Andre Gide - Pivnitele Vaticanului

Andre Gide Pivniţele Vaticanului RAO international publishing company

UI JACQUES COPEAU Cuverville, 29 august 1913 îmi face plăcere să-ţi scriu numele pe prima filă a acestei cărţi. Ea a fost întotdeauna a ta; cel puţin din ziua cînd a început să ia o formă. Cred că îţi aminteşti de acea plimbare, în timpul căreia ţi-am povestit-o; eram la Cuverville; vîntul bătea cu furie şi noi ne duceam la Etretat să vedem marea. Interesul tău pentru cele ce-ţi povesteam m-a susţinut mult, tot timpul cît am scris-o. Plănuisem să scriu această carte încă mai demult. Mi-ai adus aminte că ţi-am vorbit despre ea chiar din prima zi cînd ai venit să mă vezi la întoarcerea ta din călătoria în Danemarca. Cîţi ani au trecut de atunci? în aceste vremi de producţie pripită şi de zămisliri ratate, îmi dau seama că va fi greu să conving lumea că am purtat această carte atîta vreme în minte înainte de a mă strădui să o nasc. De ce îmi intitulez această carte Soţie? De ce le-am spus celor trei de dinainte Povestiri? Pentru a arăta clar că ele nu sînt chiar nişte romane. De altfel, nu mă prea interesează dacă sînt luate drept romane, cu condiţia să nu fiu acuzat că m-am abătut de la regulile „ genului" şi că, de exemplu, le lipsesc dezordinea şi confuzia. 8 ♦ Andre Gide Povestiri, soties...cred că, pîriă acum, n-am scris decît cărţi ironice (sau critice, dacă preferi), dintre care ultima este cea de faţă. Cred că lipsurile operelor de astăzi vin din faptul că ele se nasc înainte de termen şi că artistul nu-şi mai acordă timpul de a le purta în sine. Dar ferească-mă Apollo să fac procesul epocii mele! Nu-mi place să o fac pe nemulţumitul. Cele spuse aici sînt menite doar să-i avertizeze pe cei care ar pretinde că descoperă în Pivniţele Vaticanului o retractare, o palinodie, ceva ce-i ajută să traseze curba carierei mele, arătîndu-i evoluţia... Nu mă mai interesează decît meseria mea şi nu aspir decît la a fi un bun artizan.

CARTEA ÎNTÎI ANTHIME ARMAND-DUBOIS
Eu unul am ales. Am optat pentru ateismul social. Exprim acest ateism de vreo cincisprezece ani, într-o serie de lucrări... Georges PALANTE, Cronică filosofică din Mercure de France (dec. 1912)

I
In anul 1890, sub pontificatul lui Leon al XlII-lea, renu-mele doctorului X..., specialist în boli reumatice, îl aduse pe francmasonul Anthime Armand-Dubois la Roma. — Te duci la Roma să-ţi îngrijeşti trupul! exclama Julius de Baraglioul, cumnatul lui. Acolo o să-ţi dai seama că sufletul îţi este mult mai bolnav decît trupul! Iar Armand-Dubois răspundea, pe un ton de compătimire exagerată: — Bietul meu prieten, priveşte-mi umerii. Blajinul Baraglioul îşi ridica privirea, fără să vrea, spre umerii cumnatului său; se cutremurau ca scuturaţi de un rîs 10 ♦ Andre" Gide adînc, de nestăpînit; şi într-adevăr te cuprindea mila văzînd acel trup mare, pe jumătate paralizat, folosindu-şi ultimele puteri în chipul acesta grotesc. Era limpede că fiecare rămînea neclintit pe poziţia lui şi că elocinţa lui Baraglioul nu putea să schimbe nimic. Dar, cine ştie, poate că timpul... povaţa tainică a locurilor sfinte... Profund descurajat, Julius mai spunea doar atît: - Anthime, starea ta mă îngrijorează (umerii îşi încetau dintr-o dată dansul, căci Anthime îşi iubea mult cumnatul). Poate că peste trei ani, în timpul jubileului, cînd voi veni la voi, vei fi mai bine! Veronique, în schimb, îşi întovărăşea soţul într-o stare sufletească cu totul diferită: fiind credincioasă, ca şi sora ei Marguerite şi ca şi Julius, acea îndelungată şedere la Roma însemna împlinirea uneia dintre marile ei dorinţe; Veronique îşi umplea viaţa monotonă şi plină de dezamăgiri cu tot felul de mărunte practici religioase şi, neputînd avea copii, se consacra întru totul acestui ideal. Dar, din nefericire, nu nutrea mare speranţă că-l va

aduce pe Anthime pe calea credinţei. Ştia încă de mult timp cîtă încăpăţînare se ascunde sub fruntea aceea înaltă. Abatele Flons o avertizase: — Opiniile intransigente, îi spusese el, sînt şi cele mai rele. Nu mai spera decît într-un miracol. încetase să mai sufere. încă din primele zile ale instalării lor la Roma, fiecare dintre cei doi soţi îşi organizase existenţa în felul său: Veronique îşi consacra timpul treburilor gospodăreşti şi rugăciunilor, Anthime cercetărilor sale ştiinţifice. Trăiau astfel, unul lîngă celălalt, suportîndu-se reciproc şi întorcîndu-şi spatele. Aşa se face că între cei doi soţi domnea un fel de PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 11 înţelegere şi că asupra lor plana un fel de fericire, fiecare dintre ei găsind în sprijinirea celuilalt prilejul de a-şi folosi cu discreţie virtuţile. Locuinţa pe care o închiriaseră prin intermediul unei agenţii avea, aşa cum se întîmplă în cazul celor mai multe locuinţe italieneşti, pe lîngă unele calităţi neaşteptate, şi mari cusururi, întinzîndu-se pe tot etajul întîi din palatul Forgetti, via Lucina, avea o terasă frumoasă unde Văronique îşi puse în minte, de cum o văzu, să cultive aspidistre, plante cărora le mergea atît de rău în apartamentele din Paris; dar, ca să ajungă pe terasă, era obligată să treacă prin orangerie, unde Anthime îşi instalase laboratorul; acesta hotărâse că prin laboratorul lui se putea trece doar la anumite ore din zi. Fără să facă zgomot, Veronique împingea uşa şi se strecura discret prin încăpere, cu ochii în pămînt, precum un călugăr ce trece prin faţa unor obscene graffiti, căci nu-i plăcea să vadă cum, în fundul camerei, revărsîndu-se dintr-un fotoliu de care era sprijinită o cîrjă, uriaşa spinare a lui Anthime stătea încovoiată deasupra cine ştie cărui lucru necurat. La rîndul lui, Anthime se făcea că nu o aude. Dar de îndată ce ieşea din cameră, se ridica greoi din fotoliu, se tîra spre uşă şi, plin de ţîfnă, cu buzele strînse, împingea zăvorul cu o mişcare autoritară a degetului arătător. Apoi, la scurt timp, venea clipa cînd pe cealaltă uşă intra Beppo, să-i ia comisioanele. Anthime îl remarcase pe Beppo - un băietan de vreo doi-sprezece-treisprezece ani, zdrenţăros, fără părinţi şi fără adăpost -la cîteva zile după sosirea sa la Roma. Aşezat în faţa clădirii unde cei doi soţi descinseseră la început, pe via Bocea di Leone, Beppo atrăgea atenţia trecătorilor arătîndu-le o lăcustă pitită sub un smoc de verdeaţă într-o mică legătură de stuf. Anthime îi dăduse pe insectă şase bănuţi, şi apoi, cu puţinele cuvinte italieneşti pe care le ştia, îi explicase copilului că, în locuinţa unde avea să se instaleze a doua zi, pe via Lucina, va avea nevoie, curînd, de cîţiva şobolani şi că orice vieţuitoare ce se tîrăşte, înoată, umblă pe pămînt sau zboară îi foloseşte pentru documentare. Lucra pe fiinţe vii. Beppo era foarte iscusit în asemenea treburi şi i-ar fi putut aduce chiar şi vulturul sau lupoaica de pe Capitoliu. Această meserie îi convenea, căci se potrivea de minune cu plăcerea lui de-a umbla după şterpeleală. Anthime îi dădea zece bănuţi pe zi; Beppo ajuta şi la treburile casei. La început, Veronique îl privi cu antipatie; dar din clipa cînd observă că se închină cînd trece prin faţa Madonei aşezate în colţul dinspre nord al casei, îi trecu cu vederea înfăţişarea zdrenţăroasă şi îi îngădui să ducă în bucătărie apa, cărbunele, lemnele şi curpenii de foc, ba chiar, marţea şi vinerea, cînd Caroline, servitoarea pe care o aduseseră cu ei de la Paris, era prea ocupată cu gospodăria, Beppo o însoţea pe Veronique la piaţă şi îi ducea coşul. Beppo nu o iubea pe Veronique; dar se îndrăgostise de savant care, curând, renunţă să mai coboare, cu greu, în curte, ca să-şi ia în primire victimele, şi îi îngădui băiatului să urce în laboratorul lui. Aici se ajungea prin terasă, ureînd pe o scară ascunsă, ce o lega de curte. în ursuza-i singurătate, inima lui Anthime bătea parcă mai tare cînd auzea zgomotul uşor făcut de picioarele goale ale băiatului pe dale; nu lăsa să se vadă nimic din toate astea; nu exista lucru care să-l poată tulbura în munca sa. PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 13 Băiatul nu bătea în geamul de la uşă, ci îl zgîria cu unghia şi, cum Anthime continua să stea aplecat peste masa de lucru fără să răspundă, făcea patru paşi înainte şi rostea, cu vocea-i de copil, un: „ permesso?", care însenina încăperea. După voce, Beppo părea un înger; de fapt era un ajutor de călău. Oare ce nouă victimă mai aducea în traista pe care o punea pe masa de tortură? Prea absorbit adeseori de munca sa, Anthime nu deschidea traista imediat, ci doar arunca spre ea o privire rapidă; dacă pînza tremura, era bine; pentru acest Moloch era bună orice vieţuitoare: şobolan, şoarece, pasăre, broască. Uneori Beppo nu aducea nimic; intra totuşi în cameră: ştia că Armand-Dubois îl aşteaptă, chiar dacă venea cu mîinile goale; şi, în timp ce copilul, fără să facă nici cel mai mic zgomot, stătea aplecat, alături de el, şi urmărea cruda experienţă, savantul gusta vanitoasa plăcere de fals zeu, simţind cum privirea uimită a puştiului se opreşte rînd pe rînd, plină de spaimă, asupra animalului şi plină de admiraţie asupra lui însuşi. înainte de a experimenta pe om, Anthime Armand-Dubois pretindea că reduce la „ tropisme" orice activitate a animalelor pe care le cerceta. Tropisme! Nu se inventase bine cuvîntul, şi iată că mulţi îl foloseau; nenumăraţi psihologi nu mai vorbeau decît despre tropisme. Tropisme! Ce lumină neaşteptată emanau aceste silabe! Era limpede că organismul ceda unoi» excitaţii asemănătoare celor ce fac ca floarea-soarelui să se întoarcă spre soare ( ceea ce se poate explica uşor prin cîteva legi simple de fizică şi de termochimie). Cosmosul dobîndea în sfîrşit o blîndeţe încurajatoare. Pînă şi în cele mai neprevăzute mişcări ale fiinţei se putea recunoaşte o desăvîrşită supunere faţă de agentul excitant.

14 ♦ Andre Gide Pentru a-şi atinge scopul, adică pentru a obţine de la animalul învins mărturia simplităţii sale, Anthime ArmandDubois inventase un sistem complicat de cutii cu pereţii coloraţi şi cu forme diferite, prevăzute cu trape, labirinturi şi tot felul de despărţituri ce conţineau unele hrană, altele nimic şi altele praf de strănutat: erau nişte instrumente diabolice care, nu după mult timp, s-au bucurat de mare trecere în Germania şi, sub denumirea de Vexierkasten, au ajutat noua şcoală psihofiziologică să facă încă un pas spre necredinţă. Şi, ca să acţioneze în mod distinct asupra unui anumit simţ al animalelor sau asupra unei anumite părţi a creierului, unora le scotea ochii, altora le distrugea auzul, iar pe altele le castra şi le jupuia de piele; sau le scotea creierul ori vreun alt organ socotit indispensabil, dar de care animalul — pentru ca Anthime să-şi poată face experienţa -se putea lipsi. Comunicarea sa asupra „ reflexelor condiţionate" revoluţionase Universitatea din Uppsala; stîrnise discuţii violente, la care participaseră cei mai mari savanţi străini. Dar în mintea lui Anthime se năşteau noi întrebări; lăsîndu-şi colegii de breaslă să cîrtească, îşi conducea cercetările pe alte căi, vrînd să pătrundă şi mai adînc în tainele lui Dumnezeu. Nu-i era de ajuns să admită grosso modo că orice activitate înseamnă o uzură şi că animalul, prin însuşi exerciţiul muşchilor sau al simţurilor, cheltuia ceva. De fiecare dată el se întreba: cît? Bietul animal încerca să recupereze ce pierduse; dar Anthime, în loc să-l hrănească, îl cîntărea. Aportul de noi elemente ar fi complicat prea mult experienţa: zilnic, şase şobolani nemîncaţi şi legaţi fedeleş cîte doi erau puşi pe cîntar: doi orbi, doi chiori şi doi văzători; vederea acestora din urmă era solicitată întruna de un mic aparat mecanic. Armand-Dubois urmărea să vadă care PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 15 era raportul dintre pierderile pe care le sufereau aceste animale după cinci zile de nemîncare. în fiecare zi, la prînz, savantul adăuga în mici tablouri ad-hoc noi cifre triumfătoare.

II
Oe apropia jubileul. Soţii Armand-Dubois îi aşteptau pe soţii Baraglioul de la o zi la alta. în dimineaţa în care sosi scrisoarea ce le anunţa sosirea, care avea să aibă loc în seara aceleiaşi zile, Anthime ieşi în oraş să-şi cumpere o cravată. Anthime ieşea rar; cît mai puţin cu putinţă, căci se mişca cu greutate; Veronique îi făcea cu plăcere cumpărăturile sau îi aducea acasă furnizorii care îi luau comanda după model. Lui Anthime nu-i păsa de modă; dar cu toate că dorea o cravată foarte simplă (modestă, de mătase neagră), voia, totuşi, s-o aleagă. Plastronul de satin brun, cumpărat pentru călătorie şi purtat de el în timpul şederii la hotel, îi ieşea tot timpul din vesta pe care se obişnuise s-o lase descheiată; cu siguranţă că Marguerite de Baraglioul ar socoti că fularul crem cu care îl înlocuise şi pe care îl prindea cu o camee mare, veche şi ieftină, arată prea neglijent; făcuse rău că lăsase acasă micile papioane negre, gata făcute, pe care le purta de obicei la Paris şi mai ales că nu adusese unul ca model. Oare ce fel de cravate îi vor propune? Nu se va putea hotărî pînă nu va vizita mai multe magazine de cămăşi de pe Corso şi de pe via dei Condotti. Lavaliera, pentru un bărbat de cincizeci de ani, era prea extravagantă; cu siguranţă că ceea ce i se potrivea era un papion drept, de un negru mat... Masa nu se servea decît la ora unu. Anthime se întoarse cu cele cumpărate pe la prînz, exact la timp ca să-şi poată cîntări animalele. 16 4 AndreGide Deşi nu era un om care să ţină prea mult la felul cum se îmbracă, Anthime simţi nevoia ca, înainte de a se aşeza la lucru, să-şi încerce cravata. Pe undeva avea un ciob de oglindă, ce-i folosise măi demult la provocarea tropismelor; îl sprijini de peretele unei cuşti şi se aplecă să-şi vadă imaginea. Anthime îşi purta părul — încă des, altădată roşcat, acum de acea nuanţă schimbătoare galben-cenuşie pe care o iau obiectele vechi din argint aurit - tuns perie, sprincenele-i stufoase îi adumbreau ochii, a căror privire era mai cenuşie şi mai rece decît un cer de iarnă; favoriţii, tăiaţi scurt, îşi păstraseră o culoare roşcată, ca şi mustaţa-i ursuză. îşi trecu dosul mîinii peste obrajii teşiţi şi pe sub barbia-i mare şi pătrată şi spuse: - Da, da, o să mă bărbieresc imediat. Scoase cravata din pachet şi o puse în faţa lui; (197)îşi scoase fularul prins cu acul împodobit cu o câmee. Ceafa-i puternică era încinsă cu un guler destul de înalt, scobit în faţă, pe care îl purta cu colţurile întoarse. Aici, în ciuda dorinţei mele de a nu spune decît esenţialul, nu pot să nu vorbesc despre umflătura de la gîtul lui Anthime Armand-Dubois. Căci, pînă nu voi învăţa şi mai bine să deosebesc ceea ce este accidental de ceea ce-i necesar, ce pot cere condeiului meu dacă nu exactitate şi rigoare? La drept vorbind, cine ar putea afirma că această umflătură nu a jucat nici un rol şi nu a atîrnat deloc în ceea ce Anthime numea gîndirea sa liberă? Mâi uşor trecea peste sciatica lui; cu toate că nu-i ierta bunului Dumnezeu această meschinărie. Se pomenise cu ea, nu ştia cum, la puţin timp după ce se căsătorise; la început nu avusese în partea de sud-est a urechii stîngi, unde pielea începe să se acopere cu pâr, decît un fel de mic neg fără importanţă; mult timp, izbuti să şi-l ascundă sub PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 17 părul bogat; nu-l observase nici măcar Veronique, pînă cînd, într-o noapte, în timp ce-l mîngîia, îl descoperi; - Dar ce ai aici? exclamase ea.

ba chiar devine atît de înţelept. căci trebuie să se convingă pe deplin: de ieri. stînd în picioare. El continuă rar. ce era fixată cu un fel de ac. îşi puse cravata în jurul gîtului. cînd se opri... în timp ce şi părul.în această zi. Şi. Veronique purta întotdeauna. Nu m-am atins de experienţa ta. şobolanii intacţi au crescut în greutate! Prin minte. Anthime Armand-Dubois nu se mai gîndea să placă. A terminat de cîntărit şobolanii orbi. pe un ton mai puţin băţos ca de obicei. cineva le-a dat să mănînce. Deodată tresare. Şobolanii chiori sînt staţionari. âtît de brusc încît cîrja se rostogoleşte pe jos. cît un ou de găină.. chiar mai puţin decît Veronique. rostind răspicat fiecare cuvînt. 18 ♦ Andre"Gide Are multe calităţi. Căci. doamnă. Uluitor! şobolanii intacţi. cruţă-te de osteneala de a mai intra aici. două ace cu aţa în ele. umflătura se făcu. Era un dispozitiv ingenios. PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 19 Dar el a şi apucat-o de mînecă şi. expunînd-o privirii.. spusese el: în realitate. .Lucru făcut la maşină. era încăpăţînată ca şi el. Pe pragul uşii. Nu se mai aude nici o voce. în centrul cravatei se afla un mic locaş din metal. că de acum încolo sînt nevoit să te rog să foloseşti scara din curte cînd te duci să-ţi îngrijeşti plantele.. dar cu o înfăţişare plăcută şi aproape întotdeauna surîzătoare. îi cîntăreşte din nou. nu vrea să dea soţilor Baraglioul . îmi însemn observaţiile făcute asupra acestor animale: sînt datele pe care le aşteaptă colegul meu Potier ca să le prezinte Academiei de Ştiinţe în şedinţa din şaptesprezece mai. Şi enervarea sa se consumă în această exagerată explozie de îngrijorare. . în sfîrşit. începu să coasă. Anthime se cufundă din nou în gîndurile lui. cu trăsăturile feţei accentuate. o chemă şi ea veni în grabă. zgîriind foaia cu vîrful pătrat al arătătorului ca şi cu un stilet. îi spune: . trebuie să înţelegi. Se duse lîngă fereastră şi. cu demnitate: . se desprindea de pe cravată. unul cu aţă albă şi altul cu aţă neagră.Crezi că intru vreodată de plăcere în camera asta nenorocită? . neascultînd decît de miloasa ei inimă. totodată. Şi.In timpul cît am fost plecat. care terminase de cusut.Chiar aşa. de două săptâmîni. n-avea de ce să se mai reţină. în cîteva luni. cît un ou de potîmiche. zise Anthime. prinzînd puţin curaj. Va cîntări acum cuplul intact. în timp ce ea nu suflă un cuvînt.Pe viitor. de îndată ce introduceai panglica. îi spuse „mulţumesc".. se gîndea Anthime. Anthime o privea.atît 20 ♦ Andre Gide I de respectuoşi faţă de convenienţe . în timp ce Veronique.Uită-te bine la foile astea pe care.. coase-mi din nou asta. victime ale unei curiozităţi absurde. ca şi cum Veronique n-ar mai înţelege franceza: . soţia cercetătorului. prostia?.. La patruzeci şi şase de ani. cu vreo neroadă care să mă scoată din sărite. şchiopătînd.Cine s-a atins de şobolanii mei? Nici un răspuns. ce cuvînt vrei să pun? greşeala.spectacolul unor neînţelegeri pe care aceştia le-ar pune cu siguranţă pe .Veronique! Ea vine din nou în grabă. tot mâi rar. aceasta căzu pe mâsâ de lucru. Anthime îi spune cu răceală: . . „De două săptămîni".. Cu cravata nouă la gît. cu vreo morocănoasă aşa cum e cumnată-mea. sub sînul stîng.Dacă o iei aşa. luă foile şi le rupse în bucăţele. Ce pot să scriu pentru această zi de 15 aprilie. înfipte în rochia-i de casă. n-am făcut decît să Ie. se întoarce spre el aproape agresivă şi-i spune: . Tu ai făcut-o? Ea. îi trece un gînd: Veronique! Cu greu. căci la masă izbuteşte să arate o figură senină. Anthime se ridică în picioare. încît îi întinde soţiei sale o mînă împăciuitoare. prevăzute cu un fel de alveolă ce-i ascundea umflătura. dar. săvîrşeşte.Scrie mai degrabă aşa: a avut milă de aceste animale sărmane. Socotesc că am vorbit destul despre umflătură de la urechea lui Anthime. ca o străfulgerare. cu vreo guralivă care să mă toace toată ziua la cap. ca şi cum. Apoi.Uite.. adăugind cuvintelor elocinţa gestului.Şi. în coloana asta de cifre?. i-o şi scotea în evidenţă. în care ne aflăm astăzi şi care e trecută aici. cu vreo fluşturatică ce m-ar fi putut părăsi. . uşoara mustaţă pe care o avea nu-i înăsprea prea mult figura.. plină de bunăvoinţă. privind-o cum coase. Trebuia să recurgă la ajutorul lui Veronique. Aş fi putut să mă căsătoresc cu vreo cochetă care să mă înşele. destul de înalte. îşi ia cîrja şi se îndreaptă spre uşă: . apoi cît un ou de bibilică şi. nu-i bun de nimic. se împărţea în şuviţe în jurul ei. imprudenţa. Era o femeie destul de puternică. odată demascată.Laşi bietele animale să moară de foame. murmură ea. .. dar care. îşi tunse pârul scurt şi începu să poarte gulere tari. şobolanii săi nu stăteau nemîncaţi decît de patru zile. o duce lîngă masă şi. reia: . arătîndu-i tabelele în care îşi trecea observaţiile. prin care trebuia trecută panglica de prindere. nici din afară şi nici din inima lui. pleca. doamna Armand-Dubois.

La ora şase. în aşteptarea soţilor Baraglioul. Cu firea Margueritei nu poţi lua lucrurile în uşor: Anthime îi propune să trimită după un oculist. care vine după ele. . şi bona. unul în Le Correspondant. cu pălăria şi cocul căzute într-o parte. dacă primele sale romane n-ar fi arătat-o destul de limpede. apa rece te va uşura pentru o clipă. şi nu vrea „pentru nimic în lume" să audă vorbindu-se de ei. privirea gravă şi adîncă şi paloarea gînditoare a frunţii păreau a-l sorti să ajungă acolo. încă de tînăr. Veronique îşi schimbă bluza largă pe care o poartă în casă. avusese în tinereţea lui cîteva pasiuni. fiica lor. Apoi. îi păstrează în " picioare cînd iese în oraş. şi îi conduse pe cei doi Baraglioul în camera lor. spuse Veronique.. Un Baraglioli (Alessandro) s-a căsătorit a doua oară cu Filippa Visconti. se trezi parcă purtat către Academie: ţinuta lui frumoasă. cel de-al treilea fiu al său (primii doi muriseră la o vîrstă fragedă). Ah! *. bunicul lui Julius. nu arată a fi obosit. în 1828. Cînd s-a oprit trenul şi am vrut să mă uit. poate că voi fi mai priceput. urcă pe scări clătinîndu-se şi ascunzîndu-şi un sfert din faţă cu o batistă pe care o ţine ca pe o compresă. înalta calitate a publicului în stare să le admire le-a îngăduit să fie publicate. fără vîrtejuri. cel puţin. pe care.N-am văzut prea bine. PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 21 Juste-Agenor.. puţin mai tîrziu. de avere şi de înfăţişare. că inima lui nu se înjosise niciodată. După el vine Mârguerite de Baraglioul. Anthime arăta un mare dispreţ pentru avantajele ce ţineau de rang. Julius.. consternate. spre deosebire de Julius. începe să copieze din nou. V6ronique spune: — Lui Mârguerite i-a intrat o bucăţică de cărbune în ochi. deşi drumul a fost lung. fără îndoială. Dar putea spune. ea pare istovită. Cel de-al doilea copil al lui Juste-Agenor de Baraglioul. Cînd ajung aproape de Anthime. îşi adună foile rupte. Puţină apă rece. el a primit de la Carol al X-lea coroana de conte coroană pe care avea să o poarte cu multă nobleţe. şi martore puteau fi cîteva frumoase doamne din aristocraţie. o copilă graţioasă de nouă ani. Ar fi uşor. Un alt Baraglioli (tot un Alessandro) s-a distins în bătălia de la Lepanto şi a murit asasinat în 1580. Julius! Ai fost groaznic de neîndemînatic. Sîngele lui curgea lin.seama opiniilor lui Anthime. a dus o viaţă foarte aşezată. pune bucăţile cap la cap şi.. spune Anthime. Mârguerite a început să se enerveze. care. . dar nu va înlătura răul. Mie.Nu-i adevărat. dat fiind că şchiopătează. o vestă albă cu dungi albastre. şopteşte cu o voce stinsă: . atîta vreau.Vrei să încerc şi eu? întrebă Anthime.. Ca să-mi ridici pleoapă. ă binevoit să-şi pună un papion în locul fularului: e de-ajuns. marele succes monden de care se bucuraseră s-a datorat în parte acestui fapt. în 1514. dragă.Nişte apă rece. dar Mârguerite ştie cît de proşti sînt medicii italieni. Caroline aprinse o lampă puternică. Pe la ora cinci. nu poate suferi ceremoniile şi nu-i va fi ruşine în faţa cumnatei sale să poarte o haină de alpaga. pantaloni de urii şi papuci confortabili din piele neagră. Anthime se duce să se bărbierească. III JT amilia de Baraglioul (gl se pronunţă asemenea unui 1 muiat. Pălăria sa „ Cronstadt"şi pardesiul drept cu revere de mătase l-ar face să semene mai curînd cu cineva plecat într-o vizită decît 22 ♦ Andre Gide într-o călătorie. la braţul surorii ei. întorcîndu-se spre Julius: . favoriza o gîndire noncon-formistă.. dacă n-ar fi şalul ecosez pe care-l poartă pe mînă. aproape fără voia lui. Şi n-aş vorbi aici despre asta. Apartamentul cuplului Armand-Dubois se întindea de jur împrejurul curţii interioare spre care se deschideau ferestrele de PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 23 . Anthime aude trăsura oaspeţilor oprindu-se în faţa porţii şi iese pe palier în întîmpinarea lor.Draga mea soră. adeseori. tac. să urmărim destinul familiei pînă în 1807. fără tocuri. . Julius urcă primul. toate cifrele. Distincţia înnăscută a firii şi acea eleganţă morală ce se întrevedea pînă şi în cele mai neînsemnate scrieri ale sale îi împiedicaseră totdeauna dorinţele să alunece pe panta pe care. prin toate ambasadele unde strălucea inteligenţa sa subtilă şi îi triumfa diplomaţia. doar n-o să faci treaba asta pe hol. epocă în care Parma a fost alipită Franţei şi cînd Robert de Baraglioul.Dar. descongestionîndu-ţi ochiul. în împrejurări râmase misterioase. ceea ce îl contraria profund pe Julius. după căsătorie. cu o jachetă de stofă neagră şi pleacă în întîmpinarea lui Julius şi a lui Marguerite. la cîteva luni de la anexarea ducatului de către Statele Bisericii. ca în italiană. precum în Broglie [duce de] şi în miglion-naire) este originară din Parma. care urmează să ajungă la gara din Roma la ora şase. cu grijă. dar nu fără căldură. dar preţuia la Julius o anume fire bună şi acea mare stîngăcie în discuţie care. l-ar fi mînat curiozitatea sa de romancier.Ai izbutit să vezi ce era? . O slujnică urca bagajele. mi-ăi întors toate genele.. altele două în La Revue des deux-mondes.. Aşa se face că. s-a instalat la Pau. dar lipsit de importanţă.

Anthime se ocupă de Mie. o pălărie de voiaj. văd ce este. în timp ce Anthime spune: .. . Anthime simte că nu mai poate îndura. cea. pentru cuplul Baraglioul.. pe care unchiul le va ascunde. zicîndu-i: . iar aici este Iisus. Dar iată iconiţa cea mai frumoasă: este cea a Maicii Domnului din Lourdes. unchiul ei. declară că şi-o va scoate mai tîrziu. Mie ar putea converti doisprezece ca tine. albul şi albastrul şirului de copii. nu. Dîndu-şi repede seama de poziţia cîştigată şi arâtînd spre medalioanele sfinte. fără îndoială. îşi văzuse pentru ultima oară nepoata cînd era foarte mică şi îi venea greu să o recunoască în această fetiţă mare. atîta bun-simţ. Atunci. aici e sfînta Iulia. în timp ce Marguerite se odihneşte.. nu Julie a roşit. PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 25 Totuşi. Oare îşi dă seama că la unele vorbe impertinente. dar de ce s-ar supăra? .pe un culoar ce pornea din vestibul şi ducea spre oranjerie.Cum. în acest culoar dădeau uşile de la sufragerie. Dar Marguerite îşi va ridica privirea spre el (ochiul îi mai era încă uşor inflamat). lîngă oglinda de deasupra căminului. rezervată cuplului Armand-Dubois. Anthime va îndrăzni să i-o spună puţin mai tîrziu. spune Anthime oarecum ricanînd. prinsă sub bărbie. scoate iconiţele peste rochie şi. Mi se pare că asta nu se potriveşte deloc cu preceptele Evangheliei. . unchiule! dumneata n-ai văzut niciodată nişte iconiţe? — Nu. se vede că Sfînta Fecioară n-a vrut să te ia la ea! Fetiţa nu răspunde nimic. tovarăşă nemarturisită a indecenţei. iat-o. Fără să încerce nici măcar o clipă să înţeleagă inefabilul plin de graţie pe care îl evocă imagini ca luna mai. dar îmi închipui că folosesc la ceva. pentru Julie.Să-mi fie teamă de tine? Dar.. nu mă face să plătesc prea scump îngrijirile pe care mi le dai.Ochiul e inflamat. zice: — Unchiule. Şi Anthime ia cu vîrful batistei o bucăţică aproape imperceptibilă de cărbune. mai mică. nu-s foarte frumoase. mulţumesc! Acum lasă-mâ! Mă doare capul groaznic. Veronique a instalat-o pe sora ei într-un fotoliu şi ţine lampa.. minte el. de la salon (o încăpere uriaşă.De vreme ce încă mai eşti cu noi. nu-ţi fie frică! priveşte în sus!. ascunzîndu-şi bolnăvicioasa repulsie sub o mască de mirare. înainte ca vorbele tale de batjocură să aibă cea mai mică influenţă asupra sufletului ei. ce să spună? După această întrebare absurdă.. Bucătăria şi cele două camere ale slujnicelor dădeau spre cealaltă parte a palierului. arătînd-o cu degetul. cu surîs suav şi ingenuu. iar cea de-a doua.Nu mai spune nimic. Toate aceste încăperi comunicau între ele prin interior. aceasta se afla lîngă ultima cameră. .Vă rog.. unchiul Anthime este. acesta simţi o uşoară tulburare. spune: . Dar Mârguerite.... Julius şi bona desfac bagajele iar Veronique supraveghează pregătirile pentru masă. Julie spune: . redus la tăcere. la ce-ţi poate folosi? Surprins că găseşte la micuţa bigotă o spontaneitate atît de maliţioasa şi. vorbindu-i despre tot felul de lucruri mărunte şi copilăreşti în speranţa că-i fac plăcere.Nu. ai aici portretul unei fetiţe care nu-i nici el mai frumos. prost mobilată şi de care cuplul Anthime nu se folosea niciodată). nu are cum s-o împiedice să-şi sprijine ceafa pe spătarul scaunului. Dar e trist că primele motive de scandal îi sînt oferite de tine..Iată. am pus-o la gît în ziua în care tăticul şi mămica m-au închinat Sfintei Fecioare. gemu Mârguerite. Cu un colţ al unei batiste curate. gîndeşte-te că-i doar un copil. privirea îi cade pe un lanţ subţire de argint pe care i fetiţa îl poartă la gît şi de care îşi dă seama că trebuie să fie | atîrnate nişte iconiţe. pe care noi am dori s-o învăţăm să-l respecte. nu se fac iconiţe care să-l înfăţişeze pe bunul Dumnezeu. copila zăreşte. Julius. Copila răspunde cu foarte multă naturaleţe: . depunînd pe fruntea candidă a nepoatei un respectuos sărut reparator. pentru moment. . noi j sîntem mai puternici decît îţi închipui..Mulţumesc. Deci. . cum o ţine aproape de el. ocupă-te de bagaje. nu vă învîrtiţi toţi în jurul meu. unchiule Anthime? 26 ♦ Andre Gide j Micuţa nu se înşală.. mi-a dăruit-o mătuşa Fleurissoire. Cu o mişcare indiscretă a degetului arătător.. cel mai înţelept lucru este să nu dai nici un răspuns? De altfel.. pe care a condus-o în camera ei. . 24 ♦ Andre Gide . Şi cum senina pietate nu se dă în lături de la o mică năzbîtie nevinovată. . în timp ce familia se ducea la masă. Marguerite de Baraglioul se teme de influenţa cumnatului ei şi se fereşte oarecum să-şi lase fiica să stea mult timp cu el. de fapt. Ar fi bine să-ţi scoţi pălăria. pregătite. După puţin timp.Doamna o cheamă pe domnişoara.N-ai nici o iconiţă cu bunul Dumnezeu? o întrerupse în mod absurd Anthime. şi o confuzie trecătoare. După cît se pare.îmi ceri să-ţi scot paiul din ochi înainte de a-mi scoate bîrna dintr-al meu. draga mea. ci francmasonul. patroana mea. cu voce înceată. . Totuşi. acest savant nelegiuit este un om sensibil.De ce faci pe răutăciosul. temîndu-se ca nu cumva pieptănătura-i răvăşită să dea la iveală meşele de împrumut.Ce-i cu chestiile astea? Julie înţelege foarte bine că întrebarea nu-i serioasă.Ah! te rog. Nu. el cedează unei maniace nevoi de blasfemie: .. nu poate să înceapă o discuţie metafizică cu o fetiţă de nouă ani! Surîde. Ad le deschide uşa: . de la cele două camere pentru prieteni. de ce această rezistenţă înverşunată? Chiar în acea clipă. Ea ştie că într-o vreme atît de coruptă şi într-o ţară guvernată atît de ruşinos ca a noastră se poate aştepta la tot felul de blasfemii. a adus-o de la Lourdes. dragul meu. o fotografie ce o înfăţişează pe ea şi.

se va vorbi mai întîi despre oculistică (soţii Baraglioul se prefac că nu bagă de seamă că umflătura de la gîtul lui Anthime s-a mărit).Să-ţi spun că mi-e mai bine?. Apoi.Decît să te rogi lui Dumnezeu. tînăr fiind.. sora lui Julius. şi arată în neştire cu degetul spre solniţă. spune mama. dar aluzia aceea la opiniile sale îl măguleşte. aceste terenuri nu avuseseră pînă acum cine ştie ce valoare. Oare de ce s-a amestecat în vorbă? De obicei. . ordinea firească a efectelor şi a cauzelor. Apoi Anthime va cere veşti despre soţii Fleurissoire. n-am nevoie de ele. în particular. ricanează şi răspunde arţăgos: PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 29 .. Marguerite şi Veronique. Copila. Julius a izbutit să vorbească cu Maniton. să numească Fiinţa Supremă) sau să-l rog să intervină şi să răstoarne pentru mine ordinea stabilită. o să trecem pe la tine să-ţi spunem noapte bună. e înspăimîntător. protestează zicînd că acestea n-au nici o influenţă asupra judecăţilor sale despre operele de artă în general şi despre cărţile cumnatului său. şi despre contesa de Saint-Prix. Aerul înălţimilor.Eram sigur că o carte ca asta nu poate să-ţi placă. cercetările sale ştiinţifice sînt ignorate de cumnatul său. Du-te fuguţa.IV \J are aceste cuvinte atît de măsurate şi de înţelepte vor avea darul să-l liniştească pe Anthime? Da. minunata fată mai mare a soţilor Baraglioul. ea nu participă la conversaţiile de interes general şi tace mîlc de îndată ce Julius deschide gura. îl are la degetul mic pe cardinalul Andre şi că. ca să schimbe vorba. spuneţi că medicina n-a jucat nici un rol şi că vindecarea s-a produs datorită rugăciunilor pe care le-aţi făcut în timp ce doctorul vă îngrijea. care preferă să nu le ia în seamă.Pentru că m-ar obliga să cred în Cel ce nu există. . ce mai! Aşa că n-am nevoie să mă vindec şi mai curînd i-aş spune Domnului Director aşa: fugi de-aici cu miracolele tale. despre Gene vie ve.v cum să părăsească Spitalul Copiilor Bolnavi de pe strada Sevres. ce răsun mînioasâ. vorbeşte despre ele surîzînd. 28 ♦ Andre Gide . care nu-i părăseşte niciodată pe ai săi. inginerul însărcinat cu studierea liniei. Anthime ar mai spune nişte lucruri bune despre carte. cu aluzii la calitatea extraordinară a mesei. erau străbătute de noua linie ferată ce mergea de la Cairo la Heliopolis: cu siguranţă că bugetul soţilor Armand-Dubois. de cîtva timp.Scumpa mea. Dar ceea ce Anthime nu spune este că toată afacerea se află în mîinile Lojei. Ah! de ce Julius nu-l întreabă despre cercetările sale ştiinţifice? Cît de mult i-ar fi plăcut să-i răspundă! Despre lumbago! De ce nu despre umflătura lui? Dar. Din respect pentru ochiul Margueritei. masa. îşi întoarseră amîndouă ochii spre Mie. îşi întreabă cumnatul cum mai stă cu sciatica. . Julius zîmbeşte cu o condescendenţă binevoitoare şi. are mare nevoie de această pomană venită din senin. Ha! ha! ha! te-ai supăra amarnic! Julius se miră şi îl roagă pe cumnatul său să-i spună de ce nutreşte sentimente atît de puţin caritabile.despre bucătăria italiană. în timpul uneia dintre primele sale călătorii pe care. aflată în vilegiatură prin împrejurimi. iar Julius arborează un aer de liniştită şi resemnată nepăsare: la cear folosi să-i spună că soraj lui.Cred că e timpul să te duci la culcare. 30 ♦ Andre Gide Scandează cuvintele şi silabele. ai prefera să rămîi bolnav? întreabă pe un ton apăsat Marguerite. dar ca să am dreptul să beneficiez de ea ar trebui să-l implor pe Domnul Director (aşa se amuză. în zilele cînd e prost dispus. se grăbeşte să-i spună. Anthime. înspâimîntată de vorbele groaznice şi de înfăţişarea demoniacă a unchiului ei. ascultă bine ce-ţi spun. . apoi -din gentileţe faţă de Văronique . foarte discret. iar Julius. aproape secătuit de tot felul de speculaţii riscante. le-a făcut în această ţară. află că vindecarea ar fi aici.Ştiţi să chemaţi doctorul de îndată ce unul dintre voi e bolnav. adică a terenurilor pe care Anthime le cumpărase în Egipt. totuşi. ca să-şi pună la adăpost amorul propriu: . Sînt discuţii între bărbaţi.. neliniştite.: pentru că nu crede în ele deloc. în sfîrşit. din greşeală. nu e alcătuită decît din trei feluri) şi atîta vreme cît conversaţia familială se va învîrti în jurul unor subiecte PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 27 nespinoase. Anthime îi vorbeşte acum lui Julius despre candidatura lui] la Academie şi despre şansele sale. în timpul cît se vor servi primele două feluri (de altfel. o ia la fugă. contesa Guy de Saint-Prix. în realitate.. bună. dă-le încolo de'menajamente! Se întoarce brusc spre ea şi îi spune: . căci. înfierbîntat şi chinuit de „lumbago". de ce? întreabă Julius cu foarte mult calm. dar acum lucrurile se schimbaseră.. după ce schimbară între ele o scurtă privire. înainte de plecarea sa. dar cînd bolnavul s-a vindecat. pe care aceştia ar fi vrut s-o aducă cu ei la Roma. dar simplă. prost situate. Julius va pune în discuţie grava problemă a exproprierii averii lui Anthime. unde se duce în fiecare dimineaţă să panseze rănile micuţilor nefericiţi.. aproape. o dată cu el. dar care n-a vrut nici. care îşi dă seama. după cum se pare. ordinea venerabilă. o numeşte lumbago. cartea i se păruse mizerabilă. Spunînd asta. şi îşi sfătuieşte cumnatul să nu-şi facă prea mari speranţe: ar putea să se păcălească. . pe care soţii Baraglioul au fost să-i vadă la Pau. pe care. dă cu pumnul în masă. şi pe cei cincisprezece „ Nemuritori' care votează întotdeuna de partea ei? Anthime schiţează un compliment. fetiţa mea. la adresa ultimului roman al lui Baraglioul.N-ai nevoie de ele. Consideraţi că acela care nu şi-a făcut rugăciunile e prea neobrăzat ca să se vindece! . ridică vocea.

Cu un efort uriaş se ridică. îşi consumă puterea de a-i sprijini pe alţii în tot felul de supărări mărunte şi se foloseşte de cele mai mici pretexte ca să se considere jignită. cu acest prilej.. viaţa nu-i dă nici un prilej de nefericire. dar el d îndepărtează cu brutalitate şi se îndreaptă spre uşă.. A trecut repede prin cămăruţa unde îşi dau duhul cei şase şobolani. şi ca şi cum n-ar fi atins-o suflul mîniei. conversaţia alunecă de la Anthime spre alte lucruri. Dar Julius. n-ai dreptul să te rogi pentru cineva împotriva voinţei lui şi să ceri ceva Pentru el fâră ca el să ştie că o faci. ţinîndu-se de un inel de metal. Dar. sarcasme.Să ne terminăm masa în linişte. faţă de el. spune ea.Biata mea prietenă! spune. îi răspunse Veronique. pe care otrînteşte în urma lui. dar absolut în fiecare seară. pe nesimţite. care întreabă dacă n-ar fi bine să treacă pe acolo să vadă ce e cu el . totul alunecă pe veşnica-i blîndeţe mieroasă şi surîzătoare. intervine: . Veronique fuge de supărări. Beppo (devenit acum un adolescent zvelt de cincisprezece ani). poate că nu s-a rugat de ajuns? .Fii liniştit: mă rog în continuare.. foarte surizătoare. însoţit de zgomotul surd şi tîrîit al cîrjei.căci poate că-i este rău după o asemenea izbucnire de mînie! .. V JNu... Pe buzele lui se năpustesc tot felul de cuvinte ce se contrazic unele pe altele: întîi PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 31 de toate. în sfîrşit. Marguerite. cu o voce la fel de blîndă ca şi mai înainte. ce treabă grozavă ar fi putut face! E supărată cînd o vede pe sora ei că nu ştie să profite. Asta mi-ajunge. Dar. Ea ştie asta şi aspiră spre suferinţă. iată de ce nu mă rog. se vede încă o dată deosebirea dintre caracterul celor două surori. . Marguerite ştie să facă în aşa fel încît ceilalţi să greşească faţă de ea. pe la spatele lui. Veronique dăduse de mîncare şobolanilor? Acum declară că aprinde luminări pentru el! Şi îl compromite şi pe Beppo cu povestea asta tîmpită. punea luminările aprinse în faţa Madonei. pe vremuri. răstumînd scaunu varsă pe şervet un pahar cu apă şi îşi şterge fruntea. care sej îndepărtează. . Anthime era copleşit cu totul. în fiecare seară. Timp de cîteva clipe. prea cunoscute lui. Cea care vorbeşte este Veronique. s-a obişnuit de mult cu viaţa ei sinsăse PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 33 guratică: la urma urmei. . copleşită de atenţii venite din partea tuturor. unchiul Anthime nu s-a dus la el în laborator. cu atît mai bine. 32 ♦ Andre Gide Anthime simte cum i se urcă sîngele la cap. cea în faţa căreia. Copilul se cuibărea lîngă statuie. pe coridor răsună mersul său inegal. este o trădare. fără îndoială. rămîn tăcuţi. tîmplele i se zbat.Vreau ca. la urma urmei. Veronique îl surprinsese pe Beppo închinîndu-se.îi plătesc îngrijirile şi nu-i mai datorez nimic. îi răspunde: „Le el în laborator". Şi. Dar de ce n-ar rămîne pe terasa inundată de . cum să te mai miri că. Cum. . dar Julius pare că se străduie să nu-i dea prilejul să-şi exercite această virtute. .Dar cum rămîne cu doctorul? îndrăzni să întrebe j Marguerite. se căţăra pe pietre şi. şi cînd julius o întreabă unde s-o fi dus. cele două surori vorbind apoi despre credinţa populară. Ea nu putea ajunge la nişa aceea. Ea n-a obţinut nimic prin ruga-i. oare nu era de ajuns că nu mai departe de dimineaţa aceea... două luminări. . prietene.. Ii est cumva rău? Veronique se grăbeşte să-i vină în ajutor. ea se arată întotdeauna nemulţumită şi cu toane? Cu un soţ ca Anthime. agăţîndu-se tot timpul de orice fleac. atît de emoţionantă. în numele lui Anthime.şi. îi povesteşte Margueritei cum. pe tonul său cel mai grav. asta o va face să înţeleagă ce valoare au rugăciunile ei! Are cu ce se mîndri!.S-au rugat alţii pentru tine.. m. într-o adîncitură a zidului.. O să vadă ea. batjocuri . pînâ acum nu spusese nimic. . Din păcate. La auzul acestei voci blînde. Plecarea lui bruscă îi lasă pe comeseni trişti şi nedumeriţi. să nu fiu obligat decît faţă de mine însumi. aprinde. prin care pînă şi cea mai primitivă statuie poate fi şi cea mai onorată. frate. dacă mă vindec.. în care Veronique era sigură câ-l va găsi la acea oră. Anthime tresare şi îşi pierde orice stâpînire de sine..Da.. care nu era la îndemîna trecătorilor. s-ar înfuria mai puţin dacă ar fi mai sprinten. Sufletul Margueritei este făcut din acel aluat admirabil din care Dumnezeu zămisleşte martirii. iar Margueritei. lîngă Madona din colţul nordic al casei.în timp ce recunoştinţa faţă de Dumnezeu te-ar lega..îi dă asigurări că e mai bine să-l lase -s se liniştească singur şi să nu dea prea mare atenţie ieşirii lui. Anthime nu se poartă rău cu ea şi poate să zică tot ce vrea! Le spune că el ţipă pentru că nu poate să se mişte uşor. Apoi. se sufoc.

drace! cele două lumînări ard în continuare. nu va obţine de la copil decît un nu categoric. ridicînd din umeri. îşi ia avînt balânsîndu-i mînerul spre spate şi o aruncă în sus cu toată puterea. despre care ştie că ard pentru el. totodată. două luminări pe care le-a adus Veronique. oare ce-i spune copilului. aşezată în faţa stîj tuii.. o uşiţă de metal.. împotriva celei căreia îi surîde. Anthime îşi ia cîrja de jos şi se dă cîţiva paşi înapoi ca să vadă nişă. dar destul de departe de ea. la salutu-i voios. pentru sora ei Genevieve. în timp ce încerca să-şi explice de unde venea acea lumină.. vede pe jos bucata de moloz pe care o desprinsese cu lovitura de cîrjă şi o ia: este o mînă mică din stuc. cu mîinile întinse. Dezmeticit. pentru bolna\ şi pentru cei săraci. Dar sufletul PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 35 simplu al lui Beppo nu face aceste deosebiri de nuanţă. o dîră de fum albastru. De fapt să nu ne înşelăm. încotro îl duce mînia sa nelegiută? Madona . o bagă în buzunarul de la vestă. de pe buzele sale crispate iese cîte un geamăt. la atelierul de artă FleurissoireLevicho| Imagine naivă. copilul a dispărut. Sprijinit de zid. Rugăciunea se apropie de sfîrşit. Anthime poate încerca oricît să-l convingă. pe care această rezistenţă îl scoate din sărite. înainte de a adormi..care.. împotriva celei în faţa căreia în fiecare seară. cînd se trezeşte!. se strecoară pe culoar. cuibărit înrr-« ungher al zidului. în faţa statuii mai ard. . ah! îl caută din ochi pe Beppo. Ce s-a întîmplat? în locul mîinii drepte. cărei cheie se află la paracliserul parohiei. se roagă din plin.nu este o statuie 34 ♦ Andre Gide modernă. l-ar îndemna . micuţa Julie. lăsînd deoparte for-j mulele învăţate pe dinafară. Se va culca fără să spună cuiva noapte bună. Anthime scoate din buzunarul vestei o hîrtiei de cinci lire. Uşa de la camera învecinată e deschisă. La vedere acestor lumînări. pe care.. Era o fc PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 37 vedea nici o flacără. Anthime îl apucă de umăr şi se apleacă spre el. revarsă graţia divină şi lumina razelor cereşti deasupra lumii. îşi varsă amarul. nu mai are putere decît să doarmă. termina de ronţăit o coajă de pîine şi cîtev seminţe de mărar. Beppo se supară. se roagă pentru copiii orfani.. Dar. să-l ameninţe. cu o mînâ pe inimă şi cu cealaltă acoperindu-şi ochii. ex-voto-uri agăţate pe ziduri. adîncă.. se auzi o nouă bătaie în uşă. în picioare.totodată — bărbătească: cu toţii ascultă rugăc: copilului. scăldate în lumina lămpii... după ce luminările au fost închinate Fecioarei. Lemnul izbeşte în peretele nişei şi cade cu zgomot la pămînt. Coborînd pe incomoda scară turnantă. cît mai ales cu luminările lui Veronique. Beppo care. într-o atitudine plină de iunea 36 ♦ Andre Gide credinţă şi . Va face totul singur. se află Julius. ar vrea să lucreze. cînd.s-o facă. o dată cu o bucată de moloz. Anthime. nimeni nu are dreptul să le stingă. stau în genunchi Veronique şi Marguerite. orice ar face. petrecută pe maluril< Nilului.. în cămaşă. stă îngenuncheată în pat. e oprit de zgomotul unor voci. Oare cînd vom vedea o atît de sălbatică energie cheltuindu-se pentru binele oamenilor? Din cînd în cînd. La îndemîna trecătorului. Cu ruşinea înscrisă pe frunte şi cu furia în inimă. o lampă. spre cerul senin. Anthime e singur. puţin mai la o parte. Dar. Dar n-o va face. la capătul patului. din cele ce se fabrică acum din carton-roman plasti de către Blafaphas. veghează asupra casei şi poate că se roagă chiar şi pentru păcătos . mantia albastră. liniştindu-i sufletul răzvrătit. pe care o traversează. înhaţă cîrja. atîrnă de un acoperiş din met ce iese în afara nişei şi care adăposteşte. Luminîndu-i faţa palid* mîinile strălucitoare. priveşte o clipă jalnicul rezultat al gestului său: să ajungi la acest atentat derizoriu. la căpătîiul patului.. trăsăturile feţei i se strimbă. 2 şi noapte.. să-l cumpere. cine ştie cu ce noroaie sărăcia îi va păta fruntea? Dar să ridice mîna împotriva Fecioarei care-l ocroteşte. după cum porunceşte inima. să ţipe la el. apăru Sfînta Fecioară. cei ce ştim cu preţul cărui efort izbuteşte să facă fiecare pas şi cu preţul cărei suferinţe face fiecare efort.razele apusului? Serafica lumină a serii. Graba aceasta a unui infirm este tragică pentru noi. şi. cu atît mai frumoasă şi mai grăitoare. alergă în întîmpinarea lui. Fără să-i răspund. copila. Scena este învăluită într-o tăcere adîncă şi îi aminteşti savantului de o seară liniştită şi aurie. dă copilul la o parte. ea va fi pentru n. francmason se simte din nou cuprins de furie. Poate că mai tîrziu va fura sau poate chiar va ucide. Anthime are ce are nu atît cu Fecioara. cînd dă să intre în camera sa. expresie a adoraţiei populare.. în fiecare dimineaţă. statuia nu mai are decît o tijă de metal negru. ca ochiul dragei ei mame să se vindec J ca într-o nişă. de altfel.poate . pentru mătuşa i '"'■■■■ IK Veonique. dar acest efort abominabil l-a distrus. aşa cum se înalţă acum această rugă copilărească se ridica drept.Nu! nu! protestează micuţul. a ajuns în curte. Noaptea coboară. iconoclastul urcă în laboratorul său.. protejează colacul d sfoară de capătul căruia atîrnă lampa. pentru tatăl ei. Semănînd cu un îngeraş.. încît acesta tresare: .

fu cuprins de o stare neobişnuită de moliciune. Atunci. Veronique percepea un zgomot foarte ciudat. în faţa acestui mister. o moliciune din care dispărea orice sentiment de teamă (ceea ce mai tîrziu el va numi: o dragoste resemnată). nu mai 38 ♦ Andre Gide înţelegea unde începea şi unde sfîrşea visul. apoi o furnicătură aproape plăcută. ridicîndu-se de jos cu uşurinţă. o recunoscu pe Aceea pe care o lovise. nici în picioare. cînd ajunse aproape de căpătîiul patului. cu braţ întins înainte şi cu altul la spate. copila continuă. cu adevărat. ca o năuceală. la început. repede. în cazul luir spiritul era una cu trupul). căci Anthime. ce-l însoţea întotdeauna pe infirm. fără să o ia. cînd tija de metal îl intră deodată în coastă. zări cîrja. fu străbătut de o durere groaznică şi se trezi în întuneric. cînd acesta. cu picioarele goale ieşindu-i puţin din cămaşa de noapte. . de se aude pînă la. Plină de teamă. s ridică. şi Veronique. spre marea mirare a tuturor. Veronique se trezi. Veronique dormea lîngă el cu faj . Doamne. după un sfert de oră. nu-i ceri nimic bunului Dumnezeu?] Atunci. acea durere ascuţită în coastă. deodată simţi că era lipsit de puterea de a rezista în vreun fel şi că uşă va ceda. voce neobişnuit de sigură: . Aceasta se deschise fără zgomot.De acum încolo. se gîndea să îngenuncheze şi ea. Lui Anthime i se strînge inima. apoi doi paşi. D« opreşte-te. minune! — .. se sprijini în mîini. dar după o clipă. în spatele soţului ei. de sus. în mîini ţinea o bucăţică de ghips pe care o uda cu lacrimi şi o acoperea cu frenetice săruturi.o. Acum i se părea că lumina cea ciudată emana de la Ea. . îi zise el strîngînd-o la piept şi aplecîndu-şi faţa spre ea. ieşi şi ea din cameră şi se orienta după firul de lumină ce se strecura pe sub uşa cămăruţei din pod. Se pipăi. îi zise: . pînă cînd ajunse cu degeţel la papuci. în acest timp. în sfîrşit. de-a lungul patuh un pas.Dar pentru unchiul tău. apoi străbătu camera.. nu era nici aşezat. cel al cărui picior paralizat şi a cărui voinţă răzvrătită nu se supuseseră ani de zile (căci trebuie să observam că. aşezata la capătul patului. de acum încolo. . împingînd patul.. şi -o clipă . te vei ruga împreună cu nune. apoi îşi înfund picioarele în papucii de piele. aprinzîn un chibrit. Ea înainta parcă spre el ca într-o alunecare şi. luînd-o în braţe.Şi te mai rog. împinse uşa. La început. Anthime îşi veni în simţiri după vreun sfert de oră. drept orice răspuns. aşa cum o văzuse înainte.Ce vreţi? strigă el cu o voce tremurătoare.. Anthime savantul. dacă acum era treaz dacă adineauri visase. ascultînd cu mare atenţie. neîndrăznind nici să dea înapoi.el nu văzu decît pervazul întunecat al uşii. se îndreptă spre ea cu un pas sigur. figura palidă era mai frumoasă şi mai surâzătoare ca niciodată. văzu pînă şi rana de la antebraţul drept.. scoase o mină din paj şi. ridica deasupra lui mîneca goală. Veronique se îmbrăcă pe pipăite.Anthime! Eşti aici. ceea ce văzu o fâcu să împietrească în prag: PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 39 Anthime al ei era aici. încă nesigur. asemenea aceleia răspîndite de o candelă. păru că nu o vede. îşi puse pantalonii. simţea în tot trupul un fel de torpoare ciudată. împietrită de uimire. era o lumină blîndă şi îndoielnică.. care m-ai rănit. era luminat din plin de luminarea pe care o pusese pe margine. ateul.Oare tu. haina şi vesta. dragul meu? Dar nu primi nici un răspuns. să ierţi păcatele unchiului Anthime Aceste cuvinte îi pătrund ateului drept în inimă. Cîrja era alături. pană imprudentă! Acolo unde palpită aripa unu suflet ce se eliberează. ce importantă mai are mişcar neîndemânatică a unui trup paralizat ce se vindecă? Cînd. apoi trei paşi. încît acum începea a se îndoi că avusese. vreau să spun că forma avea înfăţişarea statuii..la început — o luă drept nepoţica lui.. aprinse un chibrit. se ciupi. cineva bătea la o uşă pe care. se nelinişti şi mai mult cînd. crezi că am nevoie de mînă ca să te vindec? — şi. întoarsă spre perete. I se făcu teamă şi. el nu o văzuse încă şi care dădea direct în stradă. în stare de trezie. ieşind. celălalt capăt al încăperii: . pe prag. fu cuprinsă de îngrijorare văzînd c Anthime nu este lîngă ea. făcu. nu la uşa de la culoar şi nici la cea de la camera vecină. cu o In VI acea noapte Anthime avu un vis. strigă tare. O lumină difuză îi îngăduia să distingă lucrurile din cameră.. dar nici să intre. îşi lăsj picioarele goale să alunece în jos. se ridică drept. La cea de-a treia bătaie în uşă. înştiinţată «< nu ştiu ce presimţire. de pe pragul uşii. luase cu el luminarea. Se făcea că cineva bate la uşa camerei sale. Julie. sta în genunchi. Băţul de chibrit arse pînă la capăt în mîna ei. dar nu sepe care .? Fără zgomot. sprijinită de noptieră. cu creştetul capului la înălţimea mesei. dar în care. în faţa ei. cu toate astea. tăcu mîlc. pe un ton ce se vrea ironic.. Dar. Sfîn Fecioară! era oare. ieşind din aşternut şi dînd la o parte păturile. draga mea..

onvertirea francmasonului nu putea să rămînă mult timp un secret. dacă lui Anthime îi era de ajuns că e vindecat. o să-ţij mai spun şi că abjurarea ta este cunoscută chiar de Sfîntul Părinte.Ai socotit cît anume te temi că vei pierde fiindcă ţi i-ai făcut duşmani? Spune-mi aproximativ suma. şi acui te dai în lături de la înalta pildă pe care cerul vrea s-o dea prij tine? Cîte suflete n-o fi îndepărtat de la adevărata lumină. căci îi ceru să se lepede în public de ideile vechi. au indispus înaltul cler. Nu. Cît timp ai fost în greşeală. vindecarea sa era un lucru sigur. dragul meu. care nu ştiuse ca rang înalt deţine Anthime. Julius de Baraglioul suferea însă pentru el şi nu deschidea nici un ziar fără mari emoţii. imprudent să se afirme că Sfînta Fecioară i se arătase cu adevărat. abjurarea lui Anthime avu loc la Gesu. te va ajuta Biserica. de nătăgăduit. îndemnat de părintele Anselme. dai îi era teamă de urmări. Şi. să devină bogat prin ea. Anthime fu sfătuit prieteneşte să se ducă la Milano şi să aştepte! acolo compensaţia făgăduită şi ocrotirea cerească. amplificîndu-se. Părintele T. pînă la urmă. Fără îndoială că sufletul francmasonului era tulburat pînă la nebunie. miraculos. cronica 1 Anthime. ai răspîndit prin toate mijloacele erezia. — Dimpotrivă. aşa cum am spus. Acesta. — Din fericire. în mîinile francmasonilor. Biseri nu-i era de ajuns. în timp ce elocinţa părintelui reverend se umfla şi se rostogolea de-a lungul naosului. Incepînd din ziua aceea. nu-ţi face nici o grijă:. preocupat de lucruri mai înalte. şi că însuşi excesul lui de mînie era prevestitor de iubire. lucirej falsă a zadarnicei tale ştiinţe! Acum îţi stă în putere să le adud pe calea cea bună şi şovăi să o faci? Am spus că îţi stă ia putinţă? E o datorie de la care nu te poţi abate.. Ruinarea sa materială urmase de îndată ce Loja încetă să-l mai ajute. de acum înainte. (ridică arătătorul de la mîna stîngă la înălţimea nasului. trimisă în ajunul vindecării sale. — Dar. După) două zile. Ziarul Zukunft i-o luă înainte şi îi mulţumi politicos lui Anthimej Acesta acceptă loviturile cu seninătatea pe care ţi-o dă un suflei cu adevărat credincios. ce vrei să scriu aici? obiecta Anthime nimic din ceea ce mă preocupa ieri nu mă mai interesează. Nu voi prezenta această ceremonie de care s-au ocupat ziarele italiene din acea vreme. cu o blîndeţe maliţioasă) şi nu te teme de nimic.. îi răspunse părintele Anselme. Biserica va şti să recunoască sacrificiul pe care-l faci. şi nu te voi jigni presupunînd că nu-ţi dai seama de asta. 40 ♦ Andre Gide Dar.j — Mă nenorociţi. în La Dep che de Toulouse. Anthime nu se dădea în lături de la această datorie. Era. Anthime se gîndea la firava voce a nepoatei sale şi. îţi aducem mîntuirea. şi. dar chiar dacă o văzuse numai în vis. vrînd să facă în jurul lui mare vîlvă.J naiului Pazzi. Julius răspunse în numele cumnatului săi printr-o scrisoare demnă şi seacă în care îi anunţa pe cei de ljj ziarul La Depeche că. încrezătoare în sprijinul Bisericii. Julius trebui să se întoarcă la Parisj Anthime. cum vizitele pe care Veronique.. ajutor al maimarelui Ordinului Iezuiţilor. După zece zile de la terminarea Jubileului. i se răspundea cu diatriba din Tempo Felice. îi mulţumea copilei că chemase asupra păcatelor necredinciosului ei unchi. apăru precedată de notiţă batjocoritoare. Le Correspondant te va publica. CARTEA A DOUA JULIUS DE BARAGLIOUL . spunea Anthime. nu trebuie să-l mal numere pe „cel convertit" printre colaboratorii săi. Oratorul amintea de Saul din Tars şi descoperea analogii surprinzătoare între gestul iconoclast al lui Anthime şi lapidarea Sfîntului Ştefan. Marile interese materiale pe care le aveaj în Egipit erau. Primului entuziasm al ziarelor ortodoxe îl răspundeau acum denigrările ziarelor lib42 ♦ Andre Gide t erale: importantului articol din Osservatore. care o comunică partidului conservator şi înaltului cler francez. Julius de Baraglioul nu aşteptă nici măcar o zi şi o aduse la cunoştinţa cardinalului Andre. I se destăinui părintelui Anselme.. în străfundul inimii. Fără îndoială că Armand-Dubois fusese omul căruia divinitatea îi făcuse un mare dar.VII C_. încă 1 imbecil.. în sfîrşit. gîndinduse caj ceremonialul lepădării de Satana va fi cu atît mai remarcat. rangul înalt al lui Anthime nu mai era un secret pentru nici unul dintre cititorii ziarelor Osservatore şi Santa Goce. sînt sigur d asta. care urmează s-o prezinte lui Rampolla. Anthime nu-şi dădu seama prea bine de vîlva ce se făcea în jurul numelui său. vuietul puternic al valurilor. Ca putea să facă fără ajutorul Lojei? Şi cum putea să spere că ea va' continua să-l susţină pe cel care o va renega? Şi cum aşteptase. PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 41 nentru ea şi nu vrea să fii lipsit de ceva. n-au avut alt rezultat decît că au obosit şi. spunea Julius cu o voce şuierătoare. se bucură foarte.. Apoi se aşternu tăcerea. verificabil. îl îndemna să le facă. îi spunea după cîteva zile părin tele Anselme. fiule. acum se simţea ruinat. harul milostiv al Aceleia pe care voia de acum încolo s-o slujească. aşa cum se rostogoleşte într-o peşteră sonoră. în timp ce Veronique vorbea despre ea părintelui Anselme. poate. în privinţa nevoilor materiale. aşa că vestea ajunse curînd la urechile celor de la Vatican. Dar nu crezi că exagerezi eficacitatea (aici surîdea) francmasonilor? Asta nu înseamnă că nu ştiu că foarte adesea trebuie să ţinem seamă de ei!. cu foarte mare pompă. O nouă victoriej Bisericii. părăsise docil] Roma. I-am vorbit mult despre situaţia ta cardi. rosti cu acest prilej unul dintre cele mai importante discursuri ale sale.

Ferestrele biroului lui Julius dădeau spre grădinile unei ambasade. îi spuse: ..Sper că nu-ţi faci sînge rău pentru asta.Spune că e de neiertat că am scris asemenea fleacuri. luă de pe măsuţă un flacon cu flori de portocal. liniştita. Cum se temea de insomnie. loc unde se întorcea totdeauna cu plăcere. pentru că nu trebuie să opreşti niciodată pe cineva să se întoarcă. zise: . ultima carte a lui Julius avea presă proastă. în ultimele zile puterile mi-au slăbit mult. Dacă nici acum nu intri în Academie. Te rog să-mi spui care ţi se par a fi înclinaţiile. Oare nu era chiar cartea în care Julius înfăţişase cariera. cu abajurul lăsat. Pentru moment. Te îmbrăţişez. Să nu laşi să se vadă că vii din partea mea. era un plic pe care 44 ♦ Andre Gide Julius recunoscu scrisul bătrînului său tată. continuă: . la numărul 12. revenind parca! suprafaţă. Marguerite făcu un mare efort şi. Ce face tînărul. în care ochii şi spiritul se spălau de relele lumii şi ale străzii. Atent ca soţ. nu-i decît un monument ridicat în cinstea lui. soţii Baraglioul se întoarseră la Paris. Este român şi orfan. vreau să ştiu daci un tînăr. după ce băuse. bietul tău tată n-ar deloc gust literar. cît mai repede. Lafcadio Wluiki are acum nouăsprezece ani. Julius. JUSTE-AGENOR DE BARAGLIOULl PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 45 P.S. Dar Julius. mai locuieşte încă pe strada Claude-j Bemard. pe care. o statuie de marmură. avînd inima grea. în stil Renaissance. vei găsi uşor un pretext să te introduci î casă. încăperea era decorată cu sobrietate. cu numele de Lafcadio Wluiki (se pronunţă Louki. în locuinţa lor de pe strada Vemeuil. într-un colţ. unde numele lui era citat fără nici o bunăvoinţă. fericit că e trează. indiferentă faţă de orice fel de literatură. Julius. In vederea cîtorvj dispoziţii cu care te voi pune la curent curînd. pe un soclu turnant. W-il şi l-ul de-abia auzindu-se). pe pereţi ătîrnau cîteva tablouri de Lepine şi un Boudin. se apropie de ea şi. introducea o notă oarecum neaşteptată. o smulse din adînca-i toropeală pe Marguerite.. pe care le folosea adeseori. scoţînd un geamăt animalic. şi tocmai despre această carte. din dragoste 46 ♦ Andre Gide pentru el. RETZ»/Vm. reluă JuliJ Totuşi consider că nu se cade ca tocmai tatăl meu să-mi spuiL asemenea vorbe. îri cîteva cuvinte. Julius se resemna să rămînâ singur. ce nu voia decît sa doarmă. Marguerite se cufundă în somn. la miezul nopţii. mi-ai spus-o de nenumărate ori. sprijinit la vedere de un bronz de Barye. o şedere mai prelungită nu-mi aduce prea mari foloase. havuzuri de umbră lustrală.. bustul soţiei sale. tînărul nu mă cunoaşte şi trebuie să nu mă cunoască în continuare. semne ce nu mă înşală. îl puse jos. sînt într-o dispoziţia proastă.. care. nu căuta să mă vezi. al de strălucită. romancierul se uită pe tăieturile din ziare. M-am uitat pe ultima ta carte. oare nu ridicase el aici în slăvi demna. Ştiu că te întorci la Paris în noaptea asta şi că te-ar bucuri să-mi faci. se strînseseră cărţi. se duse în cabinetul său de lucru. eşti de neiertat c-ai scris asemenea fleacuri. în timp ce se dezbrăca. dar un uşor zgomot pe care-l făcu pahjfful cînd. se întoarse spre perete. Apoi intră în încăperea unde se odihnea Marguerite. Cu toate că era obosit. într-adevăr. dar. a lui Juste-Agenori . pe o tavă emailată. care. cu o lanternă în mînă şi cu papucii în picioare. îţi voi da un semn. Toate aceste informaţii poţi să mi le dai în scris. înţeleg c-a venit timpul să-mi fac baga jele. Apoi deschise o fereastră şi respiră aerul ceţos al nopţii. a bâtrînului diplomat? în contrast cu răzvrătirii romantice. Dacă îmi vine cheful să stau de vorbă sau dacă voi simţi că se apropie marea plecare. de la plecarea sa. în mijlocul încăperii. avusese grijă să-şi aşeze lampa jos. ciJ sica existenţă totodată politică şi familială.Dragul meu. mai la o parte. Rupse în grabă plic şi citi: Dragul meu fiu. 3. După cîtev. Ce vrea să facă (are vreo ambiţie? şi cît e ea de mare?). la drdB vorbind. 2.93 I In ziua de 30 martie. cu despărţituri. un serviciu..Vrei să ştii cum vorbeşte tata despre cartea mea? . Ascultă cîteva clipe cîntecul pur al unei mierle nevăzute. i . lucrat de Chapu. în timp ce Marguerite se pregătea de noapte. se vedeau cîteva cărţi de vizită şi. talentele] dorinţele şi gusturile lui. lîngă pat. broşuri şi prospecte. p. murmură Marguerite.) Vreau să ştiu: 1. se afla o masă uriaşă.Vezi bine că privesc lucrurile foarte la rece. Te rog să te duci la această adresă şi să ceri să-l vezij (Romancier cum eşti. de altfel.

Luă tocul soţiei sale.Ţi s-au adus multe critici? întrebă ea cu solicitudine. ..Cît de bine ai face să nu-i iei în seamă pe ziarişti! Dad aminteşte-ţi ce ţi-a scris alaltăieri Domnul de Vog e: „ o pană ca a dumneavoastră apără Franţa ca o sabie". Julius îţi făcea milă. pînă acum Julius nu se prea îndepărtase de viaţa clasei din care făcea parte şi nu avusese legături decît cu oameni din mediul său. întoreîndu-se pe jumătate. . Gata să iasă în oraş ca să . . „ Fleacuri"! în timp ce se spăla pe dinţi. .îmi dă să înţeleg că am scris Aerul înălţimilor ca să intri în Academie. Adînca lui tulburare nu se putea mulţumi cu asemenea vorbe de mîngîiere. Julius izbucni: .o îndoială privitoare la sinceritatea acestor surîsuri. răspunse Julius nerăbdător. ■ Şi Marguerite. pe jumătate plin cu un lichid roz. ai scris despre asta pagini foarte frumoase.Dar tu ce gîndeşti despre cartea mea? Marguerite întredeschise ochii. n-ai scris cartea ca să-ţi fie recunoscător. Aşadar.Ziarele! revistele! şi apoi.Mare scofală! _ Dragă. Pentru prima oară în viaţă o întrebare îngrozitoare se ridica în mintea lui . din 48 ♦ Andre Gide lemn de arţar. morocănoasă. . . cu furie. cuvîntul îi zvîcnea în tîmple şi îi tulbura cele mai nobile gînduri. Mîine i Căci Julius face parte dintre firile nobile care. cît valorează întreaga protecţie a clerului. î| duse în baie şi aruncă hîrtia boţită în căldare. Cu sprîncenele ridicate sub o grămadă de riduri. ] PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 47 . ce nu întîlnise decît aprobări şi surîsuri . de o emoţionantă ipocrizie. Mi-ai spus adeseori că nu scrii ca să primeşti vreo răsplată sau aprobarea altora şi că îţi ajunge să o ai pe a ta. .O pană ca a dumneavoastră apără Franţa împotriva bar-l bariei care ne ameninţă mai bine decît o sabie. .Iar cardinalul Andre. spuse cu un surîs amara Din toate părţile îmi vin numai critici. Julius era în veşminte de noapte! simţi că i se face frig. din ruşine trebuia să-şi ţină necazurile închise în adîncul sufletului. w Marguerite se trezi de-a binelea. Julius trebui să repete întrebarea. întorcîndu-se spra Marguerite. la realitatea gîndirii sale.. II In ciuda unei anumite curiozităţi profesionale şi a măgulitoarei iluzii că nimic din ceea ce este omenesc nu trebuie să-i rămînă străin. ca şi cum ar fi fost vina ei. Marguerite voia să se eschiveze. Cînd era gata să se urce în pat.în el. pe o hîrtie violacee şi uş| parfumată începu să scrie: Dragă tată. pe un ton plin de milă: Să sperăil că ziarele şi revistele îi vor arăta care e adevărul. boţi hîrtia..Julius. . dîndu-se pe spate| rămase cîteva clipe cu peniţa ridicată. la autenticitatea vieţii pe care o dusese. _ Am văzut.. Marguerite îl privi.. ţi-a spus câ te susţine întreaga Biserică. corespondenţa.Dar ce ai. în faţa acestor insistenţe. dornic sâ-ţi dovedesc astfel devotamentul meu. se întoarse spre perete şi îine îmi voi îndeplini sarcina pe care mi-o încredinţezi şi j adormi din nou.Şi multe elogii. îşi arată adevărata lor măreţie. pe măsuţă şi periuţa în pahar şi se aşeză la o altă măsuţă. Apoi. dragul meu? Ce! Deci tu crezi cu adevărat că [ltima ta carte e mai puţin bună decît celelalte? Ăsta nu era un răspuns.Ştiu. Nu. la care Marguerite avea obiceiul sâ-şi se] PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 49 . Intră în încăpere. cin m-am întors acasă.. puse paharul... atinse umărul sofiei sale. ultima lui carte era o nimica toată! Uita fraza pe care i-o scrisese tatăl său: cel puţin uita că această frază venea de la tatăl său. care sper s-o duc la bun sfîrşit. rectifică Julius. la valoarea aprobărilor. atunci!. Mai curînd: • Crezi că pun mai puţin preţ pe această probitate literari decît.Din fericire. căutîndu-şi cuvintele: _ Mă doare să văd că tocmai tu te îndoieşti de dezinteresul care. cît prilejul. asta-i tot! -Oh. . lucru ce nu e deloc în firea celor pe care soţiile ştiu să-i alinte şi să-i compătimească. .Cred că celelalte nu sînt mai bune decît asta. începi să te înrăieşti. am găsit scrisoarea I că tandrele ei argumente sînt inutile. ţinînd distrat într-o mînă paharul şi în cealaltă periuţa. cu buzele! strînse. ştiu. făgăduindu-ţi adeziunea sa.. luă paharul cu apă de dinţi. Nu găsea fraza potrivită. îi lipsea nu atît dorinţa.Şi dacă ar fi aşa! Şi dacă intri în Academie pentru că ai scris o carte frumoasă! Apoi.. istovită şi simţind s a. De ce se lăsase în voia acestei jalnice dezlănţuiri în faţa soţiei sale? Din mîndrie.. cînd sîl strivite. la valoarea cărţilor lui. prin Anthime. Se duse în baie.

aş fi vrut mai întîi să ştiu cu ce se ocupă.. Nu 50 ♦ Andre Gide voia să ştie decît ceea ce tatăl lui voia să-i spună. Julius urcă din nou. spuse ea. mă gîndeam rog să. în faţa scării. . . timid. neizbutind să-i ascundă. deschise uşa puţin mai tare. Oh! îngăduiţi-mi. cînd l-am văzut urcînd. iar aceasta... pe coridor.Oh! Domnule conte..Din partea cui? Oare crede că sînt de la poliţie? se gîndi Julius. şi totuşi prilejul era bun. mirosul îmbîcsit şi aspectul jalnia al locului îl scîrbiră şi îl făcură să-şi spună că.. în zadar. Şi Carola. care nu găsea cu ce să si alimenteze. A ieşit în oraş. dar înfăţişarea Carolei nu te invita deloc la subtilităţi. cînd terminase de scris despre viaţa tatălui său. Carola Venitequa era o femeie tînără. se auzi un zgomot puternic.. banalitatea locului şi I decorului îl dezgustară. dacă s-ar pricepe s-o tragă de limbă. stătea pe scaunul de pe care Carola luase lucrurile. purta o bluză cu guler bărbătesc] manşete albe şi cravată..facă.Vreau să-i cer o informaţie.Sînt contele Julius de Baraglioul.. draga mea. Cînd coti pe coridor. cu prj^iwa-aajrrialică şi blîndă. scădea şi făcea loc repulsiei. îi spuse pe dată: .. Julius bătu li uşă... va veni curînd. Cum tocm^^f^egăte^â'^jK&â în oraş. . . poate că femeia aceea ştia multe despre tînâr. cu pas hotărît. . Pe culoarul ăsta e atît de întuneric! Vă rog să intraţi.. ridicîndu-şi uşor pălăria. Pe strada Claude-Bernard... Julius se gîndea cu ce precauţii şi sub ce pretext să intre în casa tînărului şi să-şi facă cercetările. pentru mine. .Dar nici gînd. lîngă el. Ploua cu găleata. sprijinită de masă. La etajul al patrulea. zise cu amabilitate Julius. în timp ce urca scara. la urma urmei.Pentru că. domnul conte. în faţa porţii cu numărul II staţiona o trăsură în care Julius. (Şi împinse uşa din fund. era descumpănit..Lăsaţi! lăsaţi! Sînt obişnuit cu asta. timp ce traversa grădina Luxembourg. . Julius coborî. ea se repezi înaintea lui spre nişte chiloţi de femeie aruncaţi pe un scaun. Julius fu surprins da aversă de ploaie.. stăteam de vorbă. Julius se lovi de ea şi îşi ceru scuze. la fel de bine.. se deschidea o sală de aşteptare şi Julius intră.Daca nu-i acasă. dar nu fusese niciodată un om ascuns. în timp ce se îndrepta spre intrarea Claude-Bemard. cu vocea tărăgănată.Ce doriţi? PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 51 . Acum. Cînd rosti numele lui Lafcadio Wluiki în faţa portarului inima îi bătu mai tare. cea din funcl întredeschisă. cu trăsături comune.) Cred că Lafcadio nu va întîrzia să. ce se pregătise doar ca să-l înfrunte pe necunoscutul Lafcadio. . . în încăpere ni era nimeni. dar nu vulgare şi destul de atrăgătoare.. deodată. făcea un cot la cîţiva paşi de palier. Dar. să intre îri cameră şi să-l aştepte pe tînăr înăuntru. cînd. . _ Ah! exclamă Julius pe un ton atît de contrariat încît femeia îl întrebă: _ Aveţi ceva urgent să-i spuneţi? Julius. plastronul şi chiar şi pălăria sa „ cronstadt" aveau un aer decent. spusese portarul. Bertha Grand-Marnier... puţin cam grasă. . Julius îşi dădu seamă că nu avea hainele de care ar fi avut nevoie. în timp ce trecea pe lîngă el putu vedea o doamnă. iertaţi-mă. o femeie ieşi din camera ce se învecina cu cea din fund. avea pe cap BIBLIOTECA 52 ♦ Andre Gide o pălărioară de fetru moale. Socotea că trebuie sâ-i cîştige încrederea vorbindu-i. ce primea lumini doar prin casa scărilor. în vestibul. începuse să-i. Contele de Baraglioul îşi recăpătasej siguranţa de sine. lăsa să treacă o mică dîră de lumină. romancierului i se părea că se afundă într-L aventură.Eram sigură că-i aşa. cu o pălărie prea mare şi cu o rochie bătătoare la ochi. corect şi distins. . Şi. Şi. poate că era mai bine ca ţinuta lui să nu-l invite pe tînăr la o prea bruscă familiaritate.. pi dreapta şi pe stînga culoarului se aflau uşi închise. pe cînd Julius se pregătea să intre în încăpere.Pot să-i transmit ceva din partea dumneavoastră? .. . zise el cu o voce oarecum solemnă. curiozitatea sa. dar.Asta depinde de zile.. în ultimii contele devenise tăcut..Ce fel de treabă? . vorbească.îl cunoşti de mult pe domnul Wluiki? .Uite.Iată despre ce e vorba. o mică treabă. supărătoare.Domnul Wluiki e aici? . .Aici e o asemenea dezordine. întrebarea nu era prea abilă. dar bine făcută şi cu înfăţişarea sănătoasă. spuse: . Prietena mea.. Ce treabă putea să aibă contele Juste-Agenor de Baraglioul cu acest Lafcadio? întrebarea bîzîia în jurul lui Julius. dacă ar avea puţin timp liber.. Pardesiul.facă vizita făgăduită. S-a dus doar pînă la.. Aş fi vrut să ştiu dacă este foartj ocupat.. nu era momentul să-şi pună întrebări în legătură cu el. uşa se deschise cu putere şi în cameră îşi făcu apariţia femeia pe care Julius o zărise în trăsură. culoarul fără covor. al fi putut să deschidă uşa de sus şi. depărtîndu-se puţin de Julius. Vă cer scuze că nu v-am. puternică sau chiar mai mult decît atît.

domnule. Urmau cîteva indicaţii de locuri şi date şi. spuse Julius. în schimb. Mai aşteptă o clipă. Totuşi lista zilelor se întrerupea curînd şi. Nimic nu-l lăsa pe Ju să vadă cam cu cel fel de studii sau de treburi îşi ocupa tîn zilele. aşezat pe o barcă răsturnată. într-o ediţie proastă. cuminţi drept şi regulat: Duino. scufundat în apă. Julius se apropie de masă. cu un scris oarecum copilăresc. cel puţin aşa sper. în italiană. masa avei un sertar şi sertarul avea o cheie. chiar dedesubt. tre buia să-şi înfringă firea. culoarul amplifica toate zgomotele. în costum de sport. Pe prima pagină citi următoarele rînduri. pe care Julius îl luă şi îl| deschise. Liniştit. Azi-dimineaţă.. cele două femei lăsaseră uşa deschisă. La urma urmei. Cînd ieşiseră. ceva mai departe. Şi a doua zi: I-am dat un avans de 12 mişcări de brasse. cotul pe care-l făcea te împiedica să vezi cînd venea cineva. zburlit şi deschis lâ culoare. oarecum stingherit. trase sertarul mesei. el nu era cîtuşi de puţin indiscret respecta în viaţa fiecărui om înfăţişarea pe care acesta vrea să i-o dea şi preţuia mult decenţa. cu aer obraznic şi zeflemitor.. Lafcadio o să vină dintr-o [clipă în alta. Dacă vrei să stai de vorbă cu domnul. de la bătrînul său unchi. începu să cerceteze locul.Prezintă-mă şi tu pe mine. această ultimă indicaţie: 5 octombrie: Ne întoarcem la El Kantara. ce era descuiat. o puşcă şi acest cama frumos. ca să citească. şi firimituri de pîine ţ jurul unei ceşti murdare. în sfîrşit. Julius înţelese că nu era decît un carnet de antrenament. 10 iulie 1886. aşeză fotografia de unde o luase. puteai citi: 20 septembrie: Plecăm din Alger spre Aures. îşi spuse Julius în sinea sa. Lîngă ele. neavînd covor. numit şi Lasca. şi ea. Pe piatra rece a căminului îşi găsiseră locul o cutie cu făină de ovăz. un copil voinic. puteai să-l auzi cum se apropie. PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 55 pe această primă pagină nu mai era scris nimic.. după o pagină albă. apoi neauzind paşi. într-o crâticioară. strîngînd mîna înmănuşată pe care i-o întindea Bertha. sj jinită de perete. ca să-şi treacă în el conturile curente. spuse Carola roşindu-se şi grăbindu-se â-şi scoată prietenă din încăpere.îmi pare rău. la braţul unui bărbat cu înfăţişare tipic anglo-saxonă. . în formă de < din metal perforat. Julius luă fotografia şi se duse la lumină. Pe cămin. în capul unei pagini era scris. iulie 1886 . deşi îşi aduse aminte că Duino este un orăşel pe litoralul austriac al Mării Adriatice. la picioarele lor. ia-l cu tine ne aşteaptă o trăsură. se afla încă.Dar n-a venit să mă vadă pe mine. dar deosebit de frumoasă. puţin mai departe. | o masă. Mi-a adus o barcă. PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 53 . Credinciosului meu tovarăş. şi Novelle de Anton Francesco Grazzini. cu litere mai mari şi îngrijite: . îndărătul unei sticle cu alcool de mentă. zise Carola. o anumită nelinişte: pe o plajă acoperită cu nisip. Aceste două cărţi îl puseră pe Julius pe gînduri. . în engleză. carnetul părea că începe din nou. dragă: a trecut o oră de cînd sîntem aşteptate spuse cealaltă. o femeie. de vreo cincisprezece ani. N-aş vrea ca faptele ce vor urma să vă facă să vă înşela)! asupra caracterului lui Julius. cu numai vreo două treimi din pagini tăiate. în colţul din dreapta. scrise aceeaşi mînă ce scrisese şi cuvintele de pe fotografie: Lui Cadio. împotriva voinţei şi principiilor sale. . Dar. | După cum părea. Moli Flanders de Daniel Defoe. Aici se afla un carnet legat în piele. acel mic dispozitiv. nu foarte tînără. vino! Vreţi să cinaţi disearâ cu noi?. la data de 29 august puteai citi: I-am dat lui Faby un avans de 4 mişcări de brasse. ascultînd atent. lordul Fabian a veni» să ne întîlneascâ aici.care nu-i spuseră mare lucru. gol. se afla o tablă de şah. în faţa ordinului tatălui său. cu părul des.Atunci. în chip de titlu. se afla o fotografie ce-i trezi. Lafcadio tocmai îşi luase micul dejun.Scuzaţi-mă. dar cu sentimentul delicat al datoriei.Nu-i nimic. elegant şi zvelt. Dar în această banală cameră mobilată aproape nimic nu-i putea satisface curiozitatea: N-are bibliotecă. 54 ♦ Andre" Gide un săculeţ cu linte şi un săculeţ cu orez. dar nu pot. Dînd din cap şi cu buzele strînse. de care se folosesc ca să-şi facă ceaiul tuni ce au grijă sâ-şi ia cît mai puţin bagaj. n-ăre tablouri pe pereţi.v-am uitat numele! . —' Ascultă. 50 de km on horseback1. FABTj şi apoi. fără oprire. deasupra unei lămpi cu gaz. . pe pagina a treia. Julius întoarse cîteva file albe. dar. camera lui îmi va spune despre acest tînăr chiar mai mult decît ar fi putut să-mi spună femeia. cîteva cuvinte şterse de vreme: Duino..

simţea cum siguranţa de sine îi dispare. Julius se simţea prea stingherit şi ri insistă. _ — îngăduiţi-mi.Iertaţi-mă că. (privi cartea de viziM conte Julius de Baraglioul ca să se intereseze de mine.Domnul Wluiki? întrebă Julius. nu vă veţi supăra dacă. cînd nusese carnetul la loc. în ziua de 4 aprilie.Desigur că vă miraţi văzîndu-mă aici. Pentru că am avut ultimul cuvînt — 1 p. care o puse Pe masă. Lafcadio scoase liniştit o ţigară dintr-o tabacheră de argint şi o aprinse..Nimeni care să aibă dreptul să vorbească despre asta. dădu din cap şi puse caietul la locul lui.. în aşteptarea dumneavoastră. De fapt. 56 ♦ Andre Gide _ în faţa exprimării unor idei morale. strînse din buze. a| cum aţi observat (se ridică de pe scaun). dar cum oare de nu-l auzise apropiindu-se? Instinctiv. rupsese un sigiliu de ceară moale şi apl întorcînd violent cheia în broască şi punînd-o în buzunar. pe care nu am timp s-o trec pe curat. îşi păstrase pe cap o şapcă de voiaj. . îşi scoase ceasil şi se ridică de pe scaun.de îndată ce întîlni privirea lui Julius . . fără nici o intonaţie). Tocmai am terminat o carte importantă. zii el.. Dar îngăduiţi-mi mai întîi să-mi spun numele.. apoi. Julius îşi ridicase ochii spre uşă şi nu văzuse pe nimeni... spu« . scoase din haină o carte de vizită şi i-o întinse lui Lafcadio. J Pînâ într-acolo încît se taie (it. domnule. n-aş fi îndrăznit să intru. scrisul se oprea. Cu siguranţă că Lafcadio venise tocmai atunci.O să vă explic în cîteva cuvinte motivele care m-au adus aici. Julius privi picioarele tînărului şi văzu că. se duse spre umbrela lui Julius.şi-o scoase şi se înclină în mod ceremonios. Pentru că am lăsat să se vadă că ştiu italieneşte . Julius vorbea mai repede şi mai tare ca de obicei. interesul lui Juliusj trezi brusc. Dar încă de la pagina următoare. să vă fi putut vorbi despre scrisul meu. dacă naş fi fost invitat s-o fac. îl întrerupse Lafcadio.). Fără nici o indicaţie privind data şi locul: Pentru că am cîştigat în faţa lui Protos la şah — 1 punta. Totuşi (după exemplul lui Julius. Fruntea lui Lafcadio se încreţi în chip aproape invizibil. . Se îndreptă spre colţul încăperii unde. o luă şi o puse să se scurgă de apă pe coridor.. fără să o privească..QUIINCOMINCIAIL LIBRO DELLA NOVA ESIGENZA E DELLA SUPREMA VIRTU2 Tanto quanto se ne taglia.La Paris. dar . Juste Agenor spusese: are nouăsprezece ani. vocea lui deveni dintr-o dată mierow şi flexibilă). îşi pusese umbrela. îşi îndreptă privirile spre sertarul de pe care Julius.3 punte] Pentru că am răspuns înaintea lui Protos — 1 p. Cineva rr| spus că aveţi un scris deosebit de frumos şi m-am gîndit că po. Pe măsură ce vorbea. îşi luă pălăria. nu înţeleg încă bil motivele pe care le poate avea domnul. atunJ cînd intrase. ca să-şi dovedească lui însuşi că nu se simte deloc stînjenit. fără să spună nici un cuvînt.. ce-l privea atent şi surîzînd. în acea clipă văzu un tînăr fril rnos şi blond. care citea în mare grabă. este o __ nu prea mare. parcă stînjenit de faptul că trebuia să-şi rostească numele. Tînărul se înclină din nou. Pe de altă parte (vql bea foarte rar.. Lafcadio surîdea într-un fel ce nu avea nimic ostil. intrînd în cameră. îi făcu semn lui Julius să se aşeze. . acesta purta şoşoni. Julius ridică din umeri. fu dezamăgit: erau iar| felul de socoteli. . fără să răspundă. ca aiurit. apoi. .) ţ Aici începe cartea noii exigenţe şi a supremei virtuţi (it. Apoi socotelile încetau din noi Julius mai întoarse nişte pagini şi citi: . nu i-ai fi dat mai mult dl PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 57 gjsprezece. în loc de ghete. stătu o clipă pe gînduri şi spuse cu . părea -mai degrabă . motive pe care le veţi înţelege foarte repede. lua „punta" drept o moned| străină şi nu văzu în aceste socoteli decît un copilăros şi meschl negoţ cu merite şi retribuţii. . m-am instalat în cameră.).Sînt. propunerea dumneavoastră merită să fie luată 1 consideraţie de către cineva ca mine.. nu există nici un om c. să vin să vă aduc răspunsul meţ mîine dimineaţă. Şi totuşi erau nişte socoteli mai altfel decît cel lalte. era o bună pradă pentru el. care are nevoie de bani.3 BOCCACCIO pe cal (engl. privind cum Julius de înroşeşte la faţă. Pentru că am plîns cînd am aflat de moartea lui Faby — 41 Julius. dar şi ironic. conversaţie cu Protos: înţelegi ce vor să spună cuvintele: A TRECE DINCOLO? Aici.amuzat. sprijinit de pervazul uşii III Adolescentul din fotografie nu se prea schimbase. 58 ♦ Andre Gide . se apropie de fereastră şi privi afari ploaia încetase._ Era invitat să plece. fără s bănuiască ceva.

le lăuda în termeni convenţionali. PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 61 _. Vru să le dea foc. Scoase din buzunar un briceag cu o lamă atît de subţiată. va găsi cu sig| ranţâ toate informaţiile pe care le dorea. expus într-o vitrină. îl deschise 1 ultima pagină şi. pe care şi-o făcuse cu puţin timp înainte. înţelese repede că se înrudeau cu el doar în măsura în care frumoasa Wanda avea chef să le acorde această calitate. nervos. Pus în gardă de această vizită misterioasă a lui Julius. contele de Baraglioul. numai buni să-ţi taie orice gust să le citeşti. lăsă ca ae rece să-i învăluie pieptul. Mînia i se mai potolise cînd. încît nu mai era decît un fel de unealtă de găurit. îşi spuse el. Se născuse la Bucureşti în 1874. voia să se convingă că priveşte c. . O luă.1 punta. . îşi privi coapsa. închise 1 urma lui uşa de la cameră şi se îndreptă spre piaţa Saint-Sulpici Aici. Tocmai se pregătea să închidă dicţionarul cînd zări trei^cuvinte din articolul precedent. şi-o înfipse în carne de două ori. într-o parte. aplecat deasupra mesei. de jur împrejur. din care vărsă cîteva picături pe răni. îngăj duiţi-mi să trag nădejde că mîine. acceptase ideea de a-l considera mort şi se abţinuse întotdeauna să pună întrebări legate de el. De îndată ce Julius coti pe culoar. şi-o înfipse în coapsă. îşi deschise pantalonii şi îi lăsă în jos. scoţînd din câmin săculeţii înghe60 ♦ Andre Gide suiţi acolo. Cîteva rînduri deasupra cuvintelor: Julius de Baraglioul (viconte).2 punte. nu-şi cunoscuse tatăl niciodată.. ■ Acum privea micuţa carte de vizită cu ochi mai limpezi. foarte diferit de jprimul: Pentru a-l fi lăsat pe Olibrius să-şi bage nasul lui murdar în |acest carnet. cu mişcări foarte repezi. tăie. în faţa primăriei. rupse în bucăţele şi boţi fi. Lafcadio împlinise nouăsprezece ani. Apoi. De data asta. cu un scris mare.). nndurile i se învălmăşeau în faţa ochilor. mica rană. dar acestea nu se aprindeau. la biblioteca Cardinal. fără să se aşeze jos. ce-l 'făcură să tresară. Se duse la baie şi se stei pe frunte. observă că fotografia ce-l înfăţişa pe el împreună cu mama sa nu mai era în acelaşi loc. înclinîndu-se. Lafcadio salută. îşi scoase caietul.Aş fi vrut să vorbesc cu dumneavoastră mai mult. o rupse cu furie în bucăţi. scrise: Şi pentru că i-am arătat că ştiam . Băgă mîna în buzunar şi aruncă pe tejghea o monedă de cinci franci. sîngera. Cu faţa lîngă flacără. Alergă la sertar. atunci. Dar asta nu-i fu de ajuns. pfu! zise Lafcadio. căruia mama sa îi dăduse cinci unchi. o ţinu puţin la flacăra unui chibrit aprins şi. dar cînd ridică. de-l făceau să-i bată atît de tare inima? Lafcadio. nespusă mulţumire cum ard toate aceste amintiri. în ceea ce priveşte unchii (fiecare de altă naţionalitate şi trei dintre ei lucrînd în diplomaţie). se încălţă. exact de unde rămăsese cu multe luni înaint^ scrise PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 59 cu creionul.l Smulse fularul pe care-l purta în loc de cravată şi de gulej îşi descheie cămaşa şi. după ce totul se transformase în cenuşă. o privi pentru ultima oară cu un fel de durere chinuitoare.. | — Contele Julius de Baraglioul. simţi un fel. era o carte cu copertă galbenă. lăsaseră ca nişte urme de vaccin. ezită. cum să nu vadă în ea mai mult decît o coincidenţă întîmplătoare? Făcu un mare efort să citească articolul despre Juste-Agenor. Dedesubtul frazei. puse pe piatră în chip de grătar cele două cărţi. potolit şi civilizat pe cît era cu putinţă. ■ cărei înfăţişare doar şi l-ar fi lăsat pe Lafcadio cu gura căscată în oricare altă zi. îşi puse cravata. Dapprima impo sapere chi e. luînd cartea . cu o lovitură prin buzunarul de la pantaloni. repeta el. punînd sticla la locul ei. exact la sfîrşitul celui de-al doilea an în care contele de Baraglioul fusese reţinut aici de funcţia sa. IV Cînd trecu pe lîngă Odeon. în biografia lui Juste-Agenor. îşi luă o pălărie decentă dl fetru gri şi.. Lafcadio citi: „Ministru la Bucureşti în 1873". grăbindu-se dintr-o dată să iasâi în oraş.Altădată nu luam atîtea precauţii. Lafcadio închise uşa şi trase zăvorul. înţelese totuşi că tatăl lui Julius. Ce însemnau aceste cuvinte simple. îndreptîndu-se spre sticla cu alcool de mentă. în timp ce un val de sînge i se urca m obraji. Nu putu să-şi stăpînească o strîmbătură de durere. un „ dicţionar al scriitorilor contemporani" irezenta în cîteva cuvinte cariera amorfă a lui Julius. ) Mai întîi trebuie să ştim cine e (it.stîngăcii . în faţa ferestrei deschise. încăperea era plină de fum. şi apoi.i restul La bibliotecă. privirea îi fu izbită de romanii lui Julius.. carnetului. Flamba din nou lama briceagului şi apoi. dădea titlurile operelor sale. aruncă fotografia deasupra şi dădu foc grămezii hîrtii.Ce foc bun o să fac diseară cu ea! se gîndi el. ameţeală. Vă voi aştepta începînd dej ora zece. era un om important. s gurele pe care le avea în casă. se uită la vechile cicatrice care.

Cînd ajunse în strafl Babylone. . se hotărî să şi-l gonea* o clipă din minte. nimic ni putea ajuta mai puţin să iasă din starea lui. _ Am să vă fac o favoare. au fost chemaţi pompierii. O ucenicie nu sfîrşeşte niciodată. Ca şi cumB fi ştiut că le găseşte acolo. 2 Trebuie sâ ne obişnuim cu această noua propunere (it. cu trei franci suta. pînâ vor veni. Merge! 1 Dar cine ştie daca mai trăieşte (it. vor ajunge flăcările. se aşeză pe el apoi desfăcu jurnalul... alergă spre o papetărie de pe strada Medicis. luînd dintr-un anuar adresa contelui JusteAgenor. fără să tremure şi fără să roşească. plină de o atît de ■nare şi insolentă bucurie. ai dat peste un fapt divers şi pana mea ti părăseşte. chiar în dimineaţa asta. Apoi. îndrăzneala planului său atît de neaşteptat îl amuza. la autorul acestei cărţi mă voi duce rriîine să fi pe secretarul! îşi repeta mereu fără să vrea. . Nu se făcuse de douăsprezece. darl carte totul era spus de-a dreptul. supărat că negustorul nu l-a salutat cu mai mult respect. Cumpără de la un chioşc un ziar şi intră în grădia Luxembourg. Lafcadio. Importa di domesticare questo nuovo proposito 2. altminteri îmi voi lua zborul. Lafcadio sări de pe bancă. o raită pînă în strada Verneuil? (Era adresa scrisă pe cartea de vizită a lui Julius). Strecurîndu-se şi străbătînd această gloată ca un ţipaij Lafcadio ajunse în faţă. încît Lafcadio. _ Plătesc dublu dacă mi le faceţi peste două ore.. nu o cunosc. în vitrină. Pe ce nume? Pe foaia de hîrtie pe care i-o întinse negustorul. o luă pe liniştita stradă Vaneau. Calculă: Născut în 181 contele ar avea acum şaptezeci şi doi de ani. de unde ieşea ui nor gros de fum. _ Le veţi avea înainte de a se înnopta... Lui Lafcadio. O sprijinea o tînără a cărei îmbrăcăminte simplă şi elegana arăta limpede că nu-i era rudă. Cerul se limpezea. în scun timp.. îi puse cîtevl întrebări. da. tînăra era foarte palidă şi atît de frumoasă.Inima începu să-i zvîcnească din răsputeri. Se uitâ pe furiş la vecinii săi.Copiii mei! copilaşii mei! spunea ea. Intră într-un oficiu poştal. Negustorul se prefăcu că se uită în carnetul său de comenzi. ochii îi căzură pe următoarele rînduj Starea sănătăţii contelui Juste-Agenor de Baraglioul carel după cum se ştie. . oprindu-se la faptele diverse. micuţii vor .. ocolind strâzij prea frecventate. dar cu inima tresărind. deschise cartea. Am înţeles doar că cei doi copilaşi ai ei se află într-o cameră de la etajul doi unde.. Scoase din buzunar romanul lui Julius şi făfl un mare efort încercînd să-şi schimbe gîndurile. încă o superioritate pe care trebuie so ascund. -ci ducea lipsă de întîmplări aventuroase.. aţi putea trece să le luaţi la ora două. provocase o mare nelinişte în ultimele zill' pare că s-a îmbunătăţit. citindu-l. şi. undi îşi amintea că văzuse. . Se strădui să nu grăbească pasul.Secătura asta nu mă ia în serios. dar. care preţuia cel mai mult libertatea de a dispunejl sine. o biată femeie stătea în genuncH şi plîngea în hohote. se gîndea el. ce erau cu 62 ♦ Andre Gide toţii absorbiţi în munca lor stupidă.Nu. trecătorii îşi vor da seama că îi întrec cu un cap.Trebuie să recunosc că nu am deloc aerul unui Baraglioul! Voi încerca de acum încolo să le semăn mai mult. văzu nişte oameni alergînd. 1 Puse dicţionarul la loc şi ieşi. unde bucura sa se putea manifesta mai în voie. . în timp ce trecea prin faţa oglinzii dintr-o vitrină: . fără nici un mister. aflat în culmea exaltării. 64 ♦ Andre uiae Lafcadio cunoştea acest cartier şi îl iubea.na PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 63 ■ zînibea. domnule. într-o clipă hotărîrea sa era luată] Uitînd cartea. ea rămîne totuşi încă precară şi nul îngăduie să primească decît cîteva persoane intime.).. prietene. Băncile erau ude. un anunţ în care se spunea cg acolo se fac cărţi de vizită la minut. semnă: LAFCADIO DE BARAGLIOUL.)- faci . cei cîţiva nori fiind împrăştiaţi de un vi iute. nu-i era încă deloc foame. voi avea nevoie de ea curînd! îşi zise el. _ Cît timp vă trebuie ca să-mi faceţi o sută de cărţi de vizită? îl întrebă el pe negustor.Place Malesherbes.Dar cine mă împiedică să dau. . care au cuprins scara. obosit de acest gînd tulburător. îşi zise el plecînd.Mai întîi să merg puţin. Şi să merg numai prin mijlocul drumului. încît i se părea că cei din jur îi vor auzi bătăile! Dar învelişul de carne era puternic şi impermeabil. Nu te aştepta să redau crîmpeiele de vorbe şi strigătell mulţimii. Aici. . atras pe dată de ea.. îşi zii Lafcadio. obişnuiţii sălii de lectură. căci dacă mă apropii de ei.. Ma chi sa se vj| ancora?. — Şi totuşi. . lîngă intrarea Oudinol un grup staţiona în faţa unei case cu două etaje.

din grijă pentru ghetele pe care avea să le încerce. pe care luase obiceiul să-l consulte adeseori.." îşi spusei aducîndu-şi aminte de epoca strălucitoare. apucînd ţeava erticală. Lafcadio îşi ascundea banii sub o -l 66 ♦ Andre Gide scîndură din podea. domnişoară? Era o punguţă brodată. Moment de aşteptare şi de nespusă nelinişte. îşi scufunda.. O pereche de mănuşi: cinci franci. Lafcadio nu mai stătu să-i asculte vorbele. pe rînd. Semăna bine cu Julius. Cînd îi veni rîndul să coboare. la furnizorii săi. de consilier. am crescut. Rămîn nouăsprezece franci pentru cheltuieli neprevăzutei (Din oroare pentru datorii. Pe cap purta. Totuşi. nu prea îndepărtata în care marchizul de Gesvres. Cu o lovitură de umăr sparge geamurile. PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 65 par uimirea mulţimii crescu cînd îl văzu cum. pe care cădea barba-i mare.muri sufocaţi de fum. într-o baie de nisip fierbinte. în picioare. Fata părea emoţionată. dar încă şi mai bine cu un portret al lui Tiţian. Lafcadio fu aclamat de mulţime ca un erou: „Mă iau drept un clovn".îmi îngăduiţi să păstrez această pungă ca amintire de la dumneavoastră. cineva bătu la uşă. oare nu se poate ajunge pe balcorJ căţărîndu-te pe perete cu ajutorul burlanului ce coboară pînă joşi Oamenii spun că hoţii s-au urcat odată pe aici. o dată cu bastonul şi pălăria. O pereche de pantofi: treizeci şi cinci de franci (n-am prej tenţia să ţină mult).. dar ceea ce alţj au făcut ca să fure. Juste-Agenor de Baraglioul bea o ceaşcă de ceai în timp ce asculta o predică a părintelui Avril. îi atingea dantela de la guler şi vesta groasă. Iatâ-l ajuns la balcon şi apucînd grilajul cu o mînă. care acum îşi sufoca fiii tot sărutîndu-i. Unchiul meu Gesvrea spunea că omul se cunoaşte după încălţăminte. pe care o sărută. urcă repede în camera sa. din stofă fină. se gîndi el. pe o perniţă umplută cu apă caldă. de şuruburi. stînd retras în camera sa şi lâsîndu-a umerii şi braţele încercate de durere pe seama alinărilor veniţi FiVNIJbLJi VATICANULUI ♦ 67 de la şervetele muiate în apă şi de la compresele sedative. cînd tînăra. la fe| de şocantă ca o minciună pentru un calvinist. O îmbrăcăminte necuviincioasă era. sub care ardea o lampă cu alcool. căci uşurinţa cu care se mişcă este fără cusur. V . un fular uriaş de culoarea vinului de Madera. îşi ţinea picioarele. O cravată: cinci franci (dar oare ce-o să găsesc ca lumea ■ preţul ăsta?). Ajunse la Luxembourg şi apoi. înainta creasta zidului. nici unul dintre cei de faţă nu îndrăzneşte facă pentru a salva nişte copii. nu ceru ajutorul nimănui. restaurant ce se afla în vecinătatea Odeonului.L^ ontele Juste-Agenor de Baraglioul nu-şi mai părăsise de cinci ani luxosul său apartament din Place Malesherbes. . unul dintre capetele fularului. Cu al doilea copil face la fel. şi credinciosul Hector. el o lutLSurîzînd şi. înfăşurat în chip de turban. şi parcă dornică să vorbească. aduse pe o tavă lăcuită un mic plic închis. Juste-Agenor puse jos ceaşca cu ceai. „Nenorocirea e că. de care se apropie din nou. Calculă: Cărţile de vizită: şase franci. de infirmier şi. încălţate în papuci de piele albă." Şi. rătăcind gînditor prin sălile înţesate di colecţii sau. dar nu mai tremură de frică. de lînă. şi mai palidă încă.Acest domn speră că domnul conte va binevoi să-l primească. O clipă.. Apoi reapare.) Se duse la dulap şi scoase de acolo un costum închis la culoare. de atunci. care de douăzeci de ani îndeplinea pe lîngă el funcţiile de servitor. atît de încruntat. mîinile palide. enervat cînd simţi că se înroşeşte la faţă şi respingînd ovaţiile cu o graţie brutală. şi punga cu bani pe care o făgăduise.. Apoi o mototoli nervos: ... 1 Spuneţi-mi. „Dar să încep cu ce e mai presant. ţinînd în braţe un copilaş care plînge. îi întinse. rămas liber. lâ nevoie. ca o cascadă de argint. prinde copilul de capătul acestei funii şi îl coboară pînă în braţele deznădăjduitei sale mame. despicînd mulţimea cu bastonul. Dar Lafcadio plecă brusc. Ah. se avîntâ spre zid. cu o tăietură perfectă şi deloc uzat. ferindu-se de cioburile de sticlă cu care e: presărata din loc în loc. pe care le înnoadă cap la cap. domnule. apoi dispare în încăpere. după ce luă o masă frugală la Gambrinus. Degeaba au făgăduit salvatoruli această pungă cu bani. Julius nu era decît o replică decolorată a trăsăturilor sale. pentru Lafcadio. Se pregătea să moară aici. întinse banii sărmanei mame. scoase din ascunzătoare trei piese de cîw douăzeci de franci şi una de zece. Face un fel de funie dintr-un cearşaf rupt în fîşii. sprijininduse doar din ţjjd în cînd. ultimul său unchi. cu vîrful picioarelor.. Doamne! de ce nu sînt bărbat!. Ca să caţăre sus. puţin încurcată. încît lumea nu-l mai aclamă şi nu-l mai urmări cu privirea. mulţimea îl admiră. de culoarea ^tunului. îl ducea îmbrăcat foarte elegant. îşfi schimbă şosetele. mai adeseori. după cum Aerul înălţimilor nu era decît o imagine edulcorată şi nesemnificativă a vieţii lui. chiar atunci. Genunchii îi erau acoperiţi cu un şal gri. confesorul său. . Lafcadio plătea întotdeauna cu bari gheaţă. cei doi se uitară unul la celălalt. se ridica prin puterea braţelor. desfăcu plicul şi scoase din el cartea de vizită a lui Lafcadio. Punîndu-şi b tonul şi pălăria la picioarele fetei. după ce o goli de cei şaizeci de franci pe care îi Conţinea.

apoi. stăpînindu-i ameţeala.dîndu-i o sumă de bani în plus. .. Urmează să-l mai vezi? .Lafcadio Wluiki vă va da ascultare. domnule. Nu. la început. îndrăznind să surîdăJ Lafcadio. pe care se aflau ceaşca şi reşourile. băiatul se sprijinea într-o atitudine plină de respect de marginea mesei. cu o siguranţa bărbătească. Apoi. că daci îndrăzneşte să se joace cu aceste cartonaşe şi nu le rupe pe toati aşa cum fac eu cu ăsta (îl rupse în mici bucăţele pe care le arunci în ceaşca goală). să spunem. te voi face să intri în posesia părţii de moştenire pe care i-am făgăduit mamei tale că ţi-o rezerv. stâpînindu-se: Un domn? Vrei să spui un tînăr. Iertaţi-l pentru metoda pe care a folosit-o ca să fie primit de dumneavoastră. prin el. ridicînd în sfîrşit capul.. supus acelei examinări. îmi place că nu eşti urît.I Lafcadio înainta în încăpere cu fruntea sus. . Şalul gri îi alunecă de pe genunchi şi căzu pe jos. CopilJ meu. am ghicit eu. (Lafcadio se spri jinea de marginea mesei. sperînd că nu va faci aşa. aş vrea să ţi-i las ţie. Rămase cu mîna la frunte. Voia să vă convingă că merită. plină de respect. pentru că sînteţi prieteni. maca atenţia dumneavoastră. şi în ciuda dificultăţilor pe care le ridică legea.. sînt sigur că voi avea să* spun lucruri noi şi cred că vei fi mulţumit. aşa cum mama ta n-a tulburaţi niciodată pe a mea... simţi cum bătrînui îi pune cu blîndeţe mîna pe umăr. Am avut grijă să nuţi las nici o posibilitate s-o dovedeşti.Dragă părinte.Şi ai primit? . zise Juste-Agenor cînd tînărul se ridică de jos. se înclină cu gravitate. care se lăsa. îi cerusem fiului meu Julius să-mi culeagă informaţii. azi-dimineaţă l-ai văzut deci pe fiul meii Julius. domnule (vocea lui Lafcadio. nu există deci Lafcadio Wluiki. şi te rog să-i sp\l domnului Lafcadio Wluiki.O persoană pe care domnul conte poate s-o primească. dar vocea şi ţinuta ta îmi arată că nu-i aşa. Sînt de acord că nu eşti prost. n-a avut nij o intenţie necinstită. clipele mele sînt numărate. scuzâ-mâ dacă sînt nevoit să te rog să oprim conversaţia 68 9 Andre Uide aici. contez şi pe cinstea ta. ca să mă poţi asculta mai bine. ajuns în faţa bătrînului.Spune-i că. Riscul pe care ţi l-ai asumat arată că ai un oarecare curaj.Eşti bine făcut. cu bunăvoinţă. 1 . contez pe cinstea lui... nu mă întrerupe. spuse el. cu o voce aproape şoptită şi. spuse: -Săintre. dar nu care cumva să nu vii mîine. Lafcadio tăcu şi apoi. Chiar dacă nu semeni numai cu marna ta. nu mă voi lupta cu tine. cari voia să pară că n-a auzit nimic. e zadarnic. ascultă-mă: nu există nici un act şi nici o hotărîre din care să rezulte identitatea ta. nu? Ce gen de om este? . Ţi-a spus că.Ce lipsă de amabilitate!.. zise contele. Faptul că pînă azi ai stat liniştit îmi garantează că mama ta a ştiut să-şi ţină făgăduiala şi nu ţi-a vorbit niciodată despre mine. m-ar obosi. familia lui Julius. Asta-i bine. . Lafcadio se repezi să-l ridice şi. murmură bătrînui Baraglioul. Dumnezeu nu-mi va lăsa timpul necesar să-mi dau seama. în timp ce părintele Avril ieşea m uşa salonului. rupînd cartea de vizită. o rentă de vreo patruzeci de mii de franci trebuie să mă întîlnesc curînd cu notarul şi să facem calculuM Aşază-te jos. Cred că această sumă va Pfl 70 ♦ Andre Gide reprezenta. privindu-l fix pe conte: PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 69 _ Dacă nu las să se vadă prea tare. .Nii mi-a spus nimic precis. Vreau să spun că. în ceea ce priveşte restul.Mai întîi află. M-ai înţeles? Acum vino la lumină să te privesc. tremura). îmi voi respecta promisiunea pe care i-am făcut-o. Lafcadio nu se aşezase pe scaun. . îmi este oare cu totul să semăn şi cu. că nu există nici un Lafcadio di Baraglioul. . . ce nu-ţi sade rău. Cui se hotărîse să nu vorbească niciodată înainte de a fi avut timp s$ numere pînă la doisprezece. tu nu vei fi niciJ dată altceva decît un bastard. spuse contele întorcîndu-se spre părintele Avril. .Lafcadio Wluiki. adică tocmai banii pe care. contele începu primul: .. el aa legea de partea lui. fiul meu.M-a rugat să-i fiu secretar. Lafcadio. . nu protesta. Acum. contesa de Guy de Saint-Prix. < . dar îmi dau seama că aceste informaţii nu mă mai interesează prea mult şi că mai important este că te-am văzut. Dar haina asta îţi stă rău.Spune-mi acum.Slavă Cerului! Seamănă cu mama lui. sperînd că nu vei tulbura niciodată în nici un fel. Prin intermediul lui Julius. în timp ce stătea aplecat. Nu vreau să porţi doliu după mine. Pentru Julius şi pentru ai săi. familia este un lucru important şi închis.Deci nu m-am înşelat? spuse.? _ Vorbeam despre fizic. în ciuda invitaţiei pe car| i-o făcuse tatăl lui. îl voi avantaja pe fiul meu Julius — în măsura în care mi-o permite legea .) Poate că Julius se va opune. care-l văzuse cum se clatină. faţă de celălalt copil al meu.. oh! vorbesc despre celălalt. îl reclam imediat la poliţie şi pun să fie aresta ca escroc. m-am temut că eşti obraznic din fire..

72 ♦ Andre Gide Lafcadio.Vă supără? -. pe care nu o luase imediat. lăsaţi-mi timp să-mi cunosc foamea. foarte originali. _ Domnul viconte doreşte să-l vadă pe domnul. mi-am cheltuit ultimii bani. îi voi scrie. plîngîJ în hohote. Erau legaţi doi cîtg doi cu o agrafă de aur şi erau tăiaţi dintr-un cuarţ ciudat. dacă nu pot spera să vă revăd? . .. îi întinse lui Lafcadio mîna şi. zise: .. Aplecat pe tejghea. . nu. că. Hector bătu la uşă. Dacă nu mă ajutaţi. întorcîndu-se spre Hector: . Dar cucernicele persoane care se ocupă de mîntuirea mea îmi întreţin o stare de spirit în care plăcerea trece pe planul al doilea. aş vrea totuşi să-l cunosc întrucîtva. Lafcadio găS cărţile de vizită şi. ca să mă prezint într-un chip decent în faţa dumneavoastră. . scrise pe hîrtia pe care i-o întinse negustorul..şi bătrînul îşi desfăcu braţele ca sâ-l primească. se gîndea LafcadioJ ajungînd în Cartierul Latin. manşete. _ Vă rog să-mi daţi o foaie mică de hîrtie. deşi părea transpari ent. cu capul pe genunchii săi. îndulcită şi parcă întretăiată. întinzîndu-le contelui.. . Intră în magazin şi dădu o sută douăzeci de franci pe butoni. . Dar.Luaţi-le. Bătrinul conte ţinu cîteva clipe ochii închişi.Şi doar îi spusesem să nu încerce să mă vadă.Şi eu cred la fel.Trebuie să vă fac o mărturisire.. zise: . tăcu o clipă. Adio! „Ar fi fost cel mai bun dintre unchi..Dar sper că nu ai de gînd să rămîi mult timp într-o funcţie ca asta. Hector se înclină şi ieşi.Copilul meu. puteai vedea cum îşi mişcă buzele. aşa cum am mai spus. îşi ridică în cele din urmă pleoapele. te-am întîlnij prea tîrziu pentru tine. în loc să se arunce în braţele contelui. rîvnea să aibă aceşti butoniI<[u erau atît amuzanţi. aici sînt toate. Să mai petrecem o . păru că doarme. copilul meu. Spune-i că sînt ocupat.Şi. la costumul tailleur.. ..Mărturisesc că mi-ar face plăcere.. spuse Lafcadio. simţi cum inima-i hotărîtă şi nebună se topeşte dl dragoste. „N-am avut niciodată încredere în canalele de scurgere"! murmură el aruncînd într-o gură de canal bucăţelele pe care era scris „Lafcadio". mai puţin. Cum FlVJNlitiLii VATICANULUI 9 15 Venitequa purta. îţi voi da însă oinecuvîntarea mea pe dată . următoarele cuvinte: Carolei Venitequa Pentru a-i mulţumi că l-a introdus pe necunoscut în camera mea. Pot să-l introduc? Fruntea bătrînului se întunecă. Lafcadio îi găsea îngroQtor de uriţi. l-ar fi enervat să-i vadă purtaţi de amanta lui..Am încredere în tine. că ai devenit bogat? VATICANULUI 9 VI . îl deschise în evantai şi îl rupse dintr-o dată. Ei! ce mai aştepţi? . Acum trebuie să mă laşi. o pereche de butoni. scoţînd cinci sute de franci dintr-un sertar. ce gîndeşti să faci.Ah! domnule. „Baraglioul sau Wluiki. fără să vreau propriu-zis să-l cunosc..şi chiar mai mult decît atîn| adăugă el cu melancolie. . un bijutier în faţa] căruia Carola îl obligase în fiecare zi să oprească. un fel de agat ce nu lăsa să se vadă nimic prin el. în momentul cînd se pregătea să-i dea portarului cutia. Dacă domnul. înfăţişau patru capete de pisici montate în aur. îngenunchl cu religiozitate în faţa lui şi. copilul meu." Cunoştea. îi spuse: . acum. într-o a doua gură. şi cum avea gusturi originale. fiul dumneavoastră.Să nu grăbim lucrurile. şi cu rugămintea să nu mai calce pe aici.Rămîi! strigă Juste-Agenor cu o violenţă ce-l cuceri pe tînăr: apoi. părţile pe care scria „de Baraglioul". pentru manşete. spuse contele. Nu. (je vreme ce o părăsea. n-are nici o importanţă. Cînd Lafcadio se ridică de jos. — Ei! — Scoase pachetul de cărţi dl vizită. pe bulevardul Saint-Michel.. importând e să-mi lichidez trecutul. fata văzuse. nu ştiu ce voi mînca în seara asta. După ce îndoi foaia de hîrtie. le vei rupe tu însuţi. cu o seară înainte. .Aş fi vrut să vă mai întreb.. dar. de-abia dacă aveam ce mînca. fără nici 1 greutate. le aruncă mai departe. şi cu atît mai puţin mîine.Voi rămîne doar atît cît consider că trebuie.. faţa lui era plină de lacrimii In timp ce se pregătea să plece şi punea în buzunar hîrtia da cinci sute de franci. o strecură în cutia în care negustorul împacheta butonii. ezitînd. dar.Atinge-o. în vitrina neruşinat de luxoasă..Ia banii ăştia. de subaltern? . Dar cred că-i mai bine să vă cunoaşteţi. dar văzînd că Lafcadio se ridicase discret şi părea că vrea să se retragă.' .. cît ciudaţi. bîlbîia bătrînul. pînă mai ieri. îşi spuse el. cu o voce cu totul schimbată.. prin barbă.

fata urca la etajul doi. cineva urca mai repede decît ea. pot să vă ceri favoarea să nu pomeniţi nimic. discret. îl aştepta cu căldură şi cu prever» toare curiozitate: Lafcadio.Şi. Şi el făcea diferite apropieri între fapte şi date. luîndu-i-o din nou înainte. pentru seara asta. ea îij spuse: . s-ar fi simţit $jjj mai jignit dacă ar fi ştiut cine fusese la bâtrîn înaintea sa. şi dornic să se înfăţişeze la fratele lui stăpîiŞ pe sine. Lafcadio îi spuse portarului numele contelui şi porni repede pe scări. ba chiar. în timp ce mergea. De altfel. domnişoară. Lafcadio o pornise pe drumul cel mai lung. a doua zi după ce primise vizita lui Julius. care se opri uimit în faţa ei. îşi întărea tot mai mult bănuiala ireverenţioasă care-i trecuse prin minte în timp ce se ducea ■ Lafcadio. în locul unde aceasta întretaie bulevardul Saint-Germain. găsi că-i foarte bine pentru el să intre grabnic într-o tutungerie. strada Vemeuil era aproape. pînă acum. nu voia să ajungă la Julius cu întîrziere şi ocolul pe care-l făcuse nu-i mai lăsa timp. Dar nici temperamentul. stingherit de supunerea faţa de convenienţe. era ademenit de acest rar prilej de a sta de vorbă cu Julius. aceeaşi morală căreia i se supunea Descartes pînă avea să stabilească definitiv regulile după care să trăiască. privi la dreapta şi la stînga: dar fata dispăruse. apoi. se întorsese în mare grabă acasâ. ce se auzeau în spatele ei> o făcură să-şi întoarcă capul. pentru prima oară.. pe strada Universităţii. împins poată de inspiraţie.Domnule. ca şi pentru a-şi domoli o anumită agitaţie a spiril tului şi a trupului. să nu crezi că pana mea îţi va zugrăvi zbuciumul din suflet. aveţi u| nume atît de ciudat. în timp ce se îndrepta spre locuinţa acestuia. la rîndul lui. Gene vie ve de Baraglioul . în timp ce fata. dfl întîmplarea de ieri. în dimineaţa aceea. să nu-i deschidem domnişoarei Carola uşa. cu toate că i se părea a fi un om foarte slab.noapte sub acest acoperiş şi să ne mulţumim.. unde sînt cît se poate de mirat ca vă întîlnesc. cînd. Căci nici măcar cu Protos nu ajunsese prea departe cu confidenţele. ca şi de plăcerea de a-l incomoda puţin. O dată cu criticile aduse ultimei cârffl se simţise. Nu aici locuieşte contele Jules de Baraglioul? . ai intrat în cea mai banală treabă.Vai. ce se întorcea de la Spitalul Copiilor Bolnavi. Cînd Lafcadio ieşi din tutungerie şi ajunse. deşi posomorit şi reticent. Grăbi pasul... Şa întorcîndu-se pe strada Vemeuil. Julius nu-i displăcuse. Lafcadio.A! spuse Genevieve roşind. VI J ulius de Baraglioul trăia sub regimul prelungit al unei morale provizorii. dar. Nu mă veţi crede dacă vă voi spune că nu v-am văziM cînd aţi intrat în această casă. recunoscîndu-jH pe Lafcadio. pentru că vă întîlnesc aici. nici gîndirea lui nu se manifestau cu atîta intransigenţă şi cu o asemenea autoritate încît el să se fi simţit. Era jignit de faptul că tatăl lui nu-l primise. cotea pe strada Universităţii. tinereţea lui Lafcadio îl cucerise şi. i se păru că o vede şi o recunoaşte pe fata care. PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 75 „La numărul treizeci şi patru de pe strada Vemeuil. o luase m Boulevard des Invalides. . îi zise pe un ton cît m?M indignat: . patru şi cu trei fac şapte: o cifră bună. fiica cea mai mare a contelui Julius. îl amuza gîndul că-i e frate. 74 ♦ Andre Gide Nu cerea. Ea era! O ajunse din urmă la capătul scurtei străzi Villersexel. pe care cred că nu ar gusta-o deloc: şi mai ales de punga despre care le-am spus c-am pierduto. decît confortul pe care i-l asigura» succesele sale de scriitor. din ajun. că nu pot să-l pronunţ. cînd nişte paşi grăbiţi." Ajunsese în strada Saint-Dominique. de asemenea. trecînd repede pe lîngă ea. unde se ducea în fiecare dimineaţă . oare e frumos din partea dumitale că mâi urmăreşti? . Ce drum lung străbătuse de atunci! De fapt. se înclina. Găsea că nu-i potrivit să înceapă printr-o urmărire. intrînd pe poartă în timp ce Lafcadio dădea colţul. nu simţea faţă de el nici o aversiune. roşind la rîndul lui. i se întîmplă un lucru destul de ciudat: din plăcerea de a ocoli. în dimineaţa asta..căci ea era. pălăria. Şi în timp ce Lafcadio. dacă te vei îndrăgosti. atins. repeta jn gînd. deşi pil supunea că tatăl lui avea sâ-l lipsească de o parte din avere ■ favoarea acestui bastard. pe cealaltă parte a bulevardului. Din fericire. dar — socotind că n-ar fi demn de un Baraglioul să o oprească*— se mulţumi să-i surîdă. în faţa părinţilor mei. prietene. trecuse din nou pe lîngă locul incendiului şi îşi continua drumul pe strada Bellechasse.. îi ocupa gîndurile. domnule. mult mai tulburată decît Lafcadio de această nouă întîlnire. şi m refuza să vadă în această ciudată întîmplare doar o simplă coinj cidenţă.. înclinîndu-se uşor şi ridicîndu-şi. pînă la urmă. sînteţi cumva noul secretar pef care-l aşteaptă tatăl meu? Domnul Lafcadio Wlou. cum puteţi gîndi aşa despre mine? strigai Lafcadio. 76 ♦ Andre Gide se dădu la o parte ca să lase trecerea liberă. casa în care stătea Julius era la primul colţ al străzii.

domnule. şi orice aţi face pentru mine.Domnule.. se opriră brusc şi. Lafcadio întrebă pe un ton mai amabil: . spuse Lafcadio pe un ton oarecum amuzant..Nu. Bucuriile pe care le am scriind sînt superioare acelora pe care le-aş putea avea trăind..Dacă aş fi supărat. n-aş mai face-o. se grăbi să spună Julius. Nu..Nu are cum să vă intereseze. Primirea pe care i-o făcu Julius fu plină de amabilitate. Nu m-am putut abţine.Domnişoară.. ca şi de datorii. Scuzaţi-mă. unele nu le exclud pe celelalte. în aşa fel încît sâ PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 77 nU fie văzuţi împreună. Dar văzînd că sînt pe cale săşi taie punţile.Nu mă înţelegeţi. domnule Wluiki. departe de a-l socoti ridicol. .Crezi că în viaţă nu se fac corecturi? întrebă Julius. doar că vă plîng: în felul acesta vă lipsiţi de marii bucurii.Nu încerc să vă cumpăr. cînd am intrat.Aşa se spune.. . Julius se înfurie: . în viaţă ne putem corecta. descumpănit. spuse el cu nobleţe.Mărturisesc că aşa am făcut..Oh! n-am citit-o toată. Dar voi învăţa. aş vrea să ştii dacă aţi citit şi o scrisorică ce se afla în carnet? Julius nu citise scrisorică. Cîteva minute mai tîrziu. .Am altele. Şi. Julius nu ştia prea bine cum să procedeze. am citit cu plăcere numai Robinson. . pe un ton aprins. Scuzaţi-mjj tonul pe care l-am folosit adineauri... prtextînd că textul nu este încă pus la punct.. continui Lafcadio. fiindcă nu se poate... să nu arate că s-au întîlnit înainte. mai ales.. ştiţi bine. că ieri nu m-aţi aşteptat pentru treaba asta şi că aţi binevoit să vă aruncaţi privirile într-un anumit carnet.Sînteţi foarte supărat? 78 ♦ AndreGide . .Fapt pentru care într-o zi veţi suferi. . impetuos. vă asigur..Care poate nu sînt de o la fel de bună calitate. apoi adăugă cu demnitate: îmi cer scuze. . a înfrumuseţărilor pe care le presupune.| . şi. Lafcadio se amuza. începu el să spună pe un ton arogant. Trebuie să mărturisesc că nu-mi place prea mult să citesc. Dar recunoaşteţi că naţi înţeles mare lucru citindu-l. De fapt. şi numai apoi să sune.Fiţi sigur de asta! Şi Lafcadio rîse cu impertinenţă. în viaţă nu-s admise ştersăturile. Lafcadio tăcu o clipă şi apoi spuse: . Cu asta m-am descalificat cu totul în ochii dumneavoastră! Julius ridică mîna cu blîndeţe: . . apoi. dar nu putem corecta ceea ce am făcut. Totuşi.Recunoaşteţi. la buze.. încă nu prea mult. trebuie să vă spun de la bun început: am oroare de recunoştinţă. Mai am de învăţat. încîntaî că-l luase în zeflemea. lăsînd să se vadă aceasta. Lafcadio fu introdus în cabinetul rornancierului. ne putem ameliora purtarea. nu-i spuse băiatului că. spuse Julius. Tocmai acest drept de a putea fi corectat face din scris un lucru atît de cenuşiu şi atît de... nu mă veţi putea aduce în situaţia de a mă simţi obligat faţă de dumneavoastră.? Julius îşi pierdu siguranţa de sine şi. Prea tîrziu. nu v-aş vorbi despre asta. Da şi Aladin..Care este munca pe care vreţi să mi-o încredinţaţi? Julius se eschivă. sentenţios.. Vreţi să-mi daţi mîna? Genevieve de Baraglioul. Dacă ar fi s-o iau de la început. . văzuse în el un erou. hotărît să meargă pînâ la capăt.Cînd va fi prea tîrziu. . de altfel.. Eu sînt ca şi părinţii dumneavoastră: nu-l înţeleg şi nu-l aprob deloc.Eu nu scriu ca să mă amuz.Ieri m-am şi răzbunat oarecum pe ultima dumneavoastră carte. . ceea ce mi se pare atît de frumos în viaţă este că trebuie să reuşeşti din prima încercare. vă rog şi eu să nu vorbiţi despre rolul absurd pe care aţi văzut că l-am jucat. Cred că m-aţi luat drept un cîine terra-nova. pe care Lafcadio o duse..Nu. care nu-şi mărturisea nici ei însăşi că Lafcadio i se părea foarte frumos. brusc: Vă amuză mult scrisul? Julius îi replică pe dată: . pentru simplul motiv că nu Q| găsise. după cum se spune. Julius nu putea să-i mărturisească asta. a ştersăturilor.Ar fi mult de şters în viaţa dumneavoastră? . . Fata îi întinse mîna. surîzînd din toată inima. dar profită de acest prilej ca să vorbească despre discreţii sa. . zise: . De altfel. îl rugă să coboare cîteva trepte şi să aştepte ca ea sâ intre şi să închidă uşa.. Da. Lafcadio. La rîndul său. Faţa lui Julius se întunecă: . termină. (nu termină ce avea de spus).. .Nu mai aveţi prilejul: am ars carnetul. după un moment de tăcere. ridicînd brusc tonul pe care-l coborise ca din întîmplare: Ştiţi de ce nu-mi place scrisul? Din cauza PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 79 corecturilor. celălalt se apără imediat: . Apoi. considera că nu-i rău ca mai întîi să se cunoască mai bine.Şi totuşi din dorinţa de a şterge ceva am aruncat pe foc carnetul!..

. . rîzînd. încît Julius crezu că vrea să fugă.. dar şi mie mi-a plăcut întotdeauna să ml împrietenesc cu cei care erau primii. unchiul meu. cum l-am pierdut pe cînd aveam doisprezece ani. împreună cu unchiul meu. Protos. Protos a avut o mare influenţă asupra dumneavoastră. o siij gură dată în viaţa mea. unde locuia mama pe atunci. a convins-o pe maml să mă lase cît se poate mai des afară. în chip de răspuns. mi-am pierdut tatăl la puţine luni după naştere. se pare. de Julius şi pe care. Lafcadio se ridică atît de brusc. dar această convorbire a fost pentru mine atît de convingătoare. deveneam tot mai palid. pretindea ca eu să fac adunarea în timp ce-mi scotei banii din buzunar.-spreţ pentru ceea ce ne predau profesorii noştri. . dezgustul. şi în amintirea unui prieten care îi fusese amant. zise Lafcadio. Nu ţin niciodată socoteala banilor.. . le prefer pe ale mele.. pe zi ce trecea. înainte era unul dintre ultimii din clasă. Dar mai întîi să vă spun că i-am închis uşa în ni fetei care. VII IVI-am născut la Bucureşti. în această primă zi. Căci eu unul aveam prea mare consideraţie pentru Protos. întocmai ca o salată ce creşte sub streaşină. dar. Julius luă un aer consternant. Protos avea un mare] vnn^Aisubui ▼ oi . asta nu m-a făcut să iubesc nici banii şi nici contabilitatea. . în timp cm eu eram unul dintre cei mai tineri.Nu! de cîtva timp încoace mă tot gîndesc cum să scap da ea. oriunde îl însoţeam. poate că aş învăţa să vi cunosc.Nu. .. dezaprobarea şi ca. încît. v-a deschis-o.Poate. Vreţi să ştiţi cine e Protos? . Prima persoană pe care am văzut-o alături de 82 ♦ Andre Gide mama mea era un neamţ. din igienă. mai înainte. întrebaţi-mă. curînd. pe neaşteptate. în felul ăsta veţi afla mult mai multe decît dacă mă întrebaţi. cred. a doua zi. pînă acum n-am lăsat pe nimeni să tragă cu ochiul. Lăsaţi-mă pe mine sâ-mi povestesc viaţa. M-a învăţat limba lui şi să socotesc.Da. această educaţie a fost cu totul practică şi pozitivă şi n-a atins în mine nici un resort. dar n-are! importanţă! Colegii şi chiar profesorii săi nu l-au numit decît folosind această poreclă. marchizul de Gesvres.. Protos s-a simţit atins. câ e uşor să dispreţuieşti ceea ce nu eşti încă în tare să faci (sau ceva de felul ăsta). apoi probleme de scont. spuse Julius câ să-i cîştige încrederea. Presimt că nu ştiţi să-mi puneţi întrebările. erara însărcinat să fac plăţile.Cunoscîndu-vă puţin prietenii. dar nu făcu decît să se ducă la fereastră şi. asta nul înseamnă că lucram mai bine decît alţii. întorcîndu-se spre Julius. ^nc^t-a trecut în fruntea tuturor şi a ajuns primul. după cum ştiţi. spre marea noastră mirare. n-am avut cu el decît o singură convorbire intimă.. asta însemna că-nj încredinţa o mulţime de mărunţiş şi că. răspunse Lafcadio. . să spună: . deşi era unul dintre cei mai vîrstnici.Nu-mi amintesc să fi fost vreodată primul. de fapt. mulţumesc. Deci. a făcut-o folosii» metode atît de dibace. . totuşi. ba chiar şi de speculaţii de bursă. Tel exersîndumă. încît. începu el rostind rar cuvintele. s-a mcâpăţînat. care nu mai vedea în el decît un ştrengar: 80 ♦ Andre Gide . şi..Domnule. pe legea mea. Era.. . ridicînd perdeaua de etamină. prins de conversaţie. a făcui cel mai bine tema la greacă. am ajuns repede să mă pricep să fac în minţi înmulţiri şi chiar împărţiri cu numere din mai multe cifre. . cu numele de. Fii liniştit (căci vedea cum Julius se încruntă). am fugit din pensiunea unde. . îmi voi acorda o vacanţă.Trăiaţi cu ea? întrebă cu stîngăcie Julius. începînd din ziua cînd. La drept vorbind. şi m-am dus.Era un italian. poate chiar mai mult decît aţi dori să ştiţi. la Baden. începu să-mi placă groza* Făcuse din mine ceea ce el numea casierul său.E vorba de domnul Protos? îndrăzni să întrebe Juliusj hotărît să-şi stăpînească indignarea. . Din politeţe. zise Lafcadio. ca asta să fliâ mire prea mult. îmi impunea. Apoi Heldenbruck se pricepea de minune la viaţi sănătoasă pe care trebuie s-o ducă copiii.. în 1874. o lăsase să se stingă. cu capul şi cu picioarell goale. baronul de HeldenbrucM Dar. după e un coleg care învăţa bine şi pe care el nu-l putea suferi i-a pus. să spun: spre mirarea lor. pe jos. dacă vreţi să ştiţi. răspunse Julius.. într-o zi.Din cauza mea! Credeţi-mă.Da. Căci îmi spusese: am să le arăt eu lor că nu-i chiar atît de greu! îl crezusem. să nu lase să se întrevadă din conj sternarea lui decît atît cît era nevoie spre a-şi însufleţi replicile! .Oh! a făcut-o în urma unui pariu. scoţîndu-şi tabachera şi aruncînd ţigara oferită..îmi îngăduiţi să vă pun cîteva întrebări? spuse el. Protos. La drept vorbind. Dar cît mai puţin cu putinţă. nu-l mai ştiu..Dar azi e zi de sărbătoare.. în viaţa mea.. de dobîndă.Grădina asta este a dumneavoastră? . fie şi oricît de puţin. Nu. nu i-a» păstrat decît o amintire destul de vagă. ieri. vă făgăduiesc că vă \M răspunde. de împrumut. un mă» bancher. Orice ar fi cumpărat (şi cumpăra multa lucruri). Ar trebui. Dar iată că am început cu sfîrşitul. a lucrat două săptămîni în şir şi a făcut tema atît de bine. Uneori îmi dădea monede străine şi atunci se punea problema schimbului.Dacă înţeleg bine.. Apoi.

. acest copil este o mină nesecată!" în serile în care era singur cu mama şi cu mine. Şi a venit lîngă mama. la vîrsta de treisprezece ani. jongla cu picioarele ca japonezii. printre stînci. se strîmba. timp de mai bine de un an. acompaniindu-se la guzlă singur. sălta.pe orice vreme. ce sînt de-o mare frumuseţe. iarna ca şi vara. Se ocupa de mine şi fără ştirea mamei. pe coasta Adriaticii. 84 T Anare uiae în vara următoare a venit Ardengo Baldi. cînta. pe care. în măsura în care îmi pot da seama din amintiri. unchiul meu. Bielkowski se ocupa mult de mine. fiindcă pierduse la jocul de cărţi. cu mîinile făcea jonglerii şi mai grozave. Nu. la întîmplare. prestidigitator. pînă tîrziu.Ba da. Acest om ciudat a schimbat de la o zi la alta existenţa noastră oarecum monotonă într-un fel de sărbătoare nebunească. Ne-a dus timp de trei veri într-o vilă. era vremea să apară unchiul Faby. îl întrerupse Julius. Baldi! Cadio n-o sa mai poată dormi". . nu mai semăna deloc cu el însuşi. I Baldi se înţelegea bine cu Bielkowski. nu-i aşa. Lafcadio începu să rîdă. ca toţi cei care voiau să-i fie pe plac mamei. cînd l-am văzut aprinzîndu-şi liniştit ţigara de la unghia degetului mic şi. păreau că-mi fac curte mie. Interesele Rusiei (era cît pe ce să spun ale Poloniei) şi ale Italiei i-au reţinut la Bucureşti trei sau patru ani. atunci cînd Bielkowski şi Baldi au fost chemaţi la noile lor posturi. iar eu eram măgulit de dragostea deosebită pe care mi-o arăta. imita toate vocile. călăream. mă scufunda cu mîinilj lui în apă rece. Nu l-am mai văzut niciodată. dansa. cînd Baldi veni la noi. Dar nu cred că vă interesează aceste amănunte.. într-un turn] singuratic. de multe ori. m-am obişnuit destul de repede să joc fără să mă uit pe tabla de şah. dar i-a distrat grozav pe cei de faţă. născocea] întotdeauna cîte un joc nou. Poneiul pe care mi-l dăduse Wladimir a fost Pentru mine. pe care . eram înfometat de minuni. depărtată de orice utilitate: „Există foarte puţine lucruri cu care nu-i plăcut să jonglezi". mai bine zis într-un castel de pe versantul unguresc al Carpaţilor. vreo surpriză sau vreo farsă. îmi plăcea grozav. spunea el. scamator. mă învăţase whist şi să trişez. loc în care mi-am fortificat sănătatea. eu muream de rîs. în intimitate. să-l învăţ cîte ceva chiar şi pe Baldi însuşi. ba da! — Apoi afacerile l-au chemat în America. Coasta forma în acest loc o peninsulă stîncoasă. îi ţinea suspendaţi în aer. Fiecare m-a învăţat limba sa.1 pe atunci. rămîneam toţi patru. trăiam tot timpul ca un sălbatic. dar eu cred că el nu făcea nimic din calcul. am învăţat italiana şi poloneza. saloanele mamei mele erau frecventate de societatea cea mai înaltă şi. dintr-o hîrtie boţită şi ruptă. Fotografia pe care aţi văzut-o şi pe care am ars-o este din acea vreme. căci se lăsa totdeauna în voia firii sale spontane. Seara. Jongler. descălţat. căci. deşi nu eram decît un copil . . foarte amuzat de aerul consternat al romancierului. barocă. scotea zgomote ciudate. m-a învăţat să joc] şah. Am profitat mult de această şcoală. pe mama şi pe mine. cîmpiile şi pădurea din împrejurimi... . şi nimic nu-i plăcea mamei mai mult decît să străbată. Baldi mi-a arătat trucurile lui. în fundul golfuleţelor sau înotînd şi vîslind pe mare. strigătele animalelor. mergea în mîini.. dar n-am vorbit-o niciodată curent.8 VATICANULUI ♦ 85 care eu suflam cu înverşunare şi pe care el. Fabian Taylor. şi adevărul e că aveam nervii tari dacă rezistam la asemenea încercări. cufundaţi în liniştea parcului şi a pădurii. nu trecea zi să nu am prilejul să exersez patru sau cinci limbi. lord Gravensdale. scotea o mulţime de fluturi albi. .Da.nu ştiu de ce . Aici. imaginaţia mea de-abia ieşea din postul îndelungat la care o supusese Heldenbruck. Dar. Mai tîrziu. într-o vilă pe care o închiriase la Duino.O! nimic din toate astea nu m-a marcat prea tare. Deprins de Heldenbruck să socotesc în minte. Baldi. nu-i de ajuns să spui că se lăsa în voia firii sale: se zvîrlea şi se năpustea asupra plăcerii cu un fel de frenezie. lucru care m-a împietrit de spaimă. că ai primit o educaţie foarte îngrijită. ba chiar şi prezenţa. unde mergeam adeseori cu trăsura. în apropiere de Eperjes. îi maimuţărea pe toţi apropiaţii casei. La auzul unor vorbe atît de ciudate. neaşteptată. prinţul Wladimir Bielkowski şi Ardengo i. nu vă fie teamă! Dar. pentru că era limba tatălui meu şi pentru că mama ţinuse să fie prima Limbă pe care s-o învăţ. credul şi însufleţit de-o nevinovată curiozitate. rotind paravanul sau măsuţa din salon pe vîrful degetului mare de la picior. ca să poată juca în patru. scoţînd din urechea şi din nasul meu rublele de care avea nevoie. bătînd dintr-un evantai. sub pini.Văd. iar mama striga: „ Opreştete.nu l-am numit niciodată unchiul . dar faptul că am pătruns în acea taină n-a putut să şteargă impresia de mister pe care mi-a făcut-o. Din pricina societăţii ce frecventa casa mamei şi care mă răsfăţa. cea mai amestecată. Lucrurile din apropierea lui îşi pierdeau astfel greutatea şi realitatea.aveam doar treisprezece ani — . acrobat. fiinţa cea mai dragă din lume. dar. ocupată în întregime de proprietatea unde stăteam. tot amestecînd cărţile de joc. franceza era totuşi limba mea preferată. El ne-a dus. dragul meu. . le vorbeam fără nici un accent. veneau la noi. şi chiar. sunetele diferitelor instrumente. La Bucureşti.Faby? E cel al cărui scris l-am văzut pe prima pagină a carnetului? . în prima seară.. încă şi mai des. rusa o pot citi şi înţelege fără greutate. sau căpătau o semnificaţie nouă. sarea peste mese şi scaune şi. după cîteva luni puteam. căci el declara cu acelaşi aer liniştit că: „ Din fericire.

Apoi aţi apărut dumneavoastră. căci nu mai avea nimic copilăros nici în comportare şi nici în gusturi. tot mai puternică. cu el aveam parte de o şcoală bună. făcuse multe datorii..Tocmai că nu puteam. pe cînd mă plimbam buimac ţm stradă. . De îndată ce-l uimeam la vorbă. care eram sjnguruldin pensiune pe care nu-l dispreţuia. devenea de o elocinţă extraordinară. e uşor de înţeles că această! perioadă de constrîngere vi s-a părut cam dură. . dar el plecase pe neaşteptate în Rusia. eleganţa sa era cu totul firească. dar mă îndreptam spre el ca şi cum ar fi putut să-mi aducă eliberarea. M-a învăţat să cheltuiesc fără să ţin nici o socoteală a banilor şi fără să mă întreb dacă voi mai avea cu ce să-mi satisfac fanteziile.N-aş fi suportat-o niciodată fără Protos. pînă atunci. Curînd după ceremonia funerară. Ne petreceam dimineţi întregi la cizmari. Pretindea că. părea mai i bătrîn decît era în realitate. cînd am ajuns. Spre deosebire de Faby. într-o noapte. de obiceiI părea un prostănac. urma să împlinesc cincisprezece ani. sporindu-şi pofta de a cheltui cu pofta mea. dar asta nu-l izgonea pe nici unul dintre ei. într-o zi. ba chiar şi de mine. la croitori. Din fericire.învăţam atît de uşor. Din fericire. Am plecat cu optsprezece franci în buzunar şi am ajuns la Baden. o necesitate continuă şi puternică. n-am înţeles niciodată ce făcea acolo. am fost trimis la Paris şi îndredinţat unui fel de temnicer necruţător. poţi ieşi din situaţiile cele mai grele ştiind să spui cînd trebuie: atîta pagubăh'Aşa mi-am spus şi eu cînd m-am hotărît să evadez.Şi cu învăţătura?. Cu puţin mai în vîrstâ decît mine. Aici am găsit-o pe mama cu unchiul de Gesvres. după care — cum spunea el .După părerea mea. N-o să vă spun toate gîndurile ce mi-au trecut prin minte.După o atît de mare libertate. ai fi zis că-mi era recunoscător că-l ajut să şi-o satisfacă. după plecarea marchizului. mulţumit de mine. dar.. cu atît şi repulsia de a recurge la ele era mai puternică. m-am întors la Paris. în acea împrejurare ai J putut să te prezinţi mai decent. Faby îmi ţinea sub cheie toate hainele pînă şi lenjeria. zise rîzînd Lafcadio.. . FlVJNltJbLfc. era tăcut şi părea că îşi face tot felul de gînduri negre. de cele mai multe ori. Cînd am ajuns. aşa că nu trebuia să sper că voi primi vreo copeică. Mă mai învăţă să nu mă bucur mai mult de un lucru numai pentru că a costat mai scump şi nici să nu mă bucur de el mai puţin. mama păru că-şi dă seama şi.. M-au chemat neaşteptate la Bucureşti.fYJLJLWMNUl^Ul ▼ Hy oroare de clarificări şi am luat aceşti bani fără să încerc să aflu de unde-mi vin. Cînd îl întrebam: ce faceţi aici? (nici unul dintre noi nu-l tutuia). spunea eH sînt solicitări de-o clipă. care m-a găzduit în chip decent. ce puteau.. Se distra spunînd cape oameni îi pierde faptul că preferă să facă paradă de calităţile lor şi că nu ştiu să le •ascundă^ Trăia izolat de ceilalţi. printr-un noroc. mă înţelegeam minunat cu el. Spunea că pe aceasta din urmă trebuie s-o satisfaci ultima. Lîncezeam. o mica pensie îmi va fi vărsată la un notar în prima zi a fiecărei luni. mama o cam negli-J jase. căci (îmi aduc bine aminte de cuvintele sale) dorinţa sau fantezia. cred că ştiam să port un costum. era. în chip destul de misterios. se zicea.Şi ce spunea mama dumneavoastră? . mă pricepeam să fac unele lucruri. dar J vorbea perfect. Şi adevărul e că. făcusem rost de alţi cinci-şase. am aflat că. n-au decît să plece. el mă învăţa cum să mă îmbrac.. Marchizului de Gesvres îi plăcea la nebunie să arunce cu banii în dreapta şi-n stînga. cea pe care aţi văzut-» fosta amantă a lui Protos.. vreun pfenig sau vreun groş. care s-a ocupat de studiile mele. unde credeam că-l voi găsi pe unchiul de Gesvres. eram mort de oboseală. şi nici cJ făceam eu însumi. după o minunată călătorie îj Algeria cu unchiul Faby (cred că ăsta a fost cel mai frumos răstimp din viaţa mea). După cîteva zile. dar cu cît nevoia mea era mai mare. atunci cînd m-am întors aici în tovărăşia lui. zicea că dacă invitaţii noştri se scandalizează. am fost anunţat că. ca să înveţe franceza. dar. ţinea să i treacă drept prost. cînd făceam glume pe seama acestui lucru. curînd. încît. V. mîncînd ce se nimerea şi dormind pe unde puteam. printr-o telegramă. nu m-| costat nimic. . eram la Paris. .. pe care averea ei abia de putea să le acopere. care a făcut mare haz de fuga mea şi a hotărît să mă ducă înapoi la Paris.îi poţi cunoaşte pe oameni la fel de bine şi chiar mai bine decît după haine şi după trăsăturile feţei. fără să lase vreo adresă.Se distra foarte tare.. e adevărat că. sub pretext cj trebuie să mă bronzez. să exprime orice. ani ri ViMJIiJL^E. . dorinţele sau foamea. de Protos nu mă lega nici J prietenie. Cînd mi-a murit mama. cînd voia. pe măsură ce ai aşteptat mai mult înainte de a ţi-o potoli. pe care tare aş fi vrut să le cunosc. dar. Avea trăsături neobişnuit da expresive. Acum ştiţi aproape tot ce voiam să vă spun. cu ajutorul cărora te poţi descurca întotdeauna. pentru el. în general. am întîlniţ-o pe Carola Venitequa. dintr-o dată. în viaţă. El locuia înj aceeaşi pensiune cu mine. . spunea că nu se putea împăca cu gîndul că Parisul mi-a lăsat o atît de urîtă amintire. dădea o atenţie Anare uiae deosebită încălţămintei. numai pentru că. căci mai aveam încă trei franci.. zise Julius. VATICANULUI f 87 ]Sfu era mulţumit cîtă vreme părea doar modest. în timp ce foamea poate fi regăsită mereu. răspundea: îmi iau avînt. găsit-o moartă. mi-a răspuns că e bine să nu arăţi prea mult cunl eşti în realitate. pe drum. Parisul mi-a apărut într-o lumină ceva mai bună.

credincios faţă de îndatoririle sale. un slujitor în livrea veni şi îi spuse: . condamnat să trăiţi din expediente. îl introduse pe canonic într-un mic budoar în care nu puteai intra decît printr-un salon. faţă de principiile sale. sub numele cardinalului. Şi vă rog sămi faceţi nota de plată. e foarte bine. După tonul cu caje erau spuse aceste cuvinte. E adevărat că prin el l-aţi zugrăvit pe tatăl dumneavoastră? Grija de a-l menţine.). zise solemn Julius. Cea a notarului său ajungea. prin fraze convenţionale despre doliul recent al contesei. zise el. Cu toată bunăvoinţa contesei. -îngăduiţi-mi. vă puteţi închipui ce cred eu despre toate astea! Domnule de Baraglioul. oriunde.. Dar cum nu intră nimeni] Julius ieşi să vadă cine e. . conversaţia se lega greu.Paradoxurile. J voce nedesluşită ajunse pînă la Lafcadio. J Fu întrerupt de nişte bătăi în uşă. consecvent cu dumneavoastră şi cu el însuşi. Ori de unde va sufla de acum înainte vîntul.. noul eşec al lui Julius la Academie. Prin uşa pe care o lăsase deschisă. Domnul conte a primit chiar acum veşti proaste despre tatăl său şi se scuză că nu poate să-şi ia rămas-bun.. mă consideram ca fiind cel mai tăcut. pe care.. Canonicul din Virmontal era un bărbat frumos. Romancierul. sănătatea cardinalului Andre. canonic la mănăstirea din Virmontal. întotdeauna.E foarte bine. să vă vorbesc din partea Cardinalului despre un lucru grav. câ acum aveţi un venit: fără nici o meserie.. va fi bun. cel mai închis şi mai retras dintre oameni! E bine însă că am făcut cunoştinţă. adică faţă de teoriile dumneavoastră. Dacă nu pot fi foarte aproape de bătrin. doamnă contesă. îşi stăpîni emoţia. dar era de ajuns: contesa îi primea cu plăcere pe| oamenii Bisericii. Şi credeţi că asta vă poate hrăni? . Eu unul aş prefera să mor de foame decît să înghit tocana de logică cu care am văzut că vă hrăniţi personajele. pe chipul lui nobil strălucea o energie bărbătească ce se îmbina (îndrăznesjl să spun) în mod ciudat cu ezitanta precauţie a gesturilor şi M vocii sale.Depinde de stomac. eu sînt o fiinţă a inconsecvenţelor. pe care moartea contelui Juste-Agenor o adusese pe neaşteptate la Paris. aşa cum de altfel arăta şi cartea de vizită ce-i fu înmînată contesei. de exemplu. Contesei îi plăceau la nebunie confidenţele.Aş vrea.. după cum părul lui aproape alb contrasta cu obrazul tînăr şi proaspăt. Lafcadio a fost] sigur că cineva adusese vestea că bătrînul conte murise.. aşa cum vă văd că sînteţi. iar expresia feţei lui tot mai tristă. nu se întorsese de multă vreme în frumosul castel din Pezac. sora mai mică a lui Julius.P. îi dădu acestuia cutiuţa pe care o purta la el din ajun. Dar din aceasta cameră se aude totul. . pînă ieri. Vă place să numiţi paradox ceea ce nu convine stomacului dumneavoastră. aţi fi fost în stare de orice. nu-l părăsea niciodată — cînd. Tocmai se întorcea din obişnuita ei plimbare matinală într-o trăsurică uşoară pe care o conducea ea însăşi. trimise să i se aducă o trăsură. acceptaţi acest adevăr. Sînteţi un om în formare şi. încerca să-şi recapete stăpînirea de sine: . It is time to launch the ship1. primi aici o vizită bizară. pe care aceste vorbe îl descumpăneau. 92 ♦ Andre Uide Asta era tot.Vă rog să-i daţi acest pachet domnişoarei Venitequa chiar în seara asta.. văd că nu mă cunoaşteţi încă. . după ce rămăsese văduvă şi mai ales după căsătoria copiilor ei. cînd Lafcadio se pregătea să plece. Necunoscutul spunea că vine din partea cardinalului Andre. mi-e frică să nu fim auziţi.Salus. fără învăţătură. cînd fii anunţată că un călugăr o aştepta de o oră în salon. mă voi retrage din nou în mine însumi. Se ridică de pe scaun şi. Claude-Bernard. n-aş fi fost în stare de nimic. în seara asta chiar. în loc să-şi ia rămas-bun. în ciuda tuturor lucrurilor pe care vi le-am spus. zise el. . într-o bună zi. îşi spuse el ajungînd pe strada. privindu-l cu gravitate. cardinalul Andre avea mar» influenţă asupra contesei. pe ea. numărul uşilor mă sperie. Plecă fără să lase vreo adresă. După zece minute de aşteptare.Domnul conte mi-a poruncit să-i spun domnului secretar că nu-l mai reţine. după ce-şi făcuse bagajul.Cel puţin pe eroul din ultima carte. aflat la patru kilometri de Pau. Urmă un moment de adîncă tăcere. spuse* . cartea de vizită era pusă într-un plic. CARTEA A TREIA AMEDEE FLEURISSOIRE I Contesa Guy de Saint-Prix.Dimpotrivă. 1 E timpul să lansăm corabia la apă (engl. Dar mîine. mai mult. şi închise uşa: .. Nimic nu mă împiedică mai mult să fac ceva decît nevoia. Lafcadio. erau scrise cu litere fine şi aproape feminine. măcar să nu mă îndepărtez de el şi mai mult încă Trecînd prin faţa cabinei portarului. . O oră mai tîrziu. Vocea călugărului devenea tot mai înceată. cînd se va întoarce. spuse Lafcadio.Iată că a venit momentul. Ajunse dintr-un salt în salon şi si scuză că s-a lăsat aşteptată.Convingeţi-vă mai întîi că nu există inconsecvenţă nici M psihologie şi nici în fizică. Vedeţi cît de mult am vorbit! Eu care. întotdeauna am căutat doar ceea ce nu-mi poate folosi la nimic. următoarele cuvinte: îl recomand în mod special atenţiei contesei de Saint-Prix pe abatele J.

resemnat şi uşor extatic pe care îl considera potrivit pentru 1 primi o atît de mare taină a bisericii. ca mîinile puţin ridicate. apoi. . ca şi cum ar fi vrut să se ridice de pe scaun. răpit.. lua povestea. a dispărut însă din circulaţie. evenimentul real ni se pare de necrezut. îşi ascunse curiozitatea şi luă aerul absent.Iertaţi-mă. doamnă. de pricepere. un simplu veşmînt al indiferenţei. Pentru a o pregăti mai bine.Spuneţi despre ce e vorba. abatele.u^/vrNUi_.Domnule abate. Pentru că în lipsa convingerii religioase. să dăm crezare lucrurilor spuse de el. . Şi asta nu numai pen-tjti că francmasonii nu voiau ca povestea acestei îngrozitoare nelegiuiri să se răspîndească. arătîndu-şi faţa congestionată. Trebuie să recunoaştem că arta romancierului ne face.. îi spun cinstit cititorului. Doamnă contesă. de ce nu mi-a vorbit el însuşi despre ea? Surâsul abatelui o făcu pe contesă să înţeleagă că întrebarea nu fusese la locul ei.Aici sîntem la adăpost. vechiul prieten al lui Lafcadio.Putea să vă încredinţeze această scrisoare dumneavoastră. ca să poţi duce la bun sfîrşit această chetă.. Dar istoria consemnează că pe la sfîrşitul anul lui 1893 a circulat un zvon.Doamnă. La Saint-Malo a apărut o broşură pe această temă.! Critici avizaţi au considerat romanul ca fiind o istorie ce ar fi putut să existe şi istoria un roman care a existat. de o taină atît de importantă. mă veţi ierta dacă veţi binevoi să vă gîndiţi ci sînteţi prima femeie . . aveai nevoie de îndrăzneală. se ascunse cu decenţă în spatele unui lomion. uneori. din Sfîntul Scaun. dar abatele întinse mîna spre ea şi-o opri. de sănătate. în cele din urmă. unii sceptici neagă faptul de îndată ce e mai neobişnuit. Vorbiţi fără teamă. el este cel care s-a prezentat contesei sub numele şi înfăţişarea de împrumut a canonicului din Virmontal. care se aşezase în faţa contesei pe un fotoliu mic şi scund. Dar eu nu scriu pentru aceştia. spuse: .. Din păcate. Cîteva ziare au vorbit cu frică despre acest eveniment. aşa că nu mă pot supăra că nu aveţi mai multă încredere în mine.Bărbaţii îşi fac mari iluzii cu privire la lipsa capacităţii dej înţelegere a femeilor. nu mă cunoaşteţi. . Şi.. domnule abate. la poştă se deschid toate scrisorile cardinalilor. scoase din buzunar o batistă şi îşi înăbuşi un hohot de plîns. Acesta se ridicase şi mergea cu paşi mari.. hotărîtă să nu mai deschidă gura. pe care nu am cufiH jul să o ridic aici. Şi vă mărturisesc că mă cuprinde teama simţind că această revelaţie este foarte apăsătoare şj stînjenitoare pentru puterea de înţelegere a unei femei. zise ea. doamnă. Pentru tainele ce mi se încredinţează. în loc să vorbească. de o bună cunoaştere a oamenilor şi a faptelor. imperturbabilă. Dar taina pe care abatele Salus se pregătea s-o încredinţeze! contesei mi se pare şi acum prea uluitoare şi prea ciudată ca si îndrăznesc să o înfăţişez aici fără o şi mai mare precauţie: Există romanul şi există istoria. curajul mă părăseşte şi nu ştiu dacă.Doamnă contesă.ui ▼ io tulburate. cel puţin din momentul cînd se . cu siguranţă că multe suflete credincioase au făcut mari sacrificii ca să dea bani (sumele adunate se ridicau probabil la aproape o jumătate de milion). sînteţi o catolică prea bună ca să nu mă înţelegeţi şi să nu-mi împărtăşiţi emoţia. însuşiri pe care le puteau avea doar cîţiva indivizi de felul lui Protos. . spuse abatele. Uluită. după cum. 1 ..Să vă fi trimis o scrisoare! Dar. am cel mai mare respect. Contesa schiţă o mică mişcare. îl asculta... pe care cei ce mi-al încredinţat această înfricoşătoare misiune au considerat-o demnă de a afla şi de a păstra taina. dar cîte nu se pot întîmpla cu o scrisoare! Sîntem atît de supravegheaţi! Şi mai e ceva: cardinalul preferă să ignore ceea ce mă pregătesc să vă spun şi să nu se amestece. să nu-şi mai schimbe atitudinea şi nici expresia. Dumnezeu mi-e martor că n-am trădat niciodată. Faptul că reprezentantul lui Dumnezeu pe pămînt a putut fi.Cardinalul m-a asigurat că pot să am absolută încredere în discreţia dumneavoastră. apropiindu-şi puţin fotoliul de cel al contesei. Contesa. . întregii creştinătăţi este o problemă foarte spinoasă. că multe suflete credincioase au fosl riviNi^jn^n v/\j. dacă n-aş fi primit din partea cardinalului Andre asigurarea că credinţa dumneavoastră nu este nicidecum o mondenitate. Contesa avea oroare de efuziuni. de tact. înainte de a i se spune întreaga taină.prima. dar nu e sigur că toţi cei care primeau banii erau cu adevărat credincioşi.Dar. se hotărî săl folosească ea însăşi.. Dar. putînd fi uneori chiar escroci. spuse contesa cu blîndeţe. domnule abate. dacă pot îndrăzni să spun astfel.. Dar niciodată n-am cerut să mi se facă vreo confidenţă. ele au fost reduse la tăcere. căută în el un borcănel cu săruri. adeseori. Abatele îşi reveni în simţiri şi.E adevărat. Ah! Doamnă. . nu m-aş fi hotărît să vin să vă vorbesc. spuse destul de sec contesa. dar şi pentru că catolicii nu îndrăzneau sau nu se resemnau să sprijine colectele extraor-(jinare ce avuseseră loc cu acest prilej. în zilele noastre.subliniez . . o discreţie de confesor. pe falsul preot. care îşi recăpăta tot mai mult siguranţa de sine. prin manevrele Quirinalului. Abatele îşi apropie din nou fotoliul de ea. întorcînd capul şi lăsînd să-i cadă lornionul din mînă. ezită să-l ofere oaspetelui şi. elocinţă. dacă nu chiar de lâ început (conflicul de bâză dintre Lojă şi Biserică nu existase oare întotdeauna?). . iertaţi-mă: dacă e vorba de o taină pe care o cunoaşte cardinalul. contesa întinse mîna spre un coşuleţ cu lucru de mînă ce se afla pe o măsuţă de lîngă ea. nici una.

din pricina căreia inima fiecărui francez demn de acest nume mai sîngerează încă şi acum. prea bine cunoscută. Leon al XlII-lea şi-aj exprimat marea să indignare. aţi spus. mă adresez PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 97 Inteligenţei dumneavoastră: vă rog să vă gîndiţi la deruta în care ne aflăm noi. aici e vorba de o cruciadă ascunsă.în timp ce corpul diplomatic acreditat pe lîngă Sfîntul Scaun se ducea la Vatican. . ..Doamnă. apoi. papa era băgat la închisoare. masca şi . doamnă. Vaticanul a salutat Republica. continuă el (în picioare. dumneavoastră ştiţi toate aceste lucruri şi. francmasonii scoţîndu-şi.Observaţi că vă vorbesc ca unui bărbat. menite să-i ferească pe catolici de acţiunile francmasone. Da. cum contesa nu-şi mai aducea aminte. Repede: ce aţi hotărît? . sj ascunsese Loja. dîndu-se pe spate. se va preface că ni înţelege despre ce este vorba.Dar. Mai întîi o invită pe contesă să-şi aducă aminte de două scrisori adresate de papă în decembrie '92. subliniez!. dar cardinalul m-a însărcinat în mod special să va avertizez.Crispi a pierdut puterea. Doamne! Leon al 98 ♦ Andre Gide XlII-lea publicat în Le Petit Journal! Vă daţi bine seama că-i cu neputinţă. ca să-şi ascundă dima. cu drapelele desfăşurate. —Aveţi dreptate. doamnă. Dar. îi spuse că Crispi. Enciclica către Franţa. aceşti lucru trebuie strigat în gura mare. veneraţia faţă de Sfîntul Părinte ce fusese jignit -l Loja. j plîngăreaţă: . în afară de dezaprobarea ecleziastică ce va putea aduce după ea excomunicarea. Apoi. în 30 iunie 1889. Cardinalul nu vrea să se . aşa cum am spus. Liniştiţi-vă. stînd aplecat spre contesă şi cu braţele întinse spre ea). La aceste cuvinte. cu un hohot de rîs: . domnule abate. ştiţi bine cît de mult a suferit nobila dumneavoastră inimă de contesă auzind cum Sfînta Biserică reneagă sfînta cauză a regalităţii. o marionetă cu chipul sfintei lor victime.Ah! ştiam că voi descoperi la dumneavoastră acea nobilă nerăbdare bărbătească. scuzîndu-se. spuse cu o voce ce devenise. se sprijinea acum de măsuţă. s-a înclinat întreaga creştinătate. de teamă să nu ne facă rău. aţi suferit din pricina lor şi vă amintiţi de ele. Dar oare Biserica avea să se bucure de linişte? îrij decembrie 1892. orice iniţiativă individuală se va izbi de dezminţirile categorice şi vehemente ale celor care fac parte din tabăra noastră. Doamnă contesă. supărat că papa i-a respins propunerile. Cum contesa se încăpăţîna să nu scoată nici o vorbă. apucînd-o f pe contesă de braţ. nimic nu-i mai primejdios decît un zel prea mare.La consistoriul ce-a urmat curînd. nu voi încerca să vă stîrnesc mila faţă de suferinţele unui captiv. taberele pregătindu-se de luptă. . ca şi mine. îşi apropie brusc fotoliul de canapea şi. ca să audă întreaga lume. papa scria cele două scrisori. unde se înălţa provocatorul idol.pe care Sfîntul Părinte a acordat-o redactorului de la Le Petit Journal ? De la Le Petit Journal.După o lună. e un lucru ce nu trebuie spus nimănui! strigă călugărul cu o voce tunătoare. da. demnă de sîngele celor din familia Baraglioul. Protestul a fost auzit de întreaga lume. pînă atunci. chiar dacă vreo cîţiva aleşi sînt acum la curent cu aceste fapte îngrozitoare. în spatele căruia. doamnă contesă! gîndiţi-vă cît de mult a suferit Sfîntul nostru Părinte captiv. creştinii. Schiţă în cîteva cuvinte acea zi groaznică. canon-l icul îi lăsă braţul şi continuă pe un ton mai calm: . batista pe care o tot frămînta în mîini se rupse. Doamnă. dar. doamnă! Aveţi tot dreptul să vă miraţi. exclamă contesa. un impostor. un om al Quirinalului. o dată cu dispreţul pentru Crispi. Iertaţismă că insist asupra acestui lucru. spuse: . trebuie neapărat să contăm pe discreţia lor absolută şi pe deplina lor supunere faţă de indicaţiile ce le vor fi date la timpul potrivit. fapt hotărît şi adus la îndeplinire de Crispi. în această împrejurare. . în sfîrşit. în locul lui Leon XlII-lea. Pe fruntea palidă a contesei apăru o cută uşoară. da. trebuie să ne prefacem că ne supunem şi în faţa căruia . cu prilejul Jubileului. Căci. doamnă. dacă i se va vorbi despre ea. A acţiona fără noi înseamnă a acţiona împotriva noastră. Liniştiţi-vă. trecu la un eveniment mai îndepărtat /-V11U1C VJIUC şi îi aminti de ridicarea statuii lui Giordano Bruno. a refuzat să trateze cu el (şi prin: a trata nu trebuia oare să înţeleagă: să facă ce vrea papa şi să se supună acestuia?). acum nu trebuie spus nimănui. auzindu-l pe acest impostor că-l proclamă republican! Apoi. neputînd să se mai abţină. Nobila dumneavoastră inimă cred că v-a spus dej mult că-i un papă fals! . Dar astanu-i nimic. în urma dispariţiei conducătorului nostru spiritual.Fără papă este îngrozitor. cardinalul vrea să pară că nu ştie nimic despre această poveste şi. Să aşteptăm. faţă de care.ce ruşine! -.Şi ce-aţi gîndit. manifestîndu-şi prin acest act... despre audienţa — venită ca un corolar la această crudă enciclică . şi întreaga creştinătate a tremurat aflîndu-i spusele: că vrea să părăsească Roma! Să părăsească Roma. Loja a instalat pe tronul pontifical. ce spun eu? ca să invite Biserica să renunţe la puterea ei şi să se predea ea însăşi. trebuie să păstrăm tăcerea ca să putem acţiona.declarase marea ostilitate. cu un papă fals este încă şi mai îngrozitor. Doamnă.. I . doamnă contesă! Vai. una poporului italian şi cealaltă episcopilor.Dimpotrivă. contesă de Saint-Prix.Primul act al falsului papă a fost acea enciclică. sufletul femeilor este gata întotdeauna s9 se înduioşeze în faţa nenorocirilor. Contesă. aclamîndu-l pe marele blasfema-tor în piaţa Campo dei Fiori. Se aşeză. Şi. Doamnă. deodată.

dar pentru care era nevoie de o sumă de bani mai mare decît pentru toate celelalte puse la un loc.. Se aşeză comod în fotoliu. cu bărbia în palme.Ducesa de Lectoure n-a dat decît cincizeci.cardinalul Monaco La Valette . doamnă contesă? Jean-Salvador credea că este prizonierul Bisericii. stătea drept în faţ^l ei. să-l implore şi să-l înduplece să-l ierte. Poţi vreodată să fii absolut sigur de servitori? Gîndiţi-vă la alegerea în Academie a contelui de Baraglioul! Eu nu trebuie să mă mai întorc aici. evenimentele ne mai pun îrl PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 99 legătură. canonicul. contesa. Loja a pătruns cu putere şi în Biserică.. făcînd un mic semn cu piciorul. lăsă să treacă un timp şi apoi spuse: . Prezenţa mea în castel poate sâ dea naştere la tot felul de vorbe. un cardinal poate fi franc-mason? — Din nefericire.şi o bătea pe mîini: apoi îi duse borcănaşul cu săruri la nări: . Pentru asta cere două sute de mii de franci. că dacă Biserica ar fi ştiut să se apere ea însăşi mai bine. Vă daţi seama şi dumneai voastră.el însuşi mare duce -M nu mai putuse îndura so vadă a altuia. că n-ar fi prea greu să fie scos din această închisoare. prinţul moştenitor al Austro-Ungariei. Sîntem supravegheaţi.Din aceste două sute de mii de franci. vor stingheri şi poate chiar vor împiedica remiterea acestei sume. şeful temnicerilor ce-l păzeau pe Leon al XlII-lea. şopti. dacă. Loja n-a putut pune mîna pe Sfîntul Părinte decît cu ajutorul cîtorvfl oameni cu rang foarte înalt. După această groaznică faptă. s-a dus la papă să-şi mărturisească fapta. contesa spuse. să rămînă stabilit că dumneavoastră şi cu mine nu ne-am vorbit niciodată. după cum cu siguranţă ştia şi contesa. un văr de-al soţului ei mare duce . Şi Loja conta tocmai pe această teamă. aproape superstiţioasă.Contesă de Saint-Prix. după ce spusese aceste cuvinte. găsită aproape moartă lîngă el 100 ♦ Andre (iide Măria Wettsyera. într-o ţară de unde nu poate fi extrădat. comunica cu Vaticanul printr-un coridor subteran.Liniştiţi-vă. în ce mister rămîne învăluită dubla moarte a arhiducelui Rudolf. da! spuse. pe care eu însumi trebuie să fiu gata să neg c-am primit-o şi pentru care nu-mi va fi îngăduit să vă dau nici o chitanţă. Şi nu consimte să ne ajute să-l eliberăm ţm Sfîntul Părinte decît dacă în acelaşi timp îi îngăduim. mai rămîn de dat şaizeci.şi. Nici un slujitor nu consimţea să dea ajutor decît după ce i se asigurau condiţiile să plece cît mai departe. Papa L-a iertat. lui însuşM PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 101 sâ fug^> Şi trebuie să fugă undeva foarte departe. contesa înţelese: . . Căci această piedică era un prinţ. Se ridică. doamnă contesă. pentru a trăi la adăpost de persecuţii. care de cîteva clipe se trăsese înapoi şi lăsase să-i cadă braţele. am cea mai deplină încredere în generosul dumneavoastră cuvînt. doamnă contesă . dar gîndiţi-vă la greutăţile de tot felul care vor însoţi. în acest scop. Canonicul spuse toate astea cu o voce monotonă. pe care fiecare dintre slujitori o avea faţă de francmasonerie.. în timp ce contesa deschidea ochii: .. exemplul Sfîntului Părinte. mai tîrziu. doamnă contesă. fiul Mariei-Antoaneta. Din prudenţă nu o pot primi decît de la mînă la mînă. timid: . abia auzit.Acţionăm. La auzul acestor cuvinte.Şi atunci? . aproape solemn. ci probabil în castelul Sânt' Angelo care. deşi în sufletul lor erau alături de Biserică. cînd el era. apoi. Nu mai rămînea de înlăturat decît o singură piedică. grav. cu care sj căsătorise de curind? S-a spus că e vorba de sinucidere! Pistolul nu era acolo decît pentru a lăsa să se creadă asta: adevărul e ca amîndoi fuseseră otrăviţi. doamnă contesă. nimic din toate astea nu s-ar fi întîmplat. continuă: — Pe el l-a făcut Monaco şeful temnicerilor ce-l păzesc pe Leon al XHI-lea. Jean-Salvador de Lorraine. unde suferă mari chinuri de trei ani. Cam dezamăgită. cu coatele pe genunchi. Dar sub pretext că trebuie să se pocăiascăl Monaco . de fapt. menţinea groaza în suflete. începu să-i spună că papa nu era închis la Vatican. . nepoata prinţesei Grazioli . Valentine de Saint-Prix. dus pe gînduri. şi a tinerei lui soţii. a părăsit curtea rudei sale.l-a închis în castelul Sânt' Angelo. Biserica nu se îndoia de dumneavoastră. Ştiindu-se descoperit la Viena. ce fusese întemniţat.Contesă. — Dar e îngrozitor! — Ce să vă mai spun. prizonierul francmasonilor. avem o sută patruzeci . fără să se mişte sau să vorbească. aceasta stătea cu pieptul înainte. împăratul Franz-Iosif. Sînt împuternicit să vă dezvălui o parte din planul nostru de luptă. sumă subliniez — pe care chiar dumneavoastră trebuie să uitaţi că mi-aţi dat-o. marea ducesă de Toscana. chiar în faţa contesei. Călugărul se grăbi să-i spună: .Vă amintiţi. — Cum! cardinalul! strigă contesa. din mîna dumneavoastră în mîna mea. o serie de oameni credincioşi şi de o discreţie recunoscută dăduseră sume mari de bani. îşi aruncă capul pe spate. Sfîntul Părinte va şti curînd să-i recunoască pe adevăraţii săi slujitori. scoase un geamăt slab şi îşi pierdu cunoştinţa.îi vei avea. 102 ♦ Andre Gide Şi cum.. îndrăgostit nebuneşte de Măria Wettsyera.ştie că s-M întîlnit cu mine. . dacă n-ar fi fost teama. nu vă fie teamă.

. este un om discret. îndrăzni să spună contesă.Iertaţi-mă. aşa că ea nu îndrăzni să adauge că ar avea nevoie de oarecare timp ca s-o adune (căci spera că nu va trebui s-o dea toată din punga ei). Oamenii integri cer integralitate...Dar. doamnă contesă. Datorită micii noastre înţelegeri. zise: .Sînteţi italian? întrebă contesa. Pot să vă dau şase mii cinci sute de franci. E o nimica toată.Nu.Cum! vă bucuraţi de nepreţuita onoare de a avea în mîinile dumneavoastră eliberarea sa. j spuse: . spuneţi-i.. sleită de puteri.Ah.După puţin timp contesa coborî. vă implor.. rupse o foaie şi o acoperi cu scrisul ei alungit. Timp de cîteva clipe. care va telegrafia apoi Creditului funciar din Pau să vă verse imediat suma.. 1 . Apoi.La un bancher? . apoi.Cît timp îmi acordaţi?. cînd vă va veni sorocul.. Cea a contesei tremura uşor. scoase de acolo un carnet de culoare măslinie-verde. nu-i aşa? Chiar şi în numele Celui în mîinile căruia eu nu sînt decît un foarte neînsemnat instrument. .Chiar la Creditul funciar. nu. . pe nesimţite. care se gîndea să facă o colectă. contesa.. Izbucni într-un mic hohot de plîns. dintr-o dată.Domnule abate. Dar sînt în joc atîtea mari interese! Apoi. zise abatele cu o voce îmblînzită şi luînd cecul pe care i-« întindea contesa. revenindu-şi pe dată. Vocea sa gravă devenea. .A. doamnă contesă.Ştiu că-l cunoaşteţi pe abatele Boudin.Am bani la Pau. lovi din călcîi şi murmură repede o frază într-o limbă străină: . oare Biserica a greşit? O săptamînă! jvju vă voi spune decît atît: PAPA AŞTEAPTĂ Apoi.Dar ce să fac cu suma asta? Şi. . O săptamînă? întrebă contesa. .Spaniol! Sinceritatea simţămintelor mele o spune.. inflexibil. . ridicîndu-şi braţele spre cer: ..Aşteptaţi o clipă. o franceză atît de curată. vă daţi seama că nu am asupra mea) această sumă enormă. unde arhiepiscopul mă aşteaptă cu multă nerăbdare. pe care şi-l înăbuşi în batistă. tocmai am primit nişte bani de la cei ce-mi lucrează pămîntul. domnule canonic: să văd ce mai am prin sertare. că adineauri v-am bruscat puţin. .. şi pe care-l voi face să mă aştepte.Ar fi o necuviinţă să vă mulţumesc. nu! nu voi lua aceşti bani.Dar am nevoie de timp ca să scriu la Paris! gemu.Purtarea dumneavoastră e mai mult decît nepăsătoare (şi plescăi uşor din limbă. care ştie să se poarte şi care nu va insista. Spuse în şoaptă: . Vorbiţi. el va lua pentru mine cele şaizeci de mii de franci pe care mi le va da imediat Cînd îl veţi vedea. Nu-i voi lua decît 0 dată cu ceilalţi. Şi chiar.Din fericire. va trebui să ajung chiar în seara asta la Norbonne. dar. cît şi acţiunea noastră. domnule abate. Ce mai aşteptaţi? Contesa. . Temeţi-vă. doamnă contesă. de ce mi-o spuneţi pe asemenea căi ocolite?] Aşa vă arătaţi zelul? Ce-aţi zice acum dacă v-aş respinge ajuJ torul? Apoi. cu care voi lua masa chiar în dimineaţa asta (îşi scoase ceasul).Oricum. strecurînd cecul într-un buzunar interior: PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 105 ... Scrieţi un cec pe numele lui. abatele continuă să se plimbe prin cameră. că „erau bani pentru capela pocăinţei". .Să telegrafiaţi! Ca bancherul dumnavoastră să verse cei şaizeci de mii de franci la Creditul funciar din Paris. .. chipul canonicului părîndu-i tot mai ameninţător. Abatele începu să dea semne de nerăbdare. ca să-şi manifeste dezgustul). încruntat.. doamnă! Bijuteriile sînt amintiri: mă vedeţi pe mine} vînzîndu-le? Şi credeţi că vreau să dau sfoară-n ţară ca să le vînd la cel mai bun preţ? Aş risca să compromit atît persoana dumneavoastră. temeţi-vă! nu v-aş dori ca Dumnezeu.. cu adevărat. . să vă lase sufletul păcătos să aştepte şi să tînjească pe pragul Paradisului! Devenea ameninţător şi furios. . în cele din urmă zise: . .Contesă de Saint-Prix. doamnă. nu accentul. mîhnit şi plin de dispreţ. deznădăjduită. pur şi simplu.Am aici. Doamnă. Cînd aţi putea să-mi daţi întreaga sumă? .Sînteţi prea amabilă. e chiar duplicitară. care stătea pe canapea. o îndepărtă pe contesă cu un gest nobil: ti VATICANULUI ♦ 1U3 . 104 ♦ Andre Gide Auzind acestea. şi întîrziaţi s-o faceţi!.Cum să facem.. Ţinea în mîna-i crispată nişte bancnote albastre. iertaţi-mă că trebuie să vă las chiar acum. . îşi duse la buze crucifixul şi se cufundă într-o scurtă rugăciune. se ridică. se j tîrî spre un birouaş pe care-l deschise. abatele fu cuprins de indignare. cîteva bijuterii. cu mîinile încrucişate la spate şi parcă supărat de tot ceea ce ar mai fi putut să audă.. . aspră şi violentă. sus. mergînd prin încăpere.

dar cînd. hăbăucă. treci în banca a treia de pe partea -i stîngă. îşi pierdu tatăl. cîteva dintre vechile ei eleve însoţite de părinţii lor şi. îşi puse apoi degetul pe buze şi-i mai spuse: . încît să închidă gura tuturor bîrfitorilor. oraşul PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 107 ei natal. în ziua intrării la pension. Respectul faţă de om îl făcu pe Philibert să priceapă în cele din urmă că trebuie să facă ceva pentru ea! Amica fu dată la pensionul unei văduve. Unii prieteni considerară oarecum neobişnuit numele de Veronique. se întorcea la Tarbes. valul de cuvinte de batjocură o îndoi ca pe o algă firavă. Fetiţa se afla în grija unei bătrîne bone supranumite Reseda. care se ocupa de vreo douăsprezece fete şi de cîţiva băieţi. în restul timpului. Philibert Peterat. hotărise. auzi spunînduse că îşi schimbase gîndul. fiinţă încrezătoare şi lipsită de apărare. născută Peterat. lăsînduse în voia proastei sale dispoziţii. în ciuda dojenilor profesoarei. dar cu o fire plăcută. mărginit de vorbe grosolane şi de ticăloşii. . Amica de-abia ştia să scrie. doamna Semene primea musafiri în fiecare duminică seara şi organiza. anemică. de două ori pe an. Nu ieşise bine din încăpere. această femeie o învăţă puţinele lucruri pe care le ştia. Philibert. Arnica Peterat. Cea mai mare bucurie a fetiţei era să meargă cu tatăl ei pe cîmp să strîngă plante. descoperi dintr-o dată cît e de ridicol. Aşteptaţi-mă pe la ora două. cîţiva adolescenţi săraci şi fără nici un viitor. păli. Biata Amica. pedepsind toată clasa pentru purtare necuviincioasă. dar. în speranţa că-i va găsi un soţ. Amica. . Soţia lui stătea iama la Paris. din lipsă de ocupaţie. dar care totuşi nu avea să rămînă neobservată. o dată cu primele zile frumoase de primăvară. Voi trece să vă văd. se porni din nou . încă din tinereţe. Din fericire. că cedase opiniei publice şi că intrase în banalitate. Amica lua parte la toate aceste întruniri. doamna Semene. în vîrstă de paisprezece ani.Adio! Luase mîinile contesei într-ale sale şi o privea fix. iar clasa. ca să mergem în oraş. După puţin timp de la naşterea lui Arnica. spune-i lui Pierre să pregătească trăsura îndată după micul dejun. răspundea la numele ciudat de Amica. locuia. brusc enervat. şi contesa alergă la sonerie. stînd la o uşoară distanţă: . izbuti să învenineze o izbucnire lipsită de răutate.Adio. atît iama cît şi vara..Domnişoară Peterat. o părăsea şi pornea singur în vreo lungă plimbare. contesă de Saint-Prix. Vreau să vă spun un lucru de-o mare gravitate.. doamna Semene o luă la ea pe biata fetiţă orfană. în timpul uneia dintre aceste scurte vizite. unde îşi primea cei doi copii mai mari într-o veche casă a familiei. a cărui fire se cam înăcrise. cărora le întipărea în minte o serie de cunoştinţe elementare. ca să-l găsească pe tatăl ei acasă. După orele de clasă. la zece ani. să dea copiilor pe care-i va avea nume de flori.Amelie. se băga în pat fără să-i adreseze fiicei sale nici măcar un surîs sau un cuvînt. cu care îşi boteză primul copil. Supusă acestui regim de viaţă. îndată după masă. sora mai mică a lui Veronique Armand-Dubois şi a lui Marguerite de Baraglioul. matinee duminicale. Amica mai întîrzia la pension. aplecată deasupra birouaşului pe care nu-l închisese.cam slabă de minte şi mai mult vrednică de milă decît drăguţă. neluată în seamă de surorile şi de mama ei. plînse. repetînd la nesfirşit aceleaşi melodii. părăsi capitala şi se i instala în Pau. fiind — e adevărat . II . nu-şi închipuise niciodată că numele ei ar putea stîmi rîsul. botezîndu-l pe cel de-al doilea cu numele de Marguerite. lîngă tatăl ei. iar doamna Semene. doamna Semene avea o fiică cu şapte ani mai mare decît Amica. Amica stătea în mijlocul clasei bălăbănindu-şi mîinile. care se ocupa de bucătărie şi de menaj. Germain să încalece pe bicicletă şi să-i ducă doamnei Fleurissoire bileţelul pe care i-l voi da. scrise: Dragă doamnă. Faceţi în aşa fel ca să fim singure. dar adeseori maniacul. ale cărei surori mai mari nu veniră s-o vadă decît rareori. doamna Semene nu rămase nesimţitoare la tristeţea sa şi curînd fetiţa îşi găsi alinare în preajma văduvei. se înroşi. cînd doamna Semene spuse: . 108 ♦ Andre Gide Lungă. şi mai zdravăn pe rîs. discretă pînă la a se şterge cu totul. să-şi gratifice cea de-a treia progenitură cu un nume atît de indiscutabil botanic. Uneori cînta la flaut. A! încă o clipă.Doamna Amedee Fleurissoire. Semnă. se desparţi de soţia sa. desena cu migală tot felul de flori. Viaţa nu-i mai apărea decît ca un drum întunecat. era ca o floare lipsită de strălucire. ce era puţin cocoşată. moale.Şi amintiţi-vă că un singur cuvînt al dumneavoastră ar putea strica totul. din recunoştinţă. puse bileţelul în plic şi îi întinse plicul lui Amelie. după care se întorcea acasă zdrobit de oboseală. Cînd Amica. se hotărî. la aceste serbări veneau. Totuşi. cu recitări şi dans. lUb * Andre Uide Şi. botanist care se făcuse — sub cel de-al doilea imperiu -destul de bine cunoscut prin nefericirile sale conjugale. Veronique şi Marguerite îşi împărţeau anul între Tarbes şi pau.

ca şi cum seva adolescenţei urma să-i acopere cu păr întregul trup. fiindcă afacerile îi mergeau strună. ochii albaştri şi visători păreau a se mira. Levichon era fiul mai mic al unuia dintre cei mai de seamă bijutieri din oraş. bănuia că niciodată vreun conte nu se va apleca deasupra ei spre a-i simţi parfumul.. pentru a nu fi ridicol? Dezgustată de pozitivismul vieţii. Erau numiţi cei doi Blafafoires. deşi uneori este scris în diferite feluri. trebui să se resemneze să nu iasă niciodată din casă fără fular. părăsise cartierul sărac al oraşului pentru a se instala nu departe de cazinou.. după reţeta pe care i-o dăduse un preot bătrîn. voia pe dată s-o împartă cu celălalt. fu bolnav toată iarna şi rămase cu o supărătoare sensibilitate a bronhiilor. după cum unise cele două case.. Lua drept poetic tot ceea ce o ajuta să evadeze din viaţă. în ciuda climei blînde din Pau. Amica îşi invidia sora şi pentru că izbutise să scape de numele neplăcut de Peterat. ci . La şaisprezece ani. şi nu atît slab cît subţiratic. nu puteau simţi nici o bucurie dacă nu o împărtăşeau în doi. Vocea-i nu era melodioasă. un Blaphaface cîrnăţar. Şi cît de bine suna împreună cu de Baraglioul. încă din liceu. cu părul mai mult decolorat decît blond. nici nu se putea altfel.) J Blafaphas era robust. deşi foarte silitori. o oază în nemilosul deşert al vieţii. ce-i cădeau de-o parte şi de alta a obrazului palid. o închizătoare pentru pupitrul lui. Gaston avu prilejul să-l îngrijească din nou. numele de Blafaphas este foarte răspîndit prin satele din regiunea munţilor Pirinei.dimpotrivă . se stabilise în vecinătatea localităţii Pau. pipă ce-a fost expusă mult timp în vitrina farmacistului. unul. doi ani mai tîrziu. Arnica mi dădu nici unuia. sensibil la răceală. Cînd unul avea o bucurie. în ciuda înfăţişării sale indolente. cu nasul mare şi cu privirea timidă: numele lui era Amedee Fleurissoire. Numai în orăşelul Sta. Amedee nu avea altă ambiţie decît să-i urmeze tatălui său. nici celuilalt. domnişoarele Peterat nu erau cu totul lipsite de avere) făcea ca în ochii orbiţi de atîta strălucire ai lui Amica. încurajîndu-se. în schimbul unor mici cîştiguri. La liceu. mai bine zis. îşi copleşi prietenul cu tot felul de leacuri. Cam în acea vreme. (Oricît de ciudat poate să pară. lîngă păru-i negru. cu părul negru şi aspru. cu alifii făcute din jujubă şi licheni şi cu pastile pectorale pe bază de eucalipt. cei doi Blafafoires ar fi fost întotdeauna ultimii din clasă fără ajutorul lui Eudoxe Levichon care. De altfel. antreprenor de monumente funerare şi negustor de coroane mortuare. Prietenia lor era pentru fiecare unica ancoră. La pubertate. La început. aflat în vilegiatură la bunicul său Robert de Baraglioul care. Dar Gaston. ajutîndu-se.Marguerite îl întîlni pentru prima oară pe cel care. Oricît de nevinovate au fost primele sale realizări. Gaston era fiul unui farmacist de vază. avea să-i devină soţ. (Cu douăzeci de ani în urmă.i-a unit şi mai mult. bijutierul Albert Levy considerase că e bine să unească cele două nume. un cîntar pentru bile. în recreaţii. Amedee se îmbolnăvi pentru prima oară de gripă. fiecare avea un oarecare dispreţ faţă de numele cu grafism neelegant al celorlalţi doi. Băieţii folosiră şi tot felul de pomezi. în timp ce Fleurissoire avea o con-l stituţie delicată. avea ciudatul obicei de a-şi ţine capul aplecat spre umărul stîng. aşa cum am spus. nici unul dintre ei nu-i declarase dragostea sa. din fire. ca şi cum firele de păr ar fi pregetat să iasă. îi vedeai mereu împreună luaţi mereu în rîs de ceilalţi. Amedee Fleurissoire şi Gaston Blafaphas se îndrăgostiră amîndoi de Arnica. faţa lui Gaston se adumbri. deşirat fără să fie înalt.nu conţinea mai multe taine decît sufletul său. se acoperea de coşuri. PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 109 Ilustra căsătorie a lui Marguerite (la urma urmei. gras şi scurt. al căror prim rezultat a fost inventarea acelei pipe „fumivore şi igienice. nu era lipsit de iniţiativă. fiind întrebaţi. fata îşi purta părul în bucle lungi. făcea nişte invenţii mai curînd amuzante: o maşinărie de prins muşte. le corecta şi chiar le făcea temele. un 11U V AndreUide Blafafaz frizer. cel care scrie aceste rînduri a cunoscut un Blaphaphas notar. pe atunci în vîrstă de douăzeci şi opt de ani. sau. sufletul său închis şi umilit începea să iubească poezia.) Ce-ar fi fost Fleurissoire şi Blafaphas unul fără celălalt? E greu de închipuit. consolîndu-se reciproc. Vai! oare cu ce nume trebuia să se asocieze cel de Amica. epiderma mai delicată a lui Amedee protesta. faţă de cultură. Elevi mediocri. motive de gelozie. 112 ♦ AndreGide . şi refractari. Blafaphas-tatăl îi prescrise nişte purgative şi. gura deschisă şi mîna dreaptă întinsă înainte: acesta era Gaston Blafaphas. pentru fumătorii cu plămîni sensibili şi pentru ceilalţi". la puţin timp de la anexarea ducatului de Parma de către Franţa. Dar aceste observaţii filologice nu sînt interesante decît pentru 0 categorie destul de restrînsă de cititori. la puţin timp după căsătoria sa cu unica fiică a bijutierului Cohen. Amedee. în acelaşi timp. Numele de Marguerite era fermecător. Minunat este că această pasiune pe care şi-o destăinuiră pe dată unul altuia nu numai că nu i-a despărţit. care — de altfel . Julius de Baraglioul. Gaston aducea în geantă o sticluţă cu sirop aptiscorbutic pe care i-o dădea pe ascuns prietenului său. citea şi încerca să scrie versuri. cînd. Tatăl lui Amedee era cioplitor în marmură. pe care Blafaphas-tatăl le fabrica singur. care. Celălalt. a(1 spus că nu se trag din acelaşi neam. se inflama. dar nici aspră. sora ei sâ-i pară şi mai îndepărtată. în PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 111 fiecare zi de luni. ele aveau să-l ducă la cercetări mai serioase. La seratele doamnei Semene veneau doi tineri legaţi printr-o caldă pietenie încă de pe cînd erau copii.

Şi. cJ toate că le tremura vocea cînd. La drept vorbind. surîsuri cu care ea îi gratificase. Erau singuri într-o mică încăpere de lingă salon şi atît de aproape unul de celălalt. spre a răspunde necesităţilor tot mai mari ale credincioşilor. suma urma să fie rambursată în zece ani. ca şi Amedee. Lăsîndu-i pe cei doi Blafafoires la Pau. ale căror defecte au apărut cum nu se poate mai limpede prin folosirea lor. pentru a se consola. ea le oferea sirop. îi rugă pe cei doi îndrăgostiţi să-i lase timp să se gîndească. decît să simtă că Blafaphas suferă de gelozie. inventat relativ recent. educaţia artistică în continuă perfecţionare cerînd lucrări mai reuşite decît cele cu care se mulţumise pînă atunci frusta credinţă a străbunilor. pe rind: Amica Blafaphas? Amica Fleurissoire? incapabilă să se hotărască între aceste două nume. şi. în cauza tainică a eliberării papei? Era firesc şi ca ea să fie sigură de marea credinţă a familiei Fleurissoire şi să considere că-şi va putea recupera o parte din bani. din cîştigurile mărturisite. şi s-o lase pe ea să aleagă. că nu va uza niciodată de drepturile sale conjugale. din ce în ce mai uluită. îl alese pe Fleurissoire. priviri. Nici Blafaphas şi nici Fleurissoire nu aveau temperamente prea înfocate. acesta.). fruntea ei atinse umărul lui Amedee care. Amica. Apoi. fiind luaţi din zestrea lui Amica. cei doi Blafafoires îşi relatau pe larg şi fără ocolişuri pînă şi cele mai neînsemnate cuvinte. aceştia obţinură cîteva comenzi importante. în schimb. datorită artei sale de a întreţine relaţiile cele mai utile. unde veneau cu regularitate. îl luă pe Blafaphas în braţe (strada era pustie) şi îi jură că. Fleurissoire şi Levichon. cu numele de 114 ♦ AndreGide carton-roman1. într-o seară de dans. accentuînd penultima silabă a numelui ei într-un fel ce-i părea că sună italieneşte (la modul inconştient. cu protecţia multor membri influenţi ai clerului. înrolaţi în opera de folosire a cartonu-lui-roman. prin căsătoria lui. Contesa nu ştia acest lucru. în aceeaşi seară. . pe care virilitatea sa îl preocupa ceva mai mult. plin de gravitate. să implice casa Blafaphas et Comp.a. Se hotărîră să-şi declare dragostea amîndoi.ceea ce era mai mult decît nădăjduise vreodată Amica să obţină şi punea mica avere a lui Amedee la adăpost de marile riscuri pe care această afacere nu putea să nu le implice. hîrtia-stuc şi alte invenţii asemănătoare. Din nefericire însă. Cînd. La puţin timp după căsătoria lui Amedee. luă mîna fetei şi îi sărută vîrful degetelor. încît. prefera să-i făgăduiască. fata se îmbată cu omagiile celor doi pretendenţi. după cum figura în catalog. Levichon se 1 Aşa-numitul carton-roman-plastic. descoperi cartonul plastic. putea oare să creadă că prietenul său îi împărtăşea fericirea pînă într-atît încît izbucnise în plîns? Cu totul descumpănit. întreprinderea luă curînd o mare dezvoltare. contesă de Saint-Prix. scria pe bucăţele de hîrtie pe care apoi le ardea cu grijă la flacăra luminării şi repeta. dînd dovadă de un ascuţit simţ practic. băieţii îi lăudau decenţa şi graţia. că nu înţelegea ca. oricît de mare i-ar fi fost dragostea. îşi văzură. oarecum slăbită. înlocuieşte în mod foarte avantajos cartonul-piatrâ. cu generozitate. nu spuse nimic.. căciâ Amedee îi spunea Arnfca. la nesfîrşit. în sfîrşit. în timp ce în plimbările lor nocturne. totuşi Gaston. destăinuindu-şi unul altuia progresele făcute. sentimentul de prietenie pe care-l avea pentru el era cu mult mai mare. de o mare pudoare cînd era vorba de bani. tăcu şi îl lăsă pe Amedee să-i facă această făgăduinţă. iubirea. Afacerea pornea cu un capital de şaizeci de mii de franci' declaraţi. fără îndoială. se cufundase în muncă. Această invenţie ce părea. împotriva obiceiului său.L. se arătau îngrijoraţi de paloarea ei şj| îşi făceau curaj. nu cîştigau decît foarte puţin. dîndu-şi cuvîntul de onoare. patruzeci de mii erau împrumutaţi de la Fleurissoire. inspirat de pianul domnişoarei Semene care ritma. după ce cartonul-roman îşi va fi probat calităţile. şi absolut nimic din celelalte. îi apăru pe dată plin de-o FlVJNIŢbLb VATICANULUI ♦ 113 muzicalitate nebănuită şi capabil să exprime poezia. atmosfera). a lui Levichon faţă de cei doi Blafafoires. a nu însemna nimic. mulţumi cerului. adică două părţi din douăsprezece. la micile serate de duminică d« la doamna Semene. ale căror merite erau recunoscute de Biserică. neputînd să suporte ca cei doi pieteni ai săi să se înglodeze în datorii. surprinsă şi cu totul neştiutoare într-ale iubirii. (Urma descrierea diferitelor modele. cei doi Blafafoires. al cărui secret este cunoscut numai de casa Blafaphas. Gaston care. Fleurissoire şi Levichon. cu o dobîndă cumulativă de patru procente şi ^mătate . în acel moment. pe care el îl boteză mai întîi. adică. de fabricaţie specială. dar convinseră şi multe parohii mici să se adreseze casei F. Cîţiva artişti. propriul ei nume. avu drept prim rezultat faptul că întări prietenia. Amedee îi vorbi lui Gaston despre fericirea lui.. Eudoxe Levichon înţelese repede că sculptura religioasă putea să profite mult de pe urma acestui nou material.. căuta. pentru ea la fel de urîte amîndouă. Cei doi Blafafoires.B. această prietenie să scadă şi că.. de altfel. restul de cincizeci de mii de franci. ceai de verbină sau ceai de muşeţel.şi niciodată Amica n-ar fi bănuit ce flacără le arde în suflet. Amica. La întoarcere. la început. lucrările acceptate de juriul Salonului. Oricît de mare ar fi fost naivitatea lui Amedee. E adevărat că din aceşti cincizeci de mii de franci. nu înclina spre vreunul dintre ei şi nu ol interesau decît pentru că se apropiaseră de ea tocmai cînd nu mai avea nici o nădejde că va interesa vreodată un bărbat. dar cînd trecură prin dreptul unui felinar. A fost astfel fondată casa Blafaphas. VA11LA1NULU1T 113 stabili la Paris unde. Amica fiind. din pricina sumei minime pe care o investiseră la început în afacere. cu zece mii de franci. prin Amica. Ce putea fi deci mai firesc decît faptul că Valentine. modest. lui Fleurissoire i se păru că plînge. cînd Amica îşi lăsă în jos capul împovărat de recunoştinţă. Timp de şase sâptămîhi. la întoarcere.) (N. Levichon dădea. şi numele de Amica. capital la care cei doi Blafafoires participau împreună. retrasă în camera sa. veneau cu toate relaţiile lor şi ale familiei Baraglioul.

Eram sigură că n-o să mă crezi. Ştiam că această taină îţi» depăşeşte puterile. gemu Amica. nimeni însă nu-i încredinţase încă vreo taină. în primul rînd.Să-i spuneţi. Doar că prefer să fac totul înainte. Peste tot domnea o modestie rău prevestitoare. pe masă. .. In cele din urmă.. se organiza în taină o cruciadă pentru a-l elibera.. pentru a duce la bun sfîrşit acest proiect.HI . . Şi. ne-am înţeles? nici un cuvînt.Ce-o să spună Amedee? se tînguia Arnica.Orice. Amedee se uită la soaţa lui ca la o nebună.Să ne sărutăm... pe cămin... o masă.. vă rog!.. Amica se întoarse aducînd pe o tavă ceainicul. . ^fc 118 * AndreUide . dar lucrul era sigur.. de frica schimbărilor bruşte de temperatură. . ar şti toată lumea. La început nu-mi venea să cred. Dar.N-o să vă vină să credeţi. şi mult curaj! Amica. să păstreze taina.. . îi întinse contesei fruntea umedă de sudoare . apoi. într-o clipă e gata. ea îi spuse' . . în timp ce Amica trebăluia. spunea contesa.. indiscutabil: Sfintul Părinte căzuse în mîinile necredincioşilor. care este şi al dumneavoastră. aplecîndu-se spre ea. . făgăduiţimi asta: nici un cuvînt altcuiva. începu Valentine. ca şi cum ar fi zis.Nu se poate! exclamă Amedee.. era nevoie. zahărul şi o ceaşcă. Amica deschise ochii şi murmură cu tristeţe: PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 117 .Biata mea prietenă! Draga şi biata mea prietenă..Da! da..Prietene.ei aş! Amica. privirea interesată a contesei cerceta salonul. . draga mea. îi şopti la ureche. luîndu-şi rămas-bun de la Amica .. . am aflat un lucru îngrozitor.. aflate de asemenea sub globuri. vă rog.Ah! doamnă Fleurissoire. două vaze mari de alabastru ajurat. întinzînd mîna înainte.Dar ceea ce am aflat şi vă voi spune acum trebuie să rămînă o taină a noastră. ci zgîrciţL. Bietul papă e la închisoare. Ah! dacă aţi şti!.. poticnindu-se la date şi încurcîndu-se în cronologie. un altul cu o tapiserie banală..totul o descuraja pe contesă.Iată despre ce e vorba. Sînteţi atît de bună să-mi pregătiţi o ceaşcă cu orice.. izbucnind în hohote de plîns. Totuşi zise: -Loja!... repetă de mai multe ori Valentine.Mîine voi trece pe la dumneavoastră.Nu! Nu-mi spuneţi încă! exclamă pe dată doamna Fleurissoire..V-am dat de lucru. spuse Amedee scoţîndu-şi pardesiul fără de care nu ieşea niciodată din casă. .Am apă clocotită la bucătărie.Dar. Mirarea o făcu pe doamna Fleurissoire să-şi vină în fire. în care stătea ea.Vorbiţi! nu mă mai lăsaţi să aştept.N-am trădat niciodată încrederea nimănui. .Valentine spune că Loja. Şi cine ar fi putut să-l închidă? . Cînd Amedeee se întoarse de la plimbare..Dragă doamnă! Ce s-a întîmplat? Scrisoarea dumitale m-a speriat. Gîndeşte-te! Dacă s-ar fi atins cineva de Sfîntul Părinte. Şi. după ce Amica se aşezase: Papa. Contesa se aruncă într-un fotoliu pe care Amica îl apropie de ea. în faţa căminului. ne apropie. Sfînta Fecioară din Lourdes în peşteră..Este închis.O. un model redus . de mulţi bani . care simţi cum o lasă puterile. ca să-mi spuneţi ce credeţi că puteţi face.. spuse Amica. draga mea.. i io v Andre . buimăcită. . Acest necaz.. Plecase la plimbare cu pietenul său Blafaphas şi nu urma să se întoarcă acasă decît seara. Un ceai.Ah! gemu contesa. un fotoliu îmbrăcat în catifea grena. o consolă de mahon.. pe ol consolă lucrată în cârton-roman. bineînţeles: nu-i spuneţi taina decît lui. .. un covor de lînă. Contesa de Saint-Prix o lăsase pe Amica într-o stare de descumpănire vecină cu leşinul. strîngîndu-şi uşor pumnul. Cîteva scaune tapiţate cu rips verde. . Sar scrie în ziare. lăsaţi-mă să vă spun: dragă prietenă. scoţînd un ţipăt uşorjl căzu pe spate cu ochii închişi. nu. poate că în realitate nu erau săraci. cine ştie. . Sfătuiţi-vă cu domnul Fleurissoire' dar gîndiţi-vă că-i vorba de Biserică!. vă rog. Ce lojă? . Simt că-mi vine râu. un album cu fotografii de familie. ameţită. căci după aceea n-o sămai am putere. şi Valentine îşi începu lunga-i povestire. mai ales. de o parte şi de alta a unei pendule de alabastru puse sub glob. zise: .Vreţi ceai de verbină? sau de tei? sau de muşeţel? .A murit? Valentine.

. Acesta apăru însă bătînd. .O. ci de propriile noastre vieţi. .Nu! spuse el. închisoare îi aduceau în faţa ochilor imagini întunecate şi aproape romantice. .Ai să vezi. ca să ridice cu vîrful arătătorului bărbia Arnicăi. Apoi.Dacă-i vorba de bani. .Mai întîi trebuie să mă lămuresc despre ce e vorbă.Blafaphas e prietenul nostru.Contez pe tine pentru „Mersul trenurilor". La drept vorbind. draga mea. asta-i sigur.. plec în taină.Prietene.Exact. j Gaston exclamă şi el: . şi Amedee. întorcîndu-se spre ea. explică-mi puţin. ce făcu să i se mişte mărul lui Adam. avea pentru ce să trăiască. cu vagoane de clasa a treia. Amedee mergea de colo-colo prin încăpere cu paşi repezi.. dar plec. nu de bani e nevoie. cuvîntul cruciadă o umplea de elan şi cînd. lasă-mă să mă duc acolo!. Draga mea. cu cartea lui de vizită.. Şi crezi că mi-ar fi de ajuns să dau bani? Crezi că aş putea să fiu liniştit doar pentru căi am dat nişte bani?. spuse Amedee. O să mă sfătuiesc cu Blafaphas. Să-mi scrieţi acolo. . ridică braţele a descurajare. N-ai să te descurci..Prietene. pînă la graniţă.Cum vrei să pleci la luptă fără să se ştie? . Acum ea era cea care îi cerea ajutorul lui Blafaphas. nu pot suporta îndoiala. După plecarea lui Gaston.. înainte ca Fleurissoire să-i spună ceva despre intenţiile sale. Gaston păstra o atitudine rezervată. trebuie să aflu adevărul. . în geamul de la salon. o sâ mă FlVJNlJbLti VATICANULUI * 121 descurc.. .Dar. cu faţa asudată de emoţie.Nici eu.Vezi. spuse: . Marea importanţă a misiunii sale îi înfierbînta mintea în chip primejdios. cum îi era obiceiul. . .M-am gîndit bine. o să vedem ce zice şi el. vai."e un lucru îngrozitor. Dar totuşi. . . în sfîrşit. spuse Amedee.Ştii cui trebuie să i te adresezi? Şi unde să mergi?. Amedee vorbi despre plecare. Amica nu se pricepea deloc la treburile publice şi nu înţelegea mare lucru din ceea ce îi spusese doamna de Saint-Prix..Şi dacă nimic din toate astea nu-i adevărat? .Se va şti că plec..Dar n-ai călătorit niciodată pînă acum.O să iau fularul tău. încercă să spună Amica..Dar ştii ce ai de făcut? 120 ♦ Andre tilde Amedee îşi înălţă pieptul şi îşi ridică sprâncenele. nu ne rămîne de făcut decît un lucru: să pornim la drum. exclamă el de îndată ce află despre ce este vorba.Da. şi Dumnezeu îmi va îndrepta paşii pînă la Roma..La urma urmei. Cuvintele captivate. cu gestul pe care-l faci ca să-i determini pe copiii mici să zîmbească.. zdruncinat de veste. post-restant.. dacă ceea ce îmi spui este adevărat. Amica plîngea în hohote.Valentine de Saint-Prix m-a pus să-i făgăduiesc că nu voi vorbi despre asta nimănui. şi cu bufetele. apoi.. cu timiditate. e mai bine să fiu singur.. îmi dau seama. o imploră pe un ton patetic: Amica. ce-o să faci acolo? . Un canonic care a venit din partea unui cardinal. Te rog să-mii pregăteşti un orar amănunţit.Cine i-a spus toată povestea asta? . zise: .. plin de admiraţie faţă de sine şi cuprins de-o duioasă recunoştinţă: . Află cînd am un tren bun spre Marsilia. . îndrăzni să spună. e primul lucru ce i-a trecut prin gînd.. trebuie să ramîn aici din pricina sănătăţii atît de şubrede a bietului meu tată.Şi o asemenea misiune să-mi fie rezervată mie! în sfîrşit..Dar de unde să ştiu eu? Valentine a făgăduit să nu vorbească despre asta nimănui. şi îl vom ruga să păstreze taina doar pentru el.O să răceşti.. ea îl şi văzu călărind în zale şi cu coif. . . O să-ţi povestesc păţaniile mele. Amica.. cu locurile unde trebuie să schimb trenul. noi n-avem. .Chiar în seara asta.Mi-a interzis să scot o vorbă. te rog. mai gîndeşte-te.. In doi am putea fi observaţi mai uşor. dar nu se va şti unde mă duc. micuţa mea. . din păcate. Amedee avea de gînd să-l caute.. spuse el cu un uşor rînjet. Se opri din mers. Amedee se apropie de el: .Cînd? N-ai nimic pregătit..E cea mai ciudată poveste pe care am auzit-o vreodată în viaţa mea. Cine s-ar fi putut aştepta la aşa ceva? Şi dintr-o dată. . vrînd parcă să spună: voi proceda cum voi putea mai bine! Blafaphas continuă: . Ce-mi trebuie atîta pregătire? . înseamnă că s-a întîmplat un lucru îngrozitor şi că n-avem dreptul să stăm liniştiţi. odată pornit.. continuă să se plimbe cu paşi mari prin încăpere. . . murmurînd. Doamne! Mai e nevoie de vreo explicaţie?. de ce? VA11UAJNULU1 ♦ 11V .

domnul citează din Evanghelie. Julius de Baraglioul veni la Roma la un important congres de sociologie. m-a încurajat mult în credinţa mea. . .E un om extraordinar. îmi spune că mă agit în zadar şi mă sfătuieşte să privesc crinii de pe cîmp.Veronique.Astea nu-s treburi pentru bărbaţi.Ce mîrşăvie! Trebuie să-i spunem toate astea lui Rampolla. nu puteam păstra apartamentul din Lucina..Anthime a şi făcut asta. . dar mi-a transmis prin valet. . Ştii bine: înşelătoarele bunuri te îndepărtează de Dumnezeu. . mîncarea şi curăţenia.Părintele Anselme. Unde mai pui că din cei cîţiva gologani pe care i-i dă astăzi Le Pelerin. cu gulerul ascuns de un fular grena. Veronique venise în grabă: . dar se folosea de acest prilej cal să intre în legătură cu cîteva somităţi.la sfaturile părintelui Anselme. zise Anthime cu o voce serafică. nu consimt însă ca ea să vă lipsească de ele. . nu-aţi cerut ajutorul nimănui? . ţi-am propus de nenumărate ori să mă laşi să merg la piaţă sau să fac menajul în locul tău. . nu poţi să-l hotărăşti să se apere. tot ce şfl face în numele Domnului este bine. fie-ţi milă şi lasă-l să se ducă! Pe pămîntul ăsta sînt aţît de puţine fiinţe care ştiu să-şi găsească rostul! Tot ce putu obţine Arnica de la el fu ca Amedee să-şi petreacă noaptea lîngă ea. cu o umbrelă veche în mîna stingă şi purtînd pe braţ un şal în carouri verzi şi cafenii . că pot. făcînd cumpărăturile.dacă putem considera încăpere o cămăruţă improvizată şi întunecoasă în care Veronique fierbea cele cîteva legume care alcătuiau masa lor obişnuită. format din trei încăperi .Nu asta-i problema. pe un ton din ce în ce mai iritat (ea. dragă prietene. Mulţumeşte-te să-ţi scrii predicile şi încearcă doar să capeţi pe ele un preţ mai bun. .Pentru ce mă compătimeşti? zise Anthime. Apoi. draga mea.care luă trenul spre Marsilia. şi căruia i-am scris de curînd. 124 ♦ Andre Oide .Totuşi. ■ftulţumindu-le tuturor celor ce voiau să-i ia cîte ceva şi care o făceau în numele Domnului. mi-e greu să te aud vorbind astfel.E o adevărată ruşine! Şi cînd te gîndeşti cît cîştiga la La Depeche cu articolele lui nelegiuite.după cum ştim . el nu găseşte decît asta de spus.Aşa-i. dar că o criză de gută îl obligă să nu iasă din casă. în dimineaţa cu pricina ploua cu găleata Amedee nu acceptă ca Arnica şi Gaston să-l însoţească la gară. Părintele Anselme vă făgăduise o compensaţie. şi totuşi.Se preface că nu ştie. eram bolnav.Dar. s-a lăsat jumulit ca o păsăruică. . dar nici nu avem nevoie de mai multe. de acord..Te ajut cum pot mai bine.. . pe care era prinsă cartea de vizită. voia să profite de acest prilej şi să-şi revadă cumnatul. ăsta-i adevărul. Resemnarea lui mă umple de mînie. şi. Nu era invitat în mod special (avînd în materie de probleme sociale mai curînd convin/vnare uiae geri decît o mare competenţă).. întrerupîndu-l. Veronique zise: .Dacă găseşti că e plăcut să fii tras pe sfoară1. doamnă. şi stînd în picioare de groaza de a se aşeza pe scaunul acoperit tot cu un fel de muşama.N-am izbutit să-l văd pe cardinalul Pazzi. Pe vremea cînd eram bogat.. umblam pe căi greşite. care îmi dăduse oarecare atenţie. că în faţa tuturor acestor nedreptăţi şi abuzuri ale căror victime vezi că sîntem. întorcîndu-se spre Julius.. . . soţii Armand-Dubois veniseră să locuiască. . Julius. nu mai are pe buze decît predici nesărate. altădată atît de surîzătoare). .Trebuie să vă plîngeţi episcopului de Tarbes. Auzindu-i vorbind.îl auzi? Mereu e aşa. de pe o masă ovală.Că regretă.cu ochi de peşte. eram un păcătos. . Fu introdus într-un apartament sărăcăcios. zise: . îl apucă pe Anthime de braţ şi spuse: . Şi cum trecea prin Milano! oraş unde . A aflat în ce mizerie locuiţi? PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 123 . iată-mă vindecat. Julius. Şi nimeni nu-i adresă vreo privire de râmăs-bun călătorului cam caraghios . exclamă Julius. Julius sună la uşa lui Anthime. spuse Veronique. cînd te ascult. mă simt uşurată. de altfel. Biserica vă învaţă să le dispreţuiţi. . . a trecut prin Milano. în timp ce eu muncesc din greu. ţinîndu-şi pălăria în mînă ca să n-o pună pe muşamaua de-o curăţenie îndoielnică. Chiar în ziua în care Fleurissoire părăsea localitatea Pau. Gaston scrisese pe orarul pe care-l adusese seara că trenul cel mai potrivit era cel de la ora opt dimineaţa. e greu de crezut.Ce să-i spunem.La ce ne trebuia? spuse Anthime. IV v^ am tot în acea vreme.. acum.Ah. zise Veronique. lasă trei sferturi săracilor. Altădată aveam de ce să mă plîng.Dragă Julius. oricum. Acum.Cine v-a îndemnat să veniţi la Milano? .Şi ce-a spus episcopul? . de cînd sînteţi aici. dragul meu? E adevărat că nu prea avem cine ştie ce mobile. aceste bunuri înşelătoare vi se cuvin.Nu puteţi rămîne aici. Un hidos reflector de metal proiecta lumina palidă ce venea dintr-o curticică. în mîna dreaptă cu o valiză din pînză cenuşie.

. în care se întinsese cu deplină încredere.E de-a dreptul un sfînt!. fără să încW un ochi şi stînd în mirosurile grele. ale lui Anthime). Starea în care te lasă este. cît mai sus. suferind. o face de unul singur căci. ▼ 1Z0 .Mi-ar plăcea ca Biserica să considere la fel de firesc să facă pentru tine.şi se duse într-un colţ întunecat al încăperii şi aduse o cuşcă. strigă Julius. unde îl mîncaseră ploşniţele. luă un tren da seară care-l duse pînă la Toulon. această călătorie îi plăcea şi se bucura că. ce dădea spre Cannebi re. CARTEA A PATRA MIRIAPODUL Şi nu pot să-i aprob decît pe cei care caută. pe timpuri. .Ah! cît de tare mă enervează cu sfinţenia lui!. se gîndea să profite de acest drept. greşi trenul. le scosesem ochii acestor biete animale. m-a luminat. Apoi.Vai! Veronique. pentru interesele Bisericii. avea să fie silit să le facă din pricina vicleniei Lojei. care avea unghiile îngrijite.îţi vorbesc despre aspectul pozitiv al lucrurilor.Orbit? Spui cuvîntul ăsta chiar tu? M-a luminat. inadmisibilă. domic să împrospăteze aerul.Sînt doi şobolani cărora domnul savant le-a crăpat. pe vremea cînd făceam fapte nelegiuite. după ce te-a orbit totuşi în felul ăsta. . pe care tocmai îl cumpărase. Biserica şi-a luat nişte angajamente faţă de tine! Trebuie să şi le ţină. 5i cum. spuse: . A doua zi. de aici trebui să se întoarcă.. De fapt.Am recitit în ultimele zile Aerul înălţimilor şi o găsesc mai bună decît prima oară. vătămătoare pentru sănătate răspîndite de ceilalţi călători. bani ce trebuiau să-i ajungă pentru călătorie. zîmbea mînzeşte. papei. Şi totuşi camera. răceala e gata.. pe vremea cînd făceam experienţe pe ei.Scuzaţi-mă.. îşi numărase banii şi îşi făcuse rugăciunea! Pica de somn şi adormise pe dată... aşa încît fu nevoit să meargă pînă la Tarascon. escortat peste tot de soţia sa sau de prietenul său Blafaphas. preferind să rămînă aici decît să mai doarmă o noapte la Marsilia. în ciuda a tot felul de cheltuieli pe care. 1 în original. pentru onoarea ei şi pentru credinţa noastră. Julius. Uite. Trebuie să afle ce nedreptate ţi se face.Dacă n-aţi obţinut nimic. O să doarmă prima noapte la Marsilia şi a doua la Genova. petrecută în compartiment. acum am grijă de ele. se uită la degetele scurte şi groase. dragă Anthime. Mîine o să fiu la Roma. Ploşniţele au obiceiuri ciudate. Da. dorind să i se întîmple ceva plăcut. în sfîrşit.Cu atît mai regretabil! E o carte ratată. . Atît pentru azi. te aşteaptă să stingi | lumînarea şi apoi. o să stau mai mult şi o să-ţi povestesc..Job"(Iov). o să ajungă la Roma poimîine seara.. nu ca să-şi satisfacă vreo curiozitate de a cunoaşte locuri pe care nu le mai văzuse. Bine instalat în colţul lui. Ce înseamnă o mică cheltuiau pe lîngă o noapte albă. . după ce-şl împăturise hainele. despre noua carte pe care o scriu. se duc drept spre gît. ochii. pe care le poţi găsi uşor prin preajma gărilor. care ştie de convertirea ta. ce mergea spre Lyon. dintr-o vană curiozitate ştiinţifică. iar dacă vreunul dintre ei. va putea apela la Blafaphas. după mine. care era gata să-i pună la dispoziţie o mică sumă. Dat fiind că nici un om din Pau nu trebuia să ştie unde se duce. luă alt tren. PASCAL I Amedee Fleurissoire părăsise localitatea Pau cu cinci sute de franci în pungă. nu-şi luase bilet decît pînă la Marsilia. pînă la cei patruzeci şi şapte de ani ai săi. în cele două zile de drum nu trebuia să s scumpească la banii de hotel. fără îndoială. ceea ce faci tu pentru şobolani. adresaţi-vă şi mai sus. o să-ţi explic de ce cînd vei fi în stare sa mă asculţi şi să înţelegi ciudatele preocupări ce mă frămîntă acum.. întrunui dintre hotelurile deloc luxoase. în clipa cînd trenul pornise. Se despărţi de soţii Armand-Dubois urindu-le să nu-şi piardă speranţa. . e foarte firesc. frate. ştii ce-i aici? . Ce Rampolla? Am să-i prezint o plîngere chiar papei. „jobard". consternat. Se temea de insomnie mai mult decît de orice. şi] nici patul. pe arunci te certam pentru asta. Dar dacă nu-i vor ajunge banii sau dacă va fi nevoit să-şi prelungească şederea la Roma. îzo T /vnure uiae . întorcîndu-se către Veronique. ci pentru a-şi împlini imperioasa Nevoie de somn. . cuvînt ce permite un joc de cuvinte prin asociem cu . dar confortabile. pentru care au o mare] pre . unde ar fi vrut. Şi nul atacă la întîmplare. de ce mai pomeneşti de toate astea? îi hrăneai bine. nu mă simt prea bine cu stomacul (şi Julius. s-ar hotărî să deschidă fereastra. Cufundat în lectura unui ghid Baedeker pentru Italia centrală. pornesc pe dată atacul. Cînd mă întorc de la Roma..Nu rămîi la masă? îndrăzni sâ-l întrebe Veronique. nu-şi dădu seama de asta decît la Arles. De la Marsilia la Roma biletul de clasa a treia nu costa decît treizeci şi opt de franci şi patruzeci de centime şi îi dădea dreptul să se oprească pe traseu. nu arăta rău. era important să ajungă la 128 * Andre Uide Roma în formă bună.. trăise întotdeauna sub tutelă. .. în întuneric. pătrate la vîrf. Am multe să-ţi spun.. Totul merse bine pînă la Marsilia.

îşi făcea despre ploşniţe. se culcă din nou şi putu să se bucure de o oră de linişte. Cu siguranţă că-i adusese din tren. la cel mai mic scărpinat. se năpusti în baie. şi. borul ei se prindea între perete şi ceafă. Deodată tresări de groază: l-au mîncat ploşniţele! da.. borul rigid îi depărta capul de perete. încît îi venea greu să creadă că erau ploşniţe. Plin de idei şi nervos din fire. Nu se ştie prea bine de ce infuzează sub pielea iui care doarme o subtilă substanţă urzicătoare a cărei irulenţă. Nu văzu nimic nici pe aşternut. se lăsă în voia lor şi observă că. se ridica precum o supapă. începu să le caute pe trupul lui. se sculă îşi scoase cămaşa şi-i cercetă. mîncărimile continuară. că-i bolnav. căci usturimea devenise insuportabilă. îşi ridica puţin pălăria. le strivi pe pînza cămăşii. temîndu-se că muncitorii. le aruncă în oala de noapte şi făcu pipi pe ele. în timp ce noi gîdilături îl avertizau că n-a scăpat de purici. Pe cusătură zări fugind nişte imperceptibile puncte roşii. ca mulţi oameni. fără să fi putut a omoare vreunul. sub maxilarul inferior avea o roşeaţă difuză. unele eferă gleznele. ei îşi recăpătau forma şi o luau din loc. dar lumînarea lumina slab. pişcăturile îi provocau umflături. iar în faţă. Mîncărimea deveni şi mai intensă. încît lui Fleurissoire îi veni. ghiorăiau şi mîncau un fel de cîrnat ce avea un miros atît de puternic. dar. să vomite. cu siguranţă că era mama lor. stinse din nou lumînarea. acum. scîrbit la culme. Aprinse luminarea de mai multe jj. zdrobit de oboseală. dar. pentru a treia oară. în compartimentul în care urcă. umflătura produsă de muşcătură trecea destul de repede. apoi stinse încă o dată luminarea. scărpinîndu-se întruna. de mai multe ori. întorcîndu-se de pe o parte pe alta. şi — de altfel . înainte de a se culca din nou. roşeaţa. Se miră că nu-şi dăduse seama mai devreme. cu panglică neagră. vor bănui că l-au deranjat. o aprinse iar după cinci minute. Cînd servitorul de la hotel veni să-l trezească pentru tren. de frica luminii. surescitat şi aproape amuzat. scuipau. La Toulon avu de-a face cu puricii. apărură alte ploşniţe. descoperi una uriaşă. Cîteva clipe le privi cu mulţumire şi cruzime cum se zbat. nimeri peste o doică grasă care tocmai schimba scutecele unui bebeluş. oglinda era murdară. Cum avea •ejea sensibilă. A doua zi. Se înfurie. Ele erau! Puse luminarea pe pat şi începu să le urmărească Cl înverşunare. pentru a se putea sprijini de perete. îşi muie batista în apa din carafă şi şi-o puse pe locul inflamat. gulerul. ploşniţele!. din nou. ridicînd din nou perna. presărată cu mici şi indistincte puncte albe. dar. îl lăsă să-i cadă pe ochi. pe care le ■ flama. Căldura groaznică îi înrăutăţea mult starea. dacă nu te atingeai de ea. Se culcă din nou. abia de-i putea zări pentru o clipă. şi enervarea pricinuită de această vînătoare zadarnică îi alungă somnul. chiar dacă izbutea să-i apuce. dintr-o dată. dacă.PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 129 ie. Apoi. dîndu-i fiori în tot trupul. Luă hotarîrea să şi-o scoată şi să-şi acopere capul cu fularul pe care. Acum i se părea că peste tot vede numai ploşniţe. sătule. îl lăsară în pace. Amedee crezu că s-a îmbolnăvit şi rosti o rugăciune. Toată noaptea se scarpină. Liniştea pe care i-o aduse răceala compresei fu de prea scurtă durată ca să poată să adoarmă din nou. ce-l muşcară de data asta de ceafă.. Porni încă o dată la vînătoare. ultimele ploşniţe. sărind ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. fumau. se scula. care se ascunseră re într-o cută a cearşafului.. te poate scoate din minţi. de felul celor numite canotiere. desfăcu cuta şi găsi cinci ploşniţe pe care neîndrăznind. văzîndu-l că urcă în altul. îi simţea alergîndu-i pem PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 131 vioare. In zori. scărpinîndu-se întruna. de pai alb. pe îndelete. să le strivească cu unghia. se simţi uşurat. Era o pălărie plată. la senzaţia groaznică de mîncârime se adăuga şi faptul că îl jena gulerul umed. netrebnicele lighioane erau atît de mici. încercă totuşi să doarmă. iar privirea lui tulburată de somn.. dar nu cunoştea aceste insecte decît după nume. fără să poată dormi. deasupra frunţii. din ce în ce mai întinsă. cînd îi credea morţi j stnviţi sub deget. Cînd Fleurissoire o ţinea în poziţia obişnuită. Vagonul era plin ochi de muncitori care beau. Amedee era cufundat într-un somn adînc. gîdilîndu-i şalele. pe care îl mai uda şi el cu lacrimile lui. Se culcă din nou şi suflă în lumînare. peretele o arunca înainte. gîndi că s-a înşelat şi socoti. de scîrbâ. ridică perna. Ivlîncărimea ce-l trezi pe Fleurissoire era atît de puternică. Disperat. jncît acesta aprinse lumînarea şi fugi să se uite în oglindă. de prins „ici vorbă şi. Pentru noapte îşi luase unele precauţii: dimineaţa îşi cumpărase din Toulon o cutie cu praf de omorît 132 ♦ Andre Gide . tot felul de gînduri false şi. dar acum îl jena pălăria. mîncărimile începură din nou. pe care lăsară o urmă de sînge. cînd.cum ar fi putut să creadă că efectul unei muşcături precise poate să fie o arsură atît de nedefinită? Se ridică din pat şi aprinse. lumînarea. dimpotrivă. îşi scotea cămaşa şi o punea din nou. cîteodată se îndreaptă spre încheietura mîinii. aprinse din nou luminarea. dar nu prinse decît patru. nu găsi nici una. Ajunsese să regrete ploşniţele. îşi lăsa pălăria pe spate. /vnare uiae Zări trei fiinţe minuscule şi negricioase. încurajat de izbîndă. îi ajunsese acum pînă la claviculă. îi trecu prin minte să ridice pema. Nu îndrăzni totuşi să se mute din acel compartiment decît la graniţă. scoase aşternutul şi începu să cerceteze totul sistematic.

ca să ajungă la Roma cu o înfăţişare decentă. pe banchetă. Amedee. lăsă vălul protector în jos. în seara asta nu va ezita să se ducă într-unui din cele mai bune hoteluri. dar Amedee nu voia să se despartă de ea. Lăsă fereastra deschisă. dar. contemplă îndelung frunzişul nedesluşit şi întunecat. Apoi. ci pe jumătate. un bîzîit slab îi aduse aminte că nu avusese grijă să nu deschidă fereastra decît după ce a stins lumina. era mare. atunci cînd i se părea că unul i s-a aşezat pe frunte sau pe obraz. deodată. umflătura de la genunchi era precum floarea unui cui. Un fel de instinct. nu-l lăsă să i-o pună în maşină şi ceru să fie aşezată lîngă el. Duse mîna la locul cu pricina. încît va cădea victimă oricărui francmason ivit în cale. Deasupra patului era atîrnată o pînză uşoară. Ţînţarul. aplecat spre noaptea de afară. se simţi în largul lui. în aşa fel ca aerul să nu-l izbească direct. atît de obosit. Cu siguranţă că l-a nimerit. de frică să nu răcească şisâ PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 133 flu-l doară ochii. le aprinzi pe o farfurioară de metal şi ele ard. II . le vinde Blafaphas-tatăl. chiar dacă-l va costa mult . şi. neîndrăznind să stingj lumina. patul. îşi făcu socotelile băneşti şi rugăciunile şi apoi stinse lumina (luminatul era electric şi se oprea cu ajutorul unui întrerupător). Amedee.insectele şi. merse spre unul dintre cele mai luxoase. Camera de şaptesprezece franci pentru care se decise. fiind hotărît să nu găsească nimic pe placul lui sub doisprezece franci. scărpinîndu-se întruna. simţi o pişcătură. Dar. în holul hotelului. nu se mulţumi să ceară „o cameră foarte bună". căci dacă la noapte nu va dormi bine. recunoscînd în Fleurissoire o ţară. dar simţi o noiij pişcătură la genunchi. îndoindu-şi spre spate ultima pereche ue lăbuţe. Adormise. în partea din faţă o ridicau cîteva şnururi subţiri într-o curbă graţioasă. ghiftuit. Scoase un braţ. înainta pînă în mijlocul încăperii. Fiind prezbit. răspîndind o mare cantitate de fum narcotic.. nu văzu nimic. îi aplica o palmă zdravănă. aşezat sus pe vălul protector. iar cea din bărbie arăta ca un vulcan. După ce se spălă. pe cînd zăbovea în faţa gării cu valiza în mînă. pe partea stîngă a nasului. simţi altă pişcătură: de data asta la încheietura mîinii. îşi spuse el. de dezorientat şi de zăpăcit încît nu putea lua nici o hotărîre şi nu mai avea putere decît să refuze propunerile portarilor de la hoteluri. îl asfixiază pe jumătate pe cel ce doarme.faţa gării din Genova staţionau omnibuzele celor mai importante hoteluri din oraş.. îndată după asta. ce-l avertizează pe cel ce doarme că va fi pişcat. După care îi veni ideea să-şi acopere capul cu fularul. Da! ţînţarul era aici. Atunci.. se oferi să-l conducă şi sâ-i poarte valiza. Ce grozăvie! îşi închisese duşmanul între pînze! Puse mîna pe întrerupător şi aprinse lumina. căci portarul vorbea franţuzeşte. curată şi destul de elegantă. Baptistin era un tînăr cu privirea vje. ţinîndu-şi mîna în apropierea feţei şi. lungi şi parcă buclate. decît acele mici conuri din iarbă uscată pe care. o stinse. îşi aminti şi că citise într-o carte că trebuie să-i mulţumim bunului Dumnezeu că ă înzestrat această insectă zburătoare cu acel bîzîit specific. dar nu-l feri de-o pişcătură pe bărbie. încetă să-l mai audă. doborît de somn. pe jumătate adormit.La Roma. de presimţire. Fleurissoire recunoscu o plasă împotriva ţînţarilor. apelă la serviciile bărbierului. oarecum sigur că a scăpat de primejdie. Apoi auzi lîngă ureche un bîzîit răutăcios. Apoi. în timp ce-şi pipăia umflătura de pe nas. din cînd în cînd. la care se duse să se radă înainte de a părăsi Genova. ce cădea ca o ceaţă pe cele trei laturi libere. va ajunge la Roma într-o stare atît de jalnică. oricum. înainte de a amorţi ţînţarii. era subţire pînă la absurd şi stătea proptit pe patru picioare. obiect pe care se ferise întotdeauna să-l folosească. Dar cum să striveşti insecta pe vălul mişcător Si vaporos?. nasul lui acvilin semăna cu nasul unui beţivan. Două ferestre mari se deschideau spre o grădină. sub denumirea bizară de fidibus. „La urma urmei. în. Fie ceo fi! lovi cu latul mîinii atît de tare şi de 134 ♦ Andre Gide repede. căci lumina atrage ţînţarii. ca să-şi protejeze cît mai bine trupul. cînd. e mai bun sistemul ăsta. era atît de impozant încît fie şi numai gîndul de a folosi un insecticid părea o insultă. Amedee îl vedea bine. Tot timpul drumului. căută cu privirea cadavrul. nemaivăzînd şi nemaiauzind vreun duşman. încît crezu că a rupt plasa.. Fleurissoire avu norocul să întîlnească un PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 135 facchino1 ce vorbea franţuzeşte. de . Fleurissoire studiase cu înverşunare ghidul Baedeker. se băgă din nou în pat. Cînd era cît pe ce să adoarmă. Toaleta era ascunsă într-un fel de dulap uriaş. fără să se lase intimidat de aroganţa lacheului care se repezi să-i ducă jalnica valiză. care se născuse în Marsilia şi căruia nu-i dăduseră încă jyleiele. se întinse fericit în aşternuturile proaspete. lăsînd aerul călduţ să-i potolească neliniştea şi sâ-l îndemne la somn. A doua zi dimineaţa. se linişti. auzea din nou bîzîitui insectei. nu complet. rămase vreun sfert de oră ca năuc. Dar bîzîitui începu din nou. ceea ce îi micşoră mult voluptatea de a respira. după ce vizitase mai multe. ce obraznic! Amedee se ridică m Picioare pe pat. îşi scoase fularul şi acum dormea.se gîndea el . Fidibus! Ce nume caraghios! Fidibus. din aramă. de jur împrejurul patului. ci se interesă de preţurile camerelor ce i se propuneau..

avertisment interior schimbă direcţia pioaselor sale gînduri, ce lăsară Vaticanul deoparte ca să se concentreze pe castelul Sânt' Angelo, vechiul Mausoleu al lui Hadrian, vestita temniţă ce, în celule tainice, adăpostise odinioară mulţi prizonieri iluştri şi care, după cum se spune, este legată de Vatican printr-un coridor subteran. Privi planul oraşului. - „Trebuie să-mi găsesc o locuinţă aici", hotărî el, punînd arătătorul pe cheiul Tordinona, în faţa castelului Sânt' Angelo. Şi, printr-o întîmplare providenţială, acesta era tocmai cartierul în care voia să-l ducă Baptistin; nu chiar pe chei, care — la drept vorbind — nu-i decît o şosea, ci în imediata apropiere, pe Via dei Vecchierelli, (altfel spus strada Bătrîneilor) adică, pornind de pe Ponte Umberto, a treia stradă, ce se termină într-o fundătură; ştia aici o casă liniştită (de la ferestre, dacă te aplecai puţin, puteai zări Mausoleul), unde nişte doamne foarte binevoitoare vorbesc toate limbile şi una dintre ele mai ales franceza. - Dacă domnul e obosit, putem lua o trăsură; e departe... Da, aerul e mai rece în seara asta; a plouat; puţin mers pe jos, după un drum atît de lung, face bine... Nu, valiza nu-i prea grea; o să v-o duc pînă acolo... Pentru prima oară la Roma! Nu cumva
1

Hamal (it.).

1 jo ♦ Andre Gide domnul vine de la Toulouse?... Nu; de la Pau. Ar fi trebuit sâ recunosc accentul. Mergeau vorbindu-şi astfel. O luară pe via Viminale; apoi pe via Agostino Depretis, ce uneşte via Viminale cu Pincio apoi, luînd-o pe via Nazionale, ajunseră la Corso, unde traversară; de aici intrară într-un labirint de străduţe fără nume. V; nu era atît de grea încît să-l împiedice pe Baptistin să meargă foarte repede, aşa că Fleurissoire se ţinea după el cu greutate; alerga cu paşi mărunţi în spatele lui, fhrit de oboseală şi topit de căldură, - Am ajuns, spuse în sfîrşit Baptistin, tocmai cînd Amedee voia să-i ceară îndurare. Strada, sau mai bine zis străduţa Vecchierelli, era atît de îngustă şi de întunecată, încît Fleurissoire se hotărî cu greu să se aventureze pe ea. Baptistin intrase, pe partea dreaptă, în a doua casă, a cărei poartă se afla la cîţiva metri de chei; chiar atunci Fleurissoire văzu cum iese din casă un bersagliere; uniforma elegantă, pe care o remarcase încă de la graniţă, îl linişti; căci avea încredere în armată. Făcu cîţiva paşi înainte. Pe prag apăru o doamnă care îi surîse cu un aer binevoitor; era, după cum părea, patroana hanului. Purta un şorţ de satin negru, brăţări şi o panglică de tafta albăstruie în jurul gîtului; îşi purta părul negru precum cărbunele adunat în vîrful capului, într-o adevărată construcţie, susţinută de un pieptene uriaş de os. - Valiza ţi-a fost urcată la etajul al treilea, îi spuse ea lui Amedee care, în această tutuiala, văzu un obicei italienesc sau o insuficientă cunoaştere a limbii franceze. - Grazia1! răspunse, la rîndul lui, surîzînd. Grazia! Asta însemna mulţumesc şi era singurul cuvînt italienesc pe care ştiu
1 Corect: grazie. MVJNllfcLJl VA11UAJNULU1 T 1:5/

ă-l spună (cînd mulţumea unei doamne, considera că e politicos să-l pună la feminin). Urcă, respirînd din greu şi făcîndu-şi curaj la fiecare palier, căci era sfîrşit de oboseală iar scara aceea sordidă îl aducea la disperare. Palierele se succedau după cîte zece trepte, scara urcînd şovăielnic şi cotind de trei ori pînă la fiecare etaj. De plafonul primului palier, în faţa intrării, era atîrnată o colivie de canari pe care o puteai vedea din stradă. Pe palierul al doilea, o pisică rîioasă tîrîse un rest de peşte pe care se pregătea să-l mănînce. Pe cel deal treilea palier dădeau toaletele; prin uşa larg deschisă se vedea, alături de scaunul closetului, un vas de formă înaltă, din lut galben, din caliciul căruia ieşea coada unei mături; pe acest palier Amedee nu se opri nici o clipă. La primul etaj, fumegăia o lampă cu gaz, lîngă o uşă cu geam pe care era scris, cu litere şterse, cuvîntul Salone; dar încăperea era întunecată: prin geam, Amedee zări o oglindă cu rama aurită aşezată pe peretele din faţă. Ajunsese la cel de-al şaptelea palier, cînd un militar, de data asta un artilerist — ce ieşea dintr-una din camerele de la etajul al doilea şi cobora foarte repede - se lovi de el, îl sprijini să nu cadă, murmură, rîzînd, cîteva vorbe de scuză în italieneşte şi trecu mai departe. Fleurissoire părea beat şi, de oboseală, se ţinea cu greu pe picioare. Dacă întîlnirea cu prima uniformă îi dăduse un sentiment de siguranţă, întîlnirea cu a doua îi strecură în suflet mai curînd o nelinişte. „Militarii ăştia or să facă scandal, îşi spuse el. Din fericire, camera mea este la etajul al treilea; prefer să-i am dedesubt." Nu trecuse bine de cel de-al doilea etaj, cînd o femeie într-o rochie de casă, descheiată şi cu părul despletit, strigă după el, venind în fugă din fundul culoarului. 138 ♦ Andre Gide „Mă ia drept altcineva", îşi zise Amedee şi se grăbi să urce, întorcînd privirea pentru ca femeia să nu se simtă stingherită că a surprins-o pe jumătate dezbrăcată. La etajul al treilea ajunse frînt de oboseală; aici îl regăsi pe Baptistin; vorbea în italiană cu o femeie de vîrstă incertă care îi aminti foarte bine, deşi era mai puţin grasă, de bucătăreasa familiei Blafaphas. - Valiza dumneavoastră se află la numărul şaisprezece, a treia uşă. Cînd treceţi, fiţi atent la găleata de pe culoar. Am pus-o afară pentru că curge, îi explică femeia, pe franţuzeşte. Uşa de la camera şaisprezece era deschisă; pe o masă ardea o lumînare ce lumina încăperea şi arunca o rază pe coridorul unde, în faţa uşii de la camera
s

cincisprezece, în jurul unei găleţi de metal, strălucea pe ciment o băltoacă, peste care Fleurissoire trebui să sară. în aer plutea un miros acru. Valiza era aici, la vedere, pe un scaun. De îndată ce ajunse în atmosfera sufocantă din cameră, Amedee fu cuprins de-o ameţeală şi, zvîrlindu-şi pe pat umbrela, şalul şi pălăria, se aruncă într-un fotoliu. Fruntea îi şiroia de sudoare; crezu că i s-a făcut rău. - Doamna Carola vorbeşte franţuzeşte, zise Baptistin. Intrară amîndoi în cameră. - Deschide puţin fereastra, suspină Fleurissoire, incapabil să se ridice. - Oh, cît e de cald! spuse doamna Carola ştergîndu-şi faţa palidă şi transpirată cu o batistuţă parfumată pe care o scoase din corsaj. - Să-l împingem lîngă fereastră. Ridicară fotoliul în care Amedee nu-şi putea ţine bine echilibrul, fiind pe trei sferturi leşinat, şi îl aşezară în aşa fel încît acesta să respire, în locul duhorilor de pe culoar, mirosurile ffe* PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 139 şi variate ale străzii. Dar răcoarea îl învioră. Scotocind în pungă, scoase hîrtia de cinci lire pe care o pregătise pentru Baptistin: - îţi mulţumesc mult. Acum, te rog, lasă-mă. - Nu trebuia să-i dai atît de mult, spuse Carola. Amedee lua această tutuiala drept un obicei italienesc; acum, singurul lui gînd era să se culce; dar Carola nu părea deloc dispusă să plece; atunci, din politeţe, Amedee zise: - Vorbiţi franţuzeşte la fel de bine ca o franţuzoaică. - Nu-i de mirare; sînt din Paris. Dar dumneata? - Eu sînt din sud. - Ghicisem. Cînd v-am văzut, mi-am spus: acest domn trebuie să fie din provincie. Sînteţi în Italia pentru prima oară? - Pentru prima oară. - Aţi venit pentru afaceri. -Da. - Roma-i frumoasă. Sînt aici multe lucruri ce merită să fie văzute. - Da... Dar în seara asta sînt puţin cam obosit, îndrăzni el să spună; şi, ca şi cum ar fi vrut să se scuze: Sînt pe drum de trei zile. - Pînă aici e un drum lung. - Şi n-am dormit de trei nopţi. La aceste cuvinte, doamna Carola, cu acea subită familiaritate italienească ce-l uimea încă pe Fleurissoire, exclamă, apucîndu-l de bărbie: - Ştrengarule! Acest gest îl făcu pe Amedee să roşească şi, ca să înlăture pe ată orice insinuare, îi relată în amănunt povestea cu puricii, Peniţele şi ţînţarii. 140 ♦ Andre Gide - Aici n-o să întîlneşti nimic de felul ăsta. Vezi cît e de curat! - Da; sper să dorm bine. Dar ea tot nu pleca. Amedee se ridică cu greutate din fotoliu, îşi duse mîna la nasturii de la haină încercînd să se descheie şi îndrăzni să spună: - Cred că am să mă culc. Doamna Carola înţelese stinghereala lui Fleurissoire. - Văd că vrei să te las singur, spuse ea cu tact. De îndată ce-o văzu plecată, Fleurissoire întoarse cheia în broască, îşi scoase cămaşa de noapte din valiză şi se culcă. Dar probabil că închizătoarea era stricată, căci nu apucase să sufle în luminare, cînd faţa Carolei, surîzătoare, apăru din nou în uşa întredeschisă, chiar în spatele patului, foarte aproape de pat... După o oră, cînd se trezi, Carola zăcea lîngă el, goală, culcată în braţele lui. îşi scoase de sub ea braţul stîng şi se depărta. Ea dormea, încăperea era inundată de o lumină slabă ce venea din stradă şi nu se auzea decît respiraţia egală a femeii. Amedee Fleurissoire, care simţea în întreg trupul şi în suflet o lîncezeală stranie, îşi scoase picioarele slabe din aşternut şi, aşezat pe marginea patului, începu să plîngă. Lacrimile îi spălau faţa, precum sudoarea, amestecîndu-se cu praful din tren; curgeau fără zgomot, fără oprire, în mici valuri, din străfundul său, ca dintr-un izvor ascuns. Se gîndi la Amica şi la Blafaphas. Ah! dacă l-ar putea vedea! Niciodată nu va mai îndrăzni sâ-şi reia locul lîngă ei... Apoi se gîndi 1» misiunea lui sfîntă, compromisă... gemea, şoptind: „Gata! Nu mai sînt demn... Ah! S-a terminat! S-a terminat totul!" PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 141 Ciudatele sale suspine o treziră pe Carola. în genunchi, la picioarele patului, Amedee îşi lovea pieptul slab cu pumnii, şi Carola, uluită, îl auzi cum clănţăne din dinţi şi repetă printre hohote de plîns: - Să se salveze cine poate! Biserica se prăbuşeşte... Pînă la urmă, nemaiîndurîndu-i vaietele, îl întrebă: - Dar ce te-a apucat, bietul de tine? Ai înnebunit? Se întoarse spre ea şi zise:

- Vă rog, doamnă Carola, lăsaţi-mă... Trebuie neapărat să rămîn singur. O să vă văd mîine dimineaţă. Apoi, cum, la urma urmei, nu era supărat decît pe el, Amedee o sărută cu blîndeţe pe umăr. - Ah, nici nu ştii cît e de grav ceea ce am făcut acum! Nu, nu! Nu, nu ştii. Şi n-ai să ştii niciodată!

III
Oub numele pompos de Cruciada pentru eliberarea Papei, o organizaţie de escroci îşi întindea ramificaţiile tenebroase în multe părţi ale Franţei; Protos, falsul canonic din Virmontal, nu era singurul agent al ei, după cum contesa de Saint-Prix nu era singura persoană ce-i căzuse victimă. De asemenea, nu toate victimele arătau aceeaşi bunăvoinţă şi nu toţi agenţii aceeaşi dibăcie. Chiar şi Protos, vechiul prieten al lui Lafcadio, după ce opera, trebuia să fie mereu cu băgare de seamă; trăia cu teama continuă că clerul, adevăratul cler, va afla despre această e scrocherie şi, de aceea, pentru a-şi ascunde faptele, cheltuia tot asta ingeniozitate, cît şi pentru a face să înainteze afacerea; dar er a înzestrat admirabil şi foarte bine secundat; în întreaga bandă 142 ♦ Andre Gide (care se numea Miriapodul) domneau cea mai minună rnţele gere şi disciplină. Aflînd de la Baptistin, chiar în aceeaşi seară, de sosire» străinului, şi oarecum alarmat de vestea că acesta venea din Pau Protos, chiar a doua zi, la şapte dimineaţa, se duse la Carola. Ea era încă în pat. Informaţiile pe care le primi de la ea, relatarea confuză a celor petrecute în cursul nopţii, felul cum femeia îi descrise teama pelerinului (aşa îi zicea ea lui Amedee), protestele şi lacrimile sale nu-i mai lăsau nici o îndoială. Era limpede că predica pe care o ţinuse la Pau dădea roade; dar nu tocmai roadele pe care le-ar fi dorit Protos; trebuia să-l ţină sub observaţie pe acest cruciat naiv care, prin mişcările sale stîngace, putea să-i dea de gol... - Haide! Lasă-mă să trec, îi spuse brusc Carolei. Aceste vorbe ar putea să pară ciudate, căci Carola stătea culcată în pat; dar lucrurile bizare nu erau o piedică în calea lui Protos. Puse un genunchi pe pat, îl trecu pe celălalt pe deasupra trupului femeii şi se întoarse cu atîta dibăcie încît, împingînd puţin patul, ajunse, într-o clipă, între pat şi perete. Cu siguranţă că femeia era obişnuită cu această manevră, căci îl întrebă cu simplitate: - Ce vrei să faci? - Să mă deghizez în preot, îi răspunse Protos la fel de sim- j piu. - Vrei să ieşi pe partea asta? Protos stătu o clipă pe gînduri şi apoi zise: - Ai dreptate; e mai firesc. PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 143 Se aplecă şi deschise o uşă secretă, ascunsă în tencuială şi atît de joasă încît patul o ascundea complet. Cînd trecu pe sub uşă, Carola îl apucă de umăr: - Ascultă, îi zise ea cu un fel de gravitate; nu vreau să-i faci nici un rău acestui om. - Doar ţi-am spus că mă travestesc în preot! De îndată ce Protos dispăru, Carola se ridică şi începu să se îmbrace. Nu ştiu prea bine ce să gîndesc despre Carola Venitequa. Strigătul pe care-l scosese mă face să cred că sufletul ei nu este cu totul corupt. Uneori, chiar în mijlocul abjecţiei, putem descoperi dintr-o dată bizare şi delicate sentimente, aşa cum o floare ca azurul poate să crească pe o grămadă de gunoi. Supusă şi devotată din fire, Carola, ca atîtea alte femei, avea nevoie de un stăpîn. Părăsită de Lafcadio, pornise pe dată, din ciudă şi din dorinţă de răzbunare, în căutarea primului ei amant, Protos. Carola cunoscu din nou tot felul de momente grele, căci Protos, de îndată ce-o întîlni, începu să se poarte cu ea la fel de rău ca şi înainte. Căci lui Protos îi plăcea să domine. Un alt bărbat decît Protos ar fi putut-o ajuta pe această femeie să-şi schimbe felul de viaţă. Dar pentru asta ar fi trebuit mai întîi să şi vrea să o facă. Dimpotrivă, ai fi zis că Protos îşi propusese s-o coboare şi mai jos. Am văzut ce servicii ruşinoase îi cerea acest bandit; la drept vorbind, părea că ea i se supune fără să-i opună prea multă rezistenţă; dar, adeseori, primele tresăriri ale unui suflet care se împotriveşte sorţii sale josnice nu sînt percepute nici măcar de el însuşi; tainica răzvrătire nu iese la iveală decît mulţumită iubirii. Oare Carola se îndrăgostise de Amedee? Ar fi greu să susţinem asta; dar, în contact cu puritatea 144 ♦ Andre Gide lui, sufletul ei corupt se emoţionase; şi strigătul despre care am vorbit îi ţîşnise cu siguranţă din inimă. Protos intră din nou în încăpere. Nu-şi schimbase costumul Ţinea în mînă nişte boarfe pe care le puse pe scaun. - Ce-i? îl întrebă ea. - M-am gîndit mai bine. Mai întîi trebuie să trec pe la poştj şi să-i cercetez corespondenţa. N-o să mă schimb decît la prînz Dă-mi oglinda.

1 n După ce rosti aceste cuvinte. revenindu-şi. .Ţi-am spus că nu vreau să te mai văd cu butonii ăştia. pusese mîna oe o scrisoare de la Amica. Baptistin îl conduse. contrasta cu vîrsta lui înaintată.Iată de ce aceste ţigări Virginia. Doamne.E imprudent! Da. Amica. Era indicat chiar şi faptul că aceştia trebuiau să fie însoţiţi de un paznic. Cred că emoţia pe care nu mi-am putut-o ascunde a fost observată. să-l întrebe: . cesta. IV In faţa Mausoleului lui Hadrian. la acest sfîrşit de zi. dar care îl urmărea de mult.. am văzut fumători aprinzînd . îi zise Protos. domnule.B. pe care o citi fără nici un scrupul. îi zise: . Nu dăduse atenţie unui preot Qa Roma sînt atît de mulţi!) i nu departe de el. luîndu-l pe Amedee de braţ. Sînt prea bătători la ochi. îţi vei însoţi clientul prin oraş. prin intermediul unui funcţionar binevoitor.Cheamă-l pe Baptistin.Aici asemenea lucruri se întîmplă adeseori..Să plecăm de aici. ca „înainte de a încerca să facă ceva". aplecat peste oglindă. a cărui statură uriaşă îl zdrobea. fără să-şi schimbe tonul.. în urma lui. uluit.Se apropie de fereastră şi. veni la el şi. prudentă. Cu sufletul trist şi descurajat. Atenţie! vine cineva. de trei săptămîni încoace. Domnule. iar după o anumită decenţă ce-l caracteriza. atît de apreciate de unii fumători. tot el l-a dus apoi la poştă. că e preot francez. VAHUAJNULUl 9 147 Un vînzător de legume venea pe chei din sens invers. după ce ai scos din interiorul lor acest pai subţire. Eu nu te voi întîlni decît pe seară. organizaţia Miriapodul avea aici oamenii ei de încredere. apoi se îndepărta pînă pe malul Tibrului şi încerca.Tocmai de asta.Eşti gelos? . veni d el să-şi ceară scrisorile. Şi. . îi spuse: . în sfîrşit. Din fericire. bogat şi argintiu. Nici că ţi-ai fi putut dori nişte termeni mai vagi şi mai puţin compromiţători. scrisoarea era foarte scurtă. trecea şi iar trecea prin faţa podului mobil de la intrare. să se confeseze Sfîntului Petru. j Amedee mergea. lîngă uşă. Pe cînd Fleurissoire trecea pentru a treia oară prin faţa băncii lui. Amedee s-a dus la Biserica San Luigi-dei-Francesi. o oră mai tîrziu. tunse scurt. pielea feţei. pe care le adusese de dincolo de uşă.Ţine. fâcîndu-l totodată să vadă extraordinara dificultate a celor întreprinse.Ce bine! Deci nu sînt singur! Şi dumneavoastră îl căutaţi. care scăpase. luaţi-vă un aer nepăsător.. dar cu mai mare însufleţire.Dea Domnul ca numai mie să-mi fie îngăduit să văd asta! Dar cum vă închipuiţi că neliniştea dumneavoastră şi privirile triste cu care cercetaţi locurile acestea puteau să nu fie observate de cel care. de Baptistin. Micuţa carte de vizită de pe valiză îi dezvăluise lui „apUSun numele lui Fleurissoire. ţinînd seama de sfaturile abatelui Mure. rătăcea pe cheiul aproape pustiu. zise flegmatic Baptistin. în care publicul nu avea voie să intre şi în care nu puteau pătrunde decît călătorii cu bilete speciale. Foarte ciudat! S-ar părea că plicul a fost deschis. gulerul şi cravata. vine aici zi şi noapte? Vai.' . preotul spuse: .. _ Ce ciudat! exclamă Fleurissoire cînd. Apoi. nu făcea decît cîteva aluzii foarte discrete. . . Carola era aproape îmbrăcată. abateli se ridică brusc. || îndrăzni.Proasto! Baptistin ciocăni la uşă şi intră. nu ştiu ce presimţire şi semn trimis de cer m-au făcut să recunosc în dumneavoastră un suflet frate. Chia şi numai după figură puteai să-ţi dai seama că e preot. să zărească ce se află înăuntrul curţii. Fleurissoire trecu printr-o întîmplare nefericită. în sfîrşit.Dar cum de aţi ghicit de ce mă aflu aici? . pus acolo ca să realizeze de-a lungul ţigării un mic canal prin care să poată circula fumul. nu se aprind decît la flacăra lumînării. Uriaşul edificiu se înălţa în mijlocul unei curţi interioare. Se duse şi trase de o sfoară. ca şi cum ar fi continuat o frază. să se ducă la Neapole să-l întîlnească pe cardinalul San-Felice S. îşi potrivi o pereche de mustăţi castanii. peste acesfl prim zid.Ştii bine cine mi i-a dat. domnule! de îndată ce v-am văzut. numit şi castelul Sânt' Angelo.] semn al unei vieţi curate. Cum era de aşteptat. Respectabilul preot ave părul lung. puţin mai deschise la culoare decît părul.. foarte imprudent! Ascunde-ţi lacrimile!*1 înăbuşă-ţi suspinele!. mergînd de-a lungul zidului exterior ce apăra castelul.. Fleurissoire. O Virginia ce nu arde nu-i bună decît de aruncat. Aceste precauţii excesive confirmau bănuielile lui Amedee. cu o voce tînguitoare. arătîndu-i pe scaun haina.. . Nu-l pierde din ochi. tînără şi proaspătă. ea îi recomanda lui Amedee.. . Dintr-o dată. îşi ascunse obrazul în mîini şi] izbucni în hohote de plîns. . Baptistin i-l spusese lui Protos. De altfel. sîntem urmăriţi. stătea aşezat pe o bancă şi părea cufundat i ziarul lui. exclamă: .

.. .Nu cumva e vorba de cardinalul San-Felice? întrebă Fleurissoire. mirat. că era să ratez totul încrezîndu-mă într-un facchino oarecare căruia.Pe o străduţă pe care nu aveţi cum s-o cunoaşteţi.La ce hotel v-a dus? . şi felul cum trebuie să-l abordaţi. . . adică ieri seară. care simţi că i se înmoaie genunchii.. cunoaşteţi bine? .Ce-aţi lăsat să se vadă? . spuse temător Fleurissoire. . nu vă daţi seama că riscaţi să-l băgaţi şi pe el la închisoare? w ir Părea atît de revoltat. poate chiar la arhiepiscopie! . numai el ştie taina asta..Da.. Baptistin: el e! gemu Amedee. ţi se înfăţişează sub cele mai diferite veşminte.Sigur. totodată.Dar de ce să mă mir? în Neapole..Dacă-l cunosc! Doamne! dragă domnule. . pe pămînt străin.. poate.Fiţi atent. m-am putut convinge. de-a dreptul.. acest nenorocit de vînzător ar putea fi şi el unul dintre cei de care ne ferim? . .Da. nu pot s-o spun cu siguranţă. . i-am dat să-mi ducă modestul meu bagaj de la gară la locuinţa unde m-am instalat! Vorbea franţuzeşte şi. dacă plecaţi prea repede. fără îndoială că aţi fi simţit aceeaşi emoţie ca şi mine. nu vorbisem cu el decît foarte puţin. încît Heurissoire nu îndră2nea să mai spună nimic. Dar faceţi foarte bine că mă puneţi în gardă. Ei bine! acest facchino. auzind. bolborosi Fleurissoire. în taină. se ocupă mult de treaba asta. Aveţi dreptate: e mai bine să nu plec imediat. nu cred că vi s-a vorbit despre participarea sa la. . stingherit la culme. căruia Amica nu-i dăduse nici o indicaţie de acest fel.. făcu doi paşi înapoi: .. dacă e nevoie. mişună pe aici tot felul de agenţi ai unei poliţii speciale..vreun mesaj. dar presupun.Era unul dintre aceia? 145 ▼ /vnare oiae .Bineînţeles! Dar presupun că nu aveţi de gînd să puneţi tot oraşul Neapole la curent cu vizita dumneavoastră? De altfel. o să aveţi aerul că vă feriţi.Mă faceţi să tremur de groază. . Ştiţi unde trebuie să mergeţi ca să-l găsiţi? .Nu stau la hotel.Cred că oricine va putea să mă îndrepte. care v-a trimis la Roma astăzi! Dacă veneaţi cu o zi mai tîrziu. doar lui îi datorez. . spuse celălalt pe un ton sever.încercaţi! încercaţi să vă aduceţi aminte. apropiindu-se: .Doamne! exclamă preotul înspăimîntat.şi sâ-i spuneţi totul fără nici un ocoliş! . să mă întîlnesc cu o importantă personalitate din lumea clerului care. nu ne mai întâlneam! Mîine. ..Vă mărturisesc că.. . cu toate că vorbesc italieneşte curent încă din copilărie. că cineva vorbeşte limba maternă..Nu-mi amintesc.. După puţin timp.Dar nu ştiu cum să mulţumesc Cerului. .Ce spuneţi! exclamă Fleurissoire uluit.Scuzaţi-mă. chiar mîine. cu adevărat nimic. era. se numea cumva Baptistin? . Preotul.Nu-mi amintesc nimic. o emoţie împotriva căreia n-am ştiut să mă apăr.Nu...îl. tremurînd din cap pînă-n picioare de emoţie. nu voi rămîne acolo. cred că nu i-am spus nimic.Aţi văzut cum se uita la noi? Trebuia neapărat să schimb vorba. Dar n-are importanţă.şase înainte de a găsi una bună. încredinţîndu-vi-se — poate . în numele cerului.. .. trebuie să mă duc la Neapole.Da. şi eu în seara sosirii. treaba aceea.. .. bîlbîi Amedee îngrozit. în seara sosirii.Dar. domnule.. am luat o cameră particulară.Vai! ce i-aţi spus? Preotul îl strînse de braţ. fără să vi se spună. împrejurimile acestui castel sînt foarte supravegheate. Vreţi să vă duceţi să-l vedeţi? . şi unde staţi? .. N-are importanţă. . ..în sfîrşit. atît de abili! iar noi atît de creduli şi de încrezători! Dar dacă vaş spune. .Nu cumva aveaţi de gînd să mergeţi la el aşa. Din fericire. vă asigur.Domnule. .De unde ştiţi? Apoi.. nimic.Este cel mai bun om. Cu un gest brusc se şterse la ochi. Ca să nu trezească bănuieli.. îndată ce vînzătorul de legume trecuse de ei: . Şi. zise Fleurissoire. . am căzut pe mîinile unui ghid căruia i-am dat să-mi ducă valiza şi care vorbea franţuzeşte.abatele începu să rîdă . domnule.. La Neapole îl cunoaşte toată lumea. Oamenii ăştia sînt atît de abili. ..

Iertaţi-mă. bunul meu domn Fleurissoire. zise el pe un ton convins. purtînd surtuc. (Da! da! lăsaţi: ştiu care-i tonul potrivit!) Scoate una sau două sticle de vin de Falemo. amuzat de mirarea celuilalt. cel tîrziu. că aflase toate acestea. care scoase din buzunar capătul unui şir de mătănii. îţi iriţi pielea. Oricum. se ducea pe colinele Vomero şi aici. şi cum întîrziase din pricină că. Dar nici chiar deghizat astfel nu se simţea la adăpost. domnule. Oh. scrise: Cave.Bătrînica mea. apoi îl băgă din nou în buzunar. dar am făcut-o pentru că sîntem înconjuraţi de atîtea primejdii! Apoi. — „Binecuvîntat fie Cerul care mi l-a scos în cale pe acest respectabil abate! murmura Fleurissoire. într-o casă modestă. sandale cu şireturile strînse pe deasupra ciorapilor albaştri.) Cu bine! Se-îndepărtă făcînd mici semne cu mîna. a doua zi dimineaţă. Dar asta nu dură decît o clipă/Pafcatele Cave «>i%luâ tonul amabil şi. cardinal o să ai. (Asta din pricina părului meu pe care naş vrea să-l tai. reluă Protos. întinzîndu-i lui Fleurissoire plicul pe care scrisese adresa fantezistă a cardinalului. mîine venim să le sorbim cu tine. Acum. . îndrăznesc să-l numesc prietenul meu. n-avea cum să dea de cel adevărat! V r leurissoire se plînse că-i tare obosit aşa că. Ce-o să ne mai veselim. încît bietul Amedee simţi yj£fl6r^â"h*Qgul spinării. glumea abatele. îmbrăcat în costum de simplu abate. că acest cave este un cuvînt latinesc ce înseamnă şi feriţi-vă! Totul era spus pe un ton atît de superior şi de ciudat. Voi fi îmbrăcat ca un ţăran calabrez. în ciuda interesului pe care-l avea faţă de el şi a tandreţei pline de milă de care fusese cuprinsă cînd el îi mărturisise slaba lui experienţă în ale dragostei. ridicîndu-şi ochii spre cer: Da. începu să scrie: Bătrînica mea. Amedee începu să surîdă. Aceste cuvinte pline de umilinţă părură că-l dezarmează pe preot. întorcîndu-se spre Amedee. Voi scrie o scrisorică semnată de amîndoi. ci cu un . nădragi cafenii. lîngă numele de Amedee Fleurissoire.în ceea ce mă priveşte n-are importanţă. Sub noua sa înfăţişare. Aflaţi.Ce! vă miraţi că semnez cu numele de Cave? N-aveţi în minte decît numele Vaticanului. sub ochii rătăciţi ai lui Amedee. cum se spune aici).. prin care îi vom anunţa vizita noastră.Nu trebuie să te scarpini aşa! îi spuse ea a doua zi dimineaţa. Apoi.. .. să ne despărţim. în timp ce se depărta.. bineînţeles. n-am primit nici o instrucţiune de la nimeni: sînt un biet om plin de temeri care caută şi el să facă ceva de unul singur. Apoi. Să vedem ce-i spunem drăguţei de ea. îi întinse lui Fleurissoire mîna: . Ce m-aş fi făcut fără el?" Iar Protos. Protos scoase din buzunar un carnet şi. îşi primea puţinii prieteni intimi şi scrisorile secrete pe care cei iniţiaţi i le adresau sub acest nume fals. ezitînd: Ah. domnule abate.Oh! cîtă abilitate! . binevoi să-i dea lui Amedee următoarele explicaţii: O dată pe săptămînă. nu era sigur că scrisorile ce-i veneau prin poştă nu fuseseră deschise şi cerea tuturor celor care îi scriau să nu spună nimic semnificativ în scrisoare şi ca din tonul scrisorii să nu se vadă nicidecum că este adresată Eminenţei sale. de unul singur. . în timp ce el se pregătea să plece: — Uite! păstrează asta ca amintire de la mine. Dacă o punem la poştă înainte de ora şase (ora optsprezece. zîmbi foarte calm: . îşi făcu cruce plin de ardoare şi... deghizat. pe o foaie curată. nu mai semăna cu un preot. pentru a-şi face apariţia. cardinalul San-Felice părăsea arhiepiscopia clandestin..Poate ar fi mai bine să nu-mi dau numele meu adevărat.O cauză atît de mare dată pe mînă unor oameni atît de imprudenţi! murmură Protos. — Jură-mi că n-o să-i faci nici un rău..Dacă ar trebui s-o faceţi singur. îi va ajunge mîine dimineaţă şi va putea să ne primească pe la amiază. La clasa a treia. în noaptea aceea. Amedee făgădui că se va întoarce în aceeaşi seară sau. Se aşezară. intra pe uşa secretă. murmura şi el: .. cît e de inflamată! şi îi puse mîna pe umflătura din bărbie. da: îţi aduc un bătrîn ştrengar. şi puse la manşetele pelerinului butonii ce nu-i plăceau lui Protos. . aşteptase ca Fleurissoire să plece. Ne vom întîlni din nou mîine dimineaţă. trebui să se ducă la gară cu trăsura. Să ne oprim o clipă pe banca asta. care. spuse confuz Heurissoire. chiar am putea lua prînzul cu el. spuse: . dormise atît cît îi îngăduise insuportabila mîncărime de piele provocată de pişcăturile puricilor şi ale ţînţarilor: . i-aţi scrie de-a dreptul cardinalului? Şi. zise: — Vă rog s-o puneţi la poştă dumneavoastră.Cardinal ţi-a trebuit.Dar. nu trebuie să fim văzuţi prea mult timp împreună. îi spunea Carola o clipă mai tîrziu lui Protos care. pe un ton mai amical. întorcîndu-se acasă.V-am vorbit puţin cam aspru. e mai prudent scrisorile preoţilor sînt deschise.. Vă daţi seama că nu voi fi îmbrăcat în acest costum (cred că înţelegeţi de ce!).Iată: semnaţi! . devenea capelanul Bardolotti. cine v-a rugat să vă amestecaţi în treaba asta? Ale cui instrucţiuni le urmaţi? . Carola îl lăsă să doarmă. o pălărie roşcată cu boruri mici şi plate şi ţinînd în gură o pipă scurtă. după o scurtă ezitare: Vreţi să mă însoţiţi mîine la Neapole? Vom merge la prietenul meu împreună. Şi acum. în trenul de Neapole de la ora şapte şi jumătate.. şi.

cu adevărat. . neputînd să înainteze. ne vom despărţi. priviţi printre picioare.Evident că.. sînt sensibil! Dar cum m-ar mai putea interesa ceva. în treacăt. spuse Protos. precum Sfîntul Petru martir. fiindcă. nici măcar n-am putut încerca să văd ceva. Este aerul cel mai compromiţător. Apoi.Da. . dacă mă uit cu atenţie. Protos plecă înainte. Azi-dimineaţă n-am avut timp. Fleurissoire crezu că l-a pierdut.Şi cu toate astea..Bănuitor.Ba da. îi împingea din toate părţile. spuse Amedee. n-am văzut nimic.Văd că nu sînteţi prea sensibil la peisaje. întro mînă. tocmai ca să văd dacă nu sînt urmărit. . cînd ne vom apropia de casa lui. Dar. vă rog să-mi spuneţi. spuse Protos. şi compartimentul lor se afla la capătul vagonului. şi cînd acesta se pregătea să urce. Mergeţi în urma mea. Mai e destul drum de făcut. . prefăcîndu-se că priveşte în jos.Vai! aveam. . Era o căldură îngrozitoare. cu monumentele. nu veţi intra în casă decît la un sfert de oră după mine.E un dar. de teamă să nu fim surprinşi împreună. un aer. Dacă mă privesc.. La Caserte coborîră. ca să mănînce şi să bea ceva. colo sus. eu am fost silit demult să învăţ asta. Să aveţi o înfăţişare veselă. reapăru în uşa vagonului şi.. la o depărtare de vreo cincizeci de paşi. Protos luă un bilet şi dispăru în mulţime. Vă sfătuiesc să faceţi exerciţii. o văd. Dacă sînt din doisprezece patru a căror ocupaţie sare în ochi. . ca să aibă un aer cît mai firesc. cîştigul fiind un curcan mare şi plin de pene pe care un fel de scamator îl ţinea sus. important este să ai totdeauna un aer vesel. Nu era nimeni. văzînd butonii Carolei la cămaşa lui Fleurissoire.Acum ne despărţim. trecînd apoi pe lîngă el ca şi cînd nu l-ar fi văzut şi dispărînd într-un vagon de la capătul trenului.. Dar măcar dumneavoastră cunoaşteţi Roma. 1JU ▼ -rtllUIC VJ1UC . pe furiş.. Pînă astăzi nu mi-am dat seama cît de puţin se justifică prezenţa oamenilor pe stradă. dar ce mare putere de stăpînire aveţi. se organizase spontan o tombolă. îi zise în şoaptă: — Vă rog să vedeţi dacă nu e cineva alături. cum mă găsiţi în acest costum? Mi-e teamă ca. cercetîndu-l bine şi ţinînd capul puţin aplecat într-o parte: . îl întrerupse Protos amuzat. mi se pare că toţi trecătorii pe care-i întîlnesc pe stradă au în înfăţişarea lor ceva necinstit. cu o mişcare firească. să nu se vadă că sînt preot. iar despre cei ce nu se uită la mine cred că se prefac că nu mă văd. aflaţi de la mine: cînd vă e teamă că sînteţi urmărit. n-am văzut că mă urmăriţi! După ce-am stat de vorbă. dar e mai bine aşa.autentic brigand din Abruzzi.Ei! o să vă obişnuiţi şi încă repede. nu întoarceţi capul. cred că v-aţi uitat în urmă de prea multe ori. .Fiţi liniştit.Cît de bine vă înţeleg! zise Protos. — V-am urmărit de departe pe stradă. . semn să se apropie. mai ales dacă nu e singur.. cînta. Luară un tramvai care îi duse pînâ la Piazza Dante. care se plimba prin faţa trenului. după o clipă. soarele ardea. o mulţime agitată care urla. de cînd sînt la Roma îmi petrec tot timpul umblînd între Vatican şi Castelul Sânt' Angelo.Din nefericire. în timp ce ridicaţi obiectul de jos. şi nici nu întoarceţi capul. Şi eu aşa cum v-am spus. transpirau din belşug. roşind. Cu un bilet ce costa doi bănuţi. Fleurissoire.. o să vă intre în sînge. ducînd curcanul sub braţ. dar apoi îl văzu din nou. Vorbele pe care mi le-aţi spus ieri m-au alarmat tare mult! Văd peste tot numai spioni. Din nefericire. iar sub tonul jovial acea stare de nelinişte care ne tulbură pe amîndoi. privind spre Amedee.. îl recunoscu cu greu cînd îl văzu venind. . ameţindu-l pe Fleurissoire. atîta vreme cît durează această stare de nelinişte? Mi se întîmplă ca la Roma.. Strada îngustă urca în pantă abruptă. ba da. voi avea nevoie de oarecare timp ca să-i explic cine sînteţi şi care e scopul vizitei dumneavoastră. îl urmărea pe Fleurissoire. . apucînd-o fiecare în altă parte. Credeţi că este firesc să te uiţi înapoi la fiecare douăzeci de paşi? . sfaturile dumneavoastră. spuse Fleurissoire cu un aer distrat. Mă veţi urma de la distanţă.Voi profita de timpul ăsta că să mă duc să mă bărbieresc. Protos se uită pe fereastră şi îi zise: .La Neapole.Păcat. cu un deget pe buze.. de vă puteţi ascunde atît de bine VAHtAJNULUI * 155 gîndurile! îmi dau seama că mai am multe de învăţat. intru în panică. lăsaţi să vă cadă bastonul sau umbrela. . .E Monte Cassino. M-am uitat în urmă de multe ori. o să vedeţi:după cîtva timp. în funcţie de timpul de care aveţi nevoie. ca şi aici. asta ca să nu fiţi urmărit. Cam aşa vorbeau între ei călătorii noştri. — Cum de nu v-am zărit? spuse Fleurissoire. . protestă Fleurissoire. Zăriţi. şi nu priviţi tot timpul ca şi cum v-ar fi teamă că mă pierdeţi. regăsesc un anume aer ecleziastic. spuse cu candoare Fleurissoire: sînt sigur că nimeni în afară de mine nu poate să recunoască cine sînteţi. gesticula. Ştiu că m-aţi pus pe gînduri! Aflaţi că un suflet încrezător cum era al meu cu greu devine bănuitor.Ce ciudaţi butoni aveţi la manşete. trecuse de îmbulzeală şi îşi continua urcuşul.? . în spate. Dar. Da. în faţa unui pian mecanic dansau cîţiva copii pe jumătate goi. spuse Protos. sau batista şi. din vreun detaliu. îi făcu.. celebra mănăstire? . în spatele acestei deghizări. să-i spunem pe nume: bănuitor.

uşa frizeriei stătea deschisă. Fleurissoire ar fi trebuit să se întoarcă mult în urmă. Apoi luă dintr-o cutie o bucăţică de tafta. un vierme singuratic şi. pe perete. bătîndu-l pe umăr: . un sicilian cu o voce puternică intră în prăvălie. pe lîngă alte sticluţe. nu care cumva să pomeniţi de vreun cardinal: cel care vă primeşte este capelanul Ciro Bardolotti. la ţînţari. să nu mai ştie bine unde este. îi aştepta masa. nici despre vîrstă şi nici despre sexul lui. o umezi cu limba şi. Amedee nu se mai gîndea că era aşteptat: şi nici că trebuie să plece. cu un al doilea brici. un borcan în care înotau. apoi luă din fundul unui sertar o bucată de vată îngălbenită. un pieptene. ci „Cave". aşa cum era Fleurissoire. foarte gras şi a cărui faţă spînă nu spunea nimic. Se sprijinea de masă şi îşi făcea vînt. Amedee intră. o lanţetă. dormea. o cutie cu pomadă. cu batista îmbibată de salivă. bărbierul începu să vorbească şi. după ce îi săpuni bărbia. mult timp ţi-a mai trebuit ca să te bărbiereşti! Dacă mai întîrziai cîteva minute. Protos îşi încetini mersul. apoi. să creadă că e în altă parte. roşu la faţă şi cu un sfert de oră întîrziere. nepăsător. de altfel. fără să-i pese că trecătorii întorceau capul după el? Arătă rana primului farmacist pe care-l întîlni. felurite alte cosmetice.Dragă Bardolotti. nu neapărat mai atrăgătoare. scris cu mîna. indolente. nimic din înfăţişarea lui nu arăta că ar fi un mare demnitar. vedea. ce somnolenţă! Ce toropeală caldă te cuprindea în această magherniţă liniştită! Amedee. ca prin vis. schimbîndu-şi brusc tonul. din adîncul valurilor. în timp ce făcea astfel pe bufonul. un cleşte de scos dinţii. VI JL rotos îl primi cu un deget pe buze: — Nu sîntem singuri. o frecă.. iou v Anare < . chefliul despre care ţi-am vorbit. în sfîrşit. Farmacistul surîse. ca să intri în frizerie. spuse el repede. strîngînd umflătura cu două degete. dar bărbierul exclamă: Niente! niente! şi îl ţinu de mînă. trebuia să fii foarte perspicace sau să fii în cunoştinţă de cauză. Atîta vreme cît servitorii vor fi aici. sîngerînd. se lăsă în voia acelei stări. dragă domnule. coborînd spre oraş. sub un umbrar.Iată-l pe Amedee! Dragul meu. cu un colţ al şervetului îndepărtă cu grijă spuma de pe umflătura roşiatică pe care fricosul lui client i-o arătase mai înainte. pe care-l ascuţea în palma mîinii drepte. se aflau. în acea clipă. de propria-i salivă. spre o grădină interioară unde.Baia la picioare îmi deschide pofta de mîncare şi face să nu mi se urce sîngele la cap. VAULA1NULU1? 1D / Bărbierul se pricepea la meseria lui. cînd îi deschidea. întorcîndu-se spre Fleurissoire îi făcu cu ochiul. Ca să-şi perfecţioneze opera. semănînd cu o panglică. după vreo douăzeci de paşi. vărul meu. 105 ▼ An are uiae Amedee scoase un ţipăt şi voi să-şi ducă mîna la tăietura din care curgea o picătură de sînge. făcu ultimele retuşuri. arătîndu-şi picioarele goale. la Carola! Să creadă că se află la Pau. toţi vorbesc franţuzeşte. spuse: .Dar ce-mi văd ochii? Te-ai tăiat! Sîngerezi! Dorino! Aleargă în hambar şi adu o pînză de păianjen: vindecă orice rană. ca să descoperi sub aerul său jovial acea discretă onctuozitate caracteristică unui cardinal. spuse Bardolotti făcînd un gest de bună primire... un alt borcan în care se afla.. un pămătuf. ne aşezam ja masă fără tine. Se opri în faţa unei frizerii şi. o sticlă sclipitoare.Ah. dar cu siguranţă că abatele Cave avusese motivele lui să i-o recomande. fără capac. să nu facem nici un gest care ar putea să ne trădeze. gîfîind. Cînd se uită la ceas. oaspete al nostru. plină cu o loţiune pentru creşterea părului. . Apoi. . Din pricina căldurii sufocante. cuvîntul: ANTISEPTIC. sună. o făcu să sîngereze cît mai mult. Sub acest afiş.Bine ai venit. ieşind din marea napolitană şi aducînd cu ea. smulse plasturele 4e pe rană şi. lîngă Amica. Era îmbrăcat în haine de alpaca. neatent. asudat. şi oamenii se împuţinau. să nu spunem nici un cuvînt. pur şi simplu. închidea ochii şi apoi.. dar fără să se ridice din fotoliul în care era aşezat. Apoi. deveneau mai scunde. cu capul dat pe spate. trebuia să o ridici.. aproape culcat în fotoliul de piele. tare: . să nu facem nimic care ar putea să le stîrnească vreo bănuială. ca să găsească o altă frizerie. o perdea de etamină nu lăsa muştele să pătrundă şi totodată permitea aerisirea. cu majuscule întortocheate.. o femeie cu părul despletit. în şoaptă: . o dată cu o voluptuoasă senzaţie de prospeţime. pe o placă de marmură. scufundate într-un lighean cu apă.. cîteva lipitori. O. Protos îl ducea pe Fleurissoire prin vestibul. aţi înţeles? Apoi. cît mi-e de greu să mă prefac! Sufletul ixii-e chinuit.. Apoi. Vitrina bărbierului nu era prea atrăgătoare. apoi.. frizerul întinse din nou pe obrazul acum bărbierit o spumă onctuoasă şi. fu cuprins de panică. un al treilea borcan. Iar eu nu sînt abatele „Cave".. rosti cu o voce foarte puternică. ce avea lipită pe peretele lui transparent o etichetă pe care puteai citi. tulburînd liniştea. în faţa lui.. cu un fel de coif confecţionat dintrun ziar. Curcanul din frigare e rumen ca un apus de soare. oprindu-se din nou în faţa unei uşi scunde. Fleurissoire scuipă de scîrbă. urcă strada în pas alergător şi ajunse în faţa uşii cardinalului. Ah! Ce bine ar fi să uite de toate cel puţin o clipă! Să nu se rnai gîndească la papă. o muie în ANTISEPTIC şi o aplică pe rană Unde credeţi că alergă Fleurissoire. pe jumătate plin cu o substanţă gelatinoasă.Casele se răreau. Era un omuleţ caraghios. îi atinse cu briciul umflătura din bărbie. ţi-l prezint pe domnul de la Fleurissoire. era un bătrîn cu pielea verzuie şi cu o înfăţişare nesănătoasă. Ieşind iute din farmacie.

ei înţeleg foarte bine franceza. pe jumătate plină.Dumnezeu vâ va răsplăti. vocea îi era slabă. . spintecă pepenele ăsta verde şi taie nişte felii precum semilunile turceşti. strigă cardinalul. zise cardinalul. toarnă vin invitatului nostru! Am6dee trebui să ciocnească mai multe pahare şi să bea mai mult vin decît îi era obiceiul. în acelaşi timp. stăpîn pe sine. în timp ce trăsăturile feţei lui exprimau cel mai dureros dezgust . rîdea ca să nu plîngă. îi strecură Protos la ureche. ce-i ieşeau din corset. . îl întrerupse Protos. s-ar fi putut gîndi că se preface? De altfel şi Bardolotti. dar ţfigăduiţi-mi să nu mănînc: am sufletul parcă întinat.Aici e fără protocol.). cu faţa întoarsă şi cu ochii ridicaţi spre cer. Nu uitaţi că acela cu care vorbiţi este capelanul Ciro Bardolotti. vedeţi şi dumneavoastră ce sîntem nevoiţi să facem! Ah... aplauda şi se tot hîrjonea ca un neruşinat cu Dorino. punîndu-şi ziarul pe cap. . sînt sigur. sau pepenii zaharaţi. 1 Afara (it. în timp ce Cave. şi simbolic.Nici unul nu-i mai bun decît acesta.. Soarele se zbînţuia prin frunzişul de deasupra. Assunta. pînă şi de cea mai onestă bucurie.Ne face să ne fie groază.. aruncînd o lumină jucăuşă pe felurile de mîncare de pe masa neacoperită cu nimic. cu „domnule". Via! Via!1 Se asigură că Dorino şi Assunta nu stau la pîndă şi Se întoarse. . chiar şi în acest loc retras şi sub aceste haine de împrumut. rîdea. .Cît de tare cred că suferiţi! Cave. gemea Ciro. îi lua mîna şi i-o apăsa fără să zică nimic. Domnule de la Fleurissoire. Dragă Cave. adresează-mi-te simplu. cu sufletul zdrobit. dar cei de faţă păreau în extaz.. mă înţelegeţi dintr-un cuvînt. ce plăcut e în grădină!. în afară de Fleurissoire şi de cardinal. îşi strivea buzele de trupul ei.Faceţi jocuri de cuvinte. pe cînd Fleurissoire. curînd începu să vadă totul ca prin ceaţă. abatele Cave reluă pe un ton autoritar. . să nu spună nimic şi să semnifice totul. căruia nu-i venea nici să vorbească. . în timp ce cardinalul trecîndu-şi mîna peste faţă. scandînd silabele şi lovind cu pumnul în masă: ..Nu puteţi să vă alegeţi servitorii? . apoi. înfăşurate într-o împletitură 4g pai. dragul meu abate Cave.Haide! Aşezaţi-vă.Scuzaţi-mă: nu vreau nici smochine.Să curăţăm acest biet suflet cu vin şi să-l pregătim pentru curcan. luj ligheanul şi se duse să-l deşerte în grădină. aplecat spre Cave. ce comedie! Ce neruşinată comedie! .Asta-i rău! Tare rău! . ridicîndu-se brusc. zise Protos. Dumnezeu vă va răsplăti pentru că mă ajutaţi să golesc această cupă. se lepădă dintr-o dată de profana şi uşuratica-i veselie. Căldura şi oboseala adăugîndu-se.Ah.Aici e fără protocol. cu voce tare: . nu cumva vă plac lăudaţii pepeni din nord. . ligheanul de aici! Assunta! O servitoare tînără. VATICANULUI ♦ 163 . murmura: . . . dar nici să nu zică nimic.Vorbiţi! Vorbiţi! îi sufla Protos. îi tremurau sub cămaşă. Faceţi jocuri de cuvinte. dragă domnule..Sînt la discreţia lor. . rîdea şi stătea tot pe lîngă Protos-iar Fleurissoire se simţea stingherit de strălucirea braţelor ei goale. Cine.Domnule de la Fleurissoire. Protos îl convinse să cînte. zise Bardolotti.. pe la spatele Assuntei. . şi. Dacă înţelegea dintr-un cuvînt? Bineînţeles.Cum se poate! exclamă Fleurissoire. cu o mutră prelungă şi gravă. . Apoi. Admira purtarea firească a lui Cave. . nu-i aşa? La rîndul său.Mi-e teamă şi cînd sînt singur. întorcîndu-se spre Protos. dar nu putea găsi nici o frază care.. care simţea că-l umple scîrba la amintirea manevrelor farmacistului.Fiul meu.. dădu pe gît cupa de vin. .. şi ăştia doi pe care i-ai văzut. Dorino le-a cules chiar acum. drăguţă şi rotunjoară veni în grabă. Cave bătu din palme: . zise Ciro. pînă şi de veselia cea mai curată.. sînii.Gata! Să fim lăsaţi singuri! O să strîngeţi masa mai Urzit. din străfundul credinţei sale chinuite veneau o nelinişte şi o teamă pe care nu le putea defini.Poate că la arhiepiscopie. . sau cantalupii mai mult decît 2emoşii pepeni din Italia? PIVJNlŢliLb VATICANULUI * Ibl .Dar luaţi măcar nişte smochine.. Assunta voi sâ-l sărute. Acum glumea cu mai mare uşurinţă. ce bine e aici! Ah.. ţinînd-o pe Assunta răsturnată în braţele sale.Ah.. Fleurissoire. Eminenţa voastră trebuie să. spuse yynedee. şi nu era nici o nevoie să i se repete..Şşt! fără cuvinte mari! Ne băgaţi la închisoare. nu se lăsa deloc mai prejos. Fleurissoire făcu un semn discret cu ochiul.Am stat destul cu picioarele-n apă. Dorino puse pe masă nişte sticle pîntecoase. dacă i-aş spune unde se duc să raporteze pînă'şi cele mai banale cuvinte ale noastre! . Şi totuşi.îi aleg alţii pentru mine.Scuzaţi-mă: între noi. fiule.

. întinzîndu-i lui Fleurissoire un număr din La Croix. continuă Fleurissoire. cînd deţii adevărul. ." Fleurissoire simţea cum îi fuge pămîntul de sub picioare.Ah. niciodată nu voi mai putea spune că nu ştiu nimic. .. întors pe trei sferturi spre Ciro. adică din pricina acestui fals călugăr! Abatele Cave aruncă o privire gravă spre cardinal. Fie şi numai numele acestei acţiuni arată absurditatea ei. exclamă el. prin locurile unde oamenii sînt credincioşi.Nu m-aş mira. abuzînd de naivitatea unora. sînteţi poate singurul care ar putea să se laude că vede vreo asemănare. . iezuiţii ar fi aliaţi cu francmasonii. reluă Bardolotti. lovind cu pumnul în masă: . zise Bardolotti.Nu i-am vorbit încă de asta. spuse Protos. dacă voi mărturisi că. . alături de dumneavoastră. la rîndul meu.. oricum m-aş deghiza.Cum! se ştie că sînteţi aici! . . 164 ♦ Andre Gide şi cum noi. între cardinalul San-Felice şi modestul Bardolotti. capelanul Bardolotti se vede pîndit de. strîng pentru ei. nu sînt niciodată sigur că n-am pe urmele mele vreo poliţie secretă.Cugetaţi puţin şi totul vi se va părea foarte firesc. înţelegeţi de ce. .De unde aţi scos-o? . . suspină Fleurissoire. Fleurissoire nu se mai gîndea la nimic. zise Protos. vrînd să-i prindă. Gîndiţi-vă că această nouă politică a Sfîntului Scaun.Acum. Dar cine ar fi putut bănui? Pe iezuiţi! Sînteţi sigur? . din străfundul arhiepiscopiei sale. dar ar fi nefericiţi ca el să se schimbe.. cît de fericit eram cînd nu ştiam nimic din toate astea. Pregătiţi-vă pentru ceva şi mai îngrozitor. spuse falsul cardinal. aplecîndu-se spre el.Iezuiţi! îl întrerupse capelanul. riscă să ne confunde cu ei. cît de grea este situaţia noastră. să se păzească de unii pretinşi oameni ai bisericii şi mai ales de un fals călugăr ce pretinde că are de îndeplinit o misiune secretă şi care. Amedee vărsă ce . .Iar Protos se aplecă în faţă. mă pricep atît de puţin la politică! . Şi cum efectele vinului se amestecau cu norii tristeţii. . domnilor.Dar cele dezvăluite acum de domnul Bardolotti. le place. . . . gemu Fleurissoire. tocmai din pricina unui asemenea escroc. ca şi ultimele enciclice.Toţi împotriva ta! reluă Protos.. gemu Fleurissoire. nu ezităm să îmbrăcăm haina păcatului şi să mimăm plăcerea în faţa celor mai vinovate bucurii.Ce părere aveţi despre asta? întrebă cardinalul. .Nu-i atribuiţi asemenea absurdităţi..Acum înţelegeţi. adăugă Protos. banii ce ar trebui să ne revină nouă. nu căutaţi să înţelegeţi mai mult decît vi se spune: există două mari partide: Loja şi Compania lui Iisus.. Dar vai! de acum înainte.Scuzaţi-mă. voi vă prefaceţi. . . cîţiva şmecheri profită şi.Şi acum.Citiţi ce scrie aici. era cu totul aiurit.Mai adăugaţi la asta. care acţionăm în taină.Şi vă mai miraţi de marea noastră prudenţă? zise Bardolotti. tot în numele Cruciadei. şi rîgîielile beţiei cu hohotele de plîns. căci ne aflăm între aceşti escroci ce-şi asumă rolul nostru şi poliţia care. s-ar putea să mă aflu acum aici. Pînă şi acest articolaş e foarte grăitor: „Atragem atenţia celor cu suflete credincioase. peste masa pe care îşi sprijinea coatele. totul mă face să mă tem că persoana care m-a pus la curent cu treaba asta este şi ea victima acestui bandit.Tocmai de aceea. atingîndu-l uşor pe umăr.Ah! dacă îi avem împotriva noastră şi pe iezuiţi. . totdeauna se întîmplă aşa.Bănuiam eu ceva.. continuă Protos. unii au aflat taina. nu putem cere nici ajutorul uneia şi nici ajutorul celeilalte fără să ne dăm de gol. .Dacă i-aş spune că nu vă lasă singur nici măcar o oră din 21 sau din noapte! . . . nu mai ştim ce-i cu noi. mergînd din familie în familie. Dar eu. . şi faptul că ne discreditează şi aruncă bănuielile asupra noastră.Da. ziarul este de alaltăieri. izbuteşte să stoarcă bani de la ei în numele unei acţiuni care se numeşte: CRUCIADA PENTRU ELIBERAREA PAPEI. bolborosi Fleurissoire. obligîndu-ne să fim mai vicleni şi mai precauţi. Dar încercaţi să înţelegeţi: duşmanii lor nu sînt aceiaşi! Şi în timp ce cardinalul.Cel puţin... de conciliere şi de toleranţă.încă nu vi s-a spus totul. le avein împotriva noastră pe amîndouă. zise: . cîteodată.în ciuda tuturor precauţiilor. continuă Protos. trebuie să se apere împotriva francmasonilor.Ce lucru îngrozitor! . citi' Fleurissoire. în această treabă.în cine poţi să mai ai încredere! Ce-o să spuneţi. şi simulaţi păcatul ca să vă ascundeţi virtutea. apoi. . peste tot nu văd decît primejdii. Şi poate că nu ştiu că papa care le promulgă nu este cel adevărat. spuse Protos. apoi. şi. zise Fleurissoire.Nu înţelegeţi. îi spuse cu o voce scăzută: ..Dacă înţeleg bine. .Adică.

exclamă: .. Protos se duse într-o altă încăpere şi îşi scoase peruca şi hainele de ţăran. . totuşi nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi în halul ăsta. După asta. ce părere aveţi despre Cardinal? Cît e de trist să vezi ce pot face persecuţiile dintr-o atît de nobilă inteligenţă! Apoi. dragă abate Cave? Păreţi nervos. în timp ce. în timp ce-l ştergea. mort de somn. ce dracu'! Asta nu înseamnă că avem mai puţină nevoie de dumneavoastră. Protos bătea nerăbdător cu mîna în masă. iar Bardolotti. în aşa fel încît banii să poată fi ridicaţi de oricine. după care povesti în chip confuz seara trecută cu Carola. Urmăriţi în acelaşi timp de francmasoni şi de iezuiţi. apoi Protos. în cele din urmă. dar să socotim: veţi ajunge la Roma în noaptea asta şi mîine seară veţi putea lua rapidul de ora şase. zise: .. este depus la Credita Commerciale din Roma de către ducesa de Ponte-Cavallo.Dragă abate Cave.Haide. Cardinalul atinse fruntea lui Amedee. la ora zece veţi fi din nou la Neapole. beţi un pahar de vin. fiul meu. . ca într-un fel de melopee: Ah.Trebuie să le dăm de lucru bătrînilor. (Nu aşa. care mă ascultaţi acum şi care îmi cunoaşteţi nefericirea. îi.Chiar a doua zi dimineaţa. şi. Dar oare puteam să-i spun că nu avea de-a face cu un pelerin oarecare şi să-j dezvălui ce mă aducea în această ţară?. unde persoana noastră ar putea fi recunoscută.Ah.Este exact ceea ce aştept de la dumneavoastră. Nu. ca semn că le respect. să-l încasaţi în locul nostru..Nu mai sînt demn de asta! Nu mai sînt demn! după care relua.. vedeţi bine că nu are inelul de cardinal. Dar. v-aţi dus să vă mărturisiţi? întrebă cardinalul plin de bunăvoinţă.. la despărţire. Am decăzut! Şi hohotele de plîns îl podideau din nou. Mulţumesc.Şi preotul v-a acordat iertarea? . care se prosternase în faţa lui. la care apelăm în taină.mîncase. Nu. Acum s-a terminat. luaţi şervetul ăsta şi ştergeţi-vă!) Totodată vă înţeleg neliniştea şi. Tocmai asta mă tulbură.. vă voi da mai întîi o mică treabă lipsită de strălucire.. fiul meu. continuă: . sub înfăţişarea unui vînzător sau a unui mic funcţionar de bancă. . această misiune aleasă avea nevoie de un slujitor cu sufletul nepătat. şi e mai bine să nu fim văzUţj împreună. condamnaţi-mă.. . Eram menit s-o duc la îndeplinire. care nici măcar nu are paşaport şi pe care va trebui să nu-l scap din ochi! Dar Bardolotti.Oh! nu vă mai osteniţi cu mine. nu! acum totul s-a terminat. (V-aţi murdărit tot.Vă înţeleg părerile de rău. nu-i bine să fim văzuţi prezentînd cecuri sau mandate la ghişeele poştale sau la bănci. după puţin timp apăru din nou. haide! fiul meu. Aveţi grijă ca nu cumva să vă fure cineva cecul şi nici.. din prudenţă numele destinatarului este lăsat în alb. îmi pare tare rău că nu pot să vă însoţesc la Roma. mulţumesc. Cu bine! Să ne îmbrăţişăm. zise cardinalul. Bardolotti şi abatele Cave de-abia îşi stăpîneau rîsul. murmurind: . întorcîndu-se la falsul cardinal.Mult prea uşor. fiul meu. lovindu-se cu pumnii în piept. II însoţi pe Fleurissoire pînă la uşă şi. căci voia să prindă trenul ce urma să-l ducă pe Fleurissoire la Roma. pedepsiţi-mă. semnati-l fără nici un scrupul cu adevăratul dumneavoastră nume. dragă Fleurissoire Dumnezeu să vă aibă în pază! îi mulţumesc că mi te-a scos în cale. apucîndu-l de braţ şi scuturîndu-l uşor.. deşi e adresat arhiepiscopului. uneori ne este greu să intrăm în posesia diferitelor ofrande pe care ni le trimit unele suflete mărinimoase. ai la dumneata cecul acela? Protos scoase o hîrtie din buzunarul interior al surtucului. aşa că plecă fără să-şi ia . PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 167 .Vorbiţi mai departe.Dar. domnule. . vă voi arăta care e mijlocul prin care vă puteţi răscumpăra greşeala. Bardolotti se ridică şi începu să-l bată pe Amedee pe umăr: . voi. de politie şi de bandiţi. judecaţi-mă. Dar ce aveţi. N-avea prea mult timp la dispoziţie. întinerit cu vreo treizeci de ani. Spuneţi-mi ce teribilă penitenţă mă va putea spăla de groaznica-mi nelegiuire? Ce pedeapsă? Protos şi Bardolotti se uitau unul la celălalt. . pentru că ne-o cereţi.Haide! înainte de a porni la drum. Lăsaţi-mă să vă ajut!) .) Pe scurt. spuse Fleurissoire. dar tot felul 168 ♦ Andre Gide de treburi mă obligă să rămîn aici...Tîmpitule! e-o prostie ce-ai născocit! Să pui să-ţi semneze cecul un nepricopsit ea ăsta. voi avea grijă să vă dau o misiune nobilă. îi mai spuse: . punîndu-vă la încercare devotamentul..Şi nici suma pe care urmează să mi-o aduceţi. care vă va oferi prilejul de a vă înălţa sufletul. lamentîndu-se după virginitatea pierdută. unde mă veţi găsi aşteptîndu-vă pe peronul gării. . Bandiţii de care vă vorbea abatele Cave au aruncat asupra colectelor o lumină atît de proastă! (în timpul ăsta. lăsă să-i cadă capul pe masă. Da. nu-mi sărutaţi mîna. repeta: . e adevărat! Aţi păcătuit.înconjuraţi de-atîta viclenie. iată un mic şi modest cec de şase mii de franci pe care vă rog. care nu va stîrni nici o bănuială.

Cum ţi-ai făcut-o? îl întrebă ea.Nici vorbă. . .. fereşte-te de el.. la urma urmei.. semeni cu un cioclu. îşi pipăi umflătura din bărbie. Solicitudinea Carolei îi înlătură pînă şi ultimele îndoieli. şi mai ales îndoindu-se de prezenţa lui la Roma. Ea îi spuse lui Fleurissoire să se apropie de fereastră şi. Dar cum ea repetă întrebarea. aşa cum se ferea de Baptistin.. avea să-l întrebe: — Ai dormit bine..Şi apoi.La bărbier.. încît continuă: Uite ce e! Fereşte-te de el. căci păcătuise. vorbele spuse la început fuseseră menite doar să-l liniştească.Şi. Poate că şi cardinalul?. vrei s-o chem pe patroană să-ţi spună?. îi răspunse: . Viaţa devenea cu adevărat prea complicată pentru Amedee. nu trebuie să te nelinişteşti aşa.. ea îi strigă din urmă: .Deci tu crezi că e. îl privi şi îl văzu atît de palid. îndoinduse parcă de soliditatea solului. i se păru ciudată. dorind să se smulgă din acest vis urît şi să se simtă din nou la Pau. fruntea arzînd de febră. cînd ajunse pe scară. şi cine ştie dacă nu cumva chiar şi de Carola.. dar strădania Carolei de a-l linişti avu tocmai efectul contrariu..Ei bine. să nu-i spui că ţi-am vorbit. VII Jr leurissoire ajunse la Roma.. după obiceiul ei. ăsta o să-ţi smulgă penele. Era frînt de oboseală şi o convinse pe Carola să-l lase să dormă. Bunul abate îi atrăsese atenţia să nu aibă încredere în el. chiar dacă ar fi asta. Nu-i nimic! de acum încolo va deschide şi mai bine ochii: se va feri de Cave. şi gîndurile foarte tulburi. Doamne! Totul s-a sfîrşit pentru mine! Totul! zise el. A doua zi. ochii i se umplură de lacrimi. în cine să te încrezi dacă nu în papă? Şi. vreau să-ţi vorbesc despre cîteva lucruri serioase. . Cum. aplecată deasupra lui.. Ar însemna să mă ucizi. Şi. de cum se trezi. Amedee nu se gîndea la acel ceva.Ascultă. iepuraşul meu. Tocmai am aflat de la Valentine de Saint-Prix. întîmplătoare. Un fior îl străbătu de-a lungul spinării.. nimic nu mai poate fi adevărat. chemat la un . Amedee mergea cu paşi mici şi grăbiţi spre poştă. ce ştia ea despre misterioasele interese ce-l obligau pe bietul Cave să joace un rol dublu? Fără îndoială că la mijloc era mai curînd vreo josnică ispravă de-a lui Baptistin... în sfîrşit. pline de puroi. îşi spunea el. încrederea-i obosită. şi să bei o cupă de vin de marsala. pe care să-şi sprijine. o chemă şi o rugă să j-o examineze. asta nu începe niciodată aşa. lîngă Arnica ce era sculată şi care. o auzi pe Carola mergînd pe palier. oneste.. afirmă: ..Ar trebui să pui ceva pe ea. acel ceva ar fi putut să fie. Nu cumva te-ai întîlnit ieri cu un fel de preot cu părul alb? Oare de unde ştia ea asta? Uluit. o merita. din nou.. îi spunea aceasta. Amedee se pregătea să plece.. chiar în aceeaşi seară. a faptului că lucrurile nu merg bine la Sfîntul-Scaun: totul se prăbuşeşte dintr-o dată. 170 ♦ Andre Gide Ea se înduioşa: . Şi apoi.? Iată. de unde putea ea să fie sigură că nu este? I se părea foarte firesc să fie acel ceva.rămas-bun de la Bardolotti.Da. nu arăta deloc bine. Asta trebuie să fie.. Fleurissoire o întrebă: -De ce? . dacă-l vezi din nou. Cum să ştie dacă însuşi abatele Cave nu era un pungaş?. în clipa aceea. de vreme ce ea afirma că nu era acel ceva. cea care îi adusese această pedeapsă? Oare ar înţelege-o? Fără îndoială că va rîde. Ah. N-ar fi trebuit să-ţi spun. da!. Se pişcă. de îndată ce această piatră de temelie pe care se sprijină Biserica se prăbuşeşte. Carola tăcu o clipă şi apoi. nemaiputîndu-se abţine. Ce importanţă putea să aibă cauza exterioară. Crede-mă. Nu! nu era cu putinţă! Carola se înşela. Totuşi exista cecul! Scoase hîrtia din buzunar. . de ziduri şi de adevărata existenţă a trecătorilor cu care se încrucişa pe drum. dar.. urmarea şi dovada acelui rău iniţial. mai bine ieşi puţin să te distrezi. n-am putea şti încă nimic. spera să găsească cîteva scrisori cu noutăţi din ţară. pe via dei Vecchierelli. mai ales. care dormea. Mai întîi de toate... tăietura făcută de bărbier sau saliva farmacistului? Oare putea să-i vorbească despre cauza profundă. Căci. Ceaţa uşoară a dimineţii şi lumina difuză în care fiecare lucru părea că se evaporă şi că devine ireal îi accentuau starea de ameţeală. bietul meu puişor. înainta ca prin vis. lucru ce o va umple de groază pe Amica. de îndată ce-şi aruncă ochii. că Julius se află şi el la Roma. La drept vorbind. dragul meu? Funcţionarul de la poştă îl recunoscu şi-i dădu fără nici o dificultate o nouă scrisoare de la soţia sa. foarte tulburat de ceea ce-i spusese Carola. Nu? Bine. spuse: .. se şi vedea cu faţa şi trupul mîncate de bube. se uită atent la ea în oglindă şi constată că era FlVJNIIiiUi VATICANULUI * 1W acoperită de o coajă gălbuie.Nu-i ce crezi tu. îşi simţea picioarele îngheţate. Ezită o clipă. . în patul lui.. o pipăi şi se asigură că-i reală.

n-ar fi crezut niciodată dacă n-ar fi existat absurdul său orgoliu de a dori să joace un rol în toată treabă asta? Amedee mergea cu paşi mici şi grăbiţi. l /z T /\nure >JIUC el nu ştie încă nimic. Gaston vine să mă vadă în fiecare zi. Preciza discret: . Crede că s-a instalat la Grand Hotel. nu era Julius? îi venea greu sâ-l recunoască. printre altele. De trei ani de cînd nu-l mai văzuse. l-ai văzut? Julius. încît începu să facă înconjurul fîntînii din dreapta. ne este foarte dor de tine. Nădăjduiesc că-ţi iei toate precauţiile împotriva aerului viciat de acolo şi că nu te oboseşti prea mult.. din călătoria făcută în ajun se alesese cu o răguşeală misterioasă. în timp ce trecea pe lîngă arteziană. asemenea unui profet din Capela Sixtină. zgomotul fîntînii arteziene îi acoperea cuvintele. cuvintele: ŞI. măsura. dînd ocol coloanei. toţi pluteau prin faţa sa ca un vis pe care-l întrerupe. stînd cu piciorul drept pe genunchiul stîng. Cît de tare mă bucur cînd mă gîndesc că o să-l poţi întîlni! Din păcate. care este foarte nefericit că nu poate să obţină ceea ce îi făgăduise Biserica. cîntecul cocoşului. punînd brusc creionul pe foaie. aşa că vorbele lui păreau că vin de departe. tremurînd de emoţie. De ce plecase din Pau? Ce însemna această poveste absurdă care-l VA11UA1NULU1 TIO smulsese din fericirea lui? Dar. dacă hainele îi erau decente. Şi. ţinea pe genunchiul drept un caiet. îşi recăpăta. fularul roşu îl făcea să pară şi mai palid. după procesul său. Julius îl cerceta cu privirea: . din cînd în cînd. surîdea privind curcubeul. Deodată. Dacă voia să-l găsească pe cumnatul lui la ieşirea de la audienţă. iar celălalt era un păcătos. etc. sâ-l roage să-i facă dreptate. dar vedeai cum i se mişcă buzele. Blafaphas scrisese şi el în grabă cîteva rînduri: Dacă te duci la Neapole. îţi va spune cum a decurs vizita şi tu vei putea să-l lămureşti. pe pagina a patra. Cît de mulţumită voi fi cînd ne vei da veste că te întorci. Inima lui Amedee fu cuprinsă de o mare bucurie amestecată cu o oarecare stinghereală: joia. Oare Dumnezeu putea să îngăduie monstruoasa lui înlocuire. aşezat pe piedestalul celui de-al patrulea stîlp al colonadei. nu i se mai păru că-i destul de curat. poziţia lor firească şi la realitate. îi răspunse: -Pe cine? Acest cine îi sună lui Amedee în chip funebru şi ca o blasfemie. bineînţeles. te rog să te informezi cum fac ei gaura din macaroane. dădu nas în nas cu Amedee. în sfîrşit. unde a fost să-l vadă pe Anthime. Carola. se opri. încrederea.congres. şi avantajul de a-i ascunde aproape cumplet umflătura din bărbie.Spune. îşi acoperi gulerul cu fularul. vorbea. Sînt pe cale să fac o nouă descoperire. ca să obţină o audienţă. ce s-a întîmplat cu tine? Providenţa nu-l înzestrase pe Julius prea bine: din cei doi cumnaţi pe care îi avea. Julius declama. îi venea greu să nu fugă. dar nu e sigură. dar cînd află că ar putea să-l întîlnească pe Julius. şi asta îl tulbura mai puţin decît gîndul de a pomi spre Grand Hotel. scria. Vine de la Milano.Pe toţi sfinţii. şi. să-şi întoarcă manşetele. bărbia îi tremura. despre ţinuta lui nu se putea spune acelaşi lucru: contele de Baraglioul îşi pusese pălăria de pai negru lîngă el. Doamne! Exista un papă. Amedee se apropie încetişor. Avu grijă. Ştie doar că trebuie să fie primit la Vatican joi dimineaţa. i-a scris cardinalului Pazzi. obrajii i se scofîlciseră. îşi rostogolea ochii spălăciţi într-un fel care s-ar fi vrut patetic. ce faci aici? Amedee. la capătul unei file. preocupat de ale sale. dar care nu era decît caraghios. Cel puţin aşa i se părea. îşi ţinea pălăria de pai în mînă. abatele Cave. cînd ajunse în faţa capelei. cardinalul. Nu îndrăznea să-şi dea rufele la spălat şi nu mai avea :lenjerie curată. strîngea nervos în mîinile sale mîna lui Julius. lucru ce prezenta. însemnîndu-şi în carnet. lăsînd apa să-i ude fruntea. fu cuprins de o atît de nobilă beţie. dintr-o dată. Dar ce importanţă mai aveau aceste fleacuri? Adevărul este că Fleurissoire se simţea întărit de scrisoare şi că perspectiva de a relua legătura cu unul dintre ai săi şi cu viaţa lui trecută izgonea toţi monştrii zămisliţi de imaginaţia lui de călător. lîngă el. nepăsător la solemnitatea locului. Julius vrea să se ducă la Sfîntul Părinte. De dimineaţă îşi pusese gulerul tare pe care-l purtase în ajun. cel puţin.Bietul meu prieten. în timp ce toate lucrurile din jurul lui reveneau la forma. în timp ce scria. Şi în timp ce-l atingea uşor pe umăr. dar nu izbuti. pe capătul încovoiat al bastonului înfipt între două pietre ale pavajului şi. i se părea că Amedee îmbătrînise cu mai mult de doisprezece. cu creionul. . deoarece. căci. Valentine nu mi-a putut da adresa lui. şi peste cîteva clipe Julius va putea să-i declare: l-am văzut cu ochii mei! Tjn papă.. şi asta era de ajuns. era chiar ziua aceea. în care el. Fleurissoire. atît de atent la ceea ce îi dicta puternica-i inspiraţie. în diagonală. nu mâi putea să treacă pe via dei Vecchierelli. iar mărul lui Adam îi ieşise în afară. CE 174 ♦ Andre Gide NE MAI INTERESEAZĂ! apoi îşi puse creionul în buzunar şi ridicîndu-se brusc. unul o luase pe calea falsei cucernicii. ÎN ACEST CAZ. ziua de audienţă. încercă să spună ceva. Amedee îl întrebă: . Bucuria pe care i-o făcea această întâlnire era oarecum întunecată de gîndul ăsta. Foarte preocupat de gîndurile sale. Oare cel care stătea aici. încît Amedee ar fi putut să facă orice şi el tot nu l-ar fi observat.

. cea mai groaznică teamă a mea. nu-mi amintesc prea bine)...Deloc.. .Da. un vlăjgan îmbrăcat într-un costum negru şi roşu mi-a luat-o politicos din mînă.. despre care mi-a mărturisit că n-a citit-o.E adevărat. cu un fel de riglă. strada asta e atît depopulată. . după o clipă de tăcere.. bine! nici nu-ţi închipui cît de greu e să-l vezi. . care. .AJNULU1 V i/3 . Ei. părea că explodează.. dragă prietene. cel pe care l-ai văzut azi-dimineaţă.Vei înţelege imediat cît de mult mă interesează.Doamne! exclamă Amedee.Nu te pot urmări prea bine. i-am mai spus: Admit că înaltul cler nu este vinovat. unde am aşteptat mult în tovărăşia a două doamne şi a trei prelaţi. că te îndepărtezi din nou de subiect.. zise Amedee.Dragă Amedee.Nu vii de la Vatican? . ceea ce-mi spui este foarte important. Vorbeşte! te rog. Să ne prefacem însă că vorbim despre lucruri indiferente.Pe care nu l-am văzut. scuză-mă: m-am îndepărtat de relatarea vizitei mele. ca să mâ aplec din nou.. iată! începu Julius. poţi să iei întîmplarea asta cum vrei. m-am hotărît să adresez plîngerea chiar Sfîntului Părinte. important este ca ceea ce-l face să acţioneze să nu mai fie un simplu interes sau. Pentru treaba asta e nevoie de 176 ♦ Andre tilde cineva care să nu facă parte din tagmă.Da.. de fapt.. şi despre care abia aştept să-ţi vorbesc. fără asta însă poate n-aş înţelege atît de bine unele lucruri ce mă preocupă astăzi. Amedee începu să rîdă încetişor.Dragă Julius. Dacă ai şti ce mi se întîmplă! Ochii îi scînteiau. zise Amedee. . . trebuie să recunoaştem.Păi. spuse blînd Amedee. mă lovea uşor peste ceafă.. . reluă Julius. Deci m-am hotărît să iau în mînă problema lui Anthime. . Julius. descoperitorul n-a încetat nici o clipă să se gîndească la ea.. Ah. aşa cum sînt eu. e mult spus.. stătea cocoţat pe un tron protejat de un fel de baldachin)... .. . Anthime a fost păcălit.Mă tem. luîndu-l pe Fleurissoire de braţ şi ducîndu-l departe de catedrala Sfîntul Petru: Poate că ai aflat în ce sărăcie se zbate Anthime după convertire: degeaba mai aşteaptă răsplata pe care Biserica i-a făgăduit-o ca recompensă pentru ceea ce i-au luat francmasonii.. Dragul meu. . de lipsa lor de putere în a lua hotănri. Căci admiră felul în care se fac descoperirile! Şi mâ gîndesc la cele mai importante! Ai putea crede că-i vorba de o iluminare. încă din a doua anticameră (său din a treia. Deci nu l-ai văzut: şi din toată povestirea ta înţeleg că-i foarte greu să-l vezi. . îl duse pe Julius. şi fără îndoială că această aparentă inconsecvenţă ascunde o secvenţă mai subtilă şi mai tainică. dar mai era şi un fel de majordom. .Dragul meu Amedee. de exemplu.Cel puţin L-ai auzit vorbindu-ţi. îl imploră Fleurissoire: o să-mi spui toate astea mai încolo. şi astăzi dimineaţă m-am dus să i-o duc. O ţineam în mînă. dragul meu. îngăduie-mi să mă duc să i-o aduc la cunoştinţă.. .. vorbeşte-mi mai întîi de vizita pe care ai făcut-o. . .Mai întîi de toate a trebuit să renunţ la ideea de a-i înmîna plîngerea.Ce-i? . vorbeşti ca şi cînd n-ai şti cum ne orbeşte respectul. Trebuie să înţelegi că aceşti înalţi demnitari se tem să se expună.. Iată: o fiinţă a inconsecvenţei.. de cîte ori începeam să vorbesc despre Anthime. care era mai curînd amuzat şi se lăsa în voia lui. am fost invitat să mă prosternez. era scrisă pe o foaie de hîrtie pe care o rulasem. ca el să nu mai asculte de motive ţinînd de interes. N-a făcut nimic. Ard de nerăbdare să ştiu. . dacă mă întrerupi tot timpul.Şi. pregăteşte-te să auzi ceva îngrozitor: Julius. de cum m-am aflat în faţa Sfîntului Părinte (atît cît mi-am putut da seama.. în scurte vorbe..în anticamera următoare mi-au luat pălăria şi au pus-o pe o masă.Totuşi n-o să-mi spui că ai stat în genunchi atît de multă vreme şi nici cu fruntea atît de plecată încît să nu. toate astea confirmă. totodată..Te interesează atît de mult? . un fel de şambelan a venit să mă caute şi m-a introdus în sala învecinată unde. Şi cînd mă gîndesc la nefericita de Veronique! El face pe ascetul şi pe călugărul şi nu îngăduie să fie plîns. I-am spus că nu poate să mai rămînă acolo. . aşa că n-am mai văzut nimic.. pentru că nu-mi urmăreşti gîndul. cum se spune de obicei. de cartea mea.Oh! te rog. VA1U. spune repede: l-ai văzut? . din nenorocire. dar vino de aici. De multă vreme sînt neliniştit de excesul de logică al personajelor mele şi. Ah. dar. dacă ai vedea apartamentul în care stă la Milano!. . lucru pe care lam făcut.Cardinalul Pazzi.O să-ţi spun imediat.. Scuză-mă: nu mă mai gîndeam la asta. strecură Fleurissoire. pentru că nu-ţi cunoaşte situaţia. într-un loc aproape pustiu şi-i zise: . în cea de-a cincea sau a şasea.Lucrul pe care ţi-l voi spune e atît de grav. ea un om care ştie el ce ştie.. ţi se pare.Ba da. acum trebuie să-ţi spun. dar eu o consider o mare farsă. vrei să zici. şi mai ales nu permite să fie acuzat clerul! Prietene. Şi nu numai că nu îndrăzneam să ridic capul.

Nu.. — Ei! Pe cine poate să intereseze ce vorbim noi? — Ah! prietene. pentru nişte treburi despre care îţi voi vorbi pe dată. adăugă cu evlavie Fleurissoire. De patru zile de cînd trăiesc printre ei... în seara asta sînt aşteptat la Neapole.Ei. pentru monstruosul motiv că.Ar trebui să faci nişte băi sulfuroase. câ Anthime a fost înşelat. Lui Julius nu-i păsa că e văzut la Grand Hotel în tovărăşia unui om care arăta atît de rău ca Fleurissoire.Cu plăcere. Baraglioul îi spuse: . mă conving că nu-i nimic de aşteptat. mişcîndu-se pr^ faţa lui în toate direcţiile.Cum poţi vorbi aşa! Tocmai tu. Dar dacă Biserica însăşi este înşelată? Julius i se aşeză de-a curmezişul în faţă şi.Spun că nu l-ai putut vedea pe papă. .. din punct de vedere catolic. Julius! Conte de Baraglioul. sîntem ascultaţi. Şi.. şi nici nu apuc bine să mă consolez. începea să prindă rădăcini în sufletul lui tulburat: Julius.Dar nu-i ce crezi tu. Şi măcar dacă această privire ar fi căutat-o pe a sa: dar nu. ale cărui scrieri. în timp ce chelnerul aducea aperitivele. cel pe care contam atîta! Tocmai tu. ceea . care încerca să se menţină la înălţime. Dacă acesta nu-i cel adevărat. Da! Simt că mă eliberez.Ce tot spui? .. şi în urma lui. nu. cu atît mai rău! Fleurissoire era consternat. apropiindu-se de Amedee. văd că nu ştii cum sînt oamenii în ţara asta. — Cu siguranţă că dispreţul faţă de ceea ce poate să te ajute este semnul unei anumite nobleţe a sufletului. nu. că se fac tot felul de manevre! Şi că nu ne mai rămîne decît să rîdem de ele. se aplecă spre Baraglioul şi zise: — Să vorbim mai încet. De-abia aştept să-ţi spun nişte lucruri serioase.. de complezenţă. Iei masa cu mine. nici el nu era adevăratul Julius. acesta.. dar te voi părăsi repede. Julius era vădit enervat de întreruperile cumnatului său..Dar. Apoi. — Şi care se simte mereu dator lui Dumnezeu. ştiu dintr-o sursă clandestină şi sigură că adevăratul papă e închis. după La Rochefoucauld.. aproape tăindu-i drumul. şi regreta că răguşeala nu-î îngăduia să vorbească mai convingător.. Julius de care se agăţase nădejdea şi încrederea-i zdruncinată. şi! Ce-ţi pa-să? In clipa aceea Fleurissoire avu o bănuială. spuse el. spuse: . pe care nu prea avea obiceiul să-l folosească: . brusc înfricoşat de propria-i voce. de ce să-l facem? — Tocmai de asta! ca lux. Eu unul am început să-i cunosc. spre marginea fularului roşu. da. de calcul. am văzut lucrurile ca el.Ah.. poate fi la fel ţje gratuit ca şi binele. ţi-am dat acest sfat doar în treacăt. . Oare vom putea admite vreun suflet care nu mai ţine nici un fel de socoteli? Baraglioul aştepta o aprobare. socotesc că următoarele vor fi mai bune. în cazul ăsta. îngrozitoare şi care. că noi toţi sîntem înşelaţi. reluă Baraglioul care. Prin dezinteresat înţeleg: gratuit. . îl întrerupse candid Fleurissoire. te rog. — Dar. Biserica. simţea că e îndreptată spre gîtul lui. . nu-i aşa? .. acolo unde era locul ruşinos cu buba suspectă. . exclamă: .Exact. să-mi scot din minte toate astea.. — Te rog. nu-i cel adevărat. vom merge la Colonna. protestă Fleurissoire. dimpotrivă. ca joc Căci eu susţin că sufletele cele mai dezinteresate nu sînt neapărat şi cele mai bune . zise: Ei bine! iată dragul meu Amedee: Părerea mea este că. din nevoia de a cheltui. . Această uluitoare dezvăluire avu asupra lui Julius efectul cel mai neaşteptat: lăsă brusc braţul lui Amedee şi.Nu-mi vorbi despre scrierile mele. îndreptîndu-şi spatele şi pe un ton profesoral. nimic de sperat şi nimic de admis. dar cu mare greutate. Şi că răul. nu! Apoi...în sensul catolic al cuvîntului. îmi ajunge ce mi-a spus papa ăsta al tău . îi spuse pe un ton batjocoritor şi hotărit. . Sper să nu mă duci la Grand Hotel.Nădăjduiesc câ-i aşa.Cu atît mai bine. ceea ce numim răul. Să te eliberezi de catehism.. simţindu-se palid şi descompus. şi vii şi-mi spui: Opreşte-te! Cărţile-s greşit împărţite: ia-o de la capăt! Lasă-mă! Mi-ajunge. nu! de o mie de ori nu: nu-l vom admite! Apoi. acest Julius cu care vorbea.. dar Fleurissoire exclamă vehement: — Nu. . nu! Asta-i bună. însuşi Julius. există şi acţiuni dezinteresate. i se păreau absurde. datorită descoperirii mele. mi se întîmplă tot felul de lucruri! Care m-au convins că trebuie să fiu foarte precaut. dar nu întotdeauna omul e mînat de interes. pe care o simţea la vedere. nu te grăbi să spui că m-ai înţeles. nu se gîndise la vreo boală anume. drept în faţa lui şi sub privirea-i scrutătoare.adevărat sau neadevărat azi-dimi-neaţă! Şi. suferea din pricina luminii crude sub care îl aşezase la masă cumnatul său. în chip nedesluşit. de altfel. o bănuială nouă. ce abia căpăta formă..Iată! Ajung. sufletul cel mai bine alcătuit este cel care îşi ţine cel mai bine socotelile.

De unde naiba mi se cunoaşte numele şi legătura mea cu Creditul Comercial? . Ah! voiam să-ţi mai spun că. Baraglioul. Nu. . Creditul Comercial nu-i departe. urmărindu-mi prima idee.Tonul acestui bilet nu-mi place. .Ce spui! te rog.Căci mobilul. mai curînd mulţumit de acest incident. să-l aştepte prea mult.) L-am luat la Paris. îmj spuneam.ce nu-mi stătea în fire. Trenul de Neapole pleacă la ora trei. pentru o noapte! spuse el repede.. ţi-am spus. pentru că în acel moment am avut revelaţia.. Nădăjduiesc să fiu înapoi chiar mîine. . fapta rea. la nevoie putem lua o trăsură.Prietene. (Căci lui Julius îi plăcea să facă servicii altora. . spuse Julius. Dar.. Acesta. La Creditul Comercial. nu pot să-ţi vorbesc aici. crima nu poate fi imputată.. şi chiar ceea ce mi-ai spus mă obligă la asta. Dar nu-i aşa! Acum văd bine. Dar iată că trebuie să rămîn aici.Cît mai puţin cu putinţă. Eşti invitatul meu.Da. suspină disperat Amedee... însărcinat cu misiunea de care îţi vorbeam adineauri. de rău cumnatului său povestea cecului. vezi bine că sîntem supravegheaţi. . spuse Amedee. .Vezi! ce-ţi spuneam? zise Amedee cu voce scăzută.Febră! Da. Trebuie să ridic banii de pe un cec. mărturisesc. merg singur. dacă te duci la Neapole în seara asta. .Da: brusc. m-am surprins gîndindu-mă la altceva. i se dădură lui Fleurissoire. mirat la culme.. e adevărat? Deci El nu poate fi văzut? Nu poţi ajunge să-l vezi?. nu mai avem nici un minut în plus. unde el este cunoscut şi va putea să vă confirme identitatea. de faptul că mă aflu aici.. este ancora cu ajutorul căreia se prinde criminalul.Ar fi bine ca toate astea să nu existe decît în mintea mea. Este pe numele meu.. Dar. trebuie ca adevărul să se ascundă. dar cum putea să-i mărturisească lui Baraglioul că stătea pe via dei VecchierelliL.. Fleurissoire ar fi vrut mult să treacă să-şi ia şalul... la Congres. iar cel care a săvîrşit-o nu poate fi prins. Chemă chelnerul. înghesuit între Lojă şi Societatea lui Iisus. zise: . scoţîndu-şi ceasul. lucrurile de toaletă şi pe cele de dormit. pe care trebuie să o urmez. .într-adevăr. cred că ai febră. o să-ţi mărturisesc ce n-am îndrăznit să-ţi spun adineauri: cînd m-am trezit în faţa Sfîntului Părinte. fără nici o greutate. de teamă de a nu-l face pe Julius. repetă. . dar nu şi-l puse imediat. dar n-are nici o importanţă. e vai de capul meu! Sînt suspectat de toţi şi îi suspectez pe toţi.Nu-ţi iei nici o valiză? îl întrebă Julius. zise Julius.îţi închipui că pot să cred ce-mi spui? . Şi dacă judecătorul va spune: îs fecit cui prodest. nu-i aşa? . . înainte de a te fi întîlnit. o febră pe care. Cave.. Apoi.Prietene. Cereţi domnului de Baraglioul să vă însoţească la Creditul Comercial. nu-i lucru curat. am ajuns să mă îndoiesc că vorbesc cu adevăratul Julius. am febră. . ascultînd cuvintele batjocoritoare cu care mi-ai răspuns la îngrijorarea mea.Scuză-mă. fratele meu. Ce-ai să zici. desfăcu plicul şi scoase un bilet cu următoarele cuvinte: Nu aveţi nici un minut de pierdut. Sau cînd ţi-oi spune că azi-dimineaţă. datorită prezentării făcute de contele de Baraglioul. Fleurissoire îi luă mîna şi îi spuse cu o voce patetică: . în mediul meu obişnuit. mă voi trezi la Pau.De ce? El ştie prea bine că misiunea mea e mai importantă decît orice. ca să fim cuprinşi de aceeaşi flacără. nu-l asculta cu prea multă atenţie. am ajuns să mă îndoiesc pînă şi de propria mea realitate.motivul crimei.. . el îi relatase de bine. dacă o presupun gratuită. care se înfierbînta tot mai mult. Doamne! Julius. Dar în acelaşi moment. îndată. socotind că poate totul nu era decît un simplu vis şi că. culcat lîngă Amica.Te rog. gîndindu-mă că poate mă adresez unuia care se preface că eşti tu. . Cel care a scris ar fi putut măcar să-şi ceară scuze că ne întrerupe. pe cec. lasă. foloseşte acest bilet în circuit. pe care acesta le băgă în buzunarul interior al hainei. — Cred că visezi. la Roma.într-adevăr. în timpul ăsta. cînd ţi-oi spune că acum o clipă. care îl însoţi pînă la gară.Atunci am să te-aştept la cină. desprinzîndu-şi mîna din strînsoarea lui Fleurissoire. Cît timp crezi că vei sta acolo? .. am avut un moment de distracţie şi gîndurile mi-au fugit aiurea. mărturisesc. şi punîndu-i la rindul său o mînâ pe braţ: ..dar. . O febră care. . Nu intra în panică.. prietene. nădăjduiam să ţi-o transmit şi ţie. cu fruntea îmbrobonată de sudoare. speram că te va cuprinde şi pe tine imediat ce vei afla lucrurile pe care ţi le-am dezvăluit.Oamenii ăştia ştiu totul. . dialogul se întrerupse: un servitor de la restaurant aduse pe o farfurie un plic pe care era scris numele lui Fleurissoire.O. O febră care nu-ţi trece niciodată şi care nu vreau să-mi treacă niciodată..Un moment de distracţie! repetă Fleurissoire năucit. pe cărarea întunecoasă pe care o urmez. care stătea nerăbdător în faţa magazinului. ai făcut dreptul. gîndindu-mă că voi coborî mai spre sud. . şase hîrtii de cîte o mie de franci. a cardinalului şi a abatelui. Sîntem urmăriţi.. Fleurissoire intră la un negustor de cămăşi ca să-şi cumpere un guler tare. Şi nici nu mai avem timp să trecem pe la hotel. ce vrei? cînd minciuna ia locul adevărului.Prietene. .

." Nimic nu-l reţinea la Paris sau în altă parte.Ce om ciudat eşti! Oare părea atît de ciudat? Fleurissoire îşi şterse fruntea de sudoare. marea lui grijă a fost să facă în aşa fel ca bogăţia lui să nu iasă la iveală prin nimic. . dar parcă mi-e oarecum frică să plec singur. spunîndu-mi: nu o să plouă astăzi. Ce-ar putea să ţi se întîmple? Scuză-mă că te părăsesc înainte de a ajunge la peron. Ascultînd de dorinţa contelui. dar vei mînca din ele aceleaşi mîncăruri. cum găsea aceeaşi plăcere în a lupta împotriva poftei sau în a se lăsa pradă 1 Exista un singur leac. piciorul lui se putea întinde. cu toate că era foarte cald. Doar un lucru ne poate vindeca de a fi noi înşine. m-am întins pe un pat de muşchi. nu purtase doliu. toate astea făceau parte din ceea ce părintele din Covigliajo numea: fapte bune. croitorul scoase cîteva facturi pe care marchizul neglijase să le plătească. simţea că trăieşte. Pălăria de castor. ce-mi arăta pe cer un nouraş alb. „Măcar de-aş şti adresa unchiului de Gesvres! Ce plăcere mi-ar face sâ-i trimit facturile să şi le achite.De fapt. înnoptînd la Covigliajo) şi pe care am îmbrăţişat-o. în tăcere. Sau.. fără să fumez? Simţeam că aş putea să îmbrăţişez întreaga omenire. Făcură. pungaşule de marchiz. Adio! Călătorie plăcută! Şi mîine să-mi aduci la Grand Hotel biletul meu de întoarcere la Paris.. Lafcadio intră în posesia rentei de patruzeci de mii de livre pe care răposatul conte Juste-Agenor de Baraglioul i-o lăsase. Da Numai că vezi tu. traversînd Italia. Acelaşi lucru se întîmplă şi la cizmar. Se simţea bine în pielea lui. fuma o ţigară de ienupăr şi-şi lăsa gîndurile să-i rătăcească în voie. Lui Lafcadio îi era silă de înşelătorii. la fel de bine aş fi putut s-o strîng de gît cu o mînă care să nu tremure. . . ce se potrivea de minune cu cămaşa-i cu pliuri.. de acum încolo. uşor scrobit. ci cum sa trăieşti (engl. Julius se mai uită o dată la el. Să o spunem de-a dreptul: avînd o natură aristocratica nu îngăduise necesităţii să-i impună nici un gest pe care în prezent şi l-ar fi permis. Oare ce sfat mi-ar da mărginitul de Julius? Păcat că-i aşa de nepriceput! Ce bine ar fi fost să am un frate! Bietul Julius! Sînt atît de mulţi oameni care scriu $i atît de puţini care citesc! E sigur: citim din ce în ce mai . te scot din inima mea. Cînd să se ducă şi la vînzătonil de cămăşi. unde te-ai instalat? . (pentru propria-i plăcere.. acea bătrînă căreia i-am purtat traista pe umerii mei sus pe culmea muntelui. Fiindcă spunea că vine din partea acestuia. .3ătrîna. se gîndea Lafcadio.. strictly speaking. Singur în vagonul ce-l ducea departe de Roma. Joseph CONRAD.în spatele Colisseului. Cînd i-am simţit pielea murdară şi zbîrcită sub degetul meu. pe care îşi ţinea mîinile cu mănuşi cenuşii. lăsată pe ochi. . răspunse Amedee.Nu vii. prin intermediul lui Julius şi ajutat de notar. la umbra unui mare castan şi am stat aşa.. întinzîndu-i mîna. . se prefăcu imediat că tocmai a venit să achite notele şi plăti cu bani gheaţă noile haine. în această închisoare moale.Yes. mi-aş risca viaţa fără să stau pe gînduri! Totuşi nu mă pot face alpinist sau aviator. în mocasinii lui croiţi din aceeaşi piele de căprioară ca mănuşile.Poate că vei folosi farfurii de aur. de culoarea bronzului. n-ai vrea să vii cu mine? bîlbîi plin de teamă Fleurissoire. Era ca şi cum ar fi spus: sub poduri. Stofa suplă şi buclată a costumului arăta o mare bună stare. la întîmplare. unde ajunseseră. dar vederea unui tren care pleacă îmi pricinuieşte o tristeţe de nespus. ultimul său unchi.. de sub guler ieşea o cravată subţire ca un şarpe.Haide! trebuie să ne despărţim. contemplîndu-le cu plăcere. o pătură moale de culoarea ceaiului. Ah! cum tot încerca să-mi scuture praful de pe guler. cel puţin. spre Java. se îndrepta spre Brindisi. Lafcadio străbătuse în patru zile pe jos Apeninii. de unde se gîndea să se îmbarce pe vreun Lloyd.. din joc şi din amuzamentul de a prefera plăcerea şi nu interesul. Sigur că m-ar dispreţui... De unde îmi venea acea intensă bucurie atunci cînd. Lord Jim I După ce. the question is not how to get cured.. cambra." Poate că încă nu ştia că pentru el. între Bologna şi Florenţa. rezistenţa sa slăbea.). să-şi pună la punct garderoba.. cînd nu mai era apăsat de nevoi.There is only one remedy. de acum încolo. lăcomiei. One thing alone can cure us from being ourselves. încă asudat. îşi aruncase pe genunchi.. dacă s-ar ivi vreun lucru care să ceară temeritate şi îndrăzneală. zise Baraglioul. îşi spuse el. CARTEA A CINCEA LAFCADIO . problema nu e cum să te vindeci. Ce puţin lucru e viaţa omului! Simţeam că. în hainele lui. cîţiva paşi prin faţa gării. dar sînt un Baraglioul şi. Nu ştiu de ce. zicînd: figlio mio! carino!1.. Lafcadio se gîndi că-i mai prudent să se adreseze altuia. acum. îl despărţea de peisajul înconjurător.. gustul mîncărurilor avea să se schimbe.. ce-i lăsa gîtul liber. sau poate s-o sugrum. purta un guler înalt.Ai venit singur pînă la Roma. but how to live. din răutate. Avusese de întîmpinat o situaţie groaznic de neplăcută cînd se dusese la furnizorii marchizului de Gesvres.

. încercă să transforme în vis o amintire din tinereţe: Se revede pe sine. Asta mă îndeamnă să acţionez. Adevărul e că speram să nu-i fiu pe plac preotului.. Nici o scrisoare nu merita strădania de a-i fi trimisă.. atît slovele scrise. la început... mi-ar plăcea să vorbesc cu el. dor. Camera lui se afla la capătul unui cori1 Incorect în limba italiană. aceşti lupi n-au prea mult farmec: eu sînt o specie felină. E desigur. nu pe preot. pe vremea cînd i se spunea Cadio.. cum se spune. Ah! să nu mă mai gîndesc la biata fată! îi datorez cele mai banale plăceri pe care le-am trăit. Dar cît de tare mă enerva reţinerea lui!.. într-o noapte este trezit brusc din somnul cel mai adînc şi i se pare că visează cînd îl vede la capătul patului pe unchiul Wladimir.. Ah! cu cîtă precizie îşi aminteşte fiecare senzaţie!. încît Fleurissoire se gîndi să părăsească pe dată locul.... în Aur s. de pe dosul paginii. «Tot ce poate fi să fie!» în felul acesta îmi explic eu Creaţiunea. Faby.. „Nu-i nimic de făcut cu individul ăsta.. fie că nu. dar rămîne întotdeauna un mic gol în care îşi face loc neprevăzutul. se gîndi el. Dar s-o lăsăm baltă.." Se aşeză în faţa lui.. o frumoasă şi teribilă catastrofă.. Cu siguranţă îl avea în grijă. în aparenţă indiferentă. a făcut bine că i-a mărturisit mamei: după asta sufletul lui s-a mai liniştit. voi merge acolo să descopăr resursele unei posibile umanităţi!.. spunînd că-i a mea. timp de două veri... Doamne! în viaţă întîlneşti atît de puţini oameni cărora ai dori să le umbli în valiză!. Ne putem imagina ce s-ar fi întîmplat dacă.. aruncate peste bord.). Hai! să ne strîngem bagajele. Intră în compartimentul învecinat. Din această staţie se urcase în vagon un italian între două vîrste. cu mustăţile căzute şi avînd . să părăsim Europa.. Sînt îndrăgostit de ceea ce ar putea să fie. Dar s-o lăsăm baltă. Mi-ar plăcea să-l revăd acum.. Sînt sigur că a luat-o spre America.. O. şi ar fi o minune dacă cea mai bună nu s-ar întîlni pe fundul mării cu cea mai proastă.. dacă judec după mine. Treaba asta se va termina cu o catastrofă. aş da ordin să fiu închis. şi nici să mănînc usturoi.. drapat într-un caftan larg.." . A! O să-i ofer nişte. care tocmai intrase pe uşă... e primul an cînd se culcă departe de mama lui.. din oglindă sau de pe sugativă. Dacă aş fi mare în Stat. cu un anumit cuvînt sau gest. Facem atît de puţin!.. Tipăriturile vor fi 1 Fiul meu! dragule! (it.. şi asta de amorul artei. Cred c-ar fi foarte mirat să afle că ştiu să citesc curent. de-a-ndoaselea sau prin transparenţă. Nu era mai mic decît mine cu mai mult de cinci ani. mai uriaş ca de obicei. Vă întreb: un om de calitate ca Lafcadio poate să ia în serios această farsă?. Nu-i prea interesantă corespondenţa acestui domn Gaspard Flamand pe care m-am dus s-o cer la post-restant în Bologna. o să vedem ce limbă vorbeşte. lâsînd pe pămînt urma adîncă a călcîiului nostru!. în vacanţă. Mi-ar fi plăcut să mi-l fac prieten. cît şi cele tipărite.. 1 Puştan (engl. Pentru gusturile mele. de forma unui cap de leu.. Cît de greu izbutesc să nu par seducător! Şi totuşi nu pot să mă mînjesc cu coajă de nucă pe faţă.. cred că m-aş fi plăcut foarte mult. micuţul meu. Spunea că nu are stimă decît pentru barbarii din Chicago... a venit vremea! Să pornim repede spre o altă lume.. într-un colţ. Cadio. lăsîndu-şi pălăria pe ochi. Dar curiozitatea mă îmboldeşte să ştiu ce-ar fi zis bătrîna dacă aş fi început să o strîng de. De ce oare îmi zîmbeşte aşâ? Şi-o fi închipuind că o să-l iau în braţe! Dar poate că mai sînt femei care să-i alinte pe aceşti bătrîni!. „Ah! Ce băiat drăguţ! e încă aproape un copil. S-ar zice că se crede mare şmecher. Dar cu ce să încep?.puţin. i-am spus toate astea.Grazio! grazio1! zise Fleurissoire. în acel castel îndepărtat din Carpaţi.... mi-au trebuit trei luni de studiu şi doi ani de ucenicie.. este prinsă cu un cui gros. Dar. de culoare ruginie. în tovărăşia lui Baldi italianul şi a prinţului Wladimir Bielkowski. îmi pare rău că a murit. Fleurissoire călătorise singur în compartiment pînă la staţia Frosinone.. am rîs amîndoi cu poftă. mai tîrziu. Blîndul preot din Cavigliajo nu părea că vrea să-l corupă pe copilul cu care vorbea. Ce eram la vîrsta lui? Un stripling1 plin de poftă de viaţă. de la uşă. Niciodată nimic nu se petrece exact cum am fi crezut. Dacă mai există prin adîncul pădurilor din Borneo vreun antropopitec întîrziat. atras de farmecul tineresc al lui Lafcadio. Fie că primeşte.. era tulburat de faptul că simţea că-i îndrăgostit de mine.. mama lui şi cu el. dar îmi luam repede privirile de la el. cum mă sfătuia Carola. care se aşezase lîngă el şi începuse să-l privească cu un aer atît de întunecat.. pe care aş vrea să-l întîlnesc astăzi. „Ce-ar putea fi comun între mine şi această pocitanie murdară? se gîndea el. Lafcadio îşi ridică uşor borul pălăriei şi începu să-l fixeze cu o privire întunecată. Cît de bine e îmbrăcat! Are o privire atît de naivă! Ce bine că pot să am încredere în cineva şi să scap de bănuieli! Dacă ar şti franceza. Ce frumoasă colecţie de marionete! Dar firele sînt prea vizibile! Pe străzi nu întîlneşti decît ţopîrlani.. să ispitim soarta şi să vedem ce hram poartă ăsta. Aş fi vrut să-l revăd pe Protos. Clanţa de aramă. Doamne fereşte! ci pe copil-•• Ce frumoşi ochi ridica spre mine! Privirile lui le căutau pe ale mele cu neliniştea cu care ale mele le căutau pe ale lui.... aproape de uşă. Mă gîndeam ce-aş putea să-i spun mai neplăcut. dar de unde s-a ivit acest bătrînel ciudat?" Era Amedee Fleurissoire. Cînd. acesta îi apare ca într-un coşmar. Da: avea între paisprezece şi şaisprezece ani. Şi totuşi puţini sînt cei de la care.).. dar nu i-am spus decît lucruri frumoase. sub cort. unde au locuit. nu poţi obţine o reacţie ciudată!. nu mai mult. refuzînd... Să dormim!" îşi spuse în sinea lui Lafcadio şi.

se opresc o clipă să asculte dacă nu se aude vreun zgomot: nici unul.. în taină. pe care unchiul l-a luat de pe speteaza unui scaun şi i l-a întins. Cadio se strecoară sub o masă. Wladimir înaintează.. o stinge şi apoi se prăbuşeşte într-un fotoliu. Chiar şi Protos s-ar fi putut da de gol. din plafonul boltit al vagonului. lîngă ceasul lui Cadio. dar nu se aude nimic. le şterge. Lafcadio nu doarme. cînd acesta îşi pune un deget pe buze şi îi face semn să se scoale. Cîte precauţii trebuie să ia în faţa uşii salonului! Lampa pe care o ţine Cadio luminează încăperea în chip atît de ciudat. care răspund abia auzit. întoarse încă o dată comutatorul şi beculeţul se aprinse din nou.. Dat fiind că am pierdut cheia. ţîşni lumina. ca să-l poată încheia mai uşor. Cadio nu-şi strica plăcerea întrebîndu-se dacă aceste precauţii sînt necesare. se aşază amîndoi jos ca să-şi tragă sufletul. cu lumină albăstruie. sălutîndu-l adînc. trece de treaptă. de parcă i-ar pîndi vreo primejdie.. foarte uimit de comportamentul unchiului şi.. Cu ce aer ciudat întoarce cheia de la bufetul din sufragerie! Copilul ştie bine că totul nu-i decît un joc. i se pare nesfirşită. ţinînd lampa cîţ mai departe. Dar. se gîndea el. alunecînd de-a lungul rampei.. a fost o prostie să-mi comand la Milano o închizătoare complicată pe care hoţii mi-au forţat-o la Bologna! Un lăcăţel se poate măcar înlocui. Ies pe coridor. scrobit şi tare ca o bucată de carton. intră în joc şi.. la pîndă. era o lumină prea brutală ce contrasta puternic cu dulcea lumină a crepusculului. dar se aprinseră pe dată. Cu toate că stă cu ochii închişi. Cu mişcări încete. îşi pune papucii şi îl urmează. la cea mai mică scîrţîitură se întoarce spre el cu un aer atît de furios. îi arată o treaptă. mai întoarse o dată comutatorul. Oare ce face acum? (Nu. Wladi se apropie de pian. o rază de lună se strecoară prin jaluzele. totuşi. Primul gînd al lui Cadio este că mama lui e moartă sau bolnavă. Ajunşi pe palier. dar. după părerea lui Fleurissoire acest beculeţ albăstrui răspîndea şi el prea multă lumină. fiind în acelaşi timp atent la ce se întîmplă în jur. îşi scosese haina. Dacă mi-aş întredeschide ochii. le înţelege ciudăţenia.. „Oare a terminat să se joace cu lumina? se gîndea Lafcadio nerăbdător. Wladi îl însoţeşte pe Cadio pînă în camera sa şi apoi pleacă.. n-o să deschid ochii. se opri aici. un cîine latră la lună. astupă din nou sticla de vin. face totul cu atîta seriozitate. în faţa lui. încît Cadio de-abia îşi poate stăpîni rîsul. grav şi misterios. ţuguiată ca un turban persan. Protos pretindea că este foarte greu să te prefaci că dormi. ia o sticlă de tokay şi pune vinul în două pahare mici. spală paharele în ligheanul din bucătărie. Cadio adoarme din nou.. strînge cu grijă firimiturile şi aruncă o ultimă privire în dulap. Wladi face puţină lumină. făcînd un zgomot asurzitor (Lafcadio tresare şi acum. făcîndu-i semn s-o sară.. în această clipă. care parcă nu se mai sfîrşeşte. închide cutia cu biscuiţi. Cînd ajung la parter. Fleurissoire întoarse comutatorul: compartimentul nu se cufundă în întuneric căci acest gest nu făcu decît să îndrepte curentul electric de la becul central din plafon spre un bec mic. pe care eu. Oare e atras de valiza mea? Bravo! Şi constată că valiza e deschisă. Apoi. dar. capacul pianului cade. ca întotdeauna. Jocul lui Wladi i se pare atît de amuzant. rezista tuturor strădaniilor sale. încît nu-i e frică nici măcar o singură clipă. Wladi se străduieşte să pună totul în ordine. Ţine în mînă o lampă pe care o pune pe masă." Soarele apusese. cu degetul pe buze. el se străduia să recunoască somnul fals după tremurătura uşoară a pleoapelor. în depărtare. cu aerul că nu glumeşte. amîndoi stau aşa. l-aş vedea cum mă priveşte. căci e beat de vise. Fleurissoire." Fără să dea vreo atenţie valizei lui Lafcadio. dar acesta. pentru prima oară. ultimele raze scînteietoare. ca şi cum ar zice: Ah! bine c-am scăpat! Pornesc din nou. iar a doua zi se va întreba dacă totul nu va fi fost decît un vis. în întuneric. aud sforăitul unui servitor a cărui cameră dă spre podul casei.. ca şi de altfel. mai supărătoare chiar şi decît becul din centru. în care PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 193 urmează să-şi înmoaie biscuiţii. o plasă de prins peşte.. muncindu-se cu noul său guler fals. îl întredeschide şi mîngîie cu vîrful degetului cîteva clape. în faţa uşii de la camera mamei lui. nu izbuteşte să doarmă. Dar Cadio are atîta încredere în Wladi. tot ceea ce fac. în casă totul e nemişcat. „Bătrînelul pe care îl simt lîngă mine crede că eu dorm. două aplice laterale. aproape de pat. de parcă te-ai afla pe un heleşteu unde va fi aruncată. Wladi dă din cap şi scoate un fel de suspin. Pe neaşteptate. Copilul îşi îmbracă repede halatul de baie. deveneau din ce în Ce mai slabe. încît ar trece şi prin foc ca să-l urmeze.pe cap o extravagantă căciulită de noapte. ca să vadă dacă totul e la locul lui. încît copilul de-abia o poate recunoaşte. curiozitatea îi limpezeşte mintea. pe penultima treaptă. Coboară. întreaga casă e cufundată în somn. ca şi cum ar împlini un ritual sau ar urma o procesiune. mi-o stăpînesc. gîndindu-se la el). şi de teamă să nu tulbure somnul vecinului său. Wladi calcă pe trepte fără să facă nici un zgomot.. tocmai se pregătea să-l întrebe pe Bielkowski. Trage aerul pe nas ca şi cum ar vrea să adulmece şi să vadă ce anume miroase mai ademenitor. cu o mare dorinţă de a se distra. fără să facă vreo mişcare. pe care Fleurissoire le contempla cu emoţie. Ciudat joc pentru un copil! Ce-ar fi gîndit despre asta Julius?. curînd. dar unchiul pare că a intrat în el de-a binelea. Deodată. îl invită pe Cadio să ciocnească cu el. totul e scăldat într-o linişte supranaturală. . mult timp. Cadio recunoaşte toate lucrurile.. cristalul scoate un sunet abia perceptibil.. Cadio se clatină puţin. Wladi se repede la lampă. toate sînt la locul lor. împingînd uşor un sac cu bile.) S-a ridicat. beculeţul se stinse. împreună cu Cadio. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Dracu' să mă ia! Oare îşi scoate haina? Să mă uit.

. hai! Cadio. şase. încep: unu. deschide odată." Dădu jos valiza din plasa ce se găsea deasupra lui. şi o deschise.. şi apoi o închise încet.. Să nu trîntesc portiera: s-ar putea auzi alături. de culoare bmn-gălbuie. Am fost foarte precaut cînd i-am scos iniţialele!. o pot ascunde. nu mai ai dreptul să revii asupra mişcării.." Lafcadio aprinse lumina.. şi în faţa prăpastiei ce se căsca în faţa lui. ca la şah. Dacă pot să număr pînă la doisprezece. la stînga.. oricine dintr-un compartiment învecinat poate să observe că se deschide o portieră şi să vadă o umbră făcînd un salt spre acest taluz. în locul unde stătuse mai înainte. Cine ar putea să afle?" îşi pusese cravata. Dar aici nu-i aer.. nici măcar nu s-ar auzi vreun strigăt.." O trase spre el. îşi aruncă mîna dreaptă cu putere. doi. acum. zece. Dar asta e. tipul e salvat. cît e distrat şi priveşte departe în faţa lui. Să opresc trenul?. Te poţi crede în stare de orice. încercînd să se ţină de ceva ca să nu cadă. A! uite haina lui. totul apărea ca un şir de pătrate luminoase ce dansau de-a lungul drumului şi se deformau pe rînd." Pe geamul acum negru. şapte." II Jr leurissoire nu scoase nici un strigăt. îşi făcuse nodul. şi. Ia te uită! Taluzul se sfîrşeşte." Totuşi reuşi! gulerul se supuse în cele din urmă şi acceptă nasturele. Cred că ne aflăm pe un pod. „Acum am nevoie de sînge rece. cu o lovitură de picior o s-o trimit după el. se gîndea Lafcadio. Pe gît. o şă fiu foarte calm. pe jumătate întors. dintr-o stofă subţire.. se afla la doi centimetri mai sus de ... apoi. o jupuitură zdravănă. jocul şi-ar pierde orice interes!.. peste un rîu.. lîngă mîna mea.. Cred că are vreun buboi sau cine ştie ce boală ascunsă. făcu o mişcare amplă. fără să mă grăbesc. şi el s-ar prăbuşi cu faţa înainte. imaginile apăreau mai clar. pe deasupra lui Lafcadio. în două locuri.. alături de pălărie. negăsind altceva de care să se agate. „Aici. de haină şi de manşete şi..... o aşeză pe perna banchetei. Ce mare e distanţa dintre imaginaţie şi faptă! Şi.. şi Fleurissoire. „Mi-a lăsat oribila lui pălărie turtită. din ceafă. este această dublă închizătoare. patru (rar! rar!) cinci. acum Fleurissoire îşi lua o manşetă şi şi-o potrivea la încheietura mîinii drepte.. ar cădea în noapte ca o masă informă. Fleurissoire îşi lua cravata de pe perniţa unde şi-o pusese. aspră şi banală.. Miramar! N-am nici o poftă să merg să văd locul ăsta. îmbrîncit de Lafcadio. în mijlocul unuia dintre ele se zărea dansînd umbra grotescă a lui Fleurissoire. celelalte pătrate erau goale. sîngerez.. în PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 195 funcţie de fiecare accident de teren. spre spate.. fără retuşuri: totul este aşa cum ţi-ai dorit." Lafcadio atîrnă în cuierul din closetul unde se închisese o biată haină tocită. „Dacă mă încrucişez cu cineva pe coridor.. continuă Lafcadio: ce grea treabă pentru poliţie! La urma urmelor. ce-i făcea silă. o dungă roşie pornea de la spate... O să-l ajut! N-o să reuşească singur. avea nişte zgîrieturi destul de urîte.. între a-ţi închipui o faptă şi. se agăţă cu mîna stingă de cadrul neted al portierei. Lafcadio simţi o gheară în ceafă.. dar mi-a luat-o pe-a mea şi îi ajunge. Trenul trecea de-a lungul unui deal. îşi zise Lafcadio. Fleurissoire se aplecă pentru a-şi îndrepta cravata. M-a zgîriat tare. E bine că măcar perdelele de la culoar sînt trase. o luă cu el. privea cu atenţie o fotografie ce era aşezată deasupra locului unde stătuse (una dintre cele patru ce împodobeau compartimentul) şi care reprezenta un palat la marginea mării. ar fi deajuns să-l împing uşor. Nu.. aplecat deasupra chiuvetei.. pe care tocmai şi-o potrivea. trei. Nu. mai scurtă. în timp ce. iată o lumină!.. mai hotărît decît primul. Şi mîine voi fi în drum spre insule!.. să-şi vadă chipul care se proiecta pe peisajul ce se zărea prin geam. pentru că am închis portiera.. Să pun puţină apă pe rană. S-ar putea crede că e un accident. precum Narcis în apă. încercă. pe care.. sub mîna mea. luptîndu-se cu vîntul. îşi zicea în sinea sa Lafcadio. „Animalul m-a zgîriat. Pe căptuşeală se află însă eticheta pălârierului căruia nu i se comandă în fiecare zi pălării din păr de castor. dar. în timp ce făcea asta. cea de-a doua manşetă.. PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 197 O dovadă că sînt complet stăpîn pe mine: mă voi uita mai întîi în linişte la fotografia pe care bătrînul o privea mai adineauri. cu uşurinţă. şi. unghiile îi zgîriară gulerul. sub a mea. pînă la cealaltă extremitate a vagonului. Hai. se rostogoli sub banchetă." Deschise fereastra. cît propria mea comportare. luminat fiind de razele proiectate de fiecare compartiment... hai.. o alta. apropiindu-se de uşa compartimentului. cînd trebuie să treci la faptă. Dar dacă ai putea prevedea toate riscurile. se pierdea sub ureche... 196 ♦ Andreijiae ce Dumnezeu! e mai uşor decît aş fi crezut. portiera s-ar deschide dintr-o dată. „Nu vede bine. luînd-o spre stînga.. dai înapoi. înainte de a vedea vreo lumină pe cîmp. Haide!. Aici. „O crimă gratuită. ce se vedea prin geam. toaleta se află la capătul coridorului.... sub mîna mea se află această dublă închizătoare pe care pot s-o deschid cu uşurinţă... nouă.. opt. nu-mi bate inima mai tare. în buzunar sînt nişte hîrtii: o să am ce face în timpul drumului. Să-mi mai iau o batistă. începu să se cerceteze în oglindă. lăsă capul în jos şi-i dădu un al doilea brînci. Nu atît evenimentele îmi aţîţă curiozitatea. în cădere. „Cine să mă vadă.„Nu pare prea fericit. se prinse cu disperare de pălăria lui din păr de castor.

Ah! cît de inutilă pare orice exclamaţie în faţa ciudăţeniei unor fapte! Cu cît întîmplarea e mai surprinzătoare. E.. bătrînii ăştia sînt mai legaţi între ei decît ai crede. Urechea sîngera.. cinci. Lafcadio se instala într-un hotel de lîngă gară. Repede! haina nenorocitului ăluia!.. nu izbutea să priceapă ce înrudiresau relaţie exista între Julius şi acest bătrîn. „Nu-mi pare rău atîta după valiză. ameţitor. devenea tot mai puternică. „Dă-o dracului de valiză! Zarul a avut dreptate: nu trebuie să cobor aici. îi era greu să-şi concentreze atenţia. dar. dar înţelese cel puţin un lucru: că Julius se afla la Roma. i se părea cu totul impropriu. Era Capua. nu! ăsta era compartimentul unde stătuse el. dar e poate ceva mai amuzant. o aprinse şi apoi. Dar cînd. păstra de mulţi ani. „Dacă-mi cade şase.. Lafcadio vru să sară din tren. se gîndi el în timp ce se privea în oglindă. un şir de lumini se văzu prin geamul de la closet. mai presus de orice. îşi spuse el scoţînd zarul. apoi alergă să-şi cumpere cele cîteva obiecte de toaletă de care avea nevoie şi o pălărie care să înlocuiască oribila canotieră (de altfel. în buzunarul de la vestă. uşoară. neşifonabilă şi de o eleganţă atît de discretă. dar mai puţin decît se temuse." Trenul porni. Totuşi nu asculta niciodată de dorinţele lui pînă la capăt şi nu-i plăcea să-şi cedeze nici chiar sieşi. Avea de gînd să nu se ducă la Julius decît după ce „crima" va fi fost comentată în ziare. încă nu prea departe de tren.. mult mai înţelept. cu siguranţă. Dar. Crima! Acest cuvînt i se părea mai curînd ciudat. Cum stătea aplecat înainte. băgîndu-şi mîna în buzunarul interior de la cealaltă haină.. ce mergea cu paşi mici. şase hîrtii de cîte o mie! Pe oamenii cinstiţi nu-i interesează aşa ceva. „N-am nici un fel de acte în valiză.." Puse banii în plic şi plicul în buzunarul hainei." III JL a Neapole. împrumutat.. Nu-i deloc înţelept.. O voi spune deci de-a dreptul: cînd Lafcadio intră în compartiment să-şi ia valiza. „Totuşi cobor. îi părea tare râu după pălăria lui suplă. avu grijă să-şi ia cu el cufărul. îşi şterse sîngele şi apoi spălă batista. O fi văzut ceva?." 200 ♦ Andre Gide Apoi. valiza lui se îndepărta încetişor. fără îndoială. pe care tare mult aş fi vrut s-o găsesc. îl purta mereu asupra lui. nu. Pe prima foaie era scris numele lui Julius de Baraglioul. iar termenul de criminal. Voia să cumpere şi un revolver. dar fu nevoit să amîne această cumpărătură pentru a doua zi. într-o clipă. cuvînt la fel de ." iy» * Andreijiae Ieşi. va fi poate mai puţin amuzant. Iată vederea ce înfăţişa Miramarul. ar merge mai repede. pe care o atinsese.... haina brun-gălbuie îi căzu la picioare. La început crezu că s-a înşelat şi ieşi din nou pe culoar. şi să-şi ia pălăria din par de castor. PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 199 „Drace! încă puţin şi ajung la închisoare! Totuşi. deschise scrisoarea de la Arnica. Dar să nu mă mai gîndesc la asta!" îşi umplu pipa.. Să coboare la această staţie atît de apropiată de locul accidentului. „Trei. aceasta nu mai era aici. pe vremuri. Trenul pe care intenţiona să-l ia a doua zi pleca devreme. scoase repede de aici o scrisoare de la Amica. dar ce se întîmplase?. Totul i se părea foarte ciudat.. Dar. îi era strimtă) pe care i-o lăsase Fleurissoire. o picătură de sînge îi şiroi de-a lungul obrazului. patru.." închise din nou portiera şi se aşeză pe locul lui. acest gînd i se ivi în minte. cobor!" Dădu cinci. Ce legătură poate să aibă cu Julius?. urma să ajungă la Roma la prînz. aplicat lui. în timp ce deschidea portiera. cît după pălărie. hotărîrea lui fu luată. iar lenjeria nu are monogramă. totul e în ordine.... mătăsoasă." Alergă în compartiment... „Nu sîngerează nici cît să-mi păteze gulerul.... nu-i cu putinţă. tremurînd de curiozitate. avea oroare de nehotărîre.. zarul de la un joc de table pe care. îl prefera pe cel de aventurier. îl avea aici. ca pe un fetiş. Lafcadio înmărmuri. ce-i ţinea cald şi totodată răcoare. i-l dăduse Baldi. după o clipă. Acum valiza mea. dacă hoţomanul ăsta s-ar gîndi că aş putea să fug după el. Drace! Poate c-am nimerit peste cine nu trebuie. chiar atunci. Se năpusti la fereastră şi crezu că visează: pe peronul gării.. pe care îl deschise. cu atît relatarea mea va fi mai simplă.cealaltă şi urca drept spre ureche. Muie batista în chiuvetă. îmi scot cufărul şi mîine mă întorc la Roma cu primul tren. pentru că un călător fără bagaje dă de bănuit şi pentru că nu trebuia să atragă în vreun fel atenţia asupra lui. dusă de un bărbat puternic. ce risc? Dar n-are importanţă: trebuia să mă îmbarc cît mai repede. rupîndu-i puţin lobul. „Oare mi-am pierdut minţile? îşi spuse el. se uită cu atenţie la carnetul Cook. un carnet emis de agenţia Cook şi un plic din hîrtie proastă. în schimb durerea.. locomotiva şuieră... căci era ora de închidere a magazinelor. îl cuprinse o mare dorinţă de a-şi revedea fratele şi o curiozitate neînfrînată de a vedea efectul pe care îl va avea fapta lui asupra acestui om calm şi logic: „Gata! în seara asta dorm la Neapole. să fie un bilet furat?. pe care nu o simţise la început.

sau ACCIDENT Apoi citi articolul. Simt că-mi ia mintea foc şi că mă cuprinde un fel de ameţeală. . se opri la lumina unei vitrine. Un valet veni să-l ia din holul hotelului. într-un colţ al camerei.. funcţionarii de la Compania de Căi Ferate au găsit în trenul ce venea de la Roma. i se părea că s-a dilatat.. Pe masă. ce fericit sînt că te văd! Se agita şi îşi scutura părul vîlvoi. Le aştepta cu răbdare pe cele de seară. să fie căutat... dar cel cu care. dar dacă ai chef de asta. Ultima este sosirea ta. trăiesc tot felul de surprize. aş fi vrut cel mai mult să stau de vorbă. apoi ieşi din restaurant şi. îl conduse de-a lungul coridorului şi îl introduse în apartamentul contelui. De altfel.Doamne! Numai butonii Carolei mai lipseau! Bătrînul ăst este o adevărată întretăiere de drumuri!" întoarse pagina şi văzu scris. în buzunar nu mai era nici o altă hîrtie care să permită identificarea proprietarului hainei. aşezat acolo. iar oamenii cu care se întîlnea pe stradă i se păreau foarte mediocri. . Lafcadio văzu. este foarte greu de explicat de 202 ♦ Andre Gide ce o sumă atît de importantă a fost lăsată în haina victimei-oricum. o haină de culoare închisă.Mi-a părut foarte drăguţă. Nu mai ştiu ce-i cu mine. 204 ♦ Andre Gide . luînd-o din nou pe Corso. lăsînd ziarul împăturit. pe care erau scrise cuvintele: LAFCADIO WLUIKI Vrea să ştie dacă contele Julius de Baraglioul mai are nevoie de un secretar. . asta arată că mobilul crimei nu a fost furtul. Dintr-o ochire. pe care nu o cunoscuse pînă atunci. pe masă. .Carola! E la Roma? .. luă sticla de colonie. De trei zile de cînd sînt la Roma. vărsă din ea pe batistă şi şi-o puse pe frunte în chip de compresă. în schimb. deschis. Puse într-un plic cartea sa de vizită. chemat aici la un congres de sociologie.. apoi intră într-un restaurant. Seara. căreia îi putea aranja borul după plac. pe pagina a doua.Lafcadio! Prietene..Ce întrebare ciudată! . cu o apă de colonie ce răspîndea în toată încăperea un parfum puternic. ţinea în mînă o batistă cu puncte negre şi îşi făcea vînt cu ea. Eşti poate omul pe care mă aşteptam cel mai putin să-l văd astăzi. ce conţinea şase hîrtii de cîte o mie de franci. Julius vru să-şi ia un aer sever. . . Dacă e vorba de o crimă. Lafcadio alergă la Grand Hotel. s-a găsit o manşetă cu un buton dublu. legaţi între ei printr-un lănţişor de argint aurit. grăbit să-l revadă pe Julius şi să simtă că începe jocul. Se fac cercetări de-a lungul întregului traseu. deschise ziarul şi.. piatră numită de bijutieri piatră de lună. Ziarele de dimineaţă nu vorbeau încă despre aventură. Mergea de colo-colo. Nu ţin s-o văd.Nu ştiai? . în seara asta.. apoi continuă: .Nu eşti prea pretenţios. se plictisea aşteptînd. dar.Lafcadio. dar dintr-un fel de sfidare şi ca să-şi aţîţe dorinţa. se afla o sticlă PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 203 mare şi destupată. apoi se opri în faţa mesei.. Lafcadio mototoli ziarul. SINUCIDERE.. reprezentînd două capete de pisică. dar nu izbuti să facă decît o grimasă. nesuferiţi şi urîţi. . precum un copil care se joacă de-a v-aţi ascunselea şi care — bineînţeles nu vrea să fie descoperit..Da! am întîlnit-o. în mijlocul camerei. în buzunarul interior al hainei se afla un plic galben. sub banchetă.FlVJNrjiiUi VATICANULUI ♦ 2U1 suplu ca şi pălăria lui din păr de castor. Şi îl transmise destinatarului. Mă aflu într-un moment de cotitură.Vreau să spun: e mai bine decît la Paris. butonii. în plasa de bagaje dintr-un compartiment de clasa întîi. în compartiment nu se văd urmele vreunei lupte. ziarul Coniere della Sera. se sili întîi să mănînce. erau făcuţi dintr-un cuarţ semitransparent... nu sînt sigur că ea m-a văzut. cu paşi mari. la ştirile de ultimă oră: RECENTISIM PE TRASEU S-A GĂSIT UN CADAVRU Fără să mai citească ce scria în continuare. eiti titlul unuia dintre articolele ce prezentau fapte diverse: CRIMĂ. pe care îl dau aici în traducere: în gară la Neapole. Era cuprins de-o stare nedesluşită.E un exotism. dar vrea.Vezi că sînt foarte agitat.Acum am venit din Sicilia şi eşti prima persoană din oraş pe care o întîlnesc. un agat translucid cu reflexe. Doamna Carola ţi-a spus că sînt aici? . lîngă el. cumpără de la un vînzător ambulant de ziare de pe Corso un număr din Corriere.. Julius îl primi cu braţele deschise. . asemenea vorbe n-au ce căuta între noi.

şi lucrul ăsta nu era firesc.Şi mă urmăreşti? .Ei. şi totuşi.Şi pentru că domnii de la Academie nu mă vor. Se opri.Dar.Nu-i aşa? exclamă încîntat Juliuş. . . îndrăzni să spună Lafcadio. . cu atît trebuie să le explic şi să le motivez mai bine. de public şi de nişte judecători ingraţi. se opri şi apoi zise.Pînă în infern. vreau să-l aduc în stare de-a comite o crimă gratuită. în mediul în care trăiesc la Paris. preferăm să trăim prefăcîndu-ne. cu cine să stau de vorbă. . mai calm. nu găsesc. îndrăznesc să le las să se desfăşoare. aştept totul de la acest om sincer. Mă asculţi? . călare pe un scaun. aşteptînd să vadă ce va urma.. ce ştii tu. care nu eşti de meserie. spuse Julius. Schiţă o mişcare de dans. aştept torul doar de la mine însumi. îmi permiţi să te numesc astfel.Nu-i greu să găseşti motive de crimă... ca şi cum s-ar fi simţit sufocat de noi gînduri.. vreau ca după asta să se recunoască eleganţa naturii sale. şi. deşi cam exagerat în care mi-ai vorbit. Lafcadio se grăbi s-o ridice şi. de la care poetul îşi aşteaptă răsplata în zadar. socotesc că omul dumitale are tot ce-i trebuie. 206 ♦ Andre Gide .. literaţi. decît să semănăm cu ceea ce am crezut mai întîi a fi adevăratul nostru portret: e absurd. Lafcadio se aşeză în faţa lui.. oameni ai Bisericii. în timp ce stătea aplecat.Ce-aş putea să-ţi mai spun.. . cine te poate împiedica să-ţi imaginezi tot ce vrei? . Lafcadio se ridică. . nu mai aştept nimic de la nimeni.Să presupunem că-i un adolescent. . zise Lafcadio cu îndrăzneală. Vreau să spun că nu am cui să-i mărturisesc noile gînduri ce mă frămîntă. despre Aerul înălţimilor mă face să presupun că asta te va interesa. .. căci acum simt că există în mine cele mai ciudate puteri. academicieni. dar că pînă azi nu l-am văzut astfel doar din pricina unor considerente ce ţineau de carieră.Dumneata. Lafcadio începu să asculte cu mai multă atenţie. domnule de Baraglioul. de fapt. procedînd astfel. . Da.Să-i insuflam dragostea faţă de risc.Cu cît lucrurile pe care le imaginez sînt mai ciudate. .Cu atît mai bine! zise Lafcadio cu obrăznicie. spuse Julius.Bravo! spuse Lafcadio. îşi îndrepta umerii şi îşi ridica omoplaţii de parcă ar fi vrut să-i folosească drept aripi. zîmbind. oameni de lume. Şi fiindcă nu-i vorba decît de realizarea lor pe hîrtie. riscăm să stricăm tot ce-i mai bun în noi. Să mai adăugăm şi faptul că-i face plăcere să se controleze. . înţelegi ce înseamnă aceste cuvinte: cîmpul liber?. . respira adînc. pentru a o putea realiza la ele. Cred că ştiu cum îmi voi scrie noua mea carte! Felul. . Logica şi consecvenţa pe care le ceream de la personajele mele mi-o impuneam mai întîi mie 1 însumi.Te ascult ca pe un frate.Pînă la disimulare. Căci trebuie să-ţi spun că. ..Tinere prieten. spuse Lafcadio. .Te cunosc de atît de puţin timp. de vreme ce-mi faci această invitaţie. văd în faţa mea cîmpul liber. continuînd să rida. pentru prima oară. de la prima noastră întîlnire. dar tocmai asta nu vreau. căruia îi pot cere orice. din ce în ce mai amuzat: Iar dacă mai ştie şi să aplece urechea la ce-i spune demonul curiozităţii. Lafcadio. îmi spun că şi pînă acum el era liber şi că este liber mereu. mă pregătesc să le dau toate motivele ca să nu mă admită printre ei. .. printre toţi cei pe care îi frecventez.. punctul meu de vedere s-a schimbat complet. la Paris.. mi-e de ajuns să motivez criminalul..Desigur.. în timp ce spunea apăsat aceste ultime cuvinte..Iată la ce mă gîndesc. care era de părere că nu-i uşor deloc. VATICANULUI ♦ 205 Lafcadio continua să surîdă. De acum încolo.Poate că nu-i ceva prea obişnuit. Iată de ce romanul la care mă gîndesc acum e cu totul I altfel decît cele din trecut...Vezi dumneata. Nici unul. întocmai cum făcuse şi bătrînul Juste-Agenor.E vorba despre un tînăr din care vreau să fac un criminal.Cu toată fiinţa mea. vocea îi deveni brusc ascuţită. . căci pînă acum asemenea motive n-au existat. . cine te poate împiedica? Şi.. Julius îşi stropi din nou batista cu colonie şi se aşeză într-un fotoliu. Lafcadio? Acum.. . simţi cum Julius îi pune mîna uşor pe umăr. şi se distra recunoscînd în opiniile lui Julius efectul întîrziat al vorbelor pe care i le spusese el la prima lor întîlnire. să acţioneze mai mult din joacă şi să aleagă totdeauna plăcerea şi nu interesul.Nu văd în asta nici o greutate. Apoi continuă abia desluşit şi cu o voce mai scăzută: . de a dori să facă o crimă cu totul lipsită de motive. Nu vreau ca această crimă să aibă vreun inotiv. în seara asta. Şi. ca romancier.. . nu-ţi poţi închipui în ce măsură o etică greşită împiedică libera dezvoltare a facultăţii de creaţie. din moment ce-i vorba de a imagina. nu mă pot împiedica să nu-ţi vorbesc ca unui. batista îi căzu de pe frunte pe jos.

să fi aparţinut agresorului. (Dar ce ai? . Motivul pentru care comite crima este tocmai absenţa motivului.. cu siguranţă că acest cineva era necunoscutul care îi luase valiza.M-am întrebat de nenumărate ori cum de nu se săvîrşesc mai multe pungăşii. cele care comportă un oarecare risc. LAFCADIO: .. ca să-şi ascundă paloarea. la rubrica cu ultimele ştiri. . Ţi-l traduc: Făcînd cercetări asidui de-a lungul căii ferate. -Julius continuă: Mîna stîngă a cadavrului a rămas crispată pe o pălărie din fetru moale. (Ce stil!) Podul se află la o înălţime de mai bine de cincisprezece metri deasupra rîului. fapt care pare a arăta că această crimă a fost săvîrşită cu premeditare.. cineva venise în urma lui şi o retuşase.Lipsa pedepsei îl încurajează. Şi.. cine ştie?.) Nu s-a găsit asupra lui nici un act care să ne îngăduie să-i stabilim identitatea. JULIUS: . o clipă de răgaz. Faptul că n-a fost prins îl face sâ-şi spună că şi-a propus un joc prea uşbr. din fetru moale.Nimeni nu-l poate bănui drept criminal pe un om care a comis o crimă fără motiv. De fapt. la cinci kilometri de Capua. poate.) După cît se pare... între Roma şi Neapole. totodată." JULIUS: . LAFCADIO: Şi.Gata să acţioneze la primul prilej ce i se iveşte LAFCADIO: . mi-a dat ideea..Mai aveam ezitări.Ce te miră în asta? .. la încheietura mîinii stingi poartă o manşetă ce seamănă cu cea găsită în tren. Acum nu mai avea nici o îndoială: crima lui fusese retuşată. prin urmare. căci pe trup nu se văd urme de răni. de aproximativ cincizeci de ani. JULIUS: îţi spuneam că iubeşte riscul. luase butonul de la manşetă.. doar cu nişte scînduri. -. mult prea largă pentru capul lui şi care pare.) De îndată ce poliţia şi-a făcut . ca să citească ce scria în ziar şi.. pe furiş.îl fac să gîndească în felul ăsta.. cineva tăiase bucăţica de piele cu marca. LAFCADIO: . se deduce că eticheta cu marca a fost tăiată cu grijă. cu siguranţă. JULIUS: .. Şi în tren.Eşti sigur că gîndeşte? JULIUS continuînd: Autorul crimei se dă în vileag prin nevoia pe care a avut-o să o săvîrşească. JULIUS: . Da. O întîmplare providenţială! E groaznic: imaginează-ţi că a fost asasinat cumnatul meu! LAFCADIO: -Cum? Bătrînelul din tren este. în felul în care l-ai conceput el este ceea ce numim: un om liber.. dar se distrează mutînd unele obiecte. JULIUS: . (Asta îmi dă. 2U8 9 Andre Uide JULIUS: .. . Lafcadio se ridică de pe scaun şi se aplecă peste umărul lui Julius. nimic! Citeşte mai departe... escrocheria îl dezgustă. de obicei. el o comite doar. poliţia a descoperit azi după-amiază în albia secată a rîului Volturno.Ţi-am spus că personajul meu face parte tocmai dintre oamenii care nu ştiu ce înseamnă sărăcia. nu încearcă să-şi însuşească nimic din ceea ce nu-i aparţine. căruia îi împrumutasem permisul meu de călătorie şi pe care. Julius citea în continuare:. îl condusesem la tren. pînă în seara asta mai aveam ezitări. LAFCADIO: . LAFCADIO: . JULIUS: .Eşti prea subtil. poate că presimţea ceva.Sînt nerăbdător să-l văd la treabă. în acest loc. Gîndeşte-te: e vorba de o crimă pe care nu o motivează nici pasiunea şi nici nevoia materială. Dar cred că ai citit articolul din ziar! LAFCADIO: .. îi era cam teamă să ramînă singur.. LAFCADIO: — Şi vrea să treacă la faptele cele mai riscante. E drept că asemenea prilejuri au.. deodată. dar care n-are buton.Da. nu sînt ispitiţi să fure. păreau că se joacă.. E îmbrăcat în cămaşă. Cu o oră mai devreme scosese şase mii de franci de la bancă şi. Ce vrei sâ-i propui? JULIUS: . doar cei care nu ştiu ce înseamnă sărăcia şi care. a fost aruncat din tren cu destulă putere şi-a trecut peste parapetul podului aflat în reparaţie şi înlocuit... cum îi avea asupra lui. (De ce tocmai această crimă? Poate că eroul meu îşi luase aceste precauţii din pură întîmplare. nu-l ispitesc însă decît faptele ce-i cer o oarecare dibăcie şi viclenie. PIVNIŢELE VATICANULUI ♦ 207 LAFCADIO: .Şi tot sărind şi depăşindu-se unul pe celălalt în idei îndrăzneţe. avea tot felul de gînduri negre. (Părea mai bătrîn. dintr-un loc într-altul. corpul victimei căreia îi aparţinea haina găsită în tren ieri seară. în seara asta. fapt divers. din fericire. E un bărbat cu înfăţişare modestă. O face cu talentul unui adevărat scamator. cu atît mai priceput cu cît va acţiona cu sînge rece.. LAFCADIO: — Am spus că e foarte priceput la asemenea fapte. cu puţin timp mai înainte. după crimă. JULIUS: — Dar. din fîşia de piele ce căptuşeşte pălăria lipsind o bucată de forma şi de mărimea unei frunze de laur..Cel care pune la cale această crimă eşti dumneata.Era Amedee Fleurissoire.. mai degrabă. Moartea s-a datorat probabil căderii...Nu. ziarul.Julius se opri: Lafcadio nu-şi putu stăpîni o tresărire cînd se gîndi că cineva..N-am citit decît titlul:. JULIUS: .Din fetru moale! Ce primitivi! murmură Lafcadio. îl şi supără.Mai întîi îl văd exersîndu-se şi devenind neîntrecut în tot felul de pungăşii mărunte.Atunci să ţi-l citesc eu (deschise ziarul Corriere la articolul cu pricina).

Păi atunci. îşi şterse nasul şi zise: . o cruţ pe biata cumnată-mea de nişte clipe grele. ea n-ar fi fost comisă. . palid la faţă şi îndreptîndu-şi spinarea. ştiu că acolo există mijloacele şi practica de a conserva cadavrele multă vreme.. Simt nevoia să-mi pun mai întîi puţină ordine în gînduri. Sacrificiul lui mă aduce înapoi. (Da. mi-am spus: crima asta pe care mi-o imaginez atît de bine. îşi făcu vînt.. .încă o întrebare. dar îţi dai seama că de îndată ce va fi dat în vileag numele victimei.Fereşte-te. Ah.Vezi bine că trebuie să anunţ imediat poliţia. Parcă ţi-ai pierdut minţile.) Acum nici nu ştiu bine pe ce lume sînt.. . Ah. Dragă Lafcadio.. ridică ziarul pe care Julius îl scăpase pe jos şi. Şi eu care rîdeam de el!. Lafcadio. mi s-ar putea întîmpla ceva rău. Pe mîine. atunci ştiu de ce l-a omorît banditul acela. Julius exclamă cu furie: . Julius luă ziarul pe care i-l întindea Lafcadio şi citi cu lăcomie..Văd că nu ai citit ştirile de ultimă oră: criminalul n-a luat cei şase mii de franci. Urmărirea aceea continuă. spuse Lafcadio. îl dădu la o parte pe Lafcadio. aproape un fel de ură îndreptată împotriva lui .. sînt sigur de asta. Pe care mi-o încredinţase şi mie. Apoi. Lafcadio se aşeză în faţa uşii.. cadavrul a fost transportat la Neapole. Ştiu totul. taci! Nu ştii nimic. bietul Fleurissoire! Ah. — Bineînţeles.A. poţi fi sigur că se exercită acum asupra mea. să presupunem că...Credeamxă dumneata. oprindu-l din nou.Taina am moştenit-o eu. să..Deci mobilul crimei n-a fost furtul. pe care o pot reconstitui. Acum mă trezesc din nebunie.în primul rînd că nu există crimă fără motiv. cum sînt acum.Ca să fie mai simplu. .Cum unde? Să anunţ poliţia.. sfîrşitul frazei.Explică-mi mai întîi. nefericitul meu prieten! Victimă sfîntă! Moartea lui mă întoarce la timp de pe drumul neruşinării şi al păcatului. i se părea că Julius n-avea dreptul să-i scape în felul ăsta: . S-au descotorosit de el pentru că deţinea o taină. deschizîndu-l la pagina a doua. cum i-ar putea trece prin cap că?. să scriu scrisori.Te rog... că ucigaşul nu i-ar fi luat: în acest caz e omul meu.) — Eşti sigur că e el? (Vocea lui Lafcadio tremura uşor.. Nici nu-ţi închipui cît de pricepuţi sînt oamenii ăştia la asemenea fapte. lasă-mă să plec. era oarecum enervat.Nebun eram adineauri. va trebui să anunţ întreaga familie. Lafcadio se sculă de pe scaun. Sînt groaznic de grăbit. — Da. că ău şi început să o exercite. se repezi la Lafcadio. .. să mă ocup de ferpare şi de înmormîntare. spuse: .. Şi eu care îmi pierd timpul făcînd tot felul de speculaţii ridicole. dat fiind congresul ăsta la care sînt obligat să particip. îşi trecu mîna peste ochi şi se aşeză pe scaun.. mult prea importantă pentru el. Unde să ţi-o trimit? .) — Bineînţeles! îl aşteptam în seara asta la cină. se izbi peste frunte. îţi cer să-mi faci acest serviciu. Dumnezeule!. cu mirare.. scuturîndu-l cu furie. acum le va fi frică de dumneata. Devine şi mai necesar să te duci dumneata în locul meu.. Dumitale îţi vine uşor să rîzij fiindcă nu înţelegi ce înseamnă credinţa. oprindu-se brusc şi punîndu-şi pălăria şi bastonul pe masă. îl apucă de braţe şi. Urmărit. lîngă sticla de colonie. Fiind în doliu.Credeam c-a făcut-o fără vreun motiv anume. Du-te repede! îl lăsă pe Julius să plece.. (îşi împreună mîinile.. se repezi în celălalt colţ al camerei. bietul Fleurissoire! Deci era adevărat ce spunea! Şi eu care credeam că-i nebun! Dar e îngrozitor! Lafcadio aşteptă. exclamă: .constatările. spuse. citeşte: Acest lucru pare a arăta că săvîrşirea crimei n-a avut drept mobil furtul. nefericitul de el! Ah.. . — Ai anunţat poliţia? — Nu încă.. spuse el pe un ton poruncitor. Le era teamă de el. încă şi mai bine. .... . am să-mi iau o cameră chiar în hotelul ăsta. ce-l înspăimînta atît de tare pe bietul meu cumnat. dar o să mă informez la poliţie ca să-ţi pot da o procură în regulă. apoi se ridică brusc. De altfel. Dar să mă întorc la subiectul meu: Cînd am citit acest fapt divers. şi mai ştiu şi că. apoi.Nu. după vagile informaţii din ziare. dacă nar fi existat momeala celor şase mii de franci. se propti în faţa lui Lafcadio şi zise: .. să mă duc la Neapole să cer cadavrul. dacă treaba asta nu te impresionează prea mult.. — Totuşi.Vrei să ştii de ce l-a omorît banditul acela? . pentru identificare. Uite. începu din nou să se plimbe prin încăpere. cel puţin în privinţa hainelor sînt liniştit. Repede! Să-mi iau bastonul şi pălăria. o taină importantă. implorîndu-l... pe care parcă o văd — eu ştiu din ce motiv a fost făcută. înţelegi? Asta-i!. să trimit telegrame.. -Sămai vedem.Dar unde vrei să te duci? . dragul meu prieten. n-ai vrea să-ţi dau o procură şi să te duci în locul meu după cadavru?. Simţea cum îl cuprinde o silă uriaşă... Mai lăsînd să treacă ceva timp.. să presupunem o clipă că n-ar fi existat aceşti şase mii de franci sau. pe un ton cît se poate de rece: . să-i aduci corpul.

. pe care se duse să le pună la poştă cu mîna lui. împotriva lui Julius şi împotriva tuturor. mă deranjează. biletele în circuit sînt. întreprinse un fel de anchetă. IV L--u toate precauţiile pe care le luase şi în ciuda recomandărilor pe care le făcuse la poliţie. un album. emis pe numele său. i-am spus să se păzească. în faptul că biletul mi-a fost adus înapoi.Ştiu că aţi trecut printr-o grea încercare. .. îngăduiţi-mi. se scula. emis pe numele de Baraglioul.Un sfînt. Ieri-seară.. atunci cînd i-aţi spus cumnatului meu să se păzească. drept în mijlocul mesei. dar cînd o văzu pe Carola că îşi scoate batista şi îşi şterge lacrimile.. după o noapte de somn adînc. în colţul unei mese izolate şi.Da. . . rezemat de sticla de colonie. . simplă. domnişoară. datorită lor. dar oare poţi să ai încredere în personalul de la hoteluri?. bineînţeles. butonii descrişi în ziar. distrată.. vă rog să mă credeţi că. nu-şj dăduse numele şi îl aştepta în reading-room. Dar nu-i stătea în fire. spuse Julius cu convingere. Era pe numele meu. exclamă: .îl cunoşteam pe domnul Fleurissoire. Dar cum Carola se depărta de el. -Pe mine.A! e o vizită de condoleanţe? . şi de care se folosise Fleurissoire. ieşind. permisul Cook. Cînd îl văzu pe Julius intrînd.Cred că înţelegeţi că lucrul acesta mă interesează foarte mult. . îl ştiţi doar. Vorbiţimi deschis. găsise în camera lui.. Am fost foarte surprinsă aflînd-o şi vă daţi seama că mi-a făcut plăcere. profitîndu-se de momentul cînd ieşisem. mi-am dat seama că-i vorba de el. văd o adevărată . vreţi să spuneţi că vă bucuraţi că aveţi prilejul de a mă revedea.. dar nu mă deranjează cu nimic. continuă Julius cu volubilitate.. cu simplitate. Sub mantoul negru cu care era îmbrăcată. scoţîndu-şi şi el batista. ci în una mai retrasă. trebuie să vă spun ceva foarte important. Dar nu ştiam că e cumnatul dumneavoastră. n-am vrut să spun asta. spuse el pe un ton convins. plîngea cu hohote şi Julius se consideră obligat să-i ia mîna într-alui: . . Desigur că în seara din ajun trecuse prin momente de mare spaimă cînd. dar nu asta-i problema. am greşit împrumutîndu-i-l. pe care îl luase din haina lui Fleurissoire.. stinse lumina şi ieşi din încăpere. dimineaţa. atrăgea atenţia în mod neplăcut. Bănuiţi pe cineva anume? Carola lăsă capul în jos... aproape de bun-gust. Eu i-am dat butonii de la manşete.O. deşi neagră. palid şi tremurînd.Scoateţi-vă pălăria. apropiindu-se de ea şi mai mult. domnule conte. îi zise: . cu cinism. în spatele unei uşi bine zăvorite. Ah.. cînd pleca. Carola stătea în picioare în spatele mesei. Dar îmi era foarte drag. îl puse la vedere. aveaţi motive să bănuiţi că. ştiţi. . iertaţi-mă. dar ieri m-aţi salutat cu atîta amabilitate. Scrise o serie de scrisori $i de telegrame. vă întreb dacă. dragă domnişoară. biletul de tren cu care călătorise bietul Fleurissoire. îi întinse mîna peste masă: . Julius se duse acolo şi nu mică îi fu mirarea cînd o văzu pe Carola. nu de mult timp.Mi-am dat seama de asta. mai mult încurcată decît zîmbitoare. dar nu ajunse la nici un rezultat. Noaptea. acum era sub protecţia politiei.. Carola nu se aşezase în prima sală.însuşi. Şi apoi. Julius de Baraglioul nu izbuti să împiedice ziarele să dea în vileag legătura de rudenie dintre el şi victimă şi numele hotelului unde se instalase. stătea mai la o parte. mai mică şi mai întunecoasă. Julius se sculă într-o dispoziţie mai bună. şi eu. se vedea o bluză de culoare închisă. reluă ea. strict personale.Daţi-mi voie să vă întreb: aveţi vreun motiv deosebit să vă temeţi? -Eu? .Nu vă tulburaţi.Cărui fapt datorez plăcerea acestei vizite? Carola îşi aplecă fruntea. fu anunţat că era căutat de o doamnă.Mă veţi considera mult prea îndrăzneaţă. . aşezat la vedere. chiar în cameră. pe la miezul nopţii. căci nu avea curajul să o facă singur. domnişoară. dragă domnişoară.Mulţumesc. nu vine nimeni.. Dăduse îndată alarma şi.. Carola nu răspunse nimic şi îşi ascunse faţa în batistă. pe masă.. care îşi puse batista la loc în buzunar şi.. cînd credea că dorm. pe masă.. Nu ştiu cum am avut curajul să intru în acest hotel şi să vă caut.Chiar în dimineaţa zilei. răsfoia. îl rugase pe valetul de serviciu să se uite sub pat. în schimb. exclamă Carola.. aici. unde dădusem declaraţia. Era atît de amabil şi atît de bun. La început Julius nu înţelese bine despre ce este vorba. era un sfînt. scoase din buzunar carnetul Cook. Ridică din umeri. Julius îşi reveni pe dată: . se ridică de pe scaun. pălăria încărcată. am găsit în cameră. Această mărturisire făcută de Carola fără să vrea îl tulbură pe Julius. cînd m-am întors de la poliţie. vă rog să vă puneţi în situaţia mea. se aşeza în genunchi lîngă pat şi.. pe coridor... ca să pară că face ceva. în schimb. aşa că nimeni nu poate să ne audă. La întoarcere. Totuşi. era prea încrezător.Şi eu..Da? . Julius se apropie şi. întorcîndu-se de la poliţie.

mare pungaş trebuie să fie omul ăsta!. Julius trecu de cealaltă parte a mesei şi. Nu-mi mai pasă. din decenţă.. acesta fiind de clasa a doua. Plecase din Roma dimineaţa şi avea să ajungă înapoi în seara aceleiaşi zile. găsind hidosul cadavru. De fapt. chiar înaintea lor se afla un domn în redingotă şi purtînd joben. în schimb. Fără îndoială că acest jefuitor de morţi avea şi el tot interesul să nu atragă atenţia asupra sa. scapă de o oră de plictiseală. mai voiam să vă spun ceva: dacă poimîine aveţi de gînd să veniţi la înmormîntare. . domnule. de care-l scutiseră pînă acum atît atrăgătoarele şi uşuraticele pofte ale tinereţii cît şi. erau ultimele.îmi făgăduise că nu-i va face nici un rău. Lafcadio se amuză timp de cîteva clipe contemplînd eforturile savantului. „O fi încă vreun amănunt în legătură cu congresul. zise cu demnitate Julius. zise Carola. în felul ăsta.Lafcadio se întorcea de la Neapole cu rămăşiţele pămînteşti ale lui Fleurissoire. pe care nu-l bănuia nimeni. fără să se fi rostit numele lui Lafcadio. mînat de o curiozitate vagă şi spunîndu-şi că ar trebui să încerce să facă ceva nou şi absurd. poticnindu-se la zdruncinăturile trenului. domnule conte: ieri-seară l-am denunţat la poliţie. dacă-şi ţinea făgăduiala. îl ura pe Fleurissoire pentru că nu se apărase mai bine. marile greutăţi materiale. o taină foarte primejdioasă..O.. apropiindu-se din nou de ea. figura lui jalnică îl umplea de revoltă şi j fi vrut să şi-o şteargă din minte. apoi. pipăind podeaua. Lafcadio nu se consideră obligat să se urce în el. o să fie destul de amuzant să se tocmească cu el. ca şi restul Italiei. Care nu m-ar tulbura atît dacă n-aş avea motive întemeiate să mă consider şi eu vizat. avea plete lungi şi drepte şi favoriţi cărunţi.Liniştiţi-vă. o scuturătură mai puternică îl dezechilibra.Domnişoară Carola. prietenul dumneavoastră. Restaurantul era la capătul trenului. aproape o insultă.. vă întreb: ştiţi cumva cine este acela care. Şi-l imagina mergînd în noapte. ocoli masa şi ajunse aproape de ieşire. mă aşteptam la asta. Privirea îi căzu pe o geantă avocăţească. mai tîrziu. o fanfaronadă. care nu se afla însă în vagonul învecinat. dar la o depărtare destul de mare în urma lor. Fiind sigur că e ultimul din şir. cercetînd cu privirile peronul pustiu. dar gîndindu-se că. pe care nu i-am cerut să mi-o dezvăluie. e mai bine să vă faceţi că nu mă cunoaşteţi. V . Nimic nu părea că i-ar putea satisface dorinţa. O fetiţă firavă şi mama ei. îi venea greu să-şi mărturisească noul sentiment ce-i cuprindea sufletul. Lafcadio îi era foarte recunoscător hoţului că sustrăsese acea bucăţică de piele pe care era scrisă adresa furnizorului şi care ar fi putut sâ-i dovedească vinovăţia. v-am spus tot ce aveam de spus. în interior. amîndouă îmbrăcate în mare doliu. Apoi se depărta. perne. c. o taină îngrozitoare. după toate aparenţele. făcu o mişcare bruscă. nu s-a temut să recurgă la crimă? .Poate că ar fi mai bine să mergem să vorbim în camera mea. care dorea să-şi atribuie meritul acestei împotriviri.. La ultima cotitură a culoarului. Lipsit de orice speranţă şi bucurie.. posesorul servietei.. doamna şi fetiţa trecură. umblă în ea. pe care n-aveam nici o nevoie să o cunosc şi pe care a avut supărătoarea imprudenţă de a mi-o încredinţa. jefuindu-l şi. M-am săturat pînă peste cap. servieta purta această inscripţie. mi-aş fi ţinut-o şi eu pe a mea. ziare. cînd ajunse în staţia Capua. chiar în clipa cînd profesorul urma să se avînte în acel gen de acordeon care leagă un vagon de celălalt. a pălăriei lui.a o provocare. călători totuşi în cel mai apropiat compartiment de clasa întîi. Se lăsase noaptea. diferite lucruri lăsate pe banchete marcau locurile celor plecaţi la masă: erau şaluri. veni să-i anunţe pe călătorii de la clasa întîi şi a doua că erau aşteptaţi la masă. în timp ce se apleca să-i caute. o bucată de piele „de forma şi de mărimea unei frunze de laur". Şi acum. îndepărtîndu-se în întuneric. era chiar domnul Defouqueblize.. pentru a înăbuşi această taină. boală tainică. La urma urmei. Nu se mai gîndea să se îmbarce spre Borneo şi recunoştea că acele ţinuturi nu-l atrăgeau în nici un fel. iar dacă va vrea cumva să se folosească de bucăţica de piele tăiată. cu eleganţă în ziar. ca s-o facă. de la distanţă. i-ar fi plăcut să se întîlnească din nou ci vlăjganul care îi luase valiza. După aceste cuvinte se despărţiră. A. descumpănit în chipul cel mai jalnic. după cum era scris. ieşi din compartiment şi începu să se plimbe dintr-un capăt în altul al vagonului. Un chelner de la vagonul-restaurant. ca şi cum ar fi trebuit sâ-l regăsească acolo unde îl lăsase. căci nimic nu i se părea mai ruşintfs decît plictiseala.Domnişoară. se opri o clipă în faţa compartimentului şi apoi intră.. cu discrete litere aurii: DEFOUQUEBLIZE Facultatea de drept din Bordeaux Conţinea două broşuri despre dreptul criminalistic şi şase numere din La Gazette des Tribunaux. deţinea o taină. . Nu vreau să vă mai reţin. cărţi. ai .. bîjbîia cu mîini neliniştite. aşezînd totul la loc. doar aşa. a lui Lâfeadio. e mai bine să ne despărţim chiar acum. geanta nu-l atrăgea deloc. Dar oare l-ar mai putea recunoaşte? Nu-l văzuse decît din spate.. . . nu-l mai interesau nici chiar urmările aventurii sale. tăind din căptuşeala pălăriei. Nu avea poftă să mănînce. îi spuse: . pentru a-şi recăpăta echilibrul. Vagoanele prin care trecea Lafcadio erau goale. care mergea de la un capăt la celălalt al trenului. înota în abstract. şi se grăbi să se alăture micului şir de călători care se duceau la restaurant. Lafcadio pomi după ceilalţi.sfidare. ajungînd la rîul Volturno. Lumea înainta încet. Şi.. Carola se înfierbînta tot mai mult. Dă-le încolo!" îşi spuse Lafcadio. iar ochelarii îi zburară de pe nas în colţul strimtului vestibul pe care-l formează culoarul în faţa uşii toaletei. Erau puse într-un vagon mortuar agăţat la coada trenului. şi iătăde ce: bietul Fleurissoire. poate să facă ce-o vrea. care i se părea acum compromiţătoare şi grotescă. ieşi în uşa vagonului şi se aplecă în afară.

scumpul meu domn. Lafcadio. fără a spune un cuvînt.. îngăduiţi-mi să prefer şampania. pe care le murdărise cotrobăind după ochelari. văduva ocupa. o să beţi toată sticla asta? . vă voi mărturisi că găsesc gestul meu detestabil. care clipeau sub pleoapele umflate şi roşii. . cînd nu vei mai auzi în inima ta sunetele unei asemenea armonii. strîmbîndu-se îngrozitor. în timp ce domnul Defouqueblize cerea o sticlă de apă minerală Saint-Galmier. la dreapta pasajului. Dar.... apoi se ridică. domnule. vă rog. De îndată ce această sticlă se află pe masă.. pentru asemenea fiinţe. îşi spălase mîinile.. Oare visa? Chelnerul tocmai îi .Sînt dezolat. arătă pe listă un montebello Grand-Cremant de douăzeci de franci. apoi. fără să vă faceţi griji din pricina şampaniei. de care se izbi cu capul.. în locul dumneavoastră. Lafcadio luă de pe jos ochelarii. . şi cîtă nobleţe.. Aţi face bine dacă aţi mînca. Cîtă decenţă în gesturile ei! Cîtă tandreţe în priviri! Ce frunte pură! Ce mîini inteligente! Cîtă eleganţă în felul de a se îmbrăca.. se juca de-a „Ştiţi să sădiţi varză?" Hai! Lafcadio... Dacă va fi nevoie. fără să găsească o figură pe care să se fixeze.. am putut să dau peste cap un pahar pun. fă o faptă bună! Ascultă-ţi glasul inimii. Ce-ar fi dacă m-aş întoarce pe dată la mine în compartiment?. vă rog să mă credeţi. întors în copilărie. dar să nu vă temeţi: cantitatea pe care aţi băut-o n-ar îmbăta nici măcar un copil.. Ţinîndu-şi cu două degete ochelarii. Ar fi bine să mă culc. uimit de ochii lui de cîrtiţă. Socotind că farsa durase destul. delicata văduvă." Chelnerul se întoarse cu apa minerală Saint-Galmier şi cu sticla de şampanie. în dreptul lui. vă voi ajuta eu să ajungeţi în compartiment. le ştergea lentilele. dacă primul v-a plăcut.fi zis că asişti la dansul inform al unui plantigrad sau că. îl întrerupse Lafcadio. încă nu eşti cu totul corupt. încă de pe acum. şi inima ta ar şti să se devoteze. în timp ce mînca el însuşi. turtindu-se pe jumătate şi înfundîndu-i-se pînă peste urechi. se unduia în afară. ar fi mai bine să mori! Fiica îi seamănă. eu nu beau nimic altceva decît apă. lăsa să se vadă un ciorap stacojiu şi o pulpă desăvîrşitâ. Apa dumneavoastră minerală e aici. spre pasaj şi. „Cîtă plictiseală domneşte pe aici" îşi spunea Lafcadio. rîzînd.. mi-era atît de sete.. Chiar atunci chelnerul veni să schimbe farfuriile. jobenul amortiza lovitura. Lafcadio. îl va sparge. plec imediat. ba chiar aţi accepta un al doilea pahar. Cît sînt de prost îmbrăcaţi! Dar cît ar fi de urîţi dacă ar fi goi! îmi dau duhul înainte de desert.Sînteţi mult prea amabil. Schiţă gestul de a se ridica. .Rămîrieţi. Chelnerul însărcinat cu vinurile trecea de la o masă la alta. evitînd mulţumirile avocatului. împreună cu fiica ei.. vă rog: vinul ăsta e foarte tare?. spuse Lafcadio. graţia extraordinară a copilei! Cu cîtă solicitudine se apleacă mama spre ea! Ah! în faţa unor asemenea fiinţe. Dacă mai face un gest.. Prînzul începuse. o masă de patru locuri. care începea să se distreze. dacă nu comand nişte şampanie.. îl întrerupse Lafcadio.. nu va izbuti săl găsească singur... îşi scoase jobenul. Domnul Defouqueblize gemu.. începu să se uite cu atenţie la văduvă: Era cu siguranţă o italiancă. locul din faţa lui rămînea gol. Lafcadio se uita la el foarte atent.. . „Din fericire. Mă simt cu totul stingherit. domnule.. îşi cerceta atent unghiile. dar.Spre a vă linişti. dacă nu v-aţi scuza. Aşeză pe masă cea de-a doua sticlă. îi spuse chelnerul cu demnitate. fără să vadă că nu-i a lui. Dumnezeule! Dumnezeule! ce-o să mi se întîmple?.. Defouqueblize o apucă. diavolul însuşi s-ăr da bătut. îi puse în joben şi o luă la fugă. temperează. dacă ştii cum s-o iei. cu mişcarea cea mai firească.Vai! domnule. . S-a întors cu spatele la el." Intră profesorul. pentru că. Lafcadio se aşeză la o masă de două persoane alături de uşa cu geam. totodată atît de simplu... ridicîndu-şi repede fusta. Văduvă de ofiţer. . Am o vedere atît de slabă. o nouă zdruncinătură îl proiectă pe nefericitul savant spre uşa closetului. oricît de distrat aş fi fost... dar Lafcadio. — Turma asta trăieşte ca pe o corvoadă monotonă această distracţie plăcută. . . domnule. eu. întinde-i obiectul indispensabil..Ce-i asta? strigă Defouqueblize. fără îndoială.. Vă pot oferi puţină apă minerală? .. cu colţul şervetului. cea mai mică picătură de alcool mi se urcă la cap..A! într-adevăr. Lafcadio îl lăsă să-i ia farfuria pe jumătate plină. Ajută-l pe acest infirm. oarecum serioasă ba chiar aproape tristă. Defouqueblize îl plictisea..Bine-ar fi să fie aşa. nu ştie că eu sînt cel care i-am redat vederea! Dacă începe să-mi mulţumească. . Spuneţi-mi. După toate aparenţele. dintre care două rămîneau goale. căci ceea ce vedea în acea clipă îl umplea dintr-o dată de cea mai mare uimire: văduva. La stînga pasajului. îl opri. nu ştiu cum să. Această notă arzătoare izbucnea atît de pe neaşteptate în acea gravă simfonie.Ar trebui să mîncaţi ceva.... . Chelnerul făcu gestul de a-l reţine. Chiar în acea clipă. Iat-o.Mi-aţi face o mare plăcere. şi nu înţeleg cum. credeţi-mă. pe care o deschise prima şi o puse între cei doi convivi.. sufla încet deasupra lor. Lafcadio.Vă mulţumesc mult. Un chelner îl aşeză în faţa lui Lafcadio. care este viaţa. a cărui privire indiferentă aluneca peste ceilalţi convivi. era şampanie! Şi.Şampania vecinului dumneavoastră. o să vă mărturisesc. şi umplu un pahar pe care îl dădu peste cap.

Respectabilă. . care... a mărturisit. Bănuiesc că e mai tare decît spuneţi. deşi nu sînt căsătorit.. spuse la nimereală Lafcadio. Lafcadio tocmai urma să se servească.Nu! nu! nu-mi puneţi prea mult! spunea Defouqueblize ridicîndu-şi cu o mînă tremurătoare paharul. îl dă peste cap. aţi spune. Lafcadio şterge farfuria. domnule.. Nu contează! O să mă conduceţi pînă la compartimentul meu.. cu nasul în farfurie. pe care nu-l speria băutura. şi în faţa poliţiei poate. Prin acest gest instinctiv... în şoaptă: . gravi. încercă să-şi imagineze din nou atitudinea provocatoare. încearcă să revadă pe farfurie butonul. domesticiţi. neîndoielnic. Acolo sînt cunoscut şi respectat.. la Roma. reţinuţi.. banale. O priveşte din nou pe văduvă. Nu poate.. . nu-i aşa? după cum ne-am înţeles. nu-i aşa? şampania asta are un gust ciudat!. şi doar vi le spun într-un chip cu totul firesc. Gîndiţi-vă ce-ar fi dacă unul dintre elevii mei m-ar întîlni beat pe stradă!. îl urmăreşte. împingînd astfel oribila bijuterie pe faţa de masă. ia în mînă butonul. care rîdea şi el şi.aducea un nou fel de mîncare..Cred că o jumătate de sticlă ar fi de ajuns. ca dumneavoastră şi ca mine. se serveşte din belşug..Ah! domnule. Nefericitul! Nu regretă crima înspăimântătoare pe care a săvîrşit-o. dar şi să-i conving pe ceilalţi că n-aş face nimic neobişnuit chiar dacă mi s-ar îngădui să fac. de ce a luat acel buton?. să vă mai cer puţin? îşi întinse temător paharul spre sticla aproape goală. îşi umple paharul cu şampanie.. veţi şti care-i cauza. doar cîteva picături. dar gesturile şi ţinuta ei au redevenit decente.. şi bînd-o. se asigură că butonul este acolo. apoi îl umple din nou. iar dacă sînt indecent... în buzunăraş.. voi întîlni mulţi colegi. absurd. credeţi că aş îndrăzni să le exprim atît de direct. în faţa lui. în depună siguranţă. pîndindu-i fiecare mişcare. De fapt. E ciudat că la început mi s-a părut că are un gust atît de rău. A mai rămas 226 9 Andre Uiae puţină şampanie? Doar cîteva picături. Dar chelnerul se aplecă spre platou. care nu-i aparţinea. fii sigur de asta.. Defouqueblize uitase de bunele purtări... Dar poate vreţi să mai comand una? . continuă savantul pe dată. aşa cum atît de bine spuneţi! Dacă am fi siguri măcar că asemenea gesturi nu ne angajează întru nimic. cu siguranţă că e din pricina şampaniei. apoi.. îl pipăie... Dar cineva l-a văzut poate adineauri! Se străduieşte să mănînce în continuare.. şi dacă nu l-ar simţi acolo. Totul începe să semene cu un coşmar. Acum începe să aibă vedeniile unui om beat. dinţii i se încleştează de ciudă. şi fără să par a fi constrîns la asta. Lafcadio vrea să se gîndească la altceva.. sînt specialist în criminologie comparată. Cu un gest rapid..Oare pot îndrăzni.. nu era o halucinaţie: aude cum scrîşneşte butonul sub farfurie. da. . un chelner trecea. E ca şi cum vi s-ar pune în pahar apă minerală Saint-Galmier cînd credeţi că vi se pune şampanie. Vom fi acolo singuri.. . dacă ne-am afla la Bordeaux? Spun Bordeaux pentru că eu locuiesc la Bordeaux. ceru o a doua sticlă de şampanie. VATICANULUI 9 22i Rîdea de propriile lui cuvinte. că în mine nu există nimic neobişnuit care ar putea să iasă la iveală. ciorapul roşu. oricine ar fi el. Defouqueblize terminase de mîncat. a recunoscut că el e vinovatul.. în cele din urmă. începu să-l privească pe Lafcadio. sprijinindu-şi coatele pe masă şi mototolind nervos şervetul. un rînjet bizar i se citea pe buze. Lafcadio îi turnă în pahar ultimele picături de şampanie: . exercit o profesie care se bucură de mare prestigiu: sînt profesor la Facultatea de drept. dragul meu complice.. fie numai şi din întîmplare. sînt siliţi să trăiască prefăcîndu-se. Apoi se apleca peste masă către Lafcadio. îl strecoară lingă ceas. în buzunăraşul de la vestă. Fie şi numai cele ce vă spun acum. luînd banii datoraţi de clienţi. duc o viaţă liniştită. s-ar îndoi de existenţa lui. înţelegeţi că acolo nu am voie. de parcă nu s-ar mai fi putut stăpîni. în mijlocul farfuriei. oamenilor nu trebuie să le treacă prin minte că domnul Defouqueblize (aşa mă numesc) îşi impuneau străşnicie buna purtare!. cîte am putea face în această viaţă dacă am fi siguri că lucrurile nu vor avea nici o urmare. la fel de sobri pe cît voi redeveni eu însumi de îndată ce-mi voi regăsi livreaua. a căzut în această capcană grosolană ca un prost. hidos şi perfect recognoscibil. acum o găseşte mai puţin frumoasă. privirea îi căzu pe farfurie şi ceea ce văzu îl dădu gata: Acolo. Multe lucruri ne par monstruoase. Nu. Lafcadio se uită la Defouqueblize: savantul mănîncă cu o înfăţişare inocentă.. Masa era pe sfîrşite. Fericit că-şi poate uita pentru o clipă neliniştea. Mîine. am găsit că gustul acela ciudat nu se potrivea cu cel al apei minerale Saint-Galmier. tocmai ăsta-i chichirezul.Cînd călătoreşti. Nu te întîlneşti de două ori în viaţă cu o asemenea ocazie.. Credeam pur şi simplu că beau apă minerală Saint-Galmier. precum şi bacşişurile. Beat de-a binelea. ci acel gest deplasat... Lafcadio: butonul Carolei! Butonul care lipsea de la cea de-a doua manşetă a lui Fleurissoire. Lafcadio. la vedere. Atîţia oameni de lume. asemenea lucruri n-au nici o urmare. Simte cum păleşte. nu am nicidecum voie să mă îmbăt.. în faţa celui care-l observă..N-am cum să vă dau mai mult.Nu ştiu de ce îmi vine să rîd aşa. Dar de ce-i zîmbeşte oare acum profesorul?. . nu-i nimeni. pe care Lafcadio îl umplea ochi. Trebuie nu numai să nu fac nimic neobişnuit. îşi şterse buzele. Se întoarce brusc: îndărătul uşii cu geam care închide trecerea. atîta vreme cît nu le cunoaştem. căzut nu se ştie de unde. înţelegeţi ce vreau să spun. Dar cine-i va spune cum a ajuns în farfurie? Cine l-a pus acolo?. ridică farfuria. Viaţa mea trebuie să fie respectabilă. amuzat de naivitatea savantului. aşază farfuria deasupra. o catedră nouă. la congresul care ne adună.

şi cum era o fire căreia îi plăcea jocul. e un noroc că m-am aflat atunci acolo. Protos. vă spun. Mai bine aşa. Ce vreţi? Chiar beat. domnule Lafcadio şinumaiştiucum!. Amicii noştri credeau în următoarele axiome: 1.. îţi pierdusem urma de pe vremea cînd mergeam amîndoi la vechea noastră prietenă.Am decupat-o impecabil. ajutîndu-mă să ajung în compartimentul meu cîtă vreme mă mai ţin picioarele. vocea lui Defouqueblize devenea tot mai sonoră. poate. Defouqueblize se ridică cu mare greutate de pe scaun. Savantul continua să spună: . Lafcadio prefera o realitate coşmarului bizar în care se zbătea de o oră încoace. ameţitoare aventură! O. Căci. Crustaceele nu-i recunosc pe şmecheri. . Existau. striga: . Scosese din buzunarul vestei o mică rondelă de piele şi o cerceta atent.. în cele din urmă. Amîndoi porniră... ar face-o grupul de rude şi de prieteni cărora vrem să le fim pe plac. Se întoarse pe dată. Dar poate vă plictisesc? . între noi fie zis. Protos se amuza din plin. Frumos cum erai.... vorbesc. prefăcîndu-se că nu observă nimic. Cuvîntul şmecheri trezea în mintea lui Cadio un noian de amintiri ce abia aţipiseră. care nu ne seamănă decît foarte puţin. Opera ta avea mare nevoie de unele retuşuri. şi asta pentru tine. să o nesocotim. nostimi.. spre compartimentul unde rămăsese servieta profesorului.. Ar trebui totuşi.Orice-ai spune. mulţi bărbaţi s-ar fi lăsat şantajaţi. 2. încă arăţi destul de bine. zîmbi.. a căror privire. autoritară şi voioasă. în argoul de care Protos • şi el se slujeau pe vremea cînd erau împreună în pensiune. Ştii cit de mult te-am iubit. pe deasupra.. cînd pătrunzătoare. nu se arăta tuturor şi în toate lucurile sub acelaşi chip. Dar dacă aţi terminat masa. de uitare! Da. continuă să spună. Cît de fericit am fost cînd am aflat în sfîrşit veşti despre tine şi că vii în Italia! Drace! tare voiam să ştiu ce s-a întîmplat cu tine. cu partea de sus a trupului proiectată spre Lafcadio. dar oare era tot Defouqueblize? — şi. Mi-am dat toată strădania. mai mult sau mai puţin eleganţi şi demni de laudă. Defouqueblize se înălţase dintr-un salt. cu o voce batjocoritoare. Ajunge cu vorbăria.Iată teza mea: ştiţi cum poţi face dintr-un om de treabă un ticălos? E de ajuns o stare de depeizare. z/8 T Anore uiae . te vezi la zdup în mai puţin de-o săptâmînă.. domnule Defouqueblize. să ştii! Carola era o femeie şi jumătate! Enervarea lui Lafcadio devenea tot mai vizibilă. începea să-l neliniştească. M-am săturat să te recunosc şi totodată să nu te recunosc. dragul meu. O. A unui Protos uriaş şi măreţ. dar pe care este indecent. încetarea unei continuităţi. cu o voce mai blîndă şi aproape confidenţială: VA11CA1NULU1 V III . cînd te pui pe treabă! Dacă poliţia obţine adresa furnizorului acestei piese doveditoare. mai stingherit decît ar fi fost în stare să recunoască. . . evadez din mine însumi. dragul meu!.. şi sinceritatea iese la iveală!.Şi chiar dacă nu ar exista societatea spre a ne constrînge.. şi le-o şi dovedesc. clătinîndu-se de-a lungul culoarului..Mă interesează nespus de mult ceea ce-mi spuneţi. nu-i aşa?. îmi place să-i supraveghez pe novici: sînt plini de imaginaţie. oricît ar fi fost de teribilă. dar. Dar îşi închipuie cam prea uşor că se pot lipsi de sfaturi. Vocea profesorului era din nou tot mai puternică. vrînd parcă să se ridice. să porţi ochelari.Nu m-am fardat prea rău.. conform clasificării lor.. şi care se anunţa a fi redutabil. o simplă întrerupere a curentului.. Dar nu apucase bine să plece cînd simţi o lovitură de pumn în umăr. Fapt este că în clipa asta mă sustrag imaginii mele.Haidem! Luaţi-mă de braţ.. Dar. ai cărei reprezentanţi se lăfăiau pe toată scara socială. Lafcadio îl instala şi îşi luă rămas-bun. pentru diferite motive. e de ajuns o gaură în memorie. a unei devieri de la linia dreaptă. Nu chiar din întîmplare... îşi aţintise asupra lui Lafcadio ochii ciudaţi.. ce avantaj se află de partea bastardului! Gîndiţi-vă: de partea celui a cărui fiinţă însăşi este produsul unei atitudini neconvenţionale. nu voi mai fi în stare să mă ridic. cărora le corespundea şi li se opunea unica mare familie a crustaceelor. întreprinzători. Dar eu îi iubesc pe vechii mei prieteni. Lafcadio se întreba dacă miopia acestui bărbat nu era simulată şi aproape că recunoştea acea privire. Protos continuă: . poate vreţi să-mi oferiţi braţul. Ei opun sincerităţii noastre răzvrătite o imagine a noastră de care nu sîntem decît pe jumătate răspunzători. o să dai de dracu' dacă n-o să-i recunoşti mai bine pe şmecheri. Un şmecher.N-ar fi cazul să-ţi părăseşti atît de repede un prieten. era un om care.A! tu eşti. nu-i aşa? .. Şmecherii se recunosc între ei. toate femeile ţi-ar fi căzut la picioare şi. nu spun asemenea lucruri în cursurile mele. izbucnirile ei îl nelinişteau întrucîtva pe Lafcadio.Pe măsură ce vagonul se golea. domnule. Defouqueblize intră primul... mai multe categorii de şmecheri. Cum adică? Chiar aşa? Ai vrut s-o iei din loc? Din extravagantul profesor beat criţă nu mai rămăsese nimic: Lafcadio recunoscuse statura solidă a lui Protos. spuse el. Defouqueblize îşi luă un fel de avînt. iar subiectul mă preocupă foarte mult.. -Lafcadio îşi amintea acum de toate acestea. ca şi efortul de a o ascunde. căzînd pe dată şi aproape prăbuşindu-se peste masa goală... Ce idee să-ţi pui pe cap o asemenea pălărie. cînd vagă. se ridică şi spuse dintr-o dată: . Ridicaţi-vă. Mă tem că dacă mai întîrzii. Cadio? VA11LA1NULU1 ▼ ££V Totdeauna am crezut că o să scot ceva din tine.Vorbesc. Fireşte. primejdioasă voluptate!. rămîn profesor.

Ciudată făptură! Şi. . n-ai de ce să te înfurii. Unde vrei să ajungi? Am făcut o greşeală. . Poate că nu suporţi fumul?. care nu-şi putea stăpîni mînia. Ai unele înclinaţii. nici chiar siguranţa sa personală. v Anare «aiae ea cade la învoială cu şmecherii. în cazuri în care poliţia eşuează. Lafcadio. dar Lafcadio tresări puternic.. Cît? Tonul lui Lafcadio era atît de hotărît. Eu nu cobor decît la Roma. care îl refuză.Lafcadio ar fi vrut să-l sugrume. dar pe dată îşi regăsi aroganţa: . Doreşti să răscumpăr această bucăţică de piele. Lafcadio: poliţia îi bagă la închisoare pe cei care nu se supun. regimul crustaceelor te dezgusta. dar şi că. lucrul e făcut şi nu mai poţi scăpa.A mă preda pe mine înseamnă a te preda pe tine însuţi. încît Protos bătu uşor în retragere. .De ce să ne grăbim? Avem tot timpul înaintea noastră. Dar poate că mi-ăi fi răspuns afirmativ dacă ţi-aş fi spus de la .Mă iei drept un hoţ? .).Poate că ar trebui să treci mai departe. Cadio! începu să-i mîngîie uşor braţul. băiete. spuse el. nu-i aşa? Partea neplăcută este că nu l-am văzut numai eu.. vom sta de vorbă mai pe îndelete.. Numai de tine depinde să ţi-i faci prieteni. Nu acţionez: îi fac pe alţii să acţioneze. LAZ. Lafcadio. Cu siguranţă că Protos era înarmat. spuse: .Ascultă. Pe scurt. nu. Aparţin şi eu întrucîtva poliţiei. îţi aminteşti. se întîmplă ca o crimă să nu poată fi descoperită de jandarmi.. îmi amintesc. Cadio.Destul cu batjocura.. îi oferi una şi lui Lafcadio. deschis. Doi şoimi plutind în văzduh. Cadio. curiozitatea-i era mai puternică. „Cade la învoială". ia-o cu binişorul. strîngea din pumni şi unghiile îi intrau în carne.E cel mai neînsemnat serviciu pe care ţi-l puteam face! Merită cele şase hîrtii de cîte o mie. nu avusese vreodată cîştig de cauză. fără să cazi în alta. Dar ai întinerit cu adevărat. Lafcadio se hotărîse să nu rostească nici un cuvînt. dar.. ai o armă împotriva mea. nu-mi prea plac amatorii. Rămînea nemişcat. Trebuie să o înfrunţi cu îndrăzneală. pe acelaşi ton batjocoritor: . Iar cu mine nu-i cazul să faci pe fanfaronul sau pe prostul. Trase de mai multe ori din ţigara de foi. sau că o societate se poate lipsi de legi.. unele strălucite înclinaţii. Cadio. Am ochiul cîmpului. butonul domnişoarei Venitequa? Ce gest nesăbuit! Ce gest idilic! Bietul meu Lafcadio! Cred că ţi-ai reproşat îndeajuns acest mic gest. eşti atît de naiv. da. pentru că asta-mi era voinţa. . nu voi cerceta dacă ar fi prudent pentru tine să te slujeşti de ea. iar el nu avea nici o armă asupra sa. mai bine să ţi-o spun pe loc şi deschis. te vei supune? Stingherit peste măsură poate. învaţă legea şmecherilor. Cît de frumoasă este literatura! Lafcadio! Prietene. Sînt fermecători. de fapt. dar ce pot să fac? De acum înainte depinzi de ea sau de noi. cu trupul înţepenit.. crede-mă. apoi. Protos continuă. dragul meu (scuză-mi sinceritatea). ai crezut. ZJU T /\nare uiae vorbeşte! Nu mai rîde şi nu te mai uita aşa la mine. chelnerul. înţelege-mă bine. Se gîndi că într-o luptă corp la corp va fi învins.Hai să ne aşezăm. în timpul cinei.Nu. Ce lucruri chiar atît de neplăcute ţi-am spus? Discutăm ca între prieteni. căci presupun că nu-şi făcuse prea mari calcule. (engl. nu bani aştept de la tine. aş fi cu adevărat nefericit să fiu silit să predau poliţiei un vechi prieten ca tine... Ascultă-mă. naiv şi de o graţioasă spontaneitate. Nu pari. de acord. alături de portiera culoarului. noi reuşim uneori.. în Italia. atît de adaptabilă!. şi îşi puse picioarele pe cealaltă banchetă. Lafcadio.. îl întrerupse Lafcadio. fii rezonabil. înălţînd din umeri: . Nu-ţi pierde cumpătul. two fishes swimming in the sea not more lawless than we1. îngâduie-mi să te ajut. Aş prefera să mi te supui pentru că. cînd ai luat din farfurie. văduva şi copilul fac parte din bandă.. Protos continua. FlVJNl|JiLhi VATICANULUI ♦ 231 Un adolescent a vrut să evadeze din cadrul social care ne sufocă. Exagerezi lucrurile astea. că se poate ieşi atît de uşor dintr-o societate. Dar ceea ce mă miră pe mine e că. Lafcadio crezu că vrea să-i închidă drumul de ieşire. ci supunere.. atunci cînd era vorba de propriile tale cheltuieli. Legea mea nu are nimic înspăi-mîntător. pe care vrei să-mi spui de ce nu le-ai luat? Lafcadio tresări: . Hai. o să-ţi explic de ce noi sîntem mai deştepţi decît ei: pentru că noi ne punem în joc viaţa. Nu te mai opune. 1 Nelegiuiţi.. cu buzele strînse. ba chiar întru totul aşa cum îmi plac mie.. deşi eşti atît inteligent. un adolescent simpatic. Lafcadio. şi atît de spontan! Nu-ţi dai seama că mi te-ai supus. Scoase o ţigară de foi dintr-o tabacheră. că-ţi dai bine seama de situaţia în care te afli. cît de tare erai la socoteli. Vrei bani.. Asta-i! Ai vrut-o. la fel de nelegiuiţi ca mine.. Dar chiar dacă timp de o clipă dorise să fugă.. Contribui şi eu la menţinerea ordinii.. . prietene. pe un ton foarte calm. am citit asta undeva: Two hawks in the air. dragul meu.. Lawless. cred că aşa trebuie spus. acea curiozitate pătimaşă împotriva căreia nimic.Bani? Ce tot spui! zise Protos. prietene. respingîndu-l. nu socoteai niciodată.Ia-o cu binişorul. spuse Protos. prietene. Se instala într-un colţ. . cu privirea fixă.Speram că vorbim serios. crezi că e nevoie să vină altul să-mi spună asta? Da. . Se aşeză.. doi peşti zbenguindu-se-n apa. nu eu sînt cel care o să mă mir de asta. dar. continuă liniştit Protos.

. relaţiile tale cu contele Julius au devenit. Uimit că este lăsat să plece. desigur). Poţi să mă supraveghezi. dar anumite aluzii. este să te mulţumeşti cu ce ştii. nădejdea de a-l revedea. ba chiar un mare rol. vrednicul său fiu. Nu sînt sigur. începea să uite de felul cum îşi schimbase dintr-o dată recent părerile. Ploua. Armand-Dubois ar fi pe deplin consolat! Ce încurajare pentru credinţa sa! Ce uşurare!. să n-ai nici o teamă în privinţa asta. cardinalul Andre o anunţase în mod oficial: candidatul nu va mai trebui nici măcar să-şi reînceapă vizitele. ce rudă putea fi la fel de apropiată precum un asemenea prieten?). Marguerite îi aducea romancierului veşti bune: alegerea sa era sigură.. între cele două banchete. Iartămă dacă prefer poliţia. în dimineaţa ce a urmat zilei cînd contele Julius. în prima trăsură. sărutînd mîna soţiei sale şi fără să vadă privirea fiicei lor aţintită asupra lui şi plină de dispreţ. că prezenţa la Roma a lui Lafcadio. Familia Anthime se instala pe via Bocea di Leone. Bietul Fleurissoire a murit tocmai fiindcă a vrut să pătrundă în culise. lipsit de orice distracţie în monotona viaţă burgheză pe care o ducea.. fără îndoială. gîndurilor.. vrei să-mi explici de ce?. cînd tu însuţi eşti simplu. mi-a spus domnişoara Venitequa. cu porţile larg deschise: era aşteptat. pe Amica (de îndată ce doliul va fi luat sfîrşit. ba chiar nu sînt foarte sigur că Julius. Lafcadio se ridicase. pe care urma să o întîlnească în cortegiul funerar.. După ce aflase veştile. Domnul de Baraglioul-tatăl a murit. Doar dacă nu cumva îi datorezi nemijlocit domnului Julius averea ta prezentă. ceea ce (îngăduie-mi să ţi-o spun). deşi nu era din familie. nu-i aşa. contesa primise o scrisoare de la soţul ei. îi duse repede la Grand Hotel. . iar asta îmi îngăduie să meditez în chip mai liber. de acele gînduri deloc ortodoxe. nu făcea nici o aluzie la acea cvasifratemitate care. Admira această consecvenţă subtilă prin care spiritul său se abătuse o clipă din drum. Lafcadio. nu jucau un anume rol. înlătură-mi o îndoială: tu. fie că-i altfel. cîtă logică! Partea cea mai grea este să ştii pînă unde să mergi. şi. şi chiar în seara acelei zile o părăseai pe domnişoara Venitequa.Fleurissoire.. La această ceremonie nu veni multă lume.început ce aşteptăm de lă tine. se îmbrăcase în doliu. sînt fericit: Carola a putut anunţa poliţia. prietene. prietene. Cunoaşterea nu-i întăreşte decît pe cei care sînt tari. afacerea e limpede şi datoria ta evidentă: îl vei şantaja pe Julius. şi riscurile lui. Lafcadio. continua cu gravitate Julius.. Nu! nu te supăra. — Şi să nu te schimbi. Lucrul cel mai simplu. Du-te şi mă reclamă: o aştept. De atunci. în hotelul în care locuiseră cînd veniseră prima oară. seducător cum eşti.. nu se juca cu focul. principiilor mele. după cum nu avusese nici cu Lafcadio).. de a o lăsa să facă singură această lungă călătorie. arborele tău VATICANULUI 9 Zii genealogic pare să se fi colorat puternic cu nuanţe baragliouleşti!. după ce se despărţise aproape deîndată de familia Anthime. deoarece călătoreau la clasa â treia. — Vezi? îi spunea Marguerite. se va căsători cu ea. familia Anthime venea din Milano cu trenul de seară. prietene. pe timpuri ţi-am cunoscut mulţi unchi. Cu puţine ore înainte de telegrama ce anunţa moartea lui . şi orice ne-ai lăsa să presupunem. nu le văzură decît la sosire pe contesa de Baraglioul şi pe fiica ei mai mare. — Să-ţi fiu fidel ţie. Cîtă consecvenţă în felul meu de a gîndi. Mîine. Oricum. pentru că pierduseră trenul. în ochii lui Julius. contele îi vorbea pe larg de marea plăcere pe care i-o pricinuise întîlnirea neaşteptată cu Lafcadio. îl împodobea cu 234 ▼ Anare oiae asemenea perfide farmece pe acel tînăr bărbat (Julius. acesta. cu o zi mai înainte. orice e mai bine decît să te ascult.. Oribilul secret l-a ucis. Julius venise săji întîmpine la gară. în raport cu acele vremuri. spuse: . dacă ar şti că nu ADEVĂRATULUI Sfînt Părinte îi datorează nefericirea şi exilul. Lafcadio. Şi totuşi.Nu fug. foarte intime. fără să-şi dea nici o strădanie. Fie că-i aşa. păşind peste corpul lui Protos. glumesc. plecaseră amîndoi de la Pau cu o zi mai înainte (Blafaphas nici măcar nu putea suporta gîndul de a o lăsa pe văduvă pradă durerii ei. întins de-a curmezişul compartimentului. după ceremonia funebră. care veneau de la Paris în vagonul de dormit al aceluiaşi tren. nu făcu nici un gest pentru a-l împiedica. necesară menţinerii bunelor moravuri. în hotărârea pe care a luat-o Genevieve de a-şi întovărăşi mama. în lumea asta e de ajuns să ştii să aştepţi. Lafcadio. ci papa. plăcîndu-i scandalul pe care l-ar fi putut stîmi. VATICANULUI 9 235 decente.. mi s-ar părea cu totul scandalos. şi. dar ce-ai vrea să creadă lumea?. Nu protesta! Şantajul este o instituţie sacră. ar fi bine să-i vorbesc. de asemenea. a venit în vizită la tine. o avertizau îndeajuns pe contesă. Ce-ţi ziceam la Paris? Totul se întîmplă la timpul potrivit. credincios ordinului tatălui său. în timp ce se îndepărta. — Lasă-mă să trec! strigă el. era din nou stâpîn pe sine.. a doua zi.. de proiectele deloc riVJNiJt. Academia venea ea însăşi către el. Dricul era urmat de trei trăsuri.Lt.. dar ajunseseră la Roma doar de cîteva ore. ca un adevărat prieten. Nu el se schimbase... să nu iei cele şase bancnote de cîte o mie pe care hazardul ţi le-a aruncat la picioare! Găseşti că asta-i firesc?. anumite reticenţe. Cum? Vrei să pleci?. Lafcadio deschise uşa culoarului şi... pe care l-am lăsat atît de sărac. Blafaphas o însoţea. VI V^ hiar în acea zi. nu avusese o explicaţie deschisă cu soţia sa. Perseverenţa este cea mai indispensabilă dintre virtuţi.

vreau să spun: de propria mea revoltă.. la întoarcerea de la cimitir. printre nori se ivea o rază de soare. atent. crede-l pe bietul martir.. contele. Ce tot spui!. treptat. am plecat cel puţin cu o certitudine. nimeni nu făcu nici o aluzie la nefericita întîmplare. . scuturîndu-se din tot trupul. Vocea i se pierdu într-u hohot de plîns.. dragul meu Anthime.îţi spun: adevăratul papă nu-i întru nimic răspunzător de toate acestea.. pentru că nimeni nu-l poate vedea... .E adevărat: scandalizat de felul cum v-a părăsit Biserica. dar care curînd. Anthime începu să rîdă cu hohote. ici-colo.A murit tocmai pentru că a vrut să ştie. din nou singur cu Anthime. . care-l punea pe Sfîntul Părinte la adăpost de toate presupunerile injurioase pe care noi le făcuserăm pe seama lui. Am fost primit. . care începea să se aprindă. derutant. şi m-a stingherit nespus de mult în credinţa mea. Ştiu!.. ce dracu'! Hai să vorbim deschis: atitudinea ta m-a şocat. ZJO /\nare oiae . Fleurissoire n-ar fi fost asasinat. îl întrerupse: — Constatasem îndeajuns prin mine însumi şi le dădusem de înţeles celorlalţi în decursul întregii mele cariere că poţi fi un desăvîrşit creştin fără să dispreţuieşti avantajele legitime oferite de rangul pe care Dumnezeu ni l-a dăruit în marea lui înţelepciune. . că vedeam în purtarea ta nu atît sfinţenie. Curînd vei vedea cît de îndreptăţit eram să fiu indignat. Dar. .. cel care şi-a bătut joc de tine e un adept al Quirinalului. . se monta. dar prin care credinţa ta. cu fruntea îmbrobonată de sudoare. îţi voi mărturisi.. Totuşi ar trebui să ştim. continuă Anthime care. Julius de Baraglioul.. . Căci în privinţa injustiţiei căreia i-ai căzut victimă. iar atitudinea ta. cît orgoliu. mă indignam. Hotărîsem deci să mă plîng în locul tău. coborî geamul dinspre el. — Dumnezeu îmi este martor că nu m-am plîns de nimic. în cea de-a doua.De îndată ce am ajuns la Roma.Nu! nu l-am văzut pe papă.. şi FlVJNJLŢKUi VATICANULUI ♦ Iii tocmai asta îţi reproşez: acceptînd nedreptatea.. urma să capete dintr-o dată o confirmare. cel care se află acum pe tronul pontifical şi de care Biserica ascultă şi care dă porunci. Julius: l-ai văzut pe papă? . . Anare oiue în preajma mormîntului lui Fleurissoire. . cel care mi-a vorbit. fiindcă îmi dai prilejul să ţi-o spun. Te vedeam lezat în drepturile tale. — Dumnezeu îmi este martor că nu te-am rugat să faci asta. i — Pot atunci şi eu să-ţi mărturisesc că atitudinea ta.în ultima trăsură luase loc doamna Armand-Dubois. Dumnezeu nu are ce să caute aici. Ce tot spui!...Nu mai protesta întruna! îl întrerupse din nou Julius. prin moartea scumpului nostru Amedee. prin gropi. va şti să iasă întărită. papa este nevinovat.. papa pe care-l vedem la Vatican.Dumnezeu îmi este martor că. Căci eu unul nu admiteam ca Biserica să greşească.Pentru că. .Rîzi! Rîzi! continuă Julius. de situaţia mea. .Ah! spuse cu indiferenţă Anthime. .Ştiu!... .Nu m-am îndoit niciodată de asta. . o punea tocmai în această situaţie. continuă Julius.. fără să pară a face asta. papa pe care l-am văzut. ascultă-mă: nu l-am văzut pe papă. iar acea resemnare excesivă pe care ai arătat-o ultima oară cînd te-am văzut la Milano mi s-a părut mult mai aproape de revoltă decît de adevărata pietate. dragul meu frate.Da. M-ai enervat cu resemnarea ta! Ba chiar. . zise Armand-Dubois.. Demersul meu urma a fi încununat de un succes ciudat. un secret îndoielnic mai întîi. Nu mai ploua. . ... un secret înspăimîntător. Julius. care părea superioară atitudinii mele. pe care patosul lui Julius îl neliniştea.Anthime. dacă nu mi-a păsat de averea mea..Am formulat eu pentru tine. Săltînd. îşi puse jobenul pe genunchi.Dumnezeu îmi este martor că niciodată n-am formulat ceva injurios faţă de Sfîntul Părinte. Ce tot spui!. de ştiinţa mea.Spune ce ai de spus.. Dacă aş fi rîs mai puţin. la rîndu-i.. .. Dumnezeu nu-ţi cerea chiar atît de mult.Vrei puţin aer? Şi Anthime. împreună cu contesa şi cu fiica acesteia. spuse: — îţi făgăduisem că voi interveni pentru tine pe lîngă Sfîntul Părinte... NU ESTE ADEVĂRATUL PAPĂ. îţi explic: atitudinea ta era aproape de revoltă. Oare nu tocmai tu mă îndemnai la revoltă şi. dacă am consimţit să mi se facă această.. dragul meu Anthime. Şi eu am rîs la început. am dat ascultare inimii mele.Dacă nu mă crezi pe mine.Vorbeşti serios?. prietene.. m-a întristat. îţi reproşam tocmai atitudinea ta afectată. Amîndoi rămaseră cîteva clipe fără să vorbească. izbucni în cele din urmă Julius — dar am aflat un secret. trăsura se întorcea la Roma.Oare să cred ce-mi spui? . îl laşi pe celalalt să se revolte pentru tine.. împreună cu Anthime Armand-Dubois.. jignit. Julius. am cerut o audienţă. Căci chiar dacă n-am obţinut nimic din ceea ce venisem să cer.. Ah! preasfînt prieten! Nevinovată victimă!.

Deci nu se temu prea mult cînd înţelese că era încercuit. negîndindu-se la nimic. t: VATICANULUI ♦ 239 .Glumeşti?.Dragă Anthime. pregătiseră o capcană în vicolo dei Vecchierelli. . puţin îmi pasă. preveniţi în ajun de Carola. venise să ia cadavrul. ale cărei ieşiri le păziră de asemenea. Am mare nevoie să respir puţin aer. apoi rămase timp îndelungat în ploaie. i-ar fi cedat adversarului turnul şi.Nu! lasă-mă.Şi eu.. în ajun. Aplecîndu-se peste portieră. pe de altă parte. VII Avea Protos intenţia să-l predea pe Lafcadio poliţiei. . . şi nici întregul aparat al justiţiei. Parcă ar fi fost dezamăgit. se închise mai întîi în camera Carolei. Lafcadio trăise pînă seara într-o stare de aşteptare sau de frică nedesluşită. Protos o sugrumase pe Carola. . ştiu ce-mi rămîne de făcut. fie că Dumnezeu e adevărat sau fals. nu-l revăzuse pe Julius decît cîteva clipe.Vorbeşti cu prea multă uşurinţă de el. Ciudată făptură! Aşa cum nu respinsese în mod deliberat orice profit material de pe urma crimei. dubla sa culpabilitate devenea neîndoielnică. scoase de sub şal un buchet mare de ochiul-boului.în cazul ăsta. Ziarele de seară publicară ştirea.. tu. Nu admitea că jocul se sfîrşise atît de repede.Da. lipsindu-l de orice interes pentru joc. Protos riu se temea de poliţişti. acum îl ura.Deci aşa! spuse Julius care. Oarecum mirat totuşi. O lîncezeală de neînţeles îl moleşise cu totul. aşteptînd întoarcerea acesteia. . cu casa vecină. atunci cînd acesta. nu descoperă că Dumnezeu nu este Dumnezeu cel adevărat? . Toate acestea se petreceau cam spre ora prînzului. lucru pe care-l pricepu foarte repede. şi cum asupra lui Protos fusese găsită bucăţica de piele tăiată din căptuşeala pălăriei. Julius tresări. continuă Anthime cu o voce foarte hotărîtă. findcâ nu se putea ruga. Carola. ai luat-o razna. aşa cum îl ameninţase? Nu ştiu: evenimentele dovediră de altfel că. pentru cazul că ar fi închis. plină de umilinţă. el nu avea numai prieteni. simţea că nu va avea linişte pînă cînd nu-şi va duce sfidarea şi mai departe încă. şi începînd de mîine îmi reiau cronicile ştiinţifice în La Dep che. Aşteptă răbdătoare. tu care n-ai renunţat la nimic pentru el.De către cine? Dacă este un papă fals. zise Julius. O să fii excomunicat. poate nu din cauza poliţiei. şi cum toate trăsurile se îndepărtează. acuzaţia nu:l înspăimînta. mersese la nesfîrşit prin oraş. Aşa cum făcea odinioară cînd juca şah. O să avem de ce rîde. nefiind de fapt vinovat de nici o crimă. în ceea ce mă priveşte. văzu cum cortegiul se alcătuieşte din nou. văzu că pe pragul casei se află doi indivizi necunoscuţi.. Păstrează restul pentru un roman. nimeni nu ştiu că.. ci numai de delicte atît de mărunte încît nu puteau fi dovedite. mă înspăimînţi. fac publică informaţia. Cîteva clipe mai tîrziu poliţia alerga. mi-au revenit durerile de cîteva zile. dorea să se sfătuiască cu ea şi să-i dea cîteva dispoziţii. cum Julius urcă în trăsură din nou împreună cu Anthime. supunîndu-se voinţei lui Julius.Prietene. 240 ♦ Andre tilde cunoşteau de multă vreme casa şi ştiau că ea comunică. neuitîndu-se la nimic. cu care îl ameninţase Protos. îi scriu marelui Maestru al Ordinului chiar în seara asta. consternat. Atunci se apropie la rîndu-i de mormînt. ci de teama lui Protos însuşi sau de teama a ceva necunoscut de care nu mai încerca să se apere. se aşeză cît mai confortabil în trăsură. atinse cu vîrful bastonului umărul vizitiului şi îi porunci să oprească.. Voia să-l întîlnească pe Protos. continuă Julius. dezvăluindu-ţi acest secret. ajungînd în paradis. la etaj. nu înţelese totuşi că Y L IV^All * locuinţa era păzită. ca şi cum acea întîmplare îl făcea dintr-o dată să cîştige prea uşor. ştia că e greu să fie arestat. Ştiu destul ca să iau o hotărîre. Aceştia. fără a-l mai privi cum se îndepărtează.sentimentul dependenţei sale. printre domnii de la poliţie. avînd instinctul remarcabil de a-i recunoaşte pe aceşti domni sub orice deghizare. apoi. sub o umbrelă. Julius vru să coboare împreună cu el. care profiţi întotdeauna de toate. surprins cînd observă că Anthime îşi trage din nou cu greu piciorul. Cînd se întoarse în vicolo dei Vecchierelli. Şi cine-mi va spune dacă Fleurissoire. ascunsă îndărătul unui mausoleu. la sosirea trenului dinspre Napoli. care credeam că. sigură că el era asasinul. la ţipetele ei.. şi plîngînd. pe care n-o mai văzuse după asasinarea lui Fleurissoire. sub ploaia măruntă. dar vai! era prea tîrziu! Cuprins de exasperare la gîndul că ea îl denunţase. tot astfel nu renunţase nici la vreunul dintre riscurile ei. să plece toată lumea din preajma mormîntului proaspăt. ceva care poate că nu era decît oboseală: începea să renunţe. asista de departe la trista ceremonie.. pe care-l aşeză departe de coroanele familiei.după conversaţia din vagon .Văd că şchiopătezi. Cum ar putea să existe doi Dumnezei! Cum ar putea să existe UN ALT DUMNEZEU! . . pentru a depăşi acea exasperare pe care i-o provocase . la întîmplare. Şi totuşi vestea arestării lui Protos nu-i aduse lui Lafcadio starea de uşurare la care s-ar fi putut aştepta. nu apăruse la cimitir. . o să te ajut să guşti mîngîierea. .

potrivi cutele perdelei. . fără să schimbe tonul. îl privi timp de cîteva clipe pe Lafcadio. şi într-un mod atît de firesc. întunecată. suspinînd. ce vrei să faci acum? spuse el. Julius se ridică. Dar. o mică pată de ceară ce căzuse de la o luminare pe faţa de masă. valuri. . închisese uşa. dragul meu. cu braţele încrucişate pe spătarul fotoliului în care stătuse: — Lafcadio. Dacă Lafcadio ar fi avut o înfăţişare fioroasă. Spusese asta fără nici o intenţie rea.. Nu îndrăznesc să-ţi spun: La . şi du-te şi te spovedeşte. aplecîndu-se înainte. amînă delicata operaţie. din cînd în cînd. mai există o speranţă. prin uşa cu geam a restaurantului. pe contele Julius.. aşezat la masă împreună cu soţia şi cu fiica sa. — Care asasin? întrebă el. Braţul lui Julius căzu moale. cînd mi-a venit s-o fac. pe care nu o mai văzuse de la prima lui vizită.Ascultă. rozul unghiei. Aş vrea totuşi să-ţi mulţumesc pentru. Ce tot spui? Ce ţi-a venit? Lafcadio îşi coborî privirea. . aflat lîngă masă. şi chiar o femeie pe care o cunoşti. deşi inconştientă.Da.. această frază era plină de cruzime şi îl izbi drept în inimă.Şi. îşi înălţă capul. .. apoi. — Asasinul e la închisoare. . Eră o dungă transversală. ce sublinia eleganţa degetului. nu aş vrea să te las să pleci fără să-ţi dau un sfat: nu ţine decît de tine. cu două zile mai înainte. răul era făcut.După cum vezi. .. încît în prima clipă Julius nu înţelese. Dintr-o dată îşi dădu seama că unghia i se rupsese.Nu vreau să spun chiar asta. ştiu că tocmai a fost arestat. zise pe un ton descurajat: . pe care o lăsase să crească foarte lungă.Asta m-ar face să mă simt mai bine. aproape goală... nu-i aşa? . vorbeşte mai încet!. fu anunţat că Julius de Baraglioul urcase în camera lui şi-l aştepta. Intră. se auzea atunci cum urcă . — Asasinul cumnatului meu.. . Poate că mă voi preda poliţiei. o banală muzică napolitană..Nu ştiu. Dar Lafcadio nu i-o întinse pe a sa. dar rămăsese sprijinit de ea. pentru simplul motiv că asasinul cumnatului tău sînt eu. se îndreptă spre fereastră. . Foarfecă se afla în sertarul mesei de toaletă şi Julius tocmai se pregătea să se ridice să o ia. care o făceau şi mai apăsătoare. Biserica te poate ajuta. Contele era singur. dar el avea un aer copilăros. fără un gest. Cum de-o rupsese? Şi cum de nu-şi dăduse seama mai devreme? Oricum. fără să-şi coboare vocea. Ai puţin curaj. vocea lui tot atît de clară. Lafcadio nu-şi putu ascunde un surîs: — Voi reflecta la binevoitoarele tale cuvinte. îşi roti privirile prin acea încăpere în care. ca să nu fie silit să se îmbrace în haine de gală. poate că Julius ar fi fost cuprins de teamă.. Lafcadio trebui să repete: — îţi spun că nu a fost arestat asasinul cumnatului tău. trebuia s-o taie. spuse el deîndată. putuse sta de vorbă cu atîta voioşie. sînt convins.. se întoarse. Părea chiar încă şi mai tînăr decît prima oară cînd îl întîlnise Julius. de cuvintele lor.Bietul meu copil! zise el mai întîi.. Lafcadio nu putea să nu înţeleagă. cu bărbatul acela atît de vrednic şi de plin de virtuţi? . cu un gest cordial şi distant. dar ar fi trebuit să treacă prin faţa lui Lafcadio. izbindu-se de fotoliu. dragul meu... Spuse aceste cuvinte fără să tremure. privirea lui era tot atît de limpede. Mă voi gîndi la noapte. apoi. să nu atingi o mînă de ucigaş... .Cel pe care-l numeşti un om nevinovat tocmai a ucis o femeie. Gîndul îl contrarie puternic. Fu uimit de frumuseţea Genevievei.. — Bine! Bine! spuse Julius. întinzîndu-i mîna. să redevii un om de treabă şi să-ţi ai locul tău în societate.Cine ştie? Am făcut-o foarte repede. Rămase în fumoar. căci avea mare grijă de mîinile lui şi mai ales de această unghie căreia îi dăduse acea formă prelungă. Julius. regretînd că vorbise. dar. Făcu un pas înainte şi adăugă: — Preferi. Rămînea în pragul uşii.. îl întrerupse Lafcadio pe un ton sec: Mă vei sfătui să las să fie acuzat în locul meu un om nevinovat? . înfruntînd neliniştea care îl cuprinsese brusc. obţinută cu greu. care brăzda. Adio. sticla de parfum era încă pe masă. Nu părea fericit.valuri. continuă Julius: situaţia ta nu-mi pare cu totul deznădăjduită. ce Dumnezeu! — Asasinul cumnatului tău sînt eu. întreruptă.Să mai adăugăm şi că este singurul care putea să mă denunţe.. îl privi pe Julius: Oare acesta-i cu adevărat cel care ieri mi se părea a-mi fi aproape frate? îşi spuse.Şi eu care tocmai începusem să te iubesc!. . aşteptînd sfîrşitul mesei. cel puţin acela pe care ţi—1 îngăduie naşterea. îl zări peste puţină vreme.Nu ştiu. Autorul presupus al acestei crime. Julius curăţa cu vîrful unghiei de la degetul mic. se prăbuşi într-un fotoliu. întorcîndu-se la hotel. plin de tact. Cum vrei să-ţi explic ceea ce nu-mi pot explica mie însumi? O tăcere penibilă se instala între ei. fără îndoială. Lafcadio.. şi deşi ucisese. din marele hol al hotelului. îşi schimbase costumul.Cină într-un mic restaurant învecinat...Ce aveai cu Fleurissoire.

. prietene. Genevieve de Baraglioul. de vreme ce chemarea ei rămînea fără răspuns.1 Aţipi. din acea primă zi cînd mi-ai apărut ca un erou. am auzit tot ce i-ai spus în seara asta tatălui meu.. Ca şi cum nu i-ar fi putut suporta blîndeţea şi ascunzîndu-şi faţa în mîini: — De ce te-am întîlnit atît de tîrziu? gemu el. de ce să mai plîngă din pricina acelor cuvinte? Dar oare într-adevăr din pricina lor plîngea?. am ucis ca într-un vis.. fără a îndrăzni încă totuşi să atingă cu buzele frumoasa frunte pe care o vedea lucind în umbră.... chiar prea temerar.. Lafcadio? 1 Mâ doare inima. dacă. Ce s-a întîmplat de atunci? Cum a fost cu putinţă să ucizi? Ce-ai făcut din viaţa ta? Şi cum Lafcadio dădea din cap. nu se gîndea nici la crima pe care o săvîrşise.. Visează oare? A bătut cineva la uşă? Uşa pe care nu o închide niciodată noaptea se deschide încetişor şi prin ea se strecoară o siluetă firavă şi albă. Lafcadio recunoaşte acea voce. — Acum nu mai ai nimic să-mi spui? — Nimic. auzise. atingînd cu dragoste fruntea fierbinte a lui Lafcadio. Genevieve se ridică. întreaga conversaţie dintre tatăl său şi Lafcadio. Eşti aici. a drowsy numbness pains My senses. n-aş mai putea scăpa de mine însumi. Pletele-i răvăşite îi cădeau bogate pe umeri. îndepărtatele globuri electrice din Piaţa Termelor. simţind totodată cum îl învăluie privirea ei.. citite nu se ştie unde. suspinînd. astfel încît el nu-i vedea ochii.. nici la felul cum ar fi putut să scape de pedeapsă.. pe viitor. încă adormit.. Trebuie să afli acum: în taină. numele.. umpleau camera cu o lumină albăstruie şi difuză ce semăna cu lumina lunii. Nici o băutură din lume nu va mai trezi la viaţă această inimă secătuită! îşi spuse. Şi de altfel tu m-ai dispreţui dacă aş fugi. ridicîndu-se pe jumătate... Lafcadio se ridică şi se aplecă cu totul spre ea. retrăgîndu-şi fruntea mîngîiată de respiraţia lui Lafcadio şi nemaiştiind cum să se apere de el altfel decît adresîndu-i-se tot lui: .. Tace. Lafcadio! De cîte ori nu ţi-am rostit.. domnişoară de Baraglioul! Pleacă! Nu sînt. nu spre altul. parcă spre a se asigura că e încă în viaţă: . — Adio.. printr-un singur gest. fără voie. Lafcadio! cît mai e încă timp. Se dezbrăcă pe jumătate. Ajunse în camera sa. lăsîndu-şi lacrimile să-i curgă pînâ pe buze şi bucurîndu-se de gustul lor amărui. pe simţuri. dar nu se îndepărtă de patul unde rămînea întins cel pe care ea îl crezuse mort şi. Seara fusese foarte caldă. ca într-un coşmar în care mă zbat întruna de atunci. Apucă o carafă cu apă de lîngă pat. de care îl despărţeau grădinile.. Dar se îndoieşte oare de realitatea minunatei apariţii? Se teme că printr-un singur cuvînt.revedere.. fără să răspundă: — L-am auzit pe tata spunînd că un altul a fost arestat. Noaptea era atît de blîndă. Lafcadio se regăsi pe dată pe sine şi. o privi. îndepărtîndu-se de ea şi totodată respingînd-o: -Ridică-te.. Voia să reflecteze. domnule. apucă acele şuviţe şi le apăsă cu patimă pe ochi.Lafcadio. Nu înţelegi că de asta am venit? Lafcadio. Părul despletit al lui Genevieve îi cădea pe mîini. i se părea atît de uşor să se lase pur şi simplu să moară.Ai milă de mine. O nelinişte insuportabilă o silise să vină pînă în camera acestuia şi. convinsă că Lafcadio se sinucisese. dar aerul rămînea nemişcat. plîngînd în hohote. îi spuse ea. Genevieve de Baraglioul simţi atunci cum o părăseşte orice voinţă. pe buze: — Să fug? Asta mă sfătuieşti? Dar unde vrei să fug acum? Chiar dacă aş scăpa de poliţie..Prietene. Spre tine. dar o torpoare ciudată şi de neînlăturat îi împăienjenea gîndurile. în timp ce ea rămînea astfel. întregul ei chip se afla în umbră. se aruncă spre căpătîiul patului şi căzu în genunchi. Totuşi. prietene. Nu pot să mai fiu prietenul tău. Aude cum cineva îl strigă cu o voce slabă: . noaptea nu adusese cu ea răcoarea. Lafcadio. . Lafcadio salută cu gravitate şi părăsi încăperea.. — Eu să te dispreţuiesc. de care nu ştia că şi-ar fi putut aminti: My heart aches. o va izgoni?. pleacă chiar în această noapte! Pleacă! Atunci Lafcadio spuse în şoaptă: — Nu mai pot.. în urechi îi cîntă versuri. salvează-te. Fereastra camerei era larg deschisă. unde simţea ca o durere. — Trăiam în stare de inconştienţă. care ai săvîrşit o crimă. muie în ea o batistă şi şi-o puse pe inimă. cînd nu mai sînt liber şi demn de a te iubi? Ea protestă cu o voce tristă: — Spre tine vin. a cărei cameră era alături de cea a tatălui ei. mă făgăduisem ţie încă din clipa cînd te-am văzut devotîndu-te cu atîta generozitate.. la etajul de deasupra. O ghearâ-ncet se-nstâpîneşte. Dar dacă el nu-l iubea pe Julius.).. un bandit care tocmai a ucis. încerca doar să nu mai audă acele cuvinte atroce ale lui Julius: „Tocmai începusem să te iubesc". Ce-am făcut ca să-ţi merit iubirea? De ce-mi vorbeşti astfel. se aruncă pe pat. (engl. continuă ea.

că el este lingă ea.Domnişoară de Baraglioul. Adio. aplecîndu-şi privirea. printre copiii săraci şi în timp ce le pansa rănile adevărate. i se părea că ia uneori contact. Lafcadio o ia în braţe.ci.. nedesluşita rumoare a oraşului. nevoia de a o îndepărta pe Genevieve de tatăl ei.] Gide îşi mandatează eroii să meargă pînă la capătul unei căi pe care el însuşi ar şovăi să apuce. acum: Lafcadio. lor şi nici chiar persoana lor. îţi voi spune eu. spre a-i vorbi. curajoasă şi că iubirea ei merită poate ceva mai mult decît un simplu mulţumesc?.— Şi din care vreau să te smulg. care-l zguduie din lîncezeală. părerea celorlalţi şi dispreţul lor. noaptea. /-s -7 7 OPERE XX „Nu încape nici o îndoială. E cu putinţă să se despartă astfel? Iubirea o îndeamnă. şi în timp ce Genevieve se îndepărtează. buzele calde şi întredeschise. întoarce-te la tatăl tău. zorile şi freamătul unui copac din grădină. Va renunţa oare la viaţă? Şi pentru a avea preţuirea Genevievei. o strînge cu patimă. se aude sunetul trimbiţelor. îi acoperă cu sărutări fruntea palidă.. pînă în această zi. S-a ridicat de pe pat. se duce către fereastra deschisă. ai făcut pentru un criminal tot ceea ce poate face o fată de familie bună.. dar îşi pierde orice curaj în faţa răcelii cu care-i vorbeşte Lafcadio. fruntea-i brobonită de o uşoară sudoare.. Curînd Genevieve va trebui să plece. inv.Ce-mi tot spui? îi zise el cu duşmănie. Nu! nu te apropia de mine. Gîndeşte-te că. [. ascultă. Genevieve are dreptate. nici părerile.de mătase. membrele ostenite .] Lafcadio râmîne un personaj de roman. la obiceiurile. o respinse. ea însăşi se dovedeşte hotărîtă şi. cînd se afla la spital unde. ar vrea să uite că ea este acolo. la datoriile tale.. Maurice Macuer ISBN 973-576-l5l-3 RAO International Publishing npany 789735 761516 . de ideile ce-l bîntuie şi pe care el li le împrumută. venind astfel. strigă ea. mai aproape de el. un vis din care nu scăpa decît din cînd în cînd. Ce păcat că nenorocitul acela de Julius i-a dat cel dintîi acest sfat! .j*([Wv' Aici începe o nouă carte. prinşi în toate convenţiile bizare ale lumii lor..Să te predai lui Dumnezeu. îi întoarce spatele.. Dar cum să-i spună că ea însăşi. Dacă tatăl meu nu ţi-a spus. prin fereastra larg deschisă. se mai gîndeşte încă să se predea? BIBLIOTECA FÂGtlLTĂŢî! BE LITt j nr. dar el mai aşteaptă încă. aplecat asupra ei. Departe. Lafcadio se ridică de lîngă Genevieve. cum să-i spună că ea nu izbutea să ia în serios nici gesturile. Mai e de mirare că Lafcadio nu-l luase în serios pe Fleurissoire?. Totuşi nu contemplă frumosul chip al amantei sale.„. aventura lui. Nu a înţeles el oare că. o aruncă spre el. Crezi că o stringere de mînă mi-ar fi de ajuns? Genevieve ăr putea înfrunta mînia tatălui ei. îşi sprijină fruntea de geam şi palmele fierbinţi de fierul rece al balconului. sînii desăvîrşiţi. Biserica îţi va prescrie pedeapsa şi te va ajuta să-ţi regăseşti pacea prin pocăinţă. o experienţa imaginara. simte cum se sufocă. cu un strop de realitate -un vis mediocru în care se zbuciumau alături de ea şi părinţii ei. nici ambiţiile. nici principiile.. nu oamenilor. . prin respiraţia-i uşoară. iar Lafcadio nu are nimic altceva mai bun de făcut decît să accepte acea supunere comodă.. îi voi părăsi pe cei doi amanţi la ora cînd cîntă cocoşul şi cînd culoarea. — Nu înţelegi că nu de remuşcare mă tem. pleoapele sidefii... [. căldura şi viaţa vor triumfa în sfîrşit asupra nopţii... O.. Lafcadio nu e Gide: amoralismul personajului nu implică amoralismul autorului... Oare tu eşti cea care-mi vorbeşte astfel? îi lăsă braţul. adevăr palpabil al dorinţei! Tu respingi în penumbră fantomele minţii mele. cînd se vor ivi zorile? . ci de... ba chiar aproape ceva mai mult: îţi mulţumesc din toată inima. care doarme încă. aceştia îl eliberează de tentaţiile gîndurilor sale. îi vede picioarele goale şi mici încălţate cu papuci.. constatînd că celelalte ieşiri sînt închise. simte cum creşte în el. o dată cu un fel de mînie împotriva lui Julius. în sfîrşit. se zbuciuma ca într-un vis -. pe care o preţuieşte mai puţin de cînd ea îl iubeşte mai mult. — De ce să mă trezesc? Ca să descopăr că sînt un ucigaş? O apucă de braţ: Nu înţelegi că oroarea în care mă zbat mă face invulnerabil? Ce altceva îmi mai rămîne de făcut acum decît să mă predau poliţiei. de a o tîrî în jos. Cine ştie dacă te voi mai întîlni vreodată? Gîndeşte-te că mîine mă voi preda poliţiei pentru ă fi mai puţin nevrednic de dragostea pe care mi-o arăţi.. mai devreme sau mai tîrziu aşa va face... spre a-i mărturisi iubirea ei. în cazărmi. Acum mai bine m-ai lăsa singur.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful