http://adl.anmb.

ro
Analiză numerică
Unitatea de înv are 2 ăţ
Rezolvarea numeric a ecua iilor ă ţ
neliniare şi a sistemelor de ecua ii ţ
neliniare
Timp mediu de studiu: 8 ore
Obiective:
1. Însuşirea metodelor de separare a rădăcinilor reale ale unei ecuaţii neliniare
2. Identificarea şi utilizarea procedeelor numerice de localizare a rădăcinilor reale ale
unei ecuaţii neliniare (respective, a soluţiilor reale ale unui sistem de ecuaţii
neliniare)
3. Analizarea, implementarea şi testarea algoritmilor numerici rezultaţi
4. Utilizarea programelor Matlab corespunzătoare algoritmilor studiaţi
Condiţionări:
- U.Î.1;
- Algebră (cls. A XII-a);
- Analiză matematică (cls. A XI-a).
Cuprins
U.S. 2.1. Separarea rădăcinilor reale ale unei ecuaţii neliniare
U.S. 2.2. Localizarea rădăcinilor reale separate ale unei ecuaţii neliniare
U.S. 2.3. Rezolvarea numerică a sistemelor de ecuaţii neliniare
În U.S. 2.1. sunt prezentate cele mai utilizate metode de separare arădăcinilor reale ale
unei ecuaţii neliniare.
U.S. 2.2. are ca scop familiarizarea studenţilor cu o serie de metode de localizare a
rădăcinilor reale ale unei ecuaţii neliniare. Sunt vizate următoarele aspecte: descrierea
metodelor de localizare, prezentarea condiţiilor de convergenţă şi evaluarea erorilor de
aproximare.
În U.S. 2.3., sunt descrise două generalizări ale unor metode de localizare utilizate în
aproximarea soluţiilor reale ale unui sistem de ecuaţii neliniare
Bibliografie minimală
• L.A.Sporiş: “Analiză numerică”, Ed.ANMB, 2003
25 May 2012 Lector universitar doctor Ligia-Adriana SPORIŞ 1
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Analiză numerică
• M.Dinu: “Metode numerice în algebră”, Ed.UPB, 1997
• O.Martin: “Probleme de analiză numerică”, Ed.Matrix Rom, 2002
Bibliografie auxiliar : ă
• M.Dinu, Gh.Lincă: “Algoritmi şi teme special de analiză numerică”, Ed.Matrix Rom,
1999
• N.Dăneţ: “Analiză numerică cu aplicaţii rezolvate în MathCad”, Ed.Matrix Rom,
2002
• C.Berbente, alţii: “Metode numerice”, Ed.Tehnică, 1997
25 May 2012 Lector universitar doctor Ligia-Adriana SPORIŞ 2
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Analiză numerică
Unitatea de studiu 2.1.
Separarea r d cinilor reale ale unei ă ă
ecua ii neliniare ţ
Timp mediu de studiu: 2 ore
Sarcini de învăţare: Prin parcurgerea acestei unităţi de studiu, studentul să fie capabil să:
• descrie algoritmul metodei şirului lui Rolle;
• definească un şir Sturm asociat unei funcţii f∈C’(D);
• construiască un şir Sturm;
• aplice teorema lui Sturm
2.1.1. Introducere
Într-un număr considerabil de situaţii, ca urmare a modelării matematice a unor
fenomene fizice, problema se reduce la rezolvarea unei ecuaţii (respectiv, a unui sistem
de ecuaţii) de forma: ( ) 0 x f · , unde
R R D : f → ⊂
(respectiv,
n n
R R D : f → ⊂
) (1.1)
care se numeşte algebrică, dacă
f
este o funcţie polinomială, şi transcendentă, în caz
contrar.
Definiţia 1.1.1:
25 May 2012 Lector universitar doctor Ligia-Adriana SPORIŞ 3
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Analiză numerică
Şirul
( )
( )
k
k
x definit prin
( ) ( ) ( )
( ) 1 k , x ,..., x , x F x
1 k 1 0
k
k
≥ ·

(1.2)
s.n. şir de iterare, de ordin k , corespunzător soluţiei exacte
*
x
a (1.1), dacă
( ) * k
k
x x lim ·
∞ →
(1.3)
În cazul în care
k
F
nu depinde de ( ) k , atunci
( )
( )
k
k
x definit prin (1.2) şi care
satisface (1.3), s.n. şir de iterare staţionar, de ordin k , corespunzător soluţiei exacte
*
x
.
Definiţia 1.1.2.:
Fie
( )
( )
k
k
x , şir de iterare, de ordin k , corespunzător soluţiei exacte
*
x
a (1.1). Dacă
( ) 0 r > ∃ a.i.
( )
( )
( )
( ) ∞ ∈



+
∞ →
, 0 lim
*
* 1
k
r
k
k
x x
x x
(1.4)
(unde

este norma vectorială considerată în
n
R
), atunci
( )
( )
k
k
x are ordinul de
convergenţă
r
.
Observaţia 1.1.3.:
a) (1.4) ( ) 0 r > ∃ ⇔ şi ( ) 0 c > ∃ a.i.
( ) ( )
r
* k * 1 k
x x c x x − ≤ −
+
(1.5)
b) Dacă 1 r · (respectiv 2 r · ), spunem că
( )
( )
k
k
x converge liniar (pătratic) la
*
x
.
c) Viteza de convergenţă este direct proporţională cu ordinul de convergenţă.
d) Dacă 1 r · , atunci, din (1.5), prin inducţie matematică, se poate obţine
( ) ( )
( )
0
* k k k * k
k k , x x c x x
0 0
≥ ∀ − ≤ −

(1.6)
25 May 2012 Lector universitar doctor Ligia-Adriana SPORIŞ 4
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Analiză numerică
În rezolvarea numerică a ecuaţiei (respectiv, a sistemului de ecuaţii) (1.1) se disting două
etape importante:
a) separarea soluţiilor (i.e. partiţionarea domeniului D în subdomenii cu proprietatea
că: în fiecare dintre acestea, să se afle cel mult o soluţie a (1.1);
b) localizarea soluţiilor (i.e. determinarea, în limitale erorii impuse
ε
, a soluţiilor,
separate, prin utilizarea unor procedee iterative de rafinare).
2.1.2. Separarea r d cinilor ă ă
Procesul de separare a soluţiilor implică stabilirea (dictată de particularităţile funcţiei
f
), a unei partiţii
{ }
I i
i
x

a domeniului D a.i. în
[ ] ( ) I i , x , x
1 i i
∈ ∀
+
, să existe cel mult o
soluţie a (1.1).
(1) Foarte util în separarea soluţiilor este următorul rezultat:
Teorema 1.2.1.:
25 May 2012 Lector universitar doctor Ligia-Adriana SPORIŞ 5
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Analiză numerică
Dacă ( ) ( ) 0 b f a f < , unde [ ] b , a C f ∈ , atunci ( ) ∃ cel puţin un
[ ] b , a x
*

a.i.
( ) 0 x f
*
·
.
Dacă alegerea partiţiei
{ }
I i
i
x

se realizează într-o manieră convenabilă, conform teoremei
1.2.1, atunci în
[ ] ( ) I i , x , x
1 i i
∈ ∀
+
, se va afla cel mult o soluţie a ecuaţiei (1.1).
(2) O modalitate binecunoscută de separare este metoda şirului lui Rolle.
Presupunem că [ ] R b , a : f → este o funcţie Rolle. Atunci, are loc următoarea
afirmaţie (consecinţă a teoremei lui Rolle): “Între două rădăcini reale consecutive ale lui
f ′
, există cel mult o rădăcină a lui
f
”.
Considerăm, acum, mulţimea
( ) { } m 1, i , 0 x f D x
i i
· · ′ ∈
(1.7)
Conform consecinţei teoremei lui Rolle, în [ ] 1 - m 1, i , x , x
1 i i
·
+
, există cel mult o rădăcină a
lui
f
(i.e. o soluţie a ecuaţiei (1.1)). Dacă
( ) ( ) 0 x f x f
1 i i
<
+
, atunci există şi este unică o
soluţie a lui (1.1) în
[ ]
1 i i
x , x
+
. Prin urmare, (4.1) va avea atâtea soluţii reale în D, câte
variaţii de semn se înregistrează în şirul
( ) ( )
m , 1 i
i
x f
·
(numit şirul lui Rolle).
Practic, utilizarea metodei şirului lui Rolle presupune parcurgerea următorilor paşi
- se fixează intervalul de studiu
[ ] D b , a ⊆
;
- se rezolvă ecuaţia
( ) 0 x f · ′
şi se formează mulţimea (1.7);
- se alcătuieşte şirul lui Rolle
( ) ( )
1 m , 0 i
i
x f
+ ·
, unde am notat:
0
x a ·
şi
1 m
x b
+
·
;
- se testează
( ) ( ) [ ] 1 m 0, i , x f x f sgn
1 i i
+ ·
+
; dacă obţinem (-1), atunci în
( )
1 i i
x , x
+
,
se află o rădăcină reală a lui
f
. Altfel fie nu avem nici o rădăcină reală în
( )
1 i i
x , x
+
(cazul:1), fie
i
x
sau
1 i
x
+
reprezintă o rădăcină multiplă (cazul:0), iar în
( )
1 i i
x , x
+
nu se mai află o altă rădăcină.
Această metodă de separare are ca inconvenient major: rezolvarea ecuaţiei
( ) 0 x f · ′
, ceea ce, uneori, este la fel de dificil de realizat ca şi rezolvarea ecuaţiei iniţiale.
(3) Metoda şirului lui Sturm
Definiţia 1.2.2.:
Fie
[ ] b , a C f
1

şi ( ) [ ] ( ) b , a C f
1
m , 0 i
i

·
.
( )
m , 0 i
i
f
·
s.n. şir Sturm asociat funcţiei
f
dacă:
a)
f f
0
·
;
b)
0 f
m

pe [ ] b , a ;
c) ( ) ( ) [ ] ( ) ( ) 0 x f x f b , a x , 1 - m 0, i , 0 x f
*
1 i
*
1 i
* *
i
< ⇒ ∈ · ·
+ −
;
d) ( ) [ ] ⇒ ∈ · b , a x , 0 x f
* *
0
( ) ( ) 0 x f x f
*
1
*
0
> ′ (1.8)
Considerăm ( ) x N , numărul variaţiilor de semn din şirul
( ) ( ) [ ] b a, x , x f
m , 0 i
i

·
, după
ce, au fost eliminaţi în prealabil termenii nuli. Se poate enunţa acum, următorul rezultat
important.
Teorema 1.2.3. (Sturm):
25 May 2012 Lector universitar doctor Ligia-Adriana SPORIŞ 6
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Analiză numerică
Dacă [ ] ( ) ( ) 0 b f a f , b a, C f b, a , D b , a ≠ ⋅ ′ ∈ < ∈ şi ( ) [ ] b , a C f
1
m , 0 i
i

·
este un şir
Sturm asociat funcţiei
f
, atunci ( ) ( ) b N a N ≥ , iar numărul rădăcinilor reale din [ ] b , a este
egal cu ( ) ( ) b N a N − .
Construcţia unui şir Sturm asociat unei funcţii polinomiale reale, ce nu admite decât
rădăcini reale simple în [ ] b , a , se bazează pe algoritmul lui Euclid de obţinere a ( ) f ; f ′
.
Considerăm
f f , f f
1 0
′ · ·
şi
( ) f ; f f
m
′ ·
. Astfel, ţinând seama de ipoteză, se obţin
(1.8),a),b) şi d). Ceilalţi termeni,
1 m 2
f ,..., f

se definesc astfel:
2 1 1 0 2
f q f f : f − ·
(i.e.
2
f este restul cu semn schimbat al împărţirii lui
0
f
la
1
f );…;
( ) 1 m f q f f : f
i 1 i 1 i 2 i i
− ≤ − ·
− − −
(i.e.
i
f
este restul cu semn schimbat al împărţirii lui
2 i
f


la
1 i
f

) (1.9)
Vom verifica (1.8),c),. Fie
[ ] b , a x
*

a.i. ( ) 0 x f
*
i
· . Conform construcţiei,
( ) ( )
*
1 i
*
1 i
x f x f
+ −
− · . Deci, ( ) ( ) 0 x f x f
*
1 i
*
1 i

+ −
. Dacă ( ) ( ) 0 x f x f
*
1 i
*
1 i
·
+ −
, atunci
( ) ( ) 0 x f x f
*
1 i
*
1 i
· ·
+ −
şi de aici ( ) m , 2 i k , 0 x f
*
k
+ · · , de unde, ( ) 0 x f
*
m
· , ceea ce intră
în contradicţie cu ipoteza.
Observaţia 1.2.4.:
În (1.9), se poate înlocui fiecare împărţitor
k
f
prin
k
af
(unde
*
R a
+

este ales a.i.
împărţirea să se desfăşoare convenabil).
Fie acum,
f
o funcţie polinomială reală;
n gradf ·
, eliberată de condiţia de a avea
doar rădăcini reale simple.
Pentru şirul
( )
( ) ( )
n , 0 i
i
x f
·
(1.10)
şi pentru ( ) x N , ce au aceiaşi semnificaţie ca mai înainte, putem formula următorul rezultat:
Teorema 1.2.5.:
Dacă
( )
( )
( )
( ) ( ) n 0, i , 0 b f a f
i i
· ∀ ≠
, atunci ( ) ( ) b N a N ≥ iar numărul de rădăcini reale
din ( ) b , a ale lui
f
, fiecare socotită de un număr egal cu ordinul de multiplicitate, este
( ) ( )
*
N k , k 2 b N a N ∈ − −
.
Unitatea de studiu 2.2.
25 May 2012 Lector universitar doctor Ligia-Adriana SPORIŞ 7
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Analiză numerică
Localizarea r d cinilor reale ale unei ă ă
ecua ii neliniare ţ
Timp mediu de studiu: 4 ore
Sarcini de învăţare: Studentul să fie capabil, în urma derulării acestei U.S., să descrie
principalele metode de localizare, să enunţe condiţiile de convergenţă ale şirurilot de
aproximare obţinute şi să stabilească criteriile de evaluare a erorilor de aproximare.
2.2.1. Metoda bisec iei ţ
În cele ce urmează, ne vom situa în următoarea ipoteză de lucru: se consideră
ecuaţia ( ) 0 x f · , pentru care, în [ ] b , a , s-a separat o rădăcină
*
x
.
Ne propunem ca, în acest §, să prezentăm câteva dintre cele mai cunoscute
metode de localizare a rădăcinii
*
x
.
Presupunem că [ ] b , a C f ∈ .
a) Descrierea metodei:
Pasul 1: Se consideră
( )
a a
o
·
,
( )
b b
o
·
şi
( )
( ) ( )
2
b a
x
o o
o
+
·
. Dacă
( )
( ) 0 x f
0
·
,
atunci
( ) * 0
x x ·
şi problema localizării a fost rezolvată.
În situaţia în care
( )
( ) 0 x f
0

, se consideră
( ) ( ) ( ) ( ) o 1 o 1
x b , a a · ·
, dacă
( )
( )
( )
( ) 0 x f a f
0 0
<

(conform teoremei 4.2.1) şi
( ) ( ) ( ) ( ) o 1 o 1
b b , x a · ·
, în caz contrar. Fie
( )
( ) ( )
2
b a
x
1 1
1
+
·
.
Pasul k : Presupunem că termenii celor trei şiruri sunt construiţi până la rangul
( ) 1 k − , inclusiv.
Dacă
( )
( ) 0 x f
1 k
·

, atunci
( ) * 1 k
x x ·

şi procesul iterativ se opreşte. În caz contrar, se
consideră
( ) ( ) 1 k k
a a

·
şi
( ) ( ) 1 k k
x b

·
dacă
( )
( )
( )
( ) 0 x f a f
1 k 1 k
<
− −
şi
( ) ( ) ( ) ( ) 1 k k 1 k k
b b , x a
− −
· ·
, altfel.
Fie
( )
( ) ( )
( ) 1 k ,
2
b a
x
k k
k
≥ ∀
+
·
(2.11)
25 May 2012 Lector universitar doctor Ligia-Adriana SPORIŞ 8
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Analiză numerică
Procesul de construcţie a celor trei şiruri este prezentat în figura următoare:
b ) Convergenţa metodei
În urma procesului iterativ (2.11) au rezultat cele trei şiruri
( )
( )
k
k
a ,
( )
( )
k
k
b şi
( )
( )
k
k
x , ce
posedă următoarele proprietăţi:
(i)
( )
( )
k
k
a şi
( )
( )
k
k
b sunt convergente. (
( )
( )
k
k
a crescător şi mărginit superior de b , iar
( )
( )
k
k
b descrescător şi mărginit inferior de
a
).
(ii)
( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( )
· · · ·
− − − −
...
2
a – b
2
a – b
a – b
2 k 2 k 1 k 1 k
k k
( ) ( )
( ) 0 k ,
2
a – b
k
o o
≥ ∀ · (2.12)
(iii)
( ) ( ) ( )
( ) 0 k , b x a
k k k
≥ ∀ ≤ ≤
.
(iv)
( )
( ) ( )
( )
1 k
k k
* k
2
a b
2
a – b
x – x
+

· ≤ (conform 2.12),
( ) 0 k ≥ ∀ .
Din (i)-(iv), conform criteriului cleştelui şi criteriului majorării, rezultă
( ) ( ) ( ) ∗
∞ → ∞ → ∞ →
· · · x x lim b lim a lim
k
k
k
k
k
k
(2.13)
c) Criteriu de oprire a procesului iterativ şi de evaluare a erorii de aproximare
Conform (2.7), se introduc numerele reale
1
ε şi 0
2
> ε a.i.
*
x
, este o rădăcină a
ecuaţiei
( ) 0 x f · în [ ] b , a dacă
( ) ε ≤
*
x f
, sau dacă
[ ] β α, x
*

a.i.
( ) ( ) 0 f f ≤ β α cu
2
ε β α ≤ −
.
Se testează dacă
( )
1
a f ε ≤
sau
( )
1
b f ε ≤
. Dacă răspunsul este afirmativ,
a
sau b
este rădăcină şi deci, problema este rezolvată.
Se testează dacă
2
a b ε ≤ −
. În situaţia în care inegalitatea este adevărată,
( ) 0 *
x x ≈
,
în caz contrar, se continuă procesul iterativ.
La pasul
( ) 1 k + , se testează dacă
( )
( ) ε ≤
k
a f
sau
( )
( )
1
k
b f ε ≤
. Dacă nici una din
inegalităţi nu se verifică (i.e. nici
( ) k
a
, nici
( ) k
b
nu constituie aproximări ale lui
*
x
), se
verifică veridicitatea inegalităţii
( ) ( )
2
k k
a b ε ≤ −
şi se consideră că
( ) k *
x x ≈
, dacă aceasta
este adevărată, iar dacă nu , se continuă procesul.
25 May 2012 Lector universitar doctor Ligia-Adriana SPORIŞ 9
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Analiză numerică
Alegerea numerelor
1
ε şi
2
ε trebuie făcută cu multă precauţie, deoarece aceasta
influenţează atât numărul de iteraţii, cât şi convergenţa procesului iterativ. Pentru a
preveni astfel de necazuri, se testează la fiecare pas k dacă
( ) ( ) k k
a x ≠
şi
( ) ( ) k k
b x ≠
, sau
se specifică numărul maxim de iteraţii (Maxiter) care pot fi executate. (4.13) poate constitui
un criteriu à priori de evaluare a erorii de aproximare şi implicit de oprire a procesului
iterativ.
2.2.2. Metoda coardei
Presupunem că
[ ] b , a C f
2

.
a) Descrierea metodei:
Pasul 1: Fie
( ) ( )
b x x a
1 0
≤ < ≤
, aproximaţii iniţiale ale rădăcinii
*
x
a.i.
( )
( )
( )
( ) 0 x f x f
1 0
<
(i.e.
( ) ( )
( )
1 0 *
x , x x ∈
. Pentru a obţine următoarea aproximaţie a lui
*
x
, adoptăm o strategie
asemănătoare cu cea din metoda bisecţiei, numai că nu vom împărţi intervalul
( ) ( )
[ ]
1 0
x , x
în
două părţi egale, ci în raportul
( )
( )
( )
( )
1
0
1
x f
x f
m − ·
.
Fie
( ) 2
x
, punctul de diviziune. Atunci,
( )
( ) ( )
( )
( ) ( )
( )
( )
( )
( )
( )
o 1
o 1 1 o
2
x f – x f
x f x – x f x
x ·
(2.14)
Din punct de vedere geometric, aceasta corespunde înlocuirii curbei ( ) x f y · pentru
( ) ( )
[ ]
1 0
x , x
cu coarda ( )
1
d de extremităţi
( ) ( )
( ) ( )
0 0
x f , x
şi
( ) ( )
( ) ( )
1 1
x f , x
(fig.4.2).
( ) 2
x
va
reprezenta astfel abscisa punctului de intersecţie al lui ( )
1
d cu Ox .
Pasul k : Presupunem că după ( ) 1 k − paşi, sunt construiţi toţi termenii şirului de
aproximaţii, până la rangul k , inclusiv. Atunci,
( ) 1 k
x
+
se va obţine ca punct de diviziune în
raport cu
( )
( )
( )
( )
k
0
k
x f
x f
m − ·
al intervalului
( ) ( )
[ ]
k 0
x , x
, adică
( )
( ) ( )
( )
( ) ( )
( )
( )
( )
( )
( )
( ) 1 k ,
x f – x f
x f x – x f x
x
o k
o k k o
1 k
≥ ∀ ·
+
(2.15)
Din punct de vedere geometric,
( ) 1 k
x
+
reprezintă abscisa punctului de intersecţie cu Ox a
coardei
( )
k
d
, de extremităţi
( ) ( )
( ) ( )
0 0
x f , x
şi
( ) ( )
( ) ( )
k k
x f , x
, ce se substituie curbei ( ) x f y ·
pe
( ) ( )
[ ]
k 0
x , x
.
25 May 2012 Lector universitar doctor Ligia-Adriana SPORIŞ 10
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Analiză numerică


b) Convergenţa metodei
Teorema 2.3.1.:
În ipotezele de lucru stabilite (i.e.
[ ]
( ) ( )
[ ] b , a x , x ; b , a C f
1 0 2
∈ ∈
a.i.
( )
( )
( )
( ) 0 x f x f
1 0
<
),
dacă:
(i)
0 f ≠ ′ ′
pe [ ] b , a .
(ii)
( )
( )
( )
( ) 0 x f x f
0 0
> ′ ′ (s.n. condiţia lui Fourier), atunci şirul
( )
( )
k
k
x definit prin (2.6) este
convergent la
*
x
.
c) Criterii de oprire a procesului iterativ şi de evaluare a erorii de aproximare
Propoziţia 2.3.2.:
În aceleaşi condiţii de lucru, presupunând în plus că:
0 f ≠ ′
pe [ ] b , a şi notând cu
[ ]
( ) x f inf m
b , a
1
′ ·
, iar cu
[ ]
( ) x f sup M
b , a
1
′ ·
, obţinem:
( ) ( ) ( ) k 1 k
1
1 1 * 1 k
x x
m
m M
x x −

≤ −
+ +
(2.16)
Observaţia 2.3.3.:
1. Dacă
( ) ( )
ε < −

+ k 1 k
1
1 1
x x
m
m M
(2.17)
unde
ε
este eroarea de aproximare prestabilită, procesul iterativ se opreşte şi
( ) * 1 k
x x ≈
+
,
în limitele acestei erori. Fireşte că putem proceda pentru întreruperea procesului iterativ ca
în cazul metodei bisecţiei (utilizând
1
ε şi
2
ε cu aceeaşi semnificaţie).
2. De asemenea se poate obţine, prin inducţie, următoarea evaluare:
( ) ( ) ( )
( ) 1 k , x x x x x x
k * 0 * 1 k *
≥ ∀ − − ≤ −
+
ρ
(2.18)
25 May 2012 Lector universitar doctor Ligia-Adriana SPORIŞ 11
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Analiză numerică
unde
[ ]
( ) x f sup M ,
m 2
M M
b , a
2
3
1
2
1 2
′ ′ · · ρ
, iar
1
M şi
1
m ca în propoziţia 2.3.3.
Având în vedere (2.18), se poate afirma , conform (2.5), că ordinul de convergenţă
al metodei este cel puţin 1.
2.2.3. Metoda tangentei
Presupunem că
[ ] b , a C f
2

a) Descrierea metodei:
Această metodă este probabil, cea mai cunoscută metodă unidimensională pentru
localizarea rădăcinilor unei ecuaţii, fapt ce se datorează ideii simple, ce stă la baza
algoritmului, preluată sub diferite forme de destul de numeroasele sale variante, precum şi
datorită eficienţei ei deosebite.
A fost generalizată şi stă la baza rezolvării unor probleme, ce vizează sisteme de
ecuaţii neliniare, de ecuaţii integrale neliniare cât şi de ecuaţii diferenţiale.
Pasul 1: Fie
( ) 0
x
, o aproximaţie iniţială a rădăcinii
*
x
. Conform formulei lui Taylor, aplicată
funcţiei
f
şi punctului
( ) 0
x
, obţinem:
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
0
2
0
0 0 0
f
2
x x
x f x x x f x f ζ ′ ′

+ ′ − + ·
,
0
ζ
între
x
şi
( ) 0
x
(2.18)
( ) ( )
*
x V V x · ∈ ∀
. Luând
*
x x ·
în (2.18), obţinem:

( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( ) ⇔ ′ ′

+ ′ − + ·
0
2
0 *
0 0 * 0
f
2
x x
x f x x x f 0 ζ
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( ) ( )
( )
( )
0
0
2
0 *
0
0
0 *
x f
f
2
x x
x f
x f
x x

′ ′



− · ⇔
ζ
(2.19)
Dacă în (2.18), omitem ultimul termen, obţinem o aproximaţie
( ) 1
x
a rădăcinii
*
x
. Deci,
( ) ( )
( )
( )
( )
( )
0
0
0 1
x f
x f
x x

− ·
(2.20)
Geometric, obţinerea lui
( ) 1
x
echivalează cu: considerarea abscisei punctului de
intersecţie al tangentei în
( ) ( )
( ) ( )
0 0
x f , x
la curba ( ) x f y · , cu axa Ox .
Din (2.18) şi (2.19), se obţine de asemenea următoarea relaţie:
( ) ( )
( )
( )
( )
( )
0
0
2
0 * 1 *
x f
f
x x x x

′ ′
− − · −
ζ
(2.20)
Pasul k : Presupunem că sunt construiţi toţi termenii şirului de aproximaţii, inclusiv
termenul de rang
( ) 1 k − . Procedând analog cu pasul 1, obţinem:
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
1 k
1 k
2
1 k *
1 k
1 k
1 k *
x f 2
f
x x
x f
x f
x x

− −




′ ′
− −

− ·
ζ
(2.21)
Omiţând ultimul termen în (2.21), obţinem o nouă aproximaţie pentru
*
x
,
( ) ( )
( )
( )
( )
( )
1 k
1 k
1 k k
x f
x f
x x




− ·
(2.22)
25 May 2012 Lector universitar doctor Ligia-Adriana SPORIŞ 12
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Analiză numerică
şi
( ) ( )
( )
( )
( )
( )
( ) 1 k ,
x f 2
f
x x x x
1 k
1 k
2
1 k * k *
≥ ∀

′ ′
− − · −

− −
ζ
(2.23)
(2.22) are aceeaşi semnificaţie geometrică ca şi (2.20).
b) Convergenţa metodei
Teorema 2.3.4.:
Dacă în plus faţă de ipotezele considerate sunt satisfăcute următoarele condiţii:
i)
0 f f ≠ ′ ′ ⋅ ′
pe [ ] b , a ;
ii)
( )
( )
( )
( ) 0 x f x f
0 0
> ′ ′ , atunci:
( ) * k
k
x x lim ·
∞ →
.
Observaţia 2.3.5.:
În ceea ce priveşte alegerea aproximaţiei iniţiale
( ) 0
x
, se pot face următoarele
consideraţii:
(1)
( ) 0
x
poate fi ales oricare din extremităţile intervalului [ ] b , a , care satisface condiţia
lui Fourier (ii);
(2)
( ) 0
x
poate fi ales orice punct din ( ) b , a , dacă sunt satisfăcute ipotezele teoremei
2.3.7.
c) Criterii de oprire a procesului iterativ şi de evaluare a erorii de aproximare
Conform (2.23) şi notând cu
[ ]
( ) x f sup M
b , a
2
′ ′ ·
şi cu
[ ]
( ) x f inf m
b , a
1
′ ·
obţinem:
( ) ( )
( ) 1 k , x x
m 2
M
x x
2
1 k *
1
2 k *
≥ ∀ − ≤ −

(2.24)
ce poate servi drept criteriu à posteriori de oprire şi evaluare.
Dacă
f ′
nu are o variaţie prea mare între
( ) 1 k
x

şi
*
x
, putem obţine:
( ) ( ) ( ) 1 k k k *
x x x x

− ≈ −
(2.25)
Din (2.24), prin inducţie, obţinem:
25 May 2012 Lector universitar doctor Ligia-Adriana SPORIŞ 13
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Analiză numerică
( ) ( )
( ) 0 k , x x
m 2
M
M
m 2
x x
k
2
0 *
1
2
2
1 k *
≥ ∀
1
]
1

¸

− ≤ −
(2.26)
ce poate fi utilizat ca şi criteriu à priori de oprire şi evaluare, dacă
( )
2
1 0 *
M
m 2
x x ≤ −
(2.27)
2.2.4. Metoda aproxima iilor succesive ţ
Următorul rezultat fundamental se află la originea acestei metode, care alături de metoda
tangentei, reprezintă una dintre cele mai importante metode de localizare a rădăcinilor.
Teorema 2.3.6. (Banach-Picard):
Fie ( ) d , X , spaţiu metric complet şi
, X X : g →
o contracţie (de constantă ( ) 1 , 0 ∈ α .
Atunci, au loc afirmaţiile:
1. Şirul
( )
( )
n
n
x definit prin relaţia de recurenţă:
( ) ( )
( ) ( ) 1 k , x g x
1 k k
≥ ∀ ·

(2.28)
este convergent ,
( )
( )
X x
0
∈ ∀
.
2.
( ) k
k
*
x lim x
∞ →
·
este unicul punct fix al lui
g
, în X .
3.
( )
( )
( ) ( )
( ) ( ) 1 k , x , x d * x , x d
1 k k k
≥ ∀ ≤

α
(2.29)

( )
( )
( ) ( )
( ) ( ) 1 k , x , x d
– 1
* x , x d
0 1
k
k
≥ ∀ ≤
α
α
(2.30)
Observaţia 2.3.7.:
1. Pentru a aplica metoda aproximaţiilor succesive în localizarea rădăcinii
[ ] b , a x
*

, a ecuaţiei ( ) 0 x f · , este necesar să o scriem sub forma ( ) x g x · , unde [ ] [ ] b , a b , a : g →
este contracţie. Dacă
[ ] b , a C g
1

, o condiţie suficientă ca
g
să fie contracţie este
[ ]
( ) 1 x g max
b , a
< ′ · α
(2.31)
(conform teoremei lui Lagrange). De asemenea, putem scrie:
( ) ( ) 0 q , x qf x x 0 x f > − · ⇔ · , iar
q
să-l determinăm a.i.
( ) 1 x f q 1 < ≤ ′ − α
, [ ] b , a x ∈ .
2. Se demonstrează fără dificultate şi următorul rezultat:
“Dacă
*
x
este punct fix pentru o funcţie
( ) V C g
p

,
( )
*
x V V ∈
şi
( )
( )
( ) 0 x g ... x g
* 1 p *
· · · ′

, atunci pentru
( )
V x
0

, şirul
( )
( )
k
k
x definit prin (2.28) are ordinul
de convergenţă
p
şi

( )
( )
( )
( )
( )
( )
! p
x g
1
x x
x x
lim
* p
1 p
p
k *
1 k *
k

+
∞ →
− ·


“.
Se observă astfel că metoda lui Newton poate fi analizată prin prisma acestui rezultat,
considerând
( )
( )
( ) x f
x f
x x g

− ·
.
25 May 2012 Lector universitar doctor Ligia-Adriana SPORIŞ 14
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Analiză numerică
Unitatea de studiu 2.3.
Rezolvarea numeric a sistemelor de ă
ecua ii neliniare ţ
Timp mediu de studiu: 2 ore
Sarcini de învăţare: Prin parcurgerea acestei unităţi de studiu, un student trebuie să fie
capabil:
• să descrie modul de separare a soluţiilor unui sistem de ecuaţii neliniare;
• să descrie algoritmul de construcţie a şirului de aproximaţie a unei soluţii reale ale
unui sistem de ecuaţii neliniare;
• să precizeze în ce condiţii şirul anterior converge;
• să evalueze eroarea de aproximare a soluţiei, atât prin utilizarea metodei
aproximaţiilor succesive cât şi a metodei Newton-Raphson.
2.3.1. Metoda aproxima iilor succesive ţ
Considerăm sistemul de ecuaţii neliniare:
( )
( )
( )
¹
¹
¹
¹
¹
'
¹
·
·
·
0 x ..., x , x f
....... .......... ..........
0 x ,..., x , x f
0 x ,..., x , x f
n 2 1 n
n 2 1 2
n 2 1 1
(3.1)
unde n , 1 i , R R D : f
n
i
· → ⊂ .
( ) 0 x F · ⇔ , ( )
n 2 1
n n
f ,..., f , f F , R R D : F · → ⊂ (3.2)
Metoda aproximaţiilor succesive implică punerea sistemului (3.2) sub forma
echivalentă
( ) x G x · (3.3)
a.i. cele două sisteme să aibă aceleaşi soluţii şi să fie îndeplinite condiţiile prescrise de
următorul rezultat, ce constituie o consecinţă a teoremei 2.3.6.
Teorema 3.1.1.:
Fie ( ) ( ) D C g ,..., g , g G , D D : G
1
n 2 1
∈ · → a.i.
1 q M < ·
,
n
R D ⊂
convexă şi
închisă este astfel încât
1 q M < ·
(3.4)
unde
( )
n , 1 j , i
ij
m M
·
·
,
( ) x
x
g
sup m
j
i
D
ij


·
( 3.5)
atunci, următoarele afirmaţii sunt adevărate:
1.
( )
( )
, D x
0
∈ ∀
şirul
( )
( )
k
k
x definit prin relaţia de recurenţă:
( ) ( )
( )
1 k k
x G x

·
(3.6)
( ) 1 k ≥ ∀ este convergent.
25 May 2012 Lector universitar doctor Ligia-Adriana SPORIŞ 15
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Analiză numerică
2.
( ) k
k
*
x lim x
∞ →
·
este unicul punct fix al lui G .
3.
( ) ( ) ( )
( ) 1 k , x – x
q – 1
q
* x – x
1 k k k
≥ ∀ ≤

(3.7)
( ) ( ) ( ) 0 1
k
k
x – x
q – 1
q
* x – x ≤ (3.8)
2.3.2. Metoda Newton-Raphson
Generalizarea metodei tangentei (2.3.3) conduce la una dintre cele mai simple
metode de rezolvare numerică a sistemelor de ecuaţii neliniare.
În cazul multidimensional, condiţiile de convergenţă sunt mult mai severe decât în
cazul unidimensional, iar eficienţa metodei depinde de alegerea aproximaţiei iniţiale cât
mai “aproape” de soluţia exactă.
a) Descrierea metodei:
Considerăm sistemul de ecuaţii neliniare: (3.1)

(3.2) a.i. ( ) , D C f
2
i
∈ n , 1 i · ,
n
R D ⊂
convexă, închisă şi mărginită.
Presupunem că s-a separat
*
x
, unica soluţie a sistemului în D.
Fie
( )
D x
0

, aproximaţia iniţială a soluţiei exacte
*
x
.
Dezvoltând n 1, i , f
i
· , în serie Taylor în jurul lui
( ) 0
x
, putem considera următoarele
aproximări:
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
¹
¹
¹
¹
¹
'
¹
+ ≈
+ ≈
+ ≈
0 0
n
0
n n
0 0
2
0
2 2
0 0
1
0
1 1
x – x x df x f x f
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
x – x x df x f x f
, x – x x df x f x f
(3.9)
( ) D x ∈ ∀ suficient de “apropiat” de
( ) 0
x
.
Atunci, soluţia
*
x
a sistemului (3.1) va putea fi aproximată de soluţia sistemului:
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
'
¹


+
·


+
·


+



·
·
·
n
1 j
0
j
j
0
j
n 0
n
n
1 j
0
j
o
j
2 0
2
n
1 j
0
j
o
j
1 0
1
x – x x
x
f
x f
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
0 x – x x
x
f
x f
0 x – x x
x
f
x f
(3.10)


25 May 2012 Lector universitar doctor Ligia-Adriana SPORIŞ 16
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Analiză numerică
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )

x x
x
f
x f – x x
x
f
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
x x
x
f
x f – x x
x
f
x x
x
f
x f – x x
x
f
n
1 j
n
1 j
0
j
0
j
n 0
n j
0
j
n
n
1 j
n
1 j
0
j
0
j
1 0
2 j
0
j
1
n
1 j
n
1 j
0
j
0
j
1 0
1 j
0
j
1
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
'
¹


+ ·




+ ·




+ ·


∑ ∑
∑ ∑
∑ ∑
· ·
· ·
· ·
(3.11)

( )
( )
( )
( )
( )
( )
( ) o 0
F
0 0
F
x x J x F x x J + ·
(3.12)
unde
( ) ( )
n , 1 j , i
y
1
F
x
x
f
x J
·

,
_

¸
¸


·
(3.13)
este matricea Jacobi asociată funcţiei F .
Presupunem
( )
( ) ( ) n GL x J
0
F

. Atunci, obţinem sistemul
( ) ( )
( ) ( )
( )
( )
0
1 –
o
F
0
x F x J – x x ·
(3.14)
echivalent cu (3.12), a cărui soluţie reprezintă în general, o mai bună aproximaţie decât
( ) 0
x
a soluţiei exacte
*
x
.
Pentru a îmbunătăţi calitatea aproximării soluţiei exacte
*
x
, se consideră şirul
( )
( ) D x
k
k
⊂ , definit prin următoarea relaţie de recurenţă:
( ) ( ) ( )
( ) ( )
( )
( )
1 k
1 –
1 k
F
1 k k
x F x J – x x
− − −
·
(3.15)
(s.n. metoda Newton-Raphson).
Observaţia 3.2.1.:
1. (3.15) reprezintă un mare inconvenient şi anume calcularea la fiecare iteraţie, a
matricei
( ) ( )
1
F
x J

. Cum
( ) ( ) D C J , D C F
1 –
F
2
∈ ∈
astfel,
( )
( )
( )
0
x V V ∈ ∃
a.i.
( )
( )
( )
0 1 –
F
1 –
F
x J x J ≈
, ( ) D V ∩ ∀ . Înlocuind în (4.65), obţinem:
( ) ( ) ( )
( ) ( )
( )
( ) ( ) 1 k , x F x J – x x
1 k
1 –
o
F
1 k k
≥ ∀ ·
− −
(3.16)
(s.n. metoda Newton modificată).
2. Pentru sisteme ce au mai multe de două ecuaţii, se preferă, în locul calculării
matricei
1
F
J

, rezolvarea sistemului de ecuaţii liniare:
( )
( )
( ) ( )
( ) ( ) 1 k , x F x x J
1 k k 1 k
F
≥ ∀ − ·
− −
δ
(3.17)
unde
( )
( )
( ) ( ) 1 k k k
x x x

− · δ
.
b) Convergenţa metodei
Lema 3.2.2.:
Dacă
( ) D C F
2

şi
( ) ( ) n GL x J
*
F

, atunci există 0 M , r > astfel ca ( ) ( ) n GL x J
F
∈ şi
( ) ( ) ( )
1
* 1
F
r ; x D x , M x J ∈ ∀ ≤

.
25 May 2012 Lector universitar doctor Ligia-Adriana SPORIŞ 17
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Analiză numerică
Teorema 3.2.3.:
În ipotezele lemei 3.2.2, şirul
( )
( )
k
k
x definit prin (3.15) are următoarele proprietăţi:
1.
( )
( )
( ) r ; x D x
* 0
∈ ∀
,
( )
( ) ( ) 1 k , r ; x D x
* k
≥ ∀ ∈
.
2.
( ) * k
k
x x lim ·
∞ →
.
3. Există 0 C > astfel încât
( ) ( )
2
* k * k
x x C x x − ≤ − (i.e. ordinul de convergenţă al
lui
( ) k
x
la
*
x
este 2, ( ) 1 k ≥ ∀ .
25 May 2012 Lector universitar doctor Ligia-Adriana SPORIŞ 18
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Analiză numerică
Aplica ii ţ
1. Să se separe, utilizând alternativ metoda şirului lui Rolle şi metoda şirului lui Sturm,
rădăcinile reale ale ecuaţiei:
a.) 0 1 3
3
· + − x x ;
b.) 0 16 5
4 5
· + − x x ;
c.) 0 1 4
4
· + − x x ;
d.) 0 1 2 4
2 3
· + − − x x x ;
e.) 0 1 2 4
2 3
· − − + x x x ;
f.) 0 1 2
2 3
· − + + x x x .
2. Se aplică metoda bisecţiei pentru aproximarea unei rădăcini reale
*
x a ecuaţiei :
a.)
4
) 1 ( 7 − · + x x , [ ] 3 , 2
*
∈ x ;
2
10

· ε
b.) 0 1
2 3
· − − x x , [ ] 2 , 1
*
∈ x ;
3
10

· ε
c.) 1000
3
· + x x , [ ] 10 , 9
*
∈ x ;
1
10

· ε
d.) 0 1 2
3
· − − x x , 0
*
> x ;
4
10

· ε .
Câţi paşi sunt necesari pentru a obţine eroarea
ε
şi apoi să se determine
) 3 (
x din
şirul aproximaţiilor corespunzător.
3. Se aplică metoda coardei pentru localizarea unei rădăcini reale
*
x a ecuaţiei :
a.)
4
) 1 ( 7 − · + x x . Se cere :
) 3 (
x .
b.) 0 1
2 3
· − − x x . Se cere :
) 0 (
x .
c.) 0 1 4
4
· + − x x . Se cere :
) 3 (
x .
4. Se aplică metoda aproximaţiilor succesive pentru localizarea unei rădăcini reale
*
x
a ecuaţiei :
a.)
3
) 5 ( x x − · . Se cere :
) 2 (
x .
b.) 0 5 ln
3
· − + x x . Se cere termenul ce asigură o aproximare cu
2
10

· ε .
c.) 0 1 4
3
· + + x x . Se cere numărul de paşi necesari pentru a obţine
2
10

· ε .
d.)
3
) 1 ( + · x x . Analog .
e.)
4
) 2 ( − · x x . Analog.
5. Se aplică metoda tangentei în localizarea unei rădăcini reale a ecuaţiei :
a.) 0 1 4
3
· + + x x . Se cere :
) 2 (
x .
b.) 10
4
· − x x . Se cere :
) 3 (
x .
25 May 2012 Lector universitar doctor Ligia-Adriana SPORIŞ 19
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Analiză numerică
6. Să se calculeze ) , (
) 2 ( ) 2 (
y x din şirul aproximaţiilor obţinute prin aplicarea metodei
aproximaţiilor succesive, sistemului :
a.)
¹
'
¹
· − +
· +
0 1
9
2 2
y x
y x
, [ ] [ ] 1 , 2 3 , 2 − − × · ∆
b.)
¹
¹
¹
'
¹
·
· +
y
x
y x
18
1
2
2 2
,
1
]
1

¸

×
1
]
1

¸

· ∆
50
3
,
100
1
1 ,
2
1
7. Să se determine relaţia de recurenţă, ce defineşte şirul aproximaţiilor
corespunzătoare sistemului :
¹
'
¹
· −
· − +
0
0 1
2
2 2
y x
y x
,
1
]
1

¸

×
1
]
1

¸

· ∆ ∈ 1 ,
2
1
1 ,
2
1
) , (
* *
y x
şi metodei
aproximaţiilor succesive (respectiv metodei Newton- Raphson).
25 May 2012 Lector universitar doctor Ligia-Adriana SPORIŞ 20
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful