Factorii care blochează activitatea elevilor în mediul şcolar

Unul dintre cei mai importanţi fcatori care blocheazo activitatea elevilor, daca nu chiar primul factor, este atitudinea pe care profesorul o adoptă în momentul în care intrăăn clasă. Astfel, dacă acesta este autoritar, arogant sau din contră plictisit, trist sau deprimat, automat şi elevii vor adopta o atitudine de respingere. Apoi, constrângerea elevilor de a reda conţinutul lecţiei aşa cum le-a fost predat sau redarea unor scheme la conformism le anulează acestora capacitatea de creaţie, improvizaţie şi prin urmare şi interesul lor pentru materia respectivă se va diminua. De asemenea, elevii trebuie să fie evaluaţi corect. Dacă ei vor obţine note mari mult prea uşor şi nu pe merit, nu vor mai simţi nevoia să progreseze şi se vor mulţumi cu puţin iar dacă din contră, vor lucra foarte bine şi corect, însă mereu vor fi criticaţi şi vor obţine foarte greu o notă bună, la un moment dat ei se vor simţi descurajaţi şi interesul lor pentru materia respectivă va scădea. Managementul clasei are şi el un rol foarte important, profesorul fiind obligat să asigure liniştea şi ordinea.