Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Studiu privind asigurarile in comertul international

CAPITOLUL I – CONSIDERENTE GENERALE 1.1. SCURT ISTORIC Istoria atesta faptul ca inca din timpuri stravechi, oamenii au fost preocupati de prevenirea si mai ales de existenta unor posibilitati de a suporta in comun pagubele generate de producerea unor evenimente nedorite, incerte. Modul unitar de colectare a rezervelor banesti într-un fond comun reprezinta un principiu de baza al conceptului de asigurare. Se poate spune ca asigurarile se constituie întrun sistem de relatii economice, care implica aportul unui numar mare de persoane fizice sau juridice la constituirea unui fond banesc, în conditiile în care, fiind amenintate de asemenea pericole, în existenta si activitatea lor, concep si recunosc oportunitatea prevenirii si înlaturarii pe baze mutuale a prejudiciilor generate de producerea acestor pericole în viitor, probabil, posibile dar nesigure. Sub aspect juridic, pentru a fi operanta,asigurarea trebuie sa capete o anumita forma, evidentiata printr-un anumit contract. Alaturi de contractul propriu-zis de asigurare intervine legea de organizare a activitatii de asigurare, emisa de puterea legislativa, ca izvor de drepturi si obligatii în materie de asigurari. Pentru prima data se vorbeste despre conceptul de “asigurare” într un document cu o vechime de circa 6500 de ani, referitor la mestesugarii taietori de lemne din Egipt, care au constituit un fond de întrajutorare, format anticipat, prin contributia tuturor pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri care i loveau pe membrii colectivitatii. Membrii caravanelor din Babilon, Fenicia si alte tari stravechi se constituiau în organizatii, suportánd în comun pagubele din jafuri si de alta natura, suferite de unii dintr ei în timpul transporturilor.De la romani a ramas un “Regulament al colegiului funerar din Lavinium”,care grupa membrii colegiului intr-o asociatie de inmormantare ce functiona pe baza unor cotizatii.

Pagina 1 din 135

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

La începutul secolului trecut existau în lume 30 de firme de asigurari 14 în Marea Britanie, 5 în SUA, 3 în Germania, 3 în Danemarca, 2 în Franta si cáte una în Olanda, Elvetia si Austro-Ungaria.In jurul anului 1850 numarul lor s a ridicat la 306, cu sedii în 14 tari iar în anul 1969 activau 9700 de institutii de asigurare în 71 de tari. Pe teritoriul Romániei, forme incipiente de asigurare sunt cunoscute cu mult înainte de secolul al XIX lea. Prima organizatie de asigurare propriu- zisa a fost întemeiata de catre Asociatia Meseriasilor din Brasorv în anul 1844, sub denumirea de Institutul General de Pensii din Brasov, avánd caracter de societate de asigurari de viata. Intre cele doua razboaie mondiale activitatea în domeniul asigurarilor sociale s-a intensificat si s -a diversificat avánd loc o patrundere a capitalului strain în sectorul asigurarilor din Románia . In anul 1920 s a constituit la Bucuresti societatea Steaua Románeascacare în 1936 a preluat portofoliul románesc al societatii Phonix din Viena , ajungánd la un capital de 20 milioane lei. Dupa cel de-al doilea razboi mondial , în urma nationalizarii principalelor mijloace de productie, a bancilor si a societatile de asigurare din iunie 1948 , activitatea de asigurare a fost organizata pe baze noi. Societatatile de asigurare au trecut în proprietatea statului cu toate activele si pasivele lor. Atunci a intervenit un element de noutate: capitalul sovietic s -a infiltrat in diverse ramuri ale economiei románesti, inclusiv în asigurari si a fost creata societatea “Sovrom asigurari”. In anul 1952, a fost organizata Administratia Asigurarilor de Stat ADAS cu capital integral román, institutie specializata în operatii de asigurari, reasigurari si de comisariat de avariere. Crearea ADAS-ului marcheaza instituirea monopolului de stat în domeniul asigurarilor . Acest lucru a durat pána în momentul revolutiei din decembrie 1989 care a generat modificari structurale în toate domeniile vietii social-economice din tara noastra, inclusiv in cel al asigurarilor si reasigurarilor.

1.2. CONCEPTUL DE ASIGURARE

Productia bunurilor materiale a constituit dintotdeauna baza existentei si dezvoltarii societatii omenesti. Ca proces permanent si neintrerupt (oamenii nu pot sa produca, dupa cum nu pot inceta sa consume) productia de bunuri materiale presupune in mod necersar si obiectiv raporturi permanente de interconditionare intre om si natura prin intermediul carora
Pagina 2 din 135

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

aumite obiecte sunt desprinse din mediul lor natural si sunt apoi prelucrate in conformitatea cu necesitatile oamenilor. Desi omul a reusit sa patrunda tot mai adanc tainele naturii, pe masura dezvoltarii stiintei si tehnicii activitatea sa economica, patrimoniul intreprinderilor create de acesta si chiar integritatea sa fizica, existenta sa ca persoana, continua fie amenintate de o multitudine de fenomene ale naturii cum sunt cutremurele, inundatiile, alunecarile de teren, grindina, inghetul, seceta etc. Asemenea calamitati pot provoca pagube insemnate agentilor economici si societatii in general. Importante pagube materiale pot fi provocate prin insesi activitatile oamenilor in mod premeditat sau independente de vointa lor. Dintre acestea amintim pagube determinate de incendii, furturi , explozii, greve sau conflicte militare locale. De-a lungul timpului agentii economici au cautat sa descopere si sa aplice diverse mijloace de protectie impotriva riscurilor generatoare de pagube potentiale la care erau expuse activitatile lor de productie si de comercializare , precum si persoanele care exercitau asemenea activitati, fiinta umana in general.Asemenea mijloace, menite sa asigure protectia impotriva riscurilor generate de fortele independente de vointa omului, de fapta altuia sau de insasi fapta persoanei expusa riscului, se bazeaza pe prevenire , asistenta si prevedere. 1. Prevenirea – apare ca cel mai bun mijloc de protectie daca permite suprimarea riscurilor. In realitate s-a dovedit ca are destul de rar un effect radical, indeosebi cand riscurile sunt generate de fortele naturii. 2. Asistenta – este actiunea altuia si face parte dintre primele moduri de reparatie a daunelor. Chiar si tara noastra a beneficiat de asistenta din strainatate dupa Revolutia din decembrie 1989, dupa cutremurul din 1977 sau dupa inundatiile din 1975. In general, asistenta este incerta si de cele mai multe ori, insuficienta. Ea nu poate repara decat partial si momentan si-l pune pe cel asistat, de regula, intr-o pozitie de inferioritate. 3. Prevederea – proprie persoanelor amenintate, implica prelevarea de resurse actuale pentru nevoi viitoare . Asigurarea s-a dovedit a fi forma cea mai reusita si mai eficienta a prevederii. Un act de prevederea al statului nu este tocmai o asigurare. Ii lipseste caracterul imdeiat al protectiei. De exemplu in crearea unor rezerve extraordinare trebuie avut in vedere faptul ca economiile necesita intotdeauna un timp pentru a acumula o rezerva, rezerva care ar trebui cheltuita in modul cel mai eficient cu putinta. O alta forma de protectie care se aproprie de institutia asigurarii din zilele noastre o constituie asa numita “autoasigurare”. Ea consta in crearea de catre fiecare persoana fizica sau juridical in partea unor reserve proprii care sa fie utilizate numai in cazul producerii evenimentelor generatoare de pagube, pentru acoperirea acestora din urma. In fapt, aceasta
Pagina 3 din 135

administrand riscul prin intermediul asigurarii. Practica a dovedit ca unitatile economice. Asigurarea are la baza principiul mutualitatii. din care se compenseaza pagubele suferite de cei incercati. platind un procent realtiv mic din care se compenseaza pagubele suferite de cei incercati. se dovedeste a fi mai mare decat necesitatile reale de protectie oferite de institutia asigurarii prin administrarea fondului de asigurare.ro ! Arhiva online cu diplome. in schimbul platii de catre asigurat a unei sume de bani numita prima de asigurare (premium). cursuri si referate postate de utilizatori. In plus. asiguratul primeste in schimb o garantie de despagubire impotriva pierderii posibile si viitoare . Asigurarea poate fi definite ca un acord de vointa (contract) intre asigurator si asigurat. aceasta forma de protectie .principiu obligatoriu de asiguare.tocilar. a altor activitati sociale utile. se poate dovedi mai mare decat fondul de rezerva acumulat pana la momentul producerii acesteia. greu realizabila si de multe ori insuficienta. obligandu-se sa acopere asiguratului contravaloarea daunelor (suma asigurata) in caz de producere a acestor riscuri. oricat de mari ar fi ele. cel care a asigurat protectia riscului (asiguratorul)este capabil sa acopere paguba si atunci cand acesta s-a produs. la crearea fondului de asigurare. pein care asiguratorul ofera asiguratului protectia pentru riscurile ce si le-a asumat. desi bazata pe prevedere. potrivit caruia fiecare asigurat contribuie cu o suma modesta numita prima de asigurare. privite la scara macroeconomica.Vizitati www. indeosebi cele mici si mijlocii si indifferent de forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. forma de protectie este denumita in mod impropriu “autoasigurare” intrucat nu indeplineste principiul mutualitatii. din punct de vedere economic nu-si pot constitui reserve atat de importante incat sa se considere la adapostul oricaror consecinte materiale si financiare nefavorabile. aceasta practica s-a dovedit neeconomia intrucat priveaza agentii economici de fonduri foarte importatnte care ar putea fi folosite in mod eficient pentru dezvoltarea productiei si comertului. Invers. suma fondurilor de rezerva individuale. au posibilitati materiale limitate. orice paguba este suportata in comun de mai multe persoane si nu-si exercita impactul asupra unei singure persoane si nu-si exercita impactul asupra unei singure persoane (fizice sau juridice). In multe cazuri paguba prin proportiile sale. Platinnd un procent relativ mic din acoperirea exercitata de polita de asigurare persoanei care isi asuma riscul (asiguratorul). Pagina 4 din 135 . In plus.Cu alte cuvinte. Intrucat in cele mai multe cazuri riscul asigurat nu se produce in perioada de asigurare si paguba nu se materializeaza . este total neeconomica. Chiar si intreprinderile mari si foarte mari.

apare necesitatea esalonarii in timp a platii furniturilorde catre importator. PROTECTIA IMPOTRIVA RISCULUI SI NEVOIA DE ASIGURARE Fiecare tara. sa-si poata asigura valuta necesara achitarii bunurilor din importuri de care are nevoie pentru productie. produse de completare. risurile inevitabile legate de livrarea marfurilor pe credit apar si atunci cand furnizorul si cumparatorul sunt rezidenti ai aceleiasi Pagina 5 din 135 . ca si pentru banca finantatoare. bunurile de natura mijloacelor fixe de mare volum si complexitat. Uneori. pe aceasta cale.ro ! Arhiva online cu diplome. pe parti componente. Adesea. In astfel de cazuri. De altfel. In astfel de cazuri. efectuarea exportului prin mijlocirea creditului antreneaza multiple riscuri pentru exportator. In felul acesta. Necesitatea esalonarii platii produselor importate apare si in cazul in care mijloacele fixe nu se livreaaza pe parti componente. marfuri alimentare ori nealimentare destinate aprovizionarii populatiei.tocilar. se incorporeaza in opera de catre achizitor. cumparatorul solicita credit unei banci din tara furnizorului pentru a putea achita la scadenta produsele comandate la import. ca de exemplu masinile de lucru si de putere. adesea importatorii au nevoie de o pasuire de una sau mai multe luni pana isi procura resursele valutare necesare achitarii importurilor. ca de exemplu echipamentele industriale. insa. furnizorul acorda un credit comercial clientului sau extern. extinderea cooperarii economice si financiare dintre state.3. producatorii convin cu furnizorii lor ca plata produselor sa fie esalonata in timp.Vizitati www. Problemele financiare se pun chiar si pentru agentii economici care se aprovizioneaza din import cu materii prime si materiale. In situatia in care plata urmeaza a se face intr-un timp scurt. 1. ca de pilda agentii mici si mijlocii. daca nu imposibil. sa achite dintr-o data intreaga valoare a mijloacelor fixe importate avand o valoare mare si o durata de functionare de 5 -10 ani sau mai multi. Dar. In aceste conditii. pe masura realizarii investitiei. piese de schimb. pentru consumul populatiei ori pentru investitii. furnizorul nu dispune de resurse financiare proprii pentru a acorda clientului sau creditul solicitat nici macar pe o perioada de cateva luni. cursuri si referate postate de utilizatori. mare sau mica. dezvoltata sau in curs de dezvoltare. mijloacele de transport si telecomunicatii etc. In astfel de cazuri. dar au o valoare mare si o folosinta indelungata. creditul devine un instrument care favorizeaza schimburile comerciale internationale. se livreaza treptat. este preocupata sa-si sporeasca exporturile pentru ca. Pentru numerosii agenti economici. ar fi greu.

precum si cu valoarea probabila a efectelor acestuia. Asigurarea este un mijloc de a acoperi o parte a ricurilor cu care se confrunta firmele in activitatea lor de zi cu zi. Fondurile pentru compensarea financiara a asiguratului sunt create de asigurator din primele platite de organizatiile care au cumparat asigurari . Protectia riscului se constituie astfel intr-o marfa specifica (un serviciu) care se vinde si se cumpara ca orice alta marfa. utilajelor.4. imposibilitatea repatrirerii masinilor. denuntarea contractului de catre cumparator in timpul desfasurarii procesului de productie la furnizor. pe o piata specifica. asiguratorul accepta riscul unor despagubiri semnificativ de mari. Riscurile exportului vizeaza: neancasarea contravalorii marfii livrate pe credit sau incasarea acesteia cu intarziere.ro ! Arhiva online cu diplome. numita piata mondiala a asigurarilor. cursuri si referate postate de utilizatori. avariera sau distrugerea marfii in timpul fabricatiei sau al transportuilui. iar tranzactia se realizeaza in moneda nationala. tari.Vizitati www. refuzul cumparatorului de a prelua marfa ajunsa la destinatie.tocilar. Aceasta piata este constituita din totalitatea pietelor nationale ale asigurarilor privite in interdependenta reciproca a legaturilor lor. iar asiguratorii sunt aceia care isi asuma riscul. 1. Asigurarea compenseaza financiar efectele unui eveniment nefavorabil. lucrurile se complica datorita distantelor adesea mai lungi dintre furnizor si cumparator. materialelor si a alttor bunuri deplasate peste granita pentru realizare unor lucrari de cooperare pentru diversi beneficiari externi. raspunderea civila legala a furnizorului fata de terti etc. a monedelor diferite folosite in tarile participante la contract. in cazul in care detinatorul politei va suferi un prejudiciu. Astfel. CLASIFICAREA ASIGURARILOR Pagina 6 din 135 . se poate deduce ca asigurarea reprezinta o metoda de transfer al riscului. In schimbul primelor alocate acestor fonduri. Riscurile asigurabile caracterizeaza acei asigurati care pot suferi pierderi. a termenelor mai indepartate la care se efectueaza platile. adica atunci cand actul de vanzarecumparare pe credit sau prin mijlocirea imprumutului bancar se produce pe piata externa.Fiecare detinator de polita trebuie sa contribuie la fond in mod proportional cu probabilitatea de risc. Cand tranzactiile comerciale constituie operatii de export-import. Asiguratorii nu acopera riscurile speculative care pot conduce la castiguri financiare. a reglementarilor la fel de diferite de la o tara la alta si insuficient cunoscute de furnizorii externi etc.

prin care sunt stabilite drepturile si obligatiile partilor precum si toate celelalte elemente ale asigurarii. 1) Asigurarile de bunuri cuprind valori materiale de orice fel care sunt succeptibile de a fi distruse sau avariate de calamitati naturale. natura raporturilor dintre asigurator si asigurat s. Principalele subramuri ale asiguarilor de bunuri sunt asigurarile de animale. A) dupa modul de realizare a raporturilor juridice de asigurare deosebim – 1)asigurarea prin efectul legii( obligatorie) si 2)asigurarea contractuala (facultativa). domeniul asigurarii. 2) Asigurarea contractuala sau facultative are la baza acordul de vointa al asiguratorului si asiguratului concretizat in contractul de asigurare. obiectul asigurat. Pe langa asigurarea prin efectul legii si asigurarea contractuala exista si unele asigurari obligatorii . supuse amenintarii uor evenimente care pot provoca boala.tocilar. a personalului si elevilor din aeronautica sportiva etc. asigurarile de transport. accidente sau orice alt eveniment sau fenomen (risc). Evidentierea principalelor forme de asigurare nu se poate realiza decat pe baza unor criterii de clasificare representative precum : modul de realizare a raporturilor juridice. 2) de persoane si 3) asiguraile de raspundere civila. viata si integritatea sa. deosebim 1)asigurarile de bunuri . cele de cladiri. asigurarea de accidente “Turist”etc. B) Dupa domeniul asigurarii. cursuri si referate postate de utilizatori. asigurarile de culturi agricole. de masini si instalatii si altele.a. Ea se realizeaza automat. Este o forma de asigurare mai flexibila decat asigurarea prin efectul legii si de aceea raspunde mai bine necesitatilor si intereselor asiguratilor. invaliditatea sau decesul.Vizitati www. 3) Asigurarile de raspundere civila au ca obiect o valoare patrimoniala egala cu despagubirea pe care ar urma sa o plateasca asiguratul (persoana fizica sau juridical ) care a Pagina 7 din 135 . asigurarea continuitatii proceselor de productie etc.).ro ! Arhiva online cu diplome. 1) Asigurarea prin efectul legii nu necesita acordul de vointa al persoanelor fizice sau juridice vizate. impuse prin lege dar care nu intra in vigoare decat dupa incheierea unui contract intre asigurat si asigurator. Aceste asigurari cuprind doua mari grupe ( asigurarile de viata si asigurarile de accidente) care la randul lor include un numar mare de forme de asigurare intre care se includ: asigurarea mixta de viata. In aceasta categorie intra de pilda asigurarea personalului navigant al companiilor e aviatie. teritoriul pe care se acorda acoperirea prin asigurare. daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege cu privire la bunurile sau persoanele care intra sub incidenta asigurarii si are la baza anume interese care apartin societatii in ansamblu ( apararea avutieinationale. asigurarea familiala de accidente. 2) Asigurarile de persoane – au ca obiect persoana fizica.

cat si obiectul asigurarii. Deosebirea dintre acestea consta in elementul de extraneitate care este present numai in cazul asigurarilor externe. D) Dupa riscul asigurat se pot clasifica in urmatoarele categorii : 1) asigurari pentru inundatii. combustibili.asigurari interne si asigurari externe . 5) asigurari de raspundere civila – in legatura cu prejudiciile provocate tertilor ca urmare a unor accidente. cutremure de pamant referitor la cladiri .tocilar. masini si instalatii. coliziuni si prabusiri sau alte accidente ale mijlaocelor de transport. utilaje. deosebim. obiecte de uz casnici s. 2) asiguarari pentru ploi torentiale. ori riscul preluat in sarcina de asigurator. 2) asigurari ale fondurilor de productie circulante/activelor circulante: materii prime. cauzat o paguba unor terte persoane. instalatii. rasturnari. 3) asigurari ale bunurilor de uz casnic ale cetatenilor. explozii. 5) asigurari de persoane etc. 4) asigurari ale culturilor agricole si animalelor. etc. C) Dupa obiectul asigurat asiguarile pot fi clasificate in : 1) asigurari de mijloace de poductie fixe: cladiri. mijloace de transport. Principalele forme ale asigurarii de raspundere civila sunt: asigurarea de raspundere civila legala. decese). materiale. mijloace de transport s. uragane. 3) asigurari pentru derapari. constructii. asigurarea de raspundere civila a conducatorilor auto profesionisti pentru pagubele produse prin accidente cu aotovehicule apartinanad societatilor comerciale. 4) asigurari pentru evenimente ce pot surveni in viata persoanelor fizice ( imbolnaviri. asigurarea de raspundere civila pentru pagubele produse prin accidente. masini. trasnete.a. E) Dupa teritoriul pe care se acorda acoperirea prin asigurare. care se poate afla respective se poate produce in afara limitelor teritoriale ale tarii in care se incheie contractul. accidente.Vizitati www.ro ! Arhiva online cu diplome. de autovehicule.a. Acesta poate fi atat domiciliul in alta tara al uneia din partile contractante ori al beneficiarului asigurarii. alunecari sasu prabusiri de teren la culturi agricole. Pagina 8 din 135 . cursuri si referate postate de utilizatori. grindina. furtuni.

5. de a plati suma asigurata la producerea unui anumit evniment in viata persoanelor asigurate sau de a plati o Pagina 9 din 135 . Asigurarile externe deservesc activitatea de comert exterior. o prezentare a elementelor (notiunilor) care intervin in activitatea curenta din acest domeniu. norma de asigurare. asigurarea constructiilor. contractantul asigurarii. bunurile si persoanele care sunt cuprinse in asigurare. riscul asigurat. despagubirea de asigurare.a. Cunoscand sensul unor notiuni cum sunt: asiguratorul. cursuri si referate postate de utilizatori.a pot fi intelese si aplicate correct prevederile actelor normative care reglementeaza asigurarile de bunuri.Vizitati www. persoane si raspundere civila. riscurile acoperite prin asigurare. mai intai.ro ! Arhiva online cu diplome. asiguratul. durata asigurarii s. Asiguratorul – este persoana juridical (societatea de asigurari ). drepturile si obligatiile ce revin partilor din asigurare etc. se impune. societatile de asigurari.tocilar. suma asigurata. In fapt.prima de asigurare. care in schimbul primei de asigurare incasate de la asigurati isi asuma raspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate de anumite calamitati naturale sau accidente. in calitate de asigurati.a. de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationala s. In actele normative privind asigurarile de bunuri.. si respective.montajul in strainatate si raspunderii constructorului. 1. Principalele categorii de asigurari externe sunt cele privind asigurarea bunurilor in timpul transportului. asigurarea autovehiculelor in perioada care se afla in afara granitelor Romaniei s. ELEMENTE TEHNICE ALE ASIGURARII In vederea cunoasterii modului si a conditiilor in care se infaptuieste asigurarea. persoane si raspundere civila sunt reglementate: raporturile dintre persoanele fizice si juridice care iau parte la asigurare. asigurarea aeronavelor. beneficiarul asigurarii. reasigurarea este o asigurare a asiguratorului direct. asigurarea creditelor pentru export. asigurarea navelormaritime si fluviale. F) Dupa natura raporturilor care se stabilesc intre asigurat si asigurator. in calitate de asiguraori. raporturile stabilindu-se numai intre societati de asigurare. asigurarea poate fi directa si indirecta ( reasigurare). evaluarea de asigurare. constituind un mijloc important de impulsionare a acestor activitati. dauna sau paguba.

Vizitati www.ro ! Arhiva online cu diplome. ei au drepturi egale asupra sumei asigurate. poate incheia o asigurare de accidente pentru salariatii sai. de catre asigurat. asiguratul se suprapune cu contractantul si cu beneficiarul asigurarii. La asigurarile de persoane in calitate de asigurat poate aparea orice persoana fizica care indeplineste conditiile prevazute in actele normative. in asigurarea mixta de viata. beneficiar al asigurarii devine –asa cum s-a aratat mai inainte. atunci el este si beneficiar al asigurarii . In caz de deces al asiguratului inainte de expirarea valabilitatii asigurarii. de exemplu. Se poate afirma ca notiunile de contractant si de beneficiar al asigurarii se intalnesc ca atare numai in cazul asiguraii de persoane. contractantul asigurarii poate fi in acelasi timp si beneficiarul acesteia. sotul. Intre notiunile de contractant si beneficiar al asigurarii nu exista in toate cazurile o delimitare rigida. Astfel. cu conditia ca asiguratul sa nu fi dispus altfel. In cadrul asigurarilor de bunuri si de raspundere civila. calitatea de asigurati o au salariatii pentru care a fost incheiata asigurarea. iar agentul economic este contractantul asigurarii.oterta persoana. in contractul (polita) de asigurare. iar la asigurarile de raspundere civila Pagina 10 din 135 . un agent economic.tocilar. Cand sunt mai multi beneficiari desemnati sau mostenitori. in schimbul primei de asigurare platite asiguratorului . ori prin testament. daca asiguratul supravietuieste pana la expirarea termenului pentru care s-a incheiat contractul de asigurare. cursuri si referate postate de utilizatori. ori persoana fizica sau juridical care se asigura pentru prejudiciul pe care il poate produce unor terte persoane. desemnarea beneficiarului asigurarii se face in cursul executarii contractului de asigurare prin declaratie scrisa. mostenitorii legali etc). In acest caz. Contractantul asigurarii – este persoana fizica sau juridica care poate incheia o asigurare. Alteori . De exemplu. care sunt trasportai la si de la locul de munca cu autovehicule apartinand acestuia. Beneficiarul asigurarii –reprezinta persoana care are dreptul sa incaseze despagubirea sau suma asigurata fara insa ca aceasta sa fie parte la contractul de asigurare. comunicata de asigurat societatii de asigurare. Astfel. isi asigura bunurile impotriva anumitor calamitati naturale sau accidente. In cazul asiguratorilor de bunuri. Asiguratul –este persoana fizica sau juridical care. De mentionat ca beneficiarul asigurarii este desemnat si prin conditiile de asiguarare( de exemplu. terta persoana care devine beneficiarul asigurarii este indicata in mod expres. fara insa ca aceasta sa obtina calitate de asigurat. cat si diferite persoane fizice. in calitate de asigurati pot aparea atat persoane fizice sau juridice. Uneori. despagubire pentru prejudiciul de care asiguratul raspunde-in baza legii-fata de terte persoane.

care o data produs poate conduce. In asigurarea nu pot fi cuprinse toate fenomenele /evenimentele care produc pagube. A doua conditie se refera la faptul ca fenomenul /evenimentul trebuie sa aiba in toate cazurile un caracter intamplator .deoarece daca un anumit bun nu este amenintat de nici un fel de risc. poarta denumirea de caz asigurat sau sinistru. asigurantul se suprapune numai cu contractantul asiguraii. In cazul asigurarilor de persoane. riscul asigurat este folosit in sensul de probabilitate a producerii fenomenului (evenimentului) impotriva caruia se incheie asigurarea. de regula. este greu de presupus ca o persoana ar putea fi interesata sa incheie o asigurare. nu orice fenomen /eveniment generator de pagube poate constitui un risc asigurat. seismul.tocilar. deoarece despagubirea de asigurare este incasata in toate cazurile de tertul pagubit sau vatamat.ro ! Arhiva online cu diplome. deoarece o eventuala cuprindere a sa ina sigurare ar necesita plata de catre asigurat a unor prime de asigurare apropiate sau egale ca marime cu valoarea pagubelor respective. insa. Intr-o asemenea situatie. ci numia cela care indeplineste cumulativ conditiile ce vor fi prezentate in continuare. Cu alte cuvinte. Fenomenul (evenimentul) asigurat . Pagina 11 din 135 . cursuri si referate postate de utilizatori. ploile torentiale etc. Daca asiguratii cunosc asemenea elemnente. nici intensitatea acestuia si nici momentul ivirii lui. uraganul.Vizitati www. Notiunea de risc asigurat are. Riscul asigurat este fenomenul(evenimentul) sau un grup de fenomene care o data produs(e) datorita efectelor sale obliga pe asigurator sa plateasca asiguratului (sau beneficiarului asigurarii) despagubirea sau suma asigurata. Aceasta inseamna ca pentru a se putea incheia o anumita asigurare nu este admisa existenta nici unei posbilitati a partilor participante la asigurare de a cunoaste bunurile sau persoanele care vor fi supuse actiunii fenomenului/evenimentului. care a fost deja produc. incendiul. asigurarea acestuia nu devine necesara .sa fie posibila. este necesar sa avem in vedere faptul ca fenomenul care se produce in mod frecevnt si pe scara larga nu poate fi acceptat drept risc asigurat. O frecventa crescanda a acestui fenomen (eveniment) determina o crestere a pericolului de producere a pagubei si apare mai necesara asigurarea. mai multe sensuri . O prima conditie este aceea ca producerea fenomenului pentru care se incheie asigurarea. De asemenea. riscul asigurat este evinemtul neprevazut. dar posibil de realizat. furtuna. Astfel . de exemplu . riscul asigurat mai poate fi intalnit si in sensul de marime (dimensiune) a raspunderii asumate de asigurator prin incheierea unei anumite asigurari. Un alt sens pe care il are riscul asigurat este acela de disponibilitate de distrugere (partiala sau totala) a bunurilor de unele fenomene imprevizibile cum sunt grindina. la pierderea totala sau partiala a capacitatii de munca a asiguratului. In acelasi timp.

Intr-o astfel de situatie. fiindca despagubirea de asigurare pe care o plateste asiguratorul . la fiecare asigurare incheiata ar avea de achitat despagubiri. in caz de producere a riscului asigurat. dinmasa bunurilor de acelasi fel asigurabile. suma asigurata poate fi egala sau mai mica decat Pagina 12 din 135 . totusi face parte din categoria riscurilor asigurabile pentru considerentul ca momentul producerii lui nu se cunoaste dinainte nici de asigurat nici de asigurator. Valoarea bunurilor cuprinse in asigurare trebuie sa fie stabilita in concordanta cu valoarea reala a acestora. deoarece orice exagerare –intr-un sens sau altul-poate avea consecinte negative fie pentru asigurator. Suma asigurata reprezinta in toate cazurile limita maxima a raspunderii asiguratorului si constituie unul din elementele care stau la baza calcularii primei de asigurare. cursuri si referate postate de utilizatori. trebuie ca acesta sa excluda orice posibilitate de a prelua riscuri care sa-I fie total nefavorabile pentru a-si putea desfasura activitatea in conditii cat mai apropriate de cele stabilite in urma unor observatii statistice si a calculelor matematice efectuate pe baza acestora pentru determinarea nivelului primelor de asigurare. Evaluarea in vederea asigurarii reprezinta operatiunea prin care se stabileste valoare bunurilor in vederea cuprinderii lor in asigurare. fiindca practic. fie pentru asigurat. A treia conditie are in vedere faptul ca actiunea fenomenului/evenimentului este necesar sa poata fi inregistrata in evidenta statistica. A patra conditie presupune producerea fenomenului/evenimentului sa nu depinda de vointa asiguratului sau a beneficiraului asigurarii. asiguratorul n-ar dispune de fondurile necesare acoperirii tuturor pagubelor aparute. care desi se cunoaste ca se va produce in mod cert. pe acelea neunoscute de ei ca intrunind conditiile pentru a putea fi mai usor distruse sau vatamate de producerea riscului asigurat si ar solicita asigurarea lor. pentru a determina volumul raspunderii sale si cunatumul primei de asigurare care revine in sarcina asiguratului.Vizitati www. Suma asigurata este partea din valoarea de asigurare pentru care asiguratorul isi asuma raspunderea in cazul producerii fenomenului/evenimentului pentru care s-a incheiat asigurarea. De la aceasta cerinta face exceptie u singur eveniment . se stabilieste si in functie de valoarea bunurilor asigurate. In cazul asigurarilor de bunuri. Este vorba de riscul de deces.ro ! Arhiva online cu diplome. Referitor la selectia riscurilor din punctul de vedere al asiguratorului. au posibilitatea de a selectiona ( in cazul asigurarilor facultative). este necesar sa se cunoasca cat mai précis valoarea acestuia. Pentru ca un anumit bun sa poata fi cuprins in asigurare. pentru ca asiguratorul sa poata stabili probabilitatea fenomenului/evenimentului pentru care se incheie asigurarea.tocilar.

pentru ca asigurarea este astfel conceputa incat sa nu permita. cursuri si referate postate de utilizatori. exclus mai mare. in expresie baneasca. Despagubirea de asigurare este suma de bani pe care asiguratorul o datoreaza asiguratului in vederea compensarii pagubei produse de riscul asigurat. in cazul in care bunul a fost distrus in intregime si paguba partiala. ea fiind intalnita numai in cazul asigurarilor de bunuri obligatorii. Despagubirea de asigurare poate fi – in limita sumei asigurate.tocilar. intalnim notiunile de paguba totala. in functie de principiul de raspundere al asiguratorului aplicat la acoperirea pagubei.ro ! Arhiva online cu diplome. se intalnesc trei principii care se aplica la acoperirea pagubelor. Pagina 13 din 135 . ca urmare a producerii fenomenului impotriva caruia s-a incheiat asigurarea. principiul primului risc si principiul raspunderii limitate. In practica asigurarilor de bunuri. acordarea unor despagubiri mai mari decat pierderile efectiv mai mari suportate de asigurati. Durata asigurarii reprezinta perioada de timp in care raman valabile raporturile de asigurare intre asigurator si asigurat. intervenita la un bun asigurat. In ceea ce-l priveste pe asigurat acesta are datoria de a plati primele de asigurare la termenele dinainte stabilite. valoarea bunurilor respective. obtinem suma asigurata pentru bunul respectiv Prima de asigurare reprezinta suma de bani dinainte stabilita pe care asiguratul o plateste asiguratorului. Deoarece paguba poate fi egala sau mai mica decat valoarea bunului asigurat.Vizitati www. respectiv principiul raspunderii proportionale. Despagubirea de asigurare este suma de bani pe care asiguratorul o datoreaza asiguratului in vederea pagubei produse de riscul asigurat. atunci cand pierderea intervenita este mai mica decat valoarea bunului. sub nici o forma. pe unitatea de obiect asigurat. Norma de asigurare reprezinta suma asigurata. de a inretine si ingriji in bune conditii bunurile asigurate. Paguba sau dauna reprezinta pierderea. Facand produsul intre norma de asigurare si numarul unitatilor de obiect asigurat. pentru ca acesta sa-si poata constitui fondul de asigurare necesar achitarii despagubirii de asigurare sau a sumei asiguarate la producerea riscului asigurat. Asiguratorul este obligat sa plateasca asiguratului despagubirea pentru pagubele produse bunurilor cuprinse in asigurare de riscurile asigurate sau suma asigurata cuvenita asiguratului sau beneficiarului asigurarii la producerea evenimentului asigurarii.egala sau mai mica decat paguba. stabilita prin lege. asa cum au fost ele stabilite prin contractul se asigurare.

Fransiza deductibila se scade in toate cazurile din paguba .tocilar. s = suma asigurata. Ea poate fi de doua feluri: atinsa(simpla) si deductibila(absoluta). in acest caz o parte din paguba cade in sarcina asiguratului. deoarece el Pagina 14 din 135 . v = valoarea bunului asigurat. Partea din valoarea pagubei dinainte stabilita . poarta denumirea de frasiza. p = paguba. iar d = p*s/v sau d = p*s/v Prin urmare. iar marimea relativa a acesteia (uneori ea absoluta) este stipulata in contractul de asigurare. La acoperirea pagubei dupa principiul primului risc . cat si de raportul dintre suma asigurata si valoarea bunului asigurat.daca aceasta este mai mare decat frasiza. Totoadata. rezulta ca : d/p = s/v.Vizitati www. cursuri si referate postate de utilizatori. fara a putea insa depasi marimea sumei asigurate. Folosind notatiile : d = despagubirea de asigurare. despagubirea este egala cu paguba. constatatrea pagubelor si stabilirae primelor de asiguare la pagubele de un volum mai redus. Caracteristic principiului raspunderi limitate este faptul ca despagubirea se acorda numai daca paguba produsa de riscul asigurat depaseste o anumita limita dinainte stabilita . asiguratorul acopera in intregime paguba –pana la nivelul sumei asigurate. raportul dintre suma asigurata si valoarea bunului nu mai influenteaza nivelul despagubirii. cu atat nivelul despagubirii de asigurare este mai apropiat de cuantumul pagubei. aceasta depinzand doar de marimea pagubei si a sumei asigurate. existenta fransizei il determina pe asigurat sa manifeste mai multa grija pentru prevenirea pagubelor. nu se acorda despagubiri pentru pagubele care se incadreaza in limitele fransizei. in cazul fransizei deductibile despagubirea se acorda numai pentru partea de paguba care depaseste fransiza.ro ! Arhiva online cu diplome. Prin aplicarea principiului raspunderii limitate se evita cheltuielile privind evaluarea. marimea despagubirii de asigurare este influentata atat de nivelul pagubei. care nu reprezinta importanta economica deosebita. in cazul acoperirii pagubei conform principiului raspunderii proportionale. In cazul aplicarii principiului raspunderii proportionale. Prin urmare. Cu alte cuvinte. care cade in sarcina asiguratului. indiferent cat este volumul acesteia din urma. despagubirea de asigurare se stabileste in aceeasi proportie fata de paguba in care se afla suma asigurata fata de valoarea bunului asigurat. Cu cat marimea sumei asigurate este mai apropiata de valoarea bunului asigurat . In cazul frasizei atinse. Nici in cazul fransizei atinse si nici in cel al fransizei deductibile. Deci conform acestui principiu.

Prin urmare contributiile nu sunt nici intamplatoare nici egale.Vizitati www. obtinand Pagina 15 din 135 . De asemenea. Aceste princiu se practica . Distributia politelor este echitabila. protectia este importanta. prin securitatea oferita de asigurare. de exemplu . stie ca daca acestea se produc. Asigurarea reduce temerile asiguratului.Societatile comerciale nu mai sunt nevoite sa creeze rezerve pentru acperirea posibilelor daune. Pe scurt asigurarea nu inlatura riscul. Functiile secundare ale asigurarii cuprind urmatoarele: .6. o societate care se protejeaza impotriva daunelor asigurabile isi poate mari credibilitatea pe piata. deoarece fiecare detinator de polita plateste o suma proportionala cu riscul introdus. Daunele financiare ale asiguratilor sunt distribuite intre toti asiguratii prin compensarea acelora care sufera pagube din fondurile create prin contributia numerosilor detinatori de polite. Functiunea de subscriere din cadrul companiilor de asigurare are rolul de a administra aceste fonduri si de a estima primele aferente fiecarui asigurat. Aceasta ofera incredere si elibereaza detinatorul politei de o potentiala dificultate financiara. sub forma de prime. insa distribuie daunele produse. asigurarea creditului acordat il ajuta pe vanzator sa depaseasca momentuldificil in care se afla. FUNCTIILE ASIGURARILOR Principalele functii ale asigurarii sunt: -distribuirea daunelor intre numerosii detinatori de polite. In schimb acestea vor plati o contributie fixa. o anumita parte din ele o va suporta singur. de exemplu daca un furnizor vinde bunuri pe credit cumparatorului sau. la asigurarea marfurilor in transportul international. Ori de cate ori se pune problema raspunderii legale. Distributia daunelor. oferindu-i securitate. Furnizarea unei protectii. cursuri si referate postate de utilizatori. 1. -reducerea temerilor asiguratului.tocilar. lucru imposibil de realizat in alt mod..ro ! Arhiva online cu diplome. iar acesta la momentul platii se afla in situatia de faliment. astfel incat nici o persoana (organizatie) sa nu suporte o dauna.

-Asigurarile aduc o contributie substantiala la exportul invizibil prin plata primelor externe.Vizitati www. impiedicand realizarea normala a obiectivelor. CAPITOLUL II – PIATA ASIGURARILOR IN ROMANIA 2.Consultanta oferita de asiguratori la evaluare si subscriere sprijina prevenirea daunelor. astfel o protectie financiara impotriva riscurilor asigurate. riscurile intervin in cursul obisnuit al activitatii economice. CADRUL LEGISLATIV REGLEMENTAREA ACTIVITATII DE ASIGURARI ÎN ROMÂNIA Pagina 16 din 135 . bancile si alte institutii financiare solicita existenta unei asigurari maritime pentru a acorda credite de export.Fondurile create si investite de catre asiguratori furnizeaza capital industriei si comertului. ca si oamenii.Securitatea oferita de asigurare faciliteaza creditele de export.ro ! Arhiva online cu diplome. Fondurile societatii pot fi astfel folosite pentru dezvoltare. De asemenea. investitii si export invizibil.Cine-l va compensa pe furnizorul care a acordat un credit cumparatorului sau extern? In cele mai multe cazuri. etc. deoarece. Sa luam in considerare de exemplu situatia in care nu ar exista asigurare. . a prejudiciilor si a pierderilor de orice natura.tocilar. Indiferent de forma acestora. sunt supuse permanent riscurilor de producere a unor daune accidentale. taxelor. Firmele. transfer al riscului. aceasta sarcina va reveni statului. Beneficiile aduse comunitatii se refera la securitate. contribuind astfel la bunastarea comunitatii in general. Beneficii aduse comunitatii. Asa cum am precizat un dintre solutii este aceea de a utiliza fondurile create de asiguratori in acest scop. . Asiguratorii pun la dispozitia detinatorilor de polilte cunostintele si experienta lor. de exemplu.1. cursuri si referate postate de utilizatori. prescrierea daunelor. metodele de stabilire a primelor incurajeaza minimizarea riscului. . iar acesta o va transfera comunitatii prin cresterea impozitelor. Asiguratorii au rolul de administratori ai fondurilor de prime pe care le investesc pentru a obtine o dobanda.

pe principiile concurentei specifice economiei de piata. Pagina 17 din 135 . impreuna cu cele existente. activul si pasivul acesteia fiind preluat pe baza bilantului contabil intocmit la 21 decembrie 1990. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor aprobata la 3. "Astra SA" si "Carom SA". Potrivit acestei legi. sucursale ale unor societati de asigurari straine constituite în România ca societati comerciale de asigurari de drept românesc precum si filiale ale societatilor comerciale de asigurari straine constituite ca reprezentante ale acestora pe teritoriul tarii. Legea nr.04. Societati comerciale din domeniul asigurarilor si reasigurarilor se pot constitui cu avizul prealabil al Oficiului de supraveghere a activitatii de asigurare si reasigurare din Ministerul Finantelor. care potrivit acestei reglementari se realizeaza prin agenti de asigurare si brokeri de asigurare.tocilar. care potrivit acestei legi se numeste Comisia de Supraveghere a Asigurarilor precum si constituirea. potrivit atributiilor ce i-au fost conferite de lege. Prin natura reglementarilor sale. Tranzitia economiei romanesti la economia de piata dupa revolutia din decembrie1989 a impus noi forme de oragnizare si conduecre inclusiv in domeniul asigurarilor . Legea 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor prevede completarea acestora cu Normele emise de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. cursuri si referate postate de utilizatori.ro ! Arhiva online cu diplome. organizarea si functionarea organismului de supraveghere a asigurarilor.Vizitati www.2000 Aceasta reglementeaza constituirea. A fost inlaturat monopolul Administratiei Asigurarilor de Stat (ADAS). reglementeaza de asemenea modul de organizare si desfasurare a pietei de asigurari si a actorilor sai. de societatile pe actiuni "Asigurarea Romaneasca SA".32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor este consacrat intermediarilor în asigurari. asigurarile constituie un subiect deosebit de actual si preocuparea pentru armonizarea continua a legilor române în domeniu este în aceeasi masura actuala. Un capitol important al Legii nr. Actele normative în vigoare care reglementeaza activitatea de asigurare sub aspectul organizarii si functionarii sale cât si a sub aspectul dreptului material: 1 . organizarea si functionarea societatilor de asigurare din România. Potrivit programelor României de aderare la Uniunea Europeana. pot desfasura activitate de asigurare societati de asigurare constituite ca societati comerciale pe actiuni si societati mutuale de asigurare. 32/2000. Totodata au fost create conditii pentru infiintarea de noi societati comerciale in domeniul asigurarilor care sa functioneze. Legea nr.

ro ! Arhiva online cu diplome. prin Hotarâre de Guvern. 32/2000. legea se ocupa de dispozitii cu caracter general. se infiinteaza Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. nivelul primelor de asigurare si conditiile legale de stabilire si de plata a daunelor suferite de terti din accidente de autovehicule revin acum Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor potrivit art. 2. în capitolele urmatoare. prevederi specifice ale diverselor clase de asigurari. aceasta parcurge dreptul asigurarilor. organism independent. Prin aparitia Legii 32 / 2000. 32/2000 va urma un proces de armonizare cu ultimele reglementari în materie din Uniunea Europeana. Membrii Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor sunt numiti de Parlamaentul Romaniei.1995 privind asigurarile si reasigurarile din România. 45 (4) din Legea nr. În România functioneaza doua Fonduri de protectie sustinute din contributia asiguratorilor din piata asigurarilor din România. 3. Pagina 18 din 135 . format din cinci persoane (un presedinte.Vizitati www. cursuri si referate postate de utilizatori. privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor. reglementând raporturile juridice dintre partile participante la actul juridic al asigurarii. de 4 ani pentru vicepresedinte. 2 si respective 1 an pentru membri. la propunerea Ministerului Finantelor. 136 din 29. definind si stabilind principalele elemente constitutive ale contractului de asigurare. 32/2000. În acest sens si Legea nr.12. Pâna la aparitia Legii nr. care. un vicepresedinte si 3 membri). autonom. Astfel. asigurarile obligatorii de raspundere civila pentru pagubele cauzate tertilor din accidente de autovehicule si alte asigurari. anual. Capitolul III al Legii nr. de 3.tocilar. în viziunea legii susmentionate sunt cele de bunuri. competentele de a reglementa. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile din România a fost partial modificat. persoane. Dupa ce în Capitolul I. control si supraveghere a pietei asigurarilor. finate si banci ale Senatului si Camerei Deputatilor si sunt alesi cu un mandat de 5 ani pentru presedinte. stabilea. prin Norme. respectiv asigurarile de bunuri. cu rol de reglementare. Guvernul României. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor este condusa de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor. finantat de societatile de asigurare. Reglementeaza contractul de asigurare si principiile de baza ale principalelor tipuri de asigurari. Legea nr. persoane si de raspundere civila precum si alte asigurari. raspundere civila. Primii membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor au fost numiti in luna iulie a anului 2001. la propunerea comisiilor pentru buget. nivelul primelor de asigurare si conditiile de reglementare si plata daunelor catre tertii pagubiti.

In acelasi timp. cursuri si referate postate de utilizatori.tocilar. prin norme ale Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor. Fondul de protectie al victimelor strazii se constituie anual din contributia asiguratorilor de autovehicule si este administrat de Biroul Asiguratorilor Români de Autovehicule din România (BAAR). Fondul privind protectia asiguratilor se constituie anual prin contributia asiguratorilor români. a noilor reglementari contabile. conform opiniei Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor. criteriu considerat de multi specialisti ca fiind cel mai important în aprecierea soliditatii unei companii de asigurari. Capitalul social minim de 7 miliarde lei impus societatilor de asigurare din România reprezinta în alte tari un nivel redus. pana la alinierea cu standardele europene. legea impune o actualizare periodica a capitalului social minim detinut de catre societatile de asigurare si brokeri de asigurare. Ca urmare. In vederea obtinerii avizului.2.ro ! Arhiva online cu diplome. Fondul este administrat de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. In acest fel se va realiza o crestere graduala. Tocmai pentru a evita acest lucru. iar impunerea "peste noapte" a unui nivel de capital care sa se ridice la pretentiile unei piete ce rivalizeaza cu cea bancara ar însemna distrugerea ei. cererile se insotesc dupa caz de urmatoarele documente: Pagina 19 din 135 . companiile de asigurari sa fie supuse unui nou examen de credibilitate. odata cu intrarea in vigoare. realitatea româneasca este alta: dupa 10 ani în care societatile de asigurare au fost obligate sa detina un capital social de numai 25 milioane lei pentru o clasa de asigurari. prin Ordinul Ministrului Finantelor. intr-un viitor relativ apropiat. Nivelul acestui Fond se stabileste prin Legea bugetului de stat. Restructurarea pietei romanesti a asigurarilor este departe de a fi incheiata.Vizitati www. anul 2002 va aduce. însa.CONDITII DE INFIINTARE A SOCIETATILOR COMERCIALE DE ASIGURARI IN ROMANIA Societatile comerciale din domeniul asigurarilor si reasigurarilor sepot constitui cu avizul prealabil al Oficiului de supraveghere a activitatii de asigurare si reasigurare din ministerul Finantelor. posibilitatea elaborarii si aplicarii normelor privind marja de solvabilitate. este de asteptat ca. 2.

separate pentru fiecare din categoriile de asigurari si reasigurari pe care le practica. anual. memoriu de fundamentare care trebuie sa cuprinda o prezentare a obiectului de activitate si a bazelor financiare ale acestuia. Limita minima a capitalului social subscris este de : 25. asigurari de credite si garantii. proiectul de contract de societate si statut. cursuri si referate postate de utilizatori. Ele isi pot asuma. asigurari de persoane .000 lei. obligatii din contracte de asigurare si reasigurare corespunzator unui volum de prime care dupa deducerea primelor cedate in reasigurare. asigurari maritime. potrivit obiectului de activitate stabilit prin contractul de societate si statut.000.Vizitati www. asigurari de transport. In scopul divizarii obligatiilor ce le preiau prin acceptarea de riscuri.tocilar. Societatile de asigurare pot pot practica una sau mai multe categorii de asigurari si reasigurari . societatile de asigurare.500. al activitatilor de asigurare – reasigurare si al societatilor de reasigurare. altele decat cele de viata. asigurari de incendiu si alte pagube la bunuri. asigurari de aviatie. Capitalul social varsta la constituire nu poate fi mai mic de 30 % din capitalul subscris. cele de asigurare-reasigurare si societatile de reasigurare pot efectua operatiuni de Pagina 20 din 135 . in cazul agentiilor de intermediere care negociaza si incheie contracte de asigurare si reasigurare pentru societatile comerciale de asigurari ori presteaza alte servicii privind incheierea si executarea unor asemenea contracte. Societatile comerciale din domeniul asigurarilor pot efectua operatiunile de asigurare si reasigurare in lei si partial in valuta. declaratia cu privire la capitalul subscris si varsat si la structura acestuia . in cazul societatilor de asigurare.000 lei. In principal ele pot practica uramtoarele categorii de asigurari (OFERTA DE ASIGURARI): asigurari de viata. asigurari de autovehicule. sa nu depaseasca un plafon echivalent cu pana la de cinci ori suma capitalului social varsat si a rezervelor de capital. asigurari de pierderi financiare din riscuri asigurate. asigurari de raspundere civila.ro ! Arhiva online cu diplome. b) 1.

tocilar. a unor parti din obligatiile asumate prin contacte incheiate cu asiguratii si alte forme de cooperare specifice. Constituirea societatilor comerciale in domeniul asigurarilor cu participare straina se poate face prin asociere cu persoane juridice si persoane fizice romane. sunt cunoscute sub denumirea generica de asigurari ale riscurilor financiare si politice. cursuri si referate postate de utilizatori. sa depuna la o unitate bancara din Romania o garantie in numerar echivalenta cu limita minima a capitalului prevazut a fi varsat la constituirea societatilor. CAPITOLUL III FORME ALE ASIGURARII IN COMERTUL INTERNATIONAL 3. in conditiile legii si cu respectarea urmatoarelor cerinte: sa aiba personalitate juridica in tara de origine. ori in alte asemenea situatii. ASIGUAREA RISCURILOR FINANCIARE Asigurarile a caror rentabilitate este dependenta de schimbari in conditiile economice.1. sa obtina in prealabil.Vizitati www. cedare in reasigurare la alte societati.ro ! Arhiva online cu diplome. se pot asocia in uniuni nationale si pot adera la organisme internationale cu caracter profesional. avizul Oficiului de supraveghere a activitatii de asigurare si reasigurare din Ministerul Economiei si Finantelor. societatile comerciale straine si asociatiile asiguratorilor straini pot infiinta reprezentante in Romania. societati de asigurare – reasigurare si societati de reasigurare romane. in reciprocitate sau unilateral. Pagina 21 din 135 . ori pentru bunuri proprietatea acestora . De asemenea. sa fi desfasurat activitate in domeniul asigurarilor in ultimii 10 ani si sa nu se afle in stare de incetare a platii sau faliment. contracte de reasigurare cu societati de asigurare. respectiv de abilitatea debitorului de a face fata obligatiilor sale de scadenta. Reprezentantele infiintate in Romania pot incheia numai: contracte de asigurare si contracte de reasigurare cu persoane juridice sau persoane fizice straine.

Pagina 22 din 135 .1.tocilar. asigurarea de credite (asigurarea creditelor interne. deci la subscrierea riscului.1. cea mai populara forma de asigurare din punct de vedere al incasarilor de prime este asigurarea creditelor de export. Asigurarea creditelor de export Asigurarea de credite este o asigurare specifica economiei de piata si care presupune un sistem de credite dezvoltat. subscriitorul trebuie sa analizeze daca cumparatorul asiguratului va fi in masura. 3. dar si la tara sa. asigurarea de cautiune (garantii) si asigurarea de fidelitate. Politele de asigurare a creditelor de export acopera. a politelor de asigurare si a procedurilor necesare recuperarilor in caz de dauna. cumparatorul asiguratului (creditorul) isi are locul de desfasurare a afacerilor intr-o alta tara. exista diferente in definirea solvabilitatii. sa faca fata la scadenta obligatiilor sale financiare fata de asigurat (detinatorul polieti de asigurare). Termeni utilizati in analiza bonitatii beneficiarului politei de asigurare In asigurarea de credit. dupa toate probabilitatile . Intrucat modalitatea de analiza a tuturor tipurilor de asigurari de credit pe termen scurt este apropiata . fiindca desi obiectivele de baza ale asigurarii creditelor de export sunt aceleasi in SUA si Marea Britanie. prevederile legale si cutuma tarii cumparatorului. asigurarea creditelor de export.polita generala pe cifra de afaceri pe credite. precum si la dezvoltarea economica . in genral credite pe termen scurt (3-6 luni)dar si credite pe termen mediu (1-3 ani). In consecinta. cursuri si referate postate de utilizatori.Vizitati www. va emite polita de asigurare.1.1. numai ca ea se refera la totalitatea cumparatorilor straini pe credit ce fac afaceri cu un vanzator. trebuie avute in vedere informatii economice referitoare nu numai la cumparator .ro ! Arhiva online cu diplome. Deci principala diferanta fata de asigurarea creditelor rezida in faptul ca in cazul exporturilor pe credit. 3. legislatia comerciala din tara clientului si numia dupa o astfel de analiza. in japonia sau Australia.1. asigurarea ratelor de credit si asigurarea creditelor de investitii). Polita cea mai uzuala este si in acest caz. datorita legilor diferite. Acest tip de asigurare cuprinde in general . asiguratorul trebuie sa examineze solvabilitatea si bonitatea clientului asiguratului.

in masura in care Pagina 23 din 135 .ro ! Arhiva online cu diplome.razboi civil. pe credit in strainatate.rascoala. Valabilitatea politei: polita de asigurare intra in vigoare la: in cazul asigurarii creantelor rezultate din livrari de bunuri. potrivit prevederilor contractului de livrare.Asigurarea se incheie pentru a proteja prestatorii de servicii sau producatorii impotriva pierderilor financiare rezultate din insolvabilitatea partenerilor sau neplata prelungita. despagubiri ca urmare a unor calamitati ale naturii. odata cu plata de catre asigurator a despagubirii. la data la care. s-a efectuat prima livrare de bunuri si drepturile asupra acestora au trecut asupra cumparatorului extern.potrivit prevederilor contractului de servicii . 3) amenzi de orice fel. in cazul denuntarii sau rezilierii contractului de asigurare. Forat majora). la data la care.Vizitati www. in cazul nerambursarii creditului acordat. ca urmare a unei clauze excluse din polita de asigurare (de ex. daca acest credit a fost complet rambursat. in cazul asigurarii creantelor rezultate din prestari de servicii. cursuri si referate postate de utilizatori. Raspunderea asiguratorului expira astfel: la data ultimei scadente a creditului acordat. aceasta prestare a inceput. rebeliune. in cazul neplatii prelungite. pentru bunurile vandute sau livrate.tocilar. sabotaj sau alte evenimente asemanatoare. in conditiile normale de credit. 2)penalizari sau orice alte pierderi in legatura cu neexecutarea obligatiilor contractuale.revolutie. la expirarea perioadei de asteptare (la creditele pe termen scurt. sau pentru serviciile prestate. Pentru ca asiguratul sa fie despagubit . debitorul trebuie sa devina insolvabil in timpul valabilitatii asigurarii. In prima parte a unei astfel de analize se definesc urmatorii termeni: Riscul: se asigura numai riscuri rezultate din livrarea de bunuri sau prestarea de servicii. in general 180 zile) si plata despagubirii de catre asigurator. 4) pierderi din diferente de curs valutar 5) despagubiri ca urmare a riscurilor politice despagubiri ca urmare a unui razboi declarat sau nedeclarat. Excluderi uzuale: reclamatii pentru livrari de bunuri sau prestari de servicii necorespunzatoare.

inceperea actiunii de intelegere extrajudiciara intre toti creditorii. ea se exprima in valuta in care a fost incheiat contractul de livrare de bunuri sau de prestare de servicii. ramura economica. la cererea asiguratului. perioada.fara a se fi realizat incasarea. a acestuia din urma. prima de asigurare se plateste anticipat. un termen de rambursare a creditului sau a unei rate exigibile. care este in sarcina asiguratului. asigurarea poate fi reziliata. prin regres. In general. plata primei de asigurare poate fi esalonata in rate semestriale sau anuale.tocilar. f) Prima de asigurare: se calculeaza potrivit tarifului asiguratorului (in functie de tara cumparatorului. Incercarile de recuperare. Situatiile cel mai des intalnite se refera la: depasirea perioadei de asteptare. deschiderea actiunii judiciare pentru intelegere. g) Conditiile de plata ale despagubirii: se refera la certificarea cu documente potrivit prevederilor legale in vigoare in tara debitorului. platibile anticipat. deschiderea procedurii falimentului. cursuri si referate postate de utilizatori. asiguratorul poate accepta prelungirea perioadei de asigurare. mai putin fransiza.incheierea de catre debitor a unei intelegeri cu toti creditorii.Vizitati www. si in general. a insolvabilitatii sau neplatii din cauze comerciale. in valuta in care este incheiat contractul de asigurare. tara in care se face exportul . pentru plata prelungita. etc). ramura economica. perioada de timp etc. deci si avaluarea riscului. sunt efectuate de catre asigurator si dupa scaderea Pagina 24 din 135 .in afara unei actiuni judiciare. intrarea sub incidenta prevederilor referitoare la institutii noi din legile falimentelor gen-reorganizare. In practica ea se situeaza intre 10-50 %. mijloacele tehnice ce se folosesc in lupta cu astfel de calamitati nu au putut fi folosite ori s-au dovedit ineficace. calculata potrivit tarifului de prime. e) Fransiza : reprezinta partea cu care participa asiguratul la despagubiri.ro ! Arhiva online cu diplome. In tarile cu o moneda neconvertibila aceasta asigurare se poate practica in moneda tarii respective dar si cu plata primei si respectiv a despagubirii intr-o valuta convertibila.In caz de neplata a primei de asigurare. in cazul producerii evenimentului asigurat. In eventualitatea in care asiguratul acorda debitorului extern. contra platii unei prime suplimentare. intr-un termen stipulat. in functie de bonitatea si solvabilitatea cumparatorului . In aceste conditii asiguratorul plateste asiguratului. intreaga suma afectata de insolvabilitate. d) Suma asigurata: nu poate depasi valoarea din factura externa. La asigurarile cu o durata mai mare de un an. executarea silita in scopul incasarii creantelor. in suma asigurata se poate include si suma dobanzilor aferente creditului acordat. La cererea asiguratului.

cheltuielilor de recuperare. stabilirea si plata despagubirilor se fac de catre expertii asiguratorului sau de catre expertii angajati de acesta din urma. inclusiv cele neprimite inca de asigurat. precum si sumele realizate prin incasarea unor cambii ori despagubiri de asigurari.Vizitati www. cautiuni etc). 2) instiintarea neaintarziata a asiguratorului daca afla ca in situatia debitorului a intervenit. care nu au fost inca incasate de asigurat. sau depunerile in cont in tara debitorului. -fransiza. bonificatiile. in perioada asigurarii. asiguratorul se subroga in toate drepturile asiguratului contra celor raspunzatori de producerea pagubei. reducerile si serviciile care pot fi incluse in contul acoperirii creantei. efectuate in alt mod decat cel prevazut in contractul de livrare de bunuri sau de prestare de servicii.platile pe care debitorul le-a efectuat pana la ivirea insolvabilitatii. suma este impartita intre asigurator si asigurat. -primele de asigurare datorate pana la sfarsitul perioadei de asigurare.ro ! Arhiva online cu diplome. Asiguratul odata cu cererea de despagubire trebuie sa prezinte si actele si documentele doveditoare ale insolvabilitatii debitorului si cuatumului creditului neachitat. h) Obligatiile asiguratului se refera la: 1) obtinerea. Pagina 25 din 135 . dupa efectuarea cheltuielilor. -platile in contul datoriei. dar a caror incasare este posibila.tocilar. cursuri si referate postate de utilizatori.sumele obtinute din realizarea drepturilor de orice fel (garantii. bilanturi si informatii financiare de preferinta expertizate de societati de specialitate). din creditul asigurat dar nerambursat se scad: . starea de insolvabilitate sau ca aceasta este iminenta. contrapretentiile. de referinte si informatii asupra solvabilitatii si bonitatii cumparatorului sau beneficiarului extern (informatii bancare. i) Constatarea pagubelor. potrivit proportiei dintre suma asigurata si fransiza. In limitele despagubirii platite. dar a caror incasarea este posibila. 3) luarea tuturor masurilor asiguratorii pentru incasarea creantei sau micsorarea pagubei 4)punerea la dispozitia asiguratorului a actelor si documentelor cu privire la starea de insolvabilitate a debitorului. . inainte de incheierea contractului de livrare de bunuri sau prestarea de servicii. Pentru stabilirea despagubirii. sumele realizate din vanzarea bunurilor care fac obiectul livrarii pe credit sau cele realizate in orice alt mod in urma valorificarii sau gajarii acestor bunuri.

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Polita de asigurarea individuala,pe fiecare tranzactie comerciala se incheie pe baza delclaratiei de asigurare completata si semnata de asigurat. Declaratia trebuie sa contina: -denumirea si adresa completa a debitorului; -denumirea si adresa completa a asiguratului; -perioada si termenul de realizare a contractului de livrare de bunuri sau prestare de servicii; -suma creditului; - conditiile si termenele de rambursarea creditului; - modul de garantare a creditului; -referinte si informatii aspura bonitatii si solvabilitatii debitorului; - procentul de dobanda asupra creditului acordat, daca se cere includerea acesteia in asigurare; orice alte informatii poate detine in legatura cu creditul; In urma verificarii de catre subscriitor a tuturor acestor informatii, se decide daca limita creditului nu trebuie micsorata, in functie de situatia debitorului si dupa ce se agreaza limita si fransiza, se stabileste prima de asigurare si se emite polita de asiguare.

3.1.1.2. Analiza riscului de credit. Metoda celor 5P.

In analiza riscului de credit pe termen scurt, metoda cea mai folosita atat in sistemul bancar cat si in asigurari , este asa numita metoda a celor 5 P ( in engleza: people, purpose, payment, protection si perspective, respectiv personal, scopul, plata, protectia si perspectiva). 1) People- personalul - reprezinta de fapt, analiza societatii, competentei sale in afaceri, situarea sa in ramura, realatiile sale cu bancile, experienta trecuta referitoare la abilitatea de a fi rambursat la termen creditele acordate. In acelasi timp trebuie realizate posibilitatile de expansiune si performantele din industria respectiva. Purpose- scopul- trebuie definit scopul pentru care se acorda credit debitorului, achizitionare de noi active si daca acest fapt este in concordanta cu situatia financiara ( concordanta cu contul de profit si pierderi si bilanul firmei). Se stabileste daca este vorba de achizitionare de active cu caracter sezonier,active non-sezoniere sau servicii si bunuri pentru marirea capacitatii productive.
Pagina 26 din 135

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

3) Payment -plata- presupune o analiza a experientei trecute, pentru a avea o baza privitoare la posibilitatile si dorinta viitoare, de a rambursa creditul. Care au fost conditiile de plata din trecut si evidentiate in situatiile financiare, platile la termen sau care este media de intarziere la platile pe credit. Se analizeaza cu acest prilej si calitatea furnizorilor cumparatorului strain si situatia conturilor de debitori si creditori. 4) Protection- protectie- care este gradul de protejare determinat de bilantul societatii cumparatoare , ce alte modalitati de protectie interna sau externa ar exista ( cash flow foarte bun, garantii, avaluri, ipoteci sau bunuri ipotecabile sau gajabile etc.) 5) Perspective - perspectiva- acestui credit, in general pentru asigurarea unui numar mai mare de afaceri dar si risc asumat pentru asigurator. Toate informatiile de mai sus alcatuiesc u portret robot al debitorului : natura societatii , a produselor si serviciilor sale, prezenta sa pe piata, principalii furnizori si clienti , conditiile de vanzare ale produselor sale, capacitatea si eficienta societatii , trendul activitatii, eforturile de dezvoltare, relatii cu bancile. Acest portret precede analiza financiara care se bazeaza in general, pe trei situatii si anume: - situatia veniturilor si cheltuielilor -situatia surselor si utilizarii fondurilor (fluxul de numerar proiectat) - bilantul; Situatia veniturilr si cheltuielilor stabileste rezultatele activitatii de productie, beneficiile ramase dupa acoperirea din vanzari a cheltuielilor de exploatare , amortizarii dobanzilor la creditele pe termen mijlociu si lung si impozite ctre stat , deci asigurarea fondurilor necesare desfasurarii activitatii. Elemente stabilite cu ajutorul acestei situatii sunt preluate in cele doua situatii financiare. In efectuarea analizei, se utilizeaza indicatori ca: "proportia beneficiilor nete fata de totalul vanzarilor " sau "rata de acoperire a dobanzii(proportia beneficiilor fata de platile de dobanzi la imprumuturile scadente ). Situatia surselor si utilizarii fondurilor, reprezinta protectia financiara a principalelor surse financiare si destinatia sau utilizarea acestor surse. Punctul de plecare la intocmirea acestei situatii il constituie valoarea neta a beneficiului sau pierderilor rezultate din situatia veniturilor sau cheltuielilor, valoare ce trebuie corectata cu elemente de costuri ce nu constituie efectiv o cheltuiala. Aceasta situatie constituie in fapt planul de finantare al creditului, aratand in ce masura sursele imprumutate si proprii vor acoperi cheltuielile.
Pagina 27 din 135

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Indicatorul cel mai folosit in anazila este "rata de acoperire a datoriilor", care se determina ca raport intre beneficiu + amortizare si rata de rambursare a creditului + dobanda . Necesar este ca acest indicator sa fie oricat mai mare decat 1, pentru a nu determina o lipsa de surse financiare si deci incapacitatea de plata- insolvabilitate. Bilantul se intocmeste dupa principiile cunoscute ale echilibrului intre totalul mijloacelor evidentiate in activ si totalul surselor inregistrate in pasiv. Compararea elementelor de activ se face pe active curente si fixe, iar a celor de pasiv pe pasive curente, pasive pe termen lung, capital si fonduri proprii. Aceasta grupare asigura determinarea capacitatii debitorului de a face fata obligatiilor de plata imediata, precum si cunoasterea permanenta a structuii fondurilor debitorului. Evaluarea bilantului se face se face pe baza de indicatori printr-o analiza de trend. Indicatorii sunt examinati pe baza performantelor trecute si sunt apreciati in lumina normelor istorice. Analiza trendului este suplimentata cu compensarea in cadrul ramurii. Bonitatea firmei nu poate fi evaluata izolat. Analiza economica, atat macro cat si micro economica, presupune evaluarea trendului si a ramurii respective . Pentru analiza bilantului producatorilor , angosistilor, detailistilor si companiilor din sfera serviciilor se folosesc urmatoarele tipuri de indicatori: 1) de lichiditate – masoara capacitatea unei societati de a-si onora obligatiile la scadenta. 2) de activitate – masoara gradul de eficienta in folosirea activelor firmei; 3) de acoperire (parghii) – masoara folosirea resurselor atrase si riscul financiar; 4) de profitabilitate – masoara capacitatea firmei de a avea o rentabilitate buna. 1)Indicatorul de lichiditate masoara capacitatea firmei de a-si onora obligatiile pe termen scurt, prin ciclul de transformare al numerarului. Pentru asigurarea creditelor pe termen scurt, acesti indicatori sunt deosebit de relevanti. Cei mai folositi sunt indicatorul activitatii curente si cel al testului acid. Indicatorul curent este raportul dintre active curente si pasive curente, dezavantajul constand in faptul ca in active se include si stocurile sau alte active greu vandabile. Acest dezavantaj nu il intalnim la indicatorul testului acid care se calculeaza ca raport intre activele rapide si acelasi pasive curente. Activele rapide sunt cele care pot fi transformate in numerar intr-o perioada scurta de timp. Este un activ ce masoara mai corect lichiditatea intrucat izoleaza activele cele mai lichide (numerar, actiuni vandabile, alte investii pe termen scurt, sume de incasat), excluzand stocurile, avansurle, alti debitori, precum si postul active curente. Daca acest indicator este subunitar, trebuie analizate cu grija situatia stocurilor societatii.
Pagina 28 din 135

costul marfurilor vandute / vanzarile nete) si masoara profitabilitatea procesului de productie. pentru consumul populatiei ori pentru investitii. se livreaza treptat.ro ! Arhiva online cu diplome. Masura profitabilitatii activelor este raportul intre venitul net raportat si activele totale. sa-si poata asigura valuta necesara achitarii bunurilor din importuri de care are nevoie pentru productie. de a imbunatati profitabilitatea.1. comparand situatia veniturilor cu categoria corespunzatoare din active.3. 3. este preocupata sa-si sporeasca exporturile pentru ca. Pentru analiza productivitatii si rentabilitatii capitalului se foloseste indicatorul rotatia activelor totale (vanzari nete / active totale). Acest indicator nu ia in cosiderare componenta activelor sau mixul datoriei/capital. Adesea. Acesti indicatori se determina ca raporturi intre datorie(sau diverse tipuri de datorii) si capital.Vizitati www. Institutii publice de garantare a exporturilor Fiecare tara. examineaza eficienta cu care sunt folosite activele. pe masura fabricarii lor. 2) Indicatorii de activitate masoara utilizarea resurselor . Rotatia capitalului circulant se deteremina ca un raport intre vanzarile nete ale societatii si capitalul circulant si indica cererea de capital circulant pentru cresterea vanzarilor. Riscurile exportului pe credit si modalitati de protejare impotriva acestora. mare sau mica. O valoare ridicata indica nevoia de mai multe fonduri pe termen lung. 3) Indicatori de acoperire (parghii) reflecta masura in care se foloseste finantarea prin credite. In aceste conditii. se incorporeaza in opera de catre achizitor. care reprezinta raportul intre vanzarile nete si fondurile fixe nete. bunurile de natura mijloacelor fixe de mare volum si complexitate. Acest indicator variaza mai mult in functie de ramura. Printre indicatorii cei mai folositi se numara marja profitului brut( venituri . dezvoltata sau in curs de dezvoltare.tocilar. apare necesitatea esalonarii in timp a platii furniturilor de catre importator. masoara eficienta si productivitatea societatii. Pagina 29 din 135 . 4) Indicatorii de profitabilitate masoara capacitatea conducerii de a controla cheltuielile.1. Sunt indicatori de risc financiar. pe parti componente. pe masura realizarii investitiei. Rotatia fondurilor fixe nete. pe aceasta cale. si tot astfel. flexibilitate si capacitate de palta a datoriei. cursuri si referate postate de utilizatori. ca de exemplu echipamentele industriale.

ca de pilda intreprinderile mici si mijlocii. In astfel de cazuri. furnizorul acorda un credit comercial clientului sau extern. lucrurile se complica din cauza distantelor adesea mai lungi dintre furnizor si cumparator. Cand tranzactiile comerciale constituie operatii de export-import. In cazurile de mai sus. In felul acesta. marfuri alimentare ori nealimentare destinate aprovizionarii populatiei. Probleme financiare se pun chiar si pentru agentii economici care se aprovizioneaza din import cu materii prime si materiale. refuzul cumparatorului de a prelua marfa ajunsa la destinatie. riscuri inevitabil legate de livrarea marfurilor pe credit apar si atunci cand furnizorul si cumparatorul sunt rezidenti ai aceleiasi tari.ro ! Arhiva online cu diplome. In astfel de imprejurari. adica atunci cand actul de vanzare-cumparare pe credit sau prin mijlocirea imprumutului bancar se produce pe piata interna. a monedelor diferite folosite in tarile participante la contract. cumparatorii convin cu furnizorii lor ca plata produselor sa fie esalonata in timp. sa achite dintr-o data intreaga valoare a mijloacelor fixe importate.tocilar. cumparatorul solicita credit unei banci din tara furnizorului pentru a putea achita la scadenta produsele comandate la import. adesea importatorii au nevoie de o pasuire de una sau de mai multe luni pana isi procura resursele valutare necesare achitarii importurilor. Pentru numerosi agenti economici. furnizorul nu dispune de resurse financiare proprii pentru a acorda clientului sau creditul solicitat nici macar pe o perioada de cateva luni. daca nu imposibil. ca si pentru banca finantatoare. a reglementarilor juridice la fel de diferite de la o tara la alta si insuficient cunoscute de furnizorii externi etc. piese de schimb. ar fi greu. dar au o valoare mare si o folosinta indelungata. iar tranzactia s efectueaza in moneda nationala. cursuri si referate postate de utilizatori. extinderea cooperarii economice si financiare dintre state. Uneori. denuntarea contractului de catre cumparator in timpul desfasurarii procesului de productie la Pagina 30 din 135 .Vizitati www. ca de exemplu masinile de putere si de lucru. insa. creditul devine un instrment care favorizeaza schimburile comerciale internationale. efectuarea exportului prin mijlocirea creditului antrezenaza multiple riscuri pentru exportator. In situatia in care plata urmeaza a se face intr-un termen scurt. De altfel. avand o valoare mare si o durata de functionare de 5-10-15 ani sau mai multi. Dar. mijloacele de transport si telecomunicatii etc. a termenelor mai indepartate la care se efectueaza platile. Necesitatea esalonarii platii produselor importate apare si in cazul in care mijloacele fixe nu se livreaza pe parti componente. produse de completare. Riscurile importului vizeaza: neincasarea contravalorii marfii livrate pe credit sau incasarea acesteia cu intarziere.

In functie de natura lor. De asemenea. riscuri politice si riscuri valutare. din alte cauze decat cele asimilate riscurilor politice Riscul politic imbraca forma unor evenimente independente de vointa si de solvabilitate cumparatoruluisi care il impiedica sa-si onoreze obligatiile asumate de creditorul extern Este vorba de razboi. institutile publice si institutiile private ale caror angajamente sunt garantate de un organism public. atunci cand intervine una din cauzele urmatoare:faliment. Riscul comercial consta in deteriorarea situatiei financiare a cumparatorului. riscurile comerciale tin si de neplata prelungita a sumelor datorate. in afara Romaniei. Cumparatori privati sunt considerati acele societati comerciale care pot fi declarate falite in caz de insolvabilitate si pot fi urmarite in instantele de drept comun. Cumparatorii publici sunt acele entitati ce nu pot fi declarate falimentare. orice masura de execuitare silita asupra proprietatii debitorului care nu a condus la plata integrala in favoarea asiguratului a sumelor facturate. sau societati comerciale cu capital majoritar de stat. care Pagina 31 din 135 . pentru a se sustrage de la obligatia contractuala sau pentru a obtine o reducere de pret. municipalitatile. aceste riscuri pot fi grupate in riscuri comerciale. imposibilitatea repatrierii masinilor. razboi civil.Vizitati www. revolutie. de catre cumparator. suspendarea sau moratoriul oficial asupra platilor datorate de catre debitor si alte hotarari similare in conformitate cu sistemul legal in tara debitorului.tocilar. riscuri provocate de calamitati naturale sau alte cauze de forta majora.ro ! Arhiva online cu diplome. Neonorarea. ci de reaua credinta a cumparatorului. cursuri si referate postate de utilizatori. Nu sunt excluse nici cazurile de neplata a sumelor datorate. furnizor. greva si alte evenimente asimilate. determinate nu de insolvabilitate.revolta. raspunderea civila legala a furnizorului fata de terzi etc. In aceasta categorie intra administratiile de stat sau teritoriale. cand acesta reclama defecte tehnice imaginare la produsul importat. situatie in care debitorul sau garantul lui nu a platit suma asigurata 6 luni de la scadenta stabilita initial. Masuri cu caracter politic pot fi luate si de terte tari ori de organisme internationale impotriva tarii importatorului. materialelor si a altor bunuri deplasate peste granita pentru realizarea unor lucrari de cooperare pentru diversi beneficiari externi. care poate fi public sau privat. avarierea sau distrugerea marfii in timpul fabricatiei sau al transportului. utilajelor.executarea unei hotarari judecatoresti de omologare a concordatului incheiat intre debitor si creditorii sai. ce impiedica indeplinirea contractului de export. Riscul comercial se refera la insolvabilitattea debitorului. a angajamentului asumat fata de furnizor. poate fi provocata de factori cu actiune pe termen lung sau de cauze accidentale sau ireversibile. concordat fara procedura juridica cu toti creditorii sau cu majoritatea acestora.

in transferul banilor din tara cumparatorului. Riscurile de forta majora sunt reprezentate de evenimentele de tipul catastrofelor naturale (de exemplu:inundatii. Dupa perioada in care apar riscurile mai pot fi: de fabricatie si de credit. dupa data inceperii riscului. prin intermediul careia plata trebuie efectuata. in intervalulde timp de la semnarea contractului si pana la achitare furniturii.ro ! Arhiva online cu diplome. poate determina pierderi pentru furnizor si castig pentru cumparator sau invers. Sunt excluse de la asigurare: situatiile de forta majora aparute pe teritoril Romaniei.tocilar. toate pierderile rezultate din imposibilitate de a institui proceduri legale in tara cumparatorului datorita lipsei sau proastei functionari asistemului legal sau judiciar din tara in cauza si retragerea sau nereinnoirea licentei de export sau impunerea unor restrictii la export. sechestrarea sau achizitionarea unor bunuri apartinand unor agenti strain. ca urmare al unui moratoriu general. refuzul admiterii pe teritoriul tarii a anumitor produse. declarat de guvernul din tara cumparatorului sau de guvernul unei alte tari. il pun pe acesta din urma in imposibilitatea de a-si respecta obligatiile fata de furnizor. furnizorilor sau subcontractorilor acestora. ramanand nerecuperate cheltuielile angajate pana in acel moment daca marfurile aflate in curs de fabricatie nu pot fi revandute decat cu pierderi Pagina 32 din 135 . utrmure cicloni eruptii vulcanice ) sau alte evenimente asimilate acestora. Riscul valutar apare atunci cand in efectuarea unui export cu plata la termen se utilizeaza doua monede: spre exemplu contractul se in moneda tarii furnizoare (sau in moneda unei terte tari).avand ca efect restrangerea importurilor. situatiilor care nu sunt definite ca forta majora in contractul extern. iar plata furniturii de catre cumparatorul extern se efectueaza in moneda tarii sale. Caracter politic imbraca si masurile luate de autoritatile publice-guvern. Modificarea raportului dintre cele doua monede. In aceeasi categorie a riscului politic intra si dificultatile si intarzierile mai mari de 180 de zile. banca centrala.Vizitati www. riscurile esentiale la care este expus contractantul general sau producatorul de produse cu ciclu lung de fabricatie:intreruperea contractului din motivce independente de vointa sa si rezilierea contractului de catre cumparatorul strain.limitare transferului valutar. Intre momentul intrarii in vigoare a contractului extern si momentul livrarii. ogane vamale . cursuri si referate postate de utilizatori.In acest context ar putea fi citata instituirea embargoului impotriva unei tari de catre Consiliul de Securitate. ori de catre una sau mai multe tari. situatiile datorate contractului grneral sau producatorului de produse cu ciclu lung de functionare.

Acelasi caracter. în completarea sau în locul acestora. nici chiar asigurarea clasica nu poatae oferi protectie deplina furnizorilor angajati in exporturi cu plata la termen sau bancilor care acorda credite cumparatorilor externi. Acolo unde asigurarea clasica nu poate prelua riscurile politice care ameninta furnizorii nationali. iar apoi utilizeaza diferite instrumente si tehnici de lucru financiare si juridice. cu exceptia cazului in care acest refuz este indreptatit. altele au optat pentru organizarea de societati având statut juridic de drept privat In tara noastra.dupa caz. impreuna cu asigurarea riscului de credit. Pentru contracararea riscurilor exportului pe credit.Asimilat riscului de fabricatie este si cel de refuz al preluarii bunurilor de catre cumparator.ro ! Arhiva online cu diplome. Ea este organizata ca o societate comerciala pe actiuni care activeaza în domeniul bancar si în cel de asigurare al creditului de export. înfiintata în anul 1992 cu sprijinul statului român. prezinta si debitorii publici si impotriva carora nu se pot lua masuri de constangere pentru a-i determina sa-si respecte obligatiile asumate. si de aceea ei fac apel la protectia prin asigurare. furnizorii fac investigatii ample cu privire la solvabilitatea clientilor potentiali inainte de semnarea contractului. cât si în numele si contul statului. institutii publice. rezultand din masurile luate de autoritatile publice din tara importatorului si care au un caracter neasigurabil. de regula. pentru asigurarea si reasigurarea creditelor la export. intervine statu. neasigurabil. cursuri si referate postate de utilizatori. Pagina 33 din 135 . furnizorii nu se pot pune la adapost de toaate riscurile exportului. ca agent al acestuia autorizat. creanta sa asupra debitorului strain. EXIMBANK desfasoara actiuni atât în nume si în cont propriu. de garantarea exporturilor se ocupa anumite institutii publice. Asa este cazul riscurilor politice . producatorul si/sau exportatorul de produse cu ciclu lung de fabricatie este de a nu incasa la scadenta. societati de asigurare cu statut de drept privat. Intr o serie de tari. Potrivit statutului sau si a legislatiei în vigoare. Dupa livrare. in valuta convenita.tocilar. In unele situatii. a fost creata Banca de Export Import a României. Institutiile care actioneaza din împuternicirea si pentru contul statului îmbraca diferite forme juridice: departamente ale administratiei de stat. Acest risc poarta denumirea de “risc de credit”.Vizitati www. In ciuda acestor masuri de precautie. dupa livrare. riscul cel mai importatnt pentru contractantul general. Acest risc este denumit generic “risc de fabricatie”si este acoperit printr-o polita de asigurare emisa in favoarea exportatorului. importante. Asigurarea riscului de fabricatie se acorda.

precum si evaluarea proiectelor si tranzactiilor de comert exterior pe care statul român e interesat sa le sprijine.V.) una dintre cele mai mari societati private de pe piata mondiala de asigurari de credite. In anul 1996. (Nederlandsch Creditverzerhering Maatschappij N. Activitatea de asigurare de credite derulata de EXIMBANK a continuat sa se inscrie în anul 1996 în trendul si practica internationala din domeniu. scutiri de taxe vamale pentru importurile de completare. Pentru spijinirea exporturilor. Merita amintita si dezvoltarea relatiilor EXIMBANK cu membrii Uniunii Internationale a Asigurarilor de Credite de Export si Investitii Uniunea de la Berna precum si cu institute sau societati similare din Europa Centrala si de Est.C. pe care il prezinta debitorii publici si impotriva Pagina 34 din 135 . în valoare de 189 miliarde lei.Acelasi caracter.Vizitati www. relatia cu N. EXIMBANK a introdus o serie de instrumente financiar bancare si de asigurare în concordanta cu practicile intrerne si internationale în acest domeniu. inclusiv cele politice. La finele anului 1996 EXIMBANK a pregatit cadrul procedural pentru inceperea sistemului de asigurare a creditelor comerciale interne. asigurari de credte de export împotriva unui pachet important de riscuri. In unele situatii. Asa este si cazul riscurilor politice. furnizorii nu se pot pune la adapost de toate riscurile exportului. iar apoi utilizeaza diverse instrumente si tehnici de lucru financiare si juridice . totalizând 271miliarde de lei.tocilar. cursuri si referate postate de utilizatori. Pentru contracararea riscurilor exportului pe credit. pe care le au platit pentru pentru creditele de export acordate de bancile românesti.ro ! Arhiva online cu diplome. Activitatea desfasurata de EXIMBANK în numele si în contul statului sub coordonarea Comitetului International de Garantii si Credite de Comert Exterior s a încadrat în programul de stimulare al exporturilor prin bonificatiile de dobânzi la creditele pentru export. nici chiar asigurarea clasica nu poate oferi protectie o protectie deplina furnizorilor angajati in exporturi cu plata la termensau bancilor care acorda credite cumparatorilor externi. unele dintre acestea fiind pentru prima data utilizate în practica bancara românesca. rezultand din masurile luate de autortatile publice ale tarii importatorului si care au un caracter neasigurabil. aceasta ofera sprijin exportatorilor români prin asigurarea neîncasarilor din export. Au fost analizate 151 de cereri de scutiri de taxe vamale pentru importuri de completatre. peste 1600 de exportatori români au solicitat si obtinut bonificarea dobânzilor. furnizorii fac investigatii ample cu privire la solvabilitatea clientilor potentiali inainte de semnarea contractului. si de aceea ei fac apel la protectia prin asigurare. In ciuda acestor masuri de precautie . Ca un instrument distinct de activitate bancara obusnuita.M. poarta si riscul de neplata. neasigurabil.

practica internationala.M din Olanda sunt integral private. Alte tari au optat pentru organizarea de societati avand caracter juridic de drept privat. In schimb. fara vreo garantie din partea statului. societatea privata N. cursuri si referate postate de utilizatori. In schimb. al lui Instituto Nazionale della Assicurazione din Italia. Acolo unde asigurarea clasica nu poate prelua riscurie politice care ameninta furnizorii (creditorii) nationali. al lui Office National du Ducroire (OND)din Belgia. riscurile comerciale decurgand din tranzactii curente realizate cu tarile europene industrializate raman in sarcina unei societati private. Din aceasta categorie pot fi luate in considerare cu titlu de exemplu. de garantarea exporturilor se ocupa anumite institutii publice . Olanda. Institutiile care actioneaza din imputernicirea si pentru contul statului imbraca diferite forme juridice: departamente ale administratiei de stat. societati de asigurare cu statut de drept privat. In tari ca Germania. Astfel. Companie Francaise d’Assurance pour le commerce Exterieur (COFACE).C. in Marea Britanie departamentul de garantare a creditului de export (Export Credit Guarantee Departament ). cunoaste situatii diferite. al carei capital este detinut aproape integral de banci sau de societati de asiguari nationalizate. iar riscurile comerciale pe termene medii si lungi si pe cele politice le asigura pentru contul statului.tocilar. Belgia si Elvetia. capitalul lui Hermes Kreditversicherungs Aktiengesellschaft (Hermes) din Germania si cel al lui N. parte din cel privat. In Japonia . parte din sectorul public . carora nu se pot lua masuri de constrangere pentru a-I determina sa-si respecte obligatiile asumate. de asigurarea creditului la export de ocupa o divizie (Export Insurance Division) din cadrul Ministerului Comertului si Industriei (International Trade Administration Bureau-Ministry of International Trade and Industry ) Intr-o serie de tari.ro ! Arhiva online cu diplome.Vizitati www. intervine statul. denumita Export-Import Bank of United States (EXIM Bank). dupa caz.C. in completarea sau in locul acestora. institutii publice.in calitate de institutie publicaasigura toate riscurile politice si toate riscurile comerciale emanand de la tari extraeuropene. reprezinta o divizie a Ministerului Comertului (Board of Trade). In ceea ce priveste modul de interventie al statului in asigurarea creditului la export. care le reasigura partial la OND. OND din Belgia.M din Olanda asigura riscurile comerciale pe termen scurt pe contul sau propriu. Asa este si cazul agentiei guvernamentale din SUA.Osterrichische Kontroll Bank din Austria si Companloa de seguros de credito a la exportation din Spania si-au procurat capitalul. asistam la o colaborare intre stat si sectorul privat. Astfel. Pagina 35 din 135 .

pe de o parte.1.Consimtind la o asemenea modalitate de plata. acesta se vede obligat sa si le completeze apeland la un credit bancar. Forme ale asigurarii creditelor de export Asigurarea creditelor are menirea sa ofere protectie agentilor economici impotriva riscurilor specifice expotului. inclusiv cesiuni de licente sau brevete. furnizorul acorda cuparatorului extern un credit comercial. ca in Franta. furnizorul isi asuma. asigurarea combinata a riscurilor politice si a celor comerciale este de competenta statului si se realizeaza prin compania privata Hermes. In acest scop.pe care furnizorul (exportatorul)o acorda cumparatorului si se utilizeaza. riscurile exportului pe credit. furnizorul nu-si poate bloca resursele financiare pe perioade lungi de timp. sau o societate de drept privat (COFACE). ca de exemplu in Marea Britanie. de regula. Intrucat exportul pe credit blocheaza pentru un timp resursele financiare ale furnizorului. care poate sa fie o agentie guvernamentala (EXIM Bank). fara a-si periclita propria sa gestiune financiara.ro ! Arhiva online cu diplome. efectele de trezorerie ale operatiei de export cu plata la termen. ca in SUA. iar pe de alta. executari de livrari sau prestari servicii.tocilar. Drept urmare. Un contract de export poate avea ca obiect livrari de marfuri. cumparatorul se vede obligat sa-si procure singur resursele de care are nevoie pentru achitarea la livrarea produselor de catre furnizor. lucrarile sau serviciile care fac obiectul contractului de export sa nu se achite la livrare (executare sau prestare ) ci dupa scurgerea ci dupa scurgerea unui interval de timp de la aceasta. in favoarea unor cumparatori sau beneficiari rezidenti in strainatate. intre stat si beneficiarii garantiilor sale se interpune un organism autonom si specializat.Vizitati www. Creditul furnizor constituie un instrument de promovare a exporturilor prin facilitatea -plata pe credit . cursuri si referate postate de utilizatori. 3.1. acre actioneaza ca mandatar al sau. In cazul exportului de valori mari. pe perioade scurte de timp dar si pe termene mijlocii si lungi (5-7 ani). intrucat statul s-a substituit totalmente sectorului privat si asigura direct responsabilitatea si gestiunea riscurilor. Cand partile contractante convin ca furniturile. In Germania. incorporate in produsele livrate (lucrarile executate sau serviciile prestate ) pe credit. nu exista o veritabila colaborare intre autoritatea publica si societatile private de asigurare. In alte cazuri.4. In alte tari. el se adreseaza unei banci de pe piata tarii furnizorului solicitandu-i imprumutul de care are nevoie si care poarta denumirea de creditPagina 36 din 135 .

si urmaresc dezvoltarea economica a tarii beneficiare. Creditul furnizor presupune asadar trei documente: contractul comercial international (exportator-importator). Creditele-ajutoare din resurse publice se acorda pe baze bilaterale sau multilaterale. fie prin mijlocirea creditului comercial. Deci si in cazul creditului cumparator apar trei documente: contractul comercial international (importator-banca exportatorului). acordate de catre state. diferenta fiind achitata de importator sub forma avansului sau platii la livrare. Ambele forme de credit de export urmaresc favorizarea schimburilor comerciale in interesul partilor contractante si se acorda de operatori privati (furnizori. mod de esalonare a rambursarii etc. termene de rambursare mai lungi. cursuri si referate postate de utilizatori. Acesta este o forma a creditului financiar. fie indirect prin prin includerea in pretul marfii. Costul asigurarii sub forma primei de asigurare platita de exportator. adica nu se pot folosi decat pentru achitarea unor importuri de bunuri din tara donatoare. Astfel polita de asigurare serveste drept garantie bancii pentru creditul acordat exportatorului pe toata durata valabilitatii sale. conventia de credit (importator-banca exportatorului) si polita de asigurare (banca exportatorului-institutia de asigurare). conventia de creditare (exportator-banca) si polita de asigurare (exportator. prin guvernele acestora sau prin institutiile specializate. caracterizaa prin aceea ca este legata de o operatie de export. creditele-ajutoare nu sunt garantate de asiguratorii de credite. de regula 80-90% din valoarea marfii. Exportul se realizeaza. ci raman in sarcina statului. Creditul furnizor nu depaseste. Creditele-ajutoare bilaterale. perioade de gratie. Costul asigurarii este suportat de regula de importator (uneori si de exportator). Pagina 37 din 135 .ro ! Arhiva online cu diplome. cumparator. fie direct prin evidentiera ei separat in contract. acordat de o banca cumparatorului extern. de regula. fie prin intermediul creditului creditului-cumparator. Bancile comerciale conditioneaza acordarea creditelor exportatorilor de asigurarea acestora la o institutie de asigurare. dupa caz. Polita de asigurare emisa in favoarea furnizorului este cedata de acesta bancii care a finantat exportul.) Alaturi de aceste forme de credit. sunt legate. acordat de furnizor partenerului sau de afaceri -cumparatorul extern -.institutia de asigurare).tocilar. asadar. etc). se intalnesc si altele avand caracter de ajutor. Asigurarea creditelor se realizeaza de banca exportatorului la o institutie de asigurare din tara sa. In mod obisnuit. este totdeauna suportat de importator.Vizitati www. durata. Creditele externe din resurse publice se acorda in conditii mai ajantajoase decat cele acordate de catre operatorii privati (dobanzi sub nivelul pietei. banci) in conditiile apropiate de cele de pe piata (rata a dobanzii.

adica va face posibila incheierea de contracte de export.Vizitati www. poate sa antreneze. Pentru a se plasa pe o pozitie cat mai avantajoasa in competitia la care participa.) in perioada de valabilitate a ofertei ferme. o pierdere ca nu poate fi recuperata de la importator . pentru a se convinge daca si in ce conditii ar putea sa exporte pe acea piata. modalitati de finantare etc. riscul insuccesului comercial al actiunii de prospectare nu poate fi neglijat. concurenta internationala capata forme deosebit de ascutite. Modificarea conditiilor economice (referitoare la pret. cursuri si referate postate de utilizatori. va semna contractul extern in conditiile prevazute in oferta prezentata. exportatorul potential poate incheia o asigurare de prospectare la un organism specializat in astfel de asigurari. curs de schimb valutar. Perspectarea pietei externe reclama cheltuieli importante din partea exportatorului potential. In astfel de situatii. 3. Forme de asigurare premergatoare si posterioare incheierii contractului de export Pentru a patrunde cu produsele sale pe piata. Dupa incheierea contractului de export pot sa survina doua categorii de riscuri. unii agenti economici prezinta oferte ferme valabile o anumita perioada de timp. Pentru protejarea sa impotriva unui asemenea risc. Pagina 38 din 135 . totusi pentru cheltuielile care raman in sarcina agentului economic.1.tocilar.1.5.Chiar daca in unele tari exista practica suportarii de catre stat a unei parti din cheltuielile de prospectare. fata de cele avute in vedere la intocmirea acesteia. executari de lucrari sau prestari de servicii peste granita de valori mari. insotite de documetele legale si b) altele in perioada de la livrarea pe credit a produselor si pana la incasarea contravalorii acestora. mai notam ca ofertantul este obligat sa depuna o cautiune in favoarea cumparatorului care sa-I garanteze acestuia din urma ca ofertantul. de oferte ferme pe perioade indelungate de valabilitate. fara sa existe certitudinea ca actiunea sa va fi incununata de succes.ro ! Arhiva online cu diplome. se pot incheia asigurari impotriva riscurilor pe care le incumba remiterea. in ipoteza adjudecarii tranzactiei. un agent economic este obligat sa prospecteze in prealabil acea piata. dobanda. In cazul unor obiective importante vizand livrari de produce. si anume: a) unele in intervalul de timp cuprins intre momentul semnarii contractului de export si cel al livrarii la extern a produselor comandate. de catre exportator. in cazul adjudecarii comenzii. pentru agentul exportator .

realizarea unor obiective la cheie. perioada de fabricatie se poate intinde pe o perioada indelungata de timp. Societatea de asigurare clasica sau un organism de asigurare specializat. foraje de exploatare sau de exploatare. lucrari agricole sau forestiere. Dupa livrarea produselor (predarea lucrarilor executate sau prestarea serviciilor) catre partenerul extern. Riscul majorarii preturilor interne poate fi protejat printr-o garantie a riscurilor economice. pot fi valorificate in conditiile stabilite.ro ! Arhiva online cu diplome. prestarea unor servicii etc. in caz de necessitate. exista riscul ca acele valori materiale apartinand exportatorului sa nu mai poata fi readuse in tara de origine din motive politice. restituirea avanasului achitat la perfectarea contractului sau o garantie de calitate. cresterea rapida a preturilor interne ar putea sa ridice intr-atat costurile de fabricatie ale furniturii. In masura in care bunurile. Daca exportatorul a depus o cautine in favoarea cumparatorului care sa garanteze. in decursul contractului comercial.Vizitati www. incat contractul sa inregistreze pierderi in loc de beneficii.). fie bancii (in cazul creditului cumparator). masinilor si materialelor sale si care si care urmeaza a fi repatriate dupa executarea contractului).tocilar. Riscul inregistrarii de pierderi pentru exportator poarta denumirea de risc de fabricatie. In conditii de inflatie. atunci exportatorul pierde dreptul asupra garantiei. In cazul lucrarilor de cooperare economica internationala (executarea de catre exportator a unor obiective la cheie in strainatate sau a unor lucrari cu ajutorul echipamentelor. care actioneaza din ordinul si pentru contrul statului (exemplu COFACE. amenajari teritoriale. pentru furnizor apare riscul de neplata la termen a contravalorii acestora de catre clientul extern. cursuri si referate postate de utilizatori. in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre furnizor. In sfarsit.). Garantarea riscului de credit se acorda de catre asiguratorul creditului fie exportatorului ( in cazul creditului-furnizor). pentru exportator subzista riscul intreruperii contractului din motive ce-I scapa de sub control. Hermes. Ducroire etc. prin care garanteaza buna calitate a executarii contractului sau restituirea avansului primit de la cumparator. In perioada producerii propriu-zise a bunurilor care fac obiectul contractului (fabricarea bunurilor ce urmeaza a fi exportate. executarea unor lucrari de constructie montaj. Cautiunile depuse de exportator in favoarea cumparatorului. poate sa protejeze exportatorul impotriva unui asemenea risc. intreruperea contractului genereaza pierderi pentru exportator. lucrarile sau serviciile comandate au caracter de unicat si deci dupa terminare nu mai pot fi valorificate de alti beneficiari. Pagina 39 din 135 .

Notiunea de risc politic are o sfera larga de cuprindere.denumite si riscuri de plata . riscul de neplata din partea cumparatorului privat este considerat risc comercial. u riscul politic..sunt legate de comportamentul cumparatorului fata de furnizorul sau. asupra exportatorului poate sa planeze riscul inregistrarii unei pierderi rezultate din diferenta intre cursul valutar existent la incheierea contractului si cel practicat la achitarea creditului. Impotriva riscului de schimb valutar. rechizitie. Riscurile comerciale . cursuri si referate postate de utilizatori. in care intra: riscul politic propriu-zis.tocilar. de a interzice exportul unui anumit produs contractat si aflat in perioada de fabricatie. Riscul politic propriu-zis se refera la razboi. Riscuri politice. aceasta prezinta riscul de neplata. ca si la actele (deciziile) autoritatilor publice (nationalizare. Din aceasta cauza. Pana aici riscurile creditului la export au fost abordate prin prisma momentului cand acestea se manifesta. limitarea transferului valutar. in timp ce acelasi risc. interzicerea repatrierii activelor apartinand unor persoane straine etc. Chiar daca clientul (debitorul) extern si-a onorat la termen angajamentul asumat fata de furnizor (in cazul creditului-furnizor) sau fata de banca (in cazul creditului-cumparator). Adesea. provenit din partea unui cumparator de drept public. executarea unui contract poate fi zadarnicita de masurile luate de o tara terta. Impotriva cumparatorului privat se poate introduce actiune in justitie. Caracter politic poarta si masura luata de o autoritate publica din tara exportatorului.). care face deosebire intre riscurile comerciale. Unele organisme de asigurare (COFACE s. impotriva cumparatorului public. rebeliune etc. O alta abordare vizeaza natura riscurilor respective. care se derobeaza de la indeplinirea obligatiilor contractuale ce si-a asumat. sechestrare.) asimileaza riscul de neplata a unui contract de export incheiat cu un partener de drept public. revolutie. Riscul de netransfer al valutei catre exportatorul care a acordat un credit-furnizor sau catre banca creditoare ( in cazul creditului-cumparator) apare atucni cand furnizorul nu poate Pagina 40 din 135 . In schimb.Vizitati www. care impiedica executarea contractului. razboi civil. este considerat ca fiind risc politic.a. pentru a-l obliga sa-si respecte angajamentul asumat prin contract. exportatorul poate sa incheie o asigurare care sa-l protejeze in astfel de imprejurari. in afara riscului de neplata a furniturii. si riscul de netransfer al valutei catre furnizor (creditor). si riscul schimbului valutar.ro ! Arhiva online cu diplome. riscurile politice si riscurile valutare sau economice. In aceasta faza a derularii contractului de export. mai poate surveni. nu exista cale de atac in justitie. Cand cumparatorul extern este o persoana fizica sau juridica privata. ca si riscul de neplata din partea cumparatorului public. interzicerea sau restrangerea importului anumitor produse.

c) exportatorul sa vanda produsul sau la un curs dinante fixat. Procedand in acest fel.tocilar. eruptie vulcanica etc. Riscurile valutare sau economice. Acest refuz de transfer de valuta. iar un asigurator de credite la export acopera imposibilitatea cumpatratorului de a intra in posesia bunurilor comandate sau de a le achita la scadenta. exportatorul se adreseaza adesea unui asigurator de Pagina 41 din 135 . ciclon etc. un asigurator obisnuit acopera disparitia sau avarierea bunurilor asigurate. catastrofale sau de forta majora. in ochii furnizorului (creditorului). efecte pozitive sau negative pentru exportator. Riscul de schimba valutar apare atunci cand moneda tarii exportatorului si moneda tarii importatorului nu sunt legate intre ele printr-un raport de schimb fix. iar nu de incapacitatea de plata a clientului sau. Unii asiguratori de credite la export asimileaza catastrofele naturala (cutremur de pamant. produse pe teritoriul altei tari (decat cea a exportatorului). Fiecare dintre aceste solutii prezinta avantaje si dezavantaje si uneori intampina dificultati tehnice de aplicare. mai descifram aici riscurile valutare sau economice. riscul cresterii costurilor de fabricatie alerodusului care face obiectul exportului si riscul fluctuarii ratei dobanzii. Alaturi de riscurile comerciale. Riscurile catastrofale. inundatie. exportatorul evita riscul inregistrarii unei influente negative din fluctuarea cursului valutar. in care intra: riscul de schimb valutar. capata caracterul unui risc politic. dar si cel al realizarii unei influente favorabile. intrucat autoritatea monetara nu transfera suma datorata de agntul importator furnizorului sau (sau bancii sale) si pentru care el a depus echivalentul in moneda locala. scadente la aceeasi data si sa prezinte acelasi risc de schimb valutar sau unul apropiat. b) sa contracteze un import in moneda clientului sau sau intr-o alta moneda. politice. ca si banca creditoare care a acordat un imprumut importatoului. riscului politic. dupa caz. In cazaul unei catastrofe (cutremur de pamant. De aceea. ciclon. provocand. exportatorul care vinde cu plata la termen. aceasta solutie trebuie sa opereze cu sume identice (de incasat din strainatate si de platit catre strainatate). Pentru a se proteja impotriva riscului de schimb valutar.ro ! Arhiva online cu diplome. intra in posesia valutei reprezentand contravaloarea exportului sau. Ca sa reuseasca. cursuri si referate postate de utilizatori. poate sa recurga la diverse solutii. Din aceasta cauza cursul la care se efectueaza schimbul celor doua monede poate sa se modifice de la o perioada la alta. Este vorba de urmatoarele posibilitati: a) sa efectueze tranzactia in moneda sa nationala. inundatie. astfel incat riscul de schimb valutar aferent angajamentului de plata exprimat intr-o alta moneda decat cea nationala sa compenseze riscul de schimb aferent creantei sale.). fiind generat de o masura luata de o autoritate publica.Vizitati www.).

cursuri si referate postate de utilizatori. Pagina 42 din 135 . de lucru acesta trebuie sa tina seama de incheierea contractului de imprumut cu dobanda fixa. Diferenta dintre dobanda pietei (mai mare) si dobanda fixa. credite la export. In unele tari. o alta solutie consta in stabilizarea dobanzii percepute de banci de la clientii lor externi. exista riscul ca dobanda pietei sa fie superioara cele fixe prevazute in contract. Riscul fluctuarii ratei dobanzii subzista atat la creditul-furnizor. statul suporta o parte din dobanda pe care trebuie sa o plateasca exportatorul cand se imprumuta pe piata pentru a-si completa resursele sale financiare. Daca dobanda pietei manifesta tendinta de majorare. exportatorul solicita asiguratorului creditelor la export o asigurare impotriva riscurilor economice. Cand se fixeaza rata dobanzii pe care importatorul o va plati exportatorului pe perioada valabilitatii creditului-furnizor sau bancii creditoare pe perioada valabilitatii creditului-furnizor sau bancii creditoare pe perioada valabilitatii creditului-cumparator. La un contract cu dobanda fixa. mecanismele de refinantare a exportului cu rate ale dobanzii fixe sunt administrate de institutii publice. incasata de la clientul extern se suporta de catre stat pe toata durata de valabilitate a contractului de credit.tocilar. exprimata intr-o alta moneda decat a sa. Pentru protejarea intereselor sale. lucru care il dezavantajeaza pe exportatorul-creditor sau pe banca creditoare. Pentru protejarea exportatorului si a bancilor de riscul fluctuarii dobanzii la creditele acordate de acestia. In asemenea imprejurari. cat si la creditulcumparator. acest risc este deosebit de de pronuntat si poate face ca cresterea costurilor sa fie atata de alerta incat sa depaseasca marja luata in antecalcul. poate ajunge la un nivel al pretului de oferta care il face necompetitiv. furnizorul (respectiv banca) trebuie sa tina cont de nivelul dobanziila care acesta (aceasta) va putea sa-si procure banii necesari pentru refinantare.Vizitati www. iar afacerea sa se soldeze cu pierdere. pentru a-i oferi protectia necesara impotriva acestui risc. La produsele cu ciclu lung de fabricatie. aceasta solutie s-ar putea sa nu-i convina importatorului. din motive de prudenta. Riscul cresterii costurilor de fabricatie ale produsului care face obiectu exportului apare ca urmare a fenomenelor inflationiste ce se manifesta pe piata tarii exportatorului. se aplica solutii diferite. dar si atunci cand incheie el insusi contracte de subantrepriza cu plata la termen in moneda tarii subantreprenorului sau intr-o alta moneda. In plus.ro ! Arhiva online cu diplome. Daca exportatorul solicita includerea in contractul comercial a unei clauze de revizuire a pretului. include in costuri o marja mai mare. Daca exportatorul. exportatorul este supus riscului de schimb valutar nu numai atunci cand vinde cu plata la termen. Asiguratorul de credite la export acopera riscurile de schimb valutar ce apar in ambele imprejurari.

bancare si Pagina 43 din 135 . Asigurarea creditului la export are anumite limite. folosesc aceleasi tipuri de polite. prin activitatea pe care o desfasoara. in favoarea societatilor comerciale. c) sa asigure creditele acordate de banci si societati financiare straine pentru finantarea operatiilor agentilor economici din Romania. patrunderea produselor tarilor lor pe noi piete. pierderea suferita de asigurat trebuie sa rezulte dintr-un risc cuprins in asigurare.Vizitati www. organismele specializate in asigurarea creditelor de export-import. prin formele de asigurare pe care le incheie. incheie aproximativ aceleasi genuri de asigurari. Asigurarea creditului de catre stat se poate face numai atunci cand operatia prezinta interes pentru economia nationala. ci de dificultatile tehnice. asigurarea creditului la export nu acopera pierderile decurgand dintr-un litigiu existent intre furnizor si cumparator sau intre imprumutator si imprumutat. d) sa asigure investitiile in strainatate efectuate de catre societatile comerciale si banci cu sediul in Romania si . ca si de cele ale tarii importatoare. sa asigure investitiile efectuate in Romania de catre societatile comerciale si banci straine. organismele specializate urmaresc promovarea exportului tarilor lor. de catre banci si societati financiare din Romania. operatia de exportimport trebuie sa se fi facut cu respectarea reglementarilor de comert exterior ale tarii exportatoare. Asigurarea creditelor de export de catre EXIMBANK Banca de Export Import a Romaniei este autorizata:a)sa asigure creditele acordate exportatorilor si importatorilor pentru operatii de comert exterior. 3. adica acorda protectia cuvenita asiguratului in limitele si in conditiile stabilite. indemnizatia cuvenita asiguratului se achita acestuia la expirarea termenului de asteptare. Astfel. furnizarea sprijinului de care au nevoie agentii economici din tarile lor pentru cresterea competitivitatii si sigurantei exportului pe pietele externe etc. Indiferent de formele organizatorice. b) sa asigure creditele acordate unor persoane fizice si juridice straine. deoarece neplata creantei poate sa fi fost provocata de cauze care nu tin de incapacitatea de plata a clientului.1. practica prime de asigurare diferentiate etc. respectiv. 2. Indiferent de formele organizatorice si de statutele lor juridice. trecatoare. o parte din risc (de ordinul catorva procente) ramane in sarcina asiguratului.ro ! Arhiva online cu diplome. la care ne-am referit mai sus. cursuri si referate postate de utilizatori. prin facilitatile pe care le acorda.tocilar. Potrivit reglementarilor in materie. asigurarea creditelor si garantarea investitiilor de catre Banca de Export Import a Romaniei.

Sunt primite in asigurare creantele rezultate atat din exportul de marfuri. In activitatea de finantare. In activitatea de finantare. iar rezultatele obtinute se reflecta in bilantul si in contul de profit si pierdere. hotararilor si in limita plafoanelor stabilite de Comitetul Interministeriarl de Garantii si Credite de Comert Exterior. in calitate de agent al acestuia. Astfel. de permanenta si se mentin la un anumit nivel. in functie de dimensiunea protetiei pe care o ofera asiguratului. EXIMBANK isi concentreaza atentia asupra asigurarii. acopera riscuri comerciale romanesti. cursuri si referate postate de utilizatori. Contractele de asigurare se deosebesc si dupa riscurile pe care le acopera si care difera in functie de tara cumparatorului (importatorului). cand livrarile catre un anumit client capata un caracter de regularitate. cand asigurarea protejeaza creditul acordat unui singur cumparator. ce se efectueaza in numele si in contul statului. la incheierea asigurarii se utilizeaza polita revolving. pe baza de conventie. asigurare si reasigurare. In activitatea de asigurare pe care o desfasoara. garantare. se constituie un fond special in lei si in valuta la dispozitia Bancii de Export Import a Romaniei. precum si in nume si cont propriu si/sau in colaborare cu alte societati comerciale sau institutii financiar-bancare.tocilar. pentru o singura tranzactie. In faza de inceput a activitatii sale. riscuri politice si valutare si cazuri de catastrofa sau forta majora. Pagina 44 din 135 . EXIMBANK isi desfasoara activitatea in numele si contul statului. Acest fond se alimenteaza din primele de la bugetul de stat si se utilizeaza pentru acoperirea despagubirilor cuvenite asiguratilor. prin operatiile de finantare. cand in asigurare sunt cuprinse toate creditele acordate de un asigurat cumparatorilor sai externi din diferite tari. a creditelor pe termen scurt. Asigurat poate fi orice exportator roman. financiare romane si straine. care accepta conditiile asigurarii. In vederea stimularii activitatii de comert exterior. in numele si in contul sau propriu. cat si din executari de lucrari in strainatate. EXIMBANK actioneaza pe baza orietentarilor. potrivit deciziilor organelor proprii de conducere. garantare si asigurare a creditelor de export-import. garantare si asigurare a creditelor de export-import realizata in nume si cont propriu. realizata in numele si pe contul statului.ro ! Arhiva online cu diplome. atunci asiguratorul foloseste polita globala. EXIMBANK actioneaza dupa regulile economiei de piata. asiguratorul emite o polita specifica. EXIMBANK utilizeaza diverse tipuri de contracte (polite). in conditiile economiei de piata.Vizitati www.

cat si de cauze politice.Vizitati www. pe asiguratii care au creante de incasat de la cumparatori din tari membre ale O. EXIMBANK ii protejeaza impotriva riscului de insolvabilitate si intarziere in plata din partea clientilor lor externi.tocilar. pe asiguratii avand creante de incasat de la cumparatori din alte tari. d) concordat fara procedura judiciara cu toti creditorii sau cu majoritatea acestora. nu se poate stabili daca debitorul sau garantul nu si-au indeplinit obligatiile fata de creditor. dificultati in transferul banilor.E. cum ar fi: a) dificultati si intarzieri (mai mari de 180 de zile) in transferul banilor din tara cumparatorului. in afara cazului in care debitorul sau garantul acestuia nu si-au putut indeplini obligatiile din cauza de: forta majora.. b) orice masura de executare silita asupra proprietatii debitorului care nu a condus la plata integrala in favoarea asiguratului a sumelor facturate. epidemii sau a oricarei forme de violenta in societate. EXIMBANK ii protejeaza impotriva neplatii si intarzierii la plata. prin contract. riscurile comerciale imbraca doua forme. dezastre naturale.C. ca urmare a unui moratoriu privitor la datoria externa. determinate atat de cauze comerciale. b) orice alte actiuni ale guvernelor straine ce impiedica indeplinirea contractului de export sau determina intarzierea in transferul Pagina 45 din 135 . c) executarea unei hotarari judecatoresti de omologare a concordatului incheiat intre debitor si creditorii sai. Nu se considera neplata prelungita situatia in care. urmare a imposibilitatii de comunicare dintre Romania si orice alta tara.D. cursuri si referate postate de utilizatori. In schimb. In acceptiunea asigurarilor incheiate de EXIMBANK. Insolvabilitatea est5e provocata de una din urmatoarele cauze: a) faliment.ro ! Arhiva online cu diplome. f) alte hotarari similare in conformitate cu sistemul legal in tara debitorului. Riscurile politice cuprind o gama larga si variata de evenimente. insuficienta devizelor convertibile sau din alte cauze politice. Astfel. declarat de guvernul din tara cumparatorului sau de guvernul unei terte tari. si anume: a) insolvabilitatea cumparatorului (debitorului) si b) imposibilitatea cumparatorului de a plati bunurile acceptate. prin intermediul careia plata trebuie efectuata. Neplata prelungita intervine atunci cand debitorul sau garantul sau nu a platit o suma asigurata in decurs de sase luni de la scadenta stabilita initial. e) suspendarea sau moratoriul oficial asupra platilor datorate de catre debitor.

pentru exporturi de produse originare din tara noastra. Sunt excluse de la asigurare: situatiile de forta majora aparute pe teritoriul Romaniei. care este public sau privat. Entitatile publice nu pot fi declarate in stare de faliment si. Riscurile de forta majora cuprind evenimentele de tipul catastrofelor naturale (inundatii. cutremure. institutiile private ale caror angajamente sunt garantate de un organism public. ca urmare a lipsei sau a proastei functionari a sistemului legal sau juridic in tara in cauza. polita pentru prelivrare protejeaza exportatorul pentru o Pagina 46 din 135 . In functie de perioada de timp asupra careia se intinde valabilitatea asigurarii incheiate. distingem asigurarea pentru prelivare si asigurarea pentru postlivrare. cicloane. Sunt comsiderati cumparatori privati acele societati comerciale care. ca atare. banilor. cursuri si referate postate de utilizatori. revolutie si alte evenimente similare. legate de contractul de export. Cu alte cuvinte. pot fi declarate in stare de faliment si pot fi urmarite de instantele de drept comun.). Asigurarea poate fi incheiata de exportatori Romania din sectorul de stat ori din cel privat. sunt considerati cumparatori publici administratiile de stat sau teritoriale. Astfel. eruptii vulcanice etc. situatiile datorate contractantului general sau producatorului de produse cu ciclu lung de fabricatie. institutiile publice si asimilate. f) retragerea sau nereinnoirea licentei de export sau impunerea unor restrictii la export. situatiile care nu sunt definite ca forta majora in contractul extern. intr-o a numita proportie din valoarea creditului acordat. c) razboi. in perioada de fabricatie a produselor care fac obiectul livrarii catre cumparatorul extern. Asigurarea pentru prelivrare (fabricatie) acopera riscurile exportatorului. ajunse in stare de insolvabilitate.ro ! Arhiva online cu diplome. produse in afara Romaniei. nu pot fi urmarite in justitie. dupa data inceperii riscului. furnizorilor sau subcontractantilor.tocilar. precum si societatile comerciale cu capital majoritatr de stat. ce impiedica indeplinirea contractului de export. precum si alte evenimente asimilate acestora. razboi civil. d) toate riscurile privind cumparatorii publici. Incadrarea unor evenimente in categoria riscurilor politice sau a celor comerciale se face in functie de tipul cumparatorului. municipalitatile.Vizitati www. e) toate pierderile rezultand din imposibilitatea de a institui proceduri legale in tara cumparatorului.

producatorul sau exportatorul de produse cu ciclu lung de fabricatie poate sa survina riscul de a nu-si putea incasa creanta de la partenerul (cumparatorul) extern. polita pentru postlivrare acopera riscurile exportatorului care survin in perioada de dupa livrarea in strainatate.Vizitati www.tocilar. perioada cuprinsa intre momentul semnarii contractului de export si pana in momentul semnarii transferului de proprietate. respective. pe credit. Acest risc poarta denumirea de risc de credit. Pierderi pot aparea si din lichidarea materialelor aprovizionate pentru contract si ramase in stoc. intre pretul de contract si pretul obnetabil. asa cum este acesta definit prin acel contract. In cazul unei polite de prelivrare.semnata de asiguarat.denumit risc de fabricatie – este generator de pagube pentru producator in masura in care el s-a aprovizionat deja cu materii prime si materiale si a inceput fabricatia propriu-zisa. data transmiterii proprietatii – in cazul politei de postlivrare. De obicei. cursuri si referate postate de utilizatori. Daca produsul in cauza nu esteunicat si poate. in valuta convenita. Pagina 47 din 135 . Asadar. cheltuielile de productie incorporate in produse finite si in productie in curs de fabricatie se transforma in pierdere pentru producator. Asigurarea pentru postlivrare protejeaza interesele exportatorului din momentul transferului dreptului de proprietate (care se produce. Prin data inceperii riscului se intelege data semnarii contractului – in cazul politei de prelivrare -. de regula. sa fie oferit altui client. Asigurarea se incheie pe baza cererii de asiguarare. si care se depune cu cel putin 30 de zile inaintea datei la care urmeaza sa inceapa riscul asigurat. In acest interval de timp. Acest risc. pentru contractantul general. daca acestea nu se mai pot vinde sau se vand la preturi inferioare celor de cumparare. Este insa posibila si incheierea unei polite care sa acopere numai perioada de postlivrare. deci.se completeaza reciproc. la data livrarii) si pana la rambursarea creditului. Dupa livrarea produsului. cele doua polite – pentru perioada de prelivrare si pentru perioada de postlivrare. exista riscul intreruperii contractului din motive neimputabile exportatorului (producatorului de produse cu ciclu lung de fabricatie) si rezilierii contractului de catre partenerul (cumparatorul extern). a produsului. poate aparea o diferenta care se transforma in pierdere pentru producator.ro ! Arhiva online cu diplome. in forma respective sau cu unele modificari . Daca produsul face obiectul contractului are caracter de unicat si ca atare nu mai poate fi vandut unui client. asiguratorul plateste asiguratului o despagubire care acopera pierderea inregistrata de acesta in proportia prevazuta in contractul de asigurare.

Polita de asiguare se incheie pentru pentru o suma egala cu un anumit procent din valoarea creditului de export si care poarta denumirea de procent asigurat. un contract extern trebuie sa respecte si cerintele acordurilor Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica si recomandarile Asociatiei Internationale a Asigurarilor de credite si investii de la Berna. este diferentiat de catre EXIMBANK in functie de: tara cumparatorului . datorate de asiguarat. Diferenta de 15%-25% din risc. garantiile disponibile. in numele si pentru contul statului. Daca in urma examinarii cererii de asigurare. cu acordul scris al asiguratorului. Pe langa exigentele asiguratorului roman. inclusive cheltuielile suportate in tara debitorului si comisioanele de platit in strainatate. statutul juridic al cumparatorului. in functie de natura bunurilor care fac obiectul exportului. variaza intre 75% si 85%. necesare executarii contractului extern. La incheierea unui contract de asigurare se analizeaza . Ponderea elementului strain nu trebuie sa depaseasca 50% din valoarea contractului de export. ramane in sarcina asiguratului. care cuprinde conditiile si garantiile acceptabile pentru el. intre altele. Promisiunea de asigurare exprima angajamentul asiguratorului de a emite. cat si in cel al perioadei pe postlivrare. si elementul strain . atunci el poate emite o promisiune de asigurare . Emiterea politei de asigurare se face de catre EXIMBANK. conditiile de plata si procentul asigurat. Contractul extern trebuie intr-o valuta convertibila cotata la BNR.Aceasta reprezinta costurile tuturor produselor si serviciilor achizitionate din strainatate. Proportia acoperirii creditului prin asigurare. cursuri si referate postate de utilizatori. care prevedea urmatoarele conditii: Pagina 48 din 135 . polita de asigurare la data semnarii contractului. Contractul de asigurare se considera incheiat in momentul incheierii politei de asigurare. Nivelul primei de asigurare . subcontractantilor exportatorului atat in cazul perioadei de prelivrare. Asigurarea poate fin incheiate pentru contracte de export ce au ca obiect exporturi complexe sau produse cu ciclu lung de fabricatie. de catre EXIMBANK. durata perioadei de fabricatie si de credit. Aceasta parte din risc neasigurata(fransiza)nu poate fi asigurata la alte societati de asigurari. in baza hotararii Comitetului Interministerial de Garantii si Credite de Comert Exterior. In anumite cazuri pot fi acceptate si contracte in moneda locala a tarii cumparatorului extern.Vizitati www.tocilar. in masura in care toate conditiile initiale isi pastreaza valabilitatea.ro ! Arhiva online cu diplome. asiguratorul ajunge la concluzia ca aceasta nu intruneste conditiile necesare pentru acceptarea asigurarii. ea poate fi insa cedata. neacoperita prin asigurare.

costurile locale sa nu depasesca nivelul avansului. Daca asigurarea inceteaza inainte de expirarea teremenului de valabilitate a asigurarii sau contractul de asigurare se denunta ori se reziliaza. se restituie asiguratului. Pe perioada de valabilitate a asigurarii.Vizitati www. incepand cel tarziu la sase luni de la livrare. Contractul de asigurare al creditelor de export se deruleaza potrivit regulilor prevazutede Conditiile generale si Conditiile particulare ale acestui tip de asigurare.ro ! Arhiva online cu diplome. in termen de 24 de ore de la data platii primei restante si a penalitatii de intarziere. altele decat cele nucleare. ori daca nu I-a facut de indata comunicarea cu privire la schimbarea imprejurarilor esentiale privind riscul. partea de 15 %. durata creditului trebuie sa fie corelata cu valoarea tranzactiei. centrale nucleare si centrale elctrice. iar valoarea unui credit de pana la 5 ani sa fie de minimum 300. aferente perioadei ulterioare incetarii asigurarii ori denuntarii sau rezilierrii contractului. 15% din valoarea contractului extern trebuie platita in avans pana in momentul livrarii (de obicei 5% se achita la intrarea in vigoare a contractului si restul de 10 % la livrare. Astfel. avioane. cursuri si referate postate de utilizatori.000 dolari . in caz de neplata a unei rate de prina in termen de cel mult 30 de zile de la scadenta. sa fie rambursabila in transe semestriale egale. asiguratul este obligat sa comunica asigutratorului toate evenimentele survenite si care au o legatura cu executarea contractului de asigurare. durata creditului sa fie corelata cu natura bunurilor. iar pentru proiecte de mai mare anvergura durata creditului poate sa mearga pana la 10 ani. Daca asiguratul a comunicat asiguratorului date inexacte sau incomplete. primele de asigurare platite.000 de dolari. pentru bunurile de capital perioada maxima este in general de 5 ani. asiguratorul poate suspenda asigurarea deupa trecerea termenului de asteptare. Astfel. valoarea unui credit pe termen pana la 3 ani trebuie sa fie de minimum 75000 de dolari SUA. acesta este in drept sa ceara modificarea corespunzatoare a contractului de asigurare Pagina 49 din 135 . De exemplu. Pentru nave. care urmeaza sa fie luate in considerare la analiza contractelor in vederea asigurarii. reprezentand vanzarea pe credit. valoarea unui credit pe termen pana la 4 ani sa fie de minimum 150.tocilar.) Prin aceasta masura se urmareste ca vanzarea pe credit sa nu depaseasca 85% din valoarea contractului. el o poate reactiva . sunt prevazute conditii speciale.

in cazul politei de postlivrare. in cazul producerii riscului asigurat. daca acesta a fost rambursat integral. vanzatorul se vede nevoit sa-si protejeze contul de debitori prin cumpararea unei polite de asigurare a creditului acordat. Dupa producere ariscului asigurat. De asemenea. cunoscandu-se exact imprejurarile. neplata sa fi depasit 180 zile de la scadenta sau de la data incetarii productiei la cererea EXIMBANK . cursuri si referate postate de utilizatori. asiguratorul este in drept sa reduca despagubirea cuvenita corespunzator raportului intre prima stabilita si cea care. aceste se reziliaza. adica a nerambursarii creditului asigurat. Daca asiguratul nu consimte la modificarea conditiilor contractului de asigurare. 3. in cazul producerii riscului asigurat. cu exceptia vanzarii finale catre consumator. o data cu plata despagubirii cuvenite asiguratului. Pe masura dezvoltarii si consolidarii sale. ea nu asigura creditul de consum. Asigurarea creditelor interne Acoradrea creditelor pe termen scurt (max. Plata de catre asigurator a despagubirii la care este indreptatit asiguratul. sau sa-l denunte. – Raspunderea asiguratorului inceteaza: la data ultimei scadente a creditului acordat. Asigurarea de credit se refera la riscuri din toate etapele productiei pana la distributie.ro ! Arhiva online cu diplome.Vizitati www. ar fi fost cuvenita. caci desi asigura obligatii comerciale. se face cu conditia ca: asiguratul sa-si fi indeplinit integral si la timp obligatiile contractuale fata de debitor. dupa caz. sau sa refuze plata despagubirii. Raspunderea asiguratorului incepe la data semnarii contractului –in cazul politei de prelivrare. EXIMBANK va primi in asigurare si riscuri comerciale pe termene medii si lungi precum si riscuri politice si valutare . nu garanteaza Pagina 50 din 135 . 1. la data renuntarii sau rezilierii contractului de asigurare.tocilar. daca fata de acele imprejurari contractul de asigurare nu s-ar fi incheiat. riscul produs sa nu fi fost cauzat de greseala sau insolvabilitatea vreunui agent al aexportatorului sau a unei banci colectoare.12 luni) constituie un instrument de ridicare a gradului de competitivitate in conditiile cresterii concurentei pe o piata nationala. 3. In aceste conditii.si la data la care s-a efectuat livrarea si dreptul de proprietate asupra bunurilor care fac obiectul exportului a trecut asupra cumparatorului extern. intre asigurat si debitor sa u mai existe nici o disputa cu privire la paguba respective.

El isi rezerva dreptul sa exculsa din polita anumiti cumparatori sau sa reduca unele limite de credite acordate. ca de exemplu vanzarea unor echipamente mari de constructii sau masini unelte. Principalele avantaje ale acestu tip de polita sunt: administrarea relativ usoara. in mod uzual 12 luni. care asigura un numar de tranzactii cu unul sau mai multi cumparatori desemnati. Despagubirile se acorda numai ca urmare ca urmare a neplatii prelungite a cumparatorului sau a insolvabilitatii sale.ro ! Arhiva online cu diplome. Societatea de asigurari se va informa in prealabil asupra solvabilitatii si bonitatii acestor cumparatori. plata unui debit la scadenta. societatea de asigurare solicita de la vanzatorul ce doreste sa se asigure . pe o perioada de timp. cursuri si referate postate de utilizatori. Pagina 51 din 135 .tocilar. asiguratul fiind obligat prin prevederile politei sa participe cu cel putin 20 % la pierdere. Cu mici exceptii . plus o lista cu principalii cumparatori cu limitele de credite acordate de furnizor. in cadrul careia vanzatorul poate acroda credit fara a-l mai supune analizei societatii de asigurare. Generic. In cazul vanzatorilor care au tranzactii numai ocazional si de valori mici. iar riscul incepe cand bunurile sunt livrate sau incepe prestarea de servicii. Tipul de polita emis in cadrul asigurarilor de credite interne variaza in functie de legea si uzanta din fiecare tara. Prima se calculeaza fie pe baza cifrei de afaceri . ea este destinata sa asigure fie o tranzactie individuala fie o relatie de afaceri continua (cifra de afaceri). fie pe baza creditelor neachitate lunar. mai ales in SUA . costuri reduse si evitarea de catre asigurator a antiselectiei . structura clientilor asiguratului si de termenele de plata. O caracteristica comuna tuturor tipurilor de asigurari de credite este faptul ca niciodata ele nu acopera 100% din pierdere. Asigurarea se incheie in timpul negocierilor . cotatiile de prima sunt hotarate individual in functie de ramura economica a debitorului si vanzatorului. in polita se va prevede o limitamaxima. informatii privind experienta trecuta referitoare la credite in suferinta sau neplatite. a solvabilitatii si boitatii clientilor sai.Vizitati www. O alta posibilitate o constituie polita generala pe cifra de afaceri pe credit( cel mai des intalnita) care asigura toate afacerile vanzatorului. prin specialistii societatii de asigurare. pentru o perioada de 12 luni. O alternativa ar constitui-o polita speciala. Inainte de emiterea acestui tip de polita. acest tip de polita fiind recomandat numai in cazul unor tranzactii de valori mari. polita emisa asigura un singur contract. In cazul tranzactiei individuale . Este de la sine inteles inteles ca administrarea unor astfel de asigurari este scumpa si necesita un volum mare de munca. iar pentru asigurat verificarea inca o data. toate contractele pe credit fiind oferite spre asigurare si nu numai cele cu un risc mare.

Acest tip de asigurare se foloseste la protectia nu numai a exportului de bunuri. dar datorita dezvoltarii accelerate. potrivit cu o esalonare agreata. pentru a exculde posibilitatea antiselectiei. a devenit o ramura independenta . Ca garantie. fie sub forma de imprumuri . Chiar si in acest sector al asigurarilor. este foarte raspandita. 3. Asigurarea creditelor de investitii Asigurarea creditelor pentru bunuri de investitii serveste detinatorului politei la asigurarea contului sau de debitori pe teremn mediu si lung (in genral pana la 60 de luni).tocilar. respectiv asigura plata furniturilor de bunuri de investitii. Acest tip de asigurare este specific unui numar redus de ramuri. O cautiune angreneaza urmatoarele relatii : Pagina 52 din 135 . dar si a exportului de capital. asiguratorul (garantor) garanteaza ca debitorul isi va indeplini obligatiile legale sau contractuale ce le are fata de creditor (beneficiar). La baza. caci dauna se plateste la scadenta si nu in caz de insolvabilitate. intr-o perioada cuprinsa intre 24 si 36 de luni.Vizitati www.2.ro ! Arhiva online cu diplome. In ultima vreme se observa tendinta generala in ceea ce priveste asiguarea tranzactiilor de leasing. iar tipul de polita este cea generala pe cifra de afaceri ce se vinde in rate. ASIGURAREA DE CAUTIUNE Prin emiterea de actiuni (bonds). se foloseste retinerea titlului de propietate pana la achitare. uneori se agreaza asigurarea unor tranzactii individuale. noi. La acesta asigurare problemele de lichiditate sunt mai ridicate. cursuri si referate postate de utilizatori. In general este recomandat ca asiguartul sa-si retina in co-asigurare o suma de pana la 25% din valoarea bunului. La acest tip de polita asiguratul este detailistul sau producatorul (cand vinde consumatorul). de exemplu in ramura vanzarii automobilelor. fie sub forma de investitii de capital. polita generala pe cifra de afaceri pe credit. La baza analizei riscurilor ce degurg din aceste activitati sta analiza cost-beneficiu. Pe aceasta cale se asigura pretul ce urmeaza a se plati in rate pentru bunuri neperisabile. asigurarea ratelor de credit a fost o ramura a asigurarii creditului comercial. de catre clienti. Cautiunea este un serviciu similar cu cel oferit de banci cand garanteaza pentru clientii lor.

pe de o parte plata primei de la debitor catre asigurator. Beneficiar ---------------------Contract -----------------------Asigurat (creditor) Asigurator garantor Cautiune. se foloseste metoda celor 3 C (character – specific. .Drept de recurs Din cele de mai sus reies urmatoarele: .relatia debitor . Pagina 53 din 135 (debitor) 1 2 3 . cursuri si referate postate de utilizatori. garantii privind asigurarea serviciilor de intretinere (maintenance bond). Acestea sunt cele mai populare forme de cautiune care se inscriu insa intr-un evantai foarte larg de forme.relatia asigurator. In acest scop el trebuie sa examineze solvabilitatea si bonitatea debitorului. iar pe de alta parte. fie ca prin cautiune se plateste o anumita suma. garantii de indeplinire de obligatii fata de diverse organe oficiale etc. iar in cazul in care cautiunea este chemata la plata. Cele mai utilizate forme de cautiune se refera la garantia pentru licitatii (bid bond).asiguratorul (garantor )este partea care se alatura debitorului in scopul garantarii fata de beneficiar a indeplinirii de catre asigurat a obligatiilor acestuia din urma.debitorul ( asiguratul) est eresponsabil. . pe de o parte.creditor (stabilit fie prin contractul de livrare de bunuri sau servicii . pe de alta parte dreptul la recurs al asiguratorului asupra debitorului. .ro ! Arhiva online cu diplome.Vizitati www.capacitate. 2. capacity. sa examineze daca debitorul . 3.relatia debitor . mai ales pe piata americana. capital-capital ).creditorul este beneficiarul cautiunii. de indeplinirea obligatiilor din contractul dintre el si creditor si garantate prin cautiune. daca va putea face fata pretentiilor asiguratorului (regres). in toate imprejurarile beneficiarul este protejat.Plata primei. garantii pentru vama. .beneficiar (garantia de sine). la scadenta va fi in masura sa-si indeplineasca obligatiile fata de creditor. sau prin lege. In evaluarea riscului la subscrierea unei cautiuni. garantii de restituire a avansului (advance payment bond). dupa toate pobabilitatile sa-si indeplineasca la scadenta obligatiile financiare fata de creditor. . Subscriitorul trebuie sa determine daca debitorul va fi in masura.tocilar. oBligatia de a plati vama ). de ex. in caz de dauna trebuie sa plateasca asiguratorului sumele pe care acesta le-a platit beneficiarului. fie ca obligatiile din contract sunt indeplinite .asigurator ( dubla.

Prin specificul debitorului se intelege situarea sa in ramura in care activeaza . acre garanteaza ca debitorul. Ele sunt parcticate de societati de asigurare. etc. castigator este desemnat urmatorul la licitatie. in concordanta cu programul si specificatiile.tocilar. In cazul in care nu va incheia contractul sau nu va adduce cautiunea de buna executare. Desigur.printr-o cautiune. printr-o administrare corecta a riscurilor ce pot ajunge la cumuluri.ro ! Arhiva online cu diplome. cu renume deja stabilit pe piata si cu manageri cu reputatie. in cazul in care castiga licitatia. va semns contractul si va furniza cautiunea de buna executare a contractului. Prin capacitate se analizeaza know-how-ul firmei si inzestrarea sa tehnica. in general de 20-30% din dauna asigurata. Si in aceasta ramura de asigurare se cere asiguratului sa-si retina o participare la risc. a carei valoare descreste proportional cu valoarea lucrarilor. tocmai pentru ca presupun o munca complexa de evaluare si entru a proteja cat mai bine asiguratii. subscriitorii vor prefera sa emita cautiuni in cazul unor firme vechi . Se analizeaza de asemenea contractul dintre debitor si creditor si conditiile in care acest contract trebuie realizat. iar societatea de asigurare va plati diferenta dintre valoarea licitata de debitorul garantat si valoarea celui caruia I s-a acordat ulterior licitatia. Prima ce se emite pentru emiterea unei cautiuni este proportionala cu rata dobanzii de pe piata respective si in competitie cu spezele bancare percepute pentru scrisorile de garantie. -garantia de buna executare a contractului garanteaza indeplinirea la termen a contractului. specializate. Aceste asigurari sunt similare cu serviciile bancare de garantare . daca este sau nu o forma de traditie si caracterizarea conducerii firmei. -garantia de restituire a avansului. Principalele riscuri garantate de cautiuni sunt : -garantia de participare la licitatii . cursuri si referate postate de utilizatori.3. caracterizarea sa din punct de vedere al vechimii. apreciabile de daune posibile. 3.de fapt rambursarea ei.Vizitati www. Aceasta plata se garanteaza . se practica in cazurile in care creditorul prefinanteaza debitorul prin plata unui avans. ASIGURAREA DE FIDELITATE Pagina 54 din 135 .

cursuri si referate postate de utilizatori.4. inselaciunii si valutelor contrafacute (false) si chiar rapirilor. santajul si alte amenintari la dresa individului sunt riscuri reale.fraudei si necinstei angajatilor Riscuri de asigurari legate de lumea interlopa:-furtului in timpul transportului. In principiu. indifferent daca acestia au actionat singuri sau impreuna cu alte persoane. desigur) in lumea asigurarii riscurilor politice. scopul asigurarii de fidelitate este cel de a proteja asiguratul impotriva unor daune ce ar rezulta din increderea acordata unor persoane ce administreaza o parte din activele sale . ASIGURAREA RISCURILOR POLITICE In vorbirea obisnuita denumim riscuri politice toate riscurile legate de actiuni impotriva persoanelor sau proprietatii determinate de legatura cu. Deci. in mod obisnuit mult mai mica. Prin asigurare de fidelitate se presupune oferirea protectiei unei societati impotriva unor prejudicii in calitatea activelor datorate actelor necinstite ale personalului sau. Garantiile de fidelitate se emit fie pentru anumite posturi. ele ocupa un loc minor ca pondere. contractare. de cele mai multe ori politice si uneori chiar asigurabile (la rate de prima considerabile.ro ! Arhiva online cu diplome. Acest tip de garantii este obligatoriu. In aceste conditii apare necesitatea delimitarii riscurilor politice de altele care se pot confunda usor (si din care. Riscurile politice difera de : Pagina 55 din 135 . Sunt excluse de asemenea din despagubire costurile asiguratului pentru stabilirea pierderii porpriu-zise. de fapt s-au despins). in asigurari sfera de cuprindere a denumirii generice de riscuri politice este. intermediari.Vizitati www. Polita de asigurare de fidelitate protejeaza o societate impotriva daunelor determinate de acte frauduloase sau necinstite ale personalului sau. Deci. asigurarea de riscuri politice denumeste acoperirea de care dispun societatile comerciale dintr-o tara pentru sustinerea activitatilor lor de export . uniuni de credit etc). fie pentru fiecare persoana in parte . fie sunt generale pentru toti angajatii unei societati ( in cazul institutiilor financiarebanci. 3. investitii in strainatate . desi riscuri cum ar fi furtul de persoane cu solicitarea rascumpararii. prin ele asigurandu-se riscurile impotriva: .tocilar. sau desfasurate sun auspiciile unor puteri politice. Asiguratorul plateste numai dauna propriu-zisa nu si daunele de consecinta.

riscurile politice implica interventia unei puteri politice din statul cumpratorului ( in gneral guvernul). asigurare impotriva razboiului civil. asigurari politice pentru importatori.ro ! Arhiva online cu diplome. rapiri si rascumparari .anularea autorizatiei de export sau instituirea unei legi care sa impiedice exportul respectiv. . in timp ce riscurile de razboi sunt in general de naura fizica (implica avarierea bunurilor asigurate). frustrarea contractului etc. .riscurile de razboi. deci ca in general detinatorul politei de asigurare de risc politic este exportatorul. asigurarea investitiilor in strainatate (confiscare.nationalizare). abstracta ( exropriere. -EXPORT RESTRICTION . putem aminti printre cele mai de intalnite riscuri asigurate urmatoarele : 1. desi ambele sunt legate d intervantia unor putei politice sunt. . finantarea exporturilor. -ARBITRATION AWARD REFUSAL -imposibilitatea sau refuzul statului cumparator de a respecta o hotarare de arbitraj. Principalele polite de asigurare impotriva riscurilor politice se refera la : asigurari politice pure pentru exportatori (cele mai uzitate). serviciile. in timp ce riscurile de credit se exclud ( cauzele insolvabilitatii fiind pur comerciale).DEFAULT / NON PAYMENT .). facand posibila respectarea obligatiilor contractuale de catre vanzator. asigurarea riscurilor politice pentru banci.tocilar. cursuri si referate postate de utilizatori.repudierea contractului de catre statul cumparator fara vina vanzatorului. Pagina 56 din 135 . prin faptul ca .CONTRACT REPUDIATION . -IMPORT RESTRICTION -anularea autorizatiei de import sau restituirea unei legi care impiedica importul respectiv. forta majora). etc . prin faptul ca desi ambele sunt riscuri financiare . asigurari diverse (rezilierea inaugurarii unor expozitii. asigurarea barterelor. asigurarea valorii reziduale.imposibilitatea sau refuzul statului cumparator de a plati munca . . fara o vina a acestuia. datorita evenimetelor politice (sau de forta majora) in afara controlului asiguratului si al cumparatorului. dupa cum am aratat de natura finaciara. lucrarile prestate de vanzator.Vizitati www. Mentionand ca prima majoritara pe plan mondial este produsa de primul tip de polita . iar tara purtatoare de risc este tara importatorului. Daca cumparatorul este o organizatie sau societate de stat (cumparator public) : CONTRACT FRUSTATION -frustrarea contractului. este printre putinele cazuri in care tara de risc este a exportatorului si nu a importatorului . sau un cumparator public.riscurile de credit. expropriere. nerespectarea lui.

Exim Bank. 2. instabilitatea climatului politic general si generalizarea practicarii activitatii de asigurari comerciale si financiare. .EXCHANGE TRANSFER/CURRENCY INCONVERTABILITY . aceste organisme emit si polite de asigurare a riscului commercial. el se poate asigura impotrive urmatoarelor riscuri : -CONFISCATION.neratificarea contractului datorita unei cauze politice. In ultimele decade.EXPROPRIATION.NATIONALISATIONconfiscarea. DICRPORE din Belgia. adaugandu-se insa in CONTRACT CALCELATION . din tara gazda catre tara celui carea investit capital. caracterul cat mai complex al activitatii economice cu elemente de extraneitate. HERMES din Germania. COFACE din Franta. Pagina 57 din 135 . cursuri si referate postate de utilizatori. 3.CONTRACT NON-RATIFICATION . de catre guvernul acesteia. Pe langa riscurile politice. Atunci cand detinatorul politei.ro ! Arhiva online cu diplome.tocilar.instituirea unei legi sau reglementari care impiedica.CURRENCY INCORVERTIBILITY – inconvertibilitatea monedei. restrange. nationalizarea patrimoniului din tara gazda. desi in cutumele comertului international. respective de insolvabilitate. -UNFAIR CALLING OF BONDS/ GUARANTEES . . in general acese tipuri de riscuri sunt acoperite / asigurate de organisme de stat. Institutii care practica de mult asigurarea de riscuri sunt : Departamentul de Garantii pentru Credite de Export (Export Credit Guarantee Department ) din Marea Britanie. aceasta nu are inca popularitatea asigurarilor din transporturi . Atunci cand cumparatorul este o organizatie privata (neguvernamentala) se elimina din cele de mai sus riscurile: repudierea contractului. SACE din Italia etc.retragerea titlurilor de credit sau garantiilor (stabilite prin contract) de catre cumparator fara ca exportatorul sa-I fi dat motiv sa o faca.SUA. Datorita complexitatii analizei. neplata si refuzul de a respecta o hotarare arbitrala. precum si datorita implicatiilor ce decurg din promovarea de catre un organism statal a exporturilor spre o regiune sau alta. este in fapt un exportator de capital ( investeste capital intr-o tara sub diverse forme).Vizitati www.anularea contractului din ordinul guvernului. au determinat o dezvoltare accentuata a asigurarii riscurilor politice . respectiv interzicerea transferului dividendelor. . exportatorul. cotarii si evaluarii acestor riscuri. exproprierea. ingreuneaza excesiv sau controleaza transferul fondurilor in valuta catre tara vanzatorului. sau societati comerciale ce activeaza ca agenti ai statului. profiturilor etc..

fara cel putin o instituitie de stat care sa nu-I asigure aceste riscuri pentru promovarea propriilor exporturi.pentru detinatorul politei (asigurat): . alte informatii privind bonitatea. putem aprecia ca aceasta piata este in plina expansiune. Datorita dezvoltarii comertului international . Principalele informatii solicitate la subscriere se refera la : . etc).obtinerea mai usoara a importurilor pe credit.prima de asigurare mai mare decta pentru alte riscuri (datorita in special complexitatii evaluarii riscului.pentru cumparator : . dotare tehnica moderna. si anume: .tocilar. chiar daca se afla intr-o tara cu conditii politice instabile sau cu posibile restrictii comerciale din partea guvernului. pe langa institutiile de stat amintite. pe langa un profesionalism ridicat. bilant. Pagina 58 din 135 . pe langa necesitatea evidenta a acestui tip de asigurare. cursuri si referate postate de utilizatori. Din cele aratate ar reiesi ca exista numai avantaje din toate partile. -pentru asigurator : . nu se poate concepe o economie moderna. iar in ultimii 20 de ani. . Riscurile politice sunt cele mai imprevizibile datorita caracterului incert al caracterului unor tari cu o situatie apparent stabila care peste noapte pot deveni tari-problema. diverse sindicate Lloyd’s Insurance Corporation of North America. Cauzele acestei expansiuni rezida. Trebuie de aceea sa subliniem ca este o subscriere deosebit de periculoasa prin posibilitati facile de cumul a riscului de tara. .ro ! Arhiva online cu diplome. in avantajele oferite. dar si relativei noutati pe piat privata). statut.detalii complete asupra activitatii asiguratului (inclusive bilant pe ultimii ani).promovarea exporturilor. dispun si de surse de informare sigure si rapide. incadrarea sa in ramura economica din tara sa. In fapt.pozitie mai competitive pe piata datorita facilitatilor de credit. Singurii subscriitori care pot obtine efectiv profituri din asigurarea de riscuri politice sunt aceia care . au inceput sa subscrie riscuri politice si societai specializate de asigurari printre care:American Insurance Group.posibilitati mai mari de recuperare decat in alte domenii.siguranta sporita in legatura cu existenta mijloacelor financiare pentru productia viitoare. . . o reasigurare correct dimensioanta. .Vizitati www. Avand in vedere acste institutii si dezvoltarea pietei private a asigurarii riscului politic.detalii complete asupra cumparatorului( adresa. activitate. piata asigurarilor s-a largit.

Asigurarea Maritima Asigurarea maritima este prima si cea mai veche asigurare. . care practicau un intens comert pe mare-utilizau o forma de asigurare cunoscuta sub numele de imprumut maritim (foenus nauticum). in anul 1347 prima polita de asigurare pastrata pana in zilele noastre. . asemenatoare primei de asigurare. .Vizitati www. pe langa dobanda propriu-zisa si o remuneratie. existand intr-o forma embrionara inca din antichitate . de fapt. . natiuni maritime in acele vremuri. . si pe care il rambursa creditorului numai daca nava ajungea cu bine la destinatie. Fenicienii. 3.natura marfurilor exportate si scopul ( daca sunt destinate reexportului sau pietei interne).pentru proiectele cu predare la cheie.5. Pagina 59 din 135 . ASIGURAREA MARFURILOR PE TIMPUL TRANSPORTULUI 3. Aceasta din urma este expusa intr-o masura mai mare manifestarilor stiintifice ale naturii .30 %) pentru suma imprumutata de armator cuprindea.ro ! Arhiva online cu diplome.termenele si mecanismele de plata ( inclusive banile implicate).tocilar. grecii si mai tarziu romanii. de regula.detalii complete asupra experientei din trecut in legatura cu importatorul respective si tara acestuia. Aparitia timpurie a asiguarii maritime se explica inainte de toate prin faptul ca activitatea de comert international este legata din cele mai vechi timpuri de navigatia maritima.1. propietarilor prejudicii insemnate. Armatorul contracta un imprumut pecare-l garanta cu nava sa. La Genova a fost emisa. navele si amrfurile au valori mari. pentru riscul pierderii imprumutului in caz de naufragiu al navei. Dobanda ridicata ( 25.pentru asigurarea impotriva riscului de confiscare etc. cursuri si referate postate de utilizatori. un studiu de fezabilitate amanuntit. In epoca moderna asigurarea maritima cunostea deja o dezvoltare importanta in orasele comerciale din nordul si centrul Italiei (Florenta si Genova).valoarea contractului si durata acestuia. se cer detalii asupra tuturor cladirilor si echipamentelor folosite. Toate acestea au determinat pe proprietarii marfurilor si ai navelor comerciale sa descopere cai si mijloace diferite de compensare a pierderilor posibile.5. . iar pierderea lor totala sau partiala aduce.

au marcat perioada cea mai ferila din istoria asigurarilor in Romania antebelica. cu ajutorul careia acestea erau transportate. fiecare dintre acestea fiind acoperita prin polite diferite. Odata cu progreul comertului maritim si al navigatiei .Prima jumatatea a secolului XIX si perioada pana la inceputul primului razboi mondial au reprezentat epoca de proliferare a societatilor autohtone. Cumaparatorul era cel mai adesea proprietar si al marfii si al navei si. asigurarea maritima s-a extins in Franta . Dacia (1871). INTERESUL ASIGURARII MARITIME : NAVA SI MARFA Dupa cum este cunoscut. asa cum este cazul navlului sau al profitului sperat din realizarea marfii la locul de destinatie. Aceasta a dus la delimitarea intereselor in proprietatea asupra marfurilor si a navelor si la aparitia a doua forme distincte de asigurare : asigurararea navelor (casco) si asigurarea marfurilor (cargo). cand s-au practicat toate ramurile de asigurari si toate formele cunoscute ale acestora. Dupa Tratatul de la Adrianopole din 1829.Vizitati www. B) – neobtinerea dreptului de propietate sperat care in mod normal ar fi fost obtinut daca calatoria s-ar fi terminat cu bine. Anglia. In perioada de inceput a dezvoltarii asigurarii maritime era caracteristic faptul ca una si aceeasi polita de asigurare acoperea atat marfurile cat si nava.a. de aceea. dar si cele de alte produse primare. Pe masura deplasarii centrului de greutate a comertului maritim din Marea Britanie spre tarile europene de la Marea Nordului . distincte. expresiile “ propritar de marfa” si “ proprietar de nava” aveau. scopul contractului de asigurare il constituie acoperirea daunelor.tocilar. iar acestea din urma pot imbraca urmatoarele forme: A) . Germania si alte state. Pagina 60 din 135 .pierderea dreptului de propietate (totala. cele mai importante dintre ceastea fiind Transilvania ( 1866).sau partialdeprecierea navei-). Romania (1873). cand Principatele Romane isi intensificau exporturile de cereale . nationala (1882). Perioada interbelica si indeosebi anii ’30 . practic.ro ! Arhiva online cu diplome. In Romania . epoca asigurarilor este considerata a fi perioada secolului al XIX-lea . marfurile au inceput sa fie transportate tot mai mult cu nave apartinand altor persoane. acelasi inteles.naufragiul navei. societatile de asigurare straine incep sa-si deshida agentii si reprezentante in Romania si sa concureze direct firmele autohtone de asigurari . cursuri si referate postate de utilizatori. desi primele forme de asigurare au aparut cu mult inainte. Generala ( 1887) s.

Vizitati www. marfurile care fac obiectul transportului maritim . pentru pescuit . de pilda. plata calatoriei efectuate pe baza contractului de transport maritim de pasageri. bagajelor si a postei. a masinilor si instalatiilor sale. ori acea obligatie patrimoniala a carei aparitie el ar dori sa o evite. profitul sperat din realizarea marfii . adica de activitatea si utilizarea navelor pentru transportul marfurilor. cum ar fi.ro ! Arhiva online cu diplome. Interesul in asigurarea navei apartine aceluia( proprietarul navei sau administratorul) care poarta riscul pierderii intamplatoare sau al avariei acesteia. Interesul asigurarii maritime (existenta lui( conditie necesara pentru incheierea contractului de asiguare ) . In practica comerciala internationala se asigura adesea navele aflate in constructie in santierele navale. chiria . navlul . Nu sunt acoperite prin asigurare : daunele aparute ca urmare a greselior de proiectare (faults in desing).tocilar.refrenece from Marine Insurance Clauses. cursuri si referate postate de utilizatori. in cazul navlosirilor pe voiaj.aparitia unei obligatii patrimoniale nedorite . Principalele interese in asigurarea maritima sunt: navele inclusiv cele care se afla in constructie in santierul naval . in timpul curselor de incercare este interzis navei sa se departeze la o distanta mai mare de 250 de mile marine. masinile si instalatiile navei pot fi asigurate prin contracte separate. contributiile la avaria comuna si riscul asumat de asigurator. Limitarile de raspundere ale asiguratorului sunt putine. subliniaza raspunderea asiguratorilor pentru toate daunele produse navei in constructie din momentul punerii chilei si pana la terminarea probelor de incercare finala. obligatia armatorului de a compensa pagubele rezultate prin incalcarea contractului de transport. C) . A) Prin asigurarea navei se intelege asigurarea corpului acesteia . London 1967) existente in redactarea Institutului Asiguratorilor Londonezi din mai 1963. Obiectul asigurarii maritime il constituie interesele de propietate legate de activitatea comerciala. materialele necesare constructiei navei se asigura numai din momentul ajungerii lor in locul unde se desafsoara constructia. Conditiile de asigurare ale acestor nave ( Institute Clause for Builders’s Risks. extractie de substante minerale utile din mare.il constituie acel drept patrimonial pe care asiguratul il are in vedere sa-l pastreze sau sa-l obtina. stiintifice si culturale . La cererea asiguratorilor .corpul. Interesul poate apartine si navlositorului in cazul in care la contract exista o clauza prin care se specifica faptul ca acesta ia asupra sa riscul pierderii intamplatoare sau al avarierii navei . Pagina 61 din 135 . pasagerilor . in cazul navlosirilor in time charter . pentru alte scopuri economice.

asupra acestuia din urma va trece si interesul asigurarii. primitorul marfii devine proprietarul acesteia in momentul primirii conosamentului. desi partile contractante pot conveni si asupra altui moment. conform regulilor de la Haga.Vizitati www. Ca regula generala. Daca depozitarul este o intreprindere de stat. Interesul in asigurarea navelor aflate in constructie il au santierele de constructii navale. avand sigiliile intacte. de obicei acest risc apartine depozitarului de drept. marfa din interiorul acestuia de pe un mijloc de transport pe altul . fara ca pe container sa apara semne vizibile in acest sens. carausul . armatorul nu este obligat sa Pagina 62 din 135 . in timpul manipularii conatinerului si transbordarilor acestuia de pe un mijloc de transport pe altul . In acest mod containerul impiedica descoperirea la momentul oportun a avariilor suferite de marfa in timpu transportului. totala sau partiala. in baza conditiilor contractului de depozitare . prin efectul legii. in caz contrar. In plus. 2) depozitarul . se presupune ca s-a livrat intreaga cantitate la expediere).tocilar. Interesul in asigurarea marfurilor il are orice persoana care poate suferi daune din avaria totala sau partiala a acestora. Persoane interesate in asigurarea marfurilor : 1) proprietarul (deoarece el este acela care poarta riscul de avarie intamplatoare .ro ! Arhiva online cu diplome. carausii nu poarta raspunderea nici pentru diferentele cantitative in livrarea marfii (containerul. imputernicit sa nu elibereze marfa pana la incasarea drepturilor sale banesti si alte persoane cu drept de gaj asupra marfii. deoarece ele sunt cele care poarta riscul pierderii intamplatoare sau al diverselor avarii inainte ca nava sa fie livrata beneficiarului. Acest interes se naste in momentul in care asiguratul este interesat ca marfurile sa ajunga cu bine la destinatie. ia asupra sa riscul pierderii intamplatoare sau al deteriorarii marfii. cu exceptia cazului cand se poate dovedi ca dauna s-a produs in timpul transportului si din culpa carausului. B) Marfurile. cursuri si referate postate de utilizatori. pentru deplasarea marfii din locurile unde a fost stivuita. nici pentru daunele rezultand dintr-o ambalare necorespunzatoare. Marfurile transportate in baza unui contract de transport maritim constituie cel mai raspandit obiect la asigurarii maritime. Legat de problemele specifice ce pot aparea in legatura cu asigurarea marfurilor transportate in containere. el suferind un prejudiciu financiar. In conosament . In momentul trecerii dreptului de proprietate al marfii de la vanzator la cumparator. armatorul are insa grija sa precizeze ca determinarea cantitativa a marfii containerizate a fost efectuata de expeditor (predator) intrucat. marfa acestuia se poate deteriora.

Pentru a stimula traficul de marfuri in containere. intrucat stabilirea culpei acestuia din urma si proba indubitala a culpei sale sunt extrem de dificile daca la destinatie containerul are sigiliile intacte. ci si asigurarea acesteia. solutia ar aparea destul de simpla :marfa se asigura de catre expeditor (predator) cu atat mai mult cu cat din punctul de vedere al acestuia. C) Navlul. Asiguratorul . care a platit asiguratului ( in cazul nostru predatorului) dauna acoperita prin asigurare. situatia este cu mult mai complexa.Vizitati www. de posibilitatea de a recupera suma platita drept despagubire de la caraus. nici proprietatului marfii si nici asiguratorului.In aceasta situatie apare acum asiguratorul . asigura o protectie mai buna a acestora in timpul transportului etc. la randul sau.sau modificarea raspunderii carausilor si stabilirea unor reguli de drept uniforme pentru toate modurile de transport care contribuie la deplasarea containerelor. Interesul asigurarii navlului apartine armatorului sau proprietarului marfii. cantitatea. In realitate. daca nu a putut sau nu a avut la incarcare mijloacele necesare acestei verificari. Din aceasta cauza. In ultimii ani in practica comerciala internationala se utilizeaza tot mai mult conosamentul asigurat (insured bill of landing). din neincasarea lui. se pune problema in ce mod poate sa primeasca proprietarul marfii containerizate acoperirea pentru aceasta prin asigurare. acoperind prin asigurare marfuri transportate in containere. sau. Din aceasta cauza. transportul containerizat sporeste viteza de circulatie a marfurilor. capata toate drepturile acestuia fata de cel care a pricinuit paguba (de regula carausul). asiguratorii nu pot sa nu tina seama de faptul ca despagubirile . dimpotriva. sunt aproape imposibil de recuperat prin subrogare. Dar predatorul este lipsit adesea de posibilitatea de a fi despagubit de caraus. dupa cum s-a aratat . cursuri si referate postate de utilizatori. o data platite asiguratilor. conosament). Pagina 63 din 135 .ro ! Arhiva online cu diplome. armatorul este acela care se ingrijeste de asigurarea marfii. Solutii ar putea constitui sporirea primelor de asigurare in conditiile in care raspunderea carausului ramane neschimbata -ste solutia cea mai simpla dar ea nu poate da satisfactii.tocilar. care l-a despagubit pe predator pentru daunele incercate. Asiguratorul este lipsit. La prima vedere. respective aceluia dintre ei care poate suferi o dauna din pierderea navlului. marcajul etc. confirme sau sa mentioneze in conosament numarul. Aceste imprejurari depind de conditiile de plata a navlului stipulate in contractile de navlosire (charter party. Un asemenea conosament dovedeste nu numai primirea marfii.

Suma acoperita prin asigurare in asemenea cazuri trebuie stabilita astfel incat sa poata compensa armatorului daunele reale generate de riscul asigurat. iar aceasta trebuie facuta in orice conditii daca opereaza clauza “lost or not lost”.In acest caz conosamentul contine de obicei o clauza potrivit careia navlul este datorat chiar daca nava si marfa au fost pierdute in timpul transportului (conditia “lost or not lost”). in contractile de voiaj se prevad conditii combinate de plata a navlului: o parte a acestuia se va plati in portul de expediere (avans) iar restul – in portul de destinatie. Conditia potrivit careia navlul paltibil la destinatie precizeaza de fapt locul unde urmeaza sa fie facuta plata. In cazurile in care navlul urmeaza sa fie platit dupa livrareea marfii in portul de destinatie. deoarece in caz de nelivare (datorata de pilda . In navigatia de linie conditia de plata cea mai raspandita este plata anticipata in portul de incarcare. combustibilii pentru aceasta portiune de drum etc. naufragiului navei in timpul voiajului) el este lipsit de dreptul de a primi di partea proprietarului marfii acea suma pe care ar fi primit-o in cazul in care aventura maritima s-ar fi terminat cu bine. inainte de inceperea transportului (freight payable at port of loading) sau poate fi platit dupa voiaj in portul de destinatie (freight payable at destination). navlul se asigura in acelasi mod ca si marfa (este inclus in pretul Pagina 64 din 135 . 2) diferenta dintre navlul pentru partea ramasa din drum (de la locul naufragiului pana in portul de destinatie) si acele cheltuieli de exploatare (salariile echipajului. cursuri si referate postate de utilizatori. navlul odata platit nu va putea fi supus returnarii in nici o situatie. purtatorul interesului asigurarii navlului in conditia “lost or not lost” este proprietarul marfii. purtatorul interesului asigurarii este armatorul. In consecinta. In acest caz armatorul nu suporta daune din navlul si nu are interes in asigurarea acestuia. In cazul in care navlul se plateste in portul de incarcare si diferenta –in portul de descarcare. De obicei. in portul de expediere. inainte de acceptarea transportului. Navlul poate fi platit anticpat. purtatori ai interesului asigurarii sunt atat armatorul cat si proprietarul marfii: armatorul pentru partea de navlu ce urmeaza sa o incaseze la destinatie si proprietarul marfiipentru avansul de navlu platit in portul de incarcare. dar practice nu au mai fost facute din cauza incetarii voiajului).) care ar fi trebuit facute de armator.Vizitati www. Aceste daune se compun din doua parti si anume : 1) navlul pentru distanta efectiv parcursa de nava pana in momentul naufragiului. dupa descarcarea marfii.tocilar. Daca interesul asigurarii apartine proprietarului marfii.ro ! Arhiva online cu diplome. Cu alte cuvinte. De acela care interes in asigurarea navlului depinde si modul de asigurare a acestuia.

trimestrului etc. prin profit sperat se intelege profitul pe care proprietarul marfii il poate obtine din vanzarea marfii la locul de destinatie. La aceasta paguba se adauga si sumele pe care le-ar fi obtinut din inchirierea navei in perioda de valabilitate a contractului. F) Profitul sperat din realizarea marfii.tocilar. Daca interesul apartine armatorului. dupa producerea sinistrului. E) Plata calatoriei efectuate in baza contractului de transport maritim de pasageri. atunci navlositorul nu suporta practic o dauna . Desi plata biletului de calatorie se efectueaza anticipat.ro ! Arhiva online cu diplome. armatorul are interesul asigurarii pentru chiria ce I se cuvine din partea navlositorului. atunci navlositorul suporta o dauna egala cu marimea chiriei platite anticipat pentru perioada de la producerea sinistrului si pana la sfarsitul lunii.Vizitati www. In aceste conditii. navlositorul este interesat in asigurarea chiriei platita anticipat armatorului. Armatorul are interesul asigurarii si in acest caz. cursuri si referate postate de utilizatori. Daca insa platile in avans nu sunt supuse returnarii. in asemenea situatii armatorul este obligat ca pe propria sa cheltuiala sa-l transporte pe pasager. pentru un voiaj sau pentru o anumita perioada de timp. In practica asigurarilor. la cererea acestuia. In asigurarea chiriei (hire) poate fi interesat chiar si navlositorul in "time charter" atunci cand el plateste chiria anticipat dar nava naufragiaza inainte de scurgerea perioadei de timp pentru care a fost platita chiria. marfii). In cazul intreruperii calatoriei . inainte de inceperea calatoriei (in momentul obtinerii biletului de calatorie). Conditia obligatorie a asigurarii profitului sperat este existenta dreptului pe care asiguratul il are asupra marfii din a carei sosire la destinatie asteapta un profit. Armatorul este interesat sa tina seama de asemenea cheltuieli posibile si sa actioneze pentru acoperirea lor prin asiguare. trimestru . suma incasata trebuie returnata platitorului proportional cu distanta care n-a fost parcursa. In realitate in caz de naufragiere a navei armatorul suporta o paguba egala nu numai cu valoarea navei pierdute. In cazul angajarii navei printr-un contract de tip “time-charter” . Carausul suporta in acest caz o dauna sub forma sumei pe care ar fi obtinut-o daca calatoria s-ar fi terminat cu bine pana la destinatia initiala. Daca insa platile in avans nu sunt supuse returnarii. pentru care a efectuat plata anticipata a chiriei.) D) Chiria pentru navlosire pe timp (time charter). atunci navlul se asigura la fel ca si nava. Contractul de navlosire pe timp prevede de obicei plata anticipata a chiriei pentru o perioada determinata de timp (luna. etc) si la prima vedere armatorul n-ar avea interesul asigurarii chiriei. in portul de expediere si sa suporte daunele pricinuite pasagerului prin neexecutarea contractului. In plus. Pagina 65 din 135 .

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

De aceea, de cele mai multe ori profitul sperat se asigura o data cu marfa si se include in valoarea ei asigurata, care este considerate a fi pretul pe piata al marfii in locul de destinatie. Daca pretul de piata al marfii respective este supus oscilatiilor, nu are nici un caracter cat de cat stabil, profitul sperat din realizarea marfii la locul de destinatie se calculeaza de obicei cu un procent de 10 % din pretul marfii in portul de expediere ,in aceasta proportie fiind inclusa valoarea asigurata a marfii. Dar prin intelegerea dintre asigurator si asigurat , profiul sperat poate fi stabilit si printr-un alt procent. De asemenea, el se poate asigura si separat de marfa. In acest din urma caz, profitul sperat se determina ca diferenta intre pretul de piata al marfii in locul de destinatie si pretul acesteia in locul de expediere sau sub forma de procent convenit de comun acord intre asigurator si asigurat. La marfurile de import profitul sperat nu se include in suma asigurata , in principiu el putand fi asigurat separat. In acest caz, profitul sperat se poate determina ca o suma aproximativ egala cu rabatul comercial. G) Contributiile la avaria comuna. In principiu, armatorul are drept de retentie asupra marfii afalate la bord, pe care poate sa o retina pana la incasarea taxelor de transport si accesoriilor ce I se cuvin, inclusive contributiile sale la avaria comuna. Dreptul de gaj poate fi exercitat numai atunci cand nava si marfa au ajuns cu bine la destinatie. Pierderea totala a navei si a marfii in timpul voiajului anuleaza si dreptul de gaj asupra marfii. (De exemplu, daca nava la bordul careia se afla marfa esueaza pe un banc de nisip, iar marfa este apoi transbordata la bordul altei nave - nava salvatoare – aceasta din urma naufragiind in drum spre portul de destinatie, armatorul navei esuate va trebui sa plateasca serviciile navei salvatoare in baza contractului de salvare maritima,atat pentru partea care priveste nava, cat si pentru partea care priveste marfa). In portul de destinatie insa, proprietarii marfii disparate vor refuza sa plateasca serviciul de salvare de care au beneficiat pana la naufragiul navei venite in ajutor. H) Riscul asumat de asigurator. Situatia acoperita prin asigurarea, care compenseaza daunele suportate de asigurari, reprezinta totodata o dauna pentru asigurator. Acesta este interesat in compensarea sumei platite asiguratului. In acest scop, asiguratorul (deja in calitate de asigurat) incheie cu un alt asigurator (resigurator) un contract de reasiguare.

3.5.2. Riscurile In Asigurarea Maritima

Pagina 66 din 135

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Asigurarea maritime ca dealtfel orice alta asigurare de patrimoniu, nu compenseaza daunele care au avut loc din orice cauza ci numai pe cele care au avut loc din anumite cauze numite riscuri asigurabile. Cu alte cuvinte, riscurile asigurabile reprezinta acele pericole in virtutea aparitiei carora se stabilesc obligatii de asigurare. Sfera acestor riscuri este foarte larga dar , in acelasi timp si foarte limitata. Riscurile maritime au ca effect anumite daune, a caror probabilitate de producere este mai mult sau mai putin cunoscuta, dar in nici un caz nu se aproprie de certitudine. Prin natura sa, asigurarea are rolul de a compensa daunele posibile si nu pe cele inevitabile. Scopul asigurarii maritime consta in asigurarea impotriva evenimentelor care se pot produce si nu impotriva acelor evenimente care trebuie sa se produca. Daunele cauzate marfii e catre poroprietatile organoleptice ale acestora si daunele cauzate de catre procesele fizico-chimice interne, nu sunt compensate de asiguratori. Perfectionarea neantrerupta a mijloacelor de transport ca uramre a actiunii progresului stiintific si tehnic contemporan permite neutralizarea sau in orice caz, diminuarea insemnata a actiunii insusirilor interne proprii anumitor marfuri. ( De pilda, inzestrarea navelor de trasport cu utilaje ce intocmesc conditiile proprice de transport in cazul marfurilor perisabile). Daca insa armatorul nu respecta normele tehnice obligatorii care asigura transportul in bune conditiuni al unor asemenea marfuri, atunci dauna, chiar daca a aparut ca urmare a insusirilor fizico-chimice ale marfii, va fi pusa in sarcina armatorului si va face obiectul acoperirii prin asigurare pentru proprietarul marfii intrucat in acest caz paguba putea fi evitata. Atunci cand insusirile fizico-chimice ale marfii sunt “stimulate” prin conduita culpabila a armatorului, care nu a manifestat grija cuvenita pentru transportul in siguranta al marfii la destinatie, aceasta va suporta raspunderea pentru daunele produse proprietarului marfii respective. De asemenea in cazul cand nu se respecta conditiile tehnice obligatorii pentru transportul unor marfuri si acest fapt nu poate fi pus pe seama culpei carausului, ci se datoreaza unei cause intampaltoare , cum ar fi de exemplu defectarea instalatiei frigorifice, daunele produse fac obiectul acoperirii prin asigurare deoarece aparitia lor nu a fost produsa de insusirile naturale ale marfii ci caderea intamplatoare a utilajului frigorific, care daca ar fi functionat normal ar fi fost capabil sa preanatampine manifestarea insusirilor fizico-chimice ale marfii perisabile respective. Practica asigurailor maritime pe plan international a consacrat de altfel principiul potrivit caruia marfurile perisabile transportate cu nave frigorifice , sau cu nave comerciale obisnuite care dispun de spatii dotate cu instalatii care asigura mentinerea

Pagina 67 din 135

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

unei temepraturi dirijate, se asigura cu raspunderea pentru daunele survenite caurmare a iesirii din functiune a instalatiilor frigorifice din cauze care nu depind de asigurat. In cazul in care dauna a fost determinate de mai multe cauze, este necesar sa se stabileasca (de obicei prin expertize) rolul fiecarei cauze in parte in producerea daunei respective si eliberarea pe aceasta baza a asiguratorului de raspundere pentru acea parte a daunei determinate de cauzele care tin de natura propriu-zisa a marfii. Expediarea navei in stare de nenavigabilitate (unseaworhtiness) pune atat nava cat si si marfa aflata la bord sub amenintarea unei avarii totale, partiale sau comune. Practica asigurarilor internationale a consacrat in aceasta privinta principiul potrivit caruia asiguratorul este eliberat de orice raspundere numai atunci cand starea de nenavigabilitate a navei a fost determinata de defecte ascunse.Daca starea de nenavigabilitate era cunoscuta armatorului si el a expediat totusi nava in voiaj,atunci daunele produse nu formeaza obiectul acoperirii prin asigurare. Starea de nenavigabilitate constituie un pericol real nu numai pentru nava, ci si pentru marfa aflata la bordul sau. In aceste conditii se pune intrebarea daca paguba inregistrata de proprietarul marfii , ca urmare a starii de nenavigabilitate a navei care a efectuat transportul antreneaza sau nu obligatia de despagubire a asiguratorului stabilita in contractul de asigurare a marfii . Pentru a da un raspuns la aceasta intrebare trebuie sa avem in vedere faptul ca in timp ce armatorul poate asigura starea de navigabilitate a navei (seaworthnes) si chiar este obligat sa o faca, proprietarul marfii nu poate exercita practic vreo influenta in acest sens . El nu are nici cunostintele tehnice si nici mijloacele pentru realizarea acestui scop. De aceea normele de asiguare pe plan international au consacrat regula potrivit careia eliberarea asiguratorului de raspunderea pentru acoperirea daunelor generate de starea de nenavigabilitate a navei se limiteaza numai la contactele de asiguarre a navei si nu se extinde asupra contractelor de asiguare a marfurilor. Asiguratorul trebuie sa acopere neconditionat daunele suferite de proprietarul marfii asigurate ( de exemplu prin infiltrarile apei de mare in hambare, deoarece o asemena acoperire nu inseamna in nici un fel “amnistierea” armaorului aflat in culpa fata de asigurator, acesta din urma avand reptul actiunii in regres impotriva armatorului (prin subrogare – dreptul asiguratorului de a urmari recuperarea de la terti a sumelor achitate asiguratului drept despagubire, daca evenimentul asigurat s-a produs din cauze penntru care raspunderea apartine tertilor.)

Pagina 68 din 135

asiguratorii . ci starea de nenavigabilitate a navei efectiv cunoscuta de asigurat a fost cauza reala a daunelor. asiguratorul.Vizitati www. pentru a fi absolvit de raspundere . daunele rezultate din viciile ascunse (viche cache) sunt acoperite prin asigurare. sunt eliberati de raspunderea pentru acoperirea daunelor pricinuite de consecintele energiei atomice. se subliniaza ca prin aceasta este instaurata “ limiatrea obiectiva a raspunderii asiguratorului” care nu depinde nici de aducerea la cunostinta din partea asiguratului nici de lipsa de culpa a armatorului. Cu alte cunvinte.tocilar. asiguratorul va fi eliberat de obligatia despagubirii. starea de nenavigabilitate a navei si alte situatii care aproprie posibilitatea aparitiei daunelor de inevitabilitate ( de exemplu ambalarea necorespunzatoare a marfii) figureaza in reglematarile asiguratorilor pe plan international printer conditiile care-lelibereaza pe asigurator de raspunderea penru acoperirea pagubelor. Normele de asigurare din unele tari trateaza cu nuante diferite problema daunelor generate de starea de nenavigabilitate a navei . Insusirile naturala ale marfii. Astfel. in general. cursuri si referate postate de utilizatori. Acest principiu se aplica deopotriva in contractele de asiguarare a navelor cat si in cele de asiguare a marfurilor. In literature de specialitate germana. ingeneral.ro ! Arhiva online cu diplome. trebuie sa dovedeasca ca nu starea de nenavigabilitate . eliberarea asiguratorului de raspunderea pentru acoperirea daunelor rezultate din starea de nenavigabilitate a navei are un caracter absolut. Totusi. Pagina 69 din 135 . Normele de asigurare franceza il elibereaza pe asiguratorul navei de acoperirea daunelor pricinuite de defectele navei care au fost sau ar fi trebuit sa fie cunoscute de armator. nu a comunicat asiguratorului acest fapt). uzura normala a bunului asigurat. In cazul angajarii navei printr-un contract time charter. In litigiile de arbitraj la Londra . Referitor la riscurile pe care le implica radiatiile nucleare. daca asiguratul (proprietarul marfii) a favorizat culpa armatorului vinovat de starea de nenavigabilitate a navei ( de exemplu cunoscand starea nenavigabilitate a navei la inceperea voiajului. In primul caz. Pe o pozitie intermediara se situeaza normele engleze care stabilesc reguli diferite pentru asigurarea navei angajata pe voiaj sau pe timp. asiguratorul nu este obligat sa acopere daunele decat atunci cand nava este expediata in cursa in stare de nenavigabilitate cu stirea asiguratului (with the privity of the assured) . normele germane (ADS paragraful 58) il elibereaza neconditionat pe asiguratorul navei de acoperirea daunelor aparute ca urmare a starii de nenavigabilitate a navei.

Delimitarea dintre imprudenta simpla si imprudenta grava trebuie solutionata prin luarea in consideratie a conditiilor concrete ale fiecarui caz in parte . Asigurarea protejeaza patrimoniul asiguratului dar ea nu-l elibereaza pe asiguart de obligatia de a manifesta grija necesara pentru pastrarea bunului asigurat. In colncluzie. arestului sau distrugerii navei si marfurilor din dispozitia autoritatilor militare sau civile etc. In Anglia asiguratorul este eliberat de raspundere numai in caz de actiune intentionata a asiguratului. asiguratorul raspunde pentru asa numita “baraterie” (barratary) adica pentru actiunile intentionate ale capitanului si echipajului care au adus prejudicii armatorului.tocilar.Vizitati www. in timp ce pentru imprudenta de orice grad. de actiuni care conduc la aparitia daunelor . sanctionat si de reglementarile in vigoare din alte tari. asiguratorul este eliberat de raspunderea pentru compensarea pagubelor aparute ca urmare a masurilor razboinice( actiuni de sprijinire a actiunilor . persoana care incalca legea nu are intentia de a provoca daune. In materie de asigurari intentia presupune savarsirea. Pe de alta parte . Tocmai prin aceasta imprudenta se deosebeste de intentie. Daca asiguratul savarseste o greseala pe care o putea evita. Nu se acopera prin asiguare nici daunele produse navei de transportul materiilor radioactive si nici daunele suferite de proprietarii marfurilor transportate cu o nava propulsata cu ajutorul energiei atomice. cu premeditare. Pagina 70 din 135 . Doar imprudenta grava il elibereaza pe asigurator de a acoperi pagubele. In caz de imprudenta . indiferent de faptul daca capitanul a actionat in interes personal sau interesul armatorului ori impotriva instructiunilor acestuia din urma.ro ! Arhiva online cu diplome. In principiu. obligatia asiguratorului de plata a sumei asigurate ramane in vigoare. dupa care a scos barja in rada desi existau semne vizibile de furtuna. Un grad foarte mare de periculozitate in aparitia de daune in reprezinta riscurile de razboi. cursuri si referate postate de utilizatori. a masurilor militare( actiuni dusmanoase in realtiile dintre state si grupuri sociale realizareprin forta armelor). Tocmai de aceea asiguratorul nu raspunde pentru daunele care au aparut ca urmare a actiunii intentionate sau a imprudentei grave a asiguratului. ca regula generala asiguratorul se elibereaza de raspundeeea pentru acoperirea daunel or generate de cauze a caror manifestare este certa sau se apropie de certitudine asa cum sunt: insusirile naturale ale bunului asigurat. aflata in stare de nenavigabilitate. manifestand atentie si grija necesara . avem de a face cu o simpla imprudenta si aceasta nu-l elibereaza pe asigurator de raspundere. Este un caz de imprudenta grava. Un asigurat a incarcat marfa pe o barja care-I apartinea.

La randul lor. proprietatile daunatoare ale energiei atomice. 3) vatamarea marfii prin actiunea viermilor. actiunea premeditata si imprudenta grava a asiguratului. Asemenea limitari de raspundere se extind atat asupra contractelor de asiguarer a navei cat si asupra contactelor de asigurare a marfii. in cazul asigurarii marfii sunt: 1) ambalarea sau impachetarea necorespunzatoare a marfii. actiunile si amsurile cu caracter militar. Limitari suplimentare ale raspunderii asiguratorului. Trebuie subliniat faptul ca asemenea limitari nu au un caracter absolut. expeditorului. arestul navei. a ) sunt acoperite de conditiile de asiguarare. sau a fortarii gheturilor ( cu exceptia spargatorelor de gheata). esuarea. de asigurare. primitorului si reprezentantilor ei. incarcarea fara stirea asiguratorului.(P&I). ele pot fi asigurate in conditii speciale. riscurile asigurabile pot fi generale si speciale. 3. Din punctual de vedere al conditiilor de asiguarare rezulta ca riscurile pot fi grupate in asigurabile si neasigurabile. De aceea .Vizitati www. Asa este de pilda.3 Modalitati de acoperire ale riscurilor Pagina 71 din 135 .5. asiguratorul se elibereaza de raspunderea pentru daunele care au aparut care au aparut ca urmare a astarii de nenavigabilitate a navei. rozatoarelor . prevederile normelor legale privind eliberarea asiguratorului privind daunele pricinuite de anumite riscuri trebuie intelese in sensul ca riscurile respective nu sunt acoperite prin conditiile generale. Riscurile generale sau obisnuite (naufragiul. obisnuite.tocilar. legat de asigurarea navelor.ro ! Arhiva online cu diplome. In plus. cursuri si referate postate de utilizatori. insectelor etc. rasturnarea. Asiguratorul poate lua asupra sa si raspunderea pentru unele riscuri “excluse” cum este riscul de razboi. asigurarea armatorului pentru consecintele care rezulta din incalcarea contractului de transport si care face obiectul asigurarii prin intermediul cluburilor de protectie si indemnizare. 2) expedierea marfii in stare deteriorata. coliziunea s. Totusi. a unor obiecte periculoase (explosive toxice etc). Riscurile speciale se trateaza separate de la caz la caz si in forme specifice de asigurare. in schimbul unor prime deosebite si prin forme de asigurare specifice.

fara deducerea fransizei. ea va fi acoperita printr-o despagubire de 7 %. clauzele de asiguare difera de la o tara la alta. principiul riscurilor numite. Pe pietele de asigurare maritime ale diferitelor tari se prcatica diverse modalitati de acoperire a riscurilor. FRASIZA. Chiar daca cele 2 sisteme ofera in ultima instanta acelasi gen de acoperire. In cazul fransizei deductibile . daca dauna reprezinta 2 % din valoarea asiguarata si fransiza este de 3 %. Acesta diversitate corespunde cererii diversificate de asigurari si structurii marfurilor care fac obiectul comertului maritim international. restul de 3 % -reprezentand fransiza. din valoarea bunului asigurat. Daca dauna reprezinta 10% din valoarea asigurata. Daca paguba depaseste acest procent. De pilda.asa cum este el aplicat pe piata Marii Britanii . cu intindere mai amre sau mai mica.Vizitati www. cursuri si referate postate de utilizatori. mai putin o anumita parte. Sistemele de asigurare ale diferitelor tari permit asiguratorului sa recurga la limitarea raspunderii sale nu numai in ceea ce priveste riscurile acoperite prin asigurare ci si marimea daunelor supuse compensarii.tocilar. In functie de anumite principii adoptate. Alte tari practica acoperirea anumitor riscuri folosind principiul “ riscurile numite”. asiguratotul se elibereaza in toate situatiile de raspunderea pentru acoperirea daunelor care se incadreaza in limitele fransizei stabilite. daca dauana reprezinta 50% din valoarea asigurata a marfii Pagina 72 din 135 .fiind suportat de asigurat. Fransiza este de doua feluri : deductibila( neconditionata) si atinsa (conditionata) . Sistemul clauzelor de asiguarare aplicat pe piata Londrei este acceptat si aplicat intr-un numar mare de tari inclusive in Romania. De exemplu. O asemenea limitare a primit numele de Fransiza si consta in faptul ca asiguratorul il despagubeste pe asigurat pentru daunele suferite de acesta . Modalitatile de asigurare oferite pe pietele diferitelor tari au in acelasi timp si multe puncte commune. respcetiv riscurile desemnate in mod exprs prin clauzele de asiguarare sau prin conditiile generale ale politei. asiguratoul in general nu este obligat sa acorde vreo despagubire. reprezentatnd un anumit procent. Unele tari aplica principiul de garantie “toate riscurile” aceasta insemnand ca toate riscurile fac obiectul asigurarii daca nu sunt exculse in mod expres prin clauze speciale sau prin conditiile generale ale politei de asigurare. de legislatia in materie de asigurare maritime .ro ! Arhiva online cu diplome. In cazul fransizei atinse asiguratorul se elibereaza de raspunderea pentru acoperirea pagubelor numai in acele cazuri cand acestea nu depasesc procentul de fransiza stabilit. asiguratul va palti integral valoarea asiguarata.

La inceput. Polita de asigurare Lloyd din 1779 il considera pe asigurator ca fiind raspunzator pentru marfa asigurata din momentul incarcarii la bodul navei si pana in momentul descarcarii acesteia pe cheiul portului de destinatie. de pilda. In cazul marfurilor generale prezentate la transport sub forma de colete. Pagina 73 din 135 . in conditiile unei fransize de 5%. paguba reprezinta numai 4% din valoarea asigurata. s-au prelungit treptat . ci si o perioada de timp determinata care precede incarcarii si care urmeaza si dupa descarcarea marfii in portul de destinatie. o importanta deosebita prezinta determinarea perioadei de timp in cursul careia bunul asigurat se afla pe riscul asiguratorului. In prezent. Scopul fundamental al clauzelor de fransiza este acela de a da asiguratorului posibilitatea sa se elibereze de lichidarea dauenlor marunte care in practica consuma mult timp si adeseori antreneaza cheltueli care depasesc insasi marimea daunelor. In asigurarea marfurilor. asiguratorul va plati integral procentul de 5%. cursuri si referate postate de utilizatori.ro ! Arhiva online cu diplome. bunurile care faceau obiectul comertului maritime international erau luate in asigurare numai pe perioda transportului lor efectiv pe mare. pachete etc. fransiza se aplica de aobicei la valoarea fiecarui colet in parte. Fransiza se calculeaza pe baza valorii marfii in momentul producerii riscului asigurat ( sinistrului). scurgerile de marfa din timpul transportului).tocilar. O astfel de caluza constituie o garantie esentiala a inetreselor asiguratului care in cele mai multe cazuri nu ar fi fost despagubit daca fransiza s-ar fi calculat la valoarea intregii partizi de marfa. se asigura de obicei pentru intreaga perioada de timp necesara deplasarii acesteia din depozitul producatorului si pana la depozitul beneficiarului (door to door) iar aceasta perioada de timp include atat transportul terestru cat si transportul maritim sau chiar aerian. In plus fransiza are si rolul de a-l cointeresa de pe asigurat sa manifeste mai multa grija pentru bunul asigurat (printr-o ambalare corespunzatoare si folosirea unor recipiente cu inchideri etanse se pot evita. termenele in decursul carora se manifesta raspunderea asiguratorului . Daca in cazul aceleasi fransize de 5%. Marfa . INCEPUTUL SI SFARSITUL GARANTIEI.Vizitati www. La determinarea fransizei pentru marfurile supuse pierderilor naturale este necesar ca la inceput sa se deduca din valoarea daunei suma care revine pierderii naturale si numai dupa aceea sa se calculeze fransiza asupra restului rezultat. cuprinzand nu numai perioada transportului maritim propriu-zis . ea nu va fi acoperita de asigurator.

iar daca punctul de destinatie se afla in interiorul tarii.tocilar. termenul se prelungeste la 30 de zile. Asigurarea se incheie de obicei pe o perioada de 1 an. raspunderea asiguratorului se prelungeste pana la ajungerea navei in portul de destinatie sau in primul port din tara de domiciul a navei . cursuri si referate postate de utilizatori. AVARIILE NAVEI SI MARFII INCARCATE LA BORD In timpul trasnportului. Raspunderea asiguratorului incepe din momentul scoaterii marfii din depozitul din punctual expedierii precizat in polita de asigurare ( nu este obligatoriu depozitul portuar) si continua pe toata durata transportului (incluzand transbordarile si depozitarile in punctele de transbordare) pana in momentul in care marfa este livrata in depozitul primitorului sau in alt deposit final in punctual de destinatie indicat in polita de asigurare. nava asigurata se afla pe mare. acest termen este de 15 zile din momentul descarcarii marfii in portul de destinatie. In SUA de exemplu. asigurarea se poate incheia si pe o perioada mai scurta. potrivit conditiilor de asigurare aplicabile in tara noastra precum si in alte tari. Este important de precizat faptul ca daunele rezultate ca urmare a producerii riscurilor asigurate vor fi despagubite numai daca ele au aparut in perioada de existenta a obligatiei de asiguarare.Vizitati www. Daca in momentul incetarii raspunderii asiguratorului. In cazul asigurarilor incheiate pe o perioada de timp detrminata. o vatamare a obiectului asigurat care produce modificari in integritatea fizica sau in proprietatile fizico-chimice ale acestuia. Pagina 74 din 135 .ro ! Arhiva online cu diplome. de cel putin 1 luna. ci si in alte tari printer care si Romania. Termenul de 60 de zile este practicat nu numai in Marea Britanie . raspunderea asiguratorului incepe si inceteaza la datele prevazute in contractul de asigurare. La cerere.In acest caz. Locul producerii riscului trebuie dovedit de asigurat cu documente originale indubitabile. prin avarie se intelege o paguba materiala. dar nu mai mult de 60 de zile dupa incarcarea marfii in portul final de descarcare. Orice luna inceputa se considera luna intreaga. intr0un port de refugiu sau de escala. raspunderea asiguratorului incepe din momentul pornirii (dezlegarii) navei sau ridicarii ancorei din locul de plecare si inceteaza in momentul acostarii navei la locul de destinatie. aplicandu-se o prima suplimentara. Asigurarea navelor se poate incheia si pentru o calatorie determinata . deoarece numai in aceste conditii se poate vorbi de un risc asigurat. daca nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare. atat nava cat si marfa care face obiectul transportului pot suferi anumite pierderi sau vatamari cunoscute sub numele generic de avarie. In general .

In acelasi timp. a unor cheltuieli de reaparatii si reconditionare. avaria particulara poate lua forma unei pagube materiale rezultate din diminuarea valorii lor de intrebuintare. pierderea totala a porprietatilor fizico-chimce sau confiscarea lor de catre inamic in caz de razboi. asiguratul are optiunea de a considera oaguba ca avrie partiala. respective corpul. sau a unei vanzari fortuite in timpul calatoriei. In raport de natura obicetului asigurat. reconditionarii si reexpedierii la destinatie ar depasi valoarea asigurata. Avaria particulara se deosebeste de cea totala prin faptul ca paguba nu se ridica la o sumacare sa poata egala valoarea comerciala sau valoarea asigurata a bunului avariat. In acest ultimo caz.ro ! Arhiva online cu diplome. o clauza potrivit careia asiguratul are dreptul de a considera nava ca o pierdere totala constructive cand valoarea reparatiilor depaseste ¾ din valoarea reala sau de asigurare a navei. cursuri si referate postate de utilizatori. Prin avarie particulara se intelege orice pierdere partiala suferita de bunul asigurat in mod intamplator. ori costul salvarii. a unei lipse. reparatiilor. sau de a abandona nava asiguratorului ca si cum ar fi o pierdere totala reala. de intensitatea actiunii riscurilor si de interesele pe care le afecteaza. Avaria toata poate fi reala (actual total loss) si constructiva(constructive tolal loss).Vizitati www. sau a fost confiscata de inamic in caz de razboi. partiale sau particulare (particular loss) si commune (general average loss) Prin avarie totala se intelege pierderea completa a bunului asigurat sau vatamarea integritatii fizico-chimice a acestuia pana la incetarea de a mai face parte din categoria de bunuri de care apartinea. pierderea totala reala presupune distrugerea fizica totala a acestora. In cazul marfurilor. Avaria totala a bunului asigurat (marfa sau nava) este constructive cand pierderea acestuia este inevitabila. In cazul marfurilor. fortuity. asiguratul trebuie sa certifice asiguratorilor abandonarea navei. primind drept despagubire valoarea asigurata. pastrand nava si primind din partea asiguratorului valoarea estimata a pagubei. Politele de asigurare maritima contin de regula. este atat de grav avariata ca nu mai poate fi reparata. masinile si instalatiile sale Pagina 75 din 135 . Avariile particulare ale navei reprezinta de regula stricaciunile pe care le sufera nava. din cauza unui risc asigurat. astfel incat bunul respective este abandonat asiguratorului. O nava este considerata ca pierdere totala reala cand este distrusa complet. Este de la sine inteles ca acele pierderi care constituie rezultatul exploatarii normale a navei in timpul transportului nu pot fi considerate avarii. avariile pot fi totale (total loss).tocilar.

respectiv cheltuielile. sa fie absolut necesare si sa aiba un caracter exceptional. Rezulta deci ca avaria comuna este de fapt o avarie particulara care a avut loc in anumite conditii. incendiului si exploziei la bord etc. nu si navlul platit anticipat. Pierderile rezultate din avaria comuna se impart proportional intre ei.ro ! Arhiva online cu diplome. iesita din comun (depasind limitele conditiilor normale de navigatie) si sa ameninte atat nava cat si incarcatura. folosirea unei parti din marfa drept combustibili ori cheltuielile pentru intrarea anvei intr-un port refugiu etc. in scopul de a feri de primejdie bunurile angajate intr-o expeditie maritima. inundarea unui hambar incendiat in scopul salvarii restului incarcaturii.. indiferent daca bunurile au fost asigurate sau nu. sunt sacrificii tipice de avarie comuna. 2) sacrificiul sau cheltuielile trebuie sa fie rezultatul unui act intentionat ( sa fie facute cu intentie ) in scopul salvarii proprietatii commune. port de incarcare de 5000 dolari si ¼ din aceasta este pierduta in timpul transportului. pentru intreaga expeditie. voluntary. avaria comuna este rezultatul unui act intentionat. este necesar sa fie indeplinite concomitent urmatoarele conditii: 1) primejdia sa fie reala si grava. din cazua furtunilor . Daca. Regulile York-Anvers precizeaza ca avem de-a face cu un act de avarie comuna atunci cand. care se include in pretul extern al marfii.Vizitati www. se face un sacrificiu sau o cheltuiala extraordinara pentru siguranta comuna. Pagina 76 din 135 . respective pretul transportului. navlul nu poate suferi decat o avarie reala (toatala sau partiala). Spre deosebire de nava si de marfa. esuare etc) si-l afecteaza exclusiv pe proprietarul bunului asigurat. explozie. si-l priveste pe toti cei inetresati in expeditia maritima respective (armator si comercianti). in mod intentioant si rezonabil. respective sa se detaseze distinct de cheltuielile normale ale armatorului in cadrul obligatiilor contractuale. intamplatoare (incendiu. Aruncarea intentionata din ordinul comandantului a unei parti din incarcatura peste bordul navei.B. de exemplu o marfa are valoarea F. Acestea privesc insa numai navlul paltibil la detinatie. Avarii particulare pot fi inregistrate si in legatura cu navlul. din necessitate. navlul va pierde tot ¼ din aceasta este pierduta in timpul transportului . intreprins intr-un moment de primejdie grava. cicloanelor. in scopul de a reduce nava esuata in stare de plutire. cursuri si referate postate de utilizatori. in scopul salvarii acesteia. Pentru ca sacrificiul sau cheltuielile facute sa fie rcunoscute ca act de avrie comuna. 3) sacrificiul. navlul va pierde tot ¼ din valoarea acestuia.tocilar. abordajului (coliziunii) esuarii.O. In timp ce avaria particulara se datoreaza unor cauze accidentale.

vartej. care au devenit traditionale nu numai in Anglia ci si in parctica asigurarilor pe plan mondial.A. In fapt. In forma prezentata mai sus ele s-au practicat pana in 1982.A” “Cu raspundere pentru avaria particulara – With Average – W. explozie. in epoca corabiilor cu panze. In Anglia aceasta polita este cunoscuta sub denumirea “ship and goods” (S. au dus la practicarea conditiei “Toate riscurile” (All Risks). naufragiu. coliziuni s. cat si incarcatura aflata la bordul sau. CONDITII DE ASIGURARE A MARFURILOR . in baza propunerilor formulate de Pagina 77 din 135 .P. esuare. aceeasi polita de asigurare acopera atat riscurile care amenintau nava.Vizitati www. cand Institutul Asiguratorilor din Londra. CONDITIILE DE ASIGURARE In perioada de inceput a asigurarii maritime. Conditiile de asigurare cele mai raspandite. trasnet. sau a unei parti a acesteia.R-.A  acopera daunele rezultate din avaria totala sau partiala a intregii incarcaturi. rasturnare. 4) sacrificiul trebuie sa fie real ( sa nu fie o simpla aruncare peste bord a unor obiecte deja considerate ca pierdute si lipsite de valoare) si in acelasi timp rezonabil (nu trebuie sacrificat mai mult decat este necesar in conditiile concrete date). Aceste conditii de asigurare au fost perfectionate de-alungul timpului astfel incat sa raspunda cat mai bine intereselor asiguratilor. sau a unei parti a acesteia precum si daunele de avarie particulara daca acestea erau determinate de riscurile obisnuite ale marii (Acts of God) Conditia W. pricinuite de anumite riscuri specificate in mod expres in polita de asigurare: incendii. cursuri si referate postate de utilizatori. furtuna.tocilar. care au avut loc din orice cauza cu exceptia riscurilor speciale enumerate expres in polita de asigurare. aceasta conditie acoperea.A  acopera numai daunele rezultate din pierderea totala a intregii incarcaturi.G) iar riscurile pe care le acopera au fost legiferate pentru prima oara prin Legea asigurarilor maritime din 1906 (Marine Insurance Act).a.P. care solicitau un mod de protectie mai larg si mai cuprinzator. sau a unei parti a acesteia. indifferent de amploarea lor daunele rezultand din avaria totala sau particulara a intregii incarcaturi. Cu timpul. sunt conditiile: “Fara raspundere pentru avaria particulara – Free from Particular Average – F.ro ! Arhiva online cu diplome. ascutirea concurentei pe piata asigurarilor maritime ca si insistentele comerciantilor.A “ Conditia F.

Conditia de asigurare “A”. amabalarea si pregatirea insuficienta sau necorespunzatoare a bunului asigurat (in acest sens termenul “ambalare” se considera ca include stivuirea intr-un container. Pentru aceasta categorie de riscuri excluse nu exista acoperire printr-o asigurare suplimentara. pierderea sau frustarea voiajului sau calatoriei. faptul ca nava sau containerul sunt inadecvate pentru transportul in bune conditii a bunului asigurat. printre care si Romania. nu constau numai la denumirea lor diferita.Vizitati www. ci mai ales. pierderea uzuala in greutate sau volum. a elaborat noi conditii de asigurare. Pagina 78 din 135 . scurgerea ordinara. Este conditia cea mai cuprinzatoare . daca asiguratul sau prepusii au cinostinta de starea de nenavigabilitate sau de inadecvare in momentul incarcarii bunului asigurat. avaria si cheltuiala rezultand din sau provocate de: comportarea necorespunzatoare voita a asiguratului. Comitetul pentru Invizibile si finantare legate de Comert din cadrul UNCTAD. Principalele deosebiri ale acestora. atarea de nenavigabilitate a navei.ro ! Arhiva online cu diplome. ori uzura normala a bunului asigurat. nucleara sau alta reactie asemanatoare. B sau C. cu exceptia unoe riscuri prezentate separat. viciul propriu sau natura bunului asigurat intarzierea directa. navlositorii sau operatorii navei. adoptate si puse in aplicare si de alte tari. chiar daca intarzierea se datoreaza unui risc asigurat ( cu unele exceptii prevazute de conditiile comune). insolvabilitatea sau neindeplinirea obligatiilor financiare de catre proprietarii. utilizarea oricarei arme de razboi care foloseste fisiunea si /sau fuziunea atomica. ori alta forta sau obiect radioactiv. dar umia daca stivuirea este efectuata fieinainte de intrarea in vigoare a asigurarii.tocilar. contaminarea radioactiva. Aceste excluderi sunt commune tuturor celor trei conditii si sunt formate din trei grupe de riscuri excluse: a) Pierderea. fie de catre asigurat sau de prepusii acestuia). In baza acestei conditii sunt acoperite toate riscurile de pierdere si avarie a bunului asigurat. fata de conditiile de asigurare folosite in trecut. marfurile care fac obiectul transportului pe mare pot fi asigurate in una din urmatoarele trei conditii principale : A. in delimitarea mai clara si mai precisa a sferelor lor de acoperire. cursuri si referate postate de utilizatori. adimistratorii. In prezent.

Pagina 79 din 135 . mijloc de transport. descarcarea marfii intr-un port de refugiu. pierderea si avaria la bunul asigurat. Aceste ultime doua categorii de riscuri excluse (b si c) din conditia de baza pot fi acoperite prin asigurare suplimentara. aruncarea apei de mare. Conditia de asigurare “B”. cutremur de pamant. coliziunea sau contactul navei.Vizitati www. altul decat apa. cursuri si referate postate de utilizatori. amabrcatiunii sau mijlocului de transport cu un obiect exterior. Conditia de asigurare “C” .ro ! Arhiva online cu diplome. In baza acestei conditii sunt acoperite. eruptie vulcanica sau traznet. scufundarea sau rasturnarea navei sau ambarcatiunii. cu exceptia excluderilor a). sacrificiul in avaria comuna. c) de mai sus. sacrificiul in avaria comuna. ambarcatiune. esuarea. aruncarea peste bord. b) Riscuri de razboi (conflicte militare). descarcarea marfii intr-un port de refugiu. dauna totala a unui colet pierdut peste bord sau cazut in timpul incarcarii sau descarcarii pe si de pe nava. pierderea si avaria la bunul asigurat cauzate de : incendiu sau explozie. Are o sfera de acoperire mai ingusta decat conditia “B” si acopera cu exceptia excluderilor a(. cauzate de: incendiu sau explozie.tocilar. container sau loc de depozitare. rasturnarea sau deraierea mijlocului de transport terestru. esuarea. b). ambarcatiune sau alt mijloc de transport. aruncarea marfii sau luarea ei de valuri peste bord. si c) de mai sus. b). ambarcatiunii sau mijlocului de transport cu un obiect exterior. lac sau rau in nava. altul decat apa. c) Riscuri de greve (conflicte sociale). coliziunea sau contactul navei. rasturnarea sau deraierea mijlocului de transport terestru. scufundaraea sau rasturnarea navei sau ambarcatiunii.

conditiile de asiguarre anavelor difera de la o tara la alta in raport cu legislatiile nationale in materie de asigurari si cu uzantele Pagina 80 din 135 . In baza acestei conditii sunt acoperite cu exceptia excluderilor a). ca sfera de cuprindere.ploaie torentiala.grindina.tocilar. ambarcatiune. traznet. cutremur de pamant. explozie chiar daca traznetul sau explozia nu au fost urmate de incendiu . cursuri si referate postate de utilizatori. inundatie. Asociate cu conditiile de asigurare “B” si “C” sau in mod separate. . “B” si “C” contin si unele conditii commune.Vizitati www. daca aceasta clauza este prevazuta in contractul de navlosire. 2) suma ce reprezinta proportia raspunderi stabilite conform clauzei “culpa comuna in caz de coliziune”. luarea de valuri peste bord. b) si c) de mai sus. conditia de asigurare “C” acopera aceleasi pierderi si avarii ca si conditia de asigurare “B” cu exceptia acestora de: cutremur de pamant. “A”. amabarcatiune sau alt mijloc de transport.avalanse de zapada si caderea pe cladiri sau alte constructii a unor corpuri. furtuna. jaf si nelivrare”.furt prin efractie. . Cu alte cuvinte. intrarea apei de mare.ro ! Arhiva online cu diplome. fiecare dintre ele acopera si: 1) cheltuielile si contributiile la avaria comuna si/sau cheltuielile de salvare platite de asigurat. cala mijloc de transport. lar sau rau in nava.incendiu. CONDITII DE ASIGURARE A NAVELOR Ca si conditiile de asigurare a marfurilor. inclusive efectele indirecte ale acesteia. conditiile sde asigurare. uragan. . . eruptie vulcanica sau trasnet. pierderea si avaria la bunul asigurat cauzate de: . Desi se deosebesc. . . container sau loc de depozitare.greutatea stratului de zapada sau de gheata. se pot prcatica si urmatoarele conditii de asigurare: Conditia “riscuri de furt.prabusire sau alunecare de teren. stabilite potrivit prevederilor contractului de navlosire si/sau legi aplicabile daca acestea au fost facute pentru sau in legatura cu inlaturarea unei pierderi cauzate de orice evenimente. Astfel. dauna totala a unui colet pierdut peste bord sau cazut in timpul incarcarii sau descarcarii pe si de pe nava.

contributia la cheltuielile de avarie comuna si salvare. pierdere totala. avarie comuna si raspundere pentru coliziuni. . aplicarea grundului sau vopsirea navei. la randul lor. raspunderea pentru dauenle rezultate din coliziunea navei asigurate cu alte nave. pagube indirecte ca : pierderea venitului. au la baza propunerile formulate de Comitetul pentru invizibile si fininatare legate de comert din cadrul UNCTAD.salariile si intretinerea comandantului.scoaterea sau indepartarea epavei. cu exceptia celor de pe alta nava cu care nava asigurata intra in coliziune. . in asigurarile navelor . pierdere totala. pierderile si avariile la nava . In general.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome. raspunderea pentru daunele rezultatnd din coliziunea Pagina 81 din 135 .pierderi sau avarii la incarcatura transportata in baza unui contract sau la bunuri personale. avarii si raspundere pentru coliziuni. cu exceptia spargatoarelor de gheata. Nu se acorda despagubiri pentru: . La baza conditiilor de asigurare a navelor practicate in prezent pe pietele nationale ale diferitelor tari. Conditia “pierdere totala. inclusiv in Romania. ofiterilor si echipajului. asiguratorii se considera eliberati de raspundere pentru riscurile excluse. In baza acestei conditii sunt acoperite : pierderea totala. In timp. . cursuri si referate postate de utilizatori. comerciale practicate in acest domeniu. contributia la cheltuielile de avarie comuna si salvare.cheltuieli effectuate pentru curatarea. daca nu sunt consecinta unui risc asigurat. In principal. ele au cunoscut modificari si perfectionari importante pentru a corespunde cat mai bine intereselor asiguratilor si dezvoltarii comertului amritim mondial. pierderi de vieti omenesti. pagube produse de fortarea ghetii . desapgubiri datorate pentru intarzierea transportului chiar daca sunt urmare a unui risc cuprins in asigurare. masinilor (motoarelor) sau celorlalte parti componente ale navei. daune corporale sau imbolnaviri. Conditia “pierdere totala. avarie comuna si raspundere pentru coliziuni “ Asigurarea in aceasta conditie acopera pierderea totala a navei.uzura normala si deterioararea treptata a corpului navei . cu exceptia cazurilor de avarie comuna.Vizitati www. stau conditiile elaborate in 1982 de Institutul Asiguratorilor din lodra care. instalatii poertuare sau alte obiecte fixe sau plutitoare si cheltuielile decurgand din acestea. asigurarea poate fi incheiata in urmatoarele conditii: pierdere totala. avarii si raspundere pentru coliziuni”. .

coliziune cu port. avocatii. ofiterilor sau echipajului cu conditia ca paguba sa nu fie rezultata din lipsa de diligenta a asiguratului. fluviilor. efectelor realitatii si intinderii acesteia. nu acopera deci daunele rezultatnd din avaria pariculara decat daca acestea sunt rezultatul coliziunii navei asigurate cu alte nave . incendiu. stabilirea imprejurarilor. geamandura.Vizitati www. instalatii portuare sau alte obiecte fixe sau plutitoare. support de carenaj. sau alte obiecte similare. micsorarea pagubei produse. eroare de navigatie. explozie.tocilar. ori portuare. pontoon. Fata de conditia de mai sus. rezultand direct din avaria la nava. cutremur de pamant. aruncare peste bord si luare de valuri. spargerea cazanelor sau instalatiilor. cursuri si referate postate de utilizatori. armatorului sau administratorilor navei. furt comis de catre persoane din afara navei.ro ! Arhiva online cu diplome. mijloc de transport terestru. b) cheltuielile necesare si economicoase pentru prevenirea pagubei. echipajului sau pilotilor neglijarea reaparatorilor sau navlositorilor cu conditia ca acestia sa nu fie asiguratul. platforma. eruptie vulcanica sau traznet. avion. piraterie. doc sau uscat sau alt fel. masuri de salvare a navei masuri ce se iau de autoritati pentru prevenirea sau micsorarea pericolului poluarii. ofiterilor. inclusiv cheltuielile cu expertii. coliziune cu nava. cauzelor . descarcare sau miscarea incarcaturii sau combustibilului. lacurilor sau altor cai navigabile. asiguratorul acorda despagubiri pentru : a) pagubele produse navei din urmatoarele riscuri: pericole ale marfurilor. cheu. cheltuieli de judecata sau arbitraj sau altele asemanatoare. In baza asigurarii incheiate in una din conditiile de mai sus . Pagina 82 din 135 . cala de lansare. cablu telephonic sau orice obiect fix sau plutiotor de orice fel. barateria comandantului. mol. instalatii portuare sau alte obiecte fixe sau plutitoare si cheltuielile decurgand din acestea. navei asigurate cu alte nave. neglijenta comandantului. inclusive gheata plutitoare. sau al amenintarii cu poluarea. cala de constructie. echipament sau instalatii de doc. accidente laincarcare. c) salariile de salvare sau asistenta acordate navei. ori obiecte ce cad din acestea. sau orice defect latent la masini sau corpul navei. dig.

cu exceptia cheltuielilor si sumelor aferente literelor d) si e). suma asigurata si acoperirea prin asigurare Pagina 83 din 135 . salvare. cheltuielile de salvare si alte cheltuieli decurgand din acestea. instalatii portuare . instalatie portuara ori alt obiect plutiotor sau fix. De aceea asiguratul este acela care trebuie sa opteze pentru una din conditiile de mai sus in functie de gradul de protectie al fiecareia si de nivelul primelor ce trebuie platite asiguratorulu. Valoarea asigurabila. cheltuielile de judecata sau aritraj pentru stabilirea contributiei. Se despagubesc si cheltuielile cu expertii.4. acesta este raspunzator pentru: pierdere sau avarie la alta nava sau bun de pe aceasta. d) cheltuielile reprezentand contributia navei la avaria comuna . sau salvare in baza unui contract . instalatie portuara ori alt obiect fix sau plutitor. Conditia “pierdere totala” .Vizitati www.tocilar. Asigurarea incheiata in una din conditiile de mai sus poate fi extinsa. avarii si raspundere pentru coliziuni” ofera protectia cea mai larga. Desi conditia de asigurare “pierdere totala . avocatii. instalatie portuara ori alt obiect fix sau plutitor. avarie comuna. inclusiv cele cu expertii. a altei nave sau bun de pe aceasta . ea este in acelasi timp si cea mai costisitoare.ro ! Arhiva online cu diplome. cursuri si referate postate de utilizatori.5. In baza acestei conditii sunt acoperite pierderea totala a navei. 3. cele de judecata sau arbitraj si altele asemanatoare facute in scopul respingerii sau reducerii pretentiilor tertelor persoane fata de asigurat. despagubirile acordandu-se se asigurator pentru situatiile mentionate la primele doua conditii de mai sus. intarziere sau pierdere de folosinta a altei nave sau bun de pe aceasta . riscurile de razboi si greve . pentru a acoperi: inventarul mijloacelor fixe si mijloacelor circulante materiale si cheltuielile in legatura cu exploatarea navei. sau in scopul formularii pretentiilor asiguratului fata de tertele persoane. ca urmare a coliziunii navei asigurate cu alte nave. e) sumele in sarcina asiguratului – cand. alte obiecte fixe sau plutitoare. avocatii. in schimbul unei prime suplimentare .

Suplimentar. corp. limita raspunderii asiguratorului care ia asupra sa obligatia ca. sa-l punape acesta intr-o asemenea situatie patrimoniala in care el s-ar fi aflat daca evenimentul asigurat nu s-ar fi produs. d) o supraasigurare de 10% din valoarea bunului daca nu s-a convenit altfel. Modul de determinare al avlorii asigurabile este reglementat in diferite tari prin normele de asiguarre in vigoare la data incheierii contractului. b) costul transportului. masini si instalatii. respectiv la valoarea asigurabila.Vizitati www. acoperirea diferentelor ce ar putea rezulta prin aplicarea raportului dintre suma asigurata si valoarea navei. iar aceasta din urma este limita acoperirii prin asigurare (limita compensarii daunelor). de care asiguratul trebuie sa tina seama atunci cand comunica suma asigurata. In vederea incheierii unui contract de asigurare. in cazul bunului care nu are valoare comerciala. care nu trebuie sa fie inferioara valorii de inlocuire sau sa depasesca valoarea din nou a unei nave similare. precum si alte costuri care sunt in legaura cu transportul bunului. pentru acoperirea acelor cheltuieli care nu pot fi prevazute la incheierea asigurarii.Iar aceste daune se limiteaza la marimea aprecierii valorice a interesului asigurat. comunicata de asigurat. in caz ca asiguratul sufera anumite daune. Potrivit conditiilor privind asigurarea facultative a navelor comerciale. cursuri si referate postate de utilizatori. valoarea de piata a acestuia la locul de expediere in momentul incheierii asigurarii. stabilite pentru cazurile de salvare sau contributie la avaria comuna.tocilar. respectiv suma asigurata. valoarea asigurabila este limita sumei asigurate. asiguratul trebuie sa mentionezesuma in limitele careaia bunul respectiv se considera asigurat. conditiile privind asigurarea facultativa a bunurilor care fac obiectul transportului extern precizeaza ca suma asigurata este valoarea indicata in contractul de asigurare si poate fi formata din: a) valoarea bunului potrivit facturii. la data incheierii asigurarii. in masura in care acestea nu sunt incluse in valoarea facturii. Astfel. in suma asigurata a navei se poate asiura pana la 25% din valoarea navei pentru: cazul de pierdere totala. In consecinta. In Romania. ca regula generala. nu poate fi arbitrara. c) cheltuieli si taxe vamale. costul asigurarii. Problema consta in faptul ca suma asigurata este. Pagina 84 din 135 . suma asigurata nu poate depasi valoarea daunelor probabile care ameninta patrimoniul asiguratului. nava se asigura pentru suma declarata de asigurat si agreata de asigurator. Suma asigurata.ro ! Arhiva online cu diplome. Suma asigurata se specifica separate pentru fiecare parte a nvei.

000 de dolari. In cazul politelor evaluate. Deosebirea practica intre aceste polite consta in aceea ca. Se considera ca pretul factrat nu ar da o imagine precisa privind cheltuielilereale suportate de asigurat. Datorita greutatilor care apar in practica internationala a asigurarilor in legatura cu stabilirea corectitudinii calculelor privind suma asigurata.tocilar. trebuie sa dovedeasca valoarea bunului prezentand factura. Asiguratul suporta o dauna de 10. De exemplu. deoarece aceasta din urma este mai mica decat valoarea asigurabila. Daunele Pagina 85 din 135 . se recurge adesea in aprecierea comuna a partilor contractante in momentul incheierii asigurarii. Daca suma asigurata este identical cu valoarea asigurabila. la solicitarea asiguratului. Jurisprudenta americana acorda prioritate determinarii valorii asigurabile dupa pretul pietii in momentul inceperii voiajului. cursuri si referate postate de utilizatori. atunci acoperirea prin asigurare va fi egala cu suma asigurata si. Practica engleza in materie de asigurare maritima se conduce dupa Legea Asigurarilor Maritime din 1906 care precizeaza ca valoarea asigurabila a marfii o reprezinta “valoarea initiala” (respectiv pretul pe care asiguratul l-ar fi putut primi pentru marfa respective in momentul incarcarii). ci doar partial.000 de dolari a fost asigurata pentru suma de 8000 de dolari si a fost pierduta total in timpul transportului. in cazul politelor neevaluate . Practica franceza determina valoarea asigurabila a marfii ca prêt de cumparare sau. precum si cheltuielile de asigurare. partile “sunt obligate sa se abtina in contestarea valorii stabilite”. asiguratul. extrasul de cont sau chair concluziile unui raport de expertiza contabila. In Germania . daunele nu vor fi acoperite in intregime. in lipsa acestuia valoarea marfii in locul si in momentul incarcarii. iar acoperirea prin asigurare reprezinta numai 8000 de dolari. la care se adauga cheltuielile de transport si accesorii. In consecinta. Totodata .ro ! Arhiva online cu diplome. pe cand in cazul politei evaluate .Vizitati www. Daca acest bun a fost distrus in intregime. deosebim polite evaluate de polite neevaluate. conosamentul. suma asigurata poate fi stabilita sub valoarea asigurabila. majorata cu suam cheltuielilor necesare pentru aducerea marfii in punctual de destinatie precum si cu suma kprofitului sperat. In acest caz bunul este asigurat partial. bunul respectiv se considera asigurat complet si despagubirea se acorda in intregime. prin valoarea asigurabila a marfii se recunoaste valoarea ei reala in momentul producerii evenimentului asigurat. in caz de sinistru. o marfa cu valoare de 10. asiguratul se elibereaza din aceasta obligatie intrucat valoarea bunului a fost stabilita de comun acord in incheierea contractului.

De pilda.000 dolari = 4/5 . Daca in acelasi exemplu bunul asigurat sufera numai o avarie partiala. reprezentand diferenta dintre valoarea asigurabila si suma asigurata ( 2000 dolari) nu sunt supuse compensarii prin asigurare. Aceasta este un caz tipic de dubla asigurare. in sensul ca suma asigurata depaseste valoarea asigurabila. aceasta ar conduce nu la refacearea bunului asigurat ci la imbogatirea fara justa cauza a asiguratului. la mi multi asiguratori deodata. In acest scop.000 dolari /10.Vizitati www. Sensul acestei reguli consta in faptul in faptul ca suma asigurata totala pentru contractile incheiate trebuie sa corespunda valorii reale a bunului asigurat . Daca asiguratul ar primi drept despagubire o suma mai mare decat valoarea reala a bunului asigurat . Concret. bunul a fost asigurat pentru o suma care depaseste valoarea asigurabila.valoarea daunei 8. contractul de asigurare ar fi fost declarat nul. la stabilirea sumei asigurate pentru o marfa de calitatea a I-a se aplica din eroare pretul pentru calitatea extra.000 dolari 2. fiecare asigurator raspunde pentru acoperirea asigurarii numai in limitele valorii asigurabile.000 dolari . De pilda. pentru aceleasi riscuri si pentru aceeasi perioada de timp.000 = 1. In acest caz. urmarind sa se imbogateasca pe nedrept.raportul dintre suma asigurata si valoarea asigurabila: Pagina 86 din 135 . fiind incheiat sub influenta actului de inselaciune. fiecare proportional cu suma asigurata din contractul de asigurare incheiat de el.tocilar. Daca in situatia descrisa mai sus asiguratul ar fi actionat cu buna stiinta. nestiind ca aceasta a fost asigurata de exportator pe aceeasi perioada. 10. De aceea depasirea valorii sumei asigurabile de catre suma asigurata nu este admisa.000 dolari 8.600 dolari Neconcordanta dintre suma asigurata si valoarea asigurabila se poate manifesta si invers.suma asigurata .ro ! Arhiva online cu diplome. Depasirea valorii asigurabile de catre suma asigurata poate avea loc si in acele cazuri cand bunul respective este asigurat. cursuri si referate postate de utilizatori. importatorul asigura marfa achizitionata pe perioada transportului. ceea ce contravine insasi esentei ecnomice a institutiei asigurarii. dauna respectiva va fi acoperita proportional cu raportul dintre suma asigurata si valoarea asigurabila.acoperirea prin asigurare a daunei : 4/5 x 2. Cu alte cuvinte. modul de calcul va fi urmatorul: -valoarea asigurabila .

500 dolari +900 dolari = 2.200 dolari = 3. asigura aceeasi marfa in Romania pentru suma de 1.valoarea asigurabila .valoare asigurata .400 dolari. va fi de 1. fiecare asigurator va acorda o despagubire calculata astfel: Asiguratorul strain .200 dolari.ro ! Arhiva online cu diplome. Pe de alta parte. contractile vor trebui revizuite astfel incat fiecare asigurator sa raspunda proportional cu suma asigurata stipulata in contractul pe care l-a semnat.400 dolari 2. necunoscand acest fapt.Vizitati www.000 + 1. Importatorul roman. rezultata din ambele contracte .400 de dolari este asigurata de exportator (o firma straina) in folosul importaorului (o intreprindere specializata din Romania) pentru suma de 2000 de dolari.400 dolari 2. In consecinta. Pagina 87 din 135 . asiguratul ar fi primit suma totala de 2.200 dolari.valoarea daunei Asiguratorul roman: .200 dolari 2.valoarea asigurata .tocilar. ceea ce depaseste in acest acz valoarea asigurabila. sma care este identica cu valoarea asigurabila a bunului respectiv. asiguratorii vor trebui sa returneze importatorului ( asupra acestuia trec toate drepturile si obligatiile asiguratului din contractul incheiat de exportator) partea din primele de asigurare aferente sumei pentru care contractul a devenit nul de drept.valoarea asigurabila . contractele vor fi revizuite si sumeel acoperite prin asigurare vor fi diminuate astfel: 2000/3200 x 2400 = 5/8 x 2400 = 1500 dolari 1200/ 3200 x 2400 = 3/8 x 2400= 900 dolari Suma totala a acoperirii prin asiguare. cursuri si referate postate de utilizatori. Exemplu: Se presupune ca o marfa de 2.valoarea daunei 2.000 dolari 2. Daca va suferi o pierdere totala in timpul transportului.400 dolari 1.400 dolari Daca cele doua contracte ar fi ramas valabile asa cum au fost incheiate.

Presupunem ca in exemplul de mai sus prima de asigurare incasata de asiguratorul strain reprezinta 3% din suma asigurata.S) fac deosebire intre contractele incheiate in aceeasi zi si cele cu date de incheiere diferite. iar cea incasata de asiguratorul roman reprezinta 2%. Prima de asigurare.5. 3. riscuri care ameninta sau pot ameninta bunul asigurat. de frecventa actiunii lor si de daunele posibile pe care acestea le-ar putea Pagina 88 din 135 .Vizitati www. cursuri si referate postate de utilizatori. asiguratul acorda asiguratorului o recompensa numita prima (premium) iar nivelul acesteia depinde de specificul riscurilor. de catre suma asigurata.tocilar.D. pentru riscurile mentionate in polita si asumate de asigurator. Regulile germane de asigurare maritime (A. In primul caz.5. situatia este identical cu cea descrisa mai sus. Recalcularea primei va avea loc astfel: Pentru asiguratorul strain: Suma primei incasata : (3x2000)/100 = 60 dolari Marimea primei aferenta sumei pentru care contractul ramane in vigoare : (3x1500)/100 = 45 dolari Diferenta de prima ce va fi returnata asiguratului : ( 3x500)/100 = 15 dolari Pentru asiguratorul roman : Suma primei incasata : (2x1200)/100 = 24 doalri Marimea primei aferente sumei pentru care contractul ramane in vigoare : (2 x 900)/100 = 18 dolari Diferenta de pirma ce va fi returnata asiguratului : (2 x 300)/100 = 6 dolari Consecintele asigurarii duble se regularizeaza in mod asemenator si in practica din Marea Britanie si franta.ro ! Arhiva online cu diplome. In cel de-al doilea ulterior este considerat nul de drept pentru partea corespunzatoare depasirii valorii asigurabile. Factori determinanti in stabilirea primei de asigurare La incheierea contractului .

sociale si cele care tin de natura intrinseca a marfurilor). 2) Valoarea asigurabila si suma asigurata . pentru a decide la incheierea uneo asigurari maritime facultative. avarie comuna si raspundere pentru coliziuni “ intraucat aceasta garanteaza o acoperire mai larga iar in caz de sinistru asiguratorul va trebui sa acorde despagubiri nu numai pentru pierderea totala . antrenand in acelsi timp costuri mai ridicate pentru asigurator. In cazul asigurarii navelor . Acoperirea “ toate riscurile “ garantata de conditia “A” este cea mai curpinzatoare dar in acelasi timp si cea mai scumpa. trebuie sa fie egala cu interesul asigurarii. In momentul fixarii primei trebuie sa se tina seama de pericole fata de care se asigura bunul respective. prima de asigurare este in functie de suma asigurata. indeosebi cand este extinsa . ci si pentru sacrificiile avariei comune si daunele rezultate din coliziuni. produce. care. Prima de asigurarea va fi mai mare in cazul conditiei “pierdere totala . conditia “pierdere totala” este cea mai putin cuprinzatoare . cursuri si referate postate de utilizatori.ro ! Arhiva online cu diplome. In cazul marfurilor care fac obiectul transportului extern. Aceasta nu se poate realiza decat atunci cand suma asigurata este egala cu valoarea Pagina 89 din 135 .tocilar. Scopul sau este repunerea asiguratului in situatia financiara in care se afla inaintea producerii evenimentului asigurat. In asigurarea maritima facultativa. dintre care cei mai importanti sunt: sfera de cuprindere a asigurarii valoarea asigurabila si suma asigurata natura marfii si felul ambalajului voiajul si nava care va executa acest voiaj statistica pierderilor anterioare incheierii asigurarii aprecierile obiective si subiective ale asiguratorului starea conjuncturala a pietei internationale a asigurarilor efectele subrogarii 1) Sfera de curpindere a asigurarii.in principiu. cea mai ieftina conditie de asigurare etse conditia “C” . polita fiind de fapt un contract de indemnizare. un asigurator se bazeaza in general pe analiza unui numar mare de factori. pentru a acoperi riscurile speciale (politice. De fapt.Vizitati www. ca si pentru a fixa nivelul primei. contra unei prime suplimentare. dar si cea mai ieftina intrucat asiguratorul nu isi asuma decat raspunderea acordarii despagubirii in caz de pierdere totala (inclusiv cheltuielile de salvare si alte cheltuieli decurgand din acestea). urmata de conditia “B” care are o sfera de cuprindere mai larga decat prima.

asigurabila. precum si influentele diferite ale factorilor mentionati mai sus.tocilar. sau ca urmare a unei interventii guvernamentale directe. Reputatia persoanei care prezinta cererea de asigurare constituie un alt factor important care influenteaza nivelul primei. In stabilirea nivelului primei de asigurare. 6) Aprecierile obiective si subiective ale asiguratorului. la simplul contact neadecvat intre diferite marfuri sau la interactiunea ambalaj-marfa pot determina aparitia unor eventuale daune pagubitoare. in practica internationala a asigurarilor se utilizeaza nu atat tarifele de prime uniforme cat tarifele de prime diferentiate pe asiguratori. In ceea ce priveste voiajul efectiv. variatiile de temperatura si conditiile portuare. O buna reputatie este asociata inntotdeauna cu despagubiri anterioare uzuale acordate de asigurator persoanei care solicita acoperirea prin asigurare. unde variatia temperaturii. factorii cei mai importanti de influenta in stabilirea nivelului primei sunt: durata. posibilitatea formarii condensului etc. Functie de aparitia acestor factori se fixeaza dupa caz o prima suplimentara sau diferentiata (cum este cazul influentei climaterice din zonele tropicale . poate el insusi sa ofere asiguratorului o anumita siguranta. influenteaza /determina anumite reactii asupra marfurilor) pentru acoperirea eventualelor pagube ce pot aparea ca urmare a aparitiei acestor factori de risc. 4) Voiajul si nava care executa voiajul respectiv.ro ! Arhiva online cu diplome. fac acelasi risc sa fie evaluat si interpretat diferit de mai multi asiguratori. Pe anumite piete se practica si tarife uniforme. Pagina 90 din 135 . gadul de umiditate din atmosfera.. supraevaluare si dubla asigurare.Vizitati www. care prin expunerea la anumiti factori de influenta. Din aceasta cauza. astfel incat sa se poata stabili nivelul primelor si chair la stabilirea unei prime suplimentare. Invers. asiguratorul va trebui sa tina seama si de cazurile de subevaluare. Prezinta o importanta deosebita pentru fixarea primei din punctual de vedere al proprietatilor fizico-chimice ale acesteia si a tipului de ambalaj utilizat . In asigurarea maritima. marea varietate a riscurilor si a pierderilor care ameninta bunurile. 3) Natura marfii si ambalajul. dar numai ca urmare a intelegerilor intervenite intre asiguratori . Faptul ac cererea de asigurare este prezentata prin intermediul unui broker”bine vazut” . 5) Statistica pierderilor anterioare incheierii asigurarii. atunci cand datele statistice nu confirma o buna reputatie a potentialului asigurat sau a brokerului angajat de acesta. cursuri si referate postate de utilizatori. conditiile concrete de navigatie – clasa navei care efectueaza transportul. riscul de aparitie a unei dauneva fi mai mare si asiguratorul va negocia o prima mai ridicata.

comertul maritim international scade. primele de asigurare vor fi mai mari si invers. Pagina 91 din 135 . Un asemenea document se numeste polita de asigurare. alteori. sumele cheltuite pentru despagubirea asiguratului. ca urmare a unui comet maritim intens si a unei cereri de asigurare ridicate si ferme. Evident. contracul de asigurare maritima nu este considerat valabil decat daca este constat printr-o polita de asiguare maritima sau printr-un document echivalent.ro ! Arhiva online cu diplome. cererea de asigurare scade si ea sensibil. armatorul sau alte persoane pot fi considerate raspunzatoare pentru pierderile totale sau partiale suferite de bunurile angajate in aventura maritima. In unele tari. cursuri si referate postate de utilizatori. poate recupera de la acestia.tocilar. in limitele responsabilitatii acestora. mai putin. Polita de Asigurare Maritima La cererea asiguratului.5. de avnt economic . fie si partial.6. 8) Efectele subrogarii. Uneori se recupereaza mai mult. polita de asigurare maritima este considerata un document necesar in tranzactiile de comert international. contractul de asigurare isi dobandeste valabilitatea prin simplul acord de vointa al partilor contractante. iar in anumite situatii neexistand un tert vinovat ( de vina a fost natura) paguba trebuie suportata in intregime de asigurator. In tari ca Franta si germania. asiguratorul este obligat sa elibereze acestuia un document continand conditiile contractului de asigurare incheiat. Polita doveste existenta realtiilor contractuale dintre asigurat si asiguratorul sau si determina aceste realtii.Vizitati www. 3. In ciuda acestor deosebiri de natura juridica. In anumite cazuri. toate acestea vor fi avute in vedere de asigurator pentru stabilirea nivelului primei. concurenta dintre asiguratori se intensifica la maxim si nivelul primelor de asigurare scade substantial. atesta cu semantura si stampila sa. Despagubindu-l pe asigurat. Influenteaza nivelul primelor de asigurare in mod esential. Daca piata se afla intr-o faza de ascensiune. Este cazul Marii Britanii si a tarilor a caror legislatie este inspirata din dreptul anglo-saxon. 7) Starea conjuncturala a pietei internationale a asiguratilor.In perioadele de criza economica si depresiune economica. asiguratorul se subroga in drepturile pe care acesta din urma le are fata de tertele persoane vinovate si .

Polita este un document unilateral. si acesta este un caz uzual in comertul international. asiguratorul este in drept sa nu elibereze asiguratului polita pana la incasarea primei. 9) eventual nivelul primei. 7) riscurile acoperite si excluderile de la asiguare. eliberat de asigurator pentru a face dovada contractlui deja incheiat. iara data platii precede uneori data eliberarii politei. trb si tdw.Vizitati www. 4) suma asigurata. In acest scop se poate folosi un gir in plin care indica numele noului proprietar. Din cele prezentate rezulta importanta deosebita a politei de asiguare maritiam care: 1)cofirma existenta si conditiile contractrului de asiguare. 2) atesta plata primei si prin aceats aintrarea in vigoare a contractului de asigurare maritima. fara a Pagina 92 din 135 . Daca titularul interesului vinde bunul respectiv unei terte persoane. Acesta intra in vigoare in momentul platii primei de asigurare. 5) voiajul si / sau durata voiajului asigurat. 2) numele asiguratorului. Transferul politei se face prin andosarea acesteia. anul constructiei. atuci originalul acesteia nu poate fi inlocuit de nici un alt document eliberat anterior. incusiv date privind alte mijloace de transport care participa la realizarea expeditiei. si polita ramane nominativa. prin actul de vanzare-cumparare intereseul sau inceteaza si se naste interesul noului proprietar.ro ! Arhiva online cu diplome. cursuri si referate postate de utilizatori. clauzele principale ale acestora se regasesc practic in orice polita si se refera la : 1) numele asiguratului (persoana fizica sau juridica ) care contracteaza asigurarea in folosul sau sau a unui tert beneficiar. 6) numele navei.tocilar. Dreptul de a primi desapgubiri apatine in exclusivitate titularului interesului asigurarii. 3) obiectul asigurarii (marfa. Avand in vedere faptul ca polita se elibereaza pentru a atesta existenta contractului deja incheiat si ca aceasta din urma intra in vigoare dupa plata primei. Chair daca continutul politelor de asigurare maritima este determinat de legislatiile nationale. sau se poate folosi girul in alb. Daca cererea de despagubire este prezentata dupa eliberarea politei. in baza unui alt document eliberat de asigurator si acre confirma inchierea contractului de asigurare mritima. nava sau orice alt interes asigurabil). 8) numele beneficiarului indreptatit sa primeasca despagubirea in caz de sinistru.Primul proprietar aplicand semnatura si stampila de pe verso-ul politei. 3) este necesar sa fie prezentata in vederea primirii despagubirii.

cursuri si referate postate de utilizatori. Spre deosebire de polita de asigurare maritima facultativa caracterizata ca un document unilateral eliberat de asigurator asiguratlui. a vreunei expeditii de export sau import. 2) polite temporale (time policy) prin care nava. pot fi asigurate toate marfurile sau anumite marfuri. exportate sau importate de o intreprindere de comert exterior in decursul unei perioade de timp determinate. care acopera riscurile in perioada de constructie a navei in santierul naval. Prezinta avantajul simplificarii formalitatilor de incheiere a asigurarii si al cresterii operativitatii in derularea tranzactiilor de comert exterior. pentru asigurarea navei . 3) polite mixte in baza carora nava asigurata pentru o calatorie continua sa ramana sub acoperirea asigurarii o anumita perioada de timp de la sosirea ei la destinatie.Vizitati www. politele casco se clasifica in: 1) polite de calatorie (voyage policy) . este asiguart indiferent de numarul calatoriilor. Polita generala prezinta practic pentru asigurat un “ abonament de asigurare” in baza caruia toate marfurile exportate sau importate se considera automat asigurate si astfel intreprinderea de comert exterior repectiva este ferita de riscul neacoperirii prin asigurare din diverse motive. respectiv a mijlocului de transport. care acopera riscurile unei expeditii delimitate strict in spatiu si timp. va transfora polita intr-un document la purtator care poate fi transferat prin simpla inmanare a acestuia. dupa incheierea contractului de Pagina 93 din 135 . precum si a celorlalte mijloace de transport. Cele mai raspandite polite individuale sunt politele pe voiaj care necesita specificarea exacta a voiajului.tocilar. pentru o anumita calatorie. respectiv mijlocul de transport.ro ! Arhiva online cu diplome. pe o anumita perioada de timp. politele de asigurare maritima pot fi grupate in: a) polite pentru asiguararea navelor si a altor mijloace de transport (casco) b) polite pentru asigurarea marfurilor (cargo) c) polite pentru asigurarea navlului (freight policy) d) polite de reasigurare (reinsurance policy) La randul lor. mentiona numele noului proprietar. 4) polite portuare (port policy) . Printr-o polita generala. respectiv a portului de incarcare si a portului de descarcare. Reglemantarile in vigoare in tara noastra in materie de asigurari facultative precizeaza ca drepturile si obligatiile din polita de asigurare pot fi transmise altei persoane prin andosare. Politele cargo se impart in doua mari categorii: 1) polite individuale. in cazul expeditiilor combinate( terestru-maritim) 2) polite generale. In functie de interesul asigurat.

vagon. asigurare. polita generala este un contract intre asigurat si asigurator. Pentru navele cu vechime mai mare de 15 ani se prevede plata unei prime suplimentare. greutatea si felul ambalajului. contine. Acest plafon reprezinta importanta numai in caz de pierdere totala si avariere a expeditiilor neanuntate. perioada de valabilitate a contractului s. de transbordare si depozitare in parcurs si punctele de destinatie. riscurile acoperite si excluderile de la acoperirea prin asiguare.a. Se precizeaza marfurile care fac obiectul asigurarii.punctele de expediere. de comun acord cu asiguratorul . asiguratul trebuie sa-l informeze pe asigurator cu privire la : . numarul coletelor . ca dealtfel orice polita generala. intre altele. etc) si pentru marfurile livarte intr-un depozit sau loc de depozitare in asteptarea expedierii lor in continuare.ro ! Arhiva online cu diplome. 3) o scara de prime. . punctele de expediere si de destinatie. de transbordare sau depozitare in parcurs. intrucat daca asiguratul stie dinainte ca valoarea expeditiei depaseste plafonul stabilit. Navele trebuiesc clasificate de institutii de clasificare recunoscute de asigurator. Prima este platibila in avans. Pagina 94 din 135 . numita si “ de alimentare” este emisa pentru o valoare asigurabila care acopera toate marfurile supuse asigurarii . Politele generale pot fi de mai multe feluri si anume: 1) polite flotante (floating policy) 2) contracte de abonament (open cover) 3) polite globale ( block policy) Polita flotanta .Vizitati www.tocilar. 2) clasa navelor care vor executatransporturile respective. Fiecare expeditie trebuie declarata asiguratorului in timpul util iar valoarea acesteia acesteia este dedusa din valoarea totala asigurata inscrisa in polita flotanta. va putea stabili un plafon mai mare. Legat de fiecare expeditie in parte. clauzele cu privire la: 1) limita sumei asigurate pentru marfa stivuita pe un mijloc de transport (nava. pentru suma totala asiguarat si nu pentru fiecare expeditie in parte. raspunderea asiguratorului si asiguratului. cursuri si referate postate de utilizatori.denumirea marfii. aplicabile in functie de marfurile care fac obiectul acoperirii prin asigurare. pana la epuizarea acesteia. iar clasa lor trebuie sa garanteze o buna stare de navigabilitate. Orice polita flotanta.

In consecinta. La expirarea valorii globale asiguarte. ele trebuiesc transmise de indata ce au fost obtinute . .data expedierii. bancii care a acordat un credit pentru finantarea importului respectiv etc). Informatii privind marfurile angajate intr-o expeditie aflata sub acoperirea unei polite genrale trebuie transmise si altor persoane (importatorului.conditia asigurarii. pentru marfurile transportate cu anva respectiva. cursuri si referate postate de utilizatori. Pagina 95 din 135 . sau pentru a transfera acestor persoane drepturile. Aceasta obligatie ramane in vigoare chiar daca asiguratul obtine datele necesare dupa ajungerea cu bine la destinatie . . Daca datele sunt obtinute dupa plecare. respectiv data plecarii navei din portul de incarcare. . polita flotanta poate fi reinnoita. asiguratul are nevoie de un document care sa ateste asigurarea. pentru fiecare expeditie in parte. Necomunicarea intentionata a acestor informatii sau comunicarea unor date are nu corespund realitatii. In plus. asiguratorul este obligat sa elibereze asiguratului. certificate de asigurare sau polite individuale.tocilar.Vizitati www. In acest caz el are dreptul la suma primelor pe care le-ar fi obtinut in caz de executare corecta a contractului de asigurare. in posesia acestor documente intra noii proprietari care. instantele de judecata acorda prioritate documentelor detinute de noii proprietari ( certificatului de asigurare sau politei individuale ). dovedesc conditiile asigurarii si isi apara interesele in fata comisiilor de arbitraj.ro ! Arhiva online cu diplome. In caz de instrainare a marfurilor . scrisorilor de trasura sau altor documente de transport. da dreptul asiguratorului sa realizeze polita genrala respectiva. Intrucat continutul politei flotante poate fi nerecunoscut noului proprietar in caz de neconcordanta intre polita flotanta si certificatele de asigurare sau politele individuale eliberate in baza acesteia. majorarea plafonului politei flotante nu s-a devedit o solutie acceptabila intrucat suma globala asiguarata trebuie stabilita in momentul contractului. Aceste date trebuiesc communicate asiguratorului inainte de plecarea navei. Contractul de abonament este forma cea mai raspnadita a politelor generale intrucat prezinta mari avantaje in comparatie cu politele flotante.numerele conosamentelor. . S-a dovedit ca este mai putin practic pentru un asigurat sa-si asigure fiecare expeditie in parte sau sa reinoiasca o polita flotanta ori de cate ori aceasta expira.suma asigurata. in baza lor. Pentru a face acestor persoane dovada asigurarii marfurilor.

Dealaratiile privind expeditiile acoperite prin polita globala se fac periodic. Politele globale sunt mai putin folosite in traficul international. Ele se folosesc de obicei pentru expeditiile postale. pe de alta parte. pe de o parte asigurarea marfii care face obiectul transportului (cargo) si asigurarea intreprinderii de transport auto. Contractul de abonament se incheie de obicei pentru o perioada de 12 luni si se reinnoieste annual printr-o intelegere tacita. Prima globala se fixeaza ca o suma forfetara care revizuieste in principiu odata cu fiecare reinnoire in functie de cifra de afaceri si de sumele platite despagubire in cursul exercitiului anterior.6. Nu se elibereaza certificatele de asigurare .U.1 Asigurarea Marfii ( CARGO) Pagina 96 din 135 .6.tocilar. Aceasta din urma cuprinde. El contine o clauza de reziliere in cazul in care primele stabilite la semnarea contractului devin neacceptabile la un moment dat ca urmare a unor situatii fortuite si imprevizibile aparute intre timp pe piata asigurarilor.ro ! Arhiva online cu diplome. durata prezvizului este in general de 7 zile. dar dispozitiile sale produc aceleasi efecte juridice. la randul sau.Vizitati www. Daca contractul acopera riscurile de razboi sau greva. In principiu. El este de fapt o polita generala al carei nume difera de la tara ala tara. ASIGURAREA AUTO In acest subcapitol distingem. preavizul este de 30 de zile. Pentru riscurile maritime. in general o data pe an. asigurarea mijlocului de transport (casco) si asigurarea raspunderii carausului. pentru fiecare expeditie care cade sub incidenta contractului de abonament.A) Contractul de abonament se foloseste pe scara larga si in alte tari europene. Politele globale (block policies) numite uneori si “ merchandise –floaters” sunt destinate acoperirii expeditiilor la purtator. chiar daca acest document este numit uneori “polita”. sau paote fi incheiat pentru o perioada nedeterminata de timp. asiguratul primeste un certificat de asigurare care nu contine toate conditiile generale. In cazul acestora nu se practica o limitare a valorii globale pentru ansamblul expeditiilor. cursuri si referate postate de utilizatori. desi pe unele piete esta mult mai scurt ( 48 ore in S. 3. 3.

ro ! Arhiva online cu diplome. expeditorul este titularul asigurarii iar destinatarul este titularul interesului asigurabil care in cazul producerii unui risc asigurat.6. In sfarsit. Potrivit reglementarilor in vigoare privind asigurarea bunurilor pentru cazurile de pagube produse in timpul transportului terestru. urmeaza sa fie despagubit. ci si compania de asigurari care a fost atacata in drepturile ei.6. in general . TIR etc).1. asigurarea constituie. destinatarul este si beneficiarul asigurarii. RISCURI EXCLUSE Anumite riscuri care in mod cert sau cu o posibilitate statistica foarte ridicata determina pierderea marfii sau deteriorarea acesteia in timpul transportului sunt excluse de la Pagina 97 din 135 . Singura deosebire consta in faptul ca va avea de infruntat ca reclamant nu numai pe expeditorul sau destinatarul marfii.1.2. In plus.1. INTERESUL ASIGURARII Scopul principal urmarit de detinatorul interesului in asigurarea marfii care face obiectul transportului auto este ecela de a obtine o indemizatie sigura in cazul in care carausul nu poarta nici un fel de raspundere potrivit contractului de transport si normelor legale in vigoare.Vizitati www. cursuri si referate postate de utilizatori. Cu alte cuvinte. Acesta continua sa raspunda pentru pierderea totala sau partiala sau pentru avarierea marfii in timpul transportului din culpa ca si cand marfa respective n-ar fi fost asigurata. 3.tocilar. raspunderea carausului auto este inntotdeauna limitata prin lege si prin dispozitiile conventiilor internationale care reglementeaza transportul auto pe plan international (CMR. 3. Un alt risc major consta in posibilitatea carausului de a deveni insolvabil in cazul unei pagube importante. Incheierea unei asigurari pentru marfa care face obiectul transportului auto nu anuleaza in nici un fel raspunderea carausului. garantia obtinerii unei indemnizatii in timpul cel mai scurt cu putinta din momnetul in care beneficiarul asigurarii a furnizat asiguratorului un dosar de daune complet si correct intocmit. o intreprindere de transport auto nu poate spera sa fie scutita de raspundere reprosand clientului sau ca acesta a contractat o asigurare insuficienta pentru marfa care a constituit obiectul transportului respectiv. In aceste conditii. De multe ori carausul auto nu-si asuma raspunderea sau isi asuma o raspundere minima in cazul transporturilor effectuate in baza unor tarife preferentiale.

ro ! Arhiva online cu diplome. Coletele trebuie marcate in mod corespunzator .confiscari. Orice amenda terbuie suportata personal de cel care a fost obligat la plata amenzii f) Intarzierea in expedierea sau in primirea marfii. Pagina 98 din 135 . d) Influenta temperaturii atmosferice. compania de asigurari este absolvita de obligatia acordarii despagubirii. prohibitii sau clandestin. uscare. Uzura normala. daune morale. scurgere etc. daca schimbarea termperaturii este consecinta “caderii” instalatiei frigorifice a autovehiculului.Vizitati www. Societatea de asigurari acopera marfa impotriva factorilor de risc externi si in nici un caz impotriva celor de natura interna. comert. de proprietatile fizico-chimice ale marfii si de impactul eui cu mediul extern. nu sunt acoperite prin asigurare pierderile. iar alte polte exclud atat consecintele indirecte sat si pe cele directe. Faptul ca in polita de asigurare se mentioneaza un ambalaj din carton si interzice companiei de asigurari sa invoce excluderea de la acordarea depsagubirii pentru insuficienta ambalajului deoarece cauza avriei consta in slabiciunea si nu in natura materialului folosit. Compania de asigurari nu acopera amenzile sau platile la care poate fi obligat proprietarul marfii in perioada transportului. e) Amenzi . Este vorba de asa-numitele “deseuri de drum”. In general. Bunul asigurat trebuie prezentat intr-un ambalaj commercial si un ambalaj de transport uzual la export. nu constituie nici ea obiect al asigurarii b) Ambalarea si predarea insuficienta sau necorespunzatoare a bunului asigurat in vederea efectuarii transportului. sub forma de pagube materiale rezultate din deprecierea marfii si indirecte (nerealizarea profitului scontat. daunele si alte prejudicii care rezulta sau sunt provocate de : a) Viciile proprii ale marfii. care afecteaza anumite marfuri. Pe de alta parte. Daca marfa.tocilar. conform contractului. etc. c) Scaderea normala in greutate sau in volum. acoperirea prin asigurare. ). Situatia reprezinta un caz particular de viciu propriu al marfii. Lipsa de etanseneitate a unui container este considerate defect de ambalare si determina de asemenea excluderea de la acordarea despagubirii. care este in functie . compania de asigurari trebuie sa acopere paguba produsa. respectiv de scaderile normale in greutate sau in volum prin evaporare . cursuri si referate postate de utilizatori. contrabanda . Consecintele unei intarzieri pot fi directe. puneri sub sechestru .Unele polite exclud de la acoperirea prin asigurare nuami consecintele indirecte ale intarzierii. prin natura ei nu poate suporta fara avarii variatiile temperaturii atmosferice pana la locul de destinatie.

Riscul valutar si-l asuma fiecare companie pe cont propriu.caderi ale arborilor . cicloane. cursuri si referate postate de utilizatori. Pagina 99 din 135 .Astfel.6. cladirilor sau tunelelor. 3. prabusirea podurilor. j)Riscul atomic. inclusiv companiile de asigurari si reasigurari.a). Sfera riscurilor excluse poate mai larga sau mai restransa de la o companie de asigurari la alta . riscurile de razboi si riscurile de greva.Vizitati www. i) Instructiuni gresite sau insuficiente date carausului. Aici sunt vizate pagubele directe si indirecte care rezulta din utilizarea oricarei arme de razboi care foloseste fisiunea si /sau fuziunea atomica (explozie. Au la baza cauze multiple si extrem de complexe care nu pot fi controlate si ale caror consecinte nu pot fi asumate d ecompaniile de asigurari . iradierea. de la o etapa la alta. avalanse . trasnete. b) riscuri asigurate prin conditii speciale. Prin conditiile speciale si contraplatii unei prime suplimentare sunt acoperite pierderea si avaria la bunul asiguart cauzate de: furt.3. incediul sau explozie. g) Prohibirea exportului sau importului.1. in functie de conditiile concrete ale pietei internationale. coliziunea sau contactul cu un alt autovehicul sau orice alt obiect exterior.tocilar. Prohibirea comertului cu anumite bunuri prin lege sau prin masuri de ordin administrativ poate cauza pagube care nu fac obiectul acoperirii prin asigurare h) Diferentele de curs valutar . Prin conditiile generale de asigurare si contraplatii unei prime obisnuite. RISCURI ASIGURABILE Riscurile asigurabile se imparta in doua mari categorii si anume: a) riscuri asigurate prin conditiile generale de asigurare. Pentru ca aceasta excludere sa fie operanta compania de asigurari trebuie sa stabileasca legatura cauza efect intre instructiunile primite de caraus si pagubele rezultate ca urmare a faptului ca acestea s-au dovedit a fi gresite sau insuficiente. atata timp cat in poluta de asigurare s-a prevazut transportul direct pana la destinatie. ruperi de diguri . jaf si nelivarrea unui colet intreg . baraje si conducte de apa. eruptii vulcanice sau cutremure.ro ! Arhiva online cu diplome. sunt acoperite pierderea toatal sau partiala a marfii si avariile suferite de aceasta in timpul transportului cauzate de : deraparea sau rasturnarea autovehiculului . degajarea de caldura. contaminarea radioactiva s. inundatii. asiguratorul nu-si va asuma nici o raspundere pentru consecintele rezulatand din trasbordarea marfii in parcurs de pe un mijloc de transport pe altul.

greutatea. Sunt acoperite in conditii speciale bunurile de marea valoare precum si marfurile perisabile . precum si animalele vii. De asemenea trebuie mentionat ac politele de baza nu acopera ambalajul propriu-zis. costul transportului si costul asigurarii. MODUL DE INCHEIERE AL ASIGURARII. descrierea bunului. Suma asigurata este valoarea indicata in contractul de asiguarre si poate fi formata din : valoarea bunului. in afara de cazurile in care a refuzat cererea de acceptare a asigurarii. o supra asigurare de 10% din valoarea bunului . in termen de 2 zile lucratoare de la data primirii cererii de asigurare. daca nu s-a convenit altfel.6. in scris. Aceasta trebuie sa contina toate datele necesare companiei de asigurari pentru aprecierea riscului si intocmirea politei ( (numele asiguratului si beneficiarului asigurarii. felul incarcarii . 3. atunci asiguratul trebuie sa ceara companiei de asigurari sa includa in garantie si valoarea ambalajului. cursuri si referate postate de utilizatori. la cerere. Daca acesta are o anumita valoare si aea nu a fost incorporata in valoarea marfii. daca acestea nu sunt incluse in valoarea afcturii. Politele de asigurare tipizate cuprind numai marfurile obisnuite care fac obiectul trasnportului auto. Contractul de asiguare se considera incheiat din momentul in care compania de asiguarare primeste cererea de asigurare. cele periculoase .in autovehicul acoperit sau descoperit-. felul ambalajului. SUMA ASIGURATA SI PLATA PRIMEI . Pagina 100 din 135 .Vizitati www. numarul de inregistrare al autovehiculului. conditia de asiguarre si altele). DURATA GARANTIEI.1. Confirmarea incheierii asigrarii se face de catre compania de asiguari prin transimiterea decontului de prime sau eliberarea.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome. cheltuieli si taxe vamale . Asigurarea se incheie in baza ceererii (avizului) de asigurare scrisa a asiguratului . numaru si marcajul coletelor. suma asigurata. a politei de asigurare. Continutul politei de asigurare se considera acceptat daca in termen de 2 zile lucratoare de la primirea acesteia asiguratul nu ridica obiectiuni .4. potrivit facturii. pentru acoperirea acelor cheltuieli care nu pot fi prevazute la incheierea asigurarii. locul de incarcare si de descarcare.

inainte de livrarea bunului la depozitul destinatarului.. Pagina 101 din 135 . Raportul de xpertiza al acestuia. imediat ce a luat cunostinta de aceasta. Asiguratul este obligat sa aduca neantarziat la cunostinta companiei de asigurari orice modificari care apar fata de datele curpinse in cererea sau cotractul de asigurare. pentru limitarea si micsorarea pagubei . asiguratul trebuie sa instiinteze in scris compania de asigurari sau comisarul de varaie indicat in polita de asigurare despre producerea evenimentului asigurat. alocare sau distribuire. asiguratul va lua toate masurile . bunul asigurat in scopul prevenirii producerii evenimetului asigurat. pe care asiguratul decide sa-l foloseasca pentru dpozitare. la exiparea a 60 de zile de la terminarea descarcarii bunului de pe autovehicul. pentru salvarea bunului .5. Asiguararea se incheie in lei. 3.6. inclusiv masuri de reconditionare si/sau valorificare a bunului avariat in conditii cat mai avantajoase. Daca nu s-a convenit altfel.1. Asigurarea intra in vigoare in momentul in care bunul paraseste depozitul sau locul de depozitare indicat in contractul de asigurare. la destinatia specificata in contractul de asiguarare sau inainte de acesta . cand bunul este livrat la alt depozit. Totodata.tocilar.nu constituie insa decat un simplu aviz dat companiei de asigurari si n-are nici o alta valoare pentru celelalte parti implicate. contractul de transport se termina intr-un alt loc decat destinatia specificata in contractul de asiguraer sau transportul se termina in alt fel. prima datorata se plateste la primirea decontului de prime. El este dator sa intretina.o piesa care nu poate lipsi de la dosarul de solicitare a despagubirii.OBLIGATIILE ASIGURATULUI SI PROCEURA DESPAGUBIRII . Sub amenintarea pierderii drepturilor de despagubire. potrivit cu imprejurarile si cu normativele in vigoare. Asiguratul este obligat totodata sa provoace si sa inlesneasca neintarziat interventia expertului companiei de asigurari pentru constatarea si evaluarea pagubei. sa ambaleze si sa manipuleze in conditii corespunzatoare siin conformitate cu normativele in vigoare. cand datorita unor imprejurari care sunt in fara controlului asiguratului.ro ! Arhiva online cu diplome.Vizitati www. cursuri si referate postate de utilizatori. pentru a fi transportat si inceteaza in una din urmatoarele situatii care survine mai intai: cand bunul este livrat la depozitul destinatarului.

suma reprezentand pretentiile de despagubire ( certificatul comisarului de varie al companiei de asigurari. factura externa. decontul de prime). Presupunem ca aceasta suma este de 100.000 dolari. si daca despagubirea ce ar trebui acordata in mod normal reprezinta 200.tocilar. In final. La aceasta suma se adauga cheltuielile facute de asigurat in contul compania de asigurari ( pentru limitarea pagubei. Pe de alta parte . contravaloarea fransizei etc. asiguartul trebuie sa intocmeasca dosarul pentru obtinerea despagubirii .000 de dolari . prejudiciul cauzat companiei de asigurari prin neconservarea dreptului de regrez impotriva vinovatilor. dar nu a recuperat-o din cauza destinatarului neglijent. compensarea evtuala cu primele ramase de paltit. chitante si dovezi privind cheltuielile efectuate etc. compania de asigurari nu poate invoca nici un prejudiciu din cazua neglijentei destinatarului.Vizitati www. el risca sa nu fie despagubit sau sa primesca o despagubire mai ica. compania de asigurari va acorda totusi o despagubire de 150.ro ! Arhiva online cu diplome. Documentele aflate la dosar trebuie sa dovedeasca: interesul direct asupra bunului asigurat (scrisoarea de trasura tip CMR. De pilda. drepturile din contractul de asigurare ( polita de asigurare in original. daca regresul companiei de asigurari se dovedeste a fi inexistent din punct de vedere legal intrucat carausul nu este raspunzator de paguba produsa (caz de forta majora de exemplu). pana la concurenta sumei prejudiciului care rezulta din aceasta pentru compania de asigurari. compania de asigurari porneste de la suma asigurata.000 dolari . daca prin exercitarea dreptului de regres compania de asigurari ar fi putut recupera de la cei vinovati suma de 50. raportul expertului. etc).) Pentru stabilirea indeminzatiei ce va fi platita . reconditionarea marfii si valorificarea acesteia si se efectueaza eventualele reduceri pentru: declararea inexacta a riscului fara rea vointa din partea asiguratului. producerea daunei (procesul verbal de constataa pagubei. certificatul de asigurare. Daca aceasta nu pune la dispozitia companiei de asigurari toate documentele necesare care ar putea dovedi culpa carausului sau a altor vinovati. cursuri si referate postate de utilizatori. Indeplinirea tuturor formalitatilor necesare pentru conservarea dreptului de regres al companiei de asigurari impotriva celor vinovati constituie o alta obligatie foarte importanta a asiguratului.000 de doalri si ca s-a produs o dauna totala. Pagina 102 din 135 . protestul impotriva caraului si raspunsul la protest).

inclusiv remorca daca exista este platita in rate trimestriale egale.ro ! Arhiva online cu diplome. cunatumul pagubei este egal cu costul reparatiilor partilor componente sau pieselor avariate. b) 30% din valoarea de inregistrarea sau achizitie a autovehiculului . Prima de asigurare anuala. in termen de 30 zile de la expiararea trimestrului.2.6. Suma rezultata in urma acestor corective reprezinta indemnizatia finala.6.2.tocilar. Ea produce dobanzi . Pagina 103 din 135 .C.1. in cazul intarzierii achitarii ei.stabilita ca o forma forfetara in lei pentru fiecare autovehicul . daca valoarea reala in finctie de starea tehnica in momentul in care s-a produs evenimentul a fost de 30% sau mai mica din valaoarea de inregistrare a acestuia. precum si daca autovehiculul a fost complet amortizat din punct de vedere contabil. inclusiv remorcile tractate de acestea). Asigurarea Intreprinderii De Trasporturi Auto Asigurarea intreprinderii de transporturi auto cuprinde asigurarea autovehiculelor pentru cazuri de avarii si furt . In caz de dauna. din care se scade valoare eventualelor deseuri.Vizitati www.A. ASIGURAREA AUTOVEHICULELOR PENTRU CAZURILE DE AVARII SI FURT In asigurare sunt curpinse toate autovehiculele din parcul societatilor comerciale de tarsporturi auto care efectueaza transporturi internatioanale de marfuri(autocamioane. despagubirea(inclusiv in caz de pierdere totala) neputand depasii: a) 80% din valoarea de inregristrare(achizitie) a autovehiculului daca valoarea reala. 3. 3.T. autocisterne. chiar dincolo de valoarea asigurata.) si inceteaza din momentul iesirii acestora din dotarea unittatii respective. Raspunderea companiei de asigurari incepe din momentul in care autovehiculele au intrat in dotarea societatii comerciale de tarnsporturi auto(S.in functie de starea tehnica in momentul in care s-a produs evenimentul a fost de 80% sau mai mare de 80% din valoarea de inregistrare. aotofrigorifere. etc. ori cu costul de inlocuire al acestora. cursuri si referate postate de utilizatori. asigurarea de raspundere civila a autovehiculelor cu valabilitate in afara teriotiului Romaniei si asigurarea de raspundere a transportatorului in calitate de caraus pentru marfurile transportate .

Pagina 104 din 135 . 3. grindina. ploaie torentiala(inclusiv efectele indirecte ale acesteia). cadere din cauza ruperii podului.2. In caz de trasnet sau explozie se acorda despagubiri si pentru pagubele produse atunci cand tarsnetul sau explozia s-au produs la distanta de autovehiculul respectiv. Compania de asigurari plateste in valuta despagubirile reprezantand costul reparatiilor efectuate in strainatate.Vizitati www. ca masurilor luate in timpul producerii evenimentului asigurat penrtu salvarea autovehiculului sau a constructiei in care se afla acesta.2. greutatea startului de zapada sau de gheata. cadere in apa cu prilejul transbordarii. daca acestea nu se pot procura din Romania cu plata in lei sau au fost absolut nececsare pt.ro ! Arhiva online cu diplome. uragan. In caz de incendiu se acorda despagubiri prin pagubele prin afumare. ca urmare. precum si cheltuielile ocazionate in strainatate.tocilar. precum si prin avarieri cauzate de apa. bolovani etc). inundatie.ca de ex. carbonizare sau diverse alte distrugeri . loviri sau izbiri cu alte vehicule sau cu orice alte corpuri mobile sau imobile. costul pieselor procurate din strainatate necesare inlcocuirii celor avariate sau distruse. Compania de asihurari plateste in lei despagubirile reprezenatand costul reparatiilor efectuate in Romania. cutremur de pamant. explozie( inclusiv explozia rezervoruli de carburanti sau a rezervorului de are comprimat). furtuna. trasnet.:copaci . b) incediu. precum si pentru pagubele produse de actiunea mecanica a apelor curgatoare sau a obiectelor purtate de ape. aducerea autovehiculelor in Romania . avalanse de zapada. cursuri si referate postate de utilizatori. prabusire asau alunecare de teren. cadere pe autvohicul a unor corpuri. In caz de inundatie se acorda despagubiri pentru pagubele produse ca urmare a acoperirii locului unde se afla autovehiculul asigurat cu un strat de apa provenit din orice cauza. precum si despagubirile cuvenite in cazurile cand autovehiculul este complet distrus si nu se mai poate repara sau cand cheltuielile de reparatie depasesc 80% din valoarea reala a autovehiculului.CAZURILE IN CARE SE ACORDA DESPAGUBIRI Compania de asigurari acorda despagubiri pentru pagubele produse prin avarierea sau distrugerea autovehiculelor avariate asigurate.provocate: a)ciocniri. cu constatarea si evaluarea pagubelor in cazul ivirii evenimentului asigurat.6. derapari sau rasturnari. caderea unor corpuri pe constructia in care se alfa autovehiculul. blocuri de gheata sau zapada. caderi( cadere in prapastie.

Prin efractie se intelege saprgerea usilor. cheltuielile efectuate in vederea limitarii pagubelor produse din cauze cuprinse in asigurare. In sfarsit. ca urmare . actiunea mecanica a obiectelor purtate de furtuna sau uragan etc). ferestrelor. Pagubele produse anvelopelor ori camerelor autovehiculului (inclusiv celor de rezerva). acoperisului etc. al altor bunuri din autovehicul se despagubesc chiar daca autovehiculul nu se afla intr-o incapere. de avarieri sau distrugeri prilejuite de masurile luate in timpul producerii evenimentului asigurat pentru salvarea autovehiculului sau a constructei in care se afla acesta. cutremur de pamant.tocilar. prabusire sau alunecare de teren.incaperii incuiate in care se afla autovehiculul. d) Pagubele de orice fel produse autovehiculului ca urmare a furtului sua tentativei de furt al acestuia . al unor parti componente ale acestuia. dispozitivelor de inchiriere. insusi corpului autovehiculului. se despagubes numai daca Pagina 105 din 135 .: prabusirea unui copac lovit de trasnet. al autovehiculului. Compania de asigurari acorda despagubiri si pentru: cheltuielile de transport al autovehiculului la atelierul de raparatii cel mai apropiat de locul accidentului care poate face reparatii sau la locul cel mai apropiat de adapostire al autovehiculului(daca acesta nu poate fi deplasat prin forta proprie). stingatorului. greutatea startului de zapada sau de gheata . se acorda despagubiri si pentru pagubele produse autovehiculului prin efectele indirecte ale acestor fenomene( de ex. al unor parti componente sau piese ale a acestuia. De retinut ca pagubele rezultate din furtul sau tentativa de furt al autovehiculului . avalnse de zapada. al altor bunuri din autovehicul. c)Furtul autovehiculului . al unor parti componente sau parti componente ale acestuia. in cazurile de trasnet. tavanelor. Pagubele produse elementelor accesorii special construite pentru autovehicule . al trusei medicale de prim ajutor. sculelor. cursuri si referate postate de utilizatori. al unor parti componente sau piese ale acestuia. ori al altor bunuri din autovehiculul. peretilor. uragan.ro ! Arhiva online cu diplome. a furtului prin efractie sau tentativei de furt prin efractie. furtuna. e) Pagubele produse incaperii(proprieteatea asiguratului )in care se afla autovehiculul . pagubele produse autovehiculului asigurat. se despagubesc numai daca acestea erau montate la autovehicul si daca avariile ori distrugerile s-au intamplata odata cu cele produse din orice cauza cuprinsa in asiguarre.Vizitati www.

b) pagubele produse prin influenta temperaturii asupra motorului autovehiculului si cele produse motorului. Pagina 106 din 135 .2. precum si pagubele produse prin actiunea acizilor sau oricaror altor substante chimice. 3.ro ! Arhiva online cu diplome. insusi corpului autovehiculului. paturilor sau altor bunuri existente in autovehicul.CAZURILE IN CARE NU SE ACORDA DESPAGUBIRI Compania de asigurari nu acorda despagubiri pentru : a) pagubele produse autovehiculului . acestea erau montate ori se aflau in autovehicul si daca avariile ori distrugerile s-au intamplat odata cu cele produse din orice cauza cuprinsa in asigurare.Vizitati www. tulburari civile. d) pagubele produse ca urmare directa a trepidatiilor autovehiculului in timpul mersului.. aceste pagube sunt supuse despagubirii dar nu se despagubesc pagubele produse la bara de directie sau pneul exploadat. rasturnare etc . huselor prelatelor . e) pagubele produse partilor componente de rezerva. cele pentru repararea unor avarieri sau distrugeri care au fost produse de cauze necuprinse in asigurare ( de ex: inghet) si cheltuielile pentru reparatiile nereusite. Totusi daca datorita defectarii din orice cauza a unor piese componente care ar putea cauza prejudicii majore autovehiculului prin prisma producerii de accidente. pieselor de rezerva . unor parti componente sau piese ale acestuia cauzate prin intrebuintare. functionare sau uzare ori datorate unor defecte de fabricatie . deraparea autovehiculului. f) cheltuielile effectuate pentru transformarea sau imbunatatirea autovehiculului in comparatie cu starea lui dinaintea producerii evenimentului asigurat.tocilar. actiuni dusmanoase etc. g) pagubele produse autovehiculului de operatiuni militare in timp de razboi. cutiei de viteze sau diferentialului ca urmare a lipsei sau insuficientei ungerii ori a supraincalzirii din orice alte cauze decat cele produse in asigurare. a dinamului etc..6. combustibililor . echipamentului suplimentar ( obiectele cu care autovehicululele de marca si tipul respectiv nu sunt dotate in cazul productiei de serie ). cele produse prin actiunea curentului electric asupra instalatiei electrice .3. in caz de furt nu se acorda despagubiri. Im afara celor mentionate mai sus. greve. c) pagubele indirecte ( de exemplu : reducerii valorii autovehiculului dupa reparatie) sau pagubele produse prin interpunerea folosirii autovehiculului chiar ca urmare aunei cauze cuprinse in asigurare. cursuri si referate postate de utilizatori.

si dupa caz. ori daca la acestea nu sa inregistrat reclamatia in legatura cu furtul sau tentative de furt . corespondentii companiei de asigurare din strainatate . daca la comiterea furtului sau tentativelor de furt au luat parte persoane din serviciul asiguratului. OBLIGATIILE ASIGURATULUI Asiguratul este obligat sa intretina autovehiculele asiguarte si eventualele instalatii speciale de pe ele in bune conditii si in conformitate cu dispozitiile legale . Nu sunt cuprinse in asigurarea pentru furt partile componente . 3. piesele si bunurile care nu fac parte din dotarea autovehiculului asa cum a iesit el de pe poarta fabricii care l-a produs. daca in momentul furtului sau tentativei de furt. daca este cazul . cu exceptia cazurilor in care autovehiculului sau autovehiculul se afla intr-o incapere incuiata. pe seama companiei de asigurari si in cadrul sumei asigurate. Pagina 107 din 135 . potrivit cu imprejurarile. dupa comiterea furtului sau tentativei de furt.2. cerand intocmirea de acte cu privire la cauzele si inprejurarile producerii accidentului si la pagubele produse. cu exceptia cazurilor in care furtul sau tentative de furt s-a produs prin efractie in incaperea in care se afla autovehiculul desfacut in partile sale componente.tocilar. b) sa ia. daca organele politei nu confirma furtul sau tentative de furt .ro ! Arhiva online cu diplome. potrivit practicii din tara respective . daca in timpul cat autovehiculului nu era folosit . masuri pentru limitarea pagubelor. nu I s-a scos cheia din contact si nu I s-au inchuiat usile .4. cursuri si referate postate de utilizatori.6. asiguratul are urmatoarele obligatii: a) sa instiinteze imediat. daca. in scopul prevenirii producerii evenimentelor asigurate.Vizitati www. autovehiculul era desfacut in partile sale componente . organele politiei sau alte organe de cercetare cele mai apropiate de locul producerii accidentului . pentru partea de paguba care s-a marit si daca acest fapt rezulta din actele de organele de drept (politie sau alte organe de cercetare ). Compania de asigurari are dreptul sa verifice modul in care sunt intretinute autovehiculele asigurate In caz de producere a evenimentului asigurat . paguba s-a marit prin neluarea intentionata de catre asigurat a masurilor pentru limitarea ei. iar conducatorul l-a parasit.

sa intiinteze immediate.A. In cazul in care evenimentul produs este furtul sau tentative de furt.Vizitati www.C. orice informatii care ar putea duce la gasirea autovehiculului .sa comunice organelor politiei sau altor organe de cercetare. . c) potrivit cu imprejurarile. devizul postcalcul. cursuri si referate postate de utilizatori. documentatia privind expertiza tehnica. in scris. a partilor componente sau a pieselor acestuia si sa faca demersurile necesare pentru redobandirea acestora. 3. compania de asigurari are dreptul sa refuse plata despagubirii daca in acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat si intinderea pagubei.6. Pagina 108 din 135 . asiguratul mai este obligat: . pentru pastrarea si paza bunurilor ramase si pentru prevenirea degradarii ulterioare. potrivit cu imprejurarile . . a partilor componente sau a pieselor acestuia . dupa caz. devizul post-calculat si.5. care au fost furate. in care se vor preciza felul. sa ingrijeasca ca toate urmele furtului sau tentativei de furt sa ramana neatinse pana la cercetarea faptului de catre organelle locale si sa ia.tocilar. precum si pentru constatarea si evaluarea pagubelor si pentru stabilirea drepturilor la despagubiri. In caz de neindeplinire a obligatiilor asiguratului. masuri pentru limitarea pagubei.2. d) sa puna la dispozitia companiei de asigurari toate actele si evidentele necesare pentru verificarea existentei si valorii autovehiculelor asigurate. chiar dupa ce a primit despagubirea. precum si stabilire a despagubirilor . organelle politiei sau alte organe de cercetare in raza carora s-a produs evenimentul asigurat sau isi are resedinta asiguratul.T. procesul verbal de constatare a pagubelor .ro ! Arhiva online cu diplome. precum si data si locul accidentului. marca seria de fabricatie si numarul de circulatie al autovehiculului . e) sa puna la dispozitia companiei de asigurari documentatia privind evenimentul asigurat cuprinzand urmatoarele : S. STABILIREA SI PLATA DESPAGUBIRILOR Pentru executarea lucrarilor de constatare si evaluare a pagubelor. sa ia masuri pentru salvarea bunurilor asigurate.sa faca deindata tot ce ii sta in putinta pentru pastrarea si paza obiectelor ramase. asiguratul intocmeste un process verbal de constatare a pagubelor. actele intocmite de organele de politie sau alte organe cu privire la imprejurarile producerii accidentului. sa comunice imediat companiei de asiguari gasirea autovehiculului.

Pagina 109 din 135 . dar sunt neavariate ori complete . respectiv partile sau piesele acestuia au fost gasite.C. La intocmirea procesului verbal mai participa.ro ! Arhiva online cu diplome.C.T. Daca inaintea platii despagubirii. despagubirile se acorda numai daca la data instiinarii companiei de asigurari au trecut 60 de zile. partile componente sau piesele acestuia au fost gasite.3. respective partile componente sau piesela acestuia au fost gasite. In caz de furt al autovehiculului. al unro parti componente sau piese ale acestuia. partile componente sau piesele care au fost gasite sunt avariate ori incomplete. respective valoarea din evidenta contabila a S. pentru salvarea autovehiculului si limitarea pagubelor) nu poate depasi suma care s-a facut asigurarea .A. cursuri si referate postate de utilizatori. In cazul in care autovehicululelor . 3.A.T.Vizitati www. inclusive cheltuielile efectuate de asigurat in contul companiei de asigurari ( pentru deplasarea autovehiculului la atelerieul de reparatii .6. Evaluarea pagubelor produse din riscuri asigurate. asiguratul este obligat sa restituie diferenta dintre despagubirea primita si costul reparatiilor ori inlocuirii partilor componente sau pieselor respective. Despagubirea pentru pagubele produse . dupa plata despagubirii . asiguratul este obligat sa inapoieze companiei de asigurari despagubirea primita. dupa caz. precum si stabilirea si plata despagubirii . conducatorul autovehiculului si reprezentatntul companiei de asigurari ( in cazul unor daune de o mai mare complexitate din punct de vedere al riscurilor si valorilor implicate). Compania de asigurari acopera numai pagubele produse tertilor prin accidente de autovehicule in afara teritoriului Romaniei. daca autovehiculului . autovehiculul. inclusive inauntrul celor 60 de zile de mai sus. care efectueaza curse externe. Asigurarea de raspundere civila a autovehiculelor cu valabilitate numai in afara teritoriului Romaniei In asiguarare este cuprins intregul parc de autovehicule S.tocilar. Daca. autovehiculul. se fac catre compania de asigurari. despagubirile se acorda numai pentru eventualele pagube ca urmare a furtului. Toate persoanele care participa la intocmirea acelor acte raspund conform legii pentru trecerea de date false sau nereale in actele intocmite.

in caz de pagube produse tertilor se acorda despagubiri in conformitate cu legislatia de raspundere civila din tara in care s-a produs evenimentul asigurat. CAZURILE IN CARE SE ACORDA DESPAGUBIRI Compania de asigurari acorda despagubiri pentru: a) sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de desdaunare si cheltuieli de judecata pentru prejudicii de care raspunde in baza legii civile din tara respectiva fata de terte persoane pagubite printr-un accident produs de autovehiculul asigurat ca urmare a vatamarii corporale sau decesului.3. prima de asigurare . 3. plata evenimentelor despagubiri civile.ro ! Arhiva online cu diplome. cheltuielile de expertiza si cheltuielile de transport ale asiguratului. precum si avarieii ori distrugerii unor bunuri. Pentru autovehiculele intarte in asigurare in cursul anului calendaristic .3. de la inceputul lunii in care autovehiculul este avizat in asigurare pana la finele anului calendaristic si se plateste anticipat. la care ar fi condamnat asiguratul.6.Vizitati www. 3. se calculeaza proportional. in contul lor. Pagina 110 din 135 . cursuri si referate postate de utilizatori.6. Prima de asigurare anuala este stabilita ac o suma forfetara in lei pentru fiecare autovehicul si se plateste pentru fiecare an calendaristic anticipat si integral . Pentru atestarea existentei asigurarii. In asiguarea respective nu se stabilesc sume asigurate. Raspunderea companiei de asigurari incepe din momentul iesirii autovehiculului de pe teritoriul Romaniei si inceteaza in momentul reintrarii acestuia pe teritoriul Romaniei. CAZURILE PENTRU CARE NU SE ACORDA DESPAGUBIRI Compania de asigurari nu acorda depagubiri pentru : a) amenzile de orice fel si cheltuielile penale.tocilar. asiguratul va elibera in fiecare an si pentru fiecare autovehicul documentul international “ cartea verde”.1. ca urmare a accidentelor produse de autovehiculele asiguarte. In aceste cheltuieli sunt cuprinse : cheltuielile pentru onorariul de avocat . dovedite cu acte. b) cheltuielile facute de asigurat in procesul civil . in care sunt inscrisi corespondentii din strainatate ai companiei de asigurari care garanteaza . precum si cheltuielile de executare a hotararilor privind plata despagubirilor.2. daca a fost obligat la desdaunare .

b) sumele pe care asiguratul ar avea sa le plateasca drept despagubire conducatorului autovehiculului care a produs accidentul. d) cheltuielile facute in procesul penal de aigurat sau de conducatorul autovehiculului. asiguratul este obligat: a) sa ia pe seama companiei de asigurari . cerand intocmirea de cate cu privire la cauzele si imprejurarile producerii accidentului si pagubele provocate.3. in scris. 3. compania de asigurari are dreptul sa refuse plata despagubirii . e) pagubele produse tertilor in cazul in care evnimentul asigurat s-a datorat operatiunilor militare in timp de razboi. chiar daca odata cu actiunea penala s-a solutionat si latura civila. e) sa se apere in process tinand semaa si de eventualele indicatii inscrise ale companiei de asigurari.Vizitati www.6. raspunzatori de producerea pagubei. tulburari civile . sau pricinuite de masuri de razboi .6. c) sumele pe care conducatorul autovehiculului care a produs accidentul este obligat sa le plateasca asiguratului. 3. cele mai appropriate de locul producerii accidentului. STABILIREA SI PLATA DESPAGUBIRILOR Pagina 111 din 135 . d)sa comunice. pretentiile formulate de cei pagubiri si sa depuna orice acte primite in legatura cu accidentul. Nu se datoreaza despagubiri nici in cazul in care evenimentul asigurat a fost produs de operatiuni militare in timp de razboi .4. c) sa instiinteze neantarziat Biroul Asigurarilor de Autovehicule prevazut in “Cartea Verde” din tara in care s-a produs accidentul.3.ro ! Arhiva online cu diplome. actiuni dusmanoase. cursuri si referate postate de utilizatori. daca din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat si intinderea pagubei.tocilar. b) sa instiinteze imediat organele politiei sau alte organe de cercetare. potrivit cu imprejurarile . masuri pentru limitarea pagubelor. greve.3 OBLIGATIILE ASIGURATULUI In caz de producere a evenimentului asigurat. In caz de neindeplinire aobligatiilor de mai sus.

000 dolari SUA sau echivalentul in lei la cursul oficial . ( 25 franci aur de 10/31 grame de aur fin .6. 3. dar maximum 100.R. se situeaza in limita prevazuta de art. ferry boat sau combinat pe calea ferata. 23 din C.M. pentru toate categoriile de marfuri si pentru autovehicul . evaluarea si stabilirea pagubelor in cazul ivirii evenimentului asigurat. din tara in care s-a produs accidentul . Despagubirile se acorda pentru pagubele produse ca urmare a vatamarii corporale sau decesului persoanelor si avarierii ori distrugerii bunurilor care se aflau in afara autovehiculului asigurat care a produs accidentul .C.4.ro ! Arhiva online cu diplome. in caz de pagube. In cazul in care valoarea marfurilor de Pagina 112 din 135 . Sumele datorate se stabilesc prin intelegere cu persoanele pagubite si in conformitate cu legislatia de raspundere civila din tara in acre s-a produs evenimentul asigurat. Constatarea producerii evenimentelor asigurate. cat si pe cel al transportului executat de la puncte de expediere sau la punctele de destinatie situate pe teritoriul statelor care nu sunt membre ale C. catre efectueaza transporturi internationale de marfuri. eveluarea oagubelor si plata despagubirilor se fac de catre compania romana de asigurari prin corespondentii sai din strainatate respectiv Biroul Asigurarilor de Autovehicule prevazut in “ cartea verde” .tocilar.M. precum si ca urmare a avarierii ori distrugerii imbracamintei si incaltamintei pe acele persoane. precum si pe parcursul terestru si maritim al trasportului .A. De greutate bruta lipsa).R) . pentru pagubele la marfurile transportate in conformitate cu articolele 17 si 23 din “Conventia referitoare la contractul de transport international de marfuri pe sosele “ ( C. in cazul in care au loc traversari cu linii Ro-Ro . inclusiv cele primite un custodie de la alte unitati .900 pentru 1 kg.T. cu titlu de 0. de fiecare transport. se acorda despagubiri si pentru pagubele ca urmare a vatamarii sau decesului persoanelor transportate in autovehiculul asigurat care a produs accidentul . De asemenea.A . cursuri si referate postate de utilizatori. Asigurarea de raspundere a transportatorului in calitate de caraus pentru marfurile transportate. Asigurarea acopera raspunderea S.M.Vizitati www. inclusiv remorca.C. inclusiv cheltuielile ocazionate in strainatate cu constatarea . Ea este valabila pe terioriul Romaniei si in afara acestuia. Raspunderea companiei de asigurari pentru marfurile transportate .R. In asigurare sunt cuprinse toate autovehiculele apartinand S. in calitate de caraus.T. Compania de asigurari plateste in valuta despagubirile cuvenite tertelor persoane pagubite .

Daca valoarea marfurilor incarcate pentru unul si acelasi transport a depasit limita maxima si daca pentru diferenta in cazul respectiv nu s-a incheiat o asigurare suplimentara.in autovehicul si inceteaza in momentul in care s-a terminatdecsrcarea marfurilor respective la destinatie. Raspunderea companiei de asigurare incepe din momentul in acer marfurile s-au incarcat. 3. in termen de 20 de zile de la expirarea trimestrului. vatamarea acesteia sau depasirea termenului de livrare au avut loc din vina persoanei prevazute in contract . Compania de asigurari plateste in valuta despagubirile pentru pagubele produse la marfurile trasnportate.4. asiguratul poate incheia o asigurare suplimentara inainte de efectuarea transportului.in vederea expedierii. fiecare transport pentru un autovehicul depaseste aceasta limita maxima .Vizitati www. Pentru a se descarca de raspundere .ro ! Arhiva online cu diplome. cursuri si referate postate de utilizatori. si restul in lei. din cazua unui ordin dat de aceasta si care n-a fost provocat d eo vina oarecare a transportatorului . despagubirile se platesc in lei. transportatorul nu poate invoca nici defectiunea autovehiculului pe care l-a folosit pentru transport si nici vina persoanei de la care a fost inchiriat autovehiculului.1. Ea este platibila in arte trimestriale egale.R. Transportatorul este scutit de acesta raspundere daca pierderea marfii . Pentru pagubele produse la marfurile transportate si datorate beneficiarilor din Romania. Prima de asigurare anuala se stabileste ca o suma forfetara. Pagina 113 din 135 . despagubirea se va calcula in acea proportie in care se gaseste suma asigurata fata de valoarea reala a marfurilor transportabile la care s-a produs paguba. partial in dolari SUA .( art.M.tocilar. sau a agentilor acestuia. de fiecare autovehicul inclusiv remorca. desapagubiri datorate beneficiarilor externi. RASPUNDEREA TRANSPORTATORULUI IN CALITATE DE CARAUS PENTRU MARFURILE TRANSPORTATE In conformitate cu prevederile C. daca exista. precum si cheltuielile oczionate in strainatate cu constatarea si evaluarea pagubelor in cazul producerii evenimetului asigurat . sau de imprejurari pe care transportatorul nu le-a putut evita si nici nu putea sa le preantampine urmarile. 17 si 23) trasportatorul este raspunzator pentru pierderea totala sau partiala a marfii sau pentru vatamarea acesteia care se produc din momnetul primirii marfii la transport si pana la predarea acesteia.6. precum si pentru depasirea termenului de livarare. d eun viciu propriu al amrfii.

tocilar. scurgerii normale sau actiunii parazitilor si rozatoarelor. f) transportul animalelor vii. sau de persoane care au activat in numele expeditorului sau al destinatarului.in caz de pierdere totala si proportional. transportatorul ets eobligat sa platesca despagubiri pentru acest prejudiciu care nu pot depasi cuantumul taxelor de transport. ruginitii. c)deplasarea. Cuantumul despagubirii nu poate depasi limita maxima prevazuta de CMR (art. incarcarea. descompunerii spontane.ro ! Arhiva online cu diplome. nu se acopera prin asigurare nici: pagubele indirecte. uscarii. expuse unor cauze inerente chiar a acestei naturi .4. sau vatamarii din cazua ruperii. Daca transportatorul raspunde pentru pierderea totala sau partiala a marfii.Vizitati www. 23). atunci cand nu sunt ambalate sau prost ambalte. cuantumul sumei ce urmeaza sa fie restituita se determina pe baza costului marfii in locul si momnetul primirii acesteia pentru transport. complet.2 ALTE CIRCUMSTANTE NEACOPERITE PRIN ASIGURARE In afara de aczurile mentioante mai sus cand nu poate fi invocata raspunderea carausului . taxeele vamale si celelalte cheltuieli in legatura cu transportul marfii. d) natura unor marfuri . ca de exemplu: scaderea preturilor marfurilor sau altele asemanatoare. Transportatorul este scutit de rspundere atucni cand pierderea sau vatamarea marfii constituie o cinsecinta a unui risc special care este indisolubil legat de una sau mai multe fapte mentioante mai jos: a) utilizarea autovehiculelor descoperite si fara prelata. b)lipsa sau defectiunea amabalajului. cursuri si referate postate de utilizatori. e) incarcarea sau numerotarea insuficienta sau nesatisfacatoare a coletelor. In cazul depasirii termenului de livrare si daca persoana prevazuta in contractul de transport va dovedi ca depasirea termenului a provocat daune. Pagina 114 din 135 . amplasarea sau descarcarea marfii de catre expeditor sau destinatar . In afara de aceasta se restituie taxa de transport . daca acest mod de utilizare a fost convenit in mod expres in contract si mentioant in scrisoarea de trasura.6. pentru amrfurile expuse prin natura lor la stricaciuni sau vatamri.in caz de pierdere partiala. 3. fie perimarii complete sau partiale .

In cazul producerii avenimentului asigurat . potrivit cu imprejurarile .6. sa instinteze imediat si in scris. organele politiei. unitatrile de pompieri sau alte organe de cercetare. 3. daca din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat si intinderea pagubei.4. cerand intocmirea de acte cu privire la cauzele si imprejurarile producerii accidentului si la pagubele produse. pe seama companiei de asigurari si in cadrul sumei asiguarte . pastrarea si paza bunurilor ramase si pentru prevenirea degradarilor ulterioare. corespondentii din strainatate . greve. masuri pentru limitarea pagubelor. compania de asigurari despre producerea evenimentului asigurat. OBLIGATIILE ASIGURATULUI Asiguratul este obligat sa intretina bunurile asigurate in bune conditii si in conformitate cu dispozitiile legale. dupa caz. Compania de asigurari are dreptul sa verifice modul in care bunurile asiguarte sunt intretinute. marimea probabila a pagubelor. sa puna la dispozitia companiei de asigurari toate acele acte si evidentele necesare pentru verificarea existentei si valorii marfurilor asiguarte. tulburari civile. daca este cazul . STABILIREA SI PLATA DESPAGUBIRILOR Pagina 115 din 135 . 3.3. precum si pentru constatarea . potrivit cu imprejurarile .Vizitati www. evaluarea si stabilirea despagubirilor .4.ro ! Arhiva online cu diplome. pagubele produse de operatiuni militare in timp de razboi sau pricinuite de masuri de razboi . cele mai apropriate de locul producerii accidentului si. compania de asigurari are dreptul sa refuse plata despagubirii . cheltuielile facute pentru transformarea sau imbunatatirea bunurilor in comparatie cu starea lor dinaintea producerii evenimentului asigurat . reconditionari sau restaurari nereusite. potrivit prcaticii din atar respective. sa ia. cursuri si referate postate de utilizatori.6. sa ia. In cazul nendeplinirii de catre asigurat a obligatiilor de mai sus. locul unde se afla bunurile avariate sau distruse . asiguratul este obligat ca: sa instiinteze imediat. actiuni dusmanoase. cele pentru reapararea unor avarii sau distrugeri produse de cauze necuprinse in asiguarre si nici cele pentru reparatii. in scopul prevenirii producerii evenimetelor asigurate. masuri pentru salvarea bunurilor asigurate.4.tocilar.

In cunatumul pagubei se include si pagubele produse bunurilor asigurate de avarieri sau distrugeri prilejuite de masurile de salvare luate in timpul producerii evenimentului asigurta. Compania de asigurari este cea care constata paguba . Pagina 116 din 135 . riscurile de raspundere civila a companiei aeriene. In caz de paguba. Prin paguba totala se intelege acea parte din cantitatea totala care a fost distrusa in intregime . pe baza examinarii bunurilor avariate. Despagubirea ce se plateste de catre compania de asigurari se stabileste dupa starea bunului in momentul producerii evenimentului asigurat.Vizitati www. nici cunatumul pagubei si nici valoarea bunurilor din momentul producerii evenimentului asigurat.7.ro ! Arhiva online cu diplome. o evalueaza si stabileste cunatumul despagubirilor. cursuri si referate postate de utilizatori. cu participarea unuitatii asigurate. Gradul de deprecierea se stabileste in procente. a partii din cantitatea totala care a fost distrusa in intregime. precum si cheltuielile facute in vederea limitarii pagubelor. Ea nu poate depasi insa suma la care s-a facut asigurarea . Cuantumul pagubei se stabileste in functie de tipul pagubei (totala sau partiala). Prin paguba partiala se intelege pierderea de calitate (deprecierea) la acea parte din cantitatea totala care a ramas dupa producerea evenimentului asigurat si care diminueaza valoarea bunurilor respective. care se impart in: b1) riscuri de raspundere civila fata de pasageri si pentru bagajele acestora. daca sunt necesare . la data producerii evenimentului asigurat. in urma unor pagube produse de cauze cuprinse in asigurare. 3. precum si pentru marfurile transportate. ASIGURAREA DE AVIATIE Asigurarea de aviatie acopera doua mari categorii de riscuri si anume: riscurile pentru pierderea sau avarierea aeronavei.tocilar. b2) riscuri de raspundere civila legala fata de terti. compania de asigurari intocmeste un proces verbal de constatare a pagubelor produse . cuantumul pagubei reprezentand valoarea.

uzura normala. pilotarea aeronavei de catre persoane care nu poseda brevet de pilot pentru categoria si tipul aeronavei respective. forte sau materiale radioactive. precum si defectarea sau incetarea functionarii partilor electrice sau mecanice ale acesteia.Vizitati www. razboi civil. 7. 8. ca de exemplu: pierderea venitului. RISCURI EXCEPTATE DE LA ACOPERIREA PRIN CONDITII GENERALE DE ASIGURARE In principiu.7. insurectie. folosirea aeronavei in alte scopuri decat cele indicate in contractul de asigurare. piraterie. confiscare. cursuri si referate postate de utilizatori. tulburari civile. transport de pasageri si marfuri peste numarul de locuri si greutatea admisa de capacitatea de transport a aeronavei.tocilar. zboruri de proba dupa constructie sau reconstructie. pagubele pricinuite ca urmare a intentiei sau culpei grave a unui membru din conducerea intreprinderii asigurate. cheltuieli pentru plata salariilor si intretinerea personalului navigant Pagina 117 din 135 . fara luarea masurilor corespunzatoare pentru securitatea ei. revolte. cu exceptia cazurilor de forta majora. 6. 2. 2. masuri dictate de un guvern sau o autoritate publica ori prin lege martiala. folosire a terenurilor de aterizare neautorizate. nationalizare sau rechizitionare. 3. ale unei puteri militare sau uzurpate. razboi declarat sau nedeclarat. ori deservirea aeronavei de un personal tehnic nespecializat. 3. garare sau parasire a aeronavei in afara spatiilor special rezervate de pe aeroporturi. 3. 5. despagubiri datorate pentru intarzierea transportului.ro ! Arhiva online cu diplome. Asiguratorul nu acorda despagubiri nici pentru: 1. detonare in scopuri ostile a oricarei arme de razboi care foloseste fisiunea sau fuziunea nucleara sau alte reactii. societatile de asigurare nu acorda despagubiri pentru pierderea sau avarierea aeronavei precum si pentru daunele suportate de asiguratul obligat la repararea pagubelor pricinuite tertilor in caz de: 1. pagubele indirecte. deturnare sau altele asemanatoare. 9. actiuni ostile ale inamicului.1. deteriorarea treptata si defectele ascunse ale aeronavei sau partile componente. care nu poseda brevete corespunzatoare. cu exceptia cazurilor in care acesta se efectueaza ca urmare a unui accident. greve. rebeliune. 4. revolutie. transport al aeronavei cu orice mijloc de transport.

pierderea totala efectiva sau constructiva a aeronavei. Aeronava se considera disparuta daca timp de 90 zile (potrivit conditiilor de asigurare practicate in prezent in Romania) sau 60 zile (potrivit conditiilor de asigurare Lloyd's . ori pentru avarierea acesteia din orice cauza (cu exceptia riscurilor excluse prin conditiile generale de asigurare). disparitia aeronavei. 4. cursuri si referate postate de utilizatori.ro ! Arhiva online cu diplome. Fransiza se scade din fiecare despagubire in parte. in scopul formularii pretentiilor fata de terti. prevenirea extinderii pagubei produse. in timp ce aeronava se gaseste in zbor. in rulare sau in stationare pe sol. Se considera pierdere totala constructiva a aeronavei daca costul repunerii in folosinta reprezinta mai mult de 3/4 din valoarea asigurata a acesteia. alt membru al personalului navigant sau vreun pasager al acestuia. avariile pricinuite aeronavei de masurile de salvare. vatamarea corporala sau decesul persoanelor care lucreaza pentru asigurat sau sub controlul acestuia. arbitraj si altele asemanatoare facute de asigurat cu acordul asiguratorului. precum si pentru pagubele produse unor bunuri apartinand acestor persoane sau asigurantului. ori pentru stabilirea cauzelor si a cuantumului acesteia. 4. inclusiv personalul navigant. 3. 5. 3.AVN Ia) de la data ultimei stiri primite de la aeronava nu s-a mai reusit a se lua legatura cu comandantul. chiar daca sunt urmarea unei pagube cuprinse in asigurare.2. RISCURI ACOPERITE PRIN CONDITIILE DE ASIGURARE GENERALE SI SPECIALE a) In asigurarea pentru pierderea sau avarierea aeronavei asiguratorul acorda despagubiri pentru: 1. Pagina 118 din 135 . de acord cu asigurantul. in timpul stationarii aeronavei pentru reparatii sau din alte cauze. stabilita potrivit tarifului de prime in vigoare. cheltuielile necesare si economicoase facute pentru salvarea si conservarea aeronavei.7. Avariile aeronavei se despagubesc numai daca acestea depasesc cuantumul fransizei.tocilar.Vizitati www. 2. cheltuieli de judecata. sau pentru micsorarea pagubei. care sa dea o informatie cu privire la existenta aeronavei. pentru transportul acesteia de la locul avarierii pana la locul de efectuare a reparatiilor.

arbitraj si altele asemanatoare facute de asigurat. 4. la valoarea stabilita in functie de pretul de vanzare al aeronavei. Asiguratorul acorda despagubiri si pentru: 1. in cazul sosirii cu intarziere a bagajelor. la valoarea de inlocuiere.tocilar. prevenirea extinderii pagubelor produse. 3. ori pentru stabilirea cauzelor si cuantumului acestora. in functie de pretul care ar trebui platit pentru o aeronava identica.3.Vizitati www. cursuri si referate postate de utilizatori. cheltuielile necesare si economicoase facute pentru salvarea pasagerilor. in asigurare poate fi cuprinsa si raspunderea pentru unele riscuri speciale asa cum sunt riscurile de razboi. cu acordul asiguratorului. 3. avarierea sau distrugerea bagajelor inregistrate sau neinregistrate. Pagina 119 din 135 . cheltuielile de judecata. precum si a persoanelor si a bunurilor din afara aeronavei sau pentru micsorarea pagubelor. pierderea. precum si a bunurilor aflate asupra pasagerilor. cheltuielile necesare pentru procurarea obiectelor de stricta necesitate. fara plus sau minus de valoare in bilantul asigurantului. pierderea. greve. vatamarea corporala sau decesul pasagerilor ca urmare a accidentarii acestora la bordul aeronavei sau in cursul oricarei operatiuni de imbarcare ori de debarcare. 4.7. 2. la valoarea de inventar a aeronavei. tulburari civile s. avarierea. cu conditia ca acestea sa fi fost cauzate in mod direct de aeronava sau de obiecte desprinse ori cazute din aceasta. 2.a. Contra platii unor prime suplimentare. bagajelor si a marfurilor transportate. precum si riscurile care apar in cazul zborurilor de proba dupa constructie. 3. vatamarea corporala sau decesul persoanelor ori avarierea sau distrugerea bunurilor din afara aeronavei. in scopul respingerii sau reducerii pretentiilor la despagubire ori in scopul formularii pretentiilor fata de terti. 2.ro ! Arhiva online cu diplome. la valoarea de inlocuire cu o aeronava noua. VALOAREA ASIGURATA Asigurarea avianelor se poate realiza la o valoare care poate fi aleasa din mai multe puncte de vedere si anume: 1. sau distrugerea marfurilor transportate. 3. b) In asigurarea de raspundere civila asiguratorul acorda despagubiri pentru sumele pe care asigurantul este obligat sa le plateasca cu titlu de despagubiri si cheltuieli de judecata pentru: 1.

La cererea asiguratului. la cererea asiguratului.4. 3. plata primei poate fi esalonata in rate trimestriale sau lunare. 5. In principiu. cursuri si referate postate de utilizatori. calculate potrivit tarifului de prime. platibile anticipat. in cazul asigurarilor pe o durata de peste 6 luni.Vizitati www. daca la aeronava respectiva nu s-au produs pagube pentru care se cuvin despagubiri. Daca asigurarea inceteaza inainte de termen sau contractul de asigurare se denunta ori se rezilieaza. Inceputul si incetarea raspunderii asiguratorului Pagina 120 din 135 . primele de asigurare platite pentru perioada ulterioara incetarii asigurarii ori denuntarii sau rezilierii. la cererea asigurantului. la valoarea financiara stabilita in functie de suma ce trebuie platita inchirietorului in caz de disparitie a aeronavei.6. 3.7. In privinta asigurarilor contra riscurilor de raspundere civila. asiguratorul restituie la sfarsitul perioadei asigurate. in limitele prevazute de legislatia din Romania .tocilar.7. orele 24:00. la data incheierii asigurarii. in conventiile internationale la care Romania a aderat sau in acordurile incheiate de asigurat cu partenerii sai externi. precum si pentru terti. se restituie. care nu trebuie sa depaseasca valoarea de inlocuire. o parte din prima la asigurarea pentru pierderea sau avarierea aeronavei. bagaje si pentru marfurile transportate. Prima si modalitatile de plata a acesteia Prima de asigurare se calculeaza potrivit tarifului de prime in vigoare la data incheierii contractului si se plateste anticipat pe toata durata asigurarii stabilita in contractul de asigurare. dar cel mult valoarea din nou. prima se plateste in valuta in care s-a incheiat contractul de asigurare dar plata se poate face si intr-o valuta convertibila.ro ! Arhiva online cu diplome. calculata potrivit tarifului de prime. acestea se pot incheia la sumele declarate de asigurat pentru pasageri. daca aeronava a stationat pentru reparatii sau din lipsa de activitate o perioada de cel putin 14 zile neintrerupte. aeronavele se asigura la sumele declarate de asigurat si agreate de asigurator. In caz de neplata a unei rate de prima intr-un termen de cel mult doua luni de la scadenta. Potrivit practicii actuale din Romania. asiguratorul poate suspenda asigurarea dupa trecerea acestui termen si o poate repune in vigoare de la data platii primelor de asigurare restante. La asigurarile pe o durata de peste 6 luni.

in zbor. din momentul inceperii operatiunilor de imbarcare sau incarcare pe aeroportul de plecare si pana in momentul terminarii operatiunilor de debarcare pe aeroportul de destinatie. la datele prevazute in contractul de asigurare. aeronava sa se afle in perfecta stare de navigabilitate aeriana.7. contractul se reziliaza de drept. producerea evenimentului asigurat a devenit imposibila. Raspunderea asiguratorului inceteaza si odata cu denuntarea sau rezilierea contractului de asigurare. 3. raspunderea asiguratorului incepe din momentul pornirii motoarelor in punctual de plecare si inceteaza dupa sosirea aeronavei la punctual de destinatie. raspunderea asiguratorului incepe si inceteaza potrivit legislatiei din Romania. sau sufera o avarie. astfel incat sa poata fi puse la dispozitia asiguratorului in orice moment.tocilar. El se va conforma tuturor regulilor si dispozitiilor date de autoritatile competente privind exploatarea in conditii de maxima siguranta a aeronavei. In cazul unei calatorii fara pasageri sau marfuri. Daca aeronava se gaseste . cursuri si referate postate de utilizatori. potrivit cu imprejurarile si cu respectarea normelor legale. Daca inainte de a incepe raspunderea siguratorului evenimentul asigurat s-a produs sau producerea lui a devenit imposibila. pentru prevenirea pagubelor. in momentul expirarii. precum si in cazul in care. conventiile internationale la care Romania a aderat sau acordurile incheiate de asigurat cu paerenerii sai externi.Vizitati www. La asigurarea incheiata pentru o calatorie determinata. denuntarii sau rezilierii contractului de asigurare.ro ! Arhiva online cu diplome. Pagina 121 din 135 . documentele oficiale de la bordul aeronavei sa fie tinute la zi si in perfecta stare. In acest scop asiguratorul ca urmari ca: la inceputul fiecarei calatorii. In asigurarea pentru pierderea sau avarierea aeronavei. in momentul opririi motoarelor. In asigurarea de raspunderi.Obligatiile asiguratorului. dupa inceperea raspunderii asiguratorului. raspunderea asiguratorului incepe si inceteaza astfel: la asigurarea incheiata pentru o perioada de timp. intr-un aeroport de refugiu sau de escala.7. raspunderea asiguratorului inceteaza in momentul ajungerii aeronavei la destinatie. Asiguratorul va trebui sa manifeste o grija permanenta si sa ia toate masurile care depinde de el.

) asiguratul este obligat sa comunice asiguratorului (in scris) schimbarea. Acesta din urma poate acorda. precum si despre pretentiile la despagubiri pentru prejudiciile cauzate pasagerilor si tertilor. pentru micsorarea pagubei si prevenirea extinderii pagubei produse si pentru repunerea imediata a aeronavei in stare de folosinta. intinderea aproximativa a acesteia. asiguratul este obligat sa ia toate masurile pentru obtinerea despagubirilor de la cei raspunzatori de producerea pagubei. Daca imprejurarile esentiale privind riscurile se schimba in cursul executarii contractului de asigurare (de exemplu: transmiterea dreptului de proprietate asupra aeronavei. Asiguratul are obilgatia sa-l instiinteze in scris pe asigurator de producerea evenimentului asigurat.ro ! Arhiva online cu diplome. angajatii si agentii sai sa respecte in tocmai dispozitiile autoritatilor competente privind realizarea zborurilor aeriene in conditii de siguranta maxima. modificarea numarului de locuri. la solicitarea asiguratului si avansuri banesti daca asiguratul justifica necesitatea si cuantumul avansului solicitat si trimite asiguratorului decontul la terminarea lucrarilor. de indata ce a cunoscut-o. cerand Pagina 122 din 135 . Daca asiguratorul a comunicat date neexacte sau necomplete ori nu a facut de indata asiguratorului comunicarea cu privire la schimbarea imprejurarilr esentiale privind riscul. precum si alte acte ce i-ar fi necesare. precizand data. cursuri si referate postate de utilizatori. in termen de 48 ore din momentul luarii la cunostinta despre acesta. asiguratorul are dreptul . cunoscand exact imprejurarile. in cazul in care. reconstructia.Vizitati www. nu ar fi incheiat contractul. In caz ca asiguratul nu consimter la modificarea corespunzatoare a contractului de asigurare. inchirierea acesteia unui alt utilizator. in limita sumei asigurate. efectuarea calatoriilor de proba dupa revizii si reparatii si nici devierea de la ruta indicata in contractul de asigurare. daca acesta se datoreaza fortei majore sau necesitatii de a asigura securitatea calatoriei. De asemenea. devierea de la ruta prevazuta in contractul de asigurare etc. Asiguratul va permite si va inlesni asiguratorului sau imputernicitului acestuia inspectarea aeronavei asigurate. Potrivit cu imprejurarile. inainte de producerea evenimentui asigurat. asiguratul trebuie sa ia toate masurile pentru salvarea si conservarea aeronavei avariate. Nu se considera modificari care maresc riscul. imprejurarile si cauzele pagubei. sa propuna asiguratului modificarea corespunzatoare a contractului sau sau sa-l denunte. Cheltuielile efectuate in acest scop. vor fi rambursate de asigurator.tocilar. punandu-i la dispozitie procesele verbale de constatarea. aceasta se reziliaza. participarea la constatare si evaluarea pagubei si la verificarea lucrarilor de reparatie.

cu exceptia cheltuielilor pentru asistenta medicala sau interventii chirurgicale necesare imediat dupa accident. Avand in vedere faptul ca despagubirile acordate de asigurator in cazul producerii riscurilor de raspundere civila nu pot depasi limitele prevazute de legislatia romana si de conventiile internationale la care Romania a aderat. si dreptul de a reduce despabugirea. Pe biletul de calatorie pentru cursele externe va trebui tiparit in mod vizibil mentiunea ca asigurarea pentru vatamari corporale sau deces. 3. cauzelor. daca paguba s-a marit din cauza actiunii sau inactiunii asiguratului. asiguratul nu-si va asuma nici o obligatie si nu va face nici o cheltuiala in legatura cu pretentiile pasagerilor sau ale unor terte persoane prejudiciate fara acordul asiguratorului. pagubele se despagubesc pana la costul inlocuirii partii distruse sau al reparatii partii avariate a aeronavei. Constatarea pagubelor. daca din cauza asiguratului nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat si intinderea pagubei. Constatarea si evaluarea pagubei se face de asigurator. realitatii si intinderii pagubei. sau limitele prevazute in acordurile incheiate de asigurat cu partenerii sai externi. impreuna cu asiguratului sau cu imputernicitii lui. Pagina 123 din 135 . In caz de neindeplinire de catre asigurat a vreuneia din obligatiile expuse mai sus. Concomitent cu cererea de despagubire. precum si pretentiile formulate de cei prejudiciati. si avizul asiguratorului in cazul in care aceste masuri implica cheltuieli suplimentare.7.tocilar. cursuri si referate postate de utilizatori. stabilirea si plata despagubirilor. Despagubirile nu pot depasi suma la care s-a facut asigurarea aeronavei si limitele stabilite prin raspunderi. Constatarea si evaluarea pagubei se pot face si prin experti independenti.8. In caz de pierdere totala a aeronavei. Stabilirea despagubirii si plata acesteia revine asiguratorului. asiguratorul trebuie sa prezinte actele si documentele necesare pentru stabilirea imprejurarilor. In caz de avarii. direct sau prin imputerniciti. efectelor. drept despagubire se plateste suma asigurata a acesteia. daca acest lucru a fost convenit de comun acord de catre asigurat si asigurator. si sa conserve dreptul de regres al asiguratorului impotriva celor vinovati.ro ! Arhiva online cu diplome.Vizitati www. asiguratorul are dreptul de a refuza plata despagubirii. precum si a cheltuielilor necesare pentru procurarea obiectelor de stricta necesitate in cazul sosirii cu intarziere a bagajelor. precum si pentru pagube la bagaje si bunuri aflate asupra pasagerilor este incheiata in limitele mentionate.

ori prin hotarare judecatoreasca sau arbitrala. iar al celor care trebuie reparate. precum si pentru despagubirile cuvenite persoanelor straine in asigurarile de raspunderi. cheltuielile de constatare.tocilar. Pentru raspunderile asigurate. din despagubirea cuvenita se retine si primele de asigurare datorate pana la sfarsitul perioadei asigurate. direct sau prin imputernicitii sai. asiguratorul se subroga in toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurarii contra celor raspunzatori de producerea pagubei. In limitele asigurarii (despagubirii) platite. Daca dreptul de regres al asiguratorului nu poate fi exercitat din culpa asiguratului. pentru cheltuielile ocazionate de masurile de salvare. asiguratul este obligat sa predea asiguratorului toate documentele si dovezile pe care le detine si sa indeplineasca toate formalitatile necesare pentru exercitarea dreptului de regres al asiguratorului.Vizitati www. Din despagubirea cuvenita pentru pierderea sau avarierea se retine prima scadenta sau restanta. Din despagubirea astfel calculata se scade fransiza stabilita. Asiguratorul are dreptul sa plateasca despagubiri si in alta valuta. Despagubirea se plateste in acea valuta in care a fost convenita plata primelor de asigurare. conventiilor internationale la care Romania a aderat sau acordurilor incheiate de asigurat cu partenerii sai externi. cursuri si referate postate de utilizatori. potrivit facturilor. iar in cazul in care plata despagubirii a fost facuta. adaugandu-se cheltuielile effectuate cu transportul partilor sau pieselor care trebuie inlocuite pana la locul unde se face inlocuirea. In asigurarea de raspunderi. ori de micsorare a pagubelor sau de prevenire a extinderii pagubelor produse. expertiza. In general. In cazuri de pierdere totala. asiguratul este obligat sa restituie asiguratorului despagubirea primita. Asiguratul poate invoca dreptul de despagubire bazandu-se pe faptul ca asiguratorul a participat la asemenea actiuni daca in raportul cu situatia concreta nu are dreptul la despagubire.ro ! Arhiva online cu diplome. Despagubirile se calculeaza la valoarea partilor sau pieselor inlocuite ori la valoareamanoperei si materialelor pentru partile sau piesele reparate. despagubirea se stabileste pe baza intelegerii dintre parti. pana la si de la locul reparatie. in masura prejudiciului suferit. cu acordul asiguratorului. Odata cu plata despagubirii. de micsorarea sau prevenire a extinderii pagubelor produse. asiguratorul se elibereaza. demontarea si montarea. potrivit legislatiei din Romania. Pagina 124 din 135 . asiguratorul neavand nici un raport juridic cu pasagerul sau tertul prejudiciat nu poate fi chemat sub nici o forma in procesul intentat asiguratului. de reparatii si altele asemanatoare facute in strainatate de asigurat. pe baza actelor probatorii prezentate. de obligatia platii despagubirii. asiguratorul are dreptul sa participe la actiunile de salvare sau de conservare a aeronavei asigurate sau a marfurilor transportate.

Vizitati www. respectiv 2 autotractoare Volvo FM12. de intregistrare la Camera de Comert J40/12499/1992 Soseaua Chitila nr. ROMLEAS S..L. 2 semiremorci Schmitz SPR 24/L si un autoturism Volvo S80.R. 1 cu referinta: ROM 185/TW/IM/08 August 2000 Pagina 125 din 135 .ro ! Arhiva online cu diplome. Bucuresti.C. In cazul in care asiguratul a primit despagubirea de la terte persoane asiguratorul va plati numai diferenta dintre suma ce i se cuvine si suma primita de la terte persoane. 10. Sector 1. ROMLEAS S. iar “Utilizatorul” accepta sa primeasca in leasing de la “Locator” articolul Volvo S80 specificat in Anexa Nr. Nr. Suedia. Romania numit in continuare “Utilizator” Acest contract s-a incheiat la data de 08 August 2000. numit in continuare “Locator” si S.C. CAPITOLUL IV STUDIU DE CAZ – CONTRACT DE LEASINGVOLVO TRUCK CORPORATION. Cele doua parti contractuale sunt: VOLVO TRUCK CORPORATION 405 08 Gothenburg. Subiectul studiului de caz se refera doar la articolul 3 din prezentul contract atasat .tocilar. cursuri si referate postate de utilizatori.S. respectiv atutoturismul Volvo S80 pentru care este prezentata si polita de asigurare. Prin prezenta “Locatorul” accepta sa predea in leasing catre “Utilizator”.R. 4x2 .L Contractul la care face referire acest studiu de caz este un contract de leasing avand ca obiect achizitionarea mai multor articole marca Volvo.

375 DEM : 3 luni : 16 : 13 decembrie 200 : 12.998 1.075 5.500 1.073 38.186 21.469 3. Urmatoarele conditii de baza se vor aplica cu privire la acest Contract de leasing: Perioada de Leasing: Perioada de Leasing va fi de 4 ani incepand cu Data de Livrare Data de Livrare: receptionat de catre acesta Conditii de plata : avans valoare reziduala valoare ramasa de plata rata dobanzii intervale de plata anuitati data livrarii Desfasurator plati: Balance Period 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 Date 01-03-13 01-06-13 01-09-13 01-12-13 02-03-13 02-06-13 02-09-13 02-12-13 03-03-13 03-06-13 03-09-13 03-12-13 04-03-13 04-06-13 04-09-13 04-12-13 Instalment 2.278 4.164 1.077 3.683 3.708 1.563 68.00% Data la care echipamentul a fost livrat catre “Utilizator” si valoare totala autoturism : 87.075 5.910 4.795 3.075 5.089 1.338 26.606 1.500 DEM : 74.075 5.665 65.Vizitati www.075 5.280 1.392 1.177 2.366 3.908 Months 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 durata contract :4 ani ( 12x4 = 48 luni) : 13.367 30.075 5. cursuri si referate postate de utilizatori.075 5.812 2.262 2.tocilar.986 3.798 49.075 5.904 1.574 3.075 74.075 5.602 59.679 32.267 3.ro ! Arhiva online cu diplome.075 5.500 DEM Pagina 126 din 135 .808 1.755 42.075 5.075 5.075 5.408 Interest 2.152 4.164 52.330 45.029 4.375 71.075 5.898 2.125 DEM : 17.075 5.278 34.045 923 797 666 Total payment 5.431 56.170 3.

cu privire la orice fel de vatamare.700 Contractul de leasing a fost incheiat in anul 2000 in marci germane. in orice Pagina 127 din 135 . “Utilizatorul”.500 3 Total PRECIZARE: 74. “Utilizatorul” va furniza “Locatorului” o copie a documentelor transmise catre Politie in scopul inmatricularii. Pentru actualizarea platilor in Euro si conform indicatiilor Bancii Nationale. in termen de 2 saptamani de la intrarea camionului in Romania. in masura in care sunt solicitate. Legat de FOLOSIREA SI INTRETINEREA ECHIPAMENTULUI PE PERIOADA DE LEASING. Toate costurile privind intretinerea si repararea echipamentului. “Utilizatorul” va utiliza Echipamentul cu grija si atentie conform tuturor instructiunilor de operare emise in aceasta privinta de PRODUCATOR.375 24. rezultate direct sau indirect din posesia. exceptie facand costurile operatiunilor executate si acoperite de perioada si conditiile de garantie –.319 98. operarea. pe propria sa cheltuiala. catre VOLVO a unei copii a documentului care atesta dreptul de proprietate a lui VOLVO TRUCK CORPORATION asupra camionului.500 17.Vizitati www. “Utilizatorul” are responsabilitatea de a asigura inmatricularea autovehiculului la autoritatile locale din Romania cu inregistrarea firmei VOLVO TRUCK CORPORATION drept proprietar al Echipamentului. cursuri si referate postate de utilizatori. “Utilizatorul” este responsabil pentru prezentarea.ro ! Arhiva online cu diplome.tocilar. aceasta actualizare se va face impartind 1 marca germana la valoarea de 1. Residual value 04-12-13 17. de si impotriva oricaror si tuturor reclamatiilor. pagube sau pierderi cauzate persoanelor sau proprietatii.500 17. se va conforma tuturor regulamentelor legale si va aduce modificari si completari Echipamentului. vor fi in sarcina “Utilizatorului” “Utilizatorul” se obliga sa suporte eventualele despagubiri materiale si/sau morale si sa inlature raspunderea “Locatorului” in limitele maxime premise de oricare dintre legile in vigoare.955803 rezultand 1 EURO. moarte. document ce trebuie sa fie semnat si stampilat de Politie. transportul sau conditiile in care se afla Echipamentul in perioada de Leasing. cerintelor sau pretentiilor la adresa “Locatorului” in calitatea sa de prprietar al Echipamentului.

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

moment, de lege, regulamente, directive, buletine, reglementari sau decizii ale autoritatilor guvernamentale in vigoare. Toate modificarile si completarile aduse Echipamentului vor fi proprietatea “Locatorului” si subiect al acestui Contract de Leasing, cu exceptia cazului unor stipulari exprese convenite de parti. Aceste modificari si/sau completari si costurile generate de acestea vor face obiectul unor negocieri si acorduri separate. “Utilizatorul” nu are dreptul sa vanda, sa foloseasca ca garantie, gajeze, ipotecheze sau dispune altfel de Echipament, in totalitate sau partial, si nu va accepta nici o obligatie asupra Echipamentului in totalitatea sau asupra partilor componente ale Echipamentului.

ASIGURARI Pe intreaga durata a Contractului de leasing, “Locatorul”, in numele si pe cheltuiala “Utilizatorului”, va asigura Echipamentul cu asistenta brokerului S.C. Leasing & Asigurari Forum Auto S.R.L. “Utilizatorul” are posibilitatea de a-si alege una din companiile de asigurari acceptate de “Locator” si recomandata de S.C. Leasing & Asigurari Forum Auto SRL. si poate opta pentru plata trimestriala sau anuala a primelor de asigurare. Plata politelor de asigurare se va face catre firma de asigurare prin S.C. Leasing & Asigurari Forum Auto SRL. Asigurarea va cuprinde Raspunderea Civila Auto Obligatorie, full CASCO (toate riscurile fara fransiza la furt si avarii) si, cand “Utilizatorul” solicita, polita de asigurare va include C.M.R. si Carte Verde. Copii ale politelor de asigurare vor fi tinute de “Locator”, originalele fiind inmanate “Utilizatorului”. Polita de asigurare va fi cesionata in favoarea VOLVO TRUCK CORPORATION, “Locatorul” urmand sa fie co-asigurat. Suma asigurata este in EURO si este aceeasi cu valoarea Echipamentului din Contractul de leasing.

Pagina 128 din 135

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Platile vor fi facute in EURO de catre “Utilizator” direct catre S.C. Leasing & Asigurari Forum Auto SRL. Prima plata se va efectua cu 10 zile inainte de livrarea Echipamentului. In cazul unei intrazieri in efectuarea platilor de asigurare trimestriale, “Utilizatorul” va plati o dobanda de penalizare de 18% pe an. In cazul unei intarzieri mai mari de 30 de zile, “Locatorul” are dreptul sa rezilieze IPSO JURE acest Contract si sa solicite returnarea Echipamentului, conform cu Art. 6 din prezentul Contract. Conform politei de asigurare atasate, suma asigurata este de 40.314 EURO iar prima de asigurare este de 2.376. Asigurarea s-a incheiat pe timp de 1 an de la data de 14.12.2001 la 13.12.2002 , urmand a fi paltita prin 4 rate . Rata I de prima de 594 EURO, s-a platit prin Ordin de Plata. Celelalte 3 rate sunt scadente astfel: Rata II – la 11.03.2002 Rata III – la 11.06.2002 Rata IV – la 11.09.2002 Clauze speciale anexate la polita: plata primei rate se va face pana la 17.12.2001. Despagubirea se plateste in aceeasi suma in care s-a stabilit suma asigurata si prima de asigurare. Autovehiculul achizitionat nu este considerat aport la capitalul social al societatii ci mijloc fix pentru activitatea firmei.

“Locatorul” va reinnoi politele de asigurare, in aceleasi conditii, pe intreaga durata a Contractului de leasing, in numele si pe cheltuiala “Utilizatorului”. 5.2 Auto SRL. Apoi, pentru accidentele de pe teritoriul Romaniei, “Utilizatorul” va adduce Echipamentul in atelierul autorizat VOLVO din Bucuresti, sector 6, Blvd. Iuliu Maniu 632648. Pentru accidente petrecute in afar granitelor tarii, compania de asigurari locala, corespondenta companiei de asigurari din Romania, va furniza “Utilizatorului” toate informatiile necesare. S.C. Leasing & Asigurari Forum Auto SRL, impreuna cu compania de asigurari si atelierul autorizat VOLVO, vor evalua daunele si vor intocmi dosarul de dauna.
Pagina 129 din 135

In cazul unui accident, “Utilizatorul” are obligatia de a informa in cel mai

scurt timp, in scris, compania de asigurari, “Locatorul” si pe S.C. Leasing & Asigurari Forum

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

In cazul daunei partiale, Echipamentul va fi reparat de atelierul autorizat VOLVO, compania de asigurari urmand sa plateasca despagubirea direct in contul atelierului. In cazul unei daune totale, compania de asigurari va face plata direct catre “Locator” epava fiind retinuta de “Utilizator”. “Locatorul” va retine din suma primita ratele neplatite si valoarea reziduala, orice surplus putand fi utilizat ca avans pentru un nou Contract de leasing (subiect al aprobarii unui dosar de credit), ori va fi returnat “Utilizatorului”. Pe parcursul perioadei de valabilitate a acestui Contract, “Utilizatorul” este responsabil pentru toate riscurile de avariere sau pierdere totala a Echipamentului, neacoperite de compania de asigurari, indiferent de motiv, chiar daca aceste incidente sunt rezultatul unor circumstante neprevazute.

SITUATII DE REZILERE A CONTRACTULUI “Locatorul” este indreptatit sa rezilieze Contractul fara nici un preaviz in cazul in care: “Utilizatorul” nu plateste o rata trimestriala stabilita conform desfasuratorului de plati in termen de max. 30 zile de la data scadentei; “Utilizatorul” nu respecta prevederile acestui Contract si nu ia masuri eficiente pentru rezolvarea oricarei incalcari a clauzelor Contractului, in termen de doua saptamani de la primirea din partea “Locatorului” a notificarii in scris, cu privire la o astfel de incalcare; “Utilizatorul” nu respecta obligatiile ce-i revin conform Art. 4; “Utilizatorul” este incapabil sau recunoaste incapacitatea sa de a plati la scadenta datoriile; “Utilizatorul” nu furnizeaza documentele de asigurare cerute.

Pagina 130 din 135

“Utilizatorul” nu are dreptul sa transfere drepturile si obligatiile ce ii revin din acest Contract fara acordul prealabil in scri al “Locatorului”. ILEGALITATE In situatia in care. In cazul in care “Utilizatorul” nu plateste Cambiile mentionate si toate costurile generate de acest Contract in termen de 15 zile de la primirea respectivei notificari scrise din partea “Locatorului”. fara a fi nevoie de nici o alta formalitate. In situatia in care “Utilizatorul” este in culpa. in baza oricarei legi.ro ! Arhiva online cu diplome. Toate costurile vor fi suportate de “Utilizator”. Pagina 131 din 135 . atunci “Utilizatorul” va plati imediat “Locatorului” toate Cambiile ramase si neplatite. de a se adresa unui executor judecatoresc pentru recuperarea Echipamentului – proprietatea “Locatorului” – oriunde ar fi si de a fi pus in posesia si in folosinta “Locatorului”.Vizitati www.tocilar. cursuri si referate postate de utilizatori. “Utilizatorul” va inapoia Echipamentul in termen de 8 zile lucratoare in aceleasi conditii in care l-a primit (exceptie facnd uzura normala) La orice adresa numita de Lessor. conform celor de mai sus. atunci “Locatorul” va fi indreptatit sa rezilieze acest Contract fara notificarea prealabila iar “Utilizatorul” va plati imediat in favoarea “Locatorului” toate Cambiile neplatite. “Locatorul” are dreptul. dupa care dreptul de proprietate asupra Echipamentului trece de la “Locator” la “Utilizator”. precum si toate celelalte cheltuieli privind acest Contract. reglementari sau reguli in vigoare sau aparitiei unei modificari a acestora sau in interpretarea acestora. TRANSFERUL DREPTURILOR SI OBLIGATIILOR “Locatorul”are dreptul sa transfere drepturile si obligatiile cei ii revin din acest Contract. in totalitate sau partial. fara consimtamantul “Utilizatorului”. va aparea “Locatorul” ca fiind illegal din partea sa ca sa mentina sau sa dea curs obligatiilor ce-i revin din prezentul Contract. dupa care dreptul de proprietate asupra Echipamentului va trece de la “Locator” la “Utilizator”.

derulare si realizare a acestui Contract.tocilar. derularea. inregistrarile sau aprobarile. consimtamintele. au ajuns la VOLVO in Suedia. Cand. necesare “Utilizatorului” in legatura cu incheierea. datorate conform Contractului. ce constituie obligatii valabile si legale in vigoare ale “Utilizatorului”. “Utilizatorul” are posibilitatea sa cumpere camionele la o valoare reziduala stabilita de comun accord. sa incheie. Contract sau alt instrument la care este parte sau care il obliga pe el sau activele sale. deruleze si sa realizeze acest Contract. la data si locul numite in scris cu o luna inainte de data returnarii. de catre “Locator”. cursuri si referate postate de utilizatori. Incheierea. “Utilizatorul” va informa “Locatorul” despre optiunea pe care poate s-o aiba: La sfarsitul Perioadei de Leasing “Utilizatorul” va returna vehiculul “Locatorului”. Pagina 132 din 135 . inclusiv valoarea reziduala. procura. sau de alta natura. OBLIGATII PRIVIND PERIOADA POST LEASING Cu minim 6 luni inainte de sfarsitul perioadei de leasing. sa intre intr-un astfel de Contract si sa ia in leasing Echipamentul. guvernamentale sau de alta competenta. Echipamentul va trece in proprietatea “Utilizatorului”. Toate licentele. OBLIGATII SI GARANTII “Utilizatorul” se obliga si garanteaza si va fi considerat ca se obliga si garanteaza pe intreaga perioada a acestui Contract urmatoarele: “Utilizatorul” are mandat incredintat de compania sa. necesare in scopul autorizarii de luare in leasing Echipamentului conform conditiilor prezentului Contract. toate platile de leasing. derularea si realizarea acestui Contract nu va incalca nici o prevedere a vreunei legi sau regelementari existente sau a Memorandumului sau Actelor de Asociere a “Utilizatorului”. sau orice obligatie. si a luat toate masurile care privesc compania. realizarea.ro ! Arhiva online cu diplome.Vizitati www. si autorizarii de incheiere. in conformitate cu clauzele Contractului.

in vederea derularii in bune conditii a tuturor obligatiilor sale ce decurg din acest Contract. valabilitatea sau intrarea in vigoare a acestui Contract. sa realizeze sau sa determinerealizarea oricaror altor demersuri sau lucruri care pot fi din cand in cand necesare sau recomandabile. privind “Utilizatorul” si Echipamentul. OBLIGATII “Utilizatorul” se obliga prin prezenta ca pe perioada de Leasing: (a) sa informeze imediat “Locatorul” asupra aparitiei unui eveniment ce poate conduce la rezilierea Contractului conform celor prezentate in Articolul 6 din acest Contract. Toate declaratiile si toate informatiile. boicot. greva. in legatura directa sau indirecta cu Echipamentul (exceptie fac taxele sau obligatiile impuse in Suedia inclusive taxele asupra profitului sau castigurilor “Locatorului”) FORTA MAJORA “Locatorul” nu va fi tinut responsabil pentru nici un fel de pierdere sau paguba ce poate rezulta dintr-o dispozitie legala. au fost obtiune in prealabil si sunt in vigoare si in plin efect. (b) sa depuna toate eforturile sa obtina sau sa determine obtinerea oricarui consimtamant.Vizitati www. cursuri si referate postate de utilizatori. interventie a autoritatilor publice.tocilar. sunt adevarate si corecte sub toate aspectele materiale. prezente sau viitoare. pe perioada derularii acestui Contract. act de razboi. in cazul in care acestea exista. blocada sau orice circumstantesimilare. Remarca cu privire la greve. lockPagina 133 din 135 . TAXE “Utilizatorul” va plati toate taxele.ro ! Arhiva online cu diplome. furnizate in scris de “Utilizator” catre “Locator” anterior datei prezentului Contract. lock-out. taxe vamale sau alte obligatii.

VALABILITATE Acest contract va deveni valabil si va intra in vigoare la semnarea Contractului intre ambele Parti. Legea aplicabila va fi Codul Civil Suedez. out.Vizitati www. vor fi exclusiv si definitive solutionate de catre Curtea de Arbitraj din Stockholm in conformitate cu UNICITRAL / Regulile de Arbitraj ale Comisiei ONU si Legile Comertului International. Nuamrul arbitrilor va fi (3). ARBITRAJ Orice divergente sau litigii rezultand din acest contract . “Locatorul” va fi indreptatit la daune pentru acoperirea tuturor pierderilor si cheltuielilor suportate in consecinta. inclusive acele neintelegeri referiotare la valabilitatea sau inetrpretarea Contractului.ro ! Arhiva online cu diplome.versiunea 1977. cursuri si referate postate de utilizatori. REZILIEREA ACESTUI CONTRACT “Locatorul” poate rezilia acest Contract in situatia in care “Utilizatorul” nu palteste avansul la data convenita de parti. Pagina 134 din 135 . DAUNE In cazul in care “Utilizatorul” nu isi indeplineste oricare dintre obligatiile acceptate in acest Contract.tocilar. boicoturi sau blocadese aplica chiar daca “Locatorul” insusi ia asemenea masuri sau este subiectul unor astfel de masuri. Limba utilizata in proceduruile de arbitraj va fi Limba Engleza. Orice pierdere sau paguba ce poate apare din orice alta cauzava fi compensata de catre “Locator” numai in masura in care pierderea sau paguba este determinate de neglijenta din partea “Locatorului”.

ro ! Arhiva online cu diplome. cursuri si referate postate de utilizatori. Pagina 135 din 135 . Contractul a fost executat in doua exemplare semnate si stampilate de reprezentantii autorizati ai celor doua parti componente.tocilar. In situatia in care “Locatarul” a primit un avans .Vizitati www. “Locatorul”are dreptul sa utilizeze acest avans pentru acoperirea pierderilor si costurilor generate de neindeplinirea de catre “Utilizator” a obligatiilor ce-i revin conform Contactului.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful