Între profesorii de literatură de la Universitatea Nouă din Lisabona este şi RUI ZINK (născut în capitala Portu galiei, la 16 iunie

1961). Norocul este deopotrivă al studenţilor şi al literaturii. Pe studenţi îi învaţă cum să citească un scriitor îndrăgit, iar literatura scrisă de dom nul profesor, între care şi Cititorul din peşteră (O Anibaleitor), beneficiază de pe urma candidelor întrebări studenţeşti. Rui Zink a debutat cu Hotel Lusitana, în 1987. A scris romane, nuvele, eseuri, piese de teatru şi cărţi de copii. Este autorul primului e-book portughez (Os Surfistas, 2001), se ocupă de teatrul stradal şi de happening -uri. Are centura neagră la karate. Lisabona i se pare un oraş plin de melancolie, iar lumea de azi, destul de deprimantă. „Dacă mai mulţi dintre noi ar scrie aşa, ar exista şi mai mulţi care să ne citească", a spus critica literară despre Rui Zink. Cititorul din peşteră a apărut în 2006, prilejuit de Ziua Mondială a Lecturii. Povestea, spusă cu umor şi fără didacticism, e a unui copil al străzii care descoperă cartea. SCRIERI PRINCIPALE: Hotel Lusitana (1987), Apocalipse Nau (1996), O Suplente (1999) şi Os Surfistas (2001). A tradus din Saul Bellow. MICAELA GHIŢESCU a tradus numeroase cărţi din literatura portugheză (Fernando Pessoa, Antonio Lobo Antunes, Camilo Castelo Branco, Fernăo Mendes Pinto, Alexandre Herculano, Almeida Garrett, Urbano Tavares Rodrigues, Jose Augusto Seabra etc.), braziliană (Erico Verissimo, Paulo Coelho, Luciano Maia etc.), franceză (Albert Camus, Julien Gracq), engleză, canadiană, guatemaleză.

1

Rui Zink

Cititorul din peşteră
Traducere din portugheză de MICAELA GHIŢESCU

HUMANITAS BUCUREŞTI 2008

2

Călătoria

3

4

aş spune eu. dar în care.mei tocmai terminaseră divorţul.cele mici. fructe. într-o dimineaţă în care adunaserăm o sumă bunicică. pentru că el poate fi doar cumpărat (sau. Unde ajunsesem? A. dacă nu le scuturăm. mai întotdeauna. Nimeni nu umbla în căutarea unor puştani ca mine. Ţara copilăriei mele era o miniatură într-o sferă de sticlă. au apărut în piaţă soldaţii Regelui. în afară de faptul că. exclama. aşa că m-am comportat ca furnicuţa care. nu se întâmplă nimic. încă pierduţi în camera cu oglinzi a ranchiunii lor. lângă estuar. plăcinţele şi alte produse de pe urma cărora ne alegeam şi noi cu câte ceva. idei. Numai sufletul nu se fură. dar eu de unde era să ştiu? Tinereţea are întotdeauna mania enervantă de a se ridica în vârful picioarelor. timp. viaţă chiar. iar hoţomanii de noi profitam de învălmăşeală ca să şterpelim niscai portofele. ceea ce de altfel mulţi dintre noi fac cu destulă plăcere şi. La urma urmelor. iar autorităţile fuseseră informate de prezenţa lui în împrejurimile pieţei de lângă chei. Se zice în popor că în spatele unei mari averi se află un furt mare . din cele care produc zăpadă de polistiren dacă le scuturăm. când m-am regăsit. pe şosea. muncă. vândut) de către însuşi stăpânul său. este departe de a merita faima pe care din nefericire o are. îmi pica Povestea asta s-a petrecut acum mai bine de treizeci de ani.şi să ridice tot ce se putea ridica. aşa vorbeşte un hoţ. Trebuie să spun că arta furtişagului nu-i chiar atât de rea cum se zice. cocoţată pe spinarea elefantului. lucru de care nu-mi păsa prea mult. în delăsarea părinţilor mei. mai bine zis. Umbla vorba că un mare hoţ dăduse una dintre loviturile acelea de care doar o fire îndrăzneaţă şi imprudentă e capabilă. e o activitate de schimb comercial ca oricare alta şi. ba chiar şi cele spirituale nu scapă de această umilă geneză. unde fluviul şi marea se întâlnesc ca să-şi încheie socotelile cu viaţa. eram membrul unei bande de mici găinari în zona cheiului. în toiul micului lor război personal. pe vremea aceea exista pe acolo un târg în fiecare sâmbătă. Totul mergea de minune până ce. la un preţ suficient de modic. Evident. Ei bine. Ca să facă o razie . Părinţii 5 . Toată lumea fură ceva de la cineva: bani. mândră nevoie mare: „Ia te uită ce de praf am stârnit noi doi!" Fie-vă milă şi nu uitaţi că. da. la razia gărzilor regale. aveau încă şi mai puţin timp ca de-obicei ca să mă piseze. Eu umblam de colo-colo cam pierdut şi. Dacă aş fi o persoană cinstită aş spune poate că esenţa societăţii este virtutea şi că nu există virtute mai frumoasă decât respectul pentru proprietatea semenului.doar că asta nu e valabil numai pentru spatele marilor averi materiale .

şi învălmăşeala era mare. Dar nu. semn că m-ar fi prins. 6 . dacă o frânghie groasă. de o parâmă mai groasă decât braţul meu. aproape mai groasă decât braţul meu. Găsisem o ascunzătoare din care naveam să ies înainte de căderea nopţii. doar prost să fi fost să nu-mi dau seama că eram în cambuză.tare greu să fiu dispreţuit până şi de garda regală. m-am aranjat cât am putut mai bine şi. fredonând în gând un cântec în vogă la epoca aceea: Dunele-s ca si divane Indiscrete paravane de catran murdar de cactuşi şi izmă rupte. preferă să li se zică parâme. Şi aş fi căzut în apele întunecate.. Nu ştiu în ce măsură asta schimbă ce s-a întâmplat: am rămas atârnat de frânghie (de parâmă) cu braţele şi picioarele. Începusem să ameţesc de atâta alergat în zigzag. aşadar. În fine: ideea că întotdeauna există riscuri neaşteptate când te culci într-un pat care nu-i al tău. Pe vremea aceea habar n-aveam de unde vine expresia. ca să-mi înşel mai curând spaima decât foamea. Aşa stând lucrurile. peste apă. Am luat o pară mălăiaţă si am muşcat din ea.. Dintre toate relele. Ceilalţi din bandă.. aşijderea. Am dat cât am putut din braţe încercând cu disperare să-mi regăsesc echilibrul. îndată ce i-am văzut pe soldaţi. Până ce m-am trezit suspendat în gol. cu capul în jos. Mai târziu aveam să aflu că marinarii detestă să li se spună frânghiilor frânghii: dintr-un motiv care-mi scapă. pentru că piaţa gemea de şarlatani cu conştiinţa încărcată. chiar dacă furam miniflecuşteţe. Să fiu într-un mic buculc ar fi însemnat să dorm într-un pat frumos şi toate astea să nu fi fost decât un vis. nu m-ar fi prins la jumătatea drumului. fiindcă muschetele lor aveau faima că trag mai întâi şi-ntreabă abia după aceea. cel mai mic.. presupuneam că-i o chestie de-a oamenilor mari.. rozând mere.. pe unde să fug? Eram într-un mare buculc. Am umblat aşa dintr-o parte într-alta. dacă hoţ căutau. Na-na-na. şi cu capul în jos am avansat până la tambuchiul prin care m-am strecurat în ambarcaţiunea ancorată acolo. La momentul acela mi s-a părut că-i totul un fel de cadril: încercam să mă strecor sub o tejghea: acolo se afla deja Gineto. de ce să nu mă fi căutat pe mine? Să fiu eu oare mai puţin important decât ceilalţi? Însă. eram şi eu un hoţ şi. mă furişam între două grămezi de legume. iar eu eram departe de a fi singurul care se temea că e ţinta zelului gărzii regale. poveşti legate de pat şi de înşelătorii şi de bărbaţi încornoraţi sau evadări epice din închisori folosind cearşafuri drept frânghii.. adăpostul era deja plin de pehlivani. M-am agăţat. din următoarea cauză: dacă aş fi ieşit era semn rău.. Na-na-na. eram chiar la mare buculc. Tolăniţi pe dune.. Şi acum. dar la nimic nu mi-au servit efemerele aripi. deşi nu ştiam pe ce vas mă aflam. m-a cuprins un atac de panică fericită şi am şters-o cât am putut de repede. În definitiv.. o ştergeam prin spatele unui căruţ: Licas mi-o luase înainte.

Astăzi ştiu că niciodată nu trebuie să dispreţuim relaţia dintre ce e în capul nostru şi ce e în corpul nostru. ai fi stat legat de catarg până la sfârşitul călătoriei sau te-am fi aruncat la rechini. mi-am amintit imediat tot ce se întâmplase: piaţa. chiar şi numai pentru faptul că acest cap se naşte prins bine de corp. a mârâit: — De unde ai apărut. ce-avem noi aici? Hei. maistre. un albastru indistinct. Eram toţi pe covertă. S-a uitat la mine cu severitate. ai văzut ce şoarece ne-a apărut în cală? Haiti. — Ia te uită. Doar parâme. nimic. Căpitanul nu avea un cârlig în locul nici unei mâini. noi suntem cei care. a mugit căpitanul. — Pe vapor nu există frânghii. spre bucuria rechinilor? Speram că nu aveau să mă arunce peste bord. Aş putea spune acum câteva cuvinte frumoase despre strania legănare pe care o simţeam. un balans albastru. Au făcut un fel de cărare. rima în general cu autoritatea. cum se întâmplă când dormi prea mult sau te trezeşti dezvelit şi îţi dai seama că frigul pe care-l simţiseşi în somn era frigul pe care îl suferea corpul tău cu adevărat. zarva cu gărzile regale.M-am deşteptat cu capul greu. aveau să mă pună să sar de pe trambulină. Cel căruia îi spuneau maistru. pe urmă.. Marinarii se împărţeau între cei care râdeau pe înfundate şi cei cu mutre nu foarte prietenoase. îl vom deşuruba. decât un imens orizont albastru. marinarii aşezaţi în jurul meu.. semn de picior rănit .. Din nefericire. era prima oară când n-aveam pe unde să fug. musule. avusesem deja ocazia să aflu. o imensitate albastră.sau poate chiar lipsă. Aş minţi dacă aş spune că m-am întrebat unde mă aflam. dintr-o parte în cealaltă. vasul. nu-i aşa? Înainte de a vedea ştiam deja. bunul meu domn. dar se sprijinea într-o cârjă. nu era prima oară când încasam o săpuneală. ieşiserăm în larg. fiindcă. dar. Tinerii pot să nu aibă multe calităţi.. — Ai noroc. de sus până jos. cu mutre nu foarte prietenoase. măi drace? Când voiam. dar nu e nevoie. o calitate care. în alte vremuri. am bâiguit. dar o făcea cu multă autoritate. reuşeam să fiu mai ascuns decât un perete fals: — Am căzut de pe chei. Mi-am încercat norocul: 7 . Nu ştiam în ce parte să mă întorc. Din fericire. aproape căderea mea în apă. despre care am descoperit în final că era contramaistru. — Ai înţeles. din prostie sau neglijenţă. doar albastru. dar un cap limpede au întotdeauna. musule! mi-a tăiat-o o voce răguşită. musule? — D-da. odată trecută toropeala. bunul meu domn. mă găsiseră. Problema mea era alta: cum să ies de acolo? După câteva minute am înţeles că aveam o problemă încă şi mai mare: cum să nu ies de acolo? Dacă mă găseau. Am privit prin tambuchi şi ceea ce am văzut nu era deloc liniştitor: nimic. Căpitanul umbla sprijinit într-o cârjă. băi. m-am agăţat de o frânghie şi.

musule? M-am uitat în jur cu coada ochiului. Vezi vreun papiţoi pe-aici. Pe nava mea nu e loc pentru puturoşi. nu încurci pe nimeni aici jos. Pe urmă m-am obişnuit. Să nu încurci pe nimeni aici jos. Feţele. De altfel. — Bine. El s-a întors.— Dacă. gata. îmi spuneau să cobor şi mă schimba alt mus. „Domn” e pentru papiţoi.. cu un rânjet urât: — Nu cauţi nimic. Musule. musule? Mi-am dus palma desfăcută la frunte. căpitane. dar nu găseşti un puţintel ţintel ţintel idiot să plece cineva pe mare ca să caute pământ? Dacă voiam să găsim pământ n-ar fi fost mult mai înţelept. ca să nu spun chiar logic gic gic. pe înnoptate. norii. Mi-am luat poziţie de drepţi ca un soldat: cerul începea să mi se însenineze. Răspunsul la rugămintea mea a fost un hohot de râs general. în pofida râsetelor. tot în poziţie de drepţi. Prima dată când m-am urcat pe catarg mi-a fost greu. mărturisesc că mi-a fost greu. v-aş rămâne îndatorat. era imposibil să nu observi cât de mică era ambarcaţiunea. urcă pe platforma gabiei şi evaluează orizontul. bunul meu do.. auzi!” — Atunci ce caut. Era mai puţin decât o coajă de nucă . că se face târziu. căpitane! La ordinele dumneavoastră. Crezi că ai să reuşeşti să faci asta. prea excelenţii mei cavaleri. nici nu făcusem sugestia cu multă convingere. Îmi displăcea să fiu luat în râs. să rămânem pe uscat? Căpitanul a dat din cap şi s-a îndepărtat.. sau barca. Căpitanul a părut să ia o decizie. căpitane? am strigat.era o coajă de nimic pe imensitatea imensului albastru. scrutând marea. până ce. greţuri. sprijinit în cârjă: „Pământ. cerul. am avut ameţeli. — Da. De acolo. drăcuşorul de puşti! — Ai crede că are mâini în loc de picioare! 8 . sau galera. de sus. vertijuri. — Bine. m-aţi putea duce înapoi acasă. o să ne fii de folos. căpitane” e de ajuns. erau aspre şi brăzdate. precum gărzile regale când se încrucişau cu nobili de alt calibru: — Da. domnule căpitan! — „Da. de vreme ce tot eşti aici. Asta-i ce ai de făcut. Am hotărât să mă arăt zelos: — Ca să caut pământ. căpitane? — Pământ? a tunat căpitanul. Pământ?!! Ştiu eu bine că tineretul de azi e deosebit de avariat la cap. dar raţionamentul meu era mai mult sau mai puţin următorul: mai bine batjocorit decât mort. Nu. Cât timp eşti sus pe gabie. căpitane! Şi astfel am început să-mi duc zilele singur pe platforma gabiei. sau caravela. — Nu.. Marinarii erau impresionaţi de agilitatea mea: — O adevărată maimuţă.

— Am înscrise pe corp şase sute douăzeci şi şase de poeme şi trei romane. Acolo sus mă plictiseam pentru că n-aveam nimic de făcut.poate fiindcă. care se distingea nu numai după capul ras. Pântecele tău este un pahar rotund.. ingenios. musule? a spus contramaistrul.. degetele-i bătând darabana lângă un pahar cu vin. — Cântarea cui? — Versetele de amor ale regelui Solomon pentru regina din Saba. a încercat să mă pună în slujba lui organizând partide de cărţi chiar sub catarg. schiopătatul lui parcă rupea balansul navei. Mai probabil. Căpitanul era un bărbat meticulos. în sine. de unde nu lipseşte vinul mirositor. — Serios. nici n-am vrut să ştiu. în iad. şi eu eram gata să-l cred. Am ezitat. cum eram mic. numit Keequog. Marinarii au o predispoziţie nemaipomenită pentru jocurile de noroc. şi toţi au râs în hohote. — Încotro mergem? am îndrăznit într-o zi să întreb. Uneori îi zăream mâna sprijinită pe o hartă de culoare pământie. înainte de a urca la postul meu. deja cu un picior pe scara de frânghie. — Vezi norii ăia din fund.. — Fiindcă până şi cel mai mic loc e bine folosit. dar am văzut la timp cum i-a făcut conframaistrului cu ochiul. ci şi pentru că avea trupul acoperit de tatuaje. Bine. Eu nu ştiam prea bine de ce . Din clandestin devenisem mascota ambarcaţiunii.. Keequog. a râs el. o calitate esenţială pentru a fi căpitan. chiar îmi ziceam că asta este.în ce parte a corpului nu ştiu. dar el spusese că până şi cel mai mic spaţiu fusese folosit. probabil. în fond. Părea un vals: coborârea şi umflarea velelor. Păi tu unde credeai. — Pe corpul tău e loc pentru toate astea? m-am minunat. încotro mergem? — Hai. mi s-a lăudat Keequog. Ideea lui era ca eu să spionez jocul adversarilor şi să-i fac semne indicând cum stăteau ceilalţi. arta marinărească este. Pe urmă am ajuns să aflu că şi o poveste despre o balenă era înscrisă pe corpul lui . de ce? Într-acolo mergem? — Într-acolo sau în iad. În ediţie revăzută şi adăugită. Dacă te vede aici căpitanul e în stare să se răzgândească şi să te pună în fiare. măi pun-gaşule? Era un echipaj bun ăsta. urcă. Astăzi nu mai gândesc aşa. învârtirea cârmei. avea însă enervanta manie de a crede că nu se înşală niciodată şi de a nu avea decât rareori îndoieli. Pe atunci. În lipsă de ceva mai bun. iar cel mai nebun dintre toţi era cel care conducea fragila coajă de nucă într-o misiune ce mi se părea absurdă. Printre marinari era unul. mă distram urmărind mişcarea de pe vas. Era posibil?. — Da. spălarea punţii.După câteva zile.Keequog spunea că-i fusese smuls de o balenă albă. un joc 9 . Căpitanul arar ieşea din cabina lui. — Pe inimă! a exclamat Keequog. Căpitanul nu era om rău.. Avusesem norocul să mă îmbarc pe o corabie a nebunilor.. Când venea la prora. aruncarea năvoadelor. aproape toţi mi-erau prieteni. Niciodată nu povestea cum îşi pierduse piciorul . Şi ghiceşte unde am Cântarea Cântărilor. am insistat. Era ciudat să vezi că doar el umbla drept în acel carusel neîncetat.

vom fi primii care vor rămâne în viaţă după ce lau văzut. — Ce fel de animal? 10 . ceea ce de asemenea nu era de mirare. lăzi. alături de urcioare. doar dacă nu cumva cartofii încetaseră să fie rotunzi! Mi s-a părut foarte ciudat şi am continuat să pipăi până ce am dat în fine de sacul pe care mă trimiseseră să-l caut. — Ce anume? — E vorba de un animal pe cât de fantastic. Nu mai erau cartofi în cambuză. doar printr-o minune nefiind aruncaţi peste bord. Dar tu n-ai aflat asta de la mine. Din păcate. ţinea în mână o hartă înfăşurată ca o vergea. ne înţeleseserăm ca eu să-i transmit mesajul scuipând. Când am avut ocazia. popi şi dame. câte o înşiruire de aripi dorsale se alinia lângă pupă. — Pentru ce sunt toate cărţile alea? am insistat. ci de şmecheria unei fragile fiinţe omeneşti. alteori. cu riscul de a face un torticolis (sau de a trezi suspiciuni).mai rea era ochirea mea neîndemânatică. Keequog s-a uitat într-o parte şi-n alta. 1-am întrebat pe Keequog: — Ştiai de cală că e plină de cărţi? Keequog şi-a văzut mai departe de treabă. am dat peste zeci de saci. Din curiozitate. două. delfinii săreau într-un vesel concurs cu noi. îngrămădiţi unii peste alţii. pe lângă factorul vânt: i-am nimerit de mai multe ori pe toţi ceilalţi decât pe Keequog. fiindcă adversarul era bine alimentat cu aşi. butoaie. da. dacă o vrea Dumnezeu. Cum el nu-si putea răsuci tot timpul gâtul în sus. Şi am descoperit că. Iar când îl vedeam. m-am dus să cercetez ceilalţi saci. Un scuipat rapid era semn să pluseze. fiindcă cea mai mare parte din timp stătea închis în cabină. Uneori. pe atât de feroce. Ceea ce voia să spună că. pentru a nu fi luat de valuri în caz că ar fi ajuns pe punte. iar contramaistrul m-a trimis să caut un sac în cală. ştia. minunile sunt pâinea noastră cea de toate zilele. că mai bine să spună pas. şase: toti păreau să fie plini cu cărţi. — Pe cine? — Pe Anibalector. mai ales atunci când bucătarul arunca afară resturile de mâncare. în largul mării. Ideea nu era rea . timonierul era legat de cârmă. Când am coborât. temându-mă să nu fiu scalpat. Dar care să fie cei care conţineau cartofi? Am desfăcut unul şi pe dată s-au prăvălit sumedenie de cărţi. ca nişte bile de popice. o fi vreun capriciu de-al căpitanului . — Ca să-l atragem pe Anibalector. planul lui Keequog era sortit eşecului. poate fiindcă nu era vorba de o minune. dar mi-am dat osteneala să pipăi vreo cinci. Timp de aproape o săptămână nici n-am coborât de pe gabie. toti ceilalţi erau împinşi dintr-o parte în alta.de noroc cu elementele şi furiile divine. Cărţi? O expediţie maritimă transporta cărţi? În fine. Şi. Nu-i puteam desface pe toţi.deşi nu-l văzusem niciodată citind. Când marea era mai agitată. a murmurat printre dinţi.

ajungând la limitele răbdării.peşte sau pasăre . — Încotro ne ducem? El a fost încă şi mai evaziv decât Keequog: — Ştie căpitanul. Acum toată lumea ştia că eu ştiam că ne duceam în căutarea lui Anibalector. Eu nu vedeam cine ştie ce deosebire. Până ce mi-au explicat că nu navigam printr-o singură mare. asta n-o fi cam ca vânarea lui Snark? (Snark.. — Da' mergem să vânăm vreo lighioană? — De ce spui asta. musule. — Aţi văzut vreodată harta? i-am provocat eu.. băiete? — De-aia. căpitanul a venit. Iar marea părea să n-aibă sfârşit. — Eşti sigur? — S-au făcut rapoarte. în fine. ca toate secretele. eu nu ştiu. denumirile deveneau mai sinistre: într-o dimineaţă ceţoasă am lunecat în Marea Şerpilor. iar negura încercuia nava. fiindcă nu se vedea ţipenie.. că până şi tatuajele lui au părut să se contracte şi literele să fie mai mici. să-i vorbească 11 . Marea Cunoaşterii. Marea Fecundităţii. vorba ceea. în fine.. Keequog. Asta pentru noi e mai mult decât suficient. era un soi de vietate imaginară . decât pe platforma gabiei. dacă aveau nume diferite. Marea Marginală. presupun) eram mai degrabă în nori. iar uneori ameninţătoare (şi sărată). În Marea lui Humboldt. gata să mi-i frângă: — Am vorbit prea mult. Marea Frigului. Anibalectorul chiar există.. şchiopătând. dar. a spus. Marea Aburilor. Au trecut mai multe săptămâni. a adăugat contra-maistrul.. şi Marea Crizelor.culoarea apelor. Nu cumva e momentul să te urci pe gabie? Mai târziu. numită aşa pentru vreun motiv oarecare. cu harta înfăşurată în mână. se succedau: după Marea Liniştii a venit Marea Ploilor. Când am intrat în Mlaştina Epidemiilor. Numele se schimbau . mi se explicase. Două zile mai târziu eram în Lacul Morţii. lângă mine. nicicum.în urmărirea căreia se repezeau toţi gură-cască. vreo diferenţă o fi fost. legate între ele ca nişte canale irigându-se unul pe altul. denumirile. ele. simţind că.. El m-a privit pieziş: — Sst! Numele ăsta aduce ghinion. numită aşa pentru. Căpitanul ştie. Am auzit vorbindu-se de un monstru numit Anibalector. Şi. nici va să lase calul măcar să miroasă: — Hei.Keequog m-a apucat de umeri. Oricâte mile parcurgeam. parcă eram mereu în acelaşi loc. Marea Seninătăţii. ci prin mai multe. Puţin câte puţin. pe măsură ce ne apropiam de destinaţie.) Keequog şi-a luat o mutră atât de ofensată. — L-am văzut pe căpitan uitându-se la hartă. învecinat cu Lacul Viselor. Şi deşi apa mi se părea mereu plictisitoare. Eu (lucru propriu vârstei. aproape că nu mai vorbeam. Secretul.. am întrebat alt marinar care dormea în hamac. câinele şade pe fân: nici mănâncă. a încetat să mai fie secret. de supărare: — N-are nici o legătură. — Căpitanul are o hartă.

în loc să mă trimită pe platforma gabiei. Pielea unui tovarăş de suferinţă? Da. nu-i aşa? Căpitanul m-a lovit cu palma pe umăr. La confort. că harta aceea mai mult ne pierdea decât ne călăuzea. Ai fost straşnic.timonierului. Ne-am fi întors la cele cunoscute. ne-am fi înapoiat. lângă un coş cu ceapă. şi subiectul ar fi rămas închis. Dar ar da o poveste frumoasă. mai mult ca sigur din cauza piciorului bolnav . dar 12 .am văzut ostilitate în unele priviri. m-a chemat la el în cabină. Propria piele? Găsesc că-i cam exagerat.şi harta a fost luată de vânt. — Ce crezi că-i asta. cu buzele vinete. Se zice că. — Om la apă! Om la apă! — Aruncaţi o parâmă! — Pregătiţi o barcă! Când m-au ridicat. la o deviere neaşteptată. numai aventura nu. ci a celorlalţi. dar când a spus asta . Din ziua aceea. — Ştii să citeşti? Am făcut semn că da. aveam să aud asta în alt fel: când i se scot cătuşele. Cât despre mine. pentru a face harta asta. desfăşurată. căpitanul a alunecat. harta. Mi-amintesc că în acel moment mi-am zis. — Îhî. un naufragiat curajos şi-a folosit propria piele. musule? a murmurat căpitanul. nu ştiu dacă din vinovăţie sau de frustrare (văzând truda atâtor luni cum dispare în valuri). şi pentru asta ai să fii răsplătit. — C-chiar i-adevărat? am bâlbâit. dar n-am şovăit o clipă şi m-am aruncat după hartă. după micul dejun. căpitanul şi-a schimbat atitudinea faţă de mine. înfăşurat în pătura pe care mi-o puseseră pe umeri. Datorită ţie ne putem continua aventura. în loc să ne aventurăm în necunoscut. băiete!” Mai întâi m-am gândit că cerneala se ştersese . În dimineaţa următoare. oricât ar susţine că o preferă pe cealaltă. dar am sfârşit prin a onţelege: dacă nu aş fi recuperat harta. Pe masă. M-a surprins reaua-credinţă a camarazilor mei. Mai târziu. scrijelind-o cu o piatră ascuţită. Toţi au rămas paralizaţi văzând acea formă dreptunghiulară cum planează în aer în direcţia apei. Între libertate şi mica lor siguranţă. dar de fapt le place orice. era.dar nu era cerneală pe hârtie. primul lucru pe care-l face prizonierul e să se plângă că-i e frig la încheieturi. transformată într-o pasăre neputincioasă. contra-maistrul însuşi mi-a pus o pătură pe umeri. în loc să ne cufundăm în disconfort. musule. emoţionat: „Bine jucat. Ştiam să citesc mai mult sau mai puţin. Căpitanul era mulţumit. mai curând nişte inscripţii scrijelite cu cuţitul pe o bucată dură de piele. şoptind. Pentru prima oară am făcut această tristă constatare: oamenii spun că le place noutatea. înfrigurat. Nu din partea lui Keequog sau a contramaistrului. tremurând de frig. — P-p-piele? De oaie? — Piele de om.că datorită mie continua aventura . o aleg întotdeauna pe a doua. Dar iată că. nimeni n-ar fi fost socotit laş: doar soarta ne împiedicase să mergem înainte.

pe naiba. mulţumit să am un pretext ca să-mi mişc buzele în timp ce citeam: „Anibalul Lector e un anibal foarte mare şi de aceea are nevoie de multă alibentaţie. era răgit! — Răgit? — Răcit! Căpitanul a scos un hohot mare de râs.. a explicat. Gideşte mult.” Când căpitanul s-a întors în cabină. nu-i aşa? — Asta. — Bortugheză? — Nu vezi? a râs căpitanul. chiar dacă nu e mâncarea lui faborită. E cababil să deboreze o gireadă de boi şi. numai viciul giditului a debăşit abeditul lui Anibal Lector.. Inzula se află la o zută douăzeci de bile spre Sud. simţindu-mă ca un idiot.. dar e cam ciudată. Asta e portugheză veche? — Eu aş zice. Imediat mi s-au umplut ochii de lacrimi... Era prima dată că-l vedeam râzând. Are patru bâini la cabătul labelor. Anibal Lector nu disbreţuieşte garnea de om. nu era nici o legătură. Sau.... — Ceapa îţi dă vitamine. în Barea Uidării. Eu revin peste o jumătate de oră. — Cred că ţi-ai câştigat dreptul să citeşti ce ai salvat. Şi cu ochi plângăcioşi. am început să citesc harta scrijelită pe piele de om.” — Ei? — Nu ştiu. Stai jos. mai bine zis. Pare portugheză. N-am priceput care era legătura dintre ceapă şi hartă. — Din cauza lui „b” şi „d”. Mănâncă şi simte-te ca acasă. Am decojit ceapa şi am muşcat din ea. m-a întrebat: — Ei? Ai reuşit să citeşti? — Da..harta şi ceapa . Căpitanul mi-a înţeles nedumerirea şi a explicat că.. — Vechi. Mă dem chiar că îmi bine şi mie rândul. de fapt. încebând de la baralela 112.asta nu i-am mai spus.. Poate pentru că e scrisul vechi. Dar mai întâi. a spus căpitanul. Am făcut cum a spus. dar nu mai puţin curioşi. Anibal Lector e un anibal îngrozidor care are drept brincibală galitate viciul giditului. singura legătură era că ambele .. am mărturisit. mai degrabă: bur şi simblu bortughcză. „Dagă veţi gjdi această gartă. Singura explicaţie e următoarea: omul care a scris asta.. Foarte răgit! Ceea ce 13 . căruia îi dau nubele de Anibal Lector. Anibal Lector. Încearcă să citeşti cu voce tare.erau un premiu pentru vitejia mea din ziua precedentă.. e semn că aţi dezgoberit drumul spre bârlogul unui ciudat anibal. ajută la evitarea scorbutului. rotind 36 grade. da-i cam greu. mănâncă o ceapă. Şi aşa am făcut.

mai mult pentru el însuşi decât pentru mine.. cu febră. am repetat. Animalul Cititor nu... Şi ciudat animal trebuie să fie. Căpitanul şi-a frecat mâinile. Doar asta: o brută păroasă care citeşte.. Poate mirosul hârtiei. apoi a scos un urcior de metal din dulap. — Dar.. cred fără nici o îndoială că există. Diferitele tentative eşuate de a-l vâna sunt dovada că trebuie să fim pregătiţi să înfruntăm o vietate de o forţă neobişnuită. Ideea.. otravă? — Nici mie nu-mi place ideea. urcioare asemănătoare. a spus căpitanul. Dar nu putem risca nimic. E momentul să te duci la treabă. Şi la fel şi animalul. Sărmanul care a scris rândurile astea era evident rebegit de frig. — Şi dacă iese rău? — Dacă el va fi chiar atât de mare cum o indică relatările. musule? Căpitanul n-a aşteptat să-i răspund. La sfârşitul după-amiezii. Bun. Urcă pe platforma gabiei.. de citit. N-a fost timp să se işte vreo revoltă în echipajul care ar fi fost gelos pentru oarece tratament special acordat bietului dumneavoastră clandestin. căpitane? — Un animal cititor? Da şi nu. necum un animal pierdut într-o insulă pierdută.. am fi folosit cloroform. marea şi cerul au decis să arate cine conducea de fapt lumea. Dar despre insulă. — Animal Lector. căpitane? Căpitanul a ezitat o clipă. dacă o să întâlnim acest Animal Hector. care papagalicesc cuvinte fără să ştie ce spun.. mi-ai văzut harta. O fi mai curând precum cacaduul sau gaiţa. Ce naiba. — Anibalector. de vreme ce autorul hărţii nu l-a identificat cu numele nici unei vietăţi cunoscute. — Ştii ce-i asta. musule. Ştii cum stau lucrurile. în cambuză. masa corpului va absorbi curara fără probleme. Otravă? — Atunci. Trebuie să fie un soi de maimuţă uriaşă ce are o slăbiciune pentru cărţi. dacă ar fi fost deja inventat. este să-l capturăm viu.. fiindcă un naufragiat e mereu expus umezelii şi intemperiilor. practic nu mai citeşte nimeni. — Şi chiar credeţi asta. — Şi dacă ar fi chiar un monstru.. evident. O otravă inventată de indienii brazilieni. Furtuna ne-a luat prin surprindere . acum ţi-ai mâncat ceapa. — Dar clar că e un animal care citeşte. şi o mai fi încurcat lucrurile. Mai văzusem. Curara. — Insula există. — Atunci. — Dar.e normal. — Insula există. cum vă gândiţi să-l capturaţi. altfel mă mai trezesc cu vreo revoltă pentru tratament preferenţial acordat unui clandestin.a sosit abrupt ca o întoarcere a 14 . a adăugat căpitanul. adică Cititor. — O să-l omorâm? — Sper că nu.. că de citit. Anibalector vrea să spună doar.

aproape solidă. când l-am simţit înfăşurându-se lent în jurul meu. Iar eu eram vânăt de frică. cerul era vânăt. când descopăr. am înţeles că poate era ultima mea viziune înainte de moarte: o mare purpurie. a doua oară. dar fără să înţeleg. salvând harta confecţionată din piele de om. verticală. Mai mult decât cenuşiu.paginii. marea se săturase să mă aştepte şi hotărâse să vină chiar ea după mine. enormă în faţa mea. Şi. înţelegând. Timpul a părut să încremenească. După cum se vedea.prima oară pe chei. înaintând în tăcere către mine. contrazicând legile gravitaţiei. iar contramaistrul mi-a făcut semn să cobor de pe gabie. o formă fluidă. precaut. Căpitanul a ordonat să se strângă velele. De două ori reuşisem să scap de setea nesătulă a apelor . Marea însăşi era vânătă. gelatinoasă. eu stăteam agăţat de scara de frânghie (mă rog. Din clipa aceea parcă am fost supt printr-o spirală a timpului. agăţat de o frânghie. 15 . printr-o mie şi una de circumvoluţiuni. ca o gigantică anacondă. de parâme) şi am rămas neînfricat. Tocmai făceam asta. ca să evite ruperea catargelor. o gaură neagră. agăţat de plasă. cu tot timpul de pe lume ca să ne strângă în inelele ei mortale. că peretele acela lunecos era cel mai mare talaz pe care aveau să-l vadă vreodată ochii mei.

Insula 16 .

17 .

18 .

. poate că aşa ar fi.. proeminentă. ciudat. deadevăratelea: — Aaaaaaaaaaaaaah! Silueta răsare parţial din umbră. dar îmi adun suficient curaj ca să strig. fulgerat de un teribil infarct. Sau asta sau. dacă.. cărţi. cărţi. — Tu eşti portughez. Vocea acelei stânci vorbitoare este profundă şi cavă. Tibii. băiete. plină.. răspândite pretutindeni. te-ai trezit.. Oase şi cărti.. Deodată. Aminteşte parţial de un cântăreţ de jazz care şi-ar 19 Mă trezesc într-o peşteră imensă.. poate mii de oseminte. Iar silueta se înclină în direcţia mea. preschimbate în mătănii de ceară.. Nici nu ştiu cum. Dacă aş fi fost mai în vârstă.. din bolta căreia picură şiruri de . în loc de aur negru. Nu e propriu-zis dezagreabilă. în clipa aceea. pare să facă ecou. remarc cu groază. Dacă tunetele ar avea voci. În schimb. în care se reflectă lumina lunii. o stâncă neagră. Nu. Nu ştiu de ce. cărţi şi oase.stalactite. pe jos se află ceva foarte diferit de ceea ce ar fi de aşteptat într-un sanctuar: sute. Totuşi. ar fi transportat cărţi. sau grota.. — Nu.. simt mereu că la mine se referă. pesemne. O macabră maree a depozitat acolo rămăşiţele pământeşti a sute de oameni. Aaah! Ţipătul îmi rămâne sechestrat în gâtlej. . Şi cărţi.. vin de la cafeneaua Nicolo şi plec în lumea de dincolo dacă tragi cu pistolul. Clarul de lună se oglindeşte scurt în ceea ce ghicesc a fi ochii. Rămân mut de uimire. Oi fi auzit bine? Tremurând. E. Peştera. doar ciudată. Dar. aş fi căzut chiar acolo. inima ameninţă să-mi sară din piept şi să explodeze în toate direcţiile. clavicule. pare o catedrală preistorică. O mare de oase. precum încărcătura revărsată a unui petrolier. stânca se mişcă. O voce groasă gâfâie: — În sfârşit./în groapa sură. Cărţi. — P-poftim? — Bocage. sunt mai puţin nemângâiat când recit tare aceste două versuri. Se prea poate ca din cauza acelui în groapa sură. Numai că accentul mi se pare. e o siluetă. Nu-ţi place Bocage? — Ce-ce anume? — Eu ador mai ales sonetul acela care începe aşa: Bocage eu nu mai sunt!. acum.. cărţi şi iar cărţi. Deşi nu mă cheamă Bocage..Nu. întreb: — Ci-cine eşti? De unde vii? Unde te duci? Sunt poetul Bocage. O siluetă nemăsurată. nu-i aşa? Te-am auzit vorbind în somn. Unul dintre pereţii peşterii are o enormă cocoaşă. hârci... nu e o stâncă..

— Da.controla vocea ca să nu provoace un cataclism cu vibraţiile laringelui. dacă ar avea chef. Făptura m-a privit cu o oarecare curiozitate. Dar n-am zis nici pas.. părinţii tăi ştiu că umbli pe-aici la ora asta? — Sunt orfan. Atunci cum o fi în picioare? Un monstru care ar putea să mă facă bucăţele. Sau vei fi nimerit aici din întâmplare? Te duceai la cinema şi ai încurcat strada.. am ezitat. Monstrul a scos ceea ce. din căpăţână. Depind mai puţin de bunătatea străinilor. am minţit.. în noaptea aceea nu puteam fi un bun partener de tenis. Eu sau universul întreg. — Tu.tu vorbeşti? am repetat. cu bunăvoinţă.unul din noi intra în flagrant delir.. şi cu totul altceva să te afli chiar în faţa animalului.. judecând după osemintele care se amestecau printre cărţi. dacă se poate vorbi de o frică împanicată. Hotărât. Eu sunt om! El m-a măsurat cu privirea. s-ar putea lua drept un oftat: — Dar vorbitul e ca tenisul. Îţi dau doisprezece şi e şi-aşa prea mult. — A! Asta-i altceva. Ştiam că plecaserăm să-l vânăm pe Anibalector.. cum ar spune Tennessee Williams. că mai bine cu privirea decât cu o lăboaie.. E mai autonom. — Ce-ce. Era mult mai rău decât un mit: era un monstru real. Iar el a continuat: — Ascultă. Eu sau universul .. eram cuprins de cea mai totală panică. — Tu. de înălţimea a trei etaje. — Eu aş zice mai curând puştan. Tu nu vorbeşti. Câţi ani ai? — Şa.. aproape că m-am înecat. băieţaş? — Bine. — Mă întrebi cine sunt? Ce sunt? Credeam că ştii. numai iraţională nu. a mârâit... dar eu. şaptesprezece. panica mea era oricum... dar una era să te gândeşti la existenţa lui în confortul corăbiei. pierdut. — Şaptesprezece? m-a luat el în râs... Ca bomboana de pe colivă. confirmând că nu. Stânca a părut să chibzuiască la cuvintele mele.. Ce eşti tu? Trebuie să aveţi înţelegere faţă de mine. Nu. tu vorbeşti? Chiar vorbeşti? — Păi. cu mâinile atingându-i picioarele. Mi-aduc aminte că mi-am spus. — Ce te miri atâta? a întrebat monstrul. am bâiguit. eram confuz. băieţaş? 20 . pentru că aveam deja cincisprezece ani şi el acum părea dispus să mă jignească.. Era chiar foarte raţională. Altul să fi vorbit aşa cu mine. De asta citesc. nu era un mit. aş fi fost furios. cu o oarecare uşurare. Simţeam că aveam febră. fără parteneri n-are prea mult haz. nu-i aşa? — T-tu? Tu eşti Anibalector? Nemăsurata făptură a făcut semn că da. Părea să stea aşezat. — Şi.

În fine.. Asta-i bună! Monstrul s-a domolit până la urmă.. Se dau multe jocuri la televizor... Acea stranie făptură era vag asemănătoare cu... — Vreau să spun. Razele lunii i-au luminat faţa.. şi nu.. aproape împingându-mă în prăpastie cu forţa plămânilor săi.. Ai citit-o sau n-ai citit-o? — De citit. Mai sunt concursurile.. Omul ia loc cu telecomanda în mână. Aveţi şi voi nişte idei. — Dumnezeu. Acum aproape nimeni nu mai citeşte.. de-ar fi fost asta singura mea temere. nuvelele. sigur. fireşte. Şi chiar a râs: — Dumnezeu. Poate să pară acelaşi lucru. şi stă aşezat ca să vadă petrecându-se lucruri... M-am temut că putea să-mi cadă în cap o stalactită şi să mă tragă în ţeapă peste osemintele semenilor mei. chiar prefer nuvelele în locul romanelor. Cu siguranţă auzise deja de aparatele electrocasnice. băiete... spulberând prin aer o sumedenie de oase..Vreau să spun. celorlalţi ale căror rămăşiţe erau răspândite prin peştera enormă.. — Rău.... Eu nu voiam decât să mă ascund. de exemplu. Eu. dar n-o cunosc.... o cunosc. E ceva care. aplecată spre mine... — Tu. — Dacă aş fi ce ai spus. domniile voastre. — Atunci ce eşti? Cum de vorbeşti? Cum de ştii să citeşti? 21 . dar este exact contrarul.. asta ar însemna că maimuţa ar fi creată după chipul şi asemănarea Lui. Tu cunoşti Biblia? — Sigur că o cunosc. fiindcă manifesta mai degrabă supărare decât surpriză. chiar citit. Mai scurte. mai mare decât o poartă.. Colosul şi-a încruntat fruntea. Nu stai să te zgâieşti la un perete vorbitor! Monstrul a lăsat să-i cadă lăboaia jos. Cât timp îl îndemnam să vorbească. Nu. — Televizorul. telenovelele. dar n-a ieşit aşa. voiam să spun. Răgetul lui a răsunat în peşteră.. o gorilă? O gorilă de dimensiunea a zece elefanţi.. dacă se poate numi faţă masa aceea enormă şi neagră. Şi a ieşit din umbră. — Cititul înseamnă să faci lucrurile să se întâmple în capul tău. cum spune cartea cea bună. — Nu citiţi? Atunci ce faceţi? Cum vă petreceţi timpul? — Păi. nici cititul nu e.. Tu nu? — Da. — Telenovelele? a urlat monstrul. Monstrul a clătinat din cap. Monstrul a făcut o strâmbătură oribilă care se poate să fi fost rudă îndepărtată a vreunui zâmbet: — A. eu? Ha! Ha! Ce idee prostească! Uită-te la mine. dar mai comode. Tu eşti Dumnezeu? Sau vreun soi de zeu. poate că uita să-mi facă la fel ca celorlalţi. — Să vadă petrecându-se lucruri? Ce anume s-a întâmplat ca să facă să se întâmple lucruri? — Păi.— Tu. nu.. Şi novelele. dar m-am străduit să vorbesc. Doar nările aveau suficientă lăţime ca să încapă acolo un om..

) 22 . nu te supăra. mă descurc şi în kirghiză. Timp şi răbdare. Ei bine. împreună. nu i-a spus nimeni că Făcută-i lumea-ntreagă din schimbare Şi zilnic are-o nouă însuşire1 Nările lui Anibalector au sforăit cu atâta forţă că mai. atât cantitativ. Uneori. desigur. — Şi nu se găseşte nimeni să-i dea o pereche de scatoalce bărbatului ăstuia. s-a nimerit. sper. ajung pe coastă. linguşitor. de cel care mă vede. nemernic. — Ştiu.şi P era R. Sonete.. Asta-i viaţa. să-ţi explice măcar cărui sunet îi corespunde fiecare literă. mă trezesc că citesc pentru a n-a oară aceleaşi cărţi. tâmpitul. uite. Şi. am răspuns. până s-a isprăvit. într-un timp era ce-mi ajungea cel mai mult. voinţă. îmi place mult Garrett al vostru. să n-aibă cine să-ţi lămurească un dubiu. engleza. — N-nu. Mai vorbesc destul de rezonabil suedeza. ştiu. se întâmplă uneori. — Mă bucur să aud asta. nu-i aşa? — Am fost. ebraica. poloneza. maghiara şi islandeza.. fireşte. privindu-i gura enormă şi rugându-mă să nu-i treacă prin gând să-mi ceară cu împrumut vreun braţ. Cât priveşte limba ta.. din volumul Luis de Camões.. Bucureşti.R. vrea ca totul să fi rămas la fel. — Nu mă refer la asta. două lucruri care. olandeza. Cine mă urăşte îmi dă numele cele mai rele: ticălos. fără nimeni cu care să vorbeşti. Să înveţi să citeşti singur. O să-mi ruginească limba. mă gândesc că voi învăţaţi să vorbiţi înainte de a învăţa să citiţi.. umbundo. respingător şi josnic. dar mi sa acrit de refrenul ăsta. ca să se scobească în dinţi. — Mulţumesc. La mine a fost invers. l-am lăudat. cât şi (jur că nu spun asta ca să te flatez) calitativ. traducere de H. Ştii că e foarte greu să nu ai o bibliotecă publică pe-aproape. Nu fi atât de susceptibil. fac aproape cât inteligenţa. Şi mai sucit. Dar am avut timp şi răbdare. — Dar vorbeşti foarte bine portugheza. Vrei să ştii cum am învăţat să vorbesc. mai să cad jos. micuţule. Cu gura. şi cele ale cărţilor care. fiu de târfă. Cine eşti tu.— Ce sunt depinde. Univers. animal scârbos. care se-ntoarce numai ca să le facă tuturor viaţa amară? Dacă era 1 Vezi sonetul „Se schimbă toate: vremi. mandarina. asta pot să-ţi garantez. că-ţi face rău la bilă. pelerinule? Nimeni! Mai ales mă irită fantastic soţul care se întoarce după douăzeci de ani şi. rusa. Ed. (N. — Păcat. tr. ca în rusă. 1974. Altă întrebare? — Cum vorbeşti? — Cum vorbesc? Straşnică întrebare. încă mai existăm. p. Ajunsesem să cred că încetaserăţi să mai existaţi. De exemplu. Mulţi ani am crezut că O era L . Dar pesemne că nu mai sunteţi o ţară de marinari. sârbo-croata. mai preţioase pentru mine decât dublonii de aur sau colierele de diamante. Cine mă iubeşte îmi spune altfel. Radian. Dar în ultima vreme a început parcă să se mai rărească. Evident. s-a nimerit. Vorbesc limbile naufragiaţilor care se varsă pe insula asta. fire”.. 43.

trebuie să-l mai şi arătaţi în circurile voastre pe subsemnatul.. (N. Se vedea că era stânjenit. I-am spus delicat omului de la bucătărie Că le preferam calde Fiindcă măruntaiele (gătite după reţeta din Porto) nu se mănâncă niciodată reci. Mi-am dus dosul palmelor la gură..) 23 . eu sunt foarte prietenos. dacă mai sunteţi pe-aici... Dumnezeule.. Mai întâi aţi pornit în căutarea oamenilor fără cap. Ed...... Uite. Mi-a fost servită iubirea sub formă de măruntaie reci. ce facem mai întâi? Şi întâmplarea face că am câştigat până acum întotdeauna eu: capete. după aceea.3 — Dar asta-i imoral! — Imoral. într-un restaurant. cum?! — Canibalism! Să-ţi devorezi chiar semenul. fac drob. Tu chiar mănânci oameni? Făptura a luat un aer modest: — Păi. p. Univers. dar cu mine aşa stau lucrurile: vreţi să mă vânaţi? Foarte bine. Bucureşti 2002. — Găseşti că e frumos să veniţi aici.tac! . mă capturaţi. — Dar asta se numeşte canibalism! Monstrul şi-a schimonosit buzele în ceea ce am presupus a fi un zâmbet cinic: — Caniba. N-a fost destul că aţi dus un rinocer la ambasadă Papei sau un biet indian în dar reginei. îngrozit: — Tu. în afara spaţiului şi a timpului.. din volumul Fernando Pessoa. Imoral? Imoral e să le faci celorlalţi ce nu vrei să ţi se facă ţie.. 289. să încercaţi să mă vânaţi. Odă maritimă şi alte poeme. este inginer naval şi admirator al lui Whitman. poemul meu favorit e unul de Álvaro de Campos2: Într-o zi. dar vreau şi eu ceva: vreau să am ce mânca la prânz.după mine.. ştii foarte bine că-i aşa. Iar când prind nemţi. sluga dumneavoastră. mai întâi vă mănânc şi pe urmă. — De-adevăratelea? Chiar mănânci? — Îmi place mai mult decât orice limba portugheză. de exemplu. Sau poate mai curând indignat. Şi a mea.. imoral. N-ar mai fi existat niciodată pelerin pentru nimeni. În biografia pe care i-o alcătuieşte. tr. traducere de Dinu Flămând. am răspuns. cum procedaţi voi de atâţia lustri? O.şi se încheia socoteala. Cap sau pajură. (N. nu face pe prostul. 2 Un heteronim al lui Fernando Pessoa. — Păi. — Nu ştiu despre ce vorbeşti. pe urmă a unicornilor. i-aş fi smuls capul dintr-o muşcătură . red. Aşadar. pe urmă a grifonilor şi a himerelor. ce pot să-ţi zic? Sunt un individ care are nevoie de multă hrană. — Ascultă.) 3 Vezi „Măruntaiele după reţeta din Porto”.

dacă se poate spune. Am decis să fiu la fel de brutal şi direct ca el: — Ai să... în sânge. — Poate? — La fel nu ai vrea să-ţi smulg un picior ca să ciuglesc ceva de probă. — Foarte bine. iar el.. descurajat. Sau de o bonomă maliţie: — Dar eu nu sunt semenul vostru! Asta-mi mai lipsea. M-am înfiorat: — Nu. Aşa nu ajungeam nicăieri. am mărturisit.. de ce să continui să mint? — Nu ştiu să spun poveşti. Nici asta..... tu? — Le-am făcut pe plac. Atunci. argumentam. de o maliţioasă bonomie. Eram furios. — Va trebui să te străduieşti ceva mai mult decât mai mult sau mai puţin. Un zâmbet. Atunci poate n-o să te omor. — Şi. îmi pierise. Ce idiot! Eu argumentam. presupun. Mai mult sau mai puţin. Pe cât posibil. Ai să mă omori? Anibalector s-a uitat la mine cu ceea ce s-ar putea desemna drept curiozitate: — Vrei să te omor? M-am indignat: — Ce întrebare e asta? — Da sau nu? a mugit el. Ştii să citeşti. — Fiindcă am prins deja unii care mă rugau să-i omor. — Eu nu vreau să mă omori. — Mmm. nu ştiu.. — Atunci stăm rău.Da. barem? 24 . iar el nu se gândea decât la un singur lucru. se poate şti? Ce era atât de nostim? Şi atunci am înţeles. Să râdă de ce. — Ştiu. — Foarte bine. aproape blând. Uneori Keequog sau contramaistrul povesteau anecdote. Mă aflam în faţa teribilului Anibalector.. era un zâmbet. Cu toată conversaţia. frica. Anibalector s-a uitat la mine cu o privire neîncrezătoare. mă făcuse să uit de frică. a strigat cu răceală An&alector. Chiar şi aşa. teribilul Anibalector. — P-pot să gătesc! — Mie îmi place carnea crudă. În fine.. cu enervarea. Fapt e că nu se putea vorbi cu el! Şi nemernicul continua să râdă.. — Sigur că nu! am exclamat. trebuia să scap de încăpăţânări. — Ş-ştiu ... pot să vânez.. cu duelul de cuvinte. Spune-mi atunci ce ştii să faci? — Să fac? — Ca să devii util. Anibalector a mârâit: — Ştii să spui poveşti? Mi-am amintit de nopţile pe corabie.. Am încremenit.

ar fi bine să schimbăm nişte idei pe această temă. Nici eu nu sunt un sultan. reuşeau totuşi să fie copii .. în fine. la început. — Cu uşurinţă? — D-ddda.! Tot aşa am aflat şi că Ar fi bine să schimbăm nişte idei pe această temă era titlul unei cărţi a unui oarecare numit Mário de Carvalho.. iar la sfârşitul fiecăreia să-l menţină pe sultan suspendat în aşteptarea a ceea ce avea să se întâmple în continuare. povestea unor bărbaţi care n-au fost niciodată copii. de un oarecare Rubem Fonseca.. Dar simt nevoia de cineva cu care să discut. au ajuns chiar să-mi placă şi cele care. Tu ce spui? — Păi. am citit Cei trei muşchetari şi Aventurile lui Tom Sawyer şi Fraţii Karamazov şi Crimă şi pedeapsă şi Oraşul şi muntele şi Dinozaurul excelentisim şi Aventurile lui lonică-Fără-Frică. Şi aşa am început să citesc în timpul zilei cărţile pe care Anibalector mi le indica şi pe care. — Eşti dispus să schimbi nişte idei cu mine pe o temă? — Sunt. N-am citit în viaţa mea cât am citit în timpul acela . era rege. Am citit poveştile cu ciomăgeli la bâlciurile din O Malhadinhas. şi acolo exista un Gineto.. ce să fac. iar neînfricatul erou PlângiCă-Acuş-Ai-Să-Bei mi-a trezit dorul de ţara natală. Şi aşa am început să citesc câte puţin din toate. este doar titlul Şi din mijlocul lumii prostituate mi-am păstrat iubire doar pentru trabuc. deşi mie mi se păruse mai curând cronica unor copii care.. L-am citit pe Jules Verne şi al său Ocolul pământului în 80 de zile... pe Julio Cortázar şi al său Ocolul zilei în 80 de lumi.. Unele cărţi îmi plăceau mai mult decât altele. deşi maltrataţi ca bărbaţi..de exemplu.. cea a altcuiva care a înnebunit devenind rege.. după cum stătea scris acolo. cea a altuia care a fost omorât tocmai pentru că.... — Foarte bine. După cum spuneam.. le comentam împreună.ceea ce. deoarece când n-ar mai fi avut poveşti. n-am nevoie de cineva care să-mi spună poveşti. Mai lung. Am descoperit că sultanul la care se referea era cel din O mie şi una de nopţi. seara. n-am nevoie de cineva care să-mi spună poveşti.săptămâni? luni? mai mult? . — Sultan? — Ţi-aş fi recunoscător să nu mă mai întrerupi. Cineva care să-mi spună: Măi băiete.. căruia o anume Şeherezada trebuia să-i spună câte o poveste în fiecare noapte. mi se păreau mai complicate şi niţeluş cam. ar fi lăsat-o fără un loc unde să-şi atârne cerceii. sultanul i-ar fi tăiat capul . Am citit povestea unui bărbat care se credea rege. pe lângă alte inconveniente.. chiar. am citit. 25 . Şi o carte pe care a trebuit s-o citesc într-ascuns pentru că m-a făcut să plâng numită Esteiros.. dar am învăţat să apreciez. Ce pot să spun? Chiar şi poezie am început să citesc. Şi eu care credeam că acel „continuarea în episodul următor” fusese inventat pentru telenovele.— Ş-ştiu.pe care lam petrecut în peştera lui Anibalector.

în ţara mea. Sigur e că adora să dueleze cu mine . un paragraf. El voia pe cineva cu care să vorbească despre cărţi şi ce puteam eu să fac (spre binele meu) decât să mă străduiesc să fiu la înălţime? Între timp însă. e aproape ca şi cum ai citi dublu. ce avea să se întâmple oare când Anibalector se plictisea de mine? Cu diferenţa că. alături de un monstru de erudiţie.. Ele nu aparţin nici unei biblioteci publice. pierdut pe o insulă la capătul lumii. prin faptul că este scrisă. — Păi. iar asta.sau să mă folosească pentru a duela cu sine însuşi. E aproape ca şi cum ai fi găsit. le poţi mâzgăli după bunul tău plac. un animal. Acum ne revine nouă să mulţumim pentru amabilitate şi să facem un pas către carte.Sigur. Poate fiindcă cheia lecturii se află chiar în cartea pe care o citim. e adevărat că cititorul trebuie să ştie să încerce a vorbi limba cărţii. De ce s-ar cădea ca eu să încetez a fi eu numai pentru că-l aud pe altul cum gândeşte? Şi cum aş putea eu să încetez a fi eu. Anibalector. să ştie mai bine ca mine felul în care. acele momente de descurajare nu erau decât asta: momente. era de nepreţuit. aşa că. Şi mă enervam pe mine: cum e posibil ca un. o carte era o întâlnire între două voci: a noastră şi a cărţii. a făcut deja un pas mare către noi: e un dar. a se lăsa dus de curent. dacă ea spunea poveşti. dar trebuie să fim disponibili. după el. 26 . e semn că ai întâlnit un pasaj.şi nu mi-era uşor să pricep întotdeauna care din cele două activităţi ar fi mai pretenţioasă... Nu zic că trebuie să ne supunem. — Te autorizez să subliniezi cărţile pe care le vei citi aici. eu le citeam . Nimic nu-l poate face pe un adolescent să uite de problemele lui decât gândul că este singur pe o insulă pierdută. În anumite momente mă simţeam doar puţin mai mult decât o cutie de rezonanţă. El probabil că nu vedea deosebirea. oamenii lucraseră. un al doilea pasaj. nu ştiu. o frază. Şi să faci sublinieri într-o carte nu este nimic rău. Cartea. aveam un mare stimulent: la fel ca în cazul Şeherezadei. Pentru Anibalector. ştiam că nu eram la înălţime. de ce. întrebi tu? Eu n-aş fi atât de radical. sunt ale mele. — Un cititor trebuie să se menţină neutru faţă de cartea pe care o citeşte. A vorbi limba cărţii şi a se abandona în voia melodiei ei.. careţi spune ceva. nu era mulţumit când îi lipseau cuvinte sau argumente. dacă eu spun da. la fel ca oamenii. trudiseră şi se jucaseră cu limba mea? Din fericire. în loc să-şi risipească forţele vâslind contra mareei. pe gratis. La fel mi se întâmpla să mă întreb dacă Anibalector voia un interlocutor sau un discipol. chiar dacă aş vrea? Să se fi inventat oare deja chirurgia plastică pentru spirit? Totuşi. — De ce? — De ce.

nu-l făcusem niciodată la şcoală: învăţam. n-a luat-o. — E o pasăre de pradă.— Cărţile sunt ale dumitale? m-am hotărât să-l provoc. acolo pe piscuri. — Ştii ce-i un condor? — Nu chiar... dar nu mă gândeam la asta. Cheia a rămas acolo. cheia e ascunsă sub un preş sau un ghiveci. — Hm. Trăieşte în Cordiliera Anzilor. să te aeriseşti. sau nu. poţi să fii sigur. nu-mi mai provocau repulsie sau frică. cum adică? — Te duci să dai o raită. chiar din cea din care nu se înţelege nimic. Să învăţ că o carte e o casă cu multe uşi . ca de exemplu asta: În labirintul unui labirintodont stă un gigant păzind un pont (Şi astăzi mă mai întreb ce-o fi vrând să însemne. Să învăţ să nu-mi fie frică să citesc poezie. Să învăţ că uşile astea au în ele cheia cu ajutorul căreia se poate. lumea încăpea toată într-o simplă literă. Dar e acolo. Nu ştiam că le-ai cumpărat. — Să nu-mi bat capul? Să nu-mi bat capul. chiar intra în casă. ciudat. Iar dacă n-ai să înţelegi ce spune. chiar dacă nu mă împiedica să le citesc. nimic. — În cel mai rău caz. Să fi câştigat eu atâta încredere în el? N-ar fi fost mai înţelept să mă tem că nu eram altceva decât o jucărie (un divertisment) pe care Anibalector ar strivi-o de îndată ce ar înceta să-l mai distreze? Poate. Autorul n-a plecat cu ea în buzunar.) — Nu-ţi bate capul cu ce vrea să spună poemul. — Hm. nu-ţi bate capul. Anibalector a arătat spre osemintele care. Tocmai făceam un lucru pe care.. ascultă doar ce spune poemul. Unele cărţi erau mai curând ca acele picturi ce imită uşi şi ferestre.uneori atâtea câte pagini avea cartea. — „Hm”. Chiar dacă nătărăul e convins că aşa a făcut.. Alteori. şi te cufunzi din nou în versuri într-o altă zi oarecare. 27 . din câte îmi aminteam. tot atâtea câte rânduri avea. Dar pe acestea Anibalector le dispreţuia. alteori. iar când ajungi acolo te loveşti cu nasul de un zid.. E în stare să transporte un miel prin văzduh. nici chiar atât. Să învăţ că. după unii.. deşi erau ale semenilor mei. Şi simţeam ceva şi mai straniu: îmi plăcea să învăţ.

în jungla aceea deasă şi periculoasă. — Şi dacă nu reuşesc să înşfac prada? — Dacă nu reuşeşti şi ea fuge şi turma se risipeşte. aidoma unui prădător. fiindcă. Şi dacă tot n-o să înţeleagă nici aşa? — Să înţelegi nu-i cel mai important. Nu întotdeauna e bine să ne apropiem de el cu o vocişoară suavă şi ochişori de amorez de mahala. şi mai erau şi alte forme de petrecere a timpului decât să-mi risc viaţa. Un cititor.. dar asta nu-i pentru el. pe naiba. Niciodată să n-ai încredere în virtuţi prea abstracte. Aşa-ncât nu mai am altă dorinţă. asta e partea în care el repetă ce-a fost învăţat. nu ştiu dacă nu şi lunile. — Asta nu te împiedică să le găseşti interesante.. Tu înţelegi fetele? — Nu. Pur şi simplu. Uneori trebuie să fim precum condorul.. lasă-mă să-ţi spun. şi alta unul încuiat mai ermetic decât o centură de castitate. chiar ca să vadă dacă a înţeles cum trebuie. Amorul viu şi pur din care-s plămădit Precum materia simplă-şi caută forma. celălalt: Transformă-se amantu-n preaiubită Prin vrerea multei sale-nchipuiri. treceau. săptămânile. Una e un text care intrigă.. mi-amintesc. Iar ceea ce a fost învăţat era: că amorulaşacumtrebuiesăfie trebuie să fie platonic.. Având în mine partea mult dorită. Să plece şi să se întoarcă în altă zi. existau primejdii pe 28 . a spus. mai încerci altă dată. M-am dus de câteva ori la vânătoare cu Anibalector. Material de citit nu lipsea. e-n regulă. ca să vadă dacă de astă dată merge mai bine. — Da.— Chiar?! — Aşa trebuie să ne purtăm noi cu poemul. în unele ocazii n-are altceva de făcut decât să aibă răbdare. — Dar. Doar că după aceea replica lui este: da. Anibalector îmi sugera să nu mă îndepărtez mult de peşteră. Zilele. am admis. — Si asta vrea să spună ce? —Doar atât: că până şi cel mai pur gând are nevoie de niţeluş corp. nu-i aşa? — Între timp. El nu mă ţinea prizonier. Ţi-aminteşti de sonetul acela al lui Luís Vaz Camões pe care l-am citit zilele trecute? Nu cel cu schimbarea. ei bine. — După cum vedem. Cu toate acestea.. Să ne cufundăm în picaj şi să încercăm să înşfăcăm prada.

29 . Şi a adăugat. — Cum găseşti asta? mă provoca el. pe care eu trebuia să le cercetez cu atenţie înainte de a muşca din ele. În acele ocazii. Anibalector îrni aducea mai cu seamă fructe. În unele ocazii.da. Se întâmpla să fie adevărat că începuse să-mi placă. Anibalector mă punea să citesc lucruri care mai-mai să mă facă să-i invidiez pe cei ale căror oseminte zăceau pe solul cavernei. — Sunt pur şi simplu uimit cum de-ţi poate plăcea asta. când. plante carnivore. Mi-am potrivit mira pe arborii din curte. până şi eu eram carnivor. trebuie mai întâi să ţi-l educi.insulă pe care nu eram pregătit să le înfrunt: dinozauri carnivori.. De acolo au venit să mă cheme. — Nu pari foarte entuziasmat. cu un zâmbet pişicher: — Norocul tău e că ai un profesor bun. Stând şi reflectând bine.fără să pricep nici o iotă din ce spunea: Canonadă. încercam să citesc o carte a unui brazilian numit Guimarães Rosa .. lectura era de neînghiţit. Ca să nimeresc. aproape că s-ar putea spune că întreaga insulă era carnivoră. — G-găsesc că e bine. — De plăcut chiar îmi place.. oricât m-aş fi forţat. Cauza unui miel: un miel alb.. — Îmi place. Doamne păzeşte. dar contrarul nu era nici el exclus. ofta Anibalector. — Tot e un progres. Capul tău nu-i o ladă de gunoi în care arunci cărţi.dacă nu mă înşel Marele Sertão: Cărări . tot carnivore. ca să capeţi încredere în gustul tău. mândru. A venit o zi când aproape că mi-am pierdut răbdarea. îmi place.. mă simţeam ca puştii care aruncă într-ascuns legumele la gunoi şi pe urmă spun că au mâncat tot. insecte carnivore. Dar şi lui îi plăcea să-mi întindă curse. dar nu înţeleg foarte bine. deşi în ultimul timp nu mi-am exersat prea mult această calitate.. — Îţi place? — Da. Dacă o prăjitură chiar nu-ţi place. lilieci carnivori. credeam că-l păcălisem.. Toată ziua fac asta. Ca să-ţi creezi gustul. — Păi. şi eu. — Nu trebuie să-ţi placă totul. nici nu-ţi plăcea. Eu găsesc căi de neînghiţit. Acum câtva timp nici nu înţelegeai. pe sub rigolă. ca nu cumva să aibă larve . o mănânci totuşi? Răspunsul e: depinde. ştii? A fi disponibil înseamnă şi a fi vigilent. Iar eu. Împuşcăturile pe care le-aţi auzit au fost din cauza unei certe nu de om. tocmai din tinereţe..

reuşeam deja să citesc. dar eram deja destul de măricel ca să mă lupt cu cele o mie de pagini din Război şi pace al domnişorului Tolstoi şi rândurile dese din Anna Karenina deja răsunau pe-acolo. romane. până şi zgomotele junglei de afară. 30 . nici o problemă. de asta nu mă mai îndoiam. — A. despre care Anibalector a spus că ar fi bine să le păstrez pentru bătrâneţe. S-a înapoiat abia a doua zi şi niciodată n-am mai abordat subiectul. Era nevoie de multe liane. Şi-a unit celelalte degete cu degetele mari. tot nu ştiu sigur la ce serveşte o carte. da? P-perfect. de Proust. Care-i cartea? — Nu-i o carte. cititul serveşte la ce? Anibalector a ridicat una din lăboaiele lui cât casa care. Faptul de a fi voluminos nu era în sine o calitate. Un moment.. O clipă. să mă strivească. părea că totul încremenise.. la urma urmei. aveau şi policari. pentru că era ceva ce-l înfuria cel mai rău pe Anibalector. Eu ştiam că trebuia să tac. ca de obicei. Rezultatul e că. Fiecare le ştie pe-ale lui. Supărat. am crezut că o să mă bată vreau să zic. de multe pagini. Nu era vorba numai de romanele-fluviu.. Ba chiar ştiam şi că. după atâţia ani. Dar nu. vei învăţa că lucrurile cele mai importante în viaţă sunt cele care nu servesc la nimic. tinere şi descreierat amic. pentru a avea senzaţia că te-ai vârât într-un labirint căruia nu-i cunoşteai . Doar că n-am aruncat cartea pe jos. Anibalector a spus doar: — Într-o zi. de romanele-junglă. băieţaş. dar că dimensiunea implica densitate.. După un timp.rătăcit. E doar o pagină. Anibalector m-a păcălit: — Ascultă. le-a fluturat prin faţa mea şi m-a mustrat: — La nimic. O picătură de apă a căzut dintr-o stalactită.nici nu voiai să-i cunoşti ieşirea. dar n-am rezistat: — La nimic? Ce tâmpenie! Anibalector a rămas cu ochii la mine. era formă. Şi pe ea erau scrise doar următoarele cuvinte: Când s-a trezit. În fine. mi-a întors spatele şi a plecat. poţi să-mi spui ce părere ai despre povestirea asta? — Sigur. Anibalector mi-a întins foaia. dinozaurul era încă acolo. spre deosebire de zicală. era doar un gest dramatic. Dar într-o zi. Încă nu mă aventurasem în cele şapte volume din În căutarea timpului pierdut. deşi erau în locul picioarelor. Era o micropovestire a unui guatemalez pe nume Augusto Monterroso sau cam aşa ceva. Până când am explodat: — Dar. volum înseamnă calitate. Dar cred că ştiu ce ar spune Anibalector dacă ar fi aici: Cu atât mai bine. cu plăcere. cu ochii de n-arfi.

oarecum. — Foarte bine...Ce părere ai? Am ridicat din umeri: — Pare nostim. Sau. Aşa că am răspuns imediat: — Sau omul s-a trezit în secolul ăsta. — Nu-i rău deloc.. Nu ştiam ce să mai spun. — Nu ştii? Eu să ştiu pentru tine? — Păi. Omul visa un dinozaur şi. Eu eram deja deprins ca Anibalector să-mi ceară altă lectură a aceluiaşi text. dar descoperă că. Dar într-o zi trebuie să. — Doar asta? — Doar. Şi restul? — Restul? Anibalector a făcut pe nevinovatul. că nu sunt două lumi. Povestirile cu adevărat valoroase sunt întotdeauna ca jocurile acelea pentru copii unde trebuie să unim punctele şi ni se cere să completăm noi înşine desenul. — Desenul? — E un fel de-a spune... — Ce spui? am făcut eu. Doar n-o să porţi toată viaţa rotiţe 31 . mai există lucruri prin care încă mai suntem în epoca de piatră.. a spus). Tocmai ai citit toată povestirea. auzi. — Nu există nici un rest. în timp ce-şi pocnea degetele: — Acum că ai mai citit câte ceva. a spus Anibalector. doar două versiuni ale aceleiaşi lumi. să mă scarpin în cap. are surpriza să. — Chiar într-o zi când avea stabilită o luptă cu un tiranozaur („O poveste veche care se rezolvă astăzi”. când se trezeşte. Aud bine? — Auzi. Aveam impresia că nu era întotdeauna foarte mulţumit de mine. am răspuns mândru de mine. după atâtea progrese tehnologice. băieţaş. — Doar atât? — Poate să mai însemne şi că nu există o adevărată deosebire între realitate şi vis... Ia spune-mi. începem să ne apropiem de partea cu adevărat bună: cea în care tu eşti cel care comanzi. Anibalector a zâmbit. — Ştiu. Care rest? — Restul povestirii.. Până acum e adevărat că ţi-am dat eu câte un brânci. — E ceva ciudat. Anibalector a mai avut totuşi timp să-mi plaseze o problemă. şmechereşte. cum făcea el de obicei.. — Nici un „păi”.. dar nu mai mult decât un roman de trei sute de pagini.. Pare incomplet. ce cărţi nu-ţi plac? — Nu ştiu. L-am imitat pe Anibalector şi am început. aprobator: — Pare. parcă în căutare de păduchi. a ripostat cuvânt cu cuvânt Anibalector. Anibalector a scos un zgomot surd din gât.

îi prinzi gustul tocmai exersând acest gust. fiindcă e acelaşi lucru. dar e o prostie. citeşte asta. Ceea ce face ca romanul să fie bun e o intrigă solidă. stimulator. Ţâra după el carcasa tiranozaurului. m-a liniştit Anibalector. sens. un covor cu un desen care poate să fie mai mult sau mai puţin laborios. împletirea unor fire diferite . melodie. Marea diferenţă e că poezia se preface că prelucrează mai mult cuvântul. Adică. poate o să-ţi fie mai uşor să înţelegi cu un exemplu. cum adică? — Dinăuntrul tău. Tu eşti instrumentul tău de lucru. să luăm un roman. vioaie. Cititul e ca patinatul. plin de sânge.laterale. — Şi? — Păi. Are gust de pui de găină. Şi. — Poate. Citeşte asta şi pe urmă vorbim. Anibalector m-a privit cu milă: — Măi băiete. în primul rând. încurcat. Până şi o carte de proză trebuie să aibă un ritm cert. nu-i aşa? — Bogate? — Dinamice.ritm. Chiar nu înţelegeam: — Dinăuntru. misterios.. dar cu nişte braţe aşa micuţe unde voia s-ajungă? — O să mâncăm carne de tiranozaur? — Seamănă cu carnea de şarpe. — Poate. — Bun. personaje credibile. Dar rezultatul e acelaşi. ca să nu cazi de pe bicicletă? — Se întâmplă că mie. Trebuie să recunosc că tipul avea ditamai dinţii. dar cu un zâmbet de triumf pe mandibule. de asemenea. de exemplu. iar romanul se preface că prelucrează mai mult realitatea. ceva care se citeşte. — Dar nu se înţelege nimic din ce stă scris aici! — Atunci trebuie să inventezi altă formă de a citi sau de a vedea. — Poate? Nu înţelegeam. — Ca în poezie? — Chiar aşa. sper să nu fie chiar aşa. Îmi plac toate cărţile. Pricepi? — Ce să pricep? — La naiba! Uite.. se învaţă prin practică. nu-i aşa? 32 . ascuţite. din însăşi ţesătura textului. — Complicaţia e că ritmul cert nu vine din afară. Adineauri am spus ţesătura textului. înţelegi? — Mai mult sau mai puţin. Textul e o ţesătură şi ţesătura e un text. S-a înapoiat pe seară. dialoguri bogate. ci dinăuntru. cuvinte -. pentru a alcătui un covor de cuvinte. N-am înţeles: — Poate? — Asta nu serveşte la nimic.. — Acum am înţeles. dacă romanul nu are ritm.. Mă tot gândesc la chestia aia cu cărţile care nu-mi plac.. — Bine.. — Provizii pentru o săptămână.

. aproape întotdeauna. — Televizor? a răcnit. Este diferenţa dintre a călători şi a sta pe loc. oricâte butoane ar avea. nu. ca să văd programe nostime. Dar Anibalector se ambalase: — Viaţa nu înseamnă să şezi pe canapea şi să dai din degete aşteptând să apară pe ecran ceva care să te scoată din toropeală.Într-o zi am făcut prostia să-l întreb pe Anibalector cum de nu are televizor în peşteră. aşa-s lucrurile bune din viaţă.dacă nu mă înşel. am înţeles. Cartea ne obligă să călătorim. nu va fi mai mult de atât. Nici n-am încercat să fluier. — Găseşti? Anibalector a aruncat o carte . — Păi. — Da.pe jos. Nu ţi se pare? 33 . la nimic nu foloseşte telecomanda. O carte ne cere să mergem noi la ea.. dar nu mi se pare cel mai bun mod de a ne folosi de ea. furios. Şi la ce-ţi trebuie aşa ceva? N-ai cărţi destule? — Păi. să vezi dacă vine la tine.. Uite. dacă vrem ca viaţa să fie asta. Bine.. — Şi a călători are. da. lucrurile nu vin la noi de la sine. Un ecran cu imagini şi tâmpenii. fluieră cartea. Mă căiam deja că deschisesem gura. nu-i aşa? Asta-i viaţa. televiziunea să rămânem gurăcască.. mai mult haz decât a rămâne pe loc. Noi trebuie să facem un pas. — Nu vine la noi.. o ediţie de buzunar din Orlando de Virginia Woolf .

A doua zi. am hotărât să merg şi eu la vânătoare. Nu am înfruntat nici 34 .

sare şi piper. înainte de a verifica dacă îmi putea susţine greutatea. şi simţim o surescitare. De fapt. al unor trupe de comando. naratorul încetineşte povestirea intenţionat. Pesemne că-l iubiţi aproape la fel ca pe Fernando Pessoa.. anticipăm că ceva se va petrece. sau vocea devine un talaz care se aude treptat până ce bubuie. nici nu merita spus. Tata cumpărase vreo două. chiar îmi aminteam de una cu eticheta premiului pe copertă. Uneori vocea naratorului are nevoie de spaţiu. Când voiam. hm.. o poveste prost povestită poate fi de milioane. Nu-ţi plac cărţile cu prea multe virgule. Sigur.. — Nu ştiu să-ţi spun mare lucru. şi explodează. ca o orchestră cântând un vals din care la început aproape că nu se aude nimic.. puţin câte puţin.. puteam şi eu să fiu încăpăţânat. trei cărţi de-ale lui. apoi. nu toţi trebuie să fie telegrafici. răspunsuf meu este: depinde. spune că (dacă vrem) putem renunţa. La urma urmelor. Dar. uneori fraza vrea să se întindă. şi tună. Singurul Nobel portughez. nici el. să vadă până unde poate merge. dar m-am întors cu capul spart. nu se mulţumeşte cu o frază măruntă. transformată în canoe coborând pe şuvoaie sau nimerind într-o cascadă şi contorsionându-se toată ca să nu se lovească de pietre. eşti idiot sau te prefaci? mi-a tăiat-o Anibalector. să călătorească. Şi ce înseamnă o poveste bine povestită se poate şti? — Păi. ne înţeapă. şi urcă. ne face să suferim. spune chiar că majoritatea cititorilor renunţă. — Ia ascultă. nici mama nu trecuseră de copertă. rezultat al unui salt imprudent în direcţia unei liane putrede. promite că la capătul călătoriei există ceva răsplătitor. ne obligă să ne stăpânim. urcă. n-ai stofă pentru asta.. În schimb. dute acasă. intră instrumentele. eram pe cât de fericit. O povestebine-povestită poate să fie lucrul cel mai nesărat de pe lume.un monstru (am lăsat sarcina asta mai prozaică pe seama tovarăşului meu de vânătoare). am murmurat. — Păi află că o poveste prost povestită poate să prezinte mult mai mult interes. decât o povestebinepovestită. du-te şi aşază-te în faţa televizorului să vezi un concurs şi să bei până cazi jos doar pentru asta eşti bun renunţă dragul meu pagina asta nu-i pentru tine acum nici măcar virgulecârji nu mai ai ca să te sprijini o mare piţigoi e prea îmbibat cu litere pentru 35 . spui? — Da. Am făcut prostia să-mi găsesc o scuză: — Nu-mi plac cărţile cu multe virgule. Aşa e. pe atât de julit. — Poveşti bine povestite. gust. — Dar Saramago îţi place? Tare mândri trebuie să fiţi. după câte ştiam. — Ei bine. ce-ţi place? Mi-am umplut pieptul cu aer: — Îmi plac poveştile bine povestite. nu ştiam nimic. e o voce care ne vorbeşte ca un sergent la antrenamentul unor forţe speciale. iar sergentul ne şopteşte la ureche Măi băiete. dar râde de noi. dar încă nu suntem acolo.

am priceput. — Dar eu n-am avut niciodată multă vocaţie pentru. paragraful ocupă deja o pagină şi jumătate şi fraza încă n-a ajuns la capăt. parcă ar sughiţa. hip hop.camioneta ta nici nu mai reuşeşti să te concentrezi asupra frazei ai pierdut ritmul nici nu ştii la ce rând ajunseseşi eşti terminat mai bine renunţă. la fel ca în dragoste. Dar şi cititorul trebuie să aibă stil. — Cartea trebuie să aibă stil. va fi vocaţia ta. când o vei găsi.. ca să termine odată. pare). O carte valorează tot atât prin ceea ce spune ca şi prin felul cum o spune. şi cititorul e gata să renunţe. cum ar spune Galileo. cu o neprefăcută plictiseală: — De sute de ori. până şi muzica voastră e o rămânere în urmă a vieţii. mă învârt. Existau figuri făcute din cuvinte cu sau fără viaţă în ele. personalitate. în loc să stai tot timpul să te văicăreşti că vrei o carte cu mai puţine virgule. poţi să-i spui cum vrei. sau le-ar sălta o broască în gură... caracter. — Da. chiar gata. — Eu. voce. ca o sfântă apărându-i unui mic păstor) înţelege că uneori paginile unei cărţi trebuie chiar să facă tobogan cu vorbele şi dacă te opui. nici măcar nu ştiu dacă-i chiar de el (dar de părut. nu nimeresc metrica. — Stil. am admis. hip hip hop. Am strâmbat din nas: — Eu sunt o piesă defectuoasă? — Şi ce-i de mirare? Uită-te la mine. — Păi există un poem pe care nici nu ştiu să-l reproduc bine. da. Dar trebuie să găseşti o vocaţie. înţelegi? — Înţeleg. voce proprie. şi după această avalanşă cititorul se simte silit să renunţe.) Şi aşa am mai învăţat că. — Să spunem că. colac peste pupăză nici povestirea nu avansează. am spus eu. Iar. să te laşi dus de torent.. să te laşi absorbit de vârtejul cuvintelor. Eu sunt şi mai şi. hop!.. că până la urmă e totuna. Dar Anibalector nu voia să se lase terminat. — Tocmai asta-i ideea. muzică. faţa A şi faţa B. singura soluţie e să te laşi dus. tu eşti mai mult după moda lui mp3. (Cu convingerea unei oi transportate prin văzduh de un condor.. hop!. trebuie să am stil? — Stil. ca să citesc o carte. lef al ătnâc iş lucsid ecraotnî nici asta nu mai pricepi pentru că nici măcar nu eşti de pe vremea discurilor serioase. — Eu nu sunt. gata. temperament. Şi că o povestebinepovestită putea. şi conţine cea mai bună definiţie a stilului pe care o cunosc. deseori. nu exista ceva numit o povesteprostpovestită. generaţia ta nici măcar nu ştie să dea denumiri lucrurilor. Ţi-am vorbit vreodată de Bocage? Am oftat. lectura e o întâlnire între două persoane imperfecte care se pot completa la perfecţie. pentru Anibalector. dute de-ţi cumpără unul dintre romanele acelea siropoase care sunt întoarce discul şi cântă la fel. 36 . doar sigle. hip!. ce-i drept. să fie mult mai dezagreabilă decât o povesteprostpovestită. GATA SĂ RENUNŢE. până ce (brusc. idiosincrazie. hip!. caramba. te îneci. Şi totuşi.

Pe urmă..Ascultă: Toată lumea râde de şchiop dar de şchiop nu râde cine iubeşte fiindcă doar cine-l iubeşte pe şchiop cunoaşte graţia cu care şchiopul saltă când se duce la pat.. Dacă nu părinţii tăi. Anibalector a oftat: — Dar şi.? — Îmi pot permite să fiu. În după-amiaza următoare jucam golf. am mârâit. Cred că dacă am fost enervant ieri e pentru că. — Vasăzică acum sunt şi şchiop. am lăsat tibia care-mi servea drept crosă şi m-am apropiat de Anibalector: — Pot să-ţi pun o întrebare? — Ţi-am spus vreodată că nu? Mi-am muşcat buzele o clipă. a spus Anibalector. trebuie să adaug. când nu mai tăceai din gură. Ca ieri. Dacă cititorul a avut răbdare să ajungă până aici. (Ce pot să spun? Nu exista nimic altceva care să servească drept minge.. cu un craniu. dar eram la fel de departe de corabie ca de cea mai îndepărtată stea din galaxia noastră. Iar hârcile sunt foarte utile. la pagina asta. multifuncţionale: se pretau ca mingi. Asta-i bună! — Există şi lucruri mai rele. atunci nu rămân decât eu. oale de noapte.. ţinând distrat craniul în echilibru pe degetul mic. 37 . putem să fim liniştiţi. a fost singurul comentariu al lui Anibalector... ca de obicei. — Ce vrei să spui? — Exact ceea ce spun: că sunt enervant cu tine pentru că mi-o pot permite. căni. — Ei bine. M-am simţit ciudat de descumpănit: — Aaa. n-o să dea drumul la momeală atât de uşor. fiindcă tu ai categoric nevoie ca cineva să te enerveze..) La un moment dat. — Pentru că. am izbucnit: — De ce eşti uneori atât de enervant? — Enervant? Anibalector a făcut pe miratul: — Eu? — Da. — ?!? — Stai să văd dacă pot explica mai bine: e ca atunci când trecem de jumătatea unei cărţi. de pildă.. Şchiop? Aş fi putut în clipa aceea să-mi amintesc de căpitan. rafturi pentru cărţi.

Credinţă. în salturi. m-am trezit cu certitudinea că se va produce un cutremur. Când suntem bine dispuşi.. iar tu ai încasat-o pe deasupra. visător. întotdeauna atât de molâu. Tot ce e bun are un sfârşit. şi am încercat să-l avertizez. spre golf. La început am presupus că era furios. El îşi rotea ochii. Dar nu din cauza mea. E adevărat. M-am ridicat şi am văzut un spectacol ciudat: Anibalector. dar nu ştia: că era vorba de o capcană. — Ce se întâmplă? am strigat. Peştera se cutremura toată. Se schimbă toate: vremi. Era mai rău: surescitat. Am rămas încremenit. doar că. — Cărţi! Cărţi proaspete! Sute de cărţi proaspete! C-cărţi proaspete? Am înţeles. În fine. vedem binele şi răul. vedem doar răul. deşelat de gigantic ce era. jur că am încercat . s-a rostogolit afară. mai degrabă ne dăm seama de cât de puţin durează lucrurile bune. Dar asta-i greu de înţeles. altfel ar fi provocat o surpare. Urlând: 38 . dar adevărurile trebuie spuse: avea zâmbetul cel mai urât pe care l-am văzut vreodată în viaţă. Făcută-i lumea-ntreagă din schimbare Şi zilnic are-o nouă însuşire. nu e grav. Ca pentru a-mi da dreptate. Ar fi trebuit să fiu mulţumit. bătând cu lăboaiele în pământ. voinţă.— Te înşeli. avem o vedere periferică. La fel şi tot ce e rău. Veneau să mă salveze! De ce nu eram mulţumit? Capul meu n-a avut timp să-i comunice gurii ceea ce Anibalector trebuia să ştie. jur că am înţeles chiar în clipa aceea. învăţasem să nu mă mai tem. fire. cu timpul. nu-i aşa? În ziua când totul s-a sfârşit. Când suntem prost dispuşi. o bucată de stalactită sa fărâmat în bucăţi chiar lângă mine. a bombănit. — Dar nu aşa cum ai tu nevoie. cu un zâmbet imbecil pe botul lui grotesc de care eu. jur că am încercat să-l avertizez.. Probabil că intenţia lor era doar să se enerveze unul pe altul. adulmeca aerul parcă beat. Până la urmă. Acum chiar îmi plăcea. parcă cherchelit.cel puţin în capul meu. am protestat. din nu ştiu ce motiv stupid. şi nici furios nu părea. Părinţii mei erau destul de enervanţi cu mine! Anibalector şi-a dezvelit dinţii. Din fericire. ieşit din minţi. ruşinos de încremenit văzându-l cum coboară dealul. ca si orice înjghebare.

Când sistemul meu nervos a reuşit să le comande picioarelor să pornească în fugă. se cufundă şi mai mult în capcană. Anibalector sucombă. slab. ca să ştiu ce i se pregătea. ca o pasăre hipnotizată de un şarpe boa. au ţâşnit harpoanele îmbibate cu curara. cu o torţăîn mână. Sigur. în loc să fugă. înfăţişarea mea. — Nu eşti bucuros. doar ieşit din minţi. Am venit să te salvăm. Anibalector rămâne mai întâi zăpăcit. musule? s-a mirat contramaistrul. Anibalector aproape că nu-şi simte carnea rănită şi. Ce-aş fi putut face. pe plajă. Contramaistrul a fost cel care m-a văzut primul: — Iacătă-l pe mus! Eşti în viaţă? Iar Keequog: — În viaţă? Se vede imediat că-i os tare! Eu n-arn spus nimic. Nici nu mi-am dat osteneala să le explic că n-aveam nevoie să fiu salvat. Învăţasem şi că nu întotdeauna cuvintele sunt cel mai bun instrument pentru a ne face înţeleşi de cei din jur. cu tot corpul tatuat cu poveşti scrise în peste cincisprezece limbi.— Cărţi! Cărţi proaspete! E-hei. cărţi proaspete! Anibalector înainta singur spre cursă. Keequog surâde crud. parcă rănit de moarte: hrana după care jinduia cel mai mult distrusă în faţa ochilor săi? Cum? De ce? La un semn al căpitanului. era prea târziu ca să-l mai avertizez.probabil un cerc de vreo douăzeci de metri în diametru -. Trist. învăţasem de la Anibalector dragostea de cărţi şi de cuvânt. Dar mai puţin impresionantă decât a lui Anibalector întins pe jos. pe urmă îngrozit şi. La sfârşit. 39 . în fine. Trebuia să fie o stranie privelişte. oricum? Cum aş fi putut împiedica acel animal uriaş să cadă în capcana întinsă de camarazii mei? Fapt e că nu era nevoie să fiu acolo jos. murdar. Câţiva dintre marinari se fotografiau cocoţaţi pe pieptul lui. Keequog cu torsul dezgolit. încercând să salveze puţinele cărţi care nu fuseseră încă mistuite de flăcări. în vârful unei enorme grămezi de cărţi . acoperit doar cu o tanga. fără măcar să fi înţeles ce i se întâmplase. apropiind torţa de cărţile de la picioarele lui. Anibalector înaintează.

Întoarcerea 40 .

41 .

La întoarcere. feluci şi traulere împodobite cu banderole colorate. O fanfară.rachete. salve de tun trase de pe vechiul fort al debarcaderului. tot oraşul era pe chei în aşteptarea noastră. 42 . câte şi mai câte.

Tata şi mama păreau diferiţi. cealaltă mână sprijinindu-şi-o pe umărul meu. am murmurat. La fel de instalat. M-am uitat la ei. cum se obişnuieşte cu un fiu adoptiv. a completat tata.. Tractoare. dragoste şi tandreţe... dar şi . — Ne-am împăcat. mă simţeam mai crescut. m-am trezit eu gândind. O fată cu ochi căprui mi-a zâmbit şi.poate chiar l-ar fi scuipat. chiar să fi vrut.mai crescuţi. căpitanul.. sărăcuţule. pentru tine suntem gata să mai facem o încercare. Iar tata: — La urma urmelor. când Anibalector. dar cu mâinile îşi frământa mânerul poşetei. În aşteptarea mea. Iar mama: — Da. trasă de două duzini de perechi de boi.În mulţime. Aici. fiule! M-am prefăcut surprins: — A? Vorbiţi iar unul cu altul? Mama zâmbea cu buzele. cel puţin. excavatoare şi sute de oameni lucrau de câteva zile. contramaistrul şi Keequog au înţeles despre cine era vorba şi. şi unde avea să rămână instalat. să nu te lăsăm singur. Ori poate era impresia mea. dat fiind că eu. s-au dus la recepţia de la palatul regal. ca să construiască o aripă specială în grădina zoologică. Mi-am învârtit limba în gură: — Să fim din nou o familie? Ca să-mi daţi dragoste şi tandreţe? 43 . căutând fără succes să se folosească de statură ca să se strecoare printre gărzile regale. îmi pare bine pentru voi. fiule. mascându-şi mersul printr-un necontenit salut cu pălăria. leşinat. „fascinanţii hai-hui”. a fost ridicat cu ajutorul unor macarale pe o megacăruţă construită special în acest scop. Până şi exoticul Keequog era salutat cu admiraţie şi entuziasm de persoane care.dacă nu mă înşel. Am dori mult ca. mai bătrâni. în altă ocazie l-ar fi dispreţuit şi şi-ar fi bătut joc de el . ca gâtul unui spânzurat pe eşafod. n-aş mai fi putut să mă întorc la vechea gaşcă. În filmele poliţiste există poliţaiul bun şi poliţaiul rău. nu ştiu de ce. — Hei.cum să spun? . i-am zărit pe Gineto şi pe ceilalţi şmecheri făcându-mi semn surescitaţi cu toţii.. cu un salut din cap. mi-am amintit de un fado în care exista o rimă oarecare pentru „ochi căprui” . da. dar. probabil. Dar era acelaşi lucru. făceau amândoi pe poliţaiul bun. Căpitanul se forţa să umble fără cârjă. Iar mama: — Ca să-ţi oferim un cămin. dar putea să fie şi „încântări hai-hui”. Când ne-am apropiat. într-o zonă acum departe de mulţime. se aflau două persoane. o familie. — Şi am vrea să te întorci şi tu acasă. cu o groapă de o asemenea adâncime că nici Anibalector n-ar fi reuşit să sară de acolo. Taică-tău s-a întors acasă. 24 din 24.. Uralele au tăcut doar câteva momente. Chiar aşa. — A.

au spus la unison. că-şi împlinise visul . Anibalector şi-a revenit încet din curara. Nu-s prea multe de spus. Chiar şi aşa. de când a fost vânat pe insula lui. Mut. Da. Am fost rece.acum. când grădina zoologică era gata să se închidă. goi. Aproape că-mi venea să-i zgâlţâi de umeri pe cei doi neghiobi. Nici să nu vă gândiţi. deşi eu ştiam adevărul. O veste bună pentru persoanele forte: un gras are mai multe şanse să supravieţuiască muşcăturii unui şarpe mamba sau unei tarantule decât cel mai elegant dintre slăbănogi. Ce pot susţine în apărarea mea? Am cunoscut o fată şi. Eu îi duceam cărţi noi. Nu va trece mult şi reproşurile reciproce o să înlocuiască lacrimile şi aerul îndoliat. lăsându-l pe tata cu faţa căzută şi pe mama lăcrimând. vă rog. Anibalector refuza să vorbească în public. cum cere legea: — Regret. a spus tata. ştiu bine. am început să-mi răresc vizitele. Anibalector n-a mai deschis niciodată gura.. inclusiv pe lângă echipajul corăbiei. el. am înţeles. — Ascultaţi.. încruntat. Pe urmă. Tristul adevăr e că. Dar Anibalector era melancolic. Şi am plecat. Nici măcar ca să-mi vorbească mie. Aici căpitanul avea dreptate: enorma lui masă musculară asimilase bine otrava.. — Ce părere ai? a spus mama. Vreţi să fiţi din nou împreună? Perfect. nimic. chiar şi pentru că mă făcuse să trec drept mincinos. din nefericire.. Nici căpitanului nu-i era bine. 44 . trebuie să mă ocup de Anibalector. căpitanul şchiopăta mai tare ca altădată. ceea ce la început mă întrista şi ofensa. iar eu.) — O să mai facem o încercare.Mi-am luat un aer sceptic: — Şi credeţi că asta o să meargă? — Da. îndepărtându-se. fără prea multă convingere.. Eu. aproape ascunşi în faţa hirsută. (Doar că. Odată. de cele mai multe ori. Puteam să jur că. Omul are tendinţa să-şi vadă părinţii mai înţelepţi şi cu experienţă. — Fiule. vă rog. nu-i aşa? Anibalector nu mă dojenea. dar. eu trebuia să fiu mai atent.. m-am întâlnit cu vânătorul şi prada. şi asta-i adevărat. încât aproape că m-am întrebat care dintre ei era prizonierul. dar acum regretele nu servesc la nimic. ambii atât de melancolici. abia dacă fac umbră pe suprafaţa fermă (şi aparent mai sigură) a pământului.se cheamă adolescenţă greşeala mea. iar el scotea un zâmbet vag. nu le purtam eu lor de grijă. În plus. dar ştiam că nu-i e bine. cu ochii lipsiţi de strălucire. Fusese primit de regină şi numit amiral-şef al corăbiilor regatului (gloria la care visase dintotdeauna) şi i se mai oferise şi o proprietate în Azeitão.îşi pierduse o mare parte din raţiunea de a trăi. Păreau să poarte o conversaţie intimă. Oricât s-ar fi forţat gloata vizitatorilor să-l provoace. Creşteţi şi voi. nu mă folosiţi pe nune ca pretext. şi nici n-a fost o greşeală atât de gravă . dar avea aerul că . eu am crescut.

le-am bătut la uşa gheretei. Face parte din situaţie. conform legii. chiar dacă aş fi. cartofi prăjiţi. El s-a sprijinit pe unul din coatele lui imense: — Chiar aşa? Acum îi atrăsesem atenţia. Deşi groapa era adâncă. doar ca să nu decepţioneze cu totul pe cine voia să vadă maimuţa uriaşă care. În acest punct al povestirii ajungem la partea pe care o cunoaşte toată lumea: eu am fost cel care l-a eliberat pe Anibalector. În calitate de îngrijitor semioficial al lui Anibalector. M-am gândit că. Gărzile regale m-au salutat când. aşa cum un papagal mimează vocea umană. nimeni nu poate să fie osândit de două ori pentru aceeaşi crimă. Şi stătea în colţul lui. uşor curios: — De ce-ai venit aici. cu o sticlă de rachiu. Copiii îi aruncau migdale. L-am strigat din nou. L-am strigat. răsfoind o carte fără mult entuziasm. băieţel? — Să te eliberez. Nu s-a mişcat. E important! În cele din urmă. poză pentru fotograf. pahare de plastic pe jumătate goale cu răcoritoare carbogazoase şi pline de zahăr. poseda capacitatea de a maimuţări o fiinţă omenească citind o carte. şi se prefăcea că doarme. Cu Anibalector însă era altfel: lui nu-i plăcea deloc. — Şi cum ai să faci asta. aproape indiferent. dacă aş reuşi s-o pun în 45 . dar la ce bun? Am fost deja condamnat şi. dacă se poate şti? — E acolo o macara. Oamenii veneau să-l vadă pe Anibalector şi-i lansau versuri ca să-l provoace. Aş putea să neg. Anibalector a întrebat. — Haide. eu încă îmi execut prima pedeapsă . mai tare. Eu eram aproape ceea ce se obişnuieşte să se numească o figură publică. dar el nu era dispus să stea de vorbă cu ei. Nu mi-a fost greu să intru noaptea în grădina zoologică. ştiind că la ora aceea nimeni nu l-ar fi auzit. Nici măcar nu mai citea. mă bucuram de câteva privilegii speciale.şi mai am vreo câţiva ani buni. Mut şi liniştit. cântece sfidătoare. chiar dacă mi-era greu să-i explic cuiva. drept măsură de siguranţămai era si prins în lanţuri. Omul se preface că-i place libertatea. se culca pe-o parte. spunând că uitasem să-i comunic ceva important lui Anibalector. atât de ascuns în umbră pe cât îi permitea volumul. Când gălăgia devenea insuportabilă. dar vorbeşte cu mine. dar chiar deloc. Iar eu ştiam de ce. să trăiască în captivitate. Anibalector zăcea culcat printre cărţi neatinse şi coji de migdale. dar de cele mai multe ori astea-s doar fiţe. Anibalector părea să-şi fi pierdut interesul pentru orice. ştiu că eşti supărat.Anibalector era singur. ceea ce le-a stârnit hohote de râs. Şi. Lua cărţile cu un soi de dispreţ descurajat. iar o figură publică trebuie să fie întotdeauna gata să dea socoteală.

s-a declanşat balamucul. 46 . Mulţi şi-au spus că se înecase. Tu te-ai fi putut elibera până acum. Anibalector a dat din cap. Eu de asemenea. îmi lipsea un prieten. — Ştiu că nu poţi. Doar ca să ieşi din groapă. Şi-a masat încheieturile...am lăsat ochii în jos . mai multe maşini s-au ciocnit între ele . aceea a daunelormaterialeprovocate. a sărit afară din groapă şi a aterizat lângă mine.. înainte ca avioanele de vânătoare să fi putut ajunge. Anibalector se cufundase deja în apele întunecoase. Era prima dată că-mi spunea bărbăţel. am putut plânge despărţirea mea de Anibalector. în clipa aceea. Dacă n-aş fi fost deja un bărbăţel.şi de aceea... a întrebat: — Şi. . iar eu m-am gândit: iată unul care nu se plânge de frig când i se scot cătuşele. Pe urmă. tu te-ai putea agăţa de ea. După o pauză. de teamă să nu producă mai multe stricăciuni podului decât lui Anibalector. ca să înceteze să ne mai pisălogească. deja înconjurată de tancuri şi soldaţi şi rachete sol-aer. vii cu mine? — Eu.. a trebuit să străbatem jumătate din oraş şi toată lumea a intrat în panică... dar au încetat imediat. dar el era deja departe. şi asta a fost cea mai rea dintre acuzaţii.funcţiune. Anibalector a acceptat: — Atunci e-n regulă. Dar dacă rămâi o să ai probleme. Mi s-a pus un nod în gât. pentru că m-ai eliberat.. Dar trebuie să încercăm. — Eşti sigur? — S-sunt.. Anibalector.. abia după mulţi ani. Şi nu părea ceva jignitor sau ironic.. — Adio. orice s-ar întâmpla. Dar el şia asumat vinovăţia. Au tras o primă salvă. stupefiat. Anibalector m-a lăsat jos: — De-aici înainte nu mai poţi veni cu mine.. bineînţeles. A fost chemată aviaţia. ceea ce am luat drept aprobare. Până la poartă a mers totul bine. am ajuns la gura fluviului. Anibalector a sărit peste pod. Ca să fugim. nu-l voi mai revedea. dacă reuşesc. n-aş fi putut.nu pot. Deşi era noapte şi traficul mai puţin intens. Abia mult mai târziu am înţeles ce stupidă e zicala „Un bărbat nu plânge” .nu că în oraş autovehiculele ar fi avut nevoie de ajutorul lui Anibalector ca să se facă praf într-un vesel unison. Cu atât mai bine. am murmurat. — Tu.. bărbăţelule. — Nu. am murmurat. şi-a smuls lanţurile. Şi. Până la urmă.. Ştiam că. — Şi crezi că o singură macara îmi suportă greutatea? Mi-am muşcat buzele: — Nu. — Nu contează. care aproape că a nimerit în tablierul central. dar. monstrule. aproape fără efort. A scos un răget feroce când tancurile şiau potrivit tunurile. a spus el. nu ştiu. Nimic nu-i mai bun decât ca inamicii noştri să ne creadă morţi. aş fi început să plâng.

aşa cum se întâmplă totdeauna. Au făcut până şi filme pe acest subiect. nu trebuie toţi să ne hrănim cu ceva? — Şi că folosea pielea de om ca să-şi lege cărţile. a fost vorba de nişte influenţe nefaste. Căpitanul mi-a întors spatele şi nu mi-a mai spus nici un cuvânt. foarte ţeapăn. — Poate. în plus. Anibalector a fost din fericire întotdeauna mult deasupra opiniei celorlalţi. Nu ştiu. umbla prin bâlciul de pe chei cu o bandă de găinari de cel mai rău soi. nu era vina mea.. şi că trebuie judecată crima (nu vârsta făptaşului). mi-aş dori să le fac şi eu unor nemernici. Ce pot să spun? Am fost arestat şi acuzat de trădarea patriei-mame. pentru că eu nu mai eram minor. — El nu-i un monstru. Chiar dacă încă păream aşa după corp şi 47 .Căpitanul m-a vizitat în celulă.. Şi. Dar. Şi ceva mai multe îndoieli. Doar că-i plăcea mult să citească. Cel mai şocant e că l-au transformat pe înţeleptul şi bunul Anibalector într-un animal stupid cu părul hirsut care sare peste clădiri încercând să prindă avioane ca şi cum ar prinde muşte. Dar trăim într-o epocă în care asta face din el un monstru. profitând de breşă. au transformat totul într-o minciună gogonată. Din fericire. Căpitanul a intervenit pentru mine. — Dar faptul că devora oameni? — Păi. din acel moment. La fel ca pe Anibalector. O legătură bună le poate face să dureze mai mult timp. Asta-i doar ceva ridicol. Ceea ce. Doar Anibalector şi cu mine ştiam că dezbaterea era lipsită de sens. cum am văzut acolo în grota lui? Am ridicat din umeri: — Cărţile sunt nişte fiinţe fragile. Doar că-i place mult să citească. Alţii au ripostat că şi minorii pot comite crime oribile. am insistat. În vremurile lui bune. Cel mai rău n-a fost că m-au înlocuit cu o blondină de care se îndrăgosteşte Anibalector. prefăcându-se a nu fi observat trecerea mea bruscă de la imperfect la prezent.. am rămas cu impresia că poate şi el. a spus căpitanul.. Unii m-au apărat: că eram minor. onorată Curte. se mulţumea să-i devoreze pe cei care-l denigrau şi să se scobească în dinţi cu oasele lor. mărturisesc. Căpitanul a părut interesat: — Nu era? — Nu. doar că. Nu era un monstru.. avea ceva mai puţine certitudini. a spus căpitanul. — De ce l-ai ajutat pe Anibalector să scape? — A fost o greşeală să-l prindeţi. în timp ce se îndepărta. sunt aici ca să restabilesc adevărul. nu l-am mai revăzut niciodată. ca pentru a-şi masca şchiopătatul (şchiopătat despre care eu învăţasem că era esenţa spiritului său). — Hm.

. Latura bună e că în felul acesta nu sunt foarte agitaţi. E ceva foarte frustrant. mă duc să-i vizitez pe elevi în cuştile lor. dimpotrivă.. exemplară. expuşi la artroze.. ici şi colo. sunt invitat să mă duc prin şcoli sau biblioteci. dar n-avea nimic de mâncare. oricum mai ocupă câteva rânduri: a fost odată un călugăr căruia îi era tare foame. să fiu zvârlit în carcera cea mai îndepărtată şi să se arunce cheia. bineînţeles. fiindcă şcolile nu au bani ca să aducă scriitori. Enervant e că doar rareori sunt plătit. S-a găsit un termen mediu: nu sunt chiar prizonier. cu persoane care au astăzi vârsta pe care o aveam eu când am plecat în aventură. o povestesc imediat. şi scriem. lansez provocări. îmi plimb ochii peste feţele din jur. pe deasupra. fac clovnerii. şi scriem . Când au chef încă mai oferă câte o masă de prânz . a luat o piatră de pe jos şi s-a dus din poartă în poartă. aşa că mă duc pe gratis. cerând cu împrumut o oală. ce spaimă! E o activitate obositoare. într-o libertate aparentă. urcat pe corabia mea Catrineta de Amorul Culturii şi al altor şmecherii înrudite. fundul ni se înmoaie de atâta stat jos. când am dispoziţie pentru aşa ceva. cum să spun. miraje.. sau latent. La sfârşit avea o supă nemaipomenită. Ocazional. Vai. o frunză de varză. În miniatură. poveştile sunt mai mult sau mai puţin toate aşa: cu o piatră încep şi la o piatră se vor întoarce. mi se pare că văd un Anibalector.. spun anecdote. Şi pe urmă. chiar nu-mi displace. un cârnăcior. 48 . feţele voastre şi. şi scriem. E ca şi cum astăzi grădinile zoologice ar fi invers. dar voi îndeplini o formă de serviciu civic pe tot restul vieţii. dacă nu sunt adaptate pentru cinema sau televiziune. Pentru cine nu cunoaşte legenda. luând împrumut. o lingură. nu mai eram minor după cap şi nici după inimă.. Le vorbesc despre istorii de-ale mele sau de-ale altora. hipernutritivă. de tip safarirezervaţie: eu sunt cel care. dar. citesc povestiri şi poeme . alţii.istorii pe care. Este deci momentul să aşez o piatră pe subiect. mă trezesc descoperind că se cheltuiesc cu nişte nepoftiţi banii pe care juraseră că nu-i au ca să ne plătească pe noi.. un cartofior. şi. în faţa hârtiei albe sau a calculatorului gri. un fir de pătrunjel. soartă pe care n-o doresc nici celui mai mare duşman. ca acum. deoarece masa în onoarea noastră (mereu în onoarea noastră. o povestesc.şi. în general...calendar. Drept pedeapsă m-au obligat să fiu scriitor. câteodată. preparată doar pornind de la o piatră.) se transformă rapid într-un banchet pentru (cel puţin) o jumătate de duzină de comeseni. şi scriem. Mă simt de atâtea ori ca piatra din supa de piatră. În fine. E mai rău decât închisoarea pe viaţă! Ne petrecem timpul aşezaţi la o masă. mărturisesc.. o ceapă. cereau clemenţă. nu le citeşte aproape nimeni. deşi rareori cu efectul dorit. vă spun eu. e o veselie. am. Găsesc că-i mişto să am contacte cu voi. Multe voci au cerut o pedeapsă grea.şi. Atunci.

King Kong (1932) de Marion C. Dune (1985) e un cântec al grupului GNR. Vânarea lui Snark (1876) există într-adevăr. Printre altele. după câte se spune. dar se numeşte Adamastor. În Cântul V din Lusiada există o „stâncă ce vorbeşte”. 49 . drept care . unele asemănări cu povestirea asta. e mai cunoscut prin adaptarea sa la cinema şi are. printre care Tăcerea mieilor (1988). cu text de Rui Reininho. să convenim) şi este o carte de Lewis Carroll. Dinossauro Excelentissimo (1972) de Jose Cardoso Pires şi O Malhadinhas (1922) de Aquilino Ribeiro. Un anume dr. Poemul vizual de la pagina 60 este de Ana Hatherly şi face parte din foarte frumoasa A Reinvenção da Leitura (1975). Esteiros (1941) e de Soeiro Pereira Gomes. O labirintodonte (1970) este un poem şi o carte de Alberto Pimenta.spre marele meu regret . apare acolo un vânător de balene cu harponul numit Queequeg. Hannibal Lecter este protagonistul a trei romane de Thomas Harris. chiar dacă nu sunt probe despre existenţa lui Snark (şi nici despre inexistenţa lui. creatorii săi de carte şi film au murit. Urmează câteva dintre cele mai neruşinate referinţe: Moby Dick (1851) de Hermann Melville.nu-i pot da în judecată. Aventurile lui Ionică-fărăFrică de José Gomes Ferreira.Bibliografie şi teme înrudite Ţesătura acestei cuverturi de detalii se intersectează (întâmplător sau intenţionat) cu alte ţesături. Din păcate. care a scris şi Alice în Ţara Minunilor. Cooper.