RECOMANDARE

Sunt tot mai puţini cei ce l-au cunoscut pe Părintele Arsenie Boca. Tot mai puţini sunt cei ce-şi amintesc de Părintele Arsenie şi pot să dea mărturie despre el. Din toţi aceia câţi mai sunt, nu toţi au competenţa necesară, iar unii dintre ei au un cerc prea restrâns de acţiune şi de răspândire a cuvântului. Mai sunt şi din aceia care, deşi sunt bine informaţi, au ezitări când e vorba să dea mărturie despre cel ce a fost, este şi va fi Părintele Arsenie, în cer şi pe pământ. În acelaşi timp, sunt însă mulţi, în vremea noastră, cei ce doresc să afle şi să ştie câte ceva despre Părintele Arsenie cel de odinioară, dar cu acţiune şi în vremea noastră, mai ales prin lucrarea sa, intitulată Cărarea Împărăţiei. Eu însumi am fost întrebat adeseori în mânăstirea noastră, în alte mânăstiri şi în multe oraşe: „Ce ne puteţi spune despre Părintele Arsenie?” La fel, mi s-a cerut de multe ori: „Spuneţi-ne ceva despre Părintele Arsenie.” De fiecare dată am răspuns cu plăcere la aceste solicitări şi am pus în atenţia ascultătorilor tot ce am socotit mai important din cele ce le ştiu despre acest om mare, ca şi care nu ştiu să mai fi fost unul asemenea dintre cei cunoscuţi de mine, ca lucrători în Biserică. Aceasta a fost până acum. De acum înainte şi deocamdată, cel mai bun răspuns, răspunsul cel mai autorizat la întrebarea „Cine a fost, ce a făcut şi ce a gândit Părintele Arsenie?” ni-l dă cartea de faţă, pe care o recunoaştem ca cea dintâi carte competentă despre Părintele Arsenie, o carte serioasă şi vrednică de a fi luată în seamă, pe care o recomandăm cu toată inima, în vederea folosului duhovnicesc. Autorul cărţii de faţă a făcut această lucrare ca proiect de teză de licenţă în teologie. El a lucrat cu seriozitatea cuvenită, a adunat material, l-a selectat şi l-a organizat cu rigorile cerute pentru o lucrare ştiinţifică. Lucrarea a fost apreciată ca foarte bună, iar autorul ei, pe nume Ioan Gînscă (Ionuţ, cum îi zicem noi, prietenii) a fost declarat licenţiat în teologie. Ea este a doua lucrare de licenţă a autorului, pentru că ei îi premerge licenţa realizată la Facultatea de Arte Vizuale, cu care a obţinut titlul de licenţiat la prima facultate. Când Ionuţ mi-a oferit un exemplar din lucrarea sa despre Părintele Arsenie, am aranjat lucrurile în aşa fel ca această lucrare să-mi fie imprimată pe casete ca s-o pot studia, iar studiind lucrarea, mi-am dat seama de valoarea ei şi lam îndemnat s-o tipărească, spre a ajunge la cititori. La fel au gândit şi alţi prieteni ai noştri şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, iată că s-a ajuns la această carte, care porneşte la propovăduire ducând la cititori nu numai informaţii despre Părintele Arsenie, ci şi multe din gândurile lui, cuprinse în partea de mijloc a cărţii, intitulată „O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete”. Sinteza gândirii Părintelui Arsenie este prezentată pe idei puse în ordine alfabetică, aşa încât cititorul se poate orienta şi îşi poate alege ceea ce-l interesează în primul rând. Ca unul care am contribuit şi eu la această lucrare cu informaţiile pe care le-am dat, dar şi ca unul care am insistat pentru tipărirea ei, bineînţeles, o recomand din toate puterile mele. O recomand pentru toate categoriile de vârstă, dar în mod special pentru tinerii intelectuali şi, mai cu seamă, pentru studenţi. Tinerii, care au viaţa în faţă şi se pregătesc pentru viitor, e bine să pornească în viaţă cu nişte lucruri ştiute, cu nişte lucruri învăţate de la Părintele Arsenie, care le vorbeşte din carte. Socotesc că nu-i cazul să insist asupra faptului că recomand această carte, deoarece cartea se recomandă ea însăşi pe sine. Ceea ce trebuie să fac eu, este doar să spun cu apăs că această carte nu este o carte de lectură, ci este o carte de studiu. O singură lectură, o lectură superficială, este pur şi simplu fără rost. Cartea fiind foarte densă, mai ales în partea în care se prezintă gândirea Părintelui Arsenie, ea nu poate fi asimilată şi impropriată decât insistând şi revenind. Deci, când recomand cartea, recomand şi această stăruinţă asupra cuprinsului ei. Ionuţ Gînscă ne face un mare dar, prin cartea pe care ne-o oferă spre luare aminte, pentru binele nostru şi al celor din jurul nostru şi pentru înmulţirea binelui din această lume. Îi mulţumim şi îi suntem recunoscători că ne-a oferit această carte, care nu-i o carte ca cele multe, ci este o carte de referinţă, al cărui folos îl vor cunoaşte toţi cei ce vor lua aminte la cele scrise în carte şi le vor împlini după a lor putere. Nouă nu ne rămâne decât să mutăm gândurile din carte în mintea noastră şi să le dăm viaţă, prin împlinirea lor cu fapta. Dacă vom face aşa, va fi ca şi când Părintele Arsenie va fi între noi, cu povăţuirile sale de odinioară. Luând aminte la gândurile Părintelui Arsenie, va fi ca şi cum l-am fi întâlnit fiecare dintre noi, la Mânăstirea de la Sâmbăta, la Mânăstirea Prislop, la Bucureşti şi Drăgănescu, ori la Sinaia. Pentru noi, cei de azi, cartea de faţă ţine loc de orice loc pe unde a putut fi întâlnit Părintele Arsenie. Ea este Părintele Arsenie adus lângă noi, cu cuvântul său, care e acelaşi pentru noi, cum a fost pentru cei care l-au auzit rostit prin viu grai. Pentru toate acestea,

„Să mulţumim Domnului”, „Sus să avem inimile!” Arhimandrit Teofil Părăian Mânăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus

ARGUMENT

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13, 7). Acest îndemn, pe care îl pun ca început al lucrării de faţă, mi-a fost pus în vedere în chip deosebit în urmă cu cîţiva ani de un pustnic, pe când mă aflam într-un pelerinaj la Muntele Athos. Eram împreună cu trei prieteni (dintre care unul – Ioan, Dumnezeu să-l odihnească – s-a mutat la Domnul) şi eram tare bucuroşi de întâlnirea noastră cu dânsul. Eram dornici de cuvânt de învăţătură, aşa că Părintele a fost bun şi ne-a vorbit. Nu ne-a spus prea multe, deşi nouă poate că nu ne-ar fi ajuns nici o noapte întreagă să-l ascultăm. Au trecut anii, însă reţin şi acum din acea întîlnire mai ales îndemnul din Evrei 13, îndemn cu care am început. De atunci încoace, am încercat, după puterile mele, să împlinesc acest cuvânt, să-l fac lucrător. Şi, împreună cu câţiva prieteni, ne-am propus, pe lîngă rânduiala şi profesia pe care o are fiecare în parte, următorul obiectiv: recuperarea şi promovarea gândirii şi a scrierilor marilor părinţi duhovniceşti ortodocşi, în special români. Este un demers care îşi arată actualitatea şi necesitatea mai ales azi, când lumea creştină a cam început să orbecăiască ea însăşi „în noaptea neştiinţei şi a lipsei de sfat, de unde vin toate relele care chinuiesc pe oameni, întunecă vremile şi prea adesea cruntă pământul” (Arsenie Boca). Deci motivele pentru care avem nevoie şi trebuie să ne îngrijim de aceşti Părinţi, pe drept cuvânt, „ca de ochii din cap”, sunt evidente, întrucât ei sunt luminătorii trupului eclesial, ei sunt „luminătorii lumii” – „Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat” (Matei 6, 22-23). Aşa am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne îngrijim de editarea câtorva cărţi de spiritualitate ortodoxă şi de organizarea unor expoziţii de fotografii, documente şi scrisori, acestea din urmă, închinate Părintelui Paisie Olaru de la Sihla. Prin urmare, şi studiul de faţă, închinat şi el unui Părinte, se înscrie în acelaşi demers, de redescoperire şi promovare a gândirii părinţilor duhovniceşti, pentru că, fără nici o îndoială, Părintele Ieromonah Arsenie Boca este unul din mai-marii noştri, căruia i se cuvine amintirea noastră, după cum se zice în Epistola către Evrei. Aşadar, să aducem lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor, care preaslăvesc numele Lui (cf. Evrei 13, 15). Ca absolvent al unei Academii de Arte Vizuale, pot afirma că mi-ar fi mult mai uşor să zugrăvesc, nu prin cuvinte, ci cu ajutorul penelului, sau să modelez în lut chipul Părintelui Arsenie Boca. Dar, şi în această situaţie, mă simt oarecum ca şi Anania, zugravul Regelui Avgar al Edessei, care, cu toate că era un „zugrav iscusit”, nu a reuşit să „isvodească” chipul Mântuitorului.1 Desigur, nu se pune problema că aş fi şi eu un zugrav iscusit, dar mi-a venit în minte această comparaţie pentru că mă simt şi eu neputincios din pricină că, studiind personalitatea şi scrierile Părintelui Arsenie, la câte am reuşit eu să ajung, îmi dau seama că dimensiunea spirituală a Părintelui Arsenie Boca e greu de cuprins în cuvinte (de „zugrăvit”) şi, pe lângă aceasta, mai mărturisesc, ca mulţi alţii, că „cunosc mult prea puţin din tot ce Părintele Arsenie a reprezentat pentru neamul nostru”.2 La toate acestea se mai adaugă, să-i zic aşa, încă o dificultate, şi anume faptul că vorbesc despre un călugăr, şiatunci s-ar putea pune întrebarea: cum pot eu înţelege un călugăr din afara acestei condiţii, care, atâta timp cât nu ai trăito, rămâne o taină, cum pot eu să vorbesc (fără să exagerez) şi să înţeleg gândirea unui călugăr pe care mulţi îl socotesc un sfânt, sau unii chiar un geniu? Deci, se poate totuşi vorbi, se poate scrie, fără a te afla în treabă şi fără a aluneca în disertaţii pietiste sau în aprecieri „suficiente şi deştepte”? Când ai un îndrumător, se poate. Iată de ce, în această situaţie aflându-mă, m-am bucurat de sprijinul şi călăuzirea unui bun prieten, Părintele Arhimandrit Teofil Părăian, care de la bun început m-a ajutat, m-a sfătuit şi mi-a oferit cele mai multe din materialele pe care le-am folosit în această lucrare. Pe de altă parte, având în vedere prietenia mea cu Părintele Teofil (care l-a cunoscut pe Părintele Arsenie şi ale cărui ziceri, Părintele Teofil, se ştie foarte bine, le popularizează cu timp şi fără timp) şi având în vedere şi faptul că am

cartea de faţă a ajuns în mâinile. în cele din urmă. ca oarecând Părintele Arsenie. în special Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian şi dau slavă lui Dumnezeu. căci aşa se explică faptul că ei au insistat şi m-au sprijinit ca s-o şi tipăresc. Căruia mă rog să mă ajute să nu greşesc. m-am simţit oarecum dator să studiez şi. mai multor prieteni şi cunoscuţi ai mei. o Academie de Arte Frumoase. Le mulţumesc tuturor.făcut şi eu. şi cred că şi în inimile. să „isvodeasc” chipul Părintelui Arsenie Boca. Ioan Gînscă . Gândită şi redactată iniţial ca lucrare de licenţă.

Dumnezeu i-a dat o valoare mare. Multă ştiinţă apropie pe om de Dumnezeu. refăcând «circuitul elementelor». îşi pune profund amprenta asupra receptivităţii intelectuale şi sensibilităţii sufleteşti a tânărului Zian Boca.2 Coleg de bancă l-a avut pe viitorul preot Petru Boldor (ce semna cu pseudonimul D’or Uragan). chimie.3 Liceul Naţional Ortodox din Brad. închinată Părintelui Arsenie. Munceşte suplimentar la desen şi pictură cu profesorul Körmendy. de 10 mai. multiplică partituri pentru profesorul de muzică Gheorghe Pârvu. al cincilea liceu românesc din Transilvania. Iosif şi Cristina. o putere de muncă şi o tenacitate ieşite din comun”. Spre sfârşitul clasei a VII-a. are preocupări care depăşesc nivelul programelor şcolare în domeniul artelor: desen. ctitorie a Mitropolitului Andrei Şaguna. cu un corp didactic de elită.5 Gorunul lui Zian În afara matricolelor şcolare. ridicând braţe de energie spre tainele universului”. Braşov şi Năsăud. apoi fiecare coleg stropeşte cu . „«Statură pozitivistă». de-o voinţă extraordinară. prevestindu-l pe teologul erudit şi duhovnicul deschis spre sufletul omului. însă trebuie şi el să şi-o câştige» (Cărarea Împăraţiei. el asimilează informaţii din toate domeniile cunoaşterii. când dirigintele mă opreşte: «Nu Boldor. ci există şi altceva. pe care-l absolvă în 1929. ci Boca Zian plantează pomul». eu îl presam. îl înfăţişează pe Zian ca „Excepţional de înzestrat. şi autorul poeziei Sfântul. cuprinse într-un caiet (jurnal) ascuns cândva de Romulus Neag (absolvent şi el al liceului mai sus amintit). când promoţia de absolvenţi din acest an.4 În două momente deosebite se ştie că Părintele Arsenie a revenit la liceul din Brad: revederea cu colegii după 50 de ani de la absolvire şi cu ocazia celebrării centenarului celui de al cincilea liceu românesc din Transilvania. excelează la matematică. după cele de la Blaj. cu profesori mireni şi teologi. Beiuş. în frunte cu dirigintele. Mărturiile colegului de bancă. Iar omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine.VIAŢA ŞI LUCRAREA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA Părintele Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910. De la această vârstă. lângă Brad. biologie. p. profesorul Candin Ciocan.1 Şcoala primară şi liceul Zian Boca face şcoala primară în satul natal (4 clase) şi apoi intră la Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad. tot aşa trebuie să urmărim o armonie şi între cunoştinţele din cât mai multe domenii. format la universităţile din ţară sau de la Viena. Inspiraţia nu ţine de materie. puţină ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. precum şi o sinteză a acestora cu viaţa. fizică. ca un simbol al biruinţei. după o serbare în piaţa oraşului. „Manifestă încă de acum deschiderea spre universalitate. autorul amplului poem Horia redivivus (poem care îl face pe Nichifor Crainic să exclame: „Onomatopee! În toată literatura universală nu cunosc o metaforă de o asemenea amploare”). Zian ţinea şi scutura puietul să se taseze pământul. cântă la flaut. rămâne însă peste timp o mărturie vie pe care Părintele Boldor o evocă cu emoţie: „Era în primăvara anului 1929. Se prefigurează de acum teologul din viziunea lui Nichifor Crainic preocupat să aducă teologia în arena largă a vieţii intelectuale care să îmbrăţişeze o misiune spirituală totalitară. judeţul Hunedoara. caligrafie. le-a făcut colegilor mărturisirea că la orele de desen şi pictură i s-a descoperit ideea potrivit căreia «omul nu este numai carne. alte documente care să ateste trecerea prin liceul brădean a lui Zian Boca s-au pierdut. în 1969. i-au pus la botez numele Zian. sânge şi oase. intrat în tradiţia poporului român. se varsă în mare. 210)”. de aici se pulverizează în cosmos şi din nou se revarsă pe pământ sub forma ploii roditoare. solitar. de o curiozitate intelectuală remarcabilă. Mă pregăteam să iau puietul. Întocmai cum un fluviu adună în albia sa afluenţii dintr-un întreg bazin hidrografic. muzică. de raţiune». Părinţii săi. la Vaţa de Sus. universalitatea manifestărilor omeneşti. liderul recunoscut şi respectat de profesori şi colegi. o memorie formidabilă. este extrem de interiorizat. totul îl interesează. M-am uitat cu ciudă la diriginte şi cu aceeaşi ciudă mi-am înfipt degetele în rădăcinile puietului. se deplasează în curtea liceului pentru a sădi un stejar. pe care le trece prin filtrul personalităţii sale şi le transfigurează într-un mod de existenţă. aşa cum Ieromonahul Arsenie Boca va confirma mai târziu în opera sa de valoare universală Cărarea Împărăţiei: «… precum urmărim o armonie între facultăţile sufleteşti.

se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu (1929-1933) unde este „extrem de sârguincios şi studios”. pe când făceau studiile de Teologie la Sibiu. urmează o scurtă perioadă de ucenicie în monahism la Sfântul Munte Athos. Nicolae Streza). Cu toţii atunci am hotărât ca stejarul plantat să poarte numele Gorunul lui Zian. participă cu interes la prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic. şeful promoţiei de absolvenţi a liceului. puternice. Cine vrea să se convingă că în urma acestor studii Părintele Arsenie n-a pus în fresca de pe pereţii bisericilor la care a pictat doar scene şi compoziţii creştine remarcabile. continuă să studieze în particular pictura într-o cămăruţă rezervată în calitate de infirmier al Institutului. iar Părintele Serafim a rămas acolo 6 luni şi un an şcolar la Atena la Teologie.”8 „Extrem de rezervat. Ne-a impresionat tăria de voinţă cu care răbda frigul. şi solitar”. cât şi la Prislop. ci a sesizat. Părintele Arsenie şi-a adus o contribuţie deosebită. mănăstire Voievodală zidită de Constantin Brâncoveanu. al trăiniciei. Cu gândul acesta a pornit. introvertită. prin care s-a încercat din totdeauna mai ales depistarea patimilor omeneşti şi vindecarea lor prin lucrarea de înduhovnicire creştină. cu Părintele Nicolae Mladin. Pr. de caracteriologie. care venea de la studii din Grecia. care o restaurat Mănăstirea de la Sâmbăta. dar dărâmată şi rămasă în ruină până în 1928. Părintele Arsenie a stat acolo trei luni. Nu l-a pasionat prea mult studiul limbilor străine. care căuta să redea în compoziţii clare şi în analize psihologice destule adâncuri ale sufletului omenesc. încât între colegi are aureola unui „Sfânt”. Nu trebuie uitate nici coperţile minunate ale primelor patru volume ale Filocaliei şi ale Vieţii în Hristos. după spusele unora. fiind îmbrăcat adeseori în îmbrăcăminte redusă. La intervenţia profesorului Nicolae Popovici. proaspăt reîntors de la studii în străinătate. este trimis cu bursă la Institutul de Belle-Arte din Bucureşti. de grafologie. după care l-am legat de tutore. când ar fi refăcut. personalităţi proeminente în slujba patriei şi neamului”. Părintele Teodor Bodogae mărturiseşte despre Părintele Arsenie că n-a ajuns să-i poată cunoaşte toate adâncurile sufletului. El s-a dezvoltat frumos. voia să aibă acolo numai absolvenţi de Teologie. al înălţimii idealului spiritual-moral pe care educatorii noştri ni le-au insuflat. ca un simbol al vigorii. după absolvirea Institutului Teologic (1933). căutând să se adâncească în descifrarea tainiţelor sufletului. Îmi amintesc şi acum de uşurinţa cu care interpreta la flaut compoziţii destul de pretenţioase.stropitoarea la rădăcină. sculptura şi mai ales pictura. care a ajuns profesor la Teologie prin purtarea de grijă a Mitropolitului Nicolae Bălan. Aici urmează cursuri de medicină (în special cele de anatomie. Părintele Arsenie (Boca Zian). Se ştie că în această privinţă fostul Mitropolit Nicolae Bălan l-a trimis cu bursă la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. . cu trei absolvenţi de Teologie. Cu toate că au şezut pe aceeaşi bancă. reţinut. Dumnezeu să-l odihnească cu aleşii Săi. care nu trebuie uitată. Pentru toată strădania de bine. la «mişcarea» de reînnoire religioasă de la Mănăstirea Sâmbăta.9 Ucenicia la Muntele Athos La puţină vreme după terminarea Institutului de Belle-Arte. unde a făcut studii deosebite cu profesorul Costin Petrescu. vreme de patru ani. Dar Mitropolitul Nicolae Bălan îşi dădea seama că începe cu oameni nepregătiţi în altă mănăstire şi atunci i-a trimis la Sfântul Munte. socoteşte concludente următoarele aspecte ale personalităţii colegului său7: „Poate că faptul că nu s-a prea bucurat în tinereţe de căldura unei vieţi familiale explică firea sa puţin sociabilă. în textul de pomenire pe care îl publică în „Telegraful Român”. chiar dacă în metodologia ei au mai rămas multe aspecte de îndreptat. În acest context maestrul Costin Petrescu i-a încredinţat pictarea la Ateneul Român a scenei privitoare la Mihai Viteazul. Părintele Teodor Bodogae. din 1939 din martie începând. Mitropolitul Nicolae Bălan. iar din 1940 cu Părintele Serafim. cum puţine s-au realizat la noi. Tot astfel abţinerea de la bucate mai grele. când s-a îngrijit de restaurarea bisericii şi de reînfiinţarea Mănăstirii. în linii şi culori. al frumuseţii. la scurtă vreme de la mutarea la cele veşnice a Părintelui Arsenie. renunţând regulat la «porţia» de carne din Institut. total sau parţial. şi frecventează şi alte cursuri în domeniul culturii şi artei. acela n-are decât să cerceteze pictura bisericească din Drăgănescu (Ilfov) ca să nu mai vorbim de tot atâtea lucrări de coloristică şi de modelaj cunoscute atât la Sâmbăta. Totuşi. retrasă. Aşa că „Mănăstirea a început cu trei oameni mari” (Arhimandritul Teofil Părăian). Toate acestea erau tot atâtea dovezi care ne ajutau să întrevedem în el pe pictorul şi pe duhovnicul de mai târziu.6 Institutul Teologic Cu zestrea intelectuală şi spirituală dobândită la Brad. „călătoria Sfântului Apostol Pavel din Grecia”. adevăruri vii şi luminoase ale vieţii harice. şi anume cu: Părintele Arsenie. Cunoştea totuşi foarte bine limba franceză şi citea cu aviditate studii de psihologie. A iubit de mic desenul. În sfârşit. ca să facă din noi caractere tari. cu trei candidaţi la călugărie. ale Profesorului Rainer Francisc – cf. Vacanţele le petrecea adeseori la o rudenie a sa.

S.C. a susţinut lucrarea de tipărire prin numărul mare de abonamente pe care le-a procurat. Sa (Părintele Serafim Popescu) şi de Părintele Arsenie. pentru a-şi perfecţiona marele său talent de pictor. Părinte Ieromonah Arsenie. Î. pe bună dreptate.). departe de forfota . are loc tunderea în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. care să-l povăţuiască cu autoritate. Părintele Arsenie a scris după dictatul Părintelui Stăniloae.n.C. „a adus cerul ortodox pe pământul românesc”. Despre nevoinţele şi virtuţile acestui prim cetăţean al restauratei ctitorii voevodale de la Sâmbăta de Sus. De aceea. Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat P. la reîntoarcerea în ţară. P. luând numele de Arsenie. pe care altfel nu cred că aş fi săvârşit-o. Contribuţia Părintelui Arsenie a fost mare şi aceasta s-a concretizat asfel: Dânsul a adus cu sine de la Sfântul Munte Athos copii de pe manuscrise mai vechi şi a insistat apoi pe lângă Părintele Stăniloae pentru traducerea Filocaliei. Sale şi de mişcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul Mănăstirii de la Sâmbăta de Sus.Se spune despre Părintele Arsenie că la Sfântul Munte Athos a căutat să fie sub ascultarea unui părinte aspru. Şi se spune că ar fi ajuns la un duhovnic10 care i-ar fi zis de la început: „Măi. cu care colaborează la realizarea în limba română a acestei monumentale lucrări. la prima ei redactare. Arhimandritul Teofil Părăian) Sigur este că. pentru a sublinia mai bine eforturile Părintelui Arsenie la această lucrare extrem de importantă pentru spiritualitatea ortodoxă: „La unele scrieri am folosit şi copii de pe manuscrise româneşti mai vechi. iar apoi la Sfântul Munte Athos şi la Atena. ale învăţăturii stăruitoare şi ale dragostei de suflete. mi-a alimentat curajul în mod considerabil ca să pot duce până la capăt o muncă atât de ostenitoare. de la Athos. Întors în ţară. După imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea acestei opere. au slujit Sfânta Liturghie şi au cuvântat închinătorilor. prefeţele primelor ediţii nu apar şi deci nici menţionarea demersurilor Părintelui Arsenie) contribuţia însemnată a Părintelui Arsenie la traducerea Filocaliei. Sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocaliei româneşti.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. Sa. care mi-a rămas mereu aproape. Episcop Nicolae Colan al Clujului. cler şi popor din tot jurul. unde. a fost tuns în monahism tânărul diacon Zian V. cf. prin prezenţa aproape necontenită şi prin stăruinţa cea pus-o pe lângă mine de-a face această traducere. (cf. Mitropolit Nicolae şi P. pe cele mai autentice baze ale tradiţiei ortodoxe şi cu mijloacele celei mai curate duhovnicii. Tot P.S. a realizat coperta Filocaliei.”13 Intrarea în monahism la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus Zian Boca s-a închinoviat la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus în iunie 1939.C. aduce câteva manuscrise ale Filocaliei pentru fostul său profesor de la Sibiu. de la Mănăstirea Brâncoveanu. prin care Părintele Stăniloae. primind acum numele de Arsenie. Cu acest prilej – se spune mai departe – s-a săvârşit impresionanta slujbă a tunderii în monahism a Părintelui Ierodiacon Arsenie Boca.P.”12 „Ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum l-a dat însă iarăşi bunul meu fost student. Părintele Veniamin Tohăneanu).”15 Tot aici mai aflăm următoarele: „Cu prilejul îndătinatului pelerinaj anual de la Sfânta Mănăstire Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. şi-a petrecut viaţa la Sfânta Mănăstire Brâncoveanu. (…) Un cald cuvânt de mulţumire trebuie să aduc P. aşa cum zicea Părintele Arhimandrit Serafim Popescu de la Sâmbăta de Sus. Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga operă în româneşte. După aproape un an de zile. la ăsta stau!”.11 Ctitor de frunte al Filocaliei româneşti Fiecare cititor poate afla din prefeţele primelor 4 volume ale Filocaliei româneşti (nu cele editate de Editura Harisma. În afară de aceasta. Sa a binevoit să scrie după dictatul meu cea mai mare parte din traducere. vorbim altundeva. Părintele Dumitru Stăniloae.C. Cuviosul Ierodiacon Arsenie Boca este absolvent al Academiei noastre Teologice «Andreiane».P. am putut face faţă unor greutăţi ce se ridicau ca munţii în calea tipăririi acestui volum. Boca. Remarcat încă de pe băncile şcolii pentru deosebitele-i înclinări spre viaţa monastică. în 3 mai 1940. tu nu eşti în stare de nimic! Nici la măturat nu eşti bun!”. aduse de P. bunul meu student de odinioară. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae l-a numit „Ctitor de frunte al Filocaliei româneşti”. în mod surprinzător. Sa a executat şi coperta. Evenimentul este consemnat şi de „Revista Teologică” din 1940. „Pelerinajul de la Mănăstirea Brâncoveanu a întrunit la rugăciunea de obşte şi în acest an.C. acest act va rămânea legat într-o mare măsură de numele P.14 fiind deja diacon celib (probabil hirotonit în 29 septembrie 1935. Şi Părintele Arsenie s-a gândit atunci: „Aici e de mine. a fost trimis de Î.C. Părintele Ieromonah Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu.C. acum susţine cu putere neslăbită lucrarea de tipărire. în Vinerea din Săptămâna Luminată (deci de praznicul Izvorului Tămăduirii n. P. Reproducem aici două fragmente din prefeţele volumelor 1 şi 2 ale Filocaliei. editată la Sibiu.

cum exclamă cu admiraţie Nichifor Crainic: «Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj. cu sufletul plin de bucurie. Vreau să vorbesc de mişcătoarea şi emoţionanta tundere în monahism pe seama acestei ctitorii voevodale.”20 După numai un an de la hirotonia întru preot a Părintelui Arsenie. Mitropolit Nicolae. alternând rugăciunea cu studiul picturii bisericeşti. cât şi din afara hotarelor ţării noastre. Vechiul şi statornicul gând al Î. Moţ după locul de naştere. A urmat sfinţirea apei la fântâna tămăduitoare şi un Sfânt Maslu cu mare sobor de preoţi.Sf.16 Şi presa vremii ţine să vorbească despre „mişcătoarea şi emoţionanta tundere în monahism” a unuia din „luminaţii absolvenţi ai Academiei Andreiane”: „Duhul lui Brâncoveanu se va fi bucurat împreună cu îngerii din ceruri că în această zi mare.19 Curentul spiritual de la Sâmbăta sau „Filocalia pentru toţi” „În anii de ctitorie la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. care se pare că a fost înscris în planul Providenţei să reia şi să afirme în chipul cel mai solemn testamentul Voevodului martir împotriva tuturor gândurilor celor rele atât dinlăuntrul. «Isvorul tămăduirii». Predica înălţătoare şi duioasă a Î. Sale a stors lacrimi pelerinilor. Peste Ţara Oltului suflă cu putere duhul lui Dumnezeu prin mijlocirea mănăstirii reînviate din mormântul în care o aşezaseră adversarii neamului şi ai credinţei drepte”. .S. Î.”17 Preot-duhovnic la Mănăstirea Brâncoveanu În 10 aprilie 1942 Părintele Arsenie a fost hirotonit preot. Pelerinii. cred că duhul lui Brâncoveanu a tresăltat de bucurie văzându-şi opera reînviată şi împodobită în chip atât de minunat de Mitropolitul Ardealului din România Mare. le îndreptau către Cel Atotputernic. cântând cu zăpada până la piept spre Sâmbăta de Sus. Mănăstirea lui Constantin Brâncoveanu a reînviat în toată puterea duhovnicească. a unuia din mulţii şi luminaţii absolvenţi ai «Academiei Andreiane». «Vinerea» din Săptămâna Învierii Domnului. Sa a hirotonit cu acest prilej pe Cuviosul prodiacon Arsenie Boca întru ieromonah. iar pe tânărul. veniţi în număr destul de mare. a simţit încă o dată cum se revarsă peste el binefacerile cerului la rugăciunile şi binecuvântările pe care cei doi ierarhi.n.) a avut loc la Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus obişnuitul pelerinaj.P. mulţimile nu mai contenesc. săvârşirea sfintei liturghii a fost pentru toţi cei ce veniseră la Sâmbăta de Sus. Iată de ce. În adevăr. crescut şi îndrumat în studiul teologiei. Î. La acea «bulboană spirituală uriaşă».P. Nicolae Colan al Clujului înconjuraţi de sobor de preoţi.lumii. cum zice chiar dânsul. deci în 1943.P. ca să-şi întâmpine ierarhul care îi poartă bucuriile şi necazurile în sufletul său de mare român şi de mare creştin.18 „În Vinerea Izvorului Tămăduirii din acest an (1942 n. despre lucrarea duhovnicească cu totul deosebită a fostului său elev. este pornit pe calea înfăptuirii”. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae mărturisea.S. au avut mari bucurii duhovniceşti. se remarcă în chip strălucitor ca «pictor de suflete după modelul Domnului nostru Iisus Hristos» (Nichifor Crainic). tânărul monah a înţeles să dea ascultare gândurilor marelui Ierarh al Bisericii noastre. poporul român ortodox venit pe timp ploios. prilej de bucurii care au făcut să stoarcă lacrimi din ochi. faţă de timpurile grele ce le străbatem şi de vremea ploioasă. şi P. S-a slujit Sfânta Liturghie atât la altarul mănăstirii. preoţi şi credincioşi”. Vasile Şortan întru diacon pentru trebuinţele mănăstirii.S.P. absolvent de Teologie. „faptele care ilustrează modul în care trebuie să se lucreze în zilele noastre şi care pot influenţa astfel asupra altora. ctitoria voievodului martir». nostru Mitropolit Nicolae de a alcătui o trupă de călugări luminaţi. cât şi în aerul liber. E un caracter integru şi un monah de aspră tărie duhovnicească. pe care s-o desfăşoare acolo în liniştea munţilor pe care Brâncoveanu îi alesese ca loc de retragere şi de rugăciune. „încrestând”. consacrându-şi viaţa lui Hristos prin studiul picturii bisericeşti. diplomat al Şcoalei de Belle-Arte din Bucureşti. Se reînvie acum o tradiţie a marilor pelerinaje la locurile sfinte. părintele diacon Boca. prin aceste intrări în cinul monahal.S.

Gândul Î. În ce constă taina acestor impresionante efecte ale lucrării Părintelui Arsenie şi care sunt elementele programului său de lucru? Fără îndoială că mijlocul prin care lucrează Dumnezeu în suflete este cuvântul pe care îl rostim în numele Lui. n-are decât să meargă la Sâmbăta de Sus. veniţi de la sute de kilometri. trecând rând pe rând din starea de încântare pentru frumuseţile duhovniceşti care le sunt dezvăluite. rugându-se pentru ei. preoţi şi credincioşi. care consideră vorba bună care i se spune ca cel mai mare rău ce i se poate face. Atunci e un cuvânt ce se rupe dintr-o fiinţă care a devenit rug al credinţei şi mută focul la auzitori. Te înduioşează să-i auzi sărmanii alergând în întâmpinarea Părintelui cu strigătul: «Părinte. Dar cuvântul are o eficacitate deplină numai când are acoperirea aurului care este viaţa celui ce-l rosteşte. O facem deci cu riscul de a supăra pe Părintele Arsenie. Cuvântul său porneşte din neclintirea de stâncă a celui ce nu se târguieşte şi nu se clatină ca trestia bătută de vânt. lipsit de forţă. Fiecare credincios e obligat să rămână între semenii săi. dar simţindu-se atât de bine şi de întremaţi. Într-o foaie ca a noastră. Am evitat totuşi până acum să scriem. stau acolo câte 2 până la 5 săptămâni. Te minunează acuta sensibilitate faţă de povara insuportabilă a păcatului ce se trezeşte în oameni la Sâmbăta. hrănindu-se numai cu pâine şi apă. care taie azi brazdă adâncă în viaţa sufletească a unor întinse cercuri de credincioşi. ci e întreg aşa cum îi este vorba: curat. cu voia lui Dumnezeu.P. ci se încrestează faptele care ilustrează modul în care trebuie să se lucreze în zilele noastre şi care pot influenţa astfel asupra altora. privind într-o meditaţie serioasă la ceea ce e cu adevărat plin de valoare pentru exitenţa sa. ci mediu de zguduiri sufleteşti înnoitoare. a început să-şi arate rodul cel mai promiţător. Cine îi urmăreşte dimineaţa în timpul predicilor Părintelui Arsenie. ea trebuie să continue a se desfăşura dincolo de zgomotul şi de curiozitatea întreţinute în jurul unor realităţi umflate de gazete. ca rugăciunea zilnică. încât nu le-ar mai veni să plece.21 Dar precum se opreşte omul măcar câteodată din galopul atenţiei spre atâtea lucruri neesenţiale şi zgomotoase. Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus nu e loc pitoresc de excursii şi de distracţii înrămate în chenare arhaice. ca lucrurile sfinte şi mari. fiind răspunzător pentru ei. Dar ceea ce te covârşeşte lângă aceşti oameni este încordarea cu care aşteaptă să le vină rândul la mărturisirea păcatelor. căci asprimea ei e cunoscută şi nu vrem să-l supărăm lăudându-l. .S. ca să nu merităm bănuiala de cine ştie ce păcat. Programul Părintelui Arsenie? Prin ceea ce a făcut din sine şi prin ceea ce propovăduieşte. este o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox. dar de mine când vezi. ci. Mitropolit Nicolae de-a iniţia prin restaurarea mănăstirii martire a lui Constantin Brâncoveanu nu numai reînfiinţarea monahismului din Transilvania. De aceea treapta în care culminează pregătirea pelerinului este mărturisirea.„De mult ne simţeam datori să scriem în această foaie despre lucrarea duhovnicească ce se săvârşeşte zi de zi la Mănăstirea Brâncoveanu. când fiecare ştie că Părintele va sta numai cu el 4-5 ore în convorbire intimă purificându-i toate măruntaiele sufletului şi toate colţurile trecutului de petele chinuitoare ale păcatului. că nu mai pot purta povara pe mine». iar dacă pleacă se întorc la scurte intervale. cu duhul ei de înfrânare. ca respiraţia continuă. o refacere generală a duhului călugăresc ortodox. mai ales pentru că simţeam că mişcarea de la Mănăstirea Brâncoveanu e ceva care se situează deasupra întâmplărilor în jurul cărora se pot face exerciţii gazetăreşti. tot aşa era necesar să aducem vorba cândva despre ceea ce se petrece la Mănăstirea Brâncoveanu. e prin definiţie ceva pasiv. Smerenia şi puritatea vieţii sunt condiţiile sau mai bine zis condiţia neapărată a mântuirii. opus oricărei patimi şi oricărui gând de mândrie. Pe pajiştile mănăstirii şi prin încăperile ei se află zilnic 200-300 de fiinţe omeneşti îngenuncheate pe sub streaşinile ei în rugăciune şi scrutându-şi trecutul de păcate a căror povară nu o mai pot suporta. Orice individualism sau mândrie dornică de afişaj. nu mai poate fi în mod continuu omul care a fost. atât de scăzut în ultimele timpuri. Despre viaţa Părintelui Arsenie nu e necesar să vorbim. ostenitorul smerit de la Sâmbăta. ca viaţa intimă a familiei. de nuanţă sectară este lovit în cap. Cine vrea să vadă gâlgâitul vieţii celei mai cuceritoare şi forţa cea mai copleşitoare. Mulţi dintre ei. Hristos lucrează numai prin Sfintele Taine şi în Biserică. nu se dau numai îndemnuri pentru ceea ce ar trebui să se facă în scopul întăririi credinţei. Cu atât mai mult eram datori să vorbim despre o lucrare de proporţiile celei de la Sâmbăta de Sus. la hohotele de plâns pentru păcatele lor. Părintele Arsenie arată cât de mult se poate înflăcăra prin trăire tot tezaurul dogmaticei şi al disciplinei răsăritene. Predica de la Sâmbăta de Sus are ca obiect principal combaterea păcatului prin trezirea gândului la prezenţa vie a lui Hristos. de întâlniri serioase ale sufletelor cu vocea lui Dumnezeu care le obligă la o viaţă scoasă din mocirla inconştienţei şi plăcerilor uşoare. crezând pentru ei. La noi credeau mulţi că tradiţia răsăriteană. ca creşterea grâului. cu largi şi adânci efecte în viaţa poporului nostru.

în 1995.24 Mănăstirea Sâmbăta. Nimic nu poate zăgăzui revărsarea lui. Părintele Arsenie a identificat aici o mare racilă şi a pus fierul roşu pe ea. Dar organele personale ale lui îl practică şi îl promovează. Petru Boldor (colegul de bancă de la Liceul din Brad) petrecea aici trei săptămâni. moral şi material. că „Ne este imposibil să redăm măcar schematic toate laturile propovăduirii de la Sâmbăta de Sus” (Părintele Dumitru Stăniloae).Ne este imposibil să redăm măcar schematic toate laturile propovăduirii de la Sâmbăta de Sus. Î. A fost ţinut apoi cât mai departe de Sâmbăta. până la moarte. Se cunosc deja numeroase cazuri de familii care. în lăcaşul de închinăciune de la Sâmbăta de Sus.23 Prin urmare. precum şi Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este” înseamnă şi: „Fiţi frumoşi. au trecut numele Părintelui Arsenie Boca. torturat de Securitate şi condamnat la închisoare şi Canal. în anul 1947. în anii 1945-1948. le-a aranjat şi îngrijit în aşa fel încât totul să arate ca un colţişor de rai (fotografiile din acea vreme sunt foarte grăitoare în acest sens). Părinte Antonie Plămădeală. fiul mai mic al lui Dumnezeu şi frate al Fiului Său mai mare. împotriva comunismului ateu. o altă „Filocalie” „Spaţiul din jurul bisericii era o veritabilă lucrare de artă. pe care dânsul. ca un semn de înaltă preţuire. Însă toate idealurile mari au în ele ceva paralizant: nu te lasă să te preocupi de nimicurile acestei vieţi”. totul înconjurat de boschete înflorite şi pajişti ireale prin frăgezimea lor. . prin aceasta Părintele arătând că îndemnul „Fiţi desăvârşiţi. au ridicat în faţa Mănăstirii Sâmbăta o cruce-monument „în memoria celor ce s-au jertfit în luptele cu comunismul ateu” şi pe care monument. Ţinem doar să mai accentuăm importanţa naţională pe care o are lucrarea de acolo. când l-a auzit pe Părintele Stăniloae afirmând cu admiraţie: „Părintele Arsenie e un fenomen unic în istoria monahismului românesc”. a ţinut ca nimeni altul flacăra credinţei. pe care trebuie să-l recunoaştem şi noi astăzi.P. consfătuirile ce au dus la o unitate de luptă a tuturor forţelor anticomuniste din ţară. Şi. mici bazine de apă cristalină de munte. mărturiseau în chip tăcut despre misiunea doxologică şi iconografică a omului. s-au recules cu hotărâre. Peste neamul nostru s-a abătut ca un adevărat flagel obişnuinţa avorturilor. lăsând să se întrevadă reflexe diamantine de roci alese ca pietre semipreţioase.27 Despre legătura Părintelui Arsenie cu rezistenţa din munţi. Pentru atitudinea sa anticomunistă. Părintele Arsenie se destăinuie: „M-am înhămat la carul unui ideal cam greu: Transformarea omului în Om. Părintele Arsenie a fost alungat.S. podeţe ca într-o lume de basm. i-am trecut numele pe crucea ridicată la mănăstirea unde a fost atâţia ani stareţ. E de aşteptat ca această trezire să treacă de la om la om şi să putem înregistra nu peste mult efecte remarcabile. precum şi Tatăl vostru Cel din ceruri este frumos”.”22 Atras de mişcarea de la Sâmbăta. care. Statul ca entitate impersonală îl combate. cu mici izvoraşe. cărora le dădea sfaturi şi îmbărbătare. aducând lumea lângă altarele lui Hristos. în acea perioadă duhovnic la Sâmbăta. chiar de va fi reprezentată numai prin elemente puţine în satele noastre. s-a spus şi se mai spune că a fost o legătură. Părintele Arsenie Boca i-a ajutat direct pe luptătorii din Rezistenţa făgărăşeană. de radicalizare a vieţii creştine în sensul restaurării ei sănătoase. ca un artist. de trăire în duhul Sfinţilor Părinţi. trezite la conştiinţa acestui păcat. la „loc de cinste”. Cu sprijinul său s-au ţinut aici. În orice caz mişcarea de înnoire. Fie-i pomenirea neîntinată!”. reţinem „importanţa naţională” pe care o avea lucrarea de acolo şi faptul. dar permanent căutat de năpăstuiţii din regiune. va exercita o influenţă binefăcătoare asupra unor cercuri cât se poate de largi. din următoarele motive: „În calitate de stareţ al Mănăstirii Brâncoveanu. Pentru toate acestea am socotit că Părintele Arsenie Boca a fost omul cu cel mai mare aport în lupta anticomunistă. în afară de supravieţuitorii rezistenţei anticomuniste făgărăşene sau de alţi foşti deţinuţi politici 28 ne vorbeşte chiar Mitropolitul Ardealului. arestat în mai 1948. Numai o zguduire religioasă a conştiinţelor poate ajuta aici. Părintele zideşte în sufletul miilor de oameni care caută aici răspuns la marile întrebări existenţiale. În anii aceia de profundă efervescenţă spirituală.26 Legătura Părintelui Arsenie cu rezistenţa anticomunistă din munţi Între rezistenţa anticomunistă care exista în Munţii Făgăraşului şi Părintele Arsenie Boca.”25 Părintele Arsenie nu se străduia numai cu cuvântul rostit să împodobească sufletele credincioşilor cu virtuţi şi să-i facă pe aceştia sensibili la armonie şi frumos. umilit şi izolat. şi anume că Părintele i-a ajutat „direct” pe luptătorii din munţi. Aşa mărturisesc supravieţuitorii rezistenţei anticomuniste. ci şi împrejurimile mănăstirii. Am evaluat această rezistenţă ca fiind mai importantă decât lupta politică sau armată anticomunistă. „moral şi material”. peste tot fiind un exemplu de demnitate şi un sprijin pentru fraţii săi de suferinţă. Într-o scrisoare trimisă fostului său coleg de bancă de la liceul din Brad (Petru Boldor).

având cu el o scândurică subţire pe care îngenunchea la rugăciune şi medita îndelung. dar nu numai eu. fără îndoială şi cu multă sinceritate. se ştia de grupul din părţile Timişoarei.65-1.75 m . (…) Student la Bucureşti fiind am auzit de mişcarea de la Sâmbăta. Veneam şi-mi petreceam vacanţele aici. ştiu foarte bine că Părintele n-a îndrumat pe nimeni la rezistenţă şi nesupunere. 7). Ori Părintele nu a murit pentru ţară. „Dintr-o autentică dorinţă de trăire spirituală. la acea vreme stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu. pentru binele ţării. Şi este scris (era) numele Părintelui: «Ieromonah Arsenie Boca». „toţi cei ce au participat la acele cursuri de spiritualitate creştină din anii 1946-1948. În interiorul masivului. (…) În felul ăsta. îmbrăcaţi în ciobani. este undeva scris. Pleca dimineaţa la pădure. „scobeşte” o deschizătură cu înălţimea 1.„De rezistenţa din munţi se vorbea şi în ziare. ci mulţi alţii. Sigur. (…) După ce am făcut o primă vacanţă aici. îmbiindu-le trăirea cu toată sinceritatea a idealului creştin. la convorbirile Părintelui Arsenie cu Nicolae Pătraşcu. dar nu avea nici un rost. Se ştia că există grupuri de ofiţeri. eu am fost martor cum Părintele Arsenie le transmitea şi le dădea traistele acestea pline cu alimente pentru cei din munţi. cel care a scris. El apăra atunci o cauză sfântă. cu un povârniş aproape vertical. că înseamnă că lam politizat pe Părintele Arsenie. care venau să organizeze rezistenţa românească. Adică partizanii. încredere pe care eu nu am călcat-o niciodată. de ascultarea lor de Dumnezeu.. Deci Dumnezeu este Cel care rânduieşte ce trebuie să vină asupra oamenilor. Am avut relaţii cu Părintele Arsenie Boca.30 Este foarte potrivit să menţionăm aici mărturia realistă a Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian şi să luăm aminte la ea: „Părintele Arsenie spune undeva. şi de încreştinarea vieţii lor cea de toate zilele”. Deşi aici veneau studenţi de la Cluj şi din alte părţi. şi cel care a făcut pactul cu Teohari Georgescu în legătură cu încadrarea legionarilor în noua societate. am venit într-o primă vacanţă la Sâmbăta. în funcţie de purtările lor. pe care nu l-au respectat şi pentru care Pătraşcu a fost după aceea arestat şi a şi murit în închisoare. a început să ducă o viaţă foarte ascetică. ci tuturora le-au spus că n-au căderea şi puterea să împiedice ce trebuie să vină. deci nu era un lucru de care să nu se ştie. de când era student. cum a spus un anumit părinte. Eu ştiam chiar mai mult decât atât. care era mentor spiritual al întregii Transilvanii şi chiar dincolo de hotarele munţilor. cărora el le umplea sacii cu mâncare. veneau aici în mănăstire şi Părintele Arsenie le umplea desagele cu pâine. Părintele poate că o fi avut o legătură cu vreunul dintre ei.”31 Prin urmare Părintele Arsenie avea deja o pregătire ascetică când s-a aşezat la mănăstire. care dă de ştire mântuirea …” (Isaia 52. Nu! El o făcea în numele credinţei creştine şi în numele datoriei lui îi ajuta pe cei persecutaţi. La multe din acestea am fost şi eu martor. Deci. era un pact de formă. Cred că printre ei era şi Vică Negulescu. sintetizat în Predica de pe Munte.” Chilia din munte „Cât de frumoase sunt pe munţi picioarele trimisului care vesteşte pacea. se ştie. Şi atunci. încât ieşeam numai eu cu el uneori.”29 Cu toate acestea însă. că antisemitismul nu ţine de creştinism.. nu au mai făcut altceva decât să-şi păzească pielea. cel care a fost după Codreanu şi după Sima. Eu am asistat la convorbirile pe malul lacului ale Părintelui Arsenie cu cei paraşutaţi prin anii aceia din Germania. încât între colegi era considerat un „sfânt”. Cu banii pe care am putut să-i economisim din bursă. Nu este adevărat! Eu ştiu lucrurile aşa cum s-au petrecut şi nu înseamnă că-l politizez pe Arsenie şi că îl scot din rândul sfinţilor aşa cum încearcă el să o facă. Eu am fost martor. de curând. el a căpătat în mine o încredere deosebită. dar eu am asistat la convorbirile lui Pătraşcu cu Părintele Arsenie Boca. indiferent de ce culoare politică erau ei. cu credinţă religioasă. dar. conducătorii Mişcării Legionare din România. eu am devenit preferatul lui. pe o muchie de „cleanţ”. o carte şi nu spune că Părintele Arsenie era legionar cumva. unii dintre ei au fost prinşi. care alcătuiesc Cărarea Împărăţiei. Pe monumentul de la Sâmbăta scrie: «Mamă ţară. Delegaţi de-ai lor. dorinţa construirii unei chilii în inima muntelui şi dorinţa retragerii ne pare firească. că creştinul nu-i voie şi nu poate să fie antisemit. iar alţii au murit în luptele cu Securitatea. de mai multe ori. din momentul în care s-au retras în munţi. Părintele Arsenie a avut mereu în vedere nevoinţele ascetice şi aceasta începând încă de timpuriu. dar şi-a mărturisit şi încrederea în mine. atât de mare. într-o predică de-a lui. el a pus cumva ochii pe mine. la plimbare pe lac. la izvorul văii Sâmbăta. de grupul din Carpaţii Meridionali. în momentul în care au ajuns în munţi. După constatările la faţa locului ale Părintelui Boldor. pe care l-a mărturisit până în ultimele ceasuri ale vieţii. ei pentru tine au murit». O dată a avut îndrăzneală. după ce am avut o primă discuţie cu Părintele Arsenie aici. terasează stânca. De ce? Pentru că ei. Au rezistat cât au rezistat. cu slănină şi cu de toate. care era a libertăţii şi a credinţei şi îi ajuta pe cei din munţi. care a şters numele Părintelui Arsenie de pe această cruce. că ne-am întâlnit acolo cu cei din munţi. a solului de veste bună. nu au mai putut face nimic pentru ţară. Nu se poate spune. Asta deja vă poate spune ceva! Cel care a ridicat de curând troiţa aceasta din faţa Mănăstirii Brâncoveanu în memoria celor care au murit în rezistenţa din munţi ştie foarte bine aceste lucruri.

pentru că e în apropiere o cabană turistică. însă suntem convinşi că dacă s-ar fi retras. (Părintele dacă a vrut să facă o treabă găsea totdeauna priză la oameni. A renunţat pentru că a constatat că se infiltrează apă. a renunţat şi din motivul acesta. ar fi fost la fel de mari făcători de bine pentru semenii lor. Mişcarea religioasă de aici avea deja anvergură naţională. prăznuirea de acum m-a covârşit cu desăvârşire. Făgăraş. Lisa şi alte sate. Răspunsurile liturgice le-a dat şi în anul acesta corul din Făgăraş. norii s-au risipit şi raze aurii de soare şi lumină au înveselit făptura gingaşă a mănăstirii. Oamenii veneau şi îl ajutau. nici pentru el şi nici pentru altcineva. care venea ca în fiecare an să slujească la altarul ridicat în mijlocul pădurii de fag. Veneau cu căruţe pe drumul cel mare pietruit. care până la urmă nu a fost de retragere. înaintează cam 1 m. Mitropolitul Ardealului.000 de suflete. fete şi copii. Hristos a Înviat. fiindcă monahul ajută lumea nu prin cele pe care le spune sau face. construieşte o schelă suspendată în faţă. şi cu Părintele Arsenie s-a întâmplat ca şi cu alţi părinţi duhovniceşti: Dumnezeu a primit iubirea lor şi i-a trimis înapoi în lumea din care doreau să se retragă ca tămăduitori ai ei. răsuna ca un strigăt de biruinţă din miile de piepturi ale închinătorilor. a fost cel mai înălţător dintre toate praznicele la care participase până atunci la Sâmbăta. fiind o binecuvântare de la Dumnezeu.”33 Chilia Părintelui a rămas până astăzi un loc de pelerinaj unde credincioşii se roagă. Şi atunci. o ploaie măruntă şi deasă. iar acum au început să curgă miile din toate părţile.30 clopotele mănăstirii au început să sune într-un dangăt prelung şi într-o armonie cerească. şi.” (Arhimandritul Teofil Părăian) (Nu ştim dacă Părintele Arsenie ar fi vrut să se retragă acolo cu totul sau numai în anumite perioade. „Am fost şi în anul acesta în pelerinaj la Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus din jud. şi s-a renunţat şi pentru că erau partizani pe munte şi să nu se facă o legătură între Părintele şi partizani. Dacă găsea la râu o piatră mare care se potrivea undeva la mănăstire.) Dar. pe alocuri plouase şi-n alte părţi se pregătea de ploaie. şi „atacă” frontal muntele printr-o deschidere boltită de circa 2 m.) Chilia e un început. în cele din urmă. aşa cum se crede. Cu toate că ploaia era binevenită pentru pământul însetat. alte şi alte cete de închinători soseau. Predicarea Evangheliei . fuga lor ar fi fost la fel de creatoare şi ar fi avut o însemnătate uriaşă pentru societate. pun o floare sau aprind o lumânare. Vineri. Tineretul din Drăguş. măiestrit cusute şi împodobite în cele mai felurite şi mai plăcute culori. spre cursul văii. Veneau apoi cete. care-i mistuia. Timpul era nehotărât. Miile de închinători îşi arătau bucuria şi mulţumirea sufletească şi îngenuncheau cu evlavie în faţa înaltului păstor. a renunţat şi pentru că el a plecat. ci prin însăşi existenţa sa. Cu toate că sunt un vechi cercetător al mănăstirii. prin stare de rugăciune neîncetată care se identifică cu sinea lor cea mai lăuntrică. Închinătorii cei mai îndepărtaţi au fost cei din părţile Braşovului. şiruri. dragostea şi dorinţa pe care au avut-o şi alţi oameni cu viaţă îmbunătăţită care „au fugit de lume” din dorinţa. Arpaşe. ale Branului. În tot decursul Sfintei Liturghii. în hainele de sărbătoare. Şi ploaia a ţinut până către ora 8. Întreg acest popor păstra cea mai adâncă reculegere şi urmărea cu evlavie desfăşurarea Sfintei Liturghii. a început ploaia din zori la mănăstire.P. „Chiar dacă nu i-ar fi trimis înapoi. Câteva sute de închinători veniseră din ajun. Sâmbete. astfel încât la ceasul predicii am putea spune că se aflau în jurul altarului cam 10. pe care o lărgeşte în interior. Ultimul mare praznic sărbătorit de Părintele Arsenie la Sâmbăta Acesta a fost de Izvorul Tămăduirii (7 mai) din anul 1948. ca prin minune. Această slujire directă şi văzută era însă o consecinţă esenţială a slujirii nevăzute pe care o aduceau prin rugăciunea lor. Părintele a lucrat cu oameni. cu excepţia unor oaspeţi distinşi şi studenţi de la Bucureşti. întrucât ea avea să împiedice pe credincioşii pelerini din satele vecine de a veni la praznic. Liturghia arhierească La ora 9. ne săgeta totuşi inima. Atunci. Nu Părintele a săpat singur chilia. Dar Dumnezeu i-a menit din veci să slujească celorlalţi într-un mod mai direct. un hol din care urma să se desfacă o cameră în stânga. primindu-i binecuvântarea. Roşeală. Vişti. bărbaţi şi femei. cu intenţia de a realiza o chilie în „inima” muntelui. Sale Nicolae. iar troparul Învierii. Dacă Antonie cel Mare şi Sfântul Serafim de Sarov n-ar fi făcut nimic altceva decât să se roage în pustia în care se găseau. imediat aranja cu cineva să aducă piatra cu un car cu bivoli.şi lăţimea de 0. ale Târnavelor.80 m. pe jos. cete. de a rămâne singuri cu Dumnezeu. Ivindu-se fisuri în stâncă.S. nu o făcea de dragul senzaţionalului sau ca să se pregătească pentru vreo datorie oarecare. în ziua praznicului. sub foarte iscusita conducere a D-lui Prof. stăruitoare. şiruri. Două zeci şi patru de preoţi în odăjdii de mare sărbătoare au ieşit întru întâmpinarea Î. după care lucrarea se opreşte. bătrâni şi tineri. după spusele unui martor.32 „Părintele Arsenie a fixat un loc socotit de retragere. ci ar fi făcut-o cu convingerea.

Cele nouă predici. plină de lumină şi putere dumneziască a Mântuitorului Hristos. slujitorii mănăstirii. În fine. ieromonahi cuvioşi ca: Arsenie. care (după posibilităţile lui) m-a ajutat foarte mult. Totuşi. Din când în când se uita însă la noi. putea ajunge oricând periculos având în vedere popularitatea pe care a are. nici de mai marii Ierarhiei Bisericeşti. În ziua praznicului. Părintele Mladin a evocat în cuvinte de foc mucenicia pentru Hristos a celor credincioşi. La terasa aceasta aveam şi noi acces. mai ales a femeilor. mâncare la poartă.S. Această fântână. Aceste daruri li se împărtăşesc în toată vremea. a adus mulţumiri tuturora pentru osteneala ce şi-au dat venind în pelerinaj. În încheiere. care au ţinut să facă pe jos.S. A mânecat de la cuvintele Mântuitorului: «De însetează cineva. de orientare la o viaţă curată şi de folos oamenilor şi plăcută lui Dumnezeu. Mănăstirea de la Sâmbăta în această privinţă corespunde pe deplin cerinţelor vremii de astăzi: ea este o şcoală de luminare a poporului. eram «cazate» într-un birou gol şi la amiază. Dr. ierodiaconul Nicolae.P. a căror râvnă este deosebită.P. rostirea cuvântului fu începută de către Î. Protopopul Făgăraşului.P. ocrotindumă. cu străfulgerări de lumină. Lucrul deosebit al acestui an a fost sfinţirea fântânii. Părintele Arsenie era închis în subsolul clădirii. Eu şi prietena mea Ita Tâmpănaru. să vină la Mine şi să bea» (Ioan 7. Părintele consilier Secaş din Sibiu a lăudat râvna închinătorilor. Nu numai la marile praznice. A îndemnat apoi pe ascultători să-şi păstreze credinţa şi să împlinească cu sfinţenie datinile strămoşeşti. Au urmat apoi la rând alţi 8 predicatori. în grupuri compacte. care devenea incomod şi care. în ultima săptămână a lunii iulie. Serafim şi Mihail au vorbit despre marile daruri ale mănăstirii şi despre trebuinţa înnoirii sufleteşti a închinătorilor. ca o apă limpede din izvorul său. fântâna vieţii şi a nemuririi.34 Fireşte că regimul comunist nu putea tolera aşa ceva şi era de aşteptat ca în cele din urmă să reacţioneze. puteam ieşi la aer. pe o terasă a clădirii. Avalanşa poporului şi a tineretului spre Mănăstirea Brâncoveanu i-a speriat. cu o privire pătrunzătoare. arătând că ctitorii de la Sâmbăta fac parte din ceata mucenicilor credinţei lui Hristos.S. toţi licenţiaţi şi doctori în Teologie. Şi cine altcineva putea fi spionat şi arestat decât „instigatorul”. brăzdată de cei 66 de ani. prin frumuseţea şi puterea lor. Fântâna cea frumoasă Ca şi altă dată s-a făcut sfinţirea apei la fântâna de lângă altarul bisericii şi Taina Sfântului Maslu pentru bolnavi. punând în faţa ascultătorilor icoana vie. „Din spusele gardianului Raicu. Sa Mitropolitul nostru Nicolae. Obişnuit. unde a fost dusă şi dânsa pentru cercetări. Se bănuia că acolo unde este o aşa de mare adunare de oameni trebuie să fie neapărat şi instigaţie. dar plină de părintească iubire. pentru tot poporul în general şi pentru studenţi şi tineret în special. Ba unii din părinţii mănăstirii au ţinut cicluri întregi de predici. refuzând de a se urca în camion. Datorită însă entuziasmului enoriaşilor din Schei care aduceau zilnic.35 Otilia Rădulescu Aroneasa mărturiseşte că l-a reîntâlnit pe Părintele Arsenie în vara anului 1948 la Securitatea din Braşov. pelerinii vin la Mănăstire pentru a se împărtăşi cu Sfintele Taine şi pentru a asculta cuvânt de învăţătură şi zidire sufletească. Predica Î. Mitropolitul nostru. Părinţii ieromonahi: Arsenie. botezată «cea frumoasă» din partea Î. poate. Mihail. (Aici se face referire la Părintele Arsenie. Serafim. Este o lucrare de mare artă. Numele primit la Botez şi l-a dobândit pe bună dreptate”. Era în faţa noastră o mare de capete. harul său le impunea respect şi teamă. Sale Nicolae. organiza acele „vacanţe spirituale” la care participau cu mult interes tineri şi studenţi din Bucureşti şi din alte centre universitare. Părintele consilier Nanu din Sibiu. a mărturisit despre realitatea Învierii lui Hristos şi despre datoria noastră de a învia cu El. 37). impunătoare. Mulţimea asculta mişcată şi sorbea cu nesaţiu din cuvintele vieţii. lucrând adânc în sufletul fiecăruia. Sale. Dumitru Stăniloae. preoţi şi diaconi: Părintele Prof. au înviorat pe ascultători.”36 Aceasta era starea lucrurilor când Părintele Arsenie a plecat la Prislop. în mentalitatea lor.S.37 .(…) De altfel era ştiut că Părintele Arsenie. a Î. a vorbit cu adâncime despre Hristos.P. se ştie. un om în vârstă. care.) În felul acesta predicarea Evangheliei la mănăstire e socotită ca ceva de sine înţeles şi aşteptată cu sete de închinători.Vatra Mănăstirii de la Sâmbăta a ajuns astăzi un puternic amvon de propovăduire. nu era văzut cu ochi buni de guvern şi. pelerinajul la mănăstire. Sale curgea natural. clădită în mijlocul grădinii de pomi este o nouă înfăptuire după desenele şi planurile Părintelui Arsenie. protopopi. a zugrăvit icoana duioasă a unei cete de femei. arestat ca legionar. când era ceva mai multă linişte. dând cu putere învăţătură poporului. sau poate altor interese. ţin sus predicarea cuvântului Evangheliei. Mulţimea s-a strâns şi mai mult în jurul altarului. Puţinele cuvinte pe care ni le adresa erau pline de înţelepciune şi încurajare. Traian Ciocănelea. ci duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare. Părintele Arsenie era îmbrăcat în alb şi părea detaşat de tot ce-l înconjura. mii de perechi de ochi atârnau de figura senină. de deşteptare din somnul păcatelor. în frunte cu o bătrână de 70 de ani. Părintele era scos la soare timp de o oră pe zi.

Î. practic. la fel ca şi ceilalţi patru. pe atunci în Mănăstirea Sâmbăta de Sus. întreaga ţară. fiind el pe atunci consilier la Mitropolie la secţia economică. Este cunoscut faptul că Părintele Arsenie a lucrat constant la Prislop. A fost un preot şi 4 monahi. îndrumat de Mitrolopitul Nicolae Bălan. ridicarea schelei pentru pictura cu care dorea chiar dânsul să . care a fost conducătorul lucrărilor de restaurare de la Mănăstirea de la Sâmbăta. Deci. cu porţiuni mari din terenul aflat în preajma clădirilor duse de torentele pârâului Silvuţ. Preotul a fost caterisit şi exclus din monahism şi ceilalţi au fost excluşi din monahism. nu rămâne la Arad. mai ales că bunurile fostei Biserici Greco-catolice au trecut în patrimoniul Bisericii Ortodoxe. Bartolomeu Anania. care i-a făcut călugări. scrise de la Prislop. părăsită de ultimii trei vieţuitori uniţi – cu pereţii tuturor clădirilor plini de igrasie şi ameninţaţi cu dărâmarea. avea nişte scrisori. obligat să rămână inactiv.P. îşi aduce aminte că Patriarhul Justinian se gândea să-l cheme pe Părintele Arsenie la treapta arhieriei. Cine-i bun?!». Mănăstirea de la Prislop. practic. dar a devenit grecocatolică. Părintele Arsenie. nu i-a schimbat cu nimic. a adus personal la Prislop pe Ieromonahul Arsenie Boca. respectiv să se ştie că Mitropolitul l-a chemat pe Părintele Arsenie înapoi la Sâmbăta. şi nişte scrisori adresate Părintelui Ieronim Grovu – pe acestea le avea acasă. părintele acela. Arhiepiscopul Vadului Feleacului şi Clujului. Şi Mitropolitul Nicolae Bălan trebuia să se îngrijească de reactivarea Mănăstirii. rugându-l să intervină la Mitropolit să îl lase la Prislop. că eşti din eparhia mea.”39 „Poate că a fost o soluţie pe vremea aceea. Ştiu cu siguranţă că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei. a fost cel creat de Părintele Arsenie Boca. Şi cu acest prilej Părintele Arsenie i-a scris Părintelui Grovu că «Oamenii sunt tot oameni». cu acoperişurile clădirilor mâncate de rugină. a condus acţiunea de revenire a preoţilor şi credincioşilor uniţi la sânul Bisericii strămoşeşti. înainte de a fi depus din treaptă a zis: «Părintele Arsenie nu a fost bun – l-a dat afară. dus în lagăre de muncă forţată şi apoi. Şi părintele acela care a fost conducătorul acestei rebeliuni a fost sancţionat de Mitropolit. Mănăstirea era într-o stare jalnică. a avut şi el motivele lui ca să nu se mai întoarcă la Sâmbăta. Şi Părintele Arsenie poate că trebuia să plece de la Sâmbăta. să nu mai fie în atenţia mulţimii şi în atenţia Securităţii. pentru că Părintele începuse să fie prigonit şi urmărit de Securitate. Eu nu-s bun. fiind distrusă cu tunurile din ordinul generalului Bukow. însă oamenii au rămas tot oameni. Şi atunci. nu erau în arhiva Mitropoliei – şi astea le-a adus la Mănăstire şi le-a predat Părintelui Serafim să le citească obştii şi să se ştie de ce Părintele Arsenie nu a mai venit la Mănăstire. care. nemaifiind în Eparhia lui. Asta era amărăciunea Părintelui. Dr. Acesta este motivul ştiut al mutării. Părintele Ieronim Grovu. cu două veacuri în urmă. prin implicarea personală în restaurarea mănăstirii şi în toate celelalte munci de aici: tencuiala pentru pregătirea frescei. Ceva de neînchipuit: călugări să se răzvrătească! S-au răzvrătit împotriva Mitropolitului Nicolae Bălan care a restaurat mănăstirea. Părintele Arsenie. care i-a hirotonit. a plecat la Mănăstirea Prislop unde a fost numit stareţ apoi duhovnic. l-a chemat la Sâmbăta. Arsenie a fost arestat. În urma acestui eveniment al «revenirii». «Părinte Arsenie. până atunci stareţ al reînviatei ctitorii brâncoveneşti de la Sâmbăta de Sus. un părinte de la Sibiu. nu a fost şi nici nu putea fi o rezolvare a acestei probleme.Chemat la treapta arhieriei Într-o cuvântare rostită (liber) la 5 iunie 1998 în aula Palatului Patriarhiei. cel care. Mutarea. ci şi pentru marile curente duhovniceşti. a cărui puternică influenţă spirituală cuprinsese. surprinzătoare a fost aplecarea lui Justinian. deci Mitropolitul l-a chemat pe Părintele Arsenie. cu o gospodărie anexă foarte săracă şi neîngrijită.” (Arhimandritul Teofil Părăian) Dar şi aici. Părintele Mihail nu a fost bun – un părinte care s-a mutat la o altă mănăstire. Între timp ce s-a întâmplat: Mănăstirea Prislop a ajuns în Eparhia Aradului. licenţiat în Teologie de la Sibiu şi absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti. avusese aceeaşi soartă ca şi Prislopul. Dar a avut loc şi un eveniment care s-a numit atuncea «revenirea greco-catolicilor în sânul Bisericii Ortodoxe». Erau câţiva şi au plecat şi a rămas mănăstirea goală. a fost părăsită de călugării greco-catolici. În 1954 a fost o rebeliune la noi la Mănăstire. Au fost de faţă noul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. cum vom vedea. Părintele a fost căutat de Securitate. fost preot de mir. care a fost de fapt iniţial ortodoxă. Şi Mitropolitul l-a dus pe Părintele Arsenie să organizeze Mănăstirea de la Prislop. A scos din arhiva Mitropoliei nişte scrisori ale Părintelui Arsenie adresate Mitropolitului. cu câteva săptămâni în urmă.» Şi Părintele Arsenie l-a rugat pe Mitropolit să îl lase în continuare la Prislop ca să consolideze relaţia între ortodocşi şi foştii greco-catolici şi Părintelui Grovu i-a scris. preotul Traian Belaşcu. arhidiaconul Ioan Circov de la catedrala mitropolitană din Sibiu şi preotul Traian Faur din Silvaşu de Sus. Primul dintre acestea. după ce s-a aşezat acolo. aşa cum s-ar putea crede. ca amploare. precum se cunoaşte. dar. Şi atunci. „În această ordine de idei. hai la Sâmbăta. nu numai pentru viaţa monahală. mitropolitul de atunci al Ardealului.S. Nicolae Bălan (1929-1955). cu prilejul comemorării a 50 de ani de la întronizarea Patriarhului Justinian.”38 Stareţ şi duhovnic la Prislop „La 25 noiembrie 1948. Adică cât s-a străduit el să realizeze ceva pentru ei (pentru cei de la Sâmbăta). loc unde îşi va pune iarăşi pecetea de ziditor de suflete şi ziditor de aşezăminte.

04. scrisă tot în data de 26. de praznicul Schimbării la Faţă. prima liturghie arhierească ortodoxă. a fost îndepărtat din mănăstire. Toate acestea. 45 Deci mănăstirea devenise între timp de maici. după două veacuri de năpăstuiri”.46 Aşa cum am amintit puţin mai sus. părintele Arsenie Boca.40 Primul hram la Prislop a fost în data de 8 mai 1949. mult folosit şi tot atâta de senin. cu actul nr. Nu spune însă în ce an. Părintele Arsenie şi-a început pribegia în Bucureşti. Părintele Arsenie s-a întors la Prislop după un an. Părintele stareţ Arsenie a fost hirotesit protosinghel. sculptarea iconostaselor şi a stranelor – în general lucrarea întregului mobilier liturgic. de pomenirea Sfântului Ioan Evanghelistul şi a constituit „prima mare bucurie ortodoxă a mănăstirii. 2408/1959. vorbind necuviincios. îi scrie episcopului Andrei al Aradului următoarele: „De Buna Vestire. Vă aşteptăm. toate lucrările efectuate au respectat planurile Părintelui Arsenie. prin actul Episcopiei Aradului nr.”47 Într-o altă scrisoare. Cu acest prilej. au rămas primele 6 surori. Arsenie. şi la Ocnele Mari. la care a adăugat altele noi. în curtea mănăstirii. Prin urmare maicile au fost alungate iar mănăstirea desfiinţată.01. adică în 1952. când. a fost tunsă în monahism la 6 august. În cadrul aceleiaşi slujbe au fost tunşi în monahism: Stelian Manolache.”48 Se ştie că în această perioadă Părintele Arsenie a fost dus la Canal unde a stat 9 luni de zile. un adevărat parc natural (ce ne aduce aminte de cel de la Sâmbăta).1952. 3. unul ca ieromonah. a fost ridicat de un grup de 10 oameni din partea autorităţii.53 După anul redeschiderii Mănăstirii Prislop. A fost angajat la Biserica Sfântul Elefterie ca pictor secund pe lângă pictorul Vasile Rudeanu. Părintele Dometie scria către Episcopia Ortodoxă Română a Aradului: „…la ora 5 dimineaţa. stareţul astei mănăstiri. Cei doi tineri monahi însă n-au rămas mult timp la Prislop. adică 1976 şi pe parcursul a mai mult de două decenii. restaurarea bisericii şi a clădirilor anexe.1951. sora Julieta Constantinescu. în amintirea celei de a doua ctitoră a mănăstirii. Oamenii autorităţii de stat îl „ridică” pe Părintele Arsenie pentru anchetă în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 1951. pentru că faceţi parte. primind numele de Zamfira. Părintele Protosinghel Arsenie Boca a rămas în continuare la Prislop ca preot-duhovnic. celălalt ca ierodiacon. Nu ni s-a prezentat nici un ordin. din motivele ei. mai e şi unul local. la Prislop: sănătos.55 . icoanele de pe tâmpla altarului. În cartea Viforniţa cea mare a lui Dimitrie Bejan49 aflăm că Părintele Arsenie a fost dus. înainte de a fi la Canal 50.01. În aprilie 1950. care a primit numele de Antonie. ajutat pentru o vreme şi de Ieromonahul Dometie Manolache. pe lângă motivul străvechi. şi Leonida Plămădeală42. care au fost închinoviate aici în luna mai 1950. Prislop. cu care încă n-am lucrat nimic pentru Iisus. Părintele Arsenie a fost în continuare urmărit de Securitate. de Buna Vestire. punând începutul vieţii de obşte.54 Pribegia în Bucureşti După ce a fost alungat de la Prislop. Bucuria n-are multe vorbe. gândită şi zidită tot de Părintele Arsenie. – ceea ce-mi va asigura şi mie răgazul preocupării şi de ceilalţi talanţi ce-i am. Într-o scrisoare din 26. Ajuns acasă. de aceea. 51 La fel s-a procedat şi în cazul stareţei Mănăstirii Prislop.44 Activitatea Părintelui Arsenie ca stareţ se încheie în 1950. 2407/1959 semnat şi parafat de Prea Sfinţitul Episcop Andrei Mageru.împodobească biserica. V-o împărtăşim aşa cum e: cu recunoştinţă şi smerită metanie. fără nici o motivare. mai nou: îndeplinirea ultimelor forme în conducerea obştei de aci. iar stareţa lor era acuma Monahia Zamfira Constantinescu. Procedeul a fost brutal. ziua Înălţării Sfintei Cruci. Am aflat că după Paşti veniţi la noi. viaţa însăşi a mănăstirii fiind tributară rânduielilor pe care obştea încropită în 1949 şi transformată în mănăstire de maici în luna aprilie 1950. cu ajutorul lui Dumnezeu. Vlădica Andrei a săvârşit. Părintele Arsenie a rămas duhovnic al Mănăstirii Prislop până în 1959. Părintele Dometie împreună cu maicile Prislopului solicită sprijinul ierarhului Aradului. pentru că între timp Prislopul devenise mănăstire de maici cu viaţă de obşte.1951. În 1951 Monahia Zamfira a fost numită stareţă a mănăstirii. amenajarea şi decorarea întregii curţi. licenţiată în Teologie şi cu diplomă de absolvire a Facultăţii de Filozofie din Bucureşti. Al Prea Sfinţiei Voastre fiu duhovnicesc.41 La 14 septembrie 1949.43 În curând au fost hirotoniţi tot de Episcopul Andrei. Au intrat în chiliile surorilor. Monahia Zamfira Constantinescu. cu numele de Dometie. Dintre acestea.52 În incinta ei s-a organizat un Cămin de bătrâni. străjuit de o clopotniţă pe stâncă. aşa cum vechii creştini îşi aşteptau Părinţii. dimpreună cu obştea. la decizia episcopului Andrei. le-a respectat cu sfinţenie. Dar. în toate privinţele. Aşa cum am zis. pentru stareţul lor. iar în 1961 a fost angajat la Atelierul de pictură al Patriarhiei de la Schitul Maicilor cu încadrarea de muncitor pictor. am ajuns acasă.

pe lângă scenele clasice. Părintele Arsenie a fost şi un înzestrat scriitor bisericesc. obştea s-a reorganizat într-un Aşezământ mănăstiresc în oraşul Sinaia. . de lângă Bucureşti. care le grăia direct.60 Este ştiut faptul că în nici o altă biserică nu este zugrăvită pe absida altarului mucenicia acestui Cuvios. Totuşi. Pictura de la Drăgănescu nu este una obişnuită. cu vina de pe urmă: «Ştefan mi-a făcut temniţa mănăstire!»”. în semn de adevărată ascultare călugărească. Iar cuviosul primind mucenicia la 53 de ani ai vârstei sale în 28 ale idelor lui noemvrie.59 Ar mai fi foarte multe de spus şi în ceea ce priveşte felul în care Părintele Arsenie a gândit programul iconografic în ansamblul lui. este limpede că Părintele Arsenie nu a pus întâmplător această compoziţie aici. Părintele Arsenie a pictat-o de două ori. care oricum este destul de rar reprezentată. nemaislujind. Încercând să actualizeze mesajul Evangheliei. dar şi ultima dorinţă de a nu-i fi date publicităţii. Dacă i s-a interzis să predice. nu pot să nu observ asemănările dintre cele două vieţi – a Cuviosului Ştefan cel Nou şi a Părintelui Arsenie – şi mai ales faptul că amândoi s-au săvârşit din viaţă în 28 ale lunii lui noiembrie!61 Aşezământul de la Sinaia După izgonirea forţată din mănăstire în anul 1959. Părintele. căutând un răspuns la semnificaţia amplasării compoziţiei cu pricina în acel loc însemnat. în 1968 a început pictura bisericii parohiale din Drăgănescu. Ele nu sunt simple vorbe de spirit. cu splendida-i caligrafie. ci mai degrabă sunt aşchiile ţâşnite din coerenţa şi vigoarea unui trunchi cu rădăcini adânci. În acest aşezământ Părintele Arsenie şi-a avut chilia şi atelierul de pictură din anul 1969 până în anul 1989. Aici şi-a lăsat într-o rânduială desăvârşită şi predici şi meditaţii şi desene. o pensie minoră. pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus. la care a lucrat vreme de 15 ani. însă nu acesta este scopul lucrării de faţă. lămuritoare. pictura s-a „pangarit” (afumat). Oamenii care-l căutau aveau ce învăţa doar din lectura picturii.) Aici. care a tiranisit biserica între anii 741-775. Părintele a introdus în pictura de aici.57 „Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi. ci doar în înţelesul de îndrumător spiritual. cu ajutorul penelului şi al culorilor.”58 Ca „predica” de acum să fie cât mai convingătoare. deja consacrate. ci doar participând la slujbe. pe vremea Împăratului iconoclast Constantin Copronimul. doresc să accentuez doar latura profetică a personalităţii Părintelui Arsenie. rămânând încă duhovnic. de unde vin toate relele care chinuiesc pe oameni. care acum este metocul Mănăstirii Prislop. „ca să nu mai orbecăiască şi ei în noaptea neştiinţei şi a lipsei de sfat. Ea ne prezintă momente „Din viaţa şi patimile Cuviosului Ştefan cel Nou. a fost căutat de o „adevărată avalanşă de oameni”. şi anume cel din dreptul ochilor. pe alocuri. după expresia Sfinţiei Sale. însă.62 Scrierile Părintelui Arsenie Pe lângă faptul de a fi fost un mare propagator al gândirii patristice. Deci pictarea ei aici este firesc să ridice semne de întrebare. şi compoziţii de-a dreptul şocante care au un rol vădit catehetic şi care se adresează oamenilor zilelor noastre. mai ales că ocupă un loc important în absidă. când s-a săvârşit din viaţă. Prin urmare. fără ocolişuri şi pe înţelesul tuturor. din pricina lumânărilor. în cele ce urmează. numeroase sentinţe scurte. nu se poate trece cu vederea o amplă compoziţie pe care Părintele a zugrăvit-o pe absida altarului. în înţelesul că Părintele Arsenie nu s-a limitat strict la programul iconografic clasic. atât în ceea ce priveşte dimensiunea ei. (La anumite compoziţii se observă cu uşurinţă cele două straturi picturale. aşterne pe ziduri. întunecă vremile şi prea adesea cruntă pământul”. ca şi cântăreţ de strană. pentru generaţii de preoţi şi credincioşi. lângă scenele reprezentate.Este foarte important să amintim aici că „Părintele Arsenie nu a voit să încalce decizia unui ierarh. fără a spovedi. cum chiar dânsul spunea. adică dispunerea fiecărei compoziţii în parte. E o pictură nouă ca şi predica de atunci.56 Pictarea bisericii din Drăgănescu Ieşind la pensie. care i-au păstrat şi îi poartă o recunoştinţă aleasă”. care reprezintă o sinteză a gândirii Sfinţiei Sale. aceasta pentru că. al gândirii filocalice. cât şi în ceea ce priveşte spaţiul pe care se desfăşoară. o face acum într-alt chip. Nu aş vrea să fiu înţeles greşit şi să se creadă că.

Iată caracterizarea pe care o face Părintele şi asupra acesteia: „Sundar Sing – Ce frumos scrie Sundar Singh şi de ce proastă calitate e apocrifa aceasta.65 O altă scriere care o găsim deja publicată în câteva site-uri ortodoxe web este Trepte spre vieţuirea în monahism. ci a fost auzit de către un tânăr din gura Părintelui Arsenie. Era şi un foarte bun psiholog. păstrarea hormonilor şi concepţia de viaţă creştină”. între care o întrebare care am spus-o eu de multe ori. prin mine dincolo de .64 I s-a mai atribuit şi scrierea numită Sundar Singh vorbeşte globului pământesc. care se adresează în special monahilor care doresc să-şi rânduiască viaţa interioară în vederea urcuşului duhovnicesc. Nimeni nu putea înşela ochiul său ager cu prefăcătorii sau vicleşuguri. glicogen. S-a început cu câteva cuvinte de învăţătură publicate în revista „Gândirea”. cei care-i deţin manuscrisele s-au gândit că în cele din urmă este mai bine să le publice. lucru care nu înseamnă deloc că nu ar fi şi acesta foarte important. mare căutare au avut şi fotografiile Părintelui Arsenie din perioada de când era la Sâmbăta. M-a luat la spovedit. Unele dintre ele au fost deja făcute cunoscute cititorilor.63 S-au mai tipărit şi se mai tipăresc şi în continuare predicile şi meditaţiile Părintelui Arsenie cuprinse în manuscrisul numit Fiii Învierii. Spunea răspicat ce avea de spus. o dată cu acestea.) La fel. să nu uităm. după care vor urma predicile – care şi ele circulă în nu ştiu câte variante –. Până una alta. un manuscris care i s-a furat Părintelui Arsenie şi care pe urmă a fost modificat şi rescris. Mai erau apoi cunoscute şi multiplicate (dactilografiate) şi predici ale Sfinţiei Sale şi. înainte de a da un verdict în ceea ce priveşte recomandarea pentru călugărie. fotografii care erau şi sunt puse de mulţi credincioşi lângă icoane. Lua foarte în serios problema călugăriei. Părintele Arsenie „căuta să vadă prin tine dincolo de tine”. incult şi mincinos”. prin care vroia să intre dincolo de mine. de editarea căreia m-am ocupat personal. Dintr-o singură privire şi schimbând două-trei cuvinte putea să înţeleagă şi să cântărească exact ce-i de făcut cu doritorul de călugărie ce-i stătea în faţă.Scrierile Părintelui Arsenie au circulat între credincioşi în mai multe variante. Dar. de întrebările pe care mi le-a pus. mai ales de când există posibilitatea ca ele să fie fotocopiate (xeroxate). fă-te ca focul!” (Părintele Arsenie Boca) Părintele Arsenie a fost cercetat de mulţi doritori de viaţă monahală. aveam treisprezece ani şi jumătate. somn. pentru că. mi-aduc aminte şi de amănunte. iar în 1995 şi în 2000 s-a ajuns să se tipărească (în două ediţii deci) „forma definitivă a Cărării Împărăţiei. cum (Părintele) a gândit-o şi cum a lăsat-o în 1949. Nu stătea să se tocmească cu nimeni în privinţa asta. Cea mai cunoscută dintre ele şi cea mai răspândită a fost Cărarea Împărăţiei. nu toţi cei din lume se prăpădesc. Cele mai frumoase şi cunoscute cuvinte ale Părintelui Arsenie le-am cuprins în cartea Părintelui Teofil Veniţi de luaţi bucurie. scrisorile Părinţilor sunt unele dintre cele mai frumoase opere din literatura patristică. Le spunea Părintele: „Măi. mai puţin răspândită decât celelalte. Tot aici trebuie să amintim şi scrisorile pe care Părintele Arsenie le-a trimis celor apropiaţi. aşa încât. iar altele probabil că vor urma a fi publicate. văzând câte variante ale scrierilor Părintelui Arsenie circulă. şi pe care mai ales Părintele Arhimandrit Teofil Părăian le popularizează cu timp şi fără timp. credincioşi care l-au cunoscut sau nu l-au cunoscut. De viaţa şi opera Părintelui s-au interesat şi se interesează oameni şi teologi de seamă. Serie nouă. nici toţi cei din mănăstire se mântuiesc”. chiar dacă Părintele Arsenie nu a dorit acest lucru. care l-au cercetat sau nu l-au cercetat. Iată caracterizarea pe care o face Părintele pe un asemenea exemplar: „Pravila Albă – model de strâmbare a unui original furat”. Părintele era acolo. care şi ele circulă. în „Foaia duhovnicească pentru popor – Străjerul Ortodox”. Trebuie amintite aici şi zicerile Părintelui Arsenie. De o largă răspândire s-a bucurat şi scrierea Pravila Albă. Dar. (Nu există carte a Părintelui Teofil în care să nu apară cel puţin o zicere a Părintelui Arsenie. Îndrumător al monahilor „De vrei să te faci călugăr. copii după scrisorile Părintelui au ajuns la foarte mulţi credincioşi. am stat de vorbă. nu trebuie uitat că Părintele Arsenie a lăsat acel program de angajare într-o viaţă duhovnicească autentică în cinci puncte: „Oxigen. în acest context. care l-au ascultat sau nu l-au ascultat vreodată. pe care şi le-a legat singur într-un volum – se pricepea să lege foarte frumos cărţile – după o anumită ordine şi cu o caligrafie unică”. a unui fanatic. În final lucrarea mai cuprinde şi o tâlcuire a rânduielii tunderii în monahism. Foarte elocventă în acest sens este relatarea despre întâlnirea din 1942 dintre Părintele Arsenie şi pe atunci tânărul de 13 ani Ioan Părăian (azi Arhimandritul Teofil Părăian) care dorea să rămână în Mănăstirea de la Sâmbăta: „Când m-am dus eu la Mănăstirea de la Sâmbăta în 1942 să mă fac călugăr. îndreptar de viaţă care nu a fost cuprins în vreo scriere publicată (de pildă Cărarea Împărăţiei). scrierile Părintelui e firesc să cunoască o rapidă răspândire.

păcătosul». că nu-mi venise niciodată un gând de acesta. dând aerul afară: «miluieşte-mă pe mine. adică pot fi „bătrâni frumoşi”. Eu aveam o bunică. am plecat. dar am ştiut de rugăciune şi de câte ori îmi aduceam aminte ziceam: «Doamne. şi lista ar putea continua. Mi-a zis aşa: «S-o zici cu gândul. Bineînţeles că mi-am văzut de treabă. nu le rezolvăm niciodată şi nu le rezolvă nimeni. cu vreun duhovnic. disperare şi abandonare a adevărului. Amintim aici pe cei mai cunoscuţi: Leonida Plămădeală. trebuie să avem gânduri pozitive. înainte cu unsprezece ani de a mă face călugăr. în eparhia căruia era în acei ani. experienţa şi competenţa cu care scrisese Cărarea Împărăţiei şi Trepte spre vieţuierea în monahism. nu m-am gândit niciodată că trebuie să o fac cu exclusivitate. Bineînţeles. ca să o zic cu cuvântul gândit. Deci. Fiul lui Dumnezeu. sau treceau pe lângă ele. ajunsă stareţă la Prislop. dar s-o zici cu cuvântul gândit». în felul următor: între respiraţii zici «Doamne». Julieta Constantinescu. mama mamei. Deci. Dumnezeu ştie cum suntem. Şi mi-a spus să zic: «Doamne. cu cineva care să mă îndrumeze. Şi nu m-am gândit decât după aceea că Părintele a vrut să vadă de unde vin. sunt nişte lucruri pe lângă care noi trecem uşor. ci începem cu rădăcini. tu vrei să te faci călugăr? Păi îţi spun eu ce să faci tu.mine. o dată cu asta zici «miluieşte-mă pe mine. Este vorba despre Trepte spre vieţuierea în monahism. lipeşti de respiraţie rugăciunea. Fiul lui Dumnezeu. Atât mi-a spus. dar aşa m-a învăţat părintele. că Părintele nu mi-a dat directiva să iau legătura cu vreun practicant al rugăciunii. Mie mi s-a părut foarte curios la vârsta aceea că m-a întrebat dacă mi-a venit în minte să omor vreun om. Interesant. părintele îşi dădea seama de anumite lucruri. Stelian Manolache. că înnoirea monahismului (atât de dorită şi atunci. dacă vrei să ştii cine eşti. de care depinde . Fiul lui Dumnezeu. A zis odată părintele către unul: «Mă. din pricină că încă nu a fost editată. zicerea aceasta că copilul e oglinda părinţilor. Am mai vorbit noi de una. pe bunicii noştri. Pentru a evita apariţia acestora. şi având capacitatea aceasta de a intui esenţialul în orice chestiune. trăgând aerul în piept. nu cu cuvântul vorbit. Fiul lui Dumnezeu». ca şi acum). dar şi pentru tinerii de azi care doresc să urmeze calea monahală. ci cuiere de haine călugăreşti”.69 Concepţia Părintelui Arsenie despre monahism Părintele a văzut de-a lungul vieţii sale şi cazuri de călugări rataţi. că moştenim din străfunduri de existenţă lucruri pozitive şi negative. chiar şi în mijlocul unei lumi plină de confuzie. nici până atunci. cercetează-te şi vezi de unde ai venit! Şi părintele. ci mi-a zis aşa: «Zici în gând. însă. Dumnezeu ştie de unde.67 Petru tinerii de atunci. a unei harababuri. tu eşti sinteza harababurii din casa voastră». cât şi pentru cei care au făcut deja acest pas. a unei linişti. ştiam rugăciunea cu care se mântuiesc călugării şi foloseam rugăciunea cât o puteam folosi. Nu mi-a dat nici o explicaţie. despre altceva nu mi-a spus nimic. Vedeţi. Părintele Arsenie Boca a lăsat o scriere care se referă la creşterea duhovnicească a doritorilor de desăvârşire. că fiecare dintre noi aducem o încărcătură în existenţa noastră. ea răspundea: «Păi numai de-ar semăna cu mine. cine suntem. Doamne. Nu mi-a spus cât să zic. bineînţeles că ştia toate lucrurile acestea. dar faci ce fac călugării: zici rugăciunea cu care se mântuiesc călugării». care sunt străfundurile existenţei mele. miluieşte-mă pe mine. ca să scoatem din lucrare gândurile negative. de câte ori să zic. cât timp să zic rugăciunea. şi când zicea câte cineva de un nepot al ei: «Seamănă cu dumneata». îi cumulăm pe părinţii noştri. şi atunci. şi nici de atunci încoace. Dar negrăit mai importantă decât această scriere este pilda vieţii Părintelui Arsenie68. ca şi când ar fi zis către mine: «Uite ce-i. deşi se poate şi cu cuvântul vorbit. De ce? Pentru că Părintele avea în gândurile lui şi după aceea în afirmaţiile lui. şi dacă nu le rezolvăm noi. cât timp să stau în rugăciune.”66 Au ales calea călugăriei mulţi dintre tinerii care l-au căutat pe Părintele Arsenie. Prea Sfinţitului Andrei Mageru. în orice caz. păcătosul». păcătosul». o lucrare destul de puţin cunoscută. nu mi-a făcut nici un fel de teorie. Părintele Arsenie i-a scris Episcopului Aradului. Iisuse Hristoase. cum m-a învăţat părintele: între respiraţii: «Doamne». Iisuse Hristoase. viitorul Mitropolit al Ardealului. Iisuse Hristoase. şi dând aerul afară din piept. Şi atunci părintele ştiind lucrul acesta. Mă întrebă dacă mi-a venit în gând vreodată să omor un om. că noi nu începem propriu-zis de la conceperea noastră. şi eu aşa am făcut. sau. o dată cu asta zici «Iisuse Hristoase. Deci. spre a-i arăta cu iubirea. pe care ceilalţi nu le observau. dar s-o zic. „că le poate fi viaţa aşa cum le este şi numele” (Arhimandritul Teofil Părăian). mi-am văzut de şcoală. doar mi-a spus să mă angajez la rugăciune. Despre ei zicea: „Unii dintre călugări nu sunt călugări. păcătosul». pentru că lupta se dă în gând. nu aveau posiblitatea să le formuleze aşa de fain: «Tu eşti sinteza harababurii din casa voastră». am făcut liceul. e voie. Adevărul este că fiecare dintre noi suntem o sinteză. dar i-am mai auzit pe oameni zicând: «Te omor. să am o pravilă. trăgând aerul în piept: «Iisuse Hristoase. Nu te faci călugăr. care arată călugărilor că pot trăi ca Părinţii din vechime. am făcut Teologia şi după unsprezece ani m-am făcut călugăr. devenit vestitul duhovnic de la Râmeţi. mai departe. deci cu cuvântul gândit. miluieşte-mă pe mine. că-i bine». dacă vrei să te faci călugăr. Fiul lui Dumnezeu». nu e absolut necesar să se facă aşa. fire-ai …» şi nu ştiu ce. miluieşte-mă pe mine. de alta. Dar lucrurile acestea trebuie rezolvate. păcătosul». bineînţeles că s-a gândit la asta.

când această existenţă e pătată de nevrednicia vieţuitorilor lor. chiar de-ar avea povăţuitori cu calităţi. decât oameni perfect sănătoşi cu plămânii. taxe pe slujbe – ruşini. chiar de pravilă. De fapt e o tragedie care bate la uşă: dezorganizarea mintală. luaţi în parte. care să conducă cuminte ceea ce se adună la întâmplare. Acesta ne-a ferit de cel ruşinos. să învrăjbească obştea şi să se învrăjbească şi între ei înafară – smintelile. Iar dacă totuşi sunt primiţi. uşurare. ba chiar duşmani. ca de pildă pe amănunte de tipic. adunare de vieţuitori foarte uşor – greutatea-i la ales. pe deasupra. determină cerşetoria. viciilor. Sănătatea fizică a fiecărui ins în parte trebuie medical şi dinainte ştiută. „Am văzut şi răsăritul şi apusul multor mănăstiri. umblatul cu «pantahuza». Adevăraţii chemaţi văd limpede eroica nevoinţă a desăvârşirii. . denaturări. Adevărata chemare însă nu are nimic cu infirmitatea. lucrăturilor. dar mai ales cu sistemul nervos. e ridicată de Noul Testament la valoarea de argument al existenţei lui Dumnezeu. care situaţie? E frumoasă iniţiativa şi trebuie apreciată. desăvârşit. încât atrage prezenţa nevăzută a lui Iisus într-o atare obşte. pe care şi-o aduce fiecare. Nu pot fi primiţi în această nevoinţă de o viaţă a sfaturilor evanghelice. structuri cu o fericită îmbinare între iubire şi autoritate. îmbunătăţiţi în smerenie şi iscusiţi în dreapta socoteală şi. sub influenţa structurii lor. a păcatului. care ajută prin donaţii mai de seamă. nu se face prin înmulţirea numărului de mănăstiri şi schituleţe şi nici prin simple directive venite „de sus”. rămân de obicei la voia întâmplării şi pradă unei păreri cu totul pe dos. De răsăritul sau apusul acestora atârnă încrederea sau neîncrederea ce le mai rămâne oamenilor în forţa de creaţie a creştinismului. Infirmii se fixează pe îngustimi neesenţiale creştinismului. e o dovadă de lucrare dumnezeiască şi. Iată rostul şi sarcina povăţuitorilor. îngustimi habotnice. habotnicii. litanie. mai ales între femei. ca să sfârşească în decepţii şi sminteli. „un luminos punct de reper într-o eventuală încercare de înviorare a monahismului”. năluciri – toate tulburări psihice din cauze netratate. Speriaţii aceştia se dedau de capul lor la nevoinţe care le ruinează amândouă sănătăţile – nu sunt de nici o treabă în mănăstiri. Iată câteva decadenţe: Sărăcia. Iar când vitregiile trecutului – urzite de Vatican – le-a dărâmat şi ars. când mănăstirile şi le desfiinţează călugării. Oamenii din afară. manihei asupra trupului şi osânditori ai familiei – obsesii şi interpretări nesănătoase ca obiecte de cugetare. nu se ajunge decât la o situaţie decadentă. cu care uneori se începe o mănăstire. care au pricinuit Bisericii numai supărări. dacă nu li se are grija. Întotdeauna se găsesc vieţuitori de mănăstire. încep să se amestece în treburile interne ale mănăstirii. a diavolului. De aceea. ba şi care n-ajută cu nimic. buni cunoscători ai omului: limpezi în doctrină. se nasc în obşte atitudini umilitoare. dar devin răi adunaţi laolaltă – devin ceea ce erau de fapt. străini la trapeză şi rugăciune. pretarea la slujbe pe rufărie. cu cât sunt mai mari cu atât au o viaţă mai scurtă. înfiinţate de ctitorii de peste munţi. a face unire între oameni. într-o obşte de un cuget. Din câte au ei de făcut pomenesc doar una: Unificarea sufletească a obştii. Răsar. din cauze organice sau din alte cauze. vederi largi. ai căror vieţuitori au ţinut trează în conştiinţă unitatea ortodoxă a neamului. numai El o poate face. Infirmii văd în mănăstire: vis. «înclinaţia spre mănăstire» nu e de fapt o înclinaţie. când grăiesc conştiinţei poporului prin simplă existenţa lor. dar fără oameni îndeajuns formaţi. Aceasta este ultima Lui definiţie. Ce reînfiinţăm. Din diferenţa de zestre. şi apun. ca toţi să fie într-un cuget. care nu mai trebuie neglijat. chiar puţini. fără ispita sfinţeniei. de calendar (stilismul). întâietăţi nedrepte – destrămare sufletească. dovedind un climat nesănătos al minţii sau ducând la el. că încetarea mai devreme a unor funcţii de natură endocrină. închipuiri. în diferite grade. pricinuind oarecare jenă. claritate. Curajul de a alege liber acest mod de mântuire nu aruncă ponoase pe celălalt mod de mântuire. de unde înclinaţia spre exagerări. Iubirea de Dumnezeu şi de oameni. poruncă şi rugăciune. un preludiu al sfinţeniei. epistola lămuritoare a Părintelui Arsenie – o adevărată sinteză a gândirii Sfinţiei Sale despre monahismul contemporan – poate fi socotită. Obştile mari. Acestea din urmă. De multe ori. pe bună dreptate. E destul să pomenim bisericile şi mănăstirile din Ardeal. Fiecare ins e o lume de necunoscute. E atât de anevoios lucrul acesta dar şi atât de mare. Aci e cazul de popas. Alcătuită cu precizie. E un apus frumos. dar foarte arareori se nasc povăţuitorii: stareţii şi duhovnicii. De asemenea e foarte bine să se ştie de la început care e punctul de vedere al fiecărui ins asupra răului. inima. sângele şi glandele endocrine. Căci mulţi par buni. mari din neprevedere. Aceştia trebuie să fie minţi luminate. profunzime şi cu o putere de discernământ cu totul aparte. gospodărie la fel. s-au arătat mucenicii.şi înnoirea mai generală a Bisericii şi a societăţii. al familiei. Aci e un punct gingaş. Ziduri se pot face uşor. obştea poate ajunge pradă mâncătoriei. al decadenţei actuale. Multe structuri psihice sunt pradă obsesiei răului. ar fi o învrednicire. ci o infirmitate de adaptare.

la 79 de ani. harul şi darul lui Dumnezeu. avem nevoie de focul Carmelului. al înzestrării şi al componenţei personalului. „Mormântul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Prislop. se închină şi cer mijlocirea prin rugăciunea de foc a Părintelui Arsenie pentru ei. cu ceea ce sa petrecut în Babilon pe vremea Împăratului Belşaţar. Părintele Arsenie a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Prislop. ci din necesitate sufletească şi spirituală. pentru ca astăzi să ne trăim viaţa noastră creştineşte. Vin. avem nevoie de duhul şi puterea şi rugăciunea şi mijlocirea şi binecuvântarea Prea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie Ieromonahul. în 28 noiembrie 1989. păstrate aşa: moment de culme al trecutului grăiesc mai bine conştiinţei poporului. că moare lumea la 79 de ani şi mai devreme. se roagă. sobornicească şi apostolească. ne-a tălmăcit mesajul lui Dumnezeu. nu din alte gânduri. şi nu prea mari. proorocul Daniel. în poporul nostru. pictura Sfinţiei Sale de la biserica din Drăgănescu. acolo şi-a dat sfârşitul. dar cu atât mai bune. P. A suferit. după care trag nişte concluzii care nu sunt adevărate. am găsit o comparaţie. pentru noi toţi. dar. Mori. pentru vremea noastră şi personalitatea şi activitatea şi lucrarea duhovnicească şi cea scrisă şi cea reprezentată estetic sau artistic. mai bine fără ele. ca încheiere a părerilor: decât realizări sortite decadenţei. despre adevărul Bisericii Ortodoxe. a avut pentru veacul nostru. tâlcuind duhovniceşte viaţa şi lucrarea Părintelui Arsenie Boca. cea una singură. De aceea suntem noi astăzi aici. ca şi femeia din Şunem pe Muntele Carmel. aprind o lumânare. că i-a spus lui Ceauşescu că va muri. Că a vorbit cu Ceauşescu. Apoi. a avut ceva cu rinichii şi din aceasta i s-a tras şi sfârşitul. avem nevoie. duhul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Sâmbăta-Brâncoveanu. a venit şi a tâlcuit cuvintele: „Mene. cântăriţi şi împărţiţi”. despre trăirea în Hristos. pentru timpul nostru. ci puţine: cât mai puţine.”72 La parastasul de 12 ani. de către oameni care nu ştiu realitatea şi care vreau să îl pună pe Părintele în atenţia altora. ca şi Sfântul Elisei. în familiile noastre. în veacul acesta. repet. mene. vor vorbi şi vorbesc chiar pentru foarte multă vreme. în fidelitate şi credincioşie faţă de Biserica noastră Ortodoxă. a spus printre altele: „Am meditat şi m-am gândit: Oare ce semnificaţie. printre multe altele. în duh curat ortodox. N-a ştiut ce semnificaţie au aceste cuvinte şi nici altcineva din anturajul său. „Se fac fel de fel de vorbe. ne-a tâlcuit. în sufletele noastre: ne-a descifrat. pentru familie. techel ufarsin” – „Număraţi.”70 Plecarea la cele veşnice Părintele Arsenie a murit la Sinaia. ne-a citit chiar şi ne-a descifrat parte din semnele timpului pe care noi le trăim şi cu care suntem martori şi contemporani. pentru lume. Nu multe mănăstiri. iconografic a Părintelui nostru Arsenie? Şi am găsit o asemănare.”73 . în ziua de 4 decembrie 1989. în 28 noiembrie 1989. număraţi. dragostea faţă de Hristos. Dumnezeu trimite o mâna care scrie pe tencuiala peretelui din interiorul palatului nişte cuvinte. Căci pietrele. fel de fel de aprecieri de către oameni necompetenţi. pentru că.S. nu din curiozitate. unde vin creştini din toată ţara şi chiar şi din alte părţi.”71 Prohodit de o mulţime impresionantă de credincioşi. credinţa în Hristos. în ţara noastră. Împăratul s-a cutremurat. în predica rostită cu acest prilej.Deci. când la ospăţul idolatru şi păgânesc al acestuia. nu se mai pune problema din ce pricină ai murit. cuvântul lui Dumnezeu. în Biserica noastră. de pietrele Carmelului. sub raportul aşezării. decât realizările prezente fără nădejde. ctitoria Sfinţiei Sale de la Sinaia. Aşa mi se pare că a făcut şi Prea Cuviosul Părintele nostru Arsenie. pentru Biserică. la ora 9 şi ceva seara. Deci Părintele Arsenie s-a sfârşit în Sinaia. Părinte Daniil Partoşanul. avem nevoie de urmele paşilor Sfântului Ilie pe Carmel. dacă nu cumva pentru totdeauna. şi nu ştiu ce … Nu-i adevărat! Sunt nişte lucruri care nu s-au întâmplat şi pe care le inventează oamenii şi pe care le citesc credincioşii şi necredincioşii. chemat de Împărăteasă. pentru ţară. mormântul Sfinţiei Sale şi crucea de la mormânt fiind dintre cele mai cunoscute şi importante în acelaşi timp şi discrete locuri de pelerinaj.

Zorica Laţcu. Cu Părintele să fim. Viu să fie-n amintiri. Chipul sfintei lui iubiri. Dar şi mare mângâiere...OMAGIU PĂRINTELUI DRAG Noi.XII. Şi Părinte drag l-am avut. Cu nemărginită recunoştinţă.1989 . De vom împlini curat. De la cel plecat în zare. Căci noi ştim că şi acum. Braşov. Şi cu toţi nădăjduim. Simţim astăzi adâncă durere. 3-4. Cu smerenie şi iubire. Iar acum la despărţire. Teodosia . cei ce l-am cunoscut. copii ai Părintelui. împreună cu toţi credincioşii. Nu va înceta nici cum. Cerem binecuvântare. Sfaturile ce ne-a dat.

prelungind de-a lungul veacurilor iradierea pe care au avut-o în timpul vieţii lor. în partea a 2-a a lucrării de faţă. Cine nu cunoaşte astăzi.”. Pe câţi prieteni sau credincioşi nu i-am auzit rostind ziceri de-ale Părintelui. când apoftegmele au fos aşternute în scris. „Nu toţi din lume se prăpădesc. căci ele emană de la Părinţi ca atare. atât de aparte formulate.”.O SINTEZĂ A GÂDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA Tradiţia vie a apoftegmelor „Din fericire. unei Sinteze a gândirii Părintelui Arsenie Boca. trebuie remarcat că transmiterea orală a acestor cuvinte a trebuit să se facă cel mai adesea în acelaşi context al îndrumării duhovniceşti. din generaţie în generaţie. nici toţi din mănăstire se mântuiesc. Sunt cuvinte ţâşnite din viaţă şi întrupate în viaţă. La fel putem vorbi şi despre cuvintele Părintelui Arsenie Boca.. sentinţele Sfinţiei Sale. atât de citite şi citate în ultima vreme.. fiii deveniţi părinţi transmiţând la rândul lor ucenicilor lor ceea ce primiseră.”1 Apoftegmele Părinţilor contemporani Fireşte. unei chestiuni stăruitoare şi presante. care să cuprindă cu precădere acele cuvinte scrise într-un limbaj aforistic. Vocea inconfundabilă a dânsului le însoţeşte şi parcă le dă o putere şi mai mare. în primul rând pentru că au în ele acea notă de spontaneitate. să nu faci tot ce poţi. zicerile lor sunt numite «Apoftegmele Părinţilor». Corespondenţa avvilor Varsanufie şi Ioan.. în însuşi exerciţiul paternităţii lor. în care monahii îşi puteau regăsi de acum. Apoi. se poate convinge de această realitate. Cel mai adesea mi se întâmplă asta când citesc cuvintele Părintelui Teofil.) Mai mult. ca mana.”. ai tuturor.”? Poate mai mult decât oricare alt duhovnic de la noi. .) Începând de la sfârşitul secolului V circula în Palestina o culegere ce aduna în ordine alfabetică cuvintele şi faptele atribuite «bătrânilor» celor mai faimoşi.2 Un alt motiv care m-a determinat să fac această selecţie. pentru că vedem aici că şi laicii puteau discuta între ei asupra Cuvintelor Părinţilor. Monahi şi laici rumegau apoftegmele ca pe cuvintele Sfintei Scripturi. „Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă. este latura practică pe care am avut-o în vedere. „Mustrarea învinge.. îl arată pe Părintele Arsenie ca pe un om cu o putere de sinteză deosebită. faimoşii zăvorâţi din Gaza secolului VI. Pe drept cuvânt. şi zicerile şi apoftegmele marilor duhovnici contemporani exercită asupra credincioşilor noştri o atracţie evidentă. Părinţii deşertului îl deţineau în viaţa monahilor palestinieni ai acestor epoci.1 Acesta este unul din motivele pentru care am socotit ca foarte binevenită realizarea. Părinţii au vorbit iar unele din cuvintele lor au fost transmise posterităţii. Zicerile. sau zicerile Părintelui Paisie: „Să ne întâlnim la uşa Raiului!”. de pildă. să nu spui tot ce ştii. şi nu numai ai monahilor. cuvântul Părintelui Cleopa: „Mânca-v-ar Raiul!”. prospeţime şi dulceaţă specifică rostirii mai mult decât scrisului. Era ca o galerie de portrete vii ale marilor strămoşi. dar nu convinge. nici sentinţe frumoase mai mult sau mai puţin pioase scrise de un autor duhovnicesc. adică folosul duhovnicesc al cititorilor. sau „Să nu crezi tot ce auzi.”. ne furnizează o mărturie deosebit de remarcabilă asupra locului pe care. ele au continuat să se transmită şi să se propage într-o tradiţie monastică vie. (. pentru a răspunde unei întrebări vitale. Cînd le citesc de prin cărţi parcă şi aud glasul Părintelui care le-a rostit. să nu dai tot ce ai”? Mulţi credincioşi le-au auzit şi le-au ţinut minte. „Cine face curte nu face carte. Părintele Arsenie Boca are o mulţime de astfel de cuvinte care au o expresivitate proprie celebrelor apoftegme din Pateric. (. o putere de intuiţie şi o putere de a cunoaşte totdeauna esenţialul într-o chestiune. „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă. portretele familiale ale celor pe care-i considerau întotdeauna drept părinţii lor. Mulţi credincioşi mărturisesc acest lucru. deci relizarea unei antologii.”. Acesta-i avantajul celor care „culeg” direct de la sursă astfel de ziceri. Nu sunt cuvinte rostite în văzduh. găsind în ele o hrană pe gustul lor şi potrivită gustului fiecăruia. prin intermediul apoftegmelor. Oricine a citit măcar o predică a Părintelui. sau în câte predici nu am auzit deja celebrele cuvinte: „Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.

cu specificaţia ca să nu schimbe nimic din text. prima ca fiind „un manuscris furat. nu le-am luat în discuţie. care era rudă cu Părintele Ioan Fărcaş din Blaj. pe care le voi enumera în cele ce urmează: Cărarea Împărăţiei. cu care este prieten. iar cea de-a doua ca fiind „o apocrifă a unui fanatic. aceste predici pe bandă de magnetofon. Cuvintele culese de cei care l-au cercetat duhovniceşte pe Părintele Arsenie. Cuvintele culese de Părintele Arhimandrit Teofil Părăian. cititorii vor putea afla. fără să mai caute ei înşişi în întreaga operă. un ucenic apropiat al Părintelui. de pe un caiet al Părintelui Arsenie cu notiţe. Predicile din caietul Părintelui Ioan Fărcaş (predici copiate de Maica Miruna de la Sinaia. Între timp acest caiet s-a pierdut. . dar au rămas benzile magnetice.) Caietul cu predicile şi zicerile culese de Părintele Petru Vanvulescu. adunate în cartea Veniţi de luaţi bucurie. publicate în „Străjerul Ortodox”. Părintele Ioan Fărcaş a înregistrat Părintelui Teofil. atribuite de unii Părintelui Arsenie Boca. incult şi mincinos”. Întrucât partea aceasta are structura unui dicţionar. modificat şi rescris”. ce anume îi interesează din gândirea Părintelui Arsenie. Trepte spre vieţuirea în monahism. Scrierile Pravila Albă şi Sundar Singh vorbeşte globului pământesc.Zicerile şi fragmentele cuprinse aici au fost selectate din mai multe surse. Predicile Părintelui publicate în revista „Gândirea” (Serie nouă). cu binecuvântarea Părintelui Arsenie. Predicile din manuscrisul intitulat Fiii Învierii. dar aspru caracterizate chiar de Părintele Arsenie. Forţa formativă şi varietatea ţintelor atinse de cuvintele Părintelui sper să-i convingă pe toţi de utilitatea acestui demers.

Disciplina ascultării ridică firea din infirmitate precum scoate şi mândria din personalitate. devin eretici şi. Termenul de curăţire (asceza) are două vârste şi s-a încetăţenit sub numele de purificare. pe care o face Dumnezeu Însuşi. nici aceasta nu dezleagă de acoperământul ascultării. mai sunt şi berbeci şi ţapi. iar celălalt personalitatea ei. 5. În sforţările noastre e prezentă forţa din firea omenească a lui Hristos. Dintre cele trei făgăduinţe (monahale) cea mai grea e ascultarea. ca atare. 7. 11. grija învăţării lui curate. de aceea a dat Bisericii şi slujitorilor ei legiuiţi – lor singuri –. din două motive cu totul opuse: unul infirmitatea firii. stareţii şi duhovnicii. Asceza are şi un caracter hristologic. precum acoperă şi pe cei talentaţi de jefuirea slavei deşarte. pentru că nu numai că nu înaintează. 14. adică de curăţire a firii de patimi dincolo de puterile omului. De Dumnezeu ascultăm necondiţionat toată viaţa şi fără abatere. 4. veşnic fără iertare este starea omului împotriva adevărului. Iniţiativa omului spre Adevăr tot Dumnezeu o trezeşte. precum şi grija de a nu se sui cu mintea în văzduhul părerii. pentru că are de biruit mai mult patimile minţii care discută cu Dumnezeu în loc să asculte fără discuţie. căci acolo bat furtuni mari şi se rup aripile minţii. 8. dar puterile lor nu le mai ajung pentru aceasta şi atunci ei trebuie să sufere curăţiri mai presus de fire. Dintre cele trei făgăduinţe monahale. Dacă însă povăţuitorii noştri după Dumnezeu. În nevoinţe nu e numai omul. e şi Hristos prezent. ASCULTAREA 10. 3. Partea începătorilor este nevoinţa de a seca izvoarele patimilor din pământul inimii. Cel mai greu păcat. Creştinismul nu este ceea ce poate strâmba fiecare neputincios din el. Adevărul nu se înfăţişează cum i se năluceşte oricărei minţi întâmplătoare. 9. în veacul acesta oile sunt amestecate cu caprele. 2. Faza de culminaţie a ascezei şi de adâncire a trăirii duhovniceşti se numeşte iluminare. dar poate pierde şi tot ce a agonisit. ASCEZA 6. Oamenii sunt oile cele mai greu de păstorit. În faza aceasta Darurile Duhului Sfânt primite la Botez se dezvoltă în toată deplinătatea lor şi întăresc sufletul pentru şi mai grele încercări. strigă Sfântul Apostol Petru. 13. ca să poată locui în ei cu slavă Cel mai presus de fire. Chiar când se realizează sfinţenia. 12. a aflării adevărului curat. Ascultarea face şi pe leneşi şi pe vicleni să-şi dezgroape talantul. Nu sunt toate oi. ascultarea necondiţionată s-a dovedit cea mai grea. „Scriptura nu se tâlcuieşte cum îl taie capul pe fiecare”. Iar calea e din ce în ce mai subţire şi tot mai mult trebuie să te lepezi de toate.O SINTEZĂ A GÂDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA ÎN 800 DE CAPETE ADEVĂRUL 1. Nimic mai împărţit pe lume decât părerea oamenilor asupra adevărului. El Îşi face loc curat în cei ce-L caută cu dragoste. Adevărul este fiinţă vie. se încarcă din partea Bisericii cu pedeapsa afurisirii sau . În faza aceasta pot apărea amăgiri şi daruri extraordinare şi cine le are e sfătuit să nu-şi lipească inima de ele. Perioada ascetică cuprinde purificarea activă în care intră toate nevoinţele din partea omului şi purificarea pasivă. Oare este vina adevărului? Dumnezeu a ştiut această infirmitate a omului.

Ascultarea stinge personalitatea de pe planul lumii şi. de multe ori. Iar dacă vrei să scapi tu şi ceilalţi copii. cu acestea. să le rabzi pe toate. şi se apropie diavolul de tine şi îţi bagă în cap gândul să-ţi iei lumea în cap şi să-ţi faci capătul. Mănăstirile cu viaţă de sine au slăbit votul ascultării şi al sărăciei şi din pricina aceasta sunt o formă decadentă de monahism. nonsensul. 29. ATEISMUL 21. iar eu vă spun că şi de la brâu în jos. iar patrafirul este uşa. îşi cred necredinţei lor mai mult decât credem noi credinţa noastră. Iar toate necazurile pe care le vei avea în vremea aceasta. care au ucis copii. Acesta este un păcat strigător la cer. fără de care nu putem face nimic. vine ocrotirea vie a lui Dumnezeu. spre ruşinea noastră. mamelor. ori vor cere însuşi capul mamei. căci aceştia sunt izbiţi de toate relele care de la stomac încep. nu lăsa bărbatul să se atingă de tine. că îţi va ierta păcatul. nu vei avea noroc cu ceilalţi. De asemenea. să vă pocăiţi şi să nu mai păcătuiţi. curăţite. biruie înaintea judecăţii. să iasă şi din aceia. 23. Căci trupului acestuia de pe noi nu-i pasă dacă ne bagă în focul iadului. Altă durere pe care o aveţi voi. cu îmbrăcăminte. inimii şi trupului vostru. Asupra noastră atârnă pedeapsa păcatului şi urmează să-l ispăşim şi să-l scoatem din obicei. «De aceea. căci Dumnezeu nu păzeşte trup spurcat. 20. Ascultaţi toţi cu luare aminte: sângele lor cere răzbunare. Obârşia ateismului este în Templul din Ierusalim. căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceea ce nu există dovedeşte nebunia acestei lupte. Mare ispitire păţesc mamele care fac aşa. nădăjduind în mila lui Dumnezeu. 30. ci numai plâns şi jale. căci altfel nu vine ocrotirea lui Dumnezeu asupra voastră şi asupra avutului vostru. Dar ascultarea de Biserică nu încetează. «Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea şi îndată a ridicat pedeapsa păcatului meu» (Psalm 31). 27. inimă şi minte cu vicleşug. luarea crucii în fiecare zi (Luca 9. trebuie să se convertească în virtuţi duhovniceşti. pe care. ci mai bine rabdă să fii alungată de la casa lui şi Dumnezeu va vedea osteneala ta şi nu te va părăsi. Să alergaţi la spovedanie curată şi la Sfânta Împărtăşanie. iar dacă ne îndreptăm. Ştiţi bine că aceasta se întâmplă la multe atunci pe loc. 17. atunci suntem dezlegaţi de ascultarea lor. Milostenia cu osteneală. trebuie să pui în loc tot atâţi copii. şi ce scoţi din copiii tăi. pe care iai făcut. când izbuteşte să treacă peste grămada sa de oase ca şi cum ar trece altul. Însă ca să puteţi face lucrul acesta. zilele se înseninează şi ne vom bucura. Nu uitaţi însă. Din cauza avorturilor românilor ne vor stăpânii ţiganii. că îţi pierzi cumpătul şi uiţi de marea milă a lui Dumnezeu. făină. Ascultarea stinge orice frământare şi opreşte orice iniţiativă. Este uciderea la mijloc. 15. sunt copiii lepădaţi. 23). bani de şcoală. cu încălţăminte. Aşa creşte ascultătorul o personalitate a spiritului. trebuie să vă înfrânaţi cu postul. toată sluga să se roage la vreme. cu vremea. 19. ce o are cu toţi păcătoşii. de vei fi vrednică. fie de la ei. o monstruozitate şi o eroare fundamentală a naturii umane. În toate acestea de până aici se încurcă oamenii care nu postesc. toată înzestrarea lui se preschimbă în sfinţenie. absurdul şi prin urmare şi (nebunia) minţii care o conduce. Vrei copii puţini. . ori îţi ia Dumnezeu şi pe ceilalţi. AVORTURILE 26. Iar. Necredincioşii. Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă. ci te va milui. ci să le mai ucidem cu postul. Ascultarea e lepădarea de sine. ia-i şi botezaţi gata şi să îngrijeşti de dânşii ca de copiii tăi. 28. Prin urmare. pentru că ei au strâmbat dreapta credinţă şi prin conştiinţa lor nu se mai exprimă voia lui Dumnezeu. 24. deci toată energia. Acesta este glasul împotriva tuturor celor care fac aşa. 18. chiar potop de ar veni. taţilor. iar dacă nu. până ce sunt în stare să-şi câştige pâinea. ar trebui ca nici nouă să nu ne pese de poftele lui. Vedeţi cum trebuie să vă fie aşezământul minţii. De aceea. fie pentru ei. Spre folosul vieţii duhovniceşti eşti de mare câştig ascultând pe oricine. căci prin răbdare ispăşeşti păcatul. Dacă ai bate pe un ateu cu dovezile ca pisălogul în piuliţă şi tot nu vei desface pe nebun de la nebunia sa. 16. Răzbunarea sângelui vărsat se face fără milă. 25. Ateismul este o infirmitate. ai altor femei sărace şi să-i botezi. dacă e ceva de capul ascultătorului. nu este cu nimic mai uşoară. să nu-l poată potopi». se poate întâmpla să n-o ştie nimeni fără numai Dumnezeu.caterisirii. că postul este poarta. Te sfătuieşte bărbatul ca să ucizi copiii? Sfatul este ucigaş. nu-l asculta. 22. iar eu zic cu foamea. Iar aceasta aşa se tocmeşte că altă supărare vei avea în casă.

Dumnezeu l-a numit iconom nedrept. un fel de administrator şi nicidecum proprietarul absolut al lumii. ci pe oriunde trece ameţeşte. 12). ba alte forme. o mai fi având şi mama ceva de adaus. dar cei ce blestemă se osândesc. de se va crede stăpân absolut al lumii. Dacă de fapt şi de drept. şi încă e de ajuns ca să se arate pe lume. Deci nu poţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Aşadar. dezastre în patrimoniul erediar. seamănă cu credinţa îngerului nebun. aşa nici sărăcia nu te osândeşte. BOGĂŢIA 37. Iar mâinile sunt braţele părinteşti: braţele celor şapte Sfinte Taine ale lui Dumnezeu care izbăvesc pe oameni din potop. Aşa de pildă. după legea dumnezeiască a iubirii de oameni – se înţelege că e vorba de risipirea mamonei. Chiar dacă se dau la vin mai tîrziu şi încă nu scapă de pedepse. Deosebirea e aceea că corabia lui Noe a fost închisă pe dinafară de Dumnezeu şi nimeni n-a mai putut intra (Facere 7. Nu mai sunt bătrâni – bătrâni venerabili. în loc de un chip senin. Se întâmplă însă ceva de neînţeles: că cei ce se chinuiesc în valuri. avînd ba două capete. întocmai ca mai sus şi se transmit zestre părintească la copii. Toate isprăvile se trec la activ. se ciocneşte cu Dumnezeu. Ruşine este bătrânului plin de pofte. pe motivul că n-are proprietatea absolută. Mai grav: dacă prea din tinereţe se dedau flăcăii la must. totuşi nu toţi vor să scape în coarbie. cu maximă probabilitate. Îl înlătură. 16). primind ispita. şi-i făgăduieşte că-l va primi în împărăţie când o va isprăvi de risipit. Se apără şi firea pe cât poate: nu ia în spate orice i se încarcă. BLESTEMELE 36. Şi bătrâneţea-i un cavou ajutător. mică de 60 de miimi dintr-un milimetru. Acolo era Noe. totuşi. sub orice formă şi la orice grad de tărie. înecând pe oameni. Grozavă expresie şi adevărată cuvânt cu cuvânt. Îl tăgăduieşte. pentru viitor. Glandele lor genezice se vor atrofia şi vor produce nişte celule incapabile de rodire. care şi-a făcut prieteni din mamona nedreptăţii. ba două cozi. Îl expropriază. care însemnează bani sau bogăţii. arde şi atrofiază. dezechilibru în mediul umoral. Că. Deci. pe de o parte. nici bogăţia nu te osândeşte. efecte ale beţiei. şi care-i mai mult siluire decît iubire. se mai adaugă şi bruftuluiala cîtorva înjurături de Dumnezeu. Cu toate acestea. mai am şi o milă preventivă. BEŢIA – CEI CE-ŞI BEAU MINTEA 34. iar sufletul în iad încă de aici. şi precum nici bogăţia nu te mântuieşte. pe când corabia Bisericii – coarbia cu crucea pe catarg – are intrarea deschisă şi mai pot intra oameni învălmăşiţi de puhoaie. epileptic – boală de nervi fără leac. din amărâta viaţă la viaţa cerească. ci precum ai sufletul şi faţă de bogăţie şi faţă de sărăcie. Pentru ca să înfrâneze pe om de la o căderea ca aceasta. mila mă opreşte. născându-i din trup în Duh (Coloseni 2. dezechilibru moral.BĂTRÂNEŢEA 31. Exact acelaşi lucru îl face şi alcoolul. de îndată ce se dă pe sine proprietar absolut al lumii. Nu-şi dă seama bietul om că. dezechilibru în toate părţile. Sfârşitul beţivului e sau în şanţ sau în casa de nebuni. adevărate chipuri ale lui Dumnezeu printre oameni. Dumnezeu laudă pe iconomul pârât. Ne reamintim efectul hormonilor asupra scoarţei cerebrale: excită spre poftele genezice. aci Hristos. aceea e Biserica lui Hristos – Cel cu cruce – peste puhoaiele pierzării. Aceasta e cu atît mai sigur. urmaşul va fi. Omoară alte milioane de celule nervoase şi fire telefonice. se întâmplă că ajung neroditori. cel puţin spaima ce-o mănîncă. Ceea ce odinioară era corabia lui Noe peste puhoaiele potopului. care mă face să scriu. de avuţie. deşi toţi ţin să trăiască. Ceea ce e dureros e faptul următor: dacă se întâmplă vreo zămislire cu o atare sămânţă beată. Nu ascultă Dumnezeu toate blestemele nebunilor. scuipă mâinile ce li se-ntind de la intrarea corăbiei. Mai mult chiar. Când omul se lipeşte de făptură. 32. va fi zdrobit sub dărâmăturile propriei sale iubiri nebune. 33. . Nu suplineşte însă nici un hormon în rolul său binefăcător. un chinuit de draci şi martor la judecată împotriva părinţilor săi. acestea i se fac mamona. ci numai proprietatea relativă. aprinde mintea spre aceleaşi pofte. Urmaşii lui – nu mai zic nimic. De aici putem scoate înţelesul bogăţiei: nu sărăcia te mântuieşte. de slavă. cu cât la scârba şi spaima bietei mame. cercetătorii în chestiune au găsit forme monstruoase de spermatozoizi. iar pe de altă parte. proprietatea şi stăpânia lumii e a lui Dumnezeu. BISERICA 35. ca să-l ferească de căderea în nebunia îngerului rău. şi cu asta crede întocmai ca Lucifer. iar în valuri ucigaşul. atunci omul e numai un fel de chiriaş. dacă nu alta. Beţia îşi înscrie urmările pînă şi în celula genezică.

Iată adevărata bogăţie. nu eşti proprietarul decât al lucrului pe care l-ai făcut din nimic. ca să-i trezească din împietrirea inimii cu care ţin Lazării la poartă. dar groaza ne cuprinde când sub strălucirea trupească a bogatului. Faptul cum stai cu sufletul: şi faţă de una şi faţă de alta. 8) lumii acesteia L-au expropriat din dreptul de proprietate şi autor al lumii. un om decăzut al tuturor păcatelor. 49. 41. iubindu-L. Aceasta este o propoziţie a medicinii moderne. 44. Cu orice altă lege decât cea a lui Dumnezeu avuţia se risipeşte. fiind în drepturile absolute peste valoarea economică. spinarea. Carnea este o otravă şi se mistuie tot cu ajutorul unei otrăvi care este fierea. 40. Părinţii au zis că singura noastră avuţie cu adevărat sunt păcatele. Bubele lui Lazăr şi toată mizeria lui cutremură fireşte. Căci dreptul de proprietate derivă din atributul de autor. nici sărăcia în sine n-au calitatea de a osândi sau ferici pe planul veşniciei. pe care nu i le ling nici câinii. 45. Deci. între toate împrejurările vieţii. Cel venit din ceruri. prin care ni se împărtăşesc. E foarte semnificativă întreita cufundare a celui ce se botează în numele Sfintei Treimi. şi le cere socoteală. care nu se va lua de la noi. 43. Cu această orânduire atotputernică. Atitudinea sufletului faţă de ele este cea care determină veşnicia. urmărite la obârşiile ei. Iar. a zis doar: „Fii celor săraci ca un Tată!” (Înţelepciunea lui Isus Sirah). e semn că n-a fost iconomisită bine de oameni. Bietul Dumnezeu. Stăpânul averii ne-o menţine. dacă nu cumva I-a rămas totuşi dreptul să se supere pe ei şi să le măture toate gândurile cu mamona lor cu tot. Eşti bogat. iată că nu te mântuieşte sărăcia. fără nici o bunătate. Deci. Din desfrânare. Am băgat de seamă umblând că aproape la toate porţile bogaţilor a pus Dumnezeu câte un Lazăr. 39. silindu-ne a gândi şi a iubi ca El. arată că păcatul sufletului atrage după sine pedeapsa trupului. slăbesc nervii. săracul. pentru că nu şi-au înfrânat poftele (puterile). 51. Toate acestea. La două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu „nebuni”: la cei ce „zic că nu este Dumnezeu” (Psalmul 52. 19). mai mult ca din actul de proprietate. este Raiul şi Iadul. Scriptura vedem că întregeşte cu lămuriri ceea ce spune medicina. cu o prăpastie de netrecut între ele. 50. poate în fondul lor. Poate că şi de aceea mai clatină Dumnezeu bogăţia bogaţilor. BOTEZUL 52. 2. . chiar şi pe cei ce-L tăgăduiesc. n-are unde să-şi plece capul. Boala apare întâi în psihic. că bogaţii şi pana cea vicleană a cărturarilor (Ieremia 8. Eşti sărac şi zorit cu gândul după avuţie. Nu poţi propovădui Împărăţia Cerurilor cu plumbul materiei pe aripi. 3. prin care Dumnezeu Îşi lucrează voia Sa. Pot fi bogaţi care se mântuiesc şi pot fi săraci care nu se mântuiesc sau se osândesc. Este tocmai ca bogatul care sărăceşte. Nici bogăţia. Căci. omul păcatului. Noi însă să ne îmbogăţim în Dumnezeu: cugetându-L. poate să-şi pună iconomi pe cine vrea. Din trei pricini se îmbolnăveşte trupul: 1. La boli grave aleargă la cel mai bun doctor. Fugiţi de bărbaţi când sunt ameţiţi de băutură. Este o retragere a lui Dumnezeu din susţinerea sănătăţii omului. ca de foc. Numai cu preţul acestei morţi ne învrednicim de ungerea cu Sfântul Mir. 46. Aşa şi trupul care şi-a mâncat toată vlaga. împlinind condiţia asta. după ei. La mulţi lea arătat şi le-a atras aminte de rostul lor. după orânduirea lui Dumnezeu. Pe acestea i le gâdilau dracii. de asta atârnă mântuirea sau osânda ta. Dincolo de cele văzute. când clatină Dumnezeu mamona. pentru că trec măsura cuvenită şi începe să-i doară spatele. bubele spurcăciunii. împărtăşindu-ne cu El. Deci lepra şi orice lepră. din nimic Dumnezeu a făcut făptura. De otrăvuri din lipsa postului. şalele. pentru că fie mama sau tata nu a fost treaz când s-a zămislit copilul. ca totuşi să se mai mântuiască unii din ei. Din naştere. Cine ştie. Dumnezeu a pedepsit până şi cu lepră. avuţia se ia de la noi sau se risipeşte. Dar. Poate chiar o izgonire a Lui. vedem ascunsă neagra mizerie a unui suflet fără nici o virtute. Cufundarea aceasta totală însemnează atât moartea Domnului pentru noi cât şi moartea omului vechi. dacă uzurpăm dreptul lui Dumnezeu şi punem altă lege în iconomia lumii. dar îi aduce sufletului smerenia. două eternităţi paralele. 42. dar desfăcut cu inima de bogăţia ta. întrebuinţând chiar şi pe vrăjmaşii Săi. Cei bolnavi să ţină regimul bolii în loc de post. cărora stomacul e tot dumnezeul lor (Filipeni 3. 47.38. iar făptura a făcut păcatul. prin Taina Sfintei Împărtăşanii. iată că nu te primejduieşte bogăţia ta. 1) şi bogaţilor. Darurile Duhului Sfânt şi unirea cu Omul Cel nou. BOLNAVII 48. Câtă vreme iconomisim averile după legea iubirii de oameni. sănătatea minţii. devin iuţi şi nerăbdători.

căci de-atunci. întrupat în om adevărat. 56.. în dar. se îmbracă în omul cel de-al doilea. după înviere. aflăm despre comoara cerească cea ascunsă în ţarina fiinţei noastre. este aşadar piatra unghiulară. 55. 63. aşteaptă şi vremea minţii. al VII-lea. Mântuitorul nostru nevăzut se îmbracă cu noi. să cădem şi noi în „primejdia”. în toate zilele. un Tovarăş nevăzut şi bun merge cu noi. Azi vina lor e că amintesc de Dumnezeu. 24). Hristos Iisus Cel cu Cruce. pe care o avem în noi. la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Cel cu un talant din Sfânta Evanghelie are numai botezul şi talantul lui i se va da celor fără botez.. Fiecare din noi. Omul cel dintâi.) Sfântul Marcu Ascetul ne lămureşte: Hristos prin cruce şi prin Harul Botezului „slobozindu-ne de orice silă. 64. Toţi creştinii sunt botezaţi şi totuşi nu toţi se mântuiesc. 57. cel dintâi. deşi botezaţi. Deşi înzestraţi cu darurile Botezului. sau numai până la o vreme. când. Iisus a venit să se lupte cu diavolul. Calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu Însuşi ca om adevărat. 60. întâmplată prin Botez. până la sfârşitul veacului (Matei 28. astăzi iarăşi li se găseşte vină. 58. ori credem. 8) sunt destui în toate vremile. lăuntric prin conştiinţă. căci cu puterea de Dumnezeu. dar cu fapte. sfântă. totuşi n-am scăpat de războiul momelilor. iar nu ca Dumnezeu. altele. Iată pe scurt ce este tămăduirea firii noastre sau înnoirea omului. Atunci li se zicea că-s o închinare greşită lui Dumnezeu. Mântuitorul de aceea a şi venit. ne-a dat cunoştinţa şi ne-a dat şi puterea. Mântuitorul ne-a învăţat şi pe noi meşteşugul războirii. Aici stă pricina pentru care noi. printre altele. Cu biruinţa Sa. 20): Dumnezeu Însuşi şi cu sfinţii Săi. El e modelul de luptă. ori ştim. iar nu numai până la un loc. 15) şi dându-ne îndrăzneală. iar câştigând – ca om – o biruinţă desăvârşită asupra lui. care e: „Una. care este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Efeseni 4. 61. pentru că. a biruit pe diavolul ca om. Calea mântuirii o numim calea lui Dumnezeu. e permisă de Dumnezeu să cerce cumpăna libertăţii noastre. cea adevărată. ultimul sobor. ori nu credem. A trebuit un sobor ecumenic. în care a căzut Dumnezeu? Iar de nu ne primejduim pentru Dumnezeu.. 54.8) şi să surpe stăpânirea lui în care ţinea pe oameni. 27). trebuie să meargă cu El toată calea. cu fiecare rând de oameni. Atunci erau iudeii care pârau icoanele la împăraţi. fiind iubite. sau Cărarea. şi dinafară prin cuvântul Bisericii. (. şi pe noi ne îmbracă cu Sine: „Câţi în Hristos v-aţi botezat. 47).53. Iar primul om ceresc este Iisus Hristos: Omul Cel nou. Cine vrea să vadă pe Domnul în veacul fără de sfârşit. dar mai ales în zilele noastre. întrucât nu suntem ca îngerii neschimbabili. îndată să fie şterse. ce anume iubeşte: ostenelile din pricina Harului. o mare luptă pentru icoane. sobornicească şi apostolească Biserică”. Calea mântuirii. sau gândurile din pricina plăcerii”. făcându-ni-Se pildă întru toate (Ioan 13. Aceasta pentru ca unele din ele. El a mers pe ea. Făptura noastră cea sufletească sau duhovnicească se uneşte cu Dumnezeu. n-a împiedicat aruncarea gândurilor în inimă. 66. ca fulgerul l-a aruncat din ceruri (Luca 10. . În veacul al VIII-lea al erei creştine a fost. temându-se ca nu cumva din cauza credinţei să-şi primejduiască viaţa aceasta. Darurile Sfântului Botez ne îmbie. 59. ca să sfărâme lucrurile diavolului (1 Ioan 3. cunoştinţa şi puterea. iar El Se face – aşa zicând – duhul nostru. să apere cinstirea sfintelor icoane. fiind urâte de noi. întovărăşind nevăzut pe oameni. 65. care este din cer şi se face ceresc (1 Corinteni 15. Curăţirea deplină a firii. E bine de observat că Iisus Hristos. în fiecare – căci de la Botez fiecare suntem destinaţi să fim o icoană a lui Iisus.. al pocăinţei. dar numai dacă ne luptăm şi noi ca El. 18). cât ţine cărarea. totuşi mai avem trebuinţă şi de al doilea Botez. precum că sunt chipuri cioplite şi închinare la lemne. Se dă o luptă împotriva icoanei omului! Unde-i sunt apărătorii!? CALEA MÂNTUIRII 62. cu fiecare. Împotriva acestei icoane a lui Iisus în noi se dă azi o luptă mai vrăjmaşă ca odinioară împotriva sfintelor icoane. întrucât numai aşa ne putea împinge la toată îndrăzneala câtă trebuie. De ce? Iată de ce: Darurile Botezului stau înlăuntrul făpturii noastre nevăzute. Dar mai e o icoană în primejdie: icoana lui Iisus. aşteptând sporirea vârstei şi vremea minţii. Aceasta e adevărat pentru toţi cei botezaţi. Rămaşi în urmă de frică (Apocalipsă 21. începe când omul vine – de cele mai multe ori abia viu din gâlceava cu moartea – şi intră în Biserica văzută. în Hristos v-aţi şi-mbrăcat” (Galateni 3. Pe cărarea mântuirii încă merg două feluri de călători. temelia zidirii noastre celei duhovniceşti. ca om adevărat. prin propovăduirea Bisericii. Momeala nefiind păcat. Deci El e meşteşugul. biruinţa ne-a dat-o nouă. Deşi atunci s-a pus capăt răutăţii şi multe veacuri icoanele au fost în cinste. şi astfel să se arate şi harul lui Dumnezeu şi voia omului. purtăm pe Hristos Iisus şi pe Duhul cel Sfânt în temelia făpturii noastre celei duhovniceşti. ori nu ştim. Noi însă zicem: unde e fericirea aceea. când curăţirea e aflată efectiv prin porunci. luat din pământ şi pământesc. e semn că nu suntem vrednici. în măsura în care sunt iubite să şi rămână.

şi aceasta numai cât îi este cu putinţă firii omeneşti. ci ne întâlnim noi şi Dumnezeu în acelaşi subiect al unei altfel de cunoaşteri. mai presus de firea de dincoace a minţii (Dumnezeu este subiectul universului văzut şi nevăzut şi tot universul este obiectul cugetării lui Dumnezeu. în tot cazul recesivitatea e sigură. Pricepem.) e un văl uşor. 76. Ar trebui să urmăm Mântuitorului toată calea Sa pământească. tot un dezechilibru dovedeşte în vreo zonă necunoscută a organismului. nu poţi merge fără ucenicie la duhovnic. E un simbol al minţii care. prin urmare. în calea Duhului. vicleniile potrivnicului nevăzut. ca să împrăştie şi mereu să strice lucrăturile potrivnicului. De vrei să te faci călugăr. lemnele sau jertfa de bună voie pe altarul lui Ilie. Mantia (călugărului). Intrarea în călugărie se săvârşeşte în vremea Sfintei Liturghii. fă-te ca focul! 73. decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Sfânta Liturghie este slujba de căpetenie a Bisericii în care e prezentată viaţa şi învăţătura Mântuitorului. În felul acesta El Se face hrană minţii noastre. altarul de dovedire al adevăratului Dumnezeu. Aceasta este îmbrăcămintea nestricăciunii şi a sfinţeniei. nu înseamnă gândul morţii. Deşi e negru şi el. Spre ştiintă.67. această misterioasă anarhie celulară. Braţele părinteşti îl aşteaptă deschise pe cruce. nu înseamnă gândul morţii. CANCERUL 70. 68. care este trupul în întregimea lui. Cancerul. Iacov si Ioan. CĂLUGĂRIA 72. căci în ea s-a sădit putinţa unirii omului cu Dumnezeu. Camilafca (pe care o primeşte candidatul la călugărie n. 71. care pogoară de pe cap la corp. pe cât ne zoreşte foamea şi setea după cele pieritoare. dacă duhovnicul n-ar avea meşteşugul. Noi suntem pietrele. pe scurt. îndată după intrarea cea mică cu Evanghelia. devine de culoarea cerului şi se vede pe sine ca lumină înţelegătoare. aproape străveziu. Altarul minţii în care s-a sălăşluit Hristos la Botez devine tot luminos şi lumina dumnezeiască din Iisus străbate catapeteasma. Aceasta e cea mai puternică chemare ce s-a putut face vreodată oamenilor. prin preoţii Bisericii. Aici e o mare taină a vieţii duhovniceşti. când face aceasta nu e de mirare că nu-L găseşte. Însemnătatea făcliei în rânduiala călugăriei vrea să spună că noi înşine trebuie să ne transformăm într-o făclie. că ucenicul sau credinciosul e dator cu ascultarea din dragoste către duhovnicul său. Sfânta Liturghie este repetarea sau continuarea peste veacuri a aceleiaşi jertfe şi taine. ţâşnind ca fulgerele din fiinţa lui Dumnezeu aşa cum s-au învrednicit s-o vadă pe Muntele Tabor Petru. Pe calea mântuirii nimeni nu poate merge singur de nu se va lăsa condus de mâna nevăzută a Mântuitorului. deşi cuvioşii adormiţi se înfăşoară în mantie. Se vede că prin el se pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării. Libertatea conştiinţei e cel mai adânc bun spiritual pe care-l avem la îndemână în viaţă. 75. Sila împrejurărilor. Bănuiesc despre roiul celulelor canceroase că au chiar o altă formă cromozomică. Mantia e o îmbrăcăminte plisată. Iată unde are să ajungă rugăciunea minţii. Cancerul încă n-are leac şi apare fără alte explicaţii. să străbată nu numai luptele. Deci. 40). devine străvezie. Iar de foc se va îngriji Dumnezeu. sau vreo slăbire în serviciul de siguranţă al sistemului nervos. iar nu făptura Îl gândeşte pe Dumnezeu. alegerii şi statorniciei. războindu-ne prin lucrurile sau oamenii văzuţi. deci Dumnezeu gândeşte lumea. 77. şi astfel mintea noastră se uneşte cu mintea lui Hristos – cum spune Sfântul Apostol Pavel – şi tot trupul nostru se face primitor de lumină înţelegătoare. precum şi lucrarea de mântuire a omului prin Jertfa de pe Golgota. ceea ce aminteşte o îmbrăcăminte de raze a unei lumini necreate. 74. slujitorii Săi văzuţi. pătimesc de cancer cei ce nu postesc niciodată. Simeon Noul Teolog). de vreme ce-L face ceea ce nu e: obiect).n. Într-o atare tărie şi deplinătate de Duh mintea nu mai cugetă greşit sau rătăcit pe Dumnezeu ca obiect. sub puterea curăţitoare a Harului. Fratele care vine la călugărie este o roadă a acestei jertfe. oricând ar putea scoate pe ucenicul Domnului din calea mântuirii şi să-l rătăcească. 69. Mulţimea ispitelor. mi se pare că vine tot cam din aceleaşi pricini din care vine şi o anarhie socială. ci şi nepătimirea. căci fără darul acestuia e cu neputinţă izbăvirea de necazuri şi mântuirea. lumina dumnezeiască în care au strălucit mulţi. deşi e neagră. măcar tot aşa de zornic. sila . „oameni după fire şi dumnezei după har” (Sf. Căci zice: „Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte” (Matei 10. De obicei. Acesta este factorul de care Biserica ţine seama şi garantează seriozitatea convingerii. ştiinţa şi puterea de la Dumnezeu.

88. De povătuiţorii săi se desparte sufleteşte. nu stau garanţie pentru călugărie. Potrivit acestei îndreptări el caută altă hrană sufletului său: lauda oamenilor. pe viaţă. Dumnezeu primeşte şi îmbrăţişază. Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui pe noi înşine. Cu alte cuvinte nu vede că a ajuns o mizerie căzută între tâlhari. Sufletele slăbănogite de mândrie stau totuşi pururea încordate în legitimă apărare de către orice îndregători. pe viaţă. Oamenii prea legaţi de fire nu au înţeles niciodată vieţuirea cea mai presus de fire. . Aceasta nu e repetarea primului Botez. sila înfrângerilor. de aceea s-au temut de aceia cu o astfel de vieţuire ca de un rău. bobul de grâu se schimbă în tăciune şi se crede grâu nedreptăţit. apără şi întăreşte un asemenea dar. pentru că aceasta taie amăgirea de sine din care creşte dezamăgirea. judecându-i şi găsindu-le tot felul de pricini. Nici o patimă nu vrea să părăsească firea fără nevoinţe. În mănăstire visează sfinţiri şi litanii şi viaţă fericită. tăierea voii şi a toată părerea îţi este lege. Întreaga Sfântă Treime îşi face sălaş într-un ales. Dacă cel în cauză îşi închide sufletul de către povăţuirea duhovnicească. 26). sănătate deplină şi majoritate de minte. dar acum a prins el inima noastră în razele lui. Pentru calea călugăriei trebuie. Călugăria nu se învaţă atât din cărţi. Îl avem noi mai de demult. asupra neputinţei si căpătăm curaj în nevoinţe. Ştiind Iisus că patimile opresc sufletul de la calea Sa. morminte văruite pe dinafară. Chemaţii sunt mulţi. ca de o mustrare şi i-au făcut mucenici. 83. 84. se mulţumeşte numai cu intrarea în călugărie. 92. Din pricina acestei lupte între convingeri şi patimi călugăria e dătătoare de har şi e numărată la Taina Pocăinţei. Drepte sunt căile Domnului şi cei drepţi merg pe ele. Părerea sau iubirea de sine e o formă subţire a mândriei. 87. prin urmare. împuţinările şi chiar întunecările de la rostul luminos al călugăriei. Dacă monahul se complace într-o călugărie de uniformă şi nu-l doare stingerea luminilor sufletului său – întristarea e chipul unui suflet cu luminile stinse – înseamnă că a dat în micime de suflet şi a ajuns un om de nimic. 90. Căsătoria şi copiii îi părăseşti înainte de a-i avea şi n-o iei pe calea aceasta. cum este duhovnicul. 86. cât din această ucenicie. Căci duh dumnezeiesc este dragostea care a făcut sfinţi. 91. ci înnoirea lui. adică silinţe ale conştiinţei întărite de voinţă. aprobarea voilor sale. calea duhului. De la logodna cu îngerescul mod de viaţă sub o nouă lege. Mulţi vin la călugărie cu o părere bună despre ei înşişi. (…) Logodna aceasta începe însă cu foarfecele. monahul e un nou botezat. camuflările mândriei. aşadar. 82. Aşa se cuibăreşte viclenia în suflet şi îl face pe monah om cu două feţe. Cinul monahal urmăreşte trăirea creştinismului până la măsurile desăvârşirii. 78. Potoleşte râvna de războire cu slăbiciunile firii patimilor. să urâm familia. Dar ca să facă firea omenească o cale atât de lungă trebuie înţelese bine mijloacele şi foarte bine cunoscută calea. La această tăiere nu numai că te învoieşti. ne-a cerut să ne lepădăm de tot ce avem. De la darea numelui. 85. ba să urâm şi propria noastră viaţă în condiţiile lumii acesteia (Luca 14. Sandalele nu mai aleargă pe calea gătirii evangheliei păcii. ci o iau iarăşi pe calea pământului. dar vin numai câte unii care se aleg. viaţă petrecută într-o mănăstire. prin conştiinţa unei călăuze. Făgăduinţele călugăriei sunt. dar săruţi şi foarfecele. Aşa se explică îndepărtările. să-şi explice ei mai bine cauza şi niciodată nu simt trebuinţă să asculte şi să urmeze. mijloacele fizice sau morale cu care se face această rupere a sufletului şi a minţii de patimi. Viaţa lui viitoare. iar când aici dau de severitatea luptelor cu patimile. ipocrit. dacă nu se vor converti în convingere. cum au fost apostolii. 81. 79.neputinţelor. întrucât îl lipesc de viaţa aceasta. Cu acestea începe noua îmbrăcare în Hristos. Aceasta este iubirea de sine pe care o menţine mândria şi punctul de vamă al diavolului. Nici nu observă monahul molatic de minte când a fost scos din luptă şi redus la un simplu cuier de haine călugăreşti. unelte care taie vălul necunoştinţei de Dumnezeu de pe suflet sau mrejile patimilor de pe minte. ca şi cum cu aceasta şi-ar fi ajuns scopul. de tăierile dureroase ale pedepsirii întru toată fapta bună. care îşi înţelege personal Botezul. Călugăria e o logodnă cu modul mai presus de veac al vieţuirii îngereşti. părere pe care nemărturisit şi-o păstrează şi în mănăstire. Călugăria se întemeiază pe sfaturile evanghelice. un mincinos al Domnului Hristos. îmbrăcămintea sa de luptător al duhului pierde însemnătatea ei de la început. dacă este o cale mai presus de ce pot ei pricepe. Monahul leneş de mântuirea sa începe să uite înţelesul celor ce are de făcut. Un duh nou se sălăşluieşte întru noi din clipa aceasta. deşi continuată pe pământ. va avea să fie o slavă a Sfintei Treimi. dar putem fi nişte ucenici mai smeriţi ai unui slujitor al lui Iisus. Călugăria stabileşte o altă înrudire între oameni: rudenia cea după Duh. dar îndărătnicii pe aceleaşi căi se poticnesc şi cad. neîngrijit pe dinăuntru. 80. 89. Pe această cale nu poti călători fără primejdie decât condus de mâna nevăzută a lui Dumnezeu. Aceasta a fost ultima zi din viaţă în care ai mai avut păreri personale si voinţă proprie. Fiţi de-a dreptul ucenicii lui Iisus. Abia cu această dăruire a dragostei prindem putere asupra greutăţii. visul se destramă şi începe dezamăgirea şi nemulţumirea. gata să-şi apere dreptatea şi să-şi justifice întristarea.

de aceea. aşadar. oamenii lumii lasă toată grija de acasă. În ochii lui toţi sunt făţarnici. 97. iese dintre ei. 101. pentru că ele aduc grijile lumeşti. ci îşi văd de cale cu gândul la Dumnezeu. Astăzi pentru obrazele celor din îndărătnicie părăsesc lupta călugării. Întunecarea aceasta însă ne aduce aminte de învinuirile pe care le-a adus Iisus peste capul celor ce făţărniceau virtutea. Plata neascultării de Biserică este pierderea mântuirii. prin slujitorii ei. de primejdia pierzării. Dacă te atingi cu focul. În ce constă primejdia? Firea omenească a fost asemănată cu câlţii. Călugărul trebuie să se ferească în sufletul lui de cel ce-l iubeşte. să ştii că eşti nebun şi să aştepţi ocara ca să te curăţeşti. patimile cu focul. Călugăria dezleagă pe monahi de obligaţiile îngrijirii familiei în lume. Biserica. 106. ci rămâne în dreapta cumpănire a situaţiilor şi a celei mai bune soluţii. Călugăria slăbeşte în suflete slabe şi se întăreşte în suflete mari. călugării nu se mai duc în lume să se odihnească. Iar al doilea e acela al rugăciunilor pentru mântuirea lor. Cea mai bună justificare a monahismului o fac cele trei rosturi cu care a străbătut el istoria: rostul spiritual. Eu am biruit lumea”. tânguirea că au fost părăsite şi felul de a gândi după lume. Toţi călugării care pentru neapărată trebuinţă au mers prin oraşe au simţit trebuinţa ocrotirii lui Dumnezeu. Aşa ceva ar însemna încetarea călugăriei. Când monahul a realizat făţărnicia. de pipernicire la literă şi pierde curajul. Mănăstirile cu viaţă de sine au slăbit votul ascultării şi al sărăciei şi din pricina aceasta sunt o formă decadentă de monahism. pe care poţi s-o ai şi-n mijlocul lumii stând. deci pierde smerenia. orientarea numai spre îndrăzneală personală şi spre profetism distruge bisericitatea şi sobornicitatea creştinismului. Prinderea sufletului într-o viaţă dinafară de duh prin tărâţele vieţii. Călugăria nu creşte visători ai Împărăţiei lui Dumnezeu. Căci viaţa creştină orientată numai spre umilinţă ia o înfăţişare de sclavie spirituală. De altfel nici nu se trimit din mănăstire decât cei mai statornici în călugărie. umblă cu ele stinse. O viaţă îmbunătăţită a noastră le-ar fi singura mângâiere şi bucurie care ar cântări în sufletul lor mai mult decât amărăciunile. ca să se dezmeticească. Mirenii mai vin la mănăstire pentru rugăciune. când existenţa lui Dumnezeu devine un fapt de natura evidenţei absolute pentru toţi. scoaterea din monahism. chiar sub cea mai subţire formă a sa. e o victimă nevinovată a nedreptăţilor. dacă nu e tăiată din rădăcini. ci cei dintâi. e în stare să risipească din suflet toată viaţa după duh. 95. 102. când te crezi bun. De aici se vede destul de limpede că mândria singură. precum trebuie să se ferească şi de cei ce-l ocărăsc. osândindu-i. Biserica încearcă pedepsirea. fie schismă. Dacă dai stareţului toată grija ta. provocând fie erezie. Acesta-i primul folos sufletesc ce se aşteaptă de la noi.93. De aceea călugării nu umblă printre oameni cu ochii pe ei. ba se şi completează. Călugăria cere smerenie şi curaj. câlţi fiind. Creştinii nu au de învăţăt nimic bun de la aceşti dezertori şi mincinoşi. 107. e totuna cu ducerea lui iarăşi în temniţa patimilor. numai călugăria nu. 104. 108. Prea multă întâlnire cu rudele nu e bună. care nu-l realizează. 98. 96. legătura nu e ruptă. Sunt totuşi rude care se bucură cu adevărat de calea noastră. o dai şi pe aceasta. precum poţi să n-o ai în mijlocul pustiei petrecând. 100. Smerenia şi curajul s-ar părea doi termeni opuşi. ca nu cumva poate din nepăsarea lui să fie hulit Dumnezeu. duhovnicească. Una cu alta nu seamănă. Precum când merg la oaste. Cu toate acestea. Rugăciunile celor din mănăstire i-au însoţit ca o mână de apărare. rostul cultural şi rostul social. Îndărătnicii dau. Călugării care realizează monahismul sunt în lume făcliile aprinse ale lui Dumnezeu. a ajuns pe punctul de a părăsi călugăria. Lepădarea de lume e o convingere. 99. Viaţa monahului este lăuntrică. Ceilalţi. afurisirea sau caterisirea. ca să nu fie rănit de slava deşartă. Acesta este rostul de căpetenie al monahismului: trăirea creştinismului până la tensiunile desăvârşirii. Un drum în lume îţi face dovada statorniciei în calea cea duhovnicească. Toate profesiunile au vacanţă sau concediu. pe când viaţa în lume e înafară. aşa va rămâne. Absenţa sau împuţinarea unuia slăbeşte pe celălalt şi între ei trebuie ţinut un echilibru. nu face degrabă lucrul acesta. cum e părerea de sine. dar ce nu poate rugămintea poate pedeapsa. Altfel Hristos nu ne-ar fi spus că „Împărăţia lui Dumnezeu” – chiar aceasta lăuntrică – „se ia cu năvală şi năvălitorii pun mâna pe ea” şi „Îndrăzniţi. De asemenea. Nu e mândria urâciunea pustiirii? De aceea. ci oameni hotărâţi care duc trăirea creştinismului până la ultimele lui consecinţe de disciplină şi frumuseţe. aşa şi nevoitorii mântuirii lasă toată grija lumii pentru Împăratul cerurilor. cătând cunoscuţi sau dorind să stea de vorbă. patimile amorţite prin . în viaţa duhovnicească ei se armonizează. Aşa se întâmplă când se întăreşte fariseul şi slăbeşte vameşul. Dar nu aceştia califică monahismul. 94. ca să nu-i încâlcească în vremea ostăşiei. CĂLUGĂRII 105. iar pentru înfrângerile lor morale Dumnezeu este hulit printre oameni (Romani 2. şi cum va rândui. 24). Cu toate acestea. 103.

Dacă nu-i dă pace la copil în vremea sarcinii. Copiii născuţi numai după distracţii şi destrăbălări au ieşit răi. de ce nu se mai nasc drepţii? Iată că trebuie. 110. 126. Chipul monahului a trezit întotdeauna şi în tot locul mâncărimea de limbă a mirenilor. Cum pier drepţii şi nimeni nu ia aminte? Foarte simplu: că nu se mai nasc. chiar un Dumnezeu al lor. Aşa frate călugăre. Călugării. 121. Trăind într-o căsătorie cu aceştia. înfrânarea nu desfrânarea. de care suntem traşi la răspundere. 114. 109. În timpul sarcinii. Viaţa noastră are trei faze în dezvoltarea ei: faza vegetativă – până la naştere. dar nu ştiu niciodată pe vreunul din sfinţii care să fi biruit el aceste înfrângeri. Copiii nefăcuţi strică pe cei făcuţi. iar mai sus nici n-au de gând s-ajungă. Mulţi nu trăiesc decât primele două faze ale vieţii. faza bio-psihică. învăluie pe oameni în dragostea ta cea din multă rugăciune şi vei vedea trezindu-se în necunoscuţii cu care stai de vorbă şi o scânteie dumnezeiască. 117. 111. Şi e de vină omul? Trebuie să se întrebe omul. De la aşezământul inimii în duhul lui Dumnezeu izvorăşte toată purtarea monahului către cele dinafară. Călugării trăiesc într-un altfel de foc al Duhului Sfânt. credinţa. îngăduiţi de lege. 127. 128. Sunt mulţi cărturari „aproape de Împărăţia lui Dumnezeu”. De multe ori haosul îl anunţă prima celulă a mediului: familia necreşină. va avea precocitate sexuală. care nu le cere mai mult decât să-i recunoască existenţa. Se mulţumeau foarte bine cu un Dumnezeu pe Care Îl deduc ei.înfrânare se aprind prin simpla vedere. de vreme ce-i aflat de vină. la cinstea de Taină. care urmăreşte printr-înşii o intenţie divină. Prin Isaia proorocul. 118. Mirenii ştiu toate înfrângerile călugărilor. E singura garanţie a unei căsătorii durabile şi plăcute lui Dumnezeu. ca odinioară cărturarul cu care a vorbit Iisus. fără limite precise. ba uneori e numită făţărnicie. Din 3 familii. Un călugăr trist. . 125. Femeia (luată din bărbat) are nevoie de completare endocrină prin contact de la bărbat. Tinerii să se mute de la bătrânii care le strică casa. 113. dacă nu chiar inexistent. îmbrăcată în pui de om. sporesc duhul celor dinlăuntru. creat de ei. 119. nu poţi fi decât într-un permanent dezechilibru cu cerinţele spiritului. iar cele dinafară. inaccesibil. sunt o icoană străveche a lumii noi. O căsătorie cu o aşa socoteală o binecuvintează Dumnezeu când ridică nunta de la instinct la rostul ei spiritual. se duc oamenii cinstiţi şi nimănui nu-i pasă că din pricina răutăţii a pierit cel drept” (Isaia 57. mama să nu stea în fum şi să nu ia medicamente. nu instinctul. 120. nu necredinţa. 112. 123. CĂRTURARII 115. Au rămas cu un Dumnezeu abstract. cărturarii rămân aproape pe „dinafară de Împărăţie”. fie să-l fericească pe al lor. Iobagii aveau câte 16 copii şi erau slugi. Viaţa acestora e o înjurătură continuă la adresa spiritului. iată că dispariţia dreptului e o problemă. La căsătorie nu ajunge numai numărul anilor. Virtutea e neînţeleasă. iar pentru partea creştină e un fel de mucenicie fără nădejde sigură. 2 divorţează. Mirenii văd pe călugări prin patimile de care sunt stăpâniţi ei şi nu le vine a crede că-i cu putinţă şi o viaţă de virtute. Cuvântul se tânguie: „Piere dreptul şi nimeni nu ia aminte. Acesta se stinge când se apropie de ei întinăciunea prin simţuri. şi faza spirituală. „păzind hotarele legii”. Ei caută oarecum fie să defaime modul acesta de viaţă. 124. dar nu cred în Iisus Hristos. 9). prin care. cele două părţi trebuie să se simtă că sunt chemate la cinstea de colaboratori ai lui Dumnezeu (1 Corinteni 3. este un călugăr cu luminile stinse. deşi absolut. 122. 1). ci se cere şi vârsta credinţei în Dumnezeu. prin viaţa lor de obşte. Sunt toţi cei care cred în Dumnezeu. CĂSĂTORIA 116. Căsătoria are cuvântul. Fără revelaţia lui Dumnezeu în Iisus Hristos şi fără angajarea în toate consecinţele concrete ale acestei Revelaţii. pe care nu şi-o pot exprima. Aceştia au simplificat tot aparatul religiei. după modul cum le face. ci numai o suspină. Majoratul părţilor îl decide mintea. În opera recreaţiunii omului în Hristos. să se asigure stăpânirea acestei patimi.

la fel. 136. 142. Cârmuitorii de neamuri. concepţia creştină nu prea e dusă. 132.129. că avem o înrudire cu Dumnezeu. şi ne va băga în chinurile iadului. că locuieşte chiar în structura noastră spirituală. spre pedepsirea răutăţii. încât abia se mai aude. şi a celor de acasă şi a celor de pe fronturi. dar mai ales nebăgarea în seamă a acestui glas. Din toate timpurile se ştie că. Când nu mai răspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu. dar totuşi de dincolo de tine. Chemarea prin necazurile vieţii. abia dacă mai pot fi văzuţi ca muritori. 140. atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă. o chemare lină. Prin urmare cugetul sau conştiinţa e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om şi acelaşi ochi cu care vede omul pe Dumnezeu. 3. avem cuvântul lui Dumnezeu. până la finalitatea sa – mai păstrând şi pentru egoism o bună parte de „viaţă”. Iar cei ce ştiu împreună. dar dacă nu vrem să înţelegem. 141. nici chiar de credincioşi şi nici chiar de cei ce o cunosc teologic destul de bine. nu va putea fi înăbuşit mereu. 2. Chemarea prin semnele mai presus de fire. dar încă neaprinsă. Cum Îl văd aşa mă vede – aşa simt că mă vede – vedere deodată dinspre două părţi. la fel. în afară de posturi (Sfântul Pavel). de la Dumnezeu. Dumnezeu ne caută. ne cheamă. ne strigă. dau de asprimea dreptăţii Sale. Atunci şi Dumnezeu se stinge din ochiul nostru încât ne pare că nici nu mai este Dumnezeu. Chemarea prin chinurile de pe urmă de la Antihrist. 25). Sunt oameni care s-au învechit în rele – nevrând să ştie de Dumnezeu – şi. 138. Chemarea prin necazurile morţii. CHEMĂRILE LUI DUMNEZEU 134. Căsătoria pentru mântuire şi prunci. Înţelegem prin urmare. 133. pârându-ne înaintea lui Dumnezeu şi înaintea noastră de toate fărădelegile făcute. pentru cauza lui Dumnzeu în lume. 5. Abstinenţa sexuală dă vigoare. în răutatea necredinţei care i-a cuprins şi li se pare că abia acum au ajuns la „adevăr”. Chemarea lăuntrică a conştiinţei. CONŞTIINŢA – GLASUL CONŞTIINŢEI 139. dar din când în când. trebuie soţii să se împreuneze. Cârmuirea neamurilor tot de sus se face. rupând toate zăgazurile . Patimile. Prin păcatele noastre. toată vremea vieţii noastre pământeşti. că El va asculta pâra şi-i va da dreptate. drumeţi prin viaţa aceasta. îngrămădesc nişte valuri peste ochiul acesta. iar dacă nu ne împăcăm cu pârâşul acesta. încât aceştia ajung de bună credinţă. îngăduie războaiele. Chemarea din afară a cuvântului. mai către capătul zilelor. 4. Cu alte cuvinte sunt puţine exemplarele omeneşti care îşi „riscă” toată viaţa lor pentru Dumnezeu. Dumnezeu îşi cheamă copiii prin mai multe graiuri. nu pentru plăceri. Iată câteva dintre ele: 1. s-au pomenit cu o răbufnire năpraznică a conştiinţei bolnave. Pe vremuri. E un grai tăcut. sunt Dumnezeu şi omul. Când ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt. Chemarea la judecată. când îndărătnicia firii s-a mai stins. CONCEPŢIA DE VIAŢĂ CREŞTINĂ 137. Obişnuit. când. Atunci viaţa oricui se află în primejdie de moarte. CÂRMUITORII DE NEAMURI 131. 135. 6. fiind şi capătul lui Dumnezeu din fiii Săi. reaua voinţă şi peste tot păcatele. care-i sting graiul. na mai dăinuit puterea lor. cum se face că s-a întunecat Dumnezeu aşa de tare în ochii păcătoşilor. atunci când puternicii vremii ridicau mâna asupra slujitorilor lui Dumnezeu. Odată şi odată începe să strige la noi. câtă vreme suntem cu el pe cale (Matei 5. Însuşi cuvântul con-ştiinţă însemnează a şti împreună. şi mai rar. 130. capătul omenesc al conştiinţei noastre s-a îmbolnăvit. începe să ne urmărească cu primejdii şi năpaste. Glasul conştiinţei însă. 7. prin firea Sa. prin mai multe surle. iubirea îi trecea printre zeii nemuritori. Aşa suntem noi în condiţiile vieţii acesteia: o candelă cu untdelemn şi fitil. că suntem în pragul liberei alegeri a unei concepţii de viaţă de care să ne ţină chiar de n-om fi pe placul lumii. pe care o auzi sau o înţelegi că vine dinlăuntru. nişte solzi.

în final. predispun copilul la tristeţe. ca organ spiritual al omului. iar la unii le-a fugit şi mintea. Supărări. copilul va fura toată viaţa. 147. Prin simpla îndreptare a energiei cunoscătoare a sufletului asupra unui lucru. 145. cum să nu fie în stare blestemul unei babe. care „nu tace” până ce omul nu-şi revizuieşte înfrângerile sale şi nu se întoarce de la păcat. paranoia. nebunia acută şi. ca aceasta să nu-l folosească în chipul pe care îl doreşte? Mai mult: toate stările trupeşti şi sufleteşti ale celor doi părinţi. COPIII 144. şi va fi un copil arţăgos. unde te vei duce. ca urmare. decât cu un soţ în stare de aceeaşi credinţă şi petrecere. e o putere nebănuită. prin credinţă. uneori chiar şi în macrobiologia societăţii. deodată cu o petrecere de acest fel. copilul se va îmbăta toată viaţa – mai ales beţia are şi suport ereditar. Deci toate acestea trebuie ocolite. fără să ştii şi tu că ţi-ai omorât sfătuitorul cel mai bun. încât şi somnul le-a fugit. Se roagă mama lui Dumnezeu. omul care n-are nici un Dumnezeu şi nu-l interesează nimic decât desfrâul lui. Aşa sunt tocmite lucrurile. dacă mama n-a fost încă împinsă în acea aprindere a senzualităţii. 143a. ca odată să vadă fiecare. mai grele decât mustrarea: dezechilibrul minţii – mai uşor sau mai profund. urmează sancţiuni ale conştiinţei. de se vor căsători. Şi iarăşi: cum să nu fie în stare rugăciunea cu iubire să-l folosească şi să-l schimbe. Când ai conştiinţa curată să nu te temi niciodată de nimic. Căci cu adevărat a fugit mintea omului care o viaţă întreagă nu face altceva decât să stingă glasul conştiinţei. zvârlit cu urgia cea mai mare pe urma unui vinovat. Invers. vrând-nevrând. Conştiinţa. amărăciuni. neatras spre onanie şi aproape deloc dispus spre nervozitate. Ăsta-i ocolul de cercuri şi se soldează cu stingerea neamului celui ce apucă pe panta pervertirii rosturilor firii. din care se mai poate reveni – şi celelate forme mai grave. deci nu e cu putinţă împlinirea intenţiei divine. cu care trebuie să te împaci pe drum”. după dorinţă. Toate acestea sunt urmarea în organic a capitulării conştiinţei. cu tendinţe sau predipoziţii. aproape cojită de materie. cufundarea lui în întuneric şi în muncă. o pervertire convenabilă pentru mascul – evoluţia embrionului în atari condiţii de viaţă intrauterină aduce pe lume un copil uşor aplecat spre onanie precoce şi târzie. În cazul când înfrângerile morale se ţin lanţ prin desimea sau gravitatea lor. şi predispus spre boli nervoase. De aceea nu vrea Dumnezeu să ieşi din viaţa aceasta. Naşterea de fii. Prin simpla atingere a unui obiect structura acestuia s-a schimbat întrucâtva. ce-l aveai la îndemână pretutindeni. De aici vin mustrările de conştiinţă – „pârâşul tău. să vadă totdeauna. şi. 146. Dacă mama îşi perverteşte rostul maternităţii sale. nici în vremea dezvoltării intrauterine n-a fost tulburată de bărbat şi nici în vremea alăptării copilului. Toată această povară îşi are rădăcina numai în această trezire afară de cale a senzualităţii mamei. trăim şi suntem (Fapte 17. . în care ne mişcăm. ceea ce trebuia. sigur că roada sa va însuma în sine toată lipsa lui de echilibru cu marele mediu divin. prin amplificare. noul venit va fi un copil prea puţin înclinat spre trezirea genezică prematură. ereditar nervos. Însuşirile copilului atârnă de gradul de pervertire la care a ajuns instinctul maternităţii la femeie. ca să poată primi iertarea lui Dumnezeu. Iar o mică schimbare în microbiologie dezlănţuie. Omul care se întunecă despre Dumnezeu şi suflet. despre morală şi orânduirea spirituală a venirii copiilor pe lume. pe care copilul le va avea pentru toată viaţa. Toată vremea sarcinii şi a alăptării bărbatul trebuie să se înfrâneze. Se îmbată mama o dată. Dacă i-a fost stârnită senzualitatea – ceea ce e o decădere de la rostul firii sale. Deci. prin natura ei. nesănătate. despre puterile sufletului asupra lumii fizice. se întipăresc în copil. Convingerea că se poate şi ceea ce ni s-ar părea că nu se poate. dacă mama fură oarece. Aceasta-i perspectiva lugubră a vieţii în păcat. ca voinţa ei să nu-l ajungă şi să nu-i schimbe configuraţia fizică şi psihică? Gândirea îndreptată ca o săgeată poate pricinui la ţintă leziuni organice. sinuciderea. un fel de amplificare a voinţei omului cu voinţa lui Dumnezeu. dureri. melancolie. deci şi asupra trupului. e ceva care contravine instinctului poligamic şi fără altă socoteală al bărbatului fără Hristos. acesta se influenţează şi se schimbă întrucâtva. ca să nu tulbure viaţa viitoare a celui ce vine în lume cu un anumit rost de la Dumnezeu. În vremea aceea. din rău în bun? Cu ce să fie mai prejos rugăciunea unei mame pentru mugurele său. se va ruga şi copilul. 143b. schizofrenia. încât nu e identic în mod absolut cu el însuşi de mai înainte de experienţă. încă de aici. chiar dacă frâna ei nu e luată în seamă şi firea decăzută săvârşeşte păcatul peste opreliştea ei. procese uriaşe în configuraţia persoanei. prin natura ei e de a nu se lăsa învinsă. iar mai cu deosebire ale mamei în vremea celor nouă luni. Avem probe unde nici n-am bănui: în fizica modernă. De aici reţinem faptul că organismul viu înregistrează cu atât mai uşor un bombardament al energiei sufletului şi-i pricinuieşte mutaţia infinitezimală. şi nu te lasă să pleci fără să vezi.fărădelegilor şi azvârlindu-le pe toate în faţa lor. vor mări decăderea şi necazurile. 28). nu aprobă niciodată viciul şi păcatul. zisă cu tot focul fiinţei sale. aduce pe lume copii predispuşi unor pervertiri sporite care le va distruge sistemul nervos sau.

Când va creşte mare. Nu în zadar s-au alăturat aceste două cuvinte: copilărie şi sfinţenie. de mici să vină la Iisus. 157. sau mor de tineri. fie rele. Iisus i-a găsit modelul sufletului deschis spre Dumnezeu. Mamele nu s-au păzit până la curăţenie deplină şi aşa se nasc copii plini de bube şi pot muri. cum să nu Se supere Împăratul. Şi dacă în vremea aceea tata a mai fost şi beat. Deci. cred totul şi pun întrebări uimitoare de credinţă. căci toate prin câte trece mama. şi mai ales a mamei. toate îi vor răsări în oale.148. Astfel. 154. se întipăresc şi în copil. asemenea copiilor. 158. Pentru ei existenţa lui Dumnezeu şi prezenţa divină este un lucru de la sine înţeles. deşi nu înţeleg nimic şi nu schiţează nici o împotrivire dialectică. de aici mulţi copii se nasc morţi. . Ei sunt de mici mai străvezii pentru Dumnezeu şi prin aceasta se vede că au chemare să-I fie ucenici. pentru că nici părinţii lor nu au ascultat de poruncile lui Dumnezeu de a păzi zilele sfinţite. 149. Şi iată cum vei avea pocania de la Dumnezeu cu propriul tău rod. orice mamă se va mântui. când vă va veni rândul. în vremea celor 9 luni de sarcină. către Dumnezeu. devine „întrebătorul complicat al veacului acestuia”. despre care zice Sfânta Scriptură: „Cei ce au păzit pravila sfântă sfinţi-se-vor şi cei ce-ar învăţa-o vor şti ce să răspundă“ (Înţelepciunea lui Solomon 6. poate că. oamenilor ce au venit la Iisus de copii. Lui Iisus lucrurile. În copiii veniţi dintr-o vieţuire curată a căsătoriei. Întrebaţi-vă cugetele şi vă vor spune ce este îngăduit. Nota sufletească dominantă în familie. Împărăţia lui Dumnezeu este făgăduită copiilor. Îndreaptă purtările tale. O natură bună (îmbunătăţită) îşi simplifică de la sine principiile şi marginile. când Iisus este interzis? 152. Copiii îndrăciţi vin din următoarele pricini: 1. cu care n-ai vrea să te supere. vorbeşte cu Dumnezeu despre ei. numai copiii o au. Toţi copiii care rezultă. Dacă nu poţi vorbi cu copiii despre Dumnezeu. fie cu mintea. cu deosebire din vremea aceea. Acum e vremea când să faci ce vrei din copilul tău. COPIII ÎNDRĂCIŢI. Copiii nefăcuţi strică pe cei făcuţi. 151. NECREDINCIOŞI ŞI DESFRÂNAŢI 159. întâmplările. 10). 156. fiindcă numai acum poţi şi te ascultă cu desăvârşire. De fapt. 155. dacă nu le-aţi fi făcut. fie bune. Se găsesc acestea în Sfânta Scriptură. luaţi aminte. De la toate lucrurile lumii Iisus ridică oamenii la raţiunile supranaturale ale Providenţei. îndărătnici. până şi copiii Îi prilejuiau motive de revelaţie. oamenii de tot felul. sau. dacă trăiesc alunecă în curvie. răbdând pentru un rost divin o pravilă sfântă. Iată o supărare a lui Iisus. În vremea sarcinii nu te-ai păzit de bărbat. sunt neascultători. Ei. va fi caracteristica întregii vieţi a urmaşilor. Îi vor fi şi mucenici. 150. Iată faza spirituală a vieţii de familie. de pildă. ceilalţi. fie cu amândouă. iar. printre noi. pentru că s-a întipărit pecetea curvească pe ei încă din pântecele mamei lor. răsplată de fericire pentru ostenelile tale. îi veţi vedea plângând şi veţi plânge şi voi şi aşa veţi ispăşi păcatul în care i-aţi zămislit. pot fi zădărnicite de cele dinlăuntru. oamenilor ce o primesc fără discuţie. dacă vremea le-o va cere. acum eşti cu deosebire datoare să-l păzeşti de toate relele. Duminica. omul începe viaţa cu sfinţenie. 2. 153. Vinerea. chiar împotriva acestui mediu sunt rânduiţi. fie cu trupul. În atari strădanii. mamă. nici nu v-ar fi durut. ca să nu cădeţi în astfel de greşeli. Care săvârşeşte prin tine minunea îmbinării unui pui de om cu un pui de cer. Indiferent cum este dirijată educaţia copiilor. 3. Părinţii nu au păzit postul şi nu s-au putut înfrâna de la poftele trupeşti şi aşa au călcat zilele şi timpurile neîngăduite care sunt: Miercurea. NEASCULTĂTORI. Pe copii. a cărui icoană. precumpănesc înclinările bune şi nu-i biruie împrejurările rele ale mediului. S-ar apropia de natura originară. de asemenea. apoi o pierde: devine păcătos. Supărarea că copiii nu sunt lăsaţi. când copiii sunt opriţi de a veni la Iisus. Desigur că vă doare. se naşte un copil ce va fi slăbănog. sărbătorile de peste an şi posturile întregi. Toţi părinţii. Cei care opresc copiii de la credinţă sunt osândiţi mai rău ca sinucigaşii. ce eventual l-ar găsi şi. fiţi cu mare băgare de seamă. Iată de ce vin: Iisus la nuntă şi nuntaşii la judecată. tot Dumnezeu este Tatăl sufletului şi cele ce lucrează educaţia pe dinafară.

de pe urma viciilor de tot felul şi de pe urma dezechilibrării funcţionale totale sau locale a sistemului său nervos. afară de celula nervoasă. precum şi situaţia biopsihică a părinţilor. mai bătrâni. că organismul întreg se piperniceşte. vrea să se însoare. chiar dacă se face. obsesii. fie aparte. Fireşte. nu mai învie niciodată. Aşa se ajunge pe rând la atrofierea diferitelor organe în iconomia generală a corpului şi aşa apar sterilitatea. a agerimii. dacă nu sunt scoase din lucru de perechea mai sănătoasă a celuilalt părinte. Nu au nici o vină şi nici un leac. nu mai învaţă la şcoală. ci milă. Mai sunt şi urmări ale desfrânării şi destul de grele încă din tinereţe. Această ostenire a vieţii e de fapt o ostenire a elanului. după cum urmează. dureri regionale şi gânduri de căutare în altă parte. şi la orice vârstă – cazul e acelaşi – încleştează pe om. Nu-l află părinţii. ca de silă. sporind cu vârsta. să presupunem că. ceea ce îi va pricinui nevroze. la primele anunţări ale instictului. mai tăcut. Aşa sunt construiţi genetic şi ireversibil. sporesc şi urmările viciului. şi. în felul că celulele nervoase. pricepem mecanismul după care apare în lanţul cromozomilor roiul boabelor de neghină. slăbirea minţii. Dacă n-are norocul să dea de un sfat. Cu alte cuvinte. Omorîtă o dată. mai sănătoşi. Acest dezechilibru se răsfrânge asupra sistemului nervos. Presupunem că un copilandru. De îndată ce viciul sau desfrânarea de orice fel. mîinile – cu care a greşit – îi tremură. Totuşi. Presupunem că tânărul-bătrîn vrea să fie şi el în rând cu lumea. Revenind la corespondenţă. Aceştia vor purta următoarele poveri părinteşti: o sănătate şubredă. nu-i mai place joaca. . se şi însemnase în stocul de cromozomi. celula nervoasă moare. Dar. răstălmăcirea înţelesurilor şi o continuă muncire de conştiinţă. aşa cum l-au desfrânat viciile. nu lovesc pe nimeni. şi al doilea. în răstimpuri de vreme. glandele în totalul lor rămân atrofiate. ci totalul celor distruse şi sănătatea la care se găsea în momentul când îşi chema un urmaş pe lume. l-au fleşcăit cu totul. genezele recesive şi ravagiile ce le pot face ele. ceva mai văzut. şi insul respectiv începe să fie un fleşcăit. un chip îmbătrînit. i se va nimeri ca să aibă şi urmaşi. a vioiciunii rezistente a sistemului nervos şi a celorlate ţesuturi şi umori. Vreţi dovadă la îndemâna oricui? Iat-o. Nici pe el nu-l prea atrage femeia şi nici fetele nu se simt atrase spre el. Mai trebuie ştiut şi aceasta că toate ţesuturile se refac. reprezentând situaţia lui. realizându-se armonia ce se vede. nemairefăcându-se niciodată. nu faci casă. mai sprinteni. iar dacă desfrânarea continuă. în grăuncioarele de cromatină. Nu izbuteşte. Ce e la mjloc? Viciile instinctului i-au stins vioiciunea. nu mai corespunde instinctului maternităţii femeii sale. nu mai pot secreta şi mediul endocrin. Bărbatul. De milă. prin urmare. Dar căsătoria. nu mai aprinde dragoste. iar de scapă cu zile vor fi nişte chinuiţi ai soartei şi slabi de minte. cearcănele vinete pe lîngă ochi îl dau de gol – pentru cine ştie să vadă. ci trecutul bărbatului se răzbună. cu atâtea geneze recesive mai mult. şi aşa trebuie sa-şi tragă plata: rămâne fără urmaşi şi fără soţie. scoase din lucru şi cu toate urmările acestui dezechilibru umoral. Acestea toate se înscriu numaidecât în patrimoniul genetic al eredităţii.COPIII NĂSCUŢI ÎN LANŢURI 160. sau măcar de o carte. Osteneala şi scârba ei abia acum încep. adică în factorul biologic al eredităţii. Imaginaţia nu mai e vioaie. Creşterea corpului încetinită. i se întîmplă că pierde frâna nervoasă a ritmului său funcţional şi nu se va potrivi poate niciodată cu ritmul femeii sale – neostenită în astfel de vicii. parcă e bătrân. ideile fixe. vărsînd hormonii în sânge. Astfel bărbatului. mai împiedicaţi. i-au şters farmecul. dimpotrivă simt alăturea cu durerea oricui. totuşi-totuşi. Doctorii sfătuiesc: femeile sau căsătoria. deci n-au sistemul nervos şubrezit dintr-o vină ca aceea. e din ce în ce mai retras. Cum şi de ce? Iată cum şi de ce: ştim de adineaori că toate faptele insului se înseamnă în două locuri: undeva într-o contabilitate nevăzută. pe când copiii veniţi mai la bătrâneţea părinţilor sunt mai molâi. Nu e ea de vină că-l va părăsi. nevoile vieţii ostenesc nervii oricui. nu mai e agerită de hormonii ce izvorau din sectorul respectiv. Să zicem că o pereche de oameni n-au avut pacoste cu viciile tinereţii. Nu mai vorbesc de stările sufleteşti: frica. cade în viciul onaniei. degenerează. face excese. în vreme şi pe măsură ce se adaugă. sunt peste măsură de mult solicitate şi silite să furnizeze material extern şi. E reacţiunea sufletului la starea mizerabilă în care i-a ajuns casa prin patimi. serios. atunci ţesuturile glandelor masculine sau feminine. în genezele cromozomilor. sau o predispoziţie spre tot felul de boli. memoria – scoarţa cerebrală a minţii – e atinsă. Şi-a distrus părintele cu viciile lui milioane de celule nervoase? Acestea. poartă ponoasele trecutului şi mustrările viitorului. mintea se tâmpeşte şi încă repede. nemaiavând agenţi simulatori cuveniţi. Pomeneam că glandele genezice au o dublă funcţiune: una endocrină. încleştat de viciu. Iarăşi dovadă că nervii sunt într-o primejdie. formând celule genezice. Cei din tinereţe sunt mai vioi. – chestiunea rămâne mereu întrun cerc vicios. mai ageri la minte. nevrozele şi o stare generală de boală. un viciu nu va ieşi cu alt viciu. cu materialul ce li se dete. Factorul biologic al eredităţii rezumă starea oricărui moment. Proba o dau copiii. ceea ce n-ar fi păţit dacă ar fi avut o purtare mai bună. mai obosit. mai întâi funcţional. şi alta externă. care vin la intervale mai mari de vreme. Poate s-a bănuit din cele de până aici. căci mereu va rămâne nemulţumită. diferite neputinţe fără leac. fie angajaţi în procesul rodirii. Desfrânarea omoară milioane de celule nervoase.

165. sau chiar fură. a te hotărî să-L mărturiseşti pe Dumnezeu cu orice preţ şi luare în derâdere e o şi mai mare bucurie ce te poate duce până la deschiderea ochilor credinţei: să ţi se descopere Iisus. Este un factor de purificare. Oare de unde ştia femeia aceasta. Credinţa este un risc: împotriva raţiunii. Pâinea cea de toate zilele o cerem pentru astăzi. El. ba L-a chiar furat pe drum. pe firul credinţei. ci numai dacă şi-a împins ştiinţa până la toate marginile şi i-a recunoscut neputinţa. Totuşi o femeie bolnavă L-a mai zăbovit. care este creator numai în ordinea conceptelor şi nu intervine. 176. Sfinţenia este o energie. Credinţa în Dumnezeu şi mărturisirea Lui sunt ieşirea sufletului din întuneric în lumina dumnezeiască. A vedea pe Iisus e o fericire ce nu se aseamănă cu nici o bucurie pământească. Credinţa noastră ar fi incompletă şi s-ar dizolva cu uşurinţă. Ei au crezut cuvântului lui Iisus. Aceasta înseamnă că boala a încetat. o iluminare a ei. ca Dumnezeu în ordinea realului. Cât asculţi de Dumnezeu. Aici Iisus „n-a simţit puterea care a ieşit din El”. sfinţii se şi fereau de a face minuni. din cauza nostalgiei după împărăţia spirituală. Aşa suntem sfătuiţi. La temperaturile la care se alege aurul fiinţei noastre de zgura acestei fiinţe. Stăruim puţin asupra acestui furt. contemporani cu Sfântul Apostol Pavel. de marginea hainei lui Iisus. Dumnezeu nu le îngăduia asigurarea zilei de mâine: mana se strica. 170. Focul iubirii divine. Grăuntele de credinţă este. Ţintele ultime ale creştinismului nu sunt absorbite total de forma acestei trecătoare vieţi. până la sfârşitul veacurilor. 171. îndată ce organismul s-a refăcut la plinătatea lui spirituală. de fapt. într-o doctrină umanitară. împotriva vieţii. ca să nu se stingă dintre oameni siguranţa existenţei lui Dumnezeu. E o absorbire a sufletului într-un dincolo al lumii acesteia. a doua creaţie a omului. 173. Asta e ceea ce posedă credinciosul printr-o cale mult prescurtată. de a voi şi de a gândi. în firea noastră apare modul divin de a fi. să trăim prin credinţă. 163. adusă de două delegaţii şi e pur spirituală. 175. Când conducea pe israeliteni în pustie. câteodată şi împotriva normalului. dintr-o religie revelată. Sluga sutaşului este un caz de tămăduire de la distanţă. păcătoşenia – o degradare. De aceea crinii au ajuns până la strălucirile lumii divine. Creştinismul e a doua creaţie a lumii. Iisus doreşte de la toţi credincioşii lumii o linişte de adâncime: liniştea credinţei în Dumnezeu. împotriva limitelor omeneşti. Credinciosul în Dumnezeu depăşeşte limitele omului. CREŞTINISMUL 174. ieşirea în lumina veacului viitor. având mai întâi grijă de mântuire şi pe al doilea plan grija vieţii. Dărâmarea se opreşte îndată ce organismul împrumută. viaţa noastră biologică şi psihologică se străbate tot mai tare de adevăr şi de lumina cunoştinţei. se va tămădui? O ştia din credinţă şi femeia nu s-a înşelat. în modul divin al existenţei.CREDINŢA 161. Sfântul Apostol Pavel frânează exagerarea accentului transcendent. totuşi. de aceea mergea la ei cu durerea iubirii. 164. Pământean fiind. grăuntele de comuniune în care suntem cu Dumnezeu. 169. că atingânduse. Deşi puterea de tămăduire era de natură spirituală. Credinţa are revelaţia cu care omul credinţei nu se tocmeşte. iar aceasta se întâmplă din când în când şi din neam în neam. dacă n-am considera şi realitatea personală a demonului. Iisus răspunde odată ucenicilor Săi care-I „cereau mai multă credinţă”. De aceea. Dumnezeu ne însoţeşte mereu şi. cunoştinţa pe care savantul n-o poate prinde prin ştiinţă. Iisus era chemat de durerea unui tată. ci trec dincolo de moarte. Dar nicidecum o anulare ci dimpotrivă. a îngerilor căzuţi. 177. chiar nevrând. nu voiau să mai . în cazul cel mai bun. Una reface organismul. Sfinţii pustnici au trăit numai în condiţia credinţei. fără nimic supranatural şi personal. Care e cu noi în toate zilele. Religia se întemeiază pe grăuntele de credinţă. 162. sau. 172. o creaţie din nou a firii. Unii creştini. a vrut să dea pe faţă credinţa femeii şi sigur că a privit cu dragoste acest furt original. Aceasta ar da să se înţeleagă că în jurul unui om liniştit (din cauza rădăcinilor lui în cer) se face linişte pe pământ. alta dărâmă. Fiul lui Dumnezeu. de dragul Adevărului. chiar pe furiş. unic în viaţa lui Iisus. Credinţa e un risc al raţiunii. Grija zilei de mâine este o grijă presantă. bolnava a furat-o printr-o atingere materială. 168. Iisus însă. pe măsură ce-L cunoaştem. Acesta-i paradoxul. deşi doar în multe cazuri era doar dovada iubirii de oameni şi alinarea suferinţei omeneşti. acea energie rară a sfinţeniei. ca să întoarcă la viaţă o copilă de 12 ani. Creştinismul reînvie în raport invers proporţional cu încercările de a-l stinge. prin credinţă. atât ascultă şi Dumnezeu de tine. 166. între potrivnici se aprinde şi se menţine. care uneori dezorganizează normalul social. Creştinismul nostru ar fi în mare parte de neînţeles. le-a spus cam aşa: să înceapă din a crede că au credinţă şi vor sfârşi prin a avea de fapt. într-un raţionalism protestant. 167. Iisus iubea copiii.

la intervale neregulate şi-au început a se nedumeri înaintea omului: Ce-i cu tine. pe rând. L-a înzestrat Dumnezeu pe om cu atâtea daruri minunate. 181. Biserica. nu aducem roadele acestui creştinism: oameni după chipul lui Iisus. Dacă creştinismul nostru nu e strădania aceasta. Deci. viaţă din viaţă. De asemenea a pus capăt pentru totdeauna alarmismului omului şi oricărei fantezii aprinse spre apocaliptic. CUNOŞTINŢELE 184. pierzându-şi treptat liniştea şi neştiind capcana. trebuie să fii mai presus de cuvintele oamenilor: să nu te atingă nici lauda. creştinii. Taina pocăinţei este o judecată milostivă. abia a putut limpezi mintea zăpăcită sistematic de minciună. azi abia se mai zăreşte ca o stea. Cine zice fratelui său „nebunule” se pedepseşte cu matca focului. tot aşa trebuie să urmărim o armonie şi între cunoştinţele din cât mai multe domenii. „Zece porunci are înţelepciunea: de 10 ori să taci şi o dată să vorbeşti şi atunci puţin”. ca nişte copii ai lui. 4). Este cunoscută experienţa mai multor inşi care au organizat odată următorul complot psihologic: şi-au ales victima şi s-au prezentat. capabile să facă treaba la care au fost trimise. mereu divin. Adevărul. Toate celelalte înţelegeri ale lumii s-au învechit şi s-au stins. Precum urmărim o armonie între facultăţile sufleteşti. nici ocara din ele. Cunoştinţa mântuirii (1 Timotei 2. Aici. Cuvântul „nebun” este un cuvânt interzis. ca să-l îndrepte şi să-l ajute spre împărăţia . Şi aşa şi ceilalţi. Şi biata victimă. 186. Iată de ce creştinismul are ca bază dogma hristologică a naturii teandrice a Fiului şi dogma Trinitară. de unde odată lumina ca soarele între noroade. cu toate consecinţele lor. descalificându-le din cinstea unei minţi sănătoase. Cuvintele interzise orientează greşit sau dezorientează.lucreze şi nu voiau să mai aibă copii. pe cel care le-a creat ele-l însoţesc până la judecata de apoi. vreme de 2000 de ani. aşa după cum a rânduit Dumnezeu o instituţie. sau nevrând să ostenească mai sus. 6) şi în umbra morţii. care naşte fii lui Dumnezeu. parcă te-ai schimbat cumva! Şi s-au dus. ce opreşte aceasta nu mai ajunge la cealaltă. este stilul de viaţă a lui Iisus. până când ultimul i-a propus să se ducă la un spital de boli nervoase şi să-şi repare deranjurile la minte. Să băgăm de seamă ca nu cumva creştinismul să se ia de la noi. Misterul creştinismului este misterul unităţii în dualitate găsindu-şi soluţia în Unitate-Trinitate. Cuvintele sunt fiinţe vii. Următorul îl găseşte cu totul curios la minte. Pe simplul motiv că noi. Scurtarea vieţii a venit neamului omenesc ca o plată pentru căderea în desfrânare. tocmai cu acest scop. al treilea îi spune marea sa uimire. Creştinismul nu e numai o afacere de Dumineca. cu orice preţ. ci o strădanie de toate zilele. reaprinsă între oameni. căci gloatele şed în întunerec (Matei 4. Mărturisirea lor cu pocăinţă mai poate schimba situaţia. el rămîne o simplă formalitate şi ne putem trezi fără ea. ca el să renunţe la ele şi să se coboare satisfăcut la singur rolul de mascul şi femelă? Asta-i toată aspiraţia lui? Neînvăţat la un ideal mai înalt. Altă dată. Singur creştinismul este mereu nou. Drept aceea. 183. apostolul ridică la rangul de imperativ şi naşterea copiilor la condiţia de mântuire a femeii căsătorite. Cunoştinţa mântuirii trebuie. 179. a ajuns la nebuni. De ce? Fiindcă şi numai simpla alunecare a acestui cuvânt în obrazul unui om este în stare să-i desfigureze fizionomia minţii. Creştinismul este o concepţie de viaţă. CUNOŞTINŢA MÂNTUIRII 182. de a ajunge stilul de viaţă şi concepţie pe care ni le-a dat Iisus. Nici că se poate mai drept. 180. Şi fiindcă sunt fiinţe vii. că-l găseşte aşa de schimbat şi nu îndeajuns normal. 178. precum şi o sinteză a acestora cu viaţa. DESFRÂNAREA 187. A trebuit să vină apoi toţi ca să-şi descopere complotul şi cu mare greutate i-a revenit omului mintea la loc. CUVINTE INTERZISE 185. toată viaţa. concepţie pe care nu a zdruncinat-o nimic din cele ce s-au petrecut împotriva creştinismului.

Ei nu mai au îndrăzneala să o măture afară din taina căsătoriei creştine. împinsă de strigarea conştiiinţei. O mare parte din oameni cad în deznădejde în privinţa mântuirii lor. căci îmbolnăvesc mintea prin asociaţii de idei. diavolul umblă să-l dea legat la un chinuitor mai greu: duhul deznădejdii. chipul bun e. Dumnezeu ar fi un fricos. Solomon. vom cunoaşte ţinta spre care trebuie să tindem şi ne vom înţelege rostul pe pământ. ca unul ce avea s-o păţească. dacă le răbdăm de bunăvoie. Dumnezeu nu pedepseşte toată răutatea tuturor. ci un mijloc de înţelepţire. dacă repede ar pedepsi tot răul. precum că sufletul a îndrăznit una ca aceasta. copiii. altora. ne ajută Dumnezeu. Deci nu fără rost atragem luarea-aminte că neghinele vrăjmaşului vor sălbătăci oile împotriva păstorilor… 189. Câte unii mai scapă. prin care ne curăţim de petele faptelor rele. Chiar dacă ar face aşa. ca o lege milostivă. . când vin asupra noastră strâmtorările. iar spiţa lor blestemată” (Înţelepciune 3. Iar fiindcă dreptatea lui Dumnezeu mereu ţine cumpănă între faptă şi răsplată. ce ai zis ţi se va zice. atunci şi oamenii ar face binele de frică. păcatul. DREPTATEA LUI DUMNEZEU 195. 25). Păcatul desfrâului şi a toată fărădelegea întârzie sau face cu neputinţă arătarea şi desăvârşirea vieţii lui Hristos în noi. aici. în întindere şi în adâncime. micit la o măsură omenească sau cel mult îngerească. alţii o duc aşa. vine cu asuprire mare. cu aceeaşi datorie ca Pavel. Atunci se află sufletul între viaţă şi moarte. Iar ca pedeapsă. 10-12). nemaiputând suferi. Preoţii vremurilor noastre. – cum fac oamenii. mântuirea ar fi de silă. li se întunecă mintea şi fac şi păcatul cel mai de pe urmă: omorârea de sine. Păstrarea capacităţii de încadrare în disciplină a unui suflet face dovada armoniei şi valorii sale. putem vorbi chiar de legea dreptăţii. care pustieşte prin patimi. Ispăşirea nu-i o pedeapsă de la Dumnezeu. DREAPTA SOCOTEALĂ 194. a venit vrăjmaşul şi a semănat neghină printre grâu şi s-a dus” (Matei 13.. precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor. Şi în sfârşit. dând în nebunie. când află că mintea. li se rătăceşte mintea cu totul. ci o lasă să-şi facă de cap. şi numaidecât. pentru că El are o rânduială şi-ţi cere s-o urmezi. o îndreptare mai aspră. 191. nu ne ajută Dumnezeu. şi-I nesocoteşti Biserica.. Ce ai făcut ţi se va face. iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei. De Dumnezeu nu scapi pe simplul motiv că nu-L asculţi sau Îi tăgăduieşti existenţa. ce încarci pe altul ai să duci şi tu. adunându-şi cele mai de pe urmă puteri. DEZNĂDEJDEA 190. iar de nu vrem să primim cele ce vin peste noi. 192. Acesta este un semn de primejdie. şi ne-ar da să înţelegem că se teme de rău şi-şi apără stăpânirea. nu mai urmăresc desfrânarea ca pe un păcat care dărâmă alcătuirea omenească. dovedind sufletului că n-are chip de scăpare. sigur că se află în disonanţă şi în dezechilibru cu Dumnezeu. 196. diavolul nu sunt subiecte sănătoase de gândire. Căci scrie: „Dormind oamenii. Când dreptatea lui Dumnezeu se întoarce asupra noastră a sosit vremea de plată sau ispăşirea. În vremea ispăşirii. şi-i lasă pe oameni neînfricaţi de pedeapsa năprasnică. Legea nestrămutată a dreptăţii lui Dumnezeu aduce peste capul tău ce ai adus şi tu peste capul aproapelui tău. de aceea se ajunge la sărăcirea roadelor ei. cum se tânguia Iezechiil (Iezechiil 7. dimpotrivă. oamenii orbecăie în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat. Pocăinţa trebuie să fie o înseninare din ce în ce mai mare a sufletului şi a sănătăţii întregi. deşi El ar fi vrut. Aşa e de grea robia duhului acesta. Apoi. 26). Aşa se întâmplă că: „lipsind preotului cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul”. a întrevăzut acestea: „Cei nelegiuiţi pedepsiţi vor fi. Răul. Dreapta socoteală-i mai mare ca postul. Femeile lor sunt fără minte şi copiii lor stricaţi. Ci tocmai pe faptul că îngăduie răilor să-şi facă de cap. neumblând cu ocolirea. nădejdea. de durere. dă lupta deznădejdii. încât sufletul. aici. DISCIPLINA 193. vrea să facă răscoală împotriva robiei sale. iar alţii. care s-au întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni. 188. un neputincios. Deznădejdea e un chip greşit de meditaţie asupra relelor făcute. şi numaidecât. mai mult morţi decât vii. Că numai de se va arăta viaţa lui Hristos în noi. din amândouă părţile. Vrăjmaşul. că nu le înţelegem. nimicul.spiritului.

– atotputernicie asupra căreia. dacă duhovnicul n-ar avea meşteşugul. spre pedeapsă sigură în ziua judecăţii. doar va simţi să vină de bună voie. oricând ar putea scoate pe ucenicul Domnului din calea mântuirii şi să-l rătăcească. 200. prin răbdarea multor neştiuţi de oameni. Între cei trimişi de Dumnezeu. în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu. dă de dreptatea Lui. în fiecare. stăm liniştiţi şi noi. 205. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu. tot ce nu e din povăţuire orânduită şi sub ocrotirea smereniei duce la înşelare şi la mai mare rătăcire. sfărâmă mereu porţile iadului. când li se deschide ochiul vederii şi urechile auzirii celor de dincolo. ca să împrăştie şi mereu să strice lucrăturile potrivnicului. 203. nu poate fi dezgropat fără cunoştinţa şi luarea-aminte a unui duhovnic iscusit. de unde vin peste oameni toate cele văzute. 206. 209. Râvna fără întrebare şi părerea sar măsura. şi că biruieşte binele asupra răutăţii. despre care nu ne mai tocmim. Fiecare e înzestrat şi trimis să împlinească un rost al lui Dumnezeu între oameni. primind palmele şi scuipările răului. Prin aceasta şi tu eşt fiu al lui Dumnezeu. cea la măsura fiecărui ins. la vreme de mare însemnătate pentru ei. 197. Iar dacă. şi să nu se piardă dintre oameni cunoştinţa răsplătirii după fapte. Dar aceştia. De aceea-s rânduiţi duhovnicii să cumpănească duhurile ce străbat mintea. Când cineva. el va întoarce sau va atrage voia omului la voia lui Dumnezeu. îi întinde ispită puternică. cade din dragostea Tatălui său. cu puterea Bisericii văzute şi nevăzute. care le va feri inima şi mintea de bucurie străină şi care îi va ocroti cu dulama smereniei. sunt şi oameni ce au darul să vadă dincolo de zare. Nici omorâţi nu pot fi. 202.ne dovedeşte atotputernicia Sa. „Cine nu se leapădă de sine. vicleniile potrivnicului nevăzut. şi încotro îi înclină cumpăna. „inoculat”. Dezvelirea şi înţelegerea acestui rost sau destin ascuns în noi. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei. războindu-ne prin lucrurile sau oamenii văzuţi. Toată slujba lămuririi ucenicului în ale duhului. cunoştinţa şi puterea ca să ajute omului în încercări. dacă însă nu bagă în seamă. 199. fie binele. 23). Deci. . deoarece în cele duhovniceşti. în care sunt ascunse toate comorile cunoştinţei şi ale înţelepciunii (Coloseni 2. DUMNEZEU 210. să audă graiul şi cuvintele mai presus de fire. totuşi. veşnic liniştită asupra răului. Duhovnicul va întoarce şi mintea noastră de la atâta umblare pustie în afară şi o va face scaun al lui HristosDumnezeu. în structura ta spirituală. căci fără darul acestuia e cu neputinţă izbăvirea de necazuri şi mântuirea. Mulţimea ispitelor. Cine nu poate să întrebe şi nu se poate pleca sfatului unui părinte duhovnicesc. nu poate să vie după Mine. 204. 207. decât înseşi patimile. e ceea ce numim desăvârşirea. îl va readuce la cale cu sila. Cu aceea că nu pedepseşte răutatea numaidecât. unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate întâmpla. Îi dă şi timp. o face ca să mai pună frâu răutăţii între oameni. dăruite lor după măsura credinţei. (…) Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. ori că nu răsplăteşte. Arătarea şi împlinirea în firea noastră a tuturor darurilor naşterii noastre de sus. Lui i s-a dat meşteşugul. Care ne întăreşte cu liniştea Sa. uneori pedepseşte năprasnic vreo fărădelege. nu găseşte pe Iisus. DUHOVNICUL 198. atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu. Apoi. absolut superior condiţiei tale pământeşti. latent. Toţi nevoitorii trebuie să-şi găsească duhovnic. sau nici măcar nu-l caută.” (Luca 9. ca pe nişte mărturii ale neputinţei aceluia. să se desăvârşească şi ea. fie răul. ştiinţa şi puterea de la Dumnezeu. după atotştiinţa de mai înainte (Romani 8. Duhovnicul sau stareţul ajută şi dezvăluie toate intenţiile lui Dumnezeu din fiii Săi. Pe Dumnezeu Îl ai sădit. Pricepem prin urmare că ucenicul sau credinciosul e dator cu ascultarea din dragoste către duhovnicul său. ori că răsplăteşte. din Duhul Sfânt. Soţul preot poate fi şi duhovnicul soţiei. ce vor avea s-o aibă. 201. şi mai ales să nu scadă în credinţă începătorii. cu faptele sale păcătoase. să nu întârzie a căuta povăţuirea unui duhovnic. pentru că într-înşii prezenţa divină e forţă care face deşartă orice zvârcolire a răului asupra lor. prin virtutea credinţei. Prin acea prietenie a duhovnicului cu Dumnezeu. să cunoască măsurile fiecărui ins. 208. făcându-l să vrea şi el ce vrea Dumnezeu. după felul şi trebuinţa bolii sale. un lucru e sigur: că vine o răsplată sigură şi veşnică. 3). 29) a lui Dumnezeu. ca pe un rob. îi ia şi timpul şi cade fără de veste urmărit de dreptate. n-o poate face decât duhovnicul. care. să vrea şi el leacul ce i-l îmbie Dumnezeu. în ale celor nevăzute legi.

urechile. pentru cei ce-L caută. 213. deşi e fără minte. totuşi nu poate trece la faptă. Dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt pentru Dumnezeu. nările şi gura sunt zone erogene. Funcţiunile genezice se deşteaptă încă din vremea copilăriei. iau la ţintă capitala sistemului nervos. 231. când mintea nu ştie să înfrâneze unele ca acelea. Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu. nu pe vreo cale a lor aparte. ENDOCRINOLOGIE. 223. deodată se şi reped în poarta forului de judecată. la cel dintâi motiv semnalat de ochi. Grija omului de Dumnezeu simplifică grija omului de om. 228. El e Singurul a Cărui concepţie face din haos. 222. 212. dar la Dumnezeu ca „sfârşit” al lumii. 225. Toate împreună au rost şi influenţă cu deosebire asupra sistemului nervos şi a capitalei sale. (Ce bine! Şi ce rău. Cred că cea mai deformată fiinţă în capul oamenilor este Dumnzeu. Mai au pe urmă rostul să stimuleze funcţiunea celorlalte glande. creierul. mai urmează şi partea din partea noastră. atât ascultă şi Dumnezeu de tine. 229. atotputernic şi tare departe. 226. plăteşte fapta.211. că hormonii. Deciziile acestea sau fuga de ele hotărăsc veşnicia noastră. şi pe acela de a da o configuraţie specifică. Acelea le face El. gloanţele instinctului. ŞI PSIHOLOGIE NEUROLOGIE 230. când însăşi stăpânirea minţii e coruptă şi cenzura cumpărată!) Apoi. anunţând ocazia şi poruncile instinctului. Despre Dumnezeu nimenea nu poate grăi cu competenţă absolută decât numai El Însuşi. Dumnezeu este pretutindeni. Este neînchipuit de mare nepotrivire între ce cer oamenii lui/de la Dumnezeu şi între ce cere Dumnezeu oamenilor. mila şi ajutorul. Dreptatea lui Dumnezeu. Singura concepţie fără greşeală şi izbăvită de relativitate o are numai Dumnezeu – Absolutul –. Cât asculţi de Dumnezeu. viaţa noastră biologică şi psihologică se străbate tot mai tare de adevăr şi de lumina cunoştinţei. 215. 219. Căci duh dumnezeiesc este dragostea care a făcut sfinţi. pe lângă alte rosturi. 220. plin de iubire şi apropiat oamenilor. printre alte zone ale corpului. fie ca bărbat. Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui pe noi înşine. Dumnezeu a făcut totul din partea Sa. Dumnezeu ne poartă de grijă în toate amănuntele vieţii. Dumnezeu primeşte şi îmbrăţişază. când străluceşte slava Sa pe chipul fiilor Săi. apără şi întăreşte un asemenea dar. Pe când dreptul cunoaşte un Dumnezeu personal. 219. ochii. Dumnezeu nu ne cere minuni. 227. deşi cu milă. Un duh nou se sălăşluieşte întru noi din clipa aceasta. Dumnezeu ne însoţeşte mereu şi. pe viaţă. cosmos. fără învoirea minţii şi fără încuviinţarea câtorva cenzuri. Glandele care izvorăsc hormonii şi se află în sectorul cel mai de jos al corpului au. 216. creierul. 218. corpului întreg. asupra neputinţei şi căpătăm curaj în nevoinţe. păcătosul simte un Dumnezeu aspru. 221. Tot atâtea porţi de cremene şi iască în care mediul din afară loveşte cu amnarul în mediul dinlăuntru şi-l aprinde cu scânteile poftelor spre văpaia faptelor. Instinctul. foarte energică şi netă. fie ca femeie. 224. ascuns. ale căror hormoni încă au misiunea să agerească şi să activeze alte funcţiuni. pe măsură ce-L cunoaştem. Abia cu această dăruire a dragostei prindem putere asupra greutăţii. Lumea întreagă condusă după legi împotriva lui Dumnezeu tot la Dumnezeu ajunge. ci. dar acum a prins el inima noastră în razele lui. cu toată puterea. începutul şi finalitatea lumii. sfinţii. Îl avem noi mai de demult. De ce oare e rânduiala de-a-ndoaselea? . aflându-se în orice moment în toată structura sângelui. De altfel. Mărturisirea lui Dumnezeu cu preţul vieţii este preţul învierii oamenilor întru sfinţi. Dumnezeu se revelează smereniei. ameninţător. 214.

Atunci suntem născuţi a doua oară din apă şi din Duh – Botezul (. mai pe larg: Prin ce împrejurare. Şi vin împrejurări neprevăzute. fireşte că răspunderea căderilor nu rămâne numai în seama copiilor sau a lui Dumnezeu.Dacă socotim datoria părinţilor de a-şi supraveghea şi de a-şi preveni copiii la vreme. ca intenţie a lui Dumnezeu. aceste granule infinitezimale degenerative şi cu urmări dezastruoase. genezele recesive apar în ascendeţi în chip independent. care-l scot clinic dintre oameni. „Eu. 5). la nebunie. 235. Chiar numai factorul eredităţii. 240. 234. 233. spontane. Nu e nici o mirare: Iisus avea conducerea spirituală şi înainte de venirea Sa în trup omenesc. la sinucidere. Forma. prin ce accident. de unde nu erau. toate mişcările lui se înseamnă undeva. învăţându-l pe Ieremia. deci după fire. Ereditatea. depăşeşte limitele ştiinţei pozitive. De faptul că suntem oarecumva anteriori faţă de forma noastră pământească. altfel creşterea sănătoasă a organismului şi a sistemului nervos ar fi profund alterată.. 239.. să se dezvolte şi să se agerească întreg organismul şi cu deosebire sistemul nervos. acum 3500 ani pe muntele Sinai. nu poate da răspunsul la întrebarea: Cum au apărut în ascendenţi genezele defective. fie că ar lipsi hormonii. poate ajunge la crize. asistent. care. 241. Atenţie! Suntem invitaţi de o nevăzută orânduire a lucrurilor să facem apel. astea dau tonul în materie de ereditate. În această creaţie conlucră cu părinţii pământeşti. menajându-le libertatea.. În realitate împrejurările. Aceste împrejurări pot declanşa adevărate crize ale raţiunii sau ale conştiinţei.. să aducem în sfera luminoasă a cunoştinţei şi resorturile latente ale fiinţei noatre. într-o nevăzută carte şi se înseamnă şi în sămânţa sa şi cu aceasta îşi trage urmaşii sub povara isprăvilor sale. ca să fie cunoscut îndeajuns. Dumnezeu e cu atât mai mare. dată în nucleu lui Moise de Mântuitorul Însuşi prin revelaţie. prin Botez. fie că ar lipsi înfrânarea. la dezechilibru. Atunci ni se „inoculează” creştinismul. Toate faptele omului. dincolo de biologie şi probabilitate. la îndrăcire: pradă a unui duh rău sau a unor puteri rele. Nerezolvate la timp în lumina unei raţiuni supreme a existenţei. 243. ca.. Înainte de a exista ca persoane pământeşti.. dar prevenindu-i că. student. Care pedepseşte vina părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam – pentru cei ce Mă urăsc. aşa trebuie să fie: încă din copilărie să izvorască această energie interzisă. În privinţă neurologică şi endocrină. întrucât cine poate să cunoască mai bine omul. Stăruim asupra faptului ca Iisus e creatorul omului şi ca gen aparte şi ca persoană îndeosebi până la sfârşitul vremii. Copiii se reazimă pe mintea părinţilor. cei în cauză. dar acţiunea lor trebuie întovărăşită de înfrânare. 237. în cazul când Îi calcă legile. sau după care legi? Sau. calcă viaţa propriilor lor copii. Ştiinţa. Problema eredităţii mai are un capăt. . depăşesc prin frumuseţe şi putere tot ce agonisisem până aici şi prin frumuseţea şi puterea lor intrinsecă. despre aceste noutăţi gingaşe. care trezesc străfunduri. Deci hormonii se dovedesc izvorând cu rost. sau la o blazare care nu mai deosebeşte binele de rău. Dumnezeu ne spune. Intrăm în creştinism de mici. sub acţiunea ei. Dacă va fi fost creaţia aşa. 238. pentru o eventuală progenitură? Ca să răspund pe scurt. apar în cromozomi. oricât de curioase ar fi – şi poate cu atât mai mult –. tânăr. că iniţia pe Moise în tainele eredităţii nu este nici o mirare. conştienţi şi de cealaltă dimensiune a existenţei. existăm ca gând. al cărei umil suport bilogic putem fi şi noi. atât organic cât şi funcţional. când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ: „Înainte de a te urzi în pântece. Dacă omul călătoreşte neatent cu tranzitul său. EREDITATEA 232. . să ne redea liştea şi echilibrul pe care raţiunea noastră omenească – oricât ar fi de antrenată cu ştiinţa sau filosofia – nu le-ar putea restabili. Şi Mă milostivesc până la al miilea neam. Domnul Dumnezeul tău. până la formele prezente şi viitoare. nu după legile probabilităţii. Pe urmă. pot duce la dezechilibru. pruncul se face copil. nu sunt decât excitanţii din afară care declanşează mecanismul nostru metafizic: creşterea noastră spirituală – devenim practic şi real.. 9-10). decât Cel ce l-a făcut şi i-a dat legile vieţii? Cuvântul acesta rămâne adevărat chiar dacă Dumnezeu ar fi făcut numai prima celulă vie şi în ea ar fi comprimat toate posibilităţile ulterioare de dezvoltare. încă nebănuite de noi. sunt Dumnezeu râvnitor. te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc printre popoare” (Ieremia 1. independentă şi anterioară procesului eredităţii. tare de mici. sau fac apel la străfunduri cu care încă nu făcusem cunoştinţă. ceea ce tot un dezastru sufletesc este.) Şi trec anii. ritmul şi durata. ci după legile care atârnă peste fărădelegi. ci părinţii au să dea seama. actualizate.. către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele (Deuteronom 5. 242. neavând termenul. După textul Scripturii e clar că toată recesivitatea apare în părinţi de pe urma vreunui păcat. 236. mediul şi destinul sunt factorii de căpetenie care configurează diferenţialele persoanei omeneşti. Iată Genetica modernă.

pentru fericite excepţii. ci ca o reacţie a cromatinei faţă de un diferenţial al mediului. trăind învăţătura creştină în toate fibrele fiinţei. pătimaşă. amplificate de puterea şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Energia de creştere şi orânduire a configuraţiei nu apare în mod automat în cromatină. 249. EREDITATEA ŞI MEDIUL 251. nesuferind contrastul. iau în spate poveri părinteşti. au influenţă nebănuit de mare asupra eventualelor noastre infirmităţi. ş. Puterile credinţei. neghina recesivă şi. Desigur că şi ideea aceasta nu poate fi împinsă până la absurd. pe care le închide sistemul genetic. şi astfel s-o înlăture. ci limite mai mult sau mai puţin fixe.) 245.536. şi de toate configuraţiile mediilor viitoare. dar real: structura genezelor atârnă de mediul – de toate mediile – în care s-au configurat. Pe urmă. 247. pe lângă acestea. despovărarea de sub o moştenire mizerabilă? Da. El formează destinul nostru în aşa fel încât o aşezare specifică în infinitul mic să aibă urmări imense în configuraţia şi în faptele noastre viitoare. în vremea străduinţei celui în cauză. mult mai uşor. purificându-şi trupul de patimi. Din acestea foarte multe. Toate acestea le face contabilitatea absolută a lui Dumnezeu. ci un rezultat al interferenţei dintre aceste virtualităţi şi mediu. 253. şi încă bine definite. Dar. decât a scoate denaturarea introdusă în fire.d. să-şi dobândească iertarea. care-i spetesc şi-i încovoaie spre pământ. din tot parcursul creşterii. ci limite mai mult sau mai puţin fixe. dintr-un ou de muscă nu poţi ajunge la un pui de găină. sau iertându-l de ele. multe din patimile trupului se fac şi însuşiri ale sufletului. 248. Acţiunea mediului nu e fără frâu. Când mediul interior sau exterior e favorabil genezelor recesive. dacă nu El are de adus în viaţa pământească. necurată şi pironită. şi nicidecum hazardul. De multe ori haosul îl anunţă prima celulă a mediului: familia necreşină. să facă să revină mulţime de geneze recesive în geneze dominante. care cuprind jumătate din numărul cromozomilor. Dincoace. 250.244. ceea ce lui Dumnezeu Îi este foarte cu putinţă. chiar foarte multe. în infinitul mic. din care nu putem ieşi. ce calităţi sau defecte să fie expulzate prin cele două globule polare. are margini. . slăbiţi de osteneala vieţii şi de mediul înconjurător. E cu putinţă. EXTREMELE 254. Sfinţii însă. cu preţul şi cu osteneala unei vieţi curate. ceea ce face cu putinţă lui Dumnezeu să scoată afară. în fluviul timpului. sau cu trei ochi. ajungându-l cu răutăţile lui din urmă şi întorcându-i-le în braţe. dacă s-a silit. în cadrul cărora mediul ne fixează poziţia. 252. energia lor latentă nu întârzie să răbufnească prin subconştient asupra conştiinţei. atâtea feţe omeneşti. De aceea unii.m. nu se reduc niciodată numai la una singură. totuşi destul de elastice ca să ne permită – zic specialiştii – ca printr-un mediu dirijat să obţinem o muscă numai cu un ochi. încât numărul lor să împlineacă toate posibilităţile de configuraţie câte le oferă structura noastră genetică? (Numărul combinărilor ce se pot face cu cele 24 de perechi de cromozomi. 246. Adică şi prea mare iubire de Dumnezeu – înainte de vreme – poate fi pricină de cădere: o iubire oarecum pământească. Dumnezeu pe toţi îi trimite înzestraţi şi în stare să fie drepţi. El înclină să fie una sau alta din configuraţiile probabile pentru noi şi sigure pentru Dumnezeu. Iisus Hristos decide. A denatura firea e uşor. rezolvă situaţia greşit: nu se mai roagă. Surprindem la mijloc şi un mic cerc vicios. Cu alte cuvinte. Ereditatea nu fixează poziţii fatale. neliniştită. s-o întunece. Tot într-o situaţie de contrast e şi trupul ce se roagă. prin lupta cu sine însuşi. Viaţa şi organismul nu sunt o simplă actualizare a virtualităţilor native date în sistemul genezelor. prin mecanismul eredităţii. Ieşirea din înghesuirea aceasta nu e cu putinţă decât trăind prezenţa nevăzută a lui Hristos în noi. greu se vor decide să reprezinte cauza lui Dumnezeu. se ridică la astronomica cifră de 282. Au zis Părinţii că întotdeauna extremele sunt ale diavolului. încît trupul lor prezenta multe din caracterele sufletului.a.481 de posibilităţi. e cu putinţă. Ereditatea nu fixează poziţii fatale. Cine ştie. după cum e vorba de o însuşire sau alta. putinţele de dezvoltare. din care nu putem ieşi. iar dezvoltarea lor în filogeneză atârnă. au izbutit să-l aducă în armonie cu ţintele superioare ale conştiinţei. ci la mai multe. în care configuraţia genezelor se dezvoltă.429. nesenină. în cadrul cărora mediul ne fixează poziţia. care creează în dependenţă cu omul şi potrivit cu faptele sale. mediul totdeauna alege una singură. după cum e vorba de o însuşire sau alta. trecând ei prin poarta naşterii pământeşti.

cunoscând binele şi răul. Ştiam şi până la El că avem o obârşie divină. o moarte anticipată. spiritual. cum creşte bobul de grâu şi cum izvorăşte apa din stânci. 262. 260. dar cu ajutorul omului. că este un singur Dumnezeu. E limpede că la mijloc a fost o neascultare. că va fi ca Dumnezeu. în care avea să crească de la chip la asemănare cu Dumnezeu. Simţirea sau dragostea i s-a întors spre trup. întovărăşea – aşa zicând – contemplarea aceasta. căci a mai rămas conştiinţa. Căci simpla gândire la bine şi chiar simpla voinţă de a face binele. dar cu venirea lui Iisus Hristos ca Om între oameni. încât cunoaşterea lui decăzută scoase vinovat pe Dumnezeu pentru pustiirea sa. ci. tendinţele rele. Iată cercul vicios pe care-l strângeau cu putere asupra firii omeneşti. nevăzut – ştiau aceasta şi dacii lui Zalmoxis de pe meleagurile noastre –. mii de ani de-a rândul. Care se răsfrângea într-însul ca soarele într-un bob de rouă. inima rănită cu iubirea de sine. ea întunecă chipul nostru cel după Dumnezeu. avea toată făptura sa întoarsă spre Dumnezeu. găsindu-i acestuia motivul „întemeiat” . Omul dintâi. Potrivnicul a dat primul război cu Adam în rai şi prin el. Mintea. Cînd un om face ceva cu intenţii bune trebuie să iasă bine. 12). crezând ispititorului. 256b. Iar când l-a strigat Dumnezeu pe nume. că suntem nemuritori cu sufletul. Asta era temelia cea străveche. ci numai L-a auzit. care s-a aprins de poftă pătimaşă. Iisus vrea ca fapta bună să izvorască natural dintr-o natură bună în chip dezinteresat. trezeşte opoziţia tendinţelor contrare. se repară structural firea omenească. Iar aceasta nu se poate realiza decât prin acţiune prelungită. care chinuieşte firea. nu ca blestem. Un om de teorie se ştie că e un om slab. Abia fapta aruncă o decizie în cumpăna acestor balansări şi care. îmbrăcându-se pe ascuns în simţirea cea după fire şi povârnind-o spre o lucrare contra firii şi contra ascultării de Dumnezeu. E primul război pierdut de om. faţă de lupul care se afla mai la deal şi îi băga mielului de vină că-i tulbură apa.FAPTELE BUNE 255. cu noi cu toţi. care a introdus-o în fire. neavând în sine poftă pătimaşă. FIREA OMENEASCĂ – CĂDEREA EI 259. Oameni suntem toţi. nu L-a mai văzut. Dar sufletul nu s-a întunecat de tot. dimpotrivă. când să-şi recunoască greşeala. Care pentru oameni. aduce definitiv câştig la cauza tendinţelor bune. 256a. ca o stea ce nu s-a stins de pe cerul Raiului şi mereu ne aduce aminte de obârşia noastră dumnezeiască şi ne îmbie o refacere. unitate şi siguranţă. Voinţa sau iuţimea în spaimă şi ruşine s-a întors şi. iar ceea ce a făcut Adam facem şi noi. dar nu e naturală. măcinat de contradicţii interne. I-a dat omului apostolia acestei misiuni: „Iată eu vă trimit pe voi ca pe nişte miei în mijlocul lupilor”. văzându-se gol. Învrăjbirea aceasta ne urmăreşte ca o lege de pedeapsă dată firii. S-a făcut Om. Domniile şi Stăpâniile întunericului. Iată condiţia sine qua non a termenului „o turmă şi un păstor”. mai ales prin repetare. Răspunsuri către Talasie. Omul nu se poate odihni în fericirea contemplaţiei până nu a biruit în sine contradicţiile. prin fapte convergente spre bine. Deci. o încovoiere a unei meniri dată omului de Dumnezeu (A se vedea şi Sfântul Maxim Mărturisitorul. care l-a făcut pe om bucăţi. 261. erau unite întreolaltă şi în aceeaşi vedere sau contemplare a lui Dumnezeu. Iar trupul. iubirea şi voinţa. cu firea toată. Răutatea e o osândă. Învrăjbrea lăuntrică: cu Dumnezeu. De atunci firea noastră se află în îndoită învrăjbire: I. numai din când în când câte unul: acela care nu-şi dezminte obârşia divină. mereu sporite prin reflexiunea care nu trece la fapte. 257. Dumnezeu fiind. deşi pământ. Învrăjbirea în afară: cu semenii. fără să se preocupe de bunătatea lor. stau laolaltă în raportul în care se afla un miel care bea apă dintr-un râu. fiecare. în istorie. Nu degeaba virtutea însemnează etimologic bărbăţie. Să le avem ca dar. Faptele grăiesc mai tare şi-s mai decisive sus. pofta şi iuţimea. s-a ascuns de Dumnezeu. 264. mintea îi era slăbită. 265. Înfrângerea lui însă o repetă întreg neamul omenesc. om însă. Pe aceasta vrea Dumnezeu să o izgonească din fire. 263. 258. 3). întrucât toţi eram în Adam (Romani 5. zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. căci s-a văzut gol. cu sine însuşi. până nu şi-a unificat şi consolidat fiinţa ca să iubească numai binele. fără trecerea deasă – şi aceea o vreme regulată – la facerea binelui. Iisus Hristos. iar Om (cu „O” mare) numai Unul. prin câştigarea deprinderilor neclintite în săvârşirea binelui. de vreme ce vederea conştiinţei sale era acum întoarsă de la Dumnezeu la sine. nu numai că e departe de a realiza această armonie. e o venetică în fire. Astfel: Mintea i-a fost amăgită de mândrie şi slavă deşartă. Firea perversă şi firea curată. sau cugetarea. II. Filocalia vol. originară. Căderea firii în ispită e totuna cu o sfărmare. 266.

nu pentru suflet! Iisus S-a conformat: „Intrând în corabie. al unei turme de 2000 de porci. tot oraşul ieşi întru întâmpinarea Lui şi văzându-L Îl rugară să Se ducă de pe hotarele lor (Matei 8. patimile cu focul. Păcatul acesta este: înfrângerea morală a sufletului de către un gând rău. Misiunea lui Iisus. al celui mai decăzut dintre oameni cu preţul. Ei s-au declarat pentru porci. Iisus o ia pe altă cale: arată cu o minune preţul unui suflet. Nimic n-a făcut Iisus la întâmplare. Şi un fost îndrăcit nu este un misionar de rând. Pe mare s-a stârnit fără veste o furtună.să-l mănânce. E ştiut că pentru a scoate un gând rău din mintea cuiva. nici ce e bine. dată şi mieilor. patimile amorţite prin înfrânare se aprind prin simpla vedere. stăpâni mintea. Păcatul. S-a înapoiat”. Îl întâmpină pe Iisus altă furtună. sfinţii în preajma cărora se îmblânzeau fiarele. ci şi mintea omului. De aceea. totuşi. cât aproape „să se teamă” şi Dumnezeu de noi. 271. asupri. 268. pacea dinlăuntrul nostru. Şi gândurile bune trebuie controlate cu o altă conştiinţă. Răi de pagubă cum erau. Neîntrebat nimic nu e bine. care se chinuia în ţinuturile gadarenilor. A pus în cumpănă un suflet. 276. . pentru paguba pe care le-a făcut-o „L-au dat pe Dumnezeu afară din hotarele lor”. fioroasa libertate de a fi între oameni un drac. sau decăderea firii. întrucât gadarenii au trebuit să mintă preţul sufletului pe care îl pierduseră ei în porci. pentru că singur nu te poţi apăra de săgeţile slavei deşarte. cu un scop bine determinat: acela de a dezlega un suflet de muncile legătorului de demoni. Iisus propovăduise în multe locuri că „sufletul este mai de preţ decât toată lumea. Cu alte cuvinte. 269. GADARENII ŞI SUFLETUL 272. Nu suntem din maimuţă. Şi a dat pierzării turma de porci a gadarenilor. 34. căci deîndată ce sunt spuse le piere puterea de a obseda. trebuie să i-o învălui de foarte multe ori cu cuvântul bun. De cealaltă parte a mării. cum zic părinţii. între preţul unui suflet în ochii lui Dumnezeu şi preţul turmei de porci în ochii gadarenilor a ieşit cu scandal. Aceasta însemnează că Iisus contează pe un miez originar necontaminat. Gândurile pătimaşe nemărturisite sau simplu spuse au însuşirea că se întăresc şi se fac funii. Controlul tuturor gândurilor e lege în călugărie. Astfel S-a suit în corabie. omul acesta avea un suflet. e descojirea firii de absurditate. 274. Firea omenească a fost asemănată cu câlţii. FUMATUL 270. şi trag mintea la învoire şi la faptă. de sălbăticie. De aceea toate gândurile trebuiesc spuse înainte de a se întări şi de a birui mintea. Fumatul slăbeşte nu numai plămânii. Cumpăna aceasta. nu încă cu toată lumea. Precum că acestea sunt aşa. deocamdată. deşi comprimat. Nu-l judeca pe cerşetor că fumează. care este păcat. GÂNDURILE 273. Iisus a certat pe cine avea de certat din spatele vântului şi valurilor apei şi s-a făcut linişte mare. pacea cu oamenii şi pacea cu toată firea. existent încă în fire. încât credinţa nu o mai vezi atât de curat. ne-a făcut să pierdem: pacea cu Dumnezeu. de caricatura existenţei: demonicul. Atâta avea de făcut: gadarenilor le-a dat un misionar. E absurditate multă şi variată lipită pe fire. şi ce-ar da omul în schimb pentru sufletul său?”. ne stau mărturie mieii lui Dumnezeu. Luca 8. dar mergem cu paşi repezi spre ea. Diavolii îi dăduseră în locul însuşirilor de om. ca s-o izbăveşti din robia gândului străin. Dacă te atingi cu focul câlţi fiind. pentru mântuirea unui suflet. Asta-i calea cea mai lungă: de la urechi la inimă. dar capabil să-şi recâştige dimensiunile şi valoarea paradisiacă: miezul capabil de Har. 267. Făcuseră dintr-un om o fiară care rupea lanţurile şi un criminal care pustiise aceea parte a gadarenilor. mai limpede. 37). într-un suflet în care dracii stârniseră viforul cel mai de pe urmă al pustiirii şi decăderii. Iată de ce şi fiarele fug de om. cu prilejul îndrăcitului din Gadara. Ei bine. Ne-am sălbăticit în toate părţile. Şi poate tocmai scandalul ce a urmat pune mai bine în cumpănă valoarea sufletului. 275.

) De aceea Sfântul Ioan Scărarul zice: „Ca numele lui Iisus Hristos. toată grija să le fie să nu se nevoiască cu gândurile. se explică de ce istoria omului e aşa de zbuciumată şi veşnicia lui e aşa de hărţuită şi muşcată de şerpii îndoielilor şi ai . 19).) De piatra aceasta trebuie să lovim pruncii vaviloneşti. A nu avea gânduri e tot aşa de cu neputinţă ca şi a crede că poţi opri vântul. ostaş al lui Hristos. Pentru voi. mai mult decât acestea. Deci. Încă din Vechiul Testament se cunoaşte războiul cel de gând. se îmbracă în piele de oaie şi bietul miel neavând mirosul oii cercat. Ferice de cel ce luptă duhovniceşte cu gândurile. dar. Toate patimile sau lucrările împotriva firii se ivesc mai întâi în minte. avem lupta cea de gând la o clipă hotărâtoare. vede lupul şi se duce la el. în partea cea mai subţire a făpturii noastre nevăzute. Iisus este Prietenul nostru. sau asupreala.” (II Cor. aceştia sunt pruncii vaviloneşti sau „puii de drac”. de aceea El e mereu viu: şi vine ca fiinţă supremă. omul cu reflexul veşniciei lui Iisus. IERTAREA 284. până ce Hristos va prinde chip în voi” (Galateni 4. 280. 281. vin şi vremuri fără furtună. Fiindcă Iisus e omul cerului şi S-a ţesut pe Sine în firea cea omenească. satană»). 285. ca un miel neştiutor. În cazul când. întorcându-se ca o armă mereu întinsă asupra vrăjmaşului. Dumnezeu consfinţeşte pentru noi decizia noastră pentru alţii. cumva. Acesta e omul cel nou. 279. ci Hristos trăieşte în mine. nălucirile lui (ideiile fixe ale lui). Prin faptul că Iisus S-a ţesut destinului omenesc şi prin faptul că omul trebuie să se decidă ce face cu Iisus. Iertând. Cerul este mintea şi pământul inima. se poate întâmpla ca fără veste să fim învăluiţi la minte din partea poftei sau a iuţimii. 5). după cum îi numeşte Sfântul Maxim Mărturisitorul. pe care zidarii vremii de atunci n-au băgat-o în seamă (Matei 22. faptic. dacă sunteţi creştini netrebnici. El Se impune tuturor oamenilor şi tuturor veacurilor. ţie ţi se şterge. făptura cea nouă. Năvala de gânduri să nu descurajeze pe începători. Iisus cere istoriei decizia existenţei Sale.277. 287. sau se va întoarce de la dânsa? Aici e lupta şi clipele sunt scumpe. Iar piatra este Hristos sau credinţa în El. „Nu mai trăiesc eu. Iisus e asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului lumii: originalul nostru. Şi mai mult: e Sfânta noastră Împărtăşanie cu desăvârşirea: foamea noastră metafizică.. iar când îşi dă seama de ea însăşi şi de cele în care se află. trăiesc durerile de mamă. Prin urmare. omul născut de sus. Dacă la asupreală a izbutit să fure mintea cu momeala şi să o facă să vorbească împreună. răsfrânt în afară de chip. Dacă întârziem să ne luptăm. Mintea însă se trezeşte c-a fost furată de gând străin şi că se află în altceva decât în ceea ce-i era dat după fire. oricât „se impun”. despre care David scrie acestea: „Fiica Babilonului (înţelegeţi: «satană. Dacă mintea nu bagă momeala în seamă. pe care o flutură el în văzul minţii. lovindu-le de Piatra unghiulară a fiinţei omeneşti Iisus. căci nici noi nu iertăm altora! IISUS – CINE ESTE IISUS? 286. oricât de „nebune” ar fi.. nu ne ierta nouă. în cer şi pe pământ nu este!”.. dornică de pustiire. temelia cetăţii sufletului. „Nu ştiţi că Hristos e în voi? Afară. cu orânduire dumnezeiască. Iisuse Hristoase. Fiul lui Dumnezeu. piatra cea din capul unghiului. noi nu iertăm. în atârnarea de noi. Gândurile celui rău. încă nu sunt înfrângeri şi păcat. Iar dacă lupul mai e şi viclean. rugăciunea noastră e întoarcere pe dos de faptele noastre şi sună cam aşa: Doamne. dacă e neînvăţată sau neprevenită despre lucrătura străină. Se va învoi mintea să meargă după momeală mai departe. (. tot de-a zburda se duce în colţii lupului flămând. 8). 42). ştergi ce ierţi. lupta trebuie dată grabnic şi după lege. 282. deci. Păcatul începe de la învoirea spre faptă şi fapta propriu-zisă. ferice de cel ce va lua şi va lovi de piatră pruncii tăi” (Psalmul 136. simplu în toată fiinţa Sa. „Gândurile”. cum spune Clement Alexandrinul: „Dumnezeu S-a făcut om. (. Iertarea noastră de la Dumnezeu e pusă. 278. Prima întâlnire între minte şi diavol e la linia momelii. singurul Care ne rămâne credincios şi nu ne părăseşte niciodată. fiii mei. şi e vie în noi. Aşa a rămas şi mai rămâne. crezând că e oaie. Ce ierţi la altul. armă mai tare. cu atât mai mult cu cât ar vrea unii să scape de El. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. vrăjmaşul stăruie cu ea. ca să o facă iubită minţii. reazemul ei în ispitele şi furtunile timpului. 13. Aceasta e a doua înaintare a războiului. dar. Iar mintea. asupra cărora încă aruncă vrăjmaşul aprinderea sa. muncind mintea. Dar istoria s-a arătat neputincioasă din primele ei zile. momelile sale. Aici vine un chip sau un gând al lumii acesteia şi stă ca o momeală. şi de cele mai multe ori viaţa întreagă a unuia sau a mulţime de inşi atârnă de lupta nevăzută a câtorva clipe. Iisus formulează o nouă ordine spirituală în om. ferice de cel ce-ţi va plăti după fapta ce ne-ai făcut tu nouă. Judecata aceasta te scoate de sub judecată. Pentru noi Iisus e Sensul vieţii şi al Istoriei. avem înaintare la unire. ca fiinţă supremă şi posibilitate nesfârşită de desăvârşire. Iisus S-a integrat naturii omeneşti. autenticitatea noastră.. de aceea. o arată mai sclipitoare. ca de la om să înveţe cum se face omul Dumnezeu”. 283. în care trebuie să se depene rugăciunea neîncetată a preasfântului nume: „Doamne.

după apariţia Sa mai presus de fire. primind orice. Deci. nu se dumirea ce să creadă despre Dânsul. acesta e Iisus: Împăratul slujitor al destinului omenesc. Îl veţi descoperi pe El şi toate cuvintele Lui în toate cărţile literaturilor. se întrebau cine-I acesta de iartă şi păcatele? Se întrebau până şi apostolii cine-I acesta că ascultă de El vînturile şi marea? Şi s-a întrebat un şir întreg de nedumeriţi. Iisus e sensul vieţii. . într-o rostire cu îngerii. ba chiar şi cei care-L blestemă nu fac altceva decât să-L mărturisească fără să vrea prezenţa Lui. crezând că omorând 14. care aflând de la magi cine-I. după dovada dumnezeirii Sale. Cu Iisus se naşte şi explicaţia omului şi explicaţia lumii. pe vârful clopotniţelor. e Sfânta noastră Împărtăşanie. Riscurile imaginaţiei sunt ocolite în duhovnicia răsăritului (nălucirile false). Iisuse Hristoase. De altfel. Dar după dovada Învierii Sale..) 288. Daţi foc Liturghierelor. unii Îl iubesc. chiar contra imaginilor. autenticitatea noastră. Oamenii sunt antrenaţi înşişi într-o patimă pentru Patima Lui. luaţi icoanele din altare şi de pe la case! Viaţa lui Iisus umple muzeele şi bibliotecile. L-au osândit şi L-au omorât pe Iisus şi aceasta s-a întâmplat permanent în istorie. Singura pomenire ortodoxă este aceea care nu pune nici un tipar pe minte. ceasloavelor şi cărţilor de rugăciune. chiar vedeniile reale le refuză. într-o propovăduire cu apostolii. Toţi aceştia L-au refuzat. într-o mărturisire cu mucenicii şi cu toţi sfinţii şi într-o afirmare cu toată creştinătatea a două milenii: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu. în acela s-a născut Iisus. smintindu-se pentru formalităţi înfrânte. nu mai putea fi fără răspuns. Se întrebau cărturarii şi fariseii. Şi se ştie că Dumnezeu nu se supără când se stă pe acest punct de vedere. din îndoiala omenească şi certitudinea dumnezeiască. pe toate drumurile. S-a întrebat Irod Tetrarhul. Distrugeţi ferestrele de biserici. pe zidurile bisericilor şi ale şcolilor. IMAGINAŢIA 289. Răsunetul tuturor romanilor. iar alţii fără destin. prin uşi încuiate. stăpâni ai lumii. pe viaţă şi pe moarte. Exemplu: „Adevăr”. Atunci se va odihni sufletul omului de neliniştea sa. Cine este Iisus pentru noi? Pe contemporanii lui Iisus îi înţelegm că le era greu să-L creadă pe Dumnezeu. Aşa se explică de ce pentru Iisus oamenii s-au iubit şi s-au urât. El este forţa interioară pe care forţa veacurilor n-au putut-o istovi. iar alţii Îl urăsc. iar alţii într-o patimă pentru iubirea Lui. poate înteţi lupta aceasta permanentă între oameni. De El a atârnat roata conştiinţei. Răspunsurile teologice sunt ştiinţa. De aici. Mântuitorul lumii”. „Duh”. Împăratul Însuşi Se va face slujitorul celor ce L-au aşteptat cu toată fiinţa. cu desăvârşire şi foamea noastră metafizică. nici sens. ca în ziua Naşterii Sale. va scăpa de Iisus. pentru noi. iar după mii de ani. a frumosului şi a rătăcirii. Numai cineva mai viu ca romanii şi care e cu adevărat un idol nemincinos al omului. care auzind toate câte făcea Iisus. care nu statorniceşte nici o imaginaţie sau imagine. Iată o făclie (cunoştinţa în parte) până vine Lumina. Iisus a reîntors sensul existenţei iarăşi în Ţara de obârşie: Împărăţia Sensului şi a explicaţiei depline. De aceea. ca-n primele zile. s-au măcelărit şi s-au ajutat. noi nu putem răspunde decât într-un glas cu Tatăl. Amintirea Lui e vie pretutindeni. Dacă cineva a ajuns la siguranţa aceasta şi poate acoperi cu viaţa. dacă întrebarea: „Cine este Iisus?” a crescut în veacuri şi cere fiecărei generaţii un răspuns decisiv. Salutul permanent al fiecărui Toma. Dar mai mult decât acestea este prietenul nostru Care sigur nu ne părăseşte niciodată.. Numele lui Iisus din rugăciunea călugărilor: „Doamne. au cunoscut extremităţile pasiunii şi ale jertfei. la căpătâiul paturilor şi al mormintelor. Unii sunt în destinul lui Iisus. a încetat o dată cu zilele lor şi cine se mai gândeşte să moară pentru faima lor postumă? În jurul multora s-a făcut mai multă gălăgie ca în jurul lui Iisus. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Cine este Iisus? – s-a întrebat Irod. încă fiind în veac. Răsăritul meditează fără imagini. Fiul lui Dumnezeu. ci din grija de a nu greşi. S-a întrebat toată necredinţa. S-a întrebat puterea lumească. L-a osândit la moarte. Şi astăzi. Originalul nostru. arătându-Se lui Pavel şi altora din veac în veac. Asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului vieţii.contrazicerilor. reazimul şi în ispite şi în furtuni.000 de prunci. (. naştere care deschide calea veşniciei. Dar întrucâtva se linişteşte sufletul omului şi până atunci: ştiindu-le acestea precis. petrecere nevăzută cu oamenii. S-a întrebat toată trufia minţii. nu din rea credinţă sau din împotrivire. numai în jurul lui Iisus îşi pun oamenii problema şi astăzi.

omul trăieşte în stare de păcat. Instinctul femeii însă e maternitatea. de uitare de Dumnezeu. ci o va osândii cu ucigaşii şi curvarii. Plăcerea. neuro-static). deşi El ar fi vrut. prin luptă metodică. iar de nu vrem să primim cele ce vin peste noi. Inspirăm atotprezenţa Sa în Prea Sfânt Numele Său şi expirăm aerul stricat al păcatelor noastre. prin puterile raţionale ale sufletului. satisfacerea şi rostul lor concret. Numai omul poate interveni cu voinţa. 15). Dumnezeu a sădit în fire câteva legi fundamentale numite instincte (. cu libertatea şi cu funcţia conştiinţei să modifice natura acestor norme fixe. Mai mult chiar: ea aprinde organismul şi-l împinge până dincolo de posibilităţile sale funcţionale. Duhul lui Dumnezeu şi expiri duhul rău din tine. capabil să aprobe sau să frâneze tot ce obligatoriu trebuie să treacă pe la acest centru de informaţie. pentru că acestea primesc aprobarea. dar refuzând rostul –. sau la lupanare. făcând-o să umble şi ea după plăcerea pătimaşă. o luptă. Deci. În cazul robiei. Prea puţini sunt bărbaţii care-şi stăpânesc instinctul iraţional. creşte când degenerează în patimi. trebuie să fie lăsată în pace. oamenii au ajuns în robia patimilor.. 9). sau dezechilibru total. Ca neamul oamenilor să dăinuiască şi peste triajul morţii. Omul. căutată intenţionat – arbitrar – dar în dauna sănătăţii. Ispăşirea nu-i o pedeapsă de la Dumnezeu. Cum însă marea majoritate a oamenilor au dereglat rostul normal al acestor forţe oarbe ale firii – urmărind exclusiv plăcerea ce-o conferă. vrea să despartă funcţia biologică a instinctului în două: vrea să separe rostul instinctului de plăcerea ce-l însoţeşte. altfel în serviciul vieţii rânduite –. alegându-şi plăcerea şi refuzându-i rostul”. Între cenzura minţii (centrul inhibitor al creierului) şi între puterea de impunere a forţei oarbe se creează o tensiune. neumblând cu ocolirea. căutând să scape de rostul firii sale. prin care ne curăţim de petele faptelor rele. din toate vieţuitoarele. . ca prilej al descărcărilor sale genezice. ce va face bărbatul? Sau îşi va perverti soţia. până ce ajunge la distrugerea sistemului nervos. putem vorbi chiar de legea dreptăţii. 293. ea provoacă frângerea oricărei cenzuri morale şi-şi duce supuşii până la doaga nebuniei. e într-o stare de necredinţă. Această modificare a funcţiei instinctelor. punând-o să-şi ucidă în pântece fiinţa fără apărare. ne ajută Dumnezeu.) INSTINCTELE 290. cu preţul pierderii libertăţii. dacă le răbdăm de bunăvoie. când devin patimi şi. şi mai puţini sunt cei ce convertesc energia prin înfrânare. 295. Inspiri Duhul Sfânt. o îndreptare mai aspră. Instinctul bărbatului vrea mereu femeia. cenzura minţii a slăbit considerabil şi patimile conduc mintea. O mare dizarmonie constă în faptul că instinctul bărbatului e în conflict cu instinctul femeii. Instinctele.a.(Exemple practice: fiindcă noi nu putem fi contemporanii lui Iisus. Căci „păcat” aceasta însemnează: înfrângerea morală a conştiinţei de către satana. Când dreptatea lui Dumnezeu se întoarce asupra noastră a sosit vremea de plată sau ispăşirea. iar de acum caută să o surpe cu totul şi lumina conştiinţei să o stingă. dar necinstind-o. reglementândul potrivit cu rostul său originar. este Iisus contemporanul nostru peste veacuri. Iar fiindcă dreptatea lui Dumnezeu mereu ţine cumpănă între faptă şi răsplată. în sens opus. ca o lege milostivă. În creier funcţionează un centru de cenzură (medical „inhibiţia”) care are la dispoziţie tot mecanismul biochimic necesar (neuro-psihic. deşi conştiinţa nu doarme. sau va practica scârba onaniei cu femeia sa (Facere 38. nu-i dau omului lupte.d. nu ne ajută Dumnezeu.m. prin patimile trupului.. cu inevitabile urmări ereditare ş. numai omul. 294. Omul reuşeşte această denaturare. săltând sensul firii la rosturi mai presus de fire. câtă vreme cineva nu iese din rânduiala lor. a dereglării altor instincte superioare. 292. păzind-o de rostul zămislirii. îi trebuie doi ani. Cum devine „patimă” un instinct sădit ca lege de existenţă a firii? Iată răspunsul unui profesor creştin de medicină: „Împlinirea oricărui instinct al firii e însoţită de o plăcere. deci. Un atare bărbat nu-şi va mântui soţia prin naşterea de fii (1 Timotei 2. poate fi făcută în două sensuri opuse: înspre dereglarea lor. În vremea ispăşirii. sau o va face criminală. neuro-endocrin. iar omul şi-a pierdut libertatea. Alţii recurg la sterilizare. ISPĂŞIREA 297. după rânduiala firii. Omul care a ajuns rob patimilor sale nu mai are mărturia conştiinţei pentru faptele sale – care a ajuns într-un fel de „adormire”. înspre convertirea sau sublimarea lor. prin virtute. cheamă repetarea din ce în ce mai deasă a actului. ci un mijloc de înţelepţire. Forţa instinctelor – forţele oarbe ale firii. cum nu se mai poate spune. 291. 8). printre care şi el de asemenea va fi (Apocalipsă 21. că nu le înţelegem. 296. când vin asupra noastră strâmtorările. căutată numai pentru ea însăşi. război chiar. Şi iarăşi.) care sunt norme fixe de viaţă. Copilului până se desprinde de mamă. ca în somn. prin nevoinţă. întrucât ele au slăbit stavila cenzurii raţiunii. neuro-motor. alţii la aventuri. când nu e păstrată în starea lor originară.

Dumnezeu. care-i smerenia deplină şi condiţia de căpetenie a rugăciunii neîncetate. Pe de altă parte. de orice fel. De obicei oamenii stârnesc cu faptele lor anumite furtuni nevăzute: acestea tot în capul lor se întorc. rânduieşte fiecăruia ispăşiri în lumea aceasta. Potrivnicul ispiteşte cu momeala plăcerii pe tot omul spre patima spre care-l prinde că are povârnire mai mare: pe cel aplecat spre trup. câlţi sau „pământ şi cenuşă” (Facere 18. încât în zilele noastre se văd mulţi călători la iad cu Scriptura în mână. Încercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem în Dumnezeu. găteşte sufletul tău spre ispite” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 2. Aceştia nu sunt împreună-lucrători cu Dumnezeu. până ajunge deprindere sau obicei. învăluită meşteşugit într-o momeală a unui lucru sensibil al lumii de aici. Momeala nefiind păcat. în măsura în care sunt iubite să şi rămână. Pe când dreptul cunoaşte un Dumnezeu personal. totuşi n-am scăpat de războiul momelilor. ce anume iubeşte: ostenelile din pricina Harului. pe cel înclinat spre gânduri. puterile iadului vor sări să ne ceară socoteală pentru nesupunere. dar în chipul cel mai văzut cu putinţă. nu vor scăpa de primejdii. Ispăşirea e un chip de veghe a lui Dumnezeu în destinul insului şi în destinul neamurilor. 305. în voia firii povârnite spre păcat. aramă. Acţiunea aceasta a lui Dumnezeu. 44). 20). îndată să fie şterse. 20). când de fapt ei n-au săvârşit nici alergarea şi nici după lege n-au luptat. deşi botezaţi. 302. care pe mulţi i-a rătăcit de Dumnezeu şi pe puţini i-a întors. fiind urâte de noi. ascuns. ISPITELE 300. altele. iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi înşine. fie spre mântuire. oameni amăgiţi de ei. potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului în parte. Câtă vreme mergem în voia valurilor. Şi repede urmează jalnică pustiire în cetatea sufletului: împlinirea cu lucrul şi repetarea faptei aceleia. aducându-i momeli plăcute la vedere şi bune la gustare. 304. clipă în care vrăjmaşul i-a furişat undiţa iadului pe gât. echilibrul creaţiei şi echilibrul vieţii. n-avem nici o luptă. Este şi ispita sfinţeniei. că nu le lasă Dumnezeu. îmbie sufletului ispita întâi. stăm de bună credinţă că mergem bine. ci cu vicleşuguri şi curse. Peste lucrul lor trebuie să vină corecturi divine. Aşa se deschide spărtură în cetate şi se năpustesc puhoaie de vrăjmaşi care aşteptau ascunşi afară. iubirea divină dă totuşi putinţă de ieşire din înfundătura răutăţii ce se pedepseşte pe sine însăşi: de se va găsi cineva să stea bun pentru fraţii săi înaintea lui Dumnezeu. când vrei să te apropii să slujeşti Domnului. 301. 306. n-a împiedicat aruncarea gândurilor în inimă. ne isprăvim zilele în fericire şi coborâm cu pace la iad! Dar deîndată ce aflăm ce înzestrare avem şi ne trezim spre ce trebuie să fim. păcătosul simte un Dumnezeu aspru. aurul smereniei – dulama lui Dumnezeu. ca făpturi renăscute în Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului. întrucât nu suntem ca îngerii neschimbabili. 309. va înclina cumpăna liberei alegeri spre momeala şi sfatul străin. care înclină fie spre pierzare. Numai ispitele. 303. ca să-şi ajungă ţinta fărădelegii. nu ne trezim din cursele vrăjmaşului (2 Timiotei 2. Este şi o „ispită a mântuirii” în care au căzut mulţi înşelaţi. Dar cu toate că răul se pedepseşte prin sine însuşi. 307. ca ultim reazim etern al liniştii. De aceea zice Înţeleptul: „Fiule. fiind iubite. necazurile şi tot felul de încercări ale războiului nevăzut izbutesc să ne tocească pe deplin gustul de lumea aceasta şi să ne ducă la un fel de moarte faţă de lume. . cu înţelepciunea veacului acestuia (1 Corinteni 1. Deşi înzestraţi cu darurile Botezului. care le-ar face toate câte-i învaţă dracii – dacă ar fi după ei. e permisă de Dumnezeu să cerce cumpăna libertăţii noastre. 308. Aşa se face că simţim un Dumnezeu atotputernic. al pocăinţei. Şi unul şi altul te desface de viaţa aceasta. De unde atâta pustiire? De la o clipă fără de Dumnezeu a minţii. 27). Dar sunt păcătoşi cu totul vrăjmaşi lui Dumnezeu. este şi ispita misiunii sau a trimiterii de la „Dumnezeu”. sau gândurile din pricina plăcerii”. 1). o numim ispăşire. Războiul ispitelor e focul care lămureşte ce suntem fiecare: lemne. totuşi mai avem trebuinţă şi de al doilea Botez. cea prin plăcere. plin de iubire şi apropiat oamenilor. şi astfel să se arate şi Harul lui Dumnezeu şi voia omului. pe cei dornici de Cuvântul lui Dumnezeu îi ispiteşte cu Biblia (2 Petru 1. Toţi cei ce umblă după plăceri. cu desfrânarea. cu minciuni şi cu înfricoşare şi cu alte nemaipomenite zavistii. ştiind de mai-nainte sfârşitul tuturora. Războiul duhovnicesc seamănă întrucâtva cu războiul lumii. care restabileşte. zicând că-s mântuiţi. 26). ameninţător. 299. Vrăjmaşul. Dar nu vor sări cu toată urgia răutăţii. căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe. Aici stă pricina pentru care noi.298. Sfântul Marcu Ascetul ne lămureşte: Hristos prin Cruce şi prin Harul Botezului „slobozindu-ne de orice silă. pietre. care nici nu îngăduie să li se zică păcătoşi. stricat de fărădelegile oamenilor. paie. după iubirea omului. Zice un Sfânt Părinte: „Ia ispitele şi îndată nu mai e nimeni care să se mântuiască”. se vor folosi de unelte ale lor (Ioan 8. Vicleanul are două feluri de momeli. Dacă mintea se va afla iubind o momeală străină şi sfatul viclean. Aceasta pentru ca unele din ele. peste voinţele oamenilor. prin care constrânge faptele oamenilor cu urmările lor. atotputernic şi tare departe.

după oarecare şcoală a rătăcirii. Iubind cele rele. va fi şi Dumnezeu în mijlocul lor. p. îmbulziţi nu de vreo virtute.193). pentru îndrăzneală. săvârşeşte minunea unirii în dragoste a celor învrăjbite întreolaltă de păcat. 317. Capete gnostice. Când însă vede că nu poate amăgi pe om cu cele de-a stânga. adunându-se într-un gând. îi trânteşte o laudă cu care-l câştigă fulgerător şi poate pentru totdeauna. . ca pe unul ce. în trei vârste se vede: În iubirea aproapelui ca pe tine însuţi (Matei 19. mai au şi următorul înţeles: pământul este trupul. care va despărţi oile de capre şi va întemeia Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Filocalia. să bea. a „dumnezeilor” după har. ci de iubirea de sine. pe care o vedea. grăindu-i cu mare blândeţe. când are cine le trăi. Fiul lui Dumnezeu. ed. după cum ne asigură Sfinţii Marcu Ascetul (Sfântul Marcu Ascetul. prin aceasta se vedea limpede că Iisus e Dumnezeu şi Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4. fie de la fire. 19). în mijlocul nostru. De-acu. şi aşa ne aflăm având pe Dumnezeu. zicându-i gândurile că-i trebuie putere şi nu-i păcat. (De fapt era sfârşitul judecăţii sale. Filocalia. întemeindu-se pe Scriptură. 16). Căci iată: Dumnezeu Se ascunde în poruncile Sale. de-a dreapta de tot. Minunea adunării puterilor sufletului. 315. ca tot cel ce crede într-Însul. 312. îl cercetează satana luând chip mincinos al lui Hristos şi. „Aşa a iubit Dumnezeu lumea încât şi pe singurul Său Fiu L-a dat.I. De aceea. care spun că nu mai au nimic de făcut. dăruindu-le iubirea Sa din ceruri. pe firul acestei iubiri. Trăirea acestor porunci arde pe diavol aşa de cumplit. Iată-l cu momeala pe gât.1. căutând să-l amăgească. care este Fiul Său. 1946. precum că pe „el” îl trezesc „îngerii” la pravilă. neavând cercarea dreptei socoteli. Sibiu. Pe unul îl trezea la rugăciune. În toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala. prin potriviri de semne prevestite ajunge încrezut în sine şi în hristosul lui. necuraţi la inimă. Sau dacă cel ochit spre înşelare nu-i chiar aşa de virtuos. la toată lumea. nu la sine. Sibiu. 318.I. Despre legea duhovnicească. după câte o ispravă. şi-i năpusteşte împotriva lui Iisus şi a oricărui ucenic al Lui. vol. împlinindu-le Iisus ca nimeni altul. decât să creadă şi să se socotească a fi şi ajuns sfinţenia. îi dă pe seama vicleanului să-i pedepsească. însemnează iubirea. dacă se vor învoi pe pământ. Iisuse Hristoase. În iubirea mai mult ca pe tine însuţi – iubirea de vrăjmaşi (Matei 5. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea de oameni în care atârnă toată Legea şi Proorocii (Matei 22. Unirea puterilor sufletului pe pământul inimii. ed. iar mai cu deosebire inima. Sibiu. cerând ceva de la Dumnezeu. scâncesc în inima lor după daruri mai presus de fire. 310. acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18. 44). silindu-se să-i strecoare în minte şi în inimă părere mare despre sine. să nu piară. încât şi moarte de om e în stare să facă. încât acesta răscoală puterile iadului şi cu ele aţâţă pe oamenii lumii. pe lângă înţelesul literei. relele. când atârnă de la Dumnezeu o atare pedeapsă pentru oarecare.II. mucenicia şi celelate năluci ale minţii înşelate. 314. umblă după „plăceri duhovniceşti”. şi că în zilele lui va fi sfârşitul şi judecata. Cuvintele acestea. 247) şi Maxim Mărturisitorul (Sfântul Maxim Mărturisitorul. adică prin cele de-a stânga. când încrederea îi va fi câştigată desăvârşit şi îi va fi întărită. fiindcă numai ele coc sămânţa pe pământ. Carele este iubire. „Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru (mântuirea) pe care îl vor cere: se va da lor de către Tatăl Meu. vol. şi-l îndeamnă ca fără măsură şi fără întrebare să se silească în acestea. intră vrăjmaşul în cetate. p. fie de la boli. Câte unii mai aprinşi la minte. ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3. p.1. învrăjbite de fapta ucigaşă a păcatului. 316. pârjol de Cer în inimile oamenilor. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Pe acestea două ni le-a dat ca porunci. 1947. ca să ajungă să se creadă pe sine că el e fiul omului din Scriptură şi dreptul judecător. 37-40). nu e cu putinţă decât în numele lui Dumnezeu. Iubirea înclină libertatea ca pe o cumpănă. 19-20). Carele este în ceruri.2. Dragostea în Duhul lui Hristos. după îndemnarea Sfântului Pavel: „Neîntrerupt vă rugaţi”. căci numai ea uneşte cele învrăjbite. cei doi sau trei sunt puterile sufletului care. Tatăl răspunde celor doi sau trei de pe pământ.) De fiecare dată când îl zorea credinţa aceasta trecea. pe calea cea strâmtă (Matei 7. care-s biruiţi de el. 11) ca pe unii ce îndrăznesc să se apropie de Dumnezeu. Astfel.. Dumnezeu îngăduie duhului rău să-i amăgească desăvârşit (2 Tesaloniceni 2. ca să-i dea omul crezare. Rugăciunea neîncetată a fericitului nume: „Doamne. De data aceasta stăvilarele dragostei se ridică şi aceasta se naşte pe pământ. 8). E mai mare iubirea aceasta decât iubirea care a creat lumea. în persoana lui Iisus. 311. ci în afară. misiunea. îi mai îngăduie să fumeze. Pe unul l-a săgetat arătându-se în chipul lui „Hristos” şi spunându-i: „Pentru dumneata mai răsare soarele!”. şi pe la casa de nebuni. Având aceştia iubire fără minte pe care vor să o cinstească cu daruri mai presus de fire.precum este şi ispita muceniciei. Că unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu. Aci stă taina pentru care poruncile lui Dumnezeu bat pe vrăjmaşul. 1947. IUBIREA 313. care se va face prin el. 14) şi cu chinuri ce duce la Împărăţie. sare în cealaltă margine. Iar iubirea. Îi trânteşte o laudă pentru mulţimea credinţei în Dumnezeu şi a iubirii virtuţii.249. De aceea sunt îngăduite încercările. minţile înguste. şi ed. Douăzeci şi cinci de ani pe urmă l-a mai dăscălit. vol.

toată. Focul iubirii divine. Iubirea trupească de sine şi plină de trufie. tatăl minciunii. 326. spre desăvârşire (1 Corinteni 12. Sufletele acelea. certări şi ocări peste capul nostru. încât i se va părea păcatul virtute dumnezeiască. căci altfel nu putem muri nouă înşine ca să viem lui Dumnezeu (Galateni 2. Ura aceasta care nu poate face nimic. e semnul că nu are planul să-i scoată din muncă. 16). dar o putem deduce din purtarea de grijă a lui Dumnezeu. după atâta şi atâta propovăduire a Bisericii: căci patima aceasta face pe om să cadă. lucrează demonii asupra sufletelor chinuite şi sporesc în ele ura. se poartă şi se mărturisesc pe ei înşişi străini şi călători (Evrei 11. Iar dacă Dumnezeu nu pune nimănui în gând să împlinească mila şi pocăinţa pentru ei. ura aceasta infernală e focul nestins. Satana îi cerne şi îi culege pe toţi cei ce mai umblă în lumea aceasta după plăceri. ca pe unele ce ucid puii vicleni şi aduc mult folos de la Dumnezeu. în împărăţia fără de Har. 13) aici pe pământ. prin umilinţele cu care o arde. cu rostul ca să ne scârbim de noi înşine şi să ni se tocească tot gustul de cele de aici. Iubirea n-are marginile omului. numai să-i prindă. cu acestea acopăr mulţime de păcate şi-i scot din moarte (Tobit 4.În iubirea ca jertfă pentru oameni (Ioan 15. numai dragostea aprinsă a lui Dumnezeu o poate scoate şi desăvârşit s-o facă scrum. 327. Noi nu prea putem şti în câtă primejdie ne bagă iubirea de sine. 19). de dragul Adevărului. Sfântul Maxim Mărturisitorul numeşte iubirea de sine „primul pui al diavolului”. primul pui al diavolului şi tată a toată amăgirea. zvârcolirea neputinţei furioase. zicând: „Oricine voieşte să vie după Mine să se lepede de sine. că încă nu s-au lepădat desăvârşit de iubirea de sine şi de orice spurcăciune a vieţii. un haos. e puternică. 10). 319. Precum în viaţa pământească lucra Harul asupra celor ce se sfinţeau şi sporea în ei iubirea. Iubirea e însuşirea lui Dumnezeu prin care a creat lumea văzută şi nevăzută şi toată făptura care-L cunoaşte de Tată e străbătută de iubire. 324. către Dumnezeu. Structura lui era o dezarmonie. pe când la vârsta a treia a iubirii. De aceea satana întru ale sale a intrat. cu iubire de oameni. făcându-se bărbat şi ajutat prin vedenii mincinoase de tatăl său. prin har nu prin natură. ura aceasta arde. foarte puţini ajung. iar la dezlegarea lor din trup. „Puiul de drac” al iubirii de sine. Până la măsura iubirii de vrăjmaşi sunt datori să ajungă toţi creştinii. printr-însa avem înlăuntrul nostru Împărăţia Cerurilor. cu alte cuvinte: pe cine l-a ajutat Dumnezeu să iasă din legăturile iubirii de lume. omorând pe cei ce nu cred ca el. 328. 325. nici timpul. rămânând în Împărăţia Harului. 23). Şi dacă se va afla cineva dintre rudenii sau urmaşi. am avea şi noi mulţime de însuşiri dumnezeieşti. Care. le rămâne nădejdea. nu piere niciodată. ca să împlinească pentru ei faptele iubirii. 321. IUDA – IUDELE 330. care au de gând să se mântuiască. Au plecat cu nădejde. De aceea „suspinăm în acest trup. Cu îngăduirea lui Dumnezeu. 31). chiar duhovniceşti. străpunge iadul care nu-i poate sta împotrivă şi străbate cerul. care nu luminează nimic. nici spaţiul. Ea e cealaltă parte din piedica a doua ce ne-o stârneşte potrivnicul în noi înşine: iubirea trupească de sine. desăvârşind în ei iubirea. 329. 2). dorind să ne îmbrăcăm cu locuinţa noastră cea din Ceruri” (2 Corinteni 5. aşa prin contrast. De aceea toţi Părinţii au fugit de laudă şi au iubit ocara şi toată năpăstuirea. Sau. acesta sporeşte. 13). între potrivnici se aprinde şi se menţine. În această împărăţie infernală i-a dus iubirea de sine. . Ba încă. strâmbă mintea bietului om. i se va părea că face slujbă lui „Dumnezeu” (dumnezeul care l-a înşelat pe el) (Numerii 25. îngăduind încercări. 7-13). Într-o aşa împărăţie au să sufere toţi cei ce n-au scos cu desăvârşire iubirea de sine din lăuntrul lor. Iubirea e calea cea mai scurtă şi mai presus de orice cale. Cei ce prin darul lui Dumnezeu se izbăvesc şi de legăturile dinlăuntru ale iubirii de sine. ajută mântuirea noastră. ura demonilor care chinuiesc sufletele şi văd că nu isprăvesc nimic. îl ajută să iasă şi din legăturile dinlăuntru ale iubirii de sine. 320. de slava deşartă şi de trufia vieţii (1 Ioan 2. 322. să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie” (Luca 9. ci au mângâiat-o cu toate plăcerile şi i-a surprins moartea încă neînţelepţiţi la minte şi necurăţiţi la inimă. înşelate de iubirea de sine care le-a povăţuit la toate poftele. încât străbate dincolo de mormânt şi ajunge pe cel iubit. începătura mândriei. iatăle înecându-se în ura care le arde şi care s-a întărit peste ele ca o mare împărăţie a răului. care s-au amăgit de poftele lumii. Lepădarea aceasta însă o poate face numai cine sa ridicat cu mintea mai presus de cele deşarte şi s-a desfăcut din toată dragostea lumească şi şi-a strămutat puterea dragostei sale. în starea de iad a conştiinţei. IUBIREA DE SINE 323. lovit de săgeţile laudei şi să se trezească cu mintea înşelată şi sărită din socoteala smereniei. s-ar răsfrânge şi în noi obârşia noastră divină. Dacă am stărui cum trebuie în iubirea aceasta fără margini. Împotriva ei nea cerut Mântuitorul să ne hotărâm pentru lepădarea de sine. chipul şi asemănarea fiilor cu Tatăl. în primul rând n-am fi aşa de mărginiţi într-o mulţime de privinţe.

nu pe daruri neobişnuite sau viziuni. până a dospit toată. Împărăţia lui Dumnezeu e oriunde se află un om centrat lăuntric de Iisus. dar numai o singură uşă: Iisus. din nevăzută ce era. Pentru veşnicia noastră în împărăţia lui Iisus nici preţul vieţii şi nici un alt preţ nu este prea mare. făcându-i oameni cereşti. De acum Iuda va fi prototipul tuturor trădătorilor. dând la moarte: părinţi. ci pentru oamenii care trăiesc „ca păsările” – mai desprinse de pământ şi firea pământească. e destul să existe. în grăunte nevăzut: desăvârşirea. 28). Ea nu are decât o evidenţă interioară pentru cel ce o trăieşte şi. Iuda va avea ucenicii lui până la sfârşitul lumii. locuind deodată între o mulţime de fraţi. 1932. fraţi. 337. Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi în cumpănă cu slava noastră viitoare. În acest interval al Împărăţiei nevăzute creştinul se bucură întru necazuri. Iuda nu mai este un anonim. care aceeaşi treabă o vor face-o: vânzând. în vârsta ei primă e nevăzută. lumea şi sa făcut (creştinul) copac mare şi păsările cerului s-au sălăşluit în ramurile lui. Prima vârstă a Împărăţiei lui Dumnezeu e deodată cu venirea lui Iisus între oameni. Nu e o împărăţie de vedenii – cum cer oamenii. Dacă nu puteţi înţelege Împărăţia lui Dumnezeu. O astfel de zare a destinului nu se desluşeşte însă omului care nu vrea să sufere nimic. preoţi. . destinul şi obârşia noastră de fii ai lui Dumnezeu. curat şi smerit cu inima. în Cer nou şi pământ nou (Matei 19. o cale de a ajunge „mari”. El nu trebuie să vorbească. el nu are decât afirmarea ei prin jertfa vieţii – ultimul cuvânt. întru slava ei orbitoare. dar atunci va fi afirmată de Însuşi Împăratul Cerurilor. 6. chiar dacă după omul dinafară aceştia sufăr toate umilinţele şi necazurile veacului acestuia – şi mai ales dacă le sufăr mulţumind şi binecuvântând pe Dumnezeu întru necazuri. bărbaţi. Iată oamenilor mici. existenţa lui grăieşte mai tare decât cele ce ar spune. în slava ei orbitoare şi transformatoare de eon. Fiii diavolului îi cumpără lui Iuda ucenici. fiindcă e deodată cu a doua venire a lui Iisus. „Marele Iuda”. Nu numai afirmată: ci de istov desfăşurată. Bruxeles. În rezumat. reclamând. 2). comprimată într-o sămânţă mică. Sunt multe chipuri de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. înghiţită de slavă şi statornicită pentru nesfârşitul veşniciei. trupul şi Duhul. Când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. arde într-însul focul aruncat de Iisus pe pământ: focul iubirii de oameni. Împărăţia lui Dumnezeu este un aluat pe care l-a luat o femeie (Sfânta Fecioară Maria) şi l-a pus în trei măsuri de făină (în firea omenească de acum întreită): sufletul. cel puţin primiţi-o ca un copil în care nu se întâmplă nici o răvăşire dialectică. ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU 332. Împărăţia cerurilor. Şi când te gândeşti că în fiecare om – luat la întâmplare – e ascunsă Împărăţia lui Dumnezeu. Împărăţia. Vitae Graecae. în slavă şi mărire. 333. e singurul argument valabil al Împărăţiei. vinde pe Iisus mereu. născut în fiecare suflet prin Duhul Sfânt. Până atunci Împărăţia lui Dumnezeu e contestată. 335. când pământul va fi stârv. Creştinismul e văzut ca a doua creaţie a omului. A fi luminat de cunoştinţa de Dumnezeu. El. Şi cu preţuri derizorii fiindcă se îmbie mulţi. sfinţi… Iuda multiplicat. trădând. 5) –. în lipsă de argumente decisive. Păsările acestea sunt „vulturii” care se vor aduna ca să judece lumea (I Cor. se multiplică – aşa zicând – dar neîmpărţindu-se. – vinovăţia o purtăm şi noi „creştinii netrebnici” (2 Corinteni 13. Împărăţia cerurilor nu este pentru păsări. 338. Aci se pune accentul pe virtute. trăind mai după firea lor cerească trăind mai „în grija lui Dumnezeu” decât în grija vieţii. A doua vârstă a Împărăţiei lui Dumnezeu va veni pe văzutele: ca fulgerul de la răsărituri până la apusuri. (fie ele mii de ispite. surori. Împărăţia lui Dumnezeu are două vârste. 336. de acum Iuda este o mare putere: a devenit o minte satanică. e mai mult dedusă din „răbdarea sfinţilor”. nu pot să ne despartă pe noi de dragostea lui Iisus. în suflete devenite fecioare. „Cea mai minunată viziune e un om care se distinge prin puritatea şi smerenia sufletului său” (Halkiu. Cel ce ne lucrează desăvârşirea. 334. nici unul din „necazurile de faţă”. fie şi cercarea cu moartea). El e Fiul şi energia spirituală a Împărăţiei. a luat-o un Om şi-a aruncat-o în grădina Sa. Vita prima 48). Întrun aşa suflet se străvede Iisus. toată făptura se va înnoi – dar „ca prin foc” – şi va deveni spirituală.331. Sancti Pahomii.

Persoanele tari se fac mai tari prin această formă de asceză. Drept aceea. 19). Omul gândeşte cu toate organele sale. o întrepătrundere ondulatorie. De aceea.339. până la căsătoria legală. li s-au dat oamenilor normele divine şi minte. puterile minţii se dovedesc creatoare. Cu cât notele diferenţiale sunt mai accentuate. prin trup. Tot rostul fiziologic al bărbatului – ca de altfel al întregului regn animal – nu e altul decât aventura. cu atât avem de-a face cu un caracter mai agresiv. găsim o mare disonanţă. „conştiinţa eului”. în iubire şi în sfinţenie (1 Timotei 2. Caracterul agresiv al masculului se observă ca o notă comună şi în firea animală. se văd valurile apei. Intelectualitatea biruie asupra sensibilităţii. mai curând spre brutalitate. Chiar şi mântuirea ei e condiţionată de naşterea de fii – dacă stăruie cu deplină înţelepciune în credinţă. Organismul întreg şi îndeosebi sistemul nervos se dezvoltă bine datorită şi hormonilor genezici – însă numai sub o cenzură de înfrânare. petece de lună. mai mult sensibilă decât intelectuală. pe lângă configuraţia vigorii anatomice şi sentimentul virilităţii sale. al femeii. între calitatea trupului şi calitatea sufletului. cu totul anarhic. Minunea e şi cu putinţă şi cu trebuinţă. cu prima întâmplată în cale. Tot rostul şi configuraţia femeii e maternitatea. 3-4). împotriva moralei. în care cineva aruncă două pietre în puncte diferite. îi păstrează totuşi însuşirile copilăriei: voce subţire. Presupuneţi o noapte cu lună şi un lac liniştit. veşnic atrasă (preocupată) spre bărbat (Facere 3. Între instinctul poligamic şi instinctul maternităţii e un adevărat conflict biologic şi pricină de tragedii. are o acţiune cu totul diferită. 345. Cam aşa ceva ar fi atingerea sufletului cu undele trupului. nu corespunde cu ce vrea altul. nu ne lasă cu o simplă certitudine a inimii – pe care de fapt o are oricine care-şi vinde averea (marea avere „eul”. mai mult primitoare decât creatoare. Este o corespondenţă între trup şi suflet. adică după îndumnezeirea omului. cu fecioria păzită. decât spre supunere. după Scriptură. sau ei. ca să trăiască într-o rânduială după fire – rânduială morală şi spirituală. Pe când slabii. E înclinată mai bucuros spre suferinţă şi supunere. 16). Presimte prin instinct. ci ne vorbeşte de făclia aprinsă a cunoaşterii acestei Împărăţii şi a aşteptării ei stăruitoare. Astfel bărbatul dobândeşte. Hormonii. Iisus nu ne lasă numai cu presimţirea – chiar întărită – a Paradisului pierdut. hormonul feminin. nu găsesc cuvânt mai expresiv ca înjurătura de Dumnezeu şi de toate cele sfinte. sau urmaşii lor. Cu alţii e activ. mişcându-se. prietena copiilor. într-un fel al bărbatului şi într-alt fel. ceea ce de multe ori au să plătescă cu capul. 342. 343. Poate de aici îşi are obârşia faptul că. pe ele. trăind împotriva firii. ÎNFRÂNAREA 341. proprie destinului de mamă. Ce vrea unul. Firea întreagă suspină după arătarea fiilor lui Dumnezeu (Romani 8. Astfel. întretăindu-se în cercuri şi. Înţeleptul Solomon avea o mie de femei. Mintea ei e inima. nu mai puţin deosebită de trup decât oglindirea de lună pe vălurelele apei. nici lui Dumnezeu nu vor să se supună. dezechilibraţii devin şi mai anormali în urma înfrânării poftelor lor genezice. Mi se pare că tot aici trebuie căutat şi suportul trufiei. conştiinţa de „sine”) şi o dă săracilor –. mai ales bărbaţii. decât spre bunătate. 15). dacă am socoti numai capătul fiziologic al deosebirii bărbat-femeie. şi băieţi şi fete. . nervoşii. decât spre asuprire şi dominaţie şi. Foliculina. pe lângă configuraţia anatomică. împotriva spiritului. dispuse ierarhic – iar nu să-şi facă de cap. toţi tinerii trebuie să fie curaţi. ÎNDUMNEZEIREA 340. însă i-au plătit femeile bine – că l-au smintit la minte. influenţează spiritul. înclinat mai mult spre tiranie. Bărbatul e poligam din fire – aşa ca evreii de odinioară şi ca turcii de dăunăzi. iar când se aprind la mânie. deşi sufletul e de altă natură. ÎNJURĂTURILE 346. În cale stă infirmitatea firii şi o putere potrivnică nevăzută care caută să înfrâneze sufletul de la un zbor mai înalt decât viaţa veacului acestuia. Deci. Aşa sunt gândurile de hulă: răbufniri de păcură în raza de soare. nu prin judecăţi. încât s-a lepădat de Dumnezeu (3 Regi 11. Bărbaţii cu un sistem nervos rezistent sunt capabili de înfrânare. 344. Şi totuşi se răsfrâng întreolaltă. înfăţişare de copil.

JERTFA 354. Iar. Chiar dacă ar face aşa. Alţii Îl înjură când se roagă. după ce n-a reuşit să-l refuze. din cât se poate vedea. rezumată în simbol. să se desăvârşească şi ea. de nu va fi cu luare-aminte. din poveri ereditare. pe care ni-l leagă de inimă. Iată de ce. Partea de înjosire şi păcat a acestei iubiri pe care o simt în trupul lor. Înjurătura însă îl dovedeşte pe respectivul că. Din lumina lui este făcut destinul care ne atrage Acasă. Ea vine. ÎNTRISTAREA 351. ÎNVIEREA 352. din conţinutul memoriei conştiente sau inconştiente. Dumnezeu nu pedepseşte toată răutatea tuturor. şi numaidecât. uneori pedepseşte năprasnic vreo fărădelege. Totul. coboară în întunericul subconştientului. că această iubire între trupuri a fost închisă într-un blestem. dacă. Ea e hotarul de atingere între voinţa divină şi libertatea omului. când înjură bărbaţii folosesc cuvântul – ce nu se scrie – al iubirii trupeşti. deci dezechilibrat în structura genetică. îi întinde ispită puternică. stăm liniştiţi şi noi. cel puţin în momentul acela. veşnic liniştită asupra răului – atotputernicie asupra căreia. numai că unele sunt învoite de minte. 349. Faptul dragostei trupeşti lasă o puternică impresie în toată pivniţa fiinţei. micit la o măsură omenească sau cel mult îngerească.347. şi anume. afluxul de sânge şi fiere la creier face de li se întunecă orice conştiinţă şi încep rafalele înjurăturii. Iisus ne aduce Învierea – firul transcendenţei noastre. care conduce de două mii de ani neamul creştinesc prin pustia acestei lumi. primind palmele şi scuipările răului. prin urmare. . în serviciul de cenzură şi în sistemul nervos. Mai bine o rugăciune pentru cel care înjură decât observaţie. fapta. stârnite de hormoni. un neputincios. Care ne întăreşte cu liniştea Sa. cu ea. dacă repede ar pedepsi tot răul. cum se tem cei mai mulţi. aici. spre pedeapsă sigură în ziua judecăţii. aici. O înjurătură e un moment de îndrăcire a mâniei. prin virtutea credinţei. schematizat în simboluri. din fapte consumate. Temniţa îi deschide porţile şi-l va lua în braţe. peste cele cuvioase. izbesc furios cenzura morală şi idealul de dragoste – pe Dumnezeul celui pe care-l înjură. celelalte sunt cenzurate. Întristarea e chipul unui suflet cu luminile stinse. 353. Cu aceea că nu pedepseşte răutatea numaidecât. Nici Dumnezeu n-a avut alt cuvânt mai tare decât jertfa. Învierea este noul stâlp de foc. Dumnezeu ar fi un fricos. JUDECATA DREAPTĂ A LUI DUMNEZEU 355. Înjurăturile au aceeaşi obârşie ca hulele. atunci şi oamenii ar face binele de frică. le izbucneşte din subconştient şi. Apoi. sau. totuşi. printr-un mecanism al suprapunerii de imagini. Jertfa e maxima apropiere a voinţei şi iubirii lui Dumnezeu de libertatea omului. se sedimentează ca un conflict cu conştiinţa. Când deci pe unii cu cenzura slabă – înţelegeţi genetic slăbiciunea aceasta – îi scoate din sărite vreo împrejurare oarecare. şi ne-ar da să înţelegem că se teme de rău şi-şi apără stăpânirea. să nu scadă în credinţă începătorii şi să nu se piardă dintre oameni cunoştinţa răsplătirii după fapte. în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu. Hulele dovedesc o vinovăţie mai veche nu una de acum. Cenzura morală astupă un depozit de dinamită. în sfârşit. – cum fac oamenii. o clipă de întunecare a minţii – aşa plăteşte cenzura conştiinţei negrija de mai înainte. 348. ca pe nişte mărturii ale neputinţei aceluia. mântuirea ar fi de silă. cele necuvioase. în acea zonă de nouă zecimi a subconştientului. Unii înjură pe Dumnezeu pe faţă. e un iresponsabil. Înjurăturile dovedesc. şi numaidecât. Aci. prin mecanismul de contrast. Ele sunt o pedeapsă. însă nu duc la nebunie. O înjurătură de Dumnezeu e explozia acestui depozit. o face ca să mai pună frâu răutăţii între oameni şi. precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor. din auzire. 350. în mediul umoral. iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei. Situaţia îngrozeşte pe cei ce pătimesc neputinţa asta. mai ales. într-o ruşine şi într-o necesitate. De aceea vinovăţia celor de pe urmă e neasemănat mai mică. Ci tocmai pe faptul că îngăduie răilor să-şi facă de cap şi-i lasă pe oameni neînfricaţi de pedeapsa năprasnică. ne dovedeşte atotputernicia Sa.

numai pentru atâta vină. În loc de dosare. un lucru e sigur: că vine o răsplată sigură şi veşnică şi că biruieşte binele asupra răutăţii. făcută într-o viaţă scurtă. şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni întru mărirea Tatălui Său. nu i-ai primit când erau străini. iar viaţa viitoare. Căci viaţa pământeană era vremea semănatului. LEPĂDAREA DE SINE 365. LEPĂDAREA DE LUME 362. vremea secerişului. Lepădarea de lume e o convingere. Faţă de Hristos Iisus din noi şi de Duhul Său cel Sfânt. nu i-ai îmbrăcat. pe care poţi s-o ai şi-n mijlocul lumii stând.Deci. Pe pământ sunt adeseori puzderii de legi omeneşti. iar înşelaţii lui se vor apăra şi ei de urgia judecăţii. oile de-a dreapta şi caprele de-a stânga. că le-au adus cu fapta lor germenele nebuniei. căci atunci oamenii vor fi întrebaţi despre: 1. Lepădarea de lume are două trepte. ura şi minciuna. Şi aşa mai departe. mărturisirea dreptei credinţe. faptele iubirii şi 2. când ne dă o plată veşnică pentru o mică decizie. ci Mântuitorul Iisus Hristos Însuşi. fie iubirea lui Ioan. o pedeapsă veşnică? Întrebarea aceasta zvâcneşte aproape în toate minţile. fie binele. Să desăvârşim lepădarea de lume cu lepădarea de sine. în buni şi răi. Pentru o greşeală vremelnică. cu sfinţii îngeri” (Marcu 8. în care-s scrise toate faptele oamenilor. pe Care Îl avem noi. O judecată dreaptă şi veşnică nu se face decât chemându-se toţi martorii. Mărturie la îndemână ne stau însăşi prilejurile. precum desparte păstorul oile de capre. acestea îi despart pe oameni în două. după cuvântul: „Cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta preacurvar şi păcătos. adică ne comportăm prin ele după Duhul lui Dumnezeu. Dimpotrivă. Pe când. Doamne. simţim în suflet o pace şi o creştere sufletească. atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu sfărâmă mereu porţile iadului. În ziua judecăţii se împlineşte desăvârşit cuvântul „Mila şi adevărul merg înaintea Ta” (Psalm 88. Atunci mateloţii lui Columb vor vedea turma de nebuni pentru care au să dea seama. prin răbdarea multor neştiuţi de oameni. cu puterea Bisericii văzute şi nevăzute. 364. dacă le pierdem. 361. fraţii mai mici ai lui Dumnezeu. 15). ori că răsplăteşte. sunt refractari propovăduirii cuvântului. nu sunt numai săracii. iubirea şi curajul mărturisirii lui Dumnezeu. 38). gol. cel acoperit cu preţul vieţii. Duceţi-vă de la Mine. 358. În al doilea rând ne lepădăm şi de toate asemănările noastre lăuntrice cu lumea. în fiecare. La urma tuturor este dreapta judecată a lui Dumnezeu şi este dreaptă pentru că la toţi Dumnezeu le-a prilejuit o mărturisire a cuiva şi deci nu vor avea cuvânt de scuză că n-au auzit de Dumnezeu. năravurile şi toate slăbiciunile noastre personale. 357. putem avea în vremea vieţii noastre pământeşti una din cele două atitudini: fie trădarea lui Iuda. 356. Mila şi adevărul. săşi vadă toate faptele şi să-şi cunoască toate urmările lor şi pe dreptate să-şi ia plata veşnică. 363. străin şi bolnav şi. dar unii din ei se biruiesc de ultimul cuvânt al sfinţilor. pentru că n-ai fost milostiv cu săracii. sunt cărţile morţii şi Cartea Vieţii. 22-33) şi vor merge cu lucrătorii fărădelegii toţi cei ce-au ascultat de ei. ori că nu răsplăteşte. Dacă am trăi anii lui Matusalem tot aşa am face. în temniţă. peste toate acestea. Întâi ne lepădăm de lumea din afară şi de tot ce ne-ar putea ţine legaţi de ea. toţi oamenii. 359. zicând: „Doamne. de la Botez. în înţelesul tainic. iar pe de altă parte. Acestea sunt patimile. ale faptelor sale. fiecare va vedea şi va culege roadele. se poate ca Dumnezeu să te dea focului şi diavolilor să te muncească în vecii vecilor? Ce taină ar putea răspunde şi la întrebarea aceasta? Totuşi este răspuns: Cel flămând şi însetat. fie răul. Prin urmare: „Nu este nedreptate la Dumnezeu”. nu i-ai cercetat când erau în temniţă. Lepădarea de sine nu este cu neputinţă sau înfrângere. Apoi. mai puternicii veacului. au nu în numele Tău am profeţit şi cu numele Tău am scos demoni şi în numele Tău multe minuni am făcut?” Dar capătă răspunsul: „Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. în care se cuprinde toată Scriptura. pentru că nu le-ai dat să mănânce. adică ne comportăm după om sau . temelia şi viaţa noastră cea după Dumnezeu. Aceasta este raţiunea ascunsă a Providenţei: toată lumea ispitită să se ciocnească de Iisus. fie bune. De la acestea se decide soarta noastră în vecii vecilor. Luther se va vedea pricinuitorul puzderiei de secte. cei ce lucraţi fărădelegea!” (Matei 7. fie rele. Dacă le câştigăm. Într-adevăr. 360. nebănuit de mari. Mulţi oameni. precum poţi să n-o ai în mijlocul pustiei petrecând. la judecata lui Dumnezeu sunt numai două: legea iubirii de Dumnezeu şi legea iubirii de oameni. e descătuşarea unei foarte mari puteri sufleteşti. din toate vremile.

375. de necaz şi se schimbă în bucurie. LIBERTATEA OMULUI 370. Lepădarea de sine nu se realizează dintr-o dată sau o dată pentru totdeauna. are la îndemână aceste trei: răbdarea. 15-16). pune mâinile pe umerii orbului şi-l întreabă: „vezi?”. Dumnezeu întrucât prevede mişcările libertăţii omeneşti. Atunci acestea nu mai au îngăduire. nici cele din lume: pofta trupului. 373. Bunătatea ta îi arde şi se trudesc să te scoată de vină cu tot felul de ponoase. Timp pentru deprindere şi răbdare pentru greutatea ei. 12) trei vrăjmaşi. E gura satului. gura vecinului şi. Răbdare trebuie să avem mai întâi cu noi înşine. Iar vrăjmaşii mântuirii sunt aceştia: lumea. adică turma oamenilor necredincioşi (Ioan 1. În felul acesta seacă izvorul şi rădăcina patimilor. Cine nu se va lepăda de sine nu va fi liber. care nu sunt de la Tatăl” (1 Ioan 2. 4). 369. când deciziile negative ale libertăţii omeneşti. undeva în centrul timpului. iertarea şi rugăciunea. trupul şi diavolul. Bobul care nu vrea să moară. Pe aceştia îi arată ca atare toţi Sfinţii Părinţi. adică pedepsirea de bună voie a firii cu tot felul de osteneli. 366. Decizia de a crede în Dumnezeu sau de a fi ateu. Evidenţa divină n-are nevoie de nici o sprijinire. în întunericul necunoştinţei de Dumnezeu şi de ei înşişi. sau lumea. cei ce din toată voia s-au unit cu sfaturile dracilor (1 Ioan 3. fie chiar şi de grâu. 371. Prin „lume” se înţelege categoria păcatului. simţim o tulburare. ci trebuie timp şi răbdare. Ce uşor poate face Dumnezeu ochi sănătoşi. la centru. Oamenii aceştia ai lumii au o ciudată ruşine de a fi buni. E lumea pentru care nu s-a rugat Mântuitorul (Ioan 17. 6) şi slava deşartă (1 Ioan 2. În schimb Iisus Îşi ascundea atotputernicia slavei. LUMEA – LUMESCUL 376. Din aceasta izvorăşte o mare trăire sufletească. 19). fireşte este o faptă a libertăţii – sensul pozitiv al libertăţii. Numai a lui Dumnezeu este neîngrădită în nici un fel de timp. cu toată întristarea mea sunt covârşit de bucurie. dar n-a putu face nimic. Aceştia. ca să ne însoţească toată calea călugăriei şi să caracterizeze călugăria. nu mai aduce nici o roadă. Scuipă pe cei bolnavi. unul după altul. Lepădarea de sine dovedeşte credinţa şi dragostea pe care o avem către Iisus. Când avem lepădarea de sine şi dragostea. se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă (2 Timotei 3. ci întrucâtva de libertatea omului. Şi vede. 367. îţi iartă orice ticăloşie ai face. răbdarea încetează de a mai avea înfăţişarea negativă. Gura lumii grăieşte ale stăpânitorului ei (1 Ioan 5. 374. ca unul ce vede că fraţii săi stau legaţi într-o robie străină. De aceea libertatea omului este îngrădită „în soroacele” timpului. rezervată pentru a doua venire. Lepădarea de sine trebuie să ne-o facem a doua natură. Cine vrea să biruie lumea e dator să ia arma rar folosită a iertării. până deprindem desăvârşit lepădarea de sine. 368. ocara ni se face ca lauda şi lauda ca ocara. iar urmările acestei înclinări sunt mai neprevăzute ca ale unei linii ce descrie diferite unghiuri mici. dar nemăsurat de mari la infinit. Aparent lucrurile arătau pe Iisus neputincios. garant al libertăţii sale şi Care are libertatea absolută. Căci numai despre libertatea omului ştiu că se hotărăşte numai până la un punct atotputernicia lui Dumnezeu. Omul are nevoie de Dumnezeu.după patimi. o mustrare de conştiinţă şi o împuţinare sufletească. Totuşi vedem că necredinţa îi stăvileşte evidenţa. apoi trebuie să aibă şi alţii răbdare cu noi. Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului. Libertatea omului cu libertatea lui Dumnezeu stau în acelaşi raport ca timpul cu eternitatea. „Lumea” e veacul viclean (Galateni 1. Răbdarea mai este şi nevoinţă. singur El ştie şi deţine etapele timpului cât va mai fi timp. nu-I mai sunt stavilă. sub orice formă l-a întâlnit Iisus. 10). gura şi faptele celor dintr-o casă cu tine (Matei 10. 16). Libertatea omului înclină orientările sale. Omul care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava fărădelegilor. dar nu te iartă nicidecum să le-o iei un pas înainte şi să te faci mai bun. 8). oricâte necazuri ar pătimi de la oamenii lumii acesteia. oricât ai îndărăpta cu sufletul. 372. placul oamenilor (Efeseni 6. Dacă învăţăm practic lepădarea de sine şi sporeşte dragostea în inima noastră. 36). De aceea avem poruncă: „Nu iubiţi lumea. Cine vrea să biruie această primă piedică în calea mântuirii. de multe ori. 377. a armonizării totului. 9). pofta ochilor şi trufia vieţii. ca să nu cădem în întristare. Cu nonsensul. Deci credinţa este o decizie a libertăţii. .

De aceea când Avva Macarie era dus de îngeri din lumea aceasta şi pe drum îl întâmpinau dracii. ca darul mântuirii (Efeseni 2. boala obrăzniciei. MARTIRII 380. răutatea lui va creşte şi se va sălbătici cu totul împotriva oamenilor şi împotriva lui Dumnezeu. Prin urmare. trupul şi diavolul. Dar Dumnezeu e aşa de milostiv. ştiind cui crezi (2 Timotei 1. Aşa se explică îndărăptările. îl ştie Dumnezeu că se va mântui. MAICA DOMNULUI 379. cu sila. dacă nu e tăiată din rădăcini e în stare să risipească din suflet toată viaţa după duh. Cine vrea să biruie lumea se roagă Tatălui său în ascuns sau în gând. 381. groaza de umilinţă. oamenii tari de cap şi betegi la minte de fumul mândriei. MÂNDRIA 382. mântuirea lui o va face şi cu ajutorul tău. Macarie. se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă (2 Timotei 3. nu au parte de darurile sfatului. cu ale cui arme baţi război (2 Corinteni 10. Ispita sfinţeniei e cea mai rafinată capcană a mândriei. Astfel pentru smerenia ta îl va birui Dumnezeu şi va alunga duhul potrivnic dintr-însul. Sufletele slăbănogite de mândrie stau pururea încordate în legitimă apărare de către orice îndregători. 385. 392. nicidecum să nu uităm că ostaşi (2 Timotei 2. prin aceea că-ţi dă darul răbdării. să ştii că eşti nebun şi să aştepti ocara ca să te curăţeşti. posomorârea. 383. 391. nu ne mântuieşte nimeni. 388. de făţărnicii. grăirea împotrivă. dacă este o cale mai presus de ce pot ei pricepe. De aceea au zis Părinţii că pricina mântuirii este aproapele. iertarea fraţilor şi rugăciunea în ascuns au mare putere înaintea lui Dumnezeu. unul după altul. a voinţei şi a dragostei noastre. Maica Domnului este crinul neamului omenesc. chiar sub cea mai subţire formă a sa. mintea alunecă pe panta nebuniei. 35) şi al rugăciunii. Iar vrăjmaşii mântuirii sunt aceştia: lumea. că tot El ne ajută şi să vrem şi să lucrăm. mai ales din partea mândriei. gata să-şi apere dreptatea şi să-şi justifice întristarea. toate acestea sunt forme în care se dezvoltă şi se înmulţeşte mândria în suflet. MÂNTUIREA 390. Noi nu ştim tainele lui Dumnezeu: pe cine mântuieşte din lume şi pe cine osândeşte. neascultarea. de aceea sfinţii adevăraţi sunt cei ce nu ştiu că sunt sfinţi. Cea mai primejdioasă este mândria sfântului. răspundea: încă n-am scăpat. boala locului de cinste sau a numelui de cinste. 384. prin care ne scoate din păcat. 3) ai lui Dumnezeu suntem. Mândria singură. zicându-i: ai scăpat de noi. Deci fii destoinic. sau chiar îşi va pierde sufletul. Întunecarea aceasta însă ne aduce aminte de învinuirile pe care le-a adus Iisus peste capul celor ce făţărniceau virtutea. 12). 386.378. împuţinările şi chiar întunecările de la rostul luminos al călugăriei. oricât de întunecată purtare ar avea şi oricâte rele i-ar face. întorcând spre bine cele pornite de la lume cu răutate. suflete. dacă vrem şi ostenim şi noi. Căci. 8) Sale să fie totodată şi roada cunoştinţei. Neascultători. Dacă însă nu vrem. Dacă pe cel ce se sălbăticeşte asupra ta. la purtarea ta cea după Dumnezeu. părăsind sfatul cel bun dat la vreme şi Dumnezeu îi părăseşte şi-i lasă în sfatul cel rău. ce ţin morţiş că-s păcătoşi. Viaţa duhovnicească are multe greutăţi de învins. Creştinului nu-i poate face rău nici cel care-l omoară. . 12) trei vrăjmaşi. Nu e mândria urâciunea pustiirii? De aceea când te crezi bun. căci pentru ele biruie El în locul omului. – ca să nu piardă Dumnezeu pe cineva pentru neiscusinţa ta. Mântuirea e fapta milostivirii lui Dumnezeu. Partea importanţei. Să ne îngrijim mai ales de cei care vor primi mucenicia în prigoana de la sfârşit. Căci răbdarea răului. Aşa voieşte Dumnezeu. din pricina întunecimii sale. Stăruind în acestea te-ai făcut pricină de mântuire şi pentru fratele tău din lume. cum e părerea de sine. 389. cine îţi ajută. 4). al iertării din inimă (Matei 18. sufletul lui. pentru orice fiu al lui Dumnezeu. să-şi explice ei mai bine cauza şi niciodată nu simte trebuinţă să asculte şi să urmeze. Dacă însă fratele acela mai are de chinuit în robie străină. Mândria şi toţi puii ei sunt pricini de conflicte. Omul care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava fărădelegilor. de nemulţumiri. 387. Din răcirea dragostei şi a umplerii sufletului de răutate sub influenţa acestei patimi.

înfruntând mândria. dogmatic şi mistic. în care nu s-a ţinut seamă şi de calităţile sufleteşti ale celeilalte părţi. nimeni nu se mântuieşte singur. locul său cel sfânt. iar catre diavol mânia. prin urmare. O minte întunecată n-o mai poţi crede. şi a minţii care o conduce. Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului. Dar este cu putinţă şi totul este cu putinţă numai la Dumnezeu. 403. Iar pe biata minte. şi s-a pierut şi în Rai. ci presupune şi o faţă socială. era şi toamnă şi ziua scăzuse. dar plin de tâlc. A. Aceasta îi este omului cu neputinţă: să-şi asigure eternitatea sa. 395. Experienţa următoare mi-a dovedit-o. iar fariseii templului o pierdeau zicând că-i păcătos şi are drac (Matei 9. Darul mântuirii se dobândeşte chiar ca dar. şi se poate pierde oriunde. nu se mai poate sui să priceapă din cele văzute pe cele nevăzute. ca şi când o altă persoană ar fi înjurat. Câştigăm mântuirea sufletului când punem preţ pe ea. E ca şi când o noapte s-ar fi lăsat peste mintea lui. că este seară şi nu dimineaţă. Da. dovedeşte nebunia acestei lupte. a zis că vameşii şi păcătoasele vor lua-o înaintea „drepţilor” (celor ce se cred drepţi n. O minte nebună nu mai înţelege cele bune. în puterea noastră. în chipul cel mai firesc cu putinţă. Mântuirea este prin Hristos. ci şi o faptă a libertăţii noastre. 400. 399. Dar. Cereau semn (Luca 11. blestemând şi dând dracului pe toate şi chiar pe sine însuşi. Mântuirea nu se câştigă cu o faptă răzleaţă. Când s-a trezit. Aveam în meditaţie un şcolar. ca pe o săgeată. Care trebuie cunoscut istoric. Tâlharul. MINTEA 404. de unde – după fire – avea să fie oglindirea sau răsfrângerea lui Dumnezeu. 396. Cum era somnoros. Minte câte unul. De aceea. 405. Până la judecata din urmă. iar după ce-i trece unda aceasta. şi pe câmpuri de bătaie. „De m-ar lăsa Dumnezeu să mă uit puţin în Rai şi-mi ajunge”. de mântuirea sa se mai leagă o mulţime de oameni. zise el. în Împărăţia Cerurilor şi că se face bucurie în Ceruri pentru un păcătos ce se întoarce (Luca 15. Mintea care cugetă că nu este Dumnezeu cade în propria sa sentinţă: va trebui să se tăgăduiască şi pe sine. iar dacă-i aduci probele în obraz. Gicule este seară. 406. chiar când grăieşte de bine nu mai are statornicie. şi în ceata sfinţilor Apostoli. nu recunoaşte nimic. Acestea se pot vedea mai bine în părinţii celor ce se căsătoresc. dovedeşte non-sensul. Întâmplându-i-se odată ca să doarmă după amiaza cam mult.n. De la cârma minţii atârnă încotro pornim şi unde să ajungem. era şapte seara. 31). 34). Însemnez aici cugetul unei femei simple. nu are leac. 394. mântuirea se poate dobândi oriunde. Ascultarea cea străină a încovoiat dragostea noastră spre lumea aceasta şi spre trup. râzi de mine şi dă repede să plece. Preţul pe care l-a pus Iisus şi toţi sfinţii. a aprins-o contra firii şi a transformat-o în ură. şi în mănăstiri. de stă soarele în loc. Acesta e un alt neajuns al căsătoriilor greşite. Inima înfrântă şi smerită însă. 397. Căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceva ce nu există. răstignit pentru faptele sale. Luând ceva în gură. care după fire aveau rostul să îndrepte spre Dumnezeu ca un ac dragostea. Atunci am văzut chipul dezorientării pe faţa unui copil.393. Mântuirea este un har al locuirii lui Dumnezeu în om. întrucât vremea le-a scos la iveală toate scăderile sau însuşirile. 407. S-a conformat. fie că o întunecă. ca fulgerele zvârle săgeţile în obrazul fraţilor şi în faţa Sfântului Dumnezeu. ar fi minţit sau ar fi furat. MINCIUNA 402. tronul lui Dumnezeu în om. dar are pedeapsă. crezând situaţia descrisă. cel înviat a patra zi din morţi. Orbia răutăţii.) (Matei 21. Stai. 398. a sărit de pe cruce în Rai şi Lucifer ca fulgerul a căzut din Ceruri. . nici măcar nu-şi mai aduce aminte. Dumnezeu nu o va urgisi. dar şi rezultatul unui efort al libertăţii şi cunoaşterii omului. N-avem siguranţa mântuirii în noi. aşa sunt câte unii de înfundaţi în contraziceri. absurdul ei şi. şi se poate dobândi şi din iad. 29) şi umblau să omoare pe Lazăr. da să plece la şcoală. dar în dimineaţa aceasta este eclipsă de soare. chiar de am fi siguri că Dumnezeu ne mântuieşte şi încă n-am scăpa de primejdie. O putere dinlăuntru îl împinge să mintă mereu şi să i se pară că e omul cel mai cinstit. Au trebuit şi alte ajutoare să-i dovedească evidenţa. cu mare luptă. Mântuirea noastră nu e numai un dar de la Dumnezeu. l-am luat prin surprindere: repede la şcoală că-i târziu! Dar parcă este întuneric afară. încât fiara de om. de glumă poate fi dăunătoare. stând de-a pururi împotriva Adevărului. Iuţimea sau voinţa. Orbul din naştere capătă vederea şi a văzut pe Dumnezeu şi a vorbit cu El. fiindcă această siguranţă nu s-a dat nimănuia. 401. Minciuna în treptele ei uşoare. şi aşchia nu sare departe de butuc. 7).

415. Altarul minţii în care s-a sălăşluit Hristos la Botez devine tot luminos şi lumina dumnezeiască din Iisus străbate catapeteasma. Ori şi el trebuie să întovărăşească şi cunoştinţa şi credinţa. E un simbol al minţii care. năpădesc peste ei cu o evidenţă de neînlăturat. Mintea obişnuită. mai presus de firea de dincoace a minţii (Dumnezeu este subiectul universului văzut şi nevăzut şi tot universul este obiectul cugetării lui Dumnezeu. învierea dezleagă trupul desăvârşit de moarte şi de . acum e templu al idolilor. Situaţia se schimbă brusc în momentul morţii. Camilafca (pe care o primeşte candidatul la călugărie n. Oamenii fug. 22). 7) – ce sfaturi poate ea să dea. Moartea dezleagă sufletul de trup şi astfel sufletul ajunge la cunoştinţa spiritualităţii şi a nemuririi sale. fără să ştim şi fără să vrem. neputinţă. ca una ce avea să sălăşluiască într-însa pe Dumnezeu. O minte înnebunită de simţuri şi de poftele contra firii – prin care lucrează toată pofta vrăjmaşă „vrăjmăşia împotriva lui Dumnezeu” (Romani 8. şi sufletul cunoaşte fără să vrea ceea ce s-a ferit să facă. Aici e o mare taină a vieţii duhovniceşti. Tot ce e rău în lumea asta: neştiinţă. ca nu cumva răutatea să fie nemuritoare (Facere 3. În moarte-i învierea. Iar mintea. când se dezleagă şi trupul de necredinţă.n. care este trupul în întregimea lui şi astfel mintea noastră se uneşte cu mintea lui Hristos – cum spune Sfântul Apostol Pavel – şi tot trupul nostru se face primitor de lumină înţelegătoare. 411. Nu trupul este răul. li se pare că nu există de fapt şi dorm vremea vieţii pământeşti pe urechea aceea. mintea nu mai cugetă greşit sau rătăcit pe Dumnezeu ca obiect. Toate lucrurile pe care trebuiau să le cunoască în vremea vieţii. pe când era îmbrăcat în trup. Lucrul cel mai imposibil din lume ar fi o unificare a minţilor. Deci. Mintea. nici că nu este Dumnezeu. fiind o putere arzătoare. Toate patimile sau lucrările împotriva firii se ivesc mai întâi în minte. Căci necredinţa îşi are obârşia mai mult din convieţuirea sufletului cu trupul. În felul acesta El se face hrană minţii noastre. ea însăşi fiind reţinută astfel în legătură pătimaşă cu simţurile! Iată cum s-a furişat în sfatul minţii legea păcatului. crezând că e oaie. iar nu făptura Îl gândeşte pe Dumnezeu. întunerecul. fie că o aprinde să stea împotriva adevărului. care odinioară vedea pe Dumnezeu într-însa.) e un văl uşor. când face aceasta nu e de mirare că nu-L găseşte. acum născoceşte şi aprinde plăcerile trupului. Mintea. nemaidepănând în sine vederea lui Dumnezeu. În vremea vieţii pământeşti cunoaşterea rămâne la libertatea omului: dacă voia să cunoască. adică s-o aştepte cu bucurie. tot de-a zburda se duce în colţii lupului flămând. 417. multe chipuri ale patimilor necurate (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 410. Cunoaşterea are două momente mari: momentul morţii. în relaţie cu nemurirea sufletului. fug până la moarte de orice cunoaştere existenţială. la vreme. deci Dumnezeu gândeşte lumea. 9). prin moarte încetează. vede lupul şi se duce la el. Deşi e negru şi el. neavând mirosul oii cercat. în partea cea mai subţire a făpturii noastre nevăzute. libertatea aceasta se suspendă. Iată unde are să ajungă rugăciunea minţii. dacă e neînvăţată sau neprevenită despre lucrătura străină. decât sfaturile tâlharilor care căsăpesc pe cei ce coboară din Ierusalim în Ierihon: copiii ce vin în lumea aceasta? 413.afumând-o cu mândria. de aceea. 416. pentru că mintea firii acesteia e tot atât de dibace de a dovedi şi afirmaţia şi negaţia unuia şi aceluiaşi lucru. 408. Îndată după moarte însă. Astfel. dar au fugit de ele sau le-au tăgăduit. Aici vine un chip sau un gând al lumii acesteia şi stă ca o momeală. care încă este foc arzător (Ieremia 20. Iar dacă lupul mai e şi viclean. ceea ce nu cunosc ei. în relaţie cu binele şi cu răul. să străbată nu numai luptele. căci în ea s-a sădit putinţa unirii omului cu Dumnezeu. ne face un mare bine. mintea. nu înseamnă gândul morţii. 409. deci moartea ni-i un ajutor. MOARTEA 414. ci ne întâlnim noi şi Dumnezeu în acelaşi subiect al unei altfel de cunoaşteri. păcatul cu miile lui de gheare. având în loc de un singur Dumnezeu. sau într-alte chipuri o sfarmă şi pune într-însa urâciunea pustirii sau idolul (ideea fixă a) păcatului. Cu un cuvânt. ca un miel neştiutor. trupul va învia din morţi. dar prin moarte se omoară răul cu desăvârşire. Când sora moarte ne dezleagă de trup. ca pe-o izbăvire sigură din împărăţia păcatului. fiind stăpâniţi de o lege biologică. care pogoară de pe cap la corp. Rar să găseşti un om care să dea sens religios morţii. când sufletul se dezleagă de necunoştinţă şi momentul învierii. 30) s-a încâlcit în înfăţişările cele supuse simţurilor. putea cunoaşte. rămânea în necunoştinţă. nu voia să cunoască. de vreme ce-L face ceea ce nu e: obiect). devine străvezie. chiar a celei mai înzestrate şi cultivate firi. sub puterea curăţitoare a Harului. se îmbracă în piele de oaie şi bietul miel. stăpânitorul lumii acesteia (Ioan 14. ci şi nepătimirea. Răul e osândit de moarte. Într-o atare tărie şi deplinătate de Duh. aproape străveziu. nu poate face dovada decisivă nici că este. devine de culoarea cerului şi se vede pe sine ca lumină înţelegătoare. 412. cât pot mai mult de fiorul cunoaşterii – a unei cunoaşteri de ei înşişi în relaţie cu Dumnezeu. care este plăcerea simţurilor şi pentru care s-a hotărât moartea trupurilor.

pentru cei ce au dus o viaţă duhovnicească intensă. îi apără Dumnezeu. silindu-i să-L caute pe Dumnezeu. Căci ştiindu-le firea. În vremea aceea. ci milostivirea Lui. chemarea care ustură. o conştiinţă împăcată răsfrânge o faţă senină. 3). când îi sorteşte Dumnezeu pedepsirii. urmare pe care îngăduie Dumnezeu so gustăm spre înţelepţirea noastră. Căci: „Dumnezeu este îndelung răbdător şi mult milostiv. în privinţa conştiinţei şi a izbăvirii de rău. Dumnezeu Milostivul. ca şi ei? 425. Munca iese din stadiul pedepsei şi trece în cel al consacrării. precum că nu au leac şi nu pricep nimic din ocârmuirea Sa. Fiind atotbun şi atotînţelept. NECAZURILE 422. ca să nu piardă pe oameni. mărturiseşte că: „Preotului îi va lipsi cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul” (Iezechiil 7. 26). cunoştinţa noastră e numai frântură. ori pricepem acum. ori vrem. NEASCULTAREA 421. 423. Ba chiar prin aceea ştim că Dumnezeu are grijă de noi. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu. 418. dar pentru o viaţă curată. în vremea ieşirii sufletului le străluceau feţele ca soarele. conştiinţa faţă de muncă începe să fie un factor de mare preţ în construirea viitorului oamenilor. Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. cunoscându-i Dumnezeu că n-au minte săI înţeleagă căile.necredinţă. capătă o sfinţenie pentru conştiinţa cu care e făcută. au apărarea lui Dumnezeu. Pe locuitorii cu o viaţă stricată. NEAMURILE 420. care de cine să asculte mai întâi? . îi lasă în păcatele lor. La mulţi dintre sfinţii nevoitori ai pustiei. Sufletul e o făptură spirituală care nu are îngrădirea pe care o are trupul şi nici nu-i stau în cale piedicile trupului. Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. fiindcă ochiul conştiinţei şi-a mai pierdut vederea şi nici urechea nu înţelege chemarea cuvântului ce-şi are obârşia dincolo de vorbe. Oamenii însă tare greu pricep că îndreptarea prin necazuri dovedeşte nu părăsirea lui Dumnezeu. El aşteaptă o vreme să vadă: ne grăbim noi cu pocăinţa de bunăvoie sau nu. Dumnezeu vrea să ajute pe toţi. De aceea. nu de la Dumnezeu. nu-i apără nici o graniţă şi nici o armă. MUNCA 419. În vremea noastră. cum nu-i apără nimic pe lume. Calea cea mai lungă pe pământ e de la urechi la inimă. ceea ce nu pot împlini nici cele mai impresionante nevoinţe ale sfinţeniei. ci urmarea greşelilor noastre. nu le mai rânduieşte o îndreptare prin încercări în lumea aceasta. că pentru înmulţirea neascultării a ridicat Dumnezeu sfatul dintre oameni. Cunoştinţa cea din păţanie sau învăţăturile din durere – singura cale care poate învăţa ceva pe oameni. dar nu toţi primesc purtarea Sa de grijă. încât ani de zile nu ajung. Când îşi urmează destinul. le rânduieşte o chemare mai tare. ca să-i dai de capăt. ci osânda în cealaltă. Aşa se face că sunt oameni păcătoşi care n-au necazuri. Când a sunat ceasul ieşirii din lume. Pe aceştia i-a lepădat Dumnezeu. când îl trădează. 427. Şi iarăşi mărturisim: că Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut. sufletul se retrage din trup şi se adună înspre cap. să se gătească de pedeapsă. 424. Până ce nu trecem şi prin porţile acestea. pe când o conştiinţă neîmpăcată răsfrânge o faţă îngrozită. 428. dar şi aceea au mai zis. pentru aceeaşi pricină. (…) Necazurile vieţii însă iau pe oameni mai aspru dintr-o altă parte. Nu fericiţi. 426. ne poartă de grijă şi ne spală cu milostivire. Nouă toate necazurile ne vin de la greşeli. dacă vom avea necazuri. Iar Scriptura. Moartea şi învierea împlinesc. Au zis Părinţii că plata neascultării e pierderea mântuirii. Socotiţi acum. învăţăm din necazurile altora sau aşteptăm să ne spargem şi noi capul de ele. El numai le îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. necazurile. aşadar. Căci. dar nepedepsit nimic nu lasă” (Naum 1. pe cei ce n-au necazuri în lumea aceasta. De aceea. ori nu vrem. ori vom înţelege pe urmă. li se înseninează faţa cu o lumină neobişnuită.

în veacul acesta oile sunt amestecate cu caprele. aşa să nu se afle nici între cei ce-L au pe El ca temelie a vieţii. Necazurile vieţii sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu către oamenii mai grei sau mai vicleni la minte. 438. învestit cu putere. autonomia societăţii omeneşti nu se poate constitui ca atare decât cu preţul pierderii păcii. De asemenea şi pacea sufletului atârnă de aceeaşi condiţie. inevitabil ajung în înfundătura aroganţei care nu ştie nimic – ceea ce păţesc numai peticarii ştiinţei. Ceea ce se petrece în microbiologie se petrece şi în macrobiologie. cu răspunderi. cu măriri. ajunge obiect de istorie. e subiect de istorie. Asta înseamnă treaba unuia. 431. cu deosebirea că o mică strâmbare dintr-un ins. adică să trăim deodată. până şi jertfa Sa de pe cruce.429. Autonomia raţiunii. care se vor sălbătăci întreolaltă şi-şi vor împinge conducătorii până la marginile nebuniei. ca ultim reazim etern al liniştii. cei ce se mărginesc numai la cunoştinţa unilaterală. Mântuitorul zice că fără nevoinţă intră în Împărăţie (Luca 6. ci poartă un număr. alţii caută să-i coboare până la pământ toată însemnătatea sa. OMUL 436. încât uimeşte lumea şi o sileşte să recunoască într-aceasta fapta lui Dumnezeu. decât o degradare a lui în rândul vitelor. Când omul trăieşte în adevărata lui valoare. într-un om. 439. Iată de ce suntem datori a vieţui potrivit acestei intenţii divine. pentru alţii mai grea şi pentru foarte mulţi ţine toată viaţa. se petrece şi în mare. au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu. necrezut de mare. Să nu cârtim la necazuri. Ceea ce se petrece în mic. cu puteri şi cu tot felul de haruri. Nici unul dintre sfinţi nu a scăpat desăvârşit de vreo frână oarecare a neputinţei. Realizările sale fizice sunt toată valoarea şi nemurirea sa. mai sunt şi berbeci şi ţapi. dovedeşte că omul are preţ imens. Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi în cumpănă cu slava noastră viitoare. 437. iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi înşine. 37). pentru alţii mai lungă. în rând cu oricare dintre obiecte. ce poate să însemneze coborârea omului la simpla valoare economică. De la faptul neînsemnat că unuia. ca făpturi renăscute în Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului. De aceea. Pacea pe pământ e condiţionată de mărirea care se dă sau se refuză lui Dumnezeu. i s-a strâmbat mintea. . După cum unii ridică până la Cer valoarea omului. o mărturisire a neajunsului. în omenirea întreagă. nu mai poartă un nume. mai sincer. ca nu cumva tocmai la urmă să piardă totul. a tragediei inerente construcţiilor fără Dumnezeu. Necazurile spală petele păcatelor de pe haina noastră nevăzută. 433. căci omul are valoarea arătată de jertfa de pe cruce. e cu putinţă să se ajungă la izgonirea a milioane de oameni de sub ascultarea lui Dumnezeu. Omul. e din ce în ce mai necunoscut. 432. – ceea ce e de fapt o înfrângere sau. şi ca persoane nevăzute. pe când. Vremea nevoinţei pentru unii e mai scurtă. Pentru o alunecare a omului de la nume la număr. Încercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem în Dumnezeu. Dar pentru cei care nu judecă pe nimeni. 440. NEPUTINŢELE 434. preţuind mai mult gunoiul decât mirosul crinului. centrul şi sinteza creaţiunii Sale: lumea văzută îmbinată cu lumea nevăzută. care ar încovoia crinii în gunoi. Nu sunt toate oi. în întregul lui. Faptul că din partea Sa Dumnezeu a făcut totul pentru om. în societatea omenească. Deci. NEVOINŢA 435. poate da între oameni o rătăcire cum nu s-a mai pomenit. Omul are dimensiunile intenţiei divine. Oamenii sunt oile cele mai greu de păstorit. PACEA 441. dacă renunţă la dimensiunile sale divine. Precum nu se află vrajbă în Dumnezeu. Starea de pace cu toată făptura e o minune aşa de mare. pentru unii mai uşoară. şi ca persoane văzute. 430. cu întinderea şi lungimea de vreme. cei cu daruri. 442.

Stăpânii au păcate nemărturisite din tinereţe sau mai pe urmă şi nu le-au ispăşit. care nu poate fi creat sau menţinut de arme. pune-ţi o cruce în curte şi roagă-te lui Dumnezeu să te ocrotească. Şi mai are pagubă cel ce se uită la agoniseala sa ca la ochii din cap. nu-i dau omului lupte. căci dă Dumnezeu după cuvântul lui. cu făină. 2. De aceea. Dumnezeu. dar se mai poate să ai asupra curţii şi alte păcate. neuro-endocrin. dacă vei lucra. Aceasta e un bun spiritual. În creier funcţionează un centru de cenzură (medical „inhibiţia”) care are la dispoziţie tot mecanismul biochimic necesar (neuro-psihic. căci. Ai cumpărat din mână rea. 6. deşi i-ai muncit nu te vei putea folosi. Iisus aduce omului pacea care vine de la Dumnezeu. trăit din toată sinceritatea fiinţei. neuro-motor. copii lepădaţi şi îngropaţi ici. de El să ne lipim inima. Adevărat este că o bază biologică a patimilor şi a urmărilor lor o formează şi glandele endocrine al căror echilibru sau dezechilibru funcţional se răsfrânge în toată fiinţa omenească. Poate că ai cumpărat această curte cu bani munciţi într-o vreme când poate trăiai în desfrânare. a capacităţii lor de a strica echilibrul minţii şi de a o întoarce stricată împotriva lui Dumnezeu: dracul lăcomiei. iar tu n-ai ocrotirea lui Dumnezeu asupra ta. Dacă Dumnezeu n-a lucrat Duminica. 444. să nu tăiaţi o brazdă din pământul care nu este al vostru. 449. Unii din stăpâni le drăcuie şi atunci să nu se mire dacă i se împlineşte cuvântul. Mai poţi avea necazuri şi din cauză că. că nu-i destul să le spui sub patrafir. 5. Dumnezeu a blestemat pământul: spini şi pălămidă să dea şi prin sudoarea feţei să îţi câştigi pâinea. peste tot. şi alţi „draci” ai nervilor. Cineva se ţine de vrăji asupra ta. neuro-static). război chiar sau dezechilibru total. ci şi ceea ce ai lucrat în cursul săptămânii. nu ca să ţi-o împotmoleşti cu gunoiul lumii. alături de trăirea creştinismului. în curtea în care stai tu. ci ca să ţi-o îndrepţi spre Tatăl Cel din ceruri. Pentru ce? Pentru că nu te mărturiseşti. De ce pot lucra aceste puteri? Pentru că tu n-ai ocrotirea lui Dumnezeu. trebuie să le şi ispăşeşti de bună voie. colo. e singura cale care mai poate aduce pace între oameni şi bună învoire. Apasă blestemele părinţilor sau ale altuia asupra casei tale şi asupra ta. din cauza caracterului lor constrângător. toate celelalte rezolvări.. de când i-ai muncit şi te urmăreşte Dumnezeu până în pânzele albe. păcatele trec şi asupra pământului pe care-l calci şi asupra vitelor. din mână pătimaşă. Şi ca să nu mai poată lucra duhurile rele. 8. de-i pătimi durere în cele iubite peste măsură. Pacea de frică e o reală pierdere a păcii. sau ce este şi mai des.443. Cineva lucrează cu diavolul asupra ta şi asupra vitelor tale şi atunci tu tânjeşti şi vitele tale. vei pierde nu numai ceea ce ai lucrat Duminica. Pe El să-L iubim. Ba în gunoi. dracul trufiei. ba lângă o altoaie. Pacea este o idee specific creştină şi se condiţionează de obârşia ei divină. câtă vreme cineva nu iese din rânduiala lor. 450. pentru că ţii şerpii în sân şi Dumnezeu lasă să te muşte. PATIMILE 447. Sfinţii Părinţi au numit „draci” patimile de căpetenie (Sfântul Ioan Scărarul în Scara numără 7 sau 8 patimi de căpetenie). căci aduce moarte. iar femeia în dureri mari să nască”. De aceea. O greşeală a noastră atârnă asupra întregii averi. (. Iată pricinile pentru care Dumnezeu trimite pocania (pagubele) asupra avutului vostru: 1. Pentru altceva a dat Dumnezeu inima. De aceea vine bătaia lui Dumnezeu asupra voastră. dracul desfrâului. o luptă. grăbesc apocalipsul. Să nu ascultaţi de sfatul nimănui când este vorba de cinstirea Duminicii. nici ţie nu îţi este îngăduit ca să lucrezi şi. Instinctele. Şi lepădarea copiilor sunt păcate strigătoare la cer. capabil să aprobe sau să frâneze tot ce obligatoriu trebuie să treacă pe la acest centru de informaţie. căci şi asupra lor atârnă şi apasă păcatele. căci să ştiţi. Un neurolog psihiatru a identificat pentru fiecare patimă descrisă de Sfinţii Părinţi o glandă endocrină.) 3. PAGUBELE ASUPRA AVUTULUI 446. De aceşti bani. Lucrează Duminica. căci neasemănată este plata pe care ne-o dă Dumnezeu. pentru că acestea primesc aprobarea. Şi-a lipit inima lui de lucruri pieritoare. fă sfeştanie. 448. satisfacerea şi rostul lor concret. pe câmp. 7. sau pe pământul pe care-l lucrezi apăsă jurăminte. nu-ţi lipi inima ta nici de proprii tăi copii. blesteme sau nedreptate: să luaţi seama. Între cenzura minţii (centrul inhibitor al creierului) şi între puterea de impunere a forţei oarbe se creează o tensiune. al obârşiei lor adamice. curăţeşte-ţi trupul tău prin post. dă-i puţină apă sfinţită. faţă de cea dată de lume. peste vite şi peste tot lucrul mâinilor voastre. Când a fost izgonit Adam din Rai.. 445. cine te va mângâia? 4. mai înainte de a o amesteca cu ale tale. din mâna care a furat sau de la unul care a curvit. Cum însă marea majoritate a oamenilor au dereglat rostul normal al acestor .

pentru că o trăire în Hristos ne-ar scuti de vorbă. asupri. În cazul robiei. 466. PĂCATELE 456. împotriva aproapelui şi împotriva firii întregi. Calea aceasta e treabă de cârpaci. . Trebuie. a mai vorbi de luptă cu patimile însemnează să-ţi aprinzi paie în cap. printr-o singură întorsătură măiastră a vicleanului. Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite. ne-a făcut să pierdem: pacea cu Dumnezeu. îşi dă seama că robeşte vrăjmaşului. 465. Toată strădania potrivnicului aceasta este: să desfacă dragostea şi cunoştinţa noastră de Dumnezeu şi să le dea. cât aproape „să se teamă” şi Dumnezeu de noi. ca obiect de preocupare nimicul şi absurdul. 462. lăcomia de putere şi fumul mândriei. 455. e destul să izbutească o mutare mai încoace. Această vreme de amărăciune care ne învaţă minte ca să nu ne mai întoarcem la cele dintâi e chiar vremea de întărire a sănătăţii noastre sufleteşti. multă şi adâncă deosebire a gândurilor. ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noastră. primejdia morţii o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră. căci între noi şi El e zidul păcatului. sau chiar până la a nu vrea să se mai împotrivească. fie chiar îndrăcirea. Diavolul prezintă patimile din om ca plăcute şi uşoare. 453. iar omul şi-a pierdut libertatea. stăpâni mintea. dar nu le mai are de unde. mai aici. ca în somn. oricât ne-ar costa îndrăzneala aceasta. împotriva noastră înşine. acum s-au făcut bărbaţi şi îi simte cum îi fură puterile. Drept aceea. De aceea. iar dincoace de zid. precum şi înfricoşarea de urmări. 7). Lucrarea împotriva firii i se face omului „a doua fire” – firea fărădelegii sau legea păcatului (Romani 7. prin patimile trupului. Căci „păcat” aceasta însemnează: înfrângerea morală a conştiinţei de către satana. ca şi mai mari mizerii. omul. Păcatele se înregistrează în codul genetic al fiecăruia. pacea dinlăuntrul nostru. mântuirea. deşertând virtuţile în sacul spart al patimilor şi culegând. De pildă. pe câţi nu i-au adus să-şi pună capăt zilelor? Care a sfârşit bine dintre beţivi. 451. Iată-ne. Împătrit greşim: împotriva lui Dumnezeu. rar dacă se mai află. iar acum. de uitare de Dumnezeu. credinţa va ajunge să se strâmbe şi în tot felul să se stingă. Păcatul. le-ar întoarce lui Dumnezeu. 10) chiar între creştini. fie nebunia. omul trăieşte în stare de păcat. pe câţi nu i-a luat de minte şi s-au omorât! Bolile de pe urma desfrâului. 460. le piere puterea de a obseda. 454. cenzura minţii a slăbit considerabil şi patimile conduc mintea. De aceea. altă cale nu rămâne. În veacurile de aur ale creştinismului. De aceştia care însă să trăiască viaţa în Hristos. iar bătrâneţea hârbuită umblă să o dea lui Dumnezeu. 459. Fiecare din patimile de căpetenie pot duce zidirea lui Dumnezeu până la decăderea cea mai de pe urmă. Asta e tot una cu pierderea darului libertăţii voinţei. şi cu asta a redus la nimicul slavei deşarte şi la absurd toată strădania virtuţii. fie ea omorârea de sine. azi. oamenii au ajuns în robia patimilor. din multa păcătuire. Drept aceea. pacea cu oamenii şi pacea cu toată firea. deci. Aceasta ne învaţă cel mai bine calea lui Dumnezeu. lăcomia de avere. a scopului ultim al virtuţilor. ascunse cu voia. dar refuzând rostul –. i s-a stins puterea voinţei de a se împotrivi. Păcat aceasta însemnează: înfrângerea morală a conştiinţei de către satana. ci noi suntem cei ce nu-L mai iubim şi nu-L mai vedem. iar lui. Toată vigoarea tinereţii o dă cui nu trebuie. 452. 458. De aceea. uneori. cum vine. noi: o grămadă de cioburi mereu zdrobindu-ne de zid şi în tot mai mare sfărmare aflându-ne. care n-au vrut nicidecum să se lase de patima lor? Dar şi lenea poate face nebunii când se vede în primejdii. trebuie să înduplecăm pe oameni la o viaţă mai curată – căci de ea atârnă o credinţă mai luminată şi. Când avea puterile întregi n-asculta povaţa. trebuie născuţi. Ne-am sălbăticit în toate părţile. toate gândurile trebuiesc spuse înainte de a se întări şi de a birui mintea. slăbindu-i puterile. prin patimile trupului. trăirea în Hristos era mai puternică şi mai întinsă între creştini. Înrădăcinarea obiceiului păcătuirii duce întocmirea sufletească şi trupească a omului până la neputinţă de a se mai împotrivi. când nu le mai are. 463. 464. Omul care a ajuns rob patimilor sale nu mai are mărturia conştiinţei pentru faptele sale – care a ajuns într-un fel de „adormire”. De îndată însă ce mărturisim păcatele şi vinovăţia. sau decăderea firii. căci deîndată ce sunt spuse. Iată de ce şi fiarele fug de om. căci cu ce vine. deci. 461. în schimb. vicleanul nu se dă la o parte de a reduce la nimic şi la absurd chiar şi virtuţile. iau în ajutor propria lor mizerie. toată viaţa. vorbe goale de la oameni şi rânjetul lui sinistru. Sunt patimi trupeşti care înrâuresc sufletul şi sunt patimi sufleteşti care se răsfrâng asupra trupului. deşi conştiinţa nu doarme. 457. când Dumnezeu a ajuns de râs (Ieremia 6. e într-o stare de necredinţă.forţe oarbe ale firii – urmărind exclusiv plăcerea ce-o conferă. Păcatul este înfrângerea morală a sufletului de către un gând rău. căci de unde odată pruncii vaviloneşti erau micuţi şi îi lua în glumă. aceasta le făcea uşoară lupta cu patimile. Totuşi. Nu Dumnezeu este Cel ce nu ne mai iubeşte şi nu ne mai vede. atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră. Cu obişnuinţa de a păcătui trebuie să ne luptăm noi. în veacul nostru însă. prin patimi.

Păcatul este o călcare a legilor vieţii. dar unii au şi câte doi. personalitatea ar putea străbate calea într-un timp mai scurt sau ar putea realiza o neasemănată asemănare. energii de lucru. Aceste energii ale chipului prind mai bine. o copiliţă numai. o voinţă mai puternică. Pentru păcat Dumnezeu este foc mistuitor. avea dreptate Sfântul Ioan Gură de Aur. aleargă după ei şi face aceasta până la ultimul om al împărăţiei Sale. Când crezi despre tine că eşti drept. precum şi ajutorul ca s-o împrăştiem. 468. de asemenea. datorită înzestrării sufleteşti mai puternice. sub amara tiranie a neantului. o memorie mai bună. ci o consfinţire a libertăţii şi a deciziei viciate a omului. ci al lui Dumnezeu. ai închis toate posibilităţile tale de desăvârşire. 471. şi nu şi-au iubit viaţa lor. De aceea. este semn că Cel desăvârşit este lângă tine şi conştiinţa ta strigă diferenţa între El şi tine. Deci. Păcatul. Personalitatea are. nu eşti proprietarul decât al lucrului pe care l-ai făcut din nimic. slujitorii Sfintei Liturghii. păcatul. Dar. adică răul. Căci. Iată o nevăzută dimensiune a crucii. pe cei păcătoşi îi închide în chinurile haosului veşnic. 475. veşnic fără iertare: starea omului împotriva adevărului. sunt şi ei în măsura iubirii. Aşa-i firesc omului păcătos. ca proprietate de drept – balast de accident – care poate duce pe om până la starea să se lepede de Dumnezeu şi să-I stea împotrivă. 474. arsă în lumea aceasta. mintea slăbeşte şi nu mai poate stăvili dezechilibrul din ce în ce mai mare care invadează spaţiul vieţii cu spectrele sinistre ale morţii pe picioare (Apocalipsă 3. Păcătoşii au un prieten. Lucifer ridică pâră mare asupra lor înaintea lui Dumnezeu zi şi noapte şi le răscoală împotrivă toate urgiile împotrivirii. jertfă neîncetată. adică a haosului de tot felul şi în toate privinţele şi poate că pentru totdeauna. introducerea în viaţă a unui dezechilibru consimţit de minte. Când ştii că eşti păcătos. din nimic Dumnezeu a făcut făptura. cînd îi loveşti dracii. îl reclamă pentru el şi i se ţine de urmă.467. energiile Harului care le sfinţeşte. Faptul că. Talanţii sunt talente. trebuie risipit. Valoarea unui pom o hotărăsc roadele ce le face. Părinţii au zis că singura noastră avuţie cu adevărat sunt păcatele. nicidecum numele pe care îl are. Din momentul în care cunoşti că eşti păcătos. după judecata tuturora. care scad pentru semenii lor această mamonică agonisire. o ingeniozitate înăscută. Cartea III. Toti creştinii au sigur câte un talant. De aceea. ca un creator al unei teribile noutăţi – păcatul – fără să bage de seamă că printr-asta se întoarce. PERSONALITATEA 478. 11). Păcatul nu e o realitate cu suport propriu. de drept. cap. 469. o mare capacitate de dragoste. omul nu e al lui însuşi. 1941. această mamonă cu adevărat nedreaptă a omului. Dacă urmează mereu aşa. până la moarte”(Apocalipsă 12. nu e o răzbunare din partea lui Dumnezeu. îi caută. când eşti convins de nedesăvârşirea ta. dar cu o capacitate de dragoste care a ridicat-o între sfinţi. „Ci ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor. 473. sau te desfaci de păcat sau vei fi ars cu păcat cu tot. 61). Într-o personalitate chipul lui Dumnezeu este mult mai puternic şi mult mai limpede. Craiova. 476. după ei. al cărui autor este. ca de pildă o minte mai străvăzătoare. Cel mai greu păcat. Iconomii tainelor. 470. trebuie să cerem iertare de la Dumnezeu pentru atare agoniseală. ci sunt ghearele haosului în grumazul realităţii. iar făptura a făcut păcatul. de făcut calea de la chip la asemănare. Pe de altă parte. Acum securea stă la rădăcina pomilor şi focul alăturea pentru toţi pomii care nu aduc roadă bună. Deci. p. nici al altui om. Personalitatea este o înzestrare sufletească neobişnuită. . Preoţii sunt acei iconomi ai tainelor lui Dumnezeu. Mărturisirea de credinţă fără îndreptarea vieţii nu are nici o valoare. pentru ca acesta să fie împreună cu creaţia sa iubită – păcatul – în infinitul eternităţii. 472. o pândire a nimicului care vrea să înghită în sine toate câte sunt. Asta-i noutatea grozavă. Prietenul păcătoşilor aşteaptă pe toţi cei ce au să se mântuiască. pe Iisus. Iar împlinind condiţia asta. zice că tu eşti drac. iertându-le din datorie. decât talazurile care bântuie marea” (Sfântul Ioan Gură de Aur. pentru mântuirea lumii. o inimă mai largă. că omul a putut să facă ceea ce Dumnezeu nu poate. 1). te-ai schimbat din vrăjmaşul lui Dumnezeu în prietenul lui Dumnezeu. VIII. Despre preoţie. zicând că: „Mai multe sunt furtunile care zbuciumă sufletul preotului. E destul să ne gândim la Sfântuliţa de la Argeş. cu ispravă cu tot. 477. ca nişte antene mai bune. iar alţii şi câte cinci.

22-23). Bisericii i-a dat cheltuială doi bani: Vechiul şi Noul Testament. să vie în genunchi înaintea unui simplu preot şi să-şi înşire toate fărădelegile şi necazurile lor?! Nu. creşterea lui în neamul samarineanului. ei dau de asprimea dreptăţii care-i fierbe în zeama lor. Cel căzut între tâlhari a fost încredinţat Bisericii. Dar a doua zi după Înviere. Nici una nu i-a putut ajuta nimic. stăpânitorul lumii acesteia încă ne mai ţine legaţi în împărăţia lui. Pe când în Cartea Vieţii se scriu. dacă mai avem inima prinsă de ceva de pe pământ. pe Fiul Său Cel Unul Născut. adevăratul nostru aproape. ei care ştiu totul. de vreme ce dragostea noastră către Dumnezeu încă n-a ars şi aţa aceea. adevăratul aproape al conştiinţei căzute între tâlhari. până li se moaie oasele trufiei. PLĂCERILE 481. iar la acestea se ajunge. să vie de bună voie la smerenie. prieten al Lui. asta mândria n-o poate face. ascuns. 480. curăţite cu asprimea pocăinţei. ei care stăpânesc peste oameni. Poate tocmai pentru că e aşa de smerită judecata aceasta milostivă. pomul vieţii. de cele mai multe ori. spălându-i rănile. este totodată şi revelaţia misiunii viitoare a Bisericii. POCĂINŢA 485. are drăceasca putere să desfacă pe om de dragostea lui Dumnezeu şi să i-o întoarcă spre plăcerea a orice altceva afară de Dumnezeu. 483b. omul fără de păcat. până la a doua venire a Samarineanului când i se va răsplăti osteneala. plângând. faptele pe care le-ai făcut plângând. A petrecut împreună cu omul. legea. care l-a luat pe cel rănit şi l-a pus pe dobitocul Său. PLÂNSUL 484. Iată adevărata împlinire a legii în iubire. însemnează întruparea lui Dumnezeu în firea de om. adică căderea omului din starea de rai a conştiinţei în starea din lumea aceasta. nu vor scăpa de primejdii. Iată Samarineanul. a dat Bisericii grija de om. neputincioase: Legea şi preoţia Vechiului Testament. omul fără de păcat. Toţi cei ce umblă după plăceri. a dreptăţii după fapte. . Iată cu cine să fim asemenea şi ce să facem. 483a. Acasă. A venit un străin. pentru cine umblă după ea. ca să scape pe fiii Săi de judecata cea aspră. i-a luat firea sa în spate (întruparea lui Dumnezeu). le trimite. 33). „Bucuria minunilor te poate pierde în slavă deşartă” (cf. Plăcerea e momeala cu care „hoţul” înşeală pe om să se pogoare din Ierusalim la Ierihon. A venit Samarineanul milostiv (Luca 10. în stare să ne care în spate dintre tâlhari. Pilda samarineanului nu este numai o pildă. Mare este Taina pocăinţei. nu numai fiindcă te face din rău. i s-a apropiat de răni. ci şi pentru că un lucru aşa de mare e acoperit cu chip smerit. Cum să poată veni. ca slujitorii ei să poarte grijă de dânsul. De aceea. Să renunţi la plăcerile tale spre a face bucuria altuia. din neam în neam. Pe lângă omul căzut între tâlhari treceau pe rând. 482. Mila cea fără de margini a Tatălui. Cu puterea de a izgoni duhurile cureţi pe alţii şi te poţi primejdui pe tine. ca un untdelemn ce unge rănile. le-a spălat cu vin (usturimea pocăinţei) le-a uns cu untdelemn (celelalte Taine). (căci samarineanul era de alt neam decât cel căzut între tâlhari). Pogorârea din Ierusalim în Ierihon. Ceea ce. mai ales. om de alt neam. nu pot să vie la mântuitoarea ei binefacere aproape nici unul dintre cei cu mintea plină de „ştiinţă” şi afumată de mândrie. Iisus n-a pus accentul pe minuni. Toată bătaia de cap cu omul şi tămăduirea conştiinţei sale o are Biserica. Matei 7.PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV 479. este şi angajarea omului în asemănarea cu samarineanul. Pocăinţa trebuie să fie o înseninare din ce în ce mai mare a sufletului şi a sănătăţii întregi. Noul Testament. pe când cu lacrimile te curăţeşti pe tine şi-i foloseşti şi pe alţii. 486. rănită şi mai moartă de tâlharii cei din gând. să le facă o judecată milostivă şi fără nici o înfricoşare şi iarăşi să-i împace cu Sine. precum şi cele două testamente Legea şi Harul. coborând din ceruri. de orice fel. bun. Legea şi prorocii. l-a dat în grija Bisericii. Iisus. Amândouă tămăduiesc deplin pe om. cu vin şi untdelemn. ca să avem răspuns la problema vieţii veşnice. căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe. povăţuitoare la pocăinţă aspră ca vinul pe rană şi Harul celor şapte Taine. Ştie vrăjmaşul că plăcerea pământească. Prin urmare. ci pe cunoştinţa de Dumnezeu şi pe curăţia inimii. adică după trebuinţă. pecetluind cu aceasta unul din cei doi bani de cheltuială. au trecut pe alăturea: asemenea şi leviţii nu i-au ajutat nimic. neputând să-l ajute. izvorând din Hristos. din vrăjmaş al lui Dumnezeu.

vor veni înfricoşaţi la credinţa creştină. Şi aceasta o vor face. încât pretutindeni dau de Iisus. Cu fapta aceasta ucigaşă. tocmai slujba aceasta o are: dezgroparea comorii. care face viaţa neamurilor cu putinţă. erau dispuşi ca să apeleze la oricine. căci e adevărat: nu e după fire să iubeşti din toată inima pe cel ce te ucide în tot felul. numai şi numai ca aceştia să-i scape de cel mai îngrozitor coşmar al istoriei lor: Iisus. PORUNCILE LUI DUMNEZEU 494. povârnită iremediabil spre plata păcatului. binecuvântând pe cei ce-i duceau la moarte. şi vor cutreiera pământul. 490. până la cel mai de pe urmă. Au făcut-o şi pe aceasta. Cei vechi se rugau pentru cei ce-i schingiuiau şi le cuprindeau picioarele. 25). Lucrarea poruncilor. cea din curtea lui Pilat şi de pe dealul Căpăţânii. . zile de foamete: „Nu foamete de pâine şi nu sete de apă. Neam fără înviere. Nici porţile iadului nu le-au putut ajuta să scape de El. iată spunem că ea lucrează revenirea oamenilor la nerăutatea pruncilor. spre neîndurata moarte. căutând cuvântul Domnului. şi-şi băgară neamul sub roţile blestemului. au fost în stare de data aceasta să se facă apărătorii cei mai ascuţiţi în slujba celor mai mari duşmani ai lor. iudeii Îl răstigniră pe cruce. 29). pentru care ostenise Dumnezeu cu ei atâta amar de vreme. Neam fără Dumnezeu. Până la plinirea vremii atârnă peste ei blestemul pe care şi l-au cerut în curtea lui Pilat: „Sângele Lui asupra noastră şi asupra feciorilor noştri” (Matei 27. Coşmarul acesta al lor s-a mărit cu veacurile. Cât se poate prinde de minunea acestei sfinte taine. POPORUL IUDEU 488. Totul e să te învoieşti aşa pentru Dumnezeu şi El îţi ajută. Neam fără semn.487. e o mare lecţie a lui Dumnezeu pe care o arată neamurilor creştine până la sfârşitul zilelor. dar ca să termine cu Iisus. ei ieşiră din destinul lor. care păzesc viaţa curată şi dau viaţă celui ce le împlineşte (Neemia 9. De aceea sunt urâţi de toate neamurile – că şi asta e ponosul blestemului. Astfel. Ei au rămas dincoace. de proporţiile lumii. Ei n-au înţeles că de aceea petrec acele „zile fără număr”. Crinul Bunei Vestiri. iar alţii ziceau că ar trebui să cumpărăm cu aur ocările şi necazurile ce le pătimim de la oameni. ce se vrăjmăşeşte de moarte cu Iisus Hristos. Pentru ei Iisus a trecut pe cealaltă parte a mării înţelesurilor. Când se vor convinge de aceasta. Nu le-a rămas decât aruncarea lumii în Apocalipsă. pentru asta nu trebuie să fii prooroc deloc. cea din urmă strădanie a lui Dumnezeu în persoană. pe care dragostea L-a coborât din Cer între oameni. Şi ei se vor clătina de la o mare până la cealaltă şi de la Miază-noapte la Răsărit. Trebuia re-crearea acestei zidiri. ci e mai presus de fire. Toată tragedia acestui popor. dar chiar pentru ei ivirea antihriştilor e un destin blestemat. Singura rezolvare. dar nu-l vor afla” (Amos 8. pe care şi-l vor pune rege. nu află între iudei decât fapta cea mai ucigaşă a lor. Blestemul acesta îi zoreşte să ia în braţe pe toţi antihriştii vremurilor. … Plată îi aşteaptă. Istoria se va repeta cu oricare dintre neamurile care vor face ceau făcut ei. Evreii urau de moarte stăpânirea romană. Prin poporul iudeu era prevăzută era creştină. romanii. Vor îmbrăţişa pe omul trufiei absolute! Omul care în numele său se va proclama Dumnezeu! Acela-i Antihrist – Semnul Sfârşitului! 493. 11-12). Aceleaşi fapte aduc aceleaşi urmări. Neam împotriva lui Dumnezeu. Asta-i foametea lor de mii de ani: Dumnezeu nu le mai vorbeşte! 491. dar fără idealul care i-a părăsit. cea din urmă dintre măsurile ce mai rămâneau. trezirea la viaţa cea după Hristos şi Duhul Sfânt. Le va sosi şi vremea aceea mult dorită. pe care singuri şi l-au cerut peste urmaşi. deci pricinuiesc aceeaşi istorie. ci de auzit cuvintele Domnului. sau deşteptarea puterilor sădite în noi la a doua naştere. întoarsă de la toate păcatele spre Dumnezeu unul şi spre toţi oamenii. Acesta e înţelesul şi capătul acestei judecăţi milostive a lui Dumnezeu: redobândirea iubirii fără margini. 489. 492.

Toţi oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu şi-au smerit sufletul cu rugăciune şi post. porcii patimilor nu mai vin să se scalde. PREJUDECĂŢILE 505. . 503. creaţia sa. E bine ca povăţuitorii să grăiască totdeauna din conştiinţa slujirii lui Hristos. El nu ştie şi nu recunoaşte convingeri. poate ajunge la crize. nu vom avea pretenţia ca Dumnezeu să ne mulţumească precum că I-am împlinit poruncile. la îndrăcire: pradă a unui duh rău sau a unor puteri rele. Şi Iisus a postit 40 de zile. revoltat împotriva lui Dumnezeu. POSTUL 498. POSEDAŢII 496. sau în altarul inimii. precum şi întors: prin fărădelegi se strecoară vrăjmaşul şi ajungem de-o asemănare cu el. Postul lucrează şi asupra acestora. Postul şi rugăciunea sunt două mijloace prin care curăţim firea de patimi. ca să-ţi pui nădejdea în om. De aceea. Exemplu: Nietzsche. după expresia Părinţilor. E lucru de mirare. voia să scrie osândirea creştinismului pe toate gardurile. la dezechilibru. încet şi cu socoteală. 497. care-l scot clinic dintre oameni. Mai sunt şi cazuri când posedaţii sunt filosofi. deşi Lui nu-I trebuia. Mai bine de jumătate din numărul patimilor sunt ale minţii. PREOŢII 506. ca unii ce n-au aflat comoara. De aici puterile potrivnicului. Zice un filosof: e destul să primeşti în minte o singură prejudecată. Larma vieţii şi gălăgia grijilor deşarte strigă oamenilor în urechi nevoile lor pământeşti. ci te cheamă Domnul ca să-ţi strămuţi viaţa ta de om. Aşa vrea Iisus să ne însuşim împlinirea poruncilor: precum nu mulţumeşti servitorului tău care te serveşte. iar acela n-are nici un motiv să se supere tot aşa şi noi faţă de Dumnezeu. că mintea fiind netrupească. fiindcă. nu se vor mântui. Se sălăşluieşte Hristos. 500. Postul e vechi şi începe odată cu omul. fiind nepătimaş. de la trup se spurcă şi se întunecă şi că. cea nematerialnică de la ţărână se subtiază şi se curăţă. zice Ioan Scărarul. Dar Dumnezeu. altfel mustrarea lor învinge. 502. E prima poruncă de stăpânire de sine. POVĂŢUITORII 504. Temeiurile mai adânci ale postului şi rugăciunii le găsim la Botez. ca să nu-i piardă în fărădelegile lor. Deci cei ce ajung la hotarul morţii în nelucrarea poruncilor. dar nu convinge. mintea vede gândurile. Prin preoţi nu te cheamă omul. ca apoi să nu fie prăpăstenie la care să nu ajungi în chipul cel mai logic cu putinţă. Biserica înşiră printre păcatele minţii şi prejudecăţile. le rânduieşte şi chemare dinafară prin glasul slujitorilor Săi. Dacă omul călătoreşte neatent cu tranzitul său. se silesc să învăluie şi să prindă voinţa din nou în mrejile sale. Un organism topit cu postul nu mai are putere să schimbe convingerile conştiinţei. izgonind afară pe satana. Oamenii abia mai aud cele de dincolo şi li se par departe: surzenia tot mai mult se întăreşte şi chemarea lină nu se mai aude. dimpotrivă. ba şi talantul de negustorie l-au îngropat în pământ. Milostivul. 495. Adâncul fiinţei noastre se îmbracă în Hristos. 501.Dumnezeu se găseşte în poruncile Sale şi prin porunci vine la noi şi pe noi ne strămută în Sine. punând postul începătură a vestirii Împărăţiei lui Dumnezeu. În acest adânc al minţii. în mocirla uscată. mai tare decât le strigă glasul conştiinţei trebuinţele lor veşnice. patimile. 499. Cu trupul nu putem trata decât prin post. De aceea el trebuie uscat. care se retrage în simţiri. ca în faţa lui Hristos şi atunci vor fi blânzi întru dojană şi smeriţi întru mustrare. Ochii văd lucrurile. pentru că slăbeşte în om puterea de revoltă a supra-omului.

Aşa se întâmplă că: „lipsind preotului cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul”. Că firea lor pământească mai dă uneori prilej de sminteală. Dumnezeu îţi vorbeşte. zicând că: „Mai multe sunt furtunile care zbuciumă sufletul preotului. De aceea. 61). zi şi noapte şi le răscoală împotrivă toate urgiile împotrivirii. A osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost. În jurul lor se va întări întunerecul a toată neştiinţa şi va începe foametea. Ei nu mai au îndrăzneala să o măture afară din Taina căsătoriei creştine. că primeşte săgeţi din amândouă părţile. neascultând învăţătura dreptei credinţe şi a vieţii în Dumnezeu. oricât ai fi de păcătos. 2). şi nu şi-au iubit viaţa lor. pentru mântuirea lumii. 514. Sarea pământului o vor călca-o oamenii în picioare şi aşa vine că: „Şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului” (Isaia 24. ale slujitorilor legali ai Bisericii. Dar. ci o lasă să-şi facă de cap. cap. copiii. avea dreptate Sfântul Ioan Gură de Aur. Despre preoţie. înduplecând spreolaltă amândouă părţile. acoperindu-le darurile şi harurile. dar nu vor înţelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el…” (Înţelepciunea lui Solomon 4. 510. din neascultare. 515. nu vor lăsa poporul să creadă şi aşa se vor sălbătici oile asupra păstorului şi vor face bucurie lupilor. Aşa se cufundă în păcate. prin Sfântul Sânge al Mântuitorului. Preoţia este. arsă în lumea aceasta. Preoţii vremurilor noastre. PROOROCII ŞI HRISTOŞII MINCINOŞI . Vrăjmaşul. Este un duh vrăjmaş care întunecă minţile oamenilor şi îi răscoală pe unii împotriva neputinţelor omeneşti ale păstorilor. Sigur că aceştia. pâinea cea din Cer. Lucifer ridică pâră mare asupra lor înaintea lui Dumnezeu. 517. De aceea. a venit vrăjmaşul şi a semănat neghină printre grâu şi s-a dus” (Matei 13. iertându-le din datorie. prin viaţa lor. Preoţii poartă preoţia lui Hristos. fiindcă cei ce ascultă de preoţii ei. le pune înainte neputinţele oamenilor. în loc ca ei să biruie lumea. Preoţia Bisericii urmăreşte ca nici unul din fiii Tatălui să nu se învrăjbească în sine însuşi. Preoţii sunt acei iconomi ai tainelor lui Dumnezeu care scad pentru semenii lor această mamonică agonisire (păcatele). Iisus nu a avut nici un păcat şi. Dumnezeu te iartă.507. oamenii orbecăie în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat. 513. Aceştia din anumite „motive” nu vor să asculte de preoţii Bisericii. 26). 516. De multe ori dreptul o păţeşte. biruindu-se de lume. „Ci ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor. şi în general dreptul. Cartea III. până la moarte ”(Apocalipsă 12. Căci El e Cel ce uneşte obştea laolaltă. ce puţini L-au ascultat! Este un cerc vicios. „Dreptul care moare osândeşte pe nelegiuiţii care trăiesc… vedea-vor sfârşitul înţeleptului. Dumnezeu te cheamă. ştergându-le cu darul datoriile agonisite diavolului. în întindere şi în adâncime. p. îşi are slujba de a tălmăci tainele iconomiei divine. sigur că ei vor fi covârşiţi de moştenirea aceasta şi nu-şi vor putea îndeplini fără umbră trimiterea lor de la Dumnezeu. Prin ei. Multă pagubă face un preot în averea de păcate a oamenilor. ascultaţi de Biserică. indiferent de neajunsul lor de oameni. nu de pâine. cu toate acestea. de toată starea asta rea a lucrurilor are să dea seama şi poporul. de aceea se ajunge la sărăcirea roadelor ei. ca să nu cadă din milostivire sub strivirea dreptăţii. deci nimeni nu se mântuieşte răzleţinduse de Biserică. de care prin amăgire au ascultat. covârşitor de mare dar! Oare de ce nu-l pricep oamenii? 512. cu aceeaşi datorie ca Pavel. jertfă neîncetată. Fraţilor. ca o nouă filiaţiune. care trece peste taina pocăinţei. Acesta este un semn de primejdie. de Dumnezeu ascultă. 16-17). prin graiul lor. şi pe om şi pe Dumnezeu. iar să fim drepţi: neavând cum să vină altfel decât prin naştere din trupuri pământeşti în care mişună pornirile fărădelegilor ca şerpii şi rod înclinările patimilor ca viermii. administrată valid exclusiv prin preoţi şi arhierei. a prea multor oameni: cercul rătăcirilor. darul lor e de la Dumnezeu. 508. 7). Drept aceea. nu mai urmăresc desfrânarea ca pe un păcat care dărâmă alcătuirea omenească. care s-au întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni. aşa cum sunt. Preotul. oricât ar crede că într-însul sălăşluieşte Duhul lui Hristos. Căci scrie: „Dormind oamenii. cum se tânguia Iezechiil (Iezechiil 7. Mare. decât talazurile care bântuie marea” (Sf. Craiova. slujitorii Sfintei Liturghii. VIII. nevrând să-i piardă din gheare. e sfânt. în care se încurcă sufletul multora. Lor li s-a dat marele dar să ierte în numele lui Dumnezeu. 1941. fiindcă au păcate. ci de Cuvântul lui Dumnezeu. prin iertarea lor. sunt şi ei în măsura iubirii. Unii se trezesc că au trăit în rătăcire. Omul se întunecă dinspre adevăr şi ia rătăcirea de bună. 11). sau să se rupă din obşte şi din duhul dragostei lui Hristos. Deci nu fără rost atragem luarea-aminte că neghinele vrăjmaşului vor sălbătăci oile împotriva păstorilor… 511. căci toată decăderea e de la părinţi începătură. Iconomii tainelor. Preoţii au grija de-a îndupleca pe oameni în vremea rânduită întoarcerii. Şi aşa îi duce de minte. capitalizate în om. 25). 509. Chemarea le este învăluită. să-şi facă singuri „credinţa”. vor şovăi în hotărâri (Isaia 28. dându-le impresia că nu sunt obligaţi să asculte de ei (de preoţi). Să fim drepţi: slujba preoţilor e sfântă. Ioan Gură de Aur. îşi strică mintea cu părerile lor. din amândouă părţile.

ca unul ce n-are învelitoarea trupului şi de aceea prinde cu oarecare vreme înainte cele ce le apropie Dumnezeu de oameni. 7) au răstignit ei pe Dumnezeu ? PROVIDENŢA 522. 523. îngăduind Dumnezeu. e destul să le aducem aminte de înşelăciunea în care au căzut iudeii. cu toate acestea. Fiul Omului. chiar şi pe pustnici. 8. decât a-l desăvârşi. Câte unii. Mor după a fi ascultaţi şi crezuţi de oameni. Proorocii mincinoşi din zilele noastre sunt de o îndrăzneală nemaipomenită şi pălmuiesc smerenia. Dar asta nu e proorocire. Tălmăcesc greşit. Iar cine L-a şi văzut pe Domnul şi neasemănata-I Cruce. Cad la laudă. 49): pârjolul dragostei. Dacă simţim suferinţa fără asemănare a lui Dumnezeu Mântuitorul nostru. 10). dovadă că nu-şi lasă ucenicii să zică „Tatăl nostru”. căci acesta-i focul azvârlit de Dumnezeu pe pământ (Luca 12. căutând mereu pe fraţii Săi (Matei 28. întrucât oricare din hristoşii mincinoşi. a cercat vrăjmaşul pe mulţi. 521. iar înlăuntru nu au cele şapte Taine. 24). după trecere de vreme. Dreptul Judecător şi aşa mai departe.77). bătând metanii. care de fapt sunt diavoli. 2. Fac pe proorocii şi împrăştie spaimă între oameni. În numele „dumnezeului” lor sunt în stare să omoare om. pe care încă o tot duce printre oamenii ce-L pălmuiesc cu ură de fiară până la sfârşitul veacului de-acum. Iisus Hristos. Prin urmare. 10). terorişti ai sufletelor simple. iar ei sunt înşelaţi. pe care-l cred că e Hristos. acum cca. nu e fiul Tatălui.2. dându-se pe ei de ceva mai mare: Ilie. 6. Pretind ascultare de la oameni pentru că „Dumnezeu” i-a trimis să spună la lume lucruri de care îţi ţiuie urechile. Fierb de mânie când nu sunt luaţi în serios. ci ne păzim şi îi învăţăm şi pe alţii să se păzească şi ne înfricoşăm cât de groaznic şi-au tăiat mintea în Scripturi (2 Petru 1. strigând să aibă în lumea aceasta soarta lui Dumnezeu. cu „duhul” care îi poartă şi îi învaţă. dar multe nu. Pentru ei. făcându-şi şi Sfânta Cruce. 3. pentru fiii pierzării. Se ţin pe sine mai presus de Scriptură (unul chiar mi-a rupt-o). luntri sau biserici mincinoase. şi neavând odihnă până nu-i adună pe toţi Acasă.) Prin urmare fiind aşa de săritori cu ascultarea şi credinţa la poveţele „duhului” lor. Sar de la un lucru la altul şi leagă lucruri fără nici o legătură. în fiecare veac de oameni. 9). având smerenie mincinoasă. Ioan. prin sfintele soboare. 5. întemeindu-se pe Scriptură că şi Avraam a fost în stare de o atare ascultare.I. Nu vor nici în ruptul capului să-şi controleze prin preoţi cele auzite de la duhul lor. Multe proorocii li se împlinesc. cum s-au dat. ba şi Sfânta Împărtăşanie luând-o!. care li s-a făcut până acum în peste 800 de hristoşi mincinoşi (Matei 24. aceasta curăţeşte şi viaţa noastră. luat în parte. (…) umblă nevăzut de oamenii cu ochi de lut. Filocalia. Adesea au „grăire în duh”. Răspunzând celor ce se ţin mai presus de Biserică şi sfinţi. Se dau pe sine de ceva mare. 3000). Înşelăciunea e uşor de prins: corăbierul vrăjmaş şi hristoşii mincinoşi nu au crucea pe catarg. ed. până la sfârşitul lumii. Nu-i ocărâm. hristoşii mincinoşi îşi scot ucenicii dintre fiii Tatălui şi-i fac fiii pierzării. (Cu amăgirea ascultării până la ucidere de om. primii călători la iad cu Scriptura în mână. 20). dar scuipă Biserica. Astfel. mai presus de Biserică şi sfinţi. Ceea ce odinioară era corabia lui Noe peste puhoaiele potopului. cea din iubirea de oameni. Dumnezeu-Omul. arată o evlavie neobişnuită: mărturisind pe Hristos. căci mulţi dintre ei au fost pe la casa de nebuni sau vor trebui să se ducă. Asta atârnă de puterea de străvedere a „duhului” care le spune ce le spune. de cum pe oamenii lumii. Unul ca acesta trăieşte ca un dezlegat de viaţă şi nici o urgie a vremii nu-i poate face nimic. mergând grăbit spre cea mai de pe urmă sfărmare şi sărire a minţii. p. 520. Căci până acum nelegiuitul a scornit peste 800 secte (800 în 1946. deşi scrie: „Aşa să vă rugaţi” (Matei 6. 1947. strâmbă adevărul şi se propovăduiesc din Scripturi. Sibiu. mai mult pe ei înşişi decât pe Dumnezeu. iar Finees a şi făcut aceasta şi i s-a socotit acestuia râvnă pentru Dumnezeul său (Numerii 25. Înşelăciunea e şi mai vădită. sărutând icoanele. toţi ereticii (rătăciţii) vremurilor pe care însă i-a afurisit Biserica. unul ca acela sare ca ars din orice iubire conservatoare de sine şi se roagă. ca pe Pavel” (Sfântul Maxim Mărturisitorul. 9. Capete despre dragoste. 10. Asta nu se poate tăcea. 519. Nu-i blândeţe pe chipul lor. şi jurându-se că-s oamenii lui Dumnezeu. lămurindu-l ca aurul. . şi-ţi îngheaţă inima auzindu-i. 7-13). întrebându-i: Nu după scripturi (Ioan 19. pândind şi alergând după fiecare ins. 4. ca să culeagă el pe cei ce-ntind mâinile să scape. vol. în toate vremurile. În preajma lor simţi tulburare şi primejdie. „până-i va prinde pe toţi cei ce se vor mântui. în care pe mulţi îi ia de minte şi-i duce cu el. aceea e Biserica lui Hristos – Cel cu cruce – peste puhoaiele pierzării. de altfel. Hristos. sunt o adevărată primejdie pentru oameni. 11. Şi aceasta o face mereu. vrăjmaşul mântuirii oamenilor s-a iscusit tot mai mult în rele: a scornit şi el corăbii şi cu ele dă târcoale peste apele potopului. pe Maica Domnului. ucigaşii drepţilor. Pe semnele următoare se pot cunoaşte că nu mai sunt întregi la minte: 1. 12. 7. îngăduie Dumnezeu amăgirea nelegiuită a Satanei (2 Tesaloniceni 2.518.

atunci. Dacă Dumnezeu ar pedepsi toate relele aici. deosebirea celor două naturi care trăiesc întreţesute în noi. poate vedea încă de aici arvuna desăvârşirii sale. Că uneori Dumnezeu pedepseşte răul şi uneori răsplăteşte binele. Dacă ar răsplăti tot binele imediat ar însemna că sufletul există numai în lumea aceasta. Aşa că pe unii îi luminează nearzându-i. Dumnezeu vrea să stăvilească năvala anarhiei în făptură. cel acoperit cu preţul vieţii. care nepedepsit imediat ar putea periclita stăpânirea lumii. De asemenea. 536. 535. Dacă Dumnezeu ar răsplăti tot binele aici ar însemna acelaşi lucru. În cazul când omul cel vechi mereu se obrăzniceşte cu „drepturile” sale biologice asupra omului ceresc şi biruie. dar unii din ei se biruiesc de ultimul cuvânt al sfinţilor. Dacă ar pedepsi toate relele imediat. Pe drepţi îi are câştigaţi pentru această cauză. iar cu puterea luminoasă. Aşa avem motivarea potopului: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia. radioactivă până astăzi. legea. 531. autoritatea. pline de chinul contrazicerilor. stăpânirea. Dacă Dumnezeu uneori nu pedepseşte răul este că aşteaptă pocăinţa păcătosului. precum şi vremi când îl prigoneşte sabia – ca să vie iarăşi la starea de milostivire. formând Marea Moartă. rămân la pământ. asta nu numai fiindcă oamenii sunt amestecaţi. precum nu răsplăteşte tot binele aici şi numaidecât. Dacă o face rar în lumea aceasta este semn că o trece sigur în cealaltă. 529. decât dacă va câştiga şi convingerea omului pentru intenţia Sa. Duhul lui Dumnezeu Se retrage din om şi vin pedepse colective multiple asupra vieţii păcătoase. 526. ajungând într-un contrast nelimitat. nu poate. Iubirea şi sabia lui Dumnezeu lucrează neîntrerupt şi deodată între oameni: pentru fiecare. după cum îi trebuie. 3). Providenţa bate timpurile în funcţie de om. pierzând aceştia libertatea lor – de vreme ce robesc păcatului – nu-i mai poate câştiga prin libertatea pe care n-o mai au. 539. mai puternicii veacului. perversiunea sodomiei. care a ars pământul 400 m sub nivelul mării. Când ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt. cauzalitatea. sunt refractari propovăduirii cuvântului. Timpul. Prin sabie se înţelege aici: asprimea dreptăţii. că există numai lumea aceasta. că locuieşte chiar în structura noastră spirituală.. într-un sentiment de liberare. bineînţeles –. că suntem în pragul liberei alegeri a unei concepţii de viaţă de care să ne ţină chiar de n-om fi pe placul lumii.care aprinde lumea. respectând libertatea omului. Iar fiindcă omul are dorul excepţional al făpturilor spirituale. dar nearzătoare străluceşte pe sfinţi. pentru că sunt numai trup. Dumnezeu taie para focului în două. viaţa şi toate vămile cunoaşterii. 538. Aşa suntem şi noi în condiţiile vieţii acesteia. însă. 13) a atras asupra Sodomei şi Gomorei prăpădul focului. de la ascetică la mistică. Mulţi oameni. până chiar şi pedeapsa cu sabia. cu puterea arzătoare. printr-un elan de iubire de Dumnezeu. ca o înviere din morţi. că avem o înrudire cu Dumnezeu. iar pe alţii îi arde neluminându-i. Când cineva se încumetă să se lase în conducerea Providenţei. atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă. în vecii vecilor. 524. 533. Ştiind Dumnezeu slăbiciunea credincioşilor şi desfrâul răutăţii. care „striga înaintea Domnului” (Geneză 19. ca o găoace de ou când iese din ea un pui viu sau. al libertăţii deciziei şi timpul are o funcţie variabilă în Providenţă. 532. 534. 530. mai intervine din când în când cu întâmplări înfricoşătoare între oameni. ce se întorc Acasă. când dintr-o omidă păroasă – trecută aparent prin moartea unei crisalide – iese şi zboară un fluture în culorile curcubeului.. lumea. întunecaţi şi la întuneric. este ca să ştie că răul se pedepseşte şi binele se răsplăteşte. nici un pas nu o facem singuri. 525. Dumnezeu nu pedepseşte toate relele aici şi imediat. de aceea pentru aceştia nu-i mai rămâne decât sabia. dar şi pentru că fiecare ins îşi are vremile sale când îi străluceşte milostivirea. Dorul lui Dumnezeu după cel mai mare păcătos este neasemănat mai mare decât dorul celui mai sfânt om după Dumnezeu. ar însemna că se teme de puterea răului. în care Dumnezeu trebuie să se achite urgent de îndatorirea ce i-a făcut-o omul. 528. Deci zilele lor să fie o sută douăzeci de ani” (Geneză 6. . 540. dar neluminoasă arde păcătoşii. pedeapsa. 537. ar putea însemna că lumea aceasta este singura care există. Aceasta este raţiunea ascunsă a Providenţei: toată lumea ispitită să se ciocnească de Iisus. arde puterile răului şi străluceşte cu lumină dumnezeiască pe smeriţii Săi următori. o candelă cu untdelemn şi fitil. dar încă neaprinsă. Toată cărarea de la porunci la cunoaştere. ca un Soare neapus în vecii vecilor. La urma tuturor este dreapta judecată a lui Dumnezeu şi este dreaptă pentru că tuturor Dumnezeu le-a prilejuit o mărturisire a cuiva şi deci nu vor avea cuvânt de scuză că n-au auzit de Dumnezeu. Pe nedrepţi. 527. adică să-şi depăşească conştient condiţia sa umană – sub acţiunea harului de sus.

prin puterile raţionale ale sufletului. Actul conjugal falsificat. printre care şi el de asemenea va fi (Apocalipsă 21. De la pântece durerile se întind la rinichi şi în josul pântecelui. tulburări îndeosebi nervoase şi mintale. Într-un raport conjugal normal. Toate cuvintele Psaltirii dovedesc cunoştinţa cea din păţanie. până la ideea sinuciderii. ca prilej al descărcărilor sale genezice.Dacă uneori nu răsplăteşte binele dreptului este semn că-i lucrează răbdarea. Asta-i frauda şi isprava. a ridicării vreunui lucru şi peste tot în vremea intimităţii – lucru care aduce uneori grave neînţelegeri conjugale. punând-o să-şi ucidă în pântece fiinţa fără apărare. iar binele s-ar face din interesul răsplăţii. făcând-o să umble şi ea după plăcerea pătimaşă. 543. săltând sensul firii la rosturi mai presus de fire. De aceea nu tăcem. 546. PSALTIREA 542. trebuie să fie lăsată în pace. Instinctul femeii însă e maternitatea. Durerile se stârnesc şi cresc în vremea mersului. ce va face bărbatul? Sau îşi va perverti soţia. Prea puţini sunt bărbaţii care-şi stăpânesc instinctul iraţional. E un adevărat dezechilibru umoral. căutând să scape de rostul firii sale. fie că a fost multă vreme rău. Mai mult chiar: ea aprinde organismul şi-l împinge până dincolo de posibilităţile sale funcţionale. ţinută în mână de David. fenomene dureroase ale pântecelui. şi mai puţini sunt cei ce convertesc energia prin înfrânare. cu deosebire la femei: tulburări grave ale sănătăţii. cheamă repetarea din ce în ce mai deasă a actului. S-ar micşora ceva din slava lui Dumnezeu şi s-ar micşora şi prestigiul fiinţei omeneşti. dar necinstind-o. Plăcerea. îi trebuie doi ani. reglementândul potrivit cu rostul său originar. sau va practica scârba onaniei cu femeia sa (Facere 38. ce stabileşte cursul regulat în circulaţia sângelui. 9). este iubire şi Adevăr. apar tulburările nervoase. Şi iarăşi. Instinctul bărbatului vrea mereu femeia. ea provoacă frângerea oricărei cenzuri morale şi-şi duce supuşii până la doaga nebuniei. şi uneori. 545. până la tristeţea şi melancolia cea mai profundă. O răsplată aici şi imediată pentru toate faptele ar dăuna libertăţii omului. 15). alţii la aventuri. se arată şi pedepsele acestei fraude. Deodată cu durerile acestea. sau o va face criminală. căutată numai pentru ea însăşi. care este Duh. după rânduiala firii. neisprăvit. 547. uneori în membrele inferioare. păzirea – ceea ce e o plagă de o nebănuită întindere în toate mediile sociale. care schimbă profund starea psihică şi mintală a bolnavelor. singura cale care poate învăţa ceva pe oameni. Şi aceasta fac şi oamenii liberi şi cunoscuţi şi lor înşişi ca atare. la sensul lor metafizic cel ascuns în Dumnezeu. cum nu se mai poate spune. Copilului. ci o va osândi cu ucigaşii şi curvarii. explozii violente. cu care oricine poate birui toate potrivniciile din calea mântuirii şi poate răbda toate patimile ispitelor. RAPORTUL CONJUGAL – DESPRE RELAŢIILE SEXUALE DINTRE SOŢI 544. Aşa e toată Psaltirea: o mărturie strălucitoare a bunătăţii lui Dumnezeu. Lumina ei atrage luarea-aminte la cârmuirea lui Dumnezeu asupra vieţii omeneşti. până ce ajunge la distrugerea sistemului nervos. Aşa zic medicii. adevărate sincope ale judecăţii. sau la lupanare. păzind-o de rostul zămislirii. prin urmare. Deci. Din nimicuri. 8). De ce nu-s părinţii la fel de grăbiţi şi cu însurarea băieţilor. ca o făclie. care nu mai pot fi înfrânate sau stăpânite. Răul nu s-ar face de frica pedepsei. Un atare bărbat nu-şi va mântui soţia prin naşterea de fii (1 Timotei 2. cele de pe urmă au ultimul cuvânt. O mare dizarmonie constă în faptul că instinctul bărbatului e în conflict cu instinctul femeii. fereala. până se desprinde de mamă. mângâind orice suflet zdrobit de pe urma păcatelor. sau învăţăturile din durere. În amândouă cazurile Dumnezeu aşteaptă sfârşitul omului. irascibil până la exces. ci demascăm. cu desăvârşire necunoscute nici chiar medicilor. îndeamnă sufletul la ascultare şi smerenie. deci. împinşi de milă şi de ştiinţă. după scurtă vreme. Iată. furii. fără . în ce sfârşeşte omul. la ce climat de libertate şi dragoste dezinteresată vrea Dumnezeu să-şi ridice fiii. în vremea ridicării şi aşezării pe scaun. 541. Alţii recurg la sterilizare. Femeia (luată din bărbat) are nevoie de completare endocrină prin contact de la bărbat. fie că a fost multă vreme bun. pe cât sunt de grăbiţi cu măritarea fetelor? Fapta lor greşită încurajează tăinuit şi pe faţă frauda neomaltusiană – onania cu femeie. Iată că. 548. Caracterul schimbător ajunge iritabil. care face biata victimă să treacă de la explozia violenţei. organele genitale feminine trec succesiv printro fază de congestie intensă şi o fază de slăbănogire bruscă.

RAŢIUNEA 551. ci ei sunt ostaşii Împăratului. toate acestea încă nu erau crucea cea mai grea. 22). Mântuirea e cununa acestei biruinţe. lasă să persiste în vase o stare de înecare ce. ci trebuie timp şi răbdare. este cea mai uriaşă putere asupra răului în lumea aceasta. RĂBDAREA 553. căci ea arde datoriile noastre şi toată strădania lor. Aşa se stinge neamul. Crucea cea mai grea. ca să nu cădem în întristare. Iar despre nevoinţa care dovedeşte răbdarea şi credinţa sfinţilor (Apocalipsă 13. ia un caracter permanent. scuipări în obraz. pe care era răstignit cu faţa. Cuvânt. Congestiile acestea cu repetiţie produc alterări intense şi profunde în sânul ţesuturilor.. Atunci în zadar mai doreşti copii. Prin răbdarea multor neştiuţi de oameni. Fiul şi slava Tatălui. acestea au obiceiul să-l arunce în deznădejde ca să părăsească lupta. 4) nu sunt nicidecum o adunare de neputincioşi. Răbdare trebuie să avem mai întâi cu noi înşine. împrumutându-ţi şi ţie nimbul divinităţii. umblând în fărădelegi şi chinuind pe alţii şi. Urmează o tulburare a nutriţiei ţesuturilor. ci a primit să treacă prin cea mai de pe urmă umilire cu putinţă pe pământ. Răbdarea mai este şi nevoinţă. piroanele şi spânzurarea pe cruce. Ultimul efect: denatalitatea. Aşa trebuie să plătim acum cu durere cele ce le-am făcut odinioară cu plăcere. răbdarea încetează de a mai avea înfăţişarea negativă de necaz şi se schimbă în bucurie. 560. datorită „locuirii” lui Hristos în suflet. ne-am băgat datori. depopularea etc. Mulţimea firişoarelor nervoase ale plexului hipogastric. după câte o lungă perioadă de sterilitate voită. oricât sar părea răbdarea răului o slăbiciune a binelui. atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu. iar pe tine te creşte mai presus de om. până deprindem desăvârşit lepădarea de sine.. iar cu vremea. iar peste suflet hulirea celor fărădelege. 554. cu toată întristarea mea sunt covârşit de bucurie. La începători. deci acum trebuie să plătim ale noastre cele de atunci. Când împrejurările te aduc în situaţia să vezi limitele raţiunii. care. căci ştia ce putere are umilinţa. 559. ci şi toată stăpânia morţii. la obârşie sunt dureri locale. Răbdarea răului sau umilinţa. cataclismul în faţă. decât răbdarea cu dragoste a necazurilor. ca pentru răbdare să dobândim mântuirea de la Dumnezeu. cunună de spini. Lepădarea de sine nu se realizează dintr-o dată sau o dată pentru totdeauna. puterile răului dezlănţuite. mugurii vieţii. era neasemănata durere a milei Sale faţă de oameni. care prin răbdarea Crucii a biruit nu numai lumea. 562. mai înainte de a veni la calea lui Dumnezeu sau la ostenelile mântuirii. deprinderea răbdării începe cu ocara. 555. 561. pe aceasta o avea la spate. pe urmă alterarea lor anatomică. firişoare care pleacă de la uter şi se unesc cu sistemul cerebro-spinal. 556. 550. . sfărâmă mereu porţile iadului. nu tremura căci nu eşti singur: este Cineva nevăzut cu tine. Cei ce biruie lumea (1 Ioan 5. căci firea te pedepseşte cu această crudă întoarcere a lucrurilor: îţi califică fapta şi îţi condamnă neamul la moarte. cu vremea. sterilitatea definitivă. în credinţa lui Dumnezeu. adică pedepsirea de bună voie a firii cu tot felul de osteneli. cu puterea Bisericii văzute şi nevăzute. dar cu tulburări reflexe la distanţă. cu vicleşug. incurabilă. pentru că în lupta cu mândria şi cu slava deşartă. care-şi pierd funcţiunea lor normală. Cu arătarea răbdării suntem datori în primul rând pentru că. iritaţii. Nu le trebuie potrivnicilor pustiire mai mare în lucrăturile lor. putem spune că e singura cale îngăduită şi în stare să mistuie puterea răului şi să o facă fără rost şi fără vlagă în lume. aruncă pe bolnave în plin domeniu psihiatric. nu este de nici o mirare. apoi trebuie să aibă şi alţii răbdare cu noi. care stăvileşte haosul. raţiune absolută a lui Dumnezeu. 552. 10). Dacă învăţăm practic lepădarea de sine şi sporeşte dragostea în inima noastră. Răbdând bătăi. în tine. îndură apăsări. 557. o turmă de inactivi. întrucât Iisus Hristos este numit încă în terminologia greacă: „logos”. Dumnezeu adevărat. Începutul trebuie întărit cu răbdarea. Cine rabdă (îndreptarea) până la sfârşit se va mântui (Matei 10. O iluminare a raţiunii.concluzia naturală. făceam şi noi ale lumii. 558. nu S-a împotrivit. astfel. Aşa se instalează. Chip de umilinţă desăvârşită ne-a dat Mântuitorul pe cruce: El. 549. Timp pentru deprindere şi răbdare pentru greutatea ei.

cu minciuni şi cu înfricoşare şi cu alte nemaipomenite zavistii. dată şi mieilor. 575. când vrei să te apropi şi să slujeşti Domnului. Pe aceasta vrea Dumnezeu să o izgonească din fire. Apoi. dar cu ajutorul omului. decât a combate răutatea. că nu le lasă Dumnezeu. formalismul iudaic a întors-o împotriva lui Dumnezeu. şi ştiind că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu. o moarte anticipată. Acesta însemnează că Iisus contează pe un miez originar necontaminat. să-ţi pregăteşti sufletul de ispite” (Cartea înţelepciunii lui Sirah). e o venetică în fire. adică mântuirea. 12). dar nu e naturală. care crede că are dreptate. dar are pedeapsă. dar n-a putut tămădui orbia răutăţii. 574. Al doilea gând de ajutor e primirea de mai înainte ca bun. Iisus a tămăduit orbirea ochilor. RĂUTATEA 567. Răbdarea este o condiţie a mântuirii. 565. Atunci viaţa oricui se află în primejdie de moarte. sfinţii în preajma cărora se îmblânzeau fiarele. Este ascunsă în ea o mare bucurie.563. care chinuieşte firea. a ceea ce orânduieşte şi face Dumnezeu. existent încă în fire. de caricatura existenţei: demonicul. n-avem nici o luptă. nici Iisus. Sfântul Pavel de asemenea ne previne: „Toţi cei ce vor să trăiască cucernic vor fi prigoniţi” (2 Timotei 3. I-a dat omului apostolia acestei misiuni: „Iată eu vă trimit pe voi ca pe nişte miei în mijlocul lupilor”. De aceea. dar are judecată. dar se va înfrânge de Dumnezeul Judecăţii. mai periculos decât să te lupţi cu îngustimea şi cu formalismul. Deşi Dumnezeu n-a revelat o Scriptură împotriva Sa. Lupta începe abia în cei ce s-au hotărât la o viaţă mai conformă cu poruncile dumnezeieşti. se vor folosi de unelte ale lor (Ioan 8. şi îi băga mielului de vină că-i tulbură apa. E absurditate multă şi variată lipită pe fire. Nimic mai greu. 566. decât s-ar fi mântuit acasă. sau mai mult îi foloseşte mutarea din viaţa aceasta. Precum că acestea sunt aşa ne stau mărturie mieii lui Dumnezeu. Relele pe pământ aşa de mult vor strânge oamenii. RĂZBOAIELE 571. că apără adevărul şi că slujeşte lui Dumnezeu. foloseşte şi pe cei răi. cu condiţia ca să nu fie pentru vinovăţii. pentru că nu se poate schimba în bucurie nicidecum. lumea crede că mor în războaie cei răi şi scapă cei buni. deşi comprimat dar capabil să-şi recâştige dimensiunea paradisiacă: miezul capabil de Har. iar oile Dumnezeu le ştie”. 573. originară. singurul lucru cu adevărat de trebuinţă. Nu după Scriptură L-au câştigat pe Iisus? Iată ce poate răutatea: să stea împotriva iubirii de oameni şi de Dumnezeu. mult mai mulţi se mântuiesc pe front. Dumnezeu. Este şi nu este aşa. să ne bucurăm de hotărârea Lui. În lumea aceasta nu poţi să crezi în Iisus fără să fii pedepsit. pentru că numai singur Dumnezeu ştie şi ţine socoteala fiecăruia. Misiunea lui Iisus. cel milostiv întru drepţi. răutatea. prin a mărturisi şi ei pe Hristos. ba chiar şi pe draci. Scriptura a prevăzut de mult cenzura împotrivirii zicând: „Fiule. cu acelaşi preţ al vieţii. ai lui Dumnezeu. deîndată ce aflăm ce înzestrare avem şi ne trezim spre ce trebuie să fim. Iar gândul al treilea e că în suferinţe fără de voie s-au mântuit mucenicii. tot aşa şi cu suferinţele războaielor. pe cei nebăgători în seamă sau potrivnici – dar totuşi oameni cumsecade – abia cu ajutorul primejdiei îi înduplecă să vrea şi ei ce vrea Dumnezeu. când. stau laolaltă în raportul în care se afla un miel care bea apă dintr-un râu. Unul din sfinţi a zis: „Caprele eu sunt. dau de asprimea dreptăţii Sale. nu poate nimic. puterile iadului vor sări să ne ceară socoteală pentru nesupunere. împotriva ei. Când nu mai răspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu. faţă de lupul care se afla mai la deal. oameni . Dumnezeu. în suferinţe de bunăvoie s-au mântuit cuvioşii. Atâta am înţeles din taina răbdării sfinţilor. Răbdarea sfinţilor în încercări are rostul iubirii de oameni. găsindu-i acestuia motivul „întemeiat” să-l mănânce. încât nu mai rămâne istoriei altă soluţie decât sfârşitul ei. 26). 572. Nimic mai primejdios. de sălbăticie. ci cu vicleşuguri şi curse. ca printr-înşii să aducă la mântuire pe cei de mântuit. 569. ne isprăvim zilele în fericire şi coborâm cu pace la iad! Dar. Răutatea e o osândă. Firea perversă şi firea curată. ci pentru „vinovăţia” de a fi creştin. Pe urmă. în atotputernicia Sa. Pe de altă parte. nu are iertare. Câtă vreme mergem în voia valurilor. chiar dacă nu pricepem aceasta. pe necredincioşi. de asemenea. îngăduie războaiele. Răutatea a înfrânt pe Dumnezeul iubirii. 44). Aceste forme ale relei voinţe au înfrânt şi pe Iisus. 568. Iar. care a introdus-o în fire. stăm de bună credinţă că mergem bine. în voia firii povârnite spre păcat. ea este împotriva iertării şi a oricărei tămăduiri. Dar nu vor sări cu toată urgia răutăţii. 564. Orbia răutăţii nu are leac. pe cei fără nici un Dumnezeu. 570. Mulţi tirani s-au îngrozit de răbdarea mai presus de fire a sfinţilor. şi a celor de acasă şi a celor de pe fronturi. e descojirea firii de absurditate. Obişnuit. spre pedepsirea răutăţii. numai singur Dumnezeu ştie – şi precum ştie şi face – dacă pentru cineva e mai de folos viaţa. nu ne trezim din cursele vrăjmaşului (2 Timiotei 2.

Prin urmare.amăgiţi de ei. lovim momeala cu numele lui Dumnezeu. 1). mai bine-zis în clipa de luptă. se poate întâmpla ca fără veste să fim învăluiţi la minte din partea poftei sau a iuţimii. sau se va întoarce de la dânsa? Aici e lupta şi clipele sunt scumpe. va înclina cumpăna liberei alegeri spre momeala şi sfatul străin. Potrivnicul ispiteşte cu momeala plăcerii pe tot omul spre patima spre care-l prinde că are povârnire mai mare: pe cel aplecat spre trup. De unde atâta pustiire? De la o clipă fără de Dumnezeu a minţii. şi anume: dacă mintea nu-şi aduce aminte cu credinţă de „Doamne Iisuse. Se va învoi mintea să meargă după momeală mai departe. Cine are darul dragostei. Dacă la asupreală a izbutit să fure mintea cu momeala şi să o facă să vorbească împreună. clipă în care vrăjmaşul i-a furişat undiţa iadului pe gât. aceştia n-au război cu diavolul: pe aceştia îi are fără de război. Dacă mintea se va afla iubind o momeală străină şi sfatul viclean. Aici e graniţa între lupta după lege şi căderea în fărădelege. în vremea de luptă – dacă luptă după lege (2 Timotei 2. Iar de atunci biruie ca un Dumnezeu. 580. 5). lupta trebuie dată grabnic şi după lege. Vremea de luptă are o mare cumpănă. când vrei să te apropii să slujeşti Domnului. 8). şi printr-însa trecând. decât în ceea ce-i era dat după fire. 578. încât în zilele noastre se văd mulţi călători la iad cu Scriptura în mână. Numai ispitele. căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe.) Căci cea mai primejdioasă temniţă e aceea în care te simţi bine: nu vei ieşi din ea niciodată. cu desfrânarea. Partea începătorilor este nevoinţa de a seca izvoarele patimilor din pământul inimii. Grijă la minte! Căci războiul nevăzut cearcă pe toată lumea şi n-a cruţat nici iubirea de Dumnezeu a Apostolilor! 586. pe cel înclinat spre gânduri. pe care o flutură el în văzul minţii. De aceea zice Înţeleptul: „Fiule. depănând rugăciunea. Prima întâlnire între minte şi diavol e la linia momelii... găteşte sufletul tău spre ispite” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 2. sau asupreala. Toţi cei ce umblă după plăceri. 581. care le-ar face toate câte-i învaţă dracii – dacă ar fi după ei. ştiind că se luptă El în locul lor. al răbdării şi al gândului smerit. a rupt zăvoarele şi a spart porţile iadului. precum şi grija de a nu se sui cu mintea în văzduhul părerii. 576. şi încă moarte pe cruce (Filipeni 2. Mintea însă se trezeşte c-a fost furată de gând străin şi că se află în altceva. întoarceri neaşteptate la Dumnezeu. de orice fel. ostaş al lui Hristos. o arată mai sclipitoare. Dacă la ceasul de război. Războiul duhovnicesc seamănă întrucâtva cu războiul lumii. Dacă mintea nu bagă momeala în seamă vrăjmaşul stăruie cu ea. Şi: Îl cheamă dragostea. 582. avem lupta cea de gând la o clipă hotărâtoare. vom vedea lucru minunat: pentru ostaş luptându-se Împăratul – tocmai întors de cum e războiul văzut. Dacă întârziem să ne luptăm.. avem înaintare la unire. ca să o facă iubită minţii. .”. Aceasta e a doua înaintare a războiului. 584. Şi repede urmează jalnică pustiire în cetatea sufletului: împlinirea cu lucrul şi repetarea faptei aceleia. i se întâmplă că încuviinţează momeala vrăjmaşului. 583. 20) care pe mulţi i-a rătăcit de Dumnezeu şi pe puţini i-a întors. nu vor scăpa de primejdii. Căci Împăratul nostru s-a luptat până la moarte. biruind pentru ostaşii Săi şi slobozindu-i. până ajunge deprindere sau obicei. căci acolo bat furtuni mari şi se rup aripile minţii. (. iar legea este dragostea – poate vedea lucruri minunate. RĂZBOIUL ŞI RĂZBOIUL MOMELILOR NEVĂZUT 585. 579. şi de cele mai multe ori viaţa întreagă a unuia sau a mulţime de inşi atârnă de lupta nevăzută a câtorva clipe. oriunde e chemat pe nume. Aşa se deschide spărtură în cetate şi se năpustesc puhoaie de vrăjmaşi care aşteptau ascunşi afară.. iar când îşi dă seama de ea însăşi şi de cele în care se află. învăluită meşteşugit într-o momeală a unui lucru sensibil al lumii de aici. Cei ce nu urmăresc în viaţa aceasta nimic mai mult decât să fie fericiţi în lume şi tihniţi în trup. necazurile şi tot felul de încercări ale războiului nevăzut izbutesc să ne tocească pe deplin gustul de lumea aceasta şi să ne ducă la un fel de moarte faţă de lume. asupra cărora încă aruncă vrăjmaşul aprinderea sa. 20). Începătorii pot să vadă cum numele Mântuitorului îi izbăveşte de asuprirea momelilor vicleanului – ceea ce-i îndatorează cu o mare smerenie înaintea lui Dumnezeu. 577. Şi unul şi altul te desface de viaţa aceasta. pe cei dornici de Cuvântul lui Dumnezeu îi ispiteşte cu Biblia (2 Petru 1. cu înţelepciunea veacului acestuia (1 Corinteni 1. care-i smerenia deplină şi condiţia de căpetenie a rugăciunii neîncetate.

589. sau gândurile din pricina plăcerii”. care stăvileşte haosul. (…) Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. totuşi mai avem trebuinţă şi de al doilea Botez. Deplin izbăvit de lupte nu este om pământean. 597. Şi „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul – care nu plăteşte nimic (în sine) – şi mai departe nu pot să facă nimic!” 592. iar în calea celorlalte avem lepădarea de sine în grija lui Dumnezeu. de unde ajung la mania persecuţiei. şi astfel să se arate şi harul lui Dumnezeu şi voia omului. mintea – conştiinţa chiar – atunci războiul nevăzut între binele şi răul din om ia o formă clinică. ci tot aceeaşi. 593. Potrivnicul are două feluri de ispite: prin plăcere şi prin durere. Sfântul Marcu Ascetul ne lămureşte: Hristos prin cruce şi prin Harul Botezului „slobozindu-ne de orice silă. 596. uneori cu luciditate unică în viaţă. împrumutându-ţi şi ţie nimbul divinităţii. iar pe tine te creşte mai presus de om. (. e un continuu război nevăzut între binele şi răul din om. la expresia cea mai dinafară a vieţii. fiind iubite. nebunia şi haosul nu sunt literatură: sunt realităţi care uneori izbesc frontal şi caută să înghită relativul tău echilibru. pentru că într-înşii prezenţa divină e forţă care face deşartă orice zvârcolire a răului asupra lor. n-a împiedicat aruncarea gândurilor în inimă. iubim Crucea lui Hristos şi crucea noastră. Pe Dumnezeu Îl ai sădit. totuşi n-am scăpat de războiul momelilor. cu firea primim şi credem că tăierea voii proprii e într-un cuvânt curăţirea de patimi. Prin aceasta şi tu eşt fiu al lui Dumnezeu. Când împrejurările te aduc în situaţia să vezi limitele raţiunii. fiind urâte de noi. Dar cu celelalte umblă să ne constrângă să socotim plăcerea ca bine şi durerea ca rău. scăpându-i cu desăvârşire. că vezi ajutorul lui Dumnezeu şi te smereşti şi te umpli de dragoste. Nici omorâţi nu pot fi. Să ştii că a rămâne în picioare nu e treaba ta. puterile răului dezlănţuite. Fără El nimeni nu mai poate câştiga o a doua biruinţa asupra răului. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei. 599. 598. 590. Altfel nu ar mai fi luptă. nici ucenicie. precum şi toată istoria acestui mod de existenţă decimat de moarte. În calea celor dintâi avem lepădarea de vederi. Covârşirile acestui mândru să nu sperie pe nimeni căci nu spurcă pe om. Adevărul. De la această experienţă începând. Aici stă pricina pentru care noi. în tine. psihanalitică. Nici o viaţă sporită nu e cruţată de bântuieli: fie cu vederi amăgitoare şi trăgând către slava deşartă. Încercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem în Dumnezeu. 594. e permisă de Dumnezeu să cerce cumpăna libertăţii noastre. ca ultim reazim etern al liniştii. 588. Cu primele umblă să ne amăgească. Pe calea aceasta le macină sufletul între deznădejde şi nemulţumire. „inoculat”.587. El este izvorul smereniei care reechilibrează sufletul din bântuielile mândriei. .) Când în om se întăreşte această alternativă.. vă voi face liberi!”. nici să nu le băgăm în seamă. prelungindu-se în vreme şi înmulţindu-se cu luptătorii. absolut superior condiţiei tale pământeşti. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu. Adună la conflict. primim cuvântul Lui care împrăştie furtuna. întrucât nu suntem ca îngerii neschimbabili. Deşi înzestraţi cu darurile Botezului. în măsura în care sunt iubite să şi rămână. (…) Lumea nu se mai poate atinge decât de temniţa ta biologică. nici a virtuţii tale. sau de la oricare altă Taină. ce anume iubeşte: ostenelile din pricina Harului. ci a harului Aceluia Care te ţine în braţele Sale ca să nu cazi în întristare. al pocăinţei. 595. Noua ta realitate de o evidenţă absolută. căci mai de folos este a ne vedea păcatele decât a vedea îngerii. Tot intervalul de vreme până la moartea fizică a fiecăruia în parte. Dacă vede vicleanul că nu isprăveşte surparea cu ispitele atunci aruncă în minte hule împotriva lui Dumnezeu. nici nu trebuie să fie. în structura ta spirituală.. nici sporire. nu tremura căci nu eşti singur: este Cineva nevăzut cu tine. nu ar mai trebui nici Harul neîncetat de la Dumnezeu. căci biruinţa pe mulţi i-a păgubit. unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate întâmpla. iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi înşine. 591. Aceasta pentru ca unele din ele. Când însă ne mai adâncim sufletele acolo unde ne aşteaptă Hristos de la Botez. Biruinţa Mântuitorului e unică. Momeala nefiind păcat. Suntem în furtună cu sufletul numai atâta vreme cât trăim la suprafaţă. care acaparează pentru sine şi forţele naturale ale sufletului. Omul nu şi-ar mai cunoaşte slăbiciunea şi nici de smerenie nu ar mai avea trebuinţă. Dar cu Hristos da. E mai de preţ lupta. Cu această meşteşugire ar restrânge năzuinţele sufletului numai la o viaţă comodă în veacul acesta. Acestea sunt cuprinse în cuvântul lui Iisus: „Eu. iar către smerenie le închide calea prezentându-le-o ca umilire. Răul. La aceştia lepădarea de sine a fost mereu un lucru de silă sau fără convingere. cataclismul în faţă. deşi botezaţi. se închid sufleteşte în prejudecăţi şi aşa alunecă din calea sfântă în calea profană sau chiar clinică. Pe puţini credincioşi şi molateci vicleanul îi scoate din luptă cu evidenţa neputinţei cu care îi aruncă în deznădejde. fie cu înfricoşări grozave ducând către ieşirea din minţi. latent. Vezi clar. că „dintr-asta” numai Dumnezeu te poate scăpa. a trupului. altele. îndată să fie şterse. însă nu e nici atunci altă biruinţă. Răbdarea însăşi a războiului e ultima ta rugăciune. ca făpturi renăscute în Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului.

piramidele au rămas monumente ale morţii şi dinastiile s-au stins. Rugăciunea nu judecă. Iisuse Hristoase. Îndată ce şi-au ridicat mâna asupra preoţilor. pe care le au ei între oameni. Postul curăţeşte ochiul. În istoria Egiptului. Cu numele lui Iisus spus întâi cu gura. care taie gândurile rele cu Numele lui Iisus. Rugăciunea mintii are şi stări superioare. Toată lumea este a ta când ai renunţat la ea. Aici nu vorbim de rugăciuni care cer lucruri materiale. după îndemnarea Sfântului Pavel: „Neîntrerupt vă rugaţi”. Nouă. nu osândirea ei. 612. nici de rugăciunea care dă drumul închipuirii. în cer şi pe pământ nu este!”. completată poate chiar de Iisus. la un samarinean. Iar asupra smereniei vrăjmaşul nu poate nimic. Iată de ce se spune că binefacerea şi cu recunoştinţa sunt două virtuţi care nu s-au întâlnit amândouă pe pământ. 609. Care la rugăciunea noastră bate război cu potrivnicul din gânduri şi ne izbăveşte de asupririle patimilor. Atunci. întro nesfârşită dragoste de Dumnezeu. mai bine-zis în clipa de luptă.RECUNOŞTINŢA 600. Fiul lui Dumnezeu. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. în care trebuie să se depene rugăciunea neîncetată a preasfântului nume: „Doamne. nu ale lumii. Cu cât cineva stă mai sus pe scara răspunderilor obşteşti. şi încă moarte pe cruce (Filipeni 2. La intrarea în călugărie rugăciunea vameşului. aducându-ne aminte greşelile noastre. şi printr-însa trecând. din zece. ci numai de rugăciunea minţii. Fiul lui Dumnezeu. Astăzi. Dacă la ceasul de război. 605. când izbăvindu-se patimile. depănând rugăciunea. apoi cu mintea. 615. Rugăciunea minţii sau rugăciunea inimii are temeiul acesta. Iată încă o amărăciune a lui Iisus. 610. vom vedea lucru minunat: pentru ostaş luptându-se Împăratul – tocmai întors de cum e războiul văzut. 611. lovim momeala cu numele lui Dumnezeu. Cerul este mintea şi pământul inima. se deapănă de la sine fără cuvinte. RELIGIA 601. Pentru cei ce însă au o răspundere între oameni. Dar. câtă vreme faraonii respectau religia. Rugăciunea minţii este sabia Duhului. Iisus ne izbăveşte neîncetat de lupta potrivnică: Cu Numele lui Hristos Iisus batem pe vrăjmaşi. Această renunţare totală asigură „pentru veacul viitor viaţa veşnică”. Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu. pătrundem din afară spre înlăuntrul nostru către Iisus. s-a isprăvit cu ei. ba chiar a tuturor facultăţilor noastre sufleteşti izbuteşte s-o ajungă abia rugăciunea. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. săvârşeşte minunea unirii în dragoste a celor învrăjbite întreolaltă de păcat. întorcându-se ca o armă mereu întinsă asupra vrăjmaşului. e numită deodată cu metaniile „Sabia Duhului Sfânt”. de oameni şi de toată făptura. templele şi-au închis luminile ştiinţei. Propriu-zis. armă mai tare. RENUNŢAREA 603. iată că nu găseşte recunoştinţă în Israel. descoperit de Însuşi Iisus. 613. 608. Iisuse Hristoase. Căci Împăratul nostru s-a luptat până la moarte. după cum nu vorbim nici de rugăciunea liturgică. 614. Rugăciunea neîncetată a fericitului Nume: „Doamne. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. RESPONSABILITĂŢILE 604. deci în privinţa mântuirii. rugăciunea curăţeşte mintea. 8). ci conştiinţă. Unul dintre faraoni sfârşeşte cu toată oastea în fundul Mării Roşii (Ieşire 14. Căci armă mai puternică asupra diavolului ca Numele lui Dumnezeu în cer sau pe pământ nu este (Sfântul Ioan Scărarul). 607. ci se smereşte. 28). a rupt zăvoarele . 602. cu atât îi poartă şi Dumnezeu o iubire şi o grijă mai mare. că „fără Mine nu puteţi face nimic” în privinţa izbăvirii de patimi. a găsit-o între străini. O unificare a voinţei. Sfântul Ioan Scărarul zice: „Ca Numele lui Iisus Hristos. Rugăciunea adevărată cere iertarea lumii. când mila lui Dumnezeu vine în Persoană să caute şi să cureţe pe pedepsiţii Săi. e neapărat de trebuinţă să-şi cunoască atârnarea lor de Dumnezeu şi Lui să-I întoarcă cinstea şi slujba. iarăşi se vor fi apucat de rele. dinastiile lor dăinuiau multe mii de ani. eşti mai tare ca ea şi te ascultă. Religia nu face ştiinţă. Rugăciunea minţii este „Doamne. RUGĂCIUNEA SAU A INIMII – RUGĂCIUNEA MINŢII 606.

Inspiri Duhul Sfânt. sfinţind trupul şi arzând patimile. căci Sfântul Pavel vorbeşte despre taina aceasta în chip ascuns. dar n-o numeşte (2 Tesaloniceni 2. pe scara Sfintei Liturghii. De aceea. 616. SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE 626. 622. nu pricepi decât litere. Şi: Îl cheamă dragostea. Fiindcă noi nu putem fi contemporanii lui Iisus. Trupul şi Sângele Lui Hristos din Sfânta Împărtăşanie se luptă cu trupul şi sângele nostru împotriva patimilor. nu era tocmai această concentrare a personalităţii fericitului: a minţii în inimă şi a amândorura în Dumnezeu. 618. Dumnezeu coboară între oameni şi suie oamenii la Sine. fără lucrarea de unire a preafericitului nume. Biblia e singura carte ale cărei date istorice au şi o memorie duhovnicească. căci altfel. Mai întâi trebuie învăţată această carte a lui Dumnezeu către oameni. iarăşi sub chip smerit. 621. oriunde e chemat pe nume. despre care a . biruind pentru ostaşii Săi şi slobozindu-i. SFÂNTA CRUCE 625. asemenea şi Sfânta Jertfă a Mântuitorului. înţeleasă în cadrul ei istoric. Nu da cu bâta în viespile sectare. care nu sunt ca gândurile omului. N-ai să găseşti Sfinte Moaşte mai sfinte ca Sfânta Cruce. 627. Iar de atunci biruie ca un Dumnezeu. E Sfânta Liturghie. SECTARII 624. adică înţeleasă în rostul ei de revelaţie. 620. SCRIPTURA 619. Ne trebuie mai multă inimă în minte şi mai multă minte în inimă. Este Duhul lui Dumnezeu în cărţile Sfintei Scripturi. Unde sunt lacrimile când venim să ne împărtăşim? SFÂNTA LITURGHIE 629. ci mai ales de pâinea supranaturală a Sfintei Împărtăşanii. Inspirăm atotprezenţa Sa în Prea Sfânt Numele Său şi expirăm aerul stricat al păcatelor noastre. dacă nu ţi-o dezleagă. 631. ascunsă sub chip smerit. ascunde. 630. Cei vechi ştiau pricina pentru care nu se arată Antihrist în zilele lor. Spre schimbarea omului din raza naturii în raza supranaturii avem trebuinţă mereu nu numai de pâinea naturală. 617. sau Jertfa cea de-a pururi. este Iisus contemporanul nostru peste veacuri. Valoarea spirituală a Scripturii nu se pierde în istoria pe care o cuprinde. Dar şi pentru aceasta trebuie puţină preocupare. Sfânta Scriptură. Dacă-ţi dezleagă Dumnezeu taina ascunsă în litere o pricepi. În zilele noastre se văd mulţi călători la iad cu Scriptura în mână. o taină a ocârmuirii lumii. şi iubitorii de smerenie dau de darul acesta. Cartea lui Dumnezeu. O măsură de ajutor în biruinţa asupra firii ne-o dă şi citirea dumnezeieştilor Scripturi. 628. Duhul lui Dumnezeu şi expiri duhul rău din tine. dacă nu mărturiile unor văzători Părinţi despre stâlpul de foc ce urca la câte un sporit duhovniceşte până la cer.şi a spart porţile iadului. din Sfânta Liturghie. Citirea cu socoteală a Dumnezeieştilor Scripturi aprinde şi hrăneşte sufletul cu gândurile lui Dumnezeu. Precum Taina pocăinţei sau mărturisirea este judecata milostivă a lui Dumnezeu. De aceea Biblia e şi singura carte a căreia date istorice au şi o neistorie pe care o cuprinde. are literă şi are duh. 6). De aceea şi citiri sunt două. în sforţarea ei de a menţine în conştiinţa poporului ales aşteptarea descoperirii desăvârşite în Iisus Hristos. 623. o iau razna şi inima şi mintea. căpătând forma unui stâlp de foc. de aceea citirea ei zideşte duhovniceşte. Cine ştie.

ci tot aceeaşi. 638. Iisus Hristos împlineşte ceea ce ne lipseşte nouă: ne-a dăruit o a doua naştere. 11) peste tot pământul. ne-a dăruit şi nouă biruinţa asupra morţii. 10) şi apoi Însuşi ne-a învăţat. răzbeşte asemănarea Sa peste chipul vieţii noastre. Să o lăudăm şi noi măcar cu vorba. 3). după mutarea Sfântului nu au altă explicaţie. iubitori de oameni sfinţi. stăruind şi noi cu dragoste în nevoinţa lui Dumnezeu. Aşa se face că inima lui era mare în care se revărsau toate lacrimile şi durerile pământului îşi găseau alinare. toată lumea ar trebui să vie la Sfânta Liturghie. decât că sunt un răspuns pe care l-a dat Dumnezeu pentru iubirea lor de marele ierarh. 11). demult ar fi trebuit Dumnezeu-Tatăl să sfârşească lumea. Sângele Mielului din Sfânta Împărtăşanie mai ţine sufletul în oase şi lumea în picioare. 639. ascunsă iarăşi sub chip smerit. marea minune şi din ce în ce mai rară între oameni este tocmai această lumină a inimii. căreia Dumnezeu nui poate pune hotar mormântul. că pentru dăinuirea lumii e darul acesta pe pământ. vrând necredinţă. ci omorâre a păcatului şi izbăvirea firii. Ea este aceea care opreşte să nu se arate Antihrist. sau o fereşte de urgiile Antihristului. Biruinţa Mântuitorului e unică. ci o dezlegare definitivă de păcate. Cel ce locuieşte în noi prin Taine. mai multă suferinţă atrage. 634. Fără El nimeni nu mai poate câştiga o a doua biruinţă asupra răului. indiferent dacă sunt în lumea aceasta sau nu. Cred că aceasta este taina „luminătorilor lumii”. însă nu e nici atunci altă biruinţă. şi va începe urâciunea pustiirii. încât vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu şi Biserică şi Preoţi. în zilele acelea va înceta şi Jertfa cea de-a pururi. 3) decât în vremea îngăduită lui de Dumnezeu. încât vor împiedica Sfânta Liturghie. Aşa ni s-a împărtăşit pe Sine. 632. pentru mântuirea fiecărui suflet în parte. Deci. SFINTELE TAINE 637. precum zice la Daniil: „Şi din vremea când va înceta Jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii. sub chip smerit. întrucât – celor ce trăim viaţa în Hristos – nu ne mai este o groază. mântuieşte lumea. care câştigă războiul şi se oşteşte pentru mântuirea noastră. în primele trei Sfinte Taine. cunoştinţa de Dumnezeu (Ioan 17. Precum Taina Pocăinţei e un dar al Cerului. În felul acesta zicem că biruim şi noi. încât va fi sălbăticirea şi nebunia urii (Luca 6. Iată de ce. Căci pentru mulţimea fărădelegilor.grăit Domnul prin Daniil (Daniil 12. Moartea pentru noi nu mai este o înfrângere a firii. cinstind cu ele pomenirea iubiţilor Săi. Sfânta Liturghie mai ţine lumea. fiecăruia. . sporind focul iubirii sale de oameni. atunci vine sfârşitul. cu toată voia lor. câtă vreme mai sunt oameni ce caută pocăinţa şi Sfânta Împărtăşanie. sau omul nelegiuirii (2 Tesaloniceni 2. marea taină. De aceea. care apoi. vor fi 1290 de zile” (Daniil 12. Dumnezeu o laudă cu fapte mai presus de fire. aşa Sfânta Liturghie. mijlocind milostivirea de la El. şi. Dumnezeu o laudă cu fapte mai presus de fire. De fapt toate minunile pe care le-a făcut Dumnezeu oamenilor. Dar când oamenii se vor întuneca la minte aşa de tare. însă Dumnezeu-Fiul. iar la vârsta priceperii. Când fărădelegile vor încleşta mintea şi inima oamenilor şi-i vor sălbătici aşa de tare. 633. Satana n-are putere: îl opreşte Dumnezeu. ne-a întărit firea pentru refacerea virtuţii şi ne-a luminat mintea pentru refacerea cunoştinţei – amândouă de trebuinţă pentru a ne lipi cu dragostea mai tare de adevăr decât de viaţa aceasta. Suferinţa şi iubirea se cresc în progresie una pe alta. 9). iertându-ne de prima. Dar. mereu Se aduce pe Sine Jertfă Sfântă înaintea lui Dumnezeu-Tatăl. SFÂNTUL NICOLAE 635. prelungindu-se în vreme şi înmulţindu-se cu luptătorii. Suferinţa pe care o aduna de la toţi îi făcea iubirea mai strălucitoare – şi acestea laolaltă – ard ca o făclie în viaţa sfântului. Ungerea cu Sfântul Mir şi Sfânta Împărtăşanie. Astfel. Cel ce este iubirea de oameni şi de toată firea. îndată după venirea noastră în lume (Ioan 1. dar de fapt e Iisus Hristos. SFÂRŞITUL LUMII 636. Dar cu Hristos da. Căci Dumnezeu este făcătorul de minuni în Sfinţii Săi. Acestea sunt: Sfântul Botez.

Sfinţenia nu e tristeţe. Cei desăvârşiţi nu simt numai spinul păcatelor lor. printr-însele apar pe obrazul nostru spiritual trăsăturile Domnului. întâmplările. De altfel. Iar sfinţenia este de la Dumnezeu. în dar. comoara. Iisus Hristos e Calea şi naturală şi supranaturală a desăvârşirii. Deosebirea e aceea că corabia lui Noe a fost închisă pe dinafară de Dumnezeu şi nimeni n-a mai putut intra (Facere 7. e bucurie. care e cea mai rafinată capcană a mândriei. 654. ard pe „stăpânitorul” ei în inimă. unde lipsesc şi Iisus Îşi pierde răbdarea. şi se prăvălesc asupra lor puhoaie de ură. Limitele omului sunt limitele sfinţeniei sale. primesc de la Dumnezeu Raiul şi. strămutaţi de dragostea lui Dumnezeu. Dar de dragostea lui . 651. 646. totuşi nu toţi vor să scape în coarbie. s-o scape de năruire numai sfinţenia rămâne. 648. În viaţa duhovniceasă credinţa hotărâtă poate face ca posibilitatea sfinţeniei să se transforme în realitatea sfinţeniei. 646. 641. omul începe viaţa cu sfinţenie. Se întâmplă însă ceva de neînţeles: că cei ce se chinuiesc în valuri. Sfinţii Părinţi nu au recunoscut desăvârşirea decât după semnul desăvârşitei smerenii. cred totul şi pun întrebări uimitoare de credinţă. Dacă Domnul este ascuns de la Botez în Sanctuarul cel mai dinlăuntru al fiinţei noastre. până şi copiii îi prilejuiau motive de revelaţie. ci găsesc într-înşii murmurând toate păcatele oamenilor. talantul şi altarul Împărăţiei lui Dumnezeu. căutând cum să-i înghită. De la sine numai. o strălucire lină a spiritului. Este nevoinţa monahului. aceia scapă de bărbatul sau de femeia dintr-înşii şi vin la starea unui suflet de fecioară. aci Hristos. Pe copii de pildă: Iisus i-a găsit modelul sufletului deschis spre Dumnezeu. 643. pe când corabia Bisericii – coarbia cu crucea pe catarg – are intrarea deschisă şi mai pot intra oameni învălmăşiţi de puhoaie. de desfăşurarea lui Hristos din Taine în viaţa noastră reală. SFINŢII – DREPŢII 652. orice posibilitate reală va rămâne numai posibilitate sau chiar se va transforma în imposibilitate. Sfinţenia. unde altfel ar fi zăcătorit în contra firii. susţinută de convingere. Lui Iisus lucrurile. deşi toţi ţin să trăiască. Acesta e focul celei mai mari nevoinţe prin care au să treacă cei ce ajung desăvârşirea. Datori de a o câştiga sunt toţi oamenii care vor să se mântuiască. Prezenţa lui Hristos în Sfintele Taine rămâne un adevăr dogmatic. Ceea ce odinioară era corabia lui Noe peste puhoaiele potopului. Înlăuntrul nostru avem aşadar posibilitatea sfinţeniei. Sfinţenia este şi efectivă şi preventivă. oamenii de tot felul. Iar mâinile sunt braţele părinteşti: braţele celor şapte Sfinte Taine ale lui Dumnezeu care izbăvesc pe oameni din potop. 645. deşi nu înţeleg nimic şi nu schiţează nici o împotrivire dialectică. Fără nevoinţă întinsă. Aici vorbim de trăire. 650. Este lucrul cel mai greu să îndupleci omul să urmărească realizarea sfinţeniei. apoi o pierde: devine păcătos. chiar şi numai cu atâta. De aceea. ca printr-o oglindă şi într-înşii iarăşi toată firea omenească-şi simte durerea şi păcatul. Cei ce îşi întorc mânia şi pofta de la cele de aici. De fapt. iar în valuri ucigaşul. Sfinţenia tristă e o tristă sfinţenie. devine „întrebătorul complicat al veacului acestuia”.640. Pentru ei existenţa lui Dumnezeu şi prezenţa divină este un lucru de la sine înţeles. Toţi ştim că înlăuntrul nostru stau ascunse mărgăritarul. 656. 655. Nu în zadar s-au alăturat aceste două cuvinte: copilărie şi sfinţenie. Mai mult chiar. mântuirea. Sufletul ajuns la starea de fecioară are parte de crinul Bunei-Vestiri a naşterii lui Hristos într-însul. posibilitatea sfinţeniei nu se transformă în sfinţenie. 16). Ei. tare seamănă a sănătate originară. din amărâta viaţă la viaţa cerească. că sunt în lumea aceasta. Unde sunt acestea şi Dumnezeu Se odihneşte. 644. Abia lor le îngăduie Atotştiutorul Dumnezeu să bată război cu stricătorul firii omeneşti şi cu sabia Duhului neîntrerupt să-l ardă. SFINŢENIA 642. singurul leac al vieţii. ci având toată făptura lor absorbită de dar. că Dumnezeu Însuşi se ascunde din faţa lor. De la toate lucrurile lumii Iisus ridică oamenii la raţiunile supranaturale ale Providenţei. O sfinţenie conştientă ar putea cădea ca fulgerul în ispita sfinţeniei. Sfinţii sunt convinşi de păcatele lor. 12). Oamenii voinţei sunt eroii credinţei şi sfinţii creştinismului. născându-i din trup în Duh (Coloseni 2. 653. judecându-se pe ei înşişi vrednici de iad. scuipă mâinile ce li se-ntind de la intrarea corăbiei. Acolo era Noe. ca un Înaintemergător îndemnându-ne spre împlinirea poruncilor. Dar posibilitatea încă nu e realitatea. înecând pe oameni. ca o sabie de văpaie. Dar nu spre el le e privirea. s-au făcut ca un pârjol întrun rug nearzător şi. aceea e Biserica lui Hristos – Cel cu cruce – peste puhoaiele pierzării. Căci prin cei desăvârşiţi se răsfrânge sfinţenia lui Dumnezeu. 647.

pe când dacă nu-i are. care are alte mijloace de aflare a adevărului. Oare de ce învinuieşte Dumnezeu pe oameni de faptul că nu se mai naşte dreptul printre dânşii şi că ei nu bagă de seamă? Răspunsul e următorul: drepţii sunt uneltele lui Dumnezeu. Cu toate că răul se pedepseşte prin sine însuşi. 661. Sfinţii. face cu putinţă milostivirea Sa peste oameni. 657. socotind greutatea sarcinii. nici îngerii. primejdia căderii în mândrie a celor conştienţi de virtutea lor. ca să nu o pierd. şi mulţi se mântuiesc. 6. iubirea divină dă totuşi putinţă de ieşire din înfundătura răutăţii ce se pedepseşte pe sine însăşi: de se va găsi cineva să stea bun pentru fraţii săi înaintea lui Dumnezeu. Căci nimeni nu e drept fără vreun rost de la Dumnezeu. tuturora. Purtătorul oricărei valori. Prin ei se potoleşte anarhia. înduplecând spreolaltă amândouă părţile. nici moartea. şi n-am găsit” (Iezechiil 22. 15. 38-39): nici suferinţa. când o face în dauna intenţiei divine. ori pe-a vistiernicului. 7). ori pe-a săracului. Într-adevăr. De aceea zice Petru. ci trebuie să se împlinească dreptatea. cu roadele ei împovărate de fărădelegi. Familia. ca văzător înainte. prevăzuţi de Dumnezeu cu slujba aceasta încă mai înainte de-a se naşte (Galateni 1. după faptele lor. pe măsura credinţei şi a curăţiei lor moştenită din părinţi şi sporită cu propria lor osteneală sunt o cuvântare vie. ori de poartă slujba preotului. oamenii vor da peste urgia dreptăţii Sale. 30). Un singur lucru i se cere pentru aceasta: să se cunoască pe sine ca avându-şi obârşia spirituală şi toată înzestrarea de la Dumnezeu. 666. În Biserică se nasc de sus şi cresc pe pământ. fără vreo treabă de făcut. sunt slugile Sale. oamenii mai presus de fire sau dumnezeii după Dar. 18). Însă nimic nu face fără să arate taina Sa slujitorilor Săi (Amos 3. 667. nici iadul. Ieremia 14. 662. să găsesc un om ca să se poarte cu dreptate înaintea feţei Mele pentru ţara aceasta. ori pe-a artistului. Îl aduce pe Dumnezeu la impas. milostivirea. timpul. nu ştiu nimic de frumuseţea lor. ori pe-a bogatului. prin rostul lor. ori pe-a împăratului. 10. De multe ori dreptul o păţeşte. va ajunge drept. Slujba cea anevoioasă şi plină de primejdii o au însă drepţii. 665. Sfânta Scriptură ar fi o copie de pe nevăzuta Carte de la cârma lumii. şi pe om şi pe Dumnezeu. „Căutat-am printre ei. Sunt mulţi drepţi care nici nu ştiu despre ei că sunt drepţi. Sfinţenia e tocmai această transparenţă a lui Dumnezeu în făptura Sa. dacă va ajunge la cunoştinţa atârnării sale de Dumnezeu. De aceea trebuie să fie deodată şi stâlp de fier şi zid de aramă (Ieremia 1. 11). de care se dovedesc mai presus. dreptul. de aceea nici n-o poate pricepe şi nici n-o poate crea. câştigând în războaie. va îndrepta pe mulţi” (Isaia 53. şi. dar nepedepsit nimic nu lasă”(Naum 1. Când lipsesc drepţii dintre oameni. dincolo de zarea dimensiunii a patra. că şi dreptul abia se mântuieşte (1 Petru 4. În jurul acestora se întăreşte şi se întinde credinţa. asta se datoreşte faptului că numai aici se mai ştie ceva despre atârnarea omului de Dumnezeu. îşi are slujba de a tălmăci tainele iconomiei divine. pe deasupra. „Prin ştiinţa lui. . trebuie să fie păstorul cel bun. în religie este sfântul. 7). 669. pentru că au într-înşii pe Dumnezeu – Cuvântul. Preotul. 5) şi trimişi să o împlinească. 3). 14. şi în general dreptul. când trebuie să dea pe faţă păcatele poporului (Plângeri 2. drepţii prin excelenţă. care-şi pune viaţa pentru oile sale (Ioan 10. Viaţa lui curată e mijlocul de cunoaştere a unei realităţi pe care cercetătorul savant n-o poate prinde niciodată. Dacă însă abia apare în religie. nici viaţa. Ştiinţa nu angajează viaţa. drept aceea. 660. dacă aduc lumină şi corespund realităţii sau ba. 659. 18) şi faţă de cremene (Isaia 50. „Dumnezeu este îndelung-răbdător şi mult milostiv. prin care sfătuieşte neamurile şi. sluga Mea. Pentru ei neştiinţa e o mare acoperire de primejdii şi anume. 663. cărora le-a dat avuţia Sa pe mână. În sfânta lor neştiinţă ei sunt simpli ca florile. Cel ce strigă printr-înşii voia Sa către ceilalţi oameni. prin ei se restabileşte echilibrul şi armonia şi prin ei şi ceilalţi întrevăd pe Dumnezeu. „Dreptul care moare osândeşte pe nelegiuiţii care trăiesc… vedea-vor sfârşitul înţeleptului. Aceştia. 16-17). Să nu se creadă îngust că dreptul apare numai în religie. Iată dreptul ca vestitor al voinţei lui Dumnezeu. dar nu vor înţelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el…” (Înţelepciunea lui Solomon 4. slujba aceasta n-o poate face decât un lepădat de viaţă şi un îndrăgostit de Dumnezeu. iubirea nu se poate împlini. Marcu 11. 658. În ştiinţă e savantul care sondează necunoscutul prin teorii şi le verifică pe urmă. căci desăvârşirea dragostei nu mai are pe acestea îngrădire şi hotar. Drepţii fac cumpănă între Dumnezeu şi oameni: dobândind de la oameni pocăinţa şi de la Dumnezeu. Isaia 58). Sfântul nu cercetează. oamenii sunt traşi la răspundere şi se află în aceeaşi primejdie cu smochinul fără roadă (Luca 13. Dreptul e omul lui Dumnezeu.Dumnezeu nimic nu-i mai desparte (Romani 8. În credinţă. Dreptul ajunge la obârşia Scripturii. 11). 668. Mântuirea dreptului e condiţionată de împlinirea destinului său de la Dumnezeu şi e primejduită de cruţarea vieţii proprii. Ieremia 1. prietenia aceea de mare cuviinţă a sufletului cu Tatăl său – singura situaţie normală şi de la sine înţeleasă a omului şi a oamenilor. 664. Dreptul poate să se arate în oricare dintre valorile sau talanţii lui Dumnezeu. 13). că primeşte săgeţi din amândouă părţile.

Dumnezeu nu are cum ne aduce aminte de păcatele noastre. neînsemnat la slujbă sau chip. după părerea ta. Suferinţa mai are şi un alt rost.SIFILISUL 670. să-ţi sară în obraz şi să ţi-l pălmuiască cu ocările cele mai de pe urmă. – ştiut fiind că nu este nedreptate la Dumnezeu.. nici cerul nu este destul de curat (Iov 15. 675.. Isprava lor a luat proporţii. ca să ni le cunoaştem şi să ni le mărturisim – de vreme ce nu luăm aminte la predica Bisericii – decât luând. Toată această adaptare la noua situaţie dovedeşte un serviciu automat de siguranţă a vieţii. Prin ea îngăduie Dumnezeu oricui. răspunzându-i ce nu trebuie. Şi cine ar putea să facă mai bine o treabă de asta. împotriva cărora nu-i descântec şi vă vor muşca. Dacă ne-am cunoaşte cât suntem de păcătoşi.) Iată. zice Domnul” (Ieremia 8. Uitaseşi să ţi le mărturiseşti. un vecin sau propriul tău copil sau soţ. la o întâmplare oarecare. Iar pe de altă parte. asupra ta. cu rânduiala lui Dumnezeu. cu totul. Poate că vreun gând rău asupra vieţii sale. apărându-te şi îndreptându-te. De-abia a simţit grozăvia şi cade în nesimţire. prăvăliţi. Să zicem că. Nu-l întreba pe el: de ce mă ocărăşti. hoaţă. fără să ştie că păcatul o dată tot răbufneşte. unde zice: „Iată. într-un şuvoi de mânie. legaţi în casa de nebuni. Un val de sânge învăluie rana care se coagulează în atingere cu aerul şi formează un înveliş izolator. să te dezlegi de vina lor şi iată. când auzi pe cineva făcându-te tobă de ocări şi blesteme. Dar când nu ne cunoaştem vinovăţiile. adaptare aproape automată. totuşi. nu răbdăm cele ce vin peste noi. aşa din senin. ţi se aduc aminte.. ceea ce aduce căderea în nesimţire. Un şoc nervos opreşte afluenţa sângelui la creier.. Primirea umilinţei e cea mai mare putere a dreptului. cei păcătoşi şi grei la pricepere. Nu e bine. fără vreo mişcare. până şi scoarţa de pe creier. Acum cinci veacuri. încât. fie cu fapta. dar nădăjduiesc. ai avea o viaţă bună după voia lui Dumnezeu. Îngăduie Dumnezeu să-ţi auzi faptele pe nume. decât un om de nimica. ispitindu-i să nu se smerească. ucigaşă.. îi îngăduie să umble în inspecţie prin întreg organismul şi-l lasă să „mănânce” ce pofteşte. înaintea lui Dumnezeu. soţ şi copii cumsecade şi. Căci. mila lui Dumnezeu. ci întreabă-te pe tine oare de ce mă ocărăşte omul acesta? În orice caz. Ne-am putea întreba: de ce îngăduie Dumnezeu palme peste faţa dreptului? Răspundem că nu este altă cale de sfinţire şi că. se răstesc la . înainte de vreme. apăsându-l şi ucigându-l cu mânia. ci să-şi apere „onoarea”. din îngăduirea lui Dumnezeu. îi lasă deschise toate căile. Columb aduce în Europa vestea descoperirii Americii. pentru stăvilirea urmărilor dezastruoase ale spirochetei. voi trimite asupra voastră şerpi şi scorpii. nu te grăbi. nu te pripi cu mintea şi nu sări cu gura. atitudinea serviciului de siguranţă e cu totul stranie: nu se apără. atingerea devine dureroasă. căci altfel ar conturba lucrul zorit al apărării automate. pentru păcatele lor trecute. şi necunoscându-ne. ştiute sau neştiute. Drept aceea. organismul stă astfel locului.) Tare-mi vine-a mă gândi la locul din Ieremia proorocul. oricâtă uitare s-ar fi aşternut peste el. iar pe cel ce te cearcă. neştiindu-te de vină cu nici una din acestea şi nepricepând ce se lucrează la mijloc. se poate să sari. unui tăietor de lemne îi alunecă mâna în pânza fierăstrăului său. cu atât mai vârtos. aruncată ca o frână împotriva destrăbălării? Nu cumva. unde se şi apucă să repare.) E recunoscută de toţi extraordinara repeziciune şi putere de adptare a organismului la orice accident şi împrejurare. (.. De aceea a trebuit ştiinţa să ia măsuri împotriva lui. 672. vreo greşeală cu propriul tău soţ. răspunde ca David: pentru păcatele mele Domnul i-a poruncit să mă ocărască şi să mă blesteme. (. iar soţul tău îţi aduce aminte acum. în faţa acestei pedepse i s-a luat firii dreptul de apărare? De ce nu se apără? (. dar. Nu cumva Treponema asta e o pedeapsă neîndurată. fiindcă natura nu vrea să se apere. completând etc. prin cei apropiaţi primim arsurile cele mai curăţitoare. De pildă. 673.. iar sfinţire fără smerenie nu este. pedeapsa neîndurată peste care dă mintea când nu-şi înfrânează poftele: e dată jos de pe tronul conducerii şi. prăjina ocărilor. pentru năpăstuirea ocării. pe când războiul pentru mândrie e dovada celei mai mari neputinţe. trup şi suflet. dar totuşi de vreo treabă lui Dumnezeu.. nu dă alarmă. fie cu gândul. iar mateloţii lui aduc Europei sifilisul. pe care le ghemuie ca un dop. cu şi mai grele vorbe. Căci foarte mari târcoale dă vrăjmaşul în jurul celor încercaţi. el la vreme îţi aduce aminte. să-ţi ardă obrazul zvârlindu-ţi vorbe grele: prăpădită. la 1492. poate că puţine zile mai avem şi. ne-ar fi mult mai uşoară ispăşirea vinovăţiilor. de care trebuia cruţat. facultăţile de medicină au creat catedră de sifiligrafie. ca să-i scoată din calea mântuirii. Poate că şi copilul îşi strigă în ocara sa vreun păcat al părinţilor. cu câteva sute de turaţii pe secundă. sub formă de necuviinţă. Pe noi însă. fibrina din sânge se şi transformă în mici aţe. ca muşcată de şarpe. 674. în corpul tăieturii. Ca la o comandă. greşeala ce era s-o faci asupră-i. ci socoteşte cum trebuie: poate că nu ţi-ai mărturisit.) Faţă de bacilul sifilisului. 17). ca să fie asigurată liniştea apărării organice. 15). ne înşelăm după părerea noastră cu „dreptatea” pe care n-o avem. SMERENIA 671. (. Iar tu. lipind. Temperatura locală se ridică.

ne strigă vinovăţiile uitate pe care mărturisirea şi lacrimile noastre nu le-au şters. dânduse minţii noastre să-i semuiască preţul.. Vremea de amărăciune ţine de obicei cât ţine aplecarea spre mândrie. Mântuitorul nostru. Depresiunea de asemenea nu este stare de masă. Satana. a ajuns o adevărată modă de lume mare. 678. Ziditorul făpturii. stăm improvizat. dacă nu puteţi înţelege Împărăţia lui Dumnezeu. adică să fim dumnezei după Har. De fapt ei sunt închişi şi legaţi la minte cu un văl de întuneric care nu se rupe altfel.. totuşi. SPIRITISMUL 684. 677. în atârnarea milostivirii lui Dumnezeu. dacă Îl va afla. ca pe ceva în care eşti smerit (smerenia. Omul voia să-l scape pe Dumnezeu de cruce. când amărăciunea încercării şi-a împlinit lucrul. e şi cea mai primejdioasă rătăcire. cei ce ne-au îndemnat la păcate. Căci celui lămurit în căile lui Dumnezeu tot ce i se întâmplă spre mai multă lumină i se face. Deci.noi viclenii. prin vreo gură slabă. iarăşi întoarce Dumnezeu toate spre bucurie. (. fie schismă. ori nu pricepem aceasta. Necertat nu te smereşti. cu fiecare rând de oameni până la sfârşitul veacului. Şi crucea – cu învierea care-i urmează – era punctul de vedere al lui Dumnezeu. 16). orientarea numai spre îndrăzneală personală şi spre profetism distruge bisericitatea şi sobornicitatea creştinismului. iubirea şi crucea sunt din aceeaşi familie a desăvârşirii). într-alţii propovăduieşte. decât numai când le izbeşti păcatele peste obraz. în nedezvoltare. în necazuri bucuraţi-vă (1 Tesaloniceni 5. pe potriva măsurilor noastre omeneşti. Dumnezeu se ceartă cu omul… în numele dragostei. şi. Satana Îi era milostiv lui Dumnezeu prin Petru şi ucigaş prin Iuda. Drept aceea. într-alţii sporeşte cu vârsta şi cu înţelepciunea. curăţă. Drept aceea. Este cel ce creşte fără să ştie. Cu toate acestea. Absenţa sau împuţinarea unuia slăbeşte pe celălalt şi între ei trebuie ţinut un echilibru. fiind cea mai subţire dintre amăgiri. Iată pe Dumnezeu cârmuind lumea şi. ţine omul în îngustime. Căci viaţa creştină orientată numai spre umilinţă ia o înfăţişare de sclavie spirituală. până nu-şi înţeleg greşelile. să suim la măsura Sa dumnezeiască.) . şi. cu mare smerenie. iar într-alţii – foarte mulţi de aceştia – neasemănat Se chinuieşte. Mulţi.. Smerenia şi curajul s-ar părea doi termeni opuşi. prin frica de suferinţă a trupului şi prin ignoranţa raţiunilor mântuirii. cu fiecare vârstă. are vechime mare. nici oamenii şi nici dracii. se cred curaţi apărându-se: că n-au omorât. în nonsens. ba se şi completează. 679. cu un cuvânt: în sminteală cu Dumnezeu. căci adevărata dimensiune a desăvârşirii este smerenia. Grija noastră să fie: de-a nu strica ce tocmeşte Dumnezeu. convins de binefacere şi pe mulţi i-a folosit şi la mai mari măsuri i-a adus decât pe mulţi dintre nevoitorii conştienţi de calea sfinţeniei. să ridice firea omenească la măsura dumnezeieştii Sale smerenii. Şi se sileşte. Deasemenea. De aceea. provocând fie erezie. „A sta” este înălţarea care se corectează cu căderea. sau spiritismul. 680. bătând şi aşteptând la poarta zidirii Sale să I se deschidă şi să fie primit. şi. n-au dat foc şi aşa mai departe. să ia aminte să nu cadă”. 683. apără şi întoarce toate spre pace. 676. Fărădelegea vorbirii cu morţii. Firea noastră. îndură o micşorare a Sa în Duh. prin alegerea cea de bunăvoie. Şi nesmerit nu apare înrudirea ta cu crucea. Într-unii Se naşte. ori pricepem. într-alţii minuni săvârşeşte şi în sfârşit într-unii Se schimbă la faţă în lumină dumnezeiască. În zilele noastre. încă nu este întărită ca să poată „sta”. în nesiguranţă. ca să o iubeşti. ca bobul de grâu în strălucirea soarelui.. cel puţin primiţi-o ca un copil în care nu se întâmplă nici o răvăşire dialectică. ca un mare smerit să ne înduplece. cu lumina cunoştinţei fiind. Se micşorează pe Sine la măsură omenească. Dacă este o creştere naturală este şi o creştere supranaturală. SMERENIA (CHENOZA) MÂNTUITORULUI 682. Mare este acela care numai de mărimea lui nu se ocupă. Înaintea lui Dumnezeu adevărata virtute e smerenia care tămăduieşte. de pipernicire la literă şi pierde curajul. „Cui i se pare că stă. O cădere în umilinţă. în viaţa duhovnicească ei se armonizează. deci pierde smerenia. căci celui smerit nimic nu-i poate sta împotrivă: nici lucrurile. SMERENIA ŞI CURAJUL 681.

trebuitoare spiritului de dincolo. ne poate sta mărturie şi în privinţa spiritismului. Am putea fi întâmpinaţi de adepţii spiritismului cu cuvântul că dintre sfinţi mulţi au grăit cu îngerii. jaf care duce. dar numai ca. îşi schimbă firea. şi să cadă sub osândă toţi cei ce n-au crezut adevărul. adică şi în altceva pe lângă Biserica întemeiată de Dumnezeu. dar asta a fost din îngăduinţa lui Dumnezeu. . o prea deasă spovedanie. Spovedania deasă trebuie ţinută însă la preţul ei. În nici un chip nu putem fi siguri de identitatea celui ce vorbeşte sau scrie întocmai ca răposatul. ni se pare nouă. pe alţii mai târziu la a nu se mai putea sluji de minte şi de nervi. 685. Împrumutarea puterii nervoase pe care o solicită spiritele spre a putea comunica dincoace e mai mult o învoire la jaf pe socoteala sănătăţii nervilor. Din când în când se arată între oameni cât ascultă Dumnezeu de sfinţi când arde într-înşii iubirea de oameni şi voiesc să-i scape de vreo mare nedreptate năpăstuită peste dânşii: ei cer de la Dumnezeu mărturia celui de dincolo de mormânt. nu cere sfinţirea vieţii. de cele mai multe ori fără întoarcere. pe care. Dar de la minunile lui Dumnezeu prin sfinţi şi până la descoperirile spiritiste e tot atâta depărtare. câştigându-ţi încrederea.Biserica nu tăgăduieşte spiritismul. celălalt nu ascultă de nimeni. Să nu uităm însă că una e lupta şi suferinţa omului mărturisit şi alta e suferinţa omului nemărturisit. Cum se ajunge la nebunie e uşor de priceput: fiecare şedinţă se poate face numai dacă toţi cei din adunare se învoiesc să împrumute din ei o anumită putere nervoasă.. care înainte de a fi creştin era mare vrăjitor şi înşelător de oameni. oarecum zicând. ca pe cea mai adevărată descoperire de dincolo. ascunse cu voia. 689. ceea ce-i face îndreptarea cu neputinţă. câtă de la sfinţi la ispititorii de Dumnezeu.. 7-12). Altă pricină. nu cere recunoaşterea dumnezeirii Mântuitorului. Ţinta sufletească a monahului faţă de taină trebuie îndreptată atunci când se dovedeşte uşurătate la mijloc. fiindcă n-au primit iubirea adevărului. Pentru aceea Dumnezeu le trimite amăgiri puternice. iar unii cu adevărat au grăit şi cu cei mutaţi de aici. Unul e ascultător de duhovnic. se banalizează. pe lângă toate acestea. 688. s-a găsit că 70 de inşi la sută făcuseră spiri-tism. pentru care Biserica îşi opreşte fiii de la calea lăturalnică a spiritismului şi a vrăjitoriei de toate treptele e şi aceasta: s-a băgat de seamă că practica spiritismului duce la nebunie. încetul cu încetul. Iar aceasta o păţesc mai ales cei ce ocolesc sfintele Predanii ale Bisericii şi umblă după măiastra înşelare ca să-i povăţuiască aceia către lumea de dincolo. văzând că cele mai multe descoperiri se împlinesc mai pe urmă. să mai crezi şi în spiritism. Dar şi îngerii răi sau spiritele pot să le ştie tot aşa de bine. într-o casă de nebuni. care poate fi oricât de deasă. Iată de ce: Spiritul care vine nu poate aduce nici o probă îndeajuns de convingătoare despre fiinţa sau identitatea sa. ca să se mântuiască. cade în transă. Şi. Căci cale nedreaptă îndrăgesc toţi acei ce iscodesc lăturalnic tainele lui Dumnezeu. SPOVEDANIA 686. ci au îndrăgit nedreptatea” (2 Tesaloniceni 2. Aşa începe pe încetul să se arate nebunia. Ivirea „aceluia” va fi prin lucrarea lui Satan. Se-ntâmplă. nu opreşte ispitirea de Dumnezeu – căci tocmai asta e spiritismul. ci-l opreşte. atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră. Biserica e datoare să-şi cruţe fiii de ispita căderii între tâlharii cei de duh. De aceea. te poţi pomeni cu sfaturi împotriva mântuirii. Spovedania deasă şi cercetarea conştiinţei au rostul de a slăbi din fire deprinderile patimilor şi a pune în loc deprinderile bune sau virtuţile contrare patimilor. şi ca o slavă cu care i-a cinstit pe sfinţi. care scrie sau vorbeşte printr-unul din cei adunaţi. pentru fiii pierzării. Acela îşi pierde conştiinţa de sine în vremea şedinţei. numai răposatul putea să le ştie. încât toate le văd printr-un duh străin. de aceea opreşte lucrul acesta şi-şi previne credincioşii cu sfatul Sfântului Pavel. De aceea ne ajutăm de cercetarea conştiinţei sau de spunerea gândurilor. ca amăgirea noastră cea din bună credinţă să fie desăvârşită: iar noi să credem o lucrare de amăgire. care e înlocuită şi copiată întocmai întru toate. cum o ştiam şi noi. Ba. liniştit şi câştigă din nou nevinovăţia. Unul e luminat la minte. – asta-i uşurează răbdarea încercărilor. altfel decât cealaltă lume normală. iscoditori şi ei de taine: „Taina fărădelegii se înfiripează. ca să dea (dar) crezământ minciunii. arătând că ştie lucruri. cea mai meşteşugită substituire a persoanei. pe unii mai repede. Viaţa Sfântului Ciprian. Făcându-se cercetare undeva. în sufletele neadâncite. ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noastră. ba şi la viaţă i-au întors. adică. primeşti fără control cea mai de pe urmă înşelare. ţi le cere şi pe-acestea. De îndată însă ce mărturisim păcatele şi vinovăţia. cele închise în zile viitoare. îndărătnic şi mai rău se afundă. Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite. Poate înşira dovezi după dovezi. de teama să nu te afli în greşeală. dacă ţii neapărat la acestea. primejdia morţii o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră. căci tâlhărite de spirite slăbesc şi. ca o mărturie a nemuririi sufletului şi a învierii celei de obşte. însoţită prin tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase. şi de amăgiri nelegiuite. 687. sau pradă nălucirilor care clintesc mintea din dreapta socoteală. celălalt e întunecat. E şi mai uşor: spiritismul nu cere lupta cu sine însuşi. Iar cu vremea. dat Tesalonicenilor.

692. ce zac în străfunduri. Supunerea faţă de stăpânire este din raţiuni divine: din iubire universală de oameni şi nu din oportunism sau din frică. şi să-i plătească dajdia. STRUCTURA GENETICĂ ŞI CONŞTIINŢA 694. SUFERINŢA 701. nu-şi va putea manifesta înclinarea sa către cele de sus. sau mai târziu. în conştiinţă. precum că îndată după mărturisire Dumnezeu ridică pedeapsa păcatului. deşi latente. peste ele. 697. sunt ca şi inexistente. Controlul tuturor gândurilor e lege în călugărie. ci va asista neputincios lângă un aparat stricat. Deci. să se roage pentru el. sau fulgerele dreptăţii divine. oriunde ne-am afla. dacă vine într-un trup în care găseşte numai dezechilibru. Însuşirea sufletului de a-şi cunoaşte şi recunoaşte pe Tatăl. este o atitudine fals religioasă. isprăvile şi tendinţele ce le avem. Profesorii ascund soluţiile temelor. veştile şi poveştile din lumea întreagă. celălalt e întunecat. ceea ce-i face îndreptarea cu neputinţă. sau învăţăturile din durere – singura cale care poate învăţa ceva pe oameni. e dependentă şi de construcţia genetică a trupului. până acuma încă n-a ieşit ceva de folos. Din acest motiv. Toate chinurile conştiinţei izvorăsc din simţirea acestor infirmităţi. 699. care nu cântă. Iarăşi o mică asemănare: de când undele hertziene ale posturilor de radio-difuziune circulă în jurul nostru. Aci. Neîntrebat nimic nu e bine. se rezumă şi se înscriu în structura noastră genetică. Înclinarea sufletului face interferenţă cu înclinarea trupului în care a fost trimis. tot atunci. 691. Nu te răspândi cu multe cărţi. sau de a se lepăda de El. liniştit şi câştigă din nou nevinovăţia. Unul e ascultător de duhovnic. Unul e luminat la minte. Ca să uşureze Dumnezeu povara unui suflet. Gândurile pătimaşe nemărturisite sau simplu spuse au însuşirea că se întăresc şi se fac funii. dar o înregistrează sfera conştiinţei. genezele recesive. STUDIUL 698. Să fim înţeleşi: încercările acestea nu-s pedeapsă. ne străbat fără să prindem nimic. asupri. Că le simţim ca suferinţe? De nu le-am simţi ca atare. Cine face curte nu face carte. tâlcuieşte autoritatea lumii acesteia. ca provenită din autoritatea lui Dumnezeu. 702. – asta-i uşurează răbdarea încercărilor. celălalt nu ascultă de nimeni. mai limpede. şi de unde ele răbufnesc până în suprafaţa faptelor văzute. în aceeaşi sferă. în care va avea să petreacă o vreme. STĂPÂNIREA 693. şi. toate se răsfrâng. căci de îndată ce sunt spuse le piere puterea de a obseda. aşa durerea e dascălul înţelepciunii. luminează seninul cerului. Cam aşa ceva se întâmplă şi cu energia germenilor infirmi ai structurii noastre genetice: organismul nu înregistrează această energie. cum zic părinţii şi trag mintea la învoire şi la faptă. Cunoştinţa cea din păţanie. În iconomia organică. dacă sunt dublate de perechea genezelor dominante. ci huruie. care le transformă pe înţelesul nostru. nici ce e bine. Să nu uităm că una e lupta şi suferinţa omului mărturisit şi alta e suferinţa omului nemărturisit. iar din odihnă. şi cine se împotriveşte stăpânirii. Situaţia. 6) –. Apostolul Pavel. Şi gândurile bune trebuie controlate cu o altă conştiinţă. dar şi în sfera conştiinţei. 696. . ci şcoală. îndărătnic şi mai rău se afundă. Păcatul acesta este: înfrângerea morală a sufletului de către un gând rău. lui Dumnezeu se împotriveşte. n-am învăţa nimic. Le prind însă aparatele de recepţie. pentru că singur nu te poţi apăra de săgeţile slavei deşarte. De aceea toate gândurile trebuiesc spuse înainte de a se întări şi de a birui mintea. care este păcat. şi ne-o tălmăceşte printr-un conflict străfund în temelia noastră. Aşa vedem seninătate şi la idioţi.690. 695. ca să ia banii elevilor şi studenţilor. Precum plăcerea e dascălul păcatelor. se răsfrâng isprăvile pământului. Nu tot aşa e cazul şi în ce priveşte sfera conştiinţei. de multe ori îl cruţă de cunoştinţa infirmităţii în care trebuie să petreacă. 703. lumină pentru minte şi milă de la Dumnezeu. totuşi înduri încercări şi de multe ori ani de zile în şir. stăpâni mintea. E bine să luăm aminte însăşi mărturia proorocului David – „Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea! Şi îndată ai ridicat pedeapsa păcatului meu” (Psalmul 31. creştinii trebuie să dea ascultare cezarului. 700. Reacţionarismul este un păcat.

stârnesc în sufletul desfăcut de trup o văpaie de pofte. Suferinţa şi iubirea se cresc în progresie una pe alta. însuşirile sufletului ar fi ca nişte fulgere. iar conştiinţa îi strigă mereu osânda lui Dumnezeu şi zădărnicia suferinţei sale. orice potrivnicie în calea darului şi. Fără libertate şi fără har. pentru faptul că se face curat. izgonit din trup de moartea acestuia. nu scapă de tirania poftelor sale. 705. 713. De durere trebuie să scapi. un beţiv. poftele. După încetarea trupului. Şi sufletul are patimile lui: părerea. să o depăşeşti. Poate că şi de aceea a lăsat Dumnezeu viaţa aceasta aşa de necăjită. care l-a ros în viaţa pământească. stropii aceştia de noroi împroşcaţi din trup pe suflet. de una să ne ţinem: că nu suntem din lumea aceasta şi nu trebuie ţintuită „aici” dragostea noastră. Aşadar. 715. 719. şi sunt oameni care au suflete moarte (Apocalipsă). în care a intrat încă din viaţa pământească. Sufletul care se mântuieşte este acela care nu mai trăieşte pentru sine. câtă vreme era pe pământ. care. Cel ce a înviat în sufletul său cunoştinţa şi iubirea lui Dumnezeu. 716. slava deşartă şi mândria – iar dacă scapă de aceste bucurii mincinoase. 711. Sufletul. Suferinţa aceea. încât n-ar mai vrea să-i moară trupul. dăruindu-le Dumnezeu în schimb adevărate bucurii duhovniceşti. deşi foarte mare. acela a înviat pentru veşnicie. E bine de ştiut şi faptul că darurile lui Dumnezeu dau o mare putere de a suferi. un lacom de mâncare. câtă suferinţă putem ridica de pe el. care-l muncesc cel puţin tot atâta cât l-ar chinui setea până la moarte. care ar pârli într-o clipă fărâma de ţărână a trupului în care zăboveşte suflarea lui Dumnezeu. Dar trebuie să vină cineva să te scoată din cercul tău chinuitor de îngust. şi numai la atâtea daruri ajungem. câtă amărăciune putem bea în locul celor ce vrem să-i mângâiem. ci ar vrea să fie veşnică viaţa aceasta vremelnică. aşa se învoieşte şi se leagă de tare cu plăcerea din lumea aceasta. Dar ispititorul nu poate face nimic fără consimţirea sufletului. Dar libertatea. răbdând cu linişte. iubirea şi harul celor de pe pământ pot îndupleca pe Dumnezeu să scoată din muncă sufletul ce n-a ajuns la sfinţenie deplină. 717. Numai atâta bine putem face. iar cine-şi urăşte sufletul său. ci pentru Dumnezeu – sufletul care s-a izbăvit de sine şi petrece ca un dus din lumea aceasta.704. Deci. ci acestea îl chinuiesc fără de sfârşit şi se măresc pe măsură ce nu pot fi satisfăcute – lipsind trupul. 706. încât sufletele lor se sting şi se pierd. cu atât mai puţin suferinţa din iad. te poate face să uiţi că încă n-ai ieşit cu totul din împărăţia ispitelor. fie de moarte. 714. În spirit e înclinarea şi căderea. pe unul care ar trece Sahara şi n-ar găsi apă. E parcă o prelungire a iadului după tine. nu rodeşte nici o nădejde de pe urma ei. se urăşte pe sine. 710. Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni. Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe. Sufletul. ceea ce la puţini se întâmplă. 712. Acela a omorât Împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul său şi a înlocuit-o cu împărăţia chinurilor veşnice. Bucuria neînfrânată. nici o suferinţă nu plăteşte nimic. 708. în lumea aceasta. cu atât neliştea ta e mai mare şi poate să fie mai mare ca în toată lumea. prin câtă suferinţă putem răzbi cu bucurie. SUFLETUL 709. dacă e locuit de Dumnezeu. prin negrijă. Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti. 25). Cu cît orizontul tău e mai îngust şi mai îngustat de durere. printr-o nevăzută rânduială dumnezeiască. să fii deasupra ei. îl face din ce în ce mai mânjit de poftele împotriva firii. are să se chinuiască în felul fiecărei patimi. Viaţa şi dragostea lui întreagă este numai Dumnezeu. Iar aceasta e de la convieţuirea cu trupul în care s-a retras ispititorul şi-l munceşte cu pofte. Sufletul are şi el o parte pătimaşă. 707. Această consimţire însă înnegreşte sau spurcă faţă sufletului. toate piedicile cad pe rând. Trupul trăieşte. cu seninătate. Evanghelistul Ioan prinde tocmai această a treia treaptă a luptei cu sine însuşi. câtă văpaie de ură înfruntăm bucuroşi pentru Dumnezeu şi oameni. Orice faptă trupească a fost mai întâi o faptă sufletească. iar sufletul trăieşte. Durerea nu e obiect sănătos de meditaţie. O cădere în curvie e mai întâi o cădere în spirit. chiar cea pentru daruri cu adevărat duhovniceşti. 720. sunt oameni care au într-înşii suflete vii. după cuvântul Domnului. Un iubitor de argint. un lacom de avere. Care-L face să uite de sine. acela a murit pentru veşnicie. sau atât de puternice vor fi mila şi adevărul în noi. de-am străluci duhovniceşte ca soarele. Căci durerea ta te ia în vîrtejul ei şi te închide dinspre toată lumea şi dinspre orice lume. Dacă îmbinarea sufletului cu trupul n-ar fi strunită din voia lui Dumnezeu. dacă e locuit de suflet. ca să ne mai şi săturăm de ea. îl va păzi spre viaţa veşnică” (Ioan 12. un curvar. 718. amăgit de convieţuirea cu animalitatea trupului. are să poarte chinurile răsturnării rolurilor de îndată după despărţirea sa din robia uneltei sale. . fie de viaţă. iar cel ce a omorât acestea în sufletul său şi moartea l-a prins în acestea. nărăvindu-se cu viaţa cea trupească. Atâta strălucire va arăta iubirea de Dumnezeu şi de oameni în noi. iar când revine în lumea aceasta. cad în primejdie de a se îndrăgosti aşa de tare de propriul lor suflet. care zice: „Cine-şi iubeşte sufletul său îl va pierde.

dar nici să nu se lovească nimeni a o ajunge. Ştiinţa fără Dumnezeu şi împotriva omului. de aceea nici n-o poate pricepe şi nici n-o poate crea. Ştiinţa. Oare ştiinţa nu aşteaptă şi ea. în întregul lui. Dacă ştiinţa ar putea prinde momentul când apare în părinţi o geneză (genă) defectivă. depăşeşte limitele ştiinţei pozitive. ŞTIINŢA 724. Viaţa lui curată e mijlocul de cunoaştere a unei realităţi pe care cercetătorul savant n-o poate prinde niciodată. asigură-l cu întrebarea şi ocroteşte-l cu smerenia şi cu atât mai vârtos nu ieşi din sfatul unuia dintre nebăgaţii în seamă slujitori ai lui Dumnezeu. dacă aduc lumină şi corespund realităţii sau ba. A nu lucra cu valorile. În ştiinţă e savantul care sondează necunoscutul prin teorii şi le verifică pe urmă. Deci lepra şi orice lepră. Purtătorul oricărei valori. De aceea. 736. cei ce se mărginesc numai la cunoştinţa unilaterală. la vreme de mare însemnătate pentru ei. ar trebui să se negustorească între oameni. 740. înseamnă a ieşi din ierarhie şi a face anarhie. Multă ştiinţă apropie pe om de Dumnezeu. În credinţă. Sufletul dus în robie e jefuit pe dată de toată agoniseala sa duhovnicească. Chiar numai factorul eredităţii. Ştiinţa nu angajează viaţa. care crede că. ca pe un jgheab. Sfântul nu cercetează. Aspiraţia sufletului după realizarea desăvârşirii sale. Între cei trimişi de Dumnezeu sunt şi oameni ce au darul să vadă dincolo de zare. să audă graiul şi cuvintele mai presus de fire. sănătatea minţii. şi a face gâlceavă că ştii totul. 738. în sensul în care le-a rostuit Dumnezeu. Omul. Toate valorile. 739. unde nu au competenţă şi nici mijloace de cercetare. asta este toată istoria omului. tot aşa este un Ierarh al lor. 729. 741. şi nu găteşte venirea zilei Domnului? TALANŢII 734. când li se deschide ochiul vederii şi urechile auzirii celor de dincolo. nici că există Dumnezeu. 727. adeseori e mucenic. Cel cu un talant din Sfânta Evanghelie are numai botezul şi talantul lui i se va da celor fără botez. pândeşte vremea darului de sus să se deschidă în viaţa noastră şi de nu-l va afla acoperit de smerenie şi dreaptă socoteală. 722. Omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine. dacă se declară atârnător de Dumnezeu. 743. Oare în Templul sufletului nostru se va găsi vreun copil sau măcar vreun orb să-L primească pe Iisus? 723. A nu şti şi a recunoaşte aceasta. care mărturiseşte în mediul său pe Dumnezeu. ar însemna pentru ea un adevărat triumf. arată că păcatul sufletului atrage după sine pedeapsa trupului. însă a şti puţin. s-a apucat să facă şi nebunia ei cea mai de pe urmă: desfacerea şi aprinderea stihiilor. puţină ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu.721. nici că nu există. Toate aceste discipline ale ştiinţei sunt însă folositoare când îşi cunosc marginile şi când nu trec într-o altă zonă a existemţei. căci precum este o ierarhie a valorilor. Darurile lui Dumnezeu ascunse în noi nu le ştim. urmărite la obârşiile ei. 733. 731. fără să ştie. ca un tâlhar viclean. va ajunge drept. care are alte mijloace de aflare a adevărului. 742. Medicul. inevitabil ajung în înfundătura aroganţei care nu ştie nimic – ceea ce păţesc numai peticarii ştiinţei. Aceasta-i contabilitatea fricosului: zarafii cu banii lor falşi fură talanţii noştri buni. să nu întârzie a căuta povăţuirea unui duhovnic. după cum ne asigură şi Sfântul Pavel (Romani 12. dar îi aduce sufletului smerenia. Un bărbat de ştiinţă. dar cu fapte. pustiirile lui pe făgaşul lui Dumnezeu. 732. peste aceasta să nu treacă nimeni. până la un loc. În fiecare om este închisă o măsură a lui. povăţuind pe oameni. 725. 3). un bun veterinar. Dar aceştia. asta e descalificare şi ruşine. 726. şi totdeauna o vinovăţie. n-are trebuinţă de suflet şi de Dumnezeu – autorul şi stăpânul vieţii – e. varsă el. chiar şi dreptul. Ce ţi-a dat Dumnezeu dar. dincolo de biologie şi probabilitate. de asemenea e mucenic. care le va feri inima şi mintea de bucurie străină şi care îi va ocroti cu dulama smereniei. 728. talentele. 730. Dumnezeu a pedepsit până şi cu lepră. ca şi cum atârnarea de Dumnezeu ar fi o mare . ca să fie cunoscut îndeajuns. un conducător de neamuri. 735. filosofia. toate la un loc nu pot să dovedească. e din ce în ce mai necunoscut. în favoarea lui Dumnezeu. dacă va ajunge la cunoştinţa atârnării sale de Dumnezeu. medicina şi celelalte discipline ale preocupărilor omeneşti. dar satana le vede. în religie este sfântul. Problema eredităţii mai are un capăt. 737. nu e totdeauna o vinovăţie – uneori e chiar virtute. care pune crucea pe masa de judecată. şi.

Darul proorociei i s-a luat o vreme. 17). Care este mecanismul biologic al instinctului de reproducţie? Instinctul acesta are ca obârşie materială o glandă endocrină. nu poporul (2 Regi 24. Cel ce recunoaşte Providenţa de la Dumnezeu a talentelor sale va mai primi şi celui ce i se pare că nu le are de la Dumnezeu. Iată prilej de câştigat la nivel înalt. ce au să-l împlinească în lume. sunt afirmate cu toată credinţa şi ştiind cu certitudine că Însuşi Iisus Se luptă cu Satana în locul nostru. să tâlhărească pe Dumnezeu de darul ce li-l dase spre tot lucrul bun. Subiectul iubitor şi iubitul găsesc deplinătatea vieţii în împărăţia iubirii. care apoi s-au liniştit. Prezenţa lui Iisus în toate fragmentele timpului este ceea ce dă talanţilor valoarea lor de energii divine.. se produc iarăşi şi iarăşi. atunci în organic se petrece o reacţie chimică în care substanţele endocrine din sânge. Numai în această „Trinitate” . numai fiindcă a îndrăznit să numere poporul (2 Regi 24). Omul.000 de oameni – şi doar el greşise. de care să ne bucurăm numai noi. cu răspunderi. Cu talantul Botezului sunt dăruiţi creştinii. Revelaţiile lui Dumnezeu cu altul se împlinesc într-un al treilea. Se vede învăluit. care este a treia împărăţie a lui Dumnezeu. neutralizat – decât după o ciocnire. chiar de venirea sabiei după dreptate. curajul adevărului. Ele cer învoirea. care fac această neutralizare. înaintestătătorii şi deţinătorii puterii au să dea seama. interpretarea vieţii în perspectiva luminii divine..slăbiciune şi vinovăţie. energie pe care lumea nu o cunoaşte. erotizează scoarţa cerebrală. Chimismul endocrin nu e biruit – asimilat. înzestrat deodată cu darul stăpânirii şi cu darul proorociei. care varsă o substanţă chimică în sânge. Răbdarea însăşi a războiului e ultima ta rugăciune. Să ne apropiem de o analiză concretă a tensiunii dintre minte şi patimi. Această erotizare constă în apariţia pe ecranul minţii a gândurilor şi a imaginilor în favoarea satisfacerii acestui instinct. cu măriri. Şi aşa păţesc pe rând toţi dăruiţii lui Dumnezeu când nu se învoiesc la sfatul lumii. 746. Împărăţia omului şi a cosmosului iluminat nu se realizează decât prin Sfântul Duh. nevoitorul se sperie. forţele sale sunt oarbe. talazurile mării. spre scopurile ei anumite. criză. 747. Pentru o alunecare a omului de la nume la număr. de pe urma unei evidenţe divine. Lupta „de gând” iarăşi începe. 748. Talentele sunt înzestrări de energie divină. se neutralizează printr-o apariţie de anticorpi. Aşa prinde putere viaţa religioasă din chiar neputinţa omenească. 745. În felul acesta „gândurile” şi „imaginile” şi „reprezentările”. TENSIUNEA DINTRE MINTE ŞI PATIMI 749. asemenea cu liniştea pe care a restabilit-o Iisus când a venit pe mare la ucenicii Săi învăluiţi de talazurile înfuriate ale mării. ca om. au ca urmare convertirea. Regele David. Dar Dumnezeu nu te-a părăsit. darul cunoştinţei.. răbdare pustnicilor. Trupul e indiferent. iarăşi vin şi izbesc în pereţii corăbiei şi în digurile portului. la obârşie. abia în Împărăţia ce va să vie oamenii nu se mai însoară şi nu se mai mărită. în glande. talantul îngropat şi de puţini dezgropat şi sporit.. deznădăjduit chiar. înfuriate de patimi. a căpătat o straşnică pedeapsă. Luarea prin surprindere poate fi aprigă. (. Deci. strămutarea forţei oarbe neutralizate într-o energie de o altă calitate şi de o înaltă valoare: a iubirii de Dumnezeu şi de oameni în genere şi nicidecum nu mai rămâne de veun om. (. care erotizau scoarţa cerebrală. Satana nu e definitiv biruit pe pământ. puternice şi luminoase. Cenzura rezistă. cei cu daruri. iar din popor i-au murit 70. toate pier şi se restabileşte un echilibru şi o linişte în minte. ca trup.. TRINITATEA 750. 744. au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu. în care se încheie drama. hormoni. Când aceste gânduri de rezistenţă. Înzestrările lui Dumnezeu nu sunt date ca simple ornamente. i se va lua şi ceea ce i se pare că are. chiar dacă pe ecranul minţii au apărut gânduri şi imagini de hulă împotriva lui Dumnezeu şi te vezi în imposibilitate de a te mai ruga chiar. osteneşte. se încheie cerul.) Mărturisirile străfunde de credinţă în Dumnezeu.) Şi totuşi. le respinge. care la nivelul creierului. Convertirea talentelor este un mare talent.. lepădarea de plăcere. Aceasta dă îndrăzneală mucenicilor. Conştiinţa – care ocroteşte viaţa omului şi sub perspectivă trans-cendentă – aduce „Numele lui Dumnezeu care arde pe draci” şi aduce Crucea Domnului: Jertfa – lepădarea de sine. cu puteri şi cu tot felul de haruri. nebunia pentru Hristos.

divin. Cei ce s-au grăbit fără sfatul dreptei socoteli. Când potrivnicul mântuirii noastre se vede bătut la prima piedică – cea mai uşoară – ce o ridică în calea robilor lui Dumnezeu prin lume. deşi învrăjbirea nu-i ţine mult. sau o iubire trupească de sine. e tânguirea vicleană a stricăciunii.1. URMAREA LUI HRISTOS . nici că se mişcă. p. Cuvânt despre Sfinţii Părinţi din Skit. 758.1. pe când durerea sufletului.Trinitate. creează împărăţia lor. ca să te milostiveşti de el. în starea de iad a conştiinţei. iar la dezlegarea lor din trup. dictatura. II. Postul. De fapt. însă. Şi ed. face mii de victime. Fiecare ducem un ateu. vol. despotismul. lucrează demonii asupra sufletelor chinuite şi sporesc în ele ura. în ştiinţă şi economie.130. protestantismul. desăvârşind în ei iubirea. în împărăţia fără de Har. în religie. între ipoteze şi fiinţa unică. un număr care simplifică. în care nu este opoziţie între personalităţi. atât a oamenilor cât şi a lui Dumnezeu. nu te poţi înţelege cu el decât prin osteneală şi foame. muşcaţi la minte de mândrie. acestea însă trebuie conduse după dreapta socoteală. pe alţii. Iată de ce creştinismul are ca bază dogma hristologică a naturii teandrice a Fiului şi dogma Trinitară. de strâmbătatea şi amorţirea lui. toţi au întârziat sau. că mai mulţi s-au păgubit din post. boala îi întoarce. Cu tot dinadinsul se atrage luarea-aminte că toată lupta aceasta să nu se ducă fără îndrumarea unui duhovnic iscusit. nu mai sunt buni decât să facă din viaţa celorlalţi un iad. La vreme de umilinţă – care cearcă pe toţi – şi aceştia biruie piedica şi intră în lupta mântuirii. ed. senzualismul. 756. încât nu se mai ţine vrăjmaş lui Dumnezeu. aşa prin contrast. în spate – trupul de pe noi.ne este dată viaţa divină perfectă. TRUFIA 751. plenitudinea. au zis Părinţii. De aceea. Filocalia. În valoarea politică trufia stârneşte tirania. ca virtutea cea mai mare (Sfântul Ioan Casian. trebuinţa şi putinţa fiecăruia. Precum în viaţa pământească lucra Harul asupra celor ce se sfinţeau şi sporea în ei iubirea. în care subiectul iubitor şi obiectul iubit. au pierdut. De la starea asta şi până la a-l face să fie templu sau Biserică a Duhului Sfânt (1 Corinteni 3. mândria nu-l lasă să se dea bătut. Misterul creştinismului este misterul unităţii. De aceea. p. Ura. ci scoasă din rădăcină şi firea făcută iarăşi curată. decât din prea multa mâncare. necredincios. Rugăciunea şi postul scot dracii poftei şi ai mâniei din trup. Firea trupului fiind surdă. în dualitate găsindu-şi soluţia în Unitate . terorismul. acesta sporeşte. La o atare înaintare a luptei pentru mântuire se tânguie trupul. o viforniţă. materialismul. Sibiu. care ştie cumpăni pentru fiecare ins aparte: măsura. ci le stârneşte a doua piedică prin viciile trupului. 753. Foamea îmblânzeşte fiarele. I. Acestor două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu nebuni: celor ce leapădă pe Dumnezeu şi celor ce leapădă pe oameni din inima lor. această desfigurare spirituală. Părinţii i-au zis trupului: vrăjmaş milostiv şi prieten viclean. gândindu-se la cei grăbiţi să stingă patimile. 755. care nu trebuie ascultată. E de neînţeles că durerea trupului îl face pe om să ceară ajutorul lui Dumnezeu. oarbă şi mută. Ea face din viaţa aceasta o anticameră a iadului. după sănătatea rămasă – deşi postul pe mulţi i-a făcut sănătoşi – şi după tăria şi felul ispitelor. E de neînţeles cum de nu simte omul cu sufletul că a ieşit din omenie. inchiziţia. 1947. ci abia simte cu trupul că s-a depărtat de Dumnezeu şi a ajuns o grămadă de doage. ca să nu dăuneze sănătăţii. 16) e de luptat de cele mai multe ori viaţa întreagă. găsesc conţinutul definitiv şi deplinătatea vieţii lor. TRUPUL 752. Acestea îl îmblânzesc. Aşa cere dreapta socoteală. Ea un e un climat al mediului viciat.129). victoria asupra luptei şi diviziunii. Ura îşi ridică împotrivă şi mai mare ură. în artă. să fie măsurat după vârstă. Preţuirea pătimaşă a trupului pe mulţi îi întoarce împotriva duhovnicului. îndărăptând. o boare a haosului. şi preamăreau dreapta socoteală. ecumenismul şi societatea perfectă. nici nu-i lasă să meargă vreodată la duhovnic. E de neînţeles cum oamenii aleargă după sănătatea trupului. Trinitatea este un număr sacru. Sibiu 1946. adică. Ierarhul lor de drept. Dezechilibrul mintal al trufiei a contaminat aproape toate valorile şi le-a pus în conflict. rămânând în Împărăţia Harului. căci stinge pe Dumnezeu şi din ochii celorlalţi. vol. în toate a băgat anarhia faţă de Dumnezeu. 754. deşi le tânjeşte cugetul. dar după iertarea păcatelor aşa de puţin! URA 757.

761. 769. în adâncul lumii spirituale se săvârşeşte un proces divin. A fi ucenicul lui Iisus însemnează o prevedere. Acolo sunt adevărurile experienţei spirituale. 768. chiar dacă ultimul pas al căii îl vei avea de făcut răstignit pe o cruce. lasă-mă să-mi îngrop necredinţa mea!” 766. Toţi marii mistici. 760. iar cele ce mai lipsesc le aşteptăm la a doua venire. primind orice. a primejdiilor la câte te expune aceasta. iar acestea sunt marile hotărâri spre El. care să fie liniştiţi şi bucuroşi de moarte. Sunt toţi cei care cred în Dumnezeu. Toţi care nu cred şi nu urmează lui Dumnezeu sunt morţi înaintea lui Dumnezeu. asemenea cu El va fi. cărturarii rămân aproape pe „dinafară de Împărăţie”. nu te afli nici pe tine. ce înseamnă mai mult decât haina şi mâncarea. deşi absolut. 763. A nu-ţi face socoteala aceasta însemnează a te face de râs. Şi până nu-L găseşti pe Dumnezeu. nu-ţi găseşti nici sensul tău. Aspiraţia sufletului după realizarea desăvârşirii sale. măcar tot aşa de zornic. 762. Revelaţia e deplină. ştiu. pe cât ne zoreşte foamea şi setea după cele pieritoare. 770. grăbeşte sfârşitul. pe care. inaccesibil dacă nu chiar inexistent. O trăire a vieţii lui Iisus. care trebuie să aibă loc. dar pentru Împăratul Cerurilor abia se mai găsesc puţini. Această ţâşnire în conştiinţă a darului nemărginirii. 765. de asemenea. scapi până la uşa unei case în pădure. El este în căutarea lui însuşi. Nu cumva sunteţi şi voi căutând pe Iisus? Voi ştiţi despre Iisus o mulţime de lucruri. Fără revelaţia lui Dumnezeu în Iisus Hristos şi fără angajarea în toate consecinţele concrete ale acestei Revelaţii. care nu le cere mai mult decât să-I recunoască existenţa. La aceştia s-a referit Iisus când descurca pe al doilea spre rostul său: „lasă morţii să-şi îngroape morţii lor”. Ar fi surprinzător răspunsul vreunuia: „Doamne. Ce folos. Zic însă: cine vrea să urmeze pe Domnul şi să se asemene cu El. O întâlnire cu Iisus înseamnă o misiune. Omul este veşnic în căutare după ceva. 767. De aceea Răsăritul meditează fără imagini chiar contra imaginilor. chiar un Dumnezeu al lor. ci din grija de a nu greşi. ci şi Uşa împărăţiei de scăpare. Riscurile imaginaţiei sunt ocolite în duhovnicia Răsăritului (nălucirile false). înseamnă chemare la apostolie şi la toate riscurile trăirii de Dumnezeu între irozii neamurilor. ca odinioară cărturarul cu care a vorbit Iisus. chiar vedeniile reale le refuză – nu din rea credinţă sau din împotrivire. creat de ei. Este la mijloc o revelaţie tripartită. „Dumnezeu poartă paşii omului”. dar n-ai avut grijă ca să iei cheia de acasă. la care suntem chemaţi. verişoara ta a fugit necununată. dar nu-L ştiţi pe El. neputincioşilor. pentru pricini pământeşti se găsesc mii şi milioane de oameni care merg cântând la moarte. dar nu cred în Iisus Hristos. Sunt mulţi cărturari „aproape de Împărăţia lui Dumnezeu”. desăvârşirea. este pentru tine argumentul decisiv al existenţei Sale şi a rudeniei tale cu El. Iisus Hristos e Calea şi naturală şi supranaturală a desăvârşirii. dacă te găseşti pe tine în funcţie de Dumnezeu – naşterea ta în adevăr. trebuie să-i iubeşti. nici sensul lumii. Nouă. Şi se ştie că Dumnezeu nu Se supără când se stă pe acest punct de vedere. asta este toată istoria omului. că urmărit de o fiară. deşi cugetăm ale lumii şi umblăm în calea păcatelor. Dar. întrucât acestea nu sunt neapărat trebuitoare mântuirii şi. Ar trebui să urmăm Mântuitorului toată calea Sa pământească. feciorul tău fuge de biserică. A fi ucenicul lui Iisus nu însemnează a te opri la mijlocul uceniciei. lasă în urmă orice vedenie. N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând să te aduci pe tine. E lucru de mirare că. încă nu ne-a îndesat nimeni cununa de spini pe frunte şi nu ne-a bătut piroanele în tălpi. cât poate să cuprindă firea omenească. te doare. în demnitate. Predania Bisericii Răsăritene se fereşte de vedenii şi îşi fereşte şi fiii. 772. din când în când. Se mulţumeau foarte bine cu un Dumnezeu pe care Îl deduc ei. copiii tăi umblă la joc seara şi scuipă după preot. care nu statorniceşte . Vecinul tău bate crâşmele. Au rămas cu un Dumnezeu abstract. 764. Singura pomenire ortodoxă este aceea care nu pune nici un tipar pe minte. Mărginirea ta. nu categoriile metafizice sub substanţe alegorice. Aceştia au simplificat tot aparatul religiei. fără deosebire de confesiune. Dar când aceasta a ajuns un dar al conştiinţei. ai isprăvit toate obligaţiile lumii. Iar a nu te face de râs însemnează a-L urma pe Iisus în toată calea vieţii Sale pământeşti. în care apar relaţiile lui Dumnezeu cu omul: naşterea lui Dumnezeu în om şi naşterea omului în Dumnezeu. Când ţi-a găsit Dumnezeu vreo treabă pentru Împărăţia Sa între oameni. VEDENIILE 771. nemărginitul vrea să creşti spiritual pe dimensiuni divine. un război şi a-ţi zidi o cetate. Iisus e nu numai Cheia. adevărurile vii. în cruce să se asemene şi. adânc în care se întâlnesc iubitorul şi iubitul.759. este semn că Dumnezeu. au învăţat că.

777. 778. 2.nici o imaginaţie sau imagine. păcătosul”. VOTURILE MONAHALE 776. care discută cu Dumnezeu. iar la 18. Din curvii nemărturisite. Poate că în vremile acelea abia vor mai fi creştini. dacă: 1. Iisuse Hristoase. Nu vor scăpa de sub tăvălugul urgiilor istoriei până nu vor veni şi la mintea aceea să asculte şi să împlinească. pentru că s-a făcut cu o lucrare a diavolului. Vrajba în casă vine din păcate. Astfel au intrat într-o casă nouă. cum au fost la început. VICLENIA 773. Aceasta din cauza nepotrivirii de vârstă. Dacă prin porunci Domnul ni Se îmbie. aceia trebuie să treacă peste ceea ce ar fi foarte bine să treacă creştinătatea vremii noastre şi să fie una. Încetarea voturilor e încetarea călugăriei. sunt o formă decadentă de monahism. Nu-i va fi zvârlită şi bătrâneţea laolaltă cu tinereţea? VIRTUŢILE 774. fireşte că este şi în strădania pentru dobândirea virtuţilor. VRAJBA CONFESIONALĂ 780. miluieşte-mă pe mine. iar virtutea ar fi Cuvântul lui Dumnezeu ca îndemnare dinlăuntru. în loc să asculte fără discuţie. Prin urmare. dacă soţii trăiesc în căsătorie nelegitimă. prin virtuţi Domnul se manifestă dinlăuntru. De aceea. Fiul lui Dumnezeu. Porunca ar fi Cuvântul lui Dumnezeu ca îndemnare din afară. 779. Sunt părinţi care-şi mărită fetele la 14-16 ani. Numele lui Iisus din rugăciunea călugărilor: „Doamne. Dacă Domnul e ascuns în poruncile Sale. care este cel care făcea acest lucru. dar oricâţi vor rămâne. Numai sila unei prigoane peste tot pământul împotriva creştinilor îi va hotărî să lase la o parte orice vrajbă confesională şi să fie una. aşa zicând. Obligativitatea voturilor monahale poate înceta numai în cazul extrem de rar când se întâmplă din motive clinice a personalităţii omeneşti. deci şi a conştiinţei în cazul deplinătăţii de conştiinţă. om în . adică cu desfrânarea. rămânând ca lui Dumnezeu să-I dea o bătrâneţe distrusă. pe care toţi îl plătesc cu vrajba. cu o pecete drăcească pe trupul şi pe sufletul lor şi pentru că nu şi-au mărturisit acel păcat. tocmai pentru că nau omorât pe diavolul. cea mai grea e ascultarea. căci ce poate face o fată aşa tânără în faţa unui vlăjgan. Iar omul cu socoteală vicleană e acela care-şi dă cu voia toată tinereţea dracilor. 775. O asemenea căsătorie nu ţine. Dintre cele trei făgăduinte (monahale). Nepotrivirea de vârstă. De vei mărita fata ta numai pentru avere. Este un prim păcat. El este puterea sau sufletul nevoinţelor virtuţii. făcute înainte sau după căsătorie. pentru că are de biruit mai mult patimile minţii. Mănăstirile cu viaţă de sine au slăbit votul ascultării şi al sărăciei şi. 19 ani fata lor este văduvă şi încă cu copil. toţi trebuie să intre la cuminţenie şi să se legiuiască dacă sunt aşa. 3. are să le spargă casa. rugămintea cea mai de pe urmă a Mântuitorului în lume. unirea creştinătăţii întârzie Doamne. Primejdia comună s-a arătat în lume. până când? VRAJBA ÎN CASĂ 781. Dumnezeu iartă neştiinţa. cuminţiţi-vă părinţilor cu sfaturile. 4. când vă măritaţi fetele sau vă însuraţi feciorii! 5. Lăcomia de avere a unui părinte când şi-a măritat sau şi-a căsătorit feciorul. din pricina aceasta. măcar la sfârşit. „Duh”. Neapărat vine vrajba în casă. dar viclenia ba. sau fără cununie bisericească. însă făgăduinţele rămân obligatorii iar lepădarea lor păcat. Mai vine apoi. Căsătoria s-a început cu stângul. Exemplu: „Adevăr”. dinafară. Toate îşi au izvorul în păcate. ca principiu atractiv. ca principiu impulsiv. căsătoria lor va sfârşi cu vrajbă sau cu spargerea casei aceleia.

fizică şi psihică. Înfrângerea lui însă o repetă întreg neamul omenesc. pentru o vorbă cât de neînsemnată. ci se sparge şi în aceste cazuri părinţii trebuie să recunoască că au dat un sfat prost. totuşi. cât şi a ucenicului. ca un vameş al văzduhului. dar care poate ţine o viaţă întreagă – trebuie să dăm cu el o luptă în duh. nimeni nu se mântuieşte singur. E primul război pierdut de om. 3). Fireşte că şi noi în lupta cu patimile – treabă de începători. Diavolul dă sfaturile lui la toţi. Filocalia vol. şi prin aceasta să-i întineze iarăşi în cele dintâi. casa aceea nu ţine. acesta-i chinul păcatului său că. că nu-i lasă (diavolul n. Mândria lui nu poate răbda bătaie. Astfel.toată firea. după zeci de ani de lupte dinlăuntru. Noi. în stare de a ne apropria. Să nu vorbeşti niciodată despre proiectele tale. căci nu e un război de glumă. cu noi cu toţi. ne-ar fugi mintea de spaima arătării lui înfiorătoare. Asupra diavolului avem aceste trei arme: Numele Domnului şi al Maicii Domnului. orice gânduri rele ai avea. căci nu mai ţin seamă de miercuri. fiecare. acolo de unde doar Iisus a început lupta. Noi trebuie să începem urmarea Mântuitorului de la purificarea de patimi. răvăşit de atâtea vicii săvârşite de noi sau de un şir întreg de părinţi înaintaşi. căci. Şi o ultimă pricină este desfrânarea soţilor. nu suportă impresii prea tari. E limpede că la mijloc a fost o neascultare. te umpli de mânie şi astfel îşi sar în cap unii la alţii. ceva mândrie. 8-9). păzesc pe ale diavolului şi nu pot să aibă linişte. o încovoiere a unei meniri. când sunt legiuiţi? Aşa bine. Atunci. fără primejdii grave. De acum începe războiul minţii omului cu mintea cea vicleană. ca să ajungem după multă vreme la o sănătate. de Sfânta Împărtăşanie şi de rânduielile Bisericii. El e „acela” care va veni în numele său – nu al lui Dumnezeu – evreu de neam. sau părere înaltă.n. spunem că mântuirea nu se câştigă cu o faptă răzleaţă. pentru o bucată de lemn ce nu e la locul ei. dacă a trebuit să fugă ruşinat. 12). 785. chiar în ceasul tulburării tale. care va tirăni sub ascultarea sa tot pământul. dacă a fost bătut când se lupta cu noi din afară. 6. care sunt poruncile lui Dumnezeu. Această diferenţă mare de vârstă este un păcat înaintea lui Dumnezeu. urmând pe Domnul. vine în persoană să se războiască cu noi. . dar nu are putere peste cei ce nu-l ascultă! 788b. Doamne. De aceea. Deci. lupta pentru mântuire. după slăbiciunea la care-l găseşte. după unii. Răspunsuri către Talasie. ca numele lui Dumnezeu”. În această luptă încă suntem scutiţi prin rânduiala dumnezeiască de a-l vedea în toată fioroasa lui prezenţă. De la această deosebire încolo. 7. E lucru ştiut şi probat de medicină că spaimele (traumatismele) peste puterea de răbdare a sistemului nervos îl dezechilibrează şi. Crucea Ta ne-ai dat”. Mântuitorul a înfrânt întâi pe potrivnicul în duh. 783. Şi bate Dumnezeu nerânduiala ca să se facă rânduială. 784. Nu mai ţin nici o rânduială. Deci. din trup şi din suflet. care dacă nu se păzesc. 18). să zici în adâncul inimii: „Pentru păcatele mele pătimesc acestea. Din negrija de suflet a celor din casă. întrucât toţi eram în Adam (Romani 5. după ce Iisus l-a bătut pe potrivnic în pustie. Aşa. de zilele postului şi de sărbători. E lucru ştiut că sistemul nostru nervos. (Aş întreba pe cei ce nu au cruce: cu ce semn vă apăraţi voi de diavol ?) Ei însă nu au semn. din negrija de spovedanie. Şi întoarce-te cu inimă bună către Dumnezeu. de mântuirea sa se mai leagă o mulţime de oameni. prin el. Iar a doua armă pe care o avem împotriva puterii vrăjmaşe este Sfânta Cruce (1 Corinteni 1. iar ceea ce a făcut Adam facem şi noi. ci presupune şi o faţă socială. care se înmulţeşte în corpul omului atunci când mănâncă carne multă şi nu posteşte. atunci sufletul şi mintea. de vineri. sau războiul nevăzut. Potrivnicul a dat primul război cu Adam în rai şi. 788a. căci cel rău ştie doar ce vorbeşti nu şi ce gândeşti şi ţi le nimiceşte. prin gura lumii. Iar a treia armă de apărare este smerenia sufletului. de n-a fost chemat de Dumnezeu cu rost de a ruşina puterea vrăjmaşă şi a mai întări neputinţa oamenilor spre război. făcându-se curate. Şi din cauza aceasta. de robii lui Dumnezeu ca să-i cerce nu cumva să se mai afle la ei ceva iubire de sine. 787. mii de ani de-a rândul. urmează aceeaşi cărare şi stadii. îl prind în prezenţa nevăzută. îi sare în cap celuilalt. în societatea omenească stăpânită de acela.) să-l facă. care seamănă mult cu îndrăcirea. Dar soţii cum desfrânează. biruind prin dragostea de Dumnezeu ispita aceluia când îl îmbia cu momeala plăcerii din materia lumii. Îngăduie Dumnezeu ispititorului să se apropie. ca peste toate acestea să rămână sănătos. descrisă de Evanghelii. căci vede Tatăl osteneala fiului şi nicidecum nu-l lasă. poate să-l ducă până la boala epilepsiei. pălmuindu-ţi mintea. muritorii n-avem de a începe lupta de la arătarea făţişă şi personală a potrivnicului. Cei ce se umplu de mânie sunt cei plini de fiere. în apariţia lui personală din pustie. Nu în zadar semnul Crucii îl numeşte Biserica: „Armă nebiruită asupra diavolului. Spre războiul acesta însă să nu îndrăznească nimeni. 786. izbăveşte-mă de cel rău”. nemaiavând ce face. sau în mai mari să-i cufunde. despre care zice Sfântul Ioan Scărarul că: „Armă mai tare în cer şi pe pământ nu avem. Plin de fiere fiind. atât a Mântuitorului. trebuie s-o capete. dată omului de Dumnezeu (A se vedea şi Sfântul Maxim Mărturisitorul. Căci „acela” va primi să fie împărat peste strălucirea tuturor împărăţiilor pământului (Matei 4. 8. VRĂJMAŞUL – ANTIHRIST 782. a venit să-l bată şi în lume. Din petrecere fără post.

ca obiect de preocupare nimicul şi absurdul. aducându-i momeli plăcute la vedere şi bune la gustare. vicleanul nu se dă la o parte de a reduce la nimic şi la absurd chiar şi virtuţile. propovăduieşte şi el. însă diavoleşte. nu cu iubire. de vreme ce el nu stă în adevăr. 792. moarte învăţăturii Sale. a scopului ultim al virtuţilor şi cu asta a redus la nimicul slavei deşarte şi la absurd toată strădania virtuţii. căci l-ar face scrum şi nu poate sta într-însa. ca să-şi ajungă ţinta fărădelegii. chipul său de fiară. e o risipire. printr-o singură întorsătură măiastră a vicleanului. Chinurile cele de pe urmă. 799. 8). şi nu râvneşte. nu în înţelesul că s-ar putea apropia să strâmbe adevărata lumină. moarte lui Dumnezeu. care este lumea întreagă. îmbie sufletului ispita întâi. 8) bucuros. 797. că aşa cere boala lor. Vrăjmaşul. şi orice ură – după voia lui cea rea – o mare faptă bună. Iată-ne. de la început până în zilele acelea. deoarece mintea lui fiind nebună. în schimb. 796. începătorul nebuniei. 2. mai aici. Toată strădania potrivnicului aceasta este: să desfacă dragostea şi cunoştinţa noastră de Dumnezeu şi să le dea. trimite şi el. moarte creştinilor. 3. S-a făcut de-o îndrăzneală nemaipomenită. Cu un cuvânt: contraface tot ce face Dumnezeu şi dă de râpă pe oameni cu mulţimea înşelăciunilor. vor întrece toate prigoanele câte s-au înteţit asupra creştinilor. că-I risipeşte avuţiile. Vicleanul bagă de seamă ce face Dumnezeu şi face şi el la fel. o face. dar călătoreşte fără sfat şi întrebare. Antihrist – care nu se mulţumeşte numai cu necredinţa sa. satana s-a mai iscusit în rele. Şi te trimit să propovăduieşti şi să faci cutare şi cutare… 798. în care va lucra toată puterea Satanei. că face bine – fără să priceapă unul ca acesta că a căzut la laudă străină şi că în credinţa lui s-a încâlcit un fir subţire de putere vrăjmaşă. înainte de dobândirea smereniei statornice. Drept aceea. se arată şi el. strâmbă înţelesul oricărui cuvânt. 795. Diavolul prezintă patimile din om ca plăcute şi uşoare. îl învaţă şi el să iubească pe Dumnezeu şi-l laudă. rânjind (1 Petru 5. ci vrea necredinţa tuturora – nu va avea astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L azvârle din inima şi mintea celui din urmă credincios rămas pe pământ. potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului în parte. la bătrâneţe. 4. deci. nebunul la o mândrie mai mare. Cum zice un Părinte. ci în minciună. care este Sfânta Liturghie. Dar. pe cine iubeşte pe Dumnezeu. e destul să izbutească o mutare mai încoace. chivernisită de oameni cu ură. trimite Dumnezeu vedenii. 794. multă şi adâncă deosebire a gândurilor. 793. 800. cele de la Antihrist. cu atât mai vârtos o cere Lucifer. deşertând virtuţile în sacul spart al patimilor şi culegând. pe poimâine. Diavolul ştie şi el Scriptura. Trebuie. 24) şi înşeala pe mulţi. 14) şi în hristos mincinos (Matei 24. 791. vorbe goale de la oameni şi rânjetul lui sinistru. Cu trecere de vreme. de aceea îl pârăşte neîncetat înaintea lui Dumnezeu. De aceea. se cred pe sine stăpâni şi împăraţi. decât aceea de a termina o dată cu Dumnezeu. iar în locul Lui să-şi împlânte în sufletul omului ca pe o sabie a iadului. Orice ascultare de Stăpânul adevărat al lumii e o daună în împărăţia „stăpânului” nebun şi orice ascultare de stăpânul nebun al pământului îngrămădeşte pe oameni sub povara unei datorii sau greşeli făcute lui Dumnezeu. Deci. împărăţia fiind de drept a lui Dumnezeu. orice iubire. . în păruta lui împărăţie. Propovăduieşte Dumnezeu iubirea de oameni fără deosebiri şi margini. îngrămădeşte pe cheltuitorii ei cu o mare datorie de plată lui Dumnezeu. Trimite Dumnezeu slujitori. prin patimi. zicând: „Eu sunt hristos!” (Luca 21. pustiire Bisericii Sale şi oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi. cu care amăgeşte pe cine poate şi pe cine vede că umblă cu îndrăzneală după daruri dumnezeieşti. încât şi lumina dumnezeiască o contraface. „Acela” nu se mulţumeşte numai să înşele pe oameni cu amânarea pocăinţei pe mâine. Ştiţi cum sunt nebunii: se dau pe sine de ceva mare şi pretind să li se supună oamenii. ci luptă nebun cerând: 1. Aşa se preface în chip mincinos şi în înger al luminii (2 Corinteni 11. Cel rău vrea să ocupe scaunul lui Dumnezeu. cea prin plăcere.789. 790. Diavolul ştie cât iubeşte Dumnezeu pe om. ci năluceşte şi el o lumină. Pe cine poate să-l întoarcă împotriva lui Dumnezeu. ucenicilor Săi.

De pildă. Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu. prin stilul lui de lucru. căci se afirmă şi în rugăciunile de dezlegare ale sfintei noastre Biserici. oricâte rele am face. în ’42. unde se spune că tatăl nu l-a aşteptat pe fiul care se întorcea. Noi putem să părăsim pe Dumnezeu. Şi respectivul spune: „Asta înseamnă că are o cultură perfectă şi încă ceva”. cum este de infinită şi mărirea Lui. Cândva stăteam în faţa unei icoane făcute de Părintele Arsenie la Bucureşti pentru mănăstirea noastră. să-l sărute. o formulă. cunoştea şi chestiuni de medicină. fiul n-a plecat niciodată! El a rămas în inima tatălui. când l-am întâlnit eu pentru prima dată. Sau cândva spunea el aşa: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. Pentru că din inima lui. Când îi puneai o problemă. secţia pictură. tot atît de infinită. era un profesor excepţional. aşa miluieşte Domnul pe cei ce se tem de Dânsul” (Psalmul 102. tuturor celor care vor să braveze şi nu se gândesc la urmările pe care le pot avea. ci a studiat şi artă. Cum miluieşte un tată pe copiii săi. . o icoană cu Adormirea Maicii Domnului. am băgat de seamă că le place. iar el se crede grâu nedreptăţit”. a făcut Şcoala de Belle Arte. Să-ţi fereşti capul de frig şi de prostie! E un cuvânt care merită să fie ştiut şi urmat. aşa este şi mila Ta”. o putere de intuiţie şi o putere de a cunoaşte totdeauna esenţialul într-o chestiune. el imediat avea răspunsul. 10-13). dar sunt sigur că are încă ceva”. Când le spun că Părintele a zis că: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. oamenii râd. cât ar fi sfântul de mare. mi-a şi spus un cuvânt. Unic prin gândirea lui. dar Dumnezeu nu poate să ne părăsească pe noi. Sau zicea Părintele că: „Cea mai lungă cale e calea care duce de la urechi la inimă”. nu l-a mai ţinut locul: a alergat înaintea lui. Cuvântul spus de Părintele Arsenie. dacă era un doctor. personal. nu numai Teologie. în manuscrisele lui. în inima Mântuitorului nostru Iisus Hristos. orice ar fi fost. ar fi fost un om deosebit. prin cuvintele acestea: „Cât e de sus cerul deasupra pământului atât de mare e bunătatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dânsul. nu era un inginer comun. Cum a ajuns la aceasta Părintele nu a spus niciodată. Şi zicea Părintele că: „Mustrarea învinge. Avea o putere de sinteză deosebită. Nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu. Să luăm. avea 32 de ani şi deja avea un nume mare. era un doctor deosebit. Părintele Arsenie a fost unic. nici toţi din mănăstire se mântuiesc”. nu toţi din lume se prăpădesc. Zice: „Mă. însă eu. Ăsta a fost Părintele Arsenie. dar nu convinge”. Părintele Arsenie a zis o vorbă cât lumea asta de mare – ba mai mare decât lumea asta! Şi anume a zis aşa: „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos îi mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”. cât iubeşte Dumnezeu pe cel mai mare păcătos. ca să-l primească. să-l îmbrăţişeze.CELE MAI FRUMOASE CUVINTE ALE PĂRINTELUI ARSENIE BOCA EXPLICATE DE PĂRINTELE TEOFIL Părintele Arsenie a fost un om cu o capacitate sufletească deosebită şi cred că Părintele. să-l ajute. Deci avea o posibilitate de a formula ceva. El a avut o înzestrare nativă deosebită şi cînd l-am cunoscut eu. Asta le place la mulţi. ne aduce aminte şi de ceea ce spune Psalmistul. care se găseşte acum în Muzeul mănăstirii noastre. Părintele ne dă încredere în bunătatea lui Dumnezeu. Cu o astfel de afirmaţie. şi zic: „Eu cred că Părintele Arsenie este un geniu”. aşa cum rămânem noi în inima lui Dumnezeu. el putând fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei înşişi. Şi de la el au rămas şi cuvinte scrise. oricât de depărtaţi am fi. şi aleargă înaintea lui. de vreme ce se spune: „Că precum este mărirea Ta. cred că a avut o înzestrare de la Dumnezeu pe care dacă nu o ai nu poţi fi niciodată ceea ce a fost Părintele Arsenie. nişte atitudini care nu sunt destul de bine gândite şi controlate. atâta a depărtat El de noi fărădelegile noastre. dar când l-a văzut că vine. în iubirea lui Dumnezeu faţă de noi. după cum citim în pilda cu fiul risipitor. şi toate acestea la un loc i-au dat capacitatea de a lucra ca un om bine înzestrat şi cu o cultură bine pusă la punct. Apoi el a studiat mult. şi-l aşteaptă. că mila lui Dumnezeu este tot atît de mare. în formularea de mai sus. a făcut şi ceva Medicină. Din câţi oameni am cunoscut eu lucrători în Biserică. aminte la cuvântul de mai sus şi să-l împlinim în cele două laturi ale lui. Şi zic eu: „Nu ştiu dacă are o cultură perfectă. în general. spre răul lor. păcătoşii. Stăteam în faţa acestei icoane şi o prezentam unui cadru universitar de la Sibiu. sau că: „Bobul lui de grâu se preschimbă în tăciune. Adică dacă era inginer. dacă era profesor. adică de la informaţie la convingere. în inima Maicii Domnului. Până trăim în această viaţă Dumnezeu nu ne părăseşte. deci. Numai că e greu să ştii când ţi-e mintea strâmbă. De ce râd? Pentru că îşi dau seama că aşa e. şi vrea să-l primească. l-a aşteptat într-un fel. Cât de departe e Răsăritul de Apus. să-l aşeze iarăşi în starea din care a plecat.

Aşa caracteriza Părintele Arsenie pe omul care se abate de la cele bune şi care nu caută şi nu primeşte îndreptarea. Aşa obişnuia să spună Părintele Arsenie. Valoarea acestui cuvânt o intuiesc toţi cei ce îl aud. ci doar tăciune. şi zice nu! Dacă tot trebuie să suferim. „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. Şi de la el au rămas şi cuvinte scrise. care adeseori se face prin auzire. Bobul lui de grâu se preschimbă în tăciune. atunci „nu mai e greşeală. căci noi îl aducem înaintea vizitatorilor şi închinătorilor noştri. deci aşa cum sunt ele. cu circulaţie mai ales în lumea din Apus: „Un sfânt trist este un trist sfânt”. Ajutaţi-mă să vă pot ajuta. el imediat avea răspunsul. dimpotrivă. o formulă. o putere de intuiţie şi o putere de a cunoaşte totdeauna esenţialul într-o chestiune. pentru că omul este fiinţa care poate zice nu. credinţa noastră fiind „izvor de bucurie”. De fapt.În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă. dar nu convinge. îl judeci şi-l calci în picioare. avea o posibilitate de a formula ceva. iar el se crede grâu nedreptăţit. De pildă. Părintele Arsenie. nu mai suferă. . cel care înţelege şi ştie cum să suporte suferinţa. „Cînd greşeala s-a făcut în tine aşezare şi adevăr”. de fapt. atunci nu te poate ajuta. am băgat de seamă că le place. Când le spun că Părintele a zis că „în mintea strâmbă si lucrul drept se strâmbă”. adică de la informaţie la convingere. Dumnezeu să-l odihnească. Zice: „Mă. De ce râd? Pentru că îşi dau seama că aşa e. Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă. Părintele a fost întotdeauna pentru optimism. nu toţi din lume se prăpădesc. Avea o putere de sinteză deosebită. ci e păcat de moarte”. doar învinge. pentru bucurie. cel ce se crede a fi drept. în manuscrisele lui. De la învingere până la convingere e o cale lungă. nu toţi din lume se prăpădesc. Asta le place la mulţi. mai ales atunci când au prilejul să vadă o pictură a Părintelui Arsenie reprezentând Adormirea Maicii Domnului. însă de convins nu convinge. „la urechi”. mi-a si spus un cuvânt. Nici abuzul. Numai că e greu să ştii când ţi-e mintea strâmbă. Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi: „Acestea vi le spun. măcar să nu suferim zadarnic. pictură în faţa căreia se opresc cu admiraţie mulţi dintre cei ce vizitează Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta. Deci. Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse. chiar dacă pe moment nu înţelege. anume: „Să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească”. un cuvânt pe care eu îl socotesc cel mai important cuvânt pe care l-am auzit de la el din câte ştiu că le-a spus şi le-a scris. oamenii râd în general. Pentru a putea folosi suferinţa spre binele său. poate tot atât de lungă. nici toţi din mănăstire se mântuiesc. mi-a spus cândva un cuvânt. Mă. ca bucuria Mea să fie întru voi şi ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15. cât cea de la urechi la inimă. când l-am întâlnit eu pentru prima dată. ci tu eşti cel care poţi să fii ajutat. nu mie. nici refuzul. ci îşi explică el mai bine cele pentru sine condamnând pe cei ce vreau să-l îndrepte. Începutul oricărei îndreptări este să-ţi recunoşti greşeala. şi asta se întâmplă des. Este şi aceasta o cugetare la care e bine să luăm aminte. când o ai ca deprindere şi o mai şi justifici. pe atunci student la teologie. ba. Dacă eşti deschis spre ajutor te poate ajuta omul de lângă tine şi omul superior ţie. cât cea de la informaţie la convingere. vede lucrurile drept. Când îi puneai o problemă. nici toţi din mănăstire se mântuiesc”. Oameni de informaţie religioasă sunt mai mulţi decât cei ce au convingeri religioase. dar dacă nu-l recunoşti superior. care urmărea pentru oameni o minte dreaptă şi lucruri drepte şi îndreptare spre mintea cea bună. dar ea. fără să şi fie de fapt. E necesară şi informaţia. Are şi mustrarea rostul şi puterea ei. ci unui părinte. Într-o astfel de situaţie. ca şi constrângere. Când mintea se îndreaptă. Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă. creştinismul fiind „religia bucuriei”. Dar a rămâne la informaţie înseamnă doar a fi la începutul drumului. Până la inimă mai e o cale lungă. Mintea se strâmbă în urma patimilor şi se îndreaptă pe măsura curăţirii de patimi. Mustrarea învinge. nu mai e bob de grâu. Asta înseamnă că nu cel care vrea să te ajute te ajută cel mai mult. Să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească. Cuvântul acesta ne aduce aminte de un cuvînt asemănător. „cea mai lungă cale”. omul trebuie să creadă că suferinţa are un sens pentru el. 11).

ci cuiere de haine călugăreşti. adică să nu umbli după alte concepţii de viaţă. s-o rezolvăm. că un cuvânt de folos. Cartea vieţii tale eşti tu însuţi. Cel puţin. să ştii că eşti noi. Fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate. Şi tânărul acela spune: „Ştiţi ce mi-a spus? Oxigen. care a formulat îndreptarul de viaţă. Părintele Arsenie zicea: „Nici abuzul. De curând. tu eşti ceea ce ai gândit. yoga. Şi Părintele Arsenie zicea că cel puţin şase ceasuri de somn continuu. . Ştiţi de ce? Pentru că somnul e o binecuvântare de la Dumnezeu şi Părintele şi-a dat seama de lucrul acesta. Noi ne-am alcătuit în tine. adică să nu faci risipă de energie sexuală. zen şi altele. nu faceţi risipă de energie sexuală. câte le avem la îndemână: aerul (aerul bun). nici refuzul”. Unii dintre călugări nu sunt călugări. Dacă m-aş întâlni cu acela care a spus aşa. se culcă pe la zece şi se scoală a doua zi tot pe la zece. ce ţi-a spus Părintele Arsenie?”. Cum? Printr-o hrană raţională. Părintele vine şi dă ceva pentru trup şi zice: Oxigen. cum dorm unii acuma. că nu ştiu ce… şi-apoi adună la cuvinte de folos şi nu împlineşte nimic! Oxigen. să-i spună dacă a făcut ce i-a spus. glicogen. să-ţi păstrezi hormonii şi să ai concepţie de viaţă creştină. Aşa dorea Părintele Arsenie. nu e numai suflet. e mai raţional Sfântul Varsanufie decât cel care a scris în Pateric că e destul să dormi numai un ceas. întâlnim oameni dărâmaţi prin abuzuri şi. să aflăm negativele noastre. „Tu eşti noi”. Şi Părintele şi noi care spovedim. somnul şi energia vitală. Zicea Părintele Arsenie referindu-se la trup: „Fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate”. pe care l-a predat tinerilor şi oricui care vrea să ia aminte la el. Glicogen: să ai o hrană raţională. dar aceasta cere timp şi osteneală. nu faceţi abuz. Eu am dat un îndrumar pentru suflet. Se cunoaşte că Părintele a învăţat medicină şi că de fapt el îşi dădea seama că omul este şi trup. hrana raţională. Ce înseamnă asta? Aer cât mai bun. ne statorniceşte în gândul şi dorinţa de a ne ridica mai presus de fire. de aceea îndrăznim să spunem: fiţi atenţi. nici mai mult nici prea puţin. glicogen. Tocmai de aceea folosim şi resursele fireşti. cum merg unii. de a îndumnezei firea. E cam prea mult. tu eşti ceea ce ai citit. pe care nu vrem să o risipim pe plăceri. că să-i spună unul. Şi ştiind eu că a fost la Părintele Arsenie. Domnul Hristos a fost răstignit cu spatele pe crucea materială şi cu faţa pe crucea spirituală. nu vreo zece ceasuri. somn. câtă o avem. să-ţi păstrezi hormonii şi să ai concepţie de viaţă creştină”. Cine face curte nu face carte. ci vrem s-o canalizăm spre binele nostru material şi spiritual. zic: „Măi. adică înseamnă şi mai mult. tu eşti ceea ce ai simţit. Să ai glicogen. ştiu eu.În legătură cu sexualitatea în familie. am găsit în volumul XI din Filocalie că trebuie să dormi cel puţin şase ore. ca şi când ar spune faptele oamenilor: Fii atent că tu cum eşti acum. Nasteţi-vă sfinţi! Părintele Arsenie îi îndemna pe oameni să nască sfinţi. Şi când începem să ne ocupăm de noi înşine. să cunoaştem încărcătura dată de alţii şi pusă în noi. prin harul şi îndurările şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Tu eşti noi. Bineînţeles. Şi al cincilea punct: să ai concepţie de viaţă creştină. tu eşti ceea ce ai făcut. i-aş spune că nu are dreptate. Bineînţeles că pentru a naşte sfinţi trebuie să fii sfânt sau trebuie să tragi de tine spre idealul sfinţeniei. căci numai aşa poţi să ai un echilibru organic. somn. Foarte corect! Ce rost are să meargă. putem să ne cunoaştem. Pe o pictura făcută de Părintele Arsenie cu Judecata de Apoi e scris: „Tu eşti noi”. tu eşti ceea ce ai vorbit. Al patrulea punct: să-ţi păstrezi hormonii. Cu mine de două ori trebuie să se întâlnească omul… Părintele zicea că de două ori trebuia să se întâlnească omul cu el: o dată când îi spune şi a doua oară la moarte. adică zahăr din ficat. Concepţia de viaţă creştină. că să-i spună altul. vara. să trăieşti în aer cât mai bun. Sunt unii care spun că e destul călugărului să doarmă un ceas. După aceea somn. A trecut pe la mine un tânăr care a fost la Părintele Arsenie.

Născut la 23 septembrie 1957 în Hăţăgel. mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi înaintea tuturor cititorilor că pentru patru lucruri. spre Părintele Arsenie Boca. fratele Traian Dorz. profesorii de la Caransebeş. pe care l-am întâlnit întâia dată în casa parohială a bisericii sale ortodoxe din Drăgănescu. – Prea Sfinţite Daniil. pe acest „ctitor al Filocaliei româneşti”. Simţeai. aici. trebuie să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru faptul că mi-a îndrumat paşii înspre viaţa monahală. la 15 ani. com. pentru faptul că. Tesalonic. Biserica Ortodoxă. Sa Mitropolitul Nicolae al Banatului. în ziua de 26 octombrie. Daniil Partoşanul Părintele Arsenie Boca – o abordare simpatetică a relaţiei tânăr-duhovnic1 „Părintele Arsenie ştia cã la tinereţe se pune temelia vieţii omului. în mod deosebit. Densuş (jud. la începutul celui de-al doilea an de studenţie la Sibiu. În viaţa mea personală. respectiv spre Seminarul Teologic din Caransebeş. La 25 martie 1984 (după absolvirea Institutului Teologic din Sibiu şi a cursurilor postuniversitare ale Facultă!ilor de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi Tesalonic-Grecia) intră în monahism la Mănăstirea Hodoş-Bodrog. Sa este unul dintre cei ce au lăsat frumoase urme în spiritualitatea Ţării Haţegului. pe care l-am cunoscut de asemenea. Sibiu. a dezvoltãrii omului pentru mai târziu şi pentru totdeauna şi de aceea era şi înconjurat de tineri. În primul rând. P. după aceea spre cursurile de doctorat de la Bucureşti şi. S. pentru faptul că. conducătorul spiritual al Oastei Domnului în anii ’70 şi ’80. mai mulţi oameni au avut roluri deosebite. pedagogic. pentru fraţii noştri români ortodocşi din Banatul Iugoslav. Prea Sfinţitul Dr.MĂRTURII P. fiind hirotonit preot la 10 aprilie 1984. au în persoana mea un ierarh. Dar în mod cu totul şi . Dumnezeu mi-a rânduit paşii. credincioşii români ortodocşi din Banatul Iugoslav au episcop. Daniil Partoşanul. pe Părintele Arsenie Boca. Apoi preotul care m-a botezat şi mi-a îndrumat paşii spre seminarul teologic. Hunedoara). unde Sfinţia Sa. La 31 martie-1aprilie 2001 este hirotonit episcop vicar al Mitropoliei Banatului. S. sunteţi unul dintre puţinii care l-au cunoscut. În primul rând părinţii mei.S. mai îndeaproape.P. ca episcop vicar şi administrator al Episcopiei Ortodoxe de Vârşeţ. nu sunt şi nu voi fi niciodată vrednic a mulţumi îndeajuns lui Dumnezeu. duhovnicesc şi chiar profetic. îl cãutau tinerii şi îl ascultau şi-i primeau poveţele şi sfaturile. trebuie să mulţumesc lui Dumnezeu şi să-mi plec capul cu nevrednicie pentru harul arhieriei la care m-a chemat şi pentru slujba de ierarh şi de episcop în Biserica Sa. în ultimii ani ai vieţii Sfinţiei Sale. sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. care m-a propus pentru alegerea şi hirotonirea întru arhiereu. când îţi vorbea Părintele Arsenie. petrecute în viaţa mea. din apropierea Bucureştilor. silindu-mă şi străduindu-mă să-i călăuzesc. comuna Mihăileşti. Î. Între 1986 – 1999 este preot la Prislop şi Densuş. apoi spre Institutul Teologic din Sibiu. venite ca din partea lui Dumnezeu. Episcop vicar al Mitropoliei Banatului cu atribuţii în administrarea Episcopiei Române din Iugoslavia După 160 de ani. în persoana P.S. disciplina Patrologie şi literatură postpatristică. – Astăzi. mai apoi spre mănăstirea Hodoş-Bodrog unde am fost călugărit şi în cele din urmă spre sfânta mănăstire Prislop unde am putut să fiu mai mult în apropierea Părintelui Arsenie. Între 1999-2000 ctitoreşte schitul Retezat. picta şi lucra în semiclandestinitate la biserica ce astăzi îi poartă pictura exprimată şi reprezentată într-un mod deosebit în stil neobizantin curat ortodox. la Timişoara. de mai mulţi ani. mi-a îndrumat paşii spre Teologie. colegii profesori şi studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad unde predau în continuare Patristica. să-i păstoresc şi să-i conduc spre Mântuitorul nostru Iisus Hristos. spre Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Aristotelice din Tesalonic – Grecia. În al treilea rând. după 160 de ani. cum îl numea un alt mare ctitor al iubirii de Frumos – şi l-am amintit aici pe Părintele Dumitru Stăniloae. Sale Daniil Partoşanul. acum. În al patrulea rând. În al doilea rând. cu atribuţii în administrarea Episcopiei Române din Iugoslavia (cu sediul la Vârşeţ). mai apoi. mai întâi spre mănăstirea Sâmbăta Brâncoveanu unde am fost frate. Bucureşti. care. că îţi vorbeşte Dumnezeu prin Sfinţia Sa”. Din 1991 este cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad.

un om al lui Dumnezeu. auzind de la maicile de la mănăstirea Prislop – unde petreceam vacanţele de vară. astăzi. în toamna anului 1979. de acolo de unde este. se închină şi cer mijlocirea prin rugăciunea de foc a Părintelui Arsenie pentru ei. creştini care sunt deschişi mai mult spre acel simţ al sacrului. cinstit şi în timpul vieţii. m-a marcat profund. pentru familie. pentru noi. un om extraordinar. Părintele Arsenie a purtat şi a menţinut aprinsă în veacul nostru o conştiinţă creştină. pentru aceste cuvinte care m-au zidit lăuntric. de la Sibiu spre Bucureşti.). aprind o lumânare. de învăţături. atât de cinstit. şi sunt sigur că. se roagă. că mai devreme sau mai târziu va veni timpul rânduit de Dumnezeu când Părintele Arsenie Boca va fi canonizat. din nefericire. ascultându-l cum vorbea cu oamenii. un mare părinte al Bisericii noastre. După ce a lucrat o vreme în Schitul Maicilor la Bucureşti. Pe Părintele Arsenie l-am frecventat discret şi clandestin în toţi anii cât am fost apoi student la Sibiu. şi mai ales după moarte. Serafim de Sarov a fost pentru ortodocşii ruşi sau Sf. a fost însă căutat. de o mulţime de oameni ai lui Dumnezeu.n. şi unde – cum spunea Sfinţia Sa însuşi – a fost căutat şi cercetat duhovniceşte de o adevărată „avalanşă de oameni”. Am multe cuvinte de la Părintele Arsenie. am auzit multe cuvinte. Iar mormântul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Prislop. ceea ce Sf. ne ocroteşte. ca şi toate celelalte. Eu sunt sigur că pentru neamul românesc. care radia şi pe care-l transmitea personalitatea Părintelui Arsenie. pentru ţară. m-a zidit sufleteşte şi duhovniceşte. Sfinţia Sa a fost un mare duhovnic. între 1986 şi 1988. al sfinţeniei. Am ajuns la Sfinţia Sa. ctitoria Sfinţiei Sale de la Sinaia. despre trăirea în Hristos. în biserică la Drăgănescu. întrucât fusese pe nedrept scos din mănăstirea Prislop prin Decretul 410 din 1959 (Părintele Arsenie a plecat din Prislop la începutul lui mai ‘59. de sfaturi. ieşind la pensie – o pensie minoră. marcate de amintirea şi prezenţa lor. şi mulţumesc lui Dumnezeu şi Părintelui Arsenie. cum le asculta necazurile. cu totul şi cu totul deosebit în viaţa mea. Ce „urme” a lăsat Părintele Arsenie în viaţa Prea Sfinţiei Voastre? – De fapt. de apreciat. Pun aceste cuvinte în ghilimele pentru că îi aparţin şi eu însumi l-am auzit zicând aceasta. la Ghelar şi în alte părţi. duhul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Sâmbăta-Brâncoveanu. de povăţuiri. filocalică. credinţa în Hristos. De asemenea. Părintele Arsenie va fi pentru noi. un rol crucial l-a avut şi-l are persoana şi personalitatea duhovnicească. – Întâlnirile cu oamenii mari rămân. din jud. Pentru mine personal. fiind doctorand la Bucureşti. unde a lucrat vreme de 15 ani cu multă dragoste. pictura Sfinţiei Sale de la biserica din Drăgănescu vor vorbi şi vorbesc chiar pentru foarte multă vreme. unde vin creştini din toată ţara şi chiar şi din alte părţi. şi mărturisesc cu toată responsabilitatea mea de episcop şi membru al B. pentru lume. neiubit de mulţi. ne povăţuieşte. poimâine. a Părintelui Arsenie Boca. dar mai ales mâine şi.cu totul aparte. cu siguranţă. în mod deosebit. toţi. duhovnicească. Prima întâlnire cu Părintele. când. prin multe încercări. cu răbdare.. apostolică şi patristică de cel mai înalt nivel şi de cea mai adâncă şi profundă simţire şi trăire. iubit. neapreciat de mulţi. ne călăuzeşte. Sfinţia Sa este cel care m-a îndrumat spre studii şi cursuri de doctorat. care mă ţin lăuntric. Pe Părintele Arsenie l-am reîntâlnit de mai multe ori la Mănăstirea Prislop – unde am ajuns preot slujitor. m-a răscolit. în 1968 a început pictura bisericii parohiale ortodoxe din Drăgănescu. pentru Biserică. şi Părintele Arsenie nu poate fi exprimată şi explicată în cuvinte. când l-am întâlnit pentru ultima dată – Sfinţia Sa trecând la cele veşnice în 28 noiembrie 1989. satul meu natal fiind la aproximativ 7 km spre sud de sfânta mănăstire Prislop. de cunoscut. şi nu datorită Decretului 410 n. – Cuviosul Arsenie a fost – o spun cei ce l-au cunoscut şi i-au recunoscut Cărarea Împărăţiei – unul din cei mai mari teologi-duhovnici ai neamului românesc. Neînţeles de mulţi. în viitor. cum le explica problemele şi necazurile şi cum îi povăţuia şi îi sfătuia. am avut prilejul mai mult şi mai îndeaproape să-l întâlnesc. ne-a lăsat Cărarea Împărăţiei ca pe o călăuză pentru viaţa duhovnicească. dar şi mustrări. Hunedoara – despre Părintele Arsenie. cât mai curând posibil. m-a remontat. pentru totdeauna. Grigore Palama pentru greci şi pentru ortodoxia ecumenică sau alţi şi alţi sfinţi din istoria creştinismului. a fost un predicator de statură patristică. a fost un zugrav de suflete. Vin.O. să se vorbească mai mult. cu Sfinţia Sa am avut fericirea să fiu de două ori în călătorii şi drumeţii în Munţii Retezat. harismatică. de căutat şi de recunoscut chiar şi ca sfânt de către o mulţime uriaşã de credincioşi. mormântul Sfinţiei Sale şi crucea de la mormânt fiind dintre cele mai cunoscute şi importante în acelaşi timp şi discrete locuri de pelerinaj. românii. După aceea. după ce a pictat parţial biserica „Sfântul Elefterie” din Bucureşti. – Ce sfaturi deosebite vă dădea Părintele? – Legătura dintre un începător. . îmi plăcea să stau în apropierea Sfinţiei Sale. mijloceşte pentru noi. dacă nu cumva pentru totdeauna. Părintele Arsenie. pentru ortodoxia românească. tot acolo. pentru poporul român. o dată la Sinaia. 17 decembrie. cel mai mare din veacul nostru şi din vremea noastră. dragostea faţă de Hristos. după ce am călătorit cu trenul o noapte. – Mai vorbiţi-ne puţin despre prima întâlnire cu Sfinţia Sa! – Eram student la Sibiu. care sunt pietrele de temelie ale vieţii mele duhovniceşti. stimat. şi eu sunt absolut sigur. atâta câtă este. Care e „poziţia” Prea Sfinţiei Voastre faţă de această consideraţie? – Părintele Arsenie a fost un om excepţional. Despre Părintele Arsenie trebuie să vină vremea. să se scrie mai mult. a ortodoxiei şi a Bisericii. cum am fost şi am rămas eu. era atunci civil. la sfatul şi povăţuirea Sfinţiei Sale. despre adevărul Bisericii Ortodoxe. de statură neopatristică. de o mulţime de credincioşi. a fost un pictor bisericesc. Am o mulţime de cuvinte. Întâlnirea cu Sfinţia Sa a fost decisivă în a lua hotărârea de a intra în monahism.R.

Eu pot să spun că acest lucru l-am simţit şi l-am trăit şi sunt absolut convins şi responsabil de ceea ce spun acum. Şi multe alte lucruri care s-au împlinit la vremea potrivită conform spuselor şi cuvintelor duhovniceşti ale Sfinţiei Sale. ne simte şi ne ştie tot ceea ce facem. dar şi trecutul. şi nu numai. de la părinţii noştri. fiecare într-un fel sau altul. după măsura noastră. Cu doisprezece ani înainte de a ajunge printr-o bursă să studiez în Grecia. toţi. creştinul. în fiecare suflet. păcatul săvârşit sau urmările păcatelor moştenite de la moşii şi strămoşii noştri. acestei scrieri-testament a Sfinţiei Sale. Însă pot să amintesc doar faptul că simţeai în prezenţa Părintelui Arsenie că te vede. fără îndoială. – Să abordăm puţin relaţia tânăr–duhovnic: Prea Sfinţia Voastră – Părintele Arsenie. în viaţa oamenilor să întâlnim un sfânt. şi îţi intuieşte viitorul. Şi aceasta a fost şi este esenţială. – În legătură cu amintirile şi experienţele şi trăirile deosebite în preajma Părintelui Arsenie. Poate va rândui Dumnezeu o vreme când voi scrie aceste lucruri într-o carte despre viaţa Părintelui Arsenie şi despre semnele pe care Dumnezeu ni le-a trimis prin viaţa şi lucrarea duhovnicească a Sfinţiei Sale. ştiind de acest lucru. este credinţa în Dumnezeu. spovedite. În explicarea necazurilor şi a problemelor oamenilor. Adică omul. de faptul că Dumnezeu este în orice loc şi în orice timp şi ne vede. .. prin smerenie. martirizat la Roma şi sfâşiat de fiarele sălbatice în arena romană – scrise şi adresate în epistola Sfântului Policarp către acest episcop al Smirnei. gândurile noastre. pe dezvoltarea în fiecare om. să descifrăm. nu-mi îngădui acum să vorbesc despre ele sau despre toate acestea. şi l-a ales pe urmãtorul: Un răspuns creştin la neliniştile vremii. monahul. a atotprezenţei lui Dumnezeu. când îţi vorbea Părintele Arsenie. Părintele Arsenie promova ideea legii ispăşirii. Să căutăm să fim creştini cât mai mult. a acestei conştiinţe. discipol al Sfântului Ioan Evanghelistul: „Toús kairoús katamántane!” – Citeşte vremurile! Datori suntem şi noi. ierarhul să fie conştienţi de atotprezenţa lui Dumnezeu. în Ortodoxie. Şi. te cunoaşte. dezlegate şi stinse în harul. Cum se raporta Părintele la tinereţea şi tinerii vremii Sfinţiei Sale? – Părintele Arsenie aprecia. ne aude. Aceasta ne ţine. Părintele Arsenie mi-a spus şi mi-a dat de înţeles acest lucru. de cea neofilocalică. prin lacrimă. ca să se ridice oameni ai lui Dumnezeu. ierarhi mai ales. prin umilinţă. că-ţi ştie nu numai prezentul. altul o sută din roadele duhovniceşti. în Biserică. a faptului că păcatele noastre sunt cauzele durerilor noastre. altele vor fi vorbele noastre. mesajul Părintelui Arsenie pentru noi. Eu aş adăuga: „Cerul înnorat deasupra noastră şi credinţa creştină din noi”. îl căutau tinerii. venite ca din partea lui Dumnezeu. prin pocăinţa noastră. prin rugăciune. Hr. adevăraţi. care să fie călăuze şi care să fie povăţuitori pentru ceilalţi. prin rugăciune. De aceea. pe conştiinţa atotprezenţei lui Dumnezeu. Părintele Arsenie ştia că la tinereţe se pune temelia vieţii omului. – Amintiri. să căutăm să înţelegem vremurile pe care le trăim şi mesajul lui Dumnezeu în vremurile acestea destul de tulburi. destul de pline de incertitudine. simţeai prezenţa lui Dumnezeu şi Îl simţeai pe Hristos trăind şi vorbind în Părintele Arsenie.. a crucilor pe care oamenii le au de purtat.– Ce credeţi că ar spune lumii de azi Părintele Arsenie (şi o spune. ucenici ai părinţilor duhovniceşti şi fiecare. Cunoaştem cu toţii cuvintele celebre de pe mormântul lui Kant: „Cerul înstelat deasupra mea şi conştiinţa morală din mine”. că îţi vorbeşte Dumnezeu prin Sfinţia Sa. ucenici ai lui Hristos. prin citirea şi studiul Sfinţilor Părinţi şi prin întreaga noastră trăire şi concepţie de viaţă creştină. Era şi este un lucru extraordinar – cum spunea cineva – în viaţa noastră. foarte mult pe tineri şi căuta să-i îndrume ca să-şi închine tinereţea lui Hristos şi Bisericii Sale. în Harul şi Darul Sfântului Duh şi al Sfintelor Taine. iertate. Şi acesta este un lucru foarte important şi foarte necesar şi-n vremurile de astăzi. duhovnici. creştinii. să citim. a căutat un subtitlu acestei cărţi. Prin urmare. cu siguranţă!)? – Atunci când Părintele Arsenie şi-a isprăvit de scris şi de redactat Cărarea Împărăţiei. Şi. Părintele Arsenie punea foarte mult accent pe viaţa duhovnicească. – Un cuvânt de mângâiere şi de alinare? – Aş aminti cuvântul Sfântului Ignatie Teoforul. de la Dumnezeu. trăirile noastre. purtătorul de Dumnezeu – mutat la Domnul în anul 107 d. ca şi pentru cei care nu l-au cunoscut. monahi. pentru că este imposibil. cum spunea şi scria Sfinţia Sa: „Am vrut să pun mâna pe rădăcina durerii care nu este alta decât păcatul”. altul şaizeci. în Mântuitorul Iisus Hristos. trăind acest adevăr dogmatic. în mod deosebit pentru cei care l-am cunoscut. a dezvoltării omului pentru mai târziu şi pentru totdeauna şi de aceea era şi înconjurat de tineri. destul de instabile. de cea creştină şi ortodoxă. preotul. ucenic oarecum şi părinte apostolic. aceasta ne menţine şi aceasta ne va duce şi ne va trece în veşnicie. dar aceasta se leagă de cea duhovnicească. Aflându-te în prezenţa şi în apropierea Părintelui Arsenie. simţirile noastre. ucenici ai Sfinţilor Părinţi. puterea şi iubirea lui Dumnezeu. prin citirea Sfintelor Scripturi. şi îl ascultau şi-i primeau poveţele şi sfaturile. Simţeai. să aducem unul treizeci. au urmări şi în viaţa noastră sau lasă urmări şi în viaţa urmaşilor. preoţi. Însă nu vreau să fiu înţeles greşit şi să accentuez doar faptul şi latura profetică a personalităţii Părintelui Arsenie. păcatele se cuvine să fie ispăşite. astăzi. de cea neopatristică. experienţe singulare.. fost episcop al Antiohiei. credinciosul. prin umilinţă şi pocăinţă. gândim sau vorbim. ca şi pentru cei care nu l-au recunoscut şi nu-l recunosc.

Părintele Arsenie Boca l-a delegat pe un diacon de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus să-mi scrie el un răspuns ca din partea Părintelui. Prima predică pe care am auzit-o. aş zice eu că nu ştiu dacă cineva poate să fie vinovat de pe urma faptului că întâmpină o vedenie cu un cuvânt. ţinută de Părintele Arsenie Boca avea trei teme – mi-aduc aminte foarte bine de predica aceea. Arhimandritul Teofil Părăian2 Despre Părintele Arsenie am auzit pentru prima dată în anul 1942 prin aprilie. din judeţul Sibiu. expresia este a lui „ca o spălătoare”. El s-o prezentat pe sine atunci public în faţa credincioşilor care erau de faţă ca un om cu două păcate. adică să-mi atragă atenţia asupra rugăciunii cu care se mântuiesc călugării. E vorba de diaconul Vasile Şortan care în cele din urmă n-a mai rămas la Mănăstire. Şi-atuncea. dacă timpul o va cere”. a văzut un copil care plutea în aer. nu o spus câtă vreme o trecut de atunci. sau în continuarea aceleiaşi paranteze. o avut o vedenie. A citit din Sfânta Scriptură a Noului Testament. Şi spunea el că ar fi făcut orice numai să-şi vadă haina curată. sau cu mai puţin de două păcate. sau de câte ori am vorbit despre Părintele. Mi-a scris ca din partea Părintelui şi mi-a atras atenţia asupra rugăciunii „Doamne Iisuse Hristoase…”. Nu a spus ce păcat. Mi l-a pus în atenţie Părintele Ioan Opriş. ca o pată. Am ajuns la Sâmbăta în dimineaţa zilei de 30 august. la sfârşitul capitolului. ceea ce însemna că o nimerit. cu adaosul care este numai în Sfânta Evanghelie de la Matei. plutea în aer şi copilul i-a arătat cu mâna spre Părintele. satul Topârcea. cuvântul adresat stăjerului. poate fără nici un păcat la drept vorbind. dacă eşti pus străjer şi îi anunţi pe oameni despre iminenţa pericolului ei vor muri pentru păcatele lor dacă nu te vor asculta. ca să ajungă să aibă „haină de nuntă”. fiind la Mănăstire la Sâmbăta. doar că copilul i-a atras atenţia că el mai are un păcat pe lângă cel care se arăta în pata de pe haină şi păcatul acela. unde sunt cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Să se cerceteze omul pe sine şi numai aşa să mănânce din această pâine şi să bea din acest pahar. de data aceasta curată. Era o zi de Duminică şi era Duminica în care s-a citit din Evanghelie Pilda cu Nunta fiului de împărat.Iar în încheiere aş dori să amintesc un cuvânt pe care Părintele Arsenie mi l-a spus într-una din primele întâlniri. Eu de fapt pe Părintele Arsenie Boca nu l-am auzit vorbind altădată decât în Duminica aceea şi a doua zi dimineaţa. ţinând un fel de cuvânt îndrumător pentru credincioşii care erau de faţă la Mănăstire. El atunci s-o uitat la el însuşi şi şi-o văzut haina cu care era îmbrăcat. a zis atunci: „Aş fi mutat şi ceea ce nu se poate spune aici”. şi şi-o dat seama că el o făcut acest păcat. din Epistola I către Corinteni cap. copilul o zâmbit. ştia despre Mănăstirea de la Sâmbăta. în înţelesul că la un moment dat şi-a văzut haina cu care era îmbrăcat. în locul acela unde se trece din pronaos în naos. un preot tânăr. murdară ca o spălătoare. despre care el n-a spus ce este. şi-atunci o spus el că cuvântul „Doamne” se adresează numai lui Dumnezeu şi Domnului Hristos. dar tu vei fi nevinovat. care era paroh în satul meu. atunci sângele lor se va cere din palma ta. când îi spune Dumnezeu proorocului: Fiul omului. După ce am aflat despre Părintele Arsenie Boca i-am scris o scrisoare. fac aici o paranteză. Am învăţat în iunie 1942 să scriu la maşina de scris. în locul acela mai strâmt. Adevărul este. luni. Eu am stăruit încât m-am întâlnit cu Părintele şi în 30 august 1942. notarul din sat mi-a dat voie să folosesc maşina de scris de la Primărie şi i-am scris o scrisoare la care am primit răspuns prin intermediar. 11. o citit din cartea Proorocului Iezechiel. El mi-a dat şi ideea să mă fac călugăr. A doua temă pe care a tratat-o Părintele a privit responsabilitatea preotului. nici măcar Maicii Domnului. Atunci Părintele o ţinut şi o predică. păcat care atunci când şi-o dat seama că l-o făcut. cu o pată pe ea cam de o jumătate de metru. cu omul care neavând haine de nuntă a intrat totuşi la nuntă şi care a fost scos afară legat de mâini şi de picioare şi aruncat în întunericul cel mai dinafară. Mai fac o paranteză. orice lucru de jos din lumea aceasta din câte se pot face l-ar fi făcut. că acel cuvânt nu îl caracterizează la drept vorbind şi nu ştiu dacă există într-adevăr o vină în chestiunea aceasta. şi celălalt care a fost de pe urma faptului că a întâmpinat vedenia cu „Doamne”. După o vreme. sau am vorbit cu el. şi zicea Părintele că şi-a văzut haina. n-o spus unde o avut intuiţia hainei de nuntă. Iar dacă nu-i vei anunţa. am ţinut-o minte poate pentru că ştiam că o ţine un om deosebit – anume. Nu se sprijinea de pereţi zicea Părintele. şi-o dat Părintele seama că e din pricina că o întâmpinat vedenia cu „Doamne”. prima şi ultima la drept vorbind. Unul reflectat pe haină. după ce şi-o văzut haina murdară ca o spălătoare. după ce s-a încadrat în Mănăstire. că de câte ori l-am întâlnit pe Părintele. după Evanghelia de la Matei. Şi a spus că pentru el cuvântul din Sfânta Evanghelie despre cel care o intrat fără haină de nuntă a fost un cuvânt de care s-o poticnit el de multă vreme. ca rezultat al vieţii pe care a dus-o probabil Părintele Arsenie. adică a hainei pe care o purta. şi asta reprezenta un păcat. Se făcea că e în biserica Mănăstirii. Ştia despre Părintele Arsenie Boca. dar la Sâmbăta fiind. mai întâi Părintele o vorbit despre haina de nuntă. în 31 august 1942. niciodată nu m-am gândit că Părintele Arsenie este omul cu două păcate. responsabilităţile îndrumătorului de suflete. o fost preocupat de curăţirea hainei. Eram un grup restrâns de studenţi teologi de la Sibiu şi ne-a zis următoarele: „Să vă întăriţi convingerea în credinţă încât să fiţi gata să vă puneţi capul pe butuc. A treia temă a fost în legătură cu Sfânta Împărtăşanie. că cine mănâncă şi bea Trupul şi . un om cult. sau o venit vorba despre el.

Le-o zis despre cazuri când părinţii sunt responsabili pentru copiii lor care vin în lumea aceasta cu defecte. în special de genetică. s-o ocupat puţin şi de nişte copii care erau acolo de faţă şi le-o vorbit despre conştiinţă şi o formulat definiţia cugetului sau conştiinţei ca fiind: „Glasul lui Dumnezeu care vorbeşte în noi şi arată ce este bine şi ce este rău”. pentru că era talentat la pictură. Mănăstirea a început cu trei oameni. pentru că bolnavi nu sunt numai între creştini şi nu sunt numai între creştinii nevrednici să zicem. O atras atenţia că atâta vreme cât cineva care a fost în război şi se întoarce acasă şi încă mai are visuri cu groaza pe care o trăit-o pe front în timpul războiului. nu are voie să se angajeze la conceperea copiilor. în sensul că o fost călugărit de Părintele Arsenie la Prislop. Duminica trecută. dar dărâmată şi rămasă în ruină până în 1928 când Mitrpolitul Nicolae Bălan s-o îngrijit de restaurarea bisericii şi de reînfiinţarea Mănăstirii. o pus în atenţie faptul că soţii nu trenuie să consume băuturi alcolice. şi după aceea în 1940 s-a aşezat şi Părintele Serafim care venea de la studii din Grecia. Mitropolitul nostru. După aceea m-o spovedit şi pe mine. Dar. De exemplu un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur despre rugăciunea de toată vremea. mi-aş fi dorit să vorbesc cu călugări. Sunt cuvintele Mitropolitului Antonie. respectiv toţi oamenii pot fi bolnavi şi slabi şi morţi. nici toţi cei din mănăstire se mântuiesc”. Nişte lucruri de felul acesta le-am avut în vedere de pe atuncea şi m-am prezentat la mănăstire la Sâmbăta cu dorinţa să rămân la Mănăstire. El nu vorbea Duminica cu oamenii pentru că era împresurat de mulţi credincioşi şi atuncea el vroia să facă deosebire între o zi de lucru şi o zi de Duminică. zilele trecute. O atras atenţia asupra faptului de a fi oamenii cununaţi la biserică. De fapt chestiunea a tratat-o Părintele Arsenie. L-o ţinut foarte mult. în sensul că întotdeauna mi-o părut bine să aud despre călugări. a pomenit Mitropolitul de Părintele Arsenie ca de un „mare duovnic al vremii sale” şi ca de un „Zalmoxis al neamului românesc”. şi aveau şi dreptate. sau mie mi s-o părut că l-o ţinut foarte mult. o spovedit întâi pe un tânăr. o sfinţit o troiţă la intrarea în Mănăstirea noastră. că şi bolile fizice de multe ori sunt de pe urma faptelor rele pe care le fac oamenii. De fapt am avut. El. Mitropolitul voia să aibă acolo numai absolvenţi de Teologie. câtă vreme mai are astfel de traume să zicem. cum trăiesc. Am vorbit puţin cu el după Slujbă. Bineînţeles că nu şi l-a putut duce la îndeplinire decât în parte. Aşa că Părintele era de atunci. Dorinţa mea era să mă fac călugăr. Încă ceva: după ce o ţinut cuvântul către credincioşi. deşi el o şi exceptat pe unii. Părintele Arsenie. Deci nu o fost posibil să stau de vorbă cu el decât Duminică seara. De aceea Părintele o lucrat cu toată capacitatea lui. a fost un om cu dar de la Dumnezeu. Şi Părintele Serafim o rămas acolo 6 luni la Sfântul Munte şi un an şcolar la Atena la Teologie. N-o trebuit să mergem mai departe. preocupat de chestiuni de felul acesta. Părintele Serafim o adus de la Athos un caiet cu texte ascetico-mistice dar nu numai din Filocalie. care i-o fost într-un fel ucenic. şi anume: cu Părintele Arsenie. O făcut pictură şi sculptură. a fost trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan la Bucureşti unde o urmat Şcoala de „Belle Arte”. Asta a fost predica Părintelui. pe mine nu m-o exceptat. Şi Duminică seara mi-o spus un cuvânt care mi-o rămas de atuncea: „Nu toţi cei din lume se prăpădesc. să mai întrebăm pe cineva. care a ajuns profesor la Teologie prin purtarea de grijă a Mitropolitului Nicolae Bălan care s-a interesat foarte mult de Academia Andreiană pentru care o format profesori. cât dorm. A doua zi o ţinut un cuvânt de îndrumare pentru credincioşii care erau de faţă. din 1939 din martie începând şi so întors şi s-a aşezat la Sâmbăta. Şi cu ocazia asta o spus de câteva ori că Părintele Arsenie a fost un călugăr mare. aş fi vrut să ştiu ce fac călugării. să se retragă. predica. Nu s-o putut. ci sunt şi înafară de creştinism. acea cruce de marmoră. mănăstire Voevodală zidită de Constantin Brâncoveanu. nici nu a fost publicat în Filocalia. cu Părintele Nicolae Mladin. aşa se zice că nu e autentic. după cum ziceau oamenii. de avea slujba cununiei. Mitropolitul îşi dădea seama că începe cu oameni nepregătiţi în altă mănăstire şi atunci i-o trimis la Sfântul Munte. . aş putea zice vocaţie pentru asta. Aveam 13 ani şi jumătate. pentru că nu s-au prezentat mulţi absolvenţi de Teologie. Mă gândesc eu acuma că cuvintele acestea ale Sfântului Apostol Pavel se referă mai ales la o boală şi la o slăbiciune sufletească. care de fapt nu e autentic. De aceea printre voi sunt mulţi slabi şi bolnavi şi bună parte mor”. După aceea Părintele o spovedit în ziua aceea de 31 august 1942. cum se roagă. Şi la sfinţirea monumentului. Lucruri pe care după aceea le-o dezvoltat şi le-o prezentat în Cărarea Împărăţiei. Cu gândul acesta a pornit. era vorba despre necazurile care le vin părinţilor prin copii. Părintele Serafim şi cu Părintele Arsenie au fost trimişi de Mitropolitul Nicolae Bălan la Sfântul Munte ca să cunoască realităţile de acolo. cum dorm. erau nişte copii. A fost singura spovedanie pe care am făcut-o la Părintele. Da’ Părintele a interpretat chestiunea aceasta cumva şi în înţeles fizic. în special în capitolul Ereditate şi spirit şi în subcapitolele Copii căzuţi între tâlhari şi Copii născuţi în lanţuri. căci chiar şi un pahar de vin pe care îl bea cineva care după aceea se angajează la conceperea unui copil este dăunător pentru copilul care urmează să se nască. de responsabilitatea părinţilor pentru copiii lor. cu trei candidaţi la călugărie.Sângele Domnului cu nevrednicie mănâncă şi îşi bea sieşi osândă. din 1942. ce mănâncă. Şi tot atuncea o frecventat şi cursuri de medicină. pentru că Mitropolitul Nicolae Bălan care o restaurat mănăstirea de la Sâmbăta. pe un student în medicină care urma să meargă pe front. după ce a terminat Teologia. deoarece copiii pot să aibă neputinţe de pe urma faptului că părinţii nu sunt destul de liniştiţi. Vroia să se odihnească. Părintele Arsenie o stat acolo trei luni.

Dar el o lucrat cu toate mijloacele lui. I-a arătat-o şi după aceea el a fost preocupat de chestiunea aceasta. având şi cunoştinţe de artă. Sau îi bună. el s-a despărţit de ea. Şi au 5 copii totuşi. gângăvea. putea să-şi dea seama şi de pe figura omului despre starea lui sufletească. ci să te fericeşti în căsătorie. nu pot zice ca Sfînta Tereza de Lisieux: „Să ştiţi că eu am avut nişte . am impresia că uneori şi căuta să facă pe omul care ştie multe şi că ştie bine ce ştie. i-am spus de multe ori: măi. după aceea mi-am dat seama de ce mi-a pus-o. Că el. că dacă te duci la cineva să te îndrumeze. chiar dacă m-am mirat. Când vorbea. personal. deşi. dar şi-o dat seama că ceva nu-i în regulă. Mulţumesc lui Dumnezeu. A luat-o în căsătorie. Realitatea este că nu e bine şi i-am zis eu că e un eşec al Părintelui Arsenie. de 13 ani şi jumătate nu era cazul să îmi pună o astfel de întrebare. La noi la Mănăstire o fost o carte în bibliotecă. m-a întrebat dacă mi-a venit vreodată în minte să omor vreun om. Copiii îi sunt sănătoşi. la fel. care vroia să se căsătorească cu un băiat din Hârseni. De exemplu. Să amintesc un caz: un preot din Sibiu. Părintele nu ştiu dacă l-o trimis sau nu să-şi facă analiza sângelui. de la trei ani. Ceea ce făcea Părintele. Părintele are dar de la Dumnezeu. Fata avea ceva la un ochi. nu i-am dat un răspuns evaziv. fiind un „om născut între tâlhari”. Părintele se socotea întotdeauna asuprit de soţia lui. pentru că ea era infirmă nu numai fizic. şi spirituale. fără să-i dea o explicaţie i-o spus fetei: „Să nu te căsătoreşti cu Gheorghe. sau ceva de felul acesta. în ceea ce priveşte cunoştinţele medicale. Şi cu asta rezolva o chestiune sau nu o rezolva dar. fiind un nevăzător. De la o vreme. şi Părintele i-a spus să se căsătorească. Părintele. dintre care unul e călugăr la noi la Mănăstire. nu era ea ca toţi oamenii. Şi atuncea Părintele i-o zis: „ia-o pe asta”. Şi soţia respectivului.De aceea. străbunici. îşi spunea punctul de vedere. Şi anume. deci mama băiatului. Părintele vroia să intre în legătură cu înaintaşii mei. până unde ajunge spectrul vital al existenţei noastre. i-am dat răspunsul care era de fapt. în orice caz. A dus-o foarte greu. O fost şi nereuşite multe în viaţa Părintelui în sensul acesta. nu o duc bine. Era şi cu desene explicative. şi asta e interesant de ştiut şi de reţinut. Şi atuncea Părintele o zis: „Ia-o”. fiind un „copil născut în lanţuri”. de la o vreme. Şi o luat-o. Ce îi venea prima dată în minte aceea spunea. nu o fost un eşec al Părintelui. Ori. Însă acuma o ajuns şi el în declin. ceea ce gândea el că sunt. Şi asta s-a socotit un eşec al Părintelui Arsenie. că nu o să aveţi copii sănătoşi”. dar te-ai gândi aşa. Şi Părintele. Şi omul nu o mai vrut să stea cu ea. să o ia. el trăieşte şi acuma. unde lucra Părintele pe atuncea. Părintele şi-o dat seama că ceva nu e în regulă şi i-o spus băiatului: „O iubeşti?”. într-adevăr. o început să aibă îndărăptări fizice şi. să vadă eventual din ce tâlhari am apărut eu în această lume. Dar. în orice caz. Şi copilul. a vrut să ştie dacă părinţii mei sunt. nu mai are ţinere de minte. dar acum nu-i bine. au un băiat. cu pregătirea pe care o avut-o şi cu cunoştinţele pe care le-a avut a lucrat mai bine decât am fi lucrat ceilalţi care nu aveam astfel de cunoştinţe şi pe care nici nu trebuie să le ai neapărat ca să fii îndrumător de suflete. că e un sânge bolnav. tu eşti un eşec al Părintelui Arsenie. Şi după ce s-au căsătorit ei sau dus la Cluj. dacă o iubeşte. Pentru că Părintele ştia că copilul este oglinda părinţilor. şi pe ceea ce îi spunea figura. Este un preot în apropierea noastră şi tot aşa s-a dus la Părintele şi tot aşa i-o pus în atenţie o fată. s-a recăsătorit. are sângele contaminat. Părintele Casian. de vreme ce i-o spus că. Şi. niciodată nu calcula un răspuns. Îi trimitea pe unii dintre credincioşii care veneau la Părintele să se ducă să-şi facă analiza sângelui şi să vină cu rezultatul la el. Bineînţeles că persoana respectivă o spus: o avut dreptate Părintele. contând. avea un picior mai scurt. Trăiesc totuşi împreună. că fiecare dintre noi aducem o încărcătură din străfunduri de existenţă. Deci Părintele nu a lucrat numai cu asta. bunici. Părintele Arsenie era întotdeauna la îndemâna oamenilor. În sensul că l-a îndrumat să se căsătorească cu fata cu care s-a căsătorit şi nu o duce bine. nu era ea destul de luminată la minte. dacă ar fi iubit-o. că îi descoperea Dumnezeu. soţia este funcţionară la o bancă… Părintele i-a pus-o în vedere odată când s-a dus el acolo la Drăgănescu. Nu mai recunoaşte oamenii. Dar ea totuşi s-a căsătorit şi-o avut un copil. că fiecare dintre noi suntem sinteza înaintaşilor noştri – părinţi. ar fi cazul să te îndrumeze să te căsătoreşti. El îşi dădea seama de tarele ereditare şi le explica. Au mai fost şi alte cazuri. dar o fată infirmă. cred. când e vorba de căsătorie. La spovedania mea Părintele m-a întrebat un lucru care mi s-a părut curios că mă întrebă. nu ştiu pe unde o mai apucat sau pe unde mai este. Acuma. Şi el o zis: „Da”. Eu. are vreo 80 de ani. o carte intitulată: Revelation du visage – cum descoperă faţa starea interioară. Ea nu l-a înţeles pe Părintele. la o clinică şi s-a constatat că femeia e bolnavă. Chiar şi de pe fotografii. i-am spus că niciodată nu mi-a venit să omor un om. Un bărbat o vrut să se căsătorească cu o fată. Veneau oamenii la el cu fotografia cuiva şi ziceau: uite. şi o zis că l-ar interesa o fată. bineînţeles. ci el o lucrat şi cu nişte lucruri ştiinţifice. Sau o fost un caz în Sâmbăta de Sus. un caz din Ludişor. am avut nişte părinţi. poate că la vârsta aceea. o fată. bineînţeles că. Şi Părintele şi-o dat seama că e o tare ereditară. Dumnezeu ştie până la urmă dacă e eşec sau nu-i eşec. asta este fata cu care vreau să mă căsătoresc şi Părintele zicea: Nu-i bună. avea un fel de şchiopătare. că o ştiut că nu o să am copii sănătoşi şi că vor muri. Din 1949 ştiu de cartea aceasta. în orice caz nu l-a înţeles pe Părintele ca Părinte şi poate nici ca soţ. nu să suporţi o căsătorie. Probabil s-a gândit la aceasta că. în sensul că nu putea merge foarte bine. ar fi susţinut-o şi în suferinţă şi nu ar mai fi făcut nici un caz. În realitate. că ar vrea să se căsătorească. nu o mai putut nici să vorbească şi la şapte ani o murit. Şi-apoi el trăgea nişte concluzii. Ori Părintele putea ştii asta şi fără să aibă dar de la Dumnezeu. Băiatul din Hârseni avea un tată care gângăvea.

Important însă este că eu mi-am adus aminte şi că am folosit îndrumările pe care mi le-a dat. că aş putea face eu ceea ce fac călugării. ne-au îndrumat bine. nu pe Părintele Serafim. Părintele Serafim. fiziologic şi social în care am venit în lume. după 23 de ani. A zis: „Da. Nu pot zice lucrul acesta. să le dea binecuvântare. eu am zis că dacă nu pot să rămân aici la Mănăstire. Maica Teodosia Laţcu a avut două iubiri: pe Părintele Arsenie şi pe maica Veronica. Nu putea aşa ceva. zic eu. la ceea ce sunt prin şcoală. Cu Părintele nu m-am mai întâlnit 23 de ani.părinţi sfinţi”. Am luat aminte la ce mi-a zis Părintele. cred că n-ajugeam eu niciodată mai mult decât un călugăr simplu şi călugăr simplu simplu. Dacă mă duceam la mănăstire. M-a îndrumat Părintele atuncea să fac rugăciunea cu care se mântuiesc călugării. că el e un om deosebit. de fapt. Chiar în toamna aceluiaşi an. Că or fi având şi ei vreo vină… mă rog. Eu nu am ţinut seama de ce mi-a zis Părintele şi am făcut şcoală. Părintele Arsenie a fost un om cu o înzestrare deosebită. dacă şi-a dat seama că eu nu pot rămâne acolo. păcătosul”. am plecat la Timişoara. nu-şi mai aducea aminte de mine şi nici de îndrumările pe care mi le-a dat. s-o lipesc de respiraţie în felul următor: Între respiraţii. cu cineva care ştie ce ispite pot veni. la o Şcoală Specială. l-am preţuit mai mult pe Părintele Serafim decât pe Părintele Arsenie. ca temperament şi ca formare nu s-au potrivit. în orice caz. nu putea să bruscheze pe cineva. Părintele şi-o dat seama de asta şi atuncea a zis. care. nefiind absolvent de Teologie şi neavând vârsta la care se poate hotărî cineva să se facă călugăr şi având şi deficienţa cu care am străbătut prin viaţă. Adică. Nu s-au completat. în sensul acesta. După aceea m -am dus şi la Teologie şi asta m-a favorizat şi pentru preoţie. Ori. şi lucruri tehnice. Şi asta arată că Părintele. Nu îl interesa. acolo unde se întâlneşte o respiraţie cu cealaltă. cum se face o casă. eu mă duc să fac şcoală. Părintele a lucrat şi în nişte condiţii care au favorizat stilul lui de lucru. Aveam cinci clase făcute la Cluj şi am continuat clasa a şasea la Timişoara la o Şcoală Specială şi după aceea am fost elev la Liceul Loga. miluieşte-mă pe mine. deci fără să inspir şi fără să expir. ca om. în sensul că orice lucru pe care l-ai fi întrebat. ci în gând. dar şcoala nu te duce la mântuire”. Însă eu nu am putut face lucrul acesta şi eu i-am spus Părintelui că nici părinţii mei nu ar fi de acord să renunţ la şcoală. Şi Părintele nu a zis să fac şcoală. De aceea el nu a avut niciodată o înaintare. Fiul lui Dumnezeu”. Ea a cosiderat că Părintele a fost extraordinar. De pildă. a şi avut. un liceu de văzători. pe la începutul anului. însă am făcut mai mult la fără frecvenţă. Nu prea erau personalităţi de seama Părintelui pe vremea aceea… Nici atunci şi nici după aceea. şi dând aerul afară din piept „miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Doar mi-a spus ceva care zic eu că nu a fost o îndrumare foarte bine gândită. din 1941. pentru că eu am mers pe direcţia şcolii şi eu mă bucur că am mers pe direcţia şcolii. mai cald la suflet. să zic „Doamne”. era mai de inimă. Dar niciodată nu aş fi putut zice că Părintele Arsenie e mai mic decât Părintele Serafim. Nu ne alegem noi părinţii şi nici părinţii nu ne aleg pe noi şi venim în lume în contextul fizic. ci simplu şi ca gândire. Şi anume. S-au înţeles în sensul acesta că nu s-au exclus. m-a dus totuşi la ceva. Dar a avut o activitate cu răsunet în conştiinţa oamenilor. fiind deja student la Teologie în anul I. totuşi. ca din pleasna bicului. dacă bătea un cui trebuia să-l scoată apoi cineva şi să-l bată cumsecade. miluieşte-mă pe mine. Mergeau oamenii să se roage pentru ei. Era o situaţie specială. Dar. Mi-a convenit mie personal mai mult Părintele Serafim decât Părintele Arsenie. să zic „Iisuse Hristoase. trăgând aerul în piept. avea o putere de sinteză şi o putere de pătrundere şi scotea nişte concluzii bune. Acuma nu mă mai pot gândi ce ar fi fost dacă ar fi fost altceva. adică să zic: „Doamne. plecau pe front şi Părintele îi îndruma. Dar toată lumea îl prefera pe Părintele Arsenie. Fiul lui Dumnezeu. care i-a sensibilizat pe oameni. Acuma a avut dreptate. dar. cu un om care practică rugăciunea. Iisuse Hristoase. poate că aş fi ajuns la nişte performanţe sau la nişte rezultate pe care le presupunea Părintele. în 1942. La Sâmbăta te puteai duce la doi duhovnici: la Părintele Arsenie sau la Părintele Serafim. săracu’. Fiul lui Dumnezeu. În 1949 cred. Fiecare era mare în felul lui. Deşi era deosebit şi era mai bun ca Părintele Arsenie ca inimă. Ori. că dacă eu m-aş fi ocupat de rugăciunea de toată vremea cu exclusivitate. mergeau copiii împreună cu părinţii. mi-o spus că această rugăciune să o zic în gând. Şi nu mi-a zis să iau legătură cu un îndrumător. . nu cu cuvântul vorbit. Mi-a spus un student care îl cunoştea de la Sâmbăta. Adică el ce mi-a zis de fapt să zic „Doamne. Dar nici ei. Părintele Arsenie era dintr-o dată. Părintele a avut o activitate deosebită şi Părintele a fost o personalitate puternică de atuncea. nu pentru oricine. orice ştia. având o experienţă. Dumnezeu ştie de toate. Deşi. ar putea trage nişte concluzii şi ar putea să mă direcţioneze. nu a avut o caldură sufletească. au fost oameni de treabă şi-au văzut de îndatoririle pe care leau avut. în înţelesul că el. nu numai simplu ca formă. Mergeau părinţii copiilor. care chiar dacă nu m-a adus la mântuire. De aceasta pot să zic eu că Părintele Arsenie a fost un ctitor la existenţa mea. Totuşi. te pocnea şi rămâneai pocnit. niciodată să nu tragi la ţintă! Tragi în gol”. Altceva nu mi-a mai spus în legătură cu asta. ci fiecare a avut stilul lui de lucru. odată cu aceasta. eu. am auzit că Părintele a venit la Sibiu şi că e la Profesorul Nicolae Mladin. mi-o spus că aceasta e rugăciunea cu care se mântuiesc călugării. păcătosul”. ne-au crescut. Spunea cineva că i-a spus: „Măi. 1942 a intrat în atenţia oamenilor şi oamenii erau sensibilizaţi atuncea. Iisuse Hristoase. Când l-am întâlnit a doua oară.

Atunci. în societatea în care au trăit? Ce a însemnat influenţa Părintelui în existenţa lor. dar. Părintele. unde sunt oamenii aceia mulţi care veneau la Părintele? Ce a însemnat pentru ei întâlnirea cu Părintele. venind pe jos. i-a făcut să fie copleşiţi în faţa lui. care era absolventă de Teologie.. aşa cumva. în viaţa lor de toate zilele. şi l-am rugat să-i spună Părintelui Arsenie că sunt şi eu acolo şi că aş vrea să vorbesc cu el. No bine. care după aceea s-a părăsit şi la care au lucrat mulţi deţinuţi politici. de fapt. Pe atuncea. Părintele Arsenie era plecat când am mai ajuns eu la Sâmbăta. în primăvară. în mai. maicile şi surorile s-au dus la Sibiu. care s-a dus şi ea la Prislop împreună cu Părintele Arsenie şi s-au aranjat lucrurile în aşa fel încât mănăstirea de la Prislop să devină mănăstire de maici. (. În 1969 a început pictura de la Drăgănescu. A pictat icoane. Şi asta a mers până în 1959. cu Părintele Arsenie nu ştiu dacă aş fi reuşit să formez o legatură din asta. o lipsă a Părintelui. Mitropolitul nostru Antonie. Îi baga într-o magazie acolo. Veneau şi de mai departe. în timpul cât a fost Părintele la Sâmbăta. Deşi era. unde au lucrat la Arta Manuală. să-l admire. nu a vrut. Adică eu aş zice că. În 1982 parcă. nu ştiu ce interpretări se pot da. ca student la Teologie în anul 2 a venit la Sâmbăta împreună cu colegi de-ai lui. Părintele a stat în Bucureşti până în 1980. Şi ăştia erau cei care veneau. până la sfârşitul vieţii Părintelui şi şi după aceea. Bine. în progresul lor spiritual? Deci. Am trimis vorbă printr-un student care mergea la Sâmbăta. în 1959. Şi Părintele nu mi-a dat-o în bună. Ăsta e necazul. În 1959 a fost decretul şi s-a aplicat în 1960. a părăsit Mănăstirea Prislop şi s-a dus la Bucureşti. S-au organizat la Sâmbăta întâlniri cu Părintele Arsenie. Guvernul. În 1949. domina omul simplu. Cum s-a ajuns la asta? Maica Zamfira. Şi Părintele a fost între cei care au lucrat acolo. pe care Părintele a pictat-o de două ori. Părintele Arsenie i-a fascinat. în sensul acesta de a-l scuti pe Părintele de relaţiile cu oamenii. A stat acolo cam vreo 9 luni. că hai să vorbim. Păi veneau studenţi de la Teologie din Bucureşti. Şi de la noi de la Sâmbăta au plecat atuncea vreo patru inşi. Şi Părintele a rămas acolo ca duhovnic la obştea din Mănăstirea Prislop. cu colege de-ale lui. asta a fost în mai. 1981. În sensul acesta că el nu a dorit să mai aibă treabă prea mult cu oamenii. Şi apoi toamna a fost un decret care a golit mănăstirile. ca să fie scutit de deranjul Securităţii. Ori. de la Poiana Mărului. s-a sfinţit biserica de la Drăgănescu. A fost foarte dură. pur şi simplu. cât mi-aş fi dorit să vorbească el cu mine. Părintele Arsenie le ţinea cuvântări în care punea în valoare credinţa creştină. care îl cunoştea pe Părintele Arsenie. Mănăstirea s-a desfinţat atuncea. în 1942. Cu dânsul m-am înţeles eu foarte bine de atuncea şi am rămas în legatură toată viaţa. să continui ce am început. Se făcea pe atuncea Canalul Dunăre-Marea Neagră. punea în valoare rezultatele ştiinţei. a fost foarte mult urmărit de Securitate şi maica Zamfira la ajutat pe Părintele. Şi având el pregătire de pictor şi de sculptor s-a angajat la Atelierele Patriarhiei şi a lucrat acolo vreme de 10 ani. să părăsească Mănăstirea Prislop. şi m-am întrebat de multe ori. A pictat-o în tempera prima dată şi s-a „pangarit”. cum ziceam. eram student la Teologie şi am aflat că Părintele Arsenie era la Sibiu. (…) Eu. Unii s-au spovedit la Părintele. Eram student la Teologie şi eram în vacanţa de Paşti. Părintele a avut acolo o întrerupere. Însă. Ori. Părintele îi primea la spovedanie. a dat-o stăpânirea. Mişcarea asta s-a stins repede după aceea. pentru că intelectuali sunt mai puţini şi în societate. obşte care a durat până în 1959. care a fost stareţă la Prislop.) Între timp Mănăstirea de la Prislop a devenit mănăstire de maici prin stăruinţa Maicii Zamfira. o siguranţă a verdictului. Mi s-a mai întâmplat o situaţie dintr-aceasta în 1987. pentru că în acea Duminică în care am fost eu erau mulţi la mănăstire. În 1987 Părintele Arsenie era la Prislop. să-l vadă pe Părintele Arsenie. o dată cu Părintele.Şi. în general. Eu nu ştiu dacă şi Părintele Arsenie cumva nu a avut o amestecare în toată treaba aceasta. Deşi eu am găsit asta. la sfârşitul lui octombrie. De fapt nu atăta doream eu să vorbesc cu el. în sensul că în 1951-1952. Şi asta a durat la Sâmbăta până în 1948. Nu zicea „dumneavoastră“. aşa cum a zis şi Părintele odată: „Oamenii rămân tot oameni”. cam pe atuncea. Părintele ţinea o predică hotărâtă şi cu fiecare vorbea aşa. făcea în aşa fel încât să nu se ajungă la el. să-l asculte. Părintele le vorbea la fiecare pe limba lui. pînă în 1949. Poate nu l-a luminat Dumnezeu. prin Departamentul Cultelor. o siguranţă a cuvântului. Apoi s-a întors la Prislop. mai vorbea el cu câte cineva. nu era chiar aşa multă lume în jurul Părintelui. Maica Zamfira sa dus cu Părintele. care îl cunoştea de când era elev de liceu şi care mergea împreună cu părinţii la Sămbăta. Şi atuncea. în general. Părintele Serafim era atuncea conducătorul mănăstirii. Acolo era plecat de la Sâmbăta. adică s-a afumat . poate nu am fost eu vrednic. de la egal la egal. Un grup de oameni de 20 sau 50 de persoane porneau din Poiana Mărului dimineaţa şi seara erau la Sâmbăta. nu a vrut. În 1959 a primit ordin din partea Episcopiei Aradului. Intelectuali erau mai puţini. s-a retras şi ea de la Prislop. cum zicea el. Plecase în 1948. şi îi ţinea de seara până dimineaţa şi dimineaţa le dădea drumul. oamenii. o autoritate. Veneau oamenii de la 40 de km pe jos la mănăstire. Cei mai mulţi oameni sunt oameni simpli. nu am mai ajuns la Sâmbăta. mai ales cu oamenii mai cunoscuţi. maica Zamfira a fost cerberul care l-a ajutat pe Părintele să fie scutit de relaţiile cu oamenii. Da’ realitatea asta este: nu a vrut să stea de vorbă cu mine. a fost arestat şi dus la Canal. Era un om cu o cultură bine pusă la punct. cu cei cu care avea ceva relaţii sau care erau mai deosebiţi. în special pe email. A fost o dispoziţie pe care. a venit lume multă. au stat în Sibiu şi apoi în Răşinari.. Chiar şi călugări care se duceau să-l vadă pe Părintele aveau de suferit. Nu aveam ce să fac. (…) Avea aşa o prestanţă. şi nu numai pentru Părintele. mai ales din pătura ţărănească.

Nu mi-a fost foarte comodă treaba şi mă miram eu aşa. Părintele m-a dus într-un birou şi se ducea şi lucra şi după aceea mai venea şi mai stăteam puţin de vorbă. nu vorbesc cu el. Dar noi trebuie să căutăm o cunoştinţă pe care ne-o dă Dumnezeu. pe lângă cultura pe care o are. să-l înţelegi şi pe acela care te vorbeşte de rău. lasă-l încolo de Teofil. Părintele Simion Săsăujan era student în anul 3 la Teologie. dar nu mie mi-a scris. în sfârşit. „Să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească”. Părintele Şoima. Adică. Pentru că la Sinaia grupul acela de surori şi de maici care au fost în subordinea Părintelui cândva la Prislop şi-au cumpărat o vilă. Nu vreau eu să mă prevalez de nişte lucruri. mai ales. că tocmai de aceea că nu mi-a scris m-a avut el în vedere mai mult decât dacă mi-ar fi scris şi m-ar fi uitat. domnule. s-a retras. Dumnezeu Care îi vorbeşte. mai întâi în Sibiu. Şi zic şi eu în legătură cu epitaful: Epitaful acesta este unul deosebit. Deşi eu zic că ar fi trebuit să vorbească cu mine şi pentru că l-am rugat. prin 1970 şi ceva. aşa că e de mare importanţă să fii înţelegător faţă de neputinţa omenească. Părintele o luat bagajul studentului acela şi am ieşit. Şi a zis Părintele către el: „Să fii înţelegător faţă de neputinţa omenească”. zic eu. Şi zicea Părintele: „Teologie pot să facă şi păgânii şi necredincioşii”. atunci când am fost eu în 1965 la Bucureşti cu băiatul acela. S-au făcut multe vorbe în legătură cu moartea Părintelui. că dumneata nu ai aşa de multe bucurii câte avem noi”. dar după aceea mi-am dat seama că a avut dreptate. Da’ nu mi-a mai scris. nu a vrut să vorbească cu mine. aşa ca să-l aud eu pe unde merge şi să merg după el. I-am mai scris o scrisoare la care a răspuns Părintele. Nu aşa că nu vorbesc. în înţelesul că trebuie sa-ţi scuturi tina de pe ochii minţii – pentru că avea Părintele vorba: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. Şi anume despre cunoştinţa de Dumnezeu prin Dumnezeu sau despre cunoştinţa de Dumnezeu prin studiu. este bine să îl aibă în vedere oricine. în 1949. dar şi pentru că. Ele au muncit la Munca Manuală. aveam nevoie de un ajutor mai mult decât cineva care este într-o situaţie obişnuită. A avut ceva cu rinichii. În 1965 când m-am întâlnit cu Părintele. dar după aceea mi-am dat seama că a avut dreptate. era o festivitate la Sibiu în legătură cu Mitropolitul Nicolae Bălan. într-adevăt a fost o întâlnire cu rost şi cu folos. acolo a şi murit în 1989 şi grupul acesta mai există. cred. Şi când să plecăm. într-o situaţie specială trebuie şi un tratament special. Părintele a avut acolo o chilie. în legătură cu epitaful pictat de Părintele şi care se putea vedea de vizitatori în holul stăreţiei vechi. Deci. În 1982. pentru că o ştiam şi a făcut nişte referiri la asta şi mi-au plăcut foarte mult referirile. Şi apoi nu am mai ajuns să vorbesc cu Părintele decât în 1965. îmi aduc aminte de scrisoarea aceea” şi a căutat el o modalitate de a se scuza. Nu ştiu dacă am continuat ideea aceea că Părintele. să-l înţelegi şi pe acela care nu-şi poate ţine gura. vroiam să plec acasă. zic eu. am constatat că neputinţa omenească este o realitate din care mulţi nici nu pot ieşi. din munca lor. stăteam de vorbă cu un cadru universitar din Sibiu. a stat prin Bucureşti. apoi în Răşinari şi apoi s-au mutat la Sinaia. odată nu mi-a prea convenit mie treaba aceasta. el a murit de moarte naturală. că a zis el vorba asta. M-am gândit de foarte multe ori la lucrul acesta. să-l înţelegi şi . Şi am zis: Nu ştiu dacă are o cultură perfectă. Acolo este un fel de aşezământ cvasi-monahal. are „încă ceva”. cum n-a fost. (…) Părintele la Sinaia a murit. care acum e preot şi e consilier la Sibiu. E o unitate monahală doar în sensul acesta. Mi-a plăcut foarte mult cuvântul acesta şi eu îl socotesc cel mai important cuvânt dintre cuvintele rostite de Părintele Arsenie. Maica Zamfira e conducătoarea acestui grup. ci Părintelui Serafim. dar cred că de măsura asta nu este nici unul. Bineînţeles. Poate mai avea el şi nişte dorinţe de a face el nişte experienţe… ce ştiu eu? Dar. pe nume Bologa. La Prislop nu am fost. Să izvorască din sufletul tău nişte cântări spre slava lui Dumnezeu. a găsit modalitatea să scoată lumânările din biserică şi s-a apucat Părintele şi a mai pictat-o o dată. gângavul a spus legea cea scrisă de Dumnezeu. despre Duhul Sfânt Care-l învăluie pe Moise. Chiar şi noi înşine. în cazul nostru. un părinte care a fost profesor de muzică şi de tipic la Teologie. cumva prin limpezimea sufletului. dar ştiu că a fost vorba de asta că vreau să plec şi că o mai vrut cineva să plece şi nu l-a lăsat Părintele Şoima. Când m-am întâlnit cu el în 1965. Atunci eu am fost la Părintele Arsenie cu un student care a plecat în oraş între timp. sigur. De exemplu. era de Rusalii. nici nu are rost să le îmblăteşti de pe-o parte pe cealaltă.de lumânări. făcut de un Părinte despre care zic eu că este un geniu. sunt importante. că stau acolo nişte vieţuitoare care trăiesc cum trăiesc călugării. Şi Părintele Şoima se gândea că e mai bine să rămân. sunt lucruri pe care Dumnezeu le ştie. El o ieşit înaintea mea şi nu m-a condus. după ce a terminat pictura la Drăgănescu. Bineînţeles că am reţinut catavasia. Şi domnul respectiv a zis: „Asta înseamnă că are o cultură perfectă şi încă ceva”. Mie nu mi-a prea convenit treaba asta. a stat acolo. mi-a spus: „Măi. aici este vorba despre Moise. fiind eu într-o situaţie specială. care nu ai putea zice că e o unitate monahală. Pentru că a venit vorba de pictura Părintelui Arsenie. dar. l-am spus de foarte multe ori şi. cântări din intuiţia măreţiei lui Dumnezeu. Părintele mi-a pus în atenţie un lucru care. câte le ştim şi câte le putem şti. Nu mai ştiu eu cum a fost. că o să-mi scrie. Adică. la Sinaia. Dar. După aceea. Mi-a pus în atenţie Catavasia I din Catavasiile Înălţării: „Cu dumnezeiescul nor fiind acoperit. cinstind cu dumnezeieşti cântări”. că tot ălea-s. s-a sfinţit biserica de la Dragănescu. toate cuvintele Părintelui. despre condiţia de a-ţi vorbi Dumnezeu. de multe ori suntem limitaţi cu posibilităţile de a ne manifesta. De fapt. Părintele. Da’ zice: „Dumitale zice îţi dau voie. Căci scuturând tina de pe ochii minţii vede pe Cel ce este şi se învaţă cunoştinţa Duhului.

Ar fi fost ceva excepţional. pe faţă. A avut şi autoritate. Şi-a dat el seama că nu poţi să schimbi multe în lumea aceasta. să o coboare scările. îi duceam căruciorul sau o purtam în spate. Era într-o vineri când am ajuns acolo. Nu el personal. să-ţi păstrezi hormonii şi să ai concepţie de viaţă creştină. că mi-e ruşine să nu mă vadă că mă treci în spate. S-a spălat pe picioruşe. atuncea era duhovnicul Institutului de Teologie. fără să se îngrijească cineva să facă acolo nişte bănci şi o masă. Acolo s-a vindecat o fată care 17 ani a fost în cărucior şi după 17 ani i-a venit puterea acolo. şi anume: un om cu mintea Părintelui Arsenie şi un om cu inima Părintelui Serafim. a fost şi om cu perspectivă. pe mâini. Serafim acuma. Şi am pornit încet. iar după Sfântul Maslu. erau vreo 2 km. au fost îndrumaţi. Dacă ne gândim la toate lucrurile acestea ne dăm seama că Părintele a fost. Ani şi ani izvorul acesta a rămas aşa. De exemplu la început îi îndruma pe mulţi să se facă călugări. trecem printr-altă parte. sunt şi sibian. după ce se odihneşte. a fost omul care şi-a dat seama de nişte realităţi la care noi ăştialalţi nu ajungem. a fost şi un om cu pătrundere. din gândurile lui.S. Eu m-am mai întâlnit cu Părintele şi de altă dată. Sunt nişte lucruri care au rămas după Părintele. pentru că avea scleroză în plăgi de 17 ani. ci a angajat nişte oameni. La izvor l-am tras în sus. Unii dintre ei au reţinut anumite lucruri. Bineînţeles că îl caracterizează – cu gândurile cu care a început cu acelea a şi lucrat în general.S. Din câţi oameni am cunoscut eu. A fost un duhovnic mare. chiar dacă mi-au plăcut verdictele date de Părintele Arsenie. cum am reţinut Catavasia de la Înălţarea Domnului. am spus «Cuvine-se cu adevărat» şi am mai spus nişte rugăciuni. Doar atâta îmi pare rău. cum am reţinut faptul că Teologie pot face şi păgânii.P. Şi aşa s-a dus Părintele la izvor şi a văzut că e apă bună. că sunt gânduri de început. Apoi am dus-o în braţe până la izvoraş. adică gânduri de către sfârşitul vieţii. Era acolo un izvor natural. cu lărgime de gândire. s-a impus în conştiinţa multor credincioşi. glicogen. Da’ am spus: haide să mergem. a fost şi om cu dar de la Dumnezeu. care au lucrat în Biserică. «să te duci să stai 2 săptămâni la Sâmbăta». de înţelegere. pe la ora 15 ne-am înţeles că. cum am reţinut că trebuie să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească. Şi am zis că nu-i nimica. deşi m-am bucurat de toate afirmaţiile lui care au ajuns la mine. Nu mă gândesc că nu au fost în istorie personalităţi cu mai multă priză la oameni decât Părintele Arsenie. Şi a zis că tare ar vrea să ajungă la izvor. din câţi ştiu eu. Părintele a fost cum a putut el să fie faţă de mine. Şi avea tot mereu nevoie de ajutor să o ducă cineva. somn. Cu toatea acestea. a fost la Sfânta Liturghie. într-adevăr. un părinte care a murit în 1984. încet. contemporani cu noi. nu numai de lumea de dincolo. Mi-ar fi părut tare bine dacă se putea face un om din doi. ca şi care nu a mai existat altcineva în Biserică. m-a trimis P.30 s-au ridicat nişte nori de ploaie foarte mari şi dădea înapoi să nu mai mergem. peste care a trebuit să trecem. Şi fratele respectiv a spus: Părinte.pe acela care vrea să facă un lucru peste tine. probabil şi pentru motivul că şi-a dat seama că mulţi dintre cei care s-au făcut călugări nu au realizat ceva deosebit în viaţa lor. „Eram student în anul I la Teologie la Sibiu. Acestea le-a făcut Părintele Efrem. Şi eu am zis că haide să mergem. L-am considerat totdeauna o personalitate puternică. un om mare. un om care ţine seama şi de lumea aceasta. Culmea vieţuitorilor şi propovăduitorilor în contemporaneitatea noastră. cât şi cei care nu l-au cunoscut. Părintele a fost atenţionat despre existenţa acelui izvor de către un frate de la mănăstire. haida să mergem că dacă sunt şi eu acolo vă mai ajut şi eu să vă mai duc cu căruciorul. să o urce. deja vezi că este un om de excepţie. erau acolo nişte muncitori care s-au împotmolit cu maşina şi zice: trebuie să ne întoarcem înapoi. că vrea el să-l facă. Fiind prieten cu Maria Silaghi. dar ştim că e mai greu… da’ zic eu. chiar dacă nu vrei tu să-l facă. cum am reţinut eu rugăciunea de toată vremea. S-a pregătit pentru spovedanie şi pentru Sfânta Împărtăşanie. de loc din Cisnădie şi fiind în vacanţa de vară am primit ascultare de la Î. Părintele Ieromonah Dionisie Ignat de la Mănăstirea Albac povesteşte împrejurarea cum Maria Silaghi şi-a căpătat întregimea trupului la „Fântâna Părintelui Arsenie”. la fântâniţă. toate lucrurile acestea să le categoriseşti ca neputinţă omenească şi să-ţi dai seama că altfel nu se poate. nu sunt gânduri de către sfârşit. Şi Părintele a zis că vrea să-l vadă şi el. decât de împins şi l-am lăsat lângă drum acolo sus. la izvor. dar. Deşi am impresia că Părintele şi-a mai şi schimbat din idei. Serafim să stau acolo la Sâmbăta vreo două săptămâni şi zice: şi noi ne-am gândit să venim. din cât cunosc eu. . Către sfârşitul vieţii îndemna să nu se mai facă călugări. Eu l-am preferat pe Părintele Serafim totdeauna. în orice caz. în viaţa mănăstirii şi în viaţa Bisericii. Eu nu am fost un admirator al Părintelui Arsenie. Şi sa făcut ceea ce este acolo. La pârâiaşul acela. că ajută Dumnezeu. fiecare este cum este. Nu se poate. consider că Părintele Arsenie a fost cel mai de vârf. Era 3 august 1990. să o ducă la biserică. Şi pe la ora 14. Şi apoi gândurile lui din Cărarea Împărăţiei. Se îndemnau unii pe alţii să meargă pe la Părintele Arsenie. care au aflat de la alţii de Părintele Arsenie. ne ajută Părintele Arsenie. că era mai uşor de tras. să ştiţi că eu ştiu undeva un izvor cu nişte apă foarte bună. Fântâniţa Părintelui Arsenie Fântâniţa de lângă mănăstire nu Părintele a descoperit-o. chiar în vinerea aceea dimineaţa s-a spovedit. fiindcă o ajutam tot mereu la biserică. să o duc eu cu căruciorul până la izvor acolo. în aşa fel încât nu numai cei care l-au cunoscut l-au avut în seamă. s-a împărtăşit. a avut şi cultură. Cu vreo două zile înaite de a merge la Sâmbăta am trecut pe la ea şi i-am zis: uite. Să ne gândim numai la îndreptarul acela de viaţă cu oxigen. Şi am ocolit puţin maşina aceea şi ne-am dus pe mai în jos puţin şi am trecut şi am împins căruciorul până acolo sus. după împărtăşanie a stat la Sfântul Maslu.

Dar Duminică la Liturghie s-a ridicat şi de atunci nu s-a mai aşezat în cărucior. a mers şi am ajuns până la cărucior. adică Aurica acolo. era sora Ana. împreună cu sora ei. erau bolovani. Şi zice: mă ţin de tine. ca să nu vadă ăştia că mă duci în spate. a intrat în mănăstire pe picioarele ei. că nu mai îi de noi aicea. mâinile i se suceau. tot aşa a zis: să ştii că nu mă dor picioarele.Apoi au venit nişte turişti mai gălăgioşi şi am zis ca hai să megem. Şi când am ajuns la drum am spus că acuma. că am văzut că ai tras greu căruciorul în sus. care o mai îngrijeşte. Şi zic. Şi atuncea a mers până la mănăstire. până când ne depărtăm. De obicei. că era pietriş. Şi s-a ţinut. Era sora Iuliana. ţine-te. Şi când a ajuns la drum. Acuma este în obştea Schitului din Retezat. dacă tot mergem. să mergem până la mănăstire. Însă făcuse febră musculară şi sâmbăta nu s-a mai putut ridica din pat. La cărucior zice: simt aşa o putere în picioare hai să mergem până la drum. bine. care au văzut şi s-au minunat.”3 . când mergea mai mult de 10 metri i se întorceau picioarele.

DESPRE „FÂNTÂNI” (DUHOVNICI)

„Cei săraci şi lipsiţi caută apă, dar nu o găsesc; limba lor este uscată de sete” (Isaia 41, 17), din pricină că Izvorul apei celei vii L-au părăsit şi „şi-au săpat fântâni sparte, care nu pot ţine apă” (Ieremia 2, 13). De toată starea asta rea a lucrurilor are să dea seama şi poporul, căci toată decăderea e de la părinţi începătură – „Şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului” (Isaia 24, 2). Asta le spunea Părintele Arsenie credincioşilor atunci când veneau la dânsul să se plângă de preoţii lor. Îi îndemna pe oameni să nu se mai văicărească, ci să nască sfinţi, să nu mai sape „fântâni sparte”, dacă într-adevăr sunt însetaţi. Deci, cu alte cuvinte spus: „Sapă, frate, sapă, sapă, Până când vei da de apă. Ctitor fii fântânilor, ce Gura, inima ne-adapă.” (Lucian Blaga) „Cele mai multe lucruri au locţiitori: când n-ai la îndemână un ciocan şi vrei totuşi să baţi un cui, pot fi de folos o piatră sau tocul de la pantof. Când îţi lipseşte masa pe care să-ţi aşezi hrana, un placaj poate face şi el destul de bine treaba. Un scaun poate fi înlocuit de un bolovan, un cuţit – de un ciob de sticlă ascuţit, cutia de chibrituri – prin cremene şi iască. Dacă vrei să faci o groapă în pământ şi n-ai sapă, poţi încerca cu un băţ, dacă n-ai oglindă să-ţi vezi chipul, poţi folosi un lighean cu apă. La nevoie, când te prinde furtuna şi n-ai casă, te poţi adăposti într-o colibă sau chiar sub buza unei stânci, iar un buştean poate uneori servi drept barcă, aşa cum două-trei pietre încinse bine în foc pot fi întrebuinţate drept plită. Şi aşa mai departe. Dar o fântână cu ce să o înlocuieşti? Fântânile nu au locţiitori. Câte deosebiri nu întâlneşti la fântâni! Unele sunt extrovertite, precum cele arteziene; Ele îşi risipesc cu profunzime şi generozitate apa. Cele mai multe dintre acestea arată un clar dezinteres pentru util; cu un vădit temperament de artist, ele ne desfată prin nenumăratele curcubee strălucitoare. Fântânile de ţară sunt mai reţinute şi mai introvertite. Unele, totuşi, semeţe, cele cu cumpănă, îţi fac semn de departe, te atrag, te îndeamnă să te serveşti de ele. Pe altele, modeste, pitulate sub câte un copac, având un mic acoperiş conic, o pălărie de protecţie deasupra, trebuie să ştii să le găseşti. Există fântâni princiare, cu grifoni, delfini, scoici şi naiade, toate cioplite în piatră. Există fântâni cazone, cenuşii, plasate exact în centrul curţii închise a unei cazărmi. Există fântâni serioase, grave, cu mecanismele bine unse, dar şi fântâni glumeţe, care te împroaşcă şi te stropesc atunci când te străduieşti să întrebuinţezi apa pe care ai scos-o din ele. Unele scârţâie de bătrâneţe din toate încheieturile şi au ghizdurile antice şi acoperite de muşchi, altele îşi proclamă, cu trufie, printr-o inscripţie, vârsta şi cine le-a săpat. Există fântâni care astâmpără de îndată setea, altele, care ţi-o sporesc pe ce bei mai mult. De unele n-ai vrea să te mai îndepărtezi şi le ţii minte toată viaţa. Pe altele le părăseşti repede şi le uiţi de îndată ce nu le mai vezi în preajmă. Fântânile au, fiecare, fire, temperament, caracter şi obiceiuri proprii, neasemenea. Dacă n-ar avea apă, ai spune că nu există nimic comun între ele. Dar au. (...) Fântânile au şi reputaţii cum nu se poate mai diferite între ele: despre unele se spun poveşti de spaimă, cum că, spre pildă, şi-ar fi găsit în ele sfârşitul vreo fată nemângâiată. Despre altele se zice că mijlocesc întâlniri, cum fusese cea dintre Isaac şi Rebecca. Unele au renumele de a avea o apă cu virtuţi curative şi de aceea atrag în jurul lor o mulţime de oameni în zilele de sărbătoare, iar când renumele le este încă şi mai mare, se fac într-acolo veritabile procesiuni. Întâlneşti fântâni despre care circulă atâtea calomnii încât, deşi sunt puse în mijlocul pieţei oraşului, pe unde trec zilnic mii de oameni, nimeni nu vrea să se uite la ele. Despre altele, dimpotrivă, se crede că sunt în stare, contra unui bănuţ aruncat în apa lor, să-l facă pe drumeţul ce l-a azvârlit acolo să revină la ele. Reputaţiile fântânilor se fac şi se desfac: fântâni importante cândva îşi pierd, nu prea se ştie exact de ce, mai tot creditul şi ajung să fie de-a dreptul abandonate, părăsite. Stau, de aici înainte, pierdute, cu trupul prădat de buruieni, cu cumpăna prăbuşită, cu găleata mâncată de rugină, înnămolite şi uitate de Dumnezeu. (...)

La unele fântâni, oricât te-ai roti în jurul lor, vezi numai zidărie, ţevi şi lanţuri. La altele, oricât te apleci deasupra ghizdurilor, nu zăreşti decât tenebrele adâncului. Dar mai sunt şi fântâni din care, atunci când te uiţi în penumbra lor, te priveşte, luminos şi albastru, un ochi de cer.”1 Prin urmare, frate, „Sapă numai, sapă, sapă, Până dai de stele-n apă!” (Lucian Blaga)

CONCLUZII

Am început lucrarea de faţă cu îndemnul cuprins în Epistola către Evrei, în capitolul 13. Până aici am avut în vedere prima parte a acestuia, şi anume: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa...”, şi am văzut şi cu acest prilej că Părintele Arsenie Boca este unul dintre mai-marii noştri, căruia i se cuvine amintirea noastră. Dar, de-acum, ar trebui să ne gândim şi la ultima parte a îndemnului de mai sus şi anume la: „urmaţi-le credinţa”. Ar trebui, deci, să ne întrebăm ce s-a întâmplat în acest timp care a trecut de la moartea Părintelui Arsenie. I-am urmat credinţa? Generaţia tânără de teologi sau monahii, mai ales cei pe care i-a îndrumat personal, au transformat moştenirea Părintelui Arsenie într-un punct de plecare întru mărturisire? Cei care au simţit contemporaneitatea cu Părintele drept o binecuvântare, împreună cu cei care-l descoperă acum pe Părintele, citindu-i scrierile sau ascultând mărturii despre dânsul, după cuvântul Epistolei amintite, sunt îndemnaţi să o facă. Unii însă, din pricini numai de ei gândite, sunt de părere că despre activitatea şi lucrările Părintelui Arsenie „se cuvine mai mult şi mai bine să se tacă, decât să se vorbească...”1. Acesta este şi principalul motiv pentru care, despre Părintele Arsenie nu au apărut cărţi, aşa cum au apărut despre toţi marii duhovnici ai României. În afară de Cărarea Împărăţiei, care a dispărut de mult de pe piaţă (de fapt eu nu am văzut-o niciodată într-o librărie de carte religioasă2), mai sunt multe predici, meditaţii, schiţe şi desene care încă nu au fost tipărite, poate – zic unii – pentru a respecta ultima dorinţă a Părintelui Arsenie, anume aceea de a nu-i fi date publicităţii. Cu ele însă sau fără ele, tot există un interes crescând faţă de personalitatea Părintelui Arsenie. Este ştiut, de pildă, fapul că dintre toate mormintele duhovnicilor români, mormântul Sfinţiei Sale este cel mai căutat, devenind unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj la care merg creştini din toată ţara, an de an tot mai mulţi. Tot în acest sens, un exemplu concret şi foarte concludent şi el este acela că, pe Internet, în cazul vizitatorilor de Pagini de spiritualitate ortodoxă, cele mai căutate nume sunt „arsenie” şi „boca”, lucru pe care îl ilustrează cât se poate de limpede Statistica unui astfel de Site, pe care o reproducem în Anexa III. Dar, în legătură cu Părintele Arsenie Boca constatăm, cu părere de rău, că există şi extreme: pe de-o parte, unii îl învinuiesc şi îl suspectează de tot felul de lucruri 3, iar pe de altă parte alţii, cei însetaţi de legende mai mult sau mai puţin miraculoase4, exagerează în ceea ce priveşte viaţa şi activitatea Sfinţiei Sale. Din 1989 încoace am tot întâlnit asfel de atitudini sau mărturisiri apărute în diverse publicaţii, semnate fie de gazetari aflaţi în treabă, fie de omeni care se pretind deştepţi, cu aere de intelectuali5, fie de feţe bisericeşti, care au dat dovadă că nu au înţeles că sunt şi lucruri care se situează deasupra întâmplărilor în jurul cărora se pot face exerciţii gazetăreşti, lucruri care trebuie să se continue a se desfăşura dincolo de zgomotul şi de curiozitatea întreţinute în jurul unor realităţi umflate de gazete, ca lucrurile sfinte şi mari, ca şi creşterea grâului, ca viaţa intimă a familiei, ca respiraţia continuă, ca rugăciunea zilnică6. Cu toate acestea însă şi aceştia, asemenea celor care l-au surghiunit pe Părintele Arsenie, nu i-au stins slava, ci, dimpotrivă, i-au înălţat-o şi mai mult, au făcut-o mai strălucitoare. „Aşa e cu natura faptelor duhovniceşti. Nici o piedică materială nu le opreşte! Dimpotrivă, înfloresc şi cresc în fiecare zi. Nu le veştejeşte nici timpul şi nu le opreşte nici depărtarea.”7 În acest înţeles numea Sfântul Ioan Gură de Aur trupurile sfinţilor şi izvoare, şi rădăcini, şi miruri duhovniceşti. „Pentru că izvorul, rădăcina şi mirul, adică parfumul, nu-şi îngrădesc însuşirile lor numai la ele, ci le răspândesc la mare depărtare în jurul lor. De pildă, izvoarele izvorăsc multă apă, dar nu ţin apele în sânul lor, ci dau naştere la râuri care curg mai departe şi se întâlnesc cu marea. Şi aşa, izvoarele, ca o mână întinsă, îmbrăţişează prin prelungirile lor apele mărilor. La fel, rădăcinile plantelor şi ale arborilor stau ascunse în sânurile pământului; dar puterea lor nu rămâne

pe străzi. dacă natura plantelor şi a aromatelor au atâta putere.”8 Că spusele acestea nu-s minciuni îl arată marile pelerinaje de la mormântul Părintelui Arsenie.jos în pământ. Dacă izvorul şi rădăcina. Când coardele viţei de vie se agaţă de ramurile de sus ale copacilor. se întind până la mare depărtare şi fac prin desişul frunzelor un acoperiş întins. dar adeseori mirosul lor plăcut se răspândeşte prin ferestre pe uliţe. târându-se pe ele. a parfumurilor. Parfumurile sunt păstrate în casă. mai ales aceasta este însuşirea viţei de vie care se agaţă de copacii înconjurători. în piaţă şi vesteşte trecătorilor calitatea parfumurilor din casă. apoi cu atât mai mult trupurile sfinţilor. . Asta e şi însuşirea mirurilor.

i-ai turnat pe ea pelin”. Eu am citit şi recitit şi am analizat articolul Părintelui Bodogae despre Părintele Arsenie şi n-am găsit în el nimic „minimalizat şi caricaturizat”. este urmată de o postfaţă. monument ce se găseşte în curtea mănăstirii noastre? În toamna anului 1995 s-a ridicat în curtea Mănăstirii de la Sâmbăta o cruce monument. tot trupul tău va fi luminat. după aproape şase ani. Toţi cei cu care am venit la vorbă despre Cărarea Împărăţiei şi-au exprimat nemulţumirile. Un monah simplu. 22–23). Cum stau lucrurile în legătură cu numele Părintelui Arsenie înscris pe crucea-monument a luptătorilor din rezistenţa anticomunistă. Bietul Părinte Bodogae! Îndată după trecerea la cele veşnice a Părintelui Arsenie. bun îl găseşti. 1 şi urm. Este „veninul” şi „pelinul” turnat peste „mierea” cărţii şi a mărturisirilor care o însoţesc. Raiul nu e pentru tine. ci se dau şi unele lămuriri – care. trăitor odinioară în mănăstirea noastră de la Sâmbăta. scrisă de Prea Sfinţitul Timotei Seviciu al Aradului. gândul mi se duce la cuvântul Domnului Hristos: „De va fi ochiul tău curat. cu scopul precis de a „minimaliza şi caricaturiza” „această complexă. nici tu nu eşti pentru rai. pentru că eu sunt bun?” (Matei 20. din luna ianuarie 1990 . pe care se află scrise numele celor ce au murit pentru ţară. pe care ne-o indică lucrarea Părintelui Arsenie. Părintele Teodor Bodogae. L-am înţeles ca pe un articol de aducere aminte şi atâta tot. iar aceasta se face într -o formă care tulbură „calea senină”. Şi dacă lumina din tine este întuneric. Miere chiar de i-ai da astfel. de o scrisoare adresată Părintelui Arsenie de Nichifor Crainic şi de nişte mărturisiri făcute de Părintele Profesor Universitar Simion Todoran. iar atmosfera creată de ele se potriveşte cu cartea pe care o prezintă. Cărarea Împărăţiei. dacă îl cauţi de bun. Toate acestea sunt scrise decent şi odihnitor. nu e faptă de creştin. care nu privesc ediţia. în rezistenţa anticomunistă. pe care le-a publicat în „Telegraful Român”. de asemenea. până la urmă. 34). au şi ele nevoie de lămurire. ci lucruri în afara ei. harică şi marcantă personalitate a monahismului din Ardeal”. pentru aprecierile din Notă asupra ediţiei. Toţi apreciază negativ afirmaţiile la care ne este luarea-aminte şi de care ne vom ocupa mai jos. ca fiind scris „la comandă”.ANEXA I Cuvînt lămuritor în privinţa unor afirmaţii din anexa la „Cărarea Împărăţiei”. fostul său coleg de Teologie şi chiar de bancă. la ceea ce i-a spus stăpânul din pilda cu lucrătorii tocmiţi la vie (Matei 20. Nu-mi pot închipui că Părintele Bodogae s-ar fi putut gândi că articolul său de pomenire a Părintelui Arsenie va fi considerat cândva. iar de va fi ochiul tău rău. şi rău îl găseşti”. iar dacă-l cauţi de rău.) unui nemulţumit: „sau ochiul tău e rău. întunericul cu cît mai mult?” (Matei 6. spunea: „Pe om. semnată de Monahia Zamfira Constantinescu. Să nu uităm apoi că „Din prisosinţa inimii grăieşte gura” (Matei 12. în care nu se prezintă observaţii asupra cărţii – cum era de aşteptat. căruia o pâine-i dai. Căci până să-ţi guste mierea. Mă gândesc. Luând aminte la o astfel de apreciere sau supoziţie. prezentată sub titlul „Notă asupra ediţiei”. apărută recent în Editura Episcopiei Aradului. 15). Nu tot aşa stau lucrurile în privinţa Notei asupra ediţiei. tot trupul tău va fi întunecat. făcând parte dintre cei ce au luptat în Munţii Făgăraşului. Vasile Militaru: Vorbe cu tîlc Consideraţii generale Cartea Părintelui Arsenie. s-a simţit îndemnat să scrie câteva rânduri În amintirea Părintelui Arsenie. semnată de Monahia Zamfira Constantinescu1 Moto: „Dacă cerţi pe cerşetorul. .

Ne vor spune ceva. Acatistul Prea Cuviosului Părinte Arsenie şi Viaţa Sfântului Prea Cuvios Părinte Arsenie. Cine poate face o astfel de afirmaţie. În această perspectivă au ştiut cei de la Sâmbăta de prezenţa numelui Părintelui Arsenie pe cruce şi nu s-au opus. aşa ceva nu se poate. despre toate acestea am luat la cunoştinţă din cele afirmate în expunerea anexă la „notă asupra ediţiei”. Nu-mi amintesc să se fi vorbit vreodată în mănăstirea noastră despre o reînhumare la mănăstirea la care şi-a început activitatea. vestitul mare duhovnic al vremii. de către un fanatic apărător al numelui Părintelui Arsenie. Părinţii de la Sâmbăta au luat la cunoştinţă că numele Părintelui Arsenie e scris pe monument abia atunci când monumentul a fost ridicat şi când. de unde le-am redat). la festivitatea de sfinţire a monumentului. de care noi nu ştim. m-aş fi mirat să nu fie… Ctitorii acestei cruci monumentale ştiu desigur de ce au trecut pe cruce şi numele Părintelui Arsenie. fiind licenţiat în Teologie. în privinţa cărora a fost şi mai este atâta zbatere. s-a făcut plăcut oamenilor. la drept vorbind. ci a primit ascultare de la Mitropolitul Nicolae Bălan să organizeze Mănăstirea Prislop. Este de mirare deci că în altă parte s-a putut vorbi despre aşa ceva şi că asta începe să se ştie abia acum. Un acatist contestat şi un om defăimat Am lăsat la urmă cele două scrieri ale Părintelui Ieromonah Dometie Moian. aşa că n-am avut curiozitatea nici să-l cunosc. voi putea completa şi eu unele lucruri. Pentru istorie. nu miam făcut nici o grijă în ceea ce priveşte conţinutul. Mulţumim de informaţii. În ce-l priveşte pe autor. pe cel din urmă rugându-l să intervină pentru a i se da binecuvântarea să rămână la Prislop. Nu ne deranjează cu nimic. mi-am zis: „Cei care l-au scris vor fi ştiind mai bine decât mine. nu-l ştiam a fi „maniac şi exaltat religios” – cum este înfăţişat în rândurile la care ne este luarea aminte –. Nu cred că s-au discutat şi chestiuni de amănunt. A fost copleşit de măreţia . adresate Mitropolitului Nicolae Bălan şi Părintelui Grovu. Î. căci mi-am zis că Părintele. Ştiind aceasta. Şi când te gândeşti că acel fanatic este în rosturi de îndrumător de oameni şi mai ales de tineri! Ni se reproşează că nu ne-am opus noi. ba mai având şi binecuvântarea arhierească”. pentru că acum nu mai este scris. şi nu m-am mirat deloc. deoarece în seara zilei de 21 noiembrie a fost şters. Abia la moartea Părintelui am înţeles că gândul meu nu se potriveşte cu realitatea şi abia de curând am aflat că Părintele şi-a ales loc de înmormântare şi că a zis: „Nici mort nu mă mai întorc la Sâmbăta”. şi pentru aşezarea lui în curtea mănăstirii. în această privinţă. Mitropolit Antonie. înseamnă că ştie mai bine decât noi. un Zamolxis al neamului românesc. Şi mai e ceva: personal. câteva scrisori ale Părintelui. cu rosturile pe care le-a avut. (Cuvintele acestea au fost imprimate pe casetă. nu se mai putea face nimic. În cuvântul meu de la înmormântarea Părintelui Ieromonah Dometie. ne putem da seama că înscrierea numelui Părintelui Arsenie pe monumentul de la Sâmbăta n-a fost – cum se afirmă – „o ultimă încercare de a răstălmăci rostul şi sensul profund creştin al activităţii Părintelui Arsenie”. împlinind rugămintea autorului. când am aflat că numele Părintelui e scris pe monument. Nu mai ştiu de unde şi prin ce împrejurare mi s-a împlântat în minte ideea că Părintele va fi înmormântat la Mănăstirea de la Sâmbăta. chiar dacă nu avea pregătire şcolară.S. Având în vedere toate acestea. dar Părintele Arsenie i-a cerut Mitropolitului să-l lase în continuare la Prislop. Şi mai departe. mi-am zis: „Cine ştie ce acţiuni va fi desfăşurat Părintele. dar de care ştiu cei ce l-au pus cap de listă”. licenţiat în Teologie. Astfel. am spus despre el următoarele: „Părintele Dometie.Drept cap de listă a fost scris numele Părintelui Arsenie. dacă va fi necesar. va face corecturile de rigoare. însuşi Mitropolitul ducându-l pe Părintele la Prislop. „Nici mort nu mă mai întorc la Sâmbăta” În ceea ce priveşte cele în legătură cu locul de înmormântare. „Prea Cuvioşii Părinţi de la Mănăstirea Sâmbăta. Cine s-a opus. a spus: „Am văzut pe cruce şi numele Părintelui Arsenie Boca. în legătură cu prezenţa numelui Părintelui Arsenie pe cruce. cu deshumarea şi cu o eventuală mutare a osemintelor Părintelui Arsenie la Sâmbăta. de ce l-au scris”. în ceea ce poate vor fi cândva memoriile mele”. a fost evlavia lui la Părintele Arsenie. în memoriile mele. Spun „a fost scris”. L-a dactilografiat un Părinte. Şi să ştiţi că ceea ce l-a caracterizat cel mai mult şi mai mult – poate mai mult decât pe oricare dintre noi –. şi cu alt prilej: „Pecetluit să-mi fie mormântul până la a doua venire”. din informaţiile semnate de Maica Zamfira. în mod abuziv. Fără îndoială că binecuvântare şi aprobare pentru monument a fost. anume că lucrurile s-au petrecut cu ştirea noastră şi cu binecuvântarea arhierească. acatistul nu m-a interesat. cum ar fi aceea dacă să fie sau nu scris şi numele Părintelui Arsenie pe monument. Cunosc. n-a ştiut sau n-a vrut să ştie de acestea. Ori.P. decât noi. Să ştiţi că nu-i aşa! Eu am aflat de acatist atunci când se dactilografia. cu ştirea cărora s-a făcut acest lucru. Din referirile făcute la aceste scrieri reiese că ele au fost scrise şi răspândite „cu încuviinţarea Prea Cuvioşilor Părinţi de la Sâmbăta şi cu binecuvântare arhierească”. şi îl mai ştiam cu multă evlavie la Părintele Arsenie. În sfârşit – şi asta nu trebuie să fie trecută cu vederea –. E bine că s-a pus în atenţie faptul că Părintele Arsenie n-a fost scos de la Sâmbăta de autorităţile locale. La acestea se mai poate adăuga că Părintele a fost chemat de Mitropolitul Nicolae să se întoarcă la Sâmbăta când Mănăstirea Prislop a trecut în perimetrul eparhiei Aradului. ci îl ştiam om inteligent. Părinţii de la Sâmbăta s-au văzut în faţa faptului împlinit.

Este vreo deosebire între săvârşire şi moarte? A doua nedumerire este aceea că. Dacă ar fi unul mai bun. „maniac şi exaltat religios”. e scris: „Nichifor Crainic e ocrotit de Părintele Arsenie. ca fiind numai „cu patru clase” – deşi a făcut întreaga şcoală primară. mai ales când ne gândim că Mitropolitul Nicolae Bălan l-a hirotonit pe Părintele Arsenie diacon şi preot şi că l-a făcut călugăr. Pe mine nu mă deranjează cu nimic existenţa acestui acatist. a fost un om util mănăstirii. toţi am răspunde: „Să-l pui la bine. Răspândirea au făcut-o credincioşii. Adică. e scris: „Înainte de a muri…”. În sfârşit. prin acatistul pe care îl au la îndemână. Mai departe.Părintelui Arsenie. iar alţii ca să-l denigreze”. Cîteva nedumeriri Acestea fiind zise. deoarece credincioşii nu citesc acatistul din evlavie faţă de autor sau raportîndu-se la autor – despre care unii nu ştiu nimic sau aproape nimic. pentru că a fost un om în care s-au odihnit oamenii. e drept. pentru că. în timp ce. De ce să nu se spună. în nota la scrisoarea lui Nichifor Crainic. învrednicit de harul preoţiei. Dumnezeu să-l odihnească. pentru care este alcătuit. este fără rost. să-l aşeze cu drepţii şi cu sfinţii. E groaznic să constaţi la ce se poate gândi cineva pus pe defăimare. cu privire la Părintele Bodogae. Mitropolitul Nicolae Bălan este ctitorul Mănăstirii Brâncoveanu. iată că Biserica ne-a adunat să ne rugăm ca Dumnezeu să-i ierte toată greşeala ce a făcut. la noi. Şi asta l-a dus să alcătuiască un acatist pentru Părintele Arsenie. se exprimă aceasta prin cuvântul: „săvârşirea din viaţă”. ca să se pună în umbră acatistul scris de el. Oamenii totuşi au evlavie la Părintele Arsenie şi la forma aceasta de revărsare de suflet. Şi ar fi cazul să se vorbească corect. Să-l pui la bine. Astfel. un om care şi-a văzut de treabă. Iubiţi credincioşi. Nu ştiu pe ce se întemeiază acest fel de a spune. între care vina aceasta că a făcut un acatist Părintelui Arsenie. chiar dacă „nici mort nu se mai întoarce la Sâmbăta”. iar pe de altă parte. de ce nu s-ar putea citi şi acest acatist. Îngerul s-a dus cu sufletul celui judecat la cel ce-l osândise şi a zis: „Unde să-l pun pe acesta pe care l-ai judecat. pe de o parte. dar după mai mult de zece ani de diaconie şi după aproape patruzeci de ani de călugărie”. el este pomenit ca „Mitropolitul Bălan”. E drept că nu-i la măsurile la care ar trebui să fie un acatist. cum acesta este singurul pe care îl au. apare. E vorba cumva de vreo nuanţă? Unii mor şi alţii se săvârşesc? Ceva ce nu-ţi poţi închipui . Şi asta i-a adus Părintelui Dometie nişte necazuri: a avut şi are nişte împotrivitori … La Părintele Dometie au răscolit unii şi au găsit şi anumite rele. care au evlavie la Părintele Arsenie şi care îşi revarsă sufletul cinstitor. Părintele Dometie. „defăimarea lui”. „probabil. adică în inima noastră. noi nu suntem chemaţi să spunem ce-i bine şi ce-i rău. deşi eu însumi nu-l citesc. l-ar folosi pe acela. în aceeaşi expunere. dar nu se poate zice că alcătuirea acatistului pentru Părintele Arsenie este ceva rău. la vârstă înaintată. mi-au mai rămas şi câteva nedumeriri. Punând acum faţă în faţă afirmaţiile celor ce-l defaimă şi cele ale cinstitorilor. Acatistul a început să circule chiar de la început. „om inteligent şi evlavios. deşi am respect faţă de Părintele Arsenie. şi n-am de gând să-l opresc pe cineva de a-l citi. să zicem aşa. cu încuviinţarea Mitropolitului Bălan”. Şi acum se continuă încă. în expunerea de faţă. aceasta n-are nici o legătură cu mănăstirea şi nici cu Părintele Dometie. În Pateric se spune că un călugăr a judecat pe cineva şi l-a socotit că este rău. citim: „Părintele a fost dus cu maşina de Mitropolitul Bălan”. tot spre înmulţirea evlaviei sau spre manifestarea evlaviei? Orice încercare de denigrare a Părintelui Dometie. şi tot timpul căuta prilej să spună ceva frumos despre Părintele. care doar l-a scris. Părinţii de la Sâmbăta) de acelaşi nivel cu autorul. Şi apoi. de fiecare dată când a venit vorba de trecerea la cele veşnice a Părintelui Arsenie. Tot Mitropolitul Nicolae Bălan i-a dat bursă pentru Şcoala de Arte Frumoase şi l-a trimis şi la Sfântul Munte. cu voie şi fără de voie. E ca şi cînd ar afirma cineva că lucrarea Cărarea Împărăţiei a fost scrisă de Părintele Boca sau că nota asupra ediţiei e semnată de Monahia Constantinescu. adresată Părintelui Arsenie. Noi îl ţinem unde-l avem. precum şi o şcoală de ucenici –. Citind cele scrise spre informare şi lămurire. în cinstirea noastră. fiind (se înţelege. un om cu evlavie. iar alţii ştiu prea puţin –. pe care l-a văzut ca pe un om mare. la care ne este luarea aminte. să ne întrebe: „Unde să pun sufletul Părintelui Dometie?”. la care şi-a început Părintele Arsenie viaţa de mănăstire şi unde şi-a desfăşurat activitatea vreme de nouă ani. ci din evlavie faţă de Părintele Arsenie. un om de care noi ne-am bucurat. în iubirea noastră. dar fie-mi îngăduit să afirm că e o necuviinţă. constaţi că de câte ori e vorba despre Mitropolitul Nicolae Bălan. Şi dacă a făcut totuşi şi ceva rău. cum e corect: „Mitropolitul Nicolae Bălan?”. la bine sau la rău?”. ca pe un om cu dar de la Dumnezeu. dacă a avut umbre şi pete pe suflet. Dacă ar veni îngerul acum. Cine are dreptate? Căci prezentarea e diferită. aşa cum se citesc şi alte cărţi apocrife – cum e Visul Maicii Domnului – spre înmulţirea evlaviei. Mă uimeşte afirmaţia că acatistul a fost scris „cu încuviinţarea Prea Cuvioşilor Părinţi de la Sâmbăta” şi că această încuviinţare i s-a dat Părintelui Dometie. în legătură cu rândurile pe care le am în vedere. ca pe un prooroc. nu am un cult pentru el. şi ne ducem mai departe viaţa purtându-l în sufletele noastre”. de ce să-l denigrăm pe un coleg al nostru? Cât priveşte răspândirea acatistului. pe acesta îl şi folosesc.

Şi cuvântul. cea de-a treia nedumerire îmi vine de pe urma constatării că o călugăriţă. turnat peste mierea celor pe care le pecetluieşte. . E ultima impresie şi nu e cea bună… Arhimandritul Teofil Părăian Notă: Aceste rânduri le-am scris în zilele de 8 şi 9 februarie 1996. câtă emană din rândurile pe care le semnează. ca un ultim cuvânt însoţitor al cărţii Cărarea Împărăţiei. cu atâta răutate. poate purta în suflet atâta răutate. cu mai bine de patruzeci şi cinci de ani de călugărie şi cu aproape tot atâţia ani de vieţuire în preajma Părintelui Arsenie. este „pelinul” şi „veninul”. „Monahia Zamfira Constantinescu”. aşa cum lumina n-are nimic cu umbrele şi cu petele pe care le descoperă. în ultimul cuvânt însoţitor al Cărării Împărăţiei. fără să fiu incisiv.În sfârşit. Le-am scris dintr-o necesitate sufletească. Unele observaţii trebuiau totuşi să fie făcute şi leam făcut. N-am vrut să fiu polemic şi cred că nici nu sunt. N-am cu nimenea nimic. aşa cum ne apare. de pe urma celor scrise. ca un fel de despovărare de greutatea ce o purtam pe suflet. la vârsta de 70 de ani de viaţă.

i-a venit numai din luminata trăire cu Dumnezeu în jurul altarelor acestor sfinte mânăstiri. Toate acestea le-a dăruit – şi le va dărui şi în viitor după restaurare. Căci în atmosfera de evlavie. el reuşeşte să înţeleagă că viaţa nu este dată să o petrecem pentru a sluji pământului. poporul român ortodox venit pe timp ploios. de la Sâmbăta de Sus. Mânăstirea de la Sâmbăta de Sus a fost şi va fi pentru neamul românesc. Poporul nostru însă. să reia lupta şi s-o ducă la bun sfârşit. În jurul lor şi la sânul lor el a ştiut să desprindă voia lui Dumnezeu şi să simtă cum braţul atotputernic al Ziditorului îl ocrotea şi-l ducea la biruinţă. la care m-am învrednicit şi eu să iau parte anul acesta.P. l-a revărsat asupra tuturor fiilor săi duhovniceşti. când urgia habsburgică. – poporului român din Ardeal altarul sfânt al ctitoriei lui Brâncoveanu Constantin. Ruperea legăturilor vieţii noastre cu climatul pe care mânăstirile au au ştiut să-l păstreze neîntinat. el a înţeles că sfânta ortodoxie a neamului a mai fost păstrată mai cu deosebire pentru neamul nostru în mănăstiri. Voevodul Constantin Brâncoveanu. Mănăstirile au fost acelea care au asigurat neamului nostru în timpurile de mare vitregie izvorul de la care se adăpa el pentru a-şi păstra nealterată conştiinţa că aparţine unei naţiuni care în Biserica ortodoxă şi numai prin această Biserică Ortodoxă are a-şi afirma drepturile lui la o viaţă mai înaltă. că puterea. tăria şi curajul lui în vremurile de cumplită încleştare între popoare. Mitropolit Dr. „Isvorul tămăduirii”. se abătuse asupra Bisericii Ortodoxe şi a poporului român ortodox din Ardeal. ucigător de suflete şi rătăcitor de conştiinţe.S. ajutorul meu de la Domnul Cel ce a făcut cerul şi pământul”. ca să-şi întâmpine . Dumnezeu. dar mai ales pentru cel din Ţara Oltului şi din întreg Ardealul. născut şi crescut de duhul Ortodoxiei în Biserică. în frunte cu episcopul de la Blaj. este cu putinţă ca românul de amândouă părţile Carpaţilor să se desbrace de haina păcatului şi să se ridice pe culmile cele neprihănite de unde să ceară ajutorul lui Dumnezeu în primejdii şi nevoi. Nicolae Bălan. mai demnă şi mai independentă. de reculegere şi de minunată meditaţie. Căci ca unul care trăia în neîntreruptă comuniune cu Hristos Domnul şi Isbăvitorul nostru. Mănăstirile au fost oazele unde se odihnea sufletul neamului nostru românesc pentru ca refăcut şi întărit cu forţe noi. a înţeles că simţul său legat mai mult de adevărurile lui Dumnezeu decât de ceea ce este schimbător şi trecător. acest loc de închinare a fost pentru poporul românesc din Ardeal o citadelă a rezistenţei lui în veacul 18-lea. Dar aceste mânăstiri sunt tot atâtea pilde de trăire creştinească în mijlocul unei lumi prinsă în mrejele secularismului veacului nostru. duce la o înfricoşătoare sărăcie sufletească care mai devreme sau mai târziu se arată în toate manifestările noastre atât ca inşi. Şi de aici isvorăsc cele mai mari desordini sociale pe care a putut să le înregistreze istoria.ANEXA II În pelerinaj la Sâmbăta de Sus1 Niciodată nu mi s-au arătat mai profunde şi mai pline de înţeles creştin cuvintele psalmistului care zice: „Ridicatam ochii mei la munţi de unde-mi va veni ajutorul meu. Cu părere de rău de a nu fi putut să zăbovesc mai mult în jurul acestui sfânt altar. Aşezată chiar la picioarele munţilor Făgăraşului. cât şi ca societate. În ele omul modern găseşte chipul cel mai sigur şi cel mai autentic al trăirii în neîntreruptă legătură cu Creatorul său. voi încerca totuşi să aştern aci câteva gânduri ce m-au făcut să retrăiesc clipele în care şi-a desfăşurat viaţa Brâncoveanu Constantin. simbolul ortodoxiei noastre şi a fiinţei noastre naţionale. dar cu inima plină de harul binecuvântării pe care Marele Ierarh al Ardealului Î. ca la ocazia pelerinajului la altarul ctitoriei marelui mucenic al Legii strămoşeşti şi al neamului românesc. Brâncoveanu Constantin a înţeles că numai acolo în munţii cari-i dau atmosfera prielnică trăirii intense cu Dumnezeu. Când a fost ridicată această mănăstire. dar mai ales de mânăstirile noastre. către care trebuie să tindem ca spre binele nostru suprem. Duhul lui Brâncoveanu se va fi bucurat împreună cu îngerii din ceruri că în această zi mare „Vinerea” din săptămâna Învierii Domnului. ci trăind pe pământ să avem certitudinea că altă viaţă va începe pentru noi dincolo de mormânt. susţinută de ura de neînţeles a fraţilor uniţi. ctitorii voevodale sau particulare. În adevăr.

mort pentru Legea şi pentru Neamul românesc. cuvintele Î. atât de la cei de la ţară. tânărul monah a înţeles să dea ascultare gândurilor marelui Ierarh al Bisericii noastre. Dar mai presus de toate rămâne reactualizarea testamentului lui Brâncoveanu Constantin. Mitropolit Nicolae a binevoit s-o rostească dând-o ca pe o hrană isvorâtoare de tărie şi de curaj mai ales în vremurile tulburi prin care trecem. Întreaga regiune de la Sâmbăta de Sus şi-a îmbrăcat haina de sărbătoare pe care lumina Învierii Domnului o luminase şi o sfinţise.S. ca şi printr-o profundă vieţuire cu Hristos. vom fi şi noi în stare să le urmăm pilda crezând şi trăind ca şi ei în Biserică.S. diplomat al şcoalei de Belle-Arte din Bucureşti. a simţit încă odată cum se revarsă peste el binefacerile cerului la rugăciunile şi binecuvântările pe care cei doi ierarhi. Î. În adevăr.P. prilej de bucurii care au făcut să stoarcă lacrimi din ochi. cu măiestria oamenilor care văd peste veacuri. Moţ după locul de naştere. Toate acestea şi-au găsit expresia însemnătăţii lor atât religioase cât şi naţionale în predica pe care Î. care poartă sarcina conducerii destinelor neamului nostru.P. cât mai ales de la cei din oraşe.P.S. apoi cu atât mai mult noi datori suntem să le urmăm pilda şi să stăm ca şi ei în vecinătatea lui Dumnezeu. Nicolae Colan al Clujului înconjuraţi de sobor de preoţi. pe care Î. avem datoria a ne uni pentru a fi tari şi în duhul lui Hristos se cade a purta sarcina unii altora pentru a asigura ţării maximum de muncă şi de roade bogate. le îndreptau către Cel atotputernic.S. vom avea siguranţa că nimeni şi nimic nu ne va smulge pe viitor moştenirea pe care înaintaşii noştri ne-au transmis-o. săvârşirea sfintei liturghii a fost pentru toţi cei ce veniseră la Sâmbăta de Sus. În jurul lui. iar apa din isvorul care a fost sfinţit se va fi prefăcut în isvor de apă vie care va tămădui toate boalele şi toate neputinţele trupeşti şi sufleteşti. spune Î. Vreau să vorbesc de mişcătoarea şi emoţionanta tundere în monahism pe seama acestei ctitorii voevodale. consacrându-şi viaţa lui Hristos prin studiul picturii bisericeşti. şi în sfârşit. Episcop Nicolae al Clujului le-a rostit poporului arătând cât de înălţătoare şi grăitoare este această zi a Isvorului Tămăduirii. la credinţa în El şi la trăirea cu El. cum că în strânsă legătură cu duhul înaintaşilor noştri cari au ştiut să-şi jertfească viaţa pentru apărarea altarelor lui Hristos. apoi este aceasta tot voia lui Dumnezeu care ne-a lăsat răgazul necesar pentru a ne întoarce la El. care se pare că a fost înscris în planul Providenţei să reia şi să afirme în chipul cel mai solemn testamentul Voevodului martir împotriva tuturor gândurilor celor rele atât dinlăuntrul. Sfinţitului Mitropolit au fost prinos de recunoştinţă adus memoriei Voevodului Brâncoveanu. cât şi din afara hotarelor ţării noastre. Mitropolit Nicolae. Bucuria Învierii s-a revărsat şi asupra ei.P. Chiar atunci când suferim. Diacon Haralambie Cojocaru . Sfinţitul Mitropolit Nicolae. atât în zile de pace cât şi în zile de sbucium. Nu mai puţin mişcătoare au fost cuvintele pe care P. a unuia din mulţii şi luminaţii absolvenţi ai „Academiei Andreiane”.P. În adevăr. scăldate de râurile harului ceresc prin aceste locaşuri de închinare care ne-au crescut şi păstrat ca neam. Căci dacă moşii şi strămoşii noştri au putut rezista de-a lungul veacurilor.ierarhul care îi poartă bucuriile şi necazurile în sufletul Său de mare român şi de mare creştin. crescut şi îndrumat în studiul teologiei. păr. afirmarea drepturilor noastre milenare pe aceste meleaguri. pe care s-o desfăşoare acolo în liniştea munţilor pe care Brâncoveanu îi alesese ca loc de retragere şi de rugăciune. un sfânt legământ pentru viitor. Dumnezeu urmăreşte curăţirea noastră de sgura păcatului. Sf. Mitropolitul Nicolae a ştiut. Timpurile prin care trecem cer de la noi. Numai în felul acesta vom putea să fim una în jurul Majestăţii Sale Regelui Carol II-lea. şi P. revenirea pe cărările lui Dumnezeu. diacon Boca. răscumpărând prin jertfe de tot felul căderea celui care pe drept cuvânt a fost numit de popor „Satanasie” şi afirmînd sus şi tare drepturile noastre de popor creştin ortodox şi român pe aceste meleaguri. să o facă o vie realitate ortodoxă şi naţională. Într-o totală dăruire dezinteresată în mâinile lui Dumnezeu. Iată de ce cred că duhul lui Brâncoveanu a tresăltat de bucurie văzându-şi opera reînviată şi împodobită în chip atât de minunat de Mitropolitul Ardealului din România Mare. făcându-i voia. adăpându-ne de la altarul acestor lăcaşuri de închinare. Dar dacă până acum avem pace.

ANEXA III .

12 mai 1940. Cuvinte lămuritoare. S-a spălat. Ibid. 13. Prof. 158. 28-29. „Telegraful Român”. Pentru mai dreapta cinstire a lumii Părintelui Stăniloae. Aflându-L pe Hristos înconjurat de mult popor. (Aceasta este prima icoană a lui Hristos. Marcu. . Şi-a şters faţa cu o maramă. Văzând că Hannan de străduieşte să-I isvodească portretul. prezentată sub titlul „Notă asupra ediţiei”. 2. 29. din Prefaţa volumului 2 al Filocaliei. pp. 2002. 48. 56/1997. Text preluat din: Arhimandritul Teofil Părăian. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis. au încercat să obţină sprijin din ţară. 10. 524. 14. Arad 1986. Probabil că numele de Zian vine de la Sânzian. Pr. 7. Vlad Protopopescu. 5. 9.NOTE ARGUMENT 1. 9-10. anul VI. care se reduce la următoarele: Suferind de lepră. În pelerinaj la Sâmbăta de Sus. Ibid. 2. Timişoara. p. din pricina „slavei negrăite a chipului Său care se schimba mereu sub puterea harului”. la „Naşterea Domnului”. Romulus Neag. „Revista Teologică”. 16. Ibid. anul VI. pp. Lacrima prigoanei – Din lupta legionarelor românce. 15. septembrie-octombrie. 3. Serie nouă. Traduceri ale Filocaliei existau deja şi se înscriau în activitatea mai generală de traducere din Sfinţii Părinţi. dar nu a reuşit. nr. din Prefaţa primului volum al Filocaliei. fragment. 1990. 3543. numită în Biserica Ortodoxă „nefăcută de mâna omenească” – acheiropoiètos. Avgar i-a recomandat să facă portretul lui Hristos şi să i-l aducă în cazul în care Acesta ar fi refuzat să vină. şi la Biblioteca Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca în 2001. „Gândirea”. 4. pe care a rămas imprimat chipul Său. 17. Serie nouă. 28. E vorba de Părintele Arhimandrit Antipa Dinescu (1859-1942). Se mai ştie apoi că Nichifor Crainic planificase tipărirea tuturor manuscriselor Sfinţilor Părinţi aflate la Sfântul Munte. 9. iunie 1999. În ceea ce priveşte afirmaţiile pe care Monahia Zamfira Constantinescu le face în Notă asupra Ediţiei I (vezi: Cărarea Împăraţiei.. Idem. La Mănăstirea Ciucea în 2000. Dr. O relatare mai detaliată a acestei întâmplări ne oferă Mineiul lunii august. Vezi Anexa I din această lucrare: Cuvânt lămuritor în privinţa unor afirmaţii din anexa la „Cărarea Împărăţiei”. 8. p. 11. 2-4. Părintele Serafim Popescu şi Părintele Arsenie Boca au adus de la Athos manuscrisele româneşti ale Filocaliei. Regele Avgar a trimis la Hristos pe arhivarul său Hannan (Anania). capitolul Evocări – Otilia Rădulescu Aroneasa. pentru necesităţile învăţământului teologic. nr. Pr. 1947. Diacon Haralambie Cojocaru. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis. Editura Gordian. nr. nr. Editura Teognost. Majoritatea absolvenţilor liceului brădean au devenit preoţi şi avocaţi. 6/102.. nr. Romulus Neag. p. Dr. „Telegraful Român”. 30. VIAŢA ŞI LUCRAREA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA 1. p. 4. Prof. p.. 1994. pp. p. INTRODUCERE 1. p. 1946. Hristos a cerut apă. împărtăşesc întru totul opinia Părintelui Teofil Părăian. Sibiu. 1940. neavând mijloacele de a le tipări acolo. 6. Dumitru Stăniloae. Ibid. Teodor Bodogae. Istoria Mănăstirii Prislop. Mircea Păcurariu.) 12. 340-341) în legătură cu articolul Părintelui Teodor Bodogae. cf. Cum Hannan era pictor. „Înălţarea Domnului”. cu o scrisoare în care-I cerea lui Hristos să vină la Edessa pentru a-l vindeca. p. p. semnată de Monahia Zamfira Constantinescu. În amintirea Părintelui Arsenie Boca. Grigorie T. Hannan s-a urcat pe o piatră pentru a-L vedea mai bine. 5-6/1997. 26-31. Bucureşti.) I-a dat marama lui Hannan pentru ca acesta să o poarte împreună cu scrisoarea către cel care îl trimisese. cf. „Gândirea”. ediţia a 2-a.. A încercat să-I facă portretul. „Puncte Cardinale”. 525. (cf. p. vezi textul în întregime în Anexa II din această lucrare. care se aflau acolo adunate pentru tipar din 1937 şi pentru care monahii. pp. 6.

p. 34. 1. p. „Puncte Cardinale”.. Editura Deisis. p. 1-2. cf. Dr. Editura Marineasa. Cărarea Împărăţiei. nu trebuie trecute cu vederea cele două mari şi autentice vetre duhovniceşti. Istoria Mănăstirii Prislop. în faza lui pură. anul VI. Dan Lucinescu. Dr.” (Bartolomeu Valeriu Anania. p. 20. doară. Puţinele pietre – rămase şi mutate ici-colo. p. Lidia Ionescu Stăniloae. 30. august 1997. adică în 1939. Dr. Timişoara. cât predica duhovnicului Ioan Iovan. 9. vol. „Puncte Cardinale”. Editura Fides. 41. 143. 23. Păcatul nerostirii adevărului. cu înţelesul acesta. Mircea Păcurariu. datele oferite de dânşii sunt greşite. 2000. 1. ambele cu ecouri până‘n zilele noastre. nr. „Puncte Cardinale”. 1999. ahtiaţi după senzaţional şi paranormal! 22. Lumina faptei din lumina cuvântului. Arad 1986. p. nr. 6. 37. Notă asupra Ediţiei I. Timişoara. 35. poporului român nu-i lipseau mişcările duhovniceşti. Romulus Neag.18. 1994. Pentru că în jurul bisericii s-au construit zidurile care azi formează incinta mănăstirii. Părintele Nicolae Streza. Ion Gavrilă Ogoranu. 29. „Gândirea”. 33. „Telegraful Român”. p. 1997. se spune că Părintele Veniamin Tohăneanu (numit stareţ la Sâmbăta după plecarea Părintelui Arsenie). 52. La vremea de care vorbim. Atitudini. Pentru mai dreapta cinstire a lumii Părintelui Stăniloae. Împreună cu tatăl meu. p. serie nouă. într-o conferinţă susţinută la Cluj-Napoca în data de 11 aprilie 2002. Pr. nr 7-8. Romulus Neag. „Gândirea”. Cât de actual este acest text. „Gândirea”. „În ciuda înstăpânirii comuniste. Martor. De ce am scris numele Părintelui Arsenie Boca pe crucea de la Mănăstirea Sâmbăta. al cărui miez nu erau atât „vedeniile” Veronicăi Furău. nr. Bucureşti. p. de anvergură naţională. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis. pornind de la ştirea din „Telegraful Român”. „Telegraful Român”. fenomenul Arsenie Boca. Paternitatea şi îndrumarea duhovnicească în Răsăritul creştin. Editura Humatitas. 8/80. 21. 8 august 1943. Editura Patmos. În legătură cu acest fapt. să găsească în spusele Părintelui vreun sprijin al convingerilor sau ideilor lor. 1999. Tohănene?”. nr. Irénée Hausherr.15. capitolul Evocări – Otilia Rădulescu Aroneasa. Însă conform ştirii preluate din „Telegraful Român”/1942. iunie 1999. p. Brazii se frâng. ambele. prin Părintele Arsenie Papacioc. nr. prin Părintele Cleopa Ilie. Mircea Păcurariu. a fost întrebat de acesta: „Ce mai zic pietrele de la Sâmbăta. 8) 38. p. Timişoara. 28. Dumitru Stăniloae. 4. 2/62.” (Monahia Zamfira Constantinescu) 36. p. Ştire: Praznicul duhovnicesc de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. 31. anume alese şi frumos amplasate oarecând de Părintele Arsenie în acel parc natural dimprejurul bisericii –. „Adevărul este că în mijlocul mulţimii erau şi unii care nu veneau pentru formarea lor religioasă. şi cea de la Techirghiol. Nicolae Pop. ci doară. la care ar cam trebui sa ia aminte gazetarii noştri de azi. 108. serie nouă. 56/1997. 28. Dumitru Stăniloae. 185. Prof. nu se mai păstrează aproape nimic din această lucrare a Părintelui Arsenie. p. dar nu se îndoiesc. Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu. că dacă eu tac. 56/1997. Bartolomeu Anania. 56. pietrele vorbesc. pp. p. 129. Prof. 39. Istoria Mănăstirii Prislop. . Monahia Zamfira Constantinescu. 16 mai 1948. Lacrima prigoanei – Din lupta legionarelor românce. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zaradensis. p. Prof. Sibiu. Editura Anastasia. străbătând deceniile roşii. 25. p. 1996. 1993. Virgil Maxim. 339. 1997. Editura Gordian 1997. la Vladimireşti se năştea un altul. nr. când s-a întâlnit la Bucureşti cu Părintele Arsenie. 135. vol. Vlad Protopopescu. 32. anul VI. în Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste. spune că Părintele Arsenie a fost călugărit şi hirotonit în acelaşi an. a afirmat şi dânsul că Părintele Arsenie a fost hirotonit pe data de 10 aprilie 1942. 9. Doar câteva mărturii scrise şi puţinele fotografii din acele vremuri ne mai arată cât de minunat şi cu câtă pricepere şi bun gust a fost îngrijită „Grădina Maicii Domnului” de la Sâmbăta. încă mai grăiesc despre cel ce le-a pus. Acatiste. Ibid. Romulus Neag. 30. 2001. anul VI. 29. serie nouă. p. 29. Mircea Păcurariu spune că Părintele Arsenie a fost hitotonit în iunie 1940 – cf: Pr. 26. 51. p. „Telegraful Român”. se pecetluia pe sine prin arestarea protagonistului. 7. de asemenea. 27. aşa cum am calculat şi eu cu ajutorul Evanghelistarului. 31. 5-6/1997. Convorbiri cu Dragoş Şeuleanu şi Carmen Dumitru. Iaşi. Măritul praznic de la Mănăstirea Brâncoveanu. pp. Jertfa. Amintirile Mitropolitului Antonie Plămădeală. 19. 6/102. Editura Cum. Părintele Ciprian Negrean. p. Editura Arhidiecezană. 48. 12 aprilie 1942. 158. dacă alte mărturii au amuţit. Arad 1986. 145. Sibiu. Cuvânt înainte la: Monahul Daniil (Sandu Tudor). cea de la Sihăstria. A se vedea şi: Ion Gavrilă Ogoranu. 1999. p. p. Pr. Imn pentru crucea purtată. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis. 24.139-142. Editura Gordian.

era atunci civil. Colegul său. pp. p. Părintele Arsenie. fost ofiţer de marină şi pilot Sandu Tudor (pe numele său adevărat. Pr. Viforniţa cea mare. În plus. când s-au limpezit aspecte critice din trecut. iar mai târziu s-a remarcat ca un iscusit şi apreciat duhovnic. întrucât Păintele stareţ Arsenie Boca fusese arestat de Securitate în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 1951. Cărarea Împărăţiei. Dezvăluiri istorice – Documente inedite despre părintele Arsenie Boca. 42. Editura Sfintei Episcopii a Aradului. ibid. decret aplicat în luna mai 1960. rezultă că P.. Bartolomeu Valeriu Anania. 346-347. în „Chipul Cetăţii”. Dimitrie Bejan. în Mănăstirea Neamţ. prezentate de Arhid. Antonie Plămădeală. cf. unde este hirotonit ieromonah. ediţia a 2-a. se revine asupra deciziilor de alungare din Mănăstirea Prislop a Părintelui Protosinghel Arsenie Boca şi a maicii stareţe stavrofora Zamfira Constantinescu şi „socoteşte potrivit ca după Revoluţia Română.S. după Paşti. pentru că de fapt mănăstirea rămăsese fără stareţ. 114. 346-348) 54. Părinte Nicolae Corneanu Mitropolitul Banatului. Arhimandritul Teofil Părăian) 52. Mircea Păcurariu. se anulează Deciziile nr. 15. Dr. Arhimandritul Teofil Părăian) 60. în 1970 a fost ales episcop vicar patriarhal. 4. 1997. a făgăduit că va rechema imediat pe cei îndepărtaţi. Acatiste. de aici va fi arestat de Securitate. devenit călugăr în 1948. şi care avantaja călugării cu studii teologice. 347. Prof. 11. cuprinsă în Cărarea Împărăţiei. p. Supliment al Revistei Renaşterea.. (vezi: Hotărârea Sinodului Mitropolitan. Agaton se aşează în Schitul Crasna din Judeţul Gorj. aşa cum scrie P.. Este vorba de cunoscutul scriitor. . stareţul mănăstirii Prislop. 347-348) 53. cf. (cf. Părinte Timotei Seviciu Episcopul Aradului şi Hunedoarei şi P. Pr. considerând reintegraţi în viaţa obştei prislopene pe toţi cei împricinaţi. Episcop Andrei. a fost numit „Cucuzel” de către Părintele Arsenie) a slujit ulterior în diferite parohii în Transilvania. în Mănăstirea Antim din Bucureşti. cu osebire pe toate maicile şi surorile din perioada Decretului 410/1959”. Apoi îmbracă schima cea mare şi devine Ieroschimonahul Daniil. 2000. Hotărârea Sinodului . nr. p. Prof.P. în momentul redactării actelor de referinţă. e scris acolo că ar zice faptele omului: „Tu eşti noi”. iar din februarie 1982 arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului. P. cf. trecut în 1950 la Mănăstirea Slatina în Moldova. în biserica din satul Drăgănescu. cuprinsă în Cărarea Împărăţiei. cf: Hotărârea Sinodului Mitropolitan. (cf. 1996. 1999. Daniil. Naş la călugărie a fost Părintele Daniil (Sandu Tudor). Părinte Laurenţiu Streza Episcopul Caransebeşului. În consecinţă. Mircea Păcurariu. 55. (vezi: ibid.S. 2000. adică noi suntem cele care te-au alcătuit. 347. Prof.. Editura Anastasia. Mihai Săsăujan. Deci „Tu eşti noi”. Editura Cum. unde organizează şi conduce gruparea duhovnicească „Rugul Aprins”. p. Istoria Mănăstirii Prislop. în Amintirile Mitropolitului Antonie Plămădeală. 59. 41. nu era în măsură de a iscăli valid. în noaptea de 13/14 iunie 1958. de exemplu la „Judecata de apoi”. Am reprodus aici textul explicativ pe care Părintele Arsenie l-a scris lângă această compoziţie. Istoria Mănăstirii Prislop. 47. După o primă arestare şi o detenţie de 3 ani. Părintele Arsenie a plecat de la Mănăstirea Prislop în mai 1959. Prin Hotărârea Sinodului Mitropolitan întrunit la 9 noiembrie 1998 semnată de Î. p.. o revistă din Sibiu. Deci nu a plecat o dată cu decretul. Pr. Mircea Păcurariu. din care făcea parte şi viitorul mitropolit al Ardealului. de Buna Vestire. p. Arad 1986. Arad 1986. Arsenie Boca. 48. 57) 45. 50. pp. Sunt acolo o mulţime de cuvinte frumoase şi îndrumătoare care arată că Părintele Arsenie de fapt nu a fost un om de rând.S. Daniil Partoşanul) 56. Ieromonahul Dometie (1924-1975) (înzestrat de Dumnezeu cu darul deosebit al cântării. 124-125. după ce va primi avizul Patriarhului Justinian. Cluj-Napoca. gazetar. Pentru că e vorba de o carte publicată înainte de ’89. Ibid. 43. 57. Cuvânt înainte. A se vedea şi: Mărturisitori de după gratii – Slujitori ai Bisericii în temniţele comuniste. 2407/1959 şi 2408/1959. ibid. Dr. Editura Sfintei Episcopii a Aradului. Prin aceeaşi Hotărâre. p. Ibid. Dânsul este cunoscut de cei mai mulţi credincioşi ca restauratorul şi duhovnicul mănăstirii de maici de la Râmeţi. de unde se va retrage la Schitul Rarău. Editura Tehnică. pp.S.40. p. 57.S. Părintele Arsenie a scris multe cuvinte la scenele pe care le-a pictat. 51.. în „Calea Mântuirii”. (cf.) 44. Antonie Plămădeală. Din mărturiile celor care au trăit evenimentele din 1959 şi imediat următoare. 46. 57. înainte de decretul din 10 noiembrie 1959. (cf. Părintele Mircea Păcurariu nu a putut spune că Monahia Zamfira a fost numită stareţă a Mănăstirii Prislop. Fragment dintr-o scrisoare dată de Nichifor Crainic Părintelui Arsenie Boca după întâlnirea de câteva ceasuri pe care au avut-o în toamna anului 1971. Dr. 49. Alexandru Teodorescu). să reabiliteze pe toţi slujitorii şi vieţuitoarele de aici.. p. ediţia a 2-a. sub numele de Agaton.S. Părintele Arsenie s-a întors la mănăstire abia în 1952. din nefericire. 1995. Aşezământul monahal din Sinaia a fost recunoscut ca metoc al Mănăstirii Prislop. hirotonit ieromonah în 1953. ierodiaconul Antonie. (cf. 58. P. din ianuarie 1980 episcop la Buzău.

Ieromonahul artist. nr. Episcop Daniil Partoşanul. ci te fă lor pildă. Ibid. Părintele Arsenie nu a mai trimis pe nimeni la mănăstire. 65. pp. p. 64. 343. Trepte spre vieţuierea în monahism. cap. nr. Bucureşti. cf. 69. Idem. Sibiu. (Arhimandritul Teofil Părăian) 68. A îndrumat în special fete spre Mănăstrirea Bistriţa unde s-au răzvrătit asupra autorităţilor bisericeşti. 71. în special pe cei din zona Făgăraşului. A se vedea apoi şi revista „Gândirea”. Exemple de maici: Maica Ambrozia Stoia (în prezent la Prislop. omorât la Mănăstirea Izbuc de tâlhari. Tismana. să le poruncesc. serie nouă. Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu. Prof. Părintele Arsenie Boca sau Universul sfânt al culorilor (Minunea de la Mihăileşti). în realitate. anul II. „Gândirea”. după cum am mai spus. Notă asupra ediţiei I. p. Părinte. dar poate că nu cu mult mai multe. Viaţa cotidiană a Părinţilor deşertului în Egiptul secolului IV. ideal.61. Părintele Arsenie Boca. ediţia a 2-a. Dometie şi Varnava. Dar după decretul din 1959 nu a mai trimis pe nimeni. 331-333. că „Orice adevărat artist e şi profet”. (Nicolae Steinhardt. Bistriţa. 188) 70. p. Vasile Andru. p. 8 august 1943. Episcopul Aradului. Dumitru Stăniloae. 64-68. cf. sunt reproduceri color după frescele de la Drăgănescu. ci fă tu întâi aceasta. Deisis. 63. unde a şi murit. Din cuvântul rostit cu prilejul pomenirii săvârşite la Mănăstirea Prislop în 28 noiembrie 2001. p. 4-5/1998. pp. (Patericul. 2. 1992. Maica Benedicta din Ludişor (Mănăstirea Hurezi). 1990. 1. 32-33. Visarion Leancu. Nu trebuie să ne surprindă prea mult acest fapt. unde. Maica Teodora (Mănăstirea Bistriţa. a trecut pe la Mănăstirea Dintr-un lemn. Editura Sofia. iar nu dătător de lege”. Monahul Alexie. 19. Lucien Regnault. Editura Revistei „Literatorul”. începând cu anul 1997. Tismana şi Ţigăneşti. maicile Eufimia şi Filareta Botu (prima la Mănăstirea Robaia. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. dacă aş fi dispus de un material mai bogat. În perioada când a fost la Sâmbăta Părintele Arsenie a îndrumat foarte mulţi oameni să meargă la mănăstire. Cărarea Împărăţiei. pp. Maicile Apolinaria şi Paisia de la Prislop. Ibid. Serie nouă. cu privire la reînfiinţarea mănăstirii Geoagiului ca mănăstire de maici. Ovidiu Vuia. Foarte mulţi însă se declară trimişi de Părintele Arsenie. p. André Scrima. „Gândirea”. Alba Iulia. Apoftegmele Părinţilor Contemporani 1. Ibid. 189) reiese şi din următoarea apoftegmă din Pateric: „Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen. Editura Agaton. ajungând în final la Mănăstirea Hurezi. pp. pp. (interviu) în: Tinereţe. 238-240. 342. Exemple de călugări: Actualul Mitropolit Antonie Plămădeală şi Părintele Dometie de la Râmeţi. Părinţii Veniamin şi Timotei Tohăneanu. pp. Apoftegma 173 de la Avva Pimen. 2001. Prof. Arhimandritul Teofil Părăian. legată de împlinirea a 12 ani de la mutarea la Domnul a Părintelui Arsenie. ei singuri vor vedea. Părintele Arsenie Boca – o abordare simpatetică a relaţiei tânărduhovnic. Biserică. (copie după mss.51) Despre pictura de la Drăgănescu a se vedea şi: Nichifor Crainic. O SINTEZĂ A GÂDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA Tradiţia vie a apoftegmelor 1. 2000. Întâmpinări. şi de voiesc să trăiască. 2000. 62. voieşti să le poruncesc lor? I-a răspuns lui bătrânul: Nu. 66. iar ultimii 30 de ani la Sâmbăta unde este şi înmormîntată). 165-168. text cuprins în volumul Unde a fost Biserica. cf. Timpul Rugului Aprins. Cele 800 de cuvinte cuprinse aici ar fi putut deveni mai multe. cealaltă la Mănăstirea Hurezi). Arhimandritul Teofil Părăian. 1/1993. Editura Humanitas. Făgăraş.). din 7 mai 1952. 2002. pp. toţi de la Mănăstirea Sîmbăta. 187-191. Cuvântul are o eficacitate deplină numai când are acoperirea aurului care este viaţa celui ce-l rosteşte. anul IV. Editura Crist. a Pr. 73. Arsenie Boca. Mistici din Carpaţi. P. Monahul de la Rohia răspunde la 365 de întrebări incomode adresate de Zaharia Sângeorzan. sau în Cărarea Împărăţiei. „Telegraful Român”. 45-50. Monahia Zamfira Constantinescu. 5/1993. întrucât se ştie.S. Editura Sf. serie nouă. „Gândirea”. călugăriţi de Părintele Arsenie la Mănăstirea Prislop. . aproape în fiecare număr. cf. zicând: Nişte fraţi locuiesc cu mine. O SINTEZĂ A GÂDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA ÎN 800 DE CAPETE 1. în prezent la Prislop). nr. Învăţătura aceasta că adevăratul Părinte spiritual rămâne mai degrabă mistagogul decât legiuitorul (cf. Zis-a lui bătrânul: Nu. serie nouă. Monahul Ieronim Ştefănescu. 72. Bucureşti. p. Maica Timoteia (Mănăstirea Hurezi. 67. a mai spus-o şi Părintele Nicolae Steinhardt. Scrisoare către Prea Sfinţitul Andrei Mageru. Ion Buga. după decretul din 1959. Arhimandritul Teofil Părăian. Bucureşti. Bistriţa şi Hurezi). Tatiana Sergiu. Gheorghe Vechi. I-a zis lui fratele: Voiesc şi ei. Scrisoare către Părintele Arsenie Boca..

42. 299.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 20.. 47. Trepte .. . Ibid.. 142. pp. 52... Ibid. Cărarea Împărăţiei.. Despre copiii lepădaţi. Ibid. 7. p. 24.).. 15. Trepte . Ibid... 22. Nepăsarea absolută. Ibid. Cei mai bogaţi săraci. Pedeapsa cu lepra.). p. Tânărul bogat. 15.. Nepăsarea absolută. 16. 40. 4. 54. 9. Condiţiile uceniciei. Semănătorul.. Ibid. p. Ibid. Crinii pustiei. 48. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite.. 43. „Gândirea”. pp. 299-300. 46. Ibid. p. Cărarea Împărăţiei.. 44. Ibid. Cărarea Împărăţiei. Mărturia unui ateu. p. Votul ascultării şi personalitatea monahului. Serie nouă. 144. Ibid. 14.. Ibid.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 92-93. nr. 31.). 157. Ibid. cap.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. 300. 13. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 34. Ibid. Ibid. 29. cap. Ibid. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite în biserica de la Drăgănescu. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. Ibid.). 56. Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 12. o primejdie infinită. Despre durerile oamenilor. 247. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. p. Despre sfaturile Evangheliei şi voturile monahale.. p.. Ibid. 36.). 27. Cărarea Împărăţiei. 41.).. Nebunii. p. p. 51. 26. Ibid. Ibid. Votul ascultării. 23. 5. 39. pp. 35. 49. Ibid. Ibid. 30.). 11. 198 17. Treptele vieţuirii duhovniceşti. Ibid. 25. Ibid. cap. Păstorul şi oile.. 10. 33. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 28. Ispititorii cu dajdia. Cărarea Împărăţiei.. Ibid. 265. ediţia a 2-a. 198 18. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss... Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. 32.. p. 38. 200. p. Cărarea Împărăţiei. Trepte . Ibid. 19. 1-3/2000. o primejdie infinită. Ibid. 45. 37.. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 8.. Ibid. 198-199 21. Ibid. 55.2. 53. 50. 6..).. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 3.

. 94. p. 66. 102. Votul ascultării şi personalitatea monahului. 43.. Ibid. Ibid. 108. prieteni. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Ibid... cap. p. Ibid. 87. 107. 109. p. cap. Războiul nevăzut sau despre ispite. 28. 2. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 100. Ibid.. 92. 79. 86. 60. 91. 111.. Ibid. 64. 80. Ibid.. 62. p. Ibid. Ibid. 171. Trepte . Ibid. Chipul cel dinlăuntru şi cel dinafară al monahului. 26. Ibid. cunoscuţi şi faţă de credincioşii care vin la mănăstire. p. Ibid. Ibid..). Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. 85. 61. nr.. 106. Ibid. Rostul şi însemnătatea monahismului. Ibid. În Duminica Ortodoxiei. Ibid. 78. Ibid. 73. 27. Ibid. 197. 110. cap. 1-3/1999.. 54... Trepte . 84. Petrecerea monahului în lume. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 83. Ibid. Războiul nevăzut sau despre ispite.. Votul ascultării. 89. Ibid. cap. Ibid. p. Ibid.57. p. 74. p. 69. Ibid. p. cap... 105. Ibid. Ibid. 325. Ibid.. Ibid. cap. 99. cap. 76. 72. 65. „Gândirea”.. Despre sfaturile Evangheliei şi voturile monahale. 75. Ibid. 96. 90. 98. p. 101. 58. cap. 67. Ibid. Ibid. Ibid. 70. . Ibid. Cărarea Împărăţiei.. Ibid. 71. Ibid. p. 14. Ibid. Ibid. 103.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 93. 68. Ibid. Ibid. 77. 95. Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 97. 81. 63.. Ibid. Ibid... cap. 104. 88. p. Ibid. Ibid. Serie nouă. 59. Purtarea monahului fată de rude. Ibid. 16. 39.. 82. Ibid.. p. 252. (Ibid. Ibid.

Zicere. 153. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. p. cap.. 86-87. 145. Zicere. Ibid. 142. Ibid. 256. 151. 128.. 157. Ibid. 87-88. p. pp. Ibid. 118. Ibid. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 116. Ca de la sine înţeles. p. 158. 131. p. Ibid. 155. Ibid.. Ibid.. Ibid. Ibid. Ibid.. Ibid.. 115. p. 135. Ibid.). Ibid. 270. 117. Ibid.. 264. Ibid. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Ibid. 87. p. p.. 138. 123.. p. 264. 143b.. Ibid.. Ibid. Ibid. 143a. 146. p. Ibid. 110. Sfinţenie. 282. 288. Un grăunte de credinţă. Ibid. 133. 113. p. 122. 129. p. Despre durerile oamenilor. 137. Ibid. cap. 211. Ibid. Ibid. . Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 149. 269-270.. 121.. 260.. Ibid. 162. 120. 244-247. Ibid. 114.. p. Rostul şi însemnătatea monahismului. Ibid. Ibid. Ibid.. 134.. p. 125. Ibid. Ibid.. Ibid. 272. faţă de ascultări şi faţă de bunurile mănăstirii. 148. 269. 141. Ibid.).. 126.. 154.. 152. pp. 148. p. 164. 130. 132. 147. Cărarea Împărăţiei. Ibid..112. p.. Nu eşti departe de Împărăţie.. 150. 140. Ibid. 154. 124. S-a supărat Iisus. Ibid.. pp.). Cărarea Împărăţiei. 161. 156. 136. Ibid. 149. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 147.... p. 102. Purtarea monahului faţă de superior şi faţă de obşte. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 165. Ibid. Ibid. 163. 139. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 127. 144. p. Ibid.. Ibid. 160.. 65. S-a supărat Iisus. p. 119. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss...). Ibid. 159. Ibid. p.

. Ibid. Ibid. p. Ibid. „Gândirea”.. 282.. Ibid. 205. 216. Un grăunte de credinţă.. p. p. p. 210. Ibid. Ibid.. 112-113. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 78. 212. Ibid. 210. Ibid.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 181. 277. Trepte . 213.). p. „Străjerul Ortodox”. Suprafaţă şi adânc. 204. 220.). Cărarea Împărăţiei. 222. O minune furată. 278. Ibid. Ibid.. 208. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. 169. 146. 201. p. 173. pp. p. 214.. 217.. 179. pp.). pp. Ibid. 194. Ibid. De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. Rostul şi însemnătatea monahismului. nr. Ibid. Ibid. Ibid. 218. 189. p.. 176. 202. 1/2001.. 200. p. p.. 198. Cărarea Împărăţiei. Ibid. Ibid. 68-70.... 2. pp. Ibid... Orbul din naştere şi sufletele oarbe. 180. p. Ibid. 199-200. Serie nouă. Cărarea Împărăţiei. 4-5/1998.). Cuvinte interzise. Fiii Învierii (mss. Cărarea Împărăţiei. Ibid. Ibid. 191. Ibid.. Ibid..167.. Ibid. Ibid. p. 41. Ibid. 188. 179. 196. 195-196. Ibid. 41. p. 170. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 25. 174. pp. Ibid. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 276. 171. 194. Ibid. Ibid.).)... 168. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 221. 185. Ibid. 203.. 199. 148. 186. Ibid. 172.). 206.. Păstorul şi oile. . 207. 177.. Zicere. Ibid. nr. Chemări la apostolie. 195. 265. Cărarea Împărăţiei. Ibid. 190. cap. Un grăunte de credinţă. Ibid. 197... Ibid. Crinii pustiei. 192. 187.. Ibid. Ibid. p. 184. 39. 175.. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 199. Semne de sfârşit de sâmbătă. p. p. 211. p. p. 209. 178-179. 211. 182. 215. 183. p.. pp. p. 267. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p.. 193. 219. 282. 178.. 77-78.

223. Ibid., Rugăciuni nepotrivite. 224. Ibid. 225. Ibid., Tânărul bogat. 226. Ibid., Crinii pustiei. 227. Ibid., Un grăunte de credinţă. 228. Ibid., Nepăsarea absolută, o primejdie infinită. 229. Ibid., Sfântul Mucenic Dimitrie. 230. Cărarea Împărăţiei, p. 239. 231. Ibid., p. 241. 232. Ibid., p. 145. 233. Ibid., pp. 145-146. 234. Ibid., p. 149. 235. Ibid., p. 224. 236. Ibid., p. 226. 237. Ibid., p. 234. 238. Ibid., pp. 235-236. 239. Ibid., p. 236. 240. Ibid. 241. Ibid. 242. Ibid. 243. Ibid., p. 237. 244. Ibid., pp. 236-237. 245. Ibid., p. 259. 246. Ibid., p. 257. 247. Ibid., p. 267. 248. Ibid., pp. 267-268. 249. Ibid., p. 268. 250. Ibid., p. 281. 251. Ibid., p. 259. 252. Ibid. 253. Ibid., p. 260. 254. Ibid., p. 191. 255. Ibid., p. 162. 256a. Ibid., p. 163. 256b. Zicere. 257. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Ca de la sine înţeles. 258. Fiii Învierii (mss.), Un ideal de rugăciune, pp. 82-83, „Străjerul Ortodox”, nr. 6/2001, p. 2. 259. Cărarea Împărăţiei, p. 145. 260. Ibid., p. 145. 261. Ibid., p. 133. 262. Ibid. 263. Ibid. 264. Ibid., pp. 133-134. 265. Ibid., p. 134. 266. Răutatea şi Firea, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/ 1998, p. 17. 267. Cărarea Împărăţiei, p. 134. 268. Trepte..., cap. Petrecerea monahului în lume. 269. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 270. Ibid. 271. Ibid. 272. Ibid., Gadarenii şi sufletul. 273. Cărarea Împărăţiei, p. 45. 274. Trepte..., cap. Spovedania şi despre cercetarea conştiinţei; Citirea Dumnezeieştilor Scripturi; Lecturi spirituale. 275. Ibid. 276. Ibid.

277. Cărarea Împărăţiei, p. 154. 278. Ibid., pp. 173-174. 279. Ibid., p. 174. 280. Ibid., p. 176. 281. Ibid. 282. Ibid., p. 200. 283. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Piatra unghiulară. 284. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Iconomul nedrept. 285. Fiii Învierii (mss.), Un ideal de rugăciune, pp. 82-83, „Străjerul Ortodox”, nr. 6/2001, p. 2. 286. Cine e Iisus?, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/98. p. 46,. 287. Fiii Învierii (mss.), Cine este Iisus?, pp. 28-31, „Străjerul Ortodox", nr. 6/2000, pp. 1-2. 288. Ţara de obârşie, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/ 2001, pp. 34-35. 289. (Dincolo de chip, Vanvulescu) 290. Cărarea Împărăţiei, p. 151. 291. Ibid., p. 152. 292. Ibid., p. 153. 293. Ibid., p. 154. 294. Ibid. 295. Ibid., p. 261. 296. Ibid. 297. Ibid., p. 41. 298. Ibid., p. 278. 299. Ibid., p. 287. 300. Ibid., p. 135. 301. Ibid., p. 157. 302. Ibid. 303. Ibid., p. 159. 304. Ibid., pp. 171-172. 305. Ibid., p. 172. 306. Ibid. 307. Ibid., p. 178. 308. Ibid., p. 179. 309. Ibid., p. 183. 310. Ibid., pp. 183-184. 311. Ibid., p. 191. 312. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Semănătorul. 313. Cărarea Împărăţiei, pp. 31-32. 314. Ibid., p. 169. 315. Ibid. 316. Ibid., p. 178. 317. Un Om nou se naşte, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 6-7/1998, pp. 29-31. 318. Cărarea Împărăţiei, p. 204. 319. Ibid., p. 314. 320. Ibid. 321. Ibid. 322. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. 323. Cărarea Împărăţiei, p. 22. 324. Ibid., p. 23. 325. Ibid. 326. Ibid. 327. Ibid., p. 184. 328. Ibid., p. 189. 329. Ibid., p. 317. 330. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Marele Iuda. 331. Ibid. 332. Împărăţia nevăzută, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 4-5/99, p.42-43.

333. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Împărăţia aruncată. 334. Ibid. 335. Ibid., Cearta lui Iisus cu Petru. 336. Ibid. 337. Ibid., Condiţiile uceniciei. 338. Ibid., Amărăciune divină. 339. Ţara de obârşie, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/ 2001, pp. 34-35. 340. Trepte..., cap. Războiul nevăzut sau despre ispite. 341. Cărarea Împărăţiei, p. 242. 342. Ibid., pp. 242-243. 343. Ibid., pp. 243-244. 344. Ibid., p. 244. 345. Ibid., pp. 268-269. 346. Ibid., p. 255. 347. Ibid., p. 256. 348. Ibid., pp. 256-257. 349. Ibid., p. 257. 350. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 351. Zicere. 352. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Cearta lui Iisus cu Petru. 353. Ibid. 354. Cărarea Împărăţiei, p. 297. 355. Ibid., pp. 112-113. 356. Ibid., pp. 321-322. 357. Ibid., p. 322. 358. Ibid. 359. Ibid., p. 325. 360. Ibid., p. 326. 361. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Taina răbdării. 362. Trepte..., cap. Despre lepădarea de sine. 363. Ibid. 364. Cărarea Împărăţiei, p. 197. 365. Trepte..., cap. Despre lepădarea de sine. 366. Ibid., cap. Despre răbdare, mândrie, smerenie, tăierea voii, smerita cugetare. 367. Ibid. 368. Ibid. cap. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. 369. Ibid. 370. Ibid., Măsurile vremurilor. 371. Ibid. 372. Ibid. 373. Ibid. 374. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), O minune cu totul anevoie. 375. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Condiţiile uceniciei. 376. Cărarea Împărăţiei, pp. 18-19. 377. Ibid., pp. 19-20. 378. Ibid., p. 20. 379. Ibid., p. 293. 380. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 381. Ibid. 382. Cărarea Împărăţiei, p. 66. 383. Trepte..., cap. Despre răbdare, mândrie, smerenie, tăierea voii, smerita cugetare. 384. Ibid. 385. Ibid. 386. Ibid., cap. Chipul cel dinlăuntru şi cel dinafară al monahului. 387. Ibid. 388. Ibid.

Votul ascultării. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. De Sfinţii Apostoi Petru şi Pavel. 395. Ibid. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. p.. p. p... Cărarea Împărăţiei.. 149. 393.. Ibid. 394.). Cărarea Împărăţiei. Ibid. 396. Trepte. 397. Rostul şi însemnătatea monahismului. Ibid. Ibid. 406. Ibid. 430. 420. p. p. 424. Cărarea Împărăţiei. 297-298.. 33. 391. 29-31. p. Osândirea iertării.. 276-277. 414. Trepte. p. Ibid. 56. Cearta lui Iisus cu Petru. 77. 429. 404. 434. 258..). Serie nouă. Cuvinte interzise.. 425. 173-174.. nr.. 436. Ibid. Ibid. Ibid.. p. Serie nouă. Ibid. p.. 410. Ibid. Ibid...... 213. p. 159... Ibid. cap. 392. 85. 6-7/1998. pp. Ibid. p. 437. p. 433. Ibid. Cărarea Împărăţiei. Cărarea Împărăţiei... 201. Cărarea Împărăţiei. Ibid. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. p.). 412. 111. Ibid.. „Gândirea”. 422. 308. 20. Ibid. Ibid. 402. Ibid.. Cearta lui Iisus cu Petru.. 65. 411. p. Ibid.. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 100. Un Om nou se naşte.. 89. p. 398. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. 309. 428. cap. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. cap.. 418. p. 400. p. 34. 290. 92-93. Zicere... Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 435. Ibid. Ibid. 399. Cărarea Împărăţiei. Nebunii. Păstorul şi oile. p.. Ibid.). p. 415. 136. 441.).. 419. pp. 426. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 13. p. p. Ibid. . p. Votul ascultării şi personalitatea monahului. 409. pp.389. 90. Ibid.. Ibid. 416. 55.. Ibid. pp. 48. 438.. 443a. 440. p. Ibid. 16.. 214. 421. 442. 101... 401. p. 423. 413. nr. 257. Ibid. p. p. pp. Ibid.. cap. 427. Trepte. „Gândirea”. p. Cărarea Împărăţiei. 1-3/2000. Ibid. 403. 295-296. 233. p. O privire în rai. 18. Ibid. 439. pp. p. 157. 431. 417. 432. Cărarea Împărăţiei. 407. 405. p. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 390. Ibid. 408.

116.). 315. nr. 495.). 458. 277. 478.. 150. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 300-301. Ibid. p. în „Străjerul Ortodox”. 178. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p. 470. 463.. 171. Ibid. Neam fără semn. p. Zicere. pp. 486. 149. 212. 153... 481. 451. Ibid. Ibid. p. 469. . p. 482. nr.. 3. 448. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. Ibid. p. 468.. Ibid. p. Samarineanul. Orbul din naştere şi sufletele oarbe. Ibid.. 450. 497. 454. Ibid.. Votul ascultării şi personalitatea monahului. 493. p. 461. Bucuriile lui Iisus. p. Ispititorii cu dajdia.. 300..)... Ibid. 496. Votul ascultării. 154. Cărarea Împărăţiei. Ibid. p. Spovedania şi despre certarea conştiinţei. cap. 485.. 154. 135. 293. 449. 494. 477. 77-78. 456. 446. 1. p. 29-31.. 492. 467. p. 457. Ibid. Ibid.. Serie nouă. p. 5/2001. 1/2001. 29. Cărarea Împărăţiei. pp. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. Ibid.. Cărarea Împărăţiei. pp. 455.).. 42. Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 479. p.. p. 464. p. De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. nr. Crinii pustiei..). 483... 475. pp. Fiii Învierii (mss. Cărarea Împărăţiei.). 452. Zicere. Fiii Învierii (mss.. Ibid. 261. p. p. p. 295.). Ibid. Lecturi spirituale. p..). Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 472. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. 476. p. Ibid. 480. Ioan. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Trepte. „Străjerul Ortodox”. 488. Ibid. 68-70. 462.). Cărarea Împărăţiei.. Cărarea Împărăţiei. capătul proorocilor. Ibid. p. pp. Ca de la sine înţeles. Ibid.. Ibid. 466. 114-115. 471. Ibid. p. 179. 474. Despre durerile oamenilor.. 447. 460. Ibid. 152. Un Om nou se naşte. 445. 213. Cărarea Împărăţiei. p. Ibid.443b.. 465. p. Ibid. 180. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 473.. „Gândirea”. 282. 491.. 6-7/1998. Trepte. cap.. Prietenul păcătoşilor... Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 487. 179. 134.). 490. 444. 459. p. Cărarea Împărăţiei. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Citirea dumnezeieştilor Scripturi. Ibid. 453. Ibid. p. Ibid. 484.

. Ibid. Măsurile vremurilor.. Ibid. 114.. 541. p. 516. 551.. p. 536.. Ibid. 17.. Ibid. p. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.). Ibid... p. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Despre post şi rugăciune. Ibid. Ibid. Cărarea Împărăţiei. Ibid.. Dincolo de întâmplări. p.. p. p. 515. 548.. 514. 148. 285. 513.. Ibid. 300-301.498. Ibid. 534. pp. Ibid. Ibid. 284. 525. 538. Ibid. Cărarea Împărăţiei. p. pp. 154-155. Ibid. Ibid.. 533. 324. p. 505.). p. 276. p. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 546. 88. Ibid. 16. Ibid. Ibid. Cărarea Împărăţiei.. Ibid. 535. 537. Ibid.. 147.. p. Ibid.. pp. Ibid. p.). Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 159.. 550. 261. 189-191. Ibid.. 529. 527. 503.. 500. pp. Ibid. 519. Taina răbdării. Ibid. 36. 543. Cărarea Împărăţiei. p.. 524. 532. p. p. 522. Păstorul şi oile.. faţă de ascultări şi faţă de bunurile mănăstirii. 544. 501. 35. Ibid... Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 530. Purtarea monahului faţă de superior şi faţă de obşte. 189. . 502. p.. 261.). Ibid. Ibid. Ibid. p. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 499. 263. 262. 542. Ibid. Ibid. Ibid. 282. 521. 285. 508. 547. 539. Ibid. 528. Ibid. 512.. 140. 511. 531. 526. p.. p. Ibid. p. 552. p. 507. 509.. 540. 48. 545. Iconomul nedrept. cap. Ibid. 506.. 50. 549. Ibid. 520. Ibid. 518.. Ibid.. Ibid. Ibid. 14-15. Ibid. cap. p. 510. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 517. Ibid. Trepte. 523.. 504.

159. Ibid. Ibid. 584. Ibid. 570. Ibid. pp. p. 281. 17. 556.. Ibid. Ibid. Ibid.. 597. 596. 280.. Ibid... Ibid. Ibid. smerenie. 577. 598. 1/2001.. În Duminica Ortodoxiei.. smerita cugetare. Cărarea Împărăţiei. 586. 591. 146. 178. Trepte. Ibid. 174. 169.... pp. 580.. Răutatea şi Firea. Ibid. Ibid. 583. 590.. p.). Ibid.. 20 608. Ibid. p. 589.. 20-21.. Întrebarea întrebărilor. 1-3/1998. 595. Ibid. Ibid. 565. Ibid. 561. Rostul şi însemnătatea monahismului. Ibid.. p. p. 19. p. p. 573. 157. 554. Ibid. p. 2. 601.). p.. Ibid. Omul.. . 20. Pedeapsa cu lepra. cap. Ibid. 68-70. 172. Ibid. 562. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 560. 603.. pp. tăierea voii. cap.. p. Ibid. 605. p. Ibid. 112-113. p.). p.. 564.. p. 147. p. 579. Ibid.. 594.... tăierea voii. p. Ibid. p... p. 43. 555. mândrie.). cap. 567. Ibid. 581. 563. Despre răbdare. p. p. 568. Cărarea Împărăţiei. pp. 53. 574. 569. 54. cap... 571.. 559. p. mândrie. Cărarea Împărăţiei. 558.. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 151-152. Despre răbdare. 576. 607. 156. nr. Ibid. Trepte. Ibid. „Străjerul Ortodox”. 110. p. 582. 585. 592. 140-141. 606. p.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. 162. Cărarea Împărăţiei. nr.553. „Gândirea”. 179. 566.. Ibid. pp. 572.. pp. cap. Ibid. Trepte. nr. 575. 600.. 599. p. Ibid. 53. pp. 604. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. 173. Ibid. Orbul din naştere şi sufletele oarbe.. p. ibid. 191. Taina răbdării.. Războiul nevăzut sau despre ispite. 593. 171-172. smerenie.). 578. 602. Ibid. Ibid. 1-3/1999. 177. Despre post şi rugăciune.. 587. 557. 43. Ibid. Fiii Învierii (mss. p. Ibid.. smerita cugetare. Dumnezeu fără vreme. 588. 200. Serie nouă. p. Trepte. 146-147.

Cărarea Împărăţiei.). Cărarea Împărăţiei. 661. p. Trepte. Ibid. Ibid. Lecturi spirituale. 619. nr. Serie nouă. 17.. Ibid. „Străjerul Ortodox”... 649. 654. 143. p... Ibid..). 1. 614. Ibid. 650. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. 637. 626. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. 640. Ibid. p.. 285.). Ibid. 653. 141. p. Ibid.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Votul ascultării. 613. Ibid. 210-211. Ibid. 278. Ibid.. 15.. p. 621. . 631. p. 634. Ibid. p. 624. Dincolo de întâmplări.. 636. 169. 618. Ibid. 123. Cărarea Împărăţiei. Cărarea Împărăţiei. 622. 123. p. 633.. Ibid. p. 124. Ibid. „Gândirea”. 641. 642. 645. 176. 612. p. cap. 657. 202. Ibid. Ibid. 123. 124. 12-13. Mieii. Cărarea Împărăţiei. Ibid. Ibid. Ibid.. Citirea Dumnezeieştilor Scripturi. 1-3/98. cap.. 644. p.. Dicolo de chip. cap. p. 648. pp. Ibid. pp. pp. 194. 617. Trepte. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 201. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Fiii Învierii (mss.. p. 651. 620. nr.. 656. Ibid. 124-125. Ibid. 627.. 625. 647. Chipul cel dinlăuntru şi cel dinafară al monahului. 630. Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 646. p.). Ibid. p. p. 639.. pp. Ibid. 611. 179. Spovedania şi despre cercetarea conştiinţei... Sfinţenie. 140-141... Cărarea Împărăţiei.. 652. Ibid. 655.. 59. 203. 659. pp. Ibid. Ibid. 658. 26. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Trepte. misionari între lupi.. Socoteală omenească şi socoteală dumnezeiască. Votul ascultării şi personalitatea monahului. 628.. p. 281.. 662. p. 177. 629.609..). Ibid. p. 660. cap. Ibid. Ibid. 206. cap. 2/2001. 161. Ibid. 615. p. p. 205-206.. 623. 643. Ibid. Treptele vieţuirii duhovniceşti. p... Ibid.. Ibid.. 632. 610. Ibid. p. 616. 638. Cărarea Împărăţiei.. p.

285.).. 253-254.. 24. Spovedania şi despre cercetarea conştiinţei. 4/2001.). 283. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p. 665. p. 680. Ibid. Ibid. 688. Votul ascultării. 667. Ibid. 253. 65-66. 673. Cărarea Împărăţiei. p. Ibid. p. 691. 675. p. p. Ibid. 676. 679. 67-69. 706. 685. 709. Ibid. 695. p. Ibid. p. Trepte. Cărarea Împărăţiei. Ibid.. 710. 666. 683. Ibid. pp. Cananeanca.. Ibid. pp. Ibid. 42. Ibid. Ibid.. p. Cearta lui Iisus cu Petru. 308. 701. Ibid.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. Ibid. p. p. pp. 681. 49. 708. p. 315. 694.. „Străjerul Ortodox”.... 699. 703. 715. Ibid. Ibid. 1.. 686.663. Lecturi spirituale. p. pp. p. p. Ibid. 677. 700. 249-251.. Ibid. 46. Votul ascultării şi personalitatea monahului. 48.. 255. 705. Cărarea Împărăţiei. Ibid. p. 696. pp. cap. Ibid.). 314-315. 668. Trepte. p. 712. Ibid.. 45-46. Ibid. 674. Ibid..). Ibid. 697. p. Ibid. 684. 313. 698. 23. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. cap. 672... 160. 161. 664. Ibid. 254. 43. Ibid. p. Ibid. 284. Ibid. Sfântul Nicolae. p. Ibid.. 711.. Citirea Dumnezeieştilor Scripturi. 670. 693. Ibid.. p. 702..... Ibid. De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Fiii Învierii (mss. 314..). O privire în Rai. 297.. 716... Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 678.. 669. p.. Ibid. p. 286.. Cărarea Împărăţiei. Ibid. Amărăciune divină. 44.. 704. p. 690.. 692. . 42. Ibid. nr.. 47. 714. Ibid. 687. 76. p. Zicere. 707. 713.. 200. Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 682. p.. p. Ibid.. p. 58. pp. Ibid. Ibid... Ibid. p. 671. 287. 689.

717. Ibid. 718. Ibid., p. 316. 719. Ibid. 720. Ibid. 721. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Pedeapsa cu lepra. 722. Ibid., Chemări la apostolie. 723. Ibid., Ocuparea Templului din Ierusalim. 724. Cărarea Împărăţiei, p. 210. 725. Ibid. 726. Ibid., pp. 210-211. 727. Ibid., p. 233. 728. Ibid. 729. Ibid., p. 234. 730. Ibid. 731. Ibid., p. 242. 732. Ibid., p. 298. 733. Fiii Învierii (mss.), Siguranţa absolută, pp. 47-48, „Străjerul Ortodox”, nr. 5/2000, p. 1. 734. Trepte..., cap. Chipul cel dinlăuntru şi cel dinafară al monahului. 735. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 736. Cărarea Împărăţiei, pp. 195-196. 737. Ibid., p. 196. 738. Ibid. 739. Ibid., p. 199. 740. Ibid., p. 279. 741. Ibid., pp. 279-280. 742. Ibid., p. 281. 743. Ibid., p. 282. 744. Ibid., p. 296. 745. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Talanţii Împărăţiei. 746. Ibid. 747. Ibid. 748. Ibid. 749. Cărarea Împărăţiei, pp. 155-156. 750. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Chemări la apostolie. 751. Cărarea Împărăţiei, p. 280. 752. Ibid., p. 21. 753. Ibid. 754. Ibid. 755. Ibid., p. 22. 756. Fiii Învierii (mss.), Iisus şi slăbănogul, pp. 86-87, „Străjerul Ortodox”, nr. 3/2001, p. 1. 757. Cărarea Împărăţiei, p. 259. 758. Ibid., p. 317. 759. Ibid., p. 26. 760. Ibid., p. 54. 761. Ibid., p. 55. 762. Ibid., p. 115. 763. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Nu eşti departe de Împărăţie. 764. Ibid. 765. Ibid., Respinşi, chemaţi, trimişi. 766. Ibid. 767. Ibid., Condiţiile uceniciei. 768. Ibid., Chemări la apostolie. 769. Ibid. 770. În Duminica Ortodoxiei, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/1999, p. 43. 771. Cărarea Împărăţiei, p. 196. 772. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Dincolo de chip.

773. Cărarea Împărăţiei, p. 119. 774. Ibid., pp. 142-143. 775. Ibid., p. 143. 776. Trepte..., cap. Despre sfaturile Evangheliei şi voturile monahale. 777. Ibid., cap. Votul ascultării; Votul ascultării şi personalitatea monahului; Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 778. Ibid. 779. Ibid. 780. Cărarea Împărăţiei, p. 123. 781. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Despre durerile oamenilor. 782. Cărarea Împărăţiei, p. 133. 783. Ibid., pp. 32-33. 784. Ibid., p. 25. 785. Ibid., pp. 25-26. 786. Ibid., p. 43. 787. Ibid., p. 121. 788. Ibid., p. 44. 789. Ibid., p. 29. 790. Ibid., p. 122. 791. Ibid., p. 135. 792. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 793. Cărarea Împărăţiei, p. 180. 794. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Iconomul nedrept. 795. Ibid., Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 796. Cărarea Împărăţiei, p. 182. 797. Ibid., p. 182. 798. Ibid., p. 298. 799. Ibid., p. 122. 800. Ibid. MĂRTURII 1. P.S. Daniil Partoşanul, Părintele Arsenie Boca – o abordare simpatetică a relaţiei tânăr- duhovnic, interviu realizat de Romeo Petraşciuc, Tmişoara, Octombrie 2001, publicat în Tinereţe, ideal, Biserică, Editura Agaton, Făgăraş, 2002. 2. Arhimandritul Teofil Părăian, înregistrare audio la Mănăstirea „Sub Piatră“, în 22 aug. 2001. 3. Mărturie culeasă de Părintele Teofil în 21 august 2001. DESPRE FÂNTÂNI 1. Andrei Cornea, Penumbra, Editura Polirom, Iaşi, 1998, pp. 139-142. CONCLUZII 1. cf. Părintele Daniil Stoenescu, 28 Noiembrie – o zi cu cruce..., „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1/1993, p. 20. 2. M-am întrebat apoi de ce cartea nu are ISBN? Asta ar însemna că nici în bibliotecile publice nu e de găsit. 3. A se vedea de pildă: Arhimandritul Ioasaf Popa, Vocaţia monahală şi conţinutul voturilor călugăreşti, „Vestitorul Ortodoxiei”, nr. 109, ianuarie 1994. Fără să-l numească direct, autorul face aluzie la Părintele Arsenie. 4. Este vorba de textele apărute în „Formula AS”. 5. Ileana Marinescu, Umilă mărturisire despre Părintele Arsenie Boca, „Transilvania”, nr. 1-2, 1994, pp. 3435. 6. cf. Părintele Dumitru Stăniloae, Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu, „Telegraful Român”, 8 august 1943, pp. 1-2. 7. Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt de laudă la cel întru Sfinţi, Părintele nostru Eustaţie, arhiepiscopul Antiohiei cele Mari, în: Predici la sărbători Împărăteşti şi cuvântări de laudă la Sfinţi, EIBMBOR, Bucureşti, 2002, p. 388. 8. Ibid. ANEXA I

1. Text preluat din: Arhimandritul Teofil Părăian, Cuvinte lămuritoare, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002. ANEXA II 1. Text publicat în: „Telegraful Român”, 12 mai 1940, p. 6. ANEXA III 1. Este vorba despre Statistica Site-ului Nistea’s Page de la adresa: www15. brinkster.com/inistea

BOCA. anul II. Serie nouă. 6-7/1998. Mistici din Carpaţi. Serie nouă. anul VI. 2000. nr. 4-5/1998. Serie nouă. anul VII. copiate dintr-un caiet al Părintelui Arsenie de Maica Miruna de la Sinaia. 1-3/1998. 19461948. 1929. nr. 1-3/1998. BOCA. 1-3/1998. Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului. „Gândirea”.. BOCA. BOCA. 1999. Serie nouă. Un Om nou se naşte. Bucureşti. TEXTE SACRE ŞI LITURGICE Biblia sau Sfânta Scriptură. Ieromonahul Arsenie. Ieromonahul Arsenie. STUDII ŞI ARTICOLE AIOANEI. anul VII. 29-31. „Gândirea”. nr. Bucureşti. Dumitru Stăniloae. ediţia I-a. Misionari între lupi.. nr. 5-6/1997. Patericul. Tipografia Cărţilor Bisericeşti. mss. din 7 mai 1952. „Gândirea”. consemnate de Părintele Petru Vanvulescu. anul VII. reproducere după pictura bisericii din satul Drăgănescu. anul VII. Ieromonahul Arsenie. Pravila Albă. 6-7/1998. Vetre de sihăstrie românească. Trancotă C. Dr. Cine este Iisus?. 1967. Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului. Arhiepiscopul Bartolomeu. Ieromonahul Arsenie. Bucureşti. Ieromonahul Arsenie. anul VI. Lucian. Vasile Radu şi Gala Galaction. C. nr. Sibiu. Bucureşti 1993. Editura Tehnică. Mineiul. ediţia a II-a. 2000. Episcopia Ortodoxă Română. „Gândirea”. 1996. Episcopia Romanului. anul VII. pp. traducere. Bucureşti. Colind armonizat de Părintele Arsenie Boca. EIBMBOR. BLAGA. nr. ediţia a II-a. Serie nouă. vol. nr. Alba-Iulia. Vasile. BĂLAN. copie după un mss. 6-7/1998. Ieromonahul Arsenie. reproducere după pictura bisericii din satul Drăgănescu. Serie nouă. „Gândirea”. pe versuri de Nichifor Crainic. 17. EIBMBOR. Poezii. Episcopul Aradului. I-IV.. anul VII. „Gândirea”. Trepte spre vieţuierea în monahism. BEJAN. 2000. BOCA. BOCA. TEXTE PATRISTICE Filocalia românească. Viforniţa cea mare. BOCA. Serie nouă. reproducere după pictura bisericii din satul Drăgănescu. Pogorârea la iad. „Gândirea”. Ieromonahul Arsenie. 5/1993. 1997-1981. vol. BOCA. Bucureşti. B. Arhimandritul Ioanichie. reproducere după pictura bisericii din satul Drăgănescu. nr. Ieromonahul Arsenie. Semne de sfârşit de sâmbătă. Ieromonahul Arsenie. Ieromonahul Arsenie. Editura Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos. XI-XII. 1990. BOCA. BOCA. Predici. ANDRU. nr. 1995. „Caietul Părintelui Ioan Fărcaş”. cu privire la reînfiinţarea Mănăstirii Geoagiului ca mănăstire de maici.BIBLIOGRAFIE A. BOCA. BOCA. Scrisoare către Prea Sfinţitul Andrei Mageru. ANANIA. . „Gândirea”. Editura Crist. Bucureşti. august 1998. „Gândirea”. Arad. BĂLAN. Serie nouă. 4-5/1998. Pateric românesc. 1-3/1998.. anul VII. Serie nouă. V-X. nr. 29-32. Serie nouă. 46. „Gândirea”. Ieromonahul Arsenie. mss. Biblia sau Sfânta Scriptură. 77-78. 5-6/1997. BOCA. Editura Arhidiecezană. Arad. nr. pp. ediţiile din 1936 şi 1939. Serie nouă. Desfiinţaţi Mănăstirile – Un ordin care nu a mai sosit. introduceri şi note de Pr. „Caietul Părintelui Petru Vanvulescu”. p. „Gândirea”. Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. „Gândirea”. Galaţi. Ieromonahul Arsenie. Cluj-Napoca. copie după un mss. Dimitrie. pp. Atitudini. ediţia a 2-a. vol. 39-40. Predici şi ziceri. Ieromonahul Arsenie. Arhimandritul Ioanichie. anul VII. nr. BOCA. BOCA. anul VII. Schimbarea la Faţă. pp.. Ieromonahul Arsenie. ediţia a III-a. Prof. Serie nouă. Vieţile Sfinţilor pe Noiembrie. „Magazin Istoric”. Cărarea Împărăţiei. p. 1990. luna august. Editura pentru Literatură. traducerea Părinţilor Prof. 1990-1991. C. Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. 1982.. Ieromonahul Arsenie.

În amintirea Părintelui Arsenie. BOCA. Pr.19. HAUSHERR. 3. în „Ortodoxia”. 1-2/1994. reproducere după o icoană pictată de Părintele Arsenie Boca. nr. IONESCU. „Gândirea”. anul III. Monahia Zamfira. „Străjerul Ortodox”. 1991. din manuscrisul Fiii Învierii. 86-87. Mănăstirea Brâncoveanu. Bucuriile lui Iisus. 6. anul IX. „Gândirea”. din manuscrisul Fiii Învierii. pp. Experienţa rugăciunii lui Iisus în spiritualitatea românească. 2/2001. 1998. Acatistul Prea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie Boca. IONAŞCU. pp. Idem. „Gândirea”. Serie nouă. Paternitatea şi îndrumarea duhovnicească în Răsăritul creştin. 3/2001. 22-23. Ieromonahul Arsenie. „Gândirea”. Timişoara. Virgil. manuscris. Penumbra. anul VIII. „Telegraful Român”. nr. p. 1997. CORNEA. anul X. 3-4/1996. din manuscrisul Fiii Învierii. Nichifor. 9-10/1940. Serie nouă. Editura Fides. Scrisoare către Părintele Arsenie Boca. 6/2001. „Transilvania”. Teodor. 4. Editura Polirom. Ieromonahul Arsenie. p. din manuscrisul Fiii Învierii. Imn pentru crucea purtată. Un ideal de rugăciune. tradiţie şi cultură românească. Ieromonahul Arsenie. pp. Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste. din manuscrisul Fiii Învierii. „Străjerul Ortodox”. „Gândirea”. Serie nouă. Intrări în monahism (Ştire). CONSTANTINESCU. anul III. Serie nouă. pp. 9-10/1940. nr. 1-3/2001. MOIAN. „Străjerul Ortodox”. nr. 1999. Ieromonahul Arsenie. BOCA. nr. Adrian (Ieromonahul Agapie). 3. BOCA. 2001. Serie nouă. 42-43. MARINESCU. Irénée. Ieromonahul Arsenie. Cananeanca. Monahia Zamfira. nr. Ieromonahul Arsenie. „Gândirea”. 2-4/1990. nr. BOCA. 3-4/1994. Ieromonahul Arsenie. Dan. nr. pp. nr. 524. 28 noiembrie 1991. 1-3/2000. manuscris. . 12-13. Serie nouă. p. pp. Bucureşti. 1-2. pp. nr. 105-108. Iaşi. nr. Ileana. Casa Editorială Gândirea. Vasile. pp. Bucureşti. Prof. nr. 3. 34-35. p. anul V. În Duminica Ortodoxiei. Editura Gordian. 6-7/1998. 1997. „Străjerul Ortodox”. nr. 96. 1. anul II. „Telegraful Român”. Pr. Ieromonahul Arsenie. „Străjerul Ortodox”. 95-96. „Gândirea”. Aţi întrecut măsura D-lor intelectuali de la Revista „Transilvania” – Sibiu. Împărăţia nevăzută. p. Ieromonahul Dometie. p. anul IX. nr. nr. „Telegraful Român”. 1/2001. 77-78. pp. Editura Patmos. Isihasmul. Post-Scriptum la o lucrare de istoria isihasmului românesc. CONSTANTINESCU. Editura Deisis. MAXIM. Siguranţa absolută. Zile albe. Prelegeri de mistică ortodoxă. Dr. anul VII. 1-2. p. 1. 4/2001. Arhimandritul Juvenalie. „Străjerul Ortodox”. 103. Ieromonahul Arsenie. Serie nouă. Mitropolitul Serafim. „Gândirea”. Iaşi. p. Ieromonahul Arsenie. nr. Ioan. BODOGAE. p. p. 1994. 82-83. pp. nr. diaconul Haralambie. 1-3/1999. 525. Ieromonahul Arsenie. nr. pp. Serie nouă. 12 mai 1940. pp. din manuscrisul Fiii Învierii. „Gândirea”. 34-35. Editura Anastasia. MARCU. Editura Anastasia. Cluj-Napoca. 92-93. pp. Ieromonahul Arsenie. JOANTĂ. nr. „Gândirea”. 1992. 1. 1-2. Precizări. Viaţa Sfântului Prea Cuviosului Părinte Arsenie Boca. p. 46/2000. Jertfa. „Străjerul Ortodox”. Grigorie. 68-70. Monahia Zamfira. Ieromonahul Arsenie. CONSTANTINESCU. din manuscrisul Fiii Învierii. nr. CONSTANTINESCU. pp. Pelerinajul de la Mănăstirea Brâncoveanu (Ştire). 38-39. Umilă mărturisire despre Părintele Arsenie Boca. Socoteală omenească şi socoteală dumnezeiască. Serie nouă. nr. 65-66. MANEA. CORBU. 3-4. pp. 5/2000. BOCA. nr. BOCA. „Gândirea”. Editura Veritas. 47-48. 6/2000. Cărarea Împărăţiei – Recenzie. 1. Sibiu. p. Cine este Iisus?. nr. pp. Monahia Zamfira. 1-2/1996. 5/2001. 97-98. BOCA. Mitropolitul Nicolae. p. p. anul VII. „Gândirea”. 1/1993. BOCA. nr. 28 noiembrie 1991. 2 volume. Despre o mărturie care şi-a greşit ţinta. Vârstele libertăţii. 2001. zile negre. BOCA. Orbul din naştere şi sufletele oarbe. 3-4/1994. Dr. În pelerinaj la Sâmbăta de Sus. 4-6/2001. 1-2. pp.BOCA. Andrei. LUCINESCU. 28-31. Iisus şi slăbănogul. BOCA. pp. COJOCARU. MOIAN. BOCA. Serie nouă. p. Serie nouă. BOCA. anul IX. BOCA. Ieromonahul Arsenie. Grigorie. Târgu-Mureş. pp. „Revista Teologică”. Ţara de obârşie. 1-3/1998. Nebunii. pp. Serie nouă. 1996. din manuscrisul Fiii Învierii. anul VIII. nr. Ieromonahul Dometie. Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. O lămurire necesară. nr. „Revista Teologică”. Mănăstirea Brâncoveanu. BOCA. Ieromonahul Arsenie. Unde mai sunt astăzi limbile de foc?. MARCU. MLADIN. 43. 4-5/1999. pp. „Străjerul Ortodox”. CRAINIC.

2001. Părintele Arsenie Boca sau Universul Sfânt al culorii (Minunea de la Mihăileşti). Serie nouă. Veniţi de luaţi bucurie. pp. Arhimandritul Teofil. Cluj-Napoca. Din vistieria inimii mele. 1998. 6. 2000. PĂRĂIAN. 1997. Unde a fost Biserica. pp. Lacrima prigoanei. Editura Sofia. PĂRĂIAN. p. PĂRĂIAN. nr. Serie nouă. Cuvinte către tineri. PĂRĂIAN. PĂRĂIAN. „Puncte Cardinale”. 1999. 1997. Prof.7. Arhimandritul Teofil. „Puncte Cardinale”. Ieromonahul artist. 8-9. Editura Teognost. în: Pr. nr. „Telegraful Român”. Din cuvintele Părintelui Arsenie Boca. Episcopul Daniil Partoşanul. p. POP. Bucureşti. 1-2/1996. TUDOR. Romulus. 8/80. nr. nr. ***. Prof. Păcatul nerostirii adevărului. Supliment al Revistei „Renaşterea”. 6/102. 15-16/1990. anul III. p. ***. nr. 1997. Dumitru. Editura Antim. Editura Marineasa. 94-95. Lumini de gând. 1996. Bucureşti. Arhimandritul Teofil. nr. pp. PĂRĂIAN. 1-2. Serie nouă. Cărarea Împărăţiei. SRGIU. PĂRĂIAN. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis. august 1997. Editura Anastasia. „Telegraful Român”. Editura Teognost. Roman. . Ion Gavrilă. Vlad. 2000. OGORANU. Editura Mitropoliei Banatului. Întâmpinări. anul II. (Convorbirea cu Maica Mina). Bucureşti. 2/62. Sibiu. 28 Noiembrie – o zi cu cruce. 1998. Tatiana. STOENESCU. 16 mai 1948. De ce am scris numele Părintelui Arsenie Boca pe crucea de la Mănăstirea Sâmbăta. Editura Bizantină. 2002. Arhimandritul Teofil. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană. Editura Deisis. nr. „Puncte Cardinale”. „Telegraful Român”. 11/2002. „Telegraful Român”. ***. Dr. „Telegraful Român”. Arhimandritul Teofil. Editura Deisis. STOENESCU. Andrei. 1997. Episcopul Daniil Partoşanul. Cluj-Napoca. Bucureşti. Lucien. STĂNILOAE. Episcopul Daniil Partoşanul. Serie nouă. A. 2001. nr. 7. Pentru mai dreapta cinstire a lumii Părintelui Stăniloae. Ne vorbeşte Părintele Teofil. Editura Agaton. nr. Editura Anastasia. anul VII. Bucureşti. p. Editura Gordian. Între contestări şi exagerări. Brazii se frâng. p. PROTOPOPESCU. 4.129. Viaţa cotidiană a Părinţilor deşertului în Egiptul secolului IV. PĂRĂIAN. 110-111. PĂRĂIAN. Timişoara. 26-31. ***. 2001. Monahul Daniil (Sandu Tudor). anul VI.2. 2 volume. Serie nouă. SĂSĂUJAN. Cluj-Napoca. 15. STĂNILOAE. Timpul Rugului Aprins. Biserică. Stareţul Mănăstirii Prislop. Tinereţe. Editura Omniscop. pp. „Calea Mântuirii”. „Gândirea”. Timişoara. Bucureşti. nr. Arhimandritul Teofil.S. diletanţi şi neadevăruri. Ovidiu. 2001. „Gândirea”. Arhimandritul Teofil. (Convorbiri cu Dragoş Şeuleanu şi Carmen Dumitriu). Un om de care s-au bucurat oamenii. „Gândirea”. PĂRĂIAN. Mărturisitori de după gratii. VUIA.R. 1997. p. 56/1997. 1998. Ion Gavrilă. Jurnalism. 1/1993. Acatiste. Timişoara. Dezvăluiri istorice. Bucureşti. Făgăraş. 1-3/2000. Serie nouă. dar nu se îndoiesc. Praznicul de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (ştire). ***. Arhimandritul Teofil. PĂRĂIAN. „Gândirea”. 2 volume. Documente inedite despre Părintele Arsenie Boca. februarie 1996. Sibiu. Părintele Dometie de la Râmeţi (despre). Mitropolitul Antonie.NEAG. Măritul praznic de la Mănăstirea Brâncoveanu.C. PLĂMĂDEALĂ. SCRIMA. PĂRĂIAN. Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu. Pr. 64-68. Ion Buga. Pentru cealaltă vreme a vieţii mele. Editura Episcopiei Romanului. Amintirile Mitropolitului Antonie Plămădeală. PĂRĂIAN. 2001.O. Gânduri bune pentru gânduri bune. anul V. Arhidiaconul Mihai. p. Editura Arhidiecezană. Editura Mitropoliei Banatului. ***. Istoria Mănăstirii Prislop. PĂCURARIU. Arad. 2000. 12 aprilie 1942. Bucureşti. Prof. 8 august 1943. „Gândirea”. p. Timişoara. Cuvinte lămuritoare. Bucureşti. Împreună cu tatăl meu. nr. un răspuns creştin la neliniştile vremii. Editura SF. Din lupta legionarelor românce. OGORANU. ***. pp. Arhimandritul Teofil. anul IX. Dumitru Stăniloae. nr. Arhimandritul Teofil. 1994. Editura Humanitas. iulie 1999. pp. „Gândirea”. Convorbiri realizate de Sorin Dumitrescu. Craiova. Dr. Duhovnici români în dialog cu tinerii. Arsenie Boca. Gheorghe Vechi. Editura Humanitas. 34/1994. Editura Cum. 1995. Pr. Arhimandritul Teofil. Prescuri pentru cuminecături. 4-5/1998. 4. 2002. p. STOENESCU. ideal. ***. Editura Bizantină. 1996. 1-4/1991. Slujitori în temniţele comuniste. Arhimandritul Teofil. REGNAULT. 1993. Arhimandritul Teofil. Prof. Lumina faptei din lumina cuvântului. Craiova. 20. Mircea. Cluj-Napoca. Nicolae. Ionescu Lidia.

.....................65 CĂSĂTORIA.................................................................................................................................................................64 CĂRTURARII.........................................................................................................................................................30 Pribegia în Bucureşti....................................................19 Mănăstirea Sâmbăta................................................67 COPIII.........25 Ultimul mare praznic sărbătorit de Părintele Arsenie la Sâmbăta......16 Intrarea în monahism la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus..........................................................................................................................................................................................51 BĂTRÂNEŢEA....................53 BLESTEMELE...............................13 Institutul Teologic....................................................................................................15 Ctitor de frunte al Filocaliei româneşti.........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................51 AVORTURILE.............................................12 Gorunul lui Zian................................................................................................................................................................................................................................................................................ NECREDINCIOŞI ŞI DESFRÂNAŢI 71 .............................................................................23 Chilia din munte........52 BEŢIA – CEI CE-ŞI BEAU MINTEA...................69 COPIII ÎNDRĂCIŢI.12 Şcoala primară şi liceul......................................34 Pictarea bisericii din Drăgănescu...........55 BOTEZUL....49 ASCEZA....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................49 ASCULTAREA................54 BOGĂŢIA..................................36 Îndrumător al monahilor...............................................................................................56 CALEA MÂNTUIRII............22 Legătura Părintelui Arsenie cu rezistenţa anticomunistă din munţi........................ NEASCULTĂTORI........................................................66 CONCEPŢIA DE VIAŢĂ CREŞTINĂ........................................................50 ATEISMUL.........................................................................................................9 VIAŢA ŞI LUCRAREA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA................14 Ucenicia la Muntele Athos...........................................................................17 Preot-duhovnic la Mănăstirea Brâncoveanu..............................................................................34 Aşezământul de la Sinaia............................................36 Scrierile Părintelui Arsenie....38 Concepţia Părintelui Arsenie despre monahism..............................67 CONŞTIINŢA – GLASUL CONŞTIINŢEI.57 CANCERUL...52 BISERICA..............................40 Plecarea la cele veşnice............................65 CÂRMUITORII DE NEAMURI.......................................................................59 CĂLUGĂRII................54 BOLNAVII....................59 CĂLUGĂRIA...............................................................................45 O SINTEZĂ A GÂNDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA....................................................................................................................................................................................................30 Stareţ şi duhovnic la Prislop........................................................................................................................Cuprins RECOMANDARE....................................................................................................19 Curentul spiritual de la Sâmbăta sau „Filocalia pentru toţi”.............................................27 Chemat la treapta arhieriei..................................................66 CHEMĂRILE LUI DUMNEZEU................43 OMAGIU PĂRINTELUI DRAG – de Teodosia ...............................................................................................................5 ARGUMENT................................. o altă „Filocalie”............................................................................................................................................................46 O SINTEZĂ A GÂNDIRII PĂRINTELUI ARSENIE ÎN 800 DE CAPETE49 ADEVĂRUL............................................................................................................................................Zorica Laţcu..............................

......................................................................113 MARTIRII...................................78 DEZNĂDEJDEA.............................................................................109 JUDECATA DREAPTĂ A LUI DUMNEZEU..................................121 ...............................................................................................................................................................................................................................................................82 ENDOCRINOLOGIE.................111 LIBERTATEA OMULUI...........95 INSTINCTELE...................................................................................................................................................................108 JERTFA.90 GÂNDURILE..........................................76 CUNOŞTINŢA MÂNTUIRII........................................................................................79 DREPTATEA LUI DUMNEZEU.........................113 MÂNDRIA...........................................................................79 DUHOVNICUL............................................................................................................104 ÎNDUMNEZEIREA..........................................................................................79 DREAPTA SOCOTEALĂ........................................................................................................................................................................................................................................................................112 LUMEA – LUMESCUL........................................120 NEASCULTAREA.....................................................95 ISPĂŞIREA........................87 EXTREMELE........................................................................................................................................................................................................................................................................................................80 DUMNEZEU..............................................................................................................................................................................................................................................................................................108 ÎNVIEREA....................120 NECAZURILE.............................................................................................................................112 MAICA DOMNULUI.........................................................................................................77 DESFRÂNAREA.......................................................................................................................................................77 CUVINTE INTERZISE...................................................................................................................................................................107 ÎNTRISTAREA...............................................................................................................................87 FAPTELE BUNE............................................................88 FUMATUL...............................90 GADARENII ŞI SUFLETUL......................................106 ÎNFRÂNAREA.....................................................................................114 MÂNTUIREA.........................................................................................................................................................101 IUBIREA DE SINE..........................72 CREDINŢA...............111 LEPĂDAREA DE SINE..................................................................................92 IISUS – CINE ESTE IISUS?...............................................98 IUBIREA..................................................................................................................109 LEPĂDAREA DE LUME...........................................................................106 ÎNJURĂTURILE..................74 CREŞTINISMUL..................................................104 ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU...........................................................................................84 EREDITATEA ŞI MEDIUL..........................................................................................................................................116 MINTEA.....................................................................................................................................................................120 NEPUTINŢELE....102 IUDA – IUDELE...............................................................................................................................................................................................................................91 IERTAREA............................................87 FIREA OMENEASCĂ – CĂDEREA EI.................................................................................................118 MUNCA.................................................................................................................................................79 DISCIPLINA..........................................................................................................................................................................................COPIII NĂSCUŢI ÎN LANŢURI...............114 MINCIUNA............................116 MOARTEA..........................93 IMAGINAŢIA.......119 NEAMURILE................................................................................................................................97 ISPITELE....................................................77 CUNOŞTINŢELE........................................................................................ NEUROLOGIE ŞI PSIHOLOGIE..............................................................83 EREDITATEA..

...............137 PSALTIREA......................................................................................................................................................................................142 RĂBDAREA..............133 PROOROCII ŞI HRISTOŞII MINCINOŞI.........................................................................................................................................................................................................................................169 TALANŢII.......................................................................................................................................................................................144 RĂZBOAIELE..........................................................................................155 SFINŢII – DREPŢII......128 PLĂCERILE..................168 ŞTIINŢA........................................................................133 PREJUDECĂŢILE..................................130 POCĂINŢA..............................153 SFÂNTUL NICOLAE....150 SCRIPTURA..............................................................................................................................................................................................................................................................................................................152 SFÂNTA CRUCE...................................136 PROVIDENŢA........................................................................................................................................................................................................................................................140 RAPORTUL CONJUGAL – DESPRE RELAŢIILE SEXUALE DINTRE SOŢI140 RAŢIUNEA.......................................................................................123 PATIMILE.....................................................................................................................162 SMERENIA (CHENOZA) MÂNTUITORULUI................................................................................132 POVĂŢUITORII......166 SUFLETUL..............................122 PAGUBELE ASUPRA AVUTULUI....................130 POPORUL IUDEU.........................................................................................................................................................132 POSEDAŢII.................................................................................................................................................162 SPIRITISMUL.............................142 RĂUTATEA......................................................154 SFÂRŞITUL LUMII..............................................................................................................................................................................................................................................126 PERSONALITATEA......................................................................................................................................................................................152 SECTARII........129 PLÂNSUL.................................................................................................................152 SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE...........................................................132 POSTUL.....164 STĂPÂNIREA.131 PORUNCILE LUI DUMNEZEU.............................170 .....................................150 RENUNŢAREA..........................................................133 PREOŢII.......150 RELIGIA..........................................150 RUGĂCIUNEA – RUGĂCIUNEA MINŢII SAU A INIMII.........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................160 SMERENIA ŞI CURAJUL.................................................154 SFINŢENIA................................................................................NEVOINŢA........................................................................................................................................................................145 RĂZBOIUL NEVĂZUT ŞI RĂZBOIUL MOMELILOR..............................166 SUFERINŢA.........................................................165 STUDIUL.............................................124 PĂCATELE........147 RECUNOŞTINŢA..........................................................................................................................................................................159 SMERENIA....................................................................................................156 SIFILISUL..........................................................165 STRUCTURA GENETICĂ ŞI CONŞTIINŢA.........................................................121 PACEA............................128 PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV...................................121 OMUL......................................................................163 SPOVEDANIA........150 RESPONSABILITĂŢILE.....................................................................................................................................................................................................................................154 SFINTELE TAINE....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................153 SFÂNTA LITURGHIE....................

....................................................................173 TRUFIA........................178 VRAJBA ÎN CASĂ......................................................................172 TRINITATEA......................................................................................................................................................................................................................173 TRUPUL..............................................................................223 ANEXA III..........................189 Arhimandritul Teofil Părăian.................. prezentată sub titlul „Notă asupra ediţiei”.....................179 CELE MAI FRUMOASE CUVINTE ALE PĂRINTELUI ARSENIE BOCA EXPLICATE DE PĂRINTELE TEOFIL......................................................................................................................................................................................................................TENSIUNEA DINTRE MINTE ŞI PATIMI....... în privinţa unor afirmaţii din anexa la „Cărarea Împărăţiei”..................................................................................................................................................214 ANEXA I – Cuvînt lămuritor................................................................................................................................................178 VRĂJMAŞUL – ANTIHRIST.................................189 P.173 URA..............................................................177 VICLENIA................................195 DESPRE „FÂNTÂNI” (DUHOVNICI)..................................................177 VIRTUŢILE............................................................. semnată de Monahia Zamfira Constantinescu 216 ANEXA II – În pelerinaj la Sâmbăta de Sus......................................................................................................227 NOTE.................................................................................175 VEDENIILE............................................................................................228 BIBLIOGRAFIE 253 ........................ Daniil Partoşanul.................................212 CONCLUZII...............................................................177 VOTURILE MONAHALE.........................S.................................178 VRAJBA CONFESIONALĂ..........................................................................................................................................175 URMAREA LUI HRISTOS....183 MĂRTURII.........................

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful