15.10.

2011

PETRU POPESCU ( n.1944- )
- prozator, eseist, traducator, poet - debuteaza in 1966 cu o placheta de versuri: “Zeu printre blocuri” Chiar de la aparitia plachetei, Paul Georgescu îi apreciaza versurile, insa il amendeaza ca ar fi prea tributar poeziei moderne americane. In 1967, scrie primul volum de proza scurta – „Moartea din fereastra”. Primul roman de succes – „Prins”. In „Prins” denunta lipsa de perpectiva a generatiei sale care asculta in anii regimului comunist. Se bucura de succes si al doilea roman din 1971, „Dulce ca mierea e glontul patriei”. In 1973 – „Sfarsitul bahic”. Toate romanele sunt apreciate si traduse in toata Europa. Scrie si scenarii de film: 1972 – „Drum in penumbra”, in care ne ofera o imagine fidela si necosmetizata a omului de rand. Pasiunea pt. literatura americana nu-l paraseste si continua sa scrie mai multe comentarii asupra acestei literaturi, reunite in volumul „Intre Socrate si Xantipa” – 1973. In 1974, se autoexileaza in M. Britanie (pe vremea aceea facea parte din delegatia de ziaristi carel insotea pe Ceausescu intr-o vizita oficiala). Apoi pleaca in SUA, iar in 1978 lucreaza la Holywood. De acum inainte scrie doar in limba engleza. In tara, inainte de a pleca scrie „Sa cresti intr-un an cat altii intr-o zi” (1973) si „Copiii Domnului” (1974). Petru Popescu ramane fidel ideii ca literatura trebuie sa se adreseze unui public cat mai larg. O literatura trebuie sa fie accesibila si atractiva, dar si plina de continut fara sa abdice de la criteriile fundamentale ale esteticului. Petru Popescu a fost un scriitor de talent si a fost preocupat de problemele teoretice ale scrisului. Pledeaza pentru un roman realist, fara prea multe inovatii tehnice si fara excese de factura experimentalista. Ramane un novator in ceea ce priveste continutul romanelor. Romanele sale se adreseaza unui public intelectual, insa raman cu priză la actualitate. Îi admira pe scriitorii americani, dar scrie fara prejudecati despre americani si romani (Camil Petrescu, M. Preda, G. Bogza, Matei Calinescu, Nathaniel Hawthorne, Truman Capote, Robert Frost, Edgar Lee Masters). Prima lui proza (Moartea din fereastra) reprezinta o transpunere alegorica a captivitatii umane intr-o societate totalitara. Un bondar captiv intre geamurile duble ale unei ferestre. Este captiv si moare zbatandu-se sa evadeze in peisajul plin de viata pa care-l vede dincolo. In spatele lui nu vede decat

1

cenusiul unei cladiri urate. Petru Popescu militeaza pt. o literatura urbana, iar scrisul sau ramane unul alert si elegant in stil. Romanul PRINS a reprezentat o noutate in epoca pt. ca, desi trateaza o tema tragica, nu este dominat de tonalitati sumbre. Are consistenta epica, iar relatarile pe care le ofera sunt tonice. Personajul, inginer, afla ca sufera de cancer. Dupa inevitabilul moment de criza, romanul ne vorbeste despre modul in care acest om isi domina sentimentul de frica, continua sa duca o viata normala si sfarseste ca un om victorios. Prin gandurile personajului sau, scriitorul vrea sa reflecte mentalitatea generatiei sale. Romanul apare la Bucuresti, in 1969 si a reprezentat un succes la public. Autorul recunoaste in scrisoarea prefata, aparuta la reeditarea volumului ca se vedea pe sine „ca un scriitor muscular, vital, pe sleau si fara rusinea sentimentelor lui”. Scriitorul ne ofera imaginea unui citadinism insurgent. Titlul ilustreaza metaforic drama generatiei lui. Un om este „prins” la vestea ca are cancer, ca moartea e iminenta si ca mai are foarte putin timp pt. viata. Pe un plan superior intuim ca este vorba de starea de captivitate a unei generatii care este condamnata la o moarte lenta. „Vindecarea” ar presupune sfaramarea zidurilor intre care oamenii stau captivi. Petru Popescu ne sugereaza o directie de lectura atunci cand noteaza: „a trebuit sa mor ca sa-mi dau seama ca de fapt n-am trait”. Romanul ne mentine intr-o tensiune pana la capat, pt. ca scriitorul ne prezinta un proces de dispersie, realizat prin intermediul realismului de notatie (St. Borbely). Drama inginerului este foarte asemanatoare cu cea a eroilor lui Sartre. Isi traieste ultimele momente din viata cu luciditate, fara sa se indeparteze de lume, fara sa evadeze in vis sau nostalgia trecutului. Stiind ca nu mai are mult de trait, incepe sa-si calculeze fiecare pas, isi face un program de viata normal si-si asteapta sfarsitul cu pragmatism. Demisioneaza de la servici, isi vinde masina, iar medicii îi consulta doar la nevoie. Descoperirea pe care o face este uimitoare: descopera ca-nauntrul fiintei sale salasluieste un alt „EU” si descuie procesul acestei dedublari uzând de glisaje onirice sau derepaje vizionare. Este implicat intr-o relatie de iubire, dar nu doreste sa se implice prea mult afectiv. Are o sensibilitate citadina, iar prin acest lucru eroul sau se distinge de personajele cartilor la moda. Petru Popescu a recunoscut ca îi repugna lipsa urbanitatii spirituale din proza romaneasca a timpului. St. Borbely: „pana si evolutia nebuna a celulelor canceroase din corpul lui poate fi interpretata ca metafora a citadismului sau debordant, pt ca aceste celule canceroase se hipertrofiaza haotic nenorocind organele interne la fel cum orasul din acea epoca cunoaste o expansiune bezmetica si imprevizibila”.

Romanul DULCE CA MIEREA E GLONȚ UL PATRIEI 2

Relateaza despre experienta de viata a unui tanar intelectual, observator de istorie pe timpul serviciului militar. Are o dimensiune erotica. Personajul iubeste o femeie de o profunda sensibilitate, rafinata, aproape o alta varianta a dnei T. (C. Petrescu - Patul lui Procust). Si prin acest roman scriitorul detabuizeaza un domeniu despre care se vorbeste numai in clisee in era comunista. In armata tinerii sunt legati intre ei printr-o aspra solidaritate pt. ca acum e momentul initierii lor virile. Pe tanarul recrut il gasim intr-o cazarma de la marginea Bucurestiului. Romanul e alcatuit din ansamblarea mai multor planuri simultane: pe de-o parte avem o viata cazona, iar pe de alta parte ni se prezinta relatia misterioasa si complicata dintre tanar cu o femeie mult mai in varsta, dar cu un caracter complex si-l atrage irezistibil. Pe langa aceste doua planuri, P. Popescu mai radiografiaza climatul vitreg al epocii de dupa 1947, cand in armata au loc numeroase demisii fortate, epurari, restructurari (unchii protagonistului au fost si ei generali). E un roman de idei, pt. ca prin vocea unor fosti profesori dintr-un tag ardelean aflam de opiniile care circulau printre oameni in legatura cu soarta trista a tarii: unul crede ca occidentalul este vinovat de toate conflictele tarilor din estul si centrul Europei. Cand recrutii ajung intr-un orasel din provincie, ei stau de vorba cu un prof. de istorie care elogia figura lui Decebal si spiritualitatea dacilor. Acest dascal îi considera pe romani mai apropiati de greci, daci , mai apoi romani. St. Borbely sustine ca valoarea romanului trebuie judecata si prin prisma demonetizarii unor astfel de digresiuni temerare. Asemenea opinii erau considerate in epoca drept bravada, insa astazi pot fi privite ca marturie a unui conformism viguros.

3

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful