Stefan Voda cel Mare, aparator de tara si ctitor de lacasuri sfinteCronicarul Grigore Ureche - facea din el figura centrala

a vechii istorii a Moldovei, socotindu-l aparatorul pamantului stramosesc in fata primejdiei, dar si unul din cei mai de seama ctitori de lacasuri sfinte din istoria tarii sale. Stefan cel Mare a fost un neintrecut carmuitor de osti si aparator al pamantului stramosesc si am putea spune, fara exagerare, un aparator al intregii Europe centrale in fata cuceririlor turcesti, un priceput diplomat, un bun indrumator al treburilor interne ale tarii si un mare ctitor de lacasuri sfinte. Era insufletit de o credinta puternica in Dumnezeu, din mila Caruia se socotea domn al Moldovei; a vegheat cu grija la bunul mers al vietii bisericesti din tara sa, la dezvoltarea artei si culturii. Bisericile si manastirile zidite de el, pe tot cuprinsul pamantului romanesc, dar si in afara hotarelor, activitatea exceptionala de ordin cultural-artistic care s-a desfasurat din cele mai multe din ele sunt marturii graitoare ale unei epoci de maxima stralucire, care poarta pecetea geniului creator si indrumator al marelui domn. Asa l-au socotit romanii de aproape 500 de ani incoace, de cand Dumnezeu l-a chemat la Sine, ca un adevarat "sfant", aparator de tara in fata cotropitorilor, si sprijinitor al Bisericilor Ortodoxe de pretutindeni. Drept aceea, socotind ca este bine placut lui Dumnezeu si neamului romanesc, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a trecut pe marele domnitor in sinaxarul si calendarul Bisericii in ziua de 2 iulie, cu numele "Binecredinciosul voievod Stefan cel Mare si Sfant."In acest fel au procedat si alte Biserici ortodoxe surori cu unii din marii lor carmuitori politici de alta data, care au fost nu numai aparatori eroici ai tarilor lor, ci si fii buni ai Bisericii Ortodoxe, pe care au stiut sa o apere in fata oricaror vitregii. Asa trebuie sa-l cinstim si noi romanii pe Stefan cel Mare, ca pe un eroul al neamului, dar si ca un "sfant marturisitor"al credintei ortodoxe!

Cel mai vestit român din Evul Mediu este, fără îndoială, Vlad Ţepeş. Numele lui era cunoscut din Imperiul Otoman până în spaţiul german, fiind subiect al povestirilor de groază încă din timpul vieţii sale. Vlad Ţepeş a intrat în legendă încă din timpul vieţii sale. Există mai multe povestiri germane şi slave, precum şi legende româneşti, dintre care unele cu subiecte comune. Povestirile germane au pus accentul pe cruzimea domnitorului. Istoricii susţin că aceste povestiri au fost răspândite intenţionat de către saşi şi de Mathias Corvin pentru a se justifica astfel arestarea acestuia şi stoparea cruciadei. Dacă suntem adepţii teoriilor complotiste putem să acceptăm şi această explicaţie. Însă nu trebuie să uităm mijlocul prin care aceste povestiri se răspândesc şi nici să neglijăm publicul care le ascultă. Dacă astăzi spunem bancuri la un foc de tabără, să admitem că în Evul Mediu acest gen de poveşti cu grozăvii erau predilecte pentru cei care însufleţeau atmosfera la hanurile de la răscruci de drumuri. Cu cât grozăviile erau mai mari, cu atât atenţia celor din jur era mai captată şi probabil că răsplata, un pahar de băutură, era mai uşor de primit. Iar fiecare povestitor mai adăuga câte ceva de la el pentru a mări farmecul povestirii. Un mecanism simplu de difuzare a povestirilor meVlad Ţepeş a rămas în imaginarul nostru ca un model de şef de stat prin acţiunile sale ferme de guvernare şi igienizare a societăţii. Desigur, i-am acordat un rol esenţial în pleiada luptătorilor antiotomani, desprinzându-l, ca de obicei, din contextul internaţional. În ciuda cărţilor scrise despre el, rămâne încă loc destul pentru tratarea corectă a locului său în istorie.dievale, pe care noi însă îl uităm azi, orbiţi de teoriile complotiste.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful