REGIONALIZARE SI GLOBALIZARE -AVANTAJE SI DEZAVANTAJEAcceptând ideea că orice comunitate (locală) se configurează şi spaţial, că printr-o structură spaţio-temporală să-şi poată

păstra caracteristicile definitorii, avem explicaţia faptului de ce, începând cu anii ΄60 ai secolului trecut, regionalismul/regionalizarea a devenit o temă disputată şi abordată de către o serie de discipline(regionalismul ca temă prioritară a dezbaterilor politice, poate fi considerat un fel de barometru politic). Spaţiul post-totalitar prezintă, cum se întâmplă în foarte multe împrejurări şi cazuri legate de tranziţia pe care o parcurge, simptome acute privind abordarea temei, în primul rând datorită încărcăturii istorice pe care conceptul regionalist o are de integrat în cele mai diverse interpretări (actualmente lumea globalizată). Abordarea politică poate avea în subsidiar latura ideologică şi, în continuarea acesteia, cea cultural-tradiţională, adică cea identitară. Abordarea administrativă ne conduce spre cea juridico-legislativă cu aspecte ce vizează şi o istorie locală a instituţiilor publice. Abordarea economică nu poate eluda şi nu poate fi desprinsă de analiza unor aspecte sociale, de la cele demografice până la cele ale reţelelor de comunicare. Aceste abordări ce-şi propun respectarea anumitor limite disciplinare, pot şi trebuie completate cu cele datorate anumitor procese generale ale prezentului : unificarea şi integrarea europeană, problemele fundamentalismului şi ale unor religii de stat sau, nu în ultimul rând, de fenomenele legate de sărăcie şi de migraţionismul economic. În aceste condiţii, ne place sau nu ne place, statul trebuie să intervină cu resurse financiare însemnate pentru combaterea sărăciei şi reducerea dezechilibrelor, cu măsuri concrete împotriva injustiţiei şi polarizării între bogaţi şi săraci care s-a accentuat şi în România. Reducerea decalajelor, dezvoltarea armonioasă presupun, în principal, programe noi, surse financiare suplimentare şi oameni noi pentru implementarea programelor de dezvoltare regională. În acest sens o politică regională ancorată în realitatea românească cu instituţii noi şi sănătoase, poate aduce un suflu nou pe linia convergenţei noastre către Uniunea Europeană. Devine imperativă operaţionalizarea unor elemente legate de unitate/diversitate, trenduri economice şi caracteristici geografico – spaţiale, care, fiecare în parte şi toate la un loc, (re)dau complexitatea regionalismului. Regionalismul devine, intr-o serie de ţări din zonă, o piatră de încercare atât sub aspect teoretic cât şi practic, dar nu din cauza complexităţii evocate. Regionalismul scoate la iveală din zona gri a conştiinţei cotidiene, uneori cu un contur destul de puternic, momente şi procese cultural-identitare, cu o încărcătură emoţională extraordinară, din care motiv o serie de dezbateri pe această temă se sting înainte de a se configura. Politica regională poate fi apreciată şi din perspectiva utilizării de către autorităţile publice centrale şi locale, a resurselor de care dispun; combinaţii de instrumente de politică economică şi financiară în scopul stimulării investiţiilor, creării de noi locuri de muncă şi al îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă, într-o regiune/teritoriu anume. Asemenea instrumente de politică economică acoperă o plajă largă, de la cele cu caracter general ca de pildă, cadrul legal destinat să susţină dezvoltarea, reglementările economice ale unor măsuri specifice, ca de exemplu, ajutorul de stat acordat firmelor, cu scopul de a stimula investiţiile sau de a susţine proiecte de restructurare. Ajutoarele de stat reprezintă un instrument de tradiţie în Europa cu rol decisiv pentru reducerea decalajelor, un echipament de intervenţie al decidenţilor politici de oriunde,

inclusiv în cele 25 state membre ale U.E. Cel mai recent Raport al Comisiei pe acest subiect, State Aid Survey, arată că în perioada 1995-1999, ajutorul regional ( care reprezintă ajutor public acordat firmelor din consideraţii legate de politica regională) reprezintă circa 57% din ajutorul total acordat în U.E. În concepţia legiuitorului român, obiectivele politicii de dezvoltare regională, care se materializează în ajutoare de stat, se localizează în următoarele direcţii fundamentale : • diminuarea dezechilibrelor regionale existente, prin stimularea dezvoltării echilibrate, prin recuperarea accelerată a întârzierilor în dezvoltarea zonelor defavorizate ca urmare a unor condiţii istorice, geografice, economice, sociale, politice precum şi preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre; • pregatirea cadrului instituţional pentru a răspunde criteriilor de integrare în structurile UE şi de acces la Fondurile structurale şi la Fondul de coeziune ale Uniunii Europene; • corelarea politicilor şi a activităţilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor, prin stimularea iniţiativelor şi valorificarea resurselor locale şi regionale, în scopul dezvoltării economico-sociale durabile şi a dezvoltării culturale a acestora; • stimularea cooperării interregionale, interne şi internaţionale, a celei transfrontaliere, inclusiv în cadrul euroregiunilor, precum şi participarea regiunilor de dezvoltare la structurile şi organizaţiile europene care promovează dezvoltarea economică şi instituţională a acestora, în scopul realizării unor proiecte de interes comun, în conformitate cu acordurile la care România este parte. Dezechilibrele economice şi sociale moştenite de la sistemul centralizat – planificat (de comandă) s-au agravat în perioada tranziţiei spre economia de piaţă funcţională, până în 2000; în aceste condiţii a apărut necesară articularea într-un cadru propice a susţinerii dezvoltării regionale. Cu un P.I.B. pe cap de locuitor de numai 23-24% din media U.E. şi cu o rată a şomajului de cca 7% România are nevoie astăzi de o dezvoltare regională şi ajutoare de stat în volum crescând. În contextul pregătirilor pentru aderare în 2007 (cap. 21 – Dezvoltare Regională şi Coordonarea instrumentelor structurale fiind închis în mod provizoriu în septembrie 2004), într-o ţară în care nu există o tradiţie consolidată în domeniul dezvoltării regionale şi cu resurse limitate pentru intervenţii structurale, atât de necesare, Legea nr.315/28 iunie 2004 reprezintă un progres deosebit de important. În această lege sunt stabilite în mod clar obiectivele, competenţele, instrumentele specifice pentru dezvoltarea regională şi cadrul instituţional viabil care se aplică din 29 septembrie 2004. Principiile de bază ale legii sunt subsidiaritatea, descentralizarea şi parteneriatul. În capitolul II al legii sunt prezentate regiunile de dezvoltare în concordanţă cu obiectivele de coeziune economică şi socială, pentru care Institutul European din România a efectuat studii de impact. De menţionat că în domeniul dezvoltării regionale functionează Agenţiile pentru dezvoltare regională care sunt organisme neguvernamentale, nonprofit, de utilitate publică, dar cu personalitate juridică. Directorul agenţiei este numit prin concurs şi se eliberează din funcţie de către Consiliul pentru dezvoltare regională. Programele şi cheltuielile de dezvoltare regională ale Agenţiei, se finanţează din Fondul pentru dezvoltare regională, care are următoarele surse: - alocaţii de la Fondul naţional pentru dezvoltare regională; - contribuţii din bugetele proprii ale judeţelor sau ale municipiului Bucureşti, după caz, în limita sumelor aprobate, cu această destinaţie, prin bugetele respective;

E. care nu se va mai modifica deoarece capitolul 21 a fost inchis. să lucreze în stăinătate (!).. este un an de referinţă favorabil pentru încheierea tuturor celor 31 de capitole din acquis-ul comunitar. Dezvoltare regională. în 2007. 3. implementării şi monitorizării politicilor şi strategiilor de dezvoltare regională din România. cunoscând rolul jucat de noile reglementări în asigurarea coerenţei şi convergenţei politicii regionale în cadrul U.„ P ”.surse financiare atrase din sectorul privat.„ D ”. 315/ 2004 (intrată în vigoare la 29 septembrie 2004) sunt prezentate cele 8 regiuni de dezvoltare care au în medie. În anexa Legii nr. 4. pentru reducerea decalajelor şi pentru o creştere economică durabilă. reduceri la TVA. de mare actualitate. este instituţia care exercită la nivel naţional. regionalism şi regionalizare în contextul integrării europene I. gestionării. În intenţia legiuitorului semnalăm rolul primordial atribuit Ministerului Integrării Europene în administrarea acestei legi. deduceri la impozitul pe profit. şi al integrării noastre efective în U. aflat în subordinea Guvernului. De menţionat că populaţia din zonele defavorizate pleacă. Consiliul Concurenţei manifestă o deschidere totală în vederea aplicării imediate a Legii nr. atribuţiile şi responsabilitatea elaborării. Zonele libere . în anul 2007. cu o creştere economică de 7. fiecare. Uniunea Europeană şi de la alte organizaţii internaţionale . Zonele defavorizate . un punct de plecare optim pentru semnarea tratatului de aderare în trimestrul I 2005. Parcuri industriale . sanatoasă şi sustenabilă.care implică folosirea de instrumente fiscale. o zonă de dezvoltare regională ar fi mai potrivită cu 1. promovării. Nemenyi – Consilier de concurenţă Regionalizarea asigura conditiile pentru democratia locala . coordonării. cu prioritate.E.zone de reconversie industrială şi profesională cu potenţial de creştere economică.6 %. În încheiere prezentăm cele 4 scheme de ajutor de stat de dezvoltare regională uzitate în România : 1. M. precum şi a programelor de coeziune economică şi socială. cca 2. de la bănci. N. 2.E.E. Zone „ R ”. În acest sens. anul 2004.„ L ” – sunt create pe perioade determinate – maxim 49 ani şi importanţa lor scade odată cu integrarea României în U. 315/ 2004.8 milioane de locuitori .8 – 2 milioane de locuitori.care asigură facilităţi fiscale companiilor specializate din incinta parcurilor industriale : scutiri la plata taxelor.I. După opinia noastră. investitori străni. organ de specialitate al administraţiei publice centrale. asigură şi secretariatul Consiliului naţional pentru dezvoltare regională. Ministerul Integrării Europene.

la un nivel mai mic e mult mai usor sa nu respecti drepturile democratice. poate chiar si rezolvate. Cand va ajunge mai departe in conducerea statului el va stie cum sa atace problemele comunitatii sale si va fi mai eficient chiar si la nivelul national pentru ca va exista o centralizare a tuturor necesitatilor.Definitii regionalizare = impartirea unui teritoriu administrativ in portiuni mai mici ce sunt conduse fiecare de persoane competente democratie = sistem de conducere in care cetatenii detin puterea decizionala alegand prin vot reprezentanti care sa le apere interesele Argumente pro Argumentul 1: O administrare la scara mai mica e mai eficienta Orice incercare de a controla un teritoriu mai mare a dat de obicei gres daca e sa ne referim la imperiile din trecut. Doar in acest caz intr-adevar doleantele cetatenilor vor fi auzite si mai mult. In concluzie nu trebui sa acceptam regionalizarea pentru ca aceasta ar aduce facilitarea aparitiei coruptiei si ar periclita insasi aplicarea democratiei. Argumentul 2: Regionalizarea faciliteaza alegerea reprezentantilor. O impartire pe judete sau sectoare aduce o grupare a problemelor astfel incat fiecare regiune sa poata alege un reprezentant care sa stie exact problemele regiunii sale. Este evident ca un singur om nu poate conduce o tara cu 22 de milioane de locuitori astfel incat sa le respecte drepturile democratice de a participa chiar si indirect la procesul decizional. Argumente contra Argumentul 1: Regionallizarea faciliteaza coruptia Acordarea puterii la nivel local ajuta pe cei care o detin sa incalce regulile si sa nu fie prinsi. Pentru un mai bun control avem nevoie de o regionalizare. Pentru a putea ajunge mai usor la nevoile si problemele oamenilor din toate colturile unui teritoriu este nevoie de oameni in fiecare parte a acestuia. O democratie locala poate fi realizata numai avand democratia la nivel national ceea ce inseamna sa fie in primul rand oamenii corecti la nivel de conducere. Daca la un nivel mai inalt e mai stricta monitorizarea si mai greu de incalcat regulile democratiei cand te privesc atatia ochi. de o divizare a administrarii si de o ierarhizare. Argumentul 2: Regionalizarea induce favoritisme politice . asiguranduse de fapt democratia locala. Numai asa se va putea aplica democratia. Intr-o democratie in care cetatenii participa indirect la procesul de conducere prin reprezentanti e nevoie de o modalitate de a alege reprezentati eficient. in sensul ca se vor putea lua in calcul adevaratele voci ale cetatenilor si se vor putea apara intereselor ajungandu-se la o democratie locala.

dar acestea sunt întotdeauna supraimpuse asupra instituţiilor locale existente. regionalizarea este o tendinţă generală a conducerii locale şi modele teritoriale în statele europene. Un favoritism de genul asta ar duce la o proasta alegere a reprezentantilor ceea ce inseamna alterarea democratiei atat la nivel local dar si la nivel national.tranziţia la economia de piaţă şi restabilirea economică recentă a cauzat discrepanţe între oraşele-capitală şi regiunile economice mai puţin avantajate şi între oraşe şi sate. descentralizarea regională 4. Regionalizarea ar duce la sentimentul de favoritism pentru candidatii din propria regiune si alegerea lor chiar daca nu sunt cei mai potriviti pentru post. înţeles drept crearea unui nivel nou în organizarea teritorială a unui stat. regionalizarea administrativă 2. Alegerea unui candidat reprezentativ este o conditie pentru o democratie. cu perspectiva unui eventual parteneriat . condite ce este distrusa in cazul regionalizarii. instituţiile noi pot varia pe larg în ce privesc organele. Acest fapt cere dezvoltarea activă a politicii de dezvoltare regională şi sprijin instutuţional la nivel regional. Pentru o democratie functionabila este nevoie de un cadru rational si corect pentru cetateni ca ei sa poata alege persoanele potrivite care sa-i reprezinte si nu persoane care le considera mai aspropiate datorita regionalizarii. Aceasta reflectă o tendinţă crescândă de identificare a unor instituţii cu o regiune. De aceea termenul regionalizare a devenit mai larg şi înseamnă un proces ce creează o capacitate pentru acţiuni de dezvoltare a unei zone geografice specifice (subnaţional dar supra-local) prin intermediul modelelor economice şi potenţiale.importanţa crescândă a politicii regionale a UE a determinat iniţiativa de a stabili sau a consolida instituţiile regionale drept modalitate de a îmbunătăţi nivelul de conformare cu cerinţelor UE. regionalizarea prin intermediul guvernelor locale existente 3. Regionalizare în loc de globalizare? .restaurarea democraţiei a determinat o voinţă puternică de a adopta standardele instituţionale ale ţărilor Europene de Vest (reformele regionale au schimbat sistemul de guvernare în multe ţări ale Europei de Vest) . Acest proces se poate baza pe sistemul existent politic-administrativ sau poate da naştere unei organizaţii teritoriale noi care ar putea susţine mai bine scopul creşterii socio-economice şi a dezvoltării echilibrate. în general. dar această idee şi acele instituţii rămân extrem de eterogene de la o ţară la alta. responsabilităţile şi autorităţile. regionalizarea prin intermediul entităţilor federale (statele membre ale unui stat federal) În prezent. În statele ECE problema regionalizării a devenit actuală la începutul anilor ’90 sub influenţa a 3 factori: . Termenul regionalizarea este. unde statul introduce un al doilea nivel de guvern. Există 5 tipuri de cadre instituţionale în procesul de regionalizare: 1.In momentul alegerilor pentru un Parlament democratic este nevoie de niste cetateni care sa cantareasca corect ce candidati ar fi mai potriviti. Regionalizarea este un proces de termen lung. autonomia regională 5.

care nu apăruse încă cu cincizeci de ani în urmă. Doar puţine procese au o tentă globală: potenţiala distrugere prin folosirea armelor atomice. Statele sunt interconectate. Cine vorbeşte despre "globalizare". Termenul "globalizare" este folosit şi în mod argumentativ. Această interdependenţă nu apare însă nici astăzi la nivel global. Termenul "globalizare" arată în mod corect. la sfârşitul secolului XX. Acest proces are loc mai ales la nivel regional. întinse de-a lungul unui "cordon" îngust care se întinde de pe continentul nord-american. celebrul cercetător al unor subiecte precum pacea şi conflictele. Totodată.este elementul care caracterizează epoca. dar imprecis. "Globalizarea este. sau. corporaţiile trans-naţionale doar extinzând în anii şaizeci ceea ce începuseră să facă cu mult înainte. El serveşte la "punerea în scenă" a transformărilor politice. vom constata că acesta nu este foarte rezistent. susţine că regionalizarea .şi nu globalizarea . corporaţiile transnaţionale sunt reprezentate în multe ţări ale Pământului. Efectele au apărut la nivel regional. un element nou. Ea este încărcată de procesele de interdependenţă. lumea a devenit orizontul cunoaşterii societăţii. Acestea nu au fost însă cuprinse cu totul de criză. statele industriale sunt subminate şi de actori sociali. Poluarea aerului şi apelor este şi ea prezentă în toată lumea. Există însă procese care tind să cuprindă întregul mapamond. trebuie să aibă în vedere şi această relaţie de interdependenţă. Aceştia s-au emancipat din controlul guvernelor şi şi-au construit propriile domenii de acţiune în politica internaţională. La nordul şi sudul acestui "cordon". Criza economică mondială care a marcat anii nouăzeci este o dovadă care vine să susţină această teorie.. Acest cuvânt se află pe buzele tuturor. doar în linii restrânse.În următorul fragment. în timpul Războiului Rece. ele trebuie luate foarte în serios. autostrăzile conectează toate colţurile lumii. dacă apăruse. nu şi la nivel global (. şi nu globalizarea. Dacă analizăm însă termenul "globalizare" mai îndeaproape. după cum se pare.. în dublu sens. care permit unui stat să-şi atingă scopurile doar cu cooperarea altor state. posibil o distrugere integrală a Pământului. Utilizarea acestora ar fi avut consecinţe globale. peste Europa occidentală şi până în Asia de sud-est. ErnstOtto Czempiel. Statul (. ameninţarea armelor nucleare. Ele depind unele de celelalte. Internaţionalizarea economiei mondiale a început încă de la jumătatea secolului al XIX-lea. pentru a justifica schimbările dorite la nivelul politicii şi al economiei. regionalizarea este elementul definitoriu al epocii. Ele nu mai sunt izolate sau autonome atunci când vin să-şi îndeplinească interesele politice. elementul definitoriu al sfârşitului de secol XX. De aceea. ci şi "interdependenţă". Într-adevăr. Termenul de "globalizare" mai are însă şi o altă semnificaţie. Ele nu sunt reprezentate încă la nivel mondial. "Globalizare" nu înseamnă doar "răspândire". Această relaţie este. Mass-media a pătruns peste tot. Ele apar în ţările industrializate. Peste o jumătate din omenire trebuie să călătorească preţ de două zile pentru a ajunge la cel mai apropiat telefon. Ele nu fac însă să ridice termenul de "globalizare" la rangul de caracteristică definitorie a epocii. iar efectele ei s-au făcut resimţite în statele industriale. Aceşti actori nu sunt doar marile corporaţii trans-naţionale. Aceste procese nu trebuie subevaluate.). Ea a apărut în sudestul Asiei. într-adevăr. Alţi actori . că poziţia statului s-a schimbat. Prin cooperarea cu parteneri din alte state se naşte o reţea de interacţiuni sociale care oferă guvernelor Paroli. la fel şi schimbările climatice.. Lumea mai are încă mult de aşteptat până ce se va fi globalizat economic.) se angrenează astfel foarte strâns cu vecinii săi. o semnificaţie sistematică.. poluarea aerului şi a apelor. Printre acestea. globalizarea este încă foarte puţin prezentă.

p. în: Friedrich-Ebert-Stiftung." [din: Ernst-Otto Czempiel. Bonn 1999. 2425 şi 30-31] . Globale Politik für eine globale Welt – Das Vermächtnis von Willy Brandt. Akademie der politischen Bildung (ed.importanţi trans-naţionali sunt şi organizaţiile neguvernamentale precum amnesty international sau OXFAM. Regionalisierung und Globalisierung – Herausforderungen der deutschen Außenpolitik.).

intensificarea comerţului internaţional. deci. şi mai avantajoase. care dispun de avantaje considerabile. desprinse de cele particulare ale statelor. mondoeconomie. şi creşterii interdependenţei economice a ţărilor. Nominalizăm doar câteva procese: . aprofundarea diviziunii mondiale a muncii. pe de altă parte. economie naţională. economie regională. schimbarea radicală a politicii de atragere a capitalului străin în ţară ca bază de start în redresarea reală a economiei naţionale. II. tendinţa spre convergenţă. Axându-se în temei pe procesele economice.centralizarea financiară crescândă. este cea de tendinţă care cuprinde tot globul. sunt scopuri majore pentru fiecare ţară în condiţiile globalizării vieţii economice în mileniul trei. în urmă căreia are loc creşterea . corporaţiile transnaţionale globale. deacum cunoscute: micro-. Unii economişti îşi accentuează atenţia la trăsăturile de bază ale globalizării. însă în multe cazuri şi de dezavantaje. printre care şi reorientarea activităţilor sale economice exterioare. Ţările care au ales globalizarea ca obiectiv pentru a-şi normaliza viaţa economică. mezo-. CARACTERISTICA GENERALĂ A TEZEI Actualitatea temei de cercetare. fără îndoială. se eliberează şi se utilizează mijloace creditare. pe care ni-l transmite noţiunea dată. au de rezolvat un şir de probleme. Procesul de globalizare are un caracter multilateral şi multidimensional. globalizarea dispune de o istorie şi evoluţie adecvată perioadelor de constituire şi trecerea de la o subformă la alta. globalizarea se referă la ultimele trei subforme caracteristice zonelor de dincolo de naţional iar înţelesul. determinarea segmentului atractiv în integrarea la nivel subregional şi regional.GLOBALIZAREA CA TENDINŢĂ A DEZVOLTĂRII ECONOMICE: I. deci este o tendinţă de întruchipare a intereselor de ansamblu. În sensul direct. conform cerinţelor economiei de piaţă modernă. perfectarea relaţiilor externe. pe de o parte. Primii care au introdus în uz termenul globalizare au fost savanţii americani care în anul 1983 au determinat prin acest termen fenomenul de integrare a pieţelor unor mărfuri şi produse de către companiile transnaţionale mari. Din totalitatea problemelor de asigurare a stabilităţilor în dezvoltarea economică a ţărilor în tranziţie pe prim plan se evidenţiază: restructurarea comerţului exterior pentru a utiliza eficient avantajele comparative în cadrul diviziunii mondiale a muncii. Ştiinţa economică actualmente şi-a concentrat atenţia de bază asupra cinci direcţii: globalizarea financiară. macroeconomie. TEZELE FUNDAMENTALE ALE LUCRĂRII Globalizarea ca proces integraţional la nivel mondial nu a apărut concomitent cu termenul „globalizare”. regionalizarea economică. cu ajutorul căreia se formează. elaborarea unor strategii de încadrare în circuitul economic european şi mondial. eficientizarea relaţiilor regionale şi găsirea „locului său” în comunitatea internaţională. Procesele de intensificare a economiei mondiale în ultimele decenii sunt profund marcate de fenomenul internaţionalizării afacerilor. însă s-a constituit lent timp de mai multe secole şi în spaţiu şi timp actualmente poate fi caracterizată ca una din cele mai atrăgătoare.

însemnătăţii capitalului asupra producţiei. . În constituirea şi extinderea procesului de globalizare un rol deosebit îl joacă Organizaţia mondială a comerţului (OMC). Fondul Monetar Internaţional etc. globalizarea înseamnă unificarea lumii. interdependenţa „jucătorilor economici globali” de un control democratic. schimbul şi consumul efectuat de întreprinderi în economiile naţionale şi pe piaţa mondială. „mondializarea economiei”.). etc. „competiţie globală”.globalizarea puterii naţionale de stat. producţia globală. Sfera de bază a globalizării este sistemul economic mondial. „interdependenţa economică internaţională”. creşterea puterii politice şi economice reprezentaţiilor economiei globale. comprimarea rolului ONU din cauza creşterii puterii economice a organizaţiilor financiare internaţionale (Banca Mondială. el menţionează trei idei din punct de vedere a ştiinţei internaţionale: globalizarea este un proces istoric. distrugerea suveranităţii naţionale sub acţiunea noilor actori planetari. că deoarece nu există o determinare unică a procesului de globalizare. „integrare economică globală”. „globalizarea pieţei mondiale”.creşterea accelerată a informaţiei.). . „trecerea de la raportul economie naţională – economie mondială” la „economie mondială – economia naţională” (schimbarea locului priorităţilor). Pe parcurs. dominant a devenit modelul neoliberal al globalizării. Globalizarea poate fi interpretată şi ca stadiu superior al internaţionalizării. . de la Institutul de Ştiinţe Politice din Paris susţine opinia. Conlucrarea între economiile naţionale de diverse direcţii (tehnologice.dezvoltarea tehnologiilor de vîrf. globalizarea înseamnă recunoaşterea interdependenţei crescânde. financiare.B. . etc.creşterea numărului antreprenorilor transnaţionali. Unii economişti susţin că într-un mediu instabil e imposibil de a ajunge la o armonizare internaţională de calitate. cum sunt firmele globale.lărgirea oligopolurilor. Alţii accentuează complexitatea coordonării şi necesitatea ei pentru o dezvoltare echilibrată şi eficientă. tendinţa spre universalizare. Însă esenţa constă în reducerea continuă a importanţei factorilor naţionali şi intensificarea activităţii întreprinderilor internaţionale. asupra căreia nu există un control transparent şi democratic. Profesorul Bakker R. însă în realitate aprecierea gradului de identitate informaţională a conlucrării este diferită. Globalizarea poate fi interpretată şi ca integrarea statelor într-o structură apropiată sistemului economic unic internaţional.) se plasează de la modalitatea „ad-hoc” (epizodică) spre transformări sistemice permanente sub întrunirea organizaţiilor internaţionale (FMI. structurile transnaţionale. care s-a dezvoltat pe parcursul mai multor secole. caracteristicile principale ale căruia sunt: dezvoltarea gestiunii la nivel statal şi interstatal. Acest proces duce la dispariţia diferenţei între circuitele interne şi externe. reducerea capacităţii organelor de stat de a regla şi controla economia naţională şi de a rezolva problemele sociale. informaţionale. . Rezultatul adâncirii procesului de internaţionalizare sunt interdependenţele şi interacţiunile economiilor naţionale. Tendinţele noi în procesul globalizării economiei sunt definite în mod diferit: „economie globală”. una din problemele mondiale. BIRD etc. Problemele interne ale fiecărei ţări în condiţiile globalizării devin şi probleme a întregii societăţi. care necesită eforturi comune pentru o .

Globalizarea în dezvoltarea sa. în primul rând. XX . Actualmente orice economie naţională a devenit mult mai dinamică. Unificarea standardelor corespunde intereselor economice preponderent a producătorilor. de care depinde dezvoltarea de mai departe a economiilor naţionale. globalizarea actualmente dispune. istorici. Astfel.mişcări de capital. practicii în diverse domenii. însă amândoi termeni ca categorii socioeconomice au atins un mare interes în ultimii ani. Anume rezultatele din acest domeniu accelerează procesele de integrare şi globalizare. La un set de alte mărfuri de întrebuinţare personală. se diferentiaza. Combinând factorii potenţiali interni şi cei externi. omului cu cerinţe foarte diversificate la scara mondială. pe de o parte. în viziunea autorului. A doua premisă constă în faptul că. etnopsihologici etc. este vorba nu numai de comerţul internaţional de mărfuri şi servicii. care sunt prezente în majoritatea ţărilor. standartizarea poate fi considerată ca o altă premisă a globalizării. de câteva premise. deoarece principiul individualizării nu trebuie ignorat şi. . Tendinţe spre globalizare sunt înregistrate atât printre ţările industrializate. Actualmente standardele – atât naţionale cât şi cele internaţionale – tind spre o universalitate şi înlocuiesc omogenitatea particulară. în primul rând. însă nu mai puţin şi a consumatorilor. culturali. O altă premisă a globalizării reiese din perspectivele geoeconomice a fiecărei ţări. ci ca o tendinţă de îmbogăţire a diversităţilor în domeniul producţiei. în cel economic. iar. se transformă într-un sistem bine chibzuit supraintegrat şi compact.. constituindu-se din ce în ce mai mult ca un spaţiu unic. . cât şi sub cel social. Însă procesul de internaţionalizare nu trebuie tratat în sensul vechi al comuniştilor din statele centralizate. deci. ci. fapt preconizat de mai mulţi savanţi încă la începutul sec.soluţionare mai eficientă.fluxuri valutare. informatice. care lasă o amprentă destul de pronunţată asupra metodelor şi mecanismelor procesului de globalizare. care revin din factorii spaţiali. un mare impuls are din partea procesului de standardizare. . dar şi de: . sportive etc. susţinută de piaţă. specifică unităţilor teritoriale mici cu o rază nesemnificativă de utilizare. că economia europeană.care. care din ce în ce mai pronunţat ignorează existenţa frontierelor naţionale ca anumite „frâne” locale de dezvoltare. cât şi printre cele în curs de industrializare: şi cu cât gradul este mai scăzut. dacă este vorba de mărfurile tehnice. cu atât tendinţa este mai pronunţată. indiferent de gradul de dezvoltare economică a fiecărei ţări în parte. a eforturilor cercetării-dezvoltării ca tendinţă universală. Prima constă în faptul.schimb de tehnologii. este posibil să se găsească soluţia cea mai potrivită atât sub aspectul economic. dezvoltarea umană se desfăşoară sub aspectul principal a sistemului mondial actual. unificarea standardelor decurge mai lent. Prin globalizarea pieţelor se subînţelege creşterea volumului comerţului internaţional şi a altor procese în cadrul economiei mondiale. se integrează. Dintr-o perspectivă pragmatică. care devine din ce în ce mai integrată. Anume în acest cadru de relaţii apare paradigma dezvoltării socio-spaţiale cu cei doi termeni opuşi – globalizare şi individualizare . Interpretarea termenului „globalizarea economiei mondiale” ca premisă a dezvoltării activităţii socio-umane este o prerogativă a timpului. pe de alta. economiile naţionale ca nici odată se adaptează la necesităţile societăţii. mai consolidată. A treia premisă a globalizării constă în faptul recunoaşterii de către specialişti a necesităţii internaţionalizării nu numai a culturilor.

b) lărgirea sferei de activitate a întreprinderilor şi firmelor. Relevăm. cât şi statale. care a adus la micşorarea cheltuielilor de transport şi comunicaţii. taxelor. OMC etc. mişcarea liberă a capitalului. . ecologică etc. nominalizăm: creşterea economică sporită. Aproape toate din ele dispun de o reţea de filiale. g) particularităţile dezvoltării culturale în cadrul globalizării care au avut un impuls semnificativ în majoritatea ţărilor lumii. etnii şi popoare. finalizându-se cu destrămarea Uniunii Sovietice. . De menţionat. avantajele globalizării permit ameliorarea stării tuturor partenerilor la orice scară.internaţionalizarea vieţii sociale. Printre cele mai importante elemente favorabile. dispune un şir de factori. în viziunea mai multor autori. care a fost posibilă atât în rezultatul progresului tehnologic. BM. poate în măsură şi mai mare decât tehnologiile noi. reprezentând destinul incapabil spre care se îndreaptă lumea ca proces inevitabil care nu afectează pe toţi în egală măsură şi în acelaşi mod. devenind companii transnaţionale (CTN). etc. că globalizarea economiei mondiale a fost favorabilă pentru majoritatea ţărilor lumii. activitatea culturală. că avantajele globalizării nu apar doar numai din implementarea tehnologiilor avansate. cât şi în urma gestionării în baza noilor surse de telecomunicaţii. După părerea mai multor savanţi cu renume mondial şi autohtoni. Impunând un nou tip de socializare caracterizat prin integrarea pe orizontală şi verticală a mai multor culturi. d) instituţionalizare ca un rol important în procesul de globalizare a început al juca organizaţiile internaţionale: ONU.procese de informatizare etc. iar comerţul internaţional l-a ridicat la scara cea mai mare. c) progresul tehnico-ştiinţific. productivitatea mărită. 1978 prin reforma din China. De menţionat. Mişcarea liberă a capitalului este una din cele mai avantajoase forme şi tendinţe ale globalizării. au devenit participanţii de bază a cheltuielilor economiei globale. care acordă condiţii mai favorabile pentru investiţii. care se dezvoltau pe pieţele locale. începutul cărora pentru o parte din ţări a fost pus în a. multinaţionale şi internaţionale. în sensul larg al acestui termen. fapt care le acordă o anumită rigiditate pe piaţă. după ce au urmat schimbările radicale şi structurale în ţările Europei Centrale şi de Est. care primesc posibilitatea. FMI. f) atingerea unei gândiri globale unice în valorificarea economiei de piaţă şi comerţului liber. Companiile multinaţionale şi alte organizaţii atât private. În general. Globalizarea. la micşorarea de prelucrare şi stocare a informaţiei. globalizarea permite transferarea capitalului de orice origine în orice ţară. că socializarea ca element posterior a globalizării se caracterizează printr-un proces corespunzător la nivel spiritual. cultural. susţinem opinia. Ca şi alţi autori. li s-a oferit posibilitatea de a ieşi pe pieţele naţionale. că globalizarea economică cuprinde totodată şi activitatea financiară. Măsurile de liberalizare au dus la micşorarea tarifelor. culturale etc.procese de migraţie. Prin aceste companii se efectuează în prezent aproximativ o treime din comerţul mondial. multor companii. răspândirea tehnologiilor de vîrf. care au limitat politica protecţionistă. reţelei Internet şi alte modalităţi de utilizare globală.. Deci. Astfel. intensificarea mişcării capitalului şi a altor factori de producţie. e) socializarea concomitent cu aspectul economic. globalizarea parcurge etapele următoare: a) liberalizarea comerţului internaţional şi alte forme de conlucrare economică. majorarea nivelului de bunăstare. internaţional. Aceste companii se pot repede adapta la condiţiile existente. mărind producţia. de a ridica nivelul . care s-au manifestat insistent pe parcursul câtorva etape. la apariţia poştei electronice (e-mail). începând cu un anumit timp capătă conotaţii politice.

societate: creşte îmbătrânirea societăţii. Astfel. Dezvoltarea economică optimă cere.formarea pieţei financiare şi valutare globale. • te teritoriul creat în baza relaţiilor financiare internaţionale. ZEL. care se adevereşte în majoritatea prognozelor de durată medie sau lungă. evidenţiem şi tendinţa de solicitudine nu numai în ţările slab dezvoltate. utilizarea forţei de muncă. care prevede îndeplinirea anumitor condiţii obligatorii pentru a susţine tendinţele benefice ale regionalizării şi a sprijini acest proces. ţările ce tind a se alinia la cerinţele globalizării. prin intermediul căruia se răspândesc mai multe forme de colaborare. utilizarea sateliţilor cosmici. iar alta revine din interesele regionale (CEM. etc. . venituri nestabile şi destul de modeste Şi mai controversate sunt opiniile privind globalizarea sub aspectul ei social. parcuri industriale etc. Investiţiile proprii. În comparaţie cu tehnologiile materiale tradiţionale. ci au fost utilizate. fapt adeverit de teoreticieni . Dezvoltarea economică locală şi regională tot mai insistent devine unicul mecanism real activ. la frontieră. încrederea. investiţii în capitalul fix a sferei productive. Pe lângă faptul neuniform şi neproporţional al globalizării exprimat prin indexul dezvoltării umane (IDU). Etapa iniţială a globalizării din secolul XXI se confruntă cu decalaje mari în creşterea economică. BIRD.creşterea activităţii economice a companiilor transnaţionale. CSI etc. etc. crearea reţelei globale “Internet”. Ca urmare a extinderii procesului de globalizare un stat modern integrat poate fi „amplasat” în trei spaţii: • pe teritoriul geografic real.migraţia forţei de muncă organizată.înăsprirea concurenţei internaţionale şi amplificarea caracterului ei global. transformându-se într-o tendinţă stabilă. Pe lângă conceptele liberale referitor la regionalizare există şi viziunea instituţionalistă. . nu s-au caracetrizat printr-o alocare clasică. întreprindere. . fapt care necesită o analiză mai profundă şi o perioadă de timp mai îndelungată. descreşte natalitatea. La aceste tendinţe vor contribui următoarele cauze: . . . costurile vieţii. conform teoriei lui J. Moldova. că mărirea rolului nivelului regional în economie faţă de nivelul naţional este o tendinţă. într-un proces economic global. Perioada de preglobalizare pentru ţările în curs de dezvoltare se suprapune cu procesul integrării tehnologice şi se va prelungi cu ritmuri şi mai înalte în timpul apropiat. • pe teritoriul virtual creat în baza relaţiilor comerciale internaţionale. însă puţin aplicat în perioada de referinţă în R. cresc divorţurile. în primul rând. OMC. promovată de organismele economice internaţionale (FMI. Globalizarea este însoţită de un şir de acte negative la nivel de familie. preponderent satisfăcând necesităţile de consum neproductiv. instruirii. Investigaţiile noastre mărturisesc. cât şi de practicieni. speranţa de viaţă etc.Keynes. trebuie să-şi restructureze economiile şi să accepte parametrii instituţiilor internaţionale. limitat de frontierele statului. ci de scară în ţările industrializate şi supuse unui grad înalt de globalizare. produsul cărora este marfa. Drept rezultat final al globalizării ar trebui să devină ridicarea bunăstării în lume.cât şi investiţiile străine directe (ISD). La moment regionalizarea în Europa se desfăşoară prin două căi: una este strâns legată de procesul de integrare supranaţională în cadrul Uniunii Europene.salariilor şi standardele de viaţă.modernizarea şi dezvoltarea continuă a mijloacelor de comunicaţie.).). – elementele care sînt sintetizate în indicele dezvoltării umane.

care are şanse de succes prin tentativa perfecţionării regionale. răspândire-fulger. spre exemplu. Slovenia).UE). MERCOUR). a băncilor europene. Investiţiile la scară a capitalului speculativ într-o economie naţională nu sunt efective. liberalizarea comercială regională: are loc prin mijlocul încheierii acordurilor comerciale regionale. Asia de Sud şi Sud-Est. care favorizează tendinţele de globalizare. dar le păstrează pentru terţi. decât cel în care poate fi utilizat efectiv capitalul speculativ. însă mai intensiv în ultimele decenii şi există 4 forme de bază ale acordurilor comerciale regionale ca: . . până la nivelul care va depăşi integrarea mondială.produsul tehnologiilor informaţionale este preponderent o stare a mentalităţii umane: dacă înainte tehnologiile erau îndreptate în prelucrarea materiei prime. cheltuieli enorme de capital. că liberalizarea comerţului modern are loc în trei direcţii: liberalizarea unilaterală: această direcţie de liberalizare este promovată de aşa ţări ca cele din America Latină. ca pe parcurs să-şi recupereze numaidecât cheltuielile. . legate de tehnologiile moderne. . spre exemplu NAFTA). această direcţie a liberalizării se dezvoltă de la sfârşitul anilor ’40.pieţele comune (au caracteristica uniunii vamale + mişcarea liberă de capital. Uniunea Europeană constituită pe aşa direcţie ca introducerea valutei comune). de servicii .zonele economice (se armonizează politica economică a ţărilor-membre ale pieţei comune. au loc instantaneu două procese paralele: scădere bruscă a preţurilor la mărfuri şi servicii. deoarece el este afiliat în volumul total de capital. care se extinde cu ritmuri rapide. Ca rezultat al revoluţiei ştiinţifico-informaţionale. Investigaţiile autorului mărturisesc o incoincidenţă totală între viteza de circulaţie a capitalului speculativ şi crearea tehnologiilor tradiţionale din diverse domenii. gândirea socială. Cehia. Aceasta va reduce rezervele valutare. punând pe prim plan intelectul. Rezultatul acestei integrări este introducerea monedei europene – EURO: odată cu apariţia ei a devenit actuală problema transformării unor depozite de dolari SUA în EURO. ştiinţa şi finanţele. După apariţia pieţei mondiale financiare. Un fenomen recent. este integrarea valutară europeană. în primul rând. La crearea unor astfel de tehnologii este nevoie de mai mult timp. numaidecât la prima etapă vor fi în defavoare faţă de concurenţii săi. care vor elibera o . fără precedent a tehnologiilor informaţionale în sistemele de producţie şi management. în Europa de Est (Bulgaria. De aceea companiile care îşi va îndrepta o parte din resursele sale spre crearea tehnologiilor şi implementarea lor în practică. atunci actualmente ele sunt îndreptate spre comportamentul omului. inclusiv intelectual şi ştiinţific. informărea lui.zonele de comerţ liber (participanţii anulează sau minimizează barierile în interiorul zonei. Implementarea tehnologiilor informaţionale noi necesită timp. Africa.uniunile vamale (un grup de ţări convin la un tarif unic la producţia importantă din afara zonei. de forţă de muncă. rezultatul fiind comun cu cel al economiei integre. Răspândirea tehnologiilor informaţionale a schimbat substanţial sistemul de valori. Investigaţiile autorului relevă. spre exemplu. integrarea valutară europeană va deveni prima integrare. Ungaria.

acordurile multilaterale a mai multor ţări şi regiuni în economia mondială apar printr-o legătură organică a regionalizării şi globalizării ca integrare a două procese. concluzia care apare este. Uniunea Europeană. Astfel.cantitate mai mare de dolari SUA. Moldova. De menţionat. într-o regiune de influenţă a UE şi SUA. Investigaţiile autorului oferă posibilitate de a proiecta totuşi. confruntarea va împiedica dezvoltarea ei şi este mare posibilitatea destabilizării ei economice. integrarea şi cooperarea fiind orientate spre economia mondială devin factorii esenţiali de dezvoltare rapidă. luând în consideraţie perspectivele posibilităţilor de globalizare. Ca consecinţă. ce includ sporul dimensiunilor comerţului internaţional. regimul vamal şi profesionalismul cadrelor care activează în acest domeniu.efectuarea unor investiţii în proiecte mari de durată medie. • implementarea inovaţiilor tehnologice. astfel. ci şi să controleze subsidiile necesare oferite prin programele pentru protecţia comerţului. Globalizarea prin formele sale concrete. care pot nu numai să extindă exporturile. cum este comerţul interacţional. Prima variantă este mai optimală pentru SUA. provoacă SUA să întreprindă măsuri în defavoarea ţărilor mai puţin dezvoltate. de obţinerea avantajelor competitive în producţia de mărfuri şi servicii prioritare Investigaţiile autorului denotă. Deci. sau trebuie să fie reinvestiţi în alte ţări. calea spre care trebuie orientată şi politica valutar-financiară a R. Globalizarea pieţelor valutar-financiare internaţionale este urmarea influenţei a multor factori. se impune problema reinvestirii dolarilor eliberaţi. că la creşterea de export-import o contribuţie destul de importantă o au taxele vamale. de astfel cum a fost în 1997-1998. Dacă în ţările dezvoltate liberalizarea valutar-financiară este orientată la anularea restricţiilor în calea circulaţiei activelor şi consolidarea eforturilor pe piaţa concurenţială. Apare întrebarea: cum vor fi ei utilizaţi? Sau dolarii eliberaţi vor fi întorşi în SUA. ci doar o modalitate de soluţionare continuă a ei. ţările în curs de dezvoltare.folosirea acestei perioade de timp necesare pentru transmiterea dolarilor în economiile destabilizate. că liberalizarea comerţului considerabil favorizează. • deschiderea şi lărgirea pieţelor naţionale şi regionale. deoarece le dă posibilitatea de a alege timpul şi sfera acestei implementări: spre exemplu. La moment trebuie de accentuat faptul. că introducerea monedei europene unice va elibera din circuitul valutar o cantitate mare de dolari SUA. că decontările pe piaţa mondială a produselor energetice au loc în dolari SUA. . Rolul unor ţări sau regiuni aparte trebuie privit. Însă „sterilizarea” dolarilor prin dezorganizarea unor economii naţionale nu este o soluţie dorită a problemei în discuţie. în special. potenţiali atrăgători ai masei de dolari eliberate. o investire la scară largă se efectuează numai în condiţiile unei destabilizări economice adânci. Deci. introducând EURO. câteva variante reale de soluţionare a acestei probleme prin: . apoi în ţările în curs de dezvoltare orientarea este spre stimularea torentelor de investiţii străine în economiile sale. Conform opiniei experţilor Băncii Mondiale şi OMC. . China este o ţară orientată spre export şi o deţinătoare de investiţii mari în dolari SUA. în scopul confruntării lor concurenţiale cu Uniunea Europeană. iar decontările în EURO rămânând să fie adoptate pe viitor. mutaţiilor tehnologice şi dereglarea afacerilor internaţionale prin intermediul de o liberalizare a pieţelor de capital.

respecializarea în cadrul comerţului internaţional pentru a utiliza la maximum principiul costurilor comparative prin instrumentele de alegere a căilor de perfectare a structurii importului şi exportului. creşterea activităţi companiilor transnaţionale.riscuri în privinţa costurilor (pierderilor) în raport cu câştigurile de la globalizare. asigurarea echilibrului balanţei de plăţi se evidenţiază procesul de formare a diferitelor grupuri regionale şi regruparea în condiţii noi. internaţionalizare. sporirea companiilor transnaţionale şi organizaţiilor economice mondiale. pot fi apreciate ca: .lărgirea sferelor de activitate. materiale. formelor.o diversificare dimensională (în lărgire) şi aprofundată (în conţinut) care poate fi calificată ca o legitate. Mecanismele globalizării actualmente sunt în stare de constituire prin prisma direcţiilor prioritare. Procesul globalizării deschide noi posibilităţi şi avantaje ca: . integrare. răspândirea rapidă a mega. pe de o parte şi particularităţile specifice locale. Procesul general al globalizării agreghează diversitatea structurilor economice locale şi regionale. de consolidare a tendinţelor globalizării şi efectele derivate locale.. 3. pe de altă parte. trebuie să-şi perfecteze scopurile. preluarea rolului în calitate de “poluri de influenţă” de către alţii. posibilităţile pentru a-şi găsi locul meritat în schimbările de scară. se manifestă procesul general al globalizării şi mondializării. c) specializarea. globalizarea concurenţei. însă în acelaşi timp. regimul politic etc. Interacţiunea acestor două tendinţe. disponibilităţilor de resurse. înainte de a se alinia la procesul general al globalizării. . 2. . subregional. precum şi practica decurgerii neesenţiale evidenţiază plusuri şi minusuri pentru participanţi. .accesul la progresul tehnico-ştiinţific mondial. Aceasta este o urmare a destrămării regimurilor totalitare. Globalizarea ca proces obiectiv şi inevitabil. instabilitatea regională ca diferenţe în nivelul dezvoltării.şi nanotehnologiilor.divizarea neproporţională a “beneficiilor” de la globalizare ce poate provoca conflicte la nivel regional. variantelor sale.mobilizarea resurselor financiare şi a activa pe mai multe pieţe. modul de viaţă. regional şi naţional. provoacă mutaţii esenţiale la nivel regional şi subregional. 4. globalizarea este intermediată de modificări esenţiale la nivel local. evidenţiate în practica mondială.teama de pierdere a suveranităţii naţionale şi autonomiei economice. naţional şi internaţional. . a doua – asociere. subregionale şi regionale: a) intensificarea schimburilor informaţionale şi tehnologice ca fundal de utilizare eficientă a resurselor naturale.riscul supraspecializării se poate transforma entitatea în ostatic a uneia mai puternice. Fiecare din “particularităţi”. ce prezintă unitatea contrariilor a unuia şi acelaşi proces de organizare economică a societăţii.CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI Conform investigaţiilor efectuate referitor la globalizare ca proces integraţional pot fi formulate următoarele concluzii: 1. ce tind a se încadra în acest proces. intelectuale etc. Evoluţia economiei a evidenţiat două tendinţe de dezvoltare funcţional-contradictorii: prima . extinderea mijloacelor de comunicaţie. care provoacă proteste şi pesimism la început. globalizare a proceselor economice ca formă destul de eficientă.teama de a pierde şansa de schimbare a statului său în cadrul asociaţiei etc. ce ţine de diviziunea mondială a muncii în totalitatea tipurilor. Controversele globalizării.scăderea costurilor producţiei bunurilor. regionale naţionale a diverselor structuri. . . b) ca instrumente de constituire poate fi piaţa unică financiară-valutară globală. . deşi variat după dimensiuni şi timp. 5. cooperare. Astfel. Câştigul este pentru toţi participanţii. . financiare.

un mare impuls are din partea procesului de standardizare. una din problemele mondiale. starea aceasta de lucruri fiind numite de autor ca perioade de preglobalizare. standartizarea poate fi considerată ca o altă premisă a globalizării. informatice. La un set de alte mărfuri de întrebuinţare personală. modul de abordare.creşterea competitivităţii produselor pe pieţele externe şi ameliorarea situaţiei cu balanţa de plăţi. este posibil să se găsească soluţia cea mai potrivită atât sub aspectul economic. sportive etc. .liberalizarea plasării factorilor de producţie prin restructurarea pârghiilor vamale în direcţia creşterii fluidităţii produselor necesare ţării.rezolvarea disensiunilor ce împiedică aderarea la CEFTA. nu putem trece cu vederea şi factorul transportului. poate fi caracterizată ca rămânere în urmă privind tendinţa ţării întru a se alinia la procesele globale a creşterii economice. . . De menţionat. . Moldova.promovarea strictă a politicii comerciale externe fără modificarea ei nejustificată şa schimbarea conjuncturii politice. Referindu-ne la cauzele globalizării. Această perioadă necesită: . AVANTAJELE ŞI DEZAVANTAJELE PROCESULUI DE GLOBALIZARE: ASPECTE REGIONALE Problemele interne ale fiecărei ţări în condiţiile globalizării devin şi probleme a întregii societăţi. analizată prin prisma globalizării. deoarece principiul individualizării nu trebuie ignorat şi. 6. specifică unităţilor teritoriale mici cu o rază nesemnificativă de utilizare . depistează şi mutaţii calitative în funcţionalitatea. Starea actuală a R. Globalizarea în dezvoltarea sa. integrare şi interdependenţă în lume. însă nu mai puţin şi a consumatorilor. Actualmente standardele – atât naţionale cât şi cele internaţionale – tind spre o universalitate şi înlocuiesc omogenitatea particulară. Unificarea standardelor corespunde intereselor economice preponderent a producătorilor. dacă este vorba de mărfurile tehnice. Combinând factorii potenţiali interni şi cei externi. cât şi sub cel social. deci. unde în calitate de forţă motrice sunt companiile transnaţionale – generatori principali a fluxurilor mari de resurse investiţionale în economia mondială. PREMISELE. Printre cauzele de lungă durată ale globalizării putem numi şi tendinţa de apropiere a celor trei grupe de state.d) mondializarea investiţiilor (pieţei de capital). scopuri. că economiile lor naţionale devin tot mai mult legate între ele. e) sporul mobilităţii forţei de muncii care duce la formarea tot mai evidenţiată a pieţei mondiale a muncii. unificarea standardelor decurge mai lent. . . constituind un cadru economic internaţional. care s-au constituit în ultimii cincizeci de ani şi actualmente aceste ţări se apropie una de alta.reorientarea neîntârziată a infrastructurii economice spre standardele Uniunii Europene.ajustarea la cerinţele moderne de restructurare a comerţului exterior al ţării. barierile dintre aceastea reducându-se şi eliminându-se treptat . f) sporul numărului de instituţii internaţionale este o dovadă de intensificare a procesului de instituţionalizare şi internaţionalizare. responsabilităţi şi rolul acestor instituţii. care necesită eforturi comune pentru o soluţionare mai eficientă.

etnii şi popoare. . au devenit participanţii de bază a cheltuielilor economiei globale. începutul cărora pentru o parte din ţări a fost pus în a. materiale. la apariţia poştei electronice (email). 1978 prin reforma din China.care din ce în ce devine mai intensiv. De menţionat. care a fost posibilă atât în rezultatul progresului tehnologic. începând cu un anumit timp capătă conotaţii politice. BM. d) instituţionalizare ca un rol important în procesul de globalizare a început al juca organizaţiile internaţionale: ONU. este vorba nu numai de comerţul internaţional de mărfuri şi servicii. cultural. Companiile multinaţionale şi alte organizaţii atât private. care devine din ce în ce mai integrată. dispune un şir de factori. iar comerţul internaţional l-a ridicat la scara cea mai mare. inclusiv a celor personale. finalizânduse cu destrămarea Uniunii Sovietice. taxelor. multinaţionale şi internaţionale. intensificarea mişcării capitalului şi a altor factori de producţie. de muncă.schimb de tehnologii. c) progresul tehnico-ştiinţific. e) socializarea concomitent cu aspectul economic.procese de migraţie. la micşorarea de prelucrare şi stocare a informaţiei.procese de informatizare etc. g) particularităţile dezvoltării culturale în cadrul globalizării care au avut un impuls semnificativ în majoritatea ţărilor lumii. că socializarea ca element posterior a globalizării se caracterizează printr-un proces corespunzător la nivel spiritual. care au limitat politica protecţionistă. li s-a oferit posibilitatea de a ieşi pe pieţele naţionale. tendinţă firească pentru fiecare din noi. . în sensul larg al acestui termen. iar pe de alta. . În acest sens procesul de globalizare deschide noi posibilităţi. formând un sistem unic internaţional. care a adus la micşorarea cheltuielilor de transport şi comunicaţii. fapt care le acordă o anumită rigiditate pe piaţă. După părerea mai multor savanţi cu renume mondiale şi autohtoni. Aproape toate din ele dispun de o reţea de filiale. Prin aceste companii se efectuează în prezent aproximativ o treime din comerţul mondial. limitează posibilitatea altor state. că globalizarea economiei mondiale a fost favorabilă pentru majoritatea . care se dezvoltau pe pieţele locale. care s-au manifestat insistent pe parcursul câtorva etape. multor companii. Impunând un nou tip de socializare caracterizat prin integrarea pe orizontală şi verticală a mai multor culturi. dar şi de: . Pe de o parte. f) atingerea unei gândiri globale unice în valorificarea economiei de piaţă şi comerţului liber. cât şi statale. culturale etc. prin funcţionarea sa integrînd sfera socială şi cea productivă.mişcări de capital. fapt care va fi situat în alte capitole ale tezei. reţelei Internet şi alte modalităţi de utilizare globală. globalizarea oferă posibilitatea ţărilor de a mobiliza un volum mai mare de resurse financiare. Prin globalizarea pieţelor se subînţelege creşterea volumului comerţului internaţional şi a altor procese în cadrul economiei mondiale. devenind companii transnaţionale (CTN). Măsurile de liberalizare au dus la micşorarea tarifelor. cât şi în urma gestionării în baza noilor surse de telecomunicaţii. dar şi multe consecinţe negative. FMI. De menţionat. care doresc să utilizeze toată diversitatea lor aflată pe glob. Astfel. internaţional. Astfel. Globalizarea. . OMC etc. mai consolidată. . după ce au urmat schimbările radicale şi structurale în ţările Europei Centrale şi de Est. globalizarea parcurge etapele următoare: a) liberalizarea comerţului internaţional şi alte forme de conlucrare economică. Printre cauzele subiective ale globalizării putem numi însuşi consumatorii de bunuri.internaţionalizarea vieţii sociale. Aceste companii se pot repede adapta la condiţiile existente. b) lărgirea sferei de activitate a întreprinderilor şi firmelor.fluxuri valutare.

pentru a putea întreprinde măsuri de diminuare. responsabilităţile acestei activităţi la nivel internaţional. Concomitent globalizarea dispune de unele controverse. care stimulează procesul de producţie nu numai la nivel naţional. altele mai puţin. care acordă condiţii mai favorabile pentru investiţii. Mişcarea liberă a capitalului este una din cele mai avantajoase forme şi tendinţe ale globalizării. susţinem opinia. în urma căruia toate ţările pot fi în câştig. Printre cele mai importante elemente favorabile. Deoarece globalizarea este un proces inevitabil care cuprinde integral toată lumea. atunci putem menţiona faptul. cu ajutorul cărora ar putea profita în măsură cuvenită de avantajele integrării. fapt care necesită o analiză mai profundă şi o perioadă de timp mai îndelungată. avantajele globalizării. activitatea culturală. Steiglitz afirmă. care permit de a asimila noi tehnologii.ţărilor lumii. răspândirea tehnologiilor de vîrf. Vom evidenţia. adâncirea dezvoltării neuniforme şi. actualmente nu sunt conturate pe deplin. Înăsprirea concurenţei şi lărgirea pieţei au ca urmare dezvoltarea specializării şi a diviziunii muncii. în primul rând. mărind producţia. care primesc posibilitatea. Deci. Economiile naţionale la scară de producţie globală câştigă utilizarea eficientă a resurselor. Globalizarea contribuie la o activitate intensă şi de lungă durată. Însă. globalizarea dispune de puncte forte şi concomitent puncte slabe. avantajele globalizării permit ameliorarea stării tuturor partenerilor la orice scară. Deschiderea economiilor ca formă a globalizării poate aduce la o creşterea a productivităţii muncii în rezultatul raţionalizării producţiei la nivel global şi la răspândirea tehnologiilor avansate. Instabilitatea economică. mişcarea liberă a capitalului. însă unele pot profita mai mult. aprofundarea decalajului dintre om şi natură. regulile jocului. În general. Drept rezultat final al globalizării ar trebui să devină ridicarea bunăstării în lume. este destul de greu de . Dreptul internaţional. a stimulat comerţul internaţional şi distribuirea activităţilor de producţie în baza unei logici a avantajului comparativ aplicat la scară globală. Globalizarea este un proces. au o creştere economică avantajoasă în comparaţie cu cele închise. Evident. ci şi internaţional. de a ridica nivelul salariilor şi standardele de viaţă. Relevăm. pauperizarea unei cote a populaţiei. că avantajele globalizării nu apar doar numai din implementarea tehnologiilor avansate. are loc diminuarea cheltuielilor şi costurilor. ca rezultat. globalizarea permite transferarea capitalului de orice origine în orice ţară. în special ţărilor bogate. poate în măsură şi mai mare decât tehnologiile noi. în viziunea mai multor autori nominalizăm: creşterea economică sporită. majorarea nivelului de bunăstare. etc. că globalizarea economică cuprinde totodată şi activitatea financiară. necăutând la faptul prezenţei sale. Deci. Dacă ne referim la dezvoltarea neuniformă la nivel global. ecologică etc. reprezentând destinul incapabil spre care se îndreaptă lumea ca proces inevitabil care nu afectează pe toţi în egală măsură şi în acelaşi mod. că globalizarea aduce în contextul economic cu sine şi oportunităţi extraordinare. accelerarea nejustificată între nivelul de interdependenţă a parametrilor sistemului complicat şi nivelul lui de stabilitate. Ele nu se conduc de o politică corespunzătoare şi nu au instituţii corespunzătoare. forme organizatorice. Joseph E. Globalizarea a inspirat concurenţa. ar fi destul de important de a evidenţia şi dezavantajele ei. că globalizarea poate fi un factor al bunăstării şi are potenţialul de a aduce bogăţie tuturor. deoarece are loc o mişcare mai rapidă şi mai neuniformă a capitalului. provocată de globalizare duce la creşterea divergenţelor socioeconomice. observate în mai multe ţări. care impun la moment cîteva aspecte primordiale: creşterea instabilităţii economice. că majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare nu iau parte activă la relaţiile economice internaţionale. deci. utilizării mai eficiente a forţei de muncă. Ca şi alţi autori. productivitatea mărită.

cultivată de către om. care. Şi mai controversate sunt opiniile privind globalizarea sub aspectul ei social. Criza economică actuală ca proces contrazice teza despre caracterul global de schimb al economiei mondiale. Pentru o mulţime de oameni. Unul din aceste domenii este sfera de securitate. creşterea şomajului în ţările emigratoare şi imigrante. etc. speranţa de viaţă etc. încununate de incertitudine cu mari riscuri. Dependenţele. cresc divorţurile. atmosferei. la rândul său pot crea un lanţ de afaceri economice la scară. Un alt dezavantaj al globalizării ţine de instabilitatea regională şi globală din cauza interdependenţei economiilor naţionale în plan mondial. alimentară. şi de aceea global catastrofală pentru om. Diferenţa substanţială între salarizarea forţei de muncă calificată şi necalificată. că aspectele creşterii economice sunt numai o componentă a rezultatului globalizării. care are şi urmări cu caracter neeconomic. Din aceste considerente se intensifică transferul producţiei unor companii din ţările cu un nivel înalt de salarizare în ţările cu un nivel mai scăzut de salarizare.utilizat. fapt care. pot duce la distrugerea contractelor între ţări. Alt domeniu potenţial de conflicte interne. În al doilea rând. Destul de controversată este utilizarea forţei de muncă la scara mondială la nivel naţional şi internaţional. evidenţiem şi tendinţa de solicitudine nu numai în ţările slab dezvoltate. Globalizarea este însoţită de un şir de acte negative la nivel de familie. încrederea. cheltuieli potenţiale şi posibilităţi distrugătoare în diverse domenii. costurile vieţii. condiţie care destabilizează ritmurile de creştere economică şi provoacă descendente considerabile. Crizele economice locale pot avea urmări negative la nivel regional şi global. crizele economice actuale după volumul său distrugător afectează preponderent ţările bogate pe o durată scurtă şi lovitura principală revine din nou ţărilor în curs de dezvoltare. crizele actuale demonstrează posibilităţile limitate ale instituţiilor financiare internaţionale. iar structurile internaţionale. elementele care sînt sintetizate în indicele dezvoltării umane. Din ce în ce mai mulţi autori recunosc. este ecologia. create de globalizare în timpul unei depresii. care sunt considerate tradiţional un instrument important al globalizării economice mondiale la contrapunerea tendinţelor negative. Acest caz demonstrează vulnerabilitatea sporită a economiilor dependente. deseori vin în contradiţii cu structurile statului naţional. societate: creşte îmbătrânirea societăţii. în primul rând.. energetică etc. întreprindere. descreşte natalitatea. din ţările industrial dezvoltate consumul hipertrof devine un semnal destul de periculos nu numai pentru o generaţie şi în această ordine de idei globalizarea devine din ce în ce mai riscantă. De menţionat. În ultimii ani se observă o dependenţă unilaterală a mai multor ţări de centrele postindustriale mondiale. . că globalizarea aprofundează conflictul dintre om şi natură şi nu dintre natura catastrofală necontractuală de om. ci de scară în ţările industrializate şi supuse unui grad înalt de globalizare. care au apărut ca rezultat al globalizării. utilizarea potenţialului mărilor şi oceanelor. În al treilea rând. în care procesele globalizaţionale pot provoca conflicte substanţiale. devine destul de distrugător în ţările în tranziţie. ci dintre natura de acum domestică. Pe lângă faptul neuniform şi neproporţional al globalizării exprimat prin indexul dezvoltării umane (IDU). pauperismul printre ţările în curs de dezvoltare se răsfrâng negativ asupra utilizării forţei de muncă şi devine o problemă acută. instruirii.

3) EDUARD FRUMUSACHI CUPRINS .9(043.UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA Cu titlu de manuscris CZU: 339.

...................................................................................................................... CARACTERISTICA GENERALĂ A TEZEI.........................................................1 -AVANTAJE SI DEZAVANTAJE-............................ AVANTAJELE ŞI DEZAVANTAJELE PROCESULUI DE GLOBALIZARE: ASPECTE REGIONALE......................................................................REGIONALIZARE SI GLOBALIZARE..............................................................................................3 Definitii ........... TEZELE FUNDAMENTALE ALE LUCRĂRII...................................................................................................................................................................................................................................8 II.....................................................4 REGIONALIZARE ÎN LOC DE GLOBALIZARE?...................................................................................................................................................................................................................................................................................................................16 ..................................................................................................................5 GLOBALIZAREA CA TENDINŢĂ..........8 CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI...............15 PREMISELE.........................1 REGIONALIZAREA ASIGURA CONDITIILE PENTRU DEMOCRATIA LOCALA.......8 I........................................8 A DEZVOLTĂRII ECONOMICE:..................................................................................................................................

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful