Imaginea publicã poate fi definitã ca un complex de reprezentãri colective ale unui grup, formate prin rememorarea sau reactualizarea

unor experiente, imagini legate de trãirile sale efective. Acestea sunt fixate pe retina timpului prin imaginarul social ca „expresie a unor activitãþi vitale de naturã psihicã”. Imaginea publicã are, un caracter impersonal, colectiv si primordial. Ca o imagine a inconstientului colectiv, imaginea publicã poate fi definitã ca proiectie simbolicã a unor experiente importante în viaþa umanitãtii care îi conferã sens sau semnificatie prin atitudinea indivizilor fatã de aceste experiente. Imaginea o formã tipicã fundamentalã, a unei anumite trãiri sufletesti, continuu repetate. În marketingul politic si electoral imaginea publicã a unui om politic nu tine de totalitatea elementelor care dau imaginea perfectã a unei personalitãþi ci numai de combinarea acelor elemente pentru realizarea profilului simbolic al candidatului. Succesul constã în adaptarea imaginii la dorinþele publicului, adicã în identificarea simbolicã a acestuia cu rolul desemnat de politician. Tehnicile de publicitate cautã sã adapteze produsul la nevoile umane de bazã în aºa fel încât potenþialii clienþi sã creadã cã produsul respectiv le va satisface aceste nevoi. Faraonul - În Egiptul antic, Menes, fondatorul al statului, nu este „reprezentantul unui zeu, ci zeul însusi“. El era seful clanului soimului care „s-a identificat prin magie cu totemul sãu soimul divin (Horus); el a cucerit restul vãii si deltei si a unit într-un singur sat satele si clanurile independente […]. Riturile sale magice îl fac nemuritor si asigurã fertilitatea pãmântului si cea a turmelor de vite. El a asimila totemurile strãvechilor populaþii care au smuls pãmântul fertil din ghearele mlastinii si ale desertului“. De aceea, faraonul are o putere considerabilã asupra întregului teritoriu egiptean iar simbolul acestei puteri nu este un templu, ci un mormânt monumental care va pãstra resturile zeului-rege si-i va perpetua opera magicã. Terenurile arabile si recoltele aparþineau faraonului. Din acestea, el repartiza o parte nobilimii care îi era supusã întrutotul. Faraonului îi datorau „sufletul“ lor deoarece suveranul asimilase totemurile clanurilor si câstigase nemurire graþie puterii sale magice. Zeii naþionali si locali aveau temple datoritã ofrandelor regelui divin. Numai faraonul avea puterea sã-i adore pe zei ca sã atragã binefacerile lor asupra întregului popor. De fapt, el numea preoþi care aduceau ofrande pentru „viaþa, sãnãtatea si prosperitatea faraonului, sarcinã care uneori era încredinþatã descendenþilor preoþilor locali si membrilor societãþilor secrete care, odinioarã, în perioada predinasticã, erau în slujba totemurilor triburilor”. Tipul flegmatic. Sentimentele lui se formeazã lent si nu ating o intensitate deosebitã. Sentimentele lui nu sunt clar conturate, trainice, nici pozitiv, nici negativ. Viata lui afectivã este destul de rece, puþine lucruri îl fac sã vibreze. Bucuriile, enervãrile mãrunte sunt trecãtoare. Se plictiseste adesea. În lipsa vieþii afective se interiorizeazã mai mult în acþiune. Este predispus spre cinism; ironizeazã entuziasmul celorlalþi. În activitatea politicã este responsabil, calm, realist, pragmatic. Este indiferent la aprecieri si la critic. Este comod, dar desi nu are iniþiative si idei finalizeazã în condiþii optime ceea ce a început. În viaþa particularã este linistit, pasnic, pedant si comod. Liderul dictatorial (totalitar). Caracteristica principalã a acestei categorii de lideri este neîncrederea funciarã în oameni, dispretul fatã de ei. Însãsi modalitatea de selectie a elitelor politice în regimurile totalitare îi predispune pe liderii acestora la un anumit stil de conducere. Structura de cadre a partidului unic din regimurile dictatoriale favorizeazã, prin vectori ideologici specifici, propulsarea liderilor în pozitia supremã de comandã. Partidul se substituie statului, iar liderul se substituie partidului. Toate mecanismele decizionale sunt concentrate în mâinile unei singure persoane: „liderul charismatic“, „liderul infailibil“; „dascãlul proletariatului“; „conducãtorul iubit“. Elementele de populism si cultul personalitãtii care apar, ca urmare a unei asemenea concentrãri de putere, marcheazã stilul de conducere. Liderul totalitar este în ipostaza unui „lup singuratic“. El nu comunicã nici celor mai apropiaþi colaboratori intentiile sale; deciziile sale sunt concomitent comunicate si imperative. Orice îndrãznealã de a le contesta se plãteste scump. Stilul colegial sau consultativ în mecanismul de elaborare a deciziilor este de neconceput. Structurile de conducere ale statului au datoria doar sã aprobe si sã implementeze în viata social-politicã deciziile liderului. Acest stil de conducere are douã consecinte contradictorii: fiecare subaltern umil „îsi versa nãduful“ în teritoriu unde devine un zbir, întrecându-l chiar pe liderul de la Centru: blocarea oricãrei creativitãti a structurilor subalterne, în asteptarea verdictului dat de lider, chiar si în probleme minore. Pe de altã parte, acest stil de conducere amplificã autismul liderului, îl predispune la o izolare totalã fatã de realitate si, în cele din urmã, predispune la aparitia fenomenelor de paranoia si schizofrenie, ca urmare a lipsei de comunicare si a invadãrii proceselor gândirii cu proiecþia personalizatã despre realitate. Componentele Dosarului de cadru: 1.Originea socialã sãnãtoasã: viitorul lider treb sã fie, în gen, fiu de tãran sãrac sau de muncitor. Originea mic-burghezã nu prea e agreatã. Ase vedea dilema lui Stalin cu privire la numirea în functia de secretar general al Partidului Comunist Român a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej sau a Anei Pauker. (Ana Pauker, desi era sustinutã intens de Komintern, avea origine mic-burghezã, activase în Occident, avea un nivel de instruire incompatibil cu orizontul cultural al conducãtorilor comunisti, ceea ce l-a determinat pe Stalin sã încline balanta în favoarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej). 2.Viitorul lider comunist treb sã constientizeze de mic copil

Blaga. 3. T. Viziteazã casele memoriale de la Ipotesti. Câmpina. nu si-ar cunoaste istoria.). Discursul pune accentul pe dimensiunea istoricã a formãrii constiintei nasionale: „Oare cum s-ar simþi un popor care nu si-ar cunoaste trecutul. seful Securitãþii. „Botezul de foc“. Gheorghe Apostol. Iorga. Ceausescu.C. In anul 1929. L. ea s-a inpus de fapt tuturor. Dup ace mai intai in 1929 colectivizarea a fost “voluntara”. V. Dej. Cãlugãreni. între anii 1950-1951 si propus de Virgil Trofin la plenara din martie 1965 pentru aceeasi functie. Stalin definea colectivizarea ca o institutie a colhozurilor (ferme colective) si solvhozurilor (ferme de stat) pentru a izgoni toate elementele capitaliste din agricultura. Alexandru Bârlãdeanu. Iosip Broz Tito etc). nu ar preþui si nu ar cinsti aceastã istorie? Nu ar fi ca un copil care nu ºi-ar cunoaste pãrinþii ti se simte strain în lume? Fãrã nici o îndoialã cã asa ar fi. Arghezi. adevãrata maturizare revolutionarã. Stalin a adoptat primul plan cincinal ce viza colectivizarea agriculturii. Podu Înalt. Reintroduce în circuitul cultural marile valori interzise în perioada anterioarã: N. In 1931 s-a declarat ca in toata tara colectivizarea era in esenta incheiata. […] Iatã de ce noi avem datoria sã cunoastem. Tot în aceastã perioadã Ceausescu se descotoroseste de unii dintre adversarii sãi cei mai incomozi: Alexandru Drãghici. ceea ce echivaleazã cu un veritabil examen de initiere în rândul bãrbatilor. insurecþii. Barbu. Liveni. Stalin 1928-1932. Pârvan etc. 5. I. plinã de pericole. Participarea la un act politic major (lovituri de stat. revoluþii etc. ºeful Comitetului de Stat al Planificãrii. sã studiem trecutul de luptã al poporului nostru“4. Stalin. care a substituit propietatii taranesti individuale proprietatea de stat asupra pamanturilor in scopul nevoii industrializarii. Perioada 1965-1968 poate fi caracteriz prin realiz consensului politic prin vectorul nationalist.R. Aceasta este programul de industrializare al lui Stalin . Se relevã continuatorul si beneficiarul politicii de deschidere naþionalistã inauguratã de Dej între 1962-1964. rãzboaie de eliberare naþionalã. Todor Jivkov.Condamnarea la ani grei de temnitã datoritã acestei activitãti. care le conferã aura de legitimitate necesarã propulsãrii si mentinerii în top.nedreapta alcãtuire a lumii si sã intre din fragedã tinerete în miscarea revolutionarã (Lenin. siturile istorice de la Tebea. 4. Mircesti. fostul secretar general al P. este activitatea în slujba partidului aflat în ilegalitate. stalin pretinzand ca aceasta a fost alegerea libera a taranilor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful