Curs

ÎNFIINŢAREA, NATURA, TRĂSĂTURILE ŞI COMPETENŢELE COMUNITĂŢILOR ŞI UNIUNII. STRUCTURA LOR INSTITUŢIONALĂ. PROCESUL DECIZIONAL 1.1.

Constituire, obiective, principii, evoluţie numerică Cele 3 Comunităţi, şi anume Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (C.E.C.O.), Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (C.E.E.A), au fost create prin tratate - acte de drept internaţional – încheiate şi ratificate de state suverane, conform procedurilor prevăzute deopotrivă de dreptul internaţional şi de dreptul constituţional al statelor membre, ele fiind astfel subiecte de drept internaţional public (organizaţii sau asociaţii de state). Aceste tratate sunt: Tratatul de la Paris din 1951 (intrat în vigoare în 1952) de înfiinţare a C.E.C.O. şi Tratatele de la Roma din 1957 (1958) de înfiinţare a C.E.E. şi C.E.E.A. Statele fondatoare sunt: Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania şi Italia. În ce priveşte evoluţia Comunităţilor din punctul de vedere al numărului lor de membri, ulterior au mai aderat următoarele state: • 1972 (1974) Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda • 1979 (1981) Grecia • 1985 (1986) Spania şi Portugalia • 1994 (1995) Austria, Suedia şi Finlanda • 2003 (2004) Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia, Estonia, Cipru şi Malta • 2005 (2007) România şi Bulgaria Obiectivele (finale) pe care şi le propuneau Comunităţile erau: • realizarea unităţii europene, mai întâi economice şi mai apoi politice, între statele care împărtăşesc aceleaşi valori • asigurarea progresului economic şi social al popoarelor membre, ridicarea nivelului lor de trai, expansiunea economică stabilă şi concurenţa loială, convergenţa economiilor şi reducerea decalajelor dintre regiuni • deschiderea economiilor membre spre economia mondială, prin realizarea de schimburi libere în cadrul organizaţiilor mondiale de comerţ Atingerea obiectivelor menţionate urma să se realizeze prin instituirea unei pieţe comune (obiectiv imediat). Piaţa comună este un spaţiu economic între două sau mai multe state, în care persoanele, produsele, serviciile şi capitalurile circulă liber pe baza regulilor economiei de piaţă (zonă de liber schimb), spaţiu administrat şi gestionat de instituţii comune prin intermediul unor politici comune (legislaţie comună). Libera circulaţie presupune eliminarea barierelor de orice natură (în primul rând a celor fizice care sunt frontierele, a celor sanitar-veterinare, fiscale, profesionale, ecologice, tehnice etc.), directe sau indirecte, discriminatorii sau nediscriminatorii; cele discriminatorii directe nu sunt admisibile în nici o situaţie şi trebuie eliminate prin aplicarea regulii tratamentului naţional pentru cetăţenii, produsele, serviciile etc. străine, cele discriminatorii indirecte şi cele nediscriminatorii, în măsura în care sunt obiectiv necesare pentru satisfacerea unui interes general, nu trebuie eliminate dar trebuie şi pot fi neutralizate prin adoptarea de reguli comune sau prin armonizarea sau coordonarea legislaţiilor statelor membre. Mijloacele de atingere a obiectivelor stabilite erau şi sunt: • libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor • stabilirea unui tarif vamal comun şi a unei politici comerciale exterioare comune • stabilirea unei politici comune agricole • stabilirea unei politici comune în transporturi • stabilirea unei politici comune a concurenţei comunitare

coordonarea politicilor economice ale statelor armonizarea şi apropierea legislaţiilor lor crearea unui fond social european, destinat ridicării nivelului de trai al salariaţilor şi ameliorării posibilităţilor de a găsi de lucru • crearea unei Bănci Europene de Investiţii (B.E.I.), destinate să susţină expansiunea economică prin credite pentru investiţii Ca orice persoane juridice, Comunităţile erau guvernate de principiul specialităţii; specialitatea stabilită iniţial era: sectorul cărbunelui şi oţelului pentru C.E.C.O., sectorul energiei atomice pentru C.E.E.A., economia în ansamblul ei + o parte din sfera socialului pentru C.E.E.. Având în vedere că Tratatul de înfiinţare a C.E.C.O., încheiat pentru 50 de ani, a ajuns la termen în anul 2002 iar statele membre au convenit ca el să nu fie reînnoit, această Comunitate a încetat să mai existe începând cu anul 2002, toate fondurile sale fiind transferate prin Tratatul de la Nisa C.E.. Vom prezenta pe scurt şi structura instituţională stabilită de tratatele fondatoare, pentru a înţelege mai bine modificările care au urmat. Este de precizat că instituţiile erau aceleaşi – nu unice! - pentru toate cele trei Comunităţi, dar atribuţiile lor erau diferite de la o Comunitate la alta şi aşa au şi rămas de-a lungul timpului. Astfel, Consiliul (numit în C.E.C.O. "Consiliul special de miniştri") se compunea din reprezentanţi ai statelor la nivel de ministere, deci din membri ai guvernelor, preşedinţia deţinând-o statele membre prin rotaţie. Comisia (numită în C.E.C.O. "Înalta Autoritate") se compunea din funcţionari independenţi numiţi comisari, cetăţeni ai statelor membre, numiţi prin acordul guvernelor pentru un mandat de 4 ani (se prevedea că din fiecare stat este numit cel puţin un membru şi cel mult doi; s-a stabilit ca din Franţa, Italia şi Germania să fie numiţi doi comisari iar din celelalte state câte unul); preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi ai ei erau numiţi din rândul comisarilor, după aceeaşi procedură şi cu consultarea celorlalţi membri, pentru jumătate din durata mandatului Comisiei. Adunarea (numită în C.E.C.O "Adunarea comună") era compusă din delegaţi ai parlamentelor naţionale; Curtea de Justiţie era compusă din judecători şi avocaţi generali numiţi prin acordul statelor membre. În afară de instituţii existau şi organe consultative, acestea fiind Comitetul economic şi social în C.E.E. şi C.E.E.A. şi Comitetul Consultativ în C.E.C.O., ai căror membri erau numiţi de Consiliu din rândul diferitelor categorii economico-sociale, şi Comitetul ştiinţific şi tehnic în C.E.E.A., ai cărui membri erau experţi numiţi de Consiliu; în C.E.E. şi C.E.E.A. mai exista comisia de control, pentru controlul financiar asupra cheltuielilor comunitare, alcătuită din cenzori numiţi de Consiliu. În cadrul C.E.E. Consiliul era instituţia legislativă, instituţie de coordonare a politicilor economice ale statelor şi în general vorbind instituţia principală de decizie a Comunităţilor, având însă şi atribuţii executive în cazuri specifice; Comisia era instituţie de iniţiativă, instituţie de control administrativ al respectării tratatelor şi instituţie executivă principală – cu atribuţii executive proprii şi delegate de Consiliu -, gestionară a diverselor fonduri comunitare şi a bugetului; Adunarea era instituţie consultativă şi de control politic asupra celorlalte instituţii; în fine, Curtea era însărcinată cu interpretarea şi aplicarea dreptului comunitar în cazuri expres prevăzute. În cadrul C.E.E.A. instituţiile şi organele aveau în linii mari aceleaşi atribuţii, doar că: Consiliul era instituţie de coordonare a acţiunilor statelor între ele şi cu ale Comunităţii, precum şi instituţie de decizie în general; acordurile internaţionale erau încheiate de Comisie cu aprobarea Consiliului, prin excepţie cu informarea lui, mai puţin acordurile de asociere, care erau încheiate de Consiliu cu consultarea Adunării; de asemenea, tratatele de aderare erau încheiate de Consiliu cu consultarea Comisiei iar procedura de revizuire se deschidea printr-un aviz al Consiliului, emis cu consultarea Adunării şi, eventual, a Comisiei. În cadrul C.E.C.O., în schimb, instituţia principală de decizie era Înalta Autoritate (având şi atribuţiile de iniţiativă, executive şi de control); Consiliul special de miniştri avea rolul de a da fie avize facultative, fie avize conforme, şi numai prin excepţie avea putere de decizie; astfel, printre altele, procedura de revizuire se deschidea printr-un aviz al Consiliului iar aderarea era decisă tot de Consiliu, cu consultarea Înaltei Autorităţi; Adunarea

• • •

comună era doar instituţie de control. În ce priveşte adoptarea actelor în Consiliu, este de menţionat că, deşi conform tratatelor regula o constituia majoritatea membrilor Consiliului (numită majoritate simplă), cele mai multe decizii se adoptau cu unanimitate, urmată de majoritate calificată, datorită multitudinii cazurilor de excepţie. 1.2. Evoluţie structurală Tratatele constitutive au fost ulterior modificate de nenumărate ori, prin alte tratate sau prin decizii ale Consiliului. Modificările mai importante sunt reprezentate de următoarele documente: • 1957 (1958) Convenţia referitoare la unele instituţii comune anexată Tratatului C.E.E. şi Tratatului C.E.E.A. (prevedea o Adunare, o Curte de Justiţie şi un Comitet Economic şi Social unice, acesta din urmă înlocuind şi Comitetul Consultativ din C.E.C.O.) • 1965 (1967) Tratatul de fuziune (instituia o comisie de control financiar şi în cadrul C.E.C.O.; prevedea un Consiliu, o Comisie şi o comisie de control unice) (atât Convenţia cât şi Tratatul de fuziune nu unificau prerogativele instituţiilor şi organelor menţionate, ci doar denumirea, structura, compunerea, personalul şi bugetul lor, după cum nu unificau nici cele 3 Comunităţi; ele au fost înlocuite de art.9 al Tratatului de la Amsterdam) • 1970 (1971) Decizia Consiliului de creare a resurselor proprii ale Comunităţilor • 1970 (1971) Tratatul care modifică unele dispoziţii bugetare (acorda Adunării dreptul de a propune modificări oricăror cheltuieli bugetare) • 1975 (1977) Tratatul care modifică unele dispoziţii financiare (acorda Adunării dreptul formal de adoptare a bugetului şi dreptul de a aduce amendamente cheltuielilor neobligatorii; a creat Curtea de Conturi) • 1976 (1978) Decizie a reprezentanţilor statelor membre reuniţi în Consiliu de alegere directă a membrilor Parlamentului european + Actul anexat • 1986 (1987) Actul Unic European (tratat) • 1992 (1993) Tratatul de la Maastricht (Tratatul asupra Uniunii Europene) • 1997 (1999) Tratatul de la Amsterdam • 2001 (2003) Tratatul de la Nisa • 2004 (neintrat în vigoare) Tratatul ce instituie o Constituţie pentru Europa • 2007 (2009) Tratatul de reformă de la Lisabona Vom analiza pe scurt unele aspecte ale celor mai importante dintre aceste acte modificatoare, alte aspecte urmând a fi menţionate în celelalte capitole ale lucrării, în funcţie de problema abordată. 1.2.1. Actul Unic European (A.U.E.) Acest tratat a fost denumit astfel deoarece încorporează în acelaşi document domeniile de competenţă comunitară şi cooperarea în materie de politică externă (domeniu de competenţa statelor membre). Inovaţiile cele mai importante pe care le aduce sunt: - instituţionalizează cooperarea în materie de politică externă, ceea ce înseamnă coordonarea politicilor externe ale statelor, această cooperare urmând a se desfăşura obligatoriu într-un cadru comunitar; mai precis, statele au obligaţia de a se consulta înainte de a lua atitudine într-o problemă ce interesează Comunităţile, chiar dacă nu ajung la o poziţie comună, de a evita să aibă o poziţie care să dăuneze intereselor comunitare şi de a evita să împiedice formarea unui consens, obligaţii valabile atât pentru reuniunile ce au loc între statele membre cât şi pentru cele de pe plan internaţional

Politica Externă şi de Securitate Comună (P.I. vezi mai jos) şi Justiţie şi Afaceri Interne (J. dreptul la protecţia diplomatică şi consulară . instanţă de decizie politică care apăruse neoficial încă din 1961.E. al treilea pilon. ale Uniunii. în C. care constă în esenţă în aceea că. este oficializat Consiliul European. prin stabilirea unei politici comune a dreptului de azil şi a vizelor pentru cetăţenii statelor nemembre. deci. anul 1992 este fixat ca şi scadenţă (cu titlu orientativ) pentru realizarea unei Uniuni Europene . Consiliul nu poate decide decât cu unanimitate. dreptul de petiţionare la Parlamentul European. a-şi stabili poziţii comune şi a desfăşura acţiuni comune. cea mai importantă este politica monetară cu crearea monedei unice euro.) şi a controlului imigraţiei ilegale. Pentru C.2. dar ele rezultă indirect din tratat. Se prevede crearea prin decizie a Consiliului a unei noi instanţe de judecată .E. de a efectua acţiuni comune pe baza unor decizii prealabile adoptate în cadru unional şi de a aplica şi individual aceste decizii. În acest sens. în acest sens.S. în reuniunile dintre ele şi în cele internaţionale. entitate complexă ale cărei componente sunt cele trei Comunităţi (primul pilon). Actul Unic consacră pentru Adunare denumirea de “Parlament European”. aceasta urmând să aplice deciziile militare luate în comun de ea şi de Uniunea Europeană. dreptul de a se adresa Mediatorului numit de Parlamentul European. şi schimbă numele C. care să preia o parte din atribuţiile Curţii.E. este introdus avizul conform al Parlamentului pentru unele acte juridice. Cooperarea în domeniul politicii externe şi de securitate a statelor este dusă mai departe. de asemenea vezi mai jos).introduce noţiunea de “spaţiu fără frontiere interne”.E. al doilea pilon. prin aceasta ea nu dobândeşte însă un caracter comun. dacă Parlamentul se opune unui proiect de act normativ.2. trafic de fiinţe umane. piraterie etc. nu i s-au precizat însă şi atribuţiile. Din punct de vedere instituţional.. se preconizează utilizarea structurii militare a Uniunii Europei Occidentale. dreptul de a alege şi de a fi ales pentru organele colectivităţilor locale ale statului de reşedinţă.instituie recomandarea de cooperare în materie monetară. fiind de natură exclusiv politică.E.E. Tratatul asupra U.. procedură însemnând că nu se poate adopta o decizie în Consiliu dacă avizul este negativ. în vederea combaterii criminalităţii internaţionale (trafic de droguri şi arme. De asemenea. sunt adăugate noi competenţe sau sunt dezvoltate cele existente. (Tratatul de la Maastricht) Acest tratat creează Uniunea Europeană. statele urmând a se consulta şi informa reciproc. instituţionalizează şi cooperarea în materie de politică internă şi justiţie. În acest sens se instituie obligaţia statelor de a ajunge la o poziţie comună. Sfera majorităţii calificate este în mod substanţial lărgită. În cadrul procesului decizional se introduce procedura de cooperare. în perspectiva creării unei Uniuni Economice şi Monetare .E. pe care o denumeşte Justiţie şi Afaceri Interne. ci rămâne deocamdată o competenţă statală care se exercită într-un cadru comun şi care este prevăzută a deveni o politică comună. în care libera circulaţie să fie extinsă la toate sferele şi categoriile sociale. 1.A.E. Tratatul stipulează principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii ca principii ce guvernează exerciţiul competenţelor comunitare.E. Tratatul asupra U..introduce noi politici pentru C. dreptul de a alege şi de a fi ales pentru Parlamentul european pe teritoriul statului de reşedinţă. fiind denumită Politica Externă şi de Securitate Comună. Statutul cetăţeanului european conţine următoarele drepturi: dreptul de liberă circulaţie pe tot teritoriul Uniunii. alcătuit din şefii de stat sau de guvern şi din preşedintele Comisiei.viitorul Tribunal de Primă Instanţă -.C. pe care Adunarea şi-o atribuise neoficial dinainte (din 1962). Instituţiile comunitare devin şi instituţiile celorlalţi doi piloni şi. terorism. Pentru prima dată se folosesc noţiunile de “cetăţean european” şi de “cetăţenie europeană”.

şi i se transferă şi alte competenţe ale Curţii. organul de emisiune şi gestiune a monedei unice. precizează şi regrupează competenţele existente ale C. în privinţa lui se permite ca şi miniştrii locali. Dreptul de azil nu li se aplică cetăţenilor statelor membre în raporturile cu alte state . Sunt precizate atribuţiile Consiliului European. Astfel. Tratatul de la Amsterdam Dezvoltă.din partea altui stat membru decât al său.C. între transmiterea de către Comisie a unei propuneri către Consiliu şi Parlament şi înscrierea ei pe ordinea de zi a Consiliului. trebuie să treacă un interval de cel puţin 6 săptămâni. care trebuie motivate în cuprinsul actului adoptat sau al poziţiei comune exprimate. ca principii generale ale dreptului. este creată Banca Centrală Europeană (B..E. în cazuri de urgenţă. violarea lor masivă şi persistentă de către un stat membru dă Consiliului posibilitatea de a-i suspenda acelui stat anumite drepturi (inclusiv dreptul de vot). fie în vederea adoptării unui act juridic. dobândind astfel o bază juridică în acesta. ulterior acestei numiri ea poate numi vice-preşedinţi din rîndurile membrilor ei. Tribunalul de Primă Instanţă este preluat de tratat. cărţi verzi. precum şi propunerile legislative ale acesteia. fără însă ca rolul acestora să fie hotărâtor sau măcar să îngreuneze luarea deciziilor pe plan comunitar. respectiv dreptul de a scrie instituţiilor/organelor Uniunii în oricare din limbile ei oficiale şi de a primi răspuns în aceeaşi limbă . fie în vederea exprimării unei poziţii comune în cadrul procedurilor de cooperare sau de codecizie. în statele federale sau care au regiuni/zone autonome. persoană fizică numită de Parlament.). este lărgită sfera avizului conform al Parlamentului. În materie de drepturi Tratatul adaugă două drepturi noi ale cetăţeanului european dreptul de a avea acces la documentele Consiliului. 1. este extinsă la celelalte două) şi se prevede că aderarea va avea loc la U. comunicări). Sunt aduse modificări instituţionale importante. parlamentele neavând posibilitatea legală să se opună adoptării unui act juridic.E. Comisia îşi exercită mandatul pe baza orientărilor stabilite de preşedintele ei. în prealabil însă Consiliul – European va trebui să constate această violare.E. echivalent al Ombudsmanului din unele state sau al Avocatului Poporului din România. Comisiei şi Parlamentului European. În plus. ceilalţi membri fiind desemnaţi tot de guverne cu consultarea preşedintelui. Consiliul de Miniştri devine Consiliul. restul rămânând neschimbat. Tratatul prevede că Uniunea respectă drepturile omului aşa cum sunt ele garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului din 1950 şi de tradiţiile constituţionale ale statelor. sunt posibile excepţii în sensul unui termen mai scurt. să poată reprezenta statul respectiv. În cadrul procesului decizional este introdusă procedura de codecizie. prin care un act este adoptat în comun de Consiliu şi Parlament. De asemenea.3. Sunt unificate procedurile de aderare la cele trei Comunităţi (de fapt procedura din C. Această luare la cunoştinţă de către parlamente a propunerilor legislative nu are însă decât un scop informativ. Modificările instituţionale mai însemnate sunt: preşedintele Comisiei este desemnat de guvernele statelor cu aprobarea Parlamentului iar ceilalţi membri cu aprobarea preşedintelui desemnat.E. se prevede ca parlamentelor naţionale să li se comunice toate documentele de consultare ale Comisiei (cărţi albe.2. deci puterea centrală. În privinţa Comisiei se prevede că preşedintele ei este desemnat de guvernele statelor cu consultarea Parlamentului. În plus. Comisia este apoi aprobată în integralitatea ei de către Parlament iar pe baza votului de aprobare este numită de guvernele statelor membre. celelalte domenii din sfera ei fiind transferate în sfera primeia.şi prevede că respectul de către statele terţe al drepturilor şi libertăţilor fundamentale este o condiţie de aderare la Uniune. Astfel. În procesul decizional sunt implicate şi parlamentele naţionale. tratatul nu face decât să consfinţească jurisprudenţa Curţii de Justiţie în materie. Procedura de codecizie este simplificată iar procedura de cooperare menţinută doar într-un singur domeniu. Se prevede instituirea unui Mediator european.

devenind parte a “acquis”-ului. nici drepturile şi obligaţiile rezultând din tratate pentru statele participante la ea şi pentru celelalte. în numele statelor membre. Se prevede crearea de instanţe specializate anexe ale Tribunalului de Primă Instanţă. Este suprimată procedura de cooperare şi lărgită sfera celei de codecizie. Se prevede că Curtea va controla respectarea de către instituţiile comunitare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale tot ca principii generale ale dreptului O inovaţie o reprezintă aşa-numita “cooperare întărită” (consolidată): în situaţia în care unele state doresc să aplice prevederile tratatelor. cu convenţiile ulterioare de aplicare şi de colaborare cu state terţe. ale căror decizii să fie atacate cu recurs la acesta.A. deci să atingă obiectivele fixate de acestea. vicepreşedinţii sunt numiţi de către preşedinte. Ea trebuie să fie necesară atingerii obiectivelor Uniunii. secretarul general al acestuia şi preşedintele Comisiei.membre. La ea pot adera ulterior şi alte state. în ambele cazuri cu majoritate calificată.E. la sugestiile statelor.2. având în vedere transferul de care am vorbit mai sus. atât pe plan intern cât şi extern. Se introduce majoritatea calificată pentru unele acte juridice dar orice stat poate opune un veto la luarea deciziilor pentru care este suficientă majoritatea calificată.E.). cu autorizarea Consiliului sau a Comisiei.C. În privinţa P. în aceleaşi condiţii ca şi la P. precum şi în J.. azil. 1. nu în numele Uniunii. este integrat Uniunii (mai precis J. se dă posibilitatea oricărui stat care invocă motive naţionale importante de a opune un veto la luarea deciziilor pentru care este suficientă majoritatea calificată. acţionând separat de restul statelor membre dar numai în cadrul instituţiilor şi cu respectarea procedurilor Uniunii. a unor materii ce ţin de libera circulaţie a străinilor.A. este de menţionat că. Comisia este numită de Consiliul după aprobarea ei de către Parlament.. fie prin decizia statelor participante de a-i pune capăt.E. căruia i se transferă şi alte competenţe ale Curţii.E. să nu afecteze “acquis”-ul. să nu le afecteze. alcătuită din preşedintele Consiliului.I. Este necesar ca ea să fie dorită de cel puţin jumătate din state. acord de drept internaţional încheiat de state membre în afara Uniunii. . şi încetează fie prin aderarea tuturor celorlalte state. în schimb. şi aceasta putând fi ulterior transferată în C.E. dar nu reuşesc să atingă pragul de vot cerut pentru luarea deciziilor.A. Tratatul de la Nisa Dezvoltă sau precizează competenţele existente ale C. Deciziile adoptate şi acordurile încheiate în cadru restrâns li se vor aplica doar statelor participante la cooperarea întărită. Danemarca şi Irlanda). păstrează doar cooperarea poliţienească şi judiciară propriu-zisă.C.. imigraţie (sunt dispensate de a participa la activităţile desfăşurate în aceste materii Marea Britanie.4.S. vize. acesta urmând a fi numit de Consiliu ori de câte ori se consideră necesar.E.C. şi trebuie autorizată de Consiliu. şi de reprezentant special. În privinţa J. acestea urmând să-şi propună cetăţenii prin rotaţie. în C. Consiliul urmează să stabilească numărul concret de membri şi modalităţile rotaţiei. Se prevede posibilitatea încheierii de acorduri cu terţii de către Consiliu în numele statelor membre. după caz.I.I.A. cum ar fi suprimarea controlului la frontierele interne. Şi aici pot fi încheiate acorduri internaţionale de către Consiliu.S. care va fi ocupată de secretarul general al Consiliului. Pentru prima dată Comisia se compune dintr-un singur cetăţean din fiecare stat membru şi se prevede că pe viitor ea va avea un număr mai mic de membri decât numărul de state. Tratatul prevede transferul din J. Modificări instituţionale mai importante sunt: preşedintele Comisiei este desemnat de Consiliul şefilor de stat sau de guvern iar ceilalţi membri de către Consiliu (de Miniştri). Se creează “troïka” europeană.I. Se creează funcţia de înalt reprezentant al P. tratatul introduce majoritatea calificată pentru unele acte juridice şi se extinde şi aici regula comunitară că abţinerea nu împiedică luarea unei decizii pentru care se cere unanimitate. Cooperarea întărită este posibilă numai în domeniile de competenţă împărţită a C. ele pot alcătui o Uniune mai redusă.S. cu unele excepţii. în acest sens. în acest sens Acordul de la Schengen.E.

respectarea procedurilor este controlată de Curtea de Justiţie. poate cere Comisiei să facă propuneri.E. cu ocazia reuniunii Consiliului European de la Nisa şi în paralel cu Tratatul de la Nisa. Sunt menţionate principiile democratice pe care se întemeiază Uniunea: cel al egalităţii tuturor cetăţenilor ei în faţa instituţiilor. conform căruia cel puţin 1 milion de cetăţeni.C. sunt de remarcat crearea funcţiei de preşedinte al Consiliului European – deţinută de o persoană independentă . Tot în aceeaşi materie Consiliul poate constata că există un risc clar de violare a lor de către un stat membru. Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. cel al democraţiei reprezentative. aceasta din urmă dobândeşte personalitatea juridică pe care n-o avea până acum. şi al unei mai mari democratizări în luarea deciziilor.A. organelor şi organismelor ei. şi Tratatul asupra funcţionării U. şi.5.. astfel că Uniunea va avea de acum înainte la baza sa două tratate: Tratatul asupra U. el trebuie să verifice periodic motivele care au determinat constatarea. politicile comunitare şi cele desfăşurate în cadrul celorlalţi doi piloni menţionaţi devin astfel politici ale Uniunii. cu rolul de a contribui la apropierea legislaţiilor penale ale statelor (de exemplu prin prescrierea de reguli minimale referitoare la definirea infracţiunilor menţionate şi la sancţiunile aplicabile acestora).2. şi J. În privinţa J. În materie de drepturi ale omului este de menţionat faptul că Consiliul. Tribunalul de Primă Instanţă devine Tribunalul. inspirată din Constituţiile statelor şi din Convenţia Drepturilor Omului din 1950.E. acordurile încheiate cu terţii leagă de asemenea instituţiile Uniunii. În privinţa P. provenind dintr-un număr semnificativ de state.C.E.S. fiind mai bine precizate. În materie de cooperare întărită se prevede că este necesar un număr de cel puţin opt state doritoare să participe şi se precizează că “acquis”-ul şi drepturile celorlalte state membre trebuie respectate.A.E.I. numărul de state menţionat şi alte condiţii de exercitare a iniţiativei urmând să fie stabilite prin decizie a Consiliului. îi poate face recomandări adecvate şi poate cere unor personalităţi independente să prezinte un raport asupra situaţiei. cooperarea întărită este introdusă şi în P. Tratatul C. cel al participării parlamentelor naţionale la procesul decizional şi la alte activităţi ale Uniunii.. Sunt aduse modificări ce reformează structura instituţională în sensul unei mai mari eficienţe în luarea deciziilor.E.E.E. (de la Maastricht). În plus.E. separat de ea.S.şi a funcţiei de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate – deţinută de vicepreşedintele Comisiei însărcinat cu relaţii externe.A. cu excluderea chestiunilor cu implicaţii militare sau legate de apărare. în comparaţie cu Tratatul de la Amsterdam implicarea parlamentelor naţionale în procesul decizional ordinar este . 1.. P. tot cu modificările ulterioare.. în acest sens el audiază statul respectiv. Se prevede că statutul parlamentarilor europeni. pe de altă parte.. precum şi statutul şi finanţarea partidelor politice europene vor fi reglementate la nivel de Uniune. Sunt prevăzute în mod expres atât principiul atribuirii competenţelor Uniunii cât şi cel al atribuirii competenţelor instituţiilor.E. Carta este un acord interinstituţional.I ca entităţi distincte. păstrând doar U. căruia jurisprudenţa nu i-a recunoscut însă valoare juridică.C. pe de o parte. cu modificările ulterioare. Ca o consecinţă logică. devine Tratatul asupra funcţionării U. cel al iniţiativei legislative cetăţeneşti. Comisia şi Parlamentul au adoptat. Astfel. se prevede că acordurile încheiate de Consiliu cu terţii leagă (obligă) şi instituţiile Uniunii. C.S. care presupune reprezentarea cetăţenilor în Parlamentul European şi a statelor membre în Consiliu şi în Consiliul European. iar principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii sunt uşor reformulate.. Banca Centrală Europeană devine instituţie.care se simplifică. Se creează EUROJUST. Tratatul de la Lisabona Acest tratat suprimă C. unitate alcătuită din magistraţi sau poliţişti cu atribuţii echivalente.E. Sub acest ultim aspect.E.

). la drepturile victimelor criminalităţii etc. cu posibilitatea pentru ele de a împiedica adoptarea unor acte juridice legislative. exploatarea sexuală a femeilor şi copiilor. trafic ilicit de droguri. spălare de bani. cu unele modificări. parlamentele sunt implicate şi în procesul de revizuire a tratatelor şi în cel de aderare a noi state. Autorităţile represive competente dintr-un stat vor putea interveni pe teritoriul altui stat. la admisibilitatea reciprocă a probelor între state. parlamentele naţionale sau camerele lor vor avea posibilitatea de a introduce acţiune în anulare împotriva unui act al Uniunii care nu respectă principiul subsidiarităţii. procedura bugetară suferă şi ea modificări în modul ei de desfăşurare. socială sau teritorială. va coopera cu Reţeaua judiciară europeană. precum şi . se prevede că Uniunea va adera la Convenţia Europeană. la drepturile procesuale ale persoanelor. Cooperarea întărită presupune un număr de cel puţin 9 state doritoare să participe. Spre deosebire de regimul juridic anterior al dreptului de azil în raport cu statele membre. actualmente se prevede că cererea de azil depusă într-un alt stat membru de un cetăţean sau un rezident al Uniunii nu va fi considerată manifest nefondată dacă Consiliul a constatat. va putea coordona urmărirea respectivă. în scopul facilitării recunoaşterii reciproce a hotărârilor penale şi în scopul facilitării cooperării poliţieneşti şi judiciare penale. adică prin intermediul guvernului. În cadrul unei forme de cooperare întărită Consiliul poate extinde majoritatea calificată la cazuri în care se aplică unanimitatea. ceea ce atrage preeminenţa Convenţiei asupra tratatelor şi a Cartei şi preeminenţa jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului asupra celei a Curţii de Justiţie a Uniunii. Se prevede posibilitatea adoptării de acte normative ale Uniunii care să prescrie reguli minimale în materie penală substanţială şi procesuală (referitor la definirea infracţiunilor şi la stabilirea sancţiunilor în domeniul criminalităţii deosebit de grave şi cu dimensiuni transfrontaliere – terorism. Se precizează că ea nu poate afecta piaţa internă. Legat de aceasta. Pornind de la EUROJUST. Pentru prima dată este reglementată expres posibilitatea retragerii din Uniune. prin intermediul statului membru căruia îi aparţine parlamentul respectiv. În materia drepturilor omului Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. dacă este necesar pentru aplicarea unei politici a Uniunii şi dacă acele domenii au făcut obiectul unei armonizări. în care fie Consiliul. şi se instituie proceduri legislative speciale. Tot legat de cooperarea în materie penală. de regulă pe baza unui acord între Uniune şi statul doritor. criminalitate organizată etc. în strânsă legătură şi cu acordul autorităţilor acestuia din urmă. criminalitate informatică. pentru urmărirea şi trimiterea în judecată a autorilor şi complicilor infracţiunilor menţionate mai sus. că nu poate constitui o barieră în calea schimburilor între statele membre şi că nu trebuie să provoace distorsiuni de concurenţă între ele. în privinţa statului membru de cetăţenie sau de reşedinţă. va putea soluţiona conflicte de competenţă între organele de urmărire penală (unităţi de poliţie sau parchete). dobândeşte valoarea juridică a tratatelor odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. mai ales pentru infracţiuni care prejudiciază interesele financiare ale Uniunii. existenţa unui risc clar de violare a drepturilor omului sau existenţa unei violări masive şi persistente a drepturilor omului. -. coeziunea economică. în plus. trafic de persoane. Creşterea rolului parlamentelor naţionale mai este ilustrată şi de dispoziţiile conform cărora Curtea de Conturi le transmite şi lor raportul ei anual. falsificarea mijloacelor de plată. adoptată în 2000 şi adaptată în 2007. pe baza unei evaluări a activităţii acestuia. trafic ilicit de arme. exceptând deciziile cu implicaţii militare sau din domeniul apărării. Actele de procedură vor fi însă îndeplinite de agenţii naţionali competenţi. precum şi procedura legislativă ordinară la cazuri în care se aplică una legislativă specială în care unic autor este Consiliul. fie Parlamentul decide singur. De asemenea. la definirea infracţiunilor şi la stabilirea sancţiunilor în alte domenii. Avizul conform al Parlamentului devine aprobare. corupţie. În plus. sunt sporite competenţele EUROJUST: acesta va putea declanşa sau cere declanşarea urmăririi penale de către autorităţile naţionale competente. Consiliul va putea înfiinţa Parchetul European. procedura de codecizie devine procedura legislativă ordinară.mult crescută.

Personalitatea juridică poate fi internă şi externă. adică conducătorii lor. Personalitatea juridică este guvernată de principiul specialităţii. respectiv de a asuma şi îndeplini obligaţii. cele care guvernează admisibilitatea probelor şi cele care guvernează controlul judiciar asupra actelor adoptate de el. şi a faptului că C.E.3. nu puteau avea). Competenţa Parchetului European va putea fi extinsă şi la criminalitatea gravă cu dimensiuni transfrontaliere. respectiv Înaltului Reprezentant în domeniul menţionat. actele şi faptele juridice sunt încheiate. aceasta din urmă dobândeşte şi ea personalitate juridică.A. Personalitate juridică Personalitatea juridică reprezintă capacitatea structurilor colective de a dobândi şi de a exercita drepturi. şi J. Dacă până la Tratatul de la Lisabona Uniunea nu avea personalitate juridică (evident. în vederea luptei împotriva criminalităţii grave cu dimensiuni transfrontaliere şi a criminalităţii care afectează un interes ce face obiectul unei politici a Uniunii. fiind reglementată exclusiv de dreptul unional şi de dreptul internaţional. atribuţia reprezentării internaţionale a Uniunii îi revine Comisiei în orice alt domeniu decât politica externă şi de securitate.S.E. fiind reglementată atât de dreptul unional cât şi de legislaţiile naţionale.. cu regim diplomatic dar integraţi în acelaşi timp sistemului instituţional unional. funcţionarea. ea presupune: dreptul de a încheia contracte. în raport cu statele şi organizaţiile terţe. de a participa la organizaţii internaţionale ca membru sau observator. de a primi reprezentanţi ai statelor şi organizaţiilor terţe (legaţie pasivă) şi de a trimite reprezentanţi pe lângă acestea (legaţie activă). Personalitatea internă se exercită pe teritoriul statelor membre şi implicit al Uniunii.I. care deţineau personalitate şi când existau Comunităţile). 1. Ea presupune: dreptul de a încheia tratate şi acorduri. doar cele două Comunităţi deţinând-o. dreptul de a sta în justiţie ca reclamant sau pârât etc. ca urmare a dispariţiei C.E.E. respectiv obiect al recunoaşterii din partea unor state.pentru exercitarea acţiunii publice în faţa instanţelor naţionale competente.E. respectiv săvârşirea de fapte juridice. prin participarea la raporturi juridice. adică prin încheierea de acte juridice. . rămâne separată de Uniune. În schimb. Atribuţiile care o compun se exercită în principiu de către Comisie. ci şi regulile de procedură aplicabile activităţii acestuia. funcţionarea şi statutul Parchetului European. Personalitatea externă se exercită în plan internaţional. respectiv săvîrşite prin intermediul reprezentanţilor legali ai acestor structuri. prin tratatul menţionat. în raporturile cu statele şi cu persoanele fizice şi juridice aflate sub jurisdicţia acestora.A. în sensul că o persoană juridică nu poate dobândi decât acele drepturi şi obligaţii care sunt necesare realizării obiectului ei de activitate. de a participa la mecanisme de soluţionare a diferendelor pe plan internaţional. de a participa la reuniuni internaţionale.I. Conform Tratatului de la Lisabona. EUROPOL nu va putea însă lua măsuri de constrângere. exceptând cazurile în care este vorba de chestiuni legate de atribuţiile unei instituţii sau ale unui organ. privilegii şi imunităţi pentru funcţionarii Uniunii. ele acţionând în numele acestora şi nu în nume propriu (excepţie fac B. de a fi subiect al recunoaşterii unor state. În fine. Structurile colective care au dobândit personalitate juridică se numesc persoane juridice.C. aflaţi în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. domeniile de acţiune şi sarcinile sale. instituţiile şi organele Uniunii nu o au. organizarea. Consiliul va stabili nu numai organizarea. nici cele două domenii de cooperare P. prin regulament al Consiliului şi Parlamentului. precum şi modalităţile de control asupra activităţii sale de către Parlamentul European vor fi stabilite ulterior. şi B. se prevede că EUROPOL contribuie la întărirea şi sprijinirea cooperării între serviciile de poliţie şi alte servicii represive naţionale. când respectiva instituţie sau respectivul organ urmează să reprezinte Uniunea Nu există reprezentanţi ai Uniunii pe lângă statele membre dar acestea au reprezentanţi pe lângă Uniune.E.C.

E. dat fiind că C. Conform Convenţiei de la Viena asupra tratatelor. 1. care este de regulă negociată între Uniune şi statul doritor. posibilitatea retragerii. Statele membre nu răspund nici în paralel.. ceea ce presupune şi posibilitatea retragerii.U. Retragerea din Uniune Până la Tratatul de la Lisabona ea nu era prevăzută expres de tratate. Nu echivalează cu o ieşire încetarea printr-un tratat de revizuire a aplicării Tratatului C. această identitate poate fi afectată de apartenenţa la o organizaţie care implică transferuri substanţiale de competenţe suverane. stipulează un drept fundamental. Ea nu este prevăzută expres de tratate. dar prevede şi că aderarea va avea loc simultan la toate cele trei Comunităţi şi la domeniile de cooperare. acceptarea fără rezerve a “acquis”-ului. aderarea va avea loc separat la Uniune şi la C. prevăd că aceasta respectă identitatea naţională a statelor. aşa cum am văzut. În ceea ce priveşte condiţiile de aderare. 1.7. tratatele constitutive nu cereau decât calitatea de stat şi pe cea de stat european. De asemenea. Tratatul de la Maastricht nu numai că unifică procedurile. or. pentru cele trei Comunităţi. dreptul de retragere în mod unilateral dintr-o organizaţie sau de la un tratat nu există dacă n-a fost prevăzut expres şi nici nu rezultă din intenţia părţilor.E. Suspendarea din Uniune . 1. Practica a impus în plus următoarele condiţii: oportunitatea pentru Uniune de a primi noi membri (din punct de vedere economic şi politic). retragerea având oricum loc. nici în subsidiar. Aderarea la Uniune Uniunea are un caracter relativ deschis.4. separată.6.A. Carta O. respectul democraţiei şi al drepturilor omului. era posibilă din punct de vedere juridic o aderare distinctă. însemnând suportarea consecinţelor prevăzute de lege pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin convenţie sau impuse de lege. Uniunea răspunde faţă de partenerii de acorduri şi pentru actele şi faptele statelor ei membre de nerespectare a acordurilor. deşi condiţiile şi procedura sunt aceleaşi. Tratatul asupra U.E.E. Excluderea din Uniune. respectiv faptele juridice săvârşite de reprezentanţii ei în exerciţiul funcţiunii şi cu respectarea atribuţiilor lor. pentru actele şi faptele Uniunii În schimb. un nivel economic acceptabil al statului candidat şi o economie funcţională de piaţă. este luată însă în calcul şi ipoteza în care nu se ajunge la un acord sau acesta nu este ratificat de una dintre părţi.A. aceasta nefiind un stat suveran ci o provincie autonomă în cadrul Danemarcei. 1.N. a rămas în afara Uniunii.5. de aceea se consideră că în general este imposibilă juridic. Înainte de crearea U. Actualmente.E. iar dreptul la autodeterminare se impune tuturor statelor şi organizaţiilor. la teritoriul Groenlandei (în 1985). Ea presupune că Uniunea răspunde faţă de terţi pentru actele juridice încheiate. nefiind admisibil ca un stat să se lege pe veşnicie. în sensul că pot adera şi alte state la ea dar că ea se limitează la Europa. În plus. cel la autodeterminare. în ceea ce priveşte acordurile încheiate de Uniune cu terţii statele răspund faţă de partenerii Uniunii pentru propriile lor acte şi fapte de nerespectare a acordurilor. stabilind o procedură unică. chiar de bunăvoie.E.Răspunderea juridică este un aspect al personalităţii juridice. adică se putea adera numai la una sau la două din ele.E. deci la Uniune. Tratatul de la Lisabona reglementează expres. Totuşi.E.

joacă rolul unor constituţii. structura instituţională alcătuieşte o originală separaţie a puterilor. el fiind implicat şi în numirea membrilor altor instituţii. dar competenţa lor este limitată la cazurile expres prevăzute de tratate. după cum cele mai multe funcţii nu sunt exercitate de o singură instituţie sau de . Deşi distinctă şi autonomă faţă de ordinea statelor membre.E. Apoi. bazată pe ierarhia normelor în vârful cărora se află ele. deoarece au rolul de a le transpune prin acte normative. ele având o putere autonomă de decizie: actele lor îşi produc efectele pe teritoriile statelor membre. el îşi poate anula sau modifica decizia. că aceste tratate sunt modificabile tot prin tratate iar aderarea la ele se face tot prin tratate. Parlamentul. creând o ordine juridică proprie. deoarece conţin normele fundamentale care guvernează raporturile sociale sub aspectele lor esenţiale şi furnizează mijloacele de aplicare a acestor norme. ordinea juridică unională este totuşi integrată acesteia şi superioară ei. Aceste consideraţii şi trăsăturile pe care le vom releva mai jos sunt valabile şi pentru actuala. tratatele. Tribunalul şi Tribunalul Funcţiei Publice (legitimitatea jurisdicţională). Acest aspect este relevat de instituţii care gestionează piaţa comună prin politici comune. acestea din urmă fiind asociate la puterea legislativă în cazul directivelor. ordine internă a Uniunii şi nu ordine internaţională. ca şi pentru vechea.8. Trăsături specifice ale fostelor Comunităţi. Din acest motiv tratatele Uniunii nu mai sunt exclusiv documente de drept internaţional. nici compoziţia lor nu se bazează pe egalitate între state .Conform Tratatului de la Amsterdam. ambele instituţii exercitând astfel de puteri fie singure. specifică. tratatele de revizuire şi cele de adeziune sunt rezultatul unor proceduri care îmbină mecanismele dreptului internaţional cu cele pur unionale. În orice caz. Pe de altă parte există şi o repartiţie verticală.numărul de membri fiind diferit de la un stat la altul -. deci printr-o legislaţie comună. suspendarea drepturilor nu influenţează obligaţiile pe care le are statul respectiv faţă de Uniune 1. Comunităţile erau considerate organizaţii internaţionale sau asociaţii de state. şi fiind principalele autorităţi însărcinate cu executarea dreptului unional în ansamblul său. puterea judiciară este constituită din instanţe judecătoreşti specifice. nouă. stabilirea orientării şi a priorităţilor politice generale ale Uniunii îi revine Consiliului European. de Banca Centrală Europeană. de Consiliu şi. B. mai mult chiar. nici luarea deciziilor nu se bazează pe unanimitate ca regulă. adică supranaţională.. fără a avea nevoie de vreo aprobare din partea organelor competente ale statelor. Uniune. cu toate acestea. În prealabil însă este necesar ca violarea să fie constatată tot de către Consiliu. deosebită de cea existentă în statele membre şi în alte organizaţii internaţionale. ele prezentau trăsături care le diferenţiau de orice altă structură internaţională. fie împreună. Ele sunt autonome atât faţă de dreptul internaţional cât şi faţă de dreptul intern al statelor. respectiv ale Uniunii faţă de alte subiecte ale dreptului internaţional Dat fiind că au fost înfiinţate prin tratate internaţionale.C. instituţiile unionale fiind implicate deopotrivă cu cele naţionale. actele lor au forţă juridică superioară actelor adoptate de state. un stat care violează grav şi persistent drepturile fundamentale ale omului poate fi suspendat din calitatea sa de membru al Uniunii. mai precis Curtea de Justiţie. Pe de o parte există o repartiţie orizontală a puterilor: legislativul este reprezentat de Consiliu (legitimitatea interguvernamentală) şi Parlament (legitimitatea democratică). Curtea şi Tribunalele). inclusiv prin aplicarea lui judiciară. Deci. mai precis cele constitutive şi cele de revizuire. în materie monetară. În cadrul acestei structuri instituţiile şi organele de tip interguvernamental (Consiliul şi Consiliul European) coexistă cu cele de tip supranaţional (Comisia. mai precis îi pot fi suspendate unul sau mai multe drepturi de către Consiliu. În fine. respectiv între Uniune şi statele membre. cele mai multe instituţii şi organe nu exercită o funcţie exclusivă. dacă se schimbă împrejurările. obiectul lor îl constituie raporturile sociale şi nu raporturile dintre state. faţă de acestea şi faţă de persoanele fizice/juridice aflate sub jurisdicţia lor. Acesta trebuie să ţină cont de consecinţele unei suspendări asupra drepturilor şi obligaţiilor particularilor. Astfel. executivul este reprezentat de Comisie.

la nivel central. să le ajute să treacă peste dificultăţile inerente şi să nu impieteze asupra exercitării de către state a competenţelor proprii. Am menţionat de asemenea specialitatea C. toate menţionate în capitolul anterior.). organele şi organismele Uniunii. şi pot fi atinse mai bine la nivelul Uniunii. sub aspectul dimensiunii sau efectelor ei.1. ea înglobează specialitatea fostei Comunităţi Europene. Atribuirea nu este numai o caracteristică a competenţelor unionale. atât în conţinutul ei cât şi în formă. regional sau local. care nu poate fi încadrată în nici o categorie existentă a dreptului internaţional. adică ea este determinată de tratatele constitutive şi de cele ulterioare de revizuire. 1.9..A. Uniunea nu reprezintă. actele juridice ale instituţiilor nu pot depăşi limitele competenţelor Uniunii/CEEA stabilite prin tratate. Consideraţii generale Competenţa Uniunii (şi a fiecărei instituţii.9.U.N. o organizaţie poate avea şi o vocaţie universală (O. respectarea ierarhiei normelor stabilite de tratate iar pe de altă parte controlul jurisdicţional al legalităţii actelor adoptate de instituţiile. ci şi un principiu care le guvernează. d) proporţionalitatea În orice domenii de competenţă a lor Uniunea nu intervine mai mult decât este necesar pentru atingerea obiectivelor stabilite. nepresupunând deci neapărat o vocaţie sectorială (aşa cum are Uniunea). dealtfel). pe cea a fostei Comunităţi Europene a Cărbunelui şi Oţelului şi pe cea a celorlalţi doi piloni. formal ea este considerată organizaţie de integrare sau supranaţională. e) legalitatea Ea presupune.un singur organ. dar nu poate fi considerată nici stat. cu atât mai mult nici doar o zonă de liber schimb. existenţa controlului de legalitate înseamnă Uniune de drept. În ceea ce priveşte specialitatea Uniunii. care rămâne neschimbată.E. Aceasta înseamnă că acţiunea Uniunii trebuie să fie proporţională cu scopul urmărit. este una de atribuire. c) subsidiaritatea (numai în Uniune) În domeniile de competenţă împărţită Uniunea nu intervine decât dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi atinse. În acest sens. Repartizarea competenţelor între Uniune şi statele membre 1. ele trebuie să ia toate măsurile generale sau specifice pe care le impune îndeplinirea obligaţiilor lor care rezultă atât din tratate cât şi din acte ale Uniunii. ele trebuie să asiste şi să sprijine statele în îndeplinirea sarcinilor pe care li le atribuie dreptul unional.E. originală. nici o simplă organizaţie de cooperare interstatală. facilitând astfel îndeplinirea de către acestea a misiunii lor. Celelalte principii ce guvernează competenţele Uniunii sunt: a) specialitatea Aceasta nu este decât o altă faţetă a caracterului atributiv al competenţei. precum şi să se abţină de la orice măsură care ar periclita atingerea obiectivelor stabilite de tratate. Aceasta înseamnă că tot ceea ce nu le este atribuit prin tratate rămâne în competenţa statelor membre. procesul decizional bazându-se pe colaborarea funcţională a diferitelor instituţii şi organe şi pe echilibrul dintre ele. de o manieră satisfăcătoare de către state. dar de fapt are o natură sui generis. nu pe independenţa lor. b) cooperarea loială între state şi Uniune În ce priveşte statele. pe de o parte. deci. ca a oricărei persoane juridice. În ce priveşte Uniunea. .

din cauza principiului subsidiarităţii). actele juridice obligatorii unionale nu pot prevedea armonizarea legislaţiilor naţionale. deoarece tratatele Uniunii nu-şi încetează efectele prin neaplicarea lor vreme îndelungată. care însă trebuie coordonate la nivel de Uniune. Statele rămân însă competente pentru protecţia ordinii publice.reducerea autonomiei de acţiune a statelor membre. inclusiv o politică de apărare comună .Atribuirea de competenţe către Uniune. a integrităţii teritoriale şi a sănătăţii publice. Competenţele exprese indirecte apar în cazurile în care tratatele stabilesc un obiectiv pentru Uniune dar nu prevăd şi mijloacele (juridice) pentru atingerea lui. În acest sens. fie ele exclusive. împărţite cu Uniunea sau coordonate de Uniune.competenţe împărţite temporar cu statele membre . prevăzând în schimb că respectivele mijloace vor fi stabilite de Uniunea însăşi.competenţa de a desfăşura acţiuni de sprijinire.competenţe exclusive . În ceea ce priveşte domeniul politicii externe şi de securitate comune. politicile locurilor de muncă şi politicile sociale. în ultimul caz exerciţiul acestei competenţe fiind facultativ pentru Uniune . fie de când Uniunea decide să nu-şi mai exercite competenţele. într-un mod compatibil cu dreptul Uniunii şi cu obligaţiile decurgând din apartenenţa lor la Uniune Competenţele C. exceptând cazurile în care sunt împuternicite de Uniune sau în care aplică actele juridice ale Uniunii. După intensitatea cu care ele sunt exercitate competenţele exprese sunt: . Competenţele împărţite temporar pot fi exercitate de state prin acte normative obligatorii sau prin acorduri internaţionale fie până la expirarea termenului de tranziţie prevăzut în tratate (competenţă tranzitorie a statelor). atât între ele cât şi între ele şi Comunitate. şi că nu mai pot încheia acorduri internaţionale. Aceasta înseamnă că competenţele pierdute nu mai pot fi recuperate de către state. este ireversibilă atâta timp cât un stat îşi păstrează calitatea de membru şi sub rezerva unei revizuiri de fond a tratatelor în sensul reatribuirii către state. ceea ce înseamnă că ele diferă de la un domeniu la altul iar în cadrul aceluiaşi domeniu ele diferă în funcţie de obiectiv. fie ele primare sau secundare. statele pot avea şi politici externe proprii.obligaţia statelor de a-şi exercita competenţele rămase. în funcţie de modalitatea în care ele sunt prevăzute de tratate se pot distinge competenţe exprese directe şi competenţe exprese indirecte.E. Competenţele împărţite permanent presupun că atât statele cât şi Uniunea au dreptul să adopte acte normative şi să încheie acorduri internaţionale (deşi nu egal. este exclusă adoptarea de acte legislative unionale. constau în coordonarea acţiunilor statelor în domeniul nuclear. fie ea parţială sau integrală într-un anumit domeniu. Competenţele Uniunii nu sunt omogene.A. fie atâta timp cât Uniunea nu-şi exercită competenţele (competenţă reziduară a statelor). mai mare sau mai mică în funcţie de amploarea atribuirii .competenţa de a stabili modalităţile în care statele îşi coordonează politicile economice. În ceea ce priveşte intervenţia Uniunii prin acţiuni de sprijinire. completare sau coordonare a acţiunilor statelor în alte domenii decât cele menţionate Competenţele exclusive se caracterizează prin faptul că statele nu mai pot adopta acte normative obligatorii. ele nu pot avea ca obiect armonizarea .E. completare sau coordonare a acţiunilor statelor.competenţa de a defini şi pune în aplicare o politică externă şi de securitate comună. a securităţii naţionale. Consecinţele atribuirii sunt: .competenţe împărţite permanent cu statele membre .

2. încheierea de acorduri de asociere. de dreptul de asociere. Domenii de competenţă exclusivă: uniunea vamală. comerţul exterior. În ceea ce priveşte competenţele exprese indirecte. Domenii în care Uniunea sprijină. Competenţa internă Ea se exercită prin adoptarea de acte juridice de către instituţiile Uniunii. de dreptul angajatorului de a închide întreprinderea sau o parte a ei din cauza unei greve. serviciile de interes general. tineretul şi sportul. transporturile. cooperarea pentru dezvoltare şi ajutorul umanitar. Domenii adăugate sau dezvoltate de Tratatul asupra U. completează sau coordonează acţiunile statelor într-o finalitate europeană: protecţia şi ameliorarea sănătăţii umane. Competenţa externă Ea se exercită în principal prin încheierea de tratate. educaţia. turismul. Domenii adăugate de Actul Unic: cercetarea şi dezvoltarea tehnologică.9. socială şi teritorială. sănătatea. industria. agricultura. în lipsa unor . sănătatea. conform căruia normele exprese dintr-un tratat le implică şi pe cele fără de care primele ar fi inaplicabile la modul rezonabil sau util (clauze subînţelese). spaţiul cosmic. Competenţele prevăzute de Tratatul C. reţelele transeuropene. distingem între competenţele exprese directe şi cele exprese indirecte. sfera monetară. protecţia civilă. libera circulaţie. cultura. formarea profesională.E.9.E. convenţii cu alte state şi organizaţii internaţionale. sfera socială (printre altele sub aspectul libertăţii de circulaţie).3. coeziunea economicosocială. sunt: încheierea de acorduri tarifare şi comerciale. sfera socialului care are legătură cu piaţa comună. de Tratatul de la Amsterdam sau de Tratatul de la Nisa au fost la origine competenţe indirecte.E. protecţia consumatorului. libera circulaţie a străinilor. pescuitul (exceptând aspectul de mai sus). Actul Unic şi Tratatul asupra U.E. sănătatea publică (sub anumite aspecte).. au adăugat: acorduri în materie monetară. Domenii adăugate sau dezvoltate de Tratatul de la Amsterdam: sfera socială. turismul. Domenii de competenţă împărţită temporar: piaţa internă. sfera monetară (pentru statele din zona euro). comerţul exterior. sfera socială (sub unele aspecte). energia. comerţul exterior. Aşa cum am mai arătat. de cooperare pentru dezvoltare şi ajutor umanitar. În ceea ce priveşte competenţele indirecte. protecţia mediului. Domenii prevăzute de Tratatul C. conservarea resurselor biologice marine în cadrul pescuitului. educaţia. Domenii adăugate sau dezvoltate de Tratatul de la Nisa: comerţul exterior. cultura. securitate şi justiţie. acorduri de cercetare. participarea la organizaţii internaţionale de profil. 1. la dezvoltarea lor pe plan intern a contribuit şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie. de dreptul la grevă. de armonizarea legislaţiilor naţionale şi de definirea principiilor fundamentale ale sistemelor de protecţie socială). sfera socială (sub aspectul combaterii excluderii sociale şi al modernizării sistemelor de protecţie socială. care a recurs la principiul “efectului necesar”. Şi aici distingem între competenţe exprese directe şi competenţe exprese indirecte.E. coeziunea economică. Domenii de competenţă împărţită permanent: cercetarea şi dezvoltarea tehnologică. formarea profesională. 1. fiind însă excluse aspectele legate de salarizare. cooperarea administrativă. concurenţa la nivel unional. sfera muncii (sub aspectul locurilor de muncă).: energia.legislaţiilor naţionale în domeniile în care tratatele o exclud şi nu pot fi utilizate în domeniul politicii externe şi de securitate comune. sfera socială (sub aspectul libertăţii de circulaţie). protecţia consumatorilor. pescuitul. acorduri. economia în ansamblul ei. de mediu. Numeroase competenţe introduse de Actul Unic. transporturile interne şi externe. de Tratatul asupra U. spaţiul de libertate. încheierea de acorduri de cooperare economică globală.: agricultura. protecţia consumatorilor. mediul înconjurător. protecţia mediului.E.E.

Am amintit anterior originalitatea acestei structuri. membrii Parlamentului sunt aleşi de cetăţenii statelor prin vot universal. acelaşi lucru se poate spune azi despre Tribunal. Curtea de Justiţie.E. în afară de cazul în care există dispoziţii specifice în acest sens (adică în materia respectivă). Exemple de organe: Tribunalul.C. îl pun în aplicare.A. Comunităţi şi pentru cele două domenii de cooperare P. Structura instituţională a Uniunii 1. apoi două.. instituţiile au putere de decizie în timp ce organele nu o au. Consiliul European. Consiliul şi Parlamentul. Tradiţional se face distincţia între instituţii şi organe: instituţiile sunt create de tratate iar organele de instituţii. Indiferent că este vorba de competenţe directe sau indirecte. tot atât de indispensabile ca şi acestea pentru atingerea obiectivelor stabilite.10.S. nu şi atribuţiile. în numirea Comisiei şi a Băncii Centrale Europene intervin hotărâtor Consiliul European. aşa cum anterior era aceeaşi pentru cele trei.. fie este susceptibilă să afecteze reguli comune sau să le denatureze efectele. organizarea şi funcţionarea instituţiilor. Consideraţii generale Structura instituţională este aceeaşi pentru Uniune şi pentru C..A. îşi estimează bugetul de venituri şi cheltuieli şi. Exemple de instituţii: Consiliul. Comitetul economic şi social. 1.1.E.2. fie este necesară pentru exercitarea competenţelor acesteia.A. Uniunea mai este competentă să încheie acorduri internaţionale şi în cazurile în care încheierea fie este necesară pentru realizarea obiectivelor stabilite de tratate în cadrul politicilor Uniunii. în baza căreia ele îşi adoptă propriul regulament interior. fie este prevăzută într-un act juridic obligatoriu al Uniunii. şi J.C. fie este susceptibilă să afecteze reguli comune sau să le denatureze efectele. competenţa de a încheia acorduri este împărţită între Uniune şi state în materie monetară. încheierea de acorduri internaţionale într-un domeniu aparţine exclusiv Uniunii dacă fie ea este prevăzută într-un act legislativ al acesteia. Banca Centrală Europeană. a fost creată de tratate şi nu de o instituţie. când era un organ. avea şi când era un organ. Tribunalul Funcţiei Publice.echilibrul instituţional. Prin excepţie. chiar dacă condiţiile menţionate sunt îndeplinite.10. care rămân diferite în Uniune şi în C. acestea beneficiază de o anumită autonomie juridică.E.E. financiară şi tehnică cu state terţe. de ajutor umanitar. odată ce el a fost adoptat. aceasta nu înseamnă însă decât că denumirea.E. în materie de cooperare pentru dezvoltare. Comisia. Tratatul de la Lisabona prevede că.E.C. membrii instituţiilor sunt numiţi de state (în măsura în care nu au de drept această calitate) în timp ce membrii organelor sunt numiţi de instituţii. Consiliul Compunere . apărând ca o prelungire logică şi necesară a celor interne. B. adică dreptul instituţiilor de a încheia acorduri între ele (tot în limitele primului principiu) şi în acelaşi timp obligaţia lor de loialitate unele faţă de altele 1. Se pot remarca însă numeroase excepţii de la distincţia menţionată: B.cooperarea interinstituţională. îşi recrutează personalul.E. Curtea de Conturi. în timp ce organele nu au o astfel de autonomie.I.autonomia instituţională. bugetul şi statutul funcţionarilor lor sunt aceleaşi. semnificând respectarea de către fiecare instituţie a competenţelor ce i sau atribuit . de cooperare economică. administrativă şi financiară. Parlamentul.prevederi specifice în tratate ele au fost consacrate de jurisprudenţa Curţii. care trebuie însă exercitată în limitele principiului anterior şi ale repartiţiei competenţelor între Uniune şi state .10. Structura instituţională este guvernată de următoarele principii: . Comitetul regiunilor etc. Curtea de Conturi nu are putere de decizie.

s-a impus de la început. din preşedintele Comisiei şi din preşedintele său. necesitatea existenţei unui Consiliu general. fără însă să existe o ierarhie între el şi formaţiunile tehnice (deoarece tratatele nu o prevedeau). îi revine din nou Consiliului miniştrilor afacerilor externe redenumit Consiliu Afaceri Generale sarcina asigurării coerenţei între lucrările diferitelor formaţiuni ale Consiliului şi. fiind consideraţi că au împuternicire în acest sens. tratează probleme generale ale Uniunii – la un nivel inferior celui al Consiliului European -. aşa cum am arătat. rezultă că el este o instituţie interguvernamentală şi nu supranaţională. aceasta fiind o conferinţă diplomatică ce se ţine într-un cadru unional. Consiliul afacerilor generale – compus tot din miniştrii de externe ai statelor . Din punct de vedere juridic Consiliul este o singură instituţie. conform liniilor directoare date de Consiliul European. iar Consiliul afacerilor externe elaborează acţiunea externă a Uniunii în domeniul politicii externe şi de securitate. Această instituţie nu era prevăzută de tratatele constitutive. Consiliul Este alcătuit din reprezentanţii ministerelor. Acest rol l-a jucat iniţial tot Consiliul miniştrilor afacerilor externe. Consiliul European Este alcătuit din şefii de stat sau de guvern. El asigura deci unitatea în diversitate. şi asigură coerenţa acţiunilor externe ale Uniunii din toate domeniile. cu excepţia Consiliului afacerilor generale şi a Consiliului afacerilor externe.asigură coerenţa între lucrările tuturor formaţiunilor. conform unor proceduri specifice. în unele domenii. având deci o voinţă distinctă de cea a statelor membre şi adoptând acte juridice de drept unional. lista formaţiunilor specializate este stabilită de Consiliul European. A nu se confunda Consiliul cu reuniunea reprezentanţilor statelor membre în cadrul Consiliului. pregăteşte lucrările Consiliului European şi le asigură continuitatea împreună cu preşedintele acestuia şi cu Comisia. fie locale (în privinţa statelor de tip federal sau cu structuri teritoriale autonome). cu caracter şi rol politic. Consiliul European. actele adoptate în cadrul ei îmbracă forma unor decizii ale Consiliului dar nu au şi regimul acestora. din punct de vedere practic există mai multe formaţiuni. la început sporadic şi mai târziu periodic (din 1961). Având în vedere inexistenţa unei ierarhii între formaţiuni şi posibilitatea adoptării unor decizii contradictorii. Posibilitatea de a avea în componenţa Consiliului şi miniştri locali a fost justificată de necesitatea de a asocia la procesul de elaborare a actelor juridice comunitare. componentele statelor federale sau regionalizate. Din acest motiv rolul său a fost preluat de o altă instituţie politică.Consiliul este alcătuit din reprezentanţii executivelor statelor membre (reprezentanţi având statut diplomatic şi nu de funcţionari unionali). în timp ce soluţionarea celor aflate în suspensie la nivelul formaţiunilor Consiliului şi tratarea politică a problemelor la un nivel superior îi rămân Consiliului European. politică a problemelor. care se reunea fie singur. Acesta din urmă este ales de Consiliul European cu majoritate calificată. fie împreună cu o formaţiune tehnică (Consilii reunite). conform Tratatul de la Lisabona însă. fie naţionale. miniştrii locali angajează guvernul central prin deciziile la luarea cărora ei participă în Consiliu. mandat incompatibil cu orice mandat naţional. tratarea globală. la un nivel inferior. dar în acelaşi timp nu este o conferinţă diplomatică. asigurând concilierea intereselor naţionale între ele şi cu interesele unionale. componente care erau competente în acele domenii până la transferul respectivelor competenţe către Comunitatea Europeană. şefii de stat sau de guvern se reuneau iniţial în conferinţe diplomatice. în funcţie de problemele care se discută. . care sunt stabilite de tratate. pentru un mandat de 2 ani şi jumătate reînnoibil o dată. Din punct de vedere al compunerii lui trebuie distins între Consiliu – fostul Consiliu de Miniştri – şi Consiliul European.

Nici unul din cele două tratate nu prevedea însă vreo ierarhie între el şi Consiliu. graţie ierarhiei politice existente pe plan naţional între şeful statului sau primul-ministru şi miniştri. Cvorumul de vot este de mai multe tipuri. pentru decizia de a se trece la vot în lipsa unei cereri în acest sens din partea vreunui membru. pentru stabilirea proiectului ordinii de zi la şedinţe şi. majoritatea calificată şi majoritatea simplă. Majoritatea calificată constituie regula în toate celelalte domenii. în cazul Consiliului. preşedintele Consiliului European asigură. Din punct de vedere al funcţionării Consiliul se reuneşte ori de câte ori este necesar. alcătuit din ambasadorii pe lîngă Uniune ai statelor membre. în cazul în care o abţinere este însoţită de o declaraţie formală în acest sens iar statele care fac o astfel de declaraţie constituie 1/3 din totalul statelor şi 1/3 din populaţia Uniunii.E. de asemenea. decizia nu se mai ia. Tratatul de la Lisabona face din Consiliul European o instituţie propriu-zisă şi prevede expres că el nu exercită funcţie legislativă. nu există cvorum de prezenţă în tratate dar regulamentul intern al Consiliului cere majoritatea membrilor săi. în frunte cu secretarul general. din minim 15 state şi din minim 65% din populaţia Uniunii. aceeaşi situaţie o regăsim în Tratatul asupra U. reprezentarea externă a Uniunii în domeniul politicii externe şi de securitate • secretariat. într-un capitol distinct însă de al celorlalte instituţii. care pregăteşte lucrările celor două Consilii şi poate lua unele decizii în anumite condiţii Trebuie precizat că există numeroase comitete care au parţial compoziţia unui COREPER (adică sunt alcătuite din reprezentanţi ai statelor) şi parţial compoziţia unui comitet consultativ (adică sunt alcătuite din experţi sau din reprezentanţi ai diferitelor categorii sociale). preşedinţia este competentă pentru rezolvarea treburilor curente între şedinţele celor două Consilii. tocmai pentru că el nu avea atribuţia de a adopta acte juridice ci doar acte politice. în cazul Consiliului European ea este deţinută de o persoană fizică aleasă de el. în plus. Organizare şi funcţionare Indiferent că este vorba de Consiliul sau de Consiliul European. ea reprezintă regula în domeniul politicii externe şi de securitate. pentru a-i sublinia rolul exclusiv politic.pentru a discuta în primul rând probleme de politică externă dar şi probleme comunitare. la un nivel superior. Unanimitatea se consideră întrunită şi când sunt abţineri. în acest ultim caz asumându-şi rolul de Consiliu general şi substituindu-se Consiliului miniştrilor de externe. Denumirea de Consiliu European şi-a atribuit-o în 1974. şi anume: unanimitatea. Ele vor fi abordate în secţiunea destinată organelor Uniunii. Actul Unic din 1986 consacră oficial Consiliul European. ea se compune din minim 72% din state şi din . chiar în lipsa vreunei ierarhii juridice între Consiliul European şi diferitele formaţiuni ale Consiliului. • COREPER (Comitetul reprezentanţilor permanenţi. Acesta din urmă numeşte Consiliul European “organul suprem al Uniunii”. când Consiliul decide la propunerea Comisiei sau a Înaltului Reprezentant. asigurându-le astfel continuitatea. ceea ce nu era cazul pentru miniştrii de externe. ele au parţial atribuţiile unui COREPER (adică pregătirea lucrările Consiliului) şi parţial atribuţiile unui comitet consultativ (adică emiterea de avize consultative). tot în acest domeniu. la întâlnirea la vârf de la Paris. ea se compune din minim 55% din state (sau din membrii Consiliului). din cîte un adjunct de ambasador pentru fiecare stat membru şi din înalţi funcţionari din toate ministerele din fiecare stat membru). structura sa organizatorică se compune din: • preşedinţie. în acest ultim caz ea este şi preşedinţia organelor auxiliare. nu însă şi atunci când unii membri sunt absenţi şi nereprezentaţi. când Consiliul nu statuează la propunerea prealabilă a unuia din cei doi iniţiatori de mai sus. pentru pregătirea şedinţelor. în cazul Consiliului afacerilor externe de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate iar în cazul celorlalte formaţiuni prin rotaţie de fiecare stat membru tot la şase luni. Acest lucru s-a putut realiza.

Diferitele cvorumuri de vot sunt definite la fel ca în cazul Consiliului. majoritatea calificată se compune din: minim 255 de voturi.11.03. dacă un stat invocă motive naţionale de o importanţă vitală. aceasta înseamnă că o decizie ţinând de resortul unei formaţiuni a Consiliului poate fi luată de o altă formaţiune (de exemplu.2017. în afară de cazurile în care tratatele dispun altfel. mai există şi votul fără dezbateri (sau vot la punctul A). pe baza dispoziţiilor tratatelor. Se prevede că atunci când adoptă acte legislative Consiliul este obligat să delibereze şi să voteze în public. luarea deciziei în Consiliu în acest caz fiind pur formală. minim 62% din populaţia Uniunii.11. se aplică dispoziţiile din tratatele anterioare. a COREPER-ului sau a preşedinţiei Consiliului având acordul celorlalţi membri.B. În ce priveşte Consiliul European. şi decizii.. când preşedintele Comisiei trebuie să-şi dea acordul. Regulile sale de funcţionare sunt cuprinse în propriul regulament intern. Conform acestora.04. Majoritatea simplă este majoritatea membrilor Consiliului (deci cel puţin 51%) şi este utilizată doar pentru decizii de procedură. directive. prin excepţie – la cererea unui stat membru – începând cu 1. cu acordul Comisiei dacă Consiliul a fost sesizat de aceasta. la iniţiativa Consiliului însuşi. în funcţie de mai multe criterii (P. dar în calculul lui nu intră preşedintele Consiliului European şi preşedintele Comisiei.I. Comitetul Economic şi Social. Preşedintele Consiliului European şi cel al Comisiei nu au drept de vot. minim 255 de voturi. când Consiliul nu statuează la propunerea Comisiei. exceptând cazul în care este vorba de alegerea primului. el se reuneşte în mod obişnuit de două ori pe semestru. minim 62% din populaţia Uniunii. respectiv între 1.. populaţie etc). mai puţin numărul minim de state menţionat mai sus. majoritatea calificată are aceeaşi compoziţie. De asemenea. decizia pentru care este aplicabilă majoritatea calificată nu se mai ia. acesta este considerat adoptat.2014 şi 31. respectiv la populaţia statelor participante. În cazuri de urgenţă. La lucrările Consiliului European participă şi Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de . precum şi administraţiile naţionale prin intermediul COREPER. care presupune că s-a ajuns la un acord în cadrul COREPER. De regulă el se pronunţă prin consens. cvorumul de prezenţă este de două treimi din membrii săi. se poate aplica procedura scrisă constând în aceea că votul se dă în scris. când Consiliul statuează la propunerea Comisiei. se poate aplica procedura scrisă simplificată constând în aceea că. în cazuri expres prevăzute de regulamentul intern. În cadrul acestui sistem fiecărui stat îi este alocat un număr diferit de voturi. după cum el trebuie să asigure publicitatea documentelor emise în cadrul procedurilor legislative. adică cu dezbateri (sau vot la punctul B).2014. cum ar fi Parlamentul European. Înainte de luarea deciziei Consiliul consultă sau informează diferite instituţii sau organe. regulamente. sub controlul şi responsabilitatea lui. la iniţiativa preşedinţiei. respectiv unor organe etatice sau private. În domeniul politicii externe şi de securitate. În mod excepţional Consiliul poate încredinţa atribuţii de gestiune şi/sau administrare unor organe ale Uniunii.10. la cererea unui stat. Cazurile în care Consiliul acţionează ca legiuitor sunt stabilite atât de tratate cât şi de regulamentul său interior. minim 2/3 din state şi.2017. Preşedinţia este ţinută să deschidă procedura de vot dacă un membru sau Comisia o cere iar majoritatea membrilor Consiliului este de acord. până la 31. şi poate primi delegaţie să redacteze textul unui act adoptat în Consiliu. fiind cele în care el adoptă. De asemenea. o decizie din domeniul agriculturii poate fi luată de Consiliul miniştrilor transporturilor). Comitetul Regiunilor etc.2014. În afara votului clasic. dacă într-un anumit termen nu se aduc obiecţii la proiectul unui act. mai puţin (din punctul de vedere al publicităţii) acelea care conţin bugetul sau prin care sunt încheiate acorduri internaţionale. COREPER poate lua decizii de procedură sau alte decizii limitate la raporturile lui cu Consiliul. dar raportată la numărul de state participante. Prevederile privind majoritatea calificată au fost introduse de Tratatul de la Lisabona şi se aplică de principiu începând cu 1. la cererea unui stat. minim 51% din state şi. în cazuri prevăzute de regulamentul intern al acestuia.minim 65% din populaţia Uniunii. În ipoteza în care nu toate statele au dreptul să participe la vot (şi nu în cea în care nu sunt efectiv prezenţi reprezentanţii lor).

10. incluzându-i şi pe vice-preşedinţi. este stabilită de Consiliul împreună cu preşedintele ales. mai puţin vice-preşedinţii. În C. Consiliul European urmând să stabilească modalităţile concrete ale rotaţiei. (exceptând domeniul politicii externe şi de securitate. participă la dcesemnarea/numirea membrilor unora din celelalte instituţii. ţinându-se cont de rezultatele alegerilor parlamentare şi după consultările adecvate. Atribuţii În Uniune Consiliul este instituţie legislativă singur sau împreună cu Parlamentul. mai puţin Înaltul Reprezentant. urmează votul de aprobare a întregii Comisii de către Parlamentul European. Consiliul European are rolul de a da Uniunii impulsurile necesare dezvoltării sale şi de a le defini orientările şi priorităţile politice generale. Cât priveşte numărul membrilor săi. spre deosebire de Consiliu. . instituţie de coordonare a politicilor nucleare ale statelor. 1. până în 31.).E. completarea sau coordonarea acţiunilor statelor. decide suspendarea unui stat membru etc. Prin derogare de la această regulă. în care nu se adoptă acte legislative). sunt numiţi de preşedintele Comisiei dintre membrii ei.Securitate. La fel ca şi în Consiliu. al politicilor locurilor de muncă şi al politicilor sociale ale statelor. decide sprijinirea.2014 acesta este de un comisar pentru fiecare stat. Compunere şi desemnare Comisia este o instituţie colegială alcătuită din funcţionari cetăţeni ai statelor membre (comisari). de asemenea. Vice-preşedinţii. în această atribuţie intrând şi bugetul şi actele de încheiere a acordurilor internaţionale ale Uniunii. la sugestiile statelor membre. la iniţiativa preşedintelui şi cu acordul celorlalţi membri. instituţie principală decizională în sens larg. Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate este numit de Consiliul European cu acordul preşedintelui ales al Comisiei. printre care şi Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate. într-o astfel de situaţie comisarii vor fi propuşi de state prin rotaţie. în cazuri de urgenţă se poate aplica procedura scrisă. Comisia Comisia Europeană îşi are sediul la Bruxelles şi.A. Atât Consiliul European cât şi Consiliul decid cu majoritate calificată. alături de Comisie. este instituţia supranaţională a Uniunii . după această dată el va fi de 2/3 din numărul de state membre dacă Consiliul European nu va fixa un alt număr. el rezolvă problemele rămase în suspensie la nivelul diferitelor formaţiuni ale Consiliului şi participă la numirea/desemnarea membrilor altor instituţii.E. având în frunte un preşedinte şi unul sau mai mulţi vicepreşedinţi (în funcţie de numărul de membri ai Comisiei). coordonator al politicilor economice. el este instituţia legislativă principală (deşi numai prin excepţie pentru acordurile internaţionale ale Comunităţii). ea reprezentând exclusiv interesele acestora. instituţie principală decizională în sensul larg al cuvântului (de exemplu negociază acordurile Uniunii în cazuri specifice. lista celorlalţi membri. vot pe baza căruia ea va fi numită de Consiliul European. instituţie executivă (în cazuri specifice).3. cu respectarea principiului egalităţii statelor şi a diversităţii geografice şi demografice a Uniunii.10.aspect reflectat în compoziţie şi atribuţii -. regula urmând să se aplice abia Comisiei care intră în funcţie posterior acestui moment. fiecare stat nou începând cu al 27-lea va avea dreptul să propună un membru pentru Comisia aflată în funcţie în momentul aderării sale. Desemnarea se face în felul următor: preşedintele este propus de Consiliul European şi ales de Parlamentul European.

ea fiind obligată să vegheze exclusiv asupra intereselor Uniunii. asigură – la un nivel inferior celui al Consiliului afacerilor externe . repartizează sarcinile între comisari şi le poate modifica în cursul mandatului. primeşte scrisorile de acreditare din partea reprezentanţilor statelor terţe pe lângă Uniune Vice-preşedintele care este şi Înalt Reprezentant înaintează propuneri în domeniul politicii externe şi de securitate. reînnoibil. conduce delegaţiile Uniunii din statele terţe şi de pe lângă organizaţiile internaţionale.coerenţa acţiunilor externe din toate domeniile Uniunii. el numeşte vicepreşedinţii şi poate obliga. poate fi numit negociator al Uniunii pentru acorduri din acelaşi domeniu. poate invita funcţionari ai Comisiei pentru a participa la şedinţe şi a lua cuvântul. deces. acesta este demis prin decizia Consiliului. propune suspendarea aplicării unui acord internaţional din acelaşi domeniu. în caz de greşeală gravă sau de împiedicare a exercitării funcţiei. obligatorie la cererea preşedintelui şi cu aprobarea celorlalţi membri. de demitere pronunţată de Curte şi al cazului în care Consiliul decide să nu înlocuiască un membru obişnuit demisionar sau decedat. pe oricare membru să-şi prezinte demisia. ca şi funcţionarii oricărei organizaţii internaţionale. remunerată sau nu.Mandatul Comisiei este de cinci ani. demisia colectivă a Comisiei în urma unei moţiuni de cenzură adoptate de Parlamentul European. Preşedintele a dobândit puteri considerabile prin penultimele două tratate. Înlocuirea preşedintelui se face cu aceleaşi formalităţi ca şi la alegerea iniţială. un secretariat şi diverse direcţii generale.pe plan internaţional în domeniul politicii externe. şi se bucură de privilegii şi imunităţi pe teritoriul statelor membre şi al statelor terţe. semnează procesele-verbale de şedinţă şi actele adoptate. cu excepţia cazului de deces. În ceea ce-l priveşte pe Înaltul Reprezentant. până la expirarea lui. comisarii (inclusiv preşedintele) rămân în funcţie până la înlocuirea lor. chiar după încetarea funcţiei ei sunt ţinuţi de o datorie de “cinste” şi “loialitate” în acceptarea altor funcţii sau avantaje. Astfel. comisarii îşi exercită atribuţiile sub autoritatea sa. direcţii. nerespectarea acestei datorii atrage decăderea din dreptul la pensie. demitere pronunţată de Curtea de Justiţie la propunerea Consiliului sau a Comisiei. nemaiavând astfel numai funcţii de protocol sau administrative limitate. prezidează Consiliul afacerilor externe. pune în aplicare această politică în calitate de mandatar al Consiliului. noul membru preia mandatul în curs. divizii. . cu acordul celorlalţi membri. care sunt secondaţi de cîte un director general pentru o direcţie. de asemenea. coincizând cu cel al Parlamentului. În plus.la un nivel inferior celui al preşedintelui Consiliului European . notifică destinatarilor actele adoptate. vicepreşedinţi. stabileşte ordinea de zi. Statut Comisia are un statut de independenţă faţă de orice altă instituţie a Uniuniişi faţă de statele membre. servicii şi oficii. În cadrul atribuţiilor administrative şi de protocol preşedintele convoacă Comisia în şedinţe pe care tot el le prezidează. Organizare internă Comisia are un preşedinte. Comisia răspunde politic exclusiv în faţa Parlamentului European. demisie individuală. fiecare direcţie generală fiind atribuită unuia sau mai multor comisari. el decide orientarea generală şi organizarea internă a Comisiei. iar statele sunt datoare să se abţină de la a încerca să-i influenţeze. decădere pronunţată exclusiv de Curtea de Justiţie. pentru greşeli grave sau pentru neîndeplinirea actuală a condiţiilor pentru deţinerea funcţiei (inclusiv dobândirea unei funcţii sau profesii incompatibile). Membrii Comisiei sunt incompatibili cu orice altă funcţie sau activitate. reprezintă Uniunea . Mandatul membrilor săi poate înceta prin: expirarea termenului. înlocuirea unui membru se face de către Consiliu cu acordul preşedintelui ales şi cu consultarea Parlamentului. recomandă deschiderea negocierilor pentru încheierea unui acord internaţional în domeniul politicii externe. exceptându-l pe Înaltul Reprezentant. nici un membru al ei nu poate accepta instrucţiuni sau indicaţii de la nimeni. la sugestia aceluiaşi stat membru.

de asemenea. înainte ca propunerea să fie considerată adoptată. propuneri care se consideră adoptate dacă într-un anumit termen nu se fac opoziţii. în cadrul căreia membrii sau anumiţi funcţionari ai Comisiei pot primi competenţe de gestiune sau de administrare clar definite. ea trebuie infirmată de o decizie diferită a Consiliului. dacă se realizează un acord la acest nivel. delegarea nu poate face obiectul unei subdelegări. cu compoziţie interguvernamentală: a) consultative Consultarea lor este obligatorie dar avizul pe care îl dau este facultativ. care să intervină într-un anumit termen. Avizul lor negativ. rezerve sau amendamente la ele (în timp ce primele două împiedică luarea deciziei.delegarea de semnătură. dezbaterea ei în şedinţă . c) de reglementare Acest tip de comitet intervine. de precizat că orice membru al Comisiei poate cere. dacă a fost deja luată. b) de gestiune Avizul lor negativ expres are ca efect deferirea către Consiliu a măsurilor preconizate. caz în care aceasta poate săşi modifice propunerea iniţială sau să declanşeze procedura pentru adoptarea unui nou act . în lipsa unei permisiuni exprese în actul care o conţine. coordonează Serviciul european de acţiune externă. cele ale Comisiei nu sunt publice sau făcute publice în vreun fel. deci pur formal. adaptează sau actualizează elemente neesenţiale din acesta. după cum poate fi obligată de tratate să consulte administraţiile naţionale sau comitete de oficiali sau de experţi reprezentând interesele statelor şi numite de ele. De asemenea. avizul acestor comitete putând fi facultativ sau obligatoriu. propune Consiliului numirea reprezentantului special pentru politica externă şi îndrumă activitatea acestuia. cvorumul de prezenţă şi de vot fiind majoritatea membrilor săi. existând însă o procedură simplificată şi două proceduri derogatorii. fie. Consiliul având posibilitatea ca într-un anumit termen să aleagă între trei variante: să adopte el măsura de execuţie pe care o doreşte. expres sau tacit (prin nepronunţare). adoptarea deciziei în şedinţă va avea loc fără dezbateri. Pentru ca decizia Comisiei. fără ca Comisia să fie însă împiedicată să ia o decizie. în cadrul competenţei sale executive delegate Consiliul îi poate impune următoarele tipuri de comitete. amendamentele nu au acest efect dar trebuie să aibă acordul iniţiatorului proiectului). sub controlul şi răspunderea ei.procedura scrisă. Procedura simplificată constă în reuniunea pregătitoare a şefilor de cabinet ai comisarilor. pot primi atribuţia de a adopta acte preparatorii pentru o hotărâre ulterioară. atribuţia de a aplica actele juridice adoptate de Comisie prin măsuri de execuţie materială şi atribuţia de a redacta textul unui act care a fost adoptat în formaţie colegială. în cadrul căreia orice membru poate face propuneri în scris. adică în şedinţă. În exercitarea atribuţiilor ei de iniţiativă Comisia poate consulta diverse comitete cu compoziţie economico-socială create de ea. printre altele. Comisia poate însă amâna aplicarea ei până la pronunţarea Consiliului. diferite organisme unionale sau private pot primi în aceleaşi condiţii competenţe de gestiune sau administrare Delegarea de putere este interzisă. în cazul măsurilor de execuţie cu caracter general care fie aplică elemente esenţiale din actul legislativ. să se pronunţe contra măsurii propuse de Comisie. de asemenea.propune stabilirea poziţiei de luat în cadrul organelor create prin astfel de acorduri. are ca efect deferirea către Consiliu a măsurilor preconizate şi suspendarea adoptării lor de către Comisie. Hotărârile se iau de regulă în formaţie colegială. conform actului legislativ însuşi. Ele sunt utilizate ori de câte ori nu sunt utilizate celelalte tipuri de comitete. Spre deosebire de şedinţele Consiliului (în cazurile menţionate). Funcţionare Comisia se întruneşte cel puţin o dată pe săptămână şi în rest ori de câte ori este necesar. asemănător cu ceea ce se petrece în Consiliu la punctul A. Procedurile derogatorii sunt: . să nu se mai aplice.

deşi regula este că Comisia are un drept discreţionar de a face propuneri. în timp ce actele nelegislative sunt adoptate astfel numai dacă tratatele dispun aceasta. în cazul în care avizul comitetului este negativ. putând să-l menţină. bugetul şi regulamentul financiar plurianual. dacă le preia în integralitatea lor este suficientă majoritatea calificată. dar cvorumul de vot în Consiliu depinde de atitudinea lui faţă de propuneri: dacă le amendează este necesară unanimitatea. îi comunică Consiliului această poziţie. a unui stat membru sau a Parlamentului. în sensul că Consiliul nu este obligat să le dea curs. Dacă el consideră că o măsură preconizată de Comisie depăşeşte competenţele ei executive în cazul actelor legislative adoptate prin procedura legislativă ordinară. Opoziţia oricăreia din celor două instituţii atrage obligaţia Comisiei de a abroga măsurile. din anumite raţiuni. inclusiv să le suprime sau să le adauge alte elemente neesenţiale. în cazurile menţionate ea este obligată să le facă. ceea ce-i dă Comisiei dreptul de a adopta măsurile preconizate iniţial. Regula este că actele legislative sunt adoptate la propunerea Comisiei. indiferent dacă avizul comitetului este pozitiv sau negativ (nepronunţarea fiind asimilată unui aviz negativ). fie în mod expres. Ambele instituţii se pot opune măsurilor preconizate. ceea ce impune un control sporit din partea Consiliului şi a Parlamentului. Actul legislativ poate prevedea că în caz de urgenţă. măsurile de execuţie cu care comitetul este de acord pot fi adoptate şi puse imediat în aplicare de către Comisie. proiectul de măsuri este supus Consiliului şi Parlamentului. acesta având obligaţia corelativă de a le lua în dezbatere. care trebuie să se pronunţe într-un anumit termen. să nu se pronunţe în nici un fel. dacă consideră că respectivele măsuri depăşesc competenţele executive ale Comisiei. să-l modifice sau să supună Consiliului şi Parlamentului o nouă propunere de act legislativ. Atribuţii a) Iniţiativa (mai puţin în domeniul politicii externe şi de securitate) Acest drept constă de regulă în înaintarea de propuneri de acte juridice către Consiliu. Comisia este obligată să-şi reexamineze proiectul de măsuri. dacă termenele nu pot fi respectate. Dreptul Consiliului de a modifica propunerile Comisiei. chiar dacă în mod normal este suficientă majoritatea calificată în acea materie. Parlamentul este informat de către Comisie de lucrările oricărui comitet. până la adoptarea altor măsuri. chiar dacă urmează a fi supuse Consiliului şi Parlamentului. dacă şi Consiliul este de aceeaşi părere. Astfel. putându-le însă menţine cu titlu provizoriu. Tocmai de aceea. d) de reglementare cu control Acest tip de comitet se aplică în cazul în care un act legislativ adoptat prin procedura legislativă ordinară prevede posibilitatea ca actul normativ de execuţie adoptat de către Comisie să modifice elemente neesenţiale ale primului. fie prin nepronunţare. ea putând însă să-l supună din nou Consiliului. modificările neputând fi radicale dacă nu au acceptul . chiar cu unanimitate. nu este totuşi nelimitat. recomandările Consiliului sunt adoptate la propunerea Comisiei în cazurile în care tratatele prevăd adoptarea de acte juridice de către Consiliu la propunerea ei. Propunerile Comisiei nu sunt obligatorii. după cum el poate hotărî să adopte actul cu alt conţinut decât propunerea prealabilă. dacă tratatele nu cer unanimitatea în acea materie. caz în care Comisia nu le va mai adopta. Dacă cele două instituţii sunt de acord. de asemenea. Distinct de rolul jucat în cadrul procedurii comitetului de reglementare şi a celei a comitetului de reglementare cu control. Parlamentul este informat şi el despre măsurile preconizate de Comisie pentru aplicarea unui act legislativ adoptat prin procedura legislativă ordinară. excepţie de la această regulă fac anumite etape din cadrul procedurii legislative ordinare. la cererea Consiliului. Comisia va putea adopta proiectul de măsuri. îi face cunoscută poziţia sa Comisiei iar aceasta este obligată să-şi reexamineze proiectul de măsuri.legislativ.

Consiliul nu este obligat să le ia în dezbatere. Consiliul având şi el unele atribuţii în materie). evident. respectiv B. atât obligatorii cât şi facultative. dispoziţiile tratatelor. în altele în cereri. Până la Tratatul asupra U.excepţia. a tratatelor Uniunii şi a acordurilor lor internaţionale (mai puţin în domeniul politicii externe şi de securitate) În calitate de instituţie executivă Comisia are două tipuri de competenţe: delegate – regula – şi proprii . adoptate pentru aplicarea actelor legislative trebuie să se menţină. în cadrul procedurii legislative ordinare Parlamentul are şi el un drept de iniţiativă.E. Până la luarea vreunei hotărâri de către Consiliu Comisia poate să-şi retragă sau să-şi modifice propunerea. este vorba deci de o atribuţie delegată şi de o delegaţie de putere. Actele. Comisia nu este însă singura instituţie executivă. Un caz specific de iniţiativă este cel în care Comisia elaborează şi prezintă proiectul de buget al Uniunii (a se vedea ulterior procedura bugetară). în cazuri bine justificate (exceptând două cazuri prevăzute de tratate).adoptarea de regulamente de aplicare în materie de concurenţă . Regimul juridic al recomandărilor şi al cererilor nu este însă acelaşi cu cel al propunerilor: existenţa lor nu este obligatorie pentru Consiliu.adoptarea de recomandări adresate statelor în materie de monopoluri comerciale . c) Completarea sau modificarea actelor legislative (mai puţin în domeniul politicii externe şi de securitate) Tratatul de la Lisabona prevede posibilitatea ca actele legislative să confere Comisiei dreptul de a completa sau modifica elemente neesenţiale ale lor prin acte nelegislative. prin excepţie.adoptarea de regulamente de aplicare în privinţa dreptului de a rămâne (de şedere permanentă) pe teritoriul altui stat membru . Delegaţia trebuie să fie expresă şi clară şi dată pentru fiecare caz în parte. pentru care Comisia răspunde în faţa Parlamentului.Comisiei. în cadrul celor proprii ea aplică fără delegaţie actele legislative sau. fie ele normative sau individuale. cvorumul de vot în Consiliu nu diferă în funcţie de atitudinea lui faţă de o recomandare sau de o cerere. În acest monopol au apărut câteva breşe în sensul că: în materie monetară Consiliul poate statua din oficiu iar statele membre au şi ele dreptul de a face propuneri. În cadrul primelor ea aplică actele legislative pe bază de delegaţie acordată de acestea.executarea bugetului Uniunii. Actele legislative trebuie să stabilească . Comisia deţinea un monopol în materie de iniţiativă. Ea trebuie conţinută în însuşi actul care trebuie executat. consecinţa retragerii fiind că Consiliul nu mai poate statua în acele cazuri în care are nevoie de o propunere la baza actelor sale. dreptul de a face recomandări. în limitele acestora din urmă. b) Executarea legislaţiei unionale. Actul de aplicare trebuie să conţină menţiunea “executiv”. Competenţele executive proprii sunt următoarele: . deşi limitat şi exercitabil doar prin intermediul Comisiei (a se vedea ulterior). în cadrul ei Comisia este însărcinată cu gestionarea diferitelor fonduri ale Uniunii (ea nu deţine însă monopolul execuţiei bugetare. În unele materii iniţiativa se materializează în recomandări. indiferent cine este autorul lor. Consiliul putând de asemenea primi astfel de competenţe prin actele legislative. Competenţele executive se pot exercita atât prin acte normative cât şi individuale. ceea ce face ca retragerea lor înainte de luarea unei decizii să nu aibă nici un efect. statele au dreptul să controleze exercitarea competenţelor de execuţie de către Comisie. Delegaţia acordată Comisiei poate prevedea modalităţi de aplicare a actelor legislative. Comisia nu se poate descărca în favoarea altor instituţii sau a statelor membre de competenţele executive pe care le-a primit.E. neputând deroga de la ele.C. De asemenea. cele mai frecvente fiind comitetele de diverse tipuri (vezi anterior).

în strânsă coordonare cu statele membre sau chiar în exclusivitate. Acordurile mixte sunt negociate de Comisie. În cazurile de excepţie în care Consiliul negociază el însuşi Comisia este asociată pe deplin la negocieri. dacă statele îi dau mandat Comisiei să o facă şi în numele lor.E. avizul său fiind unul facultativ. cu delegaţie de la Consiliu dată cu ocazia încheierii respectivului acord. întinderea şi durata delegaţiei. Atribuţia de a încheia prima dată acorduri internaţionale există numai în C. decizie care conţine şi delegaţia adresată Comisiei. acordurile fiind încheiate fie cu aprobarea Consiliului.clar. Evident că o atare atribuţie include. dacă are calitatea de negociator al unui acord internaţional. după caz. conţinutul. Excepţie de la această procedură fac acordurile modificatoare ale acordurilor existente. aceasta negociindu-le fără delegare şi fără vreo imixtiune din partea Consiliului. dacă ele sunt încheiate de către Comisie. şi posibilitatea modificării acordurilor. În schimb. fie doar cu informarea acestuia. caz în care Comisia este obligată să ducă negocierile în consultare cu acesta. g) Controlul administrativ (mai puţin în domeniul politicii externe şi de securitate) . actul adoptat de Comisie pe baza delegaţiei intră în vigoare numai dacă într-un anumit termen Consiliul sau Parlamentul. Delegaţia de negociere poate prevedea directive şi institui un comitet special. d) Consultarea (mai puţin în domeniul politicii externe şi de securitate) În cazurile expres prevăzute de tratate. comitetul special este obligatoriu în domeniul politicii comerciale comune. dacă aceasta este desemnată negociator. delegaţia fiind acordată de Consiliu şi în acelaşi timp obligatorie pentru acesta deoarece cazurile în care poate negocia el însuşi sunt stabilite de tratate. prin excepţie negocierea poate avea loc doar cu informarea Consiliului. după caz. f) Negocierea acordurilor Uniunii cu terţii (mai puţin în domeniul politicii externe şi de securitate) În Uniune această atribuţie îi revine exclusiv Comisiei în domeniul politicii comerciale comune iar în celelalte domenii numai dacă ea a fost desemnată ca negociator de către Consiliu. Comisia nu poate refuza să poarte negocieri dacă Consiliul a decis astfel. obiectivele. nu exprimă obiecţii în privinţa lui. Comisia este consultată de Consiliu.E. chiar dacă ea nu i-a făcut acestuia nici o recomandare în acest sens sau i-a făcut o recomandare negativă. e) Încheierea şi modificarea acordurilor Uniunii cu terţii (mai puţin în domeniul politicii externe şi de securitate) Aceasta este o atribuţie de tip legislativ. deşi aceasta este o atribuţie proprie şi nu delegată. poate doar încheia acorduri modificatoare ale unui acord existent. avem de-a face tot cu o atribuţie delegată. Negocierile se deschid printr-o decizie a Consiliului. au dreptul să revoce delegaţia acordată.A.E. aceasta deoarece ea a primit oricum delegaţie anticipată pentru efectuarea lor. Actul adoptat astfel trebuie să poarte menţiunea “delegat”.E. şi reprezintă regula. În C. în Uniune Comisia. Parlamentul sau Consiliul. respectiv ambele instituţii. Comisia negociază acordurile de regulă conform directivelor Consiliului. în plus. respectiv ambele instituţii. aşa cum am văzut. în mod logic. când acesta prevede necesitatea modificării lui pe cale simplificată.A. mai ales când procesul decizional nu s-a declanşat la iniţiativa ei sau când puterea de decizie nu-i aparţine ei. explicit.

atât statele cât şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a pune la dispoziţia Comisiei toate informaţiile şi documentele necesare. iar statele au obligaţia de a-i da concursul în caz că verificările întâmpină opunere .4. astfel că alegerile se desfăşoară pe baza procedurilor naţionale. prin Decizia din 1976 a reprezentanţilor statelor membre reuniţi în Consiliu şi prin Actul anexat la ea. la cererea lor .E. respectiv trimite reprezentanţi în statele terţe. pentru anumite încălcări ale dreptului Uniunii (inclusiv refuzul de a da informaţiile menţionate mai sus sau de a permite verificările).E. aşa cum am mai arătat. mai există şi alte reguli comune minimale care trebuie respectate.10. acest lucru fiind stabilit. În plus. modificat printr-o decizie a Consiliului din 2002 (aplicabilă începând cu 2004).dreptul de informare şi verificare la faţa locului asupra posibilelor încălcări ale dreptului unional de către agenţii economici. el reprezentând popoarele statelor membre şi interesele lor. Compunere şi desemnare Membrii lui sunt aleşi prin vot universal de către cetăţenii statelor membre. dreptul de supraveghere îi revine Comisiei chiar şi atunci când Consiliul este cel care a autorizat asemenea măsuri sau care a decis încetarea lor h) Reprezentarea internaţională a Uniunii (mai puţin în domeniul politicii externe şi de securitate) Preşedintele Comisiei reprezintă Uniunea pe plan internaţional în orice alt domeniu decât politica externă şi de securitate: primeşte reprezentanţi ai statelor terţe. deciziile de sancţionare cu amendă şi cele de retragere a materiilor prime nucleare sunt executorii . punerea sub administrare specială. În cadrul atribuţiei sale de control intră: . stabileşte legături cu organizaţiile internaţionale şi participă la lucrările acestora. retragerea materiilor prime nucleare. reprezintă Uniunea în organele create prin acorduri. în acest scop. fiind numită “păzitoare” a tratatelor. în C.dreptul de a acţiona în faţa jurisdicţiilor Uniunii împotriva statelor sau a altor instituţii . cu precizarea că este obligatoriu scrutinul de tip proporţional. 1.dreptul de sancţionare cu amendă (în Uniune) sau în alte modalităţi (avertisment. ca şi Curtea de Justiţie dar prin alte mijloace. a unei întreprinderi.) a agenţilor economici.În calitate de instituţie de control Comisia asigură.dreptul de a da avize terţilor (state sau particulari). nu s-a reuşit însă şi adoptarea unei proceduri electorale unice. Parlamentul Şi Parlamentul este o instituţie cu caracter supranaţional. ele fiind: • egalitatea alegătorilor (fiecare alegător are dreptul la un singur vot) • egalitatea între bărbaţi şi femei • caracterul personal al votului (interdicţia procurii) • vârsta minimă de 18 ani • calendar electoral identic (de joi până duminica aceleiaşi săptămâni) • dreptul de a alege şi de a fi ales pe teritoriul statului de reşedinţă altul decât cel de cetăţenie Validarea mandatelor parlamentare în Parlamentul European are loc exclusiv pe baza incompatibilităţilor stabilite de reglementările Uniunii Statutul parlamentarilor .A. retragere a asistenţei tehnice sau a ajutorului financiar. de a supraveghea statele în aplicarea lor şi de a decide încetarea lor. pe termen limitat. respectarea dreptului unional. de a stabili perioada de timp în care ele se aplică.dreptul (neexclusiv) de a autoriza statele să adopte măsuri derogatorii de la dreptul unional (clauze de salvgardare).

Actualmente el este reglementat de o decizie a Parlamentului din 2005 (în vigoare din 2009) şi de Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene anexat la tratate (iniţial Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Comunităţii Economice Europene. Din punctul de vedere al dreptului Uniunii calitatea de parlamentar european este incompatibilă cu cea de membru al guvernelor naţionale. cu cea de Mediator. dreptul de a se organiza în grupuri politice şi dreptul la indemnizaţii şi alte prestaţii sociale. retragerea temporară a indemnizaţiei de şedinţă. exceptând flagrantul delict şi cazurile în care imunitatea este ridicată de Parlament Sancţiunile care pot fi aplicate deputaţilor pentru nerespectarea obligaţiilor lor sunt: blamul. Deputaţii au dreptul de iniţiativă. cu cea de membru al oricărei instituţii. retragerea dreptului de a lua cuvântul şi excluderea din sala de şedinţă. atât când se deplasează din statul propriu în alt stat cât şi invers. deci. El se exercită personal (altfel spus. deputaţii se bucură pe teritoriul statului propriu de imunitatea aplicabilă parlamentarilor naţionali iar pe teritoriul altor state membre de dreptul de a nu face obiectul niciunui fel de măsură de deţinere sau de urmărire judiciară. demisie. în structura sa intră: un preşedinte vicepreşedinţi chestori un birou un secretariat general grupuri politice conferinţa preşedinţilor comisii permanente pe specialităţi comisii temporare comisii de anchetă . nefiind legaţi de niciun fel de instrucţiuni şi neputând primi un mandat imperativ. dreptul de a circula fără niciun fel de restricţii pe teritoriul oricărui stat membru când sunt în exerciţiul funcţiunii. dreptul de acces la documentele deţinute de Parlament. Conform acestor două documente. Mandatul încetează prin: expirarea termenului. precum şi pe timpul deplasării la şi de la Parlament. deosebit de căile judiciare pe care le au la dispoziţie. mandatul lor este. pentru faptele comise fără legătură cu exerciţiul mandatului şi pe durata sesiunilor parlamentare. În caz de incompatibilitate parlamentarul trebuie să demisioneze. înlocuire din oficiu în caz de incompatibilitate sau de condamnare penală. deces. nu prin procură). cu cea de parlamentar naţional şi cu orice altă activitate remunerată. în materie de control vamal şi de control al schimburilor ei trebuie să se bucure din partea statelor membre de aceleaşi facilităţi ca şi cele acordate înalţilor funcţionari aflaţi în misiune oficială. pe durata a cinci ani. Împotriva acestor sancţiuni deputaţii pot face recurs la biroul Parlamentului. apoi ale Comunităţilor Europene). nu şi la condiţiile de candidatură (care sunt stabilite de legislaţiile naţionale). instituţie sau organism al Uniunii. altfel este înlocuit din oficiu. cu cea de funcţionar al Uniunii. suspendarea participării la toate sau numai la unele activităţi ale Parlamentului sau ale organelor sale.În cazul parlamentarilor europeni statutul se referă doar la condiţiile generale de exercitare a mandatului. retragerea sau suspendarea mandatelor elective deţinute în cadrul Parlamentului. legislaţiile naţionale pot stabili şi alte incompatibilităţi. pentru voturile şi opiniile emise în exerciţiul mandatului lor deputaţii nu pot fi deţinuţi sau urmăriţi nicicând şi pentru niciun fel de răspundere. Organizare • • • • • • • • • • Parlamentul European este unicameral. bineînţeles. deputaţii sunt liberi şi independenţi. de tip reprezentativ.

se ocupă cu întocmirea de avize sau rapoarte asupra actelor juridice care urmează a fi adoptate. reglează problemele financiare şi administrative ale angajaţilor Parlamentului şi elaborează anteproiectul bugetului Parlamentului. Conform regulamentului intern în vigoare actualmente (adoptat în martie 2009) nu mai este posibilă formarea unui grup politic numai de către parlamentari aleşi în acelaşi stat. precum şi ale organelor statelor membre când acţionează în sfera competenţelor unionale. aplicând hotărârile biroului în materie. ale instituţiilor/organelor/organismelor unionale. menţionat mai sus. ei îl înlocuiesc şi atunci când preşedintele le deleagă exerciţiul unor atribuţii. Comisiile de anchetă se ocupă cu cercetarea reclamaţiilor persoanelor fizice/juridice împotriva activităţilor ilegale. deputaţii independenţi îşi deleagă şi ei un reprezentant. Preşedintele este ales pentru un mandat de 2 ani şi jumătate. de moment. preşedintele conduce Parlamentul şi organele acestuia. de asemenea mai mulţi. ultimii având doar vot consultativ. Grupurile politice sunt entităţi compuse din deputaţi cu afinităţi politico-ideologice. prezidează şedinţele Parlamentului. acesta din urmă făcând parte din organigrama secretariatului general al Parlamentului. Sarcinile Conferinţei sunt legate de organizarea lucrărilor Parlamentului şi de stabilirea ordinii de zi a perioadelor de sesiune. cu state terţe. de stabilirea compoziţiei şi competenţelor diverselor comisii şi delegaţii ale Parlamentului. Chestorii. Vicepreşedinţii. Evident. de asemenea. cu statele terţe şi cu organizaţiile internaţionale. El numeşte secretarul general. • • • • . sunt aleşi în acelaşi mod cu preşedintele iar durata mandatului lor este aceeaşi cu cea a mandatului preşedintelui. ceea ce înseamnă că respectivii deputaţi pot să aparţină aceluiaşi partid politic. Biroul este alcătuit din preşedinte. deputaţii au dreptul şi nu obligaţia să formeze sau să adere la un grup politic. al căror număr variază de la o legislatură la alta. conform principiului independenţei deputaţilor. de Parlament. este numit de birou şi conduce secretariatul general. care nu are însă drept de vot. sunt excluse activităţile care fac obiectul unui dosar aflat pe rolul unei jurisdicţii. organizate pe specialităţi. Comisiile permanente. cu organe şi organisme ale Uniunii. Comisiile de anchetă întocmesc un raport asupra cazului anchetat. cu statele membre. aceleiaşi coaliţii politice sau mai multor partide care au afinităţi politice. de relaţiile Parlamentului cu alte instituţii. cu instituţii şi organe aparţinând unor organizaţii internaţionale sau create prin acorduri ale Uniunii. după cum ei pot să fie independenţi. Secretarul general asistă biroul în îndeplinirea sarcinilor sale. Conferinţa preşedinţilor se compune din preşedintele Parlamentului şi din preşedinţii grupurilor politice din Parlament. de propriul lor birou şi de propriul lor secretariat. cu parlamentele naţionale. Grupurile dispun de proprii lor preşedinţi şi vicepreşedinţi. abuzive. cu organe şi organisme ale Uniunii. financiare şi de organizare legate de deputaţi. semnează toate actele Parlamentului şi reprezintă Parlamentul în relaţiile cu alte instituţii. stabileşte organigrama secretariatului general. Evident. rolul lor este acela de a-l înlocui pe preşedinte într-o situaţie dată. Ei sunt însărcinaţi cu probleme administrative şi financiare. iar comisiile temporare au aceeaşi atribuţie dar pentru o problemă specială. de organele acestuia şi de secretariatul general. membrii unui grup trebuie să fie din cel puţin o cincime din statele membre. vicepreşedinţi şi chestori. mai mult chiar.conferinţa preşedinţilor de comisii Mediatorul european delegaţii interparlamentare conferinţa preşedinţilor de delegaţii La modul general. În linii mari biroul se ocupă de chestiuni administrative. care le vizează direct şi personal. sunt aleşi la fel cu preşedintele şi vicepreşedinţii şi au aceeaşi durată a mandatului. când acesta este absent sau împiedicat să-şi îndeplinească o atribuţie.

adresată direct sau printr-un parlamentar -. inclusiv între comisiile lor specializate. alianţele politice şi fundaţiile politice la nivel european (fundaţiile sunt persoane juridice fără scop lucrativ legate de partidele europene. el poate fi demis doar de Curtea de Justiţie.raport pe care îl supun spre dezbatere Parlamentului. să fi participat la alegerile pentru Parlamentul European sau să-şi fi exprimat intenţia în acest sens. forma. dacă a comis greşeli grave sau nu mai îndeplineşte condiţiile cerute de funcţie. . la care ea trebuie să răspundă printr-un aviz circumstanţiat. care se compune din membri ai Parlamentului şi din membri ai respectivului parlament naţional. există câte o delegaţie pentru relaţia cu fiecare parlament naţional. exercitându-şi funcţia în interesul Uniunii şi al cetăţenilor acestora. pentru a fi considerat de nivel european. Mediatorul european este o persoană fizică aleasă de Parlament. Toate instituţiile şi organele naţionale şi unionale sunt obligate să-i pună la dispoziţie Mediatorului informaţiile necesare. Delegaţiile interparlamentare sunt organe permanente care dau expresie colaborării dintre Parlamentul European şi parlamentele naţionale din state terţe. cazurile de proastă administrare (fie activităţi abuzive. cel puţin 3% din voturile exprimate în fiecare din aceste state la ultimele alegeri pentru Parlamentul European (se subînţelege: ultimele precedând constituirea şi înregistrarea partidului). la cererea Parlamentului. Parlamentul European poate. În ce priveşte finanţarea partidelor politice europene. se stabileşte că. de parlamentari europeni. un partid politic trebuie să fie reprezentat. de asemenea. în cel puţin un sfert din statele membre. să respecte. ea face Conferinţei preşedinţilor propuneri legate de organizarea lucrărilor comisiilor şi de stabilirea ordinii de zi a perioadelor de sesiune. acesta stă la baza raportului pe care Mediatorul îl înaintează Parlamentului cu eventuale recomandări. În fine. Mediatorul caută la început o reglementare amiabilă a problemei. naţionali sau regionali sau să fi obţinut. De asemenea. în caz de eşec el îi adresează instituţiei/organului/organismului recomandări. comisii parlamentare mixte. Mediatorul prezintă Parlamentului rapoarte anuale şi asupra fiecărui caz în parte. Conferinţa preşedinţilor de delegaţii îi grupează pe preşedinţii tuturor delegaţiilor interparlamentare. cu toate acestea el este independent. în cel puţin un sfert din statele membre. ea poate organiza conferinţe interparlamentare pe teme particulare şi poate supune instituţiilor Uniunii orice sugestie care i se pare utilă. atât prin programul cât şi prin acţiunile sale. Aceste două acte vizează partidele politice. Parlamentul ia măsurile care intră în competenţele sale sau sesizează instituţiile corespunzătoare. Conferinţa preşedinţilor de comisii îi grupează pe preşedinţii tuturor comisiilor Parlamentului. În esenţă Mediatorul are acelaşi rol ca şi comisiile de anchetă: cercetează fie la plângere . compuse din membri ai Parlamentului şi din membri ai respectivului parlament naţional. ilegale. Conferinţa promovează schimbul de informaţii şi de bune practici între parlamentele naţionale şi Parlamentul European. fiind excluse acele activităţi care sunt pe rolul justiţiei. Consiliul şi Parlamentul au adoptat în 2003 şi în 2007 două regulamente. acesta stabilindu-i statutul şi condiţiile generale de exercitare a funcţiei. Parlamentul European şi parlamentele naţionale ale statelor membre cooperează în cadrul Conferinţei organelor parlamentare specializate în afaceri ale Uniunii. ele pot face recomandări instituţiei/organului/organismului sau statului membru anchetat. indiferent de natura acestora. cu parlamentele statelor asociate cu Uniunea sau în curs de aderare la Uniune. fie din proprie iniţiativă. dar sugestiile ei nu leagă parlamentele naţionale şi nu anticipează poziţia lor. principiile pe care se întemeiază Uniunea. ale căror scopuri le servesc prin activităţi apolitice). fie activităţi care denotă doar neglijenţă) din partea instituţiilor/organelor/organismelor unionale. agenţii lor fiind obligaţi să depună mărturie sau să facă declaraţii. Ea face Conferinţei preşedinţilor propuneri legate de organizarea lucrărilor delegaţiilor. să se înregistreze ca persoană juridică în statul în care îşi stabileşte sediul. ca o garanţie a independenţei. fără a solicita şi primi instrucţiuni de la nimeni.

procedura fără amendamente şi dezbateri. la cererea Consiliului. membri ai Consiliului. membrii săi sînt numiţi şi ei cu consultarea Parlamentului. care presupune posibilitatea Parlamentului de a sancţiona el însuşi. b) Iniţiativa În ceea ce priveşte procesul decizional obişnuit. Parlamentul se poate întruni oricând este necesar în afara perioadelor menţionate. aşa cum am văzut mai sus. este obligată să prezinte rapoarte anuale Parlamentului cu privire la activitatea sa. Comisia. Parlamentul având dreptul de a le pune întrebări şi de a le adresa recomandări. în mod excepţional. în perioade de sesiune (lunare) şi în şedinţe. Controlul direct. preşedintele. asupra mai multor instituţii şi organe unionale: Consiliul. regula o constituie cel puţin jumătate plus unu din voturile exprimate. Înaltul Reprezentant trebuie. petiţiilor. vicepreşedintele şi cei 4 membri ai săi sînt numiţi cu consultarea Parlamentului. în anumite condiţii. se exercită doar asupra Comisiei: alegerea preşedintelui ei se face de către Parlament şi întreaga Comisie primeşte votul de aprobare din partea acestuia.E.. când Consiliul European stabileşte . rapoartelor. Ca şi Consiliul. Parlamentul nu dispune de un drept propriu-zis de iniţiativă decât în rare cazuri (de exemplu când Consiliul constată existenţa unui risc clar de violare a drepturilor omului într-un stat membru. În fine. să-l consulte sau să-i adreseze rapoarte. comisiei de anchetă şi acţiunilor în justiţie. Parlamentul poate consulta Comitetul economic şi social sau Comitetul regiunilor când consideră necesar. ai Consiliului European şi ai Consiliului pot fi audiaţi de Parlament. De asemenea. consultărilor. în cursul mandatului Comisia îi prezintă Parlamentului rapoarte anuale privind activitatea trecută şi viitoare a Uniunii.C.Funcţionare În cursul unui mandat de cinci ani Parlamentul se reuneşte în mod obişnuit în sesiuni (anuale). Parlamentul îi poate pune întrebări scrise sau orale. Curtea de Conturi. poate fi aplicată. după cum este obligat să le consulte în cazurile prevăzute de tratate. ca şi a investigaţiilor comisiei de anchetă a Parlamentului. acesta fiind stabilit prin regulamentul intern al Parlamentului (actualmente este de 1/3). poate introduce în justiţie acţiuni de diverse tipuri împotriva Comisiei. Votul este exclusiv personal şi se exercită de regulă prin ridicarea mâinilor. Tratatele nu prevăd nici un cvorum de prezenţă. B.C. Parlamentul îi dă descărcare Comisiei pentru execuţia bugetului. o formă de control putând fi considerată şi participarea la numirea sau desemnarea membrilor lor. precum şi al participării la numirea sau desemnarea membrilor lor. a Comisiei sau a unui număr de deputaţi. ocazie cu care ea depune jurământul în faţa lui şi îşi prezintă programul de activitate. Parlamentul deliberează în public când este vorba de acte legislative şi trebuie să asigure publicitatea documentelor emise în cadrul procedurilor legislative. cu dezbateri. ai Consiliului European sau ai Comisiei. B. În ceea ce priveşte cvorumul de vot. la cererea preşedintelui Parlamentului. Membrii Comisiei. Dezbaterile în plen sunt precedate de lucrările în comisii şi la ele pot asista. în domeniul politicii externe şi de securitate. activitatea ei poate face obiectul unor petiţii adresate de particulari Parlamentului. după caz. să-l informeze. Curtea de Conturi elaborează un raport referitor la executarea bugetului de către Comisie. după audierea raportului Curţii de Conturi şi a Comisiei însăşi. Atribuţii a) Controlul politic Parlamentul îşi exercită controlul. Asupra altor instituţii Parlamentul exercită un control prin intermediul informărilor. la care ea este obligată să răspundă. poate destitui Comisia printr-o moţiune de cenzură. În afară de procedura normală. Astfel. direct sau indirect. Consiliul şi.E.

. În rest. pentru care se prevede posibilitatea Consiliului de a decide dacă Parlamentul nu se pronunţă în termenul acordat. c) Asocierea la procesul decizional sub următoarele forme: . deoarece se aplică în cazurile de consultare obligatorie a Parlamentului. la stabilirea unei cooperări întărite într-un domeniu supus procedurii legislative ordinare. în sensul că decizia nu poate fi luată în lipsa ei.concertarea Ea reprezintă de fapt o prelungire a consultării. În schimb. în domeniul politicii externe. În cazul consultării obligatorii Curtea de Justiţie a statuat următoarele: Consiliul nu poate decide înainte de a fi primit avizul Parlamentului. în cadrul procedurii legislative ordinare Parlamentul poate aduce. de asemenea. în domeniul politicii externe şi de securitate. şi a fost instituită printr-o declaraţie comună din 1975 a Comisiei.consultarea Ea poate fi obligatorie sau facultativă. Consiliului şi Parlamentului (acord interinstituţional). la încheierea de tratate de aderare cu state terţe. .aprobarea (mai puţin în domeniul politicii externe şi de securitate) Spre deosebire de avizul facultativ aprobarea este obligatorie. şi constă în solicitarea de către Consiliu sau. dacă textul asupra căruia Parlamentul a fost consultat iniţial a fost adoptat cu modificări radicale iar aceste modificări provin de la Consiliu sau de la Comisie. fiind deci vorba de o autoiniţiativă (de exemplu când stabileşte statutul şi condiţiile generale de exercitare a funcţiei membrilor săi. în cazul în care se constată că într-un stat există un risc clar de violare a drepturilor omului sau că s-au produs astfel de violări în mod masiv şi persistent. când stabileşte. Procedura se declanşează numai dacă Parlamentul cere expres acest lucru cu ocazia emiterii avizului său iar Consiliul şi Comisia apreciază deopotrivă că actul ce urmează a fi adoptat cade sub incidenţa acestei proceduri. în cadrul unei comisii de concertare alcătuite din membrii Consiliului şi o delegaţie parlamentară. când stabileşte statutul şi condiţiile generale de exercitare a funcţiei Mediatorului european. condiţiile de exercitare a dreptului de anchetă de către comisia corespunzătoare a Parlamentului). în cazul primului după primirea propunerii Comisiei. se impune reconsultarea. prin intermediul Comisiei. d) Participarea la procesul legislativ (mai puţin în domeniul politicii externe şi de securitate) . Această jurisprudenţă nu mai este valabilă în materie de acorduri internaţionale ale Uniunii. în care Parlamentul poate face recomandări Consiliului sau Înaltului Reprezentant). de comun acord cu Comisia şi Consiliul. în ultimă instanţă însă Consiliul decide în mod suveran. Ea este cerută în unele cazuri în care se aplică o procedură legislativă specială având ca unic autor Consiliul. în cadrul procedurii de revizuire simplificată a tratatelor care vizează adoptarea unei proceduri electorale uniforme Parlamentul dispune de un drept de iniţiativă directă. Parlamentul dispune doar de un drept de iniţiativă indirectă şi limitată: el are dreptul de a cere Comisiei să înainteze Consiliului propuneri de acte juridice iar aceasta este obligată în principiu să dea curs cererii.numărul de membri ai Parlamentului. chiar dacă acesta a primit un termen pentru a se pronunţa iar termenul a fost depăşit fără ca el să se fi pronunţat. dacă nu luăm în considerare şi cazurile în care Parlamentul este chiar instituţia decizională sau una din instituţiile decizionale. adică impusă sau nu de tratate. mai precis atunci când Consiliul nu înţelege să ţină cont de avizul Parlamentului la actele cu consecinţe financiare importante (dacă adoptarea acestora nu este impusă de tratate sau de un act superior de drept derivat). în unele cazuri de revizuire simplificată a tratatelor. de către Înaltul Reprezentant a unui aviz facultativ. în termen de trei luni trebuie să se ajungă la o apropiere a poziţiilor Consiliului şi Parlamentului. urmând ca apoi Parlamentul să fie reconsultat. amendamente la poziţia adoptată de Consiliu în cea de-a doua lectură iar acesta este obligat să se pronunţe asupra lor.

de regulamentele lor de procedură (adoptate de ele cu aprobarea Consiliului şi.Această atribuţie o exercită fie împreună cu Consiliul în cadrul procedurii legislative ordinare. din punct de vedere formal bugetul este adoptat printr-un act al Parlamentului. iar celelalte două instanţe au fost unice încă de la crearea lor. a încorporat Tribunalul de Primă Instanţă în dispoziţiile sale. dar trebuie să fie cel puţin egal cu numărul de state membre). Tribunalul Funcţiei Publice se compune din 7 judecători. auxiliare ale Tribunalului. şi C.10.A. împreună cu Curtea de Justiţie). În cadrul politicii externe şi de securitate comune Parlamentul nu mai are drept de iniţiativă şi nu participă la luarea deciziilor. Cel mai adesea este doar informat cu privire la principalele probleme dezbătute de Consiliu. De asemenea. astfel că acesta din urmă devine un organ creat de tratate. Compunere Curtea este compusă dintr-un număr de judecători egal cu numărul de state membre şi din opt avocaţi generali. ulterior Tratatul asupra U. el dispune doar de simpla posibilitate de a face propuneri şi câteodată este asociat la luarea deciziilor sub forma consultării. Curtea a fost înfiinţată odată cu Comunităţile. fiind reglementate de tratate.E. Curtea de Justiţie. pentru un mandat de şase ani reînnoibil nelimitat. Numai Curtea este instituţie propriu-zisă. Curtea a devenit unică pentru cele trei Comunităţi încă din 1957. el nu are (deocamdată) avocaţi generali. funcţionarea şi compunerea sunt asemănătoare pentru toate cele trei instanţe.E. La cererea Curţii şi cu consultarea Comisiei sau la propunerea Comisiei şi cu consultarea Curţii. tot pentru 6 ani. în ceea ce priveşte avocaţii-generali. 1. precum şi avocaţii generali ai Curţii. fie singur în cadrul unei proceduri legislative speciale. procedură prin care un act legislativ este adoptat de ambele instituţii. sunt valabile cele spuse mai sus în legătură cu Tribunalul. judecătorii Tribunalului Funcţiei Publice îşi prezintă singuri candidatura şi sunt numiţi de Consiliu. el fiind fixat prin Statutul Curţii. Judecătorii tuturor celor trei instanţe trebuie să fie cetăţeni ai statelor membre şi jurişti cu o competenţă notorie sau persoane care îndeplinesc în ţara lor condiţiile pentru a fi magistraţi. Consiliul şi Parlamentul pot crea şi alte instanţe specializate.5. şi de deciziile Consiliului de înfiinţare a celor două Tribunale. în ceea ce priveşte Tribunalul şi Tribunalul Funcţiei Publice. Tribunalul fiind un organ auxiliar al ei iar Tribunalul Funcţiei Publice un organ auxiliar al Tribunalului. e) Funcţia politică În cadrul ei Parlamentul dezbate diferite probleme ale Uniunii şi adoptă rezoluţii. sunt propuşi de fiecare stat şi numiţi prin acordul tuturor statelor. Pentru judecătorii tuturor celor trei .E. rolul acestora fiind îndeplinit la nevoie de judecători. Consiliul putând mări însă numărul acestora la cererea Curţii. Organizarea. Tribunalul se compune actualmente din 27 de judecători (numărul lor nu este limitat la maxim de tratate. Tot o procedură legislativă specială este cea prin care se adoptă bugetul.E. de Statutul Curţii de Justiţie (conţinut într-un protocol anexat tratatelor).E. prin Convenţia anexată Tratatelor C.. deşi acesta este rezultatul acordului dintre Consiliu şi Parlament. Tribunalul (numit atunci Tribunalul de Primă Instanţă) a fost înfiinţat printr-o decizie a Consiliului din 1988 adoptată în baza Actului Unic iar Tribunalul Funcţiei Publice printr-o decizie a Consiliului din 2004 adoptată în baza Tratatului de la Nisa. judecătorii Curţii şi ai Tribunalului. Tribunalul şi Tribunalul Funcţiei Publice Cele trei jurisdicţii au rolul de a asigura aplicarea şi interpretarea uniformă a dreptului unional. el are posibilitatea de a pune întrebări şi de a adresa recoamndări Consiliului şi Înaltului Reprezentant.

Măsurile pregătitoare pot consta în audieri de martori. de replica reclamantului şi de cea a pârâtului. ai Comisiei.instanţe numirea se face cu consultarea unui comitet special. plen) căreia ar trebui să i se repartizeze cazul. mai multe complete şi un mare complet. al dificultăţii sau al circumstanţelor lor particulare. ai Tribunalului Funcţiei Publice. de diferite privilegii şi imunităţi. asupra necesităţii procedurii orale. ai Tribunalului. dacă statele sau instituţiile părţi în proces o cer. mai cuprinde diversele documente şi înscrisuri anexate ca probe la dosar. ai Curţii de Conturi şi a Mediatorului. care se intercalează între celelalte două menţionate. ele sunt competente să judece orice fel de acţiuni. cu rezerva că. Mandatul lor încetează prin deces. judecata trebuie să aibă loc în plen sau în marele complet. În ceea ce priveşte avocaţii generali. totuşi. cu precizarea că în cadrul lor se poate judeca şi în formulă de judecător unic. marele complet. trebuie menţionat că cele trei jurisdicţii pot judeca şi în plen în anumite cazuri. Faza scrisă începe cu depunerea cererii la grefier. urmată de întâmpinarea pîrîtului. de asemenea. dintre care unul propus de Parlament (numai pentru judecătorii de la Curte şi Tribunal). În ceea ce priveşte completele. . toate comunicate reciproc. bineînţeles. pentru a ajuta instanţa să le soluţioneze. la fel. eventual. aceşti membri sunt numiţi de Consiliu. celelalte cazuri vor fi repartizate de Curte între marele complet şi complete pe criteriul importanţei. dau termene etc. de incompatibilitatea cu orice altă funcţie sau activitate. mare complet. În cadrul Curţii plenul judecă doar cazuri excepţionale. se poate judeca şi în formulă de judecător unic în anumite cazuri. o grefă în frunte cu grefierul. dintre membri ai instanţelor naţionale supreme (numai pentru judecătorii de la Curte şi Tribunal) şi dintre jurişti cu o competenţă recunoscută. de asemenea. de cazul expirării termenului pentru care au fost numiţi. demiterea membrilor Curţii. În cadrul Tribunalului repartizarea cazurilor între plen. de către marele complet sau de către un complet compus dintr-un număr mai mare de judecători decât completele obişnuite. precum şi asupra necesităţii concluziilor avocatului general. Judecătorii fiecărei instanţe îl aleg pe preşedintele ei. judecătorii fiecărui complet îl aleg pe preşedintele lui. asupra formaţiunii (complet. dacă statele sau instituţiile unionale părţi în proces o cer. administrative (repartizează judecătorii pe complete. demitere pronunţată de Curte (inclusiv pentru judecătorii celor două Tribunale). În cadrul Tribunalului Funcţiei Publice repartizarea cazurilor între plen. în afară. cu independenţă şi imparţialitate. Procedura scrisă este urmată de raportul preliminar al judecătorului raportor. marele complet şi complete se face pe aceleaşi criterii. judecata trebuie să aibă loc în marele complet. celelalte două jurisdicţii au aceeaşi organizare. demisie. apoi. în plus. precum şi decăderea din dreptul la pensie sau din alte avantaje a membrilor Comisiei şi a judecătorilor celor trei instanţe.) şi jurisdicţionale (pronunţă ordonanţe preşedinţiale). raportul cuprinde o prezentare a cazului. complete şi judecătorul unic se face pe aceleaşi criterii. care este citit în şedinţa instanţei. compus din 7 personalităţi selectate dintre foşti membri ai Curţii şi ai Tribunalului. Preşedinţii lor au atribuţii de protocol (de reprezentare). poate exista. însoţită de aprecierea judecătorului raportor asupra necesităţii măsurilor pregătitoare. ei au misiunea de a prezenta. Organizare şi funcţionare Curtea are un preşedinte. concluzii orale şi motivate asupra dosarelor în curs de judecată. Procedura în faţa jurisdicţiilor unionale are de regulă două faze: una scrisă şi una orală. şi faza măsurilor pregătitoare (a instrucţiei). remunerată sau nu. Judecătorul Tribunalului sau cel al Tribunalului Funcţiei Publice care a îndeplinit rolul de avocat general într-un proces nu mai poate fi judecător în acelaşi proces. cu rezerva că statele sau instituţiile părţi pot cere judecarea cauzei de către plen. Statut Atât judecătorii cât şi avocaţii generali se bucură de independenţă. garantată de inamovibilitate pe durata mandatului.

în audieri de experţi, în interogarea părţilor sau a agenţilor lor, în efectuarea unei expertize de către un expert numit de instanţă, în cercetare la faţa locului, în cereri de informaţii, în depunerea de înscrisuri etc. Faza orală cuprinde pledoariile avocaţilor, agenţilor sau consilierilor părţilor şi concluziile avocatului general; în timpul pledoariilor judecătorii pot pune întrebări avocaţilor, agenţilor sau consilierilor părţilor. Tribunalul Funcţiei Publice caută în orice stadiu al procesului să ajungă la o soluţionare amiabilă a litigiului. Persoanele fizice trebuie totdeauna asistate de avocaţi; persoanele juridice sunt prin natura lor reprezentate de consilieri sau de agenţi. Deliberarea este secretă, la ea participând doar judecătorii, dar pronunţarea soluţiei are loc în şedinţă publică. Atribuţii Jurisdicţiile unionale nu sunt jurisdicţii de tip internaţional public: chiar şi atunci când ele judecă comportamentul unui stat la sesizarea altui stat, conflictul nu există între interesele celor două state ci între interesele Uniunii, reprezentate de statul reclamant, şi interesele statului pârât; litigiul este judecat pe baza dreptului unional şi nu a dreptului internaţional public; jurisdicţia Curţii este exclusivă şi obligatorie pentru părţi; hotărârile ei sunt obligatorii, ceea ce nu este cazul pentru o jurisdicţie de tip internaţional. În general vorbind, în limitele competenţei atribuite jurisdicţia Curţii şi a celor două Tribunale este obligatorie şi exclusivă: ele nu au nevoie de consimţământul părţilor ca să judece, aşa cum se întâmplă în dreptul internaţional public şi uneori în cel internaţional privat, după cum alte instituţii sau organe nu pot fi în acelaşi timp competente pentru aceleaşi cazuri, cum se poate întâmpla în dreptul internaţional privat şi uneori în cel intern. Hotărârile lor sunt obligatorii şi, acolo unde este cazul, executorii pentru părţi. În fine, participarea particularilor este de neconceput, în principiu, pe planul dreptului internaţional în faţa jurisdicţiilor acestuia; or, accesul jurisdicţiilor unionale le este deschis, chiar dacă cu unele limitări. În schimb, este exact că Curtea şi Tribunalul îndeplinesc rolul mai multor tipuri de jurisdicţii, mai precis pot fi jurisdicţii de tip constituţional, de tip administrativ sau de tip regulator (adică unificatoare ale jurisprudenţei naţionale în materie unională), după caz. Tribunalul Funcţiei Publice este doar o jurisdicţie de tip administrativ, deoarece judecă numai litigiile dintre Uniune şi funcţionarii lor. Sub toate aspectele însă jurisdicţiile unionale sunt jurisdicţii interne ale Uniunii şi astfel asemănătoare celor naţionale. Jurisdicţiile unionale au o competenţă de atribuire, în sensul că tot ceea ce nu le este conferit expres de tratate sau, prin excepţie, de legislaţia unui stat membru rămâne în competenţa jurisdicţiilor naţionale. Este vorba de acea competenţă reglementată de dreptul unional, adică de competenţa de a judeca litigiile care cad obligatoriu sub incidenţa dreptului unional; în ceea ce priveşte litigiile reglementate de dreptul internaţional public sau privat (exemple: convenţii încheiate între state membre, acorduri între state membre şi terţi, contracte încheiate de Uniune cu state sau particulari, contracte între state şi particulari din alte state, contracte între particulari din state diferite, acorduri între state terţe etc.), competenţa instanţelor unionale este guvernată de regulile acestor ramuri de drept, în sensul că aceste instanţe vor fi competente dacă li se atribuie dreptul de a judeca prin tratatul/acordul/contractul în legătură cu care s-a născut litigiul sau printrun acord separat; în aceste cazuri, într-adevăr, instanţele Uniunii, mai precis Curtea şi Tribunalul, funcţionează ca jurisdicţii de drept internaţional public, respectiv privat. Domeniul politicii externe şi de securitate este sustras competenţei instanţelor Uniunii reglementată de dreptul acesteia, aşa cum era sustras şi când constituia pilonul P.E.S.C. – domeniu de drept internaţional public -, exceptând două situaţii: punerea în aplicare a politicii externe şi de securitate nu poate afecta procedurile şi atribuţiile instituţiilor din celelalte domenii de competenţă ale Uniunii, după cum punerea în aplicare a politicilor din celelalte domenii nu poate afecta procedurile şi atribuţiile instituţiilor din domeniul politicii externe şi de securitate; deciziile care instituie măsuri restrictive pentru particulari, ele putând fi atacate cu acţiune în anulare. În ceea ce priveşte spaţiul de

libertate, securitate şi justiţie – fostul pilon J.A.I. -, chiar şi înainte, când aparţinea dreptului internaţional public, Tratatul de la Amsterdam a extins competenţa obligatorie a instanţelor comunitare şi asupra lui, excluzând măsurile luate de state pentru protecţia ordinii publice şi a securităţii interne (sub aspectul legalităţii şi al proproţionalităţii lor), această competenţă exercitându-se însă în condiţii mai restrictive decât în Comunităţi; prin Tratatul de la Lisabona spaţiul de libertate, securitate şi justiţie dobândeşte regimul de drept comun al competenţei instanţelor Uniunii pe măsură ce actele juridice adoptate în fostul J.A.I. sunt transformate în regulamente, directive şi decizii de drept unional, dar nu mai târziu de 5 ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. În fine, în cazul suspendării drepturilor unui stat pentru violări ale drepturilor fundamentale ale omului, ca şi în cazul constatării că există un risc clar de acest gen din partea unui stat, controlul jurisdicţional se va limita în primul caz la verificarea îndeplinirii de către Consiliu a obligaţiei de a ţine cont de consecinţele deciziei sale asupra drepturilor şi obligaţiilor particularilor, iar în al doilea caz la verificarea respectării procedurii. Delimitarea competenţelor în primă instanţă între Curte şi cele două Tribunale are loc în felul următor: Curtea este competentă pentru chestiunile preliminare (cu posibilitatea ca Statutul ei să i le atribuie şi Tribunalului, în materii specifice), pentru acţiunile Uniunii şi ale statelor membre contra statelor membre, pentru acţiunile în anulare şi în carenţă introduse de state membre împotriva Consiliului – cu excepţiile prevăzute pentru Tribunal -, împotriva Comisiei în materie de cooperare întărită şi împotriva Parlamentului, pentru acţiunile în anulare şi în carenţă introduse de instituţiile unionale unele împotriva altora, pentru contenciosul sancţiunilor (în măsura în care este distinct de cel de anulare, adică este de plină jurisdicţie), pentru acţiunile în anulare introduse de guvernatorii de bănci centrale naţionale sau de Consiliul guvernatorilor al B.C.E. împotriva deciziilor de revocare din funcţie a guvernatorilor naţionali; de asemenea, pentru actele fostului J.A.I., atâta timp cât ele nu sunt transformate în acte de drept unional şi pentru o perioadă de maximum 5 ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, este competentă pentru diferendele născute între state membre în legătură cu interpretarea şi aplicarea actelor adoptate de Consiliu, respectiv între state membre şi Comisie în legătură cu interpretarea şi aplicarea convenţiilor încheiate între state membre. Tribunalul poate fi competent pentru chestiuni preliminare, în materiile precizate expres în Statutul Curţii (putând însă trimite dosarul la Curte dacă apreciază că ar putea fi afectate unitatea şi coerenţa dreptului unional) şi este competent pentru acţiunile în anulare şi în carenţă introduse de particulari şi de state străine, pentru acţiunile în reparaţie extracontractuală, pentru acţiunile în anulare şi în carenţă introduse de state membre împotriva Comisiei – exceptând cazurile de mai sus -, pentru acţiunile în anulare şi în carenţă introduse de state membre împotriva Consiliului în materie de ajutoare de stat şi de apărare comercială şi împotriva Consiliului ca instituţie executivă, pentru acţiunile în anulare şi în carenţă introduse de state membre împotriva Băncii Centrale Europene, a organelor şi organismelor Uniunii, pentru acţiunile în anulare şi în carenţă introduse de organe şi organisme unele împotriva celorlalte, pentru acţiunile în anulare şi în carenţă introduse de organe şi organisme împotriva instituţiilor şi de acestea din urmă împotriva organelor şi organismelor, precum şi pentru contenciosul proprietăţii industriale (acţiunile de anulare a deciziilor date de completele jurisdicţionale ale Oficiului de armonizare a pieţei interne, în materie de mărci, desene şi modele industriale). Tribunalul Funcţiei Publice este competent pentru acţiunile funcţionarilor publici unionali contra Uniunii Această delimitare este stabilită prin Statutul Curţii; mai pot interveni modificări ulterior, prin decizii ale Consiliului şi Parlamentului, în urma creării altor instanţe specializate sau în urma altor transferuri de competenţe de la Curte la Tribunal. În ceea ce priveşte competenţa în căile de atac numite de reformare (recursul pentru acţiunile directe, reexaminarea pentru chestiunile preliminare şi pentru deciziile pronunţate în recurs de Tribunal), ea aparţine Curţii pentru deciziile Tribunalului şi Tribunalului pentru deciziile Tribunalului Funcţiei Publice, hotărârile Curţii neputând fi, evident, atacate cu asemenea căi.

Conflictele de competenţă, ce apar în cazurile în care nici una din cele trei jurisdicţii nu se consideră competentă, ele trimiţându-şi reciproc dosarul, sau în cazurile în care două sau toate trei se consideră competente, reţinându-şi dosarul spre judecare, sunt rezolvate totdeauna de Curte, hotărârile ei în acest sens fiind obligatorii pentru cele două Tribunale. Atât Curtea cât şi cele două Tribunale aplică exclusiv dreptul unional (evident, în ipostaza lor de jurisdicţii unionale), inclusiv când acesta este încorporat în dispoziţii de drept naţional şi exceptând cazul în care dreptul unional însuşi trimite expres la alte sisteme de drept. Tehnici şi metode de interpretare folosite În ceea ce priveşte tehnicile şi metodele de interpretare folosite de jurisdicţiile unionale în activitatea lor, mai ales de Curte, ele sunt preluate din dreptul naţional al statelor dar selectiv, în măsura în care sunt necesare şi compatibile cu dreptul unional. Trei metode sunt utilizate cu precădere: a) metoda literală sau gramaticală Ea constă în a da textului sensul rezultând din limbajul folosit. În cadrul ei Curtea interpretează noţiunile care nu sunt prea clare fie prin prisma dreptului comparat (adică dreptul din care au fost preluate acele noţiuni sau ansamblul sistemelor juridice ale statelor membre), fie prin cea a versiunilor oficiale mai bine elaborate. Această metodă joacă un rol limitat, din cauza existenţei mai multor versiuni oficiale ale textelor (cu aceeaşi valoare juridică), care nu sunt perfect corespondente, din cauza redactărilor adesea defectuoase, precum şi când, în ciuda literei clare a textului, interpretarea bazată pe ea ar conduce la consecinţe absurde sau ar face norma inutilă, inaplicabilă. b) metoda sistemică sau sistematică Ea constă în a da textului sensul rezultând din corelarea lui cu alte texte din acelaşi act juridic sau cu alte acte juridice (cel puţin egale ca valoare cu actul în discuţie), eventual cu echitatea. c) metoda teleologică sau finalistă Ea constă în a da textului sensul ce rezultă din analiza obiectivelor pe care textul le stabileşte; în cadrul ei sunt folosite regula “efectului util”, regula “efectului necesar” şi regula salvgardării funcţionării Uniunii Prima presupune că o normă trebuie să fie interpretată astfel încât să aibă un înţeles şi nu astfel încât să nu aibă nici unul, adică astfel încât să fie aplicabilă şi nu inaplicabilă; cea de-a doua presupune că normele exprese dintr-un tratat trebuie completate cu cele implicite, subînţelese, fără de care ele ar fi inaplicabile la modul rezonabil sau util; cea de-a treia presupune interpretarea unei norma astfel încât Uniunea să poată funcţiona, să-şi poată atinge obiectivele. Metoda teleologică este considerată ca fiind cea mai adecvată caracteristicilor Uniunii Utilizarea ei este favorizată de dezavantajele menţionate ale metodei literale, de caracterul dinamic şi evolutiv al construcţiei unionale şi de lentoarea procesului decizional unional 1.10.6. Curtea de Conturi În ciuda denumirii sale ea nu este o instanţă jurisdicţională, după cum nu are nici putere de decizie deşi Tratatul asupra Uniunii Europene a ridicat-o la rangul de instituţie. Ea a fost creată în 1975, fiind legată de introducerea resurselor proprii ale Comunităţilor, înlocuind Comisia de control unică.

Compunere Curtea se compune dintr-un cetăţean din fiecare stat membru, membrii săi trebuind să fie persoane cu calificare adecvată (financiar-contabilă) sau care au mai exercitat în ţara lor astfel de funcţii; lista lor este adoptată de Consiliu cu consultarea Parlamentului, la propunerile statelor membre, pentru un mandat de şase ani. Statut Membrii Curţii se bucură de independenţă în exerciţiul atribuţiilor lor, neputând fi demişi decât de Curtea de Justiţie la cererea instituţiei; sunt incompatibili cu orice altă activitate, remunerată sau nu, şi se bucură de privilegii şi imunităţi. Organizare Curtea poate înfiinţa în sânul ei complete specializate pentru anumite categorii de probleme. Ea îşi adoptă propriul regulament interior, cu aprobarea Consiliului. Atribuţii Curtea este instituţia de control financiar al veniturilor şi cheltuielilor Uniunii, precum şi al celor ale organismelor create de Uniune dacă actul de înfiinţare nu exclude acest control, în privinţa legalităţii şi regularităţii lor, asigurându-se de buna gestionare a finanţelor unionale; în acest sens Curtea poate face investigaţii şi controale atât asupra documentelor cât şi la faţa locului, iar statele, celelalte instituţii, organismele care gestionează venituri sau cheltuieli ale Uniunii şi particularii care beneficiază de fonduri unionale sunt obligaţi să îi pună la dispoziţie documentele cerute. De asemenea, Curtea este consultată de Consiliu în cazurile expres prevăzute de tratate şi emite avize şi în alte cazuri, la cererea altor instituţii. Curtea mai poate introduce acţiuni în justiţie împotriva altor instituţii, pentru apărarea prerogativelor sale. În exercitarea atribuţiilor ei Curtea întocmeşte, anual şi în urma controalelor efectuate special, rapoarte pe care le supune Consiliului, Parlamentului şi parlamentelor naţionale, împreună cu observaţiile instituţiilor controlate, precum şi o declaraţie de asigurare a fiabilităţii conturilor Uniunii, la încheierea exerciţiului bugetar (deci anual). 1.10.7. Banca Centrală Europeană (B.C.E.; în Uniune) Ea a intrat efectiv în funcţie la 1.01.1999, atunci când a fost introdusă efectiv pe piaţă şi moneda unică. Împreună cu băncile centrale naţionale ea formează aşa-numitul Sistem European al Băncilor Centrale (S.E.B.C.). Alături de B.E.I. ea este singura entitate cu personalitate juridică. Compunere şi organizare Organele de conducere ale B.C.E. sunt: - Consiliul guvernatorilor, organ deliberativ alcătuit dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte, patru membri şi guvernatorii băncilor centrale din statele participante la moneda unică; preşedintele, vicepreşedintele şi cei patru membri sunt cetăţeni ai statelor membre, numiţi pentru opt ani de Consiliul European cu majoritate calificată, la recomandarea Consiliului, cu consultarea Parlamentului şi a Consiliului guvernatorilor - Directoratul, organ executiv, alcătuit din preşedinte, vicepreşedinte şi cei 4 membri menţionaţi

- Consiliul general, alcătuit din preşedinte, vicepreşedinte şi guvernatorii băncilor centrale din toate statele membre, având în principal rolul de a indica statele care pot participa la moneda unică după intrarea ei în vigoare şi de a fi consultat de către Consiliul guvernatorilor Statut Toţi cei care intră în componenţa B.C.E., inclusiv guvernatorii de bănci centrale naţionale, sunt independenţi în exercitarea atribuţiilor lor; în acest sens, preşedintele, vicepreşedintele şi cei patru membri nu pot fi demişi decât de Curtea de Justiţie, pentru neîndeplinirea actuală a condiţiilor cerute pentru exercitarea funcţiei sau pentru greşeli grave, la cererea celui interesat, a Consiliului guvernatorilor sau a Directoratului, iar guvernatorii de bănci centrale naţionale, deşi pot fi demişi în statul lor pentru aceleaşi motive, au – ca şi Consiliul Guvernatorilor - dreptul să atace decizia de demitere la Curtea de Justiţie; toţi sunt incompatibili cu orice altă funcţie şi activitate, remunerată sau nu; nu pot primi instrucţiuni şi indicaţii de la nimeni. Mandatul guvernatorilor naţionali trebuie să fie de cel puţin cinci ani. Deşi sunt independenţi, membrii B.C.E. pot fi audiaţi de comisiile de specialitate ale Parlamentului, la cererea lor sau a acestuia. Atribuţii B.C.E. are competenţa exclusivă de emisiune şi gestiune a monedei unice, în sensul că volumul total de masă monetară şi cel alocat fiecărei bănci centrale este stabilit de ea, atât pentru bancnote cât şi pentru monede; numai ea autorizează băncile centrale naţionale să emită bancnote, acestea putând fi însă emise şi de ea; în schimb, monedele pot fi emise de statele membre fără autorizare. În materie monetară ea este principala instituţie executivă şi de iniţiativă, în această din urmă calitate făcând recomandări de Consiliului. De asemenea, în calitate de instituţie de control în materie ea poate sancţiona agenţii economici din statele membre, în anumite condiţii, şi poate introduce în justiţie acţiuni împotriva altor instituţii unionale, pentru apărarea prerogativelor sale, precum şi acţiuni împotriva băncilor centrale naţionale pentru nerespectarea dreptului unional. B.C.E. este consultată în probleme monetare de către Consiliu în cazurile prevăzute de tratate, precum şi de statele membre în anumite condiţii. În exercitarea atribuţiilor sale B.C.E. emite: - regulamente şi decizii, acte obligatorii pentru agenţii economici - avize, fie în cadrul consultării obligatorii, fie la cerere (a altor instituţii unionale, a autorităţilor naţionale, a unor terţi) - recomandări, adresate fie Consiliului în cadrul dreptului de iniţiativă al Băncii, fie agenţilor economici ca prescripţii neobligatorii - rapoarte anuale asupra acţiunilor Sistemului European al Băncilor Centrale şi asupra politicii monetare prezente şi viitoare a Uniunii, prezentate Consiliului Ministerial, Consiliului European, Comisiei şi Parlamentului. 1.10.8. Organe În Uniune şi în C.E.E.A. există diferite organe cu rol consultativ, create de tratate sau de instituţiile unionale, având de regulă compunere economico-socială sau tehnică. Acestea sunt: a) Comitetul Economic şi Social Membrii săi sunt desemnaţi la propunerile organizaţiilor diferitelor categorii economicosociale, mai ales cele ale producătorilor, agricultorilor, comercianţilor, transportatorilor,

salariaţilor. cu autorizarea Consiliului. având ca atribuţii emiterea de avize consultative pentru Consiliu. în aceleaşi condiţii. Aceşti membri sunt numiţi de Consiliu pentru 5 ani. e) Comitetul economic şi financiar (în Uniune) Acesta a fost instituit în materie monetară. b) Comitetul regiunilor (în Uniune) Membrii săi sunt desemnaţi la propunerile colectivităţilor regionale şi locale. Este consultat de Consiliu sau de Comisie şi emite avize şi din proprie iniţiativă. emiterea de avize. consumatorilor. având ca atribuţii: pregătirea lucrărilor Consiliului în materie. a Comisiei sau din proprie iniţiativă. elaborarea de rapoarte către Consiliu şi Comisie. securitate şi justiţie (în Uniune) Creat în cadrul Consiliului. el are rolul de a coordona acţiunile serviciilor competente ale statelor membre în materie. profesiilor liberale. care îl consultă ori de câte ori o consideră necesar. h) Comitetul protecţiei sociale (în Uniune) Membrii săi sunt numiţi parţial de Comisie şi parţial de statele membre. trebuind să fie titulari ai unui mandat electoral în sânul unei asemenea colectivităţi sau responsabili din punct de vedere politic în faţa unei adunări alese într-o astfel de colectivitate. Este consultat de aceleaşi instituţii ca şi comitetul precedent. c) Comitetul politic şi de securitate (în Uniune) Acesta asistă Consiliul în domeniul politicii externe şi de securitate. Ei sunt numiţi tot de Consiliu şi tot pentru 5 ani. precum şi ale organizaţiilor care promovează interesul general. f) Comitetul locurilor de muncă (în Uniune) Membrii săi sunt numiţi parţial de state şi parţial de Comisie. i) Comitetul Fondului Social European (în Uniune) .meşteşugarilor. el are sarcina de a pregăti lucrările Consiliului în materie. Membrii săi sunt numiţi de către statele membre. Comitetul este consultat de Consiliu. . de către Comisie şi de către Banca Centrală Europeană. În plus. Este consultat de Consiliu sau de Comisie şi consultă la rândul său partenerii sociali. de Comisie sau de Parlament. la cererea Consiliului. la rândul său consultă partenerii sociali. şi adoptarea de decizii privind controlul politic şi conducerea strategică a unei crize. d) Comitetul din domeniul spaţiului de libertate. g) Comitetul consultativ în transporturi (în Uniune) Se compune din experţi numiţi de statele membre şi funcţionează pe lângă Comisie. la cerere sau din proprie iniţiativă.

care îi numeşte organele de conducere şi îi dă directivele necesare desfăşurării activităţii. rolul instituţiilor unionale cu cel al instituţiilor naţionale.10. rolul Băncii fiind acela de a acorda credite pentru investiţii în vederea susţinerii creşterii economice.I. la propunerea Înaltului Reprezentant.) Este constituită ca şi B. Procesul decizional în Uniune Acesta poate fi considerat de două feluri: cel ordinar sau legislativ. Rolul său este acela de a fi consultat de Comisie în cazurile expres prevăzute de tratat şi în toate cazurile în care Comisia consideră necesar. 1.întâlnită în organismele de tip interguvernamental . de Consiliu şi Parlament împreună. pentru un mandat de 5 ani. 1.E. normative sau individuale. principiu fundamental al ordinii juridice a Uniunii şi al structurii instituţionale a Uniunii Sistemul decizional este unul “în reţea”. Are personalitate juridică.E. Este sub controlul Comisiei. Banca este constituită pe baze comerciale în sensul că deţine un capital repartizat între membrii săi.cu cea unională propriu-zisă . şi cel de revizuire a tratatelor. Rolul ei este acela de a asigura aprovizionarea cu materii prime. Comisie. a pieţei energiei nucleare atât interne – adică a Comunităţii . în baza tratatelor (inclusiv bugetul şi actele de încheiere a acordurilor internaţionale). pentru nerespectarea obligaţiilor decurgând din Statutul ei. adică cel prin care se adoptă acte legislative.E.A.. Organizarea şi funcţionarea lui sunt stabilite prin decizie a Consiliului. cu consultarea Parlamentului şi cu aprobarea Comisiei.A. Se compune din funcţionari din serviciile competente ale secretariatului general al Consiliului şi al Comisiei şi din personal detaşat din serviciile diplomatice naţionale.E. Aşa cum am mai arătat. m) Agenţia de aprovizionare (în C. el funcţionează pe lângă Comisie dar membrii săi sunt numiţi de Consiliu cu consultarea Comisiei.întâlnită în organismele de tip supranaţional.E. l) Comitetul ştiinţific şi tehnic (în C. de aderare la tratate (deci la Uniune) a unor state terţe şi de retragere de la tratate (deci din Uniune) a unor state membre. respectiv cu produse finite. deţinând un capital repartizat între statele membre şi Comunitate şi având un scop nelucrativ. Banca poate introduce acţiuni în justiţie împotriva statelor membre.E. adoptate de Consiliu. actele legislative sunt actele. fiind coordonat de acesta. Parlament -. În ceea ce priveşte procesul legislativ. Procesul decizional se sprijină pe echilibrul dintre instituţii.. care sunt statele membre. precum şi metoda cooperării . El asistă Comisia în îndeplinirea sarcinii ei de administrare a Fondului. combinând rolul celor trei instituţii ale Uniunii . în Uniune) Dotată cu personalitate juridică. Cu toate acestea scopul ei este nelucrativ.Consiliu.cât şi externe. procedura prin care Consiliul şi Parlamentul adoptă împreună acte legislative se numeşte procedura legislativă . dispunând şi de un drept de veto asupra deciziilor ei şi a contractelor încheiate de ea. de Parlament.Acesta este compus din reprezentanţi ai statelor membre şi ai organizaţiilor sindicale şi patronale.9.) Alcătuit din experţi în domeniu. j) Banca Europeană de Investiţii (B.I. k) Serviciul european pentru acţiune externă (în Uniune) El are menirea de a sprijini acţiunile Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate.

Astfel. hotărâtor. (recomandare). În scopul exprimării avizului menţionat. Abia după trecerea acestui termen proiectul poate fi înscris pe ordinea de zi provizorie a Consiliului. precum şi. în cazul sistemelor cu parlamente locale sau regionale care dispun de puteri legislative. B. procedura prin care este adoptat bugetul este tot o procedură legislativă specială.E. soluţia îi aparţine însă. fiind şi aici posibile excepţii în cazuri de urgenţă motivate corespunzător. fiind posibile excepţii în cazuri de urgenţă motivate în actul însuşi sau în poziţia Consiliului. fiecare parlament naţional dispune de 2 voturi. recomandare. securitate şi justiţie. în privinţa proiectelor legislative. Comisiei şi Parlamentului European. trebuie să treacă un termen de 10 zile între înscrierea proiectului pe ordinea de zi provizorie şi adoptarea unei poziţii asupra lui. Curţii de Justiţie (cerere). poziţiile Parlamentului şi Consiliului în cadrul procedurii legislative ordinare. În acest scop parlamentele primesc. B.E. ordinea de zi a şedinţelor Consiliului şi rezultatele acestor şedinţe. examinarea respectivului proiect nu mai poate continua. să şi-l modifice sau să şi-l retragă. se prevede că parlamentele statelor membre au dreptul.) de către subiecţii dreptului de iniţiativă În unele cazuri această fază lipseşte. în cazul sistemelor bicamerale fiecare cameră dispune de un vot din cele două. în acelaşi timp cu Consiliul şi cu Parlamentul European. de regulă actele legislative sunt adoptate la propunerea Comisiei. care examinează respectarea principiului subsidiarităţii înainte de finalul primei lecturi. după caz – cu cvorumul menţionat mai sus – să nu mai poată continua dezbaterea lui. dacă până acum erau implicate hotărâtor doar guvernele statelor membre. el putând să-şi menţină proiectul. în cazul în care iniţiatorul decide menţinerea proiectului. pentru ca iniţiatorul să aibă obligaţia de a-şi reexamina proiectul. Avizul motivat al parlamentelor naţionale se comunică Consiliului. . Iniţiatorul ţine cont de un aviz negativ. orice proiect legislativ indiferent de autorul lui. acesta şi avizul parlamentelor naţionale sunt înaintate legiuitorului (adică Consiliului şi Parlamentului European). Până la adoptarea actului propus iniţiatorul îşi poate retrage sau modifica proiectul. printre altele. îi revine fiecărui parlament naţional sarcina de a consulta respectivele parlamente locale/regionale.ordinară. precum şi iniţiatorului proiectului dacă acesta este altul decât Comisia sau Parlamentul European. aceste două atribuţii sunt strâns legate între ele. cerere etc. (cerere). În cazul unei proceduri legislative speciale avizul negativ trebuie să reprezinte cel puţin 1/3 din voturile parlamentelor naţionale. deşi bugetul reprezintă acordul de voinţă al ambele instituţii. Tratatul de la Lisabona le atribuie un rol important şi. respectiv pentru ca Parlamentul sau Consiliul. el trebuind să-şi reexamineze proiectul. Parlamentului. în timp ce procedurile prin care Consiliul sau Parlamentul adoptă acte legislative se numesc proceduri legislative speciale.I. rezoluţiile legislative ale Parlamentului European.C. deoarece informarea are ca scop tocmai verificarea modului în care instituţiile europene respectă principiile menţionate. De asemenea. Prin excepţie. adică un aviz în sensul că nu a fost respectat principiul subsidiarităţii. dacă cel puţin 55% din membrii Consiliului şi cel puţin 51% din voturile exprimate în Parlamentul European sunt în acelaşi sens cu avizul negativ al parlamentelor naţionale. În ceea ce priveşte rolul instituţiilor naţionale în acest proces. Parlamentele naţionale au la dispoziţie un termen de 8 săptămâni pentru a da un aviz motivat. deci şi atunci când el aparţine Consiliului sau Parlamentului. În cadrul procedurii legislative ordinare avizul negativ trebuie să reprezinte cel puţin 51% din voturile parlamentelor naţionale pentru ca iniţiatorul să aibă obligaţia de a-şi reexamina proiectul. respectiv 1/4 în cadrul spaţiului de libertate. deoarece Consiliul sau Parlamentul pot statua pe bază de autosesizare. În cazuri specifice iniţiativa poate aparţine unui grup de state membre. Aşa cum am arătat anterior. inclusiv procesele-verbale. Etapele procesului legislativ sunt: a) înaintarea către legiuitor şi către parlamentele naţionale a unei iniţiative (propunere. şi parlamentelor naţionale. să fie informate asupra proiectelor de acte legislative şi să vegheze la respectarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii. orice modificare a unui proiect legislativ. sub anumite aspecte.

încercând să apropie poziţiile celor două instituţii. dacă el nu se pronunţă sau aprobă poziţia ca atare. dacă poziţia parlamentară este favorabilă dar cu amendamente iar Consiliul este de acord cu toate. dacă o respinge. fie cu informarea lui. fie Consiliul decide singur. adică să dea curs iniţiativei.E. el urmează la rândul lui să-şi exprime poziţia. care trebuie să-şi exprime propria poziţie asupra lor printr-un aviz . dacă Consiliul nu este de acord cu toate amendamentele. respectiv a unui aviz conform din partea unor instituţii/organe unionale Consultarea poate fi obligatorie sau facultativă iar subiecţii consultaţi pot fi Parlamentul.E. Legiuitorul nu este obligat în principiu să adopte decizia.prima lectură în Parlament: acesta trebuie să exprime o poziţie asupra iniţiativei . compus din membrii Consiliului şi un număr egal de membri ai Parlamentului. ea decizând fie cu aprobarea Consiliului.A. dacă iniţiativa i-a aparţinut Comisiei. aceleaşi cu cele de mai sus sau altele. i se comunică obligatoriu şi Comisiei .C. cel de-al doilea cu aprobarea sau cu consultarea primului.E. diferite organe menţionate anterior.iniţiatorul înaintează Consiliului un proiect de act legislativ. care decide întotdeauna cu consultarea Parlamentului. în cadrul procedurii legislative ordinare şi în cadrul procedurii bugetare. un comitet de conciliere . în privinţa compatibilităţii lor cu tratatele unionale. prin excepţie. acesteia. În cazurile expres prevăzute de tratate în care este aplicabilă o procedură legislativă specială alta decât cea bugetară. dacă Parlamentul nu s-a pronunţat sau poziţia sa este favorabilă fără amendamente. dacă o aprobă cu amendamente. Avizul conform este dat de Curtea de Justiţie în cazul acordurilor Uniunii cu terţii. Procesul decizional ordinar Procedura legislativă ordinară Se derulează în felul următor: . este obligat să o ia în discuţie. În C. c) luarea deciziei de către legiuitor În Uniune de regulă Consiliul şi Parlamentul decid împreună.A.E. fie Parlamentul. Comisia – mai ales dacă procesul nu s-a declanşat la iniţiativa ei -.comitetul de conciliere. actul se consideră neadoptat. precum şi în situaţia în care poziţia parlamentară este negativă.b) consultarea unor instituţii/organe unionale sau solicitarea aprobării. Comisia poate participa şi ea la lucrările comitetului. dar. cu acordul Parlamentului. are ca misiune întocmirea unui proiect comun care să fie acceptat de cele două instituţii. Consiliul poate adopta actul conform iniţiativei. acestea sunt transmise Consiliului şi.E.a doua lectură în Consiliu: dacă acesta este de acord cu toate amendamentele. primul întotdeauna cu aprobarea celuilalt. Aprobarea este dată fie de Parlament când Consiliul este autorul actelor legislative (în Uniune). instituţia legislativă este de regulă Consiliul. pe care o transmite Parlamentului . B. dacă aceasta ia forma unei propuneri.a doua lectură în Parlament: acesta trebuie să se pronunţe asupra poziţiei Consiliului.în aceeaşi situaţie -. I. plecând de la poziţia Consiliului în prima lectură şi de la amendamentele propuse de Parlament. dar nu se mai consideră că Consiliul statuează pe baza propunerii ei ci pe . actul va fi considerat adoptat astfel (în cazul unei iniţiative a Comisiei cvorumul de vot în Consiliu este cel obişnuit în raport cu propunerea Comisiei). el va convoca. dacă Consiliul nu este de acord cu toate amendamentele. fie de Consiliu când Parlamentul (în Uniune) sau Comisia (în C. dacă proiectul îi aparţine altui subiect decât Comisia. comunicându-i-l în paralel şi Parlamentului. el poate adopta actul conform iniţiativei astfel modificate.) sunt autorii actelor legislative. .prima lectură în Consiliu: acesta se pronunţă şi el asupra iniţiativei şi asupra poziţiei Parlamentului. actul este considerat adoptat conform ei. Comisia este competentă pentru acordurile internaţionale.

Din punct de vedere formal bugetul este adoptat printr-o decizie a Parlamentului. dacă una îl respinge iar celalaltă nu se pronunţă. Comisia va prezenta un alt proiect. proiectul comun este supus aprobării celor două instituţii. respectiv conform proiectului comun modificat cu amendamentele reconfirmate şi conform poziţiei Parlamentului din cadrul comitetului de conciliere.baza propriei poziţii. care este stabilit printr-un regulament al Consiliului. Procedura bugetară Comisia supune Consiliului un proiect de buget. ceea ce face ca retragerea propunerii iniţiale să fie fără efect iar cvorumul de vot în Consiliu să fie liber . dacă ambele instituţii resping proiectul comun. Nu se prevede soluţia pentru ipoteza în care Parlamentul respinge proiectul iniţial. bugetul urmând a fi considerat adoptat conform proiectului comun modificat cu aceste amendamente. Parlamentul îşi poate reconfirma total sau parţial amendamentele care au dus la declanşarea procedurii de conciliere. în caz de reconfirmare totală.E.E. decizia Consiliului stabileşte negociatorul sau şeful echipei de negociatori.E. dacă Parlamentul aprobă proiectul comun iar Consiliul îl respinge. respingerea lui de către una din instituţii face ca actul să fie considerat neadoptat. în ambele ipoteze competenţa aparţinând de regulă Consiliului. Comisia va prezenta un alt proiect. respectiv în Parlament: dacă s-a reuşit elaborarea unui proiect comun.A. Procedura încheierii acordurilor internaţionale ale Uniunii Este vorba de acordurile încheiate de Uniune cu state nemembre sau cu organizaţii internaţionale şi de acordurile încheiate de C. la propunerea negociatorului Consiliul decide semnarea acordului şi. el va convoca un comitet de conciliere. dacă însă Consiliul nu este de acord cu amendamentele. la recomandarea Înaltului Reprezentant (în domeniul politicii externe). Astfel. exceptând acordurile în domeniul politicii comerciale comune. În cadrul procedurii solemne negocierile sunt deschise printr-o decizie a Consiliului. acesta este supus aprobării Consiliului şi Parlamentului. Dacă Parlamentul nu se pronunţă sau aprobă proiectul ca atare. cu aceeaşi compunere şi acelaşi rol ca şi comitetul din cadrul procedurii legislative ordinare. se reuşeşte în acest sens. consultând Comisia ori de câte ori înţelege să se îndepărteze de el. a B.a treia lectură în Consiliu. actul este de asemenea considerat neadoptat Comisiei i se comunică obligatoriu şi poziţiile Parlamentului şi Consiliului în cele două lecturi anterioare fazei de conciliere. tot la propunerea negociatorului. bugetul este considerat adoptat conform acestuia. Dacă Parlamentul aduce amendamente iar Consiliul este de acord cu acestea. în fine. respectiv dacă Parlamentul îl respinge iar Consiliul îl aprobă. dacă ambele instituţii îl aprobă sau nu se pronunţă. cu persoane fizice/juridice din state terţe. decizia de încheiere a . De menţionat că bugetul trebuie să respecte cadrul financiar plurianual. (în materie monetară) sau a Comisiei (în orice alt domeniu decât politica externă). elaborat pe baza estimărilor de venituri şi cheltuieli întocmite de fiecare instituţie a Uniunii Consiliul adoptă o poziţie asupra proiectului. Dacă comitetul nu reuşeşte să elaboreze un proiect comun. aplicarea sa provizorie. bugetul va fi considerat adoptat conform proiectului astfel modificat.C. dimpotrivă. în orice stadiu al procedurii. În Uniune există o procedură normală şi una simplificată de încheiere a acordurilor. de către Parlament sau Consiliu. în acest sens. eventual. ea îşi poate da din proprie iniţiativă avizul în orice stadiu al procedurii şi i se poate cere avizul. respectiv dacă una îl aprobă iar cealaltă nu se pronunţă. Dacă nu s-a reuşit în acest sens. bugetul este considerat adoptat conform lui. care sunt negociate întotdeauna de Comisie. urmând ca ulterior să adopte. cu consultarea sau cu aprobarea Parlamentului (exceptând domeniul politicii externe). în caz de reconfirmare parţială. dacă. apoi îl transmite Parlamentului European.

II.E. Din a doua categorie fac parte: modificarea. ultimele nefiind aplicabile în C. fie decide. cu ocazia încheierii unui acord.acordului.E. prin excepţie acordurile a căror execuţie nu necesită intervenţia Consiliului sunt negociate şi încheiate de Comisie doar cu informarea Consiliului iar acordurile de asociere sunt încheiate de Consiliu cu consultarea Parlamentului.. iar încheierea lor are loc exclusiv prin decizie a Consiliului. de către Consiliul European a dispoziţiilor referitoare la politicile şi acţiunile interne ale Uniunii. Acordurile mixte sunt negociate de instituţiile Uniunii şi în numele statelor membre. dacă Consiliul European consideră că e cazul unei revizuiri. dacă acesta prevede necesitatea modificării lui pe cale simplificată. ea adoptă prin consens o recomandare. fiind emisă doar decizia de împuternicire a semnării. cu aprobarea Parlamentului.E. fie nu sunt supuse acestei aprobări (lipsind atât faza Conferinţei cât şi cea a aprobării). este transmisă Consiliului. fie în strânsă coordonare cu acestea. pe care o adresează Conferinţei reprezentanţilor statelor membre. Procedura ordinară se finalizează cu un tratat şi se desfăşoară în felul următor: orice iniţiativă în acest sens. extinderea de către Consiliu a procedurii legislative ordinare la aspectele de dreptul familiei cu incidenţă . ai şefilor de stat/de guvern ai statelor membre. care la rândul lui o transmite Consiliului European şi o notifică parlamentelor naţionale.E. care în mod normal se adoptă cu unanimitate.A. crearea de către Consiliul European a unei apărări comune europene. cu consultarea sau aprobarea altor instituţii sau a unor organe. extinderea de către Consiliul European a procedurii legislative ordinare la cazuri în care tratatul prevede o procedură legislativă specială având ca unic autor Consiliul.C.E. convocarea prealabilă a unei Convenţii. adoptarea de către Consiliu a unei proceduri electorale uniforme. fiind însă necesară ratificarea din partea organelor competente ale statelor.C. sub unele aspecte. printr-un tratat care trebuie semnat de toate statele membre. extinderea de către Consiliul European a majorităţii calificate în Consiliu la adoptarea cadrului financiar plurianual. acordurile sunt negociate de Comisie după directivele Consiliului şi încheiate de regulă de Comisie cu aprobarea Consiliului. în ipoteza unei revizuiri de mare amploare. negociatorul poate fi împuternicit de Consiliu. extinderea de către Consiliul European a majorităţii calificate în Consiliu la domenii sau cazuri în care tratatul prevede unanimitatea (exceptând deciziile cu implicaţii militare sau din domeniul apărării). Procedurile simplificate presupun decizii ale Consiliului. În C.A. există o procedură ordinară şi mai multe proceduri simplificate. stabilirea de către Consiliu a resurselor proprii ale Uniunii. în ipoteza unei revizuiri de mică amploare. eventual a B. În cadrul procedurii simplificate semnătura ţine loc de încheiere. de la Parlament sau de la Comisie. în ambele ipoteze Conferinţa decide tot prin consens. prevederile revizuibile şi conţinutul revizuirii. dacă se întruneşte. direct convocarea unei Conferinţe a reprezentanţilor guvernelor statelor membre. fără ca prin aceasta să-i poată fi extinse competenţele. se compune din reprezentanţi ai parlamentelor naţionale. modificarea de către Consiliu a Statutului S. modificarea de către Consiliu a Statutului Curţii de Justiţie a Uniunii sub unele aspecte. Din prima categorie fac parte următoarele cazuri: completarea de către Consiliu a drepturilor cetăţeanului european. Procesul decizional special Procedura de revizuire a tratatelor În ceea ce priveşte revizuirea tratatelor Uniunii. fie fără nici o coordonare dacă instituţiile sunt împuternicite de state în acest sens. înlocuirea de către Consiliu a protocolului privind deficitele excesive. ai Parlamentului european şi ai Comisiei. adoptate la iniţiativa a diferiţi subiecţi.E. cu consultarea Parlamentului. ale Consiliului European sau ale Consiliului şi Parlamentului. să încheie un acord modificator al celui existent. totală sau parţială.B. Prin excepţie. tratatul trebuie apoi ratificat de toate statele membre pentru a intra în vigoare. decizii care fie sunt supuse aprobării statelor membre (lipsind deci faza Conferinţei interguvernamentale). a Comisiei. anexat la tratate. putând proveni de la orice stat membru. fie decide. Convenţia.

E. parlamentele statelor membre sunt informate şi ele asupra cererii de aderare. urmează negocierea condiţiilor concrete ale aderării. acest tratat trebuie apoi ratificat de către toate statele semnatare. Este de menţionat că în cazul extinderii majorităţii calificate şi a procedurii legislative ordinare Consiliul European trebuie să informeze parlamentele naţionale. Comisia). un acord cu statul respective.. Astfel. statul respectiv nu participă la luarea deciziilor în Consiliul European şi în Consiliu în ceea ce-l priveşte. modificarea de către Consiliu şi Parlament a Statutului Curţii de Justiţie a Uniunii sub unele aspecte. Astfel. în acest termen orice parlament se poate opune deciziei. care au la dispoziţie un termen de 6 luni înainte de luarea unei decizii. ea se finalizează cu un tratat căruia i se anexează un Act de aderare. prin decizie adoptată cu aprobarea Parlamentului. care teoretic se desfăşoară între statul candidat şi statele membre iar practic între statul candidat şi instituţiile unionale (respectiv Consiliul prin preşedintele său ori. modificarea de către Consiliu a Statutului B. în cazul adoptării dispoziţiilor necesare atingerii unui obiectiv fixat de tratate Comisia trebuie să informeze parlamentele naţionale. Evident. precum şi armonizarea legislaţiilor naţionale acolo unde tratatele o exclud). deci la tratate. adoptarea de către Consiliu a dispoziţiilor necesare atingerii unui obiectiv prevăzut de tratate. Se studiază însă şi . termenul putând fi prelungit de Consiliul European cu acordul statului respectiv. la măsurile vizând apărarea şi reprezentarea intereselor colective ale salariaţilor şi angajatorilor. adică al actelor normative unionale. Procedura de aderare la tratate În ce priveşte procedura de aderare la Uniune. conform regulilor lor constituţionale. modificarea de către Consiliu şi Parlament a Statutului S. Dacă acesta nu este ratificat sau dacă nu se ajunge la un acord. aplicabilitatea tratatelor Uniunii încetează după 2 ani de la notificarea intenţiei de retragere. sub unele aspecte. dacă Consiliul decide astfel. în urma cererii adresate de statul candidat Consiliului acesta emite cu unanimitate.E.C. cazuri cărora în mod normal li se aplică o procedură legislativă specială având ca unic autor Consiliul. prin care se stabilesc modalităţile concrete ale retragerii. Teoretic aceste proceduri sunt obligatorii pentru statele membre. în condiţiile în care acestea nu le prevăd (exceptând domeniul politicii externe şi de securitate comune.B. o decizie care stabileşte admisibilitatea candidaturii potrivit criteriilor fixate de tratate. pe baza orientărilor Consiliului European Consiliul încheie în numele Uniunii. tratatele Uniunii încetează să-i mai fie aplicabile statului respectiv în momentul intrării în vigoare a acordului de retragere. stabilirea de către Consiliul European a numărului de membri ai Comisiei. la măsurile de protecţie a salariaţilor în caz de reziliere a contractului de muncă. acordul trebuie apoi ratificat de organele competente ale statului respectiv.I. împiedicând astfel adoptarea ei. ordinea juridică a Uniunii este ansamblul organizat şi structurat al izvoarelor formale ale dreptului unional. Procedura de retragere de la tratate Procedura de retragere din Uniune se finalizează cu un acord între Uniune şi statul doritor. la măsurile vizând condiţiile de muncă ale cetăţenilor statelor terţe aflaţi legal pe teritoriul Uniunii şi la acte adoptate în cadrul unei cooperări întărite (exceptând deciziile cu implicaţii militare sau din domeniul apărării). acestea nemaiputându-se însă opune respectivelor măsuri. fără să aibă însă posibilitatea de a exprima o poziţie cu valoare juridică. cu consultarea Comisiei şi aprobarea Parlamentului. negociere finalizată printr-un tratat semnat între statul candidat şi statele membre. statul care doreşte să se retragă îi notifică Consiliului European intenţia sa. ORDINEA JURIDICĂ A UNIUNII EUROPENE Global vorbind.transfrontalieră. De asemenea.

Drept consecinţă. Nu existau prevederi privind câmpul teritorial al Tratatului asupra U.C.O. de la el derivă unele din celelalte categorii de acte unionale. . subiecte originare ale dreptului internaţional.E.. precum şi pentru că este primul din punct cronologic şi al forţei juridice. Categorii de acte juridice 2. – ca şi fostul Tratat C. respectiv vizează expres teritoriile europene ale statelor membre şi teritoriile autonome pe care statele membre le reprezintă în relaţiile externe.E. document semnat în 2000 de Consiliu. Tratatul asupra funcţionării U. Tratatul C. sub rezerva unor cazuri particulare pe care le stabileşte el însuşi. Tratatele C. dacă diferenţierile erau doar implicite (adică dacă respectivul tratat tace sub un aspect).E. dată fiind importanţa lor. şi C. Uniunea vamală prezintă un regim particular. Autonomia lor este însă contrabalansată de interdependenţă.E.E.E. în schimb.O. pe durată nedeterminată. dată de următorii factori: similitudinea structurilor şi complementaritatea obiectivelor. în caz de lacune sau dispoziţii obscure Curtea interpreta adesea un tratat prin prisma celorlalte două. prevede că se întinde la teritoriile autonome menţionate şi la statele membre. în timp ce Tratatul C. În comparaţie cu ordinea de drept internaţional public cea a Uniunii este ierarhizată. comunitatea de inspiraţie. precum şi principiile generale ale dreptului degajate de jurisprudenţa unională. ele sunt autonome unele faţă de altele. a fost încheiat pe cincizeci de ani iar Tratatul asupra funcţionării U. mai precis al dispoziţiilor comune celor trei piloni şi al dispoziţiilor referitoare la P. Comunităţi la Uniunea Europeană. dacă diferenţierile sunt clare şi exprese. şi Tratatul C.. şi J.E. 2. anterior Tratatului de la Lisabona.O.E. respectiv nu au derogat de la ele.A. – fostul Tratat C.actele individuale ale Uniunii. În ceea ce priveşte Carta drepturilor fundamentale. adaptat în 2007 şi intrat în vigoare odată cu Tratatul de la Lisabona În ceaa ce priveşte caracteristicile tratatelor. Tratatele nu îşi încetează efectele prin caducitate.E.C..A.E. consecinţa fiind că: cele posterioare nu le-au abrogat pe cele anterioare. -. San Marino -.C. adică prin neaplicarea lor o lungă perioadă de timp. avea un caracter mai detaliat. -. apartenenţa celor trei. avea un mai accentuat caracter supranaţional.Andorra.S. interpretarea unuia din ele nu se poate baza pe reguli cuprinse în celelalte două. În ceea ce priveşte aplicarea lor în spaţiu.)E. aşa cum este regula în dreptul internaţional. aşa cum se întâmplă cu tratatele internaţionale obişnuite. instituţiile interguvernamentale şi cele supranaţionale contrabalansându-se reciproc. Intră aici: • tratatele constitutive • tratatele şi deciziile de revizuire • tratatele de aderare • acordurile de retragere • convenţiile. Dreptul originar sau primar Se numeşte astfel pentru că reprezintă manifestarea de voinţă a statelor.(E.)E. acelaşi aparat instituţional. protocoalele şi documentele anexe la tratate.E. Tratatul asupra funcţionării U.A. celelalte au o structură instituţională mai echilibrată. Tratatul asupra U.E.1. În ceea ce priveşte aplicarea în timp a tratatelor.C.E.A. de asemenea. viza. necesitând acte de aplicare din partea instituţiilor sau a statelor. pe el se fundamentează acestea şi îl aplică. după cum exclude din sfera ei unele porţiuni din teritoriile statelor membre. ea va fi studiată la ultimul curs.1.I. Comisie şi Parlament.(E.E.O. lăsând la latitudinea acestora din urmă să stabilească la care părţi din teritoriul lor se aplică şi în ce măsură.E.E. putând fi aplicat direct în cea mai mare parte. în sensul că se întinde şi la state terţe care sunt în uniune vamală cu state membre . Monaco. sunt tratate-cadru. fiind astfel similară celei a statelor. având aceeaşi valoare cu ele • Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.C. apoi două. şi Tratatul C.E.1. Tratatul asupra U. În timp ce Tratatul C.

Parlament. neputându-le adăuga sau modifica şi neputând deroga cu nimic de la ele. Şi dreptul derivat face parte. dreptul originar face parte din “acquis”. regulamentele pot fi retroactive atât prima dată cât şi atunci când modifică sau abrogă regulamente existente dar. Actele de aplicare trebuie să fie cele mai adecvate dreptului unional. subiecte derivate ale dreptului internaţional. evident. respectiv şi de secretarul general al Consiliului în cazul regulamentelor acestuia) şi. În cazul în care tratatele nu prevăd tipul de act care trebuie adoptat într-o situaţie dată. precum şi regulamentele care înlocuiesc regulamente anulate pentru vicii formale. în orice caz.E.E.O.) sau sui generis (acte normative sau individuale adoptate pe baza dispoziţiilor tratatelor de către orice altă instituţie decât Consiliul şi Parlamentul). 2. în cazul în care legislaţia anterioară acorda drepturi sau facilităţi. iar deciziile de revizuire sunt rezultatul unor proceduri simplificate. dacă este cazul. retroactivitatea trebuie să fie expresă şi motivată. regulamentele posterioare trebuie să respecte principiul încrederii legitime şi drepturile câştigate definitiv şi cu bună-credinţă. instituţia competentă are posibilitatea de a-l alege ea. fiind emis pe baza şi în aplicarea acestuia. Consiliu şi Parlament. Evident. ele trebuie autentificate (semnate de preşedintele instituţiei emitente. şi pot fi atât legislative cât şi de execuţie. În ceea ce priveşte aplicarea lor în timp.1. din “acquis”. cu respectarea principiului proporţionalităţii şi a procedurii prevăzute. ele nefiind supuse acestor restricţii. Regulamentele pot fi emise de Consiliu. fac excepţie regulamentele care aduc modificări de procedură şi de competenţă. jurisprudenţa a decis că şi intrarea imediată în vigoare. de către Consiliu. precum şi să îndeplinească condiţia ca în joc să fie un scop de interes general care nu poate fi atins altfel. Consiliul însuşi sau B. adică din momentul publicării. să fie adoptate în termenul fixat de ea şi să fie . b) Directivele (mai puţin în cadrul politicii externe şi de securitate) Ele sunt acte cu caracter individual.C. de către Consiliu şi Parlament şi. destinate numai statelor. B. este posibilă doar dacă răspunde unui imperativ de eficacitate şi de necesitate. să fie apte să atingă obiectivul fixat de directivă şi. De asemenea.C. Ele trebuie motivate şi trebuie să conţină referiri la formalităţile la care s-a recurs pentru adoptarea lor.E.2. pe baza şi în aplicarea dispoziţiilor tratatelor. şi pentru că el derivă din dreptul originar. fiind obligatorii doar în privinţa rezultatului ce trebuie atins deoarece mijloacele (actele de aplicare) sunt lăsate la latitudinea statelor destinatare.Aşa cum am văzut. să o transpună fidel.U. Dreptul derivat sau secundar Se numeşte astfel pentru că reprezintă manifestarea de voinţă a Uniunii. mai ales dacă regulamentul respectiv suprimă sau modifică drepturi sau facilităţi acordate de regulamentul anterior. respectiv legislative (acte normative sau individuale adoptate. de către Comisie). de asemenea. să determine clar şi precis drepturile şi obligaţiile particularilor. în această ultimă privinţă eventualele acte de execuţie trebuie să fie strict necesare şi strict conforme cu regulamentele.). mai precis acte normative cu caracter obligatoriu şi cu cea mai mare valoare juridică. Actele care-l compun pot fi normative sau individuale. având în vedere că tratatele prevăd că de regulă intrarea în vigoare a unui regulament are loc la douăzeci de zile de la publicare.. publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (J. de către Parlament. a) Regulamentele (mai puţin în cadrul politicii externe şi de securitate) Acestea sunt acte normative şi obligatorii sub toate aspectele. în mod excepţional. pentru a intra în vigoare. de execuţie (acte normative sau individuale adoptate pe baza şi în aplicarea actelor legislative de către Comisie. Comisie. tratatele de revizuire sunt rezultatul procedurii ordinare de revizuire.

comunicate Comisiei. Pentru a intra în vigoare directivele legislative şi cele adresate tuturor statelor trebuie publicate în J. obligatorii sub toate aspectele. particularilor sau instituţiilor. cele notificate intră în vigoare din momentul primirii lor. regulamentele. Deciziile pot fi emise de oricare dintre instituţiile menţionate la regulamente. . avizele emise.U. Chiar şi înainte de expirarea termenului de aplicare statele au obligaţia de a nu adopta măsuri sau norme incompatibile cu directiva şi de a nu face nimic de natură să compromită atingerea obiectivului fixat de ea. În ceea ce priveşte aplicarea în timp.C. în plus. revocarea sau modificarea cu efect retroactiv trebuie să intervină într-un termen rezonabil (adică cât mai scurt). pentru a nu prelungi incertitudinea juridică. dar acestea trebuie să fie de strictă conformitate. indiferent că directivele anterioare acordau drepturi sau impuneau obligaţii. avizele pot fi emise şi de Curtea de Conturi şi de diferitele comitete cu rol consultativ. în acest ultim caz în afara procesului decizional. precum şi cele care modifică sau revocă directive ilegale care acordau drepturi. cum ar fi: regulamentele interne ale instituţiilor. nu au aceleaşi caracteristici şi deci nici acelaşi regim juridic. decizii-cadru. destinate atât statelor cât şi particularilor. dacă nu au un destinatar. celelalte sunt notificate destinatarilor. în plus. recomandarea este o prescripţie de conduită care poate fi normativă sau individuală. Ele trebuie motivate.: decizii care stabilesc poziţii comune. chiar directivele care modifică sau revocă cu efect neretroactiv directive existente o pot face cu condiţia ca acestea din urmă să fie ilegale. al unei proceduri administrative sau al unei proceduri jurisdicţionale etc.O. directivele şi deciziile care completează sau modifică acte legislative. Ele trebuie motivate şi pot fi legislative sau de execuţie.. fie notificate destinatarului. Tot acte atipice sunt deciziile adoptate în domeniul politicii externe şi de securitate. şi pot fi legislative şi de execuţie. decizii şi decizii care stabilesc măsuri de aplicare a celor de dinainte şi a convenţiilor dintre state. pentru directivele supuse publicării sunt de făcut aceleaşi precizări ca la regulamente.. aici se încadrează şi deciziile adoptate în fostul pilon J. Deciziile pot impune adoptarea de acte naţionale de execuţie. în acest ultim caz cu condiţia să se ţină cont de drepturile dobândite definitiv şi cu bună-credinţă şi de principiul încrederii legitime iar revocarea sau modificarea să fie justificate de un interes public imperativ. deciziile ce definesc acţiunile şi poziţiile Uniunii şi deciziile ce stabilesc modalităţile de punere în aplicare a celor imediat anterioare. Pentru a intra în vigoare deciziile trebuie fie publicate. Atât avizele cât şi recomandările sunt acte cu caracter neobligatoriu şi pot fi emise de oricare din instituţiile arătate la regulamente.E. De asemenea.A. În privinţa retroactivităţii şi a efectelor pentru viitor sunt valabile precizările de la directive. c) Deciziile (mai puţin în cadrul politicii externe şi de securitate) Sunt acte individuale.E. Avizul reprezintă o opinie. recomandările făcute şi directivele date în cadrul procesului decizional. d) Avizele şi recomandările (mai puţin în cadrul politicii externe şi de securitate) Este vorba de avizele şi recomandările adresate statelor. În ceea ce priveşte momentul intrării în vigoare. Directivele pot fi emise de instituţiile menţionate anterior.I. e) Actele atipice (sau sui generis) şi actele nenumite Actele atipice sunt cele care. a unor proceduri administrative sau a unor proceduri jurisdicţionale. pot fi retroactive doar directivele care înlocuiesc directive anulate pentru vicii de formă. şi anume: deciziile purtând asupra intereselor şi obiectivelor strategice ale Uniunii. mai puţin de B. deşi poartă denumirea unora din cele de mai sus. De asemenea.

declaraţii făcute de către Consiliu sau Comisie cu ocazia adoptării unui act în Consiliu. menţionate anterior. acordurile interinstituţionale. aici intră şi cele din fostul J.I.3. alături de actele de încheiere a acordurilor.E. fie convenţional. care iau forma unor decizii ale Consiliului (uneori sunt adoptate după aceeaşi procedură şi sunt publicate în J. dacă este vorba de convenţii încheiate între toate statele membre iar aceste convenţii au tangenţă cu obiectivele tratatelor. exceptând directivele emise în cadrul procesului decizional.. Ele se împart în câteva subcategorii: principii conţinute în tratatele unionale. precum şi actele adoptate de organele create prin acorduri Prin terţi se înţeleg atât statele nemembre şi organizaţiile internaţionale. respectiv privat. de drept al Uniunii şi de drept internaţional public. deoarece completează dreptul unional fără să-i aparţină sau fără să-i aparţină integral. se publică în J. b) Convenţiile încheiate între state membre Pot fi încheiate în cazurile în care Uniunea nu are o competenţă externă exclusivă sau în care statele au fost împuternicite de aceasta. Principiile generale ale dreptului Principiile generale ale dreptului.Directivele şi deciziile atipice. principii commune statelor membre. şi fac parte din “acquis” în virtutea primei naturi menţionate. Exemple: rezoluţii ale Consiliului. în măsura în care nu se regăsesc în niciun document scris. Consiliul şi Comisia intervin în stadiul iniţierii şi al negocierii lor. intră în vigoare la fel ca actele a căror denumire o poartă.A. decizii ale reprezentanţilor statelor membre reuniţi în Consiliu (din punct de vedere formal) etc.U. principii de drept internaţional public şi.A. joacă un rol important în completarea lacunelor pe care le prezintă dreptul scris. Actele nenumite sunt cele nemenţionate de tratate. ceea ce nu înseamnă că nu sunt permise. comunicări ale Comisiei.) fără a se confunda însă cu acestea şi fără a avea regimul lor juridic. încheierea lor are loc adesea în cadrul unional. concluzii ale Consiliului European. în privinţa Uniunii şi a C. precum şi actele adoptate de organele create prin acorduri. Deşi aparţin dreptului internaţional public în toate cazurile.1.E. Aici intră: a) Acordurile încheiate de Uniune cu terţi. Dreptul complementar sau convenţional Este numit fie complementar. 2. deşi sunt acte de drept internaţional public.4. drepturile fundamentale ale omului.1.E. acordurile încheiate de state cu terţi şi la care Uniunea s-au substituit statelor. reprezintă o creaţie a practicii. Toate tipurile de acorduri.A. al unei proceduri administrative sau al unei proceduri jurisdicţionale. iar după încheiere ele se depun la Consiliu. acordurile mixte. rezoluţii ale Parlamentului. cât şi persoanele fizice sau juridice din state terţe.E.O. De asemenea. Ele au o dublă natură.E.U. .O.E. 2. toate fac parte integrantă din dreptul Uniunii din momentul intrării lor în vigoare.. principii nescrise. c) Deciziile reprezentanţilor statelor membre reuniţi în Consiliu Ele sunt de fapt convenţii între toate statele membre încheiate în formă simplificată. mai precis în Consiliu. deoarece el constă în convenţii (acorduri). în privinţa C. Fac parte din “acquis“. principii inerente oricărui sistem juridic organizat.

fiind suficient să fie comune doar câtorva sau. echitatea. acest document a fost adaptat în 2007. fie în tratate/acorduri la care Uniunea nu este parte. distincţia între impozite şi taxe. dar care rezultă din tradiţiile constituţionale ale statelor membre. .În ceea ce priveşte principiile conţinute în tratatele unionale. În ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. diminuarea obligaţiilor sau scutirea de ele a părţilor unui tratat în caz de schimbare a împrejurărilor existente la încheierea lui. Exemple: aplicabilitatea imediată. funcţionarilor organizaţiilor internaţionale. existenţa controlului jurisdicţional asupra actelor statului. este vorba doar de cele implicite. ceea ce înseamnă că Uniunea va avea două izvoare de drept scris: Carta şi Convenţia. pe teritoriile statelor. în rândul cărora Curtea le-a integrat relativ târziu. respectarea domiciliului şi a corespondenţei.. Tratatul de la Amsterdam prevede şi el că Curtea va controla respectarea de către instituţiile unionale a drepturilor şi libertăţilor ca principii generale ale dreptului. drepturile care nu se regăsesc în niciunul din aceste documente. egalitatea bărbaţi-femei. aşa cum am mai arătat. egalitatea în general în faţa legii. Exemple de principii inerente oricărui sistem juridic organizat: respectarea de către legiuitor a drepturilor dobândite cu bună credinţă prin legi anterioare. respectarea încrederii legitime (adică a posibilităţii subiecţilor de drept de a prevedea apariţia unei noi reglementări). libertatea religioasă. făcând referire la documentele internaţionale şi europene în materie şi la tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre. dreptul la un proces echitabil. neretroactivitatea legii penale. răspunderea autorităţilor publice pentru prejudiciile cauzate particularilor. în mod excepţional. Cu ocazia Consiliului European de la Nisa din decembrie 2000 Consiliul. libera iniţiativă. Principiile comune statelor membre nu trebuie să fie comune absolut tuturor statelor membre. acordarea de privilegii şi imunităţi. respectarea vieţii private şi familiale. ca principii generale ale dreptului. el prevede că Uniunea va adera la Convenţia Europeană. respectarea secretului afacerilor. dreptul la justiţie. efectul direct şi superioritatea dreptului unional. obligaţia statelor de a respecta şi aplica tratatele pe care le-au încheiat. ele exprimă intenţia autorilor acestora. de asemenea. face o referire generală la drepturile şi libertăţile fundamentale. Exemple: abrogarea tratatului anterior de către cel posterior încheiat între aceleaşi state părţi. până la Tratatul de la Lisabona ele au făcut parte numai din categoria principiilor generale ale dreptului. buna credinţă în exercitarea drepturilor. acest tratat face o trimitere la Carta din 2007. Comisia şi Parlamentul au semnat un document denumit “Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene”. continuitatea serviciului public. valoarea dreptului primar. materializată în obiectivele stabilite. cu condiţia să fi dobândit o valoare europeană sau universală şi să fie cele mai adecvate exigenţelor ordinii juridice unionale. obligaţia autorului unui act de a-l respecta atât timp cât este în vigoare. vor fi respectate în continuare ca principii generale ale dreptului. respectarea drepturilor apărării. existenţa unor drepturi ale statelor în marea liberă etc. Drepturile cel mai des invocate şi menţionate în jurisprudenţa Curţii până acum sunt următoarele: dreptul de proprietate. neretroactivitatea actelor administrative. Principiile dreptului internaţional public sunt cele conţinute fie în cutume internaţionale. Exemple: neîmbogăţirea fără justă cauză. interdicţia pentru un stat de a refuza propriilor cetăţeni intrarea şi şederea pe teritoriul său. stipulând că Uniunea respectă drepturile omului aşa cum sunt garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre. unificări etc. legalitatea (în sens larg). Deşi nici în Tratatul de la Lisabona nu există un catalog de drepturi. conferindu-i în acelaşi timp. succesiunea statelor la tratate sau în organizaţii internaţionale în cazuri de dezmembrări. publicitatea actelor. libertatea sindicală etc. libertatea de expresie. Confirmând jurisprudenţa stabilită. Tratatul asupra U. să caracterizeze doar un singur stat. accesul la justiţie. proporţionalitatea.E. acord interinstituţional lipsit de valoare juridică. În plus. De aceea la ele se recurge cu prioritate. care rezultă indirect din dispoziţiile tratatelor. dreptul statelor de a aplica sancţiuni economice altor state. ierarhia actelor juridice.

acordurile la care Uniunea s-au substituit statelor membre + actele adoptate de organele create prin acorduri Problema care se pune pentru ele este aceea a sancţiunii ce urmează a li se aplica în caz de contradicţie cu categoriile cărora li se subordonează.dreptul derivat se subordonează acordurilor încheiate de Uniune sau de acestea şi state cu terţii (în cazul acordurilor mixte. conform dreptului internaţional. Raporturile dreptului unional cu dreptul naţional al statelor membre . pe de o parte. Aceste cazuri sunt: a) convenţiile încheiate între state membre Convenţiile anterioare creării Comunităţilor/Uniunii sau aderării la ele sunt abrogate de tratatele unionale în măsura în care sunt în contradicţie cu acestea. obligaţia de a nu reînnoi acordurile. şi tratatele de aderare pe de altă parte. ceea ce rămâne însă în vigoare din ele în acest caz sunt obligaţiile statelor membre faţă de terţi şi drepturile acestora faţă de statele membre. aceste acorduri urmând a avea astfel regimul juridic al acordurilor Uniunii Acordurile posterioare pot fi încheiate în aceleaşi cazuri ca şi convenţiile dintre state membre.actele Comisiei şi B. acestea din urmă nu le pot modifica pe celelalte ci le pot doar adapta sub aspect tehnic. tratatele şi deciziile de revizuire. se subordonează actelor Consiliului. Ierarhizarea actelor juridice unionale Neexistând nici o prevedere explicită în tratate în acest sens.2. iar acestea din urmă se subordonează la rândul lor categoriei menţionate mai sus . dacă nu au fost supuse controlului preventiv (vezi ulterior). numai pentru partea Uniunii).2. acordurilor la care Uniunea s-au substituit statelor.C. Există şi cazuri particulare. în caz de nereuşită.E. convenţiile posterioare sunt posibile numai în cazurile arătate anterior. Curtea a fixat următoarele criterii: . în ordinea menţionată . celor ale Parlamentului. statele membre având însă obligaţia de a depune eforturi pentru a elimina eventualele incompatibilităţi şi. nicidecum invers.dreptul derivat se subordonează celorlalte principii generale ale dreptului.actele de execuţie şi cele nelegislative de completare sau modificare se subordonează actelor legislative . din principiile conţinute în acesta. respectiv celor ale Consiliului şi Parlamentului. b) acordurile încheiate între state membre şi terţi Acordurile anterioare creării Comunităţilor/Uniunii sau aderării la ele rămân în vigoare chiar dacă sunt în contradicţie cu tratatele unionale.actele individuale se subordonează actelor normative . din principiile fundamentale de drept internaţional public şi din drepturile şi libertăţile fundamentale (care constituie principii generale ale dreptului) . în măsura impusă de intrarea în Uniune a unui nou stat. atât în drepturi cât şi în obligaţii. precum şi actelor adoptate de organele create prin acorduri. trebuind oricum să fie compatibile cu dreptul unional în ansamblul său. când sunt adoptate în aplicarea lor În cadrul dreptului originar există de asemenea o ierarhie între tratatele constitutive. 2. c) acordurile încheiate de Uniune sau de acestea şi state membre cu terţi.dreptul derivat se subordonează categoriei formate din dreptul originar. toate aceste acorduri şi acte se subordonează la rândul lor categoriilor menţionate mai sus.3. Regimul juridic al acordurilor statelor membre cu terţii îl au şi actele adoptate de organele create prin astfel de acorduri. conform regulilor din dreptul internaţional. Este posibilă o substituire a statelor membre de către Uniune la asemenea acorduri.

în dreptul internaţional se cunosc două orientări: monismul şi dualismul. respectiv fără a avea nevoie de acte naţionale de aprobare a lui . deci. Efectul direct presupune că un act juridic unional creează drepturi şi obligaţii nu numai pentru state şi Uniune ci şi pentru persoanele fizice şi juridice aflate sub jurisdicţia statelor. ordinea juridică naţională şi cea internaţională sunt radical separate şi independente. În acest sens. deoarece nu statele membre ale Uniunii sunt părţi la ele ci Uniunea. Aplicabilitatea imediată şi efectul direct al dreptului unional Aplicabilitatea imediată înseamnă că un act juridic unional se integrează de drept în sistemul statelor membre. Primul presupune că tratatele internaţionale se integrează automat în sistemul juridic al statelor părţi din momentul intrării lor în vigoare. tratatele trebuind recepţionate (sau introduse) în sistemul juridic al statelor prin intermediul unor acte juridice naţionale (care nu se confundă cu actele de ratificare). dar. actele de drept unional au de regulă menirea de a se adresa particularilor (chiar şi atunci când par că se adresează statelor. dat fiind că ele sunt şi acte de drept unional. în schimb. în timp ce în dreptul unional propriu-zis. atât în relaţiile lor cu statele şi Uniunea cât şi între ele. relativa excepţie menţionată fiind integrarea tratatelor unionale în statele dualiste. În ceea ce priveşte acordurile unionale încheiate cu terţi.2. eventual cu modificări permise de tratatul însuşi. În ceea ce priveşte acordurile unionale cu terţi şi actele organelor create prin acorduri. efectul direct este presupus. În raport cu dreptul unional nu mai poate exista în principiu decât orientarea monistă. În ceea ce priveşte efectul direct. adică originar şi derivat. ceea ce se aplică în plan intern fiind tratatul ca atare. de acte naţionale de recepţionare sau de introducere a lui în dreptul intern – dacă este vorba de tratate -. în afară de actul de ratificare. cel de-al doilea exclude aplicabilitatea lor imediată. şi aici există deosebiri între dreptul internaţional şi dreptul unional: în timp ce numai prin excepţie tratatele internaţionale creează drepturi şi obligaţii pentru particulari. tehnic. deoarece excepţiile nu se presupun.3. adică. pe când dreptul unional nu cunoaşte decât o relativă excepţie. obiectul lor fiind în general acela de a reglementa relaţii între state sau între state şi organizaţii internaţionale. fără a mai avea nevoie. În sistemul dualist. indiferent de prevederile Constituţiilor statelor membre. pe când în sistemul monist ordinea internaţională se integrează în cea naţională (fără a-şi pierde însă autonomia). exprimată fie în acordul însuşi. existenţa unei prevederi în acest sens fie în însuşi textul actului. aplicabilitatea imediată a unui tratat internaţional nu îşi găseşte fundamentul în propriile sale dispoziţii ci în Constituţiile statelor. fie în Constituţiile statelor. dreptul unional se deosebeşte esenţial de dreptul internaţional. adică din conţinutul actului să rezulte că le atribuie şi particularilor drepturi şi obligaţii. juridic. ceea ce se aplică în cadrul primeia fiind actul de introducere şi nu tratatul ca atare. fie printr-un act care conţine o clauză în acest sens. aplicabilitatea imediată fiind caracteristica lui principală. adică voinţa chiar implicită a autorilor lor. în dreptul internaţional efectul direct trebuie să reiasă din intenţia explicită a autorilor tratatelor. Aplicabilitatea imediată este deci un aspect formal. efectul direct este un aspect material. pe când aplicabilitatea imediată a unui act unional îşi are fundamentul în ansamblul dispoziţiilor tratatelor unionale. apoi. de exemplu directivele). deoarece ea implică posibilitatea legală ca un act să beneficieze de ea. fie într-un act . se ia în considerare nu numai voinţa expresă a părţilor ci şi cea implicită. în acest sens. problema aplicabilităţii lor immediate ca acte internaţionale se pune în raport cu dreptul unional şi nu cu dreptul naţional. criteriul îl constituie obiectivele şi finalităţile tratatelor. dat fiind că ele sunt parţial acte de drept internaţional efectul direct trebuie demonstrat de la caz. de asemenea.1. recepţionarea se poate realiza fie printr-un act care preia. conţinutul acestuia. deoarece presupune posibilitatea materială ca un act să beneficieze de el. în general vorbind. În ceea ce priveşte aplicabilitatea imediată. pentru dreptul internaţional aplicabilitatea imediată este o excepţie. ele devin acte de drept unional din momentul intrării lor în vigoare şi în această calitate ele devin şi acte de drept intern al statelor.dacă este vorba de acte de drept derivat. Astfel.

Rezultă . ai cărei subiecţi sunt nu numai Uniunea şi statele ci şi persoanele aflate sub jurisdicţia acestora. O primă categorie se compune din regulamente. Jurisprudenţa Curţii le-a extins şi la celelalte acte unionale.în raporturile particularilor cu statele sau cu instituţiile unionale. aşa cum am arătat. în plus. O a doua categorie cuprinde tratatele unionale. Prin intermediul primeia dreptul unional se integrează în dreptul naţional al statelor membre. caz în care efectul direct se produce. deci. printr-o interpretare teleologică şi sistemică a tratatelor. Atât aplicabilitatea imediată cât şi efectul direct sunt prevăzute expres în tratate numai cu privire la regulamente. total (integral. este de menţionat doar că gradul de precizie nu trebuie să fie complet. total înseamnă că el se produce atât orizontal . iar în ambele sensuri înseamnă că textul poate stabili atât drepturi cât şi obligaţii pentru particulari. cu următoarele argumente: instituirea obiectivului constând în crearea unei pieţe comune. clar şi suficient de precis în sensul atribuirii de drepturi şi obligaţii către particulari. dacă actele de aplicare nu au fost adoptate sau sunt necorespunzătoare.de aplicare a lui. aceasta ar însemna că existenţa actelor unionale în ordinea juridică a statelor ar depinde de introducerea lor de către state. Deci. efectul direct urmând să se producă la expirarea termenului respectiv. În sensul celor spuse până acum există trei categorii de dispoziţii unionale care au sau pot avea efect direct şi o categorie care nu are niciodată un asemenea efect. faptul că cetăţenii contribuie la luarea deciziilor prin intermediul a diferite instituţii şi organe. efectul lor direct este necondiţionat. constituind o nouă ordine juridică. aşa cum am arătat mai sus. complet) şi se produce în ambele sensuri. acte ce presupun o competenţă obligată sau o competenţă discreţionară ce vizează doar modalităţile procedurale de exercitare a drepturilor/obligaţiilor. fie de adoptarea de acte de aplicare de către state/instituţii unionale/organe create prin acorduri.în raporturile dintre particulari cât şi vertical . La acestea conţinutul nu este totdeauna de natură a fi aplicat direct particularilor. la fel se consideră şi atunci când textul îşi subordonează aplicarea atât unui termen cât şi adoptării unor acte în cursul acestuia. În ceea ce priveşte caracterul clar şi precis. important este ca el să nu aibă nevoie de interpretări din partea organului legislativ sau executiv. textul este considerat necondiţionat. efectul direct urmând să se producă la expirarea termenului. pentru a stabili dacă o anume dispoziţie are sau nu efect direct. statele sau instituţiile nu au o putere discreţionară în privinţa conţinutului drepturilor/obligaţiilor sau a condiţiilor esenţiale de exercitare a lor. conţinutul trebuie să fie necondiţionat. aplicabilitatea imediată şi efectul direct reprezintă o necesitate pentru dreptul unional. Aceste particularităţi depind de conţinutul actului – criteriul folosit. textul putând avea nevoie de interpretări judiciare fără ca prin aceasta să-şi piardă efectul direct. existenţa procedurii chestiunii preliminare. Caracterul necondiţionat presupune că textul nu prevede necesitatea adoptării unor acte de aplicare a lui de către state sau instituţii sau. dacă o prevede. aşa cum a arătat Curtea de Justiţie. decizii adresate particularilor şi principiile generale ale dreptului. ca atare. la fel se consideră şi dacă textul prevede un termen la expirarea căruia el urmează să se aplice (termen de tranziţie). precis şi necondiţionat. deci de loialitatea cu care ele şi-ar îndeplini obligaţiile asumate. în Hotărârea Van Gend en Loos din 1963. fie de ambele. toate având prin natura lor un conţinut clar. Mai concret. Efectul direct se produce însă cu particularităţi şi cu excepţii pentru diversele categorii deacte juridice unionale. aplicarea lor este frecvent condiţionată fie de un termen de tranziţie. faptul că preambulul tratatelor se adresează popoarelor. acordurile unionale cu terţii şi actele emise de organele create prin acorduri. care îi priveşte direct pe justiţiabilii Uniunii. prezumţia este restabilită însă dacă dispoziţiile acordului sunt preluate într-un act unional de aplicare sau dacă acesta trimite la ele. eventual. faptul că respectarea şi aplicarea uniformă a dreptului unional în ansamblul său ar fi compromise dacă el nu s-ar aplica decât în relaţiile dintre state şi dintre acestea şi instituţiile unionale. dincolo de guvernele naţionale. dacă actele de aplicare presupun o competenţă obligată a autorilor lor sau o competenţă discreţionară care priveşte doar modalităţile procedurale de exercitare a drepturilor/obligaţiilor. în fine.

interpretarea conformă (numită şi efect indirect) poate viza atât actele de aplicare (dacă este cazul).în raporturile particularilor cu statele – iar într-un singur sens înseamnă că textul impune numai statelor obligaţii în favoarea particularilor. în plus. ca la prima categorie. mai precis deciziile care stabilesc obligaţii în sarcina acestora din urmă. ele nu produc efect direct.că aici efectul direct este condiţionat. Deciziile care prevăd drepturi pentru state nu au efect direct. aşa cum sunt obligate să asigure. De asemenea. respectiv de aprobare. pentru a obţine o interpretare a legislaţiei naţionale conformă cu dreptul unional (invocabilitate de interpretare). adică să nu facă imposibilă sau dificilă apărarea drepturilor unionale. acestora din urmă revenindu-le obligaţiile corelative. pentru a obţine reparaţie de la stat în caz de neconformitate a legislaţiei lui cu dreptul unional (invocabilitate de reparaţie) sau pentru a fi înlăturată legislaţia naţională incompatibilă cu dreptul unional (invocabilitate de excludere). O primă consecinţă a aplicabilităţii imediate şi a efectului direct constă în aceea că: în cazul aplicabilităţii imediate statele nu au dreptul să adopte acte de recepţionare. dar nu poate fi cerută în defavoarea particularilor şi în folosul statului. precum şi reguli de procedură echivalente cu cele existente pentru apărarea drepturilor conferite de legislaţia naţională. În fine. Directivele. de regulă. cât şi ansamblul legislaţiei statului respectiv. prin excepţie. adoptarea de acte normative este posibilă dacă este prevăzută de actul unional însuşi sau dacă este absolut necesară iar actele de aplicare sunt strict conforme cu actul unional şi compatibile cu dreptul unional în ansamblul său. În ceea ce priveşte invocabilitatea de interpretare. susceptibil de a se aplica particularilor. şi aici efectul direct este condiţionat. el este divizibil. în privinţa directivelor şi a deciziilor adresate statelor ea poate fi cerută în principiu şi în raporturile de tip orizontal. Şi aici efectul direct este divizibil. O a treia categorie cuprinde directivele şi deciziile adresate statelor membre. constituie o aparentă excepţie. în funcţie de cum îndeplinesc condiţiile cerute. De asemenea. ele putând fi acţionate în faţa jurisdicţiilor unionale. ele aplicându-se doar în raporturile statelor cu instituţiile unionale. el este de regulă total (sunt însă şi excepţii). În plus. nediscriminarea între cetăţenii lor şi cei ai altor state membre. după cum pot fi ţinuţi de aceleaşi autorităţi să-şi execute obligaţiile care le revin din dreptul unional. în plus. şi se produce în ambele sensuri. ele putând fi acţionate în faţa jurisdicţiilor unionale. pentru apărarea drepturilor conferite de dreptul unional. fie pentru a beneficia de drepturile care le sunt conferite. în lipsa efectului direct. Conţinutul acestui tip de acte nu este. fie. iar în cazul efectului direct ele nu au dreptul să adopte acte de aplicare cu caracter normativ ci doar acte cu caracter individual sau măsuri tehnice. nu şi invers. aşa cum am arătat. limitat) şi se produce numai într-un singur sens. aceste reguli trebuie să fie eficace. statele destinatare nu sunt dispensate de a aplica corespunzător directivele şi eventual deciziile în termenele prescrise. specificul directivelor este că ele prevăd un termen în care statele trebuie să adopte acte de aplicare. O a doua consecinţă: particularii pot invoca actele de drept unional în faţa autorităţilor naţionale. a actelor de drept unional în ordinea lor juridică. În fine. ele fiind prin natura lor acte destinate statelor. care prin natura lor necesită acte de aplicare cu caracter normativ. uneori chiar şi obligaţiile impuse prin decizii sunt aplicabile numai la expirarea unui anumit termen. unele dispoziţii din acelaşi act putând avea acest efect iar altele nu. decât după expirarea termenului şi numai dacă nu s-au adoptat acte de aplicare sau ele sunt inadecvate. apoi. restrâns înseamnă că el se produce numai vertical . . în comparaţie cu categoriile anterioare el este restrâns (parţial. o a treia consecinţă constă în obligaţia jurisdicţiilor naţionale de a aplica dreptul unional întocmai ca pe dreptul propriului lor stat. pe care statele sunt obligate să-l asigure. eventual. Deci. Trebuie precizat că posibilitatea ca efectul direct să se producă nu dispensează statele/instituţiile unionale/organele create prin acorduri de obligaţia de a adopta actele de aplicare prevăzute. efectul direct neputându-se astfel produce. deoarece de regulă. Invocabilitatea presupune liberul acces la justiţie.

în timp ce pentru dreptul unional el rezultă din acesta. dar ea este prevăzută de tratatele unionale însele: este vorba de acordurile încheiate de state membre cu terţi înainte de crearea Comunităţilor/Uniunii sau de aderarea la acestea. Astfel. în imposibilitatea pentru statele membre de a invoca acte juridice proprii incompatibile în conţinut cu dreptul unional . Răspunsul este că dreptul unional. între actele juridice adoptate în cadrul fiecăruia. particularii pot cere înlăturarea legislaţiei neconforme cu actele unionale lipsite de efect direct doar dacă respectiva legislaţie a fost adoptată special în aplicarea respectivelor acte unionale. permisă statelor de tratate în anumite condiţii. prin simplul fapt al incompatibilităţii lor cu dreptul unional. dacă un act de drept internaţional beneficiază totuşi de aplicabilitate imediată şi chiar de efect direct. fundamentul superiorităţii pentru un act de drept internaţional se găseşte în Constituţiile statelor. indiferent de natura şi originea actelor care-l compun şi indiferent de faptul că acestea au sau nu efect direct. Superioritatea dreptului unional nu este afirmată expres în tratate. posibilitatea unor derogări de la dreptul unional. Prin urmare.În ceea ce priveşte invocabilitatea de reparaţie. actele de aplicare. În ceea ce priveşte invocabilitatea de excludere. asumarea benevolă şi reciprocă de către state a unor obligaţii.L. să existe o violare a dreptului unional. nu poate exista vreun raport. noţiunile de “piaţă comună” şi de “Comunitate”. se pune întrebarea ce loc ocupă actele sale în ierarhia juridică a statelor membre. Dreptul unional se deosebeşte şi sub acest aspect de dreptul internaţional public. să existe legătură de cauzalitate dintre violare şi prejudiciu.2. Preeminenţa dreptului unional asupra dreptului naţional al statelor membre Problema locului pe care-l ocupă în sistemul juridic al unui stat un act adoptat într-un alt sistem juridic se pune numai dacă acel act are aplicabilitate imediată în sistemul statului în discuţie.E. având în vedere aplicabilitatea imediată a dreptului unional. indiferent de natura şi originea actelor care-l compun pe acesta. dacă au fost prevăzute sau sunt necesare. ci devin doar inaplicabile.N. Superioritatea dreptului unional constă. deci. Netranspunerea unei directive sau neexecutarea unei hotărâri a Curţii care constată încălcarea unui stat sunt considerate de drept violări grave. el va beneficia de superioritate numai prin excepţie şi cel mult asupra legilor. O singură excepţie există.3. în Hotărârea "Costa/E. respectiv de el însuşi pentru dreptul unional. putându-se însă aplica la alte materii şi redevenind eventual aplicabile în momentul în care actele juridice unionale cu acelaşi obiect îşi încetează valabilitatea.în cazurile de competenţă exclusiv unională." din 1964. el primează şi faţă de Constituţiile naţionale. prin acelaşi tip de interpretare ca şi pentru aplicabilitatea imediată şi efectul direct. indiferent de ceea ce ar prevedea acestea. În ambele ipoteze actele juridice naţionale nu sunt abrogate sau anulate de drept. fie el de superioritate. nu şi asupra Constituţiilor. argumentele erau în linii mari aceleaşi: obiectivele pe care tratatele le fixează. Altfel spus. care implică o datorie de . gravă pentru actele de aplicare ce lasă statelor o putere discreţionară. pe de o parte. 2. în fine. iar pe de altă parte în imposibilitatea pentru state de a invoca acte juridice proprii pe care ele nu mai sunt competente să le adopte . transferul ireversibil de competenţe. să nu fi fost adoptate în termen sau să fie necorespunzătoare. existenţa aplicabilităţii imediate însăşi. Nu prezintă importanţă care organ al statului în discuţie se face vinovat de încălcarea dreptului unional. condiţiile în care se manifestă superioritatea sunt prevăzute tot de Constituţii pentru actele de drept internaţional. prevalează faţă de dreptul naţional.în cazurile de competenţă împărţită -. de inferioritate sau de egalitate. să existe un prejudiciu. în lipsa acestei aplicabilităţi cele două sisteme rămân radical separate şi. apoi. respectiv simplă pentru cazul unei competenţe obligate a statelor. însă jurisprudenţa Curţii a dedus-o din natura şi ansamblul dispoziţiilor lor. reparaţia poate fi cerută în următoarele condiţii: beneficiarii şi conţinutul drepturilor să poată fi determinaţi pe baza dispoziţiilor actului unional în discuţie.

Particularii mai au dreptul de a cere instanţelor naţionale. respectiv statul care nu adoptă actele juridice necesare aplicării dreptului unional. De asemenea. realizându-se o . Substituirea poate fi totală sau parţială. căile de reparaţie trebuie să fie eficace. în cadrul aceluiaşi domeniu.3. ele (ca şi celelalte organe ale statelor. coordonarea şi coexistenţa. în acest sens statele trebuie să adopte o legislaţie adecvată. în funcţie de gradul de dezvoltare a dreptului unional. anulare etc. revocare. Le vom analiza pe rând. Rezultă deci că superioritatea este pentru dreptul unional o necesitate la fel de mare ca şi aplicabilitatea imediată. în plus. iar sancţiunile trebuie să fie eficace şi proporţionale. pentru încălcarea dreptului unional. independent de faptul că actele unionale invocate au sau nu efect direct. ca măsură provizorie. Dreptul unional care se substituie produce efect direct. ei au dreptul de a cere de la statul vinovat de încălcarea dreptului unional reparaţie pentru prejudiciile cauzate. ele au obligaţia de a repara prejudiciile cauzate particularilor prin acte neconforme şi obligaţia de a asigura accesul la justiţie al particularilor. a) Substituirea Aceasta corespunde competenţelor exclusive ale Uniunii. indiferent de prevederile contrare ale legislaţiei naţionale în acest sens şi fără a aştepta acest lucru de la alte organe ale statului (de exemplu prin abrogare. instituţiile unionale pot acţiona în judecată. există mai multe posibilităţi. caz în care ea operează treptat. Intervenţia Uniunii diferă de la un domeniu la altul şi chiar în cadrul aceluiaşi domeniu. În al treilea rând. 2. dreptul de a adopta norme în domeniile respective fiind în principiu transferat Uniunii.3. astfel. respectiv restituirea sumelor nedatorate. De asemenea. competenţele lor materializându-se în acte juridice cu regim juridic diferit şi deci cu efecte diferite asupra dreptului naţional al statelor. În al doilea rând. Astfel. adică să nu facă dificilă sau imposibilă obţinerea reparaţiei. statul care elaborează sau menţine acte juridice neconforme cu dreptul unional sau pe care nu mai are competenţa să le adopte. jurisdicţiile naţionale au obligaţia şi dreptul de a înlătura din oficiu actele naţionale incompatibile. după cum au obligaţia de a le impune acestora respectarea dreptului unional. în funcţie de domeniu şi uneori. În primul rând. armonizarea. Astfel. în faţa jurisdicţiilor unionale. se pot distinge următoarele tipuri de relaţii: substituirea. În acelaşi timp particularii au obligaţia de a respecta dreptul unional. are loc. în cadrul anumitor proceduri. Statele au obligaţia de a scoate din vigoare actele neconforme sau pe care nu mai au competenţa să le adopte. căi de reparaţie şi sancţiuni în aceleaşi condiţii de fond şi de procedură ca şi pentru încălcarea dreptului naţional. Moduri de relaţionare a dreptului unional cu dreptul naţional al statelor membre Relaţiile dintre sistemele juridice ale statelor şi sistemul juridic unional nu se reduc la un singur tip. ei au dreptul de a cere autorităţilor naţionale înlăturarea actelor naţionale neconforme adoptate sau nu în aplicarea actelor unionale invocate. în cadrul anumitor proceduri. particularii au dreptul de a cere o interpretare a legislaţiei naţionale conformă cu dreptul unional. putându-se distinge mai multe modele în funcţie de rolul jucat de fiecare sistem şi de influenţa pe care o are cel de-al doilea asupra primelor.). luarea unor măsuri provizorii cum ar fi suspendarea aplicării legislaţiei naţionale ce pare incompatibilă cu dreptul unional. care să prevadă. Legat de această obligaţie jurisdicţiile pot suspenda.loialitate şi de solidaritate şi un drept uniform şi omogen aplicat. Superioritatea are şi ea consecinţe practice. În ceea ce îi priveşte pe particulari. În fine. dealtfel) au obligaţia de a interpreta legislaţia naţională în lumina dreptului unional. o substituire a dreptului naţional cu dreptul unional. aplicarea actelor juridice naţionale care par neconforme cu dreptul unional. pentru a beneficia de drepturile conferite de dreptul unional. posibilitatea ca actele unionale să producă efect direct nedispensând statele de această obligaţie.

în timp ce armonizarea implică atenuarea disparităţilor dintre legislaţii în măsura necesară atingerii unui standard comun. căci cadrul (sau nivelul) unional îl înglobează în mod necesar pe cel naţional. Dar aceasta nu a împiedicat existenţa unor dificultăţi de coexistenţă. c) Coordonarea Ea corespunde atât competenţelor împărţite permanent cât şi celor coordonate de Uniune. dreptul unional corespunzător nesubstituindu-se cu nimic legislaţiilor naţionale în domeniu şi nepropunându-şi nici să le armonizeze. Executarea dreptului unional Din ceea ce am arătat până acum rezultă că la executarea dreptului unional concură atât instituţiile unionale cât şi statele membre. fiind mai "slabă" decât armonizarea. dacă directivele cer. în funcţie de împrejurări şi de natura actului unional în discuţie. Acestea din urmă pot fi chemate să aplice dreptul unional prin acte normative. b) Armonizarea Ea corespunde competenţelor împărţite. sistemele naţionale dobândesc o anumită omogeneitate şi coerenţă.integrare juridică a statelor membre. Astfel. Am putea spune că sunt înlăturate disparităţile dintre efectele legislaţiilor naţionale. acte jurisdicţionale sau operaţiuni materiale. acte individuale. Regulamentele şi deciziile adresate particularilor corespund pe deplin acestui mod al dreptului unional de a se raporta la dreptul naţional. chiar dacă ele nu se produc pe întreg teritoriul Uniunii. Diferenţa ar consta în faptul că. de ipoteza în care dreptul naţional şi dreptul unional reglementează domenii diferite sau au un obiect diferit. Directivele reprezintă prin excelenţă mijlocul de armonizare. fiecare stat trebuie să atingă un anumit model. evident. coordonarea lasă neatinse respectivele disparităţi dar dirijează în acelaşi sens efectele legislaţiilor. care reprezintă numitorul comun. nici să le coordoneze. aceasta pentru simplul fapt că el are ca obiect doar concurenţa la nivel unional. ele căzând deci şi sub incidenţa legislaţiilor naţionale (mai precis a acelora pe teritoriul cărora se produc efectele). Exemplul cel mai relevant îl constituie dreptul concurenţei. ci de ipoteza în care ele au acelaşi obiect dar îl reglementează în cadre sau dimensiuni diferite. Ca mijloace juridice sunt utilizate mai ales directivele. ipoteză în care dreptul naţional continuă să reglementeze un domeniu dar nu-şi mai poate determina singur finalităţile.4. acte normative. d) Coexistenţa Nu este vorba. dispoziţiile sale reglementând şi sancţionând acele activităţi ale căror efecte anticoncurenţiale depăşesc cadrul unui stat. în funcţie de cât de aproape sau de departe de modelul impus este fiecare sistem. în timp ce dreptul naţional reglementează concurenţa pe teritoriul unui singur stat. legislaţiile naţionale rămânând să se aplice exclusiv activităţilor anticoncurenţiale ale căror efecte nu depăşesc graniţele unui stat. Dat fiind că rolul instituţiilor a fost studiat. regulamentele şi deciziile interzic în principiu actele normative. trebuind să se adapteze unor exigenţe impuse la nivel unional. căci în acest caz nu există nici un fel de raport între cele două sisteme. pentru ca indivizii care cad sub incidenţa mai multor legislaţii să nu fie prejudiciaţi de disparităţile dintre ele. prin natura lor. În asemenea situaţii se face aplicarea principiului superiorităţii dreptului unional. rămâne de văzut cel al statelor. ceea ce înseamnă că distorsiunile de concurenţă produse pe plan unional sunt în acelaşi timp şi distorsiuni produse pe plan naţional (mai precis pe planul a cel puţin state). 2. Tocmai pentru că finalităţile sunt stabilite de dreptul unional. permiţând doar acte individuale . Adaptarea sistemelor naţionale cunoaşte grade diferite.

Actele unionale susceptibile de executare silită sunt: deciziile instituţiilor care stabilesc drepturi sau obligaţii băneşti în favoarea. respectiv în sarcina particularilor. actele unionale stabilesc conduita de urmat iar actele statelor stabilesc sancţiuni penale. deoarece nu exista şi nu există un paralelism între competenţa legislativă şi cea executivă. cele de anulare a unui act. suspendarea executării silite a unei hotărâri judiciare unionale este posibilă tot numai la cerere. a efectului direct. inclusiv ordonanţe preşedinţiale. execuţia materială a dreptului unional le incumbă de asemenea aproape exclusiv statelor. Executarea prin acte normative le revine de regulă statelor. avizul are caracter conform: dacă el este negativ acordul nu mai poate fi încheiat ca atare.1. În fine.E. deoarece Uniunea nu dispune de aparatul administrativ necesar în acest sens şi nici de forţa de constrângere. fiind decisă fie de autorul actului. hotărârile Curţii prin care sunt condamnate statele la amenzi sau daune cominatorii. în Uniune Curtea poate fi consultată de Consiliu. În C. cele de constatare a carenţei şi alte hotărâri de acelaşi tip. Executarea de către state se bazează pe următoarele principii: cel al cooperării loiale şi cel al autonomiei instituţionale. în al . deciziile prin care se dispune în CEEA retragerea de la o întreprindere a materiilor brute sau a materiilor fisile speciale. dacă acestea sunt prevăzute de actele unionale însele sau dacă sunt obiectiv necesare (de exemplu. În ceea ce priveşte executarea prin acte jurisdicţionale. în primul caz avizul este dat în prealabil. dacă are obiecţii în privinţa compatibilităţii lor cu tratatele unionale iar statele. actualmente existând o prevedere expresă în acest sens în tratate. CONTENCIOSUL UNIUNII EUROPENE 3. fiind obligate să ordone punerea lui în executare. Autorităţile naţionale au dreptul să verifice doar autenticitatea actului unional supus executării. a superiorităţii şi a aplicării uniforme a dreptului unional. (unde avizele numesc deliberări) Curtea poate fi consultată asupra compatibilităţii cu tratatele unionale a acordurilor ce urmează a fi încheiate de state membre cu terţi şi a acordurilor încheiate de persoane fizice/juridice din state membre cu terţi. La fel. Deci. de procedură şi de fond prevăzute de legislaţiile naţionale. În ambele cazuri însă Curtea se pronunţă doar în subsidiar faţă de Comisie. aceasta chiar dacă competenţa comunitară în materie era exclusivă.E. Suspendarea executării (aplicării) unui act emis de o instituţie sau de un organ unional este posibilă doar la cerere. prin excepţie. deşi consultarea este facultativă. aceasta îşi exprimă prima poziţia asupra acordurilor şi. am arătat anterior că instanţele naţionale sunt instanţele de drept comun în aplicarea contencioasă a dreptului unional. Atribuţiile consultative ale Curţii de Justiţie În afară de atribuţiile jurisdicţionale propriu-zise Curtea mai are şi atribuţii de tip consultativ. având în vedere principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii. respectiv particularii părţi la acorduri nu-i împărtăşesc obiecţiile. fie de jurisdicţiile unionale în cadrul anumitor proceduri.A. Nu sunt susceptibile de o astfel de executare deciziile instituţiilor care stabilesc obligaţii băneşti în sarcina statelor. Astfel. Ultimul presupune că executarea are loc conform regulilor de competenţă. hotărârile Curţii prin care sunt condamnate băncile centrale ale statelor la amenzi sau daune cominatorii. dacă dreptul unional nu fixează alte reguli de procedură şi sub rezerva respectării obiectivelor tratatelor. în al doilea posterior. impunându-se renegocierea lui sau revizuirea tratatelor. statele pot adopta şi în cazul lor acte normative. de Parlament sau de orice stat membru asupra compatibilităţii cu tratatele unionale a acordurilor ce urmează a fi încheiate de Uniune cu terţii. în cadrul căilor de atac exercitate împotriva ei. Curtea poate fi sesizată în primul caz de către state.sau operaţiuni materiale (măsuri tehnice). alte hotărâri cu caracter bănesc. la cererea anumitor subiecţi. de Comisie. chiar şi înainte însă statele erau considerate principalii actori ai executării dreptului unional. care constau în emiterea de avize în cazuri expres prevăzute de tratate. acestea excedând competenţelor unionale).

Motivele de nevaliditate (nelegalitate) sunt cele de la acţiunea în anulare (vezi ulterior).2. în spaţiu şi asupra persoanelor. sunt citaţi. ceea ce include şi efectele lui în timp. cu posibilitatea pentru el de a trimite dosarul la Curte dacă există riscul să fie . De asemenea. Parlamentul. pe de o parte. iar pe de altă parte controlul legalităţii actelor unionale nu poate fi realizat integral numai prin mecanismul acţiunilor introduse direct la jurisdicţiile unionale. precum şi efectul direct şi superioritatea lui.2. Din punct de vedere procedural nu există termene de sesizare a Curţii. chestiune numită prealabilă (preliminară) deoarece soluţionarea ei trebuie să aibă loc în prealabil. prin acest tratat Tribunalul poate fi şi el competent dacă Statutul Curţii îi atribuie această competenţă în cazuri specifice. Aşadar. ale Tribunalului şi ale Tribunalului Funcţiei Publice 3. pentru a-şi prezenta observaţiile. aceste acţiuni se introduc în anumite termene şi condiţii şi nu pot avea ca obiect actele statelor adoptate pe baza actelor unionale. iar chestiunea preliminară în aprecierea validităţii constă în întrebarea pe care jurisdicţiile naţionale o pun privitor la validitatea actelor unionale aplicabile în procesele aflate înaintea lor. de ea depinzând soluţia litigiului. celelalte sunt competente să soluţioneze chestiunea prealabilă.doilea de către Comisie. Consiliul. Tocmai fiindcă este vorba de o cooperare. Validitatea este identică cu legalitatea. Există deci două variante ale chestiunii preliminare: chestiunea preliminară în interpretarea dreptului unional şi chestiunea preliminară în aprecierea validităţii dreptului unional. Aceasta presupune un mecanism de cooperare între jurisdicţiile naţionale şi cele unionale competente (adică Curtea şi eventual Tribunalul): primele sunt competente să soluţioneze litigiul propriu-zis. dacă este cazul. nu există nici o legătură de subordonare între puterea judiciară din Uniune şi cea a statelor. de a anula hotărârile acestora. precum şi cu toate principiile generale ale dreptului degajate de jurisprudenţa unională. chestiunea preliminară în interpretare constă în întrebarea pe care jurisdicţiile naţionale. Până la Tratatul de la Nisa Curtea avea monopolul chestiunilor preliminare. Curtea poate da un aviz şi în situaţia în care un acord din cele menţionate mai sus a fost încheiat între momentul semnării şi cel al intrării în vigoare a tratatului. ca în cadrul atribuţiilor jurisdicţionale propriu-zise. iar pe de altă parte în scopul asigurării unui control indirect al legalităţii actelor de drept unional. avizul este dat sub forma unei hotărâri. aviz prin care constată că statul membru sau persoana fizică/juridică parte la respectivul acord a intenţionat astfel să se sustragă de la obligaţiile decurgând din tratat. pentru a-i asigura aplicarea uniformă pe tot teritoriul Uniunii. riscul fiind astfel supravieţuirea unor acte unionale şi. Legalitatea sau validitatea se apreciază în raport cu dreptul originar. Competenţa preliminară (prejudicială) .chestiunea preliminară (prejudicială) Atribuţiile preliminare constau în soluţionarea unei chestiuni ridicate în cursul unui litigiu în faţa instanţelor naţionale. ea semnificând conformitatea. cu un act superior. deoarece Uniunea nu reprezintă o structură de tip federal şi. Interpretarea vizează semnificaţia exactă a actului unional în discuţie. o pun jurisdicţiilor unionale privitor la semnificaţia exactă a actelor unionale aplicabile în acele procese. eventual. cu acordurile unionale cu terţii şi cu actele organelor create prin acorduri. efectul direct şi aplicarea dreptului unional de către statele membre pot duce la diferenţe de interpretare de la un stat la altul. după caz. atât formală cât şi materială. Curtea şi Tribunalul nu au posibilitatea de a controla respectarea hotărârilor lor de către jurisdicţiile naţionale şi. cu dreptul derivat superior actului în discuţie. Acest lucru era necesar deoarece.1. ceea ce i-ar compromite dreptului unional eficacitatea şi unitatea. Comisia. este desemnat un judecător raportor. Atribuţiile jurisdicţionale ale Curţii de Justiţie. naţionale ilegale. avocatul general poate pune concluzii. deci. 3. pe de o parte. statele membre. sesizate de părţi sau din oficiu în cadrul proceselor aflate înaintea lor. Atribuţiile prejudiciale sunt conferite de tratate jurisdicţiilor unionale în scopul interpretării dreptului unional.

eventual. faptul că aplică dreptul pozitiv. în cadrul spaţiului de libertate. neinteresând deci denumirea dată de legislaţia statelor. Trebuie precizat. d) principiile generale ale dreptului e) actele din fostul J. în caz contrar procedura fiind exclusă. Noţiunea de jurisdicţie a fost definită de Curte pe baza unor criterii ca: natura sau competenţa jurisdicţională a organului respectiv.A. singurele lor opţiuni fiind să aplice actul. că au sau nu efect direct. obiect al interpretării pot fi teoretic doar acele dispoziţii care ţin de competenţele unionale. indiferent că au caracter normativ sau individual. că sunt numite. în ceea ce priveşte actele adoptate până acum în fostul pilon J. caracterul său permanent şi obligatoriu. obligatoriu sau facultativ. Procedura în ambele sale variante este în principiu facultativă.A. securitate şi justiţie Curtea nu poate controla măsurile luate de state pentru protecţia ordinii publice sau a securităţii interne. Caracterul naţional presupune deopotrivă situarea jurisdicţiei pe teritoriul european al unui stat membru şi apartenenţa organizatorică şi funcţională la sistemul judiciar al acelui stat. extraordinară. în afară de instanţele judecătoreşti.: deciziile-cadru. care este prezumat valid până la proba contrară. dar le include pe cele comune mai multor state membre. atipice sau nenumite. în categoria jurisdicţiilor mai intră. chiar în cadrul altui tip de procedură. dacă au îndoieli cu privire la validitatea actului. faptul că este prevăzut sau instituit printr-un act al statului. în acest sens fiind excluse jurisdicţiile unor zone sau regiuni autonome. competenţa preliminară a Curţii şi a Tribunalului trebuie acceptată expres de către state printr-o declaraţie. în cazul procedurii în interpretare. statele pot atribui dreptul de a înainta o chestiune preliminară tuturor jurisdicţiilor lor sau numai celor ale căror hotărâri nu mai sunt atacabile. în acest ultim caz dacă au atribuţii jurisdicţionale şi numai când îşi exercită competenţele disciplinare. hotărârile Curţii de Justiţie şi ale celor două Tribunale pot face obiectul unei asemenea proceduri c) acordurile unionale cu terţii şi actele organelor create prin acorduri În cazul acordurilor mixte. Trebuie făcută însă precizarea că instanţele naţionale nu pot invalida un act unional. caracterul său independent şi imparţial. faptul că dă hotărâri obligatorii în urma unei proceduri în principiu contradictorii. pe calea reexaminării.. chiar şi în acest caz însă procedura nu este obligatorie pentru instanţele ce iau măsuri provizorii. când chestiunea nu este pertinentă sau când. dispoziţiile actului unional aplicabil sunt foarte clare. de asemenea. convenţiile şi deciziile conţinând măsurile de aplicare a deciziilor de dinainte Obiectul chestiunii în aprecierea validităţii . precum şi când chestiunea a primit deja un răspuns de la Curte. aşa cum am mai arătat. De asemenea. ceea ce exclude atât jurisdicţiile statelor terţecât şi pe cele internaţionale. cu excepţia cazului în care litigiul este judecat de o instanţă ale cărei hotărâri nu mai sunt susceptibile de a fi atacate pe plan intern cu nici o cale ordinară şi. Procedura nu poate fi declanşată decât de o jurisdicţie naţională a unui stat membru. Obiectul chestiunii în interpretare a) dreptul originar în ansamblul său b) actele juridice ale instituţiilor. organele administrative cu atribuţii jurisdicţionale şi cele aparţinând organismelor profesionale obligatorii. organelor şi organismelor unionale. care prezintă particularităţi decurgând din acea autonomie.I. În acest sens. în toate cazurile procedura fiind însă facultativă. că până la transformarea lor în regulamente şi directive. dar sunt excluse organele de arbitraj. deciziile. sau să declanşeze procedura preliminară. dar nu mai târziu de 5 ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.afectate unitatea şi coerenţa dreptului unional. deciziile lui vor putea fi atacate la Curte din aceleaşi motive. de asemenea. faptul că membrii săi sunt numiţi de stat.I.

cu excepţia cazului când acesta trimite la dispoziţii de drept unional sau le încorporează.I. Curtea. indiferent de eventualele prevederi contrare ale legislaţiei naţionale. hotărârile Curţii de Justiţie şi ale celor două Tribunale nu pot fi atacate pe o asemenea cale. în caz că Tribunalul sau Curtea s-au pronunţat deja. procedura ia sfârşit dacă procesul încetează din voinţa părţilor. de asemenea. fictiv.E. în lipsa unei clauze în ele sau a unui acord separat în acest sens. aceleaşi cu cele de la acţiunea în anulare. a ordinii acestora şi a aprecierii pertinenţei lor pentru soluţionarea litigiului. statelor terţe părţi la un acord unional dacă în discuţie e un astfel de acord. Cererea instanţei naţionale se comunică de către jurisdicţia unională Comisiei. indiferent că au caracter normativ sau individual. cu excepţia cazului în care pertinenţa depinde de înţelesul dispoziţiei în cauză. abstract. . şi nici contracte. este liber în privinţa formulării întrebărilor. Procedura nu poate avea ca obiect dreptul naţional. tot instanţei naţionale revenindu-i acest rol. dar ei nu sunt propriu-zis părţi. pentru ca toţi aceştia să-şi prezinte observaţiile. pentru ele existând căi specifice b) actele din fostul J. sau când întrebarea are un caracter ipotetic. când este evident că întrebarea nu are nici o legătură cu litigiul.a) actele obligatorii ale instituţiilor. la fel. De asemenea. Judecătorul naţional este absolut liber în a înainta chestiunea. o parte a doctrinei le exclude. organelor şi organismelor unionale. deciziile şi deciziile conţinând măsurile de aplicare a deciziilor şi a convenţiilor Jurisprudenţa Curţii pare să considere că trebuie incluse şi diversele acorduri unionale. dar poate refuza să răspundă atunci când dreptul unional în general este manifest inaplicabil.A. Chiar dacă împotriva deciziei de trimitere se exercită o cale de atac internă. procedura în faţa Curţii sau a Tribunalului nu ia sfârşit în principiu ci este doar suspendată la cererea instanţei naţionale care a declanşat-o. statelor membre şi părţilor în litigiu. Procedura chestiunii preliminare Jurisdicţia naţională poate trimite chestiunea la jurisdicţia unională în orice fază a procesului. precum şi Consiliului. că au sau nu efect direct. în schimb. având în vedere caracterul lor convenţional şi apartenenţa lor parţială la dreptul internaţional public. hotărârea lor nu va mai putea fi luată în considerare la soluţionarea litigiului.: deciziile-cadru. instanţei naţionale revenindu-i în exclusivitate acest rol. întrucât nu este vorba de un proces. de asemenea. în timp ce la procedura în aprecierea validităţii se analizează numai motivele invocate de judecătorul naţional. Dar jurisdicţia unională nu poate face aprecieri directe asupra compatibilităţii unui act naţional cu actul unional implicat – când compatibilitatea primului depinde de interpretarea dată celui de-al doilea . în sensul că nu e ţinut de cererea părţilor şi nu poate fi împiedicat de vreo cerere sau de vreo înţelegere a acestora.sau asupra validităţii actului naţional – când validitatea lui depinde de validitatea actului unional pe baza căruia a fost adoptat -. când acesta are un caracter artificial. jurisdicţia unională nu poate face aprecieri asupra pertinenţei chestiunii pentru soluţia procesului. dacă una din aceste instituţii este autoarea actului implicat. Curtea sau Tribunalul sunt şi ele libere să dea răspunsul fără a ţine seama de formularea sau de ordinea întrebărilor.C. doar dacă decizia de trimitere este anulată de o instanţă superioară procedura va lua sfârşit sau. precum şi actele organelor create prin astfel de acorduri dar. ea nu poate avea ca obiect acte de drept complementar din categoria celor care sunt exclusiv de drept internaţional (convenţii între state membre sau între state membre şi state terţe). În cadrul procedurii în interpretare actul unional incident este analizat sub toate aspectele. cu excepţia cazului când aceste contracte trimit la dispoziţii de drept unional sau le încorporează. Parlamentului sau B. respectiv Tribunalul poate însă invoca din oficiu motivele susceptibile de a fi invocate astfel. cu excepţia cazului când există o clauză în ele sau un acord separat în acest sens.

Tocmai pentru că există posibilitatea unei reexaminări. Este vorba deci de o autoritate generală de lucru interpretat. respectiv să ridice o nouă întrebare dacă se pune o problemă nouă de drept sau apar noi elemente de apreciere. De asemenea. Hotărârile date de Tribunal pot fi reexaminate de către Curte. instituţia autoare a actului este obligată să-l scoată formal din vigoare. întinderea sau consecinţele hotărârilor lor. adică de la data adoptării actului în discuţie. fie de la data adoptării doar pentru părţile din procesul în care s-a ridicat chestiunea. cele care confirmă prezumţia de validitate a actului unional au autoritate generală de lucru judecat în limita motivelor invocate. dacă judecătorul care a cerut interpretarea nu mai are altă opţiune decât aceea de a o aplica. De asemenea. la propunerea avocatului general. propunerea trebuie făcută în termen de o lună de la pronunţarea hotărârii iar Curtea trebuie să decidă tot în termen de o lună dacă este cazul să reexamineze sau nu hotărârea Tribunalului. respectiv să-l înlocuiască cu altul legal. ea decurgând logic din superioritatea dreptului unional. răspunsurile Tribunalului la chestiunile preliminare ridicate îşi vor produce efectele doar de la data expirării termenului în care se poate cere reexaminarea.În cursul procesului. în cazul în care Curtea nu a dat curs propunerii. după înaintarea chestiunii preliminare şi până la primirea răspunsului de la Curte sau Tribunal. întinderea sau consecinţele acestor hotărâri. în nici un caz însă ele nu vor mai putea da actelor de drept unional o interpretare proprie. jurisdicţiile naţionale pot totuşi cere lămuriri cu privire la sensul. respectiv de Tribunal Hotărârile date în interpretare se impun nu numai judecătorului care le-a cerut şi. ci şi altor instanţe care judecă litigii în care este implicat acelaşi act unional. dacă statele au adoptat cu bună credinţă măsuri de aplicare a actului unional invalidat. deci. fie de la data adoptării pentru toţi cei care au introdus reclamaţii administrative sau acţiuni judiciare înainte de pronunţarea hotărârii. putând cel mult să ceară Curţii sau Tribunalului lămuriri cu privire la sensul. judecătorul fiind obligat să ia în calcul şi interesele unionale. aceste limitări având la bază consideraţii economice sau de protecţie a drepturilor dobândite definitiv şi cu bunăcredinţă. după cum şi statele au aceeaşi obligaţie în legătură cu actele adoptate de ele pe baza actului unional invalidat. judecătorul naţional poate lua măsuri provizorii constând în suspendarea efectelor actelor juridice naţionale care par incompatibile cu actul unional a cărui interpretare s-a cerut sau în suspendarea efectelor actelor juridice naţionale adoptate pe baza actului unional a cărui nevaliditate este invocată. Efectele în timp ale hotărârilor de invalidare se produc de regulă tot retroactiv. bineînţeles. Actul unional a cărui nevaliditate este invocată nu poate fi însă suspendat de instanţa naţională. până la adoptarea altuia valid. dacă acesta estimează că există riscul să fie afectate unitatea şi coerenţa dreptului unional. pentru a putea fi menţinute respectivele măsuri. În caz de deschidere a . posibilitatea de a lua astfel de măsuri este independentă de eventualele dispoziţii ale legislaţiei naţionale care ar interzice-o sau ar limita-o. Efectele în timp ale acestor hotărâri se produc în principiu retroactiv. ci numai de jurisdicţiile unionale în cadrul acţiunii în anulare. Curtea sau Tribunalul mai pot decide ca statele să aplice şi pe viitor un regulament invalidat. În ceea ce priveşte hotărârile date în aprecierea validităţii. ci şi toate actele naţionale adoptate pe baza lui. Autoritatea şi efectele în timp ale hotărârilor date de Curte. Instanţele naţionale trebuie să înlăture din proces nu numai actul declarat ilegal. instanţelor superioare care judecă acelaşi proces în cadrul căilor de atac. atât judecătorul care le-a solicitat cât şi instanţele care judecă ulterior pe baza aceluiaşi act vor putea invoca alte motive de nelegalitate. excepţiile putând fi decise de instanţa unională pentru oricare din motivele menţionate mai sus sau. Dar. hotărârile care invalidează un act au autoritate generală. instanţele care judecă ulterior vor putea să declanşeze o nouă procedură de acest gen dacă apreciază că jurisprudenţa unională ar trebui schimbată. în acest ultim caz însă este necesar să existe o urgenţă iar reclamantul să rişte un prejudiciu grav şi ireparabil. cu posibilitatea pentru instanţa unională de a decide că ele se vor produce fie pentru toţi de la data pronunţării hotărârii.

actual şi prezent pe tot parcursul procesului. 3. şi care trebuie să fie personal. alte proceduri. în scopul anulării lor dacă se consideră că ele au fost adoptate cu încălcarea unor prevederi superioare. statele membre şi Consiliul de Administraţie. Având acelaşi rol ca şi chestiunea preliminară în aprecierea validităţii. Pentru actele din fostul J. pentru actele Consiliului şi ale Consiliului European care constată existenţa unui risc clar de violare a drepturilor omului.E. pentru actele Consiliului de Administraţie al B. normative sau individuale.2.procedurii de reexaminare. dacă se invocă nerespectarea principiului subsidiarităţii. 1) Acţiunile directe a) Acţiunea în anulare Ea se exercită împotriva actelor emise de instituţiile şi organele unionale. Sunt excluse deci avizele şi recomandările. căile de atac Ea vizează acţiunile şi procedurile declanşate direct în faţa jurisdicţiilor unionale. Jurisprudenţa Curţii a admis iniţial şi diversele acorduri unionale şi actele organelor create prin acorduri. în funcţie de soluţia dată acesteia.E.C. reclamant poate fi doar statul care face obiectul constatării. dar B. Banca Centrală şi Comitetul Regiunilor . actele confirmative. reclamanţi pot fi numai Comisia şi statele membre.deciziile-cadru şi deciziile din fostul J. Competenţa de judecată .I. căci sunt prezumaţi că apără legalitatea unională.A..particularii (persoane fizice şi juridice) şi statele străine. pentru ca actualmente să fie în sensul controlării numai a actelor de încheiere a acordurilor.I. respectiv existenţa unei asemenea violări. răspunsurile date de Tribunal la chestiunile preliminare ridicate îşi vor produce efectele de la data finalizării procedurii sau. în plus. actele preparatorii. care poate fi material sau moral. vor fi înlocuite cu răspunsurile Curţii.2.I.actele juridice obligatorii ce produc efecte faţă de terţi. acela de a înlătura ilegalităţile existente în ordinea juridică unională. Reclamanţi Ei se împart în două categorii: cei privilegiaţi . Obiect .statele membre. precum şi actele normative care îi privesc direct şi care nu comportă măsuri de execuţie. un stat membru poate introduce acţiunea şi în numele parlamentului său naţional sau al unei camere a acestuia.E. ea este supusă însă unor condiţii de termene şi de calitate procesuală activă. ei nu pot ataca decât actele individuale care le sunt destinate sau care care îi privesc direct şi individual. Curtea de Conturi şi Comitetul Regiunilor nu pot acţiona decât pentru apărarea prerogativelor lor şi.şi cei obişnuiţi . nenumite sau atipice. nu şi cea locală. în ce priveşte Comitetul Regiunilor.acţiunile directe.A. instituţiile unionale. măsurile administrative şi organizatorice cu caracter pur intern. numite.A. De precizat că . Reclamanţilor obişnuiţi li se cere să aibă un interes.I. emise de instituţiile. nu se prevedea şi nu se prevede nimic în acest sens. dimpotrivă. numai Comisia.I. conform delimitării menţionate anterior. reclamanţi pot fi numai Comisia şi statele membre iar pentru actele Consiliului Guvernatorilor al B. Pentru actele adoptate în fostul J. pentru respectarea principiului subsidiarităţii. Sunt de precizat următoarele: prin “stat” se înţelege numai puterea centrală. organele şi organismele Uniunii . Celor privilegiaţi nu li se cere un interes de a acţiona.

Acest motiv se întâlneşte în cazul puterii discreţionare. mai precis încălcarea unor reguli superioare de natură materială În noţiunea de drept unional intră în acest caz dreptul originar. menţionarea propunerilor prealabile. acte în care aprecierea instituţiei este manifest eronată deşi s-a bazat pe fapte existente şi exacte. Primele două motive pot fi invocate şi din oficiu de către instanţă. respectiv de o lună de la constatarea existenţei unui risc de violare a drepturilor omului sau a existenţei unei asemenea violări.. obligaţia de a asculta persoana împotriva căreia urmează a se lua o sancţiune etc. acte în care aprecierea instituţiei s-a bazat pe fapte manifest inexacte sau inexistente. în schimb. dreptul derivat superior actului atacat. Acţiunea nu poate viza decât legalitatea şi nu aprecierea situaţiei de fapt sau oportunitatea adoptării unui act. Un act îl priveşte direct pe reclamant când are acelaşi efect asupra lui ca şi când reclamantul ar fi însuşi destinatarul actului. acordurile încheiate de state anterior creării Comunităţilor/Uniunii sau aderării la ele. Un act îl priveşte individual pe reclamant atunci când îl afectează în virtutea unor însuşiri care îi sunt proprii sau a unei situaţii de fapt care îl caracterizează în raport cu alţii şi care îl individualizează ca şi cum ar fi destinatarul actului. notificarea sau luarea la cunoştinţă a actului. indicarea bazei juridice. precum şi acte în care mijloacele de atingere a scopului sunt disproporţionate sau inadecvate. dacă au rămas în vigoare. adică atunci când îi afectează direct situaţia juridică. Termenul de introducere a acţiunii Acesta este de două luni de la publicarea. procedura de vot. motivarea. neconformitatea de conţinut cu actul superior. ea poate viza acte afectate de deturnare de putere. ascunderea unor mobiluri inacceptabile în spatele obiectivelor afişate (dacă ele au avut un rol hotărâtor în adoptarea actului). adică imposibilitatea aplicării lui c) violarea dreptului unional. . menţionarea consultării altor instituţii sau organe. prin excepţie. lipsa interesului public sau prezenţa unuia greşit. după caz. Motivele de nulitate prevăzute de tratate a) necompetenţa Este vorba atât de cea absolută (externă). Acest motiv de nulitate vizează lipsa oricărei baze juridice. aplicarea greşită a acestuia din urmă d) deturnarea (abuzul) de putere El înseamnă urmărirea unor obiective diferite de cele prevăzute în tratate. de exemplu autentificarea actului (existenţa datei şi a semnăturii preşedintelui instituţiei). nepublicarea sau publicarea neregulată atrage doar inopozabilitatea actului. în ambele variante ea putând fi materială. Nu este însă prescris un termen pentru actele inexistente. inapte în raport cu el. care se referă la repartiţia competenţelor între Uniune şi state. lipsa notificării sau notificarea neregulată către destinatar. care se referă la repartiţia competenţelor între instituţiile unionale. acordurile Uniunii cu terţii şi actele organelor create prin acorduri. cât şi de cea relativă (internă).actele de creare a unor organe şi organisme ale Uniunii pot prevedea condiţii specifice de atacare de către particulari a actelor emise de respectivele organe şi organisme. toate principiile generale ale dreptului consacrate de jurisprudenţă. teritorială sau temporală (în acest ultim caz când Uniunea acţionează înainte de a fi expirat termenul de tranziţie prevăzut de tratate sau când o instituţie acţionează înainte de începerea sau după expirarea mandatului său) b) violarea formelor substanţiale Este vorba de încălcarea regulilor de formă prescrise de tratate sau de regulamentul intern pentru adoptarea unui act. eroarea asupra bazei juridice aplicabile.

în funcţie de motivul respingerii. Reclamanţi Se împart ca şi la acţiunea în anulare. Hotărârea prin care se respinge o acţiune în anulare are o autoritate variabilă. de a modifica sau abroga un act. actul devenind inaplicabil la modul general. nu este necesară introducerea unei noi acţiuni împotriva acestui din urmă act. eventual cu efect retroactiv. respectiv de acte cu efect obligatoriu sau facultativ pentru state şi instituţii unionale. actele pot fi normative sau individuale. Anularea se produce în principiu retroactiv. tăcerea instituţiei.E. el putând fi atacat eventual tot cu acţiune în anulare. are obligaţia de a repara prejudiciul cauzat reclamantului. de asemenea. cu aceleaşi precizări pentru reclamanţii persoane fizice/juridice. pe cea de a adopta un act nou. acţiunea poate fi judecată în continuare dacă există un interes pentru reclamant (de exemplu. Obiect Constă în neadoptarea de acte cu efect obligatoriu pentru reclamanţii particulari. este exclus refuzul. Refuzul expres sau implicit poate fi atacat doar dacă actul însuşi ar fi fost şi el atacabil sub aspectul calităţii procesuale sau al termenului. eventual. pentru a proteja drepturile câştigate cu bună credinţă pe baza lui. cu ocazia adoptării actului destinat să-l înlocuiască pe cel anulat. refuzul expres al adoptării putând fi atacat cu acţiune în anulare. valabil. procedura chestiunii preliminare în aprecierea validităţii). instanţa poate permite aplicarea în continuare a unui act normativ anulat. Autoritatea şi efectele în timp ale hotărârilor Hotărârea prin care este anulat total sau parţial un act unional are autoritate absolută sau generală. de exemplu. b) Acţiunea în carenţă (împotriva omisiunii de a acţiona) Ea se exercită împotriva neadoptării de către instituţiile şi organele Uniunii/C. Instituţia autoare a actului anulat este obligată să-l scoată din vigoare. a unui act juridic la care le obligă tratatele sau un act juridic superior (inclusiv o hotărâre a Curţii sau a Tribunalelor). până la adoptarea unuia nou. interesul de a se evita repetarea ilegalităţii în acte cu obiect similar). actul putând fi contestat pentru alte motive. iar în cazul actelor generale este obligată să scoată din vigoare toate actele anterioare şi ulterioare intervenite în aceeaşi materie şi anulabile din aceleaşi motive. Motivele . să facă la fel cu actele de aplicare şi cu cele de confirmare a actului anulat – în aceste două ultime cazuri cu respectarea condiţiilor de revocare a actelor individuale -. tratatele dând totuşi instanţei dreptul de a decide menţinerea unora sau a tuturor efectelor actului anulat. dacă actul atacat este înlocuit în cursul procedurii cu altul deopotrivă anulabil pentru aceleaşi motive sau pentru altele. de asemenea. de către acelaşi reclamant sau de către alţii. de asemenea. hotărârea va avea tot autoritate generală dar numai în limita motivelor invocate.E. motivul de ilegalitate constatat. dacă acţiunea este respinsă ca nefondată. precum şi. Un act anulat pentru violarea formelor prescrise poate fi refăcut cu respectarea lor. Pe de altă parte. printr-o altă acţiune în anulare sau pe alte căi (de exemplu excepţia de ilegalitate.Chiar dacă actul atacat este retras/abrogat de instituţia emitentă în cursul procedurii sau încetează să mai producă efecte. deci pentru că actul este găsit legal. fie el expres sau tacit. evident legal. Neadoptarea semnifică aici nepronunţarea. să evite.

c) Acţiunile agenţilor economici contra sancţiunilor (contenciosul sancţiunilor) Este vorba de acţiunile agenţilor economici împotriva deciziilor prin care Comisia sau B. unde nu există nicio prevedere în tratat. fie refuzând expres adoptarea lui.E. dacă actul este adoptat după ce acţiunea a fost deja introdusă dar înainte de pronunţarea hotărârii.A. punerea întreprinderii sub administrare specială pentru maximum 4 luni sau retragerea materiilor brute sau a materiilor fisile speciale. retragerea unor avantaje speciale (asistenţă financiară sau tehnică). în C. în C.) . de la expirarea termenului menţionat anterior.E. fie adoptând actul care i se cere. d) Acţiunile agenţilor economici sau ale statelor împotriva Comisiei. a actelor superioare de drept derivat. sancţiunile fiind dealtfel stabilite direct de tratat. de constatare a carenţei. în materia titlurilor de proprietate industrială (numai în C. unde acţiunea în instanţă nu suspendă executarea sancţiunii.E. dacă reclamantul este ameninţat de un prejudiciu grav şi ireparabil.E. în caz de neconformare va putea fi introdusă o nouă acţiune de acest tip.Ele constau în încălcarea tratatelor.A. a acordurilor unionale de diverse tipuri şi a actelor emise de organele create prin acorduri. chiar dacă este obligatoriu să se ceară în primul rând anularea amenzii pentru a ne afla în cadrul contenciosului sancţiunilor. dacă nu există nici o prevedere în acest sens în regulamentul cadru al Uniunii care instituie sancţiunile. În Uniune. competenţa este astfel în mod necondiţionat. Caracterul de plină jurisdicţie înseamnă că instanţa poate dispune anularea deciziei sau modificarea ei.A.E.E.E. Termenul de introducere a acţiunii este de două luni de la primirea răspunsului sau. Spre deosebire de Uniune. la care nu se pune problema vreunei executări).E. Nu se prevede în tratate nici un termen de sesizare a instanţei. în Uniune cu amendă sau cu daune cominatorii. Procedură şi termene Acţiunea poate fi introdusă doar după o invitaţie prealabilă adresată instituţiei/organului/organismului respectiv într-un termen rezonabil. în lipsa unei prevederi în acest sens. precum şi acordarea de despăgubiri în ambele variante. în caz de nepronunţare.C. se apreciază că acţiunea trebuie introdusă în termenul acţiunii în anulare. Aceste consideraţii sunt valabile şi pentru C. Dacă instituţia adoptă actul chiar după expirarea termenului în care trebuia să răspundă dar înainte de introducerea acţiunii şi în termenul acesteia. acţiunea va fi respinsă ca lipsită de obiect. cu avertisment. competenţa instanţei este una de plină jurisdicţie. exceptând avertismentul. În cursul procesului instanţa poate lua măsuri provizorii.. termen care se apreciază de către instanţă de la caz la caz.E. dacă se prevede astfel în regulamentul cadru care instituie sancţiunile.A.E. după cum poate adresa şi ordine instituţiilor. dar instanţa poate da indicaţii privind modul de executare a hotărârii ei. dacă este totuşi introdusă. acţiunea este suspensivă (bineînţeles. va fi respinsă ca inadmisibilă.A. deoarece nu există prevederi în tratate. a hotărârilor Curţii sau Tribunalelor de anulare a unui act sau de constatare a unei carenţe. în C.E. Autoritatea hotărârilor Hotărârea dată într-o astfel de acţiune are caracter constatativ. Instituţia/organul/organismul responsabil are obligaţia de a emite actul necesar. i-a sancţionat cu amendă pentru diferite încălcări ale dreptului unional. Dimpotrivă. acţiunea. Instituţia/organul/organismul este ţinut să răspundă în termen de două luni. numai o acţiune în anulare este deschisă împotriva deciziilor de sancţionare.

dacă neadoptarea este prejudiciabilă Acţiunea trebuie precedată de o cerere în ultimele două ipoteze.pensionaţi sau aflaţi în alte activităţi . care poate fi instituţia în care lucrează reclamantul sau o alta). de asemenea. reclamaţia trebuie introdusă în termen . act cu caracter individual care ar fi fost destinat reclamantului sau care ar fi fost destinat altuia dar l-ar fi privit direct şi personal pe reclamant. Obiect . Interesul poate fi şi moral. adoptat prin regulament al Consiliului şi Parlamentului. Litigiile de natură bănească sunt de plină jurisdicţie. de neadoptarea ilegală a unui act sau de o măsură ilegală. fie că se cere repararea unui prejudiciu cauzat lor de un act ilegal. respectiv la constatarea carenţei. de sancţionare disciplinară etc. este obligatorie (apoi) (şi) o reclamaţie prealabilă adresată AIPN şi având ca obiect fie actul adoptat în prima şi în cea de-a treia ipoteză. precum şi foştii funcţionari .care i-ar privi direct şi personal. caracterul rezonabil fiind apreciat de la caz la caz.).Este vorba de acţiunile introduse de agenţii economici sau de statele membre împotriva Comisiei. în cazul în care nu s-a ajuns la un acord în acest sens între Comisie şi reclamant. ea include nu numai titularii unui post ci şi stagiarii. Noţiunea de funcţionar include atât persoana care a fost numită prin act administrativ adică funcţionar în sens restrâns -. celelalte se limitează la anularea actului. În acest caz tratatul acordă în mod necondiţionat o competenţă de plină jurisdicţie Curţii de Justiţie. dar trebuie să fie cert şi actual. în cea de-a treia ipoteză. negativ) la cererea de reparare a prejudiciului. Pârât(ă) într-o astfel de acţiune poate fi orice instituţie. Indiferent însă că se impunea sau nu cererea iniţială. similar cu alte categorii de acţiuni de acelaşi tip. pentru care nu se prevăd termene (a se vedea mai sus acţiunea în carenţă. cererea trebuie introdusă la AIPN iar aceasta are la dispoziţie un termen de patru luni pentru a răspunde.actele ilegale obligatorii. deşi pentru organe ele sunt adoptate de instituţii). respectiv la cererea de adoptare a unui act.măsurile (în sens de operaţiuni materiale. Nici aici nu se prevede un termen de sesizare a instanţei. mai jos acţiunea contra statelor). fie că se cere adoptarea unui act . respectiv adoptarea unui act. Acest tip de acţiuni este reglementat exclusiv de Statutul funcţionarilor unionali. în acest ultim caz dacă îl afectează direct şi personal pe reclamant. e) Acţiunile funcţionarilor Uniunii contra acesteia (contenciosul funcţiei publice) Ele constau în orice fel de litigiu născut în legătură cu serviciul între funcţionarii Uniunii şi “Autoritatea investită cu puterea de numire” (AIPN. în cea de-a doua ipoteză. dacă au produs un prejudiciu .neadoptarea ilegală a unui act obligatoriu.adică agent. având fie caracter individual destinat reclamantului sau destinat altuia. poate fi aplicată orientarea Curţii de Justiţie în sensul că termenul trebuie să fie unul rezonabil. în vederea stabilirii condiţiilor în care aceasta trebuie să acorde licenţe (dacă Comunitatea este titulară a dreptului) sau sublicenţe (dacă Comunitatea este ea însăşi beneficiara unor licenţe) asupra brevetelor. sunt însă excluşi agenţii locali. care sunt supuşi legislaţiei statului în care se află instituţia şi pentru care sunt competente jurisdicţiile naţionale.impusă de tratate sau de un act superior .şi la candidaţii la o funcţie unională. titlurilor de protecţie provizorie. fie că se cere anularea sau modificarea unui act care îi priveşte direct şi personal (de exemplu o decizie de eliberare din funcţie. modelelor de utilitate sau cererilor de brevete. fapte) ilegale prejudiciabile . cât şi persoana angajată cu contract de muncă sau de alt tip asimilat . de aceea. deoarece reclamantul trebuie să ceară repararea prejudiciului. fie răspunsul tacit sau expres (evident. fie caracter general pur intern (inclusiv statutele. organ sau organism unional.

reclamaţia fiind îndreptată împotriva altui act.C. poate acorda despăgubiri în toate cazurile. negativ) sau implicit. dacă organele delegatare nu sunt autonome. dacă se cer măsuri provizorii. dacă agenţii sunt nişte angajaţi oarecare. precum şi când reclamantul introduce o a doua acţiune care face corp comun cu prima.E.C. iar aceasta nu a fost încă introdusă. Este vorba. în lipsa unui contract. deci. Răspunderea Uniunii este antrenată pentru orice instituţie. în calitate de angajator. fie pentru fapta altuia. dacă în cauză este un organ delegatar. Calitatea de pârât într-o acţiune îndreptată împotriva Uniunii o are instituţia/organul/organismul care a cauzat sau al cărei (cărui) agent a cauzat paguba . fie de către Uniune pentru instituţiile/organele/organismele ei. cu alte cuvinte dacă se vizează . de neadoptarea ilegală a unui act sau de o măsură ilegală (faptă juridică). totuşi. de asemenea în cazul în care reclamantul s-a înşelat cu privire la actul prejudiciabil. de o răspundere extracontractuală. notificarea sau luarea la cunoştinţă a actului. cu excepţia deciziilor de sancţionare disciplinară care nu pot fi decât anulate (sau menţinute). respectiv să adopte actul impus de dispoziţii superioare. fie pentru fapta proprie. inclusiv pentru Curte şi cele două Tribunale. Cu toate acestea. Dacă tăcerea este urmată de un răspuns expres (care poate consta într-un act sau în refuzul de a adopta un act) după expirarea celor patru luni dar în termenul de trei luni de introducere a acţiunii. pentru ea sau pentru agenţii ei în exerciţiul atribuţiilor lor. deşi aceasta are personalitate juridică. respectiv pentru agenţii (funcţionarii) ei în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. numai Consiliul singur. fie de către B. Se apreciază că instituţia culpabilă are obligaţia să scoată din vigoare actul anulat. în măsura în care este vorba de atribuţiile lor administrative. f) Acţiunea în răspundere extracontractuală a Uniunii Numită şi acţiune în indemnizare sau în reparaţie. aceasta poate fi chemată în judecată alături de Consiliu. Cu toate acestea.de trei luni de la publicarea. pentru a nu fi ocolite termenele acţiunilor în anulare/carenţă. nefiind posibilă chemarea în judecată şi/sau numai a agentului care a cauzat paguba. reclamantul are la dispoziţie un nou termen de trei luni pentru a ataca răspunsul expres. unor persoane fizice sau juridice sau unor state (membre sau nu). instituţiile delegante vor avea calitatea de pârâte. Ea poate face recomandări privind modul de executare a hotărârii. Dacă actul juridic generator al prejudiciului a fost adoptat de Consiliu la propunerea Comisiei. deci în caz de anulare.E. Prejudiciul poate fi cauzat de un act ilegal. după caz. instituţia este obligată să răspundă la reclamaţie în termen de patru luni. acţiunea în reparaţie trebuie precedată de o acţiune în anulare/carenţă sau trebuie introdusă în termenul acesteia dacă reparaţia ar consta tocmai în anihilarea efectelor unui act ilegal sau în adoptarea unui act. nici pe cea de a anula sau modifica actul adoptat. Acţiunea în faţa instanţei vizează răspunsul dat reclamaţiei. poate constata neadoptarea ilegală a unui act. precum şi pentru BEI. dacă agenţii autori efectivi ai prejudiciului sunt reprezentanţii legali ai instituţiilor/organelor/organismelor respective. respectiv de la notificarea răspunsului sau de la expirarea termenului în care instituţia era ţinută să răspundă cererii iniţiale. organ sau organism. ea are ca obiect repararea prejudiciilor cauzate. fie el expres (evident. bineînţeles. răspunderea îi va reveni totuşi acestuia dacă el acţionează autonom. sesizarea instanţei poate fi făcută înainte de expirarea celor patru luni. Este de subliniat că în cadrul unei asemenea acţiuni victima poate atrage în justiţie doar Uniunea/B. Reclamaţia nu este necesară în cazul în care AIPN nu are nici puterea de a adopta actul în locul instituţiei sau organului în care lucrează funcţionarul (dacă este distinctă de acestea). de constatare a carenţei sau când s-a cerut doar acest lucru.chiar dacă răspunderea aparţine Uniunii. şi trebuie introdusă în termen de trei luni de la notificarea lui sau de la expirarea termenului în care instituţia era ţinută să răspundă. Instanţa poate anula sau modifica actele ilegale. după cum poate fi chemat.. În primele două ipoteze persoana prejudiciată nu este obligată să folosească în prealabil acţiunea în anulare sau în carenţă.

Prejudiciul este anormal atunci când depăşeşte riscurile normale inerente activităţii economice din domeniul de activitate al victimei. iar dacă acestea sunt adoptate în cadrul unei puteri discreţionare se cere ca ilegalitatea să constea într-o “necunoaştere gravă şi manifestă de către instituţie a limitelor impuse puterilor sale de apreciere”. să aibă o existenţă certă. după caz. sub rezerva a ceea ce am spus mai sus. deoarece obiectul acţiunii constă aici în anularea refuzului de a i se acorda reparaţie sau în obligarea la adoptarea unei decizii prin care să i se acorde reparaţie. de asemenea. material sau moral. Dacă victima introduce o reclamaţie sau o cerere prealabilă la instituţia corespunzătoare. Daunele plătite vor putea fi recuperate de instituţie de la funcţionarul vinovat numai în caz de culpă gravă a acestuia. reparaţia nu poate fi cerută pentru prejudiciul efectiv cauzat dacă instanţa a hotărât menţinerea efectelor lui sau aplicarea lui provizorie în continuare şi dacă reparaţia ar avea exact acelaşi rezultat ca în cazul aplicării retroactive a hotărârii de anulare (se poate cere însă indemnizarea beneficiului nerealizat). În cazul actelor juridice culpa nu poate consta decât în ilegalitatea lor. nu este necesar ca fapta victimei sau a terţului să fi fost cauza exclusivă a prejudiciului. De asemenea. să fie personal şi. adică când îl afectează pe el anume sau când afectează un grup restrâns şi delimitat (identificabil) din care face parte şi reclamantul. deoarece oricum nu se poate cere reparaţie pentru un act legal sau pentru neadoptarea legală a unui act. adică ipoteza în care statul şi Uniunea desfăşoară în comun activităţi. nici reducerea reparaţiei nu este neapărat proporţională cu gradul de contribuţie a victimei sa a terţului. în consecinţă Uniunea nu răspunde pentru suprimarea unei favori sau a unui avantaj ilicit. De precizat că este indemnizabil numai prejudiciul adus drepturilor sau intereselor legitime ale victimei. fie de la expirarea termenului în care instituţia trebuia să răspundă. De asemenea. Răspunderea Uniunii este condiţionată de existenţa culpei (vinovăţiei). prejudiciul poate fi prezent sau viitor. pentru ca cererea de indemnizare să fie respinsă. Acţiunea trebuie respinsă ca nefondată în cazul în care acţiunea în anulare/carenţă a fost la rândul ei respinsă ca nefondată. reparaţia se acordă numai dacă prejudiciul nu este considerat reparat prin anularea actului care l-a cauzat sau prin declararea ilegalităţii acestuia (ceea ce constituie o reparare în natură). De precizat că. este de cinci ani şi curge de la data producerii faptului generator al prejudiciului sau. Termenul de introducere a acţiunii. pentru actele individuale şi operaţiunile materiale este suficientă o ilegalitate uşoară. dacă reclamantul n-a avut cunoştinţă de acel fapt decât după expirarea termenului de cinci ani. în caz contrar acţiunea va fi respinsă ca inadmisibilă. În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre actul/faptul ilicit şi prejudiciu. este special atunci când îl individualizează pe reclamant. când se pune problema care este jurisdicţia . dar nu orice ilegalitate valorează culpă: ea trebuie să fie gravă şi evidentă pentru actele normative. dacă în cadrul ei se interpune fapta victimei sau fapta unui terţ (inclusiv forţa majoră) reparaţia va fi redusă sau nu va fi acordată. Se indemnizează atât prejudiciul efectiv cauzat cât şi beneficiul nerealizat. prin care pretinde repararea prejudiciului. sa aibă un cuantum determinat sau determinabil. Un caz particular îl reprezintă cel în care prejudiciul a fost cauzat de activitatea combinată a Uniunii şi a unuia sau a mai multor state membre. indiferent că se vizează sau nu acelaşi rezultat. Trebuie precizat însă că. operaţiuni materiale. de la data luării lui la cunoştinţă. este suficient ca ea să fi avut o contribuţie mai serioasă la producerea lui iar partea imputabilă Uniunii să nu întrunească condiţiile unui prejudiciu anormal. să fie anormal şi special. dacă a fost cauzat de un act normativ emis în cadrul unei puteri discreţionare.obţinerea aceluiaşi efect ca şi în cazul introducerii unei acţiuni în anulare/carenţă. într-o asemenea ipoteză termenul acţiunii curge fie de la darea unui răspuns (care trebuie să aibă loc în termenul prevăzut la acţiunea în carenţă). chiar dacă acţiunea în anularea unui act normativ a fost admisă. ea trebuie să introducă apoi acţiunea în termenul prevăzut pentru acţiunea în anulare sau în carenţă. Prejudiciul trebuie să fie direct. evident. în ipoteza prejudiciului cauzat de un act nelegal.

nici faptul că legislaţia naţională incompatibilă sau care nu putea fi adoptată nu este aplicată sau nu este aplicată frecvent sau nu are efecte asupra funcţionării pieţei comune. Din punct de vedere al procedurii care trebuie urmate. nici dificultăţile lor obiective dacă acestea nu reprezintă o imposibilitate absolută de executare a dreptului unional (caz de forţă majoră). că competenţa jurisdicţiilor unionale este subsidiară faţă de cea a instanţelor naţionale. pentru organele lor autonome sau independente. deci. în acest caz. g) Acţiunea Uniunii contra statelor Ea se exercită de către Uniune împotriva comportamentului. cu posibilitatea pentru acesta de a contesta la Curte atât decizia de constatare a vinovăţiei sale cât şi decizia de sancţionare. trimiţând apoi părţile să se înţeleagă între ele cu privire la evaluarea şi stabilirea daunelor. nici lipsa prejudiciului cauzat altora. nici particularităţile organizării lor judiciare sau administrative. Statele răspund şi pentru colectivităţile locale. pentru a-şi justifica comportamentul. eventual.O. acordurile unionale cu terţii şi actele organelor create prin ele. în care Comisia putea sancţiona ea statul vinovat. dreptul originar. respectiv pasiv.E. pentru diferenţa de prejudiciu rămasă nereparată pe plan naţional. spre deosebire de C. lipsa lui putând face obiectul unei acţiuni în carenţă. La fel. Prin drept unional se înţelege. în trei luni de la sesizarea Comisiei. Comportamentul poate fi activ. Statele nu vor putea invoca. pentru ca acestea să condamne statul pentru partea lui. al statelor membre. se ajunge la a doua fază în faţa instanţei.C. repararea lui urmând să aibă loc într-o fază ulterioară. Comisia îi adresează statului în discuţie o notificare prin care îi aduce la cunoştinţă ceea ce i se reproşează şi îi solicită observaţiile asupra situaţiei. hotărârile Curţii şi ale celor două Tribunale. prin excepţie. este obligatorie dacă procedura s-a declanşat la iniţiativa unui alt stat. nici lipsa de intenţie în încălcarea dreptului unional. nici caracterul neclar al obligaţiei impuse. dacă acordul nu este posibil. Poate fi invocată însă ilegalitatea actelor unionale generale. nici eventualul efect direct al directivelor. acţiunea va cuprinde doar prima fază în cazul în care prejudiciul are caracter viitor şi nu poate fi încă evaluat. nici comportamentul ilegal în general al instituţiilor unionale. acţiunea va putea fi introdusă direct la justiţia unională în cazul în care căile procedurale naţionale nu există sau sunt insuficiente pentru a asigura repararea prejudiciului. Procedura este următoarea: din proprie iniţiativă sau sesizată de un alt stat sau de orice particular. nici lipsa reciprocităţii. deciziile reprezentanţilor statelor membre reuniţi în Consiliu (dacă statele acţionează în sfera competenţelor unionale). fără a împiedica însă sesizarea Curţii de către statul . Rezultă. după care ea va fi introdusă la jurisdicţiile unionale. dreptul derivat.competentă să acorde reparaţia: cea naţională sau cea unională? Curtea a stabilit că acţiunea se introduce de regulă în primul rând în faţa jurisdicţiilor naţionale. constând în adoptarea sau menţinerea de acte incompatibile cu dreptul unional sau pe care statele nu mai aveau dreptul să le adopte. în care ea va stabili aceste aspecte. în Uniune se parcurge în mod normal o fază administrativă şi o fază judiciară. indicându-i totodată şi măsurile de urmat. pentru ca acestea să condamne Uniunea pentru partea ei şi. constând în neadoptarea de acte sau măsuri necesare. sau în desfăşurarea unor operaţiuni materiale. precum şi pentru organismele private care au primit de la ele însărcinări specific statale şi acţionează sub tutela şi controlul lor. această fază se închide printr-un un aviz motivat prin care Comisia constată abaterea (comportamentul neconform) sau lipsa ei şi în prima ipoteză îi dă un termen pentru a îndrepta lucrurile. neconform cu dreptul unional şi cu obligaţiile ce decurg din el. ilegalitatea actelor unionale individuale adresate lor (decizii şi directive) şi pe care nu le-au atacat în termen. toate principiile generale ale dreptului (dacă statele acţionează în sfera competenţelor unionale). De regulă acţiunea în reparaţie se judecă în două faze: în prima fază instanţa constată răspunderea Uniunii şi existenţa obligaţiei de reparare. Emiterea avizului motivat.

numai statul care a sesizat iniţial Comisia. dar sesizarea trebuie să aibă loc într-un termen rezonabil. se bucură de aceleaşi prerogative ca şi Comisia în cadrul procedurii normale.E.I. urmând aceeaşi procedură. Dacă statul în discuţie nu se conformează în termenul stabilit. De asemenea.E. De asemenea. acelaşi comportament al statului în cauză putând fi pus în discuţie ulterior pentru alte motive. la cererea Comisiei şi în condiţiile existenţei unui dubiu serios asupra validităţii actelor contestate.E.A. el poate fi chemat în faţa Curţii de Justiţie de către următorii reclamanţi: Comisia în exclusivitate. căci ea nu este opozabilă şi altor state. Curtea nu adresează ordine statului a cărui abatere a constatat-o. nici sesizarea Curţii de către oricare din reclamanţi nu este obligatorie. atunci hotărârea are doar autoritate relativă. cu excepţia cazului când a fost sesizată de alt stat.E. Există şi proceduri speciale derogatorii de la procedura descrisă. sau să fie stabilită eventuala răspundere materială a statului pentru prejudiciile aduse altor state. dacă procedura s-a declanşat la iniţiativa ei şi ea a emis aviz pozitiv (de constatare a abaterii). după cum nici Comisia nu este obligată să dea curs (auto)sesizării iniţiale. Executarea cu întârziere – adică după sesizarea Curţii de către stat a obligaţiilor ce-i revin nu atrage respingerea acţiunii.E. Hotărârea Curţii prin care se constată abaterea are autoritate de lucru judecat absolută întrun anumit sens: toate autorităţile statului respectiv sunt obligate ca în termenul cel mai scurt. dacă Comisia emite aviz pozitiv.C. să scoată din vigoare dispoziţiile naţionale neconforme sau care nu mai puteau fi adoptate şi să repare pe orice cale prejudiciile cauzate sau alte efecte produse. nici nu îi indică direct măsurile pe care trebuie să le ia. nu este însă obligatorie în această ipoteză fixarea unui termen de remediere a situaţiei. Comisia poate cere ca statul să fie obligat la plata unei amenzi sau a unor penalităţi de întârziere. împotriva băncilor centrale naţionale. valabilă şi în alte cazuri. dacă aceasta nu a emis nici un aviz sau a emis un aviz negativ. pentru nerespectarea reglementărilor obligatorii emise de ea. unor particulari sau Uniunii. În cadrul acestor acţiuni Consiliul de administraţie al BEI şi Consiliul guvernatorilor al B. Nu este prevăzut în tratate vreun termen de sesizare a Curţii.care a făcut sesizarea iniţială. imediat. apreciat de la caz la caz.E. dintre acestea cele mai importante sunt: acţiunea B. ci i le sugerează doar. amenda sau penalităţile nu sunt însă executorii. în neluarea măsurilor de transpunere sau în luarea unor măsuri incomplete de transpunere a unei directive cu caracter legislativ. a urgenţei şi a riscului unui prejudiciu grav şi ireparabil. În cursul procedurii Curtea poate dispune. măsuri provizorii constând în ordine adresate statului de a suspenda aplicarea respectivelor acte. împotriva statelor membre. nici măcar statelor care au intervenit în proces alături de statul pârât.C. Dacă ne referim la aspectul teritorial. Hotărârea prin care se respinge acţiunea are autoritate relativă de lucru judecat. iar particularii pot invoca această hotărâre dacă normele unionale corespunzătoare au efect direct. şi acţiunea B. pentru nerespectarea obligaţiilor decurgând din statutul ei. Comisia şi statul care a sesizat-o iniţial. când abaterea invocată de Comisie constă în necomunicarea măsurilor de transpunere. este executorie. Oricum. dar reparaţia poate fi cerută de particulari în justiţie numai dacă au introdus acţiuni judiciare sau reclamaţii administrative înainte de pronunţarea hotărârii Curţii. h) Acţiunile Comunităţii contra particularilor (numai în C.C. Comisia putând avea interesul ca situaţia să primească o interpretare de principiu. De menţionat că amenda la care este condamnată o bancă centrală naţională la cererea B. Comisia poate sesiza Curtea pentru ca statul să fie condamnat la o amendă sau la penalităţi de întârziere. Hotărârea prin care Curtea dă o interpretare în drept are autoritate generală.) . În caz de neconformare într-un termen rezonabil. cu aceeaşi valoare ca una pronunţată în cadrul unei proceduri preliminare. Proba comportamentului neconform revine reclamantului. Comisia va putea declanşa o nouă acţiune de acelaşi tip.

b) Intervenţia altor persoane în proces În orice acţiune directă în faţa jurisdicţiilor unionale pot interveni şi terţi. Ea prezintă utilitate în măsura în care prin intermediul ei se exercită un control indirect al legalităţii.. neexistând termene. între acesta şi obiectul acţiunii.E.A. cu condiţia să vizeze un act general şi să existe o legătură directă. Nici aici nu este prevăzut un termen de sesizare a Curţii. Hotărârea dată nu are. nelegalitatea fiind menţionată doar în motivare. fie măsuri de acordare a unei sume de bani ca garanţie pentru viitor etc. celelalte tipuri de măsuri pot fi cerute de orice parte la proces. prin comparaţie cu obligaţia identică pe care o are în cazul anulării unui act.Este vorba despre acţiunile introduse de Comisie împotriva agenţilor economici sau a persoanelor fizice. iar suspendarea hotărârilor jurisdicţiilor poate fi cerută doar de cei supuşi executării silite în cazul hotărârilor cu caracter pecuniar. sau suspendarea actelor statelor membre. fie măsuri conservatorii (de exemplu sechestrul). se poate cere pe această cale şi un mandat de inspectare a întreprinderilor cu activităţi nucleare de către inspectorii trimişi de Comisie.E. în termenul stabilit de ea. Suspendarea actelor instituţiilor/organelor/organismelor poate fi cerută fie de reclamanţii în acţiuni în anulare contra acelor acte. în C. se apreciază însă că instituţiei/organului care l-a emis îi revine obligaţia de a-l scoate formal din vigoare şi de a nu-l mai utiliza ca bază juridică. fie de cei care sunt supuşi executării silite în cazul actelor cu caracter pecuniar. în orice tip de acţiune directă. ca în cazul procedurii preliminare. organ sau organism al Uniunii . în scopul susţinerii poziţiei părţilor.. în legătură cu un proces. în litigiile dintre acestea şi instituţiile unionale sau în litigiile dintre instituţiile unionale. c) Ordonanţa preşedinţială Aceasta este o cale rapidă prin care se pot lua.E.care nu face obiectul acţiunii dar pe care se sprijină acesta. fie măsuri de restabilire a situaţiei anterioare. 2) Alte proceduri a) Excepţia de nelegalitate Aceasta este un mijloc de apărare în cadrul unei acţiuni directe în faţa jurisdicţiilor unionale. Din aceleaşi motive pe care le-am amintit la acţiunea în anulare. ierarhică. din proprie iniţiativă. Particularii nu pot interveni însă în litigiile dintre statele membre. deoarece actul nu dispare din ordinea de drept ci este doar inaplicabil în procesul respectiv. în privinţa excepţiei. fie măsuri provizorii cum ar fi suspendarea executării unei hotărâri a Curţii sau a celor două Tribunale. decât autoritate relativă. dacă inspecţia întâmpină opunere. deci inclusiv de către cei care nu puteau ataca direct actul. ca şi în cazul acţiunilor contra statelor. suspendarea actelor instituţiilor/organelor/organismelor unionale. mai puţin B. Excepţia de nelegalitate poate fi ridicată. încălcarea comisă iar statul nu s-a conformat. avantajele ei fiind că poate fi ridicată în tot cursul procesului. pentru încălcarea dreptului unional de către aceştia în cazurile în care Comisia nu-i poate sancţiona ea însăşi. Curtea poate menţine şi în procesul respectiv actul a cărui ilegalitate a fost invocată. şi de către orice parte la proces. Condiţiile unei astfel de proceduri sunt: să nu se anticipeze fondul . consideraţiile de mai sus referitoare la acţiunile particularilor contra sancţiunilor fiind valabile şi aici. Comisia se poate adresa Curţii de Justiţie numai după ce în prealabil a invitat statul sub a cărui jurisdicţie cade persoana sau agentul economic respectiv să sancţioneze. în plus. Din prevederile tratatului rezultă că hotărârea Curţii are un caracter constatator. în principiu. Intervenţia este deci voluntară şi accesorie. constând în invocarea nelegalităţii unui act unional general – emis de orice instituţie.C.

Recursul nu suspendă de drept executarea hotărârilor atacate. prin ordonanţă preşedinţială. inclusiv în cazul în care motivele sunt greşite dar dispozitivul este corect. dacă sunt persoane fizice sau juridice. să existe riscul unui prejudiciu grav şi ireparabil pentru cel care cere măsura. în timp ce statele şi instituţiile beneficiază de un fel de prezumţie că apără legalitatea unională. excepţională şi nesuspensivă.. trimite dosarul înapoi la Tribunal. Recursul poate avea ca obiect numai chestiunile de drept. precum şi chestiunile care sunt în acelaşi timp de fapt şi de drept. adică cele ţinând de încălcarea dreptului unional. respectiv de două săptămâni de la comunicare pentru hotărârile prin care s-a respins o cerere de intervenţie. motivele greşite fiind înlocuite cu cele corecte. greşita aplicare a normei juridice corespunzătoare la faptele stabilite (greşita calificare juridică a faptelor). în caz contrar. Reexaminarea este. statele şi instituţiile unionale care nu au fost părţi şi nici nu au făcut cerere de intervenţie (exceptând hotărârile pronunţate în acţiuni ale funcţionarilor publici contra Uniunii). acesta fiind. în caz că ulterior pronunţării hotărârii survine un fapt nou care face recursul lipsit de interes. insuficienta motivare sau motivarea contradictorie a hotărârii. ţinut de . Instanţa pune în balanţă interesele celor două părţi. 3) Căi de atac a) Recursul Se exercită la Curte împotriva hotărârilor care soluţionează fondul şi a celor care prescriu o măsură provizorie sau conservatorie pronunţate de Tribunal. să existe urgenţă şi interes. atât în cazul regulii cât şi în cazul excepţiei poate fi cerută însă suspendarea executării hotărârii. dacă soluţia litigiului decurge exclusiv din constatările de fapt făcute de prima instanţă. cu excepţia recursului exercitat împotriva unei hotărâri de anulare a unui regulament. ca şi recursul. Trebuie precizat că primelor două categorii. dacă ea este manifest inexactă în raport cu probele din dosar. de admitere a lui cu reţinerea cauzei spre rejudecare de către instanţa de recurs. terţii cărora li s-a respins de principiu o cerere de intervenţie. viciile de procedură (dacă au afectat partea) etc. li se cere un interes în acest sens iar părţilor interveniente li se cere în plus ca hotărârea dată să le afecteze direct. din cea de-a doua fac parte: obţinerea nelegală a probelor. Hotărârea dată în recurs poate fi: de respingere a recursului. respectiv la acesta din urmă împotriva hotărârilor de acelaşi tip pronunţate de Tribunalul Funcţiei Publice. nerespectarea regulilor referitoare la sarcina probei şi la administrarea probelor. limitată la chestiuni de drept. dându-i prioritate celui mai important. eventual plata unei cauţiuni din partea reclamantului. instanţa de recurs îl va respinge ca inadmisibil (dacă recursul nu fusese încă introdus) sau ca lipsit de obiect (dacă recursul fusese deja introdus). De asemenea. Interesul trebuie să existe pe tot parcursul procesului. respectiv a regulamentului în discuţie. necompetenţa. fie.problemei dar în acelaşi timp cererea să nu fie manifest nefondată. de admitere a lui cu trimitere spre rejudecare la instanţa inferioară (în cazul unor vicii de procedură). Ordonanţa preşedinţială este de competenţa instanţei care judecă şi acţiunea principală şi este executorie de drept. în termen de două luni de la comunicarea lor. Din prima categorie fac parte: lipsa motivării. Dacă Curtea admite propunerea de reexaminare. se exercită împotriva deciziilor pronunţate de Tribunal în recursul introdus împotriva deciziilor instanţelor specializate (actualmente doar Tribunalul Funcţiei Publice). b) Reexaminarea Această cale de atac. Cei care pot introduce recurs sunt: părţile din proces. Ordonanţa Tribunalului este atacabilă cu recurs la Curte iar cea a Tribunalului Funcţiei Publice cu recurs la Tribunal. În acest ultim caz instanţa inferioară este ţinută de soluţia dată de instanţa de recurs problemelor de drept. are la dispoziţie două soluţii: fie statuează definitiv. denaturarea elementelor de probă. mai este supusă aprecierii instanţei de recurs constatarea existenţei faptelor. evident.

este de competenţa aceleiaşi instanţe. nici hotărârile date în opoziţie. f) Recursul pentru interpretarea hotărârii Se exercită în cazul în care părţile dintr-o acţiune directă. c) Opoziţia Se exercită împotriva hotărârilor Curţii sau ale celor două Tribunale pronunţate în lipsa părţii legal citate. este de competenţa aceleiaşi instanţe. respectiv de o lună în cea de-a doua. în termen de două săptămâni în prima ipoteză. Hotărârile celor două Tribunale pot fi atacate cu revizuire indiferent că au rămas sau nu definitive. Ea poate fi introdusă doar de părţile din proces. fie din oficiu. dar nu suspendă de drept executarea hotărârii atacate. În cadrul ei se pot pune în discuţie atât chestiuni de drept cât şi chestiuni de fapt. pentru cele care au lipsit cerându-se condiţia să fi expirat termenul de opoziţie. dar nu mai târziu de zece ani de la descoperirea faptului în discuţie. DREPTURILE OMULUI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ 4. e) Revizuirea Se exercită în situaţia în care se descoperă un fapt existent anterior dar ignorat la modul absolut de părţi şi de instanţă înainte de pronunţarea hotărârii. respectiv doar de acestea din urmă dacă sunt în discuţie hotărâri ale celor două Tribunale. Termenul de introducere a ei este de o lună de la comunicarea hotărârii. tot în acest ultim caz Curtea indică efectele deciziei Tribunalului care rămân definitive faţă de părţi. iar în cea de-a doua exclusiv la cerere. În prima ipoteză instanţa statuează fie la cererea uneia dintre părţi. d) Terţa opoziţie Se exercită împotriva hotărârilor Curţii sau ale celor două Tribunale pronunţate în lipsa terţilor care nu au putut interveni în proces din motive obiective. statele sau instituţiile unionale care n-au fost părţi dar care justifică un interes. Revizuirea este de competenţa aceleiaşi instanţe şi trebuie introdusă în termen de trei luni de la comunicarea hotărârii. Nu poate avea ca obiect ordonanţele preşedinţiale. în cadrul ei se pot pune în discuţie atât chestiuni de drept cât şi chestiuni de fapt. Consideraţii generale . Este de competenţa aceleiaşi instanţe. g) Recursul pentru rectificarea erorilor materiale sau a omisiunii de a statua Se introduce la aceeaşi instanţă. nu înţeleg sensul şi efectele hotărârii date. La fel.statuările ei asupra chestiunilor de drept. Termenul este de două luni de la comunicarea hotărârii. În cea de-a doua ipoteză trebuie să fie vorba doar de un capăt izolat de cerere sau de cheltuielile de judecată (deoarece în caz contrar trebuie exercitat recursul propriuzis).1. cu condiţia ca intervenţia lor să fi fost legal admisibilă şi ca hotărârile pronunţate să le prejudicieze drepturile. fapt susceptibil să influenţeze decisiv hotărârea. şi nu suspendă de drept executarea hotărârii atacate.

două componente principale ale libertăţii de circulaţie. în sensul că conţine numai drepturi. adaptată în 2007. în interpretarea Cartei instanţele unionale şi naţionale vor ţine seama şi de explicaţiile elaborate de prezidiul Convenţiei care a elaborat Carta (este vorba de Convenţia care a elaborat şi Tratatul constituţional). Orice limitare a exerciţiului drepturilor ce figurează în Cartă trebuie să fie prevăzută de lege. să nu afecteze substanţa (conţinutul esenţial) drepturilor şi să fie proporţională. toate însă cu caracter şi scop economic: ele trebuie să favorizeze crearea “pieţei comune”. de scop în sine şi nu de mijloc. Actul Unic şi Tratatul asupra U. solidaritate. pe lângă menţiunea generală că Uniunea Europeană respectă drepturile omului aşa cum sunt ele garantate şi consacrate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului din 1950 şi de tradiţiile constituţionale ale statelor membre. Dacă un drept se regăseşte şi în Convenţia Europeană din 1950. ea nu face decât să confere drepturi suplimentare cetăţenilor statelor membre şi nu să suprime drepturile decurgând din cetăţenia naţională. în cazurile în care statele aplică dreptul Uniunii. drepturile omului ca izvor nescris de drept unional. Astfel. prin acte ale statelor. Tratatul de la Amsterdam şi Tratatul de la Nisa introduc noi drepturi şi prevăd măsuri efective de protejare a drepturilor omului în general. organismelor sau organelor Uniunii sau. mărfurilor şi capitalurilor. nu este relevant momentul dobândirii cetăţeniei unui stat membru. Cetăţenia europeană este însă una incompletă. Tratatul asupra UE. Curtea de Justiţie a consacrat. Prin Decizia din 1976 a reprezentanţilor statelor membre reuniţi în Consiliu se consacră un al doilea drept pentru cetăţenii statelor membre. stabilind doar patru mari libertăţi de circulaţie. cu condiţia ca aceasta să nu fie mai restrictivă decât dreptul Uniunii. Trebuie menţionat că. De asemenea. de aceea. şi anume dreptul de a vota şi de a candida pentru Parlamentul European. adică instituţiilor. Dacă un drept este preluat din tradiţiile constituţionale ale statelor. Aşa cum am mai arătat. Pe de altă parte. Ea nu creează competenţe noi pentru Uniune şi nu le modifică pe cele existente. aplicându-se în limitele acestora. şi că nu conţine un catalog complet de drepturi fundamentale ci numai pe acelea care sunt specifice apartenenţei la Uniune. În afară de drepturi Carta conţine şi dispoziţii de interpretare şi aplicare a ei. primul stabilind ca obiectiv lărgirea categoriilor de persoane care beneficiază de ea iar al doilea făcând din ea un drept al cetăţeanului european. nu şi obligaţii. care a dobândit valoarea dreptului primar odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. primul drept existând de fapt în scopul exercitării celui de-al doilea. el exercitându-se însă doar în statul de cetăţenie. sensul şi întinderea lui vor fi cele conferite de Convenţie (aşa cum rezultă din interpretarea Curţii de la Strasbourg).Tratatele constitutive nu fac nici o menţiune despre drepturile omului sau despre drepturile cetăţenilor statelor membre. dreptul de intrare şi sejur şi cel de a exercita o activitate profesională. anterior Tratatul asupra UE. cât şi statelor membre atunci când aplică dreptul Uniunii. organelor şi organismelor ei. dar nu vor putea fi invocate în faţa instanţelor judecătoreşti decât în scopul . egalitate. serviciilor. astfel că o persoană care nu are cetăţenia unui stat membru nu poate fi cetăţean al Uniunii. Carta grupează drepturile în 6 mari categorii: demnitate.E. ele se vor exercita în condiţiile şi limitele prevăzute de acesta. Cetăţenia europeană nu o exclude pe cea a statelor ci i se suprapune şi este dependentă de ea. erau strâns legate. lărgeşte aria drepturilor cetăţenilor statelor membre şi introduce noţiunea de “cetăţean european”. el va fi interpretat în armonie cu respectivele tradiţii. impunând astfel respectul lor de către instituţiile comunitare. cetăţenie şi justiţie. Am menţionat şi Carta drepturilor fundamentale din 2000. Carta urmează să se aplice atât Uniunii. Dispoziţiile de principiu vor fi puse în aplicare prin acte ale instituţiilor. respectiv a persoanelor. precum şi de legislaţiile şi practicile naţionale acolo unde Carta trimite la ele. atribuie libertăţii de circulaţie a persoanelor un caracter mai general. adică să fie necesară şi să răspundă efectiv (deci să fie aptă) unor obiective de interes general recunoscute de Uniune sau nevoii de protejare a drepturilor altora. libertăţi. pentru a beneficia de drepturile conferite de cetăţenia europeană. Este de menţionat faptul că drepturile introduse de tratatele anterioare şi care sunt specifice cetăţenilor Uniunii continuă să figureze şi în Tratatul asupra funcţionării UE. după cum o persoană care are o astfel de cetăţenie este automat şi cetăţean al Uniunii.

pe de o parte. Dreptul la educaţie presupune dreptul de a urma gratuit învăţământul obligatoriu. este recunoscut şi dreptul la obiecţia de conştiinţă. în privinţa medicinei şi al biologiei.2. . libertatea de iniţiativă (sau de a întreprinde). Carta nu va putea fi interpretată ca aducând atingere sau limitând drepturile conferite de alte dispoziţii din dreptul Uniunii sau de dispoziţii din dreptul internaţional. Datele cu caracter personal trebuie tratate cu bună credinţă. Numai unele dintre ele conţin precizări. fiind menţionat cu titlu exemplificativ domeniul politic. 4. dreptul la căsătorie şi la a întemeia o familie. libertatea de expresie şi de informare.2. sindicate sau de a se afilia la sindicate pentru a-şi apăra interesele.2. Libertatea ştiinţelor şi artelor presupune respectarea libertăţii academice. şi dreptul unei persoane de a crea. dreptul la protecţia datelor cu caracter personal. Dreptul la integritate presupune. Libertatea de expresie şi de informare presupune respectarea independenţei şi a pluralismului mijloacelor mass-media. este consacrată interdicţia abuzului de drept: nicio dispoziţie din Cartă nu va putea fi folosită în scopul distrugerii drepturilor recunoscute de ea sau în cel al aducerii unor limitări mai ample decât cele permise de ea. de asemenea. printre altele. mai ales a celor care au ca scop selecţia persoanelor. din convenţii internaţionale la care sunt părţi Uniunea sau statele ei membre (toate sau numai unele) – mai ales din Convenţia Europeană . prin practici şi prin îndeplinirea de ritualuri.sau din constituţiile statelor. dreptul la integritate fizică şi psihică. interdicţia practicilor eugenice. interdicţia de a face din corpul uman o sursă de profit şi interdicţia clonării umane în scop reproductiv. dreptul la educaţie (incluzând şi accesul la formarea profesională şi continuă). respectarea acestor reguli trebuie controlată de o autoritate independentă. libertatea de informare constă în dreptul de a primi şi comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără frontiere. interdicţia muncii forţate şi a sclaviei. sindical şi civic. în scopuri determinate şi cu consimţământul persoanei în discuţie sau pe baza altui fundament legitim prevăzut de lege. se vor aplica întotdeauna dispoziţiile mai favorabile. Libertatea de întrunire şi de asociere presupune caracterul paşnic al întrunirilor.decât dispoziţiile conţinute în oricare dintre tipurile de documente menţionate.interpretării sau verificării legalităţii actelor de aplicare. libertatea artelor şi a ştiinţelor. prin învăţământ. dacă Carta este mai restrictivă – în privinţa unui anume drept . obligativitatea consimţământului liber şi dat în cunoştinţă de cauză al persoanei care urmează să fie supusă unei intervenţii pe corpul ei. expulzare şi extrădare. de conştiinţă şi de religie. prin cult. dreptul la viaţă. dreptul la protecţie în caz de îndepărtare de pe teritoriu. Libertăţi Aici intră: dreptul la libertate şi siguranţă (subînţeles: individuală). În fine.2. Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene 4. Interdicţia sclaviei şi a muncii forţate presupune şi interdicţia comerţului cu fiinţe umane. dreptul de a-şi manifesta religia sau convingerile individual sau colectiv. de asemenea. interdicţia torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Libertatea de religie presupune dreptul de a-şi schimba religia sau convingerile. Astfel. libertatea profesională şi dreptul la muncă. în public sau în privat. dreptul la viaţă privată şi familială (incluzând şi domiciliul şi corespondenţa). dreptul de a înfiinţa instituţii de învăţământ.1. această libertate se poate exercita la toate nivelurile şi în orice domeniu. dreptul la viaţă presupune interdicţia pedepsei cu moartea. sunt menţionate partidele politice europene ca fiind expresia voinţei politice a cetăţenilor Uniunii. aceasta înseamnă că. libertatea de întrunire şi de asociere. dreptul de proprietate (inclusiv intelectuală). libertatea de gândire. Demnitate Această categorie cuprinde dreptul la demnitate. persoana are dreptul de acces la propriile sale date şi dreptul de a obţine rectificarea lor. dreptul de azil. 4.

limbii.şi acţiuni colective (subînţeles: de protest. vârstă care nu poate fi inferioară celei la care încetează obligaţia de a frecventa şcoala.2. dreptul de a nu fi privat de bunurile sale decât pentru cauză de utilitate publică. dreptul la negocieri – care aparţine şi angajatorilor . sau altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante. originii etnice sau sociale. drepturile persoanelor cu handicap. Persoanele vârstnice au dreptul să ducă o viaţă demnă şi independentă şi să participe la viaţa socială şi culturală. filozofice şi pedagogice. de a se stabili (profesional) şi de a furniza servicii pe tot teritoriul Uniunii şi dreptul cetăţenilor statelor terţe care sunt autorizaţi să lucreze în statele membre de a beneficia de condiţii de muncă echivalente celor de care beneficiază cetăţenii Uniunii. dreptul la protecţie împotriva concedierilor nejustificate. dreptul de acces la servicii gratuite de plasare a forţei de muncă. unui handicap. orientării sexuale şi cetăţeniei. drepturile persoanelor vârstnice. dreptul de acces la servicii de interes economic general. 4. admiţându-se derogări limitate şi prevederi mai favorabile Protecţia tinerilor în muncă presupune ca ei să beneficieze de condiţii adaptate vârstei lor şi să fie protejaţi împotriva oricărei exploatări economice. sexului. interdicţia muncii copiilor şi protecţia tinerilor în muncă.3.4. dreptul la condiţii de muncă juste şi echitabile. . naşterii. dreptul la securitate socială şi la ajutor social. de a folosi. diversitatea culturală. convingerilor. săptămânală şi anuală (în acest din urmă caz sub formă de concediu plătit). de a dispune de şi de a lăsa moştenire bunurile dobândite legal. averii. integrarea socială şi profesională şi participarea la viaţa Uniunii. Dreptul de proprietate presupune dreptul de a poseda.2. dreptul la protecţia sănătăţii. Solidaritate Aici intră: dreptul la informare şi consultare al salariaţilor. drepturile copilului. la exprimarea liberă a opiniei lor în orice problemă care îi priveşte – opinie care va fi luată în considerare în funcţie de vârsta şi de gradul lor de maturitate-. utilizarea bunurilor poate fi reglementată de lege în scop de interes general. Interdicţia muncii copiilor presupune fixarea unei vârste minime de la care copiii pot fi angajaţi în muncă. Egalitatea între bărbaţi şi femei nu exclude măsuri în favoarea sexului mai slab reprezentat într-un domeniu (aşa-numita discriminare pozitivă). se include greva). la relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi. dreptul la protecţia vieţii familiale în scopul concilierii ei cu cea profesională. de a lucra. torturii. în orice act juridic interesul lor va prima asupra oricărui altul. egalitatea între bărbaţi şi femei.dreptul părinţilor de a asigura educaţia şi învăţătura copiilor lor conform convingerilor lor religioase. nediscriminarea pe criteriul rasei. culorii. securitatea şi demnitatea salariatului şi presupune limitarea duratei maximale a muncii. dreptul la protecţia mediului. Dreptul la muncă şi libertatea profesională include dreptul de a exercita o profesie liber aleasă sau acceptată. în afară de cazul în care aceasta contravine interesului lor. 4. precum şi împotriva oricărei munci care le-ar pune în pericol securitatea. Persoanele cu handicap au dreptul la măsuri care să le asigure autonomia. precum şi dreptul la odihnă zilnică. Dreptul la condiţii de muncă juste şi echitabile vizează sănătatea. sunt interzise expulzările colective. vârstei. religioasă şi lingvistică. dreptul la protecţie al consumatorului. religiei. dreptul de a căuta de lucru. Egalitate Aceasta cuprinde: egalitatea în drept (în faţa legii). În ceea ce priveşte protecţia în caz de expulzare sau extrădare. sănătatea. Copiii au dreptul la protecţia şi îngrijirile necesare bunăstării lor. precum şi expulzările şi extrădările spre state în care există un risc serios ca persoanele să fie supuse pedepsei cu moartea. opiniilor politice sau oricăror altor opinii. apartenenţei la o minoritate naţională. în condiţiile şi cazurile prevăzute de lege şi în schimbul unei indemnizaţii juste în timp util. caracteristicilor genetice.

protecţia acesteia din urmă presupune dreptul de a nu fi concediat pentru un motiv legat de maternitate. dependenţă.05. Dreptul la securitate socială presupune dreptul la prestaţii pentru caz de maternitate. În ceea ce priveşte primul drept electoral. organelor şi organismelor Uniunii. dreptul de liberă circulaţie şi şedere pe tot teritoriul Uniunii. Cetăţenie Aici intră toate drepturile existente în tratatele nemodificate de Tratatul de la Lisabona. această condiţie nu poate fi cerută cetăţenilor altor state membre care. adică decăderea din dreptul de vot. va fi tratat într-o secţiune distinctă. mai precis în cel de reşedinţă. cu precizarea că. ele trebuie să respecte în toate privinţele principiul nediscriminării cetăţenilor altor state . fie într-un alt stat membru. precum şi unele noi. dacă pentru a fi eligibil este cerută o durată minimală de reşedinţă pe teritoriul statului respectiv. 4. totuşi. în ceea ce priveşte incapacitatea. Astfel. conform legislaţiei acestuia.1996. dreptul de petiţionare.). se va considera că cetăţenii altor state membre care. dreptul de a se adresa Mediatorului European. Directiva Consiliului 94/80 din 19.şi sunt interzise discriminările în ce priveşte condiţiile de vot şi de alegere. Cel de-al doilea drept electoral vizează comunele urbane şi rurale ale statului de reşedinţă. care se poate exercita fie în statul propriu. bătrâneţe. pentru această ultimă ipoteză el este reglementat prin Directiva Consiliului 93/109. directiva lasă la latitudinea statului de reşedinţă să decidă dacă îi privează de acest drept pe cetăţenii altor state membre care sunt incapabili conform legislaţiei statului lor.5. în ciuda denumirii grupei. boală. Dreptul la protecţia sănătăţii presupune atât dreptul la măsuri de prevenţie cât şi dreptul de a beneficia de tratament şi îngrijiri. în sensul că statul de reşedinţă poate cere o durată minimă de reşedinţă de maxim cinci ani pentru a vota. morală şi mentală sau le-ar compromite educaţia.1994. dreptul de acces la documentele instituţiilor. unele sunt – cum erau şi înainte – recunoscute oricărei persoane cu domiciliul/sediul pe teritoriul Uniunii. primar adjunct etc. dreptul la ajutor social (incluzând şi ajutorul pentru locuinţă) este recunoscut persoanelor care nu dispun de resurse sifuciente pentru a duce o viaţă demnă. dreptul la protecţie diplomatică şi consulară din partea altui stat decât al său. Sunt interzise dublul vot şi dubla candidatură adică atât în statul propriu cât şi în cel de reşedinţă . stabileşte drepturile şi obligaţiile statelor în acest sens.dezvoltarea fizică. Sub acest ultim aspect. respectiv funcţia de membru în organele deliberative ale unor astfel de colectivităţi şi funcţiile executive (primar. Astfel. se va considera că cetăţenii altor state membre care au domiciliat timp de aceeaşi durată într-un alt stat membru îndeplinesc această condiţie. dreptul la o bună administrare. Menţionăm că dreptul de liberă circulaţie. să voteze sau să fie aleşi pe teritoriul său. până în momentul alegerilor.2. Este posibil şi un regim derogatoriu pentru statele în care cetăţenii cu drept de vot ai altor state membre depăşesc 20% din ansamblul populaţiei cu drept de vot. el este recunoscut oricărei persoane care domiciliază şi se deplasează legal în interiorul Uniunii. şomaj. avem: dreptul de vot şi de candidatură pentru Parlamentul European în statul membru de reşedinţă. modificată prin Directiva 96/30 din 13. din cauza stabilirii sau a duratei reşedinţei lor în afara statului de origine. accident de muncă. Nu pot fi aleşi în statul de reşedinţă cei consideraţi ineligibili după legislaţia oricăruia din cele două state.12. posedă cetăţenia statului lor de tot atâta timp îndeplinesc această condiţie. nu mai au dreptul. În scopul concilierii vieţii profesionale cu cea familială. dată fiind amploarea problematicii. protecţia sănătăţii este avută în vedere în orice acţiune şi politică a Uniunii. dacă pentru a fi eligibil este cerută o durată minimală de posesie a cetăţeniei statului de reşedinţă. dreptul de vot şi de candidatură pentru organele locale ale statului membru de reşedinţă. socială. respectiv de maxim zece ani pentru a fi ales. dreptul la concediu de maternitate plătit şi dreptul la concediu parental cu ocazia naşterii sau adoptării unui copil. cu precizarea că nu sunt afectate dispoziţiile din legislaţia statului de reşedinţă care instituie durate minime de reşedinţă pe teritoriul anumitor circumscripţii sau colectivităţi locale.

ai colectivităţilor locale). dreptul la motivarea deciziilor administraţiei. să o priveze de dreptul de a alege şi de a fi ales pe teritoriul său. Documentele vizate nu sunt numai cele elaborate de instituţii. Cazuri de excepţie: securitatea publică. activităţile vizate trebuie îl(i) afecteze direct pe petiţionar(i) iar acesta(aceştia) trebuie să poată fi identificat(ţi). Parlamentul a decis chiar să examineze şi petiţiile adresate de persoane străine cu domiciliul/sediul în afara Uniunii. condiţia unei durate minime de reşedinţă. Parlamentul are obligaţia de a răspunde. dreptul la repararea de către Uniune a prejudiciilor cauzate de instituţiile sau de agenţii ei în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. monetare şi economice ale Uniunii şi ale statelor. activităţile altor instituţii care fac obiectul unui dosar aflat în faţa jurisdicţiilor unionale. în cazul în care cetăţenii cu drept de vot ai altor state membre depăşesc 20% din totalul populaţiei cu drept de vot a colectivităţii locale în discuţie. indiferent de răspuns. chestiuni militare şi de apărare. interesele comerciale ale persoanelor fizice sau juridice. de a motiva clasarea unei petiţii şi de a acţiona în . aleşi direct sau indirect. cele de investigaţii sau de control (exceptând situaţia în care este implicat un interes public). statul de reşedinţă poate exclude de la dreptul de a fi alese persoanele ineligibile după legea statului lor de cetăţenie. video etc. dreptul de acces la propriul dosar. organele şi organismele Uniunii. audio. statele pot impune cetăţenilor altor state. în condiţiile stabilite prin Regulamentul 1049/2001 al Consiliului şi Parlamentului. precum şi cele care sunt în curs de a fi examinate de Parlament ca urmare a unor petiţii. procedurile judiciare. Dreptul de acces la documentele instituţiilor. El include: dreptul de a fi ascultat înainte de a se lua o măsură defavorabilă împotriva sa. care trebuie să poată fi identificat(ţi) şi care îi pot adresa Mediatorului plângerea direct sau printr-un parlamentar. sunt excluse activităţile jurisdicţionale ale celor trei instanţe unionale. Regulamentul menţionat prevede că noţiunea de document se referă la orice conţinut. Sunt excluse aceleaşi activităţi cu cele menţionate mai sus. indiferent de suportul său (hârtie. prin derogare.membre faţă de propriii cetăţeni. politici financiare. respectiv sediul stabil pe teritoriul Uniunii. adică în statul de cetăţenie şi în cel de reşedinţă. deşi activităţile pot fi nu numai ale instituţiilor ci şi ale unui stat membru sau ale unui stat terţ. dar statul de cetăţenie poate. organelor şi organismelor Uniunii . până la darea unei soluţii asupra lor. activităţile trebuie să-l(i) vizeze direct pe petent(ţi).). cu respectarea confidenţialităţii şi a secretului afacerilor. Dreptul la o bună administrare presupune ca problemele oricărei persoane să fie tratate în mod imparţial. dreptul de a scrie instituţiilor. nu este exclus de principiu dublul vot. ci şi cele primite de ele. electronic. Plângerile trebuie adresate în cel mult doi ani de la luarea la cunoştinţă a activităţilor criticate. statele membre pot cere respectivelor instituţii să nu comunice nimănui fără acordul lor documente emanând de la ele. care vizează activităţile Uniunii. atât pentru a vota cât şi pentru a fi aleşi în funcţiile executive sau în funcţia de membru în organele de conducere ale organelor deliberative. dacă este vorba de o problemă ce interesează Uniunea. respectiv îi pot exclude de la dreptul de a alege electorii sau membrii şi de a fi aleşi ca electori sau membri într-o adunare parlamentară naţională (este vorba de acele adunări care se compun din reprezentanţi. În exerciţiul acestui drept colectivităţile locale sunt asimilate particularilor. echitabil şi într-un termen rezonabil de către instituţiile. organelor şi organismelor Uniunii în oricare dintre limbile ei oficiale şi de a primi răspuns în aceeaşi limbă. Aceste excepţii pot fi invocate doar într-un termen de 30 de ani şi în mod excepţional peste acest termen. Dreptul de petiţionare vizează Parlamentul European şi aparţine de asemenea oricărei persoane fizice sau juridice cu domiciliul. tocmai de aceea. Dreptul de a se adresa Mediatorului numit de Parlament aparţine de asemenea oricărei persoane fizice/juridice cu domiciliul/sediul stabil în Uniune. respectiv sediul stabil în Uniune. dacă persoana a ales să voteze şi/sau să candideze în alt stat. după epuizarea unor demersuri administrative pe lângă instituţia/organul în cauză.regula transparenţei – aparţine oricărei persoane fizice sau juridice cu domiciliul. Petiţiile pot viza numai domeniile de activitate ale Uniunii. inclusiv drepturile de autor.

împotriva activităţilor ilegale. oricărui acuzat i se garantează dreptul de a fi apărat (ceea ce presupune nu numai o simplă libertate de a-şi alege un avocat.limitele competenţelor sale. de asemenea. Justiţie Aici intră: dreptul la un recurs (în sens de procedură. precum şi ale organelor statelor membre acţionând în sfera competenţelor unionale. Dreptul la protecţia diplomatică şi consulară din partea altui stat membru decât al său vizează situaţia în care o persoană fizică se află pe teritoriul unui stat terţ iar acesta nu are relaţii diplomatice sau consulare cu statul al cărui cetăţean este persoana. Dreptul la prezumţia de nevinovăţie presupune că orice acuzat este considerat nevinovat până la stabilirea vinovăţiei sale în conformitate cu legea. . furat. ci obligaţia autorităţilor de a-i numi unul din oficiu în caz de imposibilitate din partea acuzatului). Tot în cadrul acestui tip de protecţie intră şi dreptul statelor de a elibera documente provizorii de călătorie. consimţământul statului de cetăţenie este necesar iar documentul provizoriu este valabil numai pe durata minimală a călătoriei pe care beneficiarul trebuie să o efectueze şi numai pentru călătoria spre statul de cetăţenie. Dreptul la un recurs efectiv priveşte orice persoană ale cărei drepturi sau libertăţi garantate la nivel de Uniune au fost încălcate. pedepsele trebuie să fie proporţionale cu infracţiunile pentru care sunt aplicate. cu excepţia cazurilor de urgenţă. principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor. 4. în acest ultim caz până se dă o hotărâre asupra lor. dreptul de a nu fi judecat şi pedepsit penal de două ori pentru aceeaşi infracţiune. că o persoană nu poate fi condamnată la o pedeapsă mai severă decât cea care exista la data comiterii infracţiunii. Asistenţa în caz de deces. legalitatea pedepselor presupune. documentul normal de călătorie trebuie să fi fost pierdut. strâns legat de cel anterior. cu precizarea că. acţiune) efectiv şi de acces la o instanţă imparţială. repatriere şi ajutor în situaţii de dificultate sau altele poate fi financiară sau de alt tip. cu excluderea deciziilor pur politice. boală gravă. deoarece în ultimă instanţă acesta rambursează statului de asistenţă cheltuielile făcute.2. presupune ca orice cauză să fie judecată public. ceea ce nu împiedică judecarea şi condamnarea unei persoane pentru o faptă considerată la momentul comiterii ei criminală de către principiile generale recunoscute de ansamblul naţiunilor. persoanele care nu dispun de resurse suficiente pentru a-şi valorifica dreptul la recurs efectiv sau dreptul de acces la o instanţă pot beneficia de un ajutor jurisdicţional. este necesar şi acordul statului terţ. care îi vizează direct şi personal pe reclamant(ţi). abuzive ale instituţiilor şi organelor unionale. accident grav. violenţă gravă. a activităţilor jurisdicţionale ale jurisdicţiilor unionale. echitabil şi într-un termen rezonabil de către o instanţă independentă. cea financiară nu poate fi acordată fără consimţământul statului de cetăţenie. apărată şi reprezentată. care determină crearea unei comisii de anchetă a Parlamentului. Acest drept este reglementat de Deciziile 553/ 1995 şi 409/1996 ale reprezentanţilor statelor membre reuniţi în Consiliu. pe de o parte. dreptul la o instanţă imparţială.6. Pentru aceste documente provizorii este prevăzut un model uniform. imparţială şi înfiinţată în prealabil de lege. orice persoană are dreptul de a fi consiliată. în conformitate cu regulile dreptului internaţional. Protecţia se acordă în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenilor statului respectiv. în acest scop. Tot aici putem încadra şi reclamaţiile adresate de particulari. precum şi a acelor activităţi care fac obiectul unui dosar aflat în faţa jurisdicţiilor unionale. adică de a lua el măsurile corespunzătoare sau de a sesiza instituţiile competente în acest sens. distrus sau temporar nedisponibil. iar pe de altă parte că este obligatorie aplicarea legii care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care exista la data comiterii infracţiunii. Legalitatea infracţiunilor presupune că o persoană nu poate fi condamnată pentru o faptă care nu era incriminată de dreptul naţional sau internaţional la data comiterii ei. dreptul la prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare. arestare/deţinere.

care înglobează toate actele anterioare ce reglementau diferite aspecte şi diferiţi beneficiari ai liberei circulaţii. în principiu. deoarece aici nu avem de-a face cu un nou proces ci cu un alt ciclu procesual privind aceeaşi faptă. nici obligaţia cetăţenilor statului respectiv de a comunica . precum şi ascendenţii aflaţi în întreţinerea titularului/soţului/soţiei/ partenerului de viaţă (exceptând categoria studenţi/elevi). în conformitate cu legea. atestată legal. Dreptul de liberă circulaţie Dispoziţiile din tratate privind dreptul de liberă circulaţie. inclusiv procedura de urmat. Aceste dispoziţii se aplică cetăţenilor statelor membre ale Uniunii (cu unele excepţii). dacă fie ei sunt în întreţinerea titularului. membru sau nemembru). sunt membri ai familiei unui cetăţean al Uniunii. fie trăiesc sub acelaşi acoperiş şi gospodăresc împreună cu el.3. studii. 4. finalizată cu o altă soluţie. Componentele dreptului la liberă circulaţie a) Dreptul de ieşire din statul de cetăţenie sau din altul. indiferent de durata lor. detaşare profesională în alt stat. precum şi cetăţenilor unor state terţe aflaţi în următoarele ipoteze: sunt cetăţeni ai unor state legate de Uniune prin acorduri de asociere sau de cooperare.1. de asemenea. Aceasta nu înseamnă imposibilitatea exercitării unei căi extraordinare de atac. descendenţii titularului/soţului/soţiei/partenerului de viaţă care au sub 21 de ani sau se află în întreţinerea titularului/soţului/soţiei/partenerului de viaţă. boală gravă. lucrătorii independenţi. categoriile principale de beneficiari pe care le vizează acest drept sunt: salariaţii. statele vor favoriza şi admiterea partenerului de viaţă cu care titularul are o relaţie durabilă. pensionarii şi alţi inactivi. În toate aceste cazuri însă nu este vorba de un drept propriu-zis. respectiv cartea de şedere pentru membrii familiei cetăţeni ai unui stat terţ. care sunt. sunt salariaţi ai unui angajator care beneficiază de libertatea de a presta servicii (în aceste două cazuri dreptul lor fiind accesoriu). fiind suficientă prezentarea unui act de identitate valabil sau a unui paşaport (acte pe care statul de cetăţenie este obligat să le elibereze). nici de absenţele de maxim 12 luni consecutive justificate de alte motive importante (exemple: sarcină. statele se angajează să favorizeze admiterea pe teritoriul lor şi a altor membri de familie decât cei menţionaţi. să ducă la o nouă judecată. precum şi dreptul de a beneficia de condiţii normale de viaţă Primele trei aspecte presupun obligaţia statelor de a suprima viza de ieşire şi/sau de intrare şi/sau orice alte formalităţi speciale.3. Validitatea cărţii de şedere sau. după caz. dacă înregistrarea este prevăzută de legislaţia sa. de efect direct. nici de absenţele justificate de îndeplinirea serviciului militar în statul de cetăţenie. În plus. dreptul de intrare pe teritoriul oricărui alt stat membru şi dreptul de şedere. formare profesională. fie starea lor gravă de sănătate impune îngrijirea lor de către titular. nici obligaţia străinilor de a se prezenta la autorităţi pentru a fi luaţi în evidenţă. reînnoibilă din oficiu. Aceste drepturi nu exclud însă controlul la frontiere. sunt aplicate prin Directiva 38/2004 a Consiliului şi Parlamentului. În privinţa cetăţenilor statelor terţe trebuie precizat că dreptul de a circula liber nu li se aplică totdeauna integral şi sub toate aspectele. indiferent că au cetăţenia unui stat membru sau a unui stat terţ: soţul/soţia/partenerul de viaţă. pe baza unor date noi. nu mai poate fi urmărită şi condamnată pentru aceeaşi faptă. Din punct de vedere economico-social. în acest ultim caz dacă parteneriatul este înregistrat şi dacă în statul de primire el echivalează cu o căsătorie. naştere. studenţii şi elevii. de exemplu revizuirea. care. care la rândul lor pot fi lucrători care îşi instalează activitatea la modul permanent şi prestatori de servicii.Principiul "non bis in idem" se referă la faptul că o persoană care a fost condamnată sau achitată printr-o hotărâre penală definitivă. La aceste categorii se adaugă următorii membri de familie ai titularului dreptului. a şederii nu este afectată de absenţele temporare de maxim 6 luni/an. 4. precum şi obligaţia autorităţilor statului de intrare de a elibera un atestat de înregistrare pentru cetăţenii Uniunii.

în plus. Copiii. Continuitatea şederii este întreruptă de orice decizie de expulzare executată valabil împotriva persoanei în discuţie. pentru membrii de familie cetăţeni ai unui stat terţ se poate cere viză de intrare. de legislaţiile naţionale. Membrii de familie menţionaţi. respectiv carte de şedere. Astfel. beneficiază de dreptul de şedere în statul de primire şi după decesul sau plecarea titularului dreptului de liberă de circulaţie. a studiilor sau a vizitei turistice. dacă locuiesc de 5 ani fără întrerupere în statul de primire şi sub rezerva îndeplinirii condiţiilor menţionate mai sus. prin acordul părinţilor sau prin decizie judiciară. mai beneficiază de dreptul de şedere.. Limitările pot consta. Nu li se poate pretinde înregistrare. părintelui care nu e cetăţean al Uniunii. susceptibil de a da naştere la aplicări abuzive care ar fi subminat dreptul de liberă circulaţie. a serviciului prestat. posesia unei cărţi de şedere valabile îi scuteşte însă de cerinţa unei vize. în refuzul reînnoirii acestor documente. indiferent de cetăţenia lor. eventual şi părintele căruia îi sunt încredinţaţi. Dreptul de şedere se exercită cu privire la întregul teritoriu al statului de primire. Controlul la frontiere a fost suprimat abia prin Acordul de la Schengen. în refuzul eliberării cărţii de şedere sau a cărţii de şedere permanente. divorţul. şi în cazul în care sunt înscrişi într-o instituţie de învăţământ. În fine. celor care se deplasează pentru cel mult trei luni.identitatea străinilor pe care îi găzduiesc. De asemenea. Directiva 38/2004 menţionată stabileşte nişte reguli de interpretare a lor şi reguli minimale de procedură. din care cel puţin 1 an în statul de primire. în refuzul admiterii pe teritoriu. despre care vom vorbi ulterior. dar statul respectiv este obligat să le faciliteze obţinerea ei. limitările pentru aceste considerente nu pot fi utilizate de state pentru alte scopuri. De asemenea. prin acordul părinţilor sau prin decizie judiciară. În toate aceste ipoteze dreptul membrilor familiei dobândeşte un caracter principal. Dreptul de şedere despre care vorbim este limitat la durata activităţii desfăşurate. dacă aceştia îndeplinesc condiţiile menţionate anterior (calitatea de lucrători. această din urmă măsură fiind accesorie penultimei măsuri. Dreptul de intrare şi/sau şedere poate fi limitat pe baza următoarelor motive: • ordinea publică • securitatea naţională • sănătatea publică. nemaifiind accesoriu dreptului titularului. în caz că ei au cetăţenia unui stat terţ. după caz. membrii de familie cetăţeni ai unui stat terţ beneficiază de dreptul de şedere şi după decesul titularului. eventualele limitări teritoriale trebuind să fie identice cu cele existente în privinţa cetăţenilor statului respectiv. sub rezerva îndeplinirii condiţiilor cerute acestuia (să aibă calitatea de lucrători de orice fel. Primele două motive sunt definite. . fie copiii au fost încredinţaţi. cu condiţia ca instanţa să fi apreciat că vizitele trebuie să aibă loc în statul de primire şi atâta timp cât ele sunt necesare. nici dreptul autorităţilor statului de a face controale în interiorul teritoriului pentru a verifica existenţa respectivelor acte şi îndeplinirea formalităţilor cerute pentru şedere. dacă locuiau cu acesta cu cel puţin 1 an înainte de decesul său. Având în vedere însă caracterul nedefinit şi imprecis al noţiunilor menţionate. în principiu. în îndepărtarea de pe teritoriu sau în interzicerea pentru viitor a intrării pe teritoriu. de studenţi sau de elevi sau să dispună de venituri suficiente şi de asigurare de sănătate). dacă locuiesc de 5 ani fără întrerupere în statul de primire şi dacă fie căsătoria/parteneriatul a durat cel puţin 3 ani înainte de desfacerea/anularea sa. cetăţeni ai Uniunii. anularea căsătoriei sau desfacerea parteneriatului înregistrat nu afectează dreptul de şedere al membrilor de familie. după decesul sau plecarea titularului. fiind deci un drept temporar deşi cu o durată nedeterminată. fie existenţa unor situaţii deosebit de dificile cer menţinerea dreptului de a rămâne (de exemplu violenţa domestică declanşată înainte de desfacerea căsătoriei/parteneriatului). părintele care nu e cetăţean al Uniunii beneficiază de un drept de vizită pentru copiii minori.). cum ar fi protecţia locurilor de muncă..

situaţia ei familială şi economică. Sancţiunile pentru nerespectarea regulilor referitoare la deţinerea atestatului de înregistrare sau a cărţii de şedere trebuie să fie aceleaşi cu cele aplicate de către statul de primire propriilor cetăţeni pentru nerespectarea regulilor referitoare la deţinerea actului de identitate. sunt excluse. deci. să fie asistată de avocat şi să ceară suspendarea executării măsurii. ele sunt valabile nu numai pentru măsurile de limitare a dreptului de liberă circulaţie pe temeiurile amintite. persoana are la îndemână un termen de cel puţin 3 luni pentru a se înregistra. atunci când sunt comise de cetăţenii săi. măsura expulzării nu poate fi executată dacă s-a cerut suspendarea ei. cu excepţia cazurilor în care prezenţa persoanei ar provoca tulburări grave ale ordinii publice sau ale securităţii publice şi a cazurilor în care măsura constă în refuzul admiterii pe teritoriu. iar statul trebuie să răspundă în maximum şase luni la cererea de eliberare a cărţii de şedere sau a cărţii de şedere permanente. dacă măsura îndepărtării de pe teritoriu era de natură administrativă. expirarea actului de identitate sau a paşaportului nu constituie un motiv suficient pentru expulzarea unei persoane şi nu poate constitui deloc un motiv pentru interzicerea intrării în viitor pe teritoriul statului de primire. Ca exemplu. vârsta acesteia. recurgerea la sistemul de asistenţă socială al statului de primire nu justifică automat expulzarea de pe teritoriu a altor categorii decât lucrătorii şi nu justifică deloc expulzarea lucrătorilor sau a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă şi cu o şansă reală de a fi angajate. protecţia sistemului de asistenţă sau de securitate socială etc. exceptând cazurile de urgenţă. trecute sau actuale. până la pronunţarea unei hotărâri în acest sens. al persoanei în discuţie şi presupun existenţa unei ameninţări prezente. dar nu are dreptul de a intra pe teritoriu în timpul examinării cererii sale. respectiv de către familia lor. acesta nu mai poate controla nici deţinerea atestatului de înregistrare sau a cărţii de şedere de către cetăţenii altor state membre. condamnările penale. limitările colective şi cele preventive (vizând o ameninţare viitoare şi/sau potenţială). Statul care ia o măsură de expulzare trebuie să ia în considerare aspecte ca: durata şederii persoanei pe teritoriul său.. reale şi suficient de grave din partea ei. persoana vizată a avut anterior acces la o altă cale de atac sau expulzarea a fost decisă în baza unei hotărâri judiciare. dacă măsura era de natură penală – însoţind o pedeapsă cu închisoarea -. respectiv după 2 ani. integrarea ei socială şi culturală în statul de primire. persoana are dreptul la un termen de cel puţin 1 lună de părăsire a teritoriului. respectiv pentru a cere eliberarea cărţii de şedere. exceptând cazurile în care expulzarea este fondată pe motive imperioase de securitate publică. invocând schimbarea circumstanţelor care au dus la respectiva măsură. intensitatea legăturilor ei cu statul de origine etc. de refuz de reînnoire a acestora sau de expulzare. starea ei de sănătate. de refuz al acordării cărţii de şedere sau a cărţii de şedere permanente. ci şi pentru măsurile similare luate în caz de neîndeplinire a condiţiilor de fond cerute pentru exerciţiul acestui drept. autoritatea administrativă care judecă în căile de atac trebuie să fie diferită de cea care a luat măsura iar persoana are dreptul să fie prezentă personal. persoana are dreptul să ceară ridicarea măsurii de interzicere a teritoriului după maxim 3 ani de la executarea ei. cu deosebirea că în această ultimă ipoteză statul de primire nu poate lua şi măsura interzicerii teritoriului pentru viitor. ele nu pot depăşi ceea ce este necesar pentru protecţia ordinii publice/securităţii naţionale şi nu pot fi aplicate pentru fapte pe care statul respectiv nu le combate prin măsuri represive sau de altă natură. persoana are dreptul la aceleaşi căi judiciare sau administrative de atac împotriva măsurii ca şi cetăţenii statului respectiv iar căile de atac trebuie să permită aprecierea legalităţii. a oportunităţii şi a caracterului proporţional al măsurii. dacă deţinerea unui act de identitate nu este impusă cetăţenilor săi de legislaţia statului de primire. ele nu se pot baza decât pe comportamentul individual. nu justifică prin ele însele limitarea dreptului de intrare şi şedere. Statul de primire este obligat să-i comunice persoanei motivele care au stat la baza măsurii de refuz de admitere pe teritoriu. dacă nu se opun motive ţinând de securitatea naţională.protecţia agenţilor economici naţionali de concurenţa străină. fie el trecut sau prezent. În ceea ce priveşte garanţiile procedurale. neîndeplinirea formalităţilor prevăzute pentru străini nu o justifică deloc. statul trebuie să .

nu contează tipul de raport juridic dintre angajator şi angajat sau statutul acestuia din urmă. servicii. bolile şi infirmităţile care pot justifica limitarea libertăţii de circulaţie sunt cele potenţial epidemice definite ca atare de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. precum şi alte boli infecţioase sau parazitare contagioase dacă ele fac obiectul unor măsuri de protecţie faţă de cetăţenii statului de primire. nu şi în refuzul eliberării cărţii de şedere permanente. statele au posibilitatea. restrictive. salariate sau independente. b) Dreptul de a desfăşura o activitate aducătoare de venituri (profesională) Acest drept se referă atât la activităţile economice (producţie. Statele nu mai au dreptul să instituie permisul de muncă. medicină. presupunând că nu întreaga profesie implică aceasta.). comerţ propriu-zis. silvicultură. adică la cele care după terminare dau dreptul şi posibilitatea (nu şi obligaţia) practicării unei profesii sau meserii. dacă ele constituie un tot detaşabil de restul activităţilor. notarii. la cererea statelor Noţiunea de funcţie publică sau de activitate ce implică exerciţiul autorităţii este definită în principiu de legislaţiile naţionale. atât la munca salariată cât şi la cea desfăşurată pe cont propriu.). învăţământ privat etc. arhitectură. pot fi aduse pe aceleaşi motive ca şi la dreptul de intrare şi şedere. el va fi analizat odată cu libertatea de circulaţie pe categorii de beneficiari. dar Curtea de Justiţie a stabilit şi aici interpretări proprii. aceeaşi precizare • activităţile stabilite de Consiliu ca fiind excluse. executorii judecătoreşti etc.răspundă la cerere în termen de 6 luni iar în ipoteza a doua este obligat să examineze din oficiu schimbarea circumstanţelor. atât la persoanele fizice cât şi la cele juridice. de vârsta beneficiarului şi de nivelul formaţiei. ca şi clauză de salvgardare (ea semnificând prioritatea naţionalilor de a ocupa un post sau de a exercita o profesie). deci. Este de menţionat că sunt excluse din cadrul unui post sau al unei profesii doar acele activităţi ce implică (fie şi ocazional) exerciţiul autorităţii. de asemenea. c) Dreptul de a efectua studii Acest drept se referă la studiile cu caracter profesional în sens larg. statele nu au nici un drept de apreciere în acest sens. indiferent de natura acesteia. Limitarea nu poate consta decât în refuzul admiterii pe teritoriu. d) Dreptul de a rămâne (dreptul permanent de şedere) . în refuzul reînnoirii cărţii de şedere sau a cărţii de şedere permanente sau în expulzarea persoanei. Excepţiile de la dreptul de a desfăşura o activitate aducătoare de venituri sunt: • activităţile/funcţiile. dacă boala sau infirmitatea survin după 3 luni de şedere. fie ele sub forma instalării sau a prestării serviciilor. care implică exerciţiul direct sau indirect al autorităţii publice (de exemplu magistraţii. după cum nu mai au dreptul să instituie prioritatea pieţei naţionale a forţei de muncă sau s-o restabilească temporar. menite să împiedice statele de a eluda prevederile tratatelor: nu contează denumirea sau tipul de instituţie ci caracteristicile şi modalităţile exercitării activităţii. întrucât acest drept este deţinut în virtutea prevederilor tratatelor şi nu a legislaţiilor naţionale. general. sunt deci excluse studiile cu caracter exclusiv sau preponderent cultural. agricultură. Limitările aduse dreptului de a exercita profesii independente.) cât şi la profesiile liberale (avocatură. independent. respectiv al eliberării cărţii de şedere. În ceea ce priveşte dreptul de a beneficia de condiţii normale de viaţă. poliţiştii. nu şi obligaţia de a le exclude • activităţile independente cu caracter de monopol de stat. piscicultură etc. În ce priveşte cel de-al treilea motiv. militarii. cu aceleaşi precizări. educativ.

ei pot dobândi acest drept cu titlu principal dacă se încadrează în una din categoriile principale de beneficiari ai dreptului de liberă circulaţie şi dacă domiciliază neîntrerupt de 5 ani pe teritoriul statului de primire. ei beneficiază însă de acest drept şi în caz de deces al titularului. fără necesitatea de a îndeplini alte condiţii. dacă persoana vizată domiciliază în statul respectiv de mai puţin de 10 ani. În ce priveşte eventualele limitări teritoriale. respectiv doar pentru motive imperioase de securitate publică. El poate fi limitat doar pentru motive grave de ordine publică sau de securitate publică. alte întreruperi independente de voinţa persoanei. adică să nu constituie o piedică în calea liberei circulaţii. sunt valabile precizările făcute la dreptul de şedere. lucrătorii – salariaţi sau independenţi – dobândesc un drept de şedere permanent înainte de trecerea celor 5 ani în situaţiile în care: fie ating vârsta de pensionare completă sau anticipată sau. orice cetăţean al Uniunii care domiciliază de 5 ani neîntrerupt pe teritoriul altui stat membru decât al său beneficiază de dreptul de a rămâne în acel stat. cu condiţia însă ca exigenţele impuse străinilor să urmărească un scop de interes general şi să fie proporţionale. Dreptul de şedere permanent se pierde în caz de absenţe mai mari de 2 ani consecutivi din statul de primire. chiar . d) Dreptul de a beneficia de regula tratamentului naţional sau a nediscriminării în raport cu cetăţenii statului de reşedinţă Acesta este de fapt un drept şi în acelaşi timp un principiu care guvernează toate celelalte componente.De regulă. fie ca decesul său să se datoreze unui accident de muncă sau unei boli profesionale. indiferent de cetăţenia lor. membrii de familie menţionaţi beneficiază de dreptul de a rămâne odată ce titularul l-a dobândit. dar încă lucra. dacă soţul/partenerul înregistrat este cetăţean al statului de primire sau şi-a pierdut cetăţenia acestui stat în urma căsătoriei. dacă locuiesc împreună cu acesta. în acest ultim caz cu excepţia situaţiei în care expulzarea este în interesul minorului. de asemenea. dacă au locuit efectiv cu acesta şi dacă el îndeplinea în momentul decesului condiţiile cerute. fără a fi în acest caz în prezenţa unei discriminări: străinul se află. fără vreo condiţie de rezidenţă când incapacitatea rezultă dintr-un accident de muncă sau o boală profesională şi dă astfel dreptul la o prestaţie din partea statului. deci nu dobândise dreptul permanent de şedere. fie îşi încetează activitatea din cauză de incapacitate permanentă de muncă. fie ca soţul/partenerul supravieţuitor să fi pierdut cetăţenia statului de primire în urma căsătoriei cu titularul. Prin derogare. accident. obiectiv vorbind. În ipoteza pensionării şi a incapacităţii permanente de muncă nu se mai cere condiţia duratei minime de activitate şi nici cea a duratei minime de rezidenţă neîntreruptă. În calculul duratei minime de rezidenţă intră şi absenţele menţionate în legătură cu validitatea cărţii de şedere. dacă au lucrat şi au domiciliat neîntrerupt timp de 3 ani şi continuă să vină zilnic sau o dată pe săptămână în statul în care vor să-şi păstreze dreptul permanent de şedere. conform Convenţiei Naţiunilor Unite asupra Drepturilor Copilului din 1989. respectiv o carte de şedere permanentă membrilor de familie care sunt cetăţeni ai unui stat terţ. Statul de primire este obligat să elibereze cetăţenilor Uniunii un document atestând dobândirea dreptului permanent de şedere. cetăţeanul. dacă persoana respectivă domiciliază în acel stat de 10 ani sau este minoră. în calculul duratei minime de activitate intră şi perioadele de boală. vârsta de 60 de ani. lucru care exclude tratamentul naţional în situaţii diferite. se cere fie ca el să fi domiciliat continuu de cel puţin 2 ani în momentul decesului. în lipsa unui drept la pensie. respectiv cu condiţia să domicilieze neîntrerupt de mai mult de 2 ani în toate celelalte cazuri. El presupune tratament identic în situaţii identice. prin însăşi calitatea sa de străin. Evident. în situaţii în care nu se poate afla. fie îşi transferă activitatea în alt stat membru. dacă au lucrat cel puţin în ultimele 12 luni şi domiciliază neîntrerupt de mai mult de 3 ani. Dacă membrii de familie nu au cetăţenia Uniunii şi nu pot beneficia de dreptul permanent de şedere în virtutea situaţiilor de mai sus. şomaj involuntar legal constatat. dacă titularul nu le îndeplinea în acel moment. cu atât mai mult nu constituie discriminări măsurile obiective impuse tuturor şi justificate de un interes general.

Salariatul are dreptul de a domicilia pe teritoriul statului respectiv atâta timp cât este încadrat în muncă. chiar dacă nu este singura sau principala ocupaţie a titularului.. în schimbul şi în scopul unei remuneraţii. condiţiile de ocupare a unui loc de muncă. Activitatea trebuie să fie efectivă şi reală. în acest sens noţiunea include şi persoanele care lucrează cu jumătate de normă. după o perioadă de muncă de mai mult de 1 an. regimul juridic al salariaţilor se aplică şi unor persoane ai căror angajatori nu desfăşoară o activitate profitabilă. chiar dacă remuneraţia nu este în bani ci în produse sau servicii şi chiar dacă remuneraţia se situează sub nivelul minim stabilit de legea statului respectiv pentru acordarea asistenţei publice sau a întreţinerii din partea familiei. dacă legile li se aplică tuturor. persoanele condamnate cu executare la locul de muncă. provenienţa produsului.şi. nu pot fi considerate discriminări prin ele însele disparităţile legislative dintre state.dacă pot fi un obstacol la libera circulaţie. naţionalitatea persoanei juridice. În acest sens. Discriminările pot fi: directe. nu se cere ca salariatul să-şi aibă domiciliul sau reşedinţa într-un stat membru. cum ar fi sportivii profesionişti. cea ocazională sau cea cu contract pe durată determinată). El are dreptul de a beneficia de regula nediscriminării în ce priveşte ocuparea unui loc de muncă (cu excepţiile menţionate anterior). şomaj involuntar. cu condiţia ca exigenţele impuse să fie proporţionale şi adecvate (apte) acelui scop. deci locul de unde este dirijată activitatea. publice sau private. chiar dacă nu are caracter permanent (de exemplu munca sezonieră. ele sunt admisibile. chiar dacă nu-i afectează totdeauna efectiv şi deşi nu s-a urmărit aceasta. contractul dintre angajator şi angajat să fie supus legii unui stat membru sau salariatul să fie supus obligaţiei de plată a impozitului pe venit într-un stat membru. în acest ultim caz cu condiţia să existe şansa reală de a găsi de lucru într-un termen rezonabil. la expirarea contractului cu durată determinată de mai puţin de 1 an sau în timpul primelor 12 luni de la intrarea în statul de primire.3. evident. Calitatea de salariat se păstrează şi în următoarele situaţii: incapacitate temporară de muncă rezultând dintr-o boală sau un accident. 4. Sub incidenţa dreptului unional cad nu numai discriminările provenind de la autorităţile publice ci şi cele provenind de la orice alte persoane juridice. indiferent de tipul contractului sau de statutul persoanei. Cele indirecte sunt reglementările care. Cele deghizate sunt reglementările care urmăresc să-i afecteze mai mult sau numai pe străini. frecventarea unui curs de formare profesională. exceptînd cazul şomajului involuntar. să îndeplinească această condiţie (cazul detaşării). în fine. condiţiile . nu sunt admisibile în nici o situaţie. cele care prestează o muncă sezonieră şi cele aflate în căutarea unui loc de muncă. preoţii misionari etc. Categoriile principale de beneficiari ai liberei circulaţii a) Lucrătorii salariaţi Noţiunea de salariat se referă la persoana care desfăşoară o activitate sub direcţia şi controlul altei persoane şi în condiţiile stabilite de aceasta.2. este suficient ca sediul angajatorului. . şomaj involuntar. de aceea nu sunt nicicând admisibile. legal înregistrat. persoanele condamnate la o muncă în folosul comunităţii). chiar dacă nu îi afectează efectiv. Cele directe sunt reglementările bazate pe un element de extraneitate – cetăţenia sau domiciliul persoanei fizice. dacă urmăresc un scop de interes general. indirecte şi deghizate. în condiţiile menţionate anterior. dar nu se aplică unor persoane care desfăşoară o activitate remunerată ca mijloc de reinserţie socială (de exemplu persoanele eliberate din executarea unei pedepse cu condiţia de a munci. dacă există o legătură între acest curs şi activitatea desfăşurată anterior. sunt susceptibile să-i afecteze mai mult sau numai pe străini. este suficient să fie cetăţean al unui stat membru. deşi pot constitui o piedică în calea liberei circulaţii. precum şi de a rămâne după încetarea activităţii. De asemenea. provenienţa diplomei etc. nu marginală şi accesorie. fără distincţie. Nu se cere ca locul efectiv de muncă să fie situat pe teritoriul Uniunii pentru ca persoana să cadă sub incidenţa prevederilor referitoare la libera circulaţie. dar nu şi cele săvârşite de persoane fizice. deşi teoretic aplicabile tuturor. legal înregistrat.

în primul caz durata fiind nedeterminată. formarea profesională. burse de studiu pentru copii. respectiv categoria celor care îşi instalează permanent activitatea în alt stat şi categoria celor care prestează servicii în alt stat fără a-şi muta activitatea din statul în care sunt instalaţi. a condiţiilor de muncă şi a drepturilor şi avantajelor sociale în sens larg îi vizează şi pe cei ce ocupă funcţii de autoritate publică. agenţii.. indemnizaţiile de maternitate. afilierea sindicală. Nediscriminarea în privinţa condiţiilor de ocupare a unui loc de muncă. facilităţi pentru cumpărarea de locuinţe. de şomaj. în organismele profesionale etc. protecţia şi securitatea muncii. sunt excluse însă prestaţiile de asistenţă socială (ajutoare sociale de orice tip). birouri etc. precum şi transferul prestaţiilor în caz de părăsire a statului plătitor. b) Lucrătorii independenţi Această categorie are la rândul ei două subdiviziuni. fie el în bani sau în natură. pentru ca salariaţii să-şi păstreze toate drepturile dobândite sau în curs de dobândire. activitatea de prestare de servicii poate avea şi un caracter aleatoriu. De precizat că. reprezentanţe. este însă exclus cumulul prestaţiilor de aceeaşi natură cuvenite pentru aceeaşi perioadă. Pentru ca libera circulaţie să devină efectivă. vechimea în muncă. se ia în considerare evenimentul indiferent de statul în care s-a petrecut.). presupunând că ele ar fi acordate de legislaţiile tuturor statelor implicate.de muncă (remuneraţia. Diferenţele între cele două subcategorii constau în principal în durata deplasării şi eventual în caracterul ei. fie . sunt vizate toate activităţile aducătoare de venituri.. ca şi când el ar fi avut loc pe teritoriul statului plătitor al prestaţiei. Pentru prima subcategorie libertatea de circulaţie presupune: dreptul persoanelor fizice de a crea şi administra persoane juridice în alt stat (de exemplu societăţi comerciale). nici armonizarea lor. asigurările de sănătate. în comitetele de întreprindere. Cum operează echivalarea efectelor? Astfel. dacă pentru instalarea sediului principal al activităţii. reintegrarea profesională. dacă survenirea unui eveniment este o condiţie pentru a beneficia de o prestaţie. reduceri pe transportul în comun. dreptul la a fi indemnizat din bugetul public pentru daune aduse integrităţii corporale etc. respectiv deplasarea putând chiar lipsi. respectiv al persoanelor fizice cu domiciliul şi cu sediul real. accesul la învăţământ. din moment ce au fost admişi în ele. ceea ce înseamnă că ele se desfăşoară ca regulă în schimbul unui câştig. pe plan unional s-a realizat o coordonare a regimurilor de securitate socială din statele membre. inclusiv dreptul de a fi ales în organele de conducere ale sindicatelor. de accidente de muncă şi boli profesionale. adică echivalarea efectelor pe care le produc evenimentele asigurate. fie ele economice sau nu (vezi anterior).). aceasta nu înseamnă nici substituirea unui regim unional regimurilor naţionale. de a crea sedii secundare. principal sau secundar. Această coordonare vizează toate prestaţiile sociale legate de exercitarea profesiei: pensia de vârstă. promovarea. într-un stat membru. se iau în considerare perioadele lucrate în orice stat unional. alocaţiile familiale etc. dacă timpul lucrat este o condiţie pentru a beneficia de o prestaţie. reduceri de impozite pentru existenţa unor membri de familie în întreţinere. Indiferent de categorii. de invaliditate. concedierea. în al doilea determinată. ajutoarele de deces. indiferent care stat plăteşte prestaţia.). arhitecţi etc. drepturile şi avantajele sociale naţionale nelegate direct de exercitarea profesiei (de exemplu înscrierea pe listele de locuinţe sociale. într-un stat membru. cu sau fără personalitate juridică. dreptul persoanelor juridice cu sediul real sau statutar într-un stat membru şi cu naţionalitatea unui stat membru de aşi transfera sediul într-un alt stat membru. avocaţi. principal sau secundar. sucursale. într-un alt stat membru. toate acestea atrăgând alte diferenţe. în funcţie de modul de desfăşurare a activităţii sau de exercitare a profesiei. pensiile de urmaş. filiale. drepturile civile. fie că este creat prima dată. dreptul persoanelor fizice de a-şi crea centre de activitate sau de a-şi transfera activitatea în alt stat fără a crea persoane juridice (de exemplu cabinete de medici. dreptul persoanelor juridice cu sediul real. ci doar coordonarea lor. prestaţii de asistenţă socială – exceptând persoanele care îşi caută de lucru şi pe cele care se stabilesc pentru cel mult 3 luni -.

şomaj involuntar. drepturile şi avantajele sociale nelegate direct de profesie (cu aceleaşi precizări ca şi la salariaţi pentru prestaţiile de asistenţă socială). filiale şi alte forme de acest tip cerinţa menţionată nu mai poate exista. fiindcă nu le poate impune nici să-şi instaleze activitatea. legal înregistrat. astfel. În categoria destinatarilor de servicii se includ. statul de origine nu poate împiedica persoanele fizice având cetăţenia sa. Dreptul de a crea alte centre de activitate este nelimitat. în scopuri profesionale şi nu academice. printre altele. dacă există o legătură între acest curs şi activitatea desfăşurată anterior. în sensul că pot fi create nenumărate astfel de centre. fac excepţie exigenţele specifice profesiei şi impuse tuturor . cei care efectuează călătorii de afaceri sau de studii. dar statul de primire este obligat ca. condiţiile de exercitare a ei. şomaj involuntar. atât la persoanele juridice cât şi la cele fizice. cu respectarea regulilor ce guvernează diversele profesii sau activităţi. turiştii pe cont propriu aflaţi sau nu în vizită la cineva. promovarea de teste sau examene. diversele profesii. turiştii care se deplasează prin agenţii. Regula nediscriminării are un conţinut mai restrâns. a condiţiilor de exercitare a unei profesii şi a drepturilor şi avantajelor sociale în sens larg îi vizează şi pe cei ce exercită activităţi de autoritate publică. statul de instalare poate pretinde o prezenţă stabilă. sunt considerate licite reglementările aplicabile doar străinilor şi adoptate pentru protecţia ordinii publice. fax. înscrierea într-un organism profesional etc. a diplomelor. lucrătorii independenţi care se stabilesc pentru maxim 3 luni nu au dreptul la prestaţii de asistenţă socială din partea statului de primire. de exemplu posesia unei diplome. armonizarea condiţiilor de acces şi de exercitare a unei profesii. legal înregistrat. echivalarea/recunoaşterea diferitelor calificări profesionale. respectiv sediul real pe teritoriul unui stat membru şi. Internet etc. poştă. condiţiile de acces într-o profesie. Nediscriminarea în privinţa condiţiilor de acces într-o profesie. pentru sedii secundare. certificatelor. Prestatorii de servicii trebuie să-şi aibă domiciliul. înainte de a impune respectarea oricărei exigenţe. frecventarea unui curs de formare profesională. Nu sunt considerate discriminări exigenţele de acces în profesie sau de exercitare a ei impuse tuturor întrun scop de interes general. Calitatea de lucrător independent se păstrează şi în următoarele situaţii: incapacitate temporară de muncă rezultând dintr-o boală sau un accident. constituirea şi funcţionarea diferitelor tipuri de organisme profesionale etc. Regula nediscriminării priveşte: accesul la profesie (cu limitările şi excepţiile menţionate). se urmăreşte echivalarea/recunoaşterea reciprocă. telex. să-şi transfere activitatea sau să-şi creeze un alt centru de activitate în alt stat membru. armonizarea legislaţiei ce guvernează diferite categorii de persoane juridice etc. Pentru cea de-a doua subcategorie libertatea de circulaţie presupune fie o deplasare a prestatorului limitată la durata prestaţiei.. exceptând cazul şomajului involuntar. sucursale. drepturile civile (aceleaşi ca şi pentru salariaţi). în timpul primelor 12 luni. respectarea dreptului de autor. atestatelor şi altor titluri de învăţământ. respectarea unor reguli de deontologie profesională. armonizarea condiţiilor de şcolarizare şi de formare profesională. în cazul persoanelor juridice. să se asigure că statul de origine nu a luat el măsuri pentru protecţia interesului general urmărit.că este transferat. De asemenea. Ca şi în cazul salariaţilor. fie lipsa deplasării prestatorului şi deplasarea în schimb a prestaţiei (de exemplu serviciile prestate prin telegraf. Se admite ca prestatorul să-şi creeze în statul de prestare a serviciului o anumită bază materială. la anumite drepturi civile. după o perioadă de muncă de mai mult de 1 an. cu condiţia să privească numai exerciţiul profesiei şi nu accesul în ea. Statul de prestare nu poate impune prestatorilor aceleaşi exigenţe ca cele necesare unei instalări.. din moment ce li s-a permis să le exercite. cei care se deplasează pentru îngrijiri medicale. referindu-se la condiţiile de prestare a serviciului.) sau a destinatarului prestaţiei (în acest ultim caz tot pe durata prestaţiei). În scopul asigurării efective a libertăţii de circulaţie s-a procedat la coordonarea regimurilor de securitate socială şi la armonizarea sau coordonarea reglementărilor privind învăţământul. De asemenea. la anumite drepturi şi avantaje sociale. securităţii naţionale sau sănătăţii publice. strict necesară desfăşurării activităţii respective. să aibă naţionalitatea unui stat membru. nici persoanele juridice cu sediul pe teritoriul său şi având naţionalitatea sa.

Aici intră persoanele care din diferite motive şi-au încetat activitatea în statul lor şi se deplasează în alt stat membru. prin intermediul unor convenţii cu statele member părţi la Acord. este exclus deci dreptul la protecţie socială şi la avantaje sociale în sens larg. el a fost completat prin Convenţia de aplicare de la Schengen. o politică comună sau cel puţin o coordonare în materie de vize. Tratatul de la Amsterdam integrează în Uniunea Europeană.. semnată în 1990 şi intrată în vigoare în 1995. semnată tot în 1990 şi intrată în vigoare în 1997. Germania.I. fiind o convenţie încheiată între statele membre. ele trebuie să dispună de o pensie sau de alt tip de venituri în cuantum suficient (vezi mai sus) şi de asigurare de sănătate. precum şi dreptul la avantaje specifice categoriei. efectuarea studiilor. d) Pensionarii şi alţi inactivi Pentru această categorie dreptul la liberă circulaţie a fost introdus. bineînţeles. Şi în această situaţie există dispoziţii de coordonare. Prin venituri suficiente se înţeleg cele aflate deasupra nivelului minim sub care statul de reşedinţă acordă asistenţă socială sau o pensie minimală de securitate socială.instalarea putând fi una dintre ele -. fiind însă suficient să facă o declaraţie în acest sens. La Acord au aderat ulterior şi alte state membre. Grecia. Acestea vizează: a) Suprimarea controalelor la frontierele interne (dintre statele părţi) .aspecte care îi vizează pe cetăţenii statelor terţe -. printr-o directivă emisă în baza Actului Unic şi înlocuită în 1993.într-un scop de interes general . c) Elevii şi studenţii Pentru ei dreptul la liberă circulaţie a fost introdus. Acordul de la Schengen. Acordul de la Schengen şi dispoziţiile unionale în materia liberei circulaţii a străinilor Aşa cum am amintit. tratatele constitutive permiteau libertatea de circulaţie la această categorie pentru perioadele de maximum trei luni de deplasare. Danemarca. precum şi. iar studentul sau elevul trebuie să posede venituri suficiente pentru a se întreţine şi să aibă asigurare de sănătate. la origine el era un act de drept internaţional public care completa dreptul unional. pentru şederile ce depăşesc trei luni. Semnat în 1985 de Franţa. state terţe cum ar fi Islanda şi Norvegia. Acordul are ca obiect suprimarea controalelor la frontierele interne. respectiv de armonizare a regimurilor de securitate socială şi a legislaţiilor naţionale din diverse domenii de activitate. Suedia.3. Deci. Dreptul de şedere este limitat la durata studiilor. 4. cooperare judiciară şi poliţienească ca şi corolar al celor menţionate. în măsura în care legislaţia conţine aceleaşi exigenţe.unele prevederi imediat. cu condiţia însă ca aceste avantaje să nu aibă ca scop tocmai accesul la învăţământ. altele în 1986 -. Portugalia. drepturi civile. şi prin Convenţia de la Dublin. Finlanda. Regula nediscriminării exclude şi aici dreptul la protecţie socială şi la avantaje sociale în sens larg. tot în 1990. dacă acesta nu poate fi atins prin mijloace mai puţin restrictive şi prin supunerea prestatorului faţă de legislaţia statului în care este instalat. mai precis în J.A. în scopul facilitării liberei circulaţii mai ales pentru cetăţenii unionali. sejur.3. Belgia şi Luxemburg şi intrat în vigoare în mod diferenţiat . aceasta din urmă având ca părţi toate statele membre ale Comunităţilor. Regula nediscriminării vizează accesul la învăţământ. Din punctul de vedere al conţinutului Acordul cuprinde patru categorii de prevederi. în 1990. respectiv Spania. statele Uniunii care de la început nu sunt părţi la Acord rămân în continuare dispensate de a participa la el (Marea Britanie şi Irlanda). Olanda. Italia. pentru şederile ce depăşesc trei luni. control al imigraţiei .

cel care a eliberat documentul cu scadenţa cea mai îndepărtată . în acest ultim caz indiferent de tipul vizei de sejur. de cereri în două sau mai multe state membre: în principiu un singur stat Schengen este competent să examineze o cerere. Ele prevăd recunoaşterea reciprocă a vizelor. cu excepţia traficului de frontieră (local şi cotidian) şi a traficului maritim constând în navigaţia de plăcere şi în pescuitul de coastă. indiferent că intrarea a avut loc legal sau nu . Acordul instaurează o procedură de examinare a cererilor de azil care să evite depunerea. din motive de ordine publică sau securitate naţională. indiferent că au cetăţenia Uniunii sau a unui stat terţ. după consultarea prealabilă sau. unul sau mai multe din celelalte state părţi îi pot totuşi refuza persoanei accesul pe teritoriul lor. în caz de intrare ilegală. statul pe teritoriul căruia persoana a intrat prima dată. în măsura în care există contradicţie între dispoziţiile ei şi cele ale Acordului.statul care a eliberat viza sau. Oricare stat poate restabili în mod excepţional şi limitat aceste controale. rezultatul impunându-se tuturor celorlalte state. adică din Convenţia de la Geneva din 1958 referitoare la statutul refugiaţilor şi din Protocolul de la New-York din 1967 care o modifică. tot prin excepţie. Au fost fixate următoarele criterii de stabilire a statului competent: . controlul efectuat la admitere şi chiar statutul străinilor în general. b) Controlul imigraţiei şi dreptul de azil În ceea ce priveşte dreptul fundamental de azil. iar în ceea ce priveşte transportul rutier profesional el a intrat în vigoare în 1986.dacă. în caz de acceptare a unei cereri de azil. dar aceasta va avea efect numai pentru teritoriul lor. nu se pot cunoaşte locul şi data intrării. Teritoriilor la care se aplică Acordul sunt teritoriile europene ale statelor părţi şi enclavele spaniole din Africa de Nord (Ceuta şi Mellila). aeriene sau maritime. fie ele terestre.de maximum trei luni/semestru . Suprimarea controalelor înseamnă de fapt desfiinţarea posturilor de frontieră. Dispoziţiile privind politica vizelor au ca obiect numai vizele de scurt sejur . în caz de urgenţă. permisul de şedere. evident numai pentru statele părţi la ambele acte. precum şi teritoriile Islandei. menţionate dealtfel chiar în Acord. se va aplica Convenţia. în caz de respingere a unei cereri. Acordul se inspiră din reglementările internaţionale. după informarea ulterioară a celorlalte state părţi. statul pe teritoriul căruia a fost semnalată prima dată prezenţa persoanei Convenţia de la Dublin are ca obiect acelaşi aspect. conform regulilor de drept internaţional public. Prin excepţie. pentru toate celelalte aspecte el s-a aplicat definitiv abia ulterior. unul sau mai multe din celelalte state o pot examina şi admite. dacă o consideră indezirabilă din mai multe motive.În ceea ce priveşte transportul rutier cu vehicule de turism Acordul a intrat în vigoare imediat.de maximum cinci zile -. o viză eliberată de un stat fiind . simultană sau succesivă. Norvegiei şi Liechtensteinului. de asemenea.în lipsa celor de mai sus.şi vizele de tranzit . c) Controlul imigraţiei şi politica vizelor Liberalizarea circulaţiei prin suprimarea controalelor la frontierele interne a făcut necesară o armonizare a legislaţiei statelor părţi privind admiterea pe teritoriu. Beneficiarii acestor dispoziţii sunt toate persoanele care intră pe teritoriul statelor Schengen. prin intermediul Convenţiei de aplicare. pe baza unor criterii clar stabilite. ci şi mărfurile şi bunurile de uz personal. Trecerea frontierelor interne se face deci prin orice loc şi oricând. trecerea frontierelor externe ale spaţiului Schengen se face prin punctele desemnate de statul căruia îi aparţine respectiva parte de frontieră şi la orele stabilite de el. Obiectul acestor dispoziţii nu îl constituie numai persoanele. în lipsa vizei. dacă sunt mai multe astfel de state.

în simplificarea procedurilor de extrădare. în aplicarea principiului după care o persoană nu poate fi judecată sau pedepsită de două ori pentru aceeaşi faptă penală (cu condiţia ca persoana să fi executat pedeapsa. din aceleaşi motive. viza sau accesul pe teritoriu vor fi limitate la acestea . Pentru viza de tranzit este competent. ea a fost adoptată printr-un regulament. statul în care persoana intră prima dată. Conform prevederilor regulamentului. în cazuri particulare şi în baza cutumelor sau a normelor scrise de drept internaţional. sunt: . care condiţionează accesul pe teritoriul unui stat. Cooperarea judiciară constă în simplificarea procedurilor de transmitere a documentelor. un stat îşi asumă răspunderea pentru toate celelalte state părţi. Viza-tip a fost stabilită tot printr-un regulament. fiecare stat parte este obligat să ofere informaţii necesare celorlalte state părţi şi să acţioneze atunci când i se cere. în caz că documentul nu este valabil decât pentru unele state. tocmai pentru că. Criteriile de formă pe baza cărora se eliberează viza de sejur sau. Controlul la frontierele externe se face în condiţiile stabilite prin Acord. Poliţiile statelor părţi îşi acordă reciproc asistenţă şi fac schimb de informaţii. în plus. dacă este cazul.valabilă şi pentru celelalte. admiţând un străin pe teritoriul său. după cum. să fie în curs de executare a ei sau executarea să nu mai fie posibilă conform legii statului de condamnare).posesia unui document de călătorie (paşaport) valabil pentru toate statele Schengen. securitatea naţională sau relaţiile internaţionale ale unuia dintre statele părţi Pentru vizele de tranzit condiţiile sunt aceleaşi.dispunerea de mijloace de trai suficiente. Condiţiile de fond de eliberare a vizelor (adică cele de oportunitate a acordării lor) urmează a fi stabilite de Comitetul executiv al Acordului. dacă nu este necesară viza. statul prin care are loc tranzitul. sau prezentarea de garanţii că aceste mijloace pot fi legal obţinute . Competenţa pentru eliberarea vizei de sejur aparţine statului care constituie destinaţia principală sau. atât pentru durata şederii cât şi pentru întoarcere sau pentru tranzitul printr-un stat terţ.prezentarea. în transmiterea hotărârilor penale de condamnare în vederea executării lor în alt stat. d) Cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală cooperării poliţieneşti a fost creat Sistemul Informatizat Schengen (SIS). de documente care să justifice scopul şi condiţiile şederii . în caz că aceasta nu poate fi determinată. elaborarea unei liste comune a statelor terţe ai căror cetăţeni au nevoie de vize şi introducerea unei vize-tip comune (vigneta).nefigurarea în sistemul informatizat Schengen ca persoană indezirabilă . în de a o interpela în condiţiile stabilite de Acord. evident. pot acorda scutiri cetăţenilor unor state din cele aflate pe listă. statele sunt libere să ceară viză şi cetăţenilor altor state decât cele aflate pe listă. Doar în mod excepţional valabilitatea unei vize va putea fi limitată la teritoriul statului care a eliberat-o. .neconsiderarea ca persoană care pune în pericol ordinea publică. De asemenea. controlul efectuat în cursul şederii în interiorul statelor se supune unor condiţii minimale stabilite tot prin Acord. În ceea ce priveşte lista comună. mai puţin a doua şi a treia din cele menţionate.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful