ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE A MOLDOVEI

Olga Sorocean, Nelly Filip

INTRODUCERE ÎN TEORIA ECONOMICĂ

Departamentul Editorial-Poligrafic al ASEM

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE A MOLDOVEI

Olga Sorocean, Nelly Filip

INTRODUCERE ÎN TEORIA ECONOMICĂ
(Curs universitar)

.

Chişinău – 2005
1

CZU 330(075.8) S69 Lucrarea a fost examinată şi recomandată spre editare la şedinţele catedrei „Economie politică şi doctrine economice” (proces-verbal nr.1 din 26.08.05) şi Comisiei metodice a facultăţii REI (proces-verbal nr.3 din 20.06.05). Referenţi: Olga Catană – doctor în ştiinţe economice, conferenţiar universitar Elena Chişlari – doctor în ştiinţe economice, conferenţiar universitar Natalia Coşelev – doctor în ştiinţe economice, conferenţiar universitar Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii: Sorocean, Olga. Introducere în teoria economică: (curs univ.) / Olga Sorocean, Nelly Filip; Acad. de Stud. Econ. a Moldovei. – Ch. : ASEM, 2005. – 175p. Bibliogr. p. 174-175(32tit.) şi în notele de subsol. ISBN 9975-75-325-6 300 ex. 330(075.8) Lucrarea este destinată studenţilor, persoanelor ce fac studii de masterat, doctoranzilor, profesorilor, tuturor celor care sunt interesaţi de problemele teoriei economice. Autori: conf. univ. dr. hab. O. Sorocean conf. univ. dr. N. Filip ISBN 9975-75-325-6

2

varietăţile şi specificul lor Rezumat Training economic Capitolul 3.2. Structura teoriei economice contemporane 1. Activitatea economică: conţinutul funcţional şi componentele fundamentale 3.1.4.1. Perspectivele dezvoltării teoriei economice mondiale Rezumat Training economic Capitolul 2. Teoria economică: evoluţia obiectului de studiu 1. Rolul teoriei economice în progresul social 1.3. Metodologia teoriei economice 2. Economia – formă principală a acţiunii sociale 3.CUPRINS Introducere Capitolul 1.4. Metodele universale ale analizei economice 2.4. Legităţile economice.1. Categoriile economice şi evoluţia lor 2.2.3.Importanţa şi diversitatea abordărilor metodologice 2. Resursele. Rezumat Training economic 3 6 8 8 15 18 23 26 28 31 31 34 40 41 45 47 49 49 54 61 63 65 67 . Nevoile şi interesele umane – rolul lor în dezvoltarea economiei 3.3.2. diversitatea lor şi caracterul limitat 3. Bunurile economice – rezultat al activităţii economice. Obiectul şi importanţa teoriei economice generale 1.

Principalele forme de proprietate Rezumat Training economic 108 108 111 114 118 121 123 4 .Capitolul 4.4.2. Legea creşterii 71 4. Evoluţia sistemelor economice: tendinţe. Esenţa şi componentele sistemului economic 86 5.3. Instituţiile şi rolul lor în formarea şi dezvoltarea economiei 99 104 Rezumat 105 Training economic Capitolul 6. Economia de tranziţie şi indicii ei 95 5.4. dezvoltarea „neliniară” 92 5.1. Conţinutul economic al proprietăţii 6. Combinarea şi utilizarea eficientă a factorilor de 75 producţie 82 Rezumat 83 Training economic Capitolul 5. Sistemul economic: caracteristica generală 86 şi mecanismul evoluţiei 5.3. specificarea şi protecţia lor 6.1. Proprietatea – fundament al sistemului economic 6. Drepturile de proprietate.2. Proprietatea ca institut social 6. Alegerea economică: principiul alternativ şi 69 efectiv 4. Costurile de tranzacţie – costuri de exploatare 97 ale sistemului 5.3. Problema alegerii economice. "Triada" întrebărilor fundamentale 69 4.5. Costul de oportunitate: conţinutul.2.1.

Sistemul economic descentralizat.3. Modurile de coordonare a activităţii economice: modelele de bază ale sistemelor economice 7. Diversitatea sistemelor sociale 7. Sistemul economic tradiţional 7. Esenţa şi tipurile de coordonare a activităţii economice 7. Sistemul economic centralizat (administrativ de comandă 7.1.Capitolul 7.4.5. Economia mixtă: conţinut şi particularităţi naţionale Rezumat Training economic Încheiere Anexe Bibliografie 125 125 128 129 131 134 144 146 148 151 154 174 5 .2.6. bazat pe economia de piaţă 7.

. formate în cadrul activităţii practice din orice domeniu (politic.INTRODUCERE "Primul motiv pentru a studia teoria economică. constitutiv al ciclului disciplinelor generale." (P. ci anticipează studierea problemelor ce ţin de activitatea economică la diferite nivele organizaţionale (microeconomic. Lucrarea reprezintă un curs introductiv ce familiarizează studenţii cu bazele funcţionării şi dezvoltării economiei. "Экономический образ мышления"). pedagogic). Totodată. este faptul că această teorie se referă la probleme care ne privesc pe noi toţi.. Reprezentând reflectarea "constituirii" reale a economiei.. complex. dorinţa de a efectua o analiză amplă a sistemului economic a determinat stilul concis al expunerii. Informaţia propusă nu repetă conţinutul clasicului "economics". Studierea lui este necesară pentru formarea viziunii ştiinţifice. (П. În cadrul expunerii cursului este utilizată abordarea sistemică. macroeconomic). economic. a gândirii economice adecvate epocii contemporane.. cunoştinţele ştiinţifice sunt rezultatul analizei teoretice şi al generalizării faptelor şi proceselor reale. fără excepţie. care 6 . Introducerea este mică ca volum pentru a evita greşeala tipică a profesorilor: cine învaţă studenţii are păcatul că povesteşte mult mai mult decât e necesar. Lucrarea are drept scop formarea viziunii asupra economiei ca despre un sistem integru. Spre deosebire de opiniile subiective empirice. "fără lux de amănunte". Samuelson) În sistemul învăţământului economic cursul teoriei economice generale reprezintă un element fundamental. lucrarea permite formarea unei imagini adecvate şi o conştientizare mai profundă a esenţei şi evoluţiei ei. Хейне.

şi destul de complicate. dar mai ales pentru viitorii specialişti în domeniul business-ului. teste. este propusă rubrica "training economic" cu întrebări pentru discuţie. în fiecare capitol sunt evidenţiate noţiunile de bază. vă dorim ardoarea predecesorilor şi sârguinţă „neformală”. Conţinutul lucrării este structurat ţinându-se cont de diferite niveluri de pregătire a cititorului: informaţia cu un grad mai înalt de complexitate este notată prin semnul *** sau este anexată. În cadrul elaborării acestei lucrări a fost urmărit următorul scop: ţinându-se seama de potenţialul acumulat de gândirea economică mondială. iar uneori – "rezistenţa cămilei şi răbdarea sfântului" (A. Astfel. Un alt scop este de a suscita interesul faţă de teoria economică. 7 . management-ului. grafice şi formule. să se prezinte. Aceste lucruri sunt foarte importante pentru fiecare persoană. Şi. probleme. Ţineţi minte: studierea acestei ştiinţe imperioase şi faimoase.„stimulează” cititorul să purceadă la un studiu meditativ aprofundat. dar. solicită de la D-voastră eforturi considerabile. în sfârşit. sunt prezentate scheme logico-structurale. într-o formă accesibilă. invitând studenţii în lumea fascinantă a cunoştinţelor economice. studenţii urmează să fie ajutaţi să se descurce în problemele actuale. în acelaşi timp. Iniţierea în această ştiinţă va permite de a analiza situaţia reală. finanţelor. Heilbronner). logica funcţionării şi dezvoltării economiei şi interdependenţa ei cu alte procese şi instituţii sociale. ca ştiinţă captivantă şi utilă. Pentru o însuşire temeinică a conţinutului teoretic. de a lua decizii corecte şi de a acţiona raţional.

psihologia etc. dreptul. ea îşi are şi obiectul său de studiu. Teoria economică: evoluţia obiectului de studiu "Teoria economică a devenit regina ştiinţelor sociale.1. Ce studiază ştiinţa economică? În linii mari. cât filosofilor. poeţilor. comportamentul uman. căreia i se acordă Premiul Nobel" (Robert Hailbroner) Economia ca ştiinţă Ştiinţa economică are ca obiect de studiu societatea şi. politicienilor. Este unica direcţie a cercetărilor sociale. autonomă. de rând cu sociologia. Iniţial. activitatea economică practică. de sistem ce înglobează cunoştinţe speciale. aceste preocupări îşi găseau expresia în observaţii empirice şi meditaţii "despre gospodărire". Totodată. ideologia. Gândirea economică are o istorie bogată. omenirea era interesată de problemele constituirii gospodăriei şi asigurării materiale. Din timpuri străvechi. procesele şi fenomenele ei. economia s-a constituit relativ nu de mult – în secolul XVIII. reprezintă o ştiinţă socială. respectiv. Şi aceste observaţii aparţineau nu atât savanţilor-economişti. În calitate de ştiinţă separată. Starea ei este influenţată de factori materiali – nivelul de dezvoltare a activităţii economice (ce şi cum se produce?) şi. se poate de răspuns: economia. rădăcinile ei provenind din antichitate. negustorilor.Capitolul 1 OBIECTUL ŞI IMPORTANŢA TEORIEI ECONOMICE GENERALE 1. respectiv. de factori spirituali – cultura şi 8 . fiind o ştiinţă aparte. deosebit de alte discipline.

– ştiinţe economice interdisciplinare. 9 . Actualmente. Dintre acestea fac parte: statistica economică.viziunea socială (despre ce şi cum gândesc oamenii?). – ştiinţe economico-istorice. pot fi evidenţiate următoarele direcţii: – ştiinţe economice fundamentale (generale).1. Politica. În sistemul ştiinţelor economice. – ştiinţe economice funcţionale. finanţele etc. bazele marketingului. are loc specializarea pe domenii înguste. cultura şi mentalitatea societăţii (cum gândesc oamenii?) Situaţia ştiinţei economice Nivelul de dezvoltare al activităţii economice (ce şi cum fac oamenii?) Figura 1. dreptul economic. Factorii determinaţi ai ştiinţei economice Sistemul ştiinţelor economice Odată cu acumularea cunoştinţelor. funcţii separate ale activităţii economice. activitatea bancară. lumea complexă a economiei este studiată sub diferite aspecte şi din punctul de vedere al diferitelor ştiinţe specializate. – ştiinţe economice de ramură şi aplicative. managementul general. Ştiinţele economice funcţionale (speciale) abordează anumite aspecte. Cunoştinţele economice nu sunt o excepţie în acest sens. Odată cu evoluţia societăţii are loc şi dezvoltarea gândirii economice. Domeniile în care sunt specializate aceste ştiinţe reies din denumirile lor. evidenţa contabilă şi auditul. în linii mari.

Termenul "economie politică" a fost propus în 1615 (epoca mercantilismului – acumulării iniţiale a capitalului şi formării economiilor naţionale) de francezul Antoine de Montchrestien în "Traité d'economie politique". agrar de stat. nomos – lege. Teoria economică este concentrată pe sistematizarea şi generalizarea faptelor şi a fenomenelor reale. cibernetica economică. turismului. vom efectua o mică incursiune istorică. elaborarea conceptului (aspectului) ştiinţific şi relevarea legilor economice. grup de ţări. regulă. istoria economiei mondiale. Acest grup include: metode economico-matematice. regulile de activitate economică. Blocul "istoric" reflectă evoluţia economică în timp a unei ţări. La baza termenului au stat cuvintele greceşti: oikos – casă. în lipsa unor cunoştinţe specializate profunde. Ştiinţele economice interdisciplinare (de frontieră) sunt cele ce se intersectează şi explică modelele. formele. Denumirea ştiinţei poate fi descifrată ca "legile gospodăriei în societate". ştiinţa economică (teoria) era identificată cu economia politică.Ştiinţele economice de ramură şi aplicative analizează economia în cadrul unei ramuri (spre exemplu: economia agriculturii. precum şi evoluţia gândirii economice. societate. sociologia economică etc. istoria doctrinelor economice. Ştiinţele economice teoretice generale în sistemul cunoştinţelor economice joacă rolul de "fundament" – bază metodologică pentru disciplinele concrete şi de specializare îngustă. a comunităţii economice mondiale în ansamblu. oraş. În sec. Obiectul de studiu al teoriei economice şi evoluţia lui Ce ştiinţe economice se referă la ştiinţele teoretice fundamentale (generale)? Pentru a răspunde la această întrebare. În calitate de disciplină academică. gospodărie. politicos – cetate. Acest bloc include: istoria economiei naţionale. construcţiilor). 10 . XVII-XIX. Este posibilă şi specializarea pe sectoare aparte: social.

într-un mod mai neutru. Smith) în 1801 la Universitatea din Edinburgh (Scoţia) (cu mult înaintea marxismului). Stewart (discipolul lui A. s-a vorbit fie de economia politică. aceasta era definită ca ştiinţa: – despre bogăţie (această opinie aparţine mercantiliştilor). "Perceperea obiectului cunoaşterii economice este atât de complicată. Universitatea "Al. Obiectul cercetărilor a devenit comportamentul economic raţional al individului. cursul a început să fie predat la Academia Mihăileană din Iaşi în 1835. în 1804. adică problemele utilizării efective a resurselor de producţie limitate cu scopul satisfacerii nevoilor materiale ale omului. I . În 1860.economia politică a fost expusă pentru prima dată de D. – de analiză economică" (G.Cuza". de modă chiar. la Universitatea din Moscova a fost inaugurată catedra diplomatică şi economie politică în cadrul secţiei ştiinţelor etice şi politice. Astfel. 11 . Termenul de „economie politică” (ştiinţă economică) dintotdeauna a fost interpretat neunivoc. în 1890 în lucrarea "Principiile economiei politice". în Rusia. Alfred Marshall. încât. în funcţie de epocă. În România. fie de ştiinţa economică sau. – despre producţie şi repartiţia bunurilor materiale ("părinţii" acestei concepţii au fost clasicii). – despre relaţiile de producţie şi legităţile de dezvoltare a activităţii economice umane (tratarea marxistă). a fost inaugurată prima catedră de economie politică în România la Iaşi. În centrul atenţiei economiştilor au apărut problemele funcţionării eficiente a economiei de piaţă. Noţiunea "economics" pentru prima dată a fost utilizată de fondatorul şcolii de la Cambridge. – despre gestiunea economiei naţionale (interpretarea reprezentanţilor naţionalismului economic). La „intersecţia” secolelor XIX-XX s-a constituit o nouă direcţie ştiinţifică – "economics". Abraham-Frois).

de rând cu "economics". 3. şi de instituţionalism. 2000. Журавлевой. care accentuează evoluţia relaţiilor de producţie în condiţiile PTŞ. Curente şi şcoli de gândire economică Mercantilismul Fiziocraţii Şcoala clasică Marxismul Şcoala istorică Marginalismul (microeconomia) Keynesismul economia) Curentul sociologic Teoria sintezei neoclasice Obiectul de studiu Avuţia naţională Relaţiile de producţie Economia naţională în ansamblu Comportamentul subiecţilor economici. 5.Institutele şi schimbările instituţionale Avuţia naţională. formele şi stimulenţii comportamentului uman în lumea resurselor limitate Sursa: Экономическая теория. Юрьева. problema alegerii raţionale a resurselor rare în lumea nevoilor nelimitate a devenit prioritară în studiile economice. Г. 2. În particular. În secolul trecut. s-au afirmat şi alte concepţii ştiinţifice. стр. 12 .М. care presupun abordări metodologice şi viziuni noi în ceea ce ţine de esenţa teoriei economice. 7. 6. Под ред. О. căile şi mijloacele atingerii scopurilor propuse (macro.Astfel. această teorie şi-a consolidat statutul de direcţie ştiinţifică primordială – "mainstrim".П.78.1). XX. Тамбов. dat fiind faptul că există o multitudine de abordări şi definiţii (Anexa 1. este vorba despre neomarxism. 4. Obiectul teoriei economice şi astăzi trezeşte discuţii. În sec.Mecanismul funcţionării economiei naţionale ca un tot întreg instituţional. Tabelul 1 Obiectul de studiu al teoriei economice (economiei politice) Nr/o 1. care cercetează impactul instituţiilor asupra dinamicii social-economice.

P. În celebrul manual Economia politică. modul de utilizare a preţurilor în procesul de alocare a resurselor. poliedricitatea şi dinamismul obiectului de studiu – "cosmos economic". respectiv. cuprinzând o varietate largă de subiecte" (p. În baza principiilor economice generale se elaborează politici şi măsuri speciale. capitalului şi pământului şi. 4. Pentru notiţe *** 1 De ce au existat şi continuă să existe diferite abordări ştiinţifice (neidentice) ale obiectului de studiu al economiei? Menţionăm principalele cauze: • complexitatea. Studiază modul de formare a preţului muncii. Examinează distribuţia veniturilor şi sugerează modalităţi de ajutorare a persoanelor defavorizate. comportamentul pe pieţele financiare şi modul de alocare a resurselor materiale în economie. Nordhaus (ediţia a XV-a) susţin că ". Studiază schimbul. 2. Cele mai răspândite interpretări ale teoriei economice ca ştiinţă: 1. 1 13 .Cunoştinţele economico-teoretice generale permit de a conştientiza logica evoluţiei activităţii economice. de a prognoza perspectivele şi tendinţele dezvoltării socialeconomice ale societăţii. orientate spre rezolvarea unor probleme concrete. Samuelson şi W. în ultimii 30 de ani.22). Studiază modul în care societatea foloseşte resursele limitate pentru a produce bunuri de valoare şi pentru a le distribui membrilor săi.. * Prin acest simbol (aici şi în continuare) este marcat conţinutul dificil al materialului care presupune o pregătire suplimentară a cititorului. 3. Cititorilor începători în domeniul economiei li se recomandă să revină la informaţia respectivă după iniţierea în cunoştinţele teoretice. obiectul de studiu al economiei politice s-a extins foarte mult..

• pluralismul (multitudinea) metodologiilor. care luminează unele părţi ale obiectului şi lasă în umbră alte părţi”. K. După cum afirma la figurat laureatul Premiului Nobel. nici una din concepţiile ştiinţifice nu poate pretinde la faptul că reflectă integru şi adecvat realităţile economice. „teoriile noastre ca instrumente de analiză sunt razele solare. J. Astfel. trebuie să se concentreze asupra studiului relaţiilor social14 . orice teorie este mult mai săracă decât realitatea. inclusiv în rândul savanţilor.• schimbul istoric al priorităţilor dezvoltării economice (în condiţiile acumulării iniţiale a capitalului a predominat comerţul exterior. La fel de fragmentare sunt şi viziunile ştiinţifice cu privire la procesele economice. pentru asigurarea unei analize economice complexe şi valoroase este necesară activizarea colaborării ştiinţifice cu utilizarea multitudinii metodelor de cercetare. • multitudinea şi opoziţia intereselor social-economice şi politice în societate. această situaţie nu trebuie dramatizată. Teoria economică contemporană. altul – urechea. unilaterală despre obiect. De menţionat că orice cunoştinţe. un fragment. fiecare persoană şi-a făcut „propria” impresie. deoarece studiază doar una din părţile ei. Din aceste considerente. mai târziu – industrializarea. Din fabula Indiei antice Mai mulţi oamenii orbi au fost puşi alături de un elefant: unul a pipăit trompa. Dimpotrivă. Hicks. în prezent – informatizarea). modurilor de abordare inerente ale diferitelor şcoli ştiinţifice şi adepţilor lor. În mod normal. Totodată. al treilea – piciorul. în viziunea noastră. totalitatea cauzelor şi circumstanţelor cu caracter obiectiv şi subiectiv condiţionează multitudinea abordărilor şi accentelor în cercetările economice şi exclude posibilitatea tratării unice a teoriei economice.

zonele economice libere /ZEL/. venitul global. preponderent. prin prisma comportamentului unor unităţi structurale (individ. familie. sistem mondial). Adam Smith este considerat părintele microeconomiei.şi megaeconomie.2. firmă. Structura teoriei economice contemporane Teoria economică contemporană. 15 .economice. oraşului. la nivelul resurselor şi bunurilor. ale regiunii. Marginaliştii au modificat obiectul de studiu al ştiinţei economice. procedee. punând accentul pe analiza pieţei. neoclasicii au transformat microeconomia întrun sistem ştiinţific. La sfârşitul secolului XIX. sunt folosiţi aşa-numiţii indicatori "proprii": cifra de afaceri. bancă) şi a interacţiunii pe pieţe concrete. Smith analizează modul de formare a preţurilor şi identifică eficienţa pieţelor – "mâna invizibilă" care conduce indivizii în acţiunile lor îndreptate spre satisfacerea intereselor şi a scopurilor propuse. macro. ca entitate complexă cu diferite niveluri de organizare a activităţii economice (firmă. reieşind din interese individuale. ale unui complex aparte (agro-industrial. Mezoeconomia ocupă o poziţie intermediară între microşi macroeconomie şi studiază procesele economice la nivelul ramurii. Analiza microeconomică sau microeconomia (din greacă micros – mic) presupune studierea economiei. analize comparative la diferite niveluri de funcţionare a economiei: micro-. Obiect de studiu este modul de activitate. valoarea adăugată. În Avuţia naţiunilor. profitul. economie naţională. Structura cercetărilor ştiinţifice presupune diverse modele. raionului. militar-industrial). este abordată şi cercetată sub diferite unghiuri de vedere. În context. costurile de producţie. ramură. 1. ce apar în procesul de reproducere în condiţiile utilizării alternative a resurselor economice rare. mezo-.

se completează una pe alta. macroeconomia (un întreg) reprezintă mediul economic ce influenţează comportamentul subiecţilor 16 . T. Marx (sec.şi macroeconomia. dar adevăratul fondator al acesteia. starea cererii şi ofertei agregate) sunt determinate de activitatea unităţilor economice. una dintre ele studiază "copacii".” Un aport esenţial la dezvoltarea macroeconomiei a avut şi K. La fel mişcarea macroeconomică nu poate fi înţeleasă fără a cunoaşte micromecanismele de piaţă. al inflaţiei etc. Analiza macroeconomică sau macroeconomia (din geacă macro – mare) studiază sistemul economic naţional ca un tot întreg. Astfel. Ea cercetează agregatele – indicatorii ce caracterizează activitatea economică (economii şi consum. deosebindu-se prin obiectul de studiu. J. Neologismul a fost propus de Stuart Holland (1975) pentru a caracteriza specificul domeniilor menţionate. XX). XVIII). ca disciplină autonomă (deşi este comparativ tânără) este considerat J. După cum s-a exprimat la figurat P Samuelson. B. Quesnay în „Tabloul economic” (sec. Dar situaţia la nivelul unor întreprinderi şi pieţe depinde de starea economiei naţionale în întregime. nivelul şomajului. producţia la scara firmei. resurse energetice. venituri şi cheltuieli) şi utilizează astfel de indicatori ca: volumul de produs global la scară naţională. M. iar alta – "toată pădurea". starea macroeconomiei (volumul producţiei globale. în acelaşi timp. De exemplu. Micro. O apreciere a viziunii macroeconomice oferă Fr. Teoriile lui sunt baza de referinţă în domeniu. Malthus în „Legea populaţiei. cererea şi oferta pe pieţe particulare (grâu. PIB. Pe de altă parte. piaţa muncii) – toate se referă la nivelul microeconomic. Say în „Legea debuşeelor”. profitul şi costurile. XIX).Comportamentul unui grup nu poate fi înţeles fără o cunoaştere a psihologiei individului. Keynes (anii 30 ai sec.

de rezultatele activităţii agenţilor din domeniul microeconomiei depinde starea macroeconomiei. se "subapreciază" factorii "non-economici" ai dezvoltării economice. se reproduce structura clasicului "economics" şi obiectul lui – dependenţe funcţionale în comportamentul economic şi problemele schimbului. microeconomia. se pierde abordarea sistemică a organismului economic. Remarcăm că. "uită" (neglijează) problemele repartiţiei şi realizării proprietăţii. comerţul internaţional şi sistemul valutar. Megaeconomia studiază problemele economiei mondiale: diviziunea internaţională şi specializarea muncii. s-au format astfel de ştiinţe autonome cu propriul obiect de studiu ca: teoria economică generală (economia politică). macroeconomia. Ea a apărut ca urmare a proceselor ce ţin de activitatea integraţionistă şi de globalizare. în cadrul teoriei economice contemporane. ca şi pentru ţările în curs de dezvoltare.microeconomiei (părţi). în urma aprofundării cunoştinţelor economice şi a specializării acestora. Pentru notiţe*** De regulă. ignoră relaţiile social-economice dintre oameni. Astfel. o 17 . migraţia capitalului şi a forţei de muncă. Concomitent. demografice). Astfel. adepţii "economics-ului" omit multe relaţii "cauze-efecte" esenţiale. nu studiază sistemul variat al intereselor economice şi mecanismul coordonării lor. soluţionează probleme mondiale acute (alimentare. Acestea reproduc (deseori în formă simplificată) unele fragmente din ştiinţele respective. Are loc internaţionalizarea vieţii economice cu toate consecinţele ei. în manualele contemporane de teorie economică sunt prezente compartimentele "microeconomie” şi „macroeconomie". ea analizează procesele de transformări contemporane. Megaeconomia (economia mondială) – cea mai "tânără" parte a teoriei economice. Totodată. pentru ţările cu o economie de tranziţie. Aceste aspecte sunt foarte importante şi au un aport practic considerabil. alegerii consumatorului în condiţiile economiei de piaţă dezvoltate. economia mondială. Totodată. ecologice.

ideologică. exercită o influenţă mai puternică decât se poate de crezut. statului. în sistemul învăţământului economic. repartiţiei proprietăţii şi veniturilor. 18 . Rolul teoriei economice în progresul social "Ideile economiştilor şi ale teoreticienilor politici. Funcţiile teoriei economice Evaluarea ştiinţifică şi practică a teoriei economice poate fi efectuată în baza "setului" de funcţii pe care aceasta le îndeplineşte. Într-adevăr. cu evidenţa proceselor reale de transformări. izvorul şi "promotorul" valorilor ideologice. puţine alte lucruri guvernează lumea". J. instituţională. M.importanţă prioritară au problemele modernizării producţiei. În viziunea noastră. 1. problemele caracteristice pentru diferite niveluri organizatorice ale activităţii ar trebui examinate în contextul logicii interne de funcţionare şi dezvoltare a sistemului economic integru. şi atunci când au dreptate. Dezvoltarea teoriei economice contemporane în perspectivă vizează analiza complexă şi multilaterală a economiei în calitate de subsistem al societăţii. baza teoretico-metodologică în procesul elaborării şi corectării politicii economice a firmelor. culturală) şi în contact cu mediul natural şi comunitatea mondială în întregime. în interdependenţă organică cu alte sfere (politică. socială. Ea este: baza – "fundamentul" sistemului învăţământului economic şi al formării gândirii economice ştiinţifice. şi atunci când greşesc.3. creşterii economice. Keynes Teoria economică generală influenţează multilateral dezvoltarea societăţii.

de dezvăluire a esenţei şi legităţilor dezvoltării. 2. întreprinzătorilor. Ea permite lărgirea orizontului şi proceselor ce decurg în mediul ambiant. fundamentarea strategiilor dezvoltării economice. Funcţia metodologică – elaborarea noţiunilor (categoriilor) şi a metodologiei de analiză economică (instrumente. ce vizează soluţionarea problemelor economice concrete. Funcţia ideologică – fundamentarea. formarea gândirii economice ştiinţifice (solicitată în mediul tineretului studios. 3. mulţi cercetători autohtoni ignoră 19 . 4. În ultimul timp. funcţia legată de previziunile în domeniul dezvoltării economice pe termen scurt şi lung devine autonomă şi se afirmă ca o funcţie de pronosticare. înţelegerea mecanismului de funcţionare şi dezvoltare a sistemului economic. Rolul practic al ştiinţei economice (ca şi al altor discipline) constă în asigurarea activităţilor raţionale. al specialiştilor calificaţi. funcţionarilor publici). apărarea şi promovarea unor idei şi viziuni. cunoaştere şi explicare a fenomenelor economice. elaborarea prognozelor ştiinţifice şi a perspectivelor dezvoltării sociale. Funcţia practică (pragmatică) – elaborarea principiilor şi metodelor activităţii economice raţionale. iar previziunea stă la baza acţiunii. procedee. deoarece cunoştinţele contribuie la elaborarea previziunii. ca urmare a ideologizării excesive a ştiinţelor sociale în perioada sovietică.1. necesare pentru toate ştiinţele economice aplicative. Funcţia cognitivă – funcţia generală de studiere. Deseori. metode ştiinţifice de cunoaştere). Ea are un rol important la elaborarea programelor şi prognozelor de dezvoltare pentru subiecţii economici mari şi a economiei naţionale în întregime.

ideile au guvernat şi continuă să guverneze lumea! Important este ca ideile economice – "lozincile gospodăririi" – să fie constructive şi adecvate posibilităţilor. În caz contrar. M. care sunt cauzele proceselor inflaţioniste.. care afirma că ştiinţa pozitivă reprezintă "totalitatea cunoştinţelor sistemice. Teoria economică pozitivă se ocupă de descrierea. iniţial. Astfel. în special. Keynes. ce subiecţi activează pe piaţa muncii. prezentarea realităţilor economice: cum este constituit sistemul economic. precum şi pentru a reflecta corect. funcţiile teoriei economice sunt divizate în pozitive şi normative. de ce se constată proficitul (sau deficitul) bugetului de stat? Pentru a găsi un răspuns adecvat la întrebări. ce are loc în economie?". social. în ce mod societatea şi subiecţii economiei rezolvă problemele. în lipsa structurilor instituţionale mature. care fixează ceea ce este în realitate”. a provocat un şir de consecinţe negative de ordin economic... Dar. totuşi. iar ştiinţa normativă – „totalitatea cunoştinţelor care demonstrează ce trebuie să fie . ele se transformă în idei-fixe sau se soldează cu o politică economică neefectivă. analiza pozitivă răspunde la întrebarea: "Ce este. etic şi moral.nemeritat această funcţie. care este starea reală a proceselor economice. este imposibil ca sociumul să existe "în afara ideilor" – în toate timpurile. ştiinţific realităţile economice. penetrarea în spaţiul postsovietic a ideologiei de piaţă în forma amplificată. De exemplu.. tradiţiilor şi intereselor societăţii. sistemul de reguli pentru atingerea scopului determinat". prin ce se explică activitatea investiţională. analiza. arta . Teoria economică pozitivă şi normativă În literatura occidentală contemporană. Această delimitare este legată de numele lui J. În particular. 20 .

se relevă caracteristicile esenţiale ale proceselor economice şi se dezvăluie principiile-legităţi existente în comportamentul economic al indivizilor. se determină reperele.se colectează şi se analizează fapte concrete (materiale statistice şi informaţionale. programe şi "seturi de măsuri" în vederea "restructurării" economice. se exclud reciproc. De exemplu. adesea. ce măsuri pot fi practicate pentru eradicarea sărăciei. se observă divergenţe serioase chiar şi în evaluarea pozitivă a unor şi aceloraşi procese. în procesul de trecere a economiei naţionale la relaţiile de piaţă. de regulă. Obiectivele teoriei normative sunt: elaborarea programelor socialeconomice. De exemplu. Cu toate acestea. datorită deosebirilor în metodologia cercetărilor. se propun diverse "scenarii". relevarea metodelor de soluţionare a problemelor economice. priorităţile şi indicatorii cantitativi ai creşterii economice. care. cel mai mult se discută aspectele ce ţin de teoria economică normativă. depind enorm de puterea politică din ţară şi de interesele personale. În rândul savanţilor-economişti. Teoria economică şi politica economică Teoria economică are o importanţă enormă pentru argumentarea ştiinţifică a politicii social-economice a statului. Orice societate este cointeresată într-un management eficient al statului şi în realizarea de către „centru” a unor măsuri şi 21 . argumentarea recomandărilor economice. opiniile teoreticienilor şi practicienilor). Teoria economică normativă are un caracter imperativ: răspunde la întrebarea "ce şi cum trebuie să fie în economie?" În baza cunoştinţelor cu caracter normativ. documente. care este nivelul admisibil al inflaţiei. face de mărit (sau de diminuat (şi până la ce nivel) sectorul de stat? Răspunsurile la aceste întrebări reprezintă opiniile estimative şi părerile unor persoane concrete. În baza sistematizării şi generalizării. care.

care pot genera şi realiza o politică economică în baza căreia ar funcţiona cu succes şi s-ar dezvolta economia naţională. În acest scop este necesar de asigurat succesiunea corectă a obiectivelor politicii de stat şi comensurabilitatea ei cu posibilităţile reale ale societăţii. iar pe de altă parte. teoriei şi politicii economice 22 . Anume ştiinţa economică poate determina compatibilitatea obiectivelor şi metodelor eficiente de elaborare şi realizare a diferitelor "scenarii" de dezvoltare economică. Reflectând adecvat starea activităţii economice practice.3. dacă. Nu întâmplător în ţările dezvoltate deja mai mult timp se recurge la serviciile consilierilor economici calificaţi şi cu autoritate. pe de o parte. ea permanent se "subalimentează" şi se controlează prin practică. ipotezei Economia – activitate practică Figura 1. analiza şi sistematizarea faptelor (datelor) verificarea viziunii. argumentând legităţile şi tendinţele ei. a managerilor cu gândire economică dezvoltată. care activează pe lângă liderii de stat. Politica economică argumentarea strategiilor şi recomandărilor monitorizarea măsurilor social-economice Teoria economică acumularea. precum şi pentru elaborarea măsurilor concrete.acţiuni raţionale. la diferite niveluri. Corelarea practicii. ale activităţii economice. reprezintă o argumentare ştiinţifică obiectivă pentru determinarea strategiei economice. Teoria economică poate fi utilă societăţii. ştiinţa economică are misiunea de a contribui la formarea profesioniştilor.

psihologici. această direcţie nu mai este privită drept cea mai nouă realizare a ştiinţei economice contemporane (Anexa 1. Aceşti factori determină şi influenţează dinamica economică. Faptul că "înaltele" abstracţii ştiinţifice s-au dovedit a fi prea puţin viabile s-a soldat cu diminuarea rating-ului mainstrim-ului. o tehnică a gândirii. Despre perspectivele dezvoltării teoriei economice mondiale Teoria economică mondială.2).Politica economică eronată deformează activitatea practică şi duce la costuri nejustificate în utilizarea posibilităţilor economice. ea este o metodă decât o doctrină. sociali. Ea nu a fost în stare să dea un răspuns adecvat provocărilor „istorice” ale contemporaneităţii. Mai degrabă. atunci ea nu are valoare ştiinţifică şi trebuie să fie respinsă” (Maurice Allais) După rolul său. iar. un instrument intelectual. teoria economică poate fi comparată cu o "cheie" ce permite de a descoperi mecanismul complex şi legităţile funcţionării organismului economic. ea nu poate fi prezentată (după cum afirma J. de drept etc. pot fi menţionate: 23 . se află "la răscruce". Ştiinţa economică nu oferă reţete. actualmente. Criteriul veridicităţii oricărei teorii economice îl constituie procesele autentice. apar şi se dezvoltă direcţii ştiinţifice noi. politici. dacă aceasta nu este confirmată prin date practice.4. care presupun studii ample ale factorilor non-economici (instituţionali. 1.). În calitate de exemple în context. faptele şi evenimentele adecvate practicii reale. utilizate direct în activitatea economică”. M. chiar în stadiu de criză. „Indiferent care este teoria. În Occident. după părerea mai multor autorităţi în domeniu. Keynes) drept un "set de recomandări gata. În ultimul timp.

economia instituţională; economia evoluţionistă; economia transformaţională; teoria alegerii publice; teoria sectorului de stat; teoria pieţelor ramurale. Procesele dinamice, contradictorii ale timpurilor noastre necesită argumentări teoretice eficiente. Depăşirea stării de criză a gândirii mondiale moderne este însoţită de reinterpretarea stereotipurilor teoretice deja acceptate şi de elaborarea unei paradigme (concepţii) economice noi, în baza sintezei realizărilor ştiinţifice ale diferitelor şcoli. În legătură cu cele expuse, este raţională utilizarea abordării evolutiv- instituţionale, care studiază dialectica dezvoltării sociale de pe poziţiile mişcării bazei tehnicomateriale în raport cu sistemul instituţional, ce coordonează comportamentul oamenilor.
• • • • • • După cum dovedeşte practica empirică, este imposibil de a evalua starea oricărei economii naţionale şi de a prognoza dezvoltarea ei fără evidenţa particularităţilor instituţionale ale ţării date, a cursului politic, specificului cultural, legăturilor cu restul lumii.

Actualmente, în Occident, poate fi observat şi "renesansul" teoriei economiei politice.
În Europa, aceştia sunt tinerii urmaşi ai instituţionalismului lui T. Veblen. În SUA, savanţii care s-au solidarizat în jurul "Revistei americane de economie şi sociologie". Economia politică este predată la catedrele "economics" în universităţi prestigioase, inclusiv la Harvard (Universitate americană, fondată la Cambridge de John Harvard (1636).

În structura studiilor economice contemporane, creşte importanţa teoriei economice generale, reactualizată şi completată în ceea ce ţine de conţinut şi metodologie.
24

Reactualizarea se face în baza comparaţiei cu economia politică clasică. Obiectul de studiu al teoriei economice trebuie să prezinte economia ca pe un sistem complex, deschis în ceea ce ţine de mecanismul şi legităţile de funcţionare şi dezvoltare, în interacţiune cu alte instituţii sociale (prioritar politice), procese şi fenomene.
Economistul român cu renume internaţional, Virgil Madgearu, susţinea: "Ştiinţa economică tratează viaţa economică ca pe un tot întreg. Consecinţa practică pentru ştiinţa economică este că, în principiu, ea trebuie să considere, ca obiect al ei, o unitate economică întreagă... Această unitate economică unică, care poate să formeze obiectul ştiinţei economice, poate să fie mică, dar poate să fie şi mare: o simplă economie ţărănească, dar şi economia unui întreg popor sau a lumii întregi" (Curs de economie politică, Craiova, 1944, p.8).

În condiţiile specializării economiei, sunt foarte solicitate cercetările interdisciplinare: de "îmbinare" cu economia, politica, dreptul, sociologia, psihologia, demografia etc. Intensificarea cercetărilor de "frontieră" permite integrarea cunoştinţelor în domeniul sistemului contradictoriu de necesităţi şi interese, a forţelor motrice şi tendinţelor societăţii contemporane. O atenţie deosebită în cercetările ştiinţifice va fi acordată problemelor actuale: • specificul relaţiilor social-economice în condiţii contemporane; • identificarea şi evaluarea perspectivelor dezvoltării economiei naţionale, cu evidenţa specificului, experienţei istorice, particularităţilor mediului instituţional; • interacţiunea şi integrarea diferitelor tipuri de sisteme economice ce formează economia mondială. Cercetările ştiinţifice trebuie să reflecte necesităţile reale ale societăţii şi să aibă la bază interacţiunea teoriei economice,
25

analizei empirice şi a cercetărilor aplicative. Totodată, experienţa practică nu trebuie utilizată în calitate de ilustrare simplă a teoriei abstracte, ci examinată ca mijloc de verificare şi ca bază pentru aprofundarea viitoarelor elaborări ştiinţifice. Necesitatea abordării complexe, integrate în procesul de studiere a realităţilor economice contemporane este accentuată de incertitudinea majoră pe care o implică dezvoltarea dinamică.
Evaluând aportul ştiinţei economice a sec. XX, savanţi renumiţi accentuează realizările în dezvoltarea cercetărilor empirice şi utilizarea concepţiilor teoretice în soluţionarea problemelor practice concrete 2 .

Activitatea complexă de "cercetare" în domeniul ştiinţei economice fundamentale continuă. Posibil, studenţii de azi vor prelua energic ştafeta şi vor contribui la dezvoltarea teoriei economice. Rezumat 1. Ştiinţa economică se referă la ştiinţele de ordin social. Obiectul de studiu presupune cercetarea comportamentului uman în procesul de producţie, repartiţie, schimb şi consum al bunurilor. Lumea complexă a economiei este studiată sub diferite unghiuri de vedere de ştiinţele economice: generale, funcţionale, ramurale, istorice, interdisciplinare. 2. În sec. XVII-XIX, în lipsa cunoştinţelor specializate aprofundate, ştiinţa economică (teoria) era identificată cu economia politică. Ea era percepută diferit şi evaluată ca ştiinţa: despre bogăţie, despre producţia şi repartiţia bunurilor materiale, despre relaţiile de producţie şi legităţile de dezvoltare, despre gestiunea economiei naţionale.

2

Vezi Баумоль У. Чего не знал Альфред Маршалл: вклад XX столетия в экономическую науку // Вопросы экономики. – 2001, №2, с.80.

26

Principalele funcţii ale teoriei economice sunt: cognitivă. La frontiera sec. ideologică. deschis în ceea ce ţine de mecanismul şi legităţile funcţionării şi dezvoltării. 7. 9. Teoria economică contemporană. Creşte importanţa teoriei economice generale.. procese şi fenomene. ce se întâmplă în economie"). Teoria economică are drept scop formarea în societate a gândirii economice contemporane şi contribuie la elaborarea programelor economice de dezvoltare eficientă. teoria economică normativă – analiza normativă (studiază "ce şi cum trebuie să fie în economie"). presupune mai multe „straturi” şi include: micro-. ramură. s-a afirmat o nouă direcţie ştiinţifică – "economics". Aceasta studiază comportamentul economic raţional al individului – utilizarea eficientă a resurselor de producere limitate cu scopul satisfacerii maximale a nevoilor materiale ale omului. reînnoită şi extinsă după conţinut şi metodologie. 27 . în baza organizării activităţii economice la diferite niveluri (firmă. metodologică. Multitudinea cauzelor şi circumstanţelor condiţionează varietatea abordărilor şi accentelor în cercetările economice şi exclude posibilitatea tratării unilaterale a teoriei economice. poate fi efectuată următoarea delimitare: teoria economică pozitivă – analiza pozitivă (studiază "ce este. 4. Obiectul cercetării ei va deveni economia ca sistem complex. 5. îndreptate spre realizarea cu succes a problemelor economice şi creşterea bunăstării populaţiei. 8. De pe poziţiile obiectivelor şi sarcinilor cercetării. de asemenea. în comparaţie cu economia politică clasică. mezo-. 6. în interacţiune cu alte instituţii (primordial politice). economia naţională. macro. practică (pragmatică). sistemul mondial).3. XIX-XX.şi megaeconomia.

au început să ofere noi răspunsuri la probleme noi sau. se explică de ce cea mai mare parte a economiştilor are puţine cunoştinţe despre ştiinţa pe care o reprezintă: "sub motivul dezvoltării recente a ştiinţei economice moderne. Există şi astăzi sentimentul unei "crize" în teoria economică".TRAINING ECONOMIC TERMINOLOGIE ştiinţă economică. Economia politică – ştiinţa despre utilizarea raţională a resurselor rare. cel puţin. megaeconomie. economiştii au ajuns să creadă că. economics. • • Părerea D-voastră? • Într-un studiu al lui Donald Winch – "What Price has the History of Economic Thought?" – menţionat de M. mezoeconomie. microeconomie. ceea ce diminuează interesul pentru precursori. funcţiile economiei politice. obiectul teoriei economice. Blaug. • Economia teoretică pozitivă generalizează faptele reale. Ce poate confirma sau respinge o astfel de părere? 28 . economie politică. – răspunsuri mai bune la probleme mai vechi. • Diversitatea interpretărilor teoriei economice are origine subiectivă. Adevărat – Fals: Ştiinţa economică şi teoria economică – sinonime. în sfârşit. politica economică. macroeconomie. • Politica social-economică nu reflectă opiniile normative.

2. • 29 . fie internă. P. Aurelian: "Păstrarea şi întărirea naţionalităţii este ţinta supremă căreia poporul român este dator să-i jertfească toate gândirile şi toate întreprinderile sale. Politica noastră. 3) deoarece economia politică este "regina ştiinţelor sociale" – cea mai veche din arte şi cea mai nouă din ştiinţe. • Economics – ştiinţa ce studiază: 1. 2) să nu-i meargă vestea de necărturar. numai atunci este bună când este naţională. Relaţiile sociale de clasă şi interesele. care. Anghel Rugină: "Avem nevoie numai de un răspuns adecvat chemării istorice. va veni". • Este actuală trăsătura specifică a gândirii economice româneşti de îmbinare a problemelor pur economice cu idealurile luptei de eliberare naţională. Ştiinţă ce studiază economia în interacţiune cu politica statului. Samuelson a oferit următoarele răspunsuri: 1) în speranţa că va primi bani. 4. Cum credeţi D-voastră? • Indicaţi variantele corecte de răspuns: Ce afirmaţii sunt veridice (juste) pentru determinarea economiei politice: 1. Parte componentă a teoriei economice. când urmăreşte prin toate mijloacele ocrotirea intereselor naţionale"? Ce poate servi drept confirmare sau infirmare în cazul acestei declaraţii? • La întrebarea: de ce un om trebuie să studieze teoria economică?. fie externă.În opinia lui Victor Hugo. 2. care nu cunoaşte legile cererii şi ofertei. De ce considera astfel marele scriitor? • Comentaţi afirmaţia economistului american de origine română. Utilizarea raţională a resurselor rare. „există ceva mai puternic decât toate armatele din lume şi aceasta este o idee căreia i-a venit timpul”. formulate de P. sunt sigur. Ştiinţă economică ramurală. Ştiinţă economică istorică. 3.

30 social. • Faceţi afirmaţii pozitive sau normative în ceea ce priveşte: a) nivelul şomajului. Influenţa modificării masei monetare asupra economiei. 4. Moldova. 2. Samuelson) – drept "regina ştiinţelor"? • Care este corelarea economiei politice şi "economicsului"? Indicaţi trăsăturile comune şi particularităţile. 3. în linii mari. Întrebări pentru discuţie: • De ce teoria economică se referă la cele mai discutabile ştiinţe? De ce unii o calificau ca "ştiinţă lugubră" (prevestitoare de rele – D. privatizat.. c) balanţa de plăţi. Înlesnirile fiscale au contribuit la formarea întreprinderii date. Contribuţia petrolului la balanţa de plăţi a ţării Dvs. Guvernul traduce în viaţă politica investiţională inconsecvent. 4. 6. • . Problema alegerii economice. Economia naţională a suportat o criză economică de lungă durată. • Care din următoarele probleme pot fi clasificate ca făcând parte din domeniul microeconomiei şi care – din cel al macroeconomiei: 1. iar alţii (P. Relaţiile cauză-efect în sfera economiei. profesională viitoare? • Titluri de referate şi eseuri economice: Rolul economiei (practicii şi ştiinţei) în progresul De la fragmentare – la sinteza teoriei economice.3. Fondul locativ în ţară este. Ricardo). 5. • Care este rolul cunoştinţelor economice în activitatea Dvs. d) distribuţia veniturilor în R. b) rata inflaţiei.

cărămizi.Capitolul 2 METODOLOGIA TEORIEI ECONOMICE 2. În interpretarea ştiinţifică a realităţilor economice o importanţă deosebită o are metodologia – ştiinţa despre 31 . Importanţa şi diversitatea abordărilor metodologice "Ştiinţa se face cu fapte. aşa cum o casă se face din pietre. Pentru cunoaşterea cotidiană sunt caracteristice: subiectivitatea şi fragmentarea opiniilor de evaluare (fiecare subiect sesizează economia în felul său. Anume cunoştinţele teoretice fundamentale permit de a lua decizii eficiente şi de a întreprinde măsuri economice echilibrate. • perceperea organismului economic ca un sistem multilateral şi de diferite niveluri. Ea se formează pe baza practicii cotidiene şi a experienţei de viaţă şi poate să "sesizeze" multe trăsături ale fenomenelor economice. urmărind-o din copilărie. Formarea ei presupune: • interpretarea esenţei proceselor economice.. contemplând lumea uimitor de complexă şi multilaterală (poliedrică). tot aşa cum o grămadă de pietre nu este încă o casă" (H. inclusiv în domeniul economiei. o imaginaţie superficială în ceea ce ţine de procesele economice (la nivelul manifestărilor externe).1. Cunoaşterea cotidiană şi ştiinţifică Fiecare dintre noi. • studierea legilor şi a evoluţiei lor. sub diferite unghiuri de vedere).. este necesar un alt tip de gândire – cunoaştere ştiinţifică. posedăm cunoaşterea cotidiană sau banală. dar acumularea de fapte nu-i încă ştiinţă.. Poincaré). Pentru o conştientizare mai amplă a proceselor ce au loc în economia reală.

procedee. în cercetările economice s-au format o serie de concepţii metodologice. Concepţiile (abordările). Le vom evidenţia doar pe cele mai principale: Concepţia dialectică confirmă dezvoltarea naturii. tehnici şi instrumente utilizate în cercetare. 32 . diferite după fundamentul lor filosofic.a. Metodologia cercetării poate fi asemănată cu "ochelarii" şi "lada cu instrumente" cu ajutorul cărora economiştii studiază procesele economice. legi. pasiunile social-politice. Cercetătorii evaluează neadecvat esenţa activităţii economice. Potrivit dialecticii. modele.metode.m. societăţii şi gândirii în baza legilor şi legităţilor de genul: "nimic nu este veşnic pe pământ". Contemplare vie Gândirea abstractă Practică economică Figura 2. se dezvoltă. mod de expunere). utilizând diferite instrumente. metoda de cercetare reprezintă ansamblul de căi şi procedee de cercetare şi modificare a relaţiilor economice şi reproducerea lor sub formă de categorii. "ochelarii" ştiinţifici se deosebesc esenţial. Viziunea savanţilor-economişti depinde atât de specificul şi aspiraţiile mediului public.1. cultura ştiinţifică. Logica procesului de cunoaştere Concepţiile metodologice de bază La momentul actual. Astfel. tehnici şi metode de cercetare (din greacă methodos – cale. evidenţiază diverse aspecte şi priorităţi ale analizei activităţii economice. idealurile spiritual-morale. se înlocuiesc cu altele ş. cât şi de particularităţile personalităţii: certitudinile filosofice. mijloc. se perimează.d. procesele şi fenomenele sociale sunt în permanentă mişcare: apar.

Astfel. În cazul unei astfel de abordări. 33 .Această abordare permite a descoperi esenţa proceselor. Concepţia pozitivistă a apărut din filosofia pozitivismului. care studiază cunoştinţele autentice (pozitive) ca rezultat al ştiinţelor empirice concrete (bazate pe experienţă). Logica dialectică presupune utilizarea unor metode specifice: – ascensiunea de la abstract la concret (de la esenţa fundamentală a obiectului studiat până la formele de manifestare în viaţa reală). în procesele de cercetare se va lua în consideraţie succesiunea cronologică a apariţiei. logică a formelor economice se efectuează conform evoluţiei istorice). de a examina interacţiunea „cauză-efect” în cazul fenomenelor sociale. – unitatea logică şi istorică (descrierea teoretică. ignorând filosofia lor – baza metodologică. economia naturală (auto-consumul) istoric a precedat economia de schimb. De exemplu. Samuelson. legităţile dezvoltării. – explicarea (descrierea fenomenelor economice cu ajutorul metodelor şi modelelor matematice). Concepţiile de "sinteză" presupun unificarea elementelor analizate separat într-un tot întreg şi se bazează pe îmbinarea în analiza economică a principiilor şi orientărilor metodologice ale diferitelor şcoli economice. Pe această cale se omit "particularităţile" – date fixe. fapte concrete. dezvoltării şi schimbării obiectului studiat şi se va reflecta logica dezvoltării "de la simplu la compus". Un exemplu cunoscut de integrare ştiinţifică îl reprezintă "sinteza neoclasică" efectuată de P. detalii naţionale. fără descrierea unor "detalii" istorice. Această ordine trebuie să fie respectată şi în analiza teoretică a formelor de activitate economică. se utilizează metodele specifice "proprii" de cercetare: – analiza situaţională (studierea unor situaţii concrete).

şcoli şi utilizarea celor mai convenabile instrumente şi tehnici metodologice în procesul de analiză a unor probleme concrete. În urma aplicării abstractizării. Abstracţiile ştiinţifice dintotdeauna au fost mai vagi decât realitatea. analiza şi sinteza. Capitalul). ele sunt necesare pentru a înţelege esenţa – bazele multilaterale şi contradictorii ale vieţii economice. inducţia şi deducţia. metoda analogiei. Din aceste considerente. concepţii. 2. Metoda abstracţiei ştiinţifice (abstractizarea) înseamnă concentrarea atenţiei asupra unui aspect pentru a-l analiza. se elaborează noţiunile logice – categoriile economice. Aceste denumiri sunt destul de sofisticate pentru cei neiniţiaţi în materie. există şi metode de studiu comune şi universale: metoda abstracţiei ştiinţifice. nici reactivele chimice – ele sunt înlocuite de puterea abstracţiei" (K. modelarea matematică.2. experimentul economic. ce se repetă.„Noua eclectică” recunoaşte pluralismul metodologic în procesul de cunoaştere. principiul "caeteris paribus". Totodată. le vom studia mai amănunţit. metoda analizei funcţionale. unitatea analizei cantitative şi calitative. O astfel de abordare presupune consensul şi toleranţa între diverse teorii. Metodele universale ale analizei economice Alături de metodele specifice de cercetare. făcând abstracţie de celelalte aspecte. 34 . "În analiza formelor economice nu poate fi folosit microscopul. utilizate în cadrul unor abordări metodologice. Marx.

Pentru descoperirea legităţilor mecanismului de formare a preţurilor în condiţiile economiei de piaţă (cunoştinţe integre) la început se va efectua analiza "pe părţi" a factorilor determinanţi: cerere. de asemenea. Pentru orice consumator. dezmembrarea procesului cercetat în elemente şi cercetarea fiecărui element ca parte a unui tot întreg. Analiza ştiinţifică înseamnă descompunerea. putem pronostica acţiunile unor vânzători în situaţia de deficit. în procesul de analiză a relaţiilor funcţionale dintre diferite variabile. 35 . deoarece permite examinarea fenomenului în stare pură. iar mai apoi aceste cunoştinţe vor fi integrate. Astfel. nefiind influenţat de alţi factori. este o metodă de cercetare unitară. utilitatea fiecărei unităţi suplimentare de bun analogic (fie zahăr. Metoda inducţiei şi deducţiei. reieşind din teoria echilibrului de piaţă. a cunoştinţelor "parţiale" obţinute în cadrul analizei într-un tot întreg. ofertă. Inducţia reprezintă modul de a raţiona trecând de la fapte la teorie – de la particular la general.Metoda analizei şi sintezei apare ca o unitate a celor două părţi ale procesului de studiu al fundamentelor economice complexe. Metoda ipotezei "caeteris paribus. Deducţia presupune modul de raţionalizare în direcţie inversă: de la teorie la fapte – de la general la particular. conjunctura pieţei etc. pastă de dinţi sau ciorapi) scade. Sinteza presupune unificarea elementelor fragmentare. Deci. * Expresie latină preluată de teoria economică şi utilizată în construcţia modelelor economice.. putem concluziona că achiziţionarea unei cantităţi mari de acelaşi bun trebuie să fie stimulată prin reduceri de preţ." * mai poate fi numită metoda "omisiunilor".

prezenţa în cadrul unei firme a pierderilor "pe termen scurt" nu duce la insolvabilitatea ei. gusturile consumatorilor. iar restul parametrilor şi factorilor (veniturile. iar restul parametrilor sunt stabili (relaţii sub forma "cauză – efect"). fizice. În particular. Metoda "omisiunilor" – "când ceilalţi factori rămân neschimbaţi" – pleacă de la premisa că se schimbă numai elementele analizate. se schimbă doar preţul. dacă e vorba de pierderi "pe termen lung". la determinarea dependenţei între preţul mărfii şi volumul cererii. Ipoteza (presupunerea) "pe termen scurt" şi "pe termen lung" permite de a concretiza limitele de timp pentru fenomenul studiat. 36 . în urma interdependenţei elementelor ei. Modelul reprezintă o "copie" simplificată.Ipoteza se utilizează pentru simplificarea tabloului economic real şi pentru efectuarea unui studiu mai amplu al unor procese şi dependenţe. o reproducere schematică a unui proces economic. istorice). Balanţa dintre cerere şi oferta de pe piaţă se compară cu starea de echilibru în sens fizic. iar circuitul monetar. Economia. este comparat cu circuitul sanguin – moneda. o descriere formalizată. falimentul devine real. Metoda analogiei presupune utilizarea comparărilor şi confruntărilor (cu procesele biologice. De exemplu. dat fiind rolul lui. Modelarea s-a transformat din instrument specific de cercetare în unul general. deseori se identifică ca un organism economic. respectiv. moda) rămân neschimbaţi. în timp ce. este sângele care "irigă" corpul oricărei ţări.

Dependenţele funcţionale între fenomenele economice sunt redate cu ajutorul tabelelor. iar în alta – a funcţiei) permite de a demonstra (vizual) interdependenţa dintre mărimile studiate. grafice). 37 . scheme. În calitate de argument se studiază mărimea variabilă independentă.Modelele economice se elaborează pentru a releva legităţile activităţii economice şi pentru a face previziuni – prognozarea posibilelor schimbări în economie. iar mărimea dependentă de ea apare în formă de funcţie. Pentru modelul verbal este caracteristică descrierea (text) indicatorilor şi interdependenţa lor.2. P D PE E S 0 QE Q Figura 2. Evident. Modelul echilibrului de piaţă Metoda analizei funcţionale este utilizată pentru descoperirea interdependenţei între fenomenele economice. Pe larg se utilizează modelele grafice (diagrame. Forma tabelară (într-o coloană se arată valoarea argumentului. toate mărimile poartă caracter discret (discontinuu). Modelul include principalii indicatori economici ai obiectelor cercetate şi interdependenţa dintre ei. "O imagine face cât o mie de cuvinte" (Proverb chinezesc). deoarece ele demonstrează convingător interdependenţa indicatorilor economici. formulelor algebrice şi graficelor.

Experimentele se efectuează pentru elucidarea unor întrebări. trebuie de menţionat că nu toate procesele economice pot fi traduse în "limbaj" matematic. Forma algebrică reprezintă dependenţa funcţională în formă de formulă. monitorizarea schimbărilor ce au loc.m. fragment) pentru cercetarea lui în condiţii mai favorabile.m. 8000 u. Totodată. Cheltuieli 6100 u. P A B C Q 200 300 Figura 2.m.3. Cererea – funcţia preţului mărfii Metoda experimentului reprezintă reproducerea artificială a unui proces (fenomen. Astfel. 7000 u. 6800 u. volumul producţiei (Q) este o funcţie a unui şir de factori-argumente: cantitatea şi calitatea muncii (L). mărimea capitalului utilizat (K). K). 7500 u. Din aceste considerente Q = f (L. 38 100 3 2 1 . Cea mai reuşită reflectare a dependenţei funcţionale a două variabile este forma grafică: ea permite evaluarea semnificaţiei funcţiei pentru orice mărime a argumentului.1 Corelarea veniturilor şi cheltuielilor familiei (pentru o lună) Venituri 6000 u.m.Tabelul 2.m.m.

Rezultatele prezintă interes în vederea adoptării unor decizii mai eficiente, precum şi pentru perfecţionarea activităţii economice. Totodată, prin esenţa sa, teoria economică nu se referă la ştiinţe de "laborator", experimentale, deoarece în cazul acestora nu este posibilă exactitatea şi puritatea experimentului de control la fel ca şi în cazul ştiinţelor naturii. Problema constă în faptul că experimentul se efectuează în condiţii determinate şi presupuse. Iar, în realitate, ele permanent se schimbă – rezultatele experimentului foarte rar coincid cu faptele.
Sunt cunoscute în toată lumea experimentele efectuate cu firmele americane de către Frederik W. Taylor, Henry Ford, în economia Angliei – de J. M. Keynes, în Germania – de Ludwig Erhard. Economia sovietică a reprezentat şi ea un experiment, dar costurile lui au fost enorme pentru societate.

Unitatea analizei cantitative şi calitative reflectă "dualitatea" naturii activităţii practice – determinantele calitative şi cantitative. Este comod şi productiv de examinat unele procese în parte, utilizând formule, calcule, numere.
Aprecierile cantitative sunt utile pentru evaluarea obiectelor fizice, fluxurilor marfare şi monetare. De aceea, se utilizează pe larg astfel de indicatori economici ca volumul producţiei, dinamica şi structura lui, nivelul inflaţiei şi şomajului, costul coşului de consum, indicele dezvoltării umane. Totodată, se utilizează şi indicatori naturali-materiali (tone, kilowatt/oră, decalitri, termen de timp, nivelul calităţii şi eficienţei), dar şi indicatori monetari (preţuri, mărimea veniturilor, costul producţiei).

Dar cea mai mare parte a problemelor economice nu poate fi formalizată, adică nu poate fi rezolvată cu ajutorul calculelor matematice. Asupra comportamentului uman influenţează mai mulţi factori: natura biologică a omului, interesele şi
39

preferinţele sociale şi politice, principiile etico-morale. Aceştia nu pot fi evaluaţi cantitativ!
Multe întrebări complicate (determinarea vârstei de pensionare, selectarea mărfurilor cu preţuri reglementate, organizarea asigurării medicale, eradicarea sărăciei, asigurarea securităţii economice a naţiunii) pot fi soluţionate prin cercetarea complexă a aspectelor ce ţin de conţinut, utilizând metodele analogiei, analizei socio-psihologice, abordarea intuitivă, dezbaterile colective.

Finalizând digresiunea în metodologia ştiinţei economice, accentuăm că majoritatea concepţiilor sunt "cu barbă" – ele au apărut în sec. XVIII-XIX. Însă, complexitatea şi dezvoltarea activităţii sociale cer modernizarea abordărilor teoretice, metodologii de cercetare mai eficiente, mai rezultative şi metode de cunoaştere perfecte. 2.3. Categoriile economice şi evoluţia lor Ştiinţelor economice, ca şi altor ştiinţe, le este inerent sistemul propriu de categorii – noţiuni logice ce caracterizează calităţile generale, esenţiale şi dependenţele fenomenelor şi proceselor economice. Orice categorie (marfă, forţă de muncă, bani, rentă, hârtii de valoare, dobândă, proprietate, cerere, schimb) are o semnificaţie "proprie", un conţinut determinat.
În particular, noţiunea "marfă" semnifică un produs al muncii, destinat pentru schimb, şi caracterizează acel comun ce uneşte multitudinea mărfurilor şi serviciilor vândute.

Categoriile, în ansamblul lor, formează terminologia – "limbajul" ştiinţei economice. Prezenţa categoriilor permite de a analiza economia, utilizând noţiuni uzuale. Totodată, specificăm că termenii, de altfel ca şi obiectul teoriei economice, nu au un sens univoc. Aceasta se explică prin
40

distincţiile în metodologia cercetării şi prin accentele care sunt puse în procesul de descoperire a diverselor aspecte ale obiectului studiat.
De exemplu, noţiunea de "bani" poate fi studiată şi în calitate de echivalent general, şi în calitate de instrument – mijloc de efectuare a schimbului de mărfuri sau unitate convenţională socială.

Categoriile, reflectând starea ştiinţei, inevitabil, se extind pe măsura acumulării cunoştinţelor economice.
Astfel, una din noţiunile economice de bază – "capitalul" – a avut o evoluţie complexă. Fiziocraţii, autorii acestui termen, l-au tratat ca "avansuri financiare şi iniţiale" – investiţii în dezvoltarea agriculturii. Pentru A. Smith, capital erau (stocurile) sumele de bani care, fiind investite în producţie, pot aduce un venit. În viziunea lui K. Marx, "capitalul este o valoare care conţine plusvaloare". Economiştii contemporani utilizează pe larg noţiunea de "capital" în context universal ca valoare ce aduce venit. A apărut şi o varietate nouă – "capital uman" conceput ca stoc de cunoştinţe profesionale, deprinderi, abilităţi şi de sănătate, care pot duce la majorarea veniturilor în viitor.

De faptul că categoriile sunt interpretate diferit e uşor de convins – pentru aceasta trebuie doar de consultat glosarul (index) manualelor şi dicţionarele economice. Totuşi, această situaţie are o explicaţie obiectivă – ştiinţele sociale, în comparaţie cu ştiinţele naturale, în esenţă nu sunt atât de "exacte" şi nu pot apela la definiţii fără alternative, unice în felul său. 2.4. Legităţile economice, varietăţile şi specificul lor Legile economice – principii În procesele economice, pentru a nu fi ineficient şi a nu inventa "bicicleta", este necesar de a ţine cont de legăturile
41

esenţiale. se autoadministrează – se conduce de legi interne specifice ei. Aceste legi se manifestă prin activitatea conştientă a indivizilor şi reprezintă nişte reguli mai puţin riguroase decât legile naturii. interesele. Din aceste considerente. Ludwig von Mises Economia. Legile economice – legăturile cauzale. ca şi natura şi diverse sfere sociale. principii. în sfera economică se evidenţiază legităţi obiective şi subiectiv-psihologice. Legile se "descoperă" şi se generalizează de către savanţi. În literatura din Occident deseori ele sunt numite principii. dirijează activitatea economică. Alte legi se formează în baza psihologiei economice a subiecţilor – conştiinţei economice. Astfel de legi sunt caracteristice pentru lumea fizică 42 . necesare. Cunoaşterea legităţilor economice permite oamenilor să-şi desfăşoare mai raţional activitatea şi să prognozeze mai precis dezvoltarea situaţiei. Legităţile obiective nu depind de voia. repetabile şi relativ stabile ale fenomenelor şi proceselor economice. e cazul să menţionăm legităţile sau tendinţele în activitatea umană. legi. intereselor şi motivaţiilor comportamentului economic.profunde dintre actele şi faptele economice şi de a urma anumite reguli. ce acţionează în economie. Diversitatea legilor economice După caracterul lor. Unele legi real se formează "în afara" omului. dorinţele oamenilor. generale. Din aceste considerente. însă problemele principale ale politicii contemporane într-adevăr sunt pur economice şi nu pot fi percepute fără cunoaşterea teoriei economice. legile sunt principii neordinare. Numai cel ce se orientează în problemele de bază ale teoriei economice este capabil să elaboreze o viziune clară în raport cu acestea". indiferent de faptul că ele coordonează. "Se acceptă aceasta ca o axiomă sau nu. interne.

suprasolicitarea sezonieră a transportului în turism. Drept exemplu poate servi: Legea psihologică fundamentală a lui Keynes. ritmul zilnic în lucrul staţiilor electrice şi transportului urban. în raport cu legile naturii. limitarea resurselor naturale. legile mecanice. legile ereditare). emisia unei mase de monedă exagerat de mari conduce la diminuarea puterii de cumpărare.şi biologică (Legea conservării energiei. creşterea preţului produsului (fără îmbunătăţirea calităţii) diminuează competitivitatea lui. În plus. În economie. Printre ele se numără: ciclul de viaţă al omului ca fiinţă biologică. Caracterul istoric al legilor economice O trăsătură distinctivă a legilor economice. Legităţile subiectiv-psihologice reprezintă raporturi stabile. începând cu un anumit moment. Pe parcursul întregii istorii a civilizaţiei umane acţionează un grup de legi ce exprimă bazele dezvoltării producţiei sociale: Legea diviziunii 43 . caracterul sezonier al producţiei agricole. preferinţele şi deprinderile lor. creşterea volumului de producţie a unui bun duce la subproducţia altui bun – creşterea costului de oportunitate (aceste şi alte legităţi vor fi studiate mai amănunţit în cadrul cursului nostru). obiectivele. legături stabile există între procesele economice – odată cu creşterea şomajului se observă diminuarea volumului (global) de producţie. conform căreia oamenii îşi măresc consumul pe măsură ce venitul lor creşte. este caracterul lor istoric: acţiunea lor este limitată de anumite perioade de timp. Legea utilităţii marginale descrescânde confirmă că. legile naturii sunt în "coeziune" acolo unde se observă fenomene şi procese naturale. silvice şi piscicole. unităţile suplimentare din fiecare produs vor aduce consumatorului satisfacţie suplimentară redusă. dar într-o proporţie redusă. intermediate de prezenţa subiecţilor (oamenilor) prin interesele. Legea lui Arhimede.

Legea creşterii nevoilor etc. ce acţionează numai într-o anumită formaţiune social-economică. fiecărei naţiuni. care acţionează în toate formaţiunile social-economice. Şcoala economică germană (istorică) consideră că legile economice sunt istorice. la anumite etape istorice ale dezvoltării sociale. cât şi la nivelul statului în întregime. Legea valorii şi Legea circulaţiei băneşti sunt caracteristice doar pentru societăţile în cadrul cărora există relaţia marfăbani. modul de repartizare a resurselor şi produselor muncii. în condiţiile crizei generate de transformărilor nu funcţionează nici Legea productivităţii muncii. procesul creşterii O parte considerabilă a interdependenţelor economice este predeterminată de relaţiile de proprietate şi se deosebeşte prin specificul concret-istoric (astfel. Aceste legi sunt definite ca legi generale.muncii. specifice fiecărei ţări. Legea cererii şi Legea ofertei. Din aceste considerente. legile dezvoltării relaţiilor de proprietate şi conexiunea social-economică dintre oameni reprezintă legi specifice. Legea creşterii productivităţii muncii sociale. în condiţiile comunei primitive şi a feudalismului. Legea economiei timpului. Astfel. Astfel. Descoperirea şi cunoaşterea legilor economice are o importanţă practică majoră pentru elaborarea şi realizarea eficientă a deciziilor atât la nivelul subiecţilor economici. acţiunea legilor este „blocată”. Dacă condiţiile respective lipsesc. Menţionăm că aceste legi se manifestă doar în anumite condiţii. la fel este şi în cazul mecanismului de gestiune centralizat în raport cu cel al economiei de piaţă). nici Legea creşterii nevoilor. Este firesc ca consecutivitatea proceselor economice şi tendinţele obiective ale evoluţiei economice să fie maximal 44 . este diferit.

alături de legile economice ce determină ordinea naturală. sistemul fiscal. În interpretarea realităţilor economice un rol deosebit îl are metodologia – ştiinţa despre metode. cu toate consecinţele sale negative. înlătură barierele în cadrul schimbului şi contribuie la utilizarea optimală a resurselor economice. acţionează şi norme legislative. La ele se referă: legile juridice (legislaţia).evaluate şi reflectate în activitatea societăţii. ce reglementează activitatea economică. aprobate şi realizate de oameni. este inevitabil "impasul" istoric. elaborate. În caz contrar. tehnici şi 45 . În condiţiile economiei de piaţă o importanţă primordială au legile ce reglementează drepturile de proprietate. standarde. Toate legile respective sunt subiective şi rezultă din conştiinţa. regulamentele. procedee. actele normative. în condiţiile economiei de piaţă. circulaţia hârtiilor de valoare etc. Legile acceptate trebuie să se bazeze pe procesele obiective ce au loc în economia naţională şi să fie adecvate intereselor sociale. Legile contribuie la reducerea costurilor de tranzacţie. se observă „boomul” legislativ: odată cu tranziţia la noile principii de activitate. raţionale şi mecanisme reale pentru implementarea lor. Aşadar. este necesar un mediu legislativ adecvat. activitatea întreprinderilor. voinţa şi deciziile oamenilor. Rezumat 1. legile eficiente din punct de vedere social (care asigură optimul lui Pareto) trebuie să contribuie la creşterea maximală a bunăstării societăţii. Nu este întâmplător faptul că. Legile juridice În economie. Ele pot fi rapid elaborate („compuse”) şi schimbate. Pentru diminuarea costurilor de tranzacţie şi crearea unui cadru juridic eficient al activităţii economice sunt necesare legi juridice rezonabile. în ţările postsocialiste.

hârtii de valoare. Legile subiectiv-psihologice se formează pe baza psihologiei economice a subiecţilor: conştiinţei economice. inducţia şi deducţia. 3. metoda analizei funcţionale şi experimentul. analiza şi sinteza. În condiţiile economiei de piaţă o importanţă primordială au legile ce reglementează drepturile de proprietate. În cercetările economice sunt utilizate diferite metode. comparativ cu legile naturii. Economia se coordonează de legile interne. inclusiv: abstracţia ştiinţifică. Ştiinţei economice îi este inerent sistemul propriu de categorii – abstracţii ştiinţifice. cerere. rentă. specifice ei. activitatea întreprinderilor. metoda ipotetică şi cea a analogiei. noţiuni logice care exprimă laturile relaţiilor de producţie. caracterizează calităţile esenţiale şi interdependenţele fenomenelor şi proceselor economice. cu conţinut propriu (de exemplu: marfă. unitatea analizei cantitative şi calitative. circulaţia hârtiilor de valoare etc. Categoriile constau din multiple noţiuni. dobândă. intereselor şi motivelor comportamentului economic. elaborate. care au caracter veşnic) este caracterul istoric: acţiunea lor este limitată de cadrul timpului.instrumentele utilizate în procesul de cercetare. sistemul fiscal. La ele se referă: legile. actele normative ce reglementează activitatea economică. care real se formează „în afara” omului. proprietate. 5. schimb). Ele reprezintă reguli mai puţin riguroase. aprobate şi realizate de oameni. dar coordonează şi orientează activitatea economică. 2. 46 . forţă de muncă. 4. bani. În sfera economiei există legi obiective. regulamentele. O particularitate a legilor economice (spre deosebire de legile naturii. În sfera economiei acţionează normele legislative şi standardele.

Abstracţia ştiinţifică reprezintă o metodă ştiinţifică generală de cercetare. metodele cercetării economice (abstracţia ştiinţifică.. cărora le sunt subordonate toate laturile realităţii economice. • Deducţia reprezintă modul de a cerceta economia de la general la particular. De ce depinde diapazonul viziunii? N. mai curând în biologia economică decât în dinamica economică" (Legea entropiei şi procesul economic). F. sunt mai puţin riguroase şi au un termen "de viaţă" limitat. în viziunea lui P. legile economice sunt legi obiective. după cum a accentuat Marshall. inducţia şi deducţia. reprezintă "ochelarii" cercetătorului. De ce? • În concepţia lui K. legi economice (obiective şi subiective). Adevărat – Fals: Metodologia se limitează la metodele cercetării. Samuelson." De ce? • Legile economice. În ce constă caracterul obiectiv al legilor economice? • Metodologia ştiinţifică. legi juridice. • • Părerea D-voastră? Vorbind despre protecţionism. List menţionează: "Puterea de a produce bogăţia este mai importantă decât bogăţia. • Legile economice se elaborează de către oameni.TRAINING ECONOMIC TERMINOLOGIE tipurile (concepţiile) de gândire economică. categorii.. modelarea). cu toate aspectele lui. Marx şi F. Engels. trebuie interpretat biologic" şi că "Mecca economistului se află. metodologia cercetării. în comparaţie cu legile naturii. Geogescu-Roegen afirma că …"pentru mine procesul economic. analiza şi sinteza. Ce problemă se abordează în acest citat? • 47 .

Repartiţia veniturilor familiei pentru consum şi economii. XX. Descompunerea fenomenului cercetat în componente şi reunirea lor într-un tot întreg. 4. Universalitatea specifică pentru toate ţările şi pentru toate timpurile. Dispariţia condiţiilor de funcţionare a socialului. "Instrumentele" de bază ale economistului-cercetător în sec. • Întrebări pentru discuţie: Este posibilă în sec. 4. XXI activitatea economică eficientă în baza gândirii economice cotidiene? • Din ce considerente cercetarea teoretică (logică) a proceselor economice nu trebuie să fie "reflectarea inversă" a dezvoltării lor istorice? • Care este rolul matematicii în cercetările economice? • • • Tematica referatelor şi eseurilor economice Legile economice – de la cunoaştere la utilizarea practică. 2. 48 . 3. Existenţa fără termen. Două niveluri: microeconomic şi macroeconomic. Caracterul subiectiv-obiectiv. Dependenţa inversă între volumul cererii pentru un bun şi preţul lui. • Pentru analiză ca metodă de cercetare este caracteristic: 1. 3. Modul de raţiune – de la concret la abstract. 3. 2. odată cu schimbările. Modul de raţiune – de la abstract la concret. • Menţionaţi caracteristicile legilor economice: 1. 2.Indicaţi variantele corecte de răspuns: Legea economică obiectivă este: 1. Legea nevoilor sociale crescânde. 4. Diviziunea socială a muncii.

economia se limita la nivelul gospodăriei casnice. economia reprezintă sfera materială a asigurării vitale umane: în cadrul acesteia se produce o gamă largă de produse şi servicii. Parţial. necesare pentru satisfacerea nevoilor umane. sunt răspândite asemenea definiţii ale economiei ca: activitatea de transformare a resurselor aflate la dispoziţia societăţii în bunuri necesare. se dezvoltă tehnologiile şi formele de organizare economică. în mod consecvent. zăcămintele minerale etc. acestea sunt puse la dispoziţia omului de natură (lumina solară. cultură. Astfel. Activitatea umană a societăţii este de neconceput fără consumul bunurilor – obiecte sau servicii utile şi necesare oamenilor. pe parcursul întregii istorii a civilizaţiei. religie. se extinde sortimentul bunurilor produse şi diapazonul nevoilor umane. în procesul activităţii economice. apa. economia este mereu tânără. Economia este la fel de străveche ca şi umanitatea. în lumea contemporană s-a extins până la scara economiei globale. ştiinţă. 49 . Economia – formă principală a acţiunii sociale Conţinutul funcţional al activităţii economice Economia. Iniţial. Dar marea majoritate a bunurilor vitale a fost creată de oameni.Capitolul 3 ACTIVITATEA ECONOMICĂ: CONŢINUTUL FUNCŢIONAL ŞI COMPONENTELE FUNDAMENTALE 3.). Pe de altă parte. reprezintă o componentă importantă şi dinamică a civilizaţiei umane. Ea permanent se transformă şi este renovată: se perfecţionează tehnica şi se schimbă stocul de resurse. alături de politică. aerul. drept. După conţinutul funcţional. însă.1.

• forme organizatorice de producţie (diviziunea socială a muncii. Această noţiune exprimă ansamblul elementelor de care depinde activitatea economică şi cuprinde toate componentele şi formele sociale ale activităţii de producţie. în procesul de activitate. Astfel. Producţia de bunuri are un caracter social. • abilitatea (capacitatea de a organiza şi conduce afacerea.sfera de asigurare a fundamentelor materiale ale bunăstării umane. utilizate în producerea bunurilor). deoarece oamenii. metode. pregătirea şi dibăcia întreprinzătorului). specializarea şi cooperarea muncii). • inovaţii tehnico-ştiinţifice (materializarea realizărilor progresului tehnico-ştiinţific). priceperea. Astfel. Din aceste considerente. nu produc în afara societăţii. se deosebesc esenţial de legăturile economice în sistemul economiei de piaţă „mature”. • forţa de muncă (potenţialul fizic şi intelectual al oamenilor utilizat în procesul de producere a bunurilor materiale şi a serviciilor). Aceste relaţii sunt dinamice în timp şi spaţiu şi se deosebesc prin specificul concret-istoric (particular pentru fiecare ţară şi etapă de dezvoltare). între oameni se stabilesc legături şi contacte – relaţii de producţie (concept al teoriei marxiste). în sfera economiei apare un "nod" complex de legături. Tipul relaţiilor de producţie este determinat de posibilităţile de producţie ale societăţii – forţele productive. diferit după conţinut: 50 . Datorită practicii economice multilaterale există şi alte definiţii. • tehnologii (procese. de regulă (cu excepţia Robinsonilor!). relaţiile de producţie. operaţii etc. inclusiv: • mijloacele de producţie (mijlocul şi obiectul muncii). în condiţiile "tranziţiei la economia de piaţă".

conform nevoilor şi intereselor economice. circulaţiei.– între oameni (relaţii de producţie). în urma vânatului. practic. multidimensională: gospodăria casnică. cereale. Economia contemporană are o structură organizaţională complexă. ea. La etapa iniţială de apariţie a comunităţii umane. Aceasta a fost o "economie de însuşire" în care producţia şi consumul se efectuau concomitent în timp şi spaţiu. Apariţia economiei este legată cu trecerea de la însuşirea darurilor naturii la creşterea animalelor. cultivarea plantelor. pomuşoare. în urma pescuitului. deoarece. firma. În acest context. oamenii primitivi. strămoşii noştri. 51 . oamenii îşi asigură existenţa participând la diferite activităţi. carne. ale creşterii necesităţilor. ramura. în condiţiile resurselor relativ rare. În această sferă participă (într-o formă sau alta) toată populaţia Terrei. fructe. lipsea. repartiţiei şi consumului de bunuri. componenta principală a acţiunii sociale. Atunci. Procesul istoric de evoluţie a economiei a început în cele mai vechi timpuri. reprezintă un proces complex ce reflectă comportamentul oamenilor în vederea atragerii şi utilizării resurselor economice în cadrul producţiei. – între societate şi mediul ambiant (forţele de producţie). producerea bunurilor în cadrul activităţii comune a oamenilor. îşi satisfăceau necesităţile vitale din ceea ce găseau în mediul natural – peşte. economia mondială. în urma culegerii (recoltării). economia naţională. activitatea economică poate fi tratată şi ca: totalitatea dependenţelor economice concrete din punct de vedere istoric (a relaţiilor de producţie) care apar între oameni în cadrul producţiei bunurilor economice şi reflectă caracterul acţiunii reciproce a societăţii cu natura (nivelul dezvoltării forţelor de producţie).

acţionează în comun un număr numeros de firme, bănci, fonduri de investiţii, burse; perfectează numeroase contracte şi afaceri; se produce un sortiment enorm de mărfuri şi servicii. Diversitatea şi complexitatea proceselor şi fenomenelor economice creează dificultăţi neverosimile în interpretarea şi gestiunea lor eficientă. Indiferent de experienţa de veacuri, cu părere de rău, până în prezent n-au fost găsite "reţete" de constituire raţională a lumii şi creare a unor condiţii de trai decente pentru populaţia Terrei. Economia şi mediul ambiant Pentru societate, mediul ambiant are un sens dublu: pe de o parte, acesta este mediul natural în care locuiesc oamenii şi toate organismele vii, iar pe de altă parte, el este obiectul activităţii economice a oamenilor şi "izvor" de resurse. În acţiunea reciprocă a omenirii cu sistemele naturale ale pământului, până în secolul XX, s-a menţinut un echilibru oarecare – echilibru biosocial. Societăţile precedente schimbau nesemnificativ mediul de trai, fără a distruge capacitatea de autoregenerare. Însă, prin activităţile din secolul XX, cu impact negativ asupra sistemelor naturale, omenirea s-a adus singură pe sine în pragul unei catastrofe ecologice. 3 Producţia mondială a devenit un izvor masiv de distrugere a mediului ambiant – a stratului de ozon al planetei, a oceanului mondial, a climatului stabil, a pădurilor virgine. Volumul extragerii resurselor naturale neregenerabile – petrolului, gazului – a atins cote astronomice.

În Programul ONU "Agenda secolului XXI" se menţionează că "contradicţiile între caracterul stabilit al dezvoltării societăţii şi naturii a atins limita ... Natura va răsplăti omenirea cu reacţii globale reversibile – schimbarea climei, secete şi pustiuri, amplificarea pătrunderii prin atmosferă a radiaţiei ultraviolete, schimbări genetice imprevizibile, epidemii, foamete şi molimă".

3

52

După evaluările experţilor, numai într-un sfert de veac (anii 1975-2000), pentru satisfacerea necesităţilor mondiale de combustibil şi materie primă, din bogăţiile subsolului a fost extrasă aproximativ aceeaşi cantitate ca şi în toţi anii precedenţi ai istoriei civilizaţiei!

Restabilirea relaţiilor armonioase între societate şi natură reprezintă cea mai importantă problemă. Omenirea s-a apropiat de pragul critic: sau civilizaţia contemporană acceptă şi îşi asumă consecinţele unei catastrofe ecologice, sau aplică modele noi ale progresului social-economic, echilibrate în interacţiunea cu mediul ambiant.
În dezvoltarea planetară contemporană tot mai distinct se observă tendinţa, argumentată de academicianul V. I. Vernadski, de fuzionare într-un singur flux a dezvoltării mediului ambiant şi a societăţii. Rezultatul ar trebui să fie formarea "noosferei" – sfera raţiunii, când intelectul uman devine o enormă "putere geologică".

Economia şi alte sfere ale activităţii umane Fără activitate economică este imposibilă funcţionarea şi dezvoltarea normală a altor sfere ale vieţii sociale.
K. Marx susţinea că, "odată cu schimbarea bazei economice, este revoluţionată mai încet sau mai repede toată uriaşa structură socială. Cercetând astfel de schimbări revoluţionare, trebuie să ţinem cont de revoluţionarea materială a condiţiilor economice de producţie, care poate fi percepută cu precizia ştiinţelor naturii şi formelor juridice, politice, religioase, artistice sau filosofice..." (K. Marx, Capitalul, v. I, p.19).

Dat fiind importanţa primordială a economiei pentru viaţa socială, se poate discuta despre primatul ei asupra altor sfere ale activităţii sociale. Totodată, direcţia (traiectoria) dezvoltării şi eficienţa economiei sunt în corelare cu alte procese şi fenomene sociale. Viaţa economică există în funcţie de specificul sistemului
53

politic, particularităţile etno-culturale, cadrul juridic al unui stat (ceea ce confirmă poliformitatea economiilor naţionale). Este important de subliniat că oamenii, în procesul activităţii comune, apar în roluri diferite, urmăresc scopuri neordinare şi îndeplinesc diverse funcţii. Astfel, în sfera asigurării vitale, "personajele", alături de necesităţile şi interesele economice, urmăresc şi scopuri non-economice. De exemplu, individul nu poate fi doar subiect pur economic – el se prezintă şi ca cetăţean al ţării, are o situaţie familială respectivă, este adept al unor viziuni politice, valori culturale şi tradiţii. Din aceste considerente, raportarea, şi coordonarea proceselor şi directivelor economice cu alte procese şi obiective (în sfera politică, ideologică, juridică, culturală) apar ca premise inalienabile ale funcţionării stabile a societăţii. 3.2. Nevoile şi interesele umane. Rolul lor în dezvoltarea economiei Omul în "teatrul" economiei Omul reprezintă figura-cheie, poliformă – el este iniţiator al activităţii economice, organizator şi manager, producător şi consumator al bunurilor economice, subiect al repartiţiei şi schimbului, contribuabil, acţionar... Fiecare "rol" al agenţilor economici e legat de îndeplinirea unor funcţii strict stabilite.
Potrivit economistului englez A. Marshall, economia este un teatru în care actori sunt înşişi spectatorii, iar efectul spectacolului depinde de scenariul regizorului şi de jocul actorilor, adică a populaţiei. După destinaţia sa, "spectacolul" economic trebuie să aibă drept scop satisfacerea nevoilor umane. Cu părere de rău, nu întotdeauna şi peste tot "jocul" economic este reuşit pentru toţi cetăţenii ţării.

54

de a se îmbrăca. Dintre acestea fac parte astfel de nevoi ca: de a se alimenta. să-şi satisfacă nevoile fiziologice – ele primele sunt resimţite şi inerente fiecărei persoane. de realizare a capacităţilor creative. tradiţiile de consum au un caracter obiectiv. omul se prezintă ca o fiinţă tridimensională: biologică. stimă şi creaţie etc. securitate şi dragoste. 55 . de locuinţă. Nevoile sunt diverse: în lumina solară şi alimente. de a bea. Aceste trebuinţe ale oamenilor de a avea şi consuma bunuri reprezintă latura subiectivă a nevoilor. Nevoile sociale sunt resimţite de oameni. Nevoile umane. formarea şi manifestarea lor în societate. evenimente. Ca fiinţă biologică. reprezintă "resimţirea deficitului". după specificul şi importanţa lor în viaţa umană. Deci. socială şi raţională. în sensul larg al cuvântului. sentimente. omul are necesitate. spiritual-psihologice reies din trăsăturile individuale ale oamenilor şi devin importante. gândire elevată şi spiritualitate superioară. prin nevoi se subînţelege ceea ce resimt oamenii. care au intrat în obiceiurile oamenilor. în primul rând. ceea de ce au nevoie pentru existenţă. Nevoile. profesionalism. de educaţie şi învăţământ. atunci când este vorba de un deficit în comunicare.Nevoile umane: natura şi diversitatea lor "Civilizaţia industrială a influenţat puternic nevoile umane – au apărut numeroase nevoi false. Nevoile raţionale. Ele presupun raţionalitate. Nevoile umane multilaterale se explică prin natura biosocială complexă a omului. pot fi puse în ordine. Nevoile umane. în relaţiile etice şi morale. ca membri ai societăţii. Ca produs al naturii şi al societăţii. necesitatea de a deţine anumite obiecte. în urma instruirii. fără nici o trebuinţă" (Mark Twain). a fi parte a anumitor fenomene. de stimă şi recunoaştere a calităţilor personale. cu o anumită doză de convenţionalism.

care este utilizată pe larg în practica managerială contemporană. 4. Este cunoscută clasificarea sociologului american. 2. 56 . 3. Există mai multe tipuri de nevoi.Subliniem că toate clasificările ştiinţifice ale nevoilor sunt destul de convenţionale: între diferite clase (în cazul dat varietăţi de nevoi) nu există "zidul chinezesc" – ele sunt interdependente şi exercită influenţe reciproc. Abraham Maslow. creativitate. Fiziologice elementare (hrană. Maslow a elaborat piramida motivaţiei. Pe baza clasificării nevoilor. în care sunt evidenţiate cinci grupuri de necesităţi: 1. nevoia biologică a omului în hrană (izvor de energie) este "socializată" – ea capătă o formă concret istorică şi reflectă specificul societăţii. diferite tipuri de deservire a mesei şi diferite ritualuri. Siguranţă şi securitate. Autorealizare. Nevoia respectivă este satisfăcută diferit chiar de contemporanii noştri: diferite bucate şi tehnologii de preparare. Stimă şi statutul social. adăpost). diferită veselă şi mobilă. apă. Astfel. 5. îmbrăcăminte. Sociale (contacte umane şi afiliere la un grup social).

din motivul că pune în ordine nevoile conform apariţiei şi satisfacerii lor. ele se împart în: 57 . Din acest punct de vedere.1. HRANĂ 1 NECESITĂŢI FIZIOLOGICE Figura 3. BANII 3 NECESITĂŢI SOCIALE 2 SIGURANŢĂ ŞI SECURITATE 1 PREOCUPĂRI PREPONDERENTE: ADĂPOST. BANII. I.23) Există diferite opinii referitoare la exactitatea denumirilor (astfel. Mecanismele economice. AER. nevoile sociale nu pot fi limitate doar la aşa-numitele nevoi „de complicitate"). p. Mai îngustă este tipologia nevoilor umane de pe poziţiile semnificaţiei lor.6 CREATIVITATEA 5 PRESTIGIUL SOCIAL 5 AUTOREALIZARE 4 PRESTIGIUL PROFESIONAL 4 STIMĂ ŞI STATUTUL SOCIAL 3 AFECŢIUNE FAŢĂ DE MEMBRII FAMILIEI ŞI ALŢI MEMBRI AI SOCIETĂŢII 2 PREOCUPĂRI PREPONDERENTE BANII. APĂ. Treptele preocupării şi fazele dezvoltării societăţii umane (adaptat după S. Totodată. Chircă. această "piramidă" este constructivă.

în genere. Nevoile sunt concurente între ele (adică o necesitate poate fi înlocuită cu alta). condiţionându-se unele pe altele. pentru a ridica tonusul poate fi folosită cafeaua sau ceaiul. De pildă. De exemplu. îmbrăcăminte. Astfel. satisfăcându-le treptat pe cele primare. tele. evoluează în sensuri identice. ca regulă. pentru altă persoană poate fi considerat obiect de lux sau. nevoile umane se caracterizează prin anumite trăsături: 1. – nevoi secundare (învăţământul. 3. saţ. nu sunt elastice. oamenii îşi diversifică necesităţile. dezgust şi chiar suferinţă. după caracterul său. 4. calculatorul pentru lucru. la satisfacerea lor se poate refuza total sau temporar. distracţiile) sunt elastice. locuinţă). Remarcăm că unele necesităţi au calitatea de a fi substituite. este una individuală: ceea ce pentru o persoană este absolut necesar (de exemplu. trenul sau avionul. De exemplu. inutil. fiziologice. Această delimitare. Nevoile sunt nelimitate ca număr (pe măsura dezvoltării societăţii. nevoia de a avea aparat de fotografiat atrage după sine nevoia de a procura peliculă foto. nu pot fi substituite şi. relativ limitate. informaţia poate fi selectată din ziare şi reviste. pot fi substituite.– nevoi primare. 58 . Nevoile sunt complementare. călătoria poate fi cu automobilul. Orice nevoie descreşte în intensitate pe măsură ce ea este satisfăcută. studii). ce satisfac necesităţile vitale (hrană.sau radio emisiuni. 2. nevoia de a consuma dulciuri se manifestă pe măsura consumului: plăcere. Nevoile sunt limitate după capacitate şi volum. şi abia apoi trecând la satisfacerea necesităţilor social-spirituale nelimitate).

Interesele economice "Ştiinţa economică – subliniază acad. Satisfacerea şi dezvoltarea nevoilor reprezintă un procesistoric reînnoit. Stimulând activitatea oamenilor. Legea nevoilor crescânde Odată cu dezvoltarea societăţii. ştiinţa intereselor materiale. are loc şi dezvoltarea civilizaţiei. Aspiraţiile oamenilor spre satisfacerea nevoilor determină comportamentul economic.67). ca politici economice.. care locuiesc în ţările dezvoltate. înainte de toate. trebuie văzute prin prisma intereselor celor ce le promovează. nevoile devin motorul şi imboldul întregii activităţi socialeconomice. şi soluţiile oferite în numele acestei ştiinţe. Legea nevoilor crescânde – cantitatea şi calitatea nevoilor creşte mai repede comparativ cu producţia bunurilor economice. Nevoile umane în sec. telefonie mobilă. Dar.5. Majoritatea oamenilor Terrei suportă. se schimbă continuu şi nevoile umane în ceea ce ţine de cantitate. dar nu prin prisma sentimentalismelor sau a principiilor politico-filosofice" (Reformă şi redresare economică. De aceea. beneficiază de un nivel înalt de satisfacere a nevoilor. calitate şi structură. Orice nevoie se stinge momentan prin satisfacere. virtual etc. 59 . un anumit disconfort material. a capacităţilor tehnice de producţie. p. Manifestări conştientizate. numai un miliard de oameni ai planetei. învăţământ continuu. În funcţie de creşterea nevoilor. automatică de uz casnic. Constantinescu – este. N. XXI (servicii informaţionale. N. Pentru fiecare societate sunt caracteristice posibilităţile sale – "frontierele" de producţie a bunurilor.) încă nu de mult erau privite ca ceva fantastic. Acest fenomen se explică prin acţiunea Legii nevoilor crescânde. într-o măsură mai mare sau mai mică.. Nevoile satisfăcute revin cu o anumită periodicitate – se transformă în obiceiuri şi tradiţii de consum.

Interesele economice se structurează şi după alte criterii: particulare şi publice. curente şi de perspectivă. sunt conduşi şi de sentimentele de rudenie. interesele reprezintă o integritate complexă şi contradictorie – satisfacerea unor interese deseori este în contradicţie cu altele. este interesat în producerea mărfii ieftine şi de calitate. de asemenea. interesele pot fi împărţite în: personale. departamentale. interesul producătorului constă în obţinerea unui profit maximal. consolidarea poziţiei pe piaţă. orientări moral-religioase. Astfel. agenţii economici. Diversitatea participanţilor la activitatea economică determină şi diversitatea intereselor economice. naţionale. spirituale. globale şi. Veblen. interesele întreprinderilor comerciale sunt îndreptate spre majorarea volumului de producţie. Totodată. Concomitent. Doar în afara intereselor pur materiale. A. studenţi. publice. Smith a propus modelul "homo economicus". în comportamentul lor. ea reprezintă cu certitudine un tot întreg. acest model este o construcţie simplificată ce reprezintă omul ca un "calculator general de plăceri şi poveri". care se conduce în comportamentul său economic exclusiv de principiul egoismului şi hedonismului. În viziunea lui T. interesele de grup social (pensionari. social-politice) şi contradictorie. răspundere civilă. interesele gospodăriilor casnice (familiilor) se concentrează asupra majorării bugetelor individuale şi satisfacerii mai ample a nevoilor în limita veniturilor acumulate. periodice. maximizarea profitului. nevoile devin interese. Lumea intereselor este multilaterală (interese materiale. permanente şi accidentale (întâmplătoare). invers. În sec. Consumatorul. 60 . În ansamblul lor. Anume interesele stau la baza deciziilor şi acţiunilor oamenilor. fermieri). După purtătorul lor. ceea ce-l face să diminueze costurile producţiei şi să vândă mai scump. XVIII. colective. Astfel.Transformate în mobiluri ale activităţii sociale. profesori.

Ele pot fi clasificate după criterii stabilite (indicii). îndeosebi a celor personale" (N.3. Sandu.. Din aceste considerente. I.Un alt exemplu: realizarea intereselor de îmbogăţire personală. Behrens W. Dobrotă.. este cea mai limitată resursă. acţiuni ce fraudează interesele naţionale. elementelor. dar pentru fiecare persoană. apa. în măsura posibilităţii utilizării lui. este de dorit ca fiecare societate să ajungă la un compromis. clima.7). 61 . care ar reprezenta echilibrul dintre interesele diferitelor grupuri şi pături sociale şi reflectarea lui adecvată în politica socialeconomică a statului. Meadows.) (Meadows. posibilităţilor utilizate pentru producerea de noi bunuri şi satisfacerea nevoilor umane. care nu se reînnoiesc. Resursele. prin tăinuirea veniturilor şi eschivarea de la plata impozitelor. diversitatea lor şi caracterul limitat "Date fiind ritmurile actuale de consum ale resurselor şi creşterea probabilă a acestor ritmuri. prin practicarea comerţului de contrabandă etc. p. vor deveni extrem de scumpe în următorii 100 de ani". care evidenţiază: • resurse naturale: zăcămintele minerale. Economie politică. Donella H.) Diversitatea resurselor Premisa iniţială a activităţii economice este prezenţa resurselor – mijloacelor. • resurse de timp: timpul este nelimitat. marea majoritate a resurselor actuale importante. "Menţinerea unităţii de interese economice este posibilă numai prin asigurarea cadrului democratic de exercitare a tuturor categoriilor de interese. 3. Este răspândită tipologia resurselor "după conţinut". pădurile. situaţia geopolitică. Baza de resurse a economiei constă din multitudinea elementelor eterogene.L. D. Ronders. C..

apa. managerială (date. 62 . forţa de muncă şi nereproductibile sau neregenerabile: timpul. produse destinate pentru sfera producţiei şi consumului: maşini şi utilaje. energia vântului şi apei. • resurse financiare: mijloace băneşti (ale firmelor. apar resursele derivate "ce potenţează eficienţa cu care sunt utilizate toate resursele economice". mentalitatea populaţiei. populaţiei. zăcăminte de petrol. În realitate. cu excepţia "resurselor libere" – aerul. tehnologică. împreună cu cele demografice.). mijloace de transport şi diferite comunicaţii. minereuri etc. 4 Niţă Dobrotă. financiare. formează resursele primare (originare). informatizarea şi mobilitatea. – după apartenenţă: resurse proprii şi atrase. clădiri. toate resursele (materiale. potenţialul întreprinzător. – după volumul resurselor în raport cu cererea pieţei: abundente şi deficitare. proiectare-construcţie. statistică. Bucureşti. statului). 1997. • resurse informaţionale: informaţia ştiinţifică. p. cunoştinţe etc. umane. căldurii şi luminii solare etc. modele. de timp) sunt limitate sau rare în comparaţie cu necesităţile sociale.). 4 Sunt legitime şi alte criterii de clasificare a resurselor: – după durata folosirii şi caracterul utilizării lor: reproductibile sau regenerabile (fondul funciar.20. Resursele naturale. Ca rezultat al folosirii resurselor primare. • resurse umane: nivelul învăţământului şi calificării. aur. • Caracterul limitat al resurselor (raritatea) Activitatea economică a oamenilor decurge în condiţii de raritate a resurselor – insuficienţei lor pentru satisfacerea deplină a tuturor necesităţilor. Economia politică.resurse materiale.

sunt numite bunuri libere (non-economice). Raritatea bunurilor economice e provocată de: • cauze naturale: limitarea resurselor. Dar.Omenirea a progresat enorm în domeniul căutării. Insuficienţa mijloacelor limitează drastic nivelul bunăstării sociale şi individuale. • "frontierele" instituţionale ale producţiei: opiniile religioase. periculos pentru om: război. creşterea populaţiei şi. Resursele au sporit în urma descoperirii materiei prime artificiale şi sintetice. în comparaţie cu nevoile sociale. Spre deosebire de ele. prieten fidel. ecologie poluată. căldura soarelui etc. 63 . se poate prezenta tot ce este util omului: haină. precum şi posibilităţile creşterii lui. bunurile economice reprezintă un rezultat al activităţii economice şi sunt limitate (rare). lumina solară. directive şi indicaţii publice ce reglementează activitatea economică. dăruite de natură.4. parc îngrijit. a nevoilor. Dintre acestea fac parte: aerul. normele de drept. şi care pot fi utilizate fără a depune eforturi. medicamente falsificate. Bunurile economice – rezultat al activităţii economice "Termenul aici adaptat (bunul economic) include toate acele bunuri – exterioare omului – care îi aparţin lui şi nu aparţin în acelaşi grad vecinilor săi" (Alfred Marshall). totodată. În calitate de "bun". care sunt abundente. Bunurile. precum şi ca urmare a aplicării în producţia tehnică a tehnologiilor noi. serviciile utilizate pentru satisfacerea nevoilor umane constituie bunurile. 3. cunoaşterii şi atragerii de noi resurse în circuitul economic. Şi antonimul – "antibun" semnifică tot ce este dăunător. Raritatea resurselor constituie o caracteristică generală a economiei. eficiente. exploatarea la maximum a bogăţiilor naturale neregenerabile duc la retrogradarea şi acutizarea stării resurselor rare. obiectele. în sens larg. respectiv. aer curat. frica etc. Mijloacele.

mobilier. picturi. comerţ. educaţie) şi prodfactori (bunuri investiţionale – de capital tehnic. După destinaţia finală: satisfactori (bunuri de consum personal – hrană. acestea mai presupun unele condiţii: – existenţa unei nevoi care trebuie satisfăcută. Diversitatea enormă a bunurilor economice poate fi clasificată în baza mai multor criterii (indici): 1. – proprietăţile bunului şi serviciului. aceeaşi denumire de bun poate fi prezentată în două "ipostaze": strugurii – ca desert. resurse naturale. televizor. În ramurile producţiei materiale (agricultura. gospodăria comunală. 64 . opere muzicale). îmbrăcăminte şi bunuri de consum social – servicii de sănătate. Din punct de vedere al formei de manifestare: bunurile marfare (îmbrăcăminte. – disponibilitatea şi accesibilitatea. servicii (care se consumă concomitent cu producerea). materie primă) şi de folosinţă îndelungată (îmbrăcăminte. După gradul de prelucrare: primare – cele preluate de-a gata din natură (pomuşoare din pădure). 3. cărţi. construcţia) se produc bunuri materiale şi se acordă servicii materiale (servicii de transport. O parte din lucruri (aspirator. consultaţiei ştiinţifice. resurse de muncă). strugurii – ca materie primă pentru producerea sucului. 4.Alături de raritatea relativă a bunurilor economice. După durata folosirii: de folosinţă curentă. intermediare – aflate în diferite faze de prelucrare (sfecla de zahăr la fabrică). 2. Concomitent. industria. vinului. valori spiritual-etice (manuscrise. învăţământului. utilaj). deservirea publică). automobil). produse. casă de locuit). finale – care nu mai sunt supuse prelucrări şi se utilizează în consum personal sau productiv (zahăr. automobil) se procură pentru a beneficia de unele servicii. Producţia nematerială creează valori spirituale şi prestează servicii nemateriale: în domeniul ocrotirii sănătăţii. „de o singură folosinţă" (produse alimentare.

vaccinarea populaţiei). se consumă individual sau de membrii familiei şi. iluminatul străzilor. Pentru aceste bunuri sunt caracteristice principiile: • consumul comun de toţi membrii societăţii sau a unei părţi (non-rivalitate). tehnică de uz casnic. 8. care sunt prestate de către stat şi se consumă colectiv pe gratis (apărarea naţională. diferite paste făinoase. Bunuri publice (servicii) – servicii. de care se folosesc în comun o parte din societate (şcolile de stat. şi bunuri "non-marfare". aceasta are şi diferite definiţii: activitatea de transformare a resurselor din societate în bunuri necesare ei. legislaţia. de regulă. Rezumat 1. ocrotirea sănătăţii. produse alimentare) şi bunuri publice. instituţiile de învăţământ superior). După modul de comportament în circuitul economic: bunuri-marfare. După subiectul consumului: bunuri private. care se utilizează concomitent (pelicula şi aparatul de fotografiat. După modul de fixare a bunurilor în spaţiu: bunuri mobiliare şi bunuri imobiliare. 7. sfera de asigurare a 65 . În funcţie de substituirea lor: bunuri substituibile (se pot utiliza pe baza alternative cafea şi ceai. spre deosebire de bunurile private. în calitate de purtător de energie) şi bunuri complementare. calculatorul şi discheta. destinate schimbului. Acţionează principiul "pasagerului clandestin" – călătoria pe gratis pe contul altei persoane. consumate pe gratis (unele servicii din învăţământ. Bunurile publice pot fi folosite de fiecare individ şi. ajutor umanitar). se procură (apartament. Datorită multilateralităţii activităţii economice. Pot fi menţionate şi bunurile de "club". de importanţă socială. automobilul şi benzina). administrarea statului. 6.5. chiar dacă aportul lui este nul. cărţi şi filme. unt şi margarină. • non-exclusivitate – excluderea din utilizare a unui bun este imposibilă. ordinea publică. petrol şi gaz. nu este obligatoriu să fie achitate. prestarea informaţiei.

Din aceste considerente. Ele reprezintă scopul şi motorul întregii activităţi social-economice. Bunurile reprezintă diferite obiecte şi servicii utilizate pentru satisfacerea nevoilor umane. totalitatea legăturilor economice concret-istorice (a relaţiilor de producţie). în mare măsură. rare. Resursele economice (materiale. care sunt abundente în raport cu nevoile sociale. Activitatea economică este în interdependenţă directă cu mediul ambiant. depinde de particularităţile sistemului politic. constituie bunurile libere (non-economice) – aerul. ideologică. Insuficienţa mijloacelor este tratată ca o limită a nivelului bunăstării sociale şi personale şi atrage după sine problema alegerii alternative (costul de oportunitate). financiare. de timp) sunt limitate. În sec. juridică. tipic pentru societate. Restabilirea relaţiilor armonioase între societate şi natură reprezintă o problemă de primă importanţă. XX a fost dezechilibrată balanţa socioecologică – echilibrul biosocial. culturală) apar ca premise inalienabile ale funcţionării stabile a societăţii. Bunurile economice sunt limitate şi apar ca rezultat al activităţii economice. căldura soarelui. 4. 2. Viaţa economică. 5. Civilizaţia continuă apropierea de o catastrofă ecologică. raportarea şi coordonarea proceselor şi directivelor economice cu alte procese şi obiective (în sfera politică. care reflectă caracterul acţiunii reciproce a societăţii cu natura (nivelul de dezvoltare a forţei de producţie). mediul legal şi cultural-etic. 66 . Bunurile naturii. Nevoile umane sunt diverse şi nelimitate. Resursele economice constau din totalitatea premiselor.fundamentelor materiale a bunăstării populaţiei. 7. 3. umane. în raport cu nevoile sociale. lumina zilei. elementelor utilizate pentru producerea bunurilor şi satisfacerea nevoilor umane. 6.

reprezintă obiectul muncii. Problema rarităţii resurselor va dispărea odată cu descoperirea surselor inepuizabile de energie. Părerea D-voastră? Este corectă definiţia "bunului" (dată de A. De ce această divizare este convenţională? 1. bunuri private şi sociale. schimbul sau consumul? Din ce considerente necesitatea teoriei economice este provocată de raritatea resurselor? Noţiunea de "bun" este mai amplă decât categoria de "resurse"? Ce necesităţi umane se satisfac datorită economiei? • • • • • Indicaţi variantele corecte de răspuns: • Menţionaţi nevoile materiale. "Economia de însuşire" (colectarea florilor. sociale. • • • • • Adevărat – Fals: Extragerea pietrei naturale reprezintă un proces de producţie. Materia primă. resurse şi raritatea lor. Protejarea dinţilor. bunuri economice. ce satisface nevoia umana”? Care este stadiul iniţial al economiei – nemijlocit producţia. Legea creşterii nevoilor. gospodărie. Bunurile economice permanent sunt limitate. pomuşoarelor sălbatice) a oamenilor primitivi nu este o economie în adevăratul sens al cuvântului. destinată pentru prelucrarea de mai departe. nevoi şi caracterul lor nelimitat. utilitate.TRAINING ECONOMIC TERMINOLOGIE economie. 67 . etic-spirituale. Marshall) ca „obiect dorit.

4. 3. Structura nevoilor populaţiei în Moldova. 5. • Ce se referă la resursele economice? 1. şi de ce este nevoie pentru a le satisface? De ce în secolul XXI se acutizează problema rarităţii resurselor. 6. reieşind din solicitările civilizaţiei contemporane. Poartă caracter universal. Peştele în mare. Calitatea managementului resurselor umane. Resursele naturale. • Limitarea (raritatea) resurselor este o problemă ce: 1. 2. • Ce este bun economic? 1. 2. 6.2. 2. 68 . Romanul scris. Serviciul de reparaţie a încălţămintei. Întrebări pentru discuţie: Care sunt nevoile unui tânăr. Puloverul. Consultaţia juristului. Există din cauza nevoilor nelimitate. Există numai la cei săraci. 4. 3. 4. Reparaţia apartamentului. Vizitarea expoziţiei de arte plastice. Capitalul tehnic. 5. Învăţământul (în şcoală. perspective de soluţionare? Tematica referatelor şi eseurilor economice: Omul în "oglinda" economiei. în instituţia de învăţământ superior). există căi. Informaţia din domeniul finanţelor. Ecologia pură. Pastele făinoase în magazin. confecţionat personal. Nu afectează firmele mari. 3. 3. 4. Procurarea îmbrăcămintei.

legate de lipsa şi căutarea resurselor. prin intermediul conceptelor şi al "limbajului ştiinţei economice" (Michel Didier). "Triada" întrebărilor fundamentale "Resurse limitate – nevoi nelimitate" Raritatea resurselor constituie o caracteristică generală a economiei. Situaţia "resurse limitate – nevoi nelimitate" determină identificarea soluţiilor eficiente. determinarea principiilor şi mecanismelor de distribuire. Oamenii sunt puşi în situaţia să aleagă din multiplele variante de utilizare a resurselor rare. Legea rarităţii – volumul.1. problema generală a economiei este cea a alegerii economice. Creşterea şi diversificarea nevoilor umane. schimb şi consum al bunurilor produse. asigurarea tehnică şi organizarea procesului de producţie. structura şi intensitatea nevoilor umane. structura şi calitatea resurselor economice şi bunurilor se modifică mai lent decât volumul. În activitatea economică apar multiple probleme. Problema alegerii economice. ca problemă generală a economiei. alegerea celei mai bune variante din toate alternativele posibile. Problema alegerii economice. mai este numită "axa" în jurul căreia se roteşte teoria şi practica economică. 4. obligă oamenii să se adapteze la această realitate. în condiţiile rarităţii resurselor. 69 .Capitolul 4 ALEGEREA ECONOMICĂ: PRINCIPIUL ALTERNATIV ŞI EFECTIV "Oricare ar fi maniera de abordare a economiei. în funcţie de timp şi de loc. întotdeauna va fi necesară o cunoaştere generală a mecanismelor şi problemelor economice constante. Prin urmare.

3. economiile s-au divizat în diferite sisteme şi forme de existenţă. în ce cantitate este mai avantajos de-a utiliza resursele existente. Toţi participanţii la activitatea economică permanent se lovesc de aceste întrebări complicate şi sunt puşi în faţa alegerii: cu se scop. Pentru cine se produc bunurile? – cine şi în ce cantitate le va consuma? (modul şi criteriile distribuirii bunurilor în societate).resurse limitate producţie bunuri economice limitate nevoi nelimitate PROBLEMA ALEGERII ECONOMICE Figura 4. în ce mod se produc bunurile? – cu ce resurse şi combinaţii de resurse. În fond.1. economie naţională şi mondială. Ce producem? – ce mărfuri. fiind universală 70 . Astfel. la diferite nivele ale organizării economice – gospodărie casnică. Cum. firmă. În funcţie de răspuns la "triada" întrebărilor vitale. 2. în ce mod. Alegerea alternativă a sferei şi modului eficient de utilizare a resurselor este actuală în toate timpurile. pentru toate popoarele. Geneza problemei alegerii economice Problema fundamentală a organizării oricărei economii poartă un caracter universal. problema alegerii economice. de ce calitate şi în ce cantitate trebuie de produs pentru satisfacerea anumitor nevoi? (posibilitatea producţiei corelată cu stocul de resurse existente în societate). cu ajutorul căror tehnologii? (alegerea tehnicilor şi tehnologiilor pentru producere). problema respectivă se concretizează prin răspunsurile pe care le-a dat umanitatea la "triada" întrebărilor definitorii pentru societate: 1.

Procurarea biletului (satisfacerea necesităţii de distracţie) este legată de sacrificarea şansei utilizării cărţii neprocurate sau cu costurile alternative (costul de oportunitate). mecanismul de coordonare a proceselor economice. pentru a primi rezultatul scontat (marfă. 4. Fermierul. 71 .2. experienţa istorică a dezvoltării. Pentru fiecare ţară sunt specifice particularităţile sale: volumul şi structura resurselor economice. Economiştii numesc pierderile legate de alegere costuri de oportunitate (alternative) sau costurile şanselor sacrificate. sacrifică ceva. serviciu). Din aceste considerente. ca urmare a rarităţii resurselor. nu are posibilitate să sădească o livadă de meri. sau un bilet la discotecă. studentul. formele specifice ale orânduirii sociale şi economice. Costul de oportunitate: conţinutul. în diferite societăţi se rezolvă diferit. poate procura sau o carte. particularităţile naţional-etnice şi principiile ideologice ale societăţii. conform teoriei costurilor de oportunitate. În procesul alegerii. Aceasta se explică prin diversitatea cauzelor şi circumstanţelor. pe banii de care dispune. În activitatea economică. De exemplu. de asemenea.şi generală în acelaşi timp. se iau decizii "duble": ce trebuie de produs şi ce produs trebuie refuzat. oamenii neapărat pierd ceva. Legea creşterii Costurile sacrificării unor potenţiale şanse Alegerea înseamnă o decizie "dublă": una – "pro" şi alta – "contra". Este firesc că fiecare om e interesat în obţinerea utilităţii maxime (câştigului) cu costuri (eforturi) minime. utilizând pământurile sale pentru plantarea viilor. alegerea economică trebuie să se bazeze pe compararea utilităţilor şi dezavantajelor oricărei activităţi.

La evaluarea costurilor alegerii unei activităţi. pentru a "sesiza" logica şi legităţile procesului de alegere. la nivelul tehnologiilor existente. convorbire telefonică. neglijând-o pe alta". utilizând metoda abstracţiei şi cea ipotetică. Folosind la maximum toate resursele. Friederich von Vieser. trebuie să se ia în calcul beneficiile celei mai bune alternative sacrificate.Autorul termenului "cost alternativ". bilet la film etc. Alegerea tehnologică Alături de alegerea economică. Presupunem că societatea trebuie să determine volumul de producţie numai a două mărfuri – marfa X (case de locuit) şi marfa Y (edificii de producţie). societatea dispune de diferite variante alternative de producere a bunurilor respective. Astfel. societatea are de efectuat şi alegerea tehnologică. vorbim despre "preţul pierderii” (sacrificării). Am simplificat la maximum situaţia. Explicăm: în viaţă reală ne confruntăm cu preţul ca formă de plată pentru ceva (călătorie în autobuz. savantul austriac. De aceea. preţul alternativ al mărfii A este cantitatea altui bun. producerea (sau consumul) căruia l-am refuzat (l-am sacrificat) în folosul bunului A. se apreciază costul de oportunitate. Varianta optimală a alegerii economice este maximizarea utilităţii obţinute sau minimizarea „preţului pierderilor” – a costurilor alternative.). În cazul alegerii alternative. Ca urmare. 72 . costul devine comensurabil cu utilitatea şi e posibilă apariţia relaţiei ”efect – cost”). sublinia: "Cel care se gândeşte la "utilitate" şi uită de "costuri" ia în calcul doar utilitatea unei producţii.

10) B (1. atunci modelul (frontiera) posibilităţilor de producţie se va prezenta ca o curbă de transformare.4) P M E (4. de producţie.7) D (3. iar pe axa orizontală – casele de locuit (marfa X). mii mii А В С D Е 0 1 2 3 4 10 9 7 4 0 Costul de oportunitate o mie mărfuri X.1. Dacă pe axa verticală se înscriu unităţile edificiilor de producţie (marfa Y).Tabelul 4. Modelul (frontiera) posibilităţilor de producţie 73 . exprimate în o mie mărfuri Y – 1 2 3 4 Conform datelor din tabel.1 Posibilităţile alternative de producţie a mărfii X şi Y Marfa Х. edificii Variante case de locuit.9) C (2.0) 1 2 3 4 Х (case de locuit) Figura 4. Y (edificii de producţie) 10 9 8 7 4 A (0. Marfa Y. costul de oportunitate al construcţiei suplimentare la o mie case de locuit creşte de la 0 până la 4 mii de edificii de producţie neconstruite.

curba se deplasează spre dreapta). Se practică şi sporirea cantităţii resurselor disponibile. dar nu poate fi realizat în condiţiile resurselor şi tehnologiilor existente. a intereselor personale. progres tehnic. punctul P). hrişcă etc. În cadrul repartiţiei resurselor este necesar să se ţină cont de acţiunea Legii creşterii costurilor alternative. pe timpurile lui N. tehnologii noi. Esenţa ei constă în următoarele: producerea unităţilor suplimentare dintrun produs este însoţită de diminuarea permanentă a producerii 74 . Hruşciov. Punctele care se află spre stânga curbei de transformare. Pentru aceasta e nevoie de investiţii. Legea creşterii costurilor alternative În condiţiile utilizării depline a capacităţilor de producţie şi resurselor. este contraindicată adoptarea deciziilor în baza principiilor subiectiviste. Punctele din dreapta curbei (de exemplu. punctul M) indică o producţie inferioară posibilităţilor: mobilizarea parţială a resurselor şi utilizarea ineficientă a capacităţilor de producţie. În economia sovietică. Pe termen lung. (de exemplu. "în interiorul ei". care era obsedat de "cultura porumbului". pentru a mări volumele de producţie a unor mărfuri se sacrifică producţia altor mărfuri. Este important de a acţiona după regulile obiective – legităţile existente în sfera economică.Graficul curbei posibilităţilor de producţie pune în evidenţă repartiţia resurselor rare într-o perioadă scurtă de timp. economia poate produce o cantitate mai mare a ambelor mărfuri (pe grafic. În procesul alegerii economice. au fost mărite substanţial plantaţiile de porumb în detrimentul altor culturi (orz. inclusiv din împrumut.). Orice punct pe curba dată reprezintă o posibilă combinaţie a volumelor de producţie maximale a mărfurilor alternative în condiţiile utilizării absolute a resurselor. este atractiv pentru societate.

Căun – Doctrine economice. în economia sovietică. pe fundalul dezvoltării cu prioritate a complexului militar-industrial. capital fix. banii nici nu participă la procesul de creare a bunurilor economice – ei sunt necesari pentru procurarea diferiţilor factori de producţie: utilaj. avea de suferit producţia ramurilor civile: se constata calitatea inferioară a bunurilor de consum şi deficitul lor cronic. Feuraş. Ignorarea Legii creşterii costurilor alternative duce la deformarea structurii de producţie şi. la un moment dat încep să se mărească costurile pentru unitatea de produs. care ar fi putut fi produse cu resursele utilizate la producerea bunului dat) (E. 75 . pentru a produce trebuie folosiţi factorii de producţie: materii fabricate de alte întreprinderi.altor mărfuri. Într-o anumită măsură (care diferă). Astfel. De ce există o astfel de legitate? Deoarece resursele (inclusiv loturile de pământ) pot fi parţial substituite. 4. Mijloacele băneşti nu fac parte din aceşti factori. ele se adaptează şi sunt utile pentru diferite activităţi economice. cum sunt terenurile agricole sau petrolul" (Michel Didier). materie primă etc. utilizarea eficientă a factorilor de producţie "Oricare ar fi sectorul de activitate. Combinarea. la deficitul de mărfuri. V. antrenarea resurselor tot mai puţin utile pentru sporirea producţiei unei mărfi (acelaşi porumb) în condiţiile limitării resurselor duce la "dezgolirea" şi accelerarea diminuării altor producţii. deseori. odată cu sporirea volumului producţiei de acelaşi fel. exprimate prin neproducerea altui bun (Legea lui Vieser: valoarea bunului reprezintă beneficiile ratate de la consumul altor bunuri. p. muncă şi factori naturali. De altfel. Din aceste considerente. Conceptul „ factori de producţie” Resursele utilizate în activitatea de producţie sunt numite de economişti factori de producţie. forţă de muncă.3. De altfel.163).

semnifică utilizarea în activitatea economică a capacităţilor fizice şi a deprinderilor omului. Munca (forţa de muncă) a fost şi a rămas factorul de producţie activ şi determinant. La originea acestei teorii a fost A. pământ. resursele acvatice şi este parte componentă a factorului la producţie "natura". dar. Aceste elemente sunt adaptate necesităţilor umane prin muncă. din punct de vedere economic. Odată cu capitalizarea economiei. Petty. îi combină şi asigură utilizarea lor eficientă. Factorul "muncă". Say. B. Starea istorică a "satului" mondial s-a reflectat în recunoaşterea factorilor de producţie. capital. Dobrotă. XVII). p. Economie politică. precum şi cantitatea muncii depuse pentru prelucrarea pământului. sec.Combinarea şi acţiunea reciprocă a factorilor de producţie se efectuează în baza unor procedee şi metode de creare a bunului – a tehnologiei stabilite. fiind solicitate şi în economia contemporană. "lista" factorilor de producţie sa extins până la trei componente – muncă. Factorul "pământ". Aceste resurse sunt universale. 76 . prin metode "rudimentare". cadrul desfăşurării activităţii. pizza poate fi pregătită "cu bucata" în gospodăria casnică. o importanţă deosebită o aveau mărimea păşunilor (loturilor de pământ) şi fertilitatea solului. include şi resursele minerale. Astfel. ca şi majoritatea energiei primare necesare oricărei activităţi socialeconomice (N. Acest factor reprezintă "ansamblul de elemente la care oamenii fac apel pentru a produce”. Smith. mai exact "forţa de muncă".106). care a fost însoţită de investiţii în sfera de producţie. se schimbă priorităţile şi structura factorilor de producţie. iar a formulat-o distinct J. În acest sens. pământ şi muncă (W. condiţiile materiale. ce antrenează ceilalţi factori. totodată. În timpul predominării agriculturii primitive. se poate organiza şi producerea ei în serie cu utilizarea utilajului special. Odată cu complicarea activităţii sociale. natura asigură substanţa.

are unele particularităţi: • presupune costuri înalte de producere. "capitalul uman". Factorul "abilitate" reflectă exclusiv funcţia interpretativă a lucrătorului. uzine metalurgice). pământ. McConnell). 77 . apăruţi în anii 1970 în urma revoluţiei tehnico-ştiinţifice.Unul din economiştii contemporani cu mare autoritate. abilitate antreprenorială) (A. capital. cu certitudine putem vorbi despre noţiunea de "multifactori". Sarcina principală a întreprinzătorului se manifestă în combinarea raţională a diferiţilor factori de producţie. formele eficiente de organizare şi management ale producţiei. Intelectul. finanţele mobile devin factori primordiali ai progresului în sec. decizii neordinare. P. El antrenează calităţile necesare pentru afaceri de succes – iniţiativă. Acest fenomen a fost observat în mediul ştiinţific şi generalizat în teoria "cuadrofactorială" (a celor patru factori – muncă. noile moduri de satisfacere a nevoilor. tentaţia de a face schimbări. În calitate de obiect al economiei. sunt utilizaţi şi neo-factorii de producţie. Un rol important în dezvoltarea economiei îl are munca organizatorică şi managerială. în calitate de capital examinează mărfurile investiţionale reprezentate prin bunuri materiale. risc. S. inovaţiile tehnico-ştiinţifice. Referitor la producţia contemporană. Brue şi C. comparativ cu costurile reduse de reproducere şi stocare a informaţiei deja obţinute. Din această categorie fac parte: tehnologiile avansate. având caracter de noutate şi utilitate pentru subiecţii receptori. Menţionăm că tehnologiile contemporane substituie calitativ principalele resurse de dezvoltare. Deoarece alături de factorii tradiţionali. XXI. care pot fi utilizate pentru producţia altor mărfuri (tractoare. resursele informaţionale. Samuelson. legată de persoana întreprinzătorului. Pentru notiţe*** Informaţia este o reprezentare simbolică asupra realităţii. Marshall. calculatoare.

Urmărind scopul creşterii volumului de producţie. Pentru a mări recolta de struguri. alături de Legea creşterii costurilor alternative. neproporţionale) a factorilor de producţie. de a moderniza baza tehnico-materială. Aprilie. ceea ce se expune negativ asupra productivităţii lor. de a angaja lucrători suplimentari. de a folosi butaşi de selecţie. pot fi utilizate diferite metode. datorită fluxului continuu de noi cunoştinţe umane. Această lege a fost formulată pentru prima dată de fiziocratul A. M. variind cantitatea şi calitatea factorilor de producţie: de a mări viile. este necesar de luat în consideraţie şi Legea randamentelor descrescătoare (mai precis. de a perfecţiona organizarea şi motivarea muncii. care presupune posibilitatea înlocuirii unei cantităţi dintr-un factor de producţie printr-o cantitate din alt factor. • informaţia are caracter perisabil. Information and the Organization of Industry. ele pot fi utilizate pentru producţia bunurilor în diferite combinaţii şi proporţii. (Kenneth Arrow.1994) Combinarea factorilor de producţie O caracteristică importantă a factorilor de producţie este substituirea (parţială). Ea este condiţionată de substituirea mai multor nevoi şi de utilizarea raţională a resurselor limitate (rare).12. Legea randamentelor neproporţionale În vederea utilizării eficiente a factorilor de producţie. de asemenea. nu putem manipula doar cu o varietate de resurse – apar disproporţii (cantitative şi calitative) între resursele economice.• transferul informaţiei de pe un suport tehnic pe altul este facil. 78 . Turgot (în legătură cu exploatarea de tip agricol) şi. • accesul unui subiect la informaţia deţinută de alt subiect nu-l deposedează pe primul de informaţie. se bazează pe substituirea parţială a resurselor. de natura uzurii morale. Datorită substituirii (alternativităţii) resurselor.

Randamentul fiecărui lucrător suplimentar este diferit: la început creşte. Utilizând mărimile marginale. randament marginal. Principiul marginalităţii Pentru determinarea dependenţelor între două mărimi economice diferite se utilizează pe larg principiul marginalităţii: productivitate marginală. contribuie foarte puţin la sporirea producţiei. Productivitatea marginală a factorilor de producţie exprimă sporul de producţie obţinut prin creşterea cu o unitate a factorului respectiv. apoi scade. rată de substituţie marginală. putem formula mai exact Legea randamentelor neproporţionale a factorilor de producţie: în cazul volumelor fixe ale unor resurse (de exemplu. este diferit rezultatul (produsul marginal) obţinut de la fiecare unitate suplimentară de factor variabil (muncă). din cauza dezechilibrului între factorul "muncă" şi "capital". 79 . volumul producţiei creşte numai pe contul majorării numărului de lucrători (factorul „muncă”).De exemplu. cantitatea şi calitatea tehnicii agricole. capital. Este imposibil de a mări permanent producţia tricourilor în cadrul unei încăperi (fără a schimba tehnologia) numai pe contul creşterii numărului de cusătorese. este imposibil de a mări permanent recolta unei sau altei culturi doar pe calea extinderii suprafeţelor însămânţate. pământ). fără a perfecţiona tehnologia. Prezenţa celui de-al patrulea lucrător. Totodată. de la 35 unităţi de producţie până la 55 unităţi. Numărul optimal de lucrători în cazul dat constituie trei oameni. fără a schimba numărul lucrătorilor. toţi ceilalţi factori de producţie rămân neschimbaţi. Vom demonstra acţiunea Legii respective printr-un exemplu simplificat – atunci când costurile pentru capital rămân constante.

Tabelul 4. L. K). Această Lege are o importanţă practică esenţială. atraşi şi utilizaţi. se utilizează substituirea resurselor. Ea pune în evidenţă faptul că un volum de producţie (Q) este în funcţie de diferite combinaţii de factori de producţie.2 Dinamica volumului de producţie la schimbarea cheltuielilor de muncă Cheltuieli de Cheltuieli de muncă capital 0 1 2 3 4 const. Ea trebuie luată în consideraţie în procesul combinării factorilor de producţie cu scopul sporirii producţiei. Volumul de producţie (unităţi) 0 35 45 80 55 135 30 165 Produsul marginal (unităţi) 35 Aşadar. utilizarea tehnologiilor mai eficiente. Pentru producerea volumului dat de producţie cu scopul minimizării costurilor. L – muncă. înlocuirea resurselor scumpe cu altele mai ieftine. în condiţiile tehnologiei date (N – pământ. 80 . K – capital): Q = F (N. acţiunea Legii randamentelor neproporţionale (descrescânde) se explică prin faptul că factorii de producţie nu sunt perfect substituibili. Funcţia de producţie Funcţia dată reprezintă instrumentul ce demonstrează dependenţa producţiei de volumul factorilor de producţie.

resursele economice sunt folosite cu o productivitate şi la o intensitate maximă. În acest caz. există atâtea productivităţi câţi factori de producţie) caracterizează eficienţa. Comportamentul raţional al agenţilor economici presupune: obţinerea unor rezultate maxime (cu acelaşi costuri se obţin volume mai mari de producţie) sau reducerea la minimum a costurilor (producerea aceluiaşi volum de marfă cu costuri mai mici). Noţiunea "eficienţă economică" presupune folosirea resurselor economice cu cel mai redus cost de producţie. iar consecinţele economice urmează să fie cele mai benefice. Pentru evaluarea eficienţei economice se utilizează astfel de indicatori ca: Productivitatea muncii (în fond. În esenţă. unde L este durata de timp lucrată. eficienţa economică se determină prin raportul efectelor obţinute la eforturile depuse (relaţia "eforturi-efecte"). rodnicia cu care este utilizat factorul de producţie „munca” şi se calculează prin numărul de unităţi de bunuri (Q) ce revine la o unitate de muncă (oră. Anume creşterea eficienţei producţiei asigură progresul social-economic în condiţiile resurselor limitate. Randamentul capitalului reflectă. unde K este cantitatea capitalului utilizat. schimb): Q / L. productivitatea utilizării capitalului şi se calculează prin raportul Q / K. pe de o parte. Eficienţa producţiei se determină prin raportarea bunurilor produse către costurile agregate ale muncii sociale sau către factorii de producţie utilizaţi. 81 . zi. iar pe de altă parte – efectele economice obţinute pe baza folosirii lui. iar în contextul activităţii economice – prin evaluarea relaţiei "costuri-beneficii".În procesul alegerii economice se mizează pe decizii eficiente.

ele pot fi utilizate pentru producţia bunurilor în diferite combinaţii şi în proporţii variate. resurse informaţionale. 6. În procesul de repartiţie a resurselor este necesar să se ţină cont de acţiunea Legii creşterii costurilor alternative: odată cu creşterea producţiei unui bun de acelaşi fel. 5. la un moment dat. Problema alegerii economice reprezintă problema fundamentală (generală) a organizării economiei – "raritatea resurselor". iar nevoile – nelimitate. Optimizarea alegerii economice înseamnă maximizarea utilităţii obţinute şi minimizarea "preţului sacrificiilor" – costurilor alternative. inovaţii tehnico-ştiinţifice. de mărimea cărora se ţine cont în luarea deciziei optimale. capitalul. forme mai eficiente de organizare şi management. trebuie căutate soluţii economice mai avantajoase. munca. e necesar să se ia în consideraţie acţiunea Legii randamentelor neproporţionale – Lege ce exprimă raportul între evoluţia producţiei obţinute şi 82 . noi modalităţi de satisfacere a nevoilor). 7. abilitatea antreprenorială) şi neo-factorii de producţie apăruţi în anii '70 în urma revoluţiei ştiinţifico-tehnice (tehnologii avansate. Concretizarea problemei alegerii se manifestă prin "triada" întrebărilor-cheie: ce? cum? şi pentru cine trebuie produse bunuri? 3. În situaţia în care resursele sunt limitate. selectate cele mai bune variante dintre toate alternativele posibile. Resursele utilizate în activitatea de producţie sunt numite factori de producţie.Rezumat 1. Din această categorie fac parte factorii clasici (pământul. Datorită substituirii (alternativităţii) resurselor. 4. costurile pentru o unitate cresc şi acest lucru se explică prin neproducerea altui bun. "capitalul uman". Procesul alegerii economice întotdeauna este însoţit de costul de oportunitate – costurile alternative. 2. Concomitent.

abilitatea antreprenorială). 8. L – muncă. Productivitatea muncii caracterizează durata şi rezultatele muncii. Pentru producerea volumului de producţie dat. 83 . costuri alternative şi Legea creşterii lor. cum şi pentru cine trebuie de produs?" – reprezintă concretizarea problemei alegerii şi există numai în ţările cu economie de piaţă. se practică înlocuirea resurselor. Criteriul eficienţei economice înseamnă maximizarea (cu orice preţ) a volumului de producţie. inovaţii tehnicoştiinţifice. neofactorii de producţie (tehnologii avansate. excluderea resurselor scumpe.un factor variabil (de exemplu: munca) în unităţi suplimentare. L. muncă. forme noi de organizare a muncii). K) reflectă dependenţa între volumul maximal de producţie (Q) şi diferite combinaţii ale factorilor de producţie în condiţiile tehnologice date (N – pământ. TRAINING ECONOMIC TERMINOLOGIE alegere economică. în vederea minimizării costurilor. K – capital). factorii de producţie clasici (pământ. ceilalţi factori (de exemplu: capital. "capital uman". Funcţia de producţie Q = F (N. Curba transformării demonstrează importanţa alternativelor de producţie ale societăţii în condiţiile ocupării (utilizării) depline a resurselor. • • • • Adevărat – Fals: Întrebările economice definitorii – "Ce. curba transformării. posibilităţi de producţie. frontiera posibilităţilor de producţie. Legea randamentelor neproporţionale. capital. pământ) rămânând constanţi.

Părerea D-voastră? "Capitalul uman" reprezintă un lucrător calificat, cu cunoştinţe, deprinderi şi abilităţi? Cui îi aparţine acest capital? • Pe acţiunea cărei legi se baza F. Vieser, afirmând: "... producând un tip de bunuri, noi pierdem posibilitatea utilizării resurselor necesare producerii lui la fabricarea altor bunuri". Aduceţi exemple din practica reală. • Legea randamentelor neproporţionale acţionează în funcţie de resursele informaţionale? • De ce unele categorii de oameni sunt mai rezervaţi atunci când este vorba despre implementarea rezultatelor progresului tehnico-ştiinţific în economie?

Indicaţi variantele corecte de răspuns: La factorii de producţie se referă: 1) pământul; 2) personalul de producţie; 3) patenta pentru produsul nou; 4) frigiderul (de uz casnic); 5) licenţa pentru producere; 6) creditul bancar. • Care este poziţia economiei naţionale în stadiul de criză relativă cu curba posibilităţilor ei de producţie: 1) se deplasează spre stânga, "în interiorul" curbei; 2) este plasată pe curbă; 3) se deplasează spre dreapta, "în afara" curbei? • Arătaţi costul alternativ al contractului D-voastră pentru studii, încheiat cu instituţia de învăţământ. 1) ceea ce a fost sacrificat pentru a plăti studiile; 2) remunerare înaltă după finisarea studiilor;

84

3) refuzul de a studia în altă instituţie; 4) cheltuielile de transport pentru drum la studii. • Legea randamentelor neproporţionale este importantă: 1) numai pentru firmele începătoare; 2) de pe poziţiile utilizării raţionale a resurselor; 3) numai pentru societăţile pe acţiuni; 4) în procesul combinării resurselor. • Comportamentul raţional al agenţilor economici presupune: 1) coraportul costurilor şi rezultatelor; 2) eschivarea de la plata impozitelor; 3) fixarea preţurilor înalte pentru marfa lor; 4) instituirea monopolului în ramură. Calculaţi! Drept consecinţă a folosirii utilajului nou, numărul lucrătorilor ocupaţi în producţia bunului dat s-a micşorat de 1,5 ori, iar productivitatea muncii a crescut de 3 ori. Determinaţi variaţia volumului fizic de producţie. Întrebări pentru discuţie: • De ce necesitatea teoriei economice este legată de raritatea resurselor? • Este aplicabilă pentru procesul alegerii economice opinia: "ceva pierzi, ceva găseşti"? Cum se determină pierderile, sacrificiile economice? • Există alternative economice în activităţile noastre cotidiene?
• •

Tematica referatelor şi eseurilor economice: Problema alegerii economice: universalitatea şi specificul concret-istoric. Neo-factorii producţiei contemporane şi particularităţile lor.
85

Capitolul 5 SISTEMUL ECONOMIC: CARACTERISTICA ŞI MECANISMUL EVOLUŢIEI 5.1. Esenţa şi componentele sistemului economic Abordarea sistemică a activităţii sociale Sistemul reprezintă o totalitate de elemente care se află în interacţiune şi formează o unitate distinctă.
Imaginea sistemului este pe larg utilizată în diferite domenii: în fizică şi mecanică (sistemul de transport, sistemul de ore), biologie (toate fiinţele vii sunt sisteme specifice "fine"). De asemenea, poate fi utilizată şi în cazul mediului ambiant (sistemul ecologic).

Abordarea sistemică este valabilă şi pentru caracterizarea vieţii sociale. Activitatea socială reală nu se reproduce "pe părţi", ci ca un tot întreg, ce constă din diferite procese contradictorii, legături şi elemente.
În economie, principiile analizei sistemice se utilizează din jumătatea a doua a sec. XX, odată cu apariţia ciberneticii economice. Abordarea economiei ca formaţiune sistemică integră permite efectuarea modelării şi gestiunii proceselor social-economice.

Sistemele social-economice sunt destul de complicate şi dificil de administrat din considerentele că, în calitate de subiect şi obiect, apare omul cu multitudinea schimbătoare de nevoi, interese, motivaţii ale comportamentului. Dat fiind faptul că viaţa socială este multilaterală, ea se divizează în subsisteme: economice, politice, sociale (în sensul îngust al cuvântului), juridice, ideologice, social-familiale. Ordinea concretă istorică în societate este determinată de sistemul instituţional (Vezi Cap.5.5).
86

economice şi politice. ca elemente ale unui tot întreg (a unei entităţi). 87 . Anume tipul de subordonare şi caracterul interacţiunii subsistemelor funcţionale.1. Structura sistemului social Fiecare din sferele de activitate indicate mai sus se deosebeşte prin obiective şi funcţii specifice. În acelaşi timp.Subsistemul economic Subsistemul politic SISTEMUL INSTITUŢIONAL Subsistemul social Subsistemul juridic Subsistemul social-familial Subsistemul cultural şi moral Figura 5. Delimitarea sferelor respective este convenţională. toate subsistemele sunt părţi componente ale unui tot „întreg" – sistem social unic. printr-o autonomie relativă şi legităţi particulare de dezvoltare. deoarece există o corelare integră între procesele sociale. condiţionează particularităţile naţionale ale sistemului social-economic şi dinamica lui istorică. Procesele sociale din fiecare ţară îşi au specificul lor aparte.

Alături de deformările de ordin intern ale socialismului real se aprofunda dezechilibrul în corelaţia cu mediul ambiant (sub formă de agravare a problemelor ecologice. şia pierdut capacităţile de autoorganizare şi reproducere. Poziţiile lagărului socialist pe arena mondială cedau din an în an: atât în competiţia economică şi în relaţiile financiare. cât şi în plan militar. în mare măsură.Subsistemul economic. Reieşind din cele expuse. În consecinţă. în ştiinţă şi în practică este actuală cercetarea interacţiunii organice a economiei cu alte sfere ale activităţii sociale. determină "calitatea" sistemului social în întregime. Totodată. procese analogice au determinat eşecul socialismului real. a deficitului produselor alimentare). afectat de criza adâncă (internă şi externă). putem observa dezintegrarea formaţiunii sociale în întregime. politică. asigurând fundamentele materiale ale activităţii umane. şi subsistemul politic şi-a pierdut viabilitatea. dominant în societate. lezând funcţiile ei proprii. de epuizare a resurselor naturale. Subsistemul politic. relaţiile instituţiilor. Remarcă istorică În viziunea noastră. Sub presiunea multiplelor probleme. distrugându-se. juridice şi ideologice. În caz contrar. Sistemul economic vizează felul de utilizare a resurselor economice. 88 . reprimând unele subsisteme funcţionale. statul (instituţional reprezentat de partid) a subordonat intereselor şi obiectivelor sale toate sferele activităţii umane (inclusiv economia). organismelor şi altor elemente ale suprastructuri politice. Starea economiei. ideologie). are prioritate în ierarhia subsistemelor funcţionale. prin intermediul cărora se desfăşoară activitatea economică. Caracteristica generală a sistemului economic Sistemul economic e definit ca un ansamblu de relaţii între oameni ce vor determina modul de organizare şi funcţionare a activităţii economice şi sociale a unei ţări. asupra economiei influenţează procesele ce au loc în diferite domenii (legislaţie. sistemul socialismului real.

XX. adică obiectivele şi mobilurile predominate ale activităţii economice.După modul de organizare şi constituire la nivelul statului. bazate pe anumite forme de proprietate asupra resurselor şi rezultatelor activităţii economice. • modurile de coordonare a proceselor social-economice. forma sa de existenţă. Interacţiunea lor se deosebeşte prin discordanţă înaltă. Economistul şi sociologul Werner Sombart a caracterizat sistemul economic prin trei elemente: sensul lui. adică instituţiile care definesc relaţiile dintre subiecţii lui. în care se înscriu multe tipuri de activităţi. substanţa acestuia. şi fiecare verigă. (Laureatul Premiului Nobel. • relaţiile social-economice. • formele de organizare a activităţii economice. Leontiev) Este important că toate elementele sistemului sunt relativ autonome şi îndeplinesc funcţiile "sale" specifice. adică se găsesc în legătură şi interdependenţă de alte verigi". adică tehnica şi tehnologiile existente care determină modul de combinare a factorilor de producţie şi 89 . şi care funcţionează pe baza interacţiunii elementelor. Ceea ce înseamnă că nu există economie "la general": ea întotdeauna a fost "legată" de timp şi spaţiu (de exemplu. corespunzător unei ordini ierarhice. economia se manifestă ca un sistem concret-istoric de asigurare materială a activităţii umane şi constă din elemente expuse într-un ansamblu. componentă a sistemului poate exista doar din considerentele că primeşte ceva de la alţii. V. economia SUA în anii 30 ai sec. Elementele fundamentale ale sistemului economic sunt: • forţele de producţie. care apare ca sursă internă de dezvoltare a sistemului. "Economia fiecărei ţări este un sistem mare. economia postsocialistă a Republicii Moldova).

7). D .B. cât şi externi. B. Circuitul economic În calitate de personaje ale sistemului economic se prezintă agenţii economici – subiecţii care exercită funcţii specifice. cantitatea şi calitatea resurselor de muncă. ramurile (grupe de firme de acelaşi profil).. firmele. – "macrosubiecţii" – unităţile economice complexe: sindicatele (asociaţia lucrătorilor unei profesii). în timp ce agenţii economici agregaţi se manifestă numai în economia de piaţă modernă. comportamentul lor în economia de piaţă. Asupra stării concret-istorice a sistemului economic influenţează un număr enorm de factori atât interni. Varietatea factorilor dezvoltării economice şi a variantelor de combinare inevitabil duce la pluralismul sistemelor economice naţionale (Vezi Cap. 90 . familiile.modul de coordonare a activităţii economice. contacte permanente şi interdependenţe riguroase.D – determinantele lui (resurse naturale. mediul instituţional etc. Ei sunt organic legaţi de sistemul distribuirii sociale a muncii.. Agenţii economici se deosebesc prin funcţiile îndeplinite.). nivelul tehnic şi tehnologic. modul de folosire a factorilor de producţie.C. formele de organizare a activităţii. statul (totalitatea structurilor şi organizaţiilor centralizate). Ultimii au existat întotdeauna. Din această categorie fac parte: – "microsubiecţii" – unităţile economice simple: indivizii.). Această dependenţă funcţională poate fi exprimată matematic: SE = f (A. Noţiunea de agent economic nu se identifică cu cea de subiect de proprietate. A. patronatul (uniunea patronilor). C. au scopuri şi motive determinate în activitatea economică. unde: SE – sistemul economic. Agenţii economici se află în relaţii multiple. "deservesc" diferite fluxuri reale (materiale) şi monetare.

FR2 = achiziţiile de resurse efectuate de societăţile producătoare de bunuri marfare nonfinanciare. FR4 = cumpărările de bunuri de consum de către familii. În figură. fluxurile reale sunt surprinse cu liniile exterioare îngroşate. FR3 = oferta de bunuri de consum realizată de producătorii de marfă. după cum urmează: FR1= oferta de factori.2. FR3 FR4 PIEŢELE SATISFACTORILOR FM3 FM4 FR3 FR4 FAMILII (MENAJE) SOCIETĂŢI COMERCIALE PRODUCĂTOARE FM2 FM1 FR2 FR2 FR1 PIEŢELE PRODFACTORILOR FR1 Figura 5. acestea sunt sugerate prin liniile interioare întrerupte. astfel: 91 .2. este conceput modelul celor mai importante relaţii de schimb dintr-o economie. de resurse făcută de familii. În ceea ce priveşte fluxurile monetare.Totalitatea fluxurilor reale (materiale) şi monetare între agenţii economici (reluarea activităţii economice comune) formează circuitul economic. Circuitul economic general (de bază) În figura 5.

Premisele determinante ale formării sistemului sunt: – scopul determinat al funcţionării. vom examina logica internă a evoluţiei sistemului. 5.Dobrotă. Conform teoriei generale a sistemului. scopul comun integrează. – schimbul informaţional – existenţa reţelei de comunicare şi transmitere a semnalelor elementelor sistemului. prezenţa structurilor organizatorice ce reglementează interdependenţele elementelor sistemului.1997. FM2 = încasările. FM3 = cheltuielile de consum realizate de familii în contul cumpărărilor de bunuri pe piaţa satisfactorilor. – complexitatea – prezenţa legăturilor inverse (pozitive şi negative) şi a elementelor duble.FM1 = plăţile efectuate de societăţile comerciale în contul factorilor de producţie achiziţionaţi. p. 92 .69). el este determinat obiectiv prin esenţa şi funcţiile lui. FM4 = încasările societăţilor comerciale din vânzarea bunurilor de consum (N. uneşte toate elementele sistemului. – dinamismul şi instabilitatea – capacitatea de adaptare (la noile condiţii) şi dezvoltare continuă. – structurarea.2. Economie politică. – auto-reglementarea – reglementarea internă este îndreptată spre stabilitatea sistemului. dezvoltarea „neliniară” Discordanţa din dezvoltarea sistemului Pentru interpretarea naturii evoluţiei economice. veniturile obţinute de familii în schimbul serviciilor factorilor implicaţi. – raportul sistemului cu mediul extern. Bucureşti. Evoluţia sistemelor economice: tendinţe.

Malthus. K. spre stabilitate şi instabilitate. în scopul reflectării adecvate a legităţilor dezvoltării sociale. stări de tranziţie. Printre concepţiile evoluţiei umanităţii se evidenţiază: – teoriile dezvoltării. dezvoltarea neliniară. conform cărora societatea se deplasează de la o treaptă la alta prin intermediul transmiterii "codului genetic" neschimbat (A. care studiază mecanismul de mişcare a sistemului "prin salturi" şi condiţiile de păstrare a integrităţii sistemului. sau funcţionale din contul interacţiunii colective a elementelor interne. spre centralizare şi descentralizare. spre inerţie şi dinamism. 93 . Actualmente. autoorganizarea este concepută ca organizarea spontană de autoconstituire. I. ca: evoluţia. prezenţa legăturilor inverse. oricărui tip de sisteme complexe îi sunt caracteristice unele trăsături şi procese universale. Fiecare sistem se deosebeşte prin natura şi tendinţele contradictorii de dezvoltare: spre unire şi separare. elaborate în funcţie de mişcarea sistemelor naturale.Reproducerea echilibrată a premiselor determinate şi. Astfel. de timp. În studiul dinamicii sociale este bine venită utilizarea "arsenalului" ştiinţific al teoriei dezvoltării neliniare. – teoriile geneticii. a sistemului reprezintă un proces complex şi contradictoriu. se „împrumută” principiile teoretice. Excurs "în ştiinţă" *** Dinamica dezvoltării sociale este reflectată în ştiinţă destul de contradictoriu. în două varietăţi: dezvoltarea determinantă "uniliniară" a lui K. care studiază procesele autoorganizării – ordonării interne a sistemelor complexe. Este de perspectivă şi utilizarea principiilor sinergeticii. inclusiv a teoriei catastrofelor. adică formarea structurilor spaţiale. Menger) sau transformat (T. În ştiinţa contemporană. T. Veblen). Marx. respectiv. Utilizarea principiilor metodologice interdisciplinare este legitimă. Schumpeter) şi dezvoltarea "multiliniară" (adepţii lui K. Marx). deoarece în comportamentul formaţiunilor complexe naturale şi sociale există analogii profunde. fără o acţiune externă specifică. principii de ordonare ierarhice. Smith.

ciclic al dinamicii social-economice. odată cu schimbarea condiţiilor interne de funcţionare a sistemului economic şi a cerinţelor mediului extern.Caracterul neliniar al dezvoltării economice Sistemul economic. stabilitatea financiară şi a ritmului producţiei. lui îi este caracteristică tendinţa de "autopăstrare". în cazul incapacităţii satisfacerii lor de către sistemul economic. Alternarea periodică a acestor tendinţe este în conexiune cu diferite stări ale sistemului (foarte instabilă şi aproape de echilibru) şi se manifestă printr-un caracter neliniar. ca şi orice alt sistem. coraportul cererii şi ofertei. stabilitate şi echilibru: coordonarea şi echilibrul costurilor şi rezultatelor producţiei. Pe de altă parte. În esenţă. Izvoarele evoluţiei economice În evoluţia sistemului social-economic pot fi evidenţiate două tendinţe: formarea ordinii social-economice noi şi păstrarea ordinii "vechi". Pe de o parte.3. 94 . producţie <---------------------------------evoluţia sistemului economic consum Figura 5. sunt inevitabile modificările lui (de la "cosmetice" până la radicale). Apariţia şi sporirea necesităţilor noi. în mişcarea sa este supus tendinţelor contradictorii. relaţii şi forme economice. evoluţia sistemului economic reprezintă soluţionarea istorică a stărilor de dezechilibru în sfera asigurării sociale şi apare ca o reflectare a interacţiunii dialectice a procesului de producţie şi consum. va provoca neapărat apariţia noilor tehnologii.

adecvată condiţiilor (interioare şi exterioare) noi. Ea caracterizează starea intermediară. Sub influenţa schimbărilor interne şi externe. "inter-sistemică". Dezvoltarea neliniară a sistemelor complexe semnifică alternativitatea. Calităţile de adaptare ale sistemului social-economic la noile condiţii de funcţionare formează un "cadru" convenţional. până la un timp oarecare. care. Procesul depinde de structurile lui şi de mecanismul de autoorganizare. distrugerea "vechiului". "inter-sistemice" o constituie transformările calitative ale forţelor şi relaţiilor de producţie. Odată cu atingerea nivelului său critic (de pe poziţiile gestiunii interne). diversitatea viitoarelor traiectorii. Economia de tranziţie şi indicii ei O etapă firească în istoria evoluţiei omenirii o reprezintă economia de tranziţie.Excurs "în ştiinţă" *** Funcţionarea relativ constantă a formaţiunii socialeconomice caracterizează starea "staţionară" a sistemului. Esenţa economiei de tranziţie. are loc mişcarea obiectivă spre forme "noi" de activitate comună. posibilităţile de reproducere ale sistemului existent sunt limitate de potenţialul lui de auto-organizare. Depăşirea acestei limite înseamnă distrugerea ordinii sociale stabilite. precum şi odată cu epuizarea posibilităţilor de adaptare a sistemului "vechi". Dar "tranziţia prin salturi" a societăţii la un alt tip de formaţiune şi la o cale nouă de dezvoltare social-economică se efectuează în cadrul "câmpului de posibilităţi" al sistemului.3. când se menţin neschimbate echilibrul şi reproducerea. pe de altă parte – construirea "noului". 95 . are loc dezintegrarea sistemului social-economic şi se întrerupe mişcarea liniară. 5. sistemul devine "sensibil" la orice influenţă. apare starea de dezechilibru al sistemului. Odată cu distrugerea potenţialului de autoorganizare în cadrul ordinii social-economice formate. căreia îi sunt specifice instabilitatea şi dualitatea proceselor: pe de o parte. Cu alte cuvinte. economia sovietică cronic deficitară). se poate autoreproduce (de exemplu.

96 . Soluţionarea contradicţiei fundamentale este însoţită de dezvoltarea preferenţială anume a formulelor noi. procedeele istorice de transformare a sistemelor sociale sunt foarte variate: de la evoluţie până la revoluţie. se întâlnesc şi forme "intermediare". diminuarea (în multe ţări) a puterii de stat.Pentru economia de tranziţie este caracteristic mediul multiformaţional contradictoriu. nu se atinge dezvoltarea progresivă a capacităţilor de producţie. şi cele "vechi". Formele revoluţionare expresive pot fi întâlnite pe larg răspândite în cadrul schimbării sistemului politic. ce se dezvoltă. Transformările postsocialiste. De exemplu. prin acumularea treptată a elementelor noului sistem. reproduse din inerţie. sunt atribuite celor revoluţionare. confruntări sociale şi înstrăinare. după importanţa lor istorică. în comparaţie cu sistemul economic format. De asemenea. Dar majoritatea reformărilor radicale. În caz contrar. în care coexistă forme de activitate economică din sistemul trecut şi cel viitor. de regulă. Între formele noi. indiferent de faptul că ele s-au format în "adâncurile socialismului" şi au avut loc. Caracterul "revoluţionar" al tranziţiei contemporane se manifestă prin schimbul orânduirii politice. conform teoriei marxiste a "capitalismului muribund". Bifurcarea (ramificarea) sistemului se manifestă în dezvoltarea conflictuală şi imprevizibilă. scară la care au avut loc şi după conţinut. dinamica instabilă a proceselor socialeconomice. se desfăşoară "lupta contradicţiilor". transformări radicale ale institutului proprietăţii. din cauza conservatismului şi inerţiei comportamentului uman. predominarea reproducerii formelor "vechi" blochează dezvoltarea progresivă a societăţii. era însoţită de acapararea puterii prin revoluţii politice. Pentru notiţe *** În economia de tranziţie. stabilirea socialismului în unele ţări. inclusiv în sfera economică. pe cale paşnică. lipseşte mecanismul ce asigură reproducerea pe fundamente proprii. se efectuează pe cale evoluţionistă. La concret.

4. Unele apar în procesul de producţie şi sunt legate de restructurarea. de la economia administrativă de comandă la economia de piaţă. de la autoritarismul de partid la democraţia reală. administrativă de comandă la economia mixtă. ca etapă în care societatea se află între "vechiul – trecut" şi "noul – viitor". Astfel. transformarea resurselor economice în bunuri necesare societăţii.). social orientată. În secolul XXI. Costurile de tranzacţie – costuri de exploatare a sistemului Activitatea economică implică totalitatea costurilor.Economia de tranziţie. după esenţa lor. reprezintă un fenomen universal în istoria mondială. "tranziţia" socială capătă conţinut specific. sistemele sociale ce se află "în tranziţie": de la orânduirea feudală la capitalism. spre dezvoltare şi securitate. Costurile respective constau din totalitatea cheltuielilor efectuate de către o întreprindere pentru a produce bunuri în expresie bănească (cheltuielile pentru achiziţionarea materiei prime. pe fundalul provocărilor istorice ce pun în pericol viitorul umanităţii. pentru procurarea şi exploatarea tehnicii. la fiecare etapă a civilizaţiei. ele sunt numite costuri de producţie sau costuri de transformare. o necesitate vitală reprezintă tranziţia globală (la scară mondială) spre o calitate nouă a activităţii umane sociale. de la stadiul industrial de dezvoltare la cel informaţional. Dar. pentru achitarea salariilor etc. Din aceste considerente. Ţările ex-socialiste. începând cu anii ‘90 efectuează o tranziţie deosebită. 5. nu pot fi comparate. Ea este însoţită de mişcarea spre societatea postindustrială şi informaţională. Alte cheltuieli se referă la menţinerea "ordinii" în sistemul economic şi asigurarea legăturilor de coordonare între agenţii 97 . care nu are analogie istorică: ele se "mişcă" (cu diferite viteze şi rezultate) de la economia planificată.

906. Coase în lucrarea Natura firmei. Pentru prima dată termenul "costuri de tranzacţie" a fost propus în anul 1937 de savantul american R. care sunt cheltuieli necesare pentru executarea unui contract" (Matthews R.). a pierderilor provocate de greşeli etc. Acestea sunt costurile de tranzacţie. cheltuieli de timp şi resurse pentru selectarea informaţiei despre preţuri. serviciilor intermediarilor şi legalizării contractelor). ele fiind astfel opuse costurilor de producţie. apărarea 98 . XX. Matthews susţine că: "costurile de tranzacţie constituie acele cheltuieli necesare pentru reglementările unui contract ex ante şi monitorizarea sau punerea lui în practică ex post. R. schimbul cu diferite varietăţi de activitate sau cu obligaţiuni juridice. • cheltuieli de evaluare (a proprietăţilor utile şi calităţii. Economic Journal. p. care reprezintă cheltuieli de interacţiune ale agenţilor economici şi sunt legate de încheierea acordurilor sau transmiterea drepturilor de proprietate de la un agent economic la altul.economici. Cercetări mai ample au fost efectuate în anii ‘60 ai sec. 1996.).). • cheltuieli de definire şi apărare a dreptului de proprietate (cheltuielile legate de determinarea subiectului şi obiectului proprietăţii. Costurile date sunt legate de interacţiunea subiecţilor economici şi necesitatea respectării regulilor de comportament acceptate în societate. variante eficiente de încheiere a contractelor. Categoria "tranzacţie" caracterizează diferite aspecte ale afacerii: schimbul de mărfuri. Costurile de tranzacţie cuprind următoarele elemente de bază: • cheltuieli de informare (despre partenerii de afaceri. • cheltuieli de negociere şi semnare a contractelor (cheltuieli în vederea înţelegerilor. "The Economics of Institutions and the Sources of Growth". calitate etc.

care sunt la fel de fireşti ca şi fenomenul "fricţiunii" în fizică. funcţiile şi prerogativele structurilor de stat. Acestea reprezintă cheltuieli de "exploatare". furt. înşelăciune. Costurile de tranzacţie sunt inevitabile în funcţionarea sistemului economic. cât şi tranzacţionale. Orice societate este interesată în diminuarea tuturor tipurilor de costuri: atât transformaţionale.5. adică de utilizarea serviciilor organelor de justiţie). regulilor. Ele reglementează normele şi structurile relaţiilor sociale. Aceasta explică cercetările permanente şi evoluţia istorică a formelor şi normelor de organizare a activităţii economice. „lumea cu costuri de tranzacţie nule este la fel de ciudată ca şi lumea fizicii fără forţele de fricţiune”. datorită căreia se menţine ordinea stabilită. această noţiune este reflectată în sens larg "cumulativ" ca: totalitatea normelor. Potrivit lui George Stigler. • cheltuieli legate de comportamentul oportunist al agentului (cheltuieli legate de încălcarea şi nerespectarea condiţiilor contractului. ordinii de drept. Instituţiile şi rolul lor în formarea şi dezvoltarea economiei Instituţiile ca fenomen social În activitatea umană a oricărei societăţi o importanţă primordială are "instituţionalizarea".proprietăţii private. escrocherii etc. diapazonul drepturilor şi obligaţiunilor individului. 5. mecanismul 99 . instituţiile reprezintă "regulile jocului" în societate. procedurilor şi mecanismelor de realizare. care structurează (ordonează) relaţiile dintre oameni.). Termenul "instituţie" are un conţinut multilateral. În lucrarea de faţă. După esenţa lor.

Instituţii formale şi informale Sub influenţa factorilor "cu caracter natural" (condiţii climaterice. 2001. deseori. Posedând "continuitate" (stabilitate în timp). Pe parcursul istoriei. s-au produs acumularea empirică şi selectarea naturală a instituţiilor informale: "legi nescrise. În procesul evoluţiei sociale. Respectarea normelor externe face acţiunile agenţilor economici mai hotărâte şi mai determinate. Feuraş. Subiecţii sociali. p. Instituţiile. funcţionare. Aceste norme se păstrează şi se transmit. aidoma. particularităţi regionale de organizare în vederea asigurării necesităţilor umane). direcţiile de dezvoltare şi tipul de coordonare a proceselor sociale. care s-au transmis din generaţie în generaţie ca ceva firesc şi obligatoriu pentru membrii comunităţii" (E. au apărut şi s-au afirmat instituţiile informale: tradiţii şi stereotipuri de gospodărire. chiar şi fără a fi înţelese. respectate de oameni fără a fi puse la îndoială. reformare. Din acestea fac parte: normele legislative (regulile 100 . asigurând succesiunea istorică în dezvoltarea social-economică şi specificul naţional. etica şi principiile morale ale popoarelor. ele îndeplinesc în societate rolul unui mecanism specific de transmitere a informaţiei şi asigură succesiunea istorică de dezvoltare. aşezare geografică. îndeplinesc un rol analogic în evoluţia social-economică. real respectă funcţiile instituţionale prescrise şi motivele comportamentului. obiceiuri şi norme religioase. Mediul instituţional: formare.interacţiunii producţiei şi consumului. instituţiile informale se completează cu instituţii formale – reguli "scrise". care prevăd drepturile şi obligaţiile ce reglementează activitatea economică. „codului genetic” în biologie. Chişinău. Excurs "în ştiinţă" *** "Regulile de joc" acceptate formează modul de gândire şi standardele comportamentului în societate.91). Instituţiile reglementează şi "orientează" activitatea umană a societăţii. contribuie la realizarea concordanţei în activităţile comune. îndeplinind unele "roluri".

de obicei..dreptului de proprietate. de asemenea. Referitor la "viteza" restructurărilor instituţionale.. consolidarea societăţii reprezintă funcţiile instituţiilor ideologice. North susţinea că: "dacă instituţiile formale pot fi schimbate într-o noapte. Totodată. atunci instituţiile informale. Diversitatea funcţională a instituţiilor Activitatea economică multilaterală se reflectă în particularităţile funcţionale ale instituţiilor. patronate). din aceste considerente. savantul american D. Instituţiile "pur" politice determină forma organizării puterii de stat. sindicate. Pentru notiţe *** Stabilirea reală "a echilibrului instituţional" se complică din motivul că multitudinea normelor de comportament se creează la diferite nivele şi cu diferite ritmuri.) şi. parlament). Astfel. sfera economică este "pusă în ordine" de sistemul instituţiilor. de formarea şi utilizarea veniturilor şi economiilor (institutul proprietăţii. după cum demonstrează experienţa empirică. Eficienţa lor. în mare măsură depinde de gradul corespunderii instituţiilor informale. reglementări privind susţinerea concurenţei etc. biserica). delimitarea instituţiilor după principiul funcţional este destul de relativă – ele. Organizaţiile includ: 1) grupuri politice (partide. 2) grupuri economice (firme. atunci institutele reprezintă jucătorii – "organizaţiile" în spaţiul respectiv. organizaţii formate pentru asigurarea controlului respectării regulilor "scrise". guvern. Instituţiile se modifică în timp şi spaţiu. Dacă instituţiile determină "regulile de joc" pe teritoriul dat. care reglementează adoptarea şi implementarea deciziilor legate de reproducerea bunurilor economice. Propagarea şi aprobarea valorilor indicate. mecanisme. fiind elemente 101 . 3) grupuri sociale (familia. se schimbă doar treptat . Instituţiile şi institutele formale se prezintă ca un rezultat al activităţii subiective a oamenilor. schimbările revoluţionare niciodată nu sunt atât de revoluţionare cum şi-ar fi dorit adepţii lor". institutul pieţei).

iar baza – de mediul (material-tehnologic) de trai.3. În marea lor majoritate. diferite sfere ale activităţii umane. "Pivotul instituţional" şi importanţa lui În ansamblul său. al cărei spaţiu intern e reprezentat de instituţii. una şi aceeaşi instituţie (de exemplu. Schematic.de domeniile (sferele) de bază ale activităţii umane. laturile . Din aceste considerente. politic. poate fi reprezentat în forma de piramidă specifică. ideologic). inclusiv motivarea şi eficienţa activităţii lor în sfera economică. diversitatea instituţiilor determină sistemul intern – "carcasa" societăţii. statul) poate influenţa. în integritatea subsistemelor principale (economic. SISTEMUL INSITUŢIONAL MEDIUL DE TRAI MATERIAL-TEHNOLOGIC Figura 5. într-un fel sau altul. instituţiile determină comportamentul concret-istoric al subiecţilor. sunt îmbinate prin interdependenţe complexe. "calitatea" sistemului instituţional – stabilirea proporţiilor şi completarea reciprocă a instituţiilor – reprezintă condiţia inalienabilă a dezvoltării stabile a societăţii. Structurarea sistemului social 102 . Mai mult.componente ale unui sistem. sistemul social.

Concretizăm – doar parţial. O dinamică (în timp şi spaţiu) mult mai mare posedă instituţiile formale. North. "oamenii.. (D. sub povara problemelor globale acute. North. alături de limitarea resurselor şi tehnologiilor. aprobate la nivel legislativ (instituţii formale). М. 1998. antiumană. 103 . după afirmaţia lui D. Actualmente. cu întârziere şi greşeli) a regulilor şi structurilor formale. firmele. De regulă. Cu ajutorul structurilor instituţionale. институциональные изменения и функционирование экономики. care.7). atunci când legile. au obţinut ordinea şi astfel au diminuat gradul neâncrederii lor". organele de conducere). Mai întâi de toate este vorba de conservatismul înrădăcinat în conştiinţa individuală şi socială a instituţiilor informale (a normelor "nescrise") şi stereotipurilor de comportament. structurile există mult timp şi populaţia se adaptează la ele. societatea contemporană este nevoită să activizeze procesul de căutare a instituţiilor „perfecte” atât la nivel naţional. preferă să urmeze stereotipurile de "rutină" stabilite anterior."Carcasei" instituţionale îi este specifică renumita inerţie. cât şi la nivel mondial. În dinamica istorică. totodată. pe parcursul întregii istorii. este o ordine de convieţuire ineficientă. subiecţii sociali (cetăţenii. с. limitează scara şi ritmurile transformărilor social-economice. ce duce la apariţia sentimentului lipsei de securitate şi a neîncrederii populaţiei în viitorul său. Институты. la nivelul majorităţii ţărilor şi a planetei în întregime. Dar. poate fi urmărit efectul inerţiei. normele şi regulile "convieţuirii" se schimbă neliniar şi destul de inconsecvent. Perfecţionarea sistemului instituţional are loc prin intermediul evoluţiei spontane a normelor informale de comportament (a instituţiilor informale) şi a constituirii conştiente (deseori. de asemenea. În condiţiile în care mediul de trai devine tot mai complicat. "normal". aspirând la un comportament previzibil.

transformări radicale în ceea ce ţine de forţele de producţie şi relaţiile de producţie. formele de organizare a economiei. social. "inter-sistemică" a societăţii. Sistemul economic. 5. Pe de o parte. ce caracterizează starea intermediară. tendinţa de perfecţionare şi dezvoltare. Pentru ele sunt caracteristice instabilitatea şi dualitatea proceselor. Alternarea periodică a acestor tendinţe este legată de starea diferită a sistemelor (foarte dezechilibrată şi mai aproape de echilibru) şi se manifestă printr-un caracter neliniar. 4. este supus tendinţelor contradictorii. în legătură cu schimbarea condiţiilor interne şi externe de funcţionare. Economia – totalitatea elementelor în interacţiune. are loc mişcarea obiectivă spre forme "noi" de activitate comună. în dezvoltarea sa. O etapă firească în istoria civilizaţiei o reprezintă sistemele de tranziţie. pe de altă parte. ordonate în modul stabilit. 104 . modurile de coordonare a proceselor social-economice. îi este caracteristică tendinţa de "autopăstrare" – stabilitate şi echilibru. formează "circuitul economic". instituţional). ce interacţionează între ei. 6. ciclic al dinamicii social-economice. Această corelaţie trebuie să se reflecte şi în cercetările economice. relaţiile social-economice. Odată cu distrugerea potenţialului autoorganizării şi cu epuizarea posibilităţilor de adaptare a sistemului "vechi". 2. legislativ. adecvate schimbării condiţiilor (interne şi externe). Economia ca subsistem funcţional specific se dezvoltă în interdependenţă cu alte subsisteme ale societăţii (politic. 3. Reluarea permanentă a activităţii economice comune a subiecţilor.Rezumat 1. Din acestea fac parte: forţele de producţie.

Costurile exploatării sistemului sunt definite drept costuri de tranzacţie. agenţi economici. centralizat. 8. circuit economic. sclavagistă. descentralizat. regulilor. 105 . se utilizează pe larg următoarele criterii: mecanismul de coordonare (tradiţional. "Instituţiile". costuri de tranzacţie. al sistemului mixt). fiind un sistem cu autoorganizare. autoorganizarea sistemului. 9. instituţii formale şi informale. gradul de industrializare (preindustrială. diversitatea sistemelor economice. Adevărat – Fals: • Sistemul economic se prezintă exclusiv ca o construcţie ştiinţifică. În clasificarea sistemelor economice. "formaţiunile" – forma de proprietate şi obiectivele distincte ale dezvoltării sociale (comuna primitivă. 10. industrială şi postindustrială sau societatea informaţională). dar şi a mecanismelor de realizare. reprezintă totalitatea normelor. Aceste costuri sunt racordate la interacţiunea subiecţilor economici şi legate de perfectarea şi respectarea acordurilor şi afacerilor (tranzacţiilor). dezvoltare economică neliniară. capitalistă şi socialistă).7. "pivotul" instituţional al sistemului social. feudală. TRAINING ECONOMIC TERMINOLOGIE sistem economic. instituţionalizare. este în căutări permanente în vederea constituirii sale perfecte. economie de tranziţie. procedurilor. care structurează (ordonează) relaţiile dintre oameni. criterii de clasificare a sistemelor sociale. Schimbările instituţionale poartă un caracter inseparabil în timp: societatea. în sensul larg al cuvântului.

Natura duală a sistemului înseamnă îmbinarea tendinţelor conservatismului şi dinamismului. 4) mecanismul de reglementare a preţurilor. • Sistemele economice de tranziţie constituie: 1) o etapă firească în istoria civilizaţiei. organizaţiilor obşteşti. 106 . • În cazul coordonării raţionale a acţiunilor agenţilor economici. din străinătate). costurile de tranzacţie sunt nule. precum că acestea sunt "costuri de exploatare a sistemului"? Cu ce tranzacţii sunt legate costurile respective? • De ce "urmarea propriului interes. Kenneth Arrow. 2) relaţiile social-economice. care are loc în ţările postsocialiste. • • Indicaţi răspunsul corect: • Componentele de bază ale sistemului economic sunt: 1) mijloacele de producţie. nereglementat de instituţii adecvate. 2) un fenomen unic. de la Universitatea Stanford. 3) un sistem stabil şi previzibil după dinamica sa. 3) formele de organizare a activităţii economice. nu garantează nimic altceva decât haos"? (Lord Robins). • Managementul sistemului economic poate fi intern (auto-reglementare) şi extern (din partea statului. • Părerea D-voastră? Ce înseamnă "circuit economic"? El se poate întrerupe? De ce auto-corectarea sistemului se reduce în condiţiile "tranzitorii"? • Este justă caracteristica costurilor de tranzacţie propusă de laureatul Premiului Nobel.

• Referitor la instituţii. 2) norme şi structuri universale şi neschimbate. Galbraith. aş insista. 4) cheltuieli în sfera schimbului. 3) cheltuieli de informare. Galbraith. afirmă J. Particularităţile şi vectorul "tranziţiilor" în lumea contemporană. să nu supraaprecieze mecanismele pieţei". K.4) manifestarea tendinţei pentru dezvoltare. 3) "codul genetic" social. 4) fenomen ce nu are nimic în comun cu economia? Întrebări pentru discuţii: De ce sistemul economic este considerat artificial şi dificil de administrat? • Ce sistem economic se va consolida în Republica Moldova peste 10 ani? • "Dacă ar trebui să sfătuiesc popoarele din Estul Europei. De ce? • După părerea lui J. "acel sistem economic este optim. • Costurile de tranzacţie reprezintă: 1) o parte din costurile de producţie. 2) cheltuieli generate de comportamentul oportunist al agentului. în primul rând. care furnizează maximum din ceea de ce au nevoie oamenii". legate de transmiterea dreptului de proprietate. 107 . ce transmite informaţia şi asigură succesiunea istorică a dezvoltării societăţii. Sunt reale astfel de sisteme? Unde există ele? • • • Tematica referatelor şi eseurilor economice: Evoluţia sistemelor economice: etapele istorice de bază. K. sunt veridice afirmaţiile: 1) "reguli de joc" acceptate în societate. inerente sistemului.

înţelegem bine sensul dilemei "al meu" – "străin". 2. o bomboană). şi posibilităţi. Adică. B. H. "Instinctul proprietăţii se înrădăcinează atât de adânc în natura omului. "proprietatea" este concepută drept ceva raportat la altceva sau la altcineva. Proprietatea ca institut social " . Dragostea de libertate. economia politică califică proprietatea doar drept unul dintre cele mai puternice stimulente în vederea majorării avuţiilor . Higts). indică posesia (apartamentul meu. ruda mea). " (J. De ce oamenii sunt atât de "însetaţi" de proprietate? Credem că interesul pentru proprietate este inerent omului şi se explică printr-un şir de circumstanţe: 1. aspiraţia spre independenţă.. Dorinţa de a obţine un statut social înalt şi de a dispune de putere. De aici. reiese şi unele drepturi.Capitolul 6 PROPRIETATEA – FUNDAMENT AL SISTEMULUI ECONOMIC 6. Tendinţa spre bunăstare materială. serviciilor.. Din copilărie (începând cu o jucărie. 108 . specific pentru fiecare societate ce sistematizează (ordonează) relaţiile dintre oameni în domeniul însuşirii – înstrăinării bunurilor. Proprietatea este un fenomen social. autonomie în acţiuni şi opinii. Say) În viziunea maselor.. veniturilor. încât ea niciodată nu are nevoie de avocaţi teoreticieni" (Dicţionar de economie politică / Sub red. 3. iar beneficiile oferite de aceasta sunt atât de mari..1. Pe parcursul vieţii. tindem să înmulţim proprietatea noastră.

precum şi vectorul dezvoltării sociale. Cine are acces la bunurile rare. După rolul său. veniturilor). influenţând nivelul de satisfacere a cerinţelor economice şi sociale ale oamenilor. Structura proprietăţii Proprietatea reprezintă un fenomen complex şi. în sens larg. are anumite drepturi şi posibilităţi. care locuieşte izolat (de exemplu. Fenomenul proprietăţii este necesar din punct de vedere obiectiv: el e condiţionat de raritatea bunurilor (resurselor. "impune" modul de interacţiune dintre lucrători şi condiţiile de producţie. institutul proprietăţii se prezintă ca fundament al activităţii economice! Anume proprietatea (mai întâi asupra resurselor) se prezintă ca bază a puterii economice şi aliniază întregul sistem de relaţii social-economice. reglementează caracterul de repartiţie a bunurilor economice şi veniturilor în societate. relaţii economice dintre oameni. specificul relaţiilor dintre autorităţile economice şi politice. chiar ipocrit (cu două feţe). întrebarea despre proprietate (cui aparţine lucrul?) este lipsită de sens. rezultatelor muncii. Ea are conţinut economic intern ("nucleu") şi aspect juridic exterior ("mediul legislativ").Pentru un om aparte. Formele de proprietate predominante în societate determină particularităţile mecanismului de gestionare a activităţii economice. acela şi dispune de dreptul de proprietate asupra lor. în felul său. 109 . înseamnă: apartenenţa valorilor materiale şi spirituale unor subiecţi anumiţi. Noţiunea de "proprietate". care se stabilesc în legătură cu însuşirea şi redistribuirea obiectelor proprietăţii. pentru Robinson). drepturi juridice de apartenenţă. Ea determină formele de organizare a activităţii.

În primul rând. întocmirea juridică a actelor de cumpărare-vânzare a apartamentului. este confirmat istoric că transformările juridice (formale) ale proprietăţii. Structura proprietăţii Nivelele economic şi juridic ale proprietăţii. cauzele diferenţierii în procesul de distribuţie a averii în rândul populaţiei. de regulă. trebuie să fie adecvate şi să se completeze unul pe altul.1. Aspectele juridice ale proprietăţii caracterizează: mişcarea. Latura juridică şi economică a proprietăţii se deosebeşte printr-o autonomie relativă. sunt precedate de dezvoltarea social-economică reală a societăţii şi de schimbarea relaţiilor de producţie. în calitate de componente ale unui tot întreg. automobilului). este vorba 110 . principiile de distribuire a bunurilor materiale şi veniturilor. "circulaţia" patrimoniului.conţinutul economic ("nucleul") mediul legislativ Figura 6. distribuirea şi redistribuirea drepturilor pe patrimoniu (de exemplu. Totodată. Conţinutul economic al proprietăţii reflectă: sursele şi mecanismul creşterii avuţiei.

• bunurile materiale (utilajul. Obiectul proprietăţii este un bun în jurul căruia se constituie relaţii de proprietate: • imobilul (pământul. mijloacele de transport. obiectele de consum). subiectul proprietăţii relaţii subiectul proprietăţii obiectul proprietăţii Figura 6. instalaţiile. proprietatea exprimă relaţiile obiective dintre indivizi în legătură cu înstrăinarea-însuşirea bunurilor economice şi a veniturilor.despre schimbarea relaţiilor de proprietate asupra mijloacelor de producţie. societăţi pe acţiuni).2.2. Aceste relaţii caracterizează contactele între participanţii (subiecţii proprietăţii) la tranzacţiile ce ţin de "însuşireaînstrăinarea" anumitor obiecte. Modelul relaţiilor de proprietate Subiectul proprietăţii îl formează agenţii economici: • indivizii (ca persoane fizice) şi gospodăriile casnice. • socio-grupurile (ca persoane juridice – asociaţii. • administraţiile publice de stat. 111 . reţelele de transport). clădirile. materia primă şi materialele. 6. Conţinutul economic al proprietăţii Subiectul şi obiectul proprietăţii În sens economic.

manuscrisele. capitalul tehnic). o importanţă primordială o au relaţiile de proprietate asupra condiţiilor materiale ale procesului de producţie. Din punctul de vedere al dezvoltării societăţii. remarcăm că efectul economic al proprietăţii intelectuale poartă un caracter intermediar şi se materializează prin aplicarea în activitatea economică practică a know-how. care are tangenţă cu resursele. talentul. Indiferent de varietatea obiectelor de proprietate. utilizate pentru consum personal de către populaţie. sunt importante următoarele circumstanţe: • subiectul proprietăţii. bunuri de consum. valorile nemateriale (operele de artă. autorităţile economice s-au bazat pe monopolizarea unor obiecte ale proprietăţii – a mijloacelor de producţie dominante (pământul. rezultatele activităţii intelectuale. invenţiile. scenariile. necesare pentru activitatea de producţie.active financiare (hârtiile de valoare. Pe parcursul istoriei civilizaţiei umane. În context. adică asupra mijloacelor de producţie. odată cu creşterea rolului cunoştinţelor informaţionale şi ştiinţifice. apar idei despre prioritatea proprietăţii intelectuale. tehnologiilor şi tehnicii mai avansate. Din aceste considerente. resursele informaţionale). Iar utilizarea productivă a resurselor economice rare permite de a satisface mai amplu necesităţile oamenilor. • însuşirea reală depinde de gradul de utilizare productivă a mijloacelor de producţie. banii). şi în epoca contemporană un rol • • • 112 . În plus. aceasta are un rol pozitiv asupra progresului social în întregime. dispune de posibilitate reală de a-şi însuşi o parte din bunurile rare. Este firesc ca posesorul proprietăţii să fie cointeresat într-o activitate eficientă. ele pot fi structurate în două grupuri: diverse resurse. forţa de muncă. Fără a contesta importanţa ei. În societatea contemporană.

a intelectului. În condiţiile pieţei clasice. gradul de realizare a acestei posibilităţi (mărimea venitului). medicamentelor – produse ce nu au analogie). a talentului) are posibilitatea de a primi venit. Formele veniturilor (fundamentale) de pe urma proprietăţii 113 . posesorul abilităţilor antreprenoriale – profit. iar proprietatea intelectuală – prin onorarii şi premii. producătorii ultimelor generaţii în domeniul electronicii. Proprietarul obiectului (averii mobile sau imobile. Veniturile de la proprietate Proprietatea are tangenţe şi cu rezultatele economice.deosebit îl joacă subiecţii ce monopolizează materializarea şi comercializarea ultimelor realizări ale ştiinţei (de exemplu. este determinat de nivelul cererii şi ofertei pe piaţa respectivă. Proprietatea asupra forţei de muncă se remunerează prin salariu.3. construcţiei) – rentă. într-o mare măsură. stăpânul imobilului (pământului. Proprietarul capitalului împrumutat are posibilitatea de a primi dobândă. Obiectele proprietăţii muncă pământ capital abilitate salariu rentă dobândă profit Venituri de pe urma proprietăţii Figura 6.

utilizare şi dispunere. o distrugere a proprietăţii private. Aspectele juridice ale proprietăţii reflectă "regulile de joc". există două direcţii cunoscute.3. principii moral-etice) specifice fiecărui popor.) proprietatea se definea ca drept de posesiune. În cadrul dreptului continental. Descompunerea (schimbarea) şi repartiţia drepturilor de proprietate asupra unui obiect între câţiva subiecţi era examinată ca o manifestare a vestigiului feudal. • instituţii formale (legi. Drepturile de proprietate. V î. Determinarea juridică a proprietăţii o constituie: • instituţiile informale (tradiţii. proprietatea privată este proclamată "inviolabilă şi indivizibilă". Aspectul juridic al relaţiilor de proprietate se elaborează şi se perfecţionează de către societate în procesul de dezvoltare istorică. Şi această situaţie are o explicaţie istorică: ea reflecta interesele capitaliştilor ce apăruseră la acea vreme şi care aspirau la acumularea capitalului. Menţionăm că. în baza cărora sunt stabilite relaţiile de proprietate între oameni: ce. cui şi în ce cantitate aparţine? Încă latinii susţineau: "plena in re potestas" – eu dispun. norme religioase. specificarea şi protecţia lor Relaţiile de proprietate au definire concret-istorică.e. cea mai „performantă” calitate era dreptul de posesiune. de a o transmite în gestiune). destinaţia. Iar în "Dreptul Roman" (sec. ce reglementează relaţiile patrimoniale dintre oameni. 114 . adică de a determina soarta averii (de a-i schimba apartenenţa. acte normative) stabilite şi controlate de către stat.n. eu posed. în tratarea drepturilor de proprietate privată. starea.6. obiceiuri. adică pentru fiecare societate este caracteristică ordinea sa specifică. În "triada" respectivă.

A."Dreptul de proprietate continental este conceput drept un drept unic. un "set" de împuterniciri ce sunt stipulate în contract. prin sistemul drepturilor de proprietate. Pe măsura dezvoltării formelor acţionare de activitate. Tendinţele reale ale dezvoltării sociale în stadiul industrial şi post-industrial ţin deja de aşa-numita direcţie anglo-saxonă. în „cote” de exercitare a dreptului de utilizare a resurselor. Adepţii teoriei anglo-saxone concep proprietatea ca pe o totalitate. iar mai târziu – D. nelimitat şi indivizibil. care presupune că proprietar al resurselor poate fi doar o singură persoană. Diviziunea drepturilor de proprietate presupune divizarea în împuterniciri. La originea teoriei drepturilor de proprietate s-au aflat R. Deţinerea dreptului de proprietate presupune posedarea exclusivă a resurselor şi bunurilor rare. Drepturile de proprietate se realizează prin următoarele: 1. Onore. include 11drepturi: 115 . divizarea. după părerea savantului englez A. Coase. Astfel. Onore. Alchian. 3. personificarea dreptului de proprietate semnifică consolidarea lui în baza unui subiect concret. A. Ei apără divizarea dreptului de proprietate între diferiţi subiecţi de pe poziţiile utilizării mai avantajoase a averii. Specificarea. reformare. Aplicarea dreptului de proprietate înseamnă limitarea accesului altor subiecţi la resursele şi bunurile rare. utilizare şi dispunere" (E. Feuraş. North. înzestrată cu cele trei calităţi de bază – de posesiune.48). 2. Abordarea proprietăţii în sens juridic este actuală şi în gândirea economică contemporană. p. adepţii neoinstituţionalismului. Întregul "mănunchi" al drepturilor de proprietate. subînţeleg totalitatea normelor ce reglementează accesul la resursele şi bunurile rare. funcţionare. dreptul continental s-a „epuizat”. Mediul instituţional: formare.

compensării prejudiciilor (în cazul datoriei faţă de alţi agenţi economici). atunci când persoana nu deţine toate 11 împuterniciri). în cazul achitării datoriei. consuma. 9) dreptul ce interzice utilizarea bunului într-un mod care ar presupune şi anumite pagube. 11) caracterul rezidual al proprietăţii (posibilitatea redistribuirii dreptului de proprietate. 8) atemporalitatea dreptului de proprietate – presupune apartenenţa bunului pe un termen nelimitat. 4. 6) dreptul de valoare capitală – posibilitatea de a înstrăina. 10) dreptul restituirii bunului. 2) dreptul de utilizare – utilizarea obiectului în dependenţă de proprietăţile lui. Acest "mănunchi de drepturi" permite de a gestiona rezultativ activitatea economică. 4) dreptul de uzufruct – dreptul la produsele obţinute cu ajutorul proprietăţii. 7) dreptul de moştenire. posedarea rezultatelor de pe urma utilizării bunurilor. 5) dreptul de securitate – de apărare a bunului contra înstrăinării sau prejudicierii lui ca urmare a acţiunii mediului exterior. de a obţine venit de pe urma utilizării bunurilor. de a garanta securitatea bunurilor etc. schimba sau distruge ulterior bunul aflat în proprietate.1) dreptul de posesiune – posedarea reală a bunului. adică prejudicii cauzate altor agenţi. Definirea drepturilor de proprietate permite determinarea exactă a posibilităţilor proprietarului (cu cât mai clar sunt definite şi aplicate drepturile de 116 . 3) dreptul de gestiune – adoptarea deciziei referitoare la cine şi cum va asigura utilizarea bunului (deoarece nu în toate cazurile proprietarul administrează întreprinderea).

nefiind personificată nici răspunderea. – necesitatea evaluării.proprietate. a "efectelor secundare ale pieţei". iar individual – nimeni!). de către stat. Teoria respectivă a apărut ca răspuns la realitatea obiectivă ce se crease în a doua jumătate a sec. Consolidarea drepturilor de proprietate permite aprecierea mărimii veniturilor sau a pierderilor subiecţilor de proprietate reali în rezultatul acţiunilor lor. care nu sunt în stare să perceapă mecanismul pieţei. Pentru proprietatea de stat este caracteristică "erodarea" drepturilor de proprietate (toţi împreună sunt proprietari. apare „rivalitatea” între drepturile de proprietate. Pentru proprietatea privată este caracteristică "specificarea" riguroasă a drepturilor: este determinat distinct subiectul proprietăţii şi drepturile lui. XX şi care se caracteriza prin: – afirmarea companiilor pe acţiuni (cu mulţi coproprietari şi cu diferite drepturi şi responsabilităţi în ceea ce ţine de utilizarea capitalului acţionar) în calitate de formă predominantă a activităţii economice. cu atât mai bune sunt rezultatele activităţii economice). Atenuarea drepturilor de proprietate (fenomen opus definirii) apare atunci când drepturile de proprietate sunt definite inexact şi aplicate insuficient (în consecinţă. Teoria drepturilor de proprietate recunoaşte divizarea dreptului de proprietate privată (cu diferite grade ale posibilităţilor şi responsabilităţilor) între diferiţi subiecţi. apare şi atitudinea respectivă faţă de averea "tuturor". În condiţiile proprietăţii "nimănui". 5. adică ducerea evidenţei rezultatelor utilizării proprietăţii pentru persoanele terţe. 117 . care se soldează cu prejudicierea activităţii economice şi a intereselor persoanelor terţe). concretizată răspunderea materială.

6.64) Varietăţile acestei forme de proprietate sunt: • proprietatea privat – individuală. spitale. se disting şi principalele forme de proprietate: Proprietatea privată constituie baza existenţei economiei de piaţă – ea aparţine subiecţilor economici. altor persoane". c) orice drept legal recunoscut constituie un "bun privat". b) orice drept privind posesiunea. • de grup (formată în baza cotelor de participare). În practică. p. .. Dobrotă. • privat – asociativă. alături de persoanele şi organizaţiile private. 118 . producţia militară. se utilizează pe larg combinarea celor două forme de proprietate descrise (privată şi publică) – proprietatea mixtă (exemplu clasic. utilizarea şi transferul unor resurse nu poate fi simultan obiectul mai multor proprietăţi. întreprinderile gospodăriei comunale). cumpărare-vânzare de acţiuni). muzeele)..4. acţionară (apare sub forma unor societăţi de capitaluri. acţionar este şi statul). 1997. pe care îi utilizează proprietarul cu lucrătorii salariaţi. care poate fi liber cedat. societatea pe acţiuni în care. individuală sau privată) . Proprietatea publică reprezintă patrimoniul întregii societăţi şi include: • proprietatea de stat (sistemele de comunicaţii. "Indiferent cum i se spune (particulară.. Economie politică.. structurile Băncii Naţionale.. • proprietatea municipală (obiecte sociale – şcoli. rezervaţiile. care funcţionează pe baza factorilor de producţie. (N. drumurile auto şi căile ferate. proprietatea privată este definită de trei principii juridice de bază: a) orice drept de proprietate nu poate fi decât atribut al persoanelor .. Principalele forme de proprietate În funcţie de subiecţii de proprietate.

În primul rând.04. Olanda. Olanda) până la 14-15% (Grecia. în Constituţia Republicii Moldova se spune: "Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titulari. este prezentă atât proprietatea privată. ca fundament al sistemului de piaţă.12.În orice economie contemporană. care mai este numită şi formă specifică a proprietăţii. Finlanda). * Astfel. cât şi cea publică. În Republica Moldova. Portugalia) până la 11-15% (Suedia. art. Franţa. proporţiile lor fiind diferite. creşte considerabil importanţa proprietăţii intelectuale. ponderea celor ocupaţi în sectorul de stat constituie circa 22% din numărul total de persoane ocupate. Italia. Astfel. ne referim la deetatizarea şi privatizarea obiectelor de stat şi crearea sectorului privat. iar ponderea valorii adăugate (în procente din suma totală) variază de la 2-6% (Anglia. din numărul total de subiecte economice 93. 127). la situaţia din 01. titlu IV. 3. În Republica Moldova. Spania.5% – întreprinderile sectorului public şi 2. În ultimul timp. Finlanda).2% constituiau întreprinderile sectorului privat. dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesul societăţii" (Constituţia Republicii Moldova. care se fixează prin patente sau licenţe şi e protejată de instituţiile abilitate 119 . Varietăţile ei sunt: • proprietatea intelectuală privată. Pentru economia în tranziţie a ţărilor postsocialiste sunt caracteristice restructurări esenţiale ale relaţiilor de proprietate. PIB produs în acest sector constituie 24% din volumul total de producţie.9% – întreprinderile cu capital străin. Luxemburg. în sectorul de stat în ţările Uniunii Europene ponderea celor ocupaţi (în procente de la numărul total) constituie de la 2-6% (Marea Britanie. Oamenii îşi realizează dreptul de proprietate prin diferite forme de organizare a activităţii antreprenoriale. Franţa.

comunicaţiile). provoacă o indiferenţă socială şi astfel devine reală posibilitatea unora de a trăi pe contul altora. duce la scăderea eficienţei producţiei. Şişcan. p. în general. În acelaşi timp. ce implementează ideile şi invenţiile. Totodată. răspândirea ei de proporţii diminuează interesul şi iniţiativa lucrătorilor. 120 .cu funcţii de asigurare a dreptului de autor (în Legea statului Massachusetts din 1789 se menţiona că "nu există o proprietate care aparţine omului mai sigur decât cea care este rezultatul muncii lui intelectuale" (N. în cazul întreprinderilor militar-strategice. ce generează idei ştiinţifice şi invenţii. în sectorul social. pe bază comercială. care presupun condiţii sociale normale şi necesită investiţii capitale de proporţii. nu este exclusă ignorarea activităţii cu rentabilitate joasă sau a celei unde lipseşte profitul. ea presupune un anumit grad de risc şi o presiune înaltă asupra proprietarului (nu este exclus nici chiar falimentul). ce protejează dreptul de proprietate şi reglementează relaţiile între oameni în domeniul însuşirii rezultatelor muncii intelectuale. • proprietatea intelectuală publică asupra cunoştinţelor şi ideilor ce se află la dispoziţia întregii societăţi. Menţionăm că proprietatea intelectuală conduce la apariţia unor relaţii dificile în cadrul "triunghiului": "intelectualul". statul. în realizarea cercetărilor ştiinţifice fundamentale. întreprinzătorul-businessman. transportul feroviar. Avantajele şi dezavantajele diferitelor forme de proprietate Forma de proprietate privată contribuie la dezvoltarea iniţiativei personale şi a abilităţilor antreprenoriale. în cadrul prestării serviciilor sociale.79). Există şi o anumită doză de risc pentru societate. este fundamentul libertăţii economice şi al creşterii bunăstării. Forma de proprietate publică este justificată: în cazul obiectelor ce ţin de infrastructură (energetică. Economie politică contemporană. asigură dezvoltarea producţiei în conformitate cu necesităţile sociale.

121 . orientarea politică a statului. forţa de muncă. specificul de dezvoltare istorică. Aspectele legislative ale proprietăţii caracterizează "circuitul" patrimoniului. rezultatele activităţii intelectuale. 3. distribuirea şi redistribuirea drepturilor asupra lui. serviciilor. Rezumat 1.Pentru dezvoltarea eficientă a economiei naţionale. nivelul dezvoltării economice. Conţinutul economic al proprietăţii reflectă: sursele şi mecanismul creşterii avuţiei. cauzele diferenţierii în procesul de recuperare a patrimoniului. activele financiare. veniturilor. particularităţile culturii şi mentalităţii populaţiei. valorile nemateriale. abilitatea antreprenorială. nu există standarde unice pentru toate ţările în ceea ce ţine de formele şi structura proprietăţii. Particularitatea naţională a institutului proprietăţii este condiţionată de o mulţime de factori. Obiectul proprietăţii îl formează: imobilul. bunurile materiale. este necesară constituirea şi susţinerea diverselor forme de proprietate competitive şi capabile să satisfacă efectiv necesităţile multiple ale societăţii. După cum dovedeşte experienţa mondială. persoane juridice (socio-grupuri şi organizaţii). principiile de repartiţie a bunurilor materiale şi a veniturilor. structurile administrative de stat. Proprietatea are conţinut economic interior şi aspect legislativ exterior. 2. dintre care pot fi menţionaţi: condiţiile naturale şi geografice. Relaţiile de proprietate au un caracter concret istoric şi sunt caracteristice unei anumite societăţi. Proprietatea reprezintă un fenomen social ce reglementează (ordonează) relaţiile dintre oameni în procesul însuşirii-înstrăinării bunurilor. poziţia geopolitică a ţării. 4. Subiecţii de proprietate sunt: persoane fizice şi familii (gospodării casnice).

întreprinzătorul – profit. premii. 9. Dobrotă. Realizarea economică a proprietăţii este reprezentată de venitul proprietarului. dreptul de gestiune. "Forma de proprietate în limitele căreia obiectul proprietăţii aparţine subiecţilor ei" (N. p. Aspectele juridice ale proprietăţii stabilesc "regulile de joc". competitive între ele şi capabile să satisfacă eficient multiplele necesităţi ale societăţii. care. Proprietatea privată reprezintă un drept personalizat al fiecărui individ sau al unui grup de indivizi. Proprietatea asupra forţei de muncă se remunerează prin salariu. Proprietatea publică nu este personificată şi se manifestă ca patrimoniu al întregii societăţi. Principalele forme de proprietate sunt: privată şi publică. Adepţii teoriei anglo-saxone a dreptului de proprietate pledează pentru divizarea atribuţiilor între diferiţi subiecţi în vederea cointeresării lor în utilizarea mai eficientă. În ştiinţa contemporană se utilizează "mănunchiul" (setul) de împuterniciri parţiale ale dreptului de proprietate. 122 . determină relaţiile de proprietate dintre oameni: ce. 8. inclusiv dreptul de posesiune. dreptul de uzufruct. proprietarul imobilului – rentă.377). 10. mai benefică a proprietăţii. Această consolidare permite de a determina mărimea veniturilor şi a pierderilor suportate de subiecţii de proprietate în rezultatul acţiunilor lor. Proprietarul capitalului de împrumut poate primi dobândă. cui şi în ce cantitate aparţine? 7. Specificarea. la rândul lor. dreptul de utilizare. proprietatea intelectuală – prin onorariu. 6. dreptul de valoare capitală.5. plăţi către autor. dreptul de securitate etc. Pentru dezvoltarea eficientă a economiei naţionale este necesară funcţionarea diversităţii (pluralismului) formelor de proprietate. personificarea drepturilor de proprietate înseamnă consolidarea (întărirea) ei după subiecţi concreţi. Dicţionar de economie.

iar "mica proprietate – o garanţie a libertăţii". Care este viziunea instituţionaliştilor vizavi de această problemă? Care sunt obiectele proprietăţii intelectuale? În viziunea teoreticianului anarhist Pierre Joseph Proudhon. • • • • • • Părerea D-voastră? Ce subînţelegeţi prin fraza "proprietatea este acea Romă. medie şi săracă? Marxiştii plasează pe prim plan abordarea economică a relaţiilor de proprietate ca relaţii de însuşire. publice (de stat şi municipală). venitul de la proprietate. proprietate intelectuală. • Economia mixtă se bazează pe pluralismul formelor de proprietate. formele proprietăţii private. • „Erodarea” drepturilor de proprietate în societate măreşte gradul de libertate economică a membrilor ei. obiectul şi subiectul proprietăţii. specificul şi erodarea drepturilor de proprietate.TRAINING ECONOMIC Terminologie proprietate. • Proprietatea publică este mai eficientă decât cea privată. dreptul de proprietate. Care este părerea D-voastră? 123 . spre care duc toate drumurile"? Sunteţi de acord că proprietatea întotdeauna şi peste tot desparte oamenii şi că problema constă în păturile de populaţie care există: bogată. Adevărat – Fals: În economia de piaţă contemporană există doar proprietate privată. "marea proprietate este un furt".

Indicaţi răspunsul corect: La obiectul proprietăţii se referă: 1) viile. 4) de uzufruct. 3) fundamentul oricărui sistem economic. De ce? • În toate cazurile transformarea proprietăţii are loc prin violenţă. 4) totalitatea legăturilor economice invariabile. de obicei. • Întrebări pentru discuţie: • Care sunt împuternicirile "mănunchiul" drepturilor de proprietate. 2) societatea pe acţiuni "Franzeluţa". Tematica referatelor şi eseurilor: • Privatizarea în condiţiile postsocialismului: necesitate şi metode. 3) de securitate. încep cu relaţiile de proprietate. posibilităţi şi responsabilitate. • Proprietatea privată: drepturi. 3) staţia electrică. pe cale revoluţionară? Aduceţi exemple. toate drepturile sunt echivalente? • Restructurările sistemelor economice. • Proprietatea ca fenomen economic reprezintă: 1) totalitatea legăturilor economice globale. • Ce drepturi nu se referă la fenomenul proprietăţii: 1) imunitate. 2) relaţiile economice de însuşire şi înstrăinare a bunurilor rare. 4) edificiul Academiei de Studii Economice. 5) o familie de fermieri. 124 . 2) exprimarea liberă a voinţei.

socialistă). Din aceste considerente. • specificul "conceptual" al dinamicii economice (sistemic de "urmare". de volum. • nivelul dezvoltării. cu cât este mai mare diapazonul 125 . Indiferent de diversitatea sistemelor "construite" ştiinţific. dinamici. structurali. raportat la scară mondială (sisteme dezvoltate. în curs de dezvoltare). Diversitatea sistemelor sociale Criteriile de bază ale tipologiei sistemelor În modelarea activităţii economice. industrial. capitalistă. În cadrul evaluării activităţii practice se utilizează astfel de parametri ca: social-economici (de conţinut). feudală. centralizat. sistemul mixt). stabil.1. Criterii de clasificare de bază ale sistemelor economice sunt: • mecanismul de coordonare (tradiţional.Capitolul 7 MODURILE DE COORDONARE A ACTIVITĂŢII ECONOMICE: MODELELE DE BAZĂ ALE SISTEMELOR ECONOMICE 7. sclavagistă. americană). datorită complexităţii şi multitudinii abordărilor metodologice. fiecare din ele este "unidimensională" – în comparaţie cu activitatea umană reală reprezintă reflectarea ei parţială. este inevitabilă o diferenţiere esenţială. sistemul informaţional). • "formaţiunea" – forma proprietăţii şi obiectivele dezvoltării sociale (primitivă. mediu dezvoltate. de depăşire). asiatică. • starea tehnologiilor (preindustrial. descentralizat. • identitatea civilizaţiei regionale (europeană.

Corporaţiile americane menţin controlul şi în domeniul asigurării programării de calculator (este de ajuns să ne aducem aminte de "Microsoft") şi în ceea ce ţine de reţelele de telecomunicaţii. Întâietatea în plan istoric. gospodăria silvică). industria prelucrătoare). • din punct de vedere economic. 126 . Tranziţia la cel de-al treilea stadiu – postindustrial – este observată în cea de-a doua jumătate a sec. II stadiu – industrial. Adepţii acestei abordări evidenţiază trei stadii de dezvoltare economică: I stadiu – preindustrial. a început acum 10 mii de ani în urma revoluţiei agrare şi semnifica prelucrarea pământului în cadrul gospodăriilor casnice. industrial (construcţia. • din punct de vedere juridic. Predomina sectorul secundar. tehnologic şi economic o deţine SUA. A predominat din timpurile revoluţiei industriale a sec. Nu putem vorbi decât de unele "contururi" ale societăţii informaţionale. contradictorii. adică ramurile extractive (agricultura. O caracteristică multilaterală a dezvoltării sociale o asigură abordarea stării tehnologice (a nivelului de dezvoltare a forţelor de producţie). Caracteristicile ei rezidă din următoarele aspecte: • din punct de vedere politic. XX într-un şir de state cu potenţial tehnologic înalt. O caracteristică a noii etape de dezvoltare a civilizaţiei este "petele albe". cu volume enorme de informaţii şi "know-how". piscicultura. modifică natura muncii şi creează condiţii pentru activităţile erei informaţionale. determină creşterea potenţialului de afaceri şi a productivităţii muncii. Aici predomina sectorul primar al economiei. cu atât mai obiectiv este reflectată realitatea. Are cea mai mare durată. societatea este democratică.parametrilor evaluării de sinteză a formaţiunii socialeconomice. cu un nivel înalt de venituri ale populaţiei. XVI-XVII şi a semnificat trecerea de la uneltele de muncă rudimentare la maşini. şi în care este specifică creşterea orientărilor valorice.

un interes deosebit îl reprezintă teoria dezvoltării politice a societăţii. Grupul social predominant 7. a schimbului civilizaţiilor. Principala economiei sferă a agricultura industria sistemul de maşini serviciile automate (roboţi). a noilor teorii ce caracterizează sistemul economic. muncă (manuală) a comunităţii – pe pământ şi bunurile materiale bunurile naturale proprietarii de pământ producţia mijloacelor existenţă naturală capitalul tehnic. calculatoare unelte de muncă: 2. Principala formă de bogăţie 6. Organizarea economiei 10. Principalii producţie factori de pământ. Conform acestei teorii. personale materializate de obţinerea venitului de piaţă "homo economicus" creşterea economică 9. Obiectivul de bază al activităţii directe. Nivelul tehnico-material manuală – instrumente 3. inovaţiile proprietarii de informaţie "electronice" autodezvoltarea creativitatea de reţea "homo intelligens" dezvoltare durabilă şi 4. noile întreprinzătorului tehnologii Privată – asupra bunurilor şi banilor resursele marfă – bani proprietarii de capital Individuală – asupra intelectului Cunoştinţele. pot fi menţionate astfel de civilizaţii: neolitică (cu durata de 30-35 secole). Strategia supravieţuirea fundamentală de comunităţii dezvoltare a societăţii Dată fiind căutarea noilor abordări. Informaţia. abilitatea intelectul.Tabelul 7.1 Caracteristica comparativă a etapelor de bază în dezvoltarea societăţii Etapele de dezvoltare a societăţii Caracteristicile 1 Instrumentală (până la industrie) 2 Industrială 3 Postindustrială 4 1. Paradigmele de bază "homo faber" ale dezvoltării omului 11. Forma de proprietate predominantă 5. Relaţiile agenţilor economici 8. veacul de 127 .

n. postindustrială (1. Schimbul civilizaţiilor în lume (vezi: Экономическая теория.5 secole).55) 7.5 secole). ordinea de adoptare a 128 .bronz (sclavagismul din Est cu durata de 12-13 secole).3 secole).И. V X XII XI X XVII X XXII Figura 7.1. Esenţa şi tipurile de coordonare a activităţii economice În orice sistem economic. 2003. apare necesitatea coordonării şi sistematizării activităţii comune. ca urmare a multitudinii subiecţilor economici şi a intereselor lor. с. В. schimbul civilizaţiilor în lume poate fi prezentat astfel: postindustrială industrială Civilizaţii maşinizată feudală antică veacul de bronz neolitică t 7 6 5 4 3 2 1 0 mii de ani până la e.Ведяпин. preindustrială (4. În mod grafic.. industrială (2.2. feudală timpurie (7 secole). М. Conţinutul coordonării activităţii economice se reduce la modul.

El a predominat în perioada ce a anticipat capitalismul.3. administrativ de comandă – bazat pe economia planificată. colectivă – "comunism primitiv". – descentralizat – bazat pe economia de piaţă. 129 .deciziilor cu privire la producţie şi consum între diferiţi agenţi economici. Sistemele economice reale sunt o combinare complexă a formelor. pământul constituia principalul factor de producţie. – centralizat. instituţiile civile. autoorganizarea sistemului economic se combină cu reglementarea lui din exterior. În calitate de extremitate. Sistemul economic tradiţional Acest sistem economic este caracteristic pentru un nivel jos de dezvoltare a societăţii. "antipod" al activităţii economice în teoria economică. Această economie a fost numită de Karl Bücher "etapa economiei casnice închise". 7. de regulă. au la bază una dintre acestea. Trăsăturile caracteristice ale sistemului tradiţional: nivel jos de dezvoltare a forţelor de producţie. poate fi menţionată ordinea spontană şi ordinea stabilită (din centru) – ierarhică. care "impun" diferite reguli şi norme de comportament. se disting trei modele de sisteme economice: – tradiţional – bazat pe economia naturală. În viaţa reală. forma de proprietate comună. relaţiilor economice şi. Fiecare din modelele menţionate reprezintă o construcţie teoretică cu un set de principii specifice. Determinarea coraportului efectiv dintre procesele spontane de organizare a economiei şi gestiunea conştientă reprezintă sarcina primordială a tuturor comunităţilor. De pe poziţiile modului de coordonare a activităţii economice. organizaţiile mondiale). adică cu gestiunea exercitată de către subiecţii economici (statul.

problemele (ce? cum? pentru cine?) le rezolvă producătorul – consumator. rolul predominant în societate îl au tradiţiile şi obiceiurile (instituţia de bază). În lumea contemporană. caracteriza economia naturală în felul următor: "pământul este principalul factor de producţie. scopul principal al activităţii comune – supravieţuirea comunităţii. sistemul economic tradiţional. diviziunea simplă şi naturală a muncii. *Alvin Toffler.predominarea muncii manuale. conservatism şi inerţie în comportamentul economic. tendinţele naţionale şi cultura în administrarea economiei sunt reproduse chiar şi în ţările dezvoltate. economie (producţie) naturală. ierarhia relaţiilor în comunitate – conduce preotul. inclusiv în Republica Moldova. institutul (organizaţia) principală a sistemului este gospodăria domestică (casnică) – principala unitate de producţie şi consum. într-o măsură mai mare sau mai mică. ascetic. fiecare comunitate produce aproape tot ce consumă". baza existenţei o constituie culesul. bazate pe unelte rudimentare. limitat. diviziunea simplă (naturală) a muncii. 130 . economia avea un caracter închis. în lucrarea "Al treilea Val". vânătoarea. Totodată. economia descentralizată. "autoconsum": producţia bunurilor de primă necesitate în cadrul comunităţii. cultivarea pământului. este prezent în ţările în curs de dezvoltare – unele componente ale lui (gospodăria auxiliară pentru consum personal) s-au păstrat în multe ţări. căpetenia.

*Sistemul bazat pe economia de schimb este deseori denaturat. activitatea e organizată centralizat (de stat) şi coordonată prin planurile de directivă cu caracter obligatoriu. erodarea drepturilor de proprietate. planurilor. s-a manifestat în economia sovietică. dependenţa administrativă a producţiei şi consumului. Instituţia principală de coordonare a activităţii economice este planul – document ce include. Principiile caracteristice sistemului sunt: predominarea formei obşteşti (de stat) de proprietate. monopolizarea şi birocratizarea economiei. numite în post de partidul de guvernământ. obiectivul (scopul) activităţii economice – îndeplinirea sarcinilor centralizate. într-o măsură mai mare. relaţiile marfă-bani poartă un caracter redus şi deformat. politicul predomină economicul. predomină militarizarea economiei.7. dictatura statului. ai ramurii) într-o perioadă de timp anumită. dar. Institutul care ia deciziile respective în sistemul centralizat este nomenclatura – persoane cu funcţii înalte de răspundere. predomină deficitul – piaţa este a vânzătorului.4. Sistemul economic centralizat (administrativ de comandă) Acest model s-a realizat în diferite ţări. insuficienţa. directivelor. în anumită succesiune. indicatorii de dezvoltare (ai ţării. lipsa libertăţii alegerii economice şi a responsabilităţii personale. depersonalizarea. frânarea PTŞ (progresului tehnic şi ştiinţific). 131 .

a contribuit la funcţionarea economiei ca un complex naţional integru. În rezolvarea problemelor sociale o importanţă aparte au avut-o posibilităţile socialismului real: – garantarea unui nivel anumit (nu prea înalt) de consum personal (prin intermediul efectuării controlului centralizat asupra preţurilor bunurilor de consum şi a remunerării muncii).Excurs în istorie Modelul economic. ocrotire a sănătăţii şi asigurare a odihnei. a avut şi unele "plusuri"( momente pozitive): • realizarea stabilităţii economice relative: lipsa "salturilor" bruşte şi a "prăbuşirilor" simţitoare. susţinută de garanţiile statului în domeniul ocupării şi consumului personal. – asigurarea populaţiei la un nivel înalt cu bunuri sociale. întreprindere. • mobilizarea eficientă a resurselor într-o perioadă scurtă de timp pentru soluţionarea problemelor majore ale statului (de tipul industrializării economiei naţionale. consolidării capacităţii de apărare a ţării). stat) şi de lipsa legăturilor economice reciproc avantajoase. planificare centralizată. Dar. – încrederea oamenilor în "ziua de mâine". "cooperarea şi solidaritatea muncitorilor". asigurării materiale şi de pensionare. dar şi în alte ţări. până la un anumit timp. datorită sistemelor centralizate dezvoltate de învăţământ. realizat în Uniunea Sovietică. • nivelul înalt de ocupare a populaţiei. în anumite condiţii. în acelaşi timp. dezvoltarea eficientă permanent era subminată de dezechilibrul dintre interesele diferitelor subiecţi economici (individ. asigurând întreaga putere a partidului – statului şi control multilateral asupra proceselor sociale. Sistemul instituţional al socialismului real bazat pe institutul proprietăţii de stat. În calitate de exemple de probleme cu caracter de „impas” pentru socialismul real putem remarca: 132 .

Deformarea socialismului real a afectat şi relaţiile de piaţă: funcţiona "piaţa birocratică" (schimbul între agenţii economici conform deciziilor cu caracter de directivă). în paralel funcţiona şi o "reţea" de legături social-economice deosebită. infantilitatea socială a populaţiei. majorarea independenţei subiecţilor economici. principalul instrument de reglementare a pieţei – preţul – îndeplinea doar funcţia de evidenţă. disproporţii structurale şi dezechilibre financiare. Dată fiind ineficienţa modelelor oficiale de comportament. Procesele negative şi disproporţiile în fiecare ţară socialistă aveau specificul lor. ideologia) şi structurile instituţionale. Caracterul acestor încercări. bazată pe încredere personală (instituţiile "cumătrismului". s-au manifestat şi unele tendinţe universale: trecerea de la tipul de reproducere extensiv la cel intensiv. În aceste condiţii. perfecţionarea mecanismului economic prin utilizarea relaţiilor marfă-bani. cea de reglementare nefiind solicitată. lezarea instituţiilor civile şi de piaţă. finanţele. spre exemplu. "blatului") şi pe relaţii personale reciproc avantajoase (operaţiuni ilegale de barter. în Uniunea Sovietică. În acest context. În acelaşi timp. precum şi rezultatele lor au fost diferite. absolutizarea instituţiilor sistemului totalitar. În toate ţările socialiste. deosebindu-se după scara şi gravitatea manifestării. politica.• • • • • • eficienţă şi competitivitate joasă a producţiei. între întreprinderi şi organele de stat avea loc "negocierea birocratică" (la baza căreia stăteau indicatorii planificaţi şi alocarea resurselor). s-au făcut de nenumărate ori încercări de a depăşi disproporţiile social-economice ale "economiei planificate". 133 . schimbul stocurilor de mărfuri supranormative pe mijloace de producţie deficitare). cum ar fi. dar şi în alte ţări. ele erau o dovadă a lipsei de viabilitate a socialismului real şi a aprofundării crizei sistemice. birocratism şi corupţie în toate structurile puterii. care afectează toate domeniile activităţii umane ale societăţii (economia.

într-un anumit raport de schimb. II. Dobrotă. Aprofundarea diviziunii sociale a muncii – se referă la separarea diferitelor genuri de activitate şi fixarea lor ca domenii de sine stătătoare. Sistemul economic descentralizat. Schimbul: reprezintă concluzia logică a specializării şi presupune schimbul de activităţi între agenţii economici.59).7. apropierii maximale de punctul avantajului economic comparativ. Condiţiile de bază care permit apariţia. Bucureşti. care. la scara economiei naţionale şi în raport cu economia mondială. 1999. valoarea de schimb (valoarea). Marfa reprezintă un bun economic. Caracteristicile (însuşirile) mărfii sunt: valoarea de întrebuinţare (utilitatea). p. un produs al muncii. bazat pe economia de piaţă Acest sistem presupune un înalt grad al diviziunii sociale a muncii. Diviziunea socială a muncii reprezintă un factor de progres în cazul în care specializarea agenţilor economiei se efectuează pe baza costului de oportunitate. 134 . Ea reprezintă totalitatea activităţilor specializate existente concomitent în societate şi se concretizează în ramurile şi subramurile economiei naţionale. Economie politică. prin însuşirile sale. În economia de schimb (piaţă) bunurile şi produsele iau forma de marfă. ca şi cauzele adâncirii ei şi sporirii gradului de specializare consta în legea rarităţii în lupta de a-şi satisface nevoile nelimitate cu resursele relativ limitate (N.5. o economie de schimb dezvoltată (orientată spre piaţă). personificarea şi protejarea drepturilor de proprietate. satisface anumite cerinţe şi e destinat schimbului prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare. dezvoltarea şi menţinerea economiei de piaţă I. Originea diviziunii muncii şi specializării.

K.Aceste categorii au fost introduse în circuitul ştiinţific cu multe secole în urmă. A. De exemplu. Valoarea de întrebuinţare nu trebuie să satisfacă necesităţile producătorului.a. de exemplu. J. ţesătura – necesitatea în îmbrăcăminte etc. în anumite proporţii. prin sfera schimbului. Ricardo. Pentru ca bunul să devină marfă. să satisfacă necesităţile altor membri ai societăţii. Un bun economic devine valoare doar în condiţii sociale determinate (în cadrul producţiei de mărfuri). cartofii. ci. salamul ş. Th. Smith. Smith. apa de izvor. Deci. Stuart Mill au concretizat deosebirile dintre valoarea de întrebuinţare şi valoarea de schimb. Adepţii teoriei valoare – muncă (A. este cantitativ necomensurabilă. calitativ diferenţiate. fructele copacilor sălbatici. este marfă. se egalează. 135 . valoarea de întrebuinţare este purtătoarea materială a valorii mărfii. D. Condiţia schimbului este deosebirea valorilor de întrebuinţare a mărfurilor schimbate. Totodată. Marx) susţineau că valoarea mărfii este determinată numai de cantitatea de muncă cheltuită pentru producerea ei. De exemplu. deoarece au o bază comună – munca. satisfac necesităţile în alimente. ce are valoare de întrebuinţare. din punctul de vedere al adepţilor teoriei obiective. 1 topor se schimbă pe 20 kg de grâu. Marx. el trebuie să fie destinat schimbului. Valoarea de întrebuinţare (utilitatea mărfii) constă în satisfacerea unor anumite necesităţi. Nu orice bun. Utilitatea poate satisface necesitatea individuală a omului sau poate servi ca mijloc de producţie pentru bunurile materiale. care nu sunt create prin muncă (fără a fi purtătoare de valoare). Valoarea de schimb reprezintă raportul cantitativ de schimb al mărfurilor. Malthus. Aristotel. Valoare de întrebuinţare au şi multe alte bunuri. Ricardo. D. Iar mărfurile. K. utilitatea diferitelor mărfuri.

Utilitatea descreşte pe măsură ce intensitatea nevoii se micşorează. 136 . "Valoarea este fundamentată pe utilitatea finală şi pe costurile de producţie. în cadrul schimbului se determină timpul de muncă socialmente necesar pentru producerea bunului. dacă marfa se procură pe piaţă nu din considerentele evaluării cheltuielilor de muncă (socialmente necesare) pentru producerea mărfii. cumpărătorul preţuieşte (evaluează) această marfă.221). comensurării diferitelor utilităţi ocupă un loc important în teoria subiectivă. Problema comparării. von Vieser. Au existat interminabile controverse asupra problemei de a şti dacă utilitatea sau costul de producţie guvernează valoarea. Iar valoarea capătă forma sa de exprimare. Conform teoriei obiective (valoare-muncă). von Bohm-Bawerk. ca valoare de schimb. Totuşi. p. numai pe piaţă. care îşi are începuturile în lucrările reprezentanţilor teoriei utilităţii marginale: K. tocmai locul cererii consumatorului îndeplineşte rolul de lamă mobilă. Ea se menţine în echilibru între aceste două forţe opuse ca cheia de boltă a unui turn. E. Valoarea unui bun este explicată prin utilitatea. F.În teoria economică contemporană este acceptată altă abordare. Principii de economie politică. atunci cea mobilă "taie". Adică. dacă una din aceste lame este fixă. Reprezentanţii teoriei subiective (valoare-utilitate) reproşează. raritatea şi importanţa pe care aceasta o prezintă pentru om. (Alfred Marshall. autorii teoriei subiective– valoare-utilitate. valoarea se creează în procesul de producţie şi se manifestă pe piaţă. în sensul că. Or. de cea a ultimei porţiuni de care persoana are nevoie. Discuţia este similară disputei pentru a se afla care din lamele unei foarfece – cea de jos sau cea de sus – taie coala de hârtie. Menger. Valoarea de schimb este determinată de utilitatea marginală. ci din considerentele că marfa respectivă este utilă.

Bucureşti. în care rolul banilor a fost îndeplinit de unele bunuri. Banii au cunoscut o evoluţie logico-istorică continuă în timp.Susţinătorii teoriei determinării valorii în baza mai multor factori explică valoarea de schimb a bunurilor prin luarea în considerare şi a mărimii masei monetare aflate în circulaţie. piesă metalică sau o cifră înscrisă în conturile bancare. care s-a structurat în mai multe etape. datorită faptului că ea are cea mai mare lichiditate şi cel mai mic cost de utilizare. pieile de animale. cele mai solicitate în unele zone la anumite popoare (sarea. ei sunt "sângele care irigă sistemul economic". Moneda (banii) este mijlocul de intermediere a schimbului economic. Utilizarea banilor. 1999. vitele. III. Sporirea lichidităţii monedei. (Iordache Stelian. reprezintă condiţia indispensabilă a desfăşurării activităţii economice. 137 . Economistul francez J. Ce sunt banii? Care este natura lor? Clasicii economiei politice susţineau că banii sunt o marfă cu un rol deosebit. Albertini defineşte banii drept "un semn concretizat printr-o hârtie. de echivalent general al valorii tuturor mărfurilor şi de instrument de schimb. scoicile albe şi negre. Curs de economie politică. sub diferite forme.367). După aprecierea profesorului american Paul Samuelson. P. diferite metale etc.). Excurs istoric Prima etapă este cea a banilor-marfă. M. p. şi a puterii de cumpărare a monedei. care simbolizează dreptul de a lua o parte din ceea ce este produs şi oferit vânzării în cadrul naţiunii unde banii sunt recunoscuţi". al unui acord la care oamenii ar fi ajuns pentru înlesnirea schimbului". Samuelson consideră că "banii reprezintă produsul unei convenţii.

se divizează uşor. pot fi transportate uşor etc. aurul nu mai stăpâneşte piaţa monetară.Mai târziu. ele au devenit neconvertibile în aur. banii se află temporar în mâinile agenţilor economici şi. Biletele de bancă (bancnotele) au apărut în sec. fără pierdere de valoare. în ţările dezvoltate. funcţia socială de echivalent general revine metalelor preţioase (aur şi argint) sub formă de lingouri. s-au creat condiţii de apariţie a banilor de hârtie (hârtie-monedă). banii de hârtie se înlocuiesc cu banii de cont (sau monedă scripturală). instrumentele moderne de achiziţii rapide sunt reprezentate de cărţile de credit. aceste bilete erau convertibile (schimbare liberă) în aur. Astfel. inele etc. de peste 60 de ani. cu excepţia unei cantităţi mici de bani-cash (de buzunar) pentru consumul curent. iar după 1971 nici o monedă nu mai este convertibilă în aur. cu greutate şi titlu garantat. XVII în schimbul lingourilor şi monedelor de aur depuse la bănci. 138 . ca urmare. Sub aspect istoric. În prezent. Odată cu dezvoltarea sistemului bancar. confecţionaţi din metale preţioase de diferite mărimi. Astfel moneda de metal preţios este înlocuită în circulaţie cu banii de hârtie: bilete de bancă (bancnotele) şi banii de hârtie propriu-zişi (hârtie-monedă). întocmesc banii cu acoperire în bunuri reale. sunt inalterabile. nu este obligatoriu ca ei aibă o valoare deplină. liniile de credit etc. La început. Banii de hârtie reprezintă înscrisuri care.2). fiind înlocuit de forme băneşti moderne. Rolul banilor şi importanţa lor în viaţa economică se poate studia prin analiza funcţiilor acestora: (vezi figura 7. în procesul circulaţiei. cecuri bancare la purtător. Atribuirea rolului de bani metalelor preţioase se explică prin proprietăţile lor: valoare mare într-un volum mic. toate părţile divizate sunt omogene. aplicat prin sigiliu. În cazul în care rezervele de aur ale băncilor de emisie a biletelor şi-au pierdut caracterul de stoc de acoperire a bancnotelor omise. De la bani-aur s-a trecut la banii – monede de aur. În cadrul schimbului. Utilizarea acestor forme face ca. majoritatea operaţiunilor băneşti să fie efectuată prin carduri electronice.

). 3) mijloc de plată. prezenţa reală a banilor nu este obligatorie.F U N C Ţ I I L E B A N I L O R măsură a valorii mijloc de circulaţie mijloc de plată banii exprimă valoarea mărfii şi determină preţul ei "cântarul economistului" (A. Această măsurare se realizează cu ajutorul preţului. fiind intermediarul actelor de vânzare-cumpărare. Marshall) banii servesc direct ca intermediar în schimbul de mărfuri şi servicii banii se utilizează pentru plăţi fără schimbul direct pe mărfuri banii se economisesc pentru viitoarele achiziţii şi servicii capacitatea banilor de a servi pentru circulaţie pe plan internaţional mijloc de acumulare bani universali Figura 7. 2) mijloc de circulaţie. plata salariilor etc. Astfel. În fiecare ţară. Funcţiile de bază ale banilor 1) măsură a valorii (etalon de calcul) şi constă în calitatea banilor de a măsura bunurile economice. euro etc. care reprezintă expresia bănească a valorii mărfii. există un etalon general al preţurilor. obligaţiile economice se evaluează în bani şi se sting în momentul plăţii unei datorii.2. plata impozitelor. funcţie ce permite transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului. moneda naţională (leu. dolar. apare din cauza necoincidenţei între momentul apariţiei angajamentului de livrare şi al achitării mărfii cumpărate (vânzarea pe credit. 139 . Prezenţa reală a banilor este necesară.).

formula masei monetare în circulaţie este: M = PT/V În urma analizei şi criticii teoriei cantitative a banilor. moneda convenţională DST (drepturi speciale de tragere – unitate monetară de cont. banii permit influenţarea deciziilor şi comportamentului altor oameni. din considerentele că nu se poate identifica cantitatea de bani 140 . În consecinţă. 5) bani universali reprezintă capacitatea banilor de circulaţie pe plan internaţional. în literatura economică. în medie. care se transformă imediat în orice bunuri economice. se mai specifică şi alte funcţii: – de transmitere de valoare de capital de la o persoană la alta. viteza de circulaţie şi de politicile monetare (politica banilor ieftini şi banilor scumpi) odată cu trecerea la exprimarea preţurilor doar în monedă. elaborată de economistul american Irving Fisher. emisă de Fondul Monetar Internaţional şi utilizată ca activ internaţional de rezervă). Masa bănească în circulaţie este condiţionată de funcţiile banilor. În calitate de bani universali pot servi dolarul american ($). P – nivelul preţurilor. Concomitent cu aceste cinci funcţii clasice. fără costuri suplimentare. într-un interval de timp. Banii reprezintă cele mai lichide active din economie. euro. V – viteza de circulaţie a monedei. – mijloc al puterii.4) mijloc de acumulare (economisire) – forma universală sub care se constituie rezervele agenţilor economici pentru asigurarea continuităţii activităţii şi a consumului. s-a impus teoria cantitativă a banilor. în care: M – cantitatea de monedă existentă. T – volumul tranzacţiilor. yenul japonez (Y). Relaţia dintre preţuri şi monedă este exprimată prin ecuaţia: MV = PT.

25 = 0. Optimizarea dinamică a raportului proprietate privată / proprietate publică (ponderea acestui prag diferă de la ţară la ţară). Proprietatea privată: constă în exercitarea liberă a atributelor proprietăţii (Vezi Cap. indicele preţurilor (Ip) creşte cu 25%. puterea de cumpărare se va reduce cu 20% (1/1. se relevă nivelul de performanţă a sistemului economic. Economia de piaţă s-a consolidat în perioada capitalismului "clasic".80). Caracteristicile definitorii ale sistemului descentralizat. 6).disponibilă cu cea efectiv cheltuită. ele sunt numite condiţii constitutive ale economiei de piaţă. În lumea contemporană. De exemplu: dacă într-un an. care decid modul şi timpul utilizării mijloacelor băneşti de care dispun. 141 . majoritatea economiilor naţionale se bazează pe economia de piaţă. bazat pe economia de piaţă. Puterea de cumpărare este egală cu raportul dintre 1 şi indicele preţurilor (1/Ip). Prin această noţiune se înţelege cantitatea de bunuri materiale şi servicii ce pot fi cumpărate cu o unitate monetară. în funcţie de preţuri şi de alţi factori. sunt următoarele: nivel înalt de diviziune socială a muncii. Proprietatea privată este asociată cu libertatea economică. Cel mai cunoscut monetarist contemporan. economistul american Milton Friedman. extinderii şi menţinerii economiei de piaţă. În ultimele decenii. a apărut teoria calitativă a banilor. Din aceste considerente. ecuaţia cantitativă a schimbului cuprinde şi unele elemente ce ţin de comportamentul deţinătorilor de bani. s-a elaborat o teorie integratoare cu privire la bani şi rolul lor în economia de piaţă. Cele patru condiţii trebuie îndeplinite simultan. Condiţiile expuse mai sus reprezintă condiţiile apariţiei. În funcţie de gradul de îndeplinire a fiecărei condiţii. IV. Prin intermediul acestei teorii au fost introduse elementele subiective în analiza relaţiei preţ-monedă. Astfel. introduce noţiunea de putere de cumpărare a monedei.

neamestecul statului în activitatea economică. sistemul economiei de piaţă nu este ideal. cererea şi oferta se echilibrează spontan. În istoria civilizaţiei. economia de piaţă există. rolul de reglementare a pieţei îl îndeplineşte mecanismul preţurilor. Printre acestea se numără: – satisfacerea efectivă şi operativă a necesităţilor umane. – diminuarea costurilor de tranzacţie. mediul concurenţial asigură eficienţă înaltă. – cointeresarea personală înaltă şi responsabilitatea agenţilor economici. totodată. cum şi pentru cine trebuie de produs. oferta. 142 . orientată spre maximizarea profitului. Institutul (organizaţia) de bază este firma. – repartiţia raţională a resurselor. dezvoltarea antreprenoriatului. El nu poate proteja societatea de crize economice. economia este bazată pe activitatea firmelor. pe parcursul ultimelor secole. care coordonează activitatea economică. piaţa este a "consumatorului-rege" care determină ce şi cât trebuie de produs. – contribuirea la PTŞ şi implementarea rezultatelor lui în producţie. şomaj.forţe de producţie dezvoltate. predomină proprietatea privată. industrie maşinizată. la scară largă datorită avantajelor sale. Dar. preţul şi concurenţa care reglează spontan proporţiile ce. deseori coordonarea pieţei este privită ca un mecanism al formării preţului. la nivelul căreia se iau decizii. descentralizarea deciziilor. devine piaţa cu elementele ei: cererea. Instituţia de bază a sistemului descentralizat. Fiecare dintre elementele pieţei are componenta preţului. Din aceste considerente. libera iniţiativă a agenţilor economici.

orientarea socială.М.procese inflaţioniste. Pentru economia de piaţă contemporană sunt caracteristice următoarele particularităţi: mecanism mixt al activităţii economice (reglarea activităţii economice se efectuează atât prin mecanismele pieţei. din punct de vedere obiectiv. prezenţa infrastructurii dezvoltate.2 Caracteristica comparativă a sistemului economic centralizat şi a celui descentralizat Economia de comandă De stat Reglementarea exigentă a activităţii din partea statului Planificare centralizată Necesitatea de a îndeplini planurile de stat Distribuirea echitabilă Indicii de comparare Forma de proprietate asupra mijloacelor de producţie predominantă Caracterul activităţii economice Modul de coordonare a activităţii economice Mobilul principal al activităţii economice Economia de piaţă Privată Libertatea antreprenoriatului şi alegerii partenerilor Autoreglementare de piaţă Interesul economic personal Preocuparea de bază Producţie eficientă a societăţii Sursa: Куликов Л. cadrul legislativ „matur”. în economie. 2004. с. Основы экономической теории. care presupune utilizarea pe larg a metodelor non-preţ. Acest sistem nu este în stare să asigure echitatea socială şi nici securitatea societăţii. cât şi prin intervenţia statului).158. М. predominarea concurenţei imperfecte. 143 . Tabelul 7. Dezavantajele sistemului economiei de piaţă dictează necesitatea modificării lui şi determină statul să se implice.

ce reprezintă combinarea elementelor din diferite modele. în "stare pură". este specific şi. unele principii ale economiei de piaţă în condiţiile proprietăţii obşteşti (de stat şi colective) s-au manifestat în Jugoslavia ("socialismul de piaţă"). Cauzele diversităţii modelelor naţionale de dezvoltare În cadrul evoluţiei globale. în realitate nu există. • mărimea cotei de stat. a fost caracteristică Germaniei fasciste ("capitalism autoritar"). specifici unui stat concret. XX. Parametrii de bază ai economiei mixte sunt: • ponderea sectorului de stat în producţia PIB. în ţările postsocialiste se observă diversitatea formelor de proprietate – modele de reglementare a activităţii economice care presupun atât implicarea statului. reglementarea administrativă de comandă şi proprietatea obştească – pentru URSS ("socialism pur"). El afirma că noţiunile de "capitalism" şi "socialism" reprezintă abstracţii pure. unic! Gestionarea centralizată. Economia reală. Termenul "economie mixtă" a fost propus de economistul american Chose (Чейз) în anii 30 ai sec. formează economia mixtă. Alegerea ei este determinată de combinarea complexă a factorilor interni. cât şi aplicarea principiilor de piaţă. fiecărei ţări îi este specifică propria traiectorie a mişcării. modelul mixt. Economia mixtă: conţinut şi particularităţi naţionale Noţiunea de „economie mixtă” Modelele sistemelor economice studiate mai sus. compus din diferite elemente şi forme economice. • caracterul soluţionării problemelor sociale. varietatea dezvoltării statale este condiţionată de astfel de factori ca: 144 .7. Diversitatea. Pentru fiecare ţară. pe baza proprietăţii private. practic.6.

determină şi specificul dinamicii istorice. În acelaşi timp. cea de-a treia categorie – spre inovaţii. ***************** Dată fiind multitudinea factorilor dezvoltării sociale diferenţierea pe ţări. Pentru fiecare ţară este caracteristic un mediu instituţional specific. ce asigură ordinea social-economică. De aceea. este exclusă. este determinat de factorii etno-culturali. prezenţa sau lipsa predispunerii naţiunii la mobilitate şi tendinţa spre contacte externe – toate acestea influenţează traiectoria mişcării naţionale. asigurarea cu resurse naturale. care conveni oricărui stat. aşezarea geografică. vectorul politic şi priorităţile lui. alţii – resping. specificul stării tehnico-tehnologice a economiei naţionale. ce reies din mentalitatea şi stereotipurile poporului. normele religioase. ce determină specificul original al dezvoltării. nivelul potenţialului economic al ţării. factorul cultural-etnic: cultura şi tradiţiile poporului. Specificul sistemului economic al fiecărei ţări.• • • • • • factorii naturali: particularităţile condiţiilor climaterice. Remarcăm că unele sisteme sunt predispuse spre colectivism şi reglementare socială. Nivelul activităţii sociale şi gradul de consolidare a societăţii. experienţa şi "moştenirea" istorică. altele tind spre tradiţionalism. combinarea factorilor naţionali şi globali. structura "proprie" a mecanismului economic. în mare măsură. există o mare varietate de modele naţionale 145 şi ar de de . Particularităţile naţionale şi culturale. a instrumentelor statului şi pieţei în scopul reglementării economice este un proces unic. concentrarea şi raportul lor. în mare măsură. Unii acceptă diferenţierea socială pronunţată. posibilitatea unei variante medii. specificul mentalităţii. din punct vedere obiectiv. structura intereselor sociale.

dezvoltare social-economică. formarea structurilor de timp şi spaţiu sau funcţionale ale sistemului în baza interacţiunii colective a elementelor interne) şi "extern" – sub formă de gestiune direcţionată din partea diferiţilor subiecţi (statului. sistemele de tranziţie. sclavagistă. În orice sistem economic. feudală. postindustrial – sistemul informaţional). apare necesitatea coordonării. starea tehnologiilor (preindustrial. centralizat – bazat pe economia administrativă de comandă. 2. descentralizat bazat pe economia de piaţă. Totodată. instituţiilor 146 . datorită multitudinii subiecţilor economici şi a intereselor lor. industrial. Rezumat 1. sistematizării activităţii comune. "formaţiunii" – forma de proprietate şi obiectivele dezvoltării sociale (comuna primitivă. Sunt cunoscute diferite clasificări ale sistemelor economice. 3. Reglementarea sistemului economic se efectuează la două nivele: "intern" – autoorganizarea (stabilirea ordinii spontane. O problemă definitorie a contemporaneităţii este cea a identificării naţionale – autodeterminării şi alegerii vectorului ţării adecvat esenţei şi valorilor ei. Tipurile coordonării economice se deosebesc după modul şi ordinea de coordonare a deciziilor cu privire la producţie şi consum între diferiţi agenţi economici. capitalistă şi socialistă). dispun de un potenţial diapazon de dezvoltare mai larg decât sistemele sociale stabile. Cele mai răspândite criterii de stabilire a tipologiei sistemelor sunt următoarele: mecanismul coordonării (tradiţional. sistemul economiei mixte). din cauza instabilităţii evidente şi a dinamicii proceselor sociale slab pronosticate. Soluţionarea acestei probleme presupune identificarea şi elaborarea modelului de dezvoltare economică a ţării în baza particularităţilor naţionale şi a "moştenirii" istorice.

de regulă. diminuarea costurilor de tranzacţie. În "formă pură". dominarea economiei de schimb. cointeresarea personală şi responsabilitatea agenţilor economici. sistemul administrativ de comandă. distribuirea raţională a resurselor. 4. ierarhia relaţiilor sociale. contribuirea la PTŞ. dar s-a soldat cu o criză sistemică. personificarea şi protejarea dreptului de proprietate. De pe poziţiile modului de coordonare a activităţii economice se deosebesc trei modele de sisteme economice: sistemul tradiţional. bazat pe economia naturală este caracteristic etapelor de dezvoltare a societăţii de până la capitalism. modul administrativ de "legătură" a producătorului cu consumatorul. planificarea centralizată. monopolizarea economiei. Economia de piaţă are unele avantaje: satisfacerea eficientă a necesităţilor. birocratizarea ei. Caracteristicile sale fundamentale sunt: forma de proprietate comună. limitarea necesităţilor. mediul concurenţial „matur”. au la bază unul din aceste sisteme. mecanismul de reglementare a preţurilor. 6. muncă manuală.civile. Fiecare dintre modelele sus-numite este o construcţie teoretică cu un şir de principii specifice. 7. economia cu forme rudimentare de activitate. lipsa libertăţii alegerii economice. organizaţiilor mondiale). Sistemului centralizat (administrativ de comandă). Cercetarea combinării eficiente a proceselor de autoorganizare economică şi gestionarea ei conştientă reprezintă problema primordială pentru toate societăţile. sistemul de piaţă. conservatism şi inerţie în comportamentul economic. Sistemului descentralizat. bazat pe economia de piaţă îi este caracteristic: un grad înalt de diviziune socială a muncii. Totodată. bazat pe economia planificată îi este caracteristic: dominarea proprietăţii de stat. antreprenoriatul liber. 147 . 5. Sistemul economic tradiţional. ea s-a afirmat în economia sovietică. producţia naturală. Sistemele economice reale reprezintă o combinare complexă a formelor şi relaţiilor economice şi.

adecvate esenţei şi valorilor ţării. care ar conveni oricărui stat. Dată fiind diversitatea factorilor dezvoltării sociale şi diferenţierea pe ţări.sistemul de piaţă nu este ideal. Multitudinea dezvoltării naţionale este condiţionată de: factori naturali şi etno-culturali. 8. Iar varietatea modelelor naţionale de dezvoltare social-economică se explică din punct de vedere obiectiv. identificarea naţională. experienţa acumulată şi "moştenirea" istorică. forma mixtă este specifică. mărimea cotei de stat. 10. economie mixtă. El nu poate proteja societatea de crize economice. TRAINING ECONOMIC TERMINOLOGIE criteriile de clasificare a sistemelor sociale. Pentru fiecare ţară. specificul situaţiei tehnico-tehnologice. constituie economia mixtă. O problemă definitorie a contemporaneităţii este cea a identificării naţionale – a autodeterminării şi alegerii traiectoriei dezvoltării. modelele de bază ale sistemelor economice (tradiţional. este exclusă. şomaj. 9. centralizat bazat pe economia planificată). Parametrii de bază ai economiei mixte sunt: ponderea sectorului de stat în PIB. 148 . caracterul soluţionării problemelor sociale. descentralizat bazat pe economia de piaţă. vectorul politic şi priorităţile lui. posibilitatea unei variante medii. procese inflaţioniste şi nu este în stare să asigure echitatea socială şi securitatea oamenilor. Economia reală. moduri de coordonare. 11. ce reprezintă combinarea elementelor din diferite modele. nivelul potenţialului economic. diversitatea modelelor naţionale de dezvoltare.

Leontiev: "Vântul – cointeresare. depersonalizarea drepturilor de proprietate. servind un coctail. V. Un criteriu de clasificare deosebit de important este modul de coordonare. 4) orientarea spre îndeplinirea planului. • De ce sistemul economic sovietic a pierdut competiţia cu sistemul economiei de piaţă din Occident? • Ce înseamnă procesul de convergenţă a sistemelor economice? Care sunt izvoarele lui? • Indicaţi răspunsul corect • Ce caracteristici pot fi atribuite sistemului administrativ de comandă: 1) erodarea. Corect procedează japonezii. Nu poţi lăsa volanul şi să mergi în cabină. Volanul – gestiune statală. • Indicaţi "plusurile" şi "minusurile" (avantajele şi dezavantajele) pieţei: 149 . Elaborarea modelului de dezvoltare economică a ţării trebuie să se efectueze cu evidenţa particularităţilor naţionale şi a tendinţelor globale. Mecanismul de reglementare a preţurilor este întotdeauna mai eficient decât cel centralizat.• • • • Adevărat –Fals: Sisteme economice ideale nu există. 2) motivarea înaltă a muncii. Economia americană are un volan slab. Părerea D-voastră? Cărui sistem economic i se potriveşte metafora laureatului Premiului Nobel. unde statul are un rol mare". 3) libertatea alegerii economice.

4) economie de tranziţie. monopolizarea economiei. 3) economie socială. 5) sistem economic cu multe moduri de producţie. libertatea alegerii pentru producători şi consumatori. • • 150 . • • 1) 2) 3) 4) 5) Întrebări pentru discuţie: Referitor la economie. 7) soluţionarea problemelor sociale. ce înseamnă problema identificării naţionale? Influenţează situaţia geopolitică specificul de dezvoltare a ţărilor? Tematica referatelor şi eseurilor: Lumea contemporană – "unitatea diversităţilor". Vectorii de dezvoltare economică de perspectivă ai modelului moldovenesc. sporirea calităţii bunurilor economice. crearea bunurilor publice.satisfacerea operativă a necesităţilor populaţiei. 8) externalităţi negative. • Economia contemporană a Republicii Moldova este: 1) economie administrativă de comandă. 2) sistem de piaţă „matur”. 6) păstrarea resurselor economice neregenerabile.

92).ÎNCHEIERE Transformările contemporane radicale. De regulă. sunt o dovadă a tranziţiei societăţii la un stadiu principial nou. programe de computer. În anul 1994. Expresia "noua economie" a apărut în lexiconul ştiinţific şi jurnalistic relativ recent – acum zece ani. Probleme globale contemporane. apariţia unor astfel de situaţii este legată de schimbarea bazei materialtehnologice de producţie şi de formarea "noii economii". În linii generale. sectoare de hard şi software. 2003. ce au loc în ţările dezvoltate. Până în prezent nu există o tratare unică a definiţiei "noua economie". păstrare. difuzare şi accesare a informaţiei şi telecomunicaţiile. Această revoluţie (cea de a treia) a avut loc datorită descoperirilor radicale în domeniul fizicii cuantice – microcipul-ui şi opticii laser. care include programul şi optica de laser". în vestita revistă americană "Fortune" a fost publicat articolul "Deşteptarea la o nouă economie". "Inima ei este un microprocesor minuscul – "cipul" de silicon. tradiţionale şi de a facilita apariţia unor noi produse" (Ion Bari. p. Aceste noi tehnologii au rolul de a asigura eficienţa în practicile de afaceri convenţionale. "În esenţă. "Saltul" tehnologic se datorează apariţiei calculatorului. care nu are analogii istorice. La baza noii economii se află revoluţia informaţională. ce se deosebeşte cardinal atât de epoca automobilului. tehnologiei informaţionale şi a comunicării – Internetul. precum şi întregul sistem de formare. ea reprezintă totalitatea ramurilor ce produc utilaj de calcul şi comunicaţii. cât şi de cea a agriculturii. 151 . noua economie este economia în care tehnologiile digitale moderne oferă accesul la scară mondială la toate informaţiile disponibile la un moment dat. în care se menţiona apariţia în SUA a noii economii.

deoarece informaţia acumulată reprezintă un obiect nematerial şi un produs al muncii. "Societatea celui de-al doilea val" utiliza maşini pe baza resurselor energetice naturale (cărbune. în comparaţie cu cea "veche" – industrială. Pentru noua economie sunt caracteristice schimbări radicale în sistemul capacităţilor de producţie. "Societatea primului val" utiliza cele mai simple invenţii: primele obiecte de troliu. În condiţiile societăţilor instrumentale şi industriale. consum şi de afaceri. are un şir de particularităţi: • în domeniul capacităţilor de producţie şi resurselor dominante. pârghii. elevatoare. 152 . – funcţiile omului.Noua economie. Care sunt caracteristicile de bază ale viitoarei societăţi? Savanţii futurologi (ştiinţa previziunii. funcţiile fizice ale omului capătă forma de obiect. • conţinutului şi motivării activităţii. atomică. energia fluxurilor şi refluxurilor). Toate cele expuse asigură creşterea potenţialului intelectual şi a posibilităţilor societăţii. geotermală. – bulversarea fundamentală a modului de producere. „îmbracă” formă dematerializată. "Cel de-al treilea val" asimilează noile resurse energetice naturale (solară. şi anume: – dematerializarea obiectelor muncii. prese de teasc. Totodată. Bell). viitorologie) nu au un răspuns distinct la această întrebare. funcţiile umane tot mai activ sunt delegate obiectelor – apar mijloace tehnice. Însăşi această societatea este denumită diferit: "societate postindustrială" (D. ceea ce permite de a majora considerabil posibilităţile fizice ale omului. • structurii şi subiecţilor economiei naţionale. care lucrează mai repede şi mai eficient decât creierul omului. petrol). gaz. inclusiv cele creative.

se dezvoltă continuu. în instituţii fundamentale. devenind vectorul principal al noii societăţi – societatea informaţională. cunoştinţe şi manipulează cu ele cu succes. Inozemţev). legate de codificarea cunoştinţelor teoretice. În opinia savantului D. trăsăturile de bază a noii societăţi sunt: 1. Ea vizează formarea omului de tip nou – "homo intelligens". Transformarea clasei de profesionişti şi specialişti de profil tehnic într-un mare grup de oameni ocupaţi. Transformarea instituţiilor intelectuale. Bell. care presupune pregătire profesională calitativă. autorul cărţii Societatea postindustrială. 2. gândire creativă. unde se distrug toate stereotipurile vechi ale activităţii umane şi sunt necesare principii şi criterii de organizare socială principial noi.„societate superindustrială" sau "societatea serviciilor" (J. Ccreşterea dependenţei inovaţiilor de succesele în domeniul cunoştinţelor teoretice. Pe măsura avansării spre societatea postindustrială. Ttranziţia economiei de la producţia prioritară a mărfurilor la prestarea prioritară a serviciilor. 3. Comunitatea umană tinde spre lumea nouă – dinamică şi necunoscută. experţilor şi tehnocraţilor. Societatea informaţională se deosebeşte principial şi prin ceea ce ţine de raporturile cu omul. Creşterea rapidă a "clasei politice noi” – clasei consultanţilor. din care fac parte acei ce deţin informaţie. poziţie socială activă. Fourastié). dominantă devine clasa tehnocraţilor. "societate informaţională" (I. Masuda). Individul îşi valorifică personalitatea. 153 . "societate posteconomică" (V. cu funcţiile şi rolul lui. orientare spre valorile spirituale. 4. 5.

J.Rueff. J. K. Orientarea nemarxistă a) neoclasicismul şcoala austriacă (Viena) până la cel de-al doilea război şcoala matematică: mondial . M. Teoria economică generală. P.Samuelson A. XIX 2. E. H. E.Walras W.B. M.Laffer. XV-XVIII 2.dinamizarea doctrinei .Galbratth 154 .Hayek.1 Evoluţia ştiinţei economice (adaptată după E.BohmBawerk L.Clark J. Novojilov.Attali.K. Orientarea marxistă 2. Doctrina mercantilistă sec. F.Baran.S.Sraffa R.I.Perroux J.Okun. S.M.N.Burhan. 3 al sec.Huntington b) direcţia dirijistă neokeynesismul .Marx. Orientarea marxistă 2. Hutira.M.P.Smith.sinteza neoclasică postkeynesismul c) radicalismul stânga de la Cambridge radicalismul american radicalismul francez d) neocapitalismul R.Anexa 1.Keynes R.Sweezy.Edwards.Harrod. Quesnay A.Marshall.Friedman A. Economia politică engleză dec.Nevill J. Kantorovici Contemporană după al doilea război mondial J. p. XVII – înc.Lepage M.engleză şcoala americană b) dirijismul 1.Jevons A.Menger.Engels V.O'Connor J.Ricardo. 1. Doctrina fiziocrată sec. P.Domar P. F. Platon A.22) Etapele Denumire Perioadă Preştiinţifică Antichitate Preclasică Clasică Şcoli (curente) Reprezentanţi Aristotel.A. J. F.Feldstein J. Orientarea nemarxistă a) orientarea neoclasică neoliberalismul noii economişti monetarismul teoria ofertei neoconservatorismul C.Allais F.Lenin Modernă 1.Robinson. Marxismul clasic 1. de Montchrestien.franceză . D.

despre argumentarea căilor de depăşire a contradicţiilor economice mondiale acute şi 155 . În particular. – studierea formelor economice externe şi a dependenţelor funcţionale (fără descrierea esenţei şi a legităţilor obiective). Arsenalul metodologic al "economics"-ului nu permite de a ieşi din cadrul teoriei tradiţionale a economiei de piaţă şi de a identifica realităţile social-economice complexe. Fără îndoială. acestea vizează denumirea: economie politică. – dogmatismul (utilizarea afirmaţiilor perimate sau neviabile. De asemenea. "economics". se studiază subordonarea acestor ştiinţe. "Economics"-ului îi sunt inerente un şir de carenţe metodologice. se descrie conţinutul (obiectul) economiei politice şi "economics"-ului. este vorba despre reflectarea adecvată a esenţei proceselor integraţioniste şi a tendinţei globalizării. teoria economică generală. – lipsa unei abordări sistemice în evaluarea dezvoltării economiei naţionale şi mondiale. de tipul: privatizarea inevitabil duce la creşterea eficienţei în economie).Anexa 1. monopolul său influenţează negativ atât dezvoltarea ştiinţei respective. cât şi a activităţii practice. oferă posibilitatea de a face cunoştinţă cu limbajul internaţional utilizat în domeniul micro. în primul rând.şi în cel al macroeconomiei.2 Cu privire la "Economics" În ultimii ani. Totodată. un nivel înalt de abstractizare în procesul de studiere al acestora. inclusiv: – formalizarea proceselor economice. În acelaşi timp. se observă o diferenţiere substanţială în evaluarea disciplinelor menţionate. se duc discuţii active în jurul teoriei economice fundamentale şi. "economics"-ul clasic dezvoltă gândirea economică de piaţă.

156 . s-a observat că teoria pieţei "clasice" este inadecvată condiţiilor şi realităţilor "tranziţiei" contemporane. În timp ce gândirea economică din Occident presupune extinderea şi reinterpretarea obiectului cercetărilor economice. divizarea puterii economice. Galbraith) despre posibilele pericole pe care le implică asemenea situaţii nu au fost auzite în ţările postsocialiste. constituite în cadrul echilibrului de piaţă. reîmpărţirea proprietăţii. În cadrul procesului reformelor în ţările postsocialiste. Substituirea ideologiilor a avut loc în termene ultrascurte. Cu părere de rău. Practica de implementare a reformelor şi rezultatele înregistrate în procesul de studii arată că teoria pieţei a fost însuşită "şcolăreşte". aici a fost înlocuit marxism-leninismul învechit cu doctrina neoliberalismului (forma liberalismului radical). Astfel.de stabilire a relaţiilor internaţionale reciproc avantajoase. formarea sistemului viabil de asigurare socială a populaţiei etc. depăşirea crizei transformaţionale. teoria dată nu reflectă problemele contradictorii ale tranziţiei sistemice. avertismentele savanţilor cu renume mondial (Ianos Kornai. în special. J. Joseph Stiglitz.K. Experienţa transformărilor postsocialiste a scos în evidenţă "capcanele" metodologice şi limitele teoriei alegerii raţionale. în ţările postsocialiste se atestă o situaţie destul de paradoxală. în mare măsură sub influenţa emisarilor FMI şi ai Băncii Mondiale. despre identificarea specificului modelelor naţionale de dezvoltare economică şi a particularităţilor dezvoltării postindustriale. crearea condiţiilor pentru avântul social-economic. La începutul anilor ‘90. perimată şi ea.

pot fi menţionate şi variante de alternativă. Ele sunt numite matrice instituţionale. pentru a evita "absolutismul geografic". de către subiecţi economici aparte (ţările Europei Occidentale). Matricea X este caracteristică pentru "comunitatea centralizată" şi întruneşte astfel de modele şi caracteristici: • de distribuire şi redistribuire. care au apărut odată cu formarea unor sau altor state. în integritatea lor. În ultimul timp. În baza legilor simetriei. Prin analogie cu opoziţia civilizaţiei – "Est – Vest". în mare măsură au fost condiţionate de specificul mediului tehnicomaterial.Anexa 2 Evoluţia instituţiilor: particularităţile contemporane Fiecare stat se deosebeşte prin sistemul său instituţional. În cazul în care acest mediu nu este „comunitar”.este populară divizarea matricelor în cele din "Est" şi cele din "Vest". • de constituire a sistemului politic unitar-centralizat. Instituţiile fundamentale. pe baza proprietăţii şi a economiei obşteşti (de stat). societatea este "sortită" să-şi coordoneze activităţile colective sub o conducere centralizată (exemple clasice – China. adică atunci când acest mediu este utilizat în comun ca un tot întreg. În condiţiile în care mediul exterior este unul „comunitar”. De ce? Problema constă în faptul că formele sociale primare. 157 . Doar deosebirile în raport cu mediul extern condiţionează cerinţe deosebite faţă de tipul de organizare a societăţii. cu anumite rezerve. care reflectă starea mediului materialtehnologic. se studiază matricele X şi Y. este posibilă utilizarea acestor elemente în mod privat. adică atunci când elementele infrastructurii materiale sunt dezmembrate din punct de vedere tehnologic. formează baza "constituirii" sociale. Rusia).

XXI. • organizare politică federativă. • predominarea ideii subsidiarităţii (proprietatea drepturilor şi intereselor personalităţii). În condiţii calitativ noi. La începutul sec. Matricea Y este tipică pentru societăţile cu un individualism pronunţat şi întruneşte următoarele modele şi caracteristici: • economie de piaţă. realizarea lui presupune optimizarea raporturilor între instituţiile de bază. se dezvoltă baza tehnicomaterială a comunităţii umane. Acestea se deosebesc prin raporturile dintre instituţiile fundamentale şi cele complementare. În practica economică a sec. XX tendinţa de combinare a instituţiilor economice simetrice s-a manifestat pe larg prin multitudinea de tipuri ale economiei "mixte". Aceasta determină calea istorică de dezvoltare a comunităţii şi formele de organizare ale ei. înrăutăţirea mediului de trai al societăţii impune transformări considerabile în sistemul instituţional. spre deosebire de evoluţia spontană a instituţiilor de bază. tendinţa respectivă. Din aceste considerente. dar rezultatele sunt diferite. "Constituirea" unui stat concret după una din matrice în dinamică istorică se combină cu antrenarea (într-o formă sau alta) a instituţiilor suplimentare din altă matrice. prin modificarea şi diminuarea ponderii instituţiilor economiei de redistribuire. şi prin rezultate. este posibilă doar cu eforturile consecvente ale societăţii. iar pe de altă parte. cu ajutorul utilizării • 158 . căutarea empirică a unei variante eficiente de sistem instituţional este caracteristică pentru toate statele. pe de o parte. altădată reprimată. Penetrarea şi dezvoltarea lor. În ceea ce priveşte echilibrul instituţional al sistemului social-economic. se realizează.ce presupun predominarea comunitarismului (dominanta valorilor colective). prin formarea şi dezvoltarea instituţiilor pieţei. În ţările postsocialiste.

În lumea contemporană. organizaţii mondiale. bio-tehnologii. De asemenea. Schimbările instituţionale într-o ţară luată aparte sunt influenţate în mare măsură şi de tendinţele contemporane de globalizare multilaterală. este vorba despre formarea unui mecanism eficient de coordonare socială atât la nivel naţional. O componentă importantă a proceselor integraţioniste este unificarea normelor instituţionale. o importanţă deosebită capătă calitatea coordonării sociale. cât şi la nivel mondial. se complică procesele de coordonare şi sistematizare (ordonare) a activităţii umane sociale. tehnologii informaţionale. procesele de "instituţionalizare" din ţările în curs de dezvoltare sunt influenţate economic. s-ar putea pierde originalitatea naţională în dezvoltarea statelor de la "periferie". CTN. militar de către subiecţii dominanţi în lume – ţări sau comunităţi. De pe poziţiile asigurării stabilităţii şi a perspectivelor dezvoltării social-economice. financiar. propagarea activă a normelor şi structurilor "străine" de convieţuire poate avea consecinţe periculoase.tehnologiilor avansate: laser. În condiţiile societăţii integrate. care presupune racordarea legislaţiei naţionale la standardele internaţionale. telecomunicaţii. Însă. care cer soluţii extraordinare la nivel planetar. conţinutul comportamentului raţional deja a "depăşit" nivelul deciziilor individuale şi presupune evidenţa sistemică a acţiunilor celor ce practică activităţi comune. 159 . politic. necunoscute anterior: epuizarea resurselor naturale. În acelaşi timp. acutizarea problemelor demografice. poluarea mediului ambiant. De altfel. Acţiunile distincte ale unor agenţi economici sunt posibile doar în cazul coraportării în "sistemul de coordonate comun". În primul rând. dau de ştire unele procese cu caracter global.

6%). au constituit 3.8%). • încurajarea multilaterală a activităţii antreprenoriale.5%. în anii 1992-2000. 14% din populaţie se află sub pragul sărăciei.2% (în Germania –1. cu tendinţe monopoliste" (P. sunt caracteristice: • orientarea în masă spre realizarea succesului personal. posibilitatea de a reduce cheltuielile cu caracter militar. în Japonia – 0. rolul economic al statului a crescut într-un mod adecvat principiilor keynesiste. bazat pe concepţia liberalismului economic. • cota de stat destul de limitată.Anexa 3 Modelele naţionale ale dezvoltării social-economice Modelul liberal american "Sistemul nostru economic (cel american) este un sistem mixt al întreprinzătorului liber şi al controlului economic din partea societăţii şi din partea unor institute particulare. Nivelul şomajului în SUA este de 4. în Japonia – 4. s-au constatat limitele expansiunii economice a statului şi s-a început identificarea formulei optime de interacţiune dintre stat şi piaţă. În SUA.7%. Pentru acest model.2% (în Germania – 10. • ignorarea problemei echităţii sociale. Numărul utilizatorilor reţelei Internet în această ţară constituie 56% din numărul total al populaţiei (în cele mai dezvoltate ţări ale Europei – doar 40%). SUA deţine locul întâi în lume în ceea ce ţine de creşterea productivităţii muncii şi după volumul PIB. au crescut 160 . acordate păturilor sociale cu un venit redus. XX. Samuelson). În anii 80 ai secolului trecut. Ritmurile anuale de creştere a PIB în SUA. • crearea unui nivel decent de trai prin înlesniri şi subsidii. În sec. Totodată. A avut loc diminuarea ponderii cheltuielilor de stat în ceea ce ţine de creşterea economică şi acest lucru se explică printr-un şir de factori geopolitici: sfârşitul războiului "rece".

dolari). Schimbări esenţiale au loc şi în relaţiile de piaţă. este vorba despre copii şi despre persoanele ce au pierdut serviciul la vârsta de 55-61 ani. în comparaţie cu alte ţări unde rolul primordial îl deţine sistemul bancar. Problema comună a naţiunii a devenit de-a transforma învăţământul superior astfel. legăturilor economice externe. statul încurajează activitatea antreprenorială. este întâlnită pe larg ideologia democraţiei de producţie. Rolul statului în SUA este activ şi în sfera ecologiei. În special. obţinerea succesului personal şi îmbogăţirea. circa 90% din toate veniturile din economia SUA erau asigurate de companiile pe acţiuni. acestea au constituit 145 mlrd. În acelaşi timp. a introducerii noilor metode de management.alocaţiile statului pentru dezvoltarea învăţământului superior (spre sfârşitul anilor 90. precum şi despre americanii în vârstă ce nu dispun de asigurare medicală. Această formă de proprietate devine predominantă în raport cu alte forme (parteneriat. În ultimii ani. În practica managerială şi în domeniul relaţiilor de muncă. Astfel. încât la începutul sec. acesta să devină la fel de accesibil ca şi învăţământul mediu. în economia SUA există o "diviziune a muncii" specifică: businessul privat predomină în sfera de producţie. a majorităţii populaţiei active. agriculturii. bursa hârtiilor de valoare are o importanţă deosebită în economia SUA. Din aceste considerente. 161 . energeticii. a creşterii productivităţii muncii. XXI. La mijlocul anilor ‘90 ai secolului trecut. care presupune atragerea lucrătorilor în procesul de gestiune a producţiei. au fost elaborate câteva programe noi care sporesc accesul americanilor la serviciile ce ţin de ocrotirea sănătăţii. mediul concurenţial. proprietatea privată individuală). pe această cale. în posedarea capitalului pe acţiuni (peste 10% din muncitorii şi funcţionarii americani posedă acţiuni ale întreprinderilor în care lucrează). Proprietatea privată corporativă este mai eficientă de pe poziţiile atragerii investiţiilor suplimentare.

prioritatea intereselor naţiunii asupra intereselor unei 162 . iar patronul ei – un "părinte" grijuliu).). • un nivel înalt al conştiinţei naţionale. – factorul reglator de stat – din considerentele că statul ocupă o poziţie activă în economie. potenţialul de producţie al acestei ţări. prin intermediul bugetului de stat se distribuie până la 50% din PIB. XX). Modelul japonez de dezvoltare economică are şi un şir de particularităţi ce reflectă specificul (originalitatea) culturii. Dintre acestea pot fi menţionate: • sinteza tradiţiilor naţionale (institutul monarhiei. experienţa istorică. – factorul bancar – deoarece băncile au legături strânse cu companiile industriale. ele joacă un rol coordonator în dezvoltarea economiei naţionale. paternalismul. se ţine seama de următoarele caracteristici: – factorul corporativ – predominarea în economie a proprietăţii corporative şi a realizărilor în domeniul managementului corporativ. susţinerea ştiinţelor fundamentale.iar statul îndeplineşte funcţii sociale importante: (ocrotirea mediului ambiant. Modelul corporativ japonez În evaluarea modelului economic japonez. a infrastructurii sociale etc. codul de onoare al samurailor) şi a celor mai mari realizări ale economiei mondiale (ideile keynesiste despre reglementarea de stat a economiei au cunoscut o largă răspândire în Japonia la începutul anilor ‘50 ai sec. – factorul paternalist – bazat pe tradiţii naţionale în organizarea relaţiilor de muncă (atunci când firma se prezintă ca o familie.

– în domeniul veniturilor: respectarea raportului dintre nivelul de trai al populaţiei (inclusiv. controlul asupra ratei dobânzii la toate tipurile de depuneri cu scopul majorării investiţiilor interne şi creării unui sistem viabil de creditare a producţiei. 163 . – în domeniul relaţiilor creditare: efectuarea unui control riguros asupra fluxurilor financiare transferate în străinătate.personalităţi. În particular. este vorba despre asigurarea unui nivel înalt de ocupare a populaţiei. jertfirea de sine în numele progresului ţării. • combinarea principiilor economiei de piaţă cu programele statale de dezvoltare social-economică. creşterea continuă a nivelului de remunerare a muncii şi o diferenţiere moderată a veniturilor. până la mijlocul anilor ‘90 ai secolului trecut. oţelărie). salariul) şi productivitatea muncii în vederea diminuării costului şi majorării competitivităţii producţiei japoneze. • sistemul eficient de management în raport cu calitatea mediului ambiant. Nu întâmplător. • parteneriatul dezvoltat "bancă-business" amplifică motivarea activităţii durabile şi interesul faţă de legităţile dezvoltării tehnico-economice pe termen lung. carboniferă. • fuziunea reglementării flexibile centralizate cu managementul corporativ de succes. despre economia japoneză se vorbea ca despre un "miracol". Politica de stat prevedea: – în domeniul producţiei: stimularea ramurilor-cheie (electronică. electroenergetică. Acest model a asigurat o creştere economică accelerată şi soluţionarea cu succes a problemelor sociale.

cum ar fi: 1.Un rol decisiv în realizarea "miracolului" japonez l-au avut băncile. Mediul juridic şi instituţional. în comparaţie cu nivelul productivităţii acesteia. 2. O perioadă îndelungată de timp în Japonia au existat obstacole serioase în vederea accesului la aceste surse. în adevăratul sens al cuvântului. Japonia trece printr-o fază de stagnare. ¾ din venituri constituie subvenţiile.217). şi durata timpului de lucru). Totodată. Pentru 164 . 1994. Pe piaţa internă de obligaţiuni aveau acces doar unele companii de stat. с. Ea a fost provocată de un şir de circumstanţe. promovată de stat. în industrie s-a majorat şi numărul celor ocupaţi. Pentru Japonia este caracteristică organizarea specifică a muncii şi motivarea ei bazată pe dragostea faţă de muncă şi pe conştiinţa naţiunii. în ultimul deceniu. Ele au participat activ la mobilizarea resurselor financiare. – М. din starea de înapoiere economică prin intermediul unei dezvoltări orientate spre export şi bazate pe o forţă de muncă remunerată slab. în agricultură 4/5 din preţuri se reglementează de către stat.. în condiţiile unei eficienţe scăzute a producţiei (de exemplu. ce tinde spre progres şi un loc de frunte în clasamentul mondial. identificarea proiectelor investiţionale de perspectivă. dar înalt calificată şi care produce mărfuri calitative (Vezi: Друкер П. Japonia s-a smuls. controlul asupra negocierilor şi gestiunea riscurilor. care poartă un caracter discriminant în raport cu condiţiile în care sunt acordate sursele de finanţare externă cu caracter non-bancar. Новые реальности. Această politică a dus la creşterea enormă a cererii de investiţii. Politica banilor "ieftini". dar productivitatea muncii este de doar 30% în raport cu nivelul înregistrat în SUA. Competitivitatea înaltă a producţiei japoneze se datorează utilizării tehnologiilor avansate şi nivelului jos de remunerare al muncii.

care presupune punctualitatea şi loialitatea lucrătorului. abilitatea antreprenorială cu posibilităţi mari de acumulare. cu diferenţe culturale notabile. sunt forme ideale.. Acest model era studiat de discipolii lui drept o "a treia cale” (spre deosebire de economia de piaţă liberă (piaţă "pură") şi cea centralizată (sistem totalitar). respectiv. adevărate tipuri ideale".operaţiunile cu acţiuni se percepeau impozite înalte. Sistemul de angajare pe viaţă. în acelaşi timp. iar realizarea practică s-a produs pe timpul cancelarului RFG. investiţionale şi externe. Acest model este specific Germaniei. 3. nu sunt tipuri reale care să caracterizeze organizaţia economică sau etapa dezvoltării economice – acestea sunt modele create de mintea oamenilor. stagiul lui. scopul urmărit fiind depăşirea situaţiei de criză care s-a creat în ţară.. în activităţile structurale. dar. nu stimulează într-un mod adecvat calităţile creative ale personalităţii. În ultimii ani. În modelul japonez al capitalismului corporativ reglementat are prioritate iniţiativa privată. De asemenea. se recunoaşte rolul activ ("de diriginte") al statului în domeniul planificării economice şi. Austriei. 165 . Rigorile şi situaţia de pe piaţa hârtiilor de valoare au frânat procesul transferului de capital şi au provocat creşterea cheltuielilor în comerţul cu hârtii de valoare. Elveţiei. Modelul renan al economiei sociale de piaţă Fundamentele teoretice ale acestui model au fost elaborate în ajunul celui de-al doilea război mondial de reprezentantul şcolii de la Freiburg – Walter Eucken. Conţinutul modelului este combinarea libertăţii economice şi a egalităţii sociale. Eucken afirma că "acestea . Olandei. în Japonia sunt "revizuite" unele principii şi orientări social-economice. Ludwig Erhard. echilibrat şi echitabil.

133) Modelul economiei de piaţă negociate – "socialismul suedez" Denumirea de model "negociat" vine de la mecanismul de adoptare a deciziilor în baza negocierilor pentru diferite categorii de activităţi: fiscale. întreprinzător este deplasat de la individ spre naţiune. Statul traduce activ în viaţă politica de "echilibru". Iaşi. ceea ce prevede impozite înalte în afaceri şi reglementarea masivă a sectorului social. Prin doctrina naţionalismului economic elaborată de Friedrich List. Hărnicia şi economisirea sunt socotite aici virtuţi. reglementarea relaţiilor de ocupare. Omogenitatea culturală explică de ce ţările modelului renan sunt considerate ţări închise. ce oferă posibilitatea programării economice. Pentru limitarea inechităţii sociale se practică sistemul de impozitare progresiv. Filosofia modelului renan este specifică comportamentului de „ţară furnică”. Suedia) şi-au ales în calitate de vector de dezvoltare constituirea „statului bunăstării generale". iar studiile în instituţiile superioare sunt gratuite. Norvegia.Dezvoltarea Germaniei în perioada de după război se bazează pe concepţia "îmbinării" principiilor pieţei cu structurile sociale şi politice şi orientarea lor spre asigurarea securităţii sociale. Spiritul de câştig. Capitalismul. posibilităţile iniţiale şi protecţia juridică). El asigură cadrul legal şi social necesar pentru dezvoltarea societăţii civile şi a echităţii sociale a indivizilor (drepturile indivizilor. p. prestarea serviciilor sociale. de menţinere a concurenţei şi de limitare a procesului de monopolizare a economiei. Ţările scandinave (Danemarca. 166 . (Ion Pohoaţă. Modelul renan al economiei sociale de piaţă se bazează pe o reglare dublă: pe piaţă şi pe intervenţionalismul statal economico-financiar. la scara întregii populaţii. 2000. naţiunea este în centrul atenţiei.

O obligaţiune a statului este şi formarea infrastructurii moderne. Astfel. susţinerea ştiinţelor fundamentale. acordarea subvenţiilor celor mai vulnerabile pături ale societăţii) le îndeplineşte statul. Bucureşti. un puternic sentiment de solidaritate. de diminuare a inechităţii veniturilor (prin impozitare progresivă. dreptate. ce a condus la formarea filosofiei „capitalismului cu faţă umană”. aristocraţia. exprimată în gradul înalt de sindicalizare a muncitorilor (cca 80%). Funcţiile sociale. pe tradiţii serioase în privinţa disciplinei şi rodniciei muncii.” (*Vezi Sven Otto Littorin. sectorul căreia depăşeşte 2/3 din PIB. oferind cetăţenilor săi un înalt standard de viaţă.112). Suedia. să-i pună pe capitalişti să plătească pentru toate acestea. pe cale suedeză – susţine Sven Otto Littorin – a fost să asigure poporului siguranţă. Creşterea şi declinul statului bunăstării sociale. de asigurare a creşterii calităţii şi nivelului de trai al populaţiei. a socializat învăţământul şi asistenţa medicală. Suedia a creat cel mai mare sector public din ţările capitaliste. Dominanta socială a politicii suedeze este ponderea (cota) înaltă a statului în economia ţării şi centralizarea deciziilor tripartite (sindicat – patronat – guvern). Funcţiile de producţie le îndeplineşte businessul privat – anume el controlează sectorul real. 1994. proprietarii funciari. regele.Modelul este bazat pe teoria social-democrată inspirată din creaţia economiştilor Alva şi Gunnar Myrdal. p. Un rol important îl au: biserica. Economia Suediei se bazează pe o cultură înaltă şi pe un nivel ridicat de calificare a muncitorilor şi funcţionarilor. inflaţie 167 . deoarece are loc divizarea funcţiilor în societate. La începutul anilor ‘70. un profund consens social şi dorinţă de cooperare. înregistrează o rată a şomajului de peste 10%. alături de celelalte ţări scandinave. Acest model mai este numit şi "socialism funcţional". hrană şi muncă…şi. „Scopul constituirii statului bazat pe bunăstare. totodată.

reducerea creşterii economice ceea ce a deteriorat mitul modelului suedez. Ca să redistribui trebuie mai întâi să posezi bogăţia materială. Acest model include un şir de elemente caracteristice celorlalte modele (american. Modelul "etatist" francez Sistemul economic francez îmbină armonios liberalismul şi protecţionismul. Imediat după al doilea război mondial (anul 1945). Astfel.înaltă. apare o economie statică şi coruptă. libertăţile economice şi centralismul statal. sistem numit convenţional "capitalism statal". Iaşi. condusă de „invizibila strângere de mână” (**Ion Pohoaţă. în care erau fixaţi indicatorii de volum cantitativi (oţel. Planificarea 168 . Statul-patron a crescut enorm şi pentru ca să finanţeze aceste dimensiuni au fost instituite cele mai mari impozite din lume.138). călăuzită de „ mâna invizibilă”. energie electrică etc. japonez şi german). Statul investeşte substanţial în dezvoltarea cercetărilor ştiinţifice în vederea majorării productivităţii. în baza unui mecanism. propunându-şi să ia de la capitalism mijloace de creare a bogăţiei. În cadrul modelului. se utilizează pe larg mecanismul planificării indicative şi orientative pe baza prognozării curente şi a prognozării strategice. 2000. de altfel „şansa” e de a redistribui lipsurile şi de a constitui o economie socială de piaţă săracă.). a fost elaborat primul plan de dezvoltare a ţării. Capitalismul. iar fluxul investiţiilor străine scade. despre care se vorbeşte la trecut. p. Mariajul dintre capitalism şi socialism. întreprinderile suedeze emigrează şi investesc în străinătate. ”În locul unei economii de piaţă funcţionând dinamic. iar din anii 60 ai secolului trecut planificarea este orientativă şi indicativă. dar cu o pronunţată tentă dirijistă (sectorului de stat îi revine 30-35% din volumul producţiei industriale). iar de la socialism pe cele ale redistribuirii nu poate fi decât rezultanta evoluţiei economice.

italian. În căutarea modelului moldovenesc de dezvoltare socialeconomică Pentru Republica Moldova. turcesc). ca şi pentru orice ţară postsocialistă. Este cert că modelul naţional de perspectivă trebuie să includă următoarele componente: "comune". • protecţia autenticităţii şi a intereselor naţionale în condiţiile diversificării relaţiilor mondiale. austriac.strategică are scopul de a susţine concurenţa. ce reflectă specificul dezvoltării unui grup de ţări (cazul Republicii Moldova – ţările ce se află în tranziţie "după socialism"). ierarhia obiectivelor 169 . norvegian. Principalele instituţii ale modelului francez sunt băncile (capitalul bancar este în proporţie de 50% la sută al statului) şi sistemul fiscal (peste 90 la sută din veniturile bugetare). • costurile impunătoare ale "vestern-izării pieţei" în anii 90. problema modelării dezvoltării naţionale este deosebit de actuală din următoarele considerente: • tranziţia la o traiectorie nouă de mişcare. adică cele care se elaborează luându-se în calcul tendinţele globale ale epocii contemporane. olandez. se accentuează particularităţile ţării concrete (specificul factorilor de producţie. "particulare". dar aceasta nu modifică esenţial ceea ce a fost descris deja în rândurile de mai sus. Pot fi descrise şi alte modele ale economiei de piaţă contemporane (modelul englez. care obţine avantaje din constrângeri sau de pe urma insuficienţei de resurse pentru realizarea cu succes a unui "capitalism statal". grecesc. chinez. de a dirija preţurile şi procesul de control asupra sistemului fiscal şi a celui de remunerare a muncii. "unitare". businessul mic şi mijlociu. Acest model oferă un exemplu de structură mixtă de capitalism dirijat şi liberal.

Elaborarea modelului adecvat de reformare pentru Moldova "mică" (ca şi pentru Rusia "mare") este un proces complicat. în conformitate cu canoanele ortodoxe şi densitatea înaltă a populaţiei. particularităţile dezvoltării sociale. completat cu mecanisme de control democratic real. Acest model este accesibil din următoarele considerente: • se păstrează tradiţiile garanţiilor sociale. în mod constructiv. • tendinţele globale ale epocii contemporane – socializarea şi democratizarea activităţii sociale. Vecinătatea geopolitică a acestor state determină specificul structurii civilizaţiei – sinteza culturii şi civilizaţiei. tendinţa şi lupta permanentă pentru suveranitate şi unirea naţiunii. răbdarea şi lipsa interesului sporit faţă de comerţ şi îmbogăţire ca scop determinant). varietatea formelor şi structurii avuţiei naţionale). liberalizarea 170 . "deschiderea" lumii. Problema identificării naţionale pentru economia moldovenească poate fi soluţionată. Suveranitatea câştigată la începutul anilor 90 este adecvată aspiraţiilor de veacuri ale poporului. sistemul intereselor şi cel al motivaţiilor. Totodată. dat fiind civilizaţia multipolară. mecanismul gestiunii. stereotipul mentalităţii şi comportamentul "ţăranului" (dragostea de pământ şi muncă. Orice tendinţă de dezvoltare socială în asemenea sisteme presupune existenţa factorului contradicţiei. Situaţia geopolitică şi calea de dezvoltare istorică a Republicii Moldova au determinat particularităţile civilizaţiei ei: "absorbţia" culturilor diferitelor popoare. ceea ce exclude posibilitatea existenţei unei dominante constante de dezvoltare. în opinia noastră. • concordarea cu standardele Uniunii Europene. soluţionarea colectivă a problemelor sociale.de dezvoltare. în cadrul modelului economiei de piaţă socială. predominarea principiului diversităţii asupra principiului unităţii.

a avut loc „intercalarea” puterii şi businessului. – orientarea monetaristă în politica economică. În lipsa tradiţiilor democratice şi a mediului legislativ. perceperea naţional-etică. Стиглиц о молдавской экономике. în care republica s-a aflat mai mult de 10 ani. Caracterul eterogen al societăţii moldoveneşti după convingerile politice. Stiglitz. interesele confesionale. – Кишинэу. Дж. una din cele mai sărace ţări din Europa. exprimat prin practica adoptării deciziilor statale "comandate". incapacitatea lui de a apăra interesele naţionale. generează tendinţe de trecere la o activitate autonomă. în opinia noastră. adică în structurile statale s-a stabilit politica orientată spre rentă. permite de a trage învăţăminte. с. 2002.primitivă a economiei nu a fost înţeleasă şi acceptată de majoritatea populaţiei. 5 O importantă cauză de ordin politic a crizei transformaţionale în Republica Moldova. au fost comise greşeli atât de ordin conceptual. cât şi "tehnic": – pierderea componentei sociale în cadrul reformelor de piaţă. este un stat cu multe probleme din punct de vedere al dezvoltării economice. în procesul transformărilor sistemice. 5 171 . a fost diminuarea rolului statului. statutul social-economic – toate cele enumerate aprofundează dezintegrarea socială. care este îmbinată cu lobysm agresiv.17. – deschiderea unilaterală a economiei naţionale. Criza transformaţională. Moldova. de văzut cum nu trebuie de efectuat transformările de piaţă". "Логос-пресс". – formalitatea şi caracterul fragmentar al reformelor efectuate. №26. după părerea lui J. Pe fundalul luptei pentru putere şi reîmpărţirea proprietăţii în Republica Moldova. "Actualmente.

este oportun de a alege: • modificarea dezvoltării tradiţionale pentru CAI al Moldovei. create pe baza tehnologiilor moderne. prioritate urmând să aibă produse ecologice. în cadrul transformărilor sistemice. În calitate de "repere" ale dezvoltării. situaţia social-economică s-a agravat şi a fost pusă în pericol securitatea naţională. Îmbunătăţirea indicatorilor dezvoltării umane. cu evidenţa specificului şi priorităţilor economiei moldoveneşti. • dat fiind economia "mică" a Republicii Moldova. graţie aşezării favorabile a Republicii Moldova. Alternativa de dezvoltare (anticriză – reformare) a Republicii Moldova trebuie să se bazeze pe ideologia umană a transformării cu participarea maximală a potenţialului uman: interese şi capacităţi. Este necesară reorientarea urgentă a cursului reformelor: de la liberalizarea economică şi stabilizarea situaţiei financiare la renaşterea economiei naţionale. Modernizarea economiei naţionale este posibilă doar prin susţinerea reală de către stat a ramurilor cu avantaje comparative şi potenţial competitiv. • dezvoltarea prioritară a industriei construcţiilor pe baza materialelor de construcţie existente în regiune şi a forţei de muncă ieftine. depăşirea decalajului dintre standardele mondiale şi cele naţionale trebuie studiate ca obiective social-economice ale reformării. legat de prestarea serviciilor de transport. ştiinţifice. reieşind din nivelul înalt al potenţialului uman. e necesară stimularea proceselor integraţioniste (iniţial la 172 . • intensificarea dezvoltării producţiei intelectuale. • dezvoltarea "complexului economic".În Republica Moldova. factorii de dezvoltare moral-etici şi naţional-culturali.

nivelul CSI şi UE). ce contribuie la mobilizarea resurselor interne şi la sporirea posibilităţilor de export. atitudinea precaută faţă de natură. se bazează pe particularităţile socio-culturale şi principiile moraletice ale poporului. conform experienţei civilizaţiei. conlucrarea şi solidaritatea) vor fi solicitate la cel mai înalt nivel. reprezintă perspectivele de creştere economică şi de asigurare a securităţii naţionale. autoritatea culturii şi cunoştinţelor. 173 . Aceste direcţii de dezvoltare a economiei moldoveneşti. intensificării tendinţelor informatizării şi socializării economiei. multe valori tradiţionale ale poporului moldovenesc (prioritatea valorilor spirituale. o importanţă deosebită o au valorile comunitare şi prioritatea intereselor naţionale. activizarea tranziţiei spre modelul de „reproducere” a relaţiilor externe. Renaşterea naţională. Odată cu tranziţia la o nouă etapă a dezvoltării civilizaţiei. În epoca contemporană. în condiţiile concurenţei mondiale acerbe.

2002. Iaşi. Curs de economie politică. 5. 7. Камаев О. Clipa N. Hardwick Ph. 1998.. Москва. 12. Bucureşti. – Bucureşti: ed. Chişinău. 16. ARC.. 2002.. Chircă S. Курс экономической теории. Luţac Gh. 174 . 8. Pohoaţă Ion. 1999. Antreprenoriatul. Doctrinele economice.. Bucureşti. ed. Chişlari E.138. Mediul instituţional: formare. 2000. Economie politică contemporană. Dinga E.. Ignat I. Dobrotă N. 2001.. 14. 1994. Ведяпина О.. 2001. Bucureşti. 1997. 9. Кишинев. Pohoaţă I. Lazăr Costinel. 1997. Bucureşti. Introducere în economia politică modernă. Economie politică. 1998. Moldovan D. Сорочан О. 6. 17. 1999. Chişinău. Экономическая теория. Chişinău. Economie politică. 4. 3. 10. Făuraş E. Москва. Economie politică... Сидорович А. 2001.В. Bibliografie selectivă Samuelson P. Москва.. 2005. Д.... Социально-экономические трансформации: специфика постсоциализма. Ред. – Bucureşti.. Ред. Moldovan D.1. 1999. Chişinău. Hyperion. Экономическая теория (политэкономия). funcţionare.. transformare.. Bucureşti. Langmead J. Capitalismul. Economia politică. Umaneţ V... Hutira E. Teorie economică generală. 2001. Chişinău. 2003. Chişinău. Polirom. Nordhaus W. Diversitatea modelelor şi mecanismelor de realizare. Khan B. 11. Şişcan N. 15. 2.. Mecanisme economice. 18. Ред. 13. Iordache Stelian.. Economie politică. 2000. p.

16-е изд. Липсиц И. Методология экономической науки. 22. 2002.: ВитаПресс. В. или как экономисты объясняют. Е. М. Курс экономической теории / Под ред. Нордхаус В. Грязновой. 32. – М.А. – М. Блауг М. Леонтьев В. Экономика.: "Экзамен".: Вита-Пресс. Изд-во "Дис". 20. 28. 29.Г.: НП. А.: Инфра-М. с англ. с англ.Н. – М.Н. Макконнелл К.2004. Экономическое эссе.: Вильямс.. Брю С. Камаева. – Минск.В. Журнал "Вопросы экономики"..В. Экономическая теория / Под ред.. 1997. 2004.: МГУ им. Экономика / Под ред. Автономов В. Основы экономической теории. 1998.А.: Политиздат. 1991. 2004. Экономика: Пер. Чепурина М.М. 30. – М. Т. 27.: Экономистъ. 2003.Д.: Новости. Хейне П. 26. – М. 2004.С. 1990. – Киров: "АСА". – М. 24. с англ. 31. с англ. – М. Чечелевой.: Юрайт-Издат. 1999. Ломоносова. 21. Курс экономической теории. 25. 2004. А. 23.19. Экономический образ мышления: Пер. Лобачевой. – М. 2005. Пер. 175 .. исследования. Самуэльсон П. Бичик С. Экономикс: Пер. Киселевой Е. 2000. Экономическая история / Под ред. Выcшaя школа.В.В. Булатова. Основы экономической теории. – М. с англ. факты и политика: Пер.. – М. Введение в экономику.. Теории. – М. – М. Куликов Л.

str. tel. Rotaprint.10. Tipografia Departamentului Editorial-Poligrafic al ASEM Chişinău – 2005. Comanda .2.05 Format 60 × 84 1/16. Bănulescu-Bodoni 59. Coli editoriale 8. Tirajul 300 ex. Mitropolit G.3 Coli de tipar 11.Corector – Valentina Solovei Rectificare computerizată – Tatiana Boico Procesare computerizată – Feofan Belicov Semnat pentru tipar 14. 22-27-68 176 .