„Până acum aveam trei sfere: a culturii, a informaţiei şi a comunicării (relaţii publice, publicitate, comunicate de presă, marketing politic

, mijloace de difuzare a informaţiei de întreprindere etc.). Ele erau autonome şi fiecare îşi avea propriul sistem de dezvoltare. Or, din cauza revoluţiilor economică şi tehnologică, sfera comunicării are tendinţa să absoarbă informaţia şi cultura, dând naştere unei singure şi aceleiaşi sfere globale şi universale: World culture, de inspiraţie americană, un fel de comunicultură de masă planetară, pentru că informaţia, ca şi cultura, nu rezistă unei asemenea vulgarizări… Cele trei sfere care fuzionează sunt, din punct de vedere economic şi tehnologic, dominate de nişte firme americane aparţinând sectorului unor industrii culturale, care ele însele se găsesc acum în faza de fuziune şi de concentrare. În plus, ele beneficiază de sprijinul activ al guvernului american care, în sânul Organizaţiei Mondiale a Comerţului propagă ideea că toate fluxurile de comunicare trebuie să fie supuse, fără excepţie, legilor comerţului internaţional. Informaţia a devenit cu totul şi înainte de toate o marfă. Ea nu are o valoare specifică, în legătură, de pildă, cu adevărul sau cu eficacitatea sa civică. Ca marfă, ea este în mare măsură supusă legilor pieţei, cererii şi ofertei, înaintea altor reguli, în special civice şi etice, cărora ar trebui totuşi să li se supună. Ansamblul acestor transformări pune bazele unei concepţii noi despre informaţie. Astăzi, a informa înseamnă în mod esenţial „a ne face să asistăm la un eveniment“, a-l arăta, ceea ce presupune că trebuie să credem că cel mai adecvat mod de a se informa ar fi de a se auto-informa. În mod teoretic, până în prezent, relaţia informaţională se prezenta schematic sub o formă triunghiulară, constituită din trei poli: evenimentul, ziaristul şi cetăţeanul. Evenimentul era preluat de ziarist care îl verifica, îl filtra, îl analiza, înainte de a-l

nu un filtru. pp. Rolul ziaristului a dispărut. radio. el se impune ca adevăr… chiar dacă este fals. cetăţeanul. cetăţeanul fiind înglobat chiar în acţiune. la un capăt. noul adevăr oficial“. pentru că nu are o experienţă concretă cu privire la eveniment. radioul sau televiziunea spun că un fapt este adevărat. Cu ajutorul aparatului de filmat. (…) Ce este adevărat şi ce este fals? Dacă presa. face parte din ea: vede – ca şi cum ar fi fost acolo! – soldaţi americani debarcând în Somalia. El abandonează exigenţele şi sistemele de protecţie ale profesiei devenind un martor în plus care atestă aşadar că autoinformaţia este posibilă. Este prezent. (…) Sacrificându-se pe altarul ideologiei directului. o sită. al aparatului foto sau al reportajului scris. vede trupele domnului Kabila intrând în Kinshasa. Receptorul nu are alte criterii de apreciere. Şi dacă toate spun acelaşi lucru. Tirania comunicării. Acum. al live-ului. din instinct. el – şi nu mijlocul de difuzare a informaţiei – emiţător – pentru că s-a informat singur. locul primordial îl ocupă senzaţiile. la celălalt. participă la incident. vede victimele unui atentat sau unei catastrofe gemând în faţa lui… cetăţenul receptor se află acolo. un geam transparent. toate mijloacele de difuzare a informaţiei (presă. Sistemul îl obligă să devină responsabil şi îl culpabilizează: dacă se produce vreo eroare sau o minciună. (Ignacio Ramonet. asistă în direct. Dispare orice distanţă faţă de eveniment. pur şi simplu. nu poate să obţină nişte repere decât confruntând mijloacele de difuzare a informaţiei unele cu altele.oferi cetăţeanului. evenimentul şi. se vede constrîns să admită că are dea face cu versiunea corectă a faptelor. Acum triunghiul se transformă într-o axă care are. instantaneului. Poziţia de receptor se contopeşte cu cea de ziarist. ci. La jumătatea drumului există. televiziune) încearcă să-l pună pe cetăţean în contact direct cu evenimentul. mijloacele de difuzare a informaţiei reduc timpul de analiză şi de reflecţie. Ziaristul reacţionează la cald. 66-69) . el este vinovat.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful