MARI FORMATII VEGETALE SAU BIOMURI CONTINENTALE Pentru a permite o descriere mai riguroas a marilor formaii vegetale terestre,

denumite de asemenea i biomuri, denumirilor uzuale ale acestora: pduri, lande, prerii li s-au adugat calificative fie geografice (boreal, ecuatorial, tropical etc.), fie ecologice (oceanice, higrofile, xerofile, halofile etc.), fie biologice (semperviriscente, caducifoliate, sclerofile etc.), fie taxonomice (stepa cu Alfa, garriga cu cimbru, pdurile de stejar etc.). De asemenea, in functie de modelul arhitectural al formatiilor vegetale (caracterizat de prezenta sau absenta straturilor arboricol si arborescent), respectiv de gradul de acoperire cu vegetatie arboricola a suprafetei topografice, la nivel planetar se disting doua mari categorii de formatii vegetale : inchise, corespunzatoare padurilor si deschise, corespunzatoare tundrei, stepei si formatiilor vegetale de tip stepa, savanelor si formatiilor vegetale de tip savana, precum si domeniilor aride.

Fig.28 Repartitia biomurilor pe Glob (dupa D. Briggs, P. Smithson, T. Ball, 1989)

n cele ce urmeaz, vom caracteriza pe scurt principalele formaii vegetale terestre, insistnd asupra localizrii geografice si asupra formelor de adaptare a organismelor la condiiile ecologice. CAPITOLUL I. Formatii vegetale inchise 1.1. Pdurile ecuatoriale sau tropicale umede n zona intertropical se desfoar unul dintre cele mai mari ansambluri forestiere ale lumii, care poart denumiri diferite, n funcie de atributele asupra crora cade accentul; astfel, exist un grup de termeni care insist asupra originalitii localizrii sale, evocnd apartenena acestui ecosistem forestier la zona cald si umed: pdure ecuatorial, pdure tropical sau pdure intertropical; deoarece acest vast domeniu corespunde n mare

msur climatului cu pluviozitate ridicat (peste 1500 mm/an), numeroi autori insist asupra acestui aspect ecologic major, utiliznd noiunile de pduri pluviale, pduri ombrofile sau higrofile, rain forest sau Regenwald; n alte situaii, se accentueaz aspectul fizionomic: pduri dense, pduri venic verzi sau sempervirente, evergreen sau immergrun. Localizare geografic domeniul pdurii dense ecuatoriale este scindat n trei mari mase continentale: America, Africa i Indonezia. n Amazonia, poart denumirea de selvas sau bosanes i formeaz ansamblul cel mai vast, suprapus n parte pe bazinul Amazonului; pdurea amazonian este ntrerupt n nord de platoul Guyanelor, spre vest extinzndu-se pn pe culmile andine (vestul Anzilor Columbieni i Ecuadorieni); limitele sale sunt mult mai complexe spre sud i est, unde coboar pn n regiunea Buenos Aires, disprnd n nord-estul Braziliei. n America Central, faada continental a Mrii Caraibelor, ct i versanii n vnt ai Antilelor sunt acoperite de pdurea dens tropical. n Africa, mai puin ntins, pdurea tropical umed cuprinde dou masive distincte: o band occidental ngust n Sierra Leone, Liberia, Cote d Ivoire i Ghana, n lungul Golfului Guineei i un important masiv forestier centrat pe bazinului Congo-ului (Nigeria, Camerun, Gabon i regiunea marilor lacuri est africane); elemente izolate apar i pe flancul oriental al insulei Madagascar. n Asia de Sud-Est, domeniul pdurii ecuatoriale este cel mai fragmentat i decalat ctre nord, sub efectul musonului; principalele masive forestiere se gsesc n M-ii Gaii de Vest, n India, n sud-estul Sri - Lanki, pe versanii himalayeni, pe coastele occidental i oriental ale peninsulei Indochina, n arhipelagul malayez, n Borneo, I-lele Celebe, Noua Guinee i de asemenea n Filipine, pn pe coasta de nord-est a Australiei. Condiii ecologice temperaturi medii anuale ridicate, constant peste 20 0 C (fig. 29); insolaie intens, evapotranspitraie ridicat; cele mai afectate sunt frunzele din stratele superioare ale pdurii, expuse direct razelor solare, care se nclzesc cu pn la 10 0 C mai mult dect aerul din jur. precipitaii medii anuale ce depesc 1500 - 1700 mm (fig. 29); precizm faptul c, nu ntotodeauna limita arealului pdurii tropicale umede se leag absolut de cea a pluviozitii maxime; n limitarea arealului a intervenit n timp istoric activitatea antropic, aa cum este cazul cmpiei maritime a Guineei. microclimat mai uniform n interiorul pdurii, cu variaii termice aproape inexistente, aer saturat permanent n vapori de ap, intensitate redus a luminii. solurile, cu excepia andosolurilor i a celor aluvionare, au n general vrste foarte mari, uneori teriare; cele mai rspndite sunt cele lateritice, bogate n oxizi de fier, acide (pH 4,5 - 5,5) i foarte srace n substane nutritive ( descompunerea rapid i mineralizarea litierei face ca substanele nutritive puse n libertate s fie reabsorbite imediat de rdcini, neexistnd posibilitatea acumulrii acestora n sol).

Fig. 29 Diagrame ombrotermice in padurile tropicale umede din Congo, Brazilia si Noua Guinee

Modelul arhitectural al pdurii tropicale umede este edificat de: stratul ierbaceu - cel mai slab dezvoltat, indicator n aprecierea gradului de artificializare a pdurii; stratul arbustiv - este edificat de specii ombrofile; stratul arborescent inferior - cuprinde specii ombrofile de arbori cu cretere lent i cu nlimi de 8 - 10 m; stratul arborescent mediu - edificat de arbori cu nlimi ntre 10 i 30 m, redui ca numr, cu coronament fusiform, n competiia pentru lumin; stratu arborescent superior - cuprinde arbori de peste 40 - 50 m nlime, cu trunchiuri al cror diametru poate depi adesea 2 m; aceti arbori prezint adaptri la solurile mltinoase (rdcini cu rol de contraforturi, rdcini aeriene etc.) Spectrul bioformelor aproximativ 70% dintre speciile pdurii tropicale umede sunt fanerofite; acestora li se adaug puine camefite i geofite. Diversitatea floristic n mod obinuit, ecosistemul pdurilor pluviale adpostete circa 40 de specii de arbori/ha, ns numrul acestora poate ajunge chiar la 100 ; n Amazonia, i gsesc locul de habitat peste 2500 de specii de arbori de talie mare (n Frana, de exemplu, numrul acestora nu depete 50). cele mai rspndite familii, ai cror reprezentani vegeteaz n pdurile dense tropicale sunt: a) familia Palmae - cca. 1500 de specii, unele cu importan economic deosebit: palmierul de vin (Mauritia vinifera), palmierul de fibre textile (Astrocaryon vulgare) - n Amazonia, palmierul de ulei (Elaeis guinensis) - n Africa, palmierul de zahr (Arenga saccharifera) - n Asia, palmierul de cocos (Cocos nucifera) - pantropical; b) familia Euphorbiaceae - 4500 de specii: arborele de cauciuc (Hevea brasiliensis) din Amazonia (Fig.30)

Fig.30 Arborele de cauciuc

c) familia Moraceae - include specii din genul Ficus: Ficus elastica (Asia tropical), smochinul indian (Ficus bengalensis); d) familia Myrtaceae - cuprinde circa 3000 de specii, cele mai numeroase n continentul asiatic: arborele de cuioare (Caryophyllus aromaticus); e) familia Meliacee - cuprinde specii de arbori cu lemn preios, ca de exemplu mahonul indian sau lemnul de Singapore (Cuveracaea serrata); f) familia Leguminoase - include specii de liane (rotangul - Calamus extensus, n Asia, cu o lungime de peste 200 m, scara maimuelor - Bauhinia, n Amazonia), arbuti i unii arbori cu lemn foarte preios (Compasia excelsa i Mora excelsa, n Asia); g) familia Rubiaceae - este reprezentat de numeroase specii ale genului Coffea (din cele 35 de specii, 20 sunt vest-africane): Coffea liberica, Coffea arabica etc. h) familia Sterculiaceae - este reprezentat n America de Sud prin arborele de cacao (Theobroma cacao) Fig.32, iar n Africa, de arboraul de cola (Cola nitida, C. acuminata); i) familia Rutaceae - include cca. 900 de specii, majoritatea din genul Citrus; j) familia Lauraceae - este edificat de aproximativ 1000 de specii, cele mai multe ntlnite n Asia: arborele de camphor (Cinnamonum camphora), arborele de scorioar Cinnamonum Zeylanicum) etc. Forme particulare ale lumii vegetale lianele - folosesc arborii ca suport pentru lstarul lor, care crete repede n nlime; pot atinge 200 m lungime i 15 -20 cm n diametru; lianele tropicale dein 90% din speciile existente n ecosistemele terestre (fig.31)

Fig.31 Pentru a ajunge la lumina, lianele folosesc drept suport trunchiurile arborilor

Fig.32 Arborele de cacao (in dreapta, seminte)

epifitele - au cea mai larg dezvoltare n America de Sud; i deplaseaz nsui locul de germinare pe ramurile superioare ale arborilor; principalii reprezentani ai epifitelor sunt bromeliaceele i orhideele; plantele parazite i saprofite, determinate de intensitatea foarte redus a luminii pe parterul pdurii; dintre plantele parazite, lipsite de clorofil, pot fi citate: Rafflesia arnoldi din Malayezia (a crei floare de culoare roie, fixat la partea inferioar a trunchiurilor arborilor, poate atinge 1m n diametru fig.33), Tonningia din Africa i Hydnora n Asia de Sud-Est.

Fig. 33 Rafflesia arnoldi plantele semiparazite au clorofil i particip n parte la prepararea substanelor nutritive; n aceast categorie intr mai ales specii din familia Loranthaceae.

Lumea animal Este variat, organismele prezentnd adaptri morfologice i fiziologice; n funcie de biotopul pe care l ocup, acestea pot fi arboricole i tericole; animalele arboricole prezint urmtoarele adaptri: coad prehensil (maimuele Americii de Sud: atelul - Ateles paniscus, urltoarea Alouatta seniculus, furnicarul arboricol Tamandua tetradactyla etc.); gheare dezvoltate foarte mult leneii cu doua si trei degete ( Choloepus didactylus, Bradypus tridactylus) din America de Sud (fig34, 35);

Fig.34 Choloepus didactylus

Fig. 35Bradypus tridactylus

degete opozabile (papagali din genul Ara (fig.36): ara cu pieptul galben, ara verde, ara kanga din Amazonia, brotcelul Chiromantis din Africa Occidental, maimue etc.); picioare sau degete prevzute cu discuri adezive (lemurienii din Madagascar);

Fig. 36 Papagali din genul Ara

Fig.37 Pasare polenizatoare colibri (de talia unei insecte) din padurea ecuatoriala amazoniana

paraute (veveria cu pung, oprla zburtoare, cinele zburtor sau Kalongul, vulpea zburtoare, makiul sau Kaguangul zburtor - Asia, broasca zburtoare - Noua Guinee, veveria zburtoare cu coad cu solzi - Africa etc.); animalele tericole au o diversitate mai redus i prezint adaptri la condiiile ecologice specifice (luminozitate slab, vegetaie luxuriant): talie mic (antilope mici - Okapia n Africa, rinoceri de talie mic etc.); crepusculare sau lucifuge (insecte, unele roztoare, reptile etc.); higrobionte (specii care triesc n apele marilor fluvii: caimanul, n Amazon) Faciesuri n funcie de gradul de inundabilitate, pdurile dense tropicale prezint faciesuri distincte; astfel, n cea mai tipic dintre pdurile ecuatoriale, selvas-ul amazonian, se ntlnesc:

varzeas sau pduri permanent inundate, care n general nsoesc cursurile de ap; larg de pn la 200 km n lungul Amazonului, dincolo de confluena cu Madeira, aceast pdure reprezint doar 2% din suprafaa total a Amazoniei; cu o diversitate floristic foarte mare, varzea se dezvolt pe aluviunile rurilor (rios) albe (blancos) sau negre (negros); n acest mediu asfixiant, se dezvolt foarte bine arborele de cauciuc (Hevea brasiliensis)fig.30, palmierii (Pandanus sp.) i lianele; frecvent apar arbori cu rdcini aeriene, supranumite gambe de cine, aa cum este cazul arborelui kapok sau arborelui de brnz (Ceiba pentandra); kapokierii sunt arbori de talie mare, al cror trunchi este susinut la baz de puternice contraforturi i al cror lemn alb i moale (asemanator brnzei) este folosit la confecionarea butoaielor; n Cote dIvoire, acest facies este cunoscut sub numele de poto-poto; igapo (pdure temporar inundat), ce corespunde zonelor mltinoase, n care sedimentarea organic este preponderent; n Guyana, unul dintre cele mai spectaculoase faciesuri ale pdurii inundabile este numit pinotier, dup numele palmierilor pinot (Euterpe oleracea), care formeaz populaii aproape pure, de arborete cu nlimi de 20 25 m; ete sau terra firme (pdurea neinundabil); ceja reprezint faciesul pdurii tropicale umede de altitudine, desfurat n sectorul andin ecuatorial (venezuelan, columbian i ecuadorian); n Anzii venezueleni, apare sub forma unei benzi nguste, desfurat ntre aprox. 3100 3250 i 3600 m altitudine; vegetaia este dominat de stratul arbustiv, edificat de specii adaptate la temperaturi cuprinse ntre 50 i 70 C, a cror nlime se reduce, pe msur ce crete altitudinea; principalele specii arbustive aparin genurilor Ilex, Berberis i Polylepis (specia andin pionier cea mai comun); speciile vegetale cu cretere lent sunt expuse cu regularitate ngheului, destul de slab, precum i unui deficit hidric ocazional, ntruct se situeaz deasupra plafonului noros i primesc precipitaii mai reduse cantitativ (800 - 900 mm); factorul inhibitor decisiv n dezvoltarea vegetaiei pare a fi frecvena ninsorilor.

Fig.37 Imagine din selvas

pdurea galerie reprezint de fapt o prelungire a pdurilor tropicale umede, n lungul unor ruri ce traverseaz savana; apare mai bine dezvoltat n zona de izvoare a unor fluvii africane; se aseamn unor lunci largi, cu aceleai specii ca i pdurea tropical umed propriu-zis, mai slab dezvoltate i mai srccioase, datorit temperaturilor mai ridicate

i uscciunii mai mari; n Guyana, n lungul fluviilor, n special n sectoarele malurilor convexe de acumulare aluvionar ale meandrelor, pdurea prezint o sucesiune de medii contrastante, de la pdurea dens de tip terra-firme, specific interfluviilor, la pdurile ripariene; contrastul apare ntre arborii nali i vegetaia mai scund, cu aspect de hi, invadat de resturi vegetale moarte i de liane; aceste ecosisteme, calificate uneori ca pduri galerii, poart denumirea local de pri-pri; n pdurile galerii, lipsesc animalele crepusculare specifice parterului pdurii dense ecuatoriale. 1.2. Pdurile tropicale cu ritm sezonier Localizare geografic pe marginea pdurilor ecuatoriale, n funcie de continent, se dezvolt numeroase tipuri de pduri, denumite generic uscate, atunci cnd se vrea subliniat rolul ecologic al apei; adesea sunt denumite pduri luminoase, ntruct stratul vegetal arboricol este discontinuu; se utilizeaz de asemenea denumirea de pduri mixte, pornindu-se de la considerentul c ele cuprind un amestec de specii cu frunze persistente i specii cu frunze caduce, care apar de obicei n stratul arbustiv; sunt pduri spectaculoase, arborii care le edific avnd adesea forme stranii, contorsionate; sunt prezente n America de Sud, Africa, Asia de Sud-Est i n cteva insule din arhipelagul Sondelor; Condiii ecologice se dezvolt n condiiile unui climat tropical cu dou sezoane: unul ploios i altul uscatsecetos

Faciesuri pdurile musonice: ntlnite n Asia de Sud-Est i n anumite insule din arhipelagul Sondelor; se dezvolt n condiiile unor precipitaii abundente (1500 mm/an), care cad n intervalul aprilie - septembrie; compoziia floristic impune diferenierea a trei subfaciesuri ale pdurii musonice: pdurile mixte - stratul arborilor cuprinde specii cu lemn preios: lemnul trandafiriu de India (Dalbergia latifolia), santalul est-indian (Pterocarpus santalinus, P. indica), santalul alb (Santalum album), abanosul (Diospyros melanoxylon) etc.; n stratul arborescent apar bambui, palmieri pitici semperviresceni i arbustul Gardenia, folosit ca plant ornamental n climatul temperat; pdurile de teck (fig.38)- apar n Gaii de Vest, partea central a Indiei i n peninsula Indochina; stratul arborilor este dominat de teck (Tectona grandis), supranumit i arborele de fier, datorit lemnului foarte tare; acesta i pierde frunzele mari n sezonul secetos;

Fig.38 Teck-ul (Tectona grandis)

pdurile de sal (fig.39)- sunt specifice Indochinei i Malayeziei; monospecificitatea acestora este dat de sal (Shorea robusta), arbore cu nlimi de pn la 35 m i circumferin ce poate atinge 2m; exigena diferit fa de factorul umiditate (comparativ cu teck-ul, sal-ul este mai higrofil), face ca pdurile de sal s se dezvolte mai aproape de rm, fiind expuse primele musonului umed de var.

Fig.39 Shorea robusta

Detaliu: floare de sal

2. pdurile tropicale xerofile: apar n regiuni cu secet prelungit (4 - 8 luni/an) i precipitaii mai reduse (500 - 700 mm/an); diferenierile existente de la un continent la altul permit individualizarea a dou subfaciesuri: pduri savane i tufriuri ghimpoase xerofile. pdurile-savane sau savanele-parcuri - adevrate ecotoane de tranziie de la pdurile umede la savane, n condiiile unui climat cu 3-4 luni de secet/an i precipitaii cuprinse ntre 1000-1500 mm/an, sunt edificate de arbori de talie mic, noduroi, diseminai printre ierburi; aceast discontinuitate a stratului arborescent favorizeaz dezvoltarea stratului ierbaceu inferior, edificat de specii de graminee; n anotimpul secetos, bine reprezentate sunt geofitele, care dispun de rezervoare de ap i substane nutritive; lumea animal a pdurilor-savane cuprinde att animale specifice att pdurilor tropicale umede ct i savanelor.

 tufriurile ghimpoase xerofile poart denumiri diferite: n Africa - brus, n Etiopia kola, iar n America de Sud - caatinga; n Africa, speciile lemnoase sunt reprezentate de arbuti xerofili din genurile Acacia, Euphorbia, Parkinsonia i Prosopis;caatinga sudamerican se dezvolt n condiii de uscciune mai severe (6-8 luni de secet/an, precipitaii cuprinse ntre 400-900 mm/an); este ntlnit n special n Brazilia i Venezuela; sub denumirea de caatinga (pdure alb) sunt incluse pdurile xerofile scunde, savanele cu arbuti, tufriurile i pajitile cu mrciniuri, care fac trecerea ntre pdurile tropicale umede i savanele cu arbuti xerofili; sunt ntlnite n special n Brazilia i Venezuela; modelul arhitectural al caatingi cuprinde: un strat arboricol, cu arbori din familia Bombaceelor, capabili s rein apa pentru sezonul secetos (arborele butoi, Cavanillesia arborea, de ex.), Leguminoaselor cu genurile Mimosa, Acacia, Caesalpinia, Palmelor (palmierul de cear, Copernicia cerifera), Cactaceaelor (Cereus catingicola, Opunia, Melocactus etc.); un strat arbustiv, edificat de arbuti epoi din genurile Anona, Coccoloba, Capparis); un strat inferior, care alturi de cactui, include bromeliacee, euforbiacee i ierburi dure, utilizate pentru punatul bovinelor i caprelor; lumea animal din caatinga este asemntoare celei din formaiunile de tip savan.
1.3 Padurile si tufarisurile mediteraneene

Regiunea subtropical mediteraneean ocup o suprafa
relativ restrns, situndu-se ntre 30
i 450latitudine nordic, respectiv pe
rmurile nordice
i sudice ale Mrii Mediterane, Peninsula Italic,
rmurile vestice
i sudice ale Anatoliei, Peninsula Balcanic. Condi
ii ecologice - se dezvolt n condiiile unui climat cu ierni n general reci, umede i veri calde, secetoase ; intervalul prelungit cu deficit de umiditate din sezonul estival pune n dificultate plantele i animalele mediteraneene - temperaturile medii anuale variaz ntre 15 200C; temperatura medie a lunii ianuarie, pozitiv, este cuprins ntre 5 120C, iar cea a lunii iulie, variaz ntre 22 280C; - Cantitatea cea mai mare de precipita
ii cade iarna, valorile medii anuale fiind cuprinse ntre 500 700 mm. - Solurile pe care se dezvolt vegeta
ia mediteraneean sunt de tip terra rosa, bogate n argile, dezvoltate pe calcare
i solurile brune de pdure mediteraneene. Adaptri ale speciilor vegetale Calificativele utilizate pentru pdurile mediteraneene, respectiv sclerofile (n care arborii sunt distan
a
i, majoritatea acestora apar
innd stratului arborescent cu nl
imi sub 7m), durisilvae (cu
esuturi mecanice dure
i frunze tari) sau xerofile, pun n eviden caracteristicile majore ale speciilor vegetale: frunze mici, coriacee, adaptate unor condiii ecologice marcate de secet, mai mult sau mai puin sever, pe timpul verii. Xerofilismul accentuat determin adaptri ale morfologiei
i fiziologiei plantelor, ca de exemplu:
esut mecanic dezvoltat; pozi
ia oblic a frunzelor fa
de soare, astfel nct suprafa
a de reflexie a razelor solare s fie mai mare
i n acela
i timp, perioada de iradiere s fie mai scurt; reducerea dimensiunilor aparatului foliar
i apari
ia
epilor, pentru a diminua evapotranspira
ia;

prezen
a frunzelor pieloase, glabre (lipsite de perisori), acoperite cu un strat protector de cear (mslin, citrice, laur etc.); preluarea de ctre tulpin a func
iilor frunzelor.

Faciesuri n cadrul vegeta
iei mediteraneene pot fi identificate dou faciesuri distincte: pdurile mediteraneene forma
ie vegetal primar, al crei areal este n pezent foarte fragmentat
i tufri
urile mediteraneene forma
ii vegetale secundare, rezultate prin degradarea pdurilor mediteraneene (distrugerea stratului arboricol, prin activit
i antropice); n fapt, acestea sunt edificate de straturile arbustiv, subarbustiv
i ierbaceu specifice pdurilor mediteraneene. 1. Pdurile mediteraneene Compozi
ia floristic Sunt alctuite din specii semperviriscente de foioase si conifere, pn la altitudini de 1400 m,
i arbori cu frunze cztoare, dominante fiind speciile de quercinee. a. Arborii semperviriscen
i tipici ai acestor pduri sunt: stejarul ve
nic verde sau stejarul de stnc (Quercus ilex)- fig.40, al crui areal se desf
oar n jurul Mrii Mediterane, ajungnd pn n sudul Fran
ei
i Asia Mic; preferin
e ecologice: indiferent fa
de factorul edafic
i exigent fa
de lumin (heliofil);

Fig.40 Stejarul vesnic verde (Quercus ilex)

Q. Ilex - detaliu

Stejarul de plut (Q. suber), care urc mai pu
in n altitudine; preferin
e ecologice: terenuri silicioase
i umede, fiind mai higrofil; Cvercineele Q. Mirbeckii, n partea de NE a Marocului si Q. Calliprinos, n Israel; Conifere din genurile Pinus, Abies
i Cedrus

Preferin
e ecologice ale speciilor de conifere Pinul de Alep - Are un areal asemntor cu cel al stejarului verde, fiind exigent fa
de factorul termic; poate constitui pduri secundare, atunci cnd succede pdurii de stejar verde, distrus de foc; are un areal extins din Spania, pn n Grecia i din Maroc, pn n Libia (Provincia Cyrenaic). Pinul maritim ( Pinus pinaster), mai acidofil dect pinul de Alep i, prin repartiie, mai occidental dect acesta, formeaz pduri mai luminoase, cu trunchiuri zvelte ocup
rmurile occidentale ale Mrii Mediterane, fiind sensibil la frig; este calcifug, dar se adapteaz bine terenurilor nisipoase; Pinul laricio apare n Mun
ii Corsicii
i n provincia Calabria din Italia, iar bradul Abies pinsapo apare n masivele muntoase din Sicilia, Grecia
i Turcia; Cedrul de liban (Cedrus libanotica)
i cedrul de Atlas, cu larg rspndire n ter
iar, au astzi un areal discontinuu relict, fiind ntlnite n Liban
i sudul Turciei,
i respectiv n Mun
ii Atlas. In spaiul montan, pinul negru, cedrul i bradul, arbori de talie nalt, includ un mare numr de specii i subspecii

Modelul arhitectural al padurilor semperviriscente Stratul arborilor are densitate redus, n cadrul su aprnd diseminate specii arbustive
i subarbustive, ca: fisticul (Pistacia terebenthus, P. lentiscus), laurul (Laurus nobilis), cimbrul (Thymus sp.), stejarul de kermes (Q. coccifera), cu cele mai coriacee i mai spinoase frunze; Rosmarinul (Rosmarinus officinalis), ar
arul de Montepellier, iarba neagr (Calluna vulgaris), ienuprul (Juniperus oxycedrus). Pe solurile silicioase, pdurea de stejar verde prezint un strat format din specii de ericacee (Erica scoparia, E. Arborea, Lavandula stoechas). n cadrul stratului arborescent apar specii de conifere mediteraneene, ca: pinul de Alep (Pinus halpensis), pinul maritim (Pinus maritima), iar pe versan
ii mai nsori
i
i pe suprafe
ele cvasiorizontale, apar specii heliofile de pin: Pinus pinea, Pinus pinaster, Pinus laricio. b) Arborii cu frunze cztoare sunt ntlni
i mai ales n zonele de tranzi
ie spre climatul temperat (ecoton de tranzi
ie spre pdurile temperate cu frunze cztoare); ace
tia sunt adesea asocia
i stejarilor cu frunze semperviriscente, mai ales stejarului verde; n general, prefer versan
ii mai umezi. Speciile de quercinee caducifoliate apar att pe rmul nordic al Mrii Mediterane (Q. cerris, Q. pubescens), ct i pe rmul sudic (Q. mirbeckii, n Maghreb) ; printre stejrete apar diseminate i alte specii termofile, ca de exemplu : mojdreanul (Fraxinus ornus), crpinia (Carpinus orientalis). Ace
ti arbori apar
in speciilor caracteristice zonei temperate propriu-zise (Quercus pubescens) sau, cel mai adesea, speciilor proprii regiunilor submediteraneene: Q. lusitanica, ntnit pe
rmul de vest al Marocului
i n vestul Fran
ei; stejarul macedonian din Balcani
i din
rile est-mediteraneene; acestora li se adaug mojdreanul (n Peninsula Balcanic), castanul, platanul etc. Produc
ia de biomas vegetal a pdurilor mediteraneene este remarcabil, de ordinul a 250-350 t/ha, iar productivitatea, ntre 7- 10 t/ha/an. 2. Tufarisurile mediteraneene - forma
ii vegetale mediteraneene secundare

ntr-un context climatic marcat de puternice contraste ( secet vara, ploi violente, vnturi puternice, nghe iarna, fenomene uneori fatale pentru speciile vegetale), defririle, incendiile, punatul turmelor de capre i ovine au exercitat presiuni importante asupra ecosistemele forestiere, deosebit de fragile; n timp istoric, acestea au fost nlocuite pe mari suprafee de formaii vegetale secundare sau degradate, denumite generic tufi
uri sau tufri
uri mediteraneene. n func
ie de localizarea geografic
i compozi
ia floristic, acestea poart denumiri diferite de la o regiune la alta: maquis, garrigue, frigana, tomillares. Maquis-ul (denumire corsican) fig.41 este rspndit n Corsica
i pe
rmul nordic al Mediteranei, unde urc pn la 400 m altitudine; a rezultat prin defri
ri succesive
i p
unat intensiv; se dezvolt pe soluri bogate n siliciu.

Fig.41 Maquis in timpul fenofazei de inflorire

Compozi
ia floristic: laur (Ilex aquifolium), mslin slbatic (Olea laperrini), mirt (Mirthus sp.)
i mai rar, stejar de plut (Q. suber). Garriga (fr. Garrigue) reprezint o forma
ie de tufri
uri secundare scunde, situate pe roci calcaroase
i marnoase, dezvotate mai ales n sudul Fran
ei. Specii dominante: stejarul de kermes (Q. coccifera), rosmarinul (Rosmarinus officinalis); uneori, pe
rmul mrii, apare palmierul pitic (Chamerops humilis). Frigana (denumire greceasc) este rspndit n Grecia, insula Creta,
rmul Asiei Mici, unde formeaz asocia
ii de arbu
ti cu
epi. Specii dominante: dafinul, leandrul, mslinul
i plante spinoase, dominate de speciile Genista acanthoclada
i Poterium spinosum. Tomilarele (sp. tomillares) sunt asocia
ii de arbu
ti cu nl
ime mijlocie, n cadrul crora domin specii din familia Labiatae: rosmarin, levn
ic (Lavandula sp.), cimbru (Thymus sp.). n prezent, n regiunea mediteraneean, arealul forma
iilor vegetale primare
i secundare este puternic fragmentat de extinderea plantelor de cultur, n special citrice
i mslin. 3. Forma
ii vegetale de tip mediteraneean Sunt forma
ii de pdure
i tufri
uri care, prin localizarea geografic n limitele climatului subtropical, prin modelul arhitectural
i compozi
ia floristic, prezint similitudini cu cele situate n jurul Mrii Mediterane. Practic, acestea pot fi ntlnite n toate continentele. n America de Nord, ocup litoralul californian al regiunii San Diego, la sud de Los Angeles, regiunea californian Great Valley
i contraforturile Mun
ilor Sierra Nevada. n Chile, acestea se ntind de la nord la sud pe 500 km (aliniamentul Valparaiso Conception.

n Africa de Sud, formeaz un mic triunghi n Regiunea Capului, cuprins ntre De
ertul Namib, semide
ertul Karoo
i coasta oriental umed. n sudul Australiei, exist dou areale care cuprind vegeta
ie de tip mediteraneean: Perth
i Adelaide. Forma
iile vegetale secundare, similare tufri
urilor mediteraneene propriu-zise, sunt reprezentate de: Chapparal ntlnit n
inuturile uscate din vestul SUA, format pe locul pdurilor cu frunze persistente; este de tipul maquis-ului; con
ine arbu
ti cu cre
tere lent, ce dep
esc rar 2 m nl
ime; predominante sunt speciile: stejarul verde american (Quercus agrifolia), stejarul mic (Quercus dumosa), graminee (Bromus mollis
i Avena fatua), precum
i unele ericacee (plante xerofile cu frunze ericoidale sau rsucite); Mattoral este situat n partea central a statului Chile, ntre 230
i 380 latitudine sudic (cu excep
ia cordilierei nalte); este edificat de stratul arbustiv, n componen
a cruia apar specii din genurile Boldo, Cryptocarya, Crinodendron; acestea formeaz h
i
uri cu densitate variabil a arbu
tilor, presrate cu arbori xerofili ceva mai nal
i, ca de ex. Acacia cavena; tot aici, pot fi ntlnite unele specii de cactu
i (cactusul chilian Cereus chilensis). n Australia, vegeta
ia crespunztoare maquis-ului corsican poart denumirea de malee; este o forma
ie arbustiv cu nl
imi de 2 4 m
i densitate variabil a indivizilor vegetali; speciile reprezentative sunt reprezentate de acacii, eucalip
i
i al
i arbu
ti xerofili. 1.4 Pdurile nemorale ale emisferei nordice (padurile temperate cu frunze cazatoare) n emisfera nordic, pdurile de foioase cu frunze cztoare sau nemorale se desfoar n domeniul climatului temperat continental, ntre 400 500 latitudine. Condiii ecologice climat rcoros, cu ierni nici prea severe nici prea lungi, cu veri scurte i moderate sub raport termic. anotimpurile de tranziie, respectiv primvara i toamna, joac un rol capital; perioadele marcante de secet sunt inexistente; precipitaiile sunt abundente (cca 500 mm/an) i repartizate uniform pe parcursul anului solurile sunt brune de pdure, mai mult sau mai puin levigate; n funcie de gradul de aciditate i de umiditate, ele corespund unor asociaii vegetale clar difereniate

Fig.42 Diagrame ombrotermice in padurile nemorale ale emisferei nordice (faciesul american si chinojaponez) dupa Encyclopedie Larousse de la Nature, 1993

Modelul arhitectural se caracterizeaz prin predominarea stratului arborilor cu frunze late, cu coronament dens i continuu vara i pierderea aparatului foliar, iarna (neadaptare a frunzelor la temperaturi sczute) straturile inferioare, respectiv cel arbustiv i cel subarbustiv, sunt mai slab dezvoltate condiiile de lumin sunt determinante pentru capacitatea competitiv a speciilor lemnoase; speciile fotofile se pot dezvolta rapid ntr-un lumini, n timp ce speciile ombrofile sau fotofobe cresc chiar n umbra stratului arborilor celor mai nali; cu timpul, specia care suport cel mai bine condiiile de umbrire devine dominant, n cazul n care celelalte condiii staionale sunt favorabile (H. Walter, 1974) primvara, stratul ierbaceu se dezvolt luxuriant, fiind reprezentat n principal de geofite vernale, din genurile Galanthus, Scilla, Ficaria, Corydalis, Anemone etc.); acest strat, favorizat de radiaia solar ajuns aproape integral la sol, nclzind stratul de litier sub care se dezvolt rdcinile plantelor, pn la 25 300C, se reduce masiv, dup ce arborii i dezvolt aparatul foliar; geofitele vernale pot fi considerate o grup de plante capabil s umple un vid sau o ni ecologic existent n sezonul de vegetaie al pdurilor de foioase Spectrul bioformelor este dominat de plantele fanerofite (stratul arborilor, cel arborescent i cel arbustiv), camefite (stratul subarbustiv), hemicriptofite i geofite, specifice stratului ierbaceu i muscinal Adaptri ecologice ale speciilor floristice: forma coronamentului este funcie de locul de cretere: arborii izolai au coroana n form de cupol sau de sfer, n timp ce, n cadrul masivelor forestiere, dezvoltarea acesteia este limitat

n funcie de intensitatea luminii, frunzele prezint caracteristici anatomomorfologice i fiziologice diferite: frunzele de lumin sunt mai mici, mai groase, cu o reea de nervuri mai dens i stomate mai numeroase, comparativ cu cele de umbr indicele suptrafeei foliare (ISF) depinde de valoarea aprovizionrii cu ap i cu substane minerale; el se micoreaz n cazul unei aprovizionri insuficiente cu ap i substane minerale; la pdurile pure de stejar ISF= 5 (n anii umezi poate fi mai mare), iar n arboretele amestecate de pe soluri reavene, ISF poate depi 8, pentru toate speciile, inclusiv arbustive (H. Walter, 1974) singura form de adaptare a speciilor vegetale mpotriva temperaturilor sczute din timpul iernii o reprezint clirea (modificri fizico-chimice n protoplasm) proces fiziologic care se produce toamna; prin clire, rezistena la frig a mugurilor arborilor poate crete de la -50 C n toamn, pn la -250C i chiar 350C iarn;; prin clire, arborii care cresc la latitudini medii sunt protejai mpotriva vtmrilor provocate de ger; declirea se produce primvara, odat cu nclzirea aerului

Faciesuri Europa de Vest i Central, estul Americii de Nord, estul Asiei diferenierile floristice existente ntre cele trei mari faciesuri ale pdurii temperate, localizate n Europa, China, America de Nord, se datoreaz n mare msur evoluiei lor n timp geologic; spre exemplu, n cuaternar, migraia florei s-a putut realiza fr probleme majore pe faada oriental asiatic, n timp ce n Europa, obstacolul reprezentat de Marea Mediteran a perturbat replierea acestora. 1. Pdurile nemorale europene n vestul i centrul Europei, se extind la nord de zona mediteraneean (ncepnd din nordul Pen. Iberice i pn n sudul Scandinaviei), pn la cca. 580 lat., sub influena curentului cald al Golfului; n partea estic a continentului, se prelungesc sub forma unei fii nguste, limitat la nord de pdurea de conifere, iar n partea de sud, de vegetaia de step.

Modelul arhitectural i compoziia floristic stratul arborilor se caracterizeaz adesea prin uniformitate remarcabil, uneori chiar prin monospecificitate (fgete, stejrete etc.); fagul are maxim dezvoltare n regiunea atlantic, pe soluri bine drenate, dar i n Europa Central; arealul fagului este limitat n partea de est de izoterma de 20C. stratul arbustiv este bine reprezentat, cuprinznd specii ca: alunul, caprifoiul, lemnul rios (Evonymus verrucosa), murul (Rubus idaeus) etc. n cadrul stratului subarborescent, prezena epifitelor este discret (curpen, iedera, caprifoi etc.); stratul ierbaceu este dominat de plante vernale heliofile (pastite, anemone, viorele, brebenei etc.) i numeroase geofite sciofile; Lumea animal caracteristice sunt marea diversitate a speciilor i organizarea funcional precis;

lumea mamiferelor este repartizat biotopurile: arboricol (Sciurus vulgaris, Felix silvestris) si tericol (Capreolus capreolus, Vulpes vulpes etc); psrile ocup n mod egal diferitele straturi de vegetaie; ca i flora, n timp istoric, fauna se confrunt cu fenomenul de reducere a numrului de specii, precum i a efectivelor de animale (cazul zimbrului, ursului brun, lupului etc.)

Fig.43 Specii arboricole si tericole in padurile nemorale (de sus in jos: privighetoarea Erithacus megarynchos, Sciurus vulgaris , Strix aluco, tortrix viridana, Lucanus cervus, Carabus sp., Phyllobius pyri, Vulpes vulpes (dupa Encyclopedie Larousse de la Nature, 1993)

2. Pdurile nemorale nord - americane a) b) c) ocup mari ansambluri de relief cu dispunere meridian, care se succed de pe rmul Atlanticului, pn n regiunile de cmpie ale fluviului Mississippi (Piedmont, Blue Ridge, Great Valley, platoul Cumberland) prezint unele asemnri cu pdurile nemorale europene, n special n ceea ce privete caracteristicile sezonului de vegetaie. n raport cu poziia geografic, condiiile ecologice i compoziia floristic, de la nord la sud, se individualizeaz trei faciesuri: pdurea mixt laurenian pdurea appalachian pdurea din SE SUA

1.

Fig.44 Paduri nemorale nord-americane Padure mixta conifere-foioase; 2. Padure de fag-artar de zahar; 3-Padure de stejar-arbore cu lalele; 4. Padure de stejar-arbore Carya; 5. Padure de stejar si pin; 1. Padure de pini; 7. Paduri litorale (R. Braque, 1988)

a) pdurea mixt laurenian bordeaz regiunea Marilor Lacuri; se dezvolt n condiiile unui climat a crui nuan oarecum excesiv continental, este atenuat de influena Marilor Lacuri i a Oceanului Atlantic. speciile floristice care o edific se comport ca esene umbrofile, dezvoltate n straturile inferioare ale pdurii de conifere, cu care vine n contact; ca atare, aceast formaie vegetal mai poart denumirea de pdure de foioase tolerant Pe solurile slab productive, se dezvolt specii acidofile, ca: mesteacnul, ararul de zahr, stejarul, carpenul b) pdurea appalachian se dezvolt la sud de pdurea mixt laurenian, n condiiile unui climat omogen, cu precipitaii medii anuale de 500 mm, repartizate uniform; se remarc prin marea diversitate a spectrului floristic i prin aspectul luxuriant; omogenitatea climatului rezid n frecvena rspndirii cosmopolite la nivelul pdurii appalachiene, a numeroase specii floristice: stejarul negru (Quercus

velutina), stejarul alb (Q. alba), copacul hickory (Carya ovata, Carya cordiformis) etc.(specii endemice pentru continentul nord-american); Invelisul vegetal este dominat de foioase caducifoliate, precum: fagul cu frunza lat (Fagus grandifolia), care apare diseminat printre celelalte specii, artarul Acer negundo, nucul negru (Juglans nigra, J. cinerea), magnolii (Magnolia acuminata); arborele lalelelor Liriodendron tulipifera (fig.45);

Fig.45 Arborele lalelelor Liriodendron tulipifera

cu caracter insular apar i specii ca stejarul rou (Q. rubra) i castanul (Castanea dentata); modelul arhitectural seamn cu cel al pdurii europene, cu predominarea unui numr mai mare de specii sciofile n stratul ierbaceu i muscinal; epifitele, care confer luxurian pdurii, au ca reprezentant principal via slbatic (Vitis riparia)

c) pdurea din SE SUA reprezint o prelungire a pdurilor appalachiene, extinzndu-se pn n arealul Golfului Mexic; prezena lor este datorat unui climat cu veri calde i umede, ierni blnde (5 100C), cu rare perioade de frig; caracterul endemoconservator al acestei pduri este pus n eviden de prezena unor specii ntlnite numai aici:, Liquidambar sp., Styraciflua sp., stejarul de Virginia Quercus borealis (semperviriscent), iar dintre higrofile, chiparosul de balt (Taxodium distichum). Acestora li se adauga specii de pini de nisip litoral (Pinus rigida. P. palustris), palmieri. Lumea animal majoritatea speciilor faunistice aparine acelorai genuri ca i speciile ce populeaz pdurile europene; speciile endemice pentru America de Nord sunt: ursul baribal (Ursus americanus), nurca american, cerbul wapiti, opossumul, rsul rou, cerbul de Virginia, veveria zburtoare mic, ondatra 3. Pdurile nemorale asiatice sunt considerate cele mai exuberante i bogate dintre pdurile zonei temperate;

 straturile subarborescente, dominate de specii de orhidee i azalee, confer luxurian acestor pduri, din pcate, afectate cel mai de timpuriu de ctre civilizaiile rneti cuprind dou faciesuri: a) pdurile de foioase ale Chinei Orientale b) pdurile din regiunea deluroas a Chinei de Sud, insula Taiwan, sudul Coreei i sudul Japoniei. a) pdurile de foioase ale Chinei Orientale se dezvolt n condiiile unui climat blnd, cu temperaturi medii anuale de 140C i precipitaii ce variaz ntre 630 1500 mm/an pe solurile brune, formate pe loess, cresc specii de foioase cu frunza lat: stejari, frasini, nuci, iar dintre endemite, specii din genurile Celtis, Catalpa, Diospyros, Albitzia etc. b) pdurile din regiunea deluroas a Chinei de Sud, insula Taiwan, sudul Coreei i sudul Japoniei. Corespund unui climat cu temperaturi pozitive pe tot parcursul anului i precipitaii abundente (1000 1500 mm/an), cu reflectare direct n durata mare a sezonului de vegetaie i marea diversitate floristic Speciile temperate ca: ararul, teiul, carpenul, stejarul se amestec cu specii tropicale din genurile Magnolia, Cinnamonum i chiar palmieri Endemicitatea este conferit de prezena unor relicte mezozoice: Ginkgo biloba, Metasequoia Uneori, printre speciile de foioase apar diseminate conifere din genurile Pinus, Taxus i chiar specii caracteristice emisferei sudice (din genul Podocarpus) Lumea animal cuprinde specii de mamifere i psri endemice ca: ursul negru himalayan, cerbul ptat, cinele enot,cerbul de ap, raa mandarin, fazanul auriu 1.5. Pdurile boreale Personalitatea pdurilor boreale este pus n eviden de trei superlative: Alturi de pdurile tropicale umede, reprezint biomul cu cea mai mare extindere planetar (6000 km lime n Eurasia, ntre Marea Norvegiei i Marea Bering i 3500 km lime n America de Nord, unde poart numele de pdure transcontinental); ocup 1/3 dinsuprafaa mpdurit a Globului. n cadrul formaiilor forestiere ale Terrei, ocup primul loc sub raportul produciei de mas lemnoas; prezint dispunerea perfect n cadrul climatului boreal, formnd o vast centur n jurul Polului Nord Localizarea formeaz o zon cvasicontinu n Eurasia i America de Nord, ntre limitele sudice ale tundrei i cele nordice ale pdurilor nemorale sau, pe alocuri, chiar ale stepei (aproximativ ntre 750 450 lat. N)

Fig.46 Localizarea geografica a padurilor boreale

Condiii ecologice se dezvolt n condiiile unui climat continental excesiv, cu geruri puternice iarna, cu zpezi de lung durat, cu veri relativ calde; precipitaiile, predominante sub form de zpad, variaz ntre 400 700 mm/an; ploile, distribuite relativ uniform pe parcursul anului, nregistreaz un maxim n sezonul estival durata sezonului de vegetaie este scurt (3 5 luni/an); la limita sudic a pdurii boreale (la contactul cu pdurile nemorale), intervalul cu temperaturi medii >100C este <120 de zile (anotimpul rece dureaz peste 6 luni); limita nordic a pdurii, spre Arctica, corespunde unei perioade cu temperaturi medii zilnice>100C, de numai 30 de zile (anotimpul rece dureaz 8 luni) durata stratului de zpad variaz ntre 7-8 luni n Iakuia i 5-6 luni n nordul provinciei Quebec. solurile pe care se dezvolt pdurile boreale sunt slab productive: podzolice, turboase i de mlatin, scheletice; caracteristic este podzolul (zola, n limba rus), cu humus acid de tip mor; importan deosebit prezint i solurile hidromorfe, respectiv solurile gleice i turbriile acide.

Fig.47 Diagrama ombrotermica in taigaua siberiana

Modelul arhitectural i diversitatea floristic este dominat net de stratul arborilor, care pot atinge 30 35 m nlime fiind venic verde, pdurea asigur umbrirea intens i continu a terenului, astfel nct straturile inferioare de vegetaie sunt rare sau absente, cu excepia unui strat muscinal, cu caracter discontinuu biodiversitatea stratului arborilor este redus, numrul genurilor este mic, iar speciile corespunztoare sunt puin numeroase; n general, pdurile de conifere nord americane i cele asiatice prezint o biodiversitate mai mare (numeroase specii din genurile Pinus, Picea, Abies), comparativ cu cele europene (dominate de Picea abies i Pinus sylvestris): stratul arbutilor i subarbutilor aparine genurilor Emperum, Ledum, Vaccinium, crora li se adaug seminiul coniferelor

stratul ierbaceu i muscinal include prin excelen plante umbrofile Spectrul bioformelor este dominat de fanerofite (stratul arborilor, arborescent i arbustiv), camefite (stratul subarbustiv i arbustiv i puine hemicriptofite (pe turbrii). Faciesuri localizarea geografic i compoziia floristic permit individualizarea a dou faciesuri: 1. pdurea boreal nord american 2. pdurea boreal eurasiatic (taigaua) 1. pdurea boreal nord american ocup teritorii situate n peninsulele Alaska i Labrador, la sud de formaiunea de tundr, n regiunea Marilor Lacuri i pe litoralul atlantic; conserv numeroase specii din genurile: a) Pinus (Pinus banksiana, pe solurile poroase, pe material morenaic sau ca specie pionier, pe arsuri, Pinus strobus i P. resinosa n jurul Marilor Lacuri, Pinus taeda i P. rigida, pe litoralul estic. b) Picea (larg rspndit, din I. Newfoundland pn la strmtoarea Bering, este Picea glauca; pe solurile srace, la limita superioar a pdurii, spre Arctica, crete molidul negru, Picea mariana (fig.49); n Alaska, predomin Picea sitchensis, P. nigra), c) Abies (bradul de balsam, Abies balsamea (fig.48), larg rspndit n Canada), d) Larix (Larix laricina, L. americana, specii cu rezisten mai mare la frig, frecvente la limita cu tundra) turbriile i zonele mltinoase cuprind specii hidrofile i higrofile din genurile Potamogeton, Nuphar, Nymphaea

Fig.48 Bradul de balsam (Abies balsamea)

Fig.49 Molidul negru Picea mariana

la limita sudic a pdurii, diseminate printre speciile de conifere, apar unele specii de foioase: Betula papyriphera, Populus tremula, P. balsamifera 3. pdurea boreal eurasiatic se extinde ntre Peninsula Scandinavia i Peninsula Kamceatka, pe mai mult de 15 250 latitudine. Sub aspectul compoziiei floristice, tipic este pdurea umbrofil de molid, cu grad ridicat de monospecificitate, cunoscut sub numele de taiga, dezvoltat pe soluri podzolice, cu un strat de humus brut (orizontul A0, alctuit din mas organic n care se ntreptrund rizomii i rdcinile arbutilor pitici i miceliile ciupercilor). H. Walter, 1974. Modelul arhitectural al pdurii de molid (Piceetum typicum), dominat net de stratul arborilor, include n stratul ierbaceu i muscinal, afin (Vaccinium myrtillus), merior (Vaccinium vitis-idaea), mcriul iepurelui (Oxalis acetosella), n zona mai sudic, Lycopodium annotinum, Linnaea borealis, Listera cordata etc.; pe terenurile cu apa freatic apropiat de suprafa, ce favorizeaz formarea tinoavelor, stratul muscinal este dominat iniial de genul Polytrichum i ulterior, de genul Sphagnum. n staiunile uscate, Pinus sylvestris ia locul molidului; sub pinete, stratul ierbaceu i muscinal este edificat de iarba neagr (Calluna vulgaris), merior i licheni din genurile Cladonia i Cetraria. n staiunile mai umede, favorabile pentru molid, care au fost incendiate, pinul apare ca specie secundar pionier, precedat de arbori caducifoliai cu cretere rapid, cum sunt mesteacnul i plopul tremurtor (n nordul Suediei, stadiul cu mesteacn dureaz 150 de ani, iar stadiul cu pin, 500 de ani).- H. Walter, 1974. Biodiversitatea pdurii boreale crete n partea siberian, nord-estul Chinei i n Japonia; pe valea Amurului, coniferele sunt reprezentate prin specii ca: Picea koraiensis, Abies sibirica, Pinus cembra (zmbru), Larix sibirica, L. dahurica; n extremitatea chino-japonez, bradul siberian este nsoit de conifere endemice, ca: Pinus jezoensis, Larix leptolepis. Adaptri ecologice ale speciilor floristice boreale Semperviriscena Conformaia diferit a coronamentului: cu ct condiiile sunt mai extreme, cu att coronamentul va avea un aspect mai ascuit, atenundu-se creterea lstarilor laterali, n favoarea celui terminal La molid, rdcini superficiale cu extensiune lateral, rezultat al prezenei pergelisolului, la adncimi de 50 85 cm. Indicele suprafeei foliare (ISF = suprafaa total a frunzelor unui arboret/suprafaa de teren ocupat ) este relativ mare, deoarece pe lstari sunt cel puin dou generaii de ace (la pinetele din ecotonul de tranziie boreo-nemoral, indicele este de cca. 9-10, iar la molidiurile din taiga, peste 11.- H. Walter, 1974. La molidul venic verde, instalarea pauzei temporare n asimilaia clorofilian, dup o noapte cu nghe i a repausului permanent, n perioada rece propriu-zis Valena ecologic diferit a speciilor rezid n rspndirea fiecreia n cadrul formaiei vegetale

Lumea animal Pdurea boreal reprezint loc de refugiu, n perioada de iarn, al unor animale de tundr: ren, elan; la limita sudic, ptrund i unele specii din pdurile de foioase sau chiar din step Caracteristic este prezena unor genuri i chiar specii comune celor dou faciesuri, canadian i eurasiatic ( Rangifer, Alces, Cervus, Ursus, Felix etc.) n America de Nord sunt specifice: renul caribou (Rangifer caribou), veveria american (Sciurus hudsonus), cerbul canadian (Cervus canadensis), zibelina american (Martes americana); pentru pdurea litoral pacific este specific ursul grizzly (Ursus nelsoni) Tipice pdurilor boreale eurasiatice sunt specii ca: renii de pdure (Rangifer sibiricus, R. fennicus), elanul siberian (Cervus elaphus sibiricus), n partea muntoas a taigalei, ursul brun (Ursus arctos), hermelina (Mustela herminea), iar dintre psri, cocoul de munte (Tetrao urogallus), ierunca (Tetrastes bonasia), ciocnitoarea cu trei degete (Picoides tridactylus) etc. 1.6. Padurile litorale pacifice nord-americane Un facies particular al pdurilor de conifere din America de Nord, care, n prezent, nu are corespondent n nici un alt continent, l reprezint pdurile litorale pacifice, denumite i pduri de coast sau pluviale, desfurate la altitudini ce pornesc de la nivelul mrii i pn la 1500 m; au o extindere meridian, ncepnd din sudul Alaski i pn n California, pe o lungime de 3680 km i o lime care variaz de la civa km, pn la 500 km; personalitatea acestora, n raport cu celelalte pduri de conifere, este dat de specificitatea climatului oceanic foarte umed (1000 3000 mm precipitaii/an, distribuite neuniform: veri relativ uscate i rcoroase, ierni blnde i mai umede, cu influen asupra duratei mari a sezonului de vegetaie); din punct de vedere floristic, se caracterizeaz printr-o biodiversitate redus, compensat de un grad ridicat de endemicitate, conferit de specii ca: Tsuga heterophylla, Thuja plicata (fig.50), Pseudotsuga taxifolia, relictele teriare Sequoia sempervirens i S. Gigantea; local apare bradul (Abies grandis, A. nobilis, A. amabilis); n cuaternar, astfel de pduri se gseau i pe rmul vestic al Europei, ns glaciaiunea a contribuit la distrugerea lor.

Fig.50 Thuja plicata

CAPITOLUL II. Formaii vegetale deschise 1.1. Tundra arctic

Localizare geografic trebuie menionat faptul c n Europa, zona arctic nu atinge deplin dezvoltare dect n insulele i arhipelagurile cele mai nordice (Spitzberg, Franz-Joseph, Novaia Zemlea etc.); partea continental inclus acestei zone corespunde nordului extrem al Norvegiei i al Rusiei spre sud, tundra este limitat sensibil de latitudinea Cercului Polar de Nord, pe care o depete numai n favoarea Islandei, Dorsalei scandinave i a Munilor Kibiny, din Peninsula Kola spre sud, tundra vine n contact cu silvotundra (ecoton de tranziie spre pdurile de conifere), iar spre nord, se prelungete pn la deerturile nivo-glaciare.

Fig.51 Localizarea geografica a tundrei arctice

Condiii ecologice condiiile vitale sunt foarte aspre; temperatura medie a lunii celei mai calde este de numai 50C -100C, ceea ce amintete de etajul alpin al munilor nali; spre deosebire de acetia din urm, chiar n perioada estival, insolaia i aportul caloric sunt puin intense, funcie de unghiul de inciden a razelor solare; prin urmare, durata sezonului de vegetaie se rezum la 2 3 luni/an (n partea de sud a tundrei, sezonul de vegetaie ncepe n iunie i se ncheie n septembrie) precipitaiile nu depesc 200 300 mm/an; cu toate acestea, datorit evapotranspiraiei poteniale foarte sczute, climatul este umed;

Fig.52 Numarul mediu al zilelor cu inghet permanent (rosu) si partial (albastru) in tundra arctica (dupa Encyclopedie Larousse de la Nature, 1993)

nlimea stratului de zpad este de 19 50 cm, neregularitile pozitive ale suprafeei topografice fiind mturate de zpad; astfel, abraziunea prin zpad i ghea, ca factor mecanic, exercit presiuni importante asupra nveliului vegetal; nveliul edafic este constituit din podzoluri i soluri mltinoase, slab productive; datorit grosimii reduse a nveliului nival, solul, puin protejat iarna i slab nclzit vara, rmne permanent ngheat n profunzime (pergelisol, permafrost sau merzlota); n perioada de topire a zpezii, apa se acumuleaz la suprafaa solului sau n orizonturile superioare ale acestuia, genernd fenomenul de nmltinire (fig.53 , stanga);

Fig.53 Peisaj de tundra vara (stanga) si iarna (dreapta)- dupa Encyclopedie Larousse de la Nature, 1993

Modelul arhitectural i compoziia floristic modelul arhitectural al tundrei este edificat de cel mult trei straturi de vegetaie: stratul ierbaceu i/sau muscinal, stratul subarbustiv i stratul arbustiv;

neomogenitatea condiiilor climatice i edafice se reflect n caracterul mozaicat al vegetaiei: - versanii sudici, repezi, pietroi, bine nclzii n timpul verii, se constituie n biotopuri cu maxim favorabilitate pentru nveliul vegetal, dominat de plante cu flori viu colorate; aceste biotopuri adpostesc arbuti pitici de mesteacn (Betula nana), slcii (Salix lapponum, S. glauca), ienupr (Juniperus alpina); - ridicturile plane, cu soluri poligonale generate de nghe, precum i versanii cu pante line, afectai de solifluxiune, au un grad redus de acoperire cu vegetaie - pe solurile uscate, condiiile ecologice sunt favorabile dezvoltrii lichenilor, iar pe cele umede, briofitelor (muchi)

Caracterul mozaicat al vegetaiei permite individualizarea, de la sud spre nord, a urmtoarelor faciesuri (Angela Lupacu, 2001): 1. tundra cu arbuti, dezvoltat pe soluri umede i nghe puin profund, edificat de tufriuri de mesteceni, arini i slcii pitice 2. tundra cu subarbuti, edificat de ericacee scunde, slcii i mesteceni pitici, specii din genul Empetrum (vuietoare) 3. tundra mezofil, cu ciperacee i graminee 4. tundra xerofil, pe terenuri ridicate, cu substrat calcaros, cu biodiversitate foarte redus 5. tundra cu muchi i licheni, spre nord 6. tundra mezohigrofil, n depresiunile umede din estul Canadei (cu specii de Carex, Eriophorum, Polygonum 7. tundra tip fell-field (cmp pustiu), cu argintica (Dryas octopetala)-fig.55 i rogozuri arctice, muchi i licheni (n Canada); 8. tundra tip barren, caracterizat prin uniformitate i monotonie (fitocenoze cu Dryas i Saxifraga) 9. tundra pietroas, cu licheni crustoi, n insula Baffin.

Fig.54 Imagine din tundra arctica

Fig.55 Arealul actual al speciei hechistoterme Dryas octopetala (relict glaciar)

Spectrul bioformelor predominante sunt hemicriptofitele i camefitele speciile anuale sunt puine (Koeningia islandica, fam. Polygonaceae, specii de Gentiana, Pedicularis, Montia lamprosperma) Adaptri ecologice ale speciilor floristice ritm ncetinit de cretere ealonarea dezvoltrii plantelor pe mai muli ani posibilitatea realizrii fotosintezei la temperaturi mai mici de 00C declanarea rapid a sezonului de vegetaie, odat cu topirea zpezii (mobilizarea rezervelor coninute n organele subterane, nmugurirea precoce) rezistena la ger a aparatului foliar biomasa i productivitatea sunt foarte reduse masa organelor subterane este predominant (tabel nr. ) Tabel nr. 5 Masa organelor subterane (t/ha) Tundra Tundra cu Silvotundra Propriu-zis Biomasa total Frunze 5 1 Arbuti pitici 28 3 138 9

Tulpini i ramuri Organe subterane Productivitate net anual

0,5 3,5 1

1,7 23 2,3

100 29 5,6

(dup Rodin, citat de Walter i dup Wielgolaski) viviparitatea caracterizeaz 1,5% dintre specii, cu precdere graminee i specii din genurile Polygonum, Stellaria, Cerastium etc. majoritatea speciilor are rdcini groase, cu rol de rezervor de substane nutritive trsturi xeromorfe, datorate cu precdere insuficienei azotului, a crui absorbie este ngreunat la temperaturi joase ale solului

Lumea animal tundra, cu precdere cea siberian, reprezint una dintre puinele formaii vegetale care conserv zoocenoze originare, neafectate de intervenia antropic n timpul sezonului hibernal, majoritatea vertebratelor se retrage n silvotundr i chiar la adpostul pdurilor boreale (vulpea polar, bufnia de zpad, renii etc.); dintre mamifere, renul rmne n biotopul tundrei n timpul iernii, numai atunci cnd sursele de hran sunt accesibile (cnd exist suprafee extinse lipsite de zpad) lemingii i celul pmntului petrec sezonul rece n tundr, sub protecia stratului de zpad, fr a hiberna, hrnindu-se cu mugurii vegetativi ai ciperaceelor. 1.2. Stepa

Stepa, denumire de origine slav (stepi, n limba rus), definete un peisaj edificat de ierburi din familia gramineelor, adaptate la secet i situate la latitudini temperate, cu un areal sub form de band, extins pe direcia vest-est, ntre Dunrea de jos i vestul Siberiei

Fig.56 Intinderea potentiala a stepelor euro-siberiene-1.stepa danubiana; 2-4.stepa ruso-siberiana:2silvostepa; 3-stepa ierboasa propriu-zisa; 4-stepa semiarida (R. Braque, 1988)

1. Stepa eurasiatic se desfoar sub forma unei fii extins, dup unii autori, din Cmpia Panonic, peste Cmpia Brganului, pn n Mongolia oriental; dup alii (Pop I., 1979), limita vestic este considerat Cmpia Brganului (n lumina cercetrilor mai

recente, Cmpia Panonic este ncadrat n domeniul silvostepei; pajitile stepizate care o edific n prezent au n cea mai mare parte caracter secundar, fiind rezultate n urma defririlor) Condiii ecologice Ierburile de step se dezvolt n condiiile unui climat continental excesiv Temperaturile medii anuale variaz ntre 10-110C n Brgan, 90C n Ucraina i 0,50C n Siberia Precipitaiile medii anuale variaz ntre 300 600 mm/an. Solurile specifice aparin clasei molisolurilor; repartiia tipurilor genetice de sol este influenat de cantitatea de precipitaii; n general, predomin cernoziomurile i cernoziomurile cambice, n arealele cu ariditate mai pronunat. Spectrul bioformelor Poziia meristemului la plantele de step este condiionat de prezena unor perioade ndelungate cu deficit de umiditate; prin urmare, cele mai multe specii floristice sunt terofite; cu ponderi mai reduse, particip la edificarea nveliului vegetal criptofitele i hemicriptofitele. Faciesuri a) pusta maghiar (step secundar) b) brganul romnesc c) stepele vest-siberiene d) stepele mongolice Diversitatea floristic compoziia floristic a pajitilor de step prezint o variaie sezonier, funcie de temperatur i umiditate a solului; astfel, primvara, de la sfritul lunii martie i pn la nceputul lunii iunie, umiditatea crescut a solurilor i temperaturile n cretere permit dezvoltarea unui covor vegetal bogat, edificat de plante vernale (specii din genurile Anemone (ptie), Adonis (ruscue), Pulsatilla, Hyacinthus, Iris etc.; diversitatea floristic atinge apogeul la nceputul lunii iunie cnd, alturi de speciile cu flori viu colorate (nu-ma-uita Myosotis sylvatica, Senecio campestris, piciorul cocosului Ranunculus polyanthemos, jalesul Salvia pratensis) ncep s se dezvolte gramineele specifice stepei: colilia (Stipa joannis), obsiga (Bromus riparius) spre sfritul lunii iunie, florile albe de trifoi (Trifolium repens) i crizanteme (Chrysanthemum leucanthemum) contrasteaz cu nuanele de violet i rou ale campanulelor de step (Campanula sibirica, C. persicifolia), i ale speciei ochiul arpelui (Echium rubrum) H. Walter, 1974; din a doua decad a lunii iulie, plantele ncep s se usuce, fenomen care va culmina n luna august, cnd stepa capt un aspect tern, uscat, pe care l va pstra pn la sfritul toamnei n pust i brgan, vegetaia este dominat de specii de graminee, ca: piuul (Festuca sulcata), negara (Stipa capillata), obsiga (Bromus secalinus), piuul dulce (Andropogon ischaemum) i dicotiledonate: capul arpelui (Echium rubrum), jaleul (Salvia pratensis), laleaua pestri (Fritillaria imperialis), bujorul de stepa (fig.57) etc.

Fig.57 Bujorul de stepa (Paeonia sp.)

n stepele vest siberiene se dezvolt specii de graminee diferite fa de cele europene: Stipa rubens, Artemisia vulgaris (pelinul negru), Avenastrum desertorum (ovzciorul) .a. n stepele mongolice, vegetaia este mult mai srccioas i cu pronunate caractere de xerofilism

Lumea animal n stepele est-european i vest-siberian mamiferele sunt reprezentate prin carnivore: lup, vulpe, dihor de step (Mustela eversmanni), nevstuic (Mustela mustela) marmota de step (Marmotta bobak) i roztoare: crti (Talpa europaea), orbete (Spalax leucodon), hrciog (Cricetus cricetus), popndu (Citellus citellus) etc. n stepele mongolice apar specii ca: tarbaganul (Marmota sibirica), mgarul slbatic sau kiangul (Equus hemionus), antilopa saiga (Saiga tatarica) din stepa Cazahstanului, antilopa cu gu (Gazella guturosa); lumea psrilor cuprinde rpitoare: uliul psrilor (Accipiter nisus), uliul de step (Circus macrourus), oimul rndunelelor (Falco subbuteo), precum i unele specii al cror areal s-a redus considerabil ca efect al impactului exercitat de activitile antropice: dropia mare (Otis tarda), ciocrlia de step (Melanocorypha mongolica), spurcaciul (Otis tetrax) etc. Dintre reptile, poate fi citata soparla de stepa Podarcis tauricus

Fig.58 Soparla de stepa Podarcis tauricus

1.3.

Preria nord-american

ocup partea central a S.U.A., unde se desfoar pe direcia nord-sud, aproximativ ntre 55 320lat. nordic; termenul de prerie i are originea n latinescul pratum i definete un teritoriu ocupat de ierburi dominate de graminee, extins n America de Nord, la sud de paralela de 500 lat., pe platourile cuprinse ntre M-ii Appalachi, n partea de est i M-ii Stncoi, n partea de vest

Fig.59 Preriile nord-americane 1. Preria inalta propriu-zisa;2. Preria joasa si mixta; 3.Prerie nordica cu Festuca; 4.Preria din nord-vest; 5.desert si semidesert cu Artemisia si Atriplex; 6.Arii cu vegetatie halofila, incluse in 5 (dupa Cnapp, 1965, preluat din R. Braque, 1988)

Condiii ecologice Condiiile ecologice sunt influenate de altitudinea reliefului, care crete treptat de la est spre vest, pn la 1500 m Iernile sunt aspre (00 (-50C), iar verile excesiv de clduroase

Temperaturile medii lunare care cresc de la nord spre sud i precipitaiile medii lunare care scad de la est spre vest se reflect n compoziia floristic i fizionomia de ansamblu a formaiei vegetale

Faciesuri Reducerea de la est spre vest a cantitii de precipitaii determin individualizarea urmtoarelor faciesuri: a) preria cu ierburi nalte (tall grass-land), n est b) preria mixt n centru c) preria cu ierburi scunde (short grass-land), n vest Diversitatea floristic biodiversitatea floristic a preriei nalte este ridicat; nveliul vegetal este edificat de specii de graminee (Andropogon scoparius, A. gerardii), cu nlimi de pn la 1 2 m; n preria mixt (amestecat), alturi de gramineele nalte (Andropogon scoparius, Stipa comata, Stipa pectinata) apar i graminee scunde, endemice pentru prerie (iarba grama- Bouteloua gracilis, iarba bizonilor- Buchloe dactyloides), care treptat devin dominante; pe suprafeele punate intensiv, apare fenomenul de ruderalizare a vegetaiei, materializat prin dezvoltarea excesiv a speciei xerofile suculente Opuntia polyacantha; n preria cu ierburi scunde, ariditatea crescut favorizeaz apariia concreiunilor calcaroase n profilul de sol, la o adncime de 25 cm; acestea afecteaz dezvoltarea n adncime a sistemului radicular al plantelor; speciile care vegeteaz aici (Artemisia frigida, Aristida longiseta etc.) prezint adaptri la xerofilismul climatic;

Fig.60 Aspect din preria cu ierburi inalte

Lumea animal Ca i stepele eurasiatice, n timp istoric, preria s-a confruntat cu fenomenul de reducere a biodiversitii faunistice, pe de o parte ca rezultat al interveniei antropice asupra biotopurilor naturale, i pe de alt parte, ca efect al practicrii necontrolate, adesea exterminatoare a activitilor vntoreti; ntre speciile disprute i periclitate

pot fi citate: bizonul (Bison bison), care de la un efectiv de peste 1,5 mil . exemplare n secolul al XIX-lea, a ajuns n prezent la un numr de sub 2000 de indivizi, protejai n rezervaii naturale; curcanul slbatic (Meleagris gallopavo), cerbul mgresc ( Odocoileus hemionus), antilopa american (Antilocapra americana) etc., specii periclitate. Mamiferele reprezentative pentru prerie, multe dintre acestea cu caracter endemic, cuprind specii de carnivore: celul de prerie (Cynomis socialis), coiotul (Canis latrans), vulpea de prerie (Vulpes velox), dihorul (Mustela eversmanni) i roztoare: obolanul cu buzunare (Geomys bursarius), iepurele de prerie (Lepus townsendii), popndul (Ictidomys franlini) etc.; Alturi de curcanul de prerie, specie emblematic pentru continentul nord american, lumea psrilor cuprinde specii ca: ginua de prerie (Speotypo cunicularia), acvila de prerie etc.; Herpetofauna (fauna de reptile) are ca reprezentant de temut, arpele cu clopoei (Crotalus confluentus) 1.4. Pampasul sud-american

Prin fizionomie i condiii ecologice, pampasul argentinian i naltul veld sud african aparin aceleeai categorii de formaii vegetale, edificate de ierburi cu caracter xerofil Ocup o suprafa de peste 500 mii km2, desfurat ntre 32 i 380lat. sudic; ocup cmpia aluvial a fluviului Rio de la Plata i platourile patagoneze, extinzndu-se pn la golful St. Jorge (litoralul Oceanului Atlantic) Condiii ecologice condiiile climatice sunt relativ asemntoare celor din preria nord-american; influena oceanic mrete umiditatea atmosferic; precipitaiile ating 1000 mm/an n partea de nord-est; n sud-vest, cantitatea acestora ajunge la limita de uscciune a formaiei vegetale de pampas, respectiv 500 mm/an. Cantitile de precipitaii relativ crescute sunt contrabalansate de temperaturile mari (la Buenos Aires, temperatura medie anual este de 16,10C) i de evapotranspiraia potenial, de asemenea ridicat. Temperaturile sunt pozitive i n sezonul rece (8 120C), n ciuda vntului rece de sud-vest, denumit local pampero.

Fig.61 Imagine din pampas

Faciesuri i compoziie floristic Condiiile ecologice (n special umiditatea) i diferenierile floristice permit individualizarea a dou faciesuri: a) faciesul nord-estic, mai umed, dominat de asociaia floristic Stipa neesiana (colilie)Bothriochloa laguroides (brboas), n componena creia exist circa 23 de specii de graminee i 46 de specii de dicotiledonate (H. Walter, 1974); acolo unde pnza freatic este mai apropiat de suprafa apar desiuri de Paspalum quadrifarium; pe solurile halomorfe (pH =8 9), cu nivel piezometric ridicat, desiurile de Paspalum sunt nlocuite cu pajiti de Distichlis sp. b) Faciesul sud-vestic, uscat, odinioar acoperit cu pajiti de graminee sub form de mnunchiuri, cu nlimi de peste 1m, n care se amestec frunzele btrne, uscate, cu cele tinere; aceast grupare vegetal inedit, inexistent n emisfera nordic, poart numele de tussock; speciile dominante aparin genurilor Stipa i Poa: Stipa neesiana, S. brachycheta, S. tenuis, S. paposa, Poa lanigera, P. ligularis; valoarea furajer a acestora fiind redus, se tinde nlocuirea lor treptat cu graminee europene. Aspectul monoton al stratului ierbaceu este perturbat pe alocuri de prezena speciei lemnoase xerofile Prosopis caldenia. Lumea animal cuprinde: psri alergtoare: nandul sau struul de pampas Rhea americana mamifere roztoare: viscaa (Lagcstomus maximus), mara (Dolichotis australis), tuco-tuco (Ctenomys magellanicus) mamifere ierbivore: cerbul de pampas (Odocoileus bezoarcticus) mamifere carnivore: pisica de pampas (Felis geoffroy), nevstuici marsupiale din genurile Didelphys, Monodelphys, Marmosa

Fig.62 Rozatoare in pampasul argentinian

1.5.

Savanele si formatiile vegetale de tip savana

Sunt formaii ierboase tropicale, alctuite majoritar din graminee perene xerofile i megaterme, verzi n anotimpul ploios, cu arbori i arbuti xerofili diseminai printre acestea. Formatia vegetala de savana tipica este ntlnit n Africa, ntre 5 15 0C latitudine, bordnd pdurea tropical. Prezint un sezon ploios
i unul secetos, cu rat ridicat a evapotranspira
iei. Sezonul ploios este mai scurt
i intensitatea ploii scade pe msur ce cre
te latitudinea. La latitudini ridicate, acolo unde savana este mai arid, ierburile nalte tropicale sunt nlocuite de ierburi scunde
i tufri
uri xerofile din ce in ce mai dispersate. Pe msur ce latitudinea scade, iar umiditatea se accentueaz, arborii disemina
i printre ierburile din savan devin din ce in ce mai den
i, facnd tranzi
ia spre pdurile tropicale umede sau, in Asia, spre pdurile musonice. Ierburile de savan sunt aspre
i pot ajunge pn la nl
imi de 2 m. Pe alocuri, apar ierburi mai scunde, fie datorit p
unatului, fie datorit incendierii controlate. Oamenii de stiinta au ndelungi dezbateri asupra originii ierburilor de savan. ntrebarea cel mai adesea formulat este: ierburile de savan reprezint o vegeta
ie natural primara, de climax, corespunztoare zonei climatice tropicale sau sunt mai mult rezultatul exploatrii pdurilor tropicale
i musonice de ctre societatea uman, timp de mai multe genera
ii? Opiniile in acest sens sunt impartite, existant atat argumente pro si contra pentru fiecare dintre ipoteze. Conditii ecologice La nivel planetar, se poate vorbi de savane propriu-zise, specifice continentului african i formaii vegetale de tip savan, ntlnite n America de Sud, Australia i sudul Asiei. Climatul savanelor este de tip tropical, cu dou sezoane; temperaturile medii anuale variaza intre 18- 240 C, iar precipitaiile intre 900- 1000 mm/an. Predomina solurile feruginoase si intr-o mai mic masura, se intalnesc soluri negre tropicale.

Fig.63 Diagrame ombrotermice in savana africana (stanga) si in formatiile de tip savana din America de Sud

Caracteristici biogeografice n Africa, savana ocup teritorii intinse, arealul su interpunndu-se pdurilor tropicale cu ritm sezonier i semideerturilor; Arborii diseminai printre ierburile cu nlimi variabile (1 2 3 m) prezint caractere de xerofilism, sunt heliofili i aparin att speciilor cu frunze persistente, ct i speciilor semicaduce i caduce, contribuind la diversificarea peisajelor savanei africane (fig.)

Fig.64 Arbori diseminati in savana africana

n funcie de abundena i dominana unei anumite specii de arbori, n peisajul mozaicat al savanei africane pot fi identificate patru tipuri principale de faciesuri: savana cu baobabi, savana cu acacii, savana cu palmieri i savana cu euforbiacee arborescente. a) Savana cu baobabi baobabul (fig.) sau arborele de pine al maimuelor (Adansonia digitata) apare diseminat printre graminee cu naltimi ntre 1,5 3,5 m, ce includ elemente endemice, precum: iarba elefanilor (Pennisetum purpureum), iarba imperata (Imperata cylindrica), ct i specii din genurile Andropogon (brboasa) i Panicum (mei);

Fig.65 Baobab

b) Savana cu acacii are un caracter mai xerofil, fiind edificat de ierburi cu nlimi cuprinse ntre 1 1,5 m. Gramineele aparin genurilor Aristida i Panicum, iar speciile dominante de acacii sunt: Acacia albida, Acacia arabica i Acacia giraffae. c) Savana cu palmieri apare ndeosebi n partea de vest a Africii, speciile de palmieri ntlnii frecvent n acest facies aparinnd genurilor: Hiphaene, Borassus (Borassus aethiopium, B. flabelliformis) d) Savana cu euphorbiacee arborescente se caracterizeaza prin existenta reprezentantilor stratului arboricol, cu inaltimi de 5- 8 m si a unor specii arbustive din familia Euphorbiaceae, ce apartin genurilor Euphorbia si Hymenocardia.

Fig.66 Diferite tipuri de savana africana (dupa Encyclopedie Larousse de la Nature, 1993)

Lumea animala Biodiversitatea lumii animale specifice savanelor africane este ridicata, atat in ceea ce priveste numarul de specii, cat si abundenta pe specii. Clasele de animale cu reprezentare remarcabila in cadrul ecosistemului de savana sunt: Mammalia (rozatoare si insectivore pangolinii africani Manis gigantea, porcul furnicar Orycteropus sp.; ierbivore - antilopele canna, niala, gnu, kudu, beisa, zebrele, girafele, bivolul african Bubalus caffer, rinocerul cu doua coarne Diceros bicornis, rinocerul alb Ceratorhinus simum, hipopotamul Hippopotamus amphibius; carnivore ghepardul Acinonyx jubatus; leul Panthera leo; cainele hiena Lycaon pictus; pisica de tufis Felis serval;); Aves (pasari de balta: flamingo Phoenicopterus ruber, ibis Ibis ibis; pelicani; strutul Struthio camelus); Reptilia (crocodilul de Nil Crocodylus niloticus); Insecta (lacuste pelerine, lacuste calatoare migratoare,cu efect devastator asupra culturilor agricole, termite razboinice, ale caror termitiere cu inaltimi de pana la 6 m, pot fi distruse numai prin dinamitare). In cadrul formatiilor vegetale de tip savana din America de Sud, intalnite cu deosebire mai ales pe platourile vestice (Matto Grosso), dar si pe teritoriul Venezuelei si in Bolivia de est, predomina asociatii de ierburi megaterme, sub forma unui strat continuu, dominat de graminee. Perioada cu activitate biologica maxima a speciilor vegetale corespunde sezonului ploios.

Fig.67 Aspectul savanei africane in sezonul secetos

Formatiile de tip savana din America de Sud poarta denumiri diferite, functie de pozitia geografica si modelul arhitectural. Principalele faciesuri sunt: a) Campos, in Podisul Braziliei, diferentiat in campos limpos (camp luminat) si campos cerrados (camp inchis). Campos limpos include ierburi xerofile, printre care se afla diseminate putine exemplare de arbusti scunzi; ierburile au inaltimi de 30 50 cm, fiind edificate de specii din genurile Paspalum, Panicum, Andropogon, Aristida etc.Campos cerrados este edificat de ierburi mezofile, cu inaltimi de 1 2 m, care apar in asociatie cu numerosi arbori (5-8 m inaltime) si arbusti (specii de mimoze, cactusi etc.); b) Llanos, formatie vegetala dezvoltata in Venezuela, formata din graminee, dicotiledonate si arbori izolati, din genurile (Rhopala, Byrsonima, Copernicia); c) Palmares si pantanes, intalnite in Bolivia de Est si in statele interioare ale Braziliei, cu specii de graminee si plante lemnoase, in general din familia Palmae. Lumea animala din formatiile de savana sud-americane este mai putin variata comparativ cu cea a savanei africane. Principalele grupe de animale includ: ierbivore mari cerbul sulitar cenusiu Mazama nemorivaga, furnicarul Myrmecophaga, tatuul Dasypus sp, porcul pecari; carnivore: vulpea de camp Dusycyon vetulus, tigrul yaguarete Felis onca, sconksul Mephilis mephilis; pasari: nandu-ul (Rhea americana), seriema Cariama cristata, paunul Crax alector, potarnichea Cnypturellus soni, papagalul Ara spixi; reptile: sarpele cascabel sau cu clopotei Crotalus sp., boa Torpidurus torquatus etc. Formatiile de savana asiatice se intalnesc in Peninsula India (Podisul Deccan), insula Sri Lanka si in Peninsula Indochina. Zoocenozele care exploateaza potentialul ecologic al acestei formatii vegetale includ specii de: ierbivore endemice, precum: Antilopa cervicapra, bivolul indian Bubalus bubalia, rinocerul cu un corn Rhinocerus unicornis; carnivore: pantera, tigrul bengalez, hiena; reptile: pitonul Python molurus, sarpele cu ochelari sau cobra Naja tripudians, gavialul Gavialis gangeticus. Formatiile de savana din Australia ocupa partea nordica si estica a continentului. Gramineele includ specii din genurile Heteropogon, Astrebla si Triodia, printre care apar diseminati

arbori precum: Acacia harpophyla, Casuarina equisetifolia, iarba copac Xanthorrhoea. Lumea animala este edificata de numeroase specii de marsupiale ierbivore (cangurul gigant Macropus gigantaeus) si carnivore, pasari alergatoare (emu - Dromiceius sp.) sau zburatoare (vulturil Uroaetus audax). 1.6. Domeniile aride

Conditii ecologice Se caracterizeaza printr-un regim climatic care conditioneaza celelalte componente ale mediului, respectiv: Precipitatii foarte reduse cantitativ si cu caracter neregulat (la Guarara, in Sahara 35 mm in 3 ani; la Aden, in sudul Arabiei, in intervalul 1880 1928, cantitatea de precipitatii a variat intre 0-218 mm/an); Temperaturi variabile de la un continent la altul, in functie de latitudine si altitudine (in Death Valley, temperaturile diurne inregistreaza in mod frcvent +52,7 - +57,60C; in Sahara, frecvent +47 - +500C, uneori chiar +72 - +780C); Umiditatea relativa scazuta (sub 5%); in unele deserturi, ca de exemplu Sahara mauritaniana sau Desertul Nubiei, se face simtita umiditatea provenita din roua si din ceata (datorita apropierii Marii Rosii), ceea ce determina adaptari specifice ale plantelor, capabile sa-si procure apa necesara direct din atmosfera (bromeliaceele din genul Tillandsia); Vanturile violente intensifica fenomenul de evapotranspiratie (sirocco in Sahara algeriana, khamesin in Arabia), cu impact negativ asupra fiziologiei plantelor, reflectat in morfologia specifica a acestora.

Fig.68 Diagrame ombrotermice in deserturile din Australia, America de Nord (Arizona) si Africa

In deserturi, nu se poate vorbi de invelis edafic in adevaratul sens al cuvantului. Tipurile de soluri sunt rezultatul interactiunii factori climatici substrat litologic relief. In absenta unui invelis biotic continuu, solurile deserturilor hiperaride sunt foarte sarace in substante organice, cu orizonturi compacte, datorita acumularii de argila, calcar sau gips; frecventa ridicata au solurile lutoase si halomorfe. Tipologia deserturilor de pe Terra Nu exista un model unic de clasificare a deserturilor, data fiind multitudinea de aspecte care le diferentiaza la nivel global; criteriile tipice de clasificare se refera la: cantitatea de precipitatii, regimul termic si pozitia geografica. In functie de cantitatea de precipitatii si repartitia anuala a acestora, deserturile pot fi incluse in urmatoarele categorii: 1. Deserturi cu precipitatii in anotimpul rece, cu regim mediteraneean, intalnite in nordul Saharei si Arabiei, in Iran, Kara Kum (Asia Centrala), Karoo (Africa), estul desertului Victoria (Australia), pa tarmul chilian, in dreptul paralelei de 300lat. S, deserturile Sonora si Mojave (America de Nord). 2. Deserturi cu precipitatii in anotimpul cald, cu regim tropical: in sudul Saharei, Somalia, desertul Thar din Pakistan, Kalahari, nordul desertului Victoria, nordul Mexicului; 3. Deserturi cu precipitatii in toate anotimpurile: depresiunea aralo-caspica, desertul Gobi, desertul Namib, partea occidentala a desertului Victoria, Patagonia; 4. Deserturi cu precipitatii intamplatoare sau extrem de rare: Sahara Centrala, Arabia de Sud, Asia Centrala, tarmul peruan etc.

In functie de regimul termic, se disting: 1. Deserturi temperate (aralo-caspice, central-asiatice, desertul Colorado) caracterizate printr-un climat continental extrem; 2. Deserturi subtropicale, cu ierni racoroase; 3. Deserturi tropicale, cu temperaturi constant ridicate, cu amplitudine diurna de cca.500C Dupa pozitia geografica, deserturile se clasifica in: 1. Deserturi tropicale si subtropicale, situate intre 400latitudine nordica si sudica; in emisfera nordica, acestea ocupa suprafete extinse in Africa, Arabia, Irak, Iran, Pakistan, nord-vestul Indiei, America de Nord (pe teritoriul statelor Utah, Idaho, Oregon, Nevada, Arizona, California, Mexic); in emisfera sudica, se intalnesc pe tarmul vestic al Americii de Sud (deserturile peruano-chiliene, reunite sub numele generic Atacama), in Africa de Sud si in Australia; 2. Deserturi din zona temperata (Asia Centrala, Gobi, Tibet; sunt dezvoltate pe un substrat mozaicat, argilos, pietros si nisipos (nisipuri fixate cu ajutorul vegetatiei freatofile si nisipuri miscatoare, dispuse sub forma de barcane); saraturile au frecventa ridicata;

Fig.69 Repartitia pe Glob a domeniilor aride (dupa G. Lemee, 1967, preluat din Angela Lupascu, 2001)

Particularitati biogeografice ale domeniilor aride Modelul arhitectural i compoziia floristic In absenta umiditatii, invelisul vegetal prezinta o discontinuitate accentuata, majoritatea speciilor floristice avandu-si originea in domeniile biogeografice invecinate (stepe, savane, formatii arbustive si chiar paduri); modelul arhitectural al deserturilor este dominat de straturile ierbaceu, subarbustiv si arbustiv; abundenta si dominanta pe specii si gradul de acoperire cu vegetatie a suprafetei topografice sunt extrem de reduse, motiv pentru care, intensitatea proceselor de modelare actuala (dezagregare, deflatie, coraziune etc.) este ridicata. Spectrul bioformelor este dominat de: plante anuale terofite (efemere), ale caror organe germinative sunt protejate in seminte pe parcursul perioadei de seceta si al caror ciclu biologic se suprapune anotimpului ploios;

plante perene (efemeroide), ale caror organe germinative (meristem) sunt protejate de stratul superficial de sol, pe durata intervalului cu deficit de umiditate; activitatea fiziologica a acestora se suprapune intervalului cu precipitatii. Adaptri ecologice ale speciilor floristice datorita cantitatii reduse de precipitatii, coroborata, in cele mai multe cazuri, cu permeabilitatea ridicata a substratului si continutul ridicat de clorura de sodiu, plantele de desert sufera de xerofilism climatic si/sau edafic si fiziologic; vegetatia este dominata de plante afile (fara frunze), cu frunze de dimensiuni reduse, solziforme (genurile Ephedra, Anabasis, Calligonum) sau cu aspect de tepi. Reprezentative in acest sens sunt fitocenozele de cactee din America de Nord (cactusul candelabru Cereus gigantaeus, cactusul urias Carnegia gigantaea, specii din genurile Mamillaria, Opuntia, Agave (fig.69), si cele edificate de specii africane din genurile Euphorbia (fig.70) si Aloe, capabile sa-si transforme tulpinile in adevarate rezervoare de apa; Unele specii vegetale valorifica scurtele perioade cu precipitatii, dezvoltandu-si frunze cu caracter ericoidal (rasucite), in scopul atenuarii evapotranspiratiei (Zilla macrocarpa, drinul Aristida pungens, specii de paius din genul Andropogon);

Fig.69 Agave in deserturile nord-americane

Fig.70 Specii de euforbiacee africane (stanga: Spinul lui Christos -Euphorbia splendens)

In stratul arbustiv, exista specii al caror aparat foliar se modifica in functie de cantitatea de umiditate; astfel, pe timp de seceta, reprezentanti din genurile Smirnowia si Larrea (arbustul de creozot) isi dezvolta frunze de dimensiuni reduse, iar in timpul ploilor, frunze cu suprafata foliara mare; In absenta straturilor vegetale superioare (arboricol si arborescent), speciile vegetale din deserturi sunt prin excelenta heliofile.

Lumea animala Existenta organismelor animale in domeniile aride este strict legata de posibilitatile de procurare a apei si resurselor de hrana; discontinuitatea invelisului vegetal se reflecta direct asupra arealelor de raspandire caracteristice speciilor animale. Pentru a rezista in conditiile extreme din deserturi, speciile faunistice si-au dezvoltat mecanisme de adaptare morfo-fiziologica: procurarea indirecta a apei din plantele suculente (in America sau Africa de Sud); capacitatea de retentie a apei in tesuturi pentru perioade indelungate de timp (dromaderul african, camila cu doua cocoase din Desertul Gobi, broastele balon din Australia); consum foarte redus de apa, aceasta fiind obtinuta din semintele uscate cu care se hranesc; reglarea regimului hidric prin oxidarea grasimilor din organism, cu eliberare de apa metabolica; estivarea (in deserturile calde) si hibernarea (in deserturile temperate); polifagia (capacitatea de a consuma resurse de hrana de natura foarte diversa: vulpea de desert Fenecus zerda); migratia; viata nocturna;

Fig.71 Ziua si noaptea in deserturile din Mexic (1. Sorecarul jamaican Buteo jamaicensis; 2. Iepurele Jack Lepus capensis; 3.Yuca Yucca elata; 4. Fouquieria splendens; 5. Cucul curier Geococcyx californianus; 6. Cactusul candelabru saguaro Cereus giganteus; 7. Soparla cornuta Phrynosoma cornatum; 8. Testoasa de desert Gopheryus flavomarginatus; 9. Crotalul Crotalus atrox; 10. Skonksul Mephilis mephilis; 11. Arahnid; 12. Opuntia imbricata; 13. Coiotul Canis latrans; 14. Soarecele cangur Dipodomys sp.; 15. Bufnita de Virginia Bubo virginianus

Compozitia faunistica a lumii deserturilor include: reptile (in Africa: sarpele de nisip(Eryx sp.), cobra egipteana Naja Haje, broasca testoasa de desert Testudo sulcata; in America de Nord: sarpele cu clopotei sau crotalul; in Asia: soparle din genul Eremias, geconide; in Australia: soparla moloch sau hatteria Moloch horridus, broastele balon Chiroleptes plathycephallus); pasari (in Africa: dropia gulerata Otis undula, gainusa de pustiu Pterocles orientalis, pitulicea de desert Sylvia nana deserti; in America de Sud: strutul american sau pasarea nandu Rhea pennata; in America de Nord: ciocanitoarea agavelor, cucul alergator; in Australia Saxicola moesta); mamifere (in Africa: iepurele egiptean Lepus aegypticus, soarecele de nisip Jaculus jaculus, soarecele saritor Pedetes caffer; Gazella guturosa, G. dama, antilopa de desert Adax nasomaculatus (fig.72), antilopa spada Oryx algazel, dromaderul Camelus dromedarius; carnivore precum vulpea de desert Fenecus zerda, pisica de barcana Felix margarita, pisica cu picioare negre Felix nigripes; in America de Sud: soarecele cu buzunare Ctenomys magellanicus, cainele lui Magellan Canis magellanicus; in America de Nord: sobolanul cangur, soarecele cu buzunare, coiotul Canis latrans, vulpea cu urechi lungi Vulpes macrotis, sconksul Mephitis; in Australia: cartita marsupiala Notoryctes typhlops, sobolanul cangur marsupial; in Asia: soarecele saritor mic Dipus sagitta, harciogul

Fig.72 Antilopa mendas Addax nasomaculatus

cenusiu Cricetus migratorius, popandaul galben Cittelus fulvus, camila cu doua cocoase Camelus bactrianus, antilopa cu gusa Gazella guturosa etc.).

PARTEA A III-A RISCUL EXTINCTIEI SPECIILOR ARGUMENT IN FAVOAREA PROTECTIEI SI CONSERVARII LUMII VII

CAPITOLUL I. Extinctia speciilor Numarul de specii care populeaza suprafata terestra la un moment dat biodiversitatea planetara reflecta raportul dintre speciatie si disparitia speciilor. Extinctia reprezinta disparitia completa a unei specii floristice sau faunistice, fara a mai ramane supravietuitori care sa se reproduca. Extinctia este definitiva, deoarece o specie odata disparuta, compozitia sa genetica este pierduta si nu mai poate fi refacuta pe cale naturala. In aceasta situatie, o resursa valoroasa si potentialul sau viitor sunt definitiv pierdute pentru generatiile prezente si viitoare.

1.1. Extinctia naturala Existenta temporala a speciilor nu este infinita ; disparitia la un moment dat este o parte foarte importanta, naturala si inevitabila a ciclului vietii. De-a lungul timpului geologic au existat numeroase momente de extinctii, din motive legate de evolutia fireasca a unei specii (ca si indivizii, speciile cunosc in evolutia lor in timp geologic o faza de tinerete, urmata de apogeul dezvoltarii, iar apoi de declin), schimbarile de mediu la care anumite specii nu s-au putut adapta sau din motive catastrofice (impact meteoritic de mare anvergura, scindarea maselor continentale insotita de vulcanism, glaciatiuni etc.). Dovezi ale existentei unor specii astazi disparute sunt pastrate de indicatorii fosili din rocile sedimentare. Acestea atesta numeroase momente de aparitii si disparitii ale speciilor floristice si faunistice ale Terrei. Pe termen lung, biodiversitatea planetara a ramas relativ stabila, intrucat disparitia unor specii a fost in mare masura compensata de aparitia unor specii noi. Extinctiile in masa Indicatorii fosili indica faptul ca din cand in cand, in trecut, ritmul disparitiei speciilor a cunoscut momente de accelerare semnificativa, urmate de perioade mai calme din acst punct de vedere. Au existat cel putin 5 astfel de disparitii in masa, in timpul carora mai mult de jumatate (chiar pana la 90%)din totalul speciilor existente a disparut intr-un interval de timp relativ scurt. Un exemplu sugestiv in acest sens este cel al disparitiei in masa a reptilelor uriase si a numeroase nevertebrate marine, la sfarsitul erei mezozoice. Pe termen scurt, disparitiile in masa au un impact catastrofal asupra biodiversitatii. Impactul pe termen lung este insa limitat, deoarece disparitia in masa a unor specii a fost de obicei urmata de faze de diversificare rapida a lumii vii. Speciile supravietuitoare au evoluat in general rapid, favorizate de nisele ecologice eliberate de speciile extincte. Disparitia dinozaurilor, de exemplu, a fost imediat urmata de o diversificare a speciilor de mamifere. 1.2. Extinctia culturala a speciilor Chiar daca disparitia speciilor este un proces natural care s-a desfasurat de-a lungul erelor geologice, disparitiile recente ale unor specii au drept cauza omul si activitatile sale. Activitatile umane care cauzeaza sau accelereaza disparitia speciilor in timp istoric, determinand reducerea biodiversitatii terestre, sunt numeroase: supraexploatarea speciilor (vnatul excesiv, colectionarile, braconajul), distrugerea, fragmentarea si degradarea habitatelor, agricultura mecanizat i chimizat, poluarea fizic, chimic, biologic, invazia speciilor exotice si raspandirea bolilor . De foarte multe ori, impactul uman ameninta cu disparitia mai mult speciile care suporta un oarecare stress din partea mediului. Acesta a fost cazul unei specii de fluturi pe cale de disparitie din Muntii San Juan (sud -vestul statului Colorado), al caror numar a scazut semnificativ in anii 80, amenintandu-le existenta. Specia respectiva se confrunta deja cu diferite probleme datorate: variabilitatii genetice limitate a populatiei locale (ce inhiba adaptarea si selectia naturala), secetei persistente si colectarii lor excesive de catre oameni, astfel incat, fara masuri de conservare, populatia sa a fost pe punctul de a disparea. Un alt exemplu elocvent este oferit de limitarea arealului ocupat de bizon (Bison bison) in preria nord-americana, prin vanat excesiv, in secolul al XIX-lea (fig.73).

Fig.73 Restrangerea si fragmentarea arealului bizonului (nuanta deschisa areal la inceputul colonizarii europene; petele mai inchise areal actual)

Vnatul excesiv este si cauza principal a dispariiei pinguinului uria, Alca impennis, al crui areal se extindea acum cteva secole n domeniul tundrei arctice, din nordul Canadei i pn n Scandinavia; apreciat pentru puful i aripile sale, incapabil s zboare, lipsit de mijloace de aprare, a fost masacrat de pescari n secolele XVI-XVII ; de asemenea, se pare c locuitorii Insulei St. Kilda (Ecosse) utilizau grsimea sa drept analgezic; ultimul cuplu de pinguini uriai a fost semnalat n 1844, n largul coastelor Islandei; aceast specie a disprut deci, cu mult timp naintea polurii cu produse petroliere care va afecta mai trziu psrile marine). Supraexploatarea de catre oameni ameninta circa 25% din speciile de vertebrate periclitate din SUA si aproape 50% din speciile de mamifere aflate in pericol.(Wilcove s.a., 1998; Wilcove, 1999). Supraexploatarea resurselor a fost rapida atunci cand s-au dezvoltat piete dedicate unor anumite specii (comertul international cu blanuri a determinat reducerea numarului de exemplare ale speciilor de chinchilla Cinchilla sp.), lama vigonia (Vicugnia vicugnia), vidra uriasa (Pteronura brasiliensis) si felinelor salbatice (Primack, Patroescu, Rozylowicz, Ioja, 2002). Distrugerea, fragmentarea si degradarea habitatelor atrag dup sine restrngerea sau chiar extincia speciilor care le populeaz (resursele de hrana sunt distruse odata cu habitatul, situatie care forteaza speciile sa migreze spre noi medii, la care nu sunt adaptate. In acest context, speciile in cauza sunt defavorizate de selectia naturala). Agricultura mecanizat i chimizat ( utilizarea pesticidelor i a fungicidelor) a provocat n unele cantoane din Elveia, reducerea masiv i chiar dispariia unui numr nsemnat de specii de fluturi diurni (n ultimii 150 de ani, aceste specii au disprut n proporie de cca. 49% din regiunea Bernei, 28% n cantonul Thurgovie, 11% n regiunea Seeland-Chasseral i 7% n mprejurimile Genevei). Poluarea fizic, chimic, biologic poate afecta, de la caz la caz, n mai mic sau mai mare msur, speciile vegetale i animale, inclusiv mediile de via ale acestora; astfel, unele specii de licheni pot avea sensibiliti diferite la emisiile atmosferice ale surselor industriale; acidifierea lacurilor din Scandinavia, datorat polurii atmosferice provenit de la surse industriale din ri ale Europei i din America de Nord, a condus la dispariia progresiv a speciilor acvatice (molute, insecte, crustacee, peti i amfibieni). Speciile invadatoare sunt cele care, prin intermediul omului, cuceresc areale de raspandire noi. In perioada preindustriala, oamenii au transportat semintele unor plante de cultura si diferite animale domestice, cu care au colonizat noi teritorii. In periada contemporana, deliberat sau accidental,

speciile sunt transportate si mai intens, populand locuri care nu erau in arealul de origine al acestora (Primack si colab., 2002). Introducerea de noi specii specii exotice (alien species)- poate genera o competitie intensa, al carei rezultat va fi disparitia speciilor native. Speciile exotice invadatoare reprezinta o amenintare pentru 49% din speciile in pericol din SUA, in special pentru pasari si plante. (Wilcove si altii, 1998, citat de Primack si colab, 2002). In complexul de ecosisteme al Marii Negre au patruns la sfarsitul secolului al XIX-lea mai multe specii, precum: Balanus improvisus, B. Eburneus, Blackfordia virginica, Mercierella enigmatica, Rapana thomasiana, Mya arenaria, Callinectes sapidus, Doriadella obscura, Scapharca cornea, Mnemiopis leidyi si recent (1990), alga bruna Desmarestia virdis (Gomoiu, 1998, citat de Primack si colab., 2002). Estimarile stiintifice sugereaza ca, in conditiile exacerbarii stress-ului indus de activitatile umane la nivelul invelisului biotic, intre 25 si 50 % din totalul speciilor exstente in prezent ar putea disparea in timp istoric. Oamenii de stiinta se tem ca activitatile umane ar putea fi responsabile de o noua extinctie in masa a speciilor, similara celor care au marcat de mai multe ori istoria geologica a Pamantului. Daca aceasta se va intampla, consecintele ar putea fi catastrofale, deoarece, in prezent, schimbarile de mediu sunt prea rapide, iar timpul istoric este prea scurt pentru a putea permite specializarii naturale rapide sa ne salveze. CAPITOLUL II Argumente in favoarea conservarii lumii vii Conservarea biodiversitii planetare trebuie abordat ca nou domeniu pluridisciplinar de cercetare, dezvoltat ca rspuns la crizele cu care se confrunt astzi lumea vie. Conservarea biodiversitii vizeaz trei obiective: Investigarea i descrierea diversitii lumii vii nelegerea efectelor activitilor umane asupra speciilor, comunitilor i ecosistemelor Dezvoltarea unor metodologii interdisciplinare pentru protejarea i restaurarea diversitii biologice. Conservarea biodiversitii ca domeniu tiinifc a aprut deoarece nici una dintre disciplinele tradiionale nu este destul de comprehensiv pentru a putea descifra i reduce pericolele ce amenin organismele vii i mediile de via ale acestora. Ca domeniu de cercetare, conservarea biodiversitii/diversitii biologice completeaz domeniile aplicative (agricultura, silvicultura, managementul ariilor protejate, industria pescuitului etc.) care, dei au nceput s pun un accent considerabil pe conservare, o abordeaz ca pe un aspect subsidiar altor programe (Primack si colab., 2002). Scopul final al conservarii naturii este prevenirea disparitiei speciilor si astfel, pastrarea diversitatii genetice, caile de atingere a acestui obiectiv, fiind numeroase. Conservarea naturii are doua implicatii fundamentale: 1. Constientizarea faptului ca oamenii trebuie sa lucreze mai degraba in interiorul ecosistemului si nu inafara lui; 2. Actiuni strategice, atat in interesul speciilor vegetale si animale, cat si pentru ca oamenii sa se poata bucura pe termen lung de acestea. Incepand din a doua jumatate a secolului XX, conceptul conservarii globale a fost folosit, in general, pentru promovarea folosirii rationale a tuturor resurselor naturale (biotice si abiotice). Motivul fundamental pentru care formele de viata trebuie conservate este acelasi datorita caruia alpinistii isi risca viata escaladand cele mai inalte varfuri de pe Glob: fiindca sunt acolo! Exista argumente de ordin etic, conform carora omul nu are dreptul sa distruga vietuitoarele de pe Pamant, constient sau nu, fara sa conteze daca acestea aduc sau nu beneficiisocietatii umane; simpla lor existenta trebuie sa justifice dreptul la continuarea existentei. Exista inca multe alte argumente in favoarea conservarii lumii vii:

Argumente de ordin economic si utilitar: resursele animale si vegetale reprezinta baza materiala a vietii omenesti; variabilitatea genetica a speciilor vegetale si animale asigura materialul genetic necesar pentru ameliorarea speciilor cultivate si a celor crescute in complexe zootehnice sau in bazine piscicole; Argumente morale sau etice: toate speciile au dreptul la viata, iar noi suntem datori sa gestionam durabil fondul genetic si ecofondul, astfel incat si generatiile viitoare sa se bucure de acestea; Argumente de ordin estetic: lumea plantelor si animalelor este plina de culoare si muzica, facand din locul in care traim, un unicat in galaxia noastra; Argumente sistemice: invelisul biotic reprezinta o componenta fundamentala a geosistemului planetar, o veriga de baza in circuitul biogeochimic, fara de care existenta oamenilor nu ar fi posibila. Transformarea obiectivelor generale ale conservarii in sarcini practice, realizabile si efective nu este un lucru usor si nu exista o abordare sau o metoda garantata, universal valabila. Totul depinde de contextul in care se ia o decizie: uneori pot fi adoptate solutii relativ simple, alteori, se ajunge cu dificultate la un compromis intre mai multe obiective, care pot fi chiar in conflict unul cu celalalt. Conservarea trebuie privita ca parte componenta a unei mult mai variate agende a protectiei mediului, in cadrul careia, protectia speciilor este doar unul desi semnificativ dintre obiective. Conservarea biodiversitii trebuie abordat ca nou domeniu pluridisciplinar de cercetare, dezvoltat ca rspuns la crizele cu care se confrunt astzi lumea vie. Conservarea biodiversitii vizeaz trei obiective: Investigarea i descrierea diversitii lumii vii nelegerea efectelor activitilor umane asupra speciilor, comunitilor i ecosistemelor Dezvoltarea unor metodologii interdisciplinare pentru protejarea i restaurarea diversitii biologice.

Conservarea biodiversitii ca domeniu tiinifc a aprut deoarece nici una dintre disciplinele tradiionale nu este destul de comprehensiv pentru a putea descifra i reduce pericolele ce amenin organismele vii i mediile de via ale acestora. Ca domeniu de cercetare, conservarea biodiversitii/diversitii biologice completeaz domeniile aplicative (agricultura, silvicultura, managementul ariilor protejate, industria pescuitului etc.) care, dei au nceput s pun un accent considerabil pe conservare, o abordeaz ca pe un aspect subsidiar altor program Conservarea poate fi realizata pe doua cai principale: in situ si ex situ. Conservarea in situ presupune protectia speciilor in interiorul habitatelor naturale ale acestora. Conservarea ex situ se bazeaza pe masuri luate in cazul speciilor ajunse la limita din punct de vedere al numarului de indivizi; aceste masuri urmaresc sa sprijine conservarea speciei inafara habitatului ei natural, prin cresterea in captivitate si, concomitent, elaborarea programelor de reintroducere a speciilor in salbaticie. CAPITOLUL III Strategii destinate protectiei si conservarii lumii vii 3.1. Ariile protejate de interes national Comisia Parcurilor Naionale i a Ariilor Protejate (CNPPA), din cadrul Uniunii Internaionale pentru Conservarea Naturii (IUCN), definete aria protejat ca o suprafa de teren sau acvatic destinat n mod special proteciei i conservrii biodiversitii, resurselor naturale i culturale i gestionat conform unor legi i reglementri juridice; fiecare ar opteaz pentru categorii diferite de arii

protejate, n funcie de potenialul natural i cultural de care aceasta dispune i de obiectivele urmrite. Iniiativele de protecie a naturii au pornit de la necesitatea salvrii speciilor floristice i faunistice rare sau ameninate cu dispariia, idee care s-a extins asupra unor teritorii naturale sau antropizate, de importan naional sau internaional, declarate parcuri sau rezervaii. Primele parcuri au fost nfiinate din iniiativ particular, aa cum a fost cazul n Germania, Frana, SUA, Elveia. Aceste iniiative sunt secondate de aciunile n plan guvernamental, nceputul aparinnd SUA, unde, la 8 martie 1872, ia fiin primul parc ocrotit de lege, Yelowstone. Aciunile din America de Nord au avut repercusiuni asupra Americii de Sud unde, ncepnd din 1872, sunt continuate preocuprile lui Simon Bolivar printele ocrotirii naturii n America de Sud. Punerea n practic a proiectelor se realizeaz ncepnd din 1942, cnd, la Washington are loc Convenia Panamerican pentru Protecia Florei, Faunei i a Peisajelor din rile americane. n acest climat, urmeaz nfiinarea a noi organizaii preocupate de domeniul proteciei naturii. Ariile protejate pot fi create printr-o varietate de modaliti, dou dintre cele mai obinuite mecanisme fiind: aciunea guvernamental, adesea la nivel naional dar i regional i cumprarea de terenuri de ctre persoane private sau organizaii implicate n activiti de conservare. Guvernele pot delimita terenuri care s fie folosite ca arii protejate i pot promulga legi care permit anumite grade de utilizare economic a resurselor i a habitatelor. Un model care devine adesea foarte utilizat este acela al parteneriatelor ntre guvernul unei ri n curs de dezvoltare i organizaiile conservaioniste, bnci multinaionale sau guverne ale unor ri dezvoltate; n astfel de parteneriate, organizaiile conservaioniste furnizeaz de obicei fondurile, instruirea, experiena tiinific i managerial pentru asistarea rii n curs de dezvoltare n crearea unor noi arii protejate. Ariile protejate pot fi create i de ctre societile tradiionale care ncearc si menin propriile culturi. Indiferent de mecanismul prin care au fost create ariile protejate, odat ce perimetrul acestora a intrat n regim de protecie, deciziile legate de utilizarea public trebuie s in cont de gradul maxim permis al interveniei antropice. IUCN a dezvoltat un sistem de clasificare a ariilor protejate ce acopera un domeniu cuprins intre uz minimal si uz intenasiv al habitatelor de catre comunitatile umane (IUCN, 1994; Reagan, 1999, citat de Primack si colab., 2002). Cele 6 categorii IUCN sunt: I - Rezervatii naturale si zone salbatice (Roca - Buhaiova, Petera Cloani, Feele Dunrii, Rpa cu lstuni Divici etc.); aceste rezervaii protejeaz speciile i fenomenele naturale perturbate ct mai puin cu putin, cu scopul de a avea exemple reprezentative din punct de vedere al biodiversitatii, destinate cercetarii stiintifice, educatiei si monitoringului mediului; II - Parcuri nationale (Retezat, de la Vanoise, des Ecrins- Franta, Stenshuvud -Suedia, Piatra Craiului, Cozia etc.); sunt areale extinse cu peisaje naturale meninute ca atare, pentru a oferi protecie unuia sau mai multor ecosisteme de interes tiinific, educaional sau recreaional. La cea dea 10-a adunare general desfurat n India la New Delhi-1969, IUCN a definit parcul naional astfel: o regiune terestr sau acvatic realtiv ntins, care conine eantioane reprezentative de regiuni naturale importante, panorame de importan naional i internaional sau animale i plante, situri geomorfologice i habitate care prezint un interes particular din punct de vedere tiinific, educativ i recreativ (Manea Gabriela, 2003, 2004). III - Monumente ale naturii (Detunata Goal, Rpa Roie, Locul fosilifer Aliman, Petera dela Movile, Piatra Teiului etc.); conin unul sau mai multe elemente naturale i/sau culturale care au valoare unic, datorit raritii sau reprezentativitii, calitii estetice sau semnificaiei culturale. IV- Arii de gestionare a habitatelor si speciilor sau rezervatii naturale (Fnaele Clujului-Copraie, Lacul Sf. Ana, Tinovul Poiana Stampei, Tinovul Moho) ; constituie suprafee terestre i/sau marine

supuse unei intervenii antropice active pentru a menine habitatele i/sau pentru a crea condiii propice dezvoltrii unor specii; V - Peisaje terestre si marine protejate sau parcuri naturale (Portile de Fier, Bucegi, Apuseni etc.);sunt suprafete terestre si/sau marine, unde relatia om-natura stabilita in timp a determinat aparitia unor peisaje cu valori estetice, ecologice si culturale deosebite, cu diversitate biologica mare (Primack si colab., 2002). VI - Arii protejate pentru administrarea resurselor sunt suprafete ce contin predominant sisteme naturale nemodificate, realizate pentru protectia pe termen lung si mentinerea biodiversitatii, asigurand totodata dezvoltarea comunitatilor umane. Aceste areale sunt adesea intinse si pot include utilizari traditionale si moderne ale resurselor naturale (Primack si colab., 2002). 3.2. Rezervatiile biosferei rezultat al programelor si conventiilor internationale dedicate conservarii biodiversitatii Existena rezervaiilor biosferei este legat de un program internaional laborios: Omul i Biosfera (MAB), lansat de UNESCO n 1972, la Stockholm, odat cu ncheierea Programului Biologic Internaional. Crearea rezervaiilor biosferei are la baz convenii internaionale asupra habitatelor,precum: Convenia RAMSAR (Iran) asupra zonelor umede; Convenia privind patrimoniul cultural i naional al lumii; Convenia de importan regional Carta European a Regiunilor Montane Combinnd conservarea cu utilizarea durabil a resurselor naturale, rezervaiile biosferei includ ntreaga gam de funcii specifice ariilor protejate, n cadrul unei reele mondiale de schimb de informaii. Crearea unei reele internaionale de rezervaii ale biosferei a fost propus n cadrul Proiectului nr. 8 al Programului MAB, intitulat: Criteriile i liniile directoare pentru alegerea i construirea rezervaiilor biosferei. Acest proiect consider conceptul de rezervaie a biosferei ca un mijloc de meninere a bazei biologice, a existenei omului i a proceselor biologice la un nivel convenabil intereselor umane n ansamblul biosferei. n contextul proteciei i conservrii mediului, rezervaiile biosferei trebuie s reprezinte: Zone terestre sau costiere marine a cror populaie face parte integrant din acestea i a cror gestiune vizeaz atingerea anumitor obiective, ncepnd cu protecia complet i terminnd cu o producie intensiv, dar durabil Centre regionale care au funcii de supraveghere continu, de cercetare, de educaie ecologic i informare asupra ecosistemelor naturale i amenajate Spaii n care guvernanii, oamenii de tiin, administratorii i populaia local coopereaz pentru elaborarea unui model de gestionare a terenurilor i a apelor, permind satisfacerea nevoilor umane, conservnd procesele naturale i resursele biologice. Rezervaiile biosferei trebuie s constituie o reea mondial de arii protejate ntr-un mod permanent i eficient, reea n cadrul creia s fie reprezentate toate biomurile, cu principalele lor diviziuni i subdiviziuni, precum i zonele de tranziie (ecotoni) dintre acestea. Cele mai mari suprafee ocupate de rezervaiile biosferei se afl n Europa, urmat de America Central i de Sud. Exemple: Tassili N Ajjer - Algeria - Bialowiezza Polonia - Central-Amazon Brazilia - NorthEast Greanland Danemarca - Galapagos (Ecuador) Archipielago de Colon - Camargue Frana

Kenya Africa Gobi Mongolia Delta Dunrii Baikalskii Rusia Pentru o bun funcionare i gestionare a suprafeei unei rezervaii a biosferei, UNESCO propune urmtorul sistem de zonare: 1. zone naturale sau arii centrale amenajate astfel nct s diminueze ct mai mult impactul activitii umane; acestea vor fi meninute ca rezervaii strict protejate, a cror dinamic va fi influenat exclusiv de factorii naturali ai peisajului; n acest caz, omul va fi acceptat numai ca observator al structurilor i proceselor naturale 2. zone intermediare (tampon) amenajate n vederea activitilor de cercetare i educaie ecologic i informare asupra ecosistemelor naturale i amenajate, n care pot fi tolerate activiti tradiionale controlate 3. zone de recuperare sau restaurare, amenajate pentru a permite analiza i recuperarea terenurilor i resurselor naturale, acolo unde transformrile de origine natural sau antropic au depit capacitatea de toleran a mediului, procesele biologice au fost ntrerupte i/sau biodiversitatea a fost afectat local 4. zone culturale stabile, amenajate n vederea proteciei i studierii culturilor existente i a modului de utilizare a terenurilor, n armonie cu mediul; populaia local i poate continua activitile tradiionale, limitndu-se riguros introducerea de noi tehnologii (Manea Gabriela 2003, 3004). 3.3. Cresterea in captivitate si reintroducerea speciilor salbatice in mediile lor naturale Pentru speciile amenintate cu disparitia, exista putine alternative viabile la programele de crestere in captivitate, care sunt create special pentru a se incerca salvarea supravietuitorilor, in vederea eliberarii lor ulterioare in mediul salbatic. Numeroase gradini botanice au fostinfiintate initial cu scopul de a creste, studia si expune plantele, si indeosebi, speciile de plante exotice. In prezent, din ce in ce mai des, gradinile botanice devin locuri de pastrare a speciilor floristice pe cale de disparitie, in cadrul carora, populatii mici ale acestora pot fi crescute si conservate intr-o stare cat mai apropiata de cea intalnita in mediul lor natural. Aceste populatii pot fi deseori folosite in cadrul unor programe destinate reintroducerii locale a speciilor in mediul din care au disparut (refacerii arealului de raspandire). Gradinile zoologice au un rol similar in ceea ce priveste lumea animala. Construite initial ca locuri in care animalele cu precadere cele exotice sau inedite sa fie crescute, studiate si expuse publicului, in prezent acestea incep sa-si concentreze obiectivele si resursele in directia conservarii speciilor aflate in pericol. Aceeasi situatie este valabila si pentru acvariile-bazine, ale caror obiective sunt orientate tot mai mult in directia conservarii si educatiei pentru mediu. 3.4. Bancile de gene O alta strategie folosita in conservarea speciilor pe cale de disparitie, constituind ultima alternativa, este pastrarea materialului genetic, in vederea unei posibile utilizari ulterioare. In acest mod, chiar daca specia dispare complet, materialul ei genetic poate fi conservat. Materialul genetic al unei specii poate imbraca diferite forme: in cazul plantelor - seminte, bulbi, rizomi, spori, culturi de bacterii etc., iar in cazul animalelor exemplare vii, spermatozoizi si ovule congelate, embrioni congelati . Materialul genetic este stocat in ideea oportunitatilor de utilizare in agricultura, medicina sau in inginerie genetica. De asemenea, materialul genetic poate fi folosit in scopul repopularii habitatelor naturale din care speciile respective au disparut. Cu siguranta, ritmul ingrijorator in care biodiversitatea planetara se reduce va impune extinderea la scara din ce in ce mai mare a unor astfel de practici, destinate conservarii fondului genetic la nivel mondial.