UNIVERSITATEA DE STAT „BOGDAN PETRICEICU HASDEU” DIN CAHUL

TODOS VICTOR

NOTE DE CURS

DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC

CAHUL

2010

CUPRINS: TEMA 1: APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA ISTORICĂ A DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC.................................. 1. Evoluţia istorică a dreptului internaţional public................... 2. Doctrine juridice privind natura şi fundamentul dreptului internaţional public................................................................ 3. Dreptul internaţional public şi societatea internaţională la etapa actuală........................................................................... TEMA 2: NOŢIUNEA ŞI CARACTERISTICILE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC.................................. 1. Definiţia, obiectul, scopul şi rolul dreptului internaţional public. Acordul de voinţă fundament al dreptului internaţional public................................................................ 2. Deosebirile dintre dreptul internaţional şi dreptul intern....... 3. Izvoarele dreptului internaţional public................................. TEMA 3: SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC............................................................................................. 1. Noţiuni generale privind subiectele dreptului internaţionale public...................................................................................... 2. Recunoaşterea statelor şi guvernelor. Succesiunea şi neutralitatea statelor............................................................... 3. Organizaţiile internaţionale şi naţiunile care luptă pentru eliberare naţională ca subiecte de drept internaţional public...................................................................................... TEMA 4: PRINCIPIILE JURIDICE GENERALE ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC.................................. 1. Noţiune de principii generale ale dreptului internaţional public...................................................................................... 2. Conţinutul juridic al principiilor generale ale dreptului internaţional public................................................................ TEMA 5: POPULAŢIA ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC.............................................................................................. 1. Noţiuni generale privind populaţia în dreptul internaţional public...................................................................................... 2. Instituţia cetăţeniei în dreptul internaţional public............... 3. Regimul juridic al străinilor................................................... 4. Problema refugiaţilor şi persoanelor strămutate....................

5 5 7 8 10

10 11 15

20 20 22

25 30 30 32 38 38 39 41 42

2

TEMA 6: TERITORIUL ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC.............................................................................................. 1. Noţiuni generale privind teritoriului de stat.......................... 2. Frontierele de stat şi regimul de frontieră. Problema modificărilor teritoriale.......................................................... 3. Regimul juridic de navigaţie pe fluviilor şi canalele maritime internaţionale.......................................................... 4. Zone demilitarizate şi neutralizate. Zone denuclearizate....... 5. Regimul juridic al zonelor polare.......................................... TEMA 7: PRINCIPIILE JURIDICE GENERALE ALE SPAŢIULUI EXTRAATMOSFERIC............................................. 1. Noţiuni generale privind spaţiul extraatmosferic................... 2. Principiile spaţiului extraatmosferic...................................... 3. Jurisdicţia şi controlul asupra personalului şi obiectelor spaţiale................................................................................... TEMA 8: DREPTUL MĂRII........................................................... 1. Formarea principiilor şi conceptelor dreptului mării............. 2. Natura juridică a mării teritoriale. Dreptul de trecere inofensivă............................................................................... 3. Zone maritime asupra cărora statele au drepturi suverane..... 4. Zone maritime nesupuse suveranităţii statelor....................... TEMA 9: DREPTUL TRATATELOR........................................... 1. Definiţia, elementele esenţiale şi accesorii ale tratatelor. Denumirea şi clasificarea tratatelor....................................... 2. Procedura de încheiere şi intrarea în vigoare a tratatelor....... 3. Înregistrarea şi aplicarea tratatelor......................................... 4. Interpretarea tratatelor............................................................ TEMA 10: EFECTELE, MODIFICAREA ŞI ÎNCETAREA TRATATELOR. REZERVELE TRATATELOR......................... 1. Rezervele la un tratat şi efectele lor....................................... 2. Efectele tratatelor faţă de statele terţe.................................... 3. Condiţiile de valabilitate şi de nulitate a tratatelor................ 4. Modurile de modificare şi încetare a tratatelor...................... TEMA 11: REZOLVAREA DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE PE CALE PAŞNICĂ................................... 1. Noţiunea de diferend internaţional......................................... 2. Modalităţile şi mijloacele de rezolvare paşnică a diferendelor internaţionale..................................................... 3. Reglementarea paşnică a diferendelor în cadrul

50 50 52 54 56 58 64 64 65 66 69 69 70 71 73 77 77 79 82 84 87 87 88 90 91 94 94 95

3

organizaţiilor internaţionale................................................... 4. Mijloacele bazate pe constrângere......................................... TEMA 12: PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC...................................... 1. Consideraţii generale. Concepte şi principii privind protecţia mediului înconjurător.............................................. 2. Obligaţii cu caracter general ale statelor în domeniul protecţiei mediului................................................................. 3. Obligaţii cu caracter specific în domeniu protecţiei mediului. Răspunderea şi compensarea.................................

101 102 105 105 106 107

4

TEMA 1: APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA ISTORICĂ A DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC PLAN: 1. Evoluţia istorică a dreptului internaţional public 2. Doctrine juridice privind natura şi fundamentul dreptului internaţional public 3. Dreptul internaţional public şi societatea internaţională la etapa actuală

1. Evoluţia istorică a dreptului internaţional public În literatura de specialitate a dreptului internaţional există păreri contraversate privind istoria apariţiei acestui drept. Unii autori consideră că dreptul internaţional a apărut după formarea statelor, totuşi considerăm că unele elemente ale dreptului internaţional au apărut cu mult înaitea apariţiei statelor. Acesta a apărut şi s-a dezvoltat din nevoia formării unui cadru ordonat pentru relaţiile internaţionale. Desigur că rolul primordial în evoluţia istorică a relaţiilor internaţionale îi revine statelor. În prezent relaţiile internaţionale se desfăşoară în toate domeniile: economic, social, cultural, militar, ecologic, politic şi juridic. Principiile şi normele dreptului internaţional au apărut şi s-au dezvoltat într-un proces istoric îndelungat ca urmare a formării şi dezvoltării statelor şi a relaţiilor dintre ele. Conţinutul şi structura sa au evoluat datorită primelor relaţii internaţionale ce au apărut în orientul antic(Egipt, China, India). Astfel în sec. VI î.e.n. statele Chinei antice încheiau tratate referitoare la renunţarea de la război şi rezolvarea diferendelor internaţionale dintre ele cu ajutorul unui arbitru. În India în sec. V î.e.n. apar legile lui Manuu care consemnează existenţa unor misiuni diplomatice, iar tratatele erau considerate sacre încheindu-se cu pronunţarea unui jurământ religios. În acea perioadă erau cunoscute anumite reguli de purtare a războiului şi se interzicea omorârea prizonierilor. Un rol important în dezvoltarea dreptului internaţional la jucat şi corespondenţa diplomatică a Egiptului cu alte state cuprinsă în cele 360 de tăbliţe de lut ars de la Tell-Amarna.

5

Tot în această perioadă o serie de reglementări privind dreptul internaţional apar în Grecia şi Roma Antică care prevedeau reguli referitoare la negocieri, la soli, la tratate de pace. Romanii nu încheiau tratate de pace ci armistiţii intervenite pe perioade scurte sau recurgeau la distrugerea inamicului potrivit unor reguli dure. Tratatele la romani şi la greci trebuiau respectate cu bună credinţă. Persoana solilor era inviolabilă, iar străinilor li se acordă protecţie. În această perioadă se formează „ius gentium” care reglementa atât problemele de drept internaţional cât şi mai ales de drept privat între cetăţenii romani şi străini. În Epoca Medievală dezvoltarea dreptului internaţional este influenţată de condiţiile şi cerinţele specifice raporturilor dintre statele feudale în diferite etape de dezvoltare a acestora. La începutul acestei epoci dreptul internaţional cunoaşte o stagnare datorită fărâmiţării statelor ca: imperiul bizantin, statele germane, statele româneşti. În aceste condiţii sub influenţa ordinelor cavalereşti religioase, apar o serie de noi reguli de purtare a războiului. Biserica catolică impune aşa numitele „armistiţii ale lui Dumnezeu” adică interzicerea războiului în anumite zile. Tot în această perioadă se dezvoltă practica încheierii tratatelor, instituţia ambasadorilor. Un moment important în dezvoltarea dreptului internaţional îl reprezintă Tratatul de pace de la Westphalia din 1648 care pune capăt războiului de 30 de ani. S-a afirmat că acest moment ar fi punctul de plecare al dreptului internaţional european sau modern. În Ţările Române (Transilvania, Ţara Românească şi Moldova) sunt de menţionat reprezentanţele diplomatice permanente pe lângă Poarta Otomană. Tot în această perioadă are loc formarea şi dezvoltarea ştiinţei dreptului internaţional ca ştiinţă juridică de sine stătătoare. Apare Şcoala de la Salamanca cu Francisco de Vitoria şi apoi cu Francisco Suares. În Epoca Modernă este marcată de Revoluţia franceză (1789)care afirmă inalienabilitatea suveranităţii naţiunii, dreptul fiecărei naţiuni de a se organiza şi de a-şi schimba forma de guvernare. Declaraţia de independenţă a S.U.A.(1776) care pentru prima dată a afirmat dreptul popoarelor de a-şi hotărî singure soarta. Apoi a urmat Congresul de la Viena(1815), Congresul de la Paris (1856) care a codificat pentru prima dată dreptul mării, Convenţiile de la Haga (1899)(1907) privind mijloacele paşnice de soluţionare a diferendelor. În această perioadă se creează primele organizaţii

6

Această doctrină are la bază concepţia potrivit căreia forţa obligatorie a dreptului decurge din faptul că el este un produs al voinţei statului exprimată individual sau împreună cu alte state. În ceia ce priveşte natura. Uniunea pentru protecţia proprietăţii literale şi artistice (1884). După cel de al doilea război mondial se formează O. Doctrina normativistă constă în considerarea dreptului ca un sistem de norme în formă piramidală în cadrul căruia este suficient să se determine care dintre normele sale este fundamentală având însuşirea de a atribui forţă juridică obligatorie întregului sistem. Această doctrină a fost fondată de Kelsn în 1935.internaţionale ca: Uniunea Poştală Generală (1874). Se formează Liga Naţiunilor ca organizaţie internaţională cu caracter general care asigură pacea şi respectarea dreptului internaţional. XX se încheie o serie de tratate de pace şi apar noi state independente. fundamentul dreptului internaţional s-au conturat 3 doctrine: pozitivistă. Doctrine juridice privind natura şi fundamentul dreptului internaţional public Încercările de a explica natura dreptului internaţional public au preocupat ştiinţa dreptului internaţional de la primele sale începuturi ducând la formarea unor concepţii. şi în actul său de bază sunt menţionate pe larg regulile de drept internaţional. teorii în această privinţă. iar validitatea ordinii juridice naţionale derivă dintr-o normă pozitivă de drept intern a cărei validitate la rândul său decurge din norma fundamentală a dreptului internaţional.U. Doctrina pozitivistă s-a dezvoltat în a doua jumătate a sec. În concepţia lui dreptul intern al statelor este subordonat dreptului internaţional. 7 . normativistă şi dreptului natural. La începutul sec. XX sub influenţa filozofului Conte şi se caracterizează prin încercarea de a identifica forţa obligatorie a dreptului internaţional cu realitatea obişnuită pe baza datelor experienţei juridice imediate.N. 2. Epoca Contemporană se caracterizează prin dezvoltarea comerţului internaţional şi a comunicaţiilor pe mare şi totodată au reclamat asigurarea căilor de comunicaţie mondială prin care s-au încheiat convenţii potrivit cărora canalul Suiez şi Panama au fost neutralizate paralel cu dezvoltarea dreptului internaţional.

XIX sub influenţa progresului tehnic. organizaţiile internaţionale sunt subiecte derivate. Statele. Djuvara fiind fondatorul filosofii dreptului internaţional. explorării spaţiului atmosferic. teoriile psihologice. Statul ca entitate suverană joacă un rol hotărâtor în dezvoltarea relaţiilor internaţionale. Un adept al acestei teorii este M. Dreptul internaţional public şi societatea internaţională la etapa actuală Pentru o perioadă de timp dreptul internaţional reglementa raporturile dintre state deoarece ele apăreau cel mai des pe arena internaţională. De fapt dreptul internaţional public este creat pe baza acordului de voinţă exprimat prin tratate.Doctrina dreptului natural porneşte de la ideea că dreptul îşi are originea în natura umană a fiinţei omeneşti. a zonelor maritime au început să se contureze un interes comun a statelor faţă de aceste zone şi resursele lor naturale.N. adică în baza unui contract oamenii au creat o autoritate specială superioară care este statul. Odată cu intensificarea dezvoltării tehnologice. Naţiunile sunt şi ele subiecte ale dreptului internaţional dar statutul lor juridic este limitat şi temporar. Între aceste categorii de participanţi la alianţa internaţională există o serie de asemănări şi deosebiri. O caracteristică a societăţii internaţionale contemporane o constituie atât creşterea numărului statelor peste 200 cât şi sporirea organizaţiilor interstatale şi internaţionale în sistemul O. acesta considera că fundamentul dreptului internaţional îl constituie justiţia internaţională. 8 . Pe lângă aceste teorii au mai existat şi altele având şi concepţii diferite referitoare la dreptul internaţional ca teoriile sociologice. dar dintre acestea numai statul este subiect principal. Odată cu destrămarea sistemului colonial în viaţa internaţională îşi face apariţia naţiunile care luptă pentru eliberare. Începând cu sec. naţiunile care luptă pentru eliberare şi organizaţiile internaţionale interstatale sunt subiecte ale dreptului internaţional public.U. acorduri. 3. al dezvoltării cooperării internaţionale dintre state pe arena internaţională încep să apară organizaţii internaţionale interstatale.

4. Moca G. Evenimentele majore de la sfîrşitul sec.1. „Drept internaţional public”. 9 . ed. Popescu D.. Vol.1. „Ministerului de Interne”. „Drept internaţional public”. 4. 2. ed.TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1.. 1997. 8. „Drept internaţional public”. 1981.XIX începutul sec. Balan O. 1993. Tipografia „Reclama”. 5. ediţia didactică şi pedagogică. Bucureşti. 3. 5. 3. 7. Politica externă dusă de domnii ţărilor române în perioada modernă şi impactul acesteia la dezvoltarea relaţiilor internaţionale. Bibliografia: 1. Duculescu V. Republica Moldova la etapa contemporană ca element al societăţii internaţionale. Iaşi 1993. Bucureşti.XX şi impactul lor pozitiv în dezvoltarea şi codificarea normelor internaţionale. „Graphix”.. Bucureşti. 6. „Chemarea”. 2. Iaşi. 1993. I. Ecobescu N. 6. Coman F. Premisele obiective şi subiective care au stat la baza formării unor noi instituţii ale dreptului internaţional după cel de al doilea război mondial. vol. Chişinău. Năstase A. „Drept internaţional public”. vol. XX în cotextul dezvoltării normelor dreptului internaţional. Analizaţi instituţiile dreptului internaţional public ce s-au fondat la sfîrşitul sec. 1993.1. ed. Popescu D. Bucureşti. Rolul şi importanţa relaţiilor internaţionale în perioada antică şi medievală asupra dezvoltării statelor la etapa respectivă. „Drept internaţional public”. „Hiperion”. 2001. vol. „Şansa”. Bucureşti. ed. Geamanu G „Drept internaţional public”. „Drept internaţional public”. Andronovici C. Niciu M. Serbenco E. ed. „Drept internaţional public”. 1988.

Deosebirile dintre dreptul internaţional şi dreptul intern. dar şi de celelalte subiecte de drept internaţional pe baza acordului lor de voinţă în scopul reglementării raporturilor internaţionale. acel ansamblu de principii şi norme juridice scrise sau nescrise create de către state. scopul şi rolul dreptului internaţional public. obiectul dreptului internaţional public îl formează relaţiile dintre state. Definiţia. Definiţia. Dreptul internaţional public este acea ramură a dreptului. obiectul. 10 . Din punct de vedere al conţinutului relaţiilor dintre state care fac obiectul dreptului internaţional public deosebim raporturi: a) Comerciale b) Diplomatice c) Economice d) Culturale e) Ştiinţifice. Obiectul dreptului internaţional public contemporan îl creează şi relaţiile care se nasc între stat şi alte subiecte de drept internaţional. Acordul de voinţă fundament al dreptului internaţional public Spre deosebire de dreptul intern care reglementează relaţiile sociale în cadrul fiecărui stat. scopul şi rolul dreptului internaţional public. obiectul. de a preveni şi soluţiona aspectele conflictuale care continuă să afecteze această societate. Raporturile dintre dreptul internaţional şi dreptul intern 3. de a asigura funcţionarea armonioasă a aceste societăţi. Sancţiunile în dreptul internaţional. de a contribui prin mijloacele sale la o dezvoltare corespunzătoare a acesteia. Rolul său principal este de a reglementa raporturile din cadru societăţii internaţionale. Acordul de voinţă fundament al dreptului internaţional public 2.TEMA 2: NOŢIUNEA ŞI CARACTERISTICILE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC PLAN: 1. Sistemul dreptului internaţional. Izvoarele dreptului internaţional public 1.

11 . Potrivit acestei teorii statele nu au 2. cutumelor care mai apoi duc la formarea şi dezvoltarea dreptului internaţional public. ci numai prin consensul acestora. de aici rezultă că prin realizarea acordului de voinţă nu se creează o voinţă unică ci fiecare stat îşi păstrează voinţa sa suverană. Deosebim 5 aspecte consensualiste referitoare la acordul de voinţă: 1. Titulescu susţinea că legea internaţională are un caracter de coordonare şi nu de subordonare iar raporturile dintre state nu sunt raporturi de dependenţă ci de independenţă. Se poate vorbi despre rolul regulator al dreptului internaţional care răspunde nevoii de a se reduce anarhia în relaţiile internaţionale. Sistemul dreptului internaţional. Dreptul internaţional public se formează pe baza acordului de voinţă a statelor care compun la un moment dat societatea internaţională. Normele de drept internaţional devin obligatorii numai atunci când decurg din voinţa liber exprimată a acestora. voinţă care este manifestată în tratate sau alte izvoare ale dreptului internaţional. Deci statele nu pot fi obligate să respecte norme la formarea cărora nu şi-au dat consimţământul.Deosebirile dintre dreptul internaţional şi dreptul intern. Sancţiunile în dreptul internaţional. Caracterul coordonator al voinţei statelor stă la baza obligativităţii dreptului internaţional public. Normele dreptului internaţional public nu pot fi create prin simple manifestări de voinţă a statelor. prin structurarea ordini juridice internaţionale. Acordul de voinţă este rezultatul manifestării tacite sau exprese a voinţei suverane a statelor exprimate în mod clar. N. Voinţa fiecărui stat este determinată în conţinutul său de condiţiile social-politice existente în interiorul acestora. Raporturile dintre dreptul internaţional şi dreptul intern Dreptul internaţional contemporan având un caracter universal obiectul său îl constituie relaţiile dintre toate statele indiferent de mărimea lor şi de regiunea unde se află. Statele în deplină egalitate în drepturi şi pe baza liberului lor consimţământ în urma realizării acordului de voinţă dintre ele creează norme juridice prin intermediul tratatelor. Dreptul internaţional public ca un sistem general este acceptat de toate statele şi ca urmare a acestui fapt este expresia voinţei lor. a aplicării şi respectării normelor sale.

statele noi independente apărute în 1960 care nu puteau să fie legate de un sistem de drept la crearea căruia nu au participat. b)State care nu au manifestat nici acceptare şi nici obiecţii. Potrivit acestei teorii se susţine că un stat ar putea să-şi retragă consimţământul dat la dreptul internaţional şi să părăsească. 4. Obiectul dreptului intern îl reprezintă reglementarea juridică a relaţiilor sociale dintre persoanele care alcătuiesc populaţia unui stat. Între normele de drept internaţional public şi dreptul intern există o serie de asemănări şi deosebiri.obligaţia să respecte regulile dreptului internaţional public pe care nu le-au acceptat. Deosebiri privind obiectul de reglementare. 2. Potrivit acestei teorii se susţine că un stat care nu a consimţit la o regulă cutumiară de drept este liber să respingă oricând aplicarea unei astfel de regulă. 3. 12 . Orice stat ar fi liber să-şi exercite dreptul său suveran de a respinge aplicarea unei reguli de drept cutumiare pentru motivul că nu este în concordanţă cu voinţa actuală a acelui stat. 5. El poate fi tacit în cazul cutumelor şi expres în cazul tratatelor. Statele care nu au consimţit la o regulă cutumiară de drept se împart: a)State care au formulat obiecţii exprese faţă de regulă în general. În continuare vom enumera deosebirile care există între acestea: a. Aspectul dat este legat de cutumă potrivit căreia se susţine că crearea unei noi reguli cutumiare sau respingerea unei norme cutumiare vechi necesită consimţământul statelor. Dar aceste state au acceptat normele dreptului internaţional privind dreptul la integritate teritorială şi independenţă politică şi alte drepturi fundamentale recunoscute de dreptul internaţional respingând unele reguli de ordin cutumiar. dar nici un stat nu a adoptat această poziţie pentru că aceasta ar echivala cu negarea dreptului cutumiar. aceste probleme sunt legate tot de raporturile dintre state reglementarea lor făcându-se prin acte juridice de drept internaţional. Ex. Dreptul internaţional are obiect de reglementare relaţiile dintre state chiar dacă uneori aceste norme se referă la aspecte privind persoanele.

b. Normele dreptului internaţional public sunt create de state şi tot ele sunt destinatarele lor. c. Constatarea şi aplicarea sancţiunilor este încredinţată Consiliului de Securitate care are răspunderea principală pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. d. Subiectele dreptului internaţional sunt în primul rând statele suverane şi egale în drepturi. Carta recunoaşte dreptul statelor la autoapărare individuală sau colectivă împotriva unui atac armat până Consiliul de Securitate va lua măsurile necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.U. Acesta este singurul caz în 13 . În ce priveşte dreptul intern subiectele sunt persoanele fizice şi juridice. Deosebirile dintre dreptul internaţional şi dreptul intern sunt relevate şi în sfera aplicării şi sancţionării normelor de drept internaţional. organizaţiile internaţionale şi mişcările de eliberare naţională recunoscute. Astfel normele dreptului internaţional nu sunt aduse la îndeplinire de vreun organism internaţional ci de state care acţionează în mod individual sau colectiv şi prin organizaţii internaţionale. Temeiul politic şi juridic al calităţii sale de subiect al dreptului internaţional îl formează suveranitatea de stat. Întrucât un atac armat constituie o măsură ilegală a forţei. În dreptul intern măsurile de constrângere pentru încălcarea normelor sunt aplicate de un aparat centralizat organizat de stat şi având o autoritate superioară faţă de persoanele împotriva cărora sunt îndreptate. dreptul la apărare apare ca reacţie la un asemenea act şi are caracter de sancţiune. Statele participante la viaţa internaţională sunt subiecte fundamentale în sistemul dreptului internaţional. În ce priveşte sancţiunile care se aplică pentru asigurarea respectării normelor şi principiilor dreptului internaţional acestea le putem clasifica: a)Sancţiuni cu folosirea forţei armate. În cadrul societăţii internaţionale nu există o autoritate publică superioară sau un guvern mondial care să fie împuternicit cu funcţii de legiferare a normelor dreptului internaţional. instituie un sistem de sancţiuni colective contra păcii şi actelor de agresiune. Carta O. Deosebiri privind modul de elaborare a normelor. În dreptul intern statul edictând sau sancţionând normele de drept se manifestă ca autoritate politică supremă ce prescrie o anumită conduită persoanelor ce-i sunt subordonate.N. Deosebiri privind subiectele de drept.

Penal. În sec. culturale. dreptul aerian. .care statele au voie să recurgă la forţa armată ca formă de autoapărare şi aceasta în limitele prevăzute de carta O. În sfera de codificare pentru a desemna părţile dreptului internaţional se recurge la denumiri ca dreptul mării. Constituţional. politice. La aceste interdicţii se mai adaugă şi altele în cazul încheierii unor tratate internaţionale ca: . aeriene fără folosirea forţei armate. D. acest scop ar trebui să servească păcii şi securităţii internaţionale tuturor statelor şi popoarelor şi să fie străin de apariţia în scena politică a unor interese strategice de dominaţi. D. supremaţie ori legate de politica sferelor de influenţă ori a unei poziţii dominante în economia mondială.pedepsele penale aplicate celor vinovaţi de crime contra păcii şi umanităţii. Dreptul internaţional nu este lipsit de sancţiune şi nu este imperfect iar sancţiunea intră în acţiune atunci când interesele statelor converg spre un interes comun. dreptul diplomatic. Prin sistemul dreptului internaţional 14 . Ex. a exportului bunurilor iraniene în urma luării ca ostatici a personalului lor diplomatic a ambasadei din Teheran în 1979.U. Sistemul dreptului internaţional. .nulitatea unor tratate încheiate sub imperiul forţei sau ameninţării cu forţa ori care încălcă normele imperative ale dreptului internaţional. b)Embargoul de cereale împotriva URSS ca urmare a intervenţiei armate a acesteia în Afganistan. XVII apare teza împărţirii dreptului internaţional pe ramuri: a)Dreptul păcii. Civil şi D. Înainte de cel de al II război mondial se procedează la sistematizarea acestui drept după modelul dreptului intern: D. de măsuri luate de state: a)Blocarea de S. dreptul tratatelor. b)Dreptul războaielor. . maritime.excluderea sau suspendarea din organizaţiile internaţionale. Consiliul de Securitate poate lua măsuri de întrerupere totală sau parţială a relaţiilor economice.U.A. Administrativ.încetarea efectelor unui tratat pentru încălcarea gravă a prevederilor sale de cealaltă parte.N. dreptul spaţial. b)Sancţiuni fără folosirea forţei armate.

XX ex. În dreptul internaţional nu există o clasificare şi o enumerare exhaustivă a instituţiilor şi ramurilor sale. dreptul aerian. Dreptul internaţional datorită particularităţilor sale nu cunoaşte existenţa unei structuri de organe şi a actelor de natură constituţională. instituţiilor şi rumurilor de drept internaţional privite din punct de vedere al unităţii interacţiunii şi interdependenţei lor. Acest sistem de drept se află într-o permanentă dezvoltare şi perfecţionare. 3. Există şi tratate care pot aduce modificări în legea internă sau să provoace obligaţia statelor de a adopta anumite reglementări interne. acestea devin obligatorii şi urmează a fi aplicate pe întregul său teritoriu şi pentru toată populaţia. Normele acestui drept dobândeşte valoare juridică egală cu cea a normelor de drept intern fără a fi necesară incorporarea lor în dreptul intern al statelor. sau în cea de a 2 jumătate a sec. atunci altele au apărut la începutul sau la mijlocul sec. dreptul cosmic. Izvoarele dreptului internaţional public În teoria generală a dreptului prin izvor de drept erau desemnate modalităţile specifice de exprimare a conţinutului unei norme juridice. Ex. Sunt şi domenii în care dreptul internaţional ţine seama de reglementările dreptului intern în privinţa numirii şi funcţiilor diplomatice. XX dreptul mediului. reglementări internaţionale care au avut impact asupra dreptului intern Convenţia de la Haga din 1970 în domeniul capturării ilicite a aeronavelor unde ţările se obligă de a aplica în acest sens pedepse severe. dreptul tratatelor. dreptul diplomatic. Dacă unele instituţii de drept internaţional au apărut cu sute de ani în urmă ex. Sistemul dreptului internaţional are o anumită structură.înţelegem totalitate normelor de drept internaţional. amplasarea şi interacţiunea existentă între elementele sale. dreptul economic internaţional. Doctrina dreptului internaţional recunosc în calitate de izvor ale dreptului internaţional 15 . Doctrina mai veche a dreptului internaţional făcea distincţie între izvoarele materiale şi izvoarele formale. Prin structură înţelegem organizarea internă a sistemului. Cu toate deosebirile dintre dreptul internaţional şi dreptul intern între ele se stabilesc raporturi de condiţionare şi influenţare reciprocă adică prin acceptarea de către un stat a normelor dreptului internaţional.

Convenţia de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor menţionează că prin tratat înţelegem un acord internaţional încheiat în scris între state şi guvernat de dreptul internaţional fie că este consemnat într-un instrument unic fie în două sau mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa particulară. Deci dreptul internaţional nu oferă o listă a mijloacelor prin care se exprimă normele sale. În convenţie se prezumă posibilitatea încheierii tratatelor între state şi alte subiecte ale dreptului internaţional sau între acestea şi alte subiecte ale dreptului internaţional de unde rezultă că părţile la tratate pot fi şi altele decât statele şi organizaţiile internaţionale.Actualmente reglementării convenţionale îi sunt supuse practic toate domeniile relaţiilor internaţionale. b. c. Forma convenţională permite ca drepturile şi obligaţiile părţilor să fie formulate cu destulă precizie fapt ce înlesneşte interpretarea şi aplicarea normelor convenţionale. menţionează „crearea condiţiilor necesare menţinerii justiţiei şi a respectării obligaţiilor decurgând din tratatele şi alte izvoare de drept internaţional”. Tratatul este principalul izvor al dreptului internaţional.U. De multe ori la identificarea izvoarelor drepturilor internaţional se face trimitere la textul statutului Curţii Internaţionale de Justiţie care spune că la soluţionarea diferendelor internaţionale va aplica: Convenţiile internaţionale. Principiile generale de drept. Totodată acestea nu sunt unicele izvoare de drept internaţional. Hotărârile judecătoreşti. statele substituind în mod treptat cutuma prin tratate.tratatul şi cutuma internaţională. Deosebim tratate internaţionale bilaterale şi multilaterale. Astfel Carta O. Tratatele multilaterale sunt chemate să reglementeze relaţiile ce prezintă interes pentru comunitatea internaţională a statelor în ansamblu.N. Nu toate 16 . Eficacitatea autentică a acestor tratate constă în consacrarea dreptului de participare la ele a tuturor statelor. Cutuma internaţională. Tratatului internaţional i se recunoaşte calitatea de izvor principal datorită următoarelor circumstanţe: a. Tratatele în cel mai reuşit mod contribuie la stabilirea concordanţei şi interacţiunii dintre normele de drept internaţional şi dreptul intern.

Pentru ca un principiu să fie inclus în dreptul internaţional public nu este suficient ca acesta să fie comun sistemelor juridice interne. mai este necesar ca el să fie potrivit pentru a funcţiona în sistemul DIP. prezentarea probelor. Curtea Internaţională de Justiţie susţine că principiile generale de drept derivă din diverse sisteme de drept intern şi transpuse în ordinea internaţională. Cutuma este una dintre cele mai vechi izvoare ale dreptului internaţional ea ocupând mult timp un loc prioritar în raport cu tratatul. Hotărârile judecătoreşti cuprind deciziile pronunţate de judecătorul sau arbitrul internaţional cu ocazia soluţionării unor diferende supuse lor. Prima categorie de reguli cuprinde următoarele principii: Respectarea egalităţii părţilor şi dreptului lor la apărare. În ce priveşte doctrina celor mai calificaţi specialişti ai deferitor naţiuni rolul acesteia este incomparabil cu cel al jurisprudenţei şi aceasta din cauza absenţei unui statut clar al autorilor de DIP în raport cu subiectele principale ale acestuia . O analiză a jurisprudenţei judiciare şi arbitrale internaţionale ne permite să constatăm că noţiunea de principiu general de drept include atît reguli procesuale.statele. ci doar acele licite adică încheiate fără vicii de consimţământ şi nu contravin normelor imperative de drept internaţional existente în momentul încheierii lor şi cele care sunt intrate în vigoare. autoritatea de lucru judecat. Prin cutumă se înţelege practica generală relativ îndelungată şi repetată a statelor. cât şi reguli materiale introduse în dreptul internaţional din dreptul intern al statelor. Doctrina de DIP 17 . Pornind de la cele menţionate prin hotărârile judecătoreşti DIP se aplică şi nu se creează fapt ce ne face să considerăm că jurisprudenţa nu constituie un izvor al DIP dar un mijloc auxiliar adică o modalitate complimentară de identificare şi de interpretare a normelor juridice. principiul bunei credinţe.tratatele sunt considerate izvoare de drept internaţional. La soluţionarea diferendelor Curtea Internaţională de Justiţie aplică alături de convenţie şi cutumă. Din categoria a doua fac parte: Nici o persoană nu poate transmite alteia mai multe drepturi decât ea are însăşi. Putem menţiona că principiile generale de drept îşi au originea în tradiţiile juridice ale principalelor sisteme de drept existente în lume. căreia acestea îi recunosc o forţă juridică obligatorie. principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate. utilizarea presupunerilor şi probelor indirecte.

2. 1993. „Graphix”. 3. 4. TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1. 5. Bucureşti. dar este un punct de plecare în determinarea izvoarelor dreptului internaţional. Iaşi. Chişinău. La aceste izvoare se mai poate de adăugat şi rezoluţiile organizaţiilor internaţionale. Vol. Drept internaţional public. ediţia didactică şi pedagogică. Bibliografia: 1. 2001. „Drept internaţional public”. La organizaţiile internaţionale trebuie atribuite anumite organe de codificare. Tipografia „Reclama”. Din prevederile statutului Curţii Internaţionale de Justiţie reiese că scopul său nu este de a determina izvoarele dreptului internaţional.Normele dreptului internaţional public şi alte norme sociale. 3.Andronovici C „Drept internaţional public”.Influienţa dreptului intern asupra dreptului internaţional şi influienţa dreptului internaţional asupra dreptului intern. Bucureşti. 1989.1.Moca Gh. 18 . 2. Printre contribuţiile unor specialişti trebuie luate în considerare opiniile separate sau individuale ale unor judecători.Analizaţi părerile diferitor autori în privinţa conferirii calităţii de izvoare ale dreptului internaţional mijloacelor auxiliare de exprimare a normelor de drept. vol. „Drept internaţional public”. ed. 4.Balan O. I. ci dreptul aplicabil.include atât contribuţiile unor specialişti luaţi aparte cât şi lucrările unor organizaţii internaţionale de specialitate. Serbenco E.1. Dacă tratatul şi cutuma internaţională sunt considerate izvoare universale a căror forţă juridică decurge din dreptul internaţional general atunci deciziile normative ale organizaţiilor internaţionale sunt izvoare speciale forţa lor juridică fiind determinat de actul constitutiv al organizaţiei în cauză.Raportul de legătură dintre dreptul internaţional public şi alte ramuri ale dreptului. vol.Principiile generale ale dreptului ca izvoare ale dreptului internaţional.Geamanu G. 1981.

1997. Ecobescu N. „Chemarea”. 10. „Şansa”. „Drept internaţional public”. „Drept internaţional. Iaşi. ed. „Drept internaţional public”.Diaconu I. „Drept internaţional public”. „Şansa”.. ed. ed. 6.5. Bucureşti. Bucureşti.Popescu D. 7. Coman F. „Ministerului de Interne”. Bucureşti.. Miga-Beşteliu R.Niciu M.Popescu D. 1993. 1993. 1997. „Drept internaţional public”. 9.Duculescu V. Bucureşti 1993. „ALL Educaţional”. „Hiperion”. ed. Bucureşti.. ed. „Curs de drept internaţional public”. ed. 1993. 8. Năstase A. introducere în drept internaţional public”. 19 .

Succesiunea şi neutralitatea statelor 4.P. Subiectele originare tipice fundamentale care au capacitate deplină a D. figurează organizaţiile internaţionale.TEMA 3: SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC PLAN: 1. sunt statele.Organizaţiile internaţionale şi naţiunile care luptă pentru eliberare naţională ca subiecte de drept internaţional public 1. Trăsăturile esenţiale a subiectului D. indispensabilă a existenţei statului.I.I. naţiunile care luptă pentru eliberare naţională şi Vaticanul. Deşi numărul populaţiei variază de la un stat la altul aceasta nu are nici o importanţă pentru calitatea statelor de subiecte ale D.Recunoaşterea statelor şi guvernelor 3. a statului este rezultatul firesc al suveranităţii sale şi nu depinde de recunoaşterea lui de alte state.O populaţie permanentă care reprezintă totalitatea indivizilor ce locuiesc pe teritoriul unui sau altui stat la un moment dat în limitele acestuia potrivit reglementărilor de drept intern ale statului.I. 20 .P.I. care sunt create de stat.Noţiuni generale privind subiectele dreptului internaţionale public 2.P. mărimea ori gradul lor de dezvoltare.P.P. Calitatea de subiect al D.I. Potrivit doctrinei D. statul îşi asumă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter internaţional. Noţiuni generale privind subiectele dreptului internaţionale public Subiectul de drept internaţional public este o entitate care participă la raporturile juridice reglementate nemijlocit de D.Teritoriul determinat ce constituie baza materială.I. Dintre subiectele de D. Suveranitatea aparţine statelor indiferent de puterea.P. 2. statul ca persoană internaţională trebuie să îndeplinească condiţiile: 1.P. Pe lângă state ca subiecte primare a D. Teritoriul unui stat cuprinde: spaţiul terestru.I. o constituie capacitatea lor de a fi titulare de drepturi şi obligaţii cu caracter internaţional.P.I.

P. confederaţii. c. Obligaţiile statelor sunt: a)De a nu participa la nici un conflict armat. 3. Potrivit D.Neutralitatea se aplică entităţilor statale şi nu unor teritorii. De a stabili relaţii diplomatice şi consulare cu alte state. Unele din capacităţile statului le putem enumera: a.De a avea acces la procedurile contencioase internaţionale. d.I. În relaţiile cu alte state după structura lor statele pot fi: state permanente neutre.spaţiul acvatic. d)De a nu admite folosirea teritoriului său pentru instalarea de baze militare străine.De a reclama repararea daunelor suferite în urma comiterii unei fapte internaţionale ilicite de către un stat terţ. b)Dreptul de a deveni parte la tratate. Statul fiind unicul subiect de D. De a deveni membru şi de a participa în mod plenar la viaţa organizaţiilor internaţionale. e)De a nu deţine. 2. b)De a-şi păstra starea de neutralitate în timp de război. contemporan neutralitatea are următoarele caracteristici: 1. Dimensiunea teritoriului unui stat precum şi structura sa nu sunt relevate pentru existenţa acestuia. 3. e. Statul permanent neutru are o serie de drepturi şi obligaţii.Capacitatea de a intra în relaţii cu alte state. c)De a nu participa la alianţe militare.Caracterul permanent. De a produce acte juridice internaţionale.I. produce şi experimenta arme nucleare. 21 . Statul care adoptă un astfel de statut îi este interzis să participe la orice conflict armat sau să devină teatrul unor ostilităţi militare. b. c)Dreptul la autoapărare. 4. dotat suveranitate posedă capacitatea de a acţiona în conformitate cu normele stabilite de acesta. Drepturile acestora sunt: a)Dreptul la suveranitate şi integritate teritorială. spaţiul aerian.Neutralitatea constituie un statut juridic şi nu o simplă stare de fapt. federaţii.Puterea publică ce se concretizează prin existenţa unui guvern care asigură conducerea treburilor interne şi externe autoritatea efectivă asupra populaţiei şi teritoriului.

2. Doar federaţia este singurul subiect de D. Prin recunoaşterea unui stat se înţelege actul prin care un stat admite că o entitate statală terţă în virtutea elementelor sale constitutive întruneşte condiţiile necesare pentru posedarea personalităţii juridice depline în ordinea internaţională.I. Ex. Confederaţia SUA din 1781 care peste 7 ani se transformă în stat federal. În calitate de obiecte ale recunoaşterii internaţionale pot fi statul nou apărut. Recunoaşterea se poate exprima printr-o notă diplomatică. Federaţia este un stat compus din mai mulţi membri ai federaţiei care dispun de anumite atribuţii pe plan local dar nu beneficiază de dreptul constituţional de a exercita atribuţii în domeniul relaţiilor externe şi nu sunt subiecte de D. Practica internaţională a arătat că confederaţia este formă premergătoare creării federaţiilor.I.P. ministrul afacerilor externe sau de la guvern. mişcările de eliberare naţională.f)De a promova relaţii de pace prietenie şi cooperare. Spre deosebire de statul federal confederaţia este alcătuită din două sau mai multe state suverane. ele participând de sine stătător sau împreună la viaţa internaţională. Recunoaşterea statelor şi guvernelor În dreptul internaţional public recunoaşterea poate fi definită ca un act unilateral prin care un stat sau mai multe state i-au act de existenţa unui fapt sau unei situaţii juridice nou apărute în comunitatea internaţională de natură să determine raporturi juridice între acestea şi situaţia sau entitatea recunoscută de el. telegrame de felicitare emise de şeful statului.P. guvernul instalat pe cale ne constituţională.P.I. Confederaţia este o asociere a două sau mai multor state participante fiecare păstrându-şi independenţa şi calitatea de subiect de D. În prezent confederaţii nu mai există. Practica constituţională contemporană cunoaşte exemple de federaţii ale căror subiecte au dreptul de a încheia cu consimţământul guvernului federal acorduri internaţionale. Ea poate fi făcută printr-un tratat bilateral sau multilateral după cum poate proveni din partea unui stat sau a unui grup de state 22 .(URSS a permis Ucrainei să participe în relaţiile externe) O altă formă de stat este confederaţia. o declaraţie de recunoaştere precum şi prin mesaje.

3)După numărul de subiecte: a. b. Principalele drepturi şi obligaţii sunt: a. De a intenta acţiune judiciară la instanţele celuilalt stat cu privire la bunurile sale aflate pe teritoriul statului care la recunoscut. încheind tratate politice economice. Totodată ne recunoaşterea unui stat poate fi considerată ne amicală creând obstacole în cadru normalizării relaţiilor dintre state. Individuală este rezultatul manifestării de voinţă doar a unui singur stat. dezvoltarea relaţiilor de drept internaţional de către noul stat. De iure recunoaşterea este definitivă şi produce totalitatea efectelor recunoaşterii. Totodată practica statelor a consacrat existenţa mai multor forme de recunoaştere calificate după următoarele criterii: 1)După modul de exprimare: a.în baza unui tratat multilateral. 23 . Dreptul internaţional nu consacră obligaţia statelor de a recunoaşte state noi care apar pe arena internaţională. Aşadar din momentul recunoaşterii statul nou recunoscut beneficiază de drepturi şi obligaţii internaţionale. De facto este provizorie şi revocabilă ea produce efecte limitate. Acceptarea legislaţiei interne şi a hotărârilor judecătoreşti ale statului recunoscut. Recunoaşterea este un act declarativ şi nu constitutiv în sensul că prin acest act se constată existenţa unui stat nou care există ca efect al creării sale şi nu ca rezultat al actului de recunoaştere. Tacită(admiterea misiunilor diplomatice pe teritoriul său) 2) După întinderea efectelor: a. ci aceasta constituie o facultate sau un drept al statului a cărui exercitare rămâne la aprecierea sa. Recunoaşterea nu conferă personalitate internaţională statului nou recunoscut dar îl ajută la promovarea. statele vizate stabilind relaţii diplomatice. Participarea unui stat nerecunoscut la conferinţe internaţionale sau admitere într-o organizaţie nu echivalează cu recunoaşterea sa individuală sau colectivă din partea altor state. telegramă) b. b. Stabilirea de relaţii diplomatice ori consulare. Expresă(declaraţie. c.

Practica arată că recunoaşterea unui nou guvern este supusă întrunirii mai multor criterii: a. Pe lângă recunoaşterea statelor şi guvernelor în dreptul internaţional s-a conturat şi idea de recunoaştere a mişcărilor de eliberare naţională care răspunde cerinţelor de a asigura popoarelor coloniale ce se aflau pe punctul de a accede la statutul de stat independent. atitudine care ar putea fi calificată drept amestec în treburile interne. Instaurarea unui regim politic democratic capabil să garanteze respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. o capacitate juridică internaţională pe măsură să accelereze procesul în curs. În practica statelor este unanim acceptat că recunoaşterea statelor implică şi recunoaşterea guvernelor. Capacitatea guvernului de a se achita de obligaţiile sale internaţionale. d. c.b. lea oferit posibilitatea de a participa la unele organizaţii internaţionale în calitate de observator. e. Să corespundă voinţei acestuia. Absenţa amestecului în treburile interne ale statului în procesul de instalare a noului guvern. b. Recunoaşterea guvernelor are un caracter declarativ adică actul de recunoaştere se rezumă la dorinţa de a întreţine raporturi cu noul guvern asupra legitimităţii guvernului respectiv. Recunoaşterea unui guvern este definită ca fiind un act liber al unui stat sau al mai multor state prin care se manifestă intenţia de a întreţine relaţii oficiale cu acesta şi implicit de încetare a unor astfel de raporturi cu vechiul guvern. Colectivă rezultatul unor manifestări de voinţă comune şi concomitente ale mai multor state. Activitatea noului guvern să fie sprijinită de populaţie. 24 . În urma recunoaşterii statutului mişcărilor de eliberare a înregistrat elemente de consolidare ceia ce le-a permis stabilirea de relaţii oficiale cu statul care o recunoaşte. În situaţia în care un guvern accede la putere pe alte căi decât cele constituţionale sau în cazul schimbării formei de guvernământ se pune problema recunoaşterii guvernelor.

bunurile de stat. Atunci când o parte sau mai multe părţi din teritoriul unui stat se separă pentru a forma unul sau mai multe state şi independent de faptul dacă statul predecesor continuă să existe sau nu. Problema succesiunii statelor apare în următoarele cazuri: 1. În timp ce bunurile imobile situate pe teritoriul ce face obiect al succesiunii trec în întregime la statul succesor. Iugoslavia. orice tratat în vigoare la data succesiunii statelor privitor la ansamblu teritoriului statului predecesor rămâne în vigoare în privinţa fiecărui stat succesor astfel format. Succesiunea în caz de dezmembrare sau de separare a unea sau mai multor părţi din teritoriul unui stat. statele de pe continentul african.3. În privinţa bunurilor de stat Convenţia de la Viena din 1983 face distincţie între bunurile mobile şi imobile. 25 . Bunurile de stat mobile şi imobile ale statului predecesor trec în proprietatea statului succesor. Astfel în ceia ce priveşte tratatele bilaterale statul succesor nu este ţinut să devină parte la tratatele încheiate de statul predecesor pe care le poate denunţa. cu excepţia cazurilor în care rezultă din tratat sau se stabileşte că aplicarea tratatului de statul nou ar fi incompatibilă cu obiectul şi scopul tratatul. În privinţa tratatelor multilaterale noul stat independent urmează printr-o notificare să-şi stabilească calitatea de parte la un tratat multilateral care la data succesiuni statelor era în vigoare pentru teritoriul în cauză. cele mobile doar în proporţii echitabile cu luarea în consideraţie anume a contribuţiei teritoriului dat la crearea lor. Ex. Succesiunea şi neutralitatea statelor În dreptul internaţional succesiunea reprezintă substituirea unui stat de către altul în limitele unui teritoriu determinat şi cu privire la populaţia respectivă. ex. Crearea unui stat independent ca rezultat al decolonizării. Potrivit Convenţiei de la Viena din 1978 un nou stat independent nu este obligat să menţină un tratat sau să devină parte la acesta numai pentru simplu fapt că la data succesiunii statelor tratatul era în vigoare în privinţa teritoriului la care se referă acea succesiune. datoriile de stat. URSS. frontierele. calitatea de membru în organizaţii internaţionale. În calitate de obiecte ale succesiunii statelor pot fi: tratatele internaţionale. 2. arhivele. Noul stat independent nu moşteneşte datoria de stat a statului predecesor doar dacă nu intervine un acord între cele două state care să prevadă astfel.

Succesiunea în cazul transmiterii unei părţi din teritoriul unui stat altui stat.3. ele continuă să rămână în vigoare pentru statul succesor cu excepţia cazurilor când din tratat rezultă sau este stabilit că aplicarea acestuia ar fi incompatibilă cu obiectul sau scopul tratatului. Totodată tratatele încheiate cu statele terţe referitor la frontierile teritoriului transferat îşi păstrează valabilitatea. Neutralitatea reprezintă o formă de manifestare a voinţei unor state de a sta temporar sau permanent în afara desfăşurării 26 . Bunurile de stat şi arhivele statelor predecesoare trec la statul succesor. În ceia ce priveşte tratatele statelor predecesoare încheiate cu statele terţe. acelaşi lucru se întâmplă cu datoriile de stat. Federaţia Rusă este unica succesoare clasică a URSS ea preluând toate angajamentele internaţionale contractante de către URSS. Procesul de dezmembrarea a URSS a dus la apariţia pe teritoriul ocupat cândva de aceasta a trei categorii de state. Un caz aparte îl reprezintă succesiunea statelor care sau format după dezmembrarea fostei URSS. Printre statele succesoare o poziţie de osebită o ocupă Ucraina şi Belorusia care până la dezmembrarea URSS posedau o personalitate juridică internaţională restrânsă care sa lărgit odată cu dezmembrarea URSS. Celelalte state care s-au format după dezmembrarea URSS participă la tratatele internaţionale în mod variat. Aceasta are loc atunci când două sau mai multe state se unesc pentru a forma un singur stat . ex. iar tratatele internaţionale ale statului sub a cărui suveranitate a trecut teritoriul în cauză încep să-şi producă efectele sale cu excepţia cazurilor când aplicarea tratatelor arătate în privinţa teritoriului transmis ar fi incompatibilă cu obiectul şi scopul tratatului. Ca atare numai una poate fi considerată ca relevând succesiunea clasică.statul succesor. În acest caz se aplică principiul valabilităţii teritoriale a limitelor tratatelor internaţionale. Conform acestuia tratatele internaţionale ale statului predecesor îşi încetează efectele asupra teritoriului transferat. Germania. Fac excepţie de la această regulă tratatele localizate adică acelea care se referă la o anumită regiune sau localitatea dintr-un anumit stat. 4. Celelalte obiecte ale succesiunii statelor a căror soartă urmează să fie reglementată odată cu transmiterea unei părţi din teritoriul unui stat altui stat fac obiectul acordului referitor la transmiterea acestui teritoriu. datoriile externe şi activele situate în afara uniunii. Succesiunea în caz de unificare a statelor.

Imparţialitatea adică tratarea în mod egal a părţilor în conflict. 11 al Constituţiei şi-a proclamat neutralitatea sa permanentă. Conform acestor documente statul neutru în timp de război se obligă să adopte o poziţie egală faţă de beligeranţi ne favorizând pe nici unul dintre ei. atitudinea Japoniei şi a Turciei faţă de conflictul dintre Israel şi statele arabe din 1967. Neutralitatea permanentă-statut internaţional special al unui stat caracterizată prin: a.Ne admiterea folosirii propriului teritoriu pentru pregătiri militare. 3. În acelaşi articol este menţionat că Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe 27 .Ne participarea la alianţe militare. Printre statele cu statut de neutralitate permanentă se numără şi Republica Moldova care conform art. produce şi experimenta arme nucleare. Statul neutru este supus următoarelor cerinţe: Abţinerea care îl obligă să nu participe la ostilităţi. Neutralitatea eventuală reprezintă atitudinea de neutralitate a unuia sau mai multor state faţă de un anumit război.Interdicţia de a deţine. politice care au drept scop pregătirea războiului. Prevenirea adică împiedicarea desfăşurării oricăror operaţiuni militare pe teritoriul său. depozite. 4. d. inclusiv amplasarea de baze militare străine.Provocarea unei politici de colaborare activă cu toate statele. Putem distinge mai multe forme de neutralitate: 1. b. Neutralitatea diferenţiată reprezintă ne participarea unui stat la un conflict armat cât şi atitudinea diferită adoptată faţă de victimă şi agresor într-un război de agresiune.războaielor dintre alte state. Neutralitatea imparţială a fost reglementată de Declaraţia de la Paris din 1856 apoi de Convenţiile de la Haga din 1899 şi 1907. 2. Atitudinea dată se manifestă prin acordarea de asistenţă unuia sau unora dintre beligeranţi care au statut de victimă a unei agresiuni militare dar fără participarea la operaţiunile militare. c. Ex.

Dreptul internaţional contemporan garantează personalitate juridică internaţională naţiunilor care luptă pentru eliberare şi formarea statului lor independent. Calitatea de subiect de drept internaţional se dobândeşte din momentul în care naţiunea care luptă pentru eliberare şi-a creat anumite organe proprii. Organizaţiile internaţionale sunt subiecte de drept internaţional derivate întru cât ele sunt produsul acordului de voinţă al statelor care le-au constituit şi subiecte limitate deoarece ele îşi desfăşoară activitatea şi îşi exercită competenţele numai în limitele prevederilor statutului lor.militar ale altor state pe teritoriul său. iar forţelor lor armate li se aplică regulile de drept internaţional umanitar. Scopul înfiinţării lor este de a coordona colaborarea statelor în diverse domenii ale relaţiilor internaţionale. Organizaţiile internaţionale dispun de următoarele capacităţi: a. Naţiunile care luptă pentru eliberare naţională li se aplică principiul neintervenţiei în treburile lor. dreptul la autoapărare. Totodată din jurisprudenţa Curţii Internaţionale de Justiţie decurge că organizaţia internaţională este un organ de colaborare a statelor şi nu o putere suprastatală. Dreptul de a încheia contracte inclusiv de muncă cu funcţionarii săi. Dreptul de a apărea în justiţie. Actualmente personalitatea juridică internaţională este recunoscută tuturor organizaţiilor internaţionale interstatale. dar aceste prevederi ale Constituţiei nu sunt respectate de statele terţe.Dreptul de a dispune de bunuri mobile şi imobile. Mişcările de 28 . b. Organizaţiile internaţionale şi naţiunile care luptă pentru eliberare naţională ca subiecte de drept internaţional public Organizaţiile internaţionale reprezintă forme instituţionalizate de cooperare a statelor. 4. A se sublinia că o mişcare de eliberare poate accede la statutul de participant la raporturile juridice internaţionale numai ca urmare a recunoaşterii ei din partea statelor şi organizaţiilor internaţionale. Statutele şi convenţiile arată că organizaţiile internaţionale se bucură pe teritoriul statelor membre de capacitate juridică pentru îndeplinirea funcţiilor şi realizarea scopurilor. c. În dispoziţiile statelor lor se vorbeşte de capacitatea lor juridică.

U.S.De a întreţine relaţii oficiale cu alte subiecte de D. Întreţinerea relaţiilor oficiale cu O. c. 2. Serbenco E. De a primi asistenţă materială. TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1. O.O. În alte organizaţii dacă actele lor constitutive prevăd acest lucru mişcărilor de eliberare li se poate acorda statutul de membri asociaţi.P. a mişcărilor de eliberare naţională este în descreştere ceia ce probabil va duce cu timpul la dispariţia lor definitivă. Bibliografia: 1.I. Ex. financiară şi diplomatică din partea statelor sau organizaţiilor. Statutul de stat permanent neutru a Republicii Moldova.I. 5.N. d. Vaticanul ca subiect de drept internaţional public. în special cu acele state şi organizaţii care le-au recunoscut.N. b.I.eliberare naţională o dată recunoscute obţin un statut juridic special adică calitatea de subiect de D. 4. se manifestă prin faptul că în cadrul acesteia mişcărilor de eliberare naţională li se acordă statutul de observator. Statutul Mişcării de eliberare naţională a Palestinei. De a participa la lucrările unor conferinţe sau reuniuni internaţionale organizate de state sau organizaţiile care le-au recunoscut.P. 6.M. Statul federal şi confederaţia ca subiecte de drept internaţional public.S.C. tratatelor şi arhivelor.E. „Drept internaţional public”. 2001.P. I. 3. e. Ca urmare a constituirii majorităţii popoarelor coloniale în state independente. limitat ce le permite să beneficieze de următoarele drepturi: a. Tipografia „Reclama”. De a desfăşura acţiuni fie paşnice fie armate pentru emanciparea lor naţională. În unele organizaţii aceste mişcări pot fi admise în calitate de membri cu drepturi depline în aceste organizaţii. U. Vol. calitatea de subiecte de D. Succesiunea statelor asupra bunurilor.I. Chişinău.P. Poziţia persoanei fizice în dreptul internaţional public. 29 . Balan O.De a participa la încheierea tratatelor cu alte subiecte de D.

1. Bucureşti. „Drept internaţional public”. 30 . „Hyperion”. Iaşi. Bucureşti. ed. Iaşi. „Drept internaţional public”. Bucureşti. „Chemarea”. 1989. ed. Moca Gh. vol. Duculescu V. 1993.. ed. ed.2.. „Drept internaţional public”. Ecobescu N.1. 1993. „Curs de drept internaţional public”.. „Drept internaţional public”. 1992.1.. „Graphix”. 1993.. „Drept internaţional. 1981. introducere în dreptul internaţional public”. „Drept internaţional public”... Geamănu G. 5. Bucureşti. „Şansa”. Niciu M. Miga-Besteliu R. „ALL”. „Drept internaţional public”. 9. 7. Diaconu I. 10. Năstase Popescu D. 3. Bucureşti. Bucureşti. ed. Didactică. ed.. Iaşi. 1997. vol. ed. vol. 8. Andronovici C. „Organizaţii internaţionale”.. A.. 4. 6. 1993.Niciu M. „Chemarea”. 1993.

Noţiune de principii generale ale dreptului internaţional public. Principiile DIP au o serie de trăsături caracteristice care le deosebesc de celelalte principii ale dreptului. În primul rând principiile reprezintă normele cele mai importante de DIP servind bază pentru întregul sistem de drept. În al patrulea rând are un caracter juridic ele fiind obligatorii pentru toate statele. În al treilea rând principiile după sfera lor de aplicare au un caracter universal. Ele se aplică tuturor domeniilor de cooperare interstatală. Principiile fundamentale ale dreptului internaţional public sunt reguli de conduită de maximă generalitate universal valabile şi juridic obligatorii pentru subiectele DIP care au luat naştere prin acordul de voinţă a acestora în special al statelor. Noţiune de principii generale ale dreptului internaţional public 2. 1. În ce priveşte modul de apariţiei a principiilor dreptului internaţional este diferit. în al doilea rând se caracterizează prin conţinutul lor general. În al cincilea rând principiile fac parte din categoria normelor care au o forţă juridică supremă în raport cu celelalte norme şi principii ale dreptului care trebuie să fie în conformitate cu primele.TEMA 4: PRINCIPIILE JURIDICE GENERALE ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC PLAN: 1. d) Principiul neamestecului în treburile interne ale statelor e) Principiul integrităţii teritoriale a statelor şi inviolabilităţii frontierelor. b) Principiul soluţionării prin mijloace paşnice a diferendelor internaţionale. Conţinutul juridic al principiilor generale ale dreptului internaţional public: a) Principiul ne recurgerii la forţă sau la ameninţarea cu forţa. Este de subliniat că între principiile 31 . Unele dintre ele au apărut pe cale cutumiară ca mai apoi să fie reafirmate şi dezvoltate pe cale convenţională prin tratate internaţionale. c) Principiul egalităţii suverane a statelor.

2. 2. colaborării în protecţia mediului. Dinamica principiilor se manifestă în primul rând prin încheierea de noi tratate şi crearea de noi norme cutumiare menite să concretizeze şi să completeze normele existente prin consacrarea unor noi principii capabile să guverneze problemele ce apar în faţa civilizaţiei umane. Orice acţiuni ce reprezintă o ameninţare cu forţa sau aplicarea directă sau indirectă a forţei împotriva altui stat. Principiile fundamentale se află într-o permanentă dezvoltare conţinutul lor îmbogăţindu-se în mod continuu. Din cauza că toate principiile fundamentale de drept internaţional au aceiaşi valoare juridică între ele nu poate fi făcută o ierarhizare formală. Pactul mai prevede şi aplicarea sancţiunilor faţă de statul vinovat de încălcarea acestei restricţii. Un moment de referinţă în consacrarea existenţe principiului nerecurgerii la forţă sau la ameninţarea cu forţa îl constituie Pactul Ligii Naţiunii care a limitat dreptul statelor de a porni război. În ce priveşte consacrarea unor principii noi are loc formarea unor astfel de principii de determinare generală şi totală. Conţinutul juridic al principiilor generale ale dreptului internaţional public Principiul nerecurgerii la forţă sau la ameninţarea cu forţa în relaţiile internaţionale.fundamentale există o interdependenţă şi o interpătrundere ele condiţionându-se reciproc. 32 . Represaliile cu aplicarea forţei armate. Acest principiu a apărut în perioada dintre cele două războaie mondiale. Aplicarea forţei sau ameninţarea cu forţa în scopul încălcării frontierelor internaţionale ale altui stat sau in scopul soluţionării diferendelor internaţionale. principiul nerecurgerii la forţă sau la ameninţarea cu forţa a fost consacrat şi în Carta ONU care spune: Toţi membrii organizaţiei se vor abţine în relaţiile lor internaţionale de a recurge la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei fie împotriva integrităţii teritoriale ori independenţei politice a vreunui stat fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite. Conform actelor sus menţionate se interzice: 1. 3. Primul act internaţional cu caracter multilateral care cuprinde interdicţia războiului de agresiune a fost Pactul general de renunţare la război ca instrument al politicii naţionale a statului denumit Pactul Briand-Kellogg încheiat la Paris în 1928.

7. Acţiunile forţate ce au drept scop privarea popoarelor de dreptul la autodeterminare. În acelaşi timp Carta ONU lasă statelor libertatea de a alege mijloacele paşnice la soluţionarea unui diferend concret. Ocuparea militară a teritoriului altui stat prin aplicarea forţei cu încălcarea prevederilor Cartei ONU. demonstraţii de forţă sau manevre militare în vecinătatea frontierelor unui stat. Organizarea sau sprijinirea organizării pe teritoriul unui stat a forţelor neregulate sau a altor bande armate. Toate statele au obligaţia de a rezolva diferendele prin mijloace paşnice alese în mod liber de ele. Acest principiu presupune interzicerea propagandei de război. Conţinutul principiului soluţionării paşnice a diferendelor internaţionale este prevăzut şi în Declaraţia Adunării Generale a ONU din 1982 în care printre altele se prevede: Toate statele sunt obligate să acţioneze cu bună credinţă în relaţiile dintre ele pentru a evita ivirea de diferende. întreruperea legăturilor de comunicaţii. 5. Noţiunea de ameninţare cu forţa presupune intimidarea cu folosirea forţei armate. Organizarea.4. 6. instigarea acordarea de asistenţă sau participarea la acţiunile de război civil sau teroriste pe teritoriul altui stat. În situaţia popoarelor care luptă pentru independenţă. Achiziţiile teritoriale străine obţinute ca rezultat al ameninţării cu forţa sau aplicării ei. 8. comerciale sau concentrarea de trupe la frontierele unui stat. În cazul aplicării măsurilor de constrângere stabilite de Consiliul de Securitate a ONU. Acest principiu presupune obligaţia ce impune statele de a rezolva diferendele şi conflictele ce se pot ivi între ele inclusiv prin mijloace paşnice. Principiul soluţionării prin mijloace paşnice a diferendelor internaţionale decurge din diferite reglementări. În cazul acestui principiu dreptul internaţional admite 3 excepţii când se poate recurge la forţă în relaţiile internaţionale: În caz de auto apărare când devine victima unui act de agresiune din partea altui stat. Statele care sunt părţi la acorduri sau organisme regional sunt obligate să întreprindă toate eforturile 33 .

Fiecare stat are îndatorirea de a respeca personalitatea altor state. politic sau de orce altă natură cu scopul de a constrânge un alt stat. exclusivă şi inalienabilă. Principiul neamestecului în treburile interne ale altui stat reprezintă unul din pilonii de bază ai dreptului internaţional. Fiecare stat este în să-şi aleagă şi să-şi dezvolte în mod liber sistemul său politic.pentru soluţionarea paşnică prin intermediul acestor acorduri. Carta ONU stipulează că nici o dispoziţie din prezenta Cartă nu va autoriză Naţiunile Unite să intervină în chestiuni care aparţin esenţial competenţei interna a statelor şi nici nu va obliga pe membrii săi să supună asemenea chestiuni spre rezolvare în baza prevederilor Cartei ONU. Principiul egalităţii suverane a statelor presupune respectarea suveranităţii tuturor statelor şi egalităţii lor în cadrul relaţiilor internaţionale. Interzicerea aplicării sau încurajării folosirii măsurilor de ordin economic. Fiecare stat este în drept să participe la organizaţii şi tratate internaţionale. Suveranitatea este indivizibilă. Pincipiul mai include: Interzicerea intervenţiei armate sau altor forme de amestec sau ameninţare îndreptate împotriva personalităţii altui stat. Toate statele sunt ţinute să respecte dreptul fiecăruia dintre ele la determinarea şi exercitarea după propria apreciere a relaţiilor sale cu alte state. social. Integritatea teritorială şi independenţa politică a statului sunt inalienabile. Fiecare stat are obligaţia de a respecta pe deplin şi cu bună credinţă obligaţiile sale internaţionale. economic şi cultural. Toate statele au drepturi şi obligaţii egale. Din cele menţionate rezultă că acest principiu are două părţi componente: respectarea suveranităţii şi respectarea egalităţii în drepturi a statelor. 34 . Acest principiu se caracterizează prin: Statele sunt obligate să respecte egalitatea suverană şi specificul fiecăruia dintre ele precum şi toate drepturile inerente suveranităţii.

principiul cooperării internaţionale. Interzicerea intervenţiei în luptele interne din alt stat. principiul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.Interzicerea aplicării forţei pentru a priva popoarele de dreptul lor la identitatea naţoinală. Dreptul oricărui stat de a-şi alege sistemul său politic. Principiul egalităţii în drepturi a popoarelor şi dreptul lor de a dispune de ele însele. social şi cultural. Pe lângă aceste principii dreptul internaţional mai specifică şi altele: principiul egalităţii în drepturi a popoarelor şi dreptul lor de a dispune de ele însele. principiul îndeplinirii cu bună credinţă a obligaţiilor internaţionale. Respectarea frontierelor existente est o condiţie indispensabilă de conveţuire paşnică a statelor. Integritatea teritorială formează obiectul tuturor documentelor asociaţilor regionale ale statelor. Principiul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1. În acest scop nu poate fi utilizată nici o formă de presiune. Principiul cooperării internaţionale şi îndeplinirii cu bună credinţă a obligaţiilor internaţionale. Principiul integrităţii teritoriale a statelor este un principiu potrivit căruia membrii organizaţiei sunt obligaţi să se abţină de la ameninţarea cu forţa sau de la utilizarea acesteia împotriva integrităţii teritoriale a oricărui stat. Interzicerea organizării. Teritoriul unui stat nu poate face obiectul achiziţiei din partea altui stat ca urmare a recurgerii la forţă sau la ameninţarea cu forţa. finanţării sau tolerării activităţilor armate teroriste. instigării. 35 . 2. inclusiv cea militară. 3. politică sau economică. Respectatea principiului integrităţii teritoriale nu împiedică statele pe bază de acord şi în virtutea reciprocităţii să admită folosirea propriului lor teritoriu în anumite scopuri limitate cum este tranzitul feroviar. economic. rutier. aerian sau să procedeze la modificările teritoriale cu acordul populaţiei exprimat pe calea plebiscitului. sprijinirii. Principiul inviolabilităţii frontierelor vine să completeze principiul integrităţii teritoriale.

1993. Chişinău. 10. „Drept internaţional public”.1. „Graphix”. ed. 1989. 8. „Drept internaţional public”. Iaşi. Bucureşti.1. ed. Bucureşti 1993. „Sistemul principiilor dreptului internaţional”. 36 . „Şansa”. „Academiei”. „Drept internaţional public”. Ecobescu N „Drept internaţional public”. I. Balan O. art. Iaşi. 33-38. „Drept internaţional public”. Duculescu V.. 1993. Tipografia „Reclama”. ed. ed. 4. Geamanu G. 7. Niciu M. 1997. 1986. Drept internaţional public. vol.Carta Naţiunilor Unite. Vol. „Hiperion”. Serbenco E. „Drept internaţional public”. „Curs de drept internaţional public”. Andronovici C.. Bucureşti.. 6. 3. Năstase A. Popescu D. 2001. 1993.Bibliografia: 1. 5. Bucureşti. 1981. Diaconu I. 9. ed. 2. Moca Gh. Năstase A. ed. ediţia didactică şi pedagogică. vol. Popescu D. „Chemarea”. „Şansa”. Bucureşti. Bucureşti.

Problema refugiaţilor şi persoanelor strămutate 1. Instituţia cetăţeniei în dreptul internaţional public.TEMA 5: POPULAŢIA ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC PLAN: 1. Noţiuni generale privind populaţia în dreptul internaţional public 2.Cetăţenii statului respectiv. străinilor. 2. 3. Noţiuni generale privind populaţia în dreptul internaţional public Prin populaţie se înţelege totalitatea indivizilor ce locuiesc pe teritoriul unui stat sau altui stat la un momemt dat şi care sunt supuşi jurisdicţiei acestuia. persoanele strămutate care locuiesc pe teritoriul statului respectiv şi se supun jurisdicţiei sale. drepturile şi obligaţiile tuturor caregoriilor de persoane care formează populaţia sa. Noţiunea de promovare cuprinde activităţi referitoare la cooperarea statelor în domeniul drepturilor omului. Deci din această definiţie reiese că populaţia unui stat este compusă din următoarele caregorii de persoane: 1. persoanelor fără cetăţenie ori cu dublă cetăţenie. Populaţia unui stat cuprinde totalitatea cetăţenilor. adică adoptarea unor documente 37 . De la această regulă fac excepţii persoanele care având un statut diplomatic se bucură de anumite imunităţi. în timp ce altele fac parte din ordinea internaţională. refugiaţii. Referitor la problemele drepturilor omului există diverse opinii unele susţin că sunt aspecte privind protecţia şi promovarea şi ţin de competenţa internă a statelor. Dubla cetăţenie şi apatridia 3.Cetăţenii străini. Regimul juridic al străinilor 4. Statele încheind anumite acorduri internaţionale în domeniul drepturilor omului urmăresc determinatea cadrului şi formelor cooperării lor în acest domeniu. În cadrul exercitării competenţe sale suverane fiecare stat stabileşte situaţia juridică a populaţiei sale reglementând statutul juridic.Persoanele fără cetăţenie. Modurile de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei.

Instituţia cetăţeniei în dreptul internaţional public. Cazurile de dublă cetăţenie.Dobândirea cetăţenie prin naştere. Modurile de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei. iar aspectul internaţional apare atunci când prin încălcari grave şi sistematice sunt puse în pericol valori majore ale umanităţii precum: pacea.referitoare la drepturile omului şi rapoartele periodice prezentate de state ca o modalitate eficientă pentru schimbul de informaţie şi experienţă în domeniu. Franţa. căci statul prin legea sa internă determină legătura de cetăţenie. În virtutea principilor nondiscriminării şi egalităţii minorităţilor acestora nu li se acordă drepturi sau obligaţii speciale sau colective. Problemele referitoare la cetăţenie intră în competenţa internă a statelor. Dreptul solului îl aplică aşa state: 38 . 2. Prin naştere cetăţenia se poate dobândi urmînd unul din criteriile: dreptul sângelui când noul născut dăbîndeşte cetăţenia părinţilor indiferent de locului de naştere şi dreptul solului cînd noul născut va dobîndi cetăţenia statului pe teritoriul căruia se naşte indiferent de cetăţenia părinţilor. Republica Moldova. modurile de dobândire şi de pierdere a acesteia precum şi consecinţele care decurg din acestea. Modalităţile de dobândire a cetăţenieipot fi:generale şi speciale. Dubla cetăţenie şi apatridia Cetăţenia reprezintă legătura politică şi juridică permanentă dintre o persoană fizică şi un stat. Dreptul sîngelui îl aplicăastfel de state: Italia. Apatridia.dreptul popoarelor care aparţin minorităţilor naţionale sunt şi ele înscrise în sfera drepturilor omului. Noţiunea de protecţie a drepturilor omului se desfăşoară la nivel naţional unde un rol deosebit îl au anumite instituţii juridice. Pe lângă problema drepturilor omului un concept important este şi cel alresponsabilităţii unui stat pentru soarta coetnicilor săi. Modalităţile generale sunt: 1. Cazurile în care cetăţenia are relevanţă în sfera dreptului ninternaţional sunt: Protecţia diplomatică. Japonia. securitatea internaţională precum şi în situaţia când se comit crime împotriva umanităţii. legătură care generează drepturi şi obligaţii reciproce între stat şi persoană. Belgia.

Adoptarea Carte ONU şi a altor documente privind drepturile omului referitoare la înlăturarea descriminării faţă de femei au consacrat principiul liberului consimţămînt al femeii căsătorite cu un bărbat străin de a lua cetăţenia pe care o doreşte. Dobîndirea cetăţeniei în ordinea dăruirii are loc de obicei pentru merite deosebite faţă de acest stat. Dobîndirea cetăţenie prin naturalizare este facilitată deseori prin faptul că persoana interesată i-a făcut anumite servicii statului a cărui cetăţenie o solicită. Renunţarea reprezintă o formă de pierdere a cetăţeniei în baza deciziei autorităţilor competente ale statului. Cunoaşterea şi respectarea prevederilorConstituţiei. Cunoaştere limbii de stat.10 ani). Obţinerea sau alegerea cetăţeniei. 3. Naturalizarea se înfăptuieşte cu îndeplinirea unor condiţii stabilite de lege: Domicilierea de diferită durată pe teritoriul statului care acordă cetăţenie(5. Reintegrarea sau redobîndirea cetăţiniei. 2. La etapa actuală asemenea cazuri sunt extrem de rare. Retragerea cetăţeniei cuprinde un element de sancţiune ea se realizează la iniţiativa autorităţilor statului şi de regulă în privinţa persoanelor care au comis fapte grave împotriva statului.7. adoptată la cererea persoanei interesate. Problema pierderii cetăţeniei tot ţine de competenţa naţională a statelor însă unele dispoziţii referitoare la subiectul în cauză sunt prevăzute de tratatele bilaterale. Există două forme de pierdere a cetăţeniei: 1.Dăruirea cetăţeniei se realizează la iniţiativa autorităţilor competente ale statului şi nu la cererea persoanei interesate.8.Dobîndirea cetăţeniei prin naturalizare se realizează numai la cererea persoanei interesate şi în urma unui act al autorităţii statului care o acordă.Argentina.Paraguai. Modalităţile speciale de dobîndire a cetăţeniei sunt: Dobîndirea în grup a cetăţeniei sau naturalizarea colectivă(strămutarea de populaţie). Prezenţa surselor legale de existenţă. 2. 39 .

Dubla cetăţenie este situaţia juridică a unie persoane fizice care posedă concomitent cetăţenia a două sau mai multor state. În cadru ONU a fost elaborate şi adoptate Convenţia cu privire la statutul apatrizilor din 1954 şi Convenţia cu privire la reducerea cazurilor de apatridie din 1961. ci a altui stat. De regulă ei sunt limitaşi în beneficierea de drepturi civile şi politice. În caz de modificare a statutului personal. nu se bucură de protecţia diplomatică a vreunui stat şi pot fi victime ale anumitor descriminări. Spre exemplu în satisfacerea serviciului militar în ambele state. În cazul dublei cetăţenii apar unele neclarităţi şi probleme fiind că persoana ce are dublă cetăţenie îşi asumă drepturi şi obligaţii în ambele state. Potrivit rezoluţiei Institutului de Drept Internaţional apatridul este individul care nu este cosiderat de nici un stat ca avînd naţionalitatea sa. În asemenea situaţii s-a instituit regula cetăţeniei efective adică cetăţenia acelui stat cu care persoana cu dublă cetăţenie are o legătură stabilă durabilă. La Conferinţa de la Haga pentru codificarea dreptului internaţional din 1930 au fost adoptate unele acte referitor la problemele duble cetăţenii în legislaţia naţională a statelor poate fi întîlnită dispoziţia în conformitate cu care persoanie ce domiciliază în mod permanent pe teritoriul unuia din statele a căror cetăţenie o deţine nu îi este recunoscută cetăţenia celuilalt stat. 3. expulzări abuzive. pierderea cetăţeniei să fie codiţionată de faptul că persoana vizată să posede sau să obţină cetăţenia unui alt stat. În aşa cazuri se încheie tratate internaţionale. Regimul juridic al străinilor Prin străin este desemnată persoana care se află pe teritoriul unui stat fără a avea cetăţenia acestui. Complicaţii mai pot apărea şi în legătură cu protecţia diplomatică pe care statele sunt în drept să o exercite asupra cetăţenilor lor. Totalitatea drepturilor 40 . Apatrizii au drepturi reduse în raport cu cetăţenii statului pe teritoriul căruia se află şi chiar cu străinii.Printre dispoziţiile principale ale acesteia din urmă putem menţiona: Statele părţi contactante vor acorda cetăţenia lor persoanelor născute pe teritoriul lor care în lipsa acesteia vor fi apatrizi. Statul nu poate lipsi o persoană de cetăţenia lui dacă prin aceasta ea devine apatrid.

Siria. 3. economic. culturale. Indiferent de regimul de care se bucură străinul pe teritoriul statului de reşedinţă au obligaţia de a respecta legile. Regimul juridic al străinilor implică şi două probleme referitoare la: Expulzarea este o măsură care se i-a în baza unui act prin care un stat constrînge unul sau mai mulţi străini care se află pe teritoriul său să-l părăsească în cel mai scurt timp şi în general se expulzează numai străinii. Extrădarea este un act de asistenţă juridică în materie penală interstatală care urmăreşte transferul unui individ urmărit sau 41 . Instituţia expulzării este reglementată de legislaţia fiecărui stat şi ea nu este o măsură penală ci o măsură de siguranţă. China. Intrarea străinilor pe teritoriul unui stat are loc în baza actelor cerut de legea internă pentru terecerea frontierei de stat. civile şi ca şi propriilor cetăţeni. Statul care adoptă măsura expulzării unor străini nu este obligat să dea statului care îi aparţin explicaţii. Liban. 4. 2. Regimul naţional în temeiul căruia străinilor li se acordă într-o mare măsură aceleaşi drepturi sociale. Egipt. Străinilor li se aplică următoarele regimuri juridice: 1. obţineau pentru cetăţenii lor aflaţi pe teritoriul unor asemenea state anumite privelegii cum ar fi nesupunerea jurisdicţiei acestuia sau beneficierea de un cerc mai larg de drepturi şi libertăţi în raport cu cetăţenii proprii. obligaţia de a nu întreprinde nici o activitate ilegală împotriva acestui stat. economice. Măsura expulzării se i-a în scopul ocrotirii juridice a statului sau din considerente de ordin politic. Regimul clauze naţiuni celei mai favorizate-străinii dintr-un stat vor beneficia de tratamentul cel mai favorabil acordat de acel stat străinilor din alte state pe bază convenţională. reglementările statului în care se găsesc. Regimul special prin care statul acordă străinilor anumite drepturi prevăzute de legislaţia sau de convenţii (limitarea străinilor de desfăţurare a unor genuri de activităţi). încheiate cu ţări de altă credinţă ca Turcia. Regimul capitulaţiilor potrivit căruia pe timpuri statele europene creştine prin intermediul unor tratate internaţionale inegale.şi obligaţiilor pe care străinul le are pe teritoriul unui stat în tmeiul legislaţiei acestuia şi ale convenţiilor internaţionale la care el este parte formează regimul juridic al străinilor.

Extrădarea fiind un atribut suveran al statului poate fi refuzată sau admisă. Caracterul subiectiv al temerii de persecuţie o evaluare a opiniilor şi sentimentelor persoanei interesate. unor dezastre naturale (cutremure.persoana să nu fie supusă altei pedepse decît cea în cauză. b. naţionalitate. apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică şi nu poate sau din cauza acestei temeri nu doreşte să revină în ţara sa. În acest context prin persecuţie se poate înţelege o ameninţare a vieţii sau a libertăţii pe motive de rasă. opinie politică sau apartenenţă la un anumit grup social. Problema refugiaţilor şi persoanelor strămutate Problema refugiaţilor este o problemă actuală datorită existenţei tot mai frecvente acelor cauze care duc la acordarea statutului de refugiat. Principalele condiţii de fond ale exrădării sunt: .condamnat penal din domeniul suveranităţii juridice a unui stat în domeniul celuilalt stat. 42 . naţionalitate. religie. Privitor la această problemă au fost adoptate o serie de acte internaţionale în cadrul reuniunilor şi conferinţelor internaţionale organizate de forurile internaţionale. c.persoana extrădată să nu fie extrădată pentru altă infracţiune decît cea pentru care a fost cerută. calamităţi naturale) care au dus la subminarea bazelor materiale ale existenţei lor. judecată sau să se execute pedeapsa la care a fost codamnată. agresiunii externe. dominaţiei străine sau a unor evenimente care au tulburat în mod esenţial ordinea publică din ţara sa sau dintr-o anumită parte a acesteia. . Extrădarea are loc la cererea statului interesat ca persoana extrădată să fie cercetată. Potrivit reglementărilor internaţionale prin refugiat se înţelege persoana care şi-a părăsit ţara de origine în virtutea: a. ocupaţii. . religie.fapta pentru care se cere extrădarea să fi fost prevăzută că infracţiune în legislaţiile ambelor state. Acest act se bazează pe colaborareay internaţională în ce priveşte asistenţa juridică între state. Totodată la nivel naţional statele ratifică aceste prevederi şi adoptă careva acte normative în această direcţie. 4. unei temeri justificate de a fi persecutată pe motive de rasă.

Dacă urmărirea penală se referă la un act prejudiciabil comis de motive politice şi dacă pedeapsa prevăzută este conformă normelor de drept ale ţării respective. Referitor la discriminările rasiale va fi atunci când este afectată demnitatea umană în aşa măsură încât se încalcă cele mai elementare şi inalienabile drepturi ale omului.Prin discriminare se consideră acele diferenţe în tratamentul aplicat diferitor grupuri. Persecuţia din motive de religie poate lua diferite forme spre exemplu interzicerea apartenenţei la o comunitate religioasă. Un caz în care măsurile discriminatorii ar conduce la consecinţe de natură a aduce prejudicii substanţiale persoanei interesate de exemplu restricţii grave al dreptului de a-şi câştiga existenţa. de a-şi practica religia sau de a avea acces la facilităţi educaţionale. Aceasta presupune că solicitantul are opinii ne tolerate de autorităţi. natura urmăririi penale şi motivele acesteia. disponibile în mod normal pentru toţi. Solicitantul care afirmă că se teme de persecuţie din cauza opiniei politice trebuie să demonstreze că autorităţile din ţara sa de origine îi cunoşteau opiniile înainte de a părăsi ţara. Pentru a determina infractorul politic poate fi considerat refugiat trebuie avut în vedere: personalitatea. Coexistenţa în cadru frontierelor unui stat a două sau mai multor grupuri naţionale poate crea situaţii de conflict şi totodată situaţii de persecuţie sau de pericol de persecuţie. de a da sau a primi educaţie religioasă. A avea opinii politice diferite de cele ale guvernului nu înseamnă în sine un motiv pentru a cere statutul de refugiat ci solicitantul trebuie să demonstreze că se teme de persecuţie datorită acestor opinii. sau aplicarea de măsuri grave de discriminare faţă de persoane deoarece îşi practică religia. opinii ce sunt critici la adresa politicii sau metodelor utilizate. 43 . de a practica un cult în public sau în particular. motivaţia şi natura actului comis. opinia sa politică. trebuie să se facă distincţie între faptul dacă urmărirea penală este o urmare a opiniei politice sau a unor acte ce sunt motivate politic. Prin naţionalitate se înţelege nu numai cetăţenia dar se referă la apartenenţa la un anumit grup etnic sau lingvistic. Acolo unde o persoană este urmărită sau pedepsită pentru o infracţiune cu caracter politic. teama de astfel de urmărire nu-i va conferi solicitantului calitatea de refugiat.

Statutul de refugiat conferă beneficiarului drepturile prevăzute de legislaţie pentru cetăţenii străini şi pentru apatrizi precum şi drepturile speciale: a.De a beneficia de minimum garantat de asistenţă medicală gratuită. f. împotriva umanităţii sau o crimă de război. de a exercita profesii libere. o infracţiune pentru care Codul 44 . precum şi de asigurările sociale în condiţiile legii. în condiţiile stabilite de lege pentru cetăţenii străini. b.Să ramburseze sumele primite în calitate de ajutor dacă a realizat venituri ce îi permit acest lucru. de a efectua acte de comerţ şi alte acte juridice. Statutul de refugiat nu poate fi acordat străinului care: a comis o crimă împotriva păcii. Să nu provoace stări de conflict sau incidente cu populaţia. Să cunoască şi să respecte Constituţia Republicii Moldova. Totodată refugiatul ce se află pe teritoriul Republicii Moldova are şi anumite obligaţii: a. c. a comis cu intenţie pe teritoriul Republicii Moldova înainte sau după solicitarea azilului. să respecte regulile stabilite de autorităţi şi să răspundă la solicitările acestora. să nu comită contravenţii şi infracţiuni. De a urma învăţământul primar în condiţiile stabilite de lege pentru cetăţenii Republicii Moldova precum şi celelalte forme de învăţământ în condiţiile stabilite de lege pentru cetăţenii străini. d. b. d. e. g. De a beneficia de un tratament identic cu cel acordat cetăţenilor Republicii Moldova în ceia ce priveşte libertatea de a practica propria religie şi de a da educaţie religioasă copiilor. De a fi angajat de persoanele fizice sau juridice.Să aibă un compartiment corect şi civilizat. prevederile legii cu privire la statutul refugiaţilor. De a rămâne pe teritoriul Republicii Moldova şi de a obţine documentele corespunzătoare pentru confirmarea identităţii şi pentru trecerea frontierei.De a solicita şi de a beneficia de celelalte drepturi materiale ce decurg din activităţile desfăşurate. Refugiaţii beneficiază de aceleaşi drepturi acordate străinilor. Sumele rambursate se fac venit la bugetul de stat.De a alege locul de reşedinţă şi de a circula liber în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare pentru străini. să le evite. c.

A redobândit în mod voluntar cetăţenia pierdută sau a dobândit o nouă cetăţenie şi se bucură de protecţia ţării al cărei cetăţean a devenit. Până la acordarea acestui statut persoana este intervievată. a comis acte contrar scopurilor şi principiilor ONU. a intrat pe teritoriu Republicii Moldova sau în ţara de origine a solicitantului cu drept de şedere în Republica Moldova şi au survenit evenimentele care îl determină să ceară protecţie. A redobândit în mod voluntar protecţia ţării sale de origine.U. Solicitantul trebuie să prezinte probe concrete care ar justifica temeiurile de persecutare. identitatea lor. prezintă o ameninţare pentru securitatea naţională sau ordinea publică. Solicitanţii de azil pot fi plasaţi în centre de recepţie. Procedura de acordare a statului de refugiat în Republica Moldova este stabilită de legea cu privire la statutul refugiaţilor. Odată ce străinul a depus cererea de acordare a statutului de refugiat el dobândeşte dreptul de a solicita azil. poate fi intervievată în prezenţa unui avocat sau un reprezentant al unei organizaţii nonguvernamentale. are mai multe cetăţenii şi fără un motiv real bine întemeiat nu a solicitat protecţia uneia dintre ţările al căror cetăţean este. Cererea este depusă în limba de stat sau în una din limbile ţărilor membre ale O. Lor li se întocmesc dosare personale ce conţin fotografii. Documentele solicitantului de azil se expediază împreună cu cererea sa şi procesul verbal Direcţiei Principale pentru Refugiaţi. Dispune de acest drept până în momentul în care este emisă o decizie prin care este recunoscut refugiat sau i se respinge cererea. Persoana pierde statutul de refugiat când: a. triere şi cazare. amprente digitale şi sunt supuşi examenului medical.N. Persoana ce doreşte să i se acorde statutul de refugiat depune o cerere imediat ce s-a prezentat la punctul de control al trupelor de grăniceri.Penal prevede o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de peste trei ani ori a comis în afara ţării o crimă gravă de drept comun. b. prin comportamentul său ori prin apartenenţa sa la o anumită organizaţie sau grupare. 45 .

c. 46 .statutul personal al refugiatului va fi cârmuit de legea statului unde îşi are domiciliul. Cauţiunea Judicatum solvi se întemeia pe idea că dreptul de a introduce o acţiune în Justiţie era garantat numai propriilor cetăţeni nu şi străinilor în ultimul timp. a proprietăţii industriale. În ceea ce priveşte drepturile. sau dacă nu are domiciliu. inclusiv asistenţă juridică şi scutirea de cautio Judicatum solvi.egalitate între refugiaţi şi străini. A obţinut cetăţenia Republicii Moldova. Convenţia din 1951 stabileşte în primul rând obligaţia refugiaţilor de a se conforma legilor. în calitate de reclamanţi într-un proces. de următorii parametri: . acordată în mod egal. rezultă că statele părţi urmează să acorde acestora un statut încadrat. Şi-a restabilit domiciliul legal şi obişnuit în mod voluntar în ţara pe care a părăsito în virtutea temerilor specificate. deoarece motivele pentru care i s-a acordat statutul de refugiat au încetat să existe. beneficiind de acelaşi tratament ca orice cetăţean. a invenţiilor. Cauţiunea Judicatum solvi reprezintă suma de bani pe care străinul.. regulamentelor şi măsurilor pentru menţinerea ordinii publice din statul pe teritoriul căruia s-au refugiat. .protecţia dreptului de autor. . desenelor. mai ales prin tratatele de asistenţă Juridică. erau obligaţi. f. d. e. Poate beneficia de protecţia ţării al cărei cetăţean este. prin raport cu cetăţenii statului de reşedinţă. să o depună ca o garanţie pentru cazul în care acţiunea le-ar fi fost respinsă şi ei ar fi fost obligaţi la cheltuieli de judecată şi alte daune. în conformitate cu legile unor state. . legea statului unde îşi are reşedinţa.Din analiza dispoziţiilor Convenţiei din 1951 cu privire la statutul refugiaţilor. în linii generale.accesul la instanţele judecătoreşti pe teritoriul tuturor statelorpărţi la Convenţie. străinilor. modelelor. mărcilor de fabrică etc. în ceea ce priveşte dobândirea de bunuri mobile şi imobile. în general. refugiaţii beneficiază de acelaşi tratament acordat. Nu are nici o cetăţenie şi se poate reîntoarce în ţara în care îşi avea domiciliu legal şi obişnuit deoarece motivele pentru care i s-a acordat statutul de refugiat au încetat să existe. statele renunţă la această cauţiune. .

pentru refugiaţii care nu cad sub incidenţa regimului de protecţie al Convenţiei din 1951. în mod flexibil. În urma unor evenimente ca lovituri de stat. opozabilă tuturor statelor. în înţelesul dat acestei noţiuni de Convenţia din 1951. Admiterea refugiaţilor „pe o bază temporară” înseamnă acordarea unui statut de „refugiat temporar”. constituind astfel o obligaţie generală.. în ceea ce priveşte accesul la instanţele Judecătoreşti. statele nu se arată însă dispuse să aplice principiul nereturnării. se referă la ne returnarea acestora. care. În această situaţie.un statut egal cu cetăţenii statului pe teritoriul căruia se află refugiaţii şi în ce priveşte exercitarea unor profesiuni remunerate. În cazurile unui influx larg de refugiaţi. . tensiuni sau conflicte interetnice etc. principiul ne returnării este astăzi considerat de unii autori ca având valoarea unei norme cutumiare. aceste persoane se vor întoarce în ţara de origine. din moment ce un segment important al masei refugiaţilor îl reprezintă persoanele care şi-au părăsit ţara ca urmare a unor conflicte armate. un tratament egal cu cel aplicat propriilor cetăţeni. din punctul de vedere al protecţiei. naţionalitate sau convingeri politice. criteriul protecţiei pe considerente umanitare şi comandamentele politice ori economice sau îngrădirile legislative ale diverselor state. Unul dintre cele mai importante drepturi de care se pot bucura refugiaţii. Dintre acestea. nu pot dura la infinit. logic. care poate fi apreciat ca o formulă intermediară între celelalte două soluţii extreme: ne returnarea şi acordarea de azil ori ne admiterea la graniţă şi repatrierea sau 47 . De altfel. Este vorba despre „admiterea refugiaţilor pe o bază temporară” şi cooperarea dintre state în suportarea poverii influxului masiv de refugiaţi. un număr tot mai mare de persoane sunt "împinse" dincolo de frontierele naţionale. aplicarea legislaţiei muncii şi asigurărilor sociale ca şi diverse măsuri administrative. dreptul la o locuinţă. războaie civile ori conflicte interstatale. religie. odată cu încheierea conflictelor respective. pe o bază permanentă.aplicând străinilor. practica de până acum a statelor relevă două orientări care încearcă să îmbine. numai un număr limitat poate beneficia de statutul instituit prin Convenţia şi Protocolul privind refugiaţii: cei persecutaţi pe motive de rasă. la învăţământul primar. În doctrină. este de presupus că.

Didactică şi pedagogică. I. Conceput astfel.. 1993. Dreptul de azil. ed. Balan O. cele care solicită azil trebuie să primească. Diaconu I. Modul de dobîndire şi pierdere a cetăţeniei Federaţiei Ruse. vol. Bucureşti. „Drept internaţional public”. Serbenco E. care. “Tipografia Centrală”. „Drept internaţional public”. 6. MI. 7. Balan O. ed. 2003. Bucureşti. Bucureşti. 2. Vol. 3. 6. Burian A. „Chemarea”.. refugiul cu caracter temporar a fost avut în vedere şi de Comitetul Executiv al înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi. ed. vol. „Drept internaţional public”. 3. TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1. „Drept internaţional public”. 9. ed. Bibliografia: 1. Bucureşti. II. „Drept internaţional public”. cel puţin refugiul cu caracter temporar. Bucureşti.reaşezarea într-o altă ţară. 2. 5.. ed.. „Drept internaţional public”. 5. Andronovici C.. Iaşi.. Chişinău. 4. 1993. în Concluziile sale privind protecţia internaţională a refugiaţilor din 1977. „Curs de drept internaţional public”.. Coman F. în orice caz. Geamănu G. Popescu D. „Graphix”. „Drept internaţional public”. Duculescu V. Tipografia „Reclama”. 2001. 1989. drepturile şi libertăţile femeii în statele cu religie musulmană. Modul de dobîndire şi pierdere a cetăţeniei României. Iaşi. 1993. 1993. 48 . 1981.E. Niciu M. Modul de dobîndire şi pierdere a cetăţeniei Italiei. Statutul. 4.1.-P. „Hyperion”. F.1. 8. N Ecobescu. Chişinău. „Şansa”. Vol. Moca Gh. „Drept internaţional public”.. 1993. ed. precizează că în cazul afluxului de persoane la scară largă. Statutul juridic al imigranţilor şi emigranţilor.

ed.12 din 3 noiembrie 1994. „Şansa”.Legea privind frontiera de stat a Republicii Moldova. 1998.. ed. Năstase. Bucureşti. Monitorul oficial al R. A.Miga-Beşteliu R. din 26 ianuarie 1995. „Drept internaţional public”. „Drept internaţional public. Introducere în dreptul internaţional public”. adoptată la 5 iunie 1991. Bucureşti. Educaţional”.D. Bucureşti. Monitorul oficial al R. 15.6.Legea cu privirea la cetăţenia Republicii Moldova. 11.10. „Clauza naţiunii cele mai favorizate”. Popescu. „Scorpio 78”. 12. „ALL. 49 . Nr.Moldova. 1997.Coman F. 1997. 14. 13.Moldova Nr.Legea cu privirea la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova. ed.

Zone denuclearizate 5.Teritoriul cu regim internaţional nesupuse suveranităţii statelor 3. Teritoriul de stat reprezintă spaţiul geografic în al cărui limite statul îşi exercită suveranitatea deplină şi exclusivă şi este alcătuit din suprafeţe terestre.Zona economică exclusivă este fâşia adiacentă mării teritoriale care se întinde în largul mării pe o distanţă de până la 200 mile 50 . Frontierele de stat şi regimul de frontieră. Noţiuni generale privind teritoriului de stat 2. Teritorii cu regimuri juridice combinate sunt acele spaţii asupra cărora acţionează în acelaşi timp normele dreptului internaţional şi normele dreptului intern.TEMA 6: TERITORIUL ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC PLAN: 1. Regimul juridic de navigaţie pe fluviilor şi canalele maritime internaţionale 4. Teritoriul de stat reprezintă una din premisele materiale naturale de existenţă a statului ca subiect principal al dreptului internaţional. marea liberă.Teritoriul cu regim juridic combinat.Teritoriul statelor care se află sub suveranitatea lor 2. La baza acestui regim stă conceptul de res communis omnium ceia ce înseamnă patrimoniul comun al întregii omeniri. acvatice şi aeriene. Aceste spaţii sunt deschise folosirii de către toate statele şi popoarele în condiţii de egalitate şi în scopuri paşnice. Teritorii cu regimuri internaţionale nesupuse suveranităţii statelor includ: zona internaţională a spaţiilor submarine. Zone demilitarizate şi neutralizate. Noţiuni generale privind teritoriului de stat Teritoriul din punct de vedere al regimului juridic se împarte în : 1. Aceste teritorii cuprind: a. Zona contiguă reprezintă fâşia adiacentă mării teritoriale care se întinde în largul mării până la distanţa de 24 mile marine măsurate de la liniile de bază ale mării teritoriale. Regimul juridic al zonelor polare 1. spaţiul extraatmosferic şi corpurile cereşti. b. Problema modificărilor teritoriale 3.

Statutul navelor şi echipajelor lor în porturilor străine se stabileşte prin legile şi regulamentele statului riveran. În determinarea naturii juridice a teritoriului în dreptul internaţional este important să se pornească de la argumentele: a. Spaţiul exercitării puterii suverane a statului b. Teritoriul de stat este alcătuit din spaţiul geografic ce cuprinde suprafeţele terestre. acvatice şi aeriene asupra căruia statul îşi exercită suveranitatea sa deplină şi exclusivă. Apele golfurilor şi băilor sunt considerate ape interioare ale unui stat până la linia de demarcaţie trasă la intrarea sau în interiorul băii acolo unde distanţa dintre ţărmurile opuse nu depăşeşte 24 de mile marine.marine de la liniile de bază de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale. canalele. Teritoriul unui stat constituie una din premisele materiale care condiţionează existenţa statului. lacurile şi mările care se află în întregime pe teritoriul aceluiaşi stat. în larg până la o distanţă de 200 mile marine măsurate de la linia de bază de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale. subsolul acestuia dincolo de limita exterioară a mării teritoriale. Din punct de vedere juridic platoul continental reprezintă fundul mărilor şi oceanelor. Spaţiul terestru cuprinde partea de uscat şi poate fi format dintro singură întindere terestră sau din mai multe insule despărţite de ape maritime care formează un stat arhipelag. comercială sau de stat. fluviile. Apele interioare cuprind râurile. Acest statut diferă după cum nava este militară. Obiectul suveranităţii asupra resurselor şi bogăţiilor naturale. 51 . Apele portului sunt considerate ape interioare până la linia care uneşte instalaţiile permanente făcând parte integrantă din sistemul portuar şi care înaintează cel mai mult în larg. Spaţiul exercitării puterii suverane a poporului c. Platoul continental reprezintă prelungirea naturală ţărmului care coboară în pantă uşoară sub apele mării până la marginea continentală unde adâncimea este de 150-200 m dincolo de care începe panta continentală şi marile adâncimi. Spaţiul acvatic al statului se compune din apele interioare şi marea teritorială. c. În afară de cele situate în întregime pe teritoriul unui stat există şi cursuri de apă care formează frontiera de stat dintre două sau mai multe state şi cursuri care traversează teritoriile a două sau mai multe state.

2. sechestrate sau confiscate de statul riveran. de poştă. vamal. pentru salvarea naufragiaţilor. Problema modificărilor teritoriale Frontiera de stat este linia ce desparte pe uscat şi pe apă teritoriul de stat de teritoriul statelor vecine iar în plan vertical delimitează 52 . În caz de forţă majoră accesul în porturi este admis tuturor categoriilor de nave fără autorizaţie prealabilă. Conferinţa internaţională de la Chicago din 1944 în cadrul căreia s-a adoptat Convenţia referitoare la aviaţia internaţională recunoaşte statelor suveranitatea completă şi exclusivă asupra spaţiului aerian deasupra teritoriului său. vertical până la limita interioară a spaţiului extraatmosferic. aplicarea măsurilor de garantare a securităţii teritoriului sau dreptul de control vamal şi sanitar de cercetare ştiinţifică şi de protecţie a mediului înconjurător. În limitele mării sale teritoriale statul riveran exercită toate atribuţiile care decurg din deplina sa suveranitate cu privire la dreptul de pescuit. de exploatare a tuturor resurselor naturale existente. Navele militare aflate într-un port străin se bucură de imunitate de jurisdicţie penală şi civilă. Navele de stat destinate unor scopuri. Navele comerciale sunt cele care aparţin unui stat fie unor persoane fizice sau juridice care efectuează transporturi de mărfuri sau de pasageri ori exploatează resursele maritime. Frontierele de stat şi regimul de frontieră.Navele militare sunt cele care fac parte din forţele armate ale unui stat şi poartă semnele exterioare distincte ale acestui stat şi se află sub comanda unui ofiţer de marină şi ale căror echipaje sunt supuse regulilor disciplinei militare a acestui stat. Spaţiul aerian al statului este constituit din coloana de aer situată deasupra solului şi a spaţiului acvatic al statului fiind delimitat orizontal prin frontierele terestre. reglementarea navigaţiei. fluviale sau maritime. Navele comerciale aflate într-un port străin sunt supuse unei duble jurisdicţie: a statului de pavilion şi a statului riveran. Marea teritorială este partea apele mării sau oceanului de-a lungul ţărmului unui stat cuprinsă între linia de bază şi linia exterioară a ei şi care se află sub suveranitatea statului riveran. ne comerciale sunt navele de cercetare ştiinţifică. Ele nu pot fi percheziţionate. de control sanitar.

Paza frontierei de stat. c. Frontierele statului sunt inviolabile. Demarcarea este operaţiunea propriu-zisă de stabilire pe teren a celor convenite în textul tratatului. Naturale care se stabilesc ţinându-se seama de anumite particularităţi geografice munţi. În plan juridic frontierele se stabilesc prin acorduri încheiate între statele vecine. După natura lor: a. d. Fixarea frontierelor se face prin două operaţiuni distincte:delimitarea şi demarcarea. 2. c. Maritime reprezintă liniile exterioare ale mării teritoriale stabilite de state prin acte unilaterale sau pe bază convenţională cu statele vecine. Putem clasifica frontierele de stat după mai multe criterii: 1. Respectul reciproc al frontierelor şi obligaţia statelor de a rezolva pe cale paşnică litigiile privind frontierele constituie un element esenţial al principiului integrităţii teritoriale consacrat în dreptul internaţional. c. Modul de trasare şi de marcare a frontierei de stat. 53 .Fluviale separă în două părţi apele unui fluviu situat între teritoriile a două state. litoralul mărilor. Delimitarea este o operaţiune politică şi juridică care constă în identificarea direcţiei principale şi descrierea amănunţită în cuprinsul tratatului încheiat în scopul stabilirii frontierei. b. b.Aeriene separă spaţiile aeriene ale statelor prin linii perpendiculare care pornesc de la frontierele terestre sau acvatice în sus până la limita interioară a spaţiului cosmic. văi. a traseului acestuia. b.Zona de frontieră. Regimul juridic al frontierei de stat a Republicii Moldova este stabilit prin Legea privind frontiera de stat a Republicii Moldova care reglementează: a. râuri. Teritoriul de stat este delimitat prin frontiere în interiorul căruia statul îşi exercită deplina sa suveranitate. După elementele componente ale teritoriului avem: a. Astronomice la stabilirea cărora sunt folosite paralele sau meridiane.spaţiul aerian şi subsolul de spaţiul aerian şi subsolul statelor vecine.Geometrice care sunt linii mai mult sau mai puţin drepte care despart teritoriile statelor. Terestre care dispar uscatul dintre două sau mai multe state.

Împuternicirile organelor puterii de stat şi administraţiei de stat în domeniul pazei de stat. mărfurilor şi a altor bunuri. Condiţiile în care se pot practica anumite activităţi pescuit.d. Până în prezent nu au fost create reglementări internaţionale generale care să stabilească principii şi norme aplicabile navigaţiei şi folosirii tuturor fluviilor internaţionale. f. Congresul de la Berlin 54 . arendă. În trecut modificările teritoriale erau concepute în contextul expansiunii şi al cuceririlor dominante în raporturile internaţionale sau erau bazate pe transpunerea în dreptul internaţional a unor instituţii de drept ce facilitau transmiterea de teritorii prin vânzarea . Regimul juridic de navigaţie pe fluviilor şi canalele maritime internaţionale Fluviilor internaţionale sunt apele curgătoare care traversează sau separă teritoriile a două state sau mai multe state şi sunt navigabile până la vărsarea lor în mare sau ocean. Orice modificare teritorială în raporturile dintre state se desfăşoară cu acordul liber exprimat al statelor şi în interesul poporului. 3. donaţii. Alt mod de modificare a teritoriului este cesiunea de teritoriu ce reprezintă trecerea unui teritoriu din suveranitatea unui stat în suveranitatea altui stat. mijloacelor de transport. e. pentru agricultură şi în domeniul energetic. Modalitatea de exprimare şi consultare a populaţiei ce locuieşte pe teritoriul care va fi transmis se face prin două forme: a)Printr-o hotărâre a organului legislativ suprem b)Prin consultarea directă a populaţiei.Condiţiile în care se face trecerea peste frontieră a persoanelor. Africa. Modificările teritoriale ale statelor este admisă de dreptul internaţional contemporan în baza respectării principiului dreptului popoarelor de a dispune de ele şi numai prin mijloace paşnice. Congresul de la Viena din 1815 a fondat pentru prima dată principiile generale ale regimului de navigaţie pe fluviile internaţionale europene. Asia erau alipite la imperiile coloniale. recoltarea produselor lemiculoase.cumpărarea. Fluviile prezintă interes pentru comunicaţiile dintre state cât şi pentru folosirea apelor lor în scopuri industriale. În trecut au existat situaţii de ocupaţie originară ca fiind o modalitate prin care teritorii din America.

Regimul navigaţie pe Dunăre a prezentat în toate timpurile o însemnătate deosebită pentru statele riverane în scopul participării acestora la comerţul şi cooperarea internaţională. În virtutea suveranităţii numai statele riverane prin acordul lor reglementează navigaţia pe fluvii. După cel de al II război mondial au apărut noi concepţii şi teorii cu privire la utilizarea fluviilor internaţionale. Conform acestor reguli statele riverane au dreptul de navigaţie pe tot fluviul şi pot acorda acest drept şi navelor statelor neriverane. Statele riverane au obligaţia de a menţine fluviul în stare de navigaţie. navele comerciale şi mărfurile tuturor statelor în condiţii de egalitate. În timp de pace navele comerciale ale tuturor ţărilor-în conformitate cu reglementările internaţionale-se bucură de deplină libertate de navigaţie pe fluvii. Rusia preia controlul asupra Dunării. Pentru fluviile internaţionale se formează comisii internaţionale alcătuite din reprezentanţii statelor riverane. au dreptul de a percepe taxe în cuantumul necesar efectuării lucrărilor de întreţinere şi amenajare. Din reglementările adoptate în convenţie decurg regulile: Fiecare stat este suveran asupra porţiunii din aceste fluvii care se află pe teritoriul său. La început comisia avea sarcini tehnice mai apoi elabora reguli de navigaţie.din 1885 a instituit libertatea de navigaţie pe fluviile Congo şi Niger. 55 . stabilea taxe.Regimul actual al navigaţiei pe Dunăre este reglementat prin Convenţia de la Belgrad din 1948. În privinţa navigaţiei se aplică principiul liberei navigaţiei. Prin tratatul de la Paris din 1856 s-a instituit principiul libertăţii de navigaţie şi Comisia Europeană a Dunării. Navigaţia pe Dunăre este liberă pentru cetăţenii. Una din aceste teorii este “utilizarea echitabilă” care a fost dezvoltată de Asociaţia de Drept Internaţional în Regulile de la Helsinki din 1966. Regulile poartă un caracter convenţional şi nu sunt obligatorii pentru state dar prevederile acestora reprezintă o tendinţă de dezvoltare a dreptului internaţional fluvial. La congresul de la Viena din 1815 Dunărea a fost recunoscută drept fluviu internaţional însă prin victoria Rusiei aspra Turciei. de control sanitar şi vamal. O etapă nouă în stabilirea regimului Dunării a fost marcată de Conferinţa de la Paris 1921.

consultare. Marea Roşie şi Oceanul Indian. Canalul Suiez este cel mai important canal care face legătura dintre Marea Mediterană. Utilizarea apelor Dunării în alte scopuri decât navigaţia este reglementată prin acorduri încheiate între statele riverane. Canalul devine internaţional când este constituit pentru a fi deschis libertăţii de navigaţie tuturor statelor fără discriminare unilaterală a statului riveran. În 1985 la Bucureşti a fost adoptată Declaraţia statelor dunărene în materie de gospodărire şi protecţie apelor fluviului contra poluării. Din punct de vedere al importanţei şi amplasării canalurilor pot fi împărţite ca fiind de importanţă naţională sau internaţională. Această declaraţie are drept scop prevenirea poluării şi folosirea raţională a apelor fluviului. 4. În vederea coordonării activităţii privind navigaţia pe Dunăre precum şi alte activităţi convenţia de la Belgrad a prevăzut înfiinţarea a două tipuri de organe: 1.Administraţiile fluviale speciale-cu competenţă limitată în anumite sectoare de pe fluviu. are o lungime 56 . În 1994 la Sofia a fost semnată Convenţia privind cooperarea pot fi împărţite pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea. Porţile de Fier între Iugoslavia România încheiat în 1976. supravegherea fluvială.Comisia Dunării-organ cu competenţă generală 2. Canalul Panama. Canalele situate pe teritoriul unui singur stat au acelaşi regim ca şi ansamblu teritoriului. sanitară şi poliţienească precum şi efectuarea lucrărilor hidrotehnice menţinerii fluviului în stare de navigaţie intră în competenţa statelor riverane. Acest canal a fost construit în sec XIX pe teritoriul Egiptului. Această convenţie prevede gospodărirea durabilă şi echitabilă a apelor fluviului. Un asemenea regim internaţional îl au:Canalul Suiez. Stabilirea regulilor de navigaţie pe Dunăre. Ex. Zone demilitarizate şi neutralizate. Canalul Kiel. Atribuţiile Comisiei Dunării sunt de coordonare şi recomandare. măsuri de reducere a poluării. utilizarea durabilă pentru alimentarea cu apă potabilă industrială şi pentru irigaţii.Navele militare pot naviga pe Dunăre numai în porţiunea teritoriului statului iar în afara acestuia la înţelegerea părţilor. protecţia mediului acvatic. Zone denuclearizate Canalele maritime sunt căi artificiale constituite în scopul de a spori posibilitatea de comunicare între zonele maritime oceanice.

Curtea a decis canalul Kiel a încetat să fie o cale navigabilă interioară a Germaniei şi în consecinţă el a devenit un curs de apă internaţional deschis vaselor militare şi civile aparţinând tuturor statelor. Franţa şi Italia s-au soldat cu un eşec. cazul este adus în faţa Curţii Permanente de Justiţie a Ligii Naţiunii. În privinţa canalului s-a stabilit un regim juridic care permitea libera navigaţie a navelor militare şi civile ale tuturor statelor. Sub aspect juridic în dimensiunea orizontală distingem spaţiu supus suveranităţii naţionale a statului deasupra căruia se află şi restul spaţiului care se află deasupra 57 . În 1901 Marea Britanie se vede silită să cedeze SUA dreptul exclusiv de a asigura controlul canalului. După 1945 dobândeşte regim internaţional. perfecţionare şi administrare a canalului. Regimul juridic al acestui canal este reglementat de tratatul de la Versaille 1918 care stabileşte regimul liberei navigaţii pe acest canal. Negocierile care au avut loc între Germania şi Anglia. El face legătura dintre Marea Nordului cu Marea Baltică. SUA menţine în zonă baze militare în acest context se evidenţiază lupta poporului panamez pentru restituirea către statul Panama a teritoriului concesionat de SUA. Regimul său juridic a fost stabilit prin Convenţia din 1888 de la Constantinopol prin această convenţie Egiptul s-a angajat să respecte prevederile ei. Cât priveşte conducerea şi administrarea canalului acesta este asigurat de un sistem mixt panamez-american care a durat până în 1999 ca mai apoi să-i aparţină Panamei. să fixeze taxe echivalente celor prevăzute în convenţie şi să efectueze lucrări de întreţinere exploatare. El a fost construit la sfârşitul sec XIX. Dreptul aerian s-a dezvoltat după 1900 când a apărut necesitatea reglementării navigaţiei aeriene. În 1936 Germania a denunţat tratatul de la Versaille şi a interzis accesul liber al vaselor de război străine pe canal care şi-a recăpătat statutul de apă interioară germană. Canalul Panama este navigabil pe o distanţă de 80 km ce leagă Oceanul Atlantic de Oceanul Pacific.de 160 km este deschis atât în timp de pace cât şi în timp de război navelor comerciale şi de război indiferent de pavilion. Canalul Kiel are o lungime de 98 km a făcut parte până în 1918 din apele interioare ale Germaniei. Regimul său juridic este stabilit prin convenţii bilaterale încheiate între Anglia şi SUA şi Panama. În caz de război beligeranţii sunt obligaţi să nu angajeze ostilităţi pe canal sau să împiedice libera circulaţie a navelor. neutralizarea canalului dar nu şi demilitarizarea acestuia.

După primul război mondial a triumfat definitiv principiul suveranităţii statului asupra spaţiului aerian reprezentând coloana de aer cuprinsă în limitele frontierelor sale. b)Acordul cu privire la transportul aerian internaţional. Regimurile juridice internaţionale ale acestor zone au caracter diferit: de demilitarizare. În această privinţă Convenţia de la Chicago face distincţie între: 1)Servicii aeriene internaţionale regulate. Acest principiu a fost instituit prin convenţia de la Paris din 1919 şi Convenţia de la Chicago din 1944 referitoare la aviaţia civilă internaţională.zonelor maritime arctica şi Antarctica. până la limita interioară a spaţiului cosmic. 5. În vederea realizării cooperării internaţionale în problema navigaţiei civile aeriene au fost semnate acorduri multilaterale: a)Acordul cu privire la tranzitul serviciului aerian. Regimul juridic al zonelor polare Practica internaţională a statelor cunoaşte numeroase tratate internaţionale prin care ele au stabilit anumite statute speciale pentru anumite zone teritoriale. Suveranitatea fiecărui stat asupra spaţiului aerian nu exclude ci presupune colaborarea bi sau multilaterală în vederea reglementării navigaţiei şi transporturilor civile aeriene. În dimensiunea verticală spaţiul aerian supus suveranităţii naţionale nu a fost până în prezent delimitat pe bază de tratat internaţional faţă de spaţiul extraatmosferic nesupus suveranităţii nici unui stat. dar se consideră că limita dintre ele s-ar situa la 100-110km deasupra nivelului mării. instalaţiilor militare precum şi staţionarea unor trupe militare a 58 . Regimul de demilitarizare reprezintă statutul juridic internaţional aplicabil unei zone statut convenit de către state în baza unui acord sau tratat prin care se instituie drepturi şi obligaţii de natură a interzice total sau parţial existenţa armamentelor. Aeronavele care sunt angajate în astfel de servicii neregulate au dreptul de a pătrunde fără o autorizaţie prealabilă pe teritoriul oricărui stat contractant de al traversa în tranzit sau de a cere o aterizare. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate pasagerilor mărfurilor în transportul aerian este reglementat de Convenţia de la Varşovia din 1929. 2)Servicii aeriene internaţionale neregulate. de denuclearizare şi de neutralitate.

Prin Convenţia de la Paris din 1856 Rusia a fost obligată să demilitarizeze malurile Mării Negre. În temeiul acestui regim statele respective au obligaţia de a nu folosi şi experimenta arme 59 .oricărui stat. Neutralitatea permanentă este aplicată în special unor căi maritime internaţionale cum ar fi canalele maritime şi strâmtorile cu regim juridic internaţionale.Limitată parţial este atunci când se permite menţinerea unor fortificaţii sau forţe armate reduse.XVII-XVIII. Statutul de demilitarizare cuprinde de regulă şi obligaţia de neutralitate ceia ce înseamnă că zona respectivă niciodată nu va fi transformată într-o zonă de război. Neutralitatea temporară este dispusă prin prevederile Convenţiei de la Geneva referitoare la protecţia persoanelor civile în timp de război. statut convenit între state în baza unui acord sau tratat de natură a interzice desfăşurarea de operaţiuni militare pe teritoriul acelui stat sau al transforma într-o bază militară sau teatru de război. tipurilor de armament şi înlăturarea forţelor armate cu excepţia celor de păstrare a ordinii publice. Din punct de vedere al conţinutului demilitarizarea poate fi de două feluri: 1. Denuclearizarea este o instituţie relativ nouă a dreptului internaţional ce caracterizează tendinţa statelor de eliminare a armelor nucleare precum şi de a evita sau restrânge posibilitatea folosirii armamentului nuclear în anumite regiuni. Ex. Sub aspect teritorial demilitarizarea poate cuprinde o parte din teritoriul de obicei în zonele de frontieră sau se poate extinde la zone mai mari ale teritoriului ori chiar tot teritoriul de stat. 2. Prin acordul de la Posdam 1945 s-a hotărât totala demilitarizare a Germaniei. Demilitarizarea este cunoscută încă din sec. Zonele demilitarizate şi neutralizate ale acestor zone s-au cristalizat în dreptul internaţional şi în practica statelor cu scopul de a preveni declanşarea unui război sau extinderea operaţiunilor militare pe un teritoriul determinat.Totală deplină atunci când se prevăd obligaţii şi măsuri de distrugere a tuturor fortificaţiilor. Regimul juridic al acestor zone este aplicabil unor spaţii mai întinse care cuprind fie teritoriul unui stat fie continente întregi. Neutralitatea poate fi permanentă atât pe timp de pace cât şi de război şi temporară numai în timpul unui conflict armat. Regimul de neutralizare reprezintă statutul juridic internaţional aplicabil unei zone.

să nu posede. 2) Angajamentele referitoare la zonele denuclearizate trebuie să se asigure că acestea vor rămâne efectiv libere de arme nucleare. stocarea armelor nucleare aflate sub controlul statelor din afara zonei. Tratatul de la Washington din 1967 care interzicea experimentele pe lună.încheierea unor tratate speciale de interzicere a amplasării armelor nucleare. să prevină. iar participarea să se facă pe bază voluntară. În practica statelor regimul de zonă denuclearizată a fost instituit pe două căi: . 3) Obligaţia privind stabilirea zonei poate fi asumată de grupuri mai mari de state sau de grupuri mai restrînse. să nu dezvolte. Arcticii pentru delimitarea zonelor polare i s-a aplicat teoria sectoarelor sau zonelor de atracţie. să nu acţioneze. să nu producă arme nucleare fie direct fie indirect. Lakhtin. să interzică instalarea. Statele incluse în zona denuclearizată au dreptul de a folosi energia nucleară în scopuri paşnice în condiţii de securitate. Statele posesoare de arme nucleare trebuie să se angajeze să nu folosească. să ameninţe cu folosirea armelor nucleare a statelor. Statele care fac parte din zona denuclearizată vor trebui să-şi asume următoarele obligaţii: să nu experimenteze. În practica internaţională s-au formulat anumite principii cu privire la crearea zonelor denuclearizate: 1) Iniţiativa creării unei zone libere de arme nucleare trebuie să emane de la statele din regiunea interesată. să interzică tranzitarea armelor nucleare prin zonă. Ex. amplasarea. Arctica este teritoriul Polului Nord cu o suprafaţă totală de 27 mln km format din 2/3suprafaţă acvatică şi 1/3 suprafaţă terestră. a gheţarilor şi dispariţiei vegetaţiei.nucleare în zona respectivă şi de a nu ataca sau ameninţa cu asemenea arme teritorii întregi. Această teorie a fost dezvoltată încă din 1918 de juristul rus V. Pentru delimitarea zonelor polare a fost propusă linia geografică şi astronomică a cercurilor polare. să nu primească sub orice formă arme nucleare. să prevină. Arctica prezintă interes atât din punct de vedere ştiinţific cât şi din punct de vedere strategic întrucât este bogată în resurse naturale.includerea unui asemenea regim în cuprinsul unor tratate care stabilesc regimul general al unor teritorii . Regimul juridic este prevăzut prin tratatele internaţionale precum şi reglementări de ordin intern. Potrivit acestei teorii statele 60 .

Canada. În ceia ce priveşte protecţia mediului şi regimului resurselor minerale în iunie 1988 a fost adoptată Convenţia privind reglementarea activităţilor asupra resurselor minerale din Antartida. Finlanda şi Suedia) au semnat la Otawa Declaraţia despre formarea unui consiliu arctic. Tratatul stipulează folosirea Antartidei exclusiv în scopuri paşnice şi prevede că: Sunt interzise orice măsuri cu caracter militar. ca vârf Polul Nord şi ca laturi meridianele care trec prin extremităţile de vest şi de est ale coastei. Islanda. multe dintre statele lumii au încercat să acapareze aceste teritorii. Astfel aceste teorii le-ar reveni SUA. SUA. Tratatul prevede libertatea cercetărilor ştiinţifice şi colaborarea statelor în acest domeniu. Danemarcei ŞI Norvegiei. Norvegia. Prevederile tratatului nu se pronunţă asupra pretenţiilor de suveranitate teritorială în Antartida. o nouă organizaţie regională care are scopul de a realiza colaborarea şi a coordona activităţile statelor în regiunea dată de a efectua controlul şi a coordona programele ecologice şi a răspândi informaţii despre antarctica.riverane Oceanului Îngheţat de Nord sunt suverane asupra tuturor pământurilor cuprinse într-un triunghi ce are ca bază coasta. Astfel în 1996 la reuniunea statelor (Danemarca. cum ar fi crearea de baze militare şi de fortificaţii. Rusia. efectuarea de manevre militare precum şi experimentarea oricăror tipuri de arme. Canadei. Prin acest tratat s-a instituit o zonă cu statut de totală demilitarizare. Australia şi Noua Zeelandă. Rusiei. Împărţirea arcticii conform acestei teorii nu este unanim acceptată de către statele riverane. În 1959 prin tratatul de la Washington s-a stabilit regimul juridic internaţional al Antartidei. neutralizare şi denuclearizare. Antarctida este o regiune polară de sud cu o suprafaţă de 14 mln km situată între Africa de Sud. de personal ştiinţific între expediţiile statelor precum şi între staţiile create de ele în Antartida şi de rezultatele ştiinţifice. America de Sud. Atâta timp cât tratatul este în vigoare nici un stat nu are dreptul de a înainta noi pretenţii asupra Antartidei. Obiectul convenţiei este 61 . În ceia ce priveşte colaborarea statelor tratatul stipulează schimbul de informaţii. În scopul de a respecta tratatul s-a creat un nou sistem de control şi inspecţie reciprocă care se realizează prin observatorii desemnaţi de reprezentanţii statelor părţi la tratat. Odată descoperită Antartida şi zăcămintele sale în subsolul său interesul faţă de ea a crescut.

1993. „Drept internaţional public”.interzicerea acelor activităţi care ar cauza daune mediului sau ecosistemelor Antartidei sau ar afecta climatul la nivel global sau regional. „Drept internaţional public”. Geamănu G. 2001.. Niciu M. Didactică şi pedagogică.. vol. 1993. Coman F. 8. 9. 4. Serbenco E.. 62 . Bucureşti. 1997.. ed. Regimul juridic de navigaţie pe fluviul Dunărea. TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1. Andronovici C. „Drept internaţional public”.. Năstase A. Bucureşti. Iaşi. 5. Popescu D. „Chemarea”. „Şansa”. Bucureşti. 1993. ed. Bucureşti. Ecobescu N.1. „Curs de drept internaţional public”. Diaconu I. „Drept internaţional public”. Chişinău. 5. 1993. Problema Antartidei este pusă pe ordinea de zi a Adunării Generale a ONU. 1993. Balan O. Navigaţia pe strîmtorile Gibraltar. 3. „Drept internaţional public”. Bosfor şi Dardanele. Moca Gh. Popescu D. „Drept internaţional public”. În octombrie 1991 statele părţi la tratatul cu privire la Antartida au semnat la Madrid Protocolul asupra protecţiei mediului în această zonă protocol care interzice prospectarea şi mineritul pe o perioadă de 50 de ani în Antartida. 4. 3. 1981. Vol. Demilitarizarea şi denuclearizarea canalelor. 1989. Bucureşti. „Şansa”. Regimul jiridic al spaţiului aerian al unui stat. Tipografia „Reclama”. 7. ed. Magelan. „Graphix”. „Drept internaţional public”... Bucureşti.... 6. 2.. Bibliografia: 1. ed. fluviilor şi altor zone ce constituie patrimoniu comun al întregii omeniri. ed. „Hyperion”. ed. Duculescu V. MI. I. Iaşi. ed. „Drept internaţional public”. Probleme frontierei de stat a Republicii Moldova în raport cu statele vecine(România şi Ucraina) 2.

Moldova Nr.Miga-Beşteliu R.Dicţionar de drept internaţional public. Bucureşti. Monitorul oficial al R. 12. coordonator: dr.Legea privind frontiera de stat a Republicii Moldova.12 din 3 noiembrie 1994. Ştiinţifică şi enciclopedică. Ionel Cloşcă. „ALL”.10.. 63 . Introducere în dreptul internaţional public”. 1982. „Drept internaţional public. 11. 1997. ed. Bucureşti. ed.

1.TEMA 7: PRINCIPIILE JURIDICE GENERALE ALE SPAŢIULUI EXTRAATMOSFERIC PLAN: 1. În 1958 Adunarea Generală a ONU creează un comitet special pentru utilizarea paşnică a spaţiului extraatmosferic. Noţiuni generale privind spaţiul extraatmosferic Anul 1957 este socotit ca an de referinţă a începutului explorării spaţiului cosmic prin lansarea primului satelit la 4 octombrie. În 1967 a fost adoptat tratatul cu privire la principiile ce trebuie respectate în materie de exploatare şi utilizare a spaţiului 64 . 2. Principiul folosirii şi utilizării spaţiului extraterestru în scopuri paşnice şi în interesul întregii omeniri. Răspunderea internaţională pentru daunele cauzate de obiectele lansate în spaţiu. Înmatricularea obiectelor lansate în spaţiu cosmic. Principiile spaţiului extraatmosferic: Principiul liberei explorări şi utilizării spaţiului de către toate statele în condiţii de egalitate. Principiul privind teledetecţia prin satelit. Principiul ne apropierii a vreunei părţi a spaţiului extraterestru. Noţiuni generale privind spaţiul extraatmosferic. asupra lunii şi altor corpuri cereşti şi relaţiile dintre state în vederea explorării şi utilizării spaţiului extraatmosferic. Aceasta a marcat necesitatea elaborării unor principii şi norme pentru a reglementa regimul juridic al spaţiului cosmic şi al activităţilor spaţiale. Astfel apare dreptul internaţional spaţial care are ca obiect de reglementare regimul juridic asupra spaţiului extraterestru. Jurisdicţia şi controlul asupra personalului şi obiectelor spaţiale: Statutul juridic al astronauţilor. 3. Până în 1963 o serie de rezoluţii ale Adunării Generale a ONU au dus la formarea principiilor generale şi speciale ale spaţiului extraatmosferic. Însă de la începutul erei spaţiale s-a stabilit că statele nu pot dispune de o libertate absolută neîngrădită de acţiune în spaţiul cosmic şi că aceasta nu poate fi supus suveranităţii naţionale.

nici prin utilizarea sau ocupaţie ori alt mijloc. Principiile spaţiului extraatmosferic Principiul utilizării în scopuri paşnice a spaţiului inclusiv luna şi alte corpuri cereşti a fost consacrat în art. Statele se obligă de a nu pune pe orbita circumterestră nici un obiect purtător de arme nucleare sau alte arme de distrugere în masă şi de a nu instala astfel de arme pe corpuri cereşti. iar mai apoi în 1975 a fost adoptată Convenţia privind înmatricularea obiectelor lansate în spaţiu. Luna şi celelalte corpuri cereşti sunt considerate ca patrimoniu comun al omenirii care în momentul când explorarea va fi posibilă vor fi supuse unui regim internaţional. În 1968 se încheie Acordul cu privire la salvarea astronauţilor şi la întoarcerea lor şi obiectelor lansate în spaţiu. Acest principiu rezidă în esenţă în accesul egal indiferent de gradul de dezvoltare economică. mărime sau poziţie geografică al tuturor statelor la activităţile spaţiale. În acest sens 65 . Accesul la toate corpurile cereşti este liber. 2. Explorare. Se prevede că luna şi celelalte corpuri cereşti nu pot face obiectul apropierii naţionale prin proclamarea de suveranitate. Teritoriul spaţial este supus unui regim de denuclearizare şi demilitarizare. luna şi celelalte corpuri cereşti în conformitate cu dreptul internaţional inclusiv Carta ONU în interesul menţinerii păcii internaţionale. cooperarea internaţională trebuie să fie înlesnite şi încurajate. ştiinţifică. situaţii periculoase şi aterizări forţate.extraatmosferic. Explorarea şi utilizarea trebuie să fie făcute în beneficiul şi interesul tuturor statelor. iar luna şi celelalte corpuri vor fi utilizate în scopuri paşnice şi pe acestea se interzice amenajarea de baze şi instalaţii militare şi executarea de manevre militare. 3 al tratatului spaţial unde se prevede că părţile vor desfăşura activităţile de explorare şi folosirea spaţiului extraatmosferic. Sunt incluse prevederi referitoare la accidentele. utilizarea şi cercetarea ştiinţifică a spaţiului şi a corpurilor cereşti sunt libere pentru toate statele lumii în condiţii de egalitate şi aceste activităţi trebuie efectuate spre binele tuturor statelor. iar libertatea de cercetare ştiinţifică. acordarea de asistenţă personalului şi măsuri pentru întoarcerea astronauţilor în statul căruia îi aparţin. În 1971 se încheie Convenţia privind răspunderea internaţională pentru daunele cauzate de obiectele spaţiale.

Jurisdicţia şi controlul asupra personalului şi obiectelor spaţiale aparţin statului de lansare în al cărui regim este înregistrat obiectul spaţial.statele pot să amplaseze vehicolele lor pe lună şi celelalte corpuri cereşti şi să le lanseze de aici pe orbita circumterestră. ocuparea şi nici prin alte mijloace de către un stat sau un grup de state a suprafeţelor şi subsolul corpurilor cereşti. a organizaţiilor internaţionale guvernamentale sau ne guvernamentale a organizaţiilor naţionale şi a persoanelor fizice. Dacă lansarea a fost făcută de două sau mai multe state jurisdicţia îi revine statului de înmatriculare sau aceluia care a fost desemnat prin acord. cât timp acesta se află în spaţiu. Spaţiul extraatmosferic inclusiv luna şi celelalte corpuri nu pot face obiectul de apropiere naţională prin proclamarea suveranităţii asupra acestora nici prin folosirea. echipamente spaţiale în orice punct al suprafeţei şi sub suprafeţei lunii şi celorlalte corpuri cereşti. Instalarea unor echipamente. La rândul lor astronauţii care se găsesc în exerciţiul activităţii lor în spaţiu cosmic sau pe corpurile cereşti vor acorda întreaga asistenţă posibilă astronauţilor altor state. Jurisdicţia şi controlul asupra personalului şi obiectelor spaţiale Jurisdicţia şi controlul asupra personalului şi obiectelor spaţiale prevede că statele sunt obligate să se călăuzească după principiul cooperării şi asistenţei reciproce ţinând seama de interesele corespunzătoare ale celorlalte state. iar statele sunt obligate să le acorde toată asistenţa posibilă în caz de accident. 3. instalaţii. Ele pot plasa personalul lor. instalaţii pe suprafaţa corpurilor cereşti nu echivalează cu constituire dreptului de proprietate. în caz de pericol sau aterizare forţată. organizaţii internaţionale a unor porţiuni din solul şi subsolul corpurilor cereşti. vânzarea – cumpărarea sau orice altă tranzacţie cu titlu oneros sau gratuit între state. Toate aceste prevederi sunt reglementate de tratatul spaţial din 1967. Toate statele trebuie să coopereze în domeniul cercetării ştiinţifice în spaţiul extraatmosferic. Ele nu pot forma obiectul suveranităţii statelor şi respectiv proprietatea acestora. 66 . Potrivit tratatului spaţial astronauţii trebuie consideraţi ca trimişi ai omenirii în spaţiul cosmic. În cazul unei astfel de aterizări întoarcerea astronauţilor către statul lor va trebui efectuată de îndată şi în deplină securitate. pe corpurile cereşti sau revin pe pământ. Potrivit acestui principiu se interzice transferul.

67 . pentru servicii de salvare pe mare şi a altor activităţi comerciale. Uniunea Internaţională privind teledetecţia. Comitetul speciale al ONU pentru utilizarea paşnică a spaţiului atmosferic a creat în 1971 un grup de lucru special privind teledetecţia prin obiecte spaţiale. Teledetecţiile se efectuează prin sateliţii unui stat cu o tehnologie avansată asupra teritoriilor altor state care nu au posibilitatea să o efectueze şi constă în stabilirea bogăţiilor subsolului altor state. În conformitate cu Convenţia din 1975 privind înmatricularea obiectelor lansate în spaţiu statul de lansare are obligaţia de a înregistra într-un registru naţional special orice obiect spaţial lansat în spaţiu şi obligaţia de a comunica secretarului general al ONU informaţiile necesare pentru identificarea acestuia şi a activităţilor pe care le desfăşoară. Teledetecţia este o metodă prin care se poate determina natura şi starea resurselor naturale. de date meteorologice. sau în spaţiul cosmic. Potrivit reglementărilor internaţionale este necesară înmatricularea tuturor obiectelor lansate în spaţiu pentru operaţiunile de securitate şi reglementarea tarifului pentru soluţionarea problemei daunelor cauzate de acestea unui stat sau organizaţie internaţională şi evitarea într-o oarecare măsură a curselor înarmării precum şi informarea celorlalte state în privinţa existenţei unor sateliţi folosiţi pentru teledetecţia transmisiunii de televiziune.Din principiul jurisdicţiei şi controlul statului de lansare rezultă şi principiul răspunderii unde statele sunt responsabile pe plan internaţional pentru daunele cauzate unui alt stat sau persoanelor fizice şi juridice de obiectele spaţiale lansate de ele sau de părţile lor componente indiferent dacă aceste daune se produc pe pământ. în aer.Organizaţiile internaţionale şi dreptul internaţional cosmic. Cunoaştem o serie de organizaţii în materia dreptului spaţial: ONU.Răspunderea internaţională pentru daune cauzate de obiecte lansate în spaţiul cosmic. 2. TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1. În aşa caz statul supus teledetecţiei va avea acces la informaţia analizată privind teritoriul de sub jurisdicţia sa. elementelor naturale ale mediului înconjurător al pământului prin observaţii şi măsurări făcute de pe obiectele spaţiale. informaţie aflată în posesii egale. Institutul Internaţional de drept spaţial precum şi o serie de organizaţii ne guvernamentale.

Dreptul internaţional şi cosmosul. 6.3. Regimul de drept al spaţiului cosmic // ”Revista Naţională de Drept”.. Regimul de drept al spaţiului cosmic şi reglementarea activităţilor spaţiale // ”Revista Naţională de Drept”.Andronovici C. „Международные отношения”. 11. 1999. Bibilografia: 1. Международное космическое право. 5. 1959. 1996. „Drept internaţional public”. Introducere în dreptul internaţional public.Burian A.Reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securităţi aviaţie civile.. 1978. Edit.П.Balan Oleg. Cucerirea cosmosului şi progresul omenirii.. 3. Bucureşti. “Junimea”. F. ред. 1997. ред.E. Международное космическое право. „Международные отношения”. А.Popescu D. Niciu M. 1994. Burian Alexandru. 2003. Consideraţii asupra regimului juridic al spaţiului cosmic în lumina principiilor generale ale dreptului internaţional // „Studii juridice”.Naţionalitatea aeronavelor şi înmatricularea lor. Iaşi. Москва. 10. 2002. 4. Răspunderea internaţională în domeniul dreptului extraatmosferic // „Studii de drept românesc”. nr.-P.Bolintineanu A. Пирадов. 8. 6. nr... 4. 9. 2.С. p. .. 7. ALL. p. 1985. Craiova. 1981. 3. Introducere în dreptul internaţional spaţial. Vol. 3. 41-47.Niciu M. laşi.. ClujNapoca. „Dacia”. Учебник. Drept internaţional. Drept cosmic. 68 . Жуков. „Tipografia Centrală”. II.Niciu M.Protecţia mediului în activitatea de exploatare a atmosferei şi cosmosului./Отв. 1992. Edit. 30-37.Москва. 5. nr. Г. 2002.. Учебник. Bucureşti.Miga-Beşteliu R. Chişinău./Отв.Burian A..

Portugalia şi alte state europene promovau şi practicau ideea dreptului de proprietate asupra unor teritorii întinse ale mărilor la care acestea erau state riverane.). fiscale. sau criteriul celor trei mile marine de la ţărm. Formarea principiilor şi conceptelor dreptului mării 2. a platoului continental şi a pescuitului.TEMA 8: DREPTUL MĂRII PLAN: 1. Dezvoltarea activităţilor maritime şi a raporturilor dintre state în acest sens au dus la apariţia şi formarea principiilor şi conceptelor dreptului mării. Olanda. Formarea principiilor şi conceptelor dreptului mării Mările şi oceanele constituie aproximativ 70 %din suprafaţa planetei. aveau deplină libertate de navigaţie. Drept criteriu de delimitare a lăţimii mării teritoriale era stabilit: bătaia tunului. Natura juridică a mării teritoriale. XVIII-XIX în practica raporturilor dintre state se evidenţiază conceptul de mare teritorială şi mare liberă. comerţ şi pescuit. linia orizontului. A doua concepţie este formulată de Selden în 1635 care susţine dreptul de însuşire şi de monopol al Marii Britanie asupra unor zone maritime întinse. XVI Franţa. minerale energetice. Referitor la dreptul de proprietate asupra mării au fost propuse două concepţii. control sanitar. Zone maritime nesupuse suveranităţii statelor 1. În sec. Danemarca. În sec. Prima concepţie formulată de Groţius în 1609 care afirma că mările şi oceanele trebuie să fie deschise tuturor statelor pentru navigaţie. comerţ şi pescuit. În sec. XII-XVII Suedia. Zone maritime asupra cărora statele au drepturi suverane 4. Spania. a mării libere. conservării resurselor biologice. Mai târziu după Conferinţa de la Haga se recunoaşte conceptul de zonă contiguă în care statul riveran are dreptul să exercite anumite drepturi speciale (vamale. În 1958 are loc prima conferinţă asupra dreptului mării sub egida ONU: sunt adoptate patru convenţii: asupra mării teritoriale. Aceasta preocupă în prezent toate statele şi popoarele atât pentru cerinţele navigaţiei cât şi pentru valoroasele resurse piscicole. Dreptul de trecere inofensivă 3. 69 .

Natura juridică a mării teritoriale. Statele pot crea pe teritoriul lor porturi şi zone libere în interiorul cărora sunt acordate facilităţi vamale şi fiscale pentru activităţi de comerţ exterior. navigaţie şi control. solul şi subsolul. prin această convenţie s-a constituit şi consolidat bazele dreptului mării. coloana de aer. Pescuitul şi exploatarea resurselor naturale revine în exclusivitate statului riveran. Desfăşurarea unor asemenea activităţi fără consimţământul statului riveran este supus sancţionării statul riveran este de a reglementa în conformitate cu dreptul internaţional efectuarea de către navele comerciale ale unor state a dreptului de trecere inofensiv. Dreptul de trecere inofensivă Marea teritorială se delimitează de apele maritime interioare de linia sa de bază. drepturi ce constau în pescuit. Tratatele internaţionale prevăd interzicerea trecerii prin marea teritorială a unui stat a oricăror nave care au la bord armament nuclear sau alte arme de distrugere în masă sau care transportă astfel de arme. protecţia mediului având şi obligaţii corespunzătoare. tranzit. Marea teritorială este parte integrantă din teritoriu de stat fiind supusă împreună cu resursele sale suveranităţii naţionale a statului riveran. Activităţile de mai sus pot fi efectuate de alte state numai în urma încheierii unor acorduri care prevăd expres condiţiile de pescuit şi exploatare a resurselor naturale de alte state. Dreptul de control şi de supraveghere vamală urmăreşte prevenirea contrabandei şi aplicarea de sancţiuni pentru astfel de infracţiuni. iar regimul său juridic este stabilit prin legislaţia internă a statului riveran ţinându-se seama de prevederile dreptului internaţional. 2.În 1968 Adunarea Generală a ONU a creat un organism special numit Comitetul de utilizare paşnică a subsolului mărilor şi oceanelor dincolo de limita jurisdicţiei naţionale. 70 . iar în larg se întinde până la o limită care să nu depăşească 12 mile marine(o milă egală cu 1600-1800m). Codificarea dreptului mării s-a făcut pe deplin odată cu adoptarea textului final al Convenţiei privind dreptul mării din1982. Asupra mării teritoriale statul riveran exercită toate drepturile ce decurg din suveranitatea sa în ceia ce priveşte apele. control sanitar care au ca scop asigurarea sănătăţii populaţiei. depozitare.

ordinii publice sau securităţii statului riveran. Oprirea sau ancorarea sunt interzise exceptându-se cazurile impuse de nevoile navigaţiei sau ca urmare a unui caz de forţă majoră sau avarie. Culege informaţii care pot să prejudicieze apărarea şi securitatea statului riveran. Se ridică probleme deosebite referitor la delimitarea zonelor maritime în cazul existenţei unor golfuri. integrităţii teritoriale sau independenţei politice a statului riveran. Linia interioară de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale diferă în raport cu configuraţia ţărmului. pentru salvarea persoanelor sau pentru ajutarea navelor şi aeronavelor aflate în primejdie. XVIII s-a format o serie de criterii pentru delimitarea mării teritoriale faţă de marea liberă. Încă din sec. Efectuează activităţi şi manevre cu arme de orice fel. efectuează cercetări sau pescuieşte. Săvârşeşte acte de poluare gravă. Nici una din conferinţele de la Haga şi Geneva nu au stabilit o limită exactă între marea teritorială şi marea liberă. iar când ţărmul reprezintă crestături adânci în uscat sau a unor insule dea lungul coastei limita interioară este constituită din liniile de bază drepte care unesc punctele cele mai îndepărtate în larg legate însă efectiv de uscat şi urmează configuraţia ţărmului. protecţia cablurilor şi a conductelor petroliere.Reglementarea navigaţiei în marea teritorială de statul riveran are ca scop asigurarea securităţii traficului. insule pentru statele arhipelagice. La Conferinţa ONU din 1982 privind dreptul mării s-a stabilit dreptul fiecărui stat riveran de a stabili lăţimea mării sale teritoriale de 12 mile marine de la liniile de bază determinate în conformitate cu convenţia. Desfăşoară propagandă care prejudiciază interesele apărării sau ale securităţii. Trecerea trebuie să fie neîntreruptă şi rapidă. De obicei statele singure delimitează aceste zone maritime prin legi. Dacă ţărmul este lin fără crestături această limită este formată din linia de bază normală dea lungul ţărmului. Se consideră că trecerea este inofensivă dacă nava străină desfăşoară în marea teritorială una din activităţile: Ameninţă cu forţa sau foloseşte forţa împotriva suveranităţii. 71 . Trecerea este inofensivă atâta timp cât nu aduce atingere păcii. Dreptul de trecere inofensivă este recunoscut tuturor statelor.

Probleme apar când există unele insule în apropierea litoralului.Intrarea navelor cu propulsie nucleară în marea teritorială este supusă în unele state unei aprobări prealabile. Zone maritime asupra cărora statele au drepturi suverane Ca instituţie a dreptului internaţional al mării platoul continental a fost consacrat pentru prima dată în Convenţia din 1958 a ONU şi apoi dezvoltată în Convenţia din 1982. Sub aspect juridic platoul continental reprezintă fundul mărilor şi oceanelor şi subsolul acestora dincolo de limita exterioară a mării teritoriale în larg până la o distanţă de 200 de mile măsurare de la linia de bază de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale. ci reprezintă o prelungire a acestuia. 3. ci drepturi suverane căci platoul continental nu face parte din teritoriul naţional. cele neriverane au dreptul doar de a instala cabluri şi conducte submarine. Din punct de vedere geologic platoul continental reprezintă prelungirea ţărmului statului riveran într-o pantă uşor înclinată. Drepturi suverane ale statelor riverane asupra platoului au ca obiectiv explorarea şi exploatarea resurselor naturale ale acestuia în deosebi a petrolului şi gazelor naturale. În acest caz statul are dreptul de a construi staţii şi instalaţii fixe şi are dreptul de a stabili o zonă de securitate de 500 m în jurul instalaţiilor având totodată obligaţia de a nu încurca navigaţiei şi căilor de comunicaţii. fac parte din teritoriul de stat. Convenţia din 1982 stabileşte că insulele şi stâncile mici nu sunt locuibile şi nu au o viaţă economică proprie spre deosebire de acestea insulele populate au un platou continental caz în 72 . iar în unele cazuri abruptă sub apele mărilor şi oceanelor până la marginea continentală unde acestea au adâncimi de 150-200 m dincolo de care începe panta continentală şi marile adâncimi. iar delimitarea se face de la linia de bază trasată dea lungul litoralului. aceste nave precum şi cele care transportă substanţe radioactive sau alte substanţe periculoase sunt obligate ca atunci când se află în trecere inofensivă să i-a măsuri speciale de securitate şi de precauţie. Asupra platoului continental au drepturi suverane doar statele riverane. Submarinele în trecere inofensivă prin marea teritorială a statului riveran au obligaţia să navigheze la suprafaţa apei. Asupra platoului continental statul are şi exercită nu suveranitatea.

pescuitul. Natura juridică a aceste zone se defineşte prin drepturile suverane exclusive statului riveran de exploatare. sanitar. În vederea protejării resurselor piscicole şi a altor interese economice. exploatarea şi utilizarea de insule artificiale. punerea de cablu şi conducte petroliere sau submarine. 4. Zona economică exclusivă se întinde pe o distanţă de 200 mile de la liniile de bază care se măsoară lăţimea mării teritoriale. În plan normativ zona economică exclusivă a fost consacrată pentru prima dată de convenţia din 1982. 73 . Zona contiguă reprezintă fâşia de mare adiacentă mării teritoriale care se întinde spre largul mării până la o distanţă de 24 mile marine măsurate de la liniile de bază ale mării teritoriale. de jurisdicţie sau chiar de mare teritorială până la 200 mile sau între 15-100 mile. Zona este supusă jurisdicţiei statului şi drepturilor sale suverane economice dar reprezintă şi aspecte de mare liberă. În această zonă statul riveran exercită jurisdicţia şi controlul având o serie de drepturi speciale: control vamal. reglementa construirea. Statul riveran are dreptul de a reglementa prin legi interne stabilirea unor măsuri administrative de sancţionare a oricăror încălcări ale regimului juridic din zona economică exclusivă. Statele riverane şi neriverane pot exercita în marea liberă următoarele libertăţi: navigaţia. cercetare ştiinţifică.care pot exista dificultăţi când unele insule sunt pe coastă unui stat dar aparţin altui stat. Statul riveran poate permite prin încheierea unor acorduri statelor neriverane desfăşurarea unor activităţi de pescuit. O serie de state riverane în perioada 1970-1980 au stabilit zone speciale: exclusive de pescuit. Deci este supusă unui regim juridic mixt. al trecerii frontierei de stat. Nici un stat nu poate să pretindă în mod legitim supunerea unei părţi oarecare din marea liberă suveranităţii sale. conservarea resurselor naturale biologice precum şi protecţia mediului marin. Statul riveran are dreptul de a construi. autoriza. El are dreptul de preveni şi reprima în zonă infracţiunile comise pe teritoriul său ori în marea sa teritorială exercitând dreptul de urmărire. Zone maritime nesupuse suveranităţii statelor Convenţia din 1982 defineşte marea liberă ca o parte a mării care nu aparţine mării teritoriale sau apelor interioare ale unui stat.

Consiliul format din 36 de membri aleşi. cosmos. Totuşi marea liberă este militarizată deoarece nu se permite amplasarea dar desfăşurarea de manevre militare. În exercitarea libertăţii de navigaţie pe marea liberă statelor le revine serie de obligaţii de a preveni şi pedepsi transportul de sclavi pe nave. Acţiunile privind răspunderea penală sau disciplinară a personalului navelor în cazul oricărui incident de navigaţie în marea liberă sunt de competenţă exclusivă a autorităţilor administrative şi judiciare ale statului de pavilion sau a cărui cetăţean este persoana. subsolul acestora situat dincolo de limita interioară a platoului continental constituie ceia ce convenţia numeşte patrimoniul comun al întregii omeniri. Secretariatul. Exploatarea şi explorarea zonei şi resurselor sale se face cu participarea şi în beneficiul tuturor statelor şi popoarelor. Conform Convenţiei din 1982 fundul mărilor şi oceanelor. de a coopera pentru reprimarea pirateriei în marea liberă. Marea liberă se va utiliza în scopuri paşnice şi se interzice blocarea porturilor de către forţele armate ale altui stat. sub apă în marea liberă şi în spaţiul aerian deasupra acestuia sunt interzise orice fel de experimente nucleare. Aceste zone şi resursele lor nu pot fi supuse suveranităţii naţionale. În cadru consiliului activează două comisii: comisia juridică şi tehnică. În zonă pot fi făcute activităţi de cercetare ştiinţifică. apelor interioare a statelor. realizează şi controlează activităţile din zonă în interesul întregii omeniri. Conform tratatului din 1968 privind interzicerea experimentelor nucleare în atmosferă. 74 . Autoritatea internaţională are la bază principiul egalităţii suverane a tuturor statelor membre având ca organe principale: Adunarea constituită din statele membre. Regimul juridic al mării libere este guvernat de principiul libertăţii mării potrivit căruia aceasta este deschisă tuturor statelor. Convenţia mai prevede libertatea de pescuit în condiţii care să asigure conservarea resurselor biologice.Convenţia din 1982 stabileşte că regimul de mare liberă se aplică mărilor şi oceanelor situate în afara zonei economice exclusive a mării teritoriale. exploatare şi explorare a gazelor naturale de către state. iar tratatul din 1971 interzice amplasarea armelor nucleare pe fundul mărilor şi oceanelor şi în subsolul lor. deplasarea şi circulaţia navelor este permisă. comisia de planificare economică. Autoritatea Internaţională organizaţia prin intermediul căreia statele organizează.

În vederea soluţionării diferendelor legate de punerea în aplicare a convenţiei s-a instituit tribunalul internaţional al dreptului mării. Prin strâmtori se înţelege legătura unei porţiuni a mării libere sau a zonei economice exclusive cu o altă parte a mării libere ori cu o zonă liberă exclusivă. Magelan prin Convenţia din 1981 dintre Argentina şi Chille. supravegherea şi controlul respectării prevederilor convenţiei. 75 . Protecţia mediului marin se realizează în bază legilor interne şi a convenţiilor internaţionale pentru zonele de sub jurisdicţia naţională. În prezent regimul juridic al acestor strâmtori este stabilit prin convenţia de la Montreo din 1936 care prevede principiul libertăţii de trecere a navelor comerciale pe timp de pace şi pe timp de război dacă Turcia nu este beligerantă. 1971 privind răspunderea şi intervenţia în caz de accident s-au stabilit reguli şi principii pe baza reglementărilor interioare. Convenţia din1982 stabileşte un regim juridic general privitor la strâmtorile importante pentru navigaţia mondială cu excepţia celor de interes regional care nu sunt supuse regimului internaţional. Condiţii speciale de navigaţie sunt stabilite prin tratate pentru strâmtorile: Gibraltar în baza Convenţiei din 1904 dintre Franţa şi Anglia. Prin convenţia de la Cuciu-Cainargi s-au stabilit reglementări referitoare la regimul juridic de liberă navigaţie pentru navele tuturor statelor în timp de pace şi de război a strâmtorilor Bosfor şi Dardanele. Totodată se recunoaşte navelor şi aeronavelor dreptul de pasaj şi de trecere. Libertatea de navigaţie se realizează printr-un tranzit rapid. Prin convenţia privind dreptul mării s-au stabilit prevederi vizând toate formele şi tipurile de poluare pentru toate zonele mărilor şi oceanelor şi conservarea mediului marin. În timp de război dacă Turcia este beligerantă este interzisă trecerea navelor comerciale ale statului inamic Turciei. navele străine sunt obligate să se abţină de la orice activităţi care reclamă autorizaţia prealabilă a statelor riverane sau sunt interzise de acestea. Turcia are dreptul de control sanitar asupra navelor şi de a percepe taxe. Deci statele riverane au obligaţia să asigure dreptul de pasaj în tranzit în condiţii de securitate prin strâmtorile care leagă marea teritorială a unui stat cu o parte a mării libere sau a zonei economice exclusive a unui alt stat. iar pentru cele neutre trecerea este liberă cu condiţia de a nu ajuta inamicul. Astfel prin convenţia de la Londra din 1954 privind combaterea poluării mării cu hidrocarburi continuând cu convenţiile de la Bruxsell din 1959.

ed. Bucureşti. „Drept internaţional public”. Dreptul mării. „Drept internaţional public”. „Drept internaţional public”. 3. Didactică şi pedagogică. ed. Navigaţia navelor maritime a statelor în marea liberă. Balan O.. Burian A. 1993.1. 1980... 6. Educaţional”. Vol. Academiei Române. ed. Bucureşti. vol.. Geamănu G. 4. Problema exploarării zăcămintelor naturale din acest bazin acvatic.-P. Chişinău. ed. Bucureşti. Iaşi. ed. „Chemarea”. Andronovici C. Dicţionar de drept internaţional public. 1997. 2003. Iaşi. Bucureşti... „Tipografia Centrală”. ed. Mazilu D. „Graphix”. „Drept internaţional public”. Ionel Cloşcă.E. 7.. 2. Nastase A. 76 . II. „Drept internaţional public”. 9. 1989. Ştiinţifică şi enciclopedică. Bucureşti. 1993. 1981. „Drept internaţional public”. 8. 1997. Navigaţia navelor în zona economică a Mării Negre. 1982. „Drept internaţional public. „Şansa”. Miga-Beşteliu R. Introducere în dreptul internaţional public”. 2. Niciu M. Delimitarea mării teritoriale în Marea Caspică. F. 3. Moca Gh. Popescu D. Bucureşti. „ALL. coordonator: dr. Bibliografia: 1.TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1. 5.. ed.

Înregistrarea şi aplicarea tratatelor 4. aplicarea. Definiţia. 77 . modificarea.I. Denumirea şi clasificarea tratatelor Tratatul este actul juridic care exprimă acordul de voinţă între două sau mai multe state sau alte subiecte în scopul de a crea. Interpretarea tratatelor 1.TEMA 9: DREPTUL TRATATELOR PLAN: 1. stabilirea unor norme de conduită obligatorii sau crearea. nulitatea şi cazurile de încetare a tratatelor. Tratatul să producă efecte juridice. El se poate încheia însă şi între state şi alte subiecte de D. stingerea unor drepturi ori obligaţii între părţi. şi între acestea din urmă. fără vicii de consimţământ. respectarea. Procedura de încheiere şi intrarea în vigoare a tratatelor 3. modificarea. Dreptul tratatelor este parte componentă a D. Denumirea şi clasificarea tratatelor 2.I.I. Termenul-un eveniment viitor şi sigur de care depinde intrarea în vigoare sau ieşirea din vigoare a unui tratat. interpretarea.P. elementele esenţiale şi accesorii ale tratatelor. Guvernarea tratatului de către normele de D. Elementele esenţiale ale tratatului sunt: Părţile tratatului-trebuie să fie subiecte de drept internaţional. Nu sunt considerate tratate actele încheiate între state şi persoane fizice sau juridice străine. a modifica. Voinţa părţilor – trebuie să fie liber exprimată. fie că este consemnat într-un instrument unic sau în două sau mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa.P. Definiţia. elementele esenţiale şi accesorii ale tratatelor. Elementele accesorii ale tratatului sunt: a.P. Dreptul tratatelor constituie totalitatea normelor care îl reglementează: încheierea. Obiectul tratatului-care trebuie să fie licit şi posibil. Scopul încheierii sale este de a produce efecte juridice. a stinge drepturi şi obligaţii în raporturile dintre ele. Convenţia de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor prevede că tratatul este acord încheiat în scris între state şi guvernat de dreptul internaţional.

Protocolul poate fi un act accesoriu la un tratat preexistent încheiat pentru al modifica. b. modalităţi de acţiune sau punct de vedere comune ce urmează a deveni reguli de conduită. Tratatele pot fi clasificate după mai multe criterii distincte: 1. fiecare dintre ele urmând totodată obiective diferite. Din punct de vedere al conţinutului lor material: a.b. Ex. Practica convenţională enumără o varietate de denumiri ale tratatelor ca: Tratatul este folosit pentru desemnarea unei înţelegeri solemne precum sunt tratatele de pace. 2. Carta este acordul prin care se constituie o organizaţie internaţională. Tratate bilaterale încheiate între două subiecte. După numărul părţilor: a.Condiţia-un eveniment viitor şi nesigur de care depinde începerea sau încetarea executării obligaţiilor. În conformitate cu Convenţia de la Viena din 1969 denumirea generică de tratat se utilizează pentru a desemna totalitatea actelor juridice din această categorie indiferent de denumirile particulare pe care acestea le pot primi într-un caz sau altul. principii. Ex. de neutralitate. 78 . comercial. Tratate legi al căror obiect constă în a stabili o regulă de drept obiectiv valabilă. Convenţia este înţelegerea pin care se reglementează relaţiile dintr-un domeniu special al relaţiilor internaţionale. cultural. Pactul Briand-Kellogg.Tratate contracte vizează realizarea unor operaţiuni juridice constând în prestaţii reciproce între părţile contractante. prelungi. financiar. b. Acordul este o înţelegere intervenită mai ales în domeniul economic. 1982. de alianţă. Declaraţia este document multilateral prin care se fixează reguli de conduită. Convenţia de la Viena din 1969. Pactul este o înţelegere intervenită în domenii concrete ale relaţiilor politice dintre state şi cu caracter solemn. interpreta dar şi o înţelegere de sine stătătoare. Statutul este acordul de constituire a unei organizaţii.Tratate multilaterale la care participă mai mult de două subiecte.

Încheierea tratatelor reprezintă ansamblu de activităţi desfăşurate.20 de ani. respectiv în actele constitutive ale organizaţiilor internaţionale. Ex. acorduri în transport. Tratate simplificate. să devină obligatoriu pentru părţi. 4. Exprimarea consimţământului părţilor contractante de a fi legate prin tratat. b. proceduri care trebuie îndeplinite şi reguli care trebuie observate pentru ca tratatul să se formeze. prim-ministru. Tratate fără termen. b. Scopul 79 . În general puterea executivă preşedintele. 6. fie prin împuternicirile conferite de deplinele puteri ce le-au fost eliberate. Tratate formale. juridice. Ex. Tratate interdepartamentale. c. Tratate politice. 5. Tratate speciale. Din punct de vedere al procedurii de încheiere: a. ministru afacerilor externe.3. fie prin funcţiile pe care le îndeplinesc în stat. După obiectul pe care îl reglementează: a. După durată: a. c. să intre în vigoare. Tratate cu termen pe 5. tratate de pace. b. au competenţa pentru negocierea şi semnarea iar parlamentele pentru exprimarea consimţământului de a deveni parte la tratat prin ratificare sau aderare. tratate de dezarmare. În cursul acesteia negociatorii îndeplinesc o serie de proceduri. În dependenţă de nivelul încheierii: a. Tratate interguvernamentale. Tratate interstatale. ocrotirii sănătăţii. în comunicaţii. b. Elaborarea textului tratatului presupune unele sub faze ca: a) Negocierea se desfăşoară între reprezentanţii statelor special abilitaţi în acest sens.10. Autorităţile competente să încheie tratate sunt prevăzute de constituţia şi legislaţia fiecărui stat. Procedura de încheiere şi intrarea în vigoare a tratatelor 2. Elaborarea textului tratatului. b. acte care duc la formarea textului tratatului. Tratate economice. Încheierea unui tratat presupune mai multe etape ca: a.

80 . a conferinţei. schimbul instrumentelor care constituie un tratat. Parafarea care constă în înscrierea iniţialelor numelui împuterniciţilor statelor pe textul negociat. Semnarea definitivă este o modalitate de autentificare atunci când tratatul urmează să fie ratificat sau aprobat. data. Din momentul în care textul tratatului a devenit autentic şi definitiv statele semnatare urmează să-şi exprime consimţământul de a deveni părţi prin mijloacele juridice ca:semnarea. Adoptarea unei rezoluţii speciale a organizaţiei internaţionale. b. e. În cazul elaborării tratatelor bilaterale fiecare parte îşi prezintă proiectul său. Schimbul instrumentelor care constituie un tratat la fel este o modalitate de exprimare a consimţământului statelor atunci când: 1)Instrumentele prevăd că schimbul lor va avea acest efect.Semnarea actului final al unei conferinţe în care este consemnat textul tratatului. Pentru participarea la negocieri persoanele respective trebuie să dispună de depline puteri – un document emis de autoritatea competentă a unui stat prin care sunt desemnate una sau mai multe persoane împuternicite să reprezinte statul pentru negocierea.negocierii este realizarea acordului de voinţă asupra textului tratatului şi adoptării lui. În cazul tratatelor multilaterale conferinţa reprezentanţilor statelor este convocată pe baza unui acord preliminar dintre statele interesate care conţine prevederi referitoare la locul. ordinea de zi. În cazul tratatelor bilaterale iniţiativa negocierilor revine statului sau ambelor state.Semnarea ad referendum a textului cu confirmarea ulterioară din partea executivului sau altei autorităţi abilitate a statului. După adoptarea textului se parcurge autentificarea sa prin: a. iar în cazul negocierilor ambele proiecte se pun de acord. După ce s-a căzut asupra textului se trece la adoptarea acestuia. acceptarea şi aderarea. În cazul tratatelor bilaterale pe bază unanimitate iar în cazul tratatelor multilaterale cu o majoritate de 2/3 din numărul statelor prezente. ratificarea. adoptarea sau semnarea unui tratat. c. d. Semnarea are două funcţii autentificarea textului şi exprimarea consimţământului de a deveni parte la tratat. Verificarea deplinelor puteri se face înainte de începerea negocierilor. aprobarea.

2)Este stabilit pe o altă cale că aceste state conveniseră ca schimbul de instrumente să aibă acest efect. Aprobarea reprezintă o modalitate de exprimare a consimţământului statului de a fi parte la acelea tratate care nu necesită să fie ratificate dar care prevăd aprobarea lor. b. Aderarea este un act unilateral de drept intern al unui stat prin care el îţi exprimă consimţământul de a deveni parte la un tratat pe care nu l-a semnat. Dispozitivă unde este reprodus textul tratatului cu enumerarea eventuală a rezervelor ei. b. Acestea de regulă cuprind trei părţi: a. instrumentelor de ratificare sau notificare. decrete). Ratificarea poate fi făcută sub forma unor acte de drept intern (legi. Drept documente ce confirmă efectuarea ratificării servesc instrumentele de ratificare. Partea finală care conţine angajamentul statului de a respecta şi aplica cu bună – credinţă tratatul. Introductivă în care se indică autoritatea statului care a ratificat tratatului. Când intenţia statului de a semna tratatul sub rezerva ratificării rezultă din deplinele puteri ale reprezentantului său ori a fost exprimată în cursul negocierilor. Convenţia de la Viena din 1969 prevede cazurile când un stat îşi exprimă consimţământul de a ratifica un tratat: a. Actul de aderare poate îmbrăca forma instrumentelor de aderare. Când tratatul prevede că acest consimţământ se exprimă prin ratificare. c. Când reprezentantul acestui stat a semnat tratatul sub rezerva ratificării. d. Potrivit reglementărilor interne ale fiecărui stat sunt supuse aprobării sau acceptării de către guvern tratatele care nu implică angajamentele politice majore sau nu se referă la domenii esenţiale ale exercitării suveranităţii de stat. hotărâri. c. Când este stabilit că statele participante la negocieri conveniseră asupra cerinţei ratificării. Aderarea se referă numai la tratatele multilaterale. Momentul din 81 . Ratificarea constituie actul juridic prin care un stat îşi exprimă consimţământul prin intermediul autorităţilor sale competente de a fi legat printr-un tratat internaţional semnat de reprezentanţii săi.

Tratatele bilaterale intră în vigoare la data schimbului instrumentelor de ratificare sau la scurgerea unui anumit termen de la data efectuării schimbului instrumentelor de ratificare.N. 3. c)La data transmiterii unui număr de instrumente la depozitar cu indicarea concretă a statelor ale căror instrumente de ratificare necesită să fie depuse în mod obligatoriu. Tratatele care nu necesită ratificare sau aprobarea lor intră în vigoare: a)La momentul semnării. Ele apar astfel ca o parte distinctă a textului tratatului.Partea dispozitivă în care sunt cuprinse articolele şi care constituie conţinutul de bază al prevederilor sale. spre înregistrare sau clasare sau publicare. limba sau limbile în care au fost redactat textul. Prin utilizarea acestora se urmăreşte completarea. Structura unui tratat este: 1. modalităţile de intrare în vigoare. b)La scurgerea unui timp de la data acumulării la depozitar a unui număr de instrumente de ratificare. Încălcarea unui tratat dă naştere la răspunderea internaţională a statului care a comis o astfel de încălcare. c)La data indicată în tratat. 2. detalizarea şi interpretarea conţinutului tratatului. Tratatele multilaterale intră în vigoare: a)La data acumulării la depozitar a unui număr de instrumente de ratificare.Partea finală care precizează data şi locul semnării. b)La scurgerea unui anumit termen după semnare. Publicarea şi înregistrarea oficială a tratatelor are loc şi la nivel naţional. O răspândire tot mai largă în practică o capătă anexele. În scopul 82 . motivele care au determinat încheierea lui. scopul şi obiectul.care tratatul internaţional devine obligatoriu pentru părţile contractante poartă denumirea de intrare în vigoare.Preambul – în care se indică părţile contractante ale tratatului. 3. După intrarea lor în vigoare tratatele sunt trimise la secretariatul general al O. durata şi valabilitatea tratatului. Înregistrarea şi aplicarea tratatelor Tratatele care nu sunt afectate de nulitate trebuie aplicate cu bună credinţă.U. Ordinea intrării în vigoare a tratatelor ce urmează să fie supuse ratificării este determinat de caracterul lor. Articolele unor tratate poartă uneori scurte denumiri.

În ceia ce priveşte aplicarea în timp a tratatelor regula generală este neretroactivitatea tratatelor dacă din cuprinsul lor nu reiese o intenţie diferită.Articolul 30 din convenţie stabileşte alte două reguli: a. Din dispoziţiile sale rezultă intenţia părţilor de a înlocui vechiul tratat. Există în acest sens diverse soluţii care depind de prevederile constituţionale ale fiecărui stat:promulgarea.prevenirii unor astfel de situaţii de-a lungul istoriei au fost stabilite în textul acestora modalităţi de executare a lor. 1)Jurământul religios 2)Luarea de ostatici 3)Ipoteca 4)Gajul financiar asupra venitului.Regula potrivit căreia dacă se încheie un nou tratat asupra aceleiaşi materii între aceleaşi părţi noul tratat se va aplica dacă: a. Executarea tratatelor presupune dobândirea forţei juridice şi în planul dreptului intern. În prezent garantarea executării tratatelor se face prin proceduri specifice în cadrul organizaţiilor internaţionale. indiferent de modalităţile de introducere în ordinea juridică internă. Dispoziţiile noului tratat sunt incompatibile 2. urmată de publicare sau emiterea de legi speciale pentru declararea tratatului ca lege internă. Sunt situaţii în care statele pot decide că un tratat nu se aplică unei părţi din teritoriul: a)Clauza federală b)Clauza colonială. 83 . O altă discuţie se impune în cazul tratatelor succesive: 1. Unele tratate stabilesc regimuri juridice pentru spaţii sau zone geografice aflate dincolo de limitele suveranităţii statelor părţi. Statele nu pot invoca legislaţia internă pentru a justifica neexecutarea unui tratat. Executarea obligaţiilor prevăzute de tratate presupune luarea măsurilor necesare în sensul aplicării lor de către autorităţile administrative sau judecătoreşti. Ex. Problema care se pune este dacă tratatele produc direct efect în dreptul intern sau sunt necesare anumite acte pentru introducerea lor în dreptul intern.Tratatele mai importante prevăd că în caz de conflict cor prevala dispoziţiile lor 3. Regula generală de aplicare a tratatelor este pe tot teritoriul statelor părţi. b. Când un tratat precizează că este subordonat unui tratat anterior sau posterior sau că nu trebuie considerat ca fiind incompatibil cu celălalt.

4. 4. În dreptul internaţional interpretarea tratatelor 84 . tratatul anterior se aplică numai în măsura în care prevederile sale sunt compatibile cu cele ale tratatului posterior. b. d.Dispoziţiile particulare ale tratatelor bilaterale se aplică cu precădere faţă de dispoziţiile tratatelor generale indiferent dacă primele sunt anterioare sau posterioare celorlalte. În sistemul englez se dă prioritate legilor şi precedentelor judiciare interne. Când toate părţile la tratatul anterior sunt părţi şi la tratatul posterior tratatul anterior nu se aplică decât în măsura în care dispoziţiile sale sunt compatibile cu cele ale tratatului posterior. Interpretarea tratatelor are ca scop aplicarea lor corectă şi respectarea acestora în spiritul şi litera lor. Constituţia franceză. Între statele părţi la ambele tratate şi un stat parte la un tratat se aplică tratatul la care ambele sunt părţi. Articolul 4 al constituţiei precizează: Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cu pactele şi cu tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte prioritate o au reglementările internaţionale. olandeză dau prioritate tratatului. 5. b. Interpretarea tratatelor Interpretarea unui tratat reprezintă operaţiunea intelectuală prin care se determină sensul unui cuvânt sau al unei expresii.Când părţile la tratatul posterior nu includ toate părţile la tratatul anterior se aplică regula după care când toate părţile la tratatul anterior sunt părţi la tratatul posterior. În legătură cu raportul dintre legea internă şi tratat în deosebi în caz de conflict între acestea se pun o serie de probleme în dependenţă de fiecare sistem al statelor: a. Austria tratatele sunt asociate cu legile interne iar în caz de conflict se dă prioritate celei mai recente c.dispoziţiile acestuia din urmă se vor aplica cu precădere. se lămuresc exprimările ambigue sau obscure ale unei dispoziţii.În Germania.Constituţia Republica Moldova acordă valoare egală tratatului şi legii interne cu excepţia drepturilor omului.

2. Interpretarea făcută părţile contractante ale tratatului poartă denumirea de interpretare autentică. c.Regula de interpretare prin context potrivit căreia să fi avut în vedere fraza în care figurează termenul respectiv. Interpretarea jurisdicţională care este efectuată de tribunalele arbitrare sau instanţele de judecată internaţionale. Interpretarea internă nu se impune decât organelor statului în cauză şi nu altor state părţi la tratat. Interpretarea internă a tratatelor poate consta dintr-o interpretare guvernamentală internă făcută de autorităţile publice guvernamentale. Ea poate fi expresă care se face prin clauze interpretative înscrise în cuprinsul tratatului şi interpretare tacită adică ceia care decurge din practica concordantă a statelor în aplicarea prevederilor unui tratat internaţional. Interpretarea făcută de către organizaţiile internaţionale. Literatura şi legislaţia internaţională prevede modurile şi regulile de interpretare a tratatelor internaţionale. de regulă competente în domeniul relaţiilor externe sau dintr-o interpretare jurisdicţională internă efectuată de către instanţele de judecată ale statelor părţi. 2)Interpretarea internă. Regulile de interpretare a tratatelor internaţionale potrivit Convenţiei de la Viena: 1. Modurile de interpretare a tratatelor sunt: 1)Interpretarea internaţională.ridică probleme cu privire la organele competente să o îndeplinească şi la valoarea interpretării efectuată de organele respective. 85 . b. alineatul în care se găseşte termenul în cauză o anumită parte a textului tratatului sau chiar textul tratatului în întregul său.Regula bunei credinţe constă în aceia că interpretarea să aibă în vedere ceia ce părţile au avut de gând să spună în realitate şi pornindu-se de la elementele interseci ale tratatului şi aplicând metodele de interpretare atunci când textele nu au un înţeles clar cuvintele folosite vor fi interpretate în sens uzual. În dependenţă de autoritatea competentă să interpreteze un tratat potrivit primului mod poate fi: a.

„Şansa”. Balan O. 3.. 6. ed.2.Regula efectului util. „Drept internaţional public. Diaconu I. 1981. 4. 1993. 1997. Drept internaţional public. Ea cere ca interpretarea oricărui termen sau a oricărei dispoziţii a tratatului să se facă astfel încât să producă un efect util asupra aplicării tratatului dar nu să –l facă nul. II. Vol. 4. Chişinău. 86 . Popescu D.E. Introducere în dreptul internaţional public”. Geamănu G. „Drept internaţional public”.. „Tipografia Centrală”.3. „Curs de drept internaţional public”. ed. 1993. 1997. Bucureşti.Regula sensului obişnuit al termenilor tratatului ceia ce înseamnă că la interpretare trebuie reţinută semnificaţia uzuală a cuvintelor afară de cazurile când acestea sunt utilizate într-un sens special. 5. 2.. Planul de acţiuni Republica Moldova Uniunea Europeană. MI. Bucureşti. „ALL. Bucureşti.Regula interpretării în lumina obiectului şi scopului său. Didactică şi pedagogică. 6. Interpretarea internaţională a tratatelor. Rolul şi scopul înregistrării şi aplicării tratatelor internaţionale Bibliografia: 1. 2003. „Şansa”. 4. ed. 2.. „Drept internaţional public”. Năstase A. Popescu D.. 5. Bucureşti. Educaţional”. F. Bucureşti. Coman F. 7.Regula sensului clar care înseamnă că nu trebuie interpretate dispoziţiile unui tratat care au sens clar.Regula ne admiterii termenilor tratatului în sens absurd. Burian A.. ed. Miga-Beşteliu R. vol. Aceasta presupune raportarea interpretării la sensurile şi scopurile pe care părţile le-au avut în vedere la încheierea tratatului în cauză. „Drept internaţional public”. Convenţia de la Viena din 1969 prevede şi unele mijloace complimentare de interpretare: lucrările pregătitoare şi împrejurările în care a fost încheiat tratatul. TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1. 3. ed. Analiza tratatelor privind micul trafic la frontieră.-P.

Modurile de modificare şi încetare a tratatelor 1. MODIFICAREA ŞI ÎNCETAREA TRATATELOR. aprobării. c. Rezervele la un tratat şi efectele lor 2. Condiţiile în care se pot face rezerve au variat în timp.TEMA 10: EFECTELE. În dreptul internaţional clasic rezervele nu erau admise dacă afectau integritatea regulilor de fond ale tratatelor şi numai dacă erau acceptate de toate celelalte părţi ale tratatului. Condiţiile stabilite conform Convenţiei de la Viena sunt: 1)Condiţiile de formă: a. acceptă sau aprobă un tratat ori aderă la acesta prin care urmăreşte să excludă sau să modifice efectul juridic al unor dispoziţii din tratat cu privire la aplicarea lor faţă de statul respectiv. REZERVELE TRATATELOR PLAN: 1. Condiţiile de valabilitate şi de nulitate a tratatelor 4. acceptării. b. ratificării. Rezervele se pot formula numai în cazul tratatelor multilaterale. Să fie exprimate în scris şi comunicate statelor contractante şi altor state care au dreptul să devină părţi la tratat. Ne formularea de obiecţii timp de 12 luni de la comunicarea rezervei echivalează cu o acceptare. făcută de un stat atunci când semnează. Rezervele sunt folosite atunci când un stat care este de acord cu marea majoritatea prevederilor tratatului nu este satisfăcut de una sau mai multe clauze şi refuză pe această cale să fie legat de acele clauze. oricare ar fi conţinutul sau denumirea sa. Dacă un tratat multilateral general permite în mod expres formularea de rezerve nu este nevoie de acceptarea ei de către celelalte state dacă tratatul nu prevede necesitatea acceptării. Efectele tratatelor faţă de statele terţe 3. Rezervele formulate la semnare trebuie reconfirmate la exprimarea consimţământului de a fi legat prin tratat. aderării. Rezervele la un tratat şi efectele lor Potrivit Convenţiei de la Viena rezerva este o declaraţie unilaterală.Pot fi formulate la momentul semnării. ratifică. Conform Convenţiei de la Viena ultima regulă se aplică numai pentru tratatele cu un număr redus de state. Acceptarea şi 87 . Problema acceptării sau respingerii rezervelor.

Acestea din urmă pot: a. b. O rezervă autorizată în mod expres de un tratat nu are nevoie să fie acceptată ulterior de celelalte state contractante cu excepţia cazurilor când tratatul prevede aceasta. dispoziţiile articolelor aspra cărora s-au făcut rezerve fiind aplicabile aşa cum acestea au fost modificate de sensul rezervelor. 2. Să refuze ca restul dispoziţiilor tratatului. dar retragerea obiecţiei trebuie făcută în scris. Terţi sunt statele care nu sunt legate prin tratat. Să nu se refere la anumite dispoziţii de la care tratatul interzice expres efectuarea de rezerve. c. Să nu fie incompatibile cu obiectul şi scopul tratatului. Să nu fie interzisă expres de tratat. Să refuze aplicarea în totalitate a tratatului între ele şi statul rezervatar. b. Statele pot formula nu numai rezerve la un tratat internaţional dar şi declaraţii interpretative faţă de unele din prevederile acestuia. Spre deosebire de rezerve care urmăresc modificarea unor raporturi juridice create prin tratat. În urma formulării de rezerve între statul rezervatar şi celelalte state părţi se por stabili mai multe grupuri de raporturi juridice în funcţie de atitudinea acestora din urmă: 1. Prin expresia efecte faţă de terţi se înţeleg numai drepturi şi 88 . 2)Condiţiile de fond: a.Cele între statul rezervatar şi statele părţi care au formulat obiecţii.respingerea nu necesită reconfirmarea. nici drepturi pentru un stat terţ fără consimţământul său. articolul 34 al Convenţiei de la Viena prevede că un tratat nu creează nici obligaţii. Efectele tratatelor faţă de statele terţe Regula generală ne spune că tratatele produc efecte faţă de părţi nu şi pentru terţi.Cele între statul rezervatar şi statele părţi care au acceptat rezervele. Aceste raporturi sunt guvernate de tratat. 2. declaraţiile interpretative se limitează să precizeze numai anumite poziţii de principiu ale statelor în cauză faţă de tratatul multilateral sau faţă de unele clauze ale acestuia. neafectate de rezerve să se aplice între acestea şi statul rezervatar.

Ex. În doctrină se mai susţine că anumite tratate care creează regimuri juridice obiective fac excepţie de la regimul relativ: . totuşi se invocă posibilitatea existenţei unor tratate care să stabilească obligaţii pentru statele terţe fără consimţământul lor. 89 . b. Condiţiile prin care pentru state pot rezulta obligaţii din tratate la care nu sunt părţi sunt: a.obligaţii ce pot rezulta dintr-un tratat anume faţă de terţi adică avantaje sau dezavantaje. S-a apreciat că prin realizarea acestor condiţii se creează de fapt un acord colateral între statele părţi şi terţi.prin care se creează un anumit regim pentru căi de comunicaţii internaţionale .prin care se stabilesc regimuri teritoriale .Statul terţ să accepte în mod expres şi în scris. Părţile la tratat să fi înţeles să creeze o asemenea obligaţie prin dispoziţiile tratatului.tratate multilaterale prin care se înfiinţează organizaţii internaţionale . Regula că tratatele produc efecte numai faţă de terţ cunoscută ca regula efectului relativ decurge din principiul egalităţii suverane a statelor care admite că un grup de state încheind tratate ar putea să impună obligaţii sau drepturi pentru alte state şi ar duce la înlăturarea suveranităţii şi egalităţii în drepturi ale statelor. Conform articolului 36 consimţământul este prezumat în lipsa unei indicaţii contrare deci poate fi tacit. Dacă statul terţ consimte.prin care se fixează statute de neutralitate Potrivit regulii generale care decurge din principiul suveranităţii exclude categoric impunerea în sarcina unor state terţe a unor obligaţii fără consimţământul lor. Convenţii privind genocidul stabilesc obligaţii valabile pentru întreaga comunitate internaţională. cel de la Londra prevede pentru statele terţe obligaţia de a pedepsi criminalii de război. Dacă părţile la un tratat înţeleg să confere un drept fie statului terţ sau unui grup de state căruia acesta aparţine fie tuturor statelor. b. Condiţiile prin care statele pot dobândi drepturi în temeiul unor tratate la care nu sunt părţi sunt: a. acordul de la Postam din 1945.

4. În dependenţă de gradul de ilegalitate a tratatului internaţional cunoaştem două tipuri de nulitate: relativă şi absolută. Să reprezinte rezultatul unei înţelegeri autentice dintre părţi ceia ce înseamnă că acordul de voinţă al părţilor să nu fie afectat prin vicii de consimţământ. reputaţiei sale. Aceasta presupune ca tratatul: Să fie încheiat în modul cuvenit de către subiectele de drept internaţional. De nulitate absolută sunt lovite şi tratatele care contravin normelor imperative ale dreptului internaţional atât cele în vigoare în momentul încheierii lor cât şi cele apărute mai târziu pe parcursul 90 . Tratatul încheiat în aceste condiţii este lipsit de orice efect juridic. Dolul care constă în conduita frauduloasă a unei părţi contractante prin care se urmăreşte determinarea altei părţi contractante să-şi dea consimţământul pentru încheierea tratatului. 2. obiectului şi scopului său. Condiţiile de valabilitate şi de nulitate a tratatelor Un tratat pentru a fi valabil trebuie să fie licit atât din punct de vedere a regulilor sale de încheiere cât şi din punct de vedere al conţinutului.Constrângerea exercitată asupra reprezentantului unui stat prin acte sau ameninţări îndreptate împotriva libertăţii sau integrităţii fizice a acestuia. 3. Coruperea reprezentantului unui stat participant la negocierea încheierii tratatului pentru a accepta încheierea lui în anumite condiţii. Violarea vădită a unei norme de importanţă fundamentală a dreptului intern privitoare la competenţa de a încheia tratate. Să nu contravină în întregime sau în parte principiilor fundamentale şi normelor imperative ale dreptului internaţional. 2. Eroarea. Prin nulitate absolută se sancţionează viciile de consimţământ rezultând din: 1.Constrângerea exercitată asupra unui stat participant la încheierea unui tratat internaţional prin ameninţare sau folosirea forţei.3. Sunt sancţionate cu nulitate relativă viciile de consimţământ rezultând din: 1.

Regimurile juridice diferite sunt: 1. O problemă se ridică legată de modificarea Cartei ONU mai ales în cadru eforturilor de reformă a organizaţiei. În practică modificarea tratatelor poartă denumirea de amendare sau revizuire. Între prima şi a doua categorie se aplică tot tratatul iniţial. Între părţile care au respins modificările se va aplica tratatul iniţial. În cazul tratatelor multilaterale există mai multe posibilităţi: Modificarea nu poate interveni decât prin acordul tuturor statelor părţi. Această deosebire tehnică nu are relevanţă din punct de vedere juridic. De regulă modificările parcurg pentru a intra în vigoare aceleaşi etape prevăzute pentru încheierea tratatelor. . Nulitatea absolută poate fi invocată de orice stat parte la tratat nu neapărat de statul victimă precum şi din oficiu de către o instanţă internaţională.opozabilitatea modificărilor pentru toate statele părţi indiferent dacă nu au votat pentru modificare. 3. 4. În cazul tratatelor bilaterale este necesar acordul ambelor părţi pentru modificare. Revizuirea se face când modificarea este substanţială şi extinsă la părţi mari ale tratatului.aplicării acestora. Între părţile care au acceptat modificările se aplică prevederile tratatului modificat. Dacă tratatul este lovit de nulitate în virtutea contradicţiei sale cu o normă imperativă de drept internaţional părţile lui sunt obligate să elimine în măsura posibilităţilor consecinţele oricărui act îndeplinit pe baza unuia asemenea tratat. Amendarea se face când modificarea este de mică importanţă sau parţială. În acest caz tratatul poate să prevadă: . Modificarea se face numai prin acordul părţilor. Modurile de modificare şi încetare a tratatelor De regulă tratatele conţin clauze exprese privind procedura de modificare pe calea unor amendamente care se adoptă în unanimitate sau cu o majoritate de 2/3.opozabilitatea modificărilor numai pentru statele care au votat pentru aceasta ceia ce creează regimuri juridice diferite. 91 . 2. Dispoziţiile unui tratat nul nu au forţă juridică. Modificarea poate interveni cu acordul majorităţii statelor părţi.

4. 2. 3.Prin încetarea unui tratat internaţional se înţelege că acesta şi-a pierdut forţa sa juridică în raporturile dintre participanţii săi. Abrogarea este un caz stingere a tratatelor internaţionale care solicită voinţa unanimă a părţilor. În acest caz se face distincţie între tratatele bilaterale care în cazul denunţării pune capăt tratatului. Potrivit art. el ne mai producând în continuare drepturi şi obligaţii pentru părţi. O situaţie intermediară în raport cu încetarea definitivă a tratatului o constituie suspendarea adică încetarea provizorie a aplicării 92 .Schimbarea fundamentală a împrejurărilor în care a fost încheiate tratatul.Executarea completă a prevederilor tratatului. 1. Denunţarea. iar în cazul tratatelor multilaterale denunţarea capătă caracterul retragerii şi nu pune capăt tratatului în cauză.Violarea substanţială a tratatului de către una dintre părţile sale. 2. 3.Dispoziţia uneia dintre părţile contractante ale tratatului – ca subiect de drept internaţional. – atunci dreptul de denunţare sau retragere poate fi dedus din natura tratatului. Organul competent pentru a denunţa un tratat este prevăzut de dispoziţiile constituţionale ale fiecărei părţi în mod firesc el fiind acela căruia îi aparţine competenţa de a angaja statul pe plan internaţional. 5. Anularea este o modalitate de renunţare unilaterală a unui stat de la tratatul încheiat de acesta.atunci când poate fi stabilită intenţia părţilor de a admite posibilitatea denunţării sau retragerii. .Apariţia unei norme imperative de drept internaţional cu care tratatul nu este în concordanţă. Tratatele îşi pot înceta efectele lor prin mai multe modalităţi: 1. Anularea unui tratat poate avea loc în cazurile strict determinate cum ar fi: . 56 al Convenţiei de la Viena un tratat cate conţine dispoziţii cu privire la stingerea şi denunţarea sa sau la retragerea din el nu poate fi obiectul unei denunţări sau retrageri. .Expirarea termenului de valabilitate a tratatului.Reducerea numărului de participanţi la tratatul multilateral sub numărul necesar pentru intrarea în vigoare a acestuia.Survenirea unei condiţii rezolutorii expres prevăzute în cuprinsul tratatului. De la această regulă sunt două excepţii: .

„Chemarea”. „Drept internaţional public”. ed.Legea privind modul de încheiere. 1997. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti.Geamănu G. 1993. convenţiilor şi acordurilor internaţionale din 18. ed. II. ed.. Carta ONU – tratat de fondare a ONU.Diaconu I.. Bibliografia: 1. vol.E. aplicare.1993. F.. „ALL. Bucureşti.. „Tipografia Centrală”. 8. 1993. „Şansa”. Introducere în dreptul internaţional public”. Burian A. „Curs de drept internaţional public”.1 Iaşi. Specificul denunţării tratatelor bilaterale şi multilaterale. ratificare şi denunţare a tratatelor. 93 . MI. Suspendarea este admisă dacă tratatul o prevede expres şi părţile contractante sunt de acord cu ea. 2003. Efectele nulitatăţii tratatelor internaţionale. 2. 6. Bucureşti. „Drept internaţional public. 7.Convenţia privind tratatele internaţional de la Viena din 1969. „Şansa”. 5.03.. 4. 3. 1981.Balan O.tratatului sub influenţa diferitelor împrejurări.2. ed. 1. „Drept internaţional public”..Popescu D.-P. 4. Coman F.Miga-Beşteliu R. 1997.Popescu D.. Educaţional”. 9. ed. Năstase A. 3. vol. Didactică şi pedagogică. ed. 2. 1993. Vol. TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: Structura tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană. „Drept internaţional public”. Chişinău. Drept internaţional public. „Drept internaţional public”.Niciu M.

ca o obligaţie internaţionala a statelor şi un principiu fundamental al dreptului internaţional public. litigiile. Reglementarea paşnică a diferendelor în cadrul organizaţiilor internaţionale 4. de morala şi de politica internaţionala. Noţiunea de diferend internaţional 2. 94 . În dispoziţiile Pactului nu este specificata nici o procedura de constrângere colectiva aplicabila în cazul încălcării sale. Soluţionarea diferendelor internaţionale pe cale paşnica constituie un principiu al dreptului internaţional public din anul 1928.N.TEMA 11: REZOLVAREA DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE PE CALE PAŞNICĂ PLAN: 1. Primele încercări de reglementare a soluţionării prin mijloace paşnice a diferendelor internaţionale au avut loc în cadrul Convenţiilor de la Haga. principiul a fost consacrat în „ Convenţia europeana pentru soluţionarea paşnica a diferendelor” (1957) adoptata în cadrul Consiliului Europei. când a fost semnat „Pactul Briand-Kellogg”. stabilea pentru statele membre obligaţia de a încerca sa soluţioneze prin mijloace paşnice diferendele dintre ele. În conţinutul acestui principiu se reunesc aspecte juridice. Pactul consemnează şi angajamentul statelor de a soluţiona conflictele internaţionale numai prin mijloace paşnice. În sens larg. Noţiunea de diferend internaţional Principiul soluţionării paşnice a diferendelor internaţionale şi procedurile de drept internaţional au cunoscut o lunga evoluţie istorica. fără a exclude însă posibilitatea recurgerii la război. La nivel regional. din 1899 şi 1907. noţiunea de diferend cuprinde contestaţiile. divergentele sau conflictele dintre doua subiecte de drept internaţional. Carta O. Pe lângă condamnarea războiului şi renunţarea la folosirea războiului ca instrument al politicii naţionale. Statutul Societăţii Naţiunilor (1919). Mijloacele bazate pe constrângere 1.U ( 1945 ) consacra principiul soluţionării diferendelor internaţionale prin mijloace paşnice. Modalităţile şi mijloacele de rezolvare paşnică a diferendelor internaţionale 3. Diferendele internaţionale pot să aibă o natura juridică sau politică.

sunt reglementate prin convenţii internaţionale universale sau regionale. soluţiile adoptate ca urmare a folosirii acestor mijloace paşnice au un caracter de recomandare fata de părţile diferendului. cu excepţia hotărârilor adoptate de Consiliul de Securitate al O. Din mijloace politico-diplomatice categorie fac parte: negocierea. 2. conform căreia.U. statele îşi aleg în mod liber şi pe baza acordului dintre ele. Ele se pot desfăşura prin contacte şi tratative între reprezentanţii părţilor ca şi prin schimbul de documente scrise. Negocierile sunt considerate ca fiind o modalitate bine definită din punct de vedere procedural. mijlocul paşnic la care sa recurgă pentru soluţionarea unui diferend apărut între ele. sunt cele mai puţin costisitoare şi în desfăşurarea lor vin în contact una cu alta în mod direct. Tratativele diplomatice directe reprezintă unul dintre cele mai utilizate mijloace de soluţionare pentru că acestea se află la îndemâna fiecărui stat. medierea. o problema de drept internaţional. Modalităţile şi mijloacele de rezolvare paşnică a diferendelor internaţionale Mijloacele paşnice de drept internaţional pot fi clasificate în doua categorii: mijloace politico-diplomatice şi mijloace jurisdicţionale. a) Negocierile directe sunt mijlocul diplomatic cel mai important de soluţionare a diferendelor internaţionale. O regula importanta a dreptului internaţional contemporan este regula caracterului facultativ al mijloacelor paşnice. Reprezintă un demers necesar oricărei tentative de a reglementa un diferend. Negocierile diplomatice directe între statele aflate într-un diferend sunt purtate de câtre ministerele 95 . ancheta internaţionala şi concilierea internaţionala. Mijloacele paşnice de drept internaţional .Diferendele juridice sunt cele în care se opun pretenţii de drept între state şi care au ca obiect interpretarea unui tratat.N. existenţa unui fapt care. bunele oficii. ar constitui încălcarea unei obligaţii internaţionale precum şi stabilirea naturii sau întinderii reparaţiei datorată pentru încălcarea unei obligaţii internaţionale. daca ar fi stabilit.diplomatice şi politice . În general. O categorie aparte o constituie mijloacele paşnice bazate pe constrângere. Diferendele politice sunt diferendele în care pretenţiile contradictorii ale parţilor nu pot fi formulate juridic.

ci doar facilitează începerea tratativelor. d) Ancheta internaţionala se poate utiliza în cazul diferendelor internaţionale generate de aprecieri diferite asupra unor situaţii de fapt. în care se precizează faptele pe care Comisia trebuie sa le elucideze. participa la negocieri şi face propuneri referitoare la felul în care se poate soluţiona conflictul. Propunerile terţului nu sunt însă obligatorii pentru părţile aflate în diferend.afacerilor externe ale statelor. b) Bunele oficii reprezintă demersul întreprins pe lângă stateleparţi la un litigiu. În cazul bunelor oficii. Părţile la un diferend sunt libere să refuze soluţia propusă de mediator. rolul terţului încetează în momentul începerii negocierilor directe între părţile aflate în diferend. În cazul când negocierile nu vor da rezultate părţile pot recurge la arbitraj. pe baza acordului dintre ele. intervenţia unui terţ. Terţul. negocierile se poarta de către cei mai înalţi funcţionari ai acestora (secretari generali. Părţile aflate în diferend pot sa constituie o comisie internaţionala de ancheta. c) Medierea presupune. cu scopul de a convinge statele litigante să îl rezolve pe calea negocierilor diplomatice. în unele cazuri. În practică acţiunile de mediere se pot interpătrunde cu negocierile directe între părţile la un diferend. modul de 96 . Durata negocierilor variază în funcţie de împrejurările concrete ele pot dura câteva zile sau mai mulţi ani. directori sau preşedinţi). Obiectul bunelor oficii îl constituie prevenirea apariţiei unui diferend dintre state sau soluţionarea unui diferend produs deja. de asemenea. Pentru a se angaja în activitatea de bune oficii terţul are nevoie de acceptarea părţilor. uneori revenirea la negocieri fiind rezultatul intervenţiei unui mediator. de către şefii guvernelor sau. care poate fi un stat. o organizaţie internaţionala sau o persoana fizica. În cazul organizaţiilor internaţionale. de către un terţ – stat sau organizaţie internaţională – din proprie iniţiativa sau la cererea parţilor. Terţul nu participa la negocieri şi nici nu face propuneri referitoare la modul de soluţionare a diferendului. Unul din avantajele negocierilor este acela că ele se pot relua la nivele diferite de reprezentare. chiar de către şefii statelor. Din punct de vedere procedural medierea internaţională se caracterizează prin deplina sa adaptabilitate la împrejurările concrete ale unui diferend şi prin absenţa unor forme sau etape care trebuie parcurse. În situaţia negocierilor părţile sunt situate pe poziţii de egalitate în discuţii. de aceasta data.

Deliberările Comisiei internaţionale de ancheta au loc cu uşile închise si rămân confidenţiale. Acordul părţilor poate să îmbrace următoarele forme: a. care este o clauza (generala sau speciala) inclusă într-un tratat încheiat de părţi prin care acestea înţeleg să supună eventualele diferende dintre ele unei instanţe arbitrale. Arbitrajul a fost reglementat pentru prima oara în Convenţia de la Haga din 1907. care se limitează doar la stabilirea faptelor si nu are caracterul obligatoriu al unei sentinţe judecătoreşti. Sentinţele arbitrale au efect obligatoriu doar pentru părţile diferendului şi sunt limitate la cauza în care au fost pronunţate. Recurgerea la arbitraj este facultativa. Comisia îşi încheie lucrările printr-un raport. Comisia nu se pronunţa asupra răspunderii parţilor în diferend. Comisia internaţionala de conciliere cercetează nu numai faptele care au generat diferendul respectiv. fie dintr-un organ colegial ad-hoc. privind aplanarea conflictelor internaţionale. care reprezintă un tratat internaţional prin care părţile consimt să supună diferendul dintre ele unei instanţe arbitrale. cu scopul soluţionarii aspectelor litigioase dintre părţile în diferend care sa conducă la împăcarea lor. fiind condiţionata de acordul părţilor într-un diferend.alcătuire al acesteia si întinderea împuternicirilor membrilor săi. Mijloacele jurisdicţionale de soluţionare a diferendelor: Arbitrajul internaţional Arbitrajul internaţional este judecata pe plan internaţional a unui diferend de către o instanţa ad-hoc. b. În competenţa unei instanţe arbitrale intra soluţionarea diferendelor de ordin juridic şi politic dintre state sau alte subiecte ale dreptului internaţional public. constituita de părţile în diferend. dar face şi recomandări asupra modului de soluţionare a lui. Compromisul. pe baza compromisului arbitral şi a altor tratate în legătura cu cauza. În 97 .credinţa hotărârii arbitrale. e) Concilierea internaţională consta din examinarea unui diferend de către un organ permanent sau instituit ad-hoc după apariţia diferendului. constituită fie dintr-un arbitru unic. Clauza compromisorie. precum şi prin aplicarea principiilor de drept. fie dintr-un tribunal permanent. Tribunalul arbitral decide asupra competentei sale. Recomandările sau avizele Comisiei de conciliere nu sunt obligatorii pentru părţile aflate în diferend. care prevede obligaţia părţilor de a se supune cu buna .

la recomandarea Consiliului de Securitate. cu caracter esenţial care nu a fost cunoscut la data pronunţării sentinţei. Judecătorii ad-hoc sunt special numiţi de câtre un stat pentru soluţionarea unui anumit diferend. are caracter permanent şi este facultativă. sub aspectul statelor care sunt reprezentate la nivelul Curţii.N.J. cu posibilitatea reînnoirii mandatului. Statutul prevede posibilitatea sesizării Curţii de către orice stat al comunitaţii internaţionale. şi reprezintă nu numai organul judiciar al organizaţiei. daca tribunalul a săvârşit o eroare de drept sau de fapt sau a manifestat exces de putere.I. dizolvata o data cu Societatea Naţiunilor. a fost instituită prin Carta O. pot deveni părţi la Statutul Curţii în condiţii determinate de Adunarea Generala a O. în cazul în care nici unul dintre cei 15 judecători ai Curţii nu are calitatea de cetăţean al său. Membrii O. Mandatul lor este limitat la cauza pentru care au fost desemnaţi. fiind aleşi de către Consiliul de Securitate şi Adunarea Generala O.U. din oficiu. fiind determinată de consimţământul statelor – părţi la litigiul cu care a fost sesizată. Curtea are ca membrii permanenţi 15 judecători.U. care funcţionează cu titlu individual.. chiar daca nu este membru O.N. în mod excepţional. Compunerea corpului de magistraţi permanenţi reflectă structura Consiliului de Securitate al O. Sentinţa pronunţata este motivată.U. judecători ad-hoc şi camere.N. Recursul în revizuire. Jurisdicţia C. în condiţiile stabilite de Consiliul de Securitate.I. daca între părţile diferendului a apărut un dezacord asupra sensului hotărârii. anumite căi de recurs: Recursul în interpretare. Magistraţii Curţii beneficiază de privilegiile şi imunităţile necesare desfăşurării activităţii lor.U. Recursul în corectare.N.U sau parte la Statut. Curtea Internaţionala de Justiţie C. 98 .N.J.J. pe o perioadă de 9 ani. tribunalul aplica regulile determinate prin compromisul părţilor.. ci şi al întregii comunitaţi internaţionale.soluţionarea cauzei. Jurisdicţia sa a înlocuit pe cea a Curţii Internaţionale Permanente de Justiţie. are caracter obligatoriu şi definitiv.U. Curtea este compusă din judecători permanenţi. Se admit. părţi la Statutul C. daca se descoperă un fapt nou.N. sunt.N.I..U. Statele nemembre O. Calitatea de judecător al Curţii este incompatibilă cu exercitarea altor funcţii judiciare într-o cauză anterioară.

99 .Camerele Curţii sunt constituite din 3 sau mai mulţi judecători.U. a) Acceptarea anterioara a jurisdicţiei Curţii se poate face printr-o declaraţie unilaterala (clauza facultativa) care se depune Secretarului General al O. fie ulterior producerii lui. precum şi toate chestiunile reglementate în mod special în Carta O. acceptarea anticipată a jurisdicţiei Curţii poate să rezulte din tratatele dintre state. De asemenea. sau în tratatele şi convenţiile în vigoare. şi cuprinde obligaţia asumată de stat de a accepta jurisdicţia Curţii pentru orice diferend care s-ar produce în cadrul raporturilor cu alt stat. în litigii de mai mică importanţă. existenţa unui fapt care. dacă ar fi stabilit. a) Conform Statutului. dar pot sa fie autorizate de Adunarea Generala a O. Exercitarea jurisdicţiei Curţii este condiţionată de acceptarea ei de câtre statele părţi.N. Interesele persoanelor fizice şi juridice sunt reprezentate de state prin intermediul protecţiei diplomatice. ar constitui o încălcare a unei obligaţii internaţionale. Statele pot să-şi exprime consimţământul fie anterior unui diferend. denumit compromis. Competenţa Curţii poate fi analizată sub două aspecte: al subiectelor de drept internaţional care apar în faţa sa – competenţa personală – şi al litigiilor care i se supun – competenţa materială.U. orice problema de drept internaţional. inclusa în cuprinsul unui tratat încheiat între state.N. care au ca obiect: interpretarea unui tratat. să solicite Curţii avize consultative sau să ofere informaţii în legătură cu problemele puse în discuţie. natura şi întinderea reparaţiei datorate pentru încălcarea unei obligaţii internaţionale.U. în care părţile stabilesc obiectul diferendului supus Curţii. Curtea poate să examineze doar diferende de ordin juridic dintre state. b) În Statutul Curţii se prevăd două categorii de cauze care intră în sfera competenţei sale materiale: cauzele pe care i le supun părţile. sau poate să fie prevăzută într-o clauză compromisorie. care reglementează soluţionarea paşnică a diferendelor. b) Acceptarea jurisdicţiei Curţii ulterior producerii unui diferend se realizează printr-un acord special între state. numai statele pot sa fie părţi în cauzele supuse Curţii. numiţi în vederea examinării unor cauze determinate sau care se pot soluţiona în cadrul unei proceduri sumare. Organizaţiile internaţionale nu pot să apară ca pârţi într-un litigiu.N.

dă posibilitatea sesizării Consiliului de Securitate al O. respectând principiul contradictorialităţii şi al publicităţii dezbaterilor.N. Cu autorizarea Adunării Generale mai pot 100 . dar numai pentru cauza pe care o soluţionează. obiecţii la care Curtea trebuie să răspundă înaintea judecăţii pe fond. Statutul Curţii prevede procedura de soluţionare a litigiilor.N. dacă ulterior pronunţării s-a descoperit un fapt nou.pe cale de ordonanţă . Termenul în care poate fi solicitată revizuirea este de 6 luni de la data descoperirii faptului necunoscut şi nu mai târziu de 10 ani de la pronunţarea hotărârii. în legătură cu orice problemă juridică. Carta O. dacă există acordul părţilor. de natură a influenţa în mod decisiv procesul decizional şi care nu a fost cunoscut de câtre Curte sau de parte la acea dată. la cererea părţilor sau din oficiu. aplică în soluţionarea litigiilor dreptul internaţional în vigoare (tratatele. Hotărârile Curţii beneficiază de autoritatea lucrului judecat. de către un stat. Hotărârile sunt definitive şi obligatorii pentru părţile din litigiu. acestea se anexează hotărârii. În caz de paritate.N. votul Preşedintelui Curţii prevalează.C. Se admite şi posibilitatea revizuirii unei hotărâri. Hotărârea Curţii se motivează. de asemenea. Curtea este competentă să emită avize consultative la solicitarea Adunării Generale şi a Consiliului de Securitate al O. dacă cealaltă parte a litigiului nu execută obligaţiile ce-i revin în temeiul unei hotărâri a Curţii. daca există pericolul producerii unui prejudiciu iremediabil în cauză. principiile generale de drept. iar dacă există opinii separate (cele care diferă de hotărârea Curţii) sau individuale ( cele care coincid cu hotărârea Curţii dar se bazează pe argumente proprii) ale unor judecători.măsuri conservatorii cu titlu provizoriu. Ne prezentarea uneia dintre părţi la procedura în faţa Curţii nu împiedică continuarea examinării cauzei.U. Statutul Curţii prevede. în cazul în care se contestă înţelesul sau întinderea dispoziţiilor hotărârii. Curtea poate să dispună .I. cutuma.J.U. În prima etapă a procedurii părţile pot să ridice excepţia de ne competenţă a Curţii în soluţionarea cauzei. doctrina) sau principiile echitaţii. precedentul judiciar.U. Curtea adoptă hotărârile cu votul majorităţii judecătorilor prezenţi. Procedura cuprinde o fază scrisă (depunerea de memorii) şi o fază orală (audierea părţilor. dezbateri). dreptul unei părţi de a solicita interpretarea hotărârii pronunţate.

răspunzător pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Avizele consultative nu au caracter obligatoriu. Rămâne la latitudinea Curţii să accepte sau nu emiterea unui aviz consultativ. au un rol important în acţiunea de soluţionare paşnică a diferendelor ivite între statele membre. precum şi instituţiile specializate.N. 3. ruperea relaţiilor diplomatice 101 . Consiliul de Securitate al O.U. fie din propria lor iniţiativă.U. Carta O. Consiliul de Securitate are dreptul. Dintre organele principale ale O.N. în special cele apărute după cel de-al doilea război mondial. care. decât dacă organismul care le-a solicitat a acceptat în prealabil aceasta. sunt competente să acţioneze în mod direct pentru soluţionarea diferendelor internaţionale. Consiliul de Securitate este principalul organ al O. Adunarea Generala şi. Procedura este mai simplă decât cea contencioasă. fie le recomandă să recurgă la un anumit mijloc paşnic de soluţionare.N.solicita avize şi alte organe ale ONU. să îl supună Consiliului de Securitate. în special O. din proprie iniţiativă sau la cererea oricărui stat membru al organizaţiei. fie propune o soluţie de fond în vederea soluţionării diferendului. Organizaţiile internaţionale. după ce le-a fost notificată de către grefierul Curţii existenţa unei cereri de aviz. să adopte decizii (rezoluţii) privind măsurile aplicabile statului vinovat. Carta O.U poate acţiona pentru soluţionarea unui diferend internaţional care ameninţa pacea şi securitatea internaţională. dar este în mare măsură asimilată acesteia.U. Aceste măsuri pot să nu implice folosirea forţei (întreruperea totală sau parţială a relaţiilor economice ale statelor membre cu statul vinovat.N. în situaţia în care nu reuşesc să îl soluţioneze.N. prevede obligaţia parţilor într-un diferend ca. fie la cererea parţilor diferendului.N. Statele nu pot solicita avize consultative. Reglementarea paşnică a diferendelor în cadrul organizaţiilor internaţionale Organizaţiile internaţionale. Secretariatul General al organizaţiei.U instituie un sistem de rezolvare paşnică a diferendelor internaţionale care prezintă o anumita gravitate şi a căror prelungire în timp pune în pericol pacea şi securitatea internaţionala..N.U. dar pot să prezinte expuneri proprii. în anumite condiţii.U sunt competente să acţioneze pentru soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale: Consiliul de Securitate. potrivit Cartei O.

înainte de a recurge la ele statul lezat a cerut statului vinovat sa repare daunele provocate prin acţiunile ilegale si nu o obţinut vreun rezultat. Represaliile pot fi aplicate numai ca răspuns la acţiuni ilegale ale unui stat fata de alt stat si doar daca. De asemenea. Aceste mijloace nu trebuie sa implice folosirea forţei sau ameninţarea cu forţa.cu statul vinovat etc. pentru a nu încalcă principiul fundamental al dreptului internaţional – principiul neagresiunii. în cazurile excepţionale. Consta într-un act sau mai multe acte ale unui stat. contrare curtoaziei internaţionale ale altui stat îndreptate împotriva lui. Exemple de represalii sunt: sechestrarea 102 . pot fi aplicate măsuri de constrângere. pot fi acte legislative. ca si actele la care se răspunde. si doar cu respectarea principiului proporţionalităţii între actele ilicite si daunele provocate prin acestea si represaliile care se aplica. Mijloacele bazate pe constrângere În cazul în care un stat comite acţiuni neamicale faţă de un alt stat sau încalcă normele dreptului internaţional. Actele inamicale. statul lezat. Retorsiunea. daca nu reuşeşte sa rezolve diferendul prin mijloace diplomatice. Prin aplicarea represaliilor se urmăreşte determinarea statului vinovat sa înceteze actele ilegale si sa repare daunele provocate de ele. el poate îndeplini misiuni de “bune oficii” sau de mediatiune. Actul de retorsiune. contrare dreptului internaţional.N. este competentă doar să pună în discuţie şi să facă recomandări cu privire la soluţionarea unui diferend internaţional şi numai cu privire la procedurile de aplanare paşnică a diferendului. lezând în acest mod drepturile sau interesele altui stat. bazate pe forţă. este competent să atragă atenţia Consiliului de Securitate asupra oricărei probleme legată de apariţia unui diferend. administrative sau judecătoreşti. Dreptul internaţional admite recurgerea la retorsiune. Represaliile.) sau. 4. nu sunt acte ilegale. Consta în masurile de răspuns ale unui stat fata de actele inamicale.U. ca mijloace paşnice bazate pe constrângere.U. Adunarea Generala a O. care determina retorsiunea. represalii sau ruperea relaţiilor diplomatice. Secretariatul General al O. prin care acesta răspunde la actele ilegale ale altui stat îndreptate împotriva lui. poate sa recurgă la folosirea unor mijloacele paşnice bazate pe constrângere.N.

bunurilor aparţinând cetăţenilor statului vinovat, întreruperea relaţiilor poştale, a comunicaţiilor cu statul vinovat etc. Formele speciale ale represaliilor sunt embargoul si boicotul. Embargoul reprezintă acţiunea unui stat de a interzice importurile, exporturile sau ieşirea navelor comerciale ale altui stat din porturile sale sau din marea sa teritoriala, până când statul vinovat nu încetează acţiunile sale ilegale si nu îl despăgubeşte pentru daunele provocate. Tot o măsura de embargo o reprezintă si reţinerea bunurilor, de orice fel, aparţinând statului vinovat. Boicotul consta în masurile de constrângere executate de un stat sau de o organizaţie internaţionala împotriva altui stat, care s-a făcut vinovat de încălcarea dreptului internaţional (întreruperea relaţiilor economice, ştiinţifice, culturale si de alta natura). Ruperea relaţiilor diplomatice este actul unilateral al unui stat, prin care acesta îşi recheamă misiunea diplomatica dintr-un stat si cere statului respectiv sa îşi recheme misiunea diplomatica de pe teritoriul sau. Prin acest act, statul pune capăt relaţiilor oficiale cu statul vizat prin acţiunea sa. TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1. Rezolvarea pe cale paşnică a diferendului transnistrean. 2. Rezolvarea diferendului internaţional România Ucraina privind construirea canalului Bîstroe. 3. Aspectul internaţional al conflictului Georgia Federaţia Rusă privind recunoaşterea statală a Osetiei de Sud. 4. Făşia Gaza pămînt palestinian sau isdrailean. 5. Conflictul cecen – diferend internaţional sau problemă internă a Federaţiei Ruse. Bibliografia: 1.Anghel M. Ion, Anghel I. Viorel. „Răspunderea în dreptul internaţional”. Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998. 2.Balan O, Serbenco E, „Drept internaţional public”, Vol. I, Chişinău, Tipografia „Reclama”, 2001.

103

3.Balan O, Burian A, „Drept internaţional public”, Vol. II, Chişinău, F.E.-P. „Tipografia Centrală”, 2003. 4.Geamanu G., „Drept internaţional public”, vol.1, Ed. didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1981. 5.Moca Gh., „Drept internaţional public”, vol.1, Bucureşti, 1988. 6.Andronovici C., „Drept internaţional public”, Ed. „Graphix”, Iaşi, 1993. 7.Popescu D., Coman F., „Drept internaţional public”, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1993. 8.Ecobescu N., Duculescu V., „Drept internaţional public”, vol.1, Ed. „Hiperion”, Bucureşti, 1993. 9.Niciu M., „Drept internaţional public”, Ed. „Chemarea”, Iaşi 1993. 10. Popescu D., Năstase A., „Drept internaţional public”, Ed. „Şansa”, Bucureşti, 1997.

104

TEMA 12: PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC PLAN: 1.Consideraţii generale. Concepte şi principii privind protecţia mediului înconjurător 2.Obligaţii cu caracter general ale statelor în domeniul protecţiei mediului 3.Obligaţii cu caracter specific în domeniu protecţiei mediului. Răspunderea şi compensarea 1. Consideraţii generale. Concepte şi principii privind protecţia mediului înconjurător

Protecţia mediului înconjurător pentru factorii din mediu care se află sub suveranitatea naţională în baza legii interne, iar pentru factorii din mediu aflaţi în afara jurisdicţiei naţionale protecţia are loc în conformitate cu tratatele internaţionale în vigoare în cadru cooperării între state. Faptul că poluarea nu cunoaşte hotare a impus accentuarea necesităţii de cooperare a statelor aşa cum mediul înconjurător constituie patrimoniul comun al omenirii. Necesitatea de cooperare este determinată de înmulţirea şi diversificarea tipurilor de poluare, a surselor poluante şi a gradului periculos a unor poluanţi. În plan internaţional necesitatea cooperării şi a dezvoltării dreptului internaţional în acest domeniu a fost subliniată în lucrările conferinţei O.N.U. asupra mediului uman din 1972 de la Stoclkholm. Conferinţa s-a constituit ca un prim semnal de alarmă pentru politica naţională a statelor în ceia ce priveşte mediul înconjurător. Conferinţa O.N.U. din 1992 de la Rio de Janeiro se înscrie ca un eveniment major la care a participat peste 160 de state din categoria: ţărilor industrializate, ţările în curs de dezvoltare, ţările aflate în perioada de tranziţie. În cadru acestei conferinţe a fost adoptate două categorii de documente: Instrumente juridice: convenţia asupra diversităţii biologice, convenţia asupra schimbărilor climatice. Documente programatice: declaraţia de la Rio asupra mediului înconjurător, principiile cu privire la fondul forestier. Anumite concepte şi principii au apărut în jurisprudenţa internaţională şi în doctrină cu peste trie decenii înaintea declaraţiei

105

2. Dreptul internaţional al mediului continuă să se dezvolte în plan multilateral pe bază sectorială. iar în plan bilateral s-au încheiat convenţii cu caracter general. Poluarea a fost combătută în cadru unor tratate. Lucrările sau concretizat în proiectul de articole privind „Răspunderea internaţională pentru consecinţele prejudiciabile decurgând din activităţi care nu sunt interzise de dreptul internaţional”. Convenţia asupra securităţii nucleare. În plan instituţional se creează Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu Înconjurător. În această direcţie statele au încheiat tratate bilaterale şi multilaterale. privit ca o componentă a teritoriului de stat. 4. evaluarea situaţiei şi consultarea prealabilă asupra măsurilor ce trebuie luate.Protecţia unor resurse naturale ale mediului.din 1972. 3. Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii. Obligaţii cu caracter general ale statelor în domeniul protecţiei mediului Una din obligaţiile cu caracter general se referă la angajamentul statelor de a preveni şi reduce pericolul.Protecţia cursurilor de apă. Convenţia privind studiul de impact asupra mediului în context transfrontalier din 1991. Agenţia pentru Protecţia Mediului a Comunităţilor Europene. riscul care implică un grad sporit de periculozitate precum şi angajamentul de a preveni şi reduce poluarea. Până în prezent dreptul internaţional nu conţine un principiu de drept convenţional sau cutumiar în materie. Convenţia asupra efectelor transfrontaliere ale accidentelor industriale din 1992.Obligaţii de colaborare cu caracter general şi de permanenţă cu privire la schimbul de informaţii. În general se invocă principiul latin „foloseşte ceia ce îţi aparţine în aşa fel încât să nu producă daune altuia”. De exemplu: Convenţia de la Basel privind controlul transportului peste frontieră a deşeurilor periculoase şi a eliminării acestora din 1989.Protecţia unor ecosisteme. 106 . În 1978 Comisia de Drept Internaţional începe lucrările de codificare în domeniu. 2. Acestea se refereau la mediu. Aceste convenţii au ca obiect: 1.

măsuri ce trebuie luate de părţi pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor convenţiei. condiţiile în care se poate face autorizarea. reglementează documentele speciale de transport.5. degradarea calităţii de folosinţă a apei mării şi deteriorarea condiţiilor de agrement. Această convenţie în primul rând dă explicaţii a unor termeni utilizaţi. Convenţia de la Basel prevede obligaţii concrete privind interzicerea transportului deşeurilor periculoase în afara ţării fără autorizaţie. Potrivit acesteia poluarea mediului marin înseamnă introducerea de către om direct sau indirect de substanţe sau energie în mediul marin care au sau poate avea ca rezultate asemenea efecte dăunătoare cum sunt vătămarea resurselor vii şi a vieţii marine. Obligaţii cu caracter specific în domeniu protecţiei mediului. obligaţiile specifice privind transmiterea informaţiilor în cazul producerii unui accident. pericole pentru om.Protecţia mediului marin. obstacole pentru activităţi marine. 107 . Până în prezent principiile răspunderii şi compensării nu şi-au găsit o reglementare adecvată în convenţiile internaţionale cu toate că în baza declaraţiei de la Stockolm. 3. Răspunderea şi compensarea În baza protocolului din 1988 al Convenţiei privind poluarea transfrontalieră părţile se angajează să reducă cu 30 % emisiile de bioxid de sulf. În această ordine de idei a fost adoptată Convenţia privind protecţia Mării Negre de la Bucureşti din 1992. Imediat după tragicul accident de la Cernobîl Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică a adoptat la 26 septembrie 1986 două convenţii referitoare la notificarea rapidă a unui accident nuclear şi respectiv la asistenţa în caz de astfel de accident. Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră de la Washington prevede obligaţii concrete privind comerţul cu specii sălbatice. inclusiv pescuit şi alte folosinţe legitime ale mării. modalităţile de etichetare a acestor deşeuri. măsuri privind posibilitatea de informare a publicului asupra rapoartelor anuale şi asupra celor bianuale privind măsurile legislative şi administrative luate pentru aplicarea convenţiei.

Casa de editură şi presă „Şansa” S. 2003. „Tipografia Centrală”. 5. Tratate şi Convenţii internaţionale. „Dreptul mediului”. 2003. 1992.. Chişinău. 2. 1998. „Tipografia Centrală”.-P. Negru C.. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Duţu M. 1965. Două volume.E. Editura Economică. 4. Balan O. Editura Economică.. „Studii de drept românesc”. 108 . „Dreptul Mediului”.. Burian A. Bucuresti. Tratat. „Drept internaţional public”. Pelipeţchi C. I. 4. nr. Bucureşti.şt. Marţian N. Răspunderea internaţională pentru daunele aduse mediului. „Drept internaţional public”. „Drept Internaţional comtemporan”. 8. 9. Popescu D. Geamanu G. II. Regimul juridic general al răspunderii internaţionale pentru daune ecologice. Popescu D.L.. 2.R. 3. 5. Regimul juridic privind răspunderea internaţională pentru daune nucleare. ARTPRINT. Regimul internaţional al deşeurilor toxice. F. Bucureşti. Popescu M. „Dreptul internaţional şi comunitar al mediului”. Costachi. Popescu D. Ediţie revăzută şi adăugită. 7. 25-26 ianuarie 2003 (mun. Năstase A. „Protecţia mediului înconjurător în dreptul internaţional”. III. Gh.TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1. 6. II. Ediţia a II-a (revizuită şi completată). „Drept internaţional public”.. Cooperarea internaţională în domeniul protecţiei mediului. vol. Editura Fundaţiei „Chemarea”. Vol.. Chişinău. Duţu M. 2. Protecţia mediului în activitatea de exploatare a atmosferei şi cosmosului.. 1997. Regimul juridic privind transportul deşeurilor... 1-2. 3... 1995. Bucureşti.. Iaşi. 2002. Bălţi)”/ red. vol. „Obiectul Dreptului Internaţional al Mediului // „Funcţionarea Instituţiilor Democratice în Statul de Drept: Materiale ale Conferinţei teoretico-ştiinţifice internaţionale. Regimul juridic al poluării transfrontaliere. Bibliografia: 1. Burian A. 1995-1996.

Serbenco E. convenţiilor şi acordurilor internaţionale din 18. 6. Lumina Lex. Ecobescu N. „Drept internaţional public”. Anghel M. 14. „Drept internaţional public”. I.Bibliografie: Acte normative naţionale şi internaţionale: 1. 1982. 109 . Convenţia privind statutul refugiaţilor din 1951. Bucureşti. Ştiinţifică şi enciclopedică. aplicare. ratificare şi denunţare a tratatelor. Ed. 11. coordonator: dr. 16. 5. 15.. Ionel Cloşcă.05. manuale: 12. 1998. 2001. ed. 2. Legea cu privire la frontierele de stat ale Republicii Moldova din 17. 8. 9. Chişinău. 4. Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea din 1994 de la Sofia. Dicţionar de drept internaţional public. Convenţia Europeană cu privire la cetăţenie de la Strasburg din 1997. Iaşi. 3.1993. „Drept internaţional public”. Vol. ed. Viorel. 1993. 17. „Hiperion”. 10. Monografii. Convenţia privind succesiunea statelor la tratate din 1978. Balan O. Bucureşti. ed. Convenţia privind regimul de navigaţie pe Dunăre de la Belgrad 1948.1994. ed. Tipografia „Reclama”. Convenţia de la Chicago privind aviaţia civilă internaţională din 1944. „Scorpio 78”. Legea privind modul de încheiere. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994.03. Convenţia privind dreptul mării de la Viena din 1982. 13. Anghel I. Bucureşti. Bucureşti. 1993. Ion. Andronovici C. 7. „Graphix”. „Clauza naţiunii cele mai favorizate”. Coman F. Duculescu V. 1998. Convenţia privind tratatele internaţional de la Viena din 1969. „Răspunderea în dreptul internaţional”.

„Curs de drept internaţional public”. Popescu D. 1-2. „Drept internaţional public”. Bucureşti. „Dreptul Mediului”. vol.. Bucureşti. vol. 1996. 2002. Iaşi 1993. Duţu M. 19. Ecobescu N. 20. „Drept internaţional public”.. Tratat. „Drept internaţional public”. 1995. 41-47. nr. ed. ed. 1998. Editura Economică. „Hiperion”. „Chemarea”. Ediţia a II-a (revizuită şi completată).. 1959. Duculescu V. Literatura periodică: 29. 1993. 1988. Bolintineanu A. 6. ed. 30-37. ed. „ALL Educaţional”. „Drept internaţional public”. Năstase A. p. Bucureşti. Bucureşti 1993. Bucureşti.. 32. Burian A. ed. „Ministerului de Interne”. Editura Fundaţiei „Chemarea”. p. 23. 24.1. Bucureşti. 2002. Niciu M. Popescu D. 21. Două volume. 26. Geamanu G „Drept internaţional public”. 1997.1. Răspunderea internaţională în domeniul dreptului extraatmosferic // „Studii de drept românesc”. 27. ediţia didactică şi pedagogică. Consideraţii asupra regimului juridic al spaţiului cosmic în lumina principiilor generale ale dreptului internaţional // „Studii juridice”.1. „Drept internaţional. 1981. Regimul de drept al spaţiului cosmic // ”Revista Naţională de Drept”. nr.. Marţian N. ed. „Şansa”.18. introducere în drept internaţional public”.. „Drept internaţional public”. Moca G. Diaconu I. Burian A. Miga-Beşteliu R. 22. nr.. Popescu D. vol. Bucureşti. „Drept internaţional public”. Bucureşti. Bucureşti.. 30. Editura Economică. Duţu M.. Iaşi. 110 . Bucureşti. 1997. vol. „Dreptul internaţional şi comunitar al mediului”. 3. „Şansa”. 1993. 1995-1996. Regimul de drept al spaţiului cosmic şi reglementarea activităţilor spaţiale // ”Revista Naţională de Drept”. 3.. 31. 28. 25. Coman F.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful