II denumit al reacţiilor citotoxice cuprinde stările în care conflictul antigen- anticorp are loc în celule sau în membrana celulară. cu eliberare apreciabilă de mediatori chimici.. IgA. 2. de origine medicamentoasă (farmacoalergeni). IgD. Se cunosc din acest grup anemiile hemolitice. care identifică 4 mari grupuri de reacţii alergice: 1. anticorpul fiind orientat către un compus celular. accidentele posttransfuzionale cu sânge incompatibil. Reacţia necesită prezenţa şi consumul complementului seric. greutate moleculară şi funcţii biologice: IgG. unele alergii medicamentoase. rinitele atopice. dermatita atopică. astmul bronşic.în vitro’’ cu anticorpii specifici pe care i-a indus) şi imunogenitatea (proprietatea de a induce . urticariile. de origine respiratorie-inhalatorie (pneumoalergeni). care apar prin agresarea organismului de către antigene numite şi alergene. de origine chimică-de contact (alergeni chimici externi) sau de origine biologică-microbiană sau parazitară (bioalergeni).Dermatozele alergice Dermatozele alergice sunt un grup de boli predispoziţionale caracterizate printr-o reactivitate tisulară alterată. Pentru a declanşa răspunsul imun antigenele (alergenii) trebuie să aibă un anumit grad de complexitate a structurii chimice care le conferă 2 proprietăţi fundamentale: antigenicitatea (proprietatea unei substanţe de a se uni . Dintre încercarile de sistematizare a modalităţilor reacţionale alergice cea mai integrativă şi argumentată este clasificarea lui Gell şi Coomb.. Alergenii sunt reprezentaţi de extrem de numeroase substanţe din mediul înconjurător (exoalergeni) sau provenind din organism (endoalergeni). cu fracţii imunitare. în ultima instanţă controlul răspunsului imun este determinat genetic. Dar. Ei pot fi de origine alimentară (trofoalergeni). fie patologice sunt mediate de celulele imunocompetente din sistemul imun: limfocite şi plasmocite. Este citată şi posibilitatea unor alergene provenind din factori hormonali proprii (foliculină.în vivo’’ un răspuns imun).

prin participarea foarte discretă a complementului. printr-o vasodilataţie activă şi edem perivascular. chimice percutanate. foarte pruriginoase produsă de cauze multiple. existând numeroase posibilităţi de histamino-eliberare nespecifică. alergiile medicamentoase. foarte frecvent întâlnit. cu formarea unor microprecipitate intravasculare sau perivasculare cu un important rol inflamator local. conflictul alergic obiectivându-se la nivelul vaselor dermice arteriolo-capilare.. de ovalbumină). boala serului. caracterizează aceste reacţii pe care le întâlnim mai ales în vascularitele alergice cutanate. unele urticarii sunt în mod destul de evident mediate de acetilcolină (urticarii colinergice). detergenţi. fenomene induse în principal de o considerabilă eliberare de histamină. Tot prin acest mecanism se produc leziunile din bolile buloase autoimune. un tip infiltrat bazofilic (injectarea de Ciclofosfamidă. tipul IV este al reacţiilor mediate de limfocite (alergia de tip tardiv sau . vasculitele alergice. lipitorile. cu eliberarea de proteaze lizozomale şi consumul de complement. 4. microbiene. caracterizat prin apariţia unei erupţii cutanate formată din papule şi plăci eritemato-edematoase tranzitorii. un tip dermită de contact la substanţe chimice. tipul III grupează reacţiile prin complexe imune antigen-anticorp. cosmetice. . alergiile micotice. În acest grup intră eczemele. un tip granulomatos (granulom de corp străin). denumiţi limfochine. fungic. meduzele. Etiopatogeneza: Este un sindrom alergic de tip imediat cu anticorpi circulanţi (reagine). datorită coloritului parasimpatic al simptomatologiei. Se deosebeşte un tip tuberculinic la antigen tuberculos. cum ar fi ingestia unor alimente sau medicamente sau contactul extern cu urzicile.postmedicamentoase (Penicilina). Afluxul local de polinucleare care activează fagocitoza. 3. streptococic.întârziat’’) şi se caracterizează prin fenomene locale cu instalare lentă. La rândul ei. Mediaţia chimică a reacţiei nu este obligatoriu să fie cea histaminică. nici mediaţia histaminică nu este în mod obligatoriu alergică. Urticaria Este un sindrom alergic. dar mai ales prin medierea acestor reacţii de numeroşi factori limfocitari.

stress-uri. stări conflictuale sau tensionale. trunchiul şi membrele pot fi în egală masură afectate. urmată de un regim hidric sau hidrozaharat. expunerea la soare) sau factori emoţionali. cel mult 24 de ore. disfoniei şi stării de anxietate cu cianozare progresivă. buze. nuci.Factorii etiologici incriminaţi în declanşarea sau întreţinerea urticariei sunt mai numeroşi ca în oricare afecţiune cutanată. la alergeni respiratori (polen. ciocolată). policiclice. Fac excepţie formele cu conflict vascular mai intens.5% sau pudră mentolată). liniare. simultană sau succesivă a oricăruia din factorii menţionaţi. confluente cu circinaţie şi pseudopode laterale. Edemul angioneurotic Quincke este în fapt o urticarie cu localizare hipodermică şi anume în teritoriile cu ţesut conjunctiv lax. clinic apare ca un edem uneori gigant. parazitari (helmintiaze digestive) sau micotici. pierderea cunoştinţei şi uneori evoluţie letală. roşii. laringe). cu puseu unic urticarian sau subacută şi cronică. urticaria hemoragică şi urticaria pigmentată. urinară). regiunea cervicală. părul animalelor). Evoluează acut şi are o durată de 1-3 zile. Instalarea leziunilor se face în câteva minute. moale. la medicamente (codeină. ouă. Tratament: În primul rând trebuie eliminată cauza etiologică suspicionată. ovalare. de la leziuni punctate. dar de scurtă durată şi ele. discret elevată. efort. faringe. Nu există o localizare particulară pentru urticarie. . ca şi numărul leziunilor este foarte variabilă. cu halou eritematos activ. otică. cu conturul relativ bine delimitat. Leziunile furnizează un prurit supărător. de aspectul cojii de portocala. aparent fără nici o motivaţie obiectivă. Forma. în care edemul alergic se poate extinde mai cu uşurinţă (pleoape. iar dispariţia lor poate surveni după 3-4 ore. brânzeturi. de focar (infecţie dentară. Un numeros grup de urticarii sunt condiţionate de factori fizici (frigul. alb. la placarde vaste. căpşuni. salicilaţi. alergeni microbieni. Evoluţia bolii poate fi acută (mai ales în cele de etiologie alimentară). porţelanoasă. cu repetarea uneori exasperantă a erupţiei. Descriere clinică: Leziunea elementară este placa urticariană. căldura. antalgice. praf de casă. Principala complicaţie care poate surveni este edemul glotic dat de progresiunea leziunilor dispneii. cum sunt urticaria buloasă. Forma comună a urticariei nu lasă nici o urmă după vindecare. Tratamentul local este numai antipruriginos (alcool mentolat 0. care lasă după rezoluţia clinică macule pigmentate. este posibilă intervenţia unică sau multiplă. De la diversele alimente (peştele. catifelată. cu prurit şi senzaţie de arsură. antibiotice).

epidermophyton sau candida) şi alergeni chimici (profesionali. Consecinţa acestui tip de reacţii este inflamaţia epidermului cu spongioză şi veziculizaţie. Eczema Eczema este o dermatoză inflamatorie pruriginoasă caracterizată clinic printr-un polimorfism lezional (eritem. Astemizolul). Cetirizina. menajeri. sedative (Hidroxizin. Corticoterapia per orală sau intravenoasă (Hemisuccinat de hidrocortizon) se menţine ca rezervă pentru cazurile cu extindere marcată a leziunilor şi mai ales pentru edemul glotic. . mediate celular de către limfocite şi cu sediul major al conflictului antigenic în epiderm şi dermul papilar. asociate la nevoie cu antihistaminicele anti H2 (Cimetidina. gastrice. reprezintă debutul acut al aczemei cu congestie activă. Factorii interni responsabili sunt în general superpozabili celor din urticarie. La fel ca şi în urticarie. stadiul eritemato-edematos.Tratamentul general constă în administrarea antialergicelor de tipul antihistaminicelor anti H1 clasice. alergeni micotici (derivaţi ai dermatofiţilor din grupul tricophyton. De rutină se administrează şi Calciu. Factorii externi eczematogeni pot fi grupaţi în: alergeni microbieni (produşi ai streptococilor şi stafilococilor). medicamentoşi). cu un accent mai pregnant pe focarele infecţioase (ORL. adică al celor de tip întârziat. Terfenadina. enterocolitice) şi pe dependenţa endocrină a leziunilor (în special disfuncţiile ovariene). vezicule. Clorfeniramin). Etiopatogeneza: Eczema se încadrează în reacţiile alergice de tipul IV. Metiamida). Descriere clinică: Simptomele clinice ale eczemei chiar dacă în practică sunt intricate şi amalgamate pot fi urmărite într-o eşalonare stadială: 1. scuamo-cruste şi uneori lichenificare). prurit local de intensitate medie şi discretă edemaţiere locală. stomatologice şi mai ales duodeno-colecistice. zemuire. sindromul iniţial monoetiologic devine polietiologic însumând atât factori interni cât şi externi. cosmetici. hepatice. precum şi vasodilataţie şi edem în dermul superficial. a antihistaminicelor anti H1 nesedative (Loratadina. iar histologic prin spongioză şi veziculizaţie intramalpighiană.

datorită spargerii veziculelor. mici de dimensiunea unei gămălii de ac. cu suprafaţa rugoasă. deoarece caracterul recidivant al bolii. . Teritoriul afectat este îngroşat. cu evoluţie în pusee repetate. Această evoluţie stadială a eczemei. care lasă mici eroziuni punctiforme din care se scurge continuu lichid clar (puţurile lui Devergie). încă intens eritematos. veziculizaţie.2. expresie a procesului de lichenificaţie. hiperkeratozică sau presarată cu şanţuri care se întretaie în variate direcţii. crustificare abundentă). pliuri. structurate lamelar. pe feţele de extensie ale membrelor. constă în apariţia pe acest fond a leziunilor cu conţinut lichid sero-citrin. stadiul crustos rezultă din uscarea produsului de exoseroză. 4. Această etapă reflectă trecerea în cronicitate a procesului eczematos. face ca în puseele eruptive uneori subintrante ale afecţiunii. Eczema microbiană este determinată de acţiunea eczematogenă a unor germeni cutanaţi banali (streptococi. sau că o eczemă acută poate fi oprită în oricare stadiu sub influenţa tratamentului local şi general. Eczemele exogene: În funcţie de agentul etiologic dominant se descriu 3 forme de eczemă (dermatite eczematiforme): 1. a ulcerelor de gambă sau în jurul unor piodermite localizate. conturând un apreciabil polimorfism al leziunilor. care sunt localizate mai mult pe faţă. respectiv a veziculelor. o bună parte din sunt de aspect gălbui-meliceric. Fisuri adânci şi dureroase brăzdează uneori aceste suprafeţe îngroşate. Crustele care rezultă stadiul scuamos – după căderea crustelor rămâne un epiderm subţire. 5. lamelare. stafilococi). stadiul de madidare (zemuire) este caracterizat prin aspectul umed. 6. localizate în jurul plăgilor traumatice. fragil şi stadiul keratozic-lichenificat-fisurativ nu este obligatoriu. stadiul veziculos. Pot să determine frecvent leziuni secundare la distanţă. lucios. nu trebuie concepută static. 3. zemuire. care se acoperă cu scuame albe. aceste stadii să se suprapună. să se interfereze. eczeme vindecându-se clinic. uscate. suculent al zonei afectate. Ar mai fi de adăugat că o eczemă cronică poate oricând prezenta un puseu acut de veziculizaţie. Clinic se caracterizează prin placarde cu evoluţie tipică de eczemă (eritem. În mod clasic se admite împărţirea eczemelor în 2 categorii mari: eczeme exogene (declanşate de factori externi) şi eczeme endogene (declanşate de factori interni).

topice medicamentoase). dosul mâinilor. detergenţi. var. hiperkeratoza. gâtului pot fi incriminate o serie largă de produse de igienă. adesea sugestive pentru diagnostic. Astfel. aspectele clinice pot îmbrăca anumite trăsături particulare. ciorapii (prin coloranţi sau substanţele chimice utilizate în fabricarea lor). răşini. În funcţie de localizare. apoi devin erozivo-crustoase. parfumuri. Dermatitele eczematiforme profesionale se întâlnesc mai des în ramurile industriei prelucrătoare (industria coloranţilor. produse petroliere. simptomele cutanate se instalează rapid. Dermatitele eczematiforme de contact profesionale sunt cele mai frecvente şi cele mai importante chiar patogenetic. pantofii. dermatita alergică apare numai la un mic număr de muncitori. fisurile. a cefei. Se localizează pe pliuri. parfumuri sau creme epilatoare. nichel. solvenţi organici. În cazul localizării în pielea păroasa a capului la femei. iniţial leziunile sunt eritemato-veziculoase. pe de altă parte cedează foarte puţin la întreruperea acţiunii substanţei în cauză. La nivelul membrelor pot fi incriminaţi ca factori sensibilizanţi mănuşile. La nivelul axilelor sunt obişnuite dermatitele de contact la deodorante. vopseluri.. iar dacă procesul ia o evoluţie cronică apare lichenificaţia. intertrigo candidozic). a încheieturii mâinilor sau a degetelor este clasică incriminarea sulfatului de nichel găsit în cercei. produse chimice. 3. nisip. Aspectul clinic al acestor dermatite este legat de faza clinică în care se află boala. şamponuri). în cazul localizării la nivelul lobului urechii. apariţia lor este insidioasă. Eczema micotică apare la purtătorii de infecţii micotice vechi (dermatofiţie. Eczemele endogene se prezintă sub mai multe aspecte clinice: . fixative. În cazul localizării la nivelul feţei. leziunile sunt dispersate şi în afara zonei de contact. precum şi alergenele şi microtraumatismele din mediul profesional sau neprofesional (săruri de crom. sunt limitate la zona de contact cu factorul cauzal. se pot incrimina produse folosite pentru coafat (vopsele. iar reacţia se poate cu timpul reproduce şi în absenţa factorului declanşator iniţial. textilelor.2. ciment. În cadrul dermatitei ortoergice leziunile apar la toţi muncitorii expuşi noxei respective. bijuterii şi ceasuri. a gâtului. cedează la fel de prompt la întreruperea acţiunii noxei chimice şi reapar numai în prezenţa acesteia. chiar după o anume . Eczema de contact se localizează la nivelul zonelor de contact maxim cu alergenul chimic cauzal. cosmetice. În opoziţie cu aceasta. Astfel. etc).incubaţie de alergizare’’. Nerecunoaşterea apartenenţei profesionale a unor astfel de leziuni poate duce în timp la diseminarea sau generalizarea lor. lemnului. plantar sub forma unor placarde eczematogene. mai tardiv scuamo-crustoase.

iar fondul roşu- palid se dovedeşte a fi hemosiderotic deoarece nu dispare la digitopresiune. Evoluţia eczemei depinde de numeroşi factori individuali. Poate fi confundată cu prurigo-ul care se manifestă clinic prin aceeaşi erupţie. imprecis delimitate. . caracterizate histopatologic prin unor vezicule de talie mare. În general eczema acută. 2. spongioză şi acantoză. c) interscapular şi în pielea păroasa a capului cu scuame steatoide. în timp ce la eczemă predomină vezicula. Apreciem ca evoluţie subacută. cu plafon gros. iar evoluţia cronică cea care cuprinde mai mulţi ani. 4. extinderea eczemei pe durata de câteva luni. care apar mai ales în regiunea presternală sau apar mai ales pe trunchi şi membre. eritrodermia). de formă şi mărimi variate. ceea ce accentuează caracterul polimorf al plăcilor şi placardelor. Eczema papulo-veziculoasă se manifestă clinic prin elemente papulo-veziculoase izolate sau grupate chiar. dispuse pe trunchi şi membre. cu un eritem roşu-palid şi scuame furfuracee. fie pe membre (mai ales cele inferioare). poate dura de la 1 la 7 zile. subţiri şi contur policiclic al plăcilor eruptive. 5. dar neconfluente. Eczema numulară se caracterizează prin apariţia la nivelul gambelor. Apar fie pe trunchi (părţile laterale). în timp ce o anumită fază poate predomina tabloul clinic. micotici) sau alimentari. Eczema vulgară se caracterizează prin plăci şi placarde eczematogene. 3.1. sugerând o micoză cutanată. imitând psoriazisul. Eczema dishidrozică se caracterizează prin apariţia electivă la nivel palmo-plantar Eczematidele sunt erupţii eritemato-scuamoase. De subliniat că aspectul clinic caracteristic poate fi modificat de complicaţiile care pot apărea (suprainfecţiile cu germeni piogeni. lichenificarea. dar în care predomină papula. parakeratoză. care Eczematidele psoriaziforme care se disting prin grosimea mai mare a scuamelor. Se disting 4 variante clinice: a) Eczematidele pitiriaziforme. bine delimitate. Apariţia lor se poate face în valuri succesive. ca o monedă. produse prin sensibilizări endogene la alergeni infecţiosi (bacterieni. foarte pruriginoase. localizate pe trunchi şi membre. dosul mâinilor şi picioarelor unor plăci eritemato-veziculo-zemuinde. Eczematidele seboreice. b) de culoare albă. rotund-ovalare. Unele faze pot fi mai discrete. fiecare din cele 5 stadii. d) Eczematidele purpurice cu o descuamaţie foarte fină pitiriazică.

nitrat de argint 0.De remarcat că în cursul evoluţiei unei eczeme localizate pot apărea leziuni tipice de eczemă la distanţă faţă de aceasta.5-2 mg/kg) cu o scădere treptată a dozelor pentru evitarea unui eventual rebound. În formele cronice. După dispariţia zemuirii se vor prefera pastele sau cremele cu corticosteroizi (Elocom-mometazon furoat. Corticoizii pot să ofere rezultate imediate spectaculoase. Terfenadina). dar această terapie trebuie rezervată formelor de eczeme extinse sau după eşecul altor măsuri terapeutice. a tulburărilor endocrine sau metabolice. Locoid-hidrocortizon butyrat. Nilfan. edem. zemuire) sunt indicate compresele locale cu soluţie de Rivanol 1%. preferabil. Romergan. administrarea de antibiotice în etiologii microbiene demonstrate. Cetirizina. preferabil sub pansamente ocluzive. Dermatita atopică . Administrarea de antihistaminice anti-H1 clasice (Clorfeniramin. ultima generaţie de antihistaminice ( Desloratadina. Ebastina. Hidroxizin) sau. Tratamentul eczemelor Tratamentul local este destul de strict adecvat fazei în care se află eczema şi anume: în primele stadii (eritem. Loratadina. combaterea focarelor candidozice sau helmintice fac parte integrantă obligatorie din atitudinea terapeutică complexă şi raţională în eczeme. Corticosteroizii potenţi (Clobetazol. unguentele cu corticosteroizi şi reductoare (Locacorten Tar). lichenificate sunt preferate unguentele cu corticosteroizi şi acid salicilic (Diprosalic). Advantanmethylprednisolon). Tratamentul general: Asanarea focarelor infecţioase. Se administrează în cure scurte (7-8 zile) în doze medii (0.25 %. Hidrocortizon 1%o. Astemizol. cunoscute ca erupţii secunde. Bethametazon valerat) trebuie aplicaţi o perioadă foarte scurtă de timp având în vedere reacţiile adverse locale sistemice. corectarea funcţiilor digestive. Tavegyl.

pneumalergenii (acarienii din praful de casă. tulburări în metabolismul nucleotidelor triciclice (creşterea fosfodiesterazei care degradează AMPc) care conduc la disfuncţii ale limfocitelor T şi B şi la eliberarea în exces a histaminei. faţă de o gamă foarte variată de alergeni (atopeni). În 10% din cazuri poate debuta după 15 ani. Riscul unui copil de a dezvolta dermatită atopică este de 50% dacă un părinte este atopic şi creşte la 80% dacă ambii părinti sunt atopici. dar mai are loc şi creşterea producţiei de limfocite T producătoare de Il-4. descuamaţia umană şi animală). Etiopatogenie: În geneza atopiei intervin 3 categorii de factori: 1. anomalii ale metabolismului acizilor graşi esenţiali-scăderea acidului gamma linoleic care conduce la perturbări în sinteza mediatorilor inflamaţiei şi care are şi o puternică acţiune bactericidă. Aspecte clinice: În general dermatita atopică debutează la două-trei luni de viaţă.Reprezintă ansamblul manifestărilor cutanate care apar la un individ predispus genetic să facă şi alte afecţiuni alergice (astm bronşic. mucegaiuri. Studii recente au constatat la atopici o scădere a interferonului-gamma. dezinfectante) şi alergenii de contact (sulfatul de nichel. pe care acţionează factori provocatori: iritanţii (lâna. arahidele). cobaltul. 2. lanolina). din care în 55% până la un an. . factori alimentari (ouăle. factori infecţiosi (Stafilococul aureus). care inhibă sinteza de IgE din limfocitele B. dintre care cei mai importanţi sunt: creşterea marcată a histaminei în piele şi ser. bicromatul de potasiu. Factori non-imunologici sunt numeroşi. În 85% din cazuri debutează în copilărie până la 5 ani. IgE joacă un rol important. care promovează sinteza de IgE de către limfocitele B şi stimulează creşterea limfocitelor T producătoare de Il-4. Atopicii au tendinţa de a forma anticorpi sensibilizanţi de tipul imunoglobulinelor E. conservanţii. fie prin mecanism de imunitate celulară (hipersensibilitate de tip IV). Manifestările atopice variază în funcţie de vârsta pacientului. peştele. solvenţii. iar în 5% după 40 de ani. Factori de ordin imunologic: pot să-şi desfăşoare acţiunea fie prin intermediul reacţiei de hipersensibilitate de tip I (degranulare de mastocite şi bazofile cu eliberare de mediatori). factori hormonali (se observă exacerbări şi remisiuni în timpul gravidităţii. 3. polen. al ciclului menstual şi al menopauzei). lactatele. Se ştie că în patogeneza dermatitei atopice. rinită alergică. Această predispoziţie a fost denumită atopie. îmbrăcând aspecte clinice şi localizări caracteristice. conjunctivită alergică). Predispoziţia genetică.

şanţurile nazogeniene şi buzele (triunghiul centro-facial). cataracte bilaterale. amiloidoză). infecţii repetate. afecţiuni alergice (urticarii. leziuni de tip eczemă numulară sau orice formă de eczemă endogenă. dintre care amintim: xeroza tegumentară. Extinderea leziunilor pe gât şi trunchi sau pielea capului este posibilă. papule de talie diferită. . dermite de contact). dar pacienţii rămân fie ca adolescenţi. striile Dennie-Morgan localizate la nivelul pleoapelor inferioare. fie ca adulţi candidaţi potenţiali la orice manifestare atopică: astm bronşic. Erupţia respectă în mod constant nasul. tendinţa la infecţii cutanate. sugerează atopia (stigmate atopice). eczemă. foarte pruriginoase. sindromul Buckley-eczemă. keratoza pilară. eczema mameloanelor. genodermatoze (ichtioza. dermatita uscată a mâinilor. care devin rapid lichenificate. Bolnavii pot prezenta şi numeroase alte semne clinice a căror prezenţă nu este obligatorie dar. Evoluţia este în pusee la intervale scurte şi abia după vârsta de 2 ani se poate nota ameliorarea sau vindecarea spontană a bolii. În 30% din cazuri dermatita atopică se asociază cu alte stări morbide cum sunt: alte afecţiuni atopice (astm bronşic. conjunctivite recidivante. placarde lichenificate. eritem sau paloare facială. eczema perifoliculară. spaţiile poplitee.Simptomul subiectiv major comun tuturor leziunilor este pruritul. atunci când sunt manifeste clinic. pitiriazisul alb al feţei. sindroame de imunodeficienţă (sindromul WiskottAlldrich-purpură. feţele laterale ale gâtului şi gleznelor. retroauricular. rinită alergică. După vârsta de 2 ani până la vârsta şcolara se prezintă sub forma unor leziuni papuloveziculoase. afecţiuni metabolice (fenilcetonurie. secundar gratajului repetat şi suprainfecţiilor locale. infecţii repetate şi IgE seric mult crescut. cheilita descuamativă cronică. hiperliniaritatea palmară. La adulţi tabloul clinic al dermatitei atopice constă din pielea uscată şi aspră. interesând frecvent plicile coatelor. conjunctivită alergică. microbiene sau virale. La sugar şi copilul mic (0-2 ani) se caracterizează prin apariţia simetrică la nivelul obrajilor. apoi veziculomadidante şi crustoase. displazie ectodermică). afecţiuni probabil autoimune (vitiligo. pigmentaţie periorbitară. lucioase. regiunii mentoniere şi frunţii a unor placarde intens congestive. rinită alergică). dar nu frecventă. peladă).

Antisepticele locale trebuie să fie neiritante şi nealergizante. Tratament: Local: pentru fazele acute de eritem şi zemuire sunt recomandate comprese locale cu soluţii calmante (acid boric 3%). care presupune evitarea alimentelor alergene. Fototerapia mai ales UVA cu lungimea de undă 340-400nm are rezultate bune prin efectul imunomodulator. paraclinic (eozinofilie sanguină crescută.Diagnosticul pozitiv: se bazează pe anamneză (antecedente familiale şi personale de atopie. care scad răspunsul imun la antigene: pimecrolimus şi tacrolimus. cu o ameliorare rapidă în 2 săptămâni. . Interferonul gamma în doze de 50 micrograme/mp suprafaţă cutanată a dus la ameliorări în 30% din cazuri. Dermatocorticoizii sunt indispensabili fazelor subacute sau cronice. dar accentuează xeroza şi disconfortul pacienţilor. Hormonii peptidici timici. debut în copilărie). O direcţie recentă în tratamentul dermatitei atopice severe este terapia imunomodulantă cu Cyclosporină în doze de 5mg/kg/zi. Furoat de mometason (Elocom). thymostimulina şi thymopentina în injecţii intramusculare au dat. Fucidin). clinică (coexistenţa a două sau mai multe stigmate atopice sugerează diagnosticul). curele heliomarine sau alternante. Tratamentul general constă în administrarea antihistaminicelor anti-H1 clasice sau moderne. fiind recomandate Clorhexidină sau Hexomedine. Sunt recomandaţi: Triamcinolon acetonid. Studii recente au anunţat rezultate foarte bune după utilizarea unor imunomodulatoare topice de ultimă generaţie. Metilprednisolon aceponat (Advantan). rezultate modeste. În leziunile suprainfectate sunt utile spray-urile cu corticosteroizi şi antibiotice locale (Neomicină. până acum. creşterea nivelului seric de IgE. timp de 6-8 săptămâni. Alte tratamente utile ar fi: dietoterapia. mare-munte. fiind recomandat un aport alimentar crescut în acizi graşi esenţiali (ulei de peşte). reacţii paradoxale la mediatori biochimici şi farmacodinamici. cu evitarea celor superpotenţi. hiperreactivitate la praful de cameră şi antigeni acarieni.