Publius OVIDIUS Naso

Viaţa si Opera Biografia lui Publius Ovidius Naso ne este destul de bine cunoscută. Poetul însuşi ne oferă, în opera sa, îndeosebi într-o elegie (Trist., 4, 10), supranumită autobiografia ovidiană, date bogate referitoare la propria existenţă. Ovidiu s-a născut la 20 martie 43 î.e.n. în Sulmo, azi Sulmona, localitate din munţii Abruzzi, situata la peste 400 km. de Roma. Aparţinea unei familii de cavaleri de viţă veche, care însă nu era foarte bogată; dar a dispus de mijloace materiale suficiente pentru a-l trimite pe viitorul poet şi pe fratele lui, numit Lucius, să studieze la Roma retorica cu profesori celebrei. Totuşi, deşi educaţia retorică îi va marca opera, Ovidiu se simţea atras numai de poezie (Trist., 4, 10, w. 24-26). A întreprins o călătorie de studii la Atena şi în Asia Mică, unde a vizitat Troia. în timpul călătoriilor, i-a murit fratele. Se pare că această nenorocire l-a afectat profund (Trist, 4, 10, v 3) El nu a fost totuşi marcat de frustrări puternice, ci s-a învederat mai ales ca un extravertit, incapabil să se adapteze conformismului moral-politic, promovat de regimul augusteic, ca un ins dornic să se bucure de toate plăcerile vieţii, ca un "hedonist" înzestrat cu un supraeu, a cărui cenzură era destul de slabă. Nu l-a atras cariera politică, însă a devenit un poet la modă, care răspundea orizontului de aşteptare al mediilor favorabile poeziei erotice şi elegiace Nu i-a frecventat pe Vergiliu şi pe Horaţiu, dar a participat la viaţa literară a cercului patronat de Messala şi s-a împrietenit cu Tibul şi Properţiu. A fost căsătorit de trei ori şi a pătruns în anturajul curţii imperiale. Brusc, în anul 8 e.n., Ovidiu a fost supus unei forme blânde de exil, "relegarea", relegatio, care îi permitea să-şi conserve averea. Cauzele acestei relegări continuă să fie necunoscute şi în vremea noastră. Poetul însuşi arată că două elemente au prilejuit surghiunul' poezia sa, carmen, şi o greşeală, error, pe care afirmă că nu o poate destăinui nici chiar în stihurile sale (Trist, 2, w. 207-208; şi 1, 2, v. 37; 1, 2, v. 98; 2, v. 109; 3, 1, v. 37; 1, 2, v. 98; 2, v. 109; 3, 1, w 45-52, Pont, 3, 3, w. 7l-72 etc). După părerea noastră, aluzia la poezie nu priveşte o anumită operă sau un anumit poem, ci întreaga creaţie a lui Ovidiu. Nonconformismul acesteia impregnează toate poemele ovidiene şi merge mult mai departe decât îşi permiseseră să avanseze în această direcţie Tibul şi Properţiu. Oricum Tibul şi Properţiu erau morţi în 8 e.n., când - şi coincidenţa nu este incidentală - a fost exilat, cum am remarcat în alt capitol, şi oratorul Cassius Severus. însă în ce ar putea rezida eroarea misterioasă a lui Ovidiu? S-au scris numeroase lucrări moderne în această privinţă şi s-au propus tot felul de interpretări. A participat oare Ovidiu la operaţii magice, prin care unii romani încercau să cunoască viitorul lui August? A fost el amestecat în vreo intrigă, care privise cândva pe iulia, nepoata lui August? Nu se poate da nici un răspuns ferm la aceste întrebări şi error al poetului nu va fi, probabil, niciodată pe deplin elucidat. Este foarte sigur însă că "eroarea" lui Ovidiu comporta dimensiuni politice, tn care erau amesteca}! Livia, soţia lui August, şi Tiberiu, ambii deveniţi duşmani înverşunaţi ai poetului '. Ovidiu a fost trimis la Tomis (Constanţa), unde a rămas nouă sau zece ani, adică până în momentul morţii, survenită în 17 sau 18 e.n. Devenit împărat, Tiberiu, fiul adoptiv al lui August, nu l-a rechemat la Roma. Ovidiu, care depăşise vârsta de cincizeci de ani, a suportat greu relegarea şi condiţiile unei clime şi unei existenţe mai aspre decât cele din Italia Dar el a cunoscut în profunzime viaţa locuitorilor Dobrogei actuale, ajungând să dobândească unele privilegii şi distincţii la Tomis. A învăţat limbile sarmată şi getică, în care a scris şi versuri. S-a stins descurajat că nu putea obţine revenirea la Roma. Operele pierdute şi poezia erotică iniţială Ovidiu a alcătuit una dintre cele mai întinse, mai bogate opere ale epocii lui August. Prolific şi facil în acelaşi timp, el şi-a încercat condeiul în diverse direcţii, cu toate că elegia a constituit adevărul nucleu al creaţiei sale. O parte din operele ovidiene s-au pierdut. Astfel nu ni s-au păstrat decât două versuri din tragedia "Medeea", Medea, scrisă între 13 şi 8 î.e.n. Au rămas de asemenea cinci versuri din poemul "Fenomenele", Phaenomena. însă Ovidiu a mai alcătuit şi arte opere, la care face aluzie în lucrările conservate. Operele păstrate debutează prin elegii cu o tematică erotică accentuată începând din 25 sau din 23 î e.n., Ovidiu compune o culegere de elegii erotice, sub titlul de "Amoruri", Amores. Prima ediţie, în cinci cărţi, a acestei opere a apărut probabil în 15 î.e n Ulterior Ovidiu a întocmit o a doua ediţie, care a apărut înainte de

intitulată "Arta de a iubi".. de fapt cel al unei poete din Grecia arhaică. nume convenţional. Căci lusor se înrudea cu luduş "joc". în cefei pot fi păstrate iubitele (A. în distih elegiac.. 3).n . unde există tot atâtea fete frumoase. Ars amatoria sau Ars amandi. dar Hero/des? S-a afirmat cu îndrituire că ele se situează la interferenţa epopeii de tip homeric cu epistula în versuri şi cu elegia 2. 60). în sfârşit. v. Totuşi Corinna disimulează probabil un personaj real al vremii lui Ovidiu. adică un poet sau un "jucător" al iubirilor gingaşe. între 20 şi 15 î. "a se juca".n. Este cert că Amoros regrupează elegii erotice. tratează următoarele subiecte centrale: unde şi cum pot fi întâlnite şi seduse femeile {A A. în asemenea opere. comportă o parodie. către amalgarea speciilor şi tiparelor literare. menţionate mai sus. 1. prima elegie este învestită cu un caracter programatic: Ovidiu ar fi vrut să cultive poezia eroică. Ovidiu a publicat "Remediile iubirii". declaraţiile pasionate de dragoste etc. expediate de celebre personaje legendare sau istorice iubitelor ori iubiţilor lor. 1).e. zeul dragostei. se va defini ca un tenerorum lusor amorum (Trist. eroina din Amores. care includ îndeobşte aproximativ 800 de versuri fiecare. 1. când se reduce totul la un "bandinaj" literar. 2). l-2). etimonul strategiei literare asumate de el. gravele tratate consacrate retoricii.. distanţarea faţă de propriile sentimente şi faţă de toate personajele implicate de discursul său poetic. persiflării frivole.. s-a presupus că ar fi vorba de un personaj inventat. care teoretizează. scrisori de dragoste.e. De medicamine faciei feminae.poetul din Sulmona reia teme banale în poezia elegiacă. 4.. Ovidiu a mai adăugat acestei culegeri încă şase poeme. Desigur nivelul valoric al performanţelor ovidiene este departe de a se apropia de cel atins de Properţiu. l-a obligat să se mulţumească cu poemele de iubire (Am. 1. Ovidiu a alcătuit şi publicat "Despre dresurile înfăţişării femeieşti".e. Heroides. Ovidiu însuşi. Ars dicendi. Ovidiu a scris două cărţi dintr-o operă. între 2 î. dar poetul îşi plasează intenţional aventura în situaţiile tipice şi tradiţionale ale poeziei erotice. Ovidiu a alcătuit cincisprezece "Eroine".anul 2 î. într-un poem alcătuit în timpul exilului. în aproximativ 800 de versuri. Cum s-a arătat .e n . Dar Ovidiu se referă şi la arte impulsuri erotice ale sale. pe tonul badinajului. cât stelele de pe cer (AA. care. Iar Remedia amoris constituie un fel de parodie de gradul al doilea.n. intens practicate. Remedia amoris. condiţia îndrăgostitului de soldat al Venerei (Am. care cuprinde trei cărţi. unde se adresează celor nefericiţi în dragoste. adică implică parodierea Arte//ub/ri/.. Discursul poetului implică toate tiparele şi motivele elegiace: serenada în faţa porţii iubitei. în fiecare carte. Ovidiu ar anticipa astfel unele tendinţe ale literaturii din timpul Imperiului. numită Corinna. experienţa sa de poet erotic în 1 e.n.1 şi 2. din care s-a păstrat un fragment consacrat mai ales reţetelor cosmetice şi mijloacelor de a păstra şi spori frumuseţea. între 2 şi 1 î.. "Jocul" lui Ovidiu priveşte nu matroanele austere. care n-au nici o legătură cu pasiunea sa pentru Corinna.n . Este însă indubitabil că Ovidiu practică. Se simplifică prea mult tematica şi semnificaţiile acestor poeme. între data publicării primelor două cărţi din Ars amatoria şi cea a editării celei de a treia. el relevă orizontul de aşteptare al versurilor sale: "saloanele". şi 8 e. unde figurează respectiv cincisprezece. a adăugat a treia carte la aceaastă operă.A.A. Ironia şi autoironia nonşalantă îşi schimbă permanent locurile. speciile majore de artă a versurilor. Catul sau chiar de Tibul (modele evidente ale poeziei lui Ovidiu). v. nouăsprezece şi cincisprezece elegii. mai ales de la sfârşitul lui. 9. pentru a le dedra-matiza şi a le parodia uşor5. In definitiv Ars amatoria înglobează un tablou al Romei galante. Abilele manevre de diplomaţie erotică. dar Cupidon. şi cu verbul ludo-ere.1). femeile reuşesc să seducă şi să-şi conserve dragostea iubiţilor {A.şi în aceasta consistă originalitateaa lui . încât Heroides încorporează în prezent douăzeci şi una de scrisori în versuri. care nu au nimic comun cu reforma morală augusteică şi cu restaurarea mentalităţilor tradiţionale. Chiar în măsură mai mare decât în cazul Deliei lui Tibul sau Cynthiei lui Properţiu. prin care mijloace.10. pentru a indica mijloaacele prin care să scape de pasiunea lor tulburătoare. anticipează tehnici ale lui Marivaux şi Giraudoux. S-a pus problema genurilor în care se încadrează aceste poeme şi a vocaţiilor lor fundamentale. Formaţia retorică a lui Ovidiu marchează masiv aceste poeme . ca şi la teme. Cele trei cărţi. S-a ivit problema autenticităăţii personajului feminin. Ars amatoria în loc de "Arta de a vorbi". De altfel Corinna apare în Amores mult mai palid decât omoloagele sale din operele poeţilor latini anteriori. de tinerii dezinvolţi şi hedonişti. constituie parodii ale unor tratate tehnice. populate de femeile cochete. că motivul jocului constituie structura generativă. Epistulele din Heroides sunt impregnate de tradiţiile callimahismului şi încorporează monologuri tragice. în 1 sau 2 e n . Considerăm această sintagmă drept cea mai bună caracterizare a substanţei universului imaginar ovidian. ci doar femeile mondene şi semimondene. Astfel Ars amatoria parodiază serioasele. Totodată acest poem a fost calificat drept "copilul teribil" al poeziei didactice romane. Ele înfăţişează avatarurile legăturii de dragoste dintre poet şi o frumoasă femeie. Noi dispunem doar de această a doua variantă a Amorurilor. Astfel. la rândul lor. w. Iar celelalte opere. 1). fireşti la un poet ce se simţea atras de teatru. la rândul ei.

Metamorphoses. Astfel. De asemenea el a apelat la Parthenios şi la elevii lui. cu vechi rădăcini în mentalitatea romană şi deci susceptibil să inspire respect. De fapt el derulează transformările petrecute în cosmos sau suferite de personaje legendare ori istorice.A. 157-l58). în cincisprezece cărţi. doi bătrâni. iar mozaicurile unor vile romane. care pendulează între câteva versuri şi sute de stihuri. unde abundă schemele demonstrative promovate în lecţiile declamatorilor. Vestigiile retoricii pot fi de asemenea detectate în Heroides şi în Ars amatoria. în dojenirea Aurorei.elegiace. Jocul gratuit şi promovarea artificiosului detaşat reprezentau inovaţii. îndeosebi Euripide. folosite în şcolile de retorică. nonconformismul şi subiectivismul. Lucreţiu.n. Ovidiu începe. labella. mai ales ale celor care tratau despre "metamorfozele" consemnate în legende. Pentru Ovidiu. casta legendă a dragostei dintre Philemon şi Baucis. în cartea întâi. stânci. dar şi a oamenilor în fiinţe necuvântătoare. 13) etc. arbori. Reversul medaliei. 8. 6. pe care le analizăm. tragicii greci. 2. w. pot fi uşor recunoscute în tirada îndreptată împotriva venalităţii în dragoste (Am. Ovidiu cunoaşte temeinic mitologia şi recurge abundent la arsenalul ei.. Ovidiu a compus. Aceste legende. se afirmau mult mai ostentativ în poezia erotică ovidiană decât în operele elegiacilor anteriori. Ovidiu se mişcă dezinvolt în peisajul urban. Moravurile Romei prind adesea contur în elegii şi în celelalte poeme. de la începuturile lumii până la apoteoza lui Caesar. El a utilizat lucrările mitografilor greci. în epopeea sa. înşirate până la Renania actuală. "ochişori". Ovidiu înglobează. timpul.. deşi s-a arătat că furtuna din cartea a unsprezecea a Metamorfozelor seamănă mult cu cea consemnată în cartea . ceremoniile oficiale celebrate de Horaţiu. Ovidiu prezintă aproape 250 de legende privitoare la metamorfoze.. w. caTheodoros. de felurite dimensiuni. numeroase poveşti de dragoste. destinul popoarelor. ca Nicandru din Colephon (secolele III-II î. vocabularul şi construcţiile gramaticale ale latinei clasice. etc. l-4). sunt doar un prilej de întâlniri galante (A. în elegiile erotice. în aproximativ 12. Totul se transformă în natură. în flori. Totuşi realităţile romane proliferează în poemele ovidiene din culegerile mai sus menţionate. poetul apelează adesea la elemente ale limbajului colocvial. astre etc. precum cea a lui Iupiter în taur pentru a o răpi pe Europa (Met. Totuşi. cele patru elemente. 2). reversul vieţii solemne şi oficiale ni se dezvăluie frecvent. Chiar în primele versuri din "Metamorfoze". Catul. la diminutive şi cuvinte expresive ca "buzişoară". Totodată Ovidiu foloseşte şi strategii literare datorate lui Ennius. prin succesiunea celor patru vârste ale omenirii şi potopul iniţial Poetul narează legende referitoare la transformarea zeilor în animale. 10). lirismul ardent. mediul geografic. evoluţie. 1. unele elegii sunt convertite în adevărate realizări oratorice tipice sau în exerciţii de şcoală retorică. Romanii iubeau cu pasiune mitologia: multe dintre legendele narate de Ovidiu apar şi pe zidurile caselor din Pompei. De fapt Ovidiu denotă o erudiţie mitologică excepţională. Ci şi pentru că era sfidată chiar sinceritatea sentimentelor erotice. relevă interesul publicului pentru aventurile fabuloase. Nu numai pentru că el sfidează propaganda augusteică printro poezie intimistă şi adesea amorală.e. ei nu cereau decât să îmbătrânească şi să moară împreună. Nu numai deoarece era în treacăt ironizată chiar legislaţia familiară promovată de August (AA. care apare prea devreme şi întrerupe desfătările îndrăgostiţilor (/\m. Prin urmare libertinajul. poetul cere zeilor să-l ajute să înfăţişeze cum au luat corpurile forme noi. dar şi la materialul utilizat de cei mai reputaţi scriitori greci. Ca recompensă. printre care se distinge emoţionanta. Ovidiu practică limba elegantă. se conexează între ele prin diverse artificii. Vergiliu (desigur valorizat în funcţie de optica ovidiană. 61l-724). în Amores. o epopee de factură cu totul originală..). Organic citadin. sunt în cele din urmă transformaţi în copaci (Mef. a animalelor în constelaţii. w. ocelli. w. chiar dacă întrucâtva atenuat de distanţarea de propriul eu.. 1. Neotericii doar le pregătiseră. 1. care se desfăşoară în Metamorfoze.n. prin evocarea destrămării haosului iniţial şi prin formarea unei lumi din cele patru elemente. Astfel Ovidiu răspundea unui orizont de aşteptare mult mai amplu decât cel hărăzit poemelor erotice. cuvântărilor destinate convingerii cuiva.000 de hexametri dactilici. în poemele. datorită schimbării anotimpurilor şi vârstei oamenilor. de la crearea lumii şi până în timpurile în care trăieşte el (Met. 1. care-şi urmează ciclul veşnic. Metamorfozele Intre 2 şi 8 e.. noutăţi aproape totale la Roma. care se iubeau nespus şi primeau ca oaspeţi chiar pe zei. 117-228). Mulţimile romane pot fi identificate în textura lor. Tehnica şi chiar stile-mele suasoriilor. Nu numai pentru că poetul tinde să se distanţeze de poetica artiştilor clasici. ca Homer şi trabanţii lui. o cunoaştere complexă a vechilor legende. Prin "metamorfoză" Ovidiu înţelege şi devenire. în Carmen Saeculare. râuri.

când a fost exilat. ca un caz particular de metamorfoză şi ca o legitimare a legendelor mitologice. căci narează miturile în corelaţie cu anumite evenimente istorice şi legendare. nu putea să-i placă lui August. generator de numeroase efecte vizuale şi auditive. cum se poate traduce într-un limbaj mai clar aserţiunea că acest poem ar constitui o epopee de tip special? Poate că savantul italian Ettore Paratore a avut dreptate când a caracterizat Metamorfozele drept un "gigantic conglomerat de epilii". ca în disputa prilejuită de armele lui Ahile. încât poemul a rămas neterminat Discursul ovidian din această operă cuprinde şase căiţi. proclamat drept lupiter terestru (Met. Ovidiu strecoară aluzii la istoria contemporană şi transpune în lumea legendelor instituţii. Până la un punct.. chiar rafinat. în postura de soţie geloasă. de madrigaluri şi de scandaluri sentimentale. w. artificios construită. w. în care se atribuiau zeilor toate slăbiciunile umane. riturile şi legendele legate de diversele ceremonii El recurge la mitologia greacă şi la folclorul italic. sondarea vieţii interioare a personajelor Metamorfozelor. Descripţiile ovidiene se remarcă prin vivacitatea lor. O problemă complicată s-a pus în legătură cu genurile. 858 şi urm. sărbătorile. pentru exuberanţa culorilor. Abundă formulele şi întrebările retorice. w. Conţinutul fiecărei cărţi se întinde între 700 şi 900 de versuri Poetul comentează calendarul roman. discursul pitagorician este lipsit de profunzime. pe utilizarea unui vocabular expresiv. calendar în distihuri elegiace. Ovidiu mânuieşte o imagistică bogată în reverberaţii. această stranie epopee cosmogonică se prezintă ca lirică. Iunona. 60-470). ca surprinzător. prin modificarea unghiului vizual. 1. când vorbesc succesiv Aiax şi Ulise (Met. înrâurirea retoricii se manifestă deosebit de pregnant. 1. Intr-adevăr. întemeiată pe o subordonare savantă. preţioasă. în definitiv. a unei serii întregi de mituri. ca în cazul descrierii diluviului (Met. încât el prefigurează utilizarea de către Lucan a antimitului. Poetul blamează pe ucigaşii lui Caesar (Met. celebrează gloria lui August. Sau altfel spus. l-22 şt 128-381). de la un detaliu la altul. Ovidiu "cotidianizează" mitul. dacă Metamorfozele constituie o parodie a mitologiei greceşti. ultima carte a Metamorfozelor înglobează. chiar alambicată. Locaşul zeilor este populat de galanterie. Anumiţi cercetători au încercat să descopere forţa motrice a Metamorfozelor în filosofia pitagoriciană. Jocul cu miturile şi cu motivul dragostei rămâne prin urmare structura generativă a universului ovidian. o desfăşurare. termenii şi conotaţiile poetice. moravuri şi comportamente ale Romei arhaice şi mai ales ales ale vremii sale. 821). Miturile sunt umanizate. Gingăşia tonului se îmbină cu senzualitatea moravurilor. devenirii universale. 285-310) sau al cataclismului prilejuit de carul lui Phaeton (Met. Totuşi un poem centrat pe dragoste şi pe jocul dezinvolt. 612-624). prin umorul. Dar cum se prezintă conotaţiile politice. iar planul uman şi cel divin se suprapun adesea. w. pe o scriitură intens colorată. a încercat să sprijine aceste eforturi în "Faste". în chip insolit. w. figuri de stil ca apostofele. Legendele mitologice despre mutaţiile sufletelor şi lucrurilor comportă adevărate scenarii romaneşti. transmigraţiei sufletelor. ca şi divinităţile Olimpului. Fasti. Jocul savuros şi nu pitagorismul. o expunere a unor idei privitoare la concepţia mişcării. 200. 1. 15. w.). are tendinţa să renunţe la limbajul simbolurilor în favoarea celui al semnelor. iar miturile prezentate de Ovidiu apar ca foarte convenţionale. antitezele şi chiasmele.. Delicateţea sentimentelor se impune în anumite poveşti de iubire. Propensiunea spre hiperbolizare emerge adesea din discursul poetului.. îl supune pe Iupiter la un interogatoriu sever (Met. S-ar spune că poetul diminuează distanţarea sa de poetica clasicismului augusteic. v. întrucât fiecare carte este dedicată uneia din primele şase luni ale anului. Astfel s-a evidenţiat pasiunea pentru tot ce se prezintă ca extraordinar. ca în cea mai sus menţionată şi referitoare la Philemon şi Baucis. 210-271). cu tiparele literare practicate în Metamorfoze de Ovidiu. w. Fraza este îndeobşte amplă. întrucât implică trăirea legendelor de către Ovidiu.întâi a Eneidei). Ovidiu se exprimă elegant. Dar sunt emise numeroase principii pitagoreice şi se preconizează doar teoria metempsihozei. Fastele reprezintă o parodiere a cultului religios . în realitate. 2. Fastele Dar n-a participat în nici un fel Ovidiu la eforturile propagandei augusteice? De fapt el. Dar tendinţele spre înnoirea limbajului continuă să acţioneze şi în Metamorfoze. 15. sub forma unui discurs al lui Pitagora (Met. Digresiunile prolifereazăă.. Abundă metaforele şi metonimiile. Totodată poetul trece rapid de la un scenariu la altul. In Metamorfoze. 13. S-a afirmat că. pentru o poetică barochizantă a fantasticului. Ovidiu lucra la alcătuirea Fastelor. De altfel Ovidiu practică abil analiza psihologică. Personajele mitologice rostesc cuvântări structurate după toate regulile retoricii. care nu pot lipsi într-o epopee consacrată printre altele Troiei legendare şi Romei primitive? Chiar în primele cărţi. sentenţele şi maximele. 15.. care le îmbibă. ale căror aniversări erau celebrate de romani. bazată pe asocieri ingenioase de cuvinte.

obiceiuri şi ceremonii. v. sanctus. larg practicată în Ibis şi în Halieutica. ca răzbunător al lui Caesar (Fast. tatăl lui adoptiv. Fastele. poeţi.n. pe care n-o preconizaseră nici elegiacii romani şi nici precursorii lor alexandrini. au fost probabil publicate în anul 12 e. w. într-o a doua ediţie. structurat ca o invectivă dirijată împotriva unui duşman al sau.. dar şi inşi de rang egal cu Ovidiu. şi va determina rechemarea sa din surghiun. 5. sunt evocate pe un ton. w. Poezia exilului Relegarea a avut pentru Ovidiu un puternic efect traumatizant. 563 şi urm. 508 şi urm. Aemilius Macer etc. unde a ajuns în luna mai a anului 9 e. Totuşi Fastele nu puteau plăcea lui August. Cele patru cărţi de Pontice înglobează pe rând zece.n. "sfânt". 433). Cercetătoarea franceză Simone Viarre a demonstrat că Ovidiu oferă informaţii preţioase asupra desfăşurării sărbărtorilor romane. Ovidiu conferă elegiei o orientare inedită. 490 şi urm. nouă şi şaisprezece elegii.. a Calendarului lui Caesar şi. alcătuite în Oobrogea. Ovidiu spera că Germanicus va interveni pe lângă împăratul Tiberiu. Cărţilajja Tristei cuprind succesiv unsprezece. El narează în detaliu anecdote pitoreşti. Ovidiu pare a modera întrucâtva suprabundenţa verbală. după părerea noastră. la Tomis. scris cândva între 12 şi 16 e. Documentarea lui Ovidiu se realizase pe seama operelor lui Varro. Poate. desigur. este aproape complet abandonată în elegiile epistuare. Totuşi reacţia poetului faţă de propriile nenorociri este foarte sincerăjDesţinatarii Tristelorjşunt îndeobşte anonimi şi. 5. Ovidiu a alcătuit. Poetul utilizeaza introspecţia psihologică în modalităţi foarte moderne. care se voia vibrant.roman. 584 şi urm. care îl populaseră. referitoare la zei. învingător al lui Antonius (Fast. poetul sulmonez s-a erijat şi el în postura de Callimah roman. pe când se afla în exil. Strategia jocului.n.). rămas necunoscut până astăzi. ca şi al părţilor (Fast. poetul dezinvolt. efectiv naţională. Se pare că iniţial Fastele fuseseră dedicate lui August. ca Paulus Fabius Maximus. prieteni sau cunoscuţi. zeceLşjjaţruspieze. a Fastelor Praenestine ale lui Verrius Flaccus. Din ultima categorie.. Iar pasajele în care Ovidiu îl laudă pe August sunt deosebit de plictisitoare. unsprezece. w. se situează la interferenţa poemelor elegiace de mari proporţii şi epopeilor didactice. fac parte protectori importanţi ori personaje ilustre. 1. Halieutica. Recunoştinţa oamenilor i-a acordat numele de Augustus. Tristia..n. chiar în drum spre Tomis. cum vom vedea mai jos. poetul a eliminat primele versuri şi a realizat o dedicaţie pentru Germanicus. w. Prima se numeşte "Tristele" . ca şi inspiraţia liturgică. unor rude. îndepărtarea de Roma şi lungii ani petrecuţi în surghiun au prilejuit frustrări acerbe. întocmită de Ovidiu. 1. între 12 şi 16 e. tendinţa spre un limbaj foarte colorat şi foarte figurat. ca Albinovanus Pedo. una. marcate de tribulaţiile surghiunului. De aceea îl declară. Ultima carte de Pontice a fost editată de prietenii poetului. El surprinde existenţa unui . v. auzise felurite legende şi se informase în aceste domenii de la sarcerdoţii italici. căci reputatul autor elenistic explicase în poemul "Cauzele" Aitiai.. Principalul său obiectiv era însă glorificarea Romei şi a lui August. pe care îl împarte cu lupiter (Fast. pentru că Ovidiu asistase în copilărie la diferite ceremonii. timbrul convingător. chiar picante. poemele_£ar _a implica o adresă_maLgeneralaT*TCtuşi s-au întreprins eforturi* p*enWTdentificarea lor. ataşamentul real faţă de vechea religie. 63. 3.ce elegii?*?oemele din Pontice sunt adresate lui Tiberiu. organizat în două culegeri de versuri. Totodată este insistent şi foarte frecvent glorificat August.). Ovidiu a compus în distihuri elegiace un masiv corp de poeme epistulare. 2. 1. Epistulae ex Ponto sau Pontica. Pe urmele lui Properţiu.. în fond barochizant. de altfel. Nu s-au păstrat decât 134 de hexametri dactilici dintr-un alt poem.. literaţi. moden şi extravertit fusese scutit. w. în realitate. 1. 600 şi urm. poemul Ibis. Ovidiu a scris patru cărţi de "Epistule din Pont* sau "Pontice". Celelalte trei. "Halieuticele*. în Faste. Ovidiu însuşi declară că a evitat să le consemneze numele ca să nu-i compromită (Trist.). până în anul 8 e. 700 şi urm. şiu_Er|ridje£inci cărţi de elegii. pe care îl pasiona viaţa literelor. familii. Trecutul Romei şi marile personaje. după moartea lui.). pentru a înfăţişa animalele acvatice şi a da sfaturi pescarilor. Nu lasă însă strategia respectivă nici un fel de vestigii? Desigur că reminiscenţe ale acestei strategii pot fi decelate.. patrusprezece. Ovidiu nu renunţă şi nu poate renunţa la dezinvoltura amuzată şi factice. Lipseau de aici sinceritatea. 65). mai ales a Antichităţilor.n. tovarăşi de studii. 127) şi îl deifică (Fast. de care. soţiei autorului.. dintre care primele două au putut fi scrise în timpul călătoriei spre Tomis. pe cea a amintirilor personale. w. în pofida eforturilor poetului de a-i sluji propaganda. cuvânt sinonim cu augustus (Fast.. 4b. obârşiile unor oraşe. în poemele epistulare. în 322 de distihuri elegiace. la distanţarea mondenă de subiectul abordat. Cum s-a arătat. orator celebru şi intim al lui August.

metaforele şi metonimiile. trad. w. mai ales conotează . erijat în postura de martor obiectivizat. Ovidiu concepe plecarea din Roma ca o moarte sau ca o înmormântare. Referinţele mitologice nu lipsesc nici în Triste şi Pontice. 4.Ovidiu. trad. Nu lipsesc lexemele poetice. 13-l4). cum afirmă limpede: "de vei găsi cusururi în versurile mele // Şi cred că sunt. 1. 7l-74). 23-30).14.am' " "adăuga noTTolintă dizolvare a eului poetului. S-a evidenţiat că semnele plecării guvernează întregul univers imaginar al elegiilor surghiunlui. w. Virtuos al metricii. 5. mai sever decât cel al Dobrogei actuale: poetul deploră nu numai îngheţarea vinului în urcior. w. Subliniază că nu pe locuitori îi urăşte . Raporturile dintre tomitani şi populaţiile înconjurătoare. 1 -6. care adesea se vor şi exacte. priciniie_oenorociriJar_jaJe El_ deplânge solitudinea sa din surghlurf. antitezele. 7). mai cu seamă geţi. dintre romani şi geţi (Pont. De asemenea Ovidiu furnizează date valoroase cu privire la regele trac Cotys. Ovidiu recurgea la adulaţie şi la umiliri exagerate. 1.. El informează frecvent şi variat asupra vieţii la Tomis. w. când uită de propriile tribulaţii.jevocăjjltima noarjţejrjetrecutăîn CapjţaJăjJnainţeApJecJrJLsprejiieieagurjIe. încat poetul ajunsese imun la iradierile ei şi îşi redobândise reacţiile psihice mormăie (Trist. 33-36. 9. Vocabularul elegiilor este impregnat de termeni care să ilustreze dureroasa trăire a exilului: "nenorocire". admirator şi ocrotitor al său.. // Am fost cândva şi vesel: mi-era şi cântul vesel. trecutul său.1. Nicăieri Ovidiu nu s-a distanţat atât de sensibil de paradigmele clasice. Ovidiu realizează o versificaţie elegantă. 3. pe care el însuşi o prezintă. amjşnjnjăţito _ prflejuSeae"barbari. în unele poeme sau în anumite aspecte ale elegiilor.. v. ca şi despre viaţa culturală din Callatis (Mangalia de azi. întemeiată pe stihuri armonioase. de Theodor Naum). 10. din anul 12 e. el a sfârşit prin a se adapta parţial. 4. 3. // Şi sclavul care sapă cu lanţuri la picioare // Prin cântec mai uşoară îşi face munca sa" (Trist. expresiile alegorice. de Theodor De altfel poetul nu se limitează la revelarea propriilor tribulaţii şi la tentativele de a le obiectiva.prag al durerii. 59-60 etc). Lamentele ovidiene invocă modalităţile. anaforele. bazat pe fraze obscure şi construcţii alambicate. w. chiar hiperbolele. adică ale Dunării actuale (Trist. Pont. 8.10. 10. Desigur poetul s-a simţit profund alienat la Tomis. Stilul Tristelor şi Ponticelor Am remarcat sinceritatea şi relativa spontaneitate a trăirilor exilului. o. dolor. w. 3. de puterea imperială în general? în diverse poeme şi îndeosebi în unica elegie a cărţii a doua a Tristelor. Această durere î! cuprinsese până la un asemenea nivel. // Nimic decât aceasta nu e mai de iertat. Chiar şi Ovidiu însuşi a fost nevoit să-şi pună coiful în cap şi să ia sabia. Ovidiu îşi mai îngăduie să glumească şi să propună calambururi. Cu toate acestea. Dar ce atitudine adoptă poetul faţă de August. w. care domnea în Scythia Minor. // Sunt trist? îmi cânt tristeţea. O elegie profund autobiografică se impune ca emblematică pentru căutarea noutăţii. Poetul apelează aici la un stil enigmatic. cum de asemenea am semnalat. tomitane.10). după o recomandare adresată operei 3. 1. Directeţea expresiei domină discursul enunţat în elegiile surghiunuluiCu sinceră tristeţe. Ovidiu oferă informaţii destul de precise despre anumite evenimente şi realităţi din Dobrogea antică. nu-i scrisul după timp" (Pont. foarte monotonă. sunt frecvent înfăţişate de Ovidiu. reziduurile strategiei jocului doct şi concomitent frivol.mai cu seamă lui lupiter. cititorul meu! // Nu gloria o caut: am vrut să uit durerea.. w. 4. n-a asumat în asemenea măsură instrumentele unei scriituri barochizante şi chiar romantice ante litteram. Astfel el este singurul care îl consemnează pe regele Rhoeme-talces şi bătălia de la Aegissus (Tulcea de azi). 4. el însuşi poet. fiere. pot fi desluşite. create de atacurile barbarilor (Trist. "a plânge". Mai mult decât atât. precum şi rigorile unui climat mai aspru decât cel al Italiei şi. apei şi morţii18. vocaţia poetică.n. rigorile climatuluj dobrogean. 9. El mânuieşte de altfel cu abilitaate arta descripţiilor pitoreşti. şi reliefează mutaţia radicală suferită de poezia sa: "Că-n versurile mele eu spun acelaşi lucru. etc. 23-24). comparaţiile. 9). îl impresionează starea de război aproape permanent. călătoria. . De aceea Ovidiu nici nu mai este sigur de valoarea talentului său. Poetul previne învinuirile că îşi repetă larnentele ca într-o nesfârşită melopee. 2. ineditului (Trist. 23-30 şi 45-57). ci şi a apelor Istrului. în treacăt. ca să apere Tomisul (Trist.am arătat că învăţase şi limba getă -. // Să nu mai fiu cu gândul la chinul meu cel greu. 1. August este asimilat zeilor. lucid 16. Ovidiu documentează asupra îndeletnicirilor băştinaşilor. care practicau mai ales agricultura (Trist. De asemenea solicită iertarea şi cere prietenilor slTi obţină âTTufâearelgănrS-'a relevat că acest lirism nou denotă. încât îşi subordonează semnele nopţii. . ce constituie un poem programatic) . ci locurile unde fusese obligat să vieţuiască (Pont. subMrnpacţul_suferinţei autentice. în condiţiile grele. am spune. 3. casus. dar şi creşterea vitelor. am spune chiar clişeele. Dar. le iartă. treptat. "durere". care merge singură la Roma (Trist. 4.. tristeţii şi nostalgiei romantice.

Nicolae lorga şi Grigore Sălceanu piese de teatru. Distihul elegiac dobândeşte la Ovidiu un ritm desăvârşit19. a cuprins şapte versuri ovidiene. Viziunea hedonistă şi idilică despre mitul clasic ca un cult al frumuse}ii. in Evul Mediu. Ovidiu apare ca aproape cel mai popular poet al epocii augusteice în vremea Imperiului. Concluzii Ovidiu n-a fost un poet de foarte mare valoare. cât şi Quintilian fac elogiul lui Ovidiu. Sigis mund Toduţă i-a consacrat o simfonie. în 1803. Dimitrie Cantemir cunoştea temeinic opera lui Ovidiu. De aceea nu au exagerat prea mult cei ce l-au clasificat drept "primul poet român". dar intenţiona să traducă mai mult). publicată în 1679. utilizat de el ca izvor istoric. Cronicarul a utilizat motive ovidiene şi s-a referit. Lope de Vega şi Shakespeare l-au admirat şi utilizat. El nu atestă forţa expresivă. Alexandru Andriţoiu. De asemenea au apărut numeroase lucrări ştiinţifice. Marele învăţat s-a referit şi el la viaţa. Nicolae Lascu. Poezia sa erotică. datorate Măriei Valeria Petrescu. Seneca filosoful îl cita frecvent. Chenier. în 1957. Ea poate chiar emoţiona. BIBLIOGRAFIE: Eugen Cizek – Istoria Literaturii Latine. Bogdan Petriceicu Haşdeu. Theodor Naum etc. romanticii şi postromanticii. Ovidiu constituie un izvor de primă importanţă. lui Ştefan Bezdechi. Pe de altă parte. pe care o preconizau pictura şi poezia Renaşterii. ci şi lirismul consistent. Cum era şi firesc. fără a abandona poetica explicită şi implicită a clasicismului augustele. Ovidiu a fost poetul latin cel mai intens studiat şi tradus în România. vol. în secolul al XlX-lea. iar Nicolae Vermont şi Corneliu Medrea reprezentări plastice. Gheorghe Asachi a evocat exilul lui Ovidiu şi unele versuri ale poetului. dar şi cea a Metamorfozelor şi Fastelor sunt dominate de baletul jocului nonşalant şi artificios. la locul relegării şi la moartea lui. îl admira pe Ovidiu. cu armonia preconizată de această orientare stilistică nici măcar în poezia exilului. De asemenea au tălmăcit în româneşte din Ovidiu. la Sibiu. cărţi dedicate lui Ovidiu. Popa-Lisseanu. de sasul Valentin Franck. In secolul nostru. Ovidiu nu ajunge la o ruptură brutală şi completă cu clasicismul. Ovidiu deschide calea stilului nou. în secolul al XlX-lea. eleganţa sprinţară sau îndurerată a lui Ovidiu poate interesa. Primele traduceri mai importante din operele ovidiene au fost realizate de Vasile Aron. deoarece înţelegea că Ovidiu fusese un precursor al stilului nou. Poemele ovidiene erau intens copiate în mănăstiri şi elevii vremii alcătuiau rezumate ale Metamorfozelor '. Rutilius Namatianus şi Prudentius (supranumit un "Ovidiu creştin") au apelat la precedentul ovidian. Pentru istoria patriei noastre. Receptarea Cum era şi normal. ca Adrian Maniu. Baudelaire au îndrăgit poezia ovidiană. datorită contactului poetului cu meleagurile noastre. Totodată Ovidiu documentează şi informeazăă asupra legendelor greco-romane şi sărbătorilor italice. Diverşi poeţi. în 1970 a fost creată societatea ştiinţifică internaţională "Ovidianum" prezidată de Nicolae Barbu. Ştefan Vârgolici.asupra vieţii cotidiene şi problemelor socio-politice ale Dobrogei antice.fluente. s-au sărbătorit la noi 2. Petre Staţi. Goethe. articole. era inspirată de Ovidiu. Cervantes. Raoul de Pontbriant şi alţii. relativ sincer. Ion Florescu şi Traian Costa.000 de ani de la naşterea poetului. popularitatea lui Ovidiu atinge apogeul. ca şi mai ales . printre care şi Mihai Eminescu (două versuri. surghiunul şi moartea poetului. Chiar Tacit. Cea dintâi tălmăcire românească a unui text latin. Ovidiu a lăsat numeroase ecouri în literatura Renaşterii. iar Claudian. al poeziei latine anterioare. care a tălmăcit legende din Metamorfoze. s-au publicat foarte numeroase tălmăciri din Ovidiu. iar Vasile Alecsandri. încât erau gravate pe zidurile caselor din Pompei. Miron Costin a tradus şi el câteva stihuri din Ovidiu. de detaşare ironică şi autoironică a poetului faţă de propria tematică. în De neamul modoveni-lor. la soarta sulmonezului pe pământul ţării noastre. însă poezia exilului denotă şi conotează trăirea vibrantă a unei experienţe de viată profund amare. Eusebiu Camilar. societate care a organizat mai multe congrese desfăşurate la Constanţa şi la Sulmona 20. Ovidiu s-a bucurat de un deosebit succes în timpul Imperiului. densitatea emoţională a lui Vergiliu sau Properţiu şi nici luciditatea vibrantă a lui Horaţiu. atât cei doi Seneca. Pe de altă parte. esteticii Imperiului în general. Minai Beniuc şi alţii i-au închinat poeme. Elegiile erotice şi Ars amatoria traduceau un nonconformism moral şi politic absolutizat şi sfidau nu numai regimul augusteic. Versurile ovidiene deveniseră atât de cunoscute. G. poate destinde orice cititor modern. I .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful