UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” FACULTATEA DE GEOGRAFIA TURISMULUI SIBIU

GEOGRAFIA POPULAŢIEI (Anul II)

Lector univ. dr. Traian CRĂCEA

SIBIU, 2012

CUPRINS
1

1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

4

2

1.1. Locul geografiei populaţiei în sistemul ştiinţelor geografice 1.2. Preocupări în domeniul geografiei populaţiei 1.2.1. Perioada antică 1.2.2. Perioada evului mediu 1.2.3. Perioadele modernă şi contemporană 1.3. Principii geografice aplicate în geodemografie 1.4. Metode de cercetare utilizate în geografia populaţiei 1.4.1. Metode de analiză 1.4.2. Metode statistice 1.4.3. Metode cartografice 2. RĂSPÂNDIREA POPULAŢIEI 2.1. Apariţia omului pe Terra. Filozofii ale antropogenezei 2.2. Factori determinanţi ai distribuţiei spaţiale a populaţiei pe Terra 2.2.1. Factori naturali 2.2.2. Factori socio-economici 2.2.3. Factori politici 2.2.4. Factori demografici 2.3. Numărul populaţiei Terrei 2.4. Densitatea populaţiei 3. DINAMICA POPULAŢIEI 3.1. Evoluţia numerică a populaţiei 3.2. Mişcarea naturală a populaţiei 3.3. Mobilitatea teritorială a populaţiei 3.3.1. Generalităţi 3.3.2. Tipuri şi forme de migraţie 3.3.3. Evoluţia migraţiilor 3.3.4. Consecinţele migraţiilor 4. STRUCTURA POPULAŢIEI 4.1. Structura rasială 4.1.1. Generalităţi 4.1.2. Tipuri şi subtipuri de rase pe Terra 4.2. Structura etnică a populaţiei 4.3. Structura lingvistică a populaţiei 4.4. Structura religioasă a populaţiei 4.4.1. Monoteismul 4.4.2. Politeismul 4.4.3. Alte categorii religioase 4.5. Structura pe grupe de vârstă, sexe, medii şi social-economică a populaţiei
3

4 4 4 5 5 6 7 8 8 8 9 9 10 10 11 11 12 12 13 16 16 17 20 20 21 22 23 25 25 25 29 32 36 36 37 37 39

4.5.1. Structura pe grupe de vârstă şi sexe 4.5.2. Structura pe medii 4.5.3. Structura social-economică 5. GEOGRAFIA AŞEZĂRILOR UMANE. GENERALITĂŢI 5.1. Componentele habitatului uman 5.2. Tipuri de aşezări 5.3. Vechimea aşezărilor umane 5.4. Procesul de urbanizare 5.5. Organizarea şi amenajarea spaţiului rural 5.5.1. Habitatul rural 5.5.2. Caracteristicile teritoriale ale satelor BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

39 40 41 42 42 42 43 43 44 44 45 47

1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 1.1. Locul geografiei populaţiei în sistemul ştiinţelor geografice Geografia populaţiei este o subramură a geografiei umane, care studiază răspândirea, dinamica şi structurile populaţiei la diverse nivele teritoriale (planetar, continental, regional, statal sau local).
4

Geografia umană mai cuprinde. geografia politică.)2 sau Platon (90-168 d. o serie de alte subramuri.Hr. Geografia umană împreună cu geografia fizică reprezintă ramurile principale ale geografiei. alături de geografia populaţiei.Hr. 3 A realizat o descriere geografică detaliată a lumii greco-romane.1. Perioada evului mediu Această perioadă s-a remarcat prin descrierile de țări.2. ştiinţă aflată în diverse legături interdisciplinare cu o serie de alte ştiinţe precum: sociologia. Au apărut o serie de lucrări de sinteză elaborate de exponenţi precum: Sebastian Münster. cu precădere. În această perioadă au predominat descrierile geografice empirice. istoria etc. 1. chimia. Preocupări în domeniul geografiei popula ț iei Populaţiile Terrei au constituit din cele mai vechi timpuri subiect de studiu pentru diverse personalităţi ale ştiinţei. geografia istorică etc. geografia economică.–24 d. 2 5 .).2. din perspectiva legăturii dintre spaţiul locuit şi om. Interesul pentru studiul populaţiilor s-a manifestat încă din antichitate.2. 1 A scris Geografia universală. 1. amplificându-se în evul mediu şi.2. continente şi itinerarii prezentate în diferite jurnale de călătorie. biologia. 1. precum: geografia aşezărilor omeneşti. A încercat o definire a geografiei privită ca o componentă a filozofiei şi a politicii.3 pentru care studiul diverselor aspecte demografice a reprezentat o preocupare cu un anumit grad de interes. fizica. Mihail Vasilievici Lomonosov etc.).1 Strabon (64 î. Bernhardus Varenius.. care aveau la bază povestirea evenimentelor legate de comunităţile umane. Perioada antică În perioada antică se remarcă o serie de exponenţi precum: Ptolemeu (427-347 î. în perioadele modernă şi contemporană. geografia socială.Hr. economia.Hr.

a elaborat Cosmografia (1544). a scris Geographia generalis (1650). apreciindu-le ca fiind organisme care se nasc. geograf german. a publicat Despre straturile pământului (sec. Münster (1488-1552). Acelaşi autor a publicat lucrarea Geografie politică (1897). Dimitrie Cantemir. Ioan Honterus.3. inclusiv documente cartografice. cartograf german. • Apariţia lucrării Antropogeographia în două volume (1882 și 1891). XVIII).2. prin care sunt stabilite mai multe criterii de clasificare a așezărilor rurale. În spațiul românesc se remarcă următorii precursori ai geografiei moderne: Miron Costin. Perioadele modernă și contemporană Exponenţii acestei perioade sunt: Alexander von Humboldt (17691859). V. Lomonosov (1711-1765). • Introducerea termenului de Geografie umană în anul 1903 de către geograful francez Paul Vidal de la Blache. Carl Ritter (1779-1859). iar M. datorită cărora sau realizat o serie de hărţi detaliate ale locurilor vizitate. 1. Emmanuel de Martonne (1873-1955) etc. • Elaborarea lucrării Europa Centrală (1932). B. cresc și mor în funcție de factorii naturali. Aceste perioade sunt caracterizate prin: • Cunoașterea lumii prin drumeții și călătorii. Constantin Cantacuzino. • Transformarea geografiei dintr-un domeniu de cercetare în știință (cu obiect de studiu și metode proprii de cercetare). 6 . Friederich Ratzel (1844-1904). Paul Vidal de la Blache (1845-1918). om de ştiinţă rus. în care a dezvoltat conceptul de geografie politică alături de cel de stat. în care acesta subliniază dependența omului de natură. • Publicarea de către Carl Ritter a două lucrări semnificative: Africa (1817) și Asia (1818). personalităţi care elaborează diferite lucrări de specialitate. avându-l ca autor pe Friederich Ratzel. Varenius (1622-1650).S. prin care sunt evidenţiate diverse aspecte de geografie umană. Nicolaus Olahus. Nicolae Milescu. semnată de Emmanuel de Martonne. prin care este subliniată relația dintre Pământ și locuitorii acestuia.

Se remarcă influența școlilor franceză și germană asupra formării unor geografi români de marcă precum: Simion Mehedinți. un eveniment economic poate determina fenomene de migrare a populaţiei sau poate influenţa dinamica populaţiei unui teritoriu. 1. loc. proces sau obiect geografic este raportat la întregul din care face parte sau. procesele şi obiectele geografice există şi se manifestă în timp. lucrări în domeniul geografiei populației și așezărilor la nivel național. evoluţia populaţiei Terrei în ultimele două secole. La începutul secolului XX se înfiinţează primele catedre de geografie din universitățile București (1900). Ștefan Popescu şi George Vâlsan.5 prin acest principiu se răspunde la întrebarea de ce? • Principiul integrării spaţiale. între care se remarcă: • Principiul extensiunii spaţiale. 6 De exemplu. cel mai populat stat de pe glob se află în estul Asiei (Republica Populară Chineză cu o populaţie de 1.3. conform căruia orice fenomen are o cauză şi orice cauză determină efecte. în cadrul populaţiei Terrei. integrarea populaţiei României în cadrul populaţiei Europei şi. la nivelul anului 2010 – din estimări). mai apoi. George Vâlsan. În secolul XX geografi precum: Vintilă Mihăilescu. Iași (1904) şi Cluj-Napoca (1919). Tiberiu Morariu sau Nicolae Alexandru Rădulescu elaborează. 7 .Apariția Societății Române de Geografie (1875) contribuie la elaborarea de studii cu privire la populația și așezările din România. printre altele. 7 De exemplu. proces şi obiect geografic are o poziţie geografică şi o localizare geografică concretă.33 mld. conform căruia fiecare fenomen.4 prin acest principiu se răspunde la întrebarea unde? • Principiul cauzalităţii. 5 De exemplu.7 prin acest principiu se răspunde la întrebarea când? 4 De exemplu. conform căruia fenomenele. orice întreg este alcătuit din părţi integrante. altfel spus. Ion Conea etc.6 prin acest principiu se răspunde la întrebarea cum? • Principiul repartiţiei în timp. Principii geografice aplicate în geodemografie Geografia populaţiei utilizează o serie de principii geografice generale în studiul populaţiei. prin contribuția geografilor Simion Mehedinți. conform căruia orice fenomen.

conform căruia fenomenele. categorii şi ierarhii. 8 9 De exemplu. structura socio-profesională a populaţiei Europei. metodele statistice şi metodele cartografice. conform căruia orice element subordonat unui sistem se comportă faţă de acesta ca un subsistem (organizare holarhică).9 prin acest principiu se răspunde la întrebarea cât? • 1. funcţionale şi sistemice ale fenomenelor demografice studiate. minorităţile naţionale sunt subsisteme ale sistemului populaţiei naţionale. contrastele spaţiale şi temporale şi aspectele cantitative și calitative ale populaţiei şi ale fenomenelor demografice. se disting trei tipuri de analiză: • Analiza structurală. procesele şi obiectele geografice sunt individualizate şi particularizate între ele pe baza unor caracteristici calitative distincte. prin intermediul căreia se studiază fenomenele demografice prin prisma mulţimii componentelor în ansamblul relațiilor dintre ele pe nivele.4. 8 . • Analiza sistemică. De exemplu.4. care este asociată cu metode empirice de cercetare în vederea stabilirii elementelor funcționale din cadrul sistemului socio-uman. Metodele de analiză Metodele de analiză vizează aspectele structurale. Metode de cercetare utilizate în geografia populaţiei Geografia populaţiei utilizează o serie de metode de cercetare în abordarea fenomenelor demografice.8 prin acest principiu se răspunde la întrebarea ce? • Principiul diversităţii. • Analiza funcțională. Astfel. 1.1. care evidențiază diversitatea.Principiul structuralismului. între care se remarcă: metodele de analiză.

Metode statistice Din categoria acestor metode de cercetare fac parte: • Diagrama (în coloane. • Cartograma. în benzi. 2010). Ca atare. • Metoda izoliniilor.4. 2.1. 1.1.2. deoarece ipoteza reprezintă „o explicare a unui fenomen observabil” (Enciclopedia Wikipedia. Apariţia omului pe Terra.4. • Cartodiagrama.3. • Metoda arealelor. • Metoda punctului. circulară etc. RĂSPÂNDIREA POPULAŢIEI 2. liniară. Filozofii ale antropogenezei Unde şi când a apărut omul pe Terra constituie unele dintre cele mai disputate subiecte în plan filozofic şi ştiinţific. nu se pot defini ipoteze privind antropogeneza. deoarece se află în afara metodei ştiinţifice. deoarece ea s-a produs în trecut.). Metode cartografice În cadrul acestei categorii se disting următoarele metode de cercetare: • Metoda fondului calitativ. Cu toate acestea. dincolo de domeniul observabil şi testabil. • Metoda liniilor de mișcare. 9 . Apariţia omului pe Pământ nu poate fi observată şi reprodusă prin experimente repetate. locul şi momentul apariţiei omului nu pot fi demonstrate ştiinţific.

omul a început să se răspândească. conform modelului creaţionist. Discutarea ştiinţifică a celor două modele se referă la datele pe care un model sau altul este capabil să le prezică şi să le coreleze. având totodată cea mai ridicată probabilitate de adevăr. Modelul evoluţionist. În aceste condiţii. ci doar acceptate. abordându-le sub forma a două modele conceptuale: modelul evoluţionist şi modelul creaţionist. în condiţiile elaborării celor mai puţine explicaţii secundare. în timp. 2. Factori determinanţi ai distribuţiei spaţiale a populaţiei pe Terra Din momentul şi locul antropogenezei. crezute în mod personal. atunci cu atât mai puţin se pot defini teorii referitoare la acest eveniment. Cu alte cuvinte. Homo neanderthalensis. discuţiile legate de antropogeneză ies din sfera ştiinţei şi intră în domeniul filozofiei. modelul creaţionist a reuşit să ofere cele mai plauzibile explicaţii privitoare la locul şi momentul antropogenezei. bazate pe anumite presupuneri şi predicţii ale datelor observabile. Pe baza presupunerilor şi a predicţiilor fiecărui model. pe de altă parte. transformându-se în forma actuală din hominieni (arheantropi. Astfel. omul a fost creat special de către o Inteligenţă din afara Universului (Dumnezeu/Allah). în spaţiul geografic delimitat de Marea Mediterană. Marea Caspică şi Marea Neagră. pe toate continentele Terrei. 10 . resursele de apă.Observaţiile şi experimentele repetate pot confirma sau infirma o ipoteză lansată. proveniţi la rândul lor din maimuţe primitive (dryopiteci). Distribuţia spaţială a populaţiei pe Pământ a fost condiţionată de factori naturali (relieful.10 paleantropi11 şi neantropi12).000-10. clima. 10 11 Homo habilis. Marea Roşie. printr-un proces evolutiv declanşat acum 25 milioane ani. în urmă cu 6. cele două curente de opinie majore referitoare la apariţia omului pe Terra – evoluţionismul şi creaţionismul – nu pot fi demonstrate ştiinţific. Această realitate nu împiedică însă discutarea ştiinţifică a acestora. Golful Persic. Deoarece nu se pot formula ipoteze cu privire la locul şi momentul apariţiei omului pe Terra. luând în calcul toate datele observate şi corelate până în prezent.2. presupune că omul a apărut treptat în estul Africii. 12 Homo sapiens.000 ani. Homo erectus. în primul caz aceasta transformându-se în teorie.

fragmentare. Pacific. Indian. Factorii socio-economici 11 .000 m în Podişul Tibet. constituie un element definitoriu în răspândirea populaţiei pe Terra.2.). reprezintă o importantă componentă a mediului cu caracter favorabil sau restrictiv în răspândirea populației pe Terra. Factorii naturali Relieful. determină existența unor populații numeroase. Gange.resursele de sol şi subsol etc.800–5. factori politici şi factori demografici.2. prin regimul temperaturilor. Clima. prin gradul de favorabilitate sau restrictivitate pentru habitat dat de altitudine. Cu toate acestea unele grupări de populații stabile sunt situate la mari altitudini în ţări precum: Peru. Regiunile lipsite de apă (deşerturile) sau cele cu exces de umiditate (mlaştinile) au fost ocolite. Oc. Burundi. Oc. Atlantic) sau în lungul unor artere navigabile (Nil. M. Poziția latitudinală a uscatului.1.000–6.5% din totalul demografic mondial. 2. Iran. Afganistan (Asia).2.) şi oceanelor (Oc./kmp). Altitudinile ridicate sunt restrictive pentru populație. în principal datorită scăderii presiunii atmosferice.). Chinei de Est. în timp ce în Câmpia Siberiei aceasta are o valoare de sub 1 loc. îndeosebi asociată cu terenurile fertile. Rwanda. Prezenţa sau absenţa resurselor de apă. factori socio-economici. Chile (America de Sud). al precipitaţiilor şi al vânturilor. în Câmpia Gangelui densitatea populației depășește 500 loc. Huang He etc. Bolivia. sau mai puțin numeroase (majoritatea populației este localizată în zona de climă caldă). în timp ce la peste 2000 m populația stabilă să reprezinte doar 1. în general. în cadrul diferitelor zone climatice./kmp. Nepal.200 m în Peru și Bolivia sau 4. Densităţi ridicate ale populaţiei sunt înregistrate de-a lungul ţărmurilor mărilor (M. de populaţia aflată în expansiune dinspre locul antropogenezei.500 m. a determinat ca 57% din populația Terrei să locuiască la altitudini de sub 200 m. iar pentru așezările permanente este de 5. Uganda (Africa) etc. De exemplu. 2. Limita critică pentru capacitatea de suport a omului este de 6. expoziție şi înclinare. Nordului etc.

locuitori în anul 1990 la 21. Factorii demografici Factorii demografici sunt reprezentaţi prin indicatorii de bază (grad de reproducere. Amazonia. pe când bilanțul natural negativ și migrațiile externe determină scăderi demografice (de ex. densitățile demografice reduse sunt cauzate de nivelul de trai foarte scăzut. 2. Australia de Nord (populațiile de aborigeni).).2. determină răspândirea dirijată (controlată) a populației. prin rolul statului. manifestată prin colonizări (America de Nord de către europeni. caracteristic pentru Europa de Vest sau America de Nord.4. din Crimeea13 în Asia Centrală etc. migrații externe. Ural.. populația României a scăzut în ultimele decenii de la 23. deportări (din Basarabia și Bucovina în Siberia. Noua Guinee etc. Bilanțul natural pozitiv şi dezvoltarea orașelor au atras creșteri demografice în regiuni precum: Ruhr. Numărul populaţiei Terrei 13 Populaţia de tătari. 2.a.). întâlnit cu precădere în Africa ecuatorială (populațiile de pigmei și boșimani). Bosnia-Herțegovina. nord-estul Chinei etc.2 mil. Australia de către englezi etc. 12 . sau discontinuități și contraste în răspândirea populației.Factorii socio-economici se identifică prin raportul dintre eficiența producției de bunuri și distribuția spațială a populației (calitatea nivelului de trai). Pennsylvania. Densitățile foarte ridicate ale populaţiei se datorează nivelului de trai ridicat.7 mil. explozii demografice) care pot produce creșteri. locuitori în anul 2002). Astfel. sau depopulări ca urmare a conflictelor militare (Burundi și Rwanda.2. 2.). Irak.3. Factorii politici Factorii politici. Afganistan s.3.

Dacă la începutul anului 1995 populația Terrei totaliza circa 5. loc./kmp. loc. estul și vestul SUA. existând poli demografici de mari dimensiuni (Asia de Sud. iar din octombrie 2011 s-au depăşit 7 mld. Myanmar. Asia de Sud-Est. Olanda. Pentru sudul Asiei cele mai mari concentrări aparțin statelor: India. Groenlanda. 14 Există 194 state suverane dintre care 193 sunt independente (Vatican are statut de observator permanent la O. la 1 martie 2010 s-au înregistrat 6. Bangladesh. Coreea și Taiwan (peste 25% din populația mondială). din spațiul asiatic. Thailanda.. în timp ce Europa a înregistrat numai 10. la valoarea de 52. la sfârșitul anului 1999 s-a depășit valoarea de 6 mld. La nivel de stat. loc. 15 US Census Bureau.16 în condiţiile unei distribuţii inegale a populaţiei ca efect al unei serii de factori. nordul Asiei). vestul Europei). În Europa principalele concentrări demografice se întâlnesc în Regatul Unit. 13 .U. nu au fost considerate suprafeţele Groenlandei şi Antarcticii. nordul Canadei. Principalele zone cu concentrări mari de populaț ie sunt: estul și sudul Asiei şi Europa (3/5 din populația mondială).3% din totalul demografic mondial). 16 Conform UN Statistic Division şi Wikipedia. Cele 194 de state suverane14 se diferențiază prin mărimi demografice aparținând unor categorii diferite: China (1. Belgia. La nivel mondial se manifestă o serie de contraste demografice. Pakistan. 18% din populația mondială). Densitatea medie a populației Terrei a ajuns.).4.). India (1.N. cu valori ale densităţii populaţiei ce depăşesc 300-400.. loc. 2.Terra prezintă o diversitate demografică în strânsă legătură cu diversitatea politică și economică a regiunilor geografice şi a statelor. loc.14 loc.). atât naturali. în alternanţă cu teritorii foarte puțin populate sau nepopulate (Antarctica. Arctica. cele mai mari concentrări sunt reprezentate de China. Densitatea populaţiei Densitatea populaţiei reprezintă raportul dintre numărul populației și suprafața pe care aceasta este repartizată (loc. Malaezia. 2010.34 mld.). Indonezia (cca. Asia de Est.7 mld./kmp).815 mld. Pe continente Asia deține maximul demografic (60. Germania şi nordul Italiei. Sri Lanka. Vietnam. chiar 700-800 loc.21 mld. în anul 2011./kmp. cât și socio-economici.6% din populația totală (estimări la nivelul anului 2010).. Vatican (500 loc. Japonia. loc.

52 Antarctica 13.82 29.00 Sursa: UN Statistic Division.81 727 10.18 Total 149. în ordine crescătoare.58 Am de Nord 24.84 11.32 4. sudul și centrul Europei.870 100. % din total Asia 43. loc. sud-estul Australiei.37 20./kmp./kmp. cu valori ale densităţii populaţiei de sub 10 loc. nordul extrem al Americii de Nord și Antarctica).00 45. Africa Centrală și nordul Australiei.66 Africa 30. Wikipedia (2010) Densitatea Loc. Carpați.49 16. Zonele slab populate și nepopulate corespund unor medii inospitaliere. sau chiar sub 1 loc. Insulele Arctice.04 Europa 10.033 15. Câmpia Mesopotamiei.39 319 4. vestul Americii Latine.96 4.43 100.01 6.18 6. Altai./kmp. Pe lângă acestea se remarcă şi teritoriile înalte din Munții Himalaya.Zonele moderat populate. Caucaz. sunt localizate în California.94 588 8.32 1. cu relief înalt și climă rece (teritorii din Siberia. câmpiile piemontane din Asia Centrală etc. sudul Africii. kmp % din total Mil.64 Am C şi S 17.03 36 0. • Populaţia continentelor: 14 . precum şi zonele tropicale umede din Amazonia.72 9. Groenlanda.167 60. cu densități cuprinse între 50-100 loc. Anzi.41 13.09 34. Densitatea populaţiei pe continente în anul 2010 (dezbatere) Suprafaț a Populaţia Continentul Mil.56 Oceania 9. Câmpia Mississippi.00 6. sudul Mexicului.01 71. Alpi./kmp 95.03 32.97 Aspecte de discutat: • Suprafaţa continentelor: o Care este cel mai extins continent? o Dar cel mai restrâns? o Ordonaţi continentele după suprafaţă.

317).1) etc.534 loc.0). Malta (1. Vatican (1. populaţia este răspândită inegal pe Terra. S în Ţara de Foc. 2010. Singapore (7. Islanda (3. Densități reduse apar în statele localizate în medii de viață ostile precum: Mongolia (1. • Așezările stabile extreme sunt situate la nord de 82° lat.349). explică inegalitățile demografice pe Terra. • Densitatea medie a populaţiei continentelor: o Care este continentul cu cea mai mare densitate medie a populaţiei? o Dar cel cu cea mai mică densitate medie a populaţiei? o Ordonaţi continentele în funcţie de densitatea medie a populaţiei.136). Sahara Occidentală (1. • Extensiunea mare a uscatului din emisferele nordică și estică. Teritoriile dependente. Japonia (337) etc. Namibia (2. înregistrează valori foarte ridicate ale densității populației: Macao (18. Bangladesh (1. 17 Conform Wikipedia (2009.000 loc.948 loc.o Care este cel mai populat continent? o Dar cel mai puţin populat? o Ordonaţi continentele în raport de populaţia acestora. având suprafețe foarte mici.897)./kmp) se înregistrează în:17 Monaco (17. Olanda (395). Pe state. Australia (3. Răspândirea populaţiei Terrei în raport cu distanţa faţă de ţărmurile Oceanului Planetar evidenţiază faptul că peste 70% din locuitorii planetei trăiesc la mai puțin de 500 km de țărm și numai 8. N în Groenlanda şi la sud de 55° lat./kmp). ele mai mari densități ale populaţiei (peste 1.6% la distanțe de peste 1000 km. cât și de la vest la est./kmp). Răspândirea populaț iei în latitudine ș i longitudine prezintă următoarele caracteristici: • Atât de la Ecuator la poli. Belgia (318). în ordine crescătoare./kmp).559) etc.432). Bahrain (1. Alte valori ridicate se întâlnesc în: Coreea de Sud (490).9). Gibraltar (4. în comparație cu cele sudică și vestică. în ordine descrescătoare.050). 2011).8). 15 . Israel (299). India (329). Hong Kong (6.8 loc.

loc. Evul Mediu se caracterizează prin declin demografic. 225 mil. dar și datorită invaziilor unor popoare migratoare în căutarea unor teritorii mai favorabile vieții. populația Terrei a fost estimată la 280 mil. fiind distribuită inegal pe continente: 200 mil.. ca urmare a unor condiții igienice precare. al XIII-lea se menționează la nivelul Terrei 429 mil. Secolele IV și V înregistrează perioade de creșteri în alternanţă cu stagnări și descreșteri provocate de numeroase epidemii (ciumă). loc. Populația Franței a scăzut de la 21 mil..3. La începutul sec. loc. şi cca. al XIV-lea 374 mil.Hr. 18 16 . în America. iar în sec. a declanșării unor epidemii care se succedau la anumite intervale de timp.Hr. loc. loc. în 1450 ca urmare a războiului de 100 de ani și a epidemiei de ciumă. scădere datorată epidemiei de ciumă din perioada 1337-1375 și invaziei mongole18. 40 mil. în anul 3000 î. loc.. foamete.. în anul 800 înregistrându-se la nivelul Terrei cca. DINAMICA POPULAŢIEI 3.Hr. în Asia. Între anii 200-300 d. 50 mil. 30 mil. în Europa. în Africa şi 10 mil. în 1328 la 9 mil.1. migrații. invazii ale popoarelor migratoare etc. pe Terra în anul 4000 î. Evoluţia numerică a populaţiei Documentele istorice menționează existența a cca. 30 mil. în alternanță cu perioade de creștere.

și Marea Britanie 5 mil. Transformările politice apărute după decembrie 1989. au atras și transformări social-economice. Trecerea de la economia centralizată la economia de piață. exprimat prin „explozia demografică”.1 mld. cu tendința de atingere a ratei 0% la începutul sec. când s-a atins un maxim demografic de 23. Astfel. a generat restructurări în toate domeniile (disponibilizări în masă).2 mil. Germania și Italia câte 9 mil. perioada de tranziție care a urmat fiind una nefavorabilă din punct de vedere demografic. adică 3% din populația Terrei. 115 mil. locuitori. din care în China 155 mil. În octombrie 2011 populaţia Globului a înregistrat 7 mld. Spania 7 mil. în timp ce în statele slab dezvoltate (în cadrul continentelor Africa şi Asia de Sud şi Sud-Est) sunt evidente cele mai accentuate ritmuri de creştere. astfel că au apărut arii intens populate pe diferite continente: 391 mil. O creştere explozivă s-a înregistrat în perioada 1950-1970.. loc. Africa avea o populaţie de 101 mil. 17 .. loc. Se estimează că în jurul anului 2100 numărul populației Terrei va ajunge la valoarea de 10 mld. al XXI-lea. fiind înregistrate discrepanțe între statele dezvoltate și cele nedezvoltate economic. În România. Ritmurile de creştere demografică sunt diferite la nivel statal. Cea mai mare creștere demografică s-a realizat după cel de-al II-lea Război Mondial. existând o puternică diferențiere între statele dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate economic.. loc. bazată pe concurență. în Europa. în cazul ţărilor dezvoltate (în cadrul continentelor America de Nord şi Europa) ritmurile de creștere demografică sunt scăzute. loc. Rusia 12 mil. Astfel. din care Franța înregistra 15 mil.. când perioada de dublare a populației Terrei a fost de 35 de ani. al XVI-lea s-a înregistrat un ritm mai rapid de creștere demografică la nivel mondial. populația crescând de la 1 mld. în anul 200019.. fiecare. iar America împreună cu Australia şi Oceania 20 mil. În perioadele modernă și contemporană numărul populației a crescut continuu datorită ameliorării (îmbunătățirii) condițiilor de viață și a celor sanitare (medicale). după care ritmul anual de creștere a scăzut de la 2% la valori mai mici. loc. 19 În numai 200 de ani populaţia Globului a crescut de peste 6 ori. creșterea demografică s-a manifestat până în anul 1990. având ca efect reducerea natalității ca urmare a scăderii nivelului de trai şi a migrației externe. la 6. în Asia. în anul 1800 populația Terrei a înregistrat 1 miliard de locuitori. chiar negative. loc.Începând cu sec. Revoluția industrială induce un nou comportament demografic.

loc. India). unde N reprezintă numărul născuților vii iar P populația medie a anului respectiv. Cele mai scăzute rate ale natalităţii se întâlnesc în Japonia (7. 24 Islamul și catolicismul încurajează menținerea unor valori ridicate ale natalității. respectiv 19.6‰) (Wikipedia.3‰. poate exista și o politică indiferentă manifestată prin absența intervenției statului în planificarea familială (SUA. 18 . populaţie stabilă în 2011). explicate prin mai multe cauze care pot avea rol determinant în comportamentul demografic al unei populații: condițiile de viață ale populației (nivelul de trai). în această perioadă populaţia României a scăzut la 21.21 politica demografică. în 2002 și la 21.5‰.22 factorii social-culturali. la fel ca oricare indicator demografic. care pot declanșa sterilitatea. Mişcarea naturală a populaţiei Mişcarea naturală a populaţiei evidenţiază trei indicatori demografici de bază: natalitatea. loc. Mali (49.020 mil. Japonia) sau antinatalistă în statele cu excedent demografic (China.26 Tendința generală a natalității este de descreștere în cazul statelor dezvoltate și de menținere a unor valori ridicate în cazul statelor slab dezvoltate.2‰).24 starea de sănătate a populaţiei25 şi vârsta populației.2.Ca atare. Canada etc. Italia şi Germania (ambele cu 8. iar cele mai ridicate în Uganda (47. loc. Nivelul de trai ridicat determină valori ale natalității scăzute și invers. în 2009.27 20 21 În conformitate cu datele preliminare publicate de Institutul Naţional de Statistică Bucureşti. 3. 13‰. Indicele natalității se calculează după relația: In = N/P x 1000 (‰). 25 Are efect asupra natalităţii prin incidenţa diferitor boli venerice sau prin stres.1‰) şi Niger (51. mortalitatea infantilă. 2010). nupțialitatea și divorțialitatea. 27 În România valoarea natalităţii este de 10. Natalitatea. La nivel mondial acest indice a scăzut. înregistrează variații spațiale și temporale. De asemenea. Statele dezvoltate înregistrează o medie de cca.8‰). context specific statelor dezvoltate). 22 Pronatalistă în statele cu deficit demografic (Australia. Natalitatea reprezintă numărul născuților vii dintr-un an în cadrul unei populații. în timp ce statele slab dezvoltate deţin valori de peste 30‰. mortalitatea generală și bilanțul natural.7 mil. în anul 2009 înregistrându-se o natalitate de 20. 23 Vizează statutul femeii în societate (cu cât femeile sunt mai instruite.23 practica religioasă.). analiza demografică din această perspectivă include şi alţi indicatori dintre care menţionăm: fertilitatea populației feminine. cu atât natalitatea este mai redusă.5 mil. 26 Statele cu o populație tânără (categoria de vârstă 0-20 ani deţine peste 35% din populaţia totală) înregistrează valori mai ridicate ale natalității decât cele cu populație îmbătrânită (grupa tinerilor este sub 30% din populația totală).6‰).

5‰ în Afganistan. Acesta este reprezentat de numărul deceselor înregistrate în primul an de viață din cadrul unei populații.3‰ în Kuwait. raportat la 1000 de locuitori. unde M reprezintă numărul deceselor înregistrate în cadrul unei populații. datorită lipsei de poluare. ebola în zona ecuatorială. Și acest indice înregistrează variații în timp și spațiu.4‰ în Sierra Leone şi 180. 2009. În România mortalitatea infantilă are valoarea de 22.8‰).1‰ în anul 2009.6‰. Mortalitatea generală a înregistrat la nivel mondial în anul 2009 valoarea de 8. existând din această perspectivă state slab dezvoltate economic.75‰) şi Singapore (2. raportat la 1000 de locuitori. Valorile cele mai scăzute sunt înregistrate în Japonia (2. Africa și Asia deținând cele mai ridicate valori (151. Astfel.Mortalitatea generală reprezintă numărul deceselor produse în cadrul unei populații dintr-un an.9‰. cu diferențieri de la o regiune la alta. faţă de 24.28 Există un alt indicator care reflectă gradul de civilizație al unei populații. etc. Wikipedia. pentru care s-au înregistrat valori ale mortalităţii foarte reduse. principalii factori determinanți fiind reprezentați de condițiile medico-sanitare și nivelul de trai. Discrepanțe ale acestui indicator apar la nivel continental. ajungându-se la valoarea de 42. După cel de-al II-lea Război Mondial progresele înregistrate în medicină au condus la scăderea continuă a valorilor acestui indicator.1‰ în Emiratele Arabe Unite şi 2. înregistrează valori mai scăzute ale mortalității generale (2. Acest indicator este influențat și de calitatea mediului. 2010).1‰ în Angola şi 30.2‰ în Angola). însă cu o calitate a mediului mai bună. Indicele mortalității se calculează după relația: Im = M/P x 1000 (‰).). Acesta poate fi pozitiv când 28 29 În România valoarea mortalităţii era de 11.8‰ în Swaziland) (CIA World Factbook. 19 .3‰) (CIA World Factbook. fiind determinat direct de condițiile medico-sanitare și anume mortalitatea infantilă. Wikipedia.29 Bilanț ul natural reprezintă diferența dintre numărul nașterilor și cel al deceselor dintr-un an. Suedia (2. chiar de la un stat la altul. iar P populația medie din anul respectiv. care oferă condiții de viață favorabile populației comparativ cu cele slab dezvoltate.9‰. 154. În acest context se definește indicatorul morbidităț ii reprezentat de numărul de îmbolnăviri raportat la 100000 de locuitori (existența unor boli specifice anumitor zone de climă influențează indicele mortalității: malaria în zona tropicală. țările dezvoltate. 2010). 2009.

2010).7‰ la nivelul anului 2009 (CIA World Factbook. 20 . Migrațiile pot fi: temporare (cu durata mai mare de 1 lună) sau permanente (cu durata mai mare de 1 an). Generalităț i Mobilitatea teritorială a populației vizează ansamblul deplasărilor în spațiu ale populației. tornade. alunecări de teren. 3. deșertificare etc). în timp ce mortalitatea generală înregistrează valori destul de ridicate. absența resurselor hidrografice.3. chiar negative ale bilanţului natural apar în statele dezvoltate sau în statele aflate în perioade de tranziție. cu sau fără schimbarea domiciliului stabil. indicele natalității înregistrează valori relativ scăzute. erupții vulcanice. În general. numeroase elemente de risc (inundații. Migrațiile sunt influențate de o serie de factori. între care se remarcă: • Factorii naturali: relief greu accesibil. datorită restructurării social-economice. în ultimii ani el atenuându-se și menținându-se la valori cuprinse între -0. cu implicații asupra diferitelor categorii demografice (sociale. 2009. Wikipedia. fertilitate slabă a solului. Cei doi factori care determină deficitul natural în România sunt scăderea natalității și migrațiile externe.2‰. depășindu-le pe cele ale natalității.6 și -0.30 În cadrul mobilității teritoriale sunt incluse: emigrațiile (plecări de populație) și imigrațiile (sosiri de populație). datorită valorilor ridicate ale natalității. De asemenea. cu natalitate scăzută. cutremure. Valori mici.numărul nașterilor este mai mare decât cel al deceselor (spor natural) sau negativ când numărul deceselor îl depășește pe cel al nașterilor (deficit natural). 30 Se produc modificări ale statutului social și ale statutului profesional. La nivel național. profesionale). Acest fenomen este specific după anul 1990. rezultând astfel un deficit de populație. uragane. se disting migrații: externe (internaționale) sau interne (în interiorul țării). climat ostil. dublată de fenomene de migrație externă.1. în special după anul 1990.3. Bilanţul natural al populaţiei Terrei a fost de 11. statele slab dezvoltate înregistrează un bilanț natural pozitiv. Mobilitatea teritorială a populaţiei 3.

exigențele cuplurilor pentru un anumit standard de viață.Factorii economici: discontinuități și inegalități economice vizând distribuția spațială și valorificarea resurselor..2. • Factorii demografici: suprapopularea din cauza discrepanțelor în ceea ce privește repartizarea resurselor. explozia demografică datorată bilanțului natural ridicat etc. existența unor regimuri totalitare etc. capacitățile de modernizare și de tehnologizare ale activităților economice. • 3. Tipuri ș i forme de migraț ie În demografie sunt menționate patru categorii de persoane angrenate în fenomenele migratorii: migranți temporari (își schimbă locul de muncă. dar își păstrează domiciliul). • Factorii ecologici: poluarea atmosferei. Aceste situații pot conduce la declanșarea șomajului și la deplasări de populație în căutarea locurilor de muncă. După cauzele determinante se disting următoarele tipuri de migrații: • Migraț ii individuale (cauzate preponderent de factori economici): sezoniere sau definitive (în această categorie se includ și deplasările turistice și cele de tip pelerinaj). • Factorii politici: deportări. • Factorii sociali: mărimea familiilor.. slaba reprezentare a unor activități culturale în mediul rural etc. poluarea apei. varietatea căilor de comunicații și distribuția acestora în teritoriu etc. privarea de drepturi a unor categorii sociale. poluarea solurilor. migranții pe termen lung (își schimbă domiciliul și locul de muncă pentru o perioadă îndelungată). poluarea fonică etc. transferații (își schimbă domiciliul dar își păstrează locul de muncă)..3. nonmigranții (persoane care nu și-au schimbat domiciliul sau locul de muncă). 21 .

Rwanda. 33 Concretizate prin navetism (zilnic).Migraț ii pe grupe organizate: definitive (invazii. pescari)32 și ca urmare a conflictelor militare (refugieri de populație).). în urma căderii regimurilor comuniste (românii au migrat în Germania. Medina.). colonizarea Americii cu europeni. reîntoarcerea evreilor în Palestina după cel de-al II-lea Război Mondial (1948).34 La rândul lor. teatre de desfășurare pentru diverse conflicte militare (Afganistan. Italia. care au afectat continentele Asia. Evoluț ia migraț iilor În decursul istoriei s-au desfășurat o serie de fenomene migratorii în cadrul populației Terrei. în țări precum: Grecia. Ungaria. Liberia. având un nivel de trai redus şi economii slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare (China. Principalele state furnizoare de emigranți sunt cele din Asia și Africa. Italia. După locul deplasării se disting: migraț ii interne (în interiorul granițelor unui stat)33 și migraț ii externe (în afara granițelor statului respectiv).). Irak. • 3.3.) sau state cu regimuri totalitare sau foste totalitare. colonizări).). Spania etc.31 temporare (realizate de agricultori. Ierusalim etc. Grecia. Moldova. vânători. între care amintim: • Răspândirea populației în cadrul continentelor dinspre arealul de origine al acesteia. iar dintre statele receptoare de imigranți se remarcă cele dezvoltate (SUA. Migrațiile unor popoare din Asia în perioada medievală (germanice. Marea Britanie. Spania etc. Centrală și Insulele Britanice.). Italia. reîntoarcerea cetățenilor de naționalitate germană sau maghiară în țările lor de origine după căderea regimurilor totalitare din Blocul Estic etc. popoarele slave din Europa de Sud și Peninsula Balcanică etc. după 1989. 31 22 .).). Germania. fino-ugrice etc. Rep. datorită atracției exercitate de unele așezări urbane sau datorită exodului rural-urban și urban-rural. România.3. nomadismul și seminomadismul practicat în cadrul unor populații din Africa sau Asia. 32 Deplasarea unor persoane din Europa de Est în Europa de Vest. • Marile migrații de la începutul Evului Mediu. navetismul din România anilor 1970-1989 (15 000 persoane se deplasau zilnic spre și dinspre capitală). Sudan. slave. Franța etc. Spania. Tanzania. statele din fosta Iugoslavie etc. pelerinajele religioase (Mecca. 34 Manifestate prin deplasări ale populației în afara granițelor statului în scopul realizării unor activități economice (emigrația din România. Burundi etc. Canada. Rusia. atât migrațiile interne cât și cele externe pot fi definitive sau temporare. Europa și Africa și care au contribuit la formarea unor popoare (popoarele germanice din Europa de Vest.

America de Nord şi Australia.. de atragerea forței de muncă în vederea dezvoltării economice. portughezi. Pakistan. • Principalii factori care determină migrația internațională în perioada contemporană sunt: factorul economic (diferențele de dezvoltare dintre state). Republica Moldova. Europa de Vest (cu imigranți proveniți din statele Europei de Est și de Sud-Est – Rusia. francezi. al XIX-lea spre Australia și Noua Zeelandă (preponderent englezi). • Migrațiile din perioada marilor descoperiri geografice (a doua jumătate a sec. latino-americană și asiatică. generate de modificările geopolitice. • Migrațiile arabe în Orientul Apropiat și Mijlociu și în Africa de Nord. al XX-lea dinspre statele slab dezvoltate spre cele dezvoltate (exodul „inteligenței” spre SUA și Canada). factorul cultural (omogenizarea valorilor culturale mondiale) și factorul demografic (numărul populației și structura pe grupe de vârstă).). România etc. principalele direcții fiind SUA și America de Sud (Argentina). olandezi. Referitor la caracteristicile migranților. Japonia sau Africa de Sud. irlandezi antrenați în deplasările spre America. • Migrațiile din perioada postbelică. • Migrațiile mongolilor și turcilor în spații din Europa răsăriteană și Asia Mică. La acești poli se adaugă și America de Sud (Brazilia și Argentina). Serbia. cu imigranți de proveniență europeană. dar și din Asia – India. principalele direcţii fiind statele din Europa de Vest. • Migrațiile din perioada interbelică. determinate de persecuții politico-religioase. • Migrațiile din sec. • Migrațiile din a doua jumătate a sec. În prezent principalii poli de imigrare sunt constituiți de: America de Nord (75% în SUA). Irak etc. al XVIII-lea): spanioli. Ucraina. scoțieni. aceștia fac parte atât 23 . Orientul Apropiat (statele producătoare de petrol).• Migrațiile fino-ugrice de la vest de Ural spre Câmpia Dunării de Mijloc (Panonia) și Scandinavia. englezi.

cât și din categoria celor necalificați.). • Modificarea raportului de forță de muncă între statele emigrante și cele imigrante. adică 11. modificarea structurii populației pe grupe de vârstă și sexe. manifestate prin: deplasări ale principalelor rase ale populației globului. a structurii etnice. cu vârste predominante între 15 și 30 ani.4% din totalul forței de muncă. creșteri sau descreșteri demografice. aversiuni față de imigranți etc. • Declanșarea unor potențiale conflicte ca urmare a creșterii densității demografice în anumite regiuni geografice (tensiuni sociale din cauza discriminărilor. • Disfuncționalități economice ca urmare a supraaglomerării căilor de comunicație și a mijloacelor de transport. economic și social. în condițiile în care emigranții totalizează 7.4. șomeri autohtoni.4 mil. ceea ce conduce la un consum energetic mai ridicat pentru ariile receptoare de imigranți. cu o reprezentare sensibil egală a ambelor sexe. • Diminuarea populației active în cazul țărilor emigrante. 3. în favoarea ultimelor. după cum urmeză: • Modificări în dinamica populației. Consecinț ele migraț iilor Fenomenul migratoriu pe Terra prezintă o serie de consecințe în plan demografic.3 mil. politic.din categoria celor înalt calificați. persoane).3. 24 . • Creșterea ratei șomajului în cazul statelor receptoare (în Germania sunt înregistrați 4. • Distribuția spațială a populației și formarea unor popoare și națiuni. a celei religioase și a celei lingvistice.

Structura rasială a populației nu trebuie să se confunde cu structurile etnice. lingvistice sau religioase. acestea din urmă neavând nimic în comun cu cele dintâi. abordarea structurală a acesteia. în raport de categoriile structurale enumerate. Rasa desemnează acele grupări de populaţie cu trăsături fizionomice comune (culoarea pielii.4. acestea din urmă fiind mai mult sau mai puțin evidente. Structura rasială a populaţiei 4. studiul populaţiei vizează. a feței.1. care pot interfera între ele. a craniului și a nasului). Studiul structurilor demografice permit o cunoaştere mai amplă a particularităţilor populaţiilor vizate. 25 . Astfel. structura populaţiei abordează următoarele categorii majore: structura rasială. structura pe grupe de vârstă. structura etnică. structura pe sexe şi structura economică. profesii sau vârste.1. Generalităț i Populaţia Terrei se prezintă într-o varietate de naţiuni. pe faţete ale realităţii. structura lingvistică. limbi şi dialecte. Specialiștii antropologi au stabilit cinci tipuri rasiale definitorii. fiecare cu mai multe subtipuri. STRUCTURA POPULAŢIEI 4. conducând la o înţelegere superioară a obiectului de studiu. Ca atare. între altele. culoarea părului. forma buzelor. structura religioasă. orientări religioase.1. în corelaţie cu celelalte componente ale mediului geografic. Diferențierile rasiale în cadrul populaţiei globului au apărut pe fondul influențelor mediului și ale regimului alimentar.

maxilare puternice și proeminente. Kenya și Sudan. Asia de Nord și Asia de Sud-Est. subrasa alpină. față alungită. caracterizată prin talie mică. locuitori. pomeți proeminenți. nas puțin turtit sau lat. barbă. În cadrul acestei rase se disting câteva subrase și enclave rasiale. În cadrul acestei rase sunt frecvente categoria restrânsă a grupei de sânge B și Rh-ul negativ. Se distinge prin culoare deschisă a pielii. iar nasul are forme distincte. cu o tentă gălbuie. față alungită. fiind reprezentată de cca. mustață și înveliș pilos rare. Australia și Oceania. tipul mulatru.1. cu piele de culoare închisă.4. suprapuse peste un substrat negroid: tipul etiopian. negrii. ochi căprui și față rotunjită. negru sau castaniu. cu frecvență mai mare în Etiopia. Migrația populațiilor europoide a determinat tipuri rasiale mixte. păr închis la culoare. rezultând tipuri rasiale distincte. aspru și negru. Somalia. căprui. ten măsliniu. ochi negrii sau căprui. Asia de Sud-Vest. păr ușor ondulat. Europa (cea mai mare parte). Rasa mongoloidă este caracterizată prin culoare a pielii în nuanțe de la alb la maroniu deschis. ochi albaștrii. asiaticii etc. Insulele Hawaii și Madagascar. africanii. corp suplu. caracterizată prin talie medie. albaștrii. tipul sudanez. răspândit din Ciad până în Mauritania.2. cu înveliș pilos pe corp. 26 . păr blond. ochi negrii sau căprui. Tipuri ș i subtipuri de rase pe Terra Rasa europoidă este cea mai numeroasă. Dintre enclavele reprezentative în cadrul rasei europoide se remarcă laponii. între australoizi și europoizi (în spațiul indian și australian). păr creț. caracterizată prin talie înaltă. Rasa europoidă se întâlneşte în: Orientul Apropiat. America de Nord și America Latină (amerindieni și eschimoși). Asia Centrală. cenușii sau verzi. Ochii sunt larg deschiși. Suprapuneri rasiale au apărut și între mongoloizi și europoizi (în spațiul asiatic). păr de culoare închisă. evreii. roșcat sau blond. țiganii. subrasa mediteraneană (sudică). fiind subțire și proeminent. arealul Asia MicăCaucaz. America Latină. Mongoloizii sunt localizați în: Orientul Îndepărtat. înguști și chiar oblici. cu trăsături negroide mai pronunțate. format în America prin suprapunerea europoizilor cu sclavi negrii. buze subțiri. Eritreea. membre inferioare lungi. Africa de Nord. păr drept. 2 600 mil. Subrasa scandinavă (nordică).

Rasa negroidă este reprezentată de persoane de statură medie sau înaltă. 27 . australoizii au fost împinși în teritorii greu accesibile. Muntele I. ten relativ alb (în sudul și nordul Americii) sau măsliniu (America Centrală) și nas mai proeminent. cu nas de lățime medie. Asia de Nord și Asia Centrală. creț sau ondulat. pe de altă parte. cu talia de 1. metișii iberoamericani sau latino-americani. Datorită înaintării spre sud a europoizilor și a mongoloizilor. constituită prin colonizarea continentului american cu persoane venite din Asia de Nord-Est în momente diferite. Rasa australoidă s-a conturat în sudul Peninsulei Arabia. nas lat și turtit. care formează în prezent enclave relicte. păr ondulat (creț). cu piele de culoare închisă. având piele de culoare închisă (neagră). subrasa fiind caracterizată prin statură înaltă (Patagonia) sau medie (America Centrală). până la gălbui. 2006). maxilare bine dezvoltate și proeminente. 10 mil. frecvenți în zona pădurilor ecuatoriale africane și pe teritoriile statelor Burundi și Rwanda. pe de o parte. care trăiesc în arealul Noua Guinee – Vanuatu și în partea centrală a Peninsulei Malacca. localizați în sudul Indiei.. de statură mijlocie spre mică. Africa de Est. cu trăsături predominant negroide. frecvență ridicată a grupei de sânge B. înveliș pilos aproape absent. mustață. şi indigeni și amerindieni. Numărul lor este redus (cca. negritoșii. băștinașii australieni (aborigenii). Sri Lanka și Kalimantan. Africa de Vest. buze groase. mustață și barbă slab dezvoltate. Africa Centrală. Orient Îndepărtat și Australia (Ungureanu A. barbă și înveliș pilos bine dezvoltate. cu pielea brun-roșcată. de unde au fost împinși spre Asia de Sud și Asia Sud-Est. în Asia de Est. mulatrii.În cadrul acestei structuri rasiale se disting următoarele subrase: subrasa asiatică. principalii reprezentanți ai acestei rase fiind: veddoizii. subrasa americană.41 m. Se remarcă trei subtipuri rasiale: negroizii. Prin suprapunerea negroizilor cu mongoloizii au rezultat populațiile malgașe (Madagascar). pigmeii. Prin suprapunerile de populații în cadrul acestei structuri rasiale au rezultat: populația zambos. formați între coloniștii spanioli şi portughezi. păr negru. prezenți în Africa de Nord-Est. persoane). rezultați din contopirea europoizilor cu negroizii. Africa de Sud și partea insulară a Americii Centrale. ochi căprui închis. prezenți în nordul Australiei.. formată între negroizi și mongoloizi.

pomeți relativ proeminenți. buze groase. fiind caracterizată prin talie mică. sunt prezenți în Noua Zeelandă. 28 . Hawaii (polinezienii) și nordul Melaneziei (micronezienii). păr scurt și creț. în prezent fiind localizați în Namibia. nas lat. Insulele Solomon și Noua Caledonie. Rasa khoisanoidă este conturată în Africa Centrală. sunt prezente Noua Guinee. Polinezienii și micronezienii. Khoisanoizii (boșimanii și hotentoții) au trăsături comune cu mongoloizii și negroizii. Din suprapunerea negroizilor cu australoizii și mongoloizii au rezultat populații cu trăsături predominant australoide. Melanezia. cu trăsături mai mult australoide și mai puțin mongoloide. Africa de Est și Africa de Sud. Africa de Sud și parțial în Tanzania. formate prin suprapunerea negroizilor și a australoizilor. prezente în Insula Sulawesi și în Insulele Sonde și Moluce. față plată. culoare închisă a pielii (maroniugălbuie).Grupurile papuașo-melaneziene.

națiunea se identifică cu statul național.4. valorile culturale și rasa reprezintă elementele de identificare ale unui grup etnic. acesta incluzând între anumite granițe convenționale o oarecare omogenitate demografică. Naționalitatea. Algeria etc. Poporul precede formarea națiunii și este caracterizat prin comunitatea de limbă. De asemenea. Iran. 2008). caracterizate printr-o omogenitate mai mică sau mai mare. Siria şi Irak). Maroc. alături de care trăiesc minorități naționale provenite din țările vecine (etnia principală reprezintă peste 90%): Austria.). având următoarele caracteristici: comunitate teritorială. în cadrul unor națiuni pot fi remarcate mai multe grupuri etnice (flamanzii şi valonii în Belgia) sau un anumit grup etnic poate fi răspândit în cadrul mai multor state (kurzii în Turcia. Germania. state ale căror teritorii sunt locuite de o etnie principală. cum sunt: originea națională. Ungaria. odată cu apariția noilor relații sociale și a statelor naționale. STRUCTURA ETNICĂ A POPULAŢIEI Structura etnică prezintă caracteristicile cuantificabile şi identificabile ale populațiilor. De cele mai multe ori. Grecia. Italia. Naț iunea este o formă de comunitate etno-socială a oamenilor. Există state ale căror teritorii pot fi identificate cu națiunea (Polonia. Astfel. India etc. Islanda. Spania. rasa. comunitate lingvistică. transformându-se în naţiune abia la începuturile epocii moderne (capitalismului). La începutul secolului XXI pe harta politică a lumii se deosebesc state cu diferite structuri etnice. de cultură și de mod de viață. comunitate culturală. Portugalia. religia. obiceiurile și valorile culturale. limba.2. structura etnică vizează comunitățile umane de pe Terra aflate în diferite stadii de formare.. state cu o etnie principală având o 29 . cu un teritoriu stabil. religia. Cehia.. comunitate economică și comunitate psihică. de la trib la popor sau națiune (Ilinca N. Marea Britanie.

Suedia.). Ilfov Total 21 680 974 89.86 Maramureș Mun.52 România Sursa: Anuarul Statistic al României. Andora sub 50% etc. Columbia 50-60%. spaniolii (46. francezii (65.).4 mil.).0 mil.90 3. Grecia și Albania iar în nord până la Carpații Păduroși).94 9. Ponderea populaț iei româneș ti ș i a celorlalte etnii pe provincii istorice în România (2002) POPULAȚ IA % % PROVINCIA NUMĂR ALTE LOCUITORI ROMÂNI ETNII Oltenia 2 330 792 97.85 Muntenia 4 868 350 97.02 2. Lituania.7 mil. 2 226 457 96.).94 27. Iran. București (2003) 30 . Etnia română are un spațiu mult mai extins decât granițele statului România (în est până în Crimeea și Caucaz.). INS. români (peste 25 mil.) etc.10 București și jud.08 Banat 1 011 145 85. Qatar.). Cele mai importante blocuri etnice din Europa sunt: germanii (81. polonezii (38.06 Moldova 4 061 999 97. Uzbekistan 70-80%. Bolivia. Eritreea 60-70%.15 2. Cuba. italienii (60. state cu o etnie principală având ponderi de la sub 50% la 80% din totalul populației (Belarus.). la sud de Dunăre până în Turcia.2 mil.98 Transilvania 4 271 160 72. britanicii (62.0 mil.14 26. Ucraina. Afganistan. în vest până la Tisa.2 mil.48 10.proporție de 80-90% din populația totală (România. Nepal. Bulgaria.06 Crișana1 939 428 73.92 2.02 14.). Coasta Dalmată. Mexic. Sri Lanka etc.98 Dobrogea 971 643 90.

Dezbatere: Ponderea populaț iei româneș ti ș i a celorlalte etnii pe provincii istorice Provincii istorice: • Care este provincia istorică cu cea mai mare/mică populație? • Care este populația medie a unei provincii? • Câte provincii au o populație peste/sub medie? Ponderea românilor: • Care este provincia istorică cu cea mai mare/mică pondere a românilor? • Care este ponderea medie de români pentru o provincie? • Câte provincii au o pondere a românilor peste/sub medie? Ponderea celorlalte etnii: • Care este provincia istorică cu cea mai mare/mică pondere a celorlalte etnii? • Care este ponderea medie a celorlalte etnii pentru o provincie? • Câte provincii au o pondere a celorlalte etnii peste/sub medie? 31 .

sud-vestul insulei Sri Lanka și Maldive). subgrupa galo-romanică (cca. Noua Caledonie. Italia. sudul Franței. persoane) întâlnită în Franța. persoane) are o mare dispersie atât în Europa cât și în afara acesteia. Afganistan. Turcia etc. Slovenia și Croația. Argentina. Europa. de vorbitori) cuprinde India Central-Nordică. Armenia). Iran. în număr mai redus. America de Nord etc. diferențiate atât ca structură.. Bangladesh. XI-XII spre vest. Tadjikistan și. Polinezia Franceză.. Spania. America. vorbitori repartizați predominant în România. În această subgrupă sunt incluși și kurzii (Iran. 150 mil. Republica Moldova și mai puțin în areale din Peninsula Balcanică. Guadelupa. Unii specialiști apreciază că pe glob există un număr de 3000 de limbi și dialecte. Familia lingvistică indoeuropeană (46% din totalul mondial. a migrat în sec. STRUCTURA LINGVISTICĂ A POPULAŢIEI La nivel mondial există o diversitate de limbi. subgrupa ibero32 . Canada. Irak. care totalizează cca. 1. Turcia. 2006). Haiti.). desprinsă din subgrupa indiană. vestul Pakistanului. Martinica.). Georgia.). persoane) localizată în Italia. sud-estul Turciei și în arealul caucazian). 30 mil. vorbitori de limbă greacă). • Grupa armeană (7 mil. în Uzbekistan. cât și ca număr de vorbitori. subgrupa țigănească. India. vorbitori prezenți în Armenia și parțial în Azerbaidjan. Se disting mai multe grupe: • Grupa indo-ariană. peste 3 mld. • Grupa romanică (peste 725 mil. Franța. sudul Elveției. Siria. 20 mil. Se remarcă următoarele subgrupe: subgrupa italiană (68 mil.3. subgrupa dardică (Kașmir). părți din Africa (Mauritius s. cea mai numeroasă. SUA. persoane (Ungureanu A. Nepal. cu: subgrupa indiană (Pakistan. Australia etc. alții fiind de părere că acest număr este de 6000 sau 7000. • Grupa elenă (14 mil. persoane). subgrupa română (cca. Afganistan. Germania.4. localizându-se în Peninsula Balcanică până în vestul Europei și America (numărul vorbitorilor acestei limbi se ridică la 5-6 mil.a. Muntele I. subgrupa iraniană (prezentă în Iran. În funcție de modul de formare au fost identificate între 30-100 de familii lingvistice. SUA. divizate în subfamilii și ramuri.

America de Nord și Europa de Nord.. • Grupa limbilor manciuriano-tungușe (11. Macao etc. norvegiană. Canada. portugheză. – portugheză). Belarus etc. SUA. Ucraina. catalană. • Grupa germanică (peste 490 mil. • Grupa slavă (cca. Se disting următoarele grupe: • Grupa limbilor turanice (154 mil vorbitori) cu limbi precum: kazahă. Kosovo. limbă vorbită de turcii creștinați). Africa de Sud etc. suedeză (nordvestul Europei).) cu cca. persoane) întâlnită în Albania. persoane) prezentă în Asia de Est. Serbia. tătară. islandeză. Extremul Orient. • Grupa limbilor japoneze (130 mil. galiciană (Spania. turkmenă. 300 mil. persoane) în Peninsula Coreea. Slovenia. • Grupa limbilor coreene (77 mil. Macedonia și mai puțin în Muntenegru. • Grupa limbilor mongole (10 mil. Europa Centrală și Europa de Nord (Rusia. Cehia. Austria. Capul Verde. vorbitori) prezentă în Europa de Est. persoane) întâlnită în arealele deșerturilor Gobi și Țungaria. Elveția. Mozambic. subgrupa engleză (peste 350 mil. vorbitori) cu subgrupa bretonică în care se includ galeza (Țara Galilor) și bretona (Peninsula Bretagne) și subgrupa gaelică din care fac parte scoțiana și irlandeza.). vorbitori): subgrupa scandinavă cu limbile: daneză. Siberia. turcă. Noua Zeelandă. Bosnia. 6 mil. Brazilia. Grecia sau Italia. • Grupa celtică (70 mil. 33 . Macedonia. Luxemburg. găgăuză (Câmpia Bugeacului și Dobrogea. Guineea Ecuatorială. bașkiră (bazinul Volgăi) etc. azeră.romanică cu limbile spaniolă. estul Franței etc. Filipine – spaniolă. • Grupa traco-illyră (limba albaneză. subgrupa afrikaans (Africa de Sud) cu peste 3 mil. vorbită de cca. vorbitori) întâlnită în Marea Britanie.5 mil.. Polonia. 2. persoane. Croația. vorbitori) este prezentă în Asia Centrală. la nord și la sud de fluviul Amur. persoane) în Japonia. vorbitori. Bulgaria. 106 mil. Asia de Sud-Vest. persoane) formată din olandeză și flamandă. Slovacia. Timorul de Est. Familia limbilor uralo-altaice (405 mil. Angola. Portugalia. kirghiză. subgrupa germană (Germania. Australia. subgrupa neerlandeză (22 mil.

Cambodgia. filipineză. 4. persoane) se întâlnește în America Centrală și America de Sud. persoane) reprezentate prin limbile maghiară. 1. 3. • 34 . limbile acestei grupe sunt utilizate în special în comunicările interetnice. vorbitori). Niger. Africa de Est și Africa de Sud. vorbitori). (peste 320 mil.a. nordul Birmaniei. Ghana. arealul Podișului Deccan și nordul Insulei Sri Lanka (250 mil. Există și alte limbi specifice acestei familii între care se remarcă: malayeză. 49 mil. vorbitori) cuprinde mai multe grupe dintre care amintim: grupa papuașă. grupa australiană. Familia khoisanică (450 mii vorbitori) este prezentă în estul și sudul Africii. Dintre grupele componente se remarcă: grupa bantu și grupa swahili. vorbitori) este prezentă în Asia de Sud-Est și se impune prin limbile: mon-kmer (sud-estul Chinei. Familia limbilor indo-pacifice (sub 2 mil. în nord-estul Indiei. Africa de Vest. finlandeză.Grupa limbilor fino-ugrice (25 mil. Egipt. estoniană. grupa melaneziană. Togo etc. Nigeria. Familia limbilor australoide (110 mil. 6. Familia limbilor semito-hamite este întâlnită în Africa de Nord. Asia de Sud-Vest și Peninsula Arabia și se împarte în următoarele grupe: • Grupa semită cu limbile arabă.) și ciadiene (în Camerun. Familia lingvistică amerindiană (46 mil. cu două grupe: chineză (cca. Familia limbilor nigero-congoleze (peste 500 mil. Etiopia. cu precădere în Munții Anzi și Brazilia. persoane (în Somalia.). vorbitori) în Vietnam. este prezentă în arealul Tibet și Myanmar. Sudan. Thailanda etc.3 mld. 8. nicobară (38 mii vorbitori) în Insulele Nicobare. • Grupa hamită cu limbile hamite (nilo-sahariene) vorbite de cca. microneziană s. Tanzania etc. 7. Familia limbilor dravidiene este reprezentată prin populații distribuite în triunghiul format de frontierele statelor Iran. vietnameză (76 mil. sudul Vietnamului. 9. Familia limbilor chino-tibetane. vorbitori) și tibeto-birmană (80 mil. 10. Afganistan și Pakistan. ebraică etc. vorbitori). persoane) se întâlnește în Africa Centrală. grupa polineziană. laponă și karelă. în deșerturile Kalahari și Namibia. 5.).

12. adjara etc. izolate teritorial. Din această categorie fac parte și limbile bască și baltică. vorbitori) este alcătuită din limbi precum abhaza. Familia lingvistică caucaziană (9 mil. Familia lingvistică paleosiberiană ș i eschimosă-aleutină (210 mii vorbitori) este prezentă în nord-estul Siberiei. vestul Alaskăi și nord-estul Americii de Nord. ingușa. 35 .11. cecena. Insulele Aleutine. cercheza.

anglican.1. care admit existența unui singur Dumnezeu (peste 3. Islamul este prezent și în Europa (Peninsula Balcanică – Bosnia-Herțegovina. Australia și Noua Zeelandă. Albania. 15 mil. penticostal etc.4. Creștinismul este dominat de catolicism (peste 1. Credincioșii musulmani sunt diferențiați în: sunniți (90% din totalul practicanților acestei religii). Europa și America de Nord. reformat. Australia și Noua Zeelandă.25 mld.8%) și kharjiți (0. Africa. creștinismul. persoane) și se consideră că a apărut în sec. Tot în cadrul creștinismului se înscrie și ortodoxismul (cca. 36 . Astfel. Creștinismul (cca. În cadrul protestantismului sunt incluse următoarele culte religioase: evanghelic (luteran). adventist.4% din populația totală a Terrei) este repartizat în Europa. care este distribuit în special în țările Americii Latine. Mozaismul (iudaismul) caracterizează un singur grup etnic (evreii) din Israel și diaspora (cca.1 mld. persoane.2%). baptist. Islamul a apărut în sec. distingem următoarele sisteme religioase: 4. în partea de vest a Arabiei. XIII î. Monoteismul Monoteismul este specific Orientului Apropiat de unde au derivat iudaismul (mozaismul). răspândit în Europa de Est. STRUCTURA RELIGIOASĂ A POPULAŢIEI În istoria umanității au existat diferite sisteme religioase care au exercitat un impact diferit atât asupra grupurilor de populație. 2000 de ani. fiind este repartizat în prezent în Asia și Africa (cca. cât și asupra peisajului geografic. 3% din populația globului). 2 mld. Europa Centrală și Europa de SudEst. sau 19% din populația Terrei). VII d.4.35 mld. America Latină. America de Nord.4. își are originea în Palestina și este reprezentat în foarte multe state din Europa. America de Nord.Hr.Hr. Protestantismul (6. persoane – 18% din populația totală a globului). desprins din iudaism în urmă cu cca. persoane). Asia de Vest. șiiți (9. 1. persoane). islamul. Africa de Nord-Est.

De asemenea.2. în cadrul populației Terrei sunt întâlnite și alte categorii religioase. în care civilizația nu a pătruns aproape deloc.3. în cadrul politeismului se includ și religiile desprinse din curente moral-filozofice precum: budismul. prezente în China. Japonia. care se identifică prin persoanele care nu cred în existența vreunei divinități.4. migrațiile populațiilor musulmane în Europa și America de Nord au condus la modificarea structurii confesionale a unor țări: Germania (cca. mai mult un curent filozofic. Alte categorii religioase Pe lângă monoteism și politeism. • Ateismul. dintre lumină și întuneric. Coreea. bazat pe ideea că lumea este produsul conflictului dintre bine și rău. în afara unor religii antice.Kosovo). • Dualismul. specific unor popoare antice și bazat pe existența unei divinități unice. III î. otomani și mongoli. taoismul sau șintoismul. caracterizat prin cultul spiritelor și reprezentat prin forțele naturii sau sufletele celor dispăruți. și prezent în India. 4. Bangladesh și Indochina). întâlnite în zona pădurilor ecuatoriale din continentul african sau din Amazonia. ajungând aici prin cuceririle teritoriale ale musulmanilor realizate de arabi. • Animismul. confucianismul. 4. Politeismul Politeismul consideră existența mai multor divinități și este caracteristic. între care se remarcă: • Henotismul. Asia de Sud și Asia de Sud-Est (este cazul hinduismul apărut în provincia Punjab din nord-vestul Indiei în sec.4. 30% populație musulmană). Doctrinele marxist-leniniste. din care a 37 . religiilor din Asia de Est.Hr. India. Nepal etc. De asemenea. Elveția și Canada (câte 10-15% fiecare). Este specific ariilor „primitive”.

7 3.7 2. STRUCTURA PE GRUPE DE VÂRSTĂ.3 27. aplicată prin presiuni ideologice sau fizice asupra persoanei. Coreea de Nord. SEXE. au încurajat o astfel de mentalitate. Oceania 62.5.). MEDII ŞI SOCIALECONOMICĂ A POPULAŢIEI 4. Orientul 3. populaț iei al continentului creș tinilor 1.0 14. Europa 77. Africa 46. Dezbatere Ponderea creș tinilor raportată la totalul populaț iei ș i la totalul mondial al acestora.5 Mijlociu 6. America 87. Cuba. din totalul Continentul mondial crt. Ateismul este prezent în special în statele cu un trecut comunist totalitar (țările fostei URSS.5. pe continente % din % creș tini totalul Nr.8 0. 2010) 4.0 4.1.0 19.9 (Sursa: Wikipedia.3 5.derivat comunismul. Albania etc. China. țările din Europa de Est. Structura pe grupe de vârstă ș i sexe 38 .7 0.5 37. Asia 8.

39 . 60 ani și peste populația vârstnică. subevaluarea numărului femeilor la recensăminte. Se consideră existența a trei categorii de vârste: 0-19 ani populația tânără. Piramida în formă de triunghi arată o populație întinerită. industrializarea. iar piramida cu mijlocul bine reprezentat și baza mai redusă demonstrează prezența fenomenului de îmbătrânire demografică. Acest tip de structură este foarte bine reprezentat grafic prin piramida vârstelor. Ponderea mai mare a populației masculine este remarcată în țările slab dezvoltate datorită frecvenței mari a mortalității feminine ca urmare a statutului femeii în societate (de inferioritate comparativ cu bărbatul). care evidențiază pe verticală grupele de vârstă. statele industrializate înregistrează o pondere a populației tinere cuprinsă între 15-20% din populația totală. evenimente sociale speciale (războaie. Noua Zeelandă etc.Aceste caracteristici demografice permit cunoașterea și analiza ponderii populației cu vârstă de muncă și a capacității de înlocuire a generațiilor. Canada). Factorii care determină inegalitățile dintre sexe sunt: o rată ridicată a mortalității masculine sau feminine. diferențe privind speranța de viață la naștere etc. ceea ce confirmă apariția fenomenului de îmbătrânire demografică. caracterizate prin bilanț natural foarte ridicat (statele din continentele Africa și Asia). oferind posibilitatea prognozei referitoare a asigurarea resurselor de forță de muncă în viitor. bazate pe respectarea drepturilor omului. specific țărilor dezvoltate din Europa și America de Nord (SUA. pentru elaborarea unor măsuri de politică demografică. 20-59 ani populația adultă. vorbim de fenomenul de îmbătrânire demografică. Analiza structurii pe sexe este necesară în vederea stabilirii echilibrului dintre sexe. mobilitatea populației. specific țărilor nedezvoltate. Australia. În cazul în care populația tânără depășește 35% din populația totală a unui stat sau a unei regiuni. accidente. În general. vorbim de fenomenul de întinerire demografică. Dacă populația tânără înregistrează o pondere mai mică de 30% din populația totală a unui stat sau a unei regiuni geografice.). morbiditatea. iar pe orizontală structura pe sexe.

Populația feminină înregistrează o pondere mai ridicată în zonele în care predomină activități industriale specific feminine (industrie textilă.). populația feminină înregistrează o pondere de 49. industrie alimentară etc. aceasta înregistrând un declin.9%. Cauzele care determină această situație se referă la dezvoltarea procesului de industrializare. 4. însă pe continente aceasta depășește 50% (Europa 51.5. 4. în 1970 36%. În anul 1950 aceasta reprezenta 28% din totalul populației Terrei. fiind de peste 76% în țările dezvoltate.2. la dezvoltarea aglomerațiilor urbane. Această pondere este inegal distribuită. în cadrul populației tinere se înregistrează o ușoară predominare a sexului masculin. fapt ce conduce la creșterea necesarului de forță de muncă și. 40% în țările în curs de dezvoltare și de numai 25% în țările slab dezvoltate. la adulți ponderea sexelor este aproximativ egală.5. care definesc populația urbană și populația rurală. Ponderea populației rurale se caracterizează printr-o evoluție inversă. La nivel global. datorită natalității mai ridicate cu cca.4%). de cca. La nivel mondial. Populația urbană mondială se află într-o continuă creștere. dezvoltarea transporturilor (cu efect în deplasări de populație dinspre rural spre urban). mai evident în țările dezvoltate și mai lent în țările în curs de dezvoltare. iar la vârstnici predomină sexul feminin. Structura pe medii Așezările umane se reprezintă prin două tipuri de medii: rural și urban. atracția socio-culturală. în 1985 41% și se preconizează că în 2025 va ajunge la 60%. implicit. 5%. Structura social-economică 40 .3. confecții și tricotaje. datorită duratei medii de viață mai mari la femei comparativ cu bărbații. modificarea nivelului de educație etc.

). GENERALITĂŢI Geografia așezărilor studiază toate formele de locuire umană sau de habitat (temporare sau permanente). sănătate. 7% India și Thailanda). artă etc. pensionarii). la rândul ei. sectorul terț iar. 86% în Niger etc. cca. sub 50% în țările în curs de dezvoltare și sub 18% în țările slab dezvoltate (Malaiezia 10%. După specificul și ponderea activităților 41 .). vânatul. pescuitul și industria extractivă din mediul rural. Populația activă. Mali 10%. silvicultura.În cadrul unei populații se disting populația activă și populația inactivă. Sectorul terțiar are cele mai mari ponderi în țările dezvoltate (6670% în SUA și Canada). Activitățile economice sunt împărțite în trei mari categorii. în funcție de momentul apariției acestora în cadrul societății: sectorul primar. educație. Populația activă reprezintă acea categorie demografică potențial ocupată în diferite activități social-economice. care cuprinde agricultura. RPD Congo 8%). Thailanda 15%. Belgia 3%). sectorul secundar. Ciad 12%. care cuprinde include serviciile (transporturi. comerț. În cadrul țărilor dezvoltate ponderea acestui sector a scăzut sub 25% în Europa de Sud și sub 15% în Europa de Vest (Marea Britanie 4%. turism. se împarte în populația activă ocupată adică populația angajată efectiv într-o anumită ramură economică și populația activă neocupată (șomerii). 91% în Burundi. Țările slab dezvoltate dețin o pondere a populației ocupate în sectorul primar de până la 95% (94% în Butan. care cuprinde industria prelucrătoare și construcțiile. GEOGRAFIA AŞEZĂRILOR UMANE. 5. 18% în țările în curs de dezvoltare și sub 10% în țările slab dezvoltate (1% Butan. Sectorul primar are o reprezentare semnificativă în cadrul statelor în curs de dezvoltare (66% din populația activă totală în țările din Africa și 65% în statele din Asia de Sud). iar populația inactivă reprezintă persoanele care nu pot să desfășoare o activitate economică (elevii. cultură. Sectorul secundar are o pondere de peste 30% în țările dezvoltate (35% în Franța și Germania).

de activitățile economice tradiționale. adică ”hinterlandul agrar” al orașului. inclusiv terenurile pentru depozitare. Aceasta include vatra orașului. În România se pot menționa. Componentele habitatului uman Așezările rurale sunt formate din trei elemente componente: vatra (intravilanul) – formată din perimetrul construit (suprafața construită). Tipuri de aș ezări Principalul criteriu de clasificare a așezărilor este cel al stabilității. spații de agrement. se disting așezări permanente și locuințe temporare (locuite numai în anumite perioade ale anului). în acest sens: bordeiul – una din cele mai vechi forme de locuință. după mărime și densitate. iar în a doua categorie. se disting diverse forme simple de așezări. transport etc. stâna – 42 . de factorii naturali. 5. după gradul de echipare tehnicoedilitară. comunitățile umane sunt reprezentate prin sate și orașe sau așezări rurale și așezări urbane. Așezările urbane sunt formate din două componente de bază: componenta teritorială şi componenta social-economică.2. moș ia – teritoriul în care locuitorii își desfășoară activitatea și populaț ia. în funcție de specificul zonei. odaia – ca încăpere din lemn pentru depozitat fânul în timpul iernii. Componenta social-economică cuprinde populația și locul de muncă integrate în teritoriul propriu-zis al orașului. după conținutul fondului construit.economice dominante.. numită și locuința cu groapă. În prima categorie intră cele două forme cunoscute de așezări.. Astfel. adică perimetrul construit și extravilanul cu terenurile agricole. de depozitare a deșeurilor.1. alături de care se afla o încăpere de locuit vara pe timpul pășunatului și care în timp a devenit permanentă. Componenta teritorială poate să coincidă cu limita intravilanului sau să delimiteze o suprafață mai mică decât a intravilanului. de alimentare cu energie etc. 5. urbane și rurale.

Cel mai vechi oraş menţionat documentar este Ierihon. Troia (Turcia) s.a.). Sao Paulo (20. toate pe teritoriul Irakului. fiind supuse unui proces de modernizare și transformate în așezări urbane. coliba. 5. Uruk.1 mil.) etc. mai sunt menționate în documentele istorice şi alte oraşe precum: Ur.). Herakleopolis.8 mil.). Mexico City (19. loc. Babilon. Memphis (Egipt).).). Procesul de urbanizare Acesta a cunoscut o evoluție deosebită în special după anul 1800. 48% din populația totală a Terrei și se preconizează că în anul 2025 populația urbană va înregistra 60% din populația lumii.5% din totalul mondial. De asemenea.4. sălaș ul. Cele mai mari aglomerări urbane ale Globului (2009) sunt: Tokyo (36.1.6 mil. 5. New York (19.așezare păstorească de vară. Bombay (20. coș arul.2 mil. Peste 125 de ani (1925) populația urbană reprezenta 20. atingând un anumit număr de locuitori. situat pe teritoriul Iordaniei de azi. pentru ca în 1980 aceasta să fie de 41%. De cele mai multe ori.8% din populația totală mondială. orașele s-au dezvoltat pe baza unei rețele de așezări rurale. târla.5.4 mil. crângul. 5.). Acestea au evoluat prin polarizare. în afara satului. Shanghai (16.5. loc.0 mil.5 mil. când populația urbană înregistra 2. Calcutta (13. Vechimea aș ezărilor umane Documentele istorice menționează existența unor localități având statut de oraș încă din cele mai vechi timpuri. Habitatul rural 43 .4 mil. În anul 2000 populația urbană avea o pondere de cca.). Susa (Iran).3. Organizarea şi amenajarea spaţiului rural 5. cătunul etc. New Delhi (22.

fân. rețeaua de electrificare. Fermele simple sunt formate dintr-o singură încăpere. remarcându-se materiale de construcție precum: lemnul. Gospodăria cuprinde alături de casă și diferite anexe cu destinație concretă. frecvente în special în arealele montane din America de Nord. locuințele se diferențiază atât după formă (locuințe dreptunghiulare. habitatul rural prezintă două forme principale: dispersat și grupat (concentrat). Fermele cu o singură cameră (pentru pregătirea hranei și pentru cazare) sunt frecvente în Guineea Africană. ovine. 44 . organizarea spațiului rural se definește prin fermele simple de locuință și gospodăriile moderne. având confort redus. • ferme pentru marile șepteluri. circulare. cu două tipuri de clădiri (clădiri pentru depozitare și clădiri pentru mașini și utilaje). cu ferme izolate în interiorul spațiilor exploatate. de canalizare etc. unelte și utilaje. de situația materială a locuitorilor.. cărămizile arse sau nearse. Locuințele rurale au cunoscut o evoluție continuă. Dezavantajele privesc accesul costisitor la căile de comunicație. Canada și Australia. repartizate în centrul suprafeței cu pășuni. de la formele simple (adăpost. Asia și America de Sud. cât și după forma acoperișului impusă de caracteristicile climei (plat în zonele aride. vite. fiind construite dintr-un singur tip de material (lemn sau piatră). Australia. Din această perspectivă. în care culturile de câmp acoperă suprafețe întinse. porcine. în funcție de resursele zonei. cea de transport a gazelor naturale.A. piatra. Avantajele acestui mod de organizare se referă la reducerea deplasărilor de la rezidență la locul de muncă și păstrarea independenței față de vecini. înclinat în zonele umede). Primul caracterizează spațiile agricole. fiind cea mai complexă formă de amenajare a spațiului rural. Europa. Noua Zeelandă.În funcție de morfologia spațială. De asemenea. cu clădiri auxiliare pentru mașini. cort) la cele complexe (casa și gospodăria). După felul materialului de construcție. gospodăriile se diferențiază estetic. Gospodăriile moderne sunt o rezultantă a organizării spațiului rural în: • ferme pentru cereale. colibă.U. specific S. • ferme mixte. pătrate sau neregulate).

2. • sate mari (1500–4000 loc. sate mai noi care au fost supuse procesului de sistematizare.). • sate foarte mari (4000–7000 loc. Fizionomia rurală este un alt criteriu de clasificare a satelor.). în care gospodăriile sunt dispersate la distanță mare una de alta (în România acest tip de sat este specific Munților Apuseni). Africa de Sud etc.). • sate mijlocii (500–1500 loc. După structură se menționează: • sate adunate. • sate risipite. • sate mici (100–500 loc. În cadrul morfostructurii intră: forma și structura. 5. • sate cu formă geometrică (poligonală regulată).). Un alt criteriu de clasificare al așezărilor rurale este cel al morfostructurii. Aceasta se reprezintă prin două elemente: textura și profilul satului. formate din spațiul rezidențial și cel productiv. • ferme din zonele în curs de dezvoltare (Brazilia. specifice zonelor de munte.). • sate răsfirate.• ferme individuale. După formă se disting: • sate cu formă poligonală neregulată (majoritatea satelor care nu au fost supuse unui proces de sistematizare).). Unul din cele mai importante este cel demografic: • sate foarte mici (sub 100 loc. • sate gigant (peste 7000 loc. Argentina.5. • sate liniare (așezate în lungul unei căi de comunicații sau artere hidrografice). 45 . caracteristice zonelor de deal și podiș.). specifice zonelor joase de câmpie și depresiunilor. Caracteristici teritoriale ale satelor Satele pot fi clasificate după mai multe criterii.

În general așezările vechi. uneori înfundate.Textura așezărilor vizează dispoziția străzilor. având în medie sub 10 clădiri/ha. zone periurbane și depresiuni). cu străzi întortocheate. cu o dezvoltare haotică. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Cucu V. scurte. Textura neregulată este specifică așezărilor poligonale neregulate. Modul de concentrare a clădirilor în vatră. În funcție de valoarea acestui indicator. specifice mai ales în lunci. Satele noi. Profilul este o caracteristică a satelor în plan vertical și se definește prin linia dată de părțile cele mai înalte ale clădirilor. dezvoltate după planuri impuse de condițiile naturale. au o textură neregulată. planul stradal în funcție de forma și de evoluția așezării. Didactică și Pedagogică. supuse procesului de sistematizare. În cazul majorității satelor. • așezări cu o mare concentrare a clădirilor (peste 15 clădiri/ha.. (1981) Geografia populației și așezărilor umane. spații agricole întinse între clădiri și terenurile cu destinații neagricole). pe un relief fragmentat. se deosebesc următoarele tipuri de așezări: • așezări cu o concentrare redusă a clădirilor în vatră (curți mari. au străzi drepte care se întretaie ca o rețea. ca alt criteriu de clasificare. nesistematizate. 46 . se exprimă printr-un indicator dat de raportul dintre numărul clădirilor și suprafața intravilanului. • așezări cu o concentrare medie a clădirilor în vatră (10–15 clădiri/ha). Edit. profilul este scund. București..

Edit. București. 2. (1999) Dicționar de geografie umană. INS. Cluj-Napoca. Ianoș I. Velcea I. Populația și așezările. București. Ilinca N. (2006) Geografie rurală. (2011) Sinteze de geografie generală și regională. Ungureanu A. Edit. Edit... *** (1984) Geografia României. Edit. (1997) Modelarea matematică în geografia umană. Muntele I. Univ. ”L. (2000) Teoria sistemelor de așezări umane. Erdeli G. Științifică. Univ. Tehnică. Blaga”. Sedcom Libris. București. București. (2003) Geografia așezărilor. (2000) Sisteme teritoriale. (1999) Geografie urbană. coord. vol. (2006) Geografia populației. Edit.. București. Edit. Blaga”. Edit. Ianoș I. Corint. Ilinca N. Edit. B. Velcea Valeria coord. București. *** (2009) Anuarul Statistic al României. Velcea I. (2008) Geografia umană. Sibiu. București. Sibiu. CD Press. Humeau J. Edit. Tehnică. Acad. Dumitrache Liliana (2001) Geografia populației. Surd V. Ungureanu A..Erdeli G. București. București. Edit. Edit. București. Presa Universitară Clujeană. Iași. Casa de Editură și Presă Șansa. Velcea I. (1993) Geografia economică a lumii contemporane. 47 .. Neguț S. ”L. Atlas Multimedia. Corint.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful