Arhivele Vaticanului sunt si au fost una dintre curiozitatile oamenilor, fiecare persoana dorind sa citeasca sau macar sa vada

textele secrete care, daca ar fi facute publice, ar schimba omenirea complet sau chiar ar distruge-o.Tocmai de aceea, din secolul XVIII, niciun Papa nu a mai permis nimanui sa ajunga la documentele secrete care nu au voie sa vada lumina zilei,. In secolul XVIII unul dintre cardinalii care conduceau Sacra Paenitentiaria a interzis accesul la texte.In cartea “Blestemul manuscrisului”, aparuta la editura Tritonic, sub semnatura lui Bogdan Hrib si Razvan Dolea, se dezbate exact acest subiect. Conform autorilor, dezvaluirea continutului textelor nu ar avea impact neaparat asupra laturei spirituale a omului, ci fata de istorie, rescriind trecutul. Motivele nu au fost foarte clare, insa un alt prelat al acestui ordin, Gabriele Ferretti (1852-1860), a spus ca “textele secrete distrug omenirea daca sunt facute publice”. Pana la aflarea continutului textelor din arhivele Vaticanului cercetatorii nu pot decat sa faca speculatii conform carora ele ar contine informatii socante cum ar fi intalniri istorice cu alte civilizatii cosmice si chiar povesti despre civilizatii disparute de pe pamant. Vor fi ele dezvaluite vreodata? Sau macar cei care le cunosc le folosesc in folosul omenirii sau in folosul propriu? Da vor fi cunoscute – Dar aceasta se sa face probabil cu ajutorul altei civilizatii Extraterestre…Acele documente din Vatican nu sunt folosite nicidecum pentru binele omenirii…iar biserica nu va dezvalui vreodata ceva , secretele sunt o arma numai buna pentru diverse tipuri de santaj.. iar biserica a crescut prin intrigi si santaj. Unele din cele mai ascunse si negre secrete se leaga tocmai de originea bisericii. Sunt documente care arata cum au distrus primii “crestini” bibliile care nu le conveneau, cum au omorat si manipulat mase, etc.. Si cate alte asemenea schelete din dulap… Speculatiile incep sa fie dovedite pt ca s-au gasit si dovedit atatea chestii de-a lungul timpului. Un exemplu bun ar fi craniile de cristal,care pot sa dovedeasca ca ar fi si alti locuitori in universul acesta mari si ca Vaticanul ascunde secrete extraordinare care privesc Omenirea ,trecut,prezent si viitor…am fost manipulati toti, dar incet in timp le vom afla , poate copii nostrii daca nu noi: am … se pare ca nu este departe ziua cand nu vom mai avea nevoie de biserica, de televiziune, de oameni care sa ne minta la tot pasul,….de politica care este o mare prostie, de partide , de radio si cel mai important, sa nu uitam ca nu suntem singuri… Ceea ce putem cred cu adevarat este faptul ca suntem tinuti in ceata, nu numai de Vatican, dar asta este singura modalitate de a putea fi controlati. Daca am sti macar 10 la suta din multitudinea de chestii care ni se ascund in toate domeniile

poate chiar şi alte mistere. au calculat. si nici nu avea tehnologia pe care o avem noi acum dupa mii si mii de ani de cercetari si evolutie.. despre extratereştri. O alta interpretare ar fi aceea ca sfinţii ar fi nişte extratereştri. . Voi credeti ca mayasi erau oameni?! Ei au stiut mult mai bine cand se va termina acest an galactic. şi dacă ar fi publice s-ar distruge. O teorie ar fi. dar s-au intamplat. si chiar acum sunt pe pamant. au construit. zei şi şerpi în nordul junglei din Guatemala. ca extraterestri ar fi oameni. dar au luat-o cu ei atunci când au dispărut. pacat totusi ca habar’n-avem de unde vine moartea.. politica.religios. descoperiri am avea probabil o alta viziune asupra acestei lumi… Soarta noastra e autodistrugerea. O conspiratie numita sionism exista de pe vremea lui Isus si ca dupa ce vine Isus a doua oara pe pamant noi vom devenii sclavii lui si acesti sfinti din biblie sunt de fapt extraterestrii. istorie. Vaticanul ascunde ceva de omenire.toate astea par stranii.. ca Isus a fost extraterestru şi a putut să se înalţe deoarece era mult mai avansat decât noi. Şi egiptenii ar fi putut fi extratereştri daca luam in considerare tot ceea ce au creat. Printre aceste secrete ale Vaticanului se află şi corpul lui Isus Cristos. cum ar fi exact planetele din Calea Lactee care susţin viaţă. În Vatican sunt multe secrete! Si acum sa ne gandim la niste chestii care s-au intamplat si le putem dovedi: Arheologii au dezgroapat o serie de sculpturi maiaşe care înfăţişează monştri cosmici. sau o aveau.

. populaţia lăsând în urmă o reţea complexă de drumuri. a explicat Richard Hansen. care acum este acoperită de un strat gros de vegetaţie. Cercetătorilor le-a luat mai bine de trei luni să dezgroape sculpturile din El Mirador. Pe sculptură sunt ilustraţi cei doi gemeni eroi. Elementele ornamentale.n. a mai afirmat Hansen. apeducte şi o piramidă masivă.n. lungi de aproape opt metri.e. Richard Hansen.Recenta descoperire este cea mai veche reprezentare a faimosului mit Maya al creaţiei. sunt extrem de valoroase şi dovedesc puterea unei ideologii care a existat mii de ani”. Bazinul El Mirador a fost părăsit mult mai devreme de această dată. cel mai mare oraş Maya din lume. au fost create în jurul anului 300 î. Mayaşii au construit temple uriaşe timp de 2000 şi au dispărut într-un mod misterios în jurul anului 900 e. deasupra lor fiind o zeitate cu aripile deschise. Hunahpu şi Xbalanque. “Artefactele sunt pre-creştine. Pe partea opusă se află un zeu maiaş al porumbului înrămat de un şarpe”. a declarat şeful echipei de arheologi.

Cum va inchipuiti ca a fost posibil acest lucru? Predictiile amintite dateaza de mii de ani.O alta ipoteza. Potrivit predictiilor. in timp ce restul oamenilor vor ramane “”in urma”". Prin urmare. De-abia peste alte 25. decat sfarsitul lumii. spiritul uman va putea trece intr-o alta densitate. oamenii manifesta un interes deosebit fata de Calendarul mayasilor si profetiilor acestora. planetele si stelele ar fi un fel de “”rude indepartate ale oamenilor”". Deoarece “termenul-limita” prezis de mayasi se apropie.000 de ani. De unde provine insa starea de neliniste actuala? Ruinele civilizatiei Maya amintesc despre un “”sfarsit”". viata celor din urma fiind influentata de evenimentele petrecute la scara galactica. reprezentantii culturii Maya posedau cunostinte foarte avansate in materie de astrofizica. intr-o noua “”densitate”". tot mai multi specialisti incep sa acorde o atentie sporita subiectului. ora 11:11 – predictii si scenarii infricosatoare De mult timp. nici mai putin. cei “”alesi”" vor putea trece intr-o noua “”realitate”". despre o “”trezire”". la data si ora mentionata. conduce la concluzia ca. precizad chiar si ora producerii acestuia: 11:11! Previziunile mayasilor au dat nastere multor speculatii aparute pe Internet. despre o “”ascensiune”". Esenta lor spirituala va ramane la nivelul actual. nici mai mult. Un studiu mai aprofundat al scrierilor reprezentantilor culturii maya si al calendarului acestora. fara a accede la urmatorul. ci se va incheia un an galactic. dar descoperita la mayasi!!! 21 decembrie 2012. nu va avea loc “sfarsitul lumii”. referitoare la un eveniment important ce urmeaza sa se petreaca in ziua de 21 decembrie 2012. putem calcula producerea unor evenimente asemanatoare cu ajutorul echipamentelor moderne. din punct de vedere spiritual. imaginand scenarii de-a dreptul infricosatoare. Un an galactic este perioada in care Sistemul Solar se roteste de-a lungul perimetrului galactic si se aliniaza cu centrul Galaxiei. In prezent. Procesul dureaza circa 25. mai noi sau mai vechi. numeroase site-uri. Accesul in alta “”densitate”" poate fi asemuit cu mutarea unei familii la un etaj . intocmit “”pe termen lung”". Tot mai multi specialisti sustin legatura starii fizice si psihice a oamenilor cu pozitia corpurilor ceresti si faptul ca organismul uman are o compozitie asemanatoare celei astrale. Multi au interpretat semnificatiile scrierilor mayase drept evenimente terefiante. Fara indoiala. despre o noua “”densitate”" si sfarsitul celei de-a patra “”densitati”". Dar pe vremea mayasilor nu existau computere capabile sa calculeze miscarea astrelor.000 de ani. Reprezentantii civilizatiei Maya prevesteau ca omenirea va trece. profetind. Un popor ce putea ghici pozitia stelelor si intervalul ce urma sa se scurga pana la urmatorul an galactic poseda cunostinte stiintifice avansate.

înca se mai pastreaza consemnari ale unor relatari despre existenta pe cer a unor obiecte rotunde si stralucitoare deasupra orasului Saint-Remy de Provence. în arhivele din Salon. . In cazul lui Nostradamus avem motive sa credem ca a fost “protejat” la o vârsta precoce si poate chiar calauzit de o “putere” invizibila în mod normal. dar nu pot preciza cand si cum se va produce acesta. Haideti sa ne amintim de NOSTRADAMUS si de profetiilr sale atat de exacte!!! Legenda spune ca în mai multe nopti înainte de nasterea lui Nostradamus activitatea cereasca a fost extrem de importanta. fie ca erau mediumuri sau ghicitori în carti. Atunci Nostradamus a prezis citind in horoscoape si astrii ca nevasta. Nasterea lui Nostradamus a fost ea însasi remarcabila. Altii. în secolul al XVI-lea nou-nascutii perfecti erau extrem de rari. Nimic nu ne spune ca s-ar fi înselat vreodata când încerca sa vada în viitor. Savantii cred ca extraterestrii vor invada Pamantul. Intr-un fel. Cu toate acestea putin stiu sau putini vor sa-i strice reputatia prea celebrului Nostradamus de aceea nu prea se precizeaza ca el facuse preziceri in legatura cu vizita lui si a familiei lui ( nevasta si copil ) intr-un oras ciumat.deoarece si mamele lor erau subalimentate. iar preotii sustin ca Iisus va reveni pe Pamant cu “”carele de foc”". Ce se va intampla insa cu cei care nu se vor “”muta”"? Salvarea pamantenilor: Divinitatea sau extraterestrii? Previziuni referitoare la “”sfarsitul lumii”" sau “”Sfarsitul Timpului”" exista inca de la aparitia omenirii.copilul lui si el nu vor pati nimic insa ciuma nu a tinut cont de prezicerile lui si atat nevasta cat si copilul au murit in cateva zile. Multi sunt de acord ca va exista un “”Sfarsit”". orasul unde marele profet si-a petrecut ultimele zile. nou-nascutii se nasteau subalimentati. au momentele lor de sensibilitate extrema. dar Nostradamus vedea întotdeauna exact.superior si stationarea acolo timp indelungat. pentru a pregati mutarea la etajul 5. Mayasii sustin ca omenirea locuieste acum la etajul 4 si multi dintre noi trebuie sa inceapa “”impachetarea”". deoarece Blanche Nostredam (adevaratul nume al familiei) darui sotului ei un nou-nascut perfect. Rata mortalitatii era foarte ridicata. era ca si cum ar fi trait viitorul si ar fi povestit pur si simplu ce vazuse. Stim cu siguranta ca prezicerile sale sunt cele mai exacte din câte s-au înregistrat vreodata.

atingea trepiedul cu bagheta. despre asasinarea Preşedintelui american John F. Nostradamus prevesteşte despre viitorul lumii. fie ca fusese lasat acolo pe când era bebelus. În aceste lucrări. pe când era înca foarte tânar a învatat mai multe limbi si matematicile superioare.Numeroase motive ne fac sa credem ca era diferit de toti oamenii care traisera pâna la el si dupa el. Kennedy. fie ca Nostradamus era ceea ce e desemnat deseori sub numele de “substituit”. Luni de zile a umblat printre victimele ciumei fara sa se molipseasca de cumplita boala. un trepied de culoarea flacarii si un bol cu apa. Daca ar fi fost un calator în timp venit din viitor. Sunt mai multe ipoteze despre originea si felul în care Nostradamus îsi folosea darul de vizionar. De exemplu: Marele profet era incredibil de inteligent. despre Al doilea război mondial. ca un suflet strain sa fi venit sa ocupe un corp terestru cu învoirea completa a ocupantului original pentru a împartasi cunostinte importante care ne-ar fi ajutat în dezvoltarea noastra Nostradamus avea toate semnele unei fiinte numite “copilul stelelor” si toti ce care l-au cunoscut au jurat ca era deasupra si dincolo de muritorii obisnuiti. Cu un amestec misterios de ierburi si ingrediente necunoscute la noi putea sa vindece un mare numar de napastuiti. “de acolo”. pe baza a ceea ce stim pâna acum despre acest subiect. S-ar putea. apoi pe el însusi. Nostradamus a scris peste 900 de catrene şi centurii despre prezicerea viitorului. Intr-un timp relativ scurt ( circa de 3 ani ) . La 23 de ani a devenit medic licentiat si mai târziu si-a obtinut doctoratul aproape fara efort. A fost recunoscut în Franta si în restul Europei ca un vindecator misterios. Dar explicatia cea mai puternic imbratisata despre ceea ce putea realiza este aceea ca venea de undeva. 70 % din ele fiind împlinite până în prezent. Aparatul pe care-l folosea n-a fost reprodus niciodata cu succes. Le studia ca si cum fusese în cer cu ele.Prevesteşte despre domnia lui Napoleon. Aceasta nu ne lasa decât doua posibilitati: –A fost adus pe pamânt de fiinte straine ?. . Atunci. Este mai probabil sa fi obtinut acest aparat dintr-un alt timp sau alt loc. Era format dintr-o bagheta. este evident ca ar fi stiut ce urma sa se întâmple st ca ar fi vrut sa ne avertizeze dinainte sau. cel putin. despre ascesiunea lui Hitler. sa ne faca sa presimtirii ceea ce ne rezerva viitorul. Ca si cum de acolo de unde venea fusese vaccinat pentru a nu i se întâmpla nimic rau. Obisnuia sa stropeasca cu apa trepiedul si bagheta. Se stie cu certitudine ca Nostradamus era astrolog studia stelele întrun fel exceptional si analiza in amanunt Horoscoapele. ceea ce declansa o profetie în creierul sau.

“new city”. Ca sa reinvie marele rege al Mongolilor. Într-un catren Nostradamus ne vorbeşte despre “cerul în flăcări”. Cand unul va cere dovada de la Normanzi. alte catrene se refera la o figura anticrist numit “Mabus”. “trăznet uriaş” şi “doi fraţi răpuşi”. soldate cu distrugerea turnurilor World Trade Center El mai relatează că va fi şi cel de-al Treilea Război Mondial. Se crede ca al 3-lea Război Mondial va începe după moartea ultimului Papă (cel ce va urmă după moartea Papei Benedict al XVI) care va fi asasinat de anticrist Un catren demn de luat in seama este: Bestii insetate de sange vor trece raurile. si un altul se refera la conflictul lui Histler cu Asia si Africa. Majoritatea campului de batalie va fi impotriva lui Hister. Multi adepti ai lui Nostradamus urmeaza credinta ca ambele catrene se refera la atacul de la World Trade Center. si New York este la aproximativ 40° 5′ N latitudine (relativ aproape de 45 grade). din parinti saraci (cum a fost Hitler). In plus. In timp ce copilul Germaniei nu vede nimic. Inainte si dupa. se pare ca lumea doreste sa cunoasca viitorul pentru a preveni influenta acestuia asupra prezentului.aselenizarea omului pe Lună. Marte domneste prin noroc. Anul 1999 sapte luni Din cer va veni marele Rege al Terorii. Literele din Mabus pot fi rearanjate ca sa formeze Usam B. Intr-o cusca de fier va fi maretul atras. care va dura 27 de ani. La 45 de grade cerul va arde. Referintele la foc si teroare din cer se potrivesc cu atacul aerian. Focul sa se apropie de marele oras: Intr-o clipa o flacara mare va creste. care spune el va porni un razboi mondial. Mulţi care au analizat acest catren au concluzionat că ar fi vorba chiar despre atentatele din 11 septembrie 2001 . argumenteaza ei. convingandu-i pe unii sa creada ca Nostradamus a prezis aparitia lui Osama bin Laden. Data este de asemenea apropiata. Dupa atacul de la World Trade Center rastalmacit de altfel prin unul din catrenele lui Nostradamus popularitatea acestuia a acrescut din nou cartile cu teme legate de acesta sau dedicate in intregime fenomenului Nostradamus s-au vandut intr-un ritm ametitor . . Sustinatorii lui Nostradamus afirma ca numele “Hister” este o referinta directa la Hitler. Un alt catren se refera la un lider fara mila nascut in vestul Europei. menţionând şi venirea Antichristului din Orientul Mijlociu.

in jungla statului Mato Grosso do Sul. circul si teatrul. capitala statului Minas Gerais. este lipsit de urechi. prin donatii. Un exponat iesit din comun a atras atentia membrilor grupului “”Planeta Terra”". ce suscita interesul omenirii de mii de ani. Colonelul Percy H. Toate aceste caracteristici au trezit interesul si admiratia celor care se ocupa cu studiul fenomenelor paranormale. fiind disproportionat fata de restul corpului. si la 300 km sud de Brasilia. in timpul unei expeditii ce avea drept scop descoperirea asezarii amintite. membrii familiei Estanovici au obtinut. iar “”ochii”" si gura au forme neobisnuite. Maralit-Aconcagua. fiul sau. capitala administrativa a tarii. pana in prezent. si Raleigh Rimmell au disparut in mod misterios. declara ca institutia amintita. In timpul calatoriilor. Maralit-Aconcagua este un celebru oras disparut. Potrivit personalului institutiei. asemanator celor descrise in relatarile despre extraterestri. ar fi putut descoperi strania mumie in “”orasul disparut”". artefacte. Acesta are dimensiuni mari. Jack. din regiunea Planalto. oras aflat in vestul statului brazilian Minas Gerais. dupa disparitia legendarului continent Atlantida. o echipa de specialisti sudamericani pentru cercetarea fenomenelor paranormale.( viitorul lui Nostradamus ) a fost sau nu prezisa cu succes dincolo de zecile de speculatii si manipulari un lucru este cert : Nostradamus este profetul de care au auzit toti si a carui profetii sunt cele mai asemanatoare sau asemanate cu realitatea evenimentelor trecute sau in curs de desfasurare. Un picior. de asemenea. achizitionat in Egipt. mumificat. pietre si obiecte stranii cazute din spatiu sau a caror origine a ramas incerta. Brunila Barms. ulterior. infiintate de unul dintre stramosii sai. specialista in OZN-uri. ENIGMA MUMIEI EXTRATERESTRE – O ALTA DOVADA!!! MISTERE Wilson Estovici Neto. Fawcett. este. sa o vanda stamosilor lui Estevanovici. Indienii Kavapo. Uberaba este o asezare situata la 210 km vest de Belo Horizonte. prevazut cu sase degete. Administratorii Muzeului sustin ca stiu care este provenienta scheletului. care traiesc in regiune. Craniul este de circa doua ori mai mare decat cel al unei fiinte umane adulte. stabilita cand au incercat “”demumificarea”" obiectului. Uberaba se afla la doar 50 kilometri de cascadele de pe Rio Plata. Mumia este expusa doar duminica si numai sub o stricta supraveghere. in anul 1925. pentru ca. ORIGINE INCERTA. s-au inregistrat cel putin 10 tentative de a fura scheletul. adapostesc obiecte din intreaga lume. marturiseste ca se indoieste de provenienta egipteana a mumiei. . administrator si proprietar al Muzeului de Istorie Naturala din Uberaba. care masoara circa 50 cm lungime. Este vorba despre un craniu mumificat.Indiferent daca realitatea prezentului de astazi.

El a folosit uriase blocuri de roci coraligene. Se pare ca el descoperise secretele piramidelor.70 m si cantarea 65 de kilograme. cateva tone. Fata sia motivat gestul prin faptul ca baiatul era batran si sarac. El a inceput sa-si construiasca o “”casa de corali”" in 1920. una dintre cele mai stranii structuri realizate de mana omului. in Florida City. aducandu-i cateva completari si transformand-o intr-o adevarata atractie turistica. vecinii au putut vedea uriasele blocuri de piatra transportate cu un camion. dar nimeni nu a observat cum le-a incarcat si le-a descarcat. avand in vedere ca el nu putea apela. “”POARTA MIRACULOASA”". Edward s-a stabilit in Florida din motive de sanatate. imigrant lituanian. unele cantarind pana la 30 de tone. . pentru a construi casa pe care a numit-o “”Parcul Portii de Piatra”". Cand el a mutat “”imobilul”" la Homestead. proiectata si realizata de un singur om. la ajutorul utilajelor moderne. comparabila cu Complexul de la Stonehenge. el si-a mutat “”resedinta”" 15 kilometri. a fost inaltat “”Castelul de Coral”". Lucrand singur timp de 20 de ani. la lumina lanternei.MISTERUL CASTELULUI CIUDATA!!! DE CORAL – O ALTA REALITATE In Homestead. la Homestead. Operatiunile executate continua sa ramana invaluite in mister. Exista numeroase semne de intrebare legate de scepticismul lui Leedskalnin fata de magnetism si electricitate si de incercarile sale de a da realizarilor proprii un caracter mistic si misterios. Nu exista martori oculari care sa ateste ca plapandul barbat a transportat singur uriasele blocuri de coral. Florida. SECRETOMANIE.000 de tone de roci coraligene. alte 100 de tone fiind utilizate pentru confectionarea mobilierului si a unor obiecte de arta. templele antice grecesti sau piramidele egiptene. deoarece nimeni nu l-a vazut efectuandu-le. fiind alcatuit din blocuri uriase de piatra ce cantaresc. ce masura 1. Materialele de constructie alese sunt incredibile. intre 1920 si 1940. Cel mai greu bloc cantareste 35 de tone. Pentru construirea zidurilor si a turnurilor au fost folosite circa 1. A descoperit el metoda prin care putea manevra uriase blocuri de piatra cu mijloace primitive? Edward. INTREBARI. la vremea respectiva. Leedskalnin a actionat astfel dupa ce a fost parasit de logodnica sa. Felul in care a reusit sa le deplaseze ramane invaluit intr-un mister total. Zidul ce inconjoara “”Castelul de Coral”" masoara aproape 3 metri inaltime. Unele dintre bucatile de piatra sunt de doua ori mai grele decat blocurile folosite la Marile Piramide de la Gizeh. medicii descoperind ca suferea de tuberculoza. Edward Leedskalnin. Dupa ce a colindat Statele Unite si Canada. levitatiei sau antigravitatiei. Obeliscul cantareste 28 de tone. Dar in 1936. Uimitoarea constructie a fost gandita. cand a constatat ca un nou cartier de locuinte ii ameninta intimitatea. fiecare. Crenelurile sunt postate pe zidurile inalte de 6 metri. El a lucrat deseori in timpul noptii.

„Raza mortii”. Inventiile diabolice ale nazistilor Printre armele la care nemtii lucrau se numara o baterie de artilerie care avea drept proiectile rachete inteligente. un dispozitiv orbital destinat sa distruga total inamicii Reichului si sa stabileasca dominatia rasei ariene asupra „rasei inferioare” de pe Pamant. acestea asteptand. si acum. un tanc Tiger modificat care arunca proiectile de 250 kilograme la zece kilometri si un lant de rachete de mici dimensiuni ce puteau atinge tinte situate la 200 km distanta! Dar cele mai sinistre ambitii ale inginerilor militari germani constau in realizarea asa numitului Sonnengewehr (Tunul Solar). in cel mai deplin secret. beneficiari ai unei baze umane si materiale mult mai mari.decedat in 1951. savantii din aceste baze secrete au fost obligati sa abandoneze o serie intreaga de inovatii revolutionare. a luat secretele sale in mormant. in mai 1945. inventata involuntar de Oberth . capabile sa atinga tinte situate la cativa kilometri departare. DAR DUPA CE A LASAT IN URMA SA. ajungand pana la 5 km distanta. DUPA INFATISARE ASA S-AR ZICE. menite sa aduca victoria lui Hitler in cel de-al doilea razboi mondial. Dar sansa a fost de partea aliatilor care. care faceau prapad la locul impactului. CINE ERA ACESTA? UN OM CA NOI TOTI CEILALTI PAMANTENI? DA. sa fie redescoperite. au reusit sa invinga masina de razboi nazista. si ai unor resurse superioare. Cand Germania s-a predat. un mortier ce putea lansa o singura data o tona de proiectile autopropulsate. in diverse stadii de realizare. NU!!! ARMELE SECRETE ALE LUI HITLER!!!Lucrand la bazele militare de la Peenemunde si Hillersleben. oamenii de stiinta germani au realizat sau au fost pe punctul de a realiza multe „super-arme”.

. in cadrul emisiunii . prin intermediul unor oglinzi de cupru. potrivit careia o oglinda concava.Hr. ar fi putut fi folosita pentru a reflecta razele solare intr-un anumit punct de pe suprafata Pamantului. pentru aprovizionarea periodica a misiunilor spatiale. Ideea lui Oberth avea destinatii pasnice – utilizarea intensei calduri rezultate astfel pentru a genera electricitate cu ajutorul turbinelor de aburi. Cel mai celebru este cel realizat in anul 2006. descria un ciclu rotational pentru producerea gravitatiei centrifugale in interiorul statiei si un sistem ingenios. Herman Oberth. Dar ceea ce ii interesa pe nazisti era sugestia lui. sa supravegheze operatiuni de salvare etc. ar fi folosit puterea razelor solare pentru ca. cu diametrul de 100 metri. genialul savant dorea ca aceste „raumstationen” sa serveasca drept observatoare astronomice sau posturi telegrafice. Desigur. care putea incendia in cateva minute orase intregi! Arhimede – omul care si-a depasit epocaIdeea „Tunului solar” avea radacini adanci in istoria omenirii. parintele aeronauticii moderne. In cartea lui „Wege zur Raumschiffahrt” (Modalitati de a zbura in spatiul cosmic). El detalia metodele de constructie. sa transmita date meteorologice. Oberth prezenta descrierea stiintifica a unei statii spatiale cu echipaj uman capabile sa orbiteze in jurul Terrei.Cel care a avut prima data ideea realizarii unui astfel de dispozitiv a fost compatriotul nostru. In 212 i. renumitul matematician. inventator si astronom grec. tiparita in 1929. potrivit unei legende. savant nascut la Sibiu si considerat pe buna dreptate. rezultatele fiind insa diferite. In zilele noastre au fost facute numeroase experimente pentru a confirma sau nega fezabilitatea unei asemenea arme. la o mie de kilometri altitudine. Nazistii voiau insa altceva: realizarea unei „raze a mortii” de putere colosala. pledand pentru folosirea sectiunilor prefabricate. sa incendieze la mare distanta corabiile romane. primul atac asupra asezarii ar fi fost respins de aparatori intr-un mod ingenios: Arhimede. romanii au incercat sa cucereasca orasul grec Siracuza. alaturi de Constantin Tiolkovski.

puse in miscare de forta aburului si care de asemenea puteau utiliza caldura radiatiilor solare brute. in timp ce supraveghea atent activitatea dusmanilor Reichului. sodiul reactioneaza violent la umezeala. Dupa ce s-au luat in calcula o serie intreaga de materiale stralucitoare. In conditii obisnuite. cu care Hitler terorizase Anglia. ale rachetei V-2.„Distrugatorii de mituri”. dar avand in vedere ca dispozitivul urma sa fie lansat pe orbita. Pentru a trimite pe orbita piesele pre-asamblate. Astronautii nazisti ar fi urmat sa poarte incaltaminte magnetica pentru a se acomoda cu imponderabilitatea si rezervele lor de oxigen ar fi fost constant reimprospatate de catre sere cu plante mari consumatoare de dioxid de carbon. distrus la ordin In interiorul suprafetei locuibile a statiei spatiale. O forta distrugatoare Folosind planurile lui Oberth. concluzia fiind ca o serie de oglinzi de metal pot incendia o nava de lemn dar numai dupa o expunere de cateva minute asupra tintei. element relativ abundent printre compusii naturali. Pamantul. s-a optat pentru sodiul metalic. mult mai puternice. savantii germani de la Hillersleben au dezvoltat considerabil conceptul oglinzilor spatiale. inginerii intentioneau sa foloseasca versiuni modificate. pentru a atinge puterea distructiva dorita – de peste o suta de mii de ori mai mare decat legendarele „raze ale mortii” imaginate de Arhimede. Calculele lor pledau pentru realizarea unei oglinzi parabolice de cel putin trei kilometri patrati. si o orbita ideala de 8200 kilometri. Echipajul unei asemenea statii spatiale urma sa primeasca ordine cifrate prin radio. electricitatea urma sa fie asigurata de dinamuri speciale. in vid. aceasta nu reprezenta o problema. .

cand victoria Aliatilor devenea tot mai evidenta. Ofiterul insarcinat cu interogarea cercetatorilor nazisti a fost colonelul american John A. cea mai puternica impresie a facut „Tunul solar”. a aflat de la acestia ca. Dupa distrugerea tintei. cei de la bordul statiei roteau masivul reflector. Keck. Desigur. suficienta pentru a le asigura suprematia in urmatorii ani. savantii germani precum Oberth sau Wernher von Braun au pus stiinta mai presus decat patriotismul si vor participa la programul spatial american. S-a facut chiar un calcul de fezabilitate privind aplicarea proiectului de catre US Army dar s-a apreciat in cele din urma ca resursele materiale.Cand li se ordona un atac asupra unei tinte terestre. pentru a-i impiedica pe sovietici sa beneficieze de ele. inmagazinandu-le si trimitandu-le spre Pamant sub forma unei raze superconcentrate. spre uimirea americanilor. pur si simplu. pe care le-au descris in detaliu. calculand atent pozitia de tragere. ca pe o teava de tun anti-aerian. oglinda capta razele puternice de Soare. inventie care a fost luata foarte in serios de partea americana. A 11. a vaporiza rezervoare de combustibil si a pulveriza. Oricum. care urma sa transporte pe orbita componentele tunului . Germania ar fi putut dispune de arme redutabile. Serviciile secrete americano-britanice au reusit sa puna mana pe savantii germani si pe echipamentul acestora. daca razboiul s-ar mai fi prelungit cu inca un an. in directia dorita. Aceasta cu atat mai mult cu cat intre timp savantii americani realizasera arma atomica. a incinera orase. oglinda era intoarsa intr-o directie nepericuloasa pentru Pamant. Odata plasat pe traiectorie. financiare si umane necesare transportarii si montarii oglinzilor in spatiu ar fi fost prea mari pentru finalitatea dorita. Racheta lui von Braun. In mod teoretic. oamenii aflati la sol. Orice natiune care n-ar fi avut rachete spatiale ar fi fost neputincioasa in fata unei asemenea amenintari. Americanii intra pe fir Dar acest ambitios proiect a trebuit intrerupt in primavara lui 1945. aceasta raza era suficient de puternica spre a parjoli campuri.

Furnale solare folosind oglinzi parabolice asigura caldura pentru gatit. prin invartirea unor turbine.000 de oglinzi concentrate pentru a capta razele solare si a produce temperaturi de pana la 3000 grade Celsius! Un concept similare este folosit la turnurile solare. din care rezulta electricitate. cuprinzand 10. . metalurgie si producerea de oxigen. Soarele. dispozitive similare „tunului solar” al nazistilor sunt puse in practica. racheta care a purtat pe orbita astronautii misiunilor Apollo. folosit in scopuri pasnice Chiar daca transformarea Soarelui intr-o arma a fost un concept niciodata realizat in epoca moderna. unde o baterie de oglinzi reflecta razele de soare catre un receptor central. electricitate.solar. pentru a produce abur. Cea mai mare instalatie de acest gen se gaseste in comuna franceza Odeillo. din Pirinei: o cladire de opt etaje. este precursoarea lui Saturn V.