Drept Administrativ 1 Notiunea de drept Drept obiectiv. Drept subiectiv.

Drept pozitiv Intelesul termenului de drept poate fi privit din punct de vedere filosofic sau juridic. Filosofic, termenul reflecta o anumita stare de echitate, de dreptate si are legatura cu valorile morale. Inca din Antichitate, filosofi precum Aristotel, Platon, Toma D Aquino au fost preocupati de sensul termenului de drept. Putem spune ca in sens filosofic, prin drept intelegem indatorirea de a da sau de a recunoaste fiecaruia ceea ce ii apartine sau i se cuvine. In limbaj juridic trebuie sa facem distinctia intre drept obiectiv si drept subiectiv. Dreptul obiectiv cuprinde totalitatea normelor de drept care reglementeaza viata sociala, conduita de buna voie a membrilor colectivitatii, iar in cazul in care acestia refuza, se apeleaza la forta de constrangere a statului. Distinctia dintre drept obiectiv si drept subiectiv consta in aceea ca drepturile subiective sunt purtatoare ale vointei subiectilor rapoartelor de drept, in timp ce in cazul dreptului obiectiv vointa subiectului este subsumata vointei colectivitatii. Prin drept pozitiv se intelege totalitatea normelor de drept aflate in vigoare la un anumit moment dat, pe teritoriul unui stat. In dreptul englez, dreptul obiectiv este cunoscut sub denumirea de law, iar drepturile subiective sunt cunoscute ca rights. Drepturile subiective sunt acele drepturi pe care un subiect de drept le are in cadrul unui raport juridic, care reglementeaza relatiile cu un alt subiect de drept. Dreptul reprezinta obiect de studiu al stiintei dreptului. Stiinta dreptului este cea mai generalizata forma de exprimare si de studiu a cunostintelor in drept. De aceea, exista ramuri ale stiintei dreptului care au ca obiect ramuri ale dreptului. De exemplu : 1. stiinta dreptului civil, care are ca obiect studiul dreptului civil. 2. stiinta dreptului privat care are ca obiect de studiu relatiile sociale si normele de drept, care reglementeaza raporturile dintre particulari (persoana fizica sau juridica). Cea mai cunoscuta clasificare a normelor de drept apartine juristilor romani, care au aratat ca normele de drept pot fi clasificate in norme de drept public si norme de drept privat, in functie de prezenta sau absenta exponentului puterii publice in cadrul acestora. Vorbim de norme de drept public atunci cand ne referim la dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul penal, dreptul international, dreptul public, dreptul financiar, dreptul procesual civil, dreptul procesual penal. Vorbim despre norme de drept privat atunci cand vorbim de exemplu de drept civil, drept comercial, drept maritim, drept international privat, dreptul proprietatii intelectuale. Istoria aparitiei dreptului administrativ Ramura dreptului administrativ este una din cele mai tinere. A aparut si s-a consolidat odata cu formarea statului modern, fiind legata in mare masura de perioada imediat urmatoare Revolutiei franceze (1789). Dreptul administrativ s-a format ca urmare a cresterii rolului statului si a necesitatii interventiei puterii publice in relatiile sociale.

Drept Administrativ 1 In Romania, aparitia dreptului administrativ s-a facut prin adoptarea regulamentelor organice (1831-1832). Putem vorbi de existenta unui cod administrativ, elaborat in 1855 sub domnia lui Ghica si anterior aparitiei si dezvoltarii statale a existat administratia publica, dar activitatea desfasurata de aceasta nu putea fi caracterizata ca apartinand dreptului administrativ, cel care formeaza obiectul de studiu al stiintei dreptului administrativ. Chiar si in vremea monarhiei absolute, monarhul detinea in mana sa toate cele trei puteri ale statului (judecatoreasca, legislativa, executiva). Montesquien a fost primul teoretician care a definit, in termeni apropriati intelesului de astazi, principiul separatiei puterilor in stat. Potrivit acestui principiu, cele trei puteri in stat sunt separate, ele exercitandu-se de catre autoritati diferite, dar existand controlul uneia asupra celorlalte (control si nu subordonare). In Romania, cele trei puteri in stat sunt exercitate dupa cum urmeaza : Puterea legiuitoare - Parlament (singurul organ legislativ). Parlamentul este bicameral, in sensul ca este format din Camera Deputatilor si Senat. Puterea executiva - este bicefala (la varf ea este deopotriva exercitata de catre Presedinte si Guvern) Puterea judecatoresca - Inalta Curte de Casatie si Justitie si de catre instantele judecatoresti inferioare in grad acesteia (Curtile de Apel, Tribunalele, Judecatoriile). Dreptul administrativ are o serie de trasaturi printre care cele mai importante sunt : 1. Este o ramura tanara de drept, care in Romania s-a cristalizat dupa intrarea in vigoare a regulamentelor organice (1831-1862). 2. Normele dreptului administrativ au o mobilitate mai mare decat normele altor ramuri de drept (de ex : normele dreptului civil, care au fost preluate in buna parte de la romani si de pe vremea lui Napoleon). Motivatia mobilitatii crescute consta in aceea ca relatiile sociale reglementate de catre acestea au o evolutie rapida in timp, modificarile produse in administratia publica impunand reglementari noi. 3. Spre deosebire de dreptul civil, in dreptul administrativ primordial este principiul inegalitatii partilor, in sensul ca intotdeauna subiectul raportului juridic de drept administrativ, care este purtator al puterii publice, va avea o pozitie supraordonata (mai puternica) decat celalalt subiect. Aceeasi situatie exista si in cazul in care raportul juridic de drept administrativ se stabileste intre doua autoritati publice, dintre care una este cea ierarhic superioara. In acest caz, autoritatea ierarhic superioara va avea mai multa drepturi decat cea inferioara. 4. In dreptul administrativ, unele litigii, aparute intre cei care administreaza si administrati sau intre autoritatile publice, pot fi solutionate de organisme proprii cu activitate administrativ jurisdictionala. Potrivit Constitutiei revizuite, jurisdictiile administrative sunt facultative. Administratia publica trebuie privita ca o curea de transmisie intre executorul social si vointa politica. Doctrina - parerile exprimate in scris de catre specialisti cu privire la o anumita problema de drept. Ex : despre istoria dreptului - au scris Popescu, Barsan. Jurisprudenta ansamblul hotararilor judecatoresti pronuntate intr-o anumita problema de drept.