P. 1
Contractul de Franciza.

Contractul de Franciza.

|Views: 757|Likes:
Published by kikici

More info:

Published by: kikici on Jun 05, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/06/2013

pdf

text

original

Contractul de franciză Mihaela Mocanu Prefaţă Listă de abrevieri Capitolul I - Franciza – definiţie, caractere juridice, tipuri de franciză Capitolul

II - Obligaţia de informare în contractul de franciză Capitolul III - Clauze cu privire la protecţia know-how-ului Capitolul IV - Clauza de exclusivitate teritorială Capitolul V - Clauza de aprovizionare exclusivă Capitolul VI - Clauza privind preţul de vânzare al produselor comercializate în reţeaua de franciză Capitolul I Franciza – definiţie, caractere juridice, tipuri de franciză §1 - Preliminarii §2 - Origine. Concept §3 - Tipuri de franciză §4 - Contractul de franciză. Definiţie. Caractere juridice §5 - Deosebiri şi asemănări între contractul de franciză şi alte contracte cu fizionomie similară §1 Preliminarii Dezvoltarea comerţului, dinamica acestuia în contextul globalizării au creat premisele unei accelerări a ritmului extinderii reţelelor de distribuţie comercială. Distribuţia comercială – fizionomie nouă şi novatoare a activităţii de intermediere – a fost analizată ca fiind un fenomen primordial economic 1 (corespunzând unei aşanumite „faze consumatoriste” a schimburilor economice 2 ) care însă, în mod absolut necesar, urma să reverbereze în plan juridic, aşezându-se în sfera dreptului. Transgresiunea, de altfel, era previzibilă, neputându-se exclude nici implicaţia economicului în juridic – neglijenţă cu atât mai gravă cu cât amploarea fenomenului este (şi a fost) în urcare de câteva decenii –, dar nici aceea a juridicului în economic [domeniu prea puţin permeabil, însă prea mult permisibil (!)]. Franciza, ca modalitate de organizare a distribuţiei în reţea, bineînţeles, analizată din prisma juridică a contractului (sau, mai precis, a contractelor) care generează o pluralitate de raporturi juridice între promotorul reţelei – francizorul – şi distribuitori,

numiţi francizaţi, sau, în concepţia legiuitorului român, beneficiari 3 , are o origine nord-americană, mai exact fiind localizată pentru prima dată la finele secolului al XIX-lea în SUA 4 . Datorită originii sale americane şi îndeosebi naturii şi inspiraţiei sale pur economice, acest contract fiind o creaţie a comercianţilor nevoiţi de legislaţia restrictivă să adopte un subterfugiu menit a le asigura supravieţuirea, precum şi datorită importului ca atare în spaţiul european, contractul de franciză prezintă particularităţi care-l exclud matricei clasice a contractelor comerciale. Poziţia de independenţă juridică a francizatului – aderent la reţea –, dublată însă de precaritatea financiară a acestuia 5 , precum şi interesul comun al celor doi pentru dezvoltarea şi bunul mers al reţelei, îl determină pe francizat, poate mai mult ca în cazul oricărui alt tip de contract, să-şi „plaseze” toată încrederea sa în francizor 6 . Aşa cum aprecia preşedintele Curţii de Apel din Mans, dl Christian Jassogne, în deschiderea seminarului având ca temã „Contractul de francizã”, organizat la Liège în septembrie 2000, „pânã la a susţine că în redactarea contractului de franciză nu se poate strecura nici cea mai mică lipsă de loialitate nu rămâne decât un pas pe care, personal, îl trec cu bucurie”. Echilibrul sub al cărui semn este redactat contractul de franciză va „jongla” cu interdependenţa părţilor, juxtapusă însă necesităţii respectării legislaţiei, în special a celei din domeniul concurenţei, cu care interferează adesea. Aşadar, şi din această perspectivă, contractul de franciză va necesita o abordare distinctă ca metodologie, o analiză care va urmări succesiunea clauzelor contractuale specifice şi măsura în care se poate stabili un raport convenabil între interesele membrilor reţelei de franciză şi respectarea prevederilor legale (clauzele necesare protecţiei reţelei ori necesare desfăşurării activităţii în reţea fiind cele care ridică probleme din punctul de vedere al normelor anticoncurenţiale) fiind cea mai adecvată. Tot în spiritul menţinerii acestui echilibru, dar şi al loialităţii, care în cadrul contractului de franciză dobândeşte noi valenţe, va fi obligaţia de informare legală care va permite formarea consim-ţământului viitorului membru al reţelei în deplină cunoştinţă de cauză, iar în prelungirea acesteia, clauzele prin care se stabileşte modalitatea de comunicare a know-how-ului francizorului viitorilor membri, dar şi modalitatea în care aceştia vor beneficia de asistenţa tehnică necesară atât în debutul relaţiei contractuale, cât şi ulterior. Clauzele prin care se realizează protecţia know-how-ului ridică probleme delicate, fiind necesare menţinerii avantajului concurenţial al reţelei, dar având adesea un aspect anticoncurenţial.
1

C.M. Costin, Distribuţia comercială în reţea, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, p. 10. Autorul preia, alături de alţi specialişti ai dreptului distribuţiei, explicaţia economistului J.-B. Say care, la începutul secolului al XIX-lea, a alăturat distribuţia producţiei şi consumaţiei; a se vedea şi D. Ferrier, Droit de la distribution, 2éme éd., Ed. Litec, Paris, 2000, p. 3 şi urm. 2 D. Ferrier, op. cit., p. 4-5. 3 O.G. nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, republicată [M. Of. nr. 180 din 14 mai 1998], art. 1 lit. c).

4

J.-M. Leloup, La franchise. Droit et pratique, 3éme éd., Ed. Encyclopédie Dalloz, Paris, 2000, p. 10. 5 H. Bensoussan, Le droit de la franchise, 2éme éd., Ed. Apogée, Rennes, 1993, p. 1718. 6 Preambul susţinut de C. Jassogne în deschiderea seminarului organizat în 29 septembrie 2000 la Liège, pe teme de francizã, în Le contrat de franchise, Séminaire organisé à Liège 2000, Bruylant, Bruxelles, 2001, p. 4. §2 Origine. Concept Contractul de franciză a apărut în secolul al XIX-lea în spaţiul american, venind în contrapondere cu legislaţia anti-trust care, în dorinţa de a stopa comercializarea directă a automobilelor (a căror industrie era în expansiune în acea epocă) de către constructori utilizatorilor, a creat astfel o nouă metodă de comercializare a produselor 1 . Ulterior însă, datorită succesului de care a avut parte, această metodă de comercializare s-a extins şi în alte sectoare de activitate 2 , iar după Primul Război Mondial, şi în Europa 3 . Statele Unite ale Americii a fost şi primul stat unde s-a legiferat franciza, prin celebra lege întitulată Full Disclosure Act 4 . Doctrina juridică apreciază că denumirea francizei, aşa cum aceasta figurează în dreptul american, respectiv termenul anglo-saxon de franchising, este de provenienţă franceză 5 . Precizarea este cu atât mai relevantă cu cât denumirea este preluată similar şi în limbajul juridic al altor ţări 6 , mai ales datorită modului în care acest sistem de comercializare s-a dezvoltat în Europa, prin „importare”. Tocmai datorită acestui „import” primele încercări de normare a activităţii în regim de franciză au fost făcute de către federaţiile de franciză prin intermediul codurilor deontologice 7 . Acestea au fost urmate de jurisprudenţa Curţii de Justiţie, în special prin hotărârea în cazul Pronuptia 8 , iar apoi de regulamentele comunitare: mai întâi, Regulamentul 4087/88 din 30 noiembrie 1988 privind aplicarea dispoziţiilor art. 81 parag. 1 al Tratatului CE acordurilor de franciză 9 , apoi, Regulamentul 2790/99 din 22 decembrie 1999 privind aplicarea art. 81 parag. 1 al Tratatului CE înţelegerilor verticale şi practicilor concertate 10 . Franciza este definită în dreptul român de O.G. nr. 52/1997 11 şi de Codul fiscal 12 ca fiind „un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu”. În mod similar a fost definită franciza de Codul deontologic european al francizei ca fiind: „un sistem de comercializare de produse şi/sau de servicii şi/sau tehnologii, bazat pe o colaborare strânsă şi continuă între agenţi economici distincţi şi independenţi din punct de vedere juridic şi financiar, respectiv francizorul şi francizaţii, în care francizorul le acordă francizaţilor săi dreptul şi le impune obligaţia de a exploata activitatea în conformitate cu conceptul său. Dreptul astfel concedat autorizează şi obligă francizatul, în schimbul unei contribuţii financiare directe sau indirecte, să utilizeze emblema şi/sau marca produselor şi/sau serviciilor, know-how-

nepunând semnul echivalenţei între sistem şi contract. definiţia reţinută de O. nr. Licenţierea şi asistenţa sunt componente integrante ale derulării afacerii francizate. denumirile comerciale.. iar nu prin intermediul sistemului însuşi. francizorul. Franciza permite francizorului să creeze cu investiţii limitate o reţea omogenă pentru distribuirea produselor sale. întocmai Instrucţiunilor Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 52/1997 arată că franciza este „un sistem de comercializare (. beneficiarul plăteşte francizorului o redevenţă de utilizare a respectivei metode de operare. Regulamentul comunitar 4087/88 definea franciza ca fiind „un ansamblu de drepturi de proprietate industrială sau intelectuală privind mărcile. însemne comerciale sau comunicare de know-how. Definiţia O. 5 din Legea concu-renţei nr.G. întocmai situaţiei semnalate în dreptul francez. conform acestuia din urmă franciza este un sistem în cadrul căruia francizorul acordă un drept de a exploata activitatea care face obiectul francizei. nr. în schimbul unei contraprestaţii financiare directe ori indirecte. în cazul înţelegerilor verticale 17 . nu defineşte nici franciza. drepturile de autor.. aşadar. Doar Liniile directoare 16 pentru completarea regulamentului precizează (pct. acordă unei alte persoane.G. emblemele. acordurile de franciză conţin combinaţii de diverse restricţionări verticale referitoare la produsele distribuite”. desemnând totodată operaţiunea. desenele şi modelele. comunicarea know-how-ului de către francizor francizatului. know-how-ul sau brevetele destinate a fi exploatate în vederea revânzării produselor sau prestării serviciilor către utilizatorii finali” 14 . denumită francizor. nici acordurile de franciză aşa cum preciza vechea terminologie.ul şi alte drepturi de proprietate intelectuală. termenul (de franciză) este echivoc. că atât în dreptul comunitar. Chiar dacă această definiţie pare a o relua pe cea prevăzută de Codul deontologic european al francizei. Acelaşi act normativ definea şi acordul de franciză ca fiind „un acord prin intermediul căruia un comerciant. cât şi în legislaţia română sunt definiţi şi termenii de „franciză” şi „acord de franciză” (contractul de franciză) în mod similar. Pe lângă oferirea metodei de lucru. francizorul oferă beneficiarului pe durata acordului şi asistenţă comercială sau tehnică. acordă altui comerciant. Aşa cum observa un autor francez 18 . 21/1996. acordul trebuie să cuprindă cel puţin următoarele obligaţii: utilizarea unei denumiri ori a unei embleme comune şi o prezentare uniformă a magazinelor şi/sau a mijloacelor de transport prevăzute în contract. încheiat de părţi în acest scop” 13 . În general. denumită beneficiar. 52/1997 dă naştere echivocului. fiind susţinut prin aportul continuu în asistenţă comercială şi/sau tehnică în cadrul şi pentru durata unui contract scris de franciză. De altfel. francizatul. . Drepturile şi obligaţiile părţilor iau naştere prin întâlnirea voinţei părţilor. cu modificările şi completările ulterioare. furnizarea continuă de către francizor a unei asistenţe comerciale şi tehnice pe durata executării contractului”. Observăm.) prin care o persoană. 122). că „acordurile de franciză se referă la licenţierea drepturilor de proprietate intelectuală legate de mărci de comerţ. cât şi contractul însuşi. Pe lângă licenţierea drepturilor de proprietate intelectuală. 15 Noul regulament comunitar. dreptul de a exploata o franciză în scopul de a comercializa produse şi/sau servicii determinate. dreptul de a exploata”. Regulamentul 2790/99. în scopul utilizării şi distribuţiei produselor şi serviciilor.

ele corespunzând cu obligaţiile. A desprinde caracteristici ale contractului de franciză din definiţia dată francizei – operaţiune comercială – nu poate genera decât confuzii. precum şi acela de a fi un contract de colaborare. în principal prin intermediul utilizării mărcii comune şi a organizării uniforme a punctelor de desfacere a mărfii” 19 . un contract scris de franciză” 20 . acelaşi autor afirmă că aceasta reia caracterele anterior definite de către Regulamentul 4087/88 21 . o contribuţie financiară directă sau indirectă. ale cărui părţi sunt comercianţi independenţi. dreptul de a exploata un ansamblu de drepturi de proprietate intelectuală sau industrială constând în principal din know-how. acordarea asistenţei pe întreaga durată a contractului este obligaţia francizorului. de asemenea şi desfăşurarea activităţii sub marca francizorului. Operaţiunea comercială are caracterele sale. cât şi la contractul însuşi. transferul know-how-ului este obligaţia care incumbă francizorului. exploatarea de către francizat a activităţii în conformitate cu conceptul francizorului.La rândul lor. alături de altele. se referă atât la operaţiunea de „a franciza”. sunt caractere ale operaţiunii comer-ciale. Astfel. Trebuie observat că ceea ce este definit de către Codul deontologic european al francizei nu este contractul. ca operaţiune comercială care se desfăşoară în cadrul contractual stabilit de către părţi în scopul desfăşurării operaţiunilor subsumate acestei operaţiuni comerciale. Doar Regulamentul 4087/88 care definea separat franciza şi acordul de franciză a adus precizări menite a înlătura confuzia între operaţiunea şi contractul de franciză. precizările aduse prin completările la noul regulament comunitar. Unele dintre „caracteristicile” contractului de franciză. care nu corespund întocmai cu cele ale contractului de franciză. Conform unei opinii. aşa cum au fost ele desprinse de autor. . respectiv: „colaborarea între agenţi economici distincţi şi independenţi. sunt acela de a fi un contract scris. Caractere ale contractului de franciză. în schimbul unei prestaţii financiare directe ori indirecte. deşi definesc acordurile de franciză. neprecizate de către autor. comunicarea unui know-how. în schimbul acestui transfer beneficiind de o contraprestaţie financiară – directă ori indirectă – care este obligaţia francizatului. aportul continuu în asistenţă comercială şi/sau tehnică. aplicarea conceptului. Conform aceluiaşi autor. definiţia redată de Codul deontologic european relevă mai multe caracteristici ale contractului de franciză. Contractul-model de franciză internaţională redactat de Camera Internaţională de Comerţ din Paris (CCI) defineşte contractul de franciză ca fiind „acordul prin intermediul căruia francizorul concedează francizatului. ci conceptul de franciză. exploatarea activităţii conform conceptului francizorului este obligaţia francizatului. În ceea ce priveşte definiţia dată de Liniile directoare francizei. definiţia dată acordului de franciză de Regulamentul 4087/88 relevă următoarele caracteristici ale contractului: „plata unei contraprestaţii financiare directe ori indirecte. respectiv drepturile care izvorăsc din contract. asistenţa continuă din punct de vedere tehnic sau comercial. dar şi dreptul de a beneficia de asistenţă continuă pe întreaga durată a contractului” 22 . marcă. emblemă. transferul know-how-ului prin intermediul metodelor comerciale sau tehnice.

Paris. London. 1992. op. în termenii O. Matray. Franţa au reglementări referitoare la franciză care se regăsesc în acte normative ce nu se referă însă exclusiv la acest contract. p. Legea. Bulgaria. Introduction générale. Marea Britanie. care conferă dreptul de a exploata afacerea. 1990. prin impunerea obligaţiei francizorului de a-l încunoştinţa pe francizat asupra unor categorii de informaţii. Bruylant. 2003. care este acordul prin intermediul căruia sistemul de comercializare este pus în practică de către comercianţi. p. Bruylant. 2 Precum alimentaţia publică (restaurante). Cehia. 2006.com).Trebuie. În Evul mediu. Fabre. A se vedea Ph. Ed. cit. Singer Sewing Machine Company. confecţii. K. în franceza veche. în Le contrat de franchise. Ungaria denumirea este aceea de franchise. l’esquisse d’une philosophie. Grecia. astfel că termenul de franchising a fost înlocuit cu acela de franchisage. a unei autorizaţii. Benssousan. 7. cit. 3. op.. Paris. Franchising. 3 Societatea Bata. „Francizaţii” reţelei Singer comercializau şi asigurau service-ul maşinilor de cusut. Ch.. în Austria. Matray. iar în Spania franquicias (conform www. 11. celebrul producător de maşini de cusut. Litec. LGDJ. 5 A se vedea: Ph. în Cehoslovacia. Elveţia. Le contrat de franchisage. care este un sistem de comercializare.infofranchise. Interesant este cazul Franţei unde. Germania. apoi a fost modificată în anul 1986 şi are drept scop împiedicarea viitorului francizat de a se afilia unei reţele improprii. aşa cum s-a apreciat. Séminaire organisé à Liège 2000. Le contrat de franchise. iar în Franţa. a dezvoltat o reţea de vânzare a produselor. a se vedea R. a fost votată în anul 1978 de către Federal Trade Commission. Notions actuelles et apport du droit européen. le Tourneau. 10. Olanda. Portugalia. Bruxelles. nr. Ed. în Le contrat de franchise.-M. cit. 9. p. 4 Denumirea completă a legii este Disclosure requirements and prohibitions concerning franchising and business opportunities ventures. Brazilia denumirea este aceea de franchising. ori un ansamblu de drepturi de proprietate intelectuală şi industrială. Ed. p. s-a interzis folosirea termenilor străini în materie de vânzare. şi contractul de franciză. 11. p. însemna acordarea unui privilegiu. în anul 1892. Italia. p. p. Bruxelles. domeniul hotelier. 11. op. Încă anterior. Bessis.. Les contrats de franchisage. un sistem de gestiune al societăţii comerciale 23 . Ph. Matray. Franciza este. Autorii explică originea verbului francher care. Bruxelles. Slovenia. având forţa juridică a unei legi federale. unele state precum Marea Britanie. dar a intrat în vigoare la 21 octombrie 1979. 1 J. Illetschko. în termenii vechiului Regulament 4087/88. 2001. în anul 1925. Leloup. A se vedea: Ch. sub marca Pingouin Stemm. aşa cum apare aceasta astăzi. 105 şi urm. Réglementation législative du contrat de franchise dans d’autres pays. Maison Larcier. 2001. care însă nu a fost folosit de către . 6 În Italia. p. Séminaire organisé à Liège 2000. A se vedea D. 10. În prezent.. Hodder Education. cit. acestora li se acordau scutiri sub denumirea de chartes de franchise ori lettres de franchise. decelat între franciză. H. Danemarca. în cazul în care se dorea a se susţine dezvoltarea unor oraşe ori a unor bresle. op. Belgia. din anul 1975. societatea La Lainière de Roubaix comercializa fibre textile într-o modalitate asemănătoare reţelei de franciză. aşadar. 1. p.G. p. 52/1997 şi ai Codului deontologic european al francizei. Germania. Bessis.

85 parag. op.. ale cărui trăsături vor fi comune tuturor tipurilor de francize. op.com. 2001. p. 17 M. 16 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99 (JOCE C 291 din 13 octombrie 2000). faţă de definiţia vechiului Regulament 4087/88. a) din O. 571/2003 (M. 20 Ibidem. aceştia optând în a denumi atât operaţiunea.G.com). 3. 1 al Tratatului. 12 Art. Leloup. În prezent. 199. Autorul apreciază că. cât şi contractul franchise. obiectul lucrării de faţă nefiind studiul conceptului de „franciză”. p. În forma sa din momentul adoptării. op. fiind ulterior revizuit în anul 1998 şi în anul 2003. Lombart. Bruxelles. A se vedea J. 18 J. Lombart. 121. cit. apud Ph. 15 Art. cit. p. Regulamentul prevedea exceptarea acordurilor de franciză de la aplicarea dispoziţiilor art. op. 13 Codul deontologic european al francizei. ci studiul contractului de franciză. 23 J. §3 Tipuri de franciză 30 30 Această secţiune va descrie succint categoriile de activităţi francizabile.eff-franchise. pct. Federaţia Europeană a Francizei reprezintă 17 federaţii naţionale ale francizei.comercianţi. 927 din 23 decembrie 2003). 1. în Le contrat de franchise. 60.-M. p. 9 JOCE L 359 din 28 decembrie 1988. publicaţia nr. cit. Partea I. 7 pct. Federaţia Franceză a Francizei a redactat un Cod deontologic. cit.-M. Les codes de déontologie. 557. p. 14 Art. 8 JOCE L 13/39 din 15 ianuarie 1987. Noul text al Codului deontologic european al francizei a intrat în vigoare în anul 1991. cit. Codul deontologic european al francizei aduce două caracteristici în plus. nr. în scopul de a întregi imaginea conceptului de franciză. Leloup.eff-franchise. 1. pct. Bruylant. 7 În 1972. 19 A. 10. Of. revizuit ulterior şi supus aprobării de către Comisia Europeană. 122.. 3 al Tratatului CE. 10. 2000. p. 22 Contractul-model al CCI.. Séminaire organisé à Liège 2000. Tot în anul 1972 un număr de şapte federaţii naţionale de franciză au înfiinţat Federaţia Europeană a Francizei care a redactat Codul deontologic european al francizei. 81 parag. actual art. 14 din Legea nr.. revizuit mai apoi în anul 1977 şi în anul 1984.3.a din Regulamentul 4087/88. .3. 9. respectiv colaborarea părţilor şi forma scrisă a contractului. A se vedea www. 437 din 17 mai 2004. p. Pentru o analiză detaliată a Codului deontologic european. 11. art.. p. 1 lit. 1 (www. 120. Of.-M. Leloup. nr. op. p. 52/1997. nr. 10 JOCE L 336 din 29 decembrie 1999. 117. Introducere. 21 Ibidem. 11 Art. le Tourneau. a se vedea A.b din Regulamentul 4087/88. precum şi modalităţile în care se poate desfăşura activitatea francizabilă.

Avantajele pe care le obţine fiecare dintre contractanţi la încheierea unui astfel de acord sunt evidente: francizorul va proceda în acest fel la extinderea afacerii sale. Drept urmare. cu ocazia afacerii Pronuptia. sub marca francizatului” 9 . să cumpere el însuşi produsele în nume propriu şi pe seama francizaţilor – în acest caz. chiar într-un teritoriu îndepărtat. francizorul acţionează întocmai precum un comisionar. se disting trei tipuri de francize: franciza industrială care se referă la fabricarea de produse. mai apoi. Mai mult. ca fiind aceea „în virtutea căreia francizatul se limitează a vinde anumite produse întrun magazin. respectiv protejarea acestuia. de asemenea. pe de altă parte. Aşadar. Aceste modalităţi de desfăşurare a activităţii francizorului pot fi combinate între ele 13 . s-a apreciat în doctrină că ar trebui denumită „franciză de producţie şi comercializare” 6 . care în terminologia Regulamentului 4087/88 se referă la vânzarea produselor. cât şi a comercializa produse pe care le obţine cu sprijinul francizorului care îi comunică o serie de informaţii referitoare la procedeele de fabricaţie. în conformitate cu respectiva selecţie. franciza industrială permite francizatului atât a fabrica. pentru a nu aduce atingere reputaţiei mărcii. Într-adevăr. ori un distribuitor care achiziţionează anumite produse pentru ca mai apoi să le revândă. necircumscriindu-se întregii categorii de operaţiuni care pot fi desfăşurate prin acest sistem de comercializare. În cadrul acestui tip de franciză. a fost definită. îi furnizează asistenţă tehnică 5 . fără a fi nevoie să mobilizeze sume în acest scop 7 . Franciza de distribuţie. denumirea astfel cum a fost impusă. esenţială va fi transmisiunea know-how-ului. Franciza industrială sau de producţie 3 a fost semnalată pentru prima dată în dreptul comunitar de către Curtea de Justiţie cu ocazia afacerii Pronuptia. va beneficia de un veritabil „salt tehnic” 8 . direct de la producători. este necorespunzătoare. va avea la dispoziţie trei modalităţi de organizare a activităţii de distribuire: să alcătuiască o listă de produse 10 pe care să o comunice francizaţilor care vor face achiziţiile. Atunci când francizorul acţionează în calitate de distribuitor. să cumpere în numele şi pe seama sa produsele. respectiv know-how-ul său. cel puţin pentru francizor care transferă un know-how important. produse pe care le comercializează sub marca francizorului” 4 . în conformitate cu indicaţii oferite de către francizor. Desigur că dezavantajele vor fi direct proporţionale cu avantajele create.În funcţie de obiectul 1 lor. inclusiv prin Regulamentul 4087/88. să le revândă francizaţilor 12 . francizorul va avea tot interesul de a urmări ca realizarea produselor de către francizat să fie conformă standardelor impuse. în cazul acestui tip de franciză. Datorită ambivalenţei acestui tip de franciză. desfăşurând activitatea care face obiectul unei centrale de cumpărare 11 . îi licenţiază brevetul sau marca. francizorul poate fi ori un producător care îşi comercializează astfel produsele. francizatul. . riscând astfel a-i fi dezvăluit secretul afacerii. franciza de distribuţie care priveşte vânzarea produselor şi franciza de servicii care se referă la prestarea serviciilor 2 . când a fost definită ca fiind acea formă de franciză prin intermediul căreia „francizatul fabrică el însuşi. pentru ca.

drept urmare prin know-how-ul transmis. în cazul francizei de servicii. Desigur că francizatul va desfăşura activităţile de comercializare în conformitate cu standardele impuse de către francizor. Nu mai puţin importante sunt însă. deşi reprezintă.Aşa cum s-a apreciat în doctrină. odată ce au deprins tehnica francizorului. În scopul de a împiedica dezavuarea know-how-ului. care va acorda asistenţa necesară amenajării magazinelor francizaţilor săi. . o întreagă reţea de distribuitori 16 . Putem semnala o varietate a acestui tip de franciză şi pe piaţa românească. Aşadar. Într-adevăr. acesta întruneşte două calităţi care însă nu se vor prelungi la fel înspre francizaţi. deci o reţea de franciză industrială alături de reţeaua de franciză prin intermediul căreia îşi comercializează produsele. precum clauza de non-concurenţă. vânzarea făcându-se direct la client. ceea ce va determina o atenţie deosebită în pregătirea acestora 23 . la fel ca celelalte tipuri de francize. aici calitatea know-how-ului fiind esenţială pentru reuşita afacerii 21 . fără ca modali-tatea de desfăşurare a activităţii să se situeze în afara ariei francizei. putând părăsi fără reţinerile de ordin financiar pe care le-ar fi justificat reţeaua în cazul francizei industriale. care trebuie să aibă capacitatea de a-şi însuşi know-how-ul transmis şi de a-l pune în practică întocmai francizorului 22 . francizorul trebuie să introducă în contract clauze pentru protejarea acestuia. dacă în cadrul francizei industriale investiţiile făcute de către francizaţi sunt ridicate. desfăşurată prin intermediul reţelelor de tip multi level marketing şi care angrenează. precum şi prin asistenţa acordată. Franciza de servicii este considerată a fi „figura-tipică” a francizei 20 . definită de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene cu ocazia afacerii Pronuptia ca fiind aceea „în virtutea căreia francizatul oferă un serviciu sub marca francizorului şi în conformitate cu dispoziţiile acestuia” 19 . într-un sistem piramidal. Mai mult. francizaţii. Cele două reţele sunt distincte prin obiectul lor de activitate. nu trebuie a se confunda franciza de distribuţie – atunci când francizorul este producătorul produselor astfel comercializate – cu franciza de producţie ori industrială. totodată. în cazul acestui tip de franciză. trebuie adoptată o poziţie standard de către francizaţi. franciza de distribuţie este denumită franciză mobilă ori ambulantă 15 . S-a observat că se poate renunţa la punctele de comercializare ale produselor. În acest caz. Nimic nu-l împiedică pe francizor să dezvolte o reţea de producţie. dar şi faţă de franciza de distribuţie este că. şi calităţile francizaţilor. Această formă de franciză este cea mai răspândită. Diferenţa faţă de franciza industrială. în mod constant în sectorul serviciilor. are o mai mică importanţă în cazul acestui tip de franciză transmisiunea know-how-ului. în cadrul francizei de servicii situaţia nu este similară. dar şi promotorul unei reţele de distribuire a propriilor produse. în cazul în care francizorul este şi producător. şi cea mai simplă formă de activitate francizabilă 17 . Ceea ce trebuie analizat este sistemul care va fi pus la dispoziţia francizatului şi care este unul de distribuire a produselor. iar nu de fabricare a acestora 18 . în contrapondere cu obligaţia francizorului de a-l aproviziona pe francizat. Franciza de servicii a fost. în selecţionarea produselor 14 . Trebuie însă precizat că. know-how-ul francizorului consistă.

iar în cazul francizei de servicii. având în vedere universalitatea activităţilor economice. va avea şi exclusivitate teritorială în aria geografică stabilită de către părţi 31 . situaţia este diferită. francizaţii” 27 . deci. Vechiul Regulament comunitar 4087/88 definea acordul de franciză principală ca fiind acela „prin intermediul căruia un comerciant. tot datorită specificului activităţii de prestări de servicii. francizaţii vor avea nevoie în permanenţă de asistenţă din partea francizorului. care în cazul francizei de distribuţie constă din bunuri materiale. „franciză de tejghea” ori „franciză parţială” 32 . Aşa cum s-a apreciat în doctrină. francizorul. În situaţia în care promotorul unei reţele de franciză doreşte să-şi extindă activitatea. francizatul principal având un rol deosebit în derularea operaţiunii francizabile. contractând în acest scop cu un comerciant de pe piaţa unde doreşte a-şi implanta afacerea 30 . o poate face inclusiv prin intermediul francizei principale. în general. Aşadar. fără a o defini 29 . respectiv reţeaua într-o arie teritorială îndepărtată şi care cuprinde un teritoriu extins.Pe de altă parte. fiind responsabil de adaptarea şi de implementarea conceptului pe teritoriul unde îşi desfăşoară activitatea. în schimbul unei compensaţii financiare directe sau indirecte dreptul de a exploata o franciză în vederea încheierii de contracte de franciză cu terţi. deosebirea între franciza de distribuţie şi franciza de servicii rezidă în natura „produsului” oferit. întocmai oricărui . Francizatul principal. are interesul de a controla dacă membrii reţelei desfăşoară activitatea care face obiectul fran-cizei în conformitate cu standardele impuse şi fără a aduce. atingere imaginii mărcii 24 . Activitatea care face obiectul francizei de stand se desfăşoară doar într-o parte a magazinului unde francizatul comercializează şi alte produse. în prestaţii specifice 25 . Desigur că. În ceea ce priveşte acordul între francizor şi francizatul principal. deci în cadrul unei francize de distribuţie 33 . care. în timp ce Codul deontologic european al francizei precizează doar că nu se aplică decât în relaţiile dintre francizatul principal şi francizaţi. acordă altuia. este franciza de stand. care. şi mai multe contracte de franciză încheiate între francizatul principal şi francizaţi. nu şi între francizor şi francizatul principal 28 . la fel ca legislaţia română. În dreptul român. franciza principală înglobează mai multe contracte de franciză: unul între francizorul care doreşte să-şi extindă reţeaua. denumită şi corner franchise. această clasificare va opera identic şi pentru spaţiul român. Aceste din urmă contracte vor avea fizionomia specifică acordurilor de franciză. se referă la un întreg teritoriu naţional. O altă formă de franciză. francizatul principal. (master franchise în terminologia anglo-saxonă 26 ). niciunul dintre actele normative care fac referire la franciză nu cuprinde o clasificare a acesteia în funcţie de obiectul activităţii desfăşurate. la rândul său. fiind „prelungirea” francizorului în respectivul teritoriu. Diligenţa în alegerea francizatului principal trebuie să fie cu atât mai sporită cu cât francizorului îi va fi dificil a urmări desfăşurarea activităţii din cauza îndepărtării. această formă de franciză pretându-se doar atunci când franciza are ca obiect comercializarea de produse. dar. Noua reglementare comunitară doar trimite la termenul de franciză principală.

. Ph. 6 Ibidem. va trebui să transmită know-how-ul său francizatului. 21/1996 (M. op. 57. 5 alin. 11 Pentru detalii asupra conceptului de centrală de cumpărare. 17. 5 Pentru o expunere detaliată a acestui tip de franciză.. Baschet. 429 din 20 mai 2005). 8 Ph. p. 14 Ibidem. a se vedea Ph. p. De asemenea. op. Leloup. Gualiano. 76. 81 parag. 31. 3 al Tratatului CE acordurilor de transfer de tehnologie (JOCE L 123 din 27 aprilie 2004). totodată. nr. nr. p. care apoi vor fi revândute conform unei strategii proprii de marketing. 161/84.. cit. p. op. cit. . op. activitatea fiind restrânsă. iar. D. p. cit. 2005. iar în dreptul român. 10 Articolele selecţionate de către francizor alcătuiesc ceea ce se numeşte produit mix în franceză. p. dar poate face obiectul Regulamentului 772/2004 din 27 aprilie 2004 privind aplicarea art. A se vedea Ph. Of. Guide juridique. 73 şi urm. cit. precizează că acest tip de franciză este şi cel mai puţin răspândit. cit. p. în cazul francizei de distribuţie. Trebuie însă remarcat că franciza industrială nu făcea obiectul Regulamentului 4087/88. arătând că savoir-faire (termenul de know-how este tradus astfel în limba franceză) se compune. Leloup. Regulamentul 4087/88.. a se vedea C.. nu „industrială”. op. Autorul arată că printre reţelele de franciză industrială se află şi reţeaua de producători de încălţăminte Bata. drept urmare şi sumele datorate de către francizat francizorului pentru afilierea la reţea vor fi reduse 34 . Conseils pratiques. p. Particularitatea acestei forme de franciză constă în aceea că. 34. A se vedea J. (1) din Legea concurenţei nr. 31. p. le Tourneau. le Tourneau.. Acest din urmă autor se serveşte de un joc de cuvinte. cit. 4 Afacerea Pronuptia nr. al Regulamentului Consiliului Concurenţei privind exceptarea acordurilor de transfer de tehnologie de la aplicarea art. a se vedea: Ph. derivat din termenul anglo-saxon product mix. nr. 32 şi urm.. op. op. investiţia efectuată de către francizat este redusă. A se vedea Ch.M. 13 J. op. Matray. 29 şi urm. 3 O parte a doctrinei numeşte acest tip de franciză „de producţie”.-M. le Tourneau. 9 Afacerea Pronuptia nr. 33. knowhow-ul şi asistenţa acordate de către francizor sunt limitate datorită activităţii restrânse. 161/84.. adică abilitatea de a cumpăra produse de calitate la un preţ convenabil. dar şi celebra Coca-cola. în savoir-sélectionner şi savoir-vendre. Baschet. op. Paris. francizorul va trebui să aibă un sistem deja testat. p.. le Tourneau. 74. op. 7 A se vedea D. Costin. 52-54.alt tip de franciză. cit. 29. nici a Regulamentului 2790/99. le Tourneau. cit.. La franchise. 1 Clasificarea este considerată „tradiţională” de către doctrină.-M. în prezent. 2 Considerentul (3). cit. precum şi să-i acorde asistenţă pe durata derulării contractului. cit.. p. 12 Pentru detalii.

condiţiile în care această obligaţie este îndeplinită sunt primordiale pentru păstrarea imaginii reţelei.. care comercializează un număr ridicat de produse cosmetice. p. de cele mai multe ori. Baschet. gestionat în conformitate cu o strategie anterior testată de către francizor în stabilimentele proprii. Dacă producerea unei băuturi răcoritoare marca Coca-cola este susceptibil a fi realizată la standardele impuse de către francizor datorită reţetei şi a utilajelor folosite. 92. 19 Afacerea Pronuptia nr. pct. 21 J. Leloup. 21. cit. considerăm însă că apar a fi chiar mai importante calităţile francizatului. 21/1996. Ferrier.într-un magazin având anumite caracteristici. chiar străine dacă este cazul. 300. Baschet. şi ai cărei distribuitori beneficiază permanent de instruire în cadrul unor seminarii organizate în acest scop.3. 16 Un astfel de exemplu este reţeaua Amway. A se vedea L. p.. 15 Produsele pot fi livrate la domiciliul cumpărătorului. p.. p. vândute prin intermediul unor mijloace ambulante. În cazul celebrului lanţ de restaurante McDonald’s. Leloup. Franchise Magazine.. 18 Ibidem. 23 În scopul de a pregăti francizaţii cât mai complet pentru orice ipotetică situaţie. nr. este nevoie de îndemânarea personalului francizatului. 26 Francizorul poate să opteze pentru deschiderea unei filiale. 28 Codul deontologic european al francizei. atât în cazul francizei de servicii. cit.. le Tourneau. cit. Autorul arată că profilul intelectual al francizatului este determinant în alegerea pe care o face francizorul. pentru ca aceasta să se păstreze la anumite standarde. repetitiv. Serviciul se prestează. op. 161/84. Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. cit. 43 al Liniilor directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. op. 83. deci de calităţi ale francizatului. Séminaire organisé à Liège 2000. cit. Vidts. tocmai datorită specificului acesteia. op. 30. op. există un indice. op. de exemplu.-M. contor al reiterării întocmai a know-howului. 29 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. Leloup. 6 (www. art. 43. pct. cit. cit. de curăţenie etc. A se vedea J. 20 Ph. în Le contrat de franchise. în scopul de a-şi extinde activitatea. D. Les activités les moins onéreuses. şi care ţine cont de calitatea produselor. 30. 30. Maugain. cât şi a celei industriale. nr. ca. Le contrat de franchise et les droits intellectuels.-M.c din Regulamentul 4087/88. apud D. Bruxelles.-M. Dacă însă doreşte extinderea reţelei de franciză. 25 F.. op. 17 Ph. „manualele operaţionale” în cadrul francizei de servicii sunt cele mai detaliate. cu modificările şi completările ulterioare. 2001. În cazul francizei de servicii. 1. 38 care reproduc textul pct.. 5 din Legea concurenţei nr. în ceea ce priveşte realizarea unei coafuri. 24 S-a afirmat că în cazul acestui tip de franciză obiectul operaţiunii francizabile este o obligaţie de a face. p. p. le Tourneau. Bruylant. drept urmare. cit. . 27. 30. p. A se vedea J. februarie-martie 2000.com). op. A se vedea: D. 22 Ibidem. 27 Art.eff-franchise. de cea a serviciilor şi de condiţiile de salubritate ale localului. 64. o poate face doar prin încheierea de contracte direct cu francizaţi pentru respectiva arie geografică ori prin încheierea unui contract de franciză principală. p.. op. serviciile de coafură. p. 54.

francizorul. Ferrier. experimentate în prealabil de către francizor. Méyer.ro). francizaţii. cit. Într-o altă definiţie. că denumirea ar induce ideea că. sub marca francizorului şi beneficiind de asistenţa continuă a acestuia. 32 A se vedea: H. cit.30 Pentru detalii asupra tipurilor de contracte care pot fi încheiate între francizor şi francizatul principal. 286. prin intermediul căruia francizorul pune la dispoziţia francizatului. cit.. francizorul şi francizatul. Un alt autor precizează că acordul de franciză este un contract de colaborare între doi comercianţi independenţi. op. îi transmite un know-how substanţial şi specific. contractul impune cel puţin următoarele obligaţii: obligaţia francizorului de a comunica francizatului know-how-ul. în schimbul plăţii unui drept de intrare şi a unor redevenţe. op. sistemul său de gestiune în prealabil experimentat şi care trebuie. prin care un comerciant. 300-302. D... standul unde se comercializează produsele. periodic îmbunătăţite de către acesta şi transmise francizaţilor sub forma unei asistenţe continue” 6 . franciza. 286. cu executare succesivă.observatoiredelafranchise. Francizorul poate fi un master francizor (www. Ferrier.. dar a cărei respectare impune francizatului şi să nu comercializeze produse care intră în concurenţă cu cele care fac obiectul contractului de franciză. în acest caz. 82. exploatat în conformitate cu tehnicile. încheiat între doi comercianţi. 24. p. op. 34 D. p. Caractere juridice 4. D. Ph. cit. să permită francizatului să facă afaceri profitabile” 4 . ori fabricarea de produse în conformitate cu un know-how pus la punct de către francizor. p. Acest din urmă autor critică sever denumirea de corner franchise considerând. B. în special cele comerciale. a se vedea D. Într-o definiţie succintă. ar ocupa „un colţ” din magazinul francizatului.. op. §4 Contractul de franciză. marca sa. care are ca obiect ori distribuirea de produse sau de servicii. Bensoussan. le Tourneau. Ferrier. Definiţie. care a avut o reuşită în activitatea sa de distribuitor.). contractul de franciză este convenţia prin intermediul căreia un francizor. permite francizaţilor a reitera – contra unei remuneraţii – această reuşită 2 . p. dreptul de a reitera.. p. obligaţia francizatului de a utiliza know-how-ul francizorului sub marca şi sub controlul acestuia. graţie avantajului concurenţial pe care-l procură. cu titlu oneros. cit. op. Definiţie Contractul de franciză este acordul prin intermediul căruia francizorul îi acordă francizatului 1 dreptul de a exploata franciza. 31 V. . Soussen. op. 33 Problemele pe care le ridică această formă de franciză sunt legate de obligaţia de non-concurenţă care trebuie să fie respectată. cit. Baschet. obligaţia amândorura de a colabora pentru reuşita reciprocă în afaceri” 5 . conferă unuia sau mai multor comercianţi.1.. 49. din motive terminologice. nr. contractul de franciză este un „contract sinalagmatic.. Doctrina juridică a definit contractul de franciză 3 ca fiind „un contract sinalagmatic (.

apare extrem de utilă stipularea unei . de altfel. în timp ce Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. sugestivă. cu modifi-cările şi completările ulterioare 9 . iar în cazul neexecutării obligaţiei de plată. De regulă. beneficiarul plăteşte francizorului o redevenţă de utilizare a respectivei metode de operare” 10 . iar Liniile directoare pentru completarea Regulamentului 2790/99 nu fac. cu atât mai mult cu cât contractul de franciză are un conţinut complex 8 . precum şi de contractul-model de franciză al CCI contractului de franciză. 5 din Legea concurenţei nr. cu titlu oneros. distingem următoarele trăsături ale acestuia: contract sinalagmatic. contractul-model prevăzând că această sumă nu va face obiectul restituirii nici în situaţia în care contractul va înceta înainte de termen. redevenţele periodice sunt contraprestaţii pentru asistenţa tehnică şi comercială acordată francizatului pe întreg parcursul derulării contractului 14 . nr. nicio referire la condiţiile de formă ale contractului de franciză. alături de cele date de actele normative. contractul va fi adeseori încheiat în formă scrisă. O. contract de colaborare şi care respectă independenţa părţilor. În timp ce dreptul de intrare. de Codul deontologic european al francizei. Astfel. 21. pregătirea iniţială.G. reprezintă contrapartida avantajelor iniţiale. „în general. întocmai Liniilor directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99 precizează că. cu executare succesivă. a cărui denumire este. Deoarece redevenţele sunt calculate ca procentaj din cifra de afaceri.5).Din analiza definiţiilor doctrinare. imediate aderării la reţeaua de franciză (comunicarea know-howului 13 . intuitu personae. Desigur însă că. referirile sunt numeroase atât în legislaţia română. Legislaţia română nu face precizări cu privire la forma pe care ar trebui să o aibă contractul de franciză. chiar şi la scurt timp după încheierea sa (art. Întocmai oricărei alte obligaţii de plată a preţului. (3)]. anual) 15 . cât şi în actele normative comunitare. Redevenţele periodice sunt calculate ca procentaj din cifra de afaceri a francizatului (art. trimestrial. 52/1997 precizează că „dreptul care se transferă obligă beneficiarul la plata unei redevenţe” [art. redevenţele periodice fiind fixate ca procentaj din cifra de afaceri realizată de francizat. sunt impuse penalităţi (art. de asemenea. În ceea ce priveşte caracterul oneros al contractului de franciză. Plata se face la momentul încheierii acordului. 6 alin. Obligaţia francizatului de a plăti „preţul” contractului de franciză este adeseori partajată între „dreptul de intrare” 11 şi „redevenţa periodică” 12 . 21/1996. redevenţa iniţială este stabilită forfetar. contractul de franciză este un contract consensual. mai rar fiind stabilite obligaţii de plată a unor sume fixe (lunar. stipulată în contract. 21). în timp ce Codul deontologic european al francizei precizează că acesta este un contract scris 7 . Aşadar. Contractul-model de franciză internaţională redactat de Camera Internaţională de Comerţ din Paris (CCI) prevede obligaţia francizatului de a plăti dreptul de intrare care este reprezentat de o sumă fixă. variind în funcţie de reţea. asistenţa iniţială). 20). cuantumul acesteia va trebui să fie determinat prin contract ori determinabil 16 . din raţiuni de probaţiune.

redevenţe minimale (prevăzută în art. 21.7) şi care-l asigură pe francizat contra riscului de a fi acceptat un francizat necompetitiv 17 . 4.2. Caracterele juridice specifice contractului de franciză 4.2.1. Contractul de franciză este un contract intuitu personae Aşa cum a fost precizat în dreptul comunitar de către Curtea de Justiţie cu ocazia afacerii Yves Rocher, francizorul este în drept să aleagă dintre candidaţii la reţea doar pe aceia care îndeplinesc condiţiile necesare pentru a pune în practică knowhow-ul 18 . Codul deontologic european al francizei prevede că francizorul selecţionează şi nu acceptă intrarea în reţea decât a acelor francizaţi care, în urma unei analize, se constată că au calităţile cerute (pregătire, calităţi personale, capacităţi financiare) de exploatare a afacerii francizate 19 . În legislaţia noastră, O.G. nr. 52/1997 prevede că „francizorul selecţionează beneficiarul care face dovada competenţelor solicitate, respectiv: capacităţi manageriale şi capacitate financiară pentru exploatarea afacerii” 20 . S-a afirmat că în contractul de franciză, mai mult decât în cadrul altor contracte comerciale, succesul fiecăruia dintre parteneri este parţial legat de succesul celuilalt, astfel că apare evident ca fiecare să-şi aleagă partenerul în funcţie de calităţile personale ale celuilalt 21 . Aşadar, în cadrul acestui contract, caracterul intuitu personae este, după cum s-a afirmat, „bilateral” 22 . Astfel, francizorul alege cu atenţie francizaţii, în considerarea capacităţilor acestora de a desfăşura activitatea care face obiectul francizei. Interesul său nu se limitează la a încasa sumele datorate de către francizat în temeiul contractului, interesul său este mai ales acela de „a păstra identitatea comună şi reputaţia reţelei” 23 . Numai astfel, francizorul va putea creşte în permanenţă cifra sa de afaceri, iar reţeaua se va extinde. În măsura în care unii dintre membrii reţelei nu respectă standardele acesteia, va fi afectată şi activitatea celorlalţi, clientela fiind ataşată de marca francizorului. Similar invers, francizatul, optează pentru afilierea la una sau alta dintre reţelele de franciză din aria de activitate care îl interesează, în considerarea reuşitei de până atunci în afaceri a reţelei, care se traduce prin notorietatea mărcii, aria de acoperire a reţelei, calitatea know-how-ului 24 . Ceea ce preîntâmpină, atât francizorul, cât şi francizatul prin încheierea contractului în considerarea persoanei partenerului contractual este riscul contractual căruia i se expun prin încheierea acordului de franciză 25 . Riscul, care în esenţă reprezintă o neexecutare totală ori parţială a contractului, trebuie a fi delimitat, iar astfel se poate afirma existenţa caracterului intuitu personae care este „obiectiv”, determinat deci de criteriul conţinutului riscului 26 . Deci, prin selecţionarea candidaţilor, francizorul urmăreşte a evita deprecierea activităţii care face obiectul francizei, pe de-o parte, iar pe de altă parte încearcă a evita dezavuarea secretului afacerii sale. Încrederea pe care o are în francizat, de a-i încredinţa secretele afacerii sale, în scopul de a o reitera, dar şi încrederea în

loialitatea, consecvenţa şi perseverenţa francizatului se sprijină pe date obiective cu privire la acesta. Francizaţii, la rândul lor, caută a alege o reţea care să corespundă capacităţilor lor, riscul din punctul lor de vedere fiind afilierea la o reţea inexistentă, pentru lipsa know-how-ului. În sprijinul formării unei convingeri în cunoştinţă de cauză vin atât obligaţia francizorului de a fi transparent în oferta sa, cât şi aceea a francizatului de a furniza informaţii corecte cu privire la capacităţile sale 27 . Jurisprudenţa a mers mai departe în aprecierea caracterului intuitu personae al contractului de franciză, afirmând că încheierea contractului de franciză s-a făcut în considerarea calităţilor administratorului persoanei juridice care a candidat la reţeaua de franciză 28 . Conform acestei interpretări, se poate concluziona ori că există o confuziune între persoana juridică – francizatul – şi persoana fizică aflată la conducerea persoanei juridice, ori că acordul de franciză se va încheia de fiecare dată în considerarea persoanelor fizice care reprezintă şi administrează francizatul. Apare evident că prima ipoteză nu poate fi luată în calcul, o asemenea eroare neputând fi atribuită magistraţilor care au soluţionat astfel, iar în ceea ce priveşte cea de-a doua posibilă justificare, trebuie amintit că, aşa cum precizează şi actele normative incidente, francizorul va selecta francizaţii în considerarea capacităţilor acestora. Dar persoana francizatului trebuie apreciată în ansamblu, chiar prin evaluarea personalului său, dar a limita aprecierea doar în funcţie de persoanele fizice aflate la conducere, este o eroare. De altfel, doctrina juridică se referă la caracterul intuitu firmae sau intuitu societatis atunci când contractul este încheiat în considerarea cocontractantului care este persoană juridică, nu persoană fizică 29 . Consecinţele caracterului intuitu personae al contractului de franciză sunt cele comune tuturor contractelor încheiate în considerarea persoanei contractantului: contractul este incesibil 30 , contractul va înceta în situaţiile comune tuturor contractelor intuitu personae (respectiv decesul, incapacitatea francizatului persoană fizică, încetarea francizatului persoană juridică). În ceea ce priveşte persoana francizorului, caracterul intuitu personae ar trebui să interzică şi faţă de acesta cesiunea drepturilor care decurg din contract. Astfel, nici francizorul nu va putea cesiona niciun contract de franciză fără acordul francizatului, însă s-a afirmat că francizorul poate să „cedeze firma” sa 31 . Afirmaţia conţine o inexactitate: francizor în acest caz va fi persoana juridică, iar nu persoana fizică în a cărei deţinere se află părţile sociale ori acţiunile persoanei juridice. Acesta este motivul pentru care, în acest caz, nu este nevoie de acordul francizatului, contractul de franciză nu va fi cesionat, iar o modificare în structura acţionariatului ori a asociaţilor francizorului-persoană juridică nu schimbă, prin ea însăşi, condiţiile în care francizatul a încheiat contractul de franciză cu respectivul francizor. Francizatul urmăreşte ralierea la o anumită reţea, în considerarea notorietăţii mărcii, a knowhow-ului, eventual a dimensiunilor reţelei, iar nu în considerarea capacităţilor personale ale francizorului-asociat. Este o situaţie similară celei semnalate şi dezaprobate în jurisprudenţă, în care aprecierea candidatului francizat s-a făcut în considerarea persoanei fizice aflată la conducerea persoanei juridice care a candidat la afilierea la reţea, iar nu a persoanei juridice însăşi 32 .

Jurisprudenţa a sesizat şi o exercitare abuzivă de către francizor a dreptului de a selecţiona francizaţii în temeiul caracterului intuitu personae, considerând că refuzul de către francizor de a încheia un contract de franciză cu un candidat propus de către un alt francizat constituie un astfel de abuz, în cazul în care nici francizorul nu justifică un real interes în a refuza, ori în cazul când refuzul creează o disproporţie evidentă între interesele părţilor 33 . Considerăm că apreciind astfel, instanţa a încălcat principiul libertăţii contractuale conform căruia francizorul este liber a încheia sau nu contracte de franciză, după cum o dictează interesul său comercial. De asemenea, francizorul este liber a încheia contracte de franciză cu parteneri selectaţi în conformitate cu criteriile sale. Chiar dacă, aşa cum am arătat, caracterul intuitu personae este direct legat de gestionarea riscurilor pe care le presupune încheierea unui anumit contract, conducându-se înspre o obiectivare a aprecierii calităţilor francizatului, francizorul rămâne pe deplin liber a opta pentru un anumit partener contractual. Refuzul de a încheia un contract cu un anumit partener, chiar izvorât dintr-o apreciere subiectivă este justificabil, contractul de franciză fiind un contract care presupune colaborarea părţilor. Clauza de agrement, consecinţă a caracterului intuitu personae al contractului de franciză. Principala consecinţă a caracterului intuitu personae al contractului de franciză este aceea că acesta este, în principiu, incesibil 34 . În cazul existenţei unei stipulaţii în acest sens, contractul va putea fi însă cesionat, în urma agreării cesionarului de către francizor 35 . Astfel, doctrina de specialitate a numit clauza ca fiind „de agrement” 36 . În dreptul comunitar, Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99 arată că nu este restrictivă de concurenţă obligaţia impusă francizatului de a nu ceda drepturile şi obligaţiile care izvorăsc din contractul de franciză fără acordul francizorului 37 , în timp ce în legislaţia română Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, arată că este necesară protecţia drepturilor de proprietate intelectuală, fiind acoperită de regulament „obligaţia impusă beneficiarului de a nu ceda drepturile şi obligaţiile ce decurg din acordul de franciză fără acordul francizorului” 38 . La fel, O.G. nr. 52/1997 prevede că trebuie precizate „condiţiile în care va putea să opereze cesiunea drepturilor decurgând din contract” 39 . Aşadar, în dreptul român, în cazul în care clauza de agrement este inserată în contractul de franciză, vor trebui prevăzute, exha-ustiv, condiţiile în care francizorul îşi va da acordul pentru înlocuirea francizatului în reţea, acesta fiind un principiu care stă la baza redactării contractului de franciză. Şi doctrina franceză a arătat că următoarele aspecte cu privire la cesiune trebuie precizate: modalitatea de notificare a francizorului de către francizat (care este util a se face printr-un mijloc care să asigure francizatul de recepţia notificării de către francizor), termenul în care francizorul este dator a da răspunsul său 40 . Contractul-model de franciză internaţională redactat de Camera Internaţională de Comerţ din Paris (CCI) prevede, de asemenea, o clauză prin care francizatul se obligă a nu ceda, cu titlu oneros ori cu titlu gratuit în întregime, ori doar o parte a obligaţiilor care fac obiectul contractului de franciză, în lipsa acordului scris al

totodată. Refuzul de agreare este justificat doar de exigenţe care ţin de „salvgardarea intereselor comerciale legitime” ale autorului 43 .francizorului. Curtea de casaţie fran-ceză a dat o soluţie mai nuanţată. apreciind că. apreciază că refuzul trebuie să fie justificat de raţiuni care ţin de prezervarea reţelei de franciză. secondată de o parte a doctrinei 44 . constituind abuz de drept 42 . În cazul în care francizorul acceptă cesiunea. pregătirea iniţială 47 . 4. instanţa de fond ar fi trebuit să purceadă la o analiză a motivelor care au stat la baza deciziei de neagreare. În cazul în care. 52/1997 precizează că franciza se bazează pe colaborarea continuă între cei doi contractanţi 50 .2. Obligaţia de colaborare care incumbă contractanţilor. în cazul în care o asemenea posibilitate. Atunci când francizorul nu agreează candidatul francizat. agreând francizatul propus. este consacrată şi de către Principiile de drept european ale contractelor care precizează că „fiecare contractant are obligaţia de a colabora cu cealaltă parte astfel încât contractul să-şi producă efectele” 52 . trebuie definite cât mai detaliat toate aspectele cesiunii. Obligaţia de cooperare la care sunt ţinuţi contractanţii în virtutea principiului executării contractului cu buna-credinţă 53 primeşte noi valenţe în cazul contractului . precum şi cu privire la condiţiile transferului contractului de franciză către aceasta (art. cel care l-a propus poate să continue executarea contractului. în timp ce jurisprudenţa franceză. nr. de cedare a drepturilor izvorând din contractul de franciză. se va produce o glisare totală către obiectivarea caracterului intuitu personae 46 . întocmai situaţiei când francizorul selecţionează francizaţii. în pofida existenţei unei clauze de agrement. 25) 41 . Opinăm că. sancţiunea aplicabilă este aceea a rezilierii contractului de franciză pentru executare culpabilă 49 . Jurisprudenţa franceză a abordat problematica „agreării” unui francizat care să substituie un altul. În concepţia redactorilor contractului-model de franciză internaţională.2. Deci. însă părţile pot decide şi rezilierea contractului de franciză 48 . în cazul în care contractul stabilea în sarcina concedentului „examinarea atentă şi echitabilă” a calităţilor concesionarului-candidat. francizorul nu este limitat în alegerea francizaţilor săi. francizatul a purces la cesionarea contractului de franciză. Francizorul va decide discreţionar cu privire la persoana propusă. fără ca aceştia să fie propuşi a substitui membri ai reţelei. În caz contrar. Francizorul trebuie să comunice acceptarea sa prin intermediul unei scrisori recomandate cu aviz de primire. trebuie sancţionat. el trebuie să aibă deplina libertate în alegere 45 . va fi înfrânt principiul libertăţii contractuale. Contractul de franciză este un contract de colaborare O. este prevăzută. pentru ca acesta să se integreze în reţea vor trebui parcurse etapele necesare: transmisiunea know-how-ului. apreciind că refuzul nejustificat al francizorului de a contracta este discreţionar şi. şi Codul deontologic european al francizei afirmă principul colaborării părţilor 51 .G. La rândul său. drept urmare. lipsa unui răspuns echivalând refuzului. dar.

va antrena majorarea numărului de clienţi. Apreciem că obligaţia de colaborare este o obligaţie de rezultat. nu este doar o reflexie a principiului mai general al executării contractului cu bună-credinţă. fidelizarea acesteia. din cauza lipsei de interes a francizorului. Beneficiarul contractului este. în sfera obligaţiei de colaborare nici nu intră o asemenea obligaţie. Scopul comun francizorului şi francizaţilor şi pentru a cărui atingere aceştia colaborează este bunul mers al reţelei al cărei indicator este. interesele contractanţilor sunt opuse şi divergente 54 . atât francizorului. Principiul colaborării părţilor în cazul contractului de franciză. subsumată celei de colaborare. francizorul este obligat a asigura francizatului pregătirea iniţială 60 . la rândul său. în cazul contractului de franciză interesele francizorului şi ale francizatului nu sunt opuse. francizatul trebuie să comunice îmbunătăţirile aduse know-how-ului 63 . asistenţă tehnică 61 . care se poate realiza prin desfăşurarea de către toţi membrii reţelei a unor activităţi identice 65 . franci-zorul poate asigura asistenţă pe întreaga durată a contractului. rezultatul fiind „livrarea” informaţiilor ori a asistenţei. iar în temeiul principiului executării obligaţiilor cu bună-credinţă aceştia sunt datori a avea o conduită care să nu aducă prejudicii celeilalte părţi contractante. Aşadar. . precum şi orice atingere adusă de către terţi drep-turilor de proprietate intelectuală acordate de către francizor 64 . Însă. obligat „să furnizeze francizorului orice informaţie de natură a facilita cunoaşterea şi analiza performanţelor şi a situaţiei reale financiare. notorietatea mărcii care. cât şi francizatul sunt datori a se informa reciproc 59 . a eşuat. dimensiunea clientelei 58 . deci succesul financiar 57 . iar apoi extinderea ei 56 . şi care este reuşita în afaceri a francizatului. Dacă acesta va demonstra că. al căror debut se situează încă din faza precontractuală când atât francizorul. francizor şi francizaţi. Dar în contractul de franciză părţile vor avea. Acesta a fost considerat ca fiind clientela. pentru a asigura o gestiune eficientă în legătură cu franciza” 62 . respectiv crearea unei clientele. dacă. datorită naturii funcţionării reţelei care trebuie a repeta întocmai activitatea care face obiectul francizei în scopul menţinerii „identităţii comune şi a reputaţiei reţelei”. De asemenea. S-a afirmat în acest sens că obligaţia de a colabora la reuşita partenerului în afaceri nu implică automat şi garanţia succesului comercial al francizatului 66 . Într-adevăr. În temeiul acestei obligaţii de colaborare. cât şi francizaţilor le incumbă o serie de obligaţii în vederea menţinerii identităţii comune a reţelei. augmentarea clientelei reţelei de franciză va profita tuturor membrilor. în general. Creşterea clientelei va antrena automat şi imediat creşterea profitului. ori acela prevăzut de Principiile de drept european ale contractelor. Desigur că fiecare dintre cei doi parteneri au interese de natură financiară şi care nu sunt comune. atunci conduita contractuală a francizorului va îndreptăţi rezilierea contractului din culpa acestuia. iar pe termen lung.de franciză. Astfel. iar pe întreaga durată a executării contractului. În realitate. Ulterior. ci doar similare. în concret. la rândul său. ceea ce se încalcă astfel este obligaţia de colaborare la care era îndreptăţit francizatul. întotdeauna şi un scop comun 55 . părţile vor avea obligaţii specifice. iar nu de mijloace 67 . părţile pot să se informeze reciproc. a refuzului acestuia de a-i asigura asistenţă pe durata executării contractului ori de a-i comunica îmbunătăţirile aduse know-how-ului.

obligaţia francizorului de a procura pentru francizat produsul ori serviciul cât mai rentabil 68 . cum precizează actele comunitare. Dar nu trebuie pus semnul egalităţii între obligaţia de cooperare.. În legislaţia noastră. nr.. în temeiul obligaţiei de cooperare. Contractul de franciză este un contract de colaborare între comercianţi independenţi În dreptul comunitar... O. este evident că.)” 71 . Independenţa acestuia se va desfăşura în limitele impuse de necesitatea păstrării identităţii comune a reţelei de franciză. de altfel.) de actele săvârşite în cadrul exploatării francizei” 73 .. nu se referă la contractul de franciză. face cunoscut că este o persoană independentă din punct de vedere financiar în raport cu francizorul şi cu alte persoane” 75 . Într-adevăr. printr-o publicitate adecvată. obligaţia de colaborare loială a părţilor implicând. şi în cadrul contractului de franciză părţile trebuie să conlucreze înspre realizarea obiectului contractului. iar „francizatul este responsabil (. vechiul Regulament 4087/88 o prevedea expres 78 .Întocmai celorlalte contacte. deci pe propriile sale riscuri 77 . şi obligaţia de cooperare din cadrul contractului de franciză. francizatul este un comerciant distinct.) între comercianţi independenţi din punct de vedere juridic şi financiar” 72 . Sublinierea independenţei sub aspect financiar este însă importantă.3.. vechiul Regulament 4087/88 prevedea că „francizatul trebuie să indice calitatea sa de comerciant independent (. iar acest aspect nu este precizat nici prin intermediul Liniilor directoare. aşa cum. Codul deontologic european al francizei precizează că „franciza este un sistem de comercializare (. totodată. şi în concepţia legiuitorului român. Francizatul va desfăşura activitatea care face obiectul francizei în nume şi pe cont propriu. 4. În acest sens. Cu toate acestea. Legiuitorul român se referă doar la independenţa din punct de vedere financiar. 2790/99. prin existenţa unui dialog permanent 69 care a condus la ideea existenţei unui „parteneriat” 70 . ceea ce s-a încălcat în speţa soluţionată de către instanţa arbitrală. . ca fiind subsumată executării cu bună-credinţă a contractului. Acelaşi act normativ precizează şi că „francizorul se asigură că beneficiarul. definind natura relaţiei existente între francizor şi francizat 76 ..) între persoane fizice sau juridice independente din punct de vedere financiar” 74 . iar nu a unei relaţii de subordonare în contractul de franciză.. jurisprudenţa a considerat că faptul francizorului de a percepe comisioane oculte constituie o încălcare a principiului executării contractului cu bună-credinţă. iar nu la aceea din punct de vedere juridic. 52/1997 prevede că „franciza este un sistem de comercializare (. din punct de vedere juridic. astfel cum ea este în general înţeleasă.2.G. Regulamentul aflat actualmente în vigoare. Colaborarea în contractul de franciză se realizează prin intermediul unui flux continuu de informaţii de la francizor către francizaţi şi invers. de francizor. fiecare dintre părţi trebuie a-şi executa astfel obligaţiile încât să nu prejudicieze celălalt contractant.

Lumina Lex. 1 În terminologia juridică română. cum s-ar întâmpla dacă francizatul ar fi reprezentantul francizorului 84 . atât Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99 (pct. vol. Drept comercial şi drept bancar. 7 Codul deontologic european al francizei. . Şi în spaţiul românesc al francizei este consacrată denumirea de „francizat”. p. art. a se vedea C. iar termenii anglo-saxoni sunt franchisor. aşa cum..-M. Costin. cit. Motica. în terminologia juridică franceză părţile contractului de franciză sunt franchiseur şi franchisée. există o inegalitate de putere 88 între francizor şi francizat care poate antrena dependenţa acestuia din urmă. p. contractul de franciză presupunând adeseori o „dominaţie de fapt” 86 a francizorului asupra francizatului care încheie cu francizorul un contract tipic „de dependenţă” 87 . 199). În cazul în care francizatul nu are calitatea de comerciant independent.com). precum cel de locaţiune a spaţiului unde se va desfăşura activitatea. încheind în acest scop diverse contracte. Pentru o definiţie a contractului în doctrina română.. a-şi ţine propriile evidenţe contabile 79 şi a lua decizii legate de gestionarea activităţii 80 . contractul de franciză va fi lovit de nulitate 89 . cit. De altfel. francizorul nu va putea interveni în deciziile francizatului de a fixa preţul pentru revânzarea produselor 85 . ori va putea fi reziliat 90 . Bucureşti. Autoarea reţine printre caracterele contractului de franciză şi pe acela de a fi nenumit..ro). iar celălalt contractant se numeşte „francizor”.eff-franchise. Leloup. de altfel. op. op. L. S-a afirmat în doctrină că independenţa juridică a francizaţilor nu exclude o dependenţă economică.Astfel. 2 D. Ferrier. a se vedea R. 2001. În dreptul nostru. Drept comercial român. 3 Doar Regulamentul 4087/88 a definit acordurile de franciză. 131. ţinând cont de faptul că denumirea contractului este „franciză”. 283. evident.) care i-au asigurat succesul”. dar şi legislaţia noastră precizând doar ce elemente trebuie să cuprindă acordurile de franciză. op. Matray. op. respectiv franchisee. 1 (www. acest caracter fiind. p. cit. fiecare dintre francizaţi va fi liber a desfăşura activitatea comercială. Alegerea denumirii de „beneficiar” apare ca fiind nepotrivită. Deşi cei doi parteneri încheie contractul şi se află pe poziţii de egalitate din punct de vedere juridic. Autorul explică de ce francizorul este considerat a avea o activitate de distribuitor prin soluţia dată cu ocazia afacerii Pronuptia. iar nu aceea de „beneficiar” (www. nr.. dar şi cea română în materia francizei o prevede. op. 17. legislaţia comunitară. contracte de credit bancar. I.. cit.observatoiredelafranchise. 4 J. În acelaşi sens. p. Baschet.. de asigurare 81 . 6 D. Consecinţele independenţei francizatului sunt importante 82 : francizorul nu va răspunde faţă de terţi pentru activitatea desfăşurată de către fiecare dintre francizaţi în cadrul contractului de franciză 83 . Ed. Bercea. 12. denumirea părţilor în contractul de franciză este aceea de „francizor”. respectiv „beneficiar”. cit. când Curtea de Justiţie a apreciat că „francizorul s-a instalat într-o piaţă în calitate de distribuitor şi a putut astfel pune la punct un ansamblu de metode comerciale (. contractul de franciză nu este însă un contract nenumit. 5 Ch.M. 16. în standardele impuse prin contractul de franciză.. omis din enumerare.

9 Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. cum este. Ferrier. cit. 4878. a se vedea Ph. op. 2007. op.. 21/1996.8 În sensul că practica comercială optează pentru forma scrisă a contractului. A se vedea Ph. de exemplu. cât şi cele periodice. op. nr. în ceea ce priveşte contractele de franciză de distribuţie. Verbraeken. această obligaţie nu va incumba distribuitorilor din alte contracte de distribuţie. Ph. în timp ce. 2 alin. Droit économique. 12 Aceasta a fost denumită şi „redevenţă periodică proporţională”. este posibil ca aceasta să lipsească. în timp ce redevenţele periodice reprezintă contrapartida asistenţei tehnice acordate francizatului pe parcursului desfăşurării contractului. cit. p. concesionarul. 144. nr. condiţiile financiare ale contractului. 52/1997]. tehnologii) ori redevenţele din publicitate [art. Bruylant. reprezentând atât redevenţa iniţială. a se vedea D. de către consiliul de administraţie al societăţii – francizor (Cass. indirect. 259. pct. redevenţa este întotdeauna prevăzută.G. 311. Pentru raţiuni de transparenţă. nr. cuprinsă în preţul mărfurilor distribuite către francizat. (3) din O.. În dreptul român. 12 decembrie 1989. op. p. Séminaire organisé à Liège 2000. în Le contrat de franchise. nr. cit. 2001. A se vedea: Recueil Lamy. 14 Datorită faptului că redevenţa constituie o contraprestaţie pentru comunicarea know-how-ului. În cazul contractelor de franciză de servicii. com.. A se vedea Recueil Lamy. precum şi alte tarife a căror plată se va face pe parcursul derulării contractului (produse. asistenţa comercială. Contrat modèle de la franchise internationale de CCI: Les obligations de franchisé. (3)]. p. 2 alin.G. p. servicii. contractele de franciză pot stipula doar obligaţia plăţii uneia dintre ele. 15 A se vedea Ph. op. A se vedea D. . le Tourneau. În unele cazuri. le Tourneau. cheltuieli publicitare. dar şi a modificărilor acestuia pe parcursul executării contractului şi a celorlalte elemente ale contractului de franciză. 17 C. 122. 257. celelalte sume fiind denumite „redevenţe periodice” [art.. cit. 4878. în fiecare an. 4878). 2007. cu modificările şi completările ulterioare. 10 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. cit. 257. deci încă din faza precontractuală. dar şi de ordin fiscal este recomandat ca sumele reprezentând redevenţe să fie descompuse în funcţie de ceea ce ele reprezintă (contraprestaţie a utilizării mărcii. op. p. 259. nr. Bruxelles. p. precum licenţierea mărcii. le Tourneau. 312. Droit économique. unilateral. Ferrier. cit. 5 din Legea concurenţei nr. pct. 2. drept de intrare şi redevenţă periodică. 13 În sensul că dreptul de intrare este doar contrapartida comunicării know-how-ului. 16 A fost pronunţată nulitatea contractului de franciză care stipula că redevenţa va fi stabilită. O. le Tourneau. 199. 52/1997 denumeşte „redevenţa iniţială” sau „taxa de intrare în reţea” suma iniţial datorată cu titlu de preţ al contractului de franciză. în timp ce alte contracte le pot prevedea pe amândouă. p.. le Tourneau. op. francizorul are obligaţia de a comunica viitorului francizat. 18 Afacerea Yves Rocher (JOCE L 8/49 din 10 ianuarie 1987). remuneraţia acestuia din urmă fiind. 2007. asistenţă tehnică).. Recueil Lamy. 11 Aceasta a fost denumită în doctrină şi „redevenţă iniţială forfetară”. A se vedea Ph.. p. Droit économique.. cit.

15 alin. Matray. 28 Trib. în calitate de iniţiator şi garant al reţelei de franciză. trebuie să vegheze la păstrarea identităţii şi reputaţiei reţelei de franciză” [art. Aşadar. art. op.19 Codul deontologic al francizei. francizorul va întemeia o reţea de franciză. 6). cu modificările şi completările ulterioare. g) care reproduc textul pct. 23 O.D. Com.G. 41. art. 24 noiembrie 1992. apud D.C. p... 25 D. în special. p. de asemenea. cit. ci şi în considerarea calităţilor care îl inspiră şi îi dau contractantului certitudinea bunei alegeri. 120. câteva sugestii în vederea evitării reţelelor ineficiente. 99. p. 5 din Legea concurenţei nr. Corelativ acestui drept al francizatului. protejând drepturile de proprietate industrială sau intelectuală ale francizorului prin menţinerea identităţii comune şi a reputaţiei reţelei de franciză” (art. 1992. 963. vor fi cu claritate precizate. „Francizorul. op. 26 Ibidem. g). în R. prevăd „obligaţia impusă beneficiarului de a nu ceda drepturile şi obligaţiile ce decurg din acordul de franciză fără acordul francizorului”. unde evaluarea candidatului la reţea se face ţinându-se cont de nevoile şi de riscurile pe care în mod obiectiv le creează dezvoltarea şi protejarea reţelei de franciză. „În temeiul relaţiilor contractuale cu beneficiarii săi. Autorul apreciazã cã intuitu personae este mecanismul prin intermediul căruia se prezervă scopul contractului împotriva riscurilor. op. 2001. 15 alin. cit. 52/1997 precizează că „publicitatea pentru selecţionarea beneficiarilor trebuie să fie lipsită de ambiguitate şi să nu conţină informaţii eronate” (art. collection Thèses. 11). cit. p. este prevăzută şi obligaţia francizorului de a-l informa cu loialitate pe francizor asupra experienţei şi pregătirii sale profesionale. (2)]. 39 lit. p. nr. p.. cu titlu gratuit ori cu titlu oneros. nr. 30 Atât Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. . 29 Ph. le Tourneau. le Tourneau. „interdicţia francizatului de a cesiona. Contractul model de franciză redactat de CCI prevede. 20 Art. 44 al Liniilor directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. nu doar din perspectiva efectelor sale. 3). op.com).ro oferă celor care doresc să se afilieze la o reţea de franciză. 24 Site-ul www. condiţiile de desemnare a unui succesor (art. Imprimerie La mouette. 27 O. dorinţa de menţinere la standarde ridicate a reţelei. 4 (www. 52/1997 prevede următoarele: „contractul de franciză trebuie să reflecte interesele membrilor reţelei de franciză. Krajeski. Verviers. (1). revine ca un corolar al întregii activităţi a francizorului intenţia.observatoiredelafranchise.G. 22. 22 Ph. Un astfel de exemplu este contractul de franciză. Şi O. 52/1997 precizează că unul dintre principiile care va trebui respectat de contractul de franciză va fi acela de a preciza condiţiile în care va putea să opereze cesiunea drepturilor izvorâte din contract.G. Anexa 11). L’intuitu personae dans les contrats. Autorul defineşte noţiunea de „intuitu personae obiectiv” care nu este o percepţie „sentimentală” a persoanei cocontractantului. Matray. 23-24.eff-franchise. cât şi Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 13). cit.. care trebuie exploatată astfel încât să permită păstrarea identităţii şi renumelui reţelei pentru care francizorul este garant” (art. dar şi a capacităţilor sale financiare (Codul deontologic european al francizei. nr. 44 lit. ci se sprijină pe elemente exterioare persoanei şi care au un caracter universal. 191. 21 D. p. 21/1996. pct.

117. 24 septembrie 1997. 39 lit. Baschet. Leloup. p. op. În sensul că acest dezechilibru se justifică prin diferenţa de talie a întreprinderii francizor faţă de aceea francizate. op. D. nr. op. a se vedea Ph. op. Verbraeken.. p. 119. acest aspect nu este necesar a fi precizat în contract decât dacă interesele francizorului o cer...-M. cit. Verbraeken. 2007. 273. 45 A se vedea infra p. 500.. 23-24. în R. apud Ph. 117. 5 din Legea concurenţei nr.. (1) din O.. cit. Considerăm că. p. Bourgeon. 32 Trib. 52/1997. p. 43 Cass. p.). apud D. p. 932. 1992. cit. nr. valoarea consimţământului valabil exprimat.. considerăm că acceptarea tacită care s-a considerat că operează în cazul concesiunii nu poate constitui o modalitate de agreare în cazul francizei. 47 Deoarece integrarea noului francizat presupune întotdeauna o etapă pregătitoare. se referă la consecinţele caracterului intuitu personae faţă de francizat. 44 lit. 36 A se vedea şi: Recueil Lamy. 934. 38 Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. op. 272. cit. însă termenii problemei sunt aceiaşi şi în ceea ce priveşte franciza. 4828. le Tourneau. A se vedea Ph. 44 Ph.. pct. în RDC civ. apud D. L. A se vedea C. le Tourneau. 17 mai 2001. op. cit. pct. Pentru o opinie contrară. p. 34 Ph. g). p.G. 150-151. cu implicaţii din partea francizorului – cel în măsură să asigure pregătirea –. S-a arătat că majoritatea contractelor de franciză cuprind o asemenea clauză. 23-24.-M. op. nr.A. 21/1996. 39 Art. apud C. 41 A se vedea Ph. op. Baschet. 298. 150. Bourgeon. cit. nr..G. a se vedea J. Leloup. op. 31 D. 6 alin. Droit économique.O..A. nr. D. În sensul că francizorul dispune discreţionar de dreptul de a-şi alege francizaţii. op. 46 Fără a insista asupra acestui aspect. p. . 963. 191.-M. dacă aceasta trebuie interpretată ca fiind o acceptare ori refuz. 273. 117. 35 şi urm. cit.D. deoarece tăcerea nu are. p.. le Tourneau. Soluţia a fost pronunţată în cazul unui contract de concesiune. p. aprilie 2004. Leloup. Droit de la responsabilité et des contrats. com.. 47. 272.-M. 33 Trib.fără acordul francizorului drepturile şi obligaţiile izvorâte din contractul de franciză”. cit. cit. p. Matray. 117.. 2002/2003. p. cit. 1929/08213. op. p. op. Cadiet.. op. cit. amintim doar că autorii care contestă dreptul francizorului de a încheia în mod discreţionar contracte de franciză contestă însăşi existenţa a ceea ce numesc „drepturi discreţionare”. cit. nr. Leloup. Matray. adică drepturi potestative.. Paris. com. 40 J. p. 35 Ibidem. cu notă de J.C. op. 1998. nr. p. cu modificările şi completările ulterioare. nr.. nu şi faţă de francizor. g). cit. p. cit. Autorul din urmă indică încă un aspect care trebuie a fi precizat. 501. A se vedea Ph. cit. 42 C. 24 noiembrie 1992. p. liv. apud C. cit. Verviers. 37 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. p. op. cu excepţia textului O. Hasselt (cess. le Tourneau. op. op. op. le Tourneau. Este de remarcat faptul că aceste texte. respectiv valoarea tăcerii francizorului. Lyon. a se vedea J. Billiet.. com. 1312 FS-P. DallozAction. prin care să se reglementeze procedura cesionării contractului de către francizor. cit.. 246. À propos des clauses d’intuitu personae. cit. C. le Tourneau. D. 52/1997. p. 2 iulie 2002. 95. le Tourneau.R. 6871. în principiu.. Ferrier. J.

La collaboration entre franchiseur et franchisé: Petites affiches. J. a se vedea L. 116. Droit économique. 1 lit. Teoria generală a obligaţiilor. cu notă de Kileste. Paris. 31 august 2000. 60 În sensul că pregătirea francizaţilor din perioada imediat următoare transmisiunii know-how-ului este o modalitate strânsă de colaborare a părţilor. în R. că „fiecare parte are obligaţia de a colabora cu cealaltă parte atunci când o astfel de colaborare este rezonabilă pentru îndeplinirea obligaţiilor acelei părţi” (art. 1994. 13 octombrie 1987. 1983. apud Ph. 94. op. 87-10. 55 S-a considerat că este indispensabilă colaborarea părţilor în vederea atingerii unui scop comun. a se vedea J. le Tourneau. dar şi că francizatul are „obligaţia de a colabora cu loialitate la reuşita reţelei la care a aderat” (www.. 4828). 274. p. p. Remarques sur la théorie générale du contrat et les créations récentes de la pratique commerciale. 1995. Bucureşti. nr. Cel din urmă autor arată că.. 53 Pentru detalii asupra acesteia. la rândul lor. 1997. cit.efffranchise. ci mai degrabă. afirmă: „contractul nu este un veritabil mariaj. Marot. nr.. 54 Ph. 136. Ed. Cahiers de droit de l’entreprise. 56 Ph. 174. Anexa 1 (www.3). 94. Autorul. La Documentation française.1.. în cazul în care francizatul nu se face vinovat de comportament culpabil. 307-308. Paris. s-a decis în sensul anulării cesiunii pentru lipsa cauzei în cazul în care cesiunea a operat în contra dispoziţiilor contractului de franciză care cerea consimţământul scris al francizorului (Cass. Anexa 1. Matray. 51 Codul deontologic european al francizei. A se vedea Les principes du droit européen du contrat. A se vedea M. precizează că „franciza este bazată pe o colaborare continuă şi strânsă” (art.-M.com. apud D. cit. p. apud Ch. Mélanges G. apud Recueil Lamy. 17).107. Cabrillac.D. Principiile Unidroit precizează. Y. p. 17 mai 1988. 93. servindu-se de un celebru citat. cit. 50 Art. Ed.. PU Toulouse 1. Essai sur l’acte juridique collectif. apud L. 2006. 62-63.. p. le Tourneau. Leloup. p..115.. 1). Paris. p. p. p. op. Astfel. p. le Tourneau. 1. op. A se vedea Principiile Unidroit aplicabile contractelor comerciale 2004. a) din O. 23. Roujou de Boubée.48 D. Burst. op. Matray. p. 4 şi urm. 17. op. p. Pop. rezilierea nu se va produce imediat. 52/1997. 1988. cit. 67. 2 alin. nr. op.. LGDJ. 935. Ed. 626. p.. com... p. 5. LGDJ. a se vedea Mons. Minerva. Baschet. cit. le Tourneau. Lumina Lex. fiind necesară o perioadă pentru lichidarea stocurilor etc.eff-franchise. . 57. 49 Ph. cit.G. 52 Principiile de drept european ale contractelor. Amiel-Cosme. nr.com. L’exécution. cit. 52/1997 prevede că „faza precontractuală trebuie să permită fiecărei părţi să-şi confirme decizia de a colabora” [art.C. op. Les réseaux de distribution. cit. 235 şi urm. Bucureşti. «întâlnirea a două egoisme»” (G. (1)].). nr. l’inexécution et ses suites. O.G. 1961. op. 1978. 57 S-a afirmat că „în acest tip de contract. nr. 2007. 59 Codul deontologic european al francizei. remuneraţia părţilor creşte în acelaşi timp” (Mousseron. p. 18).). nr. Marty. 58 În sensul că s-a creat o confuzie prin considerarea noţiunii de „clientelă” ca fiind aceeaşi cu „interesul comun”. art. p.

Şi contractul-model de franciză redactat de CCI prevede obligaţia francizatului de a semnala orice acţiune de contrafacere a drepturilor de proprietate intelectuală (art.6). Matray. Matray. 74 Art. 39 lit. cit. a recursului în exces la justificarea în temeiul principiului executării contractului cu bună-credinţă. cit. nr. şi că obligaţia de colaborare nu are aceeaşi pondere în ceea ce-l priveşte pe francizor. în doctrina juridică belgiană. 5 din Legea concurenţei nr. 71 Regulamentul 4087/88. art. op. 493. în cazul înţelegerilor verticale. Matray. 44 lit. (2). 5 din Legea concurenţei nr. acesta fiind mai împovărat decât francizatul.2.G. A se vedea E. 27. 27. iar în legislaţia comunitară prin textul pct. 1 (www. 4 alin.G. a se vedea Ch. op. cit. 14. LGDJ. 1 lit.3. 63 Este vorba despre „obligaţia impusă beneficiarului de a comunica şi de a pune la dispoziţia francizorului orice experienţă acumulată în exploatarea francizei. Le Droit de la distribution – droit commun ou droit spécial?. c) din O. Chronique de jurisprudence – Le contrat de franchise en droit belge (1987-1996). nr. 21/1996. 21-22. 70 Ph. op. d) al Liniilor directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. în Le contrat électronique au cœur du commerce électronique... 187. (3) lit. 2. J. cit. 44 lit.G. Smets-Gary. drept urmare. 39 lit. apud D. Un alt autor propune chiar termenul de franciză „fraternă” în ilustrarea ideii de cooperare.G.com). C. . Matray. p. 18. apud D. 227. 21/1996. 2. 65 S-a apreciat. Sher.T. 62 Art. de a intenta acţiune în justiţie împotriva autorilor contrafacerii sau de a acorda francizorului asistenţă în cazul unei acţiuni în justiţie împotriva autorilor contrafacerii”. 4 alin. din cauza lipsei unei reglementări legale a contractului de franciză şi. cât şi în legislaţia comunitară prin textul pct. p. op. 68 Sentinţa arbitrală din 15 februarie 1994. prevăzută în legislaţia noastră prin textul pct. 73 Codul deontologic european al francizei. 52/1997.. 52/1997..c. 67 Pentru o opinie contrară. e) al Instrucţiunilor Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. Matray. A se vedea P. Ch. 52/1997. 75 Art. Codul deontologic european al francizei prevede acelaşi lucru în art.61 Art. iar celorlalţi beneficiari să le acorde licenţa neexclusivă pentru know-how-ul rezultat din această experienţă” care este prevăzută atât în legislaţia română prin textul pct. e) al Liniilor directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. p. J. op. p. Lamazerolles. p. 2005.eff-franchise. (2) lit. b) din O. Codul deontologic european al francizei prevede acelaşi lucru în art. 66 Ch. determinată de interdependenţa de natură economică. Paris. p. 69 D. La franchise. 1995. 52/1997. 20. nr.b.T. Matray.. nr. 6 alin. 4 lit. Autoarea precizează că doar în situaţia în care contractul ar stipula expres performanţele care trebuie a fi atinse de către părţi obligaţia ar fi una de rezultat. 64 Este vorba de „obligaţia impusă beneficiarului de a informa francizorul asupra contrafacerii drepturilor de proprietate intelectuală acordate sub licenţă. cit. Anexa 1 (www. le Tourneau. teza a 3-a din O. cit. art. op. cu modificările şi completările ulterioare. 72 Codul deontologic european al francizei. c). 267. Franchisse et commissions occultes.eff-franchise.. p. 1997. c) al Instrucţiunilor Consiliului Concurenţei din 14 aprilie 2004 privind aplicarea art. p.. a) din O.com). p.

81 J. A se vedea La relation franchiseur-franchisé. patron”. 2006. datorată tocmai independenţei sale juridice care însă îl va pune în situaţia de a acţiona solitar. apar abia la finele contractului de franciză..76 S-a apreciat că această relaţie variază. aceasta nu trebuie să interfereze cu identitatea comună a reţelei de franciză care rezultă. fiind titularul propriei clientele (C. 450. în funcţie de circumstanţe. în pofida obligaţiei francizatului de a remite regulat francizorului documentele sale contabile. p.c al Regulamentului 4087/88 prevedea că „francizatul este obligat să indice calitatea sa de comerciant independent. iar francizorul poate verifica dacă. op. 78 Art. Droit de la distribution. cit. în cadrul contractului de franciză de distribuţie. p. nr. 4éme éd. 11 şi urm. 126.. op. le Tourneau. A se vedea D. din utilizarea unei denumiri comune şi de organizarea uniformă a punctelor de comercializare şi/sau a mijloacelor de transport prevăzute de contract”. cit. Obligaţia francizatului de a da asemenea informări despre propria activitate nu va conduce la încălcarea independenţei acestuia din simplul motiv că acesta are obligaţia de a ţine contabilitatea după normele comune reţelei. 315. în acest sens. care-i va incumba francizorului. 84 Într-o speţă s-a decis angajarea răspunderii francizorului faţă de clienţii francizatului atunci când independenţa acestuia din urmă nu rezultă cu certitudine. Directiva 85/374/EEC din 25 iulie 1985 privind răspunderea producătorului (JOCE L 210 din 7 august 1985). 1644. francizaţii se conformează regulilor reţelei. asumându-şi riscurile acesteia. în intenţia de a explica avantajele viitorilor francizaţi prin afilierea la reţeaua de franciză. le Tourneau. Litec. Ferrier. Of. op. la o relaţie care implică o răspundere crescută a francizorului faţă de francizat. p. Ed. franciza apare ca un factor de dezvoltare a întreprinderilor mijlocii. 1. A se vedea D. cit. 128. op.) şi când francizorului îi va incumba răspunderea pentru produsele defectuoase. cit. le Tourneau. iar nu la întregul ansamblu al efectelor încetării contractului de franciză. nr. Din acest punct de vedere. 80 S-a afirmat. Paris. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte (M.. A se vedea P. în mod particular.-M. modificată şi completată de Directiva 1999/34/CE (JOCE L 141 din 4 iunie 1999) a fost transpusă în dreptul român prin Legea nr. cit... Recueil Lamy. A se vedea Ph. 83 Excepţie va fi. chiar dacă utilizează marca francizorului şi aplică normele acestuia. p. Droit économique. 2003. că francizatul. op. precum şi cele mai importante dintre acestea. p. care va conduce la calificarea contractului de franciză ca fiind unul de muncă. Baschet. Paris. p. de la una de totală dependenţă. obligaţia de garanţie pentru vicii ascunse. Leloup. D. 24 iunie 2003. recurg inclusiv la sintagme precum „Veţi deveni propriul dvs. 220. În studiul de faţă. 77 Francizorii. exercită el însuşi activitatea comercială. 82 Ph. Autorul afirmă că efectele sunt multiple şi că majoritatea consecinţelor. p. şi în ce măsură.. acesta îşi păstrează statutul de independenţă. când francizatul se găseşte într-o poziţie precară. . 136. 79 O instanţă franceză a apreciat că. 2429). 2007. ne vom limita doar la analizarea clauzei de nonconcurenţă post-contractuale.A. 552 din 22 iunie 2004). asemeni oricărui alt vânzător. O situaţie similară va fi în cazul în care francizorul este producătorul produselor care vor fi comercializate prin reţeaua de distribuţie (a se vedea supra p.

precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului” [art. Guyon. p. cu notă de C. cit. 481 şi urm. Of. op. în calitate de administratori. p.. 130. le Tourneau. op. prin art. apud D.. dependentul (l’assujetti). reprezentanţi. 215 şi urm.. dar şi de Legea nr. Amiel-Cosme. le Tourneau. 277 alin. A se vedea Gaz. drept consecinţe ale dependenţei francizatului vin şi recalificarea contractului de franciză în contract de muncă. Matray. 85/2006 privind procedura insolvenţei (M. 130. 1986.. cit. 21/1996. cit. 85 Art. constituind un temei juridic pentru calificarea francizatului drept salariat. 130. 374 din 29 aprilie 2004). p. 571 din 29 iunie 2004) care dispune că „C. cit. Economica.. 90 În situaţia în care imixtiunea francizorului în activitatea francizatului îi afectează acestuia din urmă independenţa. instanţa s-a pronunţat pentru rezilierea contractului. 57). cit. A se vedea G.V. apud L. op. să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere. op. LGDJ. D. apud Ph. Virassamy. 1. com.) funcţii de conducere” [art. nr. În dreptul francez. 4 din Regulamentul 2790/99 condamnă „restrângerea capacităţii cumpărătorului de a-şi determina preţul de vânzare”. p. p. „Contractele de dependenţă” sunt contracte privind o activitate profesională în cadrul cărora unul dintre contractanţi. op. 5 alin. (1)] şi că „persoanele fizice prevăzute la alin. le Tourneau. cit... 130. op. trimiteri la noţiunea de „administrator de fapt” sunt făcute de Legea nr. dar aceasta a intervenit la un moment dat. p. aceasta având ca efect starea sa de dependenţă economică şi plasarea sub dominaţia partenerului privilegiat. a) al Regulamentului Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 1989. Codul muncii francez. Pal. iar pe francizat ca reprezentant al acestuia (Cass. A se vedea Y. op. 86 A se vedea Ph. 216. 5 lit. 8ème éd. A se vedea: Ph. p. le Tourneau. (1) sunt ţinute şi la repararea prejudiciilor patrimoniale cauzate prin fapta constituind contravenţie. Virassamy. p. cit. Pentru o analiză exhaustivă asupra noţiunii de „dependenţă economică”. 215. 936. În stadiul actual al legislaţiei noastre. 88 Ibidem. p. Amiel-Cosme. „Dependenţa economică” a fost definită de către doctrina franceză ca starea în care se găseşte unul dintre contractanţi care se vede nevoit a accepta condiţiile impuse de către celălalt partener contractual pentru a supravieţui. 87 G. iar în dreptul român există o dispoziţie similară în textul art. Baschet. Paris. 1998.. (2) din Legea concurenţei nr. 1994. op. 10. Amin.N. op. p.. a se vedea L. 2éme semestre. L 781-1-2. cit.. în cursul derulării contractului. privilegiate ori exclusive. nr. 89 Ph. cit. 3 mai 1995. Les contrats de dépendance (essai sur les activités professionnelles exercées dans une dépendance économique)..n. t. nr. 138 alin. Dacă . este tributar pentru a exista ori a supravieţui relaţiei permanente. 359 din 21 aprilie 2006) care prevede că „la cererea judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică ajunsă în stare de insolvenţă. apud L. 25. cit. precum şi considerarea francizorului ca fiind „administrator de fapt” în cadrul societăţii-francizat. poate aplica sancţiuni persoanelor fizice cărora. 546.. Amiel-Cosme. pe care a stabilit-o cu celălalt contractant. p. Droit des affaires. legali sau exercitând de jure sau de facto (s. D. Of.M. (1)]. 297/2004 privind piaţa de capital (M. Of. partenerul privilegiat. op. în cazul înţelegerilor verticale (M. nr.iar documentele furnizate de către francizat clienţilor păreau a-l indica pe francizor drept contractant. p.

întocmai francizatului. ce-i sunt necesare pentru fabricarea. 5. este un comerciant independent. acesta desfăşoară activităţi în numele şi pe seama comitentului. nu va fi remunerat de către francizor. ca obiect transmiterea know-how-ului creat de către francizor. Aşa cum rezultă din definiţia contractului de agent. acestea sunt ţinute solidar la repararea prejudiciului cauzat” [art. cunoştinţe tehnice nebrevetabile sau brevetabile dar nebrevetate. iar nu în nume propriu 3 . transmite celeilalte părţi. în timp ce regimul exclusivităţii teritoriale în contractul de franciză este strict. în principiu. acesta. Contractul de franciză şi contractul de know-how Contractul de know-how este definit în doctrină ca fiind contractul în virtutea căruia una dintre părţi. Ambele reglementări se referă la posibili administratori de fapt.fapta este imputabilă mai multor persoane.2. persoane fizice. să negocieze afaceri pentru o altă persoană fizică sau juridică. fără a fi prepusul comitentului 2 . Câştigul obţinut de către agent este plătit acestuia direct de către comitent. agentul va fi remunerat cu o sumă care poate fi anterior stabilită. în cazul francizatului. întreţinerea ori comercializarea unor mărfuri sau pentru elaborarea şi punerea în fabricaţie a unor tehnici sau procedee. respectiv menţine clientela. Agentul poate desfăşura activitatea sa în aria teritorială stabi-lită prin contract. comerciantul persoană fizică sau juridică. Contractul de franciză presupune însă şi desfăşurarea activităţii care face obiectul francizei sub marca francizorului şi beneficiind de asistenţa tehnică oferită cu regularitate de către acesta. dar în accepţiunea franceză şi francizorul persoană juridică se poate erija în funcţia de administrator. Are ca obiect transmiterea unui know-how (adică a cunoştinţelor tehnice) 6 de către furnizor şi plata preţului de către beneficiar 7 . Contractul de franciză are. în contrapartidă francizatul fiind obligat a-l remunera pe francizor. este împuternicit. spre deosebire de francizat. acesta conţine o clauză de exclusivitate teritorială 4 . în mod statornic. numită comitent. ci câştigul său va depinde de capacitatea de a-şi forma.1. §5 Deosebiri şi asemănări între contractul de franciză şi alte contracte cu fizionomie similară 5. Pentru activitatea desfăşurată. de asemenea. aceasta nefiind o clauză de esenţa contractului de franciză 5 . . funcţionarea. (2)]. ori să negocieze şi să încheie afaceri în numele şi pe seama comitentului 1 . Agentul. cu titlu principal ori accesoriu. numită beneficiar. drept consecinţă a independenţei sale. ori cu un comision sau prin combinarea celor două metode. în schimbul unei redevenţe. între el şi comitent neexistând raporturi de prepuşenie însă. în calitate de intermediar independent. numită furnizor. Contractul de franciză şi contractul de agent Contractul de agent este acordul în virtutea căruia agentul. 277 alin.

. acesta nu va avea obligaţia de a-i acorda asistenţă pentru a putea utiliza tehnica furnizată 8 . distribuitorii vând produsele sub marca producătorilor lor. Definiţia mai sus redată a fost criticată de către doctrina de specialitate. Ceea ce va dobândi beneficiarul din contractul de know-how este ansamblul informaţiilor care-l alcătuiesc. beneficiarul va utiliza know-how-ul dar sub marca proprie. Ambele contracte având ca pivot comunicarea know-how-ului vor presupune aceleaşi obligaţii de confidenţialitate din partea beneficiarului. În cazul contractului de franciză. iar apoi să le comunice şi celorlalţi francizaţi. Produsele comercializate de către francizaţi vor fi vândute sub numele francizorului. în timp ce. Contractul de franciză şi contractul de distribuţie selectivă Distribuţia selectivă este „acel sistem de distribuţie în care furnizorul decide să vândă produsele sau serviciile prevăzute în acord. Furnizorul know-how-ului în contractul de know-how nu are aceeaşi obligaţie de a actualiza know-how-ul. respectiv pe întreaga durată a executării contractului 9 . putând astfel să fixeze singuri preţul produselor pe care le comercializează 15 . Dacă această activitate poate fi îmbunătăţită.În cadrul contractului de know-how. Cea mai importantă deosebire între cele două contracte considerăm că o constituie obligaţia francizorului de a comunica fran-cizatului şi îmbunătăţirile aduse know-howului ulterior comunicării acestuia.3. distribuţia selectivă ar putea asimila franciza 14 . în timp ce franciza nu presupune orientarea către un anumit tip de produs. fiind considerată exactă. În cadrul contractului de know-how nu există obligaţia niciuneia dintre părţi de a comunica celeilalte eventuale îmbunătăţiri aduse conceptului 10 . francizatul va avea obligaţia de a comunica francizorului eventualele îmbunătăţiri. Prin însăşi specificul său. distribuitorii săi. Asemănările între distribuitorii din cadrul distribuţiei selective şi francizaţi sunt multiple: atât distribuitorii. şi în care aceşti distribuitori se angajează să nu vândă aceste produse sau servicii altor distribuitori neautorizaţi” 11 . pentru ca acesta să le integreze în know-how reţelei. Ulterior transmiterii de către furnizor a know-how-ului. însă aşa cum acestea se găsesc la momentul încheierii contractului. În cadrul reţelei de franciză va exista un flux continuu de informaţii dinspre francizaţi înspre francizor şi invers. trebuind însă să desfăşoare activitatea care face obiectul francizei întocmai celorlalţi membri ai reţelei. numai distribuitorilor selecţionaţi pe baza unor criterii prestabilite. cât şi francizaţii sunt comercianţi independenţi care desfăşoară activitatea în nume şi pe cont propriu. francizatul aderă la reţeaua creată de francizor. ori chiar insuficient de exactă 13 . 5. Astfel privită. cât şi în dreptul român. dar prea succintă 12 . Astfel cum rezultă din definiţia dată distribuţiei selective atât în dreptul comunitar. direct sau indirect. conform unor criterii ferite de arbitrariu. distribuţia selectivă presupune vânzarea unui anumit tip de produse de înaltă tehnicitate ori produse de lux 16 pentru a căror comercializare adecvată este necesar a se face o selecţie a distribuitorilor. furnizorul – întocmai francizorului – poate selecţiona. în cadrul distribuţiei selective.

aderând la principiul identităţii comune a reţelei. în cadrul distribuţiei selective. Aşadar. Aşa cum s-a afirmat în doctrina de specialitate. pe o durată determinată şi sub controlul concedentului. Deci. De asemenea. numit în dreptul comunitar. regula este că. furnizorul nu oferă niciun know-how. În cadrul distribuţiei selective. de asemenea neexistând o asistenţă de natură tehnică din partea acestuia 17 . Similar invers. care se va face exclusiv de la acesta. Contractul de franciză şi concesiunea exclusivă Contractul de concesiune. asistenţa tehnică permanentă acordată pe întreaga executare a contractului de către francizor va fi un element important fiecărui contract de franciză. corespunzătoare comunicării know-how-ului. contractul de concesiune exclusivă presupune o relaţie de exclusivitate reciprocă 23 . neoperând o transmisiune de know-how. Aceste produse provin. astfel cum aceasta se va achita de către francizatul care aderă la o anumită reţea de franciză. 5. adeseori. concesionarul putând . De asemenea. Aceasta din urmă reprezintă o clauză esenţială în contractul de concesiune 24 şi care este deseori însoţită de exclusivitatea de folosire a mărcii pentru respectivul teritoriu. iar nu ale unuia singur. francizatul va comercializa doar produsele francizorului. de la producători diferiţi. distribuirea produselor a căror monopol de revânzare îi este concedat” 21 . iar concesionarul oferă exclusivitate concedentului în ceea ce priveşte aprovizionarea. dar şi în legislaţia română contract de distribuţie exclusivă este convenţia prin care „furnizorul acceptă să vândă produsele sale unui singur distribuitor. concurenţi 19 . spre deosebire de francizat distribuitorul nefiind ţinut de obligaţia de a se aproviziona exclusiv de la un anumit furnizor. concesionarul va distribui doar produsele concedentului 22 . în exclusivitate. dar nici redevenţele periodice 18 . În cadrul distribuţiei selective. Doctrina. nu se va justifica plata unei redevenţe. ci doar aprovizionarea cu produsul său. Deci distribuitorul nu va plăti nici suma iniţială. exclusivitate care presupune şi exclusivitatea teritorială în favoarea concesionarului. l-a definit ca fiind convenţia prin care „un comerciant numit concesionar pune firma sa de distribuţie în serviciul unui distribuitor ori al unui producător pentru a-i asigura acestuia din urmă. dar nu sub o marcă comună. pe un teritoriu determinat. distribuitorul din cadrul reţelei de distribuţie selectivă comercializează produsele în nume propriu. Concesiunea exclusivă este o convenţie încheiată între doi parteneri care îşi păstrează independenţa pe parcursul derulării relaţiilor contractuale 25 . în timp ce francizatul reiterează reuşita în afaceri a francizorului.În cadrul contractului de franciză va fi esenţială comunicarea know-how-ului de către francizor francizatului.4. în scopul revânzării într-un anumit teritoriu” 20 . care a denumit contractul de concesiune exclusivă. distribuitorul va comercializa produse aparţinând diferiţilor producători. concedentul oferă concesionarului său exclusivitate în ceea ce priveşte furnizarea de produse către acesta. În cadrul contractului de concesiune exclusivă.

Franciza. neexistând constrângerile pe care le are francizatul în desfăşurarea activităţii sale. dar şi pe aceea de servicii. nu se poate ca un producător să recurgă la distribuirea prin reţeaua de franciză dacă anterior nu a experimentat distribuirea produselor pe cont propriu. Deoarece franciza presupune reiterarea succesului francizorului. fac din franciză o metodă de comercializare mai adaptată necesităţilor comerciantului modern. însăşi posibilitatea de a recurge la franciză – atât în cazul distribuţiei de produse. având ca obiect nu doar distribuţia de produse. cât şi francizatul fiind comercianţi independenţi. Contractul de concesiune exclusivă se aseamănă din acest punct de vedere cu contractul de franciză. în general. Franciza apare ca o modalitate de distribuţie mai complexă decât concesiunea 29 . atât concesionarul. Dacă însă un producător va dori a distribui facil mărfurile sale în cadrul unei reţele. dar şi de a fabrica mărfuri conform tehnicii puse la punct de un anumit producător. la punct sistemul de distribuţie. putem afirma că independenţa de care se bucură beneficiarul din contractul de franciză este mai restrânsă faţă de aceea a concesionarului. De altfel. el nu dispune de un know-how. care este de esenţa concesiunii. a fost considerată ca fiind o fizionomie contractuală mai modernă decât concesiunea 30 . acesta îndeplineşte calitatea de francizor atât în cadrul reţelei de distribuţie. Situaţia este cu totul alta în ceea ce priveşte contractul de franciză: aşa cum am arătat. în cadrul francizei de producţie unde francizorul creează o reţea pentru distribuţia propriilor produse. Aşa cum s-a afirmat în doctrina de specialitate. precum cea datorată de către francizat în cazul contractului de franciză. Of. implicând transferul know-how-ului. nu va exista o identitate comună a reţelei. Distribuitorii reţelei de concesiune exclusivă nu vor acţiona unitar. Deoarece rolul concesionarului se limitează la vânzarea produselor. 1 Legea nr. Exclusivitatea teritorială. prin încheierea contractului de concesiune se stabileşte. nr. în cadrul contractului de concesiune exclusivă nu va fi datorată o contraprestaţie din partea concesionarului. cât şi în cadrul reţelei de producţie 28 . În cadrul contractului de franciză operează un transfer al know-how-ului care nu se regăseşte însă în cadrul concesiunii exclusive. o legătură între un producător şi un alt comerciant care este distribuitor 27 . anterior.fixa liber preţul produselor pe care le distribuie şi desfăşurând activitatea în nume şi pe cont propriu. iar nu doar furnizarea de produse în scopul revânzării lor către utilizatorii finali. cât şi a aceleia de servicii –. va putea recurge la distribuţia prin concesiune exclusivă. pentru că. 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi (M. fără a mai fi nevoit a pune. Deoarece nu se va transmite niciun know-how. Deşi concesionarul beneficiază de asistenţă comercială. nu are aceeaşi pondere în cadrul contractului de franciză 26 . 581 din 6 august 2002) se aplică raporturilor dintre agenţii comerciali permanenţi şi comitenţii . precum şi fabricarea de produse. în cadrul acestui sistem de distribuţie nu va exista o reiterare a succesului în afaceri al concedentului. într-o asemenea situaţie.

9. 509/2002. Mocanu. 5 alin. părţile convin. Bucureşti. 4 Art. nr. Paris. A se vedea J. respectiv Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. câteodată. 21/1996. 6 Pentru detalii asupra conceptului de know-how.. Încă anterior apariţiei acestei reglementări. în scopul cumpărării de produse sau servicii de către comitent sau vânzării de produse sau servicii furnizate de comitent”. 21/1996. cit. art. deşi majoritatea furnizorilor preferă a se abţine de la a furniza şi asistenţa. 1 din Legea nr. astfel cum se stabileşte în contract”. în sensul instruirii personalului beneficiarului în vederea utilizării know-how-ului. (2) din Legea concurenţei nr. „«Înţelegerea de agent» reprezintă cazul în care o persoană fizică sau juridică (agent/reprezentant) este învestită cu puterea de a negocia şi/sau a încheia contracte pe contul altei persoane (comitent/reprezentat).D.N. Ed. Ed.. Lumina Lex.M. numită reprezentat şi o altă persoană. nr. în cazul înţelegerilor verticale. p. 66 şi urm. în R. 5 din Legea concurenţei nr. În cazul în care know-how-ul aparţine unui domeniu extrem de specializat şi faţă de care beneficiarul este relativ neexperimentat. în numele propriu al agentului sau al comitentului. p. cu modificările şi completările ulterioare. 280.) se poate exercita în una sau mai multe regiuni determinate. 9 Ph. în cazul înţelegerilor verticale. p.A. Costin. p. h). p. A se vedea M. şi Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. numită reprezentant sau agent. în schimbul unui comision. Deleuze. 509/2002 precizează că „împuternicirea (. 1 alin.acestora. 274 şi urm. p. şi în temeiul căruia acesta din urmă îşi asumă obligaţia ca. Franciza – blazonul succesului (III): clauza de exclusivitate teritorială în contractul de franciză. 8 Ibidem. 5 din Legea concurenţei nr. Autorul explică prin ce se diferenţiază comunicarea know-how-ului din cadrul contractului de know-how de transmisiunea . Desigur că ulterior transferului know-how-ului se va putea conveni şi în sensul acordării unei asistenţe tehnice de către furnizor. în cazul înţelegerilor verticale. cât şi un contract care poate fi atât cu reprezentare cât şi fără reprezentare de către Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 1988. pct. Know-how-ul – cheia tezaurului francizei (I). în cazul înţelegerilor verticale. 3/2006. 7 M. de două acte normative române.D. 21/1996. op. precum şi de către Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art.R. Conform acestor texte normative. doctrina românească a definit contractul de agent ca fiind un contract de intermediere care se încheie între o persoană. le Tourneau. Le contrat international de licence de know-how. 509/2002. 3 Observăm că în stadiul actual al reglementării române contractul de agent este considerat a fi atât un contract care implică o reprezentare perfectă de către Legea nr.C.. 3/2007. I. O definiţie a „înţelegerii de agent” este dată. 69. 15 şi urm.. 1996. 2 lit. cit. Costin. 21/1996. ca furnizorul să acorde o asistenţă iniţială. cu modificările şi completările ulterioare. 2 Art. 5 alin.N. ceea ce trebuie reţinut însă este că o eventuală obligaţie a furnizorului de a acorda asistenţă tehnică beneficiarului nu este nici de esenţa şi nici de natura contractului de know-how. a se vedea M. (3) din Legea nr. Mocanu. vol. 5 A se vedea M. identic. în R. (2) din Legea concurenţei nr. să trateze afaceri comerciale în numele şi pe seama celui dintâi. Masson. op. 211. Dicţionar de drept internaţional al afacerilor.

N. 199. în cazul comunicării de know-how. Costin.. CE. 56.. Baschet. 10 Pentru o opinie contrară. precizează că „(.-M. 123 al Instrucţiunilor Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. affaire Duo. Ferrier. 3/2001. L’équilibre des réseaux de franchise de parfumerie de luxe: d’un équilibre menacé à l’équilibre nécessaire. 29 octombrie 1970 (JOCE L 242 din 5 noiembrie 1970). în RJDA nr. 13 D. op. 3108. p. pe de altă parte.. calculatoare personale: Comm. într-un sector determinat. 136. unul sau mai mulţi comercianţi pe care-i alege în funcţie de criterii obiective având caracter calitativ. în mod obişnuit şi obligaţia ambilor contractanţi de a-şi comunica reciproc îmbunătăţirile aduse know-how-ului a se vedea M. 5 alin.)”.. 5 din Legea concurenţei nr. apud J. veselă de înaltă calitate Comm. 200. pct. Anterior. cit. (2) din Legea concurenţei nr. 15 Observăm că asemănările sunt precizate doar pentru reţelele de franciză de distribuţie. Amédé-Manesme. 5 din Legea concurenţei nr. 12 G. Textul reproduce dispoziţia similară prevăzută în art. 14 Ibidem. nr. p. în cazul înţelegerilor verticale. 16 decembrie 1985. 16 D. care se regăseşte identic în textul pct. 1. în cazul înţelegerilor verticale.d al Regulamentului 2790/99. 2002.acestuia în cadrul contractului de franciză.. CE. şi anume reţelele de franciză de parfumerie de lux.) abordarea individuală a restricţionărilor verticale referitoare la cumpărarea. 21/1996. Leloup. vânzarea şi revânzarea produselor şi serviciilor conţinute în acordul de franciză.. p. a se vedea F.. în timp ce în cazul contractului de franciză comunicarea know-how-ului reprezintă doar un mijloc (în vederea realizării obiectului contractului).. I. fără discriminare ori limitare cantitativă nejustificată şi prin care distribuitorul. în sensul că şi contractul de know-how. Pentru o analiză detaliată a unei categorii aparte de reţele de franciză de distribuţie. şi anume prin faptul că. cu modificările şi completările ulterioare. op. scopul final este reprezentat de comunicarea însăşi. Autorul indică pentru exemplificare soluţii ale Curţii Europene de Justiţie în domeniul distribuţiei selective: în domeniul informatic. op. 3 noiembrie 1982. 35. cu modificările şi completările ulterioare. op. comercianţi independenţi cum sunt. afacerea IBM (JOCE L 118 din 4 mai 1984). cit. Fournier. 18 aprilie 1984. jurisprudenţa a definit contractul de distribuţie selectivă ca fiind convenţia prin care un furnizor se angajează să aprovizioneze. vor trebui a fi agreaţi de către furnizori. 276.. 793 şi urm. Distribution sélective et franchise. 11 Art. unde francizaţii. Cu atât mai mult cu cât textele Liniilor directoare pentru completarea Regulamentului 2790/99 se referă la franciză şi la distribuţia selectivă.. p.. cit. CE. fiind un contract de colaborare conţine. 21/1996. 266. . afacerea Omega: Comm. afacerea Villeroy et Boch (JOCE L 376 din 31 decembrie 1985).) acordurile de franciză uzuale conţin combinaţii de diverse restricţionări verticale referitoare la produsele distribuite. 2 lit. astfel încât sugerează o intenţie de asimilare: pct. în special distribuţia selectivă (. 21/1996. 122 al Instrucţiunilor Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. crim. ceasuri.)”. d) Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art.. cum ar fi distribuţia selectivă (. p. precizează că „(. care se regăseşte identic în textul pct. este autorizat să vândă şi alte produse concurente: Cass.. cit. în cazul înţelegerilor verticale. D. JCP 1983.

nr. Costin. la care se adaugă o serie întreagă de elemente particularizante: importanţa selecţionării viitorilor francizaţi. D. op. p. aşa încât. 27 J. op. Ferrier. cit. A se vedea Recueil Lamy..17 În sensul că distincţia între distribuţia selectivă şi franciză este obligaţia francizorului de a comunica know-how-ul său francizaţilor. 24 Ibidem. nr. 281.-M. Baschet. cit. cât şi licenţa de marcă. însăşi alegerea metodei de comercializare prin reţeaua de distribuţie selectivă poate contribui la construirea unei imagini de lux.. fiind considerată explicită. unde Regulamentul 1400/2002 privind aplicarea art. p. 19 În aceste situaţii este vorba. le Tourneau. 24. cit. a se vedea Ph. 266. 131.M..M. op. 35. 30 J. cit. 174. 28 A se vedea supra p. cit. Ferrier. p. dar calitatea este similară tuturor. 21 C. cit. op. 8. 23 D. p. Leloup.. Capitolul II Obligaţia de informare în contractul de franciză Legătura aparte stabilită între francizor şi francizat. p. cit.. atât exclusivitatea teritorială.. Champaud.. 2007. cit. citată de numeroşi autori. Leloup. cit. tradusă prin „încrederea” pe care francizatul şi-o pune în francizor. 35. nota 255. Droit économique. 18 Afacerea Pronuptia. D.. 35. 1963. p. în RTD com. Ferrier. de fapt. Leloup. pentru producători. 26 Deşi sunt elemente comune ambelor contracte. p. În doctrina română. precum şi „loialitatea” de care acesta din urmă trebuie să dea dovadă. 81 parag. de produse de înaltă calitate. 161 al Liniilor directoare pentru completarea Regulamentului 2790/99. a se vedea şi C. 22 O excepţie o reprezintă distribuţia de autovehicule. 281. adesea anevoioasă 1 stabilită în preambulul încheierii . Definiţia este celebră în spaţiul francez. A se vedea D. 25 C. cit. op. însă doar accesorii.. dimpotrivă. La concession commerciale.M. în cazul înţelegerilor verticale. 21/1996. Costin. 92. op. op. a se vedea C.. op. 4783. 20 Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. în contractul de franciză. p. 3 al Tratatului categoriilor de acorduri verticale şi practicilor concertate în sectorul automobilelor (JOCE L 203 din 1 august 2002) prevede ca distribuitorii de automobile să poată comercializa şi produse ale constructorilor concurenţi. se vor reflecta în relaţia de negociere. 29 În sensul că franciza este o „variantă specializată” a concesiunii în cazul în care este vorba de o franciză de servicii. pct. acestea sunt caracteristice concesiunii exclusive. 208.. 174. 11 şi urm. pentru detalii asupra contractului-cadru de concesiune comercială exclusivă. p. caracterul de „quasi-specialist” al candidatului-francizat. op. Textul este similar celui al pct. Costin.-M. p.M. op. cu modificările şi completările ulterioare. op. expunerea produselor nu va reprezenta o ameninţare. 451. cit. p. apud J. 5 din Legea concurenţei nr. importanţa prezentării know-how-ului. clauze opţionale.

consimţământul. deţine o poziţie-pivot: obligaţia de informare. în măsura fundamentării sale pe ideea dolului reticent (ale cărui origini se află însă tot pe tărâmul bunei-credinţe 4 postulate de Codul civil în art. 573-578. al autonomiei de voinţă 3 . pentru a fi valabil exprimat. (III) desfăşurarea dialogului contractual. se situează pe trepte diferite ale puterii economice 7 . Autorii disting următoarele stadii ale formării contractului: (I) demersurile exploratorii. 2003. în RTD civ. Rosetti. 1 2 P. obligaţia de informare a partenerului de negocieri 6 . 970) – apare ca un remediu particularizat în formarea liberă a voinţei contractuale deoarece tinde la clarificarea consimţământului unuia dintre contractanţi. respectiv aceea de a nu fi viciat. se vor reflecta în mod corespunzător în acel element al negocierii care. Bucureşti. poate mai mult decât în oricare altul. teoria clasică a viciilor de consimţământ devine un remediu. 63. Ed. ca cea dintâi consecinţă a autonomiei de voinţă 1 . un garant al libertăţii contractuale şi deci. Remarque sur la distinction de la volonté et du consentement en droit des contrats. 1999. Vasilescu. p. Privită sub aspect teleologic. Autoarea face distincţie între . Obligaţia de informare – şi ne referim aici la obligaţia de informare precontractuală. De asemenea. ClujNapoca. Relativitatea actului juridic civil.Evoluţie §3 . Mai precis. Argonaut. 1 M. pretinde ca la „schimbul consimţămintelor” 2 să se regăsească două voinţe exteriorizate şi exprimate în cunoştinţă de cauză.contractului. Frison-Roche. (II) iniţierea dialogului contractual. egalitatea între contractanţi care. 34. la rândul său. Costin. Costin.N. Pe de altă parte. de cele mai multe ori. C. obligaţia de informare restabileşte – încă din debutul negocierilor – echilibrul. p. nr. este indeniabil că dacă negocierile pe care le poartă viitorii contractanţi în vederea încheierii unui contract sunt supuse unei obligaţii de loialitate 5 aceasta va genera. M. §1 . trebuie să îndeplinească o condiţie negativă. Libertatea contractuală. p.Obligaţia legală de informare prevăzută în sarcina francizorului §1 Prolegomene Obligaţia de informare îşi are originea în contextul studiului principiului autonomiei de voinţă ca expresie a libertăţii contractuale. Ed. 3/1995. Dreptul comerţului internaţional.M. Privită din această prismă. în acest context.Prolegomene §2 .

p. 4 I. oferindu-i o bază mai întâi doctrinară. 1997. 5 I. urmat.voinţă şi consimţământ care nu se reduce la voinţă. Chirică. deşi îşi are originea în aceasta. conduita în timpul negocierilor este principiul libertăţii contractuale. Popa. Bucureşti. P. 79. Delebecque. în Dreptul nr. în dreptul francez menţionându-se un prim studiu al acestui restrâns domeniu din anul 1945. 10/1997. Dolul şi obligaţia de informare în contractul sinalagmatic. de numeroase lucrări care au dezvoltat tema. p.D. 153. rezultă că. 71. Contrats civils et commerciaux. 6/1999. Ed. în RTD com. unii autori 2 reţinând că temeiul obligaţiei de informare se regăseşte în art. apoi ajungându-se la cea legislativă 1 . p. Dalloz. aşa cum observa profesorul J. 3 Într-o altă abordare. G. vol. Autorul găseşte justificarea obligaţiei de informare în scopul acesteia: reducerea dezechilibrului în stadiul formării contractelor. civ. Lumina Lex. după natura sa”. 6-13. Obligaţia de informare în formarea contractelor. Contractele comerciale. în Dreptul nr. p. în Dreptul nr. în R. . 50. civ. nota 1. Schmidt. astfel că întreaga conduită a acestora va fi guvernată doar de principiul libertăţii contractuale”. §2 Evoluţie Atenţia îndreptată asupra obligaţiei de informare este de dată relativ recentă. p. în Dreptul nr. Pătulea. 24-26. enunţată mai sus. Explicaţia găsită pe temeiul ideii de dol reticent pare să-şi fi apropriat o mai bună argumentare. dar mai ales completat. 6/1998. Formare şi executare. Pătulea. 1/1997. 253. Chirică. p. Lupşan. L. 1991. Urmare a acestei distincţii „trebuie ca voinţele să se întâlnească pentru ca schimbul de consimţămite să aibă loc”. Principiul libertăţii contractuale şi limitele sale. dacă singura „normă” ce guvernează. în Dreptul nr. 7/2002. Pop. (1) şi (2) C. S-a procedat astfel la o interpretare prin analogie a dispoziţiilor art. 2/1998. Ph. şi asupra sferei precontractuale asupra căreia. p. 71. Principiul libertăţii de a contracta şi limitele sale în materie de vânzare-cumpărare. Schimdt. p. Paris. 970 alin. Autonomia de voinţă în contractul de comerţ internaţional. I. dar la toate urmările pe care echitatea. obiceiul sau legea dă obligaţiei. 970 C. Mousseron. „Codul civil nu dispune în sensul respectării vreunei obligaţii legale de către partenerii la negocieri. a se vedea V. 7-8/1999. exprimat prin libertatea voinţei. Obligaţia de informare şi efectele ei în faza precontractuală a vânzăriicumpărării. s-a reţinut însă că fundamentul obligaţiei de informare se regăseşte în sfera dolului reticent 4 . p. care stipulează: „convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. 3 Pentru dezvoltări asupra principiului libertăţii contractuale. Din explicaţia profesorului J. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele. 7 D. V. nr. au fost căutate alte suporturi pentru a fundamenta o teorie generală în domeniu.C. în absenţa unui text legal. În lipsa unui text de lege care să constituie un suport al obligaţiei de informare. Collart Dutilleul. 6 Fr. D. nr. 44-49. Conduite des négociations contractuelles et responsabilité civile délictuelle. Turcu.

G. apud P. Mousseron. op. Căutările doctrinare iniţiate întâi în dreptul francez. Drept bancar. cit. 15. Chirică. Ed. Codul consumului acordă obligaţiei de informare un capitol (Capitolul VI „Cadrul general privind obligativitatea informării şi educării consumatorilor”) şi instituie dreptul consumatorilor „de a fi informaţi complet. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor. 2 Fr. 593 din 1 iulie 2004) şi care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007. republicată (M. Autorul urmăreşte evoluţia studiilor elaborate în domeniu până la consacrarea pe plan legislativ. A se vedea şi I..cit. op. mai târziu. op. 245. op. La sanction de la faute précontractuelle. 52/1997 să fie instituit un regim juridic aplicabil francizei. V. Popa. Lumina Lex. nr. Justificare . op. în RTD civ.atunci este indubitabil că absenţa ori deficienţa obligaţiei de informare trebuie să afecteze formarea liberă a voinţei pentru a fi necesară sancţionarea sa. Lumina Lex. 611 din 6 iulie 2004) care a intrat în vigoare în ianuarie 2005 şi Legea nr. p. p. p. prin O.) luând în calcul avantajele şi dezavantajele asociate cu produsul propus”. astfel încât decizia pe care o adoptă să corespundă cât mai bine nevoilor lor (art.. §3 Obligaţia legală de informare prevăzută în sarcina francizorului 3. Ed.. L. 4 D. p. I. Chirică. 1999. 154. p. apud P. cit. p. 3 J.. O. Bucureşti. 44). 1974. 79.1. cit. Delebecque. Pop. 245.(2)]. În domeniul protecţiei consumatorului au fost adoptate relativ recent două texte normative: Legea nr. 6 Interesantă este evoluţia similară a consacrării legislative a obligaţiei de informare în dreptul francez şi în cel român. 296/2004 privind Codul consumului (M. nr.. persoane fizice (M. vol. cit. Deleanu. L’obligation de renseignement dans les contrats... nr. corect şi precis. Obligaţia vânzătorului comercial de informare a cumpărătorului. Contractul de comerţ internaţional. iar odată cu aceasta şi o protecţie acordată beneficiarului-francizat căruia trebuie să i se transmită informaţii care-i permit „să participe în deplină cunoştinţă de cauză la derularea contractului de franciză” [art. Of. Turcu. Ph. în R. I. nr. iar apoi şi în dreptul românesc 5 au antemers unor texte legale care. Bucureşti.G. Căpăţână. Mousseron. şi în succesiunea textelor noastre legale. 2 alin. cit.. Pătulea. Of.. asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor”. iar mai apoi şi în raporturile generate de contractele de distribuţie. p. nr. op. 50. p. cit. nr. 49-51. 208 din 28 martie 2007) pentru ca..C. op. Of. 50. de Juglart. p. 71. Legea privind creditele pentru consum prevede obligaţia creditorului de a prezenta „contractele de credit (. Turcu. II. p. fără să ofere un suport al unei teorii generale a obligaţiei de informare. 5 A se vedea D. p. mai întâi în sfera dreptului consumului. Schmidt. cit. în RTD civ. 6-19. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. op.D. 1945. întâi a apărut O. 1 M. 1999. au stabilit-o pentru protecţia unei anumite categorii de cumpărători: consumatorii şi distribuitorii 6 . 66. S. 10/1999. Collart Dutilleul.

Ulterior Codului deontologic în materie de franciză din Franţa – urmând modelul american –.. Pe de altă parte.) şi care sunt ţinuţi. din experienţa franceză. iar „beneficiarul este un comerciant” [art. Se ridică totuşi întrebarea: este salutară intervenţia legiuitorului? Era chiar necesară instituirea unor astfel de obligaţii în sarcina francizorului? Legitimitatea întrebării este justificată de evidenţa unei teorii generale a obligaţiei de informare precontractuale care poate fi particularizată la situaţia francizatului. Cu toate că urmează îndeaproape modelul străin. 52/1997 precizează. francizatul este un comerciant independent în privinţa căruia obligaţia de informare este mult atenuată. înainte de semnarea contractului. 52/1997 tinde să contureze complet cadrul legal al desfăşurării activităţii membrilor reţelelor de franciză.G. ministrul delegat al comerţului la acea epocă. care. dar mai ales conţinutul obligaţiei de informare ce-i incumbă francizorului. la rândul său inspirată de experienţa americană. (1) şi (2)]. pornindu-se de la prezumţia că acesta dispune de toate mijloacele . impune francizorului ca. în câmpul ei fiind incluşi „toţi cei care pun la dispoziţia altuia o marcă sau o emblemă în schimbul semnării de către acesta din urmă a unui angajament de exclusivitate (. într-o manieră deo-sebit de exigentă. prealabil semnării contractului. 891008/1989 cu privire la activitatea societăţilor comerciale. nr. Aşa cum rezultă din textul actului normativ. 1 din Codul deontologic al Federaţiei Franceze a Francizei 1 . 1 lit. nr. aşa cum însăşi O. care însă acoperă doar faza precontractuală a francizei 6 . Obiectivul este de a permite candidatului francizat a investi în cunoştinţă de cauză şi de a evita „aleatoriul” unei colaborări decepţionante cu un partener puţin fiabil şi prea puţin experimentat 5 . François Doubin. c)].G. să furnizeze celeilalte părţi un document care să conţină informaţii sincere. Dispoziţia legislativă enunţată mai sus este identică cu prevederea art. să transmită eventualului partener contractual o documentaţie 4 concretă asupra sa. nr. art. care să-i permită contractantului să-şi dea consimţământul în cunoştinţă de cauză” (art. 89-1008/1989).G. „franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice independente din punct de vedere financiar” [art. la derularea contractului de franciză” [art. Conform autorilor francezi 2 . francizorul furnizează viitorului beneficiar informaţii care îi permit acestuia să participe. Reglementarea noastră în materia francizei împrumută. în lipsa unei reglementări legale a acestei instituţii. a)]. Astfel. 52/1997 postulează că „faza precontractuală are ca scop să permită fiecărei părţi să-şi confirme decizia de a colabora. 1 din Legea nr. a fost adoptată celebra Lege nr. 2 al O. Legea Doubin nu se limitează la reglementarea activităţii precontractuale a francizorilor. cunoscută sub numele de Loi Doubin pe care l-a adoptat de la cel care a sprijinit promulgarea sa.. stabileşte un cadru tehnic de desfăşurare a relaţiilor contractuale. O. 1 lit. 2 alin. aşadar. precum şi asupra aspectelor financiare pe care le implică contractul. în deplină cunoştinţă de cauză.Legislaţia română prevede atât existenţa. legea Doubin a fost inspirată de adoptarea în SUA a Full Disclosure Act 3 care.

francizatul. depărtându-se de condiţia profanilor şi având suficientă experienţă în domeniul afacerilor. Mai mult. în toate situaţiile el nu va fi altceva decât un neofit. dublată de iluzia „vie” a câştigului profilat – ale cărui implicaţii. spre deosebire de situaţia încheierii contractelor de franciză. Acesta. nu este o dispoziţie care să fie prevăzută în legislaţia noastră. A institui obligaţia de informare ca mijloc de protecţie a francizatului îl readuce pe acesta în cercul participanţilor de rând la circuitul de valori. în cazul concesiunii. în jurisprudenţa franceză s-a conturat. acesta prezintă anumite caracteristici: secret. pentru ca acesta să prindă consistenţă şi pentru a se reflecta într-o libertate reală a consimţământului trebuie înlăturat dezechilibrul contractual. cele mai grave fiind bineînţeles cele de natură financiară. Nici nu se putea altfel: un element ce deosebeşte franciza de concesiune este existenţa şi transmisibilitatea know-how-ului. responsabili şi experimentaţi. Revenind la principiul autonomiei de voinţă.necesare pentru „a se informa”. capabili să se angajeze în cunoştinţă de cauză. Este deci necesară consacrarea legislativă a obligaţiei de informare precontractuală ce cade în sarcina francizorului de vreme ce teoria clasică pare capabilă să rezolve problema şi. în privinţa francizorului obligaţia este mult diminuată? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să observăm că cel puţin în ceea ce priveşte critica cea mai vehementă. „aspirantul la reţea” poate. fără o experienţă comercială suficient de particularizată 11 . în toate subtilităţile sale. identificat 13 . dacă în sistemul nostru de drept cazuistica (încă) lipseşte cu desăvârşire. respectiv asimilarea distribuitorului (francizatul) cu consumatorul prin atribuirea unui interval de timp în care să poată studia documentaţia stabilită de lege. francizatul nu este aprioric exclus din cercul comercianţilor-specialişti. pe care rigorile şi limitele formalismului impus de Codul Civil în scopul protejării subiecţilor de drept îi incomodează net. Chiar dacă. de ignoranţă. s-a dovedit a fi în multe dintre situaţiile întâlnite 10 . cel puţin din această prismă. precum şi capacitatea necesară aprecierii corecte. pe care o are aspirantul la integrarea în reţea. a gestului de afiliere la respectiva reţea. Poziţia ingrată. precum şi a cărui virtualitate nu le vede – îl determină deci pe „candidatul la integrarea în reţea” să-şi asume angajamente pe care nu le poate aduce la îndeplinire şi să accepte condiţii financiare ruinătoare. o persoană având un statut modest. iar obligaţia ce-i incumbă partenerului nu există decât în măsura în care mijloacele cumpărătorului nu-i permit a cunoaşte caracteristicile bunului cumpărat 7 . Însă. Aşadar. aspirantul este. chiar anterior apariţiei Loi Doubin. cu toate implicaţiile ce decurg din acesta. Deci. încercarea de a proteja un comerciant care reclamă în permanenţă necesitatea unei largi libertăţi contractuale denotă un exces de prudenţă. Nicio limită temporală – implicită. Între francizor – promotor al reţelei – şi francizat poate exista un dezechilibru care se naşte tocmai pe planul formării consimţământului celui din urmă. viitorul francizat nu poate fi decât un . Desigur că. să aibă sau nu reprezentarea consecinţelor. Aşa cum s-a apreciat. un conţinut al obligaţiei de informare al cărei debitor este francizorul 9 . viitorul francizat se decide să încheie contractul. de regulă. un profesionist experi-mentat 12 . de la caz la caz. mai mult. al „incapabililor” 8 . Tocmai prin prisma acestor elemente definitorii ale know-how-ului. măcar – nu-i este impusă francizatului. substanţial.

păstra tăcerea pentru motivul că o atare dezvăluire ar excede limitelor legii. deci datorită imposibilităţii de a-şi apropria singur informaţii pertinente pentru formarea consimţământului dat la aderarea la reţea. condiţiile reînnoirii. transpunerea în realitate a libertăţii de voinţă. cât şi pe cele ale Codului deontologic european al francizei. poate mai degrabă să genereze probleme decât să le soluţioneze. alin. Justificarea unei asemenea obligaţii. într-o asemenea situaţie. Astfel. în cazul clauzei obligaţiilor contractuale de cumpărare.2. Numai astfel poate fi garantată aplicarea efectivă. dispoziţie care menţionează faptul că lista informaţiilor mai sus enunţate nu are un caracter exhaustiv. reiterând atât dispoziţiile cuprinse în Codul deontologic al Federaţiei Franceze de Franciză. rezilierii. cesiunii. ci francizorul este ţinut să dea un răspuns cât mai complet şi altor întrebări ridicate de către partenerul de negocieri. Datorită poziţiei pe care o are viitorul francizat. redevenţele periodice. necesitatea instituirii unei obligaţii legale de informare în beneficiul viitorului francizat apare ca fiind absolut necesară. redevenţele din publicitate. viitorul partener contractual – dacă se va ajunge în acel stadiu – putându-l acţiona în justiţie cerând chiar anularea contractului pentru vicierea consimţământului? Ridicarea unei astfel de probleme referitoare la determinarea întinderii obligaţiei legale de informare duce la problema corelării dispoziţiilor legii speciale în materie . (3) al art. În lipsa unei asemenea dispoziţii ne punem însă întrebarea: dacă în timpul negocierilor candidatul-francizat descoperă un element care îi atrage atenţia şi asupra căruia doreşte anumite clarificări? Acest element ar putea fi determinant în formarea consimţământului de a contracta. – durata contractului. Francizorul poate deci. lăsând jurisprudenţei. Dacă el ar deţine cunoştinţele necesare exploatării afacerii. dar şi doctrinei. 52/1997 enumeră informaţiile pe care trebuie să le furnizeze francizorul beneficiarului: – experienţa dobândită şi transferabilă. dificila sarcină a unei atare delimitări. Conţinutul obligaţiei de informare Legiuitorul român a dat dovadă de o nesperată intuiţie în reglementarea obligaţiei de informare din materia francizei. respectiv redevenţa sau taxa de intrare în reţea. 3 din O.neofit. – condiţiile financiare ale contractului. determinarea tarifelor privind prestările de servicii şi tarifele privind produsele.G. – obiectivele şi aria exclusivităţii acordate. iar pe de altă parte informaţia ar duce la dezvăluirea unui element al know-how-ului? Iar dacă păstrează tăcerea asupra respectivei informaţii nu se va afla el oare în culpă. – elementele care permit beneficiarului să facă calculul rezultatului previzionat şi săşi întocmească planul financiar. faptul că textul nostru legal nu a menţinut şi dispoziţia finală a art. serviciile şi tehnologiile. nr. ar fi negată însăşi existenţa reţelei prin dezavuarea liantului său: know-how-ul. Este regretabil însă. 3. 1 din Codul deontologic care i-a fost sursă de inspiraţie. fără a-i contura însă şi conţinutul.

informaţie care nu este prevăzută în textul legii franceze 16 ca fiind datorată de către francizor. Doctrina a criticat sever acea soluţie. 1 din O. deci. A fost consacrată astfel. apreciind că nu vine în sprijinul formării unui consimţământ clarificat. ar fi posibilă sancţionarea neoferirii unei informaţii neprevăzute de lege. Reticenţa pe care o manifestă francizorul în a divulga anumite informaţii se justifică atât atunci când informaţiile se referă la experienţa dobândită şi transferabilă. şi. obligaţia de loialitate pe care şi-o datorează contractanţii unul celuilalt este chiar mai riguroasă. În dreptul nostru. S-ar ajunge la o limitare nepermisă a libertăţii contractuale. în lipsa acestei condiţii neputându-se afirma că francizatului i-a fost viciat consimţământul. care implică reiterarea unei reuşite comerciale prin transmiterea know-how-ului. debitorul obligaţiei de informare are reţineri întemeiate în a divulga anumite aspecte ale activităţii sale. dacă ar fi admisă aprioric – sancţionarea debitorului respectivei informaţii. precum şi datorită faptului că franciza este un contract intuitu personae. conform principiului specialia generalibus derogant? În jurisprudenţa franceză. dacă ea nu va rămâne singulară şi reprobată ca forţând principiul automoniei de voinţă. 52/1997) 18 între partenerii contractuali. aceasta să aibă o importanţă determinantă la formarea consimţământului său. în sensul prezervării libertăţii contractuale a celuilalt (nefiind vorba de informaţii al căror conţinut debitorul obligaţiei să nu vrea să-l divulge). Rămâne de văzut în ce mod vor evalua orientările doctrinare 17 şi jurisprudenţiale ulterior acestei soluţii. obligaţia de informare a francizatului este datorată cu maximă exigenţă. Iar ca expresie a acesteia apare obligaţia de a nu păstra tăcerea asupra unor informaţii care ar putea fi determinante pentru partener în adoptarea hotărârii de a contracta 19 . Trebuie observat totuşi că. în ceea ce priveşte contractul de franciză. a tranşat problema în sensul respingerii posibilităţii de a-l sancţiona pe debitorul unei obligaţii de informare neprevăzută de lege 14 . prima . În concluzie. printr-un mecanism care nu este justificat de dorinţa de echilibrare. ca suport în instituirea răspunderii francizorului. posibilitatea recurgerii la dreptul comun. că aduce atingere principiului autonomiei de voinţă şi însăşi raţiunii dreptului (ratio legis) 15 . societatea-francizor făcea obiectul procedurii reorganizării judiciare. trebuie. pe plan jurisprudenţial. în momentul semnării contractului. Deoarece contractul de franciză „stabileşte o colaborare continuă” (art. o soluţie a Curţii de Casaţie. care permit – în legislaţia noastră – instituirea unei sancţiuni pentru neîndeplinirea obligaţiei generale de informare. nr. În sprijinul acestei abordări vine o altă decizie a Curţii de Casaţie franceze prin care s-a instituit responsabilitatea francizorului pentru neaducerea la cunoştinţa francizatului a faptului că. în măsura în care am considera că textul legii nu face o enumerare limitativă a informaţiilor ce trebuie aduse la cunoştinţa francizatului. Întrebarea care se pune în această situaţie este dacă existenţa unui text special care stipulează obligaţia de informare înlătură posibilitatea angajării responsabilităţii celui care nu a oferit o informaţie care nu era prevăzută de un text special.cu dispoziţiile de drept comun. în situaţia în care norma specială nu acoperă un anume aspect. ca pentru creditorul informaţiei.G. Numai o asemenea ipoteză ar legitima – desigur.

care s-ar datora utilizării know-how-ului său de către candidatul care nu a încheiat ulterior contractul de afiliere la reţea. are la îndemână mijloacele juridice care să-l protejeze de o viitoare atitudine dăunătoare a partenerului de negocieri.G. aşa cum legea o cere 22 . fiind un comerciant experimentat şi puternic. dar care în acelaşi timp să nu aducă atingere principiului informării (paradigmă a libertăţii contractuale). având ca esenţă reiterarea unui succes comercial şi nicidecum garantarea unei asemenea reuşite. Am reţinut această problemă deoarece textul O. protecţie care se poate asigura fără a impieta principiul informării. aflat în chiar situaţia ingrată de a-şi fi dezvăluit elementele secrete ale afacerii sale. trebuie să fie căutată o soluţie care să limiteze la minim informarea. în sensul de a nu limita furnizarea informaţiei decât în măsura necesară păstrării discreţiei asupra elementelor esenţiale (vitale) ale reţelei 23 . cât şi în cel francez – de a comunica „experienţa sa” asupra francizei a fost interpretat în sensul de a divulga „eventual” natura knowhow-ului şi nu conţinutul său precis 21 . în situaţia în care informaţia pretinsă nici nu este prevăzută în textul legii. s-a afirmat ideea de proporţionalitate. drept urmare. respectiv prin prezentarea cifrelor de afaceri realizate de unii membrii ai reţelei 25 . care ar căpăta semnificaţia unei garanţii a reuşitei în afaceri a viitorului francizat. cel mai facil mijloc fiind încheierea unui acord de negociere. în eventualitatea formării unei jurisprudenţe. cu atât mai mult. Francizorul. cerinţa impusă francizorului – atât în dreptul român. îi impune francizorului să ateste existenţa acestui succes. aceasta s-ar putea orienta în acelaşi sens. de vreme ce legea stabileşte în sarcina francizorului doar obligaţia de a furniza elemente care să-i permită francizatului să realizeze respectivul calcul. secretul afacerii a fost analizat ca o limită pe care o are întinderea obligaţiei de informare datorată de către francizor 20 .G. această soluţie a fost apre-ciată ca fiind mai riscantă. Acest prag inferior este reprezentat de protecţia know-how-ului. francizorii se obligă să realizeze respectivul studiu. Departe însă de a fi ferită de critici. şi. O altă problemă semnalată în jurisprudenţa franceză a fost aceea privind efectuarea calculului rezultatului previzionat de către francizor. 52/1997. în majoritatea cazurilor. Deci. . Acesta din urmă suportă un risc ridicat. 52/1997 este similar celui francez. Cu toate acestea. chiar în aprecierea obligaţiei de loialitate. al cărui preţ este evidenţiat în redevenţa iniţială. De altfel.informaţie prevăzută de textul O. Într-adevăr. nr. De asemenea. S-a apreciat că franciza. francizorul se va afla la adăpostul oferit de răspunderea contractuală ce-i va incumba viitorului francizat în cazul nerespectării clauzelor de confidenţialitate cuprinse în respectivul acord. Acest fapt nu implică însă şi realizarea unui calcul previzionat 26 . Pentru a păstra însă o poziţie echidistantă. Prin intermediul stipulaţiilor contractuale definite în acordul de negociere. care e sporită în cazul francizei datorită relaţiei particulare care există între partenerii contractuali. nr. în eventualitatea unui litigiu. majoritatea hotărârilor instanţelor franceze au sancţionat francizorii pentru o executare defectuoasă a acestei obligaţii de efectuare a calcului previzionat şi nu pentru neexecutarea ei 24 . instanţa putând estima că – datorită insuficientei prezentări a know-how-ului – candidatul nu a putut să-şi exprime consimţământul în cunoştinţă de cauză.

sau odată cu expedierea ofertei ori ulterior acesteia. Deşi această precizare este cuprinsă la Capitolul „Publicitate şi selecţie”. precum şi necesitatea utilizării lor ulterior . Executarea obligaţiei de informare Textul legal nu face nicio precizare cu privire la modul în care ar trebui să fie executată această obligaţie. 3. mai ales.3. dacă acestea au loc între prezenţi. impusă o modalitate specifică pentru executarea obligaţiei de informare. O. se referă evident la perioada precontractuală. 52/1997 face precizarea că „documentele publicitare care prezintă rezultatele financiare previzionate ale unui beneficiar vor trebui să fie obiective şi verificabile” (art. În legislaţia română. deci. nu considerăm necesară detalierea lor.Această practică a fost apreciată ca excedând exigenţele legale. Răspunderea pentru neexecutarea obligaţiei legale de informare în contractul de franciză Pentru a putea stabili care este sancţiunea aplicată francizorului în cazul neexecutării obligaţiei de informare. aceasta va putea fi executată în forma aleasă de către părţi. Deci. cesiunii 30 . Având în vedere complexitatea informaţiilor. cea a desfăşurării dialogului contractual. este dator a se informa. Însă. Aceste stipulaţii fiind însă suficient de explicite. nr. ca fiind contrară spiritului francizei (pentru motivul amintit mai sus) 27 .1. 3. aria exclusivităţii acordate. 52/1997 face referire la rezultatul previzionat. Desigur că informaţiile vor putea fi oferite de către debitorul acestei obligaţii în cadrul desfăşurării negocierilor. respectiv aceea a iniţierii dialogului contractual 29 . care. nu prevede ca acesta (calculul) să fie una dintre informaţiile pe care francizorul este dator să le ofere beneficiarului. o asemenea previziune poate fi adeseori fantezistă sau.G.3. durata contractului. nr. edificator pentru candidatul la afilierea în reţea. precum şi. mai mult. condiţiile reînnoirii. francizorul trebuie să furnizeze informaţii – date – care să-i permită beneficiarului să efectueze el însuşi calculul rezultatului previzionat. poate fi infirmat pe această cale. chiar dacă textul O. calcul făcut anterior de către francizor. fundamentul răspunderii acestuia. legea mai instituie în sarcina francizorului şi obligaţia de a-l informa pe beneficiar cu privire la condiţiile financiare ale contractului. voit prezentată într-o formă atrăgătoare (în sfidarea legii care impune ca rezultatul să fie obiectiv şi verificabil). Consecutiv publicităţii are loc dialogul contractual. aşa cum am amintit. 14). dacă negocierile se desfăşoară între absenţi. nefiind inclusă printre informaţiile care trebuie oferite de către francizor în temeiul obligaţiei legale ce-i incumbă. este necesar ca mai întâi să analizăm cum se poate executa obligaţia de informare precontractuală prevăzută în sarcina francizorului. la rândul său. rezilierii. din această prismă un element formator de voinţă. Cum însă într-o fază următoare. Calculul nu este. Nefiind. Acest text poate sta la baza deciziei multor francizori de a efectua calculul unor rezultate financiare care virtual pot fi obţinute de către francizaţi. având ca model o dispoziţie asemănătoare a Codului deontologic european al fran-cizei 28 .G. mai mult.

dar specificul francizei nu lasă să se întrevadă o altă formă de consiliere în debutul relaţiilor contractuale. Un înscris constatator al acestora ar fi.momentului în care au fost furnizate. În ceea ce priveşte contractul de franciză. s-a afirmat că. Această atitudine poate fi apreciată ca o formă brutală de „consiliere”. 52/1997 are cea mai scăzută intensitate: oferirea pură şi simplă a unor date. Cum altfel să-l consilieze francizorul? Nu poate să-i adapteze sistemul său de comercializare bazat pe o experienţă şi un know-how propriu atât timp cât franciza presupune „reiterarea unei reuşite comerciale” şi oferirea unor prestaţii omogene de către membrii reţelei. în debutul relaţiei dintre francizor şi francizat această consiliere se tranşează prin acceptarea sau neacceptarea aspirantului în reţea. el pur şi simplu nu-l acceptă pe candidat în rândul membrilor săi. nr. totodată. dar. acesta presupune (impune) o obligaţie sistematică de consiliere. a limitelor şi capacităţilor sale îl pot face pe debitorul obligaţiei de consiliere să acorde un sfat avizat. Aceasta din urmă se realizează prin dialogul purtat cu partenerul de negocieri în vederea înţelegerii nevoilor acestuia 33 .G. Doar buna cunoaştere a partenerului sub aspectul activităţii desfăşurate. eventual chiar în sensul de a renunţa la achiziţie. Obligaţia legală de informare prevăzută de O. Într-adevăr. . cel puţin virtual. în ceea ce priveşte contractul de franciză legea îi impune francizorului să-i transmită candidatului anumite informaţii obiective. ar putea oferi o informaţie care să aibă altă inten-sitate. avertizare asupra riscurilor pe care le comportă încheierea contractului 32 . deci. de asemenea. se întrevede necesitatea cuprinderii acestor informaţii într-un înscris 31 . Însă. respectiv consilierea care presupune o implicare „afectivă” în oferirea informaţiei. Nu francizorul trebuie să-şi adapteze modalitatea de desfăşurare a activităţii la capacitatea francizatului. În lipsa acestor calităţi francizorul îl consiliază în sensul de a-l orienta spre altă opţiune. Desigur că. Dacă în cadrul vânzării-cumpărării vânzătorul profesionist are datoria de a-l interoga pe cumpărător pentru a-l putea sfătui în alegerea sa. şi obligaţii contractuale ale francizorului 34 . se poate face distincţie între obligaţia de informare executată prin simplul fapt al divulgării unor informaţii „brute şi obiective” şi cea de consiliere. o probă deosebit de utilă în eventualitatea ivirii unui litigiu între partenerii la negocieri. prin însăşi natura sa. obligaţia de asistenţă şi cea de a comunica know-how-ul fiind elemente cheie ale executării contractului. Aceste obligaţii trebuie extinse la sfera precontractuală deoarece permanenta orientare a francizatului – activitate specifică contractului de franciză – nu este de conceput în situaţia în care colaborarea nu a debutat cu această premisă a consilierii 35 . dar în eventualitatea în care francizorul apreciază că aspirantul la reţea nu întruneşte condiţiile pentru a desfăşura respectiva activitate comercială. În legătură cu executarea obligaţiei de informare s-a ridicat şi problema dacă aceasta nu prezintă grade de intensitate diferite: informaţie pură şi simplă. în temeiul unei obligaţii generale de informare francizorul ar putea oferi şi alte informaţii. Într-adevăr. aşa cum am arătat 36 . consiliere. premisa în contractul de franciză este aceea că francizatul este consiliat în perspectiva aderării sale la reţea. ci francizatul trebuie să aibă caracteristicile necesare pentru a se putea integra în ansamblul relaţiilor născute din contractul de franciză.

francizorul şi-o asumă adeseori 38 . de a fi pură informare. trebuie nuanţate situaţiile în care se află debitorul obligaţiei de informare. în cazul francizorului obligaţia având un conţinut precis determinat. este o obligaţie de informare şi nu una de consiliere. durata contractului. 52/1997.Deci. Iar această obligaţie este susceptibilă de a duce la un anumit rezultat: .G. O altă problemă ridicată de obligaţia de informare – înţeleasă ca distinctă de obligaţia de consiliere şi mai redusă ca întindere decât aceasta – este de a se decela natura ei: obligaţie de mijloace sau obligaţie de rezultat? Distincţia are o importanţă majoră în momentul stabilirii răspunderii pentru neexecutarea obligaţiei de informare. Pe de altă parte. condiţiile reînnoirii. aşa cum s-a remarcat 40 . dar pe care. nu se extinde în cadrul acestui contract. s-a reţinut de către o parte a doctrinei franceze că obligaţia de informare ar fi una de rezultat 42 . Atât în legislaţia franceză. Într-adevăr. care nu au în cuprinsul lor niciun element „aleatoriu” 41 . care impune francizorului să comunice anumite date candidatului la reţea. fiind vorba de informaţii care au un grad de obiectivitate ridicat. cât şi în cea română. Dacă în ceea ce priveşte calculul rezultatului previzionat. Având în vedere acest caracter obiectiv al informaţiilor datorate. Vorbim deci. la rândul ei. Limita acesteia. depinzând de multipli factori. de obligaţia legală de informare care cade în sarcina francizorului. depinde de candidatul la reţea să ia în considerare informaţia oferită 43 . dacă deosebirea dintre obligaţia de informare ca simplă comunicare a unor date şi obligaţia de consiliere care presupune o implicare a francizorului este netă. a căror natură presupune că întotdeauna francizorul poate fi în posesia lor. Jurisprudenţa franceză. la fel de evident este faptul că obligaţia prevăzută de O. nr. obligaţia legală de informare prevăzută în sarcina francizorului priveşte date concrete referitoare la condiţiile financiare ale contractului. Revenind la întrebarea „este obligaţia de informare o obligaţie de rezultat sau una de mijloace?” observăm că doctrina juridică. aşa cum am mai amintit. a confirmat această soluţie. calificarea obligaţiei de efectuare a acestuia ca obligaţie de mijloace este judicioasă – francizorul se obligă să realizeze un studiu al cărui rezultat. Aceste date. această calificare apare ca fiind judicioasă tocmai datorită gradului ridicat de obiectivitate al informaţiilor. problema se pune diferit în ceea ce priveşte obligaţia legală de informare. obligaţie care nu este prevăzută în legislaţia franceză. implică obligaţia de consiliere în altă formă şi raportată la alte etape ale relaţiei contractuale. s-a pronunţat în sensul că obligaţia de informare este o obligaţie de mijloace 37 . sunt susceptibile deci de a fi aduse la cunoştinţa viitorului francizat fără dificultate şi fără rezerve. atunci când s-a referit la executarea calculului rezultatului previzionat. aria exclusivităţii. în majoritatea ei. În ceea ce priveşte obligaţia de informare ce-i incumbă francizorului. Ceea ce trebuie adus la îndeplinire de către francizor în executarea obligaţiei sale este punerea la dispoziţia viitorului francizat a unor informaţii lipsite de elementul aleatoriu. poate să nu fie atins ulterior de către francizat –. a cărui specificitate (ne referim inclusiv la caracterul intuitu personae). rezilierii 39 etc.

de a se convinge că creditorul a asimilat informaţia. fiind localizată în faza precontractuală care „are ca scop să permită fiecărei părţi să-şi confirme decizia de a colabora” nu poate genera. aceasta nu poate fi decât o obligaţie de mijloace. Aşa cum s-a afirmat însă. o atare obligaţie de livrare a unui document care să cuprindă informaţiile vizate nu există. 3. acesta – rezultatul – constând în punerea la dispoziţia viitorului francizat a unor informaţii în a căror posesie francizorul se află întotdeauna. Însă. 2 al O. nr. Obligaţia livrării acestui document a fost apreciată a fi o obligaţie de rezultat chiar de către autorii care susţin că obligaţia de informare ar fi una de „mijloace” 46 . ca fiind una de rezultat. în cazul unei neexecutări sau executării defectuoase. . Drept urmare. obligaţia de informare este limitată prin obligaţia creditorului acesteia de a se informa.G. Obligaţia de informare care îi incumbă francizorului poate fi apreciată deci. De altfel. Natura juridică a răspunderii pentru neîndeplinirea obligaţiei de informare: răspundere delictuală sau răspundere contractuală? Obligaţia de informare ce-i incumbă francizorului în temeiul art. şi în dreptul nostru dovada livrării suportului pe care sunt înscrise informaţiile constituie şi dovada executării obligaţiei de informare. obligaţia ce incumbă francizorului nu poate fi decât aceea de a transmite informaţiile indicate în textul legal. Surplusul de explicitare va fi datorat în acest caz de francizor în temeiul obligaţiei generale de informare. datorită mai ales progresului ştiinţific.2. dar mai ales să-i atragă acestuia atenţia asupra clauzelor mai importante. respectiv prin documentul de informare precontractuală ce trebuie livrat cu 20 de zile înaintea semnării contractului 45 . Conform acesteia. acesta ar fi ca „francizatul-candidat să înţeleagă informaţia”.3. 52/1997. Îi rămâne aderentului-candidat la reţea sarcina de a analiza informaţia şi de a cere explicaţii acolo unde consideră că este necesar. S-a afirmat însă în sarcina francizorului şi o obligaţie a acestuia în sensul că e necesar ca „creditorul obligaţiei de informare să fi înţeles informaţia” 47 .oferirea informaţiei. francizorul ar trebui să depună diligenţe pentru a transmite o informaţie inteligibilă şi adaptabilă la necesităţile debitorului 48 . transgresiunea obligaţiilor de mijloace în obligaţii de rezultat este un fenomen care ia amploare. în prezent putându-se obţine rezultate a căror obţinere era incertă în trecut 44 . În legislaţia noastră. Dacă însă acceptăm existenţa acestei obligaţii a debitorului. Faţă de prevederile legale în domeniul francizei. Legislaţia franceză pare a fi mers mai departe în clarificarea naturii obligaţiei de informare ce-i incumbă francizorului prin stabilirea modalităţii de executare a acesteia. acestea sunt susceptibile a fi întotdeauna cuprinse pe un suport material. El poate doar depune toate obligaţiile pentru ca aceasta să se întâmple. Răspunderea rezultă aşadar „dintr-o omisiune imputabilă debitorului acestei obligaţii săvârşită înaintea sau cu ocazia încheierii contractului şi în niciun caz a unei obligaţii derivând din contract” 50 . în acelaşi timp cu obligarea peste măsură a debitorului obligaţiei 49 . desigur sub rezerva corectitudinii şi exactităţii informaţiilor. Este inacceptabilă tolerarea atitudinii pasive a creditorului obligaţiei. Debitorul obligaţiei nu poate garanta rezultatul. decât o răspundere delictuală. datorită complexităţii informaţiilor.

acestea ar duce la existenţa unui contract tacit de negociere. pentru un alt autor. asemenea legii franceze în materie. Autorul a definit cu această ocazie două concepte inedite diligentia in contrahendo şi culpa in contrahendo care ar permite sancţionarea unuia dintre partenerii negociatori pe tărâm contractual 51 . Iar excesul de fictivitate a făcut ca această teză să fie respinsă în masă de către comunitatea juridică din Franţa 52 . Totuşi. Cu toate acestea. contravenind însuşi spiritului dreptului! În prezent – cu excepţiile menţionate –.Cu toată evidenţa acestei afirmaţii a responsabilităţii delictuale în cazul dezavuării negocierilor în general şi a executării defectuoase a obligaţiei de informare în special. Existenţa unui asemenea contract a fost apreciată – cu justeţe – ca fiind fictivă. prof. 52/1997 nu este prevăzută cu o sancţiune. dar abordând chestiuni sensibil apropiate. aceştia nu se mai află în situaţia de a fi veritabili penitus extranei. Pe aceeaşi linie de gândire. Aserţiunea nu poate fi primită pentru că aşază la baza calificării răspunderii instituite ca fiind delictuală ori dimpotrivă. contractul nu s-a putut încheia 55 . având ca urmare nu doar vicierea consimţământului 53 . nr. autorul susţinea că. . În acelaşi sens. alţi autori au opinat în sensul intrării în câmpul răspunderii contractuale a informării defectuoase a unuia dintre partenerii la negociere. Astfel. contractuală. contract care stă la baza răspunderii contractuale în cazul comportamentului defectuos al unuia dintre negociatori. datorită prelungirii negocierilor şi a întâlnirii repetate a negociatorilor. datorită atitudinii culpabile a unora dintre negociatori. lipsa infor-mării la încheierea contractului se continuă într-o lipsă a executării acestuia 54 . Rudolf von Jhering a lansat ideea răspunderii contractuale legată de faza negocierilor. Aceste orientări au fost însă criticate deoarece ele se referă la ipoteza încheierii contractului negociat.3. a existat şi un curent doctrinar care tindea la contractualizarea răspunderii instituite. excluzând situaţia în care. Sancţiunea neexecutării obligaţiei precontractuale de informare Obligaţia legală de informare instituită de O. respectiv încheierea sau nu a respectivului contract. o cauză ulterioară şi independentă de conduita generatoare de răspundere. În esenţă. 59 3. încă din secolul al XIX-lea. chiar dacă legea nu prevede o sancţiune civilă instituită în sarcina francizorului. Iar dacă între negociatori se stabilesc anumite relaţii din momentul începerii negocierilor. a fost apreciată justeţea lor în ceea ce priveşte obligaţia precontractuală de informare 56 . doctrina franceză se exprimă în sensul existenţei unei răspunderi civile delictuale pentru prejudicii cauzate anterior încheierii contractului. În aceeaşi încercare de justificare a tezei contractualiste a răspunderii instituite pentru fapte culpabile săvârşite în timpul negocierilor s-a afirmat (pur şi simplu) existenţa unei răspunderi contractuale în toate situaţiile în care contractul negociat a fost ulterior încheiat 57 . 58 O asemenea abordare lasă loc arbitrariului. acelaşi act normativ prevede sancţionarea penală a francizorului vinovat de neexecutarea obligaţiei de informare 60 . în Franţa. atunci când această informare defectuoasă se prelungeşte într-o neexecutare a contractului.G.3.

deosebit de bogată. Aşadar. De asemenea. Dacă însă francizorul nu face dovada că executarea obligaţiei sale a avut loc. Cazuistica franceză. simpla neexecutare. aşa cum prevede actul normativ 63 . Chiar dacă se doreşte a se proteja partenerul aflat în starea de dependenţă. o formă a dolului prin reticenţă. Această orientare a fost argumentată cu ideea situaţiei de dependenţă în care se află francizatul faţă de francizor datorită ralierii celui dintâi la marca 69 francizorului. Aşadar. ori executarea defectuoasă a obligaţiei de informare nu atrage automat anularea contractului pentru dol. dacă s-a admis pronunţarea nulităţii contractului pentru nerespectarea obligaţiei de informare prevăzută de lege 64 . aşa cum am arătat. este considerată a fi o lege de protecţie prin care sarcina probei este inversată. neinformarea partenerului de negocieri reprezintă o faptă delictuală cauzatoare de prejudicii care se poate sancţiona prin plata daunelorinterese 62 . s-a afirmat că trebuie să se ţină cont şi de posibilitatea creditorului informaţiei de a se informa. legea franceză. cade în sarcina francizatului probarea faptului că omisiunile sau inexactităţile au fost de natură să-i vicieze consimţământul 67 . în esenţă. raportată la candidatul francizat şi ţinându-se cont de experienţa şi de calităţile sale 71 . neinformarea contractantului este. dar şi conţinutul. ale cărei prevederi se regăsesc şi în actul normativ român O. Pentru a considera consimţământul ca fiind alterat s-a operat o apreciere subiectivă. menţinând această soluţie şi în cazul obligaţiei de informare ce-i incumbă francizorului. În situaţia în care debitorul obligaţiei aduce această dovadă. Drept urmare. îi revine francizorului – debitorul obligaţiei de a informa – sarcina de a proba că şi-a executat obligaţia. În legătură cu sarcina probei. Executarea defectuoasă a obligaţiei de informare implică o atenuare a consimţământului. în general. în lipsa prevederilor legale a unei sancţiuni pentru neexecutarea obligaţiei. acesta neputând fi dat „în deplină cunoştinţă de cauză”. această sancţiune va fi fundamentată pe temeiul dreptului comun. reducându-se astfel disproporţia ce există între partenerul contractual mai puternic şi cel slab 70 . Curtea de Casaţie s-a pronunţat în sensul că lipsa informării contractantului atrage nulitatea contractului doar dacă această lipsă a avut ca efect vicierea consimţământului 65 . francizatul poate contesta exactitudinea informaţiilor. 52/1997. de . cu rezervă posibilitatea anulării contractului pentru vicii de consimţământ. Datorită existenţei acestei situaţii. instanţele franceze au apreciat. a adus precizări şi corective legate de pronunţarea de către instanţe a nulităţii relative. cel interesat poate cere anularea contractului pentru vicierea consimţământului.G. ci doar dacă creditorul obligaţiei de informare probează faptul că inexactitatea informaţiilor au stat la originea dolului 66 care a viciat consimţământul. a cărui sancţiune este nulitatea relativă 61 . nr. jurisprudenţa franceză s-a orientat în sensul răsturnării sarcinii probei în cazul obligaţiei de informare. chiar dacă în cazul particular al francizei obligaţia este reglementată legal 68 . Aşa cum s-a afirmat. În acelaşi timp însă. s-a apreciat că francizatul fiind creditorul obligaţiei de informare. Astfel.Dacă în cazul contractului de franciză obligaţia de informare are ca fundament actul normativ care-i stabileşte existenţa.

aceasta va avea drept consecinţă repunerea părţilor în situaţia anterioară. În cazul în care probează că.faptul că acesta nu trebuie să aştepte pasiv informaţiile oferite de francizor pentru ca mai apoi să invoce nulitatea contractului pentru vicierea consimţământului pe care el însuşi nu s-a străduit să şi-l clarifice 72 . la fel ca şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu. având un câmp lărgit faţă de acţiunea în anularea contractului deoarece. această probă se rezumă la constatarea existenţei unei diferenţe între elementele asupra cărora s-a oprit informaţia şi realitatea faptică 76 . precum şi soluţiile directoare oferite de instanţele franceze. 74 . atunci va fi stabilită legătura de cauzalitate între comportamentul francizorului şi prejudiciul cauzat 78 . pot fi apropriate în sistemul nostru datorită similitudinii legislaţiilor. . poate fi sancţionată şi neglijenţa şi nu doar fapta intenţionată (dolul) francizorului 75 . civ. Obligaţia de informare în contractul de franciză vine ca preambul al obligaţiei. nu ar fi consimţit la încheierea contractului. drept urmare. este nevoie de expertize costisitoare şi complicate care în spaţiul francez au fost deseori evitate 73 . Pentru a se ajunge la o evaluare exactă a situaţiei şi.tenţa obligaţiei de informare. Acţiunea este întemeiată pe art. Aceste aprecieri făcute pe marginea problemelor ridicate de anularea contractului pentru vicierea consimţământului de către doctrina franceză. În cazul în care acţiunea pentru anularea contractului este admisă. care. o eventuală similitudine cu poziţia consumatorului (redusă în dreptul român datorită faptului că nu este prevăzut un interval în care viitorul francizat să poată analiza documentul pus la dispoziţie de către francizor) nefiind prejudiciabilă acestuia. în acest caz. cel mai frecvent este străin de specificul activităţii desfăşurate în cadrul reţelei de franciză. În practică. 998-999 C. de colaborare. dovedindu-se deosebit de utile în momentul apariţiei – iminente – a unei cazuistici româneşti în materia francizei. francizatul trebuie să demonstreze cum s-ar fi comportat în cazul în care ar fi primit o informaţie corespunzătoare. a compensărilor necesare. Luând în considerare caracterul de obligaţie de rezultat al obligaţiei de informare ce-i incumbă francizorului. de asemenea. în probarea legăturii de cauzalitate. dacă ar fi fost informat corect. Drept urmare a existenţei acestor două căi de „satisfacere” a creditorului obligaţiei de informare defectuos executată sau neexecutată – acţiunea în anularea contractului şi acţiunea în instituirea responsabilităţii civile delictuale –. mai largi. Soluţia anulării contractului apare ca ineficientă şi categoric neeconomică. Creditorul obligaţiei de informare – francizatul – care pretinde că a fost informat defectuos poate opta pentru o acţiune în instituirea responsabilităţii francizorului. Creditorul obligaţiei de informare trebuie să facă dovada că a existat o inexactitate în informaţiile livrate de francizor. care în cazul contractului de franciză primeşte valenţe sporite. Mai mult. îi rămâne promotorului acţiunii în justiţie facultatea de a alege calea optimă pentru a-şi satisface scopul său: acela de a obţine o reparaţie corespunzătoare prejudiciului suferit. francizatul va trebui să facă dovada prejudiciului rezultat din neexecutarea ori executarea defectuoasă a obligaţiei de informare 77 . justifică pe deplin exis. poziţia viitorului francizat.

70 s-au confruntat cu serioase pierderi financiare ocazionate de afilierea la „pseudo-reţele” care. contractul de franciză este un contract nenumit. Chirică. stabileşte. A se vedea J. p. obligaţia de informare poate fi calificată ca fiind o obligaţie de rezultat. 6 Este de menţionat faptul că. 54. 2 J. Din această prismă. în RTD com. Această limitare permite francizorului să refuze dezvăluirea informaţiilor care nu sunt prevăzute în legislaţia română. Leloup. 172. care sunt elementele cu potenţial interes pentru viitorul francizat. Intrată în vigoare la 21 octombrie 1979. legea a venit în sprijinul francizaţilor.Conţinutul obligaţiei de informare este strict delimitat prin O. Aperçu de la loi américaine sur le franchising. 172. I. dar şi a-l consilia în permanenţă pe francizat. şi adoptarea Loi Doubin a întâmpinat numeroase piedici dictate de „inadaptabilitatea evoluţiei dinamice a francizei la rigiditatea unei legislaţii specifice”. 3 Denumirea exactă a legii este „Disclosure requirements and prohibitions concerning franchising and business opportunities ventures”. creditorul acesteia are posibilitatea de a opta ori pentru acţiunea în anularea contractului de franciză (consimţământul fiindu-i viciat). Gats. care în anii . francizorul fiind dator a-l informa. aceasta va primi noi valenţe. p. 5 O. însă doar în măsura în care . limită firească a obligaţiei de informare datorată viitorului francizat. op. Ulterior. în fapt. fără a relua dispoziţiile Codului deontologic european al francizei. revizuindu-l în 1977. dar totodată şi interesul. nu deţineau un know-how substanţial. op. apud Ch. cit.70 ca urmare a dezvoltării reţelelor de franciză şi a elaborat Codul Deontologic al francizei pentru prima dată în 1972. care poartă asupra unor elemente prestabilite. banca este datoare a oferi informaţii clientului. nota 2. pentru ca în anul 1984 să fie completat în sensul îmbunătăţirii (extinderii) sferei informaţiei datorate francizatului.G. rezultatul constând tocmai în a pune la dispoziţia potenţialului francizat informaţii necesare acestuia în formarea voinţei de a contracta. Leloup. p. op. Chiar dacă francizorul. limitativ. obligaţia de informare din faza precontractuală reprezintă o pură informare. în dreptul francez.-M. p. 52/1997. cit.. 1982. 4 În viziunea americană. ori pentru acţiunea în instituirea responsabilităţii civile delictuale. 50-51.. pe parcursul derulării contractului de franciză are obligaţia. p. cit. 7 D. neexistând o reglementare legală specială în materie. Matray. Şi în cazul operaţiunilor bancare. în timp ce francizatul poate considera că acestea sunt determinante în formarea voinţei sale de a contracta. op. cit. de a-l consilia pe francizat în vederea desfăşurării de către acesta din urmă a unei activităţi corespunzătoare cu cerinţele reţelei. 1 Federaţia Franceză a Francizei a luat naştere în anii . pe parcursul derulării contractului.-M. cit. particularizat. Va rămâne la aprecierea instanţei dacă refuzul francizorului a fost justificat din prisma protecţiei know-howului. 30. op. care. de altfel... Turcu. În situaţia când obligaţia legală de informare aflată în sarcina francizorului a fost defectuos executată. documentaţia are două părţi: dosarul de informare (basic disclosure document) şi dosarul financiar (earning claim document). nr..

un text special cu privire la obligaţia de informare nici nu era necesar. op. Pentru detalii asupra acestor aspecte. civ. cit. web-site-ul Federaţiei Franceze a Francizei.. 9 martie 1990. din raţiunea dictată de abundenţa reţetelor de franciză franceze. Pop. Licari. p. 18 Pentru detalieri. op. 10 Ne referim în special la spaţiul francez.A. cit.. nr. Caracterul secret al know-how-ului poate veni însă în contradicţie cu caracterul său identificat. cit. Licari. 1990.. cit. Paris. aprioric. Traité de droit commercial. în toate contractele. p. Litec. Colmar. p. apud Ch. 2éme éd. AmielCosme. op. . 11 R. 12 Ibidem. care reprezintă peste 40% din totalitatea reţelelor europene conform www. Ed. Fabre. 553. incapabil să pregătească tineri apţi să aprecieze calitatea unui proiect precum cel de franciză. 214. Burst: „obligaţia francizorului de informare se încheie unde începe obligaţia francizatului de a se informa (…). p. Critica virulentă adusă de autor asimilării distribuitorului cu consumatorul îşi găseşte suportul în similitudinea tehnică aleasă de Loi Doubin cu cea prevăzută de Codul Consumatorului. Licari. nr. D. op. R. Autorul sesizează două surse ale dezechilibrului dintre cei doi: diferenţa de experienţă şi cea de putere economică. 233. 13 Conform definiţiei cuprinse în art. tome 2. 31. apud Fr. 15 M. 1. respectiv fixarea unui interval (în cazul Loi Doubin de 20 zile) de reflexie care să-i permită francizatului. op. 233. L. apud Fr.-X. franchise-fff. de vreme ce această obligaţie există. 217. 215. existând informaţii pe care acesta le poate procura”. Cerinţele pe care dreptul comunitar le impune know-how-ului sunt ca acesta să fie secret.L. cit. cu notă de J. Privită din această perspectivă.. 2001. 20 Fr. p. cit. Somm. Ed. 396. 24 şi urm. Licari.-X... op. LGDJ. p. a se vedea Fr. p. 8 J. 21 D. cit. 2002. D. Fabre-Magnan. De l’obligation d’information dans les contrats – Essai d’ une théorie. D. Autoarea apreciază că. p. Droit de la distribution. LGDJ. p. cit. 2000. Mocanu. 397... 1989. op. Loi Doubin este. Turcu. substanţial şi identificat. Leloup. nr.J. p.f al Regulamentului 2979/1999. 232.. adică descris într-o manieră suficient de completă pentru a permite să se verifice dacă îndeplineşte celelalte două condiţii: secret şi substanţial. op.-M. întocmai ca în cazul consumatorului. 232-235. cit. Fabre-Magnan. 23 Ibidem. 19 I. deoarece prin verificarea acestuia din urmă caracter se dezavuează calitatea de a fi secret. Aubert. 338. cit. în acelaşi sens. pentru autor.acesta din urmă le solicită. 14 Cass. Paris.. Litec. 1992. 9 C.-X. G. p. a se vedea şi M. p. conturarea consimţământului. 111-112.-X. de altfel. p.-X. 175. L. Licari. În acelaşi sens a fost comentată o soluţie a Curţii de Apel Colmar. 91-337 din 4 aprilie1991 pentru aplicarea art... Matray.. 288. 14 iunie 1989. Roblot. 22 Fr. Paris. p. cit. p. 1 din Loi Dobin. în spaţiul francez şi german.. 13éme éd. cu notă de J. 216.com. o prelungire a eşecului sistemului educativ. comm. Paris. Ferrier. 16 Decretul nr. La protection du distributeur intègre en droit français et allemand. 71. 17 M. op. p. op.. Ripert. 173. 1990. op. care a înlocuit vechiul Regulament 4087/1988.

D. Ed. Com. elemente care să permită beneficiarului să facă calculul rezultatului previzionat. obligaţia francizorului de informare mai referindu-se la experienţa dobândită şi transferabilă. p. 1995. Licari. p. 1992. cit. Mousseron. p.M. Benabent.-X.A. L.eff-franchise. 37. prezentarea reţelei. 3. 38 C. Versailles. 28 „Tout document publicitaire faisant apparaître directement ou indirectement des résultats prévisionnels du franchisé devra être objective et vérifiable” – art. 7. comm... op. cu notă de D. p.2. în RJDA nr. Dalloz. A se vedea C. cit. în RJDA 1993. op. 29 M. Această obligaţie însă nu presupune efectuarea unui „studiu de piaţă”. Leloup. aşa cum am mai arătat. Ferrier. Codul deontologic european al francizei (www.G. Licari. 27 J. 337. 26 Calculul previzional este o simulare a realizărilor anuale calculate pe o perioadă cel puţin egală celei necesare acoperirii investiţiei făcute de către francizat. 37 Fr. 223. Collart Dutilleul. Douai. Turcu. op. 1999. 52/1997. Ferrier. cit. Somm. op. cit. 39 Am enumerat elemente comune ale obligaţiei de informare în cele două ţări. op. 243. comm. op. Costin. com.-M. Licari. Paris. Somm. 40 Fr. Paris. cit. 240. 238.. p. Delebeque. Contrats civils et commerciaux. francizorului îi incumbă obligaţia de a remite francizatului aşanumitul „document de informare precontractuală”. Cass. II. cit. nr. 1995. op. 25 Fr.-X. Les obligations. 391. 31 În dreptul francez. pe lângă informaţiile ce sunt cuprinse şi în textul O. Licari. cu notă de D. op. Les contrats de la grande distribution. p. 6 octombrie 1992. 32 A. J. 7/1998. 209.. C. 55. op. 35 Ibidem. 33 I. Pentru o opinie contrară. nota 56. Ph. p. p. Ph. p. Pop... p. p. Ph.N. 29 octombrie 1992. Collart Dutilleul.24 Cass. C. 181-182. nota 210. se regăsesc şi alte elemente ce trebuie comunicate: informaţii privind societatea-francizor. 1999. Collart Dutilleul. Technique contractuelle. p. 76. C. Costin. p. p. nr. cit. 34 Fr. 2003. Litec. 6 octombrie 1992. Delebeque.. op. p. a se vedea Fr.. Leloup..M. care nu se datorează în temeiul legii speciale. 282. op. de condamnare a francizorilor care execută în mod defectuos respectivul studiu. cit.. 183. operaţiune mult mai laborioasă şi având mai multe implicaţii decât o simplă expunere. 24 februarie 1998. apud Fr. Deleanu..-X. în dreptul nostru. 214-215. vol. op.. 41 Fr. 1987.. a se vedea şi S. nr. op. 24 februarie 1998. Paris. 75. 14 ianuarie 2003. cit. cit. Cass. Ed.. nu constituie o obligaţie care este datorată. Huet. Fr. nota 211. Autorul observă că lipsa unei informaţii datorate în temeiul Loi Doubin trebuie diferenţiată de lipsa studiului previzionat care.A. A se vedea şi soluţiile citate în Fr. J. p. de fapt. nr. 36 A se vedea infra p. se încadrează pe direcţia instituirii unei răspunderi de drept comun pentru neexecutarea unei obligaţii de informare. Douai. 53 şi urm.-X. 42. ci pe principiul loialităţii care guvernează negocierea. 66-64. cit..-X.-X.com). D. 30 În legislaţia franceză. Castan. Este important de observat că soluţia instanţelor. a membrilor acesteia. Delebecque. . cit. p. 163. p. op. 209. Fracis Lefebre. Licari.A. cit.-M. cu notă de D. D.. Licari. D. 241. prezentarea pieţei. com... cit. A se vedea J. Ferrier.

. 500. 248-250. 58 G. L. cit. 53 M. art. 248. 246. 258. op. Curtea de Casaţie franceză a arătat că. op. 250. op. nr. com. 64 În lipsa prevederii unei sancţiuni recurgându-se la teoria nulităţii virtuale. 91-337 din 4 aprilie 1991 pentru aplicarea Legii nr. 1-100. p. Huet. 261. p. chiar şi contractul însuşi în limba candidatului. cit. com. p. apud Ph. cât şi la legea franceză. Autorul reţine distincţia făcută anterior de Ph.-X.N. p. 19 octombrie 1999. în RJDA nr. vol. 66 Ibidem. 60 Decretul nr. p. 481. op. p. cit. francez. cit.. Mousseron. 1893. 61 D. cit. 65 Cass. p. 854. Mousseron. Bucureşti.. 57. 4 decembrie 1990. cit. Costin.. Dicţionar de drept civil. D. op.42 A se vedea Ph. op. p. 2601. în RJDA nr. 51 R. în RJDA nr. p. 708. op. Cass. PUF. p. p. 2. nr. 417. 52 A se vedea Ph. în RTD com. devenit art. 250. D. op. nota 241. nr. trebuie ca francizatul să dovedească că dacă ar fi fost în posesia respectivelor informaţii acestea l-ar fi împiedicat să încheie contractul. Durry. apud D. Licari.. op. 3/2000. Les Obligations. p. cit. com. 72. 1978. 432. Mousseron. cit. La rupture des négociations. p.. Responsabilité contractuelle et responsabilité délictuelle. 89-1008 din 31 decembrie 1989. 16 mai 2000. op. pentru a livra o informaţie comprehensibilă pentru debitor. cu notă de D. nr. 55 Ibidem.. le Tourneau. 2004. Loi Doubin.. A se vedea Cass. cit. op.. le Tourneau. Cadiet. 1 alin. 57 J. C. Paris.A. op. 29 octombrie 1992. cit. tome II. 250.. 2 decembrie 1997.. (1) C. în RJDA nr. 481-482. le Tourneau. 57. În acelaşi sens. op. 1995. p.-X. von Jhering. în Colloque organisé à Toulouse 1998. Această împrejurare a fost considerată a rămâne la aprecierea suverană a instanţei: Cass. P. 49 S-a afirmat că. apud P.. cit.. 1996. cit. 47 A se vedea Fr. Somm.. op. p. p. le Tourneau. Cadiet. p. 44 M.. apud Ph. 85. Droit de la responsabilité. op. Chron. francizorul ar trebui să redacteze informaţiile. op. Cass. p. Licari. 974. L.. 10 februarie 1998. 46 M. 1999.G. 3/1998. Paris II. cit. Lumina Lex.. le Tourneau. Versailles. Licari. în RTD civ. 1976. p. cu notă de Olivier Tiquant. L 330-3 alin. Mousseron. 63 Ne referim atât la O..-X. nr. C.. 482. Chrică. . 52/1997... 2002. com. D. în RJDA nr. 7/1998. 76. Ferrier. le Tourneau. A se vedea Fr. 1998.M. p... 54 J. nr. 11/2000. p. nr. 482.-X. 62 Ibidem. apud Ph. Chirică. cit. 2/1991. cit. cit. apud Fr. Dalloz. op. Licari. p. 45 Loi Doubin. cit. 48 Ibidem. 251. p. Fabre-Magnan. Carbonier. cit. p. 431. 254. Costin.. p. 24 februarie 1998. 249. Chirică. Paris. III. Chrică. 228 şi urm. nr. Cass. În acelaşi sens. p.. cit. 50 D. 57. 56 P. Oeuvres. 182. A se vedea Fr. p. 57. op. com. 4/1998. apud P. Comm. 59 A se vedea autorii menţionaţi de P. comm. pentru pronunţarea nulităţii contractului de franciză pentru vicierea consimţământului ca urmare a efectuării defectuoase a obligaţiei de informare datorate de către francizor. com. op. 43 A se vedea D. Mousseron.. (1). Fabre-Magnan.. com. art. 974. p.

1 93. 271-272. român. p. p. 2597. a se vedea Y. articol al cărui text este similar cu textul art. 76 Ibidem.. 284. I. Comm.. Licari. nepublicată. 72 J. civ. 1999. 435. Licari... 194..-M. p. cu notă de O. Leloup. 2306. comm. op. p. 274. Autorul menţionează faptul că reorientarea a fost declanşată de o soluţie a Curţii de Casaţie Fraceze: Cass. 75 În dreptul german. cit. op. 68 D.. Marot.cit. Chron. civ. cit. Capitolul III Clauze cu privire la protecţia know-how-ului Secţiunea 1 .. D. acţiunea are drept temei art. 2002. un concept aflat în evoluţie Transmisiunea know-how-ului . p.-M. Marot. p. 78 Fr. p. 75. civ. 70 Ibidem. p. op. Bull. p. 193. 434. cu notă de Hugues Kenfack. op. 194. Autorul citează o soluţie a Curţii de Apel Paris (nepublicată) prin care instanţa a respins acţiunea în anularea contractului pentru vicierea consimţământului francizatului care era doctor în drept.67 J. 193. 71 J.-M. op. cit.Clauzele care protejează know-how-ul Secţiunea 1 Know-how-ul – element cheie al contractului de franciză §1 §2 §3 §4 §5 §1 Reglementare legală Reglementare legală Conceptul de know-how Caracterele know-how-ului Know-how-ul. 25 februarie 1997. nr. 1999. cit. Comm. a se vedea Y. p. op. 74 În dreptul francez. 77 Ibidem. Prolongements de l’arrêt de la Chambre commerciale du 10 février 1998 sur l’information précontractuelle en matière de contrat de franchise. 285. 1382 C... Leloup. Leloup.. 2003. A se vedea Fr. cit. a se vedea şi J. având şi o experienţă de 16 ani în acelaşi domeniu. a se vedea şi D.. 998 C. 73 Ibidem. p. p. op. Autorul citează o soluţie a Trib. 1ère civ. Leloup..-X.-M. Morlaix. în acelaşi sens. Tiquant.-X. 69 Pentru detalii. cit.Know-how-ul – element cheie al contractului de franciză Secţiunea a 2-a . pe temeiul unei culpa in contrahendo se pot obţine despăgubiri băneşti pentru prejudiciul produs de neîndeplinirea obligaţiei precontractuale de informare. p.

know-how-ul reprezintă ceea ce un producător nu poate şti din simpla examinare a produsului şi din simpla cunoaştere a progresului tehnicii”. Definiţiile „importate” de către legiuitorul român au sorginte comunitară. identificate: ‹‹secret›› înseamnă că nu este general cunoscut sau uşor accesibil. Astfel. «substanţial» înseamnă că know-how-ul trebuie să includă informaţii indispensabile pentru cumpărător în scopul utilizării. reţelelor. know-how-ul „reprezintă un ansamblu secret. cât şi în cel care i-a succedat. care servesc la fabricarea şi comercializarea unui produs” [art. În termenii Regulamentului Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. procedeelor şi al altor elemente analoage. 21/1996 know-how-ul este definit ca fiind „un pachet de informaţii practice nebrevetate. comercială sau ştiinţifică care este necesară pentru fabricarea unui produs sau pentru aplicarea unui proces existent şi a cărei dezvăluire către alte persoane nu este per-misă fără autorizaţia persoanei care a furnizat această informaţie. în prezenţa unui concept în evoluţie. regăsinduse atât în vechiul Regulament 4087/88 4 . «secret» semnifică faptul că know-how-ul. desenelor şi modelelor. Observăm aşadar. ca sursă de inspiraţie soluţiile. care sunt secrete. nu este în general cunoscut sau accesibil cu uşurinţă. respectiv Regulamentul 2790/99. în cazul înţelegerilor verticale. în măsura în care provine din experienţă. că există diferenţe majore între înţelesul dat noţiunii de know-how în dreptul român.Termenul „know-how” este preluat în legislaţia noastră prin actul normativ care reglementează regimul juridic al francizei şi definit ca fiind „ansamblul formulelor. Charles . în Codul fiscal 2 . prin acordarea exceptărilor individuale în cazul contractelor de franciză. rezultat al experienţei furnizorului şi testate de acesta. 1 lit. know–how-ul este definit ca fiind „orice informaţie cu privire la o experienţă industrială. definiţiilor tehnice.G. 21/1996. experienţa acumulată anterior de către Comisie. Computerland 5 . Acestea generează incoerenţă legislativă. Ulterior intrării în limbajul juridic român al noului termen şi alte acte normative au făcut trimitere la această noţiune. în ansamblul acestuia sau într-o anumită configuraţie sau asamblare a componentelor sale. ‹‹identificat›› înseamnă că este descris într-o manieră suficient de cuprinzătoare pentru a face posibilă verificarea îndeplinirii criteriilor de secret şi substanţialitate”. «identificat» reprezintă faptul că know-how-ul trebuie să fie descris într-o manieră suficient de completă care să permită să se verifice dacă îndeplineşte condiţiile de confidenţialitate şi substanţialitate” 3 . (1) din Legea concurenţei nr. nr. în acest context. 52/1997] 1 . 5 alin. la rândul lor. Astfel. substanţiale. Definiţiile date de actele normative comunitare au. (2) din Legea concurenţei nr. rezultând din experienţă şi testare. În Regulamentul Consiliului Concurenţei privind exceptarea acordurilor de transfer de tehnologie de la aplicarea prevederilor art. deci. d) din O. ‹‹substanţial›› înseamnă că este important şi util pentru fabricarea produselor contractuale. Yves Rocher. substanţial şi identificat de informaţii practice nebrevetate. vânzării sau revânzării produselor sau serviciilor prevăzute în acord. Comisia a acordat exceptări individuale în cazurile Pronuptia. actele normative fiind concomitent în vigoare şi neaflându-ne. 5 alin. documentelor.

ansamblu secret. în ansamblul acestuia sau într-o anumită configuraţie sau asamblare a componentelor sale. Mai mult. considerând că nu aduc atingere concurenţei. cel care îl înlocuieşte se dovedeşte a fi şi mai restrictiv decât vechea reglementare comunitară.Jourdan 6 . Service Master 7 . într-un document separat ori în orice altă formă” 11 . renunţând la explicaţiile cu care fusese înzestrat vechiul regulament. În forma sa actuală. gestiunea administrativă şi financiară. la rândul său. în special prin ameliorarea rezultatelor sale ori prin a-l ajuta să penetreze pe o nouă piaţă” 10 şi „identificat”. În categoria reglementărilor comunitare se încadrează şi Codul deontologic european al francizei. circumscriind totodată sfera acestora. «secret» semnifică faptul că knowhow-ul. de exemplu prezentări de produse. în ansamblul acestuia sau într-o anumită configuraţie sau asamblare a componentelor sale. „faptul că know-how-ul. iar „secret”. fiind un cod al practicilor utilizatorilor acestui sistem. nu este în general cunoscut sau accesibil cu uşurinţă. Regulamentul 4087/88 defineşte know-how-ul ca „ansamblul informaţiilor practice nebrevetate. s-au făcut observaţii şi asupra acestui element al contractului de franciză. vânzării sau revânzării produselor sau serviciilor prevăzute în acord. precum şi cel al Liniilor directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. sunt menite a completa şi explicita actul normativ. Evoluţia conceptului din perspectiva legislaţiei comunitare este facil de urmărit. 14 . definiţia prevăzută de Regulamentul 4987/88. substanţial şi identificat de informaţii practice nebrevetate. rezultând din experienţa francizorului şi testate de acesta. rezultat al experienţei furnizorului şi testate de acesta. descrierea know-how-ului poate fi făcută în contractul de franciză. Astfel. substanţial şi identificat” 8 . „faptul ca know-how-ul să fie descris într-o manieră suficient de completă pentru a permite verificarea îndeplinirii condiţiilor de secret şi de substanţialitate. Codul deontologic. datorită diferenţelor existente între prevederile celor două acte normative comunitare mai sus-menţionate. fiind susceptibil de la data încheierii contractului să amelioreze poziţia acestuia. Cu acest prilej. detalia caracteristicile esenţiale ale know-how-ului. textul Regulamentului 2790/99. această noţiune nu trebuie înţeleasă în sens restrâns. Regulamentul 2790/99 precizează că know-how-ul „reprezintă un ansamblu secret. în sensul că fiecare din componentele lui să fie necunoscută sau să fie imposibil de obţinut pe altă cale decât prin efectul raporturilor juridice stabilite între francizor şi francizat” 9 . relaţii cu clientela. redactat încă din anul 1972 de către Federaţia Europeană a Francizei şi la a cărui contribuţie şi-au adus aportul asociaţiile naţionale. know-how-ul trebuie să fie util francizatului. «identificat» reprezintă faptul că know-how-ul trebuie să fie descris într-o manieră suficient de completă care să permită să se verifice dacă îndeplineşte condiţiile de confidenţialitate şi substanţialitate” 12 . în acest context. aşa cum o precizează şi titlul. «substanţial» înseamnă că know-how-ul trebuie să includă informaţii indispensabile pentru cumpărător în scopul utilizării. reia. dacă Regulamentul 4087/88 referindu-se doar la categoriile de acorduri de franciză. care. nu este în general cunoscut sau accesibil cu uşurinţă. este din acest punct de vedere sumar 13 . „faptul ca know-how-ul să includă o informaţie importantă pentru vânzarea de produse sau executarea de prestări de servicii. „substanţial”.

Know-how-ul trebuie să fie util beneficiarului pentru a permite. 7. 5 alin.2. documentelor. nu trebuie să fie accesibil unei terţe persoane decât cu acordul francizorului şi trebuie să includă o informaţie esenţială în legătură cu: – prezentarea produselor în vederea vânzării. formulă prin care se desemnează arta de fabricaţie. ansamblul formulelor. 6 JOCE L 35/31 din 7 februarie 1989. nebrevetabile sau brevetabile dar nebrevetate. îmbunătăţirea poziţiei concurenţiale.” 2 Art.h din Regulamentul 4087/88.2. 14 A se vedea site-ul www. p. 280 din 31 martie 2004). 5 JOCE L 222/12 din 10 august 1987. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale din sectorul autovehiculelor (M. 52/1997 (M. nebrevetate. 52/1997 ca fiind „1. Ferrier. 3. referitoare la fabricarea. Know-how-ul. 1. Of. knowhow-ul era definit ca „un ansamblu de informaţii practice. 81 parag.f din Regulamentul 2790/99. cunoştinţele şi experienţa acumulată pentru aplicarea în practică a unei anumite tehnici. 5. – gestiunea administrativă şi financiară. reţetelor tehnice. la data încheierii contractului. întreţinerea ori comercializarea unor mărfuri sau privitoare la elaborarea şi punerea în lucrare a unor tehnici ori procedee. 1. 4. în ansamblul său.com. 1 al Tratatului CE. op. 7 JOCE L 332/38 din 3 decembrie 1988. nr.f din Regulamentul 4087/88. în configuraţia şi asamblarea practică a componentelor sale. cit. 224 din 30 august 1997).2. 13 Pentru o opinie în acest sens. a se vedea D. pct.. 1. 571/2003. 2. experienţei de producţie şi a altor asemenea elemente ce servesc la fabricarea unui produs determinat. 8 Art.1 În varianta iniţială a O. 1. nr. 4 Regulamentul 4087/88 prevedea exceptarea acordurilor de franciză de la aplicarea dispoziţiilor art. 1. 9 Art.). definiţiilor tehnice. 3 Definiţia este redată identic şi în Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art.. Of. funcţionarea. 11 Art. 12 Art. – transformarea produselor în legătură cu prestarea de servicii.G. de cunoştinţe şi de experienţă. – relaţii cu clientela.G. expresie ce . (2) din Legea concurenţei nr. §2 Conceptul de know-how Know-how-ul a fost definit în doctrina română încă înaintea apariţiei O. cunoştinţe tehnice prezentând o noutate relativă şi subiectivă. nr.g din Regulamentul 4087/88.. de operaţii şi procedee necesare unui produs (. nota 58. nr. 15 din Legea nr. procedeelor.i din Regulamentul 4087/88.franchise-fff. rezultând din experienţa francizorului şi verificate de către acesta. subsumând ansamblul de noţiuni. desenelor şi modelelor.2. 289. 10 Art.

totodată. transmisibile şi capabile să procure acestuia un avantaj concurenţial. secrete. actul normativ care constituie prima consacrare legislativă a francizei în dreptul român. know-how-ul a fost definit ca „fiind cunoştinţe tehnice. dar şi ţinând cont de încercările doctrinare – anterioare ori posterioare textelor comunitare – de a delimita această noţiune. 2. nu defineşte în mod real noţiunea. reluate şi în unele dintre actele normative române.. 5 alin. dar care se apropie până la identitate cu definiţiile din dreptul comunitar. în cazul înţelegerilor verticale şi Regulamentul Consiliului Concurenţei privind exceptarea acordurilor de transfer de tehnologie de la aplicarea prevederilor art. Know-how-ul este un ansamblu de informaţii Aşa cum majoritatea definiţiilor enunţate mai sus reţin. În acelaşi timp.desemnează procedeele de fabricaţie sau cunoştinţele privitoare la utilizarea şi aplicarea de tehnici industriale (. defineşte conceptul de know-how într-o manieră laconică şi care nu se armonizează cu reglementarea comunitară 3 . transmisibile. dar fiind.) se distinge prin două trăsături esenţiale: noutatea şi secretul” 1 . mai detaliat. nebrevetate. definiţia nu precizează care sunt caracteristicile know-how-ului. legiuitorul român optând în a nu-l traduce.. Astfel. transmisibile. (1) din Legea concurenţei nr. O. 52/1997. fie că este de distribuţie. atât în dreptul român. Astfel. enumerând exemplificativ elementele care ar putea alcătui know-how-ul. Termenul de know-how este preluat din dreptul american. cât şi în dreptul comunitar. (2) din Legea concurenţei nr. pentru reiterarea – . ori „ansamblu de procedee comerciale şi tehnice pe care francizorul le-a pus la punct de-a lungul activităţii sale şi care este constant perfecţionat” 5 . sau. unde „know-how” reprezintă prescurtarea locuţiunii know how to do it 2 şi este întrebuinţat ca atare. în limbajul juridic francez unde s-a implementat traducerea formei abreviate. respectiv aceea de savoir-faire. 5 alin.1. 52/1997. Pornind de la definiţiile din dreptul comunitar. nebrevetate şi care conferă celui care le stăpâneşte un avantaj concurenţial” 6 . nr. nr. care nu sunt imediat accesibile publicului. know-how-ul reprezintă un ansamblu de informaţii 7 . au fost adoptate în dreptul român definiţii ale knowhow-ului care se îndepărtează de definiţia O. nebrevetate şi identificate” 4 . „ansamblu final de cunoştinţe practice.G. putem defini knowhow-ul ca fiind un ansamblu de informaţii de natură practică. definiţia redată de Codul fiscal român face notă distonantă faţă de toate definiţiile date know-how-ului. şi actul normativ cu cea mai mare relevanţă în domeniu. 21/1996. 21/1996. conferind un avantaj economic. iar nu o informaţie singulară. doctrina a căutat a circumscrie această noţiune. de exemplu. Prin actele normative ulterioare. de servicii.G. reglementând exclusiv reţeaua de franciză. cum s-a procedat. Ţinând cont de diversitatea şi complexitatea activităţii comerciale în general (specifică şi francizei. de producţie ori financiară) este necesar. Încă anterior definiţiilor date termenului de know-how în dreptul comunitar. care sunt rezultat al experienţei francizorului şi testate de către acesta. respectiv Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art.

o simplă reunire a diferitelor informaţii legate de abordarea activităţii sale comerciale de către comerciantul-francizor. informaţiile care alcătuiesc know-how-ul trebuie să fie nebrevetate. chiar având o importanţă covârşitoare în corecta derulare a activităţii care face obiectul francizei. know-how-ul. în fapt. distincte de bunul mobil corporal care le susţine.2. nedublată de organizarea informaţiilor conform unei logici. Deci. respectiv cele având o anumită importanţă şi care servesc la „optimizarea procedeului practicat de către francizor şi care va fi utilizat şi de către francizaţi” 10 . 2. va da caracterul unei colecţii. singură. Informaţiile sunt de natură practică Informaţiile care alcătuiesc know-how-ul trebuie să aibă o utilitate imediată. alcătuiesc know-how-ul. drept urmare. dar nelimitându-se la acestea. în doctrină s-a afirmat că ne aflăm în prezenţa unei „rezervări a know-how- . aceea de a fi ori nu brevetabilă. mai apoi să poată fi transmise. care sunt bunuri mobile incorporale. În acest context. este aceea că astfel se încearcă se a proteja. Informaţiile sunt nebrevetate Aşa cum precizează majoritatea definiţiilor date know-how-ului. Informaţiile care alcătuiesc know-how-ul sunt distincte de suportul material 12 pe care acestea sunt încorporate pentru ca. modalitatea de efectuare a inventarului) 15 . know-how. financiar (planurile de investiţii). clientela vizată. după caz.3. prin nedivulgare. Doctrina atrage atenţia asupra distincţiei existente între cunoştinţele nebrevetate care pot fi nebrevetabile sau care pot fi brevetabile. Raţiunea pentru care accentul cade nu pe calitatea intrinsecă a cunoştinţei. referindu-se la procedee de fabricaţie. să fie transmise şi însuşite de către francizat o multitudine de cunoştinţe. nu prezintă nicio relevanţă câtă vreme se prezintă a fi singulară 9 . fiind catalogate drept cunoştinţe având aplicaţiuni concrete 14 . obiectul transmisiunii vor fi informaţiile. logistic (schema de aprovizionare. referitoare atât la fabricarea ori comercializarea produselor. ci pe faptul obiectiv de a nu se fi obţinut un brevet pentru respectiva tehnică. 2. atât în legislaţia română. Doctrina a apreciat că doar anumite informaţii sunt cele care. Know-how-ul este. Oricare dintre informaţiile care împreună formează know-how-ul. ori. Informaţiile au un caracter tehnic.până la identitate – de către francizat a activităţii francizorului. o informaţie. dar care nu sunt brevetate 16 . de a proteja know-how-ul şi în lipsa unui monopol în exploatare. comercializate). cât şi în cea comunitară (inclusiv Codul deontologic european al francizei). cât şi la metodele de organizare şi de gestiune a activităţii comerciantului 8 . spre deosebire de cazul mărcii înregistrate ori a operei literare. gestionarea produselor fabricate. respectiv acest caracter tehnic se păstrează şi în cazul în care cunoştinţele se află în alte sectoare de activitate ale comerciantului: comercial (amenajarea localului. Această selecţie este cea care conferă coerenţă. un bun mobil incorporal 13 . deşi este necesară pentru coerenţa ansamblului nu este şi suficientă pentru a valora. iar nu acela de know-how 11 . Pornind de la această exigenţă.

Informaţiile sunt transmisibile Informaţiile care alcătuiesc know-how-ul trebuie să poată fi comunicate. Informaţiile sunt rezultatul experienţei francizorului şi sunt testate de către acesta Know-how-ul este un concept dezvoltat şi perfecţionat în timp de către francizor care. cât şi pentru francizat. informaţiile sunt testate de către acesta – par a se suprapune.) 18 . în urmărirea evoluţiei tehnicii sale 22 . Deşi cele două elemente la care definiţiile date know-how-ului fac trimitere – informaţiile sunt rezultatul experienţei francizorului. se transmite însăşi „cheia” propriului succes în afaceri. Din perspectiva francizatului însă.ului” 17 . în jurisprudenţă s-a afirmat că situaţia contrară.4. apreciem că cele două noţiuni nu coincid. tocmai articularea experienţei sale în afaceri într-un ansamblu coerent îl îndreptăţeşte a-şi asuma paternitatea unei anumite tehnici (de comercializare. Testarea de către un comerciant a unei anumite tehnici îl interesează în primul rând pe francizat. fiind distincte de experienţa proprie 25 . garanţia că va avea aceleaşi rezultate pozitive pe care le-a înregistrat francizorul este reprezentată de testarea metodei comerciale în stabilimentele francizorului. Cu toate că rezultatele satisfăcătoare înregistrate de către francizor în activitatea sa comercială reprezintă o dovadă a existenţei know-how-ului. care va putea beneficia de instruire în cadrul acestora 23 . dictată de încercarea titularului de a-şi păstra pentru sine beneficiul exploatării propriului concept. care găseşte o garanţie în faptul că procedeul a fost anterior probat. care au o importanţă deosebită atât pentru francizor. Faptul că ansamblul cunoştinţelor care alcătuiesc know-how-ul este rezultatul experienţei unui comerciant care a desfăşurat activitatea care face obiectul francizei conduce la concluzia că aceste informaţii reprezintă un concept deja optimizat. informaţiile trebuie să poată fi . Codul deontologic european al francizei impune. iar rezultatele obţinute pot fi avute în vedere în aprecierea şanselor sale de reuşită în afaceri 19 . Testarea de către francizor a cunoştinţelor care alcătuiesc know-how-ul se face în locaţiile alese pentru desfăşurarea activităţii sale. 2. Din punctul de vedere al francizorului. în cel puţin o unitate pilot şi pentru o perioadă de timp rezonabilă 24 . nu conduce automat la concluzia că know-how-ul nu există ori că acesta nu este suficient de coerent. aceea când performanţele francizorului sunt mediocre. în dorinţa sa de a se lansa într-un domeniu de activitate până atunci puţin. experienţa în afaceri dând valoare conceptului 20 . denumite în doctrină „veritabile stabilimente-pilot” 21 . testarea de către francizor a conceptului francizabil. prin transmiterea informaţiilor care alcătuiesc know-how-ul. de fabricare etc. ori chiar necunoscut. de ceea ce este intim legat de o anume persoană.5. cu exigenţă. Aşadar. ori de ceea ce se denumeşte talent în cazul creaţiilor intelectuale ori îndemânare în cazul activităţilor de natură practică 26 . 2. Prin testarea tehnicii anterior încheierii contractului de franciză şi transmiterii know-how-ului se reduce considerabil riscul la care se expune francizatul.

informaţiile trebuie să poată fi transmise cu uşurinţă 27 . Informaţiile sunt capabile să procure un avantaj concurenţial francizatului Vechea reglementare comunitară. această categorie de informaţii. interesul francizatului fiind acela de a-şi apropria cunoştinţele furnizate în timp cât mai scurt. neputându-se renunţa la ele. Francizatul trebuie să ajungă în posesia tuturor informaţiilor care alcătuiesc know-how-ul. însă vor trebui prezentate într-o formă cât mai accesibilă. Regulamentul 2790/99. trebuie să-i procure acestuia anumite avantaje pe care. cel care a înlocuit vechea reglementare. iar nu faptul că informaţiile nu sunt relevante pentru francizat. considerăm că vor trebui transmise. . nu fac parte din knowhow. vânzării sau revânzării produselor sau serviciilor prevăzute în acord” 31 . este însă greşit să se înţeleagă că toate cunoştinţele pe care le are un comerciant care promovează un concept francizabil fac parte din know-how-ul respectivei reţele. altfel le-ar fi obţinut într-un timp mai îndelungat şi implicând costuri ridicate 33 . Acesta este motivul pentru care ele nu trebuie să fie comunicate.6. Opinăm că. indiferent de natura acestuia. Desigur că unele informaţii. S-a afirmat în doctrină 29 că nu toate informaţiile care alcătuiesc know-how-ul trebuie transmise. al cărui interes este acela de a extinde cât mai rapid reţeaua. Cu toate acestea. în special prin ameliorarea rezultatelor sale ori prin a-l ajuta să penetreze pe o nouă piaţă” 30 . este cea care con-feră acestor cunoştinţe valoare economică 32 . Mai mult. Pentru ca informaţiile care îi sunt furnizate francizatului să fie într-adevăr importante. Astfel de informaţii ar fi cele care interesează raporturile dintre francizor şi francizaţi. Rapiditatea cu care francizatul reuşeşte să asimileze cunoştinţele necesare desfăşurării activităţii care face obiectul contractului de franciză va profita deopotrivă şi francizorului. impusă de vechiul Regulament comunitar şi subînţeleasă în actuala reglementare. în realitate. aşadar. Avantajele pe care le va avea francizatul şi care îl vor situa într-o poziţie superioară comercianţilor cu care intră în competiţie sunt. singura metodă de eficientizare care stă la dispoziţia francizorului este aceea de a selecţiona dintre candidaţii la aderarea la reţea pe cei care deja deţin suficiente cunoştinţe în domeniu 28 . dar distincte de conceptul care face obiectul transmisiunii. care. câtă vreme astfel de informaţii sunt necesare pentru desfăşurarea activităţii. vor fi mai greu comprehensibile. având un caracter tehnic pronunţat. într-adevăr. fiind de nişă. S-a apreciat că această caracteristică. ori alte informaţii care sunt legate de alte activităţi comerciale ale francizorului. prin aceasta impunând un anumit standard informaţiilor care alcătuiesc conceptul.înmagazinate pe un suport. ceea ce „cumpără” cel care doreşte a se afilia la reţeaua de franciză. 2. stipulând doar că knowhow-ul „trebuie să includă informaţii indispensabile pentru cumpărător în scopul utilizării. respectiv Regulamentul 4087/88 preciza că knowhow-ul „trebuie să fie util francizatului. fiind susceptibil de la data încheierii contractului să amelioreze poziţia acestuia. pentru a fi transmise mai departe. În acest caz. nu a reiterat dispoziţia. nu sunt necesare desfăşurării de către francizat a activităţii specifice reţelei.

op. p. Guyenot. Ed. Costin. p. 54. 20 C. 9 Din această perspectivă. dr.. p. 6 J.A.. p. 17 J. Bucureşti.. Leloup. p. nr. 203. 19 O instanţă franceză a pronunţat nulitatea unui contract de franciză datorită insuficientei testări a know-how-ului transmis de către francizorul care desfăşurase.-M. op. p. cit.-M. 53. cit. Costin. cit. 14 În acest sens.-M. op. p.. Dreptul proprietăţii intelectuale.. nr. cit. p. op. II. Autorul remarcă o evidentă eroare de redactare. 11 Ibidem. Les contrats de franchisage.. p. 52/1997. cah.M. ulterioare celui de-al doilea război mondial au fost de natură industrială. 16 Ph. op... 31. 15 Ph. 2001.-M. J. 10 J. p. Roş.. a se vedea J. cit. H. 132. p. op. 205. cit... cit. lanţuri de restaurante etc. p. Bessis. video. ci multe aflându-se în sfera serviciilor (hoteliere... 199.. 7 Excepţie face definiţia din Codul fiscal român care precizează că „know-how-ul este orice informaţie cu privire la o experienţă comercială. 23 februarie 1979. unde diferenţele dintre piaţa francizorului şi cea a francizatului pot fi semnificative şi se pot crea premizele ca reuşita în afaceri să nu poată fi reiterată dacă condiţiile de piaţă nu o permit. 5 Ph. Leloup. Aspects juridiques du know-how: JCP E 1972. p. 131. 4 J. 53-54. Autorul apreciază că nu toate inovaţiile de importanţă majoră. 88. Ultimul autor apreciază că experienţa acumulată în cadrul activităţii primei unităţi pilot nu este semnificativă. nr. cit. anterior încheierii contractului. op. în timp ce a . op.-M. 8 A se vedea Ph. Mousseron.1 2 A se vedea M. 58). cit. cit. definiţia dată de Codul fiscal este deficitară. cit. Litec. Leloup. p. op. acest aspect având o importanţă deosebită în ceea ce priveşte franciza internaţională. Benssousan. industrială. 53.-M.. În sensul că know-how-ul este definit lapidar de către O. Costin. Leloup. cit. ar fi trebuit să se regăsească cel de „reţete”. Leloup. cărţi de instrucţiuni. p. apud H. p. op. audio. Bessis.M. 203. op. op. cit. un plan. op. 146. 58. Montpellier.-M. 30..-M. op. 741. Leloup. în acest caz interesul fiind sporit în ceea ce priveşte campaniile publicitare. 193. respectiv prezenţa termenului „reţele” unde. 8 martie 1995. evident. entr. op. vol. cit. 54. apud J. Ph. activitatea care face obiectul francizei pentru o durată de numai 6 luni. op. 13 A se vedea J. le Tourneau. ori în format electronic. Ed. 31. Bensoussan.A. apud Ph. deci informaţia stocată pe suport de hârtie. cu notă de J.. ştiinţifică (. Ibidem. cit. 203. relaţiile cu clienţii ori metoda de recrutare a personalului. J. 18 S-a apreciat că experienţa unui francizor trebuie să aibă relevanţă pentru francizat. cit. Global Lex. 2003. Ph. p.. 3 Pentru o critică a acestei definiţii. cit.. 3..M.)”. cit. p. Paris. 143. necorijată până în prezent. p.-M. le Tourneau. p. Leloup. scheme ori fişe tehnice. op.). le Tourneau. p. Leloup. le Tourneau. 55. op. A se vedea J. Leloup. op. (C.N. Paris. op. 12 Poate constitui un asemenea suport material.. p. 1 şi urm. 1.G. 21 A se vedea C. p. cit. a se vedea C. p. Petites Affiches 23 iulie 1979. Bessis. cit. a se vedea V...

5 alin. Leloup. cit. Regulamentul 2790/99 precizează că secret „semnifică faptul că know-how-ul. în sensul că fiecare din componentele lui să fie necunoscută sau să fie imposibil de obţinut pe altă cale decât prin efectul raporturilor juridice stabilite între francizor şi francizat” 1 . la fel şi O.. op. 24 A se vedea Codul deontologic european al francizei. politica de preţuri. nr. în cazul înţelegerilor verticale. p.. 22 Unitatea pilot permite testarea diferitelor elemente ale know-how-ului precum: importanţa situării locului de comercializare într-o anumită zonă. cit. înţelesul dat termenului atât de Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. nr. 1. op. 2. 25 A se vedea Ph. 31 Art. op. nu este în general cunoscut sau accesibil cu uşurinţă. p. caracterul secret semnifica faptul că know-how-ul. nu este în general cunoscut sau accesibil cu uşurinţă” 2 .. În legislaţia română. 29 A se vedea H.G. Leloup. 5 alin.-M. J.. §3 Caracterele know-how-ului Actele normative care reglementează franciza atât pe plan intern. Bessis. 28 Codul deontologic european al francizei (art. p. 21/1996 este identic cu acela prevăzut de regulamentul comunitar în vigoare. p.. cât şi la nivel comunitar. op. cit. 193. Bensoussan. op. p. (2) din Legea concurenţei nr. 35. Know-how-ul este secret În termenii vechiului Regulament comunitar 4087/88. 52/1997 nu face nicio precizare cu privire la caracterele know-how-ului.-M. impactul produselor noi. cit. 55.. „în ansamblul acestuia sau într-o anumită configuraţie sau asamblare a componentelor sale. p. această noţiune nu trebuie înţeleasă în sens restrâns.h din Regulamentul 4087/88. precizează că know-how-ul trebuie să fie secret. cit. În acest sens.f din Regulamentul 2790/99. p. le Tourneau. p.. (1) din Legea concurenţei nr. (1) precizează că „francizorul selecţionează beneficiarul care face dovada competenţelor solicitate respectiv: calităţi manageriale şi capacitate financiară pentru exploatarea afacerii”. poziţionarea în raport cu concurenţa etc. Codul fiscal precizează că „în . cit. a se vedea H. în ansamblul acestuia sau într-o anumită configuraţie sau asamblare a componentelor sale. cit. op. 3. 205. 1. în timp ce O. 21/1996.G. op. 204. cit. Bensoussan.2.doua unitate pilot şi cele care îi urmează vor permite înlăturarea erorilor săvârşite cu ocazia primei încercări. 33 A se vedea J. 150.-M. cât şi de Regulamentul Consiliului Concurenţei privind exceptarea acordu-rilor de transfer de tehnologie de la aplicarea prevederilor art.. 23 A se vedea C. 30 Art. 143. 55. Costin. 4) impune alegerea unor francizaţi cu capacităţi personale şi financiare corespunzătoare. cit. op. a). p. 27 A se vedea Ph. 26 A se vedea J. art. 52/1997 care în art.1. 55. 15 alin. 32 A se vedea Ph. Leloup.2 lit..M. op. substanţial şi identificat. le Tourneau.

inducând ideea existenţei caracterului secret. în doctrină. procurându-i deci francizatului un avantaj. Aşadar. Cerinţa ca know-how-ul „să nu fie general cunoscut sau accesibil cu uşurinţă” îl situează între exigenţa sporită în ceea ce priveşte secretul în cazul brevetului şi posibilitatea ca elementele care alcătuiesc know-how-ul să fie un ansamblu cunoscut specialiştilor unei anumite branşe. cu toate avantajele care decurg de aici. fără a face precizarea că terţii se rezumă la un cerc limitat de iniţiaţi. unul dintre motivele care-l determină în a alege ralierea la reţea fiind posibilitatea rapidă de instruire. în majoritatea lor. know-how-ul reprezintă ceea ce un producător nu poate şti din simpla examinare a produsului şi din simpla cunoaştere a progresului tehnicii” 3 . parte contractantă într-un contract de franciză care transmite acelaşi know-how. considerăm că situaţia este diferită în cazul în care secretul este împărtăşit de terţi care sunt şi terţi faţă de reţeaua de franciză. Această ipoteză se referă la terţi. deoarece reţeaua de franciză. Deci. cunoaşterea know-how-ului de către terţii care sunt ceilalţi membri ai reţelei de franciză fiind imperios necesară. ci ansamblul astfel creat să aibă note particulare şi să nu fie în general cunoscut şi accesibil. este posibil ca – în numeroase cazuri –. caracterul secret se păstrează. Deci. în marea majoritate a cazurilor. presupune afilierea mai multor comercianţi independenţi ce desfăşoară o activitate comercială care trebuie să fie identică. Deci. ci pe cel de substanţialitate. francizatul nu este. un specialist în domeniul care face obiectul contractului de franciză. pentru un alt francizat. doar în cazul în care cunoştinţele nu sunt banale din punctul de vedere al specialistului se poate vorbi despre know-how. neavând importanţă dacă secretul este sau nu împărtăşit de terţi 8 .măsura în care provine din experienţă. că nu se pierde caracterul secret al know-how-ului chiar dacă acesta este împărtăşit unui cerc. doar calitatea know-how-ului este diluată. S-a afirmat că existenţa know-how-ului trebuie apreciată doar raportându-se la relaţiile dintre francizor şi francizat. acesta nu va compensa lipsa caracterului secret. referindu-se la tehnici curent întâlnite în respectivul domeniu de activitate. pentru un anume beneficiar al contractului de franciză. se poate aprecia că nu fiecare dintre elementele care alcătuiesc know-how-ul trebuie să fie necunoscut 4 . informaţiile care fac parte din knowhow. Posibilitatea ca know-how-ul să fie cunoscut de către terţi nu impietează asupra caracterului secret. de asemenea. s-a afirmat. nu aduce atingere caracterului secret. În acelaşi timp. Din această perspectivă. în situaţia în care acelaşi know-how a fost dezvoltat. neavând un caracter de noutate absolută. căruia împărtăşirea know-how-ului trebuie să-i aducă un avantaj. este. tehnica . Aşa cum precizează expres definiţiile redate mai sus. Mai mult. de asemenea. în paralel şi independent de către diferiţi operatori economici. de iniţiaţi 6 . Cu toate acestea. limitat. fără a fi necesar ca informaţiile să aibă un caracter excepţional. tehnica împărtăşită de francizor să aibă un mare caracter de noutate. această situaţie este cel mai des întâlnită. De altfel. Aşa cum am mai arătat cu un alt prilej 9 . Chiar dacă know-how-ul îi aduce unui francizor anume un avantaj. caracterul secret nu trebuie înţeles în sens restrâns. prin natura sa. chiar dacă fiecare dintre ceilalţi francizaţi este terţ faţă de contractul de franciză încheiat între unul dintre beneficiari şi francizor. În continuarea acestui raţionament s-a apreciat că. însă aceasta nu interesează caracterul secret 7 . precum în cazul brevetului 5 . membru al aceleiaşi reţele.

Deci. gestiunea administrativă şi financiară. know-how-ul trebuie să fie util francizatului. relaţii cu clientela. În ceea ce priveşte calificarea caracterului substanţial al know-how-ului în legislaţia română. 21/1996. Know-how-ul este substanţial Regulamentul 4087/88 definea caracterul substanţial al know-how-ului ca fiind „faptul ca know-how-ul să includă o informaţie importantă pentru vânzarea de produse sau executarea de prestări de servicii. Se observă că aprecierea caracterului substanţial al know-how-ului a evoluat din perspectiva legiuitorului comunitar. o instanţă franceză s-a pronunţat în sensul anulării unui contract de franciză pentru motivul că know-how-ul cuprindea doar informaţii asupra unor procedee comune în domeniul respectiv de activitate. dacă acesta din urmă se afla în respectivul sector de activitate anterior 10 . În acest din urmă caz. în timp ce Regulamentul 2790/99 precizează explicit că informaţiile trebuie să fie indispensabile. fiind susceptibil de la data încheierii contractului să amelioreze poziţia acestuia. evident. 5 alin. Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. caracterul substanţial este privit cu sporită exigenţă. Astfel. informaţiile care alcătuiesc know-how-ul trebuind să fie nu doar „importante” şi „utile”. vechiul regulament comunitar precizând că informaţiile trebuie să-i aducă un avantaj concurenţial francizatului (textul comunitar referindu-se la ameliorarea poziţiei acestuia pe piaţă) fiind informaţii importante şi utile. caracter secret. jurisprudenţa şi doctrina confereau acelaşi înţeles însuşirii know-how-ului de a fi secret.2. ci indispensabile francizatului în demersul său înspre reiterarea activităţii comerciale a francizorului. situaţia este diferită. 3. conform textului comunitar în vigoare. caracterul secret este definitoriu pentru noţiunea de know-how. de exemplu prezentări de produse. respectiv de a nu fi imediat accesibil publicului. în timp ce Regulamentul 2790/99 precizează că substanţial „înseamnă că know-how-ul trebuie să includă informaţii indispensabile pentru cumpărător în scopul utilizării. chiar anterior intrării în vigoare a Regulamentului 2790/99 care precizează explicit care este limita „secretului” know-how-ului. vânzării sau revânzării produselor sau serviciilor prevăzute în acord”. jurisprudenţa apreciind că există această calitate dacă „prin dezvăluirea anumitor procedee pe care un producător nu le cunoştea şi pe care acesta nu le-ar fi putut descoperi singur decât în urma unor lungi şi costisitoare cercetări. nefiindu-i necesare. drept urmare. Într-o altă decizie 12 . informaţiile nu au. vânzării sau . respectiv aceea de „a nu fi general cunoscut sau accesibil cu uşurinţă”. (2) din Legea concurenţei nr. în special prin ameliorarea rezultatelor sale ori prin a-l ajuta să penetreze pe o nouă piaţă”. Deci. procedee pe care francizatul ar fi putut să şi le însuşească prin mijloace proprii. în cazul înţelegerilor verticale precizează că „substanţial înseamnă că know-how-ul trebuie să includă informaţii indispensabile pentru cumpărător în scopul utilizării. fiind general cunoscute de către toţi profesioniştii din respectivul sector de activitate. i s-a furnizat acestuia un avantaj apreciabil care-l îndreptăţeşte pe furnizor la încasarea redevenţelor” 11 . în acest sens. iar anumite cunoştinţe cunoscându-le şi.poate să nu fie într-atât de novatoare. Aşadar.

5 alin. s-a afirmat şi că acest caracter. apreciind că în lipsa unui know-how original. în acte normative care sunt în vigoare. Aşa cum am arătat mai sus. mergând de la „informaţii necesare”. Poate reprezenta o ipoteză. Mai mult. Incoerenţa textelor de lege române este evidentă. lipsa de originalitate a tuturor elementelor know-how-ului. care constituie preţul transmiterii acestuia. Există posibilitatea ca unele dintre informaţiile care alcătuiesc know-how-ul să nu fie originale. prin asamblarea lor.) care este necesară pentru fabricarea unui produs sau pentru aplicarea unui proces existent” 13 . redevenţa. se regăseşte în dreptul român. iar apoi la „informaţii indispensabile”. respectiv în noul regulament. de originalitate. că două sunt elementele care determină caracterul substanţial al know-how-ului: originalitatea şi specificitatea 14 . contractul de franciză este nul 19 . chiar împărtăşit mai multor francizaţi 17 . al know-how-ului nu este necesar câtă vreme întrebuinţarea sa contribuie la reuşita comercială a francizaţilor 18 . Rămâne a analiza care este. numai o apreciere de ansamblu a knowhow-ului va putea duce la concluzia că un anumit know-how este original. Într-o altă opinie.. chiar dacă este mai greu de imaginat. se consideră că suntem în prezenţa unui know-how lipsit de valoare datorită lipsei de originalitate. totuşi. În situaţia în care knowhow-ul este lipsit de originalitate. know-how-ul este alcătuit dintr-un ansamblu de informaţii. în concret. ori unele să aibă un grad mai ridicat de originalitate. . 21/1996 „substanţial înseamnă că este important şi util pentru fabricarea produselor contractuale”. la „informaţii importante şi utile”. 20 În toate aceste situaţii. va fi nejustificată. exigenţa în ceea ce priveşte caracterul substanţial pe care trebuie să-l aibă informaţiile care alcătuiesc know-how-ul. diferenţa care există la nivel comunitar între reglementarea din vechiul şi. Originalitatea a fost apreciată de către doctrină 15 ca raportându-se la cunoştinţele transmise fiecărui francizat. Tocmai datorită acestei structuri a know-how-ului. ansamblu care trebuie să aibă note de originalitate. deci. iar în textul Regulamentul Consiliului Concurenţei privind exceptarea acordurilor de transfer de tehnologie de la aplicarea prevederilor art. Aşadar. Fiecare dintre cele trei definiţii care se referă la caracterul substanţial al know-how-ului circumscrie diferit sfera „substanţialităţii”. în doctrină. cunoştinţele transmise francizatului trebuind a-i aduce acestuia un anumit avantaj.. S-a afirmat. iar know-how-ul va fi lipsit de consistenţă. în situaţia când francizatul cunoştea dinainte cunoştinţele transmise 16 . know-how-ul este definit ca fiind „orice informaţie (. Aşadar. originalitatea a fost apreciată în raport de caracterul secret al know-how-ului. drept urmare. Jurisprudenţa franceză s-a pronunţat în favoarea originalităţii know-how-ului. dar.revânzării produselor sau serviciilor prevăzute în acord”. să se ajungă la un sistem inedit. cuprinzând informaţii valoroase şi. Opiniile exprimate în doctrina franceză au un punct de convergenţă: know-how-ul trebuie să aibă consistenţă şi să fie apt a aduce un avantaj concurenţial francizorului. Mai mult. în Codul fiscal. (1) din Legea concurenţei nr. constituie un avantaj concurenţial pentru francizat. faptul ca un anumit francizor să fi fost anterior la curent cu o parte dintre cunoştinţele transmise nu denotă automat lipsa know-howului.

nr. în care francizatul se afla în posesia cunoştinţelor care fac obiectul know-how-ului 22 . într-un document separat ori în orice altă formă”. 5 alin. pe care le putem denumi „trunchiul comun”. iar nu în raport cu fiecare dintre francizaţi. Se observă. în funcţie de piaţa unde evoluează francizorul. de vreme ce pentru alţii este complet lipsit de valoare 23 . Diferenţa care există între cele două acte comunitare este minimă. Ceea ce va cuprinde know-how-ul vor fi. Specificitatea se va aprecia deci. se precizează că „identificat însemnă că know-how-ul trebuie descris într-o manieră suficient de completă care să permită să se verifice dacă îndeplineşte condiţiile de confidenţialitate şi substanţialitate”. în cazul înţelegerilor verticale. chiar dacă doar pentru unii dintre viitorii francizaţi informaţiile furnizate au puternice note de originalitate. pentru alţii acestea fiind estompate de propriile cunoştinţe. aşadar. astfel: „faptul că know-how-ul trebuie să fie descris într-o manieră suficient de completă care să permită să se verifice dacă îndeplineşte condiţiile de confidenţialitate şi substanţialitate”. 21/1996. Este ceea ce a fost denumit elementul de specificitate al know-how-ului. Know-how-ul este identificat Regulamentul 4087/88 preciza că identificat însemna „faptul ca know-how-ul să fie descris într-o manieră suficient de completă pentru a permite verificarea îndeplinirii condiţiilor de secret şi de substanţialitate. deci informaţii pe care francizatul le-a achiziţionat în cadrul desfăşurării propriei sale activităţi. Ansamblul transmis nu poate să constituie know-how pentru unii dintre cei care au aderat la reţeaua de franciză.3. (1) din Legea concurenţei nr. anterioare începerii activităţii în cadrul reţelei de franciză. considerăm că va trebui să se aprecieze originalitatea informaţiilor transmise. iar în Regulamentul Consiliului Concurenţei privind exceptarea acordurilor de transfer de tehnologie de la aplicarea prevederilor art. nu există diferenţe între cele două texte de lege. din punct de vedere semantic. 3. atributul know-how-ului de a fi original se va aprecia global. 21/1996 identificat înseamnă că „este descris într-o manieră suficient de cuprinzătoare pentru a face posibilă verificarea îndeplinirii criteriilor de secret şi substanţialitate”.G. prin intrarea în vigoare a Regulamentului 2790/99 definirea caracterului identificat al know-how-ului a suferit o modificare. Aşadar. descrierea know-how-ului poate fi făcută în contractul de franciză. Deci. proprie unei anumite reţele de franciză şi care trebuie să conducă la realizarea optimă a obiectului de activitate al reţelei 24 . 5 alin. Ceea ce poate cunoaşte un anumit beneficiar al contractului de franciză sunt aspecte cu caracter general care sunt strâns legate de domeniul de activitate al francizorului. Întocmai celorlalte caractere ale know-how-ului.În situaţia precizată în doctrină 21 . În legislaţia noastră. iar. Regulamentul 2790/99 renunţând la explicaţia dată în finalul definiţiei din vechiul regulament. iar O. pe de-o parte. informaţii de bază pentru desfăşurarea respectivei activităţi. acele informaţii care au un caracter de noutate absolut şi care vor diferenţia respectiva reţea de franciză de alte reţele care desfăşoară o activitate similară. specificitatea rezidă dintr-o anumită articulare a elementelor know-how-ului. în Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. nu numai din prisma respectivului aderent la reţeaua de franciză. că. . pe de altă parte. (2) din Legea concurenţei nr.

dar având ulterior nevoie de „suporturi” permanente care îl identifică 26 . 1 2 Art. Modalitatea practică prin care se verifică existenţa caracterului identificat al know-how-ului este înglobarea acestuia pe un suport care să poată fi pus la dispoziţia francizatului. transmisibilitatea know-how-ului. 1. S-a afirmat şi că exigenţa formalismului (descrierea într-o manieră suficient de completă pentru a se verifica dacă îndeplineşte condiţiile de secret şi substanţialitate – s. În doctrină s-a sesizat şi aspectul evolutiv al know-how-ului 29 . 1. Invers. 1992.. care este un concept supus inovaţiilor. p.g din Regulamentul 4087/88. dar nu şi suficient. Somm. 7 pct. Ferrier.n. Comm.f din Regulamentul 2790/99. cit. descrierea know-how-ului trebuie să fie făcută printr-un înscris 25 .-M. În fiecare situaţie în care conceptul francizabil se modifică. a avea un know-how transmisibil. 4 C. precum şi un important rol pe tărâmul probaţiunii. noile formule trebuie cuprinse pe suporturile care înglobează know-how-ul pentru a putea face.52/1997. 15 din Legea nr. la momentul încheierii contractului de franciză. Art. p. ori separat de acesta.2. îmbunătăţirilor aduse de către fiecare dintre francizaţi. 54. se ridică întrebarea dacă în situaţia în care este îndeplinită condiţia de transmisibilitate a know-how-ului. dacă know-how-ul este transmisibil. în cazul fiecărei francize. 6 Ph. se poate ca know-how-ul să nu fie identificat. Aşa cum precizează ambele regulamente comunitare. 205. . Paris. op. p. caracterul identificat se referă la modalitatea de descriere a acestuia. şi în cazul în care informaţiile care alcătuiesc know-how-ul unui anumit francizor sunt potenţial transmisibile din cauza modalităţii concrete în care se face descrierea informaţiilor. Aşadar. În acest context. 16 aprilie 1991. pentru a avea un know-how identificat este necesar. care poate să fie mai puţin pedantă.A. cit. înglobat în contractul de franciză. care trebuie să fie făcută astfel încât să poată da anumite precizări asupra conţinutului know-how-ului. Deci.) demonstrează. op. 3 Art. 5 J. precizări în măsură a releva celelalte caracteristici ale know-how-ului. noua formulă nu impietează caracterul identificat al know-how-ului. există o legătură între calitatea informaţiilor care alcătuiesc know-how-ul de a fi transmisibile şi caracterul identificat al acestuia. ulterior. Aşadar. Leloup. le Tourneau.. D. dovada existenţei lor. transmiterea acestuia făcându-se iniţial. automat acesta va fi şi identificat? Considerăm că. dar mai ales de către francizor. precum şi Codul fiscal nu fac niciun fel de precizări cu referire la acest caracter al know-how-ului. sarcina probei schimbându-se după cum există ori nu suporturile pentru transmiterea acestuia 28 . S-a apreciat că. cu notă de D. 392. În această situaţie însă. Faptul ca un anumit know-how să fie identificat are un aşa-numit rol „operaţional”. se poate ca acesta să nu fie şi identificat din cauza deficienţelor de comunicare a acestuia. cele două noţiuni nu se suprapun. decelând între adevăratele şi falsele francize 27 .. 571/2003. în termenii Regulamentului 4087/88.

p. le Tourneau. Mocanu. p. Paris. cit. op.-M.-M. cit. p. 20 A se vedea J. cit. cu notă de D. cit. op.. nr. 56. p. 56.. cit. Costin. Leloup. apud J. Leloup. 54.. Cass. Sté Bottonificio Fossanese. apud H. op. 14 A se vedea J. 29 septembrie 1992. 56. ţinând totodată cont de persoana francizatului”.. com. 29 Ph. nr. în timp ce în cazul în care aceste suporturi nu există. H. în RJDA 1994. p. op. p.. în sensul că originalitatea şi specificitatea conduc la aprecierea caracterului secret al know-howului.. 56. 205. 9 decembrie 1987. p. 59. 76. nr. ci în funcţie de ansamblul elementelor. 140. cit. com. 9 octombrie 1990. cit.. 32. p. 995. cit. 18 iunie1992. op. care nici nu se dovedise notoriu anterior semnării contractului. 194. cazul unei francize hoteliere la care se raliază un comerciant care anterior presta servicii hoteliere. 32. op.. 28 În cazul în care suporturile pentru transmiterea know-how-ului există şi sunt comunicate. care preciza că „originalitatea nu se apreciază în funcţie de un produs. Bensoussan. cit. iar nu ţinând cont de cunoştinţele proprii ale francizatului. C.. Versailles. Pentru o opinie contrară. 287. op.-M. pct. 139. op. 25 Ph. C.-M. p. p. p. 11 Cass. cit. 7-8/2005. în RJDA 7/02. cit. Leloup.. Versailles. 17 Ph. cit. p. 1995. op. 15 din Legea nr. va fi sarcina francizatului de a proba lipsa caracterului secret. a se vedea C. 10 De exemplu. Ferrier.. 131. cit. 10 mai 1994.C. 24 A se vedea J. în R. cit. 26 J. nr.-M.A. cit. va cădea în sarcina francizorului a demonstra existenţa propriului know-how şi faptul de a-l fi comunicat francizatului. 16 Ibidem. 12 Cass. a se vedea Ph..M. le Tourneau. apud Ph. op. cit.. cit. În ultima speţă s-a decis anularea contractului pentru imposibilitatea de a se demonstra „o anumită originalitate” a know-how-ului. p. 59. p..7 Cass. 21 Ibidem.D. 23 În sensul că know-how-ul se apreciază în mod obiectiv prin raportare la întreaga branşă de activitate. op. Leloup.A.. 32. JCP 1967. op. 22 S-a vorbit în acest caz despre aprecierea intuitu personae a elementului originalitate. Bensoussan. Bessis. ori prin raportare la produs. p.A. a se vedea C. op. 221. 571/2003. 15 J. cit. 829.. p. p. p. 94. D. op. .. 19 C.A.. 106.-M. 7. Bessis. op. p. în RJDA 1993. Leloup. 13 iulie 1966. 13 Art. 27 Ibidem. Bessis. Bessis. nr. op. Bessis.. Franciza – blazonul succesului (I): obligaţia de informare în contractul de franciză. 9 A se vedea M. Leloup. Ferrier. p. Bensoussan. com. 7 martie 2002. dar sub marca proprie. com. com. apud H. op. 34. 15131..... Leloup. 13 iulie. Somm. op.-M. 8 Ibidem. Paris. cit. 34. 18 D. substanţial ori identificat al know-how-ului. Ph. p. op.. apud Ph. A se vedea J.

forţa juridică a acesteia. Vechiul Regulament comunitar 4087/88 impunea şi francizatului obligaţia de „a comunica francizorului orice experienţă dobândită în cadrul exploatării conceptului francizabil şi de a acorda. Chiar admiţând că există o distincţie între comunicarea îmbunătăţirilor aduse knowhow-ului şi comunicarea know-how-ului astfel actualizat. S-a apreciat în doctrină 7 că. Comunicarea aspectelor care se impun a fi schimbate este frecvent făcută prin intermediul unor fişe 9 care indică paginile eliminate din manualul operaţional. indiferent că acestea sunt integrate în corpul know-how-ului. în caz contrar existând posibilitatea perimării conceptului. în această formulare. În timp însă. orice modificare a know-how-ului impusă de către francizor va reprezenta o modificare unilaterală a contractului 12 . aceasta cu atât mai mult cu cât contractele de franciză sunt contracte de lungă durată 2 . francizorului şi celorlalţi francizaţi. Activitatea de dezvoltare continuă a tehnicilor comerciale transmise 11 ridică probleme din punctul de vedere al raporturilor obligaţionale stabilite între francizor şi beneficiar. ori cum s-a exprimat jurisprudenţa franceză 8 . sub rezerva de a comunica în scris francizatului fiecare modificare adusă” 6 . lipsită de finalitate practică. . Codul deontologic european al francizei conferă dreptul francizorului de a face demersuri în sensul evoluţiei conceptului francizabil 5 . La momentul încheierii contractului de franciză se va face şi transmisiunea know-howului înglobat pe un anumit tip de suport. un concept aflat în evoluţie Know-how-ul reprezintă o valoare economică. aşa cum prevede Codul deontologic european al francizei. care astfel este modificat. Dispoziţia mai sus enunţată a fost reiterată şi de textul Liniilor directoare care vin să completeze Regulamentul 2790/99 4 . francizaţii trebuie să ajungă în posesia noilor achiziţii. sistemul pus la punct de către francizor trebuie actualizat pentru a corespunde standardelor noilor generaţii de produse ori servicii oferite de către concurenţă 1 .§4 Know-how-ul. drept urmare. La rândul său. fiindu-i beneficiarului contractului de franciză un veritabil instrument în faţa compe-titorilor. ori care cuprind noile informaţii 10 . ori că sunt transmise separat. o licenţă ne-exclusivă pentru know-how-ul rezultând din acea experienţă” 3 . iar nuanţarea pe care autorul o aprecia a fi introdusă de contractulmodel de franciză al CCI. operând întocmai unei clauze contractuale şi având. această distincţie ni se pare a fi fals creată. Ulterior. doar obligaţia de a transmite îmbunătăţirile aduse know-how-ului nu şi actualizarea sa. contractul-model al CCI (Camera Internaţională de Comerţ din Paris) prevede. contractul-model de franciză internaţională elaborat de Camera Internaţională de Comerţ din Paris prevede dreptul francizorului a actualiza „manualul operaţional în orice moment. Acesta va impune modalitatea de desfăşurarea a activităţii francizatului. În concret. nuanţat.

iar O. rezoluţionând un contract de franciză din culpa francizorului care a modificat unilateral şi radical conceptul francizabil fără acordul francizatului şi fără a-l informa. . Se observă că dreptul comunitar 18 impune francizaţilor obligaţia de a comunica francizorului experienţa acumulată în cadrul desfăşurării activităţii. care este elementul esenţial al contractului de franciză. pe acesta 13 . s-a apreciat a fi oportun ca modificările aduse know-how-ului să fie făcute cu acordul francizatului dacă acestea vor necesita investiţii care depăşesc un anumit prag 15 . nr. responsabilitatea dezvoltării permanente a know-how-ului revine şi membrilor reţelei de franciză. Din această perspectivă. care nu pot să-şi aproprie rezultatul experienţei acumulate în calitate de membri ai reţelei. nu doar la momentul încheierii acestuia 20 . În aceeaşi măsură însă.G. este evident că ei vor trebui a se alinia adaptărilor impuse de acesta. sunt obligaţi a reitera succesul francizorului. Cu toate acestea. 52/1997 stipulând doar obligaţia francizatului de a dezvolta reţeaua de franciză 19 . 21/1996. la nivelul întregii reţele de franciză vor exista schimburi de informaţii având ca obiectiv. Astfel. Contractul de franciză. Trebuie astfel. în prealabil şi complet. aşa cum acesta va fi modificat de către francizor. în calitatea sa de promotor al reţelei de franciză. modificările aduse conceptului sunt veritabile modificări ale contractului de franciză care pot antrena obligaţii suplimentare. datorită necesităţii păstrării echilibrului contractual care. deţine şi responsabilitatea dezvoltării şi adaptării conceptului. Această obligaţie se referă inclusiv la dezvoltarea know-how-ului. în acelaşi timp. imaginate posibilităţile modificării contractului de către francizor care. acesta va putea stipula expres că francizatul este obligat să desfăşoare activitatea în conformitate cu manualul operaţional remis de către francizor. „actualizarea şi controlul permanent al know-how-ului” 22 . apare ca fiind evident interesul pe care îl are francizorul în menţinerea competivităţii reţelei. cu modificările şi completările ulterioare. Şi legislaţia noastră impune francizatului aceeaşi obligaţie prin intermediul Instrucţiunilor Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. Ceilalţi membri ai reţelei. Doctrina a făcut sugestii în ceea ce priveşte redactarea clauzelor contractuale care conduc la reînnoirea know-how-ului 14 . ori pot augmenta obligaţiile stabilite prin contract. contractul de franciză fiind încheiat în interesul comun al tuturor membrilor reţelei 21 . care este obligat a-i da francizatului un aviz prealabil 16 . fondându-se pe reuşita comercială a francizorului. Într-o altă variantă de redactare a contractului de franciză. Astfel. nu trebuie să impieteze viabilitatea reţelei de franciză. trebuie să asigure un know-how care să fie pertinent pe toată durata contractului. dinainte stabilite 17 . există şi interesul francizaţilor în a asigura bunul mers al reţelei. Din punctul de vedere al legiuitorului comunitar. Reglementarea unor astfel de situaţii este deosebit de importantă. francizaţii. Desigur că se va putea stipula în contract şi că francizatul se obligă să pună în practică modificări ale anumitor elemente ale conceptului (precum reamenajarea magazinului francizatului). 5 din Legea concurenţei nr. aşa cum s-a exprimat jurisprudenţa franceză. aceştia contribuind astfel la dezvoltarea continuă a know-how-ului.Jurisprudenţa s-a pronunţat în acelaşi sens.

9 Aceste fişe au fost denumite în doctrină şi „circulare”. cit. 210-211. în R.. neimpunând şi obligaţia francizorului de a înnoi conceptul francizabil. op. p. nr.. 34. pct. Ed. 8 C. 358. op. Bruxelles. op. 10 A se vedea J.. p. S. Leloup. cit. Vidts. Paris. L’Officiel de la franchise.R. 5. 82. A se vedea F. cit. cit. 9.) avea o viaţă de zece ani. 3. 79. Bucureşti.-M. Leloup. 80. 7 A se vedea Ph. S-a apreciat.. Anexa 3. cit. 17 Ibidem. 12 ianuarie 1994. op. apud D. op. Deleanu. 323.A. acum reducându-se la o perioadă cuprinsă între şase şi nouă ani”. p. este considerat a fi elementul care face diferenţa între contractul de franciză şi contractul de know-how. 6 alin..A. Leloup.n.. op. liv. 16 J. 353. p. op. 14 A se vedea F. le Tourneau. II. cit. 360. p.b din Regulamentul 4087/88. 44 lit. Baschet. 2 Contractul de franciză trebuie să permită beneficiarului amortizarea investiţiilor necesare (principiul regăsindu-se în textul O. 4 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. p. Vidts.5 al contractului-model de franciză internaţională elaborat de Camera internaţională de comerţ din Paris (CCI).O. 210. 795. le Tourneau. 3 iulie 1998. Matray. 3 Art. cit.N.C. în practică. 52/1997 la art. 1 Preşedintele Federaţiei belgiene a francizei aprecia. Costin. cit.G. op. cu notă de Vaes: D. cit. . a se vedea P.. durata pentru care se încheie contractele fiind de 5-6 ani. op.-M. nr. (1). 23 şi urm. 1994. 23 novembre 1999.-M. nr.Caracterul evolutiv al contractului de franciză. 82. 11 Jurisprudenţa belgiană a statuat în sensul recunoaşterii existenţei obligaţiei francizorului de a dezvolta tehnicile comerciale transmise în sensul eficientizării lor.. care are ca obiect doar comunicarea unui knowhow în forma în care acesta se află la momentul încheierii contractului. precum şi în Codul deontologic european al francizei – art. a se vedea D. d). Vidts. 49. Bessis. cit. p. Jeanmart. 10 noiembrie 1987. Instanţa franceză s-a referit la actualizarea periodică a know-how-ului „pentru a ţine cont de evoluţia cunoştinţelor specifice şi de acelea ale pieţei”. că „un concept (francizabil – s. Kluver. Lumina Lex. regretul că normele Codului deontologic prevăd doar dreptul.. denumit de doctrină şi „caracter dinamic” 23 . vor trebui făcute cu acordul francizatului.100. în RJDA 1994. în conformitate cu normele de drept comun. apud J.. op. încă din anul 1999.. Vidts. Pentru clasificarea contractelor după criteriul duratei pentru care acestea se încheie. op. p. p. Leloup. 34. p. p. 15 A se vedea F. Dreptul comerţului internaţional. apud Ph. cit.D. nr. op. p. cit.3). 1999. apud F. 32. A se vedea Commerce Bruxelles. 13 Comm. 1997. p. 1999. 5 A se vedea Codul deontologic european al francizei. Droit de la distribution 19871992. A se vedea Ph. p. 291. vol. 6 A se vedea art. p.3. în doctrină. a se vedea M. J..-M. 360. în medie. op. 12 Modificările aduse manualului operaţional – care au înrâurire asupra modalităţii de desfăşurarea a activităţii francizabile ori implică modificarea condiţiilor financiare impuse francizatului constituie o modificare a drepturilor şi a obligaţiilor francizatului –. 856.. p. cit.

Baschet. 1169. op. a) din O. com. fără de care nu s-ar putea pune în practică conceptul francizabil. prin art. precum şi prin intermediul unor reuniuni periodice (. P. le Tourneau. op. considerând că transmisiunea elementelor know-how-ului trebuie să fie o reuşită din punct de vedere „pedagogic” 2 . Université Paris I. 49 şi urm. D. Şi contractul-model de franciză internaţională prevede obligaţia francizorului de a „furniza francizatului elementele necesare demarării activităţii” 5 . p. cit. F. septembrie 2000.A. 23 Ph. 1995. op. cit.a din Codului deontologic european al francizei.. Jurisprudenţa a exprimat aceeaşi idee. 52/1997 al cărui text reiterează dispoziţiile art. În acest sens. Baschet. p. §5 Transmisiunea know-how-ului Transmisiunea know-how-ului constituie principala obligaţie a francizorului. Doctrina apreciază această obligaţie ca fiind esenţială 1 . cit. apud D. nr. această dispoziţie. Alllam.. p. le Gall. cit. 211. nr.G. 77. op. care sunt în permanent puse la dispoziţia francizaţilor prin intermediul manualului operaţional. 20 A se vedea D. Ferrier.1. Somm. (3) lit. 21 Ph. p. 22 Colmar. p. nu doar simpla remitere a suporturilor care înglobează know-how-ul. d) al Liniilor directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99.G. le Tourneau. cit. d) al Instrucţiunilor Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. nr. 5 din Legea concurenţei nr. . p. 553. a se vedea C. La protection du réseau de franchise. op. În sensul că know-how-ul este o valoare economică perisabilă.. Codul deontologic european al francizei prevede obligaţia francizorului de a asigura francizatului o pregătire iniţială 3 . 52/1997 4 reia. 3. obligaţia francizorului de a pune la dispoziţia francizatului know-how-ul este dublată. dar şi pe aceea de a „asigura formarea iniţială a francizatului” 6 . Jovanovic. a se vedea D. încă de la debutul relaţiilor contractuale.M. 19 Art. D. 22 septembrie 1992. 44 lit. Costin. 275. 9 iunie 1982. 39 lit. Étude empirique des situations conflictuelles caractéristiques des réseaux de franchise.) nu conduc la concluzia inexistenţei know-how-ului” – C. d) al Liniilor directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. D. 1999. 21/1996. afirmând că „metodele originale aflate în constantă evoluţie pentru a se păstra pe gustul clientelei. Pentru o opinie contrară. deci nu s-ar ajunge la reiterarea reuşitei francizorului de către francizaţi. cu notă de J. de aceea de a asigura şi o pregătire iniţială... nr. apud D. 2. Aşadar.-J.. p. iar transmisiunea trebuie astfel realizată încât să cuprindă şi o instruire a noilor francizaţi. Burst.. la rândul său. 1982. pct. 4 alin. 44 lit. 59. cu modificările şi completările ulterioare care reproduc textul pct.18 Anterior. Paris. 97 şi urm. 278. iar în prezent prin textul pct. în vederea demarării afacerii de către beneficiarul contractului. prin difuzarea de circulare.b din Regulamentul 4087/88. iar textul O..2.

ori de legislaţia română. în cadrul propriului stabiliment 18 . dar totodată şi prin formarea. Datorită cantităţii mari a informaţiei care trebuie remisă în majoritatea cazurilor. şi de care să depindă încheierea acestuia. dacă se alege un alt suport decât cel de hârtie 11 . în doctrina de specialitate. cel al încheierii contractului. de fiecare dată. sunt numeroase datele de natură tehnică ce alcătuiesc know-how-ul 14 . este dificil de conceput cum întregul ansamblu de informaţii. „caiet tehnic” ori „ghid” 8 . aşa cum prevăd normele mai sus-menţionate. chiar sintetizat 13 . în realitate. comunicarea know-how-ului se face prin remiterea acestuia pe un suport. Mai mult. ori câteva luni 17 care se repartizează pe intervale în care formarea se desfăşoară în cadrul unităţii pilot. O transmisiune veritabilă a know-how-ului va avea un suport material care va fi însoţit de explicaţii suplimentare. aceasta diferă de la o reţea la alta. comunicarea se face în scris. nici chiar dacă se admite că s-ar realiza în cadrul unor stagii de pregătire. În ceea ce priveşte durata pe care se întinde pregătirea iniţială. ceea ce denumea un autor „transmisiune verbală” 12 . iar acestea nu pot fi comunicate oral. dar şi clauza inserată în contractul-model de franciză internaţională redactat de CCI. Jurisprudenţa a considerat pregătirea francizaţilor în perioada imediat următoare transmisiunii know-how-ului o modalitate strânsă de colaborare între cele două părţi contractante. deci reţeaua. Aceste aspecte sunt legate de recrutarea francizaţilor şi vor face obiectul unei analize ulterioare 16 . iar nu un instrument de evaluare al francizatului 15 . instanţa nu a exclus. utilizate concomitent. de un întreg ansamblu care va norma activitatea francizatului. Cele două modalităţi de transmisiune a conceptului nu se exclud. comunicat francizatului. dar şi modificările aduse ulterior. inserarea în contract a unei condiţii suspensive.În ceea ce priveşte modalitatea de comunicare a know-how-ului. Este vorba despre informaţii complexe. respectiv îndeplinirea în condiţii satisfăcătoare a „uceniciei”. s-a afirmat că . s-a apreciat că aceasta poate fi făcută oral ori în scris 7 . putând însuma câteva săptămâni. Cu prilejul acestei analize. Aşadar. de plano. este în realitate pregătirea pe care francizorul este dator a o oferi francizatului la momentul intrării acestuia în reţea. Jurisprudenţa a apreciat ca fiind tardivă transmisiunea know-how-ului care a fost făcută abia după trecerea unei perioade de şase luni de la momentul intrării în vigoare a contractului de franciză 20 . prin intermediul unor documente separate. pregătirea iniţială a francizaţilor. „biblie”. în mod real. atât din raţiuni de natură practică 10 . ci vor fi. în consecinţă. Aceste documente pot fi înglobate pe un altfel de suport decât cel de hârtie 9 . aceeaşi instanţă a afirmat că părţile ar fi putut stipula clauza în sensul aprecierii stagiului ca fiind o perioadă premergătoare contractului de franciză. dar şi în cadrul unui centru special de formare al respectivei reţele 19 . ori de demonstraţii efectuate în stabilimentele francizorului. Deci. Considerăm că. va putea fi. dar mai ales ţinând cont de evoluţia tehnică şi. Momentul la care trebuie să fie făcută transmisiunea know-how-ului nu este precizat de către actele normative comunitare. din diverse arii de activitate. „manual”. În continuarea raţionamentului. de uşurinţa cu care poate fi comunicat know-how-ul la momentul iniţial. De altfel. privite ca anexe ale contractului şi care sunt denumite.

Obligaţia francizorului de a pune la dispoziţia francizatului know-how-ul. se poate concluziona că francizorul nu deţine un know-how care să îndeplinească criteriile de valabilitate precizate în regulamentul comunitar. dar comunicarea acestuia fiind o obligaţie a francizorului. reuşita francizatului în afaceri. într-adevăr. iar în concluzie nu este substanţial. ori în legislaţia naţională. Considerăm ca fiind evidentă necesitatea comunicării know-how-ului în perioada imediat următoare încheierii contractului din cel puţin două raţiuni: formarea noilor francizaţi. ori nu a fost la timp comunicat francizatului. dar şi răspunderea contractuală a francizorului. indicând necesitatea analizării de către instanţele de judecată a modului în care s-a făcut transmisiunea 22 . aşa cum o precizează şi denumirea. instanţa se va pronunţa în sensul constatării nulităţii contractului de franciză pentru lipsa cauzei 27 . Curtea de Casaţie franceză a apreciat existenţa obligaţiei de comunicare a know-howului. niciuneia dintre părţi nu-i va profita întârzierea momentului comunicării know-how-ului. care este o obligaţie a francizorului izvorâtă din contractul de franciză. Dimpotrivă. trebuie făcută. posibil ca neexecutarea contractului să se datoreze unei insuficienţe a know-how-ului. De asemenea. în urma analizei.trebuie ca obligaţia de a comunica know-how-ul să fie executată la momentul încheierii contractului de franciză 21 . şi principiul executării contractului cu bună-credinţă ar impune o limită temporală acestei obligaţii. decizia trebuie luată ţinând cont atât de conţinutul know-howului. Aşadar. la momentul iniţial. va fi determinată de o instruire rapidă a acestuia. menită să verifice dacă acestea îndeplinesc cerinţele de valabilitate. cât şi de faptul material al comunicării acestuia 23 . De altfel. şi mai mult decât atât. trebuie analizată pe tărâmul executării contractului. Neexecutarea ori executarea cu întârziere obligaţiei pot avea numeroase cauze. că transmisiunea cu întârziere a know-how-ului demonstrează o insuficientă articulare a acestuia. precum şi aceea de a asigura o pregătire iniţială a acestuia. cel al intrării în reţea. deşi francizorul deţinea un know-how substanţial. sunt cazuri de neexecutare a contractului de către francizor care antrenează rezilierea contractului. Este. S-a arătat. nu doar pe aceea a unui know-how necorespunzător. nu se poate decide în sensul anulării contractului de franciză 26 . Într-adevăr. . aşa cum însăşi natura contractului o impune. Considerăm că transmisiunea tardivă a know-how-ului. care va contribui la bunul renume al reţelei. nefiind testate de acesta 24 . dacă în urma unei analize a metodelor puse la dispoziţia francizaţilor se constată că know-how-ul a fost transmis francizaţilor. În lipsa unei analize a elementelor care alcătuiesc know-how-ul. doar o analiză amănunţită va putea conduce la concluzia că. încă de la debutul relaţiei contractuale 25 . o altă obligaţie care incumbă francizorului. în doctrină. că inca-pacitatea francizorului de a transmite know-how-ul la momentul încheierii contractului de franciză se datorează faptului că informaţiile care alcătuiesc know-how-ul nu sunt experimentate de francizor. dar acesta nu îndeplineşte cerinţa de originalitate. lipsa transmisiunii know-how-ului. acesta nu a fost comunicat. iar această formare nu va fi eficientă în lipsa suportului material care să înglobeze informaţia prezentată. trebuie executată.

Francizorul căruia îi incumbă obligaţiile amintite mai sus se supune unui efort considerabil. Considerăm că. s-a apreciat că obligaţia francizorului referitoare la know-how este de rezultat în ceea ce priveşte comunicarea materială a acestuia şi de mijloace în ceea ce priveşte buna înţelegere a acestuia de către francizat. cât şi rentabilitatea sa. Aşadar. Dacă instanţa ar fi procedat altfel. acesta putând a-i pune la dispoziţie francizatului materialul care înglobează knowhow-ul. dar şi de modul în care activitatea care face obiectul francizei va fi desfăşurată de către francizat 31 . precum şi ale Codului deontologic european al francizei. neprezentându-se la stagiile de formare iniţiate de către francizor” 36 . precum şi O. 52/1997 nu fac referire la această obligaţie. Considerăm că trebuie distins între obligaţia francizorului de a comunica know-how-ul şi aceea de a furniza francizaţilor pregătirea iniţială. Francizatului nu trebuie să i se permită a abuza de . Francizorul se obligă să-şi execute în cât mai bune condiţii obligaţia de instruire a noilor francizaţi. deci putând fi susceptibilă de a obţine un rezultat precis determinat 30 . Corelativ obligaţiei de comunicare a know-how-ului. încadrându-se astfel în profilul clasic al obligaţiilor de mijloace. paralel activităţii sale economice. material. rezultatul constă în faptul remiterii suportului material al know-howului. În cazul obligaţiei de transmisiune. prin intermediul plăţii redevenţei iniţiale 33 . francizorul ar fi fost în situaţia de a fi găsit culpabil de lipsa transmisiunii know-how-ului în situaţia în care el ar fi făcut toate demersurile în a-l pune la dispoziţia francizatului.Analiza know-how-ului transmis poate însă şi arăta că acesta îndeplineşte condiţiile de secret. al contrac-tului-model de franciză internaţională redactat de CCI. În cazul obligaţiei de pregătire a francizaţilor şi care este subsecventă obligaţiei de comunicare. logistic şi uman pentru a putea desfăşura. însă nu poate „să-şi asume un anumit rezultat” 32 . se poate ridica problema însuşirii. ori în aceea.G. Costurile pe care le implică comunicarea know-how-ului şi pregătirea proaspeţilor francizaţi vor fi indirect suportate de către aceştia din urmă. instanţa a constatat o neexecutare a contractului din partea francizatului care nu a înţeles să-şi însuşească informaţiile oferite de către francizor. Jurisprudenţa franceză s-a pronunţat în acest sens. nr. situaţie în care instanţa nu poate pronunţa nulitatea contractului pentru lipsa cauzei 28 . activitatea necesară extinderii reţelei. Obligaţia francizorului de a transmite know-how-ul este o obligaţie de rezultat 29 . substanţialitate. care îi incumbă francizorului. fiind şi identificat. a înţelegerii de către francizat a conţinutului know-how-ului. Majoritatea doctrinei nu reţine printre obligaţiile francizatului pe aceea de a se forma 35 . acest din urmă element fiind determinat şi de elementul aleatoriu al afacerii. de a păstra identitatea comună şi reputaţia reţelei. subsumată obligaţiei francizatului de a respecta întocmai metodele comerciale ale francizatului. respingând cererea francizatului de anulare a contractului de franciză pentru lipsa transferului know-how-ului în condiţiile în care francizatul „nu a preluat know-how-ul. Într-o opinie. există obligaţia de preluare a informaţiilor transmise 34 . mai generală. la fel textele regulamentelor comunitare. deşi se poate subînţelege existenţa unei obligaţii de formare în activitatea care face obiectul francizei. aceasta poate fi privită distinct de fiecare dintre cele două obligaţii amintite.

.1 al contractului-model de franciză internaţională. 9. în R. 66. cit. op. care se traduce prin formarea iniţială. 8 A se vedea Ch.. cit. p. 13 octombrie 1987. Matray. 16 Subliniem doar că există posibilitatea ca aceste stagii să fie plasate anterior ori ulterior încheierii contractului de franciză. p. similar şi francizatului.. nr. Ph. cu notă de Kileste. Baschet. De asemenea. cit. cit. cit.2.. le Tourneau. p. p. Ferrier. Ferrier. Contrat modèle de franchise internationale de la CCI: Les obligations du franchiseur. art. nr. 14 Aspectele de natură tehnică se pot referi inclusiv la formule matematice. A se vedea J. 219. 6 alin. p. Candidaţilor care li se oferă posibilitatea accesării vieţii de francizat le rămâne oricând pe perioada „stagiaturii” deschisă posibilitatea renunţării. 5 A se vedea art. (3) lit. cit.) este asigurată prin transmiterea (. p. op. p.. 1 2 A se vedea Ch.-M. apud D. 52/1997 se referă la „(. Leloup.. un lanţ de servicii de coafură. 219.. (2) din aceeaşi ordonanţă precizează că „această garanţie (a calităţii – s. într-un document separat ori în orice altă formă (art. ori reţete. 207. 135. a se vedea J. dar şi în literatura de specialitate.G. 2.)”.. D.D.C. op. de calcul. cit. 219. 15 Mons. op. p. Ferrier. 9 Şi vechiul Regulament comunitar 4087/88 preciza că descrierea know-how-ului poate fi făcută în contractul de franciză. 9.2. 626. le Tourneau..i). . apud D. p. Pentru detalii. Autorul apreciază ca fiind stupidă denumirea de „biblie” dată înscrisului care înglobează know-how-ul şi care este frecvent întâlnită în practică. a se vedea Ph. cit. Bruxelles.) know-how-ul furnizat de către francizor (. c) din O. 1.-M.. nr. Bruylant. 10 S-a sesizat existenţa unei reţele de franciză al cărei know-how era înglobat pe un suport de hârtie însumând 35000 de pagini! A se vedea Ph. op. Anexa 3. 12 A se vedea D. 2001. p. p. 1988.. op.c. 67. în Le contrat de franchise. 4 Art. cit. 4 alin. Acest drept impune două obligaţii corelative: plata redevenţei iniţiale şi însuşirea know-how-ului. planurile de amenajare a unităţilor unde se va desfăşura activitatea francizatului. S-a apreciat că în cazul unor reţele cu specific aparte. rămânând necesară selecţia candidaţilor la reţeaua de franciză şi doar celor selectaţi permiţându-li-se participarea la stagiul de formare. ca de exemplu. op. p. 219.. 11 Ibidem. 13 În sensul că documentele remise francizatului cu ocazia intrării sale în reţea reprezintă o sinteză a conceptului francizabil. apud Ch.n. 3 Codul deontologic european al francizei. cit. le Tourneau.8 al contractului-model de franciză internaţională... 6 A se vedea art. 252. 207 şi urm. este necesar chiar un material filmat pentru explicitare. art. contabilitatea. op. Baschet. Matray. cuprinzând informaţii în ceea ce priveşte gestionarea stocurilor.. 252. cit. 67. 7 D. op. op.. op.) knowhow-ului”. în primul caz.. cit. Séminaire organisé à Liégé 2000. Leloup. 136. op.. Matray.dreptul său de a i se transmite know-how-ul.

Versailles. substanţial şi identificat privind congelarea. 21 martie 1995. cu notă de C. 19 În cazul francizei McDonald’s. p.A. 20 C. 22 septembrie 1992. com. com. perioada de formare este de 10 până la 12 luni. Costin..C. a 2-a. 208. Bull. 10 martie 1989: Gaz. op. ambele cuprinzând informaţii cu privire la metodele de organizare. Somm.D. nota 84). Lyon. Paris. A se vedea Ph. 544. 29 aprilie 1997. Paris. op.A. C. instrucţiuni care reprezentau reproducerea integrală a unor fascicole tehnice editate de organizaţii profesionale din domeniu. 1994-1995.. com. 25 În sensul că transmisiunea know-how-ului se situează în timp la joncţiunea perioadelor precontractuală. 8 iulie 1997. cit. le Tourneau. D. p. Propriété industrielle (brevets). 1re ch. Jurisprudenţa franceză a pronunţat nulitatea contractului de franciză şi pe temeiul lipsei obiectului ori a faptului că obiectul nu este determinat (Cass. Bucureşti. Somm. 78. 7 martie 2002. 29 Pentru dezvoltări ale problematicii obligaţiei de informare din faza precontractuală contractului de franciză. p. Matray. 26 Cass. 1989. în RJDA 5/92. A se vedea J. iar celălalt „Panoplie”. 7. respectiv decongelarea produselor de patiserie. la nivel naţional. Mocanu. Trib. 220. apud Ph. a se vedea M. 29 septembrie 1992.A. p. p. 338. unul intitulat „Biblie”. că francizorul a pus la dispoziţia francizatului şi ulterior informaţii prin intermediul unor „buletine de informare” ori al unor stagii de formare. cit. Lettre de la distribution. p. Pal. p. Les Petites Affiches 1988/144. apud D. 21 În acest sens. 18 Ibidem.. Cour d’Aix 1980/2. 58. în R. 24 J. com. D.. com. Jamin. op. 10 octombrie 1988. Distribution.A. Droit commercial. p. S-a remarcat că doar în urma lecturării „manualului” francizei s-a putut decide asupra banalităţii know-how-ului transmis. p. Instanţa a constatat că majoritatea informaţiilor care alcătuiau know-how-ul transmis constau în instrucţiuni de folosire a unui utilaj. a se vedea Cass. instanţa a constatat existenţa unui know-how secret. ed. . 4515. 22 Cass. p. 2007.17 În cazul celebrei reţele de franciză McDonald’s. 2. în funcţie de modalitatea în care a fost redactat contractul de franciză. A.. 1989. Leloup. un asemenea centru de formare. p. care însă a fost transmis ulterior epocii încheierii contractului. 222. 12/2005. 756 apud Ph. nr. 23 Aix 29 aprilie 1980. 444. com. op. Dicţionar de drept civil de la A la Z. 1995. 25 februarie 1992. a se vedea Ch. cit. Somm. 5e ch. D. a se vedea Lamy. 10 mai 1994.. 78-78. 1995. Paris. p. de gestiune. nota 155. 723. C. 27 C. p. apud Mémentos Pratiques. 1193. p. nr.. în RJDA 2002.. Hamangiu. p. com. 1998.M. iulie 1994. A. nr. nr. Franciza – blazonul succesului (II): obligaţia de informare în contractul de franciză. Pentru o opinie că autorul transmisiunii este ţinut de o obligaţie de mijloace sau de o obligaţie de rezultat. 28 C. com. le Tourneau. p. 30 A se vedea M.... Francis Lefebre. 1995. 66. Costin. nr. Somm. cit. în RJDA 1995. 219. 338. 8.-M. astfel că a respins cererea francizatului prin care acesta solicita pronunţarea nulităţii contractului pentru lipsa cauzei. 70 şi urm. le Tourneau. În speţă. Instanţa a constatat că francizorul a pus la dispoziţia francizatului două ansambluri de documente. Ed. cit. op. Paris. 77.. D. op.-M Leloup. respectiv contractuală.. com.. este situat la Chicago şi este întitulat „Hamburger University”.N. cit.

a se vedea Commerce Bruxelles. 241. p. cit.A. 198. op.. cit. p. 2éme éd. op. Litec. Considerăm că. M. op. op. p. le Tourneau. 35 Pentru enumerarea şi detalierea obligaţiilor francizatului. op. Ed. Paris. alături de celelalte caractere ale know-how-ului. de asemenea.. identificat şi substanţial. cit. p. p. cit. p. p.N. drept urmare. 223.. 36 C. 2000. p. Reglementare legală Know-how-ul este. a se vedea Ph. Secţiunea a 2-a Clauzele care protejează know-how-ul Protecţia know-how poate fi asigurată prin intermediul a două clauze contractuale: clauza de confidenţialitate şi clauza de non-concurenţă.. op. Prin textul Liniilor directoare care completează şi explicitează Regulamentul 2990/99 se impune francizatului. Legislaţia comunitară.31 32 Ph.. impunând printre obligaţiile francizatului pe aceea de „a nu divulga know-how-ul transmis de către francizor” 4 .M. C. p.. C. 31. Matray. op. apud D. le Tourneau. într-adevăr. a se vedea Ph. p. Şi jurisprudenţa s-a pronunţat în acest sens. cit. le Tourneau. cit. §1 . Know-how-ul repre-zintă. 81-88. Costin. Ch. cit. existenţa clauzei de confidenţialitate este pe deplin justificată în demersul de conservare a valorii know-how-ului 3 . 77-78. Droit de la distribution. op. 26 noiembrie 1992. un ansamblu de informaţii care este secret. 75-93.Clauza de confidenţialitate §2 . Matray.. Matray. obligaţia de „a nu divulga către terţi knowhow-ul transmis de către francizor.. .1. prin vechiul Regulament 4087/88. Costin.M. atât timp cât respectivul know-how nu a intrat în domeniul public” 5 . 1987-1992 Kluwer. com. de asemenea. cit. conform Regulamentului 4087/88 intra în vigoare ulterior încetării contractului de franciză. Ch. 67. op. 5e ch. Paris. C. 34 În acest sens. prevedea existenţa clauzei de confidenţialitate. Această obligaţie. În sensul că francizatului îi incumbă obligaţia de a se asigura că personalul său îşi însuşeşte activ know-how-ul furnizat prin participarea la cursuri de formare. D.. cit. în doctrină. S-a apreciat. 1994. Droit de la distribution. 220. 1995. o valoare economică oferind un avantaj comercial francizatului. p. Bessis. 33 A se vedea Ph. 323. caracterul secret este cel care-i conferă. aşa cum am arătat.. Costin. Ferrier. 293. Somm. că valoarea economică a know-how-ului rezidă tocmai în caracterul secret al acestuia 1 . 10 noiembrie 1987.Clauza de non-concurenţă §1 Clauza de confidenţialitate 1. valoare economică 2 . 722. p. a se vedea D.

civ. care trebuie a fi ţinut de acelaşi angajament de confidenţialitate. cât şi de legislaţia română. cât şi ulterior” 8 . atât pe toată durata contractului de franciză. nici după încetarea acestuia 6 . asigurând astfel protejarea caracterului confidenţial al afacerii şi. Cu atât mai mult deci. Considerăm judicioasă prima opinie. nici în timpul derulării contractului. În contractul de franciză. Şi legislaţia noastră impune beneficiarului contractului de franciză „să nu divulge la terţe persoane know-how-ul furnizat de către francizor. 5 din Legea concurenţei nr. fiind contracte încheiate în interes comun 15 . Aşadar. civ. direct ori indirect.G. Obligaţia de loialitate este aceea care impune „abţinerea părţilor contractante de la orice comportament dolosiv ori culpabil în executarea prestaţiilor” 13 . 52/1997. obligaţia de loialitate primeşte noi valenţe în cadrul contractului de franciză.. Această discreţie se poate analiza din prisma obligaţiei de a executa contractul cu bună-credinţă [art. iar obligaţia de cooperare a fost apreciată ca fiind conlucrarea părţilor în scopul atingerii obiectivelor contractului 14 . nr. iar acesta nu poate exista decât în limitele discreţiei tuturor membrilor. se prevede şi că „francizorul poate să impună (. 1. (2) al art. Contractul-model de franciză internaţională redactat de CCI prevede obligaţia francizatului de a nu divulga nicio informaţie confidenţială. obligaţie care subsumează alte două obligaţii care incumbă contractanţilor: obligaţia de loialitate şi obligaţia de cooperare 12 . Conceptul de confidenţialitate Doctrina a afirmat că această clauză este doar o „modalitate a obligaţiei mai generale de a executa contractul cu bună-credinţă” 10 ori că „prezervarea secretului ţine de natura contractului de franciză.. nr. Caracterul secret al know-how-ului este cel în jurul căruia se grefează întreaga construcţie a reţelei de franciză.2. terţilor. din această prismă.) şi o clauză de confidenţialitate pentru a împiedica înstrăinarea know-how-ului transmis pe durata contractului de exclusivitate” (art. încălcarea obligaţiei de confidenţialitate va putea fi analizată ca o . Această dispoziţie se reiterează în mai multe locuri în textul O.Obligaţia de confidenţialitate este prevăzută şi de Codul deontologic european al francizei care precizează că francizatul trebuie să nu divulge terţilor know-how-ul transmis de către francizor. neutilizarea know-how-ului de către o reţea concurentă”. 52/1997). 10 din O. (1) C. 21/1996. Un alt act normativ român. 970 alin. clauza de confidenţialitate este o stipulaţie contractuală recunoscută atât de legislaţia europeană. 22) 7 . alin.. cu modificările şi completările ulterioare. consideră ca fiind necesară protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală ale francizorului „obligaţia impusă beneficiarului de a nu divulga terţilor know-how-ul furnizat de către francizor atâta timp cât acesta nu este căzut în domeniul public” 9 . chiar în lipsa unei stipulaţii în acest sens” 11 . De asemenea. la fel ca în cazul altor contracte de distribuţie. Deci. Obligaţia de confidenţialitate va persista şi după încetarea contractului (art. francez]. în special. 1134 C. în afara personalului propriu. este esenţială cooperarea tuturor membrilor reţelei în scopul dezvoltării acesteia. respectiv Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 8 al acestui act normativ precizând că „francizorul poate să impună obligaţii ferme fostului beneficiar.G. art.

Chiar în lipsa stipulării acesteia în contract. Soluţia este logică. preia textual dispoziţiile europene) îl limitează pe francizat în uzul propriilor îmbunătăţiri 21 . francizor şi francizaţi. existenţa acestei obligaţii va fi întotdeauna subînţeleasă. O altă categorie de informaţii asupra cărora s-a ridicat întrebarea dacă se află sau nu sub imperiul confidenţialităţii sunt cele care constituie dezvoltări aduse know-howului de către francizaţi. Oricare altă variantă ar avea neajunsuri. S-a considerat deci. de vreme ce francizaţii sunt obligaţi a desfăşura o activitate identică spre menţinerea identităţii reţelei. de esenţa contractului. a celui economic. În ceea ce priveşte cea de-a doua afirmaţie. s-a apreciat că dacă îmbunătăţirile sunt detaşabile de know-how-ul iniţial comunicat.încălcare a obligaţiei de loialitate în executarea contractului. În practica redactării contractelor de franciză s-a remarcat însă tendinţa de a se insera clauza de confidenţialitate 17 . de altfel. cât şi legislaţia noastră (care. În realitate. uneori la scară mondială. dar a cărei nesocotire va aduce atingere tuturor membrilor reţelei. care niciodată nu au fost transmise francizatului deoarece acestea se aflau la cunoştinţa acestuia. însăşi raţiunea reţelei de a fi nu mai subzistă. S-a afirmat. drept urmare. confidenţialitatea trebuie să privească întreg ansamblul 20 . în stadiul actual al legislaţiei comunitare. că anumite informaţii sunt scoase din câmpul de aplicare al clauzei de confidenţialitate. prin urmare. deci celorlalţi francizaţi care sunt terţi faţă de contractul de franciză încheiat de către fiecare dintre francizaţi cu francizorul 16 . respectiv aprecierea confidenţialităţii ca fiind de natura contractului de franciză. Unul dintre elementele contractului de franciză nemaiexistând. evoluţie la care îşi aduc contribuţia toţi membrii reţelei. este esenţială pentru existenţa contractului de franciză existenţa know-how-ului. Know-how-ul este pivotul în jurul căruia se aglutinează francizaţii. Într-o opinie. obligându-l a permite şi celorlalţi francizaţi utilizarea acestora. Pornind în analiza acestei stipulaţii contractuale de la premisa că prin clauza de confidenţialitate se protejează know-how-ul. iar acesta trebuie să rămână secret. această categorie de informaţii. drept urmare. putem afirma că întinderea acesteia sub aspectul obiectului se rezumă la ansamblul informaţiilor care alcătuiesc know-how-ul. Clauza de confidenţialitate va fi. în doctrină. nu fac parte din ansamblul know-how-ului şi. Opinăm în sensul abordării unitare a know-how-ului. s-a susţinut că îmbunătăţirile sunt indisociabil legate de knowhow-ul de bază aparţinând francizorului. fie blocarea pro-gresului tehnic. Deci. acestea vor putea fi utilizate. dar şi al celei române. obligaţie al cărei creditor este francizorul. printre aces-tea aflându-se şi informaţiile având caracter „generic” şi care sunt cunoscute de francizat dinaintea aderării sale la reţeaua de franciză 18 . Atât actele normative comunitare. Într-o opinie contrară. În situaţia dezavuării secretului şi intrării know-how-ului în domeniul public. ori înstrăinate 19 . că secretul nu poartă asupra acestor informaţii care alcătuiesc know-how-ul. nu vor face obiectul clauzei de confidenţialitate. iar ca urmare. considerăm că obligaţia de confidenţialitate apare ca fiind de esenţa şi nu de natura francizei. contractul va trebui recalificat. ca ansamblu de informaţii aflat în permanentă evoluţie. fie .

elemente necunoscute la momentul redactării contractului. obligaţia de confidenţialitate incumbă francizatului. „odată dezvăluită. până la momentul când acesta a căzut în domeniul public. ori în orice alt contract care va sta la baza desfăşurării activităţii francizabile prin intermediul unor alte persoane. va trebui protejat prin nedivulgare. Sancţiunea încălcării confidenţialităţii Întocmai oricărei alte stipulaţii contractuale. în sensul că. autorul încălcării obligaţiei de confidenţialitate va putea fi obligat la plata de dauneinterese. amploarea dezavuării secretului. inclusiv personalului acestuia 22 . aceasta prelungindu-se şi ulterior. Mai mult. pe tărâmul probaţiunii. inclusiv Codul deontologic european. deci în mod neunitar. nu poate fi recuperată” 23 . informaţia confidenţială este definitiv pierdută şi. Nici în contractul-model de franciză internaţională redactat de CCI nu se regăseşte clauza penală prin intermediul căreia să se cuantifice valoarea prejudiciului creat prin divulgarea know-how-ului.desfăşurarea de către diverşi francizaţi a activităţii care face obiectul reţelei. 1. ori de management. proporţiile „dezastrului” nu pot fi controlate. Chiar dacă. astfel cum ele prind viaţă şi se integrează în conceptul de know-how. în scopul evaluării unui eventual prejudiciu produs prin încălcarea obligaţiei de confidenţialitate. cât şi contractul-model de franciză internaţională. motiv pentru care evaluarea în avans a prejudiciului poate fi dezavantajoasă pentru francizor. dar şi legislaţia noastră. astfel cum aceştia au reuşit a o dezvolta. În acest scop. împreună cu îmbunătăţirile aduse acestuia de către membrii reţelei. Jurisprudenţa franceză s-a şi pronunţat. efect al antrenării răspunderii contractuale a francizatului. iar litigiile astfel generate sau dovedit a fi îndelungate şi extrem de costisitoare.3. protecţia referindu-se la forma în care se prezintă know-how-ul în momentul în care acesta este datorat. iar aici fiind incluse şi îmbunătăţirile. în cazul încălcării clauzei de confidenţialitate din contractul de franciză se va putea antrena răspunderea contractuală a francizatului. dacă va fi cazul. odată dezvăluit know-how-ul. Aşadar. până la momentul intrării knowhow-ului în domeniul public. Aşadar. ori se va activa clauza penală. cu consecinţele ce decurg de aici. astfel precizând atât textele comunitare. precum valoarea la care poate ajunge know-how-ul transmis. încă anterior apariţiei Regulamentului comunitar 4087/88. Şi dificultăţi de natură . Întinderea clauzei de confidenţialitate sub aspect temporal nu este limitată la momentul încetării raporturilor contractuale. Desigur că în toate situaţiile când francizatul este o persoană juridică. care poate fi determinat de numeroşi factori. clauza de confidenţialitate va cădea şi în sarcina prepuşilor francizatului. divulgarea secretului este dificil de dovedit. În acest sens. inserarea unei clauze penale în contractul de franciză. nu pare a fi soluţia cea mai potrivită. fiind dificil de cuantificat valoarea unui asemenea prejudiciu. situaţie în care o clauză similară celei din contractul de franciză va trebui inserată în contractul de muncă. în general. know-how-ul. contractul-model de franciză internaţională redactat de CCI stipulează expres ca şi personalul francizatului să fie ţinut de aceeaşi obligaţie de confidenţialitate.

evident. nu va fi vorba despre o clauză contractuală care este menită a proteja know-how-ul. Observăm că textul reia . 2.. Verbraeken. 6 Codul deontologic european al francizei. Vidts. 1 E. 8 Art. chiar în considerarea prevalenţei acestuia în faţa celorlalte caractere. 44 lit. s-a concluzionat. într-adevăr. A se vedea F. op. thèse. Vidts. 74. (3) lit. precum cele de natură financiară ori comercială. iar dacă informaţiile astfel furnizate sunt dintre cele căzute în domeniul public. just. p. respectiv cel de substanţialitate şi acela de a fi identificat. p. în principal. cit. Opinăm că. I. fiind o noţiune care desemnează un ansamblu coerent. prejudiciul nici nu există. 5 din Legea concurenţei nr.M. în scopul de a proteja informaţiile transmise de către francizor candidatului francizat în această etapă. 4 alin. p. scopul de a evita abuzurile din partea partenerului contractual. 68. art. 75 şi urm. c). De asemenea. Deleuze. 3. Doctrina a afirmat şi că. 5 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99.G. expresie a atitudinii rezervate faţă de eficienţa clauzei de confidenţialitate este tocmai formularea acesteia. p. 52/1997. 2 Know-how-ul. Gastinel. Acesta este motivul pentru care s-a apreciat că inserarea clauzei de confidenţialitate are. La franchise commerciale et le droit communautaire des ententes. nr. eventualul litigiu putând genera – în lanţ – atitudini similare din partea unor parteneri contractuali până atunci loiali 24 .c. p. În sensul că prezervarea caracterului secret al know-how-ului se realizează prin intermediul clauzei de confidenţialitate. vol. Lyon III. cu modificările şi completările ulterioare. op. clauza de confidenţialitate poate fi stipulată pentru perioada precontractuală. foştii francizaţi care încalcă obligaţia post-contractuală de confidenţialitate nu pot transmite decât informaţii pe care le-au cunoscut la un moment dat şi care pot fi desuete în raport cu stadiul respectivei tehnologii ori tehnici de comercializare. cit.3. 1990. 3 Clauza de confidenţialitate poate avea ca obiect şi alte informaţii. odată ce obligaţia a fost încălcată. J.„psihologică” sunt luate în calcul. a se vedea F.. 147-148. Prejudiciul astfel produs va fi minor. op. c) din O. Şi aceasta chiar dacă subsumate caracterului de substanţialitate sunt aspectele de originalitate şi specificitate ale know-how-ului şi care. pct. 7 C. 74. cit. 21/1996. care omite – în marea majoritate a cazurilor – a indica explicit care este sancţiunea încălcării secretului 26 . nu poate fi apreciat ca având valoare economică doar în considerarea elementului secret. în măsura în care know-how-ul evoluează în permanenţă. 4 Art.. ci despre o obligaţie corelativă obligaţiei de informare din faza precontractuală. că o reală protecţie a know-how-ului este asigurată doar de permanenta evoluţie a acestuia 27 . Eficienţa clauzei fiind deci limitată. Clauza de confidenţialitate are deci o funcţie disuasivă 25 . 9 Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. fiind deci un element de constrângere. contribuie major la creşterea valorii know-how-ului.2.. op. În această situaţie însă. şi care nu este specifică doar contractului de franciză. cit.a din Regulamentul 4087/88. mai mult decât un real mijloc eficace.

. op. p. Le franchisage. 17 Conform unui studiu al CREDA (Analyse des contrats de franchise). 14 A se vedea P. Gastinel.-M. 62-63. 1985. p. p. p. op. 186. op. 59 şi urm. 2003. op. éditions N. JCP. p. cit. Autorul a semnalat existenţa clauzei de confidenţialitate considerând-o ca fiind de natura contractului încă anterior apariţiei primului act normativ comunitar care impunea confidenţialitatea printre obligaţiile francizatului.. 97 şi urm. 19 H. Ed.. în La cessation des relations contractuelles d’affaires Aix-en-Provence 1996. cit. le Tourneau. Acelaşi autor apreciază că problema utilizării know-how-ului de către cei cărora le-a fost dezvăluit rămâne a fi rezolvată.M. Les effets juridiques de la cessation des relations contractuelles. 1996. Paris. 226. Litec. Pentru o opinie contrară. Bensoussan. Costin. apud H. 10 J. JCP 1983. op.. Les contrats de franchisage. Seillan.. op. Franchise internationale. op. op.I. p. Gastinel.dispoziţiile pct. În acest context va rămâne de analizat în ce măsură distribuitorii din cadrul aceleiaşi reţele intră în categoria terţilor. 59. I. cit. d) din Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art.. cit. p.. apud D. A se vedea CREDA (sous la direction de Alain Sayag).. 11 Ph. La distribution. ci şi în raport cu ceilalţi distribuitori. 15 Ph. Vasilescu. Ferrier. le Tourneau. cit. Presses Universitaires D’Aix-Marseille. p. Leloup. 25 Ibidem. 209. 16 În sensul că. Bensoussan. 13. Ed. Le contrat cadre. 82. p.. thèse. Bensoussan. 2.. chiar dacă între aceştia nu există o legătură juridică. Paris. a se vedea C. 18 A se vedea H. Pop. Toulouse I. d) al Liniilor directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99 şi pct.. a se vedea C. cu notă de H. 12 L. 44 lit. Obligation de non-concurrence et de confidentialité. 21/1996. p. Ph. „terţul complice” răspunzând delictual. obligaţia de colaborare se raportează nu doar între promotorul reţelei şi distribuitor. cit. p. p. în cazul contractelor de distribuţie. op. p. cit.M. apud Ph. 1997. În sensul că în majoritatea contractelor de franciză obligaţia de confidenţialitate este detaliată. cit. Costin. a se vedea şi J. p. Pentru o abordare similară. 21 Pct. Bessis. p. 49 şi urm. p. cit. buna-credinţă dobândind astfel valenţe extracontractuale. p. 44 lit. două din trei contracte de franciză stipulează obligaţia de confidenţialitate. 13 Ibidem. 20087.. p. cu modificările şi completările ulterioare.. op. p. 1995. vol. 39 lit. 24 Ibidem.. 207. 181. op. cit. a se vedea E. 185. op. Leloup. 22 Bordeaux. 226. op. 234. Kenfacq. II. 23 E. cit. cit. 71 şi urm. cit. vol. 293. Litec.-M. 186 20 H. Faculté de Droit et de Science Politique. iar în dreptul comerţului internaţional soluţia propusă de regulile TRIPS – Acordul cu privire la protecţia drepturilor de proprietate intelectuală (Trade Related Intellectual Property Rights) a fost aceea a „interzicerii terţilor de a- . 211. care împarte îmbunătăţirile aduse know-how-ului în îmbunătăţiri detaşabile şi îmbunătăţiri care nu sunt detaşabile de know-how. 5 din Legea concurenţei nr. c) al Liniilor directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. 7 iunie 1983. le Tourneau.

27 E. op. de către francizat a unei activităţi comerciale similare în teritoriul unde a desfăşurat activitatea care a făcut obiectul contractului de franciză. cit. în măsura în care era necesară pentru „protecţia drepturilor de proprietate industrială ori intelectuală ale francizorului. p. A se vedea E.şi însuşi. F. pronunţându-se în cazul reţelei Pronuptia. atât în timpul.. Bruxelles. cât şi după încetarea contractului. 324. op... op. 26 M. Clauza de non-concurenţă trebuia să fie indispensabilă protejării knowhow-ului pentru a justifica caracterul său restrictiv. le Tourneau. Gastinel. Fontaine. p. Ulterior. . 2éme éd. respectiv reglementează franciza. să cumpere. Bensoussan. Existenţa clauzei de non-con-curenţă în contractul de franciză a fost confirmată în dreptul comunitar.. Astfel. Reglementare legală Clauza de non-concurenţă este definită în doctrina juridică ca fiind clauza prin care „îi este interzis unei persoane – debitorul obligaţiei de non-concurenţă – să exercite o activitate economică în concurenţă cu cea desfăşurată de o altă persoană – creditorul obligaţiei de non-concurenţă” 1 . 187. obligaţia de non-concurenţă a fost definită ca „orice obligaţie directă sau indirectă care interzice cumpărătorului să producă. să vândă sau să revândă produse sau servicii care sunt în concurenţă cu produsele sau serviciile care fac obiectul contractului” 6 . cit. preluând opera jurisprudenţială anterioară. fără a avea autorizaţia de a desfăşura aceste activităţi” (art. Curtea de Justiţie a apreciat că nu se aduce atingere concurenţei între statele membre prin inserarea în contractul de franciză a clauzelor care interzic francizatului. în termenii vechiului regulament. 286. co-édition FEC – Bruylant. op. din nou. 211. întâi pe cale jurisprudenţială.. H. prevedea interdicţia exercitării. Obligaţia de non-concurenţă astfel definită este interzisă în dreptul comunitar. iar apoi prin intermediul regulamentelor care au reglementat. divulga ori utiliza informaţii. p. ori pentru a menţine identitatea comună şi reputaţia reţelei de franciză” 5 . cit. §2 Clauza de non-concurenţă 2. direct ori indirect. ori clauza în temeiul căreia „debitorul obligaţiei se obligă să înceteze activitatea sa şi i se interzice să desfăşoare. Droit de contrats internationaux. 39). a exercita o activitate identică ori similară celei desfăşurate de către francizor. Justificarea consta în faptul că francizorul a permis unor comercianţi accesul la cunoştinţe pe care aceştia. Analyse et rédaction de clauses. 2003. prin intrarea în vigoare a Regulamentului 2790/99 – care are un câmp de aplicare mai larg decât anteriorul regulament care reglementa doar acordurile de franciză –. pentru o perioadă rezonabilă care nu depăşea un an 4 .1. Vechiul Regulament comunitar 4087/88. Gastinel. lear fi dobândit doar în urma unor eforturi îndelungate 3 . o anumită activitate într-un anume sector geografic şi pentru o anume durată de timp” 2 . Ph. putând fi exceptată doar dacă anumite condiţii sunt îndeplinite 7 . p. de Ly. cit. altfel. 209-210. Noţiunea de non-concurenţă. Interdicţia se justifica. p.

nici în timpul. Aşadar. să vândă sau să revândă produse sau servicii furnizate sau prestate de agenţi economici concurenţi. să cumpere. Astfel.f). Codul deontologic european al francizei precizează obligaţia francizorului de a nu divulga know-how-ul comunicat de către francizor. referiri la clauza de non-concurenţă fac mai multe acte normative. clauza de non-concurenţă este validă doar în anumite condiţii 13 . 5 din Legea concurenţei nr.) clauzele de non-concurenţă vor fi cuprinse în contract. o activitate similară într-un teritoriu unde l-ar concura pe un alt membru al reţelei. nici după încetarea contractului 15 . francizorul poate impune o clauză de non-concurenţă în scopul de a împiedica înstrăinarea know-how-ului transmis pe durata contractului de exclusivitate 17 . în acest scop contractul putând să prevadă o clauză de nonconcurenţă atât pe durata. Acelaşi act normativ precizează că „francizorul poate să impună obligaţii ferme fostului beneficiar. să nu desfăşoare activităţi concurente în teritoriul unde ar putea fi în concurenţă cu alţi membri ai reţelei 18 . respectiv pe francizor” (art. dar şi că „francizorul poate să impună o clauză de non-concurenţă şi de confidenţialitate. neutilizarea know-howului de către o reţea concurentă” 9 . dar şi interdicţia „de a participa la capitalul unui agent economic concurent care i-ar putea permite a influenţa activitatea economică a acestuia” (art. respectiv „(. 6. cât şi de legislaţia română. clauza de non-concurenţă în contractul de franciză este o stipulaţie contractuală amplu reglementată atât de legislaţia comunitară. în cazul înţelegerilor verticale. fiind similară celei din Regulamentul 2790/99 12 . Ordonanţa de urgenţă nr.. Printre acestea se află interdicţia impusă francizatului „de a dezvolta direct ori indirect. Contractul-model de franciză internaţională redactat de CCI prevede (art. 5 alin. Definiţia obligaţiei de non-concurenţă din dreptul român este preluată din dreptul comunitar. în cazul înţelegerilor verticale 14 aduc importante precizări cu privire la clauzele de non-concurenţă în contractul de franciză şi la forma acestora.1. În cazul în care contractul prevede o exclusivitate. considerate substituibile sau interschimbabile cu produsele sau serviciile care fac obiectul înţelegerii” 11 . Prin Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. Întocmai prevederii din dreptul comunitar. asigurând astfel protejarea caracterului confidenţial al afacerii şi. întindere şi obiect sunt astfel determinate încât să ţină cont de interesul reţelei 16 . pentru a împiedica înstrăinarea know-howului transmis pe durata contractului de exclusivitate” 10 . Şi Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art.g). 52/1997 enunţă principiile care stau la baza contractului de franciză. 6. Clauza de non- .. 6) mai multe obligaţii de a nu face ce incumbă francizatului. 21/1996.1. a cărei durată. cât şi după încetarea contractului. pe cont propriu sau în numele altei persoane. în special. cu modificările şi completările ulterioare. este definită în dreptul român obligaţia de non-concurenţă ca fiind „orice obligaţie directă sau indirectă care interzice cumpărătorului să producă. (2) din Legea concurenţei nr. având ca obiectiv împiedicarea acestuia de a concura cu reţeaua de franciză. 21/1996. independent sau în calitate de salariat. atât pe durata executării contractului. cât şi pentru o perioadă determinată după încetarea acestuia.În dreptul român. pentru protejarea know-how-ului” 8 . care poate fi definită ca fiind acea clauză contractuală prin intermediul căreia francizatul se obligă.

nu beneficia de o atenţie aparte. se considera valabilă doar interdicţia exercitării unei activităţi . Tot textul Liniilor directoare stipulează că „transferul know-how-ului substanţial justifică. Astfel.concurenţă se întinde atât pe durata executării contractului. textele enunţate mai sus nu aduc limitări în stipularea obligaţiei de nonconcurenţă. pe cale jurisprudenţială în dreptul comunitar. 81 parag. este limitată temporal la o durată de maximum 5 ani de textul Regulamentului 2790/99 22 . În ceea ce priveşte clauza de non-concurenţă post-contractuală. dar îi interzice afilierea la o reţea concurentă. se prevede doar că „francizatul este obligat să nu exercite – direct ori indirect – o activitate comercială similară 24 . al înăspririi condiţiilor de validitate. Ceea ce i se interzice. nu modifică limita temporală impusă prin Regulamentul 2790/99. aşa cum am arătat mai sus. că francizatul este obligat a nu achiziţiona participaţii în cadrul unei societăţi concurente. clauza de non-concurenţă care operează pe durata contractului de franciză şi care. un exemplu în acest sens fiind contractul de franciză” 26 . 3 al Tratatului CE. Liniile directoare pentru aplicarea regulamentului sunt mai „îngăduitoare” în ceea ce priveşte condiţiile de validitate. obligaţia de non-concurenţă pe întreaga durată a acordului de furnizare. Validitatea clauzei de non-concurenţă Dreptul comunitar. fostului francizat prin clauza de non-afiliere este desfăşurarea unei activităţi concurente în cadrul unei reţele care astfel va concura cu reţeaua de franciză pe care a părăsit-o. Această stipulaţie contractuală permite francizatului să continue a exercita acelaşi tip de activitate după expirarea contractului. Într-adevăr. ori crearea unei reţele având acelaşi obiect de activitate 19 . nefiind necesară reiterarea dispoziţiilor acestuia şi în textul actului care vine să-l completeze. prin soluţionarea cauzei care a consacrat franciza. Jurisprudenţa şi doctrina franceză au semnalat şi existenţa unei varietăţi a clauzei de non-concurenţă. iar faptul că textul Liniilor directoare nu aduce nicio precizare suplimentară în acest sens.2. cel mai frecvent. de asemenea. pentru a nu cădea sub incidenţa art. Aşa cum s-a afirmat în doctrină 23 . conform legislaţiei comunitare. cât şi Liniile directoare 21 pentru aplicarea acestuia vin să detalieze condiţiile care trebuie a fi îndeplinite de clauzele de non-concurenţă. În concluzie. clauza de non-afiliere. orice obligaţie de non-concurenţă. trebuie a fi încheiată pe o durată de maximum cinci ani. Astfel. care să-i permită a influenţa politica economică a acestui competitor 25 . aducând înăspriri faţă de prevederile vechiului regulament. Astfel. aşadar. în termenii Regulamentului 4087/88. Deşi nu s-a precizat în doctrină. nefiind prevăzute limite temporale în care ar trebui să opereze obligaţia de non-concurenţă. validează clauzele de non-concurenţă încheiate cu respectarea anumitor condiţii. 20 2. Regulamentul 2790/99. respectiv să-l expliciteze. cât şi pe durata postcontractuală. jurisprudenţa franceză a semnalat că această varietate a clauzei de non-concurenţă post-contractuală trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate ale clauzei de non-concurenţă. Considerăm însă această limitare este adusă de însuşi textul regulamentului. legislaţia comunitară a evoluat în acelaşi sens.

3 al Tratatului CE. 5 alin.G. însă un alt criteriu s-a acutizat: dacă în termenii Regulamentului 4087/88 stipularea clauzei trebuia să fie „necesară pentru protecţia know-how-ului”. 21/1996. Limitarea din punct de vedere temporal nu a fost modificată prin Regulamentul 2790/99. fiind mai restrictivă decât ceea ce apreciase anterior Curtea de Justiţie prin referirea la „zonă unde ar fi putut intra în concurenţă”. care trebuie să se refere doar la „produsele şi serviciile aflate în concurenţă” 32 . Ulterior. ori pentru menţinerea identităţii comune a reţelei 28 . pentru a fi valabilă în prezent. Astfel. clauza de non-concurenţă postcontractuală este supusă unei triple limitări: în ceea ce priveşte obiectul său. ulterior încetării contractului. nr. . în termenii Regulamentului 4987/88. acestea sunt stabilite prin Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. Limitarea din punct de vedere teritorial. într-o zonă unde ar fi putut intra în concurenţă cu un membru al reţelei 27 . Astfel. în teritoriul unde a desfăşurat activitatea care făcea obiectul contractului de franciză şi pentru o perioadă de timp rezonabilă. clauza de non-concurenţă trebuie să fie indispensabilă pentru protecţia know-how-ului comunicat. în măsura în care aceasta era necesară protecţiei drepturilor de proprietate industrială ori drepturilor de proprietate intelectuală ale francizorului. este limitată la spaţiile şi teritoriile unde cumpărătorul şi-a desfăşurat activitatea pe parcursul executării contractului. „imobil” 33 . care să nu depăşească un an 29 . Odată cu intrarea în vigoare a noului Regulament 2790/99 30 . clauza trebuie să fie „indispensabilă protecţiei know-how-ului”. Regulamentul 4087/88 excepta clauza de non-concurenţă. (2) din Legea concurenţei nr. din punct de vedere al legislaţiei comunitare. în cazul înţelegerilor verticale. condiţiile de valabilitate ale clauzelor de non-concurenţă în contractul de franciză sunt amplu reglementate. În dreptul român. 52/1997 nu prevede condiţiile de valabilitate ale clauzei de non-concurenţă. în spaţiu şi în timp. condiţiile de valabilitate ale clauzelor de non-concurenţă post-contractuale s-au modificat. dacă obligaţia de non-concurenţă priveşte produse sau servicii care sunt în concurenţă cu produsele sau bunurile care fac obiectul contractului. limitarea este mai strictă. aceasta nu va cădea sub incidenţa art.identice ori similare celei desfăşurate de către francizor şi care opera pentru o perioadă rezonabilă. în termenii Regulamentului 4087/88 era „teritoriul unde şi-a desfăşurat activitatea fos-tul francizat”. Clauza de non-concurenţă. clauza fiind valabilă doar dacă restrânge activitatea fostului francizat la „spaţiul” unde şi-a desfăşurat activitatea. Observăm că faţă de prima reglementare care se referea la „activităţi similare”. Aşadar. 81 parag. se referea la desfăşurarea de către fostul francizat a unei activităţi similare. În prezent. perioada fiind tot de un an 34 . chiar dacă O. asemenea interpretării date de Curtea de Justiţie în cazul Pronuptia. „spaţiul” având sensul de „locaţie”. regulamentul comunitar în vigoare restrânge obiectul clauzei de non-concurenţă. este indispensabilă protecţiei know-how-ului transferat de către furnizor cumpărătorului şi este limitată la un an de la data încetării contractului 31 . De asemenea.

Prin interpretare per a contrario rezultă că francizatului nu-i este interzis de plano. 5 din Legea concurenţei nr. De asemenea. fundamentul clauzei de non-concurenţă este dificil de justificat. clauza reprezentând o restricţie a libertăţii comerţului 40 .Întocmai Regulamentului comunitar 2790/99. condiţiile de valabilitate ale clauzei de non-concurenţă fiind expres prevăzute. 21/1996. pe întreaga durată a executării contractului. actul normativ român impune o limită de maximum 5 ani în cazul clauzei de non-concurenţă care operează pe durata contractului de franciză 35 . 5 alin. 21/1996. Acestea nu trebuie însă să vină în concurenţă cu activitatea care face obiectul contractului de franciză. cât şi în privinţa celei postcontractuale. direct sau indirect. Observăm că textele se referă doar la interdicţia desfăşurării unei activităţi similare. o excepţie de la aplicarea dispoziţiilor referitoare la practicile anticoncurenţiale. pentru ca. în consecinţă. Astfel. Doctrina franceză a căutat fundamentul clauzei de non-concurenţă pe tărâmul obligaţiei de garanţie 41 . Aşadar. sunt considerate necesare protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală ale francizorului obligaţia impusă beneficiarului de a nu se angaja. atât în ceea ce priveşte clauza de non-concurenţă care operează pe durata contractului. un exemplu în acest sens fiind franciza 38 . în cazul înţelegerilor verticale. este limitată la spaţiile în care cumpărătorul a operat pe parcursul înţelegerii. unde contractul de franciză este un contract nenumit şi. în dreptul român. pe care îl şi reiterează de altfel. din prisma legislaţiei române a concurenţei. ca fiind. al timpului. (întocmai Liniilor directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99) se aduc completări Regulamentului Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. în anumiţi parametri. nu depăşeşte un an de la expirarea înţelegerii şi este indispensabilă pentru protejarea know-how-ului transferat de către furnizor cumpărătorului nu va face parte din categoria înţelegerilor interzise de dreptul român al concurenţei 39 . în cazul înţelegerilor verticale. Prin textul Instrucţiunilor Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. Clauza de non-concurenţă post-contractuală este limitată sub triplul aspect al obiectului. respectiv participarea la activitatea comercială a unei entităţi concurente. aceasta să se orienteze spre ideea de . (2) din Legea concurenţei nr. care i-ar conferi puterea de a influenţa comportamentul economic al acestora 37 . obligaţia impusă beneficiarului de a nu achiziţiona participaţii la capitalul agenţilor economici concurenţi. ulterior. în nicio afacere similară 36 . al spaţiului. subliniem faptul că. clauza care priveşte produse sau servicii care sunt în concurenţă cu cele care fac obiectul înţelegerii. cu modificările şi completările ulterioare. în termenii Instrucţiunilor. în general. Fără a insista asupra acestor precizări datorită similitudinii lor cu prevederile comunitare. transferul de know-how substanţial justifică obligaţia de non-concurenţă pe toată perioada acordului de furnizare. desfăşurarea altor activităţi comerciale. clauza de non-concurenţă este reglementată întocmai celei din dreptul comunitar. În cu totul alţi termeni a fost tratată problema valabilităţii clauzei de non-concurenţă în dreptul francez.

3. dar şi „identitatea comună şi reputaţia reţelei” 45 . în lipsa unei reglementări legale. prevăzută de Regulamentul 2790/99. clauză necesară în contractul de franciză 52 ? În dreptul comunitar şi în dreptul român. nu se încadrează în categoria clauzelor care sunt exceptate de la aplicarea dispoziţiilor în materie de concurenţă. celelalte condiţii „clasice” de valabilitate. cu necesitate. Jurisprudenţa şi doctrina franceză consideră clauza validă în condiţiile în care este limitată în timp. clauza trebuie să fie indispensabilă pentru protejarea intereselor francizorului. este validată de către instanţele franceze 51 . oricum. Aşadar. În ceea ce priveşte clauza de non-afiliere. astfel că o parte a doctrinei franceze nu mai acordă în prezent importanţă căutării unui fundament al clauzei de non-concurenţă 46 . faţă de condiţiile impuse de legislaţia română în vigoare. spaţiu. După apariţia Regulamentului 4087/88. apreciindu-se că interesul legitim al creditorului obligaţiei de non-concurenţă – care este francizorul – este acela de a-şi proteja reţeaua. limita temporală a clauzei de non-concurenţă post-contractuale. în spaţiu şi în ceea ce priveşte obiectul ei 47 . În dreptul francez. pe marginea acestuia au fost grefate condiţii de valabilitate care corespund celor din dreptul comunitar. considerăm că este cel puţin discutabilă validitatea clauzei de non-afiliere. deci şi celor din dreptul român. Ulterior. Considerăm că. s-a căutat a se disocia noţiunea de „interes legitim” de aceea a „protecţiei dreptului asupra clientelei”. a trebuit căutat un fundament al clauzei de non-concurenţă. nici de către jurisprudenţă şi care vor fi apreciate de la caz la caz 50 . . dacă în dreptul francez. Dacă însă în dreptul comunitar pentru a fi validă. dar. Clauza de non-concurenţă. aşa cum am arătat. care vine a restricţiona libertatea contractuală a fostului francizat. s-a apreciat. 2. ca aceasta să nu fie concurată de către fostul francizat 44 . clauza de non-afiliere aducând un element nou. de un an. precum şi dacă este proporţională cu interesele francizorului 48 . este privat şi de aşa-numita „indemnizare de clientelă”. Doctrina franceză a semnalat incoerenţe legate de legitimarea clauzei de nonconcurenţă pe tărâmul proprietăţii asupra clientelei 43 . totodată. justificarea existenţei clauzei de nonconcurenţă rezidă în intenţia de a proteja know-how-ul care nu poate fi recuperat ulterior transmiterii sale 53 . nu este aplicabilă câtă vreme nu este afectat comerţul pe piaţa comună 49 . în spaţiul francez. obiect). În dreptul român însă. în dreptul francez se recurge la criteriul proporţionalităţii care vine a pune bariere spaţiale şi temporale care nu sunt stabilite nici în doctrină. francizatul este privat de clientelă. că interesul este acela de a proteja know-how-ul. dacă îndeplineşte condiţiile referitoare la tripla limitare (timp. şi în considerarea dispoziţiilor acestuia. Pe de altă parte. Aceasta impune o condiţie suplimentară: neafilierea la o altă reţea. În baza acestui temei.protecţie a interesului legitim al creditorului obligaţiei de non-concurenţă şi care rezidă în protejarea clientelei al cărei proprietar este francizatul 42 . respectiv contrapartida renunţării sale la propria clientelă în favoarea francizorului. francizorului îi este permis a insera în contract clauze de non-concurenţă 54 . aceasta. această clauză nu pare a preciza. Ca urmare a încetării activităţii care a făcut obiectul contractului de franciză.

întindere şi obiect să fie astfel stabilite. cel puţin pe perioada contractuală. Iar acest caracter se apreciază de la caz la caz. ţine de esenţa contractului. în virtutea interesului comun care stă la baza contractului şi care animă reţeaua de franciză 58 . dar şi că în contract va putea fi prevăzută o clauză de non-concurenţă pe durata contractului ori post-contractual. după încetarea contractului. care este cheia de boltă a întregii construcţii. care ar putea prejudicia reţeaua de franciză. în toate situaţiile în care un francizat nu va respecta obligaţia de nonconcurenţă. de către contractul de franciză este şi acela al inserării clauzelor de non-concurenţă pentru protecţia know-how-ului 55 . O parte a prevederilor enunţate mai sus susţin ferm necesitatea inserării clauzelor de concurenţă în contractul de franciză pentru a se asigura protecţia know-how-ului. la spaţiile în care fostul beneficiar din contractul de franciză şi-a desfăşurat activitatea care a făcut obiectul francizei. Aceasta. Dacă am putea admite existenţa unei obli-gaţii de non- . orice utilizare ori transmisiune a know-how-ului. obligaţie al cărei debitor să fie francizatul? În ceea ce priveşte clauza de non-concurenţă privind perioada contractuală considerăm că aceasta. în timp ce altele lasă francizorului opţiunea inserării acestora. se va antrena răspunderea contractuală a acestuia 59 .Unul dintre principiile care trebuie respectate. dar şi pe aceea a executării contractului cu bună-credinţă. ţinându-se cont de caracteristicile reţelei de franciză. Aşadar. aidoma clauzei de confidenţialitate. iar temporal la perioada de un an? Obligaţia de non-concurenţă trebuie şi să aibă un caracter indispensabil protecţiei know-how-ului transmis. francizatul nu va încălca doar obligaţia implicită de non-concurenţă. Protecţia know-how-ului. Mai mult. Codul deontologic european al francizei. cât şi pentru cea post-contractuală. Concurând reţeaua din interior. francizatul va produce un prejudiciu reţelei din care face parte şi spre a cărei dezvoltare ar trebui să conlucreze. a cărei durată. atât pe perioada contractuală. desfăşurând activităţi care intră în sfera activităţilor care fac obiectul contractului de franciză în afara reţelei. prin nerespectarea obligaţiei de non-concurenţă pe perioada contractuală. Se ridică aşadar întrebarea dacă aceste clauze sunt clauze necesare în contractul de franciză? Neinserarea clauzei de non-concurenţă în contract va antrena nulitatea acestuia? Clauzele de non-concurenţă ţin de esenţa ori de natura contractului de franciză? Neinserarea lor în contract nu va presupune o obligaţie implicită de nonconcurenţă. fostul francizat ar fi încă ţinut de o obligaţie de non-concurenţă? Iar această obligaţie să fie limitată în ceea ce priveşte obiectul ei la produse ori servicii care au făcut obiectul contractului. putem aprecia că. în special către reţele concurente” 56 . este întotdeauna subînţeleasă în contractul de franciză. În lipsa inserării unei stipulaţii în acest sens în contract. de cât de important este know-how-ul transmis 60 . conform legislaţiei române. precizează că „francizorul împiedică. Cu totul diferită este însă situaţia clauzei de non-concurenţă post-contractuale. încât să ţină cont de interesele reţelei” 57 . trebuie să îndeplinească anumite condiţii de validitate. reprezentând o limitare adusă libertăţii comerţului şi având potenţialul de a restricţiona concurenţa pe piaţă (indiferent dacă referirea se face la piaţa comunitară ori piaţa românească).

aşa cum am arătat. clauza de non-concurenţă nu este indispensabilă realizării obiectului contractului de franciză 63 . Probleme au fost însă ridicate de executarea obligaţiei de non-concurenţă postcontractuale. cedate. Pentru unele contracte de franciză. Regula o constituie libertatea comerţului. în măsura în care această obligaţie mai are o limită care trebuie apreciată în funcţie de elemente care variază de la o reţea la alta. într-adevăr. datorită importanţei pe care o are acesta în cadrul relaţiilor care există între membrii reţelei. datorită specificului lor (precum franciza de distribuţie) clauza nu are un caracter indispensabil. o eventuală invalidare a acesteia nu trebuie să atragă nulitatea întregului contract. Însă. cauza clauzei este protejarea know-how-ului transmis beneficiarului în cadrul contractului de franciză. aşa cum s-a afirmat. ea trebuie stipulată în contract. în situaţia când creditorul obli-gaţiei intră în faliment. drept urmare nu va fi inserată. care va asigura protecţia know-how-ului. Iar excepţia trebuie a fi expres stipulată. În cazul în care o clauză de non-concurenţă post-contractuală este inserată în contractul de franciză.concurenţă post-contractuale care să aibă durata de un an. mai degrabă de natura acestuia. din cauza regimului acestei clauze şi a limitelor imperativ impuse de lege. libertatea contractuală. clauza de non-concurenţă post-contractuală este. justifică.4. fostul beneficiar va fi ţinut doar de obligaţia de confidenţialitate. Contractul de franciză astfel încheiat îşi va produce efectele specifice. 2. clauza de non-concurenţă post-contractuală este o clauză de natura. nu se poate admite existenţa unei obligaţii implicite de non-concurenţă post-contractuală. În lumina consideraţiilor de mai sus. fiind deci diferită de aceea a contractului însuşi. care este protejarea know-how-ului. drepturile sale fiind. iar nu de esenţa contractului de franciză. să privească produsele ori serviciile contractuale şi să fie limitată la spaţiile unde şi-a desfăşurat activitatea debitorul obligaţiei. existenţa unei obligaţii de non-concurenţă post-contractuale. va mai fi ţinut debitorul de executarea obligaţiei sale? 64 Dar . ulterior încetării contractului. Astfel. eventual. iar obligaţia de nonconcurenţă – fiind una de abstenţiune – este excepţia de la această regulă. De asemenea. O eventuală omisiune a redactării clauzei nu va antrena însă nulitatea contractului de franciză 61 . Mai mult. acesta acţionează împotriva intereselor reţelei de franciză. nu subînţelesă. Autonomia clauzei pare a fi evidentă în lumina acestor argumente. La finele contractului. obligaţia de nonconcurenţă post-contractuală nu poate fi una implicită. Raţiunea obligaţiei de nonconcurenţă. efectele sale debutând la momentul încetării relaţiilor contractuale 62 . Autonomia clauzei de non-concurenţă Numeroase argumente pledează în favoarea autonomiei clauzei de non-concurenţă post-contractuală: aceasta supravieţuieşte contractului de franciză. apare mai facil de distins: în timp ce clauza de non-concurenţă care operează pe timpul executării contractului apare a fi de esenţa acestuia. Desigur însă că nimic nu va împiedica sancţionarea fostului beneficiar pe tărâm delictual dacă. dar datorită modalităţii de desfăşurare a procedurii acesta nu dispare.

Mai mult. nu este un specialist în domeniul comerţului. debitorul obligaţiei de non-concurenţă poate face demersuri pentru a împiedica judecarea litigiului de către instanţa arbitrală. poate fi cu uşurinţă probată în instanţă. chiar dacă instanţa este deseori chemată a aprecia dacă know-how-ul este substanţial. a rezilierii ori anulării contractului de franciză din culpa francizorului? 65 Opinăm că. atunci când i se va solicita instanţei obligarea fostului francizat la plata de daune-interese. inclusiv prin achiziţionarea de participaţii în cadrul unor concurenţi. iar nu prin „ridicarea” protecţiei stabilită în mod valabil de către părţi prin inserarea clauzei de non-concurenţă post-contractuale. Aşadar. inclusiv din cauza riscului de a fi dezvăluit know-how-ul.5. În atare situaţie. de altfel. caracterul indispensabil pentru protecţia know-how-ului. aparte de conduita creditorului obligaţiei. Desfăşurarea unei activităţi similare celei care face obiectul contractului de franciză. obligaţia de nonconcurenţă va subzista pe durata maximă. în cazul încălcării obligaţiei de non-concurenţă post-contractuale. iar sancţionarea atitudinii culpabile a acestuia din urmă se va face în temeiul contractului de franciză însuşi. în virtutea autonomiei clauzei. deoarece. În ceea ce priveşte sancţionarea nerespectării obligaţiei post-contractuale de nonconcurenţă situaţia este diferită.în situaţia. cu consecinţele pe care le atrage nerespectarea dispoziţiilor contractuale. cea spaţială şi cea referitoare la obiectul obligaţiei sunt facil de verificat în cadrul unui proces. know-how-ul trebuie protejat. în aceste situaţii. în situaţia în care creditorul obligaţiei invocă încălcarea acesteia. pe care trebuie să-l aibă clauza de non-concurenţă. se poate evita dezvăluirea know-how-ului prin recurgerea la arbitraj. . Desigur că. Astfel. secret şi identificat. Dacă limita temporală. este dificil de verificat de către judecător. însă există şi posibilitatea nevalabilităţii clauzei compromisorii. fostul franci-zat se va apăra încercând a pune în discuţie însăşi valabilitatea clauzei. prejudiciul suferit de către francizor prin încălcarea obligaţiei de „a nu face” va trebui probat în faţa instanţei de judecată 68 . va avea tot interesul în a introduce în contract şi o clauză penală prin care să estimeze cuantumul unui eventual prejudiciu creat prin încălcarea obligaţiei 71 . Pentru acest motiv. Este adevărat. numeroase neajunsuri va avea creditorul obligaţiei în situaţia în care va recurge la judecată 70 . mai delicată. al cărui secret francizorul are interesul să-l păstreze 69 . cunoscând reţinerile pe care le are francizorul în a dezvălui secretul afacerii sale. Acesta. ori a producţiei care face obiectul francizei 66 . este de evitat a se ajunge litigii. legal admisă. Sancţionarea încălcării obligaţiei de non-concurenţă Încălcarea obligaţiei de non-concurenţă care operează pentru durata contractului va antrena răspunderea contractuală a debitorului. 2. Din cauza dificultăţilor de ordin probatoriu şi a complexităţii unor asemenea cauze care conduc la necesitatea de a se recurge la serviciile unor experţi. este chiar mai dificil a se stabili dacă este indispensabilă clauza de non-concurenţă pentru protecţia know-how-ului 67 .

pentru a se menţine competitiv. apare obligaţia francizorului de a-l informa pe francizat şi asupra inovaţiilor cu privire la know-how. care este acela de a fi protejat elementul cheie al contractului de franciză. 6. Păstrarea echilibrului între interesele francizorului (şi implicit ale reţelei de franciză din care fac parte şi alţi francizaţi) şi cele ale fostului francizat s-a realizat prin impunerea unor limite în ceea ce priveşte obligaţia de non-concurenţă post-contractuală. În lipsa unui know-how competitiv. operând inclusiv ulterior încetării relaţiilor contractuale. Dacă avem în vedere scopul clauzei de nonconcurenţă post-contractuale. succesul pe care francizorul l-a avut în afaceri. iar. know-how-ul trebuie să evolueze în permanenţă. este strict reglementată în dreptul comunitar şi în dreptul român.3). şi deci limitând libertatea francizaţilor ori a foştilor francizaţi de a desfăşura activităţi economice. Know-how-ul este elementul pivot. Datorită evoluţiei tehnologiei. S-a afirmat că. clauza penală este introdusă cu titlu de opţiune. cât şi pentru renunţarea la stipularea acesteia. întocmai. Inserarea clauzei penale va avea cu siguranţă un caracter disuasiv pentru fostul francizat. Argumentele pledează atât pentru introducerea clauzei penale. Atât clauza de confidenţialitate. Dacă. opţiunea pare a fi evidentă.Contractul-model de franciză internaţională redactat de CCI prevede posibilitatea introducerii unei clauze penale care să cuantifice suma datorată de către francizat francizorului în cazul în care cel dintâi nu şi-a respectat obligaţia de non-concurenţă (art. francizorul. a know-how-ului francizorului. nu va fi supus unor importante costuri impuse de necesitatea dovedirii prejudiciului. trebuie comunicate şi de către francizat francizorului. contractul de franciză. la rândul lor. o importanţă covârşitoare. clauza de non-concurenţă. adică know-how-ul. pe bună dreptate. Informaţiile care fac knowhow-ul să evolueze. clauzele care-l protejează au. identificat) şi transmis într-o formulă optimizată membrilor reţelei. neintroducerea sa în contract va crea riscul ca francizorul să întâmpine numeroase dificultăţi în dovedirea prejudiciului suferit 72 . ceea ce va asigura protecţia know-how-ului. astfel încât aceştia să poată reproduce activitatea care face obiectul francizei. Drept urmare. Spre deosebire de clauza de confidenţialitate. cât şi de legislaţia română (secret. nu va risca dezvăluirea know-how-ului cu ocazia judecăţii. totuşi. considerăm că prin renunţarea la redactarea acesteia se va crea un dezechilibru în favoarea fostului francizat. Datorită poziţiei esenţiale pe care know-how-ul o are în cadrul contractului de franciză. de către toţi membrii reţelei. pe de altă parte. pe de o parte. îmbunătăţirile aduse acestuia. reţeaua însăşi îşi pierde raţiunea de a fi. În acest scop. acesta din urmă va acţiona în scopul deturnării know-how-ului. pe de altă parte însă. având caracterele impuse atât de legislaţia comunitară. iar într-un final. Activitatea reţelei de franciză are la bază utilizarea. liantul reţelei. aceasta ridicând probleme delicate: introducerea sa în contract poate înspăimânta viitorului francizat. substanţial. Renunţarea la „asezonarea” clauzei de non-concurenţă post-contractuală cu o clauză penală va prejudicia francizorul. . cât şi aceea de non-concurenţă au ca scop protejarea secretului know-how-ului. fără însă a aduce niciun beneficiu francizatului.

de fapt. (2) din Legea concurenţei nr. 11 Art. 5 alin.) orice obligaţie directă ori indirectă care impune cumpărătorului să achiziţioneze de la furnizor sau de la un alt furnizor desemnat de către acesta mai mult de 80% dintre achiziţiile sale anuale constând în produse ori în servicii contractuale. în RTD com. Jurisprudenţa franceză s-a confruntat şi cu situaţia inversă. 8 Art. 3. 21/1996. o clauză care reglementează aprovizionarea. 5.b din Regulamentul 2790/99. 10 din O.b din Regulamentul 2790/99. 21/1996. 18 F. aceasta având şi o a doua parte: „ (. 7. în cazul înţelegerilor verticale cu completările date de textul Instrucţiunilor Consiliului Concurenţei din 14 aprilie 2004 privind aplicarea art. 12 Întocmai situaţiei din dreptul comunitar. (1) din O. în cazul înţelegerilor verticale.. op. 2 E. 52/1997. urmând a fi tratată separat de clauza de non-concurenţă. 6 alin.. 16 Anexa 9 din Codul deontologic european al francizei. Séminaire organisé à Liège 2000. cât şi de textul Liniilor directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. 2001. 1. 6 lit.1. 2 lit. Bruylant. definiţia obligaţiei de non-concurenţă este mai extinsă. s-a instalat în proximitatea spaţiului unde a continuat să-şi . cit. Bruxelles. cât şi produse şi servicii interschimbabile sau substituibile prezente în contract” [art.c din Regulamentul 4087/88. Bortolotti.G. cu modificările şi completările ulterioare. Gastinel. 3 Afacerea Pronuptia. 5 Art. 5 din Legea concurenţei nr. în cazul înţelegerilor verticale]. 7 Prevăzute atât de art. 5 alin. 5 alin. 5. p. 3. debitor fiind francizatul. 6 Art. după rezilierea contractului. 17 Art. (2) din Legea concurenţei nr. 52/1997. Franchise et droit de la concurrence. în cazul înţelegerilor verticale. (2) din O. nr. un fost francizat acţionându-l în justiţie pe francizorul care. art. Les fondements et le régime de l’obligation de non-concurrence.1 Y.3. nr. nr. 1/1998. 21/1996. pe piaţa relevantă. 2 lit. 13 Prevăzute de art. parte finală din Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 21/1996.1 din Regulamentul 4087/88.4. a) şi b) din Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. calculate pe baza valorii achiziţiilor făcute în cursul anului precedent”. 3. Serra.c din Codul deontologic european al francizei. 198. astfel: „obligaţie directă sau indirectă care impune cumpărătorului să achiziţioneze de la furnizor sau de la un alt agent economic desemnat de către furnizor mai mult de 80% din achiziţiile sale totale – însumând atât produse sau servicii prevăzute în contract.G. nr. 52/1997. 10 Art. 15 Art. b) din Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art.G. Definiţia dată de textul comunitar este parţial reprodusă. 9 Art. b). p. 2. ori fostul francizat. Observãm cã în contractul de franciză clauza de non-concurenţă îl are creditor pe francizor. (2) din Legea concurenţei nr. în Le contrat de franchise.a. ori în produse ori servicii substituibile. 8 alin.e din Codul deontologic european al francizei. p. 14 Acest act normativ preia textul Liniilor directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99.. 4 Art. 38. Această a doua parte a definiţiei este.

34 Prin Regulamentul 4087/88 s-a consacrat limitarea de un an. neîndeplinind deci. cit. interpretând literal textul regulamentului s-ar ajunge ca o eventuală activitate a fostului francizat.. instanţa a stabilit că. 31 Art. 25 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99.A. Cu această ocazie. p. cit. 3. că o interdicţie extinsă şi asupra altor produse ori servicii decât cele care sunt în concurenţă cu produsele ori serviciile contractuale nefiind menţionată de art.. 103. 15 octombrie 2001. desfăşurată într-un imobil situat pe aceeaşi stradă. pct. în RJDA 2000. cit. A se vedea F. fiind aplicabil începând cu data de 1 iunie 2000 în ceea ce priveşte acordurile de franciză (art.A. în doctrină. 30 iunie 2002. Besnsoussan. Cass.b din Regulamentul 2790/99. 347-348. francizorul este liber să exploateze marca aşa cum doreşte. 44 lit. Leloup. op. op. eventual. vizavi de imobilul unde şi-a desfăşurat activitatea în calitate de francizat. Instanţa a considerat că o asemenea clauză reprezintă o limitare a libertăţii comerţului. 2004. 27 Afacerea Pronuptia. 379. Paris. 379. p. cit. 30 Regulamentul 2790/99 a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2000. 29 Art. Bortolotti. p. 285. com. Baschet.. 44 lit. 193. 3 „orice obligaţii directe ori indirecte de non-concurenţă a cărei durată este nedeterminată ori depăşeşte cinci ani. b). 26 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. 20 C.desfăşoare activitatea. sub aspect temporal. 5 din Regulamentul 2790/99 va putea. D. p. 12).. D. p. una dintre condiţiile de valabilitate ale clauzei de nonconcurenţă 21 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. op.1. 2000. art. p. Douai. nefiind necesară protecţiei know-how-ului: C. pct.. op. 32 S-a apreciat. Este discutabil dacă o asemenea clauză şi-ar găsi justificare. 650. 1265. le Tourneau. 631 şi urm. 5. A se vedea afacerea Pronuptia. Regulamentul 2790/99 va expira la data de 31 mai 2010. Paris. posibilitatea existenţei unei asemenea clauze de non-concurenţă. chiar şi în dreptul francez.-M. beneficia de o exceptare pe categorie.. 24 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. aşadar. în RJDA 7/2002. pct. . op. 23 Ph.. 19 C. Acest text se regăsea şi în vechiul Regulament 4087/88. fostul beneficiar.)”. 22 Art. H. în nume propriu. p.1 din Regulamentul 4087/88. după ce.A. Instanţa nu a exclus. D. D. să se limiteze doar la o perioadă care să fie justificabilă ulterior. inclusiv prin desfăşurarea activităţii în proximitatea unui fost francizat: C. 3. p. A se vedea J. nr. 33 Aşa cum s-a apreciat în doctrina de specialitate. Paris.. 4 şi art. 21 aprilie 2000. cit. 44. op.a. le Tourneau. 81 parag. cit. Ph. În sensul că o asemenea clauză reprezintă o limitare a libertăţii comerţului.. o obligaţie de non-concurenţă ce poate fi reînnoită tacit este considerată ca fiind încheiată pe o durată nedeterminată (. 5.. să nu aibă caracter anticoncurenţial. 30 iunie 2002. în lipsa unei obligaţii de non-concurenţă expres stipulată în favoarea francizatului.A. p. apud D. 53-54. 3. a). nefiind necesară protecţiei knowhow-ului. unde contractul de franciză este un contract nenumit. 421. pe cale jurisprudenţială clauza trebuia. prevede că nu sunt exceptate de la aplicarea art. 22 februarie 2000. 2000.d din Regulamentul 4087/88.1. 157. 28 Art. p.d.

D. 5 alin. 139. 197 şi urm. D. 37 Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art.-L. b). p. 39 Art. 21/1996. C. În jurisprudenţa franceză s-a conturat o evoluţie. op. 9/2002. 294. 21/1996. cu notă de J. în cazul înţelegerilor verticale. cu notă de E.. 44 lit. p. TGI Paris. D. 7 şi urm. nr. op. nici spaţial”. 90. la franchise et le bail commercial. 46. Jur. 2001. op. în RTD com. pct. 1719. Le franchisé este propriétaire de son fonds de commerce. p. 2001. DumontLefrand. o obligaţie de non-concurenţă care poate fi reînnoită tacit după o perioadă de cinci ani va fi considerată ca fiind asumată pentru o perioadă nedeterminată (. a) din Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art.. b) din Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99.. 1901. a se vedea Y. fiind deci interzisă „orice obligaţie directă sau indirectă de non-concurenţă. (2) din Legea concurenţei nr. p. apud M. a se vedea Cass. op. 6 lit.35 Art.. Comm. p. D. 2002. cu modificările şi completările ulterioare. la nivel naţional. a) din Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. 42 A se vedea Y.A. 2498.. într-un început francizatul nefiind considerat a fi titularul clientelei (C. a cărei durată este nedeterminată sau depăşeşte cinci ani.. p.. a schimbat această orientare apreciind că „libertatea de a face comerţ ori de a desfăşura activităţi în industrie nu pot fi restrânse prin intermediul unor convenţii decât dacă acestea nu impun o interdicţie generală şi absolută. Chevrier. b) din Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. D. clientela este ataşată notorietăţii mărcii francizorului. 4 octombrie 2000.. p. 399). 40 O lege din 2/17 martie 1791 privind libertatea comerţului şi industriei nu permitea inserarea în contracte a clauzelor de non-concurenţă. 2000. cit. 21/1996. 2 iulie 1990. 6 februarie 1996. abia la începutul secolului al XX-lea.. (2) din Legea concurenţei nr. Kenfack. Somm. 157 din Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. p. Gaz. apud A. 21/1996. în cazul înţelegerilor verticale. L. 39. civ. respectiv nelimitate nici temporal. Bail commercial et droit de la distribution. . 38 Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 5 alin. p. 5 din Legea concurenţei nr. 3e civ. Gastinel. D. lit. Curtea de Casaţie franceză a confirmat această orientare apreciind că dacă. 21/1996. cu modificările şi completările ulterioare. p. E. cit. 27 martie 2002.A.)”. 41 Pentru dezvoltări. A se vedea C. Textul este similar cu cel al pct. Paris. Textul este similar cu cel al pct. pct. 44 lit. Serra. Amiel-Cosme. cit. Textul este similar cu cel al pct. Lettre de la distribution. 39.. pentru ca ulterior clientela să fie considerată a fi proprietatea francizatului. cu modificările şi completările ulterioare. Paris.-D.-P. cit.. 6 lit. cu notă de H. Paris. Barbier. 5 din Legea concurenţei nr.J. 1487-1488. 5 din Legea nr. lit. în cazul înţelegerilor verticale. 13. Monéger-Dupuis. 5 din Legea concurenţei nr. p. la nivel local clientela nu există decât prin mijloacele francizatului care a acţionat pe riscul său: Cass. La „clientèle au franchisé”. 21/1996. Jurisprudenţa franceză. 3/2003. în cazul înţelegerilor verticale.A. 3 iulie 2002. 57. 1997.. 30 octombrie 1998. în cazul înţelegerilor verticale prevede că nu este exceptată de la aplicarea art. 1999. a). 1. 306 şi urm. A. Bensoussan. Relations entre la clause d’enseigne. Pal. Serra. 36 Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. apud H. facteur d’illégitimité de la clause de non-rétablissement. p. pct.

43

D. Ferrier, La rupture du contrat de franchisage, JCP, éd. C.I., 1977, II, 12441, apud L. Amiel-Cosme, op. cit., p. 306; D. Ferrier, Droit de la distribution, 2éme éd., Ed. Litec, Paris, 2000, p. 298-299. În sensul că există o contradicţie fundamentală în dreptul francez care consideră, pe de-o parte, clientela ca aparţinându-i francizatului şi nu francizorului (fiind deci ataşată de persoana francizatului şi nu de marcă), astfel nejustificându-se o indemnizare pentru pierderea clientelei, iar, pe de altă parte, validând clauzele prin care fostului francizat îi este interzis, după expirarea contractului, a continua activitatea care a făcut obiectul contractului de franciză, ceea ce va conduce la pierderea clientelei, a se vedea Ph. le Tourneau, Le franchisage, JCP 1980, éd. C.I., II, 13362, apud L. Amiel-Cosme, op. cit., p. 306. Acelaşi autor indică faptul că orientarea jurisprudenţei franceze, dată de Curtea de Casaţie (Cass. soc., 10 iulie 2002) este aceea a anulării clauzelor de non-concurenţă care nu conţin o contrapartidă financiară cu pierderea clientelei; a se vedea Ph. le Tourneau, Les contrats de franchisage, Ed. Litec, Paris, 2002, p. 289. Un alt autor propune aplicarea în dreptul francez a soluţiei din dreptul german, respectiv aceea a acordării unei compensaţii financiare francizatului, chiar în lipsa unei stipulaţii contractuale în acest sens, prin aplicarea, prin analogie a dispoziţiilor legale în materia contractului de agent; a se vedea Fr.-X. Licari, op. cit., p. 618. 44 A se vedea J.-J. Burst, op. cit., p. 23, apud L. Amiel-Cosme, op. cit., p. 307-308. Autorul apreciază s-a produs o confuzie între noţiunea de „interes comun” şi aceea de „clientelă comună”, când „interesul comun” ar trebui să fie reţeaua însăşi. 45 Ibidem, p. 309-310. În acelaşi sens, a se vedea C. Jamin, Clause de non-concurrence et contrat de franchise, D. 2003, p. 2881. Autorul consideră că, pe de-o parte, francizorul nu ar trebui să fie preocupat de o posibilă utilizare a know-how-ului de către fostul francizat, deoarece acesta poate fi eficient utilizat doar în cadrul reţelei, în organizarea internă a acesteia, iar, pe de altă parte, identitatea comună şi reputaţia reţelei nu au de suferit în urma plecării unui singur francizat. Clauza de non-concurenţă capătă, din această prismă, funcţia disuasivă a clauzei penale. 46 J.-M. Leloup, op. cit., p. 346; Ph. le Tourneau, op. cit., p. 285 şi urm. 47 Ibidem; L. Amiel-Cosme, op. cit., p. 309-310; Cons. conc., 18 iunie 1997; Cons. conc., 24 iunie 1997, D. 1998, p. 223; Cass. com., 22 februarie 2000, în RJDA nr. 6/2000, p. 518. Jurisprudenţa franceză a evoluat şi în ceea ce priveşte caracterul alternativ ori cumulativ pe care-l au condiţiile de valabilitate ale clauzei de nonconcurenţă, în prezent fiind acceptat că limitarea operează cumulativ (ulterior, Cass. soc., 10 iunie 2002, D. 2002, p. 3229) conform Cass. com., 4 iunie 2002, D. 2003, p. 902, după ce aceeaşi instanţă afirmase anterior că „nu este necesar pentru valabilitatea clauzei să fie limitată şi în spaţiu şi în timp” (Cass. com., 30 octombrie 1989, Bull. civ., IV, nr. 260, p. 174, apud L. Amiel-Cosme, op. cit., p. 304). 48 Jurisprudenţa franceză consideră proporţională clauza de non-concurenţă atunci când aceasta menţine echilibrul între interesul legitim al francizorului şi libertatea economică a francizatului: C.A. Douai, 15 octombrie 2001, în RJDA nr. 7/2002, p. 631 şi urm., D. 2004, p. 53-54; Cass. com., 12 martie 2002, D. 2003, p. 903. Într-o speţă sa decis că, ţinându-se cont de natura activităţii creditorului obligaţiei de nonconcurenţă şi de scopul urmărit de către acesta, stabilirea unei limite teritoriale care acoperea şi oraşele învecinate, nu doar un perimetru din centrul oraşului unde-şi desfăşurase activitatea debitorul obligaţiei de non-concurenţă, va antrena nulitatea

clauzei care este disproporţionată în raport cu finalitatea prevăzută: Cass. com., 17 decembrie 2002, D. 2004, p. 1156. O clauză de non-concurenţă post-contractuală considerată a respecta principiul proporţionalităţii, alături de limita spaţială şi cea temporală, a stipulat şi că, deoarece activitatea care făcea obiectul francizei era vânzarea de tarte, în cazul în care fostul francizat va continua activitatea în domeniul alimentaţiei, acesta va putea comercializa tarte doar ca desert, fără însă a păstra elementele care ar putea produce confuziune cu tartele comercializate în temeiul contractului şi, în special, fără a avea glazură caramelizată. A se vedea H. Bensoussan, Le droit de la franchise, 2éme éd., Ed. Apogée, Rennes, 1993, p. 194. 49 Cass. Com., 3 decembrie 2003, Contrats, conc., consom., D. 2004, nr. 23, cu notă de Malaurie-Vignal; Petites Affiches, 27 iunie 2005, p. 7, în R.D.C. 2004, p. 659, cu notă de Bergé în RJDA 2004, nr. 372, apud D. 2006, A.J., cu notă de E. Chevrier, p. 499; Cass. Com., 17 ianuarie 2006, D. 2006, p. 499. Într-o altă decizie, o instanţă franceză a redus durata clauzei de non-concurenţă la un an, în considerarea regulamentului comunitar: C.A. Paris, 26 iunie 1997, D. 1997, p. 1986, apud H. Bensoussan, op. cit., p. 192. Soluţia surprinde, pe de-o parte, prin opţiunea instanţei de a aplica, prin analogie, reglementarea comunitară, iar, pe de altă parte, prin calea urmată: readaptarea contractului. 50 S-a considerat a fi validă o clauză de non-concurenţă cu o durată de trei ani, a cărei limită teritorială era o unitate administrativ-teritorială (departamentul) şi avea ca obiect comercializarea lentilelor de contact: Paris 5 o B, 29 februarie 1996, apud J.-M. Leloup, op. cit., p. 348. O altă decizie a validat o clauză de non-concurenţă care era stipulată pentru o durată de trei ani: Cass. com., 6 aprilie 1999, apud J.-M. Leloup, op. cit., p. 348. 51 S-a afirmat că această clauză este „legală deoarece vizează să restrângă şi nu să interzică celui care se obligă exerciţiul fostei activităţi”; a se vedea V. Méyer, B. Soussen, Contractul de franciză prevede o clauză de neafiliere (www.observatoiredelafranchise.ro). Aceiaşi autori propun următorul model de clauză de non-afiliere: „francizatul se angajează în mod expres să nu se afilieze, să nu adere sau să nu participe în orice mod la o reţea concurentă francizorului sau să nu creeze el însuşi una şi, în termeni mai generali, să se afilieze cu un grup, organism sau o întreprindere direct concurentă francizorului. Această interdicţie va fi în vigoare pentru un an şi pentru teritoriul exclusiv acordat francizatului”. Din modalitatea de redactare nu rezultă dacă este vorba de perioada post-contractuală, cum ar rezulta din impunerea termenului de un an şi indicarea teritoriului unde fostul francizat nu poate opera, ori dacă se referă şi la perioada contractuală, caz în care condiţiile impuse (timp şi spaţiu) nu corespund. 52 Clauzele necesare au fost definite ca „stipulaţii contractuale care au caracter esenţial pentru calificarea raportului obligaţional ca realitate juridică, pentru definirea naturii juridice a contractului şi a conţinutului său economic”. Clauzele necesare sunt atât acelea în a căror absenţă contractul nu va fi valabil încheiat, dar şi acele clauze prin care se configurează reglementarea economică creată prin contract şi se precizează mijloacele juridice pentru protejarea acestei realităţi. A se vedea M.N. Costin, op. cit., p. 215-216. 53 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99, pct. 116.5, pct. 157; Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 5 din Legea concurenţei

nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul înţelegerilor verticale, pct. 57, lit. e), pct. 90. 54 O.G. nr. 52/1997 prevede că „francizorul poate să impună obligaţii ferme fostului beneficiar asigurând (...) în special neutilizarea know-how-ului de către o reţea concurentă” [art. 8 alin. (2)] şi că „francizorul poate să impună o clauză de nonconcurenţă şi de confidenţialitate pentru a împiedica înstrăinarea know-how-ului transmis pe durata contractului de exclusivitate” (art. 10). 55 Art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 52/1997, precizează: „clauzele de non-concurenţă vor fi cuprinse în contract pentru protejarea know-how-ului”. 56 Codul deontologic european al francizei, Anexa 3. 57 Codul deontologic european al francizei, Anexa 9. 58 În sensul că existenţa unei clauze de exclusivitate atrage, automat, existenţa unei obligaţii implicite de non-concurenţă pentru toată perioada contractuală, la al cărei temei stă interesul comun al părţilor, a se vedea Y. Picod, L’obligation de nonconcurrence de plein droit et les contrats n’emportant pas transfert de la clientèle, JCP E 1994, I, 349, apud Ph. le Tourneau, op. cit., p. 255. 59 În sensul că obligaţia de non-concurenţă pe durata contractului, datorită naturii contractului, este întotdeauna subînţeleasă în contractul de franciză, a se vedea Ph. le Tourneau, op. cit., p. 103. Autorul revine asupra unei opinii anterior exprimate şi conform căreia obligaţia tacită de non-concurenţă era subînţeleasă în contract doar atunci când acesta cuprindea şi o clauză de exclusivitate. Acelaşi autor critică, pentru formalismul excesiv, o soluţie prin care instanţa a considerat că nu a fost încălcată o asemenea obligaţie de non-concurenţă în situaţia în care un concesionar, creând o altă persoană juridică, a desfăşurat activităţi care aveau ca obiect produsele care făceau obiectul contractului de concesiune: Cass. com., 15 decembrie 1992, Bull. civ. IV, nr. 409, în RTD com. 1993, p. 565, cu notă de B. Bouloc. 60 Textul pct. 123 lit. a) al Instrucţiunilor Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul înţelegerilor verticale, care este identic celui din Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99, pct. 200.1, precizează că „restricţionările verticale sunt cu atât mai uşor exceptabile cu cât transferul de know-how este mai important”. 61 În cazul francizei de distribuţie, importanţa clauzei de non-concurenţă postcontractuală este mult redusă datorită preponderenţei pe care o au produsele comercializate prin intermediul reţelei în faţa metodei de comercializare. Drept urmare, în cazul acestui tip de reţele, clauza de non-concurenţă nu va fi indispensabilă pentru protecţia know-how-ului transmis, nejustificându-se inserarea ei în contract. 62 S-a apreciat că durata pentru care operează clauza de non-concurenţă trebuie să se socotească de la momentul în care efectiv încetează activitatea care a făcut obiectul contractului de franciză, iar nu acela al încetării relaţiilor contractuale. A se vedea J.-M. Leloup, op. cit., p. 347. 63 C. Jamin, op. cit., D. 2003, p. 2880. Autorul precizează că şi cauza clauzei de nonconcurenţă diferă de aceea a contractului de franciză, ea constând în avantajele pe care francizatul le-a avut ca urmare a încheierii contractului de franciză. În acelaşi sens, al aprecierii clauzei de non-concurenţă drept o contrapartidă pentru tot ceea ce

1993. op.. Le droit de la franchise. cit. p. în Les arrêts d’Assemblée plénière relatifs au prix. cit. Capitolul IV Clauza de exclusivitate teritorială . Fontaine. op. bull. ianuarie-martie. Autorul semnalează pericolul care rezidă din redactarea raportului de expertiză. I. Jamin. în funcţie de ponderea ei. a se vedea V. cit. 68 Cass. a se vedea J. în RTD com. F.. p. chiar nulitatea întregului contract.observatoiredelafranchise. 70 Plecând de la aceste neajunsuri s-a afirmat caracterul „inadaptat” al clauzei de non-concurenţă post-contractuale. 72 C.. p. 65 Comentând o hotărâre a Curţii de Casaţie franceze prin care aceasta a decis în sensul de a nu obliga debitorul obligaţiei de non-concurenţă la executare în situaţia în care contractul a fost reziliat din culpa creditorului acestei obligaţii (Cass. 30 noiembrie 1993. F. Fontaine... 346. Baschet. 2e esp. Simonneau: Petites affiches.. R.). cit. com.i-a fost transmis francizatului pe durata contractului de franciză. Pentru o opinie contrară. All Beck. 231. În sensul autonomiei clauzei. facteur d’illégitimité de la clause de non-rétablissement. civ. p. nr. clauza şi doar clauza va fi anulată (. 64 A se vedea M.G. p. 67 Ibidem. 658. Autoarea afirmă că nulitatea clauzei poate atrage. 1997.. Bensoussan. Stoffel-Munck. Apogée. op. 26 februarie 2002. p. le Tourneau. Bensoussan. op.-M. 2500. p.. 34. p. apud Ph. A se vedea C. op. facteur d’illégitimité de la clause de non-rétablissement. D. Ed. 71 În sensul utilităţii introducerii clauzei penale. 6 martie 1996.. Les apports au droit des contrats-cadre.n. a se vedea E. D. Verbraeken. un autor se întreba dacă este moral ca partea din a cărei culpă a fost reziliat contractul să poată interzice partenerului contractual să-şi exercite ulterior activitatea? Ţinând mai cu seamă cont că din punctul de vedere al legislaţiei comunitare clauzele de non-afiliere sunt anticoncurenţiale în măsura în care ele îndepărtează un comerciant de pe piaţă. un an après. 69 A se vedea H. Contractul de franciză prevede o clauză de non-concurenţă (www. instanţa poate recurge la serviciile unui expert. 1re civ. apud H. 2001. dar contractul va rămâne valabil”. 118. p. civ. 324. autoarea precizând că „în caz de nerespectare a acestor criterii (de validitate a clauzei – s.).. Mihai. Montpellier. Ed. Bensoussan. fără ca acestuia să i se reproşeze un comportament parazitar. de Ly. 66 H. cit. 2éme éd. cu notă de Ph. S-a apreciat că în cazul clauzei de non-concurenţă post-contractuale trebuie cunoscute în amănunt detalii ale know-how-ului pentru a se face o apreciere asupra caracterului indispensabil al acesteia. 149. 421-421. cit. Rennes.ro). La „clientèle au franchisé”.. Trib. Méyer.. p. Leloup. Bucureşti. Autorul apreciază că din cauza complexităţii analizei stabilirii valorii prejudiciului. 2501. nr. 2001. 91 011 515. Dreptul concurenţei. op. motiv pentru care se sugerează a nu fi introduse clauze de non-concurenţă în contractul de franciză. de Ly. p. a se vedea M. 18 noiembrie 2002. p. 2004. 84). care va fi public şi va dezavua elemente cheie ale know-how-ului. La „clientèle au franchisé”. 197. 285. A se vedea D.

aceea care garantează realizarea unui profit corespunzător. adeseori. în acest sens. nu este oportună pătrunderea francizorului sau a unui alt francizat în teritoriul unde îşi desfăşoară activitatea un alt distribuitor al aceleiaşi reţele 2 . Aflat la adăpostul exclusivităţii teritoriale. exclusivitatea teritorială a fost considerată ca fiind corolarul investiţiilor pe care le-a făcut francizatul pentru a adera la reţea. să facă faţă competiţiei care există pe piaţă. În lipsa unei stipulaţii contractuale care să-l protejeze pe francizat de membrii reţelei din care el însuşi face parte. dar şi faţă de promotorul reţelei. În situaţia în care în favoarea francizatului este stipulată şi o clauză de exclusivitate teritorială. trebuind. Această protecţie funcţionează în interesul unui francizat faţă de ceilalţi francizaţi. beneficiul pe care-l primeşte în schimbul 5 acestora. dintr-o anumită zonă teritorială. interesul pentru existenţa acestui tip de exclusivitate – cea teritorială – este evident. Aşadar. conferind o dată mai mult siguranţă reuşitei comerciale a francizatului. ori a francizorului însuşi 3 . Exclusivitatea teritorială apare în contextul în care francizaţii. ceea ce se realizează prin stipularea unei asemenea clauze este protejarea clientelei.§1 §2 §3 §4 §1 Conceptul de exclusivitate teritorială Validitatea clauzei de exclusivitate teritorială „E-franciza” Răspunderea pentru încălcarea exclusivităţii teritoriale Conceptul de exclusivitate teritorială Exclusivitatea teritorială prevăzută în contractul de franciză constituie o stipulaţie contractuală complexă care impune în sarcina francizorului obligaţia de a nu desfăşura activitatea comercială care face obiectul contractului de franciză într-o zonă anterior determinată 1 . Notorietatea mărcii francizorului este aptă să atragă o clientelă semnificativă încă din debutul desfăşurării activităţii pentru proaspătul francizat 4 . în care francizatul se află în competiţie directă cu distribuitorii reţelelor concurente (şi nu numai). el va putea să-şi organizeze activitatea fără a fi preocupat de posibila intruziune a altui francizat. acesta va fi concurat şi „din interior”. elementul cel mai atractiv pentru un aspirant la integrarea în reţeaua de franciză este notorietatea mărcii francizorului. distribuitorii în cadrul contractului de franciză. de acerbă concurenţă. consecinţa acestui comportament răsfrângându-se pozitiv asupra reţelei. Deci. totodată. aceasta va delimita clientela pentru respectiva zonă de exclusivitate. Pe de altă parte. s-a discutat problema oportunităţii stipulării acestei clauze. că absenţa unei asemenea clauze îi poate motiva pe francizaţi să fie mai dinamici şi drept urmare mai performanţi 6 . oferta este superioară cererii. deja fidelă mărcii. îşi desfăşoară activitatea într-o piaţă unde. . Cu toate că din punctul de vedere al francizatului. Clauza de exclusivitate teritorială prezintă astfel un interes ridicat pentru francizat. S-a afirmat. În aceste condiţii.

Este incontestabil că bunăstarea reţelei implică şi bunăstarea membrilor săi. . Or. Prin stipularea clauzei de exclusivitate teritorială în contractul de franciză nu se realizează doar o limitare a libertăţii francizatului. de la caz la caz. Din prisma celor arătate mai sus. Chiar dacă considerăm utilă integrarea clauzei în contractul de franciză.. această stipulaţie contractuală a fost apreciată ca fiind aproape necesară 12 .) aria exclusivităţii 19 . aceasta dă reţelei raţiunea de a fi 7 . contractul de franciză va fi valabil. aceasta nu este de esenţa francizei 14 . Funcţia pe care o îndeplineşte clauza de exclusivitate este tocmai aceea de a asigura omogenitatea reţelei 9 . strada unde îşi desfăşoară francizatul activitatea. omogenităţii acesteia. aceasta fiind poziţia adoptată unanim atât de jurisprudenţa.. Drept urmare. Convergenţa de interese (cea care stă la baza colaborării) din cadrul reţelei se caracterizează prin „dorinţa părţilor contractante de a asigura un echilibru între interesul comun al tuturor membrilor reţelei priviţi în ansamblul lor şi interesul particular al fiecăruia dintre aceştia” 8 . Aria exclusivităţii O. chiar dacă nu sunt stipulate clauze cu privire la o eventuală exclusivitate teritorială 15 . de exemplu. de aptitudinile francizatului 23 . însă „dinamicitate şi performanţă” se poate obţine prin concentrarea eforturilor membrilor reţelei. În situaţia în care exclusivitatea teritorială a fost stipulată în contractul de franciză (în lipsa caracterului esenţial. de capacităţile de dezvoltare a activităţii ce face obiectul francizei în zona respectivă. ori chiar un teritoriu cuprinzând mai multe ţări 21 . chiar ţara unde se află francizatul. nr. respectiv a interesului pe care-l are francizatul în stipularea unei clauze de exclusivitate teritorială. Deci. exclusivitatea are doar un caracter supletiv 16 . cartierul 20 . Clauza de exclusivitate teritorială poate fi astfel privită ca o reflexie a colaborării distribuitorilor integraţi în reţea 11 . 52/1997 precizează că „francizorul se obligă să furnizeze beneficiarului (francizatul – s. se ridică problema delimitării ariei exclusivităţii. cât şi de doctrina franceză 17 . de raţiuni care ţin de natura activităţii francizei. iar majoritatea contractelor de acest tip stipulează exclusivitatea teritorială 13 (75% dintre contractele de franciză de servicii încheiate în Franţa).) informaţii despre (. în situaţia în care francizaţii se concurează între ei. Aşadar. această din urmă situaţie fiind adecvată francizei principale 22 . precum şi a funcţiei pe care clauza o are în armonizarea reţelei de franciză.n.1. şi nu prin acţiunea separată a acestora. Colaborarea dintre participanţii la reţea este esenţială. judeţul.G. colaborarea este mai greu de realizat. precum şi a formelor pe care exclusivitatea le îmbracă. această clauză putând fi cel mult o clauză opţională 18 ). în ceea ce priveşte contractul de franciză. oraşul. Aşadar.. cei doi contractanţi sunt liberi să stabilească un teritoriu mai extins sau mai restrâns. ca. Desigur că opţiunea va fi dictată. ci se asigură o exploatare optimă a reţelei în ansamblul ei 10 . 1. un deziderat al membrilor reţelei de distribuţie este acela al asigurării armoniei.

M. p. Apogée. clauza de exclusivitate teritorială protejează mai bine interesele francizatului 27 . stipulaţia nu-l avantajează. Deşi francizatul va rămâne. p. 5 H. cât şi să nu livreze produsele care sunt comercializate de către reţea decât francizatului 26 . op. Le droit de la franchise. 49-57. va fi necesară stipularea clauzei în ce-a de-a doua sa formă. . p. Ed. a mai fost identificată şi aşa-numita exclusivitate de firmă prin care francizorul se obligă să nu încheie contracte de franciză pentru zona respectivă. 57.. op. Formele exclusivităţii Doctrina franceză a identificat formele în care poate fi redactată clauza de exclusivitate teritorială. Petites Affiches. 125. în această formă a exclusivităţii. singurul francizat în aria vizată. exclusivitatea de firmă 24 . 3 Ph. cit. H.. p. această formă de exclusivitate conferă francizatului certitudinea că niciun alt magazin nu va purta firma francizei. Costin. redu-cându-i mult din clientelă. 1 2 A se vedea E. cit. cit. Deci. 8 Ibidem. prin intermediul unor alţi comercianţi. şi anume: exclusivitatea de franciză.. 138. p. AmielCosme. 14 mai 1993. 47. p 47.M.. francizorul trebuie a furniza informaţii detaliate despre aceasta. însă şi pe cele ale reţelei. Această clauză nu-l împiedică însă pe francizor să distribuie. care îşi va păstra astfel omogenitatea. 9 Ph. vânzarea produselor în stabilimentele francizaţilor în aceleaşi condiţii creând pentru consumatori o imagine unitară a reţelei 28 . Pentru detalii asupra noţiunii de „convergenţă de interese”. Gastinel. p. 1993. dar care nu sunt francizaţi. cit. cit. 6 O. Pentru o mai bună protecţie teritorială a francizatului. apud L. 1. cit. op. dar nici să permită ca firma să fie arborată pe magazinul unei sucursale ori filiale a francizorului 29 .. p. Bensoussan.. 7 C.. Bensoussan. op. p.2. Gast. 2éme éd. 204. le Tourneau. 49. nefrancizaţi.Odată stabilită însă aria teritorială unde francizatul va urma să-şi desfăşoare activitatea. op. în schimb fiind permisă aprovizionarea altor distribuitori. op. Prin instituirea exclusivităţii de franciză şi de furnitură francizorul se obligă atât să nu încheie contracte de franciză cu alţi distribuitori în zona de exclusivitate. Exclusivitatea de franciză constituie stipulaţia contractuală prin intermediul căreia francizorul se obligă să nu încheie alte contracte de franciză în vederea deschiderii altor magazine-francizate în zona de exclusivitate 25 . L’arrêt Copy 2000. Costin. 17. 29. p. 4 Ibidem. p. ori chiar el însuşi. a se vedea C. 204. produsele pe care le comercializează reţeaua. op. II. cit. le Tourneau.. şi care acţionează în aria teritorială vizată. Alături de aceste două forme. exclusivitatea de franciză şi de furnitură. vol. În această formulare.

D. Ph. posibilitatea stipulării exclusivităţii teritoriale (art. 254. le Tourneau. 27. op.. le Tourneau. p. op. Apogée... Le contrat de franchise. p. D. 11 L. cit. 1990. francizorul poate desemna un francizat principal. 16 ianuarie 1990. Bruxelles. a se vedea H. Leloup. p. 16 ianuarie 1990. din 30 mai 1978 care a stabilit că. cit.. din punct de vedere administrativ în alt cartier. p. Acest tip de clauze. D. p. nefiind astfel încălcată exclusivitatea. cit. 205. Considerăm că. Bensoussan. Jurisprudenţa franceză a tranşat la rândul ei problema: Cass. 63.. op.10 Bourgoigne. comm. cit. 18 A se vedea M.)” (art. 2éme éd. 3.. situându-se. 269. Amiel-Cosme. 20 Această formulă de desemnare a zonei a fost considerată prea generală.-M.-M. 16 L. De aceea şi interpretarea instanţei este discutabilă: este adevărat că strada. 52/1997. nefiind indispensabile pentru configurarea raportului juridic. prevede.. 9). Leloup. astfel scopul clauzei nu va fi atins..G. vol. p. op.. cit. Rennes. 204. Amiel-Cosme. Fiindu-i dificil să realizeze singur această operaţiune. Bensoussan. J. 13 Ph. p. Ed. apreciază că stipularea clauzei de exclusivitate este amăgitoare. op. 14 Elementele esenţiale ale francizei sunt: existenţa mărcii notorii a francizorului. 12 ianuarie 1974. cit. secret. într-un studiu ulterior. Cass. Somm. p. J. în aceiaşi termeni.. asistenţa permanentă acordată francizatului în vederea reiterării reuşitei comerciale.N. 118. 272. com. Bensoussan. 16-17. op. le Tourneau.. 254. D. Journal de Tribunaux.. într-adevăr. 15 Ph. cit. Bensoussan. II. 1993. 194. delimitarea cartierelor făcându-se de la o stradă la alta. 21 H. 2000. Le droit de la franchise. Franchise: l’exclusivité territoriale vidée de sa substance. va respecta aria delimitată prin contractul de franciză. cit. care va fi cel care va selecţiona francizaţii care vor fi afiliaţi la reţea. comm. p. 69. S. cele două clădiri sunt situate în cartiere diferite. Leloup. op.-M. 369. . op. Contractul-model de franciză internaţională redactat de CCI. p. nr.. p.. Deleanu. Amiel-Cosme.. dar în proximitatea celuilalt ridică problema executării cu bună-credinţă a contractului de franciză. 17 H.. op.. p. 22 Franciza principală sau master franchise este utilizată în situaţia în care francizorul doreşte implementarea unei reţele într-o altă ţară. (3) din O. 194. op. dar situarea magazinului. op. Somm. 5). p. Ferrier. Bensoussan. nr. p. H. p. p. francizaţii fiind cei care solicită inserarea ei în contract. deşi între magazinul francizorului şi cel al francizatului este o distanţă de doar 1500 m.. cit. a se vedea J. 52/1997 precizează că „în cazul în care francizorul propune semnarea unui contract de exclusivitate (. cit. Autorul citează o soluţie a Tribunalului comercial din Lyon. Şi textul O. cit. 284 şi urm.. 1990.G. Rezultă că nici din punctul de vedere al legii române exclusivitatea teritorială nu ţine de esenţa contractului de franciză. cit. 19 Art.. particularizat. Ferrier. cit. op. op. cit. 204. 272. în alt cartier.. 369. p. 68-69. Chron. com. Acelaşi autor. Costin. cu notă de D.. p. apud L. au menirea de a-i proteja pe contractanţi împotriva riscurilor contractuale. 2 alin. existenţa unui know-how substanţial. 12 H. op..

25 D. §2 Validitatea clauzei de exclusivitate teritorială Clauzele de exclusivitate teritorială. 27 Jurisprudenţa franceză. pe de altă parte.. Bensoussan. în 45% dintre cazuri aria exclusivităţii este reprezentată de oraşul unde francizatul îşi desfăşoară activitatea. obligându-se să nu încheie alte contracte de franciză. nr. cit. le Tourneau. op. 775. Ultimul autor preferă însă să denumească cea de-a doua formă doar exclusivité de fourniture.. 207. În dreptul comunitar. 71. cit. . p. op. op. Ulterior. Bensoussan.. 81 parag. neexistând posibilitatea deschiderii unui nou magazin în aceeaşi arie unde îşi desfăşoară activitatea ca francizat. exceptări individuale în cazurile Yves Rocher. Regulamentul 4087/88 a permis stipularea unei clauze de exclusivitate teritorială în favoarea francizatului. J. op. dar nici să nu comercializeze el însuşi produsele.-M. 776. francizorul acordă francizatului exclusivitate teritorială. Leloup. 205-206.. p.-M.. op. cit. com.-M. p. cit.. op. p. Leloup. legitimând astfel posibilitatea inserării clauzelor de exclusivitate teritorială în contractele de franciză. cit. D. cit. cit. acceptă să deschidă un magazin fără a aspira la o anumită protecţie împotriva concurenţei pe care i-o face francizorul sau ceilalţi francizaţi?” Comisia a adoptat. 255. 29 A se vedea J. Baschet. în sensul art. 85 în numerotarea precedentă) stipulaţia contractuală prin care. la rândul său. francizatul se obligă să nu comercializeze bunurile care fac obiectul contractului de franciză decât în magazinul prevăzut. Curtea de Justiţie a apreciat ca fiind restrictivă de concurenţă în sensul art. Charles Jourdan. Curtea de Justiţie a subliniat importanţa protejării teritoriale a francizatului întrebându-se: „care francizat. Leloup. sunt susceptibile să aducă atingeri concurenţei. 24 H. afacerea Pronuptia a ridicat pentru prima dată problema clauzei de exclusivitate teritorială în contractul de franciză. p. Cu toate acestea. nr. Computerland. prin natura lor. 1 al Tratatului CE. francizorul renunţând astfel: – să exploateze el însuşi conceptul francizei în zona concedată. 81 parag. realizând o repartizare a pieţelor între francizor şi francizat. a se vedea Ph. 26 Ibidem. 3 decembrie 1991.23 În cazul francizei de servicii. 28 J. p. Service Master. s-a declarat favorabilă stipulării clauzei în această formă. a se vedea Cass. 774. Baschet. 70-71. nr. pe de-o parte. – să furnizeze produsele care fac obiectul francizei utilizatorilor finali ori unor comercianţi care să le revândă... op. iar. cit. op. subsecvent acestei hotărâri. 71. ori între francizaţi şi este susceptibilă să afecteze comerţul între statele membre. Curtea de Justiţie a stabilit că juxtapunerea celor două clauze duce la repartizarea pieţei între francizor şi francizaţi. 1 al Tratatului CE (art.. după ce realizează investiţii considerabile. apud H.

excepţia viza şi franciza principală 2 . instituirea obligaţiei francizatului de a transfera altor distribuitori. Regulamentul 4087/88 excludea însă protecţia teritorială absolută. Însă. membri ai reţelei sale. obligându-l totodată pe francizat „să nu caute clienţi în afara terito-riului prevăzut în contract. în funcţie de locul unde aceştia domiciliază. deoarece nu se aplica contractelor care stipulau obligaţia francizatului de a nu distribui în interiorul pieţei comune produsele sau serviciile care fac obiectul contractului unor consumatori finali. Ulterior. Liniile directoare precizează unele dintre modalităţile prin care se poate realiza partajarea şi închiderea pieţei. Metodele directe care duc la împărţirea pieţei sunt: obligaţia impusă distribuitorului (francizatului) de a nu vinde produsele sale sau de a nu presta serviciile sale decât anumitor categorii de clienţi sau unor clienţi aflaţi în anumite arii teritoriale determinante.– să încheie contracte de franciză cu alţi distribuitori decât francizatul 1 . Prin aceste dispoziţii se delimitează zona de acţiune a francizatului principal. Drept urmare. totodată. distribui produsele (care făceau obiectul contractului de franciză) unor clienţi din afara ariei de exclusivitate în situaţia în care acest lucru le era solicitat 7 . care mai este denumit şi subfrancizor 4 . piaţa nefiind închisă ermetic pentru zona de exclusivitate. permiţând. diminuarea volumului livrărilor. Conform Regulamentului comunitar 4087/88. în principiu. în scopul comercializării produselor sau serviciilor care fac obiectul contractului de franciză 3 ”. fiind interzisă clauza de exclusivitate teritorială care conduce la închiderea pieţei 10 . Regulamentul 4087/88 prevedea obligaţia francizatului de a nu exploata franciza decât în locurile stabilite prin contract. Obligaţia francizatului principal (subfrancizorul) de a nu încheia contracte de franciză cu terţi situaţi în afara teritoriului stipulat în contract 6 împiedica dezvoltarea haotică a reţelei. validitatea clauzei de exclusivitate teritorială. precum şi prin interme-diul Liniilor directoare pentru aplicarea acestuia. subfrancizorul are obligaţia de a adapta know-how-ul şi de a controla modul în care francizaţii îl utilizează 5 . destinate a descuraja distribuitorul să vândă clienţilor situaţi în anumite arii teritoriale. în principiu. Acesta are. se autorizează. Regulamentul 2790/99 limitează mult exclusivitatea teritorială: francizatul este liber. prin Regulamentul 2790/99 8 . limitarea volumului livrărilor faţă de cererea . Deoarece majoritatea contractelor de acest fel se încheie atunci când zona în care acţionează subfrancizorul este îndepărtată de aria teritorială unde reţeaua este deja dezvoltată. sarcina de a implementa reţeaua de franciză în zona în care îşi desfăşoară activitatea. francizorului să supravegheze şi să coordoneze extinderea acesteia. Aşadar. asemenea francizorului – promotor al reţelei –. conform regulamentului. să-şi vândă produsele sau să presteze serviciile sale în teritoriul sau către clientela pe care o doreşte. Dispoziţia Regulamentului 4087/88 proteja deci reţeaua de franciză şi în situaţia în care aceasta se dezvoltă prin intermediul subfrancizorilor. clasificându-le în metode directe şi metode indirecte 11 . Metodele indirecte. francizaţii puteau. întocmai cum ar face iniţiatorul reţelei. consistă în refuzul ori diminuarea livrărilor către francizaţi. în acest scop încheind contracte de franciză cu francizaţii. aşa cum s-a apreciat în doctrină 9 . comenzile făcute de clienţii aflaţi în aria de exclusivitate.

Însă. dar şi publicitatea generală ori alte metode de promovare prin intermediul mass-mediei. Pe de altă parte însă. Aşa cum s-a apreciat însă în mod tradiţional.. Prin vânzări pasive. se înţelege. demersurile iniţiate în vederea captării unei clientele din afara teritoriului propriu de exclusivitate sunt considerate vânzări active 16 . Vânzările pasive se realizează prin deservirea clienţilor din aria de exclusivitate a altuia. în sensul Liniilor directoare. diferenţa între cele două metode de prospectare ale clientelei: anunţurile publicitare făcute prin intermediul mass-mediei şi a posterelor publicitare (care constituie forme ale vânzării active) şi publicitatea în general ori acţiunea de promovare a produselor. distincţia reţinută de către textul comunitar a fost considerată ca fiind vagă 14 . Printre metodele prin care se poate realiza vânzarea „pasivă” a bunurilor către utilizatorii finali este şi vânzarea prin internet.exprimată în respectiva arie. dar care constituie metode rezonabile de abordare a clienţilor din afara respectivelor teritorii. tot în ceea ce priveşte exclusivitatea teritorială. Aşadar. posibilitatea ca şi clienţii altui distribuitor să le perceapă poate echivala cu o atragere. completând şi accentuând spiritul Regulamentului 2790/99. tot vânzare pasivă este considerată şi „orice formă de publicitate sau acţiune de promovare a produselor care fac obiectul contractului între furnizor şi distribuitori care este realizată prin intermediul mass-media ori prin intermediul internetului şi care ajunge la clienţii stabiliţi în teritoriul exclusiv al altui distribuitor (. Astfel. postere publicitare. ameninţări referitoare la rezilierea contractului ori reducerea profitului. . o dată mai mult. deschiderea unui magazin în teritoriul francizatului). reducerea bonusurilor ori a discounturilor.. Care este. aşa cum am arătat. Permiţând francizorului explorarea teritoriului concedat francizatului. i se încalcă acestuia din urmă exclusivitatea teritorială. anunţuri publicitare prin intermediul mass-mediei. vine să atace. forţa clauzei de exclusivitate teritorială. a clientelei. care sunt susceptibile să ajungă la clienţii din aria de exclusivitate? Chiar dacă publicitatea şi acţiunile de promovare care se circumscriu sferei vânzărilor pasive vizează doar clienţii distribuitorului care o iniţiază. faptul de a răspunde cererilor clienţilor situaţi în aria de exclusivitate a unui alt distribuitor. însă doar la cererea acestora din urmă. Practicile sunt mai susceptibile de a fi restrictive atunci când sunt asociate cu introducerea de către francizor a unui sistem de supraveghere a destinaţiei produselor prin utilizarea de etichete sau de serii diferenţiate 12 . vânzările active presupun prospectarea clienţilor din aria de exclusivitate a unui alt distribuitor prin diferite metode (vizite. în mod activ. Liniile directoare fac.)” 15 . textul Liniilor directoare. distincţie între vânzările active şi vânzările pasive desfăşurate în aria de exclusivitate 13 . refuzul de a asigura service-ul produselor la scară comunitară. deci.

Va rămâne în sarcina jurisprudenţei a delimita publicitatea generală. membru al aceleiaşi reţele.. inclusiv livrarea produselor către sau prestarea serviciilor cerute de acei clienţi. rolul acestuia. în cazul înţelegerilor verticale. prin vizite sau prin poştă. În termenii Instrucţiunilor Consiliului Concurenţei. asemenea textului comunitar. în cazul înţelegerilor verticale reia. echivalează cu o atragere. care nu este în măsură a viza . Astfel. 5 alin.)”. a clientelei. Se consideră vânzare «pasivă» publicitatea generală sau promovarea prin mass-media sau prin Internet care ajunge la clienţii din teritoriile exclusive sau din categoriile exclusive de clienţi ale altor distribuitori. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale 19 fiind similare celor ale Regulamentului 2790/99. primite de la clienţii individuali. (2) din Legea concurenţei nr. cu modificările şi completările ulterioare. Desigur însă că francizorul nu va putea garanta francizatului că niciun alt membru al reţelei nu va iniţia şi desfăşura demersuri în sensul celor permise de Regulamentul 2790/99 cu explicitările aduse prin intermediul Liniilor directoare. francizorul se poate obliga să nu încalce în vreun fel aria de exclusivitate a francizatului. 5 din Legea concurenţei nr. 5 din Legea concurenţei nr. situaţia se prezintă identic celei comunitare. 21/1996. posibilitatea ca aceştia (clienţii) să perceapă mesajul publicitar ca fiindu-le adresat. dispoziţiile Regulamentului Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 21/1996. în mod activ. cu modificările şi completările ulterioare. cel puţin sub aspectul obligaţiei „de a-l proteja pe fiecare distribuitor împotriva faptelor prin care ceilalţi distribuitori ar putea obstrucţiona comerţul exercitat de el.” 18 În dreptul român.. nici chiar prin exercitarea unor acţiuni ce se circumscriu vânzărilor pasive. prin vânzări active se realizează „abordarea activă a clienţilor individuali din teritoriile exclusive sau categoriile exclusive de clienţi ale altor distribuitori. dar care reprezintă o modalitate rezonabilă de abordare a clienţilor din afara acelor teritorii sau categorii de clienţi” 20 . întocmai Liniilor directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99 aducând completări Regulamentului Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 5 alin.Distincţia reţinută de Liniile directoare contrazice poziţia clasică cu privire la ceea ce este vânzarea activă. este diminuat. (2) din Legea concurenţei nr. Textul Instrucţiunilor Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 21/1996. Intruziunile unui distribuitor în zona de exclusivitate a altui distribuitor. în timp ce vânzările pasive „înseamnă onorarea comenzilor nesolicitate. noţiunea de „publicitate generală” care s-ar subsuma ideii de „vânzare pasivă” în măsura în care este o „modalitate rezonabilă” de abordare a clientelei. Chiar dacă publicitatea şi acţiunile de promovare care se circumscriu sferei vânzărilor pasive nu-i vizează în primul rând pe clienţii altor distribuitori. În măsura în care comportamentul francizaţilor scapă de sub controlul promotorului reţelei. Confuzia semnalată cu prilejul examinării legislaţiei comunitare se menţine şi în ceea ce priveşte legislaţia română. iar textul Instrucţiunilor Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. de „garant” al reţelei. abordarea activă a unei categorii specifice de clienţi sau a clienţilor dintr-un teritoriu exclusiv al altui distribuitor prin publicitate în mass-media sau prin alte activităţi promoţionale care se adresează în mod expres unei categorii de clienţi sau clienţilor din acel teritoriu (. atrage consecinţe şi în ceea ce priveşte relaţiile între promotorul reţelei (francizorul) şi distribuitori (francizaţii) 17 .

circumscrisă sfera „modalităţii rezonabile”.. 14 H. 50. din motive de siguranţă ori de sănătate. §3 „E-franciza” 560 . 2.b din Regulamentul 2790/99. 5 din Legea concurenţei nr. Franchise: l’exclusivité territoriale vidée de sa substance. 49. Vechiul Regulament 4087/88 a rămas în vigoare până la data de 31 decembrie 2001 pentru contractele încheiate înainte de 14 iunie 2000. Bensoussan. 4 Pentru detalii asupra naturii contractului de franciză principală.. 10 Art. 21/1996. b) reiterează dispoziţiile art.b. cit. 2000. 2. op. 80.. pct. p. 4. 5 lit.M. jurisprudenţial. International Franchising.d din Regulamentul 4087/88. 6 Art. 2. 18 A se vedea C. 11 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99..g din Regulamentul 4087/88. pct. odată ce textul nu fixează o limită care. 12 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. depăşită fiind. 45 din Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. cit. p. 50. Koenigsberg. atunci când există o justificare a acesteia. 632. 17 Ibidem. 13 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. p. 3 Art. să califice drept vânzare activă publicitatea desfăşurată în oricare dintre formele sale atât timp cât aceasta are loc în afara teritoriului concedat. p. prin art. cit. Chron. p. cit. 4. alăturându-i acesteia şi obligaţia de a pune la dispoziţie. Bensoussan. Autorul apreciază că lipsa forţei obligatorii a Liniilor directoare va determina instanţele să reţină definiţia clasică a vânzării active şi. ori per se – clienţilor altui distribuitor. va constitui o abordare activă a clienţilor situaţi în teritoriul de exclusivitatea al altui distribuitor. 9 H. pct.b din Regulamentul 4087/88. 300. 4. op. 20 Pct. 629. New York. 7 Art. 1 2 Art.a din Regulamentul 4087/88. Costin. 15 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. D. 5. în cazul înţelegerilor verticale. Bensoussan.clienţi aflaţi într-o anumită arie teritorială. 632. a se vedea D. 1996. Juris Publishing. 49. Ferrier. 16 H. 19 Art. cu modificările şi completările ulterioare. ca urmare. precum interdicţia generală de comercializare a anumitor substanţe periculoase unei categorii de clienţi. Considerentul 5 din Regulamentul 4087/88. La fel va trebui. de formele de publicitate care se adresează – într-un caz particular. 8 Regulamentul 2790/99. 5 S.b al Regulamentului 2790/99.. Autorul reţine această obligaţie ca fiind cea dintâi obligaţie a distribuitorului. pct. op. op. scoate din sfera exceptării acele acorduri care vizează restricţionarea teritoriului în care cumpărătorul poate vinde bunurile ori presta serviciile care fac obiectul contractului. Este exceptată însă interdicţia de comercializare.

iar pentru a se realiza aceasta este necesară prezenţa unui comerciant care să cunoască realităţile locale. oferta făcută de un comerciant prin acest mijloc putând fi percepută de mai mulţi clienţi decât prin utilizarea oricărui alt mijloc de promovare. elementul cel mai important al contractului de franciză. în special în ceea ce priveşte comercializarea prin reţeaua de distribuţie în franciză. cel care permite reiterarea reuşitei comerciale. Chiar dacă precizarea referitoare la internet e făcută doar prin intermediul textului care vine în completarea Regulamentului 2790/99. . însemnând „franciza electronică”. know-how-ul. textul a trezit controverse doctrinare 6 chiar de la apariţia sa. a distribuitorilor-francizaţi. a distribuitorilor? Internetul deschide o piaţă fără limite teritoriale. factorul uman reprezintă încă un element important în reţeaua de distribuţie. know-how-ul este un concept „în mişcare”. nota 22. cel puţin din aceste puncte de vedere. Popularitatea şi facilitatea cu care milioane de persoane accesează internetul i-au determinat pe comercianţi să recurgă şi la modalitatea de vânzare a produselor ori chiar a prestării serviciilor lor online. un concept ce evoluează în permanenţă. a fost reţinut ca fiind un neologism care s-a impus în limbajul juridic francez. posibilitatea dezvoltării afacerii. p. Aşadar. Actualizările aduse know-how-ul sunt. comercializarea prin intermediul internetului trebuind a fi reglementată. modalitatea în care legiuitorul comunitar a făcut-o ridică numeroase probleme. a se vedea H. putem imagina o asemenea construcţie în dreptul român. chiar în scurt timp. Ţinând cont de existenţa faptică a „e-francizei” 3 . Dacă şi în ce măsură această metodă de comercializare este compatibilă cu structura deja devenită. 630. În acelaşi timp însă. Bensoussan. În mod similar. clasică a reţelei de distribuţie devine o problemă presantă pentru comercianţi 1 . op. Cu toate acestea. Poate conduce apariţia comerţului electronic la dispariţia intermediarilor. intervenţia pare a fi necesară. În general. cit. rezultatul adaptărilor pe care francizaţii le aduc în funcţie de pieţele unde îşi desfăşoară activitatea 2 . Pe de altă parte. Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/97 fac următoarea referinţă: „fiecare distribuitor este liber să recurgă la internet pentru a-şi face publicitate ori pentru a-şi vinde produsele” 4 . Cu toate acestea.560 Termenul e-franchise. Aceştia sunt cei care cunosc caracteristicile pieţei în zonă. cât reprezintă o modalitate rezonabilă de abordare a tuturor clienţilor” 5 . se face simţită necesitatea partenerilor.. Dacă exista nevoia de a reglementa posibilitatea membrilor reţelei de distribuţie de a-şi deschide un web-site. dimensiunea calitativă şi cantitativă a cererii şi. recurgerea la internet nu este considerată o formă a vânzării active în ceea ce priveşte acele teritorii. în numeroase cazuri. în completare adăugând: „dacă un site nu este conceput într-un mod în care să se adreseze în primul rând clienţilor aflaţi în aria de exclusivitate a altui distribuitor. trebuie implementat în fiecare arie teritorială. cu atât mai mult în reţeaua de franciză. drept urmare. nu este considerat o formă de vânzare activă.

ne vom referi la consecinţele pe care le are apariţia site-ului francizorului asupra clauzei de exclusivitate teritorială. Aşa cum precizează Liniile directoare. Într-adevăr. spaţiul vorbitorilor de franceză. Constituie însă o vânzare activă trimiterea unui mesaj nesolicitat. transmiterea know-how-ului. ori unele prezintă utilizatorilor opţiunea de a alege între mai multe limbi. aşa cum arată Liniile directoare. conţinutul şi aspectul site-ului fiind similare. ori de engleză ori de spaniolă? . iar diferenţa sesizată poate încadra mesajul solicitat în rândul vânzării pasive. utilizarea internetului de către un distribuitor în scopuri publicitare şi de vânzare este o vânzare pasivă 9 .Existenţa unui site al distribuitorului din reţea are implicaţii în ceea ce priveşte exclusivitatea teritorială. astfel. Totuşi. să acceseze un site şi. se admite ca un distribuitor să-şi rezerve un site care nu este destinat doar prezentării produselor. dar şi în ceea ce priveşte revânzările din afara reţelei 8 . majoritatea site-urilor sunt redactate în limba engleză. acelaşi text precizează că „un mesaj transmis prin intermediul circuitului electronic fără să fi fost solicitat” reprezintă o vânzare activă 10 . să intre în contract cu distribuitorul unei reţele. ori doar să se informeze. chiar fără a face vreo referinţă la clientela dintr-un anumit teritoriu. Desigur că. Liniile directoare conţin şi precizarea că „limba care este utilizată pentru redactarea site-ului în mod obişnuit nu prezintă nicio importanţă” 12 . există o diferenţă între situaţiile în care se află un client al reţelei care „navighează” pe internet: el poate. Austriei şi Elveţiei). În cele ce urmează. fără a concepe mesajul publicitar în scopul de a fi perceput mai acut de o parte a pieţei. în principiu. ci chiar în scopul vânzării acestora. imaginea mărcii 7 . Într-adevăr. iar. ori apreciază un anumit serviciu cu ocazia consultării curierului electronic. distincţia între mesajul solicitat şi cel nesolicitat este perceptibilă. dacă este interesat. iar pe cel nesolicitat în cadrul tehnicilor active de atragere a clientelei. Pe de altă parte. ori chiar numai şi altă limbă. făcând posibil pentru orice distribuitor căutarea de clienţi în aria de exclusivitate a altuia. Din nou linia de demarcaţie între vânzarea pasivă şi cea activă este sensibilă. Cu toate acestea s-a afirmat 11 că utilizarea internetului în scopuri publicitare este o „manevră activă” de comercializare. „un site nu este considerat o formă de vânzare activă dacă nu este conceput astfel încât să se adreseze în primul rând clienţilor aflaţi în aria de exclusivitate a altui distribuitor” 13 . Cu toate acestea. spaţiul vorbitorilor de limbă germană (cuprinzând o arie teritorială extinsă asupra Germaniei. Apare însă ca fiind evidentă încercarea de atragere a clientelei situată într-o altă arie de exclusivitate decizia unui distribuitor de a redacta site-ul într-o limbă care nu este cea a teritoriului unde se află zona sa de exclusivitate. În principiu. într-o a doua ipostază. mesajul transmis prin intermediul internetului va ajunge la potenţialii clienţi ai altor distribuitori. utilizatorul internetului este „anunţat” că o anume reţea de franciză comercializează prin intermediul distribuitorului un anumit produs. care nu este vorbită în aria sa de exclusivitate. Ce se va întâmpla însă acolo unde această distincţie nu este evidentă? De exemplu.

Va reveni un rol important în gestionarea acestei probleme. încă o dată. În acest sens. de fapt. într-adevăr. Aşadar. în temeiul obligaţiei de colaborare ce revine tuturor membrilor reţelei. chiar în detaliu. demersurile ar putea fi chiar mai complicate. promotorului reţelei – francizorul. Chiar dacă. aceştia vor trebui să conlucreze la dezvoltarea reţelei. site-ul ar fi un magazin virtual? Este. asemenea unui catalog ori unei vitrine 17 . aria de exclusivitate a unui distribuitor să fie reprezentată de zone mai restrânse decât teritoriul naţional. preţul transportului pentru livrarea produsului trebuie luat în considerare. În cazul acesta. la norma calitativă. limba în care este redactat site-ul are o relevanţă redusă. doar.Este foarte posibil ca. dar şi al distribuitorilor care redactează site-ul lor într-o limbă care este vorbită în mai multe ţări. un client ar putea solicita vânzarea unui produs ori prestarea unui serviciu. nefiind prin ea însăşi un „indicator” al faptului că promotorul site-ului încearcă să atragă în primul rând clientela altui distribuitor. întocmai ca pentru înfiinţarea unui magazin 15 . problematica recurgerii la internet în scopul promovării şi vânzării produselor ori prestării serviciilor care fac obiectul contractului de franciză nu este atât de acută. Preocuparea pentru alinierea fiecărui site la standardele reţelei este justificată din prisma necesităţii asigurării omogenităţii reţelei de franciză. totuşi. paralela cu magazinul francizatului pare a fi cea mai elocventă opţiune. A îmbrăţişa ideea că site-ul este un magazin virtual conduce însă la concluzia că ar fi posibilă intruziunea unui distribuitor în aria de exclusivitate a altuia. de exemplu. Paralela între deschiderea unui magazin şi înfiinţarea unui site conduce la ideea că. pare să ridice îndoieli asupra calificării site-ului promovat de unul dintre distribuitori 16 . va fi mai puţin evident cărui segment de piaţă i se adresează distribuitorul. Apreciem că. aşa cum am arătat 14 . Pe deplin justificat s-a opinat că internetul este o modalitate de vânzare. Din ansamblul dispoziţiilor Regulamentului 2790/1999 enunţate mai sus. iar în cazul francizei de servi-cii. dacă nu imposibil de realizat (cum ar fi. virtual. precum şi din precizările aduse de Liniile directoare. care este cel mai puternic afectată. Iar pentru exemplificare. textul Liniilor directoare. rezultă că. chiar privită doar din prisma exclusivităţii teritoriale. nu poate trece neobservată această precizare. permisă conform dreptului comunitar vânzarea pe bază de comandă în urma vizitării site-ului. dar şi a bunei-credinţe. în ansamblul ei. Deci. o tehnică suplimentară aflată la dispoziţia distribuitorilor. . inclusiv prin intermediul internetului. internetul nu constituie un nou sistem de distribuţie. Din punctul de vedere al exclusivităţii teritoriale. Liniile directoare precizează că francizorul poate impune ca în contractul de franciză să fie cuprinse şi clauze referitoare la modalitatea de realizare a unui site. cazul unui francizat al unei reţele care oferă servicii de pază şi protecţie). De asemenea. al cărui scop este acela de a facilita aplicarea Regulamentului 2790/1999.

în acelaşi timp. Dacă francizorul face dovada că know-how-ul său nu poate fi compatibil cu modalitatea de vânzare prin intermediul internetului. ori pentru a-şi vinde produsele. S-a afirmat însă că nu ar constitui un refuz justificat cel întemeiat pe existenţa unor contracte de franciză cu clauză de exclusivitate teritorială 21 . deschiderea unui site este considerată o vânzare pasivă. 23 . – francizorul nu poate în niciun caz să-şi rezerve dreptul de a recurge la internet în scopul de a-şi face publicitate. În concluzie. ele reflectă poziţia Comisiei Europene în această chestiune. Pentru a definitiva aspectul internet – reţea de distribuţie. drept urmare.Francizatul poate deci controla modalitatea în care un distribuitor va stabili design-ul site-ului în principiu. refuzul pe care l-ar adresa francizorul francizaţilor în temeiul diligenţei pentru protejarea know-how-ului şi imaginii mărcii poate şi trebuie să fie o piedică şi pentru el însuşi de a recurge la internet. deoarece. francizorul nu poate să utilizeze internetul. atunci când refuzul este justificat 19 . totuşi. atunci refuzul său este justificat. – francizorul poate interzice accesul francizaţilor la utilizarea internetului doar în situaţia în care refuzul său este obiectiv justificat. Dreptul comunitar favorizează utilizarea internetului de către membrii reţelei de distribuţie. deci care nu încalcă exclusivitatea teritorială a altui distribuitor. nu poate fi acceptat. Chiar dacă Liniile directoare nu au forţa juridică a Regulamentului 2790/1999 pe care-l completează. tendinţa manifestată de textul comunitar este aceea de a echilibra relaţiile francizorilor cu francizaţii. iar eventuala clauză contractuală prin care i s-ar interzice francizorului să utilizeze internetul este valabilă. refuzul francizorului nu poate fi întemeiat pe considerente de protecţie a reţelei şi. acelaşi text al Liniilor directoare precizează că este posibil ca unui distribuitor să i se refuze accesul la utilizarea internetului în scopul promovării ori vânzării produselor sale. ori că imaginea mărcii francizorului ar avea de suferit în urma recurgerii la această cale. Drept urmare. să le interzică francizaţilor să procedeze la fel. S-a apreciat că refuzul francizorului poate fi justificat în situaţia în care acesta invocă protecţia know-how-ului ori protecţia imaginii mărcii 20 . iar. Chiar dacă fiind promotor al reţelei francizorul are o poziţie aparte. în principiu. Într-adevăr. Cu toate acestea. descalificat textul Liniilor directoare şi considerat a fi lipsit de orice valoare juridică. superioară chiar francizaţilor. motiv pentru care s-a apreciat că nu trebuie. Această împrejurare a fost considerată a fi determinantă pentru o viitoare orientare a Comisiei. Liniile directoare fac o ultimă precizare. şi anume că „în niciun caz furnizorul nu poate să-şi rezerve pentru el dreptul de a vinde ori de a-şi face publicitate prin intermediul internetului” 22 . din economia textului Liniilor directoare enunţate mai sus rezultă că: – toţi membrii reţelei de franciză au dreptul de a utiliza internetul pentru a-şi face publicitate ori pentru a-şi vinde produsele. accesul francizaţilor la această modalitate de vânzare neputând fi obstrucţionat 18 . Într-adevăr.

Textul Instrucţiunilor nu reia dispoziţiile detaliate ale Liniilor directoare. op. Ph. Autorul apreciază că francizorul se poate asigura că nu va oferi produsele sale spre vânzare unui distribuitor neagreat în condiţiile existenţei „semnăturii electronice”. op. 3 Încă din anul 2000. La fel. Franchise et internet: des rapports contractuels délicats. principiul libertăţii francizaţilor de a promova/comercializa produse prin intermediul internetului. 5 din Legea concurenţei nr. 461-464. 2004. p.. 2001. furnizorul nu-şi poate rezerva pentru sine vânzarea şi/sau publicitatea pe internet” (pct. În prezent. la limba care este utilizată pentru redactarea textelor expuse. Chron. dar şi o constrângere a acesteia prin precizarea adusă în final.-M. Leloup. Baschet. cit. 623.. 1 2 J. drept urmare. op. www. nr. cu modificările şi completările ulterioare. D. deci vânzarea activă prin intermediul internetului 25 . cit. 73. pct. 6 R. p. a unui număr ridicat de site-uri aparţinând diferitelor reţele de franciză. Chron.. a se vedea D. Les contrats de distribution et internet à la lumière du nouveau règlement communautaire. Fabre.-M. 629-630. 37. din pagina sa principală. D.. a se vedea J. precizând categoric că „în niciun caz. cit. posibil a fi accesate chiar din pagina principală a site-ului. Excepţia de la acest principiu constă în abordarea directă a clienţilor aflaţi în teritoriile exclusive ale altor distribuitori. p. totodată. 21/1996. 4 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99.franchise-fff. conform publicaţiei „Franchise Magasine”. 461. Instrucţiunile impun principiul libertăţii francizaţilor de a recurge la această metodă de promovare. p. op. op.În dreptul român. nu face precizări cu privire la standardele calitative ale site-ului. arătând că „orice distribuitor este liber să utilizeze internetul pentru publicitatea sau vânzarea produselor” 24 . cu modificările şi completările ulterioare. 783. 5 din Legea concurenţei nr. textul impunând. existau 160 de reţele ce dispuneau de web-site-uri. Aşadar. în cazul înţelegerilor verticale impun principiul libertăţii deschiderii unui site de către francizaţi. 7 R. în secţiunea dedicată vânzării prin intermediul internetului nu reiau întocmai textul Liniilor directoare. op. p. 8 A se vedea A. în condiţiile în care cumpărătorul poate fi . în cazul înţelegerilor verticale. chiar şi site-ul Federaţiei franceze a francizei (www.com) deschide posibilitatea accesării. Dispoziţiile au fost considerate „perplexe”.. p..ro indică un număr de 143 de reţele de franciză active în România în anul 2007. p. 46). 21/1996. Fabre. pct. 51. Într-adevăr. 51. nu reiterează posibilitatea interzicerii accesului francizaţilor la utilizarea internetului în situaţia în care aceasta este obiectiv justificată. atâta vreme cât aceştia nu se vor folosi de acest mijloc pentru a efectua vânzări active în aria de exclusivitate a altui distribuitor. 33. 5 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. respectiv necesitatea de a reprezenta o „modalitate rezonabilă” – sintagma neinvocând o excepţie de la acest principiu.. Leloup. Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. cit. cit. Lecourt. Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art.observatoiredelafranchise. cit. Bessis. Bensoussan. Astfel. H.

se ridică problema instituirii responsabilităţii pentru încălcarea acesteia. op.. pct.identificat. 51. Fabre. 50. Legislaţia română este în prezent adaptată apariţiei unor astfel de situaţii. 365/2002 privind comerţul electronic. 455/2001 privind semnătura electronică (M. 23 R. nr. Fabre. cit. 640. nr. p. Bensossan. 15 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. op. 51. p. nr. Deleanu. p. 25 Vânzarea activă se poate realiza ori prin transmiterea de e-mail-uri nesolicitate clienţilor ori prin utilizarea bannerelor ori a hiperlegăturilor cu paginile de internet ale furnizorilor şi care sunt disponibile doar clienţilor alocaţi exclusiv altui distribuitor (pct. 21 Ibidem. a se vedea M. Fabre. com. nu se ridică problema protecţiei reţelei. în RJDA nr. pct. 20 R.. 10 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. 6/2006. vol. 463. p. Bensoussan.. II. cu modificările şi completările ulterioare. 463.. cit. 51. 46). 50.). p. Costin. 19 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. cit. 633. republicată (M.N. pct. 14 martie 2006. 17 R. 483 din 5 iulie 2002) constituind sediul legal general pentru desfăşurarea comerţului pe această cale. 463. pct. op. Of. 22 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. 46. aşa cum se întâmplă în cazul încheierii contractelor la distanţă (pentru detalii. 24 Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. op. cit. pct. Furnizorul îşi poate cunoaşte partenerul contractual cu care a luat legătura doar prin intermediul internetului. cit. 12 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. cit. pct. în cazul în care exclusivitatea teritorială a fost afectată prin intruziuni ale francizorului ori ale unui alt francizat. op. p.. pct.. 51. 1 . Curtea de Casaţie franceză a statuat în sensul că implementarea unui site al francizorului nu este asimilabilă deschiderii unui magazin în zona de exclusivitate a unuia dintre francizaţi: Cass. S. 631. 429 din 31 decembrie 2001) şi Legea nr.. 5 din Legea concurenţei nr. 14 A se vedea supra. pct. op. 9 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. 13 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. §4 Răspunderea pentru încălcarea exclusivităţii teritoriale În situaţia în care clauza de exclusivitate teritorială a fost inserată în contractul de franciză. 146. Legea nr. în cazul înţelegerilor verticale. 51. 18 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. Of. scopul inserării clauzei de exclusivitate teritorială în contract fiind tocmai acela al protejării francizatului pentru a nu fi concurat din interiorul reţelei. pct. p. 11 H. 51. 16 A se vedea H. 21/1996. 90 şi urm. Ne vom referi aşadar la situaţiile în care sunt aduse atingeri dreptului francizatului din interior – de către membrii reţelei –.

fiind astfel scutit de efectul obligatoriu al clauzei de exclusivitate. non-contractanţii sunt datori să manifeste o pasivitate respectuoasă actului juridic. alte sisteme de drept. drept urmare. francizatul. Fiecare francizat este. francizatul-responsabil cunoaşte existenţa şi întinderea exclusivităţii fiecăruia dintre colegii francizaţi de la francizor. a aşa-numitului „document de informare precontractuală” care trebuie să precizeze. Mai mult. în temeiul obligaţiei sale de a garanta exclusivitatea stipulată în favoarea fiecărui distribuitor 2 . de a respecta exclusivitatea sau selecţia pe care este construită reţeaua. un terţ non-contractant faţă de contractul de franciză încheiat între francizor şi francizaţi. Există deci obligaţia distribuitorului.Situaţia cea mai frecventă este. direct 8 . 5 În virtutea principiului opozabilităţii însă. a uzanţelor sale. exclusivitate instituită prin contractul de franciză încheiat între francizor şi francizatul a cărui arie teritorială a fost încălcată? Distribuitorul care încalcă teritoriul altuia este un terţ faţă de contractul de franciză încheiat între francizor şi fiecare dintre ceilalţi francizaţi. Se face. precum cel francez. Regulamentul de ordine interioară al reţelei este organizat şi înmânat francizaţilor sub forma aşa-numitelor „biblii” care conţin obligaţiile pe care francizaţii trebuie să le respecte 9 . desigur. el nu şi-a dat consimţământul la stabilirea respectivei exclusivităţi. De asemenea. care este „câmpul exclusivităţilor”. Acesta din urmă este obligat ca. a stipulaţiilor contractuale consimţite 3 . să comunice francizatului informaţii despre reţeaua de franciză. culpabil de încălcarea drepturilor izvorâte din contractul de franciză acel francizat care încalcă aria altuia deşi este integrat în aceeaşi reţea şi cunoaşte existenţa clauzei de exclusivitate inserată în contractul încheiat între francizor şi distribuitorul în a cărui arie teritorială a pătruns. Cel mai probabil. neputând încălca drepturile izvorâte din contract şi. deci. „cunoaşterea efectivă” nu este legată în mod necesar de un sistem de publicitate sau opozabilitate. 4 În ce măsură se poate institui răspunderea francizatului care nu a respectat exclusivitatea teritorială a altui francizat. aşadar. la încheierea fiecărui contract de franciză. În acest caz. în faza premergătoare încheierii contractului. încălcarea exclusivităţii teritoriale de către un alt francizat al aceleiaşi reţele. 6 S-a reţinut că o condiţie de existenţă a opozabilităţii este cunoaşterea conţinutului actului a cărui opozabilitate este pusă în discuţie 7 . printre alte informaţii. ci se caracterizează doar prin aceea că terţul s-a putut informa singur. 4. 10 . dar şi a francizorului.1. În practică. prevăd obligaţia francizorului de a pune la dispoziţia viitorului francizat. Răspunderea francizatului pentru încălcarea exclusivităţii teritoriale a altui francizat S-a apreciat că datorită organizării colective şi coerente a reţelei se impune membrilor acesteia respectarea interesului reţelei. se impune atât instituirea responsabilităţii francizatului care se face culpabil de această intruziune. împiedica producerea efectelor acestuia.

iar contractul de franciză trebuie să cuprindă clauzele referitoare la drepturile şi obligaţiile părţilor (art. 2 alin.n) informaţii despre (. drept urmare. cât şi pe teren contractual – faţă de francizor deoarece nu şi-a respectat obligaţia asumată prin contractul de franciză. Urmând acest raţionament. în măsura în care francizatul nu poate face proba contrarie. clauzele de acest tip îi vor fi opozabile. cel care săvârşeşte actul de intruziune va răspunde atât pe tărâm delictual – faţă de francizatul lezat deoarece între cei doi membri ai reţelei nu există o legătură contractuală –. respectiv. se poate obţine repararea prejudiciului suferit de către francizat prin acordarea de despăgubiri băneşti către acesta din urmă. se poate concluziona că este puţin probabil ca un francizat să nu fie conştient de exclusivitatea teritorială stipulată în contractele de franciză încheiate de către membrii reţelei sale şi. nr. S-a afirmat că titularul dreptului la acţiune în responsabilitate civilă fundamentată pe principiul opozabilităţii drepturilor personale (cum este dreptul personal de exclusivitate) este titularul dreptului personal încălcat 12 . – contractul încheiat de respectivul francizat cu promotorul reţelei. Pe această cale. De asemenea. pe de altă parte. obligaţia francizatului de a acţiona doar în aria care îi este desemnată. datorită cel puţin următoarelor împrejurări: – contractele încheiate de către francizor cu fiecare dintre francizaţi sunt. francizatul. 52/1997 face precizări în ceea ce priveşte informarea francizaţilor care trebuie să „participe în deplină cunoştinţă de cauză la derularea contractului de franciză” [art. Atunci când acţiunea este promovată de către francizor în temeiul contractului încheiat între el şi francizatul invaziv. Încălcând exclusivitatea teritorială a unuia dintre francizaţi. dând dovadă de o minimă diligenţă poate conştientiza faptul că francizaţilor „li s-au desemnat” arii de exclusivitate. „francizorul se obligă să furnizeze beneficiarului (francizatului – s. 2 alin. respectiv aceea de a respecta exclusivitatea sau selecţia pe care este constituită reţeaua. 5). în general.G.) aria exclusivităţii acordate” [art. 13 Desigur că nu în toate cazurile se ajunge la măsuri extreme. implicit şi cu privire la exclusivitatea teritorială acordată fiecăruia dintre aceştia. identice din punct de vedere al conţinutului lor 11 . pentru a nu se suprapune din acest punct de vedere. (3)].. similar invers şi celorlalţi francizaţi le va fi permis accesul doar în anumite arii teritoriale desemnate. iar.Şi textul O. conţinând o clauză de exclusivitate teritorială şi.. constituie un element suficient pentru ca francizatul să intuiască existenţa exclusivităţii teritoriale a celorlalţi: dacă lui îi este permis accesul doar într-o anumită zonă. Observăm deci că. Chiar în cazul în care francizorul omite să comunice datele cu privire la exclusivitatea teritorială. (2)]. se obişnuieşte ca la încheierea contractului de franciză să-i fie remis francizatului regulamentul reţelei. respectiv excluderea acestuia din reţea ca urmare a rezilierii contractului de franciză. pe de-o parte. iar încetarea . sancţionarea francizatului poate fi extremă. francizorul este dator să-l informeze pe noul venit cu privire la ceilalţi membri ai reţelei.

dar şi a francizorului – promotor al reţelei. respectiv pe francizatul care i-a nesocotit exclusivitatea teritorială. francizorul va răspunde contractual deoarece. Există însă şi posibilitatea instituirii unei duble răspunderi civile în sarcina francizorului în cazul în care acesta nu l-a informat pe unul dintre francizaţii reţelei sale – în momentul în care trebuia să o facă – despre exclusivitatea acordată altor francizaţi. Faţă de francizatul – autor al intruziunii –. ridicată de intruziunea unui francizat în aria de exclusivitate a altui membru al reţelei şi care nu a fost reţinută de doctrina de specialitate. Răspunderea francizorului pentru încălcarea exclusivităţii teritoriale a unui francizat de către un alt francizat. pe cei culpabili de încălcarea ariei sale teritoriale 15 . cei doi fiind răspunzători solidar la repararea prejudiciului. membru al aceleiaşi reţele În cazul în care un francizat încalcă exclusivitatea teritorială a altui francizat al aceleiaşi reţele va fi antrenată atât răspunderea celui dintâi. din ignoranţă. În condiţiile în care francizatului căruia nu i s-a adus la cunoştinţă care este aria de exclusivitate a altor membri ai reţelei. Aşadar. S-a afirmat. francizatul lezat fiind îndreptăţit să-i acţioneze în judecată. cât şi faţă de francizatul a cărui exclusivitate a fost încălcată.comportamentului culpabil al francizatului poate determina reluarea relaţiilor contractuale. . S-a afirmat că ne aflăm în prezenţa unui caz special de cumul de răspunderi civile: răspunderea civilă contractuală a francizorului şi răspunderea civilă delictuală a francizatului. cu justeţe. va fi responsabil atât faţă de francizatul care a încălcat aria teritorială a altuia. prin neîndeplinirea de către el a obligaţiei precontractuale de informare faţă de francizatul autor al încălcării exclusivităţii. exclusivitatea altui coleg. însă aceasta nu poate influenţa faptul că el nu a fost informat de către francizor. Acestuia îi revine obligaţia de a-l proteja pe fiecare distribuitor împotriva faptelor prin care ceilalţi distribuitori ar putea obstrucţiona comerţul exercitat de el. este aceea a dublei responsabilităţi a francizorului. aşa cum am arătat. de asemenea. omiţând să îl informeze pe unul dintre francizaţi cu privire la aria exclusivităţii altor francizaţi. francizorul. O problemă care poate fi.2. Desigur că. 4. francizatul poate să intuiască existenţa unor eventuale clauze de exclusivitate. 14 În virtutea acestei obligaţii asumate prin contractul de franciză. francizatul lezat are şi posibilitatea de a-l acţiona în răspundere civilă delictuală pe autorul faptei ilicite. datorită încălcării obligaţiei precontractuale de informare. francizorul va fi răspunzător pe tărâm delictual. concomitent. acesta poate încălca. francizorul va răspunde faţă de francizatul lezat. că ne aflăm în prezenţa unui cumul de răspunderi civile: cea delictuală a francizatului şi cea contractuală a francizorului 16 . În acelaşi timp însă. de asemenea. Faţă de francizatul lezat. şi-a nesocotit obligaţia contractuală – de această dată – de a-l proteja pe francizat împotriva faptelor prin care ceilalţi francizaţi ar putea să-i obstrucţioneze comerţul.

Lebreton. . p. Costin. Din această prismă.. G. 89-1008/1989. 94. G. op. 1 alin. dar putând opta şi pentru acţiunea în răspundere civilă delictuală în situaţia în care fapta delictuală a francizorului i-a cauzat un prejudiciu a cărui recuperare o doreşte. În toate situaţiile în care clauza a fost stipulată în contract dar ulterior a fost încălcată de către ceilalţi membri ai reţelei. 425. aceasta nu poate fi absolută. Behar-Touchais. op. (2) din Legea nr. 4 Ibidem. Behar-Touchais.. utilitatea clauzei de exclusivitate teritorială nu mai apare atât de evidentă. cit. cunoscută sub numele de Loi Doubin. drept urmare permite francizaţilor să aprovizioneze clienţii aflaţi în ariile de exclusivitate a altor francizaţi. încă. Acesta are nevoie de protecţia pe care i-o oferă exclusivitatea teritorială. p. Paris. 2002. Virassamy. 88 şi urm. 3 M. 6 P. 8 Ibidem. Utilizarea internetului de către membrii reţelei de distribuţie în franciză face ca produsele ce constituie obiectul contractului de franciză să fie cunoscute. Paris. Ed. reuşita comercială sunt determinate de capacitatea mărcii francizorului de a atrage o anumită clientelă. G. cit. LGDJ. 285 şi urm. Clauza de exclusivitate teritorială este o stipulaţie contractuală menită să-l protejeze pe partenerul contractual mai slab. Virassamy. având atât posibilitatea de a anula contractul de franciză pentru vicierea consimţământului. respectiv. ducând chiar la excluderea acestora din reţea ca urmare a rezilierii contractului de franciză. p. singurul care va fi răspunzător în acest caz. 5 S. 9 M. M. Litec. A se vedea C. cit. Vasilescu. p. deoarece cifra sa de afaceri şi. Costin. este francizorul. Şi francizatul – autor al intruziunii – va putea să îl acţioneze în justiţie pe francizor. 286. op. 145. respectiv cunoaşterea conţinutului contractului de franciză.. p. a se vedea C. împotriva lui putându-se îndrepta francizatul al cărui teritoriu a fost încălcat.. Mai mult. p. p. 10 Art.În cazul în care autorul intruziunii nu cunoştea existenţa clauzei de exclusivitate. nerespectarea acesteia atrage consecinţe grave în ceea ce îi priveşte pe francizaţi. cit. el nici nu se face vinovat de încălcarea ariei terito-riale. p.. Totuşi. Les contrats de la distribution. 80. care în contractul de franciză este francizatul. dar şi solicitate de către clienţii din afara ariei proprii de exclusivitate. care îi garantează clientela situată într-o anumită zonă. 94. L’exclusivité contractuelle et les compartiments opportunistes. În acelaşi sens. 1999.M. deşi preferinţele comercianţilor integraţi în reţeaua de franciză se îndreaptă. 478. p. Virassamy. Behar-Touchais. nefiind îndeplinită condiţia esenţială a opozabilităţii. chiar în prezenţa clauzei de exclusivitate teritorială. spre includerea clauzei în contract. stipularea exclusivităţii teritoriale nu este obligatorie în contractul de franciză. op. Deci. 7 Ibidem. 1 2 A se vedea supra. op. p. 469. însă doar în situaţia în care acest lucru le este solicitat. Étude particulière aux contrats de distribution. cit. francizor ori francizaţi.M.

În ceea ce priveşte produsele accesorii celor care fac obiectul . Autorul realizează o analiză detaliată a opţiunilor pe care francizatul lezat le are. ţinând cont de natura şi calitatea produselor care fac obiectul activităţii francizabile (articole de modă). apud M. cit. 86. cit. apreciind că nu este restrictivă de concurenţă – în sensul art. Comisia validând clauza prin care francizatul a fost obligat a nu comercializa decât produse ale mărcii Yves Rocher. 80-96. Costin . În dreptul comunitar. nr. p.Reglementare legală. 16 Ibidem.M. p.Clauza de aprovizionare exclusivă şi clauza de randament §4 .cit.. respectiv să-i cheme în judecată concomitent. p. com. op. 608. op. Costin. Condiţii de validitate ale clauzei de aprovizionare exclusivă Clauza de aprovizionare exclusivă este acea stipulaţie contractuală prin care francizatul se obligă a se aproviziona doar de la francizor ori de la furnizorii agreaţi de către acesta din urmă 1 . 14 februarie 1989.. a se vedea C. au fost acordate exceptări individuale în cazul reţelei Yves Rocher. 15 Pentru detalii. p. p. Condiţii de validitate ale clauzei de aprovizionare exclusivă §2 . G. Capitolul V Clauza de aprovizionare exclusivă §1 . .11 12 A se vedea C. 1 al Tratatului CE privind categoriile de acorduri verticale şi practicile concertate (în actuala numerotare art. Ulterior. op. 85 parag. 81 parag.M. a clauzei de exclusivitate teritorială de către francizatul care a închiriat vehicule clienţilor situaşi în aria de exclusivitate a francizatului vecin: Cass. în mod repetat.. cit. op..M. Behar-Touchais. 13 S-a decis rezilierea unui contract de franciză de servicii la cărei obiect era locaţiunea de vehicule ca urmare a încălcării. Curtea a apreciat că obligaţia se justifică. francizorul fiind îndreptăţit a lua măsurile necesare menţinerii reputaţiei şi identităţii comune a reţelei 2 . Lebreton. Costin. iar pentru restul de la furnizori agreaţi de către acesta. 8616673. jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie a fost aceea care a validat pentru întâia oară clauza de aprovizionare exclusivă. Virassamy.Conceptul de aprovizionare exclusivă §3 . 80-96. 14 C. op. 480. p. asupra naturii de obligaţie de mijloace ori de rezultat a obligaţiei. cit.. 80. 3) – clauza prin care francizatul este obligat a se aproviziona în proporţie de cel puţin 80% din totalul achiziţiilor sale de la francizor.Sancţiunea stipulării unei clauze de aprovizionare ilicite §1 Reglementare legală.Clauza de aprovizionare exclusivă şi clauza cu privire la preluarea stocului francizatului §5 . S.

Astfel. Tot în ceea ce priveşte obligaţia de aprovizionare. Regulamentul 4087/88 considera ca fiind restrictive de concurenţă clauzele prin care francizaţilor le era interzis a se aproviziona de la alţi francizaţi 9 . din punct de vedere calitativ. nu este posibilă punerea în aplicare a indicaţiilor francizorului cu privire la calitate 6 . acestea puteau fi comercializate de către francizaţii reţelei Yves Rocher. Ambele obligaţii erau justificate doar în măsura în care erau necesare protecţiei drepturilor de proprietate industrială şi intelectuală ale francizorului şi totodată menţinerii identităţii şi reputaţiei comune a reţelei de franciză 7 . clauza de aprovizionare exclusivă se justifica din prisma necesităţii menţinerii identităţii comune şi a renumelui reţelei. precum fixarea unor criterii obiective pe care francizaţii să le urmărească în momentul în care fac achiziţii: stabilirea unor „reţete” pentru achiziţionare ar conduce la restrângerea libertăţii francizaţilor de a comercializa cele mai noi produse. Regulamentul 2790/99.contrac-tului de franciză. Comisia considerând că obligaţia francizaţilor de a se aproviziona doar cu produse agreate de către francizor se justifică prin necesitatea de a oferi cumpărătorilor finali garanţia că vor obţine produse şi servicii de aceeaşi calitate din partea oricărui francizat. ori de a utiliza în cadrul prestării de servicii. precum şi dacă se refereau la produsele care alcătuiau obiectul esenţial al activităţii francizate. precizând că nu este exceptată „orice obligaţie directă sau indirectă de non-concurenţă. iar „o obligaţie de non-concurenţă care poate fi reînnoită tacit după o perioadă de cinci ani . O altă exceptare a fost acordată în cazul reţelei Computerland. ele neputându-se aplica. în termenii Regulamentului 4087/88. care a înlocuit vechea reglementare comunitară. Ulterior. a cărei durată este nedeterminată sau depăşeşte cinci ani”. nu tratează – într-una sau mai multe secţiuni autonome – clauza de aprovizionare exclusivă. precum şi obligaţia de a vinde sau de a utiliza în cadrul prestării de servicii produse fabricate doar de către francizor sau de către terţi indicaţi de către acesta. atunci când. clauza de aprovizionare exclusivă reprezintă. aceasta fiind cuprinsă de definiţia dată clauzei de non-concurenţă. potrivit Regulamentului 2790/99. cât şi produse sau servicii interschimbabile sau substituibile prezente pe piaţa relevantă – calculate pe baza valorii achiziţiilor efectuate în cursul anului precedent” 10 . datorită naturii produselor care fac obiectul activităţii francizabile. Aceasta ar face imposibil un control al calităţii prin utilizarea altor metode. specificaţiilor minimale de calitate impuse de către francizor 5 . Regulamentul 2790/99 detaliază condiţiile de valabilitate ale clauzei de nonconcurenţă. vechiul Regulament 4087/88 4 prevedea obligaţia francizatului de a vinde. exclusiv produse care să corespundă. Aşadar. cu atât mai mult cu cât reţeaua oferă spre vânzare o gama extinsă de produse a căror evoluţie din punct de vedere tehnologic este rapidă. mai ales produselor accesorii ori pieselor de schimb pentru produsele accesorii 8 . „orice obligaţie directă sau indirectă care impune cumpărătorului să achiziţioneze de la furnizor sau de la alt agent economic desemnat de către furnizor mai mult de 80% din achiziţiile sale totale – însumând atât produse sau servicii prevăzute în contract. însă numai ulterior aprobării de către francizor 3 .

clauza de aprovizionare exclusivă va fi exceptată dacă îndeplineşte condiţia de durată.G. Datorită cuprinderii clauzei de aprovizionare în sfera obligaţiei de non-concurenţă. conform Regulamentului Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. aceasta va trebui. în cazul înţelegerilor verticale prin clauza de non-concurenţă se înţelege şi „orice obligaţie directă sau indirectă care impune cumpărătorului să achiziţioneze de la furnizor sau de la un alt agent economic desemnat de către furnizor mai mult de 80% din achiziţiile sale totale – însumând atât produse sau servicii prevăzute în contract. La fel ca în dreptul comunitar. respectiv 80%. condiţiile de validitate ale clauzei de aprovizionare exclusivă: durata. 5 alin. întocmai Liniilor directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. în cazul în care obligaţia de aprovizionare exclusivă va depăşi durata de cinci ani. 81 parag. şi această condiţie de valabilitate va trebui să fie îndeplinită de către clauza de aprovizionare exclusivă. 21/1996. durata obligaţiei de non-concurenţă va fi irelevantă câtă vreme nu depăşeşte durata acordului de franciză” 12 . Deci. (2) din Legea concurenţei nr. 5 alin. Două sunt deci. Astfel. (2) din Legea concurenţei nr. Astfel. care trebuie să se limiteze la cinci ani. în timp ce actul normativ care reglementează franciza în dreptul român. în cazul înţelegerilor verticale. 52/1997 14 . întocmai legislaţiei comunitare în vigoare. 1 dacă aceasta este necesară pentru menţinerea identităţii comune şi a reţelei de franciză. În aceste cazuri. 21/1996. cât şi produse sau servicii interschimbabile sau substituibile prezente pe piaţa relevantă – calculate pe baza valorii achiziţiilor efectuate în cursul anului precedent” 15 . în definiţia dată clauzei de non-concurenţă. Obligaţia care poate fi reînnoită tacit după o perioadă de cinci ani va fi considerată ca fiind asumată pentru o durată nedeterminată 16 . încălcând condiţia de validitate impusă de către Regulamentul 2790/99. în termenii actualului regulament comunitar. Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99 vin să completeze dispoziţiile referitoare la clauza de aprovizionare exclusivă. În aceste cazuri şi . se precizează că „obligaţia de non-concurenţă pentru produsele şi serviciile achiziţionate de către beneficiar este exceptabilă dacă aceasta este necesară pentru menţinerea identităţii şi reputaţiei comune a reţelei francizate. precum şi durata contractului însuşi. volumul achiziţiilor care trebuie să fie plafonat la procentajul indicat. respectiv să nu depăşească cinci ani ori să fie stipulată pe o durată nedeterminată. O. nr.va fi considerată ca fiind asumată pentru o durată nedeterminată” 11 . 5 din Legea concurenţei nr. aduc completări Regulamentului Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. Acestea precizează că „obligaţia de non-concurenţă pentru produsele sau serviciile achiziţionate de către beneficiar va fi exceptată de la aplicarea art. în cazul înţelegerilor verticale. pentru a fi validă conform dreptului comunitar. cu modificările şi completările ulterioare. să fie necesară menţinerii identităţii comune şi reputaţiei reţelei de franciză 13 . Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 21/1996. nu face nicio referire la exclusivitatea de aprovizionare. clauza de aprovizionare exclusivă este cuprinsă. În dreptul român.

1. 3 Comisia a apreciat că obligaţia impusă francizaţilor este compatibilă reţelei Yves Rocher care reuneşte comercianţi independenţi sub o marcă şi metode comerciale comune care s-au dovedit a fi eficace. Textul este similar celui al art. cit. 200). 52/1997. 185. Considerăm că. în dreptul român.1 din Regulamentul 4087/88. 5 alin. 2 Reţeaua Pronuptia comercializează rochii de mireasă. a se vedea D. Textul Liniilor directoare precizează şi că exceptarea se va aplica în cazul în care partea de piaţă deţinută de către francizor sau de către furnizorul indicat de către acesta nu depăşeşte 30% (pct. 3. nu face referiri la exclusivitatea de aprovizionare. p. nu mai este aplicabilă 18 . cit. pct. p. p. AmielCosme. Baschet. 11 Art. inclusiv precizarea referitoare la durată. 81 parag. şi textul actului normativ român indicând că. cit. 4 Regulamentul 4087/88 prevedea exceptarea acordurilor de franciză de la aplicarea dispoziţiilor art.a din Regulamentul 4087/88. .1..b din Regulamentul 2790/99. 7 Art. 1 al Tratatului CE. prin intermediul cărora un producător de bere se obligă să furnizeze produsul unui distribuitor (de tip braserie). b) din Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art.. 3. A se vedea L. 5.2. iar acesta din urmă.a din Regulamentul 2790/99. care trebuie să fie inferior celui de 80. legiuitorul francez a limitat la zece ani durata clauzelor de exclusivitate. prin intermediul unei legi din 14 octombrie 1943. 10 Art. (2) din Legea concurenţei nr. 15 Art. 21/1996. acestea referindu-se la procentul achiziţiei.. op.a din Regulamentul 4087/88. 14 Observăm că nici Codul deontologic european al francizei. op. Aşadar. ale cărui texte au stat la baza reglementărilor O. 9 Art. 2 lit. în schimbul unor avantaje. 13 În acelaşi sens. 5 Art. se obligă să se aprovizioneze doar de la respectivul producător. 12 Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. Costin. le Tourneau.. nr. atunci când obligaţia este necesară menţinerii identităţii şi reputaţiei comune a reţelei de franciză. rochii de cocktail şi accesorii ale acestora. condiţiile de valabilitate ale clauzei de aprovizionare exclusivă corespund celor din dreptul comunitar. 1 A se vedea şi C. 4. 6 Art.b din Regulamentul 4087/88. cit. 3. Clauza de aprovizionare exclusivă a fost semnalată pentru întâia oară în cadrul „contractelor de bere”. 8 Considerentul 9 din Regulamentul 4087/88. 2. op. 2. la fel ca în dreptul comunitar.M. 267. datorită caracterului excesiv al acestor clauze.durata obligaţiei de non-concurenţă este irelevantă.G. 201. Ph. 750. precum şi la durata pentru care stipulaţia contractuală operează şi care trebuie să fie limitată la cinci ani.b din Regulamentul 2790/99. atât timp cât nu depăşeşte durata acordului de franciză” 17 . cele două condiţii nu mai trebuiesc îndeplinite. op. 200. nr. în cazul înţelegerilor verticale.

le Tourneau. În ceea ce priveşte forţa juridică a actelor normative care reglementează clauza de aprovizionare exclusivă în dreptul român. textul care pune în aplicare dispoziţiile Regulamentului privind aplicarea art. cât şi al unui terţ. fiind intitulat. situaţia este identică în ceea ce priveşte conţinutul actelor normative. ori aceste modalităţi pot fi combinate 3 . sugestiv. ori francizorul poate el însuşi constitui o centrală de cumpărare. 18 Interpretarea este. Aşa cum rezultă din definiţia dată clauzei de aprovizionare exclusivă de către actele normative. Trebuie însă remarcat că textele Liniilor directoare vin în completarea textului Regulamentului 2790/99. În dreptul român.2. aceeaşi ca în dreptul comunitar. trebuie analizată ca fiind o excepţie de la aplicarea celeilalte condiţii indicată de textul Regulamentului 2790/99. a se vedea D.. Instrucţiunile privind aplicarea art. ori cu produse necesare acestora în prestarea serviciilor 1 . (2) din Legea concurenţei nr. ceea ce ar indica faptul că au forţa juridică a comunicărilor. 5. 185. Aici s-a ridicat problema forţei juridice a Liniilor directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99 care completează şi explicitează regulamentul comunitar. Condiţiile . a) din Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. Pentru acest motiv s-a considerat că precizarea făcută de Liniile directoare cu privire la condiţia pe care trebuie să o îndeplinească clauza de aprovizionare exclusivă. agent economic desemnat de către acesta din urmă. Textul este identic celui al art. (2) din Legea concurenţei nr. cât şi cele române. 5 alin. Baschet. Consiliul Concurenţei. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale. Aprovizionarea poate fi făcută direct de la francizor. atât cele comunitare. în cazul înţelegerilor verticale. în cazul înţelegerilor verticale.16 Art. cu modificările şi completările ulterioare. cit.. trebuie remarcat că acestea sunt emise de către acelaşi organism. op. nr. 21/1996.a din Regulamentul 2790/99. op. 21/1996. Acestea au fost însă publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor europene în secţiunea de „comunicări”. §2 Conceptul de aprovizionare exclusivă Clauzele de aprovizionare exclusivă sunt adeseori stipulate în contractele de franciză. iar nu aceea a regulamentelor comunitare. ori indica o centrală de cumpărare 2 care să îndeplinească funcţia de furnizor. în dorinţa de a se organiza aprovizionarea francizaţilor cu produsele pe care aceştia le vor vinde consumatorilor. 6 lit. în cazul înţelegerilor verticale. aducând precizări importante şi reglementând situaţii neprecizate de către regulament. pct. respectiv aceea legată de durata clauzei. 5 din Legea concurenţei nr. actul normativ care reia în dreptul român textul Liniilor directoare fiind. obligaţia de aprovizionare exclusivă poate fi stipulată atât în beneficiul francizorului. 5 din Legea concurenţei nr. din cauza similitudinii textelor actelor normative române cu cele comunitare. în cazul în care acesta întruneşte dubla calitate de producător şi de distribuitor. 21/1996. p. respectiv aceea de a fi necesară menţinerii identităţii şi reputaţiei comune a reţelei de franciză. 17 Pct. 5 alin. cit. 200. Ph. 750. b) din Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. Textul este identic cu cel din Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. şi au aceeaşi forţă probantă. 123 lit. de fapt.

De asemenea. pe această cale francizorul se asigură că imaginea mărcii sale este protejată prin comercializarea unor produse a căror calitate corespunde standardelor reţelei 5 . Acest din urmă avantaj. În ceea ce-l priveşte pe francizat.efective în care se va desfăşura aprovizionarea vor fi prevăzute în anexe ale contractului de franciză încheiat cu fiecare dintre membrii reţelei 4 . iar aceasta prin intermediul clauzei de aprovizionare exclusivă în cazul sistemelor unde aceasta se justifică şi în mod special atunci când produsele poartă marca francizorului” 8 . un interes deosebit pentru francizor. dar va conduce şi la o penetrare a pieţei de către întreprinderile mici şi mijlocii prin posibilităţile pe care le oferă agenţilor economici. servicii şi tehnologii 7 . în evitarea oricăror incidente de aprovizionare care ar putea deteriora imaginea reţelei de franciză 9 . Marca francizorului este. aşadar. stipularea clauzei de aprovizionare exclusivă va avea scopul de a proteja reţeaua. ale stocării mărfurilor. deoarece francizorul este cointeresat. avantajele vor consta în evitarea unor sincope în aprovizionarea cu produsele care vor fi comercializate. din prisma celor arătate mai sus. obţinând astfel un câştig. precum şi pe cele ale comercializării acestora 11 . în contratul de franciză. dar şi prin furnizarea unei game omogene de produse. S-a arătat. avantajul major pe care îl prezintă stipularea clauzei de aprovizionare exclusivă pentru francizor: îl ajută pe acesta la prezervarea imaginii mărcii sale. a imaginii şi reputaţiei acesteia. Inserarea clauzei de aprovizionare exclusivă în contractele de franciză. Avantaje va avea şi consumatorul final. cel obligat să supravegheze ca toţi membrii reţelei să presteze servicii omogene 6 . va privi în primul rând reţeaua. Deci. Codul deontologic european al francizei precizează că „francizorul se asigură prin orice mijloace că este conformă imaginii mărcii colecţia de produse şi/sau de servicii şi/sau de tehnologii furnizate consumatorului. ori cu produsele necesare prestării serviciilor. mai mult decât un alt simplu furnizor. din moment ce acesta este implicat în comercializarea de produse către toţi membrii reţelei sale. acesta fiind cel care beneficiază de produse de înaltă calitate şi care îşi păstrează calitatea indiferent de membrul reţelei de franciză care comercializează produsele ori prestează servicii care înglobează produsele 10 . fiind legat însă de protecţia reţelei. Această garanţie este asigurată prin transmisiunea şi controlul respectării know-how-ului. în doctrina franceză. garanţia calităţii produsului şi/sau serviciului şi/sau tehnologiei furnizate consumatorului final. altul decât cel obţinut prin desfăşurarea activităţii care face obiectul contractului de franciză. Acesta este. simbolul renumelui şi al identităţii reţelei de franciză şi constituie. pare a prezenta. de a scădea costurile producţiei. totodată. aşa cum actele normative o şi precizează de altfel. deci a activităţii care . de a limita riscurile date de fluctuaţiile existente pe piaţă. al cărei garant este francizorul. că stipularea clauzei de aprovizionare exclusivă în contractul de franciză se justifică în măsura în care aceasta din urmă este necesară reiterării întocmai a sistemului pus la punct de către francizor. respectiv acelea de a-şi programa cu precizie şi pe termen lung producţia şi vânzarea produselor.

Din această perspectivă. în dreptul francez. aprovizionarea cu produse destinate revânzării fiind extrem de importantă 17 . care se va face pe tot parcursul derulării contractului de franciză. Aceasta se poate realiza doar în situaţia în care suportul material necesar oferirii serviciilor are . desigur. clauza de aprovizionare exclusivă nu va avea aceeaşi pondere. respectiv un element care contribuie la creşterea notorietăţii mărcii francizorului 15 . clauza de aprovizionare exclusivă s-a considerat a fi un factor al transmisiunii know-how-ului către francizaţi. ţinându-se cont de specificul activităţii care face obiectul contractului de franciză de distribuţie şi care este constituit din selecţia produselor comercializate de către reţea (alături. Mai mult. dar. iar atunci când comerţul pe piaţa comună nu este afectat de înţelegerea respectivă. Este vorba despre două momente diferite: transmisiunea know-how-ului. o impune. cu prilejul soluţionării unei speţe. deşi niciun text legislativ francez nu vorbeşte de necesitatea menţinerii identităţii şi reputaţiei reţelei de franciză. contractul de franciză nu este reglementat. nu poate fi făcut decât prin respectarea tehnologiei furnizate. contractul de franciză impune. contractul de franciză. Însă. clauza de aprovizionare exclusivă nu este un factor al transmisiunii know-how-ului. şi punerea în practică. care este plasată într-un moment imediat următor momentului încheierii contractului de franciză. În cazul francizei de distribuţie. Aşadar. nici legislaţia comunitară nu va fi aplicabilă. Cu toate acestea. utilizarea know-how-ului. metoda de comercializare referindu-se la prestarea anumitor servicii. dar aceasta nu trebuie confundată cu transmisiunea know-how-ului. aşa cum doctrina şi jurisprudenţa franceză au arătat 16 . clauza de aprovizionare exclusivă este frecvent întâlnită. iar nu la vânzarea bunurilor. deşi necesară reiterării succesului francizorului prin reproducerea identică a know-how-ului. a decis în sensul de a valida o clauză de aprovizionare exclusivă stipulată într-un contract de franciză având ca obiect servicii de coafură. prin natura sa. Drept urmare. este de esenţa contractului de franciză. Clauza de aprovizionare exclusivă poate fi inserată atât în contractele de franciză de distribuţie. cu necesitate. În ceea ce priveşte franciza de servicii. şi în cazul francizei de servicii obligaţia de aprovizionare exclusivă îşi găseşte justificarea în necesitatea de a oferi servicii de calitate similară de către toţi membrii reţelei de franciză. totodată. tehnologia nu poate fi reprodusă decât având suportul materiilor prime pe care aceasta se sprijină. de modalităţile concrete de comercializare) 18 . Doctrina a preluat orientarea jurisprudenţei franceze care. Reiterarea întocmai a know-how-ului. aşa cum practica l-a demonstrat. iar acest lucru. la care contribuie esenţial aprovizionarea cu produse corespunzătoare agreate de către francizor. clauza de aprovizionare exclusivă este un element care contribuie la conturarea unei imagini coerente şi solide a mărcii francizorului. şi din prisma celor arătate mai sus. se justifică în măsura în care îi procură francizatului un avantaj concurenţial 13 .face obiectul contractului de franciză 12 . Considerăm că. Interpretarea jurisprudenţei şi doctrinei franceze a fost justificată prin faptul că. iar în consecinţă a reţelei de franciză înseşi. clauza fiind necesară reiterării activităţii francizorului 14 . cât şi în contractele de franciză de servicii. reiterarea întocmai a activităţii care face obiectul contractului de franciză.

Drept urmare şi în cazul acesteia. cantitatea şi alte elemente ale aprovizionării. Cu atât mai mult cu cât produsele sunt distribuite sub marca francizorului. Deşi doctrina nu s-a oprit asupra francizei de producţie. întocmai francizei de servicii. că există . indiferent de tipul francizei. în situaţiile în care indicarea standardelor calitative nu este posibilă. în sensul clauzelor necesare pentru definirea realităţii economice stabilită prin contract 22 . anumite specificaţii cu privire la calitate. pentru reproducerea fidelă a know-how-ului este nevoie de consiliere şi în ceea ce priveşte materia primă utilizată. S-a arătat că distincţia majoră care există între concesiunea exclusivă şi franciză. precum şi necesitatea reiterării acestuia întocmai. s-a afirmat că. încă de la debutul relaţiilor de afaceri. În ceea ce priveşte franciza de servicii. Iată. chiar dacă anumite materii prime ori produse sunt necesare desfăşurării activităţii francizate 21 . Este clauza de aprovizionare exclusivă o clauză necesară a contractului de franciză? Analiza. Aşadar. care este elementul care permite reiterarea succesului în afaceri al iniţiatorului reţelei 24 . Însă. accentul căzând pe produsele distribuite. aşadar. Numai astfel francizorul va putea asigura o imagine omogenă a reţelei. respectiv răspunsul trebuie dat în funcţie de tipul de franciză în care clauza este inserată. nu în toate cazurile va fi necesar ca iniţiatorul să asigure el însuşi aprovizionarea francizaţilor. în funcţie de tipul de franciză. este necesar a fi stipulată o clauză de aprovizionare exclusivă prin intermediul căreia să se stabilească. Jurisprudenţa franceză a afirmat că în cadrul francizei de distribuţie clauza de aprovizionare exclusivă are un caracter esenţial 20 . bazându-se mai puţin pe colecţia de produse şi mai mult pe tehnica prestării respectivului serviciu. care are la bază distribuirea produselor furnizorului. trebuie subliniat că. clauza cu privire la aprovizionare fiind una necesară. trebuie semnalate francizatului. se transpune şi în aprecierea diferită a necesităţii inserării clauzei de aprovizionare exclusivă în contractul de franciză. implicând cu necesitate stipularea clauzei de aprovizionare exclusivă. indiferent de tipul acesteia 23 . Considerăm că. sau chiar indicarea furnizorilor. materiile prime necesare procesului de fabricaţie vor fi esenţiale. În ceea ce priveşte franciza de distribuţie.aceeaşi calitate ori sunt din acelaşi specimen. în cazul acesteia. Desigur că. aprovizionarea francizaţilor trebuie reglementată prin contract. respectiv calitatea acestora. clauza de aprovizionare exclusivă va avea în contractul de franciză o însemnătate diferită. franciza este construită în jurul know-how-ului francizorului. Spre deosebire de concesiune. însă anumite specificaţii cu privire la calitate este necesar a fi stipulate în fiecare contract de franciză. trebuie reamintit că know-how-ul transmis este redus la elementele accesorii comercializării produselor reţelei (precum amenajarea spaţiului destinat vânzării). respectiv transmisiunea know-how-ului. fie ea de distribuţie ori de servicii. indiferent de membrul reţelei care prestează respectivul serviciu 19 . ritmul. ori să indice un anumit furnizor. nu se va impune cu necesitate o stipulaţie în ceea ce priveşte aprovizionarea. întocmai francizei de servicii.

precum aceea referitoare la obiectul clauzei. caz în care francizaţii rămân liberi a se aproviziona de la oricare furnizor ale cărui produse corespund specificaţiilor 30 . fiind inclusă în contractul de franciză în scopul menţinerii identităţii şi reputaţiei reţelei şi fiind valabilă doar în măsura în care va fi necesară atingerii acestui scop. clauza de aprovizionare exclusivă. deoarece natura obiectului asupra căruia poartă clauza va determina ca aceasta să nu fie necesară punerii în practică a know-how-ului 28 . în special. În aceste situaţii însă. Regulamentul 2790/99 defineşte în termeni mai generali clauza de aprovizionare exclusivă şi nu specifică o limitare din punct de vedere al obiectului acesteia. validitatea uneia sau alteia dintre stipulaţiile referitoare la aprovizionare 27 . respectiv un raţionament întemeiat pe condiţia de necesitate a prezervării identităţii comune a reţelei. câtă vreme franci-zorul indică o listă extinsă de furnizori care pot aproviziona francizaţii cu produse similare. Astfel. respectiv produse specifice şi produse nespecifice 29 . ea nu se stipulează. va fi licită 32 . iar nu necesare desfăşurării activităţii care face obiectul francizei. precum produsele care poartă marca acestuia. Vechiul Regulament 4087/88 preciza că „această obligaţie (de aprovizionare exclusivă – s. Aşadar. a prezervării identităţii reţelei. Produsele specifice vor achiziţionate de la francizor. deci a reiterării conceptului francizabil 25 . Doctrina a făcut. va fi evident că nu va fi validă clauza de aprovizionare exclusivă care se va referi la produse accesorii. fiind liberi a-i consilia pe membrii reţelei în ceea ce priveşte furnizorii.) nu poate fi acceptată decât pentru produse care alcătuiesc obiectul esenţial al francizei. Rămâne deci a se aprecia. cum este cazul colecţiilor de modă 31 . accesoriilor sau pieselor de schimb ale acestor produse” 26 . o clasificare a produselor asupra cărora poartă clauza de aprovizionare exclusivă.n. dar neimpunând exclusivitate decât în ceea ce priveşte produsele care sunt indispensabile punerii în practică a know-how-ului. Aşadar.numeroase motive pentru care aprovizionarea se impune a fi reglementată indiferent de tipul reţelei de franciză. iar drept consecinţă a acesteia. Deoarece necesitatea menţinerii imaginii uniforme a reţelei diferă de la caz la caz. Se poate însă îngloba într-un raţionament bazat exclusiv pe prevederile Regulamentului comunitar în vigoare. ori a legislaţiei române în vigoare. va fi limitată în ceea ce priveşte obiectul ei la produse legate de aplicarea know-how-ului. clauzele de aprovizionare vor fi redactate în conformitate cu scopul urmărit de către francizor. . Există însă şi situaţii când specificaţii de calitate nu pot fi făcute de către francizor datorită domeniului comerţului acestuia. Existând evidente diferenţe de abordare a problematicii clauzei de aprovizionare exclusivă în funcţie de tipul reţelei de franciză. iar clauza se dovedeşte a fi necesară menţinerii reţelei. şi intensitatea clauzei va fi stabilită diferit. pornind de la produsele accesorii realizării contractului de franciză. şi anume acela al protejării imaginii mărcii. inclusiv o specificaţie. doctrina a afirmat că francizorii trebuie să dovedească o atenţie sporită în redactarea acestor clauze. de la caz la caz. iar produsele nespecifice pot face obiectul unor specificaţii ale francizorului.

Nu vedem în ce măsură acestea ar reprezenta veritabile avantaje ale furnizorului. Anexa 4 (www. 19) 33 . 1 Conform unui studiu al CREDA (Analyse des contrats de franchise) doar unul din 25 de contracte de franciză stipulează obligaţia de aprovizionare exclusivă. II. „o restricţionare verticală poate conduce la creşterea vânzărilor unui fabricant.com). cit. 6 Textul O. op. respectiv la creşterea interesului consumatorului final pentru produsul său” (pct. p. 3 A se vedea Ch. are interesul de a-şi augmenta activitatea. (2)]. Matray. trebuie să vegheze la păstrarea identităţii şi a reputaţiei reţelei de franciză” [art. 9 În ceea ce-l priveşte pe furnizorul-producător indicat de către francizor. op. 116. Baschet.G. op. 255..M. 5 D. nr. cit.G. Această prevedere a Codului deontologic european nu a fost preluată şi de către O.. p. cit. tabelul 23. Costin. A se vedea CREDA (sous la direction de Alain Sayag). oportunitatea ar consta în „trezirea” interesului acestuia de a stabili un raport preţcalitate echilibrat. nr. le Tourneau. contractul-model de franciză internaţională redactat de Camera Internaţională de Comerţ din Paris (CCI) prevede două tipuri de clauze de aprovizionare: cea suplă – „în scopul asigurării unei înalte calităţi a serviciilor şi o eficienţă maximă în stabilirea preţului. a se vedea C. p. le Tourneau. nr.. cit. asemenea oricărui alt comerciant.. în general. op. a se vedea şi Ph..com). La distribution. a se vedea D. Anexa 7 (www. 6 alin. 173. nr. 2 Pentru detalii asupra noţiunii de centrală de cumpărare. art. 8 Codul deontologic european al francizei. 15 alin. Codul deontologic european al francizei. Ph. Cele două presupuse avantaje sunt direcţii în politica comercială a unui comerciant care este producător şi care. 4 În sensul că. cit. op. 256. 741. Vânzările producătorului vor creşte deci prin impunerea unor standarde la nivelul . vol.În acest scop.8). precum şi aceea de a respecta întocmai termenele de livrare. 34. în calitate de iniţiator şi garant al reţelei de franciză.G. (2). p. francizatul se va adresa.. p. de preferinţă. 255.. clauzele referitoare la aprovizionare sunt cuprinse în anexele contractului de franciză. în dorinţa de a nu-şi pierde clienţii. dar este liber a achiziţiona produsele de la alţi furnizori cu condiţia de a respecta cu stricteţe specificaţiile de calitate indicate de către francizor în Anexa 10 şi cu condiţia de a-i putea demonstra francizorului că produsele respectă condiţiile cu privire la calitate” şi cea strictă – „francizatul nu va putea achiziţiona produsele decât de la francizor sau de la furnizorii selecţionaţi de către acesta şi nu va putea vinde în localurile sale alte produse decât cele agreate de către francizor” (art. 85. francizorului şi/sau furnizorilor selecţionaţi de către francizor.eff-franchise. prin faptul de a impune distribuitorilor o anume uniformizare şi standarde calitative care vor conduce la îmbunătăţirea imaginii mărcii sale. 52/1997. Baschet. În sensul că majoritatea contractelor de franciză prevăd obligaţia de aprovizionare exclusivă. nr. cit. cit. 52/1997. a se vedea Ph. Le contrat cadre. le Tourneau. op. 52/1997 o expune explicit: „francizorul. p.eff-franchise. Aşa cum o arată Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. op. Autorul arată că în majoritatea cazurilor centrala de cumpărare este constituită sub forma unei societăţi comerciale la care francizorul deţine participaţiuni. 741. 7 O.

op. iar nu prin activităţi intrinseci fabricantului. h) al Instrucţiunilor Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. impunându-se un anume grad de uniformitate şi standardizare a calităţii la nivelul distribuitorilor”.. op. 18 A se vedea supra. a vânzărilor. iar nu creşterea. Apogée. 9 aprilie 2002.. 111. p. H. unde contractul de franciză impunea obligaţia francizaţilor de a se aproviziona doar cu produse furnizate de către francizor ori indicate de către acesta deoarece numai acestea au fost luate în calcul la momentul la care francizorul a transmis know-how-ul său. Baschet. BOCCRF 14 iulie 1994. 15 A se vedea Recueil Lamy. 741.A. nr. lenjeria de pat. iar alte 30% dintre contracte prevăd ca achiziţiile să fie făcute de la distribuitorii agreaţi de către francizor. nr. 14 Soluţia a fost dată cu prilejul soluţionării unei cauze privind franciza Jean Louis David. Ed. cit. p. 132. cu modificările şi completările ulterioare. 24 mai 1994.. 275 şi urm. p. nr.-M Leloup. 4884. cit. cit. p. Droit économique. 216. în cazul înţelegerilor verticale. 11 Mémento pratique Francis Lefebvre. 94-D-32. cit. nr. 255. 109. Consommation. p. în general. 10 D. în acest fel. p. Baschet. cit. nr. conform unui studiu al CREDA (Analyse des contrats de franchise): CREDA. 1993. Droit économique. Instanţa franceză s-a pronunţat chiar în sensul că aprovizionarea exclusivă este un element determinant pentru calificarea contractului de franciză (C. Leloup. déc. la creşterea atractivităţii produsului pentru consumatorul final. 2005-2006. 13 J. 744-745. p. 2007.. p. 744-745. 1445. 109. cit. nr.. cit. Concurrence. nr. apud D. tehnicile utilizate în cadrul salonului şi în special cele referitoare la colorarea părului sunt reproductibile doar în condiţiile în care produsele utilizate sunt cele care au fost folosite la momentul elaborării lor de către francizor. produsele vândute (ca activitate accesorie) în cadrul saloanelor cosmetice. La distribution. 20 A se vedea Recueil Lamy. op. cit. din perspectiva legislaţiei române. care arată că „o restricţionare verticală poate conduce la creşterea vânzărilor prin crearea unei imagini de marcă şi. 17 În cazul francizei de distribuţie. 5 din Legea concurenţei nr. Considerăm că prin eliminarea din text a precizării care se regăseşte în legislaţia comunitară. op. 2007. op. 24. Textul Liniilor directoare a fost preluat şi în legislaţia română prin intermediul pct. Conc. 745. le Tourneau. un lanţ de saloane de coafură.-M. În acelaşi sens. apud Recueil Lamy. Adică. 2éme éd. care este avantajul stipulării clauzei de aprovizionare exclusivă pentru producător. Bensoussan. 2007. produse necesare igienei în cazul unui lanţ hotelier. op.-M. D.. 4883. 12 J. p. Paris. 4882). indiferent de capacitatea. op..distribuitorilor. LPA 2003. Le droit de la franchise. Droit des affaires. nu rezultă cu claritate. nr. op. 10 şi urm. a se vedea Ph.... Le contrat cadre. D. a . Baschet. Droit économique. Leloup. op. 19 Asemenea produse necesare prestării de servicii sunt alimentele şi băuturile unui lanţ de restaurante. nr. 216. respectiv că este vizată creşterea vânzărilor furnizorului. 256.. H. nr. 16 A se vedea J. 21/1996. Bensoussan. 57 lit. măiestria unuia sau a altuia dintre francizaţi: Cons. Baschet. cit. 30% dintre contracte cuprind o clauză de exclusivitate de aprovizionare care impune ca achiziţiile să se facă de la francizor. p. Rennes.. obiecte de mobilier.

2 iulie 2002. Conc. nr. 97-D-48. s-a considerat nejustificată obligaţia impusă francizaţilor de a achiziţiona anumite produse informatice. 4877. este dificil de indicat specificaţii de calitate cu caracter obiectiv. nr. 4884. 312.. nr. Aici. 96-D-36.. 414. p. 2006. 6 aprilie 1999. 2007. a se vedea Cons..se vedea V. p. com. S-a subliniat însă că în cazul în care contractul ar fi conţinut doar obligaţia de a amenaja într-un anumit fel vitrinele.observatoiredelafranchise. §3 Clauza de aprovizionare exclusivă şi clauza de randament . 4éme éd. a se vedea Cass. vol. cu etichete şi pungi pentru împachetat produsele vândute. Ed. Droit économique. a se vedea Cons.. 2/2000. O altă soluţie în sensul validării clauzei de aprovizionare exclusivă a fost dată în aprecierea următoarelor elemente: listă vastă a furnizorilor. p. p. com. 408. 30 octombrie 1999. Cass. déc. 745. 4883. Droit économique. op. Costin. op. p. cit. a se vedea Cass. 24 Ph.. p. 312.. nr. 99-D-49 6 iulie 1999. pe de-o parte.. Jamin. cit. 28 mai 1996. 4884. apud Recueil Lamy. clauza nu ar fi fost ilicită. com. 2007..N. reînnoirea produselor se face des. afirmând doar că aceasta ar fi fost necesară menţinerii reţelei de franciză. 32 Cass. La fel. Verbraeken. know-how-ul constând tocmai în alegerea produselor pe care clientul final le va prefera şi le va identifica ca fiind ataşate colecţiei de produse a francizorului. cit. precum calculatoare şi imprimante. Meyer. 18 iunie 1997. cit. 31 Cons.ro). cit. Ph. Droit de la distribution. op. D. 59. Paris. Baschet. ori ar fi specificat materialele necesare (pungi de hârtie). 21 A se vedea Recueil Lamy. p. 173. op. nr. com. p. cit. nearătând. 2007. 151.. Droit économique. déc. 25 Ibidem.. le Tourneau. Droit économique. ghid în ceea ce priveşte calitatea produselor. Conc. D. nr. în mod concret. le Tourneau. 110. cu notă de C. 11/2002. 629. 10 ianuarie 1995. 27 Curtea de Casaţie franceză a infirmat decizia unei instanţe care a purces la o apreciere sumară a unei clauze de aprovizionare exclusivă. într-o altă speţă.. 1997. iar pe de altă parte. 29 D. BOCCRF 20 august. nr. apud Recueil Lamy. preţ indicativ. 119. cit. D.. nr. Ferrier. op..-M. apud J. op. în RJDA nr. 26 Considerentul 9 din Regulamentul 4087/88. BOCCRF. 30 D. 2007. II. Contractul de franciză poate prevedea o clauză de aprovizionare exclusivă (www. 1997. prin ce anume s-ar fi demonstrat caracterul necesar. 23 În sensul că o clauză de aprovizionare exclusivă este o clauză necesară în contractul de franciză. conc. 22 M.. déc.. op.. Litec. com. p. Droit de la distribution. 174-175. nr. 33 C. Leloup. 21 ianuarie 1997. Ferrier. Somm. S. p. 215. a se vedea Recueil Lamy. 1206. 28 Într-o speţă s-a considerat a fi restrictivă de concurenţă clauza prin care contractul de franciză al unei reţele de distribuire de produse cosmetice impunea francizaţilor a se aproviziona de la francizor cu materiale necesare amenajării vitrinelor pentru expunerea produselor. Deleanu. p. nr. catalog al produselor. în RJDA nr.

precum şi faptul că nici textul explicit al Liniilor directoare pentru aplicarea Regulamentului 2709/99 nu face nicio referire la existenţa unor astfel de clauze. Clauza care prevede un coeficient de penetrare impune francizatului a realiza un anumit procent în ceea ce priveşte vânzările sale. dar şi de cea română). pot fi indicii în direcţia aprecierii acestora ca aplicaţii particulare ale clauzei de aprovizionare exclusivă. Această stipulaţie nu-l va împiedica pe francizat a se aproviziona de la alt furnizor odată ce a depăşit procentajul stabilit în contract 4 . respectiv de a avea un anume rezultat din punct de vedere comercial. Sunt deci clauzele de randament mai mult decât o aplicaţie particulară a clauzei de aprovizionare exclusivă? Într-adevăr. Clauza de minimum impune francizorului a achiziţiona un volum minim ori o valoare minimă a achiziţiilor sale de la francizor 5 . nedefinindu-le. de altfel. clauzele de randament şi clauza de aprovizionare exclusivă au acelaşi obiect: achiziţiile făcute de către un francizat de la francizorul său. În ceea ce priveşte însă clauzele „de penetrare”. prin obligaţia asumată de către francizat de a se extinde. în situaţia în care cantitatea ori procentul impus prin intermediul lor este ridicat. mai evident. cla-uzele de randament se vor circumscrie clauzei de aprovizionare exclusivă 9 . legislaţia română şi cea comunitară neimpunând condiţii de valabilitate ale clauzelor de randament. De fapt. cea de quota şi cea de minimum. fixat pentru o anumită perioadă. atunci când va fi cazul. dispoziţiile referitoare la clauza de aprovizionare exclusivă. acesta fiind nevoit a se aproviziona într-un anumit ritm de la francizor 7 . acestea se departa jează de celelalte două clauze de randament.Subsumate noţiunii de aprovizionare exclusivă sunt şi clauzele denumite „de obiectiv” ori „de randament” 1 . în raport de totalitatea vânzărilor produselor din respectiva gamă. clauza de randament devine o veritabilă clauză de aprovizionare exclusivă 10 . acestea însumând trei categorii: clauza de quota. „clauza de penetrare” ori „coeficientul de penetrare” 2 . Aşa cum s-a afirmat în doctrină. respectiv de o reglementare legislativă. inclusiv a acelora aparţinând unor mărci diferite. Prin stipularea clauzei de quota în contractul de franciză. . Faptul că aceste clauze nu beneficiază de o recunoaştere. un procent al acestora. nici măcar necuprinzându-le într-o definiţie mai largă. referindu-se la un procent al achiziţiilor care să depăşească cifra de 80 (care este limita maximă impusă de legislaţia comunitară. urmând a li se aplica. Doctrina a afirmat că există deosebiri între clauzele de randament şi clauza de aprovizionare exclusivă 8 . indiferent de faptul că stipulaţia indică o cifră a volumului achiziţiilor ori. precum în cazul clauzei de non-concurenţă care o înglobează şi pe cea de aprovizionare exclusivă. În măsura în care aceste achiziţii nu depăşesc un anumit prag clauza va fi validă. clauza de minimum. clauzele de randament au scopul de a-l mobiliza pe francizat. francizatul este obligat a se aproviziona într-un anumit procentaj din totalul cifrei sale de afaceri ori din cel al volumului produselor distribuite de la francizor 3 . vânzări raportate la întreaga zonă acoperită de către respectivul francizat 6 . Însă.

în timp ce clauzele de randament sunt introduse în scopul de a-l determina pe francizor a realiza o cifră de afaceri însemnată. indiferent de scopul urmărit prin inserarea lor în contractul de franciză. însă aceasta va fi rezultatul augmentării capacităţii comerciale a francizatului. francizatul fiind obligat a se aproviziona într-un anumit ritm. fiind greu de presupus că un anume distribuitor poate să se oblige ferm în a atinge o anume cotă de piaţă. identitatea comună a reţelei. În cazul clauzei „de penetrare” soluţia pare a fi chiar mai evidentă. de imaginea mărcii francizorului 12 . Evident că o mai mare cotă a pieţei va determina şi creşterea volumului achiziţiilor francizatului. având o importanţă deosebită. Scopul inserării clauzelor de randament este elementul de diferenţiere între acestea şi clauza de aprovizionare exclusivă. Contractul-model de franciză redactat de Camera de Internaţională de Comerţ din Paris (CCI) propune două modele de clauze de quota: „francizatul trebuie să depună toate eforturile pentru a realiza quota fixată” şi „francizatul este ţinut a realiza quota fixată. Clauza de aprovizionare exclusivă este inserată în contractul de franciză pentru a menţine imaginea mărcii sale. contribuie la reuşita acestuia. fără exclusivitatea anterior stipulată”(art. Aşadar. în viziunea redactorilor contractului-model de franciză internaţională. respectiv nulitatea. respectiv dinamizarea francizatului. în caz contrar francizorul putând ori cere rezilierea contractului pentru neexecutarea de către francizat a obligaţiei sale contractuale în temeiul art. cât şi obligaţii de rezultat. considerăm că acestea ar trebui a fi redactate astfel încât să îmbrace . acestea vor fi supuse aceleiaşi sancţiuni ca şi clauza de aprovizionare exclusivă. ori a continua executarea contractului. cu consecinţele specifice fiecărora. S-a ridicat întrebarea dacă obligaţiile asumate de către francizat în cadrul clauzelor de randament sunt obligaţii de mijloace ori obligaţii de rezultat? 11 În doctrină s-a afirmat că aceste obligaţii sunt obligaţii de mijloace şi nu de rezultat. nu se referă atât la achiziţiile pe care acesta le face de la francizor. în timp ce în cazul clauzelor „de penetrare” acesta este atins indirect. Efectul anticoncurenţial este acelaşi în cazul celor două tipuri de clauze. deoarece chiar dacă atingerea unui anumit rezultat economic depinde de atitudinea distribuitorului. Aceste elemente sunt legate de activitatea francizorului. de condiţii ale pieţei. Ţinând cont de natura obligaţiilor generate de către clauzele de randament în sarcina francizaţior. 19) 13 . Clauza „de penetrare” impune o dinamică a dezvoltării comerţului francizatului. Deşi scopul pentru care sunt inserate clauzele este acelaşi. o expunere mare pe piaţă nefiind posibilă în lipsa mărfurilor care fac obiectul comercializării. acest scop este atins direct în cazul clauzelor de quota şi de minimum. Considerăm că atunci când în contractul de franciză sunt stipulate clauze de quota ori de minimum care conduc la o depăşire a procentului de 80 în ceea ce priveşte achiziţiile francizatului. cunoscând consecinţele pe care le are neîndeplinirea unei asemenea obligaţii. În cazul clauzei de quota şi a clauzei de minimum diferenţa este mai puţin vizibilă din cauza apropierii de clauza de aprovizionare exclusivă.Există deci diferenţe între ceea ce numeşte doctrina categorii ale aceleiaşi clauze. mai ales aceea publicitară. 27. alte elemente. clauzele de randament pot genera în sarcina francizatului atât obligaţii de mijloace.

op. 3 Ibidem. impunerea unor cifre de realizat de către membrii reţelei poate fi considerat un comportament abuziv al iniţiatorului reţelei. alături de clauza de quota şi clauza de minimum există încă o categorie a clauzelor de randament. 40. 28 iulie 2005. a unei renegocieri anuale. 2 Ibidem. le Tourneau. a se vedea Recueil Lamy. p. le Tourneau. 455. nr. Rouen. respectiv aceea a „clauzelor de obiectiv” care ar impune francizatului realizarea unui anumit scop stabilit de către părţi. 4273. fiind deci. Licari. Droit économique. 39. în dorinţa de a proteja reţeaua. cit. nu este asimilabilă clauzei de non-concurenţă. 10 S-a soluţionat şi în sensul că o clauză de quota. 9 Ibidem. 2007. 4272. acesta are tot interesul în a impune. p. nr. p.A. realizarea unei cifre minime. a se vedea Fr. 25 octombrie 2001. op.forma obligaţiilor de mijloace. Atingerea rezultatului fiind supusă unor elemente aleatorii. nr. 8 Ibidem. conc. le Tourneau... nr. Autorul apreciază că inserarea în contract a unei clauze de randament care să impună obligaţii de rezultat este abuzivă şi poate antrena răspunderea în temeiul obligaţiei . 2007. op. p. nr. 41. care impunea însă un procentaj al vânzărilor ridicat. în timp ce clauzele de randament care să se refere la atingerea unui anume rezultat nu vor fi discreţionare dacă vor indica şi nu vor impune un anume rezultat. 4275. iar aceasta cu caracter de obligativitate. întocmai aprovizionării exclusive. 4 Pentru o soluţie jurisprudenţială în acest sens. De aceea nici raţionamentul invers. apud Recueil Lamy.. autorul apreciază că aceleaşi consecinţe vor fi antrenate şi de stipularea unor clauze de randament cu caracter excesiv. 40. op. se poate afirma că va fi deopotrivă util şi francizorului şi francizaţilor inserarea unor clauze de randament care să impună o limită minimă a realizărilor francizaţilor. cit. 6 Ibidem. 1 A se vedea Ph. Droit économique. în RJDA nr. În sensul că. 11 A se vedea Ph. p. nr... cel puţin. clauzele de randament sunt supuse unei reaprecieri. În concluzie. p. 39. 879. Într-o exprimare sintetică s-a spus că prin intermediul clauzei „de penetrare” francizorul poate impune francizatului să „cucerească” o parte a pieţei pe perioada derulării contractului.-X. 8/2002. 7 Ph.. dacă din formularea sa nu rezultă caracterul obligatoriu pentru distribuitor. p. 40. Desigur că. a se vedea Cons. déc. 4273. deci de aprovizionare exclusivă. cit. cit. le Tourneau. acela de a considera de plano abuzivă inserarea unei clauze de randament care implică obligaţii de rezultat. Deşi jurisprudenţa nu pare a face deosebire. a se vedea C. a se vedea Recueil Lamy.. Droit économique. În acelaşi sens. Autorul arată că indiferent de durata contractuluicadru. nr. obligaţii de mijloace. 5 Ph. fiind deci obligaţii de rezultat. op. 4277. 2007. 05-D-48. 12 Ibidem. cit. nu va păstra limitele echilibrului contractual. Este posibilă coexistenţa obligaţiilor de rezultat cu acelea de mijloace în cadrul clauzelor de randament. cu notă de Peyre J. Autorul arată că intensitatea juridică a clauzelor va depinde mult de modul de redactare a clauzei şi va diferi de la un contract la altul.

francizorul nu trebuie să urmărească prin aceasta a-l penaliza pe fostul francizat. În dreptul român. iar mărfurile francizatului. pentru că se referă doar la cauzele care pot determina o reziliere fără preaviz. ori fabricării. cea de-a doua. impuse de către acesta din urmă. 152. op. în dreptul român acest aspect nu este reglementat. Aceste două dispoziţii nu sunt suficiente în a-l proteja pe francizat în eventualitatea încetării contractului înainte de împlinirea termenului: prima. în funcţie de mărimea stocului. Aşadar. De asemenea. 52/1997 3 . pentru că este prea generală. nu vor mai fi utile francizatului câtă vreme achiziţionarea lor a fost impusă de către francizor în scopul desfăşurării activităţii francizabile. Codul deontologic european al francizei arată că trebuie reglementată prin contractul de franciză şi modalitatea de preluarea a stocurilor francizatului de către francizor: „fiind indicate în contract condiţiile de preluare şi/sau utilizare a utilajelor specifice. de asemenea.G. acesta nemaiacţionând sub marca francizorului. Verbraeken. p. ori prestării serviciilor 1 . O. . De asemenea. noţiunea de „suficient” va trebui determinată de la caz la caz. Nu rezultă că preavizul ar fi datorat. ci să protejeze identitatea şi reputaţia reţelei de franciză” 2 . printre altele şi pentru ca francizatul să aibă timp pentru a-şi lichida stocul. utilajele. fie că acestea sunt necesare prezentării produselor. Atât în ceea ce priveşte stocul de produse. (1)]. ori chiar în situaţia în care aprovizionarea nu este obligatoriu a fi făcută de la francizor. francizatul se va afla în proprietatea echipamentelor necesare desfăşurării activităţii care face obiectul francizei. cât şi utilajele necesare desfăşurării activităţii francizatului probleme se vor ridica la momentul încetării contractului de franciză: produsele din stoc nu vor putea fi comercializate de către francizat. mărginindu-se la a arăta că „în cadrul clauzelor de reziliere se vor stabili în mod clar circumstanţele care pot să determine o reziliere fără preaviz”. 6 alin. cit. §4 Clauza de aprovizionare exclusivă şi clauza cu privire la preluarea stocului francizatului Ca urmare a obligării francizatului a se aproviziona de la francizor în anumite cantităţi. având deci caracter accesoriu produselor. de asemenea că impunerea unui obiectiv precis determinat în cazul clauzei de randament este surprinzătoare ţinând cont de aleatoriul care caracterizează activitatea de distribuţie. nu şi la alte aspecte subsecvente încetării relaţiilor contractuale. nr.de informare precontractuală. francizatul se va găsi în permanenţă în posesia unui stoc.. Sintagma „un preaviz suficient de mare” este necesară. precum şi că „francizorul va înştiinţa pe beneficiar cu un preaviz suficient de mare asupra intenţiei de a nu reînnoi contractul la data expirării sau de a nu semna un nou contract” [art. precum şi utilajele accesorii producerii ori comercializării acestora rămân în proprietatea fostului francizat care se vede în imposibilitate de a le valorifica. nu reia o asemenea dispoziţie. 13 C. dar nu şi suficientă.

civ. civ. echitatea va fi aceea care va conduce la o corectă distribuire a riscurilor contractuale. În doctrină s-a încercat a se căuta un fundament pentru obligarea francizorului de a prelua stocul francizatului. de încetare a raporturilor contractuale. aşa cum am arătat. după natura sa”. al cărui text este identic celui al art. în dreptul român. obiectul sau legea îl dă obligaţiei. din prisma similitudinii dispoziţiilor art. ce echitatea. Aşadar. de executare a contractului cu bună-credinţă. În acelaşi timp. civ. în lipsa unei stipulaţii exprese. niciunul dintre principiile care trebuie să fie respectate de contract. în această situaţie. chiar în temeiul acestei obligaţii de cooperare. o obligaţie care se subînţelege că-i incumbă francizorului în temeiul obligaţiei. Considerăm însă că nu se pot crea noi obligaţii în sarcina unuia sau a altuia dintre contractanţi. în termenii O. francizorul nu este ţinut de o obligaţie în acest sens. 970 C. cu atât mai justificat este ca şi faza finală. interes . la o reconsiderare a obligaţiilor părţilor şi a stabilirii de noi obligaţii în sarcina unuia dintre contractanţi. român: „convenţiile trebuie executate cu bunăcredinţă. francez. pentru că nu are posibilităţi viabile de valorificare a mărfurilor. însă legis-laţia română în materie nu enumeră printre clauzele care trebuie să fie cuprinse de contractul de franciză pe aceea de preluare a stocurilor. contractul de franciză beneficiază de reglementare legală. deoarece are interesul de a urmări destinaţia acestor mărfuri. mai generale. contractul a fost reziliat din culpa respectivului furnizor 5 . să se desfăşoare la fel. Este adevărat că buna-credinţă trebuie să guverneze orice relaţie contractuală.Situaţia este similară şi în dreptul francez unde. 1135 C. civ. 52/1997. iar doar într-un caz izolat furnizorul a fost obligat să preia stocurile distribuitorului însă. iar aceasta cu atât mai mult cu cât. conform acestui raţionament. aplicabilă şi în dreptul român. francez cu art. Obligarea francizorului de a prelua stocul francizatului echivalează cu obligarea acestuia la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare. spre deosebire de dreptul francez unde contractul de franciză este unul nenumit. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele. Deoarece ambii contractanţi au interese referitoare la preluarea stocurilor – francizatul. 1135 C. Rămâne de văzut în ce măsură jurisprudenţa noastră va considera că obligaţia de preluare a stocurilor de către francizor va fi o obligaţie de natura contractului de franciză. nr. în stadiul actual al legislaţiei noastre care reglementează franciza. Acestea s-ar desprinde din art. francizorul. dar la toate urmările. fiind. nu se referă la preluarea stocurilor. Considerăm că. jurisprudenţa a considerat că francizatul rămâne în proprietatea stocurilor sale 4 . român. de aici şi existenţa obligaţiei de cooperare inclusiv în acest moment contractual. iar aceasta nu face nicio trimitere la problematica stocurilor. Analiza interesează.G. în temeiul unei bune-credinţe şi a unei echităţi „postcontractuale” 6 . s-a considerat că un ultim efect al obligaţiei de cooperare a părţilor s-ar analiza în obligaţia francizorului de a prelua stocurile devenite inutile pentru francizat 7 . iar dacă negocierile pentru încheierea unui contract se desfăşoară sub egida acesteia. în temeiul echităţii. Este forţat a se purcede. Codul deontologic european al francizei face trimitere la acest aspect 8 . 970 C. De asemenea. expres stipulate în contract. Într-adevăr. în lipsa unor dispoziţii cu privire la preluarea stocurilor. inclusiv la acelea legate de marfa rămasă în imposibilitate de valorificare la francizat.

52/1997 are ca punct de inspiraţie Codul deontologic european al francizei. Autorul consideră că. Bull.. şi piesele de schimb vor face obiectul preluării. 11 D. Anexa 15 (www. pe lângă produse..-X.. 894. 2007..eff-franchise. 597 şi urm. nr. suficient pentru lichidarea respectivului stoc. Autorul încearcă găsirea unui punct comun soluţiilor date în dreptul francez şi în dreptul german. 5 Cass. 3 O. de asemenea. 4812. va fi util a se stipula în contractul de franciză clauze care să reglementeze preluarea stocurilor.. op. com. 282. 2 Codul deontologic european al francizei. Baschet..com). civ. 63. p. 6 Fr. indicate 9 . Droit économique.% care reprezintă costurile preluării”. stipulat în contract 11 . com. op.. op. sub marca francizorului. Această clauză are o utilitate mărginită.G. de vreme ce obligaţia de cooperare se regăseşte încă din faza precontractuală. op. Licari. apud D.subsumat scopului mai general de a proteja şi menţine imaginea coerentă a reţelei –. cit. 894. JCP 1988 II 20995. de încheiere a relaţiilor contractuale. în condiţii de preţ. p. a se vedea Recueil Lamy. art. 25 februarie 1986. cit. 7 A se vedea Fr. Licari. cit. În acest caz. Cass. nr. com. Doctrina a sugerat trei variante de clauze cu privire la preluarea stocurilor: clauza prin intermediul căreia francizorul să se oblige a prelua stocurile. 10 Ibidem. op. 282. fără culpa francizatului. iar autorul sugerează următoarea clauză: „în cazul rezilierii contractului ori a refuzului de reînnoire a acestuia. 283. stocul constituit din produsele şi piesele de schimb nevândute. 23 mai 2000. promotorul reţelei este obligat a prelua stocurile foştilor distribuitori. nr.. În speţă era un contract de concesiune unde stocul a fost preluat la valoarea de inventar a bunurilor. câtă vreme rămâne la latitudinea francizorului de a achiziţiona produsele respective. de principiu. 600. 9 Ph.. 5. le Tourneau. cit. apud Ph. vor fi preluate de către francizor la preţul lor de achiziţie din care se deduce o cotă de .. 728.. Baschet. D. op.-X. nr. clauza care să permită francizatului a continua vânzarea produselor.. p. Autorul exemplifică: aparatele folosite într-un salon de coafură. Baschet. op. 16 februarie 1970. cit. cit. le Tourneau. §5 Sancţiunea stipulării unei clauze de aprovizionare ilicite . cit. unde. p. 8 Dispoziţiile Codului deontologic european al francizei nu au însă forţă obligatorie. nr. p. 4 Cass. este logic ca aceasta să se întindă şi pentru faza de final. clauza prin intermediul căreia să i se lase francizorului facultatea de a prelua stocul 10 . IV. 1 A se vedea Ph.. comandate în ultimele şase luni contractuale. în afară de cazul când părţile înţeleg să le confere o asemenea valoare. le Tourneau. cit. op. întinzându-se apoi pe întreaga perioadă de executare a contractului. de asemenea. nr. într-un anumit termen. practic francizatul găsindu-se în aceeaşi situaţie în care s-ar fi aflat dacă o asemenea clauză nu ar fi fost inserată în contract. utilajele necesare spălării autoturismelor într-un stabiliment destinat acestei activităţi.

asemenea oricăror obligaţii contractuale. respectiv aceea de a respecta ritmul aprovizionării 4 . Rezoluţionarea respectivului contract de vânzare-cumpărare pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a preţului mărfurilor nu va aduce un real beneficiu francizorului ori reţelei înseşi. nulitatea clauzei de aprovizionare poate antrena şi nulitatea contractului de franciză. urmare a reuniunilor în scop informativ şi al prezentărilor noilor produse 6 . Aşa cum s-a apreciat însă de către jurisprudenţa franceză. francizorul îl va putea acţiona în judecată pe francizat pentru rezoluţiunea respectivului contract de vânzarecumpărare. Câtă vreme francizorul îşi îndeplineşte obligaţia contractuală de a livra marfa. dar şi pe aceea de plată a preţului mărfii achiziţionate. Deci. această din urmă obligaţie este corelată celei de aprovizionare exclusivă. pe de-o parte. atât din punctul de vedere al legislaţiei române. impunând un sistem de comandă pe bază de catalog. instanţa nu s-a pronunţat în sensul rezilierii contractului de franciză din culpa francizatului care nu-şi îndeplinise obligaţia de plată a preţului produselor furnizate de către francizor. Acest contract. nulitatea acesteia nu va atrage şi nulitatea contractului însuşi 3 . şi francizatul trebuie să îndeplinească obligaţia corelativă de plată a preţului. cât şi al celei comunitare 1 . precum aceea a aprovizionării francizatului de la francizor şi obligaţia francizatului de a plăti preţul produselor cu care a fost aprovizionat. ţinând deci de executarea contractului de vânzare. vor trebui a proceda la o . Instanţa franceză face o diferenţiere între obligaţiile asumate prin contractul de franciză însuşi. pe de altă parte. deşi subsecvent celui de franciză. precum în cazul francizei de distribuţie 2 . Părţile. În cazul în care această obligaţie nu este îndeplinită. însă atunci când clauza de aprovizionare exclusivă nu prezintă un caracter determinant pentru contract. Totuşi. Obligaţia de plată a preţului produselor furnizate de către francizor este o contrapartidă pentru livrarea unui bun conform comenzii. sunt aceea de a furniza produsele care fac obiectul clauzei în ceea ce-l priveşte pe francizor şi. Astfel. iar nu de aceea a executării obligaţiilor rezultând din contractul de franciză însuşi 7 . fiind contrapartida acesteia. atunci când aceasta este esenţială pentru contractul de franciză. aceasta va fi nulă.În cazul în care clauza de aprovizionare exclusivă stipulată în contractul de franciză nu îndeplineşte condiţiile de valabilitate. şi obligaţiile rezultând din vânzările efectuate în temeiul contractului de franciză. în timp ce în contract era prevăzut că aprovizionarea se va baza pe reînnoirea periodică a colecţiilor. Aceste obligaţii vor trebui respectate întocmai de către părţi. Clauza de aprovizionare exclusivă este inserată în contract în scopul menţinerii imaginii unitare a reţelei. jurisprudenţa franceză a decis rezilierea unui contract de franciză şi plata de daune-interese către francizat deoarece francizorul a modificat unilateral modalitatea de aprovizionare pe parcursul derulării contractului. obligaţiile asumate prin inserarea clauzei de aprovizionare exclusivă în contractul de franciză. Într-o altă speţă însă. are o rezonanţă deosebită în executarea contractului de franciză însuşi. fiind repuse în situaţia anterioară. în ceea ce-l priveşte pe francizat 5 . considerând că nu există o legătură de cauzalitate între obligaţiile care rezultă din contractul de franciză.

Neplata preţului poate. conduce la aceasta. clauza de minimum. contractul-cadru nu obligă părţile la nicio livrare de marfă ori o plată. clauza de exclusivitate teritorială va trebui să aibă ca obiect doar acele elemente necesare reiterării knowhow-ului. deci o obligaţie izvorâtă. pentru a cărui concretizare trebuie încheiate contractele de aplicaţie 9 . respectiv de plată a preţului produselor furnizate. Iar plata preţului poate. Aprovizionarea exclusivă va conduce. rezilierea contractului de franciză. drept urmare. În urmărirea fidelă a acestui scop. după caz. traducându-se printr-o lipsă de executare cu bună-credinţă a contractului de franciză însuşi. a succesului în afaceri al francizorului. neputându-se realiza decât în prezenţa materiilor prime ori a produselor corespunzătoare. Odată impus prin contractul de franciză un ritm al aprovizionării. iar nerespectarea acestora vor putea conduce la rezilierea contractului. ori cea privind coeficientul de penetrare al pieţei. respectiv. ea însăşi. reiterarea întocmai a know-how-ului şi. aptă să conducă la rezilierea acestuia. din contractul de franciză care cuprinde clauza de aprovizionare exclusivă 11 . cât şi francizatul având astfel certitudinea unui ritm al vânzării. la momentul încetării relaţiilor contractuale. să nu fie făcută de către francizat! Considerăm că o asemenea distincţie este artificial creată. Aşa cum s-a arătat în doctrina de specialitate. a căror încheiere este stipulată în contractul-cadru de franciză 8 . În funcţie de specificul şi. Nu va fi nevoie de încălcarea în mod repetat a obligaţiei de plată a preţului pentru ca aceasta să echivaleze cu o executare defectuoasă a contractului de franciză. indirect. Atât obligaţia de aprovizionare. stabilind doar un cadru general. la menţinerea imaginii şi identităţii comune a reţelei de franciză. respectiv clauza de quota. prin exigenţele cu privire la calitate pe care le impune. din nou. cât şi aceea de plată a produselor izvorăsc din contractul de franciză 10 . într-un final. Obligaţia francizatului de a se aproviziona de la francizor rezultă din contractul de franciză. francizatul poate ajunge într-o situaţie de blocaj. respectiv al cumpărării de care. iar obligaţia de plată a mărfurilor astfel achiziţionate este distinctă de contractul de franciză. făcându-se doar în temeiul contractelor de aplicaţie? Nerespectarea obligaţiei de aprovizionare exclusivă de către francizat ar atrage deci. ori un terţ). . astfel se justifică şi importanţa diferită pe care clauza o are în funcţie de tipul reţelei de franciză (şi care va determina. de necesităţile fiecărei reţele. însă neîndeplinirea obligaţiei de plată corelative aprovizionării.nouă operaţiune de aprovizionare. Introducerea clauzei de aprovizionare exclusivă în contractul de franciză are o utilitate deosebită. inclusiv nulitatea contractului de franciză în situaţia în care clauza este lovită de nulitate). Obligaţia de plată a preţului este o obligaţie corelativă aprovizionării. atât furnizorul (indiferent dacă acesta este sau nu şi promotorul reţelei. va beneficia consumatorul. în contractul de franciză pot fi inserate variante ale clauzei de aprovizionare exclusivă. ar atrage doar rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare care are ca obiect respectivele mărfuri? Contractele de vânzare-cumpărare care au ca obiect produsele prevăzute de clauza de aprovizionare exclusivă sunt contracte de aplicaţie.

Pentru detalii despre nulitatea prevăzută de art. în cazul obligaţiilor contractuale de cumpărare” [art. Le contenu juridique des décisions de 1er décembre 1995. 2e ch. În dreptul român. 81 parag. Baschet. cit.. a se vedea şi S.. civ.. 21/1996. nr. Droit du marche. cit. nr. apud Recueil Lamy. Droit des affaires de l’Union européenne. cit. 4 În acest scop pot fi inserate în contract clauzele de quota. 1129 C. Ulterior.A. fiind deci licit. 1995. serviciile şi tehnologiile. le Tourneau. republicată (M. Bull. p. G. 2007. care sunt permise. valide şi deci permise în anumite condiţii. D. 2007. 3 A se vedea D. Litec. 749. 742 din 16 august 2005) prevede că „sunt nule de drept. astfel cum ea este inclusă în definiţia clauzei de non-concurenţă face parte din categoria „clauzelor gri” care pot fi deci exceptate dacă îndeplinesc anumite condiţii. . precum şi despre abordarea impusă de către noul regulament comunitar. 2/2001. Aceste situaţii pot şi trebuie a fi preîntâmpinate prin stricta lor reglementare în contractul de franciză.. poziţie criticată vehement de către doctrină (L. Pentru comentarii asupra acestor decizii. nr. nr. op. 5 şi 6 din prezenta lege”. Pentru detalii asupra tipurilor de clauze „albe”. 8 decembrie 1991. 1997.G. respectiv pentru lipsa obiectului determinat al convenţiei. a se vedea C. de Leyssac. a se vedea J. spre deosebire de cele anterioare.A. p. Parleani. 148. 1009. Baschet. p. Parleani. nr. Pentru detalii asupra sancţionării în dreptul francez a exclusivităţii de aprovizionare. 5 Jurisprudenţa franceză pentru o perioadă îndelungată. Clauza de aprovizionare. G. 2002. civ. Plaidoyer pour un revirement: contre l’obligation de détermination du prix dans les contrats de distribution. Vogel. Joel. nr. 1999. 4883. „negre”. Douai. cu notă de D. 185. nr. T. JCP E 1998. 49 din Legea concurenţei nr. Leloup. Ed. convenţii sau clauze contractuale raportându-se la o practică anticoncurenţială prohibită prin art. art. Revet. Mainguy. 155 şi urm. 7 octombrie 1997. 64. com. a pronunţat nulitatea contractului de franciză pentru lipsa determinării preţului (în temeiul art. cit. op. Aix 1992. op.-L. nr. rămânând ilicite. orice angajamente. a se vedea M. în RTD com.. 11.. fie ele exprese ori tacite. p. 149 şi urm. 1 Art. Un an après les arrêts de l’Assemblée plénière. În dreptul intern francez. (3)]. 2 al Tratatului CE prevede nulitatea de plin drept a clauzelor prohibite. p. 2 alin. Lebreton. Droit économique. cit. 4883. apud D. a se vedea Ch. 1591 C. la fel. Paris. p. 865 şi urm. 105. civ. (textul se regăseşte şi în art. 964 C. D. sancţionarea clauzei de aprovizionare exclusivă este făcută în temeiul art. 81 parag. Of.-M. chiar dacă acordul în care sunt cuprinse va beneficia. Paris. 52/1997 precizeazã ca fãcând obiectul obligaţiei precontractuale de informare „determinarea tarifelor privind prestările de servicii şi tarifele privind produsele.A. francez care stipula că „preţul de vânzare trebuie să fie determinat şi stabilit de către părţi”). 6 C. 749. op. 15 septembrie 2000. român).. nr.fiind în imposibilitate de a valorifica mărfurile deja achiziţionate. nr. 1/1997 p. cele care sunt interzise. 10 ianuarie 1992. 1 şi urm. Droit économique. Aceste clauze nu vor beneficia de exceptare. în unanimitate. în RJDA 1992. 2 Cass. C. Curtea de Casaţie franceză (în cuprinsul a patru decizii ale Assemblée plénière du 1 er décembre 1995) a schimbat fundamental jurisprudenţa franceză. „gri”. Recueil Lamy.). 281.. 2. La détermination du prix: nouveau enjeux. nr. a se vedea Ph. p. Gavalda. op. Presses Universitaires de France. 1645. Aix-en-Provence. O. publice sau oculte. C. pe categorii de acorduri de distribuţie. în RJDA nr.

M. urmărind reiterarea succesului în afaceri al francizorului. 190. 1344. ori distribuite. asumate prin contractul de franciză. Pentru detalii asupra contractului-cadru de franciză. S-a arătat că obligaţiile de a se aproviziona.Concept §2 . de asemenea. com. 12/2005. eventual şi la acordarea de daune-interese. o „subtilă” diferenţă §5 . se va executa cu respectarea principiului menţinerii identităţii comune şi a reputaţiei reţelei de franciză 1 . La menţinerea unei imagini comune a reţelei vor contribui atât produsele ori serviciile care vor fi comercializate.Reglementare legală. în scopul constrângerii debitorului pot fi introduse pacte comisorii ori clauze penale.7 8 Cass. a căror neexecutare va conduce la rezilierea contractului. Validitatea clauzei de impunere a preţului de revânzare de către francizor §3 . a se vedea Recueil Lamy.1).. 2007. p.. Ferrier. a se vedea C. op. 136. fără ca. p. corelativă obligaţiei francizatului de a se aproviziona de la francizor. este. sunt obligaţii de a încheia ulterior contracte. nr. 9 Ibidem. cit. Contrat modèle de franchise internationale de la CCI: Les obligations du franchiseur în Séminaire organisé à Liégé 2000. Bruxelles. preţ). 189 şi urm.M. cit. Bruylant. a se vedea C. p. deci simple obligaţii „de a face”. în RJDA nr. creditorul obligaţiei să ceară executarea forţată. că în executarea obligaţiei principale.Validitatea clauzei prin care se recomandă preţul de revânzare ori a aceleia care impune un preţ maximal de revânzare în reţeaua de franciză. 11 În acelaşi sens. de aprovizionare. cuprinsă într-o clauză propusă de contractul-model de franciză internaţională redactat de CCI: „francizorul va furniza francizatului produsele care fac obiectul francizei şi/sau se va asigura că sunt furnizate francizatului cel mai târziu în termen de X zile de la receptarea comenzii făcute de către francizat” (art. Costin. nr. op. 2001. ..Sancţiunea stipulării clauzelor cu privire la preţ în contra dispoziţiilor legale §1 Concept Contractul de franciză.Preţuri recomandate şi preţuri impuse. ori chiar produse de către membrii reţelei. 4273. francizatul trebuie să încheie contracte de aplicaţie prin care să stabilească normele de livrare (termene. A se vedea D. Capitolul VI Clauza privind preţul de vânzare al produselor comercializate în reţeaua de franciză §1 . 18. Justificare §4 . 10 Obligaţia francizorului de a-l aproviziona pe francizat. Costin. 191. 12 iulie 2005. Autorul arată că principala obligaţie generată de contractul-cadru de franciză în sarcina francizatului este aceea de a achiziţiona materialul sau produsele utilizate pentru prestarea serviciilor ce formează obiectul francizei. Droit économique. în principiu. p.

cât şi preţul acestora, consumatorul final percepând reţeaua de franciză ca pe un tot unitar. De altfel, produsele fiind comercializate, iar serviciile fiind prestate sub aceeaşi marcă, pentru client va părea normal ca şi preţul să fie identic 2 . Mai mult, publicitatea făcându-se unitar, la nivelul întregii reţele 3 , diferenţele de preţ vor crea confuziune în rândul clientelei, iar aceasta se va reflecta tot în pierderea imaginii unice a reţelei de franciză. În lumina celor de mai sus, apare ca fiind pe deplin justificată intenţia francizorului, care este promotorul, dar, totodată, şi garantul reţelei de franciză, de a impune preţul cu care vor fi comercializate produsele sub marca reţelei de franciză, respectiv serviciile prestate în reţea 4 . Pe de altă parte însă, una dintre caracteristicile contractului de franciză este aceea că este un contract de colaborare încheiat între comercianţi independenţi 5 . Iar una dintre consecinţele independenţei părţilor contractului de franciză este aceea că francizatul va putea stabili preţul produselor ori serviciilor care fac obiectul activităţii reţelei de franciză respective 6 . Există aşadar o contradicţie între interesele reţelei, de uniformizare şi oferire a unei imagini comune a mărcii, iar, în ultimă instanţă, de a pune în aplicare know-how-ul de către toţi membrii reţelei 7 şi interesele particulare ale francizaţilor, în special acela de a-şi menţine calitatea de comercianţi independenţi, calitate care presupune şi libertatea acestora de a fixa preţul produselor pe care le comercializează. Fixarea preţului produselor ori serviciilor oferite de către reţeaua de franciză a primit însă soluţionare jurisprudenţială, dar şi legislativă în dreptul comunitar, precum şi în dreptul român.
1

Potrivit art. 3 din O.G. nr. 52/1997, „contractul de franciză trebuie să reflecte interesele membrilor reţelei de franciză (...) prin menţinerea identităţii şi a reputaţiei reţelei de franciză”. 2 A se vedea J.-M. Leloup, op. cit., p. 112. În acelaşi sens, a se vedea D. Baschet, op. cit, nr. 801. Autorul din urmă consideră că în scopul menţinerii identităţii şi reputaţiei comune a reţelei este imperios necesar ca între preţurile practicate de francizaţi să nu existe diferenţe mari, de asemenea, fidelizarea clientelei se va realiza cu dificultate în condiţiile în care diferenţe considerabile de preţ vor fi remarcate între unii şi alţii dintre francizaţi. Aceasta reprezintă o abordare din punct de vedere comercial a problemei. 3 Pentru detalii asupra modului în care este organizată publicitatea în reţeaua de franciză şi a obligaţiilor legate de aceasta, a se vedea Ph. Bessis, op. cit., p. 86; Ch. Matray, op. cit., p. 88. Vechiul Regulament 4087/88 conţinea prevederi referitoare la obligaţiile privind publicitatea, art. 3.g incluzând printre obligaţiile francizatului şi pe aceea „de a plăti francizorului o parte determinată din bugetul său de cheltuieli pentru publicitate şi de a-şi face propria publicitate după ce a primit acordul francizorului, în funcţie de natura activităţii”; acordul francizorului cu privire la publicitate nu priveşte însă preţul ori condiţiile de vânzare ale produselor; a se vedea Recueil Lamy, Droit économique, 2007, nr. 4877. 4 Unii autori au şi pledat pentru omogenizarea preţurilor în reţeaua de franciză, considerând că aceasta ar fi o condiţie indispensabilă succesului formulei. A se vedea

J.P. Clement, Le respect du prix imposé par le franchiseur, Symposium européen de la franchise, Bruxelles, 18 noiembrie 1981; A. Frignani, Capitolo XIX – Il franchising nella CEE, Il franchising – Manuale sugli aspetti di marketing finanziari e giuridici, Ed. Buffetti, Roma, 1985, p. 247, apud E. Gastinel, op. cit., p. 127. 5 A se vedea supra, p. 35 şi urm. 6 A se vedea Ph. le Tourneau, op. cit., p. 139. 7 S-a apreciat că interzicerea stabilirii de către francizor a preţului de revânzare a produselor comercializate în reţeaua de franciză va limita obiectul know-how-ului transmis, constituind o restricţie a reiterării conceptului francizabil; a se vedea J.-M. Leloup, op. cit., p. 114. §2 Reglementare legală. Validitatea clauzei de impunere a preţului de revânzare de către francizor În dreptul comunitar, Tratatul de la Roma prevede că sunt incompatibile cu piaţa comună practicile concertate prin care se fixează, direct ori indirect, preţurile de vânzare ori de cumpărare (art. 81 parag. 3). Curtea Europeană de Justiţie a apreciat, cu ocazia soluţionării afacerii Pronuptia, că este restrictivă de concurenţă impunerea unor clauze care limitează facultatea francizatului de a determina liber preţurile la care comercializează ori prestează serviciile sale; situaţia nu este aceeaşi atunci când francizorul comunică francizaţilor preţuri indicative, cu condiţia ca totuşi să nu fie între francizor şi francizaţi, ori între francizaţi o practică concertată în vederea aplicării efective a acestor preţuri 1 . Ulterior, şi Comisia europeană a luat aceeaşi poziţie în materia fixării preţurilor. Astfel, în cazul Yves Rocher a impus suprimarea clauzei care impunea preţuri, chiar dacă, în practică acestea nu fuseseră aplicate de către membrii reţelei, arătând că „Yves Rocher difuzează tuturor francizaţilor un catalog al preţurilor indicative. Toţi francizaţii, inclusiv cei belgieni, sunt liberi a fixa propriul preţ de revânzare către consumatori, fiindu-le recomandat a nu depăşi preţurile indicative arătate în catalog”. În cazul Computerland, Comisia a arătat că „francizaţilor trebuie să li se lase libertatea de a fixa propriile preţuri de vânzare; aceştia vor putea însă primi bareme cu preţurile recomandate de către alţi furnizori”; la fel, în cazul reţelei Charles Jourdan, unde listele de preţuri erau reînnoite în fiecare an, la cererea Comisiei a fost menţionată în contractele de distribuţie libertatea distribuitorilor de a fixa preţurile de vânzare, listele anuale de preţuri având doar caracter indicativ, iar membrii reţelei nefiind ţinuţi a le respecta întocmai. Urmărind linia abordată de către Curtea de Justiţie şi de către Comisie, Regulamentul 4087/88 prevedea că exceptarea nu se aplică situaţiilor când „francizatul este limitat de către francizor în ceea ce priveşte preţurile de vânzare ale produselor ori serviciilor care fac obiectul contractului de franciză” 2 . Cu toate acestea însă, francizorul avea, în termenii Regulamentului 4087/88, posibilitatea de a recomanda preţurile de vânzare 3 . Un eventual acord intervenit între francizaţii unei anumite reţele prin care aceştia practicau, concertat, preţuri similare produselor ori serviciilor

oferite, putea, în termenii Regulamentului 4087/88, sta la baza unei decizii de retragere a beneficiului excepţiei acordate pentru respectiva reţea 4 . Reglementarea comunitară în vigoare, Regulamentul 2790/99, prevede că excepţia nu se aplică „acordurilor verticale care, direct ori indirect, separat sau împreună cu alţi factori aflaţi sub controlul părţilor, au ca obiect restrângerea libertăţii cumpărătorului de a-şi determina preţul de vânzare, fără a exclude posibilitatea furnizorului de a recomanda un preţ de vânzare, cu condiţia ca acesta să nu echivaleze cu un preţ de vânzare fix ori minim, ajuns astfel ca urmare a presiunilor exercitate de către una dintre părţi, ori ca urmare a stimulentelor convenite de către părţi” 5 . Liniile directoare pentru completarea Regulamentului 2790/99 aduc, de asemenea, precizări în ceea ce priveşte impunerea preţului de revânzare, arătând că „restricţia la care face referire art. 4, lit. a) a regulamentului de exceptare pe categorie, vizează preţurile de vânzare impuse, respectiv acordurile sau practicile concertate având, direct ori indirect, ca obiect stabilirea unui preţ de vânzare fix ori a unui preţ minim sau a unui nivel de preţ de vânzare fix sau minim care va trebui aplicat de către cumpărător. Atunci când dispoziţiile contractuale sau practicile concertate fixează în mod direct acest preţ, restricţionarea este flagrantă. Preţul de revânzare poate fi impus şi prin mijloace indirecte” 6 . Tot Liniile directoare arată că „sistemul «preţului de vânzare impus» cuprinde şi acordurile care se caracterizează prin faptul că preţul la care cumpărătorul este constrâns să revândă, ori preţul la care acesta este stimulat să revândă nu poate fi nici inferior, dar nici superior unui nivel stabilit, ori trebuie să fie egal unui nivel stabilit. Intră în această categorie preţurile de vânzare minime, fixe, maxime, precum şi preţurile pe care cumpărătorii sunt consiliaţi să le folosească. Preţurile de vânzare maxime ori cele cu valoare indicativă, deşi nu reprezintă restricţii specifice pot, prin efectul lor, conduce la o restricţionare a concurenţei” 7 . Aşadar, din punctul de vedere al legislaţiei comunitare, impunerea de către francizori, indiferent dacă în mod direct ori în mod indirect, a preţului de revânzare a produselor ori serviciilor care fac obiectul activităţii reţelei de franciză constituie o restricţionare a concurenţei. Clauza cu privire la impunerea preţurilor de revânzare se încadrează în categoria clauzelor „negre”, deci a clauzelor interzise, care nu pot beneficia de excepţie 8 . Doar oferirea unor indicaţii cu privire la preţ ori stabilirea unui preţ maxim este compatibilă cu regulile concurenţiale. Legislaţia română reglementează, asemenea legislaţiei comunitare, clauzele prin care este impus preţul de revânzare a produselor. Astfel, Legea concurenţei nr. 21/1996 interzice orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, orice decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi orice practici concertate, în special care urmăresc „fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale” 9 . Conform Regulamentului Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996, în cazul înţelegerilor verticale, exceptarea nu se

care este un acord sau practică concertată având ca obiect.-L. din Regulamentul 4087/88. Drept urmare. 5 din Legea concurenţei nr. întocmai legislaţiei comunitare. fără a exclude posibilitatea furnizorului de a recomanda un preţ de vânzare. 2 Art. 5. 8. cu condiţia ca acest preţ să nu reprezinte un preţ fix sau minim de vânzare la care s-ar ajunge ca urmare a presiunilor exercitate sau a stimulentelor oferite de oricare dintre părţi” 10 . Textul Instrucţiunilor arată că „totuşi. Şi Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 111 din Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. 9 Art. a) din regulament se referă la impunerea preţului de revânzare. şi în dreptul român 13 . 21/1996. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996. trans-misă de către furnizor cumpărătorului. cu modificările şi completările ulterioare. 1 Curtea a considerat că urma a rămâne în sarcina jurisdicţiilor naţionale verificarea condiţiei cu privire la fixarea preţurilor printr-o practică concertată. ori poate impune o limită maximă acestor preţuri. direct sau indirect. 5 alin. 4 Art. întocmai Liniilor directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99 aduc completări Regulamentului Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. în cazul înţelegerilor verticale. Astfel.. 47 din Liniile directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99. direct sau indirect. 867. 4. cit. a) din Legea concurenţei nr. 5 Art. 8 A se vedea C. 5 alin. Textul este similar celui al art. 5 alin. (1) lit. 21/1996.d din Regulamentul 4087/88. 21/1996. p. 10 Art. 5. G. în cazul înţelegerilor verticale. 4. lista cuprinzând preţurile recomandate sau preţurile maxime. se precizează că „restricţionarea gravă a concurenţei prevăzută la art. 5 lit.aplică şi vor fi deci interzise înţelegerile verticale care. Impunerea preţului de revânzare se poate realiza şi în mod indirect” 11 . nu este considerată în sine ca ducând la impunerea preţului de vânzare” 12 . a) din Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 5 lit. în cazul înţelegerilor verticale.a din Regulamentul 2790/99.e din Regulamentul 4087/88. Parleani. (2) din Legea concurenţei nr.a din Regulamentul 2790/99. op.e. . stabilirea unui preţ de revânzare fix sau minim sau a unui nivel de preţ fix sau minim ce trebuie respectat de către cumpărător. Se poate însă analiza ca fiind o excepţie de la acest principiu clauza prin care francizorul poate recomanda preţurile de revânzare. sunt interzise clauzele prin care se impune un preţ fix ori minim 14 pentru revânzarea produselor ori serviciilor care constituie obiectul de activitate al reţelei. de Leyssac. republicată. 6 Pct. în timp ce recomandarea anumitor preţuri ori stabilirea unui preţ maxim sunt permise. separat sau împreună cu alţi factori aflaţi sub controlul părţilor. principiul este acela al interzicerii stipulării unor clauze prin care să se impună preţul de revânzare în reţeaua de franciză. Aşadar. 7 Pct. 3 Art. parte finală. au ca obiect „restrângerea libertăţii cumpărătorului de a-şi determina preţul de vânzare. Clauzele contractuale sau practicile concertate care stabilesc în mod direct preţul de revânzare au un caracter restrictiv clar.

5 din Legea concurenţei nr. 42. 4281. în cazul înţelegerilor verticale. penalizări. Butacu. intimidări. 99-86. All Beck. clauzele prin care francizorul doar îi consiliază pe francizaţi. francizorul fiind dator a se limita ca prin intermediul unor mecanisme directe ori indirecte să impună aşa-numitele «preţuri recomandate»”. Comentarii şi explicaţii. atât în dreptul comunitar. prin condiţionarea rabaturilor sau rambursărilor costurilor promoţionale oferite de către furnizor de respectarea de către cumpărător a unui nivel stabilit de preţ. nr. apud Recueil Lamy. 5 din Legea concurenţei nr. „sub aparenţa unei simple recomandări. prin stabilirea unei legături între preţul de revânzare fixat şi preţurile de revânzare practicate de către concurenţi. §3 Validitatea clauzei prin care se recomandă preţul de revânzare ori a aceleia care impune un preţ maximal de revânzare în reţeaua de franciză. nr. ori rezilierea acordului în cazul nerespectării unui anumit nivel al preţului. prin inserarea în acord a unor ameninţări. 13 Se observă că actul normativ care reglementează franciza în dreptul român. Bull. 31 octombrie 2000. Jurisprudenţa franceză a considerat ca fiind o metodă indirectă de impunere a unui preţ minim refuzul furnizorului de a livra produse către distribuitor motivând insuficienţa preţului de revânzare. dar totodată şi dreptul consumatorilor de a beneficia de preţuri concurenţiale. în doctrina de specialitate. 966. Legislaţia concurenţei. ori arătând o valoare maximală a preţului.G. nr. recomandându-le preţurile care ar trebui practicate. Droit économique. Bucureşti. în cazul înţelegerilor verticale. 21/1996. . cât şi în dreptul român 1 sunt exceptate de la aplicarea măsurilor împotriva practicilor anticoncurenţiale şi. întârzieri sau suspendări în livrare. nu face nicio referire la preţul produselor/serviciilor comercializate în reţeaua de franciză. prin fixarea nivelului maxim de discount pe care un distribuitor îl poate oferi pentru un anume nivel de preţ. 326. S-a considerat. astfel fiind eliminată concurenţa prin preţ. aşadar. p. pct. 2007. 21/1996. cu modificările şi completările ulterioare. A fost semnalat. pct. pericolul care constă în disimularea sub noţiunea de „preţ recomandat” a preţului impus 3 . partea finală. 47 al Liniilor directoare pentru aplicarea Regulamentului 2790/99 şi dă exemple de fixare în mod indirect a preţului de revânzare: prin fixarea adaosului comercial. 2005. 39. Textul este similar pct.588. deci valide. crim. 42. că o asemenea posibilitate lăsată la îndemâna francizorilor este marcată de o oarecare „ipocrizie” 2 . a se vedea Cass. Justificare Aşa cum rezultă din analiza actelor normative prezentate mai sus. crim.. 12 Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. O. Ed.11 Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. nr. a se vedea C. rezultate în urma confruntării între cerere şi ofertă. 14 S-a arătat că impunerea unui preţ minim este dăunătoare concurenţei deoarece preţul minim face imposibilă practicarea unor preţuri sub această limită. avertismente. p. 52/1997. cu modificările şi completările ulterioare.

cât şi din prisma intereselor francizaţilor. o situaţie privilegiată în raport cu concurenţii săi care nu beneficiază de avantajele colaborării în reţea. Un dublu avantaj s-ar desprinde deci. Este ceea ce în doctrina de specialitate a fost numit „ajutorul în gestiune” 5 pe care-l primeşte francizatul cu ocazia recomandării preţurilor de revânzare. şi care sunt subsumate independenţei părţilor. respectiv de echilibrul pe care clauzele referitoare la preţul de revânzare recomandat ori preţul maximal îl pot crea între tendinţele oportuniste ale francizaţi-lor. ţinând cont de propriile costuri.Pe de altă parte însă. contradictorii în acest caz intereselor reţelei. Aşadar. preţurile recomandate de vânzare s-ar justifica prin dorinţa de uniformizare la nivelul reţelei. sunt însă şi instrumente de restrângere a libertăţii acestuia în ceea ce priveşte politica referitoare la preţuri 6 . Ţinând cont de cele expuse mai sus. inclusiv prin practicarea unor preţuri omogene. principiul independenţei părţilor. apoi posibilitatea. inserarea unor dispoziţii referitoare la preţurile practicate în reţeaua de franciză este justificată atât din prisma interesului reţelei înseşi. însă această obligaţie va permite francizorului a verifica preţurile practicate de către francizaţi. posibilitatea de a stabili. în cazul în care francizorul. care guvernează contractul de franciză. aşa cum s-a afirmat. şi de necesitatea de uniformizare a reţelei prin punerea în aplicare întocmai a know-how-ului. beneficiază de preţuri diferenţiate. conform cu politica sa de adaosuri. Impunerea unor preţuri maxime de revânzare are efecte pozitive în ceea ce-l priveşte pe consumatorul final care. Francizaţii sunt obligaţi a comunica francizorului documente contabile şi fiscale care să ateste respectarea întocmai a metodelor de gestionare. Libertatea de a fixa preţul de revânzare a produselor de către francizat poate fi analizată şi ca fiind o consecinţă a independenţei sale: în timp ce afilierea la reţea îi permite acestuia să practice preţuri avantajoase în raport cu comercianţii independenţi. de a-şi negocia propriile preţuri de achiziţionare ale produselor (în special în cazul francizei de distribuţie) şi. ca rezultat al raportului cerere-ofertă 8 . Modalităţile de supraveghere ale gestiunii francizatului. pe lângă comunicarea unor preţuri cu valoare „orientativă”. se ridică întrebarea: sunt clauzele referitoare la preţ clauze necesare în contractul de franciză? . a cărei coeziune şi imagine unitară este conservată prin eliminarea diferenţelor de preţ. drept urmare. de la caz la caz. care este impusă de către francizor. Pe de altă parte. care – în temeiul principiului independenţei care guvernează contractul de franciză – au tot interesul a stabili liberi preţurile de revânzare. pentru francizat: aprioric. permiţându-le deci posibilitatea de a acţiona pe piaţă în condiţiile unei concurenţe normale 9 . îi permite să negocieze în avantajul său marja sa cu francizorul. menţionează respectivele preţuri pe etichete care sunt adresate francizatului. preţurile de revânzare. acesta va beneficia de o economie care a fost considerată „deloc neglijabilă” 4 . Preţurile maxime care sunt impuse francizaţilor lasă acestora din urmă posibilitatea stabilirii libere a preţurilor practicate. a cărei imagine ar putea fi afectată prin stabilirea unor preţuri exagerat de mari ori extrem de reduse 7 .

p.. apud H. recomanda preţuri de vânzare”. 1 Art. p. 5 J. A se vedea M. Clauzele referitoare la preţ prezintă importanţă în ceea ce priveşte dezvoltarea armonioasă a reţelei. p. op. cit. 19) 11 . 4877.. contrats-distribution. Roblot. Costin. op. 4 Ibidem.-C. 119. cit. p. iar cea de-a doua este redactată pentru situaţia când reglementarea comunitară nu este în vigoare – „francizatul va respecta lista de preţuri stabilită de către francizor pentru revânzarea produselor” (art. vol.. op. op.. 8 C. 9 J. 10 Clauzele necesare sunt atât acelea în a căror absenţă contractul nu va fi valabil încheiat. op. cât şi acele clauze prin care se configurează realitatea economică creată prin contract. în RTD com. p. Concessions-franchisage. în lipsa stipulării lor în contractul de franciză. Deleanu. 585. . 3/1991.a al Regulamentului 2790/99 arată că nu „exclude posibilitatea furnizorului de a recomanda un preţ de vânzare. Aşa cum am afirmat. J. Bensoussan. Drept urmare. 139. II. Butacu. Din această prismă.. le Tourneau. cit. a creării unei imagini unitare care conduce la creşterea notorietăţii. nefiind clauze care să ţină de esenţa francizei. Leloup. clauze care configurează o realitate economică a contractului 10 . 2 A se vedea Ph. Ripert. nr. Commercial. fiind în acest caz un preţ fix. p. le Tourneau. Textul este preluat identic de art. principiul este acela al libertăţii de a stabili preţurile de revânzare în cadrul reţelei de franciză. 2007. 113. S. 6 Th. op.. F565. 21/1996. p. Granier. prix conseillés: le contrat de franchisage à l’épreuve du droit de la concurrence. Prix imposés. p. va conferi coerenţa vitală existenţei reţelei. a se vedea C.. Droit économique. Autorii numesc „gafe” vânzările la preţ redus a unor produse de lux. care va determina augmentarea cifrei de afaceri. 3 S-a arătat că riscul cel mai important pentru concurenţă al preţurilor recomandate şi maxime este că preţul recomandat sau maxim va funcţiona ca punct de referinţă pentru revânzători. În sensul că stipulaţiile referitoare la preţ sunt clauze necesare în contractul de franciză. R. 112. 7 G. cit. cit. 88. 39. 91. doar raţiuni de natură economică fac deosebit de utilă stipularea lor în contract. Leloup. 4. respectiv la creşterea vânzărilor. cit. (2) din Legea concurenţei nr. contractul va fi valabil. totuşi. p. în cazul înţelegerilor verticale. putând fi practicat ca preţ de revânzare de majoritatea acestora sau de toţi. p.-M. 5 lit. 24.N. cit. cit. 5 alin. Urmând această linie. 363. Ph.-M. contractul-model de franciză internaţională redactat de Camera Internaţională de Comerţ din Paris (CCI) prevede două tipuri de clauze referitoare la preţul de revânzare al produselor: prima este redactată în considerarea dispoziţiilor Regulamentului 2790/88 – „francizatul va fi liber a fixa preţurile pentru revânzarea produselor sale. nr. clauzele referitoare la preţ sunt clauze necesare. op. francizorul va putea. op. a) din Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. a se vedea Recueil Lamy. cu condiţia ca acestea să nu echivaleze cu un preţ de vânzare fix ori minim”.Considerăm că stipularea în contractul de franciză a clauzelor cu privire la preţul de revânzare. câtă vreme nu aduc atingere principiului independenţei părţilor. Butacu..

Consommation. Jurisprudenţa comunitară. Concurrence. Bensoussan. francizaţii păstrează facultatea de a practica preţuri inferioare acestuia 8 . ca fiind ilicită comunicarea de către francizor. ori când. 3 Cass. cit. nr. nr. Astfel. francizatul s-a găsit în imposibilitate de a modifica preţurile de revânzare. Se poate ca. Droit des affaires. aceste preţuri nu au fost considerate a fi impuse francizaţilor 6 . de asemenea. în RJDA nr. 1054.11 C. în RJDA 12/93 nr. a se vedea H. cit. §4 Preţuri recomandate şi preţuri impuse.. apud Mémento pratique Francis Lefebvre. această practică îl va determina pe francizat să revândă la preţurile „sugerate” de către francizor. 152. com. s-a apreciat. care devin astfel preţuri impuse. 1254. deoarece are efectul de a descuraja francizaţii în a stabili în mod autonom preţurile de revânzare 2 . 1/1998. . 7 octombrie 1997. dar şi cea română o precizează. în cazul în care francizorul furnizează şi documente care sunt destinate clientului final şi care indică valoarea unor comisioane ori alte sume. cu prilejul examinării unei speţe similare. 93. operaţiunea având costuri ridicate. com. iar nu recomandă. 2 Cass. 1er juin 1993. Verbraeken. op. fiind impus un tarif maximal. unde francizorul a livrat produse etichetate şi al căror preţ era cuprins pe etichete. S-a apreciat însă. p.. Şi în această situaţie. este admisă doar recomandarea unor preţuri de către francizor. iar nu recomandate 3 . o „subtilă” diferenţă Aşa cum legislaţia comunitară. va avea un astfel de caracter datorită modului în care este „recomandat” 4 .. Cu toate acestea. clauza nu va fi validă. 1 Un autor întreba retoric „unde se află frontiera între preţurile recomandate şi preţurile impuse?”. odată cu aprovizionarea francizatului. 2005-2006. din modalitatea de formulare a clauzei să fie dificil a se stabili dacă preţul este impus ori doar recomandat de către francizor 1 . La fel. a examinat şi interpretat numeroase clauze cu privire la preţ. În ceea ce priveşte preţurile maxime care pot fi impuse de către francizori. dar şi cea franceză. astfel încât francizaţii au posibilitatea de a nu utiliza respectivele etichete. Dacă formularea clauzei cu privire la preţ este făcută astfel încât aceasta de fapt impune un preţ. fără a fi impus în mod direct. s-a apreciat ca fiind validă clauza prin care „francizatul se obligă a utiliza tarifele de bază ale francizorului. acestea nu constituie „simple recomandări privind adaosurile ori preţurile” 5 . atunci când acestea sunt tarife maxime şi pe care francizorul le defineşte astfel în scopul asigurării omogenităţii reţelei de franciză” 7 . Într-o altă speţă. Deoarece înlocuirea etichetelor de pe produsele comercializate de către reţea ar fi atras pierderea garanţiei. 37. p.. a preţurilor de revânzare prin inscripţionarea preţurilor pe etichetele ataşate produselor. op. în situaţia în care preţurile sunt indicate pe etichete care sunt însă furnizate separat de produse. clauza prin care francizatul se obliga „a respecta atât cât se poate marjele de preţ indicate cu titlu de recomandare” de către francizor a fost considerată a fi ilicită. că şi în situaţia în care preţurile astfel comunicate puteau fi modificate de către francizat.

4

Cons. conc., déc. nr. 96-D-36, 28 mai 1996, BOCCRF 20 august 1996, p. 408, apud Recueil Lamy, Droit économique, 2007, nr. 4887. În speţă, pe lângă inscripţionarea preţurilor pe etichetele produselor, şi în casele de marcat erau înregistrate aceleaşi preţuri, iar campania publicitară pentru un anumit număr de produse indica, de asemenea, preţurile de revânzare. 5 Cons. conc., déc. nr. 93-D-43, 19 octombrie 1993; Recueil Lamy, Droit économique, 2007, nr. 4887. Din dorinţa de a economisi, francizaţii au tot interesul de a utiliza aceste imprimate, ceea ce va conduce la utilizarea preţurilor „sugerate” de către francizor într-o manieră, facultativă, dar prin care reuşeşte să-l preseze pe francizat. 6 Cons. conc., déc. nr. 2001-D-58, confirmé par Paris, 7 mai 2002, L’Officiel de la franchise nr. 44, p. 120, apud D. Baschet, op. cit., nr. 805. 7 C.A. Paris, 16 iunie 1993, D. 1995, p. 79. Cu ocazia analizării preţurilor practicate de o reţea de concesionari s-a statuat că dacă preţurile unei părţi dintre produse sunt identice, simpla identitate nu conduce la concluzia existenţei unei înţelegeri în acest sens: Cons. conc., 18 iunie 1991, Affaire Honda France, apud Mémento pratique Francis Lefebvre, Droit des affaires, Concurrence, Consommation, 2005-2006, nr. 1256. La fel, în cazul unei reţele de franciză s-a decis că întotdeauna faptul impunerii preţului de către francizor trebuie probat, fiind insuficient a se constata că francizaţii şi-au aliniat preţurile: Cons. conc., déc. nr. 03-D-39, 4 septembrie 2003, LPA 2004, nr. 119, apud Recueil Lamy, Droit économique, 2007, nr. 4887. 8 Cons. conc., déc. nr. 2000-D-10, 11 aprilie 2000, BOCCRF 23 mai 2000, apud D. Baschet, op. cit., nr. 814.

§5 Sancţiunea stipulării clauzelor cu privire la preţ în contra dispoziţiilor legale În cazul în care stipulaţiile cu privire la preţ impun membrilor reţelei anumite preţuri de revânzare, ori impun tarife minime, sancţiunea aplicată va fi aceea a nulităţii absolute, atât în legislaţia comunitară, cât şi în legislaţia română 1 . Deoarece stipularea clauzelor referitoare la preţurile practicate în reţeaua de franciză în contra dispoziţiilor legale va aduce atingere însuşi principiului independenţei părţilor care stă la baza contractului de franciză, considerăm că nulitatea clauzei referitoare la preţ va atrage întotdeauna şi nulitatea contractului de franciză 2 . Stipularea în contractul de franciză a clauzelor cu privire la preţul de revânzare al produselor ori a serviciilor comercializate de către reţea conturează o imagine coerentă a reţelei, consumatorului final fiindu-i dificil a înţelege unitatea reţelei care comercializează produse ori prestează servicii identice în lipsa unei identităţi ori similitudini a preţurilor. Impunerea preţurilor de revânzare va impieta independenţa părţilor – caracteristică esenţială a contractului de franciză –, aceasta constituind o practică anticoncurenţială atât din perspectiva dreptului comunitar, cât şi a legislaţiei române.

Principiul fiind acela al libertăţii de stabilire a preţurilor de revânzare de către fiecare dintre membrii reţelei, doar clauzele prin intermediul cărora francizorul impune preţuri maximale, ori îl consiliază pe francizat cu privire la preţul de revânzare, vor fi valide. Sub „masca” consilierii se pot însă ascunde adevărate obligaţii impuse francizaţilor cu privire la tarifele practicate. De aceea stipulaţiile contractuale referitoare la preţ trebuie a fi atent examinate. Includerea în contractul de franciză a unei stipulaţii contractuale cu privire la preţurile de revânzare, lovită de nulitate absolută, va antrena nulitatea contractului însuşi, fiind astfel încălcată independenţa părţilor, element esenţial al francizei.
1

Art. 49 din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, precum şi art. 81 parag. 2 al Tratatului CE prevăd nulitatea de plin drept a clauzelor prohibite. 2 Jurisprudenţa franceză s-a pronunţat în sensul că nulitatea clauzelor cu privire la preţ antrenează nulitatea contractului de franciză în ansamblul său: Cass. com., 7 octombrie 1997, în RJDA nr. 1/1998, nr. 37; Cass. com., 7 iulie 2002, LPA 3 iulie 2003, nr. 132, p. 57, apud D. Baschet, op. cit., nr. 808. Codul deontologic european al francizei Bibliografie Index Codul deontologic european al francizei Prefaţă: Prezentul Cod deontologic al francizei este o variantă actualizată a codului redactat de către Federaţia Europeană a francizei în anul 1972. Fiecare federaţie sau asociaţie naţională a francizei, membră a Federaţiei Europene a francizei a participat la redactarea prezentului cod, asigurând promovarea, interpretarea şi adaptarea sa într-o manieră utilă fiecărei ţări. Prezentul cod se doreşte a fi unul al bunelor practici şi al bunei conduite a utilizatorilor francizei din Europa. Articolul 1. Definiţia francizei Franciza este un sistem de comercializare a produselor şi/sau a serviciilor şi/sau a tehnologiilor, bazat pe o colaborare strânsă şi continuă între entităţi juridicofinanciar distincte şi independente (1), francizorul şi francizaţii săi, în cadrul căreia francizorul acordă francizaţilor săi dreptul şi le impune obligaţia de a exploata afacerea în conformitate cu conceptul francizorului (2). Dreptul astfel concedat îndreptăţeşte şi obligă francizatul, în schimbul unei contribuţii financiare directe ori indirecte, să utilizeze marca produselor şi/sau a serviciilor, know-how-ul şi alte drepturi de proprietate intelectuală, beneficiind totodată de asistenţa comercială şi/sau tehnică continuă din partea francizorului, în cadrul şi pentru perioada pentru care a fost încheiat între părţi un contract de franciză, în scris.

Know-how-ul este un ansamblu de informaţii practice, nebrevetate, rezultat al experienţei francizorului şi testate de către acesta. Know-how-ul este secret, substanţial şi identificat. – „Secret” înseamnă că know-how-ul, în ansamblul său, sau într-o anumită configurare ori asamblare a componentelor sale, nu este în general cunoscut ori uşor accesibil: acesta nu trebuie interpretat în sens restrâns, că fiecare dintre elementele care-l alcătuiesc trebuie să fie absolut necunoscute ori imposibil de a fi obţinute pe altă cale decât de la francizor. – „Substanţial” înseamnă că know-how-ul trebuie să conţină o informaţie indispensabilă vânzării produselor ori prestării serviciilor către utilizatorii finali şi în special pentru prezentarea produselor spre vânzare, transformarea produselor în legătură cu prestarea serviciilor, relaţia cu clientela şi gestiunea administrativă şi financiară; know-how-ul trebuie sa fie util francizatului, fiind susceptibil, de la momentul încheierii contractului de franciză, să amelioreze poziţia francizatului, în special prin ameliorarea rezultatelor sale şi prin ajutorul oferit în scopul penetrării unei noi pieţe. – „Identificat” înseamnă că know-how-ul trebuie descris într-o manieră suficient de completă pentru a putea permite să se verifice îndeplinirea condiţiilor de a fi secret şi substanţial, descrierea know-how-ului poate fi făcută în cadrul acordului de franciză, printr-un document separat ori în orice altă formă adecvată. Articolul 2. Principii 2.1. Francizorul este iniţiatorul unei „Reţele de franciză” constituită din francizor şi francizaţii săi, francizorul are sarcina de a asigura perenitatea reţelei de franciză (4). 2.2. Francizorul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fi pus la punct şi să fi exploatat cu succes conceptul pentru o perioadă de timp suficientă, cel puţin într-o unitate-pilot, anterior lansării reţelei de franciză (5); b) să fie titularul drepturilor de proprietate intelectuală asupra firmei, mărcii şi a celorlalte semne distinctive (6), (7); c) să asigure francizaţilor o pregătire iniţială şi asistenţa comercială şi/sau tehnică pe întreaga durată a contractului. 2.3. Francizatul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să se dedice dezvoltării reţelei de franciză precum şi menţinerii identităţii comune şi a reputaţiei acesteia (8); b) să furnizeze francizorului informaţii în scopul de a-i facilita acestuia cunoaşterea performanţelor şi a situaţiei financiare, necesare unei bune gestionări a afacerii.

informaţii asupra conţinutului contractului.4. Francizorul şi francizatul vor trebui să îndeplinească. b) odată contractul semnat. d) trebuie să fie stipulată o clauză de dezicere reciprocă. asupra clauzelor contractului de franciză. următoarele obligaţii: a) în relaţiile lor mutuale. În cazul în care francizorul propune încheierea unui contract de exclusivitate. viitorului francizat trebuie să-i fie remise.4. în scris. publicitate şi divulgare 3. Orice document publicitar care indică direct sau indirect rezultatele financiare previzionate pentru francizat trebuie să fie obiectiv şi verificabil. nici după încetarea contractului (9). 2. precum şi asupra spezelor care-i vor incumba candidatului-francizat. aceasta din urmă trebuind a fi remisă potenţialului francizat într-un interval de timp rezonabil. 3. purtate cu loialitate şi de bună-voie. c) să nu divulge terţilor know-how-ul comunicat de către francizor nici pe durata. francizatul de orice încălcare a contractului. în scris. înainte de încheierea contractului (10). plăţile anticipate vor fi rambursate de către francizor sau vor fi deduse din valoarea dreptului de intrare. după caz. 3.3. în scris.2. Recrutare. părţile vor acţiona echitabil. Articolul 3. b) să soluţioneze toate litigiile prin comunicări şi negocieri directe. trebuie respectate următoarele principii: a) înainte de încheierea contractului. Pentru ca francizatul să se poată angaja în cunoştinţă de cauză. . c) trebuie să fie stipulată durata pentru care este încheiat contractul de exclusivitate. Francizorul trebuie să avertizeze. continuu.Francizatul va permite francizorului şi/sau delegaţilor săi accesul în stabilimentele sale şi la registrele sale contabile într-un interval orar rezonabil. francizorul va trebui să-i pună la dispoziţie un exemplar al prezentului Cod deontologic precum şi o clarificare completă. putându-i acorda un interval rezonabil pentru a o remedia. 3.1. Publicitatea pentru recrutarea francizaţilor trebuie să fie lipsită de ambiguitate şi deci să nu conţină informaţii de natură a induce în eroare.

în timpul contractului de exclusivitate. – Condiţiile de prelungire a duratei contractului. ori traduse de către un traducător autorizat în limba oficială a ţării francizatului. stabilită astfel încât să permită amortizarea investiţiilor specifice francizei făcute de către francizat.2. Contractul trebuie să precizeze minimum următoarele aspecte: – Drepturile francizorului. – Condiţiile de reziliere a contractului.3. – Drepturile francizatului. logo-ul etc. Contractul de franciză 5. copii ale contractului trebuind a fi de îndată remise acestuia din urmă. Articolul 4.1. precum şi toate clauzele referitoare la colaborarea părţilor. – Durata pentru care este încheiat contractul. – Condiţiile financiare impuse francizatului. – Obligaţiile francizorului (13). Selectarea candidaţilor Francizorul selecţionează şi nu acceptă decât acei francizaţi care. Contractul trebuie să reflecte interesele membrilor reţelei de franciză. cu prevederile comunitare şi cu cele ale Codului Deontologic. după caz (14). în urma unei analize rezonabile se constată că îndeplinesc competenţele cerute (experienţă. 5. protejând drepturile de proprietate industrială sau intelectuală ale francizorului şi menţinând identitatea comună şi reputaţia reţelei de franciză (12). Articolul 5.. – Bunurile şi/sau serviciile furnizate francizatului. – Condiţiile în care va putea opera cesiunea drepturilor izvorâte din contract şi dreptul de preemţiune în favoarea francizorului. Contractul de franciză trebuie încheiat în conformitate cu prevederile dreptului naţional. 5.e) francizorul poate impune o clauză de non-concurenţă şi de confidenţialitate. Contractul de franciză trebuie să definească fără ambiguitate obligaţiile părţilor. Toate contractele de franciză şi orice alte convenţii care reglementează relaţiile dintre francizor şi francizat trebuie redactare. – Condiţiile în care va putea utiliza francizatul marca francizorului şi celelalte semne distinctive: sigla. – Obligaţiile francizatului. în scopul de a împiedica divulgarea know-how-ului transmis. calităţi personale şi capacitate financiară) pentru a exploata afacerea în sistemul de franciză (11). – Dreptul francizorului de a acţiona în sensul evoluării conceptului său. .

nume comercial. (4) Reţeaua de franciză se constituie din francizor şi francizaţii acestuia. prin intermediul informării şi pregătirii acestuia din urmă în mod corespunză-tor. sigla. puse la punct. simboluri. simbol al identităţii şi reputaţiei reţelei de franciză constituie garanţia calităţii serviciilor prestate consumatorului. servicii şi/sau tehnologii brevetate sau nebrevetate.– Clauzele cu privire la restituirea către francizor a bunurilor corporale ori incorporale. Marca francizorului. – Existenţa unei colecţii de produse. francizorul împiedică orice utilizare ori transmisiune a know-how-ului. rezervând utilizatorilor o parte echitabilă din profitul rezultat. Francizorul transmite know-how-ul francizatului. Francizatul are obligaţia de a colabora cu loialitate spre succesul reţelei la care a aderat. logo-uri. Reţeaua de franciză. create. (3) Know-how-ul: Francizorul garantează francizatului folosinţa know-how-ului pe care-l prezervă şi totodată. (2) Conceptul francizabil constituie un ansamblu original al celor trei elemente: – Dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra semnelor distinctive: marca. Franciza principală Prezentul Cod deontologic nu reglementează relaţiile dintre francizor şi francizatul principal. aflate în proprietatea sa. dobândite de către francizor. cu francizaţii. dezvoltă. Pe perioadele precontractuală. Francizorul încurajează furnizarea informaţiilor cu privire la knowhow şi de la francizaţi către francizor. favorizând acţiunea concertată a membrilor reţelei. Francizatul trebuie să se implice în viaţa reţelei şi să acţioneze în interesul general al reţelei. asigurându-se că know-how-ul va fi corect aplicat. Articolul 6. în special către reţelele concurente. structurat. în cazul în care contractul a fost cesionat înainte de expirarea duratei pentru care a fost încheiat (15). actualizate. contractuală şi post-contractuală. în scopul îmbunătăţirii know-how-ului. care ar putea produce un prejudiciu reţelei de franciză. Prezentul cod se aplică în relaţiile dintre francizatul principal şi francizaţii acestuia. – Existenţa unei experienţe prealabile. a unui know-how. prin organizarea şi prin dezvoltarea sa contribuie la ameliorarea producţiei şi/sau distribuţiei produselor şi/sau serviciilor sau la promovarea progresului tehnic şi economic. Această garanţie este asigurată prin . Anexă (1) Francizatul este răspunzător pentru mijloacele umane şi financiare pe care le utilizează. de asemenea francizatul răspunde faţă de terţi pentru actele săvârşite în cadrul exploatării francizei. Francizorul trebuie să încurajeze un dialog permanent.

a cărei întindere şi obiect trebuie a fi astfel stabilite încât să ţină cont de interesul reţelei. sigla etc. pentru dezvoltarea reţelei. va face cunoscut că este un comerciant independent din punct de vedere juridic. (9) În ceea ce priveşte acest aspect. (7) Imaginea mărcii Francizorul garantează francizatului folosinţa drepturilor de proprietate intelectuală. (6) Drepturile asupra semnelor distinctive trebuie să aibă o durată cel puţin egală cu aceea a contractului. durata). în scopul cercetării şi inovaţiei. a cărui realizare cade în sarcina sa. în special prin intermediul clauzei de aprovizionare exclusive. Francizatul este răspunzător. ca produsele şi/sau serviciile şi/sau tehnologiile furnizate consumatorului să fie în conformitate cu imaginea mărcii. în cadrul reţelelor care justifică inserarea acesteia şi în special când produsele sunt comercializate sub marca francizorului. precum marca.transmisiunea know-how-ului şi prin verificarea respectării întocmai a acestuia. (11) Viitorul francizat trebuie să ofere cu loialitate informaţii asupra experienţei. printr-o publicitate adecvată. francizorul trebuie să detalieze clauzele contractului de exclusivitate (obiectul. (10) Viitorul francizat care se află în posesia informaţiilor prevăzute de lege are obligaţia de a ale analiza cu rigoare în scopul de a le utiliza în planul de afaceri. care să faciliteze dezvoltarea şi durabilitatea conceptului său. Francizorul controlează modalitatea de exploatare a mărcii şi a celorlalte elemente de către francizat. puse la dispoziţia sa. precum şi prin punerea la dispoziţie a unei game omogene de produse şi/sau servicii şi/sau tehnologii. capacităţii financiare şi cunoştinţelor sale în vederea selecţionării. prin orice mijloace. Francizorul trebuie să se asigure. alături de francizor. contractul va putea stipula o clauză de nonconcurenţă pe durata contractului sau o clauză de non-concurenţă post-contractuală. (12) Relaţiile contractuale: . Francizorul se va asigura că după încetarea contractului fostul francizat va înceta a utiliza marca şi celelalte semne de distinctive. (5) Francizorul are obligaţia de aloca resurse umane şi financiare în scopul de a promova marca sa. În cazul în care prin contract a fost acordată exclusivitatea folosirii mărcii într-un teritoriu determinat. Francizorul se asigură că francizatul. Francizorul menţine şi dezvoltă imaginea mărcii sale. (8) Francizatul are o obligaţie de loialitate faţă de ceilalţi francizaţi ai reţelei şi faţă de reţea însăşi.

în funcţie de interesul reţelei de franciză. Contractul trebuie să indice care sunt mijloacele necesare realizării conceptului francizabil. 3. intenţia sa de a nu reînnoi contractul ajuns la termen. definească normele de calitate şi să se asigure ca acestea sunt respectate de către francizor în cadrul prestării serviciilor/comercializării produselor către consumatorul final. de a informa consumatorul asupra faptului că este comerciant independent. Contractul trebuie să expună strategia reţelei de franciză. (15) Prin impunerea de către francizor a unor clauze cu privire la condiţiile de preluare şi/sau utilizare a materialelor specifice reţelei trebuie să se urmărească menţinerea identităţii şi reputaţiei reţelei de franciză. . specifică în contractul de franciză. iar nu sancţionarea fostului francizat.Francizorul şi francizaţii colaborează în cadrul unui sistem unde interesele lor sunt reunite atât pe termen scurt. francizatul asupra obligaţiei. reinformeze. atunci când. cât şi pe termen lung. fiind răspunzător pentru menţinerea identităţii şi a reputaţiei reţelei. fie printr-o scrisoare de garanţie bancară sau orice alt mijloc. printr-un preaviz emis într-un interval de timp rezonabil. Relaţiile dintre parteneri trebuie. Succesul francizei se datorează supleţei sistemului şi simţului răspunderii pe care-l are fiecare dintre membri. se face plata unui avans de către consumatorul final. Cadrul contractual trebuie să faciliteze dialogul continuu şi soluţionarea diferendelor prin conciliere. Echilibrul contractual trebuie apreciat în ansamblu. şi să: 1. periodic. ori de a nu încheia alt contract de franciză. (13) Francizorul. deci. Francizorul elaborează un contract care prevede complet şi fără echivoc drepturile şi obligaţiile părţilor. Contractul de franciză nu trebuie să impună părţilor restricţii care nu sunt necesare atingerii obiectivelor acestuia. datorită specificului activităţii care face obiectul francizei. fie prin propria sa solvabilitate. să permită ca funcţionarea sistemului să evolueze spre satisfacerea consumatorului final. în raport cu mijloacele de care dispune şi cu scopurile sale. trebuie să depună eforturile necesare. 2. să-i atragă francizatului atenţia asupra necesităţii de a-i acorda o garanţie consumatorului final. (14) Francizorul îi comunică francizatului.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->