P. 1
MICROBIOLOGIE,Lucrari Practice, Arad

MICROBIOLOGIE,Lucrari Practice, Arad

|Views: 386|Likes:
Published by Maria Blaga

More info:

Published by: Maria Blaga on May 22, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/19/2013

pdf

text

original

Sections

  • STERILIZAREA
  • I. CĂLDURA
  • Sterilizarea prin căldură umedă 1. Fierberea în apă la 1000
  • III.Sterilizarea prin filtrare
  • AGENŢII CHIMICI ANTIMICROBIENI DEZINFECTANTE ŞI ANTISEPTICE
  • Mijloace specifice de sterilizare în stomatologie
  • Mijloace specifice de dezinfecţie în stomatologie
  • Recoltarea sângelui pentru examenul bacteriologic
  • Recoltarea urinii pentru urocultură
  • I. BETA- LACTAMICE:
  • NOŢIUNI GENERALE DESPRE IMUNITATE
  • AGLUTINAREA
  • Weil - Felix Aglutinare
  • Kudicke- Steuer Aglutinare
  • REACŢIA DE PRECIPITARE
  • Teste de precipitare cantitative
  • REACŢIA DE FIXARE A COMPLEMENTULUI
  • TESTUL E.L.I.S.A.( enzyme-linked immunosorbent assays)
  • FAMILIA MICROCOCCACEAE
  • GENUL STAPHYLOCOCCUS
  • FAMILIA STREPTOCOCCACEAE
  • S. pyogenes ( β- hemolitic de grup A)
  • Streptococcus pneumoniae
  • FAMILIA NEISSERIACEAE GENUL NEISSERIA
  • BACILI AEROBI SPORULAŢI
  • Bacillus anthracis ( bacilul cărbunos)
  • FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
  • BACTERIILE ANAEROBE STRICTE
  • Morfologie
  • Patogenitate
  • Principalele localizări la om Candidoze Mucoase
  • Candidoze cutanate, unghiale
  • Septicemia candidozică
  • Candidoze viscerale

UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIS FACULTATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE ŞI MEDICINĂ DENTARĂ

MICROBIOLOGIE

CAIET DE LUCRĂRI PRACTICE

PROF.DR. SAŞCĂ CONSTANTIN

ASIST.UNIV. Dr. ŢĂREAN ADRIANA

1

STERILIZAREA

Noţiunea de steril semnifică lipsa totală a oricărei forme de viaţă de pe suprafaţa şi din interiorul obiectelor, a substanţelor lichide şi/ sau solide. Sterilizarea constă deci, în totalitatea mijloacelor ce duc la distrugerea sau îndepărtarea completă a microorgasnismelor (bacterii în rmă vegetativă sau spori, fungi, protozoare, virusuri). Metodele de sterilizare sunt: - prin agenţi fizici: 1. căldura uscată şi căldura umedă; 2. radiaţiile; 3. filtrarea; 4. ultrasunetele - agenţi chimici: 1. oxid de etilen 2. β- propilolactona 3. glutaraldehida 4. formaldehida AGENŢII FIZICI FOLOSIŢI ÎN STERILIZARE I. CĂLDURA Bacteriile în forma lor vegetativă, cât şi sporii bacterieni şi virusurile sunt distruse prin căldură, prin carbonizarea şi coagularea proteinelor.Durata sterilizării depinde de temperatură, presiune, umiditatea mediului în care are loc sterilizarea, precum şi de performanţa aparatului utilizat. Sterilizarea prin căldură uscată. 1. Flambarea constă în trecerea obiectelor direct prin flacără; este o metodă de sterilizare specifică laboratorului de microbiologie, utilizată pentru: - ansa de platină ( bacteriologică), care se încălzeşte până la incandescenţă, când se atinge 0 temperatura de 3200 C; operaţiunea se efectuează înainte şi după orice manoperă efectuată cu ansa; manevra trebuie efectuată cu grijă, deoarece materialul infecţios încărcat pe ansa bacteriologică, sub influenţa căldurii poate să fiarbă şi să împrăştie particole în mediu, periclitând atât personalul din laborator cât şi mediile de cultură care se pot astfel contamina. Acest risc se poate reduce foarte mult, dacă flambarea se realizează în interiorul unui cilindru metalic încălzit electric. - gâtul baloanelor şi eprubetelor înainte de deschidere şi după închidere; - suprafaţa externă a capetelor pipetelor Pasteur; - fiolele cu produse liofilizate, după deschidere şi înainte de solvirea conţinutului; Stropirea cu alcool şi aprinderea unor instrumente de mică chirurgie, ace de seringă, etc. este o metodă incorectă, care nu se recomandă nici în situaţii de urgenţă. 0 2. Sterilizarea prin căldură uscată în cuptorul Poupinel se realizează la 18o C şi durează o oră. Prin acest procedeu se sterilizează: sticlăria de laborator, instrumente chirurgicale metalice, seringi de tip Luer, instrumente stomatologice cum sunt: oglinzi stomatologice, sonde, pense, excavatoare, ace (de nerv, Kerr, Hedstrom, Lentullo), matricea şi portmatricea, pietre de şlefuit, freze dentare, linguri metalice pentru amprentare, apăsătoare de limbă, instrumentarul pentru extracţie, depărtătoare,etc.

2

- înainte de a fi introduse în cuptorul Poupinel, întreg instrumentarul se spală cu apă şi detergenţi, se clăteşte bine, se usucă şi se ambalează; sticlăria de laborator va fi împachetată în hârtie albă, individual sau grupată.Eprubetele, baloanele, cilindrii se astupă cu dopuri şi se acoperă cu capişoane de hârtie legată cu sfoară;înainte de ambalare, pipetele se astupă cu dopuri de vată la partea unde se aspiră, pentru a preveni atât aspirarea produsului cât şi contaminarea acestuia cu flora bucală a persoanei care lucrează.Instrumentarul stomatologic se sterilizează în cutii metalice speciale, închise. - nu se sterilizează la Poupinel: seringi cu armătură metalică, filtre bacteriologice, obiecte din cauciuc, piele, blană şi materiale plastice. Controlul sterilizării: hârtia de ambalaj iniţial albă, trebuie să fie îngălbenită la sfârşitul 0 sterilizării. Dacă a rămas albă, înseamnă că nu s-a atins temperatura de 180 C, iar dacă este carbonizată se va rupe în timpul manipulării obiectelor care au fost ambalate, compromiţând asfel sterilizarea.Un alt test constă în introducerea în cuptor a unor zaharuri cu punct de 0 caramelizare cunoscut, în jur de 180 C. 3. Incinerarea este utilizată pentru sterilizarea materialului infecţios din laborator, înainte de aruncare, de exemplu tampoane de vată, bureţi, produse patologice, cuştile animalelor de laborator infectate. Sterilizarea prin căldură umedă. 0 1. Fierberea în apă la 100 C, timp de 30 de minute,distruge formele vegetative ale bacteriilor şi virusurile, dar nu şi sporii, care ar necesita un timp mai îndelungat, de 4-5 ore. - prin fierbere se pot steriliza: lenjeria şi vesela bolnavilor, şi profilactic, în epidemii, se fierb apa, fructele, legumele, laptele. Deoarece prin fierbere sporii nu sunt distruşi, această metodă este improprie şi nu se recomandă pentru sterilizarea instrumentarului chirurgical şi/ sau stomatologic. 0 2. Autoclavarea utilizează vapori de apă sub presiune, la 120 C, timp de 30 de minute, şi este considerată metoda cea mai practică de sterilizare prin căldură umedă. Autoclavul este un cazan metalic, cilindric, cu pereţi dubli, rezistenţi la presiune ridicată, prevăzut cu un sistem de închidere care asigură etanşeitatea, manometru, robinet de eliminare a aerului şi o supapă de siguranţă care se deschide când presiunea din aparat depăşeşte valorile de siguranţă. În interior, autoclavul prezintă un suport pentru obiectele de sterilizat şi un tub de nivel care indică nivelul apei. La autoclav se pot steriliza: întregul instrumentar metalic chirurgical şi stomatologic, medii de cultură, seringi de sticlă cu armătură metalică, obiecte din cauciuc (sonde), materialul infecţios provenit de la bolnavi şi produsele patologice ale acestora, recoltate pentru analize de laborator, casolete de vată, pansamente, halatele personalului. - nu se sterilizează : medii de cultură albuminoase şi zaharoase, obiecte din plastic, piele, blană. Controlul sterilizării: - teste chimice bazate pe utilizarea unor substanţe chimice cu punct de fuziune cunoscut, care se înfiolează împreună cu un colorant şi se introduc în autoclav odată cu materialul de sterilizat. - teste bacteriologice: se introduc în eprubete închise cu dop, fire de bumbac sau mătase înmuiate într-o cultură sporulată (b. subtilis) şi se sterilizează în autoclav. După sterilizare, se însămânţează în bulion şi se urmăreşte dacă bulionul rămâne steril. 1. Pasteurizarea este o metodă de sterilizare imperfectă, deoarece nu distruge decât formele vegetative ale bacteriilor, are însă avantajul păstrării vitaminelor în produsele alimentare. Este folosită pentru lichide cum sunt laptele, berea, vinul, sucurile de fructe, şi se 0 realizează la diferite temperaturi, sub 100 C, cu durata variabilă. În funcţie de aceşti doi factori (temperatura şi durata), deosebim următoarele tipuri de pasteurizare:

3

joasă la 60 - 65 C, o oră; 0 0 medie la 70 - 75 C, 20 de minute; 00 înaltă la 85 90 C, cîteva secunde; Ultrapasteurizarea constă în injectarea de vapori supraîncălziţi direct în lichidul de 0 sterilizat, menţinut sub presiune şi supus unei curgeri turbulente la 150 C , câteva secunde. 2. Tyndalizarea constă în încălzirea repetată, timp de 3 zile, câte 1-2 ore, la 0 0 temperatura de 56 - 90 C, a unor medii albuminoase sau vaccinuri, care nu suportă alt tratament termic pentru sterilizare. Sterilizarea prin radiaţii. 1. Radiaţiile ultraviolete (neionizante) sunt emise de lămpi bactericide cu lungimea de undă de 3537A.Prin această metodă sunt distruse bacteriile, virusurile, ciupercile în câteva minute şi sporii bacterieni în câteva ore.Aceste radiaţii sterilizează aerul şi suprafeţele netede şi curate; - sunt utilizate pentru sterilizarea aerului în laboratoare de microbiologie, în institute de cercetare , boxe pentru nou-născuţi, săli chirurgicale. 2. Radiaţiile ionizante gamma şi razele X au avantajul penetrării, fiind astfel utilizabile pentru sterilizarea unor produse preambalate. Radiaţiile gamma sunt emise spontan de Co radioactiv şi sunt mai puţin costisitoare decât razele X; realizează o sterilizare completă, fără a altera materialul de sterilizat. Sunt larg folosite pentru sterilizarea produselor alimentare preambalate şi a unor echipamente medicale. Sterilizarea prin filtrare. Filtrarea constă în trecerea lichidului de sterilizat printr-o substanţă poroasă care reţine bacteriile, când porii sunt de ordinul micronilor, sau chiar şi virusurile, în cazul membranelor de colodiu, de unică folosinţă, cu pori de ordinul 0,01µm. Filtrarea sterilizantă se foloseşte pentru lichide alterabile sub acţiunea căldurii.După natura substanţei poroase, filtrele pot fi: - filtre Seitz din azbest şi fibre de celuloză cu pori de diferite dimensiuni; filtrarea se poate efectua cu presiune pozitivă sau cu presiune negativă, prin racordare la o pompă de vid, şi sunt cele mai utilizate filtre în laboratorul de microbiologie. - filtre de sticlă Jena; - filtre de porţelan Chamberland- Pasteur, rar folosite astăzi. STERILIZAREA CHIMICĂ Sterilizarea prin agenţi chimici este deosebit de utilă pentru echipamente medicale sensibile la căldură, cum ar fi seturile pentru transfuzii de sânge, seringi de plastic, instrumentele pentru cateterizări; se foloseşte de asemenea pentru sterilizarea încăperilor aseptice. 0 Oxidul de etilen lichid la temperaturi sub 10,8 C, devine gazos la temperaturi peste această valoare, şi este foarte inflamabil, chiar şi la concentraţii mici;din acest motiv, se utilizează în amestecuri cu CO2 sau Freon, care sunt gaze neinflamabile. În aceste combinaţii puterea bactericidă a oxidului de etilen este păstrată, fiind omorâte atât formele vegetative cât şi endosporii. Utilizarea efectivă a oxidului de etilen necesită controlul precis al concentraţiei, temperaturii şi umidităţii aerului; în prezent există autoclave moderne care oferă condiţiile optime pentru utilizarea acestui gaz pentru sterilizarea de rutină a echipamentelor medicale şi de laborator; având putere de penetrare foarte bună, se poate aplica la materiale preambalate.Se mai utilizează şi în programele spaţiale, pentru sterilizarea unor componente a navelor spaţiale. III. II.

-

0

0

4

β- propiolactona este bactericidă, sporicidă, fungicidă şi viricidă, dar nu are puterea de penetrare a oxidului de etilen, deşi este activă în concentraţii mult mai mici. Are o arie de utilizare restrânsă din cauza proprietăţii cancerigene şi a penetrabilităţii reduse. Glutaraldehida în soluţie apoasă 2% omoară bacteriile, sporii fungii şi virusurile şi este utilizată pentru sterilizarea echipamentelor urologice, instrumentelor cu lentile, etc. Formaldehida este la temperatura camerei un gaz puternic iritant şi toxic, care polimerizează şi trece în paraformaldehidă solidă. Prin încălzire aceasta trece din nou în starea gazoasă de formaldehidă. În starea gazoasă, formaldehida este folosită pentru sterilizarea unor încăperi închise, are însă o putere de penetrare limitată.

AGENŢII CHIMICI ANTIMICROBIENI. DEZINFECTANTE ŞI ANTISEPTICE Dezinfectantele sunt substanţe chimice capabile să omoare formele vegetative ale bacteriilor patogene, dar nu şi sporii; se utilizează uneori termenul germicid, aproape sinonim cu dezinfectantul, cu deosebirea că se referă atât la microorganismele patogene cât şi la cele nepatogene. Antisepticele sunt substanţe chimice care se aplică de obicei pe tegumente şi împiedică multiplicarea bacteriilor, fie prin omorârea acestora, fie inhibând creşterea şi activitatea metabolică a microorganismelor respective. Condiţiile pe care ar trebui să le îndeplinească un agent chimic „ideal”: - activitate antimicrobiană cu spectru larg, la concentraţii cât mai joase: - solubilitate în apă şi / sau alcool; - stabilitate în timp; - să nu fie toxic; - omogenitate; - să nu fie inactivate în contact cu substanţele organice de pe tegumente; - să fie active la temperatura camerei; - penetrabilitate; - să nu fie corozive; - să aibă proprietăţi deodorizante; - preţ de cost scăzut; Bineînţeles, nici un dezinfectant sau antiseptic cunoscut nu posedă toate aceste calităţi, dar din numărul mare care se găsesc astăzi se va alege cel mai potrivit cu scopul în care urmează a fi folosit. Principalele grupe de dezinfectante şi antiseptice: Fenolul şi compuşii înrudiţi este unul din primii agenţi chimici folosiţi, introdus de J. Lister (1827-1912 ) ca antiseptic aplicat preoperator pe tegumente.În prezent sunt utilizaţi mai mult compuşii înrudiţi, mai puţin toxici, cum sunt lizolul ( podele, pereţi, mobilier din spitale, termometre, etc.) şi hexaclorofena, inclusă în săpunuri, şampoane, deodorante. 0 Compuşii de alcool. Acoolul etilic 70-90 este bactericid şi viricid ,dar nu distruge sporii bacterieni; este utilizat în special ca antiseptic tegumentar. Halogenii. Iodul şi compuşii iodaţi, mai ales sub formă de tinctură de iod, sunt antiseptice tegumentare eficiente, cu un spectru antimicrobian foarte larg, la care se adaugă şi acţiunea sporocidă; iodoformul are proprietăţi asemănătoare, în plus nu

5

Sprayuri cu fenol. principiul activ este iodul 1%. Mijloace specifice de dezinfecţie în stomatologie Instrumentele care urmează a fi sterilizate prin dezinfecţie.căldura uscată . cloramina ) sunt utilizaţi curent pentru dezinfecţia apei potabile. . care realizează sterilizarea în numai 6 minute. unguente profilactic şi în tratamentul unor leziuni tegumentare minore. . tip casetă. la 190 C. . . există astăzi autoclave moderne. în diferite diluţii . în concentraţii relativ mici. . Recoltarea şi transportul produselor patologice 6 . cu durată de aplicare între 10 şi 30 de minute. Detergenţii sub forma săpunurilor şi a detergenţilor anionici şi cationici sunt larg utilizate în dezinfecţie.Există în prezent 6 grupe majore de dezinfectanţi recunoscuţi de ADA( American Dental Association). . timp de 6 minute pentru instrumente neambalate. cu durată de aplicare 10 minute. durata de aplicare între 10-30 minute.Curăţirea cu ultrasunete pare a fi de 16 ori mai eficientă decât curăţirea manuală. cu durata de aplicare 10 minute.pozitiv şi Gramnegativ.Oxidul de etilen. 0 . în diluţie de 1:32. a piscinelor Metalele grele şi compuşii înrudiţi (mercur. timp de 8-10 ore.considerată cea mai eficientă metodă de sterilizare la un preţ de cost scăzut. .Compuşi sintetici pe bază de fenoli. în diferite pudre. din grupa detergenţilor cationici. în curent rapid („rapid flow”).Glutaraldehida sau glutaraldehidă în combinaţie cu alţi compuşi. argint. necesită inroducerea într-o baie de ultrasunete înainte de a fi frecate cu periuţa. . 10 minute. zinc.Vapori chimici. manual.hipocloritul de sodiu. cu acţiune bactericidă asupra germenilor Gram. cupru) sunt folosite ca antiseptice. Clorul şi compuşii înrudiţi (hipoclorit. în aparate tip „chemiclave”. pentru încăperi.autoclavarea. de la 1/5 –1/ 100. Mijloace specifice de sterilizare în stomatologie Se consideră că în stomatologie există patru mijloace de bază eficiente în sterilizare: . Cei mai folosiţi sunt compuşii de amoniu cuaternar.Sprayuri apoase fenolate. pentru frezele şi instrumente de mână din carbon.pătează şi nu irită pielea.(conurile de gutapercă se ţin în soluţia nediluată timp de 1 minut ).Iodoforii. şi 12 minute pentru instrumentarul împachetat. au şi acţiune reziduală.alcool.

sonde. toate instrumentele utilizate pentru recoltare. care va cuprinde următoarele date: . în timp ce lichidul cefalorahidian LCR recoltat într-o meningită. . . diagnosticul prezumptiv. de exemplu. vârsta. iar după 2-3 săptămâni de evoluţie. sângele este steril. acesta variază de la produs la produs. trebuie prelucrat imediat.Trebuie subliniat aici. precum şi recipientele în care se păstrează şi se transportă produsele patologice vor fi sterile.care este metoda de recoltare cea mai corectă. domiciliul sau numărul foii de observaţie şi al salonului de spital.numele şi prenumele pacientului. tampoane faringiene. excreţiile. Principalele indicaţii pentru efectuarea unei hemoculturi. vor fi sterile. sunt: 1. în care se pot găsi microorganismele ce determină îmbolnăviri. precum şi recipientele în care se recoltează.când produsele patologice nu pot fi transportate imediat la laborator.). Vom reda în continuare metodele de recoltare pentru principalele produse patologice: Recoltarea sângelui pentru examenul bacteriologic. . corespunzător momentului în care germenii se află în cantitate maximă în produsul respectiv. pentru 24 de ore.care este cantitatea necesară din fiecare produs.care este produsul patologic ce urmează a fi recoltat. Diagnosticul bacteriologic constă în izolarea şi identificarea bacteriilor din produsele patologice. sau într-o septicemie. Orice produs patologic va fi obligatoriu însoţit de un buletin de analiză. urina poate fi în general păstrată la frigider. de exemplu. data îmbolnăvirii. umorile organismului. materii fecale. . de la punctul de recoltare la laborator.cum trebuie ambalat produsul respectiv pentru a feri de contaminare personalul care îl manipulează. etc. precum şi în funcţie de bacteria ce urmează a fi izolată. urina se recoltează dimineaţa. dacă se poate. trebuie cunoscute şi îndeplinite următoarele condiţii: .care este momentul optim din timpul zilei. deoarece meningococii se autolizează în mediul extern foarte rapid. prin care se poate evita contaminarea din exterior a produsului patologic respectiv. la + 4°C. .indiferent de felul produsului patologic. . că în condiţii normale. în care ar putea fi găsite microorganismele patogene în faza respectivă a bolii. metodele de conservare şi procedura de transport. felul şi provenienţa produsului. apa . sângele pentru hemocultură se recoltează în momentul frisonului. în febra tifoidă. trebuie cunoscute procedeele de conservare ale acestora. iar corectitudinea lui depinde esenţial de respectarea riguroasă a unor reguli privind modul de recoltare al produselor patologice. ducând la un rezultat fals negativ. pentru că în timpul nopţii s-a produs o acumulare mai mare de bacterii. instrumentarul de recoltare (ace pentru puncţie. indicaţii asupra unui eventual tratament cu antibiotice administrat înainte de recoltare. alimentele. .timpul optim în care trebuie să ajungă la laborator pentru a fi prelucrat.Produsele patologice ( probă de laborator sau prelevat biologic) sunt secreţiile. în primele zile se recoltează sânge. data şi ora recoltării. iar cel care efectuează manopera de recoltare va respecta regulile de asepsie şi antisepsie specifice fiecărei proceduri. bacteriemia 7 . Hemocultura reprezintă izolarea în medii de cultură şi identificarea germenilor ce se găsesc în torentul sanguin în timpul bacteriemiilor şi septicemiilor. pentru că acolo vom găsi bacilii tifici în această etapă. seringi.În acest sens. sau măcar în plin puseu febril.astfel. fragmente de organe sau ţesuturi obţinute prin biopsie.

În laborator. diagnosticul direct bacteriologic este dificil. se poate da un rezultat provizoriu negativ. 8 . 6.Înainte de a fi introdus în mediul de cultură.momentul recoltării trebuie să fie în plin puseu febril. după care. corticosteroizi.după recoltare. persoane tarate. .unul din balonaşe conţine mediu pentru aerobi.În cazul în care după 3 zile. toate culturile. continuându-se incubarea şi citirile pentru încă 7-14 zile. unul pentru anaerobi şi unul pentru aerobii care se incubează în atmosferă de CO2. menţionându-se numele şi prenumele bolnavului. subculturile şi frotiurile colorate Gram sunt negative. sau în timpul frisonului. se pot introduce în mediile de cultură unele substanţe cu efect inhibitor asupra antibioticelor respective. cu durata prelungită mai multe zile febră şi frisoane la pacienţi cu: arsuri infectate. la 370. şi se fac citiri zilnice.seringa şi acul pentru puncţia venoasă vor fi sterilizate prin autoclavare sau vor fi de unică folosinţă. . . 5. şi este mai convenabil 2. Recoltarea sângelui pentru examene serologice.Citirile se pot face şi automatizat. în absenţa creşterii microbiene.În unele afecţiuni sau în unele stadii evolutive ale unor boli. prin aparate de tip Bactec. se poate da un rezultat final negativ. care sunt foarte sensibile şi decelează creşterea microbiană mult mai repede. şi orice alte informaţii pe care le solicită laboratorul. deoarece acesta corespunde multiplicării maxime a bacteriilor.septicemia şoc postoperator fără cauză aparentă şoc postoperator după manopere pe tractul genito-urinar stări febrile de cauză necunoscută. se anunţă medicul clinician imediat. sau alimentaţi parenteral. raportul optim sânge/ mediu de cultură este de aproximativ 1/50 – 1/100. vârsta. uzual. se folosesc seringi de 20ml. de aceea manipularea lor se face cu maximum de atenţie. în trei balonaşe cu mediu de cultură. infecţii tisulare rapid progresive. se usucă şi apoi se mai şterg o dată cu alcool 70%. aflate sub tratament cu: antibiotice. Pentru corectitudinea acestui examen bacteriologic.zona puncţiei venoase se izolează cu câmpuri sterile. mediile de cultură însămânţate se introduc la termostat . trebuie respectate următoarele reguli. pentru ca stratul de izolare de la suprafaţa mediului să rămână intact. imunodepresive. în ceea ce priveşte tehnica de recoltare: . 3. 4. în momentul puncţiei. ora. Ca măsură generală de protecţie. toate probele se consideră ca fiind potenţial infecţioase. . balonaşul cu mediu pentru anaerobi nu se va agita. antimetabolice. de obicei recoltându-se în jur de 5-8 ml sânge. plăgi postoperatorii septice.toate recipientele se etichetează. cu un antiseptic de tipul tincturii de iod sau Betadina (povidoneiodine). numărul probei ( care corespunde cu cel înscris în registrul de analize medicale). Rezultate fals pozitive se pot obţine în special datorită contaminării cu germenii tegumentari. pentru a se putea începe tratamentul specific cât mai precoce. data. infecţie urinară.aseptizarea tegumentului unde urmează a se efectua puncţia venoasă se face după spălarea cu apă şi săpun. putând scurta durata tehnicii foarte mult. desfăcute din ambalajul steril la patul bolnavului.Gâtul balonaşelor se curăţă în prealabil cu tinctură de iod. 7. acul se flambează. însămânţarea se va face imediat la patul bolnavului. pacienţi cateterizaţi. şi nu va atinge pereţii interiori ai recipientelor.dacă se ştie că pacientul a urmat tratament antibiotic înainte de recoltare. . În cazul unor culturi pozitive. . şi este indicată folosirea mănuşilor de cauciuc sterile.

.Se utilizează tampoane faringiene sterile.Pacientul va deschide gura larg. se pot folosi şi recoltoare speciale asemănătoare unor eprubete cu capac care le închide ermetic şi care conţin mediul de transport în care se descarcă tamponul faringian cu care s-a efectuat recoltarea. cu capul uşor înclinat spre spate. sau care prezintă aspecte patologice 9 .Urina se poate obţine şi prin sondaj vezical sau prin aspiraţie suprapubiană (direct din vezică). posibil de etiologie bacteriană(cel mai frecvent implicat Streptococcus pyogenes ).infecţiile urinare sunt una dintre cele mai comune infecţii bacteriene. cu o frecvenţă ceva mai mare la femei. Recoltarea urinii pentru urocultură. pacientul nu va mânca. Staphilococcus aureus. pentru transmiterea ascendentă a infecţiei. deoarece în aceasta se concentrează un număr mai mare de germeni. după care se decantează serul.Interpretarea rezultatelor. amigdalele. 1-2 ore.Organele genitale externe se spală cu apă şi săpun şi se clătesc cu ser fiziologic.stabilirea originii focarului de infecţie în scarlatină. . 24 de ore. Pentru diagnosticul infecţiilor respiratorii sunt utile: sputa. bea sau fuma înainte de recoltare. toate vârstele. sistemice. la + 4oC. fără toaleta prealabilă a cavităţii bucale.Trebuie subliniat că orice manevră de sondaj vezical creşte riscul contaminării căilor urinare pe cale ascendentă. sau micotică ( Candida albicans ). prin număr de germeni pe ml de urină. Se recoltează prima urină de dimineaţă. faringite . pentru că urmele de apă de pe pereţii seringii ar putea produce hemoliză . uretră). până la forme grave. şi cu ajutorul tamponului faringian se şterg pereţii posteriori ai faringelui. de la forme asimptomatice. ceea ce numim în mod curent diagnostic serologic sau indirect. rezultatul este dubios şi se repetă proba. .să se cerceteze anticorpii specifici din serul bolnavilor. Indicaţiile cele mai frecvente sunt în cazul infecţiilor aparatului urinar ( rinichi. Neisseria meningitidis.detectarea purtătorilor de Streptococcus pyogenes. secreţiile nazale şi exudatul rinofaringian.Urocultura se exprimă cantitativ. Corynebacterium diphteriae. după care primul jet de urină se aruncă şi se recoltează jetul mijlociu. Tehnică Recoltarea se face dimineaţa.angine.dar aceste metode sunt rezervate situaţiilor când micţiunile spontane nu sunt posibile. introduse în recipiente speciale ( eprubete sterile) care conţin ser fiziologic sau un mediu special de transport. urina fiind un mediu de cultură excelent pentru majoritatea bacteriilor care populează şi infectează tractul urinar.infecţia se produce de obicei pe cale ascendentă. exudatul faringian.Asocierea la bacteriurie a piuriei ( prezenţa puroiului în urină) pledează puternic pentru o infecţie urinară.Sângele se lasă pe masa de lucru la temperatura camerei. cu manifestări variate. Pentru aceasta se recoltează sânge integral cu o seringă sterilă care înainte de recoltare se clăteşte cu ser fiziologic steril. peste 100 000 germeni/ ml indică infecţie urinară. .Tehnica recoltării. de la uretră. afectând.Pe buletinul de analiză care însoţeşte proba se va specifica dacă pacientul a primit tratament antibiotic sau soluţii diuretice înainte de recoltare ( ar putea da rezultate fals negative prin diluarea mare a urinii). Recoltarea exudatului faringian este indicată în următoarele situaţii: . . între 10 000-100 000 germeni/ ml. glomerulonefrită acută (complicaţii poststreptococice). amigdalite . uretere.Se consideră că un număr sub 10 000 germeni / ml nu au semnificaţie patologică. Prelucrarea probelor se face imediat sau urina se poate păstra la frigider. vezică urinară. într-un recipient steril.frecvenţa mai mare la femei a infecţiilor acute se explică prin lungimea mai mică a uretrei. bacteriile provenind din contaminare externă în timpul recoltării. Recoltarea produselor patologice din tractul respirator. reumatism articular acut. . şi toate zonele inflamate. . o condiţie favorizantă în plus.

de prevenire a răspândirii infecţiei. pacienţi propuşi pentru transplante. etc. de etiologie virală. Indicaţii : . Se recoltează scaunul emis spontan.La bolnavii cu tuse uscată. Shigella. implicată în etiologia unor meningite. în scaunul persoanelor aparent sănătoase se pot găsi următoarele microorganisme: Candida albicans. Clostridia. Escherichia coli enteropatogen ( la nou-născuţi) şi stafilococi în cultură pură. este considerată patologică. sau micotică . etc). precum şi contaminarea tamponului cu salivă. coprocultura se efectuează pentru depistarea următorilor agenţi patogeni: Salmonella.Se trimite la laborator şi se prelucrează imediat.a obrajilor. puroi. când este necesară o cantitate mai mare. . Materiile fecale reprezintă produsul patologic cu cea mai mare încărcătură de bacterii. meningococi sau Haemophilus influenzae. se poate stimula secreţia arborelui bronşic prin aerosoli cu soluţii hipertonice încălzite.izolarea de pneumococi. cantitatea necesară fiind în general de 1-3 ml. o coprocultură negativă nu infirmă diagnosticul de infecţie bacteriană. în recipiente sterile. urmat de descărcarea pe mediile de transport. şi care se introduc printr-o narină în nazofaringe.În cazul coproculturilor pozitive. Pacientul va tuşi şi va expectora într-un recipient steril. Prezenţa Candidei albicans. din profunzimea arborelui bronşic. incluzând toate fragmentele cu aspect patologic: urme de sânge. prevăzute cu un capac cu linguriţă). precum şi în cadrul anchetelor epidemiologice.Din aceste recipiente se trece o cantitate mică.în tuse convulsivă pentru izolarea agentului etiologic Bordetella pertussis .bronşiectazie( dilatarea patologică a bronhiilor) Tehnică. atât sub aspectul numărului cât şi a varietăţii lor. mucus. Campylobacter. sputa nu se poate păstra la frigider.De rutină. în scop profilactic.În mod normal. fără urme de urină. ulceraţii. după tratamente cu antibiotice.detectarea purtătorilor de Neisseria meningitidis. cu excepţia suspiciunii de tuberculoză. şi nu trebuie confundată cu saliva sau cu secreţiile rinofaringiene. dializaţi. Recoltarea materiilor fecale pentru coprocultură.Dacă proba nu va fi prelucrată în ora următoare.De regulă. Recoltarea secreţiilor nazale este indicată în leucemii acute. neproductivă. specii de Salmonella. cu Mycoplasma. false membrane. Enterococcus. modificarea florei intestinale normale sub acţiunea antibioticelor determină frecvent transformarea unor microorganisme saprofite în patogene. Recoltarea secreţiilor nazo-faringiene se face corect utilizând sonde nazale flexibile care prezintă o extremitate înfăşurată într-un tampon de vată. în coprorecoltoare speciale (recipiente de formă cilindrică. de aceea în prezenţa semnelor clinice de infecţie bacteriană se recoltează trei coproculturi. Pseudomonas aeruginosa. în cantitate mare.pneumonii bacteriene. Indicaţiile metodei sunt: . şi constă în ştergerea secreţiilor din fosele nazale. Tehnica utilizează aceleaşi tampoane ca pentru exudatul faringian. Recoltarea sputei. limbii şi buzelor. Staphilococcus. virusuri. Escherichia coli.(secreţii. atât contacţii direcţi cât şi bolnavul convalescent vor trebui să aibă trei coproculturi negative. unele specii de Proteus. dar de dimensiuni mai mici. aceasta se poate păstra la frigider. pentru stabilirea originii unor epidemii. Este important de înţeles şi explicat pacienţilor că sputa reprezintă produsul provenit prin expectoraţie. dacă primele două au fost negative. fungi. evitând atingerea luetei (declanşează reflexul de vomă).Este bine ca examinarea lor să se 10 . Tehnică. iritativă.bronşită cronică .tuberculoză pulmonară . Este indicată prelucrarea imediată a probei.

epidermidis). de unde pot invada cu uşurinţă întreg organismul. puroiul are aspect granulos.Dacă plaga este uscată.Incubarea se face obligatoriu în condiţii de aerobioză şi anaerobioză. a căror prezenţă este constantă în căile respiratorii superioare. În plăgi se pot găsi specii ale următoarelor microorganisme.lichidul drenat din plăgi postoperatorii. . Indicaţia cea mai frecventă este în diagnosticul uretritelor specifice (uretrita gonococică.puroiul stafilococic este gelatinos.în actinomicoză. Tehnică.albăstruie. în cazul colecţiilor închise.Recoltarea se face dimineaţa. Escherichia coli şi alte enterobacteriaceae. adeseori cu sfârşit letal. . Recoltarea secreţiilor uretrale.efectueze în câteva ore de la recoltare.prezenţa bacilului pioceanic (Pseudomonas aeruginosa) dă o culoare verzui.ţesuturile necrozate din gangrena gazoasă. Nocardia. după dezinfecţia prealabilă a tegumentelor cu tinctură de iod . înainte de urinare. este subţire. apoi cu ansa se prelevă secreţia de la nivelul meatului uretral. micotice. Staphylococcus (mai ales S. tampoanele se umezesc în soluţie salină sterilă. Mycobacterium.lichidul ascitic. . patogenitatea lor fiind dependentă de numărul lor: Actinomyces.puroiul de etiologie streptococică are un aspect seros. . Bacteroides. virale. în special când sunt însoţite de un miros fetid.Următoarele produse patologice conţin cel mai frecvent agenţi patogeni cu semnificaţie clinică deosebită: . maifrecvent speciile faecalis şi pyogenes. . Clostridium perfringens sau alte specii.dacă nu este posibil. trichomoniazice).puroiul provenind din plăgi profunde sau abcese. determinând infecţii grave. . recoltarea se face prin puncţionare şi aspirare cu un ac gros. sulfuros. bacteriene. Tehnică. se procedează în aşa fel încât contactul cu oxigenul să fie cât mai redus (pentru a favoriza dezvoltarea anaerobilor). 11 .secreţii provenite din plăgi din vecinătatea unor membrane mucoase. produsă de Neisseria gonorrhoeae). septicemii. poate furniza uneori informaţii importante: . La bărbat se face toaleta organelor genitale externe cu ser fiziologic steril. Trebuie acordată o atenţie deosebită speciilor anaerobe. şi a celor nespecifice ( chlamidiazică. . căile urinare. pe cât posibil. Pseudomonas. Recoltarea în cazul unor colecţii deschise se face prin ştergere cu ajutorul unor tampoane sterile care se introduc apoi în recipiente care se închid ermetic. Recoltarea secreţiilor şi a puroiului din plăgi infectate. tubul digestiv. Streptococcus. Examenul macroscopic al puroiului sau exudatelor recoltate. se pot conserva în soluţii saline glicerolate.

să fie clare.8 şi a vibrionului holeric ph=9 .să asigure substanţe nutritive necesare creşterii şi reproducerii celulei bacteriene (apă.MEDIILE DE CULTURĂ Majoritatea bacteriilor şi ciupercilor pot fi cultivate în laborator pe medii inerte.să fie sterile şi menţinute în recipiente sterile.geloză+ser+ascită sau sậnge c. etc.să asigure condiţii de aerobioză sau anaerobioză . ouă embrionate precum şi pe animale de experienţă. acelulare. factori de creştere. pentru a asigura studiul caracterelor culturale. .bulionul cu adaos de ser.medii de diagnostic : sunt bazate pe fermentarea unor hidraţi de 12 .simple – bulionul . Aceste condiţii sunt: .2 – 7. . 2. sậnge sau ascită .mediul Loffler (ser coagulat) . pe culturi de cellule. sursă de carbon. sintetice – mediu Sauton. artificiale. naturale (cartoful.geloză cu adaos de ser. . Clasificarea mediilor de cultură Mediile de cultură se pot clasifica după mai multe criterii : 1.medii albuminoase : . medii speciale sau complexe . azot.agarul . vitamine. chlamydii) şi virusurile.mediul Dorset (cu ou) . După scop şi compoziţie : a. pentru a putea permite observarea oricărei modificări apărute. în vederea izolării şi identificării lor. cum sunt bacteriile cu habitat obligatoriu intracelular (rickettsi.4 cu excepţia brucelelor 6. După provenienţă : a.complexe – bulion+ser+ascită sau sậnge . sậnge sau ascită . iar restul microorganismelor.să aibă un Ph corespunzător dezvoltării bacteriilor în general 7. minerale). laptele) b. medii uzuale : bulionul şi geloza b. Mediile de cultură asigură condiţiile necesare dezvoltării şi multiplicării bacteriilor. care să împiedice contaminarea înainte şi după însămậnţare .

medii speciale. mediul Bordet. tendoane. .ce favorizează în mod selectiv dezvoltarea anumitor specii bacteriene din produsul patologic cu floră asociată (mediul Muller – Kauffmman). 3 După starea fizică: a. Se lasă la macerat la rece 24h. de exemplu mediul Wilson Blair pentru Salmonele conţine ca factor selectiv verdele briliant. 13 .medii de imbogăţire . factorul de diagnostic fiind producerea de H2S. apa peptonată) b. medii aerobe b. Bulionul este un decoct de carne la care se adaugă peptonă şi clorură de sodiu. . medii lichide (bulionul. După conţinutul în oxigen molecular: a. mediul Tinsdale pentru bacilul difteric. Reacţia indicatoare este formarea sulfitului de bismut negru cu luciu metalic. se toacă la maşină.5%) 4. apoi se filtrează prin tifon dublu sau hârtie de filtru. etc) semisolide (geloza 0. c.Gengu pentru bacilul tusei convulsive. Tinsdal). În acest interval se realizează autoliza ţesuturilor şi solubilizarea produselor de autoliză în apă.carbon. uşor de recunoscut pe baza unor caractere metabolice (mediul Wilson-Blair. Prepararea mediilor uzuale Mediile uzuale sau simple sunt medii artificiale pe care se dezvoltă cea mai mare parte a germenilor patogeni. aponevroze grăsime. Decoctul de carne se prepară din carne slabă de vită sau de cal care se curăţă de oase. Prin medii uzuale înţelegem bulionul şi geloza.medii selective: sunt medii complexe ce conţin elemente care împiedică dezvoltarea unor germeni permiţând selectarea altora. medii solide (geloza. iar la 1 kg se adaugă 2000 ml apă de la robinet. .sunt acele medii pe care se cultivă numai anumite bacterii ca de ex: Lövenstein Jensen pentru bacilul Koch. medii anaerobe (mediul Tarozzi şi geloza Veillon).Nu este singura metodă utilizată. Se fierbe apoi 30' . Istrati-Meitert. care vor vira culoarea unui indicator de ph. pentru a accentua dizolvarea substanţelor solubile şi a coagula albuminele nehidrolizate. Decoctul de carne astfel obţinut se repartizează în baloane închise cu dopuri de vată şi se sterilizează la autoclav.

1%. Agarul nu are valoare nutritivă. zaharuri. Este insolubil în apă rece. ascită. Pe acest mediu se observă dacă bacteriile au sau nu activitate hemolitică.. Biomerieux . Marele avantaj constă în faptul ca microbii nu se dezvoltă în amestec ci în colonii izolate. După răcire produce gelifierea mediului în concentraţie de 0. Cantacuzino. incolor. amintim : DIFCO (SUA). Agar-agarul este un gel extras dintr-o algă marină roşie. La noi în ţară mediile sunt preparate de institutul Dr. Din puct de vedere chimic este un polimer al unui ester sulfuric al galactozei. sunt produse de firme specializate. I. Se fierbe în continuare până la solubilizarea completă apoi se face corecţia ph-ului. La noi în ţară se foloseşte sângele de oaie. etc. În prezent mediile de cultură de bază. Geloza simplă se prepară din bulion la care se adaugă agar-agar.Preparaea bulionului propriu-zis : la 1000 ml zeamă de carne se adaugă 5 g NaCl şi 10 g peptonă. După purificare este inodor. Merk (Germania). iar pe plan internaţional. Sanofi în Franţa. Prin conţinutul de peptide şi aminoacizi constituie o sursă de azot pentru bacteriile cultivabile. Prepararea peptonelor tehnic vorbind constituie patente de firmă. existând o adevărată industrie producătoare de medii. dar solubil în apă la temperatura de fierbere. fără gust. Cultivarea bacteriilor pe medii solide a constituit un pas hotărâtor în dezvoltarea microbiologiei în general şi a diagnosticului bacteriologic în special. 14 . Peptonele menţionate sunt amestecuri de substanţe care se obţin prin hidroliza enzimatică sau acidă a proteinelor de origine animală.5. şi netoxic pentru microorganisme. pure “bacteriene. Se sterlizează din nou la autoclav. ser. precum şi reactivii suplimentari care se adaugă. Unipath (Anglia). Cel mai utilizat mediu de cultură îmbogăţit este geloza sânge 10% care se prepară prin adăugarea a 10 ml sânge la agarul topit şi răcit la 45°C. Mediile îmbogaţite sunt medii care au un aport nutritiv îmbogăţit prin adăugarea de sânge. putând rezulta în final culturi .

Dacă recoltarea nu este corectă nici o tehnică de laborator nu va putea îndepărta această eroare. Metodele de laborator pentru diagnosticul infecţiilor sunt directe şi indirecte.etiologia unei infecţii . secreţia uretrală.procedeul cel mai corect de recoltare . 2. sângele. secreţia cervicală.evidenţierea antigenelor microbiene prin reacţii imunoenzimatice. imunofluorescenţă. sputa.care este produsul patologic în care se pot găsi bacteriile . De aceea trebuie să se cunoască : . LCR). materiile fecale.procedeele de conservare (se studiază recoltarea produselor patologice : secreţia nazală. .tehnici de izolare şi identificare a microbului infectat. . . reacţii de precipitare .stabilirea chimioterapicului cel mai performant . urina.evidenţierea directă prin microscopie . ETAPELE IDENTIFICĂRII BACTERIILOR : 1.macroscopic .frotiu (din cultură sau din produs patologic) 15 .dacă proba este sterilă sau conţine floră normală . faringiană.cantitatea necesară pentru fiecare probă .depistarea purtătorilor sănătoşi de germeni patogeni.cum trebuie ambalat acel produs pentru a-l feri de contaminare . Examenul direct: . . Metodele directe constituie de fapt diagnosticul bacteriologic sau virusologic şi constau în : .microscopic .IZOLAREA ŞI IDENTIFICAREA BACTERIILOR DIN PRODUSELE PATOLOGICE Microbiologia clinică are rolul de a preciza: . . Recoltarea este unul din punctele de întâlnire dintre laboratorul de microbiologie şi clinică.nativ . puroiul.momentul optim de recoltare . . secreţia vaginală. Metode indirecte urmăresc răspunsul immmmun umoral şi celular la antigenele microbului (dg serologic şi imunologic). Recoltarea şi transportul.

una verzuie spre b.3. în lanţ.dacă există o singură specie sau mai multe .piocianic.streptococ verde . În produse patologice ca : Sputa se va urmări aspectul acesteia – o spută ruginie îndreptând atenţia spre o infecţie pneumococică . spirili) . coloranţi. Timpii efectuării unui frotiu : . îndreaptă investigaţiile spre dizenteria bacteriană.rahidian purulent atrage atenţia spre etilogie meningococică sau cu alţi germeni piogeni. Însămânţarea pe medii de cultură 4.sau extracelular) . Materiile fecale cu mucus şi sânge. flacără. Puroiul – puroiul cremos – stafilococ seros .colorarea Studiul frotiului nu furnizează date în legătură cu : . fecale lichide cu grunji riziformi spre holeră. Examenul microscopic direct sau prin frotiuri colorate A efectua un frotiu înseamnă a etala pe o lamă de sticlă o porţiune mică în strat subţire din produsul patologic sau dintr-o cultură bacteriană.actinomicoză cazeos . în diplo) . Identificarea culturilor 5. Tehnica efectuării unui frotiu : Materiale necesare : PP sau cultură bacteriană. lame de sticlă curate şi degresate.dacă produsul este paucibacilar sau bogat în bacterii.morfologia bacteriilor (coci. o spută numulară spre TBC. aspectul cremos spre stafilococ.etalarea pe lamă . pipete Pasteur sau anse bacteriologice.TBC Urina – prezenţa de filamente atrage atenţia spre o infecţie gonococică.dispoziţia lor (în ciorchine. bacili.uscarea . Antibiograma. Lichidul cefalo. Examenul macroscopic este foarte important atât pentru diagnosticul în sine cât şi pentru alegerea mediului de cultură cel mai corespunzător izolării bacteriilor. Mirosul fetid îndreaptă atenţia spre cercetarea germenilor anaerobi. pe când un lichid clar spre TBC sau etiologie virotică.relaţia lor cu celelalte celule existente pe frotiu (intra.fixarea . microscop. oleu de cedru.piocianic gronjos . 16 .

şi să înlesnească absorbţia colorantului. În acest scop se trece lama de 3-4 ori prin flacără încalzind-o pe faţa opusă frotiului. Se închide recipientul flambând din nou gura acestuia. şi se ţine 1-2 minute.proteinele din citoplasma celulară măresc afinitatea pentru coloranţi bazici. alcool metilic). Coloraţia combinată Metoda Gram – se acoperă frotiul fixat cu sol violet de genţiană sau cristal violet – 1 min.se spală cu apă . Colorarea frotiurilor: Coloraţiile pot fi simple când se utilizează un singur colorant. şi combinate când acţionează doi sau mai mulţi coloranţi. Pipeta se depune într-un recipient cu dezinfectant.se spală cu lugol şi se acoperă cu lugol 2 minute . Nucleo. Fixarea se poate face şi cu substanţe chimice (sol May Grunwald. Colorarea se realizează datorită unor procese fizice şi chimice care depind atât de compoziţia chimică a celulei bacteriene cât şi de structura colorantului. iar bacteriile în albastru închis. se usucă şi se examinează la microscop. pe suprafaţa acestora. se va absorbi o cantitate mică în pipetă. Se acoperă frotiul fixat cu colorantul.se acoperă lama cu sol de fuxină fenicată diluată 1 /10 .se îndepărtează lugolul şi se decolorează câteva secunde cu alcoolacetonă . Coloraţia simplă cu albastru de metilen. Se depune o picătură din PP pe mijlocul unei lame de sticlă şi se întinde cu vârful pipetei. O fixare prea insistentă degradează germenii. Se spală cu apă . Din culturile de mediu solid se fac frotiurile depunându-se în prealabil pe lamă o picătură de ser fiziologic steril în care se va emulsiona o cantitate mică de cultură luată cu ansa. Fixarea este necesară pentru a face ca produsul să adere de lamă. iar fixarea insuficientă are ca urmare spălarea produsului de pe lamă în timpul colorării.se spală cu apă .În cazul PP lichide se trece de câteva ori prin flacără vârful unei pipete Pasteur se deschide flaconul cu PP se flambează gura acetuia.se usucă şi se examinează la microscop 17 . să omoare bacteriile. . De aceea se folosesc coloranţi bazici din grupa anilinei. La examenul microscopic fondul preparatului apare colorat în albastru deschis. iar frotiul se lasă la uscat.

Bacteriile Gram negative având o cantitate mai mare de lipoizi se dizolvă după tratarea cu alcool-acetonă pierzând colorantul. Coloraţia Gram se utilizează pentru studiul majorităţii bacteriilor. Explicaţia diferenţierii bacteriilor în Gram positive şi negative este legată de cantităţiile de lipoizi din membrana celulară. Bacteriile Gram positive apar colorate în violet închis. 18 .Metoda Gram permite clasificarea bacteriilor în două mari categorii : Gram pozitive şi Gram negative. cele Gram negative în roşu.

Însămânţarea se poate efectua direct pe medii favorabile sau pe medii îmbogăţite (medii care prin substratul ce îl conţin inhibă dezvoltarea selectivă a unor germeni.epuizarea“ pe suprafaţa unui alt mediu sau sector. Epuizarea se poate efectua pe geloză înclinată.. În acest din urmă caz vor fi analizate numai cele aparţinând speciilor patogene. se spală peretele cu mediu de cultură prin înclinarea eprubetei. După incubaţie de 20. În acest scop produsele patologice se însămânţează pe medii de cultură apreciate ca favorabile pentru speciile pe care le suspectăm a fi agenţi patogeni. Se flambează gura eprubetei atât la închidere cât şi la deschidere.A După examinarea frotiurilor din produsele patologice. Prin aceste metode se urmăreşte să se obţină izolarea bacteriilor în colonii individualizate şi aprecierea existenţei unei singure specii bacteriene în produsul patologic sau a mai multora. se încarcă cu produsul patologic. descărcând ansa succesiv pe suprafaţa a 5-8 tuburi sau pe suprafaţa mediului turnat în 2 plăci Petri. În mod curent din produsul patologic se ia un mic fracment cu ansa sterilizată. se depune pe peretele eprubetei în apropierea nivelului de lichid.18h. 19 . etapa următoare în diagnosticul bacteriologic este izolarea bacteriilor în culture pure. printr-o mişcare de rotaţie pe suprafaţa mediului. acesta se cufundă în mediul lichid. dar permite înmulţirea bacteriilor pe care urmărim să le izolăm). se descarcă în striuri dense. camere sterilizate cu ultra violete pentru a evita contaminarea cu microflora aerului ambiant. Tehnici de obţinere a coloniilor izolate: Tehnica diseminării produsului patologic pe medii solide Se flambează ansa. continuându-se . În cazul produsului patologic recoltat cu tampon faringian se descarcă pe o arie triunghiulară a mediului turnat şi cu o baghetă de sticlă în formă de L se face diseminarea.24h la 37ºC se va observa o creştere confluentă în zona în care s-a început însămânţarea şi cu cât este distanţa mai mare de această zonă voe fi colonii izolate.IZOLAREA ŞI IDENTIFICAREA BACTERIILOR DIN PRODUSELE PATOLOGICE PARTEA A-II. Când produsul patologic este recoltat cu tampon. Sunt obligatorii condiţiile de asepsie – boxe. Tuburile se notează şi se introduc la termostat la 37°C timp de 12. De obicei mediile de îmbogăţire sunt lichide. bine individualizate.

cea care a fost cantitativ mai bogată. În primul tub se însămânţează produsul patologic cu ansa sau pipeta Pasteur.Tehnica diluţiilor succesive în medii lichide Se pregătesc pe un stativ 6-10 eprubete cu mediu de cultură lichid. Animalele fac o boală cu manifestări tipice pentru o bacterie dată şi din umorile sau ţesuturile acestora se poate izola agetul patogen. Se trece o picătură în tubul 2. apoi se trece o picăturăîn tubul 3 şi se continuă astfel până la ultimul tub. Izolarea prin mijloace biologice Bacteriile pot fi izolate şi chiar identificate prin inlocularea produselor patologice la animale de laborator. În ultimele tuburi se va găsi câte o simgură specie bacteriană. se omogenizează prin barbotare. 20 . Se introduc la termostat la 37ºC pentru 20h. Tehnica combinată a diluţiilor în mediu lichid şi diseminarea pe mediu solid Tehnica este similară cu cea a diluţiilor succesive doar că din ultimul tub se pune o picătură pe suptafaţa unui mediu turnat în cutie Petri şi se diseminează cu ansa.

ANTIBIOGRAMA Antibiograma constă în determinarea sensibilităţii bacteriilor la antibiotice. Monobactami : Aztreonam. împiedicarea sintezei proteice pe ribosomi. pe lângă acestea. în diferite combinaţii.efect bacteriostatic -. Carbapenemi : Imipenem. Oxacilina. sunt: inhibarea sintezei peretelui celular. cu acţiune retard. sau chiar molecule izolate. Antibiotice care împiedică sinteza proteinelor pe ribozomi: 21 . 5. Cefalosporinele ( de mai multe generaţii). antibiotic neîncadrat în familie. Penicilinele ( cu administrare orală. Ampicilina. de exemplu: Augmentin (Ampicilină + Acid clavulanic). II. etc. .LACTAMICE: 1. FOSFOMICINA. BETA. sau cel puţin să împiedice multiplicarea lor. III. injectabilă. 4. Antibiotice care inhibă sinteza peretelui celular: I. BACITRACINA B. distrugerea membranei citoplasmatice. Meticilina. Amoxiclav (Amoxicilina + Acid clavulanic). sulbactam şi tazobactam. Inhibitori de beta–lactamaze: acidul clavulanic. 2. GLICOPEPTIDE : Vancomicina. Clasificarea antibioticelor după modul de acţiune asupra bacteriilor: A. cu spectru îngust sau larg de acţiune. sau rezistente la penicilinazele stafilococice). Amoxicilina. mai există grupe mai mici. G. Principalele mecanisme de acţiune prin care antibioticele reuşesc să omoare bacteriile . inhibarea sintezei acidului folic. 3. Majoritatea moleculelor de antibiotice au fost grupate pe baza structurii lor chimice în familii de antibiotice.efect bactericid -. cum sunt Penicilinele V. acţiune asupra acizilor nucleici. CICLOSERINA V.utilizat în asociere IV.

).). Sulfametoxazol + Trimetoprim Biseptol ). tulpina bacteriană testată este sensibilă la antibioticul respectiv. etc. Nitrofurani : Nitrofuran ( Furazolidon). 3. Sensibilitatea germenilor la antibiotice se determină prin concentraţia minimă inhibitorie (CMI) de antibiotic care în condiţii standard inhibă ( împiedică) creşterea germenilor respectivi. ( 22 . Aminociclitoli / Aminoglicozide: Streptomicina.Ambele valori se exprimă în mcg /ml şi se raportează la nivelul minim.1. respectiv maxim pe care îl poate realiza antibioticul respectiv în ser ( umori). Nitroimidazoli : Metronidazol. Gentamicina. Kanamicina. Quinolone: Acidul nalidixic (Negram). Tinidazol. Lincomicina. Diaminopirimidine:Trimetoprim. Sulfonamidele ( Sulfametoxazol. asupra sintezei ARN: 4. D. 2. 3. 2. Antibiotice cu acţiune pe acizii nucleici: asupra sintezei ADN : 1. etc. Antibiotice cu acţiune pe membrana citoplasmatică: 1. Colimicina. tulpina bacteriană testată este moderat sensibilă. 3. 2. etc. antilepromatos ( Dapsona). Sulfatiazina. Sulfone : antibiotic de excepţie. C. Peptidele ciclice : Polimixinele ( Polimixina B. E. Sulfatiazol. etc. Dacă atât raportul dintre nivelul seric minim (Nsm) şi CMI sau CMB cât şi raportul dintre nivelul seric maxim (NsMx) este supraunitar. Doxiciclina . Dacă raportul Nsm / CMI sau CMB este subunitar. Antibiotice care inhibă sinteza acidului folic: 1. Neomicina. Fenicoli: Cloramfenicol. 4. 5. Acid paraaminosalicilic PAS. 2. Ofloxacin. Gramicidina. Fluoroqinolone: Ciprofloxacin. Macrolide: Eritromicina. iar raportul MsMx / CMI sau CMB este supraunitar. 4. Tetracicline : Tetraciclina. şi prin concentraţia minimă bactericidă (CMB) de antibiotic care în condiţii standard are efect bactericid. Rifamicine : Rifampicina ( Sinerdol) . Acidul fusidic.

Determinarea CMI se realizează pe culturi pure. care se compară cu valorile înscrise într-un tabel standardizat pentru fiecare laborator.inclusiv pe cele la care tulpina rezistentă prezintă rezistenţă. unele laboratoare utilizează metoda modernă de determinare a sensibilităţii bacteriilor la antibiotice. Astfel. dintre care mai frecvent se utilizează tehnica diluţiilor pe medii lichide şi tehnica difuzimetrică în gel. Citirea se face cu ochiul liber. mediul Mueller-Hinton) se aplică microcomprimate de antibiotice care difuzează prin mediu. Metoda permite şi identificarea antibioticelor cu acţiune sinergică ( a căror asociere este recomandată) . Bacteriile vor creşte pe suprafaţa mediului până în zona unde în momentul multiplicării lor. zona de inhibiţie dintre ele va fi de diametru mai mic. determinarea CMI prin tehnica difuzimetrică în gel: Principiu: pe medii de cultură gelozate ( în general. Mediul de cultură se însămânţează în striuri dense cu o cultură pură a bacteriei de testat. în funcţie de condiţiile specifice de lucru. tulpina testată este rezistentă. respectiv a celor cu acţiune antagonistă ( care nu se asociază). vor apărea zone de inhibiţie de dimensiuni mai mari sau mai mici. prin sistemele Bactec. În prezent. pentru că acolo au acţionat ambele antibiotice.Dacă ambele rapoarte sunt subunitare. pe lângă datele generale înscrise în orice buletin de analiză. realizând concentraţii din ce în ce mai mici. în jurul antibioticelor la care bacteria este sensibilă. Buletinul de antibiogramă va cuprinde obligatoriu. Vom detalia în continuare. intermediar sensibil şi NOŢIUNI GENERALE DESPRE IMUNITATE 23 . în cazul a două antibiotice care îşi antagonizează efectele. se constată că zona de inhibiţie care apare între ele este mai mare. avantajele fiind exprimând rezultatele prin sensibil. Dacă două antibiotice sinergice sunt plasate pe mediul de cultură una în vecinătatea celeilalte. rezistent. reducerea timpului de lucru şi creşterea fiabilităţii rezultatelor. dimpotrivă. se aplică antibioticele pe suprafaţa însămânţată şi se termostatează 24 de ore la 37 o C. antibioticele difuzate se vor afla la o concentraţie egală cu CMI. care este computerizată. măsurând diametrul zonei de inhibiţie în mm. în funcţie de gradul de sensibilitate faţă da fiecare antibiotic. prin mai multe metode. toate antibioticele testate .

izotopi ( RIA Radioimmunoassays) Măsurarea activităţii enzimatice ( ELISA Enzyme-Linked-Immunosorbent-Assays) Noţiuni generale despre anticorpi. IgG.celulari . prin vaccinări Reacţiile serologice sunt utilizate în diagnosticul de laborator indirect.artificial – pasiv. .) în organism. Marcarea cu radio. şi IgD sunt determinate de tipul lanţului greu din imunoglobulina respectivă. Fluorescenţă. care sunt capabili să fixeze câte 2 molecule de antigene. fiind constituiţi din 2 lanţuri grele H ( heavy) şi 2 lanţuri uşoare L ( light). β.activ.linia a-II-a. restul din Fab şi Fc este regiunea constantă ( CH şiCL). Fab determină specificitatea anticorpilor. precum şi de dotarea laboratorului respectiv: 1. şi cea mai mare parte cu γglobulinele serice. unde migrează cu fracţiunea α.de natură proteică. reprezentată prin factorii tisulari: . 2.Experimental. unite între ele prin punţi disulfidice S .pasiv. în microscopia electronică se vede că fiecare moleculă de anticorp este formată din 2 fragmente Fab ( antigen. . prin digestia enzimatică cu papaină a unei molecule de Ig G . Aglutinare.activ. Rezistenţa (imunitatea) nespecifică (naturală. 2. Aceste determinări pot fi calitative.linia I de apărare. constitutivă). ANTIGENELE 24 . 5.binding = care leagă antigenele ). ne stau la dispoziţie mai multe tipuri de teste. folosite în funcţie de specificul necesităţilor de diagnostic. 4. Structura anticorpilor este asemănătoare literei Y. Rezistenţa specifică (dobândită ): . sau cantitative. Clasele de imunoglobuline IgM. IgA. transplacentar şi . 3. . reprezentată de piele şi mucoase.În prezent. serologic sau imunologic al unor boli infecţioase şi constau în detectarea anticorpilor specifici din serul pacienţilor. IgD.umorali . realizată la rândul ei prin: .polimorfonuclearle şi sistemul fagocitar mononuclear SFM. produşi ca răspuns la pătrunderea unui antigen ( bacterii. prin cei 107 aminoacizi terminali situaţi pe lanţurile H cât şi pe cele L. Anticorpii sunt imunoglobuline care mediază imunitatea umorală. de exemplu. factori de apărare la poarta de intrare. exprimate prin titruri de anticorpi. 6.S. prin boală . de unde rezultă bivalenţa anticorpilor.etc. ei pot fi detectaţi prin electroforeză ELFO . Precipitare. acest segment este denumit regiune variabilă (variabilitatea aminoacizilor din această regiune determină specificitatea anticorpilor). prin administrarea de seruri imune ( care conţin anticorpi specifici).Imunitatea organismului uman este asigurată prin: 1.spontan . virusuri. Reacţia de fixare a complementului RFC. se obţin 2 fragmente Fab şi 1 fragment Fc ( cristalizabil).

adică reacţia se produce şi dacă serul care conţine anticorpii este diluat foarte mult. după procedeul Wright. se numeşte titrul serului aglutinant. în tuburi. suspensia bacteriană va fi aglutinată. omogenă şi nu se desface prin agitarea tubului. Anticorpii Ac produşi de limfocitele B ( LB) sensibilizate. la interval de 710 zile.Orice substanţă capabilă să producă în organismul gazdă un răspuns imun şi să reacţioneze specific cu celulele mediatoare sau moleculele rezultate.Haptena sau Ag incomplet.De tip S. . în care se evidenţiază şi titrează Ac din serul bolnavilor folosind ca Ag diferite bacterii (agenţii etiologici ai b0lii pe care dorim s-o diagnosticăm). . este o aglutinare în grămezi mari. reacţionează numai cu porţiuni foarte mici din antigen Ag. şi care se desface uşor prin agitare. În reacţia Wright se pune în contact serul bolnavilor cu o cultură formolizată de brucele (antigen Wright). tifosul exantematic (Ricketssioză). cantitativă. determinată de antigene situate pe flagelii celulei bacteriene. Aplicaţiile reacţiei de aglutinare: . titrul anticorpilor este variabil. numită şi antigen parţial. în care diferenţierea se face tocmai pe baza unor reacţii de aglutinare. bruceloză (Brucella). Un exemplu de aplicaţie a acestor reacţii sunt unele boli febrile. granulară. este cazul febrelor tifoide şi paratifoide (Salmonella typhi şi paratyphi A. C). determină antigenicitatea. 25 . tularemie (Francisella). care conţin Ac specifici. iar restul moleculei se numeşte carrier. sub influenţa anticorpilor specifici. Huddleson. Reacţiile de aglutinare pot fi efectuate pe lamă (calitativ). Epitopii determină specificitatea Ag. După aspect.În cazul în care serul bolnavilor conţine anticorpi aglutinanţi antitifici. folosind seruri aglutinante. dar nu poate reacţiona specific cu anticorpii. Molecula carrier. În febra tifoidă şi febrele paratifoide se practică reacţia Widal. şi reacţia este considerată pozitivă. sau flagelară. numite epitopi. poate reacţiona specific cu Ac. dar nu induc un răspuns imun.Se realizează diluţii succesive ale serului în tuburi. . aglutinarea poate fi: . În general se efectuează două determinări. forme flagelate (Ag). AGLUTINAREA Aglutinarea constă în aglomerarea în grămezi a celulelor bacteriene dintr-o suspensie iniţial omogenă. asemănători „fulgilor de zăpadă”. constă din epitopi separaţi de molecula carrier. dacă după 24 de ore la 37oC şi o oră la temperatura camerei. ea stimulează limfocitele T ( LT) sensibilizate de macrofage. este un antigen.specificitate.identificarea unor bacterii. sau somatică. în funcţie de faza evolutivă a bolii. este fină. în care se pun în contact diluţii succesive ale serului de bolnav (Ac) cu o cultură vie de bacili tifici şi paratifici A şi B. Reacţia de aglutinare prezintă 2 caracteristici: . diluţia cea mai mare de ser la care reacţia încă se mai produce.B. sau dacă persoana a fost vaccinată în antecedente sau nu.sensibilitate.de tip H. se pot efectua reacţiile de aglutinare în tuburi. cu debut şi evoluţie până la un moment dat asemănătoare. sau pe lamă. laxă.În toate aceste infecţii. sau în tuburi( cantitativ).reacţii de sero-diagnostic. adică Ag reacţionează întotdeauna cu Ac specifici. o creştere de 4 ori a titrului anticorpilor la a doua determinare. În bruceloză. cu antigene situate pe peretele bacterian. fiind considerată semnificativă pentru diagnosticul de boală.

după agitarea tuburilor. paratifici.Reacţia Kudicke-Steuer este un procedeu rapid. forme C flagelate Wright Aglutinare bruceloză Brucella Cultură formolizată de cantitativă Brucella( atg. care se pun în contact cu serul de cercetat. folosind o picătură de sânge periferic cu o picătură de antigen Proteus. În tifosul exantematic. în care se pun în contact diluţii succesive ale serului de bolnav cu antigenele standardizate. nericketsiene.Reacţia este negativă dacă lichidul din tuburi rămâne tulbure. depozitul rezultat se desface în grunji fini. Datele de mai sus sunt prezentate sintetic in tabelul de mai jos: Numele Tipul reacţiei Boala Agentul etiologic Antigenul folosit reacţiei serologice Widal Aglutinare Febrele tifoide Salmonella typhi Bacili tifici şi cantitativă şi paratifoide şi paratyphi A. B. reprezentate de o suspensie de bacil Proteus OX 19. produs de Rickettsia Prowazecki se practică reacţia Weil-Felix. Wright) Huddleson Aglutinare bruceloză Brucella Suspensie fenolată de calitativă Brucella Weil . de diagnostic orientativ.Felix Aglutinare Tifos Rickettsia Antigene cantitativă exantematic prowazecki nerickettsiene: cultură de proteus OX19 KudickeAglutinare Tifos Rickettsia Proteus OX 19 Steuer calitativă exantematic prowazecki 26 . efectuat în marile epidemii.În reacţia Huddleson. pe lamă. iar interpretarea rezultatelor este calitativă.Reacţia este pozitivă când pe lamă apare aglutinarea. cînd este necesară examinarea unui număr foarte mare de probe.se efectuează pe lamă. se foloseşte o suspensie fenolată de brucele ca antigen.

Anticorpii cu eficienţă mai mare în reacţiile de precipitare aparţin claselor IgG. Testele de precipitare pot fi calitative ( în mediu lichid şi gelificat). etc. şi în medicina legală. în care nu mai există antigene sau anticorpi liberi şi are loc precipitarea completă a acestora. acestea vor difuza prin gel. dispuse într. dacă antigenele sunt în exces. Ca mecanism de producere. Se utilizează.Se formează numeroase complexe antigen-anticorp.Pentru aceasta se utilizează plăcuţe speciale în care în stratul de geloză se decupează mai multe godeuri. în care sunt introduse antigenele şi anticorpii. Imunodifuzia radială este folosită pentru determinarea cantitativă a proteinelor serice. folosită pentru detectarea de antigene sau anticorpi. până se atinge concentraţia optimă pentru reacţie. au în majoritatea cazurilor mai mulţi epitopi. de aceea sunt folosite teste în care difuziunea antigenelor şi a anticorpilor să se facă cât mai lent. fiecare antigen poate fi legat de mai mulţi anticorpi. În metoda Mancini anticorpii sunt încorporaţi în gel. precipitarea are loc datorită divalenţei anticorpilor ( structura Ig. iar antigenul introdus într-un godeu. reacţia era utilizată pentru determinarea grupelor de streptococi. deci fiecare monomer are cel puţin două situsuri de legare pentru antigene. a numeroşi anticorpi. astfel încât formarea reţelei este compromisă. peste care se aplică soluţia cu antigene. rezultă un precipitat vizibil cu ochiul liber.Metoda Ouchterlony. care vor difuza prin mediul gelificat (metoda Oudin. dacă anticorpii sunt în exces. antigenele la rândul lor. în zona de echivalenţă. nu se mai utilizează în prezent) Dubla difuzie în gel constă în introducerea ambelor componente în geloză. este lăsat să difuzeze prin gel. IgM şi IgA. format din complexele antigen . anticorpii nu sunt suficienţi pentru a forma „punţi” cu antigenele. deci pot lega mai mulţi anticorpi.Alte godeuri conţin diferite concentraţii ale unui antigen standard cunoscut.Fulthorpe anticorpii sunt separaţi de antigene printr-un strat subţire de geloză. Reacţia de precipitare în inel este un test în mediu lichid. Teste de precipitare cantitative. fragmentul Fab). la locul de întâlnire al celor două soluţii.Zona în care se atinge această concentraţia optimă se numeşte zonă de echivalenţă. la interfaţa celor două lichide se formează un inel de precipitare de culoare alburie. în timp ce IgE şi IgD nu mediază reacţii de precipitare. sau pentru decelarea prezenţei anticorpilor specifici în ser. în concentraţie optimă se formează linii de precipitare. Formarea acestei reţele depinde de concentraţiile relative ale celor două componente. şi cantitative. şi la locul de întâlnire dintre antigen-anticorp specific.Anticorpii care participă la reacţia de precipitare se numesc precipitine. pentru precizarea originii umane sau animale a unor pete de sânge ( reacţia Uhlenhuth). în metoda Oakley . sunt puşi în contact în tuburi înguste de precipitare. Reacţia are avantajul că permite identificarea unui complex antigen-anticorp dintr-un amestec de antigene şi anticorpi.o reţea care precipită în soluţie. iar antigenele. în care antigenul şi anticorpii aflaţi în soluţie.Reacţia poate fi inhibată în situaţia în care unul din cele două componente se află în exces. cu un diametru direct proporţional cu concentraţia antigenului din godeul 27 . în cazul unor infecţii bacteriene( diagnostic indirect). precipitinogene. a complementului.anticorp. este deosebit de utilă pentru detectarea mai multor antigene sau a mai multor anticorpi pe aceiaşi placă. de exemplu pentru determinarea unor enterotoxine în cazul toxiinfecţiilor alimentare. Difuzia simplă în gel constă în încorporarea anticorpilor în geloză. aceasta va avea ca rezultat difuziunea celor două soluţii prin geloză şi formarea unui inel de precipitare la locul de întâlnire în concentraţie optimă. după tehnica Lancefield.În jurul fiecărui godeu se va forma un inel de precipitare.REACŢIA DE PRECIPITARE În testele de precipitare are loc o reacţie între antigene solubile şi anticorpii specifici acestora.

Metoda permite determinarea unor antigene în concentraţii de până la aproximativ 1µg/ ml. ca şi pentru detectarea de diferite antigene bacteriene sau tisulare. utilizând viteza datorată electroforezei şi cuantificarea antigenului prin tehnica Mancini. Diametrele antigenelor standard sunt reprezentate grafic sub forma unei funcţii liniare. permiţând determinarea unor concentraţii antigenice de numai 0. se pot astfel distinge până la 39 de antigene separate dintr-un amestec. antigenele şi anticorpii au încărcătură electrică diferită. Tehnica este folosită în laboratoare de cercetare pentru aprecierea răspunsului imun în diferite îmbolnăviri. Plasaţi la polii opuşi ai cîmpului electric. aflate în concentraţia optimă. Avantajul major al acestei metode este că oferă posibilitatea separării unor componente antigenice aflate în amestecuri. sau pentru identificarea unor bacterii din mediile de cultură. Tehnica imunoelectrică combină imunoelectroforeza cu imunodifuzia radială (Mancini). se vor forma benzi de precipitare. Este utilizată curent în diagnosticul hepatitelor virale de tip B. se decupează un şanţ în geloză.respectiv. spre antigene. aflaţi în echivalenţă. antigenul se va separa în componente distincte care vor migra de-a lungul unei linii paralele cu direcţia curentului aplicat. şi seaplică în câmp electric. după o incubaţie scurtă. După oprirea curentului electric. aşa încît sub acţiunea curentului electric ei vor migra spre polul electric opus.La locul de întâlnire dintre antigene şi anticorpii specifici. Imunoelectroforeza se efectuează în două faze: întâi într-un godeu decupat în geloză se introduce lichidul conţinând un antigen proteic. chiar şi virali. adică unul spre celălalt. în cazul unor proteine cu mobilitate electroforetică identică.Sensibilitatea metodei este foarte mare. Rata migrării diferă de la o substanţă la alta în funcţie de încărcătura electrică. migrarea moleculelor încărcate electric se produce în geloză sau într-o matrice lichidă de tipul acetatului de celuloză. pe baza căreia se determină valorile concentraţiei antigenului necunoscut.Tehnica are o largă aplicabilitate practică pentru determinarea componentelor proteice din ser. anticorpi ( într-o oră). va începe difuzia radială a fiecărui component.Particolele încărcate pozitiv vor migra spre catod. Contraimunoelectroforeza este o tehnică care permite identificarea de antigene şi/ sau anticorpi necunoscuţi care sunt „forţaţi” să migreze în câmp electric unul spre celălalt.Anticorpii vor migra prin gel. în care se introduce antiserul ( anticorpii) specific antigenului cercetat.5 µg/ ml şi este utilizată pentru detectarea a diferiţi antigeni plasmatici. 28 . iar cele negative spre anod. Imunoelectroforeza combină tehnica imunodifuziei cu electroforeza. paralel cu direcţia de migrare electroforetică. Testul Mancini este folosit pentru determinarea concentraţiei imunoglobulinelor serice. astfel încât la locul de întâlnire al celor două componente. va apărea o linie de precipitare. precum şi pentru detectarea unor anomalii legate de imunoglobuline. ceea ce electroforeza simplă nu poate realiza.

infecţii cu fungi sau bacteriene. enzimatică. interpretarea rezultatelor RFC. deci absenţa anticorpilor specifici în serul de cercetat . Ca urmare. . În aceast etapă reacţia nu este vizibilă. 30 de minute. Proprietatea anticorpilor şi a unor antigene de a fi adsorbiţi pe suprafaţa godeurilor plăcilor de polistiren şi în acelaşi timp de a-şi păstra întreaga capacitate imunologică.F. în a doua etapă nu va mai exista complement liber. în plăci mici de plastic pentru titrări de anticorpi.Complementul seric. notat C' .Dacă însă în prima etapă complementul a fost consumat în reacţia dintre antigene şi anticorpii din serul de cercetat.Absenţa hemolizei semnifică un rezultat pozitiv.Antigenele care determină formarea anticorpilor fixatori de complement pot fi de natură tisulară.A.( enzyme-linked immunosorbent assays) Tehnica ELISA se bazează pe următoarele 2 principii: 1. care în prezenţa anticorpilor din serul de cercetat şi a complementului sunt rapid lizate.S.În etapa a 2-a se adaugă în reacţie hematii de oaie sensibilizate (tratate cu anticorpi antihematii de oaie). hormonală. 2. este următoarea: . în prezenţa antigenelor specifice. Atât antigenele cât şi anticorpii pot fi legaţi de enzime şi complexul format îşi păstrează atât proprietăţile imunologice cât şi pe cele enzimatice.în prima etapă se pun în contact antigenele cunoscute cu serul de cercetat şi complementul. care pot fi fixate de anticorpii amintiţi în cursul reacţiilor imune. bacteriană sau virală.REACŢIA DE FIXARE A COMPLEMENTULUI Reacţia de fixare a complementului ( RFC ) se bazează pe capacitatea unor anticorpi serici din clasele Ig M şi IgG de a fixa (lega) complementul seric. care nu produc o reacţie vizibilă prin alte mijloace. poate detecta concentraţii foarte mici de antigen. Reacţia poate fi calitativă sau cantitativă şi se poate desfăşura în tuburi. un exemplu în acest sens fiind RFC Wassermann utilizată larg în diagnosticul serologic al sifilisului. deoarece toate componentele sunt solubile.L. Reacţia îşi găseşte o largă aplicabilitate practică în diagnosticul uno viroze.I. 29 . şi deci nu se mai produce hemoliza ( liza hematiilor de oaie). reprezintă un complex de proteine serice.C. În principiu. ceea ce determină o reacţie vizibilă cu ochiul liber. sau chiar în sisteme automatizate. 30 de minute sau mai mult.Serul de cercetat este în prealabil incălzit la 56°C. RFC se desfăşoară în 2 etape: . adică existenţa anticorpilor specifici în serul de cercetat TESTUL E.prezenţa hemolizei la sfârşitul reacţiei semnifică un rezultat negativ. de exemplu teste de aglutinare sau de precipitare. pentru inactivarea complementului propriu. de până la aproximativ 1 µg /ml. R. şi se lasă la termostat la 37° C .

rar hemolitice. .deşi rămâne unul din testele de patogenitate cele mai importante pentru stafiloci. ele sunt saprofite ale tegumentelor şi mucoaselor. imobili şi necapsulaţi. .antigene extracelulare: o Coagulaza determină coagularea plasmei prin formarea unei substanţe asemănătoare trombinei. pe geloza sânge. tub digestiv). o Leucocidina cu acţiune citotoxică asupra neutrofilelor şi macrofagelor. cu speciile principale: . fose nazale. de natură polizaharidică. notate cu majuscule de la A la E. are rol antifagocitar şi în mecanismele de agresivitate ale stafilococilor. se găsesc în cavităţile naturale ale omului ( buco-faringe. lucioase.71. aureus produc un pigment de culoare auriu-gălbuie. de 5 tipuri. o Toxina epidermolitică şi exfoliantă cu tropism cutanat. . în perechi sau izolaţi. cu suprafaţa netedă ( colonii tip S). determină toxiinfecţiile alimentare stafilococice şi enterocolite post-antibiotic. Structura antigenică este foarte complexă. o Factorul de aglutinare.antigene specifice de specie . saprophyticus dă colonii alb.iar pe mediile solide dau colonii rotunde. principalele antigene fiind: . cum ar fi mediul Chapmann hiperclorurat. Speciile genului Staphylococcus sunt foarte răspândite. etc). de tip α . de 1-3 mm. . dar şi în mediul extern (aer.antigene celulare: o Capsula responsabilă de virulenţa S. rar incriminat în patologie. sunt responsabile de zona de hemoliză produsă pe gelozas sânge (clară.murdare. dintre care interes medical prezintă genul Staphylococcus. respectiv tulbure. opace. produce de obicei hemoliză. epidermidis creşte sub formă de colonii albe.S. . o Enterotoxinele. responsabilă de sindromul „pielii opărite”. determină producerea de anticorpi specifici. tulbură uniform mediile lichide. 30 . praful din încăperi. de tip β). Caractere morfologice şi tinctoriale: sunt coci Gram-pozitivi. dar poate da infecţii cutanate. de mai multe tipuri. în prezent s-au identificat numeroase tulpini patogene coagulazo-negative.coloniile de S.aureus.2 µm. . aerobi şi facultativ anaerobi. mai frecvent saprofit. nehemolitice. o Hemolizinele.S. deoarece s-a constatat existenţa a numeroase colonii albe sau citrine patogene. care era considerat un criteriu de patogenitate. saprophyticus. cu dimensiunile între 0. dispuşi în grămezi de forma ciorchinilor de strugure. responsabil de majoritatea infecţiilor stafilococice la om.În prezent acest lucru nu mai este valabil.FAMILIA MICROCOCCACEAE GENUL STAPHYLOCOCCUS Familia Micrococcaceae cuprinde mai multe genuri. în condiţii de scăderea rezistenţei organismului.S. poate fi cauza unor cistite. cremoase. Caractere culturale: cresc pe medii uzuale cu adaos de NaCl. .S. aureus. bombate. o Proteina A . epidermidis.S. o Toxina 1 produce sindromul toxic stafilococic.

toxina epidermolitică şi exfoliantă este responsabilă de sindromul exfoliativ. de îmbogăţire. se parcurg următoarele etape: . abcese cerebrale. foarte grav. .şi pericardite. sinusite. stafilokinaza. apărarea umorală prin anticorpi specifici în infecţiile stafilococice este de mică importanţă. dezoxiribonucleaza. determinată de enterotoxina stafilococică din alimente. .L.examenul microscopic prin frotiu colorat Gram. care se recoltează prin puncţionarea cavităţilor respective. însămânţarea se poate face direct pe mediile uzuale ( bulion.Sindromul toxico-septic stafilococic. septicemii post-abortum.aparatului cardio. 2. . etc.recoltarea şi transportul produselor patologice la laborator. produsul patologic este puroiul. care se recoltează prin puncţionarea zonei celei mai confluente.Schematic.izolarea pe mediile de cultură: dacă produsul provine dintr-o colecţie închisă. cu un ac gros. artrite. pentru hemocultură. şi al aparatului respirator: angine. carbuncule. lipaze. .vascular: endo. care favorizează penetrarea în ţesuturi.După mecanismul de producere.sistemului nervos central: meningite (se recoltează lichid cefalo-rahidian LCR prin puncţie rahidiană). . fibrinolizina. determinat de toxina 1 a stafilococului. Afecţiuni toxigenice. adesea cu sfârşit letal.tegumentelor şi ţesut celular subcutanat: abcese. panariţii. . materiile fecale. sau tot puroiul. pe care vor creşte coloniile caracteristice descrise anterior. afecţiunile produse de stafilococi se clasifică în: 1. alte infecţii (metrite. otite.o Enzime extracelulare : hialuronidaza.În cazul septicemiilor. Produsul patologic este lichidul pleural. cu localizări la nivelul: .Decelarea enterotoxinei se poate face prin teste de precipitare.R.sferei O. de pe care se fac după 24-48 de ore. caracterizate prin abcese. . fosfolipaza. produsele patologice sunt reprezentate de vomismente. se recoltează sânge. . abcese. direct din produsul patologic. . care poate persista chiar dacă bacteria a fost omorâtă. urmat obligatoriu de demonstrarea patogenităţii şi testarea sensibilităţii la antibiotice. produse de substanţele extracelulare eliberate de stafilococii aurei: . steril.seroaselor: pleurezii. septicemii post-partuum.sistemului osteo-articular şi fanere: osteomielite. sinusite. artrite. în toate aceste situaţii. pneumonii şi bronhopneumonii. se însămânţează de mediul Chapmann hiperclorurat.aparatului uro-genital: cistite. închegat. mostre din alimentele incriminate. .). . .Identificarea se face pe baza caracterelor morfologice ( frotiu colorat Gram efectuat din coloniile caracteristice) şi culturale şi este urmată obligatoriu de efectuarea testelor de 31 . stafilococia malignă.Dacă puroiul provine dintr-o colecţie deschisă.toxiinfecţia alimentară. geloza). flebite. boala Lyell. septicemii . treceri pe mediile uzuale. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR.se efectuează la bolnavi şi purtătorii aparent sănătoşi şi se bazează pe izolarea şi identificarea stafilococilor în produsele patologice recoltate.Apărarea celulară se realizează prin fagocităză la poarta de intrare. hidrosadenita ( infecţia glandelor sudoripare din axilă). IMUNITATEA ANTIINFECŢIOASĂ. Puterea patogenă a stafilococilor. mastite (infecţia glandelor mamare). furuncule. care este un mediu lichid. salpingite. mastoidite. Afecţiuni invazive .examenul macroscopic poate oferi unele indicaţii orientative: puroiul stafilococic este galben-cremos. articular. faringite (rar). deci a fost contaminat. foliculite. .

lasă mediul clar. o gamma-hemoliza nu este vizibilă cu ochiul liber. fiind o hemoliză totală. cu efect cardiotoxic. leucotoxic şi letal. streptococii de grup A sunt împărţiţi în tipuri ( în jur de 80 de tipuri).faecalis. prezente numai la grupul serologic A. S. sintetizată de streptococii de grup A. Caractere culturale: streptococii cresc pe medii îmbogăţite cu sânge sau ser. pyogenes. Streptococii sunt aerobi şi facultativ anaerobi. complexele SLO-ASLO pot precipita în ţesuturi. 1830). din cauza instalării rapide a multichimiorezistenţei. cu o tentă verzuie. . Lancefield. pyogenes ( β. fibrinolizina.fără a fi o regulă. S. S. sau se depun în - 32 . pyogenes. Caractere morfologice: coci Gram – pozitiv.hemoliza este incompletă. numiţi ASLO . o beta-hemoliza este foarte clară. viridans.Este bine cunoscută rezistenţa la penicilină.C.patogenitate: coagulaza. dispuşi în lanţuri. în general stafilococii sunt sensibili la Oxacilină. au acţiune antifagocitară. prin transfer de ADN.Antibiograma este absolut necesară. dând fenomenul Arthus. cu dimensiuni între 0. catalaza. dau colonii mici. Antigene R cu rol biologic incomplet elucidat. şi G. agalactiae. de culoare cenuşiu-gri. caracteristică S. cefalosporine. cu importanţă epidemiologică. pneumoniae.viridans şi la pneumococi. mate.5 şi 1μm. responsabile de virulenţa acestora. Dicloxacilin. Antigene extracelulare: o Streptolizina „O” (SLO). cu adaos de glucoză. . grupurile sunt notate cu majuscule.hemolitic de grup A) Structura antigenică este foarte complexă: polizaharidul C. FAMILIA STREPTOCOCCACEAE Streptococii sunt germeni cu o largă răspândire la om şi la animale. Vancomicină. Antigenele proteice T. fără rol în virulenţă. determină specificitatea de grup (R. hemolizinele. antigenele proteice M. cu depunere de grunji pe peretele eprubetei.Cele mai importante specii patogene pentru om sunt: S. S. catalazo-negativi. pe geloza sânge. şi înconjurate de o zonă de hemoliză foarte caracteristică anumitor tipuri: o alfa. .Pe baza acestui antigen. demonstrarea toxigenezei (când este cazul). este puternic imunogenă. altele făcând parte din flora normală a orofaringelui sau tractului gastro-intestinal. S. datorită secreţiei de penicilinază. sau în perechi. caracter care se transmite prin bacteriofagi translocatori. fermentarea manitei. având un număr mare de genuri. al căror titru ridicat chiar de la începutul complicaţiilor reumatismale şi renale sunt considerate ca având un rol important în patogenia lor. care apare mai ales la S.Determină producerea în organism a anticorpilor specifici anti-streptolizină „O”. în condiţiile în care tratamentul infecţiilor stafilococice este tot mai dificil. dintre care unele patogene pentru om. pulverulente. deosebit de importantă. inhibă migrarea leucocitară. Meticilină. de la A la R.pe mediile lichide.

endocardite severe.sunt cele mai frecvente infecţii streptococice. Streptokinaza cu acţiune fibrinolitică. mastoidită. coreea. de tip impetigo. . sensibilitatea la bacitracină. supurative: limfadenită cervicală. Imunitatea antiinfecţioasă este în special umorală. endometrite. e. etc. purpura reumatoidă. care apar după 7-8 zile de la debutul infecţiei acute şi ating un titru maxim la 3-4 săptămâni. reacţii de coaglutinare cu teste „streptic”. Puterea patogenă. infecţii streptococice primare: . în cazul septicemiilor se face hemocultura. f. eritemul nodos.infecţii cutanate. sinusită. meningite. 3. d. erizipel. Diagnosticul direct (bacteriologic) parcurge schematic următoarele etape: prelevarea produsului patologic şi efectuarea unui frotiu colorat Gram. în timp ce valori crescute care se menţin în timp. abcese peritonsilare. 1. Toxina eritrogenă Dick responsabilă de erupţia (rush) din scarlatină. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR se poate face direct prin izolarea şi identificarea streptococilor în produsele patologice sau indirect. nu este antigenică. 2. glomerulonefrita acută GNA. c.o o o o o membrana glomerulară şi/ sau sinovială şi împreună cu complementul sunt responsabile de leziunile ce apar la acest nivel.infecţii genitale: febra puerperală. ( mediul special Pike pentru streptococi ). Hialuronidaza favorizează penetrarea ţesuturilor. în principiu. poarta de intrare pentru streptococ fiind faringele. . în dinamică.apărarea celulară este puţin importantă. dată de toxina eritrogenă. angine. nesupurative a. bronhopneumonii. prin anticorpii antiproteină M şi ASLO.prin mecanism de reacţie încrucişată între anticorpii antistreptococici şi fibrele striate ale miocardului (datorită „asemănării” la nivel molecular a structurii antigenice).Reacţia este de tip cantitativ. Proteinaza determină leziuni ale miocardului şi ale musculaturii scheletice. intertrigo.identificarea se realizează pe baza mai multor caractere: morfologice şi culturale. titruri de sub 200 unităţi ASLO/ml semnifică vindecare. prin determinarea titrului de anticorpi ASLO. reumatismul articular acut RAA.prin depunerea complexelor antigenanticorp la nivelul membranei bazale glomerulare.Deşi valorile variază în funcţie de metoda folosită pentru titrare. . complicaţii poststreptococice tardive. Diagnosticul indirect ( serologic) se bazează pe determinarea titrului de anticorpi ASLO în serul bolnavilor. . este o febră eruptivă.faringite. însoţesc instalarea complicaţiilor poststreptococice. pneumonii. complicaţii poststreptococice precoce. plăgi infectate. cardita reumatismală. . Streptolizina „S” determină β-hemoliza pe mediile de cultură. este piretogenă.scarlatina.infecţii urinare. b. otită medie. folosind diluţii succesive de ser peste care se 33 . izolarea pe medii de cultură cu adaos de glucoză. .

Îmbolnăvirile mai frecvente sunt infecţii ale aparatului respirator (pneumonia francă lobară acută. Caractere culturale: pneumococii cresc pe medii cu adaos de ser sau sânge şi glucoză. subnutriţie. infecţii cronice. specifice tipului. şi cutanate. printr-o reacţie de aglutinare pe lamă. peritonite primare). Streptococcus pneumoniae Este un germen condiţionat patogen. capsula apare sub forma unei zone clare în jurul bacteriei). 34 . dispuşi câte doi. Antibiograma de regulă nu este necesară. bronhopneumonii). şi constă în izolarea şi identificarea pneumococilor din produsele patologice. Caractere morfologice: coci Gram pozitivi.examenul macroscopic al sputei poate fi foarte sugestiv. Structura antigenică şi factorii de patogenitate sunt reprezentaţi de: . obezitate. biloliza. în afara caracterelor morfologice şi culturale. SIDA).antigene somatice comune genului. cu seruri specifice de tip. cap la cap.alţi factori de patogenitate: hemolizina. Titrul serului este dat de tubul cu diluţia cea mai mare în care reacţia de neutralizare dintre SLO şi ASLO încă se mai produce. . apar colonii în „picătură de rouă”. diabet. reacţie cunoscută şi sub numele de „umflare a capsulei”. când este de culoare ruginie şi are un aspect „aerat”. streptococii fiind în prezent încă sensibili la Penicilină. .introduc cantităţi fixe de streptolizină O.tulbură uniform mediile lichide. determinînd îmbolnăviri în condiţii de scăderea rezistenţei organismului (favorizată de infecţii respiratorii virale.pe geloza sânge. infecţii ORL.antigene capsulare. încapsulaţi (pe frotiul Gram. fermentarea inulinei. de tipul abceselor. . . cu habitat normal în căile respiratorii superioare ale omului. Antibiograma confirmă în general sensibilitatea la peniciline. în „flacără de lumânare”. . translucide. (mediu special Truche). Diagnosticul de laborator este direct. se folosesc teste specifice: sensibilitatea la optochină. hialuronidaza. şi care sunt responsabile de virulenţa pneumococilor. cu o zonă de hemoliză verzuie în jur. . .pentru identificare. de natură plizaharidică. alcoolism. boli consumptive. ale seroaselor (pleurezii.identificarea de tip se face pe baza antigenului capsular.

Neisseria gonorrhoeae (gonococul) Gonococul este agentul patogen al gonoreii.( colonii de tip S ). de obicei intracelulari.lipopolizaharidul LPS.septicemia meningococică ce evoluează adesea cu şoc endotoxinic. . . şi / sau reacţii serologice. cu importanţă deosebită în patologia umană. determinând în principal următoarele două manifestări clinice: . Antibiograma se efectuează cât mai repede posibil. otite. în care LCR este clar. numită meningita Waterhouse-Friedrichsen. şi dermonecrotică. ca boabele de cafea aşezate faţă în faţă. sunt imobili şi nesporulaţi. care netratată. responsabilă de specificitatea de tip.meningita cerebro-spinală acută epidemică. în injecţii intradermice. în citoplasma polimorfonuclearelor.antigene poliozidice care dau specificitatea de grup. Diagnosticul de laborator se bazează pe izolarea şi identificarea meningococilor din produsele patologice. care fac parte din flora oportunistă a organismului uman. care este o endotoxină cu acţiune letală dacă este injectată intravenos. sau al bolnavilor de rino-faringită manifestă. fermentarea unor zaharuri. deoarece meningococii sunt foarte sensibili şi în mediul extern se autolizează.se recoltează LCR sau sânge. prin reacţii biochimice ( oxidază. . prin care se evidenţiază caracterele morfologice specifice genului. reniformi.În cadrul familiei sunt descrise numeroase specii comensale.identificarea se continuă până la identificarea de tip. . boală cu transmitere sexuală. . Structura antigenică este reprezentată de : .însămânţarea se face pe medii speciale în atmosferă de CO2 şi pe geloză. strict aerobi. sau se complică cu o formă de meningită deosebit de gravă. spre deosebire de meningitele virale şi de etiologie tuberculoasă. etc). În afara acestor forme clinice grave. meningitidis Meningococul are habitatul în căile respiratorii superioare ale omului. sinusite.Transportul se realizează în termostat. dând complicaţii locale şi la distanţă. pot prezenta capsulă.FAMILIA NEISSERIACEAE GENUL NEISSERIA Genul Neisseria cuprinde coci Gram negativi. limpede). mai rar pericardite. şi două specii patogene specific umane: Neisseria meningitidis (meningococul) şi Neisseria gonorrhoeae (gonococul). aşa încât el poate fi izolat din rino-faringele purtătorilor „sănătoşi”.În condiţii de scădere a rezistenţei organismului. hipertensiv. sau tratată incorect se cronicizează. la 37o C. 35 . cu evoluţie fulminantă şi de obicei sfârşit letal. .proteina majoră parietală. N. specii virulente traversează mucoasa faringiană şi pe cale sanguină ajung la nivelul meningelor. meningococul mai poate fi incriminat în infecţii rinofaringiene acute. dispuşi in diplo. Foarte important: LCR trebuie trimis şi prelucrat la laborator în primele patru ore de la recoltare. dată fiind gravitatea în general ridicată a infecţiilor meningococice. infecţii bronho-pulmonare. din care se întind frotiuri colorate Gram. conjunctivite.sânge.Evoluează sub o formă acută.Aspectul macroscopic al LCR poate fi sugestiv pentru o meningită bacteriană ( tulbure.

În mod profilactic. anexite. Antibiograma pune deseori în evidenţă rezistenţa crescută la antibioticele uzuale. . de culoare gălbuie al secreţiilor.1. al cărei principal semn clinic este secreţia uretrală. în general este suficientă examinarea frotiurilor efectuate direct din secreţia uretrală. şi se incubează în atmosferă de CO2. cremos. geloză-chocolat.Secreţia uretrală este frecvent mult redusă. şi de obicei suficient pentru diagnostic: diplococi Gram negativi. . Mueller. semnele clinice sunt uneori mai discrete.examenul macroscopic pune în evidenţă aspectul purulent.Hinton. se instilează tuturor nou. imunofluorescenţă). . de 1. dar niciodată nu lipsesc complet. dar şi intracelular.se fac însămânţări pe medii speciale ( Peizzer-Steffen.Este indicat ca recoltarea să aibă loc chiar în laborator (gonococii sunt foarte sensibili în mediul extern). Gram sau cu una din coloraţiile speciale (Pick-Jacobson. se manifestă sub formă de uretrită gonococică. ce poate determina orbirea nou-născutului.un antigen capsular. necaracteristică. iar la femei secreţia vaginală şi din jurul colului uterin. apar cînd gonococii traversează bariera epitelială şi prin curentul sanguin ajung în membranele sinoviale ale articulaţiilor determinând artrite. în maternităţi.lactamaza.Evoluează sub formă de vaginită. Forme clinice maI rare de infecţie gonococică. care determină rezistenţa la peniciline. în uretrita gonococică acută . La femei. mai pronunţată dimineaţa. şi este bine ca prelucrarea să se facă cât mai repede. Diagnosticul de laborator.Dacă secreţia este redusă. care se va naşte cu oftalmie gonococică. Infecţia gonococică a mamei se transmite fătului. a. de metabolism şi prin reacţii serologice. sau ajung în diferite organe. dispuşi predominent intracelular .La bărabaţi. geloză cu adaos de sânge sau ascită).Complicaţiile posibile sunt sterilitatea secundară şi sarcinile ectopice. cu efect antifagocitar .Pe frotiu.Frotiurile se întind imediat şi se colorează cu albastru de metilen. apar gonococi dispuşi predominent extracelular. . la bărbaţi se recoltează „ picătura matinală”. efectuate la interval de 3 săptămâni. şi cu absenţa altei flore bacteriene pe frotiu b. uneori cu morfologia modificată. O gonoree cronică se consideră vindecată după 3 culturi negative. metrită salpingite. în uretrita gonococică cronică. După 24-48 de ore apar colonii de tip S.antigene proteice. de forma boabelor de cafea care se privesc prin concavităţile lor.Aspectul frotiului în această fază acută este caracteristic. prostatită sau orhită. BACILI AEROBI SPORULAŢI 36 . Structura antigenică este reprezentată de : . . ceea ce îngreunează recoltarea ( este necesară stimularea secreţiei prin diverse tehnici).Recoltarea secreţiilor trebuie făcută de un personal calificat.Evoluează în timp spre epididimită.născuţilor o picătură de nitrat de argint 1/ 00 în sacul conjunctival. determinând abcese.lipopolizaharidul. care determină specificitatea de tip. .Identificarea se face în continuare pe baza unor caractere biochimice.5 mm. diagnosticul este uneori dificil. se poate stimula prin injectarea în colul uterin a unei soluţii hipertone de NaCl.

cu diseminare pe cale sanguină (posibilă în toate formele de cărbune) şi septicemie sau meningită. nu se recomandă autopsierea cadavrelor de animale. determină cărbunele pulmonar. manifestat sub forma unei pneumonii cu evoluţie severă.toxina proteică cu trei componente: antigenul protector. fiind producătoare a unei exotoxine cu tropism intestinal. care permite iniţierea infecţiei şi difuzarea bacilului. frecvent ca boală profesională ( măcelari. Bacillus anthracis ( bacilul cărbunos) A fost observat în 1850 sub forma unor filamente în sângele animalelor care mureau de antrax. a cărei concentraţie în organism creşte pe parcursul evoluţiei.) . Patogenitatea este conferită de prezenţa capsulei. tăbăcari. având dimensiunile cuprinse între 1. biochimice) şi pe o reacţie serologică de precipitare cu ser anticărbunos. şi care se poate transmite omului. . formator de spori. iar în 1877. Tratamentul se face cu Penicilină. . Diagnosticul de laborator se bazează pe izolarea şi identificarea germenului în produsele patologice( pe baza caracterelor morfologice. aerob. cereus) sunt incriminate în toxiinfecţii alimentare. Puterea patogenă. sau în lanţuri scurte. Antraxul este o antropozoonoză ce evoluează la ierbivore ( sub forma unei septicemii mortale). acoperite de o crustă neagră. numită reacţia Ascoli. dintre care cu importanţă deosebită în patologie este Bacillus anthracis (bacilul cărbunos). culturale. cu formă de bastonaşe cu capetele tăiate drept. cu efect antifagocitar.pe geloza-sânge dă colonii mari. care nu deformează bacteria şi este foarte virulent. de culoare gălbuie („în cap de meduză”).antigen somatic polizaharidic .5 / 4-8μ . care se infectează prin sporii de pe sol.contaminarea pe cale cutanată determină pustula malignă. imobil. agentul etiologic al cărbunelui ( antraxului).Creşte pe mediile uzuale. care vor fi îngropate şi acoperite cu var nestins.pătrunderea bacilului pe cale digestivă determină o enterită gravă. Caractere morfologice şi culturale.antigen capsular de natură polipeptidică . Pasteur a reuşit să prepare un vaccin anticărbunos. . sau se poate produce edemul malign.Genul Bacillus cuprinde mai multe specii larg răspândite în natură.Persoanelor cu risc profesional li se poate administra vaccinul anticărbunos( conţine anatoxină) 37 .contaminarea respiratorie. mate. iar semnele clinice sunt datorate prezenţei toxinei . prezente deseori pe sol.Alte specii ale genului ( B. Structura antigenică este caracterizată prin: . prin inhalarea sporilor. de cărbune). care apare ca o veziculă ce se infectează şi se transformă în pustulă.pe mediile lichide (bulion) formează un depozit floconos în mediul care rămâne clar. rugoase. factorul letal şi factorul de edem. dispus izolat. . Este unul dintre cei mai mari bacili. etc. unde formează sporul. în doze mari şi ser anticărbunos administrat cât mai precoce. atingând titrul maxim în momentul decesului. asemănătoare celei produse de tulpinile enterotoxigene de B coli. Gram pozitiv. situat central. pentru neutralizarea toxinei cărbunoase circulante.( de unde şi denumirea bolii. înconjurată de o coroană de alte pustule. care conţine un exudat sanguinolent. dar a fost confirmat drept agent etiologic abia în 1863. Profilaxia urmăreşte depistarea animalelor bolnave şi izolarea lor. sau anaerob facultativ.

cisteină. Frotiurile se colorează Gram. care reprezintă substratul pentru vaccinul antidifteric. Complicaţiile sunt foarte grave. Y. La bolnavi se recoltează exudatul faringian şi nazal. sindroame hemoragice. caracterizată de prezenţa de false membrane fibrinoase. W. miocard. cum sunt mediul Tinsdale. hoffmanni. sau uneori imitând literele chinezeşti. dar pot determina confuzii de diagnostic. care se încorporează în cromozomul bacterian şi codează proteina specifică toxinei.Aspectul caracteristic este pe mediul Tinsdale. . se manifestă prin: . diphteriae. iar eliberarea fagului din celulă se face prin liza bacteriei. ca „beţele de chibrit”aruncate pe masă.Bacilii difterici sunt Gram pozitivi la limită. evoluează spre laringe. aceştia nu produc îmbolnăviri. toate determinate de efectele toxinei difterice. foarte aderente la faringe. toxina îşi pierde toxicitatea. virulent. prezente în faringe şi pe tegumente (C. (ou. Clinic. datorită asemănării morfologice cu bacilul difteric. unde se înmulţeşte şi produce toxina. din care se fac frotiuri şi însămânţări pe medii de cultură speciale.cantonarea bacilului difteric la poarta de intrare. învechire şi căldură. cu paralizii. Toxina difterică este puternic antigenică şi determină în organism producerea de anticorpi antitoxină. conjunctivei. Cutivarea bacilului difteric se face pe medii selective. difteria.În cazul unor produse patologice sărace. Gundel-Tietz.Localizări mai puţin frecvente sunt la nivelul mucoaselor nazale.V. îşi pierde caracterul toxigen. . atunci când se izolează din produsele patologice.Familia Actinomycetaceae Genul Corynebacterium Specia Corynebacterium diphteriae Genul Corynebacterium cuprinde mai multe specii comensale omului. „măciucaţi”.xerosis. microaerofili. C. sau la purtători. Producerea de toxină de către bacilul difteric este condiţionată de prezenţa unui bacteriofag temperat lizogen. caracterizată prin: . dar şi pe geloza sânge.angina pseudomembranoasă.Ei trebuie diferenţiaţi de specia patogenă. în forma majusculelor V. şi se transformă în anatoxină.cutis communae). bacteria „se vindecă” de lizogenie.C.polinevrite. unde coloniile sunt mici. care difuzează în organism pe cale sanguină şi este responsabilă de fenomenele toxice la distanţă. rinichi.toxemia difterică. vălul palatin. cu creşterea favorizată de adaosul în mediu a cisteinei şi proteinelor serice. şi ale sistemului nervos periferic. Diagnosticul de laborator se poate face labolnavii de difterie căt şi la purtători.M.). cenuşii-negre şi înconjurate de un halou cafeniu .producerea de exotoxină.putând poduce asfixia mecanică prin obstruarea căilor respiratorii. pilierii amigdalieni. dar rămâne antigenică. numiţi şi bacili pseudodifterici. ser.dimensiuni de 4-6μ.Prin tratarea cu formol.( conţine ser coagulat de bou). datorită unor granulaţii metacromatice care se dispun bipolar. telurit de potasiu). cu albastru de metilen sau cu coloraţia specifică DelVecchio.faringe-. reprezentate de miocardită. însămânţarea se face pe mediul de îmbogăţire O. C.sunt bacili aerobi. care permite 38 .S. fagul endogen trece din starea de profag în fag matur.Mediul de elecţie este mediul Loffler. sau a plăgilor chirurgicale şi arsurilor. şi se dispun în frotiu formând unghiuri ascuţite. care este responsabilă de toxiinfecţia difterică. sau difteromorfi. . C.Sub acţiunea unor factori inductori (radiaţii U.T. cu leziuni la nivelul glandelor suprarenale. cu aspect specific de „halteră”.

Tratamentul se bazează pe administrarea cât mai precoce a serului antidifteric.(reacţia Elek-Ouchterlony). tetanic. tetanic). Identificarea continuă prin efectuarea testelor biochimice. care acţionează însă numai asupra toxinei circulante. cu ser antidifteric. Cloramfenicol. sau ADPA (anatoxină difterică purifiată şi adsorbită). pertussis). Receptivitatea la infecţie este generală. 39 . Profilaxia este asigurată prin vaccinarea populaţiei receptive cu unul din vaccinurile: DTP ( anti-difteric. Tetraciclina. DT (difteric. şi se realizează in vitro. fiind indicate Eritromicina. prin teste de precipitare în gel.antibioterapia se adresează bacilului cantonat la poarta de intrare. prin alimente. mai rar. . sau uneori.diferenţierea lor de difteromorfi.Aspectul coloniilor pe bulion şi pe mediul Gundel-Tietz. permite diferenţierea tipurilor în cadrul speciei Corynebacterium diphteriae. nu şi asupra celei acumulate în ţesuturi. Penicilina. iar calea de transmitere este predominent respiratorie. Evidenţierea toxigenezei este obligatorie pentru demonstrarea patogenităţii.

conţine indicatorul de pH albastru de brom-tymol.Dintre mediile politrope utilizate de rutină în laboratoarele noastre amintim: mediul TSI ( triple sugar . în timp ce E. şi medii selective. care modifică culoarea mediului în funcţie de pH-ul acestuia. uneori cu centrul negru. conţine verde brilliant şi citrat de bismut. este selectivă pentru Salmonella. cu halou metalic.Testarea acestor caractere se poate realiza fie pe medii politrope (multitest). dzoxicolat. fenil-alanindehidrogenază. uneori cu halou opalescent ( E. Coli. semitransparente. Shigella.Mediul MILF. conferind coloniilor culoarea neagră. . Caractere morfologice şi culturale: bacili Gram negativi. Klebsiella).coli şi Klebsiella fermentează lactoza.cu un metabolism de tip respirator şi fermentativ. cele lactozo-negative. nesporulaţi.Unele specii prezintă cili peritrichi.ca indicator de pH). datorată mobilităţii mari a acestei specii. de tip mucos.6 μ. pentru mobilitate. sunt:Escherichia ( cu specia E. şi sunt deci mobile (E. producere de indol şi urează. culoarea mediului este roz. Dintre speciile cu interes mdical amintite.negative rămân transparente. Salmonella. aerobi şi anaerobi facultativ.Kauffmann. pentru fermentarea lactozei. acidifică mediul.Mediul AABTL ( agar. producere de lactic-dehidrogenază. pe care coloniile lactozo-pozitive sunt galbene. Proteus. Salmonella). tulbund uniform bulionul. cresc sub formă de colonii transparente. Principalele genuri cu interes medical.Coloniile lactozo-pozitive sunt galbene şi virează culoarea mediului de sub ele în galben.Mediul Leifson sau ADCL ( agar. cu dimensiunile de 0.Geloza Wilson Blair. în timp ce cele lactozo-negative rămân transparente. care sub acţiunea Salmonellelor se transformă în sulfură de bismut. . roşu neutru. Proteus. transparent. de 1-3 mm diametru.Pentru diagnosticul infecţiilor produse de Entrobacteriacee.Unele specii. iar Proteusul prezintă fenomenul de „invazie”. pentru mobilitate.Shigella . . care în principiu.mediul MIU. citrat. sunt medii lactozate la care se adaogă un indicator de pH.glucozei. Coli. de culoare verde-transparent. care economisesc mult timp şi oferă posibilitatea citirii unui număr foarte mare de teste. Conkey (conţine geloză.Bacteriile care fermentează lactoza. lactoză). se folosesc curent o serie de medii de îmbogăţire ( Müller. cresc pe mediile uzuale. care descompun glucoza în acid şi gaz. creşte sub forma unor colonii mari. care prezintă capsulă.Meitert. Caractere biochimice. Klebsiella. 40 . tot de culoare roz. şi cresc sub formă de colonii roşii. Shigella şi Proteus sunt lactozo-negative.cum este Klebsiella. şi sunt nesporulaţi.Bacilii producători de H2S au centrul negru. lactoză. Salmonella. sau prin procedee automatizate.Bacteriile nefermentative dau colonii transparente. care inhibă flora de asociaţie). iar pe geloza simplă dau colonii de tip S. albastru de brom tymol.Mediul pentru Salmonella. Yersinia. Coli).geloza Mc.Mediul Istrati. rotunde. iar cele lactozo. caracteristică. enterobacteriaceele fermentative dau colonii roşii. dintre care amintim: . care dă mediului o culoare verde. crescând astfel mult fiabilitatea unui diagnostic precis. necapsulaţi. lactoză). mediul cu selenit acid de sodiu. Un număr foarte mare de teste biochimice ne stau astăzi la dispoziţie pentru identificarea precisă a diferitelor specii de enterobacteriacee. zaharozei şi producerea de H2S. . . cu o creştere „în valuri”.FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE Enterobacteriaceele cuprind un număr foarte mare de genuri de bacili Gram negativi. iron). cu excepţia E.coli şi Klebsiella. indol.4-0. de culoarea mediului. . datorită producerii de H2S.

conţinut în peretele bacterian. Proteus ocupă locul doi după E. Shigella este agentul patogen al dizenteriei bacilare.K. posedă 2 componente: . ozaenae dă ozena şi alte infecţii cronice ale tractului respirator. coli enteroinvaziv determină un sindrom diareic dizenteriform E. endocardite. miezul (core) c. 1. gastroenterite. ataşate peretelui. gastroenterite. sunt de natură proteică şi conferă specificitate de tip. şi tulpinile respctive nu aglutinează cu serurile anti-O. Antigenul O se poate uni cu anticorpii corespunzători anti-O. el populează tractul digestiv al bolnavilor trataţi îndelung cu antibiotice. oxytoca şi alte tipuri încapsulate de K. pe baza căreia au fost elaborate scheme de diagnostic pentru identificarea grupelor şi tipurilor în cadrul speciei.Salmonella typhi şi Salmonella paratyphi dau febra tifoida şi respectiv febrele paratifoide.K. . sinusite. Antigene flagelare H . coli enterohemoragic determină diarei cu scaune la început apoase. coli mai este implicat în infecţii ale căilor urinare. nu sunt prezente la toate enterobacteriaceele. prezente numai la germenii mobili. care apoi devin hemoragice. rhinoscleroma dă rinoscleromul.care se desfac uşor prin agitare. pneumoniae dă pneumonie şi infecţii bronhopulmonare . forma cea mai grava fiind determinată de Shigella shiga. responsabilă de şocul endotoxinic.Salmonella typhi murium şi Salmonella enteritidis dau toxiinfecţii alimentare În afară de acestea. colecistite. Alte Klebsiele pot determina meningite. pot „masca” antigenul somatic. coli enteropatogen este responsabil de episoadele diareice la copii  E. septicemii şi meningite.K. Antigene de înveliş K.sunt de natură polizaharidică 4. . coli în etiologia infecţiilor urinare. mai ales la copii. lipidul A b.lipidul B . şi anume :  Tulpinile enterotoxigene dau forme uşoare până la forme grave de enterită. . cu grunji fini. otite. Enterobacteriaceele prezintă o structură antigenică complexă. dând in vitro reacţii de aglutinare de tip polar.în afara infecţiilor enterale. lanţurile polizaharidice specifice. Primele două subcomponente alcătuiesc endotoxina.K. . alte specii ale genului sunt responsabile de diarei epidemice de vară.  E.Caracterea antigenice. pneumoniae dau boli diareice. Salmonelele sunt responsabile de : . poate da meningite otogene la nou – născuţi. . 41 . iar polizaharidele conferă specificitatea de grup. suprainfecţii ale plăgilor şi arsurilor. Puterea patogena a enterobacteriaceelor : E. coli poate da infecţii ale tubului digestiv.Aglutinează cu serurile anti-H. . Antigenul somatic O . care se desfac greu prin agitare. 3.componenta lipo-polizaharidică LPS cu 3 subcomponente: a. peritonite. holeriforme. E. în grunji mari. toxiinfecţii alimentare date de alte salmonele decât cele amintite anterior. Germenii de genul Klebsiella dau : . Salmonelele mai pot da septicemii cu punct de plecare intestinul.

dau colonii de tip S sau R. în special plăgi chirurgicale.secreţii otice. .L.Bacilul pioceanic Aparţine genului Pseudomonas. mai ales la sugari şi copiii mici .izolarea se face pe mediile uzuale.A.septicemii Diagnosticul bacteriologic are scopul de a izola şi identifica bacilul în produsele patologice: puroi şi exudate purulente.L.coli şi Proteus) . caractere biochimice. rar încapsulaţi. şi cu mirosuri aromatice. . 42 . sânge..identificarea se face pe baza următoarelor criterii: o caracterele morfologice pe frotiuri colorate Gram.R. datorată pigmentului pioceanină. spută. arsuri.C. cu reflexe metalice. dispuşi izolaţi.B. o caracterele culturale: tulbură uniform bulionul simplu sau apa peptonată. urină. conjunctivale. mobili. în perechi sau lanţuri scurte. elaborată de bacilul pioceanic. pe geloză.bronho-pulmonare .verde. cu formare de peliculă. materii fecale. si oculare .urinare (alături de E. apare o culoare albastru. eventual A.T.tegumentare. şi este incriminat în următoarele infecţii: . şi mirosul de flori de tei. colorate fluorescent. nesporulaţi. L. având în vedere multichimiorezistenţa pe care o dezvoltă adesea acest bacil. unde apar coloraţi în roşu. fiind frecvent incriminat în etiologia infecţiilor intraspitaliceşti (nosocomiale) .digestive.O.R. Antibiograma este obligatorie.meningită la nou-născuţi . şi caracteristic.

dar rezistent la frig.2. Caractere culturale. . culoare gălbuie. Pe frotiuri se poate colora cu albastru de metilen sau Gram. disgonice adică cu o creştere săracă.. în zilele umătoare au o creştere eugonică. Compoziţia chimică este complexă.6.este un bacil imobil. mediul este solid. . apar forme filamentoase. adică foarte bogată. descris şi ca . de culoarea verde. netede. Constituirea leziunilor iniţiale în infecţia tbc. principalele localizări ale tuberculozei la om sunt: .uro-genitală . colonii puţine. creşte la 37˚C şi pH de 6.acizii micolici.tipul aviar se dezvoltă în 2-3 zile. cu granulaţii citoplasmatice frcvente.meningeală (meningita tbc) . În ordinea frcvenţei. Această proprietate se numeşte acido-alcoolo rezistenţă. au aspect opac. şi anume se colorează la cald cu fuxină şi reţin colorantul chiar după decolorare cu alcool sau sau acizi. Proteinele reprezintă suportul activităţii tuberculinice.0. Puterea patogenă la om. amidon.peptidoglicolipide. primele colonii apar după 15-30 de zile. Inhalarea bK are ca rezultat depunerea în alveole sau eliminarea prin exhalare. . şi este pusă în evidenţă prin coloraţia Ziehl-Nielsen. creşte şi pe medii uzuale. Aceste aspecte diferite sub care poate apare Micobacterium tuberculosis pe frotiuri.este aerob strict. .osteo-articulară .fosfolipide. Bacilul tuberculos este sensibil la lumina solară. . conopidiform. şi au rolul demonstrat în patogenitate.7. numite şi ceara D. Principalele lipide sunt: . c. dintre care 60% sunt în peretele bacterian . luxuriantă.acest aspect diferă de cel al Mycobacterium bovis unde primele colonii apar după 30 de zile.4/ 0. prezentă mai ales la formele virulente. capătă un aspect rugos. pot fi purificate şi se folosesc pentru testarea rezistenţei la infecţia tuberculoasă în preparatul PPD.Mycobacterium tuberculosis Caractere morfologice.pleuro-pulmonară (90%) . care conţine elemetele amintite. .glicolipide. în plus malachit oxalat verde. a.3 microni necapsulat şi nesporulat. sunt mici. pesmet de pâine”. Alcoolul de 90˚ îl distruge în 5 minute. 9.ganglionară. raze X şi U. . dar prezintă o proprietate tinctorială specifică mycobacteriilor.peritoneală .V. Lipidele reprezintă 20-45% din greutatea uscată a bacilului. Aspectul pe frotiu este de bastonaşe cu capete rotunjite dispuse izolat sau în grămezi. săruri minerale. . b. se descrie sub numele de pleiomorfism. asparagină.. cu dimensiuni de aproximativ 2. ou. iar pe frotiurile efectuate din culturi. uscat. care conferă acido-alcoolo rezistenţa. sau ramificate.pentru cultivarea Mycobacterium tuberculosis cel mai frecvent se foloseşte mediul Lowenstien-Jensen. opac. în care bacilii apar coloraţi în roşu pe fondul albastru al preparatului. Rezistenţa la agenţi fizici şi chimici. necesită adaos de factori de creştere în mediu : glicerină. Glucidele au structură complexă şi se leagă cu lipidele şi proteinele bacilului. Pe suprafaţa alveolară bacilii sunt fagocitaţi de 43 . Pe acest mediu creşterea bacilului este caracteristică: creşte lent.

la toţi nou-născuţii. unde mycobacteriile dau coloniile caracteristice descrise anterior. organismul reacţionează prin apariţia răspunsului imun (care corespunde pozitivării PPD): creşte foarte mult numărul de limfocite şi macrofage în toate zonele unde există mycobacterii( rolul limfocitelor T activate prin limfokine ). semnificaţia este a unui proces infecţios evolutiv. care în această fază sunt ineficiente. Concomitent sunt eradicate şi focarele coexistente din toate organele.tbc ganglionară: puncţie/biopsie ganglionară. . .vindecare spontană. bK apare colorat în roşu. acest individ nu trebuie vaccinat. reacţia se consideră pozitivă. . ca urmare trebuie vaccinat.tbc uro-genitală: urină.. . 4. 3. . spălătură bronşică. dacă la locul inoculării nu apare nici o reacţie. după vârsta de 8 luni . Vaccinarea se face cu o tulpină vie atenuată şi se numeşte vaccinul BCG (bacil Calmette-Guerrin ). . colorate ZiehlNielsen. 1. complexul primar tuberculos se caracterizează prin: . aspirat bronşic. lichid pleural. adică pozitivarea intradermoreacţiei la PPD. Aproximativ 5% din persoanele nou infectate nu reuşesc să oprească multiplicarea bacilului. granulomul se fibrozează.tbc meningeală: LCR 2. virajul tuberculinic”.Dacă eritemul depăşeşte 15 mm.este inaparent clinic. . puterea fagocitară este mult crescută. .tbc osteo-articulară: lichid articular. Direct al frotiurilor efectuate din produsele patologice. deoarece prezintă rezistenţă la o nouă infecţie. fără testare prealabilă. unde ei reuşesc să se multiplice sau sunt distruşi (în funcţie de virulenţa bacililor şi rezistenţa organismului). . ci evoluează în lunile următoare spre boală Diagnosticul de laborator. eventualele zone cazeificate se calcifică. în 6-8 săptămâni.focarul pneumonic de tip exudativ ( mulţi bacili şi puţine celule inflamatorii) trece întrun focar de tip granulomatos. alcătuit din numeroase macrofage. pe fondul albastru al preparatului.conferă rezistenţă la reinfecţie. şi se vaccinează numai cei sensibili la infecţie. Ex. uzual pe mediul Lowenstein Jensen.reacţia se citeşte după 72 ore. examinare cu obiectiv cu imersie. înseamnă că individul nu a venit în contact niciodată cu Mycobacterium tuberculosis. Astfel. De obicei bK se multiplică în macrofage. şi mycobacteriile sunt distruse. este indicată repetarea periodică din cauza multichimiorezistenţei pe care o dezvoltă numeroşi bacili. . dând o adenită satelită. În timp.Dacă la locul inoculării apare un eritem cu diametrul între 10-15 mm. celule epiteloide la mijloc şi celule gigante Langhans multinucleate la interior. şi se edifică treptat un focar pneumonic. Recoltarea produselor patologice în funcţie de localizarea tuberculozei: . Testarea stării de sensibilitate la infecţia cu Mycobacterium tuberculosis se face prin intradermoreacţia la tuberculină (PPD). . sau pe calea circulaţiei sistemice în diferite organe.determină . Însămânţarea pe mediile speciale. individul se îndrumă la ftiziologie. deci el este sensibil. fragmente de biopsie de endometru. la aceştia primo-infecţia nu are evoluţia descrisă. Antibiograma. se testează sensibilitatea prin IDR la PPD. Un număr de bacili ajung pe cale venoasă dreaptă (din canalul toracic) în zonele apicale pulmonare. 44 .macrofagele alveolare.tbc pleuro-pulmonară: sputa. bacilii invadează ganglionii loco-regionali. fragmente de os. la exterior granulomul tbc este înconjurat de o coroană de limfocite. prima vaccinare se face la 4 zile după naştere.

45 .

unde se dezvoltă în „ cuiburi”. care nu mai permite dezvoltarea în continuare a bacilului. o C.bacilul tetanic. legume. pe baza cărora s-au identificat mai multe varietăţi. Clostridium botulinum este răspândit în mediu sub forma sa sporulată (pe plante. sol). dar şi în unele alimente. aparţin genului Clostridium. cuprinde germeni telurici. pentru a asigura oxigenarea plăgii. histolyticum . În cadrul tratamentului chirurgical.agenţii patogeni ai gangrenei gazoase. astfel: 1. Bacterii anaerobe nesporulate. hemoragic.Cu importanţă deosebită în patologia umană. dar în asociere cu alţi germeni.în organism nu se poate pune în evidenţă bacilul. oedematiens o C. care se găseşte în cavitatea bucală.gangrena gazoasă. enterita necrozantă . cu excepţia C. se practică antisepsia foarte riguroasă a plăgii. fiind distrusă în 10 minute la 100 0C. Punerea în evidenţă a bacilului este posibilă doar în alimentul incriminat. cum ar fi apendicita supraacută. tipul A fiind cel mai toxic pentru om. . . cu dimensiuni cuprinse între 3-4.Dacă nu se intervine rapid cu tratament antibiotic. septicum o C. au fost clasificate .Prezintă mai mulţi factori toxici. necapsulaţi şi mobili. botulinum . crepitant.BACTERIILE ANAEROBE STRICTE Cuprind germeni care nu pot utiliza oxigenul şi nici nu se pot dezvolta în prezenţa lui. este de natură proteică. . . mai ales post-abortum.agentul patogen al toxiinfecţiei botulinice. ceea ce explică uneori faptul că dintre mai multe persoane care consumă aceeiaşi conservă.toxina botulinică este cea mai puternică „otravă” biologică. exogeni. sau o C. termolabilă. perfringens o C. 46 . şi incizii largi. Bacterii anaerobe sporulate. manifestată clinic printr-un flegmon gazos. perfringens. 2. fructe. necrozantă enzimatică şi cardiotoxică. seroterapie antiperfringens (pentru neutralizarea toxinei) şi anatoxină. Consumul acestor conserve care conţin bacilul botulinic şi exotoxina pe care o secretă. 1mg de toxină de tip A conţinând 32 de milioane de doze limită mortale la şoareci. cu tendinţă la insuficienţă renală acută datorită hemolizei intravenoase determinate de toxina bacilului perfringens.Toţi reprezentanţii genului prezintă spori.septicemii. până la 14µ. mai frecvent saprofite. tetani Clostridium perfringens se izolează cel mai frecvent. extins şi însoţit de alterarea gravă a stării generale. o C. sunt: . Puterea patogenă. care prezintă capsulă şi este imobil.În funcţie de prezenţa sporului bacterian. sau subterminal.cuprinde bacili Gram pozitivi. dar este acido rezistentă (nu este distrusă de sucurile gastrice). cu acţiune hemolitică. decesul poate surveni în câteva ore de la debut. cu excepţia C. doar toxina sa. mai ales conserve de carne şi legume insuficient preparate termic. şi poate fi găsit în cavităţile naturale ale omului. cunoscută sub numele de botulism. icter. determină o toxiinfecţie alimentară foarte gravă. care pot fi situaţi central. . dau supuraţii şi septicemii GENUL CLOSTRIDIUM . perfringens.diferite viscerite. nu toţi fac boala.

Clinic. - Familia Parvobacteriaceae Cuprinde genurile: Francisella.produsele patologice (sânge. Brucella. care neutralizează toxina circulantă (dar nu şi pe cea fixată în ţesuturi). şi sunt în schimb profunde. prin paralizia de acomodare a muşchilor oculomotori. .Dacă o plagă cu potenţial tetanigen este contaminată cu pământ care conţine spori. Tratamentul urmăreşte administrarea precoce de ser antibotulinic ( până la primirea rezultatului de lalaborator. acesta va semna în fişa personală (sau bilet de trimitere. datorită inhibiţiei producerii de acetil-colină.În principiu. vaccin antibotulinic şi antibiotice.etc.toxina tetanică are acţiune toxică. cu gura deschidă într-un „ rânjet” larg. faciesul este caracteristic.). exudate. . Clostridium tetani produce tetanosul. aceştia se transformă în forma vegetativă dacă au condiţii de anaerobioză şi eliberează exotoxina tetanică. materii fecale) recoltate de la bolnavi se încălzesc la 70 0C timp de 30 minute pentru distrugerea formelor vegetative.etc).prin plagă cu potenţial tetanigen înţelegem acele leziuni care au în general o poartă de intrare de dimensiuni mici. responsabilă de fenomenele generale ale bolii. se administrează ser antibotulinic B). sau preparate între lamă şi lamelă.se pot efectua frotiuri direct din produsul patologic. necrotică. Profilaxia tetanosului la orice plagă este de o deosebită importanţă şi pune probleme medicolegale.însămânţarea se face pe medii anaerobe: bulion VF sau geloza VF. Bordetella. adică în decubit dorsal. vaccinare cu anatoxină tetanică. Diagnosticul de laborator constă în evidenţierea tipului de toxină (cel mai frecvent este incriminat tipul B). lezări cu unelte agricole. Diagnosticul de laborator al infecţiilor produse de Clostridii . Tratamentul este de urgenţă şi constă în administrarea de ser antitetanic. motiv pentru care se înregistrează cu exactitate tratamentul efectuat. fruntea este încruntată.Sporii săi sunt răspândiţi în sol. creând astfel condiţii de anaerobioză (plăgi înţepate. toxiinfecţia botulinică se manifestă prin: o vomă şi constipaţie o strabism. numit „risus sardonicus”. sprijinit în ceafă şi călcâie. şi identificarea sursei. iar dacă pacientul refuză tratamentul.Bolnavul stă în poziţie de opistotonus. . orice plagă poate avea risc tetanigen.tipizarea toxinei este importantă în special în cazul C. . cu acţiune asupra plăcilor neuro-musculare o paralizii ale muşchilor buco-faringieni şi exitus prin paralizie respiratorie. muşcături de animale. cu adaos de antibiotice. peste care se suprapun contracţii paroxistice. manifestat în principal prin contractura generalizată a musculaturii scheletice.botulinum. Haemophilus. terapie intensivă cu antibiotice (penicilină) şi tratamentul chirurgical al plăgii. . ca urmare se va administra vaccinul antitetanic (de preferinţă ATPAanatoxină tetanică purifiată şi adsorbită) şi 1500-3000 UAI de ser antitetanic. care practic se închide după îndepărtarea agentului cauzal. Yersinia. cardiotoxică şi determină sindromul tetanic (prin acţiunea asupra lipidelor din SNC). Genul Haemophilus 47 . pe care clostridiile vor dezvolta colonii caracteristice. secreţii purulente.

convalescenţa este de lungă durată.laringite. .H. capsulaţi în unele faze de cultură.meningita acută purulentă la copii. dispuşi izolaţi. cum sunt: . nesporulaţi. dar trebuie subliniat aici.sunt bacili mici. pericardite. care dau sindroame asemănătoare tusei convulsive.metalice. şi se manifestă în mai multe faze: . tetanic. Puterea patogenă:tusea convulsivă apare mai ales la copii. lanţuri scurte. Genul Bordetella Cuprinde speciile B.diagnostic indirect prin imunofluorescenţă .H. secreţii nazale. . porţiunea centrală rămânând clară. . . rujeolă. dă infecţii secundare. pertussis). infecţii pulmonare. cu reflexe gri. în perechi. Borrelia Spirochetele se caracterizează prin: .faza catarală. nu se găsesc niciodată în stare liberă în natură. responsabil de infecţii pulmonare şi endocardite. el elaborează o toxină responsabilă de fenomenele generale din tusea convulsivă.tabloul hemo-leucocitarl indică leucocitoză cu limfocitoză. SPIROCHETELE În această familie sunt cuprinse genurile: Treponema.pertussis. haemolythicus. cu prognostic sever. se colorează bipolar. Tetraciclină).H. nesporulaţi.sunt germeni care parazitează întotdeauna omul sau animalele. rotunde. pe mediul special Genjou –Bordet. . nepatogen. Diagnosticul de laborator constă în izolarea în faza catarală şi în perioada quintelor a bacilului din produsele patologice (spută. mici.Haemophilus influenzae este un comensal al căilor respiratorii.parapertussis şi B. asemănătoare „bancurilor de peşti”. spasmodică.Prezenţa capsulei este considerată factor de virulenţă a bacteriei.modificările epiteliului respirator predispun la suprainfecţii. unde după 2-4 zile. pleurezii.faza de tuse quintoasă. Leptospira. Tratamentul se face conform antibiogramei (frecvent sensibil la Streptomicină. că vaccinul nu dă rezistenţă faţă de infecţiile cu bacil parapertussis. sau uneori ca elemente paralele. Profilaxia este importantă. exudat faringian). care este foarte contagioasă . care dă tusea convulsivă.dispoziţia helicoidală . Alte bacterii aparţinând genului Haemophilus sunt: . care dă un sindrom asemănător tusei convulsive. poate fi uneori cauză de eroare în diagnosticul streptococilor pyogenes. fiind responsabil de suprainfecţii în gripă. Bacilul se dezvoltă la suprafaţa epiteliului respirator. imobili. ducreyi care determină şancrul moale. sunt bacili mici. precum şi în etiologia altor boli. de tuse „măgărească” . cu apriţia frecventă a complicaţiilor pulmonare. bombate. Gram negativi. B.bronchiseptica. realizându-se prin vaccinarea DTP (anti-difteric. în jur de 60% Tratamentul se face cu Eritromicină în doze mari. imobili. nu trece în sânge.se cultivă greu. endocardite. o boală venerică. Ampicilină. parainfluenzae.Se cultivă pe medii cu adaos de factori de creştere. Din punct de vedere morfologic. tuse convulsivă. . . apar colonii în „picătură de mercur”. Gram negativi.flexibilitate 48 . care după 3-4 zile dau o hemoliză tulbure. unde apare sub formă de colonii de tip S.

Principalii anticorpi sunt: o de tip Wasseramann o antitreponemici: imobilizine (apar la 3-4 săptămâni după anticorpii tip Wassermann. mai există şi alte specii de interes medical care dau boli neveneriene. numite rozeole sifilitice. vasculare. de natură lipidică. cutanate. 49 . din care prin presiune se elimină o serozitate bogată în treponeme. . .faza primară.Sifilisul este o boală cu transmitere sexuală. Imunitatea.6 săptămâni de la apriţia şancrului. care se desfăşoară în trei etape succesive. constituite în aşa numitul grup al sifilisului tropical. răspândite în diferite zone ale corpului. foarte mobil.faza secundară se produce la 4. trecerea de la ofază la alta are loc în absenţa unui tratament adecvat). a aortei (anevrisme). . Structura antigenică este formată din: . dar şi dispar ultimele) anticorpi de imunofluorescenţă (sunt primii care apar) antiproteici de grup Reiter (pe locul doi în ordinea apariţiei).Şancrul primar se vindecă spontan.un antigen proteic „de grup”. inserate egal la extermităţile celulei. sau al unuia instituit tardiv. . examinarea se face la microscopul cu fond întunecat. localizat predominent la nivelul mucoasi genitale. dând aspectul helicoidal al bacteriei. care poate dura toată viaţa (bineînţeles. prin leziuni maculopapuloase. GENUL TREPONEMA Treponema pallidum este agentul etiologic al sifilisului. . sau dacă mama este bolnavă în timpul concepţiei determină avort sau naşterea unui făt mort. Pallidum poate fi evidenţiată în stare vie în serozitatea de la nivelul şancrului.imunitatea de tip celular asigură o protecţie mai eficientă decăt anticorpii. cu serologie pozitivă. bine circumscris. Puterea patogenă. în care leziunea caracteristică este şancrul sifilitic (nedureros.preparatele fixe se colorează prin metoda Fontana-Tribondeau de impregnare argentică. comun tuturor treponemelor (cardiolipidul).mobilitate.În afară de aceasta. tradusă prin leziuni grave de necroză şi scleroză distructivă. cunoscute sub numele de gome sifilitice. treponemele pierzându-şi practic virulenţa în afara organismului în aproximativ 2 ore. fără cicatrice. de obicei când infectarea mamei are loc în a 2-a jumătate a sarcinii. boală venerică.Anticorpii elaboraţi în sifilis nu conferă protecţie. viscerale. cu o bază de induraţie). afectarea măduvei spinării (tabes). Pallidum. specific umană. realizând mai multe ture de spiră în jurul corpului bacterian. . în aproximativ 3 săptămâni. flexie. Rezistenţa în mediul extern este foarte scăzută. dând bolnavului impresia iluzorie că s-a vindecat.imunitatea umorală este dată de anticorpii care apar încă din primele săptămâni ale infecţiei şi se menţin pe toată durata evoluţui bolii. după o perioadă de incubaţie de aproximativ 3 săptămâni de la contactul infectant. precum şi treponeme saprofite localizate mai ales la nivelul mucoasei bucale şi genitale. prin transfer pasiv de IgG.Sifilisul congenital rezultă prin contaminarea transpalacentară a fătului.Contaminarea în primele luni de sarcină. comun genului Treponema. unde treponemele sunt argintii strălucitoare pe fondul închis al preparatului. iar 25% au o evoluţie lentă. .antigenul Wassermann. are o formă helicoidală. datorită unui aparat locomotor intern. cu extremităţile efilate. chiar în lipsa unui tratament.se produc leziuni nervoase cu paralizie generalizată progresivă. se produce numai la aproximativ 50% din bolnavii infectaţi. . cu localizări mucoase. acestea se întind până la extermitatea opusă a celulei.antigene proteice şi antigene poliosidice specifice Tr. totuşi este posibilă şi naşterea unui copil sănătos. osoase.se însoţeşte de adenopatie satelită.În rest.Tr.înşurubare. 25% din cazri se vindecă spontan.. prezentând mişcări de rotaţie. şi care de asemenea se vindecă spontan. în absenţa unui tratament corect. Caractere culturale. reprezentat de una sau mai multe fibrile.faza terţiară. .Până în prezent nu s-a reuşit cultivarea treponemelor patogene pe medii de cultură. . Caractere morfologice. translaţie.

Chlamydiile sunt germeni mici. . Epidemiologie.diagnosticul serologic se bazează pe două grupe de teste: o teste cu antigene cardiolipidice. prin: . care se pozitivează precoce.Transmiterea este în principal sexuală. Tratamentul se face cu antibiotice cu spectru larg. prin evidenţierea anticorpilor. impregnare argentică.Sursa de infecţie este numai omul bolnav de sifilis.reacţii de floculare de tip VDRL ( Veneral Disease Research Laboratory). de depistare în masă. caracterizate prin prezenţa unui sindrom infecţios sever şi exantem (erupţie cutanată).Nu se cultivă pe mediile uzuale. etc). limfogranulomatoza veneriană. şi este de o mare specificitate. se manifestă ca o bronho-pneumopatie acută. până în prezent nu au fost selectate suşe rezistente. se poate face prin preparat nativ între lamă şi lamelă. Diagnosticul de laborator este în principal serologic. sau pe culturi celulare. îngreunând mult tratamentul. FAMILIA RICKETTSIACEAE Genurile Rickettsia şi Chlamydia Rickettsiozele reunesc îmbolnăviri diverse transmise de la animal la om. respectivde papagali. cele mai cunoscute.Cele mai frecvente sunt febrele tifo-exantematice. care duce la orbire. care poate fi păduchele. la cald (reacţia Bordet-Wassermann RBW) şi la rece. sau prin preparate fixate şi colorate (Giemsa. .Se utilizează cu succes ca teste screening. puricele sau căpuşa. cantitativă) şi reacţia Kudicke-Steuer. calitativă. sunt reacţia Weil-Felix (de aglutinare. uneori pote urma sau coincide cu uretrita gonococică. de cercetare a anticorpilor. psittaci. dar puţin sensibile. putând da rezultate fals pozitive. dar se colorează bine Giemsa.Prezintă aceleaşi caractere culturale ca şi rickettsiile. sunt sensibile. o teste cu antigene treponemice specifice: imunofluorescunţă indirectă. cu specificitate mare. obţinute din cord de bou. care nu se colorează Gram. contagiozitatea fiind mai mare în primele două faze ale bolii. Tratamentul este cu Penicilină.C. prin intermediul unui vector. teste ELISA . Diagnosticul de laborator se bazează în special pe reacţiile serologic. dar nu sufucient de specifice. şi altele. . . Puterea patogenă. .trachomatis produce la om boli oculare şi genitale: trahomul. sunt paraziţi intracelulari obligatorii. uretrita negonococică. CANDIDA 50 . dar cresc în sacul vitelin al oului embrionat.Testul de imunofluorescenţă directă pune în evidenţă treponemele direct în produsul patologic.ornitoza şi psittacoza umană.rickettsiile se prezintă în microscopia optică sub formă de coci fini Gram-negativi sau bacili cu dispoziţie filamentoasă. pallidum în perioada primară. care pun în evidenţă anticorpii antilipoidici. şi indirect. . mai răspândită decât uretritele gonococice.Se recomandă ca pentru diagnosticul sifilisului să se efectueze concomitent o reacţie de floculare şi o RFC cu antigen cardiolipidic. diferite conjunctivite.reacţii de fixare a complementului. examinat apoi în cîmp întunecat. produsă de C. transmisă de porumbei. după antibiogramă .evidenţierea directă în serozitatea din şancrul primar. prin diferite reacţii serologice. de aglutinare pe lamă.Diagnosticul de laborator se poate face direct prin punerea în evidenţă a Tr.

enterita candidoyică.Candida este o ciupercă levuriformă. Factori favorizanţi ai infevţiilor exogene: Manopere medicale: intervenţii chirurgicale. diabet. 1. valvulare. Candidele devin patogene în prezenţa factorilor favorizanţi. microabcese renale . uretrita. Candida albicans prezintă chlamidospori. leziuni asemănătoare cu purpura fulminans. infecţie HIV. Se multiplică prin îmugurire. esofagita candidozică. datorită antibioterapiei. krusei. Intertrigo: digitopalmar sau digito plantar. Principalele localizări la om Candidoze Mucoase Candidoze digestive: cadidoza bucală. Leziuni cutanate în candidoza diseminată: leziuni macronodulare. Candidoze urogenitale: volvovaghita candidozică. submamare.Factori favorizanţi ai infecţiilor endogene: Antibioterapia prelungită. mică. responsabilă de producerea candidozelor umane. dintre care 10 patogene la om. proteze dentare. parapsilosis. sau de la mamă la copil. gastrita candidozică. Perionix ( periunghial). Candida albicans este o ciupercă comensală a organismului uman la nivelul cavităţii bucale. în sarcină. Alte specii de candida se intâlnesc pe mucoase sau tegumente sănătoase. dificit imun congenital. Candidoze cutanate. endocardita . perfuzii. unghiale Intertrigo: la pliurilr genitocrutale interfesiere.meningita candidozică .pneumonie candidozică .pericardita. Scăderea rezistenţei organismului. colitele candidozice. infecţii a căror incidentă şi spectru de manifestare clinică a crescut semnificativ în prezent. perete subţire. Patogenitate Există 150 de specii.pielonefrita. la nou. cistita candidozică. tropicalis. Imunosupresie: terapie cu corticosteroizi. tractului digestiv şi a vaginului. Morfologie Candida este o ciupercă levuriformă. ovoidă de 4-6 microni. leziuni asemănătoare cu ectima gangrenoasă. balano-prostatita.după o intervenţie cu leziuni vasculare Candidoze viscerale SNC Plămân Rinichi Cord Ochi .endoftalmita candidozică 51 .născuţi. quilliermondii. Septicemia candidozică Exogen. contracepţie orală. Candidele aderă la plastic. Candidoze bronhopulmonare: bronşite.digestiv sau pulmonar Endogen. laringite. a manoperelor medicale şi a condiţiilor de imunodepresie. aplicarea de cateter. injecţii. anita candidozică. lusitaniae. 2. miocardita. epiglotite prin extensia candidozei bucale. Transmiterea infecţiei de la o persoană la alta prin contact sexual. caracter de identificare pe medii de cultură. Candida albicans. Candida mucocutanată cronică. sonde. glabrata. citostatice. pseudotropicalis. Zabaluta ( la nivelul conisurilor bucale).

candidoza urinară Candidoze alergice Produsii de metabolism ai Candidei pot genera reacţii alergice. Clotrimazol. cultivare. detectare a antigenelor circulante sau diagnosticarea biologică. Se mai poate folosi şi diagnosticul serologic. urmează un factor micotic iniţial şi poate conduce la tulburări diverse. cauzând manifestările alergice din candidoze. 52 . Ketokonazole. urinar. Amfotericina B. Ex. Miconazol.Sistem osteomuscular – artrita.peritonita candidozică Ap. identificare şi antifungigrama. Ca şi tratament se folosesc antifungice pe cale generală sau locală. Fluconazol. osteomelita. examen microscopic direct. miozita Sistem vascular – vasculita candidozică Peritoneu. Alergia la metaboliţi ai Candidei este un fenomen indiscutabil. Nystadin. 5 flourocytozina. Diagnosticarea se face direct din produse patologice.

secreţia de veninuri sau inducerea de hipersensibilitate. Transmiterea se face de obicei prin contact fizic apropiat. prin traumatisme. dintre care unele produc îmbolnăviri prin acţiunea directă. capitis) 3. insectele. preferând plicile ( încheieturile mâinilor. iar cuiburile sunt distruse prin căldură la 70°C. Tratamentul se face cu preparate pe bază de malathion. perii de păr. Pentastomida Artropodele considerate vectori sunt în principal cuprinse în clasa Insecta (muştele.Păduchii de corp se dezvoltă în special în condiţii de igienă precară. Chilipoda 5. război. transmiţând alte boli. apoi se transformă în nimfe şi în final în adulţi. altele acţionează ca vectori. Diplopoda 6. scrot sau şanţul submamar). după care penetrează pielea şi sug sînge cu ajutorul a 2 stileţi. sau piepteni. cărora le sug sîngele. penis. unele specii de Arachnida şi Crustacea. ceea ce dă un aspect caracteristic de cuib. Principalele artropode şi ectoparaziţi implicaţi direct în patologia umană.rîie) 4. Arachida: păienjeni. depun la acest nivel 25-30 de ouă.tratamentul se face cu preparate pe bază de benzylbenzoat sau gamma-benzen hexaclorid. scorpioni. spre deosebire de purecii de corp. 30 minute. dezastre naturale. sunt grupate în următoarele clase: 1. 53 . Păduchii umani (Pediculus humanus) pot parazita pielea păroasă a capului. păduchii ( Pediculus corporis.DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL ECTOPARAZIŢILOR Artropodele cu importanţă în patologia umană sunt cuprinse în 6 clase. din care în 4-5 zile apar larvele. frecvent poate avea caracter endemic în comunităţi de copii. între o noapte (căpuşa moale) sau mai multe zile( căpuşele tari.Femelele fecundate pătrund în grosimea tegumentului. femela depune oul la rădăcina firului de păr. Căpuşele parazitează mai frecvent animalele. Sarcoptes scabiae ( responsabil de scabie.Ele rămân ataşate de corpul organismului pe care îl parazitează un timp variabil. axilă. Insecta: purecii ( Phtirus pubis. Phtirus corporis). Borrelia recurentis ( febra recurentă). căpuşele). responsabil de scabie(râie) la om face parte din subclasa Acarieni.După fecundare. incidenţa crescând în condiţii de mizerie.Se hrănesc prin ataşarea la tegumente cu ajutorul unei guri prevăzută cu ventuze ( haustellum). şi în general nu sunt consideraţi vectori pentru alte boli. care sunt singurul vector pentru Rickettsia prowazeki ( agentul patogen al tifosului exantematic). Sarcoptes scabiae. între cele trei specii existând doar diferenţe minore morfologice.Adultul este de mici dimensiuni. transmiterea se face prin contact direct. ciclul complet de la ou la ou fiind de aoroximativ 16 zile.Ciclul biologic durează aproximativ 2-3 săptămâni. omul este infestat doar accidental. prevăzut cu 6 picioare. cu corpul de formă aplatizată. Annelida 2. purecii. igienă precară. folosirea în comun a unor articole vestimentare. este răspândit pe tot globul. părul pubian sau corpul. P.

bunyavirusuri). babetsioze. cu determinări meningo-encefalice. febră butonoasă.Sunt vectori ai unor afecţiuni cum sunt rickettsiozele. febră recurentă.ixodidele). dar şi infecţii virale (flavivirusuri. 54 .

virusul gripal. din ţesuturi normale sau maligne. determinată de infecţia cu adenovirus. cu obiectiv mic. Cele mai importante căi de inoculare sunt: pe membrana corioalantoidă. ouăle embrionate se folosesc şi pentru efectuarea reacţiei de neutralizare pentru virusurile gripale.culturi secundare. de ex.C. toate reacţiile antigen-anticorp cunoscute ( R.Foarte rar este patognomonic pentru un anumit virus. adulte sau embrionare. într-o cultură fibroblastică din plămân uman. la microscop. pox-virusurile).Deosebim: . Obţinerea culturii celulare 2. în cavitatea alantoidiană.Datorită răspândirii largi a tehnicii de cultivare a virusurilor pe culturi celulare. variolei). etc. . care provin direct dintr-un ţesut. precipitare în gel. precum şi pentru prepararea de antigene şi vaccinuri.). de hemadsorbţie şi inhibare a hemadsorbţiei..F. .Exemple de modificări cellulare produse prin ECP sunt: o Rotunjirea şi mărirea celulelor.Negri.apariţia efectului citopatogen poate însemna dezvoltarea unui virus în cultura celulară respectivă.culturi primare. reacţii de neutralizare. obţinute din culturile primare.Incluziunile pot apărea şi intranuclear ( virusul herpetic). ouăle embrionate se folosesc mai rar. se numeşte efectul citopatogen ECP al virusului respectiv. Inocularea virusului şi urmărirea dezvoltării acestuia Urmărirea culturilor inoculate şi a modificărilor produse de virusuri asupra acestora. Izolarea virusurilor pe ouă embrionate . imunofluorescenţă.Totalitatea modificărilor morfologice care apar la nivelul pânzei celulare şi afectează celulele unei culturi monostrat. iar altele produc modificări foarte caracteristice ( de ex. reacţia de hemaglutino-inhibare. dar poate fi şi efectul toxic al produsului inoculat. poate fi foarte caracteristică. dar orientează diagnosticul spre anumite grupe virale şi spre alte investigaţii utile în final diagnosticului.Menţinerea efectului şi în pasajul următor indică cu mare probabilitate o infecţie virală. În afară de izolarea şi multiplicarea virusurilor. în sacul amniotic şi sacul vitelin.linii celulare care sunt culturi de celule adaptate cultivării şi multiplicării indefinite”in vitro”. prezenţi în citoplasma unor neuroni infectaţi cu virusul rabiei. . corpusculii Babeş. mai ales pentru izolarea unor mixovirusuri ( virusurile gripale) şi poxvirusuri ( v. Cultivarea virusurilor pe culturi celulare comportă 2 etape: 1.se utilizează în laboratoarele de virusologie deoarece unele virusuri se dezvoltă preferenţial pe ouă embrionate ( de ex. o Apariţia de incluziuni celulare.DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL INFECTIILOR VIRALE IZOLAREA ŞI CULTIVAREA VIRUSURILOR PE CULTURI CELULARE Prin culturi celulare înţelegem menţinerea în viaţă şi multiplicarea „ in vitro” a unor celule de provenienţă animală sau umană. Diagnosticul se completează cu teste chimice care permit clasificarea virusurilor pe baza acidului nucleic pe care-l conţin ( ADN sau ARN). . 55 . şi este un semn al dezvoltării virale. ELISA.culturile se urmăresc zilnic. rickettsii şi pararickettsii).

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->