Facultatea de mecanică, Iaşi

Termodinamica găurilor negre

numită raza Schwarzschild. Deplasarea gravitaţionala spre roşu este la această suprafată limită. Termenul este folosit în fizică şi astronomie. Raza Schwarzschild (denumită uneori şi raza gravitaţională) este o rază caracteristică fiecărei mase. Raza Schwarzschild reprezintă abilitatea masei de a curba spaţiul şi timpul. Este un termen folosit în fizică şi astronomie în domeniile teoriei gravitaţiei respectiv cel al relativităţii. 2G ⋅ m r = S c2 unde r este raza Schwarzschild. Gaura neagră are în centrul ei o regiune cunoscută şi ca „singularitate".) nu poate scăpa dintr-o gaură neagră. infint de mare. aşa încât interiorul unei găuri negre nu este vizibil. La suprafaţa limită gravitaţia este atât de mare. raza Schwarzschild este folosită pentru a determina aria de atracţie gravitaţională a unei găuri negre sau pentru determinarea posibilităţii impactului a două corpuri cereşti (de obicei stele). în special în teoria gravitaţiei şi a relativităţii generale. de aici provenind şi numele.O gaură neagră este un obiect astronomic înconjurat de o suprafaţă limită în care câmpul gravitaţional este atât de puternic încât nimic nu poate scăpa după ce a trecut de această suprafaţă orizontul evenimentului. (Aceasta face ca observarea unor evenimente din cadrul acestui orizont [sau orice alt fel de comunicaţie] să devină imposibilă. 2 . m este masa obiectului. care dacă ar conţine o cantitate suficientă de masă (şi ar ajunge la o anumită densitate). Este raza limită dintre două sau mai multe corpuri fără ca unul din cele ele să sufere modificări datorită acţiunii gravitaţionale a altui corp. încât nici o rază de lumină n-are energie suficientă pentru a pătrunde în afară. Viteza de scăpare gravitaţională este la suprafaţa limită egală cu viteza lumini. Aceasta este raza unei sfere în spaţiu. În astronomie. aşa încât raza suprafeţei Deflecţia luminii a unei stele de neutroni limită este egală cu raza traiectoriei circulare. S G este constanta gravitaţională. şi c este viteza luminii.) Radiaţia electromagnetică (lumina de ex. de aici şi denumirea de orizontul evenimentului. gravitaţia ar fi atât de mare încât nici o forţă cunoscută nu ar putea opri masa de la prabuşirea într-un punct de densitate infinită: singularitatea gravitaţională.

Găurile negre sunt considerate ca singularităţi ale Universului. atunci nimic nu va mai putea ieşi. dar nu mai poţi ieşi niciodată. steaua se transformă într-o gaură neagră.) Când o stea se contractă. Orizontul evenimentului sau Raza Schwarzschild este o suprafaţă sferică ce marchează graniţa găurii negre. dar e imposibil s-o faci în direcţia opusă. formând astfel o gaură neagră. (În timpul unei eclipse de Soare. Astfel. dacă lumina nu mai poate ieşi din câmpul gravitaţional al stelei. eşti condamnat să te apropii din ce in ce mai mult de „punctul de singularitate” din centrul găurii negre. lumina stelei va apare mai slabă şi mai roşie (întrucât scade frecvenţa luminii datorită câmpului gravitaţional şi aceasta corespunde cu o deplasare a luminii către capătul roşu al spectrului). din care nimic nu poate ieşi pentru a ajunge la un observator aflat la distanţă. când steaua s-a micşorat până la o anumită rază critică. În cele din urmă. totul este atras de câmpul gravitaţional. putem observa curbarea luminii stelelor ale căror traiectorii trec prin imediata vecinătate a Soarelui. Poţi intra în gaura neagră prin acest orizont. la o stea gigantă masivă. care (teoretic) se contractă la infinit. odată ce ai trecut de orizontul evenimentului. Deci. Astfel.5-3 mase solare. Dar odată cu apropierea de orizont. stelele vor suferi un colaps gravitaţional către un punct cu densitate infinită. din câmpul gravitaţional al stelei şi astfel pentru un observator aflat la distanţă. Robert Oppenheimer (care ulterior a avut o contribuţie importantă la fabricacarea primei bombe atomice) a explicat influenţa câmpului gravitaţional al unei stele asupra luminii. Conform teoriei relativităţii. un tânăr savant american. Când raza stelei în colaps gravitaţional coboară sub raza Schwarzschild. masa care ramane după explozie poate depaşi 2. orizontul pare a fi o suprafaţă sferică netedă şi statică. unde forţa gravitaţională tinde spre infinit. Pentru un observator care stă nemişcat la distanţă mare de gaura neagră. În aceste cazuri când masa este peste masa limită. Există deci un set de evenimente într-o regiune a spaţiuluitimpului. câmpul gravitaţional de la suprafaţa sa devine mai puternic şi conurile de lumină sunt curbate şi mai mult spre interior. nimic nu se poate deplasa mai repede decât lumina. Asta explică de ce e uşor să treci orizontul spre interior. Un asemenea nucleu stelar dens este instabil intrând în colaps gravitaţional. atunci câmpul gravitaţional de la suprafaţa stelei devine foarte puternic şi va determina conurile de lumină să fie curbate spre interior atât de mult încât lumina nu va mai putea ieşi din câmpul gravitaţional. 3 . numită gaură neagră. cu viteza luminii. Limita acestei regiuni se numeşte orizontul evenimentului şi el coincide cu traiectoriile razelor de lumină care nu au reuşit să iasă din gaura neagră. precum şi ce se întamplă conform teoriei relativităţii generalizate atunci când principiul de excluziune al lui Pauli nu putea să oprească colapsul gravitaţional al unei stele masive a cărei masă era peste masa limită. De fapt se mişcă spre exterior. De fapt. Conurile de lumină care indică traiectoriile urmate în spaţiu şi timp de lumină. Orizontul evenimentului are nişte proprietăţi geometrice foarte ciudate. În 1939. traiectoriile razelor de lumină în spaţiu-timp sunt modificate de către câmpul gravitaţional al stelei şi ele vor fi diferite de traiectoriile care ar fi fost dacă steaua nu exista. relativ la singularitate.Geneza Stelele cu masa peste masa limită au o mare problemă atunci când îşi termină combustibilul. au vârfurile curbate uşor spre interior în apropierea suprafeţei stelei. Aceasta face şi mai dificilă ieşirea luminii emise de suprafaţa stelei. ne dăm seama că are o viteză foarte mare.

energia mişcării oscilatorii va fi transferată suprafeţei apei prin intermediul undelor (vizibile pe suprafaţa apei). ar continua să exercite aceeaşi forţă gravitaţională asupra navei spaţiale. trebuie să reamintim că în teoria relativităţii nu există timp absolut. Orizontul evenimentului. Privit de pe nava spaţială. fiecare observator având propria sa măsură a timpului. va ajunge deci la o regiune densitate infinită şi timp zero (sfârşitul timpului). Orice ar cădea prin orizontul evenimentului în gaura neagră. ce emite impulsuri regulate de unde radio) care conţine două stele neutronice ce se mişcă pe orbită una în jurul celeilalte. iar energia pe care o pierd prin emisia de unde gravitaţionale le face să se deplaseze pe orbite spirală una către cealaltă. Astronauţii care sunt pe navă şi privesc colapsul gravitaţional al stelei. 4 . La un moment dat. însă în cele din urmă. este traiectoria în spaţiu-timp a luminii care încearcă să iasă din gaura neagră dar nu reuşeşte datorită imensei gravitaţii şi ştim că nimic nu se poate deplasa mai repede decât lumina. ar observa că lumina stelei va apare din ce în ce mai slabă şi mai roşie (întrucât scade frecvenţa luminii datorită câmpului gravitaţional) până când lumina va dispărea complet. deoarece energia mişcării va fi transmisă undelor gravitaţionale care se răspândesc în spaţiu. steaua s-ar micşora sub raza critică la care câmpul gravitaţional devine atât de puternic încât nimic numai poate ieşi. însă steaua (acum devenită gaură neagră). Să presupunem acum o navă spaţială aflată pe orbită în jurul unei stele care suferă un colaps gravitaţional. cât şi într-un sistem similar format din doua pitice albe. tot ce s-ar observa ar fi o gaură neagră în spaţiu. datorită câmpului gravitaţional al stelei. Teoria generalizată a relativităţii. prezice că obiectele grele în mişcare determină emisia de unde gravitaţionale. Ca şi lumina. va diferi de timpul unui observator aflat la distanţă. Undele gravitaţionale sunt asemenea undelor de lumină (care sunt unde electromagnetice) însă sunt mult mai greu de detectat. Timpul pentru un observator de pe stea.Pentru înţelege ce am vedea dacă am privi colapsul unei stele care formează o gaură neagră. Este întocmai ca atunci când un dop de plută cade într-un bazin cu apă şi care se va oscila o perioadă în sus şi în jos producând mişcarea suprafeţei apei. iar după epuizarea energiei dopul va ajunge într-o stare staţionară. deci nici lumina nu va mai ajunge la navă. ele transportă energia din obiectele pe care le emit şi deci ar fi de aşteptat ca un sistem de obiecte masive să ajungă în cele din urmă la o stare staţionară. care ar continua să se deplaseze pe orbită în jurul găurii negre. care sunt unde ale curburii spaţiului ce se deplasează cu viteza luminii. Modificarea orbitelor a fost observată în ultimii ani atât într-un sistem de doi pulsari („pulsar” este un tip special de stea neutronică.

Atunci când se formează o gaură neagră.Sistem de doua pitice albe care se deplasează pe orbite spirale una în jurul celeilalte În timpul colapsului gravitaţional al unei stele. Orice stea cu masa peste masa limită. se pierde o cantitate foarte mare de informaţii privind corpul din care provine. Astfel de jeturi de particule. care vor coincide însă cu acelea ale corpului care a suferit colapsul gravitaţional. adică în direcţiile polilor săi nord şi sud . încât ar putea focaliza aceste particule în jeturi aruncate spre exteriorul găurii negre de-a lungul axei sale de rotaţie. pot fi într-adevăr observate în mai multe galaxii şi quasari. din sistemul format de cele două. mişcările oscilante ar fi mult mai rapide. particule cu energie foarte înaltă fiind generate lângă gaura neagră de materia care cade înăuntru. ale cărei dimensiuni vor depinde numai de masa sa. 5 . astfel că energia este transportată de undele gravitaţionale cu o rată mai mare şi deci nu va dura mult până când gaura neagră va ajunge într-o stare staţionară. devenind foarte fierbinte şi emiţând raze X. Ei au mai observat însă şi sisteme în care există doar o stea vizibilă care se deplasează în jurul unui companion nevăzut. a fost aruncată în afară. atrăgându-se reciproc datorită gravitaţiei. Materia smulsa de pe suprafaţa stelei se deplasează în spirală către gaura neagră. Astronomii au observat multe sisteme în care două stele se deplasează pe orbite una în jurul celeilalte. Materia de la suprafaţa stelei vizibile. va sfârşi după colapsul gravitaţional într-o gaură neagră perfect sferică. deoarece după formarea găurii negre putem măsura doar masa şi viteza de rotaţie ale acesteia. când se formează o gaură neagră. iar câmpul magnetic ar fi atât de puternic. indiferent de cât de complicată este forma şi structura sa internă.

o contracţie a denumirii în limba engleză quasi-stellar radio source (sursă radio cvasi-stelară). care emite enorme cantităţi de energie.Stea care se deplasează pe orbita spirala in jurul unei găuri negre Jeturi de particule aruncate spre exteriorul găurii negre în direcţiile polilor săi nord şi sud [Un quasar este o galaxie îndepărtată cu un nucleu galactic puternic activ. 6 . asemănătoare prin aceasta stelelor. Asfel se explică numele de quasar. Quasarii au fost identificaţi iniţial ca surse cvasipunctiforme de radiaţie electromagnetică (unde radio şi lumină vizibilă). mai curând decât galaxiilor. care sunt surse extinse.

000 de ori raza Schwarzschild a găurii negre supermasive din galaxie. Stelele din galaxia noastră. Astăzi există un consens ştiinţific în această privinţă: un quasar este o regiune compactă. Materia stelei este smulsa de imensa forţă gravitaţională a găurii negre. în urma căruia să fi rezultat o gaură neagră. alimentată prin discul de creştere.] Numărul găurilor negre este cu siguranţă foarte mare. există o gaură neagră destul de mare. vor fi sfărâmate de diferenţa dintre forţele gravitaţionale ale găurii negre. Rămăşiţele acestor stele. Gazul se va deplasa pe o spirală către gaura neagră (aşa cum se scurge apa dintr-un bazin spre exemplu) şi se va încălzi putând oferi o explicaţie pentru sursa compactă de unde radio şi raze infraroşii din în centrul galaxiei noastre. vor cădea în gaura neagră.Natura acestor obiecte a fost iniţial controversată. În centrul galaxiei noastre. care se vor apropia prea mult de această gaură neagră. rămânând astfel până în anii 1980. întrucât în lunga istorie a universului multe stele trebuie să-şi epuizat combustibilul în urma arderilor şi apoi să fi suferit un colaps gravitaţional. care acţionează pe faţa cea mai apropiată şi cea mai depărtată de gaura neagră. a cărei masă este de circa o sută de mii de ori mai mare decât masa Soarelui. deplasându-se pe o traiectorie spirală către gaura neagră 7 . precum şi gazele smulse de imensa forţă gravitaţională a găurii negre de pe suprafeţele altor stele apropiate. cu rază de 10 până la 10.

cu mase de sute de milioane de ori mai mari decât masa Soarelui. rămânând pentru totdeauna la marginea ei. deoarece aceasta ar însemna că cel puţin o parte din razele de lumină de la limită ar trebui să se apropie unele de altele. însă nu se poate micşora niciodată. Distrugerea unei stele de forţa de gravitaţie imensă a găurii negre. trebuie să fie întotdeauna paralele sau divergente una faţă de alta. Se crede de asemenea. înseamnă că aria orizontului evenimentului poate rămâne aceeaşi sau se poate mări cu timpul. iar dacă două găuri negre s-ar ciocni şi s-ar uni formând o singură 8 . iar după 1970 Stephen Hawking a aratat că limita găurii negre (orizontul evenimentului) este formată din traiectoriile spaţiu-timp ale razelor de lumină care nu mai pot ieşi din gaura neagră. Hawking a realizat că traiectoriile acestor raze de lumină. însă mult mai mari. atunci ele nu ar fi putut fi la limita găurii negre. nu s-ar putea apropia niciodată una de alta. întrucât dacă s-ar apropia. Dacă razele de lumină care formează orizontul evenimentului. Însă dacă aceste raze ar cădea în gaura neagră. materia fiind absorbită de gaura neagră Stephen Hawking şi Roger Penrose au continuat studiul găurilor negre.Materia din univers nu este distribuită uniform ci ea este grupată în stele şi galaxii. nu se pot apropia niciodată una de alta. aria găurii negre ar creşte ori de câte ori în aceasta ar cădea materie sau energie. traiectoriile razelor de lumină în orizontul evenimentului. ele ar trebui să intre una în alta. Astfel. că în centrul galaxiilor şi quasarilor există găuri negre similare. adică limita găurii negre. Astfel. iar aceasta ar echivala cu căderea în gaura neagră.

însă atunci scade cantitatea de energie ordonată disponibilă. nu aleg o direcţie a timpului. Pe măsură ce avansăm în timp. limitând cantitatea de lucru mecanic pe care un sistem îl poate face. Grămezile de sare şi piper vor tinde să progreseze spre un amestec dacă punga este agitată. Entropia şi legea a II-a 9 . Pentru sisteme izolate entropia niciodată nu scade. este deseori privit ca gradul de “dezordine” (cu cât mai mare este entropia. entropia unui sistem izolat va creşte când nu se consumă energie în plus. sistemele tind să progreseze în direcţia creşterii entropiei. Deci. Istoric conceptul de entropie a evoluat pentru a putea explica de ce unele procese sunt spontane. dintr-o perspectivă. Există şi complicaţia că. entropia poate descreşte cu timpul: sistemele ce trăiesc işi descresc entropia prin consum de energie prin costul de a mări entropia mediului lor înconjurător. numită direcţie a timpului. Creşterea entropiei corespunde unor schimbări ireversibile într-un sistem. iar dacă am călători înapoi în timp. În contrast. astfel entropia creşte o dată cu trecerea timpului şi nu scade niciodată dacă nu se intervine cu energie din exterior. Înaintând în timp. în primul rând. şi altele nu.” (Entropia este singura cantitate în ştiinţele de natură fizică ce poate “alege” a direcţie particulară pentru timp. Astfel. măsurarea entropiei este considerată ca un fel de ceas. atunci orizontul găurii negre finale ar fi mai mare sau egal cu suma ariilor orizonturilor evenimentelor celor două găuri negre. a doua lege a termodinamicii spune că.) Un exemplu cotidian al entropiei poate fi văzut prin amestecarea de piper cu sare într-o pungă. entropia este o măsură a numărului felurilor aleatorii prin care un sistem poate fi aranjat. precum mecanica. Acest fapt are consecinţe importante. aria orizontului găurii negre va creşte. Entropia termodinamică este o funcţie de stare non-conservativă de mare importanţă în fizică şi chimie. să se micşoreze spontan la volumul înjumătăţit al recipientului. Din studiul găurilor negre. un atom se poate mişca spre stânga. interzice mecanismele cu „mişcare perpetuă”. acelaşi atom s-ar putea mişca spre dreapta. Acest proces este termodinamic ireversibil. în al doilea sugerează “direcţia timpului. Entropia este aşadar o măsură a tendinţei unui sistem spre schimbare spontană. toate procesele fizice ocurente la nivel microscopic.gaură neagră. deoarece o energie trebuie consumată ca şi căldura reziduală. Separarea amestecului în constituenţi printr-un proces aleatoriu de agitaţie este statistic improbabil si practic imposibil deoarece amestecul are entropie ridicată. Entropia măsoară gradul de dezordine al unui sistem şi se ştie din experienţă că dezordinea tinde să crească dacă lucrurile sunt lăsate în voia lor. Prin contrast. Această comportare fără micşorare a ariei unei găuri negre. comportamentul atomului nu este calitativ diferit în nici unul din cazuri. atunci când în gaura neagră cade materie care transportă entropie. deşi nu măsoară cu acurateţe timpul. local. s-a descoperit că aria orizontului evenimentului creşte atunci când în gaura neagră cade materie şi aceasta era o măsură a entropiei găurii negre. Excurs asupra entropiei În termodinamică si mecanică statistică. amintea de comportarea unei mărimi fizice numite entropie. cu atât mai consecvent dezordinea). ar fi un eveniment astronomic imposibil ca o cantitate macroscopică de gaz. iar suma entropiilor materiei din afara găurilor negre şi ariilor orizonturilor nu s-ar micşora niciodată. ce original umplea un recipient.

În termodinamica clasică. Ca rezultat. o cantitate de măcar TR ∆S de energie trebuie cedată mediului înconjurător sistemului ca şi căldură inutilizabilă ( TR temperatura mediului înconjurător). Mai precis. într-un sistem izolat de mediul înconjurător. a doua lege în conjuncţie cu relaţia fundamentală a termodinamicii ( dE = TdS − PdV ) impune limite asupra abilităţii sistemului de a face lucru mecanic util. şi entropia lui scade cu ∆S . sau într-un caz extrem. Mai explicit. Se poate vedea ca dimensiunile entropiei sunt date de raportul 10 . Entropia în termodinamica clasică Dintr-o perspectivă macroscopică. aceea că. Funcţia de stare are o importantă proprietate. În 1862. entropia unui sistem este definită doar dacă este în echilibru termodinamic. iar condiţia de egalitate să verifice pentru orice proces ciclic reversibil. entropia în termodinamica clasică este interpretată ca o funcţie de stare a unui sistem termodinamic: o proprietate depinzând doar de starea curentă a sistemului. atunci când este multiplicat de o temperatură de referinţă. înseamnp că este energetic mai eficient. independentă de cum a fost atinsă starea. În final. şi T temperatura absolută a corpului la orice moment în timpul cedării căldurii. egale cu zero. o energie TR S nu poate face lucru mecanic util. nu există posibilitatea de un sistem cu mişcare perpetuă. atunci ecuaţia: trebuie să fie verificată pentru orice proces ciclic posibil. entropia nu prea descreşte. Clausius formulează expresia matematică a teoremei dupa cum urmează.” Cantitativ. este imposibil ca orice mecanism operând într-un ciclu să producă lucru mecanic net dintr-un singur buzunar de temperatură. În mecanica. este dată de δ q / T . pe când TR este temperatura celui mai rece buzunar al sistemului. la cel rece. precum o reacţie chimică. ∫ Aceasta este formularea esenţială a legii a doua şi una din formele originale ale conceptului de entropie.Entropia nu are importanţă mai mare decât o are în a doua lege a termodinamicii. Schimbarea entropiei unui sistem la temperatura T absorbând o cantitatite infinitezimală de căldură δ q într-un mod reversibil. conform căreia entropia totală a unui sistem nu poate descreşte decât prin creşterea entropiei într-un alt sistem. în orice proces când sistemul eliberează energia ∆E . În al doilea rând. δq ÑT ≥ 0 . producţia lucrului mecanic necesită transferul de căldură de la buzunarul cald. Clausius spune în legea a doua a termodinamicii (pe care el a numit-o “teorema ce respecta valorile echivalenţelor transformărilor): “Suma algebrică a tuturor transformărilor ocurente într-un proces pot fi doar pozitive. În consecinţă căldura nu poate circula de la un corp rece la unul mai cald fără un lucru mecanic. Fie δ q un element al căldurii cedate de un corp oricărui buzunar de căldură în timpul transformărilor proprii. Deci. este evident ca reducerea în creşterea entropiei într-un proces specificat. poate fi înţeleasă ca o măsură a cantităţii de energie într-un sistem fizic care nu poate efectua lucru mecanic termodinamic. Altfel procesul nu va înainta.

energiei şi temperaturii. începe să se echilibreze în timp ce porţiuni din energia căldurii de la mediul înconjurător cald se extind spre sistemul format din apa si gheaţă. În exemplul cu gheaţa ce se topeşte. de exemplu. care cuantifică efectele ireversibilităţii. În această manieră cantitatea ∆S este utilizată ca un B fel de energie internă.3806504(24) ⋅ 10−23 JK −1 ). energia liberea este legată de schimbările entropiei. diferenţa în temperatură dintre camera caldă (mediu înconjurător) şi paharul rece cu de apă cu gheaţă (sistemul. Într-un sistem termodinamic. care sunt la egale cu dimensiunile constantei lui Boltzmann ( k = 1. descris de Rudolf Clausius in 1862 ca o creştere a dezagregării meloculelor corpului de gheaţă 11 . T ∆S . ∆G = ∆H − T ∆S . În ecuaţia energiei libere a lui Gibbs. Topirea gheţii este un exemplu comun de “creşterea entropiei”. este scăzut dintr-un “totalul” entalpiei ∆H a sistemului pentru a livra energie “liberă” ∆G a sistemului. ce nu face parte din cameră). presiunea. care este o formulă utilizată frecvent pentru a determina dacă reacţiile chimice se vor produce spontan. densitatea şi temperatura tind să devină uniforme după un timp deoarece starea de echilibru are o probabilitate mai mare (mai multe combinaţii de microstări posibile) decât oricare alta stare. în ecuaţia de echilibru energic pentru orice sistem dat.

Energia particulei ce iese creşte. precum E + E = E (conservarea energiei) 2 n 1 (Ergosfera este regiunea situată în exteriorul unei găuri negre rotative. din aceasta regiune. masa/energia fragmentului care părăseşte gaura va fi mai mare decât cea a particulei iniţiale. mecanismul de producere al particulelor accelerate. şi se dezintegrează în doua fragmente. mecanism care se pare ca stă la baza producerii razelor cosmice (particule care călătoresc cu viteză apropiată de cea a luminii). Numele derivă din greacă de la “ergon” care înseamnă “muncă”. poate. o parte din energia rotaţională a gaurii negre este transferată fragmentului. Penrose a arătat că dacă o particulă intră în câmpul gravitaţional al unei găuri negre în rotaţie. dintre care unul este atras în interior iar celălalt reuşeşte să scape. Deci. şi se întinde pe o distanţă care este egală cu raza orizontului evenimentelor. Dacă o particulă intră în ergosferă şi se scindează în două particule.) 12 . Ea are o formă elipsoidală şi situată astfel încât atinge orizontul evenimentelor la polii unei găuri negre.O gaură neagră are efecte stranii asupra spaţiului înconjurator. una din aceasta cade în interiorul găurii negre cu o energie negativă. A primit acest nume deoarece este teoretic posibil de a extrage energie şi masă de la o gaură neagra. iată.

O gaură neagră stelara de 6 mase solare are o temperatură de 10−8 K. şi deci temperatura ei tinde spre infinit. universul va deveni din nou aşa cum a fost la început. ea se evaporă. atunci si cealaltă particulă trebuie sa cadă deoarece nu poate exista în universul nostru o particulă cu energie negativă. deci viaţa acesteia este finită. Gaura neagră dispare printr-o explozie fantastică. Evident. Calculele arată ca această radiaţie prezintă un spectru tipic de “corp negru”. durata de viaţă este 2 ⋅ 1068 ani. particula ce rămâne ajunge la o distanţă mare faţă de gaură. aceasta devine o particulă reală iar pentru un observator distant. Deoarece gaura neagră radiază. Deoarece nu se poate anihila cu antiparticula ei. radiaţia fiind slabă este complet imposibil de a o măsura în timp ce părăseşte gaura neagră.) Deci. După sfârşit. 13 . (Notă: fenomenul opus este imposibil. Dacă o particula ce cade în gaura neagră poartă energie pozitivă. Pentru gaura neagră de 6 mase stelare. Cu cât mai grea este gaura neagră cu atât mai joasă va fi temperatura ei.Să ne imaginăm o creere de astfel de particule în vecinătatea găurii negre. Nu se poate avea o confirmare experimentală directă. Dacă una din antiparticule cade în interiorul orizontului evenimentelor. Pentru a compensarea acestei energii. o radiaţie de evaporare tot apare. aceasta va părea emisă de catre gaura neagră. gaura neagră pierde o cantitate de energie. purtând cu ea energie pozitivă. venind de la gaura neagră. Temperatura găurii negre cu masa M este dată de relaţia: hc3 T= 8π kGM Iar durata de viaţă: 3  M   ⋅ 1066 ani T ≈ M   Θ Diagrama Penrose: singularitatea are un început şi un sfârşit. masa găurii negre devine din ce in ce mică. Fizica încă nu poate explica ultimele etape ale evaporării găurii negre. La sfârşitul vieţii. luată de particulă.

de particule-antiparticule. William Unruh a arătat în 1976 că un observator cu acceleraţie uniformă într-un vacuum se va găsi înconjurat de o “baie termală”. Deci. Şi totuşi. iar legile fizicii. în mod logic. Pierzând entropie căzând într-o gaură neagră este o violare a principiului al doilea al termodinamicii. noţiunea de "sferă magică" delimitează două zone: una din care materia mai poate evada. Cu mult inainte de obsevarea primilor quasari. mai riguroasă găsită de Hawking în 1975. Pentru radiaţia Hawking există o zonă a găurii negre care se micşorează prin pierderea masică datorată evaporării. ea pierde energie gravitaţională sub forma acestor particule (relativitatea generalizată afirma printre altele. asistăm la o dilatare a timpului... Timpul devine mai relativ ca niciodată: este cunoscut faptul că pentru viteze relativiste.. iar altul în care materia să fie continuu "creată". 14 . timpul să îşi înceteze definitiv "scurgerea" ? În interiorul găurii negre există o regiune în care curbura spaţio-timpului devine infinită. de asemenea o altă singularitate care să corespunda genezei de materie.Am văzut că această zonă este comparabilă cu entropia. Unele dintre acestea vor fi absorbite de gaura neagră. şi se bazează pe radiaţia Unruh. va fi. cel mai mare fizician al secolului după Albert Einstein. în absenta forţei imaginative. Este oare posibil ca la viteze hiperrelativiste. a elaborat o teorie a evaporării cuantice. în sensul coexistentei a doua Universuri complementare: unul în care materia este absorbită. Singularitatea rămâne ceva inexplicabil. Hawking a demonstrat faptul că deasupra sferei magice. În jurul singularităţii unei găuri negre simetrice. deşi din interiorul "sferei magice" gaura neagră nu pierde nimic. Iată cum. gravitaţie. aşa cum le cunoaştem astăzi. Einstein şi Rosen au propus un model pe baza căruia materia dispărută în centrul unei găuri negre ar reapare într-un cu totul alt timp şi loc. dar cum pierderea de entropie a găurii negre este compensată cu creşterea entropiei radiaţiei termice. va ocupa un rol primordial în eşafodajul teoretic dedicat. în centrul unei găuri albe. dacă există colapsul materiei şi "dispariţia" acesteia. Stephen Hawking. şi una din care nu. Acesta spune că entropia este o funcţie întotdeauna crescătoare într-un sistem închis. care ar putea coincide ca noţiune cu quasarii. ar trebui să existe. expulzată din celalalt (pentru ca apoi cercul să se închidă prin inversarea de roluri).iar universul este un sistem închis. nu se mai pot aplica. deoarece nimic nu îi poate scăpa. însa altele se vor putea desprinde.Există şi o altă explicaţie pentru această radiaţie. sau fântâni stelare. pentru că nu radiază nici o formă de energie. Ceea ce va fi numit apoi "tunel Einstein-Rosen". energia gravitaţională este suficient de mare pentru a se putea crea perechi stabile. care nu se anihilează. Să fie Big-Bang-ul o astfel de singularitate ? Să fie Universul cunoscut structurat dual. se credea că un corp care nu emite nimic si absoarbe totul. Iniţial. comunicarea dintre ele realizându-se prin intermediul unei astfel de singularităţi ? Unii fizicieni au propus existenţa unor găuri albe. Un aspect extrem de interesant în bizara fizica a găurilor negre rezultă din caracterul reversibil în timp al relativitătii generalizate. referitoare la pierderea de energie suferită de găurile negre. teleportării. a cărei temperaturi T este proporţională cu acceleraţia g (acest efect este foarte slab: T T ≈ 1K pentru g = 1019 m / s 2 ). rece. termodinamică şi mecanica cuantică.radiaţia Unruh. că energia şi materia sunt interschimbabile). nu există o violare a principiului II al termodinamicii. Acest efect implică o dependenţă strânsă între acceleraţie..

în mod aparent paradoxal. h este constanta lui Planck. pentru că "sfera magică" se afla mai aproape de singularitate. o gaură neagră mai mica este mai "fierbinte" decit una mai mare. cum se poate justifica trecerea de la entropie mai mare la entropie minima ? Răspunsul la această întrebare nu este încă elucidat. Entropia care caracterizează o gaura neagră este data de formula kπ A S= 2h unde k este constanta lui Boltzmann. Conform teoriei lui Hawking. deci şi fenomenul de evaporare cuantică este mai intens. transformîndu-se într-o gaura albă.În plus. Acest fenomen pune sub semnul întrebării una dintre legile de bază ale fizicii: principiul entropiei. găurile albe sunt o continuare a stadiului de găuri negre. în momentul în care raza de curbură a spaţiotimpului din interiorul singularităţii atinge un nivel critic. iar forţa gravitaţională de deasupra acesteia este mai mare. Deci entropia creşte odată cu creşterea dimensiunii găurii negre. conform teoriei lui Hawking. iar A este aria găurii negre. 15 . Dacă. gaura neagră va exploda.

html http://ro.wikipedia.C5.youtube.wikipedia.org/wiki/Entropy http://www.com/27%20Gaurile%20negre.110mb.Bibliografie http://en.org/wiki/Thermodynamic_temperature http://nrumiano.htm 16 .org/wiki/Termodinamic%C4%83#Postulatele_termodinamicii http://en.A3ia_entropiei http://altmarius.org/wiki/Entropia_termodinamic%C4%83_(dup%C4%83_Carath %C3%A9odory) http://ro.html http://orionis.org/wiki/Entropia_termodinamic%C4%83_(dup%C4%83_Carath %C3%A9odory)#Defini.org/wiki/Entropia_termodinamic%C4%83_(exemple_simple) http://ro.wikipedia.org/wiki/Black_hole_thermodynamics http://en.wikipedia.ning.3x.com/notes/Teoria_Relativitatii_Generalizate_(2) http://ro.ro/abinitio.wikipedia.fr/Estars/bh_thermo.free.wikipedia.wikipedia.com/watch?v=VvhimW97Kj4&feature=related http://cosmogonie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful