Dacă vrei să-nveţi !

Schiţe şi comentarii literare

Joc secund

Joc secund /Din ceas, dedus…
de Ion Barbu A. Generalităţi: Poet modern, pentru care poezia este”o prelungire a geometriei”, Ion Barbu impune în literatura română un nou model de poeticitate care-l singularizează printre poeţii interbelici. Dificultatea receptării poeziei barbiene constă în formaţia ştiinţifică a autorului (matematician), în extrema condensare a stilului său. Afirmatia lui T.Vianu evidenţiază apartenenţa liricii lui I.Barbu la ermetism, arătând dificultatea receptării “autorilor dificili, operelor dense”. Criticul face distincţia între: - obscuritate (care ascunde o falsă valoare prin încifrarea textului, aparţinând unor poeţi banali) - ermetism care este un stil (se constituie într-o expresie a unei tendinţe de ascun dere, de încifrare a sensului poeziei printr-o exprimare care presupune o pregătire prealabilă a cititorului); ermetismul solicită intelectul în procesul descifrării textului literar şi mai puţin afectivitatea. Ion Barbu este adeptul unui lirism obiectiv, pur, intelectual ce presupune cenzurarea sensibilităţii prin idee, ambiguizarea sensurilor. Modernismul său cunoaşte trei etape evolutive, cea mai reprezentativă fiind a treia, etapa ermetică, de un ermetism veritabil, bizuit pe simboluri, într-o lirică de mare tensiune (G.Călinescu) B. Studiul operei Ilustrativă pentru ermetismul poetului este poezia Din ceas, dedus…ce des chide volumul “Joc secund” apărut în 1930. Din ceas, dedus, adîncul acestei calme creste, Intrată prin oglindă în mîntuit azur, Tăind pe înecarea cirezilor agreste În grupurile apei un joc secund, mai pur. Nadir latent! Poetul ridică însumarea De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi, Şi cîntec istoveste: ascuns, cum numai marea Meduzele cînd plimbă sub clopotele verzi.

Titlul: - poezia nu are titlu, motiv pentru care unii o numesc: - Din ceas, dedus…după incipit - Joc secund după volumul în fruntea căruia a apărut - cuvântul joc sugerează o combinaţie a fanteziei, liberă de orice tendinţă practică (T.Vianu), iar asocierea adjectivului secund plasează jocul în sfera superioară a esenţelor ideale. Tema: - T.Vianu integreză poezia în tema“mitul oglinzii”deoarece arta înseamnă reflectare, ieşire din lumea experienţei şi pătrundere în structura ideală. - Poetul însuşi defineşte spaţiul poetic drept o lume purificată până a nu mai oglindi nimic decât figura spiritului nostru. Act clar de narcisism. - poezia este o artă poetică ce propune: - o concepţie modernă despre poezie - un univers singular care necesită iniţiere pentru a-l descifra - G.Călinescu consideră că Aceste două strofe sunt definiţia însăşi a poeziei. Structura, limbaj şi expresivitate: -textul are dimensiuni reduse, fiind structurat în două catrene ce au în centru două motive, simbo luri astrale: - zenitul (defineşte spaţiul real ce se constituie sub semnul zenitului, în lumina solară ____________________________ 110

Dacă vrei să-nveţi ! Schiţe şi comentarii literare Joc secund mântuit azur ) - nadirul (defineşte poezia, ce aparţine nadirului, un spaţiu antitetic, reflectat în lumea tainică a asfinţitului)  Strofa I • incipitul, ce reia titlul, sugerează ideea de timp fără curgere, parcă neclintit şi plasează expresia artistică în atemporal; - poetul caută în real din ceas, frumosul ca obiect al creaţiei, al meditaţiei lirice adâncul acestei calme creste, care se răsfrânge în sine însuşi ca într-o oglindă intrată prin oglindă în mântuit azur. Aşa cum îl concepe Barbu, ceasul creator devine însăşi negarea timpului. - arta devine un joc secund, mai pur, nu în sensul moral al cuvântului, ci în sens intelectual, deoarece poezia este înţeleasă ca o formă de a trăi ”sub semnul minţii”. E adevărat că arta se inspiră din realitatea care formează jocul prim al existenţei, pe care omul o interpretează nemij locit, ori prin intermediul creaţiei artistice. - Operele de artă ajung să formeze un univers mental deosebit de realitatea concretă, suficient sieşi, care generează efectul cunoaşterii şi al emoţiei estetice. - există o subtilă antiteză între calme creste, simbol al lumii ideilor în sensul lui Platon (care considera arta o copie a lucrurilor reale, dar pe ele înseşi le numea nişte copii ale ideilor eterne, creând o răsfrângere la puterea a doua a realităţii) şi cirezile agreste (realul)care în jocul artei nu se exclud, ci coexistă.  Strofa a II-a -exprimă o altă viziune despre poezie, care este nadir latent(nadir = punct imaginar pe bolta cerească, diametral opus zenitului, aflat la intersecţia dintre verticala locului, de unde priveşte observatorul, cu bolta cerească din emisfera opusă) sugerând concepţia matematică a lui Barbu despre creaţia lirică. - poetul ridică însumarea calculează un punct imaginar al ideilor în înaltul infinit al spaţiului exterior şi întâlneşte poezia simbolizată prin metafora harfe răsturnate, aflată în zbor invers spre esenţele nevăzute şi neştiute ale universului. - epitetul metaforic invers sugerează ideea că pentru Barbu arta nu e înălţare în real, ci coborâre în imaginar spre profunzimile fiinţei şi ale gândului. - ca şi la Arghezi, actul creator înseamnă trudă, eul liric istoveşte pentru cântec, iar creaţia îşi are riscurile ei, căci inţelesurile se pot pierde uneori, ele neputând ajunge desăvârşit la cititor. Finalul îl aduce pe poet din ipostaza intelectuală a lui Hermes (zeul grec Hermes, considerat de alchimişti patronul ştiinţelor oculte), în aceea lirică a lui Orfeu. Cântecul său rămâne ascuns, accesibil doar iniţiaţilor. Transparenţa imaginilor artistice este simboli zată prin metafora meduzelor ce schimbă culoarea apei de la suprafaţa mării, formând clopotele verzi, atrăgând astfel privirile până în străfundurile misterioase, aşa cum orice creaţie transpune artistic realitatea. Simboluri : - apa e un simbol prezent în ambele strofe, dar cu conotaţii diferite: strofa I - reflectare prin care se transcende lumea reală, obiectivă spre un univers imaginar strofa II - marea este asociată cu geneza poetică a creaţiei, locul unde se naşte un univers secund, mai pur, cel al poeziei - oglinda miraculoasă a apei, în care se reflectă lumea obiectivă, este conştiinţa poetului - reflectarea este poezia însăşi ____________________________ 111

Dacă vrei să-nveţi ! Schiţe şi comentarii literare - harfa este simbol al poetului Expresivitate: - organizarea metrică a poemului este de o mare simplitate, poetul: - evită efectele muzicale - urmăreşte o cadenţă liniştită - versificatia: - ritmul iambic – rima încrucişată - măsura de l3/l4 silabe

Joc secund

- nivel lexical: se sesizează prezenţa - termenilor abstracţi, neologici, familiari matematicianului dedus, nadir, latent, însumarea care produc un efect de imobilitate a elementelor spre a putea fi mai profund con template; - termenilor ce definesc realitatea concretă: creste, cirezi, clopote - terminilor din sfera semantică a muzicii: harfe, cântec, clopote, foşnet - nivel morfologic: folosirea adjectivelor provenind din verbe la participiu dedus, intrată şi a unor infinitive lungi înecarea, însumarea care exprimă efortul abstragerii, al ieşirii din limitata lume senzorială - nivel sintactic: - ambele strofe se reduc, fiecare, la câte o singură frază. - prima strofă este eliptică de predicat, a doua include coordonări şi subordonări de propoziţii scurte; verbele predicat sunt la prezentul etern - nivel stilistic: - abundenţa metaforelor, a inversiunilor şi a epitetelor: ceas dedus, calme creste, mântuit azur, nadir latent, harfe răsfirate - aceleaşi sintagme constituie simultan figuri de stil diferite, ceea ce susţine concluzia şi justifică încifrarea textului, ambiguitatea limbajului poetic. Poezia se încadrează în modernism prin: • conceptul de artă pură • poezie intelectuală • absenţa titlului • limbaj încifrat (ermetismul) • prezenţe neologismelor • tehnica sugestiei • folosirea simbolurilor • construcţii sintactice eliptice(strofa I)

____________________________

112

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful