Capitolul I. Problematica generală a psihologiei copilului
Capitolul I este consacrat problemelor de bază ale psihologiei copilului:  sunt prezentate diferite viziuni privind obiectul de studiu al psihologiei copilului ca ramură a ştiinţei psihologice ( vezi definițiile din manual ( p. 8) - A. Birch, 2000, Wikipedia, Mihaela Găişteanu, P. Popescu–Neveanu, 1978,
L. Vengher şi V. Muhina, 1985);

 reieşind din obiectul de studiu al psihologiei copilului, drept obiectiv de bază pentru această ramură a ştiinţei psihologice se consideră studierea legităţilor, mecanismelor, condiţiilor şi forţelor motrice ale dezvoltării psihice şi formării personalităţii în ontogeneză;  este evidenţiată semnificaţia teoretică şi practică de studiere a acestei discipline: • Psihologia copilului poate constitui o metodă explicativă pentru psihologia generală urmărind să explice mecanismele mintale ale adultului prin studierea lor la copil. •Psihologia copilului tinde să surprindă specificul real al comportamentului la copil în toată plenitudinea şi bogăţia expresiei sale concrete şi să realizeze imaginea pozitivă a personalităţii copilului, renunţând la prezentarea clişeului negativ al acesteia.

• Psihologia copilului contribuie la cunoaşterea particularităţilor de vârstă şi individuale ale copilului. psihopedagogia specială şi psihopatologia. înţelegerea şi fundamentarea ştiinţifică a procesului instructiv–educativ şi la cunoaşterea. didactica. . la cunoaşterea.  sunt argumentate intercorelaţiile şi legăturile psihologiei copilului cu alte ştiinţe. • Psihologia copilului contribuie la recuperarea rezervelor şi valorilor psihologice umane. pediatria etc. zoopsihologia. precum ar fi psihologia generală.. psihologia infantilă. • Psihologia copilului studiază implicaţiile psihologice ale evenimentelor (dimensiunilor) care intră în componenţa realităţilor educaţionale ce acompaniază evoluţia copilului de–a lungul vârstelor şi ciclurilor de viaţă. psihologia pedagogică. înţelegerea şi modelarea tuturor activităţilor desfăşurate cu copiii pentru ca acestea să fie eficiente. cu pedagogia preşcolară.

S. Preyer. psihopatologică.Psihologia copilului pune în evidenţă linia cu reperele de dezvoltare normală a psihicului infantil. comparată. experimentul. G. H.Piaget. L. Darwin. longitudinală.Rousseau. dincolo de această linie şi comparativ cu ea apărând problematica legată de limitele normalului. adică ceea ce constituie „mica psihiatrie infantilă”.T. W. Ch. Pe acest teren de intercorelaţii complexe între fenomenele pe care le au în atenţie psihologia copilului.Tiedemann. J.  sunt descrise principalele strategii ale cercetării (genetică. transversală). J.  metode de cercetare utilizate în cadrul psihologiei copilului (observaţia. . D.Binet. Hall. testele psihologice.  este propus un scurt istoric al apariţiei psihologiei copilului (Aristotel.R.Wallon. lărgindu–se terenul de cercetare concretă aplicativă a psihologiei copilului. A. convorbirea etc). de care se ocupă psihologia şi psihopedagogia specială. problematica cu aspectele ei complementare de recuperare şi reeducare. psihopatologia şi psihopedagogia specială se pot întreprinde studii referitoare la condiţiile nefavorabile de dezvoltare normală a copilului.Vîgotski. studierea produselor activităţii. J.

Sunt prezentate mai multe concepţii şi teorii cu referinţă la această problemă de bază. ascendentă. Dezvoltarea psihică este stadială. în cadrul cărora ea este soluţionată în mod diferit.  Dezvoltarea psihică se exprimă prin schimbări calitative marcate prin trecere succesivă. premisele. forţele motrice ale dezvoltării psihice în cadrul diferitelor concepţii Capitolul II este consacrat unor probleme-cheie ce ţin de domeniul psihologiei copilului. şi anume:  cum poate fi concepută în prezent problema dezvoltării psihice şi formării personalităţii în ontogeneză. . condiţiile. Izvorul.Capitolul II. de la un stadiu inferior la unul superior în planul activităţii psihice. ordinea în care se succed stadiile este invariabilă şi parcurgerea fiecărui stadiu anterior se impune cu necesitate.

H. L. morale). şi iniţiative ale copilului.  Cauza dezvoltării psihice o constituie contradicţia continuă pe care o trăieşte copilul. În realitate. Zazzo ş. Vîgotski. procesul dezvoltării psihice este deosebit de complex. aspiraţii. pedagogice.a. cerinţe igienice. structura posibilităţilor sale individuale limitate. capacităţi – dar se modifică sporind atât de rapid. prin care trece el.  Esenţa dezvoltării constă în lupta vie a contradicţiilor interne. fapt pus în evidenţă de marii psihologi J. volitivă. Piaget. dorinţe. R. pe de o parte. încât apare o neconcordanţă a lor cu posibilităţile momentane de răspuns ale copilului. adică în limitele condiţiilor sale interne – sfera intelectuală. pe de altă parte.  Cerinţele externe acţionează în mod obişnuit în limitele posibilităţilor de care dispune copilul. Wallon. generate de neconcordanţa (contradicţia) dintre natura cerinţelor externe – complexe ale mediului şi educaţiei (constrângeri. confruntându-şi mereu posibilităţile sale interne momentane cu exigenţele externe mereu sporite ale ambianţei . năzuinţe. emotivă.

diviziunea muncii. • mediul social: totalitatea condiţiilor economice.  Două forme ale mediului: • mediul fizic: totalitatea condiţiilor bioclimatice în care trăieşte omul (acestea influenţează statura. îmbrăcămintea). Premisele naturale – reprezintă zestrea nativă. un specific biologic ce garantează o anumită formă diferenţiată de adaptare şi de reacţie. Aceste premise reprezintă punctul de plecare al dezvoltării.  Condiţia socială este mediul social de viaţă cu toate trăsăturile şi însuşirile specifice care influenţează dezvoltarea psihică şi formarea personalităţii. culoarea pielii. Predispoziţiile native sunt un rezultat al dezvoltării biologice complexe de-a lungul generaţiilor. organizarea politică.  Condiţia biologică – este sistemul nervos central cu acel nivel de organizare specială caracteristică omului. cultura materială şi spirituală. politice şi culturale. învederate de structura socială şi naţională a societăţii în care trăieşte persoana. alimentaţia. condiţie fără de care acest proces nu ar putea fi parcurs. conştiinţa socială. .

Elconin). Aceasta provoacă dezvoltarea preponderentă la alte etape de vârstă a laturii operaţionale şi descoperirea. La unele etape de vârstă preponderent se dezvoltă latura motivaţională. Laturile respective au legităţi proprii diferite care se deosebesc şi în dependenţă de etapa de vârstă. În contextul dezvoltării psihice. .contradicţiile între sfera motivaţională şi tehnico – operaţională (D. • Forţele motrice ale dezvoltării psihice sunt incluse în contradicţia care persistă permanent în procesul de însuşire de către copil a laturilor motivaţionale şi operaţionale a activităţii. însuşirea. • În cadrul tuturor etapelor de vârstă există o consecutivitate anume în dezvoltarea preponderentă a laturilor evidenţiate. se vorbeşte despre forţele motrice ale dezvoltării psihice şi formării personalităţii . deci apar trebuinţe şi motive noi care trebuie să fie satisfăcute. acumularea mijloacelor noi care pot şi sunt utilizate în procesul de satisfacere a trebuinţelor şi motivelor.

conceptul despre dinamica de vârstă.). Şcolile psihologiei genetice Capitolul III este consacrat conceptelor de bază privind dezvoltarea psihică a copilului elaborate în cele mai cunoscute şi renumite şcoli psihologice: 1. Şcoala din Geneva fondată de eminentul psiholog J. caracteristica crizelor în dezvoltarea psihică. factorii determinanţi ai procesului de dezvoltare psihică etc. Piaget (concepţia asupra dezvoltării intelectuale a copilului.Capitolul III. conceptul privind dezvoltarea noţiunilor.).dezvoltare. 2. conceptul privind corelaţia instruire.Vîgotski (periodizarea dezvoltării psihice. conceptul despre zona dezvoltării proxime. stadiile dezvoltării. conceptul privind caracterul social al pruncului. . Școala rusă fondată de marele psiholog L. conceptul de situaţie socială de dezvoltare. etc. conceptul privind limbajul egocentric.

nivelurile dezvoltării morale. studiile sferei emoţionale.). Kohlberg (modelul dezvoltării morale. etapele de formare a acţiunii.). Concepţia formării pe etape a acţiunilor mintale propusă de P. 6. complexul Oedip şi complexul Electra etc. 5. periodizarea dezvoltării psihice etc.). conceptul de activitate. dezvoltarea personalităţii. . stadiile psihosexuale. 4. Supra eu-l. stadiile dezvoltării morale etc. Wallon (formarea personalităţii. Concepţia dezvoltării morale a copiilor propusă de L. metoda genetică şi principiul determinismului. Freud (Id. procesul de interiorizare etc. Şcoala psihologiei genetice din Paris fondată de H.). Eu-l.3. Stadiile dezvoltării psihosexuale a copilului propuse de marele S. procesul dezvoltării psihice. Galperin (caracteristica acţiunii – însuşirile primare.

Vîgotski cu J.1. În continuare ne vom referi numai la unele idei.III. concepte din lucrările autorului care se referă nemijlocit la psihologia copilului:  Problema limbajului egocentric (contradicţiile lui L. Lev Vîgotski şi psihologia copilului Lev Vîgotski (1896 – 1934) este considerat fondatorul psihologiei ruse. cea mai cunoscută este „Gândire şi limbaj” . . în același timp. Vîgotski în perioada de activitate 1924 – 1934. S-a născut pe 5 noiembrie 1896 în oraşul Orşa (Republica Belarus) Lucrarea cea mai importantă și. Piaget).o totalizare a rezultatelor obţinute de şcoala psihologică a lui L.

dispariţia limbajului egocentric – fapt stabilit de J. . însă orientată la sine. Piaget considera că limbajul interior de la bun început există odată cu limbajul exterior. Mai apoi la copil apare limbajul egocentric – vorbire în voce. Vîgotski concluzionează că la hotarul dintre preşcolaritate şi vârsta şcolară mică limbajul egocentric nu dispare (precum insista J.  L.corespunde aproximativ cu perioadă de timp în care începe dezvoltarea limbajul interior (aspectul genetic). aşa cum şi limbajul interior (aspectul funcţional). Piaget la începutul vârstei şcolare mici . se transformă în limbaj interior. Vîgotski consideră că limbajul interior apare din cel exterior.  J. care devine gândire în sensul adevărat al cuvântului. Vîgotski pune în centru problema relaţiei dintre limbajul egocentric şi limbajul interior: „Limbajul egocentric prezintă prin sine câteva etape predecesoare dezvoltării limbajului interior”. L. iar limbajul egocentric nu are careva funcţii speciale şi cu timpul dispare. trecând calea de interiorizare. La început copilul poate vorbi numai în voce comunicând cu adulţii sau alţi copii.  L. limbajul egocentric după structura sa se apropie mult de limbajul interior (aspectul structural). Ulterior. Piaget). Limbajul egocentric este forma timpurie a limbajului interior. el trece şi se transformă în limbaj interior. limbajul egocentric. Autorul a demonstrat că: „ limbajul egocentric îndeplineşte funcţiile intelectuale.

Micuţul nu poate să-şi satisfacă nici o trebuinţă vitală.. Deci. este în acelaşi timp complet lipsit de mijloacele de bază de comunicare socială – limbajul uman. copilul fiind mai mult obiect decât subiect al relaţiilor sociale. care se caracterizează prin două momente de bază: • Caracteristica generală a pruncului .. sfera senzorială sunt realizate de fapt de adult sau prin intermediul adulţilor. Micuţul este lipsit de mijlocul de bază al comunicării sociale – limbaj. chiar şi cele mai elementare. toată viaţa îi impune copilului comunicarea maximală cu adulţii.. fiind complet dependent de matur. După părerea lui L.. 1982). • Caracteristica a doua a situaţiei sociale de dezvoltare este faptul că pruncul. Întregul comportament. contradicţia dintre caracterul social al pruncului şi posibilităţile minime de comunicare constituie baza procesului de dezvoltare a copilului în această perioadă de vârstă. sunt satisfăcute de adulţi. această comunicare este o comunicare nonverbală” (L. Cercetările profunde ale problemei arată că în această perioadă de vârstă copilul. Vîgotski. La prima vedere se pare că pruncul este o fiinţă asocială.. Însă. este o fiinţă complet socială determinată de situaţia socială de dezvoltare foarte specifică. mişcările. Vîgotski. orice contact al copilului cu mediul social este mijlocit de adulţi. din contra. Problema privind caracterul social al pruncului L. Prin urmare. Toate trebuinţele copilului.dependenţa biologică deplină de alţi oameni. Are loc satisfacerea trebuinţelor biologice. atitudinea copilului faţă de mediu şi relaţiile cu el din start sunt sociale. Uşor se desprinde impresia că pruncia este o perioadă de dezvoltare asocială. . În acelaşi timp. Vîgotski scria: „.

„Crizele sunt revoluţii în dezvoltare”. Perioadele stabile de dezvoltare şi constituie în fond copilăria. . Dezvoltarea are loc datorită schimbărilor microscopice în personalitate care se acumulează până la un moment dat şi mai apoi apar prin salt în calitate de formaţiuni de vârstă noi. Drept principii pentru periodizare sunt evidenţiate: • Formaţiunea centrală nouă psihologică: „Tipul nou al personalităţii şi activităţii ei.. Pe parcursul unei perioade scurte de timp (cel mult până la 2 ani) au loc schimbări. transformări radicale. atitudinea lui faţă de mediu. 247). Încercarea lui L.Vîgotski „. tot mersul dezvoltării în această perioadă” (L. Problema periodizării dezvoltării psihice. Vîgotski de a studia crizele este una dintre primele în psihologie. Vîgotski. Crizele se deosebesc la exterior de perioadele stabile prin caracteristici diametral opuse. Mai puţin studiate în psihologie sunt perioadele de criză. În opinia lui L. p. transformările psihice şi sociale care pentru prima dată apar la etapa dată de vârstă şi care în fond determină conştiinţa copilului. Vîgotski. dezvoltarea decurge lent. 1984. esenţiale în personalitatea copilului. viaţa lui interioară şi exterioară.numai schimbările interioare în însuşi procesul de dezvoltare pot servi drept bază pentru evidenţierea principalelor epoci în formarea personalităţii” (L..1984. • Dinamica dezvoltării . Copilul se schimbă în întregime. în mod evoluţionist. p.dinamica trecerii de la o vârstă la alta.248). În unele vârste. Acestea sunt perioadele stabile de dezvoltare.

Periodizarea dezvoltării psihice propusă de L. Vîgotski: În baza celor expuse L. . Vîgotski a elaborat următoarea schemă de periodizare: Criza de la momentul naşterii Vârsta prunciei (2 luni – 1 an) Criza de la un an Copilăria precoce ( 1 – 3 ani) Criza de la 3 ani Copilăria preşcolară ( 3 – 7 ani) Criza de la 7 ani Vârsta şcolară (8 – 12 ani) Criza de la 13 ani Vârsta pubertăţii (14 – 18 ani) Criza la 17 ani.

independent unul de altul. La începutul fiecărei etape de vârstă între copil şi realitatea care îl înconjoară (înainte de toate. SSD este izvorul principal pentru dezvoltarea psihică şi formarea personalităţii copilului (L. va asigura formarea a noi şi noi însuşiri de personalitate. irepetabile. Situaţia socială de dezvoltare specifică pentru fiecare vârstă determină strict întregul mod de viaţă a copilului în perioada dată de dezvoltare.  .Relaţia dintre instruire şi dezvoltare Vîgotski argumentează şi propune o viziune nouă. sau să le contopim. 1984. copilul este o fiinţă socială şi dezvoltarea lui psihică trebuie să fie condusă de instruire. realitatea socială) se stabilesc (formează) relaţii unice. p. instruirea trebuie plasată în faţa procesului de dezvoltare.258 – 259).  Concepția despre situația socială de dezvoltare. Aceste relaţii şi sunt numite de L. SSD determină complet formele şi direcţia. Vîgotski SSD care este momentul iniţial pentru toate transformările dinamice care au loc în procesul dezvoltării în perioada dată de vârstă. Cu alte cuvinte. Începând cu primele clipe ale vieţii. care fiind urmată de copil. Vîgotski. deosebite. specifice. Numai în astfel de condiţii se va reuşi optim de a asigura dezvoltarea psihică a copilului. El consideră că nu este corect să spunem că dezvoltarea întrece instruirea sau că aceste două procese merg paralel.

 Conceptul de „zona proximei dezvoltări”  diagnosticul dezvoltării cu scopul determinării proceselor psihice care încă nu s-au copt (format) la momentul de faţă. însă care se află în cale de maturizare .

coraportarea etc. J. De aici rezultă că cunoştinţele obiective sunt supuse unor anumite structuri de acţiuni. deci să le transforme: avem în vedere mişcarea. .  Aportul de bază în domeniul ştiinţei psihologice și.III. Tipurile date de activitate se află într-o dependenţă reciprocă. combinarea. în domeniul psihologiei copilului îl constituie concepţia dezvoltării intelectuale. subiectul trebuie să acţioneze cu ele. Cunoştinţele obiective sunt un rezultat al interacţiunii subiectului cu obiectele.2. Şcoala psihologică din Geneva. pe 9 august 1896. nici în subiecte. Construcţiile. Jean Piaget Fondatorul şcolii psihologice din Geneva. cunoaşterea sunt indisolubil legate cu noţiunea de transformare. pornind de la cele elementare – acţiunile senzoriomotorii şi până la cele superioare – intelectuale (acţiuni interiorizate). a fost renumitul savant Jean Piaget (1896—1980). un rezultat al construcţiilor. Pentru a cunoaşte obiectele. Toate acţiunile copilului. care este cunoscută în istoria psihologiei ca şcoala psihologiei genetice. Structurile date sunt. însă. Transformările. Piaget s-a născut la Neuchâtel. care presupune 2 tipuri de activitate: coordonarea acţiunilor şi introducerea interacţiunii între obiecte. pe care nu le găsim nici în obiecte. în particular. Elveţia.

deci. este acţiunea organismului asupra obiectelor din mediul ambiant. „Pentru a ajunge până la funcţionare reală a inteligenţei. 1998. Piaget. în perspectiva acţiunii înseşi: abia atunci apare în plină lumină rolul acţiunii interioare. în măsura în care această acţiune depinde de conduitele anterioare faţă de aceleaşi obiecte sau faţă de altele similare..11). 1998. Asimilarea mentală este. Piaget.32). Toate legăturile psihologice. ci exclusiv funcţional sunt determinate de motricitate.Operaţiile sunt acţiuni interiorizate cu caracter reversibil ce formează anumite structuri – „grupări”. însă. Asimilarea. este necesar. izvor şi mediu al inteligenţei” (J. . să inversăm această mişcare naturală a spiritului şi să ne situăm. după părerea lui J. aceste scheme nefiind altceva decât canavaua acţiunilor susceptibile a fi repetate în mod activ” (J. ce apar în procesul dezvoltării. care este operaţia. percepţie sau jocul acţiunilor reale sau virtuale (operaţii conceptuale). Iar prin însuşi acest fapt se impune continuitatea care leagă operaţia de acţiunea adevărată. p. încorporarea obiectelor în schemele conduitei. niciodată nu există fără antipodul sau – acomodarea. Piaget.. Pe plan psihologic. deci. Asimilarea – se referă la procesul prin care o idee sau un obiect nou este înţeles în termenii conceptelor sau acţiunilor (schemelor) pe care copilul deja le are. sunt constituite din procesele asimilării. Asimilarea. p. din nou.modificările cu care avem de-a face nu mai sunt de ordin substanţial. „. acomodării şi adaptării.

. care poate să exis-te între asimilare şi acomodare. Adaptarea este un proces de echilibru între asimilare şi acomodare sau. caracterizează actul intelectual. nu la o supunere pasivă. pe de altă parte. . Piaget. este procesul care implică modificarea schemelor existente sau elaborarea altor noi. p.11). acomodarea este prezentată de J. Pe plan psihologic. proces. Piaget ca „. astfel. Asimilarea este procesul prin intermediul căruia individul face faţă noilor situaţii şi probleme prin utilizarea schemelor existente. întotdeauna. la acţiunea proprie.. ci la o simplă modificare a acţiunii îndreptate asupra lor” (J. obiecte sau informaţii. „ Întreaga dezvoltare a activităţii mentale – începând cu percepţia şi deprinderea. 1998. funcţie echilibrului dintre o asimilare a realităţilor. p. în sensul că presiunea lucrurilor duce. până la operaţiile superioare ale raţionamentului şi ale gândirii formale – este.Acomodarea reprezintă procesul complementar prin intermediul căruia toţi indivizii îşi modifică conceptele şi acţiunile pentru a corespunde noilor situaţii. cu alte cuvinte. Acomodarea. un echilibru al schimburilor dintre subiect şi obiecte. din ce în ce mai depărtate. reprezentarea şi memoria. 12). Echilibrul mai mult sau mai puţin stabil. Piaget. şi o acomodare a acestei acţiuni la realităţile respective” (J. 1998.

cauză. Piaget a elaborat şi a formulat un număr de stadii distinctive de dezvoltare intelectuală. La fiecare stadiu nou. Anume dezvoltarea limbajului. Copilul poate gândi în imagini prin intermediul funcţiei simbolice. mai puţin de înţelegerea conceptuală a situaţiilor şi evenimentelor. Este stadiul cel mai temeinic studiat de J. Piaget demonstrează că aptitudinile intelectuale ale copilului sunt încă puternic dominate de percepţii. La vârsta de aproximativ 2 ani începe următoarea etapă. De exemplu. Stadiul preoperaţional. Piaget. întregul mediu ambiant este redus la senzaţiile proprii. la copil se formează noţiunile practice de spaţiu. Până atunci. iar copilul nu va încerca să se uite după un obiect vizibil anterior care este plasat în afara câmpului vizual. până la vârsta de 8 luni nici un copil nu deţine conceptul de permanenţă a obiectelor. care este marcată prin apariţia funcţiei simbolice a limbajului. Până la vârsta de un an şi jumătate se dezvoltă intelectul practic. Gândirea copilului este dominată de principiul „aici şi acum”. Luând drept bază categoriile expuse. timp. pe parcursul etapei date mediul înconjurător începe a fi prezentat ca o mulţime de obiecte. care sunt separate de copil. însuşirea de către copil a vorbirii este unul dintre factorii de bază ce determină dezvoltarea intelectuală la această etapă. Copilul experimentează lumea prin percepţii imediate şi prin activitate fizică. J. . repertoriului cognitiv al copilului i se adaugă niveluri de gândire mai sofisticate. Odată cu noţiunile practice despre obiectele din jur. neverbal. Treptat. În teoria etapelor (perioadelor) sunt evidenţiate 4 stadii principale în dezvoltarea intelectuală a copilului: Stadiul senzoriomotor (până la 2 ani). tot ceea ce se află în afara câmpului vizual se află în afara minţii. Până la 9 luni subiectul (copilul) este centrat asupra corpului propriu. J.

şi seriere – abilitatea de a aranja entităţi în anumite şiruri ordonate. deoarece îşi dă seama că transformarea formei. De la 11 ani începe. de exemplu: clasificare – abilitatea de a grupa logic obiectele în funcţie de caracteristicile lor comune. de exemplu. Specific pentru acest stadiu este abilitatea crescută a copilului de a opera cu concepte. Stadiul operaţiilor formale. parte gândirea copilului nu mai este dominată de o singură particularitate a situaţiei. volumului. Piaget. fără a se bizui pe obiecte sau evenimente concrete. distribuţiei spaţiale etc. Trăsăturile principale ale acestui stadiu în dezvoltarea inteligenţei sunt: achiziţia gândirii reversibile şi a abilităţii de decentrare. în funcţie de mărimea sau culoarea lor. este supusă reversibilităţii. cea a operaţiilor formale. Piaget. . după părerea lui J. care la început au un caracter concret.Stadiul operaţiilor concrete. fără modificări. Caracteristica de bază este apariţia operaţiilor. ultima etapă. Copilul este capabil să înţeleagă conceptul de invarianţă. pe de altă. Subiectul îndeplineşte funcţia de actualizare. Gândirea copilului se aseamănă din ce în ce mai mult cu cea a adultului. aici există o determinare biologică – acţiunea factorului biologic. Stadiile dezvoltării intelectului apar în consecutivitatea dată tot timpul. În opinia lui J. Acest stadiu marchează apariţia abilităţilor de a raţiona abstract. Începe aproximativ la 7 – 8 ani. care deschide calea tuturor construcţiilor posibile. Ele se îndeplinesc nemijlocit pe obiecte în cadrul acţiunii cu aceste obiecte.

Dezvoltarea morală evoluează de la un comportament controlat din exterior la un comportament controlat din interior. Lawrence Kohlberg (1927 – 1987). Kohlberg este o replică la modelul din teoria morală a lui J.3. Lawrence Kohlberg şi modelul dezvoltării morale la copii. stimularea calităţilor (încurajarea sentimentelor pozitive. Kohlberg elaborează în 1964 un tip de stadializare care are drept criteriu raţionamentul moral. S-a născut la Bronxville. New York. autorul a utilizat dilemele morale. psiholog american. stadiile de dezvoltare morală au drept principiu faptul că dezvoltarea morală este un proces de internalizare strâns legat de vârsta persoanei respective.  În viziunea lui L.III. Piaget cu privire la dezvoltarea judecăţilor morale la copii. L.  Pentru a-şi atinge scopul. iar pe baza răspunsurilor obţinute a postulat trei niveluri ale dezvoltării morale şi şase stadii (1984). Punctele-cheie folosite de el au fost dilemele morale. Modelul dezvoltării morale la copii elaborat de L. generând astfel standarde şi principii de atitudini şi comportament . a faptelor bune). Kohlberg. pregătirea prin discuţii profunde pentru situaţiile dificile şi tentaţiile negative de pe parcursul vieţii etc.

În plus. ce caracterizează intervalul dintre 4 – 10 ani. tot din exterior. individul caută să găsească strategii prin care ceilalţi să-l considere bun: stadiul moralităţii bunelor relaţii – când începe să conteze şi intenţia. şi anume: • Premoral (preconvenţional). autorul a identificat trei niveluri de structurare a moralităţii. stadiul moralităţii hedonismului instrumental naiv – în care individul se conformează la normă. Persoana respectă norma cu scopul de a dobândi eticheta de „copil bun”. • Nivelul moralităţii convenţionale. din exterior. fiecare implicând câte două stadii distincte. întrucât această strategie se acompaniază de consecinţe pozitive. aferent perioadei dintre 10 și 13 ani. iar valorizarea faptelor se face după efectele lor: stadiul moralităţii ascultării – când pedeapsa şi recompensa constituie pârghiile majore ale comportamentului moral. nu numai consecinţele faptelor. În urma studiului său experimental. când standardele aprecierii morale sunt dictate. . de către etichetele culturale ale anturajului. după normele stipulate de familie sau de alte grupuri de apartenenţă. Fiecărui nivel îi corespund câte două stadii (3 niveluri şi 6 stadii). Acum moralitatea este regizată.

judecata de sine este mai preţioasă decât cea care parvine din exterior.  Cu toate deficienţele. de către individul în cauză. constituie versiunea de etapizare cea mai utilizată pentru descifrarea evoluţiei morale în ontogeneză. stadiul moralităţii principiilor individuale de conduită – se manifestă prin elaborarea. după vârsta de 13 ani. se verifică cu prioritate la indivizii de sex masculin). . ci şi de a le interioriza: stadiul moralităţii contractuale şi acceptării democratice a legii – presupune tratarea criteriilor morale ca rezultat al unei decizii mutuale. Ca urmare. a unui sistem propriu de valori morale. care se instalează treptat. modelul elaborat de L. Kohlberg (se referă mai ales la judecata morală şi mai puţin la conduită. când individul nu numai că face eforturi de a defini valorile morale în termenii proprii. • Nivelul autonomiei morale. de unde şi posibilitatea ameliorării lor din raţiuni utilitare. stadiul moralităţii legii şi ordinii – în care respectul faţă de orice gen de autoritate se impune ca fiind indispensabil pentru buna funcţionare a organismului social.

iar cazurile severe vor duce la apariţia nevrozelor în viaţa de adult (S. Sigmund Freud Sigmund Freud (1856 – 1939).  Eşecul în negocierea satisfăcătoare a unui anumit stadiu va avea ca rezultat fixaţia sau stagnarea dezvoltării în acel stadiu.  Fiecare stadiu aduce după sine un set de probleme ce trebuie depăşite în raport cu dezvoltarea de mai târziu. creatorul teoriei psihanalitice.  S. Freud a folosit termenul „sexual” mai degrabă cu sensul de „plăcere fizică”. . Teoria psihanalitică. Freud. deşi. El s-a referit la „instinctele sexuale”. în atribuirea acestui termen copiilor. Freud postulează că în cursul dezvoltării copiii trec printro serie de stadii.4. 1991). doctor psihiatru şi psiholog austriac.  În timpul fiecărui stadiu.III. satisfacerea este obţinută pe măsură ce libido-ul (sau energia sexuală) este direcţionat spre diferitele părţi ale corpului.  Fixaţia determină ca individul să menţină până mai târziu în viaţă unele dintre caracteristicile acelui stadiu. originar din Freiberg (Moravia).

poate duce la apariţia unei personalităţi excesiv preocupate de curăţenie şi sistematizare (expulzare) sau care este avară. refractară şi obsesivă în perioada adultă (retenţie). Copilul obţine satisfacţia prin expulzarea sau retenţia fecalelor. a primelor luni şi subfaza muşcării active. Un copil ale cărui nevoi orale nu sunt satisfăcute sau sunt suprasatisfăcute va manifesta mai târziu caracteristicile acestui stadiu. Senzaţiile de plăcere asociate cu „expulzarea" sau „retenţia” se asociază cu comportamentul care are implicaţii sociale. Fixaţia se poate exprima prin dependenţe. Stadiul anal (al doilea an de viaţă) – acest stadiu are în centru senzaţiile de plăcere de la nivelul mucoaselor rectului. iar copilul obţine satisfacţia prin sugere şi muşcare. • fixaţia poate fi cauzată fie de suprasatisfacere. . Energia libidinală este centrată asupra gurii. iar acum este în stare să-şi exercite un anumit control asupra acestor funcţii ale corpului. sarcasmul excesiv. Freud menţiona că: • stadiul oral poate fi împărţit în subfaza suptului pasiv. receptiv. roaderea unghiilor. lăcomia sau alcoolismul. cum ar fi: fumatul. Fixaţia în stadiul anal. agresive care se instalează mai târziu. rezultă probabil din conflictul părinte/copil în timpul instruirii igienice. Un eveniment semnificativ în viaţa copilului este efortul părinţilor de a-i impune un instructaj igienic.Stadiul oral (de la naştere la l an) – sinele este dominant. fie prin frustrarea copilului de nevoile orale.

Freud propune explicaţii alternative pentru eventuala identificare a fetiţei cu mama. printr-o abordare fără tact. Fanteziile băieţelului includ dorinţele unei intimităţi sexuale cu mama lui. iar sentimentele devin evident sexuale. problemele continuă şi după această vârstă.este acela că fetiţa. Complexul Oedip este rezolvat când copilul se identifică cu tatăl pentru a se linişti şi pentru a deveni ca el în cât mai multe moduri posibile. Freud a definit problemele importante. cel mai des raportat – complexul Electra . deoarece nu posedă penis. considerându-se deja castrată. posesorul unui penis. Aceasta favorizează căutarea unui puternic ataşament de iubire faţă de tată. originare în complexul Oedip. Rezolvarea satisfăcătoare a complexelor Oedip şi Electra are ca efect identificarea copilului cu părintele de acelaşi sex. . energia libidinală se centrează asupra organelor genitale. copilul nu rezolvă satisfăcător complexele Oedip şi Electra. suferă de invidie de penis. Psihanaliştii consideră că fixaţia în stadiul falic stă la baza majorităţii nevrozelor din perioada adultă. Probabil. descriind prima secvenţă de evenimente caracteristice copilului de sex masculin. El invidiază relaţia intimă a tatălui cu mama şi se teme de pedeapsa sub forma castrării dorinţelor sale interzise. iar în final se identifică cu mama pentru a fi ca ea.Stadiul falic (de la 3 la 6 ani) – acum. Dacă. insensibilă a părinţilor.

în acest timp. libido-ul este slab şi nu se centrează asupra vreunei regiuni a corpului.aceasta este o perioadă de calm relativ după zbuciumul stadiului falic. .Perioada de latenţă (de la 6 ani la pubertate) . Stadiul genital (pubertatea) – modificările hormonale stimulează reapariţia libidoului. Se in­tensifică interesul pentru plăcerea sexuală şi toate pulsiunile sexuale anterioare asociate cu regiuni specifice ale corpului se transformă într-un set integrat de atitudini şi trăiri sexuale adulte.

R. ceea ce este o argumentare în favoarea dezvoltării primelor premise ale controlului voluntar. Wallon. Aproximativ la luna a treia de viaţă adul-tul devine factor de semnificaţie emoţională generalizată. Copilul începe a avea trebuinţa ca omul matur să fie prezent alături da sine în afara situaţiilor organice.III. Zazzo și Ph. La această vârstă comunicabilitatea copilului atinge un nivel maximal. Pe baza unei reacţii emoţionale pozitive generalizate la copil se formează o poziţie de un interes activ faţă de adult. care poate fi prezentată în modul următor: Prima etapă (0 – 6/7 luni) este perioada formării la copil a primelor mijloace emoţionale de comunicare cu omul matur. Malrieu au propus şi o periodizare a dezvoltării psihice a copilului. Henri Wallon Şcoala psihologiei genetice din Paris a fost fondată de eminentul savant psiholog Henri Wallon (1879 – 1962). . În cadrul comunicării emoţionale iniţiativa trece de partea micuţului: el cere de la adulţi atenţie.5. Etapa a doua (6/7 – 12 luni) este perioada emoţional-motorie. H. Treptat copilul devine tot mai mult apt de a manipula cu stările emoţionale proprii. Şcoala psihologiei genetice din Paris. În primele 2 luni de viaţă adultul este prezent ca un excitant condiţionat al unui număr limitat de reacţii emoţionale ale pruncului.

Etapa a patra este numită personalism. autonomiei copilului. care începe odată cu maturizarea sexuală. În acest timp micuţul imită omul matur datorită dezvoltării limbajului. însuşind experienţa socială. Perioada dată (3 – 6/7 ani) începe cu desfăşurarea unui şir de conflicte. de parcă el s-a acomodat bine la acest mediu. se subîmparte în două perioade. Copilul devine pentru sine obiect de cercetare.Etapa a treia (1 – 3 ani) se caracterizează prin mărirea independenţei. Wallon. copilul descoperă independenţa „Eu”–lui propriu. O semnificaţie deosebită revine în această perioadă activităţii practice cu obiectele. Copilul este mai mult orientat la mediul extern. după H. . pare cu mult mai sărac. copilul se evidenţiază pe sine însuşi din anturajul social. care determină formarea personalităţii. Însă. Etapa a cincea (7 – 14 ani) – procesul dezvoltării personalităţii. O importanţă mare în această perioadă au colectivele de copii. Prima perioadă (începând cu vârsta de 4 ani) se caracterizează printr-o graţie în comportare. care vrea să se asemene mai mult cu adultul. care. Este vorba despre desfăşurarea unei crize în dezvoltare (criza de la 3 ani – „Eu singur”). După această primă fază negativă urmează faza pozitivă a personalismului. După această perioadă liniştită urmează o nouă criză în dezvoltare. după părerea lui Wallon. Datorită acestei imitări. În decursul acestor ani copilul deprinde multe situaţii şi relaţii sociale. mersului. În perioada a doua este caracteristică dorinţa copilului de a-i imita pe alţii. la rândul său. copilul este orientat tot timpul la atitudinea omului matur faţă de sine. Către vârsta de trei ani.

Celelalte trei (2 – 4) însuşiri determină calitatea acţiunii: ea este cu atât mai bună cu cât mai mare este generalizarea. născut pe 2 octombrie 1902. 2) în limbaj. Piotr Galperin. unde la fiecare din ele se produc transformări sistematice după patru însuşiri de bază ale acţiunilor îndeplinite de om.6.III. în lipsa obiectelor materiale. 3) în gând. Teza de bază a concepţiei: activitatea psihică este rezultatul transferului acţiunilor exterioare materiale în planul reflectării – în planul percepţiei. 3) complexitatea operaţiilor ce se îndeplinesc. . Însuşirile primare ale acţiunilor umane sunt 4 la număr: 1) nivelul la care acţiunea se îndeplineşte. Pentru prima însuşire Galperin deosebeşte trei niveluri: 1) cu obiectele materiale sau cu reprezentările materiale. Concepţia formării pe etape a acţiunilor mintale. psiholog rus cu o pregătire medicală. reprezentărilor şi noţiunilor. Piotr Galperin (1902 – 1988). Aceste trei sunt calea transformării acţiunii materiale în acţiune psihică. 4) măsura (gradul) de însuşire. reducerea şi asimilarea acţiunii. asimilare. Transferul se efectuează trecând prin anumite etape. 2) măsura (gradul) de generalizare.

Elementele BOA sunt: scopul (ce să fac?). care permite evidenţierea punctelor de reper. determinarea condiţiilor îndeplinirii corecte a însărcinărilor. priceperilor şi deprinderilor). necunoscute începe cu procesul preventiv de cunoaştere a problemei (însărcinării). Erori se comit numai la începutul instruirii şi se referă la procesul de analiză a condiţiilor. dar şi toate indicaţiile necesare cum trebuie îndeplinită corect acţiunea cu un material nou. treptat şi inconştient. Tipul III .Formarea pe etape: Etapa 0 –formarea motivaţiei . Tempoul învăţării creşte rapid. . Elevul singur caută cum să procedeze şi face acest lucru încet. Tipul 1 – BOA este constituită numai din modelele acţiunii şi ale produsului. În cadrul aceluiaşi domeniu de probleme acţiunile sunt complet transferabile. Învăţarea decurge mai rapid şi cu un număr mult mai mic de erori. Acţiunea la început este dezmembrată în operaţii care sunt accesibile pentru elev (corespund cunoştinţelor. Formarea ei este obiectivul şi conţinutul de bază al primei etape în procesul interiorizării acţiunii. îndeplinirea unei însărcinări poate fi realizată destul de precis. din ce voi face?). planul (ce operaţii şi în ce ordine?). în prim-plan apare învăţarea planificată a analizei problemelor noi. În final. informativ (cu ce voi face. O aşa împărţire a acţiunii este numită de P. Acţiunile formate sunt stabile (nu absolut) faţă de schimbările condiţiilor. Galperin Baza de Orientare a Acţiunii (BOA).în acest caz. Tipul II – BOA conţine nu numai modelele acţiunii şi produsele ei. Etapa I – învăţarea acţiunii noi. însă acţiunea rămâne a fi instabilă faţă de modificarea condiţiilor. Aici se formează motivarea pentru activitatea dată.

Copilul îndeplineşte acţiunea în plan psihic interior. Aici decurge reducerea a însăşi vorbirii. Etapa V – din acest moment începe etapa a cincea – ultima. reducere etc. Vorbirea exterioară se transformă în cea interioară. Elevul mai are drept bază punctele materiale de reper. Deci. . Limbajul este forma acţiunii materiale. care decurge automatizat şi în afara introspecţiei. Aici începe etapa a III-a. rupturi separate. Rămân numai nişte fragmente. reducere. Etapa IV – începe cu transferarea treptată a acţiunii îndeplinite în planul vorbirii în plan interior şi se finisează cu pronunţarea liberă deplină a acţiunii în planul vorbirii pentru sine (vorbirea interioară). Din nou au loc aceleaşi transformări: la început desfăşurarea deplină şi până la generalizare. dar şi îndeplinirea acţiunii materiale în planul vorbirii. transferarea acţiunii în plan verbal semnifică nu numai exprimarea acţiunii în vorbire. Conţinutul adevărat al acestei etape constă în transferarea acţiunii în planul vorbirii în afara reperelor pe obiectele materiale. însuşire) ea este ruptă de ultimele repere materiale.Etapa II – în continuare elevul începe îndeplinirea acţiunii în plan material. Numai după ce acţiunea a atins nivelul cel mai superior de îndeplinire în forma materială sau materializată (gradul cel mai înalt de generalizare. Etapa III – reducerea operaţiilor nu înseamnă transferul lor în plan mintal.

Cum ați putea prezenta problema dezvoltării psihice a copilului în știința psihologică contemporană? 3.Felul dominant de activitate la diferite etape ale dezvoltării psihice. .Periodizările dezvoltării psihice.Mediul social de viață – condiția dezvoltării psihice și formării personalității. 8. Dezvoltarea psihică și formarea personalității la o anumită etapă a dezvoltării.Semnificația psihologiei copilului în cadrul Educației incluzive. 7.Relația instruire – dezvoltare . 4. 6.TEME pentru prezentări 1. 5.Concepții teoretice privind dezvoltarea psihică și formarea personalității ( cu excepția celor din manual ). 2.