Jurnal de călătorii ale lui Gulliver în łara Minunilor căutând-o pe Alice

Notă a autorului sau mai degrabă a complicelui: Această lucrare / lucrătură are personaje. Ele sunt reale. Are şi poveşti, ascunse după replici. Care sunt şi unele şi altele, reale. Este rezultatul unei experienŃe de peste 100 de zile de comunicare media-informatică prin intermediul Facebook, pe paginile Antenei 3.

MulŃumiri tuturor care se răsesc în aceste pagini. ( Nenumerotate, pentru că jurnalul e jurnal, îşi urmează cursul oarecum cronologic. )

"Strans uniti in jurul bravului conducator Pedelistii invata cuvantul: infractor !" "Daca Falca l-a comparat pe basescu cu Domnitorul Unirii, Al. Ioan Cuza, atunci eu imi permit sa il compar pe FALCA cu un FUND de maimuta ! Sau macar sa muste din asa ceva !..." "Revolutionarii au iesit in strada in '89 nu pentru banii lui Ceausescu ! Si nu imi pot imagina ca vor acum tocmai banii lui Basescu !" "Lunetist caut de lucru" ? La Cotroceni, Palatul Victoria, Parlament, poate ca va fi nevoie de acest om !" "Baconschi chemat la Cotroceni pentru a fi numit ambasador in Iran sau Coreea de Nord. Pentru a-i pregati emigrarea lui Basescu si a intregului pdl. E o ipoteza de lucru." "Nu cumva Lazaroiu asta e chiar el Muma Padurii ? Oricum, monstru marin e... marinarul, care a inghitit o tara intreaga si pe care o vrem inapoi !" "În Parlamentul UE, EBA plânge şi suspină Că la tătucu-n Ńară i-au găsit pricină De doişpe' zile-ncoace, românii "nu mai tace" "Nu mai vrea să fie" nişte dobitoace. " - Tati, de ce nu vrei să vorbeşte cu ei ?" " - Păi ce să zic, hă-hă-hă - atâta ştiu, Mai bine plâng un pic şi mă bag cu whiskyu' în sicriu... MioriŃa mea laie bucălaie Ce faci tu de intră tati în pârnaie Hendi mic şi dulce, hâc-hâc Mă duc să mă culce tanti NuŃi hâc-hâc-hâc." "Este clar că lui Băsescu "i s-au înecat corăbiile", s-a văzut şi în discursul lui de aseară, de la Cotroceni. Mă aştept astăzi din partea sa la un ghem de vorbe încâlcite, şi chiar să verse o

lacrimă "de crocodil", sau chiar una sinceră, la fiorul dat de realitatea străzii, aceea că românii nu îl mai vor ! "

Mihai Gadea "Oameni buni, opriŃi-vă, ce naiba, : unde e Radu Tudor ?" "Mihai Gâdea, nu ştiu unde baŃi, dar îi faci rău la locotenent. Ce vrei de fapt, ştii ce e aia armată ? Sună-l pe Radu Tudor, it's the last." "Sincer, mă aştept să îl văd pe tovarăşul Boc şi căŃărat pe pe stâlpii de electricitate, pe antenele GSM, ori desfundând chiuvete şi WC-uri, pentru că aşa i-a spus Băsescu că se conduce un guvern. "Da, Şeful, la datorie, să trăiŃi, mai am puŃin şi puteŃi veni la toaletă şi să vă luaŃi şi laptopul !""

Daniel Marian "Sau chiar 7 ? Uau, mai multe decât are Albania !" "Tot e bine că n-a vândut Băsescu şi alea 6 elicoptere ale MAI, la pachet cu flota."

EdiŃie specială de două ore a emisiunii "Vorbe Grele cu Victor Ciutacu", de la ora 22:00 www.antena3.ro "România, Liberă de Cod Portocaliu ! Asta-mi vine pe Ńeastă, cum ai zice... Ce să zic ?! Între nămeŃi şi 'ła UniversităŃiii ( despre denumire, te rog întreabă-l pe George MihăiŃă ), ai găsit un lucru comun - dar admirabil !" “"Domnule Rottwailler", - că aşa vi se spune, domnule Stan ( dacă, parcă, nu ştiaŃi ) ! - aŃi sesizat exact ce trebuia. Ştiu ce e diversiunea şi implicit Armata ! Cu respect.”

"Care-i turtur pedelist, sa se simta si sa se dea jos de bunavoie de pe casa, ca de nu vine pingy-wingy cu lopatica..."

"Chestiunea e foarte simpla: Domnul Basescu asteapta momentul magic in care sa fie convins si domnia-sa de faptul ca e dictator. Pana atunci, noi cei din lumea oropsita degeaba l-am cataloga pana si marinar, ca tot nu ne-ar crede ! " "Ambasadorul american e penibil, parca ar reprezenta Congo ! Cica sa nu il chemam pe Chuck Norris in ajutor ? Ba da ! Pentru ca asta care-i diplomat, nu ciumpalac, inca nu vede lunetistii pe acoperisuri, dar din moment ce ii pomeneste, inseamna ca stie ce stie. A'propos, cati lunetisti si alte "figuri de stil" au folosit baietii lui nenea asta, in DECEMBRIE 1989 ?!” "Daca USL il vrea pe Boc, n-are decat sa il ia, ca e de gratis, le mai da PDL si o lopata bonus. Dar parca nu as crede scenariul care cum altfel s-ar putea termina decat cu: "politica e o dama de companie""

"Faptul ca Romania e pasalac american este evident. Asta este rezultatul politicii externe romanesti. Iar despre domnul ambasador al SUA numai de bine: ne face cum ca am fi prin lumea a treia pentru ca poate ! De asta ii si spun dumnealui cat de diplomatic pot fi, sa isi vada dracului de democratia aia a lor DE RAHAT, construita pe sclavagism, pe invazie, si eventual sa o sune pe Angelina Jolie sa ii dea un rol de mascarici tembel in viitorul ei film ! "

Subiectiv cu Razvan Dumitrescu "Bravo lui Igas, daca s-a cumparat tot din magazine, nu inseamna ca a crescut economia ? Bucurie pentru Udrea, ca toata tara e o partie ! Asta e solutia iesirii din criza, doamnelor si domnilor. Dezastrele naturale, care fac sa paleasca cel pur romanesc. Primul analfabet al tarii ( ma rog, dupa fii-sa ), autodeclarat ca prefera whisky si "amazoanele", s-a inconjurat de asijderea ca el, ca sa aiba matelotii proprii" "A denit o obsesie chestia cu 1954 ? E vreo unitate secreta marca Igas, cu care vrea sa intre in istorie ? Sau ceva de genul: "trebuia sa imi dau bacu' pana pe la 19 ani, da' iata ca la 54 cand voi fi general, nu-i asa sefu', o sa fiu generalu' iarna, cu stele de branconier"" "Tot e bine că domnul Igaş încearcă săracul să vorbeşte cu noi. deci până la urmă n-a dat bac-ul cu EBA !_" "Olteanu,arătarea asta, chiar e om ? Că eu nu ştiu dacă mai dorm la noapte fără AG sub pernă, după ce i-am văzut tresărirea de muşchi. Maimucă ăsta e singurul cocoş-înlocuitor de la pdl detaşat pentru tanti NuŃi !? După cum beşete ochii, zici că e "Mumia" - partea cu cocoşul-şef în vacanŃă.""Până la

urmă, orice grădină zoologică păleşte pe lângă adunătura de zombii de la pdl !" "Ură de Alexandru Macedonski Dacã-aş fi trãsnet v-aş trãsni, V-aş îneca dacã-aş fi apã, Şi v-aş sãpa mormântu-adânc Dac-aş fi sapã. Dacã-aş fi streang v-aş spânzura, Dacã-aş fi spadã v-aş strãpunge, V-aş urmãri dac-aş fi glonŃ, Şi v-aş ajunge. Dar eu, deşi rãmân ce sunt, O voce-adâncã îmi murmurã Cã sunt mai mult decât orice, Cãci eu, sunt urã.” *Cred că s-ar potrivi, peste timp, celor care conduc astăzi România.” "De ce s-ar obosi creieraşele exemplarelor strânse de băsescu la grădina sa zoologică, să mai aibă grija guvernării ? "Iarna-i grea, omătu-i mare / Nici în pixel nu mă doare!", cam asta ar fi deviza dumnealor." "Cât despre americanul care se dă diplomat, atâta îi poate pregătirea lui CIA. Da, e bine că nu suntem nici Irak, nici Afganistan, nici Libia ori Siria. Ăia pe acolo umblau să îi mănânce de vii pe jăndarii planetari; noi în schimb i-am primit cu braŃele deschise." "Bine zice Victor Ciutacu. Să vină diect guvernul Igaş. "-0". După care, pe la vară, un Igaş remaniat, "+0". Măcar ştim o treabă, că putem "brancona" cu acte în regulă, ba e chiar

"impetuos necesar". Sau ar fi mai interesantă Eba, să avem "succesuri" gârlă ?!" "E gata cu Boc, dar mare lucru n-am facut. Problema e tot cu Băsescu, care o să ne mai vrăjească o vreme." "Domnul Basescu acum cativa ani a renuntat cu greu la suvita lui draga si emblematica.... Azi, ca sa nu-si piarda scaunelul si puterea de care-i indragostit, a renuntat si la Boc....o prelugire a suvitei sale!!!.... " "Mi-e sila de atata ipocrizie....te uiti in ochii romanilor linistit ?...mai aveti de privatizat serviciile de sanatate publica,sa liberalizati preturile la enegie.sa feceti cadou Rosia Montana....si aproape ati terminat....:((( sa va fie rusine “

"daca Romania e asa de ,,sanatoasa'' cum de si-a dat demisia???operatia a reusit PACIENTUL E MORT!!" "oaaaau ! ce fete aveau aia din guvern ! UDREA ce inghitea in sec !”

Băsescu: Desemnare lui Mihai Răzvan Ungureanu a fost agreată. De mâine, poate prelua cabinetul www.antena3.ro "Deci e oficial: Ne vor conduce Serviciile lui Băsescu, dacă Parlamentul nu are nimic împotrivă, şi asta e uşor de prevăzut. Nu că până acum ar fi fost altfel, dar nu era chiar pe faŃă. Să fi avut ambasadorul american dreptate ? La urma urmei, abia acum ne putem aştepta să fim împuşcaŃi de pe acoperişuri - bun venit în Siria !"

"Un securist în civil este mult mai periculos decât unul în uniformă, pentru că rişti să nu bagi în seamă, să oboseşti, să uiŃi că e cu ochii pe tine tot timpul !" "Mie mi se pare în regulă: Şeful spionilor a ameninŃat cu deconspirarea băsiştilor şi udriştilor hoŃi şi pungaşi. Nutzi a plâns un pic, Băsescu s-a conformat. L-a pus pe ăla primministru, chiar l-a lăsat să se dea şi el "Cocoş", şi i-a dat la Nutzi concediu... Ei bine, era scenariul pentru un film de prost gust ! În fond, e varianta rusească / ucraineană, aplicată mioritic." "Andreea Paul VOŞ - îşi caută Cocoş ? Să nu îmi ziceŃi că a subminat-o pe Nutzi cu tot cu Roberta, în faŃa domnului căpitan de navă !" "Această "doamnă de fier" a noastră, de fapt una de metal neşmirghelit, mă refer desigur la A.P. Vass, nu cumva conducea ea la Boc ? Era cât pe ce să fie prim-ministru... Serviciile sunt "centura ei de siguranŃă" ? Parcă îmi pare rău după NutziSpaimaConstitutzii, după ce am văzut circul de-acuma..." Antena 3, postul TV nr. 1 în ziua demisiei premierului Boc www.antena3.ro "Mi se pare mie, sau în PiaŃa UniversităŃii se strigă: "Solidaritate pentru Siria!" ? Păi ambasadorul SUA până la urmă ştia el ce ştia..."

Vass, noua Ńintă a PDL: "La Economie, când nu ştie diferenŃa dintre watt şi volt?" www.antena3.ro "Andreea Paul Watt"

"Abia cu "E foarte bună întrebarea (...) Dacă nu o facem suntem nişte tâmpiŃi" - A.P.V. , ne putem da seama că trebuie să regretăm configuraŃia Boc-Udrea? Vorba-vine, pentru că asta e diversiunea de debut, a unui guvern-spion. Nici că îşi putea dori Băsescu mai mult !" "29 de ore blocaŃi într-un tren ?! Dar unde dracu' suntem, în Siberia ?" "Pe Internet pe "poate_nu ştiu@sie.ro", sunt rezervări, dar nu pentru toŃi ciumpalacii ! Ăia trebuie să stea în conserve la gheaŃă, să le piară piu'..." "ÎnŃeleg că "organele" statului îi vot Ńine pe ăia în tren până când vor deveni donatori de organe..." "În 29 de ore, se putea reuni Comandamentul de iarnă, în trenul respectiv, în loc de minister." "Diversiunile merg, nu ca trenul ! Hei, ce e să fii pe mâna SIE ! A.P.Vass, doamna de metal neşmirghelit, să dea înapoi ? Păi, nici n-a fost pe-acolo. O să-i vedem şi pe ceilalŃi, de care nu întâmplător nu am auzit până acum, cum o să joace tot felul de roluri în marele circ. Până îşi termină Băsescu rezerva de licori de la Cotroceni, o să Ńină şi circul. Şi poate ne trezim cu Boc la puterea "n", că tot ni s-a inoculat părerea de rău după coasa şi lopăŃica lui..."

Ştirile dimineŃii - Antena 3 "Este o echipă formată din eşalonul doi, umbre ale foştilor miniştri. Cu premier şef de serviciu secret, obişnuit cu lucratul din umbră, nu e de mirare. Doar că nu văd trecând un guvern fără Elena Udrea ( tentative au mai fost )."

"Nu pot avea nici cea mai mică încredere în ceva ce seamănă a cu un "ansamblu folcloric", "croşetat" la Cotroceni să sucească minŃile cu ideea de "nou". E vorba de eşalonul doi al PDL, care a fost scos în faŃă pentru că oricum nu prea contează, poate pleca oricând pe nesimŃite aşa cum a venit. Totuşi, cred că "tentativa" asta de guvern va trece de votul Parlamentului, se poate deduce asta din faptul că MRU ( iniŃiale, nu nume de cod ), tocmai a demisionat din şef la SIE." "Ăştia tinerii par să aibă mai multă energie la furat şi e ca la hoŃii de buzunare: fură şi pasează la ăia care stau în umbră..."

Se teme Ungureanu de votul din Parlament? Vezi declaraŃia premierului desemnat www.antena3.ro "Într-adevăr, responsabilitatea e uriaşă: să urmăreşti atâtea furăciuni, care bani în conturile cui intră, cred că nici la SIE nu au învăŃat pe măsură. Îl doare un pic capu' pe MRU, da' de-asta îl are..."

"Nu prea pricep ce face Ponta, îl pupă pe MRU ?" "Mie îmi pare cam plângăcios, pe alocuri jalnic; a zis de ceva zeci de ori: "vă rog, domnule prim-ministru", de te ia cu ameŃeală !" "Mda, acum îi acorda sprijinul opoziŃiei, "colaborarea totală" etc., dacă bla-bla-bla. Pe naiba ! Nu mai e vorba să cadă Băsescu ? Ponta, TREZEŞTE-TE !" "...Eu vă rog, "domnule prim-ministru desemnat", să îl aduceŃi pe Regele Mihai, că nu mai am încredere în niciun fel de politician!..." "Hai că îl auzirăm şi pe crumpiru' de Oajdea: "dacă nu trece guvernul ăsta, rămâne ăla vechi" !? Ha-ha-ha tactică, nene !" "Dl. Bogdan Chiriac avea dreptate: asistăm la ruperea USL, chiar dacă e un prim pas. Simpatia reciprocă dintre MRU şi Ponta e evidentă !" "oameni buni ascundetiva gainile ,sobolanii, butelia ca incepe un nou recesamint aviz celor care au ajutoare sociale" "Sah mat! Basescu muta si castiga. Putere absoluta cu votarea unui guvern fara Opozitie! Rusine pentru servilismul vadit a oamenilor fata de Basescu si interesele financiare ale camarilei. Mii de oameni sunt blocati nu numai de zapada dar si de incompetenta, aroganta, indiferenta si nepasarea acestor inumani. In strada fratilor ca astia ne distrug!" "E clar, dacă până şi "impetuosul" Igaş s-a prins că Ponta a schimbat macazul. Asta e să te mai încrezi în unii sau alŃii. Cum rămâne cum oamenii care îngheaŃă şi strigă în drum pentru

recâştigarea libertăŃilor ? Cum se va face asta cu prim-ministru securist, cu zombii miniştri, şi cu opoziŃia gata sfărâmată ???" "Cum nu suntem tâmpiŃii lui Băsescu, nu vom fi nici ai lui Ponta, care încearcă să dreagă busuiocul ! " "Ăştia tinerii par să aibă mai multă energie la furat şi e ca la hoŃii de buzunare: fură şi pasează la ăia care stau în umbră... " "Domnilor parlamentari USL, nu mai bateŃi câmpii, că a fost de ajuns Ponta azi, care nici nu avea ce căuta la tribună, darmite să-l mai roage frumos pe "primul ministru desemnat" de 100 de ori toate aiurelile. Dacă până acum oamenii din PiaŃa UniversităŃii şi de altfel din întreaga Ńară, mai aveau vreo speranŃă în opoziŃie, azi au înŃeles tot: că vor demisia lui Băsescu alături de a ÎNTREGII clase politice. Asta e !" "Cu adevărat tare a fost Ioan Oltean: "Habemus Papas!"... pardon, avem MRU, guvern, behehe...”

"Iar Elena Udrea fiind zâna cea bună, cea mai bună, bună de tot, ea nici nu are vârstă, e "nevârstnică", eternă precum în basmele pentru copii tâmpiŃi care au băut apă din barul de la Cotroceni.”

"Cât despre Iraian Igaş, ăsta a învăŃat să meargă în picioare înainte de a învăŃa "să vorbeşte", adicătelea chiar e un copil normal, nu ?" "Chiar nu îmi vine să cred că potenŃialul "ginerică" Paleologu, la mintea lui, că poate chiar atâta mai are, nu ştie că Daciana ( Sârbu ) are o soră vitregă pe nume Traiana !"

"Domnule Niels, că bine cuvântaşi, avem blondă la guvern ? Avem. E tinerică ? Daaa. Păi şi ce era să mai caute Nutzi acolo ?"

100 de minute "Cu guvernul MeReU Ne e şi mai greu Băsescu, zi-i lui Boc Că-i mai bun decât deloc 007 E un papă-lapte N-are ustensile Nici reni şi nici cămile Nici iarna şi nici vara Nici nu ştie unde-i Ńara" "Acel Berca, mondialu', nationalu', UNICUL, militianu' rau stie ca pe langa domnia-sa, presedintii de consilii judetene au fost alesi, si nu numiti de militianu' bun MRU ?! Nu cumva e ministru la ADMINISTRATIE si dup-aia la Interne ? Pai bai ministru de genunchiu' lu' sarpe, ia legea, baaa !" "Umbra lui Igaş la Berca La minus zero grade Mai dădeam din coate Da’ a dat Berca consemn Limba şi sapa îs de lemn

Veni bufniŃa-ncruntată Să dea cu oiştea în poiată Scapă numai cine poate Când se fac plus zero grade" "In loc de Capra la MAI, mai bine puneau o oaie de-a lui Becali, stia si fotbal, mai aducea niste ajutoare - nu sa le refuze ca sencurca-n numarat: una capra, doua capre, trei iezi cucuieti." "Romania nu mai e tara cu clima temperata? Intreb si eu, ca poate s-a dat vreo ordonanta de guvern, ceva, sa fim tropicali ca bananieri eram, dar nu cresteau bananele in intersectii.acum 5 minute" "Dacă mă consider român, atunci pot să mă declar mort de beat sub nămeŃi în satul Toader, comuna Berca, judeŃul MRU ?!" "Cum poate fi privită moŃăiala lui din Parlament, unde are drept singură utilitate dirijarea PDL-iştilor la vot ? Şeful cel mare Traian Băsescu l-a învăŃat bine cum să-şi pună cuburile în pahar, să adoarmă numai când trebuie..." "Este o lipsă de respect faŃă de întreg poporul, faŃă de România, în al cărui Parlament se află acest individ, dintr-o regretabilă eroare. Nu cumva el este cel care a întins mesele cu "de-ale gurii" la Parlament de ziua lui, tocmai când Ńara se afla sub primul val de nămeŃi şi mureau primii oameni ?! Ruşine să îi fie - dar nu cred că ştie ce e asta !" "Nici vorbă! Despre care autorităŃi vorbim, despre unele care se comportă mai rău ca în Evul Mediu, urmează doar să instituie InchiziŃia pentru "păcătoşii" care avem vina de a nu le fi supuşi umili?! Şi dacă voia domniilor lor o cere, n-avem decât să crăpăm "pe cale naturală" - îngheŃaŃi sau înecaŃi, ce mai contează câtă vreme oricum suntem beŃi, leneşi şi buni numai la numărătoarea de voturi pentru privilegiile dumnealor."

"România a devenit un lagăr unde se caută exterminarea românilor, prin îngheŃ sau înnec ce mai contează câtă vreme suntem "leneşi" şi "beŃi" ? Cu cât suntem mai puŃini, cu atât mai uşor de manevrat !" "În faŃa Palatului Victoria se poate duce zăpada ? Da' în faŃa Palatului Parlamentului, ori la Cotroceni. Loc e destul, şi ar avea pe cine îngropa !" "MRU în ce limbaj codificat se traduce 666 ?" "Sunt stupefiat de faptul că MRU, prim-ministru al României, interzice icoanele în instituŃiile statului român. Este o încălcare gravă a ConstituŃiei, şi în primul rând a ConştiinŃei Poporului Român, care în acest momeent în afară de Dumnezeu şi de Biserică nu mai crede în nimeni ! Patriarhia României trebuie să ia imediat atitudine faŃă de acest fapt fără precedent din 1989 încoace !" "A jurat pe Biblie şi dă jos icoanele. A jurat şi pe ConstituŃie. Nu dă jos şi Tricolorul ?"

100 de minute "Dumneavoastră vă faveŃi de două ori datoria: mai întâi ca post de ştiri, dar şi ca OAMENI pur şi simplu. Cel mai important pentru acei oameni este să ştie că nu sunt singuri, că nu sunt îngropaŃi de vii pentru totdeauna. Dacă avem un guvern de ignoranŃi, de indivizi fără scrupule, nu înseamnă că vom pieri din pricina lor. Aşa să ne ajute pe toŃi Dumnezeu, să trecem cu bine !" "Timp avem berechet, îngropaŃi în zăpadă şi cu lanterna agăŃată de gât, bâjbâind prin UE."

"Pai, hai sa calculam: Serbia are doua "judete amarate" cu cod rosu; Romania cate "judete amarate" are cu cod portocaliu ? Sau, e mai simplu asa: Ana are mere, Nutzi are pere. E nasol, trebuie bagata in diferentiale, in integrale, poate teoria grupurilor. Eu zic ca numai NASA ne mai scoate din dilema asta." "Macar am aflat ceva: iarna o sa fie lunga pana la primavara ! Extraordinar, e genial." "Unui medic mi se pare uman să îi oferi o mică atenŃie, atunci când a pus suflet şi pricepere pentru a te face bine. Însă, fără ca prestaŃia sa să fie condiŃionată de acest lucru ! Această atenŃie nu o consider şpagă. Pur şi simplu, te gândeşti că merită, mai ales că şi acel medic o duce la fel de prost ca şi tine. În rest, sunt un tip încăpăŃânat, nu am dat şi nu voi da niciodată şpagă autorităŃilor pentru acordarea unor drepturi care mi se cuvin !" "Primul ministru a explicat până la urmă că a dat ordin să fie date jos de pe pereŃi în ministere doar icoanele nesfinŃite, precum şi acelea care semănau cu Elena Udrea. Şi noi, care era să ne facem o impresie greşită ! " "Oricum, el se închină doar la moaştele lui Mata Hari, când ăşi spune rugăciunea: "Fă-mă, fă, 007 plus"." ""To be or not to be" Mr. Turcanu, "The Spy Next Door" at SIE ?" "De ochii lumii, mai trebuie căutaŃi până şi regii de păduchi, dar tot regi rămân..." "Mda, era vorba de păduchi convertibili în euro..." "Problema intrării în Schengen s-a "tratat" până la urmă la birt..."

"Sigur nu vom intra în Schengen până nu vom avea poliŃişti călare pe ponei !" "1. Un depozit strategic, din rezerva guvernamentala, de whisky, cu trei cuburi de gheata la suta de grame; 2. O sedinta de infrumusetare pentru o elena, nutzi, sau alta meiunetoare; 3. Cursuri de "vorbeste romaneste" pentru ebe, igasi, berci, toaderi si "etceteri"; 4. Imaginea Romaniei, care sa dea Dumnezeu sa se mai repare candva !" "Oltean asta dupa cum se hahaie, e mort sau chiar e viu ? sa-i punem lumanari sau ba ?" "E clar cu numaratoarea pdl-ista din parlament: astia-si numara zombiile, dom'le!" "Eba poate "sa conduce" ast guvern, ca e de-o seama cu QI-ul." "Dl. Nistorescu are dreptate, fiti deontologi, dati-i poza cum e aia cu chiloteii Ancai, de-i placeau lu' Basescu !" "Olteanu baiat de isprava, nu stie sa "vorbeste" da' stie sa "numereste" pana o nimereste. Si sa ii faca treaba Robertei cand saracuta oboseste. " "Varianta romaneasca a rusescului GRU, este... MRU !" "Cei care guvernează România ar trebui să îşi pună o zvastică în loc de trandafir ! Sau trandafirul ăla este cel aruncat drept semnătură mafiotă la locul unei execuŃii ? ExecuŃia Poporului Român !" "S-au grăbit, pentru că nu e departe vremea când li se va urca toată oştirea în cap. În afară desigur, de acel Oprea şi câŃiva "înstelaŃi" de "măria-sa" Băsescu."

"Locotenentul Alexandru are de dus acasă un război cu "talibanii" de la putere, şi se pare că nu e mai simplu decât în Afganistan..." "Dacă nu face aripi mai repede Băsescu şi toŃi din jurul lui, tare mi-e că vom avea mare parte din Poporul Român nevoie de morfină, pentru că nu mai merge cu analgezice obişnuite..." "Becali are oi. Udrea n-are fier. Lui Becali i s-a descoperit fier în brânză. S-a dus iute s-o fakă pe Nutzi iapă, din mânză." "Vreau să donez sânge îmbuteliat pentru Mioritza de Fier. O fiolă că e gladiolă Elena din Troia lui Homer." "Becali e tare ŃanŃoş şi are de ce: şi-a tras laie bucălaie. I-a pus şi nume: Mioritza de Fier. Ce tare-i omu', un ceas i-a trebuit numa' - să strângă de piept trasndafiru'." "S-a-nfiripat Noua GeneraŃie în Grădina CarpaŃilor. Copii, părinŃi, bunici, să mergem la zoo, să ne dăm cu frunza !" "Falcă de la Arad e din filmul "Fălci" ?" "vulpea la stână ! hă-hă-hă, cum ar zice vulpoiul şef !" "Întrebare: câŃi bani fură Şapte-Bani ăla ?" "HoŃia acum e licenŃiată la Oxford !" "E ca şi cum ai compara Academia Română cu Spitalul 9, sau nu, că nu vreau să jignesc nebunii. Mai bine - cu Grădina Zoologică, şi tot nu e bine, de ce să jignesc bietele animale ?"

"Dacă ceapa vine din China şi fasolea din India, sau invers, atunci chiar mă mir că n-am ajuns încă să mâncăm lăptuci de pe Marte !" "Dl. Sever Cotoi Voinescu e online pe Facebook, dacă nu mă înşel din Dubai. Poate ne spune el cât costă legumele acolo, că benzina ştim că e mai ieftină decât apa..." "E mai uşor de stăpânit peste un popor "cu foamea în gât", pentru că "sare" mai iute la pomeni, nu-i aşa ?" "SIE să fie "pisica moartă" aruncată de Băsescu în curtea opoziŃiei ? Mai întâi, discursul lui Victor Ponta vizavi de primul ministru Ungureanu, fostul şef al SIE, ne-a surprins pe toŃi, dar cel mai mult pe Crin Antonescu. Acum, Băsescu prin alegerea lui Meleşcanu la şefia SIE, din nou l-a pus în dificultate pe Crin Antonescu - şi avea drept Ńintă să clatine stabilitatea USL." "(P.S. Încerc doar să fiu mai clar:...) Gândirea malefică a lui Băsescu ar fi cam aşa: "Îl iau pe şeful SIE şi îl pun primministru, Ponta o să-l laude, pentru că îi e prieten, iar Crin va face o criză. După care iau unul de la Crin şi îl pun şef la SIE, Crin va face a doua criză, iar Ponta va putea spune că nu el are probleme..."" "Meleşcanu provine din vechea generaŃie 007, dacă nu a primit oferte de la Hollywood, iată că l-a băgat în seamă măcar Băsescu..." “Precum versurile unei piese folk excelente: "Ne lustruisem, ne lustruisem / ne lustruisem pe bombeu". Mai mult de atât, nu s-a întâmplat de fapt nimic. Foştii nomenclaturişti se apropie acum de pensie sau sunt deja acolo, după ce timp de 22 de ani noi am fost conduşi tocmai de ei. Eventual dacă din plictiseală mai "îndrăzneşte" vreunul să candideze la ceva..., cel mult putem să ne gândim la o întinerire a clasei politice. În schimb, dacă legea lustraŃiei se referă ( şi ) la actuala nomenclatură PDL et Co., ( în

caz că le-o fi luat Dumnezeu minŃile, numai aşa ! ), atunci şi doar atunci este o mare realizare !" "SpuneŃi-mi, n-aŃi văzut cumva o Ńară ? O caut peste tot, am fost şi-n sate, Ogoare plâng în buruieni lăsate, Înspre păduri, potecile uitate M-au rătăcit într-un pustiu de cioate. Acasă poarta nu e zăvorâtă, Căci mama tot mai iese şi se uită; Atâta dor i-a mai rămas pe lume, Feciorii să-i mai strige iar pe nume. Moşneagul iese-n cale şi-o întreabă: "Vine? La anul, cred! Acu-i la treabă, La noi în Ńară-i multă sărăcie. Ştiu ei - că de-or veni, la ce să vie?!" SpuneŃi-mi, n-aŃi văzut cumva o Ńară Cântată de poeŃi odinioară, Cu ochi de cer şi plină de verdeaŃă? Am fost şi-am căutat-o şi la piaŃă. Acolo nu era, de bună seamă, Că prea o înjurau români de mamă; Harbuzul, pătrunjelul, biata prună, Erau culese, parcă, de pe Lună! Chiar, voi nu aŃi văzut pe jos o Ńară , Călcată în picioare şi murdară? Ce-aveŃi cu ea? Nimica nu vă cere, Eu o declar singura mea avere!" "In mediul rural, vom ajunge sa vedem copii de 5 - 6 ani mergand vreo... 5-6 kilometri pe jos pentru a ajunge in clasa "0" ?"

"Pentru eba chiar ca am face cheta daca ar invata sa vorbeste pe roaming..."

"De 1 Martie, pentru Antena 3."

"Iar asta pentru eba, sa nu se mai planga atata cu roamingul, ca facem cheta ca sa poata sa vorbeste." "In sfarsit, primul Ciumpalac autentificat de primarie, la Ploiesti. Poate sa isi schimbe buletinul, linistit. E un motiv de mandrie, nicidecum de jignire, lasand la o parte prostia primariei..." "Ministerul Sanatatii ar trebui desfiintat, pentru ca se dovedeste a fi un instrument de "gestionare" a genocidului aplicat poporului roman. Acesta este singurul tratament pe care il ofera aceasta entitate, in timp ce spitalele aduc medicamente "cu traista" de pe unde pot." "Biet acrobat care încerci mersul pe sferă Tu eşti cetăŃeanul care crede, care speră, Te naşti şi creşti cuminte-n Ńara ta prosperă Eşti sortit timp de-o viaŃă şi încă o himeră Până te împiedeci, de un colŃ de sferă

Şi afli, osârdit şi osândit de o istorie întreagă Că nu mai e chiar nimeni să te înŃeleagă, De prea multă vreme, Ńara ta-i pribeagă ÎmpărŃită mişeleşte între dobânzi şi şpagă, Nu mai e o sferă, dar Ńi-e tare dragă ! Te superi că n-a fost Ńara perfectă pentru tine, Că grădina raiului căzută e-n ruine, ÎŃi vine să mai ierŃi odată, poate va fi bine Dar vezi că nici tricolorul drag nu te mai Ńine Şi te duci, până la urmă Pierdut fără de urmă Tu atât mai eşti: o urmă"

Să vezi şi să nu crezi! O groapă are cont pe Facebook www.antena3.ro "Dacă poate fi parafrazat ministrul Agriculturii, funcŃionarul conştiincios "este un organism viu" care nu poate fi oprit să "funcŃioneze" tot timpul... Iar în cazul de faŃă, din "exces de zel", poate să restituie mai multe proprietăŃi decât există, deci merită !" "Băsescu tocmai a legat fundă la un mare dezastru naŃional. A pus bomboana pe colivă ! " "Păi dacă a greşit data, mai e valabil contractul ? O fi tras una mică de dimineaŃă..." "Şi dl. Fuia e nişte organisme aproape viu, care face ouă "de aur"..."

"Asta e !" "O "mişcare populară" presupune două lucruri: să fie vie, pentru a putea fi în starea de mişcare, şi să aibă susŃinere din partea populaŃiei. Ori, la cât de "popular" e PDL-ul, nu se întrevede decât "mişcarea" de a elibera scena politică." "În funcŃie de "succesurile" înregistrate în teritoriu, după cum bate vântul frunza în grăirea şovăielnică a Elenei Udrea, PDL va fi în stare de o "mişcare populară" sau nu va fi deloc - la centru, stânga, dreapta, chiar nu mai contează." "Clasa 0 foloseşte pentru a face softuri pentru clasa 0." "ÎntrebaŃi-l ce-i ăla server, soft, curent electric, că poate se lămureşte treaba. Deocamdată, îşi ia măsuri de precauŃie să nu se curenteze la server, soft, sau curent electric ?" "Pe la 12 fix la noapte sigur îi vine graiul la modul soft, între timp se loghează la serverul grăirii coerente şi poate bagă degetele-n priză să capete ceva energie." "Nu vin ruşii peste noi, doar gazul şi ploaia vin de la ruşi. Doar dacă mai face Băsescu vreun exces de personalitate şi mergem noi peste ei..." "De la Albă-ca-Zăpada, ajungem la Verde-Împărat ?!" "AutorităŃile au luat totuşi o măsură - una condamnabilă: i-au dat permis pentru armă de foc unui psihopat, pentru ca acesta să poată deveni criminal "cu acte în regulă". Este cu siguranŃă complicitate la crimă, cel puŃin din punct de vedere moral.

Încrederea în poliŃie există în cele mai multe Ńări civilizate, dar e pură utopie la noi." "Există un precedent, cazul Jian Beniamin ( se află în penitenciar, închis pe viaŃă ). În zilele de 3 - 5 martie 1995, la Deva şi Abrud, acesta a împuşcat cu o armă de vânătoare mai multe persoane, din care 5 - MORTAL. Motivul a fost exact acelaşi: gelozia ! " "Una este să ai dreptul la ceva, şi alta să faci uz de el. Nu văd de ce nu am avea dreptul la autoapărare, dacă efectiv tot nu ne apără nimeni, mi se pare o chestiune de logică a bunului simŃ. Este de preferat să poŃi deŃine o armă fie ea letală sau nu, în condiŃii de normalitate, legale, şi să dea Dumnezeu să nu ai niciodată nevoie să o foloseşti. Decât să ai nevoie o singură dată de aşa ceva şi să te trezeşti cu mâinile goale şi cu moartea în faŃă !" "Mai e un aspect, depinde de cât te simŃi de ameninŃat, de câŃi prieteni vs. duşmani ai, asta dincolo de factorul "întâmplare"... În cazul lui Mircea Badea ( şi o spun pe bune, cred că nu se supără ! - P.S. ), cred că i-ar fi de folos un arsenal întreg, eventual n-ar strica şi un TAB bine echipat, de acasă până la studio şi retur..." "După victoria lui Putin în Rusia, Băsescu şi puterea portocalie au prins mai mult curaj, deoarece Moscova le oferă modelul pe care îl percep ei, de "democraŃie", oricât de europeni s-ar autointitula. Evident că doar Antena 3 le mai stă în cale, de aceea trebuie eliminată. Nu ştiu cum, dar va trebui să rezistaŃi ! Şi să rezistăm !" "Pe de altă parte, cum vă vor scoate şi de pe internet ? S-au gîndit şi la asta ?"

"Da, vorbeam de Putin, la Hugo Chavez nu m-am gândit. Mai bine să ne raportăm direct la Coreea de Nord, oare într-acolo ne îndreptăm ?" "Înainte de '89 ascultam Radio Europa Liberă şi Vocea Americii pe unde şi cum puteam. Şi a mers. Acum, poate să se dea CNA peste cap cu tot cu Băsescu, şi sunt convins că se va găsi o modalitate de a putea rămâne în contact cu Antena 3, cu sau fără distribuŃia prin cablu." "Se pot face site-uri unul după altul, nu văd o problemă, servere sunt în toată lumea." "Băsescu n-ar putea câştiga alegerile nici pe Marte, unde e dus de multă vreme cu mintea, încât ar putea fi personaj de seamă în promo-ul "În premieră"." "Încet-încet ajungem de nu ne mai trebuie taxiuri. Are jandarmeria destule dube pentru toată lumea din Ńara asta ? Aşa, pentru câte "5 momente" pe zi..." "Chestia cu 5 momente se învaŃă la şcoala pdl, prea seamănă cu 5 guverne boc." "Odată cu întreruperea emisiei Antenei 3, portocaliii pe cale să devină marŃieni verzui vor câştiga ce a câştigat şi Ceauşescu după întreruperea emisiei TVR în Decembrie '89." "Mihoc Sorin BANCUL ANULUI .... d-le Gadea "Basescu si Marko Bela manânca ciorba de burta. La un moment dat, Basescu întinde mâna dupa ardeiul iute, dar Marko îl plezneste cu lingura peste degete. Basescu încearca iar si încaseaza înca una peste degete. - Ce te-a apucat, mai, Bela?

întreaba, mirat, Basescu. - Mei, Traiane, mei, kit timp eu linge kür la tine, tu nu mónunci órdei üte! "" "Se încalcă autonomia universitară, dacă mai contează la câte principii şi legi "se pierd în ceaŃă" în România. Guvernul impune, dictează după cum are chef, iar în acest caz este şantajat "ca la carte" de UDMR, fără de care n-ar mai exista. Cum ar fi dacă UDMR ar cere intonarea Imnului de Stat dublat în limba maghiară în judeŃele Mureş, Harghita şi Covasna ? Probabil că s-ar face şi oasemenea "concesie", de dragul rămânerii la putere !" "Trebuie strivit capul şarpelui, şi abia după aceea ne putem ocupa de toată "şerpăria" !" "N-ar fi aşa de rău ca şi imnul PDL, cu "omul bun şi pomul copt", să fie cântat bilingv, iar sigla PDL de asemenea să fie bilingvă, dacă tot se va purta verdele de inspiraŃie UDMR-istă." "Puşcăriile n-ar trebui să aibă secŃia română şi secŃia maghiară, pentru a beneficia de tot confortul odioasa coaliŃie de la guvernare după ce îşi va schimba "reşedinŃa" ?" "Bântuie umbra lui Igaş la... Berca. Ministerul de Interne e putred de la rădăcină, o recunosc cei din interior !" "Traian Băsescu nu minte niciodată, el spune "adevărul" lui în care chiar crede. E un "actor grăbit" , care nu mai poate percepe realitatea. Râde şi plânge din convingerea că este infailibil "în cuget şi-n simŃiri". Şi dacă "afară plouă", şi dacă nu, din moment ce el a hotărât că trebuie deschisă umbrela, atunci asta e. Omul ăsta e bolnav, nu trebuie o armată de psihologi şi psihiatri pentru a se vedea asta. Sau, e cel mai desăvârşit ipocrit !" "Tovarăşul dumnealui nu mai ştie pe ce lume trăieşte, a încurcat data şi la Bruxelles. Încă nu e târziu să se trezească

după ce i se topesc cuburile de gheaŃă, şi să dea un comunicat cum că era vorba de... 1 aprilie !" "Sunt dezamăgit profund, că nu a promis câte o piscină şi o sală de sport la fiecare bloc, sau măcar la fiecare colŃ de stradă. Aşa, mai lua vreo câteva voturi... de la pinguini." "Ministrul de Interne putea să facă un lucru mult mai simplu: să îşi dea demisia, o singură dată, în trei minute. Dar a preferat să facă acest exerciŃiu de autoritate, pentru a da senzaŃia că un om competent e mai greu de găsit. De fapt, nu a avut date concludente despre neamurile, conturile, vilele fiecăruia dintre subordonaŃi. Pentru că acestea sunt exclusiv criteriile care contează !"

Se întâmplă în România "De 1 iunie, când ar trebui să crească salariile ( dacă nu care cumva e vorba de 1 aprilie, că dumnealui e defazat, s-a văzut la Bruxelles ), Băsescu poate va merge la inaugurarea primei clase 0, unde va fi desigur însoŃit de EBA, care între timp n-ar fi rău să se înscrie pentru "completarea studiilor"." "Dacă programele guvernului nu au fost "succesuri", nu înseamnă că au fost "eşece" ?" ""Pasărea măiastră" din parcul de milioane de euro, din Bucureşti, are şi o poşetă de mii de euro ? - că atunci sigur e Elena Udrea. Care pasăre e; o fi şi măiastră !" "Macar stim ca de 8 Martie, Basescu mai are cate un rar moment de luciditate, extraordinar "cadou". Nu era un lucru firesc, care tine de drepturile elementare ? Apropo de lege,

restrictia de 200 de metri nu e relevanta, pe lumea asta mai sunt si arme cu luneta." "Poate ca omul ala a fost platit de PDL sa se bata singur ! S-a platit bine ? Ca ma intereseaza "afacerea", pe saracia asta de imi vine nu odata sa imi dau cu capul de pumni..." "Dupa chestia cu ciumpalac, trebuia sa apara si asta cu ciocoflendar; ii da drepturi de autor lui Florin Piersic ?" "Personal, chiar mă gândesc să încep demersurile necesare pentru obŃinerea unei arme pentru autoapărare, ultimele zile mau convins. Cred că îndeplinesc toate condiŃiile pentru a-mi putea exercita acest drept democratic." "Dacă aş alege să rămân "Ńinta perfectă", "fraierul model", "cetăŃeanul inconştient", în eventualitatea că aş fi "călcat" de hoŃi, atunci ar trebui să încep prin a-mi arunca din casă cuŃitele de bucătărie, furculiŃele, chiar pixurile, markerele ( când fiul lui Victor Ciutacu a fost "prins" cu aşa ceva, jandarmii au considerat că are o armă, nu ? )." "Legea s-a înăsprit şi reînăsprit în neştire, problema este proasta aplicare a acesteia. Când legea era mult mai permisibilă, am deŃinut un pistol cu aer comprimat, nu m-a întrebat nimeni "de sănătate", chiar dacă am intrat cu el în toc, atât în bibliotecă, în cinema, în birt, cât şi în sediile PoliŃiei, Parchetului, Primăriei, Prefecturii." "Legea are încă imperfecŃiunile ei. Dacă un nebun are puşcă cu lunetă, restricŃia la o distanŃă de 200 de metri nu e suficientă, ar trebui modificată cu o distanŃă de cel puŃin un colegiu electoral."

Esential Antena 3 "România are sau nu are bani ? Şi dacă are, pentru ce anume ? Ce e atât de greu, până la urmă: Becali are oi, Udrea n-are fier... Dacă sunt bani pentru trăznăi, năzbâtii şi alte chestiuni halucinante - şi nu sunt pentru medicamente, pensii şi salarii, înseamnă că banii, aceia care sunt, e musai să aducă nişte comisioane şi cu asta basta, halal guvernare indiferent cum s-o chema !" "Nu e suficient, trebuie extins si facuta o partie de schi, un teren de golf, un poligon de tir, un Acvaland, plus un fel de Disneyland, multe-multe altele. Ce sa faci cu 2,5 ha, trebuie cel putin 25 daca nu 250, pentru ca bolnavilor din spital oricum altceva nu li se ofera. Iar pentru asta ar trebui investit... stie dna Udrea cat, undeva cam cat face o colectie de posete e jenant..." "Dacă riscă Valea Jiului să rămână fără cărbune, încă nu e nimic. Dar când va rămâne întreaga Ńară fără cărbune şi va trebui să aducem iar cărbune din Polonia sau cu vaporul din te miri ce alte Ńări, de pe alte continente, atunci vor pricepe guvernanŃii să le dea minerilor cei 100 de lei promişi în plus la salarii ?" "Guvernul are bulină portocalie, nu roşie, putea să mai aştepte." "Clădirea, evident. Că în rest, e cutremurat mai rău decât Japonia." "Cu economia României se întâmplă ceva mai grav decât RECESIUNEA. Tare mi-e groază să nu fie vorba de lipsa semnelor vitale, indice al stării de DECESIUNE ( nu caut termenul în DEX, că nu-s de la CNA ). Băsescu şi PDL ori reinventează acum economia pe planetă, ori habar n-au ce-i aia. Până la urmă, România are sau nu are bani ? Şi dacă are,

pentru ce anume ? Ce e atât de greu, până la urmă: Becali are oi, Udrea n-are fier... Dacă sunt bani pentru trăznăi, năzbâtii şi chestiuni halucinante - şi nu sunt pentru medicamente, pensii şi salarii, înseamnă că banii, aceia care sunt, e musai să aducă nişte comisioane şi cu asta basta, halal guvernare indiferent cum s-o chema !" "Cum e coada la guşter: o tăiem, să vedem dacă mai creşte. Dacă nu, încercăm s-o "creştem" noi, că tot degeaba..." "Pe mumificatu' ăsta de Oltean l-au găsit când au făcut explorări la Roşia Montană ?" "Ghid de mesaje congruent cu manualul de infractor nenorocit. Roberta l-a citit şi-n somn !" "Cea mai tare a fost, în Spania, Woodrea de gât cu papuaşii ăia cu acordeonul !" "Cine-a pus botu' la brânză, alo Becali, vezi ce făcură prietenarii tăi ?"

""Care sunteŃi în viaŃă / VeniŃi în PiaŃă !"; "Răzvan, Răzvan / Sluga lui Traian !"; "Jos Dictatorul / Cu excavatorul! " atmosfera din PiaŃa Victoriei ( măcar de-ar fi a "Victoriei" ! ), din Deva. Aş mai adăuga: " Suntem tonomaŃi / Dar nu resemnaŃi / VeniŃi de luaŃi / Voi bancomaŃi !" ( cu foto attach ). Chestia e că, PiaŃa zisă a Victoriei din Deva, intră în modernizare de luni ( nu sunt bani, aşa-i ?! ), iar un excavator şi-a făcut treabă pe acolo mai devreme, astăzi, de toată lumea sa gândit că vrea să-i ia pe sus pe manifestanŃi."

Fotografii pe perete No comment. "Seamănă "au ba" cu Hitler făr' de mustaŃă, sau mi se pare doar mie ?"

Exces de Putere - cu Oana Stancu si Adrian Ursu "La Deva, oraşul cu cele mai multe sensuri giratorii pe kilometrul de drum ( le-am pierdut şirul, oricum peste 10 buc. / 7 km ), panseluŃele sunt ceva demodat. Ca şi palmierii şi cocotierii. În toate sensurile, începând cu cele giratorii. Până nu demult trona un PĂUN, metalico-floral, un "kitch absolut", în faŃa Casei de Cultură. În PiaŃa Victoriei, adică, acolo unde se află zilnic şi manifestanŃii antibăsişti. Chestia e că, de luni, respectiva PiaŃă intră în reconstrucŃie şi modernizare, locul e îngrădit, iar excesul de zel a făcut ca azi să apara un excavator printre oameni, aceştia crezând de-a binelea că vor fi luaŃi pe sus... Dincolo de asta: evident că sunt bani în România. A lor. Nu a noastră. Ai noştri sunt doar banii." "Casa Blejnar, Casa din Mihăileanu... or fi închise subiectele dar nu şi proprietarii. Şi vă rog, nu "jigniŃi" matematica, prin simpla comparaŃie cu "bibilica" pedelistă de clasa 0 !"

"Lui Basescu nu i-a placut, dar mai vrea o data - e si masochist ? stiam ca numai sadic... Si eu vreau o singura data: SA PLECE !"

"Carpathian Garden !"

Revolutionary Images ""Marea Ciuruiala de primăvara" !

Fotografii pe perete Vă mai dau o sută, chiar în prag de alegeri, numai plecaŃi din pieŃe şi votaŃi PDL!!! Ce dracu bă', eu încerc să vă mituiesc şi voi mă tot umiliŃi..:)) "Să-i Ńină de lumânărele că poate fură "băieŃii deşteptŃi" tot curentul electric. Chestia cu găleata e şi asta o idee, e bună la adus curent." "Băsescu se Ńine ca de obicei de trucuri. După cum însuşi afirma, el "are o misiune", "chiar dacă nu una providenŃială", a Ńinut să adauge, apelând la o stratagemă de logică inversă ( şi

perversă ). De fapt," în oglinda" sa, chiar se crede un "Mesia" al poporului român, de aceea "se vede" martirizat. Poporul român nu îl merită - asta e soarta fiecărui "providenŃiabil" ! Pe de altă parte, există zicala conform căreia "fiecare popor îşi merită conducătorii" pe care i-a votat. Din păcate pentru noi toŃi, fie că ne place sau nu, am fost induşi în eroare şi "jucaŃi pe degete" de acest personaj, prea mult." "Poate că vrea să se pocăiască, se simte umilit şi cerşeste milă, după ce îşi dă seama ce a făcut. A întors "corabia" cu pupa la prova şi şi-a pierdut busola. Bietul de el, i-aş recomanda două lucruri: demisia imediată şi psihoterapie." "Corolar: Traian Băsescu, prin prea-multă-bunăvoinŃa românilor azi în funcŃia de preşedinte al României, suferă de mania persecuŃiei. ( Nefiind o teoremă, nu trebuie demonstraŃie )." "Bingo corect: Udrea a avut cea mai bună absorbŃie de bani pentru PDL !"

"O facultate cu predare exclusiv în limba magiară îşi are locul în Ungaria, iar UDMR ar trebui să realizeze, măcar după 22 de ani, că aici suntem în România." "SoluŃia ONORABILĂ este una singură: limba ROMÂNĂ - şi, opŃional, limbile maghiară, germană, engleză, primele două fiind ale minorităŃilor cele mai reprezentative, iar engleza, ştim cu toŃii, este limba de cea mai largă circulaŃie internaŃională.

Acesta nu ar fi un "compromis", ci un gest cu adevărat european. Orice altceva este ŞANTAJ pe faŃă, TOTAL inacceptabil ! " "UDMR si doar UDMR practica santajul de 22 de ani. De ce nu vine dl. Johannes sa ceara la Sibiu o chestiune de genul asta ? Pentru ca are bun simt !" "HAZNA există în limba mahiară. Se cheamă UDMR şi de asta e evitat răspunsul,... "în Ńara iasta"" "În loc de "CE ?", mai există şi "POFTIM ?", băi senator CE eşti de 2 bani" "MAMĂĂĂ ! Nu înŃelegem ce e aia Ńară democratică, vrea să ne înveŃe ăla! RĂU AM AJUNS, că nu-i bagă nimeni pumnul în gură !!!"

"Nu e "puŃin" cam dur ?..." "Parcă seamănă cu stindardul lui Decebal ?" "Virgulă: Capitala Ungariei a fost la... Hunedoara, pe vremea Corvinilor. Ca să nu mai spun că am contribuit la eliberarea Ungariei în două războiaie mondiale. Doar că Armata Română a ştiut să se întoarcă acasă..." "CandidaŃii de etnie maghiară la medicină consideră că nu vor putea, ca viitori medici, lua "mită" decât dacă se numeşte "veszteget" ?!"

"UDMR trebuie să treacă întâi clasa 0, la capitolul bun-simŃ !" "Elena Udrea se simte umilită pentru că nu era să-l lase singur pe Băsescu să-şi plângă de milă. Se dă "lovită", gândindu-se că şi Albă-ca-Zăpada poate avea la un moment dat soarta Zmeului; pardon, a lui Făt Frumos..." "Udrea n-a fost "calificata" cum trebuie - grait-a P. E. Kovacs. Pai cine a "calificat-o", nu Basescu ?! Cat despre EBA, aia zice cam ce a inteles de la Udrea, dar mai silabisit..." "Un "discurs" al lu' EBA ar arata mai bine in ungureste..." "Atunci cand premierul a indraznit sa se lege de piscinele d-nei Udrea - nici n-a apucat sa mai zica despre terenuri de fotbal in panta si parcuri prin paduri -, a luat "un toc" verbal in freza. Cate runde va rezista MRU in meciul cu primadona ? Sau sunt pusi sa se haraie doar pentru a lasa impresia ca PDl nu e totuna cu dictatura 100 % ?..." "Groaznic... sa ajunga MRU sa fie comparat de Udrea tocmai cu Antena 3 !! Oare de-aia a acceptat invitatia lui Mihai Gadea, de a participa aseara la Sinteza Zilei ?" "Românii cu venituri mici... înseamnă majoritatea românilor. Ne vom întoarce la lumânări, la lampa cu petrol, la maşina de scris. E bine şi aşa, oricum trăim în Evul Merdiu din motive de Albă-ca-Zăpada şi de Verde-Împărat ( fost portocaliu )." "A!... am uitat să vă spun: m-am hotărât să-l votez pe BĂSESCU. La Primărioaia Sectorului 5. Nu contează faptul că e puŃin probabil să candideze pe-acolo. În schimb, mă deranjează unul care acum e primarele şi care seamănă la nume cu subsemnatul; trebuia să-l dau de mai multă vreme în judecată..."

"La mulŃi ani ! - tuturor ungurilor. Pe bune, sincer, şi fără nici vreo falsă reŃinere. Iar pentru UDMR, am o urare specială - să rămână lipitoarea celor care guvernează, acum şi-n vecii vecilor, amin; chiar şi la pârnaie, dacă va fi cazul." ""Baietii destepti din energie" ( copyright Oana Stancu ) au un tarif social ? Daca da, ma abonez la ei..." "În "avantajul" litoralului românesc, mai trebuie un tsunami, ca să descopere arheologii unde A FOST !..." "Toată România e, oricum, dusă pe gârla, dacă n-a picat în hazna..." "Doar nu era tâmpit Băsescu să pună un prim-ministru care să spună CEVA, chiar şi pentru 5 minute ! Ăsta este exclusiv "apanajul" preşedintelui..." "În PDL se "freacă" unii pe alŃii de ochii lumii. Ungureanu ştie bine, doar asta îi e meseria... Cât despre Udrea, i-o fi spus Băsescu: "A fost ok, dar e destul, mai taci dracu' "..." "Ministerul Sanatatii a aprobat noua lista de medicamente gratuite. Aceasta cuprinde: - cimitirina, - parastasol, - lopantol, - colivirina, - colivosan, - gropanol, - clopotal - cazmacilina. Rugam asiguratii la Casa de Sanatate sa se prezinte la medicul de familie pentru prescriere."

"Se vede că nu ştim pe ce lume trăim. Bun venit în România care e totuna cu Zona Crepusculară - şi "lăsaŃi orice speranŃă cei ce intraŃi aici"... Era de aşteptat să fim oficial în recesiune, tehnic vorbind, evident, şi nu politic (!). Pentru că nu avem economie funcŃională, ci doar "politici economice" fabricate la Cotroceni şi aruncate de-a valma pe masa guvernului, indiferent cum se cheamă acesta de câŃiva ani încoace." "Ne facem iluzii degeaba, cu actuala Putere care nu se mai "face" odată plecată. Ei trăiesc în "Ńara lor", noi într-a noastră, aceea din ce în ce mai sărăcită prin hoŃie instituŃionalizată. Dacă sunt bani, sunt doar pentru ei; dacă e recesiune, e doar pentru noi." "Basescu e in stare de orice, beat sau treaz la el e cam totuna. De data asta, i-a pus Cristoiu fiola ? Macar sa stim, daca se vor 'dezumfla" spusele de pe B1, cat de "sueta" a fost ?" "Acest personaj nici măcar nu mai există, nici treaz, nici beat. Doar o "arătare" de-a lui mai bântuie instituŃia prezidenŃială, a rămas un fel de "vis urât" pentru România. Ca să mai bage cineva în seamă aşa ceva, înseamnă să fie cumplit de bolnav." "Expresia "Băsescu minte" este un truism... Hai să facem... turism la truism ?!" "Popey vrea să facă şcoală de politicienE cu Roberta şi cu Udrea. Păi până acum ce-a făcut ? El mai-marele cu teatrul de joasă speŃă, Roberta cu furatul şi Udrea cu... tocul şi poşeta. Pe care insulă ori atol vor fi cursurile ?" “Cu ăsta abia după o expertiză psihiatrică riguroasă se va putea vedea dacă va avea "şansa" la puşcărie sau la casa de nebuni, ori va trebui eutanasiat, că Doamne fereşte să nu muşte pe careva şi să fie molipsitor precum turbarea ?!"

"Infractor Parlamentar SRL este o societate selectă înregistrată ca atare, nu-i aşa ?" "Ni-i greu să ieşim din bătătură Tresăreau strămoşii noştri când se vorbea despre Ńară, Nu puteai ca de dânsa a spune ceva nici în şagã. Lichelele astãzi, o vând cu nesimŃire fără să le doară Iar clopotele tac surde, căci n-are cine să le tragă. Icoanele se roagă pentru noi, mătănii fac şi se închină, La preoŃii fără de har şi nesătui ori îmbuibaŃi de cumetrii Iar noi îi aşteptãm pe cei ce-au fost, ca înapoi să vină, Poate ne-or scoate din nimic ori să ne facă să fim iarăşi vii. Sătui suntem de-atâta stat cu genunchii în noroi Păşim de ani buni cu privirea Ńintuită în pământ, De prea multă vreme suntem sărăciŃi şi-n nevoi, De ocară ne facem, şi ne-om duce încet rând pe rând. HaideŃi dragilor dar- atunci, Arhangheli să ne facem! 07 Martie 2012 - Iaşi GhiŃă Burlacu" "Să fie clar: Băsescu NU VA FACE nicio Şcoală sau ACADEMIE ! Pentru că el va avea TREI MANDATE: cel de-al trilea, fiind DE ARESTARE ! Dacă mai punem şi un MANDAT DE PERCHEZIłIE, vor fi chiar PATRU !" "E mult mai probabil să ghicim numerele la loto ( contrar teoriei probabilităŃii ), decât să renunŃe Băsescu la putere. Acest personaj nu a făcut până acum un singur lucru: să-şi adauge "Preşedinte" înaintea numelui, pe buletin. Poate dacă s-ar inventa teleportarea, l-am putea "dezlipi" de la Cotroceni ! Sau dacă s-ar anula gravitaŃia în ce-l priveşte, să poată pluti liber în cosmos..."

"Deputatul Boldea trebuia trimis în "comisia pentru egalitate de şanse între infractori şi parlamentari" !..." "Până nu auzim de descinderi la "clanul Băsescu", nimic important..." "Oricine are un calculator, un scanner şi o imprimantă e gata "înarmat" de un jaf "ca la carte" ? Hai să fim serioşi ..." "Pentru ca discuŃia lui Băsescu cu liderii USL să fi fost una serioasă, nu trebuia ca mai întâi Băsescu să fie el un individ serios ?!" "Ei, dacă Zambaccian ar fi ceva neam cu Mihăileanu !..." "Deja o văd pe EBA cu fundiŃă în clasa 0." "Motorina va fi verde, benzina albastră şi păcura roz; ce culori vor avea whisky şi "apa de gură" ?" "Liber să fie de ziua de naştere, dar şi de cea a numelui, nu ? La câŃi sfinŃi sunt în calendar, va fi "România pe loc-repaus". Dacă trece iniŃiativa parlamentară, eu îmi adaug la nume: ToŃi SfinŃii. Aşa, am rezolvat-o o dată şi definitiv cu munca asta..." "Când un parlamentar "şi-a pierdut imunitatea", înseamnă că poa' să dea colŃu' de la orice, nu ? de exemplu dacă, Doamne freşte, îi creşte vreo circumvoluŃiune acolo unde acum are platfus şi se presupune că ar mai avea şi creier..." "Nici pe tâmpiŃii de pe vremea lui Napoleon nu îi chema Paleologu !i" "Hă-hă, în Josephine şi Elene să ne cântărim !"

"Băse e mai tare, e clar, din moment ce Napoleon nu era în stare nici măcar să se semneze Napi." "Ăla zice să facem "un artificiu" ca sărbătoritul să vină la serviciu şi cu artificii ? Cu petarde şi cockteiluri e voie ? Molotov, desigur..." "De ce s-ar fi "obosit" Băsescu să-l informeze pe MRU ceva, când cel din urmă la câte informaŃii are, riscă să se încurce în ele şi să facă vreo "boroboaŃă" ? Şi dacă-l informa, nu era totuna, poate fi cumva Băsescu CONTRAZIS ?!" "Tot ni se făcuse dor de Şoric, acum avem Tobă." "Iată că Academia Băsescu există, doar că e una mai ceva decât casele de filme care au produs "Twin Peaks" şi "Area 51", la un loc." "Din curiozitate, casa din Mihăileanu a fost plătită cu bancnote din Botswana ?!" "Până la urmă, tot MAI e "de porc" ? Cu Şoric, cu Tobă... Nu e şi vreunul CodiŃă sau Urechiuşă ?" "Dom'le, nu mai fiŃi răi, că Băsescu era cu nevasta, când a fost Udrea la Cotroceni. Iar cu Cocoş dumneai n-avea cum să ajungă "grea" decât aşa... să facă nişte ouă !..." "Putem spune că se încearcă delimitarea noŃiunii de infractor de aceea de parlamentar, dar timid din moment ce puterea nu a reuşit să îndeplinească cvorumul necesar fără opoziŃie. Şi tardiv, deoarece pare-se că "Infractor Parlamentar SRL" s-a dovedit a fi în timp o societate "selectă" şi "eficientă" în "tainele" hoŃiei." "Uite Boldea, nu e Boldea... După ce a spus limpede că are de gând să plece din România, cred că ar trebui văzut cu ce Ńări România NU are convenŃie / acord de extrădare."

"Năstase e "tare", cine s-ar fi gândit că se poate lua şpagă şi cu bani din viitor ?" "Ca în reclama la emisiunea lui Mircea Badea... Pe timpul lui Băsescu, Năstase fusese pe-acolo doar vreme de o şpagă, dar şpaga a adus-o cu el din viitor... Nu e "cool", dacă se mai "coafează" ?!" "Nici măcar n-am visat azi-noapte niciun episod din "Star Trek"." "Într-o Ńară cu Băsescu în "dublu rol" de Napoleon şi Ludovic XIV, e normal să ne aşteptăm la finanŃare în campania electorală din diaspora..." "Ce bine se vor vinde parolele la "tabletele şcolare" !" "Ei, dacă Năstase ar clona "maşina timpului", câte nu vom putea face cu bani din viitor... Ar fi gata cu criza în România !" "Liber să fie de ziua de naştere, dar şi de cea a numelui ! La câŃi sfinŃi sunt în calendare, va fi "România pe loc-repaus"." "Asta e bună ! Domnului "exotic" îi plăceau scufundările în "Ńările calde", pe care le-a "testat" de mai multe ori. "Păsăroiul" din mână, mă rog - din Parlament, a devenit brusc ăla de pe gard ! Ei bine, acum s-a "scufundat" de tot ! Putem fi siguri că şi banii odată cu el ( puŃin probabil să "fi stat" în câteva case şi conturi din România )." ""La un semn deschisă-i calea" ( Scrisoarea III )." Semnul" a fost dat în 16 martie, iar "calea", dinainte pregătită, a rămas deschisă până ieri, în 21. Era timp să facă de câteva ori înconjurul Pământului !" "Poate vă "treziŃi" cu el că vă sună în direct de pe telefonul lui Hayssam."

"De Ziua Zgărzii, Băsescu şi l-a dus pe Boc sau pe Ungureanu la Muzeul Antipa - sau pe amândoi ?" "SRI ce înseamnă până la urmă: Serviciul de care Râd Infractorii ?!" "Dacă fura o găină sau un iepure, îl "monitorizau" bine. Acum, că e la struŃi, girafe, elefanŃi, după ai noştri poate să fure toată jungla !" "Avem tupeul să mai vorbim de Schengen, când la noi e o "gaură de vierme" pe unde ne dispar infractorii din trecut şi prezent, în schimb ne vin bani... din viitor ?!" "Da, nu e nevoie de SRI, aşa e, în cazul ăsta Antena 3 era suficientă ca sursă de informaŃii. Am văzut, auzit şi chiar ne-am exprimat în legătură cu asta, o mulŃime de oameni. Degeaba." ""Dumnealui e major şi vaccinat"; "Poate să circule liber"; "E o problemă a familiei Boldea". A' dracu' !" "Poate şi-a "încărcat memoria" totuşi cu un număr de telefon valabil al lui frate-său..." "E retoric, şmecher şi nesimŃit ! Nu degeaba e frate... cu fratesău." "..o stire bomba: Boldea a cazut pe mana canibalilor, l-au facut pastrama si l-au mancat cu mamaliga romaneasca!...lol" "În temeiul Art. 72 din ConstituŃia României, parlamentarii beneficază de imunitate, condiŃiile fiind descrise în regulamentul Camerei DeputaŃilor, la Art. 192 în ce priveşte activitatea politică, în timp ce Art. 193 stipulează posibilitatea retragerii imunităŃii în termen de 5 zile atunci când sunt motive de ordin penal, altele decât politice. Acest termen ar trebui să fie înlocuit cu acela "de urgenŃă" ! Chiar şi în condiŃiile date, Parchetul

poate uza de Art. 194 privind infracŃiunile flagrante, dacă bineînŃeles e în stare să le realizeze (!), astfel putând proceda la reŃinerea şi percheziŃionarea de îndată. În cazul deputatului de faŃă, au fost 4 ani în care acest lucru se putea face, şi nu o dată !" "Toader s-o fi rugat de Boldea "ca-n Bibilie", să nu vândă şi sediul PDL. Sau era pericol să vândă şi Casa Poporului ?" "Ce ne facem dacă apare Băsescu şi susŃine că Boldea nici n-a existat, este o altă invenŃie a mogulilor ?"

Stoian Maer Mihaela "oameni buni, nu il mai huliti pe domnul boldea, ca se intoarce din vacanta si va da pe toti in judecata, si mai face un ban ... ca oamenii acestia de omenie asa fac,m iar legea e de partea lor...noi doar populam planeta" "La bilanŃul SRI va participa şi Boldea, care va fi şi propus în funcŃia de director, pentru că "le-a tras clapa" "ca la carte" ? întreb şi eu..." "Cercetătorii ne-au avertizat că mantia lui Harry Potter va exista cât de curând. Aşa se face că Boldea e la ora asta la mall, îşi bea cafeaua, doar aparent cafeaua se bea singură. " "Foarte posibil ca Boldea să fie în Botswana, şi să apară în curând poze cu el cum ne arată, drept dovadă, o bancnotă din Ńara respectivă ( ! )." “Trebuie s-o spun…Nu credeam că voi fi deodată de accord cu un infractor gen Boldea: “Nu e de trăit în România”.

"Nu e niciun record la alcoolemie, întrebaŃi-l pe "preşedintele meu"." "Daca "Toader a iesit ca un elefant", tot in limbaj de Congo, Basescu e clar pe postul de rinocer, Roberta are "calitatea" de girafa, probabil ca Udrea pe aceea de gazela, si avem o minima gradina zoologica. Care va creste in diversitate. Inca nu stim cine sunt maimutele. Si pentru leu se va da cu banul."

Ştirile dimineŃii - Antena 3 "Ne va fi dor de voi pana luni. Sa aveti un weekend frumos, dar mare grija sa nu mergeti la safari, ca e periculos, e un parlamentar roman inarmat pana in dinti care a dat iama prin jungla..."

Radu Tudor (radu-tudor.ro) "Nu îmi amintesc la respectivele instituŃii vreo urmă cât de vagă de responsabilitate. Nimeni nu plăteşte pentru incompetenŃă, printr-o proastă "tradiŃie" de pe DâmboviŃa. Ne aflăm pe barca lui Băsescu, îndreptată spre un tsunami. Structurile informative au rolul de a ne face pe noi să nu mai dormim liniştiŃi, după cum măria-sa a spus-o cu emfază. S-o creadă el, deocamdată nu îi iese! Problema e alta însă, dacă nu "dormim" prea de multă vreme..." "Boldea e camuflat în puşcaş marin tocmai în Nigeria, după cum s-a putut remarca în filmul "Lacrimi din soare" difuzat de PRO TV. Aşa că Băsescu ne duce cu preşul, habar nu are ce zice, şi ne crede pe toŃi ca făcând parte din "Partidul fraierilor".

http://www.antena3.ro/politica/mircia-giurgiu-infiintezpartidul-fraierilor-sigur-vor-veni-sute-de-mii-de-oameni160514.html. P.S. Sper că mai ştim de glumă, altfel o luăm razna..." "Vom fi ceva mai liniştiŃi când mergem la frizerie sau după caz la coafor. În schimb, de protecŃie din partea poliŃiei nu poate fi vorba, cel mult ar putea constitui o ameninŃare mai puŃin. Dacă nu ne purtăm de grijă singuri, oricând suntem victime sigure în "jungla" numită România."

Fotografii pe perete "Parapanta e cea pregătită pentru Băsescu, frame-ul e doar de reclamă ?!" "Penele de curent, de emisie şi de internet vor fi tot mai dese, cu cât se apropie alegerile..." "De fapt, Boldea a fost în misiune, numai ce a jumulit crocodilu' pentru o poşetă nouă a Elenei Udrea, aşa că poate veni acasă !" "Afrodiziace pe câmp, ce vremuri îmbelşugate, va creşte şeptelul dacă le paşte cine trebuie, numai să nu ajungă la PDL că ne trezim cu pedelei-paralei." Stoian Maer Mihaela "boldea poate e in narnia...cauta comori...cand se hotareste iese din dulapul fermecat...din camera lu' mircea toader" "Doamna Udrea seamănă cu... ea însăşi, unica şi inconfundabila Udrea. Cât despre păpuşi cu Elena Udrea, hai să nu prostim copiii de cap ! Acu' se crede Margaret Tatcher, acu' Barbie ??"

"LuaŃi-le poşetele !!! " "ude şi rele, ca dracu'" "Înseamnă că şi Boldea îşi va dărâma una din case, că n-o să-i încapă elefantu' în." "ConstrucŃia de autostrăzi în România presupune o contradicŃie în termeni." "Aoleo, dacă bate tare vântul, ni-l ia pe superboldea !!!!" "Nu vreau să văd nici corupŃii puterii, nici pe ai opoziŃiei, decât: la Mircea Badea în Gura Presei !" "Dacă latră, ar trebui duşi în Parlament alături de şobolani şi alte lighioane periculoase. Iar dacă mai şi muşcă, vom avea parte de şedinŃe furtunoase." "( Lăsând gluma la o parte :) În Marea Britanie, singurele animale "comunitare" sunt iepurii şi veveriŃele, care sunt protejate de lege şi chiar există indicatoare de trafic pentru reducerea vitezei în preajma habitaturilor acestora. Câini vagabonzi - cred că acesta este termenul corect -, nu există. Am putea solicita consultanŃă în spiritul bunei convieŃuiri... comunitare." "După alegerile parlamentare, va fi loc destul în Aleea Modrogan şi în sediile PDL din toată Ńara, nu mai trebuie amenajate alte adăposturi pentru javre." "AutorităŃile oricum nu vor face nimic, ca şi până acum, pentru simplul motiv că ele nu există decât cu numele. Până una-alta, în magazine există dispozitive sonice, mici cât un telefon sau o brichetă, care prin emiterea de unde de înaltă frecvenŃă crează disconfort animalelor, în concluzie acestea ne vor ocoli. E mai simplu, decât să le ocolim noi pe ele."

"P.S. ( adineaori era pe bune, acum e în glumă ): Niciun dispozitiv de pe planeta asta nu funcŃionează când e vorba de javrele care deŃin puterea absolută, aşa că de astea trebuie să ne ferim... doar prin vot ! Nu încercaŃi nimic altceva în România !" "DiferenŃa între javrele care ne muşcă pe stradă şi acelea care sunt la putere e una singură: cele din urmă îl au stăpân pe Băsescu." "Boldea are paraşuta la el, va sări la 11.34 deasupra lacului Balaton." "Trebuie reconfirmat mandatul de arestare. Doar că între timp Băsescu s-a răzgândit, cum îi e obiceiul. Iar Boldea va rămâne în avion, acesta va face doar o mică escală pentru alimentare. Aşa că nu mai trebuie covorul roşu, nici fanfara militară." "E clar, are turbulenŃe, se va prăbuşiiiiiiiiiiii!" "În timp ce staŃi cu ochii pe cer după Boldea, Băsescu a fugit din Coreea de Sud în Coreea de Nord." "Elena Udrea s-a "consacrat" cu frunză-verde-de-România, de dinainte de a se "cosmetiza" în latex. De ce nu ar avea şi USL o pată de culoare "portocalie" ? Că e Frunzăverde, asta e. Nu sunt adeptul teoriilor conspiraŃiei, deci până nu văd şi un Fluture în singura opoziŃie care ne-a rămas, nu mă grăbesc să intru în panică." "Nadina, măcar să ne faci cu mâna, şi bineînŃeles să ne zâmbeşti şi nouă, ne-ai "împrimăvăra" dimineŃile !..." ""Purtătorul de vorbe" al PDL, Sever Cotoi, în limbajul lui "involuntar-popular", a dat de fapt SEMNALUL: în PDL se numără şi selectează gunoaiele, iar cele care se mai pot recicla, se îndreaptă cuminŃi către "noi orizonturi". Li se potriveşte "de minune" reclama: "Gunoaiele îşi ştiu locul lor / Voi îl ştiŃi ?""

"Cu "agenŃii dubli" e întotdeauna o mare problemă, de asta există "informaŃii" şi "contrainformaŃii"." "Dacă e campanie electorală, e normal ca apele să fie tulburi, chiar şi acelea pe care cârmuieşte, "timonizează" şi terorizează Popey. Iar despre politicieni se ştie că sunt mai migratori decât... păsările migratoare. Sper doar ca USL să nu se molipsească de "sindromul UNPR" !" "Unde avem "Efectul Frunzăverde", se vorbeşte deja de o "aripă", aşa că bine-ar fi să nu dăm peste... "Butterfly Effect" !" "Numai viaŃă de Boldea să nu ai, din junglă direct la răcoare; nu putea cere în instanŃă o cât de mică "ameliorare termică" ?!" "În România nu se spune prim ministru, ci prim sinistru..." "S-o văd şi pe asta, Woodrea plecată din PDL, după ce a rămas fără "FrunzăVerde". Oare nu ar putea pleca din politică pur şi simplu ? Am auzit că poşetele şi tocurile de 20 se vând cel mai bine în Kenya şi Congo, e doar o sugestie..." "Mă aşteptam ca ministrul (ne)sănătăŃii să spună că vrea ca bolnavii să stea cât mai mult în spitale, dar direct la morgă, pentru că într-acolo se îndreaptă sistemul." "Este într-adevăr o metamorfoză notabilă, din Frunză-verde să te faci tocmai Săgeată-albastră." ""Naşpa", woodrea pe tocuri, cu o căruŃă de poşete şi fără frunză, nici portocalie, nici verde, nici... nu mai pot scrie, atâta mi-e de milă de ea, dacă nici băse n-o mai vrea aoleu nici nu vreau să mă gândesc, hî-hî-hî..." "P.S. hî-hî-hî e varianta plângăcioasă de la hă-hă-hă"

"Ce are Gorjul şi n-are Bavaria: Coloana Infinitului, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii. E o altă treabă, că infinitul e acela al prostiei, sărutul e câteodată politic şi de obicei al lui Iuda, iar tăcerea ne duce cu gândul mai degrabă la omerta." "Nu mai vine Boldea încă o dată, că mi-a plăcut ?!" "Daca pentru Lazaroiu, S.Frunzaverde este un Gunoi atunci trebuie sa-i spunem lui Lazaroiu ca el pentru noi este de multa vreme deja un Cadavru politic, un Hoit care pute si imputeste ingrozitor intreaga Romanie cu prestatia sa ! Este un excrement produs si aruncat pe taraba Manelista de catre Tartorul sau sef, T. Basescu !" "afară-i vopsit gardu' / înăuntru-i leopardu'" "Casa Regală de România încă n-a revendicat-o Băsescu, dacă tot se crede veşnic ?!" "Aştept cu interes prima conferinŃă de presă a lui Boldea, în care să ne spună dacă avionul în care era a fost însoŃit de avioane de vânătoare kenyene şi olandeze că româneşti nu există." "mă rog, să nu exagerăm, mai sunt alea de fac arăturile de primăvară, de toamnă şi de veci" "Frunzăverde a plecat pentru că nu a vrut ca PDL să îi fure culoarea. " "Bine, putea să-şi ia doar culoarea şi să-i lase la woodrea frunza. Nu e frumos din partea lui !" "A boldi, boldire, boldea. Mă chinuiam să conjug băsescu da uite că nu-mi iese nicicum."

"Bine că la "facultatea" Cotroceni nu trebuie examen, nici măcar psihiatric. Ca şi la Jilava, de altfel." "Şi Woodrea face parte din patrimoniul naŃional. Jos labele de pe Woodrea !" "În arest se face safari ? Sau măcar plimbări cu avionu'... " "Mai bine nu-ntrebam, că poate mă sună vreun număr necunoscut şi îmi spune "lasă c-o să vezi tu"..." "Frunză verde-albastră, ia-Ńi culoarea da' lasă-i la Woodrea frunza, domnu' bă, că nu e corect să rămâna numa-n tocuri şi poşete !!!" "Dacă tot "ne e frică să vorbim la telefon", iar din 31 martie se duce drk şi internetul, vom folosi telepatia ?!" "Dacă e să fie, atunci se va vedea câte zile mai are Woodrea. Ungureanu şef peste PDL ar fi ceva logic, în planul lui Băsescu copiat după Putin." "Este rău că ne mor actorii, şi îndeobşte oamenii de valoare. Vom ajunge să trăim ( e mult spus, chiar şi "supravieŃuire"... ) printre cabotini "de carieră"." "Azi am aflat un lucru foarte important, de fapt sunt două: 1. Boldea se ascundea. 2. Boldea ia vitamine. Ar mai fi şi al treilea, cum că Boldea se scrie tot cu "b", ca şi Băsescu." "Domnule Crin Antonescu, aveŃi nume de floare deci aveŃi şi grijă mare: nu cumva să fie frunză-verde "otrăvită"cu dedicaŃie pentru dvs. Nu prea cred în coincidenŃe "made in Romania", dar "nu se ştie ca pământul / dincotro va bate vântul". Cu tot respectul."

""Nu e nici măcar coincidenŃă" - perfect de acord, în Ńara asta nimic nu coincide cu nimic. În loc de coincidenŃă, până se inventează "CNA-ul internetului", putem folosi termenul de "porcărie ordinară". " "Sincer, ar fi fost mult mai "relevant" dacă ar fi "trădat" Boc sau dumneaei însăşi Udrea, PDL-ul. Încă nu e târziu sau ar fi chiar culmea ?! Poate "se predă" şi Băsescu, "la pachet"..." "Eu zic să-i tranchilizaŃi ca pe câinii vagabonzi, că mare diferenŃă oricum nu-i, şi să-i aduceŃi astfel la Antena 3; mamăăă, ce moacă or face când s-or trezi în platou şi în direct !..." "Se pare că a devenit "un sport" , unul horror, ca poliŃiştii, foşti sau în funcŃie, să "apere legea" prin împuşcarea nevestei. Parcă era vorba că i-a testat cineva dacă sunt sănătoşi la cap, pentru a avea voie să poarte armă. Între timp s-a descoperit că nici pentru aşa ceva nu mai sunt psihiatri şi psihologi ? Tocmai îndrăzneam să ne mai gândim la o urmă, dar nu e nici măcar umbră de normalitate !" "Frunzăverde a trădat vântul care bate ( mai ceva ca jandarmeria ? ), apa care trece ( peste roŃile maşinilor, când plouă ), bolovanii care rămân. Asta zice Boc, care a trădat România sub "domnia" lui Popey." "Să nu-şi uite Băsescu acasă antilopa şi gazela care-s gata "moarte dupe mine" ( adică după el, că doar nu me )." "Starea economiei e proastă, dar care economie ?!" "Nici nu vreau să ştiu care-s paginile alea, pentru că wc am slavă Domnului, nu-mi trebuie altul şi pe net..."

"Cum să zici că e cineva "responsabil pentru" ( indiferent ce ), când e vorba de PDL sau de pe lângă ? A, că nici măcar fostul şef al spionilor nu a spionat destul, asta e altceva." "În cazul lui Boldea s-au încălcat clar procedurile, s-a văzut în imagini la reluare că i-au pus cătuşa stângă în loc de cea dreaptă." "Dacă fura bietul om petrolul, gazul, cuprul, aurul, era ministru." "Păcat de Costineşti şi Vama Veche, unde mi-am petrecut tinereŃile, iar acum aflu că se duc şi astea pe apa sâmbetei, mă rog - pe gazul sâmbetei..."

Facebook New Zealand Companie "Bine, no, trilulilu crocodilu', băse va vedea azilu' boc călcâiu' lu' ahile' o să treacă pe pastile la-la-la" "n-am pom copt că stau la bloc, iar om bun nu văd de boc" "caut pe youtube ceva cu pomi şi boci să văd ce iese" "Da' e foarte bine, se spală banii în spitale, energia nucleară ar putea fi etnobotanică, iar comunismul chiar de-a dreptul... stupefiant."

Fotografii pe perete Păzea fraŃilor, că vine Tălmăcean cu circul portocaliu şi se dezlănŃuie...:))) "Aoleu, feriŃi linia 1 ! Uuuu!" "O labă de elefant kenyano-congolez dacă era şi SRI ar fi zis că e a lui Boldea, ar fi fost deja probă la dosar." "De ce şi-o fi ales pedeleii culoarea portocalie, care-i consacrată ca fiind aceea purtată de puşcăriaşi, - când afară-i "verdennourat" ?!..." "Totuşi, chinezul a fost audiat pentru că nu era de la pdl; nu este exclus să fi avut ceva legături şi cu "dosarul Zambaccian"." "Cum a fost "Ziua Zgărzii" la Muzeul Antipa, nu de mult, atunci când Băsescu şi-a plimbat bocii şi mereuii, antilopele şi gazelele, chinezu' o fi fost şi el cu animalu' de companie la plimbare. Iar de labă a uitat (?!)." "contează doar dacă era probă în dosarul lui Boldea, jupuit sau nu..." "Boldea ar putea foarte bine să-şi ia indemnizaŃia de parlamentar, convertită în bancnote din Botswana." "se simte miros de labă de urs..." "SRI s-ar putea ocupa de labe ceva mai serioase !!!" "La americani ce labe se poartă, de grizzly ? de-aia în toate filmele FBI e atât de ocupat..."

"Când vine primăvara, e normal ca labele de urs să iasă şi ele din hibernare şi în consecinŃă la plimbare. Poate că SRI ar putea să se ocupe şi de alte labe, ceva mai serioase şi productive." "ha-ha au dus laba de urs la pedichiură" "Mie nu-mi place că e labă de urs, dacă era labă de băsescu mai înŃelegeam, era panică-n tot satu' !" "Labă de SRI există ? că e important să ştim !" "Zburătăcitoarea Boldea n-a fost deloc confundată cu o labă de papagal..." "Dacă aceia de la SRI au confundat curcile cu găinile, antilopele cu gazelele, Kenya cu Congo adică, nu-şi pot confunda şi creierul cu zacusca ?! ( P.S.: nu vor descoperi decât că mirosul şi putoarea nu-s tot aia )." "Dacă pleacă / târâtă / expediată prin curier / etc - Roberta, e grav pentru că face parte din patrimoniul naŃional. Ca şi łuŃi, ca şi laba de urs. Unde mai găsim noi aşa ceva ?!" "Am terminat cu laba si am trecut la Falca?!:))" "Muncitorii ori s-au crezut cărŃi "sechestrate" în bibliotecă, ori au citit memoriile lui Băsescu, alea din viitor desigur, şi de aceea au devenit agresivi. BieŃii oameni... Mamăăă, dacă au două biblioteci, va ieşi bătaie-n comună. P.S.: da' primaru' ce are cu cartea ?!" "Se vor face nunŃi şi botezuri, ca la carte !!!" "Dom'le, au tot ce le trebuie: lopeŃi, cazmale şi puieŃi gata puiaŃi, deci în camerele de hotel se vor face nunŃi şi botezuri ca la carte."

"Se simte miros de altă labă de cine ştie ce, în week-end. Frunze, verziciuni, bolzi, boci, mereui, antilope şi gazele. Va fi deci interesant, pentru că SRI va face ore suplimentare." "L-am mai auzit şi pe reporterul vostru, în legătură cu laba de urs: "Mai bine să îl ai, decât să nu-l ai, dacă vorbim de cazul Boldea". Fraieru' n-a luat nicio labă cu el, a lăsat-o la IPJ GalaŃi, "preventiv" ?" "Nu-i glumă, chiar nimic deşi pare. Uite-acuma la Turceni, primaru' face tombolă electorală, chiar el a pus 40.000 de lei ( ei na, are bani omuleŃu', ca la ei ). Mă duc pe drum să văd struŃocămile, cocomârle şi barbituci." "Pe Kovesi o întărâtă cel mai tare laba de la numitul urs. Care deocamdată e doar suspect de urs, nu învinuit." "Şi-a băgat ursu' laba la miereeeee, urmează vulpeea la struguri şi Robeerta la voturi." "Data viitoare, când va fi cazul de un membru uman, SRI va susŃine că e de urs. Extraterestru. A fost un test, pregătit chiar de când se gândeau că-l vor aduce pe Boldea din Africa, bucăŃi, cu tot cu trofeele de vânătoare." "Aştept şi alte animale în bagaje. Portocalii. BucăŃi. Franjuri. Fleandure / zdrenŃe." "Cei de la SRI s-au încurcat că nu-i cheamă URS." "Da' gălbejitu' nu poate fi băgat la "branconaj" ? Igaaaş, unde eşti ? / că ni-i dor de tine ca-n poveşti !" "... ghearele de la numitu' urs cin' le beleşti ? ( era continuarea la aia cu Igaaaaaaaaaş )"

"Dom'le e nasol cu lumea asta, Boldea să nu fii, să nu poŃi sta la safari nici vreme de-o labă de urs. Iar dacă eşti norocos să prinzi una "din zbor", să dea peste tine SRI-ul, ăla care înainte de asta nici măcar nu exista..." ""Asta are, asta n-are, asta câştigă". Nu pot să câştige, ocupă. În spatele lui frunzăverde ( puneŃi dvs. majusculele unde doriŃi ), se ascunde o labă de urs, elefant, antilopă, gazelă, frunză sau ce-o fi. Băsescu lucrează. " "Nu mai daŃi pe post, vă rog, cadavre ca Ioan Oltean, înainte de ora 23, că-mi speriaŃi copiii şi riscaŃi şi amendă. " "Individul ăla care "de 21 de ani ştie care-s politicile şi tacticilen politica românească" vă spune clar în faŃă că e super-vaccinat şi uns cu toate alifiile. " "Domnule Pelican, să înŃelegem că: "Udrea îl va însărcina pe Piedone" ? Adică... Udrea e un fel de... "Cocoşul" lui Piedone ?? Nasol, de-aia nu ajung "grele" femeile din PDL." "Chiar era nevoie în platou de tanti aia cu vocea gonflabilă pentru care trebuie să-mi reglez sunetul la tv tot la 2 minute ? Ptiu !" "Acuma zice turbata că-l iubeşte pe Pelican, acuma că dl. Răzvan nu-şi mai iubeşte soŃia. Păi chiar că a venit oboru' la emisiune, oameni buni !" "Dumnezeule ...acum inteleg de ce uniii impusca femeile ...pai Iuliana Minca trebuia sa fie in coaforul ala unde a intrat politaiul ala.. " "Woodrea-n USL, da' ce aŃi înnebunit ?!"

"Când mai aduceŃi balamuca în platou ? Să ne vaccinăm înainte contra turbării." "Nu Jeffrey Franks, ci FMI să plece... din FMI, după modelul: PDL pleacă din PDL." "Poate vedeŃi ce-i cu sigla aia din MehedinŃi, care seamănă cu: http://www.loto.ro/" "Mormonul, nu în USL ci în United States Of Limbricus. Ptiu, drace ! Da' ce, chiar a fost pe bune în PDL, sau doar s-au pupat reciproc în găurile din papuci, din buzunarele românilor şi altele ?..." "În fine, dacă vine cu frunza-verde zisă şi dolar, dar mai bine cu Trezoreria SUA, atunci mai discutăm. Dar să nu fie bancnote tipărite în 2112." "Din ce in ce mai frumos in politica de pe Dambovita. Fix de 1 aprilie, vine Ponta sa il faca pe MRU un fel de "spion dublu" care serveste intereselor straine de a vinde tot ( oricum, nu ca ar fi mare lucru ) ce a mai ramas din Romania. Asta dupa ce inainte vreme se gudura la el cum catelu' la zaharel. Tot PDL-ul la un loc nu face cat MRU, asta trebuie sa intelegem ?" "Acolo unde mai sunt spitale, actul medical este acelaşi, adică la nivelul Evului Mediu. Iar unde spitalele au fost închise, statul sa scăpat de-o grijă, pentru că se poate muri "liniştit". Era mai simplu şi direct ca eutanasierea să devină un drept asigurat de stat." "În războiul din PDL, care mai degrabă are licenŃă de circ, Elena Udrea şi-a scos tocurile la bătaie, şi va băga pe mulŃi în poşete. Va rezista atâta vreme cât Băsescu va fi şi arbitrul din ring, pe lângă antrenor. Asta în plus de faptul că el este "jucătorul universal". Până la capăt, care din fericire nu e atât de departe."

"E şi mai interesant între PDL şi UNPR la Olt. Un bou preia conducerea filialei UNPR, deci intră cu acte în regulă în marea şi mândra grădină zoologică politică românească, unde cei de la PDL credeau că fac deja precum toate animalele posibile. Perfect normal." "În ordine: ciordeală, mangleală, prăduială." "... până ne lasă-n... Ńara goală." Ora Pamantului "A fost unul care şi-a băgat degetele la tablou să ia de tot curentul, şi s-a fript săracul, de cât pe ce să-şi ia adio de la viaŃa pe Pământ." "Şi pentru PDL este ziua de conştientizare împotriva autismului ?" "Ăia de se băteau în troleu de la ce partid(e) erau ? Cumva de la PDL şi UNPR ?..." "PDL-iştii vor trage apa după ei ? sau trebuie să o aducă în găleată ?" "Era normal să se anunŃe: AtenŃie, se închid uşile, vine MRU, feriŃi linia 1 !" "Şi Băsescu ştie să numere cărŃile foarte bine, nu doar Dusty Hoffman. Doar că el nu e "Rainman", ci "Disasterman"." "Cred că nu a fost nuntă cu adrenalină, ci cu orgasm. Scuze!..." "Zis-a 'telectualu' Paleologu deranjat de perceptia asupra conditiei sale (?): " Baga-mi-as - in ei de intelectuali.""

"Pesemne că aşa va arăta PDL peste... 2 luni, mai puŃin 3 săptămâni şi 4 zile." "Un titlu bine pus pe A3: "Prigoana intelectualilor din PDL". Deşi era la fel de inspirat: "Gunoierii noştri doar pe noi nu ne vor mătura"." "Tot mai bine... OpoziŃia în grevă, puterea în vacanŃă. România, pe loc repaus." "Am găsit nişte liŃă prin cămară, dintr-aia care se pune la siguranŃele din tabloul electric. E din CUPRU, cred. O donez guvernului României, căruia i-a puşcat de tot siguranŃele din scăfârlie." "Se dă rotundă-mbujorată Roberta, pe motiv că Ponta ar fi obsedat de dumneai. Bănuiesc că nu sexual, Doamne fereşte. Sunt antilope mult mai sexy la "Grigore Antipa". Ca şi gazele, de altfel." "SpuneŃi-i la ăla în altă limbă, poate pricepe !!!" "...sau mai bine i-ar pica limba-mbârligată dintre măselele cu care-a molfăit până acum bucăŃi din România." "Probabil că...; Eu sunt pentru transparenŃă; etc. Păi bă, ministru bun de luat de gât şi aruncat unde fierbe Dunărea mai a dracu', ne crezi pe toŃi tâmpiŃi pe ungureşte ?!!!!" ""Ei m-aŃi găsit şi pe mine-acuma..." - nu, bă, te-am ginit de 22 de ani pe tine şi gaşca ta ciorditoare la braŃ cu absolut toate

guvernele !!!!!!!!! Şi nu te mai lăuda, că ori eşti beat, ori tâmpit ori nebun." "Are mai mult tupeu decât însuşi Băsescu, aşa ceva !?..." ""Nu duceŃi discuŃia spre statul român". Bine, dar spre statul ungar e voie ? Da' tu al cui ministru eşti, băăă ?" "Doamna Dana şi dl. Tudor, chiar nu vă recunosc: ÎL SUPORTAłI ?" "Vă spune şi bancuri, nu scoate ş-o palinko, nu vă cântă un ozon sep, nu dansează un ceardaş ? N-aveŃi cu cine... se vorbeşte la el, e incredibil dar uite că se întâmplă." "Dom'le, da' nu ştie nimic, n-a mâncat niciun pic de usturoi românesc." "Domnule S.R.S., scoateŃi măcar dvs. chestia asta din ceaŃă ! Acum ministru' lu' mediu vrea să schimbe legislaŃia, pentru că n-a fost în stare s-o priceapă pe aia dinainte..." "Au venit la minister... cu flori. ChemaŃi un psiholog sau mai bine psihiatru şi un translator." "Hopa... "fraŃilor, veniŃi, discutaŃi... aşa cum a decis şi Ungaria, a şi băgat în ConstituŃie...". Ce-ar fi să lăsăm ConstituŃia statului vecin, că nu avem nicio treabă cu aia ?" "De parcă l-ar crede careva pe individul cu pricina. Şi eu sper ca până mâine, Borbely să folosească sârmă de cupru şi gaz de şist cât mai eficient. Felicitări, dl. Şova, sunteŃi cu hârtiile pe masă, oricum ăla nu ştie să le citească !" "Da, da' ce monedă au ăia în Botswana ? Iar noi suntem sub ei, nu ajungem nici măcar la...moneda lor."

"Sunt bani pentru "pomeni" electorale: plase cu "atenŃii" împărŃite la uşile partidelor, dezmăŃuri publice, mită pentru vot multiplu, "stimularea" celor care numără voturi. Deşi, mai bine ar Ńine banii pentru "pomana" de după, atunci când se vor despărŃi irevocabil de viaŃa politică." "Bani pentru fraudă, fraudă pentru bani. Asta e logica lor, atât au învăŃat şi practică, la "şcoala" democraŃiei." "Aceşti bani sunt pentru a "păcăli" sau "unge"... PoliŃia, Comisia şi Ancheta ?!..." "Pur şi simplu unii PDL-işti au scăpat din mrejelei Elenei Udrea, "vraja mării" Ńine până-n pânzele albe - portocalii, doar pentru Băsescu." "Cât o priveşte pe cealaltă "divă" a PDL, până ieri am ştiut despre Roberta că e doar o hoaŃă mai spilcuită, nu că e şi paranoică, trimiŃându-l pe Ponta la psihiatru pe motiv de comportament obsesiv-compulsiv la adresa dumneaei... Madam asta chiar se crede irezistibilă, desigur ocupând locul al doilea pe podiumul frumuseŃilor şi deşteptăciunilor portocalii." "MulŃi au venit în PDL cu telegondola şi pleacă acum cu pluta..." "Lui Gigi îi vor da înapoi valiza, dar cu bancnote tipărite în 2014 ?!" "Ce taxi va face PDL, cu autocarele, de ziua alegerilor ! Şi nu va fi de gratis, va fi pe bani grei primiŃi de către "client". Trebuie doar să le spunem în direcŃia cărei secŃii de votare vrem să mergem..." "Am înŃeles că 170 de milioane înseamnă 85 de euro de la fiecare dintre noi. Putem să dăm în judecată guvernul pentru a

cere aceşti bani în nume propriu ? Sau echivalentul în cupru, conform cotaŃiei la bursă." "Udrea lezată în propriul orgoliu de latex. Aşa ceva nu se poate. Sau se poate ?..." "N-au cumpărat cumva cărŃi prin programul rabla ?" "ra-bla-bla-bla, ra-bla-blabla....asa canta rhiana...bun program..." "Bună Roberta asta, n-am cuvinte pe măsură. Cică, pentru ca neapărat să-l sancŃioneze pe Ponta, a căutat ea toată arhiva, de la Geneză şi până la Apocalipsa PDL. Dacă tot e obsedat de ea şi nu vrea să meargă la psihiatru aşa cum i s-a prescris ( prin Regulamentul C.D. ? ), Ponta acum sigur se va învăŃa minte. Sic !" "Rog, de fapt chiar cer, pe această cale DNA să ancheteze o mare fraudă din patrimoniul naŃional, fiind vorba despre devalizarea entităŃii TEI, prin văduvirea de elementul principal PUPĂZĂ. Suspect în acest caz este numitul ca şi poreclă Nică, pe numele lui presupus a fi adevărat Ion Creangă, care mai are antecedente de ordin penal precum furtul de cireşe." ""Azi, Pinalti de la NeamŃ a rămas fără mâna dreaptă" - citez. Sigur nu era decât o altă lăbuŃă de ursuleŃ ?" "Dacă PDL şi pe cale de consecinŃă Pinalti e de dreapta, atunci semnătura / ştampilarea cu stânga e... "nasoale"." "Dez-avantaje - cu mâna dreaptă a lui Pinalti nu prea e nimic de făcut, pentru că în orice fel de ocazii sunt suficiente "dreptele" lui Băsescu şi Boc." "După nouă luni vom avea pui de Blejnar, mamăăăă, ce tare e ! P.S. Ne-am dus dracu'."

"Lobby pentru Eugenia s-ar fi făcut din greu, dacă era vorba despre Eugenia Udrea - sau Anastase." "BOU la Olt, Bulangiu politic la Caraş, e tare !!! Se mai şi rugau ca la moaştele lu' Woodrea, sau a cui ?!" "Cel mai fain e că labele de urs sau ce-o mai fi, au început să iasă la lumină, nu se mai fac la lumânare că-s labe de libelulă." "V-au dat cu praf în studio ? HAAAAAAAAA ! Cea mai faină emisiune. Etnooooooooo !" "Lipsea în emisiune exact Borbely, să dea din cap ca guguştiucul anofel: "Che, care cum gaze la şest ?"" "E ca-n "Păsările" lui Hitchcook. Invazie de "chestii" care zgârie, ciupesc, chiar muşcă. AtenŃie, USL !" "Din momentul în care drepturile salariale au fost câştigate în instanŃă, bugetarii sunt de fapt creditori ai statului român, iar în acest caz se poate pune problema unor dobânzi serioase. Iar în toată această perioadă de timp, ei ar trebui scutiŃi de la plata de taxe şi impozite către debitorul lor statul român." "Oricum, până în 2017, nici măcar până în 2014, recuperarea strictă a sumelor respective nu va conta prea mult, din pricina devalorizării leului şi a inflaŃiei pe care nu mi-o imaginez stând pe loc." "Cum se face că MRU se află în plină emulaŃie cu frenezie pentru convinctivitate, e o boală care mai poate fi tratată ?!" "Oricum a fost prins ca vulpea la struguri, când a minŃit în legătură cu desecretizarea contractului cu Chevron şi cu drepturile - de explorare ŞI exploatare, oferite de către statul român."

"Cât timp managementul, privat sau nu, are de-a face cu politicul, e "vaaarză" toată afacerea !" "DiferenŃa este exact aceea dintre un preşedinte de stat şi traian băsescu."

"SenzaŃional ! Partidul lui Dan Diaconescu a intrat în Parlament. Foto de Burebista Dacul." "Ghici care-s Woodrea şi Roberta ? Dacă te uiŃi la manichiură, îŃi poŃi da seama după marca d"Ce-are PDD cu alea două ? nimic, dar nici nu mai contează." "Ce-are PDD cu alea două ? nimic, dar nici nu mai contează." "Cine va scrie necrologul PDL ? " "Mie unuia cel puŃin, ceva îmi scapă: de ce trebuie să dau eu statul în judecată pentru un drept care e al meu ? Nu mai e tocmai statul garantul drepturilor şi libertăŃilor cetăŃeneşti, aşa cum scrie în superba şi - se vede că, inutila ConstituŃie ?!" "Musca aceea care-l bântuia pe Radu Tudor, purta microfon şi cameră, era trimisă de MRU..." "Acuma hotărâŃi-vă, cine a fost ăla de muşte-fuşte ?..." "EBA nu ştie să prindă muşte, de-aia se înneacă cu ele de nu poate să vorbeşte." "Vreau musca subversivă, nu pot fără ea. SunaŃi-l pe MRU să o mai dea odată."

"Atât de firav (?) dar promite (!)" "Andreea, voiam să văd cum e cu fb la mine, da' e clar şi la voi e la fel. De la muscă ni se trage. Blâh." "Minciuna... adevărată ? ŞtiaŃi că nu se pun doi termeni pedeleiparalei în acelaşi context ?" "şarlatan - artizanal - doamna udrea - grup de lucru... e ceva ce nu ştiam ?" "Am tot respectul pentru Dvs, bănuiesc că nu aflaŃi acum. Dar vă luptaŃi cu morile care nu sunt nici măcar de vânt; care macină singure, sunt un mecanism bine definit, autonom şi impasibil la absolut orice. Pe limba lor lor vor pieri, cu gândul ăsta îmi pun capul pe pernă liniştit." "Elena Udrea e o bomboană. Roz, ca iepuraşu', nu trebuie să fie neapărat potocaliu-verzulie. Că s-a pus pe colivă, ce poŃi să-i faci, dacă încerci s-o dai de-acolo, ai dat o palmă mai rău ca la fabuloasa muscă." "Dacă nu scrie "la ConstituŃie", asta înseamnă că nu trebuie să ne ferim de "mâŃa blondă", "latexa neagră", "vulpea-lastruguri-roşcată-prin-tradiŃie" ? Şi lipitorile udemeruiste, făŃarnice şi... să nu cumva să le uităm, chiar dacă "(nu ) dăunează grav mediului"." "Din străfundul pământului vă exprimaŃi, domnule care "nu vă pronunŃaŃi". DNA e zero pentru domniile dumneavoastră, ştiŃi

că veŃi scăpa, dar de Istoria Poporului Român nu veŃi avea nicio şansă, nici pe şist, nici pe şest." "Ar fi păcat ca România să ajungă, atât: un joc virtual, între diverşi şi diverse, împreună cu măştile de recuzită. În acest moment, oricare ar fi culisele jocului politic, acesta face rău, scârbă, greaŃă, românilor care încă mai cred într-o schimbare onestă. Chiar e atât de greu de înŃeles mesajul oamenilor ieşiŃi în stradă ?!" "( Despre invitatul Dvs.: ) Acum îşi dă seama, după "acomodarea climatică", despre faptul că tocurile Elenei sunt ascuŃite şi poşetele prea grele ? Sau face parte din scenariul mru-ist de "intoxicare" a USL ? Ce-ar fi să căscăm bine "ochii minŃii", domnule Gâdea ?!" "E clar ? : "Eu am vorbit cum n-au vorbit niciodată cei din PDL. Eu am lăsat loc intelectualilor să se exprime... Dacă vă făceaŃi treaba de jurnalişti.." . Din respect pentru A3, puneŃi-l pe "linie moartă". Expresia: "Totdeauna avem planuri, domnule Gâdea", cu ce se aseamănă, al cui limbaj este ?? haideŃi, pe bune..." "O altă tentativă de distragere a atenŃiei în plină "febră" electorală - ca să nu zic: "emulaŃie-frenezie". Oricum, PDL-ul tot mai "subŃire" nu îi poate "deranja" la modul serios tocmai acum pe dragii lor UDMR-işti !" "Dacă toaleta portocalie din drum e folosită de deŃinuŃi, ar trebui lăsată acolo, pentru că PDL-iştii vor avea mare nevoie de ea. Pe de altă parte, haideŃi să nu le dăm ăstora idei, că oricum sunt periculoşi şi ar fi în stare să vină cu toalete "cadouri" electorale, în loc de găleŃi !" "Am aflat de la reprezentantul PoliŃiei Locale a Capitalei că oamenii străzii "nu pot fi exterminaŃi", sau cel puŃin aşa s-a

exprimat. Dar chiar au încercat aşa ceva ? Se oficializează statul nazist ?!" "Vom ajunge până la urmă ca, votând USL, să votăm de fapt jumătate din PDL ? Ar fi păcat ca România să ajungă, atât: un joc virtual, între diverşi şi diverse, împreună cu măştile de recuzită." "Dar chiar aşa: de ce-ar fi cupru în zăcamintele de cupru ? Înăuntrul graniŃelor României sigur mai există România ?!" "În apartamentul unde s-a făcut evaluarea Cupru Min, nu mai era loc şi de tabelul lui Mendeleev, aşa că au pus pe perete doar afişul: "Cu - Wanted !"." "Erau dinainte pregătite plăcuŃele : "Aici a fost cuprul dumneavoastră"." "Să Ńinem cont de faptul că firma are totuşi 3 apartamente şi o experienŃă de 20 de ani ( în escrocherii, în ce altceva ? ) Ar trebui să ne pară bine că în istorie nu va scrie despre o entitate cu domiciliul necunoscut care a trecut prin România ca marfarul prin gară şi a luat tot ce-a prins în cale. Cu 5 angajaŃi şi 5.000 de lei, puteau face mult mai multe, dar s-au mulŃumit cu atât." "Toată "cuprăria" asta e de fapt un "cuprărai"." "În seara asta mă declupez de la Internet. ViaŃa merită mai mult de atât."

Q&A Program TV "Deocamdată, Viitorul României nu poate fi schimbat, pentru simplul motiv că nu există. Au fost de ajuns câŃiva ani pentru a fi confiscat. Aştept un preşedinte al unui stat naŃional, suveran şi independent, care să aducă în realitate Ńara în care vreau să trăiesc. Dacă va fi Crin Antonescu, Doamne ajută !" "Unu cu unu şi cu încă unu fac trei şi câteodată un întreg. Asta ar trebui să fie USL. Acum. Dar, în ceasul 12 fără un sfert, ne putem trezi cu nimic. " "Bine, am devenit ceva mai lămurit: nu mai vreau niciun preşedinte indiferent cât de ispravă ar fi, sau de "orbecăit" politic. E vremea unui Rege, sau riscăm să nu mai fim deloc." "Nu ne pricepem toŃi la politică, dar viaŃa de zi cu zi ne obligă să fim atenŃi. Tocmai ne pregătim să trecem drumul. Eu zic că nu e rău să ne asigurrăm şi din dreapta, şi din stânga." "Nu este prima oară când Mircea Toma grăieşte bine. Toată politica românească nu face nici cât suma literelor din cuvântul "politică"." "Deci până la urmă mai avem o autostradă, de 80 de km, aceea formată din gropi. "Aici sunt banii dumnneavoastră" !"

"PrinŃul Harry a venit cu o cursă low cost, ca să-i rămână bani de un chef pe cinste." "Cine vine, Printul Harry Potter?" "Când face rost de bani pentru o mătură low cost ?" "Iepuraşul opoziŃiei de mult nu mai are nici urechi." "E nimerit ca politicienii noştri să plece pe cocoaşă de cămilă indiferent unde, poate avem sărbători mai puŃin "cocoşate" fără ei." "Şi pe paraşu...panta lu' Harry s-o cheme ŃuŃi." "PrinŃul Harry ar putea fi nevoit să-şi lase un "r" şpagă la vamă, al doilea "r" la spălătorii de parbrize, iar "y"-ul amanetat la birtul din sat." "( de Harry era vorba: ) Cred că aş fi un om "de bine", dacă iaş arata drumul spre casă. Din Dosarele X plus Twin Peaks şi Zona Crepusculară nu se scapă aşa de uşor." "Ca şi când domnii Chireac şi Ciuvică ar fi fost la pescuit, unde au dat peste Moby Dick ? " "România cu care se joacă bambilici - ăsta e lucrul grav." "Avem un mru şcolit la Oxford, şi noi încă mai vorbim despre "Spiru Haret"...Hmm, să fim în trend. "

Surpriza – Lansarea publicaŃiei devene “Pensionarul – revista seniorilor” plutacupaparude.wordpress.com "Uraaa! Da' aşa, mai decent! :) Am reuşit, Daniele! :) Redactore! :)" "Esti ( nu puteam sa spun: sunteti, ba puteam ) unica electoral. Votez Dana Grecu. Acum, pentru ca peste o ora va fi altfel. Asta e cu poporul roman." "Pe presedintele Ro nu l-a legat nimenea de calorifer, pentru ca asta din urma era rece. In schimb, NTZUTY e fiebinte." "Cine-i Basescu asta ? La mine nu intelege. De EBA auzisem. E ceva neam cu aia ?" "Basescu e virusul ala mai nou care umbla pe net ?"

Ipocrizie, dar să ştim şi noi! www.elenaudrea.ro "Păi aşa, łuŃi, să ştim numa' noi. Sau dacă vrei numa' io şi cu tine. un Crăciun Fericit !"

"Când îŃi aminteşti de prieteni." "Vă rog întrebaŃi-l pe TP ăla în ce zi suntem în ziua de astăzi. Şi ce face de Crăciun."

Iepurele, paznic la oi animale.acasa.ro "http://animale.acasa.ro/alte-animalute-78/iepurele-paznic-la-oi162794.html"

Fotografii de copertă Even squirrels sleep sound in the arms of Angels ♥ "veveriŃa lui Daniel Marian" "Băsescu nu mai ştie ce a spus, nici după 5 minute. Ar fi culmea să ştie după 5 ani, despre povestea cu demisia în 5 minute." "Pe timpul lui Ceauşescu era o lozincă:"ÎnvăŃaŃi, învăŃaŃi, învăŃaŃi!". În timpul lui Băsescu, lozinca este: "FuraŃi, furaŃi,

furaŃi!". Apropo, astfel poŃi deveni (şi) milionar, - şi parlamentar şi ce vreŃi Dvs." "(Ca să-l parafrazez pe un clasic din studio): Trăim în România şi de-asta suntem furaŃi tot timpul. Chiar şi când nu suntem laŃi. "

Carmen Graur "Buna seara, nu prea pricep care este tema in seara asta. Probabil e vina mea." "Nu e sigur vina ta. Eu mă gândeam c-o fi a mea, că am febră şi dureri de cap (gripă), deci ar fi fost explicabil..." "Acestea sunt doar cifrele care au ieşit acum la suprafaŃă, se va vedea că pierderile sunt cu mult mai mari. Din sistemul de pensii s-au "înfruptat" cum au vrut toate guvernele, care l-au gestionat în folosul lor, astfel încât acest sistem a devenit din vulnerabil, periclitat şi funcŃionează la limita de avarie." "E prea mult, deja devine utilă o listă cu toŃi "trecuŃii" de la PDL în USL. Pentru simplul motiv că pe aceştia NU este "sănătos" să-i "băgăm în urne". Exemplu, Gheorghe Pogea, care a fost şi este o catastrofă, ca prefect de Hunedoara, ca director la "Siderurgica" Hunedoara şi la "Marmosim" Simeria, ca ministru, ca parlamentar, ca om; de fapt, e mâna principală a lui A. Videanu, deci atenŃie că nu e de glumă !..." "Întrebare: Avocatul Poporului nu este implicit şi al pensionarilor ? În acest caz, ce păzeşte şi ce mai aşteaptă pentru a se autosesiza din oficiu ? Pentru că soluŃionarea a sute de mii, dacă nu milioane de procese, s-ar putea să nu-i mai prindă în

viaŃă pe aceşti oameni care se îmbulzesc acum pentru dreptul lor, la porŃile tribunalelor !" "Macar daca toti acei oameni ar da cu apa sfintita pe Basescu ! Oare ar mai iesi vreodata dracii din el ?!" "Mi s-ar parea corect ca Udrea sa isi puna placute cu marci de pantofi si de posete pe toti stalpii." Da Nu "nu ar putea d-na Udrea sa primeasca un stilp din acela facut pe vremea lui Vlad Tepes, ascutit la un capat?" "Dupa capu' la Solomon, femeia fiind bolnava psihic, e categoric de vina si ca a lovit-o masina, si ca a fost jefuita. Asta da logica de... BOLNAV PSIHIC cu numele Solomon." "Dacă mă caută extratereştrii la ConstanŃa, îmi pare rău dar nu sunt în perioada asta pe litoral. În măsura în care va lua contact cu ei, rog telespectatorul care a filmat OZN-ul, să le transmită că e nevoie de o înştiinŃare prealabilă, aceste vizite inopinante nefiind constructive." "atitudine la o anumită altitudine nu e, nu e vremea potrivită calendarele-s strâmbe călâmbe după ce am ieşit toŃi la pensie ne miră din ce în ce mai puŃin minunile şi vorbim despre ele aproape deloc din ce în ce mai tare e doar tăria de a trece pe la masa tăcerii frumos şi aiurit împodobită în liliac"

Vacanță la Roma 3 - Via dei Fori Imperiali ț "Volodea Macovei, faină treabă. Mai sunt şi români fericiŃi. BineînŃeles, cei din FranŃa, aflaŃi în vacanŃă în Italia." Daniel Buzdugan cumpără poante de la „second-hand“ www.academiacatavencu.info "Are antecedente antidecente, cum ar fi că încerca să vândă la un anticariat trei peceŃi cică originale, încerca să-l convingă pe ăla cu buletinul." "Cât timp nu-şi face "ÎnŃeleptul" Solomon şi un templu pe lângă fântână arteziană, încă nu e grav. Apropo de fântâni, în centrul Devei se construieşte de asemenea o fântână arteziană, muzicală - nu se ştie dacă va şi dansa... - şi despre care se ştie că ar fi soră cu aceea de la Craiova. Ca şi proiect, cost şi culoare politică. Deci super-geamănă."

Intact Media Group nu cedează șantajului practicat de RCS www.antena3.ro "Să lase doar TVR, B1 şi ETNO, unde se "produce" Diavolul Băsescu, măcar atunci vom pricepe că nu rezolvăm nimic cu ordinarii din Ńara asta dacă nu-i luăm pe sus ! Nu m-ar mira deloc să fie boicotată A3 şi pe cablu, probabil şi pe internet, pentru că, nu-i aşa, trăim într-o democraŃie reală... cu capitala la Damasc."

"Categoric da, pe autostrada Bucureşti-Ploieşti, cu elicopterul ! Sunt atât de încrezător în toate pronosticurile lui MRU, încât laş ruga să-mi spună şi numerele de la loto." "Şi uite-aşa a pierdut Franks şansa de a fi pus de Băsescu primministru, când de fapt era dar nu şi de drept." "Măcar la Năstase e vorba de dosarul "Trofeul calităŃii". Aşteptăm, pentru că ar fi mai interesant un dosar pe numele lui Băsescu, care să se cheme "Trofeul rebutului"." "Dacă nu a aterizat pe autostrada Bucureşti-Ploieşti, e bine. AN 2 poate ateriza pe orice câmp, chiar dacă i se opreşte motorul în aer nu e nicio problemă." "Da, Niels, ăsta e, am zburat 5 persoane în aşa ceva, chiar dacă era fabricat în '53, e f. sigur." "Va fi un guvern provizoriu - Ungureanu 2, sau Boc 16 ?..." "Sau Jeffrey Franks, pe ultima sută de metri ?!" "Nu e cam mult o lună pentru a face trotuarul ? Cine va tăia panglica, Elena Udrea ?" "Dacă nu e şi holograma lui Băsescu la BN, tot degeaba." "S-a scăpat Europa de doi nebuni, întâi Berlusconi, acum Sarkozy. Mai rămâne Băsescu." "Încă nu au terminat de numărat morŃii, pentru a-i adăuga cu viii şi a asigura astfel PDL o susŃinere "confortabilă". La un guvern format din "clone", oare de ce nu ne mirăm că avem dea face şi cu votanŃi-"zombii" ? Scuze pentru morbiditatea de dimineaŃă, probabil factorul meteo bacovian e de vină..."

"Mi-ar place să cred că doar în oraşul "păstorit" de Falcă se poate întâmpla aşa ceva. Din păcate, această modalitate de fraudă electorală este una care s-a dovedit a fi eficientă şi în alte dăŃi, de aceea ne putem aştepta să o vedem aplicată la nivel naŃional." "Pot să mănânce şi usturoi cocorii migratori din PDL, pentru că lumea care mai crede în democraŃie va scuipa în sân când îi va vedea pe listele USL." "Chiar aşa, pot să se îmbuibe cât mai au cu ce, pedeleii, da' să mai facă şi pui de pedelei, hmm..." "A regula regulamentul. La asta se pricepe Roberta. E bună de tot. " "SunteŃi prea joviali şi simpatici ca să vă enervaŃi pentru impresiile cuiva pentru care Polul Sud e la Polul Nord - în mod constant, când e vorba de emisiunile A3." "Dacă numără precum Roberta, e normal ca Boc să nu aibă emoŃii. Modalitate de a-i convinge să rămână în partid, nu are. Pentru că se apropie bilanŃul dezastrului." "Cu diferenŃa dintre numărul de alegători de la ultimul recensământ şi cel real, de fapt cu morŃii şi cu cei plecaŃi din Ńară, e suficient ca PDL să poată sta confortabil şi după alegeri. " "Să nu mi-o ia nimeni în nume de rău, dar apropo de transformarea spitalelor în azile, mă gândeam la câŃi pedelişti au cerut "azil politic" la USL, să nu cobesc... mai bine nu." "Base e pornit ori ori. Adica ori sa ne termine hâhâind, ori să se ducă el în Triunghiul Bermudelor." "Da' atenŃie să nu plece cu vaporul RO, ci cu barca PDL."

"Când vor vota şi pedeleii nenăscuŃi încă, atunci să vezi dosarele x." "Apropo, pedeleii ăştia ca specie, îs un fel de hibrid între cocomârle şi barbituci ? Adicătelea ceva opus ciumpalacilor." "Şi chiar se auzi o voce din ocnă: Robertaaaaa! Nu te-mpuşcă nimenea, vino aicea, că turnăm un film cu tine, dragă..." "Boc, stinge lumina după ce tragi apă, că pute ca dracu' !!! Bă." "Da, va pica, toŃi din PDL au voci tremurânde. Dar ce vom rezolva cu asta, în afară de o chestiune de moment ? Şi guvernul Boc a picat. Guvernul Băsescu, cum bine spuneaŃi, are vieŃi cât cea mai a naibii mâŃă..." "USL va duce motanu portocaliu la apa in sfarsit" "Statul - cel care se vrea, dar nu există decât teoretic, este superinventiv şi găseşte întotdeauna modalităŃi prin care să ne ia banii. Ca să îi vedem acei bani înapoi, trebuie să îl dăm în judecată pe dumnealui, Statul Român, care în loc să ne reprezinte, ne fură. A nu uita că taxa de drum i-a sfârâit prin scăfârlie ministrului transporturilor pe nume Traian Băsescu, care pentru conformitate şi-a pus markerul: "Aici sunt banii dumneavoastră". Da, în gropi." E nevoie de un nou mod de a face politică www.elenaudrea.ro "zvâcnire hormonală."

Partidul Noua Generatie a Curvelor OrganizaŃie "Dacă nu aŃi fi existat până acum, vă inventam eu cu nişte fete de la mine din cartier. VeveriŃe, nu şagă!... Cu prietenie," "Partidul Noua GeneraŃie (PNG) a dispărut de pe Internet. Precumn Elodia. La o căutare, fie pe Google, sau pe Facebook, rezultatul primal ( nu şi primar ) este: "Partidul Noua GeneraŃie a Curvelor" - îmi cer scuze, pentru ceea ce nu îmi aparŃine. La toate numerele de telefon din Bucureşti şi din teritoriu,, ori răspunde "casă particulară", ori nimeni. Deci: S-a dus Becali la transhumanŃă cu tot cu partid ?! Putem să îi facem un site: păscutulşidispărutuloilor.ro. ( Fără diacritice, dar cu tupeu.)"

Fotografii pe perete ...pornim cafelele la inceput de saptamana!... "o veveriŃă pentru Daniel Marian"

Fotografii pe perete Ăsta da Star Trek: "Eu trek, tu trekii, ea treke." "Să nu-şi mai facă atâtea griji dl. Sever. Între timp, dl. Ponta s-a răzgândit: doar COTOII vor fi împuşcaŃi. Cu Robertele, Elenele şi alte specii s-ar putea da dovadă de clemenŃă, cel mult să fie puse să facă traseism. Politic, desigur." "În mod categoric şi chiar evident va guverna numitul Traian Băsescu. Ce marionetă de-a sa urmează la Palatul Victoria e mai puŃin important spre deloc. Dacă e să ne luăm după MioriŃa, ne putem trezi după Ungureanu cu Moldoveanu ori Vrânceanu. Sau, Ungureanu reloaded / recharged." "Să-l ia naiba de regulament. Are un nume: Roberta." "Cineva să îi dea un abac Robertei, să nu fie probleme la numărat!..." "Să înŃelegem că MRU tocmai se roagă de toŃi pe-acolo, inclusiv de opoziŃie, la modul pur nesimŃit, să îl mai lase la guvern ?!..." "Dacă ar fi listat Paleologu la bursă, s-ar cota foarte bine, la categoria "praştie"." "Si iata si declaratiile lui Ungureanu! Nu si-a spus ultimul cuvint?! Mda incepe sa umble la dosare? " “Ziua de astăzi cred că am aşteptat-o cu toŃii, care ne vrem România înapoi. S-a întâmplat ca moŃiunea USL să treacă, dramatic, dar s-a întîmplat. Felicitări USL pentru asta. Dar: nu cred că era/este cazul, ca Ponta să se grăbească ( îmi cer scuze,

este o epresie... ) - "ca fata mare la măritat". Nu-mi vine să cred că nici dumnealui, nici Crin nu -au gândit că diabolicul de la Cotroceni a trecut la Planul B. Adică: să îşi rupă USL singur / singuri gâtul. de ce ? Simplu, pentru că lumea va vrea recuperarea drepturilor pierdute: salarii, pensii ş.a.m.d. Ori bani nu există, vistieria s-a golit după ce MRU a dat mita electorală în teritoriu. E o situaŃie ingrată, atenŃie mare pentru că Băsescu nu doarme, are şi "plantaŃi" în interiorul USL, suficient cât să-l discresiteze pe acesta până în noioembrie. Ceva, ceva, s-a rezolvat; să vedem ce; orele şi zilele următoare vor vorbi de la sine." "S. Plăcintă să depună plângere penala contra lui Udrea. Asta e. Dovezile sunt înregistrate video. E clar,, ce mai !?" "A ajuns Plăcintă să fie sechestrată de Woodrea? Măi oameni buni, suntem în cel mai MAFIOT stat. Ăştia sunt în stare de orice. Poate Woo. (EU) i-o fi tras şi două." "Dana Grecu: în sfârşit întrebarea zilei - un nou guvern va trece de Parlament ? Oare e ceva ce nu ştim ?" "Cei care au votat moŃiunea e musai să voteze instalarea unui guvern Ponta ? logic, da. Practic, Doamne ajută !"

LUPII ALBI "https://www.facebook.com/groups/alb.mandru/"

Mammals / Ssaki

photo: Marcin Łukawski, Wiewiórka ruda / Sciurus vulgaris, Warsaw "veveriŃă pentru Daniel Marian" "Bine, bă, te-aş ruga să iei de pe reŃea toată colecŃia de veve, să am şi io o grădină zoologică de veve şi s-o duc la Casa Poporului în loc de Parlamentul României." "Ora 4 a.m. fix. E prima oara cand pe tot fb nu e nimeni. Sa numi ziceti ca o fi venit sfarsitul lumii chiar mai devreme decat era programat de traian basescu..." "Buna dimineata, Nadina si Marius. Sunt printre aceia care nau avut somn, din pricina ca l-au / l-am visat pe b. cum ii pune prim-ministri pe doi dintr-o data: boc & ungureanu. Ei bine, era o gluma matinala, doar. Sa speram ca sunt pe cale de a se incheia cosmarurile noastre. Sa avem si noi dimineti senine, si in loc de a ne incrunta sa redescoperim un cer limpede deasupra noastra. Pentru ca am merita atata lucru." "La Neptun deopotrivă cu Woodrea şi MRU n-a fost cumva semnalată prezenŃa şi a lu' Franks Cârpaciu' ăsta ? Că atuncea putem afla fain-frumos cine va prim-ministru interimar. P.S. Dincolo de glume; RO este Ńara tuturor posibilităŃilor, nu ? - sau parcă da." "Deocamdata, e bine ca e. Ar fi de prost gust sa ii sara imediat in cap intreaga societate care este adusa in sapa de lemn de guvernele precedente. E vorba aici mai ales de bugetari si de pensionari. Victor Ponta trebuie in prtimul rand sa identifice chiar si cea mai marunta sursa de bani, care sa speram ca mai exista, pentru a putea face ceva. Va fi cel mai greu mandat de prim-ministru de pana acum, cand toata lumea va cere si... sa vedem de unde (?). Ii doresc succes."

"Elena Udrea si MRU n-au fost degeaba la intalnirea cea de taina cu T.B., ci pentru a gasi toate diabolicele cai de a sabota un nou guvern. Nici delegatia FMI nu a venit tocmai intamplator acum la Bucuresti. Cursul euro a luat-o razna destul de evident, iar orice interventie se face de catre BNR din, probabil, singurii bani care au mai ramas din aceia luati de la FMI. Iar un alt imprumut, ce tocmai se pregateste sa faca noul guvern, va apasa si mai greu economia. Desi, s-ar putea sa fie singura solutie pentru a nu inchide usa si a stinge lumina..." "Vă scriu Dvs., ceea ce am încercat pe pagina lui Victor Ponta, dar este blocată. 1. Dacă văd UDMR la guvernare, ghici ce-am făcut ?! De unde a pornit moŃiunea mai contează atunci ? 2. În acest moment, întâlnirea de taină dintre EU, MRU şi TB ar trebui băgată în seamă. Ce şi de ce a fost acolo ? În rest, să auzim de bine, că asta vrem toŃi care am supravieŃuit încercării ăsteia teribile. Încă nu e gata, a zis-o chiar MRU. Grijă mare." "UDMR n-a avut niciodată nicio obligaŃie faŃă de nimeni. Doar drepturi. Când are de gând K. Hunor să înregistreze chestia asta la tribunal ca pe o formaŃiune politică ?" "Când îl aud pe TB cu "România nu are niciun motiv de panică", oare de ce îmi vine să zic că el e ăla deşteptu' care ne ia pe toŃi de tâmpiŃi ?!" "Nu avem bani, pe naiba, numai aşa că ne-au picat din cer azinoapte." "Doamna Dana, ne învârtim în jurul cozii lui Nicolicea şi care mai îs p-acolo." "Dacă mai zâmbeşte ăla ironic odată, îmi pare rău de televizorul pe care îl voi arunca pe geam."

""ALTCEVA CE MAI COMENTĂM" ??? Cum adică, oameni buni, gătaŃi episodul ăsta din Dosarele X cu triunghiul Bermudelor la un loc." "Cine face emisiunea Dvs., cu tot respectul, ăla pe care îl mai numiŃi domn, în loc de javră ?" "Doamna Dana, daŃi-i o palmă la ăla până nu-i vine ideea la Radu Tudor. E aberant, e... pe naiba, nu ştiu cum e." "Bună întrebarea: "SunteŃi sănătoşi la cap ?" Aş adăuga: Nu cumva chiar mai şi trăiŃi bine ?..." "Domnule Crin Antonescu, chiar se poate coabita cu Diavolul ?" "ReprezentaŃi o f. mare speranŃă, cam unica. Să nu ne dezamăgiŃi. FaceŃi ce ştiŃi mai bine şi, în primul rând ce se poate, dar FACEłI!" "Bine, pe TB l-au lăsat "serviciile". Inclusiv cel pe care îl păstorise MRU ?" "De când există ConstituŃie pentru Traian Băsescu ?" "Măcar chestia cu Roberta. Să zică acolo, că avem o şansă să nu mai numere după cum visează. Nu era pe tapet să scăpăm de aia ?" "Primul lucru care trebuie restituit în România este exact ROMÂNIA!" "Nici măcar MRU nu e totuna cu mereu. HaideŃi să-l lăsăm să se odihnească, că în 80 de zile a obosit de cât Oxford ne-a predat."

"Traian Băsescu ăsta nu era tot ăla care a visat şi a mai şi crezut că România e vaporu' pe care trebuie să-l ducă el la mama naibii ? Mai tare decât Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu şi Mircea cel Bătrân la un loc. Decât Napoleon cu tot cu Lodovic XIV şi cu Paleologu." "Şi aisbergu' unde era ? Bine, noroc că România nu e vapor." "Mircea Badea, poate n-ai văzut bine - va urma. łi-ai găsit exact pe cine crezi că nu vei mai vedea. Haha." "Bună dimineaŃa şi bună să vă fie inima! De 1 Mai muncitoresc încerc să mă aerisesc undeva unde în loc de betoane se află iarbă şi copaci, iar "fantomele" lui Băsescu şi a PDL să le las pierdute pe drum, măcar pentru o zi." "Cea mai gravă criză pe care a traversat-o România ultimilor ani a fost una morală, dublată desigur de aceea economică. De aceea, primul lucru pe care va trebui să îl facă Victor Ponta este să recâştige încrederea populaŃiei într-o clasă politică responsabilă, onestă, raŃională şi eficientă. Oamenii trebuie trataŃi în sfârşit cu respect. Pe de altă parte, aspectul financiar, cel legat de nivelul de trai, va trebui să completeze, să nunanŃeze această încredere." "ComponenŃa Guvernului arată bine la prima vedere. Cum "numai mâine nu-i poimâine", vor trebui să se apuce de treabă imediat după investire. Recâştigarea încrederii populaŃiei într-o clasă politică responsabilă este primul şi cel mai important lucru, pentru că altfel "ne-am ars"." "Să nu uităm cine a anunŃat tăierea salariilor, şi anume Traian Băsescu. El s-a substituit guvernelor precedente, astfel încât putem spune că am avut o singură guvernare: Traian Băsescu. De unde, problema cea mai mare pentru Victor Ponta poate fi întocmai Traian Băsescu, dacă acesta nu va înceta să îşi depăşească atribuŃiile."

"MRU a scos în evidenŃă ce NU trebuie făcut cu rezervele strategice ale Ńării, a reuşit să enerveze lumea mai mult decât toŃi "Bocii" la un loc mai ales prin aroganŃă, şi a lăsat foarte repede loc unui guvern de la care ne aşteptăm la responsabilitate şi bun simŃ." "A arătat că experienŃa clonării este una nefastă şi e bine să fie interzisă." "A transmis un mesaj românilor: oameni buni, nu aruncaŃi banii ca să vă daŃi copiii la Oxford, că uite ce poate ieşi... Bine zice acad. Giurăscu: "Nu este adevărat că şcoala românească produce tâmpiŃi". ( În completare: ) Iată că se poate mult mai rău." "Să înŃelegem din ştirea cu super-unitatea militară din DâmboviŃa că trebuie modernizată deoarece va mai urma un proces "prezidenŃial" acolo ?" "Leul e o pisic""Ani" asta mai bine s-ar pensiona de boală, că dă semne de scleroză şi Doamne fereşte, Alzeinheimer ( nu ştiu exact cum se scrie, n-are rost să fiu corectat )." ""Ani" asta mai bine s-ar pensiona de boală, că dă semne de scleroză şi Doamne fereşte, Alzeinheimer ( nu ştiu exact cum se scrie, n-are rost să fiu corectat )." "Era interesant ca respectivul soŃ de propusă doamnă ministru să-şi audieze propria soŃie în Parlament... Poate acasă n-au loc destul." "Cum nu şi-a spus MRU ultimul cuvânt ? A zis 78 de zile, 4 miliarde, 26 de ordonanŃe. Dacă le adună ca la Oxford, sigur îi dă anagramat numerologic fireşte, rezultatul: Adio."

"N-aveau cum să fure Hidroelectrica chiar cu tot cu hidrocentrale... Trebuie scăpat de "băieŃii deştepŃi" din energie şi nu numai." "Uau, se pregăteşte Băsescu să emigreze în Rep. Moldova ? Şi eu, care credeam că Boldea s-a fost dus să-i pregătească terenul în Kenya." "Mamăă, ce fain era când mă jucam şi eu copil fiind păduri cutreierând de-a cursul valutar." "Cămătar - consilier local, de ce nu ? AŃi uitat de Boldea parlamentar ?" "Credeam că spuneŃi despre PDL că intră oficial în puşcărie, nu în opoziŃie." "Victor Ponta, de acord cu maşinile hibrid, da bine-ar fi să nu fie cândva odată guvern hibrid, apropo de PNUR." "În clasele pregătitoare nu mai sunt locuri, după ce EBA s-a înscris simultan în toate şcolile, să fie sigură că va fi primită undeva." "N-ar fi mai simplu ca MRU să dea nr. de cont unde sunt banii ăia ?"

"A. P. Vass vrea să fie eliberată din funcŃie, în ce Ńară vrea s-o "taie" ?" "MRU a-ntors-o brusc după biserici, dar parcă-ncepuse să scoată icoanele de pe pereŃi, câte una, două, 78."

"Spionul, Aurul si Canadienii!:)" "Pentru extratereştri, e clar, trebuia să fim pregătiŃi mai demult, de când cu "Aici sunt banii dumneavoastră" ( ia-i de unde nu-s ). P.S. OZN-uri avem? -, că la PDL se cere." "Alea două porŃi ruginite le-a cumpărat cu milioane de la fier vechi sau de la muzeu?" "Îmi place de Oprescu - mulŃi câini maidanezi s-au organizat în haite. După modelul PDL ??" "In fostul si actualul, pana la disparitia totala, PDL, se disting doua categorii: hotii si penibilii. Ce va urma ? Probabil ca majoritatea la puscarie, restul la circ si gradina zoologica." "Na, ca m-am razgandit: Rezervatie PDL, cu alocatie lunara de 740 de lei, nu de 2.200 cat e pentru detinutii de rand. Vise, vise..." "Ar trebui pusă Udrea să scoată de unde ştie şi să dea înapoi banii pe "frunză", cei pe terenuri de fotbal în pantă şi alte "minunăŃii" ce îi aparŃin. Să răspundă toti cu averile lor pentru toate "matrapazlâcurile". Ar ieşi vreo 4 - 5 mld. de euro." "Exista precedent: Monica Iacob Ritzi, cand a sters inclusiv din calculatoarele Ministerului Tineretului manariile facute impreuna cu EBA si Udrea..."

"Păi ce altceva ştie Băesescu mai bine în afară să hâhâie... S-ar putea, de data asta, să nu fie chiar râsul său. Sau, la cât de "vrăjitor" e, cine ştie ce "maimuŃă" îi va arăta lui Ponta." "Băsescu şi sinceritatea, ne-am găsit ! Omul ăsta minte şi când doarme. La fel şi cu dreptatea, de-aia îl "iubeşte" lumea de l-ar mânca cu tot cu pene." "Poate-mi spuneŃi şi mie un singur lucru unde nu şi-a băgat ghearele Băsescu până acum. O fi, pentru prima oară, Guvernul Ponta ?! Doamne-ajută, dar mi-e că pregăteşte una lată şi dinainte hâhâită." "E normal ca Băsescu să hâhâie, dacă a pus o Ńară întreagă să umble după cai verzi pe pereŃi !" "Realizarea auditului şi identificarea unor potenŃiale resurse de la care să fie repornită economia, prin asigurarea de locuri de muncă dublată de o protecŃie socială reală în primul rând pentru categoriile sociale ajunse la limita supravieŃuirii." "Crearea unei linii de dialog ( nu monolog ! ), permanente, cu societatea civilă, pentru recâştigarea încrederii populaŃiei într-o clasă politică onestă şi responsabilă." "Nadina şi Marius, cred că trebuie făcut curat în Ńara asta nu doar în politică. În sfârşit ! - şteptam momentul în care să luaŃi Dvs. atitudine, pentru că m-am ferit să răspund eu într-un mod poate mai puŃin civilizat unor indivizi care pur şi simplu trăiesc pe altă lume decât majoritatea românilor." "Din câte ştiu, suntem cei mai mari consumatori de pâine din Europa, de aici şi zicala: "Fie pâinea bună, rea / Tot mai bine-n Ńara mea". Deci, să facem să fie bine, şi să începem de aici !" "Chestia cu pepenii în Ferentari e tare. Lui Paleologu nu i-a trecut prin cap (încă) să promită ca, în loc să mute câinii

maidanezi în adăposturi, să-i lase tot pe bulevarde, dar cu covrigi în coadă ?!" "Iar pomi fructiferi nu doar în staŃiile de autobuz, ci şi la metrou. Şi nu meri şi peri, ci cocotieri şi bananieri !" "cucu a lu' ruzi, da." "Interesanta ideea si expresia in sine: DNA-tentie." "Dintre atâŃia Generali ai Culturii Româneşti, pe prea puŃini îi mai avem lângă noi şi cu respiraŃia, nu doar cu sufletul. Maestrului Tudor Gheoghe, cât mai multă viaŃă în vers şi în cânt, iar veşnicia care abia dacă îl cuprinde - să ne Ńină pe toŃi aproape !" "E totuşi Om - om ca noi toŃi. Dar când îl asculŃi, uiŃi de oboseală, de supărare şi mai ales... de mânie." "Dincolo de Discursul Politic, este vorba de Recursul la Omenesc." "Cu tot respectul, dar nu sunt de acord ca 10 Mai, care este într-adevăr o mare sărbătoare pentru români !, să fie Ziua NaŃională a României. Nici 22 Decembrie. Nici 1 Decembrie. Personal, vreau ca ZN a RO să fie exact aceea în care va fi dat jos Traian Băsescu, cel mai crunt coşmar al românilor, de după 1989. Punct."

Alistar: Exista un risc real ca preşedintele să refuze semnarea decretului de numire www.rtv.net

"Băsescu dacă are vreo strategie contra noului guvern, nu e asta. Ceva coace el, dar să nu-l subestimăm că s-ar limita la banal. Mai degrabă, aş face trimitere la spusele lui Alistar de acum 2 zile, vizavi de depunerea jurământului. De asta îl cred în stare. http://www.rtv.net/alistar-exista-un-risc-real-ca-presedintele-sarefuze-semnarea-decretului-de-numire_27073.html" "Culmea, azi la supermarket, preşedintele nu a furat, scuze împrumutat, niciun telefon de la vreo ziaristă ? Nicio "Ńigancă împuŃită", nimic ? Lupul blând dintr-odată ??"

Fotografii pe perete "Cine-i şoarecele şi cine-i mâŃa ?!" "Dacă guvernul trece, PDL va rectifica la imnul propriu: "Apa trece, gunoaiele rămân" ? Scuze pentru versurile lui Mircea Rusu, care n-au nicio vină la propriu." "Nu sunt contabil, dar invitaŃii Dvs. ştiu ce zic. Să nu confundăm rulajul cu nişte conturi imaginare, gen cele ale lui Ceauşescu după '89. E ca şi cum am confunda cifra de afaceri cu profitul, mă rog, tot pe-acolo..." "Nu-mi vine să cred că ne-a adus Băsescu în situaŃia de a căuta cai verzi pe pereŃi, vă daŃi seama că ăla se prăpădeşte de râs, deaia e aşa de jovial ?!"

Q&A

"Singurul lucru clar aici e că TREBUIE suspendat Băsescu." "Astăzi comemorăm intrarea României, în urmă cu 2 ani, în prăpastia dezastrului social creat de numitul Băsescu Traian. Sperăm ca de mâine să înceapă numărătoarea inversă spre revenirea la normalitate." "Guvernul va avea viaŃă grea nu doar pentru că preia Ńara vraişte, ci şi din pricină de numitul Traian Băsescu. Cât despre majoritatea parlamentară, nu este una solidă pe termen mediu sau lung, doar suficientă momentului. Migratorii politici îşi pot exercita această "aptitudine" oricând, după cum le e obiceiul, şi când Ponta se aşteaptă mai puŃin, "ia-o de unde nu-i"." "Băsescu cum de n-a mers să se hâhâie la "festivalul râsului" de la Hong Kong ? Sau acolo râsul tembel nu a fost admis ?!" "Cu hă-hă-hă vaporean lua premiul cel mare la categoria "şi cimpanzeii mai râdE câteodată"." "De fapt, cimpanzei "râde" mereu - nu MRU, să nu fie confuzie la Oxford." "Berlusconi are bani destui, l-ar putea lua şi pe Sarkozy, şi să-l angajeze "croitor" pe Băse, undeva pe-o insuliŃă, poate "Mica Europă"." "Până una-alta, eu sunt dezamăgit că "preşedintele meu" a fost marele absent de la "festivalul râsului" de la Hong Kong, mai ales că putea da lecŃii despre cum nu se râde decât la zoo. Dincolo de glumă însă, am încredere că voi sigur veŃi purta noroc guvernului Ponta, aşa cum aŃi fost de bun augur la trecerea moŃiunii !" "Să fie într-un ceas bun! Dacă vedeŃi vreo mâŃă neagră rătăcită pe holurile Parlamentului să ştiŃi că aia e Traian Băsescu venit

să le miaune la urechi să voteze contra. Iar dacă mâŃa e blondă, e şi mai nasol..." "Al câtelea ministru este la EducaŃie, că noi nu mai ştim... Se va putea oare termina odată cu brambureala de la un semestru la altul, nu doar de la un ministru la altul ?" "Trebuie instituit un examen psihologic mai riguros pentru cadrele didactice, pentru că sunt tot mai multe cazuri în care unii profesori o iau razna ?!"

Album fără titlu De ce o duc francezii mai bine ca românii ? Fiindcă "Băsescu" al Franței n-a reușit să-i prostească decât o singură dată ! "Nu ne dă şi nouă din badoaga aia, a dracu'..." "În ultimii ani nu s-a simŃit prezenŃa unui ministru de Externe al României. Traian Băsescu s-a substituit direct sau indirect şi în această privinŃă, iar de cele mai multe ori a gafat. Va avea România de acum un ministru de Externe care să îndrepte lucrurile ?" "Ce face Blaga acum în Parlament să fie arma secretă a lui Băsescu ? Fiind prima oară când UDMR nu este la guvernare, poate risca stabilitatea Ńării prin incitare la segregare, doar de dragul de a "da în cap" guvernului Ponta ? Asta mai lipsea, să sperăm că nu pun seamă pe aceste vorbe, maghiariii cu scaun la cap !"

"Da, şi reacŃia lui K. Hunor e mai mult decât trebuia, pentru a "pune pe jar" toate minorităŃile naŃionale. ( Apropo de ce ziceam înainte )." "Chiar aşa, K. Hunor când are de gând să înregistreze la Tribunal UDMR ca şi formaŃiune politică / partid ??" "Rutenii sunt vreo 200, reprezentaŃi în Parlament de Gheorghe FirczaK. Nici el nu vă poate explica f. clar..." "Cînd l-aŃi crezut ultima oară pe Băsescu - mieluşel ? Domnia sa nu e acela care să se predea, nici în faŃa evidenŃelor. Lupta deabia acum va începe, beŃe-n roate va găsi destule, hăhăitul prezidenŃial ne va însoŃi zi şi noapte până când va fi dat jos definitiv. Asta trebuie făcut, în rest ne bucurăm, justificat de altfel, precum copiii la bomboana din pomul de Crăciun." "Blejnar, DuŃă et Co., sunt doar imaginea noastră, normală dar simplistă, despre sistemul diabolic creat şi condus deocamdată de Traian Băsescu. Avem un guvern, dar încă avem şi un Traian Băsescu. Ce facem în sensul ăsta ?" "Din simplul motiv că încă mai vorbim şi gândim despre Traian Băsescu, înseamnă foarte clar că ne aflăm cu toŃii cu "mortul în casă". Mort, da' viu cîât se poate ! Nu putem fi chiar atât de naivi..." "Între Băsescu şi Ponta nu va fi o relaŃie, ci o reacŃie. Dacă Ponta este un tip de om ponderat, echilibrat, Băsescu este exact opusul, acela care dacă nu creează disensiuni nu se recunoaşte pe sine." "Tot ce se poate ca Băsescu să schimbe reŃeta de la două cuburi de gheaŃă la trei."

"Iar prin aburi văzu ce îi plăcu. Ar fi vrut el ca Daciana Sârbu să fie chiar vreo pedelistă de care, culmea, cum de a uiitat până acum ?!" "Nu i se pune pata lui Basescu pe Lindsay Lohan, asa sa o studieze indeaproape cum umbla ea saracuta prin tribunale, poate prinde ideea ca poti fi filmat si acolo, e chiar interesant ?..." "In MAI trebuie bani de caschete, sau cei care le-au aruncat la Cotroceni, si nu erau putini, si le-au recuperat ?" "Ei, daca as vedea doua politiste care fac autostopul, eu nu le-as lua, că poate mă amendează pe drum..." "Cum se spune capra si varza in maghiara ? Poate gasim un hibrid." "Cred că Daniel Constantin are cea mai grea sarcină, să vadă ce e cu găinile lui Fuia, dacă "e nişte organisme vii, care fac ouă" până nu mai pot fi oprite." "Păi tocmai la voi, unde ar trebui să fie nişte microfoane în plus, plantate, ar trebui să se audă pe toate frecvenŃele..." "Nu l-a comparat cu Mussolinni, din prea mult bun simŃ. Nu că n-ar fi meritat. El a jignit pe toată lumea ! Şi poate chiar nu era e jinire pentru el, s-ar fi simŃit măgulit !..." "Intrebarea este cu ce ne alegem daca dispare PDL din Parlament. Ne da anii acestia de chin si batjocura inapoi ? Din partea mea, ar fi un lucru bun, doar daca s-ar putea sterge cu buretele ceea ce din pacate nu poate fi sters. Sa stea ca papagalii in Parlament ( daca nu cumva in puscarii ), si sa vada cum e sa nu fii bagat in seama. Cat despre UDMR, nici nu exista ! Cand il va inregistra K. Hunor la tribunal ca si partid politic, sa ne anunte."

"Ungureanu a uitat sa ne recite Miorita. Unde mai erau doi ciobani." "FMI a discutat cu guvernul Ponta inca neinstalat, pentru ca a avut in sfarsit cu cine. Sa nu uitam de Florin Georgescu, care este un castig categoric al acestei noi guvernari." "Cine are alte pareri, nu trebuie sa se supere, consider ca participam la o discutie deschisa. K ?" "La Deva deocamdata avem neterminate: o super-fantana arteziana cantatoare si poate si dansanta, si o cetate medievala intr-o reabilitare de nu mai seamana cu nimic. Cum va ramane cu respectivele ?" "Dl. Marga va colabora cu numitul Basescu perfect, adica deloc. Cum poti pune un om care are mai mult decat "ceva" cultura, cu cineva la care educatia se limiteaza la remarca si aia scoasa pe nas, cu privire la D-na Daciana Sarbu, care "aducea" a portocaliu." "O singura persoana in tara asta, si anume distinsa si simpatica D-na Andreea Marin, ar trebui sa isi puna probleme in legatura cu numarul surprizelor marca Basescu. Nu si in ceea ce priveste calitatea, evident." "La/ lui Duta, adica la "institutia Duta", pentru ca nu se mai dadea plecat, sau individului in sine." "Domnului prim-ministru: Nu ati studiat la Oxford, dar tot sunteti jurist. Sunteti copilot, dar romanii cred ca puteti conduce o tara, nu doar o masina. OK. Dar: sigur Dvs. ati citit Miorita, spre deosebire de Ungureanu care nu stia ca in balada nu e singurul cioban. Ca si in politica de altfel. Nu cumva tot dintre ai lui i-au "rupt gatu' " ? Cu Basescu, trebuie facuta referire la o alta balada, eu zic sa o gasiti cat mai repede ca asta e mai periculos pana si decat zmeii din basme. Succes !"

"Am impresia ca toate mesajele se incearca a fi spamate de : FLY DJs Fan Club" "Dorim sa stim daca programul Rabla a fost oprit temporar sau mai e ceva de facut cu el. Parintii mei stau cu o "Dacie" batrana cat Burebista in fata blocului. Cu impozit platit. Deci: sa ii dea foc nu e bine, sa o dea la fier vechi, primeste doi saci de cartofi. Raspuns !..." "Rămâne de văzut ce se mai poate recupera, să nu se fi grăbit aleşii locali să dea iama la panseluŃe şi palmieri din banii ăştia." "Era timpul să ne invadeze spaniolii, pentru că noi i-am invadat pe ei mai demult. De ce să nu se vorbească la Bucureşti spaniola, când la Madrid limba română e ceva obişnuit... Apropo, s-ar putea profita de eveniment, şi înfiinŃa un partid al unei noi minorităŃi: Spaniolii de la 9 Mai." "Hai să promovăm imaginea României cu Ciocârlia, de Ion Agârbiceanu !" "Spaniolii poate n-au ciocârlii, habar n-am, dar fete frumoase au şi ei, aşa că bravo nouă, repede un brand cu ciocârlii..." "Consuela şi Daniel Coman, aşa e. Dacă am glumit adineauri nu înseamnă că nu sunt de acord cu voi. Partea frumoasă e că... chiar avem fete frumoase (P.S. uitaŃi-vă şi voi pe ecranul TV, corect ? )." "Suntem sătui de guvernarea Băsescu-Franks, în care pe etape au fost pe post de papagali, Boc 1-5 şi Ungureanu. Dacă una vorbeşte cu cabinetul Ponta şi alta declară acum, Franks e un om, nu om - ci tip, fără caracter, dar care din păcate trebuie băgat în seamă. Mai grav e că în locul lui ne vom trezi cu un olandez care abia aşteaptă să ne facă zile fripte pentru răzbunările lui Băsescu directe şi indirecte la adresa Olandei, acelea cu bulbii de lalele şi cu ambasadorul Ńinut "la uşă"ca la

"porŃile Raiului". Am încredere în Ponta şi în echipa sa, că se vor găsi soluŃii pentru a nu dezamăgi românii, ar fi catastrofaldefinitiv!..." "Corect, Gabriela, n-am pomenit şi iată de ce... La răutate nu trebuie răspuns prosteşte precum a făcut-o Băsescu. De-asta există "diplomaŃie". Ori noi nici nu aveam tocmai un ambasador al Olandei la Bucureşti, cu care să avem ce "povesti". DiplomaŃia, chestia asta s-a văzut cât e de complicată la Băsescu şi în relaŃiile cu Rusia, care ne-a fript la preŃul gazelor." "Cristi, te rog nu îŃi pune pisicile să-l muşte de pene pe ăla de-i dus rău, acum mai şi înjură, crede că asta-i dovedeşte inteligenŃa." "Cred că Şova bate câmpii, nu Ciutacu. Ce Mama drk avem noi cu Marea Britanie ??? Suntem în altă epocă, dacă nu cumva pe altă planetă..." "Entre los spanioli muchos partidarios en plena euforia, vi a un montón de decepción, casi llorando, ya que sólo llegó a Bucarest para la hoja de Elena. Un agujero de búsqueda y la serpiente-n, y no. Déle a su hoja, la gente, hacemos reír!" "Printre atâŃia suporteri soanioli în plină euforie, am văzut şi destui dezamăgiŃi, aproape plângând pentru că au venit la Bucureşti doar pentru Frunza lui Elena. O caută şi-n gaură de şarpe, şi nu-i. DaŃi-le frunza, oameni buni, că ne facem de râs!" "Eu mă gândesc omeneşte aşa: dacă se poate e foarte bine, dacă nu căutăm soluŃii. Dar mare atenŃie, ferească Sfântu' de minciună, pentru că acest popor a ajuns în stadiul în care NU MAI POATE FI MINłIT !" "CombinaŃia Băsescu - Franks o fi una care să-l scape pe primul, pentru că al doilea oricum se duce... Ce au făcut ăştia

doi, de e atât de greu de creparat şi ne iau în continuare şi pâinea de la gură ? " "Ghici cine a fost văzut dus pe-o plută vorbind c-o frunză şi punându-şi ba 232, ba 223, ba 666 de cuburi de gheaŃă într-un păhărel unde se refugiase un gram de tărie la o fantezie c-un neuron…" "Ma uit la meci, evident, Adriana, e incredibil că se întâmplă la Bucureşti şi nu în altă parte..." "113 taxe, numai ? Bine că nu dă cu virgulă şi perioadă, 113, (113). Ce facem mai tăiem ? Din taxe, că doar nu din salarii şi pensii." "Dar chiar pe bune, avem Minister de FinanŃe - la care finanŃe, alea de pe hârtie ?, pentru că atunci când e vorba de a plăti ceva, statul român zice: pas." "Franks scapă neîmpuşcat, neotrăvit, aşa, de adio ? Cu olandezul ăla care "e pe drum", o să fie bâlci sau bâlci, la negocieri ?" "Andreea Marin vine de obicei cu surprize-surprize. Poate veni, vă rugăm, cu banii de salarii şi de pensii ?..." "Se simte o undă de dezamăgire relativă, după o euforie generală. FMI a încurcat socotelile noului guvern, restituirea salariilor şi a banilor din pensii se întinde pe mai multe luni de zile, respectiv la peste un an. Iar măsura reducerii TVA la alimente, care era clar benefică pentru populaŃie, deci de dorit a fi luată imediat, se dovedeşte deocamdată imposibilă. ExplicaŃia: nu avem o economie funcŃională."

Fotografii pe perete "łinuta obligatorie în astfel de ocazii ! Vă stă bine. Şi zâmbiŃi atât de generos de parcă ar fi câştigat România. Na, c-am zis-o şi culmea e că aşa şi este - România a câştigat mult la imaginea sa !" "Inclin sa cred ca Basescu a citit, pe langa brosuri marinaresti, cu parame, pesti si rom, "12 scaune", de Il si Petrov. Acolo, mostenitorii unei false averi se incaiera pana ajung sa desfaca bucati tepiseriile scaunelor. Cam seamana cu ceea ce e la noi, din pacate. Se simte o undă de dezamăgire relativă, după o euforie generală. FMI a încurcat socotelile noului guvern, restituirea salariilor şi a banilor din pensii se întinde pe mai multe luni de zile, respectiv la peste un an. Iar măsura reducerii TVA la alimente, care era clar benefică pentru populaŃie, deci de dorit a fi luată imediat, se dovedeşte deocamdată imposibilă. ExplicaŃia: nu avem o economie funcŃională." "Doamna Sandra, după că individul luat în duplex e un nesimŃit de papagal, e şi mai nesimŃit:"Vă rugăm să nu mă mai întrerupeŃi.". N-are rost să vă enervaŃi pentru aşa ceva, sincer nu merită." "Cu anumiŃi indivizi care se autointitulează oameni, pur şi simplu nu merge, oricât aŃi încerca. V-aŃi făcut datoria ca şi altădată, de a invita reprezentanŃi ai PDL în emisiuni, doar că de data asta s-a şi trezit unul să vină. N-are rost, ei vorbesc altă limbă, să piară pe limba lor. Din partea celor care vă urmăresc, cu drag şi cu respect, mai bine fără ei odată pentru totdeauna, asta e."

"Până una-alta, respectivii vin acum ca să "tragă" de nervii voştri şi ai noştri. Avem nervii elastici, n-ar fi o problemă. Dar când detectaŃi nesimŃirea la respectivii, îi puteŃi pune "pe liber"." "Nu schimbaŃi "panglica" astfel : "BOC: PONTA NE IA BOMBOANA DE PE COLIVĂ" ?" "Nu mă simt în siguranŃă în niciun mijloc de transport, cu şoferi care vorbesc la telefon şi ascultă manele în timp ce învârt volanul." "Ceasul rău, pisica 13 stau la colŃ şi pândesc." "Mă aştept să pună borduri peste borduri, cât mai multe panseluŃe şi palmieri, şi de regulă "carul înaintea boilor". Spre exemplu să spargă străzile de mai multe ori după asfaltare, pentru că au uitat să pună ba reŃeaua de apă-canalizare, ba pe cea de gaz." "Datorită competenŃei edililor, câinii vagabonzi să umble cu covrigi în cozi, iar în loc de şuvoaie de noroaie pe străzi să curgă lapte şi miere. Şi eventual cam o dată pe lună să plouă dacă nu cu bancnote măcar cu ceva mărunŃiş neapărat în euro, asta nu de la edili, ci de la vreun sfânt ori de la natură." "Cand e vorba de campanie electorala, orice cheltuiala, fie ea pentru panseluta, palmier, pinguin sau elefant, devine "de urgenta". N-or fi prosti sa dea inapoi." Campioanele au adus aurul în Ńară. România a încheiat participarea la CE de la Bruxelles cu 4 medali www.antena3.ro "Ele fac cinste României. Campioanele au adus aurul în Ńară"

"AutorităŃile italiene sunt criminale în felul lor. Dar cele române nu există. Cu un Traian Băsescu pe post de împărat, n-am avut ambasador nici olandez la Bucureşti, nici român la Roma, pentru că aşa a vrut Domnia-Sa." "Întâi să spună ăla care e łinutul Secuiesc. " "Ploaia asta lungă până şi internetul ni-l alungă." "Moldova nu e a noastră, nici a urmaşilor noştri. E a lui Putin. " "În sfârşit, văd un prim-ministru care spune clar: "Le-am luat banii înapoi". Asta era ce vroiam să auzim. " "Partidul Poporului ?... Există o discrepanŃă clară şi preadovedită în 22 de ani, între noŃiunea de POPOR şi aceea de PARTID. Aşa că, no comment." "Adică profesorul de ConstituŃie Boc a descoperit ce-i aia ? Brusc şi pertinent şi dintr-odată ?" "Primăriile, consiliile judeŃene sunt în mod evident o calamitate, şi nu una oricare. Mai ceva decât un incendiu plus o inundaŃie şi un atac terorist la un loc. Se mai numesc şi "gaură neagră", cu conotaŃie pur politică." "Domnul prim-ministru Victor Ponta ar putea să facă un gest admirabil: fără nicio glumă, să înfiinŃeze Ministerul Bunurilor şi Serviciilor, iar ministru să fie Doamna Elena Udrea, din când în când şi Cocoş. Care are valoarea ei de necontestat." "PS: este un bun şi un serviciu, hai să nu uităm de ea," ""Gândeşte cât încă e legal". Asta da, ar trebui pusă pe frontispiciul Parlamentului României."

100 de minute "PDL nu vrea sub nicio formă ca primarii săi să dea înapoi banii pe care edilii i-au primit de la fostul Cabinet Ungureanu. Liderii democrat-liberali spun că decizia premierului Ponta e neconstituŃională şi că primarii vor primi asistenŃă juridică pentru a da în judecată Guvernul." "Cu asistenŃă juridică din partea lui Boc, se vor trezi pinguini." "Dintr-o dată, din de două ori ne trezim toŃi contabili ? hai mai bine să ne uităm pe unde bate vântul, adică prin propriile buzunare." "De la pinguin la scrumbie un pas pe scara biologică. Marca Boc." "Întrebare: Există viaŃă după Boci şi Ungureni ? Răspuns: există Băsescu. Iar şi iar şi iar, animalul ăsta politic." "Domnul Vasilescu este pe limba lui, noi pe a noastră. "România a reuşit să opună rezistenŃă. Este cea mai bună." Cea mai CE ?" "Gata, am înŃeles, ne mutăm în Marea Britanie, nu mai avem treabă cu euro, doar cu lira sterlină. Bună lecŃie de economie din partea BNR." "E de vină Grecia, pentru că ne mutăm în Marea Britanie cu domnul Vasilescu la volanul autocarului hibrid leueuropounds." "Da, şi cărăbuşul de mai e de vină."

"Deci: dacă guvernul e "mangă", leul se face varză." "Ne-am reamintit de valori. Cele care merită. Gimnastele noastre. Ce-ar fi să vorbim măcar o zi despre asta, fără niciun fel de Băsescu ?" "Nu m-ar deranja să am "preşedintele meu", vorba lui Niels. Dar nu pe individu' ăsta." "Acum juma' de oră am aflat că e luni 14, şi nu... vineri 13. Băse ştie ?" "Da' preşedintele Norvegiei nu ? Sau o aşteaptă pe Ntzutzi ?" "Ha-ha, Băse are de ales între CE şi Muzeul Antipa. păi, no !" "Eu vreau ca preşedintele meu, dacă tot are atâtea atribuŃii, să îmi ducă şi gunoiul, să îmi cumpere Ńigări şi din când în când o bere. Numa' pe nevastă-mea s-o lase în pace. sau măcar pe iubirea vieŃii mele, Tzutzy." "Ştie careva diferenŃa între: execuŃie bugetară şi execuŃie de Târgovişte ?" "Liana. şi eu vreu un leu care să nu arate ca o mâŃă. Miauuu." "Măcar de ar fi o leoaică hai că, no..." "Ce înseamnă o Ńară în faliment de-adevăratelea ? Ne poate spune cineva ?" "4 au furat 3 masini. Era mai fain ca 3 să fure 4." "Dana, ia-i cravata ! Nu uita nici de ceas !"

"Dacă vine A.P. Vass, să îmi spuneŃi înainte de a arunca televizorul pe geam." "Banii pensionarilor s-au luat printr-o lege idioată. Care a fost anulată. Asta nu înseamnă cumva că acel FURT trebuie "reparat" imediat şi nu... în tranşe ? Ce tot tranşăm noi, viaŃa în sine ?" "Nu cumva se măresc pensiile din această lună pentru că e gata pregătit Băsescu să iasă la pensie ?!" "Wuaw, avem evantai de promisiuni ! E roz ?" "Dar chiar pe bune, mi s-a stricat mie tv-ul sau chiar aŃi luat-o pe aia în direct ?" "Dacă ne dă lecŃii tanti asta după Vasilescu înseamnă că e chiar foarte bine. Adică ne-am dus drk!!!!!!!!!!!!" "Domnule Athanasiu, nu merită s-o pocniŃi, eventual s-o mutaŃi din studio pe hol." "LămuriŃi-mă şi pe mine, că vorba lui Răvan, sunt un om mai nelămurit, de ce aŃi adus-o pe tanti APV în emisiune, ca să o victimizaŃi ? Individa asta face cât 5 boci şi-un ungurean la un loc. ChemaŃi-l şi pe împuŃitul de Franks şi măcar ştim o treabă. Îmi cer scuze pentru limbajul folosit." "Normal şi moral e să o tundeŃi de freză şi să-i scurtaŃi limba în direct. Pfuu!" "E haios ce scrieŃi pe bandă: "PDL vrea banii lui Ponta". Care bani ? Nu mai au de poşete, şi nici măcar de lumânări ?!" "ULTIMA ZVÂCNIRE:"PREŞEDINTELE ROMÂNIEI ARE DREPTUL SĂ(...)." Da, unul singur, acela să plece dracului

odată. Apropo, că avea şi nişte obligaŃii, printre altele amintesc doar reprezentarea cu demnitate a Poporului Român..." "Scăpă vaxalbina nebătută, ne-nŃepată, nefedeme ?" "Şi eu care credeam că are ochii de faianŃă. Bine că-i măritată că poate de mă-mbătam o ceream drk de nevastă." "Va fi destul de rău, pentru că bine nu are cum. Absolut tot ce consumăm plătim în lei, dar raportat la euro. Ori de câştigat, câştigăm în lei. Lei care "miaună" în chinuri." "Chiar nu am de gând să contest capacităŃile de finanŃist ale lui Florin Georgescu, am zis că e foarte bine cu el ministru. Dar acum îmi pun tocmai problema dacă nu era mai indicat să rămână la BNR. Să fie doar o banală coincidenŃă chestia asta cu căderea leului la câteva zile după ce avem un nou guvern, pe care îl vrem credibil ? Întreb, pentru că nu ştiu..." "La Băsescu o să se inventeze bunul simŃ cam tot atuncea când o să avem autostrăzi... Noroc cu gimnastele, că mai avem şi noi cu ce ne mândri." "E cam mult sa ne referim la Robin Hood, n-ar fi mai simplu sa vorbim de Haiducii lui Saptecai ?" "Pana una, alta, pe unul dintre astia ii aveti in emisiune. Iata link-ul:" "http://economie.hotnews.ro/stiri-economie-8332038-masoneriaoffshore-politicieni-influenti-afaceristi-controversati.htm" "Avand in vedere cat de bagat e in seama Basescu la Bruxelles, bantuind pe holuri ca un caine haituit, care din cand in cand intinde labuta spre cate un lider european, cred ca e de la sine inteles ca ar trebui sa stea acasa, in "sfera" lui unde inca se mai crede stapan."

Iubitorii de fast-food şi bere vor plăti mai mult! Noua lege a sănătăŃii vrea să introducă taxa pe p www.antena3.ro "Cel mult, consumatorii de bere îşi vor boteza pumnii, pe unul tare şi pe celălalt amărui, ca măsură de indignare (şi) faŃă de acest guvern." "Îi mulŃumesc domnului ministru pentru grija purtată faŃă de sistemul nostru de sănătate, dar vreau să îi reamintesc că acesta nu există. Iar dacă dumnealui bea doar sucuri pe bază de E-uri, poate încearcă şi o bere, la un grătar, sigur nu va muri din asta." "Aştept cu nerăbdare şi taxa pe "pită, slană şi ceapă". Dar să nu calce vreodată prin Ardeal, că atunci "no, îi bai"." "P.S. Nadina şi Marius, neplăcută dimineaŃă, pe lângă atâta ploaie acum şi vestea asta aiurea cu berea şi cu fast-food. Mă duc să-mi cumpăr repede un hamburger şi o bere, până le mai prind fără suprataxă..." "Nu toată lumea din Ńara asta are timp să stea prin restaurante şi să deguste la nesfârşit un păhărel de apă plată "asezonat" la o reŃetă de mâncare la care e greu de pronunŃat numele. Produsele fast-food reprezintă mâncarea celor săraci, care se hrănesc şi ei cum pot în graba de a-şi plăti facturile, iar un pahar de bere poate însemna bucuria că au scăpat de penalităŃi." "Şi eu, care credeam că noul guvern va institui / instala în sfârşit, taxa pe prostie. Cum e de exemplu aceea de a opera mâna sănătoasă a unui copil, în loc de cea bolnavă !" "Ce-ar fi să meargă ministru în una din următoarele Ńări, la alegere: Germania, Cehia, Marea Britanie, Irlanda ?! Asta, apropo de bere."

"Domnul ministru ar trebui să suprataxeze reŃeta prezidenŃială cu două cuburi de gheaŃă la whisky, nu să se atingă de sfânta bere a românilor ! S-a auzit pâna la Cotroceni, să dârdâie Băsescu numai la ideea asta ?!" "O BR pentru calul meu, cum se zice mai "pe la Ńară". Ce să-i zic calului, iha-iha, du-te de dă-i la ministru cu copita ?" "Să nu se-atingă de micii lui D.M. Vanghelie ( încă n-am rezolvat chestiunea cu ce se ascunde sub iniŃiale... ), că ăla chiar face revoluŃie-n sectorul cinci." "Deja îl văd nasol pe Cepoi ăsta, după moacă cred că s-a umflat numa' cu apă din iaz plin de broaşte." "Uf, Carmen, şi eu care vroiam să te invit la o bere... Rămâne valabil, da pentru taxă să ştii că facem colectă !" "Gata: referendum pentru bere, dar să voteze şi puştanii. Şi faceŃi careva o pagină de fb, ceva de genul "SalvaŃi BR !" ( pe lângă Roşia Montană). Aha, acum m-am prins: dacă nu se vor distruge Costineşti şi Vama Veche prin chestia cu gazele de şist / şest, s-a inventat asta cu berea ?..." "Tudor Chirilă şi-a dat acordul verbal în emisiunea lui Mihai Gâdea, aşa că: http://www.download-mp3.ro/download/vama2012-album-original-10881.html" "OK, Carmen, merită. Mai ales că merge perfect cu... BR. Chestia cu teleportarea, mda, poŃi să-mi trimiŃi ideea, cu drepturi de autor desigur; cu mate mă mai descurc eu..."

http://a6.sphotos.ak.fbcdn.net/hphotos-aksnc7/p480x480/36538_438193122876396_100000571371567_1463 29 a6.sphotos.ak.fbcdn.net "Fir-ar să fie, dragii mei, auzind ştirea cu scumpirea berii miam amintit că am găsit în cutia poştală o invitaŃie la "Vin la primărie", însoŃită de moaca unuia "catindat". Când colo, nici urmă - nici de vin, nici de ăla, la primărie. Acu' ce mă fac ? Hâhâ...http://a6.sphotos.ak.fbcdn.net/hphotos-aksnc7/p480x480/36538_438193122876396_100000571371567_1463 295_1920943675_n.jpg"

http://a8.sphotos.ak.fbcdn.net/hphotos-akash3/p480x480/523026_438193519543023_100000571371567_14 632 a8.sphotos.ak.fbcdn.net "P.S. Nici măcar un pic-un pic de vin, ca în poza astalaltă:http://a8.sphotos.ak.fbcdn.net/hphotos-akash3/p480x480/523026_438193519543023_100000571371567_14 63296_1468631898_n.jpg" "Cum adică să nu se mai bea BR în RO ? Păi dacă până acum am mai avut ezitări, emigrare în masă, fraŃilor ! Sau manifestaŃii mai ceva decât cele din iarnă, când din cauza gerului, mă rog, se beia tărie ? Vorba unui prieten scriitor ( nu îl pomenesc, fără să îi cer voie, să nu se supere, dar se va

recunoaşte în expresie ): "Nu luaŃi coniacul de la gura copiilor !"." "Cepoi, du-te iute de mai adu un butoi ! Şi la şaorma să pui mai mult usturoi !!" "Bere gratis de la guvernul Ponta, în fiecare sărbătoare legală, asta cerem ! Dar sunt multe de-astea, vai de el buget. Trăiască berea !" "Să nu ne zică povestea cu zăpada, ci pe aia cu Albă-caZăpada..." "Taxa pe TVA, nu e rau, dar de ce nu si telegondola la telegondola, daca tot nu e drum la drum, acolo unde facu praf bani grei madam Woodrea ?!" "Taxa pe tocuri !" "Doamna Dana,va rog lasati-i pe oamenii aia sa vorbeasca, parc-ati fi din partide diferite. Imi vine sa rad, si mi-e drag de Dvs., dar la cat a incaput Basescu pe gura Dvs. pana acum, ma mira nu ca nu si-a dat demisia, ci ca nu s-a sinucis !" "Domnilor, dar e chiar culmea, numai pe Basescu nu-l plagiaza nimeni ? Rasul ala fara cap si coada nici macar de peste, e UNIC ?"