Morcoveaţă

de Jules Renard Puii de găină
― Pot să pariez, spuse doamna Lepic, că Honorine a uitat şi de data

asta să închidă găinile... Dacă te uiţi pe fereastră, te convingi imediat că aşa este. Deşi s-a lăsat întunericul, se vede destul de clar că, acolo, în spatele curţii, portiţa de la coteţul găinilor a rămas deschisă. ― Felix, ce zici, te duci tu să o închizi?, îl îndeamnă doamna Lepic pe cel mai mare dintre cei trei copii ai săi. ― Eu nu sunt aici pentru a avea grijă de pui, ripostă copilul, un băiat palid, leneş şi fricos. ― Dar tu, Ernestine?, continuă femeia pe un glas mai piţigăiat. ― Oh! Tocmai eu, mamă, ştii cât îmi e de frică! Felix şi sora sa, Ernestine, abia cutează să ridice capul pentru a răspunde. Citesc acum, deosebit de interesaţi, ţinând coatele pe masă şi frunţile aproape lipite. ― Doamne, cât sunt de naivă! conchide doamna Lepic. Cum de-am uitat?! Morcoveaţă va închide portiţa coteţului! Aşa era poreclit mezinul casei, deoarece avea părul roşu ca focul, iar feţişoara lui, plină de pistrui. Morcoveaţă, care meşterea nu se ştie ce pe sub masă, răspunse cu timiditate: ― Dar, mamă, şi mie mi-e la fel de frică! ― Cum aşa? îl încurajă doamna Lepic, un voinic ca tine! Mă faci să râd. Hai, grăbeşte-te, te rog! ―Îl ştim şi noi că e îndrăzneţ ca o capră, zise şi Ernestine. Iar Felix completă: ― El nu se teme de nimeni şi de nimic! După atâtea complimentări, Morcoveaţă uită de sentimentul de frică ce îl stăpânise şi îşi impuse să iasă afară pe întuneric, cu atât mai mult cu cât băiatul avea promisă o palmă de la mama lui, aşa… de încurajare: ― Cel puţin să-mi lumineze calea cineva, spuse el. Doamna Lepic îl privi ridicând din umeri, iar Felix zâmbi cu dispreţ. Numai Ernestine, mai miloasă din fire, luă o lumânare şi îşi însoţi fratele mai mic până la capătul coridorului.

― Te voi aştepta aici, zise ea. Dar nici n-apucă să termine de vorbit că o rafală de vânt îi stinse lumânarea şi fata fugi imediat, îngrozită, fără să mai privească înapoi. Rămas singur, Morcoveaţă îşi încordă muşchii, dar parcă avea călcâiele lipite de pământ, de nu putea să facă o mişcare. Întunericul îi părea atât de înspăimântător, că a crezut pentru câteva secunde că a orbit. Uneori, câte o pală rece de vânt îl învăluia, încetinindu-i mişcările. Avea senzaţia că este atins de tot felul de lighioane, vulpi, poate chiar lupi…Poate că ar fi fost mai bine să se repeadă cu capul înainte în întuneric şi să închidă portiţa. Aşa şi făcu. Prinse, în sfârşit, pe bâjbâite cârligul uşiţei. Dar zgomotul paşilor lui le agită pe înaripate, care începură să se foiască şi să cotcodăcească speriate. Morcoveaţă, mai speriat ca ele, ţipă: ― Da′ mai tăceţi odată, că sunt eu, Morcoveaţă! Băiatul închise repede uşa şi fugi iute în casă, dând din mâini ca şi cum ar fi avut aripi. Ajuns la căldură şi lumină, deşi gâfâia, era tare mândru de el şi de ceea ce făcuse; era ca şi cum lepădase nişte haine ude şi murdare de noroi şi îmbrăcase altele curate şi lejere. Acum aştepta să fie felicitat de toată lumea pentru ce făcuse, dar avu parte de dezamagire. Fratele său mai mare, Felix şi soră-sa Ernestine, citeau liniştiţi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar mai presus decât ei, doamna Lepic îi zise cu o voce seacă: ― Morcoveaţă, de acum înainte, tu vei închide seara găinile! Potârnichile Ca de obicei, domnul Lepic îşi goli tolba vânătorească pe masă. Avea acolo două potârnichi. Felix, cel mai mare dintre fraţi, le notă şi pe acestea pe o tăbliţă ce stătea atârnată pe perete. Asta trebuia să facă de fiecare dată. Fiecare copil avea câte o răspundere. Ernestine, de exemplu, jumulea sau jupuia vânatul. În ceea ce-l privea pe Morcoveaţă, el trebuia să omoare vânatul. I se dăduse această sarcină deoarece se ştia că era nemilos din fire. Dar potârnichile se agitau foarte tare, făcând aproape imposibilă omorârea lor. Atunci, doamna Lepic îi zise: ― Ce mai aştepţi? Morcoveaţă răspunse rugător: ― Mami, aş vrea mai degrabă să notez eu pe tăbliţă de azi înainte. Dar femeia i-o tăie brusc: ― Tăbliţa e mult prea sus pentru tine. Morcoveaţă spuse supărat:

două deodată!! Morcoveaţă răspunse nervos: ― Merge mai repede aşa. Dar ca să termine ce începuse. ― E adevărat. urmând sfaturile şi indicaţiile membrilor familiei. plin de sudoare. băiatul apucă păsările de picioare şi le izbi puternic cu capetele de vârfurile ghetelor. doamna Lepic conchise: ― Acest lucru nu e o treabă pentru bărbaţi. aşa ca altădată. Doamna Lepic se simţi datoare să răspundă: ― Nu mai face atât pe sensibilul. dar el e satisfăcut! Săracele păsări! N-aş vrea să încap în mâinile unui astfel de om. roşu la faţă. Na. Dacă ar fi fost. M-am cam săturat de situaţiile astea. . în convulsii. Doamna Lepic le întoarse pe toate părţile. ― Oh! Călăul! Călăul!. că nu vor să moară!. dom-le. decât o pasăre lipsită de apărare. Morcoveaţă şi-ar fi sugrumat mai lesne un prieten cu o singură mână. zise copilul plin de obidă. domnul Lepic nu se putu abţine să nu comenteze: ― Ia te uită. plângeau la unison Felix şi Ernestine. ― Face aşa doar ca să vă necăjească pe voi. Ţinea câte o pasăre în fiecare mână şi le strângea cu putere gâtlejele. îngreţoşat de cele ce văzuse. Păsările.― Măcar lasă-mă să le jumulesc! Atunci. strânse cu toată puterea. ţinând capul pe spate ca să nu vadă nimic. dând frenetic din aripi şi risipind pene în jur. ia-le!. încearcă să se apere. Până şi domnul Lepic. vânător încercat. zise Morcoveaţă. aruncând potârnichile moarte pe masă. ― Acum. tu savurezi bucuria asta. Cuprins de furie. noi ştim foarte bine că în interiorul tău. Văzând asta. Din micile căpşoare se prelingeau dâre de sânge: ― Era momentul să i le luăm din mână. se încăpăţânau să trăiască. Morcoveaţă nu a prea fost azi la înălţime. Păsările însă. admise şi Felix. părăsi încăperea. băgă amândouă potârnichile între genunchi şi. zise doamna Lepic. se apucă de treabă. Aşa că Morcoveaţă luă potârnichile şi.

dar şi în jurul casei. De data asta însă. Ieşea din casă. trişă. iar Ernestine începu şi ea să ţipe. spuse şi doamna Lepic. amândoi foarte aproape de lampa care dădea în cameră o lumină difuză. uimindu-i pe toţi. că ziceai că e bătut de toată lumea. Morcoveaţă înţelese imediat că singura persoană care să rezolve isteria din casă nu putea fi decât el. Doamna Lepic tricotează cu îndemânare. gălbuie. lătra atât de tare. repezindu-se la bietul animal care. javră ce eşti?! Taci. Dintr-o dată. toţi ai casei se enervează la culme. el trişează stând bine-mersi în spatele uşii. vreun hoţ care a escaladat gardul şi a intrat în grădină. Nu putea fi decât vreun trecător întârziat care traversa calea ferată pentru a ajunge în stradă sau. creânduse astfel un tămbălău de toată frumuseţea. ajuns lângă uşa de la intrare. Până şi Felix începe să înjure.Câinele Domnul Lepic îşi citeşte ziarul. cu siguranţă va fi prins. burlanul sobei parcă se clătina şi el. cu botul între labe. Îi era frică. . ghemuit pe podea. Felix îşi încălzeşte picioarele la foc. într-o zi. Pyramus. iar domnul Lepic îl lovi cu ziarul peste o labă. nenorocitule! Pyramus însă. şi el la rândul lui. ― Ce câine idiot!. Până la urmă. poate. Cum însă ulciorul nu merge de multe ori la apă. Aşa că doamna Lepic îi dete o palmă zdravănă. cânta. Altădată n-avea treabă. aşa că ieşi să vadă ce ar fi putut să dclanşeze avalanşa din familia lui. parcă turbase. bătea din picioare. Dar Pyramus mârâi mai tare. Dar coridorul lung şi întunecos îi taie elanul lui Morcoveaţă care. începu să latre frenetic. câinele familiei. îşi deapănă amintirile. încercând să se ferească de alte lovituri. trage doar zăvorul fără a o deschide. care doarmea liniştit sub rogojină. doar-doar reuşea să sperie inamicul nevăzut. Dar Pyramus în loc să se conformeze îndemnurilor stăpânilor. cu îndrăzneală. în timp ce soţul ei scrâşneşte din dinţi. iar Ernestine lecturează din cartea sa. ― Nu vrei să taci. Doamna Lepic îşi duce mâna la inimă. iar Morcoveaţă. Dar căţelul. chiar dacă face acest lucru de mult timp. Ferestrele scârţâiau. aşezat pe burtă. fluiera. lătra în continuare de mama focului. speriat. În timp ce părinţii şi fraţii săi cred că el caută prin toate cotloanele. începu să mârâie: ― Sst! zise domnul Lepic.

care păstrează răcoarea chiar şi în luna august. un cântec liniştitor indian. Degeaba! Dacă adoarme. Toată lumea era calmă. doamna Lepic vine cu remediul. ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Împingându-şi cu putere genunchii în perete.. răspunde doamna Lepic. precum asistentele medicale. Să nu lungească prea mult jocul ăsta. un coşmar. mânile sale de copil apucă zăvorul cel greu şi ruginit. Îi înfige copilului în fese două cuie. împingându-l cu zgomot la locul lui. Aşa că. alături de mama sa. Dar. este imposibil să nu sforăie. Îşi ţine respiraţia şi privind fereastra de deasupra uşii. forţându-l astfel să doarmă cu mama lui. Şi chiar dacă nimeni nu-l băgă în seamă.Îi e frică să nu strănute sau să tuşească. Morcoveaţă adoarme din nou alături de mama sa. şi în celălalt. cu mâinile lipite pe fese pentru a evita impactul cu cuiele la primul sforăit. După durata absenţei sale. ca şi cum ar fi vrut să treacă dincolo de el. Morcoveaţă se grăbi să îşi liniştească familia. familia ar putea să-şi dea seama că într-adevăr el şi-a făcut treaba foarte bine. Pentru că Morcoveaţă sforăie ca un urs. Dar face acest lucru cu bună ştiinţă. îşi suflă nasul uşor. Morcoveaţă se simţi dator să zică: ― Probabil că Pyramus a visat ceva. ci noaptea. Şi începe să murmure. pentru a se asigura că nu sunt nările înfundate. băiatul îi găsi pe toţi ai casei la locurile lor. până la sânge. . Ar putea trezi suspiciuni. fără nicio îndoială. care întreabă somnoros: ― Ce e? ― Nimic. El îşi ia toate precauţiile împotriva sforăitului înainte să adoarmă:. Îl enervează. el tuşeşte ca să-şi cureţe gâtlejul. Din nou. Coşmarul Lui Morcoveaţă nu-i plac deloc prietenii familiei. Imediat însă. Morcoveaţă. zăreşte câteva stele strălucitoare a căror lumină ca de gheaţă îi provoacă fiori. demn de ceea ce… nu făcuse.. A venit momentul să se întoarcă. mare. Strigătul de durere al lui Morcoveaţă îl trezeşte pe domnul Lepic. inclusiv năbădăiosul căţel. Camera. se culcă în patul său. Dar nu năzdrăvăniile din timpul zilei deranjează. Este ca o pasiune. este mobilată cu două paturi. Într-unul doarme domnul Lepic. ca de fiecare dată.

Visul s-a spulberat pe dată şi Morcoveaţă se simţi ruşinat şi mirat totodată de ceea ce se întâmplase! În loc să-şi piardă cumpătul. Se ridică încet. cu un beţişor de lemn. în care doamna Lepic nu uită să adauge. când te obişnuieşti cu ceva. ai mâncat murdărie de-a ta de astă noapte. cu răbdare. Aflat la o vârstă la care alţi copii vorbesc cu părinţii lor despre absolut orice. într-o noapte. şi spuse batjocoritoare şi cu dezgust: ― A fost bun? Scârnăvie mică ce eşti. nu a îndrăznit să ceară să meargă la toaletă. A încercat el în fel şi chip să se zvârcolească în pat ca să dea de bănuit. ― M-am gândit eu. Morcoveaţă se trezeşte. amestecând bine. Mai mult decât atât. fraţilor mai mari şi mamei sale. a doua zi de dimineaţă. Felix şi Ernestine. aruncă o ultimă privire celor doi fraţi înainte să-i întrebe dacă sunt pregătiţi să râdă. S-a trezit brusc. cu mama sa lângă pat. De pildă.Poţi să comentezi? Oare se poate face o excepţie în cazul ăsta? Putem comenta aşa ceva? Şi ne gândim la Morcoveaţă. la adăpost. s-a visat stând undeva. care ştiau toată tărăşenia. Aşa e. precum un sugar. lângă o piatră de hotar şi s-a scăpat pe el. să participe şi ei la grozăvie. linguriţă cu linguriţă. dar n-a mers. exact ca un copil răsfăţat. doamna Lepic. doamna Lepic curăţă totul şi schimbă lenjeria. după ce îndesă bine linguriţa cu mâncare în gura copilului. şi puţin din produsul lăsat de Morcoveaţă cu o noapte în urmă. gata să izbucnească în râs la primul semn. Iar doamna Lepic. În cele din urmă. Poate c-ar fi fost bine să fi invitat şi câţiva vecini. Ce păcat! Într-o altă noapte. el a rămas închis în el. I se aduce şi micul dejun la pat: un castronel cu supă. îl hrănea pe Morcoveaţă. parcă vrând să spună: Atenţie! Pregătiţi-vă! Copiii deja mustăcesc. privind din când în când cu coada ochiului la cei doi fraţi mai mari. răspunse simplu Morcoveaţă. nici nu mai este atât de amuzant pe cât ţi-ai dori. urmăreau curioşi la căpătâiul patului. Oala de noapte I . fără a le da satisfacţie prin grimase de scârbă. reacţia lui Morcoveaţă.

Deşi îi lasă lumânarea în cameră. când ceasul se apropie de ora nouă. Apoi spuse tuturor din cameră bună seara. s-ar fi ridicat din pat să vadă dacă e vreo oală dedesubt. dacă Morcoveaţă îşi lua măsuri de precauţie? Aşa că. Îi plăcea să se gândească. în funcţie de caz. Morcoveaţă îşi ia acum măsuri de precauţie în fiecare noapte. Cu o mişcare repezită. Morcoveaţă începu să se gândească ce ar putea face să depăşească momentul. la ce bun acest vas. apoi suflă în lumânare. nu am încă nevoie afară. Dar nici nu închisese bine ochii. se opreşte chiar la capătul scărilor. pe întuneric. când doamna Lepic îl trimite la culcare. Nu s-a întâmplat niciodată să plece prea departe de casă. ori nu se poate abţine. Deşi doamna Lepic putea să jure că s-a îngrijit de problema asta. la ce va face. La început. Morcoveaţă s-a bucurat că a rămas singur. aşa că încercă să adoarmă cu acest gând. acolo unde era camera lui. la zilele următoare. domnul Lepic şi Felix ies primii afară. se băgă în pat şi aşteptă să vină şi doamna Lepic. e puţin mai complicat. pe partea dreaptă. dimpotrivă. Vara. femeia îndesă marginile păturii sub copil. Altul în locul lui. în timp ce ai lui mai stau de vorbă după cină. Morcoveaţă mai iese o dată afară. ori luna îl stimulează prin strălucirea ei. în loc să se dea jos din pat. ori pentru că. răspunde da. Aşa că. Şi în seara asta. copilul îşi pune veşnica întrebare retorică: Oare în noaptea asta o să îmi vină? De obicei. îşi spuse Morcoveaţă. Este bine. Gândul că femeia nu-l va băga în seamă două zile la rând. aprinse o lumânare şi se îndreptă spre capătul coridorului. vântul a stins stelele. Se dezbrăcă. Dar băiatul renunţă la idee. că nu e suficient până dimineaţa. Degeaba se uşurează el atunci când închide găinile. ea mereu uita să pună oala. că începu să simtă că are nevoie afară. e mult mai simplu. copilul iese întâi pe-afară şi apoi doarme liniştit toată noaptea. îl umplu de bucurie.Pentru că s-a întâmplat de foarte multe ori să se facă de râs. îi îchide şi uşa cu cheia. Iarna însă. Era inevitabil. după ce gândi puţin. La ora nouă. În seara asta însă. plouă cu putere. ca de fiecare dată. îi ia chibriturile şi. Cel mai adesea. Se mândrea cu faptul că a scăpat de câteva ori de scandal în faţa doamnei Lepic şi spera să se întâmple aşa şi a doua zi. Uneori. sincer. . constată Morcoveaţă. izolată şi lipsită de mobilier. iar nucii din grădină se foiesc neliniştiţi. În plus. ca să nu mai aibă vreo surpriză. pentru că îl ştie fricos. fiindcă ştia bine că nu există nimic acolo.

voi face foarte puţin. tot va trebui să mă uşurez. Întunericul începu să cuprindă întreaga cameră. Cu cât stau mai mult. masându-şi burta. Astfel. de parcă nu ştia ce pedeapsă îl aşteaptă. spuse el. şi nu a vrut să se ridice din pat când a intrat doamna Lepic. oricum. din experienţă. de scaun şi. După câteva minute. poate. o fericire absolută îi inundă întreaga faţă. ― Mama! Mami!. după ce face pipi în pat. Uşa era închisă. să recunoască. nemaisuportând durerea. nuu!. de teamă să nu fie auzit de doamna Lepic care. Nu vrea decât ca. deschide brusc usiţa şi se aşeză cu fundul acolo. poate… Căută cu disperare şi sub pat. el se trezeşte şi ascultă bolboroseala maţelor. că a chemat-o. Se străduia din toţi rărunchii să întârzie dezastrul care se apropia tot mai repede. Dar dacă fac pipi imediat. Aşa-i trebuie dacă a fost leneş şi nu a cerut afară. Era imposibil să iasă din cameră. Dar fusese doar o iluzie. III Morcoveaţă nu a adormit decât când s-au ivit zorile. II Dintr-o dată. se culcă liniştit. a doua zi. Şi nici n-ar putea-o striga acum. La un moment dat. încercând zadarnic să-şi reprime dorinţa de a se uşura. în sfârşit. că mama nu va băga de seamă şi. Şi totuşi verifică încă o dată uşa şi geamurile. dacă ar fi apărut. nu-i prima dată. i-ar fi trecut pe dată senzaţia ruşinoasă şi ar fi crezut că-şi bate joc de ea. Stătea pe marginea patului şi se gândea pe unde ar putea ieşi. iar cearşaful va avea timp să se usuce toată noaptea. Se ridică şi începu să se plimbe tot mai agitat prin cameră. cu atât se adună mai mult.Mai devreme sau mai târziu. nu şi asta! Crezuse că a scăpat. începu să se izbească de perete. când ajunge la sobă. deşi ştia foarte bine că acolo nu era nimic. Sunt sigur. îşi spuse el. Era prea frumos să fie adevărat. La fereastră erau zăbrele. strigă Morcoveaţă cu o voce moale. Aceasta adulmecă mirosurile din cameră şi zise ironic: . ― Oo. sincer. de pat. Morcoveaţă închide ochii şi.

deşi ştia că nu asta era cea mai bună apărare lui. se opreşte în faţa lui şi gesticulând de zor îi zise: ― Mizerabilule! Deci. o căutase toată noaptea şi nu găsise nimic. că datorită ţie voi muri nebună. ― Mincinosule! Mincinos ce eşti! spune doamna Lepic.― Ce miros dulceag se simte aici! Morcoveaţă. şi începu să caute cu privirea. ― M-a durut tare burta şi nu am găsit nicio oală. pe care o răstoarnă în sobă. Şi chiar dacă toată lumea îl apostrofa în fel şi chip. ― Cu ce am greşit cerului să am parte de un copil ca ăsta? Aduce repede nişte cârpe şi o găleată cu apă. doamna Lepic spunea: ― Sunt sigură că Morcoveaţă nu mănâncă. La un moment dat. iar acum vasul stătea în faţa sa. ― Este bine. ca să mai atenueze din reproşuri. Ce naiba. oricum. Femeia iese ca fulgerul din cameră şi revine imediat cu o oală pe care o ascunde repede sub pat. ţi-ai pierdut simţul! Te comporţi nefiresc! Ai ajuns să ai comportament de animal! Nu da un ulcior unui animal. Se poate aşa ceva. când aducea brânză la masă. Morcoveaţă. Verifică din nou aşternutul. . Doar aşa afla şi el ce-i plăcea şi ce nu. Nu-i trebui mult timp să afle de unde venea acel iz insuportabil. că acesta s-ar putea să-l folosească. începu să ţipe în fel şi chip la băiat. Morcoveaţă privea uimit oala. Ar fi fost culmea să nu recunoască faptul că văzuse oala de data asta. privind în continuare oala. iar vecinii râdeau de el. îşi zise ca pentru sine: ― Pe cuvântul meu de onoare dacă mai înţeleg ceva! Voi credeţi ce vreţi! Iepurii ― Pentru tine nu mai rămâne nicio felie de pepene. mamă. tu semeni cu mine. nu-ţi place pepenele. nebună! În cămaşă de noapte şi cu picioarele goale. atunci când era vorba de mâncare. Dar doamna Lepic trage iute pătura de pe copil. se grăbeşte să zică Morcoveaţă. Apoi. să ajungi să te uşurezi în sobă? Dumnezeu mi-e martor. nebună. răspunse Morcoveaţă. el trebuia să mănânce cam ce mânca şi mama sa. De pildă. face curăţenie exemplară în toată camera şi tot timpul comentează referitor la Morcoveaţă. îi spuse doamna Lepic lui Morcoveaţă şi. încercă simplu: ― Bună dimineaţa. În principiu. ridicând toată casa în picioare. de parcă ar fi vrut să stingă un foc şi nimic mai mult.

Morcoveaţă se trezeşte. muncesc cu sârg în grădină. bineînţeles. Apoi. atunci când se aştepta mai puţin (se ştie că exact atunci vin nenorocirile!!). cu urechile ciulite. nu se ştie cum. în locuri cunoscute doar de el însuşi? După desert. dacă se poate. fiecare cu târnăcopul lui. umblau în vârful picioarelor ca să nu deranjeze pe Felix şi şuşoteau neliniştiţi: ― Oare unde sunt sărurile? ― Puţină apă rece. iar al lui Morcoveaţă. Dar ce. Târnăcopul Cei doi fraţi. Aşa că. Dar. . Întreaga familie era prezentă acolo. Soarele de după-amiază parcă înmoaie cu razele sale ţiglele caselor. având un straşnic mâner. ca să nu supere pe nimeni. dându-le iepurilor. ― Ohoho! aşteptaţi puţin. cotoare de varză. nasurile în vânt şi lăbuţele gata pregătite să apuce mâncarea. spuse Morcoveaţă. Felix şi Morcoveaţă. un moment doar. cojile rămase le împărţea iepurilor. el ştie că ar fi putut să iasă cu scandal dacă ar fi îndrăznit să mănânce. amestecată cu plante roase până la rădăcină. toate aranjate de-a valma. Al lui Felix. În plus. Felix. că trebuie să împărţim. Şi se aşeză pe o grămadă de bălegar. se ridică imediat de la masă şi. făcut chiar de el. să-i umezim tâmplele. doamna Lepic îi zice: ― Du aceste felii de pepene galben iepurilor. Când termină. cu paşi mărunţi. făcut aşa cum trebuie. în timp ce el ronţăia de zor la resturile de pe coajă şi sorbea sucul dulce rămas.De aceea. I se făcuse rău la vederea dârelor de sânge ce se prelingeau din rana fratelui mai mic. este dus cu grijă la pat pentru a i se acorda primul ajutor. ieşi şi închise uşa coteţului. cu o lovitură de târnăcop în frunte. Câteva momente mai târziu. parcă el nu şi-a satisfăcut cele mai bizare capricii. dintr-o bucată de lemn. la fierar. frunze de nalbă. Nu intră bine în coteţ şi iepurii se strânseră în jurul lui. nici nu se merită să gust. din când în când sâmburi de pepene. părăseşte încăperea având grijă să nu verse tava pe care se aflau cojile. Morcoveaţă. străbătând umbra răcoroasă. copilul bombănea mereu printre dinţi: Pentru că este aşa de sigură. mai mult leşinat decât pe picioare.

Ca să poată zări ce se întâmplă dincolo de umerii celor adunaţi pe lângă pat. În plus. prima dată? Mie mi se pare corect să o ia cel mai mare dintre fraţi. faceţi voi pe câinele pe rând. O omoară pe loc. domnul Lepic aşeză cu grijă puşca pe umărul lui Morcoveaţă şi completă: ― Puteţi pleca acum. Fraţii care se iubesc împart totul pe jumătate. ― Întotdeauna faci numai prostii! îl dojeni cu asprime doamna Lepic pe Morcoveaţă. ce frumos te comporţi în dimineaţa asta. Sunt îmbrăcaţi simplu. Să nu vă certaţi!! În timp ce se pregăteau să iasă pe poartă. Sora sa. dar tatăl lor le-a spus că nu . Nu ai putut să fii mai atent. copii. ca de obicei. Morcoveaţă nu răspunse îndemnului în niciun fel. Domnul Lepic se mulţumi să spună: ― Ai făcut destule azi! Ia uite cum arăţi! Iar Ernestine completă: ― A fost moale ca untul. vom purta puşca pe rând. nişte vânători ca voi nu greşesc niciodată ţinta. Morcoveaţă strigă: ― Luăm şi câinele? ― Nici vorbă!. neghiobule?! Puşca Într-o zi. Încet încet începe să-şi recapete roşeaţa în obraji. d-aia l-a tăiat aşa. răspunse imediat Felix. Dar uite că Felix deschide un ochi şi apoi pe celălalt. tată. El va începe! Domnul Lepic: ― Felix. Morcoveaţă fu nevoit să se urce pe un scaun. Ernestine. domnul Lepic le spuse băieţilor săi: ― Vă dau o puşcă amândurora. Voi ţine minte. Oricum. îi bandajase fruntea aşa cum putu. Astfel. Morcoveaţă poate să se folosească de ea de câte ori are nevoie. Familia îşi dă seama că nu e nimic de care să se îngrijoreze şi le mai vin inimile la loc. A rămas doar cu spaima. Regretă că nu au şi ei cizme speciale. Dar Felix zise: ― Îi cedez această onoare lui Morcoveaţă. ― Sigur că da. cu o cârpă care deja se pătase de sânge. mie nu-mi trebuie foarte des. Aşa că domnul Lepic se simţi obligat să întrebe: ― Care dintre voi vrea să ia puşca acum. Morcoveaţă şi Felix se îndepărtară. răspunse domnul Lepic. Nu a ţipat fiindcă i se spusese că este inutil.

răspunde Morcoveaţă. se ridică în picioare şi sperie păsările care-şi iau zborul care încotro. Deşi inima lui Morcoveaţă bate cu putere. Dar stolul se mişcă de pe un gard pe altul. vezi ce mult te las să ţii arma? ― Normal. Îi dădu apoi arma şi el merse să ia vrabia de unde căzuse.cizmele îl reprezintă pe un vânător iscusit. Felix însă era acolo şi când văzu ocazia. niciodată nu şi-i suflecă. zvrrr!!!. Umblă îmbrăcat aşa. Morcoveaţă se simţi păcălit şi derutat. nu mai stătu pe gânduri. Doar trebuie să-şi dovedească iscusinţa. se bucură de fiecare amânare. spune Felix. Cu toate astea. Felix zise: ― Nu trage. Când se întoarse. ca şi când vrăbiile ar dormi. iar cizma şi pantalonul fac la un moment dat un fel de… întreg. pentru ca pe urmă să se trezească fără ea şi pe urmă din nou cu ea…Nu mai înţelegea nimic. gata să tragă. Morcoveaţă se abţine cât poate şi nu se scarpină acolo cu patul puştii. ― Cred că nu te vei întoarce cu tolba goală. parcă spunându-le: mă nimeriţi?. stând cu faţa la cei doi băieţi. ― Eu sunt plin de speranţă. Apoi. făcând pe câinele. ca s-i dovedească lui Morcoveaţă că are dreptate. Şi Felix. eşti prea departe! Morcoveaţă răspunse repede: ― Chiar crezi? Felix: ― Pe legea mea! Dacă stai în poziţia asta. Felix spuse: ― Hai. smulse puşca din mâinile lui fratelui. pantalonii unui adevărat vânător ating călcâiele. ― Hei. Pasărea căzu moartă. dacă înţelegeţi. Ţi se pare că eşti aproape dar tu. Când se întâmplă ca un stol de vrăbii să zboare. Dar. grăbeşte un pic! Iar Morcoveaţă: ― Un pic cam mult! Felix: . nu-ţi dai seama. şi vrăbiile zboară în altă parte. Era la un moment dat cu puşca la ochi. Felix începu să înjure. Dar de data asta. păcălindu-i pe vânători. spuse şi Morcoveaţă. Morcoveaţă iute ochi şi-şi spuse că sigur o doboară. eşti foarte departe. zice Felix. ochi şi trase. chiar şi prin noroaie. Micii vânători stau la pândă. Una singură rămăsese pe loc. încovoiaţi. Şi nimeni n-are voie să se atingă de ele. doar suntem fraţi. vrăbiile par să-l aştepte. Deşi simte o mâncărime rebelă în scobitura umărului. peste tot. Morcoveaţă îi face semn lui Felix să nu se mai mişte. de fapt. pare să aibă mai multă răbdare decât fratele său.

se hotărăşte să o omoare. Morcoveaţă găseşte pe drum o cârtiţă mică şi neagră ca un tăciune.. Cei doi vânători se întorc spre casă. iar domnul Lepic. acum eşti mulţumit? Morcoveaţă: ― Mă rog! . Hai să mergem acas ăca să ne-o pregătească mam ape asta.. Cu puşca pe umăr. Felix: ― Mă jur. Felix: ― Promit. După ce se plictisi de jucat. sus. Morcoveaţă? Ai purtat-o tot timpul? ― Aproape. . cei doi fraţi ajung în sfârşit acasă. sus de tot şi o lasă apoi să cadă pe o piatră. uitând de resentimente. e acelaşi lucru. mâine. ca să încerc şi eu să trag. Morcoveaţă nici nu mai era atent atunci când vreun ţăran se oprea din drum şi îi atenţiona: Băieţi. Morcoveaţă: ― Aşa spui mereu. să nu cumva să fi lăsat puii fără mama lor! Flatat. Facem cu schimbul. Nu te mai cred. Aşa că o aruncă de mai multe ori în aer.― Ei bine. atunci când vede ei. vei trage tu. Felix: ― Nu. îi întreabă: ― Tot la tine e puşca. Cârtiţa Într-o zi. Uite. Vâro în buzunar şi lasă-i afară doar ciocul. mâine. spuse puţin încurcat Morcoveaţă. foarte mândru de ce realizase. doar nu te-ai supărat?! Morcoveaţă: ― Tu ce crezi? Felix: ― Ce contează cine a tras? Morcoveaţă: ― Oo! Chiar aşa? Felix: ― Tu sau eu. Ţi-o dau ţie. este prea târziu. Morcoveaţă: ― Aa!. Dar acum am putea căuta altă vrabie.

Şi asta pentru că se lăudase mai demult. Dar burta diformă a animalului parcă se tot mişca. dar degeaba. ― Drace! Se înfurie şi mai tare Morcoveaţă. de faţă cu alte persoane. Dar. ― Cred că părinţii noştri nu-s acasă. A încercat în fel şi chip s-o omoare. din metal. La un moment dat. ― Drace! Tot n-a murit. crănţănind coaja cea tare în aşa fel încât părinţii îl privesc uimiţi. spre uimirea lui. pâinea i se părea tare. Însă Morcoveaţă o apuca vârtos şi muşca puternic din ea. Într-adevăr. cu putere. Morcoveaţă zise: ― Cu siguranţă nu-s acasă. Şi. mâinile şi picioarele. dar n-a fost cu putinţă. de aia părea că animalul trăieşte. Morcoveaţă scuipă cârtiţa şi apoi o izbi încă o dată. Apăsă pe clanţa uşii. deoarece vor să prindă ora gustării de după amiază. dar era închisă. Uneori. când e vorba de mâncare. a fost ajutat şi de Morcoveaţă. capul spart şi părea că nu mai are mult e trăit. . de obicei. Ar fi vrut şi în seara asta să primească înaintea fratelui său gustarea. Cârtiţa se încăpăţâna să trăiască. Aimalul avea deja picioarele şi spatele rupte.La început. burta cârtiţei zvâcnea. spuse el nervos. de piatră. Aşadar. e în stare să digere şi pietre. în timp ce Morcoveaţă trebuia să-şi mai pună pofta în cui. Nu e mofturos. de ce o izbea mai tare. cum să nu moară încă? O ridică de pe piatră şi schimbă metoda. aşa că şi în seara aceasta mâncă pâine goală. Felix avea deja pregătită o felie de unt cu gem. Cu faţa congestionată şi ochii în lacrimi. că uşa tot nu s-a deschis. înjurând de toţi Dumnezeii. Susţinea că-i plac alimentele naturale. şi monede vechi. creând senzaţia că respiră. pe piatra plină de sânge. asemănător cu acela al unui struţ. Hai că de data asta o facem lată! Felix. Lucerna Morcoveaţă şi Felix se întorc de la utrenie cu paşi grăbiţi spre casă. totul mergea bine şi fără probleme. Morcoveaţă îşi dă seama că animăluţul încă respiră. Morcoveaţă e în stare să mănânce de toate. Stomacul lui. Dar degeaba şi-au rupt ei umerii. Istovit. că lui nu prea-i place să mănânce. dădu cu pumnii si cu picioarele în uşă mult timp.

pui pariu au ba? Morcoveaţă: ― Dar dacă am cere de la vecini puţină pâine şi nişte lapte bătut. Dar treapta era rece. să mergem! Curând. lovindu-se cu pumnii în piept pentru a le mai trece foamea. Stai aici. Copiilor li se păru apetisant lanul acela de verdeaţă. lângă mine. fără să ţină seama că strivesc frunzele şi că sătenii se vor întreba: ― Ce animal o fi trecut pe aici? . aşa că au intrat degrabă. se înşeală! Şi Morcoveaţă: ― Ce altceva mai bun avem de făcut?! Felix: ― Eu nu îi mai aştept. Morcoveaţă: ― Atunci. Ei cască îndelung. că mi-e o foame de aş mânca şi iarbă. Felix zise: ― Dacă ei cred că o să-i aştept aici. terenul cu lucernă li se înfăţişă în toată splendoara sa. jos. Mă rog. un fel de salată. pentru că nu are ulei şi oţet. Morcoveaţă: ― Bineînţeles! Felix: ― Pe pariu că eu mănânc lucernă şi tu nu? Morcoveaţă: ― De ce n-aş mânca? Felix: ― Deci. vrei să mor de foame? Acum vreau să mănânc. n-ar fi mai bine? Felix: ― Eu prefer lucernă. este la fel de bună ca salata verde. Ce.Şi Felix: ― Dar unde pot fi? Morcoveaţă: ― Nu putem şti totul. de exemplu. Între noi fie vorba. Nemaiputând răbda. fundurile le îngheţaseră şi o foame de nestăpânit le înghioldea maţele goale. lucerna. Morcoveaţă: ― Iarbă?!. bună idee. şi să ştii că în felul ăsta o să-i păcălim. Felix: ― Doar la masă se mănâncă şi salată.

naiv din fire. acum vreau să mănânc. întorcând frunzele subţiri de lucernă. spuse extaziat Felix. ca de obicei. treptat. ca şi cum ar avea în faţă cine ştie ce delicatesă. muşuroaiele de cârtiţă se întind de-a lungul şi de-a latul. cu dinţii sterpeziţi. Curând. depănând amintiri. ― Până la bărbie mi-ajunge. Doar capetele li se mai zăresc din lanul de lucernă. Cu gura amară. şi cei doi fraţi încep să râdă ca pe vremuri. ― Stai liniştit. când broasca. cei doi nu se mai văd din lanul de lucernă. Firele de lucernă le gâdilă obrajii. Morcoveaţă însă. dar alege doar frunzele fragede. Peste tot. cu braţul. spune Felix. unele firişoare cu rădăcină cu tot. imitând când câinele. Cine ar fi ghicit că ei sunt acolo? Vântul adia uşor. El a pierdut acest obicei în doar câteva zile. Să nu te apropii de partea mea şi. mizerabililor? Cei doi fraţi au uitat de foame şi încep să dea din mâini ca şi când ar înota. ― Priveşte-mă cum alunec. nu se lăsă mai prejos Morcoveaţă. imitând foarte bine sunetul de ronţăială. chiar dacă unele sunt abia perceptibile. Aici se pot ascunde şi rozătoare. cu o uşurinţă care a surprins atât familia cât şi prietenii. Într-o dimineaţă. el îi zise: . care nu şi-a mai revenit. se opresc din joacă şi privesc în jur. le amorţesc şi picioarele din cauza frigului şi a umezelii. Relaxaţi şi fericiţi. descrie în aer un arc de cerc. Au retezat în felul ăsta multă lucernă fragedă. în timp ce doamna Lepic îi punea vin. De ce să se grăbească? Doar are ce mânca. când dormeau împreună în acelaşi pat şi domnul Lepic le striga din camera alăturată: ― Voi n-aveţi somn. care împrăştie holera.Pantalonii li se udă şi. Se opresc exact în mijlocul câmpului şi se trântesc acolo. Morcoveaţă nu se dă bătut. am şi eu destul răspunse Morcoveaţă. Căniţa Morcoveaţă nu mai bea deloc la masă. spune Felix. dar muşuroaiele sunt mult mai dese. pe care le îndoaie. Mănâncă în continuare. atenţionându-l pe Morcoveaţă. le bagă în gură şi le mestecă tacticos. şi se prefăcea că mănâncă. ― Ajunge cu visarea. chiar mâncă lucernă. ca nişte colibe indiene. Felix rupea voiniceşte lucerna. ― Ce frumos este.

― Una rară. pentru a dovedi că nu este uscată. Şi. iar lui pur şi simplu nu îi este sete. Morcoveaţă nu se lasă cu una cu două. ţi-o iei singur din dulap. Ernestine: ― O săptămână n-o să bea apă. rar îi mai cerea cineva acest lucru. spune el. dacă vrei cana ta. Ai totuşi o calitate. nu rezistă mai mult de trei zile. Era un capriciu sau doar teama că va uita. Mult mai bine pentru ceilalţi. acum. Morcoveaţă zâmbi şmechereşte în colţul gurii şi zise: ― Eu nu voi mai bea vreodată. mamă. Şi Felix: ― Prostii. Morcoveaţă trebuia să arate foarte des limba. decât în cazul în care mi-e sete. Felix şi Ernestine pun pariu. . dar nu cred. spuse doamna Lepic. voia să le arate tuturor de ce era el capabil. iar el n-o ceru defel. Aceasta îi va servi cu siguranţă mai târziu. Bolnav sau nebun. Iepurii şi cobaii cum rezistă? Ei ce merit au? ― Cred că nu-ţi dai seama. la masă. Dar băiatul parcă nici n-auzi. mai ales dacă se pierde într-un deşert şi e fără fără cămilă. A doua zi. La auzul celor vorbite. spuse doamna Lepic. doamna Lepic îl întrebă din nou pe Morcoveaţă: ― Astăzi bei ceva? ― Ei bine. nu ştiu. iar tu eşti om. ― Cum doreşti. adaugă Felix. cobaiul e animal. intenţionat ori nu. nu mai bea apă toată ziua. nu mi-e sete! Scena s-a repetat şi la cină. Ba. alţii susţineau că bea fără a fi văzut. Deşi la început. completă domnul Lepic. adică nici cald nici frig. oricum. Toată lumea se obişnuise cu felul de a fi al lui Morcoveaţă şi nu mai punea întrebări. Şi cum vremea e tocmai bună. ai să vezi. ori îi e frică să se servească singur? Părinţii se minunează deja: ― Începi să devii aşa cum trebuie. ― Ai devenit econom. până duminică eventual.― Mulţumesc. răspunde doamna Lepic şi. ăsta ar fi diagnosticul dat de cei care-l cunoşteau pe Morcoveaţă. primind cu stoicism atât complimentele ironice cât şi admiraţiile sincere. doamna Lepic uită să-i dea cana lui Morcoveaţă. când Morcoveaţă renunţă din nou la a bea ceva. după sloganul tot ce-i nou e frumos.

A crezut la început că o să-I fie greu şi că va fi nevoit să-şi impună. cu bani puţini. Nu ai tu nicio grijă că untul şi ouăle sunt inaccesibile! Dar. De fiecare dată când sunt toţi la masă. pentru şase proşti şi un animal. Ea îi explică doar câinelui care sunt preţurile la legume şi zice cât e de greu. care bătea cu coada în rogojină. deşi nu făcuse acest lucru niciodată. adresându-i-se soţului ei: ― Vrei să-mi dai nişte pâine. Le spune poveşti. Fiecare îşi vede de farfuria lui şi de abia aşteaptă să termine de mâncat ca să plece.Doar câte un străin. deşi se temea grozav de ce ar putea să păţească dacă mai continuă. ridica mâinile către cer şi zicea: ― Exagerează. şi ea nu vorbeşte decât cu câinele. şi uite ce bine se simte. te rog. În mod excepţional. Miezul de pâine Când nu îl doare ceva. Neaşteptat de bine! Ce bine ar fi fost să fi putut face aelaşi lucru şi cu mâncarea. Până şi Morcoveaţă. domnul Lepic este vesel şi îşi petrece vremea alături de copiii lui. uneori. ca să pot termina şi eu compotul meu? Cu cine vorbeşte? Pentru că. Felix şi Morcoveaţă râd cu mare poftă când aud poveştile. Apoi. Trecuse multă vreme de când nu o mai folosise. cu aer. Oricum pâinea era . mica servitoare. se adresează ea lui Pyramus. să cumperi mâncare. dacă se poate. îi adresează însuşi domnului Lepic. se plimbă cu ei prin grădină şi. Dar. Să se hrănească.Veselia se termină brusc însă. doamna Lepic se autoserveşte. dacă te încăpăţânezi să faci ceva. a avut ideea să ţină în ea praful cel roşu de curăţat candelabre. Nici nu-şi mai amintea de cana lui. doamna Lepic a spus. când auzea de teribila poveste. Medicul care l-a consultat. dorinţa sa. de obicei. deodată. recunoştea faptul că. până la urmă reuşeşti. într-o manieră directă. nici nu ştii ce greu îmi e să ţin casa asta! Poate ai şi tu aceeaşi părere cu a bărbaţilor. că poţi cumpăra aproape pe nimic. Dar în dimineaţa aceasta parcă s-a întrecut măsura. mirat şi el. nimeni nu mai zice nimic. Honorine. în momentul în care Ernestine îi cheamă la masa de prânz. Nici nu mai are importanţă că i-a cerut puţină pâine pentru a-şi termina compotul. de data asta. pentru doamna Lepic este un eveniment. conchise însă că nimic nu este imposibil. în ziua de azi. ― Nu. nimeni nu scapă de ce stă în firea omului.

spune Felix. săbii şi maşini de război. Uită-te bine la ea . Degeaba ascunzi. acum. Farsă sau tragedie? Oare cine poate şti? Ernestine. acum vrei o armă! Ţi-ai schimbat gusturile? Imediat. bâigui nervoasă. Dar faptul că l-a privit drept în ochi atunci când i-a cerut pâinea. nici trompetă. convins că a ghicit ce ascundea la spate tatăl lui. exact ca acelea la care au visat toată noaptea!) Apoi. Să înceapă şi el să dea cu nasul de pulbere şi să distrugă tot ce întâlneşte. Dar doamna Lepic tocmai a plecat de la masă.lângă el. cu gura ermetic închisă. care avu o reacţie cel puţin ciudată. urăsc armele. A luat până la urmă o bucăţică de pâine şi a aruncat-o pe masă lângă doamna Lepic. Morcoveaţă este mai degrabă prudent decât nechibzuit. nu spune că vezi tunuri. că văd ce ai la spate! ― Ei. Dă-mi repede trompeta. că de abia aştept să mă distrez. stă gata-gata să izbucnească. Trompeta Domnul Lepic a sosit de la Paris chiar în această dimineaţă. nu ne spune că iubeşti armele şi. umilită pentru mama sa. Morcoveaţă răspunse: ― Nu. nu-i aşa? Dacă îţi plac trâmbiţele. ― Tata este în zilele lui bune. deoarece nu ar exista riscul de accidente atunci când te aştepţi mai puţin. nici armă. Sigur că preferă o trompetă. supărată că a fost tratată precum o cerşetoare de către soţul ei. când tu. tată. spuse domnul Lepic jenat. de fapt. Nu vă faceţi griji. care sare în scaun ca un nebun. domnul Lepic. cu urechile-i vâjâind şi obrajii umflaţi cu mere coapte. Doamna Lepic nu se putu abţine şi adăugă: ― Atunci de ce eşti mincinos? Ca să-l răneşti pe tatăl tău. a fost o glumă. mai ales. l-a surprins neplăcut pe domnul Lepic. na. Dar tatăl său îl cunoaşte bine şi ştie ce i se potriveşte. dar el a auzit că un băiat de vârsta lui ar putea încerca deja să se joace cu arme. Din gură îi iese însă altceva: ― Prefer un pistol. În ceea ce-l priveşte pe Morcoveaţă. El îşi deschide tacticos geamantanul şi scoate la iveală minunate daruri pentru Felix şi Ernestine. în faţa copiilor. Şi ca să te înveţi minte să nu mai minţi. nu capeţi nimic acum. nu vezi nimic. ţinând mâinile la spate. i se adresează şiret şi lui Morcoveaţă: ― Şi tu. o trompetă sau o armă? Într-adevăr. spuse cu îndrăzneală. (culmea. ce îţi doreşti mai mult.

care privea înmărmurită: . nu am niciun merit. nici nu simte când Ernestine îl dă din nou cu pomadă. de necucerit. ca un obiect interzis. Îţi mai trebuie şapca. aşa că Ernestine încearcă să se scuze cumva: ― De data asta. Oricum. Du-te şi ia-o din dulap. zice Ernestine. Dar întotdeauna reuşeşte să-l atingă măcar cu un deget de pomadă. iar duminica viitoare nu vă mai ung pe niciunul. pe cap. asta e plăcerea ei. duminica. îi ajută la ultimele retuşuri. Şi se ridică fără a bănui nimic. calm. Părul tău e deja ondulat şi se aranjează singur. iar sora lor. De fapt. ― Îţi mulţumesc. Aşa că amândoi fraţii sunt aranjaţi ca după carte. în plus. spune Felix. dar Felix o avertizează că nu-i prea place acest lucru. având capul înfăşurat în prosop. acum străluceşti ca un prinţ. i se adresă lui Ernestine. cea cu trei ciucuri roşii şi cu steguleţ cu franjuri de aur. spune ea. Dar Felix greşeşte intenţionat drumul. aşezată pe un teanc de lenjerie albă ca neaua. de unde ia o sticlă plină cu apă pe care o goleşte. Ernestine îl ajută să se îmbrace. Şi-acum gata cu privitu´! Du-te la bucătărie şi bate darabana. s-ar putea să-mi ies din fire odată. Morcoveaţă sigur are nevoie de pomadă. că asta poţi să faci. el acceptă ca sora sa să i se joace în păr. spuse Felix. doamna Lepic insistă ca toţi copiii să meargă la biserica. Trece de dulap şi se îndreaptă glonţ spre bufet. ca să se convingă. Felix. nu mai ai ce să zici acum. Ernestine. E închis. Iar pe raftul cel mai de sus al dulapului. Nici nu-şi mai trece mâna prin păr. Piveşte borcanul de pe cămin. spune ea. Apoi. pe cea mai groasă alegând-o pentru Morcoveaţă. ― Uite. În ceea ce-l priveşte pe Morcoveaţă. le taie unghiile şi le dă cărţile de rugăciune. Jur că n-a fost intenţionat. dar la tine nu este necesar. Nu-i aşa că am fost înţelegătoare? Şi. ― Ai grijă ce faci. are trei ciucuri roşii şi un steguleţ cu franjuri de aur. Nu uită nici să-şi dea fraţii cu pomadă pe cap. invizibil şi mut precum Judecata de Apoi. bâigui Felix. Şuviţa de păr De obicei. ― Asta-i tot?. Ea le alege cravatele. la capul tău de conopidă pieptănătura asta va ţine până diseară. chiar cu riscul să întârzie ea.uite. Dar în această dimineaţă. am uitat. ― Da. stătea frumos împachetată trompeta lui Morcoveaţă. te-am ascultat. aşa cum făcea de obicei. îl aranjează şi îi pune mănuşi albe de mătase.

simpli. dar. îl întreabă de pe Felix: . încercând să apuce crenguţe din copaci. dar nu vă grăbiţi. Şi iată prima şuviţă ridicată. Eşti mult prea mică pentru a reuşi să mă păcăleşti. Lasă. că doar nu vă cheamă moartea. Felix: ― Mie îmi place mai mult când e soare. îi e indiferent! Nemişcat. Şi domnul Lepic: ― E prea cald acum. Cu părul ud. mergem?. se pare că părul lui nu prea e de acord cu asta.― Te-am avertizat. Vin şi eu mai târziu. Morcoveaţă îşi priveşte fratele. Dar Morcoveaţă este nerăbdător să ajungă la apă. soro. cântă. Era ca şi cum ceva ar fi degeluit şuviţele de păr care acum se simţeau. mai bine să creadă toţi că mie îmi place să mi se da cu pomadă. Morcoveaţă. părul a stat drept. care dormeau liniştiţi sub alunii din grădină. Ne luăm şi pantalonii scurţi. în sfârşit. Aranjat forţat. să-i usuce hainele. ţopăie. Felix răspunse: ― Mergem. sub pomadă. roşu cu albastru. El poartă mândru pe umăr pantalonii săi. Este peste măsură de fericit. Dar în timp ce Morcoveaţă acceptă situaţia. dar şi pe aceia ai fratelui său. începe să-şi revină şi să-şi recapete forma lui iniţială – buclată. O să-ţi placă pe malul apei. cu razele lui puternice. îi trezeşte pe domnul Lepic şi pe Felix. cu bunătate de haine şiroind de apă. Dacă se mai întâmplă odată. Eu dacă făceam aşa ceva. Domnul Lepic: ― Luaţi-o voi înainte. La scăldat Având în vedere că peste puţin timp va fi ora patru după amiază. ― Haide. Nu-mi place să se râdă de mine. Felix aşteaptă acum să fie schimbat sau ca soarele. libere. un semn de libertate. Morcoveaţă: ― Vei fi cel mai bun tată dacă mergi cu noi acum. se râdea de mine mult. pentru o perioadă de timp. mut de admiraţie. dă din mâini ca şi cum ar înota… La un moment dat. o să-ţi arunc pomada aia în râu. încet-încet. Ce bine de el că nu îi este frică de nimic. întrebă el. dacă vrei. Oricum. dornic de baie. spuse el. că şi acolo este iarbă şi te poţi întinde la umbră.

ca să nu se vadă cum îi tremură de tare picioarele şi să se facă de râs. îşi zise. se decide să intre în apă. Când îi ajunse apa până la brâu. dând voiniceşte din braţe şi din picioare.o să ne mai jucăm! ― Iar faci pe deşteptul! Mai potoleşte-te!. Morcoveaţă? întreabă domnul Lepic. bălăcindu-se în voie. Dintr-odată. Acum se pot distra în voie. Alunecă de pe movila pe care se cocoţase şi se duce pentru o clipă la fund. dar. ― Te-ai aruncat bine. Simte ca şi cum o liană i se înfăşoară încet în jurul corpului. băiatul meu. împrăştiind un iz fad. spuse domnul Lepic. înoată încoace şi încolo. îşi scoate cămaşa şi. şi se lăsă să alunece spre apă.― Nu-i aşa că va fi bună apa? Ce. ― Da. el îşi freacă stomacul. acum parcă. bate în retragere. printre rădăcini. în timp ce domnul Lepic rămase să verifice pe ceasul său numărul de minute dedicate pentru scăldat. dar revine sufocat şi începe să tuşească. Morcoveaţă se pregătea să intre în apă şi să se bălăcească. adică să poată atinge nisipul cu genunchii. dând jos una câte una. Se dezbracă de haine încet. Morcoveaţă se panică şi vru să se întoarcă degrabă la mal. Îşi dezleagă apoi şireturile de la pantofi. să se frece la ochi. împăturindu-le şi aşezându-le pe iarbă. Felix sare primul peste un zid mic de piatră şi în faţă i se derulează imediat râul. Şi. Morcoveaţă se linişti brusc. Fie ce-o fi. Îmi rămâne apă în urechi şi apoi mă doare capul. tacticos. dar nu-mi prea place. Îşi caută un loc unde poate învăţa să înoate. năduşit ca nişte mere în zahăr. . ― Tu ce faci. zise repede Felix. Dar se zgârie rău pe coapse şi pe fund. dispreţuitor. În cele din urmă însă. să scuipe. într-adevăr. De unde la început se înfierbântase bine şi considera că poate sta în apă. spune Morcoveaţă ca pentru sine. având apa în faţa ochilor. făcând de jur împrejurul său numai clăbuci şi valuri. Sclipirile ca de gheaţă îşi fac jocul pe apa vrăjită care clipocea ca dinţii unui bătrân. Morcoveaţă este cuprins de frisoane. răspunde Morcoveaţă. tărăgănind cât poate. În acelaşi timp. mai aşteaptă puţin. pentru început se apropie de mal şi întinde degetul mare de la picior ca să încerce apa. Continuă să se dezbrace însă. Felix este deja în apă. Îşi pune pantalonii. gândind că poate nu şi-a terminat digestia. ― Mai stau un pic la soare.

e murdărie. ― Grăbeşte-te. Domnul Lepic: ― Nu. încearcă din nou să înoate. răspunse Morcoveaţă. Uită-te! Acum mă vezi – acum nu mă mai vezi. Dar Felix nu-l lasă deloc în pace. ― Lasă-mă că învăţ singur să înot. vino aici!. spune Morcoveaţă. ― Sunt de acord. Aici sunt mai multe goluri. dacă vrei. Uite. şi dispăru sub apă. Domnul Lepic adăugă: ― Nu te-ai spălat cum trebuie. Morcoveaţă: ― Vrei să mă spăl. Veniţi să beţi câte o picătură de rom. eu nu mai dau acum de fund. mai eşti murdar pe glezne. n-ar mai ieşi din apă. îl învaţă domnul Lepic. Acum. Te agiţi prea mult şi baţi apa cu pumnii ca şi cum ţi-ai smulge părul din cap. aşază-te acolo. tremurând şi clănţănind din dinţi. gata să-şi rişte viaţa pentru a salva pe cineva. Deşi lui Morcoveaţă nu-i plăcea romul. precum un bătrân lup de mare. Pun pariu că ajung la tine din zece braţe. ieşiţi afară. Apoi. mâine vom reveni şi te speli atunci. tată? Domnul Lepic: ― Nu e cazul. ― Haideţi copii. strigă domnul Lepic. şi se băgă şi sub apă. Nu-i mai este teamă şi ar vrea să mai stea. cu apa până la umeri. răspunde Morcoveaţă. ― Este mai greu să înoţi fără a te folosi de picioare. situaţia s-a schimbat şi acum Morcoveaţă e în stare să sfideze pericolul. Chiar dacă până acum era ca plumbul.― Te grăbeşti prea mult. încearcă să convingă Morcoveaţă. Dar Felix i se urcă în spinare şi se aruncă din nou în apă. Şi Morcoveaţă: ― Este pământ. Acum. Morcoveaţă: ― Ce noroc pe mine! Numai de-ar fi soare! . îi spune. ― Deja?!. lângă salcia aia şi nu te mişca. Încă nu s-a bucurat destul de bălăceală. voi număra. aşa cum ştia. ― Morcoveaţă. tată. îi chemă domnul Lepic. stând ca o stană de piatră. îndemnându-l pe Morcoveaţă: ― Hai. ripostă repede: ― Să nu cumva să bea şi porţia mea! Şi ia o duşcă zdravănă. Ar trebui să mişti şi picioarele. ca să încerce din suferinţa celor pe cale să se înece. Felix o să bea tot romul. urcă-te şi tu acum.

e-adevărat.Aşa că se şterge bine cu prosopul folosit şi de Felix şi. . am observat eu ceva. Doamna Lepic: ― Eşti cam bătrână! Honorine: ― Vârsta nu dovedeşte nimic atunci când eşti bun de muncă. Te vor căra moartă de acolo. când te vei întoarce de la râu. Cred că sunt mai zdravănă decât un cal. Doamna Lepic: ― Bun! deschide atunci dulapul şi dă-mi o farfurie. Honorine: ― Nu prea aţi ghicit! Văd la fel de clar ca la nunta mea. doamnă Lepic. Honorine? Honorine: ― Şaizeci şi şapte de ani împliniţi. Doamna Lepic: ― Te-ai gheboşat un pic. Ce păcat că începi să nu mai vezi! Nu spune nu. Într-o seară. Honorine Doamna Lepic: ― Ce vârstă ai tu. te vei simţi tot mai greoaie. datorită încălţămintei strâmte. despre degetele lui de la picioare. cu nasul în hainele ude. N-am fost bolnavă niciodată. în dulap. dar în poziţia asta te dor mai puţin şalele când speli. indiferent care. Honorine: ― Mă faceţi să râd. răguşit. şi asta va fi. de asemenea. şi degete care umbă singure? Ia uită-te la farfuria asta. încă mai sunt în putere. nu te vei mai ţine pe picioare şi vei cădea în genunchi între copaci. foarte mici şi strâmbe. Doamna Lepic: ― Un singur lucru vreau să-ţi spun. de ce sunt aburi aici? Honorine: ― În dulap e umezeală. Nu vă temeţi. Vei muri brusc. Nu vei mai putea să împingi roaba. râde cu gura până la urechi de vorbele pline de duh spuse de tatăl său şi Felix. doamnă Lepic. Dacă zici că ştergi farfuriile cum trebuie. Honorine! În ultima vreme. Honorine. Doamna Lepic: ― Poate că există. binedispus.

văd aşa. Honorine: ― Eu niciodată nu voi putea lucra alături de o altă femeie. Ieri a împins paharul cu un deget şi. Aşa că. în ciuda unei cheltuieli suplimentare. pentru că ştiu că nu există nicăieri în ţara asta vreo femeie vrednică. tot nu-ţi trece. Dar problema nu e asta. Doamna Lepic: ― Păi tocmai asta încercam să-ţi zic. Ca să nu mă lungesc: vederea ta slăbeşte cu fiecare zi ce trece. Şi oricât te-ai freca. aşa cum eşti tu. Nici domnul Lepic nu a spus nimic. uneori. Uite. doamnă? Că nu se vede nimic. Când vine vorba de spălat sau altceva ce nu implică şi vederea. şi pentru el. ca şi cum mi-aş băga capul într-o căldare cu apă. la vârsta ta. Nu spun că nu mai munceşti ca înainte. sunt dispusă să îţi aduc o femeie care să te ajute . Honorine? Cred că tu ne vei îngropa pe toţi. sincer vorbind. dar ştii că atunci când domnul Lepic decide să tacă. că doar nu s-o ruşina de mine domnul Lepic. nu-i problemă. Doamna Lepic: ― Este posibil. eu. Mare greşeală! El observă totul şi ţine minte totul. Honorine. dar poţi să ştii ce-l apucă vreodată? Unii cred că dacă nu spune nimic. uite că toţi îmbătrânim şi vine o vreme în care nu mai e suficient să fii energic. Honorine: ― Drace!. doamnă Lepic.Honorine: ― Unde. Doamna Lepic: ― Acum mă crezi. Dar. Am suferit şi pentru tine. slujnica lui! Era suficient să-mi spună şi îi schimbam imediat paharul. ca prin ceaţă.. Până şi eu am renunţat. Nu am spus nimic ca să nu te întristezi. Doamna Lepic: ― Păi asta voiam şi eu să spun. pur şi simplu.. nu-l mai scoţi din ale lui. ieri. Doamna Lepic: ― Să mori?! Ce vorbeşti. Honorine. Ascultă-mă bine. El oricum nu comentează. Pun pariu că. Honorine. ce mă sfătuieşti? Honorine: ― Voi lucra bine până când voi muri. simţi ca o pânză pe ochi. este indiferent. de exemplu. De ce crezi că acum contez pe moartea ta? Honorine: . Honorine: ― Hmm! Deşi deschid ochii cât pot de mult. a refuzat să mai bea apă. Deci. se schimbă situaţia. dard acă se întâmplă să faci ceva mai migălos. i-ai dat domnului Lepic un pahar murdar.

Dar când îmi voi da seama că nu mă mai descurc deloc şi nu voi mai fi în stare să pun o oală de apă pe foc. te-ai înroşit toată.― Doar nu vreţi să spuneţi doamnă. Mama Maïtte mănâncă numai pâine. din când în când. îţi spun eu. am tot dreptul să îţi mai atrag atenţia. voi pleca imediat. între timp. singură. După cum te-ai convins deja. Mi-e milă de tine şi d-aia îţi spun. ci doar o bucată de pâine. dar îţi spun prieteneşte că nu prea mai merge. nu sunt aşa cum se zice. şi nu mă voi lipsi de serviciile tale decât dacă va fi absolut nevoie. nu mai zic niciun cuvânt. doamnă Lepic. Nu vreau să se întâmple ceva şi pe urmă să ne învinovăţim una pe alta. Honorine: ― Nu. dacă mă daţi afară şi mor? Doamna Lepic: ― Cine spune aşa ceva. Honorine? Uite. Dar sper ca medicul să te vindece. şi-apoi. doamnă Lepic. Vorbim şi noi ca femeile şi tu te enervezi de ajungi să spui prostii mai mari ca tine. Tu nu îţi dai seama că te lasă vederea. dar nici a mea că nu mai ai vederea bună. Se mai întâmplă. doamnă. În ceea ce priveşte vesela. doamnă?! Doamna Lepic: ― Crezi că eu ştiu mai multe? Nu e nici vina ta. că mă daţi afară doar pentru că nu am şters bine o dată vesela. Honorine. Doamna Lepic: ― Şi nu uita. Mă şi văzusem în stradă la un moment dat. aşa o fi. Honorine. Doamna Lepic: ― Asta şi vreau. Doamna Lepic: ― Ştii că are cel puţin o sută de ani? Şi ştii tu un alt lucru. fără să-mi spună cineva. Honorine: ― Dacă aşa ziceţi. . mai e treabă de făcut în casă şi nu ştiu care dintre noi e mai în încurcătură. Acum mă simt încă utilă şi aş ţipa de nedreptate dacă m-aţi da afară. nu supă. aveţi încredere că nu se va mai întâmpla. Faceţi aşa cum doriţi. În primul rând că nu aş pleca decât dacă mă alungaţi şi apoi. Honorine: ― Ştiu şi eu. şi uite că nu mai moare. dar acum m-am liniştit. Honorine: ― De câte ori e nevoie. Însă. Honorine? Cerşetorii sunt mai fericiţi decât noi. Honorine: ― În acest caz. aici vei găsi întotdeauna o porţie de supă. doamnă.

Cratiţa .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful