Asigurarea evidenţei şi mişcării bolnavilor Internarea, transferul, externarea

Spitalul Este o instituţie sanitară destinată îngrijirii bolnavilor şi organizată pentru serviciu permanent. Este un loc în care se internează oamenii bolnavi care necesită îngrijiri. Este o instituţie cu caracter curativ. Ca sistem de constructie deosebim doua tipuri de spitale : Spitale bloc Spitale pavilioane Serviciul de primire Secţiile de spital Serviciile de diagnostic şi tratament Serviciile administrativ – gospodăreşti

Spitalul cuprinde următoarele părţi componente funcţionale :

Serviciul de primire este filtrul principal al spitalului, unde se hotăreşte asupra internării bolnavului. El trebuie să cuprindă sala de aşteptare, biroul de înregistrare a bolnavilor, cabinetul de consultaţii, camera de deparazitare şi baia bolnavilor, camera de îmbrăcare, camera pentru dezinfectarea şi deparazitarea efectelor, magazia de efecte a bolnavilor şi magazia de lenjerie curată. (anexa I – schema serviciului de primire) Secţia de spital este partea componentă înzestrată cu paturi care asigură asistenţa într-o anumită specialitate a bolnavilor. Ea cuprinde în mod obişnuit saloanele de bolnavi, camera pentru asistente, camera pentru medici, oficiul, toaleta, baia, holul, sălile de tratamente şi alte încăperi în funcţie de specificul secţiei (săli de operaţie, de sterilizare, de reanimare, de gips, de naştere, rezerve etc). Serviciile de diagnostic şi tratament sunt părţi componente fără paturi ale spiatalului care deservesc toate secţiile. În general funcţionează următoarele servicii de diagnostic şi tratament: Serviciul de radiologie Serviciul de ecografie Laboratorul de analize medicale Laboratorul de explorări funcţionale 1

-

Punctul de transfuzie Farmacia Serviciul central de sterilizare Fizioterapie

Serviciile administrativ – gospodăreşti sunt menite să asigure baza materială pentru funcţionarea spitalului, prin amenajarea, dotarea şi întreţinerea clădirilor, secţiilor şi serviciilor şi prin asigurarea alimentaţiei bolnavilor. Intendenţa Spălătoria Serviciul tehnic de întreţinere şi reparaţii Blocul alimentar. Internarea şi primirea bolnavilor în spital. Internarea este primul contact al bolnavului cu spitalul. Acest prim contact este hotărâtor pentru câştigarea încrederii lui, factor indispensabil pentru asiguirarea unei colaborări sincere între bolnav şi personalul de îngrijire, în vederea recaştigării sănătăţii celui internat. Internarea în spital se face pe baza biletelor de internare emise de policlinică, medicul de familie sau cabinetele medicale particulare. Sputalul primeşte bolnavi şi prin transfer de la alte unităţi spitaliceşti, dacă bolnavul aparţine profilului său. Cazurile de urgenţă vor fi primite şi fără bilet de internare, chiar dacă nu sunt momentan locuri libere în spital. Bolnavii internaţi sunt înscrişi în biroul serviciului de primire în registrul de internări. Tot aici se completează şi foaia de observaţie clinică şi datele de identitate. Bolnavul adus la spital va fi dezbrăcat şi examinat în cabinetul de consultaţie al serviciului de primire. Bolnavul va fi examinat de către medicul de gardă. În acest scop, acesta va culege datele anamnezice de la bolnav sau de la însoţitor, date pe care le va trece imedit în foaia de observaţie a bolnavului. Asistenta va ajuta totdeauna bolnavul să se dezbrace, indiferent de boala lui. Dezbrăcarea bolnavilor cu extremităţi dureroase (fracturi, luxaţii, plăgi, etc) se va începe totdeauna cu partea sănătoasă şi se va termina cu partea bolnavă, iar la îmbrăcare se va proceda în ordinea inversă.

2

Hainele şi efectele vor fi înregistrate în vederea înmagazinării pe perioada cât bolnavul va fi internat. La nevoie, hainele vor fi supuse deparazitării şi dezinfecţiei înainte de înmagazinare. După stabilirea diagnosticului, înainte de a-l duce în secţie, bolnavul va fi îmbăiat şi (dacă e cazul) deparazitat. Apoi bolnavul va fi îmbrăcat cu pijama sau cu cămasă de noapte, ciorapi şi papuci. Peste pijama primeşte un halat gros, pentru circulţie pe coridoare şi în salon. Bolnavul astfel pregătit va fi dirijat în secţia indicată de serviciul de primire după carecterul bolii de care suferă, unde va primi patul lui. Evidenţa şi mişcarea bolnavilor Bolnavii primiţi în secţie sunt înregistraţi în condica secţiei. Aceasta cuprinde datele personale ale bolnavului, numărul foii de observaţie, timpul de spitalizare cu data internării şi ieşirii, diagnosticul, starea la ieşire, precum şi eventualele observaţii. Foile de observaţie reprezintă dosarul de spital al bolnavului. Ele sunt administrate de către asistentă. Foaia de observaţie este un document practic, util, pe baza căruia se dirijează tratamentul bolnavului, dar în acelaşi timp este şi un document ştiinţific şi medico-legal. Din acest motiv păstrarea foilor de observaţie în bune condiţii este absolut necesară. Foile de observaţie ale aceluiaşi salon vor fi ţinute în aceeaşi mapă, într-un loc inacesibil bolnavilor, căci unele date cuprinse în foi, ar putea fi interpretare greşit de ei şi i-ar demoraliza. Conţinutul foilor de observaţie constituie obiectul secretului profesional, motiv în plus deci pentru a fi păstrate în siguranţă. Asistenta va trece în foaia de observaţie rezultatul tuturor examinărilor de laborator, care s-au executat. La plecarea bolnavului, medicul de salon încheie evoluţia bolii descriind epicriza, definitivează diagnosticul, adnotând indicaţiile date şi menţionează starea în care bolnavul a părăsit spitalul. Iesirea bolnavilor din spital Momentul plecării bolnavului din spital este stabilit de medicul primar şef de secţie. Asistenta va fixa împreună cu bolnavul ora plecării, pentru a-i putea asigura alimentaţia până în ultimul moment. Va verifica mai departe dacă hainele cu care a sosit bolnavul sunt corespunzătoare anotimpului. Asistenta aprofundează cu bolnavul indicaţiile primite de la medic şi cuprinse în biletul de ieşire. Va lămuri în special prescripţiile referitoare la regimul dietetic, insistând asupra 3

variabilităţii posibile de alimentaţie în cadrul regimului, precum şi modul de preparare a alimentelor prescrise. Transferul bolnavilor În cursul tratamentului se iveşte adesea necesitatea ca bolnavul să fie transferat de la o secţie la alta (interne – chirurgie) sau de la un spital la altul (maternitate – infecto-contagioase). În ambele cazuri, transferarea se face în baza înţelegerii între cele două unităţi. În legătură cu tranferarea bolnavului, asistenta are următoarele sarcini: Pregătirea documentaţiei pentru medicul salonului, în vederea încheierii evoluţiei bolii, formulării epicrizei, întocmirii biletului de transfer, copierea foii de observaţie şi rezulattelor analizelor de laborator, pentru a fi trimise sper orientare împreună cu bolnavul. Înştiinţarea familiei despre trecerea bolnavului în cealaltă unitate Pregătirea bolnavului pentru transport (igienă, medicaţie, tratament executat pe ziua respectivă) Scoaterea bolnavului din tabelul de regimuri şi condica de medicamente Însoţirea bolnavului până la secţia sau spitalul unde acesta a fost transferat, acordându-i îngrijirile necesare pe drum, dacă starea lui ar necesita acest lucru. Asistenta va avea grijă să ia imediat înapoi inventarul rămas asupra bolnavului precum şi păturile şi perna de pe targă.

4

SCHEMA SERVICIULUI DE PRIMIRE A BOLNAVULUI
pa zitare De ra re De ra zb ca im ie ba re e xam re ina Im bracare Se ctie d e spita l

Intrare

Inre tra gis re

Efe le cte bolna lui vu

Ma zie pe ga ntru le rie c nje urata

De zinfe ctia si Mag ziepe a ntru de razita a pa re ha le ine e cte fe lor bo vului lna

5

Asigurarea condiţiilor de igienă şi confort
1. Patul şi anexele sale a) Calitatile patului • Sa fie comod • Sa prezinte dimensiuni potrivite care sa satisfaca atat cerintele de confort ale pacientului, cat si ale personalului de ingrijire: lungime 2m, latime 80-90 cm, de la podea pana la saltea, 60 cm sa-i permita pacientului sa se poate misca in voie

• usor de manipulat si de curatat • calitatile somierei (partea principala a patului) b) Tipuri de paturi pat simplu, cu somiera pat cu somiera mobila pat ortopedic – are cadranul somierei confectionat din mai multe bucati (3/4 bucati) pat universal – ptr tratament ortopedic cu somiera mobila c) Accesoriile patului • salteaua – confectionate dintr-o singura, din doua sau trei bucati din burete, material plastic – care se curtata si se dezinfecteaza mai usor • pernele – trebuie sa fie in numar de doua: una umpluta cu par de cal, iarba de mare si una din burete, material plastic sau puf ; dimensiuni: 55cm / 75 cm • patura – confectionata din lana moale, trebuie sa se poata spala usor • lenjeria – este bine sa aiba cat mai putine cusaturi; lenjeria necesara – doua cearsafuri, doua fete de perna, o aleza, musama; cearsaful sa fie dintr-o singura bucata cu dimens mari sa poata fi fixat sub saltea; 6 sa fie confectionata din sarma inoxidabila, puternica si elastica, bine intinsa

-

musamaua – conf din cauciuc sau material plastic cu rol de a proteja salteaua de diferite dejectii; dimensiuni:150cm / 110cm aleza – acopera musamaua , confectionata din panza va fi cu 15-20 cm mai lata decat musamaua ptr a o acoperi perfect

• fata de perna – confectionata din acelasi material ca si restul lenjeriei; se va incheia cu snur in partea laterala sau fara snur, cu deschizatura suprapusa; • utilaj auxiliar – sprijinitor de perne, rezemator de picioare, aparatoare laterale, coviltir sau sustinatorul de invelitoare;

2. Pregatirea si schimbarea patului
Pregatirea patului fara pacient Materiale necesare • cearsaf simplu, cearsaf plic, doua fete de perna, una-doua paturi, doua perne; Efectuarea • se indeparteaza noptiera de langa pat • se asaza un scaun cu spatar la capatul patului • pe scaun se asaza, in ordinea intrebuintarii: lenjeria curata, pernele, patura, impaturite corect • cearsaful se asaza la mijlocul saltelei; se desface si se intinde o parte a cearsafului spre capataiul patului, cealalta spre capatul opus; • se introduce cersaful adanc sub saltea la ambele capete Se executa coltul • persoana asezata cu fata spre capatul patului; • cu mana de langa pat, prinde partea laterala a cearsafului la o distanta egala de la colt, cu lungimea partii atarnate si o ridica in sus pe langa saltea • partea de cearsaf de sub marginea inferioara a saltelei se introduce sub saltea • se lasa apoi in jos partea de cearsaf ridicata 7

• se introduce sub saltea partea de cearsaf care atarna sub marginea inferioara a saltelei • celelalte trei colturi se fac dupa aceeasi procedura • se introduce apoi sub saltea toata partea laterala a cearsafului – incepand de la colturile saltelei; se intinde bine cearsaful – sa nu prezinte cute Daca este nevoie, se asaza musamaua si se acopera cu aleza. • se asaza cel de-al doilea cearsaf peste care se intinde patura; marginea cearsafului dinspre cap se rasfrange peste patura. • daca se foloseste plicul in loc de cearsaf, atunci patura se introduce in plic, dupa ce se indoaie in lungime • se asaza pernele introduse in fetele de perna curate Pregatirea patului cu pacientul in pat Schimbarea lenjeriei cu pacientul in pat are loc in cazurile in care starea generala a pacientului nu permite ridicarea din pat. Obiectivele pentru pacient si asistenta: • Pacientul sa prezinte: o stare de bine; confort fizic si psihic; stare de igiena permanenta; • Pentru asistenta este o ocazie de: a comunica cu pacientul; de a-i da posibilitatea pacientului sa-si exprime sentimentele, sa-si usureze starea sufleteasca; de a-l observa; de a-l mobiliza, pentru a se preveni complicatiile; de a-i asigura conditii corespunzatoare de igiena, de relaxare si odihna • Materialul necesar: acelasi ca si pentru pregatirea patului fara pacient, in plus: paravan, sac de rufe, eventual - lenjerie de corp curata si material pentru a spala pacientul daca s-a murdarit; • Mediul inconjurator: evitarea curentilor de aer, asigurarea intimitatii, asigurarea masurilor privind asepsia • Pacientul se informeaza asupra procedeului; se linisteste si se asigura ca manopera va fi facuta cu blandete, ca nu va fi miscat inutil, ca manevrele nu-i vor cauza dureri; i se solicita cooperarea a) Procedura (executia) 8

• Pacientul poate fi intors in decubit lateral. In acest caz, schimbarea lenjeriei se face in lungimea patului si necesita totdeauna doua asistente: cele doua asistente se asaza de o parte si de alta a apatului; pacientul ramane acoperit pana la schimbarea cearsafului de sub patura; marginile cearsafului se desfac de sub saltea de jur imprejur asistenta din partea dreapta prinde pacientul cu mana dreapta in axila dreapta, il ridica usor, iar mana stanga o introduce sub umerii lui, sprijinandu-i capul pe antebrat apoi, cu mana dreapta trage usor perna spre marginea patului; pacientul fiind de asemenea deplasat usor in aceeasi directie; se asaza apoi in dreptul genunchilor pacientului, introduce mana stanga sub genunchii acestuia flectandu-i putin, iar cu mana dreapta ii flecteaza usor gambele pe coapse din aceasta pozitie, se intorce pacientul in decubit lateral drept, sprijinandu-l in regiunea omoplatilor si a genunchilor pacientul se mentine acoperit; asistenta din partea stanga ruleaza cearsaful impreuna cu musamaua si aleza murdara pana la spatele pacientului; sulul de lenjerie murdara se afla in acel moment alaturi de sulul lenjeriei curate pe jumatatea libera a patului, se deruleaza cearsaful curat, musamaua si aleza pregatite mai inainte se intinde bine cearsaful curat pe jumatatea libera a patului si se asaza o perna imbracata in fata de perna curata, apoi se aduce pacientul in decubit dorsal cu multa blandete, sprijinandu-l in regiunea omoplatilor si sub genunchi • Pentru a aduce pacientul in decubit lateral stang, asistenta din partea stanga procedeaza la fel ca si in cazul intoarcerii in decubit lateral drept • Schimbarea cearsafului de sub patura

• Asezarea pacientului in decubit lateral spre marginea patului;

9

• Pacientul poate fi asezat in pozitie sezand; procedura se efectueaza, de asemenea, de catre doua persoane: una sprijina pacientul, cealalta ruleaza lenjeria murdara, asaza si deruleaza cearsaful curat. b) Schimbarea alezei Se poate executa dupa aceeasi procedura de miscare a pacientului, descrisa mai inainte, sau folosind metoda urmatoare: b) ridicarea pacientului cu ajutorul umarului Este o metoda recomandata – cand este posibil de efectuat, deoarece produce o presiune intraabdominala nesemnificativa fata de oricare alta metoda. Metoda se efectueaza cu ajutorul a doua asistente: - asistentele se asaza de o parte si de alta a patului, in dreptul bazinului pacientului - asaza pacientul in pozitie sezand, dupa metodele cunoscute - cele doua asistente isi apleaca coloana spre pacient, incearca sa-si largeasca baza de sustinere prin departarea picioarelor, isi flecteaza usor genunchii - asistenta din partea dreapta isi fixeaza umarul drept in axila dreapta a pacientului - asistenta din partea stanga fixeaza umarul ei stang in axila stanga a pacientului, astfel incat bratele pacientului sa se odihneasca pe spatele asistentelor; - apoi asistentele incearca sa-si introduca antebratul cat mai mult sub coapsa pacientului. - mana libera a asistentelor se sprijina pe suprafata patului mai sus de pacient asigurand un suport in momentul ridicarii - la comanda uneia se incepe ridicarea pacientului ridicand treptat coloana vertebrala si transferand greutatea pe piciorul aflat inpartea cefalica a patului - in mom asezarii pacientului asistentele isi flecteaza din nou genunchii ,coloana vertebrala coboara si aseaza pacientul confortabil b2) cand pacientul nu poate sa coopereze - asistentele deoparte si de alta a patului , se apleaca spre pacient, mentinand coloana dreapta si cu baza de sustinere larga - bratele din partea cefalica a patului se aseaza in jurul spatelui pacientului cat mai aproape de linia bazinului - braţele dinspre picioare se introduc sub sezutul pacientului, mainele asistentelor se unesc 10

- pacientul este rugat sa-si incruciseze bratele pe piept - la comanda unei asistente se efectueaza ridicarea pacientului, ridicand treptat coloana vertebrala si transferand greutatea spre piciorul situat spre partea cefalica ATENTIE Protejarea coloanei vertebrale si a musculaturii abdominale se realizeaza prin flectarea genunchilor si coborarea coloanei , mentinand spatele drept.

Poziţiile bolnavului în pat. Mobilizarea şi transportul bolnavului.
Schimbarile de pozitie ale pacientului Indicatii • Schimbarile pasive se efectueaza la pacientii: adinamici, imobilizati, inconstienti, paralizati, cu aparate gipsate etc. Principii de respectat • • • • Sunt necesare 1 sau 2 asistente Prinderea pacientului se face precis si sigur cu toata mana, asezand palma pe suprafata corpului pacientului astfel incat suprafata de contact sa fie cat mai mare; Asezarea asistentei cat mai aproape de pat cu picioarele departate pentru a avea o baza de sustinere cat mai mare; Genunchii flectati, coloana vertebrala usor aplecata; Aceasta pozitie asigura protejarea coloanei vertebrale a asistentei prin diminuarea compresiunii asupra discurilor intervertebrale si asupra corpului vertebrei, permitand asistentei sa utilizeze forta muschilor membrelor inferioare, impulsionand toata energia ei spre picioare. Miscari pasive mai frecvente: 1. intoarcerea pacientului din decubit dorsal in decubit lateral si inapoi; 2. asezarea pacientilor in pozitie sezand 3. readucerea la loc a pacientilor care au alunecat in jos de pe perna active – le executa pacientul singur pasive – sunt efectuate cu ajutorul asistentei

11

a) Intoarcerea din decubit dorsal in decubit lateral • • • • • asistenta se asaza la marginea patului spre care va fi intors pacientul indoaie bratul pacientului din partea opusa peste toracele acestuia, apoi asaza membrul inferior din partea opusa peste celalalt; asistenta se asaza cu fata in dreptul toracelui pacientului avand piciorul dinspre capataiul patului asezat mai inaintea celuilalt: isi flecteaza usor genunchii; se apleaca si prinde cu mana umarul din partea opusa, iar cu cealalta mana prinde soldul pacientului asistenta trece greutatea corpului ei dinspre membrul inferior plasat mai in fata inspre membrul aflat mai in spate si intoarce pacientul spre ea. In timpul acestei miscari, asistenta isi flecteaza bine genunchii. b) Readucerea in decubit dorsal din decubit lateral • • • • • se face de catre doua asistente ambele se asaza pe aceeasi parte a patului, la spatele pacientului asistenta asezata la capul pacientului prinde pacientul sub axila cea apropiata de suprafata patului si ii sprijina capul pe antebrat cealalta asistenta introduce o mana sub bazinul pacientului cu mainile ramase libere ele intorc pacientul

c) Ridicarea pacientului din decubit dorsal in pozitie sezand Vom exemplifica trei metode: c1) • • • • • • c2) 12 asistenta se asaza la marginea patului cu fata spre pacient plaseaza piciorul care se afla langa pat, mai in urma celuilalt bratul dinspre pat al asistentei ramane liber pana in momentul ridicarii pacientului celalalt brat, asistenta il trece peste umarul pacientului si plaseaza mana intre omoplatii acestuia pentru a ridica pacientul, asistenta isi basculeaza greutatea corpului dinspre piciorul plasat in fata spre piciorul plasat mai in spate, flectand genunchii in acelasi timp cu bratul liber isi fixeaza ca punct de sprijin marginea patului

• •

asistenta se asaza la marginea patului cu mana dinspre extremitatea distala a patului prinde regiunea axilara a pacientului, iar cu cealalta mana il imbratiseaza din spate, sprijinandu-i capul pe antebrat.

c3) in cazul pacientilor aflati in stare grava- se realizeaza de catre doua asistente • • • • • • • • • • • asistentele se asaza de o parte si de alta a patului ele incruciseaza antebratele in regiunea dorsala a pacientului, asezand palmele pe omoplatii pacientului cu cealalta mana prind pacientul sub axila se executa de catre doua persoane asezate de o parte si de alta a patului, cu fata usor intoarsa spre capul patului isi largesc baza de sustinere prin departarea picioarelor si plasarea acestora unul in fata celuilalt indoaie bratele pacientului peste abdomen introduc mana dinspre capul patului sub omoplati pacientului cu palma in sus cealalta mana o introduc sub regiunea fesiera a pacientului, unde mainile celor doua persoane se unesc isi flecteaza genunchii la comanda uneia dintre asistente se ridica pacientul, folosind forta membrelor inferioare prin trecerea greutatii de pe un picior pe altul tehnica de readucere a pacientului pe perna se poate executa si de catre o singura asistenta daca pacientul poate sa se ajute flectandu-si genunchii si impingand cu picioarele sprijinite pe suprafata patului Schimbarea din pozitia sezand, in decubit dorsal • se face mai usor schimbarea pacientului din pozitie sezand in decubit dorsal, folosind forta membrelor inferioare OBSERVATIE d) Ridicarea pe perna

13

-

pentru usurarea miscarii pacientului este importanta balansarea corpuluji asistentei de pe un picior spre celalalt in directia mobilizarii pacientului

IMPORTANT DE RETINUT explicati intotdeauna pacientului clar ce se face cu el si ce colaborare asteptati de la el urmariti atent pacientul in tot timpul manoperei, asigurandu-va ca el se afla intr-o pozitie confortabila Mobilizarea pacientului Scopul mobilizarii este miscarea pacientului pentru a se preveni complicatiile ce pot aparea din cauza imobilizarii si pentru recastigarea independentei. Obiectivele urmarite • • • • • • Normalizarea tonusului muscular Mentinerea mobilitatii articulare Asigurarea starii de bine si independenta pacientului Stimularea metabolismului Favorizarea eliminarii de urina si fecale Stimularea circulatiei sanguine pentru: profilaxia trombozelor, pneumoniilor, escarelor, contracturilor Principii de respectat Mobilizarea se face in functie de: • • • • Natura bolii Starea generala Tipul de reactivitate a pacientului Perioada de exercitii pasive si active pentru refacerea conditiei musculare si anvergura de miscare trebuie inceputa incet, marindu-se treptat, in functie de raspunsul fiziologic al pacientului • Exercitiile se fac inainte de mese 14

• •

Pacientul trebuie invatat sa intercaleze exercitiile de miscare cu exercitii de respiratie De asemenea, trebuie planificat impreuna cu pacientul exercitii de relaxare

Observatie – momentul in care se incep mobilizarea si scularea din pat, precum si ritmul in care se efectueaza vor fi hotarate de medic - executarea in bune conditii tine de competenta asistentei Pregatiri • • • Pregatirea materialelor se face tinand cont de tipul de miscare impus (halat, papuci, fotoliu, carje) Asistenta il formeaza: procedeu, scop Ii controleaza pulsul, tensiunea arteriala, observa starea pacientului, expresia fetei; de asemenea se poate determina gradul de flexie a articulatiei cu goniometrul Tipuri de miscari si modalitati de mobilizare Mobilizarea face parte din terapia prescrisa de medic, in functie de afectiunea si starea pacientului; mobilizarea se face progresiv, crescand treptat gama de miscari; se incepe cu: • • • Miscarea capului – miscari pasive si active Miscarea degetelor, incheieturilor (mainii, gleznei) Miscarea si schimbarea pozitiei membrelor superioare si inferioare, miscari de flexie si extensie, pacientul pastrand pozitia de decubit Important: Miscarea trebuie asociata cu miscari de respiratie. De asemenea se poate asocia cu efectuarea unor masaje a) Asezarea in pozitie sezand, la marginea patului a1). Modalitatea de asezare a pacientului in pozitie sezand, la marginea patului • • • Asistenta se asaza la marginea patului cu picioarele departate si cu genunchii flectati Introduce o mana la spatele pacientului sub omoplat iar cealalta mana, sub regiunea poplitee Pacientul poate colabora fie sprijinindu-se de marginea patului, fie imbratisand gatul asistentei sau al asistentului; 15

O data cu ridicarea pacientului in pozitie sezand, se face rotarea membrelor inferioare intr-un unghi de 90grd si se urmareste pozitie corecta a coloanei acestuia

a2). Metoda se poate realiza si in cazul pacientilor care nu se pot sprijini sau prinde cu mainile. • • • • • • Pozitia asistentei este aceeasi, doar ca Asaza bratele pacientului peste abdomen Membrul inferior dinspre asistenta il trece peste celalalt din partea opusa Apoi, asistenta aseaza o mana sub omoplatul pacientului cu dosul palmei, iar cealalta sub genunchii acestuia procedand, in continuare, ca mai sus; Prima asezare a pacientului in pozitie sezand, la marginea patului, sa fie numai de cateva minute, sa fie numai de cateva minute, sa se masoare pulsul; In zilele urmatoare, durata sederii se poate prelungi b) Asezarea in fotoliu Asezarea pacientului in fotoliu: • • • • • • • • • • • Asistenta asaza fotoliul cu marginea laterala lipita de marginea patului Pune un pled pe fotoliu Imbraca pacientul cu halat si ciorapi Aduce pacientul in pozitie sezand la marginea patului, dupa metoda cunoascuta Asistenta se asaza in fata pacientului si introduce mainile sub axilele acestuia Pacientul se sprijina cu mainile pe bratele sau umerii asistentei Asistenta ridica pacientul in picioare si, intorcandu-l cu spatele catre fotoliu, il asaza incet in acesta Il acopera cu pledul Sub picioare, se poate aseza un scaunel Cand sunt 2 asistente, acestea introduc mana de langa pacient sub axila acestuia si-l ridica in picioare Apoi, rotindu-l, il aseaza in fotoliu si-l acopera

16

c) Ridicarea in pozitie ortostatica Dupa ce pacientul este asezat in pozitie sezand, pe marginea patului, asistenta de langa pacient sta cu spatele la pat, sprijina pacientul de sub ambele axile si-l ridica. • • • • Asistenta se asaza, in fata pacientului, care sta in pozitie sezand, la marginea; Fixeaza, cu genunchii ei, genunchii pacientului iar cu mainile il prinde de sub axile; Pacientul se prinde de umerii asistentei sau de gatul acesteia Prin impingere in genunchii pacientului, centrul de greutate al asistentei coboara, crescand astfel forta de ridicare a pacientului Prevenirea şi îngrijirea escarelor de decubit Semne • Subiective; Obiective • Prurit; eritem (Stadiul I) • Usturime; flictema (superficial); atingere de epiderma sau derma (profund) – Stadiul II • Durere; plaga; ulceratie piele; ulceratie muschi; ulceratie pana la os – Stadiul III Mijloace De Prevenire Se adreseaza cauzelor locale sau favorizante si reprezinta “cartea de vizita” a asistentei medicale. Escarele pot aparea in cateva ore sau in cateva zile, formarea lor fiind variabila, depinzand de factorul de risc si de toleranta pielii la presiune indelungata. Principiile tratamentului preventiv: a) Schimbarea de pozitie    Evita imobilizarea Se schimba pozitia la 2 sau 3 ore; la nevoie, mai des Este necesara o foaie de supraveghere a escarelor, in care se noteaza: - orele de schimbare si pozitia: 14 – DD; 16 – DLS; 18 – DD; 20 - DLD  Aspectul cutanat  Zonele de masaj  Evitarea cutelor lenjeriei de pat, renuntarea la lenjeria de corp 17

b) Asigurarea confortului si mentinerea bolnavului intr-o stare de igiena perfect

 Spalarea zilnic, cu apa si sapun si ungerea regiunilor expuse umezelii, stiut fiind faptul ca pielea unsa se macereaza mai greu decat pielea uscata  Scuturarea patuluji zilnic, sau ori de cate ori este nevoie c) Folosirea materialelor complementare, necesare pentru prevenirea escarelor  Saltele speciale  Perne de diverse dimensiuni si forme  Colaci de cauciuc  Pentru ungerea pielii, oxid de zinc cu vitamina A+D2  Talc pe panza d) Alimentatie si hidratare echilibrata  Alimentatia trebuie sa fie bogata in proteine, pentru a favoriza cicatrizarea, de asemenea, in vitamine, dar, tinand cont de varsta si greutatea bolnavului. In ceea ce priveste hidratarea, necesarul de lichide se va completa cu 1,5-2l la 24 de ore. e) Favorizarea vascularizatiei in zonele comprimate  Prin masaj Obiective - Favorizeaza vascularizatia profunda si superficiala - Indeparteaza celulele descuamate si destupa glandele sebacee - Rehidrateaza pielea - Favorizeaza starea de bine si confort, inlatura durerea, anxietatea si ajuta sa-si regaseasca forta si energia Indicatii - Pentru toti bolnavii imobilizati, care prezinta factori de risc - In momentul schimbarii pozitiei, pe toate regiunile expuse Principii - Se face intotdeauna pe pielea curata, dupa ce bolnavul a fost spalat si i s-a schimbat patul - Se face cu un unguent pe mana goala, in directia circulatiei de intoarcere, de jos in sus, iar la ceafa si umeri – invers, de sus in jos, si circular spre exterior - Se face pe o zona mai mare decat suprafata interesata 18

- Masajul nu trebuie sa fie dureros, pozitia bolnavului sa fie confortabila, iar durata sa de aproximativ 15 minute Contraindicatii - Nu se face bolnavului cu febra, suferind de cancer, cu infectii ale pielii sau cu septicemie Materiale necesare - Unguent Instalarea pacientului - Se inchid ferestrele, se asaza bolnavul intr-o pozitie variabila, in functie de zona si, in acelasi timp, confortabila pentru asistenta medicala  Prin utilizarea alternativa de cald si frig - se face in loc de masaj Obiective - Favorizeaza revascularizatia tisulara, provocand, alternativ, o vasodilatatie si o vasoconstructie locala Indicatii - Escare stadiul II Pozitia bolnavului - Ca la masaj Materiale necesare - Cuburi de gheata si apa calda Tehnica - Se aplica compresa cu gheata de mai multe ori pe locul escarei, pentru a obtine o vasoconstrictie - Apoi, se incalzeste si se usuca zona prin tamponare, pana se obtine o vasodilatatie - Se face de 3-4 ori Tratament - Local, in functie de stadiu; pentru stadiul I, masaj, unguente, violet de gentiana; pentru stadiul II, cald si frig, pansament gras, bioxiteracor; pentru stadiul III, pansamente - General; se refera la alimentatie, tratamentul cu antibiotice si al starii generale

COMPLICATII 19

-

infectii locale ale plagii septicemie

CAPTAREA DEJECTILOR FIZIOLOGICE SI PATOLOGICE ELIMINAREA - este necesitatea organismului de a se debarasa de substantele nefolositoare rezultate din metabolism. Eliminarea se realizeaza prin: urina, scaun, transpiratie, menstruatie, varsaturi, sputa 1. URINA - solutie apoasa prin care sunt eliminate substante toxice rezultate din metabolism MANIFESTARI DE INDEPENDENTA(normale) MICTIUNEA - actul fizilogic constient de eliminare a urinii. DIUREZA - procesul de formare si eliminare a urinii timp de 24 ore - frecventa - nou nascut-fecvent - copil 4-5/zi - adult-5-6/zi - varstnic 6-8/zi - ritmul - ziua mai recent, noaptea de 3 ori mai putin - culoare - galben deschis - diluata - galben inchis - concentrata - miros – aromatic - la consumul de fructe - amoniacal - fermentatie alcalina - diabet - ph 4,5 usor acid - cantitate - nou-nascut 300 ml/24 ore - copii 500-1200/24 ore - adult 1200-1800ml/24 ore MANIFESTARI DE DEPENDENTA ISCHIURIE - incapacitatea vezicii urinare de a-si evacua continutul POLIURIE - eliminarea unei cantitati de urina mai mare de 2500 ml/24 ore ( apare in boli infectioase, pneumonie, colici renale, in diabet zaharat OLOGURIE - scaderea cantitatii sub 5oo ml/24 ore ( apare in deshidratari, transpiratii 20

abundente, diaree acentuata, hemoragii) DISURIE - eliminarea urinii cu dificultate si durere ( hipertrofie de prostate, inflamatii acute ale uretrei) HEMATURIE - prezenta sangelui in urina ANURIE - lipsa urinei in vezica urinara - din cause renale POLAKIURIE - senzatie de mictiune foarte frecventa, cantitate de urina emisa f.mica ( cistite, inflamatii pelvine, afectiuni uterine) NICTURIE - inversarea raportului dintre nr mictiunilor si cantitatea de urina emisa in timpul zilei fata de cea de emisa in cursul noptii ALBUMINURIE - prezenta proteinelor in urina GLICOZURIA - prezenta glucozei in urina ENUREZIS - eliminare involuntara de urina pe timpul noptii HIPERSTENURIE - urina concentrata HIPOSTENURIE - urina f. diluata MASURAREA SI NOTAREA DIUREZEI - colectarea urinii se face pe 24 ore de la 8 dimineata pina a doua zi la 8: prima urina se arunca, se colecteaza toate urinile pina a doua zi la ora 8, adaugandu-se si urina acestei emisi - bolnavul va fi educat sa urineze, numai in urinar si sa nu arunce urina - se vor eticheta cu numele bolnavului si salonul - se citeste gradatia care ne indica cantitatea de urina emisa in 24 ore - se noteaza cifric , grafic pe foaia de observatie cu pix albastru sau galben, socotindu-se pt fiecare linie orizontala a foii de temperatura 100 ml urina - examenul sumar de urina: - albumina = A negativ - puroi = P negativ ++ ++

- urobilinogen = Ubg absent +++ - pigmenti biliari = Pig.bil absent +++ - zahar = Z negativ pozitiv - densitate = D - acetone = AC 1015-10200 absent pozitiv

- sediment urinar = sed nimic patologic sau se descrie ceea ce se vede la microscop 21

2. SCAUNUL - resturi alimentare rezultate in urma procesului de digestie, eliminate din organism prin defecatie. DEFECATIE - eliminarea materilor fecale prin anus - frecventa - nou-nascut1-2 ori/zi - adult-1/zi - varstnic 1-2/zi - orarul - ritmic, la aceasi ora - cantitate - 150-200 gr - forma – cilindrica - consistent - pastoasa sau omogena - miros – fecaloid MANIFESTARI DE DEPENDENTA DIAREEA - scaune frecvente de consistenta pastoasa, lichida sau semilichida Cauze: tranzit intestinal accelerat, greseli in alimentatie, medicamente, stres - frecventa - 3-6 ori/zi (enterocolite), 80-100/zi (holera) - culoare - galben-aurie, verde, rosu, negru-lucios-moale (hemoragii digestive) - consistent - scazuta cu frecventa mare, lichida-apoasa, moale - apar semne de deshidratare: oboseala, slabiciune, greturi, varsaturi, tegumente si mucoase uscate, colica ( durere) abdominala, durere la nivelul anusului CONSTIPATIA - caracterizat prin scaune rare 1 la 2-4 zile sau mai mult - cauze: afectiuni gastro-intestinale, tulburari endocrine, alimentatie saraca, emotii puternice, lipsa exercitiului fizic - cantitate redusa - forma - bile dure, masa fecaloida abundenta METEORISM - acumulare de gaze in intestin FLATULENTA - eliminarea frecventa a gazelor din intestin TENESME - senzatie dureroasa de defecare, fara eliminare de materii fecale FECALOM - acumulare de materii fecale in rect ILEUSUL- suprimarea completa de materii fecale si gaze RECOLTAREA SCAUNELOR 22

Scaunul se capteaza in bazinet si se recolteaza in coprocultoare Notarea scaunelor: - normal - I linie verticala - moale - / linie oblica - diareea, apos ,,-,, linie orizontala - mucus - ,, X,, - puroi - ,,P,, - sanguinolent - ,,S,, - melena - ,,M,, - se noteaza nr.scaunelor, urmat de semnul conventional ( 12 scaune diareice) 3. SPUTA - totalitatea substantelor ce se elimina din caile respiratorii prin tuse EXPECTORATIA - eliminarea sputei din caile respiratorii - culoare - rosie sangvilolenta, aerata si spumoasa , in hemoptizie si cancer pulmonar - alba perlata-in astm bronsic - roz in edem pulmonar - ruginie ca si sucul de prune – in pneumonii - rosie gelatinoasa – in cancerul pulmonar - miros – fetid( urat) in TBC pulmonar - fetiditate penetranta in gangrena pulmonara - miros de pai umed-in supuratii pulmonare - consitenta - spumoasa, aerata, gelatinoasa viscoasa , lichida HEMOPTIZIE – sputa cu sange CAPTAREA SPUTEI - materiale necesare: scuipatoare, vas gradat, tavita renala, tampoane, foaie de temperatura - pregatirea psihica a bolnavului, va fi educat cum sa expectoreze, sa tuseasca cu gura inchisa, sa colecteze sputa in scuipatoare , sa nu inghita sputa - se va aseza bolnavul in pozitia care-i permite sa expectoreze cu usurinta, fara sa oboseasca, daca e nevoie asistenta va sprijini capul bolnavului - captarea sputei in scuipatoare si se va arata medicului - sputa se colecteaza pt a observa culoarea, mirosul,consistenta, aspectul 23

- la indicatia medicului se trimite la laborator - se noteaza in foaia de temperatura cu culoare rosie, cantitatea de sputa colectata in vasul gradat in 24 ore 4. MASURAREA SI NOTAREA VARSATURILOR VOMA = actul reflex prin care se elimina brusc, la exterior, prin gura, continutul stomacal - frecventa – ocazionala - in intoxicatii alimentare - frecvente - in bolile de stomac - incoercibile - in sarcina, la alcolici - orarul – matinale - sarcina, alcoolici - postprandial - bolnavii psihici - tardive-la 2-3 ore de la alimentatie-ulcer gastric - continutul - alimentare - mucoase apoase, la alcoolici - biliare - sangvinolente - hematemeza, zat de cafea in H.D.S - culoare – albicioasa ( hiper - aciditate gastrica) - galben-verzuie in varsaturi biliare - rosu cu singe nedigerat in ulcer gastro-duodenal - simptome care insotesc varsatura: durere abdominala, deshidratare MATERIALE NECESARE: - 2 tavite renale - 1 pahar cu apa - musama ,aleza - prosop

TEHNICA - se aseaza bolnavul in pozitie sezanda sau decubit dorsal cu capul intors lateral - se aseaza prosopul in jurul gatului si se protejeaza patul cu musama-aleza - asistenta se spala pe maini , ofera tavita renala bolnavului si ii sustine fruntea in timpul 24

varsaturii - la terminare se ofera bolnavului alta tavita si un pahar cu apa pt clatirea gurii - varsaturile pot fi colectate intr-un vas acoperit pana la venirea medicului,iar la indicatia acestuia vor fi duse la laborator insotite de datele bolnavului ( data, mune, varsta, salon) - se face reorganizarea locului de munca si se va supraveghea bolnavul - se noteaza in foaia de observatie, cand sunt mai multe se scrie data si nr.varsaturilor - varsaturile: alimentare cu pix albastru Bilioase cu pix vede Cu continut sangvinolent cu pix rosu 5. TRANSPIRATIA - fenomen fiziologic prin care organismul isi intensifica pierderile de caldura prin glandele sudoripare SUDOARE - solutie apoasa DIAFOREZA - transpiratie abundenta determinata de temperatura mediului ambiant, efort fizic si intelectual, starea fiziologica a organismului - localizare - generalizata, in palme si plante ( picioare) - miros puternic , variaza in functie de alimentatie, temperatura , igiena 6. MENSTRA = pierdere temporara sau periodica de sange prin organele genitale feminine, apare la femeile sanatoase 28-30 zile MENARHA - prima menstra, apare la 11-14 ani, - evolutie fara dureri, doar o usoara jena - durata-3-5 zile - miros - dezagreabil AMENOREE - absenta menstruatiei DISMENOREE - menstruatii dureroase METRORAGII - hemoragii neregulate intre 2 menstre succesive MENORAGII - hemoragii prelungite OLIGOMENOREE - intervale lungi intre menstre HIPOMENOREE - cantitate redusa de menstra HIPERMENOREE - cantitate crescuta de menstra 25

LEUCOREE FIZIOLOGICA - glandele mucoasei genitale secreta o cantitate redusa de lichid care contribuie la procesul de autoaparare a aparatului genital faţa de infecţii LEUCOREE PATOLOGICA - lichidul devine abundent si se exteriorizeaza sub forma unei scurgeri iritante, culori si aspect diferit ( muco-purulenta in infectii, rosie apoasa in tumori)

TIPURI DE ALIMENTAŢIE Asistenta medicală are o mare responsabilitate în asigurarea hranei pacienţilor. Alimentaţia poate fi: activă (atunci când pacientul se alimentează singur) sau pasivă (atunci când pacientul nu se poate alimenta singur şi are nevoie ca o altă persoană să-l hrănească). De obicei, cea care asigură alimentaţia pasivă este asistenta medicală. Ca mod de asigurare a hranei, alimentaţia se clasifică în: a. alimentaţie naturală, atunci când hrănirea se face natural, respectând toate segmentele tubului digestiv; b. alimentaţie artificială, atunci când substanţele nutritive sunt introduse în organism prin două căi: direct la nivelul unui segment inferior al tubului digestiv, cu ajutorul sondelor; parenteral (cu ajutorul perfuziilor). ALIMENTAREA PASIVA - se face când starea generală a bolnavului nu îi permite să se alimenteze singur. - scop - hrănirea bolnavului imobilizat, paralizat, în stare gravă . PREGATIREA MATERIALELOR: - tava , farfurii, pahar cu apă, sau cană cu cioc, şervet de pînză, cană cu supă, tacâmuri. - asistenta va purta un halat de protecţie, părul aşejat sub bonetă, spălarea mâinilor. PREGATIREA BOLNAVULUI: 26

Aşezarea bolnavului în poziţie sezândă, cu ajutorul rezematoarelor de pat sau în decubit dorsal cu capul uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia. - protejarea lenjeriei cu un prosop în jurul gâtului. - adaptarea măsuţei la pat. - aşezarea alimentelor astfel încât bolnavul să vadă ce i se introduce în gură. SERVIREA MESEI: - verificăm temperatura alimentelor . - asistenta se asează în dreapta pacientului şi serveşte supa cu linguriţa sau cu cana cu cioc, alimentele solide se taie bucăţi mici şi se vor administra pe rând. - după alimentare, bolnavul se sterge la gură , se îndepartează resturile alimentare , se schimbă lenjeria dacă s-a murdărit. - pacientul se aşează într-o poziţie comodă , se aeriseste salonul. ALIMENTAREA ARTIFICIALĂ - constă în introducerea alimentelor în organismul pacientului prin mijloace artificiale. - scop: hrănirea pacientului inconştient, cu tulburări de deglutiţie, operaţi pe tubul digestiv, cei cu negativism alimentar. 1. PRIN SONDA GASTRICĂ Prin sondă, alimentele se pot introduce într-o formă prelucrată la nivelul stomacului (prin sondaj gastric) sau la nivelul intestinului subţire (prin sodă intestinală). Alimentaţia prin sondă cu alimente solide, semilichide sau lichide pe ruta enterală este preferabilă pentru că oferă varietate şi selectivitate, întreţine funcţionarea tubului digestiv şi reprezintă o alternativă mai economică decât alimentaţia parenterală. MATERIALE NECESARE: material de protecţie, aleză, prosoape, sondă EINHORN sau FAUCHER, seringi de 5 sau 10 ml, taviţă renală,pensă chirurgicală, lichid alimentar prescris de medic, pâlnie. - lichidul alimentar trebuie introdus la temperatura corpului, cantitatea sa fie pina la 500 ml.

27

- se introduce sonda ( cu mâna dreaptă se prinde extremitatea rotujită a sondei ca pe un creion, se cere pacientului să deschidă larg gura , să respire adânc se introduce capătul sondei până la peretele posterior al faringelui cât mai aproape de rădăcina limbii, invitând bolnavul să inghită, sonda prin deglutiţie ajunge în esofag şi este împinsă foarte atent spre stomac ( la marcajul 40-50 cm citit la arcada dentară), se verifică prezenţa sondei în stomac prin aspirarea conţinutului stomacal cu ajutorul seringii. - la pacienţii inconştienţi şi cu tulburări de deglutiţie sonda va fi introdusă endonazal şi se menţine 4-6 zile , raţia zilnică se administrează 4-6 doze foarte încet. 2. PRIN GASTRO-STOMĂ - deschiderea şi fixarea operatorie a stomacului la piele printr-o sondă în scopul alimentării (in cazul în care calea esofagiană este întreruptă). - se aplică în cazul arsurilor esofagiene, arsuri sau intoxicaţii cu substanţe caustice. - alimentele sunt introduse cu ajutorul unei seringi sau a unei pâlnii. - cantitatea introdusă odată nu va depasi 500 ml. - tegumentele din jurul stomei se pot irita, de aceea regiunea trebuie pastrată uscată .acoperită cu un unguent protector şi antimicrobian şi va fi pansată steril. 3. PRIN CLISMĂ - materiale necesare: irigator cu canulă. - alimentarea se face picătură cu picătură, se folosesc solutii Ringer sau glucoză 47%. 4. PE CALE PARENTERALĂ Alimentaţia parenterală este o alternativă pentru pacienţii a căror stare nu permite utilizarea căii digestive. În cazuri particulare, ea poate fi folosită şi paralel cu alimentaţia naturală pentru suplimentarea nutrienţilor. Substanţele folosite în alimentaţia parenterală sunt variate şi au drept scop, pe de o parte asigurarea factorilor nutritivi necesari metabolismului celular, iar pe de altă parte, menţinerea echilibrului hidromineral şi acido-bazic. - constă în introducerea pe cale intravenoasă de soluţii izotone sau hipertone (glucoză, 1020-33-40%, fructoză 20%), soluţie de dextran. - planul de alimentare se face după calcularea necesarului de calorii pe 24 ore şi a raţiei de lichide. ALIMENTATIA INADECVATA

28

SURPLUSUL în greutate are repercusiuni asupra funcţionării organelor şi sistemului organismului. motivele pentru care individul ingeră mai multe alimente sunt: stresul, anxietatea, tulburări psihice, dezechilibru endocrin. MANIFESTARI DE DEPENDENTA INDICELE PONDERAL – greutatea corporală cu 15-20% mai mare decât greutatea ideală. BULIMIE - senzaţie de foame exagerată. POLIFAGIE - nevoia exagerată de a mânca şi absenţa sentimentului de saţietate. GREŢURI ŞI VĂRSĂTURI. RATIA ALIMENTARA Oricărui organism îi este necesar să ingereze şi să absoarbă alimente de bună calitate şi în cantitate suficientă pentru a-şi asigura dezvoltarea, întreţinerea ţesuturilor şi pentru a-şi menţine energia indispensabilă unei bune funcţionări. O alimentaţie adecvată trebuie să conţină toţi factorii necesari menţinerii vieţii şi asigurării tuturor funcţiilor organismului în condiţii normale: glucide , lipide , proteine, vitamine, apă, săruri minerale. RAŢIA ALIMENTARĂ se măsoară în calorii. HIDRAŢII DE CARBON ( GLUCIDELE) - reprezintă sursa principală energetică a organismului (substanţa organică naturală, constituind zaharurile) care conţine carbon hidrogen si oxigen. - digerarea şi asimilarea lor nu solicită organismul prea mult , de aceea este bine ca 50% din necesităţile calorice ale organismului să se asigure prin hidraţii de carbon dacă nu există contraindicaţii în ceea ce priveşte aportul lor (diabet zaharat; obezitate). - la copii aportul de glucide trebuie mărit în bolile febrile, afecţiuni hepatice şi renale. - necesarul: 4-6 gr/kg corp/24 ore. PROTEINELE - reprezintă materialele plastice ale organismului, ele înlocuind substanţele distruse prin uzură fiziologică sau patologică.

29

- reprezintă în acelaşi timp o sursă importantă de energie şi constituie materia primă a fermenţilor şi a hormonilor. - aportul insuficient de lungă durată al substanţelor proteice determină scăderea proteinelor plasmatice, distrugerea parenchimului (celule active necesare unui organ, separate de ţesutul vascular şi conjunctiv) hepatic, apariţia unei anemii, retenţia apei în organism cu formare de edeme . - creşterea cantităţii de proteine este indicată în sarcină si alăptare, arsuri, anemii, postoperator. - necesar 1-1,5 gr/kg corp /24 ore. - scăderea cantităţii este indicată în boli renale, afecţiuni febrile. LIPIDELE( grăsimi) - au valoare calorică mare, alimentele pe acestă bază au calităţi energetice mari într-un volum mic. - pe lânga rolul lor energetic , sub formă depozitară reprezintă rezervele de energie ale organismului şi ţesutului de susţinere pentru organele interne. - raţia de grăsimi se va reduce în cazul tulburărilor în metabolismul lor, în insuficienţa glandelor care intervin în digestia şi metabolizarea lor (insuficienţa pancreatică, hepatică, diabet zaharat, obezitate. - raţia de grăsimi se măreţte în stări de subnutriţie , hipertioidism (datorită arderilor exagerate). - necesar 1-2 gr/kg corp/24 ore. VITAMINE - sunt necesare menţinerii metabolismului normal al organismului. - nevoia de vitamine creşte în îmbolnavirilor). - necesităţile normale de vitamine pot fi asigurate prin consumarea fructelor, legumelor salatelor şi sucurilor de fructe. - necesar - vitamina C 150mg - vitamina B1 25 mg - vitamina B6 6 mg - vitamina K 20 mg - vitamina PP 8 mg timpul activităţii celulare exagerate (majoritatea

30

APA ŞI SĂRURILE MINERALE - în apă se petrec toate reacţiile biochimice din organism. - sărurile minerale fiind necesare ca substanţe structurale şi catalizatoare. - satisfacerea nevoilor de apă şi săruri minerale trebuie să se facă în mod proporţional, altfel organismul rămâne în deshidratare hidro-minerală. - necesităţile zilnice de apă din organism sunt acoperite prin lichide ingerate şi arderea hidraţilor de carbon şi a grăsimilor. - odată cu nevoile de apă se satisfac şi nevoile de săruri minerale. - necesar 2500-3000 ml apă –24 ore, 4 g Na –24 ore, 3-4 g K –24 ore, 2 g Ca –24 ore., 0,15 g Mg –24 ore, 18 mg Fe –24 ore, 6 g Cl-24 ore. FACTORI CARE INFLUIENTEAZA SATISFACEREA NEVOII BIO: - vârsta şi dezvoltarea - nevoile alimentare sunt variabile în funcţie de perioada de creştere şi dezvoltare, copil , adolescent, adult... - activităţi fizice şi psihice - cu cât activitatea musculară este mai mare cu atât creşte metabolismul şi implicit aportul alimentar. - orarul şi repartizarea meselor. - calitatea dentiţiei şi a mucoasei bucale. PSIHO - emoţiile, grijile sau bucuriile influenţează consumul de hrană astfel că unii indivizi îşi pierd apetitul, iar altii consumă mai multe alimente. - anxietate: harţnirea este strâns legată de satisfacerea unei nevoi de securitate (dragoste, bunăstare). SOCIO: - climatul –iarna indivizii au nevoie de mai multe calorii (mese calde, nutritive), iar vara sunt preferate mesele uşoare şi o cantitate crescută de lichide. - cultura-alimentaţia este strâns legată de tradiţiile şi superstiţiile fiecărei culturi. - sărăcia influenţează negativ satisfacerea nevoii. - religia: postul urmat de sărbători, interzicerea consumului de carne de porc, cafea alcool, dar şi servirea după un anumit ritual. 31

MANIFESTARI DE DEPENDENTA ANOREXIE - lipsa poftei de mâncare. DISFAGIE - greutate în înghiţire. DEPRINDERI ALIMENTARE - greşeli în prepararea şi alegerea alimentelor, orar nesatisfăcator al meselor (3 mese principale, 2 gustări, 8 ore repaus nocturn). HIDRATARE – consum de lichide în funcţie de nevoi. Regimuri alimentare Regimurile dietetice - sunt foarte variate, in functie de calitatea si cantitatea alimentelor ce le compun. In functie de cantitatea alimentelor, regimurile pot fi hipocalorice –cand scade numărul de calorii din alimentatie (recomandate in obezitate) si hipercalorice – cand este necesara cresterea numărului de calorii in alimentatie (la subnutriti). Din punct de vedere calitativ, regimurile sunt adaptate diverselor categorii de imbolnavirii, fiind prescrise de medic. Denumirea regimului 1. Hidric Valoarea calorica Hipocaloric Hipoglucidic Hipolipidic Hipoprotidic 2. Hidrozaharat Hipocaloric Hipoprotidic Hipolipidic Normoglucidic

Alimente componente Ceaiuri neindulcite sau indulcite cu zaharina, zeama de orez, supe limpezi de legume, supe diluate de carne, degresate, apa fiarta si racita. Ceaiuri indulcite, zeama de compot, sucuri de fructe indulcite, zeama de orez cu zahar.

Indicaţii -se aplica in diaree acuta , gastrita, in primele zile dupa operatii -se aplica in hepatita acuta, in perioade febrile, in infartul de miocard, colecistita ( inflamatia vezici biliare), insufiecienta renala acuta

32

3. Semilichid

Hipocaloric Normoglucidic Hipoprotidic Hiposodat

Supe−creme de legume, supe−creme de -se aplica in ciroza fainoase, terciuri si pireuri de legume, fructe coapte, sufleuri de fainoase sau din branza de vaci. hepatica, in perioada icterica a hepatitei, varice esofagiene

4. Lactat

Hipocaloric Hipoglucidic Normohipoprotidic Normohipolipidic

1000−2000 ml lapte, eventual imbogatit cu frisca sau smantana.

-se aplica in prima faza a ulcerului gastro duodenal, in primele zile dupa hemoragia digestiva

5. Lactofainos vegetarian 6. Hepatic

Normohipercaloric Normoglucidic Normohipocaloric Normoprotidic Normoglucidic Hipolipidic

Lapte, branza de vaci, cas, oua moi, sufleuri,pireuri de legume cu lapte si unt, smantana, frisca, fainoase cu lapte. Iaurt, branza de vaca, cas, urda, carne slaba fiarta, albus in preparate, paine alba prajita, fainoase, legume cu celuloza fina, piureuri, sufleuri, fructe coapte, gelatina, compot pasat, bezele, biscuiti de albus, supe−creme de legume, supe de fainoase, unt 10 g∕zi, ulei 20g∕zi. Branza de vaci, cas, urda, galbenus de ou, frisca,paine alba fara sare,fainoase cu nuci si zahar, salata de cruditati cu ulei, piureuri, soteuri, mancaruri cu sos, budinci, fructe crude, coapte, compot,prajituri cu mere, smantana, supe de legume, supe de fainoase, sosuri dietetice. Iaurt, branza de vaci, branza nesarata, 33 indicat in bolile hepato-biliare

7. Renal

Normohipercaloric Hipoprotidic Hiperglucidic Normohiperlipidic Hiposodat

indicat in bolile cardiovasculare si renale

8. Cardio-

a)Normocaloric

indicat in bolile

vascular

Normoglucidic Hipoprotidic Hiposodat b)Normohipocaloric Normoprotidic Normohipoglucidic Hipolipidic Hiposodat

supe−crema de legume, terciuri de fainoase cu lapte, piureuri de legume, fainoase cu lapte, carne fiarta si tocata, aluat fiert, papanasi; Lapte in preparate, iaurt, branzeturi nefermentate, carne slaba fiarta, friptura la cuptor, paine alba fara sare, legume, piureuri, sufleuri, fructe crude sau coapte, compot, aluat fiert, aluat de tarta, biscuiti, dulceata, unt 10g∕zi, ulei 30g∕zi. 1500 ml ∕zi ceai neindulcit. 300 g branza de vaci. Lapte, branza de vaci, carne alba, legume, mere. Lapte, paine, cartofi, peste, fainoase, legume (cantarite in raport cu toleranta la glucide);180, 200, 250 g carne, mezeluri, branzeturi, peste, oua, supe de carne, supe de legume, sosuri fara faina, unt, frisca, ulei.

cardiovasculare si renale

9. Hipocaloric

a)zero calorii b)240 calorii c)400 calorii d)600 calorii Normoglucidic Normohiperproteic Normolipidic

10. Diabetic

- indicat in diabet zaharat - alimentele permise vor fi cantarite in mod obligatoriu

Regimul este făcut pentru fiecare caz în parte, bazat pe datele fiziopatologice şi componentele individuale ale bolnavului. Zilnic, asistenta verifică dacă meniul trimis la blocul alimentar corespunde cu regimul prescris, asigurând astfel fiecărui bolnav alimentaţia corespunzatoare. Pentru stabilirea unei alimentaţii dietetice cât mai variate, trebuie cunoscute echivalentele cantitative şi calitative ale diferitelor principii alimentare. Pe acestea se bazează înlocuirea unora cu altele în anumite situaţii: −100g glucide pot fi asigurate prin: 100g zahar, 120g orez, 135g tăiţei, 450g fructe uscate, 200g pâine, 200g legume uscate, 500g cartofi, 650g fructe proaspete.

34

−100g proteine pot fi asigurate prin: 3000ml lapte, 450g carne alba de viţel sau pasăre, 650g peşte sau 400g brânză. −100g lipide se cuprind în aceeasi cantitate de ulei vegetal, unt sau untură de porc.

Foaie de alimentatie pentru ziua Tipul de regim Felul regimului Total H HZ HZL LF LFV Cr. M SA Sp Cm MEDIC Hidric Hidrozaharat Hidrozaharat lactat Lactofainos Lactofainos vegetarian Cruditati Mixt Supraalimentatie Special Comun luna Nr. portii 110 10 20 15 20 16 3 10 2 4 10 Asistenta sefa anul Observatii referitoare la hrana din ziua precedenta

Întreţinerea şi păstrarea instrumentarului medical Definiţie : Totalitatea instrumentelor care se folosesc în scopul examinării clinice şi de laborator Scop : tratamentul şi îngrijirea bolnavului În practica medicală există un număr restrâns de instrumente folosite în examinări şi tratamente curente. La acestea se adaugă instrumentele specifice fiecărei secţii. Instrumentele medicale sunt confecţionate din diferite metale, sticlă, cauciuc sau materiale plastice,

35

Asistentei medicale îi revine sarcina de a întreţine în mod corespunzător aceste instrumente. Păstrarea se face în dulapuri speciale, curate sau sterilizate ca să poată fi utilizate imediat. 1. Instrumente şi materiale pentru măsurarea şi notarea funcţilor vitale şi vegetative Termometrul

Tensiometru cu manometru

Stetoscopul biauricular – Se utilizează pentru ascultarea zgomotelor produse de trecerea aerului în căile pulmonare; zgomotele produse de activitatea inimii şi a arterelor mari. După utilizare olivele se dezinfectează cu alcool

36

-

Este utilizat pentru măsurarea tensiunii arteriale

Stetoscop monoauricular - Utilizat la ascultarea bătăilor cordului fetal B.C.F. (intrauterin) După întrebuinţare se şterge cu alcool sanitar

Taliometru

37

Pelvimetrul - Pentru măsurarea diametrului bazinului Se dezinfectează după utilizare Se păstrează în dulapul de instrumente

Tăviţa renală

38

2. Instrumente şi materiale pentru efectuarea de spălături, sondaje şi clisme Sonda gastrica Faucher - Se utilizează pentru evacuarea conţinutului stomacului, pentru spălături gastrice; mai rar în alimentaţia artificială

Sonda duodenala Einhorn - Pentru sondajul duodenal şi pentru alimentaţia artificială Captează bila din vezica biliară

39

Sonde uretrale - Se prezintă sub diferite mărimi Folosite pentru a fi introduse în cavităţi naturale ale organismului, pentru evacuarea unor produse şi pentru drenarea vezicii urinare Se folosesc sonde unifolosibile sau perfect sterilizate

40

Sonda vezicala Foley - Pentru drenarea vezicii urinare

Sonda vezicala Nelaton - Pentru sondaj vezical la femei şi bărbaţi 41

Sonda vezicala Pezzer - Pentru sondaj „a demeur” (sondă permanentă)

Sonda vezicala Tiemann - Pentru sondaj vezical la bărbaţi 42

-

Are vârful curbat

Sonda de intubatie

Flexula, branula, etc

43

Trusa de perfizie – perfuzorul

Irigator şi canulă

Seringa Guyon

44

Urinar

Bazinet

3. Instrumente şi materiale pentru igiena plăgilor Masuta de tratament

45

Casoleta si cutii

4. Instrumente şi materiale pentru efectuarea puncţiei venoase şi capilare Garoul pentru staza venoasă

46

Seringa unifolosibilă - 1ml, 2ml, 5 ml, 10 ml, 20ml Pentru administrarea insulinei, exista seringi de 1 ml, cu 40 gradatii (fiecare gradatie corespunde la 1 u.i.) sau cu 20 gradatii (fiecare gradatie corespunde la 2 u.i).

Ace

47

Vacutainere pentru recoltare
• •

• •

sunt din plastic, ceea ce asigura mentinerea sigura a vidului interior si recoltarea exacta a cantitatii de sange necesar pentru determinare dopurile sunt confectionate partial din cauciuc moale, ceea ce permite o buna penetrare a acestora de catre dispozitivele de tip cap-piercer din dotarea aparatelor; in plus este eliminat riscul ruperii acestor dispozitive materialul din care sunt produse dopurile, elimina riscul producerii fenomenului de "improscare" la deschiderea tubului (acest fenomen apare din cauza vidului remanent in tub chiar si dupa ce s-a efectuat recoltarea) pericolul de spargere este minim se pot incinera

48

Cutia Petri - folosită la recoltarea sputei

5. 6. Alte materiale si instrumente folosite pe diferite secţii Ciocanul de reflexe - Folosit la examimarea reflexelor osteotendinoase (în neurologie)

Spatula linguală - Pentru examinarea şi tratamentul cavităţii bucale şi a faringelui După folosire se curăţă cu apă şi detergent Se sterilizează la autoclav sau la Poupinel Se păstrează în cutia unde a fost sterilizată

49

Oglinda frontala ORL - Se foloseşte în examinările de otorinolaringologie, faringe, fose nazale, a conductului auditiv extern

Specul nazal - Se foloseşte în examinările de otorinolaringologie Se utilizează sterilizat Se păstrează în cutia unde a fost sterilizată

50

Specul auricular – Otoscopul - Se foloseşte la examinarea conductului auditiv extern şi a timpanului Se utilizează sterilizat Se păstrează în cutia în acre a fost sterilizat

Departator de maxilare - Se foloseşte la depărtarea maxilarelor pentru a menţine cavitatea bucală deschisă. În vederea unor îngrijiri şi intervenţii în cavitatea bucală, faringe şi laringe. Se utilizează sterilizat.

Valva vaginală – speculul vaginal bivalv - Folosite în explorări de obstetrică şi ginecologie - tratamente Se utilizează pereche şi sterilizate (valva vaginală) Se păstrează în cutia în care au fosr sterilizate

51

Masca de protectie unifolosibila Mănuşi de cauciuc - Unifolosibile, sterilizate cu raze gamma Folosite în special la recoltări de sânge, produse biologice şi patologice, în îngrijirea plăgilor şi în dermatologie

Histerometrul - Se utilizează în uter pentru a măsura dimensiunile cavităţii uterine

Pensa de prins limba - În formă de T sau în formă de inimă Folosite pentru a prinde limba în cazul unor tratamente, îngrijiri ale cavităţii bucale şi uneori în timpul narcozei (anestezie generală) Se utilizează sterilizată

52

Masca de oxigen

Pipa gudel - Folosită la bolnavii inconştienţi în cavitatea bucală, pentru eliberarea căilor respiratorii superioare şi a împiedica sufocarea bolnavului Folosită şi la narcoză

53

Eprubeta cu tampon faringian sterin - Pentru recoltarea secreţiei faringiene (exudat faringian)

Recipient pentru recoltarea urinei

Coprorecoltor 54

Instrumente chirurgicale
Bisturiu cu lame diferite

Foarfeci chirurgicale

55

Sonda canelata

Pensa anatomica

56

Pensa chirurgicala

Pensa pean

Pensa kocher

Stilet butonat 57

Pensa de prins col uterin

Port ace

Ac reverdin

Ac deschamp

Ac de suturaatraumatic

58

Trocare

Departoare de tesuturi

Chiureta Volkmann

Canula de traheostomie

59

Glucometru

Cantar pediatrie

Defibrilator

60

Infuzomat

Injectomat

Aparat de monitorizare

61

Sterilizatoare Poupinelul

Autoclavul

Materiale Fese

62

Pansamente

63

Măsurarea şi notarea grafică a funcţiilor vitale, a înălţimii şi greutăţii corporale şi notarea lor în foaia de temperatură Evaluarea funcţiilor vitale Funcţiile vitale • Includ: respiraţia, pulsul, tensiunea arterială şi temperatura • Sunt frecvent utilizate ca indicatori ai stării de sănătate sau de boală Când se măsoară funcţiile vitale? • Când intervine o schimbare în starea de sănătate a unei persoane • Când este admis într-o unitate spitalicească • Înainte şi după proceduri invazive de diagnostic • Înainte şi după intervenţii chirurgicale • Înainte şi după administrarea medicamentelor care au efect asupra sistemului respirator şi cardiovascular • Înainte şi după efectuarea intervenţiilor de îngrijire care pot influenţa funcţiile vitale Rolul asistentei în măsurarea funcţiilor vitale • Să pregatească material şi instrumentar corespunzator şi în stare de funcţionare • Să pregatească pacientul din punct de vedere fizic • Să pregatească psihic pacientul • Să asigure condiţii de microclimat care să nu influenţeze funcţiile vitale • Să cunoască variaţiile normale ale funcţiilor vitale, in functie de sex şi vârstă • Să cunoască antecedentele medicale ale pacientului şi tratamentele prescrise • Să respecte frecvenţa de evaluare a funcţiilor vitale în raport cu starea pacientului • Să comunice medicului modificările semnificative ale funcţiilor vitale Foaia de temperatură Foaia de temperatură – caracteristici: - este parte integrată a foii de observaţie - document medical - document stiinţific 64

- document medico-juridic - este completată de către asistentă şi raspunde în faţa superiorilor şi a legii - cuprinde datele personale ale bolnavului , se notează: nume, prenume, vârsta, data internării, diagnosticul de internare, numărul patului, numărul foii de observaţie; la externare data şi diagnosticul de externare. Măsurarea temperaturii Scop • evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză Locuri de măsurare • axilă, plica inghinală, cavitatea bucală, rect, vagin Materiale necesare • termometru maximal • casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile • recipient cu soluţie dezinfectantă • tavă medicală • lubrefiant • alcool medicinal • ceas Intervenţiile asistentei • pregătirea materialelor lângă pacient • pregătirea psihică a pacientului • spălarea pe mâini • se scoate termometrul din soluţia dezinfectantă, se clăteşte şi se sterge cu o compresă sterilă, se scutură. a. pentru măsurarea în axilă  se asează pacientul în decubit dorsal sau în poziţie sezând  se ridică braţul pacientului  se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului  se aşează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei, paralel cu toracele 65

 se apropie braţul de trunchi, cu antebratul flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui  dacă pacientul este slabit, agitat, precum şi la copii, braţul va fi mentinut în aceasta poziţie de către asistentă  termometrul se menţine timp de 10 minute  temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, ea fiind cu 4-5 zecimi de grad mai joasă decat cea centrală b. pentru măsurarea în cavitatea bucală  se introduce termometrul în cavitatea bucală, sub limbă sau pe latura externă a arcadei dentare  pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas  se menţine termometrul timp de 5 minute  măsurarea temperaturii în cavitatea bucală este contraindicată la: copii, pacienţi agitaţi, la cei cu afecţiuni în cavitatea bucală;  pacientul nu va consuma lichide reci sau calde şi nici nu va fuma cu cel putin 10 minute înainte de determinarea temperaturii c. pentru măsurarea rectală  se lubrefiază termometrul  se aşează pacientul în decubit lateral, cu membrele inferioare în semiflexie, asigurându-i intimitatea  se introduce bulbul termometrului în rect, prin mişcări de rotaţie şi inaintare  termometrul va fi ţinut cu mâna tot timpul măsurării  se menţine termometrul 3 minute  copiii mici sunt aşezaţi în decubit dorsal, cu picioarele ridicate, sau în decubit ventral  temperatura masurată rectal este mai mare decât cea măsurată axilar cu 0,4-0,5 grade  măsurarea temperaturii în rect este contraindicată la pacienţii agitaţi şi la cei cu afecţiuni rectale d. pentru măsurarea în vagin  se urmăreşte aceleaşi etape ca la măsurarea rectală introducându-se termometrul ăn vagin  este contraindicată în bolile aparatului genital  valoarea este mai mare cu 0,5 grade decat cea axilară 66

• • • • •

după terminarea timpului de menţinere a termometrului, acesta se scoate, se şterge cu o compresă sterilă se citeşte gradaţia la care a ajuns mercurul termometrului se spală termometrul, se scutură se introduce în recipientul cu soluţie dezinfectantă se notează valoarea obţinută pe foaia de temperatură:  notarea unui punct pe verticală, corespunzator datei şi timpului zilei, socotind, se uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară pentru obţinerea curbei termice în alte documente medicale se notează cifric interpretarea curbei termice pentru fiecare linie orizontală a foii, 2 diviziuni de grad   

DE REŢINUT • în mod curent temperatura se masoară dimineata între orele 7-8 şi după-amiază între orele 18-19 • pentru măsurarea temperaturii corpului se mai pot utiliza termometre cutanate şi termometre electronice • temperatura prezintă oscilaţii fiziologice:  în timpul zilei de 0,5 -1 grad C; temperatura scade dimineaţa între orele 4-5 ; şi creşte între orele 9-10 a.m. şi seara 16-20  la tineri seară este mai ridicată  în sarcina, în prima jumatate a menstrei este crescută temperatura  în timpul desfăşurării unor activităţi; efort fizic, digestie etc • temperatura prezintă oscilaţii patologice: hipotermie , hipertermie Măsurarea pulsului Scop - evaluarea funcţiei cardio-vasculare Elemente de apreciat: - ritmicitatea 67

- frecvenţa - celeritatea - amplitudinea Locuri de măsurare - oricare arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan osos: artera radială, femurală, humerală, carotidă, temporală, superficială, pedioasă Materiale necesare - ceas cu secundar - creion rosu sau pix cu mină roşie Intervenţiile asistentei - pregătirea psihică a pacientului - asigurarea repausului fizic şi psihic 10-15 minute - spălarea pe mâini - reperarea arterei - fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei - exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor - numărarea pulsaţiilor timp de 1 minut - consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură ţinând cont ca fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsatii - unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei - consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor pulsului Ex.: 05.11.2010 PD =80/minut PS = 90/minut puls regulat Măsurarea tensiunii arteriale Scop: - evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor) 68

Elemente de evaluat - tensiunea arteriala sistolică (maximă) - tensiunea arterială diastolică (minimă) Materiale necesare - aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale: - cu mercur Riva-Rocci - cu manometru - oscilometru Pachon - stetoscop biauricuiar - tampon de vată - alcool - creion roşu sau pix cu mină roşie Metode de determinare - palpatorie - auscultatorie Intervenţiile asistentei a. pentru metoda auscultatorie - pregătirea psihică a pacientului - asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 15 minute - spălarea pe mâini - se aplică manşeta pneumatică pe bratul pacientului, sprijinit şi în extensie - se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manşetei - se introduc olivele stetoscopuiui în urechi - se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul perei de cauciuc până la dispariţia zgomotelor pulsatile - se decomprimă progresiv aerul din manşeta prin deschiderea supapei, până când se percepe primul zgomot arterial (care reprezintă valoarea tensiunii arteriale maxime) - se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometruiui, pentru a fi consemnată 69

- se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice - se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în momentul în care zgomotele dispar, aceasta reprezentând tensiunea arterială minimă - se notează pe foaia de temperatură valorile obtinute cu o linie orizontală de culoare roşie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur - se unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat - în alte documente medicale se înregistrează cifric: Ex.: T.A. max.=150 mmHg T.A. min.= 75 mmHg - se dezinfectează olivele stetoscopului cu alcool b. pentru metoda palpatorie - determinarea se face prin palparea arterei radiale - nu se foloseşte stetoscopul biauricular - etapele sunt identice metodei auscultatorii - are dezavantajul obţinerii unor valori mai mici decât realitatea, palparea pulsului periferic fiind posibila numai după reducerea accentuată a compresiunii exterioare DE REŢINUT: - manşeta pneumatică va fi bine fixată pe braţul pacientului - manometrul va fi plasat la nivelul arterei la care se face determinarea - măsurarea va fi precedată de liniştirea pacientului - în caz de suspiciune, se repetă măsurarea fără a scoate manşeta de pe bratul pacientului - la indicaţia medicului, se pot face măsuratori comparative la ambele braţe Observarea şi măsurarea respiraţiei Scop • Evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului Elemente de apreciat • Tipul respiraţiei 70

• Amplitudinea mişcărilor respiratorii • Ritmul • Frecvenţa Materiale necesare • ceas cu secundar • creion de culoare verde sau pix cu pasta verde • foaia de temperatură Intervenţiile asistentei • aşezarea pacientului în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi efectuată • se preferă perioada de somn a bolnavului • plasarea mâinii, cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui • numărarea inspiraţiilor timp de un minut • consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură • unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obţinerea curbei • pentru fiecare linie orizontală a foii se socotesc 2 resp / min • în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută, cât şi caracteristicile respiraţiei • aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla observare a mişcărilor respiratorii Măsurarea şi notarea grafică a greutăţii corporale în foaia de temperatură Scop: a) explorator - aprecierea stării de nutriţie a bolnavului, stabilirea necesităţilor calorice ale organismului; b) terapeutic – stabilirea dozei terapeutice de medicamente şi urmărirea evoluţiei bolilor; Materiale necesare:  Cântar antropometric;  Foaie de temperatură;  Creion, pix sau stilou 1. Pregatirea materialelor necesare: 71

1.1 1.2

Se pregăteşte foaia de observaţie, foaia de temperatură; Se verifică exactitatea balanţei (cântar) şi se pregătesc materialele necesare.

2. Pregătirea bolnavului 2.1. Cântărirea bolnavilor se face întotdeauna dimineaţa, pe nemâncate, după ce bolnavul a avut scaun şi a urinat, având aceeaşi haină de spital, şi dacă e posibil cu acelaşi cântar. 3. Efectuarea tehnicii propriu-zise Se verifică exactitatea balanţei cântarului, lăsând vârful indicator mobil să oscileze, până ce se opreşte la vârful indicator fix al punctului zero ; Dacă este cazul se echilibrează balanţa cu ajutorul sistemului de corecţie; Se imobilizează acul indicator închizând braţul balantei; Se aşează greutăţile la greutatea aproximativă a bolnavului; Se invită bolnavul să se aşeze pe cântar; Se deschide braţul balanţei şi se echilibrează greutăţile; Se citesc pe scara cursorului valorile obţinute ; După cântărire se va scădea greutatea îmbracămintei şi a încălţămintei; Se notează in foaia de temperatură greutatea, în kilograme la adulţi; Se imobilizează din nou braţul balanţei cu acul indicator mobil.  Pentru cântarirea bolnavilor care nu pot fi ridicaţi din pat se folosesc cântare speciale, care stabilesc greutatea bolnavului împreună cu cea a patului, din care se scade: taraua patului, a lenjeriei si a cazarmamentului, obţinându-se greutatea reală a bolnavului.  Alte tipuri de cântare fac corp comun cu patul iar procesul de cântărire este facilitat printr-un mecanism electric. Aceste paturi – cântare, se folosesc atunci când aportul şi pierderile de lichide constituie obiectul permanent şi neîntrerupt al observaţiei bolnavului (hidratarea bolnavului, dializa extrarenală).  Bolnavii adulţi se cântăresc la internare, apoi de două ori pe săptămână, şi în ziua plecării.  În afecţiuni însoţite de edeme (insuficienţă cardiacă, afecţiuni renale edematoase, în ciroza ascitogenă sau alte afecţiuni însotite de hidropizie, bolnavul trebuie cântărit

72

zilnic, concomitent cu notarea lichidelor consumate şi a diurezei pentru a ne orienta asupra gradului de retenţie lichidiană.  Bolnavii supusi tratamentului cu ACTH sau cortizon vor fi cântăriţi zilnic.  Pierderile mari de lichide prin vărsături şi diaree determină o scădere a greutăţii corporale indicând gradul de deshidratare a bolnavului.  Cântărirea este obligatorie în timpul tratamentului cu medicamente diuretice şi la bolnavii diabetici.  În vederea determinării metabolismului bazal, greutatea trebuie stabilită precis. 3.11 Pentru cântărirea sugarilor se utilizează cântare la care unul din talere este înlocuit cu un coşulet sau scafă în care se culcă copilul; 3.12 Verificarea lor se face la fel ca şi la cântarele antropometrice, gradul lor de sensibilitate este până la 10 grame; 3.13 Verificarea şi corectarea balantei precede cântărirea propriu-zisă; 3.14 Sugarul este cântărit fără haine; 3.15 Pe cantar se aşează un scutec sau o flanelă; 3.16 Se va echilibra cântarul cu flanela după care se face cântărirea în mod obişnuit; 3.17 Dacă nu putem face echilibrarea cântarului cu scutecul pe el, greutatea acestuia se va scădea obligatoriu, din greutatea masurată; 3.18 În timpul cântăririi copilul trebuie sa stea liniştit; 3.19 Dacă măsurarea greutăţii se face pentru stabilirea cantităţilor de lapte supte, nu este nevoie de scăderea greutăţii lenjeriei (ne interesează greutatea copilului înainte şi după supt). 3.20 Copiii mai mari, în stare gravă, vor fi cântăriti împreuna cu asistenta, urmând ca imediat după stabilirea greutăţii comune, asistenta să se cântăreasca singură, calculând diferenţa de greutate. 3.21 Greutatea corporală trebuie notată pe foaia de temperatură: 4 la copilul mic: greutatea corporală este reprezentată grafic – curba de dezvoltare ponderala a copilului. Îngrijirea bolnavului după tehnică 4.1 Bolnavul este condus până la pat şi instalat într-o poziţie cât mai comodă. 4.2 Se acoperă bolnavul cu patura. 73

5

Reorganizarea locului de munca 5.1 Se aşează cântarul la locul lui şi se face ordine în salon. 5.2 Spălarea pe mâini. 5.3 Toate instrumentele se aşează în cutiile în care se păstrează după dezinfecţie şi sterilizare. Măsurarea şi notarea grafică a inălţimii în foaia de temperatură

Scop: pentru determinarea raportului cu greutatea corporală. Raportul greutate/înălţime = 4,2 la bărbaţi şi 3,9 la femei. Materiale necesare:  Taliometru;  Foaie de temperatură;  Creion, stilou sau pix. 1. Pregătirea materialelor necesare 1.1 Se pregăteste foaia de observaţie, foaia de temperatură 1.2 Se pregăteţte taliometrul, banda metrică, sau pediometrul. 2. Pregătirea bolnavului 2.1. Se comunică bolnavului investigaţia şi simplitatea modului de execuţie. 3. Efectuarea tehnicii propriu-zise A. CU TALIOMETRUL 3.1. Se invită bolnavul să se descalţe. 3.2. Se aşează bolnavul în picioare, cât mai drept sub cursorul taliometrului. 3.3. Se coboară uşor cursorul până atinge capul bolnavului (vertex). 3.4. Pe tija gradată se citeşte înălţimea bolnavului. 3.5. Se notează în foaia de temperatură şi de observaţie. 3.6. Se invită bolnavul să coboare şi este ajutat să se încalţe. 3.7. Bolnavul este condus până la pat şi este aşezat în poziţie comodă şi învelit. B. CU BANDA METRICĂ 3.1. Bolnavul descălţat este aşezat în ortostatism cu spatele la perete. 3.2. Se plasează un plan orizontal pe vertex, perpendicular pe perete şi se marchează locul de întâlnire. 74

3.3. Se măsoară cu banda metrică, distanţa de la locul marcat până la sol. 3.4. Se notează in foaia de temperatură şi de observaţie. C. PEDIOMETRE 3.1. Măsurarea dezvoltării staturale a copiilor mici se face în pediometre. 3.2. Acestea sunt jgheaburi gradate, prevazute cu cursoare, în care sunt culcaţi copiii, mentinând-u-i în poziţie întins, drept. 4. Reorganizarea locului de muncă 4.1. Se aşează taliometrul/ banda metrică/pediometrul la locul lui şi se face ordine în salon. 4.2. Spălarea pe mâini cu apa şi săpun. Masurarea si notarea grafica a scaunelor in foaia de temperatura 1. Frecventa : - 1-2 /zi = NORMAL - 3-6/zi - diaree 20-30/zi – sindrom dezinteric Scaun la 2-4 zile – constipatie Ileus – suprimarea competa a eliminarilor scaunelor si gazelor

2. Orarul: - NORMAL – ritmic, la aceiasi ora a diminetii dupa sculare 3. Cantitatea : - NORMAL - 150-200 grame/zi 4. Consistenta – NORMAL- pastoasa, omogena 5. Forma – NORMAL – cilindrica cu diametru de 3-5 cm ,lungime variabila 6. Culoarea: - NORMAL - bruna 7. Miros: - NORMAL – fecaloid 8. Aspect – NORMAL – pastos-omogen 9. Notarea scaunelor in foaia de observatie: NORMAL: | MOALE: / DIAREIC: MUCOS: X CU PUROI: P CU SANGE: S in creion rosu GRUNJOS: Z

75

Daca nr este foarte mare, se noteaza nr urmat de semnul conventional. Ex: 22 scaune diareice cu sange = 22-S Masurarea si notarea grafica a varsaturilor in foaia de temperatura Observarea calitatilor varsaturilor 1. Frecventa : - ocazionale - frecvente - incoergibile 2. Orarul: - matinale - postprandiale - tardive 3. Cantitatea : - se va masura cant. in 24 de ore pentru starea bilantului hidric 4. Continutul - se va aprecia continutul – alimentare - mucoase, apoase - fecaloide - biliare - purulente - sanguinolente - hematemeza 5. Culoarea: - galbena/verzuie - rosie - galbuiee murdara - bruna(zat de cafea) 6. Miros: - fad - acru - fecaloid - unt ranced 7. Forta de proiectie: brusc, in jet, fara efort, fara greata –: SE ANUNTA MEDICUL ! 8. Simptomele care insotesc varsatura : - durere abdominala - deshidratare 9. Notarea propriu-zisa in foaia de observatie: 76

-

fiecare varsatura se noteaza cu un cerc insotit de data si ora cand s-a produs varsaturile alimentare – culoare albastra varsaturile bilioase – culoare verde varsaturile sanguinolente – culoare rosie

-

daca sunt foarte frecvente se va nota nr lor in ziua respectiva se pastreaza in vas acoperit la indicatia medicului se trimite la laborator

10. Prezentarea varsaturii : - se colecteaza intr-un recipient pana la venirea medicului

Masurarea si notarea grafica a diurezei in foaia de temperatura. Diureza = procesul de formare si eliminare a urinei din organism timp de 24 ore. Scop: a) Explorator – obtinerea de informatii privind starea morfofunctionala a aparatului urinar; b) Terapeutic – pt stabilirea diagnosticului; in stabilirea bilantului nutritiv in bolile metabolice. foaie de temperatura; creion sau pix cu pasta albastra. Materiale necesare: - vase cilindrice gradate cu gat larg/borcane 2-4litri gradate; -

OBSERVAREA DIUREZEI 1. Se va observa ritmul mictiunilor: a) Normal = 5-6mictiuni / 24 h barbati; 4-5mictiuni / 24 h femei; noaptea, de 3 ori mai mic, nr mictiunilor b) Patologic = ritm crescut (polakiurie); mai mult noaptea (nicturie). 2. Se vor observa tulburarile de mictiune: a) polakiurie = mictiuni frecvente, cu cantitati mici; b) ischiurie sau retentie de urina = imposibilitatea de a urina; c) disurie = eliminarea urinei cu dificultate si dureri;

77

d) enurezis = pierderea involuntara de urina in timpul noptii (mai frecvent la copii cu tulburari nevrotice, dupa varsta de 3 ani); e) nicturie = egalarea sau inversarea raportului dintre numarul mictiunilor si cantitatea de urina emisa ziua fata de cea emisa in cursul noptii. MASURAREA DIUREZEI 1. Pregatirea materialelor 1.1. Se curata riguros vasele cilindrice, gradate, se clatesc cu apa distilata pentru a nu se modifica compozitia urinei si se acopera. 1.2. Recipientele vor fi etichetate, purtand numele bolnavului, nr. salonului si al patului. 2. Pregatirea bolnavului 2.1. Se educa bolnavul sa urineze numai in urinar si sa nu arunce urina! 2.2. Se invita bolnavul imobilizat la pat ca, inainte de defecare sa urinize. 3. Tehnica propriu-zisa 3.1. Spalare pe maini cu apa curenta si sapun! 3.2. Se incepe colectarea dupa un orar fix, valabil pentru toti bolnavii sectiei. 3.3. Se invita bolnavul sa urineze si se arunca produsul acestei emisii, la ora 8 dimineata. 3.4. Se colecteaza in vasele gradate toate urinele emise pana a doua zi la ora 8, adaugandu-se si urina acestei emisii. 3.5. Se citeste gradatia care ne indica urina emisa in 24 ore. 3.6. Spalarea pe maini cu apa si sapun. NOTAREA DIUREZEI 1. Notarea cifrica – se noteaza cifric in carnetul propriu al asistentei, in fiecare dimineata: • • • • • 2. Notarea grafica 2.1. Pentru fiecare linie orizontala a F.T. se socoteste 100ml de urina. numele bolnavului; salonul; nr. patului; data; cantitatea de urina emisa in 24 ore.

78

2.2. Se noteaza grafic cu creion albastru, sub forma unei coloane ce are hasurata numai partea superioara ce corespunde cantitatii de urina a zilei respective.

A. INTERPRETAREA REZULTATELOR 1. Cantitatea urinei a) valori fiziologice normale – femei = 1.000-1.400 ml/ 24 ore; barbati = 1.200-1.800 ml/24 ore; b) valori patologice – poliurie = peste 3.000 ml/24 ore oligurie = sub 1.000 ml/24 ore anurie = absenta urinei in vezica

2. Calitatea urinei a) culoarea – normal = galben deschis - urina diluata; = brun inchisa – urina concentrata - patologic = brun inchisa + spuma – icter; = rosie deschisa pana la rosie bruna – hematurie; - fiziologic = albastru-verde – tratament cu albastru de metilen; = cafeniu – rosu- brun-negru – tratament cu chinina sau acid salicilic; b) miros – amoniacal – in fermentatia alcalina intravezicala; - aromatic de fructe – in diabet; c) aspectul – normal – clar transparent; patologic – tulbure;

79

80

Anexa nr. 9 B. FOAIE DE TEMPERATURĂ ADULŢI
CNP

Numele…………………………………….Prenumele…………….….……………………….. Anul…………luna…………Nr. foii de observaţie…………Nr. salon………..Nr. pat…………..
Ziua Zile de boalå Temp Resp. T.A. Puls D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S

35

30

160

41O

30

25

140

40O

25

20

120

39O

20

15

100

38O

15

10

80

37O

10

5

60

36O

Lichide ingerate Diureză Scaune Dietă 23.3 ; A4 ; t2

81

SONDAJUL GASTRIC Definiţie : introducerea unui tub de cauciuc – sonda Einhorn – prin faringe şi esofag în stomac Scop : explorator :  pentru recoltarea sucului gastric pentru analize  pentru studierea funcţiei evacuatorii a stomacului terapeutic  alimentarea bolnavului  spălătura gastrică cu glucoză Indicaţii : gastrite acute şi cronice ulcer gastric Materiale necesare : tavă medicală sonda Einhorn sterilă sau unifolosibilă balon Erlenmeyer pentru colectare stativ cu eprubete curate şi uscate dejunul de probă indicat de medic seringi de 20 ml pentru aspiraţia sucului gastric pensă hemostatică muşama unifolosibilă tăviţă renală curată, uscată sau unifolosibilă mănuşi de cauciuc sterile paravan Etape şi timpi de execuţie : pregătirea materialelor necesare pregătirea psihică şi fizică a bolnavului  şezând pe scaun cu spatele cât mai drept  se îndepărtează proteza mobilă dacă este cazul 82

 se aşează tăviţa renală sub bărbie efectuarea tubajului gastric  spălare pe mâini cu apă şi săpun  asistenta îmbracă mănuşi de cauciuc sterile  asistenta se va aşeza în partea dreapătă a bolnavului, cu mâna dreaptă apucă sonda ca pe un creion  cere bolnavului să deschidă gura larg şi să respire adânc şi introduce capătul sondei până la peretele posterior al faringelui, invitând bolnavul să înghită şi să respire  prin deglutiţie sonda pătrunde în esofag, asistenta împinge câte puţin sonda până când la arcada dentară ajunge semnul (diviziunea) de 40 – 50 cm şi sonda a ajuns în stomac  se verifică prezenţa sondei în stomac prin aspirarea conţinutului stomacal cu ajutorul seringii de 20 ml  se recoltează mai multe probe - prin aspiraţie cu seringa - şi se aşează în eprubete diferite  după terminarea recoltării, se extrage sonda printr-o mişcare hotărâtă, dar cu precauţie, după comprimarea ei cu o sondă hemostatică Îngrijirea bolnavului după tehnică : se serveşte bolnavului un pahar cu apă pentru a-şi clăti gura se şterg mucozităţile de pe faţă şi bărbie, se îndepărtează tăviţa renală se aşează bolnavul în poziţie cât mai comodă şi se supraveghează Notarea tehnicii în foaia de observaţie : se notează tehnica, data,cantitatea şi rezultatul analizelor efectuate Reorganizarea locului de muncă: aceleaşi ca şi la spălătura gastrică Accidente : aceleaşi ca şi la spălătura gastrică

83

SONDAJUL DUODENAL Definitie:sondajul sau tubajul duodenal reprezinta introducerea sondei Einhorn dincolo de pilor( gura stomacului) Scop: EXPLORATOR: -extragerea continutului duodenal format din continut gastric, bila, suc pancreatic pt examinarile de laborator in vederea aprecierii functiei biliare hepatice, a cailor extrahepatice, cat si descoperirea unor modificari anatomo-patologice ale organelor care dau aspectul, cantitatea, compozitia chimica sau morfologica a secretilor extrase prin tubaj.DE asemenea se pot evidentia si boli parazitare ale duodenului sau cailor biliare. - TERAPEUTIC:-drenarea cailor biliare si introducerea unor medicamente care au ca actiune directa asupra ficatului, a cailor biliare sau tubului digestiv - ALIMENTATIA ARTIFICIALA:- se introduc lichide hidratante si alimente lichide in organismul bolnavilor cu imposibilitatea de inghitire sau inconstienti - ASPIRATIE CONTINUA:-in cazul ocluzilor intestinale, precum si dupa interventii chirurgicale pe tubul digestiv Materiale necesare: - musama, aleza, tavita renala, - sunda Einhorn sterila, pensa hemostatica - perina cilindrica dura, patura rulata - solutie desulfat de magneziu 33%,sterila - seringa 20 ml, recipiente precatite pt bila - prosop curat, sort de cauciuc Tehnica: - PREGATIREA PSIHICA SI FIZICA A BOLNAVULUI: - se anunta bolnavul si i se explica importanta si necesitataea tehnicii - se anunta bolnavul sa nu manince - se izoleaza patul cu un paravan - se aseaza musamaua 84

- se aseaza bilnavul pe marginea patului in pozitie sezanda - se aseaza bolnavului sortul de cauciuc si daca este cazul bolnavul isi va indeparta proteza dentara si o va pune intr-n pahar curat - INTRODUCEREA SONDEI: - se umezeste sonda cu apa sterila, cu mana dreapta se tine capatul sondei si se introduce cu blindete prin cavitatea bucala sau nazala pina in faringe - se cere bolnavului sa respire adinc , cu gura deschisa, se invita bolnavul sa inghita de cateva ori pina cand oliva trece de esofag - se ajuta inaintarea treptata a sondei prin miscari blinde, observand atent marcajul sondei, cand semnul 45 cm a ajuns la arcada dentara , sonda a trecut de cardia si a patruns in stomac - se aseaza bolnavul in decubit lateral drept cu trunchiul ridicat usor si capul mai jos , coapsele flectate pe bazin - sub regiunea hepatica a bolnavului se introduce perina cilindrica sau perina dura - se impinge usor sonda favorizind progresia ei spre pilor unde ajunge cand la arcada dentara se afla diviziunea 60 cm - se continua introducerea sondei cu mare precautie si rabdare, concomitent cu actiunea de inghitire a sondei de catre bolnav : 1-2 cm la 3-5 minute - VERIFICAREA POZITIEI SONDEI: - daca nu se scurge bila sau lichidul scurs nu are aspectul bilei, se verifica daca sonda a patruns in duoden( se insufla 60 ml aer prin sonda cu ajutorul seringii, se aspira dupa un minut si daca sonda a ajuns in duoden se recupereaza mai putin de 20 ml de aer) - se introduc 10 ml de lapte prin sonda care nu mai poate poate fi extras daca sonda ajuns in duoden, dar poate fi extras daca sonda se gaseste in stomac - se efectuieaza - CAPTAREA BILEI: - cand diviziunea 75 cm se afla la arcada dentara, olova sondei a ajuns in duoden( dupa o 1-1/2 ora de la patrunderea sondei in stomac) - la capatul sondei apare bila A coledociana de culoare galben –aurie - se introduce prin sonda cu seringa 40 ml solutie de sulfat de magneziu 33%,la temperatura camerei pt a determina drenarea bilei veziculare,dupa care se inchide extremitatea libera a sondei cu ajutorul sondei hemostatice 85

- dupa 15-30 min se deschide sonda si se colecteaza bila B veziculara , culoare castanie,vascoasa ( 30-40 ml) - dupa colectarea bilei B se coleecteaza in continuare o bila clara care provine direct din ficat –bila C hepatica - cele trei bile A,B,C captate in recipiente separat, etichetate se trimit la laborator - REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCA - se indeparteaza tavita renala si I se ofera un pahar cu apa bolnavului pt a-si clati gura - bolnavul va fi ajutat sa i-a pozitie comoda in pat - se spala si se sterilizaya materialelel folosite ACCIDENTE: - incolocirea sondei in stomac - imposibilitatea drenarii bilei cauzata de un obstacol functional –spasmul sfincaterului ODDI, coagularea bilei vascoase - greata, varsaturi la introducerea sondei - oboseala bolnavului prin prelungirea duratei sondajului peste trei ore

86

SPĂLĂTURA GASTRICĂ Definiţie : evacuarea conţinutului stomacal şi curăţarea mucoasei de substanţe străine, după introducerea unei sonde gastrice Faucher Scop : - terapeutic Indicaţii : intoxicaţii alimentare sau cu substanţe toxice stază gastrică însoţită de fermentaţie pregătirea preoperatorie în intervenţii de urgenţă sau de stomac pregătirea pentru gastroscopie Contraindicaţii : îmbolnăviri cardio-pulmonare grave în perioada dureroasă a ulcerului gastric în cancer gastric în intoxicaţii cu substanţe caustice în hepatite cronice Materiale necesare : sonda gastrică Faucher sterilă sau unifolosibilă pâlnie de sticlă o cană de 5 litri cu apă la temperatura de 25 – 26 grade C 2 şorţuri de cauciuc sau de material plastic scaun cu spătar recipient pentru colectarea lichidului evacuat din stomac (găleată) medicamente indicate de medic (ex. Cărbune animal) prosop Etape şi timpi de execuţie : pregătirea materialelor necesare pregătirea psihică şi fizică a bolnavului  şezând pe scaun cu spatele cât mai drept  se îndepărtează proteza mobilă dacă este cazul 87

-

 se aşează tăviţa renală sub bărbie  se aplică şorţul de cauciuc Efectuarea tehnicii : se introduce în stomac sonda gastrică Faucher (tehnica sondajului gastric) la capătul liber al sondei se adaptează pâlnia de sticlă şi se aduce la nivelul toracelui bolnavului se introduce apa pregătită la 25 – 26 grade C, până se umple pâlnia şi se ridică deasupra capului bolnavului pentru ca lichidul să pătrundă prin sondă în stomac. Înainte ca pâlnia să se golească complet, se va coborâ cu 30 – 40 cm sub epigastru în poziţie verticală pentru ca să se adune lichidul din stomac în ea. Se goleşte conţinutul pâlniei în găleata pregătită lângă bolnav se repetă aceste manevre de 5 – 6 ori până ce lichidul de spălătură evacuat devine curat, fără resturi alimentare sau substanţe străine se pensează sonda cu pensa hemostatică şi se extrage din stomac. Îngrijirea bolnavului după tehnică : se serveşte bolnavului un pahar cu apă pentru a-şi clăti gura se şterg mucozităţile de pe faţă şi bărbie, se îndepărtează tăviţa renală se aşează bolnavul în poziţie cât mai comodă şi se supraveghează Notarea tehnicii în foaia de observaţie : se notează tehnica, data,cantitatea şi rezultatul analizelor efectuate Reorganizarea locului de muncă - eventual din licidul de spălătură se face identificarea substanţelor toxice Accidente : greaţă şi senzaţie de vomă.  Se indică - respiraţii profunde,

- eventual anestezia faringelui pătrunderea sondei în laringe  apare reflexul de tuse, bolnavul se înroşeşte apoi se cianozează  se îndepărtează urgent sonda înfundarea sondei cu resturi alimentare  desfundarea se face prin insuflaţii cu aer se poate produce bronhopneumonie de aspiraţie 88

 pentru a preveni se pensează sonda, apoi se extrage EFECTUAREA SONDAJULUI VEZICAL Definiţie : - introducerea unui instrument tubular (sondă sau cateter) prin uretră în vezica urinară realizând o comunicare între vezică şi mediul exterior. Scop: Explorator : recoltarea unei cantităţi de urină pentru examenul de laborator depistarea unor modificări patologice la nivelul uretrei şi vezicii urinare Terapeutic : evacuarea conţinutului vezicii executarea unor procedee terapeutice pe sondă SONDAJUL VEZICAL LA FEMEI Etape şi timpi de execuţie 1. Pregătirea instrumentelor şi a materialelor necesare Materiale de protecţie: muşama şi aleză, paravan Materiale sterile: 2 sonde uretrale unifolosibile sterile, mănuşi sterile de cauciuc,1-2 urocultoare , comprese sterile, 2 pense hemostatice Materiale nesterile: materiale pentru toaleta organelor genitale, tăviţă renală, recipient pentru colectare (bazinet), pungă colectoare, recipient pentru deşeuri 2. Medicamente : substanţe lubrifiante şi dezinfectante Pregătirea psihică şi fizică a pacientului se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii se izolează patul cu paravan se protejează patul cu muşama şi aleză se îndepărtează perna şi pătura se aşează pacienta în poziţie ginecologică se acoperă pacienta cu cerceaf lăsând liberă regiunea genitală se aşează bazinetul şi se efectuează toaleta organelor genitale 89

-

se îndepărteză bazinetul şi se aşează tăviţa renală între coapsele bolnavei 3. Tehnica sondajului vezical la femei

-

sondajul se execută în condiţii de asepsie perfectă asistenta îmbracă mănuşi de cauciuc sterile evidenţiază meatul urinar dezinfectează cu soluţie dezinfectantă orificiul uretral de sus în jos în direcţia anusului (de 2 – 3 ori cu tampoane sterile) scoate sonda cu o pensă sterilă şi o prinde între degetele mediu şi inelar ale mâinii drepte lubrifiază sonda sonda orientată cu vârful în sus se introduce în uretră 4 – 5 cm., iar extremitatea liberă se introduce în tăviţa renală primele picături se lasă să curgă în tăviţa renală apoi în recipientele pregătite în funcţie de scop sau în punga colectoare extragerea sondei se face după pensarea orificiului extern al sondei 4. Îngrijirea bolnavei după sondaj toaleta regiunii vulvare se îmbracă şi se aşează comod în pat se va supraveghea în continuare 5. Notarea în foaia de observaţie cantitatea de urină recoltată aspectul macroscopic al urinei numele persoanei care a efectuat sondajul eventualele accidente sau incidente

-

-

-

-

-

Accidente şi incidente : lezarea traumatică a mucoasei uretrale (hemoragii) crearea unei căi false prin forţarea sondei astuparea sondei în timpul evacuării vezicii accident infecţios prin introducerea germenilor patogeni prin manevre şi instrumente nesterile. 90

SONDALUL VEZICAL LA BĂRBAT Etape şi timpi de execuţie 1. Pregătirea instrumentelor şi materialelor necesare : Materiale de protecţie: muşama şi aleză, paravan Materiale sterile: 2 sonde uretrale unifolosibile sterile, mănuşi sterile de cauciuc,1-2 urocultoare , comprese sterile, 2 pense hemostatice Materiale nesterile: materiale pentru toaleta organelor genitale, tăviţă renală, recipient pentru colectare (bazinet), pungă colectoare Medicamente : substanţe lubrifiante şi dezinfectante 2. Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului : se anunţă şi se explică bolnavului necesitatea şi inofensivitatea tehnicii se izolează patul cu un paravan se aşează bolnavul în decubit dorsal, cu picioarele întinse şi uşor depărtate se acoperă bolnavul lăsând accesibilă regiunea genitală se face toaleta organelor genitale externe sub bazin se aşează muşama şi aleză între coapsele bolnavului se aşează tăviţa renală 3. Tehnica sondajului vezical asistenta îmbracă mănuşi de cauciuc sterile alege sonda şi o lubrifiază dezinfectează meatul urinar cu soluţie dezinfectantă între degetele inelar şi mic ale mâinii drepte, prinde extremitatea liberă a sondei iar cu ajutorul unei pense sterile, ţinută în aceeaşi mână, apucă sonda în imediata vecinătate a vârfului introduce vârful sondei în meat şi împinge sonda uşor cu pensa, în timp ce cu mâna stângă întinde şi susţine penisul pătrunderea sondei în vezică se semnalează prin scurgerea urinei prin sondă se fixează sonda până se evacuează urina se recoltează urină în eprubete sau recipiente în funcţie de examenele de laborator cerute 91

-

restul urinei se captează în tăviţa renală sau în pungi colectoare pentru urină sonda se îndepărtează cu ajutorul unei pense după de extremitatea liberă a fost comprimată. 4. Îngrijirea bolnavului după sondaj se efectuează toaleta regiunii genitale se îmbracă bolnavul se supraveghează 5. Notarea în foaia de observaţie : se notează cantitatea de urină recoltată aspectul macroscopic al urinei numele persoanei care a efectuat sondajul eventualele incidente şi accidente lezarea traumatică a mucoasei uretrale (hemoragii) crearea unei căi false prin forţarea sondei astuparea sondei în timpul evacuării vezicii accident infecţios prin introducerea germenilor patogeni prin manevre şi instrumente nesterile.

-

-

Accidente şi incidente : -

92

CLISMA Definiţie : este o formă specială a tubajului, prin care se introduc lichide în intestinul gros (prin anus, în rect şi colon) Scop : evacuator    evacuarea conţinutului intestinului gros pregătirea pacientului pentru examinări (rectoscopie, irigoscopie) intervenţii chirurgicale asupra rectului terapeutic   introducere de medicamente alimentarea sau hidratarea pacientului

Clasificare după efect : clisme evacuatoare care pot fi : simple, înalte, prin sifonaj, uleioase, purgative clisme terapeutice – medicamentoase cu efect local, anestezice clisme alimentare – hidratante clisme baritate – cu scop explorator Materiale necesare : de protecţie :  sterile    nesterile    stativ pentru irigator irigatorul şi tubul de cauciuc de 1,5 – 2 m lungime şi 10 mm diametru tăviţă renală, bazinet canulă rectală casoletă cu comprese pară de cauciuc pentru copii paravan, muşama, aleză, învelitoare

93

apă caldă la 35 – 37 grade C (500 – 1000 ml pentru adulţi, 250 ml pentru sare (1 linguriţă la un litru de apă) ulei (4 linguri la un litru de apă) sau glicerină (40 gr la 500 ml) săpun (1 linguriţă rasă la 1 litru)

adolescenţi, 150 ml pentru copii, 50 – 60 ml pentru sugari)     -

medicamente   soluţii medicamentoase în calitatea şi concentraţia cerută de medic substanţă lubrifiantă (vaselină)

Pregătirea pacientului : psihică   fizică   se izolează patul cu paravanul şi se protejează cu muşamaua şi aleza se aşează pacientul în funcţie de starea generală în poziţie : se anunţă şi i se explică tehnica se respectă pudoarea

- decubit dorsal cu membrele inferioare uşor flectate - decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins şi dreptul flectat - genupectorală  la bolnavul imobilizat la pat, se aşează bazinetul sub regiunea sacrală şi se înveleşte pacientul cu învelitoare Tehnica de execuţie : clisma evacuatorie simplă :   asistenta se spală pe mâini şi se dezinfectează se verifică temperatura apei sau a soluţiei medicamentoase şi se introduce în se fixează irigatorul pe stativ se fixează canula la tubul irigatorului se deschide robinetul şi se evacuează aerul şi prima coloană de apă se lubrifiază canula cu o compresă de tifon sterilă 94

irigator, cu robinetul închis    

 stângă 

asistenta îşi îmbracă mănuşi de cauciuc şi îndepărtează fesele pacientului cu mâna introduce canula prin anus în rect (cu mâna dreaptă) perpendicular pe suprafaţa după ce vârful canulei a trecut prin sfincter se ridică extremitatea externă şi se se introduce canula 10 – 12 cm se deschide robinetul şi se reglează viteza de scurgere a apei prin ridicarea pacientul este rugat să respire adânc şi să-şi relaxeze musculatura abdominală, să se închide robinetul înainte ca nivelul apei să se apropie de nivelul tubului de se îndepărtează canula şi se aşează în tăviţa renală pacientul este rugat să reţină soluţia 10 – 15 minute pacientul este adus în poziţie de decubit lateral drept, apoi decubit dorsal pentru a se captează scaunul la pat sau toaletă

subiacentă, cu vârful îndreptat înainte în direcţia vezicii urinare  îndreaptă vârful în axa ampulei rectale  

irigatorului la aproximativ 50 cm deasupra patului pacientului  reţină soluţia 10 – 15 minute  scurgere   

uşura pătrunderea apei la o adâncime mai mare  -

clisma înaltă :     se procedează la fel ca la clisma evacuatorie simplă se introduce o canulă flexibilă la 30 – 40 cm în colon se ridică irigatorul la 1,5 m pentru a realiza o presiune mai mare a apei temperatura apei va fi mai scăzută EFECTUAREA PANSAMENTULUI DEFINIŢIE: Pansamentul este actul chirurgical prin care o plagă se aseptizează şi se

protejează pentru a-i uşura cicatrizarea. SCOP: suprimarea durerii, efectuarea hemostazei, tratarea plăgii în funcţie de cauză şi intindere. 95

Efectuarea corectă a unui pansament trebuie să respecte următoarele PRINCIPII: - să se lucreze în condiţii de asepsie perfectă: instrumentele şi materialele folosite să fie sterile, iar mâinile celui ce-l execută şi tegumentele din jurul plăgii să fie dezinfectate - să se asigure absorţia secreţiilor : o compresă de tifon acoperită de vată hidofilă - să se aseptizeze plaga cu antiseptice corespunzatoare stadiului ei de evoluţie - protejarea plăgii faţă de agenţii termici, mecanici, climaterici şi infecţiosi ai mediului înconjurător - asigurarea repausului sau imobilizarea regiunii lezate pentru a grăbi cicatrizarea PLAGA = este rezultatul unui traumatism în urma căruia se produc distrugeri ale ţesuturilor interesând întodeauna pielea. Când traumatismul nu a produs distrugerea pielii este contuzie (traumatism închis) PLAGA CONTUZĂ este un traumatism semiînchis, caracterizat prin distrugeri mari de ţesuturi subtegumentare însoţite de o mică distrugere a tegumentelor. PLAGA SE MANIFESTĂ PRIN: durere, impotenţă funcţională, hemoragie ÎNGRIJIREA PLĂGII; - suprimarea durerii - efectuarea hemostazei provizorii sau definitivă - tratarea plăgii în funcţie de cauza şi întindere Pentru a aprecia gravitatea plăgii la un traumatism se vor observa şi măsura TA, pulsul, temperatura, iar pentru a evalua intensitatea hemoragiei şi gradul de septicitate a plăgii se determină hematocritul , hemograma.

Pansamentul se realizează în funcţie de: - agentul vulnerant: mecanic, termic, chimic - regiunea anatomică interesată: craniu, faţă, gat, coloana vertebrală, torace, abdomen. - profunzime: plăgi superficiale, plăgi adânci - forma anatomo-patologica: plagă simplă cu margini liniare, regulate; plagă compusă cu margini neregulate, interesând şi organe importante, plagă complicată datorită unei hemoragii masive sau unei infecţii supra adaugate

96

EFECTUAREA PANSAMENTULUI: MATERIALE NECESARE: 1. TRUSA CU INSTRUMENTE STERILE: - 1-2 pense anatomice - 1-2 pense chirirgicale - pense hemostatice PEAN şi KOCHER - foarfece chirurgicale drepte şi curbe - sondă canelată - stilet butonat - bisturiu pentru incizii - chiuretă - portace şi ace pentru sutură - pensă de prins şi de scos agrafe MICHEL 2. MATERIALE PENTRU DRENAJ: - tuburi de dren - lame de cauciuc - mese de tifon 3. MATERIALE PENTRU SUTURA - aţă chirurgicală pe numere - catgut de diferite mărimi ( 0-6 ) - fir de păr de cal ( în fiole sterile) - fir de nylon 4. CASOLETA CU MATERIALE STERILE - comprese sterile de diferite mărimi - tampoane de vată - mese - tampoane MICULITZ - comprese de vată 5. SOLUŢII DEGRESANTE - benzină iodată 97

- eter - bromocet - alcool sanitar 6. SOLUŢII ANTISEPTICE PT TEGUMENTELE DIN JURUL PLĂGII - alcool sanitar - alcool iodat - tinctură de iod - betadină PENTRU PLAGĂ - apă oxigenată, soluţie Rivanol 1%, sol de acid boric, sol de cloramină, sol de permanganat de K 1/5000, soluţie de nitrat de Ag 1% 7. MATERIALE ŞI SOLUŢII DE LIPIT - leucoplast, mastizol, feşi 8. MATERIALE DIVERSE - PULBERI: sulfamide, antibiotice Debrisan - UNGUENTE: Jecolan, Jecozin, unguente cu antibiotice, unguente cu sulfamide, unguente cu HHC - apă sterilă - spray-uri dezinfectante , anestezice - mănuşi de cauciuc unifolosibile - taviţă renală - muşama , aleză - săpun , prosop - ace de siguranţă ETAPE ŞI TIMPI DE EXECUŢIE: 1. Pregăţtirea instrumentelor şi materialelor necesare; - se pregătesc pe tava medicală sau pe masuţa de instrumente şi se prepară lângă bolnav 2. Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului - se explică bolnavului necesitatea executării pansamentului

98

- se asează bolnavul în poziţie cât mai comodă, şezândă ( în plăgi mici ) sauî decubit dorsal în funcţie de regiunea în care este stabilită plaga EFECTUAREA TEHNICII 1. Spălarea pe mâini cu apa şi săpun - dezinfecţie cu alcool - mănuşi de cauciuc unifolosibile - se lucrează cu 2 pense sterile 2. Examinarea plăgii şi a tegumentelor din jur: - dacă plaga a fost pansată se desface faşa şi se ridică pansamentul vechi cu mare blândete, pentru a nu produce dureri prin dezlipirea brutală , dacă nu se desprinde , se înmoaie cu apă oxigenată şi apoi se ridică pansamentul - se îndepartează din plagă eventualele secreţii prin tamponare cu comprese sterile, fiecare compresă utilizată se va arunca în taviţa renală 3. Toaleta şi dezinfecţia tegumentului: - când plaga se afla într-o zona păroasă se începe cu: - tunderea regiunii păroase - spălarea tegumentului din jurul plăgii cu apa şi săpun - degresarea cu alcool sau eter - dezinfecţia din jurul plăgii cu tinctură de iod, apoi cu alcool, prin MIŞCĂRI CIRCULARE de la plagă spre periferie - curăţirea plăgii prin turnare în jet, cu apă sterilă sau ser fiziologic, cloramină, apă oxigenată ( au rol de a îndeparta impurităţile şi a dezinfecta plaga ) NU se toarna nici un fel de substanţa în plăgile penetrante, în organe sau cavităţi naturale. 4. Dezinfecţia din nou a tegumentului din jurul plăgii - se face cu alcool, tinctura de iod, betadină 5. Acoperirea plăgii - se face cu comprese sterile care trebuie să depaşească marginea plăgii cu 2-3 cm 6. Fixarea pansamentului - se face cu leucoplast sau prin înfasare 99

7. Spălarea pe mâini 8. Îngrijirea bolnavului după tehnică - bolnavul se aşează în poziţie cât mai comodă - regiunea lezată se pune în repaus pentru a reduce durerea şi a asigura vindecarea cât mai rapidă - se acoperă bolnavul cu o pătură 9. Reorganizarea locului de munca - materialele utilizate se aruncă în recipiente speciale - instrumentele se spală cu apă şi detergenţi, se submerjează în soluţii dezinfectante şi se pregătesc pentru sterilizare - se aeriseste salonul ATENŢIE: - toaleta plăgilor şi a tegumentelor se face în condiţii de asepsie perfectă - sunt interzise apăsarea, stoarcerea, masajul plăgii sau a regiunilor învecinate - nu se introduc în casoletă instrumentele cu care se lucrează în plagă - pentru păstrarea asepsiei se va întrebuinţa o pensă numai pentru servirea materialului necesar

EFECTUAREA TIPURILOR DE BANDAJE BANDAJAREA ( INFASAREA ) este metoda de fixare a pansamentului cu ajutorul unei feşi de tifon, de lungimi şi dimensiuni diferite , în funcţie de mărimea şi caracterul plăgii în care este situată. FEŞILE pot fi de 5-25 cm lăţime şi 1-20 m lungime. Pentru ca bandajul să fixeze pansamentul şi împreună să protejeze plaga, bandajarea se va executa respectând urmatoarele: - să imobilizeze perfect pansamentul pentru a favoriza cicatrizarea

100

- să fie suficient de strâns, dar şi suficient de elestic pentru a nu produce leziuni de compresie - să fie executate cu mişcări de blânde şi cu multă indemânare pentru a nu sporii suferinţa bolnavului - bandajarea membrelor se începe de la extremitate spre rădăcină, în sensul circulaţiei venoase - faşa de tifon se ţine în mâna dreaptă şi cu ruloul spre cel ce execută, se derulează de la stânga spre dreapta - bandajarea începe cu 2-3 ture circulare ,,ture de fixare,, la o distanta de 10-15 cm de plagă, pentru fixare sigură după primul tur colţul liber al feşii se răsfrânge (îndoaie) - terminarea bandajării se face cu 2-3 ture suprapuse, capătul feşii fixându-se cu ace de siguranţă sau prin legare . ETAPE DE EXECUŢIE 1. Realizarea turelor de fixare - se desfăşoară faşa 20 cm şi se aplică oblic sub pansament - se intersectează cu o tură circulară - se răsfrânge colţul feşii şi se suprapune încă o tură circulară 2. Acoperirea (fixarea) pansamentului - se trec ture de faşa direct peste pansament 3. Conducerea feşii a) FAŞA CIRCULARĂ - se suprapune turele de faşă exact una peste alta, - are dezavantajul ăa se răsuceşte modificând poziţia pansamentului faţă de rană - este indicată în regiunile cilindrice: gât, torace, articulaţia pumnului b) FAŞA ÎN SPIRALĂ - se conduce faşa, şerpuind, acoperind turele o treime, răsfingând faşa pe alocuri - este indicată pentru înfăşarea gambei şi antebraţului c) FAŞA ÎN FORMA CIFREI ,,8,, - se înecepe cu ture circulare sub articulaţii, se trece oblic peste articulaţii şi se conduc deasupra articulaţiei alte ture circulare - se revine obilic sub articulaţie intersectând prima diagonală 101

- se continuă de câteva ori şi se termină înfaşarea deasupra articulaţiei cu ture circulare - este indicată pentru înfăşurarea regiunilor articulare: articulaţia cotului, piciorului, pumnului d) FAŞA ÎN ,,SPIC DE GRAU,, SAU ,,SPICĂ,, - se efectuează ture circulare deasupra articulaţiei - faşa se conduce în forma cifrei,, 8,, ,fiecare tură acoperind pe cel dinainte cu 1/3 sau 2/3 - se termină înfăşarea cu ture circulare la punctul de sprijin - este indicată în regiuni articulare sau regiunea inghino-abdominală, scapulo-humerală e) FAŞA ÎN EVANTAI - se efectuează o tură oblică deasupra articulaţiei şi turele următoare conduc din ce în ce mai puţin oblic, ajungând circulare doar la mijlocul articulaţiei - este indicată în regiunea cotului, genunchiului etc. 4. Terminrea bandajării - se efectuează 2 ture circulare la 10-15 cm pansament - se taie faşa cu foarfecele şi se aplică o bandă de romplast sau capătul feşii se despică cu foarfecele 10 cm , se încrucişeaza capetele şi se înnoadă.

BANDAJAREA PE REGIUNI 1. BANDAJAREA CAPULUI ( CAPELINA) MATERIALE NECESARE feşi, leucoplast, foarfecă TEHNICA: - se conduce faşa circular deasupra sprâncenelor, fixând cu mâna stângă colţul feşei, iar cu dreapta se rulează faşa în jurul capului lăsând libere paviloanele auroculare - se conduce faşa din spate în faţă acoperind bolta craniană cu ture obice fixate cu ture circulare până la înfăşarea completă a capului ( turele trebuie să acopere pe cele precedente în aşa fel încât ele să fie apropiate, să nu se desfacă una de alta şi să nu prezinte încreţituri)

102

- se închide cu ture circulare şi se fixează la capătul feşei cu romplast sau ace de siguranţă în partea opusă regiunii pansate - se aşează bolnavul în pat cât mai comod - reorganizarea locului de muncă - aerisirea salonului 2. ÎNFĂŞURAREA OCHILOR - se poate executa monoocular sau binoocular MATERIALE NECESARE - faşă lată de 5 cm, - romplast sau ace de siguranţă a) ÎNFĂŞAREA MONOOCULARĂ - se conduce faşa oblic peste ochiul pansat pe sub urechea de aceeaşi parte şi se readuce faşa la frunte, deasupra urechii opuse - se efectueaza din nou o tură circulară pe frunte, apoi oblic, repetând succesiunea de ture oblice şi orizontale - se fixează capătul liber al feşei cu romplast sau ac de siguranţă

b) ÎNFĂŞAREA BINOCULARĂ -pentru această tehnică în locul turelor orizontale se duce faşa oblic peste celălalt ochi, turele încrucişându-se deasupra rădăcinii nasului, unde se formează o spică , se va evita acoperirea urechilor 3. ÎNFĂŞURAREA NASULUI ( PRAŞTIA ) MATERIALE NECESARE: faşă lată de 5-6 cm şi lungă de 40-50 cm, foarfece TEHNICA: - se despică în lung faşa la ambele capete, lăsând la mijloc o porţiune de aproximativ 5 cm nedespicată, ce se va servi la acoperirea nasului - se fixează pe nas partea din mijloc nedespicată

103

- se trec capetele superioare ale feşii sub pavilionul urechii şi se innoadă în regiunea occipitală - se trec ramurile inferioare ale feşii deasupra urechilor, încrucişând pe cele superioare şi se fixează în partea posterioară a capului, realizând astfel o praştie 4. ÎNFĂŞAREA BĂRBIEI ŞI A BUZELOR( CĂPĂSTRU) MATERIALE NECESARE: - faşă lungă de 0,50-1 m şi lată de 5-6 cm, foarfece - se despică în lung faşa , la ambele capete , lăsând la mijloc o porţiune de 5 cm nedespicată - se fixează partea nedespicată pe bărbie sau pe buze - se încrucişează ramurile superioare în regiunea occipitală şi se leagă în regiunea frunţii - se leagă ramurile inferioare deasupra creştetului capului, lăsând libere urechile. Injecţia intravenoasă : Definiţie : introducerea unor soluţii zotonice sau hipotonice în circulaţia venoasă Injecţia intravenoasă se efectuează în două etape : puncţia venoasă; introducerea medicamentului intravenos.

Locul de elecţie: venele antebraţului venele de pe faţa dorsală a mâinii venele maleolare externe venele de la plica cotului la copii :    Materiale necesare: mănuşi de cauciuc sterile; seringi şi ace de unică folosinţă. 104 venele epicraniene venele maleolare venele de la plica cotului

Tehnica -

alcool sanitar, betadină tampoane de vată garou comprese sterile leucoplast pernă tare muşama unifolosibilă suluţia medicamentoasă pentru administrare tăviţă renală materiale pentru spălarea mâinilor recipient pentru deşeuri – ace şi seringi folosite pregătirea psihică- se informează bolnavul asupra scopului injecţiei se verifică soluţia medicamentoasă privind termenul de valabilitate şi aspectul se aspiră soluţia medimentoasă folosind un ac de aspiraţie se adaptează acul de injecţie şi se elimină aerul din seringă pentru puncţia la venele braţului şi antebraţului bolnavul se aşează în decubit dorsal cu braţul în extensie sub braţ se aşează o pernă tare şi muşama unifolosibilă se aplică garoul la o doistanţă de aprox. 8 cm. deasupra locului puncţiei pentru a obţine stază venoasă bolnavul va strânge pumnul braţului prevăzut pentru puncţie

Pregătirea materialelor şi a bolnavului

asistenta îşi spală mâinile, îmbracă mănuşi unifolosibile sterile se dezinfectează locul de elecţie cu Betadină, apoi cu alcool sanitar se execută puncţia venoasă, înţepându-se venele distale pentru a proteja venele de calibru mare se aspiră pentru a se vedea dacă acul este în venă se desface garoul 105

-

se injectează lent, ţinând seringa cu mâna stângă, iar cu policele mâinii drepre se apasă pe piston se verifică periodic dacă acul este în venă când injectarea s-a terminat, se retrage acul brusc, iar la locul injecţiei se aplică o compresă sterilă fixată cu leucoplast se supraveghează bolnavul câteva minute se reorganizează locul de muncă acul şi seringa folosite se depozitează într-un container special

Injecţia intravenoasă se administrează lent, cca 10 min..

Accidente, incidente: introducerea substanţei paravenos, poate produce tumefiere, durere; flebalgie, atunci când se administrează injecţia prea repede sau substanţa este iritantă; hematom, când s-a străpuns vasul sanguin valuri de căldură; senzaţie de uscare a faringelui; ameţeli, lipotimie, colaps.

Important: nu se introduce aer în lumenul vaselor, provoacă embolie gazoasă şi moarte; nu se efectuează injecţia în poziţia şezândă se supraveghează locul injecţiei şi starea generală a bolnavului. Utilizarea cateterului venos periferic (CVP) Sunt utilizate pentru administrarea tratamentelor bolnavilor, aceştia putând fi scutiţi de mai multe înţepături efectuate la diferite intervale de timp, iar asistenta este scutită de căutarea şi găsirea rapidă a unei vene bune de puncţionat. În practica medicală CVP se poate folosi în mai multe scopuri : injecţii intravenoase repetate

106

-

perfuzii intravenoase prin intermediul cărora se introduc medicamente ce necesită administrare lentă perfuzii de echilibrare hidroelectrolitică perfuzii de reeechilibrare a unor deficienţe hematologice în tratarea şocului – când abordarea venoasă este dificilă în condiţii de hipotensiune

Montarea unui CVP se face prin puncţie venoasă, înţepându-se venele distale pentru a proteja venele de calibru mare. Ordinea este următoarea : venele antebraţului venele de pe faţa dorsală a mâinii venele de la plica cotului

Dezinfecţia se face cu Betadină, apoi cu alcool sanitar După introducerea CVP în venă, se extrage acul metalic, înaintând concomitent în venă cu cel de plastic ; se desface garoul şi se închide amboul acului de plastic rămas în venă cu dop de plastic şi se fixează cu leucoplast. Durata medie de menţinere a unui CVP este de 72 de ore. Măsuri de îngrijire a CVP : se iau pentru a menţine asepsia cât mai corect pe durata de funcţionare dezinfecţia corectă a tegumentului la montarea lor şi pe timpul menţinerii spălarea tegumentului cu apă şi săpun dezinfecţie cu Betadină şi apoi cu alcool schimbarea zilnică a leucoplastului de fixare, urmată de ştergerea tegumentului cu Betadină, alcool şi aplicarea unui nou leucoplast spălarea CVP cu ser fiziologic imediat după montare – se poate folosi Heparină, se introduc 2 – 3 ml soluţie din următorul amestec : 0,5 ml Heparină diluată în 4,5 ml ser fiziologic, prin valva de injecţie a CVP verificarea căpăcelului de plastic dacă conţine coaguli sau urme de sânge se va schimba extremitatea distală a CVP injectarea substanţelor pe CVP se va face folosind valva pentru injecţii se notează data la care a fost montat cateterul.

Complicaţiile menţinerii îndelungate a CVP : 107

bolnavi : Definiţie : Scop : -

menţinerea CVP peste 72 de ore poate determina apariţia unor complicaţii : flebitele venelor pe care a fost montat CVP trombozele ca o consecinţă a flebitelor infecţii de cateter, deoarece acesta constituie o poartă deschisă direct în patul vascular endocardită bacteriană

Este necesară o urmărire deosebită atunci când CVP este montat următoarelor categorii de valvulopatii proteze valvulare SIDA sarcină deficienţe imunitare Perfuzia Intravenoasă Introducerea pe cale parenterală, picătură cu picătură, a soluţiei medicamentoase în circulaţia venoasă hidratarea şi mineralizarea organismului administrarea medicamentelor la care se urmăreşte un efect prelungit depurativ alimentaţie pe cale parenterală venele de la plica cotului venele antebraţului venele de pe faţa dorsală a mâinii venele maleolare externe la sugari : venele epicraniene dezinfectante (tinctură de iod, alcool sanitar) materiale pentru puncţia venoasă perfuzor unifolosibil 108

Loc de elecţie :

Materiale necesare :

-

seringi şi ace de unică folosinţă stativ 2 tăviţe renale soluţii de perfuzat comprese sterile leucoplast recipient pentru deşeuri să se lucreze în condiţii de asepsie perfectă asistenta se spală pe mâini şi îmbracă mănuşi sterile pregăteşte soluţia de perfuzat montează perfuzorul şi elimină aerul de pe tubulatura perfuzorului alege vena, dezinfectează locul cu tinctură de iod, apoi cu alcool introduce acul sau branula racordează tubulatura perfuzorului la acul sau branula din venă fixează rata de flux la aproximativ 60 picături pe minut (la copii 10 – 15 maximum 25 picături / minut) supraveghează bolnavul pe toată perioada perfuziei după terminarea perfuziei, retrage acul din venă şi tamponează locul cu un tampon cu alcool şi se aplică compresă sterilă întocmeşte protocolul perfuzabil :  numele şi prenumele bolnavului  denumirea soluţiei perfuzabile  cantitatea flaconului  rata de flux  soluţii medicamentoase introduse  semnătura celui care a montat perfuzia  ora şi data  durata perfuziei = cantitatea perfuziei în ml. x 20 / nr. picături pe min. x 60

Tehnica :

Accidente : hiperhidratare 109

-

embolie gazoase administrare paravenoasă coagularea sângelui pe ac sau branulă

Investigaţii de nursing
Recoltarea sangelui
Sângele se recoltează pentru examene: hematologice biochimice bacteriologice parazitologice serologice înţepare:   la adult : pulpa degetului, lobul urechii la copil: faţa plantară a halucelui, călcâi

Recoltarea se face prin:

puncţie venoasă puncţie arterială

1. RECOLTAREA SÂNGELUI CAPILAR PENTRU EXAMENE HEMATOLOGICE • hemoleucogramă, hemoglobină, timp de sângerare, timp de coagulare, examen parazitoloic grup sanguine Pregătire: materiale de protecţie  sterile  ace, tampoane de vată, seruri test 110 mănuşi de cauciuc

-

nesterile  tavă medicală curată, cameră umedă, lame uscate, curate, degresate, şlefuite, pipete Potain

• -

soluţii dezinfectante – alcool 90°

pacient pregătire psihică   se anunţă să nu mănânce i se explică necesitatea efectuării tehnicii

pregătirea fizică  se aşează în poziţie şezând cu mâna sprijinită

Execuţie: se aseptizează pielea degetului inelar sau mediu cu un tampon cu alcool 90° se evită congestionarea printr-o frecare puternică şi prelungită se aşteaptă evaporarea alcoolului cu o mişcare bruscă se înţeapă pielea pulpei degetului în partea laterală a extremităţii, perpendicular pe straturile cutanate se şterge cu un tampon uscat prima picătură, se lasă să se formeze o altă picătură din care se recoltează cu pipeta sau lama se şterge cu un tampon cu alcool la extremitatea unei lame se pune o picătură de 3-4 mm diametru se aşează o lamelă cu marginile şlefuite în unghi de 45° cu lama (picătura se întinde prin capilaritate) lamela se trage către partea liberă a lamei, păstrând aceeaşi înclinaţie şi antrenând toată picătura fără să o fragmenteze se agită lama pentru uscare se etichetează şi se trimite la laborator Pregătirea produsului pentru laborator:

2. RECOLTAREA SÂNGELUI VENOS PENTRU EXAMENELE HEMATOLOGICE Sedimentarea:

111

-

aşezarea progresivă a elementelor figurate spre fundul eprubetei din sânge necoagulabil lăsat în repaus (fenomen fizic).

Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH): • rapiditatea cu care se produce depunerea lor a) Pregătire pentru VSH: materiale: sterile:    nesterile   • stativ şi pipete Westergreen pernuţă, muşama, eprubete, tăviţă renală, garou, vată seringă de 2 ml uscată soluţie de citrat de Na 3,8% ace pentru puncţia venoasă

soluţii dezinfectante  alcool 70%

pacient: pregătire psihică  i se explică, cu 24 de ore înainte, necesitatea efectuării examinării

pregătire fizică:   se anunţă să nu mănânce să păstreze repaus fizic

Execuţie: asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun îmbracă mănuşi de cauciuc sterile aspiră în seringă 0,4 ml citrat de Na 3,8% puncţioneză vena fără garou şi aspiră sânge până la 2ml (1,6 ml) retrage acul şi aplică tampon cu aclcool scurge amestecul sânge-citrat în eprubetă şi omogenizează lent aşează eprubeta în stativ îngrijeşte pacientul (vezi puncţia venoasă) 112

Pregătirea produsului pentru laborator: se completează buletinul se etichetează produsul se aspiră cu pipeta Westergreen până la gradaţia 200 şi se aşează în stativ pe dopul de cauciuc, în poziţie strict verticală (când examenul se face la patul bolnavului) b) Hematocrit: Recoltarea sângelui pentru determinarea hematocitului (VET) se face prin puncţie venoasă. Se recoltează 2 ml de sânge pe cristale de EDTA (acid diaminotetraacetic 1%) – 0,5 ml soluţie, uscată prin evaporare. c) Rezistenţa globulară: se recoltează sângele pentru obţinerea globulelor roşii se evită hemoliza şi coagularea sângelui sângele recoltat (5-6) se trece imediat într-un balon Erlenmeyer de 100 ml în care s-au pus 5-10 perle de sticlă se agită uşor balonul timp de 5-10 minute cu mişcări circulare sângele se defibrilează şi nu se mai coagulează se trimite imediat la laborator. un frotiu bun este fără goluri cu un strat regulat frotiul de sânge se face numai cu sânge proaspăt recoltarea VHS-ului se face numai cu seringa şi acul uscate (apa produce liza hematiilor) şi numai cu seringă de 2 ml pentru examenul în picătură groasă sângele se recoltează sub formă de picătură groasă se recoltează pe fiecare extremitate a lamei câte 2-3 picături cât mai apropiate între ele cu colţul unei lame şlefuite se amestecă picăturile formând o pată circulară cu diametrul de aproximativ 1 cm se continuă amestecarea picăturilor până se formează un mic cheag – semnul unei defibrilări complete uscarea frotiului se face prin agitarea lamei numele bolnavului şi numărul buletinului de analiză se înscriu direct pe lamă cu creion dermatograf 113

DE ŞTIUT:

-

picătura groasă se execută pentru punerea în evidenţă a plasmodiilor malariei (recoltarea se face în cursul accesului febril când numărul paraziţilor în sânge este foarte mare).

3. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE SEROLOGICE Examenele serologice cercetează prezenţa sau absenţa anticorpilor în serul bolnavului. Aceste examene pentru diagnosticarea bolilor infecţioase (tifos exantematic, fibră tifoidă, sifilis) Recoltarea sângelui se face prin puncţie venoasă, direct în eprubetă (fără seringă), într-o cantitate de 5-10 ml. După coagulare, se desprinde cheagul de pe peretele eprubetei şi după 30 minute, se decantează serul într-o eprubetă direct sau prin aspirare cu o pipetă Pasteur sterilă. Serul nehemolizat are o culoare gălbuie, cel hemolizat este roz. R. Weill – Felix – pentru diagnosticul tifosului exantematic R. de precipitare sau floculare ca: Citochol, Kahn, Meinike şi R. de microfloculare pe lamă VDRL – în diagnosticul sifilisului R. de fixare a complementului R. Bordet – Wasserman, pentru diagnosticul sifilisului Dozarea antistreptolizinelor ASLO – diagnosticarea RAA – scarlatină R. Waler – Rose – diagnosticarea P.R. (polaritatea reumatoidă) R. de hemaglutinare, hemaglutinoinhibare – diagnosticarea unor viroze R. Widal şi aglutinarea „VI” – în diagnosticul febrei tifoide şi paratifoide

4. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMEN BACTERIOLOGIC HEMOCULTURA Definiţie: Hemocultura înseamnă introducerea sângelui pe un mediu de cultură pentru examen bacteriologic. Scop: descoperirea bacteriilor atunci când se suspectează:  o septicemie cu stafilococ, meningococ, bacil Koch (bolnavul are o febră ridicată cu oscilaţii mari, frison, stare generală alterată)  Pregătire: • materiale: de protecţie: 114 o bacteriemie: febră tifoidă, bruceloză, endocardită malignă subacută

 sterile:      -

mască de tifon, mănuşi sterile

seringă a 20 cm ace pentru puncţie venoasă casoletă cu pense tampoane şi comprese câmp apă şi comprese

medii de cultură:  două recipiente cu • • bulion citrat geloză semilichidă

-

nesterile:   lampă de spirt chibrituri

-

soluţii dezinfectante    alcool iodat tinctură de iod eter

pacient: pregătire psihică:  se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii

pregătire fizică    se spală regiunea plicii cotului se degresează cu eter se aseptizează cu alcool Asistenta II - spală, degresează şi dezinfectează regiunea

Execuţie: Asistenta I - îmbracă mănuşi sterile - aşează câmpul steril - aseptizează regiunea cu iod 115

- aplică garoul la 10-12 cm de locul puncţiei - aprinde lampa de spirt - îmbracă mănuşi sterile - serveşte seringa în condiţii aseptice - ia seringa şi efectuează puncţia venoasă - aspiră 20 ml sânge - desface garoul - retrage seringa • însămânţează: - aseptizează locul puncţiei - flambează dopul şi gura balonului - flambează din nou gura balonului şi închide eprubeta

2 ml în eprubetă cu geloză;

• 10 ml în bulionul citrat - omogenizează prin mişcări de înclinare şi redresare Pregătirea produsului pentru laborator: se etichetează cu data, ora, temperatura (se pot recolta mai multe probe în 24 h) se trimit imediat la laborator şi se pun la termostat la 37°C se notează în foaia de observaţie data şi numele persoanei care a recoltat pentru însămânţarea cu germeni anaerobi, eprubeta cu geloză semilichidă se încălzeşte la în timpul însămânţării, balonul sau eprubeta cu mediu de cultură se păstrează înclinată flambarea se face fără a încălzi mediul de cultură materialele necesare se sterilizează la Poupinel însămânţarea se face imediat pentru a evita coagularea sângelui hemocultura se efectuează la debutul bolii şi înainte de administrarea antibioticelor

DE ŞTIUT: bain-marie timp de 30 min.

Hemocultura poate fi completată cu coprocultură, urocultură etc.

116

RECOLTAREA URINEI
A. RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMENE BIOCHIMICE Recoltarea urinei se face fie in urinar pentru pacientii imobilizati in pat, fie in plosca (bazinet). In scopul examenului de urina, pacientul trebuie instruit sa: utilizeze numai bazinetul gol si curat; sa urineze fara defecatie; sa verse imediat urina in borcanul colector de urina; sa nu urineze in timpul toaletei efectuata pe bazinet; examen fizic - se determina volumul, aspectul, culoarea, mirosul, densitatea si ph-ul; examen biochimic – se determina albumina, glucoza, puroiul, urobilinogenul, pigmentii biliari, amilaza, ionograma, etc. examenul sedimentului urinar Se recolteaza urina emisa in 24 de ore; Se trimit la laborator 500ml de urina omogenizata si etichetata cu urmatoarele date: nume prenume bolnav; volumul de urina din 24 de ore; varsta; greutate; sex; natura regimului; volumul de lichide ingerate; medicamente luate sau particularitati ale tratamentului; analiza ceruta; sectia unde se trimite rezultatul. 117

Din urina recoltata se efectueaza: -

B. RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMENE BACTERIOLOGICE - UROCULTURA Urocultura urmareste depistarea bacteriilor in urina. Recoltarea urinei se realizeaza in conditii de asepsie, intr-o eprubeta sterila cu dop de vata. Scop: - explorator – pentru depistarea bacilului Koch tific, colibacil, etc. Recoltarea urinei pentru urocultura se poate face: direct - din mijlocul jetului urinar – 10-20 ml urina intr-o eprubeta sterila cu dop de vata; sondaj vezical – se arunca primele picaturi de urina se introduc 10-20 ml de urina prin sonda in eprubeta. Insamantarea urinei se face imediat dupa recoltare. ATENTIE! • • • • recoltarea se face dimineata la sculare; bolnavul nu va urina cu 6 ore inainte de recoltare; bolnavul nu va consuma lichide cu 12 ore inainte de recoltare; nu se administreaza antibiotice cu 10 zile inainte de recoltare. Recoltarea materiilor fecale Scaun: resturile alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din organism prin actul defecaţiei. Scopul: explorator - depistarea unor germeni patogeni responsabili de îmbolnăvirea tubului digestiv depistarea unor purtători sănătoşi de germeni depistarea unor tulburări în digestia alimentelor

Gura eprubetei se flambeaza inainte si dupa introducerea urinei si se astupa cu dopul de vata.

Generalităţi: - recoltarea materiilor fecale se realizează în vederea examinării lor macroscopice, biochimice, bacteriologice şi parazitologice examenul bacteriologic permite diagnosticarea bolilor infecţioase, gastointestinale, prin diagnosticarea bolilor infecţioase, gastrointestinale, prin depistarea bacilului tific, dizenteric, tuberculos, vibrioni holerici şi enterobacteriile toxiinfecţiilor alimentare; după stabilirea diagnosticului, recoltarea se efectuează pentru supravegherea evoluţiei bolilor

118

- examenele biochimice şi de digestie permit descoperirea unor tulburări în secreţia fermenţilor digestivi, prezenţa microscopică a sângelui etc. - examenele parazitologice descoperă parazitozele intestinale prin evidenţierea ouălor de paraziţi Pregătire: - materiale - tavă medicală, ploscă sterilă, tub recoltator tampoane sterilizate, montate pe porttampon prevăzute cu dopuri de cauciuc şi introduse în eprubete sterile sondă Nelaton nr. 16-18, purgativ salin eprubete cu medii de cultură materiale pentru toaletă perineală muşama, aleză, lampă de spirt, chibrituri - fizic: o în preziua examenului, seara, se administrează un purgativ salin (sulfat de magneziu 2030g) o îşi goleşte vezica urinară o se efectuează toaleta regiunii perineale o se instruieşte pacientul să folosească recipientul steril pentru defecare Execuţie: - recoltare din scaun spontan sau provocat - spălarea mâinilor - se protejează patul cu muşamaua şi aleza - se aşează bazinetul sub pacient - se recoltează cu lingura recipientului câteva fragmente din diferite părţi ale scaunului (mucus, puroi). - se introduce lingura în recipient • flexie; se îndepărtează fesele şi se introduce tamponul steril, prin mişcări de rotaţie prin anus în rect; se şterge mucoasa rectală 119 recoltarea directă din rect se aşează pacientul în decubit lateral stâng cu membrul inferior drept întins, iar cel stâng în

- pacient : - psihic: se anunţă şi i se explică necesitatea efectuării examinării

-

se îndepărtează tamponul şi se introduce în eprubeta sterilă după flambarea gâtului ei • recoltarea la copil

se face cu sonda Nelaton se ataşează la capătul liber al sondei o seringă se introduce sonda prin anus pe o distanţă de 10-15 cm se aspiră cu seringa se îndepărtează sonda şi se goleşte conţinutul prin insuflare într-o eprubetă sterilă • recoltarea pentru ouă de paraziţi

se poate face şi prin raclare cu o spatulă de os sau cu o baghetă de lemn plată şi bine lustruită, înmuiată în glicerină cu apă în părţi egale metoda constă în raclarea pielii din vecinătatea orificiului anal în special pentru oxiuri, care se depun în această regiune raclarea se face le 2-3 ore după culcare sau dimineaţa devreme după raclare bagheta va fi introdusă într-o eprubetă curată şi se trimite imediat la laborator se efectuează toaleta în regiunea anală se îmbracă pacientul şi se aşează comod şi se aeriseşte camera

Îngrijirea ulterioară a pacientului:

120

Recoltarea vărsăturilor
Definiţie: conţinut gastric care se elimină spontan, de obicei în afecţiuni digestive, dar întâlnit şi ca un simptom în alte afecţiuni (alcoolism, tensiune intra-craniană ) sau în sarcină. Scop: explorator, se fac examinări macroscopice, bacteriologice, chimice pentru stabilirea diagnosticului Pregătire: - materiale 2 tăviţe renale curate şi uscate pahar cu soluţie aromată muşama, traversă, prosop - fizic: - se aşează în poziţie şezând sau decubit dorsal cu capul întors lateral - se aşează sub cap un prosop sau în jurul gâtului - se protejează lenjeria de pat şi de corp cu muşama sau traversă Execuţie: - se îndepărtează proteza dentară (când este cazul) - i se oferă tăviţa renală sau o susţine asistenta - sprijină fruntea bolnavului - dacă varsă după intervenţii chirurgicale intraabdominale va fi sfătuit să-şi comprime uşor cu palma plaga operatorie - după vărsătură se îndepărtează tăviţa - i se oferă paharul cu apă să-şi clătească gura (aruncă în altă tăviţă). Îngrijirea ulterioară a pacientului - se şterge gura pacientului - se îndepărtează materialele folosite - se aşează pacientul în poziţie comodă şi se acoperă - se aeriseşte salonul 121

- pacient - psihic: va fi încurajat şi susţinut în timpul vărsăturii

- se supraveghează pacientul în continuare Pregătirea produsului pentru examen de laborator - se completează buletinul de recoltare - se trimite produsul la laborator

Recoltarea exudatului faringian
Definitie Exsudatul este un lichid rezultat in urma unui inflamator faringian procesfaringian. Scop Explorator - depistarea germeniior patogeni de la nivelul faringelui in vederea tratamentului - depistarea persoanelor sanatoase purtatoare de germeni Pregatirea Materiale - de protectie  - sterile     - nesterile     Pacient - pregatire psihica:  se anunta si i se explica tehnica tavita renala stativ pentru eprubete lampa de spirt chibrituri spatula linguala eprubeta-cu tampon faringian: sau ansa de platina eprubete medii de cultura ser fiziologic sau glicerina 15% masca de tifon

- pregatire fizica:  se anunta sa nu manance, sa nu bea apa 122

  Executie

sa nu i se instileze soluitii dezinfectante in nas, sa nu faca gargara se asaza pacientui pe un scaun

- se recoiteaza inainte de administrarea - antibioticelor sau sulfamidelor - asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza cu alcool - isi pune masca de protectie - invita pacientul sa deschida gura si inspecteaza fundul de gat - deschide eprubeta cu tamponul faririgian - flambeaza gatul eprubetei si o inchide cu dop steril - apasa limba cu spatula linguala - cu tamponul faringian sterge depozitui de pe faringe si amigdalele, dezlipeste o portiune din falsele membrane (cand este cazul) - flambeaza gura eprubetei si introduce tamponul farihgian in eprubeta care se inchide cu dopul flambat - la indicajia medicului, intinde produsul obtinut pe lame de sticla pentru frotiuri colorate sau insamanteaza imediat pe medii de cultura, succesiv doua eprubete din aceeasi recoltare - se spala pe maini cu apa si sapun. Pregatirea produsului pentru laborator - se transporta produsul !a laborator evitand suprainfectarea - daca nu este posibila insamantarea la patul bolnavului, tamponul se umezeşte in prealabil cu ser fiziologic sau glicerina 15 %

123

Recoltarea sputei
a) recoltarea sputei Definiţie: Sputa este un produs ce reprezinta totalitatea secretiilor ce se expulzeaza din caile respiratorii prin tuse. Scop : Explorator - pentru examinari macroscopice, cifolagice, bacteriologice, parazitologice, in vederea stabilirii diagnosticului. Materiale - sterile   - nesterile   Pacient - psihic      Execuţie : 124 se anunla si i se explica necesitatea executarii examinarii se instruieste sa nu inghita sputa sa nu o imprastie sa expectoreze numai in vasul dat sa nu introduca in vas si saliva pahar cu apa servetele sau batiste de unica intrebuintare cutie Petri, pahar conic scuipatoare speciala (sterilizata fara substanxa dezinfectanta)

- i se ofera paharul cu apa sa-si clateasca gura şi faringele - i se ofera vasul de colectare in functie de examenul cerut - se solicita pacientului sa expectoreze dupa un efort de tuse - se colecteaza sputa matinaia sau adunata din 24 h. b) Recoltarea sputei prin frotiu faringian şi laringian - se umezeste tamponul de vata cu apa distilata sterila - se apasa limba cu spatula - se introduce tamponul in faringe cerand pacientului sa tuseasca - sputa eliminata se prinde pe tamponul de vata care se introduce imediat in eprubeta sterile - frotiul laringian se recolteaza de medic patrunzand cu tamponul in laringe sub control laringoscopic c) Recoltarea sputei prin spălătură gastrică - se introduce sonda (Einhorn sau Faucher), in stomac, dimineata, pe nemancate - se introduc prin sonda 200 ml apa distilata, bicarbonatata calduta, care este evacuata imediat sau extrasa cu saringa lichidul recoltat se trimite imediat ia laborator deoarece germenii cauta si pot fi distrusi daca stau mai mult timp in contact cu mediul acid al sucului gastric - daca recoltarea se face pentru insamantare si lichidul trebuie trimis la alt laborator, sucul obtinut poate fi neutralizat cu bicarbonat de Na. d) Recoltarea sputei prin spălătură bronşică - se utilizeaza la pacienIii cu TBC cavitara, care nu expectoreaza - se pun in evidenta baciii incapsulali in submucoasa, care nu apar in mod obisnuit in sputa - se introducin recipientui de aerosoii 5 ml ser fizioiogic sau 4 ml solutie teofilina 3% cu un ml solutie de stricnina 1‰ - pacientul inhaleaza de cateva ori prin inspiratii adanci repetate; urmate de expiratii scurte - se face o scurta pauza de 4-5 sec. si se repeta pana la aerosolizarea intregii cantitaiii de lichid 125

- dupa aspiratii, pacientul incepe sa tuseasca chiar daca nu a tusit niciodata sputa expectorata se recolteaza intr-un vas sterii, recoitarea se repeta ziihic, in urmatoarele 4 zile, in vase separate. Pregătirea produselor pentru laborator - se acopera recipientele - se eticheteaza - se trimit la laborator

Recoltarea secretiilor vaginale
Recoltarea secretiilor vaginale, a secretiilor uretrale la femei, a secretiilor din colul uterin se face direct din produsul care se scurge din uretra / col uterin , cu ansa de platina. Materiale necesare: - specule vaginale - anse de platina sau pipete Pasteur - 2-3 lame de sticla - lampa de spirt - eprubete sterile - creion dermatograf - manusi sterile 1. Pregatirea fizica si psihica a bolnavei : • • • se anunta bonava si se explica necesitatea , importanta, si inofensivitatea tehnicii cu 2 zile inainte repaus terapeutic si sexual pacienta este ajutata sa se dezbrace si sa se aseze in pozitie ginecologica pe masa ginecologica toaleta organelor genitale externe cu apa calduta, evitarea oricarei substante dezinfectante si a sapunului ! 2. Efectuarea tehnicii : • • • spalarea pe maini cu apa si sapun se imbraca manusile de cauciuc sterile se indeparteaza labiile mari si mici cu mana stanga 126

• •

se flambeaza ansa de platina si se recolteaza separat din vagin, uretra si colul uterin – ansa se flambeaza dupa fiecare recoltare ! produsul recoltat din col, sau uretra sa nu vina in contact cu peretii vaginului ( acesta are flora proprie)

• se noteaza vizibil -provenienta produsului recoltat , - nr buletinului de analiza - tipul examinarii 3. Ingrijirea bonavei dupa tehnica • bolnava va fi ajutata sa coboare de pe masa ginecologica • sa se imbrace • va fi condusa in salon si ajutata sa se instaleze comod in pat 4. Pregatirea produsului pentru laborator a) examinarea bacteriologica cate 2 frotiuri pe lame de sticla , separat ptr. fiecare produs recoltat – trimise la laborator notare pe lama : provenienta produsului ( secretie vaginala sau secretia colului uterin, ultima e sterila in mod obisnuit) lamele insamantate se trimit la laborator ptr efectuarea examinarii dupa diferite coloratii insamantari pe medii de cultura direct la locul si in momentul recoltarii ( medii cultura functie de germenii cautati) Ex microscopic : Tip I - epitelii si lactobacili( secretie normala) Tip II – epitelii, lactobacili, rari bacili gram- negativi sau leucocite Tip III – epitelii, f. rari lactobacili, f. frecventi bacili gram- negativi, coci gram-pozitivi si negativi, frecvente leucocite Tip IV – rare epitelii, lactobacili absenti, f. frecvente leucocite, f. abundenta flora mixta , Trichomonas vaginalis prezent. b) examinari parazitologice punerea in evidenta Trichomonas vaginalis – se utilizeaza secretiile ramase pe manusa de cauciuc dupa tuseul se executa frotiuri uscate la aer daca se pot examina imediat – se fac preparate native intre lama si lamela , lama fiind preincalzita 127

vaginal,( mai ales cele din fundul de sac vaginal)

c)

daca secretia este prea vascoasa = produsul de pe vf. ansei se amesteca cu o picatura de ser fiziologic – in ! parazitul se cauta si in uretra – secretia uretrala se exprima dinspre vagin cu indexul , pe o lama de sticla din reg. vulvara se mai pun in evidenta ouale de Enterobius vermicularis examinari micologice - recoltari din vagin din depozitele cremoase , albe, cu aspect de pseudomembrane / orice secretie abundenta

mediul fluid protozoarul se misca mai activ = mai usor recunoscut dupa toaleta meatului urinar cu sol. oxicianura de mercur 1/5000.

- recoltare pe lama ptr. frotiu nativ si colorat si examinari directe intre lama si lamela 5. Reorganizarea locului de munca : • materialele utilizate se pregatesc ptr sterilizare si se transporta la serviciul de sterilizare

128

Master your semester with Scribd & The New York Times

Special offer for students: Only $4.99/month.

Master your semester with Scribd & The New York Times

Cancel anytime.