You are on page 1of 1

Ştefan Gheorghidiu - drama intelectualului lucid Personajul principal din romanul "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

", Ştefan Gheorghidiu identificăndu-se în totalitate cu autorul Camil Petrescu, este un personaj-narator, deoarece relatează la persoana I şi analizează cu luciditate toate evenimentele şi stările interioare prin care trece acest intelectual dominat de incertitudini. Eroul trăieşte în două realităţi temporale, cea a timpului cronologic (obiectiv), în care povesteşte întâmplările de pe front şi una a timpului psihologic (subiectiv), drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate în jurnalul de front, în care Gheorghidiu analizează cu luciditate atât experienţa subiectivă a iubirii, cât şi cea obiectivă, trăită, a războiului. Student la filozofie, intelectual lucid, Ştefan trăieşte în lumea cărţilor şi nu se poate adapta lumii afacerilor, reprezentată de unchiul Tache, Nae Gheorghidiu şi Tănase Lumânăraru, cu care eroul nu are nici o legătură spirituală. Dialogulde la popotă despre iubire provoacă o reacţie violentă a eroului, care consideră că "cei care se iubesc au dreptul de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt". Astfel, prin memorie involuntară, se declanşează amintirea propriei poveşti de dragoste, pe care o consemnează în jurnalul defront: "Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la Universitate şi bănuiam că mă înşală". Eroul este o natură reflexivă, care analizează în amănunt, cu luciditate stările interioare, cu o conştiinţă unică, însetat de certitudini şi adevăr. Romanul realist - Ion Textul reprezintă un roman, deoarece este o specie a genului epic în proză, cu o acţiune care se desfăşoară pe mai multe planuri, cu conflicte multiple şi un număr mare de personaje.Romanul este realist în primul rând prin tema pământului care este, de fapt, miza conflictului, pentru că el determină în lumea satului poziţia socială şi autoritatea morală a indivizilor. Acestei teme i se adaugă cea a iubirii, pentru că destinul personajului principal este definit de aceste două mari coordonate. De fapt, nu pământul se află în centrul romanului, ci dorinţa lui Ion de a-l avea. De aceea, putem considera că şi tema destinului este definitorie pentru roman.Titlul este sugestiv din această perspectivă, reprezentând numele personajului principal, care devine astfel, personaj eponim.În ceea ce priveşte structura, romanul este alcătuit din două mari părţi complementare, avand în centru pământul, respectiv iubirea: „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”, cărora li se subordonează cele treisprezece capitole cu titluri sugestive: „Începutul”, „Blestemul”, „Sfârşitul”.O altă trăsătură realistă este prezentarea veridică a oamenilor şi evenimentelor, care se face încă din incipit. În descrierea drumului care intră în satul Pripas, naratorul estompează distincţia dintre realitate şi ficţiune şi surprinde cadrul unei lumi în care naraţiunea pare a continua viaţa însăşi. Detaliile toponimice dau veridicitate prezentării şi îl familiarizează pe lector cu aspectele etnografice şi sociale ale lumii prezentate. În acelaşi timp, descrierea ilustrează condiţia socială a unor personaje şi anticipează rolul acestora în desfăşurarea narativă.Finalul reprezintă descrierea aceluiaşi drum, după încheierea evenimentelor, drum care se pierde, de această dată, în „şoseaua mare”, înscriind destinul individual al personajelor în marele destin universal. Simetria incipitului cu finalul corespunde concepţiei lui Rebreanu despre roman, înţeles ca un „corp sferiod”. Balzacianismul relevat ca un element constitutiv al tehnicii romanesti din Enigma Otiliei, poate fi recunoscut in urmatoarele aspecte: Cele doua subteme ale romanului, care se impletesc intr-o singura actiune: - subtema mostenirii; - subtema paternitatii. Subtema mostenirii. in centrul actiunii sta lupta pentru mostenirea averii lui mos Costache; sub acest raport, Enigma... a fost comparata cu Le Cousin Pons si cu La Rabouilleuse - romane ale lui Balzac.Intreaga miscare epica este construita pe lupta surda care are loc intre doua familii: pe de o parte, Costache si fiica lui vitrega Otilia, pe de alta - clanul Tulea.Aceasta inclestare scoate la iveala pasiunile, rautatea, pornirile rudimentare, zgarcenia - o gama intreaga de trasaturi puse in slujba unui tel nefinalizat: cel care se va imbogati furand banii lui Costache (si provocandu-i moartea) va fi Stanica Ratiu.Tot o "mostenire" este si zestrea pe care Aglae ar trebui sa i-o dea Olimpiei, act refuzat cu obstinatie de maniacul Simion: "Nu e fata mea". Subtema paternitatii. Initial, Calinescu intentiona sa-si intituleze romanul Parintii Otiiiei, dar a renuntat, la sugestia editorului. in acest sens, Ov.S. Crohmalriiceanu observa, pe buna dreptate, ca mai toate personajele cartii pot fi considerate "parinti" ai Otiliei, in sensul ca vor sa aiba grija de viitorul ei.Subtema paternitatii este privita din mai multe unghiuri: pentru Simion este obsesiva, pentru Stanica este generatoare de delir verbal, pentru Pascalopol - devine unul dintre cele doua moduri de o iubi pe Otilia (viril si patern).In centrul actiunii stau doi orfani: Felix si Otilia. Ei vor alcatui "cuplul adamic" cazut intr-o lume care si-a pierdut irecuperabil esenta paradisiaca.In aceasta lume, fluviul heraclitic antreneaza doar noroaiele si murdaria, aducand, prin moartea lui Costache, sfarsitul iubirii celor doi tineri. O alta fateta a temei ar putea fi complexul oedipian al tatalui autoritar, al carui rol este asumat de Aglae.Tot balzaciana este si descrierea minutioasa a mediului ambiant utilizata ca mijloc de caracterizare a personajelor. Asa este ampla expozitiune narativa a romanului, care sugereaza ca in casa neingrijita, cu usi scartaitoare traieste un zgarcit, toi asa cum odaia Otiiiei reflecta gustul pentru frumos al zglobiei locatare.