Teme si motive ale liricii eminesciene

Majoritatea sunt de provenienţă romantică europeană. Impresionantă nu este diversitatea, ci profunzimea abordării acestora. I. Marile geneze si prăbuşiri cosmice Motivul cosmogonic apare frecvent in lirica eminesciană, în poezii ca Rugăciunea unui dac, Scrisoarea I, având ca punct de plecare mitologia indiană sau creştină. SCRISOAREA I (1 februarie 1881) – poem filozofic în care se dezvoltă mai multe teme: destinul geniului în raport cu lumea (“bătrânul dascăl”);finitudinea (limitarea) umană ca dat existenţial; relaţia dintre macrocosmos si microcosmos; naşterea şi moartea Universului. Episodul cosmogonic cuprinde versurile 39-86 şi se inspiră din Imnul Creaţiunii(din vechea scriere indiană Rig - Veda), Poemul naturii de Lucreţiu ş.a. Peste acestea, se suprapun elementele de originalitate: apariţia planetelor din noaptea precosmică se datorează voinţei oarbe de a trăi (despre care vorbea filozoful german Schopenhauer); ieşirea din “eterna pace” a Increatului universal este o eroare şi va conduce, după mii de veacuri, la surparea universului şi la reinstaurarea păcii primordiale (“Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine veşnicie”); proiectaţi în perspectivă cosmică, oamenii devin întrupări mărunte şi efemere, trăind pe o planetă supusă degradării şi morţii. LUCEAFARUL – zborul invers către Demiurg, perpetua naştere a lumilor din Haos. Tema este dezvoltată în legătură cu motivele: muzica celestă; lumea siderală (Luceafărul); “fortuna labilis” (Scrisoarea I) II. Mărirea şi căderea marilor imperii - evocată în vastul poem Memento mori (subtitlul acestuia, Panorama deşertăciunilor aminteşte de cuvintele Eclesiastului: “Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune”); - sunt reînviate imaginile pline de strălucire ale unor state ca Babilonul, Egiptul, Grecia, Roma. Din toate imperiile, nu a mai rămas decât amintirea şi ruinele lor; salvarea de la uitare ar putea fi constituită de întoarcerea la mit (episodul consacrat Daciei conferă acestei ţări aureola unui spaţiu etern, pe care zeii îl sacralizează, coborând prin “poarta solară”; - motive: zădărnicia; “fortuna labilis” III. Timpul - văzut ca timp istoric: proiecte dramatice (Muşatin şi codrul, Bogdan Dragoş); Scrisoarea III (prima şi ultima parte); timp eroic (Mircea cel Bătrân – personaj arhetipal) - timp etern, reversibil –Scrisoarea I (cosmogonia) IV. Concepţia despre poezie şi rolul poetului - exprimată în Epigonii, Scrisoarea II, Glossă, Eu nu cred nici în Iehova, Criticilor mei - în primele două poeme, cunoscutul mit al îngerului căzut se particularizează în destinul creatorului: alungat din “vârsta de aur” a poeziei, într-un veac “de fier”, poetul va purta amprenta acestuia: “Toate-s praf … Lumea-i cum este … Şi ca dânsa suntem noi” (Epigonii) - în lirica eminesciană de tinereţe apare ipostaza poetului-profet (modelul fiind Ion Heliade Rădulescu) sau ipostaza orfică (modelul – Andrei Mureşanu)
1

Povestea Dochiei şi a ursitoarelor. peisajul micro şi macro cosmic ocroteşte iubirea (G. stoicismul (Glossă) . opus destinului omului comun.Odă(în metru antic). Rareori.transfigurarea artistică a realului).idei din Schopenhauer. în care “durerea pierderii” se complica cu fericirea generată de o iubire trecută sau 2 . Stările specifice sentimentului erotic sunt de “voluptate şi durere”. al cărui cântec s-a stins. spectacolul politic = carnaval al măştilor. VIII. -Eu nu cred nici în Iehova – declaraţie directă de apartenenţă la romantism. melancolică (la adresa destinului uman).caracteristicile satirei eminesciene: se realizează prin antiteza cu un timp al idealului. . Luceafărul.mituri româneşti valorificate : zburătorul (cu finalitate diferită în Călin şiLuceafărul). Lacul. îngerul căzut. Călin ( file din poveste ).scepticismul romantic al creatorului: “Toate-s praf…. “strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea” (catharsis . pierzând “dulcea muzica de sfere” pe care ar fi dobândit-o prin iubire.definiţia poeziei: “înger palid cu priviri curate”. soarta este oarbă. Femeia este serafică (idealul fiind Beatrice a lui Dante Aligheri şi Laura a lui Petrarca). Luceafărul . iubirea = instinct de perpetuare a speciei. ilustrând singurătatea existenţială a celui care a învăţat “a muri”. silit să trăiască într-o lume a mizeriei morale: “Daca tu ştiai problema acestei vieţi cu care lupt / Ai vedea că am cuvinte până chiar să o fi rupt” . “femeia-înger”. . Eros şi Thanatos . -Criticilor mei– detalierea actului de creaţie. . titanică.Strigoii. creatorul e nefericit pentru că i se refuză împlinirea prin creaţie. care l-ar fi pus în consonanţă cu Universul (misoginismul). poetul se transformă într-un Orfeu dezamăgit.motive specifice: vârsta de aur. De câte ori iubito). acuzatoare (la adresa femeii incapabile să înţeleagă iubirea) . “voluptos joc cu icoane”.partea a doua a fiecăreia dintre cele cinci Scrisori. Revedere. titanul. Sentimentul erotic este ilustrat în mai multe ipostaze: legat de dorul folcloric (T. dorul (emoţie complexa. provocatoare de suferinţă (Scrisoarea V). etnogeneza (Povestea Dochiei şi a ursitoarelor) VII. dragostea aduce împlinirea (DE ce te temi). în legătură cu natura “în devenire” şi cu întrupări feminine (Edgar Papu). Poezia filozofică .motive:demonul. fericirea aşteptată sau demonică. sinteza a contrariilor (nefericirea şi eternitatea). Satira la adresa societăţii contemporane . este : vehementă (la adresa politicienilor). Floare albastră). aducând împlinirea. Orfeu şi Lucifer. suferinţa convertită în răceală (Luceafărul).Lumea-i cum este…şi ca dânsa suntem noi” V. de dragoste fără speranţă (Dacă iubeşti fără să speri.Calinescu) Sunt exprimate sentimente legate de suferinţa iubirii pierdute (Şi dacă. Poezia iubirii şi a naturii Erosul eminescian oscilează între spiritualizare şi pasiune. filozofia greacă (Platon) VI. Mitologia şi folclorul .-Scrisoarea III – meditaţie amară pe tema creatorului onest. . Ai noştri tineri….tema principală: destinul geniului. Glossă. Ce te legeni. “farmec dureros”.Epigonii .Scrisoarea V– neînţeles de femeia pe care o vrea ideală. Criticilor mei: lume măruntă şi ridicolă.Vianu).

Natura are mişcări tandre. O altă sintagmă caracteristică este aceea de “dulce jele”. salcia (copac lacustru. aşa cum iubita apare “cu un moale pas”. luminoasă. Memento mori). se ridică. pornind de la puterea de iluzionare. Sărmanul Dionis). Natura este văzută în “ipostaza feminităţii”. Natura devine eden păgân. pădurea vine cu o lume de insecte. nucul. intim (Lacul Dorinţa) sau iubita îşi aşteaptă iubitul (Sara pe deal). feminitatea acţionează culminant în plânsul apei: “apele plâng clar”. ca element cosmic.”. trestia. în perioada de tinereţe. Fauna este săracă: calul. cerbul. O călărire în zori. liliacul (simbolizând iubirea juvenilă). chemându-şi iubitul: “O. în Revedere . în O. teiul (Povestea teiului. logodnică sau mireasă. Atât de fragedă). ocrotitor. răchita. steaua lunecă. Cezara. visul de fericire copleşeşte realitatea. Miron şi frumoasa fără corp. o natură proaspătă şi bogată şi o natură grea. Motivele care susţin tema sunt: codrul. Geniu pustiu) sau cu elemente siderale (Luceafărul. metamorfozele lui umane nu rezistă. O alta ipostază a naturii este legată de întrepătrunderea regnurilor: Revedere. şi ajungând la ideea că iubirea este “un mijloc viclean al naturii care ne înconjoară cu iluzii “. Natura apare ca un suflu al lumii interioare a poetului sau ca suprarealitate. Luceafărul este element al naturii.Vegetaţia lacustră este bogat exemplificata: nufărul. rece (Amorul unei marmure). asigurând eternitatea sentimentului (Departe sunt de tine…. mărul (evocând copilăria). spaţiu sacru. Luceafărul. Iubita este caldă. el sfârşeşte prin a se integra cosmosului (Edgar Papu). George Călinescu situează peisajele în Moldova. enumerând flora şi fauna. contopindu-se cu ea (procedeu romantic): “Iată lacul. rămâi… Călin. moartă” . şăgalnică (De-aş avea. Poetul se refugiază în natură (ca şi Leopardi şi Vigny). plutesc. luna. Noaptea. rămâi la mine. Luna plină / Poleindu-l. o natură a ceţurilor nordice (Diamantul Nordului. / Te iubesc atât de mult!”. Şi dacă…). Steaua. Sonete. aprins de-a ei lumină / Simte-a lui singurătate”. Mihai Eminescu nu este un “pictor al formelor. Sub raport muzical. Există. rămâi. plopul (sugerând singurătatea). Dorinţa. univers infinit în mişcarea lui. “sfântă regină”.proiectată în viitor). “lună. Uneori. ca şi femeia însăşi. macro şi microcosmosul. gesturi alinătoare. cireşul. lumina însoţeşte apa. de-o dulce jele…” Iubitul îşi cheamă iubita (sau iubirea) într-un peisaj ocrotitor. ciuta. stăpâna-a mării”. sugerând melancolia). inspirat de mituri (Floare albastră.în perioada de maturitate. / El. influenţa filozofiei schopenhauriene conduce la satiră (Scrisoarea V). prezent în multiple ipostaze (interlocutor plin de înţelepciune. Călin). ideale: “regina nopţii. sub imperiul luminii sau al apei. Însuşi poetul se retrage din sfera umană şi se integrează naturii. în care se produc explozii de sevă şi vitalitate (Memento mori. în lirica de tinereţe şi statuară. ca principiu masculin. tu. care îmbină durerea şi voluptatea romanticilor cu dorinţa de dezmărginire: “Şi când inima ne creşte / De un dor. de iubită. arhaică. Pădurea apare şi ea ipostază feminină. Povestea teiului). aşa cum iubita “ochii-n lacrimi şi-i ascunde”. de păsări şi de fluturi. spaţiu mitic. gigantică (Gemenii. în Memento mori. “Ca răsărirea stelei în tăcere”. 3 . vin încetişor. Motivul lunii este investit cu atributele feminităţii maiestuoase. salcâmul (rusticitatea). în lirica de maturitate. Vianu). Peisajele sunt surprinse în transformare. ci al luminii”. ca şi iubita: “Se ridică mândra lună”. se transforma în om. iar “aceasta nu rămâne fără ecou la durerile lui” (T. Cezara). Starea generala este elegiacă. Lacul. “Te asamăn unui prinţ. arinul (sugerând sălbăticia). în poezia eminesciană. Poezia eminesciană dezvoltă un eros reflexiv (sentimentul este dublat de un substrat filozofic). îl străbate.

culorile se estompează. se dezvoltă o natură bogat colorată (cu flori de tei. care dau prospeţime.În legătură strânsă cu tema iubirii. romaniţe). creează un cadru propice visului de fericire. Pe măsură ce lirica erotică eminesciană evoluează. natura se învăluie în taine. trăirea iubirii este din ce în ce mai abstractă. o stare de iluminare în iubire. flori albastre. 4 . codrul devine împărat slăvit. trandafiri roşii. marea – leagănul somnului şi al morţii. nuferi galbeni.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful