1.

DREPTUL MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR - NOŢIUNI GENERALE

1.1. Noţiunea de mediu Noţiunea de mediu, noţiune cameleon, cum este caracterizată de Michel Prieur 1, cunoaşte nenumărate valenţe şi este folosită cu înţelesuri mai mult sau mai puţin diferite în numeroasele medii ale societăţii umane. Oamenii de ştiinţă, economiştii, juriştii, politicienii, slujitorii artelor, sensibilizaţi de importanţa covârşitoare a imperativului de protecţie a mediului şi a resurselor naturale, reliefează anumite aspecte ale mediului, care, de fapt, este unic. Termenul de mediu rămâne, totuşi, o noţiune generală, dificil de sintetizat într-o definiţie care să satisfacă pe toată lumea. Există, însă, în mod obişnuit, două sensuri diferite pe care le îmbracă expresia “mediul”. O primă accepţiune, izvorâtă din ştiinţele naturii şi aplicată societăţii umane, deci o abordare ecologică (ansamblul de elemente şi echilibre de facto care condiţionează viaţa unui grup biologic); cealaltă accepţiune, care este datorată limbajului arhitecţilor şi urbaniştilor şi care se referă la zona de contact între spaţiul construit şi mediul natural (deci între spaţiul artificial şi cel natural). Aceste două accepţiuni ale noţiunii de mediu nu lasă, desigur, indiferentă calificarea sa din punct de vedere juridic. Aşadar, până în prezent nu putem afirma că mediul se bucură de o calificare juridică sau de un statut juridic unanim acceptat. Creaţie a doctrinei, a jurisprudenţei şi a reglementărilor juridice convenţionale sau legale, noţiunea de mediu cunoaşte o relativă varietate şi înregistrează, totodată, o evoluţie. Astfel, pentru Comunităţile europene mediul reprezintă ansamblul elementelor care, în complexitatea relaţiilor lor, constituie cadrul, ambianţa şi condiţiile vieţii oamenilor, astfel cum există sau cum sunt percepute 2. Subliniind caracterul dinamic al dispoziţiilor legislative (dreptul pozitiv), trebuie să punem în evidenţă atât rolul doctrinei în fundamentarea noţiunii, cât şi rolul creator al jurisprudenţei, care au contribuit la definirea mediului. În dreptul italian, prima definiţie a mediului, dată în mod formal de Legea nr.349/1986, a provocat o amplă dezbatere în doctrina juridică. Pentru a interpreta cât mai exact conţinutul noţiunii de mediu, Curtea Constituţională (Decizia nr.210 din 28 mai 1987) a declarat că există
1 2

.Michel Prieur, Droit de l’Environnement, Ed.Dalloz, Paris, 1991, pag.1 .M. Prieur, op. cit., pag.2.

2

o tendinţă a legiuitorului de a parveni la o concepţie unitară care cuprinde toate resursele naturale şi culturale, precizând: “Mediul înseamnă conservarea, gestionarea raţională şi ameliorarea condiţiilor mediului natural (aer, apă, sol şi toate celelalte componente), existenţa şi conservarea patrimoniului genetic terestru şi acvatic, a tuturor speciilor vegetale şi animale care vieţuiesc în mediu în stare naturală şi, în fine, fiinţa umană cu toate manifestările sale”. Dar decizia Curţii Constituţionale Italiene cea mai cunoscută în materie (din 30 decembrie 1987) şi care dă o definiţie juridică mult mai precisă, în care se regăsesc şi ecourile doctrinei, afirmă: “Mediul este considerat ca un bun imaterial unitar cu diferitele sale componente, fiecare dintre ele putând constitui, separat, un obiect de protecţie; dar toate, în ansamblul lor, constituie o unitate”. Curtea explică în continuare că mediul este protejat deoarece este o condiţie care defineşte calitatea vieţii, el constituind habitatul natural în care omul trăieşte şi activează, fiind absolut necesar colectivităţii. Protecţia mediului se impune, de altfel, înainte de orice, prin dispoziţii constituţionale (art.32 din Constituţia Italiană). Această idee este susţinută şi de doctrina belgiană3 care caută să definească mediul ca pe o constatare elementară având în vedere că fiecare specie vie - fie că este vegetală, animală sau umană - are nevoie de condiţii naturale fundamentale care să-i garanteze existenţa şi dezvoltarea. Este, deci, mediul fizic sau biologic - mediul înconjurător - în care poate găsi aceste condiţii necesare. Tot asemenea, Maurice Kamto 4, analizând dreptul mediului în Africa, subliniază faptul că nu există o definiţie generală unanim admisă în dreptul pozitiv. Unele texte naţionale dând definiţii parţiale sau limitate la un obiectiv precis, nu se ajung, totuşi, la o definiţie globală. Aşa cum remarcă M. Kamto, în acel moment Proiectul de Pact Internaţional privind Mediul şi Dezvoltarea (Comisia U.I.C.N.) propunea o definiţie generală în cadrul art.1 al acestuia prevăzând că "se înţelege prin mediu materia în ansamblul său, resursele naturale, inclusiv patrimoniul cultural şi infrastructura umană indispensabilă activităţilor socialeconomice". O altă definiţie juridică a mediului o oferă Convenţia privind răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate de activităţi periculoase pentru mediu, redactată de Consiliul Europei şi deschisă spre semnare la Lugano la 21 iunie 19935 şi care, în cadrul definiţiilor cuprinse de art.2 la punctul 10 menţionează: “Mediul cuprinde: - resursele naturale abiotice şi biotice, cum sunt aerul, apa, solul, fauna şi flora, precum şi interacţiunile între aceşti factori;
Benoit Jadot, Jean-Pierre Hannequart, Etienne Orban de Xivery, "Le droit de l'environnement", Edit. De Boeck Université, 1988, pag.7. 4 Maurice Kamto, Droit de l'environnement en Afrique, Edicef AUPELF, Paris, 1996, pag.16. 5 .Convenţie la care are vocaţie de a deveni parte contractantă şi România.
3

3

- bunurile care compun moştenirea culturală; şi - aspectele caracteristice ale peisajului”. Această definiţie, care se impune cu forţă juridică părţilor semnatare ale Convenţiei este, în opinia noastră6, rezultatul dezbaterilor dintre filosofi, economişti, ecologişti şi jurişti, fiind una dintre cele mai elaborate şi complete. Alte texte juridice nu şi-au asumat, după câte cunoaştem, un asemenea demers. Legea-cadru pentru protecţia mediului7, în anexa 1 ce facea, după cum se preciza în articolul 2, parte integrantă din legea respectivă, pare a fi “lămurit înţelesul unor termeni în sensul legii”. Vom trece peste contradicţia dintre formularea art.2 care preciza că sunt formulate unele definiţii cuprinse în anexa 1 şi titlul anexei care menţiona că era vorba de “înţelesul termenilor în sensul legii”. Credem că a fost vorba numai de o inadvertenţă redacţională. Oricum, noţiunea de “mediu” din anexa legii este considerată a cuprinde “ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul şi subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale”. Această definire sau “lămurire” a termenului de mediu, ce pare a fi fost terorizată de ideea de a nu omite ceva care să facă, totuşi, parte din mediu, nu a constituit rezultatul unui efort prea mare de sinteză şi sistematizare. Credem, însă, că prin modificarea Legii nr. 137/1995 prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 91/2002, aprobată prin Legea nr. 294/20038 aceasta defineşte, acum, în mod explicit “mediul ca fiind ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei, aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului”. Faţă de textul definiţiei, credem că am putea să observăm că nu este exprimat în mod direct faptul că din mediu face parte şi omul cu bunurile sale. Socotim, însă, că acest lucru rezultă neîndoios din mai multe elemente ale definiţiei, cum sunt: “toate (…)fiinţele vii” şi “valorile materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului”.

. A se vedea M.Uliescu, La responsabilite civile pour les activites dangereuses dans le cadre du Conseil de l’Europe, Revue internationale de droit compare, 1994, Paris, pag.49. 7 . Legea pentru protecţia mediului, nr.137/1995, până la modificarea sa prin OUG nr 91/2002, aprobată prin Legea nr 294/2003 8 O.U.G. nr. 91/2002 privind modificarea şi completarea Legii protecţiei mediului nr. 137/1995 în M.Of. P.I nr.465 din 26 iunie 2002 şi respectiv Legea nr. 294/2003 privind aprobarea O.U.G. nr. 91/2002, în M.Of. P.I nr. 505 din 14 iunie 2003.
6

10 Directiva Uniunii Europene 85/337. De altfel. directiva 10 privind studiile de impact prevăd. de pildă.451/2000 pentru ratificarea Convenţiei Europene a peisajului adoptată la Florenţa la 20 octombrie 2000. amendată prin Directiva Uniunii Europene 97/11. Programul de acţiune (Acţiunea 21)11.4 Ni se pare. patrimoniul natural şi cultural. aerul. interacţiunea între aceşti diferiţi factori cât şi bunurile materiale şi patrimoniul cultural”. de asemenea. adoptat de Conferinţa Mondială ONU pentru Mediu şi Dezvoltare. aerul. la rândul său. ca o consecinţă a armonizării legislaţiei noastre cu legislaţia Uniunii Europene9. desigur. M. materiile prime. fauna şi flora.I nr.2002.” A se vedea în acest sens Legea nr. solul. în dreptul comunitar. 11 . dă o definiţie a mediului înconjurător ce pare mai sintetică şi mai precisă. climatul şi peisajul. menţionând că mediul “este constituit din toate resursele care condiţionează cadrul de viaţă: apa. fără a fi excesiv “bioenergizantă”. apa. că mediul cuprinde “omul. 536/23. Rio de Janeiro. spaţiul (sol şi peisaj). mediul construit.Programul de Acţiune pentru secolul XXI. P. 1992. cum ar fi. şi alte texte juridice. într-o manieră detaliată.Of. 9 . demn de remarcat faptul că “aspectele caracteristice ale peisajului” au fost incluse în noţiunea de mediu.07. climatul.

în această situaţie. a unui recurs la etică. o nouă etică. etica echităţii şi etica democraţiei. precum şi dificultăţile reconcilierii acestor două realităţi. Comisia Brundtland propune. declaraţie semnată de majoritatea statelor lumii. o formă de reconciliere. pare a acoperi o gamă complexă de semnificaţii. Maniera specific umană de a defini conduitele trece prin discursul etic. ajungem la recunoaşterea unei duble crize a mediului şi a dezvoltării. spre a găsi o soluţie pentru ieşirea din criză. André Beauchamp afirmă existenţa unei duble crize: a mediului şi a dezvoltării. Punând problema reîntoarcerii la etică în relaţia sa cu dezvoltarea şi cu mediul. incluzând consideraţii de ordin strategic. o etică a cunoaşterii. în acest sens. Acest principiu a fost proclamat şi în cadrul “Declaraţiei de la Rio” (pct. Termenul etică.premise juridice 2. Conform principiului 3 al Declaraţiei privind mediul şi dezvoltarea. dezvoltarea durabilă presupunând satisfacerea nevoilor (principiul economic). în acest caz. Lacunar s-ar putea vorbi de: etica naturii. . de la deontologia profesională până la imperativul kantian. respectul echilibrelor ecologice (principiul ecologic) şi luarea în consideraţie a echităţii inter şi intra-generaţii (principiul solidarităţii). Conceptul de dezvoltare durabilă După raportul Comisiei Brundtland (1987). Dacă dăm termenului “etică” un sens îndeajuns de apropiat sensului curent al moralei ca o regulă de conduită impusă de om sie însuşi cu scopul de a atinge un obiectiv superior -. printre care şi România.1. premisă a conceptului de dezvoltare durabilă şi a noului principiu al “dezvoltării durabile”. în cadrul Conferinţei ONU pentru protecţia mediului şi dezvoltare din iunie 1992.mediu. etica ar putea corespunde manierei specific umane de a-şi asuma existenţa biologică. prin termenul de dezvoltare durabilă. “dreptul la dezvoltare trebuie realizat astfel încât să satisfacă echitabil nevoile privind dezvoltarea şi mediul înconjurător ale generaţiilor prezente şi viitoare”. este necesară. Mai mulţi observatori evocă necesitatea. Analizând relaţia (ecuaţia) dezvoltare . Dezvoltarea durabilă .3).5 2. deci. Forţa eticii rezidă în maleabilitatea şi adaptabilitatea sa la o pluralitate de situaţii. veritabil bilanţ universal al politicilor privind mediul înconjurător. a apărut o evidentă necesitatea de a combina dezvoltarea cu protecţia mediului.

P. statul trebuie să adopte o strategie naţională de dezvoltare durabilă. vor trebui. Pentru aceasta. se consolidează obligaţia statului de a pune în aplicare pe plan naţional acordurile internaţionale privind mediul şi dezvoltarea. influenţând planurile şi politicile sectoriale. larg deschise particularilor. ratificată prin Legea 86/2000. Programe naţionale de control şi de evaluare a respectării sau a violării normelor legale. Tot astfel. Aceasta cu atât mai mult cu cât A se vedea în acest sens şi Convenţia de la Aarhus din 25.06. Consideraţiile privind mediul înconjurător şi dezvoltarea trebuie să fie în centrul deciziilor economice şi politice. care să permită evaluarea periodică a eficienţei instrumentelor şi instituţiilor juridice. prezervarea resurselor şi a mediului înconjurător pentru generaţiile viitoare. Toate acestea trebuiesc acompaniate de un cadru juridic eficient.6 2. 2. Of.2. tot asemenea elaborate. Dreptul mediului şi dreptul dezvoltării trebuie să-şi perfecţioneze conţinutul. Inventare critice ale normelor legale existente trebuie organizate cu scopul de a furniza guvernului (executivului) şi legislativului informaţii şi propuneri combinând informaţia juridică specializată şi opiniile experţilor.Of.3. deci. mediul industrial şi ştiinţific. publicată în M.I 224 din 22.05. un acces total la informaţie12. Această strategie globală trebuie să aibă ca obiectiv asigurarea unui progres economic echitabil pe plan social şi să garanteze. trebuie perfecţionate mecanismele instituţionale de punere în aplicare a procedurilor administrative şi judiciare. asociaţiilor. este necesară o modificare a structurilor instituţionale pentru integrarea problemelor mediului în toate deciziile. în vederea respectării angajamentelor internaţionale asumate. participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu.1999 publicată în M. 331/15 ianuarie 2003 12 . Aceasta cere noi forme de participare a publicului interesat în procesul decizional la toate nivelele şi. noi forme de dialog trebuie instaurate între puterea publică la nivel naţional şi local. 1115/2002 privind accesul liber la informaţia de mediu. De asemenea.Rio de Janeiro 1992). în acelaşi timp. marelui public. grupuri ecologice şi populaţie. dar mai ales.G. Agenda 21 .2000 privind accesul la informaţie. Ţinând cont de dezvoltarea dreptului internaţional. precum şi H. Integrarea proceselor de luare a deciziilor privind mediul înconjurător (capitolul VIII.

constituţii. 1992). . declaraţii. 1972). .eliminarea sărăciei . având dreptul la o viaţă sănătoasă şi productivă. Principiile fundamentale ale armonizării protecţiei mediului şi dezvoltării durabile După Rio '92 s-ar putea enunţa 7 principii fundamentale ale armonizării protecţiei mediului şi dezvoltării durabile: . totodată. Aşadar.130 al Tratatului Uniunii Europene . totodată. obligaţia de a proteja mediul pentru generaţiile viitoare şi a prezerva resursele naturale comune (Convenţia UNESCO.integrarea sistematică a mediului în toate politicile sectoriale. cât şi din cele naţionale. recomandări. conciliat cu menţinerea dreptului suveran al statelor asupra propriilor resurse.4.7 principiile fundamentale ale dreptului mediului izvorăsc atât din surse internaţionale. în armonie cu natura”. . toate împreună formând un drept al mediului şi al dezvoltării comun întregii umanităţi.Maastricht.Un al doilea principiu are în vedere necesitatea de concertare a dezvoltării şi protecţiei mediului (Principiul 4 al Declaraţiei de la Rio şi art. Credem că am putea remarca cel puţin patru consecinţe: . ceea ce Kant denumea dreptul cosmopolit este în curs de a se generaliza graţie conştientizării şi a unei solidarităţi mondiale a popoarelor planetei . prin dreptul omului la mediu. legi naţionale.Principiul 1 al Declaraţiei de la Rio reia sub altă formulare dreptul omului la mediu proclamat la Stockholm (16 iunie 1972): “Omul este în centrul preocupărilor privitoare la dezvoltarea durabilă. preocupate de a prezerva resursele naturale pentru generaţiile viitoare şi de a se dezvolta în armonie cu natura. Patrimoniul comun al umanităţii trebuie. sub rezerva de a nu cauza prejudicii mediului altor state (Principiul 2 al Declaraţiei de la Rio şi preambulul convenţiilor privind Diversitatea Biologică şi Schimbările Climatice). 2. un prim principiu îl constituie obligaţia generală de a proteja mediul şi resursele naturale şi care se manifestă.condiţie indispensabilă a dezvoltării durabile (Principiul 5 al Declaraţiei de la Rio).care se manifestă în tratate. Astfel.

d şi art. Convenţia Consiliului European. 17 . .14 al Convenţiei privind biodiversitatea biologică. informare. În acest sens 13 putem lua în Convenţia ESROO a fost semnată şi ratificată de România prin Legea 22/2001 publicată în M. de pildă. Convenţia privind biodiversitatea.81 din Legea nr. colectivităţi locale etc. Noul comportament prudent devine astfel principiul precauţiei (consacrat de principiul 15 al Declaraţiei de la Rio) şi constă în luarea deciziilor cu precauţie cât priveşte acţiunile care nu sunt complet stăpânite.) (Convenţia ESPOO din 1991 asupra evaluării impactului transfrontier 13. principiile 11.Un al treilea mare principiu este poluatorul plăteşte (“pollueur-payeur”) – care presupune obligaţia juridică internaţională şi naţională cu mecanismele aferente angajării responsabilităţii poluatorului (Principiul 13 al Declaraţiei de la Rio. (principiile 12 şi 14 ale Declaraţiei de la Rio). avându-se în vedere caracterul ireversibil al acestora (Convenţia ESPOO 1991.Ultimul principiu pune în discuţie tehnica şi ştiinţa şi admite incertitudinea sau ignoranţa ca elemente ale stadiului de dezvoltare a ştiinţei (omul nu stăpâneşte încă toate datele ştiinţifice). 22 ale Declaraţiei de la Rio).Principiul bunei conduite ecologice este un al patrulea principiu. Mecanisme juridice speciale trebuie să condiţioneze implantarea activităţilor poluante (studiu de impact. moratoriul nuclear sau luarea unor măsuri juridice de precauţie pentru a limita efectele dăunătoare.Declaraţia de la Rio). Deci.137/1995 privind protecţia mediului). prudenţă în comportament faţă de riscurile încă necunoscute sau incomplet cunoscute. la politicile viitoare.necesitatea eliminării sau a reducerii modurilor de producţie şi de consum neviabile (Principiile 7 şi 8 ale Declaraţiei de la Rio). . a noi factori ai dezvoltării durabile: grupuri sociale.8 . proceduri consultative. Rio 1992. .Un al cincilea principiu se axează pe ideea că mediul şi dezvoltarea durabilă sunt indisolubil legate de solidaritate şi de democraţia participativă (principiile 18. 19 ale Declaraţiei de la Rio). . art. El se aplică problemelor transfrontiere şi comerţului internaţional. 105 din 1 martie 2001 . . Of. (Principiile 20. .necesitatea asocierii.Evitarea oricăror atingeri şi prejudicii aduse mediului.Principiul prevenirii a fost unul din primele principii declarate încă din anii '70 . tineri. art. femei. 1993.3 lit. Lugano. art. egalitate de acces la justiţie etc.14.

au fost avute în vedere. (Protocolul de la Cartagena la Convenţia privind biodiversitatea) Legea 137/1995 cu modificările ulterioare 14 prevede la art. sindicatelor. NATO. 3 privind scopul declarat al asigurării dezvoltării durabile.115din 2002 a fost constituită Comisia Naţională permanentă de elaborare a Strategiei de dezvoltare durabilă a României – Orizont 2025. etc. cultelor Bisericii Ortodoxe Române.9 consideraţie şi multele preocupări. ai administraţiei publice. desemnaţi de Guvern sau de partide politice). luând în considerare protecţia mediului. nr. şi aspectele instituţionale menite să pună în aplicare aceste obiective. culturii. de fapt. constituie. în România. nr. a fost constituit prin lege15 Consiliul Naţional pentru Mediu şi Dezvoltare Durabilă. organism autonom de interes public având ca scop şi funcţie principală de a oferi un cadru instituţional organizat de consultare şi de dialog între reprezentanţii autorităţilor publice şi cei ai societăţii civile asupra problemelor fundamentale ce privesc politicile. În acelaşi sens prin Hotărârea Guvernului16 nr. reprezentanţi ai patronatelor. Comisia Europeană. Of. la nivel mondial. grupuri de reflecţie recomandate de Academia Română. Pentru atingerea unor parametri sociali. elementele de bază ale Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă. că acestea guvernează reglementarea cadru de protecţie a mediului în Legea 137/1995 privind protecţia mediului modificată prin Legea 159/1999 şi republicată. economici şi ecologici. reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale. modificată şi completată prin OUG 91/2002 aprobată prin Legea 294/27 iunie 2003 15 HG nr. promovarea consensului şi caracterul deschis al proiectelor. Comisia îşi desfăşoară activitatea în deplină independenţă de concepţie şi opinie.500/2003 16 a se vedea Legea 158/1999 publicată în M. În componenţa comisiei se regăsesc grupuri de experţi (independenţi. Comisia îşi desfăşoară activitatea pe baza exprimării libere a opiniilor. Fondul Monetar Internaţional sau Banca Mondială. Astfel.732/2003. dimensiuni care. personalităţi ale ştiinţei. Of.513/1999 14 . În elaborarea lucrărilor Comisia ia în considerare prevederile strategiilor şi planurilor de acţiuni convenite cu organisme internaţionale. programele şi planurile de acţiuni actuale şi de perspectivă în sectoarele economice şi sociale. privind gestionarea riscurilor legate de principiile şi dezvoltarea biotehnologiei. publicată în M. elementele strategiei.

pe de altă parte. . "Concept. prioritară. Dreptul mediului nu s-a născut pe un “loc gol”. Desigur. Natura relaţiilor are un caracter orizontal. Zaman. În esenţă. pag 609.2. sociologi etc. mediul şi protecţia lui. expresia interacţiunilor şi a relaţiilor fiinţei umane. jurişti. Astfel.astfel după cum am văzut.17 a parteneriatului dintre economie şi mediul înconjurător. atât în dreptul privat cât şi în dreptul public. nu întotdeauna criteriile clasice şi-au găsit întocmai îndeplinite cerinţele. Conceptul de dezvoltare durabilă cunoaşte. o multitudine de definiţii date de economişti. 17 A se vedea Gh. 3.1. prin esenţa relaţiilor pe care le reglementează. în Opinia Naţională nr. în principal. legea-cadru şi numeroase alte acte normative după cum am probat în cele ce precedă. noţiunea de mediu este.10 3. Dreptul mediului înconjurător ca ramură a dreptului unitar Dreptul mediului înconjurător. mediu şi lung. ca ramură a sistemului de drept şi-a făcut loc întâi cu timiditate. fac referire la dezvoltarea durabilă ca tentă a politicilor şi strategiilor de dezvoltare şi de protecţie a mediului pe termen scurt. precum şi în dreptul internaţional. mai ales din punctul de vedere al economiştilor. să observăm câmpul de aplicare a acestuia şi apoi să încercăm să descifrăm problemele de ordin etic ale acestei ramuri a dreptului. putem să desprindem o definiţie lato sensu care se axează pe o coordonată funcţională. el s-a suprapus reglementărilor aparţinând altor ramuri de drept. desigur.253. pe de o parte cu semenii săi şi. Pentru a ne apropia de o definiţie a dreptului mediului credem că trebuie. Deci. mai întâi. între toate formele de viaţă şi mediul care este suportul vieţii. preexistente. DREPTUL MEDIULUI ÎN SISTEMUL DREPTULUI 3. apoi. metode". 1999. În România. la rândul său. apoi a câştigat din ce în ce mai mult teren ferm. relaţiile sociale şi activităţile reglementate de alte ramuri ale dreptului au trebuit să ţină seama şi de normele care au avut ca obiect protecţia şi conservarea mediului. strategii. dreptul mediului se regăseşte sub acest aspect în toate ramurile de drept clasic. ca disciplină de studiu şi. deci. care a devenit la un moment dat de interes general şi. după cum am mai văzut. Câmpul de aplicare a dreptului mediului Câmpul de aplicare are în vedere.

între cantitatea de poluanţi şi nivelul capacităţii de suportabilitate (asimilare) a mediului. în opinia lui Gh. aeriene. în final. urmat de aceea a unui drept care să ocrotească fiinţa umană de un mediu deteriorat (poluat). Poate că nu ar fi lipsit de interes să precizăm că dreptul mediului este în acelaşi timp stăpânul şi sclavul său. Astfel. ca la un tot unitar. El îşi prezidează propria evoluţie dar din aceasta pot să decurgă şi unele . pentru realizarea principiilor şi elementelor strategice ce stau la baza dezvoltării durabile este necesar un cadru juridic adecvat şi flexibil precum şi înlăturarea obstacolelor instituţionale care ar putea să frâneze sau chiar să împiedice punerea lor în aplicare. existenţa unei compatibilităţi şi a unui echilibru dinamic între resurse şi consumul acestora.3. tehnologic şi economic. deci. Aceasta presupune şi introducerea unor elemente de negociere. între rata de utilizare şi rata naturală de regenerare a resurselor. dreptul mediului este acela care. elementele mediului (apa. în baza reglementărilor dreptului pozitiv. între sistemul ecologic. terestre). Faptul că normele dreptului mediului reglementează relaţiile sociale de protecţie şi conservare ale acestuia în toate sectoarele. de compromis între nivelul stocului de resurse şi calitatea vieţii. contribuie la sănătatea publică şi la menţinerea echilibrelor ecologice. Desigur. 3. putem să punem în evidenţă caracterul globalizant al acestui drept. Ca fenomen social. criteriul potrivit căruia un standard mai ridicat de viaţă poate fi asigurat pe seama reducerii stocului de resurse naturale trebuie coroborat şi cu noţiunea de creştere demografică optimă şi cu eficienţa utilizării resurselor. se ajunge. Dreptul mediului penetrează. prin conţinutul său. Cu alte cuvinte. la ocrotirea fiinţei umane şi a mediului în care ea îşi desfăşoară activităţile. cum ar fi. Obiectul şi funcţiile dreptului mediului Obiectul acestei ramuri de drept poate fi determinat de finalitatea sa. odată ce societatea a devenit conştientă de gravitatea problemelor ecologice şi de interesul general pe care îl implică au luat naştere şi raporturile juridice legate de protecţia şi conservarea mediului. Pornind iniţial de la ideea unui drept pentru mediu. precum şi acţiunile antropice transversale (care se manifestă în toate sectoarele). integrând protecţia mediului în toate compartimentele vieţii economice şi sociale. Zaman. de pildă. aerul. Putem pune astfel în evidenţă caracterul său de interactivitate. aşa după cum am menţionat omul făcând parte din mediu. solurile)şi ecosistemele respective (acvatice.11 Dezvoltarea durabilă presupune. în toate sectoarele.

Untermeier 19. pag. alături de bunurile izolate. de Klemm. lupta împotriva poluării de orice natură. În această concepţie dreptul mediului nu poate avea o atitudine neutră. dreptului comercial. Tot astfel. Puternic instrumentalizat el poate fi o unealtă multiplă de care administraţia poate să dispună pentru a atinge obiectivele de politică de mediu pe care aceasta şi le-a propus. M. Cât priveşte elementele mediului şi calificarea acestora.Bruxelles. Funcţiile dreptului mediului nu s-ar putea realiza dacă scopul său nu ar fi în mod direct protejarea naturii. profitând din belşug de diferite reglementări şi de proceduri administrative. Desigur. modurile de utilizare şi titular. elementele individuale ale mediului. aceasta depinde de luarea în consideraţie a unor factori având în vedere criterii distincte.23. În acest sens. dreptul mediului se poate transforma într-o religie fără dogmă. 18 19 . nu există aproape niciodată izolate. pag. deoarece ele se întrepătrund unele cu altele. Paris. M. normele sale prevăzând o conduită obligatorie asemuită de unii autori cu o obligaţie de rezultat. C. a fiinţelor vii şi a resurselor”. Herzog acest drept “are ca funcţie realizarea unei politici de prezervare şi de gestionare colectivă a mediului. referindu-ne la natura sa. bacterii. Bruylant . "Les principes du polluer-payeur. "Les qualifications des éléments de l'environnement". in Ecologie et la loi. patrimoniile care pot fi definite totodată prin natura lor. Nicolas de Sadleer. G. G. de Klemm. Martin. J. Untermeier. Edition l'Harmattan. solul conţine de cele mai multe ori atât aer cât şi apa. din perspectiva teoriei generale a obligaţiilor. un bun poate fi calificat. în opinia datorată lui C. a resurselor. Apare. pe tărâmul obligaţiilor contractuale. Pentru R. în acelaşi timp. Astfel. dreptul mediului reglementează funcţionarea “instalaţiilor şi activităţile pentru a preveni atingerile pe care ar putea să le aducă acestea calităţii mediului în care se inserează”.alge. pentru a avea cunoştinţă juridică. Prieur. arătând că dreptul mediului are ca obiect “suprimarea sau limitarea impactului activităţilor umane asupra elementelor mediului natural”. iar pentru R.83. Acest context l-a determinat pe Michel Despax să circumstanţieze scopul reglementărilor din domeniu. ciuperci. Normele din acest domeniu vin în conflict cu normele dreptului de proprietate. Ed. apar universalităţile. 1989. a degradării mediului şi ameliorarea calităţii vieţii. dreptului întreprinderilor. "o confruntare" între elementele mediului şi categoriile juridice. cel puţin discutabil. Astfel. punerea în aplicare a normelor dreptului mediului nu a ajuns în mod direct şi nemijlocit la realizarea scopului său. la modurile de utilizare sau la titularul său.12 neajunsuri. de prévention et de précaution". Faptul ni se pare. biotice sau abiotice. Martin. ce ascund fără îndoială interese economice adeseori contrare. afirmă Nicolas de Sadleer 18. Savy. Prieur şi J. Spre exemplu. dar şi numeroase organisme vii (microorganisme . Desigur această metaforă este seducătoare dar ar trebui să ne mutăm. însă. 1999.

) şi unele amenajări speciale ale unor instituţii clasice (răspunderea civilă pentru prejudiciul ecologic). de protecţie şi conservare a mediului pe întreaga planetă. Normele dreptului mediului au. conform anexei la OUG 91/2002. „ ca un complex dinamic de comunităţi. Exprimat mai mult sau mai puţin în aceiaşi termeni. Dar. aer. Ne îndoim însă de aplicarea acestei reguli la elementele componente ale mediului. fiind definit. 3. în afară de sol. care interacţionează într-o unitate funcţională.” 20 . apă. bilanţul de mediu. Caracterul normelor juridice Majoritatea normelor aparţinând dreptului mediului au un caracter imperativ.5. Definiţia dreptului mediului înconjurător În loc de definiţie am putea spune că evoluţia dreptului mediului ne îndreptăţeşte astăzi să afirmăm că el reprezintă o ramură de drept nouă dar viguroasă şi cu mari perspective de dezvoltare. Cum orice regulă de drept are în cele din urmă o semnificaţie politică. Din punct de vedere juridic se poate afirma că "accesoriul urmează principalul". plante. evaluarea impactului. programul pentru conformare. sub foarte multe aspecte. stabilirea unor limite maxime de impact asupra mediului. În general. plante. Dreptul mediului şi-a conturat propriile principii. dată fiind finalitatea acestor norme. dreptul fundamental la mediu etc. situaţia actuală a dreptului mediului este în curs de continuă transformare şi perfecţionare. un pronunţat caracter tehnic datorat în principal strânsei legături a acestora cu datele ştiinţifice şi tehnice.o politică globală. legitimarea procesuală activă a persoanei şi a asociaţiilor de protecţie a mediului. datorate dimensiunii preocupărilor la nivel mondial şi naţional din ultimele decenii. propriile instituţii (cum ar fi. de pildă. integrală. deci. de la care sunt interzise unele „Ecosistem”. ecosistemele20 (terestre. principii şi reguli juridice specifice. care fizic nu pot fi separate. cât şi adeseori şi pe cele de talie mai mare (insecte etc). conştiinţei sociale crescute în materie de mediu şi aplicării unor concepte. nerecunoaşterea drepturilor câştigate. apar anumite universalităţi cum sunt resursele genetice. studiul de impact. animale şi microorganisme şi mediul lor lipsit de viaţă . astfel după cum am arătat mai sus. spre atingerea idealului . politică.4. obiectul se proiectează clar cât priveşte originea sa ideologică şi.13 protozoare etc.). animale. 3. Recunoaşterea lor distinctă în cadrul mediului a fost lung timp ignorată şi problema nu este încă pe deplin clarificată. acvatice) care constituie elemente ale mediului şi sunt protejate ca atare.

6. reducerea poluării şi protecţia mediului. Astfel. Legiuitorul trebuie în permanenţă să-şi refacă opera. 21 Legea pentru protecţia mediului. de pildă. art. care nu se pot realiza în mod eficient decât printr-o abordare integrată şi globală şi prin aplicarea aceloraşi norme şi standarde. determinate printr-un demers tehnico-ştiinţific. În acelaşi timp. în urma efectuării bilanţului de mediu. într-un "drept suplu" (preconizat de protagoniştii autoreglării). În acelaşi timp. pentru a înlesni aplicarea uniformă a dispoziţiilor legale. Caracterul tehnic al normelor. Complexitatea instituirii acestor norme şi dificultatea interpretării lor sunt facilitate de anumite prescripţii tehnice. orice persoană fizică sau persoană juridică poate să aibă calitatea de subiect al raporturilor juridice privind protecţia şi conservarea mediului. precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice”. dat fiind că datele ştiinţifice şi tehnice sunt în necontenită schimbare şi evoluţie. Calitatea de subiect activ sau pasiv poate să aparţină oricărei persoane fizice sau juridice. tocmai acest caracter tehnic al normelor determină o revizuire continuă a lor. normative şi de standarde.137/1995. în funcţie de raportul juridic concret care se naşte. prezintă însă un avantaj în ceea ce priveşte posibilitatea de armonizare şi chiar de uniformizare a lor la nivel internaţional şi regional.137/1995 cu modificările ulterioare. nr. Caracterul tehnic al normelor nu trebuie confundat cu normele tehnice . ca o reacţie a caracterelor economiei de piaţă.care nu sunt norme juridice.2 .14 activităţi sau până la care sunt permise altele. depind de o evaluare a impactului şi sunt. se constată. cu atât aservirea creşte. o tendinţă de schimbare a "dreptului dur" (preconizat de partizanii statului intervenţionist). 3. Astfel. negociat de autoritatea competentă pentru protecţia mediului cu titularul activităţii. Subiectele raporturilor juridice În opinia noastră. Acest lucru este extrem de important cât priveşte prevenirea. axat pe datele tehnice şi ştiinţifice. ci găseşte de cuviinţă să negocieze cu partenerii economici. quasi-totalitatea normelor de drept al mediului sunt însoţite de definiţii legale ale unor termeni. întotdeauna. tendinţa de diluare a normelor în măsura în care volumul lor creşte. Un astfel de exemplu îl constituie programul pentru conformare 21. statul nu dă numai comenzi celor pe care îi administrează. în baza normei juridice. Tot din această cauză.15 alin. Această cursă permanentă poate să conducă şi la unele efecte nedorite cum ar fi. potrivit art. cu cât încearcă să îmbrăţişeze aspectele tehnice. “protecţia mediului constituie obligaţia şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.6 din Legea nr.

5 din aceeaşi lege. potrivit art. în funcţie de raportul juridic concret în care se găseşte. raporturi de drept administrativ (dacă au ca obiect raporturile dintre organele administraţiei publice în domeniul protecţiei mediului. pot îmbrăca "haina" unor raporturi de drept civil (dacă este vorba de repararea prejudiciilor produse prin înfrângerea dispoziţiilor legale privind protecţia mediului). Raporturile juridice concrete. statul recunoaşte tuturor persoanelor dreptul la un mediu sănătos. .15 În acelaşi timp. raporturi de drept penal (dacă sunt săvârşite fapte incriminate ca infracţiuni de Codul penal sau de legile speciale ce au ca obiect protecţia mediului). precum şi între acestea şi celelalte persoane fizice sau persoane juridice). ce pot lua naştere în baza normelor de protecţie a mediului. între ele. Oricând una şi aceeaşi persoană fizică poate fi titular al unui drept sau al unei obligaţii.

chiar mai presus decât configuraţia sistemelor economice. aceeaşi problemă. pun. Existenţa sa a fost determinată de politicile naţionale şi internaţionale care au avut ca obiectiv protecţia mediului şi asumarea de către stat a acestor sarcini de interes general. după 20 de ani. de promovarea unei agriculturi care să respecte o serie de reguli ce nu intrau în dezacord cu natura. la vremea respectivă. De asemenea. culturale şi sociale diferite. aceea a categoriilor de norme juridice de care avem nevoie pentru un mediu viabil. reflectă o viziune contemporană colectivă şi globală a problematicii mediului. majoritatea . la o privire mai atentă îşi poate găsi izvoarele “primare” înainte de uimitorul secol XX. Contribuţia dreptului internaţional şi a dreptului comparat Ţinând seama de tinereţea şi de caracterul universal al dreptului mediului. IZVOARELE DREPTULUI MEDIULUI 4. urmată. experienţa legislativă şi conceptele doctrinei. activitatea diferitelor organizaţii internaţionale deosebit de penetrante în materie a condus la internaţionalizarea luptei pentru protecţia mediului şi la crearea unei solidarităţi între popoare. Câteva consideraţii istorice Conturarea actuală a acestei ramuri a dreptului. în fapt. Aşa după cum am mai arătat. aparţineau net altor ramuri de drept. de Conferinţa pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro din 1992. care. dreptul mediului.1. ca expresie a unei mişcări mondiale de opinie publică. astăzi. poate să ne furnizeze numeroase exemple de conservare şi gestionare a resurselor naturale biotice. Texte juridice de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului pe care tocmai l-am încheiat se îngrijeau de protecţia vânatului şi de terenurile de vânătoare. finalitatea acestuia este constituită de protecţia împotriva poluării şi a altor efecte negative datorate activităţilor antropice şi de prezervarea resurselor naturale. este firesc ca acesta să prezinte un interes major pentru întreaga planetă. de anumite reguli de salubritate şi igienă urbană. Istoria dreptului. Astfel.16 4. desigur prefigurează într-un viitor nu prea îndepărtat recunoaşterea unui drept universal al mediului. Ca urmare a Conferinţei de la Stockholm din 1972. Dar ceea ce numim. oricât de nouă ar fi ea şi oricât de modernă.2. 4. privită din punctul de vedere al cercetătorului care caută rădăcinile dreptului mediului în reglementările care. Dreptul mediului este însoţit de conştiinţa colectivă contemporană.

cifrate la aproximativ 300 miloane dolari SUA) pentru Declaraţia de la Johanesburg – dezvoltarea durabilă (37 puncte) desigur fără forţă juridică. S-au adoptat în acest sens Declaraţia de la Johanesburg privind dezvoltarea durabilă şi Planul de punere în aplicare. Paşi concreţi îi reprezintă stabilirea unui fond mondial pentru eradicarea sărăciei şi un Parteneriat pentru dezvoltarea Africii în scopul sprijinirii nevoilor de dezvoltare. La nivel regional. având ca obiectiv declarat un bilanţ al rezultatelor obţinute în cei 10 ani şi amplificarea cooperării internaţionale pentru realizarea în fapt a documentelor adoptate la Rio şi în special a Agendei 21 privind dezvoltarea durabilă. că la 10 ani de la Conferinţa de la Rio a avut loc Reuniunea Mondială la vârf. care permite la nivel mondial nu numai coordonarea tehnică şi ştiinţifică (cercetarea). Cu alte cuvinte noţiunea de dezvoltare durabilă îmbrăţişează toate aceste aspecte. care are în vedere întreaga planetă. Organizaţia Naţiunilor Unite a constituit. pe plan instituţional. însă. Menţionăm. administrative. .folosirea resurselor naturale. Ca remarcă personală. parteneriatul între guverne. încă de la Conferinţa de la Stockholm. Documentele adoptate pot pune în evidenţă următoarele aspecte: . fiind o noţiune integratoare. la fel cu toate declaraţiile. mai ales prin faptul că nu s-a izbutit adoptarea unor măsuri obligatorii atât de necesare pentru protecţia şi conservarea mediului la nivel mondial. . cu corolarul său. dar şi armonizarea sub aspectul dreptului. tot sub egida ONU. Planul de punere în aplicare cuprinde o serie de aspecte politice. „Rio +10” pare o verigă mai slabă a conferinţelor mondiale organizate de Naţiunile Unite.lupta împotriva sărăciei. reprezintă totuşi un izvor de drept prin respectarea sa în cadrul mecanismelor de cooperare şi prin pătrunderea „spiritului” acestui act cu caracter programatic în prevederile tratatelor şi convenţiilor internaţionale. protecţia mediului. şi obiectivelor dezvoltării durabile stabilite în Declaraţia de principii şi în Agenda 21 adoptate la Rio de . Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (PNUE). juridice pentru realizarea principiilor Janeiro în 1992.17 statelor lumii s-au angajat la nivel internaţional să îndeplinească un Plan de măsuri (Agenda 21). o asemenea sarcină este completată de activitatea desfăşurată de Uniunea Europeană şi de Consiliul Europei. oameni de afaceri şi societatea civilă (concretizarea resurselor financiare înainte şi în timpul reuniunii. strategice.dezvoltarea durabilă ca element principal al agendei internaţionale.

1 al aceluiaşi articol precizează că statul român se obligă să respecte întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. după ratificarea lor de către Parlament. prin natura lor. Alineatul (2) al respectivului articol precizează că „Tratatele ratificate de Parlament.18 Deloc de neglijat. conservarea biodiversităţii. Subliniem că alin.11 din Constituţie. unele cu caracter general. în conformitate cu dispoziţiile art. prin încheierea Acordului de aderare cu Comunităţile Europene. În ceea ce priveşte România. adevărate legi cadru. cum ar fi de exemplu. şi . Tratatele şi convenţiile internaţionale sunt.(soft-law). 4. cum sunt declaraţiile de principii. acordurile şi protocoalele cuprind aproape toate sectoarele de protecţie a mediului. atmosfera. etc. planurile de măsuri. fac parte din dreptul intern” Rezoluţiile obligatorii sunt relativ rare. obligatorii pentru statele semnatare. . potrivit legii. Dreptul internaţional al mediului ca sursă a dreptului naţional Numeroasele texte internaţionale care au ca obiect protecţia mediului se concretizează în convenţii internaţionale. Convenţia privind protecţia mării.3. Tratatele şi convenţiile din domeniul mediului. sub presiunea opiniei publice. din lipsa de competenţă a organelor internaţionale. Am mai putea enumera. pe de o parte şi prin necesitatea înscrierii normelor în cadrul aceloraşi parametri tehnici şi ştiinţifici. Cât priveşte România. texte care sunt de o importanţă excepţională pe plan mondial şi desigur naţional şi care alimentează permanent substanţa dreptului mediului la nivelul fiecărei ţări. juridică. tot astfel şi alte convenţii cu vocaţie universală care privesc clima. Acestea conduc la utilizarea metodelor comparative şi la uniformizarea normelor de drept. în acest proces. rezoluţii obligatorii ale organelor internaţionale (hard/ law) şi texte neobligatorii. (1982) şi care cuprind şi mecanismele de aplicare. solurile etc. sunt cele două caractere ale dreptului mediului şi anume: . pe de altă parte. control şi cooperare. . tratatele respective fac parte din dreptul intern.caracterul tehnic al normelor. armonizarea legislativă cu cea a UE este o obligaţie asumată şi o condiţie de aderare.vocaţia universală a acestuia. fauna şi flora.

menţionăm Declaraţia de la Stockholm (1972) şi Declaraţia de la Rio (1992). limite generale ce trebuiesc urmate de către state în cadrul acţiunilor de cooperare internaţională sau pe plan intern. Principiile se realizează prin încheierea unor convenţii internaţionale cu respectarea acestora sau în cadrul legislaţiei naţionale adoptate de fiecare stat în parte şi care de asemenea receptează aceste principii în mod expres sau prin textele legale care le fac aplicabile în mod concret.19 Dimpotrivă. ne-am putea referi la actele elaborate de Consiliul Europei în domeniul protecţiei faunei şi florei sălbatice. guvernând întreaga activitate de protecţie a mediului în toate domeniile. declaraţii de principii sau programe de acţiune. Recomandările-directive joacă. Cu titlu de exemplu. fiind adoptate pentru prima oară după Conferinţa de la Stockholm din 1972 ("Plan de acţiune pentru mediu"). inclusiv în cel legislativ. Declaraţiile de principii nu se referă la acţiuni precise care trebuiesc îndeplinite. Programele de acţiune sunt de dată ceva mai recentă. ele fixează. însă. 4.Agenda 21 sau Planul de Acţiune pentru secolul următor reprezintă o strategie mondială cuprinzând toate domeniile vieţii economice şi sociale în care este integrată protecţia mediului ca o condiţie esenţială pentru asigurarea unei dezvoltări durabile. Un rol deosebit la nivel regional european l-a jucat şi îl joacă Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică şi Consiliul Europei. în amenajarea teritoriului sau în ceea ce priveşte răspunderea civilă pentru daunele aduse mediului prin activităţi periculoase. atât pe plan internaţional. În plan european putem menţiona faptul că în domeniul protecţiei mediului s-a ajuns la cel de al VI-lea Plan de Acţiune. rezoluţiile care nu au forţă obligatorie şi care emană de la organisme interguvernamentale sau conferinţe internaţionale. Acestea pot îmbrăca forma unor recomandări-directive. sunt numeroase şi au o importanţă din ce în ce mai mare în cadrul mecanismelor de cooperare la nivel mondial. linii directoare. un rol primordial în cadrul activităţilor organismelor mondiale şi regionale privitoare la protecţia mediului. ca adevărate precepte fundamentale. în general. În urma Conferinţei de la Rio de Janeiro din 1992 . cât şi în plan naţional. în cadrul politicilor şi strategiilor de protecţie a mediului. Printre declaraţiile de principii. Dreptul naţional al mediului (izvoare) .4.

prevedea.d).exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional (alin.XIV. în acelaşi context. fac referiri la protecţia mediului. în articolul 134.e). prin consacrarea constituţională şi un puternic fundament moral şi social al protecţiei 22 A se vedea J. considerăm necesar să punem în evidenţă faptul că. industria chimică. să constituie. Calitatea vieţii.2. marchează.refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător. într-un sens larg. lit. proiectândul şi pe planul raporturilor sociale de muncă şi de folosire a timpului liber. cuprind toate categoriile de norme juridice. Reglementările legale. credem. hotărârea Guvernului. Aceste reglementări constituie dreptul pozitiv. ordinul ministrului. activitatea comercială etc. Constituţia României. statul era ţinut să asigure crearea condiţiilor necesare pentru creşterea nivelului calităţii vieţii. lit. pe lângă acest izvor principal se înscriu. exploatarea minieră sau petrolieră. nr. de pildă. Prin Legea de revizuire a Constituţiei. alineatul 2. în opinia noastră. Calitatea vieţii. unele activităţi specifice ale Statului în domeniul de care ne preocupăm. Analizând consacrarea la nivel constituţional a responsabilităţilor statului în domeniul protecţiei mediului nu este greu de observat că aceste atribuţii erau menite să răspundă unor sarcini de interes general. aspectul sociologic al mediului în care omul trăieşte. cât şi doctrina.4. deciziile Consiliilor organelor administraţiei publice locale. ar mediului. p. precum şi menţinerea echilibrului ecologic (alin.2.crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii (alin. . aprobată prin referendum-ul naţional din 18-19 noiembrie 2003 reglementarea la nivel constituţional a protecţiei mediului a fi putut. Desigur.2. Lamarque “ Droit de la protection de la nature et de l’environnement” 1975.1.20 Este reprezentat în principal. atât jurisprudenţa. ordonanţa guvernamentală. începând cu Constituţia şi continuând cu legea. nu numai de normele care au ca obiect protecţia şi conservarea mediului.429/2003. cum ar fi. lit. Urmând logica reglementării constituţionale. şi anume: . . cu titlu de principiu.f). fiecare cu rolul său determinat. regulamente şi altele asemenea. ci şi de normele care. adoptată în decembrie 1991. considerată de unii autori22 ca neputând face obiectul dreptului. se adresează altor domenii. neavând ca obiect protecţia mediului. înţeleasă adeseori ca o noţiune complementară mediului înconjurător. dar care în reglementarea raporturilor sociale din acele domenii. . 4.

legea a creat. de asemenea.2) sub dispoziţia generică „Statul trebuie să asigure: la litera.135 (alin. în cadrul art. obligaţia titularilor acestui drept de a respecta sarcinile privind protecţia mediului înconjurător.3).2. De mai mult de un sfert de veac. un progres considerabil. Consacrarea la nivel constituţional a dreptului la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic. Tot la nivel constituţional se consacră şi faptul că titularul dreptului la mediu este în acelaşi timp şi titularul îndatoririi de a proteja şi ameliora mediul înconjurător (alin. „e” – „refacerea ecologic”.35 – „Dreptul la un mediu sănătos” . Această obligaţie este de.21 cunoscut cu adevărat o consacrare la nivelul cerinţelor actuale. care să statueze cadrul legal general. 44 (alin. stabilind un regim juridic general pentru elementele componente ale mediului şi activităţile cu impact negativ asupra acestuia. 23 şi ocrotirea mediului înconjurător precum şi menţinerea echilibrului Constituţia României. că se completează cu dispoziţiile art.137/1995 cu modificările ulterioare cu referire expresă la autorităţile administraţiei publice centrale şi locale. Legea. alături de asigurarea bunei vecinătăţi şi a altor obligaţii ce le revin potrivit legii. Semnificativă şi încurajatoare. principiile. stabilind totodată şi principii generale în acest domeniu. într-o anumită măsură. lege-cadru care reprezenta. nr.135 (alin. o adevărată revoluţie conceptuală. altfel. Desigur în noua Constituţie nu se regăsesc dispoziţiile fostului art. libertăţile şi îndatoririle fundamentale” – art. indiferent de calitatea lor. cap. obligaţiile statului privind protecţia mediului fiind prevăzute laconic la art.II ”Drepturile. printre drepturile şi libertăţile fundamentale 23.7). o dispoziţie prevăzută în Constituţia din 1991 (la alin.9/1973. atribuţiile şi răspunderile autorităţilor competente în acest domeniu. legislaţia românească de protecţie a mediului a adoptat soluţia unei legi-cadru. După Conferinţa de la Stockholm din 1972 a fost adoptată Legea pentru protecţia mediului nr.3) privind obligaţia de a proteja mediul a tuturor persoanelor fizice şi juridice. semnifică în fapt ridicarea interesului general de protecţie a mediului la acela de principiu şi drept garantat şi ocrotit prin legea fundamentală. am îndrăzni să afirmăm. pentru acel moment. pe care le-am descris mai sus. reglementată şi prin dispoziţiile art. un sistem instituţional. ca izvor al dreptului mediului este cea mai întâlnită modalitate de reglementare a raporturilor juridice din acest domeniu. 134 (Constituţia din 1991).6) care reglementează protecţia proprietăţii private. 4. 6 şi 7 din Legea-cadru pentru protecţia mediului. această reglementare constituţională ni se pare. La alineatul (2) al articolului 35 se prevede expres că „statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept”. Tot la nivel constituţional este consacrată.4. inclusiv de faptul că sunt sau nu proprietari.

Legea privind fondul cinegetic şi protecţia vânatului. de exemplu: .26/1996 privind Codul silvic. a florei şi a faunei sălbatice. . . .111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare. regimul privind asigurarea împotriva radiaţiilor ionizante şi securităţii surselor de radiaţii). regimul îngrăşămintelor chimice şi al pesticidelor.). utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic. republicată în 2002. . privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.Legea 426/2001 pentru aprobarea OUG 78/2000 privind regimul deşeurilor. cât şi cea a reglementării sectoriale (protecţia resurselor naturale şi conservarea biodiversităţii. Reglementările generale din Legea-cadru sunt dezvoltate în legi speciale. nr. . . . .17/1990 privind regimul apelor maritime interioare. al mării teritoriale şi al zonei contigue a României.107/1996. reducerea şi controlul integrat al poluării. nr.Legea nr.137/1995. înlocuieşte precedenta Lege-cadru. cum ar fi. testare. din diferite domenii.Legea 462/2001 pentru aprobarea OUG 236/2000 privind regimul ariilor protejate. reglementează sub aspectul protecţiei mediului activităţile economice şi sociale cu impact asupra mediului şi abordează într-o viziune ştiinţifică atât metoda reglementării transversale (regimul substanţelor şi deşeurilor periculoase. republicată în Monitorul Oficial al României. . a solurilor şi a ecosistemelor terestre etc.Legea 451/2002 pentru ratificarea Florenţa la 20 octombrie 2000.103/1996. modificată prin OUG 91/2002 aprobată prin Legea 294/2003. . a apei şi a ecosistemelor acvatice. Legea consacră principiile şi elementele strategice ce stau la baza propriilor sale dispoziţii.Legea 481/2001 privind aprobarea OUG 200/2000 privind clasificarea.22 Legea pentru protecţia mediului nr.Legea nr. .Legea 214/2002 privind aprobarea OUG 49/2000 privind regimul de obţinere. cu modificările ulterioare.70 din 17 februarie 2000.82/1993. a atmosferei. etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase.Legea nr. Partea I. pescuitul şi acvacultura. nr. arătând ca obiectiv proclamat că reglementarea protecţiei mediului este socotită a fi de “interes public major pe baza principiilor şi elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii “.Legea 192/2001 privind fondul piscicol.Legea apelor.Legea nr.Legea 645/2002 pentru aprobarea OUG nr. conservarea habitatelor naturale.34/2002 privind prevenirea. etc Convenţiei Europene a peisajului adoptate la . .

pentru protecţia şi conservarea mediului. amenajarea teritoriului etc. Ele sunt acte normative adoptate de către Guvern potrivit Constituţiei.1.18/1991. a fondului funciar. stabilind dispoziţii imperative în acest sens pentru toate categoriile de deţinători de terenuri. Menţionăm.4. fără să se refere în principal la protecţia şi conservarea mediului.23 Există. iar Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare. comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor. în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta ori în situaţii deosebite. Un exemplu în acest sens îl poate constitui Legea nr. însă.18/1991 cu modificările şi completările ulterioare.2. care se referă la categoriile de folosinţă ale terenurilor şi la ameliorarea şi conservarea solurilor. aprobată prin Legea nr. . precum şi alte exemple cum ar fi cele de la punctele 4. . Actele guvernamentale care cuprind reglementări ce nu emană de la puterea legislativă.Hotărâri ale Guvernului. că Ordonanţele Guvernului se impun aprobării prin lege de către Parlament. a fondului funciar). În acest sens se pot adopta hotărâri privind monumentele istorice şi arhitecturale.Ordonanţa Guvernului nr. în limitele competenţelor lor. actele normative din această categorie fiind foarte numeroase.Ordonanţe. de asemenea.4. pot fi: .Hotărârea Guvernului nr. parcuri şi arii protejate de interes local. ci importanţa cuprinsului normativ le legitimează ca izvoare formale ale dreptului pozitiv al mediului. Exemplele ar putea continua. monumentele naturii. în baza împuternicirii date de Parlament şi ordonanţe de urgenţă.3.85/1995. . 4.4. . 4.267/1995 privind constituirea şi utilizarea Fondului de Ameliorare a Fondului Funciar (prevăzut de Legea nr. Actele de reglementare ale autorităţilor publice locale sunt hotărârile adoptate de consiliile locale în exercitarea atribuţiilor ce le revin. cuprind şi unele dispoziţii interesând acest domeniu. dar nu multitudinea lor.4/1995 privind fabricarea..248/1994 pentru adoptarea unor măsuri în vederea aplicării Legii 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.4. legi speciale care. dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură.Hotărârea Guvernului nr. Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Exemplificăm în acest sens: . Menţionăm că în unele situaţii aceste hotărâri sunt luate pentru conservarea acestora până la reglementarea protecţiei lor pe calea legii.

Ordine şi reglementări departamentale.2003 – aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu.10.24 Atribuţiile lor reglementare sunt prevăzute în Legea nr.6.11.4.5. ori dreptul creat de moravuri. Decrete sau Decretelegi. regulamente.06. . 4.Ordin Ministrului nr.215/2001. instrucţiuni.uzanţele internaţionale stabilite într-o anumită regiune şi care se referă în special la interpretarea contractelor din mediul comercial. . -Ordinul Ministrului 1182/2002 privind metodologia de gestionare şi furnizare informaţiei de mediu deţinută de autorităţile publice pentru protecţia mediului. Alte izvoare ale dreptului mediului înconjurător pot fi.370/19.Ordinul Ministrului 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii cadru de evaluare a impactului şi de participare a publicului la luarea deciziei în cazul proiectelor cu impact transfrontieră. În această perioadă de creare a unui Sistem Legislativ Integrat pentru protecţia mediului găsim încă în vigoare unele acte normative mai vechi. normative etc.cutuma sau obiceiul. privind administraţia publică locală.2003 – constituirea sistemului de informaţii privind sănătatea în relaţie cu mediul.Ordin Ministrului nr.Ordin Ministrului nr.1041/12.2003 – activităţile şi sistemul laboratoarelor de mediu. de pildă. de pildă. Ele pot fi ordine ale miniştrilor. . cum ar fi. Pot fi. .4. de autorizare a a . acelea din cadrul comerţului internaţional cu exemplare din specii exotice din faună sau floră şi se pot referi la condiţiile de transport pentru supravieţuirea acestora. Acestea sunt acte normative subordonate legii în diferite domenii de activitate şi sunt emise de diverse organe ale administraţiei publice centrale.Ordinul Ministrului 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.Ordinul Ministrului 1388/2003 privind constituirea şi funcţionarea colectivului de analiză tehnică la nivel central. . având în vedere că se referă la mijloace tradiţionale ale populaţiilor autohtone. . 4. care poate avea un rol deosebit în protecţia mediului. În acest sens exemplificăm: . desigur cele ale dreptului în general sau ale oricărei ramuri a acestuia. 818/17. cum ar fi: .

extrem de stufoasă. ştiinţifică şi care se regăsesc în cadrul politicilor şi strategiilor de mediu. filosofică. cu o natură socială. legislaţia. greu de cuprins. . din domeniul protecţiei mediului. mai cu seamă după avalanşa de acte normative adoptate în vederea armonizării reglementărilor româneşti cu legislaţia UE din acest domeniu. printr-o reglementare de ansamblu. cu acest prilej să ne îngăduim un demers pentru susţinerea elaborării unui cod al mediului. Credem că am putea.25 Cât priveşte jurisprudenţa şi doctrina ca izvoare auxiliare de drept. care să sistematizeze. ele pot avea un rol deosebit în acest domeniu.

acest din urmă drept. dreptul la un patrimoniu comun al umanităţii. pag. a treia generaţie a acestor drepturi porneşte de la constatarea necesităţii solidarităţii între oameni. Dreptul individual la un mediu propice transformă. iar pe de altă parte internaţionalizarea politicilor legislative şi a jurisprudenţei în domeniul acestei protecţii. dreptul la dezvoltare. În legătură cu evoluţia principiilor generale Ca disciplină de sine stătătoare în sistemele moderne ale dreptului intern al diferitelor ţări. ca drept fundamental al fiecărei fiinţe umane. 23. în considerarea statutului său de membru al colectivităţii. . deplasând accentul de la raporturile omului şi ale societăţii omeneşti privind elementele naturii. Politiques et Sociales. a treia generaţie a drepturilor omului a îngăduit recunoaşterea. 24 .pe de o parte aşezarea omului în centrul preocupărilor privind protecţia mediului. . A se vedea Abdelfattah Amor. Faculte des Sciences Juridiques. Colloque de Tunis 11-13 mai 1989. Fiinţa umană devine. cu precădere. Într-adevăr. însuşi obiectul dreptului mediului. Tunis II. “Existe-t-il un droit de l’homme a l’environnement” în vol. ca piloni ai celei de-a treia generaţii.26 5. a dreptului la un mediu sănătos şi echilibrat. în evoluţia lor din ultimii ani . dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat 24. dând expresie unei noi concepţii asupra existenţei individuale în raporturile sale complexe cu contextul social în care îşi află locul. “La protection juridique de l‘environnement”. într-un anume sens. dreptul la pace. Principiile dreptului mediului reflectă. ale altor entităţi publice sau private. ale fiecărui individ. Într-o asemenea perspectivă se înscriu. cu statul şi.condiţie esenţială pentru salvgardarea premiselor existenţei omului pe Terra -. dreptul mediului îşi datorează existenţa evoluţiei extrem de rapide şi diversificate a preocupărilor privind ocrotirea mediului înconjurător . la raporturile individului cu societatea. iar cea de-a doua generaţie a avut în vedere. care se impune ca o condiţie pentru supravieţuirea speciei umane. avut în vedere. uneori şi în studiile de început asupra disciplinelor juridice ale mediului. element al unui sistem al acestor drepturi. Dacă axa primei generaţii a drepturilor omului a fost constituită de condiţia individuală a omului. în cele din urmă. aşadar. a căror aplicare depinde de eforturile solidare ale tuturor: ale statului. cât şi dezvoltării unei noi concepţii asupra drepturilor omului. condiţia sa socio-economică.1. PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI MEDIULUI 5. raţiunea ocrotirii mediului.şi care îşi găseşte o expresie originală în prevederile legii româneşti a mediului. devine. cu comunitatea internaţională.

art. Acest drept este nemijlocit consacrat în Constituţia Braziliei – 1988. Principii cu caracter general Desprinderea. corespunzător standardelor şi normelor stabilite. exemplele ar putea continua.27 În această configurare. secţiunea 20 (1): „autorităţile publice garantează tuturor dreptul la un mediu şi se acordă fiecăruia posibilitatea de a influenţa deciziile privitoare la mediul în care trăieşte”. Acestea exprimă scopul avut în vedere de legiuitor în cadrul politicilor globale de protecţie a mediului. astfel după cum am arătat în cele ce precedă. insuficientelor delimitări teoretice a dreptului mediului de alte ramuri ale dreptului. Constituţia Finlandei /1991. Constituţia Portugaliei – 1976. atunci. Constituţia Greciei – 1975.45) şi. ecologic echilibrat şi potrivit dezvoltării vieţii. de asemenea. este un punct de vedere pe care l-am susţinut încă din 199826 şi care între timp a câştigat susţinere în literatura de specialitate din ţara noastră. de drept fundamental al omului. dreptul la un mediu sănătos face.123) şi Constituţia Spaniei .56). Constituţia Bulgariei -1991. In sfârşit. adăugând în acest scop o serie de garanţii. dreptul la un mediu sănătos. şi legile interne. obiect al reglementării constituţionale 25. 1998. art.55:”toţi cetăţenii au dreptul la un mediu sănătos şi favorabil. Constituţia Turciei . în enunţări de principiu. (art. 5. din multitudinea reglementărilor legale ce alcătuiesc dreptul mediului. după modificarea din noiembrie 2003. 26 A se vedea în acest sens „Dreptul mediului înconjurător. a unor principii cu caracter general cărora le sunt supuse normele actuale şi de care vor trebui să ţină seama prevederile legislative viitoare. fac parte din dreptul intern. într-un număr de ţări. doctrina a consemnat transformări importante după intrarea în vigoare a noii Legi a mediului (nr.1978 (art. pag 24 25 . elementele strategice ale reglementărilor respective. ca şi faptului că ne aflăm în prezenţa unei materii în care normele dreptului intern convieţuiesc şi se completează cu numeroase reglementări de drept internaţional la care ţara noastră a aderat şi care. care recunoaşte oricărei persoane “dreptul de a trăi într-un mediu sănătos. dintre care unele cu o forţă juridică deosebită. Constituţia Peru – 1979. Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”. aceasta se datorează complexităţii reglementărilor din acest domeniu. potrivit art.123 din Constituţia peruviană. Iar dacă admitem că dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic face parte dintre drepturile fundamentale ale omului. consacră. în cazul unor nepotriviri între convenţiile şi tratatele privind protecţia mediului.137/1995) care. reprezintă o întreprindere dificilă. mai demult. desigur.1982 (art.şi nu numai cea românească – din această materie consacră. Constituţia Iugoslaviei 1997. Constituţia României. De asemenea. legislaţia .11 din Constituţie. la art. ca şi la prezervarea peisajului şi a naturii”. vor avea prioritate reglementările internaţionale. Textul cel mai des citat în literatura de specialitate este cel al art. având uneori un accentuat caracter tehnic.5. a prevăzut că “Statul recunoaşte tuturor persoanelor dreptul la un mediu sănătos”.18 „Republica Iugoslavia recunoaşte şi aplică dreptul individual la un mediu sănătos”.2.20). Este cu deosebire dificilă formularea unor principii . Ei trebuie să protejeze mediul”. Pe de altă parte. suplinind la momentul respectiv lipsa voinţei ori a curajului legiuitorului constituţional. potrivit textelor constituţionale (art. Probleme noi în reglementarea Legii pentru protecţia mediului nr 137/1995” –Bucureşti. la care România este parte.

g) utilizarea durabilă. pentru reducerea globală a emisiilor şi a impactului asupra mediului în întregul său”. pag. Cea mai mare parte a acestora reprezintă. la care neam referit. cum ar fi. de pildă.a s-a introdus la lit. art. şi aceasta cu atât mai mult cu cât. 1995. Aceste principii şi elemente strategice sunt. de pildă. principii ale dreptului mediului28. crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului29. cazul principiului proximităţii. în scopul unei dezvoltări durabile. fără îndoială. cât şi cerinţelor de economie şi eficienţă. abia apoi să reprezinte. în Revue juridique de l’environnement. 28 .spre a ne referi la legea română a mediului . “Grande et petite histoire des principes generaux du droit de l’environnement dans la loi du 2 fevrier 1995”. următoarele: a) principiul precauţiei în luarea deciziei. acest principiu corespunde atât exigenţelor ocrotirii mediului (prin scurtarea circuitului deşeurilor în timp şi în spaţiu se micşorează implicit posibilităţile de poluare).3.3 din această lege enumeră “principiile şi elementele strategice” ce stau la baza legii. ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor deteriorate. eventual. Exprimând o regulă cu caracter tehnic şi economic menită să asigure un circuit cât mai restrâns deşeurilor de toate categoriile. f) crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului. desigur. i) crearea unui cadru de participare a organizaţiilor neguvernamentale şi a populaţiei la elaborarea şi aplicarea deciziilor. iar în cazul în care acest lucru nu este posibil. principiu ce vizează tratarea deşeurilor cât mai aproape de locul producerii lor. dacă este examinat dintr-un unghi exclusiv juridic. chiar în cazul unor reguli acceptate unanim printre principiile dreptului mediului există numeroase consacrări ale unor norme tehnice 30 ori cu caracter strategicmetodologic.g – acelaşi articol s-a completat şi anume “utilizarea durabilă a resurselor naturale” iar litera i prin modificarea textului menţionează “participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul” 30 A se vedea în acest sens. caracterul de universalitate pe care îl presupune un principiu al unei ramuri de drept sau discipline juridice. art. h) menţinerea.a1 din OUG 91/2002 aprobată prin Legea 294/2003 pentru modificarea şi completarea Legii 137/1995 pentru protecţia mediului şi anume „prin utilizarea celei mai bune tehnici disponibile” care sunt definite în anexa actului normativ la care ne referim. referindu-se numai la o categorie de factori virtual poluanţi . referirea la elemente de strategie. alături de principii.deşeurile . direcţii strategice sau elemente tehnice ale realizării unor politici ecologice. exprimă o constatare axiomatică. ca un principiu al răspunderii civile. aprobată prin Legea 294/2003. principii juridice. ca fiind „stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi eficient înregistrat în dezvoltarea unei activităţi şi a modului de exploatare. dar pare greu de susţinut că principiul proximităţii ar aparţine dreptului mediului. însă . Este indiscutabil că această regulă trebuie avută în vedere în cadrul oricărei reglementări legislative privind problema deşeurilor. căci este evident că acela care provoacă o pagubă trebuie să fie obligat să o repare. care demonstrează posibilitatea practică de a constitui referinţe pentru stabilirea valorilor limită de emisie în scopul prevenirii. 200-201.3 lit. inclusiv al celor periculoase. d) principiul poluatorul plăteşte. c) principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural. e) înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea oamenilor. a fost modificat şi completat: după lit. există.a1 “principiul prevenirii.28 care să aparţină în primul rând dreptului şi. Este. 29 Prin Ordonanţa 91/2000 pentru modificarea şi completarea Legii 137/1995. principiul “poluatorul plăteşte” care. dedus de unii autori francezi din reglementările cuprinse în legea franceză din 2 februarie 1995 (privind mediul înconjurător)27.2. de pildă.3 -. în enumerarea dată prin art. nr. De altfel. j) dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului. Iată. reducerii şi controlului integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activităţile care pot produce poluări semnificative“ lit. Numai că . 27 .principiul în chestiune nu are. b) principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor.cum de altfel rezultă şi din enunţul enumerării din art. A se vedea Chantal Cans.art.3 al legii. Tot astfel .

desigur. reduce sau combate o poluare trebuie să fie suportate de responsabilii virtuali ai acestei poluări. cât şi pe cele virtuale. poate chiar aceleaşi pretutindeni. studiul dreptului comparat în domeniul ocrotirii mediului duce la concluzia că. în formulări diferite . el presupunând că toate cheltuielile ce se angajează pentru a preveni.o obligaţie de a repara un prejudiciu adus mediului. despre un sistem de asigurare. nu pot fi. să aibă un marcat conţinut juridic. deoarece pericolele şi problemele care privesc integritatea şi calitatea mediului sunt foarte asemănătoare. mai degrabă. inclusiv cele consacrate prin texte legislative.3. de vreme ce acest principiu are în vedere atât daunele efective. însă. soluţiile. legea mediului. sub acest aspect.29 acest principiu are în vedere mai mult decât o simplă obligaţie de dezdăunare. Desprinderea exactă a principiilor acestei discipline juridice ni se pare importantă din cel puţin două puncte de vedere: a) cunoaşterea acestora poate contribui într-o măsură importantă la . dreptul mediului cunoaşte. Depăşind cadrul răspunderii juridice pentru pagubele produse. nici ele. uneori elemente din cuprinsul unora fiind avute în vedere în cadrul altora. să observăm că în lucrările de specialitate principiile dreptului mediului se regăsesc . Or. In primul rând. principiul nu încetează. inclusiv în scopul prevenirii şi înlăturării efectelor poluării şi reconstrucţiei ariilor deteriorate. ceea ce nu este cazul când ne referim la principiul enunţat. foarte diferite. 5. Nu este sau nu este numai . Nu vom stărui asupra faptului că enunţarea fiecărui principiu poate fi diferită de la un autor la altul. cu adevărat important se referă la conţinutul unui principiu sau al altuia. a acoperirii pagubelor produse mediului. În al doilea rând. ceea ce este. însă. o foarte accentuată tendinţă de internaţionalizare. îngăduie ca formularea principiilor dreptului mediului să se regăsească în texte de drept pozitiv. în ultimele decenii. ceea ce nu pare a fi deloc surprinzător. decât dacă sunt certe atât producerea în viitor cât şi întinderea prejudiciului respectiv. în linii mari. reparaţia nu poate privi o pagubă care nu s-a produs încă. legea însăşi cuprinzând nemijlocit formularea unora dintre aceste principii. bazat pe mutualitatea tuturor “poluatorilor”. Este vorba. inspirată într-o măsură semnificativă din reglementările legislative moderne şi având în vedere reglementările UE în domeniul protecţiei naturii. de altfel. principiile dreptului mediului sunt identice sau foarte asemănătoare în diferite ţări. Astfel cum am arătat.în marea lor majoritate. Formularea principiilor dreptului mediului Trebuie. efective sau numai eventuale.

care introduce în dreptul intern principiile generale ale dreptului mediului înconjurător. consultat de ministrul mediului asupra formulării unor principii fundamentale ale dreptului mediului. al celor mai bune tehnici disponibile.importanţa primului articol al Legii. b) pentru a permite legiuitorului naţional să-şi afirme propria sa voinţă de doctrină.cred . principiul obligaţiei individuale şi colective la protecţia mediului. drept al generaţiilor viitoare. interesul ca aceste principii să fie menţinute în proiectul de lege: a) pentru a clarifica şi simplifica dreptul francez al mediului. Michel Barnier .. în cadrul legii româneşti. Transplantul legislativ . pag. în esenţă.a putut afirma că “nimeni nu va contesta . începută în 1992.Cans (op.Cans. pag.desigur. pentru a dota dreptul mediului cu un corp de principii directoare permiţând societăţii civile de a înţelege materia şi de a o aplica în practică.Gilles Martin. decât să afirme . 31 . însă. a apărut o lacună fundamentală a reglementării . Câteodată este vorba despre deosebiri care oglindesc diferenţe în dezvoltarea istorică a instituţiilor ori în experienţa practică dintr-o ţară sau alta. Această realitate priveşte mai puţin principiile cu caracter general ale dreptului mediului. aceea de a conţine un liant al prevederilor atât de diverse şi atât de separate pe care le presupune existenţa marii varietăţi de elemente ce beneficiază de protecţie. principiile de reglementare în domenii sectoriale ale ocrotirii naturii. Ch. Evocând fazele elaborării viitorului Cod al mediului (un prim pas fiind Legea Barnier.cit.ministrul mediului din perioada respectivă. c) în sfârşit.201) aminteşte că preşedintele comisiei de experţi. anume cel puţin zece: caracterul de interes general al elementelor mediului.pag.Cans. (Ch.. principiul precauţiei.iar nu să creeze principiile dreptului mediului. Enumerarea. prof.30 aplicarea lor în practică. calificate uneori de “concepte”. Abia după înlăturarea acestei lacune. principiul poluatorul plăteşte. al informării. Iar principiile enunţate de legea Barnier . în trei puncte.lipsa oricărei coerenţe între dispoziţiile disparate ce constituiau o adevărată litanie cuprinzând referiri la caracterul de interes general al protecţiei diferitelor elemente ale mediului. al ireversibilităţii. Este. la care Franţa a subscris la nivel internaţional”32. singurul principiu cu adevărat nou în redactarea adoptată de Parlament.fie şi numai . obiectiv cu atât mai dificil cu cât numeroase prevederi legale în materie sunt relativ noi31. cu o singură excepţie . Legea Barnier (referitoare la întărirea protecţiei mediului înconjurător) n-a făcut. al cărui nume a fost împrumutat de Legea din 1992 . “noţiuni” sau “obiective”.95-1o1 din 2 februarie 1995). sunt relativ numeroase. inserate în cod -. Citat de Ch.cit. op. a principiilor dreptului mediului corespunde şi unei necesităţi organice a reglementării. mai ales. Experienţa elaborării Codului francez al mediului. al acţiunii preventive. dezvoltarea durabilă. cel al corectării cu precădere la sursă.196). a menţionat. cât. cel al participării. patrimoniu comun al naţiunii. Odată elaborat planul acestui cod.198. al incertitudinii ştiinţifice. b) adâncirea teoretică a acestor principii şi sintetizarea unor concluzii privind efectele aplicării lor practice reprezintă o premisă indispensabilă a perfecţionării legislaţiei în materie.aceea a afirmării dreptului la mediu. cel al proporţionalităţii. într-o măsură mai mare sau mai mică. evident că atât preocupările cărora le dă expresie legislaţia. cât şi principiile ce stau la baza reglementărilor legislative pot fi. diferite de la o ţară la alta. înainte de a o vedea impusă de Comisia Juridică a Comunităţii Europene. este elocventă. al dreptului individual la un mediu sănătos. nr. 32 .

legea mediului dă expresie convenţiilor internaţionale la care ţara noastră este parte sau la care urmează să devină parte în viitorul apropiat 37. Dalloz. în timp ce judecătorul administrativ refuza întotdeauna despăgubirea. Dreptul mediului. 38 A se vedea M. pag. Iată. Tratat. de pildă. însă. că este cazul să precizăm că dreptul mediului este un drept esenţialmente preventiv. în sensul că „pre-ocuparea” nu mai constituie un motiv de exonerare de răspundere cât priveşte prejudiciul cauzat victimei „instalată mai târziu” 36 . Problema nu a fost. pag. Mircea Duţu. cu excepţia cazurilor în care. În opinia noastră. de pildă. după instalarea victimei. 1994 33 34 . din 21 iunie 1993. protector şi imperativ. judecătorul ordinar pronunţa o exonerare parţială de răspundere. unei veritabile recunoaşteri a dreptului de a polua 33. ca un principiu în domeniul răspunderii pentru prejudicii aduse mediului şi care corespunde.203 37 . A se vedea Michel Prieur. Oxford. vol I. dr. A se vedea. 1991. 2000. poluarea se agrava. după cum am afirmat 38 se aplică şi în cadrul altor ramuri de drept. în lumina practicii judiciare şi a legislaţiei.31 la nivelul principiilor reglementării legale . însă fără şansa ca poluatorul să obţină exonerarea de răspundere. în raport cu culpa sau imprudenţa victimei. Înainte de 1976 jurisprudenţa regla “în mod perfect” 34 problema înlăturării sau atenuării răspunderii poluatorului în cazul în care viitoarea victimă venea să se instaleze alături de o instalaţie poluantă deja existentă. Aceste principii. ibidem 35 Situaţie rezolvată în prezent pe calea reglementării legale. ridicată în practica sau în doctrina din ţara noastră. prin consacrarea principiilor reglementării interne. astfel cum am arătat. în pofida tinereţii sale are principii generale bine conturate. Deşi în literatura de specialitate din România sunt analizate. un drept mai mult sau mai puţin clasic. Este. în afara principiilor dreptului intern al mediului. principiile dreptului internaţional al acestuia 36. neîndoielnic că odată cu apariţia în practică a unor asemenea cazuri. devenind aşadar. la cunoştinţa noastră. ceea ce în Franţa s-ar putea defini. încă. . potrivit autorilor francezi. credem. în care aspectele tehnice şi economice sunt hotărâtoare. Paris. Ca. Odată cu modificările legislative aduse prin Legea de orientare agricolă din 1980 exonerarea de răspundere a poluatorului este generalizată în toate cazurile de instalare ulterioară a victimei (cu condiţia ca activităţile dăunătoare să se desfăşoare în aceleaşi condiţii35). Editura Economică. în măsură în care se aplică normele de dreptul mediului. Droit de l’environnement. ediţia 2-a. observatorul atent va constata că. Aşa după cum am mai arătat.743-745.nu este întotdeauna cu putinţă într-un domeniu ca acela al ocrotirii mediului. Convenţia de la Lugano. privind răspunderea civilă pentru prejudicii rezultând din activităţi periculoase pentru mediu. Idem. Bucureşti. principiul de răspundere la care ne referim va fi “descoperit” şi în România. supus unor schimbări permanente dar care. este vorba despre exonerarea de răspundere a poluatorilor în cazul “pre-ocupării” individuale. de pildă. Uliescu „La penetration du droit de l’environnement dans le domaine du droit rural” – raport naţional la Congresul European de Drept Rural.

ci şi . va trebui să admitem. desigur. deoarece natura problemelor depăşeşte cadrul naţional. inclusiv relaţiile sociale cu privire la protecţia sa.32 Amintindu-ne noţiunea de mediu. de integrare a politicilor de mediu în celelalte politici sectoriale. pe de altă parte o cooperare internaţională eficientă. de asemenea. Formularea unor principii ale dreptului internaţional al mediului este o întreprindere încă mai dificilă decât deducerea unor asemenea principii în dreptul intern. pe tărâmul principiilor ce guvernează reglementarea ocrotirii mediului înconjurător. chiar regional. sunt esenţiale. dreptul internaţional al mediului aduce omenirea în miezul dreptului internaţional. Cu referire la sistemul constituţional românesc.4. Această integrare („multidimensională”) necesită. o dublă convergenţă: pe de o parte integrarea diverselor politici naţionale într-un ansamblu coerent.cum este. fără îndoială un element “fertilizant” al perfecţionării dreptului intern al mediului şi a reglementărilor legislative din domeniul respectiv.reprezintă. 5. normele de protecţie a acestuia îmbracă toate elementele componente şi factorii de mediu. precum şi o cât mai exactă precizare a conţinutului acestor principii. pe drept cuvânt.dezvoltarea legislaţiei şi a dreptului mediului a cunoscut o anumită întârziere. dreptul internaţional al mediului . Credem că mediul este prin excelenţă de natură să mondializeze societatea noastră şi să abordăm integrat societatea umană planetară.ca expresie a unei evoluţii ce înregistrează posibilităţile tehnice cele mai moderne şi strategiile cele mai elaborate . celelalte ramuri ale dreptului le preiau cu specificitatea lor. De aici. Legătura între dreptul intern şi dreptul internaţional pe tărâmul principiilor Legătura între dreptul intern şi dreptul internaţional pune. ceea ce ne aduce la concepţia de dezvoltare durabilă. întocmai dreptului internaţional al drepturilor omului. Pentru ţările în care . În ceea ce priveşte principiile generale şi normele care le permit aplicarea. atât în dreptul intern. de vreme ce prezervarea mediului se face în numele generaţiilor prezente şi viitoare. S-a afirmat. că desprinderea unor principii. în măsură în care acestea sunt „generale” sau norme cadru. cazul României . însă. că dreptul internaţional al mediului fertilizează dreptul internaţional clasic. numeroase probleme. căci. ne-am permite să subliniem actualitatea arzătoare. Căci nu numai substanţa unor reglementări concrete. cu implicaţii pe termen lung. cât şi în dreptul internaţional. fără să-şi poată permite încălcarea lor. într-o anumită măsură.

axiome ori truisme. Examinarea actelor de drept internaţional în domeniul ocrotirii mediului este.33 conţinutul principiilor poate fi invocat în acţiuni introduse la instanţele judecătoreşti. d) apa. mai ales. folosită în scopuri multiple. neîndoielnic. în dreptul intern.5. iar din acest punct de vedere. pare a ascunde lipsa de voinţă a statelor de a se angaja juridic . dezvoltării şi mediului înconjurător. la noi. în timp ce principiile conţinute în declaraţii sau în alte acte de acest fel nu au valoare juridică. O precizare se impune.este indispensabilă vieţii. apartenenţa principiilor de drept internaţional la dreptul intern nu mai trebuie. de natură să învedereze faptul că. Aceasta ar putea fi o explicaţie pentru slăbiciunile .resursă fragilă şi care nu poate fi înnoită . Noţiunea de principiu juridic În aceste condiţii este pusă în discuţie însăşi noţiunea de principiu în sens juridic. internaţional. Aşa. gestiunea şi prezervarea apei. . chiar. incapacitatea realizării unui consens al acestora în domenii importante ale cooperării în ocrotirea mediului. mai ales. poate. iar pe de altă parte că. planificatori şi factori de decizie. b) gestiunea şi punerea în valoare a resurselor de apă trebuie să asocieze. uneori. asemenea acte preferă să definească principii mai degrabă decât să formuleze obligaţii concrete. următoarele: a) apa . sub titlul de “principii directoare”. în celelalte două cazuri putem vorbi. aşadar de principiu al dreptului .a şi c sunt enunţate simple constatări. cuprind simple constatări.ori. Declaraţia de la Dublin din ianuarie 1992 asupra apei. Or. despre principii având valoare juridică. dintru început: anume că principiile şi normele de drept internaţional nu pot avea. de pildă. şi de multe ori către false principii în dreptul internaţional. Este lesne de observat că. în timp ce la lit. în multe cazuri. demonstrată în măsura în care ne aflăm în prezenţa unor acte internaţionale la care România este parte.mereu agravate . să fie recunoscută ca un bun economic. are o valoare economică şi trebuie. prin urmare. aceasta deoarece înclinaţia către principii. 5. prin măsuri sancţionatoare şi de constrângere.ale unui “drept” arareori caracterizat prin prescripţii imperative şi. din acest punct de vedere numai principiile (şi normele) cuprinse în acte internaţionale cu caracter convenţional au putere juridică obligatorie. însă. de multe ori. însă. pe utilizatori. enunţă. c) femeile au un rol esenţial în aprovizionarea. o forţă juridică mai mare decât cea care rezultă din caracterul actelor în care sunt cuprinse.intern şi. sub denumirea de principii se ascund formulări ce nu au. nici o valoare juridică şi. la toate eşaloanele.

deci de forţa de constrângere ce le pot asigura aplicarea. pentru ocrotirea anumitor elemente ale mediului înconjurător. de pildă. caracter juridic. Chiar când au. în lipsa unui text special.intern sau internaţional . un principiu are. el ordonă . caracter normativ. de aceea. cu sau fără caracter juridic. În ştiinţa dreptului. comparabilă şi. ca atare. cazul Declaraţiei de principii de la Rio asupra mediului şi dezvoltării. obligaţia statelor de a-şi uni eforturile într-o anume direcţie sau pentru realizarea unui anumit scop. Situaţia dreptului internaţional al mediului este. este. care. declaraţia consacră drepturile şi răspunderile ce revin statelor în domeniul protecţiei mediului. ori cu referire la o regulă generală care trebuie. În lumina celor arătate putem preciza că. anume fie o dispoziţie legală. Aşadar. deşi necuprinsă într-un text (de pildă. înainte de toate. un principiu poate fi: a) o regulă sau o normă generală fără caracter juridic din care pot fi deduse norme juridice .sau presupune ca o consecinţă . reprezintă rezultatul unei soluţii de compromis între ţările industrializate şi Grupul celor 77. ne mărginim să exprimăm aici credinţa că. Aşa. totuşi. fără a avea forţă juridică obligatorie. principiul suveranităţii şi cel al cooperării statelor nu au. adică la o normă explicit formulată într-un text de drept pozitiv.a unui consens ţinând de axiologia elementelor ce interesează colaborarea şi cooperarea statelor presupune rezolvarea unor dificultăţi cu caracter politic. Este. prin modul în care sunt formulate. prin ele însele. dacă crearea unei veritabile ordini juridice internaţionale în domeniul ocrotirii mediului aparţine viitorului. fie o normă construită plecând de la elemente cuprinse în aceste dispoziţii. asemănătoare cu aceea a dreptului internaţional al dezvoltării. principiul suveranităţii statelor şi principiul cooperării. iar nu al unor norme cu caracter obligatoriu. proclamând un număr de 27 de principii.cu un caracter îndeajuns de general încât să poată inspira diferite aplicaţii şi să se impună cu o autoritate general admisă (atunci când nu are caracter reglementar). Depăşirea acestei etape . de o importanţă extraordinară chiar şi numai simplul consens al statelor cu privire la pericolul vital care ameninţă omenirea prin degradarea neîncetată a mediului. în numeroase cazuri astfel cum am arătat . direct sau numai mijlocit. independent de valoarea juridică. principiile dreptului . se va vorbi despre principii cu referire la o maximă juridiceşte obligatorie. de pildă. după caz. poate. să regleze un anumit caz.caracterul unor simple recomandări. o înfăţişare normativă. de pildă. b) o regulă juridică . de pildă.cum sunt. actele internaţionale înfăţişează .o anumită comportare 39. 39 . dar presupun fie obligaţia de a nu întreprinde nimic împotriva voinţei unui stat sau fără acordul său. nu ne vom putea ocupa de ele. prin opoziţie faţă de o excepţie. principiile generale ale dreptului). principiile ce se . În acest fel.stabilită sau nu printr-un text legal .al mediului “trimit” la “principiul pozitiv de drept”.34 Cauzele unei asemenea situaţii depăşesc sfera fenomenelor juridice şi. În materie de ocrotirea mediului. fie. dar mai ales cu caracter economic.

formulate în termeni normativi). dreptul internaţional al mediului a evoluat şi va evolua. în toate capitolele. acest fapt nu este. însă. Am încercat să circumstanţiem noţiunea de “principiu” la ceea ce poate interesa din punct de vedere al dreptului şi legislaţiei. eventual. C.mai ales după intrarea în vigoare a Actului Unic European (în 1987) . modalităţile acestora.au fost înregistrate progrese substanţiale în colaborarea statelor de pe continent. de natură a le diminua importanţa în raport cu prescripţiile imperative ale dreptului internaţional al mediului.2o2. sistemul legislativ comunitar este lacunar şi. pe seama restrângerii însemnătăţii simplelor recomandări. desigur. aşadar având aspectul unor recomandări. deci. corelativ. are. op. în direcţia lărgirii sferei actelor cu caracter obligatoriu pentru statele-părţi. însă. În afara competenţei extrem de extinse în materie de reglementare. atribuţii de control asupra modului în care sunt respectate ori se aplică regulile pe care le edictează. însă. desigur.E. Aşa fiind. cu sporirea puterii economice a ţărilor în curs de dezvoltare şi cu progresele tehnico-ştiinţifice. va deveni mâine text imperativ de drept internaţional şi va putea face parte. Programul “Acţiunea 21” (Rio de Janeiro. susceptibil de numeroase perfecţionări. atunci când vom evoca principii ale dreptului internaţional al mediului cuprinse în acte internaţionale nu vom stărui asupra forţei lor juridice obligatorii (în raport cu natura actelor în care îşi găsesc consacrarea). din dreptul intern al mediului. Nu mai puţin. în bună măsură. În ultimii ani . la faptul că o serie de texte internaţionale vizează un ansamblu de principii generale fără să propună nici cea mai redusă definiţie40. evocând liniile directoare ale activităţilor propuse sau.pag.35 înfăţişează ca simple recomandări cuprinse în acte internaţionale relative la mediu nu fac parte din legislaţia internă. le denumeşte “principii de acţiune” în numeroase rânduri. iunie 1992). Nu vom stărui asupra problemelor decurgând din aspecte semantice ale materiei de care ne ocupăm aici. odată cu dezvoltarea colaborării şi cooperării între state pentru ocrotirea mediului. neîndoielnic. Ch. Astfel. toate. Trebuie adăugat aici că integrării economice şi politice europene îi corespund forme colective de luptă pentru protejarea mediului. Uneori lucrurile sunt clare chiar în raport cu formularea în care este cuprinsă noţiunea de principiu.E. Aceasta cu atât mai mult cu cât. inclusiv. 40 . Dificultatea juristului exeget în raport cu aceste principii se referă. . o vocaţie juridică (chiar atunci când nu sunt. dacă “principiile” la care se referă Declaraţia de la Dublin (din ianuarie 1992) asupra apelor. un sens absolut diferit de acela care ne preocupă în acest capitol. Ceea ce azi reprezintă un principiu ori o normă fără forţă juridică propriu-zisă. în domeniul ocrotirii mediului.. este.Cans. ca şi Declaraţia de la Rio (iunie 1992) au. potrivit Legii fundamentale româneşti.cit.

fiind de fapt o trimitere la protecţia mediului şi la actele Conferinţei ONU pentru mediu şi dezvoltare de la „Rio 92”. Acest document deosebit de important pentru protecţia mediului stabileşte expres principiile acţiunii comunitare în domeniu. unele dintre cele ale dreptului internaţional al mediului. reglementarea legislativă a protecţiei mediului şi consacră.36 Actul Unic European a modificat Tratatele originare ale Comunităţilor Europene şi a rezolvat definitiv problema bazelor juridice ale competenţelor comunitare în domeniul protecţiei mediului. Tratatul de la Maastricht semnat la 7 februarie 1992 şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. 5. prin prisma scopului legii. dintre care 4 au în vedere dimensiunile internaţionale a politicii comunitare în domeniul mediului. pe rând. În domeniul mediului. conform evoluţiei momentului. echilibrate şi durabile”. Actul Unic a dat forţa juridică (obligatorie) principiului subsidiarităţii. a adus amendamente deosebit de importante privind uniunea politică. inclusiv la Declaraţia de principii. desigur. încă din primul său articol. ocrotirea mediului ca reprezentând un obiectiv de interes public major. dezvoltându-le pe cele anterioare. ulterior.6. ne propunem să examinăm. care în fapt. Urmând Actului Unic European. modul şi direcţia în care trebuie să fie orientate dispoziţiile legislative: ocrotirea mediului . nu sunt principii juridice. totodată. Antamând domeniul economic şi social pe care îl consideră obiectiv principal se urmăreşte un progres echilibrat şi durabil cu respectarea mediului. În document sunt consacrate 11 principii. principiile sunt pe o linie ascendentă. se lărgesc competenţele UE în domeniul protecţiei mediului. califică. permiţând oricărui stat membru să menţină sau să stabilească măsuri de protecţie a mediului mai restrictive. În aceste condiţii. principiile dreptului mediului. Tot astfel. mai întâi cele ale dreptului intern (sau care au un caracter comun) şi. Principii generale ale dreptului intern al mediului a) Principiul recunoaşterii legislative a ocrotirii mediului ca obiectiv de interes public major. Prin Tratatul de la Amsterdam semnat la 2 octombrie 1997 şi deschis spre ratificare statelor membre. Textul are în vedere. Legea protecţiei mediului cu modificările ulterioare. economică şi monetară. iar principiul subsidiarităţii devine dominant. care. într-o ordine care nu este cea a importanţei. ci linii directoare ale acţiunii. devine condiţia şi componenta „unei dezvoltări armonioase.

încă prin Legea nr. dat fiind că aici figurează protecţia naturii şi lupta împotriva poluărilor.Of. regimul pesticidelor.655/2001 (M. prin dispoziţii modificate şi preluate prin prevederile de la art.61 din 5 februarie 2001) .773 din 4 decembrie 2001) pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr.134 alin.37 trebuie făcută pe baza principiilor şi a elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii. în egală măsură. utilizare şi comercializare a OMG prin tehnicile biotehnologiei moderne. . la care această lege se referă nemijlocit.243/2000 privind protecţia atmosferei . adoptate după 1995 dar mai ales în cadrul procesului de armonizare a legislaţiei de mediu cu legislaţie UE.Of. Or. care vor dezvolta principiile generale din legea-cadru. răspunderea pentru prejudiciile aduse mediului42. Of. 552/29.. într-adevăr.137/1995 privind protecţia mediului. cu modificările ulterioare. caracterul unei legi-cadru.M.7) şi art.52).35.d). cu titlu de exemplu menţionăm: .1).Legea nr. Într-adevăr. aceasta era declarată. Intr-adevăr. şi pentru ceea ce va face obiectul reglementărilor legislative ulterioare.e consacră o adevărată schimbare conceptuală cât priveşte protecţia mediului şi mai ales dreptul omului la un mediu sănătos.135 lit. testare. industriale şi agricole. Aşa fiind.Legea nr.Legea 22/2001 . corespunzând elementelor de mediu care reclamă ocrotire 41.2002) . sunt de interes general.07. gospodărirea deşeurilor menajere.458/2002 privind calitatea apei potabile (M. Pentru ţara noastră. ci desigur. neîndoielnic. pentru diferitele părţi componente ale acestei ramuri.9/2001 pentru ratificarea Amendamentului de la Copenhaga al Protocolului de la Montreal (M. Literatura juridică de specialitate din Franţa deduce principiul general al recunoaşterii legislative a mediului ca având o finalitate de interes public din recunoaşterea prin lege. care are. este sigur că toate elementele ce-l compun se regăsesc în acest articol 1. În acest sens. trecând prin degradarea mediului. o asemenea proclamare legislativă a importanţei ocrotirii mediului nu reprezintă o noutate. Constituţia din 1991 nu a consacrat nemijlocit acest principiu. prezervarea speciilor animale şi vegetale.1 al Legii din 10 iulie 1976 referitoare la protecţia naturii prevede că protecţia spaţiilor naturale şi a peisajelor. deşi mediul înconjurător nu este vizat în mod expres. Însă Constituţia din 1991 modificată prin referendum. etc 41 . consacră caracterul de interes public major nu numai pentru protecţia valorilor generale ale mediului înconjurător. în prezent abrogat se prevedea că. revizuite sau noi. spre pildă: regimul substanţelor şi al deşeurilor periculoase. 105 din 1 martie 2001 (de ratificare a Convenţiei privind evaluarea impactului de mediu în context transfrontier -Convenţia Espoo). a elementelor ce compun mediul înconjurător. Michel Prieur (op. atunci când stabileşte obligaţia statului de a exploata resursele naturale ale ţării.Legea nr. Of. cum precizează prof. Legea nr. atunci principiul astfel stabilit este valabil.Legea 214/2002 (M.2 lit. mulţumindu-se ca. Iar dacă dreptul mediului în ansamblul său include recunoaşterea faptului că obiectul protecţiei juridice reprezintă o finalitate de interes public major. piscicultura şi pescuitul.cit. prin art. astfel. în scopul aplicării eficiente a măsurilor de protecţia mediului se vor reglementa prin legi speciale. precum şi a produselor rezultate din acestea. un număr de 17 domenii printre care. art. 316 din 14 mai 2002) pentru aprobarea OG 49/2000 privind regimul de obţinere.42 (al. menţinerea echilibrelor biologice la care participă acestea şi protecţia resurselor naturale împotriva tuturor cauzelor de degradare care le ameninţă.pag.9/1973 ca fiind “o problemă de interes naţional” (art.89 al Legii protecţiei mediului. ca având acest caracter. . 42 O mare parte din aceste domenii beneficiază de legi speciale. Of. să precizeze că aceasta se va face “în concordanţă cu interesul naţional” (art. protecţia litoralului şi a zonelor costiere.

dar precizează că s-ar putea considera că de la punerea în lucrare a unei politici privind protecţia mediului şi recunoaşterea caracterului de a fi de interes general al acestei politici asistăm la apariţia unei noi ordini juridice. pag. Prieur (op. prevederile dreptului mediului sunt de “ordine publică”. . eventual. Acestei prime consecinţe a principiului de care ne ocupăm aici. chiar dacă am admite existenţa. reglementări completatoare. op. desigur. Astfel cum precizează dr. In consecinţă.. inconvenientele de ordin social pe care le comportă nu sunt excesive în raport cu interesul pe care îl prezintă. Michel Prieur se referă la controlul de legalitate privind activităţile ce aduc atingere mediului. M. or. altele. prin aplicarea teoriei bilanţului la aprecierea legalităţii declarării ca fiind de utilitate publică a unei anumite operaţii 45.54. în domeniul ocrotirii mediului.. 45 . pag. “o asemenea dispoziţie generală relevă valoarea social-juridică deosebită conferită păstrării echilibrului ecologic şi conservării stării elementelor şi factorilor de mediu şi imprimă un caracter imperativ normelor de drept pertinente.57-58) admite că în dreptul pozitiv (francez) nu se poate găsi o referire veritabilă la o asemenea ordine publică. o asemenea consecinţă nu ţine de caracterul de ordine publică al normelor legale. Acest subiect se loveşte de dificultatea de a admite existenţa mai multor ordini publice.cit. dar numai o parte dintre acestea ţin de ordinea publică. vor privi. a unei ordini publice. cea mai mare parte a legislaţiei este alcătuită din dispoziţii imperative. astfel. Punerea în balanţă a intereselor în joc ar trebui să conducă inevitabil la includerea protecţiei mediului.cit. în opinia sa. Printre alte efecte ale declarării legislative a interesului public ce caracterizează activităţile privind protecţia mediului. de la sine înţeles că toate consecinţele legate. în reglementările specializate pe care le vor conţine. i se adaugă. legal. nu mai există nici un . costul financiar şi.47. Este. n-am putea fi de acord cu opinia menţionată mai sus în sensul că. ci de faptul că este vorba despre norme imperative. întrucât anumite prevederi legislative sunt de ordine publică. printre interesele publice eventual în conflict cu alte asemenea interese ce ar servi la justificarea unei exproprieri. de la principiul potrivit căruia protecţia mediului reprezintă un obiectiv de interes public. de aplicarea acestui principiu. la noi. în egală măsură. definiţia şi trăsăturile acestei noţiuni nu sunt îndeajuns de bine precizate. nepermiţând derogări de la prescripţiile lor”43. tot astfel. având ca finalitate protecţia mediului (idem. în vedere crearea unor servicii publice ale protecţiei mediului.. cât şi în legile speciale. Autorul are.cit. neîndoielnic. Op.38 Este evident că fiecare dintre legile speciale a căror elaborare şi adoptare a fost necesară trebuie să pornească.pag. Recunoaşterea unei ordini publice ecologice ca limită şi ca obiectiv al acţiunii administrative este un subiect controversat 44. să fie declarată de utilitate publică decât dacă atingerile aduse proprietăţii private. Mircea Duţu. fiecare specifică unei anume ramuri a dreptului. atât reglementarea cuprinsă în legea-cadru. ca şi de împrejurarea că.pag. Mircea Duţu. Dar. “începând din momentul în care protecţia mediului este socotită a fi de interes general. Judecătorul administrativ francez a formulat principiul că o operaţie nu poate. Întradevăr. 43 44 .57). nu sunt îngăduite derogări de la acestea. pe plan teoretic şi practic.

18 al preambulului Convenţiei de la Rio (iunie 1992) asupra diversităţii biologice. regimul deşeurilor şi al deşeurilor periculoase .39 obstacol pentru crearea.137/1995 cu modificările ulterioare (art. subliniat faptul că întreaga concepţie ce stă la baza reglementării protecţiei mediului în această nouă lege porneşte de la recunoaşterea importanţei activităţilor de prevenire a producerii daunelor ecologice. Asemenea servicii publice existau chiar la începutul deceniului şapte. potrivit căreia “părţile contractante. cel al îngrăşămintelor chimice şi al produselor de uz biosanitar. vor ţine pe deplin cont de folosirea celor mai noi progrese tehnice realizate şi metode concepute pentru . de către autorităţile publice. regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase..3). ceea ce. însă. care omite referirea la anticiparea riscurilor. acesta putând şi trebuind să fie aplicat la toate domeniile ocrotirii mediului . .55. a1 46 47 . cu privire la climă. serviciile descentralizate ale statului. Convenţia de la Paris din 22 septembrie 1992 pentru protecţia mediului marin al Atlanticului de nord-est (art. însărcinate fiind cu protecţia mediului. Idem. unele fiind organisme de drept privat. în acest sens.are în vedere. în principal.a şi b).ca. Întradevăr. printre care şi asociaţiile de protecţie a mediului. prevenirii şi corectării la sursă a riscurilor ecologice şi a producerii daunelor este formulat la pct. protecţia stratului de ozon. 48 Introdus în Legea 137/1995 prin OUG 91/2002. stabilit într-o formă mai simplă. Beneficiază de agrement. Acest principiu este. Trebuie. care subliniază că este de cea mai mare importanţă să fie anticipate şi prevenite cauzele reducerii sau pierderii diversităţii biologice la sursă. fie în totalitate (stabilimente publice specializate. fie în parte (de pildă.3 lit. însă. poluare. precum şi regimul activităţilor nucleare.. că acţiunea principiului depăşeşte limitele diversităţii biologice. precum direcţia departamentală a agriculturii). Se citează. anticiparea şi prevenirea riscurilor. întreaga reglementare a activităţilor economice şi sociale cu impact asupra mediului cuprinsă în capitolul al II-lea al legii – privind procedura de autorizare. pag. în termenii legii protecţiei mediului. anticiparea şi prevenirea riscurilor sunt completate cu ideea că aceste obiective trebuie să fie realizate prin folosirea celor mai bune tehnici disponibile48. nr. această precizare este cuprinsă în reglementările legislative şi în doctrina de specialitate din Franţa. precum parcurile naţionale sau agenţiile financiare de bazin). În lumina formulării date conţinutului propriu al acestui principiu în alte documente internaţionale. a unor servicii publice însărcinate cu gestionarea acestuia”46.2 şi art.3 lit. de pildă.art. b) Principiul anticipării. nu schimbă cu nimic conţinutul principiului. etc. controlate riguros de către stat 47 şi care exercită prerogative de putere publică (controlul unei rezervaţii naturale) pot fi recunoscute de instanţa judecătorească ca gestionare ale unui serviciu public administrativ de ocrotire a mediului. dezertificare. Desigur. însă.

pentru reducerea globală a emisiilor şi a impactului asupra mediului în întregul său. în acest domeniu. remarcăm că „principiul prevenirii.4).. să coste mult mai puţin decât ar costa adoptarea unor măsuri complicate şi dificil de înfăptuit în scopul împiedicării producerii unui prejudiciu eventual. Cît priveşte modificarea art 3 alin a din Legea 137/1995 prin OUG nr 91/2002. renunţarea la protecţia mediului înconjurător.şi ea . Poate nu ar fi lipsit de interes să ne referim în acest context la definiţia legală privind „cele mai bune tehnici disponibile” din acelaşi act normativ şi care reprezintă „stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi eficient înregistrat cu dezvoltarea unei activităţi şi a modurilor de exploatare.cit.1 alin. care demonstrează posibilitatea practică de a constitui referinţa pentru stabilirea valorilor limită de emisie în scopul prevenirii. cum constată Ch.40 prevenirea şi suprimarea integrală a poluării” şi.2oo . într-adevăr.L. s-a putut simţi teama ca tratamentul la sursă să nu se dovedească uneori mai costisitor şi mai puţin eficace decât o intervenţie a posteriori49. principiul corectării la sursă este. formulare care consacră practic alinierea legislaţiei româneşti cu legislaţiile mai avansate. . Op. în prezenţa unor costuri nerezonabile. în care cunoştinţele ştiinţifice şi tehnice au încă graniţe. a atingerilor aduse mediului înconjurător.204. redactarea acestui principiu este următoarea: “principiul acţiunii preventive şi al corectării. greşit să se creadă că o asemenea condiţie ar reprezenta. aşadar şi în România. Căci protecţia mediului. psihologic sau numai sentimental. numai de limitarea acţiunii preventive având acest scop. Cans. atenuat de condiţia referitoare la caracterul acceptabil sub aspect economic al realizării sale. Iar uneori. iar nu despre promovarea dezvoltării economico-sociale cu sacrificarea salvgardării naturii. de asemenea. reducerii şi controlul integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici dipsonibile pentu activităţi care pot produce poluări semnificative. este vorba. pag. într-adevăr. cu prioritate la sursă.” Chiar dacă. Că este aşa rezultă din faptul că formularea definitivă a textului a fost rezultatul unor lungi dezbateri parlamentare în care. “acestea vor asigura aplicarea celor mai bune tehnici disponibile şi cea mai bună practică de mediu”.95-101 din 2 februarie 1995. folosind cele mai bune tehnici disponibile la un cost economic acceptabil” (art.regulilor economiei de piaţă. în definiţia reprodusă. însă. Ar fi. Amintim că legea ocrotirii mediului nu condiţionează activitatea de prevenire a vătămării naturii de anumite costuri acceptabile economiceşte. Concretizată în textul legii franceze nr. pare greu de admis că uneori este mai economic să repari un prejudiciu adus naturii decât să-l previi. repararea unei pagube ce părea puţin probabilă poate. Astfel cum se poate observa. ca activitate economică. se supune . O singură precizare credem că sar impune: alegerea între folosirea mijloacelor preventive şi cele de reparare a prejudiciului ar 49 . o asemenea politică ecologică ar trebui avută în vedere în orice ţară. iar în cazul în care acest fapt nu este posibil.

în Le Courrier de l’Environnement. care are în vedere. Astfel. în absenţa unor certitudini ştiinţifice şi tehnice. În Declaraţia de la Rio figurează ca principiul nr. aşa ceva nu rezultă din redactarea textului. Definiţia principiului precauţiei subliniază. martie 1995. nu trebuie să întârzie adoptarea de măsuri efective şi proporţionate vizând să prevină un risc de prejudicii grave şi ireversibile mediului. textul art. Este însă o definiţie foarte criticată în literatura franceză de specialitate. pag.23.15. instituie ca regulă de conduită în domeniul ocrotirii mediului. absenţa unor certitudini ştiinţifice totale nu trebuie să fie invocată ca motiv de amânare a măsurilor care ar permite evitarea unui pericol sau atenuarea efectelor”. statele trebuie să aplice pe scară largă măsuri de precauţie. “Des agents un peu epars”. c) Principiul precauţiei. prevăzând că “autorizaţiile de mediu50 nu se emit în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute prin normele tehnice şi reglementările în vigoare şi că ele sunt supuse revizuirii dacă apar elemente noi”. Ceea ce lasă industriaşilor posibilitatea oricărei aprecieri”52. luarea în consideraţie. Corinne Lepage observă că “principiul precauţiei semnifică până la urmă că nu poate fi angajată o acţiune sau o activitate atunci când consecinţele pe care le poate avea nu sunt cunoscute”. 1992)51. 50 51 . Pierre Lascoumes. înainte de adoptarea oricărei decizii.8. “Les grands principes tels que les decline la Loi Barnier sont a revoir”. nu poate fi aplicat. în dreptul francez. Tot asemenea. Corinne Lepage. însă. lipsa certitudinii ştiinţifice absolute nu trebuie să servească drept pretext pentru a lăsa pe mai târziu adoptarea de măsuri efective vizând prevenirea degradării mediului”. la noi. iar repararea pagubei asigură repunerea deplină a mediului în situaţia anterioară. ţinând cont de cunoştinţele ştiinţifice şi tehnice ale momentului. strâns legat de principiul anticipării. Principiul este reluat pe un plan specific în Convenţia asupra diversităţii biologice (Rio de Janeiro. al cărei Preambul declară că “atunci când există o ameninţare de reducere sensibilă sau de pierdere a diversităţii biologice. or. a probabilităţii şi gravităţii unei pagube ecologice a cărei producere nu este certă. In cazul unui risc de prejudicii grave. ireversibile. O asemenea discuţie are. aprilie 1995. observă autoarea.9 şi 10 din OUG 91/2002 pare a absolutiza acţiunea principiului prevenirii. în Le Courrier de l’Environnement. acordul şi autorizaţia de mediu . astfel cum am arătat. adoptarea unor măsuri efective de prevenire. pag. Avizul.41 fi conformă cu principiile ocrotirii mediului doar atunci când prejudiciul virtual este reversibil. în raport cu posibilităţile de care dispun. 52 . că absenţa certitudinilor. decât la un cost acceptabil din punct de vedere economic. Într-adevăr.58/1994. mai degrabă un caracter teoretic. Ratificată de România prin Legea nr. prevenirii şi corectării riscurilor şi a evaluării acestora. la un cost acceptabil din punct de vedere economic. Pierre Lascoumes precizează că “principiul precauţiei. având următoarea formulare: “Pentru a proteja mediul.

42

În fine, art.3 paragraful 3 al Convenţiei asupra schimbărilor climatice (Rio, 1992, ratificată de România prin Legea nr.24/1994), afirmând, de asemenea, principiul la care ne referim, foloseşte termenul de precauţie într-un sens mult mai apropiat de ideea prevenirii. Ne aflăm în prezenţa unui principiu care, prescriind norme de comportare în protecţia mediului, exprimă fie obligaţia de a însoţi orice operaţie întreprinsă în domeniul mediului cu garanţii suficiente, fie de a se abţine de la măsurile ce pot avea consecinţe imprevizibile, aşadar o obligaţie de a nu face, sau stand still. Fiind vorba despre un principiu cu aplicare generală, obligaţia de precauţie este lesne “transportabilă” în orice domeniu al ocrotirii mediului. Există, neîndoielnic, domenii ale ştiinţei care, legate nemijlocit de ocrotirea mediului, presupun un grad mai mare de incertitudine cât priveşte rezultatele - uneori îndepărtate în timp - ale acţiunii omului asupra mediului natural; astfel sunt activităţile aparţinând biotehnologiei şi cele nucleare. Nu s-ar putea, însă, susţine, de pildă, că în stadiul actual al cunoaşterii ştiinţifice nu pot fi evaluate riscurile pe care le comportă, în domeniul eliminării deşeurilor nucleare sau radioactive, pentru generaţiile viitoare, scurgerile în natură a unor asemenea deşeuri; depăşind o asemenea concepţie, devine clar că practicile actuale, bazate pe metode care se limitează la îndepărtarea deşeurilor din mediul înconjurător imediat al omului, conservându-le în aceeaşi stare în principal pe sol, nu reprezintă, de fapt, în nici o măsură, eliminarea pericolelor reale pentru generaţiile ce vor urma. În afara importanţei teoretice pe care o înfăţişează, principiul precauţiei ar putea avea, în practică, o seamă de consecinţe pe planul răspunderii pentru vătămările aduse mediului. Intradevăr, obligaţia de prudenţă în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi serveşte la stabilirea culpei persoanei care urmează să răspundă pentru fapte prin care s-au cauzat pagube, ca şi pentru simpla înfrângere a unor obligaţii ce-i reveneau potrivit legii. Numai că, dacă este să ne referim la răspunderea civilă delictuală, în prezenţa dispoziţiei cuprinse în art.81 al Legii nr.137/1995, potrivit căreia “răspunderea pentru prejudiciu are caracter obiectiv, independent de culpă”, referirea la obligaţia de precauţie este inutilă. Cu toate acestea, pentru cazul în care este vorba despre alte forme de răspundere - penală, contravenţională, de drept al muncii -, în care existenţa vinovăţiei este esenţială pentru angajarea răspunderii, referirea la principiul precauţiei poate fi foarte importantă. In funcţie de obligaţiile asumate de părţi, principiul la care ne referim poate avea consecinţe importante pentru desluşirea raporturilor decurgând din contractul de asigurare. Credem că nu ar fi lipsit de interes să amintim, rolul ce se acordă principiului precauţiei în Protocolul privind biosecuritatea, Protocolul de la Cartagena privind prevenirea riscurilor biotehnologice semnat în anul 2000 şi ratificat de România, la Convenţia privind diversitatea biologică din 1992.

43

Având în vedere că principiul precauţiei este prezent în numeroase acorduri internaţionale în special în convenţiile care asigură încadrarea juridică a activităţilor susceptibile de a fi potenţial riscante pentru mediu şi având în vedere că biotehnologia poate avea nu numai aspecte pozitive ci poate aduce atingeri mediului (Agenda 21) şi ţinând cont de riscurile ce le pot comporta organismele genetic modificate (OGM) – în special asupra biodiversităţii, a sănătăţii umane, animale şi vegetale, aplicarea principiului precauţiei apare indispensabilă şi justificată. În context strict juridic, principiul precauţiei, presupune că un risc posibil sau care a fost definit fără o probă ştiinţifică privind realizarea sa nu trebuie să servească drept motiv pentru a nu pune în funcţiune un sistem de prevenire a unui asemenea risc. Astfel după cum am mai arătat, precauţia are un caracter anticipativ,cu deschidere spre viitor. Nu încape nici un fel de îndoială că principiul precauţiei, introdus în Protocolul privind biodiversitatea, intră în acest fel, cu toate că timid, din dreptul internaţional al mediului şi în dreptul internaţional al securităţii alimentare. Din economia Protocolului apare că principiul precauţiei are câmpul său de aplicare având o utilitate multiplă: spiritul de solidaritate privind, politica riscului, spiritul universal pe care îl încarnează ; mecanismele de cooperare pe care le instituie în special în domeniile: ştiinţific, tehnic şi juridic53 Ne-am permite, sintetic, să facem o comparaţie între principiul prevenirii, care presupune gestionarea unui risc cunoscut şi principiul precauţiei, care impune stăpânirea sau anticiparea unui risc necunoscut. d) Principiul poluatorul plăteşte, consacrat de Legea ocrotirii mediului în art.3 lit.d, se regăseşte într-o serie de acte internaţionale, printre care vom menţiona Declaraţia de la Rio (principiul nr.16), potrivit căreia “autorităţile naţionale trebuie să depună eforturi pentru promovarea internalizării costurilor protecţiei mediului şi pentru utilizarea unor instrumente economice, ţinând cont de ideea că poluatorul este cel care trebuie, în principiu, să-şi asume costul poluării, având în vedere interesul publicului şi fără a altera jocul comerţului internaţional şi al investiţiilor. Astfel cum, pe bună dreptate, scrie prof. Michel Prieur 54, acest principiu ridică probleme economice şi juridice complicate şi, am adăuga, politice şi ştiinţifice. Am arătat deja că dacă prin acest principiu s-ar consacra simpla obligaţie a celui care cauzează un prejudiciu concret mediului, de a-l repara, atunci ne-am afla în prezenţa unei axiome, fără o valoare juridică proprie; nu acesta este sensul principiului în discuţie.
Georges Naksen Nanefang „Le principe de precaution dans le contexte du Protocol de Cartagena – Les cahiers du Droit vol.43 nr.1, martie 2002, pg.39-42 54 . Op.cit., pag.123.
53

44

În sens larg, principiul are în vedere să se impute poluatorului costul social al poluării pe care el o generează, ceea ce presupune toate efectele unei poluări nu numai asupra bunurilor şi persoanelor ci şi asupra naturii însăşi55. Într-o accepţiune mai restrânsă56 principiul poluatorul plăteşte are în vedere obligarea poluatorului de a suporta cheltuielile luptei împotriva poluării; este, aşadar, pe planul relaţiilor specifice, o “internalizare” parţială, care îngăduie impunerea unor taxe sau redevenţe, de depoluare, poluatorilor, spre a nu obliga colectivitatea în ansamblu să suporte costurile depoluării. Înţelegerea exactă a conţinutului principiului în discuţie presupune o precizare; anume că într-un asemenea sistem de organizare acordarea, de către stat, a unor subvenţii care să-i ajute pe poluatori să finanţeze investiţiile antipoluare este contrară principiului poluatorul plăteşte 57. În Franţa se are în vedere extinderea principiului poluatorul plăteşte şi a sistemului de redevenţe şi pentru combaterea zgomotului şi a poluării agricole. Adoptarea, de către Parlament, a art.421-8 din Codul urbanismului, care prevede servituţi neindemnizabile în jurul instalaţiilor clasificate reprezintă o atingere adusă principiului poluatorul plăteşte, dat fiind că textele prevăzute iniţial puneau în sarcina industriilor poluante plata servituţilor de vecinătate. În aceste condiţii pare justificată constatarea 58 că principiul “cine poluează trebuie să plătească” echivalează adesea cu recunoaşterea dreptului de a polua celui care plăteşte şi legitimează, aşadar, comportamentele ecologice cele mai discutabile. Legiuitorul francez - este interesant de observat - nu a preluat principiul în accepţiunea cuprinsă în Declaraţia de la Rio, potrivit căreia, astfel cum am arătat, poluatorul are a suporta numai costurile depoluării, ci pe acela al Convenţiei de la Paris pentru protecţia mediului marin al Atlanticului de nord-est din 1992, care, în al său articol 2.2.b. prevede că “părţile contractante aplică principiul poluatorul plăteşte, potrivit căruia cheltuielile rezultând din
. Asupra accepţiunilor acestui principiu a se vedea M.Prieur, op.cit., pag.123. . Este accepţiunea reţinută de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi fosta Comunitate Economică Europeană. 57 . În cadrul OCDE, principiul a fost inserat mai întâi în Recomandarea C (72) 128 din 1992 având semnificaţia că poluatorul avea să suporte cheltuielile referitoare la măsurile de prevenire şi de luptă împotriva poluării, stabilite de autorităţile publice, astfel încât mediul să se menţină într-o stare acceptabilă. Costul acestor măsuri trebuia să se repercuteze în costul bunurilor şi serviciilor care stau la originea poluării provocate prin producerea sau consumarea lor; asemenea măsuri n-ar fi trebui să fie acompaniate de subvenţii susceptibile de a crea distorsiuni în comerţ. O a doua recomandare C (74.223) din 1974 admitea unele excepţii de la aceste principii, precizând că un ajutor acordat poluatorilor (sub formă de subvenţii, avantaje fiscale sau alte măsuri) nu este incompatibil cu principiul poluatorul plăteşte dacă este selectiv, limitat la perioade tranzitorii sau adaptat unor situaţii regionale. În cadrul comunităţilor europene, într-un al treilea program de acţiune, principiul poluatorul plăteşte figurează sub forma unei strategii având ca scop folosirea cea mai bună a resurselor; faptul de a imputa poluatorilor costurile legate de protecţia mediului - presupus de acest principiu - îi incită pe aceştia să reducă poluarea provocată de activităţile lor şi să caute produse ori tehnologii mai puţin poluante, ceea ce este esenţial pentru a evita o distorsiune a concurenţei. Pornind de la faptul că o asemenea sarcină ar putea să pună, în unele cazuri, în dificultate întreprinderile existente, s-a admis, în 1974 şi în 1980, ca statele membre să acorde, până în 1987, în anumite condiţii, ajutoare având ca scop facilitarea introducerii unor reglementări noi, vizând o mai adecvată protecţie a mediului. 58 . A se vedea Du Pontavice, La protection juridique de l’environnement en droit civil compare, în Revue juridique de l’environnement nr.2/1978, pag.151; J.Untermaier, “Le droit de l’environnement, reflexions pour un premier bilan”, în “Annee de l’environnement, 1980, pag.116; autorii sunt citaţi de M.Prieur, op.cit., pag.125.
55 56

cit. potrivit competenţelor ce le revin. acceptabilitatea costurilor nu mai este cerută. în art. M. suportând în acest scop cheltuielile necesare.d. considerăm că participarea nu poate fi concepută în afara unei corecte şi depline informări. .34. aşa cum s-au putut ele desprinde din cele ce precedă. s-a modificat şi lit. din această definiţie. bineînţeles. însă. persoanele fizice şi persoanele juridice care deţin surse poluante au obligaţia de a le dota cu mijloace antipoluante. însă. interdependenţă şi ireversibilitate 60. Nu este. expres prevăzută pentru politicile de ocrotire a mediului. de altfel.c. Cuprinzând texte specifice domeniului său de reglementare.3 lit.18/1991. cu organizaţiile acestora. Legea nr.i). înainte de a stabili limitele exercitării acestui drept. de reducere a poluării şi de luptă contra acesteia trebuie să fie suportate de poluator”.45 măsurile de prevenire. Nu mai puţin. de pildă. mai puţin adevărat că.Prieur. Dreptul la informare se înfăţişează. Astfel cum se precizează în literatura de specialitate. ca un drept de acces la informaţie. potrivit căruia “dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit” (alin.47 lit. asemenea fond există şi în reglementarea Legii nr. Reglementarea cuprinsă în Legea nr. op. pag. Democraţia participativă nu este. cuprinsul acestuia fiind „accesul la informaţia privind mediul cu 59 60 Legea 73/2000 privind Fondul pentru mediu cu modificările ulterioare. este. . astfel încât cele două laturi trebuie examinate în cadrul unui principiu unic. cu privire la ameliorarea fondului funciar. de fapt. Precizăm că prin modificările şi completările aduse Legii cadru de OUG 91/2002. revendicarea participării cetăţenilor la protecţia mediului este legată de caracterele particulare ale problemelor acestui domeniu: universalitate. Textul mai precizează. art. în acest domeniu activitatea statului nu poate avea şanse de izbândă fără împărţirea răspunderii cu toţi cetăţenii. Rezultă. că “autorităţile publice. cazul art. prin diferite prevederi ale legii..1).5. adoptat prin lege de Franţa. crearea unui cadru de participare a organizaţiilor neguvernamentale şi a populaţiei la elaborarea şi aplicarea deciziilor. sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal”. Este. în fapt. durată. Legea protecţiei mediului are în vedere.a art. că în sistemul Convenţiei de la Paris. In ce ne priveşte. printre altele. modul în care acest drept îşi găseşte consacrarea în art.e din Legea 137/1995. ca şi a luptei împotriva acesteia s-a concretizat în Fondul de Mediu59 conform legii. garantând în acest scop.b.137/1995 nu pare a fi pe deplin pusă de acord cu exigenţele principiului poluatorul plăteşte. Unirea eforturilor financiare ale tuturor “poluatorilor” reali şi virtuali existenţi.137/1995 precizează că statul recunoaşte tuturor persoanelor dreptul la un mediu sănătos.31 al Constituţiei României.91. e) Principiul informării şi participării publicului la luarea deciziilor privind mediul. accesul la informaţiile privind calitatea mediului. în vederea prevenirii şi reducerii poluării.

respectiv a tineretului şi a populaţiilor şi comunităţilor autohtone. că succesul unei politici de mediu presupune ca toate categoriile populaţiei şi toate forţele sociale conştiente de răspunderile ce le revin să contribuie la protejarea şi ameliorarea mediului. 544/2001 privind liberul acces la informaţia de interes public şi Normele Metodologice de aplicare aprobate prin HG 123/2002. pe de o parte iar pe de altă parte norme imperative de gestionare şi furnizare a informaţiei de mediu pentru autorităţile publice responsabile . pe lângă mijloacele prin care publicul poate exercita în deplină cunoştinţă de cauză răspunderea sa cu privire la mediu. în opinia noastră căi de acces garantate pentru populaţie. care evocă. precum şi difuzarea acestora şi de a stabili condiţiile de bază în care această informaţie ar trebui făcută accesibilă. privind acest aspect. argumentele şi mijloacele de probă prezentate de persoanele interesate în cursul procedurii de participare. Principiul 10 al Declaraţiei de la Rio se referă. tot astfel. pe care legea nu-l defineşte ca atare. Naşterea dreptului la informare în domeniul mediului s-a produs odată cu Declaraţia de la Stockholm (principiile 19 şi 20). participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu urmată de HG 1115/2202 referitoare la accesul la informaţia privind mediul reprezintă. nu este necesară justificarea scopului solicitării informaţiei. cu noile reglementări în materie de acces la informaţia publică şi anume Legea nr. la nivelul cel mai potrivit”. principiul participării. de altfel.ne-am permite să subliniem . în termenii următori: “modul cel mai potrivit de a trata problemele mediului este de a asigura participarea tuturor cetăţenilor implicaţi.86/2000 prin care a fost ratificată Convenţia de la Aarchus privind accesul la informaţie. Precizăm că principiile 2022 din aceeaşi Declaraţie se referă distinct la participarea femeilor. Legea nr. Pe de altă parte. care are ca scop asigurarea libertăţii de acces la informaţiile deţinute de autorităţile publice. aceea precizând că dacă o autoritate competentă îşi propune să adopte un act administrativ. tot astfel.în conformitate cu dispoziţiile legale. . şi la modificarea HG 115/2002 ) privind libertatea de acces la informaţie în materie de mediu. în chip expres la aceasta. desigur. Directiva 90/313 a Uniunii Europene din iunie 1990 şi noua Directivă 2003/4 EC (care va conduce. Actul final al Conferinţei de la Helsinki (1975) declară. persoanele interesate trebuie să fie informate despre aceasta şi.Textul astfel modificat reprezintă aducerea la zi a legislaţiei de protecţie a mediului. emană dintro recomandare a Comitetului miniştrilor europeni. Trebuie menţionată.cu atât mai mult cu cât . că autoritatea competentă trebuie să ţină seamă de faptele. pe de altă parte.46 respectarea condiţiilor de confidenţialitate prevăzute de legislaţia în vigoare”. libera circulaţie a informaţiei.

pe de altă parte. publicul contribuind totodată la rezolvarea problemelor de mediu şi oferind posibilitatea autorităţilor să ţină seama de preocupările şi opiniile acestuia. de asemenea. ca şi pentru locuitorii pădurilor. şi aceasta apare a fi cu atât mai curios cu cât era clar de la început că nu putea fi vorba despre un proces de “codecizie” şi că. ale unei conservări şi ale unei exploatări economic viabile a pădurilor. în Franţa. Rolul recunoscut. culturii şi intereselor lor de către state. . iar „public interesat” ca fiind publicul afectat ori care are un interes în deciziile de mediu. oricât de democratic s-ar înfăţişa. spre a le permite să fie economiceşte interesaţi în exploatare. pentru colectivităţile lor şi pentru alte colectivităţi. unor persoane interesate din afara structurilor statale constituite. Cât priveşte Convenţia de la Aarhus din 25 iunie 1995. Declaraţia asupra gestionării durabile a pădurilor (Rio. spre a desfăşura activităţi rentabile şi a se bucura de mijloace de existenţă şi de un nivel de viaţă adecvat. în luarea deciziilor administraţiei publice din domeniul mediului. art. organizaţiile sau grupurile acestora. Participarea comunităţilor locale şi a populaţiilor autohtone la prezervarea sau la gestiunea raţională a resurselor mediului. participarea publicului la luarea deciziilor este considerată a fi extrem de utilă pentru calitatea acestora şi punerea lor în aplicare. astfel cum este afirmată de “Principiul 22” al Declaraţiei de la Rio este condiţionată de recunoaşterea identităţii. participarea şi la avantajele ce ar putea decurge din aceasta. în schimb. că o serie de condiţii potrivite trebuie create pentru populaţiile autohtone. principiul participării are o serie de limite decurgând din chiar natura activităţilor şi a structurilor care le înfăptuiesc. că trebuie să fie încurajată activ participarea integrală a femeilor la toate aspectele unei gestiuni. ratificată de România prin Legea nr. menţionându-se expres că organizaţiile neguvernamentale de protecţie a mediului legale vor fi considerate ca având un interes. pe de o parte. în special datorită unor regimuri funciare care să incite la o gestiune ecologic viabilă a pădurilor. a fost. asupra aspectelor participării. de altfel.47 Pe un plan specific. indicând. de natură a înspăimânta administraţia. să acorde comunităţilor şi populaţiilor respective întregul sprijin necesar spre a face eficientă participarea la realizarea unei dezvoltări durabile. acestea trebuie. Tot în textul Convenţiei se defineşte noţiunea de „public” ca fiind una sau mai multe persoane fizice sau juridice cum sunt asociaţiile. 86/2000.6 al Convenţiei prevede etapele şi procedurile care să asigure participarea publicului la luarea deciziilor privind activităţile specifice cu impact asupra mediului. La rândul său. O asemenea participare la protecţia mediului implică. 1992) insistă.

intitulat Decizii privind participarea publicului la procesul de elaborare a actelor normative şi de evaluare a deciziilor.31 alin. prin Legea nr. III detaliază participarea publicului .M. Legea 22/2001 pentru ratificarea Convenţiei de la Espoo (1991) privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontier. evident. Cât priveşte cuprinsul dispoziţiei de la lit. Importanţa participării publicului ni se pare evidentă pentru autorităţile competente în protecţia mediului. precum şi alte acte ce reglementează proceduri la nivel de hotărâri de guvern şi ordine ale miniştrilor61.137/1995 astfel cum a fost modificată şi completată prin OUG nr. pentru toate persoanele. de către stat. căci în timp ce Constituţia se referea la dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public (art. O. a procedurii de evaluare a impactului activităţilor economice şi sociale asupra mediului.137/1995 cu modificările şi completările ulterioare. ceea ce era.deja menţionată . Respectivele reglementări stabilesc procedurile de participare a publicului. nr.48 În sistemul Legii nr. 918/2002 privind stabilirea procedurii .consacrând recunoaşterea.5 lit.17). iar lit.G.a a articolului 5 (după modificarea legii s-a corectat) acesta primesc o redactare prea puţin fericită. precum şi persoanele responsabile de respectarea acestora. nr.c se referă la dreptul de consultare în vederea luării deciziilor privind dezvoltarea politicilor. 61 . 1 şi 2.a garantează accesul la informaţiile privind calitatea mediului. Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică care prevede în cap II sect.b prevede dreptul de asociere în organizaţii de apărare a calităţii mediului. în afară de referirea . În ordinea practică ni se pare. a dreptului la un mediu sănătos. evitându-se riscurile pentru mediu şi sănătatea umană. În prezent. însă. absolut neîndestulător în domeniul ocrotirii naturii. 860/2002 privind procedura de evaluare a impactului şi de emitere a acordului de mediu.1). cadrul legal al participării publicului este constituit de: Legea nr. care avea mai mult sensul de a restrânge accesul persoanelor interesate la informaţii. precum şi consemnarea observaţiilor şi a concluziilor rezultate. 294/2003 care cuprinde prevederi exprese la capitolul II şi III se referă la evaluarea de mediu pentru planuri şi programe şi reglementarea activităţilor economice şi sociale cu impact asupra mediului. reglementarea. inclusiv participarea publicului (art.cadru de evaluare a impactului asupra mediului.137/1995 cu modificările ulterioare. art. între etapele acestei proceduri se numără aducerea la cunoştinţă şi dezbaterea publică a raportului privind studiul de impact asupra mediului. iar procedura de autorizare este publică. care la cap. care pot lua cunoştinţă de ideile şi opiniile „utilizatorilor de mediu”. textul menţionat garanta accesul numai la informaţiile privind calitatea mediului. lit. legislaţiei şi a normelor de mediu. de un interes excepţional pentru aplicarea principiului participării şi informării.91/2002 şi aprobată prin Legea nr. Mediatizarea H. fiind astfel în măsură să adopte deciziile în cunoştinţă de cauză.

c) din aceeaşi lege îl garantează. în opinia noastră. Pe de altă parte. tuturor persoanelor62.cadru. în legislaţia noastră. Vom preciza. Este .trebuie să remarcăm aici . credem. caracterul de largă deschidere pe care îl reprezintă. în fine. În fine. de consecinţele grabei excesive cu care a fost discutat şi adoptat. privind protecţia aşezărilor umane.pentru prevenirea unui prejudiciu. acest articol (87) al legii se referă la organizaţiile neguvernamentale. prin care organizaţiile neguvernamentale capătă legitimare procesuală activă. art. 62 . autorităţilor administrative sau judecătoreşti în vederea prevenirii sau în cazul producerii unui prejudiciu direct sau indirect. în ipoteza în care prejudiciul propriu-zis a fost suferit de o persoană fizică sau juridică anume.87 din legea protecţiei mediului. nu este de conceput ca o organizaţie de ocrotire a mediului să i se substituie cerând în justiţie repararea prejudiciului. o asemenea rezolvare este greu de conceput. În al treilea rând. cel puţin incomplet dacă nu chiar greşit. acordându-le un drept pe care art. intervenţia organizaţiilor respective . precum şi dezbaterea publică se asigură de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului. direct sau prin intermediul unor asociaţii.87 al legii.numai despre organizaţiile neguvernamentale având ca obiect de activitate ocrotirea mediului. introdus în proiect în timpul dezbaterilor parlamentare. ceea ce ar avea înţelesul că priveşte orice organizaţie neguvernamentală. putând introduce acţiuni în instanţă în vederea conservării mediului. ci şi – poate. întro formulare mult mai largă. discutându-se din ce în ce mai mult despre un „mediu urban” echivalent cu noţiunea de mediu. textul este. acord şi/sau autorizaţie de mediu şi a studiilor de impact. textul art. indiferent de obiectul său de activitate şi de scopul pentru care s-a constituit. or. din păcate. mai ales.concretizată în acţiuni judiciare nu intervine numai în ipoteza în care un prejudiciu s-a produs. este marcat. chiar şi numai în lumina principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice. indiferent cine a suferit prejudiciul. fără vreo altă precizare. aceasta prevede că: “autorităţile pentru protecţia mediului şi consiliile locale vor iniţia acţiuni de informare şi participare. sub aspect practic. Într-adevăr. asupra importanţei măsurilor destinate protecţiei mediului şi aşezărilor umane.87 din lege pare a institui un privilegiu în favoarea unor organizaţii neguvernamentale. privind programele de dezvoltare urbanistică şi gospodărie comunală. Este vorba.singurul caz în legislaţia noastră în care se recunoaşte posibilitatea exercitării unei veritabile “acţiuni . cuprinsă în legea . Cu referire la reglementarea. Anume. . neîndoielnic. prin dezbatere publică.49 proiectelor şi activităţilor pentru care se cere aviz.5 lit. Foarte important pe plan teoretic şi. art. “dreptul de a se adresa.

Afirmarea acestui principiu suscită unele consideraţii legate. legiuitorul se arată.). a întregii problematici a mediului. potrivit căreia nu poate exista o dezvoltare durabilă fără luarea în seamă a mediului în elaborarea şi aplicarea politicilor de dezvoltare. se afirmă existenţa principiului colaborării . Credem că reglementările din Legea-cadru privind ocrotirea mediului reflectă în mod corespunzător aceste preocupări. problematica vastă a ocrotirii mediului este strâns legată de dezvoltarea economică şi socială a ţării. cu condiţia aplicării unor măsuri de depoluare. în chip absolut necesară completarea sau revizuirea reglementărilor legislative sectoriale. concretizată în convenţii pentru reducerea zgomotelor sau adoptarea altor măsuri specifice. de aceea. în esenţă. primul dintre aceştia exprimă ideea . acordându-se acestora sprijin financiar sub diferite forme. posibilităţii dezvoltării generaţiilor ce vor urma. În ce ne priveşte.că protecţia mediului n-ar trebui să constituie un obstacol pentru dezvoltare. afirmarea unui atare principiu al dreptului mediului este posibilă în România. pretutindeni. de pildă.Prieur. Mircea Duţu. or. 63 . concertarea cu poluatorii . nu credem că. în timp ce al doilea susţine ideea ţărilor dezvoltate. interdependente şi. care. chiar în dreptul comparat.50 populare”. deocamdată. în actualul stadiu al reglementării legislative şi al activităţii practice. care îşi găsesc un suport legislativ şi practic îndestulător. de a enumera principiul respectiv printre celelalte.pe calea contractelor de ramură sau a unor programe interdepartamentale -. Aplicarea acestui principiu are în vedere. concertarea cu organismele publice responsabile. iar pe de altă parte.49. . în cea mai mare parte a fost realizată odată cu armonizarea legislaţiei în cadrul procesului de aderare la UE. specializate.importantă pentru ţările în curs de dezvoltare . este..116 şi urm. op. gestiona şi exploata pădurile ce le aparţin potrivit cu nevoile lor în domeniul dezvoltării şi la nivelul propriu de dezvoltare economică şi socială. inclusiv pe plan internaţional.cunoscut şi sub denumirea de “concertarea cu poluatorii şi organismele publice (a se vedea. f) Principiul abordării globale presupune reglementarea şi tratarea unitară. foarte reticent faţă de o asemenea reglementare 63. cuprinzând aspecte şi elemente strâns legate între ele. pornind de la exemplul legislaţiei franceze. pag. de o dezvoltare durabilă în care satisfacerea nevoilor actuale prin exploatarea naturii să lase loc. de principiul articulării măsurilor de protecţie a mediului cu exigenţele dezvoltării. În acelaşi timp. însă. principiul 2 a) al Declaraţiei asupra pădurilor recunoaşte dreptul suveran şi inalienabil al statelor de a folosi. totodată. iar pentru doctrina franceză M. În acest sens..cit. în alţi termeni. Este ceea ce în limbajul unor autori s-a caracterizat a fi un principiu cu doi versanţi. Ne abţinem. printr-o politică raţională.cit. pag. de interdependenţa între mediu şi dezvoltare sau. op. În literatura de specialitate din ţara noastră. unitare. pornind de la ideea că ocrotirea acestuia este o chestiune complexă. sistematică.

1. Valorile ataşate protecţiei şi bunei gestiuni a mediului sunt strâns legate de satisfacerea nevoilor esenţiale (apă. în art. sunt indispensabile pentru supravieţuirea umanităţii. Dezvoltarea dreptului mediului ca fundament al dreptului omului la un mediu sănătos Dezvoltarea dreptului mediului ca instrument nou de protecţie a mediului necesar sănătăţii oamenilor şi vieţii. conştientizarea rolului pe care îl joacă speciile florei şi faunei în menţinerea echilibrului natural. Pe plan internaţional numeroase declaraţii consacră recunoaşterea unui drept al omului la mediu. În acest sens declaraţia de la Stockholm (1972) menţionează: “omul are un drept fundamental la libertate. biodiversitatea. Dreptul mediului a condus la lungi dezbateri privind existenţa dreptului omului la un mediu satisfăcător. un imperativ vital legat de dreptul fundamental la viaţă. În democraţiile occidentale mai multe constituţii revizuite după 1972 au inserat noul drept al omului la mediu. Este o datorie de onoare de a proteja şi ameliora mediul pentru generaţiile prezente şi viitoare (principiul 1)”. Constituţia Braziliei (1988). Charta africană a drepturilor omului şi ale popoarelor (Nairobi . hrană). transformată într-o multitudine de reguli internaţionale şi naţionale care fundamentează. . În avizul său consultativ din 8 iunie 1996. la egalitate şi la condiţii de viaţă satisfăcătoare. Echilibrul biologic.51 6. Constituţia Portugaliei (1976) .66.285. propice dezvoltării lor”. astfel. mediul este o realitate care a dobândit în ceva mai mult de treizeci de ani o vocaţie universală. Curtea Internaţională de Justiţie declară: „mediul nu este o abstracţie ci. ca expresie a importanţei fundamentale a mediului pentru om.28 iunie 1981) proclamă în art.24.” Aşadar. într-un mediu a cărui calitate îi permite să trăiască în demnitate şi bună stare. este desigur implicată în recunoaşterea valorilor fundamentale consacrate în declaraţiile drepturilor şi libertăţilor publice. Dar nevoile esenţiale pentru om sunt condiţionate de marile echilibre naturale ale biosferei şi deci de impactul activităţilor umane asupra mediului natural şi asupra resurselor naturale.în art. un nou drept fundamental al omului. spaţiul în care vieţuiesc fiinţele umane şi de care depinde realitatea vieţii lor.în art. DREPTUL FUNDAMENTAL AL OMULUI LA UN MEDIU SĂNĂTOS 6.24: “toate popoarele au dreptul la un mediu satisfăcător. ca de exemplu: Constituţia Greciei (1975) . de fapt. aer. sănătatea lor şi a generaţiilor viitoare. desigur. Protecţia mediului şi respectarea regulilor ecologiei devine.

Aarhus. poate.52 Mediul. Ankara. au dobândit. de altfel. se remarcă în acest document elaborat de profesorul M. 64 65 . Orice demers privind cuprinsul Constituţiei este un act solemn. Având o valoare superioară legii. 66 Art. subliniem şi faptul că în Proiectul Cartei Europene privind principiile generale pentru protecţia mediului şi dezvoltare durabilă se regăseşte „principiul integrării şi interdependenţei. 15 – 20 aprilie 2003. Având un fundament ştiinţific şi un fundament social. Credem că este de remarcat faptul că acest mod de consacrare constituţională dovedeşte o anume urgenţă care nu a mai îngăduit să se aştepte prilejul revizuirii Constituţiei. mediul reprezentând un interes superior. participarea la luarea deciziei şi accesul la justiţie. Mediul reflectă. carta care consacră acest drept este o „gazdă legislativă” până la revizuirea Constituţiei. este recunoscut şi garantat de comunitatea internaţională66. preşedintele Franţei propune francezilor înscrierea dreptului la mediu într-o cartă65 „andosată” la Constituţie alături de drepturile omului. o responsabilitate colectivă care se impun nu numai statelor. se impune. o etică. pe care am mai amintit-o. organizat sub aspect juridic de o multitudine de convenţii internaţionale şi de legi naţionale (în mare parte asemănătoare) a dobândit o legitimitate politică. de asemenea. menţionând că se va marca un mare progres. De altfel. la iniţiativa preşedintelui Republicii. ci. de drepturile economice şi sociale. susţinute şi influenţate de o puternică mişcare populară acompaniată de organizaţii neguvernamentale. Le droit de l’homme a l’environement – rapport national a la reunion de UE. a unei solidarităţi nu numai în interiorul statelor.1998. de Consiliul Europei prin Michel Prieur. protecţia lui. mediul. pentru că au devenit expresia unei politici publice de interes colectiv. protecţia stratului de ozon). un statut de drept fundamental. dreptul omului la mediu. economice şi de mediu”. aşadar. Prieur. În 2002. un caracter mai special cât priveşte Constituţia franceză. Guvernul francez. iar în unele ţări şi de partidele ecologice. tuturor actorilor economici şi sociali. şi anume în constituţii ca un drept fundamental64. Mişcările ecologiste sunt. Desigur. cunoaşte. ca atare. aşa cum s-a întâmplat în România. ordonarea acestor preocupări. tot asemenea. dar experienţa celei de-a cincea Republici a arătat că pot avea loc numeroase reforme constituţionale privind organizarea puterilor constituţionale sau alte probleme de fond ale societăţii. În acelaşi sens. a zonelor litorale. Consacrarea la nivel constituţional în numeroase ţări.1 din Convenţia Internaţională privind accesul la informaţie. dar şi la scară internaţională (protecţia mediului uman. o valoare socială. în special în ceea ce priveşte drepturile omului şi obiectivele sociale. a decis să introducă protecţia mediului în Constituţie. astfel încât a fost consacrat în cele mai înalte reglementări din ierarhia legilor.

. Conţinutul multifuncţional al dreptului omului la mediu Dacă protecţia mediului înconjurător antrenează inevitabil atingerea unor libertăţi fundamentale.2. Dreptul constituie masa unor îndatoriri atât pentru stat şi autorităţile publice cât şi pentru individ. Se poate totuşi admite. în măsura în care acestea formează un tot ecologic nedisociabil. ecologic echilibrat şi propice dezvoltării vieţii. Este. după cum am arătat. era strâns legat de dreptul la sănătate şi de dreptul la viaţă. prin aceasta. Dar dreptul mediului este “purtătorul” unor drepturi fundamentale. Am spune chiar dimpotrivă. cum ar fi. 6. ci şi toate celelalte forme de viaţă. care a avut şi exemplul altor reglementări la nivel constituţional în diferite ţări. ea ajunge. iniţial. într-un înţeles mai larg. vorba. poate. la luarea deciziilor. Este evident că protecţia mediului poate fi raţiunea participării crescute a cetăţenilor la viaţa publică şi la democratizarea tuturor procedurilor. că dreptul la mediu priveşte omul şi toate elementele naturale care-l înconjoară. Nimic însă din dispoziţiile constituţionale nu se opunea unei astfel de recunoaşteri. să consacre drepturi fundamentale deja recunoscute sau să lărgească alte preocupări. de pildă. acesta s-a tradus mai târziu prin afirmarea unui drept cu privire la condiţiile de viaţă şi de muncă mai bune (igiena şi securitatea muncii) şi prin dezvoltarea dreptului la odihnă şi recreere. dificilă formularea corectă a acestui drept fundamental nou. el este un drept în măsură să protejeze în acelaşi timp atât omul cât şi mediul în care trăieşte. de o bună calitate. Mai mult decât un drept al omului în sens strict. Dreptul la mediu. precum şi de constituţiile a numeroase state membre ale acestuia. dar dreptul mediului nu priveşte numai omul. dreptul la asociere şi. desigur de un mediu sănătos. dreptul de proprietate sau restrângerea unor servituţi ori restrângerea dreptului la circulaţie în anumite zone protejate. însăşi biosfera. Legat de drepturile omului. 6. cum ar fi cele privind dreptul la informare şi la participare.53 jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului. Este. convenabil pentru dezvoltarea persoanei. întărirea funcţiei sociale şi colective a unor drepturi deja existente. cu toate că a fost o constituţie modernă.3. adoptată în anul 1991. Dreptul omului la mediu în legislaţia românească Constituţia României. nu a “îndrăznit” să enumere dreptul la mediu printre celelalte drepturi şi libertăţi fundamentale. avem o viziune antropocentrică.

35 şi anume obligaţia statului de a asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. la art. încă de la adoptarea sa.37).37).91/2002. credem că este necesar să punem în evidenţă că. în mod obişnuit nu pot fi socotite o daună directă.33). dreptul de petiţionare (art. Dacă toate aceste garanţii legale sunt mai mult sau mai puţin fireşti. După mai bine de un deceniu. prin natura lor. dreptul la ocrotirea sănătăţii (art. oferindu-i individualizarea atât de necesară. 35. după modificarea şi completarea prin OUG nr. dreptul la asociere (art. b) dreptul de a se asocia în organizaţii de apărare a calităţii mediului. nr.” prevăzând şi o serie de garanţii.c altfel cum a fost redat aici este cel în vigoare după modificarea prin O. arătăm că art. în 67 Textul lit. dreptului administrativ. Cât priveşte alin. Această consacrare îl departajează din start de dreptul la sănătate. legislaţiei şi normelor de mediu. 2. după cum am mai menţionat. nemijlocit sau prin intermediul unei asociaţii. d) dreptul de a se adresa direct sau prin intermediul unor asociaţii autorităţilor administrative sau judecătoreşti în vederea prevenirii sau în cazul producerii unui prejudiciu direct sau indirect. în mod expres că “statul recunoaşte tuturor persoanelor dreptul la un mediu sănătos. În acest sens.U. unele aspecte ale conţinutului dreptului la mediu. Garanţiile privesc: a) accesul la informaţii referitoare la calitatea mediului. care.137/1995 prevedea. sau chiar restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi (art. fiind cuprinse disparat şi în alte reglementări ce aparţin dreptului civil. de fapt.49) pentru “… apărarea sănătăţii.54 căci consacrarea unor drepturi ca: dreptul la informaţie (art. de a dobândi legitimitatea procesuală activă pentru prevenirea sau repararea unor prejudicii suferite de mediu şi care. . 91/2000. ni se pare demn de evidenţiat mai ales dreptul oricărei persoane fizice. dreptul oricărei persoane la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic.G. inclusiv pentru planurile de amenajare a teritoriului şi de urbanism67. 5 din Legea cadru pentru protecţia mediului nr. c) dreptul de consultare în vederea luării deciziilor privind dezvoltarea politicilor. acesta a precedat dispoziţiile alin. legislaţia noastră a devenit o legislaţie de avangardă în repararea prejudiciului ecologic suferit de “bunuri elemente ale mediului” care. e) dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit. prevenirea consecinţelor unor calamităţi naturale şi ale unui sinistru deosebit de grav…” reprezintă. eliberarea acordurilor şi a autorizaţiilor de mediu. dreptului constituţional sau altor ramuri de drept. este „accesul la informarea privind mediul cu respectarea condiţiilor de confidenţialitate prevăzute de legislaţia în vigoare”.(2) al art. Prin aceasta. Constituţia revizuită prin referendum consacră.31).

pornind de la ideea cercurilor de interese. 35 din Constituţia României care reglementează expres îndatorirea tuturor persoanelor fizice şi juridice de a proteja şi ameliora mediul înconjurător. aceştia sunt şi titularii obligaţiei de a proteja mediul. cât priveşte persoanele fizice în calitatea lor de titulari ai dreptului fundamental la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic în acelaşi timp. Pe de altă parte. la sfârşitul secolului XIX. În calitatea lor de titulari ai acestei obligaţii. ei nu se pot prevala. De asemenea. Cât priveşte legitimarea procesuală activă ex lege conform art. interesul de a te adresa justiţiei a fost larg recunoscut persoanelor juridice. Nu putem să nu relevăm dispoziţiile alin. credem că este vorba de o legitimare procesuală activă legală cât priveşte atingerile aduse mediului. Aşadar. de mediului. în cazul în care prin activităţile pe care le desfăşoară au cauzat un prejudiciu. indiferent cine a suferit . (3) art. acum. trebuie să menţionăm că jurisprudenţa a lărgit definiţia „problemei juridice”. Putem invoca în acest context opinia profesorului Vlad Constantinesco privind noţiunea de „interes” pentru a introduce o cerere în faţa instanţelor judecătoreşti. am putea invoca ideea unei „Actio popularis” – pentru interese comune. dar în acelaşi timp şi o garanţie reală pentru apărarea dreptului. Conform acestei idei. recunoscut şi. nu este necesar ca un drept să fie propriu şi special al celui ce se plânge. Legea cadru pentru protecţia mediului acordă prin această legitimare procesuală activă un larg acces la justiţie pentru protecţia mediului. la care am făcut referire. sindicatelor. noţiune care a fost în mod substanţial atenuată de când violarea unui drept a fost reţinută de instanţele administrative ca „interes” printr-o interpretare literală. nu sunt apropriabile şi deci nu pot fi considerate ca obiecte ale unui prejudiciu direct ce poate fi constatat în patrimoniul persoanelor fizice sau al persoanelor juridice. etc. fiind suficient să aparţină unei categorii de persoane. la prima vedere. admiţând că anumite „interese ideale” pot fi apărate în justiţie.137/1995) potrivit cărora organizaţiile neguvernamentale dobândesc o legitimare procesuală activă. 87 (Legea nr. În ceea ce priveşte reglementarea legii române. 5 la care ne-am referit. asociaţiilor. putând introduce acţiuni în justiţie în vederea conservării prejudiciul.55 general. pentru a fi exoneraţi de răspundere. garantat prin dispoziţiile constituţionale „la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic”. pentru persoanele fizice. cu excepţia unei simple apartenenţe la o colectivitate naţională. Acest lucru este pus în evidenţă şi de dispoziţiile art. după obiectul lor. dar acţiunile din această categorie nu puteau fi îndreptate decât împotriva unui act general. în măsura în care dispoziţiile acestuia făceau referire la propria poziţie juridică.

prin modificările aduse de O. Aceştia nu au respectat obligaţia de a proteja mediul.G. nr.U.56 faptul că prin activitatea respectivă nu au încălcat anumite dispoziţii exprese şi concrete ale reglementărilor legale. Aceste dispoziţii constituţionale se regăsesc şi în art. . 91/2002 menţionează: „Protecţia mediului constituie obligaţia şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice”. 6 al legii cadru. care.

C. în opinia noastră.3. ar putea deveni eficiente. conduce la antrenarea unui mecanism de răspundere pentru prejudiciul ecologic care să acopere toate efectele negative ale poluării nu numai cât priveşte bunurile şi persoanele. 7. 7. litera d. conjugate. Ed. pag. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. acest principiu urmăreşte asumarea cheltuielilor privind lupta împotriva poluării. După Michel Prieur69. . 70 . 1991. precum şi pentru luarea măsurilor de prevenire a acestuia. în art. Ceea ce.71. acest principiu urmăreşte imputarea în sarcina poluatorului a costului social al poluării pe care el o provoacă.1. Legea nr.125. în opinia noastră. Droit de l’environnement.Dalloz. Pentru suportarea unei asemenea depoluări de către poluator s-ar putea avea în vedere o serie de instrumente care.E.D. 68 69 . răspunderea administrativă. Această consacrare legală laconică ascunde.1. .E.2. răspunderea penală) şi care reprezintă. devine insuficientă şi inadecvată în cazul încălcării normelor de protecţie a mediului şi al atingerilor aduse mediului (având ca rezultat cauzarea unui prejudiciu ecologic). desigur. categoriile răspunderii rămânând în esenţă aceleaşi.57 7. care să aibă în vedere specificitatea acestuia. Astfel. Principiul poluatorul plăteşte 7. cu formele ei cunoscute (răspunderea civilă. RĂSPUNDEREA PENTRU ATINGERILE ADUSE MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR Răspunderea pentru înfrângerea normelor de protecţie a mediului reprezintă un complement absolut necesar în cazul nerespectării principiilor precauţiei şi al prevenirii. dreptul comun. Răspunderea juridică “clasică”. Principiul este consacrat de Legea-cadru68 pentru protecţia mediului. Într-o accepţiune mai limitată reţinută de O. Comunitatea Europeană. În termeni economici.137/1995 privind protecţia mediului înconjurător.1. proprie acestui domeniu. 71 . ci şi mediul însuşi. apare necesară o amenajare juridică a răspunderii.1. care să permită colectivităţilor şi fiecărei persoane să trăiască într-un mediu satisfăcător. Punerea în aplicare a principiului “poluatorul plăteşte” ar trebui să aibă în vedere asigurarea unei veritabile depoluări. într-o accepţiune mai largă. probleme economice şi juridice complexe. Paris. principii care. de către poluator. acest principiu s-ar putea traduce prin “internalizarea” cheltuielilor externe (teoria externalizărilor). joacă un rol primordial. totuşi. Michel Prieur.70 şi C.

impunând un prag obligatoriu poluatorului (norme tehnice antipoluare). D. dacă apar elemente noi ce nu au fost avute în vedere la eliberarea acestora. o prelevare obligatorie în sarcina poluatorului şi care să fie destinată pentru restaurarea şi supravegherea mediului. Mecanisme financiare. deci. Abolirea drepturilor câştigate . va putea duce. Astfel. Taxele de poluare reprezintă. Mai mult decât atât.10 al aceluiaşi act normativ prevede în mod expres posibilitatea revizuirii acordului sau autorizaţiei de mediu. desigur.58 În acest sens se instituie un sistem de taxe de poluare. este tranşat în materia protecţiei mediului chiar de noua legecadru de protecţie a mediului. un drept câştigat de a polua. intangibil. C. titularii unor autorizaţii administrative în materie de mediu au adeseori tendinţa să considere că se află în posesia unui act administrativ individual creator de drept şi. B. de asemenea. De altfel. care prevede reautorizarea obligatorie a activităţilor existente. la invalidarea respectivei autorizaţii. principiul general al aplicării imediate a legii ori a noilor reglementări. impunerea unor norme restrictive (antipoluare) şi punerea în aplicare a unor mecanisme financiare diverse (compensaţii. Normele antipoluare menite să reducă poluarea. să se traducă juridic prin abolirea drepturilor câştigate în caz de poluare. Intervenţia unei noi reglementări legale faţă de care condiţiile din autorizaţia eliberată anterior nu mai corespund. scutiri de impozite etc. . art. de fapt. cererea de reautorizare trebuind depusă în termen de un an de la intrarea în vigoare a noii legi. Alte opinii care încearcă să susţină inaplicabilitatea unei noi reglementări la situaţiile deja existente ar consacra.).are în vedere pe acelea care aduc atingere mediului. Astfel: A. sub rezerva drepturilor câştigate. În dreptul mediului se face din ce în ce mai mult apel la anumite facilităţi financiare care să încurajeze investiţiile pentru reducerea poluării sau pentru depoluare. în principal. Principiul poluatorul plăteşte ar trebui.

Revue Internationale de Droit Compare nr. apropiată de teoria clasică a tulburărilor de vecinătate.59 7. P. p.F. cel referitor la viaţa sălbatică). de altfel. de pildă. suferit de mediul însuşi (cum ar fi.U. având în vedere interdependenţa fenomenelor ecologice. a activităţii şi a bunăstării acestuia74.. Paris.392. sub mai multe aspecte. eventual. A. 1980. TEC. Droit de l’Environnement. Această tipologie (prejudiciul suferit de om prin fapte de poluare) este. iar prin caracterul său indirect şi difuz pune probleme complexe cât priveşte dreptul la reparaţie. A se vedea M. Paris. Această concepţie. 1989. evident antropocentrică a prejudiciului ecologic este. L. reguli care adesea au decepţionat.. Michel Despax.Uliescu. Diversele şi multiplele atingeri aduse mediului şi prejudicii cauzate omului şi mediului au determinat doctrina să caracterizeze şi să consacre noţiunea de prejudiciu ecologic distinctă de prejudiciul ordinar (obişnuit).Giroud. Un prim aspect se referă la faptul că rolul de victimă a unui asemenea prejudiciu îl poate deţine atât omul cât şi mediul. Conceptul de prejudiciu ecologic a fost pentru prima oară utilizat de Michel Despax 73 pentru a pune în evidenţă particularitatea prejudiciilor indirecte rezultând din atingerile aduse mediului înconjurător.ca victimă . Astfel. solul etc. 73 . Paris. 1974. Însă. orice atingere adusă unui element al mediului înconjurător (cum ar fi. Aici mediul este sursa prejudiciului şi nu victimă.G. “La reparation du dommage ecologique. Aşadar.2/1993. A se vedea M. prejudiciul ecologic a făcut obiectul a numeroase controverse doctrinare.2. De altfel. prejudiciul ecologic reprezintă o atingere a ansamblului elementelor unui sistem. putându-se lua în consideraţie regulile răspunderii civile pentru prejudicii materiale şi. prin rezultatele obţinute. Mediul . 72 . ilustrată şi prin definiţia dată de R. 74 . o asemenea optică pune în umbră tocmai prejudiciul ecologic propriu zis. .). de pildă. morale.J. Ed. Prejudiciul ecologic depăşeşte cadrul unei atingeri aduse bunurilor şi persoanelor luate individual.2.Raymond-Gouilloud. el trebuind să facă obiectul unei protecţii specifice72. Prefaţă la lucrarea lui D. Drago “Prejudiciul ecologic este acela cauzat persoanelor şi bunurilor de către mediul în care trăiesc” 75. fără repercusiuni imediate şi evidente asupra activităţii umane. 75 . La responsabilite pour le dommage ecologique. Essai sur le droit de l’environnement”.1. “Du droit de detruire.42-46.D.este considerat independent de dreptul de proprietate şi de persoane. Prejudiciul ecologic 7. Conceptul de prejudiciu ecologic a fost iniţial perceput prin intermediul omului ca victimă cât priveşte lezarea sănătăţii şi a bunurilor sale. apa sau atmosfera) nu poate să nu aibă efecte şi asupra altor componente ale mediului (flora şi fauna acvatică sau terestră. de asemenea. pag.

Or. Legea română şi prevederile Legii 137/1995 până la modificarea prin OUG nr 91/2002 prevedea în cuprinsul anexa 1. de pildă. Desigur. dar dificultatea formulării juridice subzistă. de asemenea. cum ar fi. “Le repression du prejudice ecologique”.” Biens. Faptul că ele constituie un patrimoniu colectiv. provocat de poluanţi. menţinerea diversităţii genetice şi menţinerea unei exploatări durabile a speciilor şi a ecosistemelor. victima directă este mediul înconjurător prin elementele sale neapropriate şi neapropriabile.60 Sub acest unghi. Dacă ne uităm în aceeaşi anexă la definiţia noţiunii de „mediu”.291. aceste elemente se pot combina cu elementele constitutive ale prejudiciului cauzat naturii. s-a propus ca definiţie: menţinerea proceselor ecologice esenţiale. iar asigurarea reparării lui o necesitate absolută. bunurilor sau mediului. .environnements” după expresia lui Gilles Martin. desigur. prejudiciul adus speciilor sau ecosistemelor. Credem că doar ştiinţele naturii ar putea da răspunsuri inteligibile şi coerente. Caballero “prejudiciul cauzat direct mediului luat în sine. Aşadar. Iar în prezent apare la anexa A privind definiţiile termenilor specifici utilizaţi. după definiţia dată de M. Independent de inadaptarea recunoscută. ea include toate elementele componente „inclusiv valorile materiale şi spirituale. . în căutarea unei definiţii cât mai exacte. Elementele caracteristice ale prejudiciului ecologic pot fi până la urmă identificate. În acest sens.Caballero. pentru a caracteriza un atare prejudiciu. prejudiciul ecologic ar consta în degradarea elementelor naturale sau. cu toate că s-ar putea profila o evoluţie în sensul recunoaşterii lor ca subiecte de drept.. realitatea acestui gen de prejudiciu reprezintă o evidenţă. activităţi dăunătoare. Colloque de Brest. bunurilor sau mediului provocat de poluanţi. Cu toate eforturile doctrinare nu s-a ajuns la o definire a “prejudiciului ecologic pur”. că “Prejudiciul. fără a avea expres în vedere prejudiciul ecologic. a sistemelor juridice tradiţionale pentru integrarea “prejudiciului ecologic pur”. numai că mecanismele juridice “clasice” cunosc doar protecţia exclusiv individuală. calitatea vieţii şi condiţiile 76 77 . în înţelesul legii. un patrimoniu comun al umanităţii este. atingerile aduse acestor obiective ar constitui “prejudiciu ecologic pur”. op. independent de repercusiunile sale asupra persoanelor şi asupra bunurilor”76. 1988. aceste “bunuri ale mediului înconjurător”77 nu sunt “subiecte de drept”. este un efect cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătăţii oamenilor. pornind de la strategia mondială a conservării. pag. indubitabil. în lege „prejudiciu – efect cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătăţii oamenilor. demonstrată. de activităţi dăunătoare”. M. cert.cit. că atingerile aduse acestora lezează interesele colective este. accidente ecologice sau fenomene materiale periculoase”.

“peştelui. resurselor . sub denumirea de “deteriorarea mediului”. am putea tinde la o luare în consideraţie indirectă a “daunei ecologice pure”. atmosferei şi solului. supraexploatarea resurselor. care este luat în consideraţie atunci când se determină prejudiciul şi să continuăm raţionamentul făcând apel la determinarea legală a deteriorării mediului. reducerea diversităţii şi productivităţii biologice naturale şi antropizate. Desigur. la aceeaşi anexă. echilibrul ecologic. În înţelesul legii. gospodărirea şi valorificarea lor deficitară. diversitatea şi productivitatea ecosistemelor naturale. nega faptul că legea cuprinde şi unele elemente esenţiale care sunt specifice daunei ecologice. care pe lângă caracterizarea noţiunii de degradare a mediului cuprinde şi cauzele ce pot determina degradări. unele dispoziţii novatoare din dreptul american şi canadian.61 care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului”. însă. afectarea echilibrului ecologic şi a calităţii vieţii. vom cita. eventual. inclusiv amenajarea necorespunzătoare a teritoriului. aşadar. omul şi bunurile sale fac parte din mediu şi nu pot fi enumerate distinct de acesta. Aşadar. cauzate în principal de poluarea apei. astfel încât s-a putut. Astfel. vieţii sălbatice. Fără a stărui prea mult asupra explicării noţiunii de “prejudiciu” prin aceea de efect cuantificabil în cost al daunelor (în loc de cuantificare a costului reparaţiei daunelor). cu titlu de exemplu. evita orice controversă privind existenţa unui interes lezat sau a unui drept asupra acestor resurse. pentru a cuprinde şi elementele componente ale acestuia. păcătuieşte prin dorinţa de a cuprinde totul în dauna unei caracterizări sintetice şi clare. prin articolul 2o4 aceasta instituie un regim de răspundere obiectivă pentru prejudiciile cauzate bunurilor. Nu putem. În cele ce urmează. Prima lege care a prevăzut în mod expres repararea prejudiciului adus naturii este legea referitoare la conducta de petrol Trans-Alaska. în condiţiile legii române pentru protecţia mediului. Dauna cauzată naturii a fost recunoscută prin repercusiunile economice determinate de degradarea resurselor naturale. Ni se pare că aceste preocupări s-ar putea regăsi. această definiţie. Dreptul federal american recunoaşte de peste douăzeci de ani existenţa unui drept la reparaţie pentru daunele cauzate resurselor naturale “pentru fapta unor activităţi sau substanţe periculoase”. deteriorarea mediului reprezintă alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi structurale ale componentelor naturale ale mediului. observăm că mediul ca victimă este enumerat fără o preocupare specială pentru noţiunea de daună ecologică. pentru a ajunge la recunoaşterea juridică a daunei ecologice trebuie să pornim de la definiţia mediului. probabil.

Directiva privind răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate de deşeuri distinge daunele aduse persoanelor şi bunurilor de daunele (lezarea sau degradarea) aduse mediului.31-43). aerului”. independentă de repararea prejudiciilor aduse persoanelor sau bunurilor80 În Quebec. Astfel. necesitatea izolării acestor daune ca o nouă categorie în raport cu cele precedente 82. Cităm. fie că aparţin ori sunt administrate sau girate de Statele Unite. sănătăţii. porneşte de la .62 biotice sau altor resurse naturale de care depinde subzistenţa populaţiilor autohtone din Alaska sau activităţile lor economice”78. chimice sau biologice ale apei. 80 . o lege din 22 iunie 1990 permite organului central competent (ministrul) de a dispune decontaminarea sau restaurarea mediului dacă se constată o contaminare sau o cantitate ori o concentraţie interzisă de substanţe poluante. Se mai precizează că sunt “incluse atingerile aduse florei şi faunei datorate unei modificări a acestor condiţii”. (art. cu scopul de a asigura repararea acesteia. determinate de o modificare a condiţiilor fizice. solului. pânzele freatice. Comprehensive Environmental Reponse. Modificare prezentată de Comisie la 28 iunie 1990. 81 . definită ca o atingere adusă elementelor componente ale mediului natural. în aceste sens. în expunerea de motive. Dreptul comunitar are în vedere în special separarea daunei ecologice de alte categorii de daune. dobândindu-şi autonomia. Trans-Alaska Pipeline Authorisation Act. apa. Menţionăm că noţiunea de daună ecologică nu figurează in terminis în textele evocate.E. De fapt.1973. Oil Pollution Act of 1990. de un trib indian sau de orice membru al unui trib indian”79. independent de celelalte. care este “susceptibilă de a aduce atingere vieţii. vegetaţiei. resursele de apă potabilă şi alte resurse de acelaşi tip. la diferite formulări în terminologia proprie fiecărui sistem juridic. viaţa sălbatică.2 al Directivei defineşte leziunile aduse mediului ca “atingeri importante şi persistente ale mediului. de un guvern străin. De altfel. 82 . . subliniindu-se. Credem că noţiunea se pretează. peştii. faunei sau bunurilor81. totuşi. 78 79 . Resursele naturale fiind definite ca fiind “solul. securităţii sau confortului fiinţei umane sau să cauzeze o daună calităţii solului.E. Compensation and Liability Act of 1980. Art. Legea de modificare a Legii privind calitatea mediului. de un stat sau o colectivitate locală. în virtutea art. Noţiunea de daună adusă resurselor naturale s-a detaşat apoi de orice referire la interesele economice. Această consacrare se găseşte în Legea privind repararea prejudiciului constând în degradarea sau distrugerea resurselor naturale datorată faptei substanţelor periculoase din 1980 (cunoscută sub denumirea de super fund). biotopurile. căutarea unei soluţii mai adaptate pentru repararea daunei ecologice pure.149 al Tratatului C. reglementări mai recente au creat un regim de responsabilitate civilă proprie pentru repararea prejudiciilor cauzate resurselor naturale.

A.2.realitatea şi actualitatea lui. Pierderea de şansă este considerată de mai mulţi autori83 ca fiind posibil să se aplice la repararea prejudiciului ecologic. aug. Determinarea unui prejudiciu viitor în acest domeniu poate avea ca obstacol nivelul cunoştinţelor ştiinţifice actuale. Zoe Colocotroni. de altfel. Uşurinţa cu care pot fi date exemplele nu exclude complexitatea pe care o pot ridica unele îndoieli ştiinţifice. . 1980. 20. iar victima este subiect de drept. 1992. Dauna ecologică şi cerinţa unui prejudiciu cert.63 insatisfacţia formelor juridice clasice.atingerile aduse mediului . ci una mult mai importantă. Commonvealth of Puerto Rico v. 7. Economica. contribuind la distrugerea constatată a peştilor.2. Determinarea certă a prejudiciului ecologic poate avea în vedere: . în schimb cât priveşte prejudiciul ecologic pur. care consistă în distrugerea unei specii rare a faunei sau florei. Luând în considerare aceste condiţii . mult mai dificil de a evalua prejudiciul decât de a constata realitatea. In acest sens. este cunoscut că un prejudiciu suferit de victimă dă naştere unui drept de reparaţie numai dacă prejudiciul este cert.286.L. păsărilor. sunt exemple de prejudicii deja constatate. Aceasta nu pune. B.12. A se vedea Raportul Pireu III. 83 . a lacurilor. . Este. care înclină în favoarea incertitudinii prejudiciului.32 şi urm. Fără îndoială.ca sursă de perturbare pentru om cât priveşte sănătatea sa sau patrimoniul său. 10 E. 84 . Or. Le dommage ecologique en droit communautaire et compare. care au fost concepute esenţialmente pentru repararea prejudiciului suferit de om. la îndoială realitatea acestuia. în special. Paris. numeroase dificultăţi pot fi relevate cu privire la certitudinea (cuantificarea ) lui ori a caracterului personal al interesului lezat. cursurilor de apă. poluarea masivă cronică sau accidentală a mărilor. nu putem distinge o specificitate reală. care are în vedere capacitatea elementelor poluate ale mediului de a se regenera şi de a permite acelaşi lucru formelor de viaţă respective”84. o serie de dificultăţi însoţesc orice demers care îşi propune determinarea certă a unui prejudiciu ecologic. care pot fi lacunare sau insuficiente. p. însă. că pierderea cauzată de o maree neagră într-o plantaţie “nu este numai aceea a pierderii unui număr de plante sau animale. se citează celebrul caz Zoe Colocotroni judecătorul reţinând. ori posibilitatea unor circumstanţe viitoare aleatorii.constatarea realităţii prejudiciului poate pune şi problema unui prejudiciu viitor sau prin pierderea sursei (lipsa de câştig).R.

dacă este normal sau tolerabil.8. prin deosebita lor complexitate. Specificitatea prejudiciului ecologic. Paris Librairie generale de droit et de jurisprudence. Fenomenele care afectează mediul natural se caracterizează. Patrick Giroud. În aceeaşi ordine de idei s-ar înscrie şi faptul că protecţia specifică acordată unui spaţiu sau habitat se materializează în ceea ce priveşte o eventuală reparaţie. De altfel. în cadrul unor concepţii85. pentru raţiuni istorice le invocăm. consacrat exonerărilor de răspundere. Desigur. gravitatea. prima cerinţă fiind certitudinea prejudiciului şi nu problema caracterului acestuia. Anormalitatea daunei ecologice nu este o condiţie generală pentru declanşarea mecanismelor juridice de reparare. fixarea unor asemenea praguri instituie veritabile “permise de poluare”.3. în general. Anormalitatea daunei ecologice însemnând. Prejudiciul viitor este admis numai cu condiţia de a nu fi ipotetic sau eventual.49. nu sunt în general considerate ca un prejudiciu cert decât dacă depăşesc un prag considerat ca inacceptabil. de “natură obişnuită”.2. atingerile difuze. p. Acest criteriu joacă însă un rol decisiv cât priveşte repararea tulburărilor de vecinătate pe care. că exploatantul nu este responsabil pentru prejudiciu (între alte prevederi) dacă probează că “acesta rezultă dintr-o poluare de nivel acceptabil în raport cu circumstanţele locale pertinente”.64 C. în opinia noastră. fiind adeseori temeiul reparării a numeroase daune ecologice. . afacere în care pescarii au obţinut reparaţia “pentru pierderea şansei de a pescui”. cronice.2. În schimb. Sunt însă unele aspecte care nu 85 .4. evaluarea prejudiciului viitor este dificilă. Or. aşa cum putem cita cazul “noroiului roşu” de care a fost răspunzătoare societatea Montedison. Repararea prejudiciilor viitoare este consacrată de jurisprudenţa franceză pentru lipsa de câştig. ci dacă este o prelungire sigură şi directă a prejudiciului actual. în afara stadiului cunoştinţelor ştiinţifice lacunare sau insuficiente. care prevede. 7. 7. noi credem că însăşi existenţa prejudiciului este dovada indubitabilă că acesta trebuie reparat dacă se demonstrează legătura de cauzalitate între activitatea pe care o desfăşoară şi respectivul prejudiciu. La reparation du dommage ecologique. periodicitatea şi relativitatea prejudiciului. la art. Această concepţie se poate desprinde şi din Convenţia privind răspunderea civilă pentru prejudiciile aduse mediului prin activităţi periculoase. prin aceea că efectele pe termen mediu şi lung ale poluării constatate la un moment dat pot fi agravate prin situaţii cumulative sau sinergice sau atenuate prin capacitatea de regenerare a naturii.

În cazul prejudiciului ecologic. în materia daunei ecologice. foarte laconic rezumat. 7. obligaţia de a repara. Culpa sau lipsa culpei. aşa cum am mai arătat. pot produce efecte negative la mari distanţe faţă de locul de emisie a noxelor (SO2). este obiectul unei ample dezbateri. mai ales datorită cauzelor sale (pluralitate de autori.3. prezintă unele particularităţi. dar nu din lipsa unei construcţii juridice adecvate. Această dificultate ţine de specificitatea daunei ecologice. Se cunosc asemenea consecinţe. poluarea apelor). Astfel. putem evidenţia faptul că unele consecinţe ale atingerilor aduse mediului sunt de cele mai multe ori ireversibile. acumularea acestor leziuni poate avea efecte catastrofale.) şi efectelor acesteia (costurile sociale). datorită transportului atmosferic. În acest sens. prin efectele produse de-a lungul lanţului alimentar (Boala Minamata. dezvoltare industrială. ceea ce face ca legătura cauzală între faptă şi prejudiciu să fie mult mai laxă. Se mai poate remarca şi caracterul difuz al daunelor ecologice prin manifestările lor (aer. Repercutarea acestor daune se face prin ricoşeu. ca fundament al răspunderii. Răspunderea civilă presupune ca o persoană căreia îi incumbă răspunderea să fie obligată să repare un prejudiciu al unei alte persoane (victima). Reparaţia civilă pentru dauna ecologică 7. Argumente numeroase au fost aduse de partizanii ambelor teze. considerăm că este şi nerespectarea vecinătăţii. o persoană şi pe cale de consecinţă nu ar putea invoca dreptul subiectiv la reparaţie. este o relaţie între două persoane.1. radioactivitate.3. ca orice obligaţie. în Japonia). Dauna ecologică se poate manifesta fără ca măcar să fie atinse vecinătăţile faptului cauzator de prejudicii. din punct de vedere juridic. victima nu este întotdeauna. datorită faptului că poluarea are. Fundamentele răspunderii. Ploile acide. după cum am mai arătat “daunele ordinare” (obişnuite). în măsura în care se aduc atingeri mai întâi elementelor naturale şi apoi drepturilor individuale.65 sunt decât rareori întâlnite la ceea ce am putea numi . Specifică daunei ecologice. Deci. de cele mai multe ori dauna ecologică este rezultatul însumării acestora şi al cumulării între ele. efecte cumulative şi sinergice. Problema determinării debitorului obligaţiei de a repara. putem exemplifica imposibilitatea reintroducerii unei specii care a dispărut sau imposibilitatea reconstituirii unui biotop care nu mai există. De asemenea. Dauna ecologică este îndeobşte un prejudiciu colectiv. de pildă. . concentrare urbană etc.

. deoarece răspunderea poate fi determinată. întregindu-se unul pe celălalt.Eliescu.3. . articolul 998 vorbeşte numai de greşeală.lucru aproape imposibil.468-469.II.Raymond. Doctrina. pot interveni obstacole adeseori insurmontabile.2. legătura cauzală dintre faptă şi prejudiciu. cu avantajele şi dezavantajele respective.V. desigur. 1898. întemeiază această răspundere nu numai pe intenţie dar şi pe imprudenţă ori neglijenţă86. În codul nostru civil. a se vedea M.Marty et P. La aceasta mai adăugăm şi faptul că în materie de poluare prejudiciul poate fi rezultatul mai multor surse de poluare.66 Se poate însă pune întrebarea dacă această controversă este esenţială în materia prejudiciului ecologic. art. care constituie o atingere injustă a dreptului altuia 87. codul civil nu pretinde ca fapta cauzatoare de prejudiciu să fie ilicită. situaţie în care victima are sarcina de a proba culpa imputabilă autorului faptei. victima are. Răspunderea subiectivă se întemeiază pe culpa celui care a săvârşit fapta cauzatoare de prejudicii. explică faptul că răspunderea delictuală implică un act oprit de lege. obligaţia de a face proba culpei autorului faptei. p. Adăugând însă că existenţa culpei face să se prezume caracterul ilicit al faptei. G. fie pentru debitorul. Dezbaterea “clasică”. este dacă vina poate fi considerată ca unic fundament al răspunderii în materie de daună ecologică sau trebuie să se acorde un loc primordial răspunderii obiective (fără culpă). Cât priveşte ilicitatea faptei. culpă ce trebuie dovedită de victimă. o reprezintă legătura cauzală dintre fapta (culpabilă sau nu) a responsabilului şi prejudiciul suferit de victimă. De altfel. Sirey. şi într-un caz şi în celălalt. Investigaţii care necesită cunoştinţe tehnico-ştiinţifice uneori foarte specializate şi chiar sprijinul poluatorului în acest demers.397. potrivit legii. 1972. 7. Paris. 86 87 . vol. numeroşi autori definind sau analizând culpa. Problema centrală a răspunderii pentru dauna ecologică. Aşadar.223. p. vol. ceea ce ar pune victima în situaţia de a identifica în mod individual culpa fiecărui autor .Alexandrescu. pot pune victima în situaţia de a nu-şi putea realiza dreptul la reparaţie. sprijinindu-se pe tradiţia noastră juridică. Pentru întreaga demonstraţie.însă. A se vedea D. pag. Cât priveşte aplicarea acestei categorii a răspunderii la prejudiciul ecologic. Explicaţiune teoretică şi practică a dreptului civil român. fac aproape o osmoză între această noţiune şi aceea de ilicit88. Iaşi. Răspunderea civilă delictuală. în literatura juridică franceză. Editura Academiei. Droit civil.998 şi 999. în opinia noastră. aceea care gravitează în jurul culpei. să dovedească realitatea şi certitudinea prejudiciului şi. fie pentru creditorul obligaţiei de reparare. 88 .

poluatorul fiind presupus a avea sub paza sa juridică fumul. această răspundere a fost instituită. 1982. culpa nu poate fi niciodată altceva decât o violare a unei obligaţii născută din contract. Obligaţii care ar putea fi de securitate. aflându-ne pe tărâmul legăturii cauzale.1000 alin. Cazurile de exonerare de răspunderea prevăzută de art. Doctrina şi jurisprudenţa au desprins. indiferent de natura lor.3.3. din acest text elastic. Lucrurile neapropriabile precum aerul.97.1 Cod civil. care prevede că “suntem răspunzători de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră”. Desigur. mai întâi prin Legea nr. Un alt exemplu l-ar putea constitui şi răspunderea obiectivă a exploatantului aeronavelor pentru pagubele produse persoanelor şi bunurilor care nu se află la bord în cursul decolării.1 Cod civil sunt: forţa majoră.1000 alin. în materie de poluare.61/1974 cu privire la răspunderea civilă pentru pagubele nucleare. Exemplele la care ne-am referit pun în evidenţă necesitatea de reglementare specială a consecinţelor prejudiciabile ale unor activităţi care comportă un risc deosebit pentru mediu. această reglementare nu a avut în vedere dauna ecologică şi atingerile aduse mediului înconjurător în sine. . zborului sau aterizării89. 7. În baza articolului 1000 alin. fapta unei terţe persoane sau fapta victimei. Răspunderea obiectivă în temeiul legii. care desigur au avut în vedere şi pe cele aduse mediului înconjurător. deschide un câmp nou de răspundere contractuală pentru eventuale daune ecologice. art. fără a dovedi culpa celui chemat să răspundă. Aşadar. în temeiul căruia cel păgubit poate obţine repararea prejudiciului. Lucrurile la care se referă textul la care ne-am referit sunt toate lucrurile apropriabile. lumina solară. Răspunderea fără culpă consacrată de Codul aerian. cauze ale numeroase daune ecologice. . este dificil să se aplice această categorie de răspundere. un principiu general de răspundere pentru fapta lucrurilor. ceea ce exclude cu desăvârşire ideea de culpă. Răspunderea fără culpă pentru fapta lucrului. apa mării etc. fie şi prezumată. tot asemenea.4.3. menite să folosească tuturor şi deci nefiind în paza juridică a cuiva. 89 . Nu înseamnă însă că acest temei juridic nu a fost invocat de numeroase victime ale poluării în lipsa unei reglementări speciale adecvate. 7. prin natura lor. informare sau consiliere a beneficiarului în cazul furnizării unor produse toxice sau periculoase pot. mirosul sau vibraţiile sonore.67 În materia răspunderii contractuale. În legislaţia noastră. nu pot deci intra în domeniul de aplicare a art.1 Cod civil.res communis – fiind.

să-şi întemeieze pretenţiile pe art.6 şi art 7. a protecţiei mediului. Desigur.3. . în ceea ce priveşte prejudiciul ecologic ar fi poate extrem de util. proclamarea principiului răspunderii obiective nu este tocmai o noutate.1 Cod civil (răspunderea obiectivă) sau pe art. Articolul 81 al legii proclamă în mod expres caracterul obiectiv al răspunderii. Suprimarea condiţiei cauzalităţii sau instituirea unei prezumţii irefragabile de cauzalitate. Aşadar. victima putea.137/1995. o derogare de la principiul general că oricine cauzează un prejudiciu trebuie să-l repare. 7.998-999 Cod civil (răspunderea pentru culpă). fără ca pentru aceasta atitudinea sa. independent de culpă.5. alin. republicată în 2000 . aşa cum vom vedea în cele ce urmează. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate pare a fi întemeiată pe încălcarea obligaţiei legale pentru toate persoanele fizice şi persoanele juridice de a proteja mediul91. 80 şi art. Răspunderea juridică are. Art. în practică. culpabilă sau nu. dar în realitate ar putea să însemne o ieşire din chiar domeniul răspunderii juridice. drepturi şi obligaţii pentru toţi “utilizatorii” acestuia şi sancţiunile corespunzătoare în caz de neconformare. A se vedea art.1000. Răspunderea juridică în condiţiile Legii nr. Asta nu înseamnă. Ceea ce va face specificitatea acestei răspunderi. însă.68 Aşa cum doctrina a pus deja în evidenţă. ce nu poate invoca lipsa culpei sau să se prevaleze de o autorizaţie administrativă încercând să fie exonerat de răspundere. un caracter special pentru domeniul la care ne referim. Legea-cadru la care ne referim are în vedere protecţia mediului ca obiectiv de interes public major şi asigurarea dezvoltării durabile a societăţii90. să fie avută în vedere. la alegere. art. sunt condiţiile de angajare a răspunderii şi modul de reparare a prejudiciului din punctul de vedere al autorului şi al stabilirii victimei care are dreptul la reparaţie. Importanţa acestei reglementări constă în aceea că. Asigurând un cadru legal de protecţie integrală a mediului. deci. teoria răspunderii obiective pentru risc a avut iniţial la bază ideea că orice persoană fizică sau juridică care desfăşoară o activitate ce poate provoca prejudicii are obligaţia de reparare a acestora. problema cauzalităţii ni se pare esenţială. s-a instituit prin puterea legii o răspundere care revine autorului faptei păgubitoare. Legea instituie. 90 91 .137/1995. deoarece şi până în prezent.137/1995 cu modificările şi completările ulterioare. Dar pentru a avansa cât mai mult în materia răspunderii în favoarea protejării victimei.81 din Legea nr.1 din Legea nr. avându-se în vedere specificitatea daunei ecologice. pentru repararea prejudiciilor cauzate prin poluare. victima nu va fi obligată să probeze culpa celui a cărui răspundere încearcă să o angajeze în vederea reparării prejudiciului. desigur.

92 93 . de cele mai multe ori rezultat al mai multor surse de poluare şi al unor acte succesive. autorităţilor administrative sau judecătoreşti în vederea prevenirii sau. bunurilor sau mediului.d din Legea nr.aceştia fiind obligaţi la acelaşi lucru (in solidum). dreptul la acţiune făcând parte din sistemul de garanţii juridice alături de dreptul de informare şi de participare la luarea deciziilor privind calitatea şi politicile de mediu. aşa după cum am văzut în dreptul comun.1041 Cod civil. de altfel. În opinia noastră. în virtutea legii92. A se vedea şi art. probă care ar presupune cunoştinţe şi mijloace tehnice. având în vedere că de cele mai multe ori victima este mediul însuşi. inclusiv aducerea la starea anterioară a mediului căruia i s-a adus atingerea respectivă (deci. Condiţie indispensabilă.5 lit.85 lit. Solidaritatea debitorilor (solidaritate pasivă) dă posibilitatea victimei să fie indemnizată pentru întreg prejudiciul de către oricare dintre debitorii solidari . Articolul 81 alin. răspunderea fiind angajată pentru riscul pe care-l prezintă activitatea pe care acesta o desfăşoară. inclusiv. Desigur. în Legea-cadru de protecţie a mediului se menţionează. direct sau prin intermediul unor asociaţii.137/1995. urmărindu-se repararea integrală a prejudiciului. . la art. Şi în această situaţie ne aflăm în faţa unei obligaţii solidare de drept. În această situaţie victima nu este pusă în situaţia de a demonstra contribuţia fiecărui poluator în parte. Cât priveşte repararea prejudiciului. reconstrucţia ecologică. victima urmând să facă dovada prejudiciului (care în acest domeniu am văzut că prezintă destule obstacole) şi faptul că acest prejudiciu este consecinţa activităţii poluatorului. aparţine celui lezat direct. în cazul producerii unui prejudiciu direct sau indirect”93. după părerea noastră. care de cele mai multe ori ar depăşi posibilităţile acesteia.g privind obligaţiile persoanelor fizice şi juridice. recunoaşte tuturor persoanelor “dreptul de a se adresa. vorba. singurul în măsură să pună în aplicare principiul “poluatorul plăteşte”.69 Principiul răspunderii obiective este. dat fiind caracterul difuz al pagubei. Dreptul la acţiune în repararea unui prejudiciu adus persoanelor. dacă aceasta este posibilă). că “autorul suportă costul pentru repararea prejudiciului şi înlătură urmele produse de acesta. de conferirea unei legitimări procesuale active tuturor persoanelor în virtutea recunoaşterii dreptului la un mediu sănătos. această precizare are în vedere persoanele fizice sau persoanele juridice a căror răspundere a fost stabilită. Este practic. Instituind un regim special. A se vedea art.1 al legii pe care o analizăm adaugă: “În cazul pluralităţii autorilor răspunderea este solidară”. restabilind condiţiile anterioare producerii prejudiciului”. legea protecţiei mediului. .

acţiona şi pentru repararea prejudiciilor individuale. prin obţinerea unei sentinţe. Alineatul 2 al articolului 81 instituie obligaţia de asigurare pentru daune privind toate activităţile generatoare de risc major. poate fi constituit din daunele asupra sănătăţii oamenilor. Faţă de necesitatea reparării prejudiciilor suferite de mediu. Menţionăm că o estimare a riscului potenţial presupune cunoştinţe ştiinţifice speciale. “la despăgubire pentru prejudiciul suferit”94. care subliniază necesitatea creşterii rolului actorilor societăţii civile în toate activităţile care presupun integrarea protecţiei mediului în toate problemele dezvoltării societăţii. consfinţit prin dispoziţiile legii. dar ne îngăduim să evocăm faptul că o asemenea reglementare răspunde şi cerinţelor principiilor cuprinse în Declaraţia de la Rio. activităţi dăunătoare sau dezastre. Legea nr. indiferent cine a suferit prejudiciul. s-a menţionat iniţial că în vederea aplicării eficiente a măsurilor de protecţie a mediului se vor adopta legi speciale menite să dezvolte dispoziţiile generale cuprinse în această reglementare cadru. în înţelesul legii.5 lit. Dreptul la acţiune al organizaţiilor neguvernamentale dă satisfacţie mai multor cerinţe legate de protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă. valoarea reparaţiei. efectele cantitative şi calitative ce ar urma să fie apreciate fiind imprevizibile. De altfel. potrivit dispoziţiilor finale şi tranzitorii ale legii (art. . Este neîndoielnic că. locul aici. Această cerinţă a legii satisface necesitatea adoptării unor măsuri de garanţii financiare. de asemenea.87). Vezi art. adoptată cu prilejul Conferinţei ONU pentru mediu şi dezvoltare din 1992. deoarece daunele ecologice. În enumerarea 94 . desigur. Când discutăm despre prejudiciul la care se referă toate reglementările sus-amintite.137/1995. de salutat dispoziţia legală cuprinsă de art. această exprimare laconică a legiuitorului va trebui detaliată într-o viitoare reglementare. aşa cum am mai arătat.87 prin care organizaţiile neguvernamentale au dreptul la acţiune în justiţie în vederea conservării mediului. a bunurilor sau mediului provocate prin poluare. prin complexitatea lor. pot crea cu adevărat probleme cât priveşte întinderea lor în spaţiu şi în timp cât şi. Obligaţiei legale a persoanelor fizice şi juridice de a repara prejudiciile cauzate îi corespunde dreptul tuturor persoanelor. deşi ele pot.70 Este. este limpede că organizaţiile respective “reprezintă” în faţa instanţelor judecătoreşti interesul general al colectivităţilor atunci când “victima” nu este un bun apropriabil. poate. iar legătura de cauzalitate adesea indirectă. conform legii.e. acesta. Nu este. care să determine criteriile pentru caracterizarea riscului major şi să aibă în vedere evaluarea riscului din punctul de vedere al asigurătorului.

la care ne-am referit în cele ce precedă. vor trebui să-şi găsească o reglementare adecvată: dauna ecologică.4. având pregătirea profesională şi dotarea necesare pentru a urmări şi controla aplicarea dispoziţiilor legale din acest domeniu. evenimentele socotite cauze ale daunei ecologice. .În general. termenele de prescripţie speciale. acest articol 89 a fost abrogat. organele însărcinate cu constatarea şi aplicarea sancţiunii au în competenţa lor protecţia mediului ca obiect de activitate. prevăzută de legea protecţiei mediului (art. odată cu modificarea legii privind OUG 91/2002. competenţele etc. măsurile de readucere a mediului la starea anterioară. legătura cauzală. iar fapta.Constatarea şi aplicarea sancţiunilor permit o mai mare rapiditate faţă de procedurile judiciare. Contravenţia presupune culpa sub toate formele ei. condiţiile de demarare a acţiunii în reparaţie. 7. Credem că raţiunea abrogării a constituit-o adoptarea majorităţii legilor speciale. Răspunderea contravenţională Recurgerea la sancţiunile administrative reprezintă un mijloc foarte important în lupta împotriva poluării şi a atingerilor aduse mediului prin alte activităţi antropice.4.1. luarea unor măsuri de securitate etc. permiţând o intervenţie urgentă în cazul unor activităţi cu impact negativ asupra sănătăţii oamenilor şi mediului. accesul la informaţiile deţinute de exploatant. 7.. ca formă a răspunderii juridice.Măsurile dispuse sunt executorii. deşi ilegală. Precizăm că. să se pună din punctul de vedere al terţilor cât priveşte mijloacele pe care aceştia le au la dispoziţie pentru a determina acţiunea organelor competente pentru aplicarea măsurilor contravenţionale. eventual.71 domeniilor speciale este cuprinsă şi o viitoare reglementare ce va face obiectul unei legi speciale. . . dar o lege privind răspunderea civilă pentru prejudiciile aduse mediului nu este nici măcar în fază de proiect deşi este. regimul de securitate financiară obligatoriu.82) este poate forma cea mai “comună” a răspunderii şi cel mai adesea întâlnită ca măsură de constrângere pentru respectarea dispoziţiilor legale de protecţie a mediului. Credem că în dezvoltarea cadrului normativ privind răspunderea. Problema poate. Răspunderea contravenţională. Mai multe caracteristici ale acestor măsuri represive determină eficienţa lor: . persoanele răspunzătoare. prezintă un grad de pericol social mai mic decât infracţiunea. cauzele de exonerare. în opinia noastră o urgenţă legislativă.

Desigur domeniul protecţiei mediului poate fi. oraşului. limita maximă neputând depăşi un miliard . Astfel. la art 1 că „legea contravenţiilor apără valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală. Prin prevederile legii se precizează în ce constă fiecare sancţiune contravenţională. blocarea contului bancar. sunt: confiscarea bunurilor destinate. ordonanţă. sunt: avertismentul.” Acelaşi articol menţionează că fapta contravenţională trebuie să fie săvârşită cu vinovăţie şi să fie ilicită şi sancţionată prin lege. desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială. după caz. amenda contravenţională. a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Muncipiului Bucureşti. închiderea unităţii. indiferent de domeniul în care se aplică. obligarea la prestarea unei munci în folosul comunităţii şi închisoarea contravenţională dacă nu există consimţământul contravenientului pentru aplicarea sancţiunii cu prestarea serviciilor. un domeniu de excelenţă pentru reglementarea altor contravenţii prin legi speciale. pentru anumite operaţiuni ori activităţi de comerţ exterior. a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi. Actele normative prin care se stabilesc contravenţii trebuie să cuprindă descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice. Sancţiunile ce se aplică faptelor ce sunt calificate drept contravenţii sunt principale şi complementare. temporar sau definitiv. suspendarea sau anularea avizului acordat. Sancţiunile contravenţionale complementare care. stabilindu-se totodată limita minimă şi cea maximă în funcţie de categoria actului normativ prin care sunt stabilite. în enumerarea legii. la prima vedere ar fi în măsură să asigure eficienţa şi să descurajeze repetarea faptelor contravenţionale. prin specificitatea sa. municipiului sau al sectorului muncipiului Bucureşti. pentru contravenţiile stabilite prin lege sau ordonanţă se pot prevedea amenzi de la 250.000 lei. privind regimul juridic al contravenţiilor. în cazul sancţiunii cu amendă stabilindu-se limita minimă şi cea maximă a acesteia. prin hotărâre a consiliului local al comunei. suspendarea activităţii agentului economic. Cât priveşte sancţiunile contravenţionale principale. cui se aplică şi se precizează în mod expres că sancţiunea contravenţională are caracter administrativ. retragerea licenţei sau avizului.72 În conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare cuprinse în Ordonanţa nr 2/2001 aprobată prin Legea nr 180 din 2002. se precizează. folosite ori rezultate din contravenţii. hotărâre a guvernului sau. În cazul unei sancţiuni contravenţionale ce constă în cote procentuale din anumite valori se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor. Reglementarea legală precizează de asemenea că prin legi speciale se pot stabili şi alte sancţiuni principale sau complementare.

pe cale de consecinţă. „un drept de a polua” plătit cu amenzi. desigur. Desigur că.000 şi 500 milioane lei şi. suspendarea sau anularea autorizaţiilor. mai ales.3). pentru cele stabilite de consiliile locale limita maximă este de 50 milioane lei. de pildă: eliberarea acordului sau autorizaţiei de mediu fără ca programul de conformare să cuprindă o variantă de eliminare a efectelor negative asupra mediului. Menţionăm că în domeniul protecţiei mediului. abrogată. se anulează şi cea complementară se ridică problema. În această situaţie.12 alin. care este „dreptul comun” în materia contravenţiilor reprezintă un progres notabil faţă de dispoziţiile venerabilei Legi nr 32/1968. este aşadar vorba despre o soluţie legală cu adevărat aşteptată şi eficientă. cum ar fi. noua reglementare. nerevizuirea bilanţului de . În situaţia în care contravenientul obţine anularea sancţiunii contravenţionale principale şi. dacă îşi încalcă obligaţiile ce le revin în legătură cu activitatea de supraveghere şi control pentru protecţia mediului. nesupunerea în dezbaterea publică a rezultatelor studiului de impact (art. nu mai îngăduie celor în cauză să repete cu obstinaţie faptele contravenţionale. respectiv. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale complementare. cu atât mai mult cu cât nu se respectă dispoziţiile legale privind protecţia mediului. de pildă. câştigând.73 de lei. în fapt. ar putea cere şi obţine despăgubiri. cum ar fi. în opinia noastră.1). iar sancţiunea complementară să fie aplicată în funcţie de natura şi de gravitatea acestei fapte. Credem că o soluţie posibilă ar fi aceea ca sancţiunile contravenţionale complementare să se aplice numai după rămânerea definitivă a sancţiunii principale. în raport cu standardele şi reglementările în vigoare (art. iar pentru cele stabilite prin hotărâri ale Guvernului se pot prevedea amenzi între 250. a activităţii sau blocarea contului bancar. Contravenientul ce a obţinut anularea sancţiunii. agentul care constată şi stabileşte sancţiunea contravenţională îşi asumă şi riscul de a aplica şi sancţiunile complementare.9 alin. Dat fiind faptul că beneficiul realizat prin unele activităţi poluante este adeseori considerabil şi. îndeosebi cât priveşte domeniul protecţiei mediului. autorităţile publice centrale şi locale. cât priveşte sancţiunile contravenţionale complementare. poate. care ar fi urmările în cazul în care între timp s-ar fi blocat contul bancar ori s-ar fi suspendat activitatea. O dată cu aprobarea prin Legea 180/2002 a OG nr 2/2001 s-a modificat alin 5 şi s-a introdus un alineat nou 6 prin care se dispune ca sancţiunea aplicată să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite. titularii unor asemenea activităţi înţeleg să suporte amenzile contravenţionale şi să repete necontenit faptele astfel sancţionate.

care. precum şi din cadrul administraţiei publice locale de către comisarii şi subcomisarii de poliţie şi de personalul Ministerului Apărării împuternicit în domeniile sale de activitate conform atribuţiilor stabilite prin lege. ci numai de posibilitatea de a modifica prin Hotărâre de Guvern. nu mai poate fi vorba de o actualizare anuală a cuantumului amenzilor. cuantumul acestora (art 7 alin 4 OG 91/2002). stocarea. care sunt chiar autorităţile publice. în prezent. altele decât autorităţile publice. . dispoziţiile art. – sunt tot astfel.45. Considerăm că.74 mediu şi nestabilirea programului pentru conformare (art. . evidenţierea. care prevăd obligaţii ce pot fi încălcate şi de persoanele fizice sau juridice.2) etc. Tot în dispoziţiile legii se menţionează actualizarea anuală a cuantumului amenzilor prin Hotărâre a Guvernului. Excepţie de la această categorie a contravenienţilor ipotetici. Legea prevede în mod expres că numai persoanele împuternicite din cadrul autorităţilor publice centrale şi teritoriale pentru protecţia mediului. autorităţile publice pot fi virtuali contravenienţi şi pentru alte categorii şi tranşe de amenzi. spaţiile verzi şi gardurile. producerea. a îngrăşămintelor chimice şi pesticidelor.standardele şi limitele maxime admisibile. a)-d). .măsurile şi dotările antipoluante. ceea ce este absolut necesar faţă de rata inflaţiei şi de riscul unei posibile ineficienţe a amenzilor. până la modificarea Legii 137/1995 prin OUG nr 91/2002 nu puteau fi sancţionate. În cadrul modificării şi completării art 86 din Legea 137/1995 prin OUG 91/2002 alin 2 precizează că legea se completează cu prevederile OG nr 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor aprobată.cererile de autorizare. transportarea substanţelor şi deşeurilor periculoase. De altfel. .nerefacerea cadrului natural etc. pe cale de consecinţă.61 lit. în special după completarea şi modificarea acesteia. care au în vedere proprietarii şi deţinătorii legali de teren care nu întreţin şi nu extind perdelele de protecţie. utilizarea.15 alin. comercializarea.protecţia ecosistemelor terestre. supuse răspunderii administrative. au calitatea să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile. potrivit legii la care ne referim. . cu modificări şi completări prin Legea 180/2002 cu modificările ulterioare. au făcut-o dispoziţiile art. Alte categorii de contravenţii specifice se referă la încălcarea obligaţiilor legale privind: .

doctrina propune ca repetarea unor contravenţii să atragă după sine sancţiunea penală. reducerea şi controlul integrat al poluării. prin repetarea faptelor ilegale să se perpetueze o stare cu impact negativ asupra mediului cu preţul plăţii repetate a amenzilor. modificată şi completată prin OUG 86/2003. art 13.88/1992. Caracterul penal este dat de gradul de pericol social ridicat pe care îl prezintă fapta. Legea 26/1996 . căreia nu-i putem nega utilitatea. De aceea.75 Plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor se pot face în termen de 30 de zile de la data comunicării la judecătoriile competente. Legea 103/1996 privind fondul cinegetic şi protecţia vânatului. sancţiunile . Pentru angajarea răspunderii penale. sănătatea şi viaţa oamenilor şi a oricăror forme de viaţă. pescuitul şi acvacultura. Aceste reglementări dispersate nu sunt rezultatul unei concepţii unitare privind infracţiunile specifice domeniului de care ne ocupăm. după cum am arătat mai sus (ceea ce în dreptul penal nu se poate întâmpla) astfel încât. Şi la noi. Legea 192/2001 privind fondul piscicol.Legea nr..Codul silvic. Legea 645/2002 privind prevenirea.107/1996. Multe infracţiuni sunt reglementate prin legi speciale adoptate în măsura în care au fost adoptate reglementări sectoriale de protecţie a mediului. specificul angajării ei fiind determinat de natura obiectului ocrotit de lege şi a particularităţilor relaţiilor sociale din acest domeniu. Codul penal român. În acest sens am putea cita: protecţia şi asigurarea calităţii apelor . cu toate modificările şi completările aduse prin Legea nr. Legea 655/2002 privind protecţia atmosferei etc. Răspunderea penală Răspunderea penală pentru încălcarea normelor privind protecţia mediului se înscrie în principiile răspunderii infracţionale.5. soluţie ce se regăseşte în reglementarea privind fondul de mediu prin legea 73/2000. 7. ea trebuind să înfăţişeze o serioasă ameninţare pentru mediu. are marele neajuns de a permite “recidiva” contravenţională. Răspunderea contravenţională. ca şi în alte ţări. faptele incriminate ca infracţiuni trebuie săvârşite cu vinovăţie. exemplele desigur putând continua. nu cuprindea decât puţine dispoziţii privind incriminarea unor fapte periculoase din domeniul protecţiei. care în anumite condiţii poate fi convenabil pentru contravenient.

Codul penal anterior” Ed All Beck. s-ar putea referi la faptul că aceste trei acte normative nu acoperă toate sectoarele de protecţie a mediului care se bucură de legi speciale şi. p. Of. Ed. Alineatul 3 al acestui articol prevede o altă variantă agravantă dacă urmarea faptei este moartea uneia sau a mai multor persoane sau o pagubă importantă adusă economiei naţionale. A se vedea Michel Prieur.76 penale au urmat pas cu pas procesul de elaborare a regulilor politicilor în materia mediului. potrivit art 512 din acest Cod. Bucureşti 2004. la titlul VIII –Crime şi delicte de pericol public incriminarea în cadrul capitolului V art 395-405 a faptelor care constituie crime şi delicte contra mediului înconjurător. nr 575 din 29 iunie 2004) a fost adoptat noul Cod penal ce va intra în vigoare pe 29 iunie 2005. a regulilor privind protecţia apei. precum şi din Legea 107/1996 privind proetcţia apei şi din OUG nr 243/2000 privind protecţia atmosferei. desigur. distrugerea lucrărilor de protecţie a apelor. Prin Legea 300 din 2004 (publicată în M.706. Este momentul să revenim. Droit de l’environnement. Capitolul V Titlul VIII din Noul Cod penal încriminează începând cu art 395 până la art 405 inclusiv:„încălcarea regulilor privind protecţia atmosferei privind neluarea de măsuri pentru oprirea funcţionării instalaţiilor care constituie o sursă de risc major pentru calitatea aerului constatat de către autorităţile competente precum şi neanunţarea acestora. 95 96 . Paris. lipsind o abordare globală ce şi-ar fi putut găsi locul în chiar codul penal95. Într-un studiu comparativ privind noul Cod penal şi Codul penal anterior George Antoniu arată că sunt crime şi delicte contra mediului „încălcarea regulilor privind protecţia mediului. O primă remarcă. Noul Cod penal răspunde exigenţelor actuale ale societăţii noastre precum şi dezvoltarea ştiinţelor juridice şi contribuţiei practicii judiciare. apare pentru prima dată. a regulilor privind gospodărirea apelor. însă în actualitate. a utilizării apei potabile. 1991. pag 176 . poluarea fonică şi poluarea accidentală. A se vedea George Antoniu „Noul Cod penal. mediul este tratat ca o victimă a faptelor astfel incriminate de legea penală. La nivelul principiilor şi al conceptelor s-au înregistrat modificări şi completări.”96 Acelaşi autor menţionează că toate aceste incriminări au fost preluate cu numeroase reformulări şi modificări din Legea specială nr 137/1995 privind protecţia mediului cu modificările şi completările ulterioare. încălcarea regulilor privind protecţia solului. La alineatul 2 se prevede o variantă agravantă când faptele au condus la vătămare corporală gravă sau au pus în pericol sănătatea sau integritatea corporală a unui număr mai mare de persoane ori au cauzat o pagubă importantă.Dalloz. În domeniul protecţiei mediului. O primă constatare. a fondului forestier. de încriminarea unor fapte ca infracţiuni.

pe care o salutăm ca pe o garanţie a unei atitudini mai respectuoase faţă de mediu a marilor poluatori. Astfel. art 399 alin 1 şi 2 distrugerea lucrărilor de protecţie a apelor. considerăm că nu este cazul mai multor reglementări. Deşi gestionarea deşeurilor este o reglementare de protecţie a mediului art 392 din Codul penal sancţionează nerespectarea dispoziţiilor privind gestionarea deşeurilor reciclabile plasat la capitolul IV al Titlului VII „Crime şi delicte contra sănătăţii publice”. Credem că este vorba de o eroare de structurare. răspunderea persoanei juridice pentru anumite infracţiuni este expres prevăzută de lege şi deci. fără ca aceasta să excludă răspunderea penală a persoanelor fizice ca participante la comiterea faptului infracţional (art 45). are în vedere luarea unor măsuri eficace astfel încât autorii unor asemenea infracţiuni să nu scape de urmărirea penală şi sancţionarea corespunzătoare. În preambulul Convenţiei se pune în evidenţă faptul că persoanele juridice ce vor răspunde penal. capitolul VII). de asemenea. art 4000 alin 1 si 3 încălcarea regulilor de protecţie a solului. săvârşite în numele sau în interesul persoanelor juridice.77 Continuând demersul la articolul următor. Titlul V al Codului penal este menţionat expres că persoana juridică se sancţionează penal. instituţiei răspunderii penale a persoanei juridice cu excepţia statului şi a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice. Este vorba. că în reglementarea Codului penal. având în vedere necesitatea unei politici penale comune. pentru protecţia mediului şi faptul că atingerile aduse mediului antrenează consecinţe grave care constituie infracţiuni. credem că ar fi relevant. faptul că. a avut deja un succes remarcabil în cadrul altor legislaţii penale din alte ţări şi în unele acte internaţionale. protecţia apei. La toate infracţiunile contra mediului din capitolul V. astfel responsabilizate vor avea un aport eficient în acţiunile de prevenire. într-un capitol distinct (Titlul II. de către organele sau reprezentanţii acestora. dat fiindcă descrierea faptelor este completă şi viguroasă. art 397 alin 1. art 396 are în vedere incriminarea penală a faptelor care privesc alt element al mediului. se sancţionează şi tentativa la delictele prevăzute al art 395 alin 1. încălcarea regulilor de gospodărire a apelor. Convenţia pentru protecţia mediului prin dreptul penal elaborate de Consiliul Europei din 4 noiembrie 1998. Această instituţie nou introdusă în legislaţia penală românească. Remarcăm. (art 405). tehnica este aceeaşi până la articolul 403 inclusiv. De subliniat. intervine numai în astfel de cazuri. art 306 alin 1 si alin 3. În celelalte articole. despre faptele prevăzute de lege. a statelor membre. Poate cea mai importantă completare adusă noului Cod penal o constituie introducerea. desigur. . art 398 alin 1 încălcarea regulilor de utilizare a apelor.

5. -evacuarea intenţionată.78 În Convenţie sunt prevăzute măsurile ce trebuie luate la nivel naţional. tufişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate sau de pe terenurile supuse refacerii ecologice (art 55 alin 2 şi 3). fauna sau flora. Pentru prima oară. -arderea stufului. O primă grupă o constituie infracţiunile care au ca efect degradarea sau distrugerea mediului. 7. parcuri naţionale. sol sau apă susceptibile de a cauza moartea sau deteriorarea durabilă a mediului). de atingeri aduse elementelor naturale. în apă. de un membru al acestora sau de către alte persoane reprezentative. În conformitate cu Legea pentru protecţia mediului nr 137/1995 modificată şi republicată în Monitorul Oficial 70 din 2000 şi modificată şi completată ulterior prin OUG nr 91/2002 aprobată prin Legea 294 din 27 iunie 2003.137/1995 a protecţiei mediului. legea cadru cu caracter de lege specială prevede faptele care constituie infracţiuni şi pedepsele penale corespunzătoare fiecărei categorii (art 85). alte infracţiuni socotite a fi „de neglijenţă” (în materie de deşeuri. Faptele incriminate ca infracţiuni prin Legea nr. infracţiuni comise intenţionat (emiterea sau introducerea ilicită a unei cantităţi de substanţe sau de radiaţii ionizante în atmosferă. Infracţiuni care pun în pericol viaţa ori sănătatea oamenilor. în atmosferă sau pe sol a unor deşeuri sau substanţe periculoase (art 80 lit. arii protejate. chiar din alineatul 1 al articolului 85 se incriminează ca infracţiune continuarea activităţii după aplicarea sancţiunii contravenţionale prevăzute de art 83 alin 1 lit a privind obligativitatea persoanelor fizice şi juridice de a obţine autorizaţiile de mediu conform legii. Aşa cum este de aşteptat art 9 din Convenţieconsacră răspunderea persoanelor juridice pentru infracţiuni comise de organele lor. -defrişarea vegetaţiei forestiere din afara fonmdului forestier sau de pe terenuri în pante foarte mari.85) am putea desprinde mai multe grupe de infracţiuni: A.i) B.1. Nu este neglijat nici comerţul ilicit cu specii protejate. . La capitolul sancţiuni sunt prevăzute sancţiuni specifice care dovedesc înţelegerea exactă a mediului ca victimă spre deosebire de noul Cod penal român o sancţiune esenţială fiind refacerea stării mediului (art 8 din Convenţie). Analizând infracţiunile din noul Cod penal şi pe cele din enumerarea legii (art.

401 din Codul penal se referă la protecţia fondului forestier iar reglementarea priveşte defrişarea vegetaţiei forestiere „din afara fondului forestier” (preluarea dispoziţiilor art 85 alin 2 litera a a Legii protecţiei mediului). depozitarea îngrăşămintelor chimice şi a produselor de uz fitosanitar (art 29 alin 1 lit c şi alin2).  producerea. alineatele următoare privesc: protecţia vieţii sălbatice. livrarea şi utilizarea îngrăşămintelor chimice şi a produselor de uz fitosanitar (art 26). Faptele prevăzute la literele a. animală sau vegetală. Mai mult decât atât art.d ale acestui alineat se regăsesc şi în capitolul V al Titlului VII al noului cod penal într-o formulare mai puţin precisă şi fără un criteriu în raport cu noţiunea de mediu care este adevărata victimă. Infracţiuni privind reglementarea modalităţilor de desfăşurare a activităţilor care comportă un risc pentru mediu. omisiunea de a raporta prompt .c. nerespectarea restricţiilor şi interdicţiilor prvitoare la vânat.  nerespectarea interdicţiilor în legătură cu utilizarea pe terenuri agricole. componente ale mediului care fac obiectul ocrotirii prin sancţiuni penale. e şi f şi alin 2)  provocarea datorită nesupravegherii surselor de radiaţii ionizate a contaminării mediului şi/sau a expunerii populaţiei la radiaţii ionizante. b.79 La alineatul 2 se încriminează ca infracţiuni faptele de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană. Remarcăm că este vorba de elementele biotice. C. Trecând la alte reglementări care reprezintă instrumente legale de protecţie a mediului indiferent în ce sector de mediu îşi produc efectele. producerea de zgomot peste limitele admise dacă pot pune în pericol grav sănătatea umană.  importul şi exportul unor substanţe şi preparate chimice periculoase interzise sau restricţionate (art 17 alineatul 2). pescuit ale unor specii protejate sau oprite temporar ori spală în apele naturale a ambalajelor de pesticide.  producerea şi/sau importul în scopul introducerii pe piaţă şi utilizarea unor substanţe şi preparate chimice periculoase (art 21 lit e şi introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură în scopul eliminării şi sau valorificării (art 23).  omisiunea de raporta prompt despre orice accident major (art 21 lit d şi art 80 lit f). de pesticide sau îngrăşăminte chimice (art 29 alin 1 lit d. faptele încriminate ca infracţiuni la laineatele următoare se referă la:  nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase. În cadrul articolului 85 la care ne referim.

în aceea că reglementările speciale sunt anterioare noului Cod penal şi nu poatef i vorba de răspunderea penală apersoanelor juridice. Astfel. extrem de necesară în acest domeniu. materiilor radioactive şi a materiilor explozive (art 407). este faptul că reglementările încălcate nu privesc defăşurarea activităţii nucleare propriu-zise. punerea în funcţiune a instalaţiilor. criteriul plasării materialelor radioactive ni se pare cel puţin bizar iar pe de altă parte. menţionăm: . cât priveşte prima categorie. ni se pare incorectă. modificarea şi dezafectarea acestora-activităţi nucleare în sine –sunt abordate prin intermediul regimului juridic al materialelor nucleare. Infracţiuni la reglementările referitoare la condiţiile prealabile desfăşurării activităţii. eliberarea autorizaţiilor şi respectarea lor şi aspecte legate de acestea în timpul desfăşurării activităţii.80 creşterea peste limitele admise a contaminării mediului. Nu este ănsă mai puţin adevărat că la capitolul V.  luarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor chimice periculoase care au devenit deşeuri (art 21 lit c). exploatarea. supravegherea eventualei contaminări radioactive şi obligaţia de raportare promptă a oricărei creşteri semnificative a contaminării. Ceea ce ni se pare demn de semnalat în legătură cu această infracţiune prevăzută în mod expres de art 85 alin 2 şi care se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 an . însă. aplicarea necorespunzătoare sau neluarea măsurilor de intervenţie în caz de accident nuclear (art 39 lit c şi e). abordare. Credem că această „lacună” se justifică prin prevederea sancţiunilor penale în legea specială.Problema constă. La capitolul privind infracţiunile contra mediului înconjurător nu este incriminată de asemenea nici o faptă care să se refere la activităţile nucleare propriu-zise. De asemenea pentru infracţiunile incriminate în capitolul VI este prevăzută expres răspunderea penală a persoanelor juridice:  descărcarea apelor uzate şi a deşeurilor de pe nave sau platforme plutitoare direct în ape naturale cât şi evacuarea sau scufundarea unor substanţe sau deşeuri periculoase (art 40 lit d). altele decât acestea. o pedeapsă mai puţin severă decât cea prevăzută îaintea modificării legii în 2003. al Codului penal sunt incriminate crime şi delicte la regimul armelor şi muniţiilor. O primă remarcă se poartă asupra faptului că posibilii răspunzători din punct de vedere penal pot fi atât autorităţile publice cât şi persoanele fizice şi persoanele juridice. Pe de o parte. D. care în opinia nosatră. 1.

Pentru persoanele fizice sau juridice. . Doctrina.jurisprudenţa. În această situaţie înclinăm să credem că. .10 alin. De fapt. 2. a calificat această tendinţă . a manifestat tendinţa de a absolvi salariatul unei întreprinderi . este comis de şi pentru întreprinderea respectivă .2. la rândul său. priveşte autorităţile vamale. În legătură cu subiectele răspunderii penale. în general.23 alin 1).20).2).tentativa se pedepseşte. Constatarea şi cercetarea infracţiunilor se fac din oficiu de către organele de urmărire penală conform legii.neluarea măsurilor de limitare a impactului asupra mediului a substanţelor sau a deşeurilor periculoase (art.85 .prezentarea în studiile şi analizele de impact a unor concluzii şi informaţii false (art. -controlul la introducerea şi scoaterea din ţară a substanţelor şi preparatelor chimice pe baza reglementărilor autorităţii publice centrale de mediu şi a celor privind transportul internaţional al mărfurilor periculoase. . în multe cazuri.6).12 alin. 17 alin 1 şi art.ascunderea unor date sau difuzarea de către funcţionarii publici de informaţii false în legătură cu calitatea mediului şi sănătatea umană (art. .refuzul intervenţiei în cazul poluării accidentale a apelor şi a zonelor de coastă (art 40 lit e). Cu toate că delictul.5.al unei poluări şi a inculpat patronul acestuia ca autor intelectual sau moral. Sancţiunile penale prevăzute de lege sunt pedeapsa privativă de libertate (închisoare) şi pentru un număr restrâns de infracţiuni este posibilă aplicarea unei amenzi penale. De menţionat că pentru toate infracţiunile prevăzute de art. Comiterea faptei infracţionale menţionate mai sus. respectat şi cât priveşte infracţiunile din domeniul mediului înconjurător.autor material . 7. este vorba de autorităţile portuare sau de protecţie a mediului.transportul sau tranzitul de pesticide.69).81 . substanţe sau deşeuri periculoase fără autorizaţie (art. desigur. plante şi animale vii din flora şi fauna sălbatică fără acordul eliberat de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului (art 20 şi art 35 alin 5). Principiul dreptului penal conform căruia nu există pedeapsă decât pentru un fapt personal trebuie. infracţiunile se referă la: . conducerii unei întreprinderi îi sunt impuse condiţiile şi modul de desfăşurare a activităţii pe care o iniţiază şi o controlează.continuarea activităţii după suspendarea acordului sau autorizaţiei de mediu (art. introducerea în ţară a culturilor de microorganisme.

G. recunoscând interesul general pentru protecţia mediului. . precizând că răspunedrea penală a persoanei juridice nu exclude răspunedrea penală a persoanei fizice care a participat la săvârşirea faptei infracţionale. alături de crima pentru omor sau furt. alături de gravitatea pericolului social. prin rezoluţia din 28 septembrie a Consiliului de Miniştri. Precizăm că. la înlăturarea amnistierii infracţiunilor privind mediul.) consideră că este necesară introducerea în codul penal. securitatea vieţii şi sănătăţii oamenilor.N. ci şi obligaţia de a asigura igiena şi calitatea mediului. Credem însă că la gradarea pedepselor ar trebui să se aibă în vedere gravitatea daunei ecologice provocate. De altfel. care să fie distinctă de reglementările speciale şi de nerespectarea unor prevederi ale acestor legi. în anumite cazuri. invită la o dezvoltare a restricţiilor penale. Activităţile industriale nu pot avea ca unic scop producerea de bunuri. Consiliul European pentru Dreptul Mediului (O. Toate aceste etape şi considerente au fost avute în vedere şi de legiuitorul român. tentativa se pedepseşte pentru toate infracţiunile prevăzute de art 85 al Legii 137 din 1995. a răspunderii penale a persoanelor juridice. şi introducerea.82 a jurisprudenţei ca pe o necesitate de a se lua în consideraţie interesul social colectiv. care. Consiliul Europei încă din anul 1977. aşa după cum am mai arătat în noul Cod penal consacră la art 45 răspunderea penală a persoanelor juridice. infracţiunea de poluare. referitoare la contribuţia dreptului penal la protecţia mediului.

desigur. reducerea şi controlul integrat al poluării. Cazuri de poluare grave. se urmăreşte prevenirea poluărilor şi a altor atingeri ce ar putea fi aduse mediului. în anumite cazuri. ceea ce este o regulă de bun simţ şi reprezintă. procedura evaluării impactului asupra mediului ocupă un loc central ca instituţie specifică dreptului mediului. cum ar fi scandalul SEVESO din Italia. totodată. participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu. proiectând în viitor. Obiectivul acestei proceduri administrative este simplu şi logic: evitarea ca o nouă activitate justificată şi interesantă din punct de vedere economic în plan imediat.1. instituirea unor proceduri de autorizare. Legea nrr 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie. 8. Evaluarea impactului asupra mediului 8. Desigur. Cu alte cuvinte.1. Legea 655/2001 pentru aprobarea OUG nr 243/2000 privind protecţia atmosferei. Dintre aceste proceduri. Legea 462/2002 pentru aprobarea OUG nr 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate. Legea 22/2001 pentru ratificarea Convenţiei privind evaluarea imapctului asupra mediului în context transfrontieră adoptată la Espoo la 25 februarie 1991. Legea 426/2001 pentru aprobarea OUG nr 78/2000 privind regimul deşeurilor. Legea 645/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr 334/2002 privind prevenirea. De fapt. să se releve ulterior nefastă sau chiar catastrofală pentru mediu. în cadrul reglementării activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului şi se realizează pe baza legislaţiei naţionale 97 armonizată cu legislaţia comunitară în domeniu. pentru a preveni trebuie studiate dinainte consecinţele şi efectele unei acţiuni ce se doreşte a fi întreprinsă. Legislaţia în vigoare fiind: Legea Protecţiei mediului nr 137/1995 modificată şi completată conform OG 91/2002.1. AUTORIZAREA ACTIVITĂŢILOR CU IMPACT ASUPRA MEDIULUI Obligaţia juridică de a lua în consideraţie mediul cu ocazia oricăror acţiuni sau decizii care ar putea să-i aducă atingere presupune. nu excludem şi situaţia ca. Aceasta ar presupune ca mijloacele de investigare ştiinţifică din perspectiva ecologică să fie din ce în ce mai avansate şi mai nuanţate. evaluându-se din faza de proiect efectele acţiunilor antropice asupra mediului natural. procedura studiului de impact nu este altceva decât o punere în aplicare a unei vechi înţelepciuni care spune că este mai bine să previi decât să vindeci. HG nr 162/2002 privind depozitarea deşeurilor. Procesul de evaluare a impactului asupra mediului se rescrie. HG nr 1115/2002 privind accesul liber la informaţia privind mediul. Bopal din India sau Copşa Mică din România. anumite modificări ale echilibrului ecologic să nu poată fi estimate. În mod logic. pe plan administrativ. a florei şi faunei sălbatice. de care ne vom ocupa în cele ce urmează. încă din faza de proiect.83 8. poate determina luarea unei decizii în prezent. o procedură care. ar fi trebuit să nu se fi produs. conservarea habitatelor naturale. HG nr 97 .

pădurilor şi protecţiei mediului pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului şi de participare a publicului la luarea deciziilor în cazul proiectelor cu impact transfrontieră. ia forma. “Les procedures d’etudes d’impact en droit compare”. Imperativul respectării mediului. se integrează.P 230. utilitatea.cit. eficientă dar limitată98.. principale şi secundare ale unui proiect asupra sănătăţii oamenilor şi mediului. Ordinul nr 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu. 99 . în Regiunea Wallonă. Astfel. integrat în procedura deciziei administrative. să descrie şi să stabilească în funcţie de fiecare caz în parte şi în conformitate cu legislaţia în vigoare efectele directe şi indirecte. A se vedea A. pornindu-se de la un proiect anume. Cl. pag. ordinul nr 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului. care ignoră 573/2002 privind autorizarea comercianţilor.62 şi urm.E. de examinarea efectelor directe sau indirecte. larg dezvoltată de tribunale. a unui veritabil studiu de impact99. op. practic. Regimul juridic stabilit de aceste acte normative introduce un sistem de evaluare a incidenţelor asupra mediului care. fiind introdusă prin Legea privind mediul înconjurător din 1970. a unei simple analize sumare (obişnuit calificată mini-notă de impact). a unei note de impact sau. constructorii.S. conferă dreptul de a fi realizat un proiect determinat. Prin studiul de impact.Prieur. de asemenea. Ch. Eliberarea oricărei autorizaţii. 1976. în fine.84 Conform definiţiei legale consacrată de OUG 91/2002 evaluarea impactului asupra mediului face parte din procedura de autorizare fiind un proces menit să identifice. De altfel.. În Franţa. cercetările prealabile îşi schimbă natura şi unghiul de vedere. fiabilitatea întreprinderilor lor. nr. Lambrechts. aceasta. un sistem de evaluare a incidenţelor asupra mediului. Ordinul nr 864/2002 al ministrului apelor. . Dar această documentaţie tehnică privea aspecte limitate având în vedere realizarea proiectului în sine şi rentabilitatea sa din punctul de vedere exclusiv al investitorului. studiul de impact a devenit în Statele Unite o procedură sofisticată. inginerii. cum orice decizie sau program ori activitate ce poate afecta mediul necesită o reflecţie prealabilă. R. În condiţiile specifice ale sistemului administrativ şi jurisdicţional american. instrumentul specific care evaluează incidenţa unui proiect este prevăzut printr-un decret (11/9/1985) şi o hotărâre a executivului din 10/12/1987 ce au intrat în vigoare de la 24/1/1988. obligând la abordarea unei viziuni globalizante. în mod individual sau colectiv. o serie de factori şi elemente care sunt implicate o dată cu realizarea proiectului respectiv. de gradul de suportabilitate al mediului dat. după caz. Belgia cunoaşte. Este vorba de studierea inserţiei noului proiect în ansamblul mediului existent. economiştii. imediate sau îndepărtate. Kiss et. 3-4 . apriori. 98 . în general promotorii unor activităţi industriale şi-au precedat întotdeauna realizarea proiectelor lor de studii pentru a evalua soliditatea. Procedura studiului de impact a luat naştere în Statele Unite. A se vedea M.

Noua reglementare introduce obligativitatea studiului de impact pentru proiectele de investiţii noi cât şi pentru modificarea substanţială a proiectelor existente. Există şi posibilitatea întocmirii unei liste negative. care cuprinde activităţile pentru care nu se cere studiu de impact.” Anexa 1.P. pentru activităţile nemenţionate (toate cele care se pot determina pentru prezent şi viitor) fiind obligatoriu studiul de impact. .2.A. efectuarea propriu-zisă şi cea de analiză şi validare100. De asemenea. sunt prevăzute în anexa II-a a aceleiaşi legi.M.125/1996. In acest sens. inclusiv proiectele de dezafectare în cadrul procedurii pentru obţinerea acordului de mediu. Legeislaţia română de protecţie a mediului reglementează procedura de evaluare a impactului asupra mediului cu fazele sale obligatorii: preliminare. descărcări de material sedimentar în lacuri şi altele.nota de evaluare şi. şi studiul de impact. 8.85 sistemul de evaluare . ceea ce presupune în general o perioadă de timp mai mare. după caz. programele şi chiar legile . dacă este cazul. putem exemplifica: parcuri pentru staţionare. atrage nulitatea acesteia. stabilirea de căi navigabile. dintre care unele pot fi urgente şi periculoase pentru sănătatea oamenilor şi mediu. În opinia noastră lista negativă este mult mai eficace. a acordului integrat de mediu.P. nr. La rândul lor. Crdem că putem să afirmăm că această procedură poate fi impusă chiar pentru activităţile care nu necesită acord de mediu ci numai autorizaţie de mediu. Vezi art. chiar dacă apar situaţii noi. sau. deci. studiul de incidenţă asupra mediului. deoarece nu poate scăpa nici o activitate nouă ale cărei efecte nu sunt încă ştiute fără o evaluare prealabilă. Evaluarea impactului asupra mediului se realizează însă numai pentru proiectele activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului –proiecte pentru care este necesară solicitarea acordului de mediu. pentru care este obligatoriu acordul de mediu şi.1 la Ordinul 860/2002 reprezintă un tabel care cuprinde activităţile din anexa 1 de la HG 918/2002 şi activităţile din anexa 1 a OG 34/2002 care sunt supuse obligaţiei evaluării şi acordului de mediu.1. Dezavantajul unor asemenea liste este faptul că nici o modificare nu se poate face decât tot pe calea reglementării legale. credem că studiile de impact nu trebuie să se impună numai activităţilor care au impact semnificativ asupra mediului ci şi pentru planurile. 100 101 .11 din Legea 137/1995 a protecţiei mediului şi Ordinul M. noile investiţii sau activităţi precum şi modificarea celor existente. când numărul vehiculelor depăşeşte 300. În Ordinul Ministrului 860/2002 se precizează procedura de evaluare a impactului asupra mediului numită „ procedura completă de autorizare de mediu. Soluţia aleasă de legiuitorul român a fost aceea a întocmirii unei liste pozitive 101 a tuturor activităţilor care sunt supuse procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.

în afara elementelor obişnuite dictate în funcţie de natura proiectului. Exemplele. generate de introducerea acesteia. b) încadrarea proiectului sau activităţii propuse în categoria celor pentru care se impune sau nu studiul de impact. autoritatea pentru protecţia mediului întocmeşte un ghidaj obligatoriu pentru efectuarea propriu-zisă a studiului de impact. Legea nr. cu descrierea proiectului sau a activităţii. nefaste sau chiar catastrofale pentru mediu. Îndrumarul stabilit de autoritatea de mediu este obligatoriu. . a unor experţi şi a reprezentanţilor administraţiei publice locale. de pildă: regimul produselor şi substanţelor toxice.42/1992. Nu credem că ar trebui să lipsească.86 susceptibile de a afecta mediul.a.12/1994 ş. Credem că.m. după cum urmează: a) cererea promotorului. Legea nr. putem da ca exemplu aprobarea . Socotim că experţii însărcinaţi cu efectuarea acestuia pot extinde analiza lor. Reglementările în domeniu prevăd cadrul minim al datelor necesare. cum ar fi. 102 . Îndrumarul şi lista celorlalte avize ce trebuie obţinute se comunică titularului. Fazele procedurii studiului de impact şi organizarea desfăşurării acestui demers tehnicojuridic sunt în sarcina autorităţii pentru protecţia mediului competente. deşeurile etc. c) o primă analiză a scopului acţiunii propuse se face cu participarea autorităţilor pentru protecţia mediului. care decide aplicarea lor.d. ţinând seama de convenţiile internaţionale la care România este parte.pe baza legii . un conţinut minim al studiului de impact.a volumului maxim de masă lemnoasă ce se recoltează anual 102. activităţile nucleare. studiul de impact ar trebui să aibă în vedere şi analiza efectelor ce le-ar putea produce în afara jurisdicţiei naţionale. Dacă în vederea acestei încadrări sunt necesare informaţii suplimentare se poate cere titularului un studiu preliminar.16/1991. dar socotim că acesta înseamnă. ar putea continua. Un alt aspect asupra căruia ar trebui să se aplice analiza complexă a studiilor îl reprezintă impactul cumulativ al poluărilor. chiar şi numai dacă am enumera unele activităţi sau domenii ale căror reglementări ar putea fi. ale căror zone pot fi afectate de eventualele modificări ale mediului. pe baza căruia va trebui întocmit şi raportul.23/1993. care nu poate să fie adresată către autoritatea de mediu decât în formă scrisă. în funcţie de normele de protecţie pe care le impun sau nu. o analiză a incertitudinilor ştiinţifice cu privire la fenomenele astfel generate. desigur. de fapt. Legea nr. A se vedea Legea nr. În acest sens. de asemenea. dacă această completare conduce la o concluzie mai realistă şi poate oferi variante mai bune de realizare a proiectului. d) pe baza acestei analize.

păgubitoare. Legea nr. obligat să suporte şi cheltuielile legate de realizarea studiului.  rezumat fără caracter tehnic. desigur.  impactul potenţial şi măsuri de reducere. Observaţiile şi concluziile dezbaterilor. tot în virtutea legii.  situaţii de risc. cu variantele ce eventual au fost propuse. vor fi. Crearea cadrului organizatoric şi furnizarea informaţiilor pertinente şi accesibile publicului pentru a putea participa la luarea deciziilor în cadrul acestei proceduri de autorizare sunt.c. g) concluziile raportului întocmit şi acceptat după analiza preliminară de către autorităţile de mediu se aduc la cunoştinţă şi dezbatere publică.64 lit. . Legea nr.29/1990 a contenciosului administrativ.87 e) realizarea şi prezentarea raportului se face de către titularul proiectului sau al activităţii. autorităţile administraţiei publice locale şi organizaţiile neguvernamentale. fie prin întârzierea punerii în aplicare a intenţiilor acestuia. înainte de decizia definitivă de autorizare. cu concluzia la care s-a ajuns. la instanţele judecătoreşti competente . La aceste dezbateri participă. un act administrativ. inclusiv cu cea privitoare la renunţarea la acţiunea propusă. în afara populaţiei interesate. credem ca acest act administrativ poate fi atacat. conform legii.  analiza alternativă.  procese tehnologice. care poate fi. fie prin cheltuielile suplimentare pe care le provoacă.  descrierea dificultăţilor.137/1995.  deşeuri.în cadrul reglementării legale privind contenciosul administrativ103. în sine. Socotim că dispunerea motivată a refacerii studiului de impact reprezintă. Conţinutul raportului trebuie să aibă în vedeere următoarea structură:  informaţii generale. 103 104 . motivând-o. de asemenea. care poate leza interesele titularului proiectului sau activităţii propuse. în sarcina titularului proiectului sub controlul autorităţii competente 104. .  monitoritzarea. Vezi art. Aşadar. el fiind. f) autoritatea de mediu este ţinută să facă o analiză a calităţii raportului la studiul de evaluare a impactului şi îl poate accepta ori dispune refacerea acestuia. luate în consideraţie pentru luarea deciziei finale. propriei cereri de autorizare a acţiunilor propuse. consemnate. Credem că prezentarea raportului de către titular reprezintă o condiţie legală a susţinerii  documente anexate.

88

h) decizia finală se ia de către autoritatea pentru protecţia mediului competentă. Aceasta se motivează şi se aduce la cunoştinţă publică. Considerăm că această aducere la cunoştinţă publică priveşte pe toţi cei care au participat la dezbaterea organizată, iar aceştia îşi pot manifesta eventualele nemulţumiri până la eliberarea autorizaţiei. Observăm, însă, că autorizaţia se eliberează sau se respinge motivat în termen de 30 de zile de la decizia finală, iar aducerea la cunoştinţa publică nu are prevăzut nici un termen. În lipsa unui termen stabilit de lege, această aducere la cunoştinţa publică poate opera şi cu o zi înaintea eliberării autorizaţiei, dar şi după eliberarea acesteia. Opinăm pentru stabilirea unui termen, care să permită reacţia publicului, chiar de către autoritatea centrală pentru protecţia mediului - fiind, credem, de competenţa sa organizarea întregii proceduri; Credem, însă, din economia legii de protecţie a mediului că neîndeplinirea obligaţiei de informare a publicului duce la nulitatea absolută a actului administrativ şi tot confrom legii la sancţionarea contravenţională a titularului proiectului care nu şi-a îndeplinit această obligaţie. i) decizia finală, fiind socotită o etapă de încheiere a analizei studiului de impact, ce are, desigur, în vedere şi celelalte condiţii pentru eliberarea acordului de mediu, este luată ca punct de plecare cât priveşte curgerea termenului pentru respingerea motivată sau emiterea acestuia. Termenul este de cel mult 30 de zile de la luarea deciziei finale. Ni se pare interesantă o analiză a acestor două etape distincte din procedura de evaluare - decizia finală şi eliberarea sau respingerea motivată a acordului de mediu. Logic, eliberarea acordului de mediu sau refuzarea motivată a eliberării lui nu poate să concretizeze altă soluţie decât pe aceea din decizia finală. Pentru ce atunci două etape distincte? Decizia finală care se aduce la cunoştinţă publică este un act administrativ ce poate fi atacat de orice persoană, autoritate locală sau organizaţie neguvernamentală care consideră că este lezată sau că se poate aduce o atingere mediului înconjurător, termenul curgând de la data aducerii la cunoştinţă publică. Eliberarea sau respingerea motivată a acordului de mediu priveşte numai pe cel care a făcut cererea în vederea obţinerii acestei autorizări. In cazul respingerii motivate a cererii de a se elibera acordul de mediu, titularul proiectului propus are dreptul de a contesta această respingere la organele administrative competente şi, după epuizarea acestor căi administrative, la instanţele judecătoreşti conform dispoziţiilor legale privind contenciosul administrativ. Cu toate aceste distincţii, care se pot face pe baza reglementării legale, acordul de mediu, odată eliberat şi pus în aplicare de către titular, poate fi atacat de orice persoană

89

interesată sau de către orice organizaţie neguvernamentală, dacă prin acesta s-a adus un prejudiciu direct sau indirect ori pentru conservarea mediului înconjurător105. Credem, de asemenea, că în cazul unor atingeri grave sau ireversibile aduse mediului înconjurător, autorităţile competente pentru protecţia mediului pot să ceară o reexaminare şi, eventual, modificarea proiectului înaintea executării acestuia şi chiar, în anumite situaţii, anularea acestuia. De asemenea, considerăm că o analiză a posteriori a proiectelor supuse studiului de impact trebuie să se facă în mod obligatoriu pentru a verifica pertinenţa previziunilor şi adoptarea măsurilor corective necesare formându-se, dacă este cazul, chiar o comisie care să urmărească punerea în aplicare, compusă din experţi, reprezentanţi ai unor asociaţii şi ai autorităţilor locale. 8.1.3. Realizarea studiului de impact. Petiţionarul este acela care, pentru proiectele şi activităţile pentru care este obligatoriu studiul de impact, trebuie să prezinte autorităţilor competente rezultatul realizării acestuia, deci, raportul. El trebuie, aşa cum am mai arătat, să suporte şi cheltuielile aferente. Realizarea efectivă a studiului de impact nu se poate face însă de către promotor, aşa cum legislaţia unor state o prevăd. Este cazul Franţei, unde petiţionarul care dispune de mijloace tehnice sau de cercetare proprii, poate realiza, el însuşi, studiul de impact, care este supus controlului, expertizării şi analizării de către organele publice competente. Legea română prevede expres că studiile de impact se realizează prin unităţi specializate, persoane fizice sau juridice atestate 106. Condiţiile impuse de lege privind atestarea, credem că au în vedere, în primul rând, capacitatea tehnică şi ştiinţifică a celor abilitaţi şi, desigur, imparţialitatea lor. Atestarea cerută de lege echivalează cu o garanţie în acest sens. Executantul studiului de impact trebuie să respecte îndrumarul cu problemele ce trebuie analizate şi modelul-cadru de întocmire a raportului, impuse de autorităţile competente pentru protecţia mediului. Credem că în analiza ce se efectuează nu poate lipsi o evaluare a stării iniţiale a mediului şi o previziune ştiinţifică a efectelor pe care le-ar produse introducerea noii acţiuni propuse. Concluzia trebuie să arate motivele pentru care proiectul poate fi reţinut sau respins şi să propună eventuale variante mai favorabile mediului.

. A se vedea art.5 lit.d şi art.8 din Legea 137/1995. A se vedea în acest sens Ordinul 860/2002 privind aprobarea Regulamentului de atestare pentru elaborarea studiilor de impact asupra mediului înconjurător.
105 106

90

Persoanele fizice sau juridice, însărcinate cu executarea studiului de impact, răspund pentru corectitudinea întocmirii raportului. Pentru realitatea şi corectitudinea informaţiilor furnizate răspunde titularul proiectului sau acţiunii. Atât executantul studiului de impact, cât şi promotorul care l-a solicitat, răspund fiecare pentru prezentarea unor concluzii şi, respectiv, informaţii false. 8.1.4. Controlul studiului de impact. Putem afirma că acest control se realizează atât de public, cât şi de administraţie. a) aducerea la cunoştinţa publicului a raportului studiului de impact şi dezbaterea sa cu toţi cei interesaţi, care-şi pot exprima reticenţele sau chiar opoziţia faţă de soluţia propusă, presupune accesul fără rezerve la toate datele şi analizele, deci şi a controlului. b) controlul administrativ se realizează de către autoritatea competentă, care poate dispune refacerea studiului de impact sau completarea lui cu prilejul analizei preliminare. După dezbaterea publică a raportului studiului de impact, acesta este supus unui nou control, în care sunt avute în vedere şi observaţiile făcute cu acest prilej în vederea luării deciziei finale. c) controlul jurisdicţional se poate exercita, în opinia noastră, în cel puţin trei situaţii: - comunicarea prin act administrativ a rezultatelor analizei preliminare, prin care autoritatea publică dispune refacerea sau completarea studiului de impact; - în urma aducerii la cunoştinţa publică a deciziei finale; - după eliberarea sau refuzul motivat al acordului de mediu. 8.l.5. Efectele studiului de impact. În primul rând, neefectuarea studiului de impact pentru introducerea unor noi activităţi pentru care efectuarea sa este obligatorie atrage nulitatea absolută a acordului sau a autorizaţiei de mediu astfel eliberată. Efectuarea studiului de impact şi soluţia favorabilă pentru realizarea persoanelor, bunurilor sau mediului, legate de realizarea proiectului. Soluţia favorabilă a unui studiu de impact, în baza căruia s-a eliberat acordul de mediu, nu poate fi o piedică pentru o decizie de suspendare a executării proiectului în caz de pericol iminent. 8.2. Procedura de autorizare avansată a proiectului de raport nu scuteşte de răspundere promotorul pentru prejudiciile cauzate

în termen de un an de la intrarea în vigoare a acesteia. A se vedea Anexa II. cu unele excepţii.2. după cum am precizat mai sus. cât şi la nivel naţional pentru protecţia mediului îl constituie metoda autorizărilor. Un mijloc juridic uzitat atât pe plan internaţional. Acordul integrat se solicită conform dispoziţiilor legale. credem. Aceste excepţii se referă la unele activităţi ce pot avea un impact negativ considerabil cât priveşte echilibrul ecologic al unor ecosisteme naturale. diferenţa principală în raport cu autorizaţia de mediu. în principal. Acordul de mediu este valabil până la darea în funcţiune a obiectivului dar nu mai mult de 5 ani de la data eliberării. Pentru realizarea unor asemenea proiecte. 8.literele g) şi I) din Legea 137/1995. există şi unele excepţii107. . acestea fiind supuse procedurii de evaluare a impactului. Noua lege a mediului impune obţinerea autorizaţiei de mediu şi pentru activităţile existente. . . Ambele autorizaţii se eliberează după ce au fost obţinute toate celelalte avize şi autorizări necesare. în anumite condiţii. Deşi autorizaţia de mediu sau. pct. pentru autorizarea. a unor activităţi ce reprezintă un potenţial pericol pentru mediu .2.8 .acordul de mediu şi acordul integrat de mediu b. Este vorba de importul şi exportul plantelor şi animalelor din flora şi fauna spontană şi defrişarea vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier.1. Obţinerea acestei autorizaţii este obligatorie pentru punerea în funcţiune a obiectivelor noi care au acord de mediu. două categorii de autorizaţii: a. se solicită pentru acele activităţi care presupun lucrări de realizare a proiectului înainte de darea în funcţiune a obiectivului investiţiei.91 În cele ce precedă am dorit să evidenţiem rolul special pe care îl joacă studiul de impact în cadrul procedurii de autorizare a activităţilor economice şi sociale cu impact asupra mediului înconjurător. auttorizaţia integrată de mediu este unica autorizare necesară pentru darea în funcţiune a unor obiective ce nu implică lucrări de construcţii-montaj. 8. b) Autorizaţia de mediu. ceea ce reprezintă.2.autorizaţia de mediu şi autorizaţia integrată de mediu a) Acordul de mediu. după caz. Condiţii legale comune ambelor categorii de autorizaţii. eliberarea acordului de mediu are ca stâlp central realizarea studiului de impact. 107 . Legea română a protecţiei mediului instituie. pentru investiţii noi sau modificarea celor existente.

cu vechiul titular. necunoscute la data emiterii lor. concesionare. vânzări de active.92 Atât acordul cât şi autorizaţia de mediu nu se pot emite dacă activităţile respective nu se încadrează în standardele şi normativele în vigoare. noul proprietar va fi îndreptăţit să beneficieze. Aşadar.1 Bilanţul de mediu este o procedură destinată obţinerii de informaţii asupra cauzelor şi consecinţelor efectelor negative cumulate anterior şi anticipate. Bilanţul de mediu este obligatoriu în modificarea activităţilor cu imapct asupra mediului sau încetarea precum şi la schimbarea titularului unei activităţi inclusiv prin proceduri de vânzări de acţiuni. 108 A se vedea reglementarea din Legea 137/1995 modifcată pentru aprobarea procedurii de realizare a bilanţului de mediu. 8. care stabileşte şi planul de conformare pentru noul titular.Acest bilanţ este esenţial pentru stabilirea obligaţiilor ce-i revin pentru refacerea calităţii mediului degradat în zona de impact datorată activităţii pe care a desfăşurat-o. Ambele autorizaţii pot fi revizuite. final al Legii nr. diviziune. credem. Bilanţul de mediu şi programul pentru conformare. După scurgerea acestui termen de suspendare se opreşte executarea proiectului sau se dispune încetarea activităţii. Odată cu transferul proprietăţii sau activităţii. tot asemenea. . dizolvare urmată de lichidare în condiţiile legii. Aceste informaţii furnizate de bilanţul de mediu fac parte din acţiunea de evaluare a impactului asupra mediului. transferul unor obligaţii ce-i reveneau către acesta din urmă. noul titular poate să negocieze. dacă apar elemente noi. fiind vorba despre un transfer al răspunderii. Suspendarea operează după ce titularul a fost somat şi s-a stabilit un termen pentru conformare. 8. Bilanţul de mediu este supus revizuirii de către autoritatea pentru protecţia mediului. odată cu preluarea răspunderii ce revenea antecesorului său. evident că înţelegerea dintre fostul proprietar şi noul proprietar va trebui validată de autoritatea competentă pentru protecţia mediului. Titularul activităţii este obligat la efectuarea bilanţului. de compensaţii şi facilităţi din partea acestuia.3. dar nu mai mult de 6 luni. fuziune.15 alin. ele nu sunt acte administrative care să constituie drepturi opozabile unor noi reglementări sau în cazul schimbării unor condiţii.137/1995. Ea durează până la realizarea condiţiilor precizate în autorizaţie. Este. Astfel cum rezultă din art. să fie suspendate în cazul neconformării titularului faţă de condiţiile pe care le prevăd. Aceste proceduri pot fi dispuse de autoritatea competentă de mediu pentru activităţile existente care nu întrunesc condiţiile de autorizare 108. Autorizaţiile la care ne referim pot.3.

AVIZUL.U. În urma modificării şi completării Legii 137/1995 prin OUG 91/2002 aprobată prin Legea 29/2003 la autorizaţiile de mediu reglementate iniţial se reglementează o nouă autorizaţie. Acest program pentru conformare este stabilit de autoritatea de mediu care apreciază situaţia activităţii respective şi posibilităţile de aducere a acesteia la condiţiile impuse de reglementările legale. Reglementarea legală precizează că dispoziţia de încetare este executorie. Relativ logic această definiţie sintetizeză practic procedura legală. la expirarea fiecărui termen acordat. S. consultarea publicului şi a autorităţilor competente implicate în implementarea unor anumite planuri şi programe. In opinia noastră. În cadrul definiţiilor din anexa menţionată este definit şi avizul de mediu pentru planuri şi programe emis de autoritatea competentă (conform legii) care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia .A. de exemplu. 9 AUTORIZAŢIILE DE MEDIU.2 Programul pentru conformare este un plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie realizate la intervale de timp precizate de către titularul activităţii. 9. ACORDUL ŞI AUTORIZAŢIA DE MEDIU Autorizaţiile de mediu reprezintă instrumentele juridice care îmbracă forma unui act administrativ. care în opinia noastră ar trebui să joace rolul unui contract. conform legislaţiei în vigoare.3. autoritatea pentru protecţia mediului dispune încetarea activităţii.1 Avizul de mediu se eliberează în urma evaluării de mediu pentru anumite planuri şi programe. eliberate în condiţiile prevăzute de reglementările legale privind procedura de autorizare de către autorităţile administrative centrale şi teritoriale care au în competenţă protecţia mediului. luarea în consideraţie a raportului de mediu şi a rezultatelor acestor consultări în procesul decizional şi asigurarea informării asupra deciziei luate. avizul de mediu pentru planuri şi programe care pot avea efecte semnificative asupra mediului precum şi acordul integrat de mediu şi autorizaţiile integrate de mediu. cum ar fi. Definiţia legală (anexa la OUG 91/2002) precizează că evaluarea de mediu constă în „elaborarea raportului de mediu.93 8. În prezent programul pentru conformare reprezintă un instrument administrativ extrem de util până la îndeplinirea condiţiilor legale pentru eliberarea autorizaţiei integrate de mediu. acest gen de “program flexibil” dă rezultate mult mai bune decât o dispoziţie administrativă rigidă. acest program ar trebui să fie rezultatul negocierii dintre autoritatea de mediu şi titularul activităţii respective. Odată stabilit programul.. Din experienţa altor state. în caz de neconformare.

de respectarea obligativităţii de a lua în consideraţie protecţia mediului pentru orice strategie. care cuprinde şi rezultatul evaluării de mediu pentru planurile şi programele respective se anexează la planul sau la programul înaintat spre aprobare la nivel naţional. fuziune. plan de dezvoltare pentru a se ajunge la o dezvoltare durabilă. vânzare de active. Menţionăm că. Domeniile specifice avute în vedere pentru evaluarea de mediu a anumitor planuri şi programe sunt: amenjarea teritoriului şi urbanism. telecomunicaţiile şi turismul. Procedura de evaluare de mediu. piscicultura. ca urmare a efectuării evaluării de mediu şi a anlizării raportului de mediu. transportul. concesionare. se referă la avizul de mediu pentru stabilirea obligaţiilor de mediu luate în considerare ca prevederi ale unui program conformare. Avizul de mediu pentru planuri şi programe are aceeaşi perioadă de valabilitate ca şi planul sau programul pentru care a fost emis. prin modificările aduse legii 137/1995 se precizează că solicitarea şi obţinerea avizului de mediu sunt obligatorii în cazul în care titularii de activităţi urmează să deruleze sau să fie supuşi unei proceduri de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni. în vederea asumării acestora de către părţile implicate în cazul schimbării titularului unei activităţi cu impact asupra mediului şi sau modificarea ori încetarea unor astfel de activităţi inclusiv pentru situaţiile enumerate în alineatul precedent. Evaluarea de mediu. lichidare. inclusiv cele cu efecte transfrontieră. agricultura. utilizarea terenurilor agricole. nu se efctuează pentru planurile şi programele financiare sau bugetare sau pentru cele al căror unic scop este apărarea naţională ori a protecţiei civile. gospodărirea deşeurilor. silvicultura. industria inclusiv activitatea de extracţie. regional sau local. Credem că situaţiile. De asemenea. politică. Autorităţile competente emit aviz de mediu pentru planuri şi programe. divizare urmată de lichidare. la care ne-am referit mai sus. autorităţile competente pentru eliberarea avizului de mediu sunt autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului. desigur. se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. energia. Aprobarea planurilor şi programelor este condiţionată de existenţa avizului de mediu pentru respectivul plan sau program. structura raportului de mediu şi condiţiile de emitere a avizului de mediu pentru planuri şi programe. Raportul de mediu. .94 mediului în planul sau programul supus adoptării. Este vorba. în cazul în care nu intervin modificări ale respectivului plan sau program. gospodărirea apelor. sus menţionate.

act tehnico-juridic emis de autorităţile competente. Autorizaţia de mediu se eliberează după obţinerea celorlalte avize. fie sunt supuse etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului. Pentru activitatile existente care nu intrunesc conditiile de autorizare autoritatea competenta pentru protectia mediului dispune efectuarea bilantului de mediu in termen de maximum un an de la data constatarii neîndeplinirii acestor condiţii şi negociază cu titularul .1 Acordul integrat de mediu stabileşte condiţiile de realizare a unei activităţi încă din etapa de proiectare care sî asigure că instalaţia corespunde cerinţelor legislaţiei în vigoare (OUG34/2002 privind prevenirea. Autorizaţia poate fi eliberată pentru una sau mai multe instalaţii sau părţi ale instalaţiilor situate pe acelaşi amplasament şi care sunt exploatate de acelaşi titular (L. 9.95 Acest aviz este emis cu scopul cunoaşterii impactului asupra mediului. activităţi care fie sunt prevăzute expres în lege. Autorizaţia integrată de mediu se eliberează pentru activităţi cu impact semnificativ asupra mediului. acorduri ori autorizaţii.3. reducerea şi controlul integrat al poluării aprobată prin Legea 645/2002). Acest acord poate fi eliberat pentru una sau mai multe instalaţii ori părţi ale instalaţiilor situate pe acelaşi amplasament.2 Acordul de mediu Solicitarea şi obţinerea acordului de mediu sunt de asemenea obligatorii pentru proiectele publice sau private de investiţii noi sau de modificare a celor existente ce ar putea avea impact asupra mediului. care se supun evaluării impactului asupra mediului. 9. oferinduse. 9.astfel.1 Autorizaţie integrată de mediu .2.137/95. care dă dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalaţie. Anexa). în anumite condiţii care să asigure că instalaţia corespunde cerinţelor privind prevenirea şi controlul integrat al poluării. are în vedere în primul rând protecţia mediului şi se referă la omologarea produselor de uz fito-sanitar. posibilitatea unor tranzacţii între părţile implicate precum şi a asumării responsabilităţilor. 9. conform dispoziţiilor legale în vigoare. Un alt aviz de mediu eliberat de autoritatea centrală priveşte.3 Autorizaţia de mediu Autorizaţia de mediu este un act tehnico-juridic eliberat în scris de autorităţile competente pentru protecţia mediului prin care sunt stabilite condiţiile unei activităţi existente sau pentru punerea în funcţie a unei activităţi noi pentru care anterior a fost emis acord de mediu ( conform dipoziţiilor HG 573/2002).

de emitere a avizului. nr. adoptata la Espoo la 25 februarie 1991. Pentru proiectele propuse pe teritoriul Romaniei.4 Proceduri de autorizare şi competenţe de emitere În cele ce urmează. Pentru obtinerea autorizatiei de mediu activitatile existente care nu sunt conforme cu normele si reglementarile de mediu in vigoare sunt supuse. se stabilesc prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului. Anexa nr. 8. acordurilor109 si a autorizatiilor110 de mediu. in functie de impactul asupra mediului al proiectelor si activitatilor supuse procedurii de autorizare. acordului sau a autorizatiei de mediu. alin. 110 H. pe baza concluziilor şi recomandărilor din bilanţul de mediu (L. 2 (pentru eliberarea avizului de mediu – s. 109 . 137/95.137/95. conform deciziei autoritatii competente pentru protectia mediului. Procedura de realizare a bilantului de mediu se stabileste prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului. Autoritatile publice pentru protectia mediului aplica proceduri diferentiate. alin. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu. care pot avea efecte semnificative pe teritoriul altor tari. unui bilant de mediu.G. se aplica prevederile Conventiei privind evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontiera. conform deciziei autoritatii competente pentru protectia mediului. art. inclusiv procedura de participare a publicului. art. (L.96 activităţii programul pentru conformare. 10. inclusiv in cazul derularii procedurilor prevazute la alin. ratificata prin Legea nr. 573/2002 pentru aprobarea procedurilor de autorizare a funcţionării comercianţilor.6). 9. 11) Ordinul MAPM nr. cât şi pentru procedurile prevăzute pentru emiterea autorizaţiei de mediu. 22/2001. 2). 4.n. Procedurile diferentiate si competentele de emitere a avizelor. dupa caz. inclusiv a acordurilor/autorizaţiilor integrate de mediu.). art." (L. vom utiliza la modul generic expresia “procedura de autorizare” atât pentru procedurile prevăzute de lege pentru emiterea acordului de mediu. Procedura de autorizare a activităţilor cu impact asupra mediului înconjurător. bilantul de mediu se solicita.137/95.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful