You are on page 1of 24

SANATATE DIN NATURA

Galbenele
Denumiri populare: boance, calce, calinica, caldarusa, cilimica, coconite, craite, fetisca, filimica, floare galbena, flori osenesti, galbenare, galbenele, hilimica, nacotele, ochi galbeni, ruginele, rujulita, rosioara, rusculite, salomie, salunii, sinilii, stancuta, tataiasi, vazdoage. Ecologie si raspandare: o planta cu tulpina inalta, ramificata si paroasa, cu flori centrale, tubuloase, de culoare galbena. O putem intalni in intreaga tara pe terenuri necultivate, pe marginea drumurilor, a cailor ferate si pe langa garduri. Perioada de vegetatie: planta anuala care infloreste din luna mai pana in septembrie. Perioada si organul de recoltare: Se recolteaza florile fara codite cand sunt complet dezvoltate. Recoltarea se face succesiv 3-4 zile, dupa ce se ridica roua si pana seara se usuca in straturi subtiri, la umbra. Proprietati: - cicatrizant intern - vermifug - calmarea durerilor menstrual - coleretic - emenagog - antispastic - antiinflamator - antiseptic - antimicotic - antiviral - antitumoral Indicatii - uz intern: - gastrite - adjuvant in ulcer gastric si duodenal - colecistita - icter infectios - ulceratii canceroase - inflamatii ale colonului - hemoroizi - boli de ficat - dismenoree - hiperlipemie - tulburari menstruale Indicatii - uz extern: - leucoree

- trichomoniaza - acnee - arsuri - degeraturi - rani purulente - cancerul pielii - leziuni ulceroase ale sanilor - cancer mamar - boli tegumentare - micoze - osteoporoza - intepaturi de insecte - ingrijirea pielii Mod de folosire - uz intern: - infuzie. 2 lingurite floare uscata se adauga la 250 ml apa clocotita. Se lasa acoperit 15 - 20 minute dupa care se filtreaza. Se bea in cursul unei zile, de preferinta pe stomacul gol. - tinctura. Se obtine prin macerarea a 20 g flori proaspat culese in 100 g alcool de 70 grade timp de 8 zile. Pentru reglarea ciclului menstrual se pot lua de 3 ori pe zi cate 30 picaturi de tinctura in putina apa. Mod de folosire - uz extern: - spalaturi - comprese, in cazul ranilor, arsurilor, ulceratiilor, leucoreei si bolilor de ochi. Activeaza si tenurile uscate. Se amesteca 10 g tinctura si 90 g apa fiarta si racita. - irigatii - alifie. 100 g de untura de porc peste care se pun 20 g de flori proaspete se lasa sa prajeasca la foc mic. Se amesteca incet timp de 10 minute, apoi se da tigaia la o parte si se lasa pana a doua zi cand se incalzeste din nou amestecul si se filtreaza printr-un tifon. Se aplica alifia, in straturi subtiri in zonele cu arsuri si degeraturi. - baile de sezut. 30 g de flori proaspat culese se lasa sa stea in apa rece 24 ore. Apoi se fierb timp de 10 minute in apa in care au stat si se adauga in apa de baie din cada cat sa ne acopere soldurile. Baile de sezut vor dura timp de 10-15 minute si se fac de doua ori pe zi timp de 12 zile. - perna de flori. Florile culese si puse la uscat la umbra timp de 24 ore, se introduc intr-un saculet pe care il aplicam pe abdomen in cazul durerilor ulceroase, pe mijloc in cazul durerilor renale, dar mai ales pe fata pentru revigorarea tenului marcat de diferite spasme. - suc; se spala frunzele, tulpinile si florile si se trec in stare umeda prin storcatorul electric de uz casnic. Se foloseste impotriva cancerului pielii. Hemangionul uns de cateva ori pe zi va disparea, la fel semnele din nastere sau petele de batranete.

Murul (Rubus fruticosus)


Denumiri populare: rug, rug de mure, murariu, mur tufos, mur de padure, mur nrgru, mur paduret salbatic

Originar din Orient este folosit in scop culinar si terapeutic din cele mai vechi timpuri. Intalnit in prezent in Europa, Orientul Mijlociu, Africa de Nord, America de Nord creste spontan sau cultivat sub forma de tufisuri la marginea padurilor, in poieni, lunci, de-a lungul apelor curgatoare, in zonele deluroase, submontane, mai rar de campie . Marturii ale folosirii acestei plante dateaza din vremea lui Hipocrate, sec IV, in.Ch. De la planta se culeg fructele, frunzele tinere fara petiolul principal (Folium Rubi Fructicosus), lastarii tineri, uneori radacinile si florile. Compozitie: flavonoide, mucilagii, acid malic, oxalic, succinic, lactic, taninuri, inozitol, vitamina C, rezine, celuloza; mladitele tinere contin fitohormoni estrogenici naturali; fructele mai contin beta- caroten, acid izocitric, salicilic, oxalic, succinic, pectina, zaharuri, monoglucida-cianidica, compusi flavonici, un principiu colorant (in trecut erau folosite pentru colorarea panzelor si materialelor textile in gri), minerale (calciu, magneziu, fosfor, potasiu), vitamine A,B1,B2,B5,B6,C,E Actiune: fructele - antiinflamatorie, dezinfectanta, antitermica, stomahica, tonica, laxativa, depurativa, nutritiva, regleaza secretia melaninei fiind utile celor cu afectiuni demice precum vitiligo, imbunatatesc vederea datorita continutului mare de carotenoizi, regenereaza mucoasa digestiva, fiind eficiente chiar la cei cu rezectii gastrice sau proaspat operati, regleaza tranzitul, au actiune antidiabetica; mugurii si ramurile tinere datorita continutului de fitoestrogeni si tropismului specific asupra organelor genitale feminine si gonadelor au efect in tratarea afectiunilor ginecologice; frunzele au actiune astringenta, antidiaretica, antispastica, antiseptica, modereaza secretiile, spasmolitaca, dezinfectanta, bacteriostatica (opresc multiplicarea germenilor), usor hemostatica. Indicatii: dereglari de ciclu menstrual (ciclu menstrual neregulat cu hemoragie mare) si tulburari hormonale de menopauza, enterite, colite, contipatie cronica, colita de putrefactie, hemoroizi, infectii uro-genitale, leucoree, afectiuni oculare, dermatologice, pulmonare, boli renale, boli de colagen Mod de administrare: fructe proaspete sau suc natural, infuzie din frunze sau fructe uscate, tinctura, gemoderivate din lastari tineri (muguri sau mladite). Fructele consumate proaspete sau sub forma de suc natural sunt nutritive, vitaminizante, laxative daca se consuma pe stomacul gol, Infuzia se prepara din 2 lingurite de frunze uscate, la o cana de apa clocotita, se administreaza in cure interne (2 cani de ceai pe zi)m sau externa sub forma de gargara, (gingivite, stomatite), bai locale sau de sezut in caz de hemoroizil cistite, vaginite. Decoctul din mure poate fi eficient pentru bai de sezut in caz de leucoree.

Phyllantus niruri - Ochii soricelului

Scade riscul litiazei urinare. Inhiba cresterea in volum a calculilor urinari. Stimuleaza secretia de bila, favorizand astfel eliminarea calculilor biliari. Are efect analgezic. Este o planta perena, originara in valea Amazonului si in alte regiuni de paduri tropicale. Chancapiedra este un arbust cu frunze verzi, lungi de 7-12 centimetri, flori de aceeasi culoare si fructe rosiatice care contin seminte. Din planta se obtine un praf fin, cu miros, gust si culoare caracteristice. Chancapiedra, contra calculilor renali Phyllantus niruri este recomandata in tratarea pietrelor la rinichi, relaxand musculatura tractului urinar si biliar. De asemenea, ajuta la eliminarea mai usoara si cu mai putine dureri a calculilor renali. De aici si numele de sparge pietre. Dr. Wolfram Wiemann (Nrnberg, Germania) a tratat peste 100 pacienti cu litiaza renala cu chanca piedra pe care a procurat-o din Peru. Terapia s-a dovedit eficienta, la 94% dintre bolnavi, in eliminarea calculilor urinari, in decurs de 1-2 saptamini. Reduce calciul urinar Studiile au dovedit ca Chancapiedra nu actioneaza direct asupra calculilor renali (usureaza eliminarea lor), dar reduce calciul urinar, responsabil de formarea pietrelor la rinichi. n medicina peruana traditionala aceasta planta este foarte cunoscuta pentru proprietatile pe care le are si ca antiinflamator al cailor urinare, dupa cum ne confirma si Excelenta Sa Ambasadorul Peru n Romania, Elard Escala. Hepatoprotector Intr-un studiu din 2002, cercetatorii din India au demonstrat ca planta stimuleaza secretia biliara prin cresterea sintezei acizilor biliari. Are, deasemenea, efect hepatoprotector si antihepatotoxic. In urma unui studiu pe animale (sobolani), s-a constatat un efect protector impotriva actiunii hepatotoxice a alcoolului, cu normalizarea functiei hepatice a animalelor. La copii cu hepatita acuta, tratati cu aceasta planta, functia hepatica s-a normalizat in decurs de 5 zile. Un al treilea domeniu de cercetare a demonstrat efectul analgezic al plantei. Acest efect este de 7 ori mai intens comparativ cu cel al aspirinei. Tinerete si sanatate Planta Phyllantus niruri este folosita si pentru a trata infectiile aparatului uro-genital, pentru a ameliora anumite boli venerice, dar si pentru a elimina infectii bucale ori ale gatului. Chancapiedra actioneaza si ca dezinfectant al aparatului digestiv. Pe langa faptul ca este un excelent antiinflamator, Chancapiedra este si antioxidant si, asa cum stim cu totii, antioxidantii sunt secretul tineretii.

Maca, miracolul peruan

Maca sau Lepidium Peruvianum Chacon este o rdcin cu form de inim a unei legume din familia Brassicaceae (crucifere), care seamn cu o ridiche, dar crete de mrimea unui cartof dulce - culoarea ei variaz de la galben crem sau roz deschis pn la mov nchis sau negru. Prin macinare se obtine un praf fin, avand culoarea bej-maronie. Maca este raspandita in Anzii Centrali peruani, la inaltimi de 4 000-4 500 de metri. Clima la aceast altitudine este aspr frigul e extrem, razele solare sunt puternice, vnturile bat cu for i descrcrile electrice sunt ceva obinuit - i foarte puine vegetale cresc n afar de Maca, muchi i cactui. Aceast combinaie de factori de mediu i confer rdcinei Maca proprietile sale unice i tiina a confirmat n studiul plantelor medicinale...cu ct este mai specializat climateric o plant i cu ct e mai privativ ciclul de cretere, cu att mai diverse i mai numeroase i sunt proprietile. Maca este bogat n potasiu, care acioneaz ca un catalizator n metabolismul proteinelor i al carbohidrailor i care mpreun cu sodiul (prezent de asemenea n compoziia sa) sunt doi dintre cei mai importani electrolii care regleaz btile inimii i contraciile musculare i grbete detoxificarea celular. Aminoacizii sunt primii componeni din majoritatea formulelor de cretere muscular i ei sunt de asemenea oxidai de corp pentru a produce energie ATP (ciclul Krebs) sau sunt folosii pentru a sintetiza noile proteine pentru creterea organismului i vindecri (aciune antiinflamatoare). Maca are n componen 18 aminoacizi, inclusiv 8 din cei 9 aminoacizi eseniali. Contine, printre altele, estrogeni naturali, vitamine din grupul B si minerale (calciu, fier, zinc). Cel mai exportat produs peruan Cand spaniolii au venit pentru prima oara pe pamantul peruan, au incercat sa distruga toate culturile de maca. Au reusit, in afara de o zona bine ascunsa. Cultura neafectata a fost conservata de bastinasi, iar in prezent, planta este recunoscuta la nivel mondial drept un energizant natural. Am putea numi maca planta perfecta. Datorita proprietatilor curative, maca a devenit cel mai exportat produs peruan, denumit popular si ginseng peruan. Maca este un aliment ntreg - de fapt, un aliment funcionalizat a crui etichet de superaliment se datoreaz numeroilor i variailor si componeni, n compoziia sa nutritiv intrnd numeroase minerale, vitamine, 18 aminoacizi, acizi grai eseniali i steroli, cunoscui pentru capacitatea lor de a reduce adsorbia intestinal a colesterolului.

Maca mai conine i glucozinolate (cunoscute pentru proprietile antimutante i anticarcinogene) i alcaloidul unic macaina 1-4, macaene i macamide, nemaintlnite nicieri n lumea botanic, a cror proprieti abia ncep s fie nelese de tiina modern. Ca supliment nutritiv, Maca are efect tonic generalizat al funciilor biochimice omeneti, mai ales n hrnirea i mbuntirea funciilor endocrine. Pudra Maca este un echilibrant hormonal i stimuleaz glanda pituitar, acionnd ca un tonic pentru sistemul hormonal. Rdcina bogat n nutrieni Maca mai este cunoscut i ca un adaptogen, ceea ce sporete capacitatea organismului de a se adapta la stres i boal. Aceast rdcin puternic acioneaz de asemenea n concordan cu nevoile individuale, vrst i sex, stimulnd organismul s produc hormonii necesari pentru a acoperi necesitile fiecrui consumator n parte. Dac sistemul endocrin v este dezechilibrat, Maca va ajuta la restabilirea echilibrului. Cteva beneficii reale ale unui sistem endocrin echilibrat sunt cele pentru care aceast rdcin este cunoscut: creterea libido-ului, energiei i vitalitii, la fel ca i fertilitatea crescut pentru femei i brbai. n plus, rdcina Maca ascute stabilitatea hormonal a minii i genereaz o stare de bine.

Macesul

Descriere: Arbust ghimpos,inalt de 2-3m,cu ramuri arcuite in afara,frunze penat-compuse cu 57 foliole dispuse altern,flori pe tip 5 solitare sau grupate cate 2-3 la varful ramurilor. Partea utilizata: Fructele [Fructus Cynosbati]care se recolteza in lunile august-octombrie,cand devin caramizii si au pete verzui doar la varf. Raspandire: Macesul este o specie de lumina,care creste in rarituri de paduri,sau pe marginea acestora,in locuri poienite,pe coaste insorite,in pasuni si fanete,la marginea drumurilor si a cailor ferate.Fiind putin pretentios fata de sol,vegeteaza si pe trenurile pietroase,sarace. Rezista foarte bine la umiditate redusa si la temperaturi scazute. Se intalneste de la campie pana la munte pana la 1200 m.

Este cunoscut sub numele de trandafir-salbatic, rug, cacadar, ruja. Principii active: Complex vitaminic [C,A,B1,B2,P,K,PP,,E],acizi organici,flavonoizi,tanin,pectine,carotenoide. Actiune farmacologica: Tonic-vitaminizant, scaderea permeabilitatii si fragilitatii capilare, normalizarea circulatiei periferice, anticataral, hepatoprotector, coleretic-colagog, diuretic ,vermifug [indeosebi tenifug]. Indicatii terapeutice: Avitaminoze, sursa de vitamina C, indeosebi pentru copii si covalescenti, tulburari de circulatie periferica, purpure, afectiuni renale inclusiv litiaza, sechele de hepatita, dischinezie biliara, enterocolita, catar intestinal, helmintiaze [indeosebi teniaze]. Mod de intrebuintare: Decoct scurt [2 linguri de macese se fierb 5-10 minute in 0,5 l apa,fructele se introduc in apa cand aceasta clocoteste. Macerat rece [100gmacese macerat 12 ore in 1 l apa]care se poate consuma si ca o bautura racoritoare. Pulpa de macese in miere,pentru eliminarea viermilor[2 parti fructe si o parte miere],se consuma 2-3 lingurite pe stomacul gol. Pe langa vitamine, macesele mai contin zharuri, acid citric si malic, pectine, tanini etc. In terapeurica se folosesc ca tonic vitaminizant, avand proprietatea de a intari organismul. La convalescenti sunt recomandate sub forma de ceai, sirop, marmelada si vin. Datorita vitaminei P, preparatele de macese mentin permeabilitatea si fragilitatea vaselor capilare, normalizand circulatia sangelui. Macesele au insusirea de a mari secretia biliara, fiind indicate in afectiunile ficatului. Unii autori recomanda fructele de maces in starile de inflamatie intestinala, iar dupa altii ar combate piatra la rinichi si vezica. Ceaiul de macese este diuretic, marind cantitatea de urina in 24 de ore. Aceasta insusire este atribuita in special semintelor. Neproducand nici o iritatie, este recomandat in bolile cailor urinare si de rinichi pentru o cura mai indelungata. Ceaiul se prepara din doua linguri de fructe zdrobite care se fierb zece minute intr-o jumatate litru de apa. Pentru conservarea vitaminei C se recomanda ca fructele sa se introduca in momentul cand apa incepe a clocoti. Dupa ce se raceste, ceaiul se strecoara printr-o panza si se indulceste dupa gust. Se bea caldut sau rece, in cursul unei zile. Din macese se mai poate obtine o bautura racoritoare in modul urmator: peste 100 g. macese spalate si zdzobite se toarna 1 litru apa rece. Se lasa la macerat 12 ore, se strecoara prin panza deasa, se adauga 100 g zahar si se completeaza cu apa pana la 1 l. Se pastreaza la rece. Pentru preparatele din macese se vor folosi numai vase smaltuite, deoarece metalele descompun vitamina C. Fructele de maces, din care s-au eliminat samburii si perii, pulverizate si amestecate cu miere de albine se recomanda pentru eliminarea viermilor intestinali. Fructele de maces intra in compozitia ceaiurilor aromat, hepatic si tonic aperitiv.

ANGHINAREA
Anghinarea este o planta ierboasa de origine mediteraneana, la noi cultivandu-se mai ales in zonele din sudul tarii. In primul an se dezvolta frunze lungi de pana la un metru si late de 30 de centimetrii, cu margini crestate, de culoare albicioasa cu peri desi. Fiind sensibila la temperaturi scazute, pe timpul iernii trebuie protejata de frig prin acoperire cu frunze sau paie.

In al doilea an, dintre tulpinile inalte apar si flori mari de culoare violacee si forma globuloasa. Frunzele de anghinare (Folium Cynarae) au gust amar si se recolteaza de 3-4 ori pe an, dupa maturizare, inca d curent, frunzele de anghinare se asociaza cu diferite plante medicinale (menta, pelin, brusture etc.) Anghirolul, respectiv anghirolul cu saruri de magneziu, preparate comercializate prin farmacii, sunt o alternativa fitoterapeutica usor de procurat si administrat in afectiunile hepato-biliare acompaniate de balonare, indigestii etc. O formula recomandata in indexul fitoterapeutic este constituita din 9 parti frunze de anghinare si o parte frunze de menta. O lingurita din acest amestec de frunze se infuzeaza intr-o ca na cu apa. Se bea calda, in inghitituri mici. Se pot administra 2-3 cani pe zi. Un alt amestec din care se poate prepara o infuzie este format din frunze de anghinare-3 parti, fructe de armuraiu-3 parti, inflorescente de pelin-3 parti si fructe de anason dulce (fenicul)-o parte. Infuzia se prepara dintr-o lingura de amestec de produse la o cana cu apa si se administreaza la fel ca infuzia de mai sus. Pentru stimularea poftei de mancare se recomanda o infuzie de o lingurita de planta uscata, la o cana cu apa si se bea cate o jumatate de cana inainte de masa. Si in cazul afectiunilor renale sau al hiperlipidemiilor, infuzia se prepara la fel, administrandu-se 2-3 cani pe zi. Contraindicatii. Nu se administreaza in stadiul acut al bolilor hepato-biliare si renale.

Armurariul

Armurariu este o planta tepoasa, de vreun metru inaltime, cu tulpini si frunze de un verde sters, cu flori rosietice, care fac niste seminte cu gust amarui. Acest scaiete este printre cele mai utilizate plante medicinale din lume. De ce? Pentru ca in semintele sale se ascund substante cu o extraordinara actiune benefica asupra ficatului. Studii facute in Germania, Statele Unite, Italia, Austria au aratat ca armurariul este in prezent unul dintre cele mai puternice remedii naturale contra afectiunilor hepatice, aflate in explozie in ultimul deceniu. Mai mult, armurariul este un anti-toxic redutabil, ajutand organismul sa reziste celor mai puternice otravuri, de la ciupercile toxice, pana la gazele industriale sau metalele grele.

Armurariu Sa cunoastem in continuare mai bine acest remediu, cu adevarat miraculos. Unde gasim armurariul? Armurariul (Silybum marianum) este la noi in tara o planta exclusiv de cultura, care creste in zone mai calde, cum ar fi Dobrogea, Oltenia, sudul Moldovei, Subcarpatii Sudici. Candva se cultiva in aceste zone pe suprafete intinse, fiind obtinut chiar un soi romanesc original, numit de Prahova, bogat in silimarina, principala substanta activa a acestei plante. In zilele noastre, planta este cultivata doar pe suprafete reduse, de catre producatorii particulari. Gasim in prezent semintele de armurariu in Plafaruri, sub forma de ceai sau preparate sub forma de tinctura. Inainte de a cumpara ceaiul de armurariu, uitati-va cu atentie la termenul sau de valabilitate, intrucat este o planta cu principii active foarte sensibile si care se degradeaza puternic in timp. Din acest motiv si prepararea sa este foarte delicata, asa cum vom vedea in continuare: Ceaiul de armurariu Este, conform parerii cercetatorilor americani, varianta cea mai putin inspirata de a folosi armurariul, intrucat flavonoidele din compozitia sa se degradeaza puternic in contact cu apa clocotita. Din acest motiv, formele de administrare preferabile sunt cele pe care le vom prezenta in continuare: Pulberea Se obtine prin macinarea cu rasnita electrica de cafea dupa care se face o cernere prin sita pentru faina alba. Ideal ar fi, spun biochimistii, sa se macine pulberea cu 5-10 minute inainte de administrare, asa incat oxidarea principiilor active sa fie cat mai redusa. Daca procedeul vi se pare dificil atunci pastrati pulberea de armurariu intr-un borcan ermetic inchis, la rece si la intuneric, nu mai mult de 4-5 zile. Se ia 1 lingurita rasa de pulbere de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se tine sub limba vreme de 10-15 minute, dupa care se inghite cu apa. Extractul hidroalcoolic (tinctura) Este, probabil, forma de administrare ideala, pentru ca acest preparat se poate pastra mult timp (2 ani), fara a-si pierde calitatile terapeutice. Iata cum se prepara tinctura: se pun intr-un borcan douazeci de linguri de pulbere de seminte de armurariu, care se acopera cu alcool alimentar de 50 de grade, amestecand incontinuu. Cand intreaga masa de pulbere a fost acoperita, ramanand deasupra un strat de alcool de doua degete, se inchide borcanul ermetic si se lasa continutul la macerat vreme de 14 zile, dupa care se strecoara. Extractul obtinut se pune in sticlute mici, inchise la culoare, si se pastreaza vreme de maximum 2 ani. Se administreaza de regula o lingurita, de 4 ori pe zi.

Infuzia combinata Cum arata si numele, combina extractia la rece cu cea la cald, ajutand astfel la conservarea principiilor active. Se prepara astfel: 1-2 lingurite de pulbere de seminte de armurariu se lasa la inmuiat intr-o jumatate de cana de apa de seara pana dimineata, cand se filtreaza; maceratul se pune deoparte, iar pulberea ramasa se opareste cu o jumatate de cana de apa fierbinte 20 minute, dupa care se lasa la racit; se combina cele doua extracte; se bea acest preparat cu un sfert de ora inainte de masa. Doza: 3 cani pe zi. Cataplasma 2-3 linguri de pulbere fin macinata din seminte de armurariu se amesteca cu apa calduta pentru a forma o pasta ce va fi aplicata extern pe locurile afectate. Se leaga deasupra un tifon curat, cataplasma fiind mentinuta astfel timp de minimum 2-3 ore. Schinelul (armuraiul benedictin) Caractere de recunoatere: Planta: Specie de cultur anual, erect, nalt de 3060(100) cm, rigid ghimpat att pe frunze ct i pe inflorescen; rdcina: fuziform, lung de 812 cm; tulpina: groas pn la 1 cm, are 5 muchii, simpl sau ramificat, cu peri lnoi, culoare verzuie sau roie-brun; frunze: alterne, alungit lanceolate, lungi de 530 cm i late de 1,57 cm, cu nervuri foarte proeminente, sinuate, pe margine cu dini epoi alungii, cu peri lnoi; flori: galbene, tubuloase, grupate n antodii terminale, lungi pn la 4 cm i cu diametru de cca. 3 cm; Materia prim: Herba Cardui Benedicti sau Herba Cnici format din tulpini nelignificate cu frunze lungi, spinoase, proase, cu nervuri proeminente, flori dispuse la partea superioar, nconjurate cu bractee spinoase de culoare verde deschis. Fr miros caracteristic, gust foarte amar. Denumiri populare: iarba amara, scai amar, sofran salbatec. In traditia populara: praful se foloseste extern la tratarea ranilor iar intern ca depurativ, febrifug, in boli de ficat. Compozitie chimica: in scopuri terapeutice se folosestepartea aeriana (Herba Carduui benedicti sau Herba Cnici) contin: ulei volatil, benedictina, cnicina, fitosterine si glicozidele lor, substante amare, acizi grasi, tanin, acizi rezinici, un principiu antibiotic, mucilagii, vitamina B1, acid nicotinic, etc. Actiune farmacologica: stimuleaza secretiile gastrice datorita principiului amar producand o crestere lenta dar persistenta a secretiilor gastrice si astfel imbunatatind digestia, fiind foarte util in anorexii, dezinfectant, antibiotic. Depurativ, febrifug, stimuleaza pofta de mancare, stimulent al sistemului nervos, sedativ al durerilor reumatismale. Extern antiseptic si trofic. Intra in compozitia ceaiului tonic- aperitiv. Tonic-amar-eupeptic utilizat n: dispepsii, afectiuni hepatice, afectiuni biliare, afectiuni renale, afectiuni respiratorii, anaciditate, anorexie, arsuri, atonie gastrica, constipatii cronice, degeraturi, disgravidie, dureri reumatismale, edeme, hipoaciditate gastrica, insuficienta hepatica

si pancreatica, rani, reumatism, ulceratiile pielii, zona-zoster, depurativ, vermifug, febrifug, cicatrizant. Datorit gustului amar se ntrebuineaz i n industria lichiorurilor. Preparare: Intern- o lingurita de planta maruntita la 250 ml apa clocotita. Se va strecura si apoi se va consuma fractionat in cursul unei zile. -4 linguri de planta maruntita se vor pune intr-un litru de vin. Se vor tine timp de 8 zile dupa care se strecoara. Se vor putea lua cate o lingurita inainte de fiecare masa cu 15 minute pentru pofta de mancare sau pentru alte afectiuni interne. -Din 50 g de planta maruntita care se va pune la 250 ml alcool alimentar de 70? se face o tinctura. Se tine pentru aceasta timp de 15 zile agitand zilnic de 2-3 ori recipientul. Dupa 15 zile se strecoara. Se poate lua cate o lingurita de 3 ori pe zi diluata cu putina apa. Extern: se vor pune 3 lingurite de planta la 250 ml apa clocotita. Se acopere 10 minute dupa care se strecoara. Se vor face cataplasme externe, sau comprese. Bai: 100 g de planta maruntita se va pune la 3 litri de apa clocotita. Se acopere apoi 10 minute. Se strecoara si se toarna in apa din cada, care este preferabil sa aiba temperatura corpului. In cada este bine sa se stea 20-30 minute. dar sa se mentina temperatura constanta.

CICOAREA
Denumirea sa stiintifica este Cichorium intybus si de vara pana spre iarna, cat este perioada sa de inflorire, e foarte usor de recunoscut. In popor se spunea ca cicoarea este cea mai mandra dintre ierburi, pentru ca infloreste pana la primele zapezi si nu se teme de frig. Este inalta de pana la un metru, cu tulpina de un verde-cenusiu deschis si cu florile albastre, cu multe petale, inconfundabile. Sub pamant dezvolta un rizom puternic, cu gust amar pregnant, in care sunt depozitate peste iarna substantele de rezerva ale plantei. In Europa era considerata inca din antichitate un elixir pentru ficat si pentru digestie, precum si un puternic remediu impotriva otravurilor. In medicina populara romaneasca radacina de cicoare fiarta sau numai inmuiata in apa se dadea pentru cei "incuiati", adica pentru cei care sufereau de atonie gastro-intestinala si de constipatie. In Apuseni, radacina de cicoare se folosea plamadita in rachiu sau in vin contra "vatamaturii" (herniei) si a "durerii la inima" (ischemie cardiaca dureroasa). In Moldova cicoarea se punea la inceputul iernii in scaldatori impreuna cu iarba mare si cu fierea pamantului pentru a-i feri pe copii de raceli si de dureri de burta. Pentru "friguri" (malarie) se mai bea zeama de radacina de cicoare. Cei bolnavi de "jag" (pirozis) beau de asemenea zeama de cicoare si erau pusi sa linga sare. Unde gasim si cum recoltam cicoarea Cicoarea este o mare iubitoare de soare si creste in locuri deschise, cum ar fi fanetele si pajistile, marginile de drum, terenurile virane, din campie si pana in zonele montane joase. In scopuri medicinale se foloseste radacina plantei, care se recolteaza acum, in luna noiembrie, prin dezgropare cu cazmaua. Dupa culegere radacina se spala in curent de apa repede, dupa care se despica pe lungime si se pune la uscat in strat subtire, intr-un loc uscat si calduros. Dupa incheierea procesului de uscare (cand radacinile devin rigide si se rup cu un pocnet sec), se depoziteaza in saci de hartie, in locuri curate si uscate.

Utilizarile medicinale ale radacinii de cicoare Dispepsie, digestie dificila - in Germania o comisie oficiala a guvernului, formata din medici si farmacisti (cunoscuta sub numele de "Comisia E"), a autentificat in anul 1990 faptul ca radacina de cicoare contine principii active care sporesc secretia de bila si de sucuri gastrice, imbunatatind digestia si eliminand probleme cum ar fi balonarea, inapetenta, atonia gastrica. Radacina de cicoare se administreaza sub forma de pulbere, din care se ia cu un sfert de ora inainte de fiecare masa cate o jumatate de lingurita. Tulburari hepatice dupa otraviri - experimental s-a demonstrat ca organismele intoxicate cu substante foarte periculoase (cum ar fi metanolul, tetraclorura de carbon etc.) reactioneaza foarte bine la administrarea de tinctura de cicoare. Cicoarea nu actioneaza pe moment, ca antidot, in schimb ajuta la recuperarea organismului dupa otravire, stimuland in special drenarea si refacerea ficatului. Se fac tratamente de cate trei luni, interval de timp in care se ia cate o lingurita de tinctura de cicoare de trei ori pe zi. Lipsa de calciu si de magneziu - este de notorietate in lumea medicala faptul ca de cele mai multe ori in alimentatia celor care sufera de aceasta problema este suficient de mult calciu si magneziu, problema constand in faptul ca organismul nu reuseste sa le asimileze. Medicina moderna nu are practic nici un medicament care sa stimuleze asimilarea acestor minerale esentiale in organism. Cercetari de data recenta arata insa ca cicoarea poate stimula aceasta capacitate de asimilatie. Anumite substante (inulina si oligofructoza) din radacina de cicoare nu pot fi digerate in intestinul subtire, ele stimuland in schimb o fermentatie in colon care duce la o absorbtie crescuta a calciului si altor minerale. Se administreaza pulberea de cicoare, cate 3 lingurite pe zi, in cure de 21 de zile. Pulberea trebuie sa nu fie mai veche de 1 an, pentru ca substantele active sa fie in concentratie suficienta pentru a determina acest efect. Cancerul de colon - un studiu realizat in 2002 in Spania indica faptul ca cicoarea are un cert efect de reducere a riscului aparitiei cancerului de colon. Aceasta pentru ca radacina acestei plante stimuleaza tranzitul intestinal, si conex cu aceasta eliminarea toxinelor, normalizeaza flora in colon, are efect de neutralizare a radicalilor liberi. De asemenea, cicoarea se administreaza pentru combaterea cancerului de colon, incetinind sau chiar stopand formarea tumorilor si impiedicand aparitia metastazelor. Se ia sub forma de pulbere, 4,5 grame pe zi, in cure de 45 de zile, cu 10 zile de pauza. Boala canceroasa (adjuvant) - se face tratamentul descris anterior la cancerul de colon. Un studiu pe animale a aratat ca administrarea radacinii de cicoare a redus incidenta diferitelor tipuri de tumori, iar atunci cand boala canceroasa era deja instalata cicoarea a incetinit cresterea tumorilor si aparitia metastazelor. De asemenea, administrarea de cicoare ajuta bolnavii de cancer sa se hraneasca (reda apetitul alimentar) si stimuleaza functia de eliminare. Diabet - un studiu realizat timp de 14 zile pe organisme cu diabet indus a aratat ca tratamentul cu cicoare reduce glicemia cu aproximativ 20%, trigliceridele cu 91% si colesterolul total cu 16%. De asemenea, cicoarea reduce producerea de glucoza la nivel hepatic si stimuleaza secretia de insulina din celulele pancreatice. Se administreaza infuzia combinata de radacina, din care se bea cate un litru pe zi.

Constipatia - zaharurile nedigerabile din radacina de cicoare stimuleaza formarea de bacterii prietenoase de tip bifidus in colon, creste biomasa fecalelor si continutul lor de apa, stimuleaza peristaltismul intestinal imbunatatind eliminarea. Se administreaza pulbere, cate 2 lingurite pe zi, dimineata si seara. Un tratament dureaza trei saptamani si se poate relua la nevoie dupa cinci zile de pauza. Tahicardie, adjuvant in ischemia cardiaca - studii stiintifice arata ca cicoarea diminueaza ritmul cardiac prea accelerat avand un efect bland si stimulator totodata asupra inimii, similar medicamentelor digitalice. Se administreaza tinctura, din care se iau cate 3 lingurite pe zi. Precautii la administrarea cicoarei Persoanele cu pietre la rinichi nu vor consuma in cantitati mari cicoare pentru ca radacina are un continut ridicat de oxalati. Modul de preparare a radacinilor Maceratul la rece Se pun doua lingurite de pulbere de radacini (obtinute prin macinarea cu rasnita electrica de cafea) intr-un pahar (200 ml) de apa si se lasa vreme de 8-10 ore la temperatura camerei, dupa care se strecoara. Se consuma 1-3 pahare pe zi din acest macerat, intotdeauna pe stomacul gol, cu minimum 15 minute inainte de masa. In functie de afectiunea tratata, cura cu astfel de macerate din flori dureaza 3-6 saptamani. Infuzia combinata Se pun doua lingurite de pulbere de radacina intr-un pahar de apa si se lasa sa macereze vreme de 6-8 ore la temperatura camerei, dupa care se strecoara. Extractul obtinut se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se opareste cu inca un pahar de apa, dupa care se lasa sa se raceasca. In final se combina cele doua extracte, iar preparatul obtinut se va administra pe parcursul unei zile. Tinctura Se pun intr-un borcan douazeci de linguri de pulbere de radacina, care se acopera cu alcool alimentar de 50 de grade, amestecand incontinuu. Cand intreaga masa de pulbere a fost acoperita, ramanand deasupra un strat de alcool de doua degete, se inchide borcanul ermetic si se lasa continutul la macerat vreme de 12 zile, dupa care se strecoara. Extractul obtinut se pune in sticlute mici, inchise la culoare si se pastreaza vreme de maximum 2 ani. Se administreaza de regula o lingurita de 4 ori pe zi, in tratamente de 1-3 luni. UNTUL-PAMANTULUI Denumirea sa stiintifica este Tamus communis, iar popular se mai numeste si fluieratoare, brie, usoarea-pamantului sau via-neagra. Este un leac eminamente popular, cercetarile stiintifice privitoare la efectele medicinale ale untului-pamantului fiind abia la inceput. Este o planta cu o tulpina ierboasa, lunga de 2-4 metri si care se agata de pietre si de alte plante, de unde si una din denumirile sale populare de "via neagra". Florile sale sunt verzui, fiind foarte putin evidente, spre deosebire de fructele sale rosii, usor de remarcat toamna. Sub pamant dezvolta o radacina impresionanta, lunga de pana la jumatate de metru si foarte groasa (poate ajunge si la grosimea unui brat), cu o consistenta untoasa, de unde si denumirea populara sub care este cel mai adesea cunoscuta, de untul-pamantului.

Unde gasim si cum recoltam untul-pamantului Creste mai ales in regiunile sudice ale tarii, la marginea padurilor, in luminisuri, pe langa garduri verzi. Adesea prefera zonele pietroase, unde radacina sa imensa se "ascunde", fiind foarte dificil de scos. Se dezgroapa cu cazmaua, apoi se spala in apa rapid, pentru a nu pierde din substantele sale mucilaginoase. Se foloseste cel mai adesea proaspata, pentru aplicarea direct pe piele sau pentru prepararea tincturii. Utilizarile medicinale ale radacinii de untul-pamantului De la bun inceput trebuie spus ca untul-pamantului se foloseste doar extern, intern producand tulburari digestive si nervoase destul de grave. Reumatism - radacina data prin razatoare se aplica direct pe piele, dupa care se inveleste cu o bucata de panza curata si se lasa vreme de 5-15 minute. Articulatia tratata se va incalzi, durerea se va diminua, dupa cateva aplicatii se va imbunatati mobilitatea articulara. Tratamentul se repeta zilnic, pana la iesirea din criza. Sciatica - se face aplicatia de la reumatism sau se aplica o compresa cu tinctura de untulpamantului, compresa care se pastreaza vreme de 30 minute, dupa care zona dureroasa tratata se inveleste cu un material calduros de lana. Aplicatia se face de doua ori pe zi, pana la eliminarea completa a durerilor de spate. Sinuzita - intr-o bucata de tifon se pune o lingura de radacina de untul-pamantului si una de radacina de hrean, ambele date prin razatoare. Se tine aceasta cataplasma pe frunte vreme de 215 minute (in functie de intensitatea reactiei cutanate si de rezistenta la senzatia de arsura). In timpul aplicatiei se va elimina pe cale nazala o cantitate impresionanta de secretii, durerea va fi diminuata progresiv, la fel ca si senzatia de greutate in zona fruntii. Se fac 1-2 asemenea aplicatii in sinuzita acuta si pana la 12 aplicatii in sinuzita cronica. Pneumonie, bronsita - se aplica pe torace o pasta din 5 linguri de radacina de untul-pamantului proaspat data prin razatoare, 2 linguri de hrean si 4 linguri de seminte de in macinate. Deasupra se pune un material de bumbac curat si o tesatura de lana calduroasa. Aplicatia se face vreme de jumatate de ora pe zi, 4-5 zile la rand. Are puternice efecte de stimulare a imunitatii, ajuta la eliminarea secretiilor in exces, usureaza respiratia. Precautii la folosirea radacinii de untul-pamantului Radacina de untul-pamantului poate provoca puternice reactii alergice cutanate la persoanele cu pielea sensibila. Din acest motiv se va folosi la inceput cu prudenta, doar pe o portiune restransa de piele, crescand aria tratata progresiv, pe masura ce observam ca reactia este normala. De asemenea, intrucat are un efect rubefiant puternic, planta va fi aplicata la inceput doar o perioada de 30 de secunde - 1 minut, crescand timpul aplicatiei, doar daca nu apare senzatia de arsura puternica si daca nu apar leziuni la nivelul pielii.

Crusinul
Denumirea populara: n unele locuri este numit crasci sau lemn-cinesc.

Descrierea plantei: Cruinul este un arbust care poate fi ntlnit prin lunci i la marginea pdurilor. Este un arbust nalt de 2-5 m, cu scoar neted, brun-cenuie la exterior i galben la interior, lucitoare, presarat cu numeroase pete mici ovale, alb-cenuii, aezate orizontal. Frunzele sunt de form oval, ascuite la vrf, cu marginea ntreag, netede i lucitoare. Florile sunt mici, de culoare alb-verzuie, strnse n grupuri. Fructele sunt aezate pe codie, mai multe la un loc, au form globuloas i sunt la nceput verzi, apoi roii, iar la maturitate devin negreviolacee. Fiecare fruct are 2-3 semine. Planta nflorete n lunile mai-iunie. Utilizrile cruinului: De la cruin se folosete coaja ramurilor i tulpinielor tinere. Coaja conine principii antrachinonice cu aciune purgativ care au avantajul fa de alte purgative de origine vegetal c se pot folosi mult vreme fr a produce obinuin pentru organism. De asemenea scoara mai conine derivai de antracen, un laxativ foarte eficient. Cruinul se folosete cu rezultate excepionale pentru tratarea constipaiei, mai ales a celei cronice. El crete absorbia apei i a electroliilor n intestin, stimulnd astfel micrile intestinale. Se ntrebuineaz sub form de praf (1-3 g n 24 ore) sau ceai din o lingur de coaj mrunit care se oprete cu 250 g ap. Dup un sfert de or se fierbe la un foc ncet timp de 30 minute. Se strecoar fierbinte, iar ceaiul se bea cldu, seara la culcare. n constipaiile rebele se repet doza indicat mai sus dimineaa pe stomacul gol. Coaja de cruin are i proprietatea de a excita bila, mrindu-i astfel secreia. Datorit acestei nsuiri se recomand n asociaie cu alte plante ca anghinarea, cicoarea sau ppdia n afeciunile ficatului i mai ales n constipaiile datorate insuficienei secreiei biliare. Se mai folosete i pentru tratarea icterului, hepatitei i cirozei. Cruinul d bune rezultate i n tratarea obezitii dac se ia n fiecare diminea cte un vrf de cuit de pulbere de coaj de cruin. Contraindicaii. Nu se bea n cantiti mari deoarece provoac colici puternice i scaune lichide. Nu se consum planta proaspt deoarece provoac greuri i vrsturi. Se folosete numai dup un an de la recoltare.

Turita mare
Agrimonia eupatoria este denumirea stiintifica n limba latina, popular i se mai spune asprisoara, boitoreana, buruiana de friguri, cornatel, matcuta, scaisor sau turita. Planta creste nalta de pna la un metru. Are tulpina acoperita cu perisori, florile sunt galbene ca niste stelute dispuse sub forma de ciorchine spre vrful tulpinii, nfloreste din iunie pna n august. Creste la margine de drum, pe livezi mai saracacioase, n luminisurile de padure. Denumirea plantei a fost data de botanistul Carl von Linne n amintirea regelui Mitridate Eupator din Pont, cel care se pare ca a descoperit puterea tamaduitoare a plantei (a trait din 120 pna n anul 63 .H.). Turita mare avea calitatea de a neutraliza unele otravuri din acea vreme. Mai gasim n istorie, ntr-o carte de magie (anul 1500), o reteta cu turita mare recomandata ca produs de ntinerire. Regina Ungariei, desi avea 72 de ani, a baut ceai de turita mare si arata asa de bine, nct regele Poloniei a cerut-o de sotie. Planta trebuie culeasa nainte de a nflori si se usuca fara tulpina centrala, groasa si rigida. Gargara cu infuzia de turita mare ajuta n toate afectiunile laringelui si faringelui, nlatura raguseala, este utila n tratamentul stomatitelor. Bauta sub forma de ceai ajuta la afectiunile intestinului, la bolile de ficat si vezicula biliara. Se pare ca aceste efecte deosebite n tratamentul afectiunilor gastro-intestinale se bazeaza pe continutul plantei n tanini. Turita mare ajuta n

cazurile de Constipatie, n convalescenta dupa hepatita. Interesant este ca daca ajuta la reglarea cazurilor de Constipatie, ajuta si la combaterea diareei. Se pare ca echilibreaza reactiile ce au loc n intestin. nca din secolul trecut se folosea pentru gargara n inflamatiile cavitatii bucale. Ca adaos pentru baie, turita mare este de mare ajutor n tratamentul copiilor slabiti, al copiilor scrofulosi. Un ceai hepatic deosebit de util se prepara din: o parte turita mare, o parte dragaica si o parte vinarita. Din acest amestec se foloseste o lingurita vrfuita la 250 ml apa clocotita. Turita mare ajuta n tratamentul emfizemului pulmonar (de trei ori zilnic cte o cana cu infuzie de turita mare). n tratamentul unor rani ce se vindeca greu, compresele cu terci de turita mare fac adevarate minuni. n acest scop se prepara si alifia de turita mare, folosind ca mijloc de legatura untura curata de porc. n medicina populara, turita mare ocupa unul din locurile fruntase, mai ales pentru vindecarea ranilor , apoi pentru bolile de rinichi, ficat, splina. Afectiunile pancreasului pot si ele sa fie tratate cu ceai de turtita mare si cu comprese de extract la abur de coada calului aplicate n zona pancreasului si, orict de ciudat vi s-ar parea, acelasi tratament aplicat n cazul emfizemului pulmonar, evident nsa aplicnd compresele pe piept, da aceleasi rezultate foarte bune. Mod de folosire: Ceai (infuzie): O lingurita vrfuita cu turita mare (planta taiata marunt) se pune ntr-o cana (250 ml) cu apa clocotita, se lasa un minut, se strecoara. Se beau 2-3 cani de ceai zilnic. Baie de plante: Trei pumni de turita mare se pune ntr-un vas de patru litri cu apa clocotita, se lasa cteva minute, se strecoara si se adauga la apa pentru baie. Durata baii este de 15-20 minute. Dupa baie corpul nu se usuca, se mbraca un halat gros pentru baie si se trece la pat pentru a transpira abundent. Alifie de turita mare: ntr-un vas emailat se pun circa 150 grame untura curata de porc. Se pune pe foc si cnd s-a ncins bine se presara doi pumni cu turita mare (flori si frunze taiate marunt, planta proaspat culeasa). Se lasa pna ce face spuma, se amesteca cu o lingura de lemn. Se retrage de pe foc, se acopera si se lasa pna a doua zi. Apoi se ncalzeste din nou, pna ce amestecul devine fluid. Se trece printr-o bucata de pnza curata, se stoarce si alifia se pastreaza n loc rece n cutiute ce se pot nchide cu capacele. Se aplica pe rani ce se vindeca foarte greu.

Rostopasca
Greu sa mai gasesti in natura o imperechere asa de desavarsita intre modestie si forta. Banala ca infatisare, cu floricica ei galbena pusa-n cruce, rostopasca este una dintre cele mai puternice plante de pe pamant. Nu degeaba credeau alchimistii ca pot scoate aur din petalele ei. Se spunea ca are o forta egala cu a soarelui si de asta romanii au botezat-o "Chelidonium", "darul cerului", iar vracii o culegeau numai in crucea zilei, cand soarele era in zodia Leului. Dar si faimosii botanisti ai antichitatii i-au acordat rostopascai mare consideratie. Paracelsus facea o analogie intre laptele ei de culoare portocalie si secretia biliara, folosind-o in vindecarea ficatului, a bilei

si-a fierii. Chiar si Hahnemann, fondatorul homeopatiei, isi vindeca bolnavii de ficat cu rostopasca, in vreme ce cu mult inaintea lui, Dioscoride o recomanda pentru vindecarea cataractei si a conjunctivitei. O confirmare "istorica" a calitatilor ei ii apartine marelui pictor german Albrecht Durer, care a imortalizat-o intr-o pictura, dupa ce cu ajutorul ei s-a vindecat de ficat. Astazi, rostopasca este recomandata ca remediu in peste 150 de afectiuni, de la dermatoze banale, la temutul cancer sau la infectiile virale, inca imposibil de tratat cu medicamentele actuale. Dar sa-i cunoastem mai indeaproape "minunile". Cum se culege si cum se pastreaza rostopasca De la rostopasca se culege partea aeriana a plantei, adica tulpina, frunzele si florile, cu grija pentru a nu dezradacina planta, care va da apoi alte tulpini. Culesul se face pe timp frumos, insorit, in zile fara ploaie (ploaia favorizeaza brunificarea plantei, ceea ce duce la degradarea principiilor active). Imediat dupa culegere, tupinile de rostopasca se pun la uscat in strat subtire, intr-un loc umbros si lipsit de umiditate. Dintr-o jumatate de kilogram de planta proaspata rezulta aproximativ o suta de grame de planta uscata. In stare proaspata, tulpinile de rostopasca lasa un suc (latex) portocaliu, care are proprietati medicinale foarte importante, pe care planta uscata nu le mai pastreaza. Patru retete de preparare a rostopascai: 1. Pulberea Se obtine prin macinarea cat mai fina a tulpinilor uscate de rostopasca cu rasnita electrica de cafea. Depozitarea pulberii se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 3 saptamani (deoarece principiile active se oxideaza rapid). De regula se administreaza de 3-4 ori pe zi cate un sfert de lingurita (aproximativ 1 g), pe stomacul gol. 2. Tinctura Se pun intr-un borcan cu filet, 15 linguri de pulbere de rostopasca, peste care se adauga doua pahare (400 ml) de alcool alimentar, de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de doua saptamani, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de patru ori pe zi, cate 50-100 de picaturi, diluate in putina apa. 3. Infuzia combinata Se pun 3-4 linguri de rostopasca maruntita la macerat in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseste mai ales extern, sub forma de comprese, gargara si bai. 4. Cataplasma cu rostopasca O mana de frunze maruntite de rostopasca se lasa timp de 1-2 ore sa se inmoaie in apa calda (40-50gr.C). Se aplica apoi pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasa sa actioneze vreme de 1 ora. Tratamente de uz intern

Spasmele digestive - sunt eficient combatute de catre tinctura de rostopasca, din care se iau cate 3-4 lingurite pe zi. Tratamentul se face simptomatic, de cate ori apar spasme, anumite substante continute de aceasta planta (alcaloizi) relaxand prompt musculatura neteda a tubului digestiv. Diskinezia biliara - un grup de cercetatori romani, condusi de dr. Hriscu A., a demonstrat efectele exceptionale ale rostopascai in combaterea tulburarilor biliare, inclusiv a diskineziei. Se administreaza pulberea, cate un varf de cutit luat de trei ori pe zi, la orele 8, 13 si 19. Acest tratament se face vreme de 30 de zile, urmate de 10 zile de pauza, dupa care se poate relua. Are o eficienta greu de egalat de orice medicament de sinteza. Tratamentul este foarte eficient si pentru prevenirea litiazei biliare. Indigestia si dispepsia - conform cercetarilor medicului german J.C. Bauman, nu exista medicament mai eficient ca rostopasca in tratarea problemelor legate de digestie. Jumatate de lingurita de tinctura de rostopasca, administrata de 4 ori pe zi, diminueaza senzatia de greata, stimuleaza puternic producerea de sucuri gastrice si de bila, elimina starea de disconfort, de greutate in stomac, ce apare in cazul indigestiei. Fiecare doza de rostopasca se ia cu 10 minute inainte de masa. Se tin cure de cate 3 saptamani. Migrena biliara, migrena in general - se ia o lingurita rasa de pulbere de rostopasca pe stomacul gol, in doza unica, pentru 24 de ore. Efectele sunt de-a dreptul spectaculoase: in mai putin de o ora, bila este drenata, durerile de cap si senzatia de greata dispar, la fel ca si sensibilitatea excesiva la zgomote, la lumina si la mirosuri. Tratamentul se face ocazional, atunci cand apar durerile de cap si celelalte simptome specifice migrenei. Pancreatita - iata o reteta care face adevarate minuni in aceasta afectiune periculoasa si greu de tratat: cinci grame de rostopasca uscata si maruntita se oparesc cu un litru de apa clocotita si se lasa sa se infuzeze 12 ore, intr-un vas smaltuit (extractul nu trebuie sa intre in contact cu metale). Ideal este sa se prepare infuzia la ora sase seara si sa se strecoare la sase dimineata, cand se mai adauga 200 de grame de miere de salcam sau poliflora (nu de alt soi) si se amesteca bine. Se ia o lingura din acest preparat, din ora in ora, inainte sau dupa ce mancam. Dupa 2 luni de tratament, simptomele bolii dispar. Boli de ficat - ceea ce medicina populara stie dintotdeauna, a fost confirmat si pe cale stiintifica: rostopasca este un extraordinar stimulent al functiei hepatice. Se administreaza sub forma de pulbere, cate un varf de cutit (aproximativ 0,5 grame) de 4 ori pe zi, in cure de 21 de zile, cu 710 zile de pauza. Este un remediu excelent, pentru persoanele cu afectiuni ale ficatului aparute in urma intoxicatiilor si a otravirilor, a infectiilor cu virusul hepatitei. Herpesul bucal si herpesul genital - se combat eficient, atat intern, cat si extern, cu ajutorul tincturii de rostopasca. Intern, se administreaza cate o lingurita de tinctura de trei ori pe zi in cure de 12 zile. Pentru utilizarea externa, se combina tinctura de rostopasca, in proportii egale, cu tinctura de propolis, si se aplica prin picurare (nu prin tamponare cu vata) pe zona afectata, de 4-6 ori pe zi. Efectele sunt rapide si de durata. Cancerul - rostopasca este pe cale sa provoace o puternica disputa in lumea specialistilor, legata de tratarea bolii canceroase. De "vina" sunt cercetatorii din spatiul ex-sovietic, care au studiat efectele rostopascai asupra cancerului vreme de mai multe decenii si au creat chiar un medicament de semi-sinteza, derivat din ea: "Ukrain". Din cercetarile lor rezulta ca sucul de rostopasca aplicat pe zonele afectate de cancerul de piele, dar si pe tumorile exteriorizate, face

adevarate minuni, in timp ce pulberea administrata intern amelioreaza starea bolnavilor de cancer. Se ia un sfert de lingurita de pulbere de rostopasca de 4 ori pe zi, in cure de doua luni, cu 3 saptamani de pauza. Este un remediu cu efecte imunomodulatoare certe (ajuta la distrugerea celulelor maligne de catre sistemul imunitar) si cu o posibila actiune citostatica directa. Conform cercetatorilor rusi si ucraineni, substantele active din rostopasca sunt eficiente in cancerul pancreatic, ovarian, faringian, ano-rectal, de colon, de san, de ficat. Tratamente de uz extern Tuse convulsiva - gargara cu infuzie combinata de rostopasca are efect calmant foarte eficient. Se fac 4-6 gargare pe zi, cu infuzie calduta. Faringita, laringita, infectii in gat in general - se amesteca intr-un pahar de infuzie combinata de rostopasca o lingurita de sare marina. Cu acest preparat se face gargara - 3 reprize pe zi, a cate 3 minute fiecare. Cercetatorii rusi afirma ca acest preparat are efecte antibiotice si antivirale extrem de puternice, eliminand prompt infectiile de la nivelul gatului. Rani infectate - se pun comprese cu tinctura de rostopasca pe zona afectata si se tin vreme de 30 de minute. Se fac 2-3 aplicatii pe zi. Eficienta lor este imediata. Studiile cercetatorului rus Vladimir Molochko demonstreaza ca rostopasca distruge bacteriile patogene din zona tratata, dar reuseste si sa penetreze tesuturile in profunzime, vindecand astfel infectia complet. Eczeme infectioase - se aplica, vreme de o ora pe zi, cataplasme cu rostopasca. Tratamentul se face vreme de 3-4 saptamani si are efecte excelente, daca dupa aplicatia cu rostopasca se spala zona tratata cu tinctura de propolis nediluata. Hepatita virala - fitoterapeutul francez Maurice Messegue a tratat foarte eficient aceasta boala, intr-un mod mai putin obisnuit: cu bai cu infuzie combinata de rostopasca. In fiecare seara, se fac bai de maini si de picioare cu apa fierbinte, in care se pun 1-2 litri de infuzie combinata de rostopasca. Se tine fiecare membru vreme de 15 minute in baie, apoi se tamponeaza usor cu un prosop (nu se clateste si nu se sterge). Este un tratament bland si eficient, prin care principiile active ale plantei sunt preluate de catre circulatia sanguina periferica si sunt transportate in ficat, unde isi exercita actiunea terapeutica. Sucul de rostopasca Se obtine prin stoarcere, din tulpinile de rostopasca proaspat rupte. Se obtine un suc portocaliu, extrem de activ terapeutic, ce are o multitudine de aplicatii medicale populare, mare parte dintre ele fiind validate si de catre stiinta. De regula, sucul de rostopasca se foloseste extern, intern el avand un potential toxic mult mai mare decat rostopasca uscata si fiind ca atare foarte greu de folosit. Negi - dimineata si seara, se pune pe zona afectata suc de rostopasca, de mai multe ori succesiv, la intervale de jumatate de minut. Locul nu se spala, ci se lasa sucul sa actioneze in profunzime. De regula, in 2-6 saptamani de tratament zilnic, negii dispar. Remediul si-a dovedit eficienta si in vegetatiile veneriene.

Cataracta - se ung pleoapele inchise cu suc de rostopasca, care se lasa sa actioneze vreme de 15 minute, apoi se spala. Aplicatia se face seara, si are o eficienta terapeutica surprinzator de mare, in cazul cataractei, dar si al ochilor obositi si al hipermetropiei. Cancer de piele si tumori exteriorizate - se pune suc de rostopasca pe zona afectata si apoi se acopera cu o bucata de nailon, asa incat apa din latex sa nu se evapore. Tratamentul se face vreme de jumatate de ora - o ora pe zi, cat mai des posibil (ideal ar fi zilnic). Principiile active citostatice ale rostopascai actioneaza in profunzime, inhiband si distrugand celulele maligne. Chist ovarian, chisturi - se unge pielea din zona ovarelor (sau din alta zona afectata) cu suc proaspat de rostopasca si apoi se maseaza foarte usor, circular. Intreaga procedura dureaza 10 minute si se face dimineata. Contraindicatii Aceasta planta nu se va administra copiilor sub 12 ani, femeilor gravide sau care alapteaza. Precautii in utilizarea rostopascai Administrata in supradoza (peste patru grame de planta uscata, luata zilnic, de catre un adult de 75 de kilograme) rostopasca provoaca gastroenterita, tuse, probleme de respiratie, spasme digestive. In doze foarte mari, poate da paralizie temporara si tulburari cardiace. In cazuri rare (pana in anul 2006 fusesera raportate 30 cazuri in toata lumea), care tin de o sensibilitate individuala, rostopasca poate da si tulburari hepatice, mergand pana la hepatita. Aceste probleme au aparut chiar in cazul administrarii in doze normale, motiv pentru care tratamentul cu rostopasca va fi inceput gradat, cu doze mici, si va fi intrerupt imediat ce apar simptome cum ar fi greata, inapetenta, marirea in volum a ficatului, colorarea in rosu a urinei ori ingalbenirea corneei. Aplicata pe piele, rostopasca (mai ales sucul) poate produce alergie, motiv pentru care, inainte de inceperea tratamentului se va face mai intai un test pe o suprafata mica de tegument si abia apoi se va folosi in cantitate mare. Afinul Afinul este un arbust mic, cu ramuri anguloase. Frunzele sunt ovate, denticulate, verzi pe ambele fete.Florile sunt verzui rosietice, dispuse cate 1-2 la subtioara frunzelor. Infloreste in mai-iunie. Fructul este o baca albastra cu suc violaceu. Creste in regiuni montane, in paduri de conifere, pasuni, pe stanci, pe soluri silicoase, pana la 2500 m altitudine. Produsul vegetal folosit: frunzele si fructele - Folia et fructus vaccini myrtilis.Afinul Frunzele, impreuna cu ramurile, se recolteaza pe vreme insorita, in lunile mai-septembrie, iar fructele cand sunt bine coapte, in lunile iulie-septembrie. Principii active: Frunzele contin: tanin, arbutina, hidrochinona, mirtilina, neomirtilina.

Fructele contin: tanin, pectine, mirtilina, zaharuri, provitamina A, vitamina C, acizi organici (citric, malic, oxalic, succinic, lactic). Aciune farmaceutic: astrigent, bacteriostatic, hipoglicemiant, antidiareic, diuretic, creste acuitatea vizuala, antihelmintic. Indicii terapeutice: diabet, reumatism, guta, enterocolita, parazitoze intestinale, infectii urinare, uremie. Mod de utilizare: Sub forma de infuzie, care se obtine din frunze. Se beau 2-3 cani pe zi. Frunzele i fructele de afin au proprietati astringente datorita taninului. Au activitate antibiotica, modificand favorabil flora patogena intestinala. Actiunea hipoglicemianta a frunzelor de afin este controversata. Frunzele intra in compozitia ceaiului dietetic. Afinul mai este indicat in infectia urinara, ca antiseptic minor si diuretic, in reumatism, in guta, in colita de fermentatie sau de putrefactie. Ceai: o linguri cu vrf cu frunze de afin, la o can (250 ml) cu ap clocotit, se las s fac infuzie pn la un minut, apoi se strecoar. Pentru bolnavii de diabet se ndulcete cu zaharin. La fel i pentru cazurile de infecii intestinale. Se beau dou cni pe zi. Pentru tratarea diareei, ceaiul nu se ndulcete i se bea dup ce s-a luat o linguri de extract din fructe de afin n alcool. De regul, dup o zi diareea cedeaz. Extract din fructe de afin n alcool: fructele proaspt culese de afin, se cur de frunzulie sau fire de iarb, se spal puin i se pun ntr-o sticl. Se toarn apoi alcool rafinat (sau rachiu natural) de 38-40 o pn ce fructele sunt acoperite. Se ine sticla la loc clduros i luminos timp de 10-14 zile. La nevoie se folosete cte o linguri pe stomacul gol. Fructele uscate (la umbr) se folosesc singure sau mpreun cu frunzele pentru prepararea ceaiului (o linguri la o can cu ap clocotit). Frunzele i fructele uscate de afin intr i n componena ceaiului antidiabetic i n ceaiul contra obezitii. Dulceaa din fructe de afin este foarte bun pentru alimentaia copiilor ferindu-i de rahitism sau fortificndu-i pentru boli mai grele ale aparatului respirator (bronite, tuse convulsiv, etc.)

Anason
Anason - fructe pubescente, acoperite cu peri aspri, foarte scurti. De forma ovala, subcordate la baza, de 3-5 mm lungime si 2-3 mm grosime. fiecare fruct este format din doua mericarpe (achene) unite intre ele, greu separabile, fiind ornamentate cu 5 coaste liniare, 3 dorsale si 2 marginale, echidistante. In partea superioara se observa stilopodul in forma de disc purtand resturile stilulilor, iar la baza un peduncul subtire. De culoare cenusiu - verzui sau galbene - cenusii, au miros placut, caracteristic, aromat, gust dulceag, slab arzator.

Compozitia chimica: Fructele contin 2-3% ulei volatil format din 80-90% anetol, metilcavicol sau izoanetol, cantitati mici de cetone si aldehide anisice si aldehida acetica; 10-20% lipide, colina, 20% substante albuminoide (protide), zaharuri, amidon, 6-10% substante minerale. Actiune farmacodinamica - utilizari terapeutice: Datorita uleiului volatil au actiune expectoranta, carminativa si galactogoga. Excita peristaltismul intestinal, stimuleaza secretia salivara, gastrica, intestinala si pancreatica. Asupra sistemului nervos central, in doze terapeutice, au efect stimulant in special asupra centrilor respiratiei si circulatiei. Supradozate, preparatele pe baza de ulei volatil de anason (sau fructele in cantitati peste 5 g pe zi) produc stari de excitatie puternica manifestate prin insomnii, excitatii motorii si psihice, tulburari de vorbire, euforie, urmate de convulsii puternice, dupa care pot aparea stari comatoase si puternica depresiune asupra sistemului nervos central. Utilizarea indelungata chiar in doze mai mici produce iritarea mucoaselor digestive. Se utilizeaza in anorexii si dispepsii, ca expectorant, carminativ si corectiv al gustului unor medicamente. Intra in formula "Species pectoralis" (FR.VIII); uleiul volatil in Calmotusin, Carbocif, Gastrosedol, in spirtul de amoniac anisat, in spirtul de clorura de amoniu anisat, tinctura etc. Contraindicat in gastrite hiperacide si ulcer gastric si duodenal, enterocolite cronice si acute. Sinonime - Albastrita, Clopotel, Corobatica, Floare-vanata, Floare-de-grau, Floarea-paiului, Ghioc, Iarba-frigurilor, Maturice, Tataise, Vinetele, Vinetica-de-camp, Zglavoc Plante erbacee anuale, cu inaltimea de 60-100 cm, albastrelele sa gasesc in zonele de campie si de deal. Are tulpina muchiara, erecta, simpla sau ramificata, frunzele tripartite, iar florile sunt de 2 feluri: sterile si albastre sau fertile si violacee. Descriere Albastrelele sunt plante ierboase, ce traiesc 1-2 ani, avand tulpina ramnificata si acoperita cu frunze. Frunzele sunt lunguiete si adanc crestate, asezate in mod altern. Din cauza perilor cu care este acoperita, intreaga planta are un aspect matasos, de culoare verde-alburie. Florile sint tubuloase, albastre, rareori alb-roz. Ele sunt dispuse mai multe la un loc, formand un capitul, inconjurat de jur imprejur cu bractee de culoare verde, cu marginile acoperite cu dintisori bruni. Florile marginale sunt mai mari, de forma unei palnii cu 5 dinti, cele centrale mai mici. Infloreste in lunile iulie-septembrie. O gasim raspandita prin locuri uscate, pietroase, pe marginea drumurilor si mai ales pe langa lanurile de cereale. Recoltarea De la albastrele se aduna numai florile de culoare albastra, inlaturandu-se cele de culoare albroz, culese eventual din greseala. Eliminarea acestora se face inainte de uscare, deoarece din produsul uscat ele se inlatura foarte greu. Florile se aduna numai pe timp uscat, dupa ce roua s-a ridicat si in momentul cand ele sunt complet deschise. Mod de uscare

Uscarea se face intinzand florile in straturi foarte subtiri. In cazul uscarii cu ajutorul caldurii artificiale, temperatura nu trebuie sa depaseasca 35 grade C. Din 3-4 kg flori intregi proaspete cu receptacul se obtine 1 kg produs intreg uscat. Intrebuintari Florile au actiune diuretica, iar sub forma de bai se folosesc in diferite boli de ochi. Intern: antidiareic, diuretic. Extern: calmant in iritatiile oculare. Planta ajunge la maturitate in lunile iulie-septembrie. De la albastrele sunt utilizate florile sterile care se usuca la soare si se pastreaza in saculete de panza sau pungi de hartie. Au proprietati astringente, slab-diuretice, tonic-amare, colorante, antiiinflamatorii. In dermatologie si cosmetica se folosesc sub forma de infuzie. Se utilizeaza, de asemenea, in tratarea eczemelor, ulcioarelor, leziunilor ulcerate, supurale, ihtiozei, xerozelor cutanate, revigorarea si tonofierea tenului, a ochilor, a parului Mod de preparare si administrare - infuzie: o lingurita si jumatate de flori la 300 ml apa clocotita; se lasa vasul acoperit 15-20 minute; se bea caldut in 3 reprize inaintea meselor principale, cu aproximativ o jumatate de ora - extern, sub forma de comprese si cataplasme pentru ochi A nu se confunda cu cicoarea...florile sunt asemanatoare.

Dudul
Dudul este un arbore nalt de aproximativ 15 m, cu frunze asimetric lobate i fructe dulci fade, albe (Morus alba) sau negru-roiatice (Morus nigra). l ntlnim pe tot ntinsul rii n regiunile de cmpie i dealuri joase. n scopuri terapeutice se utilizeaz frunzele fr peiol recoltate n mai i iunie prin ciupire sau prin strngere, iar fructele mature proaspete. Boli n care se utilizeaz: diaree, diabetul zaharat, gastrit, ulcerul gastric i duodenal, n cazul afeciunilor pulmonare, ct i la angine, stomatite, afte. Fructul bine copt se recomand contra constipaiei; fructele proaspete sub form de sirop au efect laxativ i usor diuretic. Infuzie: o lingur de frunze tocate, oprite cu 250 ml de ap clocotit. Se bea n 3 reprize dup mesele principale, iar pentru diabet nu se ndulcete cu zahar, ci cu zaharin sau ciclamat de sodiu. Sucul fructelor extras nainte de completa maturitate conine 20-25 g acid citric la litru (se utilizeaz n sirop astringent pentru gargare contra anginelor, stomatitelor i aftelor) S-au obinut unele rezultate pozitive i n distrofii ale miocardului. Frunzele de dud intr n compoziia ceaiului dietetic.

n literatura de specialitate mai veche snt citate utilizri ale scoarei de rdcin pentru aciunea purgativ i tenifug ; fructele imature ca astringente antidiareice, iar fructele mature ca laxative.

Volbura
Volbura este o planta perena, cu tulpina volubila, intinsa pe pamant sau incolacita de alte plante, cu frunze glabre asezate altern. In pamant are o radacina lunga si subtire de culoare alba. Frunzele sunt ovale sau sagitate, asezate pe un petiol lung. Florile au forma unei palnii, de culoare alba cu dungi roz pe partea exterioara. Ele sunt placut mirositoare. Infloreste incepand din iunie pana in august. Volbura este o planta comuna ce creste prin terenurile lucrate, gradini si pe langa drumuri. Se smulge intreaga planta impreuna cu radacinile, inainte de inflorire (aprilie-mai). Volbura se usuca in straturi subtiri in locuri bine aerisite. Din 4-6 kg planta proaspata se obtine 1 kg produs uscat. Volbura are proprietati laxative. Impreuna cu volbura se poate recolta si planta numita cupa-vacii (Calystegia sepium). Aceasta are portul mult mai mare, florile sunt mari, albe, lipsite de miros. Creste pe langa garduri, de care se agata, si la marginea apelor. La infatisare seamana cu volbura. Infloreste in lunile iulieseptembrie. Are aceleasi intrebuintari ca si volbura.