1.

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu jălire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori. Gerul vine de la munte, la fereastră se opreşte, Şi, privind la focul vesel care-n sobe străluceşte, El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat, Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat. Gerul face cu-o suflare pod de gheaţă între maluri, Pune streşinelor casei o ghirlandă de cristaluri, Iar pe feţe de copile înfloreşte trandafiri, Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri. Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scoţând aburi lungi pe nare. O! tu, gerule năprasnic, vin’, îndeamnă calul meu Să mă poarte ca săgeata unde el ştie, şi eu! (Vasile Alecsandri, Gerul) 1. Selectează două cuvinte care aparţin câmpului semantic al iernii. 2 puncte Două lexeme care aparţin câmpului semantic al iernii sunt “gerul” şi “promoroacă”. 1. Cuvinte care aparţin câmpului semantic al iernii; ger, promoroacă, ţurţuri, îngheţat, zăpadă etc. 2. Precizează rolul semnelor de punctuaţie din prima strofă. 2 puncte Poetul operează în cadrul versurilor incipit la nivelul metagrafelor, adică al figurilor de grafie, semnul de punctuaţie “punct şi virgulă” din structura ”Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire”, marcând o pauză mai mica decât cea constituită de un punct, dar mai mare decât cea determinată de o virgulă şi impunând o segmentare a acestui catren în două distihuri. Primul distih prezintă obiectiv realitatea inregistrată, in timp ce al doilea realizează proiecţia fantastică a acestui spaţiu aflat sub incidenţa frigului. Punctul din finalul strofei marchează sfarşitul propoziţiei. 2. Primul semn de punctuaţie prezent în strofa iniţială este punctul şi virgula.

Acesta se foloseşte pentru a separa în cadrul unei fraze, propoziţiile sau grupurile de propoziţii care sunt independente sintactic, dar care din punct de vedere semantic, sunt suficient de apropiate pentru a forma un întreg. În cazul de faţă, legătura semantică este dată de prezenţa aceluiaşi element central, gerul, a cărui descriere face obiectul strofei. Al doilea semn de punctuaţie este punctul, care marchează încheierea unui enunţ. 3. Transcrie un vers care conţine o locuţiune verbală, folosită cu efecte expresive. 2 puncte O locuţiune verbală folosită cu efecte expresive este integrată structurii: “Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri.” 3. Un vers care conţine o locuţiune verbală cu efect expresiv este: Să neaducă viu aminte de-ale verii înfloriri. 4. Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 4 puncte Dintre temele şi motivele romantice cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet, se evidenţiază aici tema naturii şi motivul “gerului”, văzut ca o fiinţă fantastică ce uzează de accesorii inedite, dar şi motivul “luncii”, patria de suflet a poetului. 4. Teme şi motive prezente în poezie: natura, iarna, focul, îngheţul, încremenirea naturii, amintirea etc. 5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 4 puncte Prezenţa eului artistic, instanţă definitorie a comunicării poetice, se realizează în acest discurs printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de adjectivul pronominal posesiv “meu” si pronumele personale “mă” si “eu”, vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar. Pe de altă parte, prezent acestui enunţător liric subiectiv la nivelul textual se validează şi prin prezenţa instanţei referenţiale identificată în imaginea personificată a gerului, reprezentat prin validarea funcţiei conative a comunicării, prin pronumele personal “tu” şi verbul la persoana a doua singular “vin”. Vocea eului liric se evidenţiază şi prin verbele şi ponumele de persoana intâi plural, acestea având o valoare simbolică pentru capacitatea poetului de a se identifica ameţitor de adânc cu restul oamenilor: “să ne-aducă aminte”. Toate acestea demonstreaza lirismul subiectiv, eul fiind acordat pentru intimitate. 5. Două mărci lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric: pronumele la persoana întâi plural ne (ne-aducă), adjectivul pronominal la persoana întâi singular meu (calul meu).

6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă. 4 puncte În ultima strofă, figura de stil care sublimează la modul performant funcţia poetică este comparaţia, figură ce presupune alăturarea a doi termeni cu scopul de a releva trăsăturile asemănătoare şi de a evidenţia unul dintre termeni, ea activându-se la nivelul metasememelor, adică al tropilor sau figurilor de sens: “El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori/ C-un val alb de promoroacă si cu ţurţuri lucitori”. Acest transfer semantic este realizat pe baza substantivului comun “mireasă”, a carui trăsătură definitorie este frumuseţea, edulcorează imaginea peisajului hiemal. De asemenea, lexemul este un simbol al purităţii, ceea ce denotă faptul că natura se dezvaluie in frumuseţea ei autentică, netulburată de prezenţa vreunei vietăţi. Determinantul oximoronic “moartă”reuşeşte să inducă ideea de oprire a timpului şi de amorţire a naturii. Cuvintele adiacente: “o-ncunună […] c-un val alb […] “ integrate celui de-al doilea termen al comparaţiei vizează acesoriile inedite cu care este înzestrată iarna şi care sunt transferate aici gerului, văzut ca o fiinţă fantastică . 6. Comparaţia cu valoare metaforică şi cu epitet inclus ca pe-o mireasă moartă surprinde, într-o imagine puternică şi simplă, sentimentul apăsător al sfârşitului şi al efemerităţii pe care îl trăieşte fiinţa umană în faţa efectelor unui anotimp sepulcral: iarna acoperă natura şi o îngroapă ca într-un mormânt sub mormane de zăpadă. Comparaţia cu mireasa indică sentimentul părăsirii premature a vieţii şi a exuberanţei acesteia. Mireasa este simbol al tinereţii, or aici, moartă fiind, sugerează o despărţire prea timpurie de farmecul şi de vitalitatea vieţii. 7. Motivează plasarea în poziţie iniţială, în fiecare catren, a substantivului gerul. 4 puncte În această poezie, gerul reprezintă laitmotivul, întreg unversul ideatic al operei fiind centrat în jurul său. Plasarea acestui lexem in poziţie iniţială, la începutul fiecărui catren, determină un raport de “mise en abîme” cu titlul, aceasta reflectându-se textual în cadrul poeziei. Poetul operează la nivelul metataxelor, realizând un paralelism sintactic, dar şi o repetiţie cu valoare anaforică ce evidenţiază efectele gerului asupra naturii. Prin folosirea cazului vocativ în ultima strofă: “gerule”, figura de stil uzitată fiind parigmenonul, este evidenţiată schimbarea de atitudine din finalul pastelului, eul liric adresându-se gerului. 7. Repetiţia, cu valoare anaforică, a substantivului gerul la începutul fiecărei strofe, prin reluarea cuvântului-titlu, are rolul de a marca o construcţie

riguroasă a textului şi de a semnala gradaţia ascendentă a descrierii: gerul reprezintă elementul central al unei descrieri ample de natură hibernală. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte Starea de agitatie , generate de frigul cumplit din ultimul catren, este evidenţiată cu ajutorul personificărilor, “Gerule, dă aripi de vultur”, “gerule […] indeamnă calul meu”, poetul operând la nivelul metasememelor . Epitetul ornant “aburi lungi” şi epitetul cromtic “câmpul luciu” reiterează senzaţia de frig. Schimbarea de atitudine ocurentă aproape în toate pastelurile este prezentă şi în acesta, raportată insă la eul liric. Dacă până acum era doar un simplu observator, acum el se adresează gerului, prin intermediul unei invocaţii retorice: “O! tu gerule […]”, apelând la puterile acestuia pentru a ajunge la iubita sa, figura de stil conturată fiind prozopopeea. 8. După primele două strofe în care natura este încremenită sub semnul apocaliptic al gerului iernii, după strofa a treia în care apar primele semne ale prezenţei vieţii şi ale speranţei regenerării naturii, ultima strofă aduce elementul dinamic în peisajul hibernal. Accentul se mută şi, în locul gerului, elementul central este acum viaţa clocotitoare, surprinsă prin imaginea cailor în spumegare. Spectaculos, gerul, care până acum era generator de încremenire, devine element generator de viaţă, el dând parcă suflu vital şi dor de viaţă cailor aflaţi în competiţie. Imaginea este realizată prin metafore simple, dar expresive (aripi de vultur) şi prin epitete (câmpul luciu, aburi lungi). Ultimele două versuri sunt o invocaţie adresată gerului de către fiinţa contemplatoare a naturii. Exclamaţia iniţială O! este urmată de o chemare prin care eul îşi manifestă dorinţa de a-şi împlini dorul de ducă, semn al visării, al melancoliei: să mă poarte ca săgeata unde el ştie, pentru ca finalul, parcă glumeţ, şi eu, să anuleze nostalgia depărtărilor şi dorinţa de evadare şi să readucă fiinţa contemplatoare, dar şi lectorul, în planul realităţii. 9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat. 4 puncte Una din caracteristicile limbajului poetic, care activează la modul performant funcţia poetică este expresivitatea. Aceasta se conturează cu ajutorul tuturor figurilor de stil prezente in poezie. Astfel, la nivelul metagrafelor se evidenţiază prezenţa sincopelor: “case-n”, “cu-o”, “de-ale”. La nivelul metataxelor sunt usor identificabile ingambamentul raportat la versurile al doilea şi al treilea, al treilea şi al patrulea din al doilea catren,

inversiunea “la fereastră se opreşte”, ambele având ca scop potenţarea in plan estetic muzical a ideilor conţinute. La nivelul metasememelor, al tropilor se observă transferurile semnatice ale epitetelor: personificator „focul vesel” şi ornant „ cristalul ingheţat” care edulcorează imaginea. Personificarile : „Gerul vine [...]”, „El depune[...]” au rolul de a puncta statutul de fiinţă fantastică a gerului. Metaforele „ flori de iarnă”, „crini şi roze de zapadă”, „ghirlandă de cristaluri”, „infloreşte trndafiri” potenţează senzaţia de frig, iar amprenta lasată de ger asupra naturii edulcorează cadrul mirific. Muzicalitatea deosebita a versurilor este realizată şi cu ajutorul versificaţiei, astfel încat rima este împerecheată sau succesivă şi masura de unsprezece- saisprezece silabe. 9. Expresivitatea se referă la capacitatea limbajului poetic de a exprima întro manieră plastică, diferită de cea a limbajului uzual, idei concentrate, cu maximă încărcătură afectivă şi subiectivă. Expresivitatea se realizează atât prin figuri de stil, prin imagini artistice, prin sintaxa poetică, prin topică, punctuaţie şi prozodie, cât şi prin maniera specifică fiecărui poet în parte de a folosi materialul lexical al limbii. În cazul lui Alecsandri, expresivitatea este dată de imaginile simple, lipsite de rafinament lexical, în care figurile de stil sunt şi ele preluate din registrul aparent minor: epitete simple sau cromatice, comparaţii, repetiţii, uneori metafore. Forţa expresivă rezultă tocmai de această simplitate, al cărei efect este construcţia riguroasă a unor tablouri descriptive cu un pronunţat caracter pictural. 2 2. Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Pe coastele Calabrei* vaporu-naintează În unda luminoasă ce noaptea fosforează*; El taie-o brazdă lungă pe-al mării plai senin, Şi luna, vas de aur, pluteşte-n ceruri lin. În dreapta, pe-ntuneric, se-nalţă-un negru munte, Vulcanul bătrân Etna cu lava stinsă-n frunte; Sehastru ce cunoaşte al globului mister, El pare că din sânu-i azvârle stele-n cer. În stânga e Carybda* sălbatică, stâncie. Din zare se întinde o punte argintie Pe care se îndreaptă vaporul legănat, Ce calcă orizonul cu stele semănat.

Dorm valurile mării sub atmosfera caldă. În baie azurie Sicilia se scaldă; Şi-n umbră călătorul, ţintind ochii spre mal, Aspiră-al Syracusei* parfum oriental. (Vasile Alecsandri, Pe coastele Calabrei) * Calabria – regiune a Italiei meridionale * fosforează – (înv.) luminează în întuneric, manifestă fenomenul de fosforescenţă * Carybda – monstru acvatic care trăia pe o stâncă din strâmtoarea Messina; înghiţea uriaşe cantităţi de apă şi, odată cu ea, tot ceea ce plutea în apropiere * Syracusa – port pe coasta răsăriteană a Siciliei 1. Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor mister şi parfum. 2 puncte Sinonime ale vocabulelor „mister” şi „parfum” sunt „enigmă”, respectiv „mireasmă”. 1. Sinonime pentru sensul din text al cuvintelor: mister — secret, taină; parfum - mireasmă, aromă. 2. Precizează rolul cratimei din structura „stele-n cer”. 2 puncte Poetul operează la nivelul metagrafelor, adică al figurilor de grafie, cratima din structura „stelele-n cer” marcând elidarea vocalei „î”, impunând astfel rostirea împreună, în tempo rapid a două foste vocale aflate în hiat. Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sincope şi necesitatea ei se explică şi din considerente prozodice, fiind intreţinută astfel măsura şi ritmul versului. 2. Rolul cratimei este de a păstra măsura versului prin reducerea numărului de silabe şi de a marca rostirea legată a două cuvinte. 3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin verbul a călca. 2 puncte Două expresii care conţin verbul „a călca” sunt : „a-şi călca pe inimă”, „a călca în strachini”. 3. Două expresii care conţin verbul a călca: a călca în străchini, a călca pe urmele cuiva. 4. Menţionează două cuvinte din textul dat, a căror formă nu mai este acceptată de DOOM2,

precizându-le forma literară actuală. 4 puncte Două lexeme a căror formă nu mai este acceptată DOOM2 sunt „sehastru” şi „orizonul”. Formele lor literare sunt : „sihastru” si „orizontul”. 4. Două cuvinte a căror formă nu este acceptată de DOOM2 sunt: sehastru, stâncie. Formele literare actuale sunt sihastru şi stâncoasă. 5. Transcrie un fragment de vers/ un vers în care apare o imagine vizuală. 4 puncte Două structuri lexicale care conţin imagini vizuale sunt „vaporul-naintează/ În unda luminoasă ce noaptea fosforează” şi „Şi-n umbră călătorul, ţinând ochii spre mal,/ Aspiră-al Syracusei parfum oriental.” 5. Un fragment de vers care conţine o imagine vizuală este: unda luminoasă ce noaptea fosforează. 6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în a doua strofă. 4 puncte În al doilea catren, figura de stil care sublimează la modul performant funcţia poetică este comparaţia, figură ce presupune alăturarea a doi termeni cu scopul de a releva trăsăturile asemănatoare şi de a evidenţia unul dintre termeni, ea activându-se la nivelul metasememelor, adică al tropilor sau figurilor de sens: „El pare că din sânu-i azvârle stele-n cer”. Acest transfer semantic este realizat pe baza pronumelui personal „el”, ocularul poetic fiind centrat asupra imaginii personificate a vulcanului: „El[...] azvârle”. Substantivul comun „sânu”, a cărui trăsătura definitorie este frumuseţea, este integrat unei metonimii, vulcanul fiind antropomorfizat. Substantivele comune „stele” şi „cer” aparţin campului semantic al celestului, metonimia „stelele” punctând echilibrul dintre teluric şi astral. Trimiţând cuvântul într-o realitate extralingvistica, această comparaţie sugerează statutul de „axis mundi”- M. Eliade. 6. Metafora muntelui-sihastru din strofa a doua are rolul de a surprinde mareţia acestuia. Singurătatea, asociată ideii de sacralitate, de sfinţenie, devine o caracteristică de excelenţă a vulcanului, sugerând sentimentul de efemeritate şi de nimicnicie pe care îl trăieşte fiinţa umană care îl contemplă. 7. Prezintă semnificaţia titlului, în relaţie cu textul poeziei date. 4 puncte Între primul element de paratextuaitate şi discursul liric se stabileşte un raport de „mise en abîme”, întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut in titlu. Acesta se realizeazţ pe baza unei catachreze „coastele Calabrei” desemnând o insula. Titlul este iterat in incipitul poeziei, in primul emistih pentru a se insista asupra cadrului poetic. Întreg universul ideatic al

poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată de titlu, discursul liric integrat celor patru strofe construind imaginea personificată a insulei. Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elemente de „ornare verbis” de o delicateţe deosebită,specifică acestui poet paşoptist la toate nivelurile textului. Panorama Calabrei se deschide prin imaginea vasului care spintecă valurile marii, dominate de prezenţa astrului selenar. Poetul operează la nivelul metasememelor, adică al figurilor de sens, epitetele cromatice „undă luminoasă” şi „vas de aur” punctând prezenţa lunii, martor al frumuseţii insului. Personificarea „El taie” potenţează ideea de pătrundere într-un tărâm fermecat. Catachrezele „brazdă” şi „plai senin” sugerează asemănarea elementului terestru cu cel acvatic. Dacă prima strofă urmareşte o traiectorie teluric-astrală, cea de-a doua focalizează atenţia asupra elementului ant: muntele Etna, care pare a fi o jerbă „de stele” pe cerul nopţii. Epitetul cromatic „negru munte” şi epitetele personificatoare „vulcan bătrân” şi „sehastru” edulcorează imaginea, fiind evidenţiată solitudinea muntelui în acest spaţiu vast. Metonimia „frunte” antropomorfizează muntele, trăsatura definitorie a acestui lexem fiind cunoaşterea. Personificarea „Sehastru ce cunoaşte” şi metafora „globului mister” evidenţiază statornicia în timp a vulcanului. Strofa a treia oferă o imagine a acvaticului dominat de mersul legănat al vasului, sub cerul înstelat, spre Caryleda. Epitetul personificator „sălbatica stâncie” face referire la legenda monstrului Caryleda. Catachereza „punte argintie” punctează imaginea liniei orizontului care îl ghidează pe călător. Personificarea „vaporul leganat/ Ce calcă orizontul...” evidenţiază dorinţa calatorului de a ajunge la mal. Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost deplin dacă poetul nu ar fi reuşit să acorde sensul cu forma, semnificatul cu semnificantul, făcând cuvintele să sune aşa cum doreşte, această condiţie fiind îndeplinită de versificaţia poeziei. Versurile lungi de treisprezece-paisprezece silabe, ritmul trohaic, rima imperecheată sau succesivă produc o edulcorare a tonului final. 7. Titlul poeziei conţine substantivul propriu care denumeşte o regiune din Italia, Calabria, localizând un peisaj marin de o stranie frumuseţe. Ceea ce impresionează în acest pastel este exotismul peisajului, relevat în mod special de toponime: Etna, Carybda, Sicilia, Syracusa. O stare de uşoară melancolie a eului liric se insinuează prin imaginarul poetic romantic (luna, marea, muntele, impresia de vechime, aluziile la timpuri istorice eroice etc.) şi prin limbajul bogat în figuri de stil specifice stilului romantic: epitete ornante (punte argintie), personificări (dorm valurile mării), metafore (luna, vas de aur), inversiuni (al mării plai senin). Caracterul descriptiv al discursului din pastel este susţinut şi de titlul poeziei.

8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte În ultimul catren este prezentată starea de acalmie care domină acvaticul văzut ca o fiinţă. Starea de linişte este sugerată de personificarea „dorm valurile” şi epitetul tactil „atmosfera calda”, poetul operând la nivelul metasememelor. Imaginea insulei scaldată in apele albastre ale mării este evidenţiată prin intermediul epitetului cromatic „baie azurie” şi a personificării „Sicilia se scaldă”. Senzaţia tactilă de caldură, generatoare de „otium”, este completată de una cu tentă olfactivă, care integrează epitetul ornant „parfum oriental”, ocularul poetic focalizându-se asupra călătorului surprins într-o atitudine contemplativă asupra Syracusei. 8. Fiind de natură descriptivă, ultima strofă se constituie într-un tablou static în care elementele centrale sunt marea şi portul sicilian Syracusa. Calmul şi liniştea sunt sugerate de verbul cu valoare de personificare dorm, dar şi de adjectivul caldă. Feericul peisaj cu nuanţe exotice, construit prin referinţele toponimice, îşi potenţează dimensiunea picturală prin epitetul adjectival azurie, în timp ce verbul se scaldă creează senzaţia de pace atemporală. Ochiul călătorului care admiră peisajul surprinde astfel un tablou desprins parcă din illo tempore, în timp ce simţurile îi sunt trezite prin intermediul senzaţiilor olfactive, sugerate prin imaginea parfumului oriental care dă complexitate perspectivei contemplative. 9. Motivează, cu ajutorul a două argumente, prezenţa descrierii în poezia citată. 4 puncte Multă vreme descrierea a fost considerată o „ancila narationis”. Chiar în secolul al XX-lea, Jean Ricardou, în „Le nouveau roman”, afirma ca ea este o maşină de împotmolit povestirea”. Partial, Gerard Genette e de aceeaşi părere, considerând că „descrierea este în mod natural ancilla narrationis, sclavă totdeauna necesară, totdeauna supusă, niciodata emancipată” şi că nicio operă nu va transforma povestirea într-un auxiliar al descrierii. Tot G. Genette are meritul de a fi delimitat, în capitolul „Frontiere ale povestirii” din volumul „Figuri”, două funcţii ale descrierii, una decorativă şi una simbolică. În această poezie se observă clar prezenţa descrierii decorative, secvenţa integrând panorama Calabriei. Tabloul insulei este realizat pe baza succesiunii de imagini vizuale: „vaporu-naintează”, „În stanga e Caryleda”, motorii: „se indreaptă vaporul legănat”, olfactive „Aspir-al Syracusei parfum oriental”, tactile „atmosfera calda”. La baza acestora stă o textura stilistică variată : epitetele „unda luminoasă”, „negru munte”, „parfum oriental”,

comparaţii „pare că din sânu-i azvârle stele”, personificări „El taie”, „Sehastru ce cunoaşte”, metafore „luna vas de aur”, „punte argintie”. Ocularul descriptiv inregistrează elemente caracteristice acestui aspect uzitând o serie de tehnici cum ar fi „derularea cinematografică” cu efect de travelling: de la depărtare “Din zare se întinde o punte argintie”, spre apropiere, călătorul “Aspiră-al Syracusei* parfum oriental”, cu imagini in raccourci “În dreapta, pe-ntuneric, se-nalţă-un negru munte”, „În stânga e Carybda* sălbatică, stâncie”. 9. Descrierea se evidenţiază în poezie în primul rând la nivelul imaginilor artistice: obiectul supus observării, coasta Calabriei, este prezentat prin imagini vizuale sugestive, care se ordonează pe două axe spaţiale (orizontală, respectiv, verticală). Astfel, orizontalitatea este asociată cu imaginile spaţiului marin, în timp ce verticalitatea este reprezentată de piscul vulcanic al Etnei. Părţile de vorbire cu cea mai mare frecvenţă în text sunt substan-tivele şi adjectivele, fapt care susţine prezenţa descrierii. 003 3. Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Nenorocita privighetoare Cânta-n pădure a ei durere, Natura-ntreagă da ascultare, Tot împrejuru-i era tăcere. [...] Un măgar mare ce-o ascultase, Şi ca un aspru judecător Capul pleoştise, sau râdicase Câte-o ureche,-n semn de favor, Ieşi-nainte să-i dea povaţă, Şi c-o neroadă încredinţare: „Am fost, îi zise, aci de faţă, Dar zău nu-mi place a ta cântare”. [...] Atunci începe cu bucurie Un cântec jalnic şi necioplit, Încât de aspra lui armonie Toată pădurea s-a îngrozit. Privighetoarea, fără sfială,

Zise: „Povaţa e în zadar; Căci d-aş urma-o, nu e-ndoială Că eu în locu-ţi n-aş fi măgar”. (Grigore Alexandrescu, Privighetoarea şi măgarul) 1. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul cap. 2 puncte Două expresii care contin lexemul „ureche” sunt: „a fi într-o ureche” şi „a trage cu urechea”. 1. Expresii care conţin cuvântul cap: a-i intra cuiva ceva în cap; a-i trece cuiva ceva prin cap; a-şi bate capul; a fi greu de cap etc. 2. Evidenţiază rolul virgulelor din versul „Am fost, îi zise, aci de faţă”. 2 puncte Virgulele din cadrul versului „Am fost, îi zise, aci de faţă” au rolul de a izola o propoziţie incidentă, facându-se simţită prezenţa în text a unui regizor textual. 2. Rolul virgulei din versul citat este de a izola o propoziţie incidentă (îi zise), care are funcţie explicativă. 3. Scrie forma acceptată de DOOM2 a cuvintelor râdicase şi favor. 2 puncte Forma acceptată de DOOM2 a vocabulelor „rădicase” şi „favor” este „ridicase”, respectiv „favoare”. 3. Formele acceptate de DOOM2 sunt: ridicase şi favoare. 4. Precizează valoarea expresivă a adjectivului nenorocită, din primul vers. 4 puncte Epitetul personificator din structura „nenorocita privighetoare” este uzitat pentru a evidenţia statutul ingrat al privighetorii ca tip al omului valoros aflat in situaţia de a fi judecat de un altul care nu are nici dreptul moral, dar nici meritul să o facă. 4. Cu valoare de epitet, adjectivul nenorocita numeşte o caracteristică a privighetorii: tristeţea, generată poate de nenoroc, de soarta potrivnică. Ideea este susţinută în versul următor, căci nenorocirea acesteia capătă forma cântecului trist: cântă-n pădure a ei durere. Imaginea, în ansamblul ei, este o metaforă a însingurării. 5. Transcrie două sintagme/ scurte fragmente care conţin imagini artistice diferite. 4 puncte Două sintagme care conţin imagini artistice sunt: „Un magar mare[...]Capul pleoştise sau rădicase”-imagine vizuala şi „Atunci incepe cu bucurie/Un cântec jalnic şi necioplit”-imagine auditivă. 5. Imagini artistice: cântă-n pădure a ei durere — imagine auditivă; capul pleoştise - imagine vizuală. 6. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite, identificate în strofa a

doua. 4 puncte Comparaţia integrată structurii: „Un măgar mare[...]/ca un aspru judecător/ Capul pleoştise sau rădicase” presupune evidenţierea severităţii măgarului asemenea unui judecator. Este punctată infatuarea specifică tipului de om reprezentat de acesta, care mimează exerciţiul critic fară niciun drept consfinţit de vreo valoare personală, în virtutea căruia ar putea-o face. Epitetul ornant „mare”, aparent apreciativ, se validează semantic, datorita contextului, inclusiv comparaţiei şi alăturării lui substantivului „măgar”, sensul autentic al lexemului determinat, acesta fiind unul depreciativ. 6. Personificarea este figura de stil care, alături de alegorie, susţine mesajul textului. Personificarea vizează aici măgarul-judecător, care ascultă cântecul privighetorii, iar apoi îl critică nemotivat. Epitetul aspru sugerează o trăsătură a măgarului, prostia, căci a fi aspru doar din mândrie deşartă înseamnă a fi limitat. 7. Prezintă semnificaţia titlului, în relaţie cu textul dat. 4 puncte Titlul fabulei este realizat pe baza unei asocieri a unor substantive de genuri diferite, atât in şablonul marilor poveşti de dragoste, dar şi al fabulelor. Datorită sensurilor celor două substantive: „privighetoarea” – primadonă in regnul ornitologic şi măgarul- reversul medaliei, titlul conţine doi termeni aflaţi in antiteză, fiind cunoscută disponibilitatea melodică a celor doi. De asemenea, asocierea acestor doi termeni poate trimite datorită conţinutului şi la opoziţia dintre astral şi teluric, dintre înălţare şi limitare. 7. Titlul poeziei indică personajele implicate în conflictul epic. Lipsit de valoare metaforică, titlul numeşte două animate cărora Ii se asociază semnificaţii simbolice opuse: delicateţe, gingăşie şi măiestrie pe de o parte, stângăcie, urâţenie, stridenţă de cealaltă parte. Aceste trăsături, puse în opoziţie în text, creează sensul: privighetoarea devine purtatoarea semnului eleganţei, în timp ce măgarul poartă cu sine semnul prostiei şi al orgoliului nejustificat. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, strofa finală (morala fabulei). 4 puncte Primul vers din ultimul catren evidenţiază stăpânirea de sine a omului conştient de valoarea sa, validând personajul liric privighetoarea ca tipul omului luminat, obiectiv, care ştie să se păstreze detaşat faţă de atacurile simţului comun, având capacitatea de a-şi exprima opinia publică fără aroganţă. Este uzitat stilul indirect liber, fiind iterate in aceasta strofă vorbele privighetorii din care reiese morala. Astfel, la nivelul stilistic finalul este epifonematic, fabula concluzionând cu o judecata de valoare : orice om are anumite trăsături care il particularizează. 8. Conform structurii tipice pentru această specie literară, ultima strofă a fabulei lui Alexandrescu are valoare moralizatoare şi reprezintă concluzia

de-a lungul mininaraţiunii anterioare. La sfatul nesăbuit al măgarului, de a fi luat ca exemplu, privighetoarea îi dă o replică usturatoare: de ţi-aş urma sfatul, eu aş fi măgar. E un joc de cuvinte care constituie miezul sarcastic al moralei. 9. Argumentează apartenenţa poeziei la genul epic, prin prezentarea a două trăsături identificate în text.4 puncte Apartenenţa poeziei la genul epic este demonstrată in primul rând prin specia literara. Fabula este o scurta povestire alegorica, de obicei in versuri, in care sunt personificate animale, plante, lucruri, satirizate anumite moravuri, mentalităţi, greşeli , cu scopul de ale îndrepta. De asemenea, prezenţa unui fir epic in secvenţe narative dispuse liric în cinci catrene reprezintă o altă trăsătură a acestei specii. In prima strofă este prezentată natura încremenită sub vraja cantecului privighetorii. Acest cantec este întrerupt de intervenţia măgarului care işi arogş insuşiri inexistente. In antiteză este prezentată nepriceperea măgarului şi agitaţia pe care vocea sa o determină in padure. Personajele lirice exponenţiale : măgarul şi pivighetoarea reprezintă anumite tipuri umane: tipul omului infatuat, respectiv tipul omului valoros. O altă trăsătură a speciei o reprezintă existenţa unui regisor textual în postura de „dieu cache” care işi face simţită prezenţa în cadrul discursului prin propoziţiile incidente: „îi zise”, „privihetoarea zise”. Tectonica, elementele de versificaţie-rima incrucişată, măsura de zece silabe şi ritmul trohaic- ,personajele lirice şi prezenţa regizorului textual nu afectează încadrarea fabulei in cadrul genului epic. 9. Fabula îşi construieşte mesajul pe un schelet epic. Epicul evidenţiază astfel un mesaj cu încărcătură morală. Scheletul epic, simplu şi liniar, propune un episod semnificativ, prin care personajele-animale ilustrează unele moravuri umane. În cazul de faţă, naraţiunea surprinde o acţiune în care sunt implicate două personaje: privighetoarea şi măgarul, a căror dispută subliniază prostia măgarului şi orgoliul său nemotivat. 4.Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate; Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, Ş-ale valurilor mândre generaţii spumegate Zidul vechi al mănăstirei în cadenţă îl izbesc. Dintr-o peşteră, din râpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stâncă, chipuri negre se cobor; Muşchiul zidului se mişcă... pântre iarbă se strecoară

O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei: un mormânt se desvăleşte, O fantomă-ncoronată din el iese... o zăresc... Iese... vine către ţărmuri... stă... în preajma ei priveşte... Râul înapoi se trage... munţii vârful îşi clătesc. Ascultaţi...! marea fantomă face semn... dă o poruncă... Oştiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez... Glasul ei se-ntinde, creşte, repetat din stâncă-n stâncă, Transilvania-l aude, ungurii se înarmez. Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute Şi puternici legioane p-a ta margine-ai privit, Virtuţi mari, fapte cumplite îţi sunt ţie cunoscute, Cine oar’ poate se fie omul care te-a-ngrozit? [...] (Grigore Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia) 1. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al naturii. 2 puncte Două lexeme care aparţin campului semantic al „naturii” sunt: „iarbă” si „râu”. 1. Cuvinte care aparţin câmpului semantic al naturii: peşteră, ţărm, valuri, stâncă etc. 2. Precizează rolul punctelor de suspensie din strofa a patra. 2 puncte Poetul operează la nivelul metagrafelor, inserţia punctelor de suspensie din structurile: „Ascultaţi...!”, „marea fantomă face semn...”, „dă o porunca...”, „Oştiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez...” pregătind introducerea unui element surpriză. De asemenea, au rolul de a suplini ceea ce eul liric nu mai este nevoit să precizeze, ele fiind o prelungire a cuvântului în cadrul sistemului de gesteme sau al celui verbal. Prin folosirea lor este întrerupt discursul liric şi întreţinută atmosfera lirică. Poetul sugerează astfel lentoarea specifică acestui cadru romantic, nocturn, al învierii istoriei ca şi cum ar fi înregistrat cu imagini „au relanti”, fiind impus ritmul sacadat al lecturii. 2. Punctele de suspensie din strofa a patra au rolul de a sugera, prin sacadarea discursului şi prin trecerea de la un plan de mişcare la altul, impresia de desfăşurare cinematografică, de alertă a imaginilor. 3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul ceas. 2 puncte Două expresii care conţin vocabula „ceas” sunt „a se da de ceasul morţii” şi

„a-i suna cuiva ceasul”. 3. Două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul ceas: a-i suna ceasul, în ceasul al doisprezecelea. 4. Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 4 puncte Dintre temele şi motivele romantice cu o ocurenţă deosebită in opera acestui poet paşoptist, se evidenţiază aici tema istorică, iar un motiv literar in aceeaşi descendenţă ideologică este motivul nopţii şi al umbrei. 4. Teme/ motive literare prezente în poezie sunt: natura, istoria, timpul, fantoma, mormântul etc. 5. Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conţin imagini artistice diferite. 4 puncte Două structuri lexicale ce conţin imagini artistice sunt: „Ş-ale valurilor mândre generaţii spumegate / Zidul vechi al mânăstirei în cadenţă îl izbesc”imagine auditivă şi motorie şi „ Dintr-o peşteră, din râpă, noaptea iese, mămpresoară”- imagine vizuală. 5. Două structuri/ fragmente de versuri care conţin imagini artistice diferite: umbre peste unde stau plecate — imagine vizuală; glasul ei se-ntinde, creşte — imagine auditivă. 6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua. 4 puncte In al doilea catren, figura de stil care sublimează la modul performant funcţia poetică este personificarea, figură ce presupune atribuirea fiinţelor necuvântătoare, lucrurilor, elementelor naturii sau unor idei abstracte, insuşiri şi manifestări ale omului, ea activându-se la nivelul metasememelor,adică al tropilor sau figurilor de sens: „noaptea mămpresoară”. Acest transfer semantic este realizat pe baza: substantivului comun „noaptea”, semn al nocturnului , al aşteptării. Este marcat astfel un moment de trecere, un moment timp suspendat de excepţie, care face posibila consonanţa dintre planul uman şi cel cosmic, moment specific romanticilor, un timp al abolirii imitelor dintre real şi ireal, dintre teluric şi cosmic. Verbul „-mpresoară” punctează domnirea întunericului asupra naturii, fiind conturat un cadru atemporal şi o stare de linişte care nu admite nicio mişcare. Trimiţând cuvantul intr-o realitate extralingvistică, această personificare sugerează omniprezenţa nopţii, potenţând misterul. 6. Comparaţia din strofa a doua 0 suflare, care trece ca prin vine un fior, cu care se încheie ampla imagine crepusculară, specific preromantică, are rolul de a sugera sentimentele de nelinişte şi de nesiguranţă pe care stranietatea şi misterul cadrului exterior le provoacă în planul interior al fiinţei care contemplă acest cadru. 7. Motivează alternanţa verbelor la prezent, din partea iniţială, cu cele de

perfect compus, din partea finală a textului. 4 puncte Verbele la prezentul etern se folosesc în general pentru a explica nişte fenomene supuse interpretării. În această poezie, verbele folosite pentru descrierea cadrului natural: „stau culcate”, „se întind”, „se prelungesc”, „izbesc”, „iese”, „-mpresoară”, „se cobor”, „se mişcă”, „se strecoară”, „trece” şi cele folosite pentru a marca prezenţa fantomei: „este”, „se dezvăleşte”, „iese”, „zăresc”, „vine”, „stă”, „priveşte”, „se trage”, „clătesc” demonstrează şi prezenţa unei priviri lucide care înregistrează această armosferă nocturnă propice învierii istoriei, dând în acelaşi timp sugestia de real. Acestea situează eul liric în cadrul spaţiului nocturn, romantic, care prin misteriozitatea sa favorizează redeşteptarea unor pagini de glorie a istoriei romanilor. Verbele la prezentul etern realizează şi un raport de simultaneitate intre momentul de reverie istorica şi al transmiterii acestor impresii lectorilor, statutându-l astfel pe cititor ca martor. Verbele la perfectul compus folosite în prezentarea imaginii personificate a Oltului sugerează o acţiune revolută care s-a petrecut în trecut şi asupra căreia nu se mai poate interveni: „ai fost martor”, „ai privit”, „angrozit”. Acestea punctează clar distanţa in timp, intre momentul rememorării şi faptele rememorate, golul temporal dintre prezentul nopţii de reverie istorică şi trecutul de glorie. Sunt integrate prozopopeei, poetul adresându-se Oltului, văzut ca martor al vitejiilor trecute. De asemenea, verbele la prezentul compus pregătesc introducerea în scen lirica a figurii domnitorului Mircea cel Batrân. 7. Primele patru strofe compun un tablou de natură, în care este descrisă ctitoria lui Mircea cel Bătrân, mânăstirea Cozia, ale cărei turnuri se reflectă în valurile Oltului. Descrierea naturii este însoţită de dezvoltarea motivului fantomei, care aduce în prezent, prin intermediul tehnicii evocării, modelul trecutului eroic. În acest context discursiv, prezentul timpurilor verbale are rolul de a genera senzaţia de veridicitate, de autenticitate şi astfel, de a induce implicit starea de mister. În ultima strofă, invocaţia adresată Oltului, luat ca martor care să confirme eroismul epocilor apuse, presupune utilizarea trecutului verbal (perfectul compus), tocmai pentru a autentifica ideea de mărturie vie pe care Oltul o poate da: martor în trecut la desfăşurarea istoriei, în prezent el poate confirma autenticitatea acesteia. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte În ultima strofă, ocularul poetic se focalizează asupra imaginii personificate

cititorul este pregătit pentru vizualizarea imaginii măreţe a domnitorului Mircea cel Batrân ca simbol al patriotismului românesc. calitate punctată de personificarea : „Oltule [. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. instanţă referenţială ce realizează legatura dintre trecut si prezent. Interogaţia finală este formulată pentru a marca punctul maxim de evoluţie a intensităţii misterului. cu maximă încărcătură afectivă şi subiectivă.a Oltului. Integrat unei exclamaţii retorice conferă lectorului statutul de martor ocular şi il obligă la un moment de reverie necesar rememorării unor fapte de glorie din istoria romanilor. Oltul poate da mărturie vie despre exemplul trecutului: "asistând" la desfăşurarea istoriei. cât şi la nivel metatextual prin verbul de persoana a doua plural „Ascultaţi!”..] ai fost martor”. În ansamblul ei. secvenţa nu face altceva decât să transpună într-o manieră rafinată şi puternic marcată de idealurile estetice paşoptiste. relizată in acest discurs printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal al persoanei I : „mă”. Al doilea argument este oferit de prezenţa instanţei referenţiale care se validează atât la nivel intratextual prin imaginea personificată a Oltului. Oltul este chemat pentru a-i dezvălui identitatea. 8. nexul ce operează între eul liric şi evocarea istoriei. instanţă definitorie a comunicării poetice. în prezent el poate confirma autenticitatea acesteia. adresat cititorului. figură ce urmează să fie evocată în continuarea discursului. diferită de cea a limbajului uzual. 9. cât şi măreţia faptelor de glorie ale poporului român. sugestie. Expresivitatea se realizează atât . Expresivitatea se referă la capacitatea limbajului poetic de a exprima întro manieră plastică. idei concentrate.. Natura este martora trecerii prin timp a omului.. acesta fiind un martor ubicuu. El reprezintă liantul. Fantoma care se ridică măreţ din mormânt este o umbră a trecutului. metonimia „vitejii trecute”. luat ca martor pentru confirmarea eroismului epocilor apuse.. Ultima strofă se deschide printr-o amplă invocaţie adresată Oltului. interogaţia retorică inserată în clauzulă: „Cine oar’ poate să fie omul ce te-a-ngrozit?[. Epitetul apreciativ „virtuţi mari”. ambiguitate. „zăresc”. 4 puncte Pentru lirism: Primul argument care demonstrează încadrarea poeziei în categoria lirismului subiectiv este conferit de prezenţa eului artistic. vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar. a cărui istorie o consemnează în cartea nescrisă a veşniciei.]” potenţează figura legendară a domnitorului Mircea cel Bătrân. 9. prezentă în textul dat. o temă specifică literaturii populare: legătura puternică dintre om şi natură. Astfel. reflexivitate).

5. aceste flamuri sure Ce se târăsc pe culmi şi ocolesc Din miazănoapte către răsărituri. Scrie două enunţuri pentru a ilustra omonimia cuvântului luni. prin topică. cât şi prin maniera specifică fiecărui poet în parte de a folosi materialul lexical al limbii.Scrie. Două enunţuri pentru a ilustra omonimia cuvântului luni: Luni voi merge la serviciu. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. atmosfera de mister se realizează printr-o succesiune de imagini vizuale şi auditive. Pentru veşmintele de sărbători În vatra asta stinsă şi străină.prin figuri de stil. (Ioan Alexandru. prin imagini artistice. Imaginea turnului. punctuaţie şi prozodie. În cazul poeziei citate. expresivitatea nu se naşte preponderent din caracterul descriptiv al textului. din utilizarea unor figuri de stil sau a unor tipuri de imagini. Mulţumire) 1. prin sintaxa poetică. Pentru făclii şi spaime şi lumină. luni şi ani. Cuvine-se adânc să-ţi mulţumesc Şi pentru ploi şi pentru greul vânt Şi pentru zile şi nopţi şi pentru stele Şi pentru vremi şi jumătăţi de vremi Şi pentru pacea cântecelor mele Pentru izvor şi pentru vii şi stâni Şi ce e dincolo de oseminte Pentru strămoşi şi pruncii nenăscuţi Şi bucuria-aducerii-aminte Pentru zăpezi şi crini şi pelicani Şi busuioc şi fluturi şi uitare Şi pentru amintiri îţi mulţumesc Şi pentru ziua mea de-nmormântare Şi pentru anotimpuri. . După mai multe luni s-a întors acasă. cu privire la textul de mai jos: Şi pentru nori. 2 puncte 1. pe foaia de examen. în tabloul nocturn.

7. 4 puncte 5. 4. 4 puncte 4. prezente şi viitoare ale unei comunităţi). şi. Temele/ motivele literare prezente în poezie sunt: timpul. Două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în text sunt: verbul la persoana întâi singular (să(-ţi) mulţumesc) şi adjectivul pronominal la persoana întâi singular (mea). în consecinţă. metafora aureolând poezia cu o notă de solemnitate. Cratima din structura să-ţi mulţumesc marchează căderea unei litere şi. deoarece cerul este primul element creat de Dumnezeu din nimic.L.2. risipirea). figură ce presupune „transferul asupra unui lucru. respectiv un simbol cosmic (norii. Acest transfer semantic se realizează pe baza substantivului comun „flamuri”. 4 puncte În prima strofă. la păstrarea măsurii versului. prezente în poezie. sugerează corespondenţa între un simbol al unui grup (flamura/ steagul fiind semnul de identificare a idealurilor trecute. 2 puncte 2. eliminarea unui sunet din pronunţare. 3. raportul fiinţei umane cu transcendenţa. adica al tropilor. in praesentia sau „plasticizată”. figura de stil care sublimează la modul performant funcţia poetică este metafora explicită. conjuncţia „şi” marcand la nivelul formei folosirea anaforei şi a polisindetonului.Aristotel. efemeritatea. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. Metafora norilor. ce aparţine heraldicii. 5. 6. norii fiind vazuţi ca nişte elemente definitorii ale spiritualităţii româneşti. Un vers care conţine doi termeni derivaţi cu prefixe este Pentru strămoşi şi pruncii nenăscuţi. care sugerează măreţia. 6. unui nume ce desemnează alt lucru”.flamuri sure. iar la nivelul conţinutului punctează multitudiea darurilor oferite de către divinitate omului. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă a poeziei. Adjectivul „sure” reuşeste să sugereze ubicuitatea. Blaga : „flamuri sure”. fapt care duce la rostirea legată a celor două cuvinte. Întreaga făptura a lui Dumnezeu reprezintă exteriorizarea iubirii divine faţă de om. implicit. 4 puncte Poetul operează la nivelul metataxelor. conţinând şi un epitet cromatic. . 2 puncte 3. natura.şi” la începutul versurilor. Precizează rolul cratimei din structura „să-ţi mulţumesc”. dar şi trecerea.. Norii reprezintă primul element pentru care poetul işi exprimă mulţumirea. ea activându-se la nivelul metasememelor. permanenţa norilor care supraveghează întotdeauna creaţia. Transcrie un vers care conţine doi termeni derivaţi cu prefixe. Motivează folosirea repeată a cuvântului . moartea etc. cu care se deschide poezia. Menţionează două teme/ motive literare.

„ şi busuioc şi fluturi şi uitare” punctează afectele care aparţin oamenilor. „Şi pentru amintiri iţi multumesc/ Şi pentru ziua mea de-nmormântare”. Astfel. alături de acestea. în relaţie cu textul poeziei date. omul fiind singurul care poate inţelege semnificaţia acestora. constituind elementul tematic central. busuioc . antiteza „uitare-amintire” fiind uzitată pentru a sugera perpetua trecere a timpului.destinul oferit de Dumnezeu fiecarui om. să se situeze. chiar dacă marcat de semne ale frumuseţii divine. timpul. Poetul operează la nivelul metalogismelor. mereu în apropierea morţii. în calmul rugăciunii. destinul. ci este una vie şi lucrătoare. Comentează. evoluţia mişcării afective din care se naşte ruga de mulţumire a fiinţei. sintetizează mesajul textului: în faţa transcendenţei. mulţumire. aparent paradoxal. Pacea trecerii în moarte marchează de altfel întregul poem. pelicani. Prezintă semnificaţia titlului. fiinţa umană se abandonează pe sine . Repetiţia cu valoare anaforică a cuvântului şi la începutul mai multor versuri are rolul de a marca discursiv evoluţia gândurilor şi a sentimentelor. ci ca moment de trecere înspre un alt plan al existenţei. eul. semnul morţii. crini. 8.iubire care nu a fost şi nu poate fi una statică. 7.harul poetic.10 rânduri. 9. 8. strofa a patra. o adresează unei transcendente nenumite. enumeraţia : „pentru zăpezi şi crini şi pelicani” punctează puritatea oamenilor la începutul creaţiei . cu ajutorul conjuncţiei „şi” poetul enumeră daruruile lui Dumnezeu cosmice şi terestre. nu este resimţită ca despărţire de frumosul prin care transcendenţa se manifestă în lume. strofa a patra a poeziei se constituie într-o rugă de mulţumire pe care fiinţa efemeră. Astfel. a trecerii dincolo şi a părăsirii unui vers al efemerului.amintire. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. alcătuit dintr-un substantiv nearticulat. În aceeaşi notă retorică prezentă şi în strofele anterioare. uitare pentru ca. dar salvată în absolut prin raportul cu eternitatea transcendenţei. Moartea însă. 4 puncte În a patra strofă este prezentată atitudinea contemplativă a eului liric faţă de darurile lui Dumnezeu. Sintetic şi concentrat. se asociază cu elemente ale planului constiinţei şi ale subconştientului . discursul liric aglomerează într-un întreg diversitatea lumii şi a universului interior al fiinţei marcate de trecerea scurtă prin viaţă. prin succesiune de enumeraţii. în 6 . Titlul poeziei. Simbolurile realizează o circumscriere a domeniilor cu care Dumnezeu a înzestrat creaţiunea. 4 puncte Subiectul I 9.şi ele încărcate de un simbolism al pacii şi al frumuseţii vieţii.zăpezi. Elementele unei naturi terestre .

o fată şubredă şi pală Preschimbă florile în vase.Scrie. ş-a fi târziu pricepi ce-nsamnă. în casa cui n-a fost mireasă. şi-n casă Lângă oglinzile-obosite. 2 puncte 2. (Dimitrie Anghel. cele din urmă flori. nevinovată. Norocu-ntăilor brânduşe culese-n zori de zi pe rouă. – preoteasă care întreţinea focul sacru în templul zeiţei Vesta 1. respectiv rostirea legată a două cuvinte. Şi-mbrăţişaţi alături plângem.. inocentă. care ar fi situat mesajul strict între limitele subiectivităţii. Sinonime pentru sensul din text al cuvintelor: Candidă . Prezintă rolul cratimei din structura „n-ar avea”. Din lacrimi liniştea sporeşte.. blândă — tandră.. În absenţa articolului hotarât. 2 puncte 1. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin verbul a trece. Înc-un mănunchi. în consecinţă păstrarea măsurii versului. şi cum trec toate pân’ vine moartea să te cheme. toamna. plângi blândă. şi câte visuri şi primăveri – câtă ruină! Dac-ar avea grai ca să spuie. culese zilnic din grădină. Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor blândă şi candidă. candidă vestală. a 006 6.într-un gest de recunostinţă sacrificială. Cum s-a trecut. s. pe foaia de examen. evlavios ca o vestală*.pură. Cratima din structura n-ar avea marchează eliminarea unei silabe.f. Crizanteme) * vestală. oglinda câte n-ar mai spune: A tale braţe obosite putere n-ar avea s-adune Troienele de flori bogate.. cu privire la textul de mai jos: Se trec şi florile de toamnă. atitudinea reflexivmeditativă a textului dobândeşte caracter de generalitate. 2. 3. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Azi vasele-s împodobite cu triste flori de crizanteme: În lacrimi tremură oglinda ca faţa apelor când plouă. Mor florile mâhnite. 2 puncte . Brânduşele-nfloresc de-a pururi şi poate soarele de toamnă S-o-nduioşa ca să-ţi arunce pe frunte mândra lui beteală.

vestejite în absenţa iubirii. (ce-)nsamnă . 4 puncte 6. Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conţin imagini vizuale. Expresii/ locuţiuni care conţin verbul a trece : a trece în revistă.” Verbul „preschimbă” sugerează dorinţa de reîntinerire.. este aici o metaforă a feminităţii irosite. în 6 . ramânâdu-i doar speranţa.3. Metafora „beteală” vizează ideea de strălucire. el . idee susţinută de epitetul ornant ataşat soarelui : „de toamnă”. vasele-s împodobite cu tristeflori de crizanteme. Dublul epitet blândă. prezente în poezie. 8. Seriozitatea şi capacitatea acestuia sunt punctate de comparaţia „preschimbă evlavios ca o vestală. melancolia. 5. tristeţea etc. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. Teme/ motive literare prezente în poezie sunt: trecerea timpului. 4 puncte În ultimul catren este vizată activitatea de rutina a omului depreciat. Tristeţea care se asociază celor două epitete da seama despre nedreptatea vieţii: puritatea. de schimbare.10 rânduri. Două structuri care conţin imagini vizuale: troienele de flori bogate.] să arunce” care preia idei din semnificaţia focului eminescian. precizându-le forma literară actuală. 7. sugerată de personificarea „soarele s-o-nduioşa”. Epitetul personificator „mândra beteala punctează lipsa oportunităţilor. Comentează. preoteasă a trecerii timpului şi a nostalgiei iubirii. 6. 4 puncte 4. cel astral. interiorizarea. 4 puncte Sintagma metaforică din ultimul distih integrează personificarea „soarele de toamnă [. Menţionează două teme/ motive literare.(ce-)nseamnă. candidă (vestală) conturează imaginea diafană a fiinţei însingurate in tristeţe. a trece cu vederea. omul neîmplinit aspirând veşnic la realizarea visurilor. 4 puncte 5. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în ultima strofă a poeziei. Hipotipoza „fata şubreda şi pală” şi epitetul personificator „florile mahnite” vizează şubrezirea sufletească ca rezultat al denaturării fizice din sufletul ceui care nu a cunoscut şi nu a avut în ciuda calităţlor şi capacităţilor sale inălţimea spirituală şi împlinirea sufletească. frumuseţea şi devotamentul aşteptării nu sunt întotdeauna răsplătite prin împlinire în această viaţă efemeră. 7. rece şi pur. a trece peste orice limită etc. Menţionează două cuvinte din textul dat. Vestala. Soarele este un simbol al destinului neprielnic. răsucirea în sine. prima strofă a poeziei. 4.. a căror formă nu mai este acceptată de DOOM2. toamna. epitetul sugerând şi crisparea interioară. Cuvinte care nu sunt acceptate de DOOM2 si formele lor corecte sunt: să spuie -'să spu-nă.

prezente în textul dat. . ambiguitate. casa şi odaia fiinţei sunt însuşi mormântul acesteia. simbol al omului capabil. şi-a pierdut caracterul angelic pe care îl avea în lirica romantică şi.destinul favorabil al unor oameni. D. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (expresivitate. ca simboluri ale trecerii.dorinţa de schimbare. vieţi. al măcinării fiinţei). ambele spirituale în esenţa lor. oportunităţile. mâhnite şi ele de apropierea inexorabilei morţi. Fiinţă umană. 9. preschimbarea florilor mereu. care activează la nivelul performant funcţia poetică este sugestia. ca anotimp crepuscular îşi asociază astfel. artificial şi lugubru. „brânduşele”. devenind „ un limbaj analogic in sens absolut” după cum opinează Marcel Raymond. există un intermediar : limbajul comun. tradiţionale. într-o notă simbolista. în ipostaza ei feminină. inventate de fantezia poetului. reflexivitate). 8. intre micro şi macrocosm. Anghel uzitează astfel această modalitate definitorie a curentului embelmatic european de la sfârşitul secolului al XIX-lea. florile cele din urmă. având o funcţie sacră prin uzitarea unui limbaj cu multe resurse sugestive. ci a simbolurior noi. Femeia-ofiţer a devenit femeie-vestală. Toamna. preoteasa a iubirii neîmplinite şi a timpului care macină suflete. prima strofa a poeziei dezvolta în paralel tema timpului din dublă sa perspectivă: cea natural-cosmică şi cea individual-umană. 4 puncte Una din caracteristicile limbajului poetic.simbol al activităţilor stereotipe care ţin de realitatea imediata. începutul secolului al XX-lea la toate palierele de receptare lirică. dar apasat si depreciat din cauza rutinei zilnice şi a unui destin nefavorabil. Simbolismul invită astfel la folosirea liberă a cuvintelor şi imaginilor. cu destin ratat (celei ce n-a fost mireasă). a analogiilor universale decât uzanţelor logicii pure. acum. „crizantemele”. sugestie. o umbră tristă a celei ce a fost. La poeţii simbolişti. refuzată de reflectarea oglinzii obosite.veştejindu-se asemenea florilor. într-un spaţiu închis. Acesta permite revelarea sugestivă a sensurilor. Poet simbolist. ci e semn al bolii. Aceasta se conturează ideatic prin folosirea simbourilor. nu însa a celor cunoscute. asocierea lor potrivit rezonanţei psihologice şi legilor misterioase. „oglinda”-martorul tăcut al adevaratei valori a omului. e atinsă de semnele trecerii: şubredă şi pală (paloarea care nu mai este o caracteristică angelica ca la romantici. Într-o notă melancolic-tristă sfâşietoare. poezia devine „vrajitoare evocatoare”. Decorul trist în care femeia îşi desfăşoară mişcările repetitive şi limitate creează o atmosferă secătuită de orice urmă de bucurie. Din „joc al hazardului”. exemplificatoare fiind „fata”. trupuri. ale apusului.

revelatorii se regaseşte incă din titlul poeziei „Crizantemele”. Pe pajiştea din faţa casei. Pe baza figurilor de stil se conturează imaginile vizuale : „fata şubredă şi pală”. „Arta poetica”. muzicalitatea sau sonoritatea cuvintelor fiind strâns legata de tonul emoţional. adică al tropilor. metaforă personificatoare (mor florile mâhnite). dulci arome. fiind prezente şi personificările: „să spuie. Înveşmântaţi în haine albe se clatină în faţa lunii. şi a imaginilor artistice (în poezie regăsim mai ales imagini vizuale — Troienele de flori bogate. Muzicalitatea ca o condiţie sine qua non a sugestiei se realizează şi cu ajutorul versificaţiei. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. încet-încet. Cochetării şi graţii albe. Capacitatea sugestivă este realizată şi cu ajutorul epitetelor : personificatorii „florile mâhnite”. „soarele s-o-nduioţa ca să arunce”. diferită de a limbajului uzual. Stând gata parcă să înceapă un pas uşor de menuet. ce sugerează corespondenţa dintre om şi univers. Ce-aşteaptă de un an de zile minuta asta de noroc. caişii. hipotipozei „fata şubredă şi pală”. adică al figurilorde construcţie de polisindetonul „câte visuri şi primaveri.P. sus pe ramuri. În acest text expresivitatea se realizează prin intermediul figurilor de stil: epitet dublu (fata şubredă şi pală). Împrăştie în aer danţul acesta ritmic de fantome. Ce e de spumă. şi-n urmă iarăşi vin la loc.câtă ruină”. culese zilnic din grădina) şi al mărcilor afectivităţii. se face jos de catifea.La nivel stilistic un rol important in aceasta poezie il au la nivelul metasememelor. oglinda”. astfel încat rima este imbraţişată şi masura de optsprezece silabe. . Verlaine. idei concentrate cu maximă încărcătura afectiva şi subiectivă. cu privire la textul de mai jos: Cu legănări abia simţite şi ritmice. zarzării şi prunii. plângi”. care nu numai că infrumuseţează limbajul poetic. şi roze gesturi. pe foaia de examen. „mândra beteală”. metaforele. se-nclină. poezia simbolistă fiind astfel „muzica inainte de toate”. Se cată ram cu ram. Expresivitatea reprezintă capacitatea limbajului poetic de a exprima într-o manieră plastică.Scrie. 7. „vasele împodobite cu flori” intărite şi de muzicalitatea deosebită a versurilor. dar îi conferă profunzime. Una din metaforele implicite. parigmenonul : „plângem. idee susţinută la nivelul metataxelor. 9.

2. Balul pomilor) * învoalte. Două cuvinte care aparţin câmpului semantic al pomilor: ramuri şi scorbură. umflate. Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei apocope. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al pomilor. impunand astfel rostirea impreună. Pe gura scorburilor vântul plecat a deşteptat un cânt. 2 puncte Poetul operează în cadrul versului „Şi-apoi cu reverenţă pomii s-au înclinat pan’ la pământ[.. Vor deveni ce-au fost de-a pururi: caişii. ce le-mprumută luciul lunii... – dantelate 1. 2 puncte Două lexeme care aparţin câmpului semantic al „pomilor” sunt : „ramuri” şi „scorburilor”. Cratima apare în locul unei vocale elidate şi marchează rostirea legată a două cuvinte.] Aşa-s în clipa asta toate. Banalii pomi din faţa casei. din structura „s-au înclinat pân’ la pământ”. Şi-apoi cu reverenţe pomii s-au înclinat pân’ la pământ. 2. ambele având rolul de a păstra. Precizează rolul cratimei şi al apostrofului.[. măsura versului. 2 puncte Doi termeni derivati cu prefixe sunt „înveşmântaţi” şi „despodobiţi”. zarzării şi prunii. prin micşorarea numărului de silabe. 1. (Dimitrie Anghel. adj. Transcrie doi termeni derivaţi cu prefix.]”. dar mîine albii cavaleri. Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sincope.. adj. Despodobiţi de-atâtea graţii. Şi-nvoalte* mâneci horbotate* se-ntind uşoare să salute Preludiul acestei stinse şi dulci orchestre nevăzute. ce-i ştiu de-atâtea primăveri. Apostroful din structura „pan’ la” marchează elidarea vocalei „ă”. În parcul legendar în care s-a prefăcut grădina mea. impunand astfel rostirea in tempo rapid a doua prepozitii : „pană” şi „la”. cratima din structura „s-au inclinat” marcând elidarea vocalei „e”.Şi astfel umbrele căzute pe pajişte par mantii grele Zvârlite de dănţuitorii ce au rămas numa-n dantele. înfoiate * horbotate. 3. la nivelul metagrafelor adică al figurilor de grafie. in tempo rapid a pronumelui reflexiv „se” şi verbul auxiliar „au”. pline. iar apostroful marchează elidarea unui sunet. . – rotunjite.

zarzării şi prunii.Blaga. Ritmicitatea sincronică a dansului de fantome imprimă tabloului dinamism. Lexemul „fantome” validează dominanta cromatica a tabloului. 4. prezente în poezie. Epitetul ornant „ritmic” vizează sinergia cu care freamătă ramurile. . transformând-o într-un tablou fantastic invadat de prezenţa uimitoare a petalelor de flori./ Înveşmântaţi în haine albe se clătină în faţa lunii . adică al tropilor sau figurilor de sens „danţul ritmic de fantome”. figura de stil care sublimează la modul performant funcţia poetică este metafora. 4. Doi termeni derivaţi cu prefix: înveşmântaţi şi despodobiţi. 4 puncte Două imagini artistice prezente in text sunt : „caişii. unui nume ce desemnează alt lucru”.imagine vizuală. Două imagini artistice diferite din textul dat sunt: . 6. se evidenţiază aici tema naturii. această metaforă reuşeşte să edulcoreze peisajul. Menţionează două teme/ motive literare. 6.imagine vizuală şi „dulci arome/ Impraştie in aer danţul acesta ritmic de fantome”. Epitetul multiplu danţul acesta ritmic de fantome sugerează o imagine feerică a unui dans ireal. Acest transfer semnatic este realizat pe baza substantivului comun „danţul”. Trimiţând cuvantul intr-o realitate extralingvistica.caişii.. fiind preferată forma arhaică a acestui lexem pentru patima temporală pe care o aruncă asupra imaginii pomilor infloriţi care sub bătaia vântului se mişcă aidoma unor cavaleri medievali. figură ce presupune „transferul asupra unui lucru. 4 puncte In al doilea catren. metaforă implicită sau „revelatorie” – L. aparţinând câmpului semantic implicit . zarzării şi prunii./ Înveşmântaţi în haine albe se clatină în faţa lunii”. Imaginile vizuale şi de mişcare transfigurează realitatea. Preludiul acestei stinse şi dulci orchestre nevăzute — imagine auditivă. 4 puncte Dintre temele şi motivele simboliste cu o ocurenţă deosebită in opera acestui poet . Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conţin imagini artistice diferite. iar un motiv literar in aceeasi descendenţă ideologica este motivul parcului şi al grădinii. 5. 5. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua a poeziei. al ramurii etc. ea activându-se la nivelul metasememelor. două motive literate sunt: motivul grădinii înflorite sau motivul caisului. lumina fantastica a lunii creând această frumuseţe iluzorie a peisajului. intr-un menuet. Aceasta metafora integreaza epitetul metaforic „de fantome”.imagine olfactivă. Două teme literare prezente în poezie sunt: natura şi timpul..3.Aristotel.

7. poetul trece la o traiectorie sus-jos.. Prima strofă prezintă mişcarea pomilor prin asociere cu o fază pregătitoare. sfarşitul acestui bal fiind prezentat din nou cu ajutorul personificarilor : „vântul[. „pomii s-au înclinat”. punctată de metonimia „cochetarii si gratii albe”. epitetul sinestezic „dulci orchestre” şi metafora „mâneci horbotate”. punctată de epitetul cromatic „haine albe” şi epitetul ornant „pas uşor” şi de personificarea pomilor: „caişii.] Stând gata parcă să inceapă un pas uşor de menuet”. Acordul dintre titlu şi continutul poeziei nu ar fi fost deplin dacă poetul nu ar fi ştiut să acorde sensul cu forma.. nu doar vizual. Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elemente de „ornare verbis” de o delicateţe deosebitţ. Prezintă semnificaţia titlului. dar nici independente. mişcarile pomilor improspătând placut atmosfera. impresia fiind produsă de construcţia lungă a versurilor de douasprezece-treisprezece silabe şi rimele imbraţişate care edulcorează tonul final. discursul liric integrat celor cinci strofe construind imaginea grădinii aflată sub supravegherea astrului selenar care facilitează fantezia. el facând cuvintele să sune aşa cum el doreşte. se stabileşte un raport de „mise en abîme”.] a deşteptat un cânt”. mişcările ramurilor nu sunt disociate. Efervescenţa gradinii este comparată cu agitaţia care preceda o astfel de manifestare aristocratică.. aceastş condiţie fiind îndeplinita de versificaţia poeziei. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semele conţinute in titlu : „Balul pomilor” realizat pe baza substantivelor comune „balul” şi „pomilor”. în relaţie cu textul poeziei date. Intreg unversul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată de titlu. pentru a imagina nu numai planul ritmic al dansului. Imaginea nu este focalizată. lucru sugerat de personificarea „Se cată ram cu ram”. De la imaginea „ in raccourci”. Dansul este prezentat şi in plan auditiv. armonizare pecifica simbolistilor. „mâneci horbotate se-ntind uşor să salute”. justificând .7. zarzării şi prunii[. semnificatul cu semnificantul. desemnând celebritatea şi faima trecătoare. de inceput a unui dans medieval. ci ca şi cum ar incerca formarea perechilor la un bal. „catifea”. Titlul poeziei asociază două substantive în contextul unei personificări. Epitetul sinestezic „dulci arome” completează imaginea la nivel olfactiv. Imaginea grădinii înflorite cuprinsă de farmecul deplin al culorilor pastelate accentuează caracterul feeric al descrierii. Aceasta are o somptuozitate deosebită şi un timbru specific de menuet al cărui sunet se stinge brusc. 4 puncte Intre primul element de paratextualitate şi discursul liric. ci si cel static care potenţeaza frumuseţea cadrului natural al acestor „dânţuitori” prin comparţia „umbrele căzute par mantii grele” şi metaforele „spumă”.. specifică acestui poet simbolist.

8. Chiar in secolul al XX-lea. lumina fantastică aidoma reflectoarelor. în timp ce discursul poetic sugerează. pomii redevin aceiaşi arbori obişnuiţi. 8. Tot G. datorată spectacolului universal unic al pomilor în floare. in capitolul „Frontiere ale povestirii” din volumul „Figuri” doua funcţii ale descrierii : una decorativă si una . afirmă că ea este o „maşină de împotmolit povestirea”. ideea lentei. faptul că frumuseţea este caducă. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. Comentează. După ce se încheie miracolul transfigurării cromatice pe care o provoacă venirea primăverii şi imaginea feeriei universale se diluează treptat. ultima strofă a poeziei. Genette are meritul de a fi delimitat. prezenţa descrierii în poezia citată. care aşteaptă cu nostalgie repetarea la nesfârşit a scenariului cosmic universal. niciodata emancipată” şi că nicio operă nu va transforma povestirea intr-un auxiliar al descrierii. balul acesta al pomilor devenind o reprezentare mascată a unei alte realităţi : celebritatea şi faima trecătoare. Semnificaţia titlului induce concomitent şi sentimente poetice. 9. în spiritul celebrului carpe diem. aflat într-o ipostază contemplativă. exemplificate in text prin epitetul personificator „banalii pomi”. Semnificaţia ultimei strofe se construieşte pornind de la antiteza între frumuseţea inedită a prezentului stăpânit de magia unei clipe de sărbătoare.10 rânduri. dar eternei ciclicităţi a anotimpurilor. în opoziţie cu banalitatea unui virtual mâine. Motivează. ideea trăirii plenare a bucuriei de o clipă. cum sunt: bucuria de a trăi. oferindu-le o funcţie mai valoroasă. cu ajutorul a două argumente.încadrarea acestei poezii ca pastel închinat primăverii. in „Le nouveau roman”. prin finalul său. Metafora „luciul lunii” sugerează capacitatea luminii lunii. 4 puncte Multă vreme descrierea a fost considerată o „ancila narationis”. unei eterne conformări a naturii în banalitatea schemei care marchează devenirea universală perpetuă şi la infinit repetabilă. conform căreia sugestia este condiţia „sine qua non” a poeziei. extazul în faţa frumuseţii inedite a naturii. de a face să strălucească unele aspecte banale ale existenţei. 4 puncte Finalul epifonematic este construit in manieră simbolistă. sclava totdeauna necesară. Succesiunea anotimpurilor este asimilată de eul liric. Primul substantiv. într-o manieră subtilă şi rafinată. induce. balul. Partial. exemplificată prin epitetul ornant „albii cavaleri”. totdeauna supusă. efemerul clipei etc. considerând că „ deschierea este în mod natural ancilla natarionis. care va reînscrie grădina din faţa casei în firescul devenirii sale ciclice. Jean Ricardou. Gerard Genette e de aceeaşi parere. în 6 .

derularea cinematografică cu imagini „in raccourci”. cât şi imaginea de ansamblu surprind exuberanţa unei naturi personificate aflate într-un moment de înflorire./ Înveşmântaţi în haine albe se clatina in faţa lunii”. cu efect de travelling: „pe pajiştea din faţa casei. pentru moarte. Păstra-vă-vor într-un sicriu de carte. epitete ornante „haine albe”. zarzării şi prunii. într-o zi luminoasă de primăvară. a unui cadru idilic de natură: grădina. vă scuturaţi. pe foaia de examen. trişti şi delicaţi. de renaştere. ca procedeu de inregistrare a unor detalii. Tabloul este realizat pe baza succesiunii de imagini vizuale: „se cată ram cu ram”. Atât detaliile. zburaţi acum din mâna mea Şi şchiopătaţi în aerul cu floare. acum porniţi. 9. Pustnicii tineri. cu privire la textul de mai jos: Stihuri. Stihuri. se-nclina. sinestezice „se-ntind uşor să salute /[. „albii cavaleri”. „se-nclină”. în timp ce adjectivele. auditive „ vântul a deşteptat un cânt”. dintre spini culese. comparaţii „umbrele căzute par mantii grele”. olfactive „dulci arome/ Impraştie in aer danţul acesta ritmic de fantome”. „ţ” care potenţează freamătul generat de vânt.. in zig-zag : „Se cată ram cu ram. Ca în orice descriere. Ca păsările mici de catifea Ce-ncep în mai să-nveţe şi să zboare. caişii.Scrie. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe.simbolică. Ocularul descriptiv inregistrează elemente caracteristice acestui aspect uzitând o serie de tehnici cum ar fi : derularea cinematografică. prin imagini vizuale. Stihuri de suflet. In aceasta poezie se observă clar prezenţa descrierii decorative.] dulci orchestre”. substantivele identifică detalii ale cadrului. metafore „balul pomilor”. au rolul de a spori expresivitatea. şi-n urma iaraşi vin la loc” şi derularea cinematografică cu imagini „au relanti”. 8 8. folosite deseori cu valoare de epitet. secvenţa integrând panorama unei gradini. Ca frunzele-aurite. filmate cu încetinitorul: „se-ntind uşoare să salute/ Preludiul acestei stinse şi dulci orchestre nevăzute”.. La baza acestora stă o textura stilistică variată : aliteraţia fricativelor „ş”. „mâneci horbotate”. Caracterul descriptiv al textului este dat de prezentarea. .

Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul suflet. Nu semăna vrajba între prietenii tăi! 2. 2 puncte Enunţuri care ilustrează polisemia verbului a semăna: A semănat grâul încă din toamnă. copil de suflet.n. carte etc. cu noaptea ce vă naşte. 2 puncte Expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul suflet: a avea la suflet. acum porniţi. iar a doua virgulă marchează coordonarea prin juxtapunere dintre două propoziţii principale. substantive în cazul vocativ (stihuri). 4 puncte Mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenta eului liric: adjective. 5.). verbe la persoana a doua plural (zburaţi. 1. Şi semănaţi. 4 puncte Versul care conţine doi termeni aflaţi in relaţie de antonimie este „Pătrundeţi. acum porniţi. înţelese şi neînţelese”. În suflete de prieteni şi străini. s. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra polisemia verbului a semăna. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. înţelese şi neînţelese. vă scuturaţi : prima virgulă izolează un vocativ de restul enunţului. . Precizează rolul virgulelor din structura „Stihuri. al unui capitol. (Tudor Arghezi. Epigraf*) *epigraf. însă nu cunoaşte. Sfială şi-ndoieli unde-ţi cădea. scurtă inscripţie de pe faţada unui edificiu. monument. Pătrundeţi. – citat semnificativ aşezat la începutul unei cărţi. Varsă-ntuneric alb cu mâna mea. 3.pronominale la persoana întâi singular (mea). negru la suflet 4.Îndurerate-n spic şi rădăcini. Transcrie un vers care conţine doi termeni aflaţi în relaţie de antonimie. 2 puncte Rolul virgulelor din structura Stihuri. Că Cel-ce-ştie. şchiopătaţi etc. vă scuturaţi”.

4 puncte Utilizarea verbelor la imperativ în poezia lui Arghezi este justificată de formula discursivă aleasă de poet pentru a-şi exprima ideile: monologul liric adresat. vă scuturaţi”. poemul Epigraf propune un monolog liric. Poezia. în 6 . Evidenţiază o valoare expresivă a întrebuinţării verbelor la imperativ în textul dat. caracterul de artă poetică al textului dat. ca univers construit cu ajutorul cuvintelor. 4 puncte Fundamentat pe metafora personificatoare a stihurilor ca ipostaze a poeziei în genere. 9. Două idei coordonează discursul liric al primelor trei strofe: pe de o . Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua a poeziei. porniţi. care. şi conştientizarea imperfecţiunii operei de artă (şchiopătaţi în aerul cu floare). 4 puncte Metafora amplă a stihurilor „Stihuri. vizând relaţia creatorului cu opera sa. nu este proprietatea poetului şi nici nu are pretenţia de a fi un univers perfect. acum. Sensul acesteia prinde contur abia în momentul desprinderii sale de creatorul care a plăsmuit. cu valoare de sinecdocă.6. ci are viaţă proprie (zburaţi acum din mâna mea). prin evidenţierea a două trăsături. este o ipostază a poeziei în genere. 7. în sens simbolic. fapt susţinut de ampla comparaţie din ultimele versuri ale strofei: Ca păsările mici de catifea/ Cencep în mai să-nveţe şi să zboare. sau a întregii opere a artistului creator.10 rânduri. Două idei se cristalizează încă de acum: tragica despărţire a artistului de opera de artă finită. Comentează. odată terminată. poemul este conceput sub forma unei adresări directe. 4 puncte Poemul „Epigraf” dezvoltă o anumită concepţie potrivit căreia opera de artă. construit pe baza unei metafore personificatoare a stihurilor. prima strofă a poeziei. figura de stil uzitată fiind prozopopeea. opera se desprinde de autor şi de voinţa acestuia şi capătă viaţă proprie. Astfel. nu mai aparţine creatorului său. astfel încât primii paşi sunt şovăielnici. Motivează. nu este proprietatea lui. văzând relaţia directă a creatorului cu opera sa. idee anunţată încă din prima strofă. Astfel. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 8.

]. ajungând astfel să cunoască. în fapt. în cele din urmă. Cel-ceştie. spirit intuitiv.. este omniscient în absolut. Zăcând aci. cu privire la textul de mai jos: Cum te găseşti. ca noaptea ce vă naşte/sfială şi-ndoieli unde-ţi cădea).]. pe-o margine de drum. . poetul se află într-o poziţie echivalentă cu aceea a Demiurgului în raport cu materia universală aşteptând să fie modelată în zilele Genezei. descoperă. poezia Epigraf de Tudor Arghezi este o artă poetică. în ciuda faptului că valoarea îi este confirmată doar prin oglindirea mesajului ei în conştiinţa unui public (semănaţi. ideea creaţiei. pe foaia de examen. Pe de altă parte. prin creaţia sa.. principiul veşnic contemplat de artist. despre un act de colaborare între cei doi creatori. Având ca temă raportul creatorului cu opera sa. care nu mai este proprietatea lui. acum porniţi). deoarece ea nu este decât o copie a ideii pe care el a contemplat-o. [. faţă de cuvinte [. respectiv asupra procesului creaţiei.. ta 009 9. Finalul poeziei Epigraf focalizează atenţia asupra creatorului de artă faţă în faţă cu divinitatea.parte. conştientizarea imperfecţiunii ei (şchiopătaţi în aerul cu floare). meşteşugarul din lumea cuvintelor se simte chemat şi aspiră să construiască un simili-cosmos în care să se poată regăsi chipul răsfrânt în verb al tuturor lucrurilor. iar morphe este forma pe care o are opera de artă finită. După cum observă Ion Pop.. căutând să ilustreze procesul creaţiei şi valoarea operei de artă. pe de altă parte. Versurile Cel-ce-ştie însă nu cunoaşte / varsă-ntuneric alb cu mâna mea. Învăluită-n aur şi parfum? Neascultând de vântul de la stup. Şi nu dormind într-un polen de floare. considerate de critică destul de obscure şi interpretate în defavoarea divinităţii. şi. Imperfecţiunea operei finite este dublată de posibilul eşec al receptării ei (înţelese şi neînţelese).Scrie. creatorulartizan. tragica despărţire a artistului de opera de artă finită. de eventualitatea trecerii acesteia în uitare (păstra-vă-vor într-un sicriu de carte). pornind de la distincţia aristotelică dintre eidos şi morphe. S-ar putea spune ca artistul nu e mulţumit de opera finită. Sintagma oximoronică întuneric alb surprinde. Agent intramundan al Absolutului. Eidos reprezintă ideea. că lumina care izvorăşte din căutările asidue ale artistului. dau seama. ci căpătă viaţă proprie (zburaţi acum din mâna mea. uşoară zburătoare. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe.

învăluităn aur şi parfum. Expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul vis: a-şi vedea visul cu ochii. Sinonim pentru sensul din text al verbului a ucide . 2 puncte 3. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat.a învia. ale zambilei. Virgulele din primul vers izolează o structură în vocativ. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă a poeziei. Voind să duci tezaurul de ceară.a omorî. Imaginea surprinde. Prezintă o valoare expresivă a verbelor la gerunziu din prima strofă. Precizează rolul virgulelor din primul vers al poeziei. trupul tău de-afară Să-l caute şi-n jur să sufle cald? Cu aripa-n ţărână şi în vis. Aici. permanent. Cine-o să vie. Te prăbuşişi din drumul cel înalt. 2 puncte 2. 4. 2. adjectivul pronominal la persoana I singular (mea). Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul vis. Strânge la piept comoara ta deplină. uşoară zburătoare 3. frumoasa mea albină.stare. care ar fi surprins doar o stare trecătoare. dimensiunea . 5. încremenirea într-o anumită. zăcând. Cât te iubesc. dormind. Mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenta eului liric în text: verbul la persoana I singular (iubesc). Lumină lină) 1. Prima strofă se încheie cu o imagine vizual-olfactivă metaforică. ca prin vis etc. 4 puncte 5. 4 puncte 6.Te-ai aruncat în plasa verde-a zilei Şi darurile-acum. Antonim pentru sensul din text al verbului a ucide . primul verb. simplu şi convingător. surprinde tristeţea trecerii în eternitatea morţii. 6. Că sarcina chemării te-a ucis! (Tudor Arghezi. Puterile-amorţite ţi le rup. Verbele la gerunziu sugerează caracterul ireversibil. Menţionează un sinonim şi un antonim pentru sensul contextual al verbului a ucide. 4 puncte 4. 2 puncte 1. în opoziţie cu al doilea verb.

Poet al universului mărunt. exprimată prin intermediul metaforei din cel dintâi vers al strofei Cu aripa-n ţărână şi în vis. face referire atât la trecerea prin viaţă. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (expresivitate. cu maximă încărcătura afectivă şi subiectivă. a cărei existenţă solară se stinge pe nesimţite. Expresivitatea se referă la capacitatea limbajului poetic de a exprima întro manieră plastică. al cărei orizont existenţial se răsfrânge în strălucirea razelor. în relaţie cu textul poeziei date. aparent lipsit de valoare expresivă: ceara devine astfel tezaul de ceară. în timp ce epitetul adjectival cu care se asociază. prezentă în textul dat. prima dintre acestea se referă la dualitatea micii vietăţi. expresivitatea nu se naşte preponderent din utilizarea iscusită a unor figuri de stil sau a unor tipuri de imagini. Aceste sentimente sunt redate prin invocaţia din ultimele două versuri ale poeziei: Cât te iubesc. 7. sugestie. frumoasa mea albină/ Că sarcina chemării te-a ucis.Scrie. configurează aura care susţine imaginea făpturii firave. cât şi la trecerea în moarte. pe foaia de examen. cât şi prin modul particular al fiecărui poet de a folosi materialul lexical al limbii.excelenţei cu care eul investeşte fiinţa plăpândă. diferită de cea a limbajului uzual. Elementul solar şi preţios. zborul devine drumul cel înalt etc. Comentează. reflexivitate).10 rânduri. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. Titlul poeziei. 4 puncte 7. ultima strofă a poeziei. Le vezi? Au căzut. prin topică. Ultima strofă se dovedeşte a fi o concluzie a întregului text. surprinde metaforic imaginea diafană a albinei. 8. lină. Prezintă semnificaţia titlului. idei concentrate. în 6 . prin imagini artistice. prin sintaxa poetică. Substantivul lumină se asociază dimensiunii solare a fiinţei. Lumina lină. alături de cel olfactiv. având ca idee centrală diferenţa dintre înalte ale fiinţelor şi realitatea care distruge iluziile. 9. Ultima strofă se concentrează în jurul a două idei. ambiguitate. punctuaţie şi prozodie. Arghezi descoperă zonele de mister ale limbajului şi încearcă cu poeticitate cuvântul banal. În cazul lui Arghezi. s-au sculat. cu privire la textul de mai jos: Toate Cuvintele mele sunt stricate Şi s-au îmbătat. Cea de-a doua idee se referă la sentimentele eului liric faţă de mică vietate. Expresivitatea se realizează atât prin figuri de stil. Astfel. 10. 4 puncte 8. . răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. 4 puncte 9.

Şi-ar voi să culeagă roade Fâstâcite şi neroade Din sălcii nici verzi. a căror formă nu mai este acceptată de DOOM2. să spuie. Menţionează două cuvinte din textul dat. 5. 2 puncte 1.a două cuvinte. Să nu le mai spuie agale Buzele tale. Huleşte-le! (Tudor Arghezi. Dar beţia le-a prăvălit încoace. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al vorbirii. deştele . vocea etc. Transcrie un vers care conţine doi termeni aflaţi în relaţie de antonimie. 2. Cuvinte stricate) 1. Să nu le mai cânte cumva Vocea ta Şi pe cobză deştele. 2 puncte 2. la nivel prozodic. precizându-le forma literară actuală. Versul care continue doi termeni aflaţi în relaţie de antonimie este Le vezi? Au căzut. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază . Cuvinte care aparţin câmpului semantic al vorbirii: cuvintele. Efectul este dispariţia unei silabe şi. 4. păstrarea măsurii versului. s-au sculat.degetele. Cratima din versul şi-ar voi să culeagă roade! are rolul de a marca rostirea legată. 3. Cuvinte care pot fi considerate abateri de la normele literare şi formele lor literare sunt: să spuie — să spună. 2 puncte 3. 4 puncte 4. Cuvintele să nu mi le mai dezmierzi. S-au stricat cuvintele mele! Umblă prin mocirle cu stele De cositor După un mărţişor. Nu mai ştiu ce spun şi îs Bolnave de râs. Precizează rolul cratimei din versul Şi-ar voi să culeagă roade.Au vrut să alerge şi să se joace.

printr-o gradaţie ascendentă a emoţiei date de conştientizarea unui fapt surprinzător. Uzualul nesemnificativ generează emoţie estetică: mocirla conţine stele de cositor. cu maximă încărcătura afectivă şi subiectivă. Expresivitatea se realizează atât prin figuri de stil. plină de afecţiune. neexplorate încă. Ideea centrală a poeziei se construieşte în jurul metaforei cuvintelor stricate. ideea/ o idee poetică centrală.imagine auditivă. identificată în textul dat. În poezia lui Arghezi.. sensurile poetice. Cuvinte stricate. reflexivitate). sugestie. diferită de cea a limbajului uzual. 6. verbul la persoana întâi singular (ştiu). surprinde metaforic modalitatea proprie poetului de-a opera cu limbajul: căutând zonele de mister ale cuvintelor. năuce. Exemplifică două imagini artistice diferite. cuvintele . prin topică. sunt semnul simplităţii. Comentează. Prezintă semnificaţia titlului. iar printre acestea. căci exclamaţia este una caldă. punctuaţie şi prozodie. cât şi prin modul particular al fiecărui poet de a folosi materialul lexical al limbii.prezenţa eului liric în textul dat. în relaţie cu textul poeziei date. 4 puncte 8. 9. buzele tale/ să nu le mai cânte cumva . idei concentrate. cuvintele caută frânturi de strălucire artificială (mărtişoare). în 6 – 10 rânduri. formulată exclamativ în prima strofă şi reluată în debutul celei de-a doua.imagine vizuală. 4 puncte 5. Roadele căutate. 8. Imagini artistice diferite: mocirla de stele . al farmecului şi al firescului din care se naşte rafinamentul şi eleganta poeziei. Aparentă detaşare a eului de cuvintele sale este în fapt o asumare părintească a acestora. prin imagini artistice. 4 puncte 9. prin sintaxa poetică. Titlul poeziei. Ideea. asumarea explicită a unui joc de-a cuvântul trăit constituie sursele unei subiectivităţi de o inconfundabilă originalitate. în raport cu banalitatea. expresivitatea tine de însăşi maniera de utilizare a limbajului: construcţiile metaforice. Succesiunea de imagini cu alăturări uluitoare de sensuri susţine mesajul textului: cuvintele au încărcături de sensuri nebănuite. Expresivitatea se referă la capacitatea limbajului poetic de a exprima întro manieră plastică. 4 puncte 7. pentru a descurca alte sensuri. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. prezentă în textul dat. fâstâcite şi neroade. care se actualizează în contexte poetice. cele ascunse uzului comun. din text. Mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în text: adjectivul pronominal la persoana I singular (mele).se strică". . sugerează uimirea eului poetic în raport cu sine însuşi. 7. 4 puncte 6. ambiguitate. plusul semantic pe care îl aduc alăturările surprinzătoare de termeni.

s. Precizează două consecinţe ale utilizării cratimei în structura „să ascultendemnul”. Casele-adunate. Două cuvinte obţinute prin derivare cu prefix: îngroşat. Cine vrea să plângă. Şi cu ochii-n facla plopilor cerească Să-şi îngroape umbra-n umbra lor. Niciodată toamna) *brocart. pe foaia de examen. Din punct de vedere prozodic. efectul este păstrarea măsurii versului. Foile-n azur. Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare. desfrunzeşte etc. 2 puncte 1. în şes. scuturând în sus. Păsările negre suie în apus. (Tudor Arghezi. – ţesătură de mătase de calitate superioară. 3.11. Din punct de vedere fonetic. Aseară am băut puţin vin. cu privire la textul de mai jos: Niciodată toamna nu fu mai frumoasă Sufletului nostru bucuros de moarte. Ca frunza bolnavă-a carpenului sur Ce se desfrunzeşte. Palid aşternut e şesul cu mătasă. 2 puncte 3. Transcrie două cuvinte obţinute prin derivare cu prefix. cine să jelească Vie să asculte-ndemnul ne-nţeles. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra omonimia cuvântului vin. brocarturi. . 2. Enunţuri care ilustrează omonimia cuvântului vin: Deseară nu am să vin la tine. Norilor copacii le urzesc brocarte*. 2 puncte 2. utilizarea cratimei în structura să ascultendemnul are ca rezultat rostirea legată a două cuvinte.n.Scrie. înflorată sau ornamentată cu fire de aur ori de argint 1. ca nişte urcioare Cu vin îngroşat în fundul lor de lut. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Din mocirla cărui aur am băut. eliminarea unui sunet şi eliminarea unei silabe.

precum şi cea afectivă devenind dominantele semantice ale mesajului. trecerea într-o dimensiune a nemărginirii temporale. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. toamna etc. prin evidenţierea a două trăsături existente în text. 4 puncte 4. în relaţie cu textul poeziei date. nu ai revoltei. 4 puncte 8. anta 012 12. Două structuri lexicale care conţin imagini vizuale cromatice: ţărmualbastru. Metafora zborului către apus al păsărilor. 4 puncte 9. alcătuit printr-o inversiune în cadrul căreia adverbul de timp este antepus cu scopul de a marca dimensiunea temporalităţii. Prezintă semnificaţia titlului. 6. nu ai resemnării. Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conţin imagini vizuale cromatice. cu privire la textul de mai jos: Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţă . pe foaia de examen. 5. este în fapt semnul unei eternităţi a timpului cosmic. precum şi trecerea sufletului către o altă dimensiune a existenţei. Toamna. prezente în poezie. Precizează valoarea expresivă a utilizării verbului a fi la timpul perfect simplu. Menţionează două teme/ motive literare.Scrie. apartenenţa acestuia la direcţia modernistă/ la modernism. sintagma îşi dezvăluie sensul încă din primele două versuri. de cultivarea unei formule prozodice inovatoare (versul liber). asociată epitetului cromatic negre sunt semnele simbolice ale morţii. 9. Titlul poeziei. Motivează. este o metaforă a trecerii. fiinţa îşi conştientizează finitudinea. Eliptică în ipostaza de titlu. 4 puncte 5. Temele/ motivele literare prezente în poezie sunt: timpul. 4 puncte 6. 7. de concentrarea mesajului într-o zonă de mister a sensurilor. Apartenenţa textului la modernism este motivată de viziunea subiectivă asupra raportului fiinţă-timp-univers. sunt surprinse astfel prin imaginea simbolică a zborului. care sintetizează în fapt întreg mesajul textului. moartea. Într-o notă melancolică. 8. păsările negre. că desprindere de lumesc. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua. dimensiunea familiară. Apusul fiinţei. anotimp al apusului unui ciclu de viaţă. Utilizarea formei de perfect simplu a verbului a fi în primul vers al poeziei conferă discursului o notă intimă.4. dar care conţine în sine termenii acceptării. 4 puncte 7.

ele indică suferinţa generată de sentimentul părăsirii pe care psalmistul îl are în raport cu divinitatea. Când magii au purces după o stea. şi bărbatul. şi veacurile pier Aci sub tine. a îmboldi. Scris l-ai găsit în catastif Şi i-ai trimis un înger de povaţă — Şi îngerul stătu cu el de faţă. vecinicul şi bunul. În context. care încheie de fapt discursul liric. După cum se precizează în notele de subsol ale textului. Îngerii tăi grijeau pe vremea ceea Şi pruncul. Punctele de suspensie din ultima strofă. (în expr. Nu mi-a trimis. Vreau să vorbeşti cu robul tău mai des.. magi.) a da ghies – a îndemna. vb – a pleca. s. marchează o fragmentare a gândului.În recea mea-ncruntată suferinţă. 2. Când fu să plece şi Iosif. catastife. Menţionează un sinonim potrivit pentru sensul din context al cuvântului (a) purcede. niciunul. a stimula. a zori * mag. Psalm) * ghies. ghiesuri. Tu le vorbeai — şi se putea. Enunţuri în care cuvintele înger şi stea să aibă sens conotativ: . dedesubt. de când mă rog. filozof * a purcede. 3. şi femeia.n – registru. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele înger şi stea să aibă sens conotativ. subt cer. condică 1. (Tudor Arghezi. Dacă-ncepui de-aproape să-ţi dau ghies. Doar mie. a porni la drum. învăţat.. a porni la drum * catastif.m – preot la unele popoare orientale din antichitate.n. sensul verbului a purcede este a pleca. Precizează rolul punctelor de suspensie din ultima strofă. 2 puncte 2. 2 puncte 3. De când s-a întocmit Sfânta Scriptură Tu n-ai mai pus picioru-n bătătură Şi anii mor. Domnul. s. 2 puncte 1. s.

Sentimentul dominant care se desprinde din poezie este deznădejdea. Mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenta eului liric: verbe la persoana I singular (cer. care se arătau în trecut ochiului celui păcătos. pronumele la persoana întâi singular (mie) etc. printr-un monolog adresat de psalmist divinităţii. cele două verbe la indicativ din ultimul vers (nu a trimis şi mă rog) exprimă o stare de perpetuă şi sfâşietoare certitudine:semnele divinului. De exemplu. Nici psalmul citat nu face excepţie de la acest principiu. timpul etc. În fapt. semnele prezenţei divinului. eul aduce un reproş explicit. Temele/ motivele literare prezente în poezie sunt: credinţa/ necredinţa. Poezia debutează ferm. 6.Îngerul meu păzitor este mama mea. 4 puncte 8. vocea lirică exprimându-şi nemulţumirea şi suferinţa. Verbele la indicativ. 4 puncte 4. care se poate defini ca disperare şi neputinţă a celui care se roagă în pustiu. condiţia tragică este branşată la sentimentul religios. trăit în porniri contradictorii (credinţă şi tăgadă). O nouă stea s-a născut pe scena muzicii rock. Indicativul este modul verbal care exprimă certitudini. din textul dat. Ei se structurează de fiecare dată pe scenariul unei căutări chinuitoare. 4.). perfect compus). Psalmii reprezintă efortul de recuperare a unei stări de graţie. Încrâncenat. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. psalmistul pretinde totuşi. 5. Defineşte. sugerează o complexă relaţie a psalmistului cu divinitatea. 4 puncte 5. acceptarea statutului de rob este dublată de solicitarea de a fi robul unei transcendenţe . Tipică pentru conştiinţa modernă este starea de criză generată de condiţia tragică. să dau etc. sentimentul dominant care se desprinde din poezie. indicată prin substantivul rob. 4 puncte 6. Incipitul este marcat de semnul revoltei moderate. însă nu agresiv. perfect simplu. cu diverse timpuri (prezent. prezente în poezie.10 rânduri. în 6 . 4 puncte 7. 8. primele patru versuri. rugăciunea. 7. Comentează. Evidenţiază valoarea expresivă a două verbe la modul indicativ. În cazul poeziilor lui Tudor Arghezi. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. de comuniune cu divinul. într-un enunţ. Situat ostentativ pe poziţie de inferioritate. adjectivul pronominal la persoana I (mea). cu un orgoliu mascat în spatele discursului persuasiv. de-a lungul vremurilor. Menţionează două teme/ motive literare. obsedantă şi aproape mereu rămasă fără rezultat. unei divinităţi care se ascunde. -ncepui. sunt cu neputinţă de observat în prezent.

La nivel prozodic. nu al unei transcendenţe ascunse. care conferă textului caracter fragmentar. dar şi fizic. În fata tăcerii divinităţii suferinţa psalmistului este de sorginte raţională. Ai ascultat de gândul cel dintâi. Nu te-ai uitat o dată înapoi! Ţi-aş fi făcut un semn. 9. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Demonstrează faptul că Tudor Arghezi este un înnoitor al limbajului poetic. căutarea sa disperată se exprimă poetic prin cuvântul frust. prin trifoi.Scrie. El identifică o lume. lipsite de convenţional. Dar ce-i un semn de umbră-n depărtare? Voiam să pleci. se remarcă versurile cu metrică inegală. ale cărui repere se lichefiază. pe foaia de examen. psalmistul îi caută prezenţa ca semn raţional. Te urmăream de-a lungul molatecii poteci. De-abia plecaseşi) . Nu te oprise gândul fără glas. idee susţinută prin utilizarea formulei să -ţi dau ghes. De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas? (Tudor Arghezi. Rolul poetului este de a căuta zonele de mister ale limbajului. Varianta 013 13. Termenii au vălence multiple. a unei apropieri intime. cu privire la textul de mai jos: De-abia plecaseşi. Îndârjit în raportul său unilateral cu divinul. la capăt. voiam şi să rămâi.care se relevă. Cuvântul are valenţe profund materiale. Mondenitatea creaţiei argheziene se înscrie în rolul esenţial atribuit limbajului. fapt sugerat de epitetele rece şi încruntată. a cărei familiaritate sugerează şi nevoia unei comunicări afective directe.grupuri lexicale în care fiecare componentă are calitate senzorială" (Hugo Friedrich). dar care capătă delicateţe contextuală. prin evidenţierea a două trăsături identificate la nivel lexico-gramatical şi/ sau al prozodiei.. Pân-ai pierit. Te-am rugat să pleci. bolovănos. Poezia modernă operează la nivelul limbajului cu . 4 puncte 9. aşa cum este receptat şi raportul cu divinitatea. după plecare. Tensiunea lirică se naşte din meşteşugul mânuirii cuvântului: tragismul trăirii omului modern. care se actualizează conform unui context operant la un moment dat.

Transcrie două structuri/ fragmente de vers al căror sens implică antiteza. din poezia citată. 4 puncte 6. 3. Utilizarea cratimei în structura pân-ai pierit are ca efect. Comentează. 7. lent. ultima strofă. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele semn şi umbră să aibă sens conotativ. 4 puncte 8. Explică valoarea expresivă a folosirii interogaţiei retorice în ultima strofă. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul semn. la nivel fonetic. urmăream etc. 8. adj.*molatic. respectiv voiam şi să rămâi. 4 puncte 7. A chema alături şi a alunga sunt cele două feţe ale unei trăiri contradictorii care generează zbucium interior. 4 puncte 5. Ambele dorinţe par la fel de justificate. a i se face cuiva semn etc. domol. 4. Între dorinţa de a-şi vedea plecând iubita şi cea de a o vedea rămânând se zbate o lume de trăiri interioare. Umbra îndoielii se vedea pe chipul său. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. Ultima strofa a poeziei este concentrată pe contradicţia dintre cele două atitudini ale eului poetic. 2 puncte 3. ambele îşi găsesc motivaţia în conştiinţă şi în suflet. despărţirea etc. Expresii/ locuţiuni care conţin verbul semn: a da semn de viaţă. 5. Enunţuri în care cuvintele semn şi umbră să aibă sens conotativ: Semnul tristeţii era înscris în ochii săi. Tristeţea unei trăiri e exprimată prin contradicţia aparent paradoxală a două dorinţe antitetice: eul. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. Tristeţea despărţirii se împleteşte astfel cu tristeţea de a nu mai dori să iubească. Două structuri al căror sens implică o antiteză sunt: voiam să pleci. – moale. Două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului poetic în textul citat sunt: pronumele personal de persoana a doua (te) şi verbele la persoana I singular (am rugat. lin. eliminarea unei silabe şi a unui sunet. în 6 .10 rânduri. Menţionează două teme/ motive literare. Menţionează două motive pentru care s-a utilizat cratima în structura „Pân-ai pierit”.). Interogaţiile retorice din ultimul vers surprind esenţa mesajului textului. 2 puncte 2. încă îndrăgostit. unduios 1. . 4 puncte 4. Temele/ motivele prezente în textul poetic: iubirea. dar în acelaşi timp asumându-şi detaşarea de această iubire. 2. iar la nivel prozodic păstrarea măsurii versului. 6. 2 puncte 1.

. după care urmează doar vidul afectiv şi suferinţa.f. El marchează astfel ruptura şi graniţa imperceptibilă în timp. Tristeţea ultimei întrebări. (George Bacovia. 9.. reluat în primul vers. ar aduce o nenorocire 1. Şi pe lume plumb de iarnă s-a lăsat. dar nu se exprimă prin cuvânt. dintre un moment al prezenţei iubitei şi momentul imediat următor. în relaţie cu textul poeziei date. Ca şi zarea. Vatra2=platformă înălţată în tinda caselor ţărăneşti pe care se face focul pentru a pregăti mâncarea. căci dincolo de ceea ce se rosteşte.. Au început .. este semnul acestei neputinţe interioare a eului. cu privire la textul de mai jos: Plâns de cobe pe la geamuri se opri. şi-am oftat. s. Timpul verbal are aici rolul de a marca suspendarea unei clipe dramatice. solitar. Trist cu-o pană mătur vatra. dar dramatică prin prisma trăirilor. Polisemia cuvântului vatră: Îmi place pâinea făcută pe vatră.Scrie. Şi de lume tot mai singur. Iar în zarea grea de plumb Ninge gri. de ce-ai mai fi rămas. 4 puncte 9. Mama a pus pâine la copt pe vatră. 2 puncte Vatră1=locuinţă. Iar în zarea grea de plumb Ninge gri. Prezintă semnificaţia titlului. pe foaia de examen. aşezământ stabil.. – fiinţă sau lucru care ar prevesti. mai barbar. gândul meu se înnegri. reprezintă o afirmaţie tragică prin care se exprimă intensitatea unei suferinţe încă prezente. Plecarea iubitei dă seama astfel despre condiţia tragică a fiinţei eului poetic: orgoliul este eel care ucide iubirea. Gri) * cobe. Varianta 014 14. al absenţei acesteia. „I-auzi corbii” ─ mi-am zis singur. 1. cămin.. este ceea ce se simte.Contradicţia este însă doar una aparentă: adevărata dorinţă este cea neexprimată: nu te oprise gândul fără glas. Titlul poeziei. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra polisemia cuvântului vatră. casă părintească După o perioadă de timp soldaţii s-au întors la vatră. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe.

2. impunând astfel o pauză mai lungă în interiorul versurilor. al reflexivitaţii limbajului. 4. verbele „am zis”. Prezintă rolul liniei de pauză în textul poetic dat. Menţionează două teme/ motive literare. Transcrie două cuvinte/ structuri care aparţin câmpului semantic al iernii. 4 puncte Dintre temele şi motivele simboliste cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet. prezenţa acestui enunţător liric subiectiv la nivelul textual se validează şi prin prezenţa instanţei referenţiale.săpături în vatra satului. Mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric: pronume şi verbe la persoana întâi. iar un motiv literar în aceeaşi . 5. 4. 6. numărul singular (mi-am zis). 4 puncte Prezenţa eului artistic. prin sistemul verbal şi pronominal al persoanei a II-a: pronumele personal „i” şi verbul „auzi”. Linia de pauză are rolul de a izola propoziţia incidentă care marchează planul vorbirii indirecte. 2 puncte Două locuţiuni care conţin cuvântul „ gând” este „a-şi pune în gând ceva” şi “a avea de gând” 3. adjective posesive (meu). gând la gând. 3. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiazănprezenţa eului liric în textul dat. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul gând. iarnă. a-i trece un gând. a avea de gând etc. Pe de altă parte. adică al figurilor de grafie.Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei apoziţii. trist). monologul eului liric cu sine însuşi. linia de pauză din structura „I-auzi corbii–mi-am zis isngur şi-am oftat” marcând introducerea unei propoziţii incidente. instanţa definitorie a comunicării poetice se realizeză în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistem verbal şi pronominal al persoanei I: pronumele personal „mi”. adjectivul pronominal posesiv „meu”. „mătur”. 5. 4 puncte Două cuvinte care aparţin câmpului semantic al iernii sunt: „ninge” şi „iarnă”. prezente în poezie. vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar. Expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul gând: a sta pe gânduri. 2. 2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. reprezentată prin validarea funcţiei conative a comunicării. se evdenţiază aici tema naturii. Cuvinte din câmpul semantic al iernii: ninge. adjective propriu-zise care exprimă stări sufleteşti (singur.

.Faptul că este un metal de culoare gri relaţionează cu iarna . Două teme/ motive literare prezente în poezie: plumbul. Epitetul verbului (Ninge) gri şi epitetul metaforic (zarea) grea de plumb sugerează atât cromatica cenuşie a peisajului de iarnă. singurătatea. dar totodată macabre. 6. natura este filtrată de sentimentele ce îl caracterizează. 4 puncte Incipitul ultimei strofe este marcat de comparaţia „ca şi zarea. 7. în 6 . ninsoarea. anotimp caracterizat de zăpezi cenulii contribuind la formarea unor sinestezii de imagini artistice. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. iar substantivul „plumb” sugerând spleen-ul. gândul meu se înnegri. atmosfera fiind monotonă. tristeţe şi singurătate a eului poetic care resimte iarna ca pe un anotimp apocaliptic. Comparaţia Ca şi zarea gândul meu se înnegri. rece.descendenţă ideologică este motivul „corbul” şi al „plânsului”.” ce sugerează tristeţea şi melancolia eului liric. toxic şi greu ce traduce duritatea. culoarea gri. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în prima strofă.10 rânduri. dând senzaţii negative. identificată in special de semnificaţia metaforei ce integreaza si un epitet ornant „zarea grea de plumb”. el fiind element al anorganicului ce punctează lipsa de viaţă. 8. mai barbar” transmite sentimentul de solitudine şi de îndepărtare faţă de restul lumii. . un metal tare. eului liric fiindu-i dificil să se integreze într-o societate ce îl marginalizează. tristeţea. imagine vizuală. moartea si apăsarea sufletească. funebre. aproape mortuară. corelat cu substantivul „cobe” creează o atmosferă mohorâtă. utilizarea acestuia la sigilarea scrierilor semnificând izolarea totală şi definitivă.Plumbul creează senzaţii inedite. cât şi proiecţia exterioară a stării de apăsare.. ultima strofă. culoarea gri având drept corespondenţă în plan sentimental moartea.Astfel. monotone. 4 puncte În prima strofă sunt evidenţiate două figuri de stil aparţinând nivelului metasememelor. distructivă.. precum şi de caluzula „ninge gri”. adjectivul „greu ” punctînd povara sufletească. 8.De asemenea.. metafora „plâns de cobe” integrează motivul plânsului bacovian care. 7. metafora „plumb de iarnă” coroborează două motive bacoviene cu signaletică deosebită.Astfel. răceala. Comentează. punctele de suspensie marcând întreruperea discursului liric pentru a introduce o nouă senzţie. Poezia este construită pe baza corespondenţei dintre gândul/ starea eului poetic şi atmosfera iernii.În următorul vers enumeraţia „mai singur.

. a comparaţiei „ca şi zarea gândul meu se înnegri”. inversiunile: „pe la geamuri se opri”. Epitetele trist. în acest peisaj interferând prezenţa eului liric solitar . solitar (Trist cu-o pană mătur vatra. discursul liric integrat celor două strofe: două catrene construind imaginea naturii în timpul iernii.La nivelul metataxelor . sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopelor: „mi-am”. adică al figurilor fonice se remarcă prezenţa aliteraţiei literei „r” în ultima strofă. ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic. deprimare). în relaţie cu textul poetic.Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de „ornare verbis ” de o delicateţe deosebită.. iar la nivelul metaplasmelor.Astfel. întregul conţinut ideatic fiind irizat semnatice de semnul conţinut in titlu. personificării „plâns de cobe[.Aceasta are o somptuozitate deosebită şi un timbru specific de vioară a cărei sunet se stinge brusc. aceasta condiţie fiind îndeplinită de versificaţia poeziei.Acesta este realizat pe baza adjectivului gri. adică al figurilor de sens. „plumb” marcând tehnica grisală.. 9. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric se stabileşte un raport de „mise en abîme”..Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost deplin dacă poetul nu ar fi ştiut să acorde sensul cu forma. zarea întunecată fiind percepută ca o proiecţie a stării sufleteşti în lumea exterioară.pune în relaţie de corespondenţă cromatica lumii exterioare cu starea interioară (culoarea gri sugerează tristeţe. specifică acestui poet simbolist la toate nivelurile textului. fiind iterat în clauzula ambelor strofe repetiţia şi sugestia sa prin intermediul altor cuvinte: „ninge”. impresia fiind produsa de constructia scurta a versului de 11-12 . semnificantul. captivitate şi singurătate. solitar. „zarea de[. la nivelul metagrafelor. Prezintă semnificaţia titlului. iar la nivelul metalogismelor adică a figruilor de gândire se realizează prezenţa simbolului prin substantivul „plumb”.]se opri”. 4-5 în prima strofă şi 2-3. 4-5 în ultima strofă. „cu-o”. ele făcând cuvintele să sune asa cum el doreşte. „tirst cu-o pană mătur vatra” ţi paralelismul sintactic între versurile 4-5 şi 9-10. carcaterizat de tristeţe şi dezamagire.]plumb”.Întreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată de titlu.. metaforelor „plâns de cobe”.) exprimă sentimentul de închidere. al tropilor se observă transferuri semantice a epitetului „zarea grea”. Forma de perfect simplu a verbului se înnegri subliniază schimbarea cauzată de căderea ninsorii..La nivelul metasememelor. desemnând culoarea dominantă în textul poetic. „şi-am”. adică al figruilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile ingambamentul raportat la versurile 1-2. lipsă de perspectivă. „i-auzi”. „plumb de iarnă”. muzical a ideilor conţinute.

(George Bacovia. doi dactili şi un troheu. Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor sumbru şi încet.Scrie.întunecat. încet . diametral. Paradoxal. Imaginarul poetic bacovian se organizează. viziunea bacoviană asupra lumii modifică percepţia comună asupra albului imaculat al zăpezii în culoarea gri. sugerând corespondenţa dintre lumea interioară şi cea exterioară. 2 puncte Un sinonim pentru cuvântul „sumbru ” este „mohorât”. cu privire la textul de mai jos: Amurg de iarnă. marcată de gesturi mecanice (mătur vatra). se-ntoarce-acelaşi corb. apăsare şi izolare.Astfel creat. mai barbar).Rimele îmbrţişate sunt masculine şi produc o duritate a tonului final. apăsător. în această poezie. obscur. de metal. în jurul cuvântului-cheie gri. Tăind orizontul. versul bacovian susţine prin muzicalitatea lui interioară de avânt. 15. Existenţa este monotonă. precum şi corespondenţa între cromatica atmosferei exterioare şi starea sufletească a eului poetic. 1. al unei lumi captive. Astfel. izolare. Câmpia albă – un imens rotund – Vâslind. sumbru. Tăind orizontul. înstrăinare. în care fiinţa e dominată de tristeţe. fixat invariabil într-o schema neobişnuită de ritmuri: um coriamb. Pe când. diametral. Copacii rari şi ninşi par de cristal. lipsă de comunicare. Amurg de iarnă) 1. 9.lent. care primeşte valoare de simbol. Prin repetarea cuvântului gri în versurile scurte Ninge gri la sfârşitul fiecărei strofe. un corb încet vine din fund. iar pentru cuvântul „orizont” este „zare”. pe foaia de examen. se accentuează sentimentul de închidere. însăşi mişcarea sentimentului de moarte care acaparează cu obstinaţie toate celelalte elemente.silabe. Chemări de dispariţie mă sorb. de înstrăinare de lume (şi de lume tot mai singur. simbol al tristeţii metafizice. culoarea gri evocă un univers închis. . răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Sinonime ale cuvintelor: sumbru . de precipitare spre stingere.

Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sincope în primul caz si a unei sinereze in al doilea caz. iarna. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul a tăia. iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul corbului. ce integrează şi epitetul ornant „amurg sumbru”. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă.de metal”.De asemenea. iar în structura „-ntoarce-acelaşi” impunând rostirea împreună. fiind un anotimp caracterizat de zăpezi cenuşii. corbul etc.Astfel. 4. prezente în textul dat. necesitatea lor explicându-se şi din considerente prozodice fiin întreţinută astfel măsura şi ritmul versului. 4 puncte În primul vers al poeziei este evidenţiat ca reprezentant al nivelului metasememelor epitetul metaforic dublu: „amurg de iarnă. răceala şi apăsarea sufletească. melancolia. a tăia pe cineva de pe listă. cratima din structura „se-ntoarce” marcând elidarea vocalei „î”. Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conţin imagini vizuale. adică al figurilor de grafie. culoare ce sugerează moartea. aceste elemente fiind potenţate prin intermediul adjectivului . Două teme şi două motive literare sunt: singurătatea. Cratima marchează elidarea unei vocale.un imens rotund. Două structuri care conţin imagini vizuale sunt: Copacii rari şi ninşi par de cristal şi Câmpia albă . 5. în tempo rapid. rostirea împreună a doua silabe şi păstrarea măsurii versului. Locuţiuni/ expresii în componenţa cărora intră cuvântul a tăia: a tăia frunză la câini. 2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor..[. 4 puncte Dintre temele şi motivele simboliste cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet. se evidenţiază aici tema iernii.. Explică utilizarea cratimei în structura „se-ntoarce-acelaşi”. a tăia în carne vie.]. semul „iarnă” traduce monotonia. angoasa existenţială. 4 puncte Doua structuri care conţin imagini vizuale sunt: „câmpia albă–un imens rotund–”şi „copacii rari şi ninşi par de cristal”. semul „plumb” are şi el o signaletică bacoviană deosebită. Menţionează două teme/ motive literare. toxic. a-i tăia cuiva elanul cheful etc. 2 puncte Două expresii care conţin cuvântul a tăia sunt : a tăia în carne vie şi a tăia frunză la câini. 3. 4. deoarece este un metal rece. 3.2. 5. greu sentimentele generate prin uzitarea lui fiind duritatea. gri. 6. 2.

6. Semnificaţia strofei a doua se construieşte pornind de la imaginea unui spaţiu static. funebră. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric. par de cristal. tristeţea eului liric. marcat la nivelul textului prin intermediul pronumelui personal „mă”. o posibilă trecere în altă lume fiindu-i oferită eului liric. şi generează o predispoziţie caracteristică lirismului bacovian -tristeţe. strofa a doua. 4 puncte În cea de-a doua srofă este prezentat cadrul natural în timpul iernii. de metal definesc imaginea unui timp poetic tipic bacovian . Cele două epitete sumbru şi de metal conturează imaginea unei înserări de iarnă stilizată.o înserare de iarnă. metafora „chemări de dispariţie” vizează caracterul fantomatic al peisajului. spleen-ul.Atmosfera generată astfel la nivelul întregului vers este mortuară.siluetele unor copaci desfrunziţi. Comentează. întrun peisaj sumbru.pasăre de culoare neagră.De asemenea. 7.Astfel. Prezenţa corbului. contrastul albnegru dintre epitetul metaforic „cristal” asociat copacilor şi corb. generatoare de o inevitabilă nostalgie a morţii. 7.Acesta este realizat pe baza a doua substantive: „amurg” şi „iarnă” şi de prepoziţia „de” desemnând momentul iernatic surprins în discursul liric. transfiguraţi. acesta având loc involuntar. angoasă. „diametrală” potenţeză monotonia peisajului. dezgust faţă de viaţă etc. în 6 . Epitetele metaforizante din versul Amurg de iarnă. ca simbol al morţii şi al pustiului amplifică starea de apăsare.„sumbru”. sumbru. discursul liric integrat celor două catrene ce construiesc imaginea naturii în timpul iernii. Prezintă semnificaţia titlului. în relaţie cu textul poeziei date. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. în primul emistih.Traiectoria foarte exactă a corbului. fiind iterat. plictis existenţial. traduce ideea de moarte sugerată de această prezenţă. recognoscibil doar prin prezenţa hieratică şi puternic estetizată a copacilor ninşi care. într-o manieră specifică descrierii bacoviene. întregul conţinut ideatic fiind rizat semantic de semul conţinut în titlu. 8. contribuind la susţinerea atmosferei deprimante şi triste. acţiune indusă de verbul „sorb”. de angoasă existenţială şi încarcă de tristeţe imaginea unui spaţiu ostil care predispune fiinţa poetică la melancolie dureroasă. înfaţişarea acestuia trădând sentimentele eului liric. monotonie. traducând dezamăgirea.10 rânduri. în incpitul poeziei. în cel de-al doilea catren interferând . se stabileşte un raport de „mise en abîme”.Întreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată de titlu. redus la un singur element al spaţiului . artificială.

specifică acestui poet simbolist. iar la nivelul metalogismelor.Imaginarul poetic ce coroborează astfel semele din titlu este susţinut stilistic prin elementele de „ornare verbis” de o delicateţe deosebită. apartenenţa poeziei la simbolism. Motivează. melancolie.Astfel creat. „câmpia albă”. care invadează intimitatea eului poetic. la toate nivelurile textului.ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzical a ideilor conţinute. a personificării „chemări(. depresie. Prin extensie.Prima etapa a simbolismului. 9.Astfel. 4 puncte Eugen Lovinescu vede in simbolism aducerea lirismului in subcoştient prin exprimarea pe cale mai mult de sugestie a fondului muzical al sufletului omenesc. la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopei şi sinerezei în construcţia „se-ntoarce-acelaşi”.prezenţa eului liric carcaterizat de dezamăgire. ele făcând cuvintele să sune aşa cum el doreşte. fixat invariabil într-o schemă neobişnuită de ritmuri. adică al figurilor de construcţie sintactică se identifică paralelismul. semnificatul cu semnificantul.La nivelul metataxelor. adică al figurilor de sens. la nivelul metaplasmelor.Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost deplin dacă poetul nu ar fi ştiut să acorde sensul cu forma.La nivelul metasememlor.. adică al figurilor de gândire se validează prezenţa simbolului prin substantivul „iarnă”.) sorb”. este marcată de activitatea de activitatea lui Alexandru .. care îşi actualizează semnificaţia de timp al mortificării şi al încremenirii universale.Aceasta are o somptuozitate deosebită şi un timbru specific de vioară a cărei sunet se stinge brusc. el exprimă acelaşi moment intermediar. momentul experienţelor şi al tatonărilor. în plan poetic. sugerând subtilitatea unei legături între moarte şi viaţă. 8. care face trecerea între noapte şi zi. această condiţie îndeplinită de versificaţia poeziei. Rimele îmbrăţişate sunt masculine şi produc o duritate a tonului final. al tropilor se observă transferuri semantice ale epitetelor: „amurg sumbru”. a metaforei „chemări de dispariţie”. Substantivul amurg prezent în titlul mai multor poezii ale lui Bacovia se asociază aici cu imaginea unui anotimp glaciar. „copacii rari şi ninşi”. însăşi mişcarea sentimentului de moarte care acaparează cu obstinaţie toate celelalte elemente. de precipitare spre stingere. versul bacovian susţine prin muzicalitatea lui interioară de avânt. adică al figurilor fonice se remarcă prezenţa aliteraţiei literei „r”. prin evidenţierea a două trăsături existente în text. impresia fiind produsă de construcţia scurtă a versului de 11-12 silabe. Amurgul este un moment intermediar al unei zile.

obţinută prin evocarea instrumentelor şi a speciilor muzicale sau prin procedee artistice precum aliteraţii. . teroarea existenţei. „rotund”. a mărginirii sale într-un cadru îngheţat. noian de negru. prin intermediul cărora se stabileşte relaţia între cadrul exterior. simbolurile „metal”. „cristal”. aliteraţia literei „m” şi a lieteri „r”.Literatorul”. Apartenenţa poeziei la simbolism este susţinută de prezenţa unor simboluri poetice. asonanţe. de metal.. noian de negru. Vibrau scântei de vis.. trăsătură definitorie a simbolismului. golit de viaţă. şi planul interior... „copaci”.Imaginarul poetic simbolist uzează de corespondenţe. „corb”. Negru. 9.Scrie. noian de negru. cu privire la textul de mai jos: Carbonizate flori. Vestminte funerare de mangal. Negru profund.. în discursul liric dominând contrastul alb: „par de cristal” şi negru de „corb”. cum sunt copacii şi corbul. numai noian de negru.De asemenea.Lexicului neologic de o eidentă pedanterie i se adaugă muzicalitatea textului. sinestezia fiind imaginea artistică preferată a simboliştilor.. amorul fumega – Parfum de pene arse. şi ploua. sugestia fiind un instrument al tehnicii simbolistice.Macedonski la revista . pentru marea ei forţă de sugestie. „câmpie” demonstrează carcaterul simbolist al poeziei fiind anulat sensul romantic. dar şi prin abordarea temei iernii ca simbol al mortuarului. Fiind un curent literar artistic de mare amploare. simbolismul îşi face prezenţa şi în această poezie mai ales prin muzicalitate.. Sicrie negre. beneficiind de cromatica minuţios aleasă şi culori armonio împletie.. Carbonizat.repetiţii.Apartenenţa poeziei la simbolism se motivează şi prin sugestia singurătăţii eului liric. sentimentul golului şi al dezagregării etc. iar muzicalitatea versurilor este realizată prin prezenţa refrenului prin repetişia ultimului vers al strofei întâi în strofa a doua... care a impus o noua întelegere a poeziei şi a artei în general.. evidenţiată aici prin repetiţia clauzulei în ambele strofe. simbol ce prevesteşte moartea. arse. şi prin cultivarea unor teme poetice proprii simbolismului: proiecţia singurătăţii fiinţei în plan cosmic. contrast tipic funebrului. singura prezenţă a lumii vii fiind corbul. asonanţa literei „u”. aceasta contribuind la atmosfera tristă generată de poezie. 016 16. pe foaia de examen. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe.

Alcătuieşte un enunţ cu sensul denotativ al cuvântului scânteie. Menţionează două teme/ motive literare. „funerare”. Transcrie patru termeni aparţinând câmpului semantic dominant în poezie. – cărbune uşor. iubirea. sfărâmicios 1.n. sicriul. 2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. 5. 4 puncte Patru cuvinte ce aparţin câmpului semantic al morţii sunt: „sicrie”. 2.n.(George Bacovia. fiind întreţinută astfel măsura şi ritmul versului. Precizează sensul din context al cuvintelor profund şi parfum. o întrerupere a discursului liric impunând astfel trecerea de la un plan la altul. Teme şi motive literare: moartea. O scânteie înălţată din focul de tabără ne-a dat emoţii că ar putea izbucni un incendiu. ploaia etc. 2 puncte În text cuvântul „carbonizate” are sensul de „arse”.adânc. Linia de pauză este marca unei tensiuni lirice deosebite. funerare. necesitatea ei explicându-se şi din considerente prozodice. 4. iar cuvântul „parfum” de „miros neplăcut”. fumega.parfum . intens. volum mare din ceva. se evidenţiază aici tema morţii. nemărginire * mangal. prezente în poezie. 5. lăuntric. Sinonime contextuale:profund. 4 puncte Dintre temele şi motivele simboliste cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet. 4. sugerat de negru: carbonizate. 1. Negru) * noian. mangal. Pauza instituită astfel în discurs dă greutate afirmaţiei şi induce cititorului conştiinţa gravităţii mărturisirii. linia de pauză din structura „amorul fumega–” marcând o pauză mai lungă. „arse”. 2. 2 puncte Din foc a sărit o scânteie şi astfel a izbucnit incendiul. 3.miros. Motivează întrebuinţarea liniei de pauză în al doilea vers din strofa a doua. duhoare. s. s. iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul sicriului şi motivul ploii. adică a figurilor de grafie. Termeni din câmpul semantic al morţii. deoarece este plasată imediat după cea mai dramatică mărturisire a eului liric: amorul fumega. arse. „carbonizate”. 3. . – cantitate.

are un efect stilistic deosebit. personificarea „amorul fumega”. se insinuează drama sentimentală.Se remarcă astfel. funebre. tristeţea. datorită corespondenţelor cu lexeme din câmpul semantic al morţii contribuie la anularea oricărui sens pozitiv şi optimist.De asemenea. ele fiind: epiteul ornant „pene arse”. dar care. Una dintre caracteristicile liricii bacoviene.. identificabilă şi în această poezie. în 6 . prezenţa unui simbol bacovian cu signaletică deosebită. reluată în primul şi ultimul vers al catrenului. construit în prima strofă a poeziei. generînd sentimente contrarii. este analogia între planul exterior (al lumii) şi cel interior. „parfum”. amorul fumega. depresive. culoarea dominantă fiind negrul. sufletesc. fiind integrate cuvinte ce aparţin câmpului semantic al iubirii: „sântei”. Într-un decor apocaliptic. 6.Epitetul cromatic „negre” induce şi mai mult ideea de moarte alături de adjectivul „arse” sugerând lipsa de viaţă. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. care la rândul lui sugerează o invazie de nestăvilit.Acest sem traduce ideea de izolare. adică al figurilor de sens..Figurile de stil astfel obţinute aparţin nivelului metasememelor. tristeţe. metaforele „scântei de vis”. 4 puncte Cel de-al doilea vers al primei strofe integreză un epitet ornant dublu „sicrie negre şi arse” şi un epitet metaforic „sicrie[. „parfum de pene”. Comentează. sufocantă. „pene”. 7. prin intermediul acestora. fiind figuri de stil ce aparţin nivelului metasememelor. deoarece sintetizează senzaţii puternice şi trezeşte în mintea cititorului imagini neobişnuite. Metafora noian de negru. mărturisită în strofa a doua. în final moarte. în versul care concentrează sentimentul sfârşitului de lume: Carbonizat. duritatea. adică al figurilor de sens. care dă şi titlul poeziei. „amor”. iar la nivelul metagrafelor aliteraţia literei „r” şi asonanţa literei „u” caracteristice întregii strofe.6. semul „metal” coroborează un alt motiv simbolic cu numeroase semnificaţii printre care răceala. pluralul substantivului potenţând la un nivel mai extins aceste senzaţii. la nivelul metataxelor indentifiându-se repetiţia din cadrul versului „negru. Repetiţia simbolului cromatic negru.10 rânduri. 7.]de metal”. sicriul. numai noian de negru”. strofa a doua. 4 puncte Cea de-a doua strofă imaginează din punct de vedere artistic un cadru fantastic. apăsarea sufletească toate acestea contribuind la crearea unei atmosfere mortuare. dobândeşte materialitate (prin conversiunea adjectivului în substantiv) în asociere cu substantivul noian. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă a textului citat. dar totodată monocrom. funebre. „noian negru”. Moartea iubirii .

al tropilor se observă transferuri semantice ale epitetelor: „sicrie negre. Negrul este nonculoarea asociată în imaginarul colectiv . transmite cititorului o tensiune psihică isterizantă. adică al figurilor fonice se remarcă prezenţa asonanţei vocalei „u” în ultima strofă şi aliteraţia literei „r”. cromatica are un rol esenţial. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. amorul fumega”. iar la nivelul metataxelor.Întreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată în titlu. metaforelor „noian de negru”. se stabileşte un raport de „mise en abîme”. artificial. Nonculorile (alb şi negru) dau lumii bacoviene aspectul unui decor teatral. adică al figurilor de sens. închipuit ca un ultim supravieţuitor al sfârşitului de lume.Acesta este iterat în incipitul şi clauzula ambelor strofe pentru a se insista asupra atmosferei monocorme.este receptată prin toate simţurile. precum şi insistenţa asupra simbolului cromatic sugerează infernul sufletesc al eului poetic. această condiţie fiind îndeplinită de versificaţia poeziei. după cum mărturiseşte însuşi poetul. paralelismul sintactic între versurile 4-8.Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de „ornare verbis” de o delicateţe deosebită.]numai noian de negru”.Astfel. în care eul se simte o marionetă. arse”. auditive. olfactive.Acesta este realizat pe baza adjectivului „negru” desemnând culoarea dominantă în acest discurs liric. după cum o demonstrează varietatea imaginilor: vizuale. 8.Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost deplin dacă poetul nu ar fi ştiut să acorde sensul cu forma. semnificatul cu semnificantul. sugestivă pentru imposibilitatea evadării din decorul carbonizat. la nivelul metaplasmelor.La nivelul metasememelor. Prezintă semnificaţia titlului. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric. el făcând cuvintele să sune aşa cum îşi doreşte. adică al figurilor de gândire se validează prezenţa simbolului prin intermediul adjectivului „negru” şi „sicrie”. „veşminte funerare”.. Verbul vibrau. care deschide catrenul. ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzical al ideilor conţinute. deoarece fiecărei stări de spirit îi corespunde o culoare. „carbonizat. discursul liric integrat ceor două catrene construind imaginea unui cadru mortuar. Repetarea metaforei noian de negru. o jucărie stricată în mâna destinului. iar la nivelul metalogismelor. adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile inversiunile: „vibrau scântei”. „veşminte de mangal”.. „carbonizate flori” repetiţia „noian de negru[. 8. În universul liric bacovian. în relaţie cu textul poeziei date. specifică acestui poet simbolist la majoritatea nivelurilor textului. care nu se poate anula decât prin dispariţia universului.

definind felul în care eul liric percepe existenţa.Pe baza figurilor de stil se conturează imaginile vizuale „sicire negre. adică al figurilor de construcţie. ambiguitate. poezia simbolistă fiind astfel „muzică înainte de toate”–P.Verlaine..Poet simbolist . .G. senzaţie deprimantă. precum şi titlul. Prezent de şase ori în text. muzicalitatea sau sonoritatea cuvintelor fiind strâns legate de tonul emoţional şi realizată mai ales prin versurile refren. a analogiilor universale decât a uzanţelor logicii pure. la nivelul metasememelor fiind prezentă şi personificarea „amorul fumega”. există un intermediar: limbajul comun. exemplificatoare fiind simbolul „sicrielor”. prezente în textul citat. cuvântul dobândeşte valoare de simbol ontologic.întunericului.Una din metaforele explicite se regăseşte în structura „noian de negru”. metaforele. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. de paralelismul sintactic dintre clauzulele celor două catrene. devenind un „limbaj anologic în sens absolut” dupa cum opinează Marcel Raymond. neantului. asocierea lor potrivit rezonanţei psihologice şi legilor misterioase.La nivel stilistic un rol important în această poezie îl au la nivelul metasememelor. „veşminte funerare”.Acesta permite revelarea sugestivă a sensurilor. arse. începutul secolului al XX-lea la toate palierele de receptare lirică. 9. ci simboluri noi. 4 puncte Una din caracterisiticile limbajului poetic. ambele spirituale în esenţa lor. uzitează astfel această modalitate definitorie a curentului emblematic european de la sfârşitul secolului al XIX-lea. la care se adaugă varianta adjectivală negre.Simbolismul invită la folosirea liberă a cuvintelor şi imaginilor.Aceasta se conturează ideatic prin folosirea simbolurilor. care nu numai că înfrumuseţează limbajul poetic.sugestie). adică al figurilor de sunet. de metal”. dar îi şi conferă profunzime. care sugerează senzaţia de pătrundere în neant. senzaţie susţinută la nivelul metataxelor. „pene arse”. adică al tropilor. nu însă a celor cunoscute. melancolică şi chiar macabră. Arta poetică. care activează la nivel performant funcţia poetică este sugestia. „noian de negru”. cu ajutorul ingambamentului „Parfum de pene arse şi ploua/Negru.” şi versificaţie.La poeţii simbolişti între micro şi macrocosm. tradiţionale. numai noian de negru. având o funcţie sacră prin uzitarea unui limbaj cu multe resure sugestive. astfel încât rima este îmbrăţişată şi măsura de 7-8-10 silabe..Capacitatea sugestivă este realizată cu ajutorul epitetelor ornante „sicire negre. morţii. „negrului” şi cel al „metalului”.Din „joc al hazardului” poezia devine „vrăjitorie evocatoare”. în necunoscut. inventate de fantezia poetului. arse”.Muzicalitatea ca o condiţie sine qua non a sugestiei este realizată şi la nivelul metaplasmelor. întărite şi de muzicalitatea deosebită a versurilor.

. sugestia este principala caracteristică a limbajului poetic creat de George Bacovia pentru a transmite mesajul disperat al unui eu traumatizat sufleteşte... 2. – Mai stai de mă alintă Cu mâna ta cea mică. la care se poate adăuga punctuaţia expresivă (punctele de suspensie şi liniile de pauză).. 1. cu privire la textul de mai jos: – Adio. pică frunza Şi-i galbenă ca tine. prin formarea sincopei.9. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al toamnei. elidarea vocalei . Specifică recuzitei simboliste. Şi s-a pornit iubita Şi s-a pierdut în zare – Iar eu în golul toamnei Chemam în aiurare.Scrie. cât şi la nivelul elementelor de prozodie. 2 puncte Utilizarea cratimei în structura „Şi-i galbenă” are consecinţe atât la nivelul mijloacelor de „ornare verbis”. (George Bacovia. şi nu mai plânge. olfactive. pe foaia de examen. Cuvinte care aparţin câmpului semantic al toamnei: galbenă. care fragmentează discursul cu scopul de a sugera percepţia discontinuă asupra lumii. – Rămâi. repetiţii. Precizează un rol al utilizării cratimei în structura „Şi-i galbenă”. auditive. este realizată prin mijloace diverse: alternanţa imaginilor statice cu cele dinamice. 2 puncte Două cuvinte din text ce aparţin câmpului semantic al „toamnei” sunt „frunza” şi „galbenă”. Pastel) 1. adică al figurilor de stil. Sugestia morţii. adică a sfârşitului de lume. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Varianta 017 17. Şi uită-mă pe mine. imagini vizuale.pică (frunza) etc. Şi spune-mi de ce-i toamnă Şi frunza de ce pică.

4. 2. a două silabe având rolul de a menţine ritmul şi măsura versului. păstrarea măsurii versului. 5. 4 puncte Prezenţa eului artistic. în textul dat. a tăia frunză la câini etc. la nivel fonetic. instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistem verbal şi pronominal al persoanei întai: „mă”..„î” şi rostirea împreună. respectiv una vizuală sunt: „Iar eu(. 4. Explică rolul întrebuinţării frecvente a punctelor de suspensie şi a liniilor de pauză. respectiv „pică frunza”. „rămâi”. „chemam”. Transcrie câte o structură/ un fragment de vers ce conţine o imagine auditivă. respectiv. „plânge”. „eu”. Utilizarea cratimei în structura şi-i are ca efect. „ta”. eliminarea unei silabe. reprezentată prin activarea funcţiei conative a comunicării.. Mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric: pronumele la persoana I singular (pe mine). 5. „-mi”. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric. „stai”. iar la nivel prozodic. 4 puncte Structuri lexicale care conţin o imagine auditivă. „mă”. 3. 3. „uită”. prin sistemul pronominal şi verbal al persoanei a doua: „tine”. „spune”. o imagine vizuală.Pe de altă parte. 4 puncte George Bacovia operează pe parcursul întregii poezii la nivelul . în textul poeziei citate.)/Chemam în aiurare”. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul frunză. în tempo rapid. 6. verbul la persoana I singular (chemam). prezenţa acestui eu liric subiectiv la nivelul textual se validează şi prin prezenţa instanţei referenţiale identificată în persoana iubitei. Structura lexicală care conţine o imagine vizuală: galbenă ca tine. Expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul frunză: ca frunza şi ca iarba. 2 puncte Două expresii sau locuţiuni care conţin cuvântul „frunză” sunt „a tăia frunză la câini” şi „câtă frunză şi iarbă”. „mine”. vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar. „alintă”. Structura lexicală care conţine o imagine auditivă: nu mai plânge.

fie de la o prezentare a unor fapte–„Şi s-a pornit iubita/Şi s-a pierdut în zare” – la prezentarea propriilor stări sufleteşti–„Iar eu în golul toamnei/Chemam în aiurare. însă.metagrafelor.”. care. prin care se aduce un plus de sens. care se simte pierdut.De asemenea. îşi pierde consistenţa. 4 puncte Cel de-al doilea catren al poeziei „Pastel” a poetului simbolist ilustrează starea de spirit a eului liric. starea de spirit precară a acestuia.. se permite trecerea mai lentă fie de la planul natural– „Adio. iar gândurile par frânte. 6. punctele de suspensie şi liniile de pauză având rolul de a întrerupe discursul liric. fragmentat. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric se stabileşte un . prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. pică frunza/Şi-i galbenă ca tine”– la cel uman –„Rămâi şi nu mai plânge/Şi uită-mă pe mine”. cu cât singuratatea este resimţită ca o criză a comunicării. „golul”. Resimţită în manieră tragică.Astfel. faptul că „s-a pornit iubita” şi că „s-a pierdut în zare”. îşi trăieşte eşecul repetitiv: chemam în aiurare. uzitarea acestora poate marca începutul unor momente de meditaţie . Comentează. care sugerează un anumit mod subiectiv de receptare a lumii. În fapt. Specifice liricii bacoviene. în relaţie cu textul poeziei date. 7.Cuvintele aparţinând unui câmp semantic al ostilului „pierdut”. capacitatea de a salva fiinţa. fiind o poezie simbolistă. Decorul bacovian se compune din imagini disparate. adică al figurilor de grafie. 8. Iubita care se pierde în zare este în fapt iubirea care. a eului. Acestea imprimă un ritm lent. iar anastrofa „s-a pornit iubita” accentuează faptul că aceasta este cea care a provocat starea eului. Prezintă semnificaţia titlului. dusă până la disperare. dar şi de tonalitate. în 6 – 10 rânduri. 7. această pierdere este cu atât mai tragică.Paralelismul sintactic dintre primele două versuri întăreşte dezechilibrul emoţional pe care acţiunile iubitei îl provoacă. care nu au puterea de a alcătui un ansamblu coerent.. pierderea provoacă gestul de frustrare exacerbată. acestea au rolul de a conferi discontinuitate discursului liric şi de a intorduce o schimbare de perspectivă. Strofa a doua a poeziei îşi construieşte sensul pe două imagini disjuncte: plecarea iubitei şi împietrirea pe loc a eului. ca element de echilibru al eului. de asemenea. se risipeşte. „aiurare” punctează. punctele de suspensie şi liniile de pauză sunt semne grafice. alienat. strofa a doua. precum şi motivele ce determină starea sa. dar şi induc impresia unei neîncrederi totale a eului în iubire. dezarticulate. îi induce acestuia o debusolare deplină.

Acesta este realizat pe baza unui substantiv comun. la toate nivelurile textului. această condiţie fiind îndeplinită de versificaţia poeziei.. „ce-i”. Pastelul este o specie lirică. raportată la natură.)mică” şi a comparaţiei „frunza(. adică al figurilor de sens.. iar la nivelul metatexelor. Motivează apartenenţa textului dat la simbolism. impresia fiind produsă de construcţia scurtă a versului de şapte silabe. această corespondenţă între cadrul exterior şi trăirile interioare este mai accentuată ca niciodată.)galbenă ca tine”.. el făcând cuvintele să sune aşa cum el doreşte. discursul liric integrat celor trei catrene construind imaginea tipic simbolistă a iubirii. Astfel. al tropilor se observă transferuri semnatice a epitetului ornant „mâna(. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. George Bacovia. ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzical a ideilor conţinute. 8. 9. pustiul interior generat de pierderea iubirii şi a germenelui salvator pe care aceasta îl poartă este asociat cu imaginea pustiitoare a toamnei.La nivelul metasememelor. 4 puncte Eugen Lovinescu vede în simbolism aducerea lirismului în subconştient prin exprimarea pe cale mai mult de sugestie a fondului muzical al sufletului omenesc. fixat invariabil într-un ritm iambic iar rimele împerecheate masculine produc o înăsprire a tonului final. prin prezentarea a două trăsături existente în text. natura este purtatoarea unor proiecţii afective ale fiinţei. În cazul pastelului bacovian. inversiunea „s-a pornit iubita”. adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile ingambamentului raportat la primul şi al doilea vers din ultimul catren. „spune-mi”. aceasta fiind privită dintr-o perspectivă negativă. iubirea fiind raportată la peisajul de toamnă când întreaga natură moare. momentul ..Acordul între titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost deplin dacă poetul nu ar fi ştiut să acorde sensul cu forma. la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopelor „uită-mă”.Imaginarul poetic ce coroborează semul din titlu este susţinut stilistic de mijloacele de „ornare verbis” specifice acestui poet simbolist.raport de „mise en abîme”.Prima etapă a simbolismului. „s-a”. semnificatul cu semnificantul.Astfel.Aceasta are o somptuozitate deosebită de flaut al cărui sunet se stinge brusc. paralelismul sintactic din primele două versuri ale celei de-a doua strofe. în care tabloul de natură devine pretext pentru exprimarea unor trăiri ale fiinţei. fundamental descriptivă. în fapt.Întregul univers ideatic al poeziei este vertebrat astfel de ideea anunţată în titlu. „pastel” care desemnează ilustrarea unui tablou de natură şi a sentimentului de iubire.

cauzată de plecarea iubitei. evidenţiată aici prin paralelismul sintactic „Şi s-a pornit(. este marcată de activitatea lui Alexandru Macedonski la revista „Literatorul”. simbolismul îşi face simţită prezenţa şi în această poezie bacoviană mai ales prin muzicalitate.)/Şi s-a pierdut” dar şi prin abordarea temei iubirii ca simbol al debusolării şi al tristeţii provocate. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe.Apartenenţa poeziei la simbolism se motivează şi prin sugestia de rătăcire. sugestia fiind un instrument al tehnicii simbolistice. plânsul tălăngii când plouă! Da. şi sună umil Ca tot ce-i iubire şi ură – Cu-o muzică tristă. i 018 18. Cum sună sub şuri învechite! Cum sună în sufletu-mi mut! Oh.experienţelor şi al tatonărilor. plouă cum n-am mai văzut.. rafinamentul artificial al decorului...Fiind un curent artistic de mare amploare. corespondenţa între planul exterior şi planul interior sunt argumente în favoarea încadrării poeziei în simbolism. de gură. pe foaia de examen. Oh.. 9. râzând.. plouă. care a impus o nouă înţelegere a poeziei şi a artei în general. plânsul tălăngii când plouă! Şi ce enervare pe gând! Ce zi primitivă de tină! O bòlnavă fată vecină Răcneşte la ploaie. cu privire la textul de mai jos: Da.. Dramatismul trăirilor fiinţei însingurate. Pe-aproape s-aude-un copil. Oh. muzicalitatea versurilor fiind realizată prin atmosfera tristă prezentată. plânsul tălăngii când plouă! Ce basme tălăngile spun! .. muzicalitatea interioară disonantă.. Şi grele tălăngi adormite.Scrie.

Doua cuvinte aparţinând câmpului semantic al ploii sunt: “tina” . 3. cum să nu mori şi nebun? Oh.f. Alcătuieşte doua enunţuri. prezentate în poezie Dintre temele şi motivele simboliste cu o ocurenţă deosebită în opera lui Bacovia se evidenţiază aici tema naturii. Punctele de suspensie sunt semnul grafic. Plouă) * talangă. – construcţie anexă pe lângă o gospodărie rurală pentru unelte sau vite * tină.n.plânsul (contextual) etc. Transcrie doua cuvinte care aparţin câmpului semantic al ploii. Mai2 = bătător S-a lovit cu un mai.. s. rezultatul fiind la nivel stilistic.f. s. – noroi * abis. Poetul operează la nivelul metagrafelor. 1. Mai1 = lună a anului calendaristic In luna mai apar lăcrămioarele. pentru a ilustra omonimia cuvântului mai. dar şi de tonalitate. tălăngi. Enunţuri care ilustrează omonimia cuvântului mai: În luna mai înfloresc cireşii. adică al figurilor de grafie. şuri. dar şi senzaţia stresantă generată de abundenţa ploii.Şi cum să nu plângi în abise. care marchează fragmentarea ideii şi starea de continuă tristeţe. 3. 2. s. Menţionează doua teme/motive literare. 2. Da. 4.. sunetul produs de un astfel de clopot * şură. sporirea expresivităţii. – clopot care se atârnă la gâtul vitelor.Ce lume-aşa goală de vise! . plânsul tălăngii când plouă! (George Bacovia. Precizează rolul punctelor de suspensie din prima strofa. “ploua”. iar două motive literare aflate în . genune 1. Nu mai pot fi vesel după atâta suferinţă. abisuri.f. Cuvinte care aparţin câmpului semantic al ploii: tină. punctele de suspensie de la sfârşitul versului incipit întrerupând discursul liric cu scopul de a potenţa imaginea nefastă. – prăpastie adâncă. s.

boala etc. dar şi prin monotonia voită a limbajului. o atmosferă lăuntrică rece. utilizat repetitiv. o stare specific bacoviană. plânsul tălăngii când plouă!” după fiecare catren. 7. plânsul tălăngii când plouă!. de acut disconfort este evidenţiată şi prin intermediul interjecţiei „Oh”. mohorâtă. universul imagistic creat de abundenţa ploii generând stări interioare de tristeţe. de iritare. 5. 4. a senzaţiei de umezeală excesivă. Prezenţa eului artistic. Această sugestie este concretizată prin utilizarea lexemului „plânsul”. are o influenţă nefastă. Explica semnificaţia unei figuri de stil existente în prima strofa a poeziei. instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric prin intermediul sistemului verbal şi pronominal al persoanei I: verbul : „n-am văzut” şi pronumele personal „mi”. Metafora sufletu-mi mut. Teme/ motive literare prezente în poezie: ploaia. îl validează ca vers refren şi generează o nelinişte continuă. indică o stare de pasivitate a fiinţei. depresivă.Transcrie doua mărci lexico – gramaticale prin care se evidenţiază prezenta eului liric în textul dat. are valoarea . evidenţiind faptul că natura nu este capabilă să deştepte în eul liric trăiri benefice depline. aflată într-o împietrire însingurată şi resemnată. verbul la persoana I singular (am văzut) etc. 6. 6. ci din contră. Mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric: pronumele personal în dativ posesiv la persoana I singular (-mi). Figura de stil din poezia simbolistă „Plouă” care sublimează la nivel performant funcţia poetică este epitetul ornant „mut” atribuit substantivului „sufletu” având o signaletică deosebită şi aflat în antiteză ideatică cu verbul „sună”. Reinterarea monoversului: „Oh. Versul Oh. plânsul talangii când ploua!” în poezia critica. prezentă în prima strofă a poeziei. punctând rolul distructiv al elementului acvatic. care sugerează rătăcirea şi dezarticularea sufletească. provocată de prezenţa ploii. acesta având tentă hiperbolică. atmosfera rece. de o copleşitoare dezolare.aceeaşi descendenţă ideologică sunt motivul ploii abundente şi motivul plânsului. inducând ideea de monotonie. De astfel. Precizează rolul versului : Oh. nervoză. 7. plânsul. de nevroză. 5. fixând aceeaşi atmosfera apăsătoare. care intensifică senzaţia auditivă.

existând un intermediar: limbajul comun. Iubirea dezlănţuită sau ura încrâncenată nu mai sunt cu putinţă. Ploaia este elementul central al unui cadru exterior ostil. prin corespondenţă. se evidenţiază prezenta aliteraţiei consoanei vibrante „r” iar la nivelul metaxelor. sunt uşor identificabile exclamaţiile retorice : „Şi ce enervare pe gând!” . conferind poeziei o oarecare insistenţă lexicală. sau al figurilor fonice. adică al figurilor de sens. iar punctele de suspensie care o precedă întăresc sentimentul de resemnare. prezentate în textul dat. 8. „Ce zi primitivă de tină!”. adică al figurilor de construcţie sintactică. căci resursele fiinţei sunt epuizate. sugerează uniformizarea afectivă. Comentează. Una dintre caracteristicile limbajului poetic. Rămâne doar umilinţa. semn al neputinţei. La poeţii simbolişti. Planul trăirilor interioare îşi găseşte astfel corespondentul perfect în plânsul ploii. asigurând muzicalitatea textului. strofa a treia debutează printr-o afirmaţie cu valoare de reconfirmare. Fundamental melancolică. . aceste două paliere având ca scop potenţarea în plan estetic şi muzical a ideilor conţinute. ambiguitate. ingambamentul raportat la ultimele doua versuri. reflexivitate). În acest context. la toate nivelurile textului. în 6 – 10 rânduri. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetica şi mijloacele artistice. La nivelul metasememelor. acesta punctând o dată în plus. rolul distructiv şi caracterul sacadat al ploii. 8. se observă transferuri semantice ale epitetului ornant „bolnavă” şi al epitetului metaforic „zi primitivă de tină”. iubirea şi ura. cântecului tragic al unui copil. Conţinutul ideatic al celei de-a treia strofe este susţinut stilistic prin elementele de „ornare verbis”. a treia strofa. al tropilor. sentimentele de nevroză şi angoasă generate. sugestie. între micro şi macrocosm. în acord cu senzaţia de disconfort creată. inversiunea „bolnavă fată”. specifica acestui poet simbolist.unui refren. Acesta permite revelarea sugestivă a sensurilor devenind un „limbaj analogic în sens absolut” după cum opinează Marcel Raymond. umilinţa sunetului pe care îl provoacă ploaia. care activează la nivelul performant funcţia poetică este sugestia. Stării de plâns care domină acest cadru îi răspunde. de o delicateţe deosebită. neputinţa depăşirii unui prag primar al trăirii afective. Astfel la nivelul metaplasmelor. laimotivul prin care se evidenţiază lirica bacoviană. care sugerează o lume aflată ţn disolutie. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. ambele spirituale în esenţa lor. al renunţării la orice gest de revoltă. 9. asociat cu cele două sentimente aparent contradictorii.

decât uzanţelor logicii pure. muzicalitatea sau sonoritatea cuvintelor fiind strâns legate de tonul emoţional se realizează prin cadenţă.. începutul secolului al XX-lea şi anume sugestia. permanentizarea stărilor eului liric. în . „plânsul tălăngii”. dominând prezentul etern al verbelor care exprimă o acţiune continuă. Poet simbolist. tradiţionale. la toate palierele de receptare lirică. un rol deosebit de important în poezia „Ploaia” îl au cele de la nivelul metasememelor. ritm lăuntric. „Cum sună în sufletu-mi mut”. exemplificatoare fiind simbolul ploaii şi al plânsului. Sugestia se evidenţiază şi prin împletirea modului şi timpurilor verbale. o. poezia simbolistă fiind astfel „muzică înainte de toate” – P.” prezentă în penultima şi ultima strofă. u. susţinută la nivelul metataxelor de anafora „Cum. astfel că. dar şi cele vizuale „ploua cum n-am mai văzut”. eul liric percepând senzorial realitatea: „Cum sună sub şuri învechite”. ci a unor simboluri noi. 9. în poezia citată.. sugestia fiind coroborată şi de muzicalitatea deosebită a versurilor.Simbolismul invită astfel la folosirea liberă a cuvintelor şi imaginilor. Aceasta se conturează ideatic prin folosirea simbolurilor. sau subiect. repetiţia lexemului „plouă”. având un acelaşi efect iritant. comparaţia „sună umil/ca tot ce-i iubire şi ură” şi epitetul personificator „muzică tristă” evidenţiind o senzaţie de disconfort provocată de sunetul iritant şi monoton generat de ploaie./ Cum. Din „joc al hazardului” poezia devine „vrăjitorie evocatoare” având o funcţie sacră prin utilizarea unui limbaj cu multe resurse sugestive. repetiţie. ca o condiţie sine qua non a sugestiei este realizată şi cu ajutorul versificaţiei.. „râzând”... Astfel. „zi primitivă de tină”. „Pe-aproape saude-un copil”. ultimele două fiind vocale închise. dată de capacitatea cuvintelor de a-şi depăşi rolul denominativ. nu însă a celor cunoscute. Verlaine. din punct de vedere fonetic. La nivelul stilistic. atribut şi predicat şi inversiunea „Ce basme tălăngile spun”. George Bacovia uzitează astfel această modalitate definitorie a curentului emblematic european de la sfârşitul secolului al XIX-lea. un rol important îl au figurile de stil prezente în poezie. Eufonia. astfel încât rima este îmbrăţişată şi măsura variază între opt şi nouă silabe. sugestia plânsului universal se realizează prin imaginea ploii şi se produce. a analogiilor universale. paralelismul sintactic realizat pe baza repetării structurii : predicat plus complement. predominând cele auditive.. „răcneşte” . inventate de fantezia poetului. Simbolul apei. prin frecventa vocalelor a. Capacitatea sugestivă este realizată şi pe baza imaginilor artistice. senzaţia conferită de insistenta lexicală. asocierea lor potrivit rezonanţei psihologice şi legilor misterioase.. O caracteristică a poeziei simboliste este forţa de sugestie a limbajului poetic.

adică al figurilor de grafie.Scrie. iar al cuvântului pală este « ştearsă. Tovarăş mi-i râsul hidos. prăfuite » . cu privire la textul de mai jos: Sunt solitarul pustiilor pieţe Cu tristele becuri cu pală lumină – Când sună arama în noaptea deplină. Sub tristele becuri cu razele pale.mâhnite. Sinonime pentru cuvintele: triste . 2. – foarte urât. impunând astfel rostirea în timp rapid a două foste silabe aflate în hiat. dar şi al decăderii.. cratima din structura „şi-n paralizie. difuză » 1. Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sinereze. melancolice. al degradării acesteia. 19. şi cu umbra Ce sperie câinii pribegi prin canale. domină textul poeziei. Explica rolul utilizării în structura : „şi-n paralizie”. iar necesitatea cratimei se explică şi din considerente prozodice. stinsă. fiind modalitatea de sugestie a senzaţiei de disoluţie. dezgustător.” marcând utilizarea legată a unei conjuncţii coordonatoare „şi” cu o prepoziţie amputată iniţial „-n”. Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. – Sunt solitarul pustiilor pieţe. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor triste şi pală Sinonimul contextual al lexemului triste este « afumate. Sunt solitarul pustiilor pieţe Cu jocuri de umbră ce dau nebunie. Tovarăş mi-i râsul hidos. Pălind) *hidos. pe foaia de examen. fiind întreţinută astfel . În acelaşi plan de semnificaţie se include şi plânsul fiinţei. (George Bacovia.. şi cu umbra. Pălind în tăcere şi-n paralizie. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. pală estompată. Sunt solitarul pustiilor pieţe. înfiorător la vedere 1. semn al disperării. adj. hidoasă.diverse forme de manifestare.

Cratima marchează elidarea unei vocale şi dispariţia unei silabe. Mai păstra o rază de speranţă. Explica semnificaţia a două figuri de stil identificate în prima strofa a poeziei. adică al figurilor de sens. la aflarea veştii că i s-ar întoarce iubitul. Tristeţea cauzată de aceasta singurătate este punctată şi prin epitetul personificator „tristele becuri”. Un enunţ în care cuvântul „umbră” are sens conotiv este: Nu aş vrea să ajung la sfârşitul vieţii şi să realizez că am făcut umbră pământului degeaba. 4. adjectivul genitival „pustiilor” având scopul de a reitera ideea de solitudine marcată de substantivul „solitarul”.măsura şi ritmul versului. Primul epitet desemnează astfel o idee cu o ocurenţă deosebită în opera bacoviană şi anume singurătatea. Alcătuieşte cate un enunţ în care cuvintele „rază” şi „umbră” să aibă sens conotativ. al tropilor. Imagini vizuale: tristele becuri cu pală lumină . Două structuri care conţin imagini vizuale sunt: „Cu tristele becuri cu pală lumină” şi „cu umbra/Ce sperie câinii pribegi prin canale”. culoarea preferată a poetului după cum el însuşi afirma „ Galbenul este culoarea sufletului meu”. fiind creată astfel imaginea stresantă a unei lumini galbene. În tonul ei se simţea o umbră de îngrijorare 4. Un enunţ în care cuvântul „rază” are sens conotativ este : În sufletul ei a apărut o rază de fericire. pe de altă parte. . astfel. Aliteraţiile din primul vers Sunt solitarul pustiilor pieţe conferă textului muzicalitatea ce-1 încadrează în simbolism.jocuri de umbră. Transcrie. Prin elementele de „ornare verbis” ocurente în primul catren se remarcă epitetul personificator antepus”pustiilor pieţe” şi epitetul personificator „tristele becuri”. Epitetul tristele becuri transferă sentimentele eului poetic asupra obiectelor universului citadin. acest epitet este o marcă a lumii crepusculare. încărcat de tristeţe specifică operei bacoviene. 2. 3. tristeţe punctată şi prin intermediul cromaticii tipice acestui poet simbolist. exprimând melancolia şi angoasa specifice bacovianismului. figuri de stil aparţinând nivelul metasememelor. agonice. 5. se păstrează măsura şi ritmul poeziei. două structuri lexicale care conţin imagini vizuale. Astfel se creează un decor tipic. 3. 6. din text. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază . 5.

ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzical a ideilor conţinute. dar şi caracterului acablant al spaţiului repulsiv. figuri de stil ce marchează nevroza eului liric datorată solitudinii sale covârşitoare. Astfel se demonstrează lirismul subiectiv ca fiind expresia directă a tristeţii eului artistic şi vizând mărturisirea directă a eului acordat pentru intimitate. La nivelul metasememelor. ultima strofa. adică al figurilor de grafie. se remarcă sincopa : „si-n”. Poezia simbolistă fiind „muzică înainte de toate”-P. instanţa definitorie a comuncării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal al persoanei I: „sunt” şi pronumele personal „mi – „ din construcţia „Tovarăş mi-i râsul hidos”. solitudine ce îl împinge pe eul liric în „nebunie” şi „paralizie”. adică al figurilor de construcţie. copleşitoare a eului liric. dar şi enumeraţia „în tăcere şi-n paralizie”. utilizarea-cratimei fiind explicată din considerente prozodice. pronumele la persoana I (mi). al tropilor. jocuri de umbre).prezenţa eului liric în textul dat. vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar. 7.Verlaine. se observă transferuri semantice ale epitetului ornant antepus „pustiilor pieţe”. prin evidenta relaţiei dintre idee poetica şi mijloacele artistice. la nivelul primului vers şi al clauzulei are rolul de a reitera această atitudine de izolare. eul . In ultimul catren se punctează summum-ul singurătăţii eului. creator de nevroză cu jocuri de umbră ce dau nebunie prin aspectul său dezolant (pustiilor pieţe. tot la nivelul metagrafelor se remarcă utilizarea punctelor de suspensie la sfârşitul clauzulei. Prezenta eului artistic. 6. sunt uşor identificabile ingambamentul raportat la nivelul versurilor unu şi doi. metaforei „jocuri de umbră”. Ultima strofă asociază imaginea eului poetic (sunt solitarul) cu aceea a universului citadin ostil. sugestii ale insinuării morţii în sfera vitalului. susţinând astfel ritmul şi măsura versului. la nivelul metagrafelor. Comentează. Astfel. Imaginarul poetic ce coroborează universul ideatic este susţinut stilistic prin elemente de ornare verbis specifice acestui poet simbolist. dominat de tăcere şi întuneric. simetria raportată la primul şi ultimul stih al catrenului. Simetria din cadrul strofei. La nivelul metataxelor. adică al figurilor de sens. demonstrându-se astfel că ” cel înfăţişat coincide cu cel care îl înfăţişează” – Schopenhauer. paragrafeme marcând un moment de meditaţie a eului asupra solitudinii sale desăvârşite. Două mărci ale eului poetic: verbul la persoana I singular (sunt). 7. în 6 – 10 rânduri. dar şi la nivelul versurilor trei şi patru.

umbră. el făcând cuvintele să sune aşa cum doreşte el. „tristele becuri” . un martor neputincios (Pălind în tăcere). care nu-şi mai poate exterioriza disperarea ce se manifestă ca boală (pălind. Intre primul element de paratextualitate şi discursul liric se stabileşte un raport de „mise en abîme”. ornante antepuse: „pustiile pieţe” . culoarea galbenă fiind o culoare cu o ocurenţă deosebită în întreaga operă bacoviană. simetria raportată la primul şi ultimul vers în toate strofele. Aceasta are o somptuoziune deosebită şi un timbru specific de vioara al cărei sunet se stinge brusc. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. personificării: „umbra/Ce sperie câinii pribegi prin canale”. paralizie). semnificatul cu semnificantul. însăşi . pustiu. Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elemente de „ornare verbis”. marcând dezarticularea gândului. singurii săi tovarăşi fiind „râsul hidos” şi umbra. inversiunea: „Tovarăş mi-i râsul hidos”. „razele pale”. Limbajul poetic concretizează fenomenul depoetizării prin utilizarea cuvintelor obişnuite (pieţe. de precipitare spre stingere. iar la nivelul metataxelor. „câinii pribegi”. discursul liric integrat celor patru catrene construind imaginea eului copleşit de singurătate deplină în decorul citadin. Astfel. versul bacovian susţine prin muzicalitatea lui interioară de avânt. tăcere) învestite cu forţă de sugestie şi asociate punctelor de suspensie şi liniei de pauză care fracturează discursul poetic şi amplifică starea eului liric. al tropilor se observă transferuri semantice ale epitetelor ornante: „noaptea deplină”. doi dactili şi un troheu. adică al figurilor de sens. dar şi la stihurile unu şi doi din al doilea catren. în relaţie cu textul poeziei date. Întreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată de titlu. Prezintă semnificaţia titlului. La nivelul metasememelor. aceasta condiţie fiind îndeplinită de versificaţia poeziei. impresia fiind produsă de construcţia scurtă a versului de 11 – 12 silabe. Astfel creat. ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic a sentimentului de disconfort psihic. adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile ingambamentul raportat la versurile unu şi doi din primul catren. la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopei „mii”. fixat invariabil intr-o schemă neobişnuită de ritmuri: un coriamab. Rimele îmbrăţişate sunt masculine şi produc o duritate a tonului final. 8. depreciative: „râsul hidos”. Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost deplin dacă poetul nu ar fi ştiut să acorde sensul cu forma.poetic pare singurul martor al distrugerii lumii. „pală lumină”. Acesta este realizat pe baza verbului la gerunziu: „pălind” desemnând culoarea iritantă în care este învăluit tabloul.

prin prezenţa versului refren care realizează tehnica înfăşurătoare şi obsedantă a liricii bacoviene. Se remarcă în poezia George Bacovia prezenţa spaţiului citadin şi a decorului artificial. Lexicului neologic de o evidentă pedanterie i se adăugă muzicalitatea textului susţinută de elementele prozodice. Motivează. evidenţiindu-se propensiunea poetului spre prezentarea decorului prin prisma sentimentului ce domină agresiv eul liric. „pustiilor” . apartanenta poeziei la simbolism. fiind marcată de activitatea lui Alexandru Macedonski la revista „Literatorul”. care a impus o nouă înţelegere a poeziei şi a artei în general. nevroză. Apartenenţa poeziei la simbolism se motivează şi prin sugestia culorii iritante a decorului. Titlul este alcătuit dintr-un singur cuvânt (pălind) care se regăseşte şi în ultima strofă. particularităţi în care se resimte influenta simbolismului francez. prin evidenta a doua trasatori existente în text. şi planul interior. Eugen Lovinescu vede în simbolism aducerea lirismului în subconştient prin exprimarea pe cale mai mult de sugestie a fondului muzical al sufletului omenesc. Sunt solitarul pustiilor pieţe. pentru marea ei forţa de sugestie. 9. momentul experimentelor şi al tatonărilor. Fiind un curent literar artistic de mare amploare. . în cazul acesta. Gerunziul fiind un mod care arată o acţiune durativă. „solitarul” . sugerează continuitatea stărilor eului poetic: singuratate. al singurăţtăţii depline. „noaptea” şi simetria raportată în primul şi ultimul vers în cadrul celor trei catrene. Apartenenţa la simbolism e motivată de versul cu valoare de laitmotiv. prin intermediul cărora se stabileşte relaţia intre cadrul exterior. stări care se manifestă în exterior prin paloarea asociată bolii. 8. simbolismul îşi face simţită prezenţa şi în aceasta poezie mai ales prin muzicalitate. tristeţea apăsătoare.mişcarea sentimentelor de tristeţe la conştentizarea singurătăţii apăsătoare care izbucneşte cu tărie şi se amplifică până la „nebunie” şi „paralizie” în finalul discursului liric. prima etapă a simbolismului. dar şi prin abordarea temei citadine ca simbol al spaţiului închis. de corespondenţele în care cadrul exterior este un simbol al stării interioare şi de condiţia eului rătăcind fără sens într-un spaţiu citadin înstrăinat. angoasă. preferinţe specifice simboliştilor. sintezia fiind tehnica preferata a simboliştilor. beneficiind de cromatica minuţios aleasă şi culori armonios împletite. Imaginarul poetic simbolist uzează de corespondenţe. o altă trăsătura definitorie a simbolismului. sugestia fiind un alt instrument al tehnicii simboliste. 9. evidenţiată aici prin asonanţa vocalei închise „o”. ce conferă muzicalitate.

coroana. (Ion Barbu.) * tiară.f. umedă. slăvită Soră. slăvită Soră. – coroană purtată de către regi.20. Menţionează cate un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor cunună şi grava. pe frunte apasă greu tiara. papă. cele două virgule din structura „Atunci. cu privire la textul de mai jos: Ţi-am împletit suprema cunună de tristeţe. adică al figurilor de grafie. formată din trei coroane suprapuse 1. Virgulele marchează izolarea sintagmei în cazul vocativ de restul enunţului. Dar dacă-încumetarea ta şovăie şi seara Descinde friguroasă în inimă şi gând Iar.diademă.solemnă.. . zoreşte mai curând Spre malurile unde de mult îmbrăţişarea Aşteaptă să te-adoarmă aşa cum tu desmierzi.. slăvită soră. Sinonime contextuale: cunună . răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei apoziţii şi necesitatea ei se explică şi din considerente prozodice. iar cel pentru cuvântul „gravă” este solemnă.Scrie.* Atunci. tiare. zoreşte mai curând” marcând încadrarea substantivului „soră” aflat în cazul vocativ. Să te înalţi mai gravă în cadrul tău de-azur Iar seara să-ţi umbrească înalta frumuseţe Şi astfel întregită să-atingi Acordul-Pur. pe foaia de examen. fiind astfel întreţinute măsura şi ritmul versului. Explica rolul utilizării virgulelor în versul „Atunci. Ţi-am împletit. s. Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. Aşteaptă infinită şi limpede ca marea Să te cununi cu somnul şi-n unde să te pierzi. gravă . 2. zoreşte mai curând”. 1. sobră. 2. Sinonimul contextual al cuvântului „cununa” este coroana.

limpede ca marea. a-şi lua inima în dinţi. pe frunte apăsa greu tiara”. Expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul inimă: a avea la inimă. Unde1 = mişcări ondulatorii ale apei Pe măsură ce barca noastră înainta. marcând un moment de trecere. 3. invadat fiind de o gamă largă de simţiri. a (nu) pune la inimă etc. omonimia cuvântului unde. . 6. Transcrie doua structuri care conţin imagini artistice vizuale Două dintre structurile lexicale ce conţin imagini vizuale sunt: „iar seara săţi umbrească înalta frumuseţe” şi „umedă. Unde2 = adverb interogativ Unde ai fost? 4. Poetul a operat astfel la nivelul metasememelor. Explica semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua a poeziei. Totodată este amintit şi momentul zilei predilect acestei stări de meditaţie. Structuri lexicale care conţin imagini artistice vizuale: Să te înalţi. Una dintre figurile de stil bogate atât în conţinutul semantic cât şi în conţinutul ideatic. Seara se validează a fi semn al nocturnului. a fi fără inimă. în relaţia cu textul poeziei date. Scrie doua expresii/loţiuni care sa contina cuvântul inima. 7. al aşteptării. un timp suspendat. Doua expresii/locuţiuni care conţin cuvântul „inimă” sunt : ”a-i râde cuiva inima” şi „a-şi călca pe inimă”. 5. Ilustrează. Omonimia cuvântului unde: Unde locuieşti? Lumina soarelui se oglindeşte în albastrele unde ale lacului. Prezintă semnificaţia titlului. al figurilor de sens pentru a valorifica prin apelul către simtul comun al tactilului imaginea omului reflexiv. este personificarea „încumentarea ta descinde friguroasă în inima şi gând”. 6. dar şi şovăirea cauzată de posibila lipsă de trăire autentică şi purificare în inimă şi gând. un timp al abolirii limitelor dintre real şi ireal. 5. 4. undele lacului deveneau din ce în ce mai jucăuşe. de regăsire în sintagma „si seara descinde…”.3. prin alcătuirea a doua enunţuri. Epitetul (Descinde) friguroasă pune în opoziţie idealul viziunii poetice al înălţării în cadrul de azur şi efectul misterios al întregirii frumuseţii în atmosfera serii.

comparaţia „imbratisarea…infinita şi limpede ca marea”. muzical al ideilor poetice. parca. de precipitarea spre stingere. Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost deplin daca poetul nu ar fi ştiut sa acorde sensul ca forma. Astfel creat. impresia fiind produsa de construcţia lunga a versului de 15 silabe fixat ivariabil în ritmul iambic. „ de-azur”. timpul perfect compus de persoana I „am împleticit” desemnând o acţiune revoltata asupra căreia nu se mai poate interveni. „teadoarmă” . inversiunile „suprema cununa” . Aceasta are o somptuozitate deosebita şi un timbru de gong masiv al cărui sunet se stinge brusc. se stabileşte un raport de „mise en abîme” întregul plan ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. discursul liric integrat celor trei catrene construind imaginea serii intrunecand frumuseţea şi gândurile iubitei. insasi mişcarea sentimentului care izbucneşte cu tărie. „ sa-atingi” . Întreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţata de titlu. „suprema cununa”. punctele de suspensie prelungit. :slăvita Sora”. de neputinţa a eului liric în momentul întoarcerii în trecut. Imaginarul poetic ce corobreaza în acest mod semul din titlu este susţinut stilistic prin elemente de „ornare verbis” de o delicateţe deosebita specifica acestui poet modelist la toate nivelurile textului. colaborează sentimentul de nostalgic. Paragrafemul care încheie titlul punctele de suspensie. sincopelor : „sa-ti” . Aceasta este realizat pe baza pronumelui personal de persoana a II-a „ti” şi verbul aflat la modul indicativ. intr-un timp nedefinit. la nivelul metagrafelor se evidenţiază prezenta sinerezelor: „ti-am împletit” . Rimele încrucişate sunt feminine şi produc o edulcorarea a tonului final. La nivelul metasememelor se observa transferuri semantice ale epitetelor „cadru…de-azur”. Astfel. evoluează cu febrilitate spre împlinire şi se relaxează prin protecţia iubitei în voluptatea somnului . „si-n”. ambele paliere având ca scop potentierea în plan estetic. la nivelul metaplasmelor se remarca aliteraţiile consoanelor m şi n care induc tonul grav. iar la nivelul metalogismelor se evidenţiază prezenta climaxului în strofe terminale ale poeziei. versul barbian susţine prin muzicalitatea lui interioara de avânt. sentimentul de melancolie.Intre primul element de paratextualitate şi discursul liric. personificării „încumetarea ta sovaie”. „înalta frumuseţe: . Sintagma „ti-am împletit” este iterata în incipitul poeziei pentru a se potenta regretul provocat de ireversibilitatea unor evenimente consumate în urma cărora fiinţa iubita devine împovărata cu o coroana de tristeţe profunda metafizica. La nivelul metataxelor sunt uşor identificabile ingambamentul raport la versiunile unu şi doi din ultima strofa. „înalta frumuseţe” . aceasta condiţie fiind îndeplinita de versificaţia poeziei. de cântec de somn. repetiţia verbului „asteapat” . ei făcând cuvintele sa sune aşa cum isi doreşte.

purificator. singular (am împletit). prezenta acestui enunţător liric subiectiv la nivelul textual se validează şi prin prezenta instanţei referenţiale identificata în persoana iubitei. ambiguitate. 8. Prezenta eului artistic. desmiezi”. Justifica încadrarea textului în lirismul de tip subiectiv. „sa te pierzi”. 8. Suprema cunună de tristeţe şi înaltă frumuseţe se împletesc pentru atingerea Acordului-Pur. săatingi. reprezentat la nivelul semnificatului de sistemul verbal şi pronominal al persoanei I: „am împleticit”. prezentate în textul dat. „ta”. gravă. Poezia se încadrează în lirismul subiectiv prin prezenţa verbului la persoana I. reflexivitate). te. instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal. vocabule ce fac ca vocea poetului sa răsune scandata fără intermediar. pronumele la persoana a II-a. Pe de alta parte. eul fiind acordat pentru intimitate. De asemenea. reprezentata prin validarea funcţiei conative a comunicării prin sistemul verbal şi pronominal al persoanei a II-a :”ti-„. singular (ţi. Epitetele supremă. Prezenţa verbului am împletit în structura titlului poeziei exprimă gestul poetic care îşi construieşte idealul de frumuseţe prin înalţare şi întregire. Ambiguitatea este susţinuta astfel de structuri ca „Acordul-Pur” . care se reflecta în aproximarea gradata a imaginii iubitei văzuta aici chiar şi în ipostaza unei posibile surori. Limbajul poetic barbian are o mare densitate de sugestii. aştepta. 7. Toate acestea demonstrează lirismul subiectiv. singular (înalţi. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. 9. O caracteristica a limbajului poetic prezent în poezia „Ti-am împletit…” de Ion Barbu este ambiguitatea. prin evidenţierea a doua caracteristici prezente în text. sugestie. tu) şi adjectivele pronominale posesive (tău. zoreşte. şi la persoana a Il-a. caracteristica ce defineşte capacitatea limbajului poetic modern de a genera obscuritatea sensurilor. Pronumele ţi este semnul adresării directe. Poezia sa isi atrage forţa tocmai din capacitatea inepuizabila de a produce mister. să te cununi). fapt ce ii atribuie iubirii o valoare plurivalenta. Mesajul poeziei se descoperă după aflarea zonelor de mister ale cuvintelor. Metafora simbol „cununa de tristeţe” susţine acest proces de ambiguizare a mesajului poetic. ta) evidenţiază caracterul de adresare al textului. „tu”. friguroasă potenţeaza trăirile eului poetic. înaltă. „cadrul… . Poezia citata mizează pe ambiguitatea limbajului. „sa te înalţi” „sa-atingi”. al dialogului închipuit dintre vocea poetului şi ideal/ iubire/ poezie.

De-avântul surd care destinde Tot mai departe largu-i zbor Deasupra zărilor murinde. O alta caracteristica a limbajului poetic este expresivitatea. realizata prin imagini vizuale şi tactile plastice precum: „Iar. „descinde friguroasa” care ambiguiza cadrul poetic conturat prin itrepatrunderea realului cu percepţia subiectivităţii. care conturează un imaginar poetic abstract. înalta frumuseţe. un nivel de adâncime abstract. vastele păduri Stau veştede sub greaua turmă De nori haotici şi obscuri. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Pe tufă umedă. (Ion Barbu. La Ion Barbu exista dincolo de nivelul de suprafaţa. Peisagiu* retrospectiv. dar şi prin asocieri inedite de cuvinte: suprema cunună de tristeţe. pe drum. cu privire la textul de mai jos: O. concret. a tuturor.peisaj 1.n. arianta 021 21 Scrie. 2 puncte . umeda pe frunte apăsa greu tiara” . filosofic. Un cinic puf au nins scaieţii… Şi totuşi. pe foaia de examen. I) * peisagiu. precum Acordul-Pur. Această trăsătură a limbajului poetic presupune un suport ideatic profund. Scrie câte un sinonim pentru sensurile din text ale cuvintelor veşted şi sumbru. desfrunzirile din urmă! Te uită. pe baza căruia se trezeşte sentimentul poetic. iată-mă venit În faţa toamnei şi-a tristeţii Cu gândul iarăşi ispitit. s. Reflexivitatea este o caracteristică a limbajului poeziei moderniste realizată prin prezenţa unor cuvinte-concept.de-azur” . În dantelări de fine salbe. Te uită. „ slăvita Sora”. 9. . soli ai crustei albe Ce-o să se-aşeze de pe-acum. A sumbrei văi.

în raport cu trecatoarea sa condiţie temporală. natura exterioară. 4. 2 puncte 3.. ci la ni-velul abstract al raţionalitaţii. Dimensiunea infinitului este apanajul gândirii: elanul vital nu se naşte la nivelul visceralului. tristeţea. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (expresivitate. . Dacă primele strofe surprind imaginea apocaliptică a unui peisaj sumbru. Peisajul exterior însă reflectă modul în care este receptată. Punctele de suspensie marchează o fragmentare a gândului şi un moment de contemplare. Enunţ în care cuvântul drum să aibă sens conotativ: Pe drumul vieţii am păşit şi eu. mort etc. singular (mă). Sinonime contextuale: veşted— ofilit. 4 puncte 5. ci istoria personală. ultimele două strofe se centrează asupra imaginii eului.1. de meditaţie interioară. trecerea timpului. marchează trecerea de la receptarea spaţiului exterior la focalizarea asupra eului. 5. aparent. Teme şi motive literare identificabile în text: existenţa. 2 puncte 2. 7. Prezintă semnificaţia titlului. timpul etc. identificată în textul dat. pe care o reflectă. Titlul Peisagiu retrospectiv asociază doi termeni aparţinând.. Dimensiunea retrospectivă nu vizează natura exterioară. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă. sumbru . Motivează rolul punctelor de suspensie în textul dat.. 4 puncte 8. Dublul epitet nori haotici şi obscuri sugerează imaginea aproape apocaliptică a unui peisaj în care tenebrele sunt generate de sentimentul risipirii şi al neputinţei în faţa trecerii timpului. Poezia este construită pe ideea centrală a elanului vital al fiinţei. în care iminenţa morţii este evidentă. Peisajul.). 4 puncte 6. 4 puncte 7. tenebros. ideea/ o idee poetică centrală. 9. viaţa. 6. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. Alcătuieşte un enunţ în care cuvântul drum să aibă sens conotativ. în legătură cu textul citat. În plus. Prezenţa eului liric se evidenţiază prin: pronume la persoana întâi. tenebros etc.întunecat.10 rânduri. unor sfere incongruente. desfrunzirile. cu durere şi neputinţă. 8. ambiguitate. Comentează. exclamaţiile interjecţionale (O. în 6 . Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. se asociază însă unei trăiri interioare. 3. sugestie. ale cărui elanuri vitale tind să anuleze neputinţa. 4 puncte 4. 2.

2. Ţinuturi ale minţii.preţioasă. imaginarul poetic abstract. nori metalici. ─ Asemenea câmpiei. vine vremea când albe. Motivează utilizarea cratimei în structura „să vă-mpresoare”. Scrie câte un sinonim pentru sensurile din text ale cuvintelor scumpă şi aruncă. împietrite. cuprins de vrajă-adâncă. peste Un strălucit războinic. prin imagini artistice vizuale. cu privire la textul de mai jos: Cad fulgii şovăielnici în stoluri fără număr. aruncă .reflexivitate). un tablou de natură. 2 puncte . sub cerul vânăt încă. iată. Lăsaţi să cadă-ntruna din neaua altui soare. 2 puncte 1. Fulgii) 1. blocuri mohorâte. Oştiri de nori aleargă… ─ Ce surdă simpatie. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Nori turburi. arianta 022 22 Scrie. Voi. uşor şi leneş. lăsaţi să vă-mpresoare.proiectează. Sinonime pentru sensurile din text ale cuvintelor: scumpă . Căci. imaginile nonfigurative generează tensiune reflexivă.. mai puţin afectivă şi mai explicit speculativă.. Reflexivitatea este caracteristică textului de a genera nevoia de lectură meditativă. Pe gând descăleca-vor zăpezi neprihănite… Cad fulgii şovăielnici. pe foaia de examen. La Ion Barbu. 4 puncte 9. convoi de-obscură ceaţă!. Cu voi să se topească în gânduri de ninsoare. o. mai ales în secvenţele descriptive care configurează. aşa cum în poveste Cad stropi de piatră scumpă. Din nevăzute urne ei cad pe albul umăr Al dealurilor prinse de-o crustă argintie. prezentă în textul dat. spre voi întins mă poartă? Aţi prefăcut în domuri de argint natura moartă Şi-aţi pus în peisagiu un nou fior de viaţă. dar în poezia citată este prezentă cu destulă evidenţă şi dimensiunea expresivitaţii. forme călătoare. cuvintele-concept. Ce veşnic braţul ritmic al timpului aruncă…[…] (Ion Barbu. Tot plumbul meu din suflet. cromatice sau auditive şi prin figuri de stil.

Această impresie se amplifică şi prin metafora domurilor de argint. 5. metalice. 4. în 6 – 10 rânduri. Comentează. În acest peisaj mineralizat. adjectivul pronominal (plumbul) meu etc. Transcrie un vers care conţine o locuţiune adjectivală folosită cu efecte expresive. semne ale impersonali23 tăţii şi ale lucidităţii. Vers care conţine o locuţiune adjectivală cu valoare expresivă: Cad fulgii şovăielnici în stoluri fără număr. din punct de vedere grafic. Ideea centrală a textului este sintetizată în ultimele versuri ale poeziei. un metal asociat cu excelenţa divină. Mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric: pronumele la persoana I singular (-mă). argintul fiind. materia capătă forme reci. atât prin preţiozitate. 4 puncte 5. 4 puncte 6. 7. Teme/ motive literare prezente în poezie: raţiunea/ gândirea. Elementul . natura etc. prin care poezia se apropie de estetica parnasiană. 4 puncte 7. Metafora nevăzute urne din versul al doilea. se ascunde însă nevoia de exprimare subiectivă a sinelui. 4 puncte 8. În structura să vă-mpresoare. Întregul peisaj devine astfel un spaţiu al manifestării sacralitaţii. rostirea legata a celor două cuvinte. dialogul cu natura este un pretext pentru dialogul cu propria gândire. iar din punct de vedere fonetic. Astfel se păstreaza măsura şi ritmul poeziei. 6. prin care este completat un tablou hibernal. iar mai apoi. care asociază explicit două imagini: cea a naturii şi cea a gândirii. 3. cratima semnalează căderea unei litere. ideea/ o idee poetică centrală. identificată în textul dat. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 2 puncte 3. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite din prima secvenţă (versurile 1 . Prin asociere cu urnele se creează o senzaţie de solemnitate.9). cât şi prin strălucire. de luciditate neafectată de sentiment. Impersonalitatea e o mască a subiectivităţii. 4 puncte 4. prezente în poezie. Exprimă-ţi opinia despre rolul utilizării persoanei a II-a în discursul liric. Utilizarea persoanei a doua în text generează impresia unui dialog al eului poetic cu natura. sugerează imaginea norilor încărcaţi de zăpadă. care se asociază cu ideea de raţiune pură. un spaţiu epifanic. Menţionează două teme/ motive literare. Sub aparenţa dedublării şi a detaşării de sine. în cadrul căreia epitetul contribuie la potenţarea senzaţiei de sacralitate.2. 8. de sacralitate. cu propria raţiune. În fapt.

Prea strâmtă-atunci. lut. 9. pe foaia de examen. ambele sunt constructe lipsite de viaţă afectivă. 4 puncte 9. ambiguitate. Oglindă călătoare. preţioasă şi artificială a naturii. haotic ca neantul. Poezia lui Ion Barbu este reprezentativă pentru ilustrarea acestei caracteristici. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Te prăvăleai. Reflexivitatea este caracteristica textului de a genera nevoia de lectură meditativă. cu privire la textul de mai jos: Din culmea unde mai presus de nor Doar gheaţa îşi sculptează diamantul. prezente în textul dat. imaginile nonfigurative generând tensiune reflexivă. ai dispărut aproape. pe care o conţine mesajul poetic. Te-ai încadrat într-o uşoară spumă Şi-ţi porţi acum cristalul tău steril Spre-a mărilor îndepărtată brumă. reflexivitate). lipsită de ornamente. abstragerea de sub determinările afective şi atemporalitatea ei se reflectă ca în oglindă în perfecţiunea solitară. . arianta 023 23 Scrie. Imaginea paralelismului natură-gândire este construită prin utilizarea unor imagini puternice ca mesaj simbolic. imaginarul poetic abstract. sugestie. cer mobil. frânturi de stâncă. În fapt. în care mişcările de orice natură sunt împietrite într-o ipostază a frumuseţii artificiale şi reci. În jurul tău. gigant clocotitor. Cadavre ale florei uriaşe Monumentau un ne-nturnat* trecut… Şi nicăieri în goana pătimaşe Refluxul liniştit nu locuia Cu lumea lui năvalnicele ape… Dar anii au trecut… Din matca ta. dar fără apel excesiv la figuri de stil. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. cuvintele-concept. care ar contraveni tocmai ideii de abstracţiune pură. mai puţin afectivă şi mai explicit speculativă. idee indusă şi de referinţa la basm. spaţiu artificial şi ficţional.comun al celor două planuri îl constituie modalitatea de percepţie: răceala raţiunii. Cât zarea-ntins.

Dar murmurul, acord eternizat, Neîncetat mărirea ta o plânge; Şi-ntregul tău trecut, pietrificat, În unda potolită se răsfrânge. (Ion Barbu, Râul) * ne-nturnat, adj. – neîntors (înapoi), nerevenit 1. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor neîncetat şi potolită. 2 puncte 1. Sinonime pentru sensurile din text ale cuvintelor: neîncetat — necontenit, potolită - liniştită. 2. Motivează întrebuinţarea punctelor de suspensie în cea de a doua strofă. 2 puncte 2. Punctele de suspensie au rolul de a marca o fragmentare a ideii, a gândului şi de a impune un moment meditativ, de reflexivitate. Aici, ele marchează reflecţia pe tema trecerii timpului, care încheie o secvenţă aparent pur descriptivă. 3. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra polisemia cuvântului aproape. 2 puncte 3. Ilustrarea polisemiei cuvântului aproape: Şcoala este aproape de casa mea. N-am mâncat aproape nimic. 4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 4 puncte 4. Teme şi motive literare prezente în poezie: timpul, eternitatea, râul etc. 5. Precizează valoarea expresivă a utilizării adjectivului mobil în versurile: „Oglindă călătoare, cer mobil/ Te-ai încadrat într-o uşoară spumă”. 4 puncte 5. Adjectivul mobil, epitet cu valoare metaforică, surprinde aici imaginea reflectării înaltului în adânc. Imaginea romantică a lacului în care se reflectă bolta cerească se relativizează. Staticul lac, a cărui simbolistică este legată de ideea eternităţii, a imuabilităţii, este înlocuit de mişcătoarea undă, râul care curge ducând cu el timpul. 6. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite, identificate în penultima strofă a textului. 4 puncte 6. Alături de epitetul mobil, din structura cer mobil, care răstoarnă şi relativizează romantica imagine a lacului în care se reflectă înaltul, pe aceeaşi linie ideatică se situează metafora cristal steril. Sterilitatea cristalului sugerează pierderea calităţilor nobile, a purităţii, în ultima instanţă a valorii.

Pe linia poeticii reflexive a lui Ion Barbu, în care orice trăire afectivă sau estetică este raţionalizată, cele doua figuri de stil surprind aici, prin asocierea gândirii cu elementul teluric, râul, o etapa a neputinţei spirituale, a sterilităţii acesteia. 7. Precizează două elemente prin care se realizează subiectivitatea în textul dat. 4 puncte 7. Utilizarea persoanei a doua în text generează impresia unui dialog al eului poetic cu natura, iar mai apoi, cu propria raţiune. În fapt, dialogul cu natura este un pretext pentru dialogul cu propria gândire şi mijloc discursiv prin care se realizează dimensiunea reflexivă a textului. Sub aparenţa dedublării şi a detaşării de sine, semne ale impersonalităţii şi ale lucidităţii, prin care poezia se apropie de estetica parnasiană, se ascunde însă nevoia de exprimare subiectivă a sinelui. Impersonalitatea e o mască a subiectivităţii. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, prima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte 8. Prima strofă a poeziei se centrează, aparent, asupra ipostazei dionisiace a existenţei naturii, fapt sugerat de cele două comparaţii din ultimul vers. Situată sub semnul trecutului, fapt sugerat de utilizarea imperfectului, imaginea răului capătă dimensiuni hiperbolice, acesta asumându-şi, în mişcarea sa, un statut privilegiat: izvorât din înaltul absolut, are atributul puterii şi al măreţiei, dar şi pe eel al strălucirii nobile. Ideea este susţinută de metafora gigant clocotitor, dar şi de cea a diamantului sculptat în gheaţă. În fapt, dionisiacul este o aparenţă, detaşarea, ca semn al puterii şi măreţiei, sugerând atitudinea apolinică, aşa cum arată şi apelul la imaginea gheţii din înalt. Se realizează aici un transfer, specific etapei parnasiene a liricii barbiene: natura preia, sub mască simbolică, atribute ale gândirii. Râul este, astfel, imaginea simbolică a fluxului gândirii pure. 9. Ilustreazǎ una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat. 4 puncte 9. Reflexivitatea este o caracteristică a limbajului poeziei moderniste realizată prin prezenţa unor cuvinte-concept, precum acord eternizat, dar şi prin asocieri inedite de cuvinte: cer mobil, cristal steril, care conturează un imaginar poetic abstract. Această trăsătură a limbajului poetic presupune un suport ideatic profund, pe baza căruia se naşte vibraţia estetică. 024 24 Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

O, lume, lume! Aş vrea să te cuprind întreagă În piept, Dogorâtor Să te topesc în sângele meu cald Cu tot ce ai: Cu munţii tăi, Cu râsul tău, Cu picurii de rouă, Cu multele, Nenumăratele fecioare cari păşesc Cutremurate-n clipa asta De-un dor. Pe minunatul tău pământ, Cu cerul tău, Cu tot ce plânge-n tine-aş vrea Să le topesc în trupul meu Şi strop cu strop Din inimă Ca dintr-o cupă Să-mi beau apoi eu însumi sângele bogat Şi surâzând Să pier Gustându-te o dată din belşug Ameţitoare Şi largă mare de minuni: O, lume! (Lucian Blaga, Lume!) 1. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al naturii. 2 puncte Două cuvinte ce aparţin câmpului semantic al naturii sunt : “munţii”, “pământ”. 1. Cuvinte care aparţin câmpului semantic al naturii: munţii, rouă,pământ, cerul etc. 2. Motivează folosirea virgulelor din primul vers. 2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor, adică al figurilor de ortografie, virgulele din structura “O, lume, lume !” marcând izolarea interjecţiei “o” de restul exclamativei, iar cea de-a doua virgulă

marchează o repetiţie impunănd astfel rostirea în tempo lent a două substantive. Rezultatul este la nivel stilistic realizarea repetiţiei şi necesitatea ei se explică şi din considerante prozodice, fiind întreţinută astfel măsura şi ritmul versului . 2. Virgulele din primul vers izolează interjecţia O de substantivul în vocativ şi coordonează termenii repetiţiei lume, lume. 3. Alcătuieşte un enunţ în care cuvântul inimă să fie folosit cu sens conotativ. 2 puncte Un enunţ în care cuvântul “inimă” este folosit cu sens denotativ este : În inima munţilor se află cea mai minunată peşteră 3. În inima lui nu mai era loc pentru altcineva. 4. Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 4 puncte Dintre temele şi motivele moderne cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet, se evidenţiază aici tema naturii, iar un motiv în descendenţă ideologică este motivul apei. 4. Teme şi motive prezente în poezie: natura, iubirea, extazul, frenezia etc. 5. Precizează două particularităţi prozodice ale textului. 4 puncte Poezia “Lume” are o somptuozitate deosebită, modernismul blagian manifestându-se şi la nivel prosodic prin versul liber, măsura variată de 2-12 silabe, iar lirismul este unul exprimat subiectiv. 5. Din punct de vedere prozodic, se remarcă versurile inegale, cu măsură variabilă, absenţa rimei, precum şi utilizarea ingambamentului. 6. Comentează valenţele expresive ale utilizării verbului la modul conjunctiv, în textul dat. 4 puncte Verbele la modul conjunctiv “să cuprind”, “să topesc”, “să beau”, “să pier”, exprimă o acţiune posibilă, realizabilă şi dorinţa eului liric, fascinat de imensitatea şi frumuseţea cosmosului, de a se identifica cu natura. 6. Textul poeziei se construieşte ca o confesiune frenetică a eului liric, fascinat de imensitatea şi de frumuseţea cosmosului infinit. Verbele la modul conjunctiv (să cuprind, să topesc, să beau, să pier) exprimă acţiuni dezirabile, cu atât mai mult cu cât toate apar în subordonate al căror termen regent este un verb la conditional-optativ: aş vrea. 7. Explică rolul expresiv al adjectivului pronominal de întărire însumi din versul „Să-mi beau apoi eu însumi sângele bogat”. 4 puncte

Adjectivul pronominal de întărire “însumi” subliniază şi intensifică trăirea intensă a eului liric, întăreşte senzaţia acestuia de a fi prezent şi de a fi cel care consumă substanţa condensată a lumii în propriul sânge, traducând dorinţa eului liric de experienţă definitivă. 7. După cum arată şi denumirea lui, adjectivul pronominal de întărire are rolul de a accentua termenul regent, în această situaţie pronumele personal eu, cu funcţie sintactică de subiect, deci autor al acţiunii exprimate de verb. Folosirea adjectivului de întărire poate fi interpretată şi ca o marcă a supradimensionării eului, a vitalităţii sale exuberante, specifică liricii expresioniste. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, semnificaţia amplei enumeraţii din text, prin evidenţierea relaţiei cu ideea poetică. 4 puncte Prin enumeraţia amplă, poetul creează impresia de acumulare, necesară susţinerii ideii poetice, aceasta fiind reprezentată de dorinşa poetului de a se identifica cu natura, de a o cuprinde în întregime, satisfăcându-şi astfel dorinţa imensă de cunoaştere. Enumeraţia din text are rolul de a potenţa măreţia naturii cu toate minunile ei. Termenii din această enumeraţie pot fi interpretaţi şi din perspectivă simbolică : “munţii” reprezintă ascensiune, înălţarea spirituală spre divinitate, “picurii de rouă” sunt simbol al purităţii, iar “cerul” îşi asociază semnificaţia libertăşii ţi a eternităţii. 8. Enumeraţia amplă cuprinde termeni din câmpuri semantice diverse: al naturii (terestre şi cosmice), al sentimentelor, al fiinţelor. Prin enumeraţie, poetul creează impresia de acumulare, necesară susţinerii ideii poetice: aceea a dorinţei de a depăşi limitele unui trup prea fragil pentru straşnicul suflet pe care îl poartă, dornic să absoarbă în sine întreaga lume, cu toată varietatea manifestărilor ei. Termenii cuprinşi în enumeraţie pot fi interpretaţi şi din perspectiva simbolică. Munţii se asociază cu ascensiunea, cu înălţarea spirituală spre spaţiul pur, divin; râsul este expresia descătuşării de energie, a bucuriei participării la existenţă; picurii de rouă sunt un simbol al purităţii originare a lumii; cerul îşi asociază în imaginarul poetic semnificaţia libertăţii şi a eternităţii. 9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie), prezentă în textul dat. 4 puncte Alt răspuns - Fiind o poezie de cunoaştere, eul liric vrea să descopere natura, dorndu-şi să-I cunoască esenţele. Poetul vrea să se înfrupte din comorile cunoaşterii. Sângele îl întreţine spiritual, lumea fiind o “mare de minuni” pe care poetul vrea să le cuprindă în întregime pentru a-şi stinge

setae de cunoaştere. Drama eului liric constă în imposibilitatea de a-şi depăşi condiţia de muritor, de a putea cuprinde integral universal, de a nu-l topi în propriul sânge. 9. Expresivitatea se referă la capacitatea limbajului poetic de a exprima întro manieră plastică, diferită de cea a limbajului uzual, idei concentrate, cu maximă încărcătură afectivă şi subiectivă. Expresivitatea se realizează atât prin figuri de stil, prin imagini artistice, prin sintaxa poetică, prin topică, punctuaţie şi prozodie, cât şi prin modul particular al fiecărui poet de a folosi materialul lexical al limbii. Atitudinea pe care o exprimă eul liric în acest text este trăirea dionisiacă, frenezia asociată sentimentului de consubstanţialitate cu cosmosul. Ideea este surprinsă la nivel expresiv prin exclamaţia care deschide şi închide textul, prin seriile enumerative, prin utilizarea condiţional-optativului pentru exprimarea dorinţei etc. 25 Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Iubeşti – când urciorul de-aramă se umple pe rând, de la sine aproape, de flori şi de toamnă, de foc, de-anotimpul din vine. Iubeşti – când suavă icoana ce-ţi faci în durere prin veac o ţii înrămată ca-n rana străvechiului verde copac. Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre vâltori, unde nu ajung sorii, te-avânţi să culegi printre umbre bălaiul surâs al comorii. Iubeşti – când simţiri se deşteaptă că-n lume doar inima este, că-n drumuri la capăt te-aşteaptă nu moartea, ci altă poveste. Iubeşti – când întreaga făptură, cu schimbul, odihnă, furtună îţi este-n aceeaşi măsură

şi lavă pătrunsă de lună. (Lucian Blaga, Iubire) 1. Scrie câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor se deşteaptă şi simţire. 2 puncte Două sinonime pentru sensurile din text ale cuvintelor “se deşteaptă” şi “simţire” sunt “se trezesc” şi “trăire”. 1. Sinonime contextuale: se deşteaptă — se trezesc; simţire — sentiment. 2. Precizează rolul liniilor de pauză utilizate în primul vers al fiecărei strofe. 2 puncte Poetul operează în cadrul fiecărui prim vers la nivelul metagrafelor, adică al figurilor de stil de grafie, linia de pauză din structura “Iubeşti-când” marchează o întrerupere a discursului liric, suplinind adverbul “atunci”, izolând termenul “iubeşti” de o posibilă definiţie lirică a acestuia. Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei anafore şi necesiatea ei se explică şi din considerente prozodice, fiind astfel întreţinută măsura şi ritmul versului. 2. Rolul liniei de pauză este acela de a crea o muzicalitate specifică textului, prin sugerarea ritmului. Faptul că introduce o explicaţie sau prezintă o circumstanţă deplasează accentul asupra termenului explicitat. 3. Transcrie două cuvinte/ structuri folosite în text cu sens conotativ. 2 puncte Două cuvinte folsite în text cu sens conotativ sunt : “urciorul” şi “icoană”. 3. Cuvinte cu sens conotativ :foc , surâs. 4. Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 4 puncte Dintre temele şi motivele moderniste cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet, este tema naturii, iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul lunii. 4. Teme şi motive literare identificabile în text: iubirea, timpul. 5. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite din strofa a doua. 4 puncte Două figuri de stil diferite din strofa a doua sunt epitetul antepus “suavă icoană ” şi cea de-a doua figură de stil este sincopa “ce-ţi”. 5. Două figuri de stil diferite, în strofa a doua: metafora: icoana/ ce-ţi faci în durere, epitetul inversat: străvechiului copac. 6. Justifică utilizarea persoanei a II-a singular a verbelor şi a pronumelor în

textul dat. 4 puncte Prezenţa enunţatorulu liric subiectiv la nivelul textual se validează şi prin prezenţa instanţei referenţiale identificată în persoana cititorului, reprezentată prin validarea funcţiei conative a comunicării, prin sistemul verbal şi pronominal al persoanei a II-a “iubeşti”, “-ţi”, “ţii”, “te”, “avânţi”, “să culegi”, “îţi”. 6. Utilizarea persoanei a doua sugerează condiţia umană prin implicarea cititorului şi atribuirea caracterului de generalitate sentimentului. Eul se confesează în calitatea sa reprezentativă pentru condiţia umană. 7. Explică semnificaţia titlului, în relaţie cu textul citat. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric, se stabileşte un raport de “mise en abîme”, întregul conţinut ideatic find irizat semantic de semul conţinut în titlu. Acesta este realizat pe baza unui substantive comun desemnând un sentiment nobil şi anume iubirea. Întreg universal ideatic al poeziei este astfel vertebrat de idea anunţată în titlu, discursul liric integrat celor 5 catrene construind imaginea iubirii. Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de “ornare verbis” de o delicateţe deosebită, specifică acestui poet modernist la toate nivelurile textului. Astfel, la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sinerezei “de-aramă”, “de-anotimpuri”, sinalepsei “ceţi”, “că-n”, la nivelul metaplasmelor, adică al figutilor fonice se remarcă prezenţa aliteraţiei literei “ă” . La nivelul metataxelor, adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile ingambamentul raportat la versurile 123 şi 4 al fiecărei strofe, inversiunile “suavă icoană”, “verde copac”. “bălaiul surâs”, anafora “iubeşti-când”, paralelismul sintactic între primul al fiecărui vers, ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic musical a ideilor conţinute. La nivelul metasemelor, adică al figurilor de sens, al tropilor se observă transferuri semantice ale epitetelor “străvechiului copac”, “sumbre vâltori”, metaforelor “icoana/ce-ţi faci în durere”, “lava pătrunsă de lună”, personificării “simţiri se deşteaptă”, sinecdotei “întreaga făptură”, iar la nivelul metalogismelor, adică al figurilor de gândire se validează prezenţa antitezei “Iubeşti-când suavă icoana/ce-ţi faci în durere prin veac”. Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost deplin dacă poetul nu ar fi ştiut să acorde sensul cu forma, semnificatul cu semnificantul, el făcând cuvintele să sune aşa cum el doreşte, această condiţie fiind îndeplinită de versificaţia poeziei. Aceasta are o somptuozitate deosebită şi un timbru specific de al cărui sunet se stinge brusc, impresia fiind produsă de construcţia scurtă a versului de 8-9 silabe, fixat invariabil

într-o schemă neobişnuită de ritmuri : un iambic, doi dactili şi un troheu. Rimele încrucişate sunt feminine şi rpoduc o edulcorare a tonului final. Astfel creat, versul blagian susţine prin muzicalitatea lui interioară de avânt, de precipitare spre stingere, însăţi mişcarea sentimentului care izbucneşte cu tărie, evoluează cu febrilitate spre împlinire şi se relaxează prin proiecţia iubirii în voluptatea astralului. 7. Titlul, alcătuit dintr-un substantiv nearticulat, relevă forţa şi semnificaţia erosului pentru condiţia umană. Verbul iubeşti la indicativ sugerează certitudinea relaţiei om-dragoste în toate momentele vieţii şi în toate ipostazele fiinţei. Iubirea este sentimentul dominant al fiinţei umane ce recunoaşte timpul trecător şi limitator al omului înstrăinat, problematic, al celui care aspiră la esenţă, la absolut, al celui ce abandonează atitudinea contemplativă în favoarea trăirii: simţiri se deşteaptă. Iubirea are dimensiunea sentimentului complex, integrator al fiinţei în marele univers. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte Ultima strofă respectă ca şi celelalte strofe idea poetică a poeziei şi anume meditaţia poetului pe tema iubirii, întreaga poezie fiind o confesiune a eului liric la capătul unei meditaţii îndelungate. Fiinţa umană se defineşte prin metafora “lava pătrunsă de lună”. În cadrul acestei metafore, terestrul, reprezentat de lavă este îmbinat cu astralul, reprezentat de lumina lunii care sugerează cunoaşterea şi integrarea în universal tainic prin iubire. Măsura de 8-9 silabe şi ritmul trohaic susţin intensitatea trăirilor poetului. 8. Ultima strofă, construită ca şi precedentele, pune în relaţie verbul iubeşti cu sintagma întreaga făptură, simbol al condiţiei umane contemplative, dar şi pasionale, împăcată cu sine, dar şi problematică, reflexivă (metaforele odihnă, furtună). Fiinţa umană se defineşte şi prin metafora lava pătrunsă de lună. Lava, simbol al terestrului, se asociază luminii lunii, sugerând cunoaşterea şi integrarea în universul tainic prin iubire, la fel ca în poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. Iubirea devine forţa unificatoare a ipostazelor fiinţei dionisiace şi apolinice, iar universul blagian îşi revelează coordonata nocturnă, sugestie a existenţei în orizontul misterelor. 9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie), prezentă în textul dat. 4 puncte Alt răspuns - Opoziţia moarte-poveste din penultima strofă are mai multe sensuri datorită limbajului metaforic blagian şi ambiguităţii textului. Moartea semnifică, încetarea vieţii, pe când povestea apare cu sensul de o

nouă viaţă, de o întoarcere la începuturi sau ca un nou început după moarte. După moarte omul nu se stinge, ci pătrunde într-o altă viaţă, într-o altă dimensiune cu o serie întreagă de întâmplări, cu împliniri şi eşecuri. 9. Expresivitatea, ca trăsătură a limbajului poetic prin care se particularizează discursul poetic, se realizează prin modul în care ideea este surprinsă prin intermediul figurilor de stil, al imaginilor artistice, al topicii şi al punctuaţiei. În poezia citată, expresivitatea se realizează în primul rând prin utilizarea paralelismului sintactic. Fiecare strofă este o definiţie a sentimentului, numit repetitiv, fără a deveni obsedant. Descrierea sentimentului se realizează, la rândul său, prin gradaţie ascendentă, fiecare strofă surprinzând o treaptă superioară a acestuia . Pentru explicitarea acestor trepte, poetul utilizează o gamă largă de figuri de stil, de la epitet (suava icoană) la comparaţie (înrămată ca-n rama...) şi metaforă (să culegi...bălaiul surâs). 26 26 Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Livada s-a încins în somn. Din genele-i de stufuri strâng lacrimi de văpaie: licurici. Pe coastă-n vreji de nouri creşte luna. Mâni tomnatice întinde noaptea mea spre tine şi din spuma de lumin-a licuricilor verzui ţi-adun în inimă surâsul. Gura ta e strugure-ngheţat. Numai marginea subţire-a lunii ar mai fi aşa de rece – de-aş putea să i-o sărut – ca buza ta. Îmi eşti aproape. Prin noapte simt o pâlpâire de pleoape. (Lucian Blaga, Înfrigurare)

1. Scrie câte un sinonim contextual pentru cuvintele surâsul şi pâlpâire. 2 puncte Un sinonim contextual pentru “surâsul” este “suflet”, iar pentru “pâlpâire” este “clipire”. 1. Sinonime contextuale: surâsul — zâmbetul; pâlpâire - tremurare, adiere. 2. Precizează rolul liniilor de pauză din text. 2 puncte nnnnPoetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor, adică al figurilor de grafie, linia de pauză din strucura “-de-aş putea să i-o sărut-” marchează o întrerupere a discursului liric, izolând o propoziţie incidentă de restul frazei . 2. Liniile de pauză semnalează o completare în discursul poetic, o construcţie incidentă, prin care este marcată o condiţie. 3. Menţionează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 2 puncte Prezenţa eului artistic, instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal al persoanei I “strâng”, “adun”, “aş putea”, “sărut”, “simt”, “mea”, “îmi” vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar. Pe de altă parte, prezenţa acestui enunţator liric subiectiv la nivelul textual se validează şi prin prezenţa instanţei referenţiale identificată în persoana iubitei, reprezentată prin validarea funcţiei conative. 3. Prezenţa eului liric se evidenţiază prin: persoana întâi singular a verbelor (adun, aş putea, simt), pronumele la persoana întâi singular (îmi), adjectivul pronominal posesiv (mea), precum şi prin pronumele şi adjectivele pronominale de persoana a doua, mărci ale adresării directe. 4. Precizează două teme/ motive literare identificate în poezia dată. 4 puncte Tema abordată de Lucian Blaga în această poezie este tema iubirii, iar un motiv de aceaşi sorginte expresionistă este motivul somnului. 4. Teme şi motive literare identificabile în poezie: iubirea, natura, noaptea, luna. 5. Prezintă două particularităţi prozodice ale textului. 4 puncte Poezia “Înfrigurare” are o somptuozitate deosebită, modernismul blagian manifestându-se şi la nivel prozodic prin versul liber, strofele inegale, iar lirismul este unul reflexiv.

5. Particularităţi prozodice ale textului: strofele inegale, versurile cu măsură variabilă, versul alb, absenţa rimei, ingambamentul. 6. Explică efectul stilistic al utilizării indicativului prezent, în poezia citată. 4 puncte Timpul prezent al modului indicativ arată o acţiune care are loc în momentul vorbirii, în textul dat este uzitat ca o marcă stilistică a adresării directe, a confesiunii pe care eul liric o face iubitei cu ajutorul verbelor “să io sărut”, “îmi eşti aproape”, “ţi-adun în inimă”, având rolul definitoriu în evocarea iubirii poetului. 6. Indicativul prezent al verbelor din text este o marcă stilistică a adresării directe, a confesiunii pe care eul liric o face iubitei. Monologul liric se rosteşte într-un prezent etern, reactualizându-se la fiecare lectură a textului. Timpul prezent al verbelor contribuie la eternizarea sentimentului de dragoste. 7. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre relaţia dintre titlu şi textul poeziei. 4 puncte Titlul poeziei, un infinitiv lung cu valoare substantivală, obţinut prin derivare intră în directă relaţie de opoziţie cu incipitul poeziei : “Livada s-a încins în somn” . Evident, cuvântul dobândeşte sens conotativ, denumind o stare sufletească, o reacţie a îndragostitului. Senzaţia fizică şi psihică a înfrigurării resimţite în prezenţa iubitei accentuează ideea că aceasta este o fiinţă complementară, asemenea oazei de rpcoare într-un univers torid. 7. Titlul poeziei - un infinitiv lung cu valoare substantivală, obţinut prin derivare - intră în directă relaţie de opoziţie cu incipitul: Livada s-a încins în somn. Evident, cuvântul dobândeşte sens conotativ, denumind o stare sufletească, o reacţie a îndrăgostitului. Senzaţia fizică şi psihică a înfrigurării resimţite în prezenţa iubitei accentuează ideea că aceasta este o fiinţă complementară, asemenea oazei de răcoare într-un univers torid. 8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, a treia strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte Limbajul metaforic, construieşte o viziune specială asupra iubirii. Primul vers conţine două metafore sugestive : “mâini tomnatice”-cu dublă aluzie, atât la amurgul vârstei cât şi la anotimpul evocat de poezie, “noaptea mea”esenţa misterului, a tainei interioare, a conştiinţei tulburate. În relaţie de opoziţie cu tenebrele interioare ale eului, iubita este fiinţa de lumină, al cărei surâs se subliminează “din spuma de lumin-a licuricilor verzui”. Definiţia

metaforică “gura ta e strugure-ngheţat” potenţează imaginea iubitei ca termen de complementaritate. Se observă că dragostea este receptată cu toate simţurile, fapt redat în discursul poetic prin imagini vizuale şi tactile. 8. Limbajul poetic grav, metaforic, construieşte o viziune specială asupra iubirii. Primul vers conţine două metafore sugestive: mâni tomnatice - cu dublă aluzie, atât la amurgul vârstei, cât şi la anotimpul evocat în poezie — şi noaptea mea - esenţă a misterului, a tainei interioare, a conştiinţei tulburate. În relaţie de opoziţie cu tenebrele interioare ale eului, iubita este fiinţa de lumină, al cărei surâs se sublimează din spuma de lumin-a licuricilor verzui. Definiţia metaforică gura ta e strugure-ngheţat potenţează imaginea iubitei ca termen de complementaritate. Se observă că dragostea este receptată cu toate simţurile, fapt redat în discursul poetic prin imagini vizuale şi tactile. 9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat. 4 puncte O caracteristică a limbajului poetic prezentă în poezia “Înfrigurare” este reflexivitatea. Lirismul reflexive, spre deosebire de alte tipuri de lirism, are ca substanţă şi sursă a emoţiei idea filozofică, prin intermediul căreia se nasc sentimentele şi viziunea poetică. “Înfrigurare”, sentimental şi confesiunea sunt dublate de reflecţia asupra iubitei , văzută ca principiu cosmic, universal, suportul intelectualizat al poeziei transmite emoţia în mod direct, invitând la meditaţie. Din punct de vedere stilistic, limbajul reflexive presupune confesiunea directă, prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric, exploatarea resurselor figurate ale cuvintelor, prin care poetul se mărturiseşte. 9. Reflexivitatea este o caracteristică a limbajului poetic blagian. Lirismul reflexiv, spre deosebire de alte tipuri de lirism, are ca substanţă şi sursă a emoţiei ideea filozofică, prin intermediul căreia se nasc sentimentele şi viziunea poetică. În poezia Înfrigurare, sentimentul şi confesiunea sunt dublate de reflecţia asupra iubitei, văzută ca principiu cosmic, universal; suportul intelectualizat al poeziei transmite emoţia în mod indirect, invitând la meditatie. Din punct de vedere stilistic, limbajul reflexiv presupune confesiunea directă, prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric, exploatarea resurselor figurate ale cuvintelor, prin care poetul se mărturiseşte. .027 27. Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele

cerinţe, cu privire la textul de mai jos: Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădina cu stupi. Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă şi aşteptaţi să vorbesc. – De unde să-ncep? Credeţi-mă, credeţi-mă, despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei: despre soartă şi despre şarpele binelui, despre arhanghelii cari ară cu plugul grădinile omului, despre cerul spre care creştem, despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri şi înainte de toate despre marea trecere. Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit aşa de mult să plângă şi n-au putut. Amare foarte sunt toate cuvintele, de aceea – lăsaţi-mă să umblu mut printre voi, să vă ies în cale cu ochii închişi. (Lucian Blaga, Către cititori) 1. Scrie câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor soartă şi a creşte. 2 puncte Sinonimul pentru sensul din text al cuvântului „soartă" este cuvântul „destin", iar sinonimul pentru sensul din text al verbului „a creşte" este verbul „a se înălţa". 1. Sinonime contextuale: soartă — destin, ursită, fatalitate; a creşte - a se înălţa, a evolua, a se dezvolta etc. 2. Precizează rolul virgulelor din al patrulea vers al poeziei. 2 puncte Virgulele din structura „credeţi-mă, credeţi-mă," marchează repetarea verbului „a crede folosit la imperativ, virgula având în special un rol gramatical, dar şi stilistitc de evidenţiere a epizeuxisului. 2. Virgulele coordonează termenii unei repetiţii, în care apare verbul la modul imperativ, izolat prin virgulă de restul enunţului. 3. Alcătuieşte un enunţ în care cuvântul drum să aibă sens conotativ. 2 puncte Lungul drum al vieţii este presărat cu obstacole pe care noi trebuie să ie depăşim cu bine. 3. A ales un drum al viciului, al plăcerii şi al vieţii de huzur, de aceea a eşuat lamentabil.

4. Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 4 puncte Tematica poeziei este cea a poetului şi a poeziei, iar două motive evidenţiate în poezie sunt motivele soarelui şi al grădinii. 4. Teme şi motive identificabile în text: poezia, condiţia umană, ,,marea trecere", lacrima, cuvântul, poetul orb etc. 5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 4 puncte Prezenţa eului artistic, instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal al persoanei I prin verbul „să-ncep" şi pronumele .,mă" din structura „credeţi-mă", vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar. 5. Prezenţa eului liric se evidenţiază prin: persoana întâi singular a verbelor (să umblu, să ies), pronumele la persoana întâi singular (mă), adjectivul pronominal posesiv (mea), precum şi prin pronumele şi adjectivele pronominale de persoana a doua, mărci ale adresării directe. 6. Prezintă două particularităţi prozodice ale acestei poezii. 4 puncte Poezia „Către cititori" are o somptuozitate deosebită, modernismul blagian manifestându-se şi la nivel prozodic prin versui liber, regulile rimei, ritmului şi măsurii fiind aplicate după voie, iar lirismul este unul exprimat subiectiv. 6. Particularităţi prozodice ale textului: discursul poetic nestructurat în strofe, începerea versurilor cu literă mică, versurile cu masură variabilă, absenţa rimei, ingambamentul. 7. Interpretează, în 6 - 10 rânduri, o semnificaţie a amplei enumeraţii din versurile 6 - 11 ale poeziei. 4 puncte Ampla enumeraţie cuprinsă în 5 versuri, reprezintă diversitatea temelor pe care poetul, prin eul liric, le-ar putea dezbate, puterea cuvântului putând înfăţişa stările cele mai contradictorii şi mai intense de care are parte omul. Acest lucra este dovedit însă de la început prin uzitarea oximoronului „şarpele binelui" iar pe parcursul enumeraţiei evidenţiindu-se elemente contrare precum ascensiunea şi decăderea prin verbul „creştem" şi substantivul „cădere". Celestul, reprezentat prin arhangheli şi cer, alternează cu teluricul, reprezentat de oameni şi gradină, creându-se astfel un conflict şi între sacru şi profan. Toate aceste elemente sunt esenţiale pentru om şi pentru „marea trecere" pe care acesta o va avea, trecerea din lumea materială în lumea spirituală, în infinit, fiind lucrat asupra căruia toţi oamenii ar trebui să se concentreze. 7. Ampla enumeraţie din versurile 6—11 cuprinde principalele teme ale

creaţiei lirice blagiene. Către cititori - artă poetică situată în deschiderea volumului În marea trecere (1924) - prezintă o schimbare în viziunea despre lume şi despre rolul poetului. Unele dintre teme sunt numite direct (soarta), unele sunt sugerate prin câmpul semantic din care fac parte (divinitatea), iar altele sunt definite metaforic (desacralizarea). În enumeraţie, un loc distinct îl ocupă tema prioritară, ,,marea trecere", identificată şi în titlul volumului. Insistenţa cu care se repetă prepoziţia despre are rolul de a produce un efect de acumulare, de gradaţie ascendentă, care culminează cu tema condiţiei umane efemere. 8. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre rolul alternanţei formelor verbale şi pronominale în construcţia discursului liric. 4 puncte Verbele şi pronumele din text sunt întâlnite la toate persoanele, astfel eul liric invită cititorii spre reflecţie, discursul liric fiind im dialog între el şi cititorii operei sale dar în aceiaşi timp şi între ipostazele eului săi încă de la începutul poeziei eul liric foloseşte verbe şi pronume la persoana a II-a alternând cu cele de persoana I: „Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă/ şi aşteptaţi să vorbesc. —De unde să-ncep?", dovedindu-se a fi un dialog între el şi cititori. în discursul său legat de enumerarea temelor de discuţie posibile, „despre orşice poţi să vorbeşti cât vrei:/ despre soartă şi despre şarpele binelui,/ despre arhanghelii cari ară cu plugul/ grădinile omului,/ despre cerul spre care creştem,/ despre ură şi cădere [...]/Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit/ aşa de mult să plângă şi n-au putut", eul liric uzitează verbe la persoana a III-a invitând cititorii la meditaţie şi creând un imaginar poetic. 8. Ca artă poetică, textul Către cititori are caracter programatic, vizând temele creatiei, dar mai ales rostul poetului în lume şi relaţia lui cu cititorul, după cum indică titlul. Discursul poetic este conceput ca monolog liric adresat de poet cititorilor, de aceea apar pronume şi verbe la persoana a doua, numărul singular, precum şi verbe la modul imperativ, prin care poetul cere cititorilor înţelegerea superioară a condiţiei sale. O perspectivă inedită este surprinsă de versul: despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei, în care persoana a doua a verbului generalizează, sugerând că oricine poate deveni producător/ emiţător al mesajelor pe temele enumerate. Ceea ce disociază poetul de restul lumii este conştiinta dramatică despre logos, în care cuvintele devin expresia ultimă a durerii, substitute ale lacrimilor. Sentimentul separării de lume, afirmat în primul vers al poeziei, justifică atitudinea de refuz al rostirii, de conştiintă a neputinţei şi a inutilităţii. 9. Explică semnificaţia titlului, în relaţie cu textul dat. 4 puncte Intre primul element de paratextualitate şl discursul liric, se stabileşte un raport de "mise en abîme", întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. Aceste. este realizat pe baza substantivului la plural „cititori" precedat de prepoziţia „către" desemnând o adresare directă către cititori. Întreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea

Când din pământ sorb numai fiere?.. „gratii de poartă" etc. care nu poate fi altceva decât expresia suferinţei. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Scrie. Pentru o artă poetică.. ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzica! a ideilor conţinute. simbolizând un ioc de meditaţie şl de retragere în sine. ce minune Mă-mbată de visez că eu păşesc pe bolta unui cer? . titlul indică direct intenţia autorului: de a adresa un mesaj cititorilor. Textul poeziei se referă la relaţia creatorului cu receptorul operei de arta. se constituie într-o cerere de îngăduinţă faţă de necesara muţenie şi orbire a poetului. pe foaia de examen..marea trecere". reprezentată de lumina soarelui.soarele şi gradina cu stupi'". 9. Astfel. la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopei . oximoronul „şasrpele binelui"..anunţată de titlu./ despre arhanghelii cari ară cu plugul/ grădinile omului. Conştient de misiunea lui. La nivelul metasememelor. cu privire la textul de mai jos: Din ce mi-am plămădit nestăvilita nebunie de-a trăi Vârtejul meu de-avânt şi dulcea sete de-a juca. discursul liric constraind imaginea „casei" eului liric./ despre ură şi cădere". Titlul apare ca o formulare directă. cuvintele". deci implicit a cititorului.casa".anafora „despre orşice poţi să vorbeşti cât vrei:/ despre soartă şi despre şarpele binelui. al tropilor se observă transferuri semantice ale epitetelor „marea tăcere". specifică acestui poet modernist la toate nivelurile textului. 8 28. inversiunile „despre orşice poţi să vorbeşti cât vrei:" şi „Amare foarte sunt toate cuvintele". poetul desfăşoară în faţa ochilor cititorilor o demonstraţie a inutilităţii rostirii poetice. cu sens denotativ. în fruntea unui volum a cărui temă fundamentală este . care aşteaptă de la poezie răspunsuri fundamentale.metaforelor . care exclude orice ambiguitate./ despre cerul spre care creştem... cu valoare de concluzie. un loc în care se poate asimila cunoaşterea. cititorul. repetiţia prepoziţiei „despre". . de nu se stinge? Şi când cutreier blestematele ogoare. Secvenţa finală. lângă ea fiind „gradina cu stupi" şi „soarele'".să-ncep" La nivelul metataxelor. adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile ingambamentul reportat ia versurile 7-8.. adică al figurilor de sens. „amare .. Când văd mormintele şirag încoronate Cu iederă ca nişte frunţi de-nvingători cu lauri Din ce-mi hrănesc scânteia mea de râs. incapabil să mai exprime altceva decât durerea ontologică a umanităţii. Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de „omare verbis" de o dedicaţie deosebită.

4 puncte . 4. Menţionează două figuri de stil utilizate în primele două versuri ale poeziei. iar sinonimul pentru sensul din text a! verbului „a cutreiera" este verbul „a străbate".. 4 puncte Valoarea stilistică a primelor două versuri este pusă ini evidenţă prin folosirea epitetului sincretic-„dulcea sete" şi a metaforei „vârtejul meu deavânt". 4. tumultuoasă. impetuoasă. 2.a străbate. Două figuri de stil utilizate în primele două versuri ale poeziei: metafora (vârtejul meu de-avânt) şi inversiunea (nestăvilita nebunie.Şi ce venin mă face s-aiurez Că glia neagră de păcate Răsună sfânta ca un clopot Sub paşii mei de plumb?.. Scrie câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor nestăvilită şi a cutreiera. 5. Sinonime contextuale: nestăvilită . 3. dar râd şi strig cutezător în vânt: „De ziua de apoi nu mă-nspăimânt – În iad de-ajung M-oi bucura de-un colţ în el ca de un rai întreg!. Precizează rolul ghilimelelor utilizate în finalul poeziei. 2 puncte Sinonimul pentru sensul din text al cuvântului . Ghilimelele utilizate în finalul poeziei au rolul de a include reproducerea vorbirii directe a eului poetic.” (Lucian Blaga. Pe un colţ de stâncă a răsărit o floare rară. 3.. a cutreiera . dulcea sete). nezăgăzuită.. a colinda etc. 1.nestăvilită" este cuvântul „necontrolată". Câinele iui Ion a dat colţul. 2 puncte Ne vedem la colţul străzii la ora patru. Ecce homo!) * Ecce homo – iată omul 1. S-au întalnit la colţ şi au mers împreună spre casă. Nu ştiu..neoprită. 2 puncte Ghilimelele utilizate în finalul poeziei au rolul de a marca porţiunea discursului liric ce reprezintă cuvintele strigate de eul liric. care se adresează cosmosului. Alcătuieşte două enunţuri prin care să ilustrezi polisemia cuvântului colţ. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază eul liric în textul dat. 2.

7.Prezenţa eului artistic. îh 6-10 rânduri. 6. Comentează. interogaţia retorică reprezintă o falsă întrebare. adjectivul pronominal posesiv (mea. 6. singular a verbelor (am plămădit. intonaţia interogativă având valoare emfatica. 8. Puterea eului liric de a transforma "un colţ" de iad într-un "rai întreg" revine tocmai din renunţarea la "normele" tradiţionale. 4 puncte Poezia „Ecce homo!" are o somptuozitate deosebită. Astfel. între iad şi rai nu se mai stabileşte o opoziţie. conturându-se chiar o viziune egocentrică. Prezenţa eului liric se evidenţiază prin: persoana întâi.am plămădit" şi pronumele „meu" din structura . imaginea iad-rai îşi pierde valoarea comună şi apare în textul lui Blaga ca o existenţă unitară posibilă. Particularităţi prozodice ale textului: versurile cu măsură variabilă.Vârtejul meu". ritmului şi măsurii fiind aplicate după voie. 5. eul poetic constată că raiul şi iadul sunt în ochii şi în sufletul privitorului. nestructurarea textului în strofe. evidenţiată în finalul poeziei. instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal ai persoanei i prin verbul la perfect compus . al . în care eul poetic îşi exprimă mirarea în faţa capacităţii sale de a găsi surse ale bucuriei. ci o echivalenţă. Prezintă două particularităţi prozodice ale textului. sorb. În urma acestui sentiment. eu). 7. Prin libertatea acordată fiinţei de a se exprima. Interogaţia retorică constă în formularea unei întrebări la care poetul nu aşteaptă răspuns. Explică sensurile opoziţiei între rai şi iad. Astfel. se anulează limitele şi rigidităţile umor dihotomii. 4 puncte Expresionismul renunţă ia aşezarea în categorii a realităţii. modernismul blagian manifestându-se şi la nivel prozodic prin versui liber. rolul interogaţiilor retorice prezente în text. din ultimele două versuri ale poeziei. o atitudine ce se răsfrânge inevitabil şi asupra spaţiului liric. absenţa rimei. visez). spre a transforma un colţ de iad într-un adevarat rai. mă. vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar. în ciuda existenţei care oferă doar fiere. în 6 . rolul interogaţiilor retorice prezente în text..10 rânduri. ingambamentul. iar lirismul este unul exprimat subiectiv. pentru instanţa lirică din textul lui Blaga.. deci omul are o imensă capacitate de a transfigura realitatea. pe care o va folosi şi după ziua de apoi. Opoziţia între rai şi iad. singular (mi. mei). practicată în curentele literare anterioare. 4 puncte Comentează. regulile rimei. se relaţionează cu şirul interogaţiilor retorice formulate anterior. Înţelegându-şi propria identitate şi implicarea ei în mediul extern. pronumele la persoana întâi.

specifică acestui poet modernist la toate nivelurile textului.cărei scop stilistic este să potenţeze răspunsurile şi înţelesurile ce decurg din aceasta.cutezătoare" a omului. expresii ale disperării sale ontologice. interogaţiile sesizează o contradicţie. pe de altă parte caută un răspuns. Printr-un exerciţiu de autocunoaştere. iar structurile interogative pictează impresia lor stilistică şi semantică. Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de „omare verbis" de o dedicateţe deosebită. care are impresia că păşeşte nu pe pământ. în textul lui Blaga. fată a ţinti un destinatar concret. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. disperarea eului. ego-ul ajunge să îşi creeze o imagine a sinelui. Trăirea dionisiacă răstoarnă percepţiile eului. . cutreierând "blestemate ogoare". iară a dori un răspuns. la nivelul metaplasmelor. Nestăvilita nebunie de a trăi nu este anulată de amărăciunea existenţei. amplifică durerea. care ar putea fi identificat în esenţa firii . ci pe bolta cerească şi amalgamează cate-goriile astfel încât glia neagră de păcate/ Răsună sfântă ca un clopot. adică a! figurilor . El "soarbe numai fiere" în timp ce "dulcea sete de a juca" îi inundă simţurile. 9. Astfel la nivelul metagrafelor sau ai figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopei „s-aiurez". Toate aceste contradicţii. se stabileşte un raport de ""mise en abîme". Cu excepţia secvenţei finale. Acesta este desemnat de catre expresia latinească „Ecce homo" care în traducere liberă înseamnă „iată omul".de-nvingători".. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre relaţia dintre titlu şi textul poeziei citate. cuvinte consemnate şi în Evanghelia după Ioan. poezia este alcătuită din patru ample interogaţii retorice care problematizează o experienţă inedită a eului şi deschid un mister.. Conflictul interior al eului se exteriorizează. Pe de o parte. 4 puncte Intre primul element de paratextualitate şi discursul liric. care nu corespunde cu realitatea trăită. conturate sub forma unor interogaţii retorice. caracteristici ale poeziei expresioniste. "se îmabată cu vise". după cum scânteia de râs nu este anulată de omniprezenţa simbolurilor morţii. eul liric formulează numeroase întrebări. 8.

.. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. până-n cealaltă zare încă o dată tărâmul să crească ar vrea. Dar aceeaşi sintagmă este folosită şi de Fr. filozof care a exercitat o remarcabilă influenţă asupra gândirii lui Blaga. Titlul. poate fi citit ca o exclamaţie triumfătoare la adresa omului. al tropilor se observă transferuri semantice ale epitetelor .'.. pe foaia de examen.. paşii mei de plumb. Şi-n unghi săgetat pământu-şi trimite cocorii spre cercul cel mare. adică a! figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile ingambamentul reportat la versurile 1-2. la care trimite în mod direct poezia lui Blaga: vârtejul meu de-avânt.glia neagră". anafora . ambele paliere având ca scop potenţarea în pian estetic muzica! a ideilor conţinute. . Lumina ce largă e! Albastrul ce crud! Unei noi creşteri. ca titlu al ultimei sale cărţi. să modeleze lumea în conformitate cu voinţa lui. o forţă capabilă să transfigureze realitatea.. păşesc pe bolta unui cer.De ziua de apoi nu mă-nspăimânt". Nietzsche. cu privire la textul de mai jos: Vino să vezi! În târzia bogata căldură închis între ziduri cine-ar mai sta? Precum a mai fost. Titlul poeziei reia cunoscuta afirmaţie biblică a lui Pilat din Pont la vederea lui Iisus însângerat.Răsună sfânta ca un clopol" sar ia nivelul metalogismelor.fonice se remarcă prezenţa aliteraţiei prin repetarea literelor „m'" şi . inversiunile . adică al figurilor de sens. cu coroana de spini.n". adică al figurilor de gândire se validează prezenţa antitezei între rai şi iad.. „blestematele ogoare". se pare c-am fi hărăziţi şi aleşi. La nivelul metasememelor./Când văd mormintele şirag încoronate'".. de cântec de somn.j ca de un rai întreg!" şi . în relaţie cu conţinutul. de cântec premergător somnului şi morţii.Când din pământ sorb numai fiere'. sugerând tonul grav. văratice-n toamnă. 29 Scrie.. 9. La nivelul metataxelor....dulcea sete" etc. strig cutezător în vânt.în iad de-ajung'*. comparaţiilor „M-oi bucura [. Se ştie că filozoful german a creat conceptul de Supraom.. Şi-o clipă ne e-ngăduit bănuitului Sud .

.. Motivează scrierea cu majusculă a substantivului Septembre. Zi de septemvrie) 1. prin care dobândeşte individualitate. caldul Septembre" şi prin personificarea „sună. tărâmul. nebunul. Propunerea ta îmi sună bine. . Personificarea lunii septembrie.Septembre". fiind transformată într-un „personaj” al poeziei. toamnă etc./ Septembre". Între frunza ce cade şi ramura goală moartea se circumscrie c-un gest de extatică boală. Declaraţia sa a sunat fals în urechile judecatorilor. instanţa definitorie a comunicării poetice realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal al persoanei I prin verbul „să trimitem" şi pronumele „ne" din structura „ne e-ngăduit". 4.să-i trimitem un gând fără greş. (Lucian Blaga. în ipostaza unui zeu jucăuş şi nebunatic. Scrierea cu majusculă a substantivului Septembre semnifică trecerea sa în sfera numelor proprii. 2 puncte Nu a sunat ceasul la ora la care trebuia. 2. pământul. 2. poetul îi conferă lunii septembrie un statut special. vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar. nebunul. Alcătuieşte două enunţuri prin care să ilustrezi polisemia verbului a suna. 4 puncte Prezenţa eului artistic. scrierea cu majusculă. 1.. Un joc îngânând cu lemnoasele membre sună târziul. 2 puncte Prin hipotipoza „târziul. aşa că trebuie acordat. Cuvinte care aparţin câmpului semantic al naturii: zare. 3. astfel „septembrie" devine substantiv propriu şi este transformat în . Pianul nu sună bine azi. 2 puncte Două cuvinte din text ce aparţin câmpului semantic al naturii sunt „cucorii"" şi „frunza". caldul Septembre. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. justifică. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al naturii. de asemenea. 3..

extazul eului liric în faţa perfecţiunii naturii. creând impresia unui cadru intim. capabil sa găzduiască şi să aline suferinţa unui sfârşit de vară neaşteptat. pronumele la persoana a doua plural (ne). Prezintă rolul exclamaţiilor din strofa a doua. Primele două versuri a celei de-a doua strofa sunt de asemenea exclamaţii retorice. în care planetele se înscriu concentric ntr-un univers mărginit de Focul Sacru. aceasta însa nu îi va permite "să crească". Astfel. de a se elibera de povara transformărilor ce voi urma. 5. Temele poeziei sunt natura şi starea de extaz în faţa manifestărilor ei. « poet al luminii ». cu valoare . precum şi a universului platonician. 4 puncte Exclamaţia retorică constă în formularea unei adresări direcţie cititorului pentru a-l integra mental în imaginarul poetic. nelinişte. O altă semnificaţie a folosirii exclamaţiilor retorice este aceea de a sugera entuziasmul şi mirarea eului liric. însă imaginea "Încă o dată tărâmul să crească ar vrea" scoate cititorul din letargia idilică a unei "târzii bogate călduri". 7. 4 puncte Între temele şi motivele expresioniste cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet interbelic. 7. Personificarea constituie sugestia dorinţei materiei de a-şi depăşi timpul.4. 5. 6. creând. se remarcă aici tema naturii. 6. eul liric încearcă să atragă atenţia cititorului încă de la începutul poeziei. exclamaţiile retorice (Lumina ce largă e! Albastrul ce crud). versurile „Lumina ce largă e!/Albastrul ce crud!" reprezentând exteriorizarea eului artistic în privinţa unor lucruri care l-au marcat. Exclamaţiile din strofa a doua transmit cititorului. agitaţie. să domine imaterialul. pregătindu-l pentru ambundenţa imaginilor artistice ce vor urma. Trimiterea cocorilor "spre cercul cel mare" este încercarea naturii de a se opune scurgerii timpului. Frumuseţea acestei metafore constă în sugestia perfecţiunii. Superlativul absolut. spaţiul spre care pământul îşi trimite cocorii la început de toamna. în mod direct. iar un motiv în aceeaşi descendeţp ideologică este motivul luminii şi al frunzei căzătoare. Metafora cercul cel mare semnifică soarele. e începutul unei tristeţi. Spaţiul aparent idilic se păstrează de-a lungul celor şapte versuri. specifice toamnei. conţinută în imaginea cercului. împreună cu piima^ tensiune. verbul la imperativ (vino). Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă. Prezenţa eului liric se evidenţiază prin: persoana a doua singular şi plural a verbelor (să vezi. ospitalier. 4 puncte Prima strofă a poeziei este aşezată într-o lumină domoală. prin exclamaţia „Vino să vezi!". Menţionează două teme/ motive literare identificate în poezia citată. Verbul la forma condiţională trădează o nesiguranţă a "tărâmului". să trimitem). am fi hărăziţi. a începutului autumnal.

prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. sfârşitul nedisperând tensiunile anterioare. Contemplarea naturii cosmice şi a celei celeste prilejuieşte o meditaţie pe tema vieţii şi a morţii. Situată la limita dintre vară şi toamnă. este ambiguitatea. în 6 . cât şi albastrul cerului. Comentează. ultima strofă.10 rânduri. nebunul. 4 puncte Incipitul ultimei strofe continuă aceeaşi atmosferă de aparentă acalmie stabilită de-a lungul poeziei. nebunul. când se trădează inspiraţia expresionistă. Enumeraţia finală: "târziul. Mesajul poeziei se descoperă după aflarea zonelor de mister ale cuvintelor.târziului". caracterizează atât lumina solară. el devenind o sincopă a existenţei materiei. realizând o simetrie senzorială. ambiguitate. caldul. caracterizat printr-un epitet triplu: târziul. natura intră într-o stare pe care poetul o numeşte metaforic extatică boală. care se reflectă în aproximarea gradată a imaginii senzoriale "Sună târziul. caracteristică ce defineşte capacitatea limbajului poetic modern de a genera obscuritatea sensurilor sau pluralitatea lor. ci accentuându-le..Zi de septemvrie". astfel moartea şi boala sunt semne are pierderi identităţii. dar îmbracă moartea în veştmântul cald şi luminos al lui Septembre. călduţ Septembre" indica un climax ai construcţiei lirice. însă acţiunea este fragmentată de însăşi condiţia materiei lipsite de viaţă:”lemnoasele membre". Ambele exclamaţii sugerează bucuria contopirii cu infinitul. motiv al liricii expresioniste. Strigătul şi disperarea sunt aici înlocuite de "îngânarea" jocului. Rapiditatea instalării acestei goliciuni. caldul .. dar prezenţa verbului "se circumscrie" obligă restrângerea ne-controlatului doar în spaţiu! ce separă frunza de creangă. Poezia citată mizează pe ambiguitatea limbajului. 9. sentimentul . Personificarea din ultimele două versuri readuce în atenţie lumina domoală şi primitoare a incipitului poeziei. sentimentul înălţării fiinţei umane spre spaţiul marii taine. Tensiunea lirică ia amploare odată cu cel de-al treilea vers. imaginea "frunzei ce cade" nereprezentând nimic suspicios în cadrul autumnal conturat. reflexivitate). Contemplarea morţii în .afectivă. sugestie. "gest de extatică boală". 8. a ciclicităţii devenirii. Desprinderea frunzei de locui originii sale şi imaginea "ramurii goale" sunt metafore ale strigătului poetic care se eliberează de sufletul acaparat de tristeţi. nebunul. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate.. 8. prezentă în textul dat.intervalul" dintre frunza ce cade/ şi ramura goală transmite fiinţei starea de melancolie. Vestitorul jucăuş al alunecării spre moarte nu este altul decât Septembre. 4 puncte O caracteristică a limbajului poetic prezentă în poezia . sugerează dezlănţuirea stihială. Moartea care se "circumscrie c-un gest de extatică boală" este o personificare ce evidenţiază ideea dezagregării materiei.

Dacă îl arunc în neant Şi îl ascult cu memoria morţilor Dau înapoi cu trei regnuri Şi devin Cuvânt. concret. a conştiinţei :"nebunul". răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. În poezia Zi de septemvrie. Reflexivitatea este o caracteristică a limbajului poetic blagian. un nivel de adâncime. 30 Scrie. Ambiguitatea este susţinută astfel de structuri ca „tărâmul să crească ar vrea". filosofic.Septembre". a Istoriei/timpului:"târziul". 9. Intenţia reflexivă este conţinută şi în confesiunea prin care poetul se mărturiseşte în cele mai intime resorturi ale gândirii sale. metafora "Un joc îngânând cu lemnoasele membre" susţine acest proces de ambiguizare a mesajului poetic. Dacă îl arunc în foc Dau înapoi cu două regnuri şi devin piatră. trecând prin fiecare etapă de percepţie a simţurilor :"sună". Cum îmi bate ceasul) . Dacă îl arunc în apă Dau înapoi cu un regn şi devin copac. pe foaia de examen. Poezia sa îşi trage forţa tocmai din capacitatea inepuizabilă de a produce mister. cu privire la textul de mai jos: Dacă îl ascult cu urechea dreaptă Ceasul meu bate clipele vieţii mele. spre deosebire de alte tipuri de lirism. La Blaga există dincolo de nivelul de suprafaţă. „între frunza ce cade/şi ramura goală/moartea se circumscrie/c-un gest de extatică boală". conjugând tristeţea expresionista cu ludicul. are ca substanţă şi sursă a emoţiei ideea filozofică. contemplarea naturii la început de toamnă conduce la înţelegerea resorturilor morţii şi la conturarea unei atitudini în faţa ei. Dacă îl ascult cu osul frunţii Ceasul meu măsoară durata universului. Limbajul poetic ai lui Blaga are o mare densitate de sugestii. prin intermediul căreia se nasc sentimentele şi viziunea poetică. De asemeni. Dacă îl ascult cu urechea stângă Ceasul meu bate clipele vieţii tale. (Geo Bogza. Lirismul reflexiv. "caldul". „Şi-o clipă ne e-ngăduit/bănuitului Sud/să-i trimitem un gând fără greş". abstract.

Precizează două particularităţi prozodice ale poeziei citate. Menţionează două teme/ motive literare. 2. Bogza susţine prin muzicalitatea lui interioară de avânt. 4 puncte Poezia "Cum îmi bate ceasul" are o somptuozitate deosebită şi un timbru specific de violina al căruinsunet se stinge brusc. vieţii. Daca îşi asculta părinţii. repetarea conjuncţiei . se evidenţiază aici tema timpului. Ascultă muzică clasică. prezente în textul dat. 5. 3. versul lui G. de Logos divin. Cuvinte care aparţin câmpului semantic al timpului: ceasul. a interoga Azi au fost ascultaţi trei elevi. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al timpului.1. măsura inegală a versurilor. Teme şi motive literare: timpul. focul. Motivează scrierea cu majusculă a substantivului Cuvânt. creaţia etc. Particularităţi prozodice ale textului: organizarea primelor cinci strofe ca distihuri. de precipitare spre stingere. a întreba. Alcătuieşte două enunţuri prin care să ilustrezi polisemia verbului a asculta. iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul apei şi al vieţii. 2. memoria. 1. fixat invariabil într-o schemă neobişnuită de ritmuri: un troheu şi un amfibrah. adică al figurilor de grafie. impresia fiind produsă de construcţia scurtă a versului de 11-12 silabe. poetul făcând apel la noţiunea de divinitate cu care se identifică. 3. 2 puncte a El a ascultat ore în şir zgomotul cascadei. 5. poetul operând astfel la nivelul metagrafelor. a asculta 2 = a examina. evoluează cu febrilitate spre împlinire şi se relaxează prin proiecţia vieţii voluptatea timpului. cuvântul. 4. absenţa rimei. Astfel creat. clipele. 4. însăşi mişcarea sentimentului care izbucneşte cu tărie. durata. deci a dobândit o semnificaţie specială. cea de creator absolut. asculta 1 = a auzi . 2 puncte Scrierea cu majusculă a substantivului "cuvânt" din structura "Dau înapoi cu trei regnuri / Şi devin Cuvânt" se datorează ideii conţinute în ultima strofa. 2 puncte Două cuvinte care aparţin câmpului semantic al timpului sunt "ceasul" şi "clipele". Scrierea cu majusculă arată că substantivul comun a devenit substantiv propriu. Lipsa rimei reprezintă o alta trăsatura definitorie a avangardismului. nu ajungea în situaţia aceasta disperată. apa. de început. pentru că are efect benefic asupra stării sale de spirit. 4 puncte Dintre temele şi motivele cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet avangardist.

"măsoară". construind imaginea unui cronotop mitic. teluric şi timpul infinit. Indicativul prezent al verbelor situează eul liric într-un prezent etern. Astfel se evidenţiază contrastul dintre aceste două valenţe ale dimensiunii temporale. ce are funcţia de complement de mod. Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de „omare verbis" de o delicateţe deosebită. "bate".6. situat la un nivel superior. fiecare distih începând cu lexemul "dacă". integrat sintagmei "cum îmi bate ceasul". întreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată de titlu . Acesta este realizat pe baza unui adverb modal: "cum". 6. la nivelul metaplasmelor. Evidenţiază semnificaţia titlului. Substantivul "ceasul" are rol de subiect. universal. Astfel. adică al figurilor fonice se remarcă prezenţa asonanţei vocalei “e”: „urechea dreapta/ Ceasul meu bate" şi a aliteraţiei lichidei "l" : "clipele vieţii mele" ce edulcorează întreaga imagine conţinută în poezie. în relaţie cu textul poetic dat. autorul trasând clar limitele ce le diferenţiază. foc: "îl arunc în foc" şi pământ: "devin piatră". "dau înapoi". întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu.ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzical a ideilor conţinute. exprimând ideea de contrast între timpul limitat. recuperate în procesul de întoarcere la Geneza. se stabileşte un raport de "mise en abîme". punând totodată în balanţă timpul imuabil şi cel individual. pe care îl trăieşte cu condiţia experimentării şirului de momente trecute. La .. 7. evidenţiată prin prezenţa celor trei elemente: apă: "îl arunc în apă". discursul liric integrat celor şase strofe : cinci distihuri şi un catren. 4 puncte Verbele la indicativ prezent: "ascult". Explică valoarea expresivă a utilizării indicativului prezent.". ce depăşeşte limitele anodinului.subordonatoare dacă la începutul fiecarei strofe etc.Alte figuri de stil întâlnite la acest nivel sunt reprezentate de simetrie. repetiţia sintagmelor "Dacă îl ascult" şi "Ceasul meu" în cadrul primelor trei strofe şi a structurilor "Dacă îl arunc" şi "Dau înapoi" la nivelul strofelor 2. Poezia se construieşte ca o meditaţie pe tema timpului şi a unor ipoteze care pot prinde contur în eventualitatea respectării unor condiţii. "arunc" şi "devin" din structura "devin Cuvânt" conturează ideea de spaţiu etern. La nivelul metataxelor. în text.3 şi 4. specifică acestui poet la toate nivelurile textului. "Dacă îl arunc . Dau înapoi". adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile ingambamentul raportat la fiecare distih "Dacă îl ascult cu urechea mea dreaptă / Ceasul meu bate clipele vieţii mele. inversiunile: Dacă îl ascult … Ceasul meu bate".. parigmenonul: "Ceasul meu bate clipele vieţii mele"şi paralelismul sintactic enumerativ realizat pe baza ocurenţei deosebite a conjuncţiei "dacă". 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric.

8. metaforă a conştiinţei imemoriale.. căruia urechea. Comentează. 8. 7. ceasul. până la neantul Increatului. Valoarea pe care pronumele personal o primeşte prin folosirea lui în cazul dativ posesiv îi indică determinantul substantival. Cuvântul. ambiguitate. în cele din urmă. cuvântul este cel care dă adevărata conştiinţă de sine. metonimiilor: "osul frunţii". este un drum al regăsirii sinelui. Pronumele personal îmi indică viziunea personală. care sugerează şi tema poeziei: timpul.. care poate fi înţeleasă şi ca identificare cu un stadiu primar de fiinţare a lumii. Ideea este surprinsă gradat. îi ascultă curgerea şi regresia treptată spre timpuri originare. apoi întoarcerea înspre o conştiinţă vag determinată (devin copac). Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. prezentă în textul dat. 4 puncte Poezia este centrată asupra unei teme de largă răspândire poetică. această . care poate fi înţeleasă şi ca identificare cu un stadiu primar de fiinţare a lumii. este un drum al regăsirii sinelui. Ideea este surprinsă gradat.excursie" prin timp. întoarcere înspre momentul înfiinţării (devin Cuvânt). istoria cosmică (durata universului). sugestie. Poezia este centrată asupra unei teme de largă răspândire poetică. întoarcere înspre momentul înfiinţării (devin Cuvânt). ideea/ o idee poetică centrală. fiind o meditaţie asupra timpului. această . este cheia metaforei acestei călătorii.nivelul metasememelor. în 6 – 10 rânduri.excursie" prin timp. Cuvântul. fiecare distih indicând o altă treaptă a întoarcerii în timp: istoria strict personală (clipele vieţii mele). adică al figurilor de sens. 9. raportarea la alteritate (clipele vieţii tale). unică şi subiectivă a eului liric asupra duratei. cuvântul este cel care dă adevărata conştiinţă de sine. raportarea la alteritate (clipele vieţii tale). până la neantul Increatului. căruia urechea. istoria cosmică (durata universului). cu majusculă. fiecare distih indicând o altă treaptă a întoarcerii în timp: istoria strict personală (clipele vieţii mele). Titlul poeziei conţine motivul literar central al textului: ceasul. este cheia metaforei acestei călătorii. fiind o meditaţie asupra timpului. În fapt. în cele din urmă. al tropilor se observă transferuri semantice ale metaforelor: "memoria morţilor". În fapt. reflexivitate). îi ascultă curgerea şi regresia treptată spre timpuri originare. identificată în textul dat. întoarcerea înspre un stadiu al preexistenţei conştiinţei (devin piatră) şi. apoi întoarcerea înspre o conştiinţă vag determinată (devin copac). întoarcerea înspre un stadiu al preexistenţei conştiinţei (devin piatră) şi. metaforă a conştiinţei imemoriale. cu majusculă. 4 puncte .

După cum se poate observa. pe foaia de examen. "arunc". Ca să plutim fanatici împreună. cititorul este chemat să gândească la sensurile conţinute în simbolul ceasului. este ambiguitatea. evidenţiind un lirism exprimat subiectiv reflexiv. la înţelesurile ascunse ale ascultării vieţii etc. O trăsătură specifică liricii contemporane este ambiguitatea. care se reflectă în aproximarea gradată a imaginii ceasornicului. "universului". foarte concentrată în sensuri simbolice. 9. Prin uzitarea repetată a lexemului "dacă" poetul susţine ideea dimensiunii temporale irizate de-a lungul întregi poezii. "copac" statutează ideea de creaţie. Prezenţa unor substantive precum: "clipele". fără o evidentă încărcătură de figuri de stil. "dacă îl arunc". caracteristică ce defineşte capacitatea limbajului poetic modern de a genera obscuritatea sensurilor sau pluralitatea lor. poetul aducând în scena conceptul de început universal. Metafora "clipele vieţii mele" şi "memoria morţilor" susţine acest proces de ambiguizare a mesajului. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. realizată printr-un limbaj poetic aparent simplu. procedeu îmbinat totodată cu simetria. geneză. Mesajul poeziei se descoperă după aflarea zonelor de mister ale cuvintelor. Varianta 031 31 Scrie. "dau înapoi". în cel al aruncării acestuia înapoi cu câteva regnuri.O caracteristică a limbajului poetic prezentă în poezia "Cum îmi bate ceasul". evidenţiat aici prin aserţiunea "osul frunţii". "devin piatră". Ambiguitatea presupune un efort sporit de decriptare a înţelesurilor. Poezia citată mizează pe ambiguitatea limbajului. a mesajului conţinut de text. ce traduce la nivelul semnificantului noţiunea cunoaştere supremă. verbe ce trădează prezenţa eului liric. cu privire la textul de mai jos: Un cântec fără moarte aş vrea să cânt: Corabie cu pletele-n furtună. căpătând astfel un statut net superior. Pe care-n raza galbenă de lună. poezia Cum îmi bate ceasul nu recurge la figuri de stil pentru a transmite ideile. Dumnezeieşte-ntraripaţi de vânt! Un cântec printre ani şi un descânt. "regn". . Invers proporţional cu simplitatea limbajului creşte însă dificultatea descifrării ideii poetice. Această ambiguizare este susţinută şi de paralelismul sintactic enumerativ care este evidenţiat pe baza ocurenţei deosebite a conjuncţiei “dacă” din primul vers al fiecărui distih: “dacă îl ascult”. ci la expresia lapidară. Procedeul de paralelism este susţinut şi de prezenţa verbelor la persoana I : "ascult".

Melancolia va luci stelar. Cununa Ariadnei*. Să-l cânte-ndrăgostiţii pe pământ. Transcrie. 1. Scrie câte un sinonim contextual pentru cuvintele înlănţuiţi şi melancolie.îmbrăţişaţi. Pe marginea de umbră a tunicei În timp ce peste noi va ninge rar O pulbere din Coada Berenicei*. uniţi. legaţi. 2. potrivit legendei. simbol al iubirii şi al întoarcerii la lumină * Berenice – regină faimoasă. Explică utilizarea cratimei în structura „Dumnezeieşte-ntraripaţi”. melancolie tristeţe. (Dan Botta. 3. de a marca rostirea legată a celor două cuvinte (şi evitarea hiatului). .cratima din structura “Dumnezeieşte-ntraripaţi” marcând elidarea vocalei “î” impunând astfel rostirea împreuna. Cratima are rolul de a separa două părţi de propoziţie diferite. Atunci cu braţul rece mă vei strânge. nostalgie etc. I ) * Ariadna – personaj mitologic. 2. din prima strofă. 2 puncte Poetul opereaza în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. Sinonime contextuale :înlănţuiţi . admirată pentru părul său strălucitor care.Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sincope şi necesitatea ei se explică şi din considerente prozodice. adică al figurilor degrafie. s-a transformat într-o constelaţie care îi poartă numele 1.Înlănţuiţi în tânără cunună. 2 puncte Un vers ce conţine doi termeni din familia lexicală a verbului “a cânta” este: ”Un cântec printre ani şi un descânt”.fiind întreţinută astfel măsura şi ritmul versului. în tempo rapid a două foste silabe. de a înlocui litera î. un vers care conţine doi termeni ai aceleiaşi familii lexicale. Acelaşi pescăruş în larg va plânge. 2 puncte Un sinonim contextual pentru cuvântul “înlănţuiţi”este “uniţi”. cratima este folosită şi pentru păstrarea măsurii versului şi a ritmului poeziei. asociat cu mitul labirintului.iar pentru cuvântul “melancolie” este “tristeţe”.

luna etc. timpul. Teme şi motive literare identificabile în text: iubirea. dar şi prin verbele şi pronumele la persoana I plural: ”să plutim”. poetul realizând prin intermediul acestuia o imagine cromatică de o fineţe deosebită.reprezentată prin validarea funcţiei conative a comunicării.Pe de altă parte. Un vers care conţine doi termeni construiţi pe un radical comun: un cântec fără moarte aş vrea să cânt. . Prezenţa eului liric se evidenţiază prin: verbe la persoana întâi şi a doua. 4 puncte Una dintre figurile de stil prezente în poezie şi care sublimează l modul performant funcţia poetică este metafora. se evidenţiază aici tema iubirii. 5. pronume personale la persoana întâi. spaţiu al ideilor.”noi”. ”mă” din sintagma “mă vei strânge”. spaţiu care facilitează magia. vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar. steaua. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în textul poeziei citate. Toate acestea demonstrează lirismul subiectiv.prezenţa acestui enunţător liric subiectiv la nivelul textual se validează şi prin prezenţa instanţei referenţiale identificată în persoana iubitei. Chiar dacă beneficiază de numeroase ipostazieri precum: element egalizator. 6. eul fiind acordat prin intimidate. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. spaţiu al transcendentului sau spaţiu care facilitează fantezia. numărul singular (aş vrea. să cânt. singular şi plural (mă. 4. moartea.prin sistemul verbal şi pronominal al persoanei a II-a:”vei strânge”.instanţa definitorie a comunicării poetice se realizeaza în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal al persoanei I: ”aş vrea”. evidenţiată prin sintagma “raza galbenă de luna”. luna reprezintă astrul ocrotitor al iubirii. iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul lunii şi al apei. 5.3. 4 puncte Prezenţa eului artistic. Apariţia astrului selenar marchează un moment al părăsirii clarităţii nete a contururilor realitaţii şi pătrunderea într-o lume a închipuirii. gândirea. 4 puncte Dintre temele şi motivele neomoderniste cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet. ”să cânt”. noi). vei strânge). în această poezie. ”noi”. ou cosmogonic. regăsire a paradisului pierdut. 4. metaforă ce integrează epitetul cromatic “rază galbenă”. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat.

este focalizată spre nevoia de a comunica cu natura. Metafora sugerează înaintarea continuă.Personificarea validează prezenţa unei priviri lucide.Astfel.potenţează planul imaginarului oniric.metafore “melancolia va luci stelar”. care trece peste toate obstacolele şi se eternizează. acestea intră într-o relaţie de tensiune cu catrenele care le preced. Al treilea verb (să cânte).sugerează o tristeţe. Primele două verbe (să cânt şi să plutim) sugerează. o idee/ ideea poetică identificată în textul dat.”plânsul” preluând şi el semele de element bivalent.”marginea de umbră”.ce are ca echivalent un dor în planul uman.este un plâns purificator.spre un univers sublim.prin care poetul plasticizează o noţiune receptată auditiv: cântecul. în 6 .10 rânduri. ideea poetică centrală este concentrată în terţinele finale. adverbul indică o eventualitate: aceea a înfrângerii morţii prin iubire şi prin cântec. Verbele la modul conjunctiv apar în primele două catrene ale sonetului.”să cânte”. 4 puncte Ultimele două strofe ale poeziei ilustrează imaginea celor doi îndrăgostiţi.spaţiu mortuar.”să plutim”. 7. Comentează.metonimia “pulbere din coada Berenicei”. o posibilitate. 8. la persoana a treia.care observă perpetua naştere şi moarte a universului. Această dorinţă imutabilă a poetului punctează totodata aspiraţia acestuia spre genuin.statutat prin lexemul “plânge”. 8.modul conjunctiv punctând o acţiune posibilă. prin trecerea de la singular la plural.un dor cosmic. În cazul poeziei citate. 7. 4 puncte Verbele la modul conjunctiv:”să cânt”.aceasta intrând în rezonanţă cu starea de spirit a poetului. avântată a cântecului. la fel ca iubirea.Elementul acvatic.statutată prin prezenţa acestor verbe.punctate cu ajutorul unor elemente specifice de “ornare vrebis”. Ca în orice sonet.spaţiu matriceal. crearea unui cântec pentru unificarea cuplului.6.personificarea “Acelaşi pescăruş…va plânge”. Metafora corabie cu pletele-n furtună creează o sugestivă imagine vizuală.Imaginea iubirii absolute. fapt vizibil şi din plasarea adverbului atunci în poziţie iniţială.dar şi loc al regresiunii thanatice.la nivelul metasememelor sunt prezente figuri de stil precum:epitetul ornant “braţul rece”. Interpretează semnificaţia verbelor la modul conjunctiv în textul dat.are valoare bivalentă:leagăn al genezei.al retragerii în moarte. idee care susţine me- . Corelat cu timpul viitor. unde eul liric exprimă o dorinţă. se referă la dorinţa eului poetic de a crea un imn pentru toţi îndrăgostiţii.înălţând trăirea la nivel cosmic.

între temporal şi etern:”cântec printre ani”. Motiv liric central al textului.figură de stil ce accentuează ideea de ritual sacru.Atât în prima. Această semnificaţie. cântecul este principala forţă care l-a condus pe Orfeu în labirintul morţii. 9.extinsă la nivelul primelor două strofe ale poeziei. când se cânta cu acompaniament de liră. Cuvântul cântec este. legănarea de frunze abia începea. Ce mare furioasă! Şi valurile ce sălbatece creste aveau. trezeşte îndrăgostiţii din moarte.sajul întregului poem. amintind natura străveche a acesteia. 4 puncte Lexemul “cântec”din structurile “Un cântec fără moarte aş vrea să cânt” şi “Un cântec printre ani şi un descânt” sugerează ideea de imn mitic al iubirii. . adecvat sensurilor profunde pe care le transmite. Limbajul poetic este grav. prin care se sugerează deopotrivă cerul nocturn şi întunericul nefiinţei. asociată motivului Ariadnei (simbol al iubirii şi al întoarcerii la lumină).cât şi în cea de-a doua aserţiune. pe foaia de examen. clocotitoarele valuri ale pădurii loveau digul pieptului meu. prezent în poezie. cu privire la textul de mai jos: Abia se trezeau din adormire.dar şi un element al comunicării dintre om şi natură.cântat de “îndrăgostiţii pe pământ”. la fel ca metafora marginea de umbră a tunicei.”cântecul” devine astfel un element esenţial în cadrul tabloului iubirii absolute.cuvântul “cântec” este integrat unui parigmenon. cel mai utilizat echivalent pentru poezie. Epitetul braţul rece are încărcătură simbolică. Exprimă-ţi opinia despre semnificaţia cuvântului cântec. de a călăuzi fiinţa spre eternitate.Acest cântec are valoare bivalentă. probabil. sobru.intre viaţă şi moarte:”cântec fără moarte”. binecuvântată cosmic de pulberea stelară a constelaţiei Berenice.aceasta făcând posibilă rezonanţa dintre trăirile poetului şi stările naturii:”Corabie cu pletele-n furtună/Ca să plutim fanatici împreună”. Cântecul are capacităţi orfice. 9. nta 032 32 Scrie.Prin dubla sa valoare. arată că poezia/ cântecul are capacitatea de a învinge moartea.reprezentând un liant între real şi ireal. iar aceştia pot retrăi iubirea. talazuri creşteau. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe.aceasta căpătând încărcătură sacră. evocatoare a morţii.

nu-mi da nici vântul prea lin pe marea pădurii. Transcrie. 2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. două cuvinte care aparţin câmpului semantic al naturii. de a marca rostirea legată a celor două cuvinte. de mine să uit. La mare. Nici ţărmuri nu vreau.prezente în text. 2. 2 puncte Două cuvinte care apaţin câmpului semantic al naturii. 2 puncte mare1=voluminos Acest copac mare va trebui tăiat în curând.cratima din structura « nu-mi da » marcând elidarea vocalei « î ». soarele apune . Marea) 1.fiind întreţinută astfel măsura şi ritmul versului. (Emil Botta. mare2=întindere de apa S-a dus să înoate în mare. nu vreau să ajung undeva. de a înlocui litera î. din textul dat. Enunţuri care ilustrează omonimia cuvântului mare: Un fior de mare emoţie a străbătut mulţimea.Tu Dimineaţă. deasupra valurilor. boarea. 3. să mă pierd pe clocotitoarea. Zeiţă frumoasă cum nu ştiu a spune. Nici busola şi nici crucifixul nu-mi da. ţărmuri etc. Cratima are rolul de a separa două părţi de propoziţie diferite.în tempo rapid a două foste vocale aflate în hiat. 3.sunt : »frunze » şi « pădurii ». Doar uitarea. Precizează rolul cratimei în versul „nu-mi da”. nu-mi da nici boarea prielnică. vântul.adică al figurilor de grafie. 1.Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sincope şi necesitatea ei se explică şi din considerente prozodice. marea pădurii. 2. Cuvinte care aparţin câmpului semantic al naturii: pădurii. Alcătuieşte două enunţuri prin care să ilustrezi omonimia cuvântului mare. precum şi de a păstra măsura versului şi ritmul poeziei.impunând astfel rostirea împreună.

instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal al persoanei I : »nu ştiu ». prozopopeea. adjective pronominale posesive (mea). gradat. 4 puncte Prezenţa eului artistic.prezenţa acestui enunţător liric la nivelul textual se validează şi prin prezenţa instanţei referenţiale. Teme şi motive literare identificabile în text: iubirea. vântul.se evidenţiază aici tema naturii.prin sistemul verbal şi pronominal al persoanei a II-a : »Tu ». Explică rolul acumulării negaţiilor în a doua parte a poeziei. vântul etc.darurilor" care i-ar putea fi oferite: boarea. »nu-mi da nici vântul ».roşiatic. Surprinzator. 6. acestea au mai degrabă forma unor refuzuri ale . »să mă pierd ». marea.identificată în persoana dimineţii. Prezenţa eului liric se evidenţiază prin: verbe la persoana întâi. »mine ». »Nici ţărmuri nu vreau ». 5. busola. Acumularea de negaţii (în componenţa căreia intră cuvinte care sugerează imaginea eului liric în ipostaza de navigator pe marea destinului) are rolul de a pregăti. »nu vreau ». 5. mă). crucifixul. 4 puncte Dintre temele şi motivele neomoderniste cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet. formulată în finalul poeziei: Doar uitarea. numărul singular (nu ştiu. 4 puncte Negaţiile prezente în a doua parte a poeziei : »nu-mi da boarea ». 6. »meu »din structura « pieptul meu ». pronume personale la persoana întâi singular (mi.intră în alcatuirea exclamativei retorice adresate dimineţii. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie.Pe de altă parte. natura.vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar. 4.iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul pădurii şi al uitării. verbe la modul imperativ (nu da). nu vreau). 4. »nu vreau să ajung undeva ».reprezentată prin validarea funcţiei conative a comunicării. adevărata cerinţă. extinsă la nivelul a cinci stihuri.. exclamativă ce pune în evidenţă figura de stil dominantă. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. ţărmurile. zeiţa faţă de care eul liric formulează o serie de cerinţe. »îmi » din structura « Nu-mi da ». Secvenţa a doua a poeziei debutează cu o invocaţie adresată Dimineţii personificate. .

epitetul metaforic : »clocotitoarele valuri » şi metafora : »legănarea de frunze ».întreaga stare a naturii evoluând pe parcursul discursului liric.Prin uzitarea unor mijloace artistice inedite. Ambiguitatea. surprinzator în sinesteziile pe care le creează. primele cinci versuri.aceasta având capacitatea de a transfigura realitatea. de la simpla legănare. pentru a culmina cu imaginea talazuri creşteau. Comentează. sufletesc.poetul creează imaginea unui cadru natural aflat în strânsă legătură cu sentimentele sale./Să mă pierd/pe clocotitoarea. realizată prin inversiuni (clocotitoarele valuri) şi prin versurile inegale ca măsură.Întregul zbucium sufletesc al poetului este preluat de natură.autorul accentuând prin lexemul « marea » grandoarea acesteia. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. Limbajul poetic este grav.de a conduce spre uitare : »De mine să uit. Metafora cu valoare de simbol marea pădurii apare de două ori în text. 7. 8. prin suprapunerea imaginii mării cu cea a pădurii.iar la nivelul metataxelor. se evidenţiază în text de la început.marea pădurii ».7. Primele cinci versuri ale poeziei conturează tabloul unei treziri lente (sugerată de repetiţia adverbului abia) la starea de conştientă a fiinţei. care se zbuciumă asemenea mării în furtună. Mişcarea este una interioară.figură de stil aparţinând nivelului metalogismelor ce creează imaginea unui început de furtună.figura de stil cu o ocurenţă deosebită este ingambamentul. Exprimă-ţi opinia despre metafora cu valoare de simbol „marea pădurii".se evidenţiază prezenţa climaxului. Poetul evocă un peisaj interior.aceasta intrând în consonanţă cu stările eului liric. La efectele stilistice deosebite contribuie şi muzicalitatea interioară a textului. caracteristică liricii moderniste. în care orice sinteză este posibilă. la lovire. în 6 . Se obţine astfel imaginea unei păduri interioare. după cum se observă din metafora digul pieptului meu. 4 puncte Primele cinci versuri ale poeziei sunt dominate de sentimente de nelinişte.10 rânduri.prezentă în toate cele cinci versuri.La nivelul metasememelor se remarcă personificarea : »talazuri creşteau ». la clocotire. imaginile pe care le creează sunt simbolice. . Dinamica sufletească are o creştere graduală. 4 puncte Metafora « marea pădurii » evidenţiază raportul dintre om şi natură. 8.autorul conferă « pădurii » un statut superior. fapt care îi subliniază importanţa.Atfel. Ţinând cont de faptul că textul în ansamblul său este o metaforă.Prin uzitarea acestei construcţii inedite.

desemnând ideea de întindere nelimitată.al nemărginirii.elementul acvatic având valoare bivalentă :leagăn al genezei.validat ca simbol al creaţiei originare.de cântec premergător somnului.întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu.10.marea reprezintă simbolul vieţii dezlănţuite.adică al figurilor fonice se remarcă prezenţa aliteraţiei sonantelor « m » şi « n » : »Dimineaţă.12. […] Frumoasă cum nu ştiu a spune ». »De mine să uit ».această cindiţie fiin îndeplinită . 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric.metaforelor : »marea pădurii » .Acesta este realizat pe baza unui substantiv.ce sugerează tonul grav.cu râul.adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile ingambamentul raportat la versurile 6.aică al figurilor de gândire.figurile de stil lipsesc. Întreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată în titlu.La nivelul metaplasmelor.repetiţie : »Nici busola şi nici crucifixul […] Nici ţărmuri ».generatorul unui adânc sentiment de linişte.iar la nivelul metalogismelor.dar şi loc al regresiunii thanatice.al patimilor.9. »marea ». inversiunile : »sălbatece creste ».anafora : »Nu-mi da nici boarea prielnică/Nu-mi da nici vântul prea lin ».ce reprezintă o unire a contrariilor.Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de « ornare verbis » de o dedicaţie deosebită. »Tu Dimineaţă […]nu-mi da nici boarea prielnică ».adică al figurilot de sens.al trecerii.La nivelul metaememelor. »Nici busola şi nici crucifixul/nu-mi da ».În contrast cu lacul.ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzical a ideilor conţinute.7 şi 8.element matriceal. »boarea prielnică ».şi cu izvorul. Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost deplin dacă poetul nu ar fi ştiut să acorde sensul cu forma.al ireversibilitaţii timpului.statuat ca simbol al prezentului etern. în relaţie cu textul poeziei.La nivelul metataxelor. »vântul prea lin ».specifică acestui poet neomodernist la toate nivelurile textului.se stabileşte un raport de « mise en abîme ».9.spaţiu mortuar.11.la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopei : »nu-mi ».Astfel. Prezintă semnificaţia titlului.al tropilor se observa transferuri semantice ale epitetelor ornante : »sălbatece creste ».discursul liric integrat unei singure strofe construind imaginea pădurii ca o cutie de rezonanţă a stărilor poetice.personificărilor : »mare furioasă ».al retragerii în moarte.el făcând cuvintele să sune aşa cum el doreşte. »Nici ţărmuri nu vreau ».spaţiu matern.semnificatul cu semnificantul.

Grădinile Amăgirii) 1. pentru a denumi o realitate interioară.însăşi mişcarea sentimentului care izbucneşte cu tărie. 9.impresia fiind produsă de construcţia scurtă a versului de 7-10 silabe. Deşi poate părea un pastel marin. pe foaia de examen. Încununându-ţi fruntea cu mohorâte flori. Dar. Titlul numeşte simbolul central al poeziei. Caragiale. subiectivă asupra lumii.Atfel creat. Şi singur iar vei plânge în searbedele zori Amara soartă care te-a prigonit cu ură.Datorită statutării acestui pot ca neomodernist. Visările-ţi oglindă şi-ncheagă-ale ei unde. care reflectă o percepţie unică.de precipitare spre singere.evoluează cu febrilitate spre împlinire şi se relaxează prin proiecţia zbuciumului sufletesc în voluptatea natturii.de versificaţia poeziei. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe.fixat invariabil într-o schemă neobişnuită de ritmuri :un coriamb şi un anapest. 033 33 Scrie. Şi apa ce-aţipeşte. în context cuvântul marea îşi dezvaluie semnificaţiile metaforice. (Mateiu I.al cărui sunet se stinge brusc. marea interferează cu imaginea pădurii. având conotaţii care sugerează viaţa. Astfel.Aceasta are o somptuozitate deosebită şi un timbru specific de clavir. cu privire la textul de mai jos: Grădinile amăgirii te-aşteaptă-acolo unde Apusa tinereţe s-a ofilit de dor. cu degetul la gură. 2 puncte . destinul. Menţionează câte un sinonim contextual pentru cuvintele ursuză şi taină. văzduhul veşted tresaltă-n lung fior. Va răsări iar umbra cu chip înşelător Cu ochi a căror taină tu n-ai ştiut pătrunde. Că va pieri. în luciul rânjitor.versurile nu au rimă. în zadar vei cere viclenei năluciri Să-ţi mai învie-o clipă a stinsei fericiri. zâmbindu-ţi. Şi când ursuză luna în tulburi nori s-ascunde Şi mut.versul susţine prin muzicalitatea lui interioară de avânt.

3. 2. visul.dar şi al lunei. 3.trădând tristeţea. Un enunţ în care cuvântul “a (se) ofili” are sens figurat este:Pe măsură ce conştientiza repercusiunile faptelor sale.aflându-se permanent în braţele neiertătoare ale sorţii. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra sensul propriu şi sensul figurat al cuvântului a (se) ofili.dar şi revolta generată de amara constatare că fiinţa umană este condamnată solititudinii.simţea cum sufletul I se ofileşte. 4. a finalului verbului şia prepoziţiei. Cratima marchează rostirea împreună a cuvintelor pentru păstrarea ritmului şi a măsurii.floarea s-a ofilit. Sensul propriu: Florile s-au ofilit.Sinonimul contextual al cuvântului “ursuză” este “posacă”. 1. Teme şi motive literare identificabile în text: timpul.iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul apei. cratima uzitată marcând elidarea voclei “î ” din cadrul prepoziţiei “în ”. impunând astfel rostirea împreună. frumuseţea ei s-a ofilit 4.mister. 4 puncte Sentimentul dominant care se desprinde din poezie este anticipat încă din titlul sugestiv al poeziei. 2 puncte Poetul operează în cadrul structurii „tresaltă-n lung fior » la nivelul metagrafelor. 2.Componenta melancolică este puternic evidenţiată prin lexeme aparţinând câmpului lexical al ostilului:”chip înşelător”. sporind muzicalitatea operei.iar pentru lexemul “taină” pot fi considerate sinonime “mister”. Numeşte sentimentul dominant care se desprinde din poezie.”tulburi .se evidenţiază aici tema timpului şi a singurătăţii. 4 puncte Dintre temele şi motivele tradiţionaliste cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet. 2 puncte Un enunţ încare cuvântul “a (se) ofili” are sens propriu este:Deşi a avut parte de o îngrijire deosebită. adică al figurilor de grafie. într-un tempo rapid. 5. fiind întreţinută astfel măsura şi ritmul versului. Explică un rol al întrebuinţării cratimei în structura „tresaltă-n lung fior”. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie.”ursuză”.mohorâtă. taină . Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sinereze şi necesitatea ei se explică şi din considerente prozodice. Sensul figurat: În timp.”Grădinile amăgirii”. prin dispariţia unei silabe şi a unui sunet.”enigmă”. Sinonime contextuale pentru cuvintele ursuză .

ideea/ o idee poetică centrală.prin adăugarea lexemului “mut”. Poetul construieşte un peisaj nocturn apăsător.acest trop are rol de a accentua. o clipă. 6. dezamăgirea. timpul.nori”.imagine ce potenţează aceasta retragere a naturii. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat.10 rânduri. Două mărci prin care se evidenţiază prezenţa eului liric sunt: verbe la persoana a II-a singular (vei cere.Perspectiva asupra timpului este conturată pe parcursul discursului liric prin transfigurare lirică prin uzitarea . vei plânge etc. 4 puncte Structura “văzduhul veşted tresaltă” din cea de-a doua strofă a poeziei.Procedeu tipic prin care se atribuie însuşiri umane obiectelor şi elementelor naturale. himeric. 8. componentă ireversibilă a vieţii.”văzduhul veşted”. 7. Comentează.incapabilă de a mai oferi ajutor individului. Există în tot textul sugestia unui ideal neîmplinit. 7.Această sugestie este coroborată şi prin asocierea substantivului “văzduh” cu adjectivul “veşted”. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în a doua strofă. identificată în textul dat. în consonanţă cu starea sa de spirit.conţine una din figurile de stil asociate nivelului metasememelor şi anume personificarea.”singur iar vei plânge”. după cum o subliniază adverbele iar şi mai. în 6 . lipsit de strălucire şi lumina.ostilitatea ce domina peisajul şi totodată solitudinea fiinţei în raport cu cadru natural.”lung fior”. 4 puncte La nivelul ideatic al poeziei citate. Inversiunea epitetului personificator ursuză lună transferă asupra cadrului natural sentimentele eului liric. dar insistent în recurenţa lui. este perceput ca element ce îşi pune amprenta pe fiinţa umană.) şi pronume la persoana a II-a singular (te. Eul poetic surprinde caracterul implacabil al trecerii timpului susţinut de sintagmele: apusă tinereţe. 5.”. searbedele zori. tu). Sentimentul dominant este tristeţea.provocând în acord cu soarta această neîmplinire a sa ce generează revolta:”Apusa tinereţe s-a ofilit de dor.ce abundă pe tot parcursul discursului liric.”te-a prigonit cu ură”.Sugestia revoltei este indusă cititorului cu predilecţie prin construcţiile inserate în terţinele din finalul poeziei “în zadar vei cere”.vizând lipsa de protecţie şi statutul de rătăcitor al individului uman.”apusa tinereţe”. 4 puncte 6. un decor fad.”amara soartă”.

spaţiu al ideilor. prin raportare la câmpul semantic dominant.eul liric afişând o detaşare faţă de instanţa .Caragiale luna nu reprezintă altceva decât un elemente ce asistă nepăsător la cruda soartă a omului ca mai apoi “în tulburi nori” să se ascundă.Ultimele două strofe simbolizând zădărnicia oricărei tentative de sustragere din faţa destinul. prigonită de un destin nefast.dar mai ales a neîmplinirii acestuia.o parte infimă. care nu poate fi eludat sau schimbat.arie ce pune în evidenţă temele conturate la nivel ideatic al operei. Ideea centrală a poeziei se conturează în jurul temei trecerii implacabile a timpului.Asocierea oximoronică din finalul strofei “încununând […] cu mohorâte flori” trădează pe de o parte ironia eului liric la adresa condiţiei umane. Timpul devine astfel fără sens (epitetul searbedele zori). 8. Motivează titlul poeziei.respectiv epitetul. accentuând astfel durerea realităţii.evidenţiază în ansamblul ei tema singurătăţii omului. Tema este tratată elegiac.apaţinând celui de-al doilea tabloul al poeziei introdus prin conjuncţia adversativă “dar” ce anticipează o schimbare. Ultima strofă.ideea existenţei umane fiind percepută ca o cantitate infinitestimală. acesta nemaiavând puterea de a rememora fericirea trecută. Adverbul iar.Astfel întregul cadru stă sub semnul revoltei.Este activat astfel motivul plânsului ca reacţie la neînţelegerea căii destinului.lexemul “amăgirii” anticipând setimentul prevalent ce se desprinde din text.ce punctează momentul zilei la care face apel poetul.lexemului “luna” din primul stih al celui de-al doilea catren.pentru Mateiu I. exprimă repetabilitatea atitudinii eului poetic.dar şi astru ocrotitor la iubirii.iar pe de altă parte statutul ingrat al individului aflat în mâinile implacabile ale sorţii. 4 puncte Poezia “Grădinile amăgirii” beneficiază de un câmp semantic dominant al ostilului.regăsire a paradisului pierdut.În cel de-al doilea stih al terţinei este reperată cauza acestei pierderi şi anume “amara soartă”. 9. artiştii.înglobează caracterul bivalent al timpului.Acest limbaj este evidenţiat încă din titlu. laurii ce încunună învingătorii.idee simbolizată pe plan artistic prin sintagma “singur iar vei plânge”.de privarea clipei de fericire solicitată zadarnic. din ultima strofă. contemplaţia. transfigurarea.punctată la nivel stilistic prin figuri de construcţie apaţinând metataxelor şi metasememelor:inversiunea. accentuând condiţia dramatică (prin inversiunea amara soartă).Dacă la Eminescu luna beneficia de numeroase ipostazieri:astru ce facilitează fantezia.insignifiantă din timpul universal. oamenii de geniu se metamorfozează în mohorâte flori. singurătatea şi suferinţa eului poetic fiind transpuse în lamentaţia pe marginea condiţiei ontologice de fiinţă trecătoare.

Aceasta are o somptuozitate deosebită şi un timbru specific melancolic. ţilindrului* gigant (Funebra turlă sumbră printre molifţi şi pini). 9.sugestie ce se stinge brusc impresia fiind produsă de contrucţia lungă a versului de treisprezece.Rimele îmbrăţişate sunt feminine şi produc o înăsprire a tonului final.Cuvântul “grădinile” din titlu face apel la natura ce nu mai poate ocroti făptura.marcând un ton obsedant:”Şi singur iar vei plânge în searbădele zori”. pe foaia de examen. cătând solemn un număr De trestii pentru orga cu fluierul acut.”tu”. alcătuit din două substantive.însăşi mişcarea sentimetului care izbucneşte cu tărie şi evoluează cu febrilitate spre cădere.”va pieri”.”stinsei fericiri” pentru a spori muzicalitatea. solemn şi elegant.concisprezece silabe.”s-a ofilit”.Acordul dintre titlu şi conţinut nu ar fi pe deplin dacă poetul nu ar fi ştiut să acorde sensul cu forma. .Astfel creat.”-ţi”.referenţială identificată în cititor prin sistemul verbal şi pronominal al persoanei a II-a:”te-“.de precipitare.la nivelul metataxelor prin inversiune:”ale ei unde”.”tulburi nori”. simbol al condiţiei omului ce a pierdut capacitatea de a se iluziona sau de a descifra tainele lumii.”n-ai ştiut”. sub ninşii colţi alpini. sugerează iluzia.el făcând cuvintele să sune aşa cum el doreşte. devenind amăgire a eului. cu coamele pe umăr.”apusa tinereţe”.”vei plânge”. Cu mâinile la spate. Titlul.Astfel poetul operează la nivelul metaplasmelor prin aliteraţia vibrantei “r”. Grădinile trimite explicit la un eden care nu mai este accesibil şi nici măcar autentic.dar şi prin personificare:”apa aţipeşte”. iar visul este zadarnic. Se preumbla prin codri.versul lui Caragiale susţine prin muzicalitatea lui interioară de avânt.”vei cere”. ci un damnat. El nu mai este un iniţial. Şedea acum un secol Poetul.fixat invariabil într-un ritm trohaic. cu privire la textul de mai jos: La lacul cel de munte.idee sugerată prin aria semantică a singurătăţii:”singur”. Ax redingotei* negre.această condiţie fiind îndeplinită de versificaţia poeziei. visul recuperării Paradisului pierdut. 34 Scrie. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Pe-o bancă de mesteacăn. Sau tăcut. Amara soartă te-a prigonit cu ură.componenta peisajului fiind susţinută stilistic de variate elemente de “ornare verbis”.accentuând astfel lipsa de viaţă a elementului acvatic.

adică al figurilor de grafie. Călinescu. cratima din structura marcând elidarea voclei “î ” din cadrul prepoziţiei “în ”. Cratima marchează dispariţia unui sunet şi a unei silabe. Transcrie un vers care conţine un adjectiv cu valoare expresivă în prima strofă. (G. 2. prin rostirea împreună a două cuvinte şi are drept consecinţă păstrarea măsurii versului. – personaj din legendele germane. Iar eu mă pierd în codri solemn şi elegant. sub ninşii colţi alpini”. de formă cilindrică. ţilindrul cel gigant.f. Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sinereze şi necesitatea ei se explică şi din considerente prozodice. care conţine un adjectiv cu valoare expresivă este: ”la lacul cel de munte. Coama calului flutură în vânt. Din ape ies sirene şi o undină* gotă. s. joben * Richter şi Tieck – scriitori romantici germani * undină. 2 puncte Asistând la cursele de cai. Scrie două enunţuri pentru a ilustra polisemia substantivului coamă. impunând astfel rostirea împreună. 3. 2. C-un tic Mărunt tic-tic din vestă ceasornicul măsoară Tăcerea greieroasă ce valea împresoară. Ajungând aproape de coama muntelui. s. 2 puncte Poetul operează în cadrul structurii „vâr faţa-n redingotă” la nivelul metagrafelor.n.de fiecare dată admira coama fluturândă a fiecăreia. a finalului substantivului şi a prepoziţiei. s. închipuit ca o fată frumoasă care trăieşte în apă 1. 2 puncte Un vers aparţinând primei strofe. – haină bărbătească de ceremonie * ţilindru.Descoperit-am lacul între păduri. sporind muzicalitatea operei. Ce-ar fi dădut extaze lui Richter* şi lui Tieck*. fiind întreţinută astfel măsura şi ritmul versului.f. Coama copacului dă o umbră plăcută.hotărâră să facă popas. – pălărie bărbătească înaltă. turlă. . Cu mâinile la spate vâr faţa-n redingotă. într-un tempo rapid. 1. Neoromantică) * redingotă. În cap îmi creşte. Explică utilizarea cratimei în structura „vâr faţa-n redingotă”.

6. Cele două adjective caracterizează ipostaza poetului. 5. 4 puncte Prezenţa eului artistic.pentru ca în final această identitate să şi-o asume eul liric “Iar eu mă pierd în codri solemn şi elegant”.respectiv pronumele personal “eu”. Vers în care există adjective cu valoare expresivă: Funebra turlă sumbră printre molifţi şipini.Repetiţia structurii în clauzulă activează la nivel obviu simetria dintre incipitul şi finalul poeziei.validând totodată la acest nivel arta poetică. lacul.figură de stil aparţinând nivelului metataxelor.se evidenţiază aici tema timpului.dar şi al lacului.contaminare creată de lucruri.3.Toate aceste elemente demonstrează lirismul subiectiv. iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul codrului.Repetiţia enumeraţiei mai are însă şi un alt rol. pronumele personal îmi. 6.adică al figurilor de construcţie.rămâne acelaşi semănător de nelinişte. identică în două epoci culturale diferite: romantică şi .poezia sa fiind construită într-o manieră nouă.care în ciuda scurgerii ireversibile a timpului “mărunt tic-tic din vestă ceasornicul măsoara”. 4 puncte Dintre temele şi motivele moderniste.vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune fără intermediari.obiective şi logic incompatibile:”număr/de trestii”. Menţionează două teme/ motive literare.”îmi creşte”.ca instanţă definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal al pesoanei I:verbele “Descoperit-am”. Mărci ale eului liric: verbul la persoana I descoperit-am. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 4. 4 puncte Enumeraţia “solemn şi elegant”. prezente în poezie.”vâr”. 5.sugerând în plan ideatic statutul statornic al artistului.cu o ocurenţă deosebită în opera călinesciană. 4. Explică rolul repetiţiei structurii „solemn şi elegant” în textul poetic.”mă pierd”.eul fiind acordat pentru intimitate.are aici rolul de a crea o prezentare detaliată a “Poetului” amintit în cel de-al doilea catren al operei lirice. Repetiţia structurii solemn şi elegant pune în relaţie trecutul cu prezentul şi creează simetria discursului poetic./ […] Şedea acum un secol Poetul”. Teme şi motive literare identificabile în text: singuratatea.În cea dintâi uzitare se face referire la “Poet” ca la un personaj liric “solemn şi elegant.

8. dar inducându-se totodată poeziei o notă de obscuritate. dar şi al poetului secolului al XX-lea. devenit şi spaţiu al unirii contrariilor. liant între teluric şi astral.adică al figurilor de sens. în opera lui Călinescu această semnificaţie este anulată.iar la nivelul metataxelor.10 rânduri. de simplu décor. Strofa a patra sugerează identificarea eului poetic cu imaginea poetului . Motivul lacului este specific romantismului.fixat invariabil într-un ritm trohaic şi sporită printr-o rimă feminină. Alături de codru. Exprimă-ţi opinia despre semnificaţiile motivului literar.”undină gotă”. care reiterează ludic atitudinea romantică Descoperit-am lacul între păduri.Blaga. Astfel.al tropilor se observă transferuri semantice ale epitetelor “ţilindru cel gigant”.dar şi a metaforei “îmi creşte. de subtilă distanţare autoironică este vizibilă încă din incipit.la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopei “faţa-n”.reiterează descrierea poetului.Acordul dintre ideea poetică şi mijloacele artistice nu ar fi fost deplin dacă poetul nu ar fi ştiut să acorde sensul cu forma.aceasta fiind o trăsătură definitorie a modernismului.Bachelard. 7.adică al figurilor de contrucţie sintactică este cu uşurinţă reperată inversiunea “din ape ies sirene”. un adevărat cronotop magic. 8. un “element care melancolizează”G.Aceasta are o somptuozitate deosebită susţinută prin construcţia lungă a versului de treisprezece-paisprezece silabe. prin structura cacofonică la lacul cel de munte. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. Descoperirea lacului este începutul procesului de indentificare cu modelul romantic. ultima strofă.ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzical al ideilor conţinute.Imaginarul poetic este susţinut stilistic de “ornare verbis” ce trădează un limbaj imprevizibil. cu valoare de simbol. 4 puncte Motivul literar al lacului.condiţie îndeplinită şi de versificaţia poeziei.La nivelul metasememelor.Astfel. conferindu-i-se lacului un statut banal.”. 4 puncte Ultima strofă a poeziei aflată în raport de simetrie cu prima secvenţă a acesteia.de data aceasta identificat cu eul liric. 7.o catifelare a tonului final. ca mijloc al poetului de a revela treptat nonsensul originar al lumii. el creează cadrul natural al meditaţiei poetului romantic. uzitat în poezia călinesciană. Componenta ludică. el “oglindind stelele pentru că vrea să fie cer”-L. dacă la Eminescu lacul simboliza un loc al epifaniilor de iubire. Comentează.turlă.îmbrăţişată ce produce o edulcorare. „lacul cel de munte”. are o signaletică aparte în raport cu ipostazierile din operele romantice. ambiguitate.neoromantică. în 6 . aparenţele sunt contestate.

atitudini şi stări similare ale eului şi ale poetului romantic. în relaţie cu textul poeziei date.potenţând totodată în plan estetic muzical ideile conţinute. redingotă ce recreează imaginea romantismului. 9.figurile de stil făcând din poezie o abandonare în voia forţelor magice ale limbajului încriptat încă din titlu.Acesta este realizat pe baza unui adjectiv derivat “neoromantică” desemnând caracteristica de noutate şi modernitate a viziunii poetice.”ţilindrului gigant”. preluarea ludică a atitudinii. Prefixoidul neo sugerează diferenţa dintre eul liric şi poetul romantic.Tot la acest nivel este uşor identificabilă inversiunea:”descoperit-am”.”mărunt tic-tic”.discursul liric integrat celor patru catrene construind imaginea unui spaţiu şi a unui timp care îşi pied coerenţa şi ordinea. a imaginarului şi a motivelor romantismului. răspunsul la fiecare dintre următoarele .adică al figurilor de construcţie sintactică.”valea împresoară”. Trecutul cultural.iar la nivelul metasememelor se observă transferuri semantice ale epitetelor:”ninşii conţi alpini”. Titlul reprezentat de un adjectiv substantivizat motivează raportarea prezentului la trecutul romantic exprimat de motivele recurente (lacul.dar şi cultivarea misterului sunt mijloace specifice moderniste la care apelează creatorul pentru a descumpăni omul în faţa universului.specific călinesciană. pe foaia de examen.ingambamentul. Prezintă semnificaţia titlului.”redingotei negre”.acesta constă în continuarea unei idei poetice în versul următor fără a marca aceasta printr-o pauză. 9.Întreg universul ideatic este astfel vertebrat de ideea anunţată de titlu.romantic prin reluarea simetrică a atributelor exterioare (ţilindrul cel gigant. inversiunea din ape ies sirene şi la cuvinte arhaice ţilindrul. 35 Scrie.Apaţinând nivelului metataxelor.se stabileşte un raport de “mise en abîme”.dar şi a propriei lui vieţi. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric.Sensurile adânci ale creaţiei sunt preponderent sugerate prin procedeul ce domină întreaga poezie. codrul).”fluierul acut”. redingotă).întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut din titlu.Abstractizarea mesajului poeziei.”funebra turlă sumbră”.”tăcere greieroasă”. sugerat de imaginea poetului romantic şi de trimiterile livreşti este preluat ludic. limbajul apelând la hiperbola în cap îmi creşte-o turlă. solemn şi elegant) şi a imaginarului poetic specific acestui curent (Din ape ies sirene şi o undină gotă).Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de “ornare verbis” de o deliateţe deosebită. a atitudinii reflexive (poza meditativă cu mâinile la spate.conferind astfel o notă de obscuritate.

pe fruntea unui nor.cerinţe. Înserare) 1. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul soare. 2 puncte Poetul operează în cadrul versurilor la nivelul metagrafelor. Apostroful are rolul cratimei.. Se urcă pe Orizon câmpiile albind. c-o frunte mai blajană Îşi caută de cale adesea mulţumind. . a fi rupt din soare. Încet. pe câmpie cevaşi mai tărişor. 1. Şi zefirul mai rece începe de suspină P’ în frunze. 2 puncte Două expresii.Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sincope şi necesitatea ei se explică şi din considerente prozodice. Îndată ce şi umbra de noapte se iveşte Grămezile de stele încep de strălucesc. Singurătăţii încă petrecere de ţiu. Explică utilizarea apostrofului în structura p’ acea. P’ acea singurătate ce ochiul sus priveşte.sporind totodată muzicalitatea poeziei. 2.fiind întreţinută astfel măsura şi ritmul versului. locuţiuni care conţin cuvântul “soare” sunt: ”a sta cu ochii-n soare”şi “nimic nou sub soare”.apostroful din structura “p’acea” marcând elidarea vocalei “e”. Marchează grafic căderea unei vocale din pronunţare şi păstrează măsura versului. încet şi luna. De sgomot mai de laturi eu totd’ auna viu. Pe muchea cea mai naltă. soare-răsare. P’ acea plăcută vreme. prin reducerea numărului de silabe. de mă aşez cu jale. Când razile de soare natura stăpânesc. 2. Expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul soare: soare cu dinţi.impunând astfel rostirea împreună într-un tempo rapid a două părţi de vorbire diferite:prepoziţie “pe” şi adjectivului pronominal “acea”.adică al figurilor de grafie. Şi plină de plăcere. cu privire la textul de mai jos: Pă când abia se vede a soarelui lumină În vârful unui munte. în astă tristă vale. vremelnică stăpână. ……………………………………………………. (Vasile Cârlova. pe care o substituia în ortografia secolului al XlX-lea.

”ţiu”. Două imagini artistice diferite în textul citat: imagine vizuală . Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet paşoptist. ”razile”.vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune fără intermediar.romantismul se va afirma iniţial în . 4 puncte Prezenţa eului artistic.zefirul mai rece începe de suspină. 4 puncte Configuraţie psihică şi ideologie estetică. imagine auditivă . se evidenţiază aici tema naturii şi a singurătăţii. imagine auditivă . Transcrie două cuvinte a căror formă nu mai corespunde normelor limbii literare actuale.zefirul mai rece începe de suspină.grămezile de stele încep de strălucesc. 4 puncte Două imagini artistice diferite în textul citat: imagine vizuală . ţiu).pronumele pesonal “eu” şi adjectivul pronominal “astă”. 4 puncte Dintre temele şi motivele romantice conturate în lirică. dar şi al stelelor. luna. 6. 2 puncte Două cuvinte a caror formă nu mai corespunde normelor literare actuale. 3. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie.”mă aşez”. Două cuvinte a căror formă nu mai corespunde normelor limbii romane actuale: sgomot. formele literare actuale fiind: zgomot.eul fiind acordat pentru intimitate.ca instanţă definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal al persoanei I:verbele cu formă populară “viu”. Motivează încadrarea versurilor în lirica romantică. respectiv “razele”. iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul nopţii. sunt: ”sgomot”. 4. identificate în text. prin reliefarea a două trăsături existente în text.Toate aceste elemente demonstrează lirismul subiectiv. 5. Teme/ motive literare prezente în text: natura. Exemplifică două imagini artistice diferite. 6. 7. 5. Mărcile lexico-gramaticale ale prezenţei eului poetic sunt: pronume la persoana întâi singular (eu) verb la persoana întâi singular (viu. ţiu. formele corecte literar fiind “zgomot”.grămezile de stele încep de strălucesc.3. 4. ţin.

fantezia şi inspiraţia.mai ales prin mijloacele artistice utilizate de poet.a spontaneităţii.astru ce tutelează aici întregul peisaj.masca" poetului solitar. copleşit de jale.Această operă lirică aparţine curentului romantic şi prin tematica abordată.marchează apariţia lunii.witz-ul.care exprimă o dispoziţie permanentă a spiritului uman.curentul apărând ca o reacţie faţă de clasicismul rigid.10 rânduri.umbra.luna ca astru tutelar. în 6 .încet şi luna […] se urcă”.Textul se înscrie în lirica romantică prin imaginea grandioasă a naturii.mijloacele artistice ale exprimării:metafora. Din aceeaşi recuzită face parte şi .liberalism care în viziunea lui îl completează pe cel politic.personalizarea stilului valorificând emoţia.care în prefaţa dramei “Hernani” va pleda pentru necesitatea “liberalismului în literatură”.reprezentând o evadare din cotidian.marcând un moment al .intejecţia şi reclamaţia retorică.toate acestea fiind preferate în detrimentul raţiunii logiceelemente ce se regăsesc disipate pe parcursul acestui discurs liric.Astfel.poezia se încadrează în lirica romantică prin zugrăvirea cadrului natural diurn în primele două catrene ale poeziei.o ruptură de prezent şi de formele realului.motive poetice ca:soarele.stelele.dar. spaţiu al reveriei şi al contemplării.Romanticii vor promova o poetică a invenţiei.şi cel nocturn din final.figură de stil ce aparţine nivelului metasememelor.tinzând să aspire spre genuin. 7. preferinţa pentru cadrul nocturn.”Încet.dintre teluric şi cosmos.Repetiţia din incipit a adverbului “încet” sugerează lentoarea ce se adânceşte odată cu lăsarea nopţii.fiind de asemenea. 8. Comentează.Această imagine este susţinută în plan stilistic prin intermediul metaforei explicite integrate primului stih “luna.vremelnică stăpână”.dar şi martos al singurătăţii poetului.care archează un moment de trecere. Ultima strofă aparţinând cadrului nocturn conturat în poezie.antiteza.un timp suspendat care face posibilă consonanţa dintre planul real şi cel ireal.repetiţia.lirismul.fiind anunţat de Victor Hugo.tipice acestui curent. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.. ultima strofă. damnat.Printre trăsăturile acestui curent literar se numeră ipostaza pemanent originară a fiinţei umane.sursele inspiraţiei în dauna “regulilor” şi a imitării. Exprimarea plină de patos a sentimentului sub protecţia astrului selenar face parte din imaginarul poetic romantic. misterios.ironia romantică.Franţa.

vremelnică stăpână. 8.Astfe. Momentul trecerii spre noapte este prezentat gradat de la apusul soarelui (Pe când abia se vede a soarelut lumină) până la răsăritul lunii (Încet. relaţia dintre cosmic şi terestru. Prezintă semnificaţia titlului. Ultima strofă este dominată de motivul lunii./Se urcă pe Orizon).”muchia cea mai naltă”. care întregeşte cadrul noctum. Ochiul eului liric contemplativ. în relaţie cu textul dat.Construcţia “se urcă pe Orizon câmpiile albind” sugerează omniprezenţa nocturnă a astrului selenar.adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile inversiunile:”a soarelui lumină”.La nivelul metataxelor. cunoscătoare (c-o frunte mai blajină). melancolic. Titlul alcătuit dintr-un singur substantiv evidenţiază un moment crepuscular. descris preponderant vizual. încet). dimensiunea grandioasă a tabloului nocturn (se urcă pe Orizon).uzitând un fond.Întreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată din titlu.sporind astfel muzicalitatea poeziei. 9.se stabileşte un raport de “mise en abîme”.Acesta este realizat pe baza substantivului “însearare” desemnând conponenţa temporală a cadrului conturat.marcând un timp suspendat.La nivelul metasememelor.dar şi al personificărilor “razile de soare natura stăpânesc”.motive şi simboluri. lumina difuză (imaginea vizuală câmpiile albind). Luna personificată este stăpână vremelnică (epitet inversat) a lumii.ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzical a ideilor conţinute.părăsirii clarităţii nete a contururilor realităţii şi pătrunderea într-o lume a închipuirii.specifică acestui poet romantic la toate nivelurile textului.ce îmbracă forma încă din titlu. .Astfel creată poezia romantică îmbină plăcut elementele cadrului natural.discursul liric integrat celor patru catene construind imaginea înserării ca semn al nocturnului.preferată de romantici. dar şi instanţa gânditoare. Prin forma nearticulată.întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu.vremelnică stăpână” .paralelismul sintactic între primele versuri ale strofelor doi şi trei prin construcţia “p’acea”.Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elemente de “ornare verbis” de o delicateţe deosebită. 4 puncte Între primul element de paratectualitate şi discursul liric. 9.”plăcută vreme”. anticipează tema naturii şi caracterul descriptiv al poeziei.la nivelul metaplasmelor sau al figurilor fonice se evidenţiază prezenţa asonanţei vocalei semideschise “e” “Încet. încet şi luna. descoperă mişcarea progresivă a astrului (repetiţia: încet.încet şi luna.sugerând pozitivul.forma insolită a cuvântului “Orizon” având u rol artistic. această ipostază anticipând poezia eminesciană.adică al figurilor de sens.”tristă vale”.al tropilor se observă transferuri semantice ale epitetelor “frunte mai blajană”.

Astfel poezia beneficiază de o construcţie lungă a versului de treisprezecepaisprezece silabe. Eu cred c-a obosit pădurea. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe.fixată într-un ritm trohaic.Această caracterisitcă se conturează astfel pregnant pe baza figurilor de construcţie disipate pe tot parcursul discursului liric. Iar roşul mac închide floarea.o catifelare a tonului final. Ilustrează una dintre caracteristice limbajului poetic din textul citat.ce are rolul de a produce o edulcorare.încrucişată.însăşi natura fiind privită prin ocularul sufletesc al eului liric.Particularităţile acestuia constau în bogăţia şi varietatea mijloacelor poetice. cu privire la textul de mai jos: Prin vişini vântul în grădină Cătând culcuş mai bate-abia Din aripi.Dispunerea oximoronică “plăcută vreme”-“tristă vale” din al doilea catren susţin această notă de singurătate.substantivul din titlu sugerează repetabilitatea momentelor.între care predomină expresivitatea. pe foaia de examen. 36 Scrie. Limbajul poetic al romanticilor este cel mai pronunţat din punct de vedere liric.Expresivitatea limbajului se reliefează şi rpin muzicalitatea interioară a versurilor potenţată la nivel prozodic prin elementele de versificaţie. Din ochi clipeşte-ncet cicoarea Şi-adoarme-apoi şi ea. Sub dealuri amurgeşte zarea. şi-n curând s-alină. Căci ziua-ntreag-a tot cântat Şi tace-acum gândind aiurea.cu o rimă feminină. Se-ntunecă prin văi cărarea Şi-i umbră peste sat.elementele stilistice având aici şi rolul de a induce cititorului un sentiment de nostalgie. Peste culmi încet amurgul moare Şi-ntors cu faţa cătr-apus Dă semne nopţii din ponoare Ea-mbracă haine-ntunecate .

cratima din structura „haine-ntunecate”marcând elidarea vocalei «î « impunând astfel rostirea împreună. „tăcută”. Numeşte sentimentul dominant care se desprinde din textul citat. 2. acela de linişte şi calm. A (se) întuneca = (despre minte) a-şi pierde raţiunea Când a auzit vestea cea rea. zarea. (George Coşbuc. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al naturii. . Cratima are rolul de a marca dispariţia unui sunet şi a unei silabe şi. pădurea. Explică utilizarea cratimei în structura „haine-ntunecate”. iar un motiv literar in aceeaşi descendentă ideologică este motivul pădurii şi al florii de mac. în consecinţă. 2 puncte A (se) întuneca = a-şi pierde strălucirea. Cuvinte care aparţin câmpului semantic al naturii: vântul. dealul. amurgul. Vara se-ntunecă târziu. „tace” şi adverbele „încet”. 5. Teme/ motive literare prezente în poezie: natura. 2. fiind creată o atmosferă propice pentru odihnă.Şi liniştit din aripi bate Plutind tăcută-n sus. Menţionează două teme/ motive literare. „adoarme”. a se înnopta Până am ajuns noi la cabană se întunecase deja. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra sensul conotativ şi sensul denotativ al cuvântului a (se) întuneca. „a obosit”. Rezultatul la nivel stilistic este realizarea unei sincope şi necesitatea lor se explică si din motive prozodice. 2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. mintea i s-a întunecat şi a lovit cu furie in masă. se evidenţiază aici tema naturii. fiind întreţinută astfel măsura şi ritmul versului. 2 puncte Două cuvinte ce aparţin câmpului semantic al naturii sunt: „floarea” şi „pădurea” . 4 puncte Dintre temele şi motivele sămănătoriste cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet „al ţărănimii”. Pastel) 1. s-a întunecat la faţă. de a păstra măsura şi ritmul versului. Aflând vestea neplăcută. a nu mai răspândi lumina. 4. „liniştit” transmite sentimentul dominant al poeziei. 4. 3. 1. 4 puncte Ambientul creat de verbe ca „s-alină”. 3. în tempo rapid a două foste vocale aflate în hiat. prezente în poezie. adică al figurilor de grafie.

8. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre rolul verbelor la modul indicativ. 6. Cititorul se găseşte in postura unui martor la dispariţia treptată a ultimelor raze de lumină ale asfinţitului şi la venirea nopţii. de împăcare. marcând un moment de trecere.simultanei-tatea timpului exterior al naturii cu cel al comunicării.Noaptea este privită ca o forţă supreanaturală. În prima strofă. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă. linişte. „închide”. somn fiind în concordanţă cu momentul înserării. 6. Indicativul prezent sugerează permanenţa naturii. eternitatea devenirii. macul. sugerând prezentul etern. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. un timp al abolirii limitelor dintre real şi ireal. asemenea ochiului uman se închide pentru a adormi. 7. „se-ntunecă”. în textul dat. semnalat de personificarea „amurgul moare” şi venirea nopţii. 4 puncte Personificarea „din ochi clipeşte-ncet cicoarea” aseamănă floarea albastră a cicorii unui ochi. 4 puncte Verbele la timpul prezent „bate”. Adverbul „încet” înveleşte această fază incipientă a somnului florii într-o gingăşie specifică frumuseţii cadrului floral amintit. susţin tipul de discurs confesiv. care la venirea nopţii. cât şi o cauză a stării de somnolenţă. care cuprinde încet natura. 4 puncte Ultima strofă prezintă momentul când ultimele raze de lumină ale amurgului dispar. timpul prezent. Aliteraţia prin vişini vântul conferă muzicalitate textului.5. în 6 . Elementele personificate ale naturii (vântul. starea lor de calm. Instalarea sa este asemănată cu zborul lin . fiind atât o marcă. a ciclului universal dat de trecerea necontenită a timpului. de excepţie. care face posibilă consonanţa dintre planul uman şi cel cosmic. „moare”. iar timpul prezent . precum şi simultaneitatea dintre liniştea exterioară şi cea interioară a fiinţei care contemplă. cicoarea) nu mai au energia de peste zi. fiind personificată. moment specific. „ea-mbracă” intreaga natură în „haine-ntunecate”. „tace”. ultima strofă. Modul indicativ al verbelor indică o acţiune considerată reală. 7. epitet ce sugerează umbra nocturnă care se insinuează încet. Sentimentul dominant care se desprinde din textul citat este de linişte.10 rânduri. Comentează. un timp suspendat. accentuând acest timp ca moment ce defineşte imaginea actuala a eului liric. dintre teluric şi cosmic. personificarea este figura de stil dominantă.

Titlul reprezentat de un singur substantiv denumeşte specia poetica care are caracter descriptiv. asupra „satului”. „haine-ntunecate”. Amurgul personificat moare. versul coşbucian susţine prin muzicalitatea lui interioară însăşi mişcarea sentimentului de linişte şi calm care evoluează spre reverie în ultima strofă. La nivelul metasememelor. al tropilor se observă transferuri semantice ale epitetelor:”roşul mac”. 8. sugerată de ultimele două versuri Şi liniştit din aripi bate/plutind tăcută-n sus. prezentă pe tot parcursul textului e sugerată de mişcarea lină. atitudinea contemplativă. descrise prin intermediul imaginilor artistice . „se-ntunecă”. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. specificp acestui poet. Prezintă semnificaţia titlului. el făcând cuvintele să sune aşa cum el doreşte. plutirea şi de armonia dintre cosmic şi terestru. La nivelul metataxelor. liniştită. Ultima strofă descrie. Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de „ornare verbis” de o delicateţe deosebită. Lumea pare împăcată cu sine şi cu eterna devenire. 9. personificărilor „din ochi clipeştencet cicioarea”. adică al figurilor de sens. echilibrul compoziţional. fixat de ritmul trohaic. Atmosfera calmă. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric. „amurgul moare”. zarea). această condiţie fiind îndeplinită de versificaţia poeziei Aceasta are o somptuozitate deosebită şi o luminozitate care se stinge treptat. anticipând imaginea naturii în amurg. armonia fiind expresii ale clasicismului. 9.al unei păsări prin structura „liniştit din aripi bate”. virtuozitatea prozodică. prin imagini vizuale şi motorii. „cred c-a obosit”. dealul. desemnând definiţia pastelului. lasând locul nopţii care învăluie întregul peisaj (imaginea vizuala ea-mbracă haine-ntunecate). „a obosit pădurea”. Caracterul de pastel este asigurat de prezenţa elementelor cadrului natural (vântul. discursul liric integrat celor trei scenarii constuind imaginea nopţii care se instalează încet asupra naturii şi a spaţiului antopic. Astfel creat. Rimele perechi produc o catifelare a tonului final. trecerea spre noapte. Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost deplin dacă poetul nu ar fi ştiut să acorde sensul cu forma. adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile ingabamentul:”vântul in grădină cătând culcuş mai bate-abia din aripI” şi inversiunea „amurgeşte zarea”. semnificatul cu semnificantul. pădurea. în relaţie cu textul citat. impresia fiind produsă şi de construcţia scurtă a versului de şapte-opt silabe. Acesta este realizat pe baza substantivului „pastel”. Întreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată de titlu. se stabileşte un raport de „mise en abime”. la toate nivelurile sincopelor: „bate-abia”.

adică al figurilor de grafie.. zilnic. Cu creştetul în nouri. o munţii mei. slut şi-omorâtor de greu. 1. în drumul către soare... Munţii mei!.infinit. 37 Scrie. Aţi spart pământul aspru ce v-a ţinut în faşe. de-al cărnii mele jug Despotic. Să mă înalţ – sălbatic. în carnea-i milenară. Ca voi. Cotropitori. Sinonime contextuale: zadarnic — inutil. să scap. Duşmani şi prieteni. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Am sângerat zadarnic.realizate cu ajutorul figurilor de stil: inversiunea roşul mac.. (Aron Cotruş. Scrie câte un sinonim contextual pentru cuvintele zadarnic şi nemărginire. Munţii) 1. nemărginirea oarbă. Explică rolul liniilor de pauză în textul poetic dat. Esenţială este comunicarea stării de spirit a eului liric. Ca dintr-o strâmtă ocnă să scap odat’ din mine: Să ies. cu privire la textul de mai jos: În frământări aprinse.. De piedica-mi de humă. 2. copleşit de farmecul sacru al naturii crepusculare. statornic curcubeu – În setea-mi de lumină. Ca voi. epiterul haine-ntunecate.. pe foaia de examen.. 2 puncte Câte un sinonim contextual pentru cuvintele „zadarnic” şi „nemărginire” este „fără rost” şi „infinit”. nemărginire . personificarea. odată. în voie. Şi aţi ţâşnit spre cer – revolte uimitoare – Să împietriţi pe veci. 2 puncte Poetul operează la nivelul metagrafelor. statornic curcubeu – ” delimitănd o explicaţie oferită citirorului prin intermediul metaforelor ce le conţin: „revolte uimitoare” şi . În coaja lui tirană. liniile de pauză din structurile „Şi aţi ţâşnit spre cer – revolte uimitoare – ” şi „ să mă înalţ – sălbatic. m-am opintit mereu. Şi străbătând.. în lupte uriaşe. Unind într-o sforţare puterea voastră toată. să fug. Cu sufletu-mi ce totul râvneşte să absoarbă.

2 puncte Drum = parcursul vieţii În acest drum al vieţii lui. Geniul este caracterizat de o imensă sete de cunoaştere. creaţia. sufletu-mi. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie.„sălbatic. setea de cunoştere fiind argumentul acestei . munţii. 4 puncte Metafora „revolte uimitoare” face referire la verticalitatea munţilor. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în poezia citată. munţii mei. pentru a atrage atenţia asupra lor. în discursul liric. În plan ideologic. 4 puncte Două structuri care exprimă. în discursul liric. ideea de posesie sunt: „al cărnii mele jug” şi „Munţii mei”. între liniile de pauză apare o metaforă a munţilor. 4 puncte Dintre temele şi motivele tradiţionalist-gândiriste cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet interbelic. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele drum şi sete să aibă sens conotativ. statornic curcubeu”. trebuie să luăm în considerare mulţi factori. dorinţă fierbinte Dorind să-şi satisfacă setea de cunoaştere a adunat o impresionantă bibliotecă conţinând numereoase volume rare. Sete = poftă. 6. anumite construcţii incidente. a întâmpinat multe obstacole. exprimă ideea de posesie: piedica-mi de humă. 4. 3. al cărnii mele jug. având un destin excepţional în comparaţie cu restul naturii. Liniile de pauză oferă o sugestie pentru ritmul şi muzicalitatea textului şi izolează. sete-mi. poziţia lor fiind superioară oricărui alt element al spaţiului terestru. Transcrie două structuri care exprimă. se evidenţiază aici tema timpului şi a orogenezei precum şi motivul munţilor şi al soarelui. Enunţuri care ilustrează sensul conotativ: Când ne alegem un drum în viaţă. 4. În prima situaţie. devenirea. 3. o metaforă a fiinţei poetice. Structuri care. Teme şi motive literare identificabile în text: setea de absolut. Substantivul „revolte” desemnează aspiraţia terestrului spre cosmic. lumina etc. iar în a doua situaţie. ideea de posesie. 5. 5. 2. această „revoltă” semnifică dorinţa eului liric de a nu se âncadra simţului comun. dorinţa şi reuşia munţilor de a se sustrage cadrului plan al teluricului pentru a-şi urmal „drumul către soare”.

Deşi Aron Cotruş este considerat un . Aici ele se asociază mai întâi imaginii munţilor.revolta" munţilor faţă de coaja tirană a pământului. Dacă în cazul munţilor exprimă certitudinea unei reunite.. Ultima strofă ilustrează puternica legătură dintre om şi natură. întărind şi încheind asemănarea dintre dorinţa şi aspiraţia eului liric spre cunoaştere şi cea a munţilor spre lumină. 4 puncte Dacă prima strofă a fost alocată evidenţierii „revoltei” munţilor şi a ascendenţei lor. plată. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre rolul verbelor la modul indicativ. certe. 8. tâşnirea munţilor spre cer îi apare eului liric ca o modalitate de a refuza captivitatea sau supunerea faţă de condiţia terestră.. m-am opintit mereu”.. Metafora revolte uimitoare defineşte poetic.10 rânduri. timpul perfect compus. în 6 .. „de-al cărnii mele jug”. să fug” face referire la acestă evadare a sufletului din trup. în trei trepte. o munţii mei.munţii mei”. timpul perfectul compus. certe. asemănate etapelor cunoaşterii.. surprinzând procesul naşterii acestora. surprind acţiuni ale trecutului./Am sângerat zadarnic. Începutul strofei si finlul acesteia validează un paralelism sintactic şi ideatic: „ca voi. incă din incpitul ei. Adjectivul uimitoare exprimă atitudinea admirativă a fiinţei poetice pentru . 8. evadare ireversibilă. 7. pentru ca apoi să se asocieze mişcărilor interioare ale eului. evidenţiată chiar prin comparaţia din primele două versuri: Ca noi. într-o construcţie cu valoare de apoziţie. Climaxul „să ies. în textul dat. de cunoaştere.. Aici ele se asociază mai întâi imaginii munţilor. timpul perfect compus. a doua strofă. Prin metafora „sălbatic. Verbele la modul indicativ. surprind acţiuni ale trecutului. în cazul fiinţei umane surprind certitudinea unui eşec. pentru ca apoi să se asocieze mişcărilor interioare ale eului. în cazul fiinţei umane surprind certitudinea unui eşec. statornic curcubeu” este enunţată condiţia superioară a eului liric obţinută prin satisfacerea „setei sale de lumină”. Astfel. prin comparaţia „ca voi.. să scap. m-am opintit mereu. care dimpotrivă este privit ca un obstacol. „ca dintr-o stâmtă ocnă să scap odat’ din mine”. ultima strofă. surprinzând procesul naşterii acestora. într-o mişcare ascensională. Această evoluţie se referă şi se datorează spiritului şi nu trupului. încheiate. este o alăturare a destinului muntilor şi cel al eului liric. o munţii mei. Comentează. 6. munţii şi surprinde o caracteristică a materiei personificate. 7. 4 puncte Verbele la modul indicativ.frământări. într-o mişcare ascensională. Dacă în cazul munţilor exprimă certitudinea unei reunite. încheiate.

să fug”. un termen de comparaţie. La nivelul metataxelor. Titlul numeşte simbolul central al poeziei. cu privire la textul de mai jos: Şi de pe vârf de munte mă voi sui pe-un nor. „m-am opintit mereu”. adică al figurilor de construcţie sinctactică sunt uşor identificabile ingambamentul:”de al cărnii mele jug despotic. Chiar dacă iniţial titlul poate sugera un pastel. Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de „ornare verbis” de o delicateţe deosebită. „pământul aspru”. 9. slut” şi inversiunea:”statornic curcubeu”. o zi de-adio. construind imaginea munţilor şi enunţând dorinţa eului liric de cunoaştere prin asemănarea aspiraţiilor sale cu înalţimea munţilor ce „doresc să atingă soarele”. în relaţie cu conţinutul se dezvăluie caracteristicile meditaţiei pe tema destinului individual. Întreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată de titlu. în relaţie cu textul citat. Acesta este realizat pe baza substantivului articulat „munţii”. adică al figurilor de gândire se validează pezenţa climaxului: „să ies. adică al figurilor de sens. care relevă multiple asemănări cu propria fiinţă. specifică acestui poet la toate nivelurile textului. Astfel. cutremurată va fi. Principala similitudine rezidă în forţa care îi propulsează spre libertate şi spre lumină. Zi grea. de factură expresionistă. de tine. se stabileşte un raport de „mise en abime”. iar la nivelul metalogismelor. La nivelul metasememelor. procedeu extins la întreaga poezie. trăirile pe care le exprimă sunt. metaforelor: „revolte uimitoare”. fâşii voi deslipi-o. personificărilor: „(munţii) aţi ţăşnit” şi comparaţiilor: „ca voi. discursul liric integrat celor două strofe. Munţii sunt. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric.poet tradiţionalist. o munţii mei. să scap. la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopelor: „va ţinut in faşe”. pentru poet. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. m-am opintit mereu”. mai degrabă. Când inima-mi. pe foaia de examen. Prezintă semnificaţia titlului. revolta cunoscând o gradaţie ascendentă desfăşurată intre începitul şi finalul poeziei. al tropilor se observă transferuri semantice ale epitetelor: „frământări aprinse”. zilnic. eul liric doreşte să scape de cătuşele trupului şi să devină spirit pur. intregul conţinut ideatic fiind irizat smantic de semul conţinut în titlu. 38 Scrie. Astfel. 9. desemând cea mai înaltă formă de relief asociată in acelaşi timp aspiraţiilor eului liric. .

tristă. pe creştete de hău. Sinonime contextuale pentru cuvintele: amară . pământ rătăcitor. având ca rezultat la nivel stilistic potenţarea expresivităţii. frumoasă lume. frumoasă lume. dureroasă. azur albastru. . să-mi pari o piatră seacă”.Amară frumuseţe. Voi sfărâma sub pleoapă tot spaţiul din jur Şi-mi voi culca suspinul pe norul meu: şalupă Ritmată de arhangheli. 3. Menţionează câte un sinonim contextual pentru cuvintele amară şi azur. Expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul inimă: a-şi deschide inima. Mă va-nvăli. 2. 1. cu mâna pe inimă. la proră şi la pupă. Desmărginire) 1. să-mi pari o piatră seacă Scăpând rostogolită spre-adâncuri fără fund. 2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. Despovărat de zgura părerilor de rău. Explică utilizarea virgulelor în versul „Iar tu. explicaţie şi detaliere a pronumelui personal „tu”. de inimă albastră etc. Virgulele marchează izolarea sintagmei în cazul vocativ de restul enunţului. „tristă” respectiv „aur”. a pune la inimă. adică al figurilor de grafie. „văzduh”. 2. 2 puncte Un sinonim contextual pentru cuvintele „amară” şi „azur” este „dureroasă”. Iar tu. Cu aripile vâsle prin valul de azur. 2 puncte Două expresii care conţin inimă sunt: „a avea inimă de piatră” şi „a fi un om fără inimă”. spumoasă. Oceane de văzduhuri s-or lumina rotund Prin stele-arhipelaguri şalupa mea să treacă. virgulele din structura „Iar tu. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul inimă. (Nichifor Crainic. O pretutindenească vibrare de lumină Şi m-oi topi în boare de muzică divină. limpede. 3. frumoasă lume. să-mi pari o piatră seacă” izolând o apoziţie.

prezent în text. în imaginaţia poetică. Prezenta eului liric în textul dat este marcată prin pronume de persoana întâi singular (mă. 4 puncte Verbele la viitor „mă voi sui”. Precizează un simbol literar. 5. se evidenţiază aici tema naturii. prin verbe de persoana întâi singular (mă voi sui. precum şi prin cuvinte şi figuri de stil care exprimă intensitatea trăirilor (zi grea. moi topi). 4 puncte Un simbol literar.4. 5. reprezentată prin validarea funcţiei conative a comunicării. în textul citat. m-). Numeşte două teme/ motive literare prezente în poezie. „voi sfărâma”. voi sfărâma. de teluric. meu). Teme şi motive literare prezente în poezie: zborul. 6. suspinul). 4. 6. 4 puncte Prezenţa eului artistic. Siguranţa care se simte în tonul eului liric dă impresia că aceste lucruri se desfăşoară deja în faţa acestuia. „m-ai topi” şi de sistemul pronominal al persoanei I. Interpretează semnificaţia verbelor la timpul viitor. -mi. pronumele „mă” şi adjectivele pronominale „mi” şi „meu”. eliberare înţeleasă ca o formă de dezmărginire. distanţa dintre idei şi concretizarea lor fiind una infimă. cosmosul. pe care îl consideri esenţial în transmiterea mesajului acestei poezii. „mă va-nvăli” exprimă concepţiile eului liric dupa moarte. inima-mi. voi deslipi. 4 puncte Dintre temele şi motivele tradiţionalist-gândiriste cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet interbelic. moartea. prezent în text. Verbele la timpul viitor semnifică trăirea anticipată. esenţial în transmiterea mesajului . adjectivele pronominale posesive (mea. al desprinderii de lumea terestră. vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar. eveniment ce va urma negreşit. lumina. Pe de altă parte. instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistem verbal al persoanei I: „mă dezlipi”. iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul oceanului şi al arhanghelului. prin sistemul pronominal al presoanei a II-a: „de tine”. „tu”. pământul. 7. prezenţa acestui enunţător liric subiectiv la nivelul textual se validează şi prin prezenţa instanţei referenţiale identificată în „frumoasa lume”. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. a sentimentului morţii. „voi sfărâma”.

9. se stabileşte un raport de „mise en abime”. ale retragerii în spaţiul securizant al cosmosului. a doua şi a treia prezentând drumul dintre cele două lumi. fiind şters.10 rânduri. ea este deplină. Dacă până aici. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. „pe creştete de hău” – metaforă ce simbolizează infinitul necunoscut din jur. Muzica divină aminteşte cititorului de fermecatoarea muzică platoniciană a sferelor. în legatură cu textul dat. desemănd dorinţa eului liric de rupere a limitelor spaţiale şi de depăşire a condiţiei umane prin moarte. Această „vibrare de lumină” personificată de verbul „va-nvăli” creează cadrul acestei lumi. eul liric simţindu-se „despovărat” de acestea. Comentează. Acesta este realizat pe baza substantivului „dezmărginire”. având un rol catartic. un derivat adjectival de la adverbul de loc. rupt de lumea materială ce . la proră şi la pupă este despovărată de zgura părerilor de rău. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric. De mare efect artistic este şi cuvântul inventat de poet. în care aceste concepţii negative nu îşi au locul. simbloizat prin metafora: „zgura părerilor de rău”. Întreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată de titlu. în 6 . Ultima strofă a poeziei surprinde imaginea contopirii cosmice a fiinţei cu vibrarea de lumină şi boarea de muzică divină. epitetul ornant „divină” trădând sorgintea paradisiacă a acestei lumi. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. prin care se accentuează senzaţia infinitului şi a eternităţii. ultima strofă. ultima strofă descrie sfârşitul călătoriei cu „norul şalupă”. 7. construind imaginea unui eu detaşat. discursul liric integrat celor patru strofe. răul. 8. purtată de arhangheli pe „oceane de văzduh” şi pătrunderea în lumea spirituală. Verbul „m-oi topi” reliefează integrarea eului în această lume. cât şi una auditivă. deoarece presupune comuniunea fiinţei cu divinitatea şi cosmosul. aici. metafora „în boare de muzică divină” creând atât o imagine tactilă. la care se poate adauga şi cel al muzicii divine. Această contopire se realizează şi în planul ideilor. Motivează titlul poeziei. în mod special prin imaginile vizuale pe care le creează. Limbajul poetic este foarte sugestiv. Mesajul poeziei se conturează mai expresiv prin prezenţa simbolului literar al arhanghelului. 8. Viziunea care se conturează în finalul poeziei are toate componentele recuperării paradisului.acestei poezii. Călătoria morţii cu şalupa ritmată de arhangheli. pretutindenească. lumina era vagă. „oceanuri s-or lumina”. specific tradiţionaliştilor ortodoxişti este simbolul pământului. 4 puncte Dacă prima strofă face referire la părăsirea lumii reale. într-o lume a luminii.

adicp al figurilor de sens. călătoria cosmică şi contopirea în boarea de muzică divină sunt forme ale depăşirii limitelor terestre. semnificatul cu semnificantul. La nivelul metaplasmelor. Viziunea asupra morţii ca o contopire cosmică este specifică poporului român. La nivelul metataxelor. La nivelul metasememelor. semnificând moartea. Mânând în turme zei. menandri. cu privire la textul de mai jos: Cum roade visul firea cea aeve Cu fiecare noapte mai adânc. impresia fiind produsă şi de construcţia lungă a versului de treisprezece silabe. pe foaia de examen. la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopelor:”o zi de-adio”. parcurgănd drumul între cele două lumi. „pământ rătăcitor”. al tropilor se observă transferuri semantice ale epitetelor: „amară frumuseţe”. procedeu extins la nivelul întregii poezii. Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost deplin dacă poetul nu ar fi ştiut să acorde sensul cu forma.pătrunde treptat în lumea spirituală. această condiţie fiind îndeplinită de versificţia poeziei. 39 Scrie. Fără a neglija durerea specific umană cauzată de moarte. adică al figurilor fonice se remarcă prezenţa aliteraţiei consoanei „v”: „vâsle prin vavul de azur”. sugerând sunetul lin al vâslelor ce rup valurile calme ale unei ape. această zi grea/ zi de-adio primeşte conotaţiile seninătăţii datorate eliberării de mărginirea şi de efemeritatea condiţiei umane. 9. adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile ingambamentul:”şalupă ritmată de arhangheli” şi inversiunea: „frumoasă lume”. metaforelor: „norul meu: şalupă”. Astfel. Astfel creat. „o zi de-adio”. Aceasta are o sumptuozitate deosebită şi o luminozitate care sporeşte treptat.* eve* . fiind sublim exprimată în balada Mioriţa. Rimele îmbrăţişate produc o catifelare a tonului final. el făcând cuvintele să sune aşa cum el doreşte. „oceane de văzduhuri”. versul susţine prin muzicalitatea lui interioară însăşi mişcarea sentimentului de linişte şi calm care evoluează spre împlinire în ultima strofă. Înălţarea. adică al figurlor de gândire se validează prezenţa alegoriei. Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de „ornare verbis” de o delicateăte deosebită. fixat de ritmul amfibrah. La nivelum metalogismelor. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. „s-or lumina”. aceasta fiind o alegorie a morţii. ale intrării în eternitate prin despărţirea de pământul rătăcitor. „m-oi topi”. specifică acestui poet la toate nivelurile textului. Titlul Desmărginire are valoarea unei metafore a morţii. „stele-arhipelaguri”.

un vers care conţine un adjectiv cu valoare expresivă. în consecinţă. Carnetul de elev este o oglindă a performanţelor la învăţătură.Şi cavaleri cu lire la oblânc. de a reduce numărul de silabe pentru păstrarea măsurii versurilor. Sensul denotativ şi sensul conotativ al cuvântului oglindă: Femeia îşi aranja părul. să-nţeleg Ori şuieră preziceri şi colinde Să fie iarnă pentr-un ev întreg. oglinda. (Leonid Dimov. Scrie câte un sinonim contextual pentru cuvintele jale şi năluci. 4 puncte 4.fantasme. 2 puncte 2. durere. – (aici) femei 1. Nu mă lasa. Explică utilizarea cratimei în structura „să-nţeleg”. Adjectiv cu valoare expresivă din a doua strofă a poeziei: Cum creşte . Spre specii calde. f. 2 puncte 1. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. Cum nasc apoi năluci în cavalcade Gonind uşor spre porturi sidefii. Cum se lipesc cu toţii de oglindă Să treacă dincolo cât mai curând. de umeri mă cuprinde. – pesonaje mitologice * eve. suferinţă. Cum creşte jalea-n tagma suferindă A chipurilor în amurg plăpând. Şopteşte-mi vorbe clare.m. iluzii. s. 3. populând estrade La circul interzis pentru cei vii. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra sensul denotativ şi sensul conotativ al cuvântului oglindă. 5. Teme şi motive literare prezente în poezie: moartea. de a semnala pronunţarea legată a celor două cuvinte şi. s. 4. 2 puncte 3. Sinonime contextuale pentru cuvintele:jale — tristeţe. visul. Transcrie. din a doua strofă. privindu-se. amurgul. 2.în oglindă. 4 puncte 5. Să fie iarnă) * menandri. năluci . Cratima în structura să-nţeleg are rolul de a marca lipsa vocalei î. fantome.

a existenţei nocturne în opoziţie cu cea diurnă. Mesajul poeziei se centrează asupra ideii de ruptură între vis şi realitate. a iubirii protectoare. A chipurilor în amurg plăpând.10 rânduri. 4 puncte 8. este dată de imaginarul poetic halucinant. să-nţeleg/ Ori şuieră preziceri şi colinde/ Să fie iarna pentrun ev întreg. în relaţie cu textul poeziei. Iarna este metafora dorinţei de oprire a timpului şi de păstrarea a vârstei în care fiinţa trăieşte fascinaţia poveştilor. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. 7. 9. trăsătură definitorie a neomodernismului. noaptea şi planul oniric sugerează şi o altă dimensiune a lumii. mă cuprinde. neobişnuit. sugerează metaforic discrepanţa dintre realitate şi vis. de invazia imaginilor poetice care nu se supun logicii realului. la circul interzis pentru cei vii. Prezintă semnificaţia titlului. calde. a copilăriei. a iubirii: Nu mă lăsa. răspunsul la fiecare dintre următoarele . precum şi prin adresarea directă folosind verbe la persoana a doua singular (nu mă lăsa. / şopteştemi vorbe clare. prin verbe de persoana întâi singular (să înţeleg). şuieră). în 6 . mi). precum şi de prezenţa unor motive poetice situate în contexte echivoce. acvatice.jalea-n tagma suferindă. prezentă în textul dat. şopteşte-mi. Comentează. Titlul Să fie iarnă are valoarea unei meforei-simbol pentru lumea imaginaţiei şi a visării. a visului. estrada imaginaţiei fiind interzisă celor care nu pot oglindi lumea prin forţa visului şi a imaginaţiei. ambiguitate. într-un dialog deschis cu orizontul de aşteptare al cititorului. 6. Visul care roade. Ambiguitatea limbajului poetic. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 4 puncte 9. deci mai multe interpretări. Verbul la modul conjunctiv are valoare imperativă şi exprimă dorinţa eului liric pentru oprirea timpului şi a existenţei în lumea visului. ideea/ o idee poetică identificată în textul dat. permiţând mai multe coduri de lectură. Se generează astfel un text poetic în care fantasmaticul se învecinează cu simbolicul. ţinând cont de faptul că poetul asociază. sporind suferinţa celor condamnaţi să trăiască doar în dimensiunea realului. reflexivitate). moartea cu spaţiile sidefii. 8. ianta 040 40 Scrie. pe foaia de examen. de umeri mă cuprinde. În codul ambiguu al poeziei neomoderniste. 4 puncte 7. Primele trei strofe ale poeziei conturează o lume a imaginaţiei. Lumea de năluci concurează existenţa reală. sugestie. posibilitatea de a accede la tainele morţii. 4 puncte 6. Prezenţa eului Uric în textul dat este marcată prin pronume de persoana întâi singular (mă.

... s.. Ah... cornişa unui acoperiş.firide etc.. 2 puncte 3..... sărac lipit pământului. cu privire la textul de mai jos: Meşterul.... Transcrie.... Într-o zi.. două cuvinte care aparţin câmpului semantic al arhitecturii... (Ştefan Augustin Doinaş. streşini şi firide. 2 puncte 2... sihastră. Expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul pământ: a-l înghiţi pământul. linge glezna pietrelor.. Explică utilizarea virgulei în versul „Ah... iedera-ncerca fără de spor să i se-nfăşoare pe picior.. 1.... sfioasă şi firavă. mişcă braţe gingaşe. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul pământ... arhitravă. deschide nişte oarbe... asemeni unei coloane. o intrare etc. 2. 2 puncte 1.... suind cu soarele pe dungi. 3...cerinţe....f.. la capătul pământului etc. pântece de noi cariatide* şi. . .... zâmbindu-i. stropit pe mâini cu var.. din textul dat.... Virgula din versul citat izolează o interjecţie cu valoare exclamativă de restul enunţului.. Iedera îndrăgostită) * arhitravă... prelungi.. Iat-o: frunză palidă. de-atunci şuvoaie-ntregi de clipe şi-au vărsat luminile în vânt! Iedera-mbătată de cuvânt muşca zidul nalt ca să nu ţipe şi mereu..f. el i-a spus: – Vrei să stăm de vorbă? Vino sus. – element de construcţie caracteristic arhitecturii clasice * cariatidă... se alintă seara sub fereastră. înalţa coloane şi-arhitravă*. de-atunci şuvoaie-ntregi de clipe"... – statuie reprezentând o femeie care susţine. s. mereu îşi ia avânt. Zgribulită-n cuibul ei amar de pământ. Două cuvinte care aparţin câmpului semantic al arhitecturii: coloane.

ambiguitate. certifică autenticitatea ideilor. pântece de noi cariatide. prezentul este utilizat ăn replica meşterului. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. Comentează. sihastră. ca mod verbal durativ. se desfăşoară încă. dată prin destin. Ascensiunea spre înalt. ideea poetică/ o idee poetică centrală. reflexivitate). Palidă şi sihastră. 4 puncte 4. În prima secvenţă. aspiraţia spre ideal etc 5. care să conţină un epitet dublu. sugestie. surprinsă într-un efort solitar aşadar. Scrierea cu litera mică la începutul unor versuri ţine de recuzita modernistă de organizare grafică a discursului liric şi se asociază tehnicii ingambamentului . 7. Indicativul verbelor la trecut asigură. streşini şi firide. fiinţa se înalţă şi îşi deschide noi perspective: deschide/ nişte oarbe. în imagini simbolico-descriptive. construcţia. În cuprinsul acestei secvente. înălţarea. Structura care conţine epitet dublu: frunză palidă. Explică semnificaţia alternării modurilor şi a timpurilor verbale. în 6 . respectiv. 4 puncte 9. prezentul indicativului punctează momentele care. care exprimă. În textul citat.continuarea unei idei în versul următor. pentru a se reedita astfel tensiunea momentului. al imaginilor artistice. al asocierilor inedite de termeni sau al alegoriei. o personificare. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. este construit mesajul. sugestia vizează mai ales dimensiunea alegorică a textului: iedera este simbolul prin care este sugerată . căutarea idealului şi drumul către acesta sunt ilustrate prin imaginea iederei personificate.10 rânduri. în timp ce conjunctivul e utilizat pentru a exprima dorinţa (să i se-nfăşoare). continuitatea efortului iederei de a se înălţa 8. Ultimele versuri surprind. efortul acesteia de a se ridica la altă condiţie decât cea telurică. 9. Într-o notă alegorică. identificată în textul dat. dominant este trecutul. poezia se centrează asupra ideii efortului fiinţei de aşi depăşi condiţia. în fragmentul dat. 4 puncte 7. 4 puncte 6. Transcrie câte un vers/ o structură. textul este împărţit în două secvenţe. În a doua secvenţă. Din punctul de vedere al timpurilor verbale. 4 puncte 8. Teme şi motive literare prezente în poezie: creaţia. 6. Motivează scrierea cu literă mică la începutul unora dintre versurile poeziei. Structură care conţine o per-sonificare: se alintă seara sub fereastră. după replica meşterului. prin care se ilustrează evenimente şi stări afective deja datate. Sugestia este caracteristică limbajului poetic prin care. cu ajutorul simbolurilor.4. 4 puncte 5. Acelaşi rol îl are acum şi gerunziul suind. prezentă în textul dat.

nici crinii-orgolioşi ce ţi-au întors spre tine-nfioratele petale nici apele. 2 puncte 2. 2 puncte 3. Explică utilizarea cratimei în structura „nu-ţi va păstra”. criniiorgolioşi 5. .Sinonime contextuale: mlădios . Cratima separă două părţi de vorbire diferite. (Ştefan Augustin Doinaş. fugarnice cristale. 2. a plăsmui .aspiraţia spre înalt a fiinţei umane. Menţionează două teme/ motive literare. 3. creaţia etc. 41 Scrie. hrănindu-se cu aşteptări mereu: nimic din tot ce-a plăsmuit natura nu-ţi va păstra fiorul şi măsura mai credincioase decât versul meu. cu privire la textul de mai jos: Nici pasărea sub domuri vegetale. Structuri care conţin imagini ale naturii: trestia cu mlădiosu-i tors . Scrie câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor mlădios şi a plăsmui. Alcătuieşte un enunţ în care cuvântul apă să aibă sens conotativ. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. nici trestia cu mlădiosu-i tors. în care anii tineri ţi i-ai stors. 4. Teme şi motive prezente în poezie: natura. 4 puncte 4. pe foaia de examen. marchează căderea literei î. 4 puncte 5.graţios. Enunţ cu sensul conotativ al cuvântului apă: În ochii ei se vedeau apele tulburi ale tristeţii. iubirea. ca tine. nici stalactita palidă ce creşte. 2 puncte 1.. nici firele pe care-ades le-ai tors sunându-le cu degetele tale.a crea. îngereşte. Nimic) 1. prezente în textul dat. nevăzută. Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conţin imagini ale naturii. semnalează rostirea legată a celor două cuvinte şi păstrează măsura şi ritmul versului.

6. ci este însăşi creaţia. asigurând astfel fluenţa discursului liric. pe foaia de examen. punând mâna la ochi. reflexivitate). prezentă în textul dat. 8. în cele două catrene şi în prima terţină. sacralizat prin puritatea sa şi prin capacitatea de regenerare. prin sintaxa poetică. Fiinţa iubită este integrată unei naturi ocrotitoare. 9. scrierea cu literă mică este asociată cu tehnica ingambamentului . prin imagini artistice. Tema iubirii este dezvoltată gradat. 7. Motivează scrierea cu literă mică la începutul unora dintre versurile poeziei. dar şi prin gradarea ascendentă a tensiunii lirice.10 rânduri. că aş vrea să fii întotdeauna a mea… . 4 puncte 7. Iubita-muză nu e parte a creaţiei. care se rezolvă liric în ultima terţină: singura formă de păstrare a inefabilului iubitei este topirea ei în versul nemuritor. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă a textului dat. prin succesiunea de imagini vizuale şi prin figurile de stil. cât şi prin modul particular al fiecarui poet de a folosi materialul lexical al limbii. domurile vegetale trimit înspre codru. iubirea şi creaţia. prin topică. sugestie. Metafora domuri vegetale surprinde plastic imaginea unei naturi sacralizate. ideea/ o idee poetică identificată în textul dat. Caracteristică a liricii moderniste şi neomoderniste. cu privire la textul de mai jos: Astăzi.continuarea ideii unui vers în versul următor. fapt care ar justifica asocierea ei cu natura. Expresivitatea se realizează aici prin construirea imaginii iubitei pornind de la negarea a ceea ce nu o cuprinde. În asociere cu motivul păsării. prin utilizarea repetată a adverbului nici. diferită de cea a limbajului uzual. pe care tot ea o generează. punctuaţie şi prozodie. ca spaţiu ocrotitor. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. Expresivitatea se realizează atât prin figuri de stil. în 6 . prin asociere cu tema naturii. în ultimă instanţă. căreia îi împrumută farmecul său şi pe care o înnobilează prin gratiozitate. Mesajul poetic se construieşte în jurul a două teme majore ale liricii universale. 4 puncte 9. 42 42 Scrie. Totuşi. prin eternitatea sa. ambiguitate. Comentează. idei concentrate. Expresivitatea se referă la capacitatea limbajului poetic de a exprima întro manieră plastică. 4 puncte 6. m-am gândit că eşti frumoasă. prezenţa repetitivă a adverbului nici dezvoltă o tensiune crescândă. că te iubesc. 4 puncte 8. cu maximă încărcătură afectivă şi subiectivă.

. cu toate că în definitiv n-ai făcut decât să mă săruţi. Banală) 1. Teme şi motive literare prezente în text: iubirea. 2 puncte 2. detest. gândul necontinuat în exprimare directă. Epitetul dublu (gândul) cuminte şi firesc înscrie trăirea eului poetic în sfera raţionalului şi a banalului. 4. ochiul magic al cerului. 4 puncte 5. mă las hipnotizat de lumina lunii. interiorizarea eului liric. iubite: eşti frumoasă.. 4 puncte 4. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor firesc şi urăsc. Explică utilizarea punctelor de suspensie în versul „că aş vrea să fii întotdeauna a mea. Am plecat apoi cu tine prin viaţă – desigur. Enumeraţia (m-am gândit) că eşti frumoasă. deşi faptul că te iubesc îmi apare evident.. că te iubesc/ că aş vrea exprimă acumularea de sentimente şi de idei care circumscriu sfera gândirii şi a dorinţei. Singur.Şi gândul mi se părea cuminte şi firesc. sugerând lipsa dimensiunii fascinante a magiei iubirii. Transcrie un vers în care apare o imagine a femeii iubite. 2. în noapte. sărutul. 2 puncte 3. urăsc . 4 puncte 6. prezente în textul dat. 6. rămas doar în imaginaţie.. totul e roz şi plin ca în literatură sau ca într-un refren de tangou… În clipa asta ţi-am simţit buzele pe gură… Cu toate că eşti frumoasă. Menţionează două teme/ motive literare. ţi-am simţit buzele. nu ştiu de ce te urăsc în acest moment… (Geo Dumitrescu. Enunţuri cu sensul conotativ al cuvintelor mână şi ochi: Salvarea celebrului alpinist în urma accidentului a fost mâna destinului. 3.”. 2 puncte 1. Structuri care conţin imagini ale femeii. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în prima strofă. . Sinonime pentru sensul din text al cuvintelor : firesc . 5. marchează o întrerupere a discursului poetic. Punctele de suspensie din versul că aş vrea să fii întotdeauna a mea. femeia.normal. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele mână şi ochi să aibă sens conotativ.resping. obişnuit.

4 puncte 7. şi nu trăire unică. totul e roz şi plin) ca în literatură/ sau ca într-un refren de tangou plasează trăirea şi sentimentele în sfera convenţionalului romantic. Literatura şi tangoul primesc semnificaţia unor tipare limitative. în 6 . în relaţie cu textul poeziei date. Comentează. Pronumele şi verbele din structurile citate se constituie în mărci lexico-gramaticale ale eului poetic. ca într-un joc al apropierii şi al respingerii. înălţătoare. cu privire la textul de mai jos: De mult mă lupt cătând în vers măsura. fapt demonstrat de prezenţa unor cuvinte şi sintagme care circumscriu sfera complexă a acestui sentiment: te iubesc. banalizat şi lipsit de intensitatea farmecului autentic. Distanţa temporală exprimată prin adverbul astăzi şi sintagma în acest moment este distanţa dintre gând şi simţire. dintre m-am gândit şi te urăsc. Ce plină e ca toamna mierea-n faguri. Ca s-o aştern frumos în lungi şiraguri. Ce fără piedici trec sunând cezura*. aş vrea să fii întotdeauna a mea. în ciuda evidenţei faptului că te iubesc. datorită discrepanţei dintre gândire şi simţire. dintre dorinţă şi trăire. Dimensiunea subiectivităţii. eşti frumoasă.10 rânduri.7. Poezia se construieşte ca un monolog liric adresat iubitei. 43 Scrie. care provoacă respingere. confesiunea adresată. Prezintă semnificaţia titlului. identificabile în textele care se încadrează în categoria lirismului subiectiv. Ca sentiment contradictoriu. Comparatia (desigur. Strofa a doua a textului poetic constitute o descriere a călătoriei prin viaţă a cuplului de îndrăgostiţi. Sentimentul iubirii devine dramatic. iubirea fiind resimiţită mai degrabă ca o capcană a banalului şi nu ca o trăire care singularizează prin inedit. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. precum şi prezenţa mărcilor eului liric conferă textului caracterul de poezie lirică. 8. Epitetele roz şi plin sugerează trăiri romantice. pe foaia de examen. ca o eliberare de convenţii. 9. Ce aspru mişcă pânza de la steaguri Trezind în suflet patima şi ura – Dar iar cu dulce glas îţi împle gura . 4 puncte 9. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. banalizate. prin evidenţierea a două trăsături identificate în textul citat. Ilustrează conceptul poezie lirică. strofa a doua. să mă săruţi. 4 puncte 8. Titlul poeziei Banală defineşte o ipostază a iubirii convenţionale. iubirea stă sub semnul incertitudinii.

– picior metric al versului. iubirea etc. Transcrie două structuri/ versuri care conţin imagini artistice ale „iambului”. ruşinos. mai blând şi pudic. 4 puncte 5. Teme şi motive literare identificabile în text: poezia. Punctele de suspensie au rolul de a sugera o pauză în discurs. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele gură şi toamnă să aibă sens conotativ. creaţia. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă. a intrat în gura lumii. 2 puncte 3. care împarte versul în părţi de obicei egale (emistihuri). . necesară pentru înţelegerea ezitării poetului şi pentru asimilarea ideii şi a stării de spirit de către cititor. Enunţuri cu sensul conotativ al cuvintelor: După acea ispravă. trezind. mai blând şi pudic etc.sfios. Sinonime contextuale: timid. 6. Iambul) * cezură. al undei şopot. 4. 3.f. 2 puncte 2. iar a doua accentuată 1. prezente în textul dat. Explică utilizarea punctelor de suspensie în versul „Aceste toate singur nu le judec…”.Atunci când Amor timid trece praguri! De l-am aflat la noi a spune n-o pot. Puternic iar – de-o vrea – e pururi iambul*. 4 puncte 6. De poţi s-auzi în el al undei şopot. provocând. 4 puncte 4. s. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor timid şi trezind. pentru a uşura recitarea şi a susţine cadenţa * iamb. 5. Imagini artistice ale iambului : mierea-n faguri. (Mihai Eminescu. s. 2. mai plin. – pauză ritmică înăuntrul unui vers. 2 puncte 1.m. În toamna vieţii. omul are altă perspectivă asupra timpului. compus din două silabe. Comparaţia plină e ca toamna mierea-n faguri este foarte sugestivă. De e al lui cu drept acest preambul – Aceste toate singur nu le judec… Dar versul cel mai plin.deşteptând. Menţionează două teme/ motive literare. în prozodia modernă prima silabă fiind neaccentuată.

precum şi cea a belşugului. Marea calitate a acestui ritm este aceea de a putea îmbraca în forma poetică tonalităţi foarte diferite. Subiectivitatea textului este prezentă atât la nivel lexico-gramatical. Ortografierea cu majusculă a substantivului Amor trezeşte cititorului imaginea angelică a micului săgetător de inimi. Caracterul confesiv al discursului poetic poate fi adăugat ca argument al faptului că Iambul este o poezie ilustrativă pentru lirismul subiectiv. idei concentrate. prin muzicalitatea sa. Metafora pânza de la steaguri se asociază prin imaginea vizuală. adesea antitetice. presupune măiestrie desăvârşită. Comentează. culoarea. prin utilizarea piciorului metric . Al doilea catren al sonetului se referă în mod special la capacitatea iambului de a trezi.poeziei avântate. Expresivitatea se realizează atât prin figuri de stil. în 6 . ci şi afectiv: De mult mă lupt căutând în vers măsura. oferind în acelaşi timp un larg potenţial expresiv. ale poetului. expresivitatea se realizează în primul rând la nivel prozodic. 7. Asupra măsurii versului se transferă atribute ale mierii: dulceaţa. prezentă în textul dat. 8. sugestie. căci pătrunde discret în iatacuri. 9. Prezintă două elemente prin care se realizează subiectivitatea în textul dat. în mod particular modul în care iambul. 4 puncte 7. căruia i se potriveşte epitetul timid. prin imagini artistice. diferită de cea a limbajului uzual. Expresivitatea se referă la capacitatea limbajului poetic de a exprima întro manieră plastică. reflexivitate). 4 puncte 8. cât şi prin modul particular al fiecarui poet de a folosi materialul lexical al limbii. care să poată limita şi ordona sentimentele puternice. iar epitetul dulce glas evocă muzicalitatea suavă. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. printr-o mărturisire care îl implică nu numai intelectual. ambiguitate. Epitetul verbului aspru mişcă sugerează gravitatea tonului. cât şi la nivel ideatic. În cazul poeziei de faţă. dar şi de a transpune în poezie tema iubirii. prin topică.deoarece realizează o imagine sinestezică.10 rânduri. prin sintaxa poetică. consistenţa. Determinarea temporală (toamna) amplifică sugestia cromatică. sentimente puternice ca patima şi ura. rigurozitate. Poezia are ca temă valoarea estetică a creaţiei artistice. delicată. Eul poetic îşi face explicit simţită prezenţa încă din primul vers. dinamică . ca picior metric. punctuaţie şi prozodie. Prezenţa persoanei a doua în discurs sugerează caracterul de artă poetică al acestui sonet prin care este exprimată căutarea unei forme restrictive. tumultuoase. 4 puncte 9. cu maximă încărcătură afectivă şi subiectivă. ideea/ o idee poetică identificată în textul dat.

3. pentru a grada tensiunea lirică.luminoasă. 2 puncte 1. Deasupra-mi crengi de arbori se întind. vb. 2.devenit temă a textului. cu mâna ta cea fină În val de aur părul despletind. contribuind la păstrarea ritmului poeziei şi la sporirea muzicalităţii textului. – a se ridica 1. Explică utilizarea cratimei în structura „sufli-n lumânare”. cu privire la textul de mai jos: Stau în cerdacul tău… Noaptea-i senină. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele a bate şi întuneric să aibă sens conotativ. mişcă — clatină. subiectul. Sinonime pentru sensul din context al cuvintelor: senină . este plasat pe ultima poziţie. în care. 2 puncte 2. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. iambul. Alături de nivelul prozodic. 44 44 Scrie. pe foaia de examen. asupra sa. un exemplu constituindu-1 ultima strofă. Stau în cerdacul tău…) * a se ardica. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor senină şi mişcă. astfel. Desfaci visând pieptarul de la sân. L-ai aruncat pe umeri de ninsoare. accentul căzând. tulbură. Crengi mari în flori de umbră mă cuprind Şi vântul mişcă arborii-n grădină. În întuneric ochii mei rămân. (Mihai Eminescu. Încet te-ardici* şi sufli-n lumânare… Deasupră-mi stele tremură prin ramuri. Ai obosit. la nivel sintactic se remarcă topica. Ş-alături luna bate trist în geamuri. Cratima din structura sufli-n lumânare are rolul de a reduce numărul de silabe. Dar prin fereastra ta eu stau privind Cum tu te uiţi cu ochii în lumină. clara. 2 puncte .

conturează legătura dintre iubire şi natură. prin fereastră. iubirea devine un sentiment pur. 5. 4 puncte 8. eliberat de limitele strâmte ale odăii şi proiectat în dimensiunea nemărginită a universului cosmic. 4 puncte 4.. 6. de aceea contemplarea gesturilor ei diafane este mai fascinantă chiar decât a planului celest. 4. precum şi fascinaţia fiinţei poetice îndrăgostite. strofa a doua. 4 puncte 7. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă. cât şi chipul fiinţei adorate. Umbra întunericului contrastează cu luminozitatea celestă. Epitetul (mâna ta) cea fină şi metafora În val de aur (părul despletind) surprind delicateţea şi voluptatea femeii. sugerând descătuşarea imaginaţiei şi proiecţia cosmică a acesteia. 9. în camera iubitei. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. Titlul poeziei Stau în cerdacul tău. Aflat în cerdac şi privind.3. 7. Doar speranţa luminează în întunericul fiinţei mele. cu mâna ta cea fină / În val de aur părul despletind. Enunţuri cu sens conotativ pentru cuvintele a bate şi întuneric: Am bătut la poarta vieţii şi s-a deschis cutia Pandorei. prezentă în textul dat. plin de visare şi de melancolie. eul poetic este fermecat de peisajul naturii şi de frumuseţea femeii: Dar prin fereastra ta eu stau privind. Teme şi motive literare prezente în textul dat: natura. Ochiul poetic contemplă atât noaptea. în relaţie cu textul poeziei date. Conjuncţia adversativă care introduce strofa a doua sugerează că farmecul iubitei este superior celui al naturii./ Ai obosit. noaptea. Situată sub semnul privirii. Natura şi iubirea sunt două teme specifice liricii eminesciene. mâna ta cea fină. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. luna. 4 puncte 5. reflexivitate). ambiguitate. Prezintă semnificaţia titlului. în 6 . 4 puncte . Gesturile fiinţei iubite descriu melancolia şi visarea de care este cuprinsă în cadrul intim al odăii: Cum tu te uiti cu ochii în lumină.. prezente în textul dat. 8. specifică poeziei de dragoste eminesciene. Metafora flori de umbră din prima strofă a poeziei descrie cadrul romantic terestru prin raportare la cel cosmic. Două structuri/ versuri care conţin imagini ale fiinţei iubite: Cum tu te uiţi cu ochii în lumină. Comentează.10 rânduri. ca mediator între planul uman şi eel cosmic. sugestie. Transcrie două structuri/ versuri care conţin imagini ale fiinţei iubite. Este interesantă situarea eului poetic într-un spaţiu de graniţă. 4 puncte 6. Menţionează două teme/ motive literare. iubirea.

Să uit. diferită de cea a limbajului uzual. din planul exterior şi interior (cerdac. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri Redeşteptând în faţă-mi trecutele nimicuri. pe foaia de examen. cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult… Voi fi bătrân şi singur. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor clipă şi pururi. În conturarea acestei atmosfere. un rol important îl au figurile de stil. din cel al umanului şi cel al naturii (ochi. Expresivitatea se referă la capacitatea limbajului poetic de a exprima întro manieră plastică. prin sintaxa poetică. În sărutări unim noi sărmanele vieţi… O! glasul amintirii rămâie pururi mut. Expresivitatea se realizează atât prin figuri de stil. 45 Scrie. prin topică. vei fi murit de mult! (Mihai Eminescu. Stau în cerdacul tău dezvoltă un imaginar poetic care cuprinde elemente din planul terestru şi cosmic (grădină. lună). care generează nota melancolică. Poezie romantică. ramuri). Departe sunt de tine…) 1. stele. Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc. cu mâni subţiri şi reci. punctuaţie şi prozodie. Că sunt bătrân ca iarna. Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut.9. că tu vei fi murit. crengi. cu maximă încărcătură afectiva şi subiectivă. lumânare). Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit. Cu braţele-amândouă de gâtul meu te-anini Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini… Eu strâng la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi. Se toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti. parte integrantă a diferitelor tipuri de imagini artistice. idei concentrate. Ş-atuncea dinainte-mi prin ceaţă parcă treci Cu ochii mari în lacrimi. arbori. cu privire la textul de mai jos: Departe sunt de tine şi singur lângă foc. Cu degetele-i vântul loveşte în fereşti. visând. 2 puncte Sinonimele contextuale ale lexemelor „clipă" şi „etern" sunt „moment" şi . prin imagini artistice. cât şi prin modul particular al fiecarui poet de a folosi materialul lexical al limbii. toate fiind surprinse în imagini artistice de o sensibilitate aparte. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe.

" se caracterziează prin expresivitatea limbajului şi prin redundantă stilistică. norocul. cu mâini subţiri şi reci şi Cu braţele-amândouă de gâtul meu te-anini.. cu mâni subtiri şi reci". sugerează mâhnirile eului liric generate de trecerea ireversibilă a timpului. 2 puncte 2.. lexemul „bătrân" integrat acestei figuri de stil din nivelul metasememelor.. 5. ea find ultimul dintre cele patru anotimpuri ale vietii omeneşti. Sinonime pentru sensul din text al cuvintelor: clipă — moment şi pururi — veşnic. 2 puncte 3. 3. şi destrămarea la care este supus omul. iar două motive în aceeaşi descendentă ideologică existente în poezie sunt fortuna labilis. Ochiul treaz al conştiinţei îl proteja de nebănuite pericole. 5.veşnic”. scepticismul şi neîncrederea eului liric. a fost cuprins de focul iubirii. unei vocale. 6. 4 puncte Dintre temele şi motivele romantice. 2. evidentiindu-se astfel dezamăgirea. adică al figurilor de sens. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele foc şi ochi să aibă sens conotativ. Două teme şi două motive literare prezente în textul dat: iubirea.. cu o ocurenţă deosebită în opera poetului nepereche. 4. o signaletică deosebită având comparatia „sunt bătrân ca iarna" care trădează accentul pesimist al eului liric şi vizează supratema operei eminesciene. 1. 4 puncte Poezia „Departe sunt de tine. „Cu bratele-amândouă de gâtul meu teanini". Două structuri/ versuri care conţin imagini ale fiinţei iubite sunt: Cu ochii mari în lacrimi. Astfel. despărţirea. se evidentiază aici tema iubirii. lacrima etc. pentru a permite rostirea împreună a unor cuvinte diferite şi pentru a menţine ritmul şi măsura versurilor. Menţionează două teme/ motive literare. Transcrie două structuri/ versuri care conţin imagini ale fiinţei iubite. Cratima este utilizată pentru a marca elidarea. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în primele patru versuri ale poeziei. 4 puncte Două versuri care contin imagini ale fiinlei iubite sunt : „Cu ochii mari în lacrimi. 4. datorită conştientizării tristului adevăr. Enunţuri în care cuvintele foc şi ochi să aibă sens conotativ sunt: Pe nesimţite. . motivul norocului efemer şi motivul aducerii-aminte. prezente în textul dat. Comparatia înglobează şi valenţe ale iernii. bătrâneţea fiind descrisă ca un anotimp hiemal. Explică utilizarea cratimei în structura „parc-ai vrea”. tema timpului.

Împreună.6. posibilitatea de a fi recuperat ceva din condiţia ideală. 7. metafora personificatoare „ glasul amintirii". Astfel. 8. sunt dominate de sentimente de singurătate. am avut". cu valoarea unui „imperativ mascat". prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. Comparaţia sunt bătrân ca iarna îşi construieşte semnificaţia pornind de la simbolica alăturare a cuvintelor iarna şi bătrân.10 rânduri. eul artistic acceptând resemnat că_ lumea lui este cea a singurătălii. . 4 puncte Ultimele patru versuri ale poeziei citate. acestea punctând o actiune posibilă. vei fi murit de mult I' ultima reprezentând concluzia sceptică a discursului liric. Adjectivele bătrân şi singur definesc pe deplin condiţia existenţială prezentă a eului liric şi accentuează tristeţea plină de amărăciune a omului obligat să accepte crudul adevăr final. Imaginea glaciară a iernii sugerează răceala gândirii lucide.care punctează caracterul tranşant al dorintelor eului liric „glasul amintirii rămâie pururi mut''. De altfel. al norcului efemer. Procedeele artistice folosite pentru a exprima această idee sunt foarte concentrate: o personificare sugestivă pentru ideea anterior exprimată şi mai multe verbe la conjunctiv care accentuează ideea efortului disperat pe care bărbatul rămas singur îl face pentru a salva amintirea iubitei. epitetul ornant „mut" punctează regretul pentru iubirea pierdută dramatismul stării in care se zbate eul.continutul ideatic al acestora fiind sustinut de elemente de „ornare verbis". în relaţie cu textul poeziei date. definitoriu fiind marcat prin verbele la perfect compus. 7.îngheţul" afectiv. Ultimele patru versuri reprezintă o concluzie poetică. neîncredere . specifică ultimului mare romantic.. Comentează. care este cel al inevitabilei morţi. de o delicatete deosebită. absenţa sentimentului. ultimele patru versuri. „te-ai smult".. al sortii trecătoare. în 6 . paradiziaca a cuplului primordial. Inversiunea „ din bratele-mi te-ai smult". această sintagmă este dominată de verbele la viitor popular care sugereaza imposibilitatea realizării iubirii şi înglobează un epitet ornant dublu „bătrân şi singur'". exclamatiilor retorice “Voi fi batran şi singur. 4 puncte Intre primul element de paratextualitate şi discursul liric se . de însingurat şi de prizonier al unui prezent stăpânit de sentimentul resemnării dureroase. Eul liric exprimă cu luciditate constatarea amară de a fi pierdut prin eşecul cuplului. prin intermediul căruia se realizeaza simetria incipit final. Prezintă semnificaţia titlului. tensiune emotională sensibilitate prefigurând motivul fortuna labilis. în cuprinsul căreia eul liric exprimă cu luciditate instalarea definitivă a despărţirii dintre cei doi îndrăgostiţi: chipul iubitei mai prinde contur în prezent doar cu ajutorul amintirii. se-remarcă prezenţa anaforei contruită pe baza repetitiei în incipitul versurilor a verbului la conjunctiv „să uit". ele sugerează condiţia eului liric. caracterul irevocabil. spre deosebire de verbul la conjunctiv sintetic „rămâie".

ele reprezentând o prelungire a cuvintelar.) şi preferinţa poetului pentru meditaţia elegiacă pe tema trecerii ireversibile a timpului şi a morţii. poezia apartinând celei de-a doua etape de creatie. aceste lexeme anticipând tema poeziei. adică al figurilor de constructie sintactică şi metasememelor. povestea etc. poetul oprează in cadrul titlului la nivelul metagrafelor.mise en abîme". întregul continut semantic al poeziei find irizat de semul conlinut în titlu. nu creâză impresia de încărcare stilistică. în care poetul se„scutură" de figurile de stil pretentioase Astfel. prin evidenţierea a două trăsături existente în text. 8. punctele de suspensie suplinind ceea ce eul uric nu e nevoie să precizeze. vântul. apropiindu-i lent.viata-mi". cu privire la textul de mai jos: Din valurile vremii. răsai Cu braţele de marmur. a neputinţei de a mai comunica. iubita mea. Motivează. 4 puncte 9. Eşecul iubirii apare ca o consecinţă a trecerii ireversibile a timpului care adânceşte prăpastia dintre foştii protagonişti ai cuplului. de momentul morţii.stabileşte un raport de .. bălai – Şi faţa străvezie ca faţa albei ceri Slăbită e de umbra duioaselor dureri! Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei. Depărtarea dintre protagoniştii cuplului este resimţită mai ales ca o experienţă intimă. cea a iubirii neîmplinite. .adică al figurilor de grafiese evidentiază prezenta sincopelor. „c-am". a romanticului cuplu de îndragostiţi. apartenenţa poeziei la romantism. Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu.. Două trăsături ale romantismului: prezenţa temelor şi a motivelor romantice (iubirea. 4 6 Scrie. însă poetul operează în mod dominat la nivelul metataxelor. Acesta este realizat pe baza adverbului „departe" antepus verbului „sunt" şi a pronumelui personal „tine" precedat de prepozitia„de".la nivelul metagrafelor. cu părul lung. Cum oare din noianul de neguri să te rump. 9. a căror semnificaţie induce ideea distanţării în timp şi în spaţiu. pe foaia de examen.' De altfel. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Femeie între stele şi stea între femei. dar sigur. despărţirea. În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng. „fată-mi". de natură interioară. Titlul reuneşte un adverb şi un pronume personal în acuzativ. figuri de stil necomplicate care nu artificializează. este sustinut stilistic prin elemente de „ornare verbis" specifice poetului nepereche la toate nivelurile textului. Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng.

astfel de treci Şi umbra ta se pierde în negurile reci. Din valurile vremii…) 1. (Mihai Eminescu.degeaba. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor umbra şi zadarnic.Să te ridic la pieptu-mi. pauza necesară intonaţional pentru a susţine cadenţa poeziei. 4. 1. iluzia. pe inima-mi s-o ţin. existente în poezie. Evidenţiază rolul virgulei în versul „Să te ridic pe pieptu-mi. acordul între planul ideatic şi acel „delivery design”. 2. naluca.fantoma. Şi faţa mea în lacrimi pe faţa ta s-o plec. Virgula în versul Să te ridic pe pieptu-mi. zadarnic . Enunţuri cu sensul conotativ al cuvintelor lacrimă şi a încălzi: Picurii de ploaie se preling pe geam ca nişte lacrimi ale cerului.din ultima strofă. antepusă structurii „iubite înger scump” delimitează de restul enunţului structura în vocativ. Sinonime pentru sensul din context al cuvintelor umbra . iubite înger scump izolează sintagma în cazul vocativ de restul enunţului. Menţionează două teme/ motive literare romantice. fiind o condiţie „sine qua non” a creaţiei sale. în ciuda acuzaţiilor 3. 2. 3. De mă găsesc iar singur cu braţele în jos În trista amintire a visului frumos… Zadarnic după umbra ta dulce le întind: Din valurile vremii nu pot să te cuprind.2 puncte a) Îmi încălzeşte inima de bucurie cînd reuşeşte să obţină note mari la examene. în acelaşi timp marcând grafic cezura versului dintre cele două emistihuri. „iluzie” . mai aproape. 2 puncte Un sinonim pentru cuvântul „umbră” este „fantomă”. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele lacrimă şi a încălzi să aibă sens conotativ. Cuvintele tale de apreciere mi-au încălzit sufletul. virgula. 2 puncte Acest paragrafem. Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o-nec Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân. iubite înger scump”. Dar vai. b) A ieşit lacrimă din acest proces. 4 . Aproape. iar pentru cuvântul „zadarnic” este : „inutil”. iubite înger scump. execuţia recitată pe care Eminescu nu o ignoră niciodată. inutil. un chip aievea nu eşti.

astfel de treci” sugerează o fiinţă ideală.. să te cuprind . 5.” . Mihai Eminescu a uzitat în lirica sa teme şi motive tipice acestui curent emblematic european. în această poezie fiind prezente: tema iubirii şi tema timpului. iar două motive literare romantice sunt: femeia-înger şi visul. Motivează structurarea textului sub forma unui monolog adresat. iar cuvântul „înger” se validează la nivelul metasememelor ca metaforă hiperbolizantă. Întreaga structură „Iubite înger scump” vizează şi idealul de iubită . Nefericirea eului liric pentru iubirea pierdută şi amintirea plină de tristeţe pe care îndrăgostitul şi-o readuce în memorie sunt potenţate prin lexemele aparţinând acestui câmp semantic al reveriei melancolice umbrite de absenţa iubitei. versul „un chip aievea nu eşti. este o confesiune lirică scrisă la persoana I singular. Poezia este o confesiune făcută unei fiinţe imaginare. deoarece vocea poetului se adresează fiinţei iubite. timpul. Ca majoritatea poeziilor erotice eminesciene. să te ridic. 4. tu mângâi. 4 puncte Monologul este o expresie a tensiunii lăuntrice. 4 puncte Structura „Iubite înger scump” conţine un epitet dublu folosit pentru individualizarea fiinţei iubite. Îndrăgostitul raportat la fiinţa dragă este cutreierat de tristeţe pentru imposibilitatea păstrării dragostei. Ca majoritatea poeziilor romantice eminesciene. definind lirismul subiectiv. semnele adresării sunt sintagmele în cazul vocativ: iubita mea. visul.puncte Acest ultim mare romantic. Explică semnificaţia unei figuri de stil din a doua strofă. Textul este structurat sub forma unui monolog adresat. în final epitetul „scump” punând în valoare intensitatea sentimentului de iubire şi frumuseţe divină a femeii. 6. Adjectivul „iubite” are o tenta de vocativ şi denotă apropierea afectivă a inovaţiei . această creaţie exprimă invocaţia şi construieşte portretul iubitei. Astfel. faţa ta etc. Teme şi motive literare romantice prezente în poezie: iubirea. chiar dacă acestea sunt revolute. o prezenţă „in absentia” învăluită de negura uitării. această creaţie exprimă nefericirea eului liricpentru iubirea pierdută şi amintirea plină de tristeţe pe care îndrăgostitul şi-o readuce în memorie: „ În trista amintire a visului frumos. iubite înger scump. Finalul monologului scoate în evidenţă tristeţea eului liric provocată de imposibilitatea recuperării iubirii pierdute. realizată pe baza chiasmului: „ Femeie între stele şi stea între femei”. 5. precum şi formele verbale şi pronominale la persoana a doua singular: zâmbetul tău dulce. Nostalgia şi nefericirea neputinţei de a-şi împlini fericirea reies din ultimele versuri: „Şi întorcânduşi faţa spre umărul tău stâng/În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng”. amintirea. să te rump. a intensităţii trăirilor.. Frumuseţea unică a fetei este conturată printr-o metaforă inedită.

apariţia iubitei fiind ilustrată ca o nălucă „în trista amintire a visului frumos”. a fanteziei creatoare. motiv tipic şi el acestui curent de subtema iubirii neîmplinite. se stabileşte un . amintirea etc. Amintirea şi nostalgia readuc imaginea femeii iubite în prezent şi dorinţa de retrăire a iubirii. 4 puncte Configuraţia psihică şi ideologia estetică. În al doilea rând.” se încadrează în lirica romantică prin tematica erotică. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric . Iubirea-amintire dominată de nostalgie este o formă compensativă de recuperare a idealului şi a paradisului pierdut. Elementele ce se regăsesc disipate pe parcursul acestui discurs liric. a visului şi a realităţii. romantismul se va afirma iniţial în Franţa fiind anunţat de Victor Hugo. însoţită de un epitet dublu. puritatea. o ruptură de prezent şi de formele realului. a nefericirii îndrăgostitului din cauza pierderii iubirii. imaginea fiind specifică primei etape de creaţie. poezia „Din valurile vremii. reprezentând o evadare din cotidian. care în prefaţa dramei „Hernani” va pleda pentru „liberalism în literatură”. în primul rând. lucrurilor şi cultivarea sensibilităţii. 6. imaginarul romantic cuprinde alternarea trecutului şi a prezentului. 7. liberalism care în viziunea lui îl completează pe cel politic. care nu permite recuperarea iubirii. Romantismul operei este coroborat şi de tema timpului ireversibil. aceasta constând în ilustrarea esenţei farmecului feminin. în relaţie cu textul poeziei date. a imaginaţiei. stelele. 7. Temei iubirii îi este asociată tema timpului. spre întoarcerea la natură. prin perspectiva asupra iubirii şi prin tendinţa de idealizare a fiinţei adorate. subliniind unicitatea. Printre trăsăturile acestui curent literar se numără ipostaza permanent originară a fiinţei umane care exprimă o dispoziţie permanentă a spiritului uman.din anii de tinereţe ai poetului. Motivează încadrarea poeziei în lirica romantică. fiind preferate în detrimentul raţiunii logice. Prezintă semnificaţia titlului. Dincolo de acestea. aflat mereu în căutarea idealului de iubire. sugerată de motivul femeii-înger. conturează imaginea iubitei angelice. curentul apărând ca o reacţie faţă de clasicismul rigid. în viziune eminesciana iubita fiind învestită cu frumuseţi mai presus de fire. tinzând să aspire spre genuin. valoarea acordată simbolurilor. 8. când poetul are încredere în absolutul iubirii. Metafora (iubite) înger (scump). Poezia se încadrează în lirica romantică.. precum şi motive specifice: umbra. poetul uzitând aici şi motivul visului.. a dezamăgirii eului liric. visul. deoarece eul poetic trăieşte sentimentul de ruptură. prin evidenţierea a două trăsături prezente în text. de înstrăinare prin raportare la continuitatea timpului.

Reiterat astfel şi în versul incipit anunţând din start sentimentul de tristeţe. singularizarea ei ca o proiecţie luminoasă. prima strofă. 8. sugerând o frumuseţe ce atinge perfecţiunea. Eminescu alcătuieşte şi un scurt portret al iubitei care are: „părul lung. iar ideea femeii-stea. Poetul încearcă să reînvie trecutul. sunt dulci ca spuma valurilor. dar şi în clauzulă. care se afşă sub presiunea scurgerii ireversibile a timpului. „zâmbetul dulce”. nostalgia pentru dragostea pierdută în negura vremurilor. „faţa străvezie”. pentru zădărnicia speranţei că iubita se va întoarce :”zadarnic după umbra ta dulce le întind/Din valurile vremii nu pot să te cuprind”. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semnul conţinut în titlu. 9. evocând dragostea pentru fiinţa iubită. titlul poate face referire şi la iubirea înghiţită ţn neantul morţii. Acesta este iterat în incipitul poeziei. adoraţia. Începutul primului vers. Titlul poeziei Din valurile vremii. În nota ambiguă a poeziei erotice eminesciene.. trimiţând către sentimentul însingurării poetului.raport de „mise en abîme”. eternitatea iubirii fiind distrusă de trecerea dureroasă a timpului. dar cu timpul îşi diminuează din amplititudine şi se pierd în marea prezentului. amintirile aduse din valurile vremii impresionează prin pregnanţă detaliilor. „Din valurile vremii”. Titlul. 4 puncte În prima strofă este evidenţiată tema iubirii şi a trecerii ireversibile a timpului. în 6 – 10 rânduri. trimite la un timp trecut. al îndepărtării de iubire prin evocarea fiinţei pierdute în negura vremii.. Comentează. de unde iubita nu mai poate fi recuperată. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. Punctele de suspensie care succeda titlul sugerează nostalgia eului liric pentru zădărnicia speranţei că iubita se va întoarce: „Zădarnic după umbra ta dulce le întind/ Din valurile vremii nu pot să te cuprind”. Invocarea femeii iubite este făcută cu afecţiune şi duioşie. melancolie câmp semantic ce prevalează în discursul liric. reprezentând o combustie interioară. evidenţiază asocierea temei timpului cu cea a iubirii. care reprezintă şi titlul poeziei. de suferinţă. bălai”. Nostalgia şi nefericirea neputinţei de a-şi împlini fericirea reies din ultimele versuri: „şi întorcându-şi faţa spre reînvierea trecutului. adică în ultimul vers . primul emistih integrându-l în totalitate. care nu mai poate fi recuperat prin forţa imaginaţiei: Din valurile vremii nu pot să te cuprind. Frumuseţea unică a fetei este conturată printr-un chiasm metaforic: „femeie între stele şi stea între femei”. sugerează distanţierea iubitei către absolut. . titlul realizează şi simetria poeziei. conţine astfel o metaforă ce sugerează efemeritatea fiinţei umane . pentru a retrăi sentimentul de dragoste. Verbul la imperativ „răsai” exprimă o trăire intensă a sentimentelor. Titlul reprezintă astfel o revelare a motivului trecerii timpului. Regretul şi nostalgia însoţesc visul de iubire pierdut în valurile vremii.

este realizată printr-o succesiune de epitete şi comparaţii: cu braţele de marmur. pe foaia de examen. cu privire la textul de mai jos: Peste vârfuri trece lună. Mai departe. Mai încet. Două expresii care conţin cuvântul inimă: inimă albastră. devenind femeie-statuie. viziunea poetică eminesciană este marcată de pierderea sentimentului consubstanţialităţii cu universul şi. bună la inima. 9. de înstrăinarea şi de durerea provocate de existenţa sub semnul efemerităţii. 1. 2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. Explică rolul cratimei în structura „spre tine-ntorn”. 2 puncte Două expresii care conţin cuvântul „inimă” sunt: „a-şi călca pe inimă” şi „ a i se lua o piatră de pe inimă”. Percepută ca un ideal de fericire. iubita este o pre-zenţă imaterială cu neputinţa de a avea un chip aievea.astrală. Sufletu-mi nemângâiet Îndulcind cu dor de moarte. 2. cu zâmbetul dulce. Fiinţa diafană. faţa străvezie ca faţa albei ceri. icoană. 47 Scrie. adică al figurilor de grafie. implicit. când fermecată Inima-mi spre tine-ntorn? Mai suna-vei dulce corn. Prin asocierea dintre tema iubirii şi cea a timpului. Pentru mine vreodată? (Mihai Eminescu. cu părul lung. Codru-şi bate frunza lin. mai departe. Prima strofa a poeziei conturează imaginea femeii iubite readuse în prezent prin amintire şi nostalgie. tot mai încet. bălai. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul inimă. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. întruchipând idealul de frumuseţe. Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. femeia este comparată cu elemente din planul cosmic. Figura angelică a femeii care răsare din valurile vremii. De ce taci. Peste vârfuri) 1. fapt ce-i conferă unicitate terestră: Femeie între stele şi stea între femei. cratimele din structura „Inima-mi spre tine-ntorn” .

3. 4 puncte Între elementele de „ornare verbis” cu o ocurenţă deosebită în conturarea cadrului natural tipic eminescian se numără inversunea „Peste vârfuri trece lună”. moartea. Explică semnificaţiile a două figuri de stil diferite. dar şi al cornului şi al lunii. 4 puncte Dintre temele şi motivele romantice cu o ocurenţă deosebită în opera „poetului nepereche”. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. şi epitetul verbului „Melancolic cornul sună”. el şi-a călcat pe inimă şi a iertat-o. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele lună şi inimă să aibă sens conotativ. adică al figurilor de construcţie sintactică. în cazul primei cratime:”Inima-mi”. codrul etc. 3. Ana a făcut curat lună în toată casa. 2 puncte Un enunţ în care cuvântul „lună” are sens conotativ este : Ca răspuns la remarcile răutăcioase ale bunicii. 5.marcând utilizarea unui pronume personal neaccentuat. adică al figurilor de sens. iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul codrului. 5. Puiul de cerb se pierdu în inima pădurii. figură de stil aparţinând nivelului metasememelor. figură de stil aparţinând nivelului metataxelor. / Codru-şi bate frunza lin. Rezultatul este la nivel stilistic realizarea expresivităţii prin intermediul celor doua sinope astfel create şi necesitatea cratimelor se explică şi din considerente prozodice. Teme şi motive literare prezente în poezie sunt: natura. 4 puncte Două versuri ce conţin o descriere specifică imaginarului poetic eminescian sunt: „Peste vârfuri trece luna” şi „Codru-şi bate frunza lin”. Astfel. Cratima are rolul de a marca elidarea unei vocale. Un enunţ în care cuvântul „inimă” are sens conotativ este: Abia după trei luni. 6. prima figură de stil integrează un motiv proteic . în cazul celei de-a doua cratime:”tine-ntorn” impunând astfel rostirea împreună în tempo rapid a două părţi de vorbire diferite. permite rostirea împreună a două cuvinte diferite şi este folosită pentru păstrarea ritmului şi a măsurii versului. Enunţuri în care cuvintele lună şi inimă să aibă sens conotativ: Avea o faţă rotundă ca o lună plină. Două versuri care conţin o descriere specifică imaginarului poetic eminescian: lună Peste vârfuri trece. 4. 2. pe baza cărora este realizat tabloul naturii.. 4.. Transcrie două versuri care conţin o descriere specifică imaginarului poetic eminescian. şi elidarea vocalei „î”. se evidenţiază aici tema naturii. cornul. al tropilor. fiind întreţinută astfel măsura şi ritmul versului.

originare. aceasta zugrăvind cadrul natural ncturn care marchează un moment de trecere. un timp suspendat de excepţie. astrul tutelar al nopţii. al contopirii cu ritmurile veşnice ale naturii. devenind astfel simboluri ale unor mitice axis mundi. fanteziei creatoare. Fiind o prezenţă privilegiată în registrul acustic eminescian. în cadrul căreia natura. moment al zilei marcând un moment de trecere. Vârfurile brazilor se ridică semeţ spre înălţimi. romantismul. sunetul cornului reprezintă o chemare a lumii paradisiace. în prefaţa la drama „Hernani” va pleda pentru necesitatea „liberalismului în literatură”. Mihai Eminescu uzează cu precădere motive tipice acestui curent. Astfel. motiv ce beneficiază de multiple ipostazieri în întreaga lirică eminesciană. 7.eminescian. inspiraţia. curent apărut în secolul al XVIII-lea în Franţa. motivul lunii ca astru ce facilitează oniricul. Un alt element specific cadrului natural eminescian este integrat în cea de-a doua figură de stil şi anume motivul cornului „Melancolic sună cornul”. dar şi fiinţa umană îşi regăsesc unitatea. Fiind un element tipic cadrului natural eminescian. tinzând să aspire spre genuin. forţa integratoare şi splendoarea. iar teluricul este vizat prin motivul codrului. a imaginaţiei. care. luna este reprezentantul nocturnului. într-un efort de unire a planului terestru cu planul celest. spre întoarcerea la natură. cornului îi este specifică sonoritatea gravă . o ruptură de prezent şi de formele realului. anunţat de Victor Hugo. generând un sentiment romantic al nostalgiei depărtărilor. caracterizându-se prin valoarea acordată simbolurilor şi cultivarea sensibilităţii. arhaică. motiv proteic al operei „poetului nepereche”. este o ipostază permanent originară a fiinţei umane. astru văzut în descendenţă romantică drept astru protector al iubirii. tema naturii. imaginea sa este personificată şi desăvârşeşte armonia cosmosului eminescian. Motivează încadrarea poeziei în lirica romantică. Abordând o tematică specifică romanticilor. poezia „Peste vârfuri” se încadrează în lirica romantică. acestea fiind preferate în detrimentul raţiunii lucide. prin referire la două caracteristici prezente în text. 4 puncte Configuraţie psihică şi ideologie estetică. cosmicul este ilustrat prin motivul lunii. un timp suspendat care face posibilă consonanţa dintre planul uman şi cel cosmic. reprezentând o evadare din cotidian. Inversiunea din primul vers sugerează imaginea unui topos eminescian idilic stăpânit de lună. Poet al spaţiului cosmic şi al teluricului. 6. exprimă o dispoziţie permanentă a spiritului uman. Două caracteristici ale liricii romantice prezente în text sunt: preferinţa . Astfel. În prima strofă. Un alt element emblematic al spaţiului poetic eminescian este codrul. elemente ce se regăsesc didipate pe parcursul discursului liric. 7.

fixat invariabil într-o schemă neobişnuită de ritmuri: doi dactili şi un troheu. se stabileşte un raport de „mise en abîme”. dar şi trei şi patri din ultimul catren. „Sufletu-mi”. prezenţa unor motive literare specifice (codrul. „Mai încet. pierderii inocenţei copilăriei. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. figuri de stil ce punctează trecerea ireversibilă şi inexorabilă a timpului şi regretul eului liric prilejuit de conştientizarea acestui lucru. identificând instanţa referenţială intratextuală în persoana codrului ca spaţiu regretat de eul liric după îndepărtarea de acesta datorată maturizării sale. discursul liric integrat celor trei catrene construind imaginea codrului pe timpul nopţii. impresia fiind produsă de construcţia scurtă a versului de şapte-opt silabe. tot mai încet”. inversiunile „fermecată/Inima-mi spre tine-ntorn”. în relaţie cu textul poeziei date. luna fiind semnul nocturnului ce marchează un moment al părăsirii clarităţii nete a contururilor realităţii şi pătrunderea într-o lume a închipuirii „cu-a ei visuri fericite”. la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopelor: „Codru-şi”. „tine-ntorn”. La nivelul metasememelor. sentimentul melancoliei etc. Aceasta are o somptuozitate deosebită şi un timbru specific de corn al cărui sunet se stinge brusc. „dulce corn”. sunt uşor identificabile ingambamentul raportat la versurile unu şi doi. „mai suna-vei”. Acesta este iterat în incipitul poeziei. primul emistih integrându-l în totalitate. iar la nivelul metataxelor. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric. cornul). . Întreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată în titlu. el făcând cuvintele să sune aşa cum doreşte. adică al figurilor de sens. „suna-vei” şi a sinerezei : „suna-vei. Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de „ornare verbis” de o delicateţe deosebită. Prezintă semnificaţia titlului. această condiţie fiind îndeplinită de versificaţia poeziei . semnificatul cu semnificantul. adică al figurilor de construcţie sintactică. al tropilor se observă transferuri semantice ale epitetelor ornante: „Sufletu-mi nemângâiet”. mai departe”. Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost deplin dacă poetul nu ar fi ştiut să acorde sensul cu forma. specifică acestui poet romantic la toate nivelurile textului. Astfel. ornante antepuse: „fermecată/Inima-mi”.poetului pentru o tematică specifică romantismului (natura. pe parcursul discursului liric.. 8. dorul de moarte). repetiţiile „Mai departe. Sintagma „Peste vârfuri” integrând prepoziţia „peste” şi substantivul „vârfuri” are trimitere la tema abordată în discursul liric. instanţă referenţială urmând să fie reprezentată prin validarea funcţiei conotative a comunicării. „Inima-mi”. metaforei „dor de moarte”. ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzical al ideilor conţinute.

Titlul. Comentează. în 6 – 10 rânduri. codrul şi ramurile. la nivelul metagrafelor. cadrul natural fiind unul tipic eminescian. însăşi mişcarea sentimentului care izbucneşte cu tărie. inversiunile: „Peste vârfuri trece lună”. 4 puncte Primul catren conturează un tablou al lumii exterioare. se remarcă prezenţa lunii. adică al figurilor fonice. 8.Rimele îmbrăţişate sunt feminine şi produc o edulcorare a tonului final. evoluează cu febrilitate spre împlinire şi se relaxează prin proiecţia tristeţii în voluptarea adresării cornului. Nota de melancolie pe . univers a cărui perfecţiune este rezultatul interferenţei planului celest cu planul terestru. Astfel. Astfel. La nivelul metasememelor. procedeul utilizat fiind prozopopeea. vârfurile brazilor. realizată prin mijloace specifice descrierii literare şi pastelului. primul catren. Toate elementele specifice cosmosului romantic eminescian se regăsesc în tabloul nocturn al primei strofe: luna. se observă transferuri semantice ale epitetelor a verbului „Melancolic codrul sună” şi personificărilor „Codru-şi bate frunza lin”. Aceasta este intermediată de vârfurile brazilor care au semnificaţia unor veritabile axis mundi. Astfel creat. se remarcă prezenţa sincopei: „Codru-şi” şi la nivelul metaplasmelor. Succesiunea imaginilor artistice vizuale. nocturnul fiind cel care face posibilă consonanţa dintre planul uman şi cel cosmic. Imaginarul poetic ce coroborează decorul natural este susţinut stilistic prin elemente de „ornare verbis” specifice acestui poet romantic. circumscrie un cosmos de tip platonician uşor recognoscibil în idila eminesciana. punctând un moment al părăsirii clarităţii nete a contururilor realităţii şi pătrunderea într-o lume a închipuirii. 9. motiv cu o ocurenţă deosebită în întreaga creaţie eminesciană. adică nivelul figurilor de construcţie sintactică. al tropilor. aliteraţie producând o edulcorare a imaginii. un substantiv comun având funcţia sintactică de complement circumstanţial de loc. versul eminescian susţine prin muzicalitatea lui interioară de avânt. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. auditive şi de mişcare configurează imaginea unui spaţiu paradiziac al începuturilor. figuri de stil conturând cadrul natural tipic romanticilor. „Dintre ramuri de arin/Melancolic cornul sună”. toate cele trei paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzical a ideilor conţinute. Un alt element cu o propensiune deosebită în lirica eminesciană este codrul ca simbol al statorniciei aflată la antipodul efemerităţii umane. adică al figurilor grafice. se remarcă aliteraţia lichidei „l”. iar la nivelul metataxelor. 9. adică al figurilor de sens. sunt uşor identificabile ingambamentul raportat la versurile trei şi patru. de precipitare spre stingere.

a se stinge. . cu privire la textul de mai jos: La steaua care-a răsărit E-o cale-atât de lungă. Iar raza ei abia acum Luci vederii noastre. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul cale. a găsi cu cale să. (Mihai Eminescu. Evidenţiază rolul virgulei din a doua strofă. Că mii de ani i-au trebuit Luminii să ne-ajungă. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. Azi o vedem şi nu e.a dispărea. Teme şi motive literare prezente în poezie: timpul. 2 puncte 3. 2. dragoste. 3.. La steaua) 1. 2 puncte 1. cunoaşterea. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Sinonime contextuale pentru cuvintele a pieri . Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie: Era pe când nu s-a zărit. iubirea. Virgula din a doua strofă marchează coordonarea a două propoziţii principale. 4 puncte 4..care sunetul grav al cornului o imprimă discursului liric induce ideea morţii care apare ca o consecinţă a oboselii existenţiale. amor . steaua etc. Două expresii care conţin cuvântul cale: a pune la cale.iubire. 48 Scrie. 4. Poate de mult s-a stins în drum În depărtări albastre. fiind obligatorie în faţa conjuncţiilor adversative. Lumina stinsului amor Ne urmăreşte încă. cosmosul. pe foaia de examen.. din cale afară . Tot astfel când al nostru dor Pieri în noapte-adâncă. 2 puncte 2. Precizează câte un sinonim contextual pentru cuvintele a pieri şi amor. a o lua pe calea cea bună etc.

printr-o comparaţie inedită. 4 puncte 5. . specific multor creaţii eminesciene. ce azi se vede de pe pământ. Prezintă semnificaţia titlului. Fiorul cosmogonic. Ultima strofă a poeziei pune în relaţie timpul cosmic cu iubirea. dar şi tristeţea metafizică a neîmplinirii prin iubire. Forma de superlativ a adjectivului lungă şi sensul lexical al cuvântului depărtări evidenţiază imensitatea distanţei dintre cele doua lumi. ultimul catren. Lumina stinsului amor este asemenea luminii stelei disparute: Azi o vedem şi nu e. Transcrie două versuri care conţin o descriere specifică imaginarului poetic eminescian. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.steaua. Epitetul cromatic albastre indică percepţia vizuală a universului cosmic. relevată în abordarea temei timpului şi a cosmosului. dezvăluie vizionarismul poetului şi adevăruri ale cunoaşterii. 9. în relaţie cu textul poeziei date. 6. Titlul poeziei cuprinde în structura lui un element specific planului cosmic . care conturează viziunea bazată pe antiteza între lumea terestră şi cea cosmică 8. Epitetul (cale)-atât de lungă şi metafora depărtări (albastre) conturează un tablou al cosmosului ce stă sub semnul distanţei de lumea terestră. tot aşa dorul (iubirea) care a pierit în noapte-adâncă persistă în amintirea eului liric. 4 puncte 9. în 6 – 10 rânduri. prin referire la două caracteristici prezente în text. Construcţia cu substantiv precedat de prepoziţia la are în limbajul secolului al XlX-lea şi nuanţă lăudativă. Se pot identifica motive literare specifice imaginarului poetic romantic. 4 puncte 7. iar prepoziţia la accentuează dimensiunea spaţială. pe baza cărora este realizat tabloul cosmosului.5. Motivează încadrarea poeziei în lirica romantică. Două versuri care conţin o descriere specifică imaginarului poetic eminescian: Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie. Poezia se încadrează în lirica romantică prin fascinaţia pentru cunoaştere absolută. Explică semnificaţiile a două figuri de stil diferite. formulate cu o mare forţă expresivă. icoana. La steaua este o poezie de meditaţie filozofică asupra relativităţii timpului şi spaţiului şi a antitezei între coordonatele spaţiale şi temporale terestre şi cele cosmice. suferinţa. Steaua. Comentează. 7. 4 puncte 6. 4 puncte 8. nu mai exista în cosmos. pentru ilimitat. Comparaţia iubirii pierdute cu lumina stelei dispărute sugerează profunzimea sentimentului. precum steaua. Asemenea stelei care s-a stins înainte ca lumina ei să fie văzută de pământeni. deoarece s-a stins înainte de a luci vederii noastre.

pân-eşti dulce ca o floare. Pân’ ce mintea îmi adoarme. 2 puncte 2. de a permite rostirea împreună a două silabe diferite şi de a menţine ritmul poeziei şi măsura unui vers. Dintr-un colţ pe-o sofa roşă eu în faţa lui privesc. Şi surâzi. Cratima are rolul de a marca elidarea unui sunet. moi. Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă. Lumânarea-i stinsă-n casă… somnu-i cald. Noaptea…) 1. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul foc. Pân’ nu-i faţa mea zbârcită. Enunţuri în care cuvintele lumină şi frunte să aibă sens conotativ: Lumina . parfumate. pân’ ce genele-mi clipesc. 2 puncte 3. cu mânuţe albe. Tu grumazul mi-l înlănţui. molatic. lin. dulce ca o zi de vară. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele lumină şi frunte să aibă sens conotativ. iubito. 2. (Mihai Eminescu. De pe fruntea mea cea tristă tu dai viţele-ntr-o parte.arianta 049 49 Scrie. Cu-ale tale braţe albe. apeşi gura ta de foc Pe-ai mei ochi închişi ca somnul şi pe frunte-mi în mijloc. 2 puncte 1. pân-eşti jună ca lumina cea din soare. Explică rolul cratimei în structura „Pe-ai mei ochi”. braţele-ţi îmi înconjoară Gâtul… iar tu cu iubire priveşti faţa mea pălindă. pân’ ce fruntea-mi este netedă şi lină. rotunde. şireato. 3. O! Desmiardă. O! Desmiardă. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Pân-eşti clară ca o rouă. pân’ nu-i inima bătrână. cum râde visul într-o inimă-ndrăgită. cu privire la textul de mai jos: Noaptea potolit şi vânăt arde focul în cămin. pe-al meu piept capul ţi-l culci Ş-apoi ca din vis trezită. Albă ca zăpada iernei. Două expresii care conţin cuvântul foc:focul dragostei şi roşu ca para focului. Netezeşti încet şi leneş fruntea mea cea liniştită Şi gândind că dorm. dulci. Pe genunchi îmi şezi. pe foaia de examen.

8. prin referire la două caracteristici prezente în text. ea este visată şi gândită.din suflet îi însenina faţa. Transcrierea versurilor care conţin o descriere specifică imaginarului poetic eminescian: Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă. 4 puncte 8. nerăbdarea. 6. intim şi protector. Transcrie două versuri care conţin o descriere specifică imaginarului poetic eminescian. ce pare mai curând a dorului şi a tainei pe care le emană toată fiinţa ei.pentru momentul întâlnirii amoroase etc. intensitatea pasiunii etc. în 6 – 10 rânduri. Punctele de suspensie deschid cadrele unui orizont de aşteptare în care se pot înscrie sentimente poetice tipic romantice cum sunt: emoţia. care trezeşte dorul de iubire în sufletul etern îndrăgostit al romanticilor. primul catren. 7. Tabloul iubirii este realizat prin recursul poetic la comparaţie. 4 puncte . în timp ce inocenţa. pe baza cărora este realizat tabloul iubirii. / Albă ca zăpada iernei. somnul. 9. Comentează. În fruntea satului au ales un om harnic. totuşi. prin înscrierea frumuseţii femeii în tiparul angelicului. timpul. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. Două teme/ motive literare din poezie sunt: iubirea. Titlul poeziei sugerează un timp al misterului. apariţia iubitei este una diafană şi imaterială. Pentru că în poezia eminesciană iubirea rămâne aspiraţia supremă a eului liric. în relaţie cu textul poeziei date. puritatea şi căldura sufletească sunt dezvăluite tot printr-o comparaţie: dulce ca o zi de vara. 4 puncte 5. 4 puncte 4. dulce ca o zi de vară. 4 puncte 7. Epitetul surâzândă contribuie la dematerializarea imaginii femeii. Ea are frumuseţea transfigurată a unui înger care se desprinde din negura gândirii. al tainei şi al naşterii unei noi lumi. prin afectivitatea discursului liric. 4 puncte 6. prin alegerea nopţii . Motivează încadrarea poeziei în lirica romantică. 4. Noaptea reprezintă un moment familiar. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. dorinţa nestăpânită. Prezintă semnificaţia titlului. 5. Toate acestea figurează portretul iubitei care se înscrie de la început în canoanele frumuseţii romantice. Frumuseţea fizică marmoreană e sugerată prin intermediul comparaţiei: albă ca zăpada iernei.iubirea. cea a sentimentelor. visul etc.timp romantic prin excelenţă . la metaforă şi la epitet. fără a se materializa. Explică semnificaţiile a două figuri de stil diferite. Poezia se încadrează în lirica romantică prin tema .

.. care sugerează pasiune. cufundarea în somnul cald... Scrie câte un sinonim contextual pentru cuvintele ostenite şi pierzându-se.. noaptea reprezintă un timp preferat.nostalgia după iubirea absolută....) *deolaltă – formă populară hibridă: deodată.. ea moare.. Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre pluteşte cu aripi ostenite....... lumina focului sugerată prin epitetul cromatic roşu predispune la visare.. (Mihai Eminescu...... nici bine nu . închis.. Procedeele artistice sunt foarte concentrate. pierzându-se-n apus. Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus C-un pâlc întreg de păsări..a cărei prezenţă discretă în spaţiul camerei este pusă în evidenţă prin epitetul roşă..dispărând.. iubito.. împreună 1. Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte: Pe bolta alburie o stea nu se arată.. Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi.... Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare.... pe foaia de examen. oferă protecţie şi intimitate.. 50 Scrie.. al misterului. Când tu te pierzi în zarea eternei dimineţi. Primul catren al poeziei configurează un timp şi un spaţiu modelate după canoanele esteticii romantice.... pentru a sugera ideile exprimate anterior.9. de noi mi-aduc aminte. Nota de senzualitate prin care se desăvârşeşte atmosfera poetică intimă şi familiară a cadrului evocat e dată de un detaliu al decorului -sofaua . În poezia eminesciană..... Din ce în ce mai singur mă-ntunec şi îngheţ... Departe doară luna cea galbenă – o pată.... răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. poetul preferă în special epitetul şi personificarea... ... de fapt. Suntem tot mai departe deolaltă* amândoi.. Nici rău nu-i pare-acuma.. al genezei universale. cu privire la textul de mai jos: De câte ori. desprinderea delicată de realitate şi refugiul în spaţiul visului unde totul devine posibil. Intimitatea şi căldura spaţiului interior.. iubito... . 2 puncte Sinonimele contextuale pentru cuvântul ostenite este obosite şi pentru pierzdndu-se . dar şi al naşterii sentimentelor din intensitatea unei pasiuni trăite cu ardoare .... De câte ori... ardoare etc. molatic şi lin înseamnă..

.oceanul cel de gheaţã’’ sugereazã deziluzia. linia de pauză suplinind elementul de legătură inerent unei comparaţii şi anume prepoziţia “ca”. fie o metaforă explicită. Era foarte departe de a înţelege ceea ce se petrecea între ei. ca martor tăcut al iubirii pierdute.Departe doarã luna cea galbenã−o patã” având rolul de a delimita nişte lexeme explicative. Linia de pauză are şi un vădit rol stilistic. linia de pauză în cazul acesta suplinind verbul copulativ “este”. adică al figurilor de grafie. Structura punctează astfel tristeţea şi eşecul iubirii. linia de pauză din structura . însingurarea. ca ideal al eului liric. 3. 2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. Era foarte departe de a înţelege ceea ce se petrecea între ei. într-un prezent văduvit de prezenţa fiinţei iubite şi stăpânit doar de amintiri dureroase. Cuvintele care ilustrează polisemia cuvântului departe sunt: Drumeţii poposiţi la han au sosit de departe. de elevaţie. 3. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra polisemia cuvântului departe. de a se mai înãlţa prin iubire. depãrtarea. Evidenţiază rolul liniei de pauză în versul „Departe doară luna cea galbenă – o pată”. ambele elemente stilistice coroborând tema iubirii pierdute. Prin metafora oceanul cel de gheaţă se creează imaginea hiperbolizată a . evidenţiindu-i şi mai puternic semnificaţiile: în absenţa iubirii. luna însăşi pare lipsită de strălucire. deoarece atrage atenţia şi asupra atitudinii afective a eului liric. Este poate una dintre sintagmele simbol ce au stat la baza imaginii bacoviene a poetului văzut ca un Icar crucificat „şi-i atârnau aripele de plumb”. 2. Linia de pauză izolează cuvântul pe care este pus accentul (luna). anticipând în acelaşi timp tristeţea astrului tutelar. stabilind o asociere între rãceala materiei şi cea a fiinţei iubite.1. marcând totodată intonaţia deosebită ce exprimă admiraţia. lexemul „aripi” având ca sem dominant ideea de zbor.. 2. Versul integrează astfel fie o comparaţie eliptică. devenind doar un banal element al decorului. 4. 2 puncte Enunţurile care ilustrează polisemia cuvântului departe sunt: Drumeţii poposiţi la han au sosit de departe. 4. Metafora simbolizează imposibilitatea împlinirii sentimentului de iubire. 4 puncte Metafora . Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite din textul dat. iar epitetul ataşat lui anulând această signaletică. Sinonime contextuale pentru cuvintele ostenite . Epitetul “aripi ostenite” sugereazã incapacitatea poetului de a mai lupta.obosite şi pierzdndu-se dispărând.

fără revelaţia tainelor iubirii. de uitare şi timpul trecut scăldat în lumină şi în dragostea împlinită alături de fiinţa iubită. 5. Eul liric foloseşte această alăturare a cuvintelor pentru a accentua distanţa dintre cei doi îndrăgostiţi. frigul glaciar exprimă o simbolică separare în timp şi în spaţiu a cuplului acum destrămat. 4 puncte Prezenţa eului artistic. Epitetul alburie asociat substantivului boltă configurează un spaţiu celest lipsit de strălucire.Toate aceste demonstrează lirismul subiectiv. Răceala eternă este resimţită ca o stare interioară dureroasă. Precizează două planuri temporale pe baza cărora este structurat textul. Întinderea infinită de gheaţă. sentimentul de regret. Sintagma “deolaltă amândoi” doar pare a fi un pleonasm. deoarece întreaga poezie nu celebrează prezenţa iubirii. instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal al persoanei I “mi-aduc aminte”. a sincronizãrii sentimentelor. Această antiteză este punctată de aparentul pleonasm ”deolaltã amândoi” care sugereazã apropierea. Cele două planuri temporale sunt: prezentul — marcat însă de aducere- . ci amintirea ei. tern.spaţiului marin transformat în vid universal şi vegheat de imaginea palidă a lunii devenite banal element al decorului care şi-a pierdut strălucirea de altădată. îndepãrtarea. Orchestraţia planurilor temporale în poetica eminesciană accentuează antiteza dintre timpul prezent marcat de lipsa iubirii. de cenuşiu. mă etc. de neputinţã. reprezentată prin validarea funcţiei conative a comunicării. Mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric sunt: substantivul în vocativ iubito. Pe de altă parte. deolaltă amândoi”. 4 puncte Cele două planuri temporale sunt: prezentul — marcat însă de aducereaminte adică de re-memorarea clipelor fericite din trecut. întrucât cele două cuvinte sunt apropiate ca sens. intensitatea. verbul la persoana I plural suntem. “mã-ntunec şi îngheţ” vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar. pronumele la persoana I sg. eul fiind acordat pentru intimitate. 6. de constatare a depãrtãrii dintre cei doi îndrãgostiţi. prezenţa acestui enunţător liric subiectiv la nivelul textual se validează şi prin prezenţa instanţei referenţiale identificată în persoana iubitei. imposibilitatea împlinirii cuplului erotic: “tot mai departe. 5. Aparentul pleonasm e menit să întãrească ideea simultaneitãţii. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. dar în economia versului exprimã contrariul. 6. prin sistemul verbal şi pronominal al persoanei a II-a :”tu te pierzi”.

lucrurilor şi cultivarea sensibilitãţii.aminte adică de re-memorarea clipelor fericite din trecut. se stabileşte un raport de “mise en abîme”. liberalism care în viziunea lui îl completeazã pe cel politic. astru văzut în descendenţă romantică drept un protector al perechii de îndrăgostiţi. primul emistih integrându-l în totalitate. Eminescu uzeazã cu precãdere şi de motive tipice acestui curent. Prezintă semnificaţia titlului. fiind anunţat de Victor Hugo. revenirea asupra unei imagini. Două caracteristici ale liricii romantice prezente în text: meditaţia elegiacă pe tema iubirii care se stinge şi prezenţa unor motive literare specifice (luna.De câte ori “ are trimitere temporală. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric. Acesta este iterat în incipitul poeziei. curentul apărând ca o reacţie faţa de clasicismul rigid. tinzând sã aspire spre genuin. marcând un timp al abolirii limitelor dintre real şi ireal. teme îngemănate aici ca în mai toată lirica eminesciană. în relaţie cu textul poeziei. Orchestraţia planurilor temporale în poetica eminesciană accentuează antiteza dintre timpul prezent marcat de lipsa iubirii. sugerând repetiţia. Poet al spaţiului cosmic şi al teluricului.) 8. a fanteziei creatoare. o rupturã de prezent şi de formele realului. neputinţa eului liric de a uita fericirea trecută şi devenită acum “ocean de gheaţă”. bolta. un timp suspendat care face posibilã consonanţa dintre planul uman şi cel cosmic. a imaginaţiei. 7. iar teluricul este vizat prin prezenţa oceanului. Printre trãsãturile acestui curent literar se numãrã ipostaza permanent originarã a fiinţei umane care exprimã o dispoziţie permanentã a spiritului uman. Forma de vocativ “iubito’’ exprimă adresarea directă anticipând virtualul dialog cu fiinţa pierdută şi demonstrează prezenţa instanţei referenţiale identificată în . reprezentând o evadare din cotidian. fiind preferate în detrimentul raţiunii logice – elemente ce se regăsesc disipate pa parcursul acestui discurs liric. care în prefaţa dramei “Hernani” va pleda pentru ”liberalism in literaturã”. Motivează încadrarea versurilor în lirica romantică. moment specific romanticilor. rememorarea unor clipe de fericire. relaţie de consonanţă specifică acestui curent. de uitare şi timpul trecut scăldat în lumină şi în dragostea împlinită alături de fiinţa iubită. Încadrarea este validată şi prin zugrãvirea cadrului natural nocturn care marcheazã un moment de trecere. 4 puncte Configuraţie psihicã şi ideologie esteticã. spre întoarcerea la naturã. clipa etc. dintre teluric si cosmic. Dincolo de acestea. ea exprimând frecvenţa amintirii. de cenuşiu. Sintagma adverbială conţinută . romantismul se va afirma iniţial în Franţa. poezia “De câte ori iubito…” se încadreazã în lirica romanticã prin tematica iubirii şi a naturii.. prin reliefarea a două trăsături existente în text. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. Cosmicul este ilustrat prin motivul lunii. valoarea acordatã simbolurilor. 7.

tutelar şi martor al fostei iubiri. parcă. pe parcursul discursului liric. acesta capãtând dublã valenţã: pe de o parte înseamnã situarea deasupra realitãţii . pentru care amintirea iubirii poate renaşte printr-un dureros. iar lirismul obiectiv este definit într-o manierã romanticã. aceasta urmând să fie reprezentată prin validarea funcţiei conative a comunicării. imaginată aici palidă de tristeţe. chipul iubitei. În aceastã poezie accentul cade pe sentimente. 4 puncte Incipitul poeziei. deoarece poetul comunicã direct trãiri încãrcate de o mare afectivitate. Astrul selenar. repetitivă. Lirismul subiectiv este astfel prezent. determinantul sugerând prezenţa unor elemente difuze. semnificaţia titlului poeziei . Această neputinţă este susţinută la nivelul discursului liric de motivul zborului. ipostază ilustrată aici prin epitetul cromatic « «cea galbenă » fiind văzută doar ca o pată.oceanul cel de gheaţã’’ şi de epitetul cromatic integrat structurii “bolta alburie”. sentimentul de melancolie. punctele de suspensie coroborează sentimental de nostalgie. aflat în vocativ. în măsură să accentueze tristeţea eului liric aflat în ipostaza însinguratului contemplativ care rememorează cu ajutorul memoriei afective amintirea iubirii pierdute. poetul negând rememorarea unor clipe fericite ale unei iubiri azi neîmplinite şi care se eternizează prin starea de dorinţă 8. dar necesar efort al memoriei. sugerează o adresare directă plină de afecţiune a bărbatului singur. punctele de suspensie prelungind. nemaiexistând consonanţă între teluric şi astral... luna.persoana iubitei. fiind în consonanţă doar la modul ideatic şi nu . Astfel.De câte ori iubito’’. cosmosul nu mai este antropomorfizat. în raport cu textul acesteia sugereazã ideea suferinţei prilejuitã de rememorarea unor clipe fericite de iubire alãturi de persoana iubitã. prin intermediul amintirii. Ideea este susţinută la nivel stilistic de metafora . Natura reflectă astfel prin răceala ei tristeţea umanului.10 rânduri. rece. în 6 . el fiind superior. avansează ex-abrupto ideea suferinţei şi neputinţei eului liric de a se mai înălţa prin iubire. într-un efort disperat de a smulge neantului şi vidului existenţial al prezentului chipul femeii iubite. într-un timp nedefinit.pe când a ei pereche nainte s-a tot dus/…pierzîndu-se-n apus’’. o materie albicioasă ce obtenebrează cerul îngheţat. fără stele. Comentează. fără contur.. de neputinţă a eului liric în momentul întoarcerii în trecut. care sunt transmise prin vocea eului liric. primele patru versuri prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. singurul capabil să recupereze şi să salveze de la moartea prin uitare. integrat primelor patru versuri.. avertizează asupra faptului că ea îşi refuză signaletica protectoare. Substantivul iubito. Titlul poeziei are o structură complexă. lucru tipic poeziilor ce respiră dezamăgire.. 9. Paragrafemul care încheie titlul. pe de altã parte este sinonim cu pierderea fiinţei iubite .o pasãre pluteşte’’-.. fiind alcătuit din două substantive şi un adjectiv nehotărât care exprimă o nuanţă cantitativă.

Pe când desfaci strălucitoare cerul Ca să domneşti pe somnul lumii. 051 51 Scrie.spiritual. Rimele perechi sunt feminine şi produc o edulcorare. şi tăinuit misterul Ca-n alte seri sub discul tău s-adună. în special. Corespondenţa simbolică dintre golul exterior şi vidul interior transformă poezia într-o meditaţie elegiacă pe tema iubirii care se stinge şi a timpului care se scurge ireversibil. Astfel creat. cu privire la textul de mai jos: ……………………………………… Te-nalţi prelung. Lună! Întâiul vis sub raza ta lunară Îşi fâlfâie din suflete pornirea. Tu din întâia lacrimă fugară Făcuşi izvorul de dureri: iubirea… Iar farmecul tău blând şi liniştit Făcu. fixat invariabil într-o schemă neobişnuită de ritmuri: un coriamb.Versurile au o somptuozitate deosebită şi un timbru specific de zbatere de aripi al cărui sunet se stinge brusc. Primele patru versuri delimitează planul exterior. Din fiecare om – îndrăgostit. 9. de precipitare spre stingere. evoluează cu febrilitate spre împlinire şi se estompează în durerea singurătăţii. doi dactili şi un troheu. apropiind omul de perspectiva iminentă a morţii. alunecându-şi raza-ncet. o catifelare a tonului final. Acesta se construieşte dintr-o succesiune de imagini vizuale care exprimă ideea stingerii sub influenţa căreia simbolurile tutelare ale iubirii sunt golite de semnificaţie şi îşi pierd rolul de protectori familiari ai cuplului de îndrăgostiţi. impresia fiind produsă de construcţia lungă a versului de 14 silabe. aşa cum se regăsesc în idila eminesciană. pe foaia de examen. versul eminescian susţine prin muzicalitatea lui interioară de avânt. Rămâne emblematică în acest sens imaginea oceanului de gheaţă care devine o defitivă barieră imaginară între cei doi îndrăgostiţi. singuratatea şi întunericul. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. obiectiv. însăşi mişcarea sentimentului care izbucneşte cu tărie. al elegiei. . Procedeele artistice sunt concentrate şi reduse doar la câteva epitete şi metafore prin care sunt sugerate.

Sinonime pentru sensul din text al cuvintelor: tăinuit . prin izolarea lui în enunţ. prezente în poezie. 4. Ea conturează sugestivitatea şi forţa omului de a se metamorfoza. desfaci. fiind întreţinută astfel măsura şi ritmul versului. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor tăinuit şi fugară. 3. evidenţiindu-i semnificaţiile. de unde rezultă predilecţia fiinţei umane pentru exprimarea stărilor şi atitudinilor în scris. 1. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. Motivează întrebuinţarea liniei de pauză în versul „Din fiecare-ndrăgostit – poet”. a fi de când lumea şi pământul. iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul lunii şi al misterului. 4 puncte Dintre temele şi motivele romantice cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet.trecătoare. 2. (Horia Furtună. se evidenţiază aici tema iubirii. Menţionează două teme/ motive literare. „a ieşi în lume”. Te-nalţi . Balada lunii) 1.misterios şi fugară . raza. visul etc. adică al figurilor de grafie. luna. făcuşi. Tu. de a întruchipa ceea ce nu credea că putea fi. 5. prezenţa acestui enunţător liric subiectiv la nivelul textual se validează astfel prin prezenţa instanţei referenţiale identificată în imaginea personificată a lunii. 2 puncte Două locuţiuni ce conţin cuvântul lume sunt : „a veni pe lume”. Sentimentele se transpun în raţiune şi prin raţiune. Două expresii care conţin cuvântul lume: a-şi lua lumea în cap. 2 puncte În cadrul acestui vers poetul operează la nivelul metagrafelor. 4. linia de pauză din structura „Din fiecare-ndrăgostit poet” marcând separarea a două părţi deosebite ale textului. 2 puncte Sinonimul cuvântului tâinuit este ascuns. instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal al persoanei a II-a . 4 puncte Prezenţa eului artistic. tău. să domneşti. reprezentată prin . Teme şi motive: cosmosul. vântură-lume etc. Linia de pauză izolează cuvântul pe care este pus accentul. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul lume. iar cel al cuvântului fugară este trecătoare. iubirea.Din fiecare-ndrăgostit – poet. 2. 3. ta. Necesitatea ei se explică şi din considerente prozodice.

precum şi pentru motivul lunii. sau îl dezamăgeşte pe cel care o aşteaptă înfrigurat. Horia Furtună uzitează cu precădere şi motivele tipice acestui curent. ci din dorinţa de a-şi întalni sufletul pereche. a imaginaţiei. Iubirea este un amalgam de stări şi sentimemte. 7. Construit ca monolog liric adresat. precum şi în prezenţa substantivului în cazul vocativ (Lună). 6. care. datorită preferinţei poetului pentru tema cosmică şi pentru tema iubirii. reprezentând o evadare din cotidian. teluric şi cosmic. iubirea devine sursă de suferinţă. „Lacrimă fugară” sugerează o metaforă a sinelui. curent apărut în secolul al XVIII-lea în Franţa. ta). Dacă întâlnirea nu are loc. ea se naşte. te). apartenenţa acestuia la unul dintre curentele literare studiate. cu timpul. spre întoarcerea la natură. cum ar fi motivul lunii sau motivul misterului.validarea funcţiei conative a comunicării. timp al abolirii limitelor dintre real şi ireal. 6. în prefaţa la drama „Hernani” va pleda pentru necesitatea „liberalismului în literatură”. timpul suspendat care face posibilă consonanţa dintre planul uman şi cel cosmic. evidenţiindu-se astfel şi substantivul în vocativ “Lună”. poezia se încadrează în în lirica romantică prin zugrăvirea cadrului natural nocturn ce marchează momentul de trecere. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua. tinzând să aspire spre genuin. fericire şi tristeţe. exprimă o dispoziţie permanentă a spiritului uman. Semnificaţia metaforei izvorul de dureri se construieşte pornind de la motivul poetic al izvorului. fanteziei creatoare. 5. prin evidenţierea a două caracteristici identificate în text. în concepţii şi idei transpuse în iubire. asemeni miticei Afrodite. anunţat de Victor Hugo. Este un moment specific romanticilor. nu din spuma valurilor mării. o ruptură de prezent şi de formele realului. în adjectivele posesive (tău. textul relevă prezenţa mărcilor lexicogramaticale ale eului liric în pronumele personale şi reflexive de persoana a doua (tu. ca sursă originară a oricărei realităţi. 4 puncte Poetul operează la nivelul metasememelor prin epitetul personificator „lacrimă fugară”. romantismul. Pentru că iubirea implică şi o însemnată parte de suferinţă. implicând suferinţă şi împlinire. Poezia poate fi încadrată în romantism. caracterizându-se prin valoarea acordată simbolurilor şi cultivarea sensibilităţii. este o ipostază permanent originară a fiinţei umane. al . 4 puncte Configuraţie psihică şi ideologie estetică. Astfel. având rolul de a potenţa suferinţa îndrăgostitului. 7 Motivează. este însăşi suferinţa transformată . adică izvor de dureri. acestea fiind preferate în detrimentul raţiunii lucide.

Lună!”. 8. prin intermediul paralelismului ideatic.10 rânduri. Întreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată de titlu. la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiează prezenţa sincopelor. se observă transferuri semantice ale epitetelor „farmecul blând şi liniştit” şi „lacrima fugară”sau a personificării „domneşti pe somnul lumii. / Din fiecareîndrăgostit . 4 puncte Elementele de „ornare verbis” de o delicateţe deosebită. Ultima strofă exprimă. Astfel. adică al figurilor de construcţie sintactică.poet” sau inversiunea „tăinuit misterul” făcând apel astfel la motivul romantic ce crează împreună cu profunzimea ideilor şi nuanţarea sentimentelor o lirică ideatică şi stilistică. La nivelul metataxelor. 9. La fel ca la Blaga. Amplificată de metaforicul farmec blând şi liniştit al lunii care veghează asupra spaţiului cosmic şi asupra universului uman. în relaţie cu textul poeziei date. accentuând preţiozitatea şi jongleria de imagini. Prezintă semnificaţia titlului. Horia Fântână alege să înzestreze luna cu calitatea de domnitor ce controlează tot tărâmul nopţii. şi generalizat la toate oizonturile. discursul liric construind imaginea maestrului protector al . în timp ce iubirea fără poezie nu există. desemnând rolul lunii într-un univers identic într-o bucată muzicală cu caracter descriptiv. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. pe atât de firească: erosul activează energii creatoare latente care îl transformă pe îndrăgostit în poet.visului. se stabileşte un raport de „mise en abîme”. „raza -ncet”. în 6 . predispoziţia eului liric înspre reverie şi contemplare apare ca o consecinţă firească a sentimentului de iubire care îi invadează fiinţa. 8. ultima strofă din cele trei citate. „fiecare -ndrăgostit”. la nivelul metaplasmelor . Comentează. Astfel. misterul îşi face apariţia în cadrul versurilor poetului. adică a figurilor fonice se remarcă prezenţa aliteraţiei sonantei „n”ce accentuează tonul blând sau a asonanţei literei „e” ce punctează pozitivul. el având scopul de a crea impresia de necunoscut fără a face vizibil sau a dezvălui secretul. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semnul conţinut în titlu. specifice acestui poet. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric. Translaţia este pe cât de simplă. Acesta este realizat pe baza substantivelor comune „balada” şi „lunii”. adică al figurilor de sens. relaţia dintre poezie şi iubire. este uşor de identificat anafora din structura „Din fiecare om-îndrăgostit. din vremuri imemoriale şi până în zilele noastre. susţin imaginarul poetic la toate nivelurile textului. tot tărâmul imens al întunecimii. sau pentru momentul romanticei înserări. Luna este un simbol cosmic extins la toate epocile. La nivelul metasememelor.

9. Vântul nisip aduce. a unui spaţiu ce facilitează inspiraţia. pro-babil. Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost deplin însă dacă poetul nu ar fi ştiut să acorde sensul cu forma. versul poetului susţine prin muzicalitatea lui interioară mişcarea sentimentului ce izbucneşte cu tărie şi evoluează spre împlinire. Jongleria de imagini este realizată prin intermediul metagrafelor sau a figurilor de grafie marcate de prezenţa sincopelor „ca-n”. el făcând cuvintele să sune aşa cum el doreşte. a toamnă şi a fân. iubirea. titlul delimitează un univers nocturn. La nivelul metasememelor. Titlul poeziei pune în relaţie. şi fetele aşteaptă în uliţa murdară tăcerea care cade în fiecare seară. fantezia. cu pantofi galbeni. auzi cum ploaia stinge fanarele cu gaz. cu privire la textul de mai jos: În târg miroase a ploaie. iar metamorfoza om – îndrăgostit-poet evidenţiază încrederea în iubire.iubirii. natura şi poezia. tipic romantic. „farmec blând şi liniştit” sau cel metaforic „izvor de dureri” schiţează cadrul nocturn necunoscut al iubirii şi sugerează într-un anume fel faptul că numai trăind durerea iubirii poţi afla sublimul sentiment pe care aceasta îl generează. Proiecţia astrală a teluricului este posibilă datorită sentimentului care animă. fierbinte. În case oameni simpli vorbesc pe ovreieşte. Rimele încrucişate sunt feminine şi produc o catifelare a tonului final. vin lent după-un zaplaz. 52 Scrie. stăpâneşte în toată splendoarea sa peisajul care devine selenar şi predispune la visare. Inspirat. epitetele ornante „tăinuit misterul”. condiţie îndeplinită de versificaţia poeziei. în manieră tipic romantică. de nu mai putin celebra Sonată a lunii a lui Beethoven. greoi şi surd. astrul preferat al romanticilor. cum învecheşte frunza în clopote de-aramă – . Gâşte. specifică poetului. Căruţe fugărite de ploaie au trecut. în plămân. iar măsura este de 10 – 11 silabe. Motiv central al discursului poetic. cu gluga pe cap. şi liniştea în lucruri de mult mucegăieşte. iar acet tablou transformă orice fiinţă într-un îndrăgostit. Astfel creat. şi factorul. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. luna. „s-adună” ce joacă un rol important în cadrul muzicalităţii acestei opere literare. pe foaia de examen. Horia Furtună se foloseşte de cuvinte pentru a contura o panoramă a cerului ca o asociere de umbre şi lumini.

prezente în poezie. Explică rolul virgulei din primul vers. Virgula din primul vers izolează termenii unei enumeraţii poetice. virgula din structura „În târg miroase a ploaie. 2 puncte Profitând de orice modalitate în a transpune sentimentele în script. şi-aveau în ochi un zâmbet de iaz.fân. 3. necesitatea ei explicându-se şi din considerente prozodice. (Barbu Fundoianu. E-aşa de lungă vremea de când nu mai e azi şi stearpă şi molâie ca o convalescenţă. dar şi în afara scriptului. 2. adică al figurilor de grafie. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al naturii. cuminte. a toamnă şi a fân” marcând separarea a două părţi de propoziţie de acelaşi fel. Menţionează două teme/ motive literare. 2 puncte Versul care conţine o locuţiune verbală folosită cu efecte expresive este : „Îţi mai aduci aminte? Îţi mai aduci aminte?” 3. 4 puncte . anodin şi extraordinar. 2 puncte Două cuvinte ce aparţin câmpului semantic al naturii ar putea fi : “nisip” şi “ploaie” 1. Cuvinte care aparţin câmpului semantic al naturii: ploaie. aparenţă şi esenţă. Îţi mai aduci aminte? Îţi mai aduci aminte? ………………………………………………………… Ne-ascund atât de bine albumele cu clampă de-alamă. Herţa) 1. fiind întreţinute astfel măsura şi ritmul versului. Versul care conţine o locuţiune verbală cu efecte expresive: Îţi mai aduci aminte? Îţi mai aduci aminte? 4. Astfel. Transcrie un vers care conţine o locuţiune verbală folosită cu efecte expresive. elemente esenţiale în stimularea imaginaţiei cititorului prin cadenţele sonore ce reprezintă un nex între viaţă şi automatism. de şes. poetul operează în cadrul primului vers la nivelul metagrafelor. toamnă etc.auzi tăcere lungă şi gri care e toamnă şi diligenţe care vin din Dorohoi. tinereţea! Trecutu-i lângă lampă şi plină e oglinda cu cute în obraz. ………………………………………………………… Bătrânii de la casa cea veche ne-au ieşit în poartă. 2. la nivel stilistic rezultatul va fi realizarea unei enumeraţii. la grilajul de iederă coclit.

o metaforă a lumii de altădată şi. modalitatea principală de expunere este descrierea. . fragmentul de mai sus fiind o secvenţă proprie genului liric. într-un cadru divin. ploaia. De asemenea. 5. naraţiunea şi dialogul. şi anume „tranzitivitatea şi reflexivitatea. cu cea a unei sculpturi sau a unui tablou – presupune comunicarea unui mesaj de către autorul ei către cititor..Dintre temele şi motivele moderniste cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet. În acest context. „casa cea veche” şi comparaţia „E-aşa (. o altă trăsătură a descrierii. „oameni simpli”. natura. iar pentru concretizarea mesajului şi evidenţierea operei literare. Poetul operează la nivelul metasememelor prin epitetul metaforic „zâmbet de iaz. creatorul face apel şi la locurile care îi aduceau tihnă. de şes. „tăcere lungă şi gri”. regretul etc. locurile în care se regăsea sau chiar spaţiul în care era situat satul. „pantofi galbeni”. în acelaşi timp. O trăsătură prezenţei descrierii este dată de uzitarea diferitelor procedee artistice precum epitetele „uliţa murdară”. înţeleasă ca „antefact” identifică. Vianu. conform lui Hegel. prin intermediul acestui mod de expunere. iar poezia devine. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în ultimele două versuri ale textului dat. de permanentă lipsă de griji. Combinarea imaginilor cu figurile de stil sugerează prezenţa tehnicii mozaicului. „vin lent”. cuminte ”. acea stare sufletească lipsită de zbucium. a lumii contemporane. 6. din acest punct de vedere. dar în acelaşi timp a încercării disperate a poetului de ţine timpul în loc. principalele şi cel mai des uzitate fiind descrierea. 4 puncte Opera literară . 4. toamna.. plasticitatea limbajului artistic realizată prin procedee artistice şi prin diversitatea imaginilbr poetice. având rolul de a potenţa pe o parte liniştea ce învelea satul. conturând „interioritatea. Evidenţiază două trăsături ale descrierii prezente în prima secvenţă din textul citat. Două teme/ motive literare: târgul provincial. subliniind motivul efemerităţii. subiectivitatea şi sufletul agitat de sentimente”. iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul timpului. se evidenţiază aici tema naturii. cufundând totul într-un „illo tempore”. 5. 4 puncte Substrat al spiritului. cosmetizând realitatea şi transformând-o într-o lume eternă. scriitorul îşi alege o modalitate de expunere.) lungă vremea şi stearpă şi molâie ca o convalescenţă”. de frământări. opera „Herta” valorifică cele două trăsături ale poeziei subliniate de T. Trăsăturile descrierii prezente în textul dat sunt: abundenţa detaliilor şi a amănuntelor specifice. „clopote de aramă”.

10 rânduri.. stearpă şi molâie ca o convalescenţă. antiteza trecut . Elementele modernismului poetic sunt preluate din recuzita simbolistă: târgul provincial. nostalgia iubirii pierdute. cât şi la nivelul fondului poetic. coexistenţa tradiţionalismului cu modernismul. dar şi din specificul formei poetice agreate de modernişti: asonanţa. cum ar fi „diligenţe” sau „lampă”. 7 Argumentează. trecerea ireversibilă a timpului. la nivelul atmosferei poetice. „căruţe ”şi acele componente ce ţin de domeniul mediului urban.cea a timpului care erodează totul. cu valenţe mitice.. renunţarea la strofa clasică. dintre ce a fost şi ce este. poezia devine un mod predilect de a preţui moştenirea culturală a unui popor. Ataşamentul faţă de tradiţionalism se observă prin cultivarea unor elemente ale romantismului: la nivel tematic. dintre „fanarele cu gaz” şi becul prezentului dintre „grilajul de iedere” şi gardul de ciment al zilei de azi : „Trecutu-i lângă lampă/ Şi plinp e oglinda cu cute în obraz / E-aşa de lungă vremea de când nu mai e azi”. prin evidenţierea a două trăsături. ploaia. 4 puncte Elementele de „ornare verbis” de o delicateţe deosebită specifice lui Barbu Fundoianu se găsesc la toate nivelurile textului. după consumarea unei maladii istovitoare . creând astfel impresia regretului pe care poetul îl trăieşte în legătură cu trecerea ireversibilă a . ultimele cinci versuri. Astfel. al redobândirii forţelor plăpânde.prezent. „uliţa”. termen sugestiv pentru sentimentul inefabil al renaşterii. toamna etc. în textul dat. 4 puncte Îmbinând ideile de conservare a valorilor autohtone şi de promovare a formelor artistice eliberate de orice convenţie. care devine principalul atribut al timpului.. inegalitatea măsurii versului etc. fiinţa poetică trăieşte iluzia unei convalescenţe. în 6 . modernismul şi tradiţionalismul coexistă prin antiteza dintre valorile ce ţin de sat şi de tot ce înseamnă satul . Comentează. Folosirea epitetului calificativ dublu stearpă şi molâie induce sugestia lentoarei. În poezie este conturată şi diferenţa dintre trecut şi prezent. cultivarea sentimentului nostalgiei rafinate etc. 7. Un rol esenţial în exprimarea atitudinii eului poetic are comparaţia vremea. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. Coexistenţa tradiţionalismului cu modernismul în poezia citată se explică prin câteva trăsături specifice acestor curente literare recognoscibile atât la nivelul formei. Ultimele două versuri ale textului formulează o concluzie a meditaţiei pe tema timpului.6. Încremenită parcă într-o durată eternă. prin actualizarea fondului mereu viu al învăţăturilor trecutului în comparaţie cu elementele care conferă modernitate şi noutate fenomenului cultural. 8.

„e-aşa de lungă vremea”.. vremea. mai ales. realizată prin îmbinarea arhaismului cu neologismul. olfactive etc. regretul... ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzical a ideilor conţinute.) şi ştearpă şi molâie ca o convalescenţă”. reia într-o manieră estetică rafinată. creând o hipotipoză la nivelul compoziţiei „e-aşa de lungă vremea(. enumeraţia „şi ştearpă şi molâie”. cu alte cuvinte. adică al figurilor de sens. .) şi ştearpă şi molâie” pusă cu scopul zugrăvirii mai precise a atmosferei create şi a comparaţiei „E-aşa de lungă vremea (. Toate acestea exprimă nostalgia faţă de trecut. vigoarea şi avântul specific a celor timpuri şi monotonia. tinereţea. de cântec premergător somnului veşnic ce pare să se anunţe o dată cu trecerea tinereţii şi a asonanţei vocalelor închise „i ” sau „u ”ce punctează negativul. un impresionant amestec de stări poetice simboliste şi romantice deopotrivă. o distanţare afectivă de trecut. resimţită ca o suferinţă interioară a eului poetic care se simte deodată bătrân. La nivelul metasememelor. precum şi repetiţia conjuncţiei coordonatoare „şi” pe parcursul ultimelor 5 versuri. de mişcare. iar la nivelul metaplasmelor. azi. La nivelul metataxelor. 8. Imaginile artistice prin care se transmite fondul de idei al poeziei sunt variate (de culoare. Comparaţia şi stearpă şi molâie ca o convalescenţă din finalul poeziei. Limbajul poetic se caracterizează prin expresivitate. Metaforele. iar interogaţia retorică accentuează nostalgia eului liric.timpului. adică al figurilor de construcţie sintactivă sunt uşor identificabile ingambamentul din structura „Ne-ascund atât de bine albumele cu clampa / de – alarmă. Semnificaţiile ultimei strofe se construiesc pornind de la antiteza trecut prezent sugerată prin folosirea unui lexic poetic subordonat câmpului semantic al timpului: albumele. „e-aşa”..intens resimţit în faţa trecerii iremediabile a timpului. dezgust faţă de prezentul monoton şi depoetizat prin absenţa iubirii. tinereţea! Trecutu-i lângă lampă”. Astfel. ideea amestecului de sentimente: nostalgie faţă de trecut. epitetele şi comparaţia din final prelungesc accentele poetice elegiace. sugerează. ataşamentul afectiv şi predispoziţia melancolică generate de amintirea iubirii pierdute. adică a figurilor fonice se evidenţiază prezenţa aliteraţiei literelor „m” şi „n” ce sugerează tonul grav.). tristeţea specifice prezentului regăsit în bătâneţe. al tropilor se observă transferuri semantice ale epitetelor. la nivelul metagrafelor sau a figurilor de grafie se remarcă prezenţa sinerezelor „ne-ascund”. regret şi melancolie. Alăturat substantivului vremea. epitetul lungă. în care vremii îi este atribuită o însuşire ce marchează aici scurgerea grea a perioadei de tranziţie dintre prospeţimea. „trecutu-i”. inversiunile „şi plină e oglinda”.

pe foaia de examen. adâncul proces afectiv de tristeţe a vremurilor ce au apus raportat la anotimpul stingerii vegetalului. Îşi spovedeşte patimile ţie. Tot sufletul la poarta ta când bate. Drumeţ slăbit. adică al figurilor de sunet şi de grafie. Barbu Fundoianu încercând să confere cititorului aceeaşi senzaţie pe care o trăieşte şi el atunci când îşi aminteşte de tărâmul Herţei. „aşteaptă” îmbinat cu timpul trecut „au trecut”. Biserică cu porţi neîncuiate. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. epitetele „uliţa murdară”. reflexivitate). 4 puncte Una din caracteristicile limbajului poetic. 53 Scrie. Aceasta se conturează cu ajutorul tuturor figurilor de stil prezente în poezie. Şi ele-adorm de tine alinate. adică al tropilor. sugestie. vin lend după-un zaplaz” întărite şi de muzicalitatea deosebită a versurilor realizată la nivelul metagrafelor şi metaplasmelor. tainică. astfel încât rima este împerecheată şi măsura de 13 – 14 silabe. „clopote de aramă”. prezentă în textul dat. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. ambiguitate. a toamnă şi a fân” sau inversiunile „nisip aduce”. care activează la nivel performant funcţia poetică este expresivitatea. „tăcere lungă şi gri” păstrează acea atmosferă liniştită specifică satului. „oameni simpli”. enumeraţia „a ploaie. „în lucruri de mult mucegăieşte” au rolul de a crea o imagine ce generează o stare de melancolie. Tu neamurile gândurilor toate Cu drag le laşi la pragul tău să vie. permanetizarea stărilor eului liric „miroase”. adică al figurilor de construcţie. „vin lent”.9. cu ajutorul sinerezei „după-un” dar şi a ingambamentului „E-aşa de lungă vremea de când nu mai e azi / şi stearpă şi molâie ca o convalescenţă ” şi versificaţiei . „aduce”. curată Poezie. Expresivitatea se evidenţiează şi prin împletirea modurilor şi timpurilor verbale. Pe baza figurilor de stil se conturează imaginile vizuale : „ Gâşte. La nivelul metasememelor. puterile-şi învie. „au ieşit” care sugerează absenţa oricărei finalizări a stării posomorâte. Spaţiul din nord – vestul ţării este schiţat prin intermediul figurilor ce aparţin nivelului metataxelor. cu privire la textul de mai jos: Tu. Prezentul etern al verbelor exprimă o acţiune continuă. cu pantofi galbeni. .

Căci nu-i pribeag ce-n faţa ta se-nchină C-o lacrimă să nu-ţi spele altarul. Tu le asculţi pe toate deopotrivă Şi le opreşti neghina şi amarul. dar era încuiat. adică al figurilor de grafie. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al sacrului. Alcătuieşte două enunţuri prin care să ilustrezi polisemia verbului a bate. s. Sonet*) *sonet. Motivează întrebuinţarea cratimei în versul „Şi ele-adorm de tine alinate”. în tempo rapid a două vocale aflate în hiat. 2. (Octavian Goga. fiind întreţinute astfel măsura şi ritmul versului şi conferind muzicalitatea textului. 2. 2 puncte Două cuvinte care aparţin câmpului semantic al sacrului ar putea fi : „biserica” şi „milostivă”. A bătut la uşa ei de mai multe ori. . 2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. 2 puncte a bate = a lovi repetat El bate covorul în faţa blocului. 3. cratima din structura „Şi ele-adorm de tine alinate” marcând legarea a două cuvinte pronunţate fără pauză şi astfel rostirea împreună. rostirea împreună a două silabe diferite şi menţine ritmul poeziei. Dar tu rămâi de-a pururea senină. 3. Două cuvinte care aparţin câmpului semantic al sacrului: biserica şi păcat.Păcate vin sub bolta-ţi milostivă. Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sinereze şi necesitatea ei se explică şi din considerente prozodice. a bate = a ciocăni Bate întotdeauna la uşă ca să nu deranjezi pe nimeni.n. Cratima marchează elidarea unei vocale. Două enunţuri ilustrative pentru polisemia verbului a bate: El bate un cui în scândura desprinsă din gard. – poezie cu formă prozodică fixă (14 versuri repartizate în două catrene cu rimă îmbrăţişată şi două terţine cu rimă liberă) 1. 1.

şi anume poezia. dragoste de viaţă etc. Semnificaţiile pe care le transmite surprind mai ales efectul catartic al artei. Personificarea este procedeul artistic de forţă al strofei a doua. 5. tainică. acela de a fi atentă la toate călcările poruncilor bisericeşti. Vianu şi anume „tranzitivitatea şi reflexivitatea”. într-un univers în care sufletul găseşte aceste elemente care conferă banalului o aură deosebită. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua. Opera „Sonet” este văzută astfel ca un element. sentimente şi atitudini. emoţia pe care o transmite. adică al figurilor de grafie. 5. Crezul reprezintă identitate şi cufundare în spiritualism. această imagine artistică având rolul de a potenţa statutul grandios al poeziei. aşa cum pentru un creştin. 4. din primul vers.4. pronumele personal tu. Goga manifestându-şi dăruirea pentru credinţă şi pentru tot ceea ce este sacru în majoritatea operelor sale artistice. cosmetizând realitatea şi transformând-o într-o lume eternă. aflat în cazul vocativ. curată Poezie”. opera „Sonet” . sugerează intimitatea dintre eul liric aflat în ipostaza creatorului şi poezie . Creaţia lirică poate fi considerată Crezul Artistului. poetul operand astfel la nivelul metagrafelor . de a induce optimism.cadrul primului vers. 6. 4 puncte Întrunind ideile de conservare a valorilor autohtone. 4 puncte Substrat al spiritului şi metamorfozare a scripului în sentiment. pronumele personal „tu” din structura „Tu. are rolul de a identifica instanţa referenţială. opera „Sonet” valorifică cele două trasături ale poeziei subliniate de T. Prezintă două argumente privind apartenenţa textului dat la tradiţionalism. în timp şi în spaţiu. Poezia este privită ca o veritabilă divinitate căreia poetul i se adresează cu reverenţă. capacitatea poeziei de a vindeca dureri latente. având rolul de a individualiza produsul artistic. opera „Sonet” se identifică drept valoarea stărilor şi sentimentelor conferite de taina poeziei. 4 puncte Incrementând un amalgam de stări. împăcare cu sine şi cu lumea din jur. Poetul operează la nivelul metasememelor prin personificarea din structura „Tu le asculţi pe toate deopotrivă”. cotidiană. o metaforă ca aparţine Divinităţii. adevărată prelungire sentimentală a fiinţei sale. Precizează valoarea expresivă a pronumelui personal tu. transpunând cititorul din viaţa anodină. linişte interioară. în care sufletul caută înţelegere şi totodată reverie spirituală. Aşezat în poziţie iniţială în. referindu-se la Poezie. cu iubire şi cu evlavie.

anafora….se caracterizează printr-un conservatorism ce îl îndreaptă spre clasicitate. Astfel.. Octavian Goga reuşeşte încă o dată să îndrepte tematica religioasă spre colectivul ţărănimii şi spre viaţa lor sumbră.ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzical a ideilor conţinute. parcă.la nivelul metaplasmelor. al tropilor se observă transferuri semantice ale epitetelor…… comparaţiilor… metaforelor… . a situaţiilor şi credinţelor străvechi……… Prin tradiţionalism s-au continuat vechile curente tradiţionale. Sau şablonul : Implicând o anumită raportare la tradiţie. de regăsire a originalităţii. trepidant şi alienant. religiozitatea…. La nivelul metasememelor. ce exorcizează. ce conferă măcar iluzia unei seninătăţi contemplative……. Scriitorii tradiţionalişti au căutat să cuprindă în operele lor particularităţile sufletului naţional prin valorificarea miturilor autohtone. „nu-i pribeag ce-n faţa ta se-nchină”..repetiţie…. adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile ingambamentul raportat la versurile 123 / inversiunile…. liturgic.paralelismului sintactic între versurile…. simetriei…. regăsirea trecutului prins în filigranul versului……. toate acestea sunt în fond. Poetul….. de slujbă religioasă promovează această credinţă în sacru. Satul…. la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopei / sinerezei / ……. dovedindu-şi astfel influenţele poporaniste. spre truditorii pământului. preluându-se ideea că istoria şi folclorul sunt domeniile relevante ale specificului unui popor……… O altă modalitate de evidenţiere a esteticii tradiţionaliste vizează textura stilistică ce nu agresează mintea cititorului. tradiţionalismul va integra opere ai căror poeţi vor învesti tradiţia cu un semn pozitiv. prin actualizarea fondului mereu viu al învăţăturilor trecutului.se integrează cu succes acestei ideologii estetice interbelice. acesta putând uşor descifra aceste elemente de „ornare verbis”.. în opinia poetului. ci mai curând se vor regăsi în albia unui trecut cu conotaţii purificatoare. cu valenţe benefice. O primă modalitate de evidenţiere a acestei estetici vizează respingerea cotidianului citadin şi retragerea în spaţii compensatoare. tot atâtea modalităţi de restabilire a unui echilibru pierdut..... prin preţuirea moştenirii culturale a unui popor. Tonul profetic. „Drumeţ slăbit”.. divinitatea canalizându-şi atenţia . peisajul sempitern…. de aflare a unei comunicări esenţiale cu forţele obscure ale fiinţei neamului. „le opreşti neghina şi amarul”. nerecurgând la inovaţii în domeniul sintaxei poetice ori al morfologiei imaginilor. demonia timpului modern. adică al figurilor fonice se remarcă prezenţa aliteraţiei / asonanţei……La nivelul metataxelor. o atitudine de recuperare şi de valorificare a acesteia. adică al figurilor de sens.

. în puterile individului. De asemenea. În al doilea rând. adică al figurilor de gândire se validează prezenţa simbolului…. doi dactili şi un troheu. este evidenţiată calitatea de substantiv propriu generată de unicitatea creaţiei literare şi de nebănuitele dimensiuni ale actului creator. o catifelare / o înăsprire / o duritate a tonului final. 7. oximoron…. metonimie…. dar şi dragostea. Octavian Goga îşi demonstrează astfel umilinţa în faţa Domnului. încrederea în devenirea omenească. 7. preferinţa pentru o specie literară clasică arta poetică etc. sinecdocă…. atmosfera poetică pătrunsă de misticism. rimă. presărat de cuvinte aparţinând limbajului religios. poetul recurge la scrierea cu iniţială majusculă a substantivului „Poezie” datorită stării cu care a fost înzestrată.(SE DĂ RITMUL) Rimele perechi / încrucişate /îmbrăţişate / monorime sunt feminine şi produc o edulcorare. păstrarea tuturor elementelor de prozodie: ritm. în text. Scrierea cu majusculă a substantivului Poezie poate fi justificată prin cel puţin două argumente. a unei destăinuiri în care poetul îşi revarsă toată aprecierea pe care o are pentru această fiinţă imaginară misterioasă cu puteri supranaturale. climaxului…. se manifestă aici preferinţa pentru abordarea unei tematici consacrate: tema artei şi a artistului. SUNET DIN POEZIE)al cărui sunet se stinge brusc. În primul rând. Poezia are aspectul unei rugăciuni. 4 puncte Generând o aură spirituală atât la nivel expresiv.alegoriei…. sperând ca astfel va fi călăuzit pe drumul cel bun şi construind imaginea artistului prosternat la picioarele lui Dumnezeu. aceea de a reprezenta divinitatea. măsura versului. Două argumente privind apartenenţa textului citat la tradiţionalism: Clasicismul formei este o trăsătură a tradiţionalismului care priveşte organizarea riguroasă a conţinutului în strofe de tipul catrenului şi al terţinei.. anticlimaxului….personificărilor…. . 6. folosirea unui lexic poetic tradiţionalist. iar la nivelul metalogismelor.. cât şi la nivel semantic. O altă modalitate de evidenţiere a esteticii tradiţionaliste este reprezentată de elementele de prozodie si ele clasice : poezia are o somptuozitate deosebită şi un timbru specific de (SE SPECIFICĂ UN TIP DE INSTRUMENT. proprie sonetului. poezia reprezintă un univers . Motivează scrierea cu iniţială majusculă a substantivului Poezie.cea demiurgică. privilegiat şi accesibil doar poetului aflat într-o ipostază excepţională .. .. impresia fiind produsă de construcţia lungă / scurtă a versului de X silabe. fixat invariabil într-o schemă neobişnuită de ritmuri: un coriamb.hiperbolei…. antitezei….

Relaţia eului liric (aflat în ipostaza creatorului) cu poezia. iar la nivelul metaplasmelor. adică a figurilor fonice se evidenţiază prezenţa aliteraţiei literelor „m” şi „n” care sugerează tonul grav. „le asculţi pe toate deopotrivă”. Astfel. al tropilor se observă transferuri semantice ale epitetelor „porţi neîncuiate”. a spaţiului şi a omului. transfigurat şi plin de emoţie. specific cântecelor liturgice şi asonanţa literelor „a” sau „e” care punctează pozitivul. primitor al tuturor celor care caută alinare şi mângâiere în tainiţele sale. În opera lui Octavian Goga.în sine. prima strofă. 8. poezia este văzută ca o fiinţă. în 6 -10 rânduri. este de maximă intimitate. Dimensiunea metafizică. lucru evidenţiat în special prin prezenţa elementelor de „ornare verbis”. „rămâi de-a pururea senină”. o divinitate venerată şi admirată. cu suflet şi cuget. opera „Sonet” este văzută ca o renaştere a sinelui. sinceră şi totală. la nivelul metagrafelor sau a figurilor de grafie se remarcă prezenţa sinerezelor „puterile-şi”. / Tu neamurile gândurilor toate / Cu drag la laşi la pragul tău să vie”. adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile ingambamentul din structura „Tu. La nivelul metataxelor. al cărui registru imagistic se caracterizează prin cosmetizări deosebite şi transformă „forma fără fond”T. dar şi o iubire pură sinceră şi absolută a eului liric. Comentează.condiţia sublimă şi unică. adică al figurilor de sens. inversiunile „curată Poezie. cu întruchipare şi chip. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. Pascal. curată Poezie” având ca scop crearea unei atmosfere divine spre preamărirea lui Dumnezeu. La nivelul metasememelor. „drumeţ slăbit” sugerând disponibilitatea Crezului Artistului şi permanenta rechemare a acestuia într-o stare în care raţiunea şi sentimentul sunt libere şi în toată plenitudinea lor. tainică. Poezia reprezintă în sine o lume complexă. deschis şi ocrotitor. de frumuseţe ascunsă şi de profundă înţelegere a timpului. comunicarea dintre ei este directă. poetul îi asociază o suită de epitete cum sunt: tainică şi curată. curată Poezie / Biserică cu porţi neîncuiate. 4 puncte Cristalizare a spiritualităţii şi proiecţie a poeziei în raţiune şi prin raţiune. 9. transcendentă a poeziei este sugerată prin metafora biserică prin care este configurată deschiderea spre un spaţiu sacru. „ele adorm”.” ”neamurile gândurilor toate” precum şi enumeraţia „tainică. prin care îi ac-centuează. Maiorescu în adevărate captări ale „Scylei inimii” şi „Charibdei raţiunii”B. De aceea. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: . un univers excepţional. 8. privită ca aspiraţie perfectă înspre absolut.

cu ajutorul sinerezei „de-a ” sau a sincopei „nu-ţi” dar şi a ingambamentului din primele 4 versuri. Spre ceriuri braţele-şi întinde să-i vie dragul mire: Soare! . adică al figurilor de sunet şi de grafie. care activează la nivel performant funcţia poetică este expresivitatea. permanentizarea stărilor. Un rol important îl are şi versificaţia. La nivelul metasememelor. La nivelul metataxelor .””ce-n faţa ta se-nchină” sau repetiţia pronumelui personal „tu” au rolul de a sugera acest simbol al credinţei comune. 54 Scrie. Una dintre caracteristicile limbajului poetic în textul dat este reflexivitatea Poetul meditează asupra sensului. prezentă în textul dat. ambiguitate. curata Poezie”. astfel încât rima este împerecheată şi încrucişată şi măsura de 11 – 12 silabe. adică al tropilor. Octavian Goga încercând să confere cititorului aceeaşi senzaţie pe care o trăieşte şi el atunci când îşi revarsă toate gândurile pe hârtie şi implicit lui Dumnezeu. folosind toate mijloacele artistice şi literare ale unei arte poetice. eului liric „laşi”. asupra menirii şi asupra esenţei poeziei într-o manieră specifică. din albă inimă de stâncă S-a plămădit în taină lacul. şi din prăpastia adâncă A biruit în drum pământul. Pe veci în matcă nestatornic. de cer şi de lumină dornic. întărite şi de muzicalitatea deosebită a versurilor realizată la nivelul metagrafelor şi metaplasmelor. reflexivitate). 4 puncte Una din caracteristicile limabajului poetic. adică al figurilor de construcţie inversiunile „de tine alinate. Căci are dragoste cu cerul de-a pururi mişcătoarea apă Şi-n frământarea ei păgână ea coasta jgheaburilor sapă. Cu pumnii sfarmă-n jur tărâmul şi urlă de amar ce-o doare. „lenţi” 9.expresivitate. sugestie. „ Tu le asculţi pe toate deopotrivă”. Pe baza figurilor de stil se conturează imaginile auditive „sulfletul la poarta ta când bate”. pe foaia de examen. prezentul gnomic al verbelor exprimând o acţiune continuă. epitetele „tainica. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. El creşte azi şi creşte mâne. cu privire la textul de mai jos: În munţi cu creştetele sure. Expresivitatea se evidenţiază şi prin împletirea modurilor şi timpurilor verbale. asculţi”. „bolta-ţi milostivă” sau personificarea „tu rămâi de-a pururea senină” păstrează statutul religios creat. Aceasta se conturează cu ajutorul tuturor figurilor de stil prezente în poezie.

3. asemeni acestei largi cetăţi de unde. 2 puncte Paragrafemul utilizat în acest vers. prezente în poezie. semnul exclamării indică tonalitatea exclamativă.. Componenta descriptivă este însoţită de o meditaţie pe tema eternităţii naturii. Când în adânc se prind în horă strălucitoarele nisipuri… * Aşa-i iubirea mea. în centrul căruia se evidenţiază imaginea lacului. 4." 3. cu valuri lung clocotitoare. În versul citat. 2. Precizează rolul unui semn de punctuaţie din versul „Spre ceriuri braţele-şi întinde să-i vie dragul mire: Soare!”. sentimentul de încântare absolută prilejuit de ivirea soarelui. Două expresii/ locuţiuni care conţin cuvantul chip: a nu fi chip să. Transcrierea unei perechi de antonime din prima strofă: munţi (cu creştetele sure) -prăpastie (contextual). în fel şi chip. 4 puncte Dintre temele şi motivele literare cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet poporanist se remarcă aici tema iubirii şi tema naturii. iar două motive literare sunt motivul apei şi motivul soarelui. apa. din prima strofă. Menţionează două teme/ motive literare. Cu picuri ce se înfioară de chipul unui veşnic soare! (Octavian Goga. Înfiorată. aceea ca apei „să-i vie dragul mire: Soare!". Cu vifore şi curcubeie. Atâtea curcubeie tremur în valvârtejul ei de picuri.."şi „Cu orice chip. iubirea. Iubirea mea) 1. unda etc. 4 puncte Primul catren este o descriere a unui peisaj montan. durată evidenţiată prin alternanţa . spuma albă prelung şi pătimaş tresare.. Semnul exclamării exprimă intensitatea unui sentiment. Transcrie. curcubeul. Explică semnificaţia alternării a timpurilor verbale în primul catren al textului dat. Adâncul ei se pierde-n taina nemărginirilor profunde... Teme/ motive literare: cosmosul. 4. 1. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul chip.. subliniind astfel armonia dintre teiuric si astral.Când razele nepotolite sărută faţa undei clare.. exprimarea dorinţei eului liric. 5. el marchează poziţia substantivului în vocativ şi accentuează prin intensitate. 2. 2 puncte O pereche de antonime ce aparţine primei strofe este: „munţi"-„prăpastia". două cuvinte/ structuri aflate în relaţie de antonimie. 2 puncte Douâ locuţiuni ce conţin cuvântul „chip" sunt „In fel şi chip.

Statutul deosebit al soarelui este evidenţiat şi de epitetul „veşnic" astfel că teluricul reprezentat de substantivul „picuri" ce face parte dintr-o enumeraţie. procedeu numit prozopopee. atunci când se maturizează ca experienţă a eului profund al oricărui om.timpului perfect compus (al unei acţiuni încheiate în trecut) cu timpul prezent. al devenirii perpetue a naturii. 7. Astfel. Primul catren este o descriere a unui peisaj montan. utilizat şi cu valoarea lui de viitor (prin asociere cu adverbul mâine). ultima strofa a poeziilor lui Goga este o izbucnire. Componenta descriptivă este însoţită de o meditaţie pe tema eternităţii naturii. importanţa deosebită a soarelui fiind confirmată si de filozofia lui Heraclit. durată evidenţiată prin alternanţa timpului perfect compus (al unei acţiuni încheiate în trecut) cu timpul prezent.10 rânduri. prezenţa eului liric se dezvăluie si prin adresarea acestuia apei. penultima strofă. adverbului aşa îi revine rolul de a exprima ideea unei comparaţii prin care este revelată profunzimea sentimentului erotic. În primul rând. ea sugerează imaginea adâncimilor universale. 4 puncte Ca în simfoniile lui Beethoven. prin . 5. în 6 . al devenirii perpetue a naturii. un element al naturii văzut ca o fiinţă dragă. 8. ea răbufneşte în cascade imaginare. aceeaşi metaforă sugerează cotloanele ascunse ale sufletului omenesc. pe cale să izbucnească furtunos la chemarea irezistibilă a iubirii. depozitare ale unor energii latente nebănuite. Asemeni unei ape ale cărei izvoare se pierd în adâncul spaţiului cosmic. a capatat o simplă prezenţă efemeră în comparaţie cu eternitatea astralului. surprinse într-o mişcare de tip ascendent. atunci când o însufleţeşte pasiunea. astfel plasarea în poziţie iniţială a adverbului „aşa". 6. În al doilea rând. poetul transmite cititorului sentimentul dăinuirii. Comentează semnificaţia unei figuri de stil identificate în ultima strofă. în încercarea de a reface. 6. Indus în componenţa unei inversiuni poetice. Astfel. In consecinţă. sau se preschimbă în curcubeie miraculoase. are rolul de a amplifica revărsarea sentimentelor ce au mocnit până acum. perfecţiunea cosmică primordială. Metaforei taina nemărginirilor profunde i se poate atribui o dublă semnificaţie.jocul" timpurilor verbale şi al adverbelor. celeste şi acvatice. Comentează.infioara" şi superioritatea acestuia ÎN raport cu teluricul.jocul" timpurilor verbale şi al adverbelor. în centrul căruia se evidenţiază imaginea lacului. prin . în viziunea căruia focul este esenţa definitorie a universului. prin evidenţierea relaţiei . utilizat şi cu valoarea lui de viitor (prin asociere cu adverbul mâine). prin contopire.. poetul transmite cititorului sentimentul dăinuirii. 4 puncte Una din fîgurile de stil care sublimează la modul performant funcţia poetică este personificarea „ picuri ce se înfioară de chipul unui veşnic soare!" ce sugerează măreţia corpului ceresc prin verbul . 7 Precizează valoarea expresivă a adverbului aşa din ultima strofă.

/Cu picuri ce. reprezentat de apă. adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile ingambamentul raportat la versurile doi şi trei din prima strofa.albă inimă". 4 puncte Strofa a treia evidenţiază armonia dintre planul terestru şi cel cosmic. iar epitetul „strălucitoare nisipuri" ilustrează caracteristica soarelui de a. Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de „ornare verbis" de o delicateţe deosebita.. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopelor „şi-n" .Comparatia folosită de poet „razele nepotolite sărută faţa undei clare" demonstrează magnetismul dintre cele două elemente primordiale: apa şi focul. cel masculin. se stabileşte un raport de "mise en abîrne".curcubeie tremur" şi „se prind în horă strălucitoarele nisipuri'"au acelaşi rol dar în acest caz elementele sunt aerul reprezentat de „curcubeie" şi pâmântul de „nisipuri". iar pe plan astral.mişcătoarea apă". veşnic soare". Prin mijloacele artistice uzitate. simbolizează trecerea ireversibilă a timpului pe plan terestru. In spatele acestei opoziţii armonizate stau toate cele patru elemente primordiale ce compun cronotopul mitic deoarece apariţia curcubeului presupune existenţa razelor de soare şi picăturilor de apă din atmosferă. un tablou cosmic. „aşa-i". ipostază a apei. Intreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată de titlu.nepotolite"..al tropilor se observă transferuri semantice ale epitetelor „creştetele sure" . perfecţiunea noii forme universale apare ca o consecinţă mirifică a atracţiei dintre cele două principii primordiale.. Penultima strofă creează printr-o succesiune de imagini vizuale. iar dinamismul este evidenţiat de epitetul .lumina obiectele pământeşti. ." spuma albă".". Lipsa elementului uman conferă acestei lumi ideea de puritate şi perfecţiune.dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. din îngemănarea luminii solare cu limpezimea apei. anafora "cu vifore si curcubeie. Prezintă semnificaţia titlului. adică al figurilor de sens. cromatice şi de mişcare. . Este o naştere mitică. 4 puncte Intre primul element de paratextualitate şi discursul liric. 8. reprezentat de soare şi cel feminin.. discursul liric integrat celor patru construind imaginea râului. Asemeni miticei Afrodita care se naşte din spuma mării.. 9. La nivelul metasememelor.comparatiei anterioare şi personificările . .De asemenea. idee nuanţată în structura „undei clare". prezentul eten. „sfarmă-n". „largi cetăţi". Râul. Astfel.cu valuri lung clocotitoare. inversiunile „albă inimă'' . elemente care în mod obişnuit se resping.repetiţie „creşte azi şi creşte mâne". prin limbajul liric foarte concentrat se sugerează simbioza perfectă dintre elementele telurice şi cele astrale. în relaţie cu textul poeziei date. Asumându-şi o ipostazş contemplativă şi meditativă în acelaşi timp..iubirea" şi adjectivul pronominal „mea" desemnând iubirea si admiraţia eului liric faţă de apă. „pierde-n". „braţele-şi". eul liric pare că asistă uimit la spectacolul unic al unei noi geneze universale. specifică lui Goga.La nivelul metataxelor.. „strălucitoarele nisipuri". la toate nivelurile textului. Acesta este realizat pe baza substantivului .

Privit ca o revelaţie. el facând cuvintele să sune aşa cum el doreşte. cu mare intensitate. cu privire la textul de mai jos: De ce m-aţi dus de lângă voi. pe foaia de examen. „curcubeie tremur". erosul este trăit tumultuos. „se prind în hora strălucitoarele nisipuri". să-ţi zică: «Moşu…» Le-ai spune spuză de poveşti… Cu Împăratul Roşu… . Titlul poeziei se identifică din punct de vedere semantic cu un sentiment unic şi excepţional care se naşte în sufletul poetului. Imaginea iubirii apare hiperbolizată. el devine curând o experienţă absolută şi totală a fiinţei umane. Să fi rămas la coasă. Aceasta are o somptuozitate deosebită şi un timbru specific de vioara al carui sunet se stinge brusc. 9. De ce m-aţi dus de-acasă? Să fi rămas fecior la plug. semnificatul cu semnificatul. fixat invariabil într-o schemă neobişnuită de ritmuri: un coriamb.Acordul dintre titlu si continutul poeziei nu ar fi fost deplin dacă poetul nu ar fi ştiut să acorde sensul cu forma. asemeni unei vaste cetăţi. uurlă de amar ce-o doare". iluminează şi transfigurează întreaga existenţă a omului care iubeşte. Mi-ar fi azi casa-n rând cu toţi… Cum m-ar cinsti azi satul… Câţi ai avea azi dumneata Nepoţi. impresia fiind produsă de construcţia lungă a versului de optsprezece silabe. „cu pumnii sfarma".personifîcărilor „razele nepotolite sărută faţa undei clare".iar la nivelul metalogismelor de gândire se validează prezenţa simbolului apei. rianta 055 55 Scrie. M-aş fi-nsurat când isprăveam Cu slujba la-mpăratul. Şi-aveaţi şi voi în curte-acum Un stâlp la bătrâneţe. Rimele perechi sunt feminine şi produc o catifelare a tonului final. această condiţie fiind îndeplinită de versificatia poeziei. Născut din îngemănarea unor trăiri necunoscute până în acel moment. Atunci eu nu mai rătăceam Pe-atâtea căi răzleţe.metaforelor „nemărginirilor profunde. doi dactili şi un troheu. ca o experienţă crucială a eului liric. ea îşi trage seva din cele mai tainice ascunzişuri ale sufletului. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. „spuma albă prelung şi pătimaş tresare".

Transcrie. realizându-se as|fel un scenariu al depărtării poetului de locul natal. rămâne imposibilă. 2. Evidenţiază valoarea expresivă a verbului la modul conjunctiv din prima strofă.Primul verb „să fi rămas" sugerează regretuI eului liric ca a fost obligat să părăsească caminul. două cuvinte care aparţin câmpului semantic al satului. Cratima s-a utilizat în versul citat pentru a marca elidarea unei vocale. 2 puncte Poetul operează în cadrul acestei vers la nivelul metragrafelor. cratima din structura „şi-n" marcând elidarea vocalei „î" impunând astfel rostirea împreună. Şi-n barbă plânge tata… (Octavian Goga. 2. dar în sinea lui şi-ar fi dorit să aibă parte de acelaşi destin pe care îl au tinerii din sate. adică al figurilor de grafie. În plan afectiv. posibilă. Bătrâni) 1. Verbul la modul conjunctiv exprimă o acţiune a cărei desfăşurare rămâne ipotetică. În contextul versului citat. din prima strofă. conjunctivul perfect exprimă regretul şi nostalgia omului înstrăinat care ştie că revenirea acasă. 2 puncte Ocurenţa deosebită a verbelor la modul conjunctiv punctează o acţiune dorită. dar cu şanse minimale de a se materializa. deşi dorită cu sinceritate. pentru o alta lume. Cu rugi la Preacurata. 2 puncte Cuvintele care aparţin câmpului semantic al satului sunt: „plug".……………………………………… Aşa… vă treceţi. bieţi bătrâni. folosirea acestui mod verbal are un rol justificativ . în tempo rapid a două foste vocale aflate în hiat. pentru a permite rostirea împreună a două silabe diferite şi pentru păstrarea măsurii versului. . ostilă şi alienantă. 3. 3. „coasă". Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sincope şi necesitatea ei se explică şi din considerente prozodice.potentialul eşec al propriei vieţi ar putea fi explicat prin opţiunea greşită a celui care a plecat pentru totdeauna din satul său. Cuvinte care aparţin câmpului semantic al satului: plug şi coasă. Şi plânge mama pe ceaslov. fiind întreţinută astfel măsura şi ritmul versului. părăsind astfel o lume familiară şi implicit protectoare. 1. în consecinţă a fost nevoit să urmează alte căi. Precizează două motive pentru care s-a utilizat cratima în versul„Şi-n barbă plânge tata…”.

mustrandu-si parintii ca l-au indepartat de casa. „dumneata" . Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua a poeziei. pentru a trăi experienţa dureroasă şi . Pe de altă parte. eul liric se curăţă de remuşcările care lau urmărit de-a lungul vietii sale. „mi-". 4 puncte Poezia „Bătrâni" are o somptuozitate deosebită si un timbru specific de bucium al carui sunet se stinge brusc. eul liric exprimă jalea nostalgică a celui obligat la un moment dat să-şi părăsească satul natal. Mărci lexico-gramaticale ale eului liric: verbe la persoana întâi singular (să fi rămas. Rima poeziei este imperfectă. nebănuite. 4 puncte Figura de stil care sublimează la modul performant funcţia poetică este metonimia.4. „ai avea".-ţi". 5. rătăceam). iar rimele încrucişate sunt masculine şi produc o duritate a tonului final. „isprăveam" şi pronorninal al persoanei I „m-". Asumându-şi ipostaza înstrăinatului.Prin această metonimie eul poetic indică datoria morala pe care o au copiii faţă de părinţii lor. din textul dat. să devină „Un stâlp la bătrâneţe". sa fie un sprijin pentru ei. iar măsura unui vers este de 7-8 silabe. 4. Astfel. „vă treceti". privit ca un spaţiu al confortului material şi spiritual. aceea de a-i ajuta la bătrâneţe. 5. m-). impresia fiind produsă de construcţia scurtă a versului de opt silabe. Aceste invinuiri sunt blânde. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. prezenţa acestui enunţător liric subiectiv la nivelul textual se validează şi prin prezenţa instanţei referenţiale identificată în persoana părintelui. instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs lyric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal „Să fi rămas" „rătăceam". pronume personale la persoana întâi singular (eu. dureroase chiar.Toate acestea demonstreaza lirismul subiectiv. „eu". Depărtarea de satul natal şi de originile sale este accentuată de epitetul ornant „căi răzleţe" care confirmă viaţa agitată prin care a trecut eul liric.vocabule ce fac ca vocea poetului sa rasune scandata fara intermediar. „voi". 6. „aveaţi".eul fiind acordat pentru intimidate. reprezentată prin validarea funcţiei conative a comunicării. scopul lor este de a le arăta părinţilor suferinţa prin care trece că nu poate să îi ajute. prin sistemu! verbal şi pronominal al persoanei a ll-a: „aţi dus". Încercările vieţii pot cunoaşte adesea traiectorii inedite. la alegere. Menţionează două elemente de prozodie. în a doua strofa. 6. destinul imprevizibil al fiecărui om.. Epitetul metaforizant răzleţe din sintagma căi răzleţe sugerează în asociere cu substantivul. 4 puncte Prezenţa eului-artistic. „ai spune".

religiozitatea…. o atitudine de recuperare şi de valorificare a acesteia. regăsirea trecutului prins în filigranul versului……. demonia timpului modern.repetiţie…. cu valenţe benefice. 7 Motivează. ce exorcizează. rimă. tradiţionalismul va integra opere ai căror poeţi vor învesti tradiţia cu un semn pozitiv. Astfel. ce conferă măcar iluzia unei seninătăţi contemplative…….ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzical a ideilor conţinute. la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopei / sinerezei / ……. 4 puncte Poezia se încadrează în lirica traditionalistă. prin preferinţa poetului pentru structura de tip clasic a discursului poetic: împărţire pe strofe de tipul catrenului.. de regăsire a originalităţii. nerecurgând la inovaţii în domeniul sintaxei poetice ori al morfologiei imaginilor. ci mai curând se vor regăsi în albia unui trecut cu conotaţii purificatoare.. simetriei…. O primă modalitate de evidenţiere a acestei estetici vizează respingerea cotidianului citadin şi retragerea în spaţii compensatoare.anafora…. acesta putând uşor descifra aceste elemente de „ornare verbis”. în primul rând prin tema poetică a înstrăinării şi prin recuperarea imaginii universului rural şi în al doilea rând. Poetul…. parcă.. a situaţiilor şi credinţelor străvechi……… Prin tradiţionalism s-au continuat vechile curente tradiţionale.. adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile ingambamentul raportat la versurile 123 / inversiunile…. pe baza a două argumente.frustrantă a alienării.. tot atâtea modalităţi de restabilire a unui echilibru pierdut. Scriitorii tradiţionalişti au căutat să cuprindă în operele lor particularităţile sufletului naţional prin valorificarea miturilor autohtone. păstrarea tuturor elementelor de prozodie (ritm. încadrarea textului în lirica tradiţionalistă. adică al figurilor fonice se remarcă prezenţa aliteraţiei / asonanţei……La nivelul metataxelor. adică al figurilor de sens. trepidant şi alienant.se integrează cu succes acestei ideologii estetice interbelice. preluându-se ideea că istoria şi folclorul sunt domeniile relevante ale specificului unui popor……… O altă modalitate de evidenţiere a esteticii tradiţionaliste vizează textura stilistică ce nu agresează mintea cititorului. de aflare a unei comunicări esenţiale cu forţele obscure ale fiinţei neamului.la nivelul metaplasmelor. toate acestea sunt în fond. Satul…. La nivelul metasememelor. măsura versului).... al tropilor se observă transferuri semantice ale epitetelor…… comparaţiilor… metaforelor… . peisajul sempitern….. Sau şablonul : Implicând o anumită raportare la tradiţie.paralelismului sintactic între versurile….

personificărilor…. oximoron….. 8. prin preferinţa poetului pentru structura de tip clasic a discursului poetic: împărţire pe strofe de tipul catrenului. dar în ultima strofă. o revărsare a sentimentelor ce au mocnit până acum şi un apogeu al acestora.alegoriei…. păstrarea tuturor elementelor de prozodie (ritm.. dar şi dorul după atmosfera patriarhală din satul părăsit. 7. . măsura versului). adică al figurilor de gândire se validează prezenţa simbolului…. Poezia se încadrează în lirica traditionalistă. Astfel se validează climaxul pe care este construit discursul liric la modul ideatic. de fapt. impresia fiind produsă de construcţia lungă / scurtă a versului de X silabe.(SE DĂ RITMUL) Rimele perechi / încrucişate /îmbrăţişate / monorime sunt feminine şi produc o edulcorare. Comentează. Impresia poetică este statică. ultima strofă recuperează din străfundurile memoriei afective. atmosfera este pătrunsă de melancolie..Repetiţia cuvântului „plânge" amplifică durerea şi patima din sufletul bătrânilor. doi dactili şi un troheu.. climaxului…. 8. pentru a exprima puternicul ataşament al fiului plecat departe faţă de părinţii săi.hiperbolei…. iar la nivelul metalogismelor. 4 puncte Ultima strofă a poeziilor lui Goga este o izbucnire. rimă. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.dar şi lipsa de speranţa în ciuda credinţei lor. O altă modalitate de evidenţiere a esteticii tradiţionaliste este reprezentată de elementele de prozodie si ele clasice : poezia are o somptuozitate deosebită şi un timbru specific de (SE SPECIFICĂ UN TIP DE INSTRUMENT.10 rânduri. în primul rând prin tema poetică a înstrăinării şi prin recuperarea imaginii universului rural şi în al doilea rând. antitezei…. Un alt element ce apartine lui Goga. . anticlimaxului…. Având o încărcătură emoţională aparte. tonul poetic este grav. sinecdocă…. ei nu îşi pierd speranţa în Dumnezeu. SUNET DIN POEZIE)al cărui sunet se stinge brusc. fixat invariabil într-o schemă neobişnuită de ritmuri: un coriamb.astfel ei îşi continuă obiceiurile religioase precum „ rugi la Preacurata". . metonimie…. o catifelare / o înăsprire / o duritate a tonului final. ultima strofă. imaginea părinţilor bătrâni şi singuri aflaţi într-o stare de eterna aşteptare. el se gândeste la părinţii lui care au ajuns la ultima etapă a existenţei lor. iar lexicul folosit se revendică din zona experienţelor sacre.. prezent în această strofă este câmpul semantic al pătimirii format din: „bieţi" şi „plânge". în 6 . Deşi sunt conştienţi de apropierea morţii. lucru caracteristic tuturor bătrânilor de la sate. Prin repetarea verbului a plânge este formulată. Poetul a inceput discursul liric evocând copilaria şi restul treptelor pe care le-a străbătut de-a lungul vieţii sale.

adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile inversiunile „bieţi bătrâni".Substantiv comun nearticulat. Astfel. iar la nivelul metalogismelor. nu ştim ce viermi profunzi ne rod. la orice pas. adică al figurilor de gândire se validează prezenţa climaxului pe parcursul discursului liric. 56 Scrie.concluzia poetică.anafora „De ce m-aţi dus de". răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. adică al figurilor de sens. La nivelul metataxelor. „Şi-aveaţi". murim mai mult. titlul poeziei face referire la două componente ale discursului liric: sentimentul alienării şi cel al despărţirii definitive de satul natal. la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sinerezei în „Pe-atâtea". al tropilor se observă transferuri semantice ale epitetelor „căi răzleţe" metonimie „stâlp la bătrâneţe". specifică acestui poet traditionalist la toate niveiurile textului. 9. Cu cât părem mai viu tumult. Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elementeie de „ornare verbis" de o delicateţe deosebită. În viaţa ca un rumen rod stă miezul morţii. Aceasta surprinde resemnarea eului liric înstrăinat în faţa unui destin care nu poate fi ignorat şi disconfortul interior al celui alienat. culminând cu trecerea în nefiintă. 9. marcând etapele existenţei umane. sincopei în „fi-nsurat". 4 puncte între primul element de paratextualitate şi discursul liric. Nostalgia dureroasă faţă de trecut este rememorată pornind de la imaginea sacrosanctă a părinţilor. viermuit… . întreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată de titiu . cu-atât apunem ceas de ceas. se stabileşte un raport de "mise en abîme". ne vrem granit. pe foaia de examen. în relaţie cu textul poeziei date. „Şi". Acesta este realizat pe baza substantivului comun „bătrâni" desemnând etatea părinţilor poetului. La nivelul metasememelor. cu privire la textul de mai jos: În orice zi. Ne credem stânci. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. „Să fi rămas". discursul liric integrat celor patru strofe construind imaginea oamenilor de la ţară care au ajuns la o vârstă inaintată. murim puţin. Condiţia lor de bătrâni rămaşi fără sprijin la vatră sugerează ideea nemiloasei treceri a timpului şi accentuează tristeţea eului liric. Prezintă semnificaţia titlului.

2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. cratima din structura „dac-am strâns" marcând elidarea vocalei „ă" impunând astfel rostirea împreună. în inimi dac-am strâns izbânda unei zile vii. în loc să izbucnim în plâns.. în tempo rapid a două foste vocale aflate în hiat. din text. (Radu Gyr. în inimi dac-am strâns este de a marca lipsa vocalei ă şi. Victorii negre) 1. 4. Locuţiune adverbială care exprimă ideea trecerii timpului: ceas de ceas. Precizează rolul cratimei în structura „dac-am strâns”. 1. 3. ……………………………………. reducerea numărului de silabe pentru păstrarea măsurii şi a ritmului poeziei. Dar noi. Sinonime contextuale pentru cuvintele tumult . înspumegaţi.am adunat. Menţionează două teme/ motive literare. 2.zbucium" respectiv . Transcrie.frământare. 2 puncte Sinonimele pentru cuvintele „tumult" şi „am strâns" sunt . adică al figurilor de grafie. ci murim. zâmbim c-am mai învins o zi. prezente în poezie. 2. Rolul cratimei în versul Dar noi. iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă . agitaţie. 3. în consecinţă. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor tumult şi am strâns. dar şi modernist se evidenţiază aici tema morţii. o locuţiune adverbială care exprimă ideea trecerii timpului. 2 puncte Locuţiunea adverbială care exprimă ideea trecerii timpului este „ceas de ceas". triumfători – nu bănuim că sub vâltori nu-nfrângem viaţa.am adunat".Ca nişte fluvii clocotim.. zbucium şi am strâns . fiind întreţinută astfel măsura şi ritmul versului. 4 puncte Dintre temele şi motivele literare cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet gândirist.. Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sincope si necesitatea ei se explică şi din considerente prozodice.

„am învins". 7 Motivează scrierea cu literă mică la începutul unora dintre versurile poeziei. In structura „In viata ca un rumen rod sta miezul mortii". rod ce presupune puterea de procreare sau puterea de a înflori an de an. Folosirea verbelor şi a pronumelor la persoana întâi plural exprimă identificarea fiinţei poetice cu cititorii.nu ştim". Precizează valoarea expresivă a persoanei I plural. „noi" au rolul de a evidenţia vocea eului liric.-nfrângem". „apunem". în 6 . „zâmbim". . viermuit. sugerează dramatismul condiţiei umane marcate de prezenţa morţii cu fiecare clipă care trece. „vrem". . Comparaţia din strofa a doua a poeziei În viaţa ca un rumen rod/stă miezul morţii. 5. Timpul verbelor din primele trei strofe. 8. acestea având o valoare simbolică pentru capacitatea poetului de a se identifica ameţitor de adânc cu punctele de sprijin ale istoriei umanitatii. „să izbucnim" şi pronumele la aceeaşi persoană „ne". Toate aceste demonstrează lirismul subiectiv. dar viaţa omului este limitată si acesta nu mai poate renaşte primăvara. Versurile prezintă vulnerabilitatea oamenilor care suferă de o mândrie exagerată şi mereu uită că nu au putere asupra sorţii lor. moartea. In aceasta constructie se afla si epitetul inversat „rumen rod" ce prezintă stadiul de maturizare al rodului. 7. „nu bănuim".. ultima strofă. viaţa. 4. Comparaţia „viaţa ca un rumen rod" aseamănă viaţa cu rodui unui pom. cu destinul specific condiţiei umane. indicativ prezent indică dăinuirea veşnică a destinului nefast fiecărui om. „credem". El a depăşit limitele clasice impuse poeziei la nivelul prozodiei datorită curentului modernist. 4 puncte Poetul a apelat la această metodă pentru a marca ingambamentul între acele versuri. 4 puncte Verbele de persoana I plural „murim".. 4 puncte În strofa a doua. este accentuată ideea morţii si a stării iluzorie prin care trece omul de-a lungul vieţii sale. . „am strâns". „părem".. în textul dat.10 rânduri. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua. 5. Comentează. Paradoxal. 6. 6.ideologică este motivul zilei şi al ceasului. moartea este o consecinţă a combustiei fiinţei şi a trecerii timpului.deoarece in el zace deja moartea. poetul a incercat prin metonimia „miezul morţii" să explice cum oamenii in fiecare zi mor cate putin si fiecare zi e doar un pas nou către moarte...ciocotim". eul fiind acordat pentru intimitate. prin evidenţierea relaţiei . Scrierea cu literă mică la începutul unor versuri contribuie la fluenţa discursului liric şi la accentuarea ideii poetice. Teme/ motive literare prezente în poezie: timpul. cu cât viaţa este mai tumultoasă.

. Acesta fiind absorbit de gândurile negre. la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sinerezei „cu-atât" şi sincopei „nunfrângem". ci murim. moartea. se stabileşte un raport de "mise en abîme".dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. el făcând .„zâmbind c-a mai învins o zi". al tropilor se observă transferuri semantice ale epitetelor:. 9. Epitetul „zile vii" exprimă puterea omului de a însufleţi lucrurile cu care interacţionează asemenea unui demiurg. Ultima strofă a poeziei îşi concentrează mesajul pe baza antitezei dintre sentimentul de izbândă pentru fiecare zi plină de viaţă şi faptul că aceasta înseamnă de fapt încă un pas înspre moarte. astfel. Eul liric este deja resemnat şi suferă tortura iminentei morti.negre" desemnând starea iluzorie pe care o dobândeşte omul în lupta sa cu soarta. întreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată de titlu . triumfători" ce punctează caracterul oamenilor estetic. în relaţie cu textul poeziei date.. fiinţele umane nu bănuiesc că sub vâltori/ nu-nfrângem viaţa. 4 puncte În ultima strofă se evidenţiază falsele credinţe ale omului. fericirea efemeră care nu poate opri ceasornicul cu care ne este masurată destrămarea. semnificatul cu semnificatul.inspumegaţi.La nivelul metataxelor.uită esenţialul. Acesta este realizat pe baza substantivului comun „victorii" şi adjectivul. Prinşi în tumultul vieţii. discursul liric integrat celor patru strofe construind imaginea omului ingrat în faţa necruţătoarei vieţi.Structura „ a izbucni în plâns" accentuează deznădejdea dar şi natura putin paranoica a eului liric. Victoria c-am mai învins o zi semnifică existenţa limitată. Prezintă semnificaţia titlului. repetitia .Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost deplin dacă poetul nu ar fi ştiut să acorde sensul cu forma. adică al figurilor de sens. dar nu e conştient că trecerea fiecărei secunde din viaţa lui il apropie de soarta necruţătoare. 8.viermi profunzi" comparaţiiior „Ca nişte fluvii". adică al figurilor de construcţie sintacţică sunt uşor identificabile anafora „nu" din versurile trei-patru aparţinând strofei a treia.La nivelul metasememelor..că viaţa este făcută pentru a fi trăită şi nu a o plânge până în momentul morţii. Omul se bucură cand seara pune capul pe perna. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric. Conjuneţia adversativă dar evidenţiază opoziţia dintre iluzia izbândei unei zile vii şi realitatea de netăgăduit a morţii care ar trebui să transforme zâmbetul în plâns. Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de „ornare verbis" de o delicateţe deosebită. „c-am".

şi fuge de la mine! Îmi cere… nu-ş’ ce-mi cere! Şi nu ştiu ce i-aş da. cu privire la textul de mai jos: „Vezi. ce mă doare! Şi pieptul mi se bate. Pornesc dintr-înşii lacrămi şi plâng. efemerităţii./ murim puţin. la orice pas. Victorii negre semnifică lipsa conştientizării că în orice zi.. Îmi ard buzele. Destins coprinde lumea. mamă. mă vezi mamă? Aşa se-ncrucişează. 9. Mulţimi de vineţele pe sân mi se ivesc. Că uite. risipirii în timp. din mijlocul tăriei Veşmântul său cel negru. de stele semănat. Şi nici nu prinz de veste când singură mă strâng.. . pe foaia de examen.” ……………………………………………………… E noapte naltă. Şi tremur de nesaţiu. măicuţă. În braţe n-am nimic şi parcă am ceva. obrajii-mi se pălesc! Ah! inima-mi zvâcneşte!. uite. această condiţie fiind îndeplinită de versificaţia poeziei: construcţia scurtă a versului de nouă silabe şi rimele îmbrăţişate sunt masculine şi produc o înăsprire a tonuiui final. Zâmbetul c-am mai învins o zi este de fapt expresia sentimentului tragic al existenţei dominate de moarte. Erodarea fiinţei umane în tumultul vieţii şi în trecerea timpului este în proporţie directă cu moartea: Cu cât părem mai viu tumult. că-mi furnică prin vine. 57 Scrie. mamă. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. plâng. Şi cald. exprimată cu atâta simplitate tragică în versurile eminesciene: Căci toţi se nasc spre a muri/ Şi mor spre a se naşte. Un foc s-aprinde-n mine. Astfel. Încântec sau descântec pe lume s-a lăsat. ce-n braţele somniei Visează câte-aievea deşteaptă n-a visat. murim mai mult.cuvintele să sune aşa cum ei doreşte. deoarece oamenii sunt supusi trecerii timpului. Titlul poeziei constituie o metaforă asupra condiţiei umane şi a vieţii./ cu-atât apunem ceas de ceas. naltă. victoria asupra vieţii şi a timpului este falsă. răcori mă iau la spate. şi ochii-mi văpăiază. Tăcere este totul şi nemişcare plină. şi rece.

……………………………………………………. Lirismul obiectiv surprinde trăirile fetei care îşi confesează starea de nedumerire şi de teamă mamei sale. din strofa a treia. 3. 4 puncte 4. Două cuvinte a căror formă nu mai este acceptată de DOOM2: nu prinz.10 rânduri. 2 puncte 3. iar rima este încrucişată. 2. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în penultima strofă. şi morile au stat. prin evidenţierea relaţiei ideea poetică şi mijloacele artistice. Omonimia cuvântului veste: Am deschis plicul în grabă ca să aflu atât de aşteptata veste despre înscrierea mea la o facultate din Germania. Virgulele din ultimul vers al primei strofe au rolul de a izola substantivul în vocativ de restul cuvintelor din propoziţie. Comentează. lacrămi. Strofa a doua a poeziei surprinde starea tinerei fete care trăieşte primii fiori ai iubirii. 2 puncte 2. 4. 4 puncte 6. Mi-am cumpărat două veste de culori diferite. 7 Motivează prezenţa a două tipuri de lirism (subiectiv şi obiectiv) în textul dat. Precizează rolul virgulei în ultimul vers al primei strofe. Măsura versurilor din ultima strofă este de 13 . Teme/ motive literare prezente în poezie: noaptea. lacrimi. 8. strofa a doua. (Ion Heliade-Rădulescu. 4 puncte 8. creând o atmosferă de vrajă. gradul superlativ absolut al adjectivului potentează misterul cerului. Epitetul (noapte) naltă. 4 puncte 7. plânsul. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra omonimia cuvântului veste. 2 puncte 1. Zburătorul) 1. 5. Menţionează două teme/ motive literare.Nici frunza nu se mişcă. Lirismul subiectiv exprimă în mod direct subiectivitatea eului poetic prin descrierea peisajului şi a atmosferei.14 silabe. în 6 . precizându-le forma literară actuală. Formele literare actuale: nu prind. naltă semnifică intensitatea întunericului. Intensitatea senzaţiilor este exprimată prin interjecţia Ah! . două cuvinte a căror formă nu mai este acceptată de DOOM2. 4 puncte 5. prezente în poezie. Transcrie. Precizează măsura şi rima versurilor din ultima strofă. nici vântul nu suspină Şi apele adorm duse. 6.

ambiguitate. În inocenţa ei juvenilă. pe foaia de examen. tânăra fată nu găseşte explicaţie pentru ceea ce simte şi se adresează mamei sale. uite. 9. cu privire la textul de mai jos: El n-ar dori să-l recunoască Pe lume nimeni niciodată. Să treacă nebăgat în seamă. − Varianta 058 58 Scrie. 4 puncte 9. Ca şi o umbră prin mulţime. Limbajul poeziei câştigă în expresivitate prin organizarea textului în strofe. Enumeraţiile şi epitetele descriu. sugestie. trudit de cale. precum şi atmosfera magică a nopţii. fapt ce conferă o muzicalitate specifică. negaţiile şi afirmaţiile. de asemenea. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. Se-ntoarce-n casa lui sihastră.Alternanţa verbelor la forma afirmativă şi negativă În braţe n-am nimic şi parcă am ceva evidenţiază nedumerirea cauzată de senzaţiile succesive de cald şi de rece: Şi cald şi rece. S-audă cântecele sale Cântate de la vreo fereastră. îmbinarea descrierii cu monologul. . interogaţiile retorice. conferă limbajului capacitatea de a exprima frământările fiinţei umane şi cufundarea naturii în visul nopţii. reflexivitate). Punctele de suspensie şi semnul exclamării sugereaza. cu ritm şi măsură. o succesiune de senzaţii lipsite de o cauză precisă. punctele de suspensie) accentuează dinamismul şi intensitatea sentimentelor. Să poarte pururea o mască Pe faţa lui de chin brăzdată. Verbele la timpul prezent. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. iar prezenţa sintagmelor în vocativ şi a punctuaţiei expresive (semnul exclamării. prin acumulare. simptomele fiziologice şi suferinţele tinerei fete. că-mi furnică prin vine. Ce nici să ştie cum îl cheamă Pe tristul făurar de rime… Doar seara când. prezentă în textul dat. declanşând stări contradictorii. Utilizarea monologului sporeşte caracterul dramatic-confesiv.

realizându-se un scenariu al depărtării de lume. 4. accentuând interiorizarea gândurilor şi a sentimentelor.cântece care se pot identifica cu opera eului.iar pentru cuvântul „trudit" este ostenit. realizându-se un scenariu al depărtării poetului de lume.a face umbră pământutui de pomană" şi .S-asculte dus şi nici să-i vină În minte cânturile-acele. trudit .Verbele . Sinonim pentru sensul din text al cuvintelor pururea .. imaginată. în veci.. Cântăreţul) 1.. pe de alta.. Iosif. 2 puncte Poetul operează la nivelul metagrafelor. efectul punctelor de suspensie este acela de a purta cititorul mai departe de ceea ce prezintă poetul în acest vers. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor pururea şi trudit. trezind în mintea lectorului sentimentul de nemulţumire... Astfel.s-audă" si .. a .obosit.a-i fi frică de umbra lui". Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin umbră. Precizează valoarea expresivă a verbelor la modul conjunctiv din poezie. 2 puncte Două expresii/locuţiuni care conţin cuvântul umbră sunt:. se teme şi de umbra lui. a face umbră pământului..să(-l) recunoască" sugerând dorinţa lui de a rămâne anonim ca şi cum “să poarte pururea o mască".sasculte" punctează dorinţa de a auzi cântecele sale. 3. O.mereu. dar este subînţeles. 4 puncte Ocurenţa deosebită a verbelor la modul conjunctiv punctează o acţiune dorită. verbul . Precizează rolul punctelor de suspensie din a doua strofă. în prima strofa." marcând o creştere a sentimentelor de tristeţe. 1. Locuţiuni/ expresii care conţin cuvântul umbră: a sta în umbra cuiva. Acest paragrafem întrerupe discursul liric pe de o parte pentru a sugera ceea ce nu a fost spus. Astfel.. 2 puncte Sinonirn contextual al cuvântului „pururea" este cuvântul veşnic. In mod global verbele la modul conjunctiv exprimă o acţiune posibilă. 3. Punctele de suspensie din a doua strofă marchează o pauză în discursul poetic. Să-i pară-o inimă streină Că suferă şi plânge-n ele… (St. 2. punctele de suspensie prezente în finalul celui de-al patrulea vers al strofei a doua „ tristul faurar de rime. astfel potenţând în plan real vicisitudinile cu care se confruntă omul de geniu . pentru a puncta o stare de indignare în raport cu realitatea faţarnică etalată. Verbele la modul conjunctiv exprimă o ipostaza dorită. 2. adică al figurilor de grafie. 4.obosit.

cântăreţul. În al doilea rând. 6.El doreşte ca atunci când trece „prin mulţime" . Comentează. el. Pe faţa lui de chin brâzdată'". trudit.de creator.. subiectivitatea se include în bogatul câmp semantic al suferinţei. identificat în textul poetic: chin. o umbră"".strabatând veacurile. Se simte izolat." şi „ Să-i pară-o inimă streină / Că suferă şi plânge-n ele./ S-asculte dus. 7. subiectivitatea se include în bogatul câmp semantic al suferinţei. Prezintă două elemente prin care se realizează subiectivitatea în textul dat. în componenta afectivă a discursului liric.cântec ce se aude in timp. în 6 . trist. transpare identificarea eului liric cu poetul. Cantecul lui doreşte să-1 audă „de la vreo fereastră. al poeziei... în tonul elegiac al confesiunii. în tonul elegiac al confesiunii. Metafora tristul făurar de rime exprimă condiţia poetului ./ Ca şi o umbră prin mulţime.să treacă nebăgat în seamă" evidenţiindu-se statutul ingrat al geniului in lume. 4 puncte Versul ce conţine un element de portret este:. . 8. . Transcrie. în componenta afectivă a discursului liric. el. din text. în primul rând. Să treacă nebăgat în seamă. umbra având un rol dosebit „ce poate conţine în subtext o aluzie la concepţia lui Platon conform căreia omul nu are acces decât la umbra lucrurilor. sihastră. transpare identificarea eului liric cu poetul. 4 puncte Ultimele două strofe punctează destinul poeziei vazut prin prisma trecerii timpului şi sentimentul de amărăciune al poetului provocat de indiferenţa lumii în care trăieşte. 4 puncte Comparaţia. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua. Chiar dacă discursul este realizat la persoana a treia. Vers care conţine element de portret: Pe faţa lui de chin brăzdată.. trist. plânge. 4 puncte Subiectivitatea textului poetic se evidenţiază. suferă.. Chiar dacă discursul este realizat la persoana a treia. singur. trudit. 5. 5. cu vocaţia suferinţei şi a anonimatului."sugerează dorinţa eului de a rămâne in anonimat precum .anonimatului în care doreşte să trăiască poetul... când . ce nu poate fi inteles. de făurar al rimelor. Se-ntoarce-n casa lui sihastră". 7.. în primul rând. Subiectivitatea textului poetic se evidenţiază.10 rânduri. identificat în textul poetic: chin. ultimele două strofe. 6. suferă.. cântăreţul.. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. În al doilea rând. sihastră. un vers care conţine un element de portret. dar şi de fiinţă tristă.". plânge.

ă" sau prin alăturare „cănturile-acele".. Acesta este realizat pe baza unui substantiv articulat.". semnificatul cu . „să-i". ci şi al trecutului şi viitorului..trudit de cale. la nivelul metagrafelor sau a! figurilor de grafie se evidenţiaza prezenţa sincopei „n-ar". adică al figurilor de sens.. „pară-o" pentru rostire în tempo rapid.Intreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată de titlu .se evidenţiază inversiunea „căntutileacele" şi ingambamentul „ Doar seara când.al figurilor de construcţie. Fiinţa solitară..inimă streină/ / .Poetul opereaza la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie.. tristul faurar de rime". dominat de singurătate şi tristeţe../ Să-i pară-o inima streină/Că suferă şi plânge-n ele. discursul liric integrat celor patru catrene construind imaginea geniului în cadrul unei lumi ignorante. Prezintă semnificaţia titlului. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric. poetul n-ar dori să-l recunoască/pe lume nimeni niciodată. faţa lui de chin brăzdată" si .adică al tropilor. „plânge-n".personificare ce conţine şi epitetul personificator „inima streină". Masca lui socială de umbră prin mulţime primeşte identitate doar când aude cântecele sale/ Cântate de la vreo fereastră. în relaţie cu textul poeziei date. Imaginea poetului este construită pe baza antitezei între ipostaza socială şi cea intimă./ Se-ntoarce-n casa lui sihastră" ce sugerează singurătatea „faurarului de rime"... El n-ar dori să-1 recunoască/ Pe lume nimeni niciodată". Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de „ornare verbis" de o delicateţe deosebită. se stabileşte un raport de "mise en abîme". poetul trăieşte drama înstrăinării de sine: S-asculte dus şi nici să-i vină/ În minte cânturile acele. suferă şi plânge-n ele. 9. având ca scop potenţarea în plan estetic muzical a ideilor conţinute. cu vocaţia suferinţei şi a anonimatului social.. adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile ingambamentul raportat la versurile 1-2 din prima strofa:.prin personificarea „ . la nivelul metaplasmelor. al tropilor se observă transferuri semantice ale metaforelor:.o ocurenţă deosebită având sincopa:„se-ntoarce-n".respectiv a vocalei .. „să-l" prin elidarea vocalelor u si î.el nefiind numai al prezentului. La nivelul metataxelor.î". 8. adică al figurilor fonice se remarcă prezenţa aliteraţiei consoanei r ce sugerează duritatea exteriorizată de „mulţime". specifică acestui poet sămănătorist la toate nivelurile textului. „sasculte" prin elidarea vocalei . Astfel. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. „s-audă". La nivelul metasememelor.La nivelul metataxelor. personală. Întors seara în casa lui sihastră.sentiment potenţat şi la nivelul metasememelor .. tristă. Acordul dintre titlu si conţinutul poeziei nu ar fl fost deplin dacă poetul nu ar fi ştiut să acorde sensul cu forma.

9 59 Scrie. Nu mai vine zarea.artist ce este ca un „faurar de rime". 7. racteristici pe care trebuie să le indeplinească o opera pentru a fi statutată ca poezie. Iosif transfigureaza viziunea sa despre menirea artistului. această condiţie fiind îndeplinită de versificaţia poeziei: construcţia lungă a versului de nouă silabe. Mă cufund în lacrămi. O.semnificantul. să confere muzicalitate limbajului. cu privire la textul de mai jos: Vânturile nopţii scutură afară Arborii tăcerii. singuratică. intrucat St. o alta trăsătură a artei poetice prezentă în text se referă la misiunea creaţiei sale. de a canta deopotrivă trecutul şi prezentul.Poezia „Câtăreţul" este o arta poetica. urâtul în frumos. Unde-i mâna albă care să mă scape? E miros de moarte. opera sa transmiţând mesajul poetic generaţiilor viitoare şi înscriindu-se astfel în posteritate si nemurire. poetul întruchipează condiţia anonimului ale cărui creaţii sunt cântate de alţii. nimeni nu răspunde. Arta poetică reprezintă studiul teoretic în care sunt enunţate definiri. el însuşi devenind un ascultător cu inimă streină care plânge şi suferă în ele. O.. 9. legătura dintre poezie şi muzica fiind însuşi fundamental lirismului.Motivează caracterul de artă poetică al textului dat. Imaginea poetului-cântăreţ este specifică poeziei paşoptiste. Poetul este cel căruia îi revine rolul de a transforma blestemul în fericire.. el facând cuvintele să sune aşa cum el doreşte. tot mai noapte-i noaptea. Bardul sau cântăreţul este poetul a cărui menire este să exprime sentimente şi gânduri. fixat invariabil într-o schemă neobişnuită de ritmuri: un coriamb şi troheu. . de eliberare şi de uitare a propriilor frământări. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Titlul poeziei Cântăreţul surprinde condiţia poetului de căutator al armoniei.de a fi „cântată de la vreo fereastră". încete plânsul! Sufletele doarmă!. Fiinţa tristă. pe foaia de examen. prin făurirea de rime. De asemenea. fiind apoi preluată şi de poezia romantică şi neoromantică. Rimele încrucişate sunt feminine şi produc catifelare a tonului final. în încercarea. răul în bine.

2. El a răspuns frumos azi la ora de română. adică al figurilor de grafie. sa salveze. Unde-i cerul. Fiecare persoană adultă răspunde pentru faptele sale. Vânturile nopţii…) 1. semnul exclamării punctează sfârşitul propoziţiei exclamative. Polisemia verbului a răspunde: Elevul răspunde la întrebările adresate de către profesor. să mă scape. Unde-i alba mână. Sinonime pentru sensul din text al cuvintelor să scape . 2 puncte Sinonimul contextual al cuvântului „sa scape” este sa elibereze. încete plânsul!”. 1. să mă scape? ……………………………………………………… (Emil Isac. încete plânsul! virgula are rolul de a separa interjecţia de restul propoziţiei. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie.teamă. 4 puncte Dintre temele şi motivele moderniste cu o ocurenţă deosebita în opera acestui poet. 3. 4. iar al cuvântului „spaima” este frica. iar semnul exclamării marchează sensul exclamativ şi sfârşitul propoziţiei. 2. 3. Aceasta exclamaţie retorica sugerând compasiune. spaimă . De ce nu-mi răspunde? Vânturile nopţii scutură afară Fără încetare. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor să scape şi spaimă. . unde? A-nceput blestemul groapa să mi-o sape. 2 puncte El va răspunde pentru faptele sale.să salveze.Nu e om pe lume… A pornit furtuna pe-nverzite ape… Sufletu-mi de spaimă în bucăţi se sfarmă. se evidenţiază aici tema condiţiei de muritor a omului în lume. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra polisemia verbului a răspunde. Precizează rolul virgulei şi al semnului exclamării din structura „O. 2 puncte Poetul operează la nivelul metagrafelor. În structura O. utilizând virgula pentru a separa interjecţia „o” de retul propoziţiei.

4 puncte Figura de stil care sublimează la modul performant funcţia poetică în strofa a patra este metafora personificatoare „Sufletu-mi de spaima în bucata se sfărâma”. „mi-răspunde” vocabule ce fac ca vocea poetului sa răsune scandată fără intermediar. Aceasta „spaima”. frământarea şi disperarea de care este cuprins eul poetic care resimte cu spaimă starea de singuratate existenţială. toate acestea demonstrează lirismul subiectiv. cunoscut şi ca procesul sincronismului. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a patra. Personificarea Sufletu-mi în bucăţi se sfarmă succedată de interogaţia retorică Unde-i cerul. Versificaţia este astfel una moderna: versul liber susţine un ritm interior al miscarii spiritului fascinat de mister. Primul obiectiv al modernismului a fost promovarea tinerilor scriitori şi imprimarea unor tendinţe în evoluţia literaturii romane. cu rima şi măsura variabila.iar un motiv literar în aceeaşi descendenta ideologică este motivul nopţii şi al plânsului. Teme/ motive literare prezente în poezie: moartea. unde? semnifică tensiunea. Printre poeţii care se încadrează în acest curent literar se număra: Tudor Arghezi. 5. „mă scape”. Împreuna. 6. Prezenţa eului liric se evidenţiază prin pronume de persoana întâi singular (mă. 7. este capabila sa transforme ceva spiritual. 4. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. Textul se înscrie în lirica modernista şi prin amestecul . O prima trasaturi se manifesta la nivelul prozodic şi anume renunţarea la rigorile prozodiei tradiţionale prin folosirea versului liber. casant: „în bucata se sfărâma”. apartenenţa acestuia la direcţia modernistă/ la modernism. noaptea. prin evidenţierea a două trăsături existente în text. precum şi prin propoziţii exclamative şi interogative. Ion Barbu. plânsul. 5. a cărui doctrina porneşte de la ideea ca exista „un spirit al veacului” care impune procesul de simulteneizare culturala a literaturii romane cu literatura europeana. 6. metaforă ce conţine şi o imagine vizuala şi se validează ca o reificare a esenţei vieţii. -mi). 4 puncte Prezenta eului artistic. „mi-o sape”. 4 puncte Modernismul reprezintă curentul literar promovat de revista „Zburătorul” sub conducerea lui Eugen Lovinescu. aliteraţia fricativei potenţând disconfortul . „sufletul” în ceva material. instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal al persoanei I „mă cufund”. aceste doua trasaturi validează apartenenţa la poetica modernista. Motivează. Lucian Blaga şi Emil Isac.

folosind termeni din spaţiul concret pentru a transmite realitati metafizice profunde. vântul şi noaptea circumscriu planul sufletesc şi cel al naturii.noaptea este cadrul temporal care potenţează sentimentul singurătăţii şi al morţii. textul este metaforic. organizarea discursului liric în cinci terţine şi un monovers începe cu prezentarea vântului ce a-nceput sa scuture arborii.contrastează cu imaginea mâinii albe ca simbol al speranţei de salvare. în cazul lui Emil Isac un rol important în confruntarea modernismului operei sale îl are modul particular de folosire a limbajului. „unde-i” ce ajuta la rostirea în tempo rapid şi prezenta punctelor de suspensie de la sfârşitul celui de-al treilea vers din prima strofa.”. Primele două strofe ale poeziei conturează un peisaj al disperării . am. Apartenenţa acestei poezii la modernism este motivata şi de tematica lui.bele paliere având ca scop potentierea în plan estetic muzical a ideilor conţinute. conceptul de frumos cuprinde şi înţelegerea naturii duale a fiinţei. crizele existente. când de ideal. 7. încete plânsul!Sufletele doarmă!. Astfel. care capata putere material – senzoriala. punctele de .. Poezia aparţine modernismului prin prezenţa sentimentelor de nelinişte şi incertitudine. Astfel. reflexivizarea şi subiectivizarea discursului liric. al tropilor se observa transferuri semantice ale epitetelor „vanturile nopţii”. La nivelul metataxelor. adică al figurilor de construcţie sintactica sunt uşor identificabile inversiunile „sufletele doarmă” „începe plânsul”. a epitetului cromatic „mana al. La nivelul metasememelor. exclamaţia retorica „O. 8. reinterpretarea motivelor romantice sunt alte trăsături care justifică apartenenţa acestui text la modernism. plânsul. Simplitatea stilului. „ arborii tăcerii”. a oscilării între moarte şi dorinţa de salvare. Comentează. primele două strofe. adică al figurilor de sens. obsedate când de păcat. sentimentul de dezamăgire fiind potentat de toate nivelurile textului.discursului concret. caracterul reflexiv al lirismului. ce sugerează un moment de contemplare. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte Poezia „Vanturile nopţii” este o poezie cu forma fixa. prin intelectualizarea emoţiei poetice. Intensitatea trăirilor este exprimată prin enunţurile exclamative şi interogative.ba” şi personificărilor „Vanturile nopţii scutura”. Lacrimile. 8. poliptonul „noapte-i noapte”. Întunericul negru .. prin esenţializarea existentei. poezia având astfel un substrat fiziolofic. iterogativa retorica „Unde-i mana alba care sa mă scape?” . condiţia tragica a fiinţei umane fiind specifice orientării literare.Noaptea-i tot mai noapte . în 6 . Vântul nopţii stârneşte frământarea sufletească şi simfonia disperării.10 rânduri. la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenta sinopei „noapte-i”.

Acesta este realizat pe baza a doua substantive. Construcţia lunga a versului ce variază intre 6 şi 12 silabe. surprinde atât peisajul exterior dominat de miros de moarte.. tema morţii este ilustrată în această poezie prin antiteza între negrul întunericului şi albul mâinii salvatoare. . Fiinţa captivă în singuratate şi părăsire este copleşită de vânturile nopţii. Astfel. adică al figurilor de construcţie sintactica sunt uşor identificabile anafora prin prezenta cuvântului „vanturile” la începutul primului vers al primei strofe şi al ultimei repetiţii „sa mă scape. 9. pe foaia de examen.suspensie semnificând frângeri şi căderi interioare. sufletesc. 9. paralelismul sintactic intre primul vers al primei terţine şi al ultimei terţine „Vanturile nopţii scutura afara”. se stabileşte un raport de „mise en abame”. Imaginarul poetic ce colaborează astfel semnul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de „ornare verbis” de o delicateţe deosebita. Asociată cu motivul nopţii şi al vântului. adică al figurilor de sens. fixat invariabil intr-o schema neobişnuita de ritmuri: un coriamb. doi dactili şi un troheu. „anceput”. 60 60 Scrie. La nivelul metasememelor. cât şi pe cel interior. în relaţie cu textul poeziei date. aceasta condiţie fiind îndeplinita de versificaţia poeziei. specifica acestui poet modernit la toate nivelurile textului. sporeşte spaima: Unde-i alba mâna. cu privire la textul de mai jos: E vremea rozelor ce mor. 4 puncte Intre primul element de paratextualitate şi discursul liric. ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzical a ideilor conţinute. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semnul conţinut în titlu. „nu-mi” prin elidarea vocalei „i”. interogato retorica „D ce nu-mi răspunde?”. la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenta sincopei „pe-nverzite”. metaforă a culmilor disperării. Prezintă semnificaţia titlului. dar care. să mă scape? Titlul Vânturile nopţii. al tropilor se observa transferuri semantice ale epitetului antepus „nverzite ape”. să mă scape.. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. metafora „miros de moarte”. semnificativul şi semnificativul. „sufletu-mi”. prin absenţa ei. Rimele variate sunt feminine şi produc o insamantare a tonului final. sa mă scape”. în care reverberează disperarea. personificarea „A-nceput blestemul groapa sa mi-o sape” Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost deplin daca poetul nu ar fi ştiut sa acorde sensul cu forma. fiind iterat în incipitul poeziei în primul vers din primul tertin. el făcând cuvintele sa sune aşa cum el doreşte. La nivelul metataxelor.

vălmăşaguri tumulturi. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor fior şi vălmăşaguri. 2 puncte Frunte1 = partea superioara care se distinge Bunicul isi săruta mereu pe frunte nepoţii înainte de culcare Fruntea2 = persoana care se distinge . 3. adică a figurilor de grafie. În tot. fiind întreţinuta astfel măsura de 8 – 9 silabe şi ritmul iambic. Rondelul rozelor ce mor) 1. Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sinoape şi necesitatea ei se explica şi din considerente prozodice. Câte un sinonim contextual pentru cuvintele: fior . se simte un fior. şi mor şi-n mine – Ş-au fost atât de viaţă pline. Şi azi se sting aşa uşor. Pe sub amurgu-ntristător. 1. 2. Cratima în versul Duioase-şi pleacă fruntea lor marchează lipsa unei vocale. iar al cuvântului „valmasaguri” este „valuri”. E vremea rozelor ce mor – Mor în grădini. 2 puncte Sinonimul contextual al cuvântului „fior” este „frica”. Curg vălmăşaguri de suspine.emoţie. (Alexandru Macedonski. intr-un tempo rapid a doua vocale aflate anterior în hiat. 2.Mor în grădini. contribuind astfel la reducerea numărului de silabe şi la menţinerea măsurii şi a ritmului poeziei. O jale e în orişicine. şi mor şi-n mine. Şi-n marea noapte care vine Duioase-şi pleacă fruntea lor… – E vremea rozelor ce mor. 2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. cratima din structura „Duioase-si pleacă fruntea lor…” marcând eliberarea vocalei „i” impunând astfel rostirea împreuna. amestecuri. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra caracterul polisemantic al cuvântului frunte. Precizează rolul cratimei în versul „Duioase-şi pleacă fruntea lor…”.

de către poet. 5. 4 puncte Dintre temele şi motivele simboliste cu o ocurenţă deosebita în opera acestui poet. metafora dobândeşte gravitate sporită şi solemnitate ceremonială. Vers care conţine o imagine auditivă: Curg vălmăşaguri de suspine. procedeu tipic simboliştilor. implicit. sugerând caracterul obsedat şi continuu al suferinţei ce imbraca forma unui vaiet sfâşietor. În structurile imaginarului colectiv. 7 Motivează reluarea versului „E vremea rozelor ce mor” în cele trei strofe ale poeziei. morţii. rozele. Prin antepunerea adjectivului marea. spleen-ul. haosului şi. neantului. Enunţuri care să ilustreze caracterul polisemantic al cuvântalui frunte: O şuviţă din părul ondulat îi cădea pe fruntea îngândurată. neantului. prezente în poezie. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în ultimele cinci versuri ale textului dat. haosului şi. realizând în acelaşi timp tehnica înfăşurătoare şi obsedantă a liricii macedonskiene. O figură de stil care sintetizează sensurile cele mai adânci ale acestui rondel este metafora marea noapte. se evidenţiază aici tema naturii. 4 puncte O figură de stil care sintetizează sensurile cele mai adânci ale acestui rondel este metafora marea noapte. 4 puncte Un vers ce conţine o imagine auditiva este „Curg valmasaguri de suspine”. morţii. 6. a tehnicii refrenului. Teme/ motive literare prezente în poezie: moartea. 4. Varlaine şi imprimă discursului liric un profund sentiment de tristeţe. 5. Prin antepunerea adjectivului marea. construcţie figurată prin care este denumită moartea. pentru care poezia este „muzica înainte de toate” – P. construcţie figurată prin care este denumită moartea. iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologica este motivul rozelor. metafora dobândeşte gravitate sporită şi solemnitate ceremonială. Transcrie un vers care conţine o imagine auditivă. Menţionează două teme/ motive literare. în final şi în al doilea emistih al strofei a doua sugerează omniprezenta acestei melancolii care învăluie . 3. noaptea este asociată întunericului.Ionel invata foarte bine şi este în fruntea clasei. Căpitanul mergea în fruntea soldaţilor. 4 puncte Tripla ocurenţă în poezie a versului „E vremea rozelor ce mor” validează uzitarea. implicit. noaptea este asociată întunericului. 4. 6. În structurile imaginarului colectiv. Insasi poziţia acestui vers în cadrul poeziei: în incipit.

prima strofă. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. acesta putându-se bucura de tot ce era în jurul sau. primind valoarea unui refren. De asemenea. iar timpul verbului din cel de-al doilea vers este prezentul. Reluarea unui vers este o caracteristică specifică rondelului ca poezie cu formă fixă. Comentează. iar cea de-a doua structura este grefat prezentul în care natura se stinge „uşor”. 8. în prima structura adjectivul la superlativ absolut creat cu mijloace artistice potentiaza sentimentul de dor fata de trecutul în care natura era plina de viata şi sentimentul dominant al eului poetic era fericirea. repetiţia conjuncţiei copulative şi subliniază acumularea şi gradarea ascendentă a suferinţei. Versurile al treilea şi al patrulea ale poeziei se afla astfel în raport de antiteza atât la nivelul fondului prin mesajul pe care îl transmit. Simetria incipit – final sugerează.poetul din exterior şi îl invadează sufletul. Fiinţa poetică trăieşte clipa revelaţiei că materia vie este supusă unei treceri inexorabile.10 rânduri. verbul „mor” la prezentul etern susţinând aceasta impresie. accentuează tragismul trăirii lăuntrice. evidenţiind corespondenţa dintre realitatea exterioară a ofilirii rozelor şi starea sufletească provocată de această neantizare a frumuseţii formelor vegetale. . fapt ce sugerează durerea continua a eului poetic pana la extincţia totala a naturii pe care o iubeşte. într-una din manifestările ei cele mai delicate: rozele. în care versul independent este identic cu primul vers. în 6 . Prezenţa verbului la timpul prezent mor. Timpul verbului din cel de-al treilea vers este imperfectul care induce sentimentul de nostalgie după trecutul îndepărtat. iar substantivul „roze” desemnând destinul nefast al poetului. 4 puncte Prima strofă este organizată pe baza unui raport contrastant ideatic. Strofa îşi conturează mesajul în jurul motivului morţii ca lege universală care domină atât ăn lumea vegetală. prin antiteza dintre timpurile verbale. 8. prin sesizarea unui moment al declinului naturii. repetat de trei ori în primele două versuri. de asemenea. aproape obsedant al suferinţei poetului. Prima strofă debutează abrupt. caracterul repetitiv. Antiteza pe plan ideatic dintre cele doua versuri este evidenţiata prin opoziţia structurii „au fost atât de viata pline” cu structura „azi se sting aşa uşor”. cat şi la nivelul formei. sugerând perioada în care eul poetic este înconjurat de natura moarta. alcătuită din 13 versuri. cât şi în cea umană. Versul E vremea rozelor ce mor se repeta în versurile 1. fapt care îi provoacă o dublă trăire afectivă: extazul la amintirea strălucirii de odinioară (redat prin construcţia cu valoare de superlativ au fost atât de viaţă pline) şi melancolia stingerii. 7. dar şi formal. 7. 13.

adică al figurilor de construcţie. Precizează valoarea expresiva a verbelor la modul indicativ prezent. Deşi moartea ca temă a poeziei nu este numită. în tempo rapid a doua foste vocale aflate în hiat. „se simte”. „ curg” . 4 puncte Una din caracteristicile limbajului poetic. sugestie. cratima din structura „mor si-n mine” marcând eliderarea vocalei „i” impunând astfel rostirea împreuna. Una din metaforele relevatorii se regăseşte inca din titlul poeziei „Rondelul rozelor ce mor” ce sugerează senzaţia de melancolie. „-si pleacă”. care conferă discursului liric un ton funebru şi induce sentimentul de singurătate a eului poetic. . menţinând treaz sentimentul de tristeţe pe parcursul întregii poezii. Aceasta se conturează cu ajutorul tuturor figurilor de stil prezentate în poezie. Acordul dintre forma şi fond se realizează pe baza repetării obsesive a lexemului „mor”. „e” . Sentimentul de melancolie al poeziei – specific liricii simboliste – este susţinut prin folosirea verbelor la modul indicativ prezent: „mor” . ambiguitate. adică al figurilor de grafie. fiind întreţinuta astfel măsura de 8 – 9 silabe şi ritmul iambie. totul murind în jurul sau. adică al tropilor. reflexivitate). prin muzicalitate şi corespondenţa secretă dintre realitatea exterioară şi stările sufleteşti provocate de aceasta. rozele devenind un simbol al morţii latente. în special. care activează la nivelul performant funcţia poetica. este expresivitatea. realizată în poezia simbolistă.9. ea este sugerată prin efectele ei asupra ofilirii rozelor şi a pieirii oamenilor. din prima strofa. din text. astfel ca un rol important în opera lui Alexandru Macedonski îl au la nivelul metasememelor. 3. Repetarea versului independent E vremea rozelor ce mor contribuie la realizarea sugestiei morţii. „E vremea rozelor ce mor. Sugestia este o caracteristică a limbajului poetic în general./ Mor în grădini şi mor si-n mine” care ilustrează sentimentul de tristeţe al eului poetic. prezentă în textul dat. Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sincope şi necesitatea ei se explica şi din considerente prozodice. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. ALTELE 2. „se sting”. Explica rolul cratimei în structura „mor si-n mine”. de repetiţia lexemului „mor”. Acestea. senzaţie susţinuta la nivelul metaxelor. metaforelor. 9. care nu numai ca infrumuseteaza limbajul poetic dar ii conferă profunzime. Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. integrate unui timp ce sugerează prezentul etern.

respectiv un tablou pictat în imagini versificate melodios. cu ajutorul eului liric. fiind expresia şi mărturisirea directa a sentimentului de administraţie. ultima strofa. metaforzand elementele realului. transpusa printr-un limbaj artistic. Comentează. Personificarea vegetalului sugerează o oarecare resemnare a acestuia „duioase-si pleacă frunte lor”. o reintegrare a sa în circuit natural. Astfel. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetica şi mijloacele artistice. Ultima strofa a poeziei sugerează deplinătatea sentimentului depresiv. Atitudinea eului este de implicare totala. prin evidenţierea a doua trasaturi existente în textul citat. ritmul iambic. Este uşor de sesizat ca poezia lui Alexandru Macedonski este o elegie. ritma imbratisata. a sentimentelor de tristeţe în fata morţii. Poezia aparţine genului liric prin folosirea elementelor de versificaţie. beneficiind de elemente ce definesc în mod special acest tip de creaţie literara. Ilustrează conceptul poeziei lirica. epitete: „amurgu-ntristitor” . la nivelul metaplasmelor. metafore: „valmasaguri de suspine:. repetiţii: „Mor în grădini si. la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenta sincopei: „amurgu-ntristitor”. Poetul. Se conturează astfel imaginea unui asfinţit de soare opac. exprimând ideile şi sentimentele sale. ca principala modalitate de expunere. vizuale „mor în grădini” . „amurgu-ntristitor”. mor si-n mine:. ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzical a ideilor conţinute. sufocând şi acoperind întreaga natura: „pe sub amurguntristator”. şi auditive „Curg valmasaguri de suspine”. personificări:”Duioase-si pleacă fruntea lor”. vorbind în numele lui. descrierea subiectiva este specifica lirismului prin abundenta mijlocie de ilustrare a muzicalităţii şi a expresivităţii. în care sfârşitul toamnei anunţa o iarna violenta. generata de tabloul autumnal. întunericul materializanduse parca. Aparenta textului la genul liric este ilustrata în primul rând prin transmiterea directa. „marea noapte”. imaginarul poetic ce coroborează aceasta stare este susţinut stilistic prin elementele de „ornare verbis” de o delicateţe deosebita.8. adică al figurilor de construcţie sintactica sunt uşor identificabile ingambamentul reportat la versurile unu-patru / inversiunea :duioase-si pleacă fruntea lor”. adică al figurilor fonice se remarca prezenta aliteraţiei consoanei „s”: „valmasaguri de suspine”. acestea construind deosebite imagini artiste. 9. bogat în figuri de stil. specifica acestui poet simbolist la toate nivelurile textului. în 6 – 10 rânduri. „Duioase-si pleacă fruntea lor”. în al doilea rând. conferă acestei opere statutul de poezie lirica. măsura 8 – 9 silabe precum şi prin folosirea descrierii. . pentru a sugera stări de suflet în imagini plastice. La nivelul metataxelor. Astfel.

ce-n umbră zace. 3. 2 puncte 1. Şi pe-al meu chip. Ce-ntregul suflet mi-l petrece. Doi termeni din câmpul semantic al oglinzii: luciu. prezentat prin intermediul naturii care se vestejeşte şi moare. Un fel de vis de opium trece Din al oglindei luciu rece. 2.6. . Tristeţea eului liric este cumulata de repetiţia în tonuri obsedate a lexului „mor”. Numeşte sentimentul dominant care se desprinde din poezie. (Alexandru Macedonski.Cratima în structura dorul vieţii-n mine marchează lipsa vocalei î contribuind astfel la reducerea numărului de silabe şi la menţinerea măsurii şi a ritmului poeziei. vis — halucinaţie. apă-adâncă. sentiment tipic simboliştilor. Zadarnic firea şi-o preface. Motivează folosirea cratimei în structura „dorul vieţii-n mine”. pe foaia de examen. 2 puncte 2. Transcrie doi termeni care fac parte din câmpul semantic al oglinzii. Obida vrând să mă înece. Din al oglindei luciu rece Uitarea numai se desface. — se desface O linişte de dulce pace. în acord cu tabloul de toamna târzie. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor pace şi vis. 61 Scrie. Imaginarul poetic coroborează sentimentul de melancolie profunda. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. şi mor si-n mine”. 2 puncte 3. Rondelul oglindei) 1. cu privire la textul de mai jos: Din al oglindei luciu rece De apă-adâncă. Câte un sinonim pentru sensul din context al cuvintelor: pace — seninătate. de splin. declinul vegetalului fiind asimilat şi de către poet: „Mor în grădini. Chiar dorul vieţii-n mine tace — Izvor ce gata e să sece.

în 8 – 10 rânduri.4. uitarea. 4 puncte 9. Scrie două expresii/ locuţiuni care să conţină cuvântul suflet. Varianta 062 62 Scrie. Verbele la timpul prezent din prima strofă sugerează realitatea trăirii. cu privire la textul de mai jos: . ce-n umbră zace exprimă distanţa dintre viaţă şi chipul reflectat în oglindă ca o imagine a morţii. Prezintă semnificaţia refrenului în poezia citată. Din luciul oglinzii se desface liniştea. 4 puncte 5.7. care aduc visul de opium pe chipul reflectat. cu o halucinaţie. frământările sufleteşti sunt atenuate. Ultima strofă a poeziei pune în relaţie motivul oglinzii cu tema morţii. Prin reflectare. Versul Din al oglindei luciu rece are valoarea unui refren care se repetă în versurile 1. 5. Liniştea ce se desface din al oglindei luciu rece este o imagine care se repetă şi amplifică trăirea presentimentului morţii prin contemplare şi oglindire. 7. 4 puncte 7. al eliberării şi al uitării.rondel alcătuită din 13 versuri. stări şi sentimente specifice morţii. Dorul vieţii care tace şi e gata să sece asemenea unui izvor sugerează trăirea presentimentului morţii. Două motive literare prezente în poezie: oglinda. Verbul zace din versul Şi pe-al meu chip. pe foaia de examen. Comentează. ultima strofă a poeziei. 4 puncte 4. a fi trup şi suflet. a reflectării chipului în oglindă. 8. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. de Lucian Blaga. prezente în poezie. Menţionează două teme/ motive literare. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă a poeziei date. 6. Ca în poezia Gorunul. 4 puncte 8. de aceea liniştea cuprinde întreg sufletul. Luciul rece al oglinzii contrastează cu dulcea pace. ilustrând caracterul de poezie cu formă fixă. Refrenul conferă simetrie textului şi creează legatura între tema morţii şi motivul oglinzii. uitarea. Epitetul dulce din versul O linişte de dulce pace semnifică eliberarea prin reflectare şi contemplare a fiinţei în oglindă. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 9. Două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul suflet: a avea la suflet. Precizează o valoare expresivă a timpului prezent al verbelor din prima strofă a poeziei citate. Imaginea morţii este asemănată cu un vis de opium. moartea este asemănată cu liniştea şi pacea. Oglinda este un spaţiu al dematerializării. cu încetinirea ritmurilor vitale. 13. 4 puncte 6.

2. 2. „barca”. (Alexandru Macedonski. – voioase Zâmbeau în fundul apei răsfrângeri argintoase. Explică valoarea expresivă a utilizării punctelor de suspensie din primul vers. 2 puncte Verbele la timpul imperfect „plutea”. a imaginaţiei şi a reflecţiei. Şi sufletul – curatul argint de-odinioară – Oh! Sufletul! – curatul argint de-odinioară. punctelor de suspensie din structura „pe balta clara barca molatica plutea…”” marcând o pauza mai lunga în interiorul discursului liric. infatiseaza efectul elementelor ca „albeţi”. . pe când următoarele doua denota acţiuni specifice omului. îndemnând totodată la meditaţie asupra sentimentelor eului liric. 3. precum şi mişcarea privirii de la planul terestru la cel cosmic. 2 puncte Doua expresii care conţin cuvântul „apa” sunt: „a intra la apa” şi „a da cuiva apa la moara”. semnificând interiorizarea gândurilor şi a trăirilor. „şopteau”. 2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. moartea. Utilizarea acestora impune un moment al cadrului natural. iar efectul acesta de continuitate şi persistenta este susţinut în mod special de uzitarea imperfectului. „zâmbeau”. 3. Albeţi neprihănite curgeau din cer. Primele doua verbe fac parte din câmpul semantic al apei.. folosite în textul dat. Şi norii albi – şi crinii suavi – şi balta clară. Verbele la indicativ imperfect sugerează continuitatea contemplaţiei şi plasarea eului poetic în dimensiunea temporală a trecutului. Precizează valoarea expresivă a verbelor la indicativ imperfect. Oh! Alba dimineaţă şi visul ce şoptea. Pe balta clară) 1. tot o apă şi-un pământ. „curgea” . Aplicarea obstinata a albului denota senzaţia de extincţie..Pe balta clară barca molatică plutea. „visul”. Punctele de suspensie din primul vers marchează o întrerupere a discursului liric. adică al figurilor de grafie. timp al durativului şi continuităţii. marcând caracterul simbolist al peisajului. 1. Două expresii care conţin cuvântul apă: a-i lăsa(cuiva) gura apă. dispunerea acestora în aceasta ordine având rolul de a sugera interferenta planului uman în cel natural. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul apă.

Al. ajunge sa dea o formula pur macedonskiana. Două versuri care conţin imagini cromatice: Albeţi neprihănite curgeau din cer . grefând elementele originale pe altele preluate de la diverşi poeţi. prin intermediul interjecţiei „Oh!” interjecţie care. dar pe care a pierdut-o datorita vicisitudinilor vieţii. Exprimă-ţi opinia în legătură cu rolul versului „Oh! Sufletul! – curatul argint de-odinioară”. 4 puncte Doua versuri care conţin imagini cromatice sunt: „Albeţi neprihănite curgeau din cer. 4. albul. epitetul ornant „curat” potentează ideea de puritate sufleteasca.voioase. La nivelul textual. motive romantice pentru ca s-a născut cu astfel de aspiraţii. toate sunt nişte întrebări ale conştiinţei. Heliade Radulescu. prin acumulare. Verbul la imperfect „curgeau” generează o edulcoare a peisajului. 7. 6. norii. toate corespund organic unui itinerar spiritual. Transcrie două versuri care conţin imagini cromatice. şi norii albi — şi crinii suavi . specifice simbolismului. apa.curatul argint de-odinioară numeşte. 5. reluat cu o mică modificare faţă. idei.şi crinii suavi — şi balta clară. Versul Oh! Sufletul — curatul argint de-odinioară are rolul unui vers independent./ şi sufletul . Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. care atribuit argintului coroborează valoarea inestimabila şi candoarea acestuia. La nivelul stilistic prin intermediul epitetului „neprihănite” este sugerata ideea purităţii elementelor de sorgine astrala „din cer”. 7. 5. urmata de semnul exclamării sugerează durerea din sufletul sau care „odinioară” era ea şi „curatul argint”. visul. crinii) şi cosmic (norii). Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în poezie. creând totodată sintezei inedite.-voiase” şi „ şi norii albi – şi crinii suavi – şi balta clara”. 4 puncte Primul emistih al versului începe cu o exclamaţie a eului liric. în acest caz. ci descoperă teme. crinul sau tema naturii. Teme/ motive literare prezente în poezie: apa. Macedonski nu adopta.4. 4 puncte Una dintre figurile de stil semnificative ce se identifica în discursul liric este epitetul personificator „albeţi neprihănite curgeau din cer” ce înglobează şi personificarea „albeţi curgeau”. versul se identifica ca vers refren. elementele decorului terestru (balta.şi balta clară. . Ele nu sunt un simplu estet.de versul anterior Şi sufletul - . 6. Enumeraţia din versurile Şi norii albi . completând imaginea „albeţilor neprihănite” caracterizate de perfecţiune datorita originii lor. sugerând corespondenţa dintre puritatea naturii şi cea sufletească. Tudor Vianu opinând ca „ refrenul domina întreaga tehnica poetica a lui Macedonski şi realizează virtudinea infasuratoare şi obsedanta a poeziei. 4 puncte Continuatorul miscarii literare şi culturale paşoptiste şi discipol al lui I. în acest text se evidenţiază motive ca dimineaţa.

apei. este integrata prezentei elementelor cadrului natural ca „criterii”. momentul experienţelor şi al tatonărilor. atmosfera ce este susţinuta în special de prezenta apei. prin referire la două caracteristici prezente în text. simbolismul isi face simţita prezenta şi în aceasta poezie mai ales prin muzicalitate. sinestezia fiind imaginea artistica preferata a simboliştilor. evidenta aici prin aliteraţia lichidei „l” şi a vibrantei „r” şi asonanta vocalei deschise „a”. „balta clara” şi sentimentele eului liric. Se remarca în poezia lui Alexandru Macedonski prezenta naturii. un rezultat al ambiguităţii conştiinţei intre planul idealului şi cel al realului. 8. Fiind un curent literar artistic de mare amploare. beneficiind de cromatica minuţios aleasa şi culori armonios împletite: „nori albi”.curatul argint de-odinioară. a decorului în care prezenta umana. Sufletul . Motivează încadrarea poeziei în lirica simbolistă. versul refren fiind „Sufletul! – curatul argint deodinioara” atmosfera trista generata de dezamăgire şi tristeţea eului care completează asupra trecerii şi schimbărilor ireversibile asupra căruia este supus. oglindă a misterului cosmic. pendulare organica continua. evidenţiindu-se propensiunea poetului spre luxurian.argint este metafora suavităţii şi a seninătăţii sufleteşti prin analogie cu balta clară . tipica spiritului poetului. Antepunerea adjectivului curatul evidenţiază puritatea şi seninătatea ca trăsături ale sufletului. Imaginarul poetic simbolist uzează de corespondente. dar şi prin abordarea temei naturii ca simbol al contradicţiei dintre elanurile idealităţii şi apăsările materiei. visului. În ansamblul lui. „balta” preferinţe specifice simbolostilor. Adverbul (de-) odinioară exprimă distanţa temporală şi sugerează tristeţea cauzată de trecerea timpului. norilor. pentru marea ei . care a impus o noua înţelegere a poeziei şi a artei în general.jecţiei oh accentuează sentimentul de regret şi de nostalgie datorat pierderii seninătăţii sufleteşti şi trecerii timpului. un spaţiu mortuar. Prezenţa inter. acesta fiind un loc al regiunii tanatice. 4 puncte Eugen Lovinescu vede în simbolism aducerea lirismului în subconştient prin exprimarea pe cale mai mult de sugestie a fondului muzical al sufletului omenesc. particularitati în care se resimte influenta parnasianismului. „nori”. „crini suavi”. versul are valoarea unei definiţii metaforice a sufletului. Prima etapa a simbolismului. este marcata de activitatea lui Alexandru Macedonski la revista „Literatorul”.imaginea purităţii naturii. prin intermediul cărora se stabileşte relaţia intre cadrul exterior. motiv semnificativ. muzicalitatea versurilor la simbolism se motivează şi prin tehnica refrenului. Aparenta poeziei la simbolism se motivează şi prin simbolurile dimineţii. identificata în text prin substantivul „barca”.

forţa de sugestie. prin opoziţie. privind în profunzime. Întreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţata de titlu. Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost deplin daca poetul nu ar fi ştiut sa acorde sensul cu forma. trasaturi definitorie a simbolismului. seninătatea şi puritatea. Lexicului neologic de o evidenta pedanterie i se adăuga muzicalitatea textului. .argint de-odinioară. el făcând cuvintele sa sune aşa cum doreşte. claritatea şi suavitatea naturii simbolizând nostalgia inocenţei pierdute şi tristeţea metafizică a trecerii timpului. Principiul corespondenţei şi sugestia prin intermediul simbolurilor sunt trăsături caracteristice ale poeziei simboliste. al oglindirii. alături de simbolurile cromatice ale albului şi argintului. Elementele decorului exterior potenţează trăirile sufleteşti. este completată. sugerate prin asocierea dintre acestea şi sufletul . transparenţei şi clarităţii. construind imaginea naturii. în versurile următoare. prin nuanţele lor. sugerând atribute ale oglindirii specifice atât naturii.. acesta fiind generatoare unui puternic sentiment de linişte. aceasta condiţie fiind îndeplinita de versificaţia poeziei: măsura 13 – 14. 8. Imaginea romantică din primul vers Pe balta clară barca molatică plutea. Elementele decorului exterior intră în rezonanţă cu stările sufleteşti. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric. atribute atât ale naturii. titlul Pe balta clară conturează spatiul liric. desemnând cadrul în care eul liric găseşte corespondente sentimentelor ce îl caracterizează. Simbolurile cromatice — albul. Adjectivul clară din structura titlului se încadrează în câmpul lexico-semantic al purităţii. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semnul conţinut în titlu. în primul emistih. dar care. 9. este inundata de un adânc sentiment de tristeţe. discursul liric integrat senariei şi monoversului. numai că. Oglindirea cerului în răsfrângerile argintoase ale apei sugerează şi oglindirea trecutului în conştiinţa fiinţei poetice care resimte trecerea timpului. 9. Denumind un topos. semnificativul cu semnificativul. argintiul . se stabileşte un raport de „mise en abame”. acesta este iterat în incipitul poeziei. Poezia Pe balta clară se încadrează în lirica simbolistă deoarece mesajul poetic este sugerat de corespondenţa dintre realitatea exterioară şi cea interioară. ele aparţin eternităţii naturii. Prezintă semnificaţia titlului. Acesta se realizează pe baza substantivului „balta” determinat de epitetul ornant „clara”.. ritm trohaic şi rima imbratisata. aparent perfecta. cât şi ale sufletului. obţinuta prin evocarea instrumentelor şi a speciilor muzicale. prin raportare la textul citat. cât şi sufletului uman. cel al mediului acvatic. dar sunt efemere în existenţa umană. cu percepţii cromatice ale purităţii.semnifică. pentru a se insista asupra valenţelor apei în acest caz fiind sub forma unei bălti.

Nainte de-a-şi da rodul mureau învineţite Când ea veni să şeadă sub stuful oropsit. Selectează. Gemea muşcat de vânturi un stuf de liliac. O zi din care şoapte de îngeri se coboară Şi vin pe-o adiere să cânte printre flori. Motivează folosirea cratimei în al doilea vers al poeziei.. văitându-se. Uscat e liliacul şi nu mai suntem doi. Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sincope şi necesitatea ei se explică şi din considerente prozodice. . (Alexandru Macedonski.. Subţiri ca o dantelă urcau mereu din apă Clădiri de nori fantastici ocoale dând pe lac. impunând astfel rostirea împreună.. 2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. fiind întreţinute astfel măsura şi ritmul versului. 1.. Atunci acele ramuri de-odată înfloriră Ş-o ploaie azurie vărsară peste noi. cratima din structura „de-ai” marcând grafic pronunţarea fără pauză a cuvintelor „de” şi „ai”.63 Scrie. O! Doamne. cu privire la textul de mai jos: Era o zi senină ca fruntea de fecioară Ce e neturburată de-ai patimilor nori. Plăpândele lui ramuri abia înmugurite. doi termeni care aparţin câmpului semantic al suferinţei. Termeni care aparţin câmpului semantic al suferinţei: gemea. acele clipe ce repede pieiră. din text. Stuful de liliac) 1. 2. adică al figurilor de grafie. pe foaia de examen. Văitându-se pe soarta ce-acolo le-a sădit. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Şi prins de-o rece stâncă pe care vântu-o sapă. 2 puncte Două cuvinte care aparţin câmpului semantic al suferinţei sunt: „gemea” şi „oropsit”. în tempo rapid a două foste vocale aflate în hiat.

5. suferinta. instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal al persoanei I la plural: „noi”. Menţionează două teme/ motive literare. Această personificare integrează şi epitetul ornant „plăpândele ramuri”. „suntem”. 4 puncte Prezenţa eului artistic. de a păstra ritmul poeziei. eul fiind acordat pentru intimitate.Personificarea din strofa a treia a textului Plăpândele lui ramuri abia înmugurite. Cratima din al doilea vers al poeziei are rolul de a reduce numărul silabelor şi. 4 puncte Poetul operează în a treia strofă la nivelul metasememelor. 4. Adverbul ce din structura ce repede pieriră exprimă rapiditatea trecerii timpului. precum şi prin cuvinte/ sintagme care exprimă subiectivitatea trăirilor (interjecţia O! Doamne!.2. 3. Acesta demonstrează lirismul subiectiv. personificarea „plăpândele lui ramuri […] văitându-se pe soarta ce-acolo le-a sădit […] mureau învineţite” având rolul de a atribui ramurilor manifestări ale omului. 5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 3. 4. sugerând gingăşia ramurilor de liliac menite să moară în fiecare an după ce îşi dau rodul. adică al figurilor de sens. iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul lacului şi cel al florilor. 6. 4 puncte Dintre temele şi motivele simboliste cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet. în consecinţă. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în a treia strofă. Precizează valoarea expresivă a adverbului ce din structura „ce repede pieiră”. 2 puncte Lexemul „ce” din structura „ce repede pieiră” validează superlativul absolut realizat prin mijloace artistice cu referire la trecerea ireversibilă a timpului. 6. adverbul ce). punând în evidenţă cât de repede au putut trece nişte clipe de vis. vocabule ce au o valoare simbolică pentru capacitatea poetului de a se identifica ameţitor de adânc cu punctele de sprijin ale umanităţii. Prezenţa eului liric este evidenţiată în text prin pronumele şi verbul la persoana întâi plural (noi. se evidenţiază aici tema naturii./ Văitându-se pe soarta ce-acolo le-a sădit scoate în evidenţă . nu suntem). regretul. pentru ca apoi să reînvie. formând gradul superlativ absolut al adverbului repede. prezente în poezie. Teme/ motive literare prezente in poezie: trecerea timpului.

Întreg universul ideatic . „uscat e liliacul”. uscarea acestuia semnifică şi destrămarea iubirii: O! Doamne. „uscat e liliacul”. acele clipe ce repede pieriră. în 6 . dar şi al personificării „acele ramuri […] –o ploaie azurie vărsară peste noi”. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric. 7. desemnând un element ce aparţine cadrului natural. Simbol al efemerităţii frumuseţii. ultima strofă a poeziei.. sau al figurilor de construcţie. întrerupând discursul liric pentru a puncta lentoarea specifică acestui cadru simbolist. 8. specifică acestui poet simbolist la toate nivelurile textului. adică al figurilor de sens se observă transferuri semantice ale epitetelor „ploaie azurie”. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. la nivelul metagrafelor. desemnează exprimarea spontană a unui puternic sentiment de regret faţă de trecerea ireversibilă a timpului.condiţia oropsită a stufului de liliac condamnat să înflorească prins de-o rece stâncă pe care vântu-o sapă. Astfel. suplinesc ceea ce eul liric nu e nevoie să precizeze. inversiunile „acele ramuri”. La nivelul metataxelor. al doilea având funcţia de atribut substantival prepoziţional. dar şi prin uzitarea punctelor de suspensie care . iar exclamaţia retorică „O!Doamne” adresată divinităţii./ Uscat e liliacul şi nu mai suntem doi./ Atunci acele ramuri de-odată înfloriră. sau al figurilor de grafie se evidenţiază atât prezenţa sincopelor „de-odată”. Antiteza dintre plăpândele ramuri ale liliacului şi asprimea mediului în care trăieşte transformă liliacul în simbolul forţei iubirii care aduce înflorirea prin prezenţa femeii iubite: Când ea veni să şeadă sub stuful oropsit. 4 puncte Imaginarul poetic al discursului liric este susţinut stilistic în ultima strofă a poeziei prin elemente de „ornare verbis” de o delicateţe deosebită. liliacul devine elementul ocrotitor al iubirii care îşi varsă ploaia azurie peste cei doi îndrăgostiţi. Din floarea oropsită. Prezintă semnificaţia titlului. „acele clipe” evidenţiază unicitatea fiecărui element prin schimbarea topicii normale.10 rânduri. „ş-o” care întreţin măsura şi ritmul versurilor. 7.. Acesta este realizat pe baza a două substantive comune. eul liric trădându-şi prezenţa prin pronumele personal „noi”. în legătură cu textul dat. Înflorirea liliacului coincide cu trăirea plenară a iubirii. se stabileşte un raport de „mise en abîme”. Nu în ultimul rând la nivelul metasememelor. Comentează.

Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elemente de „ornare verbis” de o delicateţe deosebită. metamorfozând elementele realului. „stuful oropsit”. comparaţiilor „zi senină ca fruntea de fecioară”. prin evidenţierea a două trăsături existente în text. „de-o”. Atitudinea eului este de implicare totală. Martor şi ocrotitor al iubirii. „le-a”. 9. discursul liric integrat celor patru catene construind imaginea unui stuf de liliac „oropsit”. la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopelor „de-ai”. „gemea muşcat de vânturi un stuf de liliac”. transpusă printr-un limbaj artistic bogat în figuri stil. „ramuri abia înmugurite”. o proiecţie telurică a astralului. dar şi inversiunile „ai patimilor nori”. al tropilor. epitete:”zi senină”. „ocoale dând”. iar la nivelul metataxelor. exprimând ideile şi sentimentele sale. Ilustrează. prins de-o „stâncă rece”. fiind singur. specifică acestui poet simbolist la toate nivelurile textului. stuful de liliac este un simbol al frumuseţii. Astfel este construită o deosebită imagine vizuală. Descrierea condiţiei sale oropsite în mediul natural contrastează cu momentul înfloririi declanşat de iubirea dintre cei doi îndrîgostiţi. care. „clădiri de nori fantastici” şi ale personificărilor „şoapte de îngeri se coboară şi vin pe-o adiere să cânte printre flori”. se observă transferuri semantice ale epitetelor „nori fantastici”. vorbind în numele lui. metaforelor „şoapte de îngeri”. La nivelul metasememelor. conferă acestei opere statutul de poezie lirică.al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată de titlu. 4 puncte Poetul. adică al figurilor de sens. conceptul poezie lirică. beneficiind de elemente ce definesc în mod special acest tip de creaţie literară. ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzical a ideilor conţinute. Astfel. fiind expresia şi mărturisirea directă a sentimentului de admiraţie. „rece stâncă”. în apropierea unui lac în care se oglindesc „clădiri de nori”. Titlul Stuful de liliac conţine un element din lumea vegetală. pentru a sugera stări de suflet în imagini plastice. adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile ingambamentul raportat la primele două versuri ale celei de-a doua strofe. comparaţii:”subţiri ca o . lacul devenind un spaţiu al unirii contrariilor. nu avea cui oferi frumuseţea florilor sale până când „ea” se aşeză sub acel stuf de liliac pe care soarta îl aruncase în mijlocul singurătăţii. 8. dar şi al efemerităţii acesteia. „pe-o”. un liant între teluric şi astral.

cu privire la textul de mai jos: Copaci roşcaţi. splendoarea florilor şi uscarea. Din vie smulşi. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. În al doilea rând. cu freamăte s-au despuiat. . trăirii extazului iubirii şi despărţirii. cât şi toate elementele naturale. metafore:”muşcat de vânturi”. corturi. Condiţia stufului de liliac personifică povestea de iubire: înflorirea într-o zi senină de vară ca fruntea de fecioară. este încadrată în categoria liricii descriptive. 9.dantelă […] clădiri de nori”. Treceau cocorii. dar şi imagini motorii:”şoapte de îngeri se coboară”. respectiv un tablou pictat în imagini versificate melodios. ritmul trohaic şi măsura de 13-14 silabe. pe foaia de examen. acestei treceri ireversibile a clipelor subordonându-i-se atât omul. rima fiind încrucişată. descrierea subiectivă este specifică lirismului prin abundenţa mijloacelor de ilustrare a muzicalităţii şi a expresivităţii. tânguind pustietate. “fruntea de fecioară”. erau strânşi. 064 64 Scrie. fiind un pastel. vizuale:”acele ramuri de-odată înfloriră ş-o ploaie azurie vărsară peste noi”. Textul ilustrează conceptul de poezie lirică prin exprimarea directă a sentimentelor şi prin mărci lexico-gramaticale care evidenţiază prezenţa eului liric.”Apartenenţa textului la genul liric este ilustrată în primul rând prin transmiterea directă. Argaţi încovoiaţi grăbiră ca groparii. Poezia aparţine genului liric şi prin folosirea elementelor de versificaţie. a sentimentelor de tristeţe şi regret în faţa trecerii timpului. cu ajutorul eului liric. „urcau mereu din apă clădiri de nori fantastici ocoale dând pe lac. “uscat e liliacul” şi auditive:”şoapte de îngeri […] vin pe-o adiere să cânte printre flori”. Cât rece se înmormânta un leş de soare. acestea construind deosebite imagini artistice. precum şi prin folosirea descrierii ca principală modalitate de expunere deoarece poezia. Pământul revenea în arături tăiat. parii. Este uşor de sesizat că poezia lui Alexandru Macedonski este un pastel. Pe drumuri nămolite gemeau care aplecate. „gemea muşcat de vânturi un stuf de liliac”. corespund întâlnirii celor doi îndrăgostiţi.

2 puncte Verbele la timpul imperfect „gemeau”. dar care an de an se repetă prin venirea acestui anotimp în care păsările pleacă. fără viaţă. „ţipa”. totul devenind pustiu. arzând pucioasă. cimitirul etc. (Adrian Maniu. stolul cocorilor. cu prăbuşiri în înălţimi. 2. „spărgeau”. totodată marcând şi o pauză în enunţ. iar fulgerele sparg „în ţăndări iadul norilor”. materia fiind într-un stadiu de descompunere. „treceau”. Explică rolul virgulei din primul vers. Miros de humă şi de cremeni desfunda vechimi. În opoziţie . 3. „copaci” şi adjectivul cu funcţie de atribut asociat acestuia. „târa”. virgula antepusă structurii „cu freamăte s-au despuiat” delimitând subiectul propoziţiei. Virgula din primul vers marchează pauza impusă în rostire de inversiunea topicii din sintagma pe care o precedă. Cât iar ţipa. sistemul verbal al acestui timp are rolul de a face legătura cu un trecut îndepărtat. 1. 2 puncte Două cuvinte care aparţin câmpului semantic al morţii sunt: „groparii” şi „cimitirul”.Site de ploaie cerneau strâmb din zare. Nuci mocirloşi au gâlgâit. Opaiţe s-au stins abia ivite-n cimitirul cerului Deschis. pierdut. 2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al morţii. timp al durativului şi al continuităţii. „roşcaţi” de restul enunţului. punând astfel în evidenţă şi funcţia de complement a adverbului „freamăte”. „desfunda”. 2. Întunecimea a învineţit tăria fierului. „cerneau”. sitele de ploaie încep să cearnă. văpăile din „cimitirul cerului” se sting. Totodată. înfăţişează efectul devastator pe care venirea toamnei îl are asupra naturii. adică al figurilor de grafie. exprimându-se astfel ideea pe o durată nedeterminată. Cuvinte care aparţin câmpului semantic al morţii: groparii. leş. Furtună de toamnă) 1. Precizează o valoare expresivă obţinută prin utilizarea frecventă în text a verbelor la perfectul compus şi la imperfect. Fulgere verzi spărgeau în ţăndări iadul norilor. Peste cocoaşa lumii se târa o scorpie cleioasă.

a învineţit . în timp ce imperfectul . adică al figurilor de sens. norii. 4 puncte Dintre temele şi motivele tradiţionaliste cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet. au gâlgâit desemnează o acţiune revolută asupra căreia nu se mai poate interveni. Această personificare sugerează intensitatea unei furtuni de toamnă. 4 puncte . o declanşare apocaliptică a stihiilor. în care domină stihiile ce se instalează în fiecare an odată cu venirea acestui anotimp. se evidenţiază aici tema naturii. o imagine auditivă. prezente în poezie. 3. Motivează încadrarea poeziei în lirica tradiţionalistă.stolul cocorilor”. iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul nucilor şi cel al cocorilor. pierdut. Alternanţa celor două timpuri transmite interferenţa fenomenelor declanşate brusc cu ritmurile lente ale naturii autumnale. respectiv. 4.cu acestea. Metafora iadul norilor surprinde imaginea pregătirii unei furtuni apocaliptice. 4 puncte Poetul operează în al doilea vers al ultimei strofe la nivelul metasememelor. 6. cocorii. aglomerarea de nori sugerează întunericul adânc.pierdut. Verbele la perfect compus indică o acţiune încheiată în trecut. Structură care conţine o imagine vizuală: pe drumuri nămolite gemeau care aplecate. 5. 4. Menţionează două teme/ motive literare. care pare că ameninţă însăşi existenţa universului. personificarea „fulgere verzi spărgeau în ţăndări iadul norilor” ce integrează atât epitetul cromatic „fulgere verzi” cât şi metafora „iadul norilor”. iar o imagine auditivă este „ţipa. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în versul „Fulgere verzi spărgeau în ţăndări iadul norilor”. prin referire la două caracteristici prezente în text. 7. Transcrie două structuri lexicale ce cuprind o imagine vizuală. s-au stins. Fără indicii cromatice directe.durativ . stolul cocorilor. verbele la perfect compus s-au despuiat. brăzdat înfricoşător de fulgere verzi. ploaia etc. având rolul de a atribui fulgerelor o manifestare specifică omului.4 puncte O imagine vizuală este „drumuri nămolite”. Structură care conţine o imagine auditivă: ţipa. natura. 5. Poezia prezintă.evocă situaţii aflate în desfăşurare într-o perioadă din trecut. furtuna de toamnă. 6. Teme şi motive prezente în textul poetic: moartea. într-o viziune puternic subiectivizată.

Implicând o anumită raportare la tradiţie. „cocoaşa lumii”. iar versificaţia respectă şi ea structura canonică. a metaforelor „cimitirul cerului”. 4 puncte Imaginarul poetic al acestui discurs liric este susţinut stilistic în cel de-al doilea catren prin elemente de „ornare verbis” de o delicateţe deosebită. tradiţionalismul va integra opere ai căror poeţi vor învesti tradiţia cu un semn pozitiv. „rece se înmormânta un leş de soare”. acesta putând uşor descifra aceste elemente de „ornare verbis”. nucii şi coloristica ruginie a toamnei.10 rânduri. De asemenea. dar şi pe baza comparaţiei „argaţi încovoiaţi grăbiră ca groparii” şi a personificărilor „gemeau care aplecate”. descris prin elemente proprii unei naturi feerice: păsările migratoare. via. impresia fiind produsă de construcţia lungă a versului de 13 până la 15 silabe . poezia poate fi încadrată în universul tradiţionalismului. în poezia „Furtună de toamnă” peisajul fiind unul rustic. Poetul Adrian Maniu se integrează cu succes acestei ideologii estetice interbelice. „drumuri nămolite”. Rimele încrucişate sunt feminine şi produc o înăsprire a tonului final. prin întoarcerea la tiparele eterne ale existenţei petrecute în consonanţă cu pământul. Încadrarea acestei poezii în lirica tradiţionalistă se motivează şi prin elementele de prozodie şi ele clasice. Reprezentant al direcţiei tradiţionaliste în literatura interbelică. O primă modalitate de evidenţiere a acestei estetici vizează respingerea cotidianului citadin şi retragerea în spaţii compensatoare. în 6 . Tabloul descriptiv este astfel realizat pe baza epitetelor „copaci roşcaţi”. ce conferă măcar iluzia unei seninătăţi contemplative. Comentează. trepidant şi alienant. . 8. prin tematică. cu valenţe benefice. „nuci mocirloşi”. ce exorcizează parcă demonia timpului modern. Adrian Maniu utilizează în poezia sa un lexic poetic în care se pot regăsi numeroase arhaisme sugestive. o atitudine de recuperare şi de valorificare a acesteia. fixat invariabil de ritmul iambic. nerecurgând la inovaţii în domeniul sintaxei poetice ori al morfologiei imaginilor. a doua strofă. prin fascinaţia pentru spaţiile rurale. Totodată. estetica tradiţionalistă în această poezie este evidenţiată de textura stilistică ce nu agresează mintea cititorului. „iadul norilor”. 7. ci mai curând se vor regăsi în albia unui trecut cu conotaţii purificatoare. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. poezia având o somptuozitate deosebită şi un timbru specific de jale şi de suspine al cărui sunet se stinge brusc.

„site de ploaie”. care nu numai că înfrumuseţează limbajul poetic. 9. Dimensiunea descriptivă este dominantă. 4 puncte Una din caracteristicile limbajului poetic. „ţipa […] stolul cocorilor”. în imagini cu note de pastel. glia pregătindu-se parcă. figuraţia umană capătă şi ea însemne ale morţii: argaţii. adică al figurilor de construcţie. corturi. asemenea unui leş. par nişte mesageri ai morţii. astfel că un rol important în opera lui Adrian Maniu îl au. senzaţie susţinută la nivelul metataxelor. Aceasta se conturează cu ajutorul tuturor figurilor de stil prezente în poezie. „în arături tăiat”. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. de înmormântare. prezentă în textul dat. smulse şi ele. la nivelul metataxelor. de pregătire în faţa urgiilor naturii. Una din metaforele explicite se regăseşte încă din titlul poeziei: „furtună de toamnă” ce sugerează senzaţia nefastă a unui anotimp dominat de fenomene naturale violente. dar şi ale personificării „rece se înmormânta un leş de soare”. „drumuri nămolite”. prin imaginea înmormântării soarelui în nori datorită ploilor ce urmează să apară. într-o mişcare agitată. dar îi şi conferă profunzime. parii” care. Prăbuşirea cerului. se înmormânta un leş de soare.specifică acestui poet tradiţionalist la toate nivelurile textului. este surprinsă prin metafora sitei de ploaie. adică al figurilor de sens. erau strânşi. A doua strofă a poeziei surprinde momentele premergătoare izbucnirii urgiilor celeste. Apusul momentelor însorite este sugerat printr-o imagine cu încărcătură plastică sumbră. . ambiguitate. se observă transferuri semantice ale comparaţiei „argaţi încovoiaţi grăbiră ca groparii”. la nivelul metasememelor. adică al tropilor. în care metafora soarelui mort amplifică senzaţia de sfârsit de lume. de inversiunile „cu freamăte sau despuiat”. prin schimbarea topicii normale a cuvintelor în propoziţii accentuează aspectele noi aduse de un nou anotimp. încă aflată în depărtare. ale metaforelor „leş de soare”. metaforele. sugestie). adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile inversiunile „rece se înmormânta”. „Din vie smulşi. Expresivitatea este realizată şi cu ajutorul epitetelor „copaci roşcaţi”. În acest decor apocaliptic. Din belşugul pământului au rămas doar cioturile de pari. Astfel. La nivelul metasememelor. 8. figură de stil ce integrează şi epitetul ornant „argaţi încovoiaţi”. a cărei cernere strâmbă sugerează vijelia care se apropie. Aceasta din urmă potenţează tabloul naturii copleşite de venirea toamnei. în acest caz fiind vorba de toamnă. este expresivitatea. care activează la nivel performant funcţia poetică.

„iviten” şi al versificaţiei validată de rima încrucişată. „treceau cocori. prin asociere. date jos din galantare. ce suspină Şi se-ndoaie. întărite şi de muzicalitatea deosebită a versurilor realizată la nivelul metagrafelor şi metaplasmelor. Expresivitatea se realizează atât prin figuri de stil. cu maximă încărcătură afectivă şi subiectivă. pe foaia de examen. Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână. parii”. 9. cât şi prin modul particular al fiecarui poet de a folosi materialul lexical al limbii. Pe baza figurilor de stil se conturează imaginile vizuale: „din vie smulşi. cu ajutorul sincopelor „s-au”. ritmul iambic şi măsura ce variază între 13 şi 15 silabe . prin sintaxa poetica. prin imagini artistice. idei concentrate. cu freamăte s-au despuiat”. Numărând În gând . 65 65 Scrie. Merg ţinându-se de mână. la nivelul metasememelor fiind prezente şi personificările „copaci roşcaţi. „pământul revenea în arături tăiat”. De sub vechile umbrele. prin topică. expresivitatea se realizează prin tipuri de imagini şi figuri de stil.„nuci mocirloşi”. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. creează un tablou de natură autumnală. Expresivitatea se referă la capacitatea limbajului poetic de a exprima întro manieră plastică. care.* În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână Nu răsună pe trotuare Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână. Orăşenii pe trotuare Par păpuşi automate. „iadul norilor”. pe trotuare. „peste cocoaşa lumii se târa o scorpie cleioasă”. În cazul poeziei lui Adrian Maniu. punctuaţie şi prozodie. a metaforelor „cimitirul cerului”. adică al figurilor de sunet şi de grafie. Umede de-atâta ploaie. tânguind pustietate”. diferită de cea a limbajului uzual. cu privire la textul de mai jos: În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână Orăşenii. corturi. „gemeau care aplecate”. erau strânşi.

Din burlane Şi din cer [. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul pas.n. Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sincope şi necesitatea ei se explică şi din considerente prozodice. a fi cu un pas înainte.] În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână Un bătrân şi o bătrână – Două jucării stricate – Merg ţinându-se de mână… (Ion Minulescu. singurele fiinţe umane care întrerup liniştea şi pustietatea peisajului citadin dominat de ploaie. Explică rolul cratimei în structura „în oraşu-n care plouă”. se aud numai paşii trecătorilor tăcuţi. 2. Acuarelă) *galantar. 3. sinonim cu doar. 4 puncte Dintre temele şi motivele simboliste cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet.. 2. se evidenţiază aici tema citadină. 3. . iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul ploii şi cel al umezelii. a ţine pasul. 1. s. cratima din structura „în oraşu-n care plouă” marcând elidarea consoanei „l” şi a vocalei „î”. – vitrină a unui magazin. Adverbul decât. 4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. Ce coboară din umbrele. 2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor.. 2 puncte Adverbul „decât” uzitat în a doua strofă a poeziei are rolul de a pune în evidenţă singurătatea unui oraş în care. impunând astfel rostirea împreună. numai. Prin reducerea unei silabe se păstrează măsura şi ritmul versurilor. Cratima înlocuieşte vocala î şi permite rostirea împreună a două cuvinte. sugerează prezenţa îndrăgostiţilor. Expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul pas: a merge la pas. din cauza ploilor frecvente. fiind întreţinute astfel măsura şi ritmul versului. picăturile ce cad fără încetare alungând orice altă sursă de zgomot. Precizează valoarea expresivă a adverbului decât din a doua strofă a poeziei.Cadenţa picăturilor de ploaie. adică al figurilor de grafie. în tempo rapid a două foste vocale aflate în hiat. 2 puncte Două expresii care conţin cuvântul „pas” sunt: „în pas cu moda” şi „pas cu pas”. 1.

7. în cadrul acestui vers apărând şi cifra trei. adică al figurilor de sens.4. Astfel este zugrăvită imaginea unui mediu citadin în care plouă abundent. „păpuşi automate” şi ale personificării „vechile umbrele. datorită ploii. adică al figurilor de construcţie. în 6 . 5. La nivelul metasememelor. din text. se îndoaie şi suspină. unice în repetabilitatea lor cât şi asupra orăşenilor care . „de-atâta”. sub puterea copleşitoare a ploii. figura de stil obţinută fiind simetria şi paralelismul sintactic. termeni-cheie ai textului. 4 puncte Imaginarul poetic al acestui discurs liric este susţinut stilistic în prima strofă prin elemente de „ornare verbis” de o delicateţe deosebită specifică acestui poet simbolist la toate nivelurile textului. Totodată versul accentuează motivul ploii şi al spaţiului citadin. 4 puncte Pe tot parcursul discursului liric. Cadenţa picăturilor de ploaie 6. 5. toată materia este tristă şi mohorâtă.10 rânduri. 6. Comentează. vers care realizează tehnica înfăşurătoare şi obsedantă a liricii minulesciene. Explică semnificaţia reluării versului „În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână”. elementul acvatic căpătând rol distructiv atât asupra nelipsitelor umbrele care . Versul se validează ca vers refren. Transcrie. cât şi simetria stihului „orăşenii. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopelor „ţinându-se”. Imagini auditive: Nu răsună pe trotuare/Decât paşii. iar la nivelul metataxelor. Astfel. dominat de ploaie şi de sentimentul de tristeţe. două structuri/ versuri care conţin imagini auditive. o cifră fatidică pentru care lirica minulesciană manifestă atracţie. poetul operează la nivelul metataxelor. amplasând la începutul fiecărei strofe versul „În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână”. tehnică tipică de asemenea simboliştilor. ce suspină” şi „nu răsună pe trotuare/decât paşii celor care merg ţinându-se de mână”. Versul În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână reluat. într-o alternanţă de sunete monotone. adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile atât ingambamentul raportat la al doilea şi al treilea vers şi la ultimele două versuri. pe trotuare”. 4 puncte Două structuri lexicale care conţin imagini auditive sunt: „vechile umbrele. se observă transferuri semantice ale epitetelor „vechile umbrele”. ce suspină şi se-ndoaie”. Teme/ motive literare prezente în poezie: oraşul. Ambele paliereau ca scop potenţarea în plan estetic a imaginii oraşului în care. ploaia. Repetiţia acestui stih conturează cadrul tipic simbolist. „se-ndoaie”. prima strofă a poeziei. are valoare de refren şi conferă textului muzicalitate şi simetrie.

prin raportare la textul dat. această enumeraţie prezentând de jos în sus traiectoria picăturilor de ploaie. 7. repetabile până la obsesie. Muzicalitatea specifică simbolismului se realizează prin repetiţii. date jos din galantare”. iar la nivelul metataxelor sunt uşor identificabile ingambamentul raportat la majoritatea versurilor. a cotidianului banal dintr-un oraş provincial. Imaginile vizuale şi motorii Orăşenii pe trotuare/ Merg ţinându-se de mână se îmbină cu una auditivă. Cuvântul îşi extinde sensul. din burlane şi din cer”. descrie un tablou citadin dominat de ploaia care cade neîncetat şi pare a ameninţa existenţa. specifică acestui poet simbolist la toate nivelurile textului. 8. Prezintă semnificaţia titlului. chiar decorul poetic. Imaginarul poetic ce coroborează astfel semnul din titlu este susţinut stilistic prin elemente de „ornare verbis” de o delicateţe deosebită. Acesta este realizat pe baza unui substantiv comun. semnificantul cu semnificantul. Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost deplin dacă poetul nu ar fi ştiut să acorde sensul cu forma. deoarece se referă la un spaţiu care a dobândit caracteristicile unui . cât şi îmbrăţişată. care mecanizează chiar fiinţele umane. „orașu-n” şi al simetriei primului emistih al fiecărei strofe. se stabilește un raport de „mise en abîme”. Titlul are o nuanţă ironică. strofele fiind inegale. poezia înscriindu-se tematic într-o cronică a lucrurilor mărunte. Titlul alcătuit dintr-un singur substantiv denumeşte o tehnică picturală prin care se realizează un tablou în culori de apă. o natură moartă. desemnând astfel o anumită culoare. Întreg universul ideatic al poeziei este vertebrat de ideea anunţată de titlu. discursul liric integrat celor trei strofe construind imaginea unui tablou pictural. dar şi enumeraţia „ ce coboară din umbrele. ce suspină sugerând o stare de melancolie şi plictis. fără o structură prestabilită. muzicală. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semnul conţinut în titlu. Prima strofă. fiind asemuiţi unor „păpuşi automate. iată. la nivelul metagrafelor sau a figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopelor „ţinându-se”. în care singurele evenimente notabile sunt cele meteorologice. versul De sub vechile umbrele. această condiţie fiind îndeplinită de versificaţia poeziei. La nivelul metasememelor se observă transferuri semantice ale epitetelor „jucării stricate”. 8.transformă mersul pe stradă într-un stereotip. alcătuită din nouă versuri inegale. într-o ritmicitate cosmică monotonă. aflat la numărul singular. Astfel. nearticulat. denumind pictura în sine şi. „păpuşi automate” şi ale metaforei „un bătrân şi o bătrână-două jucării stricate”. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric. el făcând cuvintele să sune aşa cum el doreşte. iar rima fiind atât încrucişată. fiinţele umane căpătând aspectul unor păpuşi mecanice care se mişcă halucinant şi monoton.

element specific simbolist. este marcată de activitatea lui Alexandru Macedonski la revista „Literatorul”. 9. sugestia fiind un instrument al tehnicii simbolistice. trăsătură definitorie a simbolismului. preferinţe specifice simboliştilor. Lexicului neologic de o evidentă pedanterie i se adaugă muzicalitatea textului. subjugate unui automatism îndelung cultivat. care erodează şi aparenta perfecţiune mecanică a făpturilor: „În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână/Un bătrân şi o bătrână-/Două jucării stricate-/Merg. prin referire la două caracteristici prezente în text. care creează.decor pictural. 9. care confirmă automatismul întregului peisaj. el însuşi o imensă maşinărie. dar şi subtila trecere a timpului. dar şi prin sugestie. În acest tablou al perfectei monotonii. dezumanizant. Oraşul devine astfel. prin efecte onomatopeice ale vocalelor şi ale consoanelor lichide „l” şi „r”. Fiind un curent literar artistic de mare amploare. Orăşenii sunt supuşi monotoniei ploilor care cad de trei ori pe săptămână. Orăşenii devin mici „păpuşi automate” într-un mediu provincializat. 4 puncte Eugen Lovinescu vede în simbolism aducerea lirismului în subconştient prin exprimarea pe cale mai mult de sugestie a fondului muzical al sufletului omenesc. În cadrul acestui discurs liric. Astfel întreg spaţiul poeziei este încărcat de muzica monotonă a picăturilor de ploaie. monotonie ce cuprinde sufletele şi determină o consensualitate a mişcărilor umane. Se remarcă în poezia lui Ion Minulescu prezenţa spaţiului citadin şi a decorului artificializat. la fel ca motivul omului-marionetă. în care oamenii par marionete (jucării stricate) afectate de umezeală în funcţionarea resorturilor mecanice. spaţiu-enclavă. particularităţi în care se resimte influenţa parnasianismului. care a impus o nouă înţelegere a poeziei şi a artei în general. înscris într-un registru perfect al mişcărilor controlate. devine un laitmotiv al întregii poezii. motivul dominant este cel al ploii care distruge materia şi face ca sentimentul dominant să fie cel de tristeţe. momentul experienţelor şi al tatonărilor. Prima etapă a simbolismului. Demonstrează încadrarea poeziei în lirica simbolistă. simbolismul îşi face simţită prezenţa şi în această poezie mai ales prin muzicalitatea versurilor realizată prin tehnica refrenului. prin cadenţa ritmică a versurilor. impresia generală de nemişcare. peisajul este completat anecdotic de apariţia a doi bătrâni. de încremenire. prin spontaneitatea rimei. ţinându-se de mână…”. exotic. Poezia se încadrează în simbolism prin plasarea dramei minore în spaţiul citadin isterizant. Motivul ploii face parte din recuzita simbolistă. evidenţiindu-se propensiunea poetului spre luxuriant. esenţial pentru înţelegerea . artificializat. în care şi gesturile locuitorilor sunt reflexe. redată prin obsesia refrenului. în cele din urmă. de melancolie. iar ploaia.

Trei lacrimi reci de călătoare) 1. 2 puncte Două cuvinte din câmpul semantic al creaţiei poetice sunt: „vers” şi . Te-oi plânge-n ritmul unui vers. Şi versul meu L-o duce. topindu-se ca noru-n zare. Iar tu – Cântându-l ca şi dânsul. Tehnica sugestiei. pe foaia de examen. obţinută prin corespondenţa natură citadină .viziunii acestui prim curent modernist. poate. Plângându-l. precum şi muzicalitatea interioară fac din Acuarelă un text specific simbolismului. Cu ochii urmări-vei ţărmul. Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare Şi când din ochi lăsai să-ţi pice Trei lacrimi reci de călătoare! (Ion Minulescu. poate. Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate Trei lacrimi reci de călătoare. Şi-uitând că m-ai uitat. cu privire la textul de mai jos: Şi-ai să mă uiţi – Că prea departe Şi prea pentru mult timp porneşti! Şi-am să te uit – Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti. Vei smulge din cadrul palidului vis Întunecatu-mi chip. Iar eu pe ţărm Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. …………………………………………….decor pictural. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al creaţiei poetice. Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută. 66 Scrie. ca şi mine – Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris. vreun cântăreţ până la tine.

pe rând. determinând. Adverbul poate. Poezia.„ritmul”. Deşi dubla ocurenţă a adverbului „poate” în cadrul ultimei strofe ar putea genera o tonalitate sumbră şi nesigură a liricii datorită înlănţuirii de ipoteze şi incertitudini. folosit de două ori în ultima strofă. prezente în poezie. 2 puncte Poetul operează în cadrul primei strofe la nivelul metagrafelor. 4. Explică valoarea expresivă a adverbului poate. respectiv „Şi-am să te uit-” marcând o întrerupere a discursului la nivelul semnificatului şi introducând. călătoria. Menţionează două teme/ motive literare. ritm. Sentimentul e relativizat datorită ironiei şi conştientizării despărţirii. poate. 1. se evidenţiază aici tema iubirii. creaţia. Transcrie două structure/ versuri care conţin imagini vizuale. 3. verbele ce urmează. Precizează rolul liniei de pauză folosite în prima strofă. 2. adică al figurilor de grafie. o justificare lăuntrică pentru uitarea dureroasă. 4. 2 puncte Adverbul „poate” folosit în ultima strofă în structurile „L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine” şi „Plângându-l. un verb de persoana a treia şi unul de persoana a doua. iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul visului şi al lacrimii. Teme/ motive literare prezente în poezie: iubirea. versul meu. Dacă iniţial adverbul exprimă dubiul poetului că poezia sa va fi purtată de un cântăreţ până la urechile iubitei sale. Cuvinte care aparţin câmpului semantic al creaţiei poetice: vers. despărţirea. 4 puncte Dintre temele şi motivele simboliste cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet. în ambele cazuri. cel de-al doilea „poate” sugerează deja improbabilitatea ca ea să „plângă” versul cu acelaşi simţământ ca acesta. exprimă incertitudinea eului poetic în relaţie cu poezia-cântec şi cu sentimentul de regret al iubitei. la indicativ viitor. conturând clar imaginea a ceea ce urmează să se întâmple. ca şi mine-” este integrat unui paralelism sintactic. 3. 2. folosit de două ori în ultima strofă. Linia de pauză fragmentează discursul poetic şi introduce o explicaţie: motivaţia afirmaţiei şi-ai să mă uiţi. devine o posibilitate puţin probabilă de comunicare între îndrăgostiţi şi de retrăire a sentimentului. topindu-se ca . liniile de pauză din structurile „Şi-ai să mă uiţi-”. 4 puncte Două structuri care conţin imagini vizuale sunt „ţărmul. 5. Rezultatul la nivel stilistic este realizarea paralelismului sintactic ce respectă structura predicat-complement direct. poetul resimte însă adieri de speranţă.

Comparaţia ţărmul topindu-se ca noru-n zare exprimă motivul călătoriei. Structuri lexicale care conţin imagini vizuale: ţărmul. verbe şi pronume de persoana a doua (porneşti. Verbul la gerunziu topindu-se. metafora din clauzula celei de-a doua strofe „Te-oi plânge-n ritmul unui vers” sugerează faptul că orice trăire poate fi transfigurată liric. reprezentată prin validarea funcţiei conative a comunicării.10 rânduri. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. Comentează. „te(oi) plânge” şi pronominal „mă”. topindu-se ca norun zare . vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fătă intermediar. 4 puncte Prezenţa eului artistic. 4 puncte Aparţinând palierului metasememelor. adică al figurilor de sens. „m-”. Ambele sugerează paloarea imprimată amintirilor de către depărtare şi scurgerea nestăvilită a timpului. Astfel. stări de spirit precum singurătatea. 6. care prin armonie şi frumuseţe anulează orice senzaţie de disconfort.noru-n zare” şi „Întunecatu-mi chip”. prin caracterul durativ. eul fiind acordat pentru intimitate. 7. prin sistemul verbal şi pronominal al persoanei a doua: „ai să (mă) uiţi”. 8. 6. „tu”. pronume personal de persoana întâi (mă). ultima strofă a poeziei. Mărcile eului liric sunt verbe de persoana întâi (uit). Pe de altă parte. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal: „am să (te) uit”.întunecatu-mi chip. 4 puncte Imaginarul poetic este susţinut stilistic prin elemente de „ornare . Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în a doua strofă a poeziei. Singurătatea devine astfel „muzică înainte de toate”. Toate aceste demonstrează lirismul subiectiv. „urmări-vei”. sugestia despărţirii cuplului şi formează o imagine vizuală în care înstrăinarea îndrăgostiţilor este sugerată de asocierea unui element terestru (ţărmul) cu unul cosmic (norul). 5. te). durerea sau deznădejdea pot fi sublimate în „ritmul unui vers”. 7. „-mi” al persoanei I. prezenţa acestui enunţător liric subiectiv la nivelul textual se validează şi prin prezenţa instanţei referenţiale identificată în persoana iubitei. urmărivei. „privi-voi”. în 6 . tu. accentuează ruptura care pare definitivă. ideal estetic al poeţilor simbolişti.

la tema iubirii pierdute se adaugă motivul creaţiei. „plângându-l”.verbis” de o delicateţe deosebită. regret. specifică acestui poet simbolist. La nivelul metataxelor. 9. În ultima strofă. palidului vis). la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopei: „cântându-l”. al călătoriei. Antinomia „Şi-uitând că m-ai uitat” anulează însă impresia că ecourile unor vremuri trecute nu mai pot răzbate până în prezent. acum un palid vis. aceste paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzical a ideilor conţinute. dar şi la repetiţii (uitând că m-ai uitat) şi inversiuni (întunecatu-mi chip. Imaginarul . Prin cântec poezie sentimentele sunt retrăite. evidenţiindu-se propensiunea poetului spre exotic. dar şi prin abordarea temei iubirii. evidenţiată aici prin aliteraţia consoanei „r”: „Trei lacrimi reci de călătoare”. Astfel. însă totul stă sub semnul incertitudinii şi al probabilităţii sugerate de adverbul poate. adică al figurilor fonice se remarcă asonanţa vocalei „â”: „Cântându-l ca şi dânsul”. Demonstrează încadrarea poeziei în lirica simbolistă. Limbajul poetic apelează la cuvinte din registrul colocvial. al visului. momentul experienţelor şi al tatonărilor. simbolismul îşi face simţită prezenţa şi în această poezie mai ales prin muzicalitate. Prima etapă a simbolismului. şi prilejuieşte amintirea nostalgică. preferinţe specifice simboliştilor. 8. Poezia de esenţă muzicală perpetuează imaginea iubirii trecute. Se remarcă în poezia lui Ion Minulescu prezenţa spaţiului litoral şi a decorului artificializat-vaporul. este marcată de activitatea lui Alexandru Macedonski la revista „Literatorul”. lubirea este trecătoare. „întunecatu-mi chip” ce sugerează umbra ce se aşterne peste amintiri o dată cu trecerea timpului. edulcorând astfel melancolia şi anunţând o licărire de speranţă. al tropilor se observă transferuri semantice ale epitetelor antepuse: „palidului vis”. particularităţi în care se resimte influenţa parnasianismului. adică al figurilor de sens. la nivelul metaplasmelor. care a impus o nouă înţelegere a poeziei şi a artei în general. Fiind un curent literar artistic de mare amploare. prin referire la două caracteristici prezente în text. 4 puncte Eugen Lovinescu vede în simbolism aducerea lirismului în subconştient prin exprimarea pe cale mai mult de sugestie a fondului muzical al sufletului omenesc. timpul viitor al verbelor fiind asociat despărţirii şi sentimentelor de tristeţe. adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile ingambamentul şi inversiunea: „când din ochi lăsai sa-ţi pice”. La nivelul metasememelor. nostalgie.

ştiam doar că-i departe Şi-i tare greu de-ajuns unde voiam. Dar într-o zi o fată – bat-o focul – Mi-a-ntors din cale pasul obosit… – Unde-aş fi fost de nu m-aş fi oprit Şi nu mi-aş fi vândut ei tot norocul?.poetic simbolist uzează de corespondenţe. pe foaia de examen. beneficiind de cromatica minuţios aleasă şi culori armonios împletite. Motivul călătoriei. 67 Scrie. al fascinaţiei pentru plecare ca rupere din banalitatea cotidiană este o altă caracteristică a simbolismului. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. şi planul interior. Pe drumuri lungi şi vechi. în care refrenul punctează sentimentul dureros al înstrăinării. 2 puncte Două cuvinte care aparţin câmpului semantic al călătoriei sunt: . La acestea se poate adăuga nuanţa ironică. Un ritm de romanţă străbate parcă textul.. 9. distanţatoare de pasiunea romantică şi de retorismul discursului. (Ion Minulescu. Dar unde-i acel unde nu ştiam Căci nu-l găsisem încă-n nicio carte. prin intermediul cărora se stabileşte relaţia între cadrul exterior. to topindu-se ca noru-n zare”. Am colindat călăuzit de-o stea – Icoana unei lumi întrezărite. identificate în renunţarea la prozodia tradiţională (secvenţe poetice inegale. O trăsătură prin care poezia se încadrează în lirica simbolistă este evidenta muzicalitate inte-rioară şi exterioară. pentru marea ei forţă de sugestie: „ţărmul.. bătătorite De-atâţia mulţi porniţi’ naintea mea. sinestezia fiind imaginea artistică preferată a simboliştilor. cu măsură variabilă). cu privire la textul de mai jos: Când am pornit. Cântec de drum) 1. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al călătoriei.

prezente în poezie. 3. 2.vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar. Transcrie un fragment de vers/ un vers care conţine o imagine vizuală.timp al durativului şi continuităţii din prima strofă punctează contrastul ce se stabileşte între intenţiile eului liric şi destinaţia drumului său.iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul călătoriei şi cel al norocului. 4 puncte Imaginea vizuală din versul-incipit al celei de-a doua strofe. eul fiind acordat pentru intimidate. În primul catren verbele ştiam. Precizează rolul liniilor de pauză din primul vers al ultimei strofe.bătătorite”integrează un epitet multiplu ce simbolizează fie clişeul. Explică valoarea expresivă a utilizării frecvente a verbelor la imperfect în prima strofă. 4. având un caracter durativ. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. „m-”. 5. „voiam”. 6. „nu găsisem”. 4 puncte Dintre temele şi motivele simboliste cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet se evidenţiază aici tema iubirii. „Pe drumuri lungi şi vechi. liniile de pauză din structura „Dar într-o zi o fată–bat-o focul–” marcând astfel o structură apoziţională. Teme/motive literare prezente în poezie: călătoria. adică al figurilor de grafie.fie făgaşul pe care il parcurge. 2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. pronumele . 5. voiam exprimă continuitatea aspiraţiei şi dorinţei de cunoaştere. iubirea.fiecare om încă neiniţiat în tainele vieţii. Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei imprecaţii populare. 1. 4 puncte Prezenţa eului artistic. Două cuvinte din câmpul semantic al călătoriei: drumuri. Un vers cu o imagine vizuală: Icoana unei lumi întrezărite. 2. am colindat. 2 puncte Verbele la imperfect. Menţionează două teme/ motive literare.Verbe precum „ştiam”.instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal al persoanei I: „am pornit”. Mărcile eului liric sunt verbele la persoana întâi (ştiam).„drumuri”şi„pasul”. 4.la un moment dat. Timpul imperfect arată o acţiune începută în trecut. „nu ştiam” răsună precum ecouri ale dorinţelor unui copil care nu păşise încă pe un drum iniţiatic şi nu se abătuse de la el pentru a descoperi iubirea. 6. Liniile de pauză delimitează construcţia incidentă de restul enunţului.Acestea demonstrează lirismul subiectiv. 3.

4 puncte Ultima strofă a poeziei introduce o schimbare bruscă de ton. iar punctele de suspensie accentuează ambiguitatea stării eului poetic. prin raportare la textul dat.10 rânduri.marcată la nivelul semnificantului prin conjuncţia adversativă „dar”. Impactul puternic al sentimentului are drept consecinţă întreruperea călătoriei.eul liric renunţă la noroc în schimbul iubirii. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. Prezintă semnificaţia titlului.în poezia „Cântec de drum”.scânteia divină.ca simbol al unei lumi noi.Acesta este realizat pe baza substantivului comun . ultima strofă a poeziei.Interogativa retorică din al doilea distih al ultimei strofe conturază această poveste de iubire ca o rescriere inversă a celei din poemul „Luceafărul”:dacă în capodopera eminesciană iniţial astrul reprezintă iubirea absolută pentru ca apoi să devină o stea norocoasă pentru fata de împărat –Cătălina.îi ademeneau pe marinari. „icoana”poate denota steaua cu noroc. 7. în 6 . ceea ce provoacă atitudinea dubitativă.iar la nivelul semnificantului. „Mi-a-ntors din cale”vizează atracţia irezistibilă pe care o exercită fata asupra călătorului. 8. melancolică şi reflexivă exprimată prin interogaţia retorică Unde aş fi fost de nu m-aş fi oprit/ Şi nu mi-aş fi vândut ei tot norocul? Limbajul poetic cuprinde elemente ale oralităţii bat-o focul. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric se stabileşte un raport de „mise en abîme”.întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semnul conţinut în titlu.figură de stil aparţinând palierului metasememelor.în construcţia „Icoana unei lumi întrezărite” face trimiterea la steaua călăuză. determinantă pentru continuarea experienţei altor generaţii.prin apariţia fetei ca simbol al femininului ce seduce şi trezeşte sentimente nemaitrăite până atunci de poet.adică al figurilor de grafie. eul liric înscriindu-se în categoria celor care au aspiraţii şi dorinţa de cunoaştere. care marchează experienţa iubirii. prin conjuncţia adversativă dar introduce opoziţia faţă de ideile poetice exprimate anterior şi un moment exact. într-o zi.De asemenea. 7.încă necunoscute de poet–„lumi întrezărite”. 8. 9.iar sintagma care îl integrează. Ultima strofă. Comentează. Epitetul triplu drumuri lungi şi vechi.asemenea cântecelor de sirene care. a drumului cunoaşterii.liantul cu transcendentul şi singura legătură pe care o mai păstrează omul cu divinitatea din care s-a rupt. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în a doua strofă a poeziei.identificabilă în strofa a doua.Epitetul ornant „pasul obosit”sugerează monotonia unui drum parcurs fără a avea acces la iubire. bătătorite exprimă procesul cunoaşterii specific umanităţii.în mitul antic.personal de persoana întâi (mi). 4 puncte Metafora.

această condiţie fiind îndeplinită de versificaţia poeziei. titlul sugerează muzicalitatea specifică simbolismului şi motivul călătoriei susţinut de verbele am pornit. adus de marinarii ..Imaginarul poetic ce coroborează astfel semnul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de „ornare verbis”de o delicateţe deosebită.rimă îmbrăţişată şi ritm iambic.adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile ingambamentul.realizată prin construcţia scurtă a versurilor.la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopiei „bat-o”..desemnând transfigurarea lirică a drumului iniţiatic.La nivelul metataxelor.ce răsună precum paşii rătăcitori ai călătorului.specifică acestui poet simbolist.iar la nivelul metaplasmelor.Aceasta are o somptuozitate deosebită. 9.ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzical a ideilor conţinute. A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare. Este interesantă ambiguitatea insinuată deopotrivă în titlu şi în text. Dar ce anume-a fost. cu privire la textul de mai jos: Tu crezi c-a fost iubire-adevărată. 68 Scrie. referitoare la cântecul idealului întrerupt de cântecul iubirii.ele făcând cuvintele să sune aşa cum el doreşte. adus din alte ţări De nişte păsări albe – călătoare Pe-albastrul răzvrătit al altor mări – Un cântec trist.. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe.determinat de atributul substantival „de drum”.Astfel.adică al figurilor fonice se remarcă prezenţa aliteraţiei consoanei „n” în versul „căci nu-l găsisem încă-n nicio carte”.. Totuşi imaginarul poetic este de factură romantică. Un cântec trist. reprezentat simbolic prin motivul stelei. pe foaia de examen.. la fel ca tema idealului.nearticulat „cântec”. Prin cele două substantive. sugestie a idealului spre care aspiră eul liric.Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost deplin dacă poetul nu ar fi ştiut să acorde sensul cu forma.cu măsura de zece-unsprezece silabe..semnificantul cu semnificatul. Eu cred c-a fost o scurtă nebunie. Ce-am vrut să fie Noi nu vom şti-o poate niciodată. ambele fiind componente esenţiale ale drumului vieţii. am colindat şi de metafora Icoana unei lumi întrezărite.

. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al muzicii... ce-l cântă-ades pescarii Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.. Un cântec trist. Ce n-am cântat-o.....n.. melodic. O melodie. A fost un vis.. Un vers...Rezultatul la nivel stilistic este realizarea unei sincope şi necesitatea ei se explică din considerente prozodice. Pe marginile albului fiord. 3. Cerşea iubirea blondelor cochete... poate... 2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor.fiind întreţinută astfel măsura şi ritmul versului.în tempo rapid a două foste silabe....Sosiţi din Boston. în care primul vers este identic cu al patrulea şi al şaptelea. 2 puncte Adverbul „poate” folosit în prima strofă „Noi nu vom şti-o poate niciodată” şi în antepenultima. Cuvinte din câmpul semantic al muzicii: cântec.. 1. Norfolk Şi New York.. 2 puncte Două cuvinte care aparţin câmpului semantic al muzicii sunt „cântec”şi „triolete”... . refren. folosit de două ori în text... Celei care pleacă) *triolet. s...... Şi-a fost refrenul unor triolete* Cu care-alt’dată un poet din Nord. poate..adică al figurilor de grafie.. − poezie de opt sau şapte versuri (de câte opt silabe fiecare)...... Explică valoarea expresivă a adverbului poate.... iar al doilea cu al optulea... Apostroful înlocuieşte o vocală (marcând grafic căderea ei accidentală din vorbire) şi reduce numărul silabelor din vers.. Precizează rolul apostrofului folosit în structura „alt’dată”.. niciodată....sugerează . 2.apostroful din structura „alt’dată” marcând elidarea unei vocale accentuate şi impunând rostirea împreună. „Ce n-am cântat-o. 1............ 2.niciodată”. Tu crezi c-a fost iubire-adevărată? Eu cred c-a fost o simplă nebunie! (Ion Minulescu....

prezente în poezie. sugerându-se astfel inconsistenţa sentimentului şi esecul.adică al figurilor de sens. O melodie/ Ce n-am cântat-o. visul.iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul cântecul.Dubla ocurenţă a acestuia marchează. 4 puncte Dintre temele şi motivele simboliste co o ocurenţă deosebită în opera acestui poet. Transcrie două structure/ versuri care conţin imagini vizuale. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. „noi”al persoanei I. 4 puncte Poetului operează. 6.instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal:„cred” şi pronominal:„eu”.verb de persoana întâi (cred). 6.cât şi prin locuitorii acestora:„Cerşea iubirea blondelor cochete” si „Pe marginile albului fiord”.reprezentată prin validarea funcţiei conative a comunicării.în cadrul celei celei de-a doua strofe.prezenţa acestui enunţător liric subiectiv la nivelul textual se validează şi prin prezenţa instanţei referenţiale identificată în persoana iubitei.Sombol al vieţii dezlănţuite. 5.eul fiind acordat pentru intimidate. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în a doua strofă a poeziei. Adverbul poate exprimă incertitudinea referitoare la experienţa iubirii definită diferit de cele două ipostaze ale îndrăgostiţilor: ca iubire adevărată. niciodată. 4 puncte Prezenţa eului artistic.vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar. de către eul poetic.de asemenea. Mărci ale eului liric: pronumele de persoana întâi (eu). şi ca scurtă nebunie.la nivelul metasememelor. Două structuri care conţin imagini vizuale: păsări albe.prin sistemul verbal:„crezi”şi pronominal:„tu” al persoanei a IIa. 3.Pe de altă parte. 4.metafora „albastrul răzvrătit al altor mări” sugerănd de fapt cerul care împrumută din nuanţa zbucumatelor mări îndepărtate.al patimilor.al . 7. 4.o simetrie la nivelul semnificatului ce potenţează melancolia şi raduce la viaţă.precum o adiere grăbită. albastrul răzvrătit al altor mări. poate. cântecul. Teme/ motive literare prezente în poezie: iubirea. 4 puncte Imaginarul poetic este dominat de structuri ce sugerează destinaţii exotice atat prin locurile la care fac trimitere. Menţionează două teme/ motive literare. de către iubită. 5.Toate acestea demonstrează lirismul subiectiv.incertitudinea poetului în legătură cu autenticitatea sentimentului de iubire.sentimentele poetului.se evidenţiază aici tema iubirii.

sugerată de inversiunea scurtă nebunie.care devine un mediu de propagare pentru melancolia poetului. 8.Fiind un curent literar artistic de mare amploare. Pe de altă parte.10 rânduri. Comentează.lucru evidenţiat şi prin alternanţa „tu”–„eu”.nemărginirii.precum o concluzie întocmită în urma unei profunde analize interioare.în final. 4 puncte Ultima strofă a poeziei. Eul contemplă oarecum detaşat experienţa anterioară.la nivelul semnului o antiteză între personajul liric masculin si cel feminin.constituită sub forma unui distih-refren. 7.este marcată de activitatea lui Alexandru Macedonski la revista „Literatorul”. sugerând astfel armonia cuplului şi melancolia evocării iubirii.Paralelismul sintactic ce respectă structura subiect-predicat nominal denotă. cântecul trist adus din alte ţări sugerează că sentimentul nu este unul autentic. Demonstrează încadrarea poeziei în lirica simbolistă. Limbajul are caracteristicile registrului stilistic colocvial şi reflectă muzicalitatea simbolistă prin repetiţii. prin referire la două caracteristici prezente în text. ci în cei ai unei stări dionisiace pasagere şi superficiale. pentru ca. ci doar expresia dorinţei de evadare a eului poetic.marea încarcă astfel semantic cerul.Prima etapă a simbolismului. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.Aceste diferenţe devin ireconciliabile cu atât mai mult cu cât ambii privesc iubirea lor ca pe un sentiment deja ofilit:„a fost”. 9. Ultimul distih pune la îndoială autenticitatea sentimentului iubirii printr-o interogaţie şi o exclamaţie.momentul experienţelor şi al tatonărilor. 8.vocea eului liric să conchidă răspicat:„Eu cred c-a fost o simplă nebunie!”. în 6 .care a impus o nouă înţelegere a poezei şi a artei în . răsună puternic.Interogativa retorică atribuită instanţei referenţiale „Tu crezi c-a fost iubire-adevărată”capătă conotaţii ironice şi dezaprobatoare. Alternanţa pronumelor tu/ eu şi repetiţia verbului a crede relativizează imaginea iubirii trecute şi a autenticităţii ei prin atitudinea diferită a celor implicaţi: iubire adevărată/ scurtă nebunie. Versurile reiau într-o altă tonalitate incipitul şi conferă simetrie discursului poetic. care nu se înscrie în parametrii iubirii adevărate.pentru „cântecul trist”adus de „păsări albe-călătoare”. Metafora cântec trist asociază iubirea muzicii. 4 puncte Eugen Lovinescu vede în simbolism aducerea lirismului în subconştient prin exprimarea pe cale mai mult de sugestie a fondului muzical al sufletului omenesc. ultima strofă a poeziei. „iubireadevărată”–„simplă nebunie”.

evidenţiindu-se propensiunea poetului spre luxuriant. la care se adaugă muzicalitatea obţinută prin tehnica versului alb se adaugă în seria argumentelor apartenenţei textului la simbolism. 069 69 Scrie.prin intermediul cărora se stabileşte relaţia între cadrul exterior. pe foaia de examen. 9. Se remarcă în poezia lui Ion Minulescu prezenţa spaţiului citadin şi a decorului artificializat:porturile „Boston”.general.asonanţa vocalei „o”:„n-am cântat-o. cu privire la textul de mai jos: Firul de sânge care-mi iese din buzunar firul de lână care-mi iese din ochi firul de tutun care-mi iese din urechi firul de flăcări care-mi iese din nări Tu poţi crede că urechile mele fumează dar oamenii au rămas ţintuiţi în mijlocul străzii pentru că în noaptea asta se vor vopsi în negru toate statuile şi va fi insomnia mea aceea pe care o vei cunoaşte o insomnie oarecare de cretă şi de argilă o insomnie ca o sobă sau ca o uşe sau mai bine ca golul unei uşi . Caracterul antiretoric al discursului şi ironia discretă faţă de o iubire pasageră.frumuseţi exotice:„blondelor cochete”. Apartenenţa poeziei la simbolism se motivează şi prin muzicalitatea versurilor realizată prin tehnica refrenului:„Tu crezi c-a fost iubire-adevărată ⁄ Eu cred c-a fost o scurtă nebunie”şi atmosfera tristă generată de pecetluirea şi abandonarea unei poveşti de iubire. Norfolk. New York) şi pentru evadarea din banalitatea peisajului cotidian indică apartenenţa poeziei la simbolism.dar şi prin abordarea temei iubirii.şi planul interior.beneficiind de cromatica minuţios aleasă şi culori armonios împletite.poate. „Norfork”şi „New York”.Imaginarul poetic simbolist uzează de corespondenţe.simbolismul îşi face simţită prezenţa şi în această poezie mai ales prin muzicalitate.evidenţiată aici prin repetiţia structurii „un cântec trist”.sinestezia fiind imaginea artistică preferată a simboliştilor. particularităţi în care se resimte influenţa parnasianismului.preferinţe specifice simboliştilor. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe.Fascinaţia pentru spaţii cât mai îndepărtate (Boston.pentru marea ei forţă de sugestie.niciodată”.

prin obţinerea unei singure culori.şi în dosul acestei uşi vreau să vorbim de memorie vreau să mă miroşi ca pe o fereastră vreau să mă auzi ca pe un arbore vreau să mă pipăi ca pe o scară vreau să mă vezi ca pe un turn (Gellu Naum. 4. 4 puncte Dintre temele şi motivele realiste cu o ocurenţă deosebita în opera acestui poet. Enunţ în care cuvântul flacără are sens conotativ: Avea flăcări în priviri. iar drept consecinţă. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 4 puncte Prezenţa eului artistic.”mele”. să auzi. 4. să vezi etc. 2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. amintirea. 3. Oglinda oarbă) 1. Cratima din structura care-mi iese are rolul de a marca rostirea legată a două cuvinte. 2 puncte Un enunţ în care substantivul „flacără” are sens conotativ este: Văzând-o pe ea.prin vopsirea tuturor lucrurilor în negru. noaptea etc.flacăra inimii începu sa-l mistuie din nou. prezente în poezie.”vreau”. să pipăi.al nopţii. 1. eliminarea unei silabe. Două cuvinte care aparţin câmpului semantic al simţurilor: să miroşi. 2.fiind întreţinută astfel măsura si ritmul versului. Alcătuieşte un enunţ în care substantivul flacără să aibă sens conotativ. 3. 2 puncte Două cuvinte care aparţin câmpului semantic al simţurilor sunt „miroşi” şi „auzi”. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al simţurilor. de a marca grafic elidarea unei litere. Precizează rolul cratimei în structura de tipul „care-mi iese”.se evidenţiază aici tema citadină.necesitatea cratimei fiind motivată prin considerente prozodice. Menţionează două teme/ motive literare.adică al figurilor de grafie.cratima din structura „care-mi iese”marcând utilizarea pronumelui personal neaccentuat „-mi”.iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul insomniei.dar şi al sfârşitului lumii.vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată . 5. Teme şi motive prezente în textul poetic: iubirea. 2.instanţă definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal de persoana I: ”mi”.

“o uşe” sau mai ales “golul unei uşe”.Vocea eului liric se evidenţiază şi prin verbul la persoana I plural: “să vorbim”.acesta marcând momentul în care eul liric lansează o invitaţie instanţei refererinţiale.”vei cunoaşte”. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în a doua strofă a poeziei 4 puncte Printre elementele de “ornare verbis” din cea de-a doua strofă se numără comparaţia “o insomnie ca o sobă sau ca o uşe/ sau mai bine ca golul unei uşi”.În legătura dintre insomnie şi termenii cu care aceasta este comparată se evidenţiază trăsătura definitorie a suprarealismului şi anume ambiguizarea limbajului. asocierea acesteia cu elementele anorganice sugerează o întrepătrundere a celor două planuri. astfel încât singura formă de manifestare rămâne cea a simţurilor. “să auzi”. aceasta ducând la ştergerea amintirilor în noaptea valburgică. Prezentă în strofa a doua a textului poetic. “să miroşi”. dar mai ales a psihicului. întrun univers al existenţei marcate grav de semnul împietririi.Pe de altă parte. 4 puncte .figură de stil ce aparţine nivelului metasememelor.reprezentată prin validarea funcţiei conotative a comunicării. al dezumanizării.prin sistemul verbal şi pronominal de persoana a IIa::”poţi”.al tropilor. devin elemente componente ale unei stări organice şi psihice a fiinţei. Dacă insomnia este manifestarea unei stări de oboseală paroxistică a trupului. Creta şi argila. 6.Astfel. aparţinând unui plan al anorganicului. 6. 7.ele fiind asociate numai printr-o lipsă de logică a semanticii textului. poetul demonstrează indecizie în alegerea cuvantului potrivit. 5. adjective pronominale la persoana I. elemente ale teluricului.prezenţa acestui enunţător liric subiectiv la nivelul textual se validează şi prin prezenţa instanţei referenţiale identificată în persoana iubitei sau a oglinzii. “tu”. pronume la persoana întâi singular (mi). singular (mele) etc. plural (să vorbim). enunţarea termenilor fiind de fapt o gradaţie ce işi atinge “summum”-ul în “golul unei uşi”. insomnia. “să vezi”. “să pipăi”. neremarcându-se nicio conexiune între insomnie şi “o sobă”.Integrat acestei comparaţii este motivul insomniei. metafora insomniei de cretă şi de argilă poate părea construită pe o asociere absurdă a unor termeni disjuncţi.adică al figurilor de sens.alegere ce ar fi motivată de titlul poeziei “Oglindă oarbă”.În definirea acestor termeni se remarcă o altă trăsătura de natură realistă şi anume exonerarea de tot ceea ce înseamnă lege a poeziei tradiţionale. Mărci lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric sunt: verbul la persoana întâi singular (vreau) şi la persoana I.fără intermediar. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre componenta ortografică a textului.

caracteristică ce studiază clar poetul ca aparţinând avangardismului. constituind un tablou suprareal şi fantastic. se amalgamează într-un tot. ideea/ o idee poetică identificată în textul dat.modul de construcţie a ultimului catren este foarte asemănătoare cu cea a unei trepte.Analizând ortografia discursului liric este uşor indentificabilă eliberarea poetului de regulile stricte de construcţie a poeziei clasice sau romantice.simbolizând tendinţa eului artistic de a evada din realul restrictiv prin simplificarea universului.se remarcă utilizarea cu obstinaţie a comparaţiei:”să mă miroşi ca pe o fereastră”.La nivelul metasememelor.De asemenea. Comentează. textul iese în evidenţă prin scrierea cu literă mică la început de vers. ultima strofă este şi ea alcătuită .Astfel. care poate oferi altă perspectivă asupra cunoaşterii individualităţii. 4 puncte O idée poetică deosebită este evidenţiată în ultimul catren al discursului liric.anafora lexemului “vreau”.”să mă vezi ca pe un turn”.figuri de stil construite pe baza unor invenţii lexicale ieşite din comun.la nivelul metataxelor. a unei .Astfel. Scrierea cu litera mică la începutul fiecarui vers este asociată cu tehnica ingambamentului . a realităţii.Imaginarul poetic ce coroborează aceste idei suprarealiste este susţinut stilistic prin elemente de “ornare verbis”specifice acestui poet realist.regula la care se renunţă în cea de-a treia strofă : “vreau”. unde simţurile se multiplică. în acest caz ale insomniei.adică cel al figurilor de sens sau a tropilor.”s mă auzi ca pe un arbore”. fapt caracteristic pentru organizarea poeziei moderniste şi neomoderniste. în 6 – 10 rânduri.”să mă pipăi ca pe o scară”. Din punct de vedere ortografic. Întreaga poezie îşi construieşte sensurile pe structuri metaforice.stihurile nu pot începe cu lexeme cu majusculă.se remarcă enumeraţia extinsă la nivelul întregii strofe:”vreau să mă miroşi ca pe o fereastră/vreau să mă auzi ca pe un arbore/vreau să mă pipăi ca pe o scară/vreau să mă vezi ca pe un turn”.Gellu Naum promovează limbajul agresiv menit să se opună violenţei cotidiene şi având ca scop demuzicalizarea tuturor automatismelor lingvistice.”Tu”.continuarea ideii unui vers în versul următor.logici" onirice. 8. Una dintre ideile poetice fundamentale ale textului este sondarea zonelor abisale ale subconştientului. Pătrunderea în psihismul nocturn presupune abandonarea logicii realului şi acceptarea unei convenţii noi. 8.paralelismul sintactic extins pe intregul catren..figură de stil ce simbolizează intensificarea halucinantă a realului până la contopirea acestuia cu oniricul.orice semn de punctuaţie lipseşte cu desăvârşire.Astfel.Totodată. În acest context.adică al figurilor de construcţie. 7.doar primul vers din cadrul strofei :”Firul”.

dintr-o succesiune de metafore. numărul singular. turnul. între elemente care aparţin umanului (simţurile) şi elemente care aparţin decorului exterior al fiinţei. prezentă în textul dat.caracteristică ce defineşte capacitatea limbajului poetic modern de a genera obscuritatea sensurilor pluralitatea lor. a vedea turnul înseamnă a identifica un ideal.Însă. asociate prin paralelism sintactic. a mesajului conţinut de text. Simţurile. Verbul a vrea. O trăsătură specifică liricii contemporane este ambiguitatea. În contextul unei lumi în care organicul şi anorganicul. sugestie). gradate ascendent.Ambiguitatea este astfel susţinută de structuri ca:”Tu poţi crede că urechile mele fumează/dar oamenii au ramas ţinuţi în mijlocul străzii”.Contopirea dintre elementele organice cu cele anorganice:”Firul de sânge care-mi iese din buzunar/firul de lână care-mi iese din ochi/firul de tutun care-mi iese din urechi/ firul de flăcări care-mi iese din nări”este ultima instanţă a omului metamorfozat dezmembrat de o “Oglindă oarbă”a lumii.Poezia îşi trage forţa tocmai din această capacitate inepuizabila de a produce mister. 9. Ambiguitatea . scara) şi natura originară (arborele). umanul şi nonumanul. ba chiar aparent absurde. realizată printr-un limbaj poetic aparent simplu.Mesajul poeziei se descoperă după aflarea zonelor de mister ale cuvintelor şi îmbinările de cuvinte. sensurile se construiesc prin asocieri aparent paradoxale. timpul prezent indică o dorinţă exprimată aproape imperativ.”şi va fi insomnia mea aceea pe care o vei cunoaste/o insomnie oarecare de cretă şi de argilă”. la persoana întâi. natura artificială (fereastra. asocierea acestor termeni disjuncţi capătă sens.Poezia citată mizează pe ambiguitatea limbajului.care se reflectă în menţionarea elementelor materiei ce sunt asociate numai printr-o lipsă de logică. modifică radical potenţialul senzorial şi capătă proprietăţi nebănuite. 9. Invers proporţional cu simplitatea limbajului creşte însă dificultatea descifrării ideii poetice. viaţa şi împietrirea se împletesc până la întrepătrundere. ambiguitate.filosofic. a pipăi scara înseamnă a porni pe un drum al înălţării. iar prin repetarea sa la începutul fiecarui vers este creată impresia unei aspiraţii intense. 4 puncte O caracteristică a limbajului poetic prezentă în poezia:”Oglinda oarbă “ este ambiguitatea.structuri în care logica textului se pierde întrun amalgam general al sensurilor şi al cuvintelor. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (expresivitate. dar care generează un spectacol contrastant.la Gellu Naum exista dincolo de nivelul de suprafaţă un nivel de adâncime. Dincolo de verbul a vrea. fără o evidentă încărcătură de figuri de stil. A mirosi fereastra înseamnă a adulmeca aerul nemărginirii: a auzi un arbore înseamnă a percepe mişcările imperceptibile ale naturii. prin care fiinţa cunoaşte lumea.

Precizează rolul virgulelor folosite în primul vers al poeziei. dragostea mea.. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al naturii. fără griji. Pârâul şi marea) 1. voiosul şi clarul pârâu: El iute aleargă spre zări fără frâu Şi marea bătrână.presupune un efort sporit de decriptare a înţelesurilor.intinsa. marea. De ţărmu-i departe. tot sare prin stâncă Un tânăr pârâu ce spumos îşi aruncă. întinsă. Voios. (Miron Radu Paraschivescu. Tu. adâncă. 2 puncte Poetul opereaza in cadrul versului incipit la nivelul metagrafelor.structuri atributive. pârâul. ai aflat ghicitoarea: Tu. Spre tânăra undă privirea-şi aruncă. nimica nu ştie Zglobiul. El fuge voios. 1. nu-i pasă ce ţărm va ajunge.adanca”realizand legatura unor adjective integrate aceleasi structuri sintactice. Alături de acesta.adica al figurelor de grafie. De marea întinsă. asocierile aparent .virgulele din structura “batrana. unda lui cea zglobie.. în cazul poeziei lui Gellu Naum este un mijloc de realizare a ambiguităţii. 070 70 Scrie. Din valuri clipind ca din sute de pleoape: Pârâul zglobiu în ea va încape. Renunţarea la punctuaţie. “zari”. tot mai repede fuge. . 2.absurde ale unor termeni cu sensuri disjuncte (de exemplu firul de lână care-mi iese din ochi) generează ambiguitatea mesajului. adâncă.ele impunand astfel o pauza scurta intre elementele atributului . întinsă. cu privire la textul de mai jos: Vezi marea: bătrână. Cuvinte din câmpul semantic al naturii: marea. Nu ştie. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. pârâul zglobiu – iar eu. 2 puncte Doua cuvinte apartinand campului semantic al naturii sunt: “stanca”. pe foaia de examen.

contribuie la realizarea climaxului. 3.se evidentiaza aici tema naturii. 5. Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conţin imagini vizuale. adresarea directa prin pronume şi verbe de persoana a doua: (vezi.prezenta acestui enuntator liric subiectiv la nivel textual se valideaza si prin prezenta instantei referentiale identificata persoana iubitei.si “zglobiul.totodata. natura.adjectivele separate prin virgule conferind sintagmei un continut afectiv.4 puncte Prezenta eului liric subiectiv.continand imagini vizuale sunt: “Un tanar pârâu ce spumos isi arunca. 4.prin sistemul pronominal si verbal al persoanei aII-a :pronumele personal “tu” si verbul “ai aflat”. “clarul pârâu”.dand sugestia continuitatii.cu oocurenţă deosebita in opera acestui poet.ca element static. 4 puncte Dintre temele si motivele moderniste prezente in poezie. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază subiectivitatea eului liric.tot mai repede fuge”.iar doua motive literare aflate in aceeasi descendenta ideologica sunt motivul marii si motivul paraului.reprezentata prin validare afunctiei conotative a comunicarii.vocabule ce fac ca vocea poetului sa rasune scandata fara intermediar. 6. adâncă. 4 puncte Doua structuri lexicale. Adverbul tot accentuează intensitatea mişcării exprimată de adverbul repede ce determină verbul fuge.voiosul si clarul parau”.si. apetitul pentru cunoaştere. tu). 2. Teme/ motive literare prezente în poezie: iubirea. Imagini vizuale: marea întinsă.aflata in stransa legatura cu cea a iubirii. Virgulele marchează enumeraţia însuşirilor bătrână. Mărci ale subiectivităţii eului poetic: pronume de persoana întâi (eu).Rezultatul este la nivel stilistic.intinsa. subliniază vitalitatea. 2 puncte Adverbul tot din structura “El fuge voios.unda lui cea zglobie”. Explică valoarea expresivă a adverbului tot. 3.Pe de alta pare./Voios. 6.adanca”. intensă. Menţionează două teme/ motive literare. clarul pârâu. 5. 4 puncte .fara griji. 4.rostirea acestora cu intonatie ascendenta. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă a poeziei. 7.ca element cinetic. folosit în strofa a patra.realizarea unui epitet ornant compus.instanta definitorie a comunicarii poetice se realizeaza in acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului prin marci apartinand sistemului pronominal al persoanei I :adjectivul pronominal posesiv “mea” si pronumele personal “eu”. prezente în poezie.accentuand totodata si ideea antitezei dintre marea “batrana.

strofa continand descifrarea clara a sugestiei:natura si iubirea apar ingemanate. în 6 . 8.acest distih aducand o schimbare de atitudine. Comentează.patimile. Pe de altă parte. Limbajul metaforic conferă iubitei calităţile pârâului (veselie. 4 puncte Universul ideatic al poeziei este vertebrat de ultimele doua versuri.adanca” atribuit lexemului “marea”.atat leagan al genezei.eul liric si fiinta iubita “Tu. Antiteza marea — pârâu surprinde simbolic două atitudini în faţa existenţei şi a iubirii.generand un adanca sentiment de melancolie. element matriceal.nemarginirea. dar plină de neastâmpăr a pârâului.natura fiind cadrul in care iubirea neimplinita isi gaseste corespondentele. puritate. 8. contemplă existenţa fragilă.prin intermediul pronumelui personal.este sustinut stilistic prin elemente de “omare verbis”:anafora pronumele personal “tu”. eul poetic în ipostază de îndrăgostit îşi iniţiază iubita în tainele existenţei şi ale dragostei.fiind in acord cu simbolurile elementului acvatic. şi cea pasională.aceasta nemaifiind aluziva.marea”.10 rânduri. Asemenea mării. ultima strofă a poeziei. al iubirii.o signaletica deosebita avand epiteul ornant compus “batrana.Cele trei adjective integrate epitetului au o puternica valoare expresiva. dragostea mea.care se raporteaza in primul rand la nivelul exprimarii. profunzime. ai aflat ghicitoarea prin asocierea planului naturii cu cel uman.potentandu-se astfel incontabilitatea dintre cei doi iubiti. 7.marea. ca ea să parcurgă drumul cunoaşterii şi să conştientizeze apartenenţa la cuplu: pârâul zglobiu în ea va încape.astfel ca cele doua elementeacvatice sunt individualizate.simetria celor doua laitmotive. Relaţia mare — pârâu are valoare simbolică.desemnand de fapt. trăirea – pârâul. conştientă de forţa şi profunzimea ei.cu dubla valenta .simbolizand totodata viata dezlantuita.de persoana a II-a “tu”. cunoaştere). înţelepciune.cat si spatiu mortuar. cele două metafore pot sugera atitudinea contemplativă . Marea.paraul zglobiu-iar eu. datorită .car si prezenta instantei referentiale. Limbajul nu conţine figuri de stil.fiind usor identificabile iterarea epitetului personificator “zglobiu” si validarea lexemelor “paraul” si “marea” ca metonimii. sugerând atitudinea iniţiatului în tainele lumii şi ale existenţei. Ultima strofă decodifică mesajul textului liric: Tu. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.Poezia “Paraul si marea”se caracterizeaza prin redundanta stilistica. tinereţe.Imaginarul poetic ce coroboreaza aceasta idee.intinsa.marcandu-se atat prezenta eului liric. sigur de fascinaţia pe care o exercită şi de împlinirea destinului de pereche. el aşteaptă calm.acestea avand ca scop potentarea in plan estetic muzical a ideilor continute. naivitate) şi eului liric pe cele ale mării (experienţă.

Universul imagistic ce coroboreaza astfel semul din titlu este sustinut stilistic prin elemente de “ornare verbis” de o delicatete deosebita specifica acestui poet modernist la toate nivelurile textului.la nivel semantic. 4 puncte Intre primul element de paratextualitate si discursul liric se stabileste un raport de “mise en abime”.asocierea celor doua lexeme.tot sare prin stanca”. marea şi menţinând antiteza iniţială.lexemelor cu rezonanta eufonica “marea”.care edulcoreaza dfinitv.reprezinta unuversul ideatic al poeziei. Prezintă semnificaţia titlului.”zglobiu”.”paraul zglobiu”.La nivelul metataxelor. Acordul dintre titlu si continutul poeziei nu ar fi deplin daca poetul nu ar fi stiut sa acorde sensul cu forma.caracterului explicativ stabilind doar simbolurile cuvintelor cu valoare metaforică.figura de stil dominanta in acest discurs liric.al tropilor se observa transferuri semanticeale epitetelor personificatoare “tanar parau”.”tanara unda”.al personificarilor.”parau”.”voios”.acestea desemnand doua ipostaze diferite ale elementului acvatic.paraul fiind un simbo al prezentului etern.Astfel la nivelul metagrafelor adica al figurilor de grafie se remarca prezenta sincopei “tarnuI”.potentand in plan acustic discursul liriccare abunda in lexeme din campul semanic al acvaticului.”nu-i”.voiosul si clarul parau”.validandu-se astfel. “zglobiul.al epitetului peronifictor al verbului “voios”. 9.”batrana”.”marea intinsa”. la nivelul metaplasmelor.semnificatul cu semnifiantul.impresie creata de constructia lunga a versului de 12 silabe.”fuge”.”privirea-si”.iar marea simbolizand nemarginirea.”spumos isi arunca”.adica figurilor de gandire.voiosul si clarul parau”. aceste figurilor de sens.acestea potentand opozitia dintre cei doi reprezentanti ai elementului acvatic.”De marea intinsa nimica nu stie”.Astfel create.al trecerii ireversibile a timpului.versurile poeziei “Paraul si marea”sustin prin muzicalitatea lor interioara de avant edulcolarea deplina generata pe .”adanca”.aceasta conditie fiind indeplinita de conditia versificatia poeziei:aceasta are o somptuozitate deosebita.simetria celor doua motive dominante.”unda zglobie”.intregul continut ideatic fiind irizat semantic de semnul continut in titlu.”tanara unda”.ele facand cuvintele sa rasune asa cum doreste.”intinsa”.antiteza ca figura de stil apartinand nivelului metalogismelor.care.inversiunile “De tarmu-I departe.De altfel.iar eu.fixat intr-un ritm trohaic si rime imperecheate.anticipeaza si o usoara antiteza. Tu. pârâul zglobiu . “zglobiul.Acesta este realizat pe baza a doua substantive comune articulate hotarat aflate in raport de coordonare stabilit de conjunctia coordonatoare “si”.adica al figurilor fonice se evidentiaza aliteratia lichidei “l”. prin raportare la textul dat.”tanar”.”privirea-si arunca”.adica al figurilor de constructie sintactica sunt usor identificabile igambamentul dominant pe parcursul intregului discurs liric.

2 puncte .parcursul discursului liric. existenţei şi iubirii. O. IV) 1. pe foaia de examen. apolinic şi femininul dionisiac. Tu eşti o sfântă rugăciune Căzând pe frunţi în umilinţă. Tu eşti o blândă rugăciune. Pierdut în dulcea pocăinţă. 9. simbol al eului iniţial în tainele cunoaşterii. Cu o privire de madonă. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Scrie câte un sinonim contextual pentru cuvintele roze şi înserare. Asemenea binecuvântărei Ce din nălţimea azurie Coboară-n faptul înserărei Pe-un val de lină armonie. de-aş putea cunoaşte-odată. dar încă neiniţiat. Iar vorba ta înaripată E un parfum de anemonă La o icoană întristată. pârâul atras de toate frumuseţile lumii. Misterul rugei fără pată! (Ştefan Petică. Titlul conţine principalele metafore ale textului. construite în opoziţie: marea. cu privire la textul de mai jos: Tu eşti o albă rugăciune Nălţată-n templul sfânt al vieţei. simbolizează iubita. Conjuncţia copulativă şi anticipează ideea poetică a cuplului. Tu eşti o caldă rugăciune. Fecioara în alb. relaţia dintre masculinul contemplativ. 071 71 Scrie. Asemenea rozelor plăpânde Ce-n ceasul clar al dimineţei Zâmbesc de rouă tremurânde. de cunoaştere.

tu” şi verbul .impunând astfel rostirea în tempo rapid a douǎ foste vocale.. rugei — rugii.înǎlţimea’’. 1.prin pronumele personal ...rugii’’.marcheazǎ la nivelul sintactic sfârşitul unei propoziţii exclamative. 3.interogaţia retoricǎ din finalul poeziei oferindu-i acesteia şi un final patetic. 4 puncte Subiectivitatea este validată în cadrul acestei opere de prezenţa eului artistic.. 2 puncte Poetul opereaza în cadrul ultimei cvinarii a acestei poezii simboliste la nivelul metagrafelor. Prima virgulă din ultima strofă are rolul de a izola o interjecţie exclamativă de restul enunţului. semnul exclamǎrii din ultimul stih. amurg etc. Explică rolul a două semne de punctuaţie diferite din ultima strofă...prin sistemul pronominal şi verbal al persoanei a doua. Teme şi motive prezente în textul poetic: iubirea angelică.roze’’ şi .de-aş’’ marcând transformarea unui hiat în diftong.respectiv .înserare’’ sunt .adicǎ al figurilor de grafie.. 5.-aş putea”..flori’’ şi respective .poetul opereazǎ la nivelul metataxelor..Sinonimele contextuale pentru cuvintele . 5.reprezentatǎ prin activarea funcţiei conative a comunicǎrii.cratima din structura . roza.amurg’’. 2..prin acest semn.Misterul rugei fǎrǎ patǎ!’’. În poezia lui Ştefan Petică. trăirea afectivă are ca suport o viziune . confesiv.adicǎ al figurilor de construcţie.De asemenea. 4 puncte Dintre temele şi motivele simboliste cu o ocurenţǎ deosebitǎ în opera acestui poet se evidenţiazǎ aici tema religioasǎ.înălţimea. Forma actuală a cuvintelor: nălţimea .fiind întreţinutǎ astfel mǎsura şi ritmul versurilor.nǎlţimea’’şi ..rugei’’ sunt . Prezintă două elemente prin care se realizează subiectivitatea în textul dat. icoana etc. Rezultatul la nivel stilistic este realizarea unei sinteze şi necesitatea ei se explicǎ şi din considerente prozodice. 2.asfinţit. Precizează forma literară actuală a cuvintelor nălţimea şi rugei. instanţa definitorie a comunicǎrii poetice care se realizeazǎ în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal al persoanei întâi. 4. înserare . 4.eşti”. Semnul exclamării marchează tonalitatea exclamativă. .iar la nivel stilistic..prezenţa acestui enunţǎtor liric subiectiv la nivel textual se valiseazǎ şi prin prezenţa instanţei referenţiale identificatǎ în persoana divinitǎţii.vocabule ce fac ca vocea poetului sǎ rǎsune scandatǎ fǎrǎ intermediar.Pe de altǎ parte. Sinonime contextuale: roze ..trandafiri. rostit cel mai adesea la persoana întâi. Lirismul subiectiv se referă la discursul liric prin excelenţă. 2 puncte Forma actualǎ a cuvintelor . prezente în poezie. .iar un motiv literar în aceeaşi descendenţǎ ideologicǎ este motivul madonei şi laitmotivul rugǎciunii. 3. Menţionează două teme/ motive literare.

Metafora iubitei .De asemenea.simbolismul îşi face simţitǎ prezenţa şi în poezia lui Ştefan Peticǎ mai ales prin muzicalitate.pǎstratǎ anonimǎ pe tot parcursul discursului liric.. .. Prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric.înserǎrii”. iar discursul liric este puternic subiectivizat.anemonǎ”..nǎlţimea azurie” din cadrul celei de-a doua strofe care valideazǎ un cadru matural feeric. ci comunică mai ales senzaţii (olfactive..dimineţei” .momentul experienţelor şi al tatonǎrilor este marcatǎ de activitatea lui Alexandru Macedonski la revista .conferind poeziei delicateţe şi un ton blând.Prima etapǎ a simbolismului. .templu”.linǎ”. valorificat astfel ca refren. .l”. . apartenenţa poeziei la simbolism...icoanǎ”. prin. reprezintă un mijloc de portretizare a femeii iubite.rugǎciunea fiind cea care reuşeşte sǎ-i uneascǎ spiritual şi sǎ îi creeze eului o stare de linişte sufleteascǎ. 6.care a impus o nouǎ înţelegere a poeziei şi a artei în general.cel al religiozitǎţii.. Poetul nu are intenţia de a descrie. . . prin evidenţierea a două trăsături.eul liric adresându-i-se prin pronumele personal . care înglobează şi epitetul blândă. repetarea primului vers aproape identic.. văzută în ipostază angelică.se remarcǎ douǎ câmpuri semantice dominante.Armonia dintre cei doi se evidenţiazǎ şi prin metafora explicitǎ . poezia se încadrează în estetica simbolismului. .Tu”.blândă rugăciune.rozelor”.particulară asupra iubitei.madonǎ”. şi cel al cadrului natural.în cadrul cǎreia se remarcǎ epitetul ornant antepus ..O altǎ trǎsǎturǎ tipic simbolistǎ ce se regǎseşte în aceastǎ poezie este reprezentatǎ de sugerarea instanţei referenţiale. 6.. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în a doua strofă. o fecioară îmbrăcată în alb. Prin cultivarea unui rafinament al senzaţiilor şi al emoţiilor.sugerând faptul cǎ frumuseţea cerului este determinatǎ de rugǎciunea eului şi de cǎtre prezenţa instanţei referenţiale.. 4 puncte Poetul opereazǎ pe întreg parcursul operei la nivel stilistic pentru a crea o atmosferǎ propice temei religioase.aceasta fiind pǎstratǎ pe tot parcursul discursului liric într-un anonimat superior. în poezia sa.adicǎ al figurilor de sens. 7. prin starea de reverie pe care o sugerează.se remarcǎ epitetul chromatic .val de linǎ armonie”.. 4 puncte Eugen Lovinescu vede în simolism aducerea lirismului în subconştient prin exprimarea pe cale mai mult de sugestie a fondului muzical al sufletului omenesc... .Literatorul”. .. vizuale) corespunzatoare unor stări sufleteşti. a cărei ipostaza angelică o situează dincolo de percepţia senzorială.Peun val de linǎ armonie”.la nivelul metasememelor.rugǎciune”. .aliteraţia lichidei .. .pocǎinţǎ”. .Astfel.. exprimarea directă a sentimentelor şi tonul confesiv sunt mijloacele prin care se realizează subiectivitatea în poezia citată. 7.Ce-n ceasul clar al dimineţii”. Motivează. dar şi prin muzicalitate. Fiind un curent literar artistic de mare amploare.

dar îi şi conferǎ profunzime. angelicul şi diafanul sunt caracteristici ale unui portret filtrat prin prisma estetizantă a rafinamentului privirii interioare a unui eu aflat în căutare de senzaţii absolute.. 8. Femeia — rugăciune este în fapt un prototip ideal. o aspiraţie.nu însǎ a celor cunoscute.ambele spirituale în esenţa lor. schimbând însă epitetul inclus. astfel încât se creează impresia unei gradaţii ascendente a intensităţii imaginii. reflexivitate). .Acesta permite relevarea sugestivǎ a sensurilor.joc al hazardului” poezia devine .8.având mereu integrat şi un epitet antepus. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.existǎ un intermediar: limbajul comun.Ştefan Peticǎ uziteazǎ astfel aceastǎ modalitate definitorie a curentului emblematic european de la sfârşitul secolului al XIXlea. .adicǎ al tropilor.care nu numai cǎ înfrumuseţeazǎ limbajul poetic.fie ornant .adresarea directǎ instanţei referenţiale realizându-se printr-o metaforǎ.rozelor” şi cel al .inventate de fantezia poetului..limbaj analogic în sens absolut” dupǎ cum opineazǎ Marcel Raymond.Tu eşti a albǎ rugǎciune(. Dimensiunea serafică.blândǎ”.. sugestie.fie cromatic .)/Tu eşti o sfântǎ rugǎciune”.)/Tu eşti o caldǎ rugǎciune(. de trăiri extatice. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate.Una din metaforele explicite se regǎseşte în structura .metaforele... Aceasta se contureazǎ identic prin folosirea simbolurilor.asocierea lor potrivit rezonanţei psihologice şi legilor misterioase..care activeazǎ la nivel performant funcţia poeticǎ este sugestia.Poet simbolist. a femeii — rugăciune..La poeţii simbolişti între micro şi macrocosmos. de sentimente ideale.10 rânduri.devenind un .versurile refren definesc tehnica delicatǎ de tratare a temei tipicǎ acestui poet la nivel melodic al discursului liric..De asemenea versurile marcheazǎ activarea funcţiei conative a comunicǎrii.. prezentă în textul dat.exemplificatoare fiind simbolul .începutul secolului al XX-lea la toate palierele de receptare liricǎ. Din . acestea validând tema religioasǎ.caldǎ”.vrǎjitorie evocatoare” având o funcţie sacrǎ prin uzitarea unui limbaj cu multe resurse sugestive.. 9. în 6 . 4 puncte Una din caracteristicile limbajului poetic. 4 puncte Întregul univers ideatic al poeziei lui Ştefan Peticǎ este integrat primului vers al fiecǎrei strofe.sfântǎ”.a ananlogiilor universale decât uzanţelor logicii pure.La nivel stilistic un rol important în aceastǎ poezie îl au la nivel metasemelor.. Comentează.Realizând la nivel stilistic un paralelism sintactic. . ambiguitate. primul vers al fiecărei strofe.frunţii”.Misterul .tradiţionale..albǎ”.. nefiind vorba despre o imagine concretă a unei iubite.ci simboluri noi. Primul vers al fiecărei strofe reia aceeaşi metaforă.)/Tu eşti o blândǎ rugǎciune(..Simbolismul invitǎ la folosirea liberǎ a cuvintelor şi imaginilor.

icoanǎ întristatǎ” şi cromatice . poate.Ce din nǎlţimea azurie/Coboarǎ-n faptul înserǎrei/Pe-un val de linǎ armonie” şi versificaţiei.)/Coboarǎ-n faptul înserǎrii”.cu ajutorul sincopei . prin care.de-aş”. pe foaia de examen.Capacitatea sugestivǎ este realizatǎ şi cu ajutorul epitetelor ornante . sinerezei . Sugestia este principala caracteristică a limbajului poetic simbolist. Sugestia iubirii/ iubitei ideale este realizată prin mijloace diverse: alternanţa imaginilor vizuale cu cele olfactive şi auditive.Verlaine...rugǎciune(.. simbolistica religioasă prin intermediul căreia portretul capătă dimensiuni ale excelenţei ideale. cu ajutorul simbolurilor.. al imaginilor artistice. atât amar de drum Şi la fereastra minţii mele bate .de paralelismul sintactic dintre primele versuri ale fiecǎrei cvinarie..rozelor (. . al asocierilor inedite de termeni sau al alegoriei este construit mesajul. dimensiunea metaforică a recuzitei portretistice etc. arianta 072 72 Scrie.adicǎ al figurilor de sunet şi de grafie.adicǎ al figurilor de construcţie.dar şi al ingambamentului .Pe baza figurilor de stil se contureazǎ imaginile vizuale:.cunoaşte-odatǎ”. ...rozelor plǎpânde”. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe.. S-alunece pe lungi priviri de stele.Muzicalitatea...Nǎlţatǎ-n”.Arta poeticǎ”.care sugereazǎ senzaţia de delicateţe.)/Ce-n ceasul clar al dimineţii/Zâmbesc de rouǎ tremurânde”întǎrite şi de muzicalitatea deosebitǎ a versurilor. 9.. cu privire la textul de mai jos: De unde vin? De unde se coboară În mine nălucirea lor adâncă? Vor fi rămas din vremi de-odinioară? Se smulg din vremea ne-mplinită încă? Câte tăceri s-or fi topit în ele. Cercetător.Ce-n”.la nivelul metasememelor fiind prezentǎ şi personificarea .senzaţie susţinutǎ la nivelul metataxelor.muzicǎ înainte de toate”-P. . Vreun băştinaş din alte lumi străbate. Din stele chiar vor fi venind! Sau.rugei”.muzicalitatea sau sonoritatea cuvintelor fiind strâns legate de tonul emoţional şi realizatǎ mai ales prin versurile refren.ca o condiţie sine qua non a sugestiei este realizatǎ şi la nivelul metagrafelor şi al metaplasmelor..nǎlţimea azurie”.astfel încât rima este împerecheatǎ şi mǎsura de 7-8-10 silabe..poezia simbolistǎ fiind astfel .. Că sunt atât de limpezi şi de pline! Făcute-s pentru nalte bolţi senine...

. 2 puncte Douǎ perechi de antonime din text sunt:. Sau mă veţi părăsi în drum. Cratima formează un diftong pentru a da muzicalitate textului. Transcrie două cuvinte/ structuri care. pierdut în vreun străin ungher Al cosmosului fără jos şi sus. 4. 2 puncte Poetul opereazǎ în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. Uitat. sens conotativ.din vremi de-odinioarǎ” marcând unirea celor douǎ pǎrţi de vorbire de formeazǎ locuţiunea adverbialǎ.sus”. 3. Explică rolul cratimei în structura „din vremi de-odinioară”.veţi lua”. prezente în poezie. sus -jos.jos”-... se află în relaţie de antonimie. Mă veţi lua pe calea de apoi Prin vămile văzduhului cu voi.naltǎ” şi . Precizează valoarea expresivă a verbelor la timpul viitor. Două perechi de antonime: veţi lua . Sens conotativ: Nu se putea despărţi de lumea personajelor cărţii. Sens denotativ: Lumea contemporană este dominată de explozia informaţională. stingher. Glasuri) 1. Alcătuieşte două enunţuri în care cuvântul lume să aibă sens denotativ..adâncǎ”-.veţi pǎrǎsi” rezidǎ în validarea acestora ca personificǎri la nivelul metasememelor.impunând astfel rostirea împreunǎ. 2 puncte Sens denotativ:Multǎ lume s-a strâns pentru a-i aduce un ultim omagiu acestui mare poet. 3.adicǎ al figurilor de sens. în text. 4 puncte Valoarea expresivǎ a verbelor la timpul viitor prezente în text:.cratima din structura . 2.. glasuri care m-aţi ales popas. 1.. respectiv.în tempo rapid a douǎ foste vocale aflate în hiat.pentru a .adicǎ al figurilor de grafie. Când n-oi mai fi nici eu decât un glas.. .fiind întreţinutǎ astfel mǎsura şi ritmul versului.Cu-o mână străvezie ca un fum… O. Sens conotativ:Dupǎ ce a realizat cǎ ceea ce fǎcea era o muncǎ sisificǎ s-a decis sǎ plece în lume.veţi părăsi. prin păstrarea măsurii şi a ritmului în vers.Astfel alegerea acestora se justificǎ în cadrul acestui text poetic prin atribuirea unor însuşiri specifice omului. La fel cu-atâtea glasuri ce s-au dus? (Alexandu Philippide. 2.Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sincope şi necesitatea ei se explicǎ şi din considerente prozodice.glasurilor.

4 puncte Douǎ procedee specifice stilului retoric prezente în poezie sunt:interogaţia retoricǎ:.Primul epitet din aceastǎ hipotipozǎ sugereazǎ însǎşi înǎlţimea glasurilor şi importanţa acestora. Epitetul dublu înalte bolţi senine exprimă aspiraţia spre universul contemplaţiei şi spre transcendent. 7. 6..senine”. ci doar posibilităţi: mă veţi lua / mă veţi părăsi.senine” indicǎ limpezimea. 4. Metafora nălucirea lor adâncă sugerează relaţia cu o lume necunoscută. Profunzimea ei este exprimată prin epitetul adâncă.O.De unde vin?De unde se coboarǎ/În mine nǎlucirea lor adâncǎ?” şi invocaţia retoricǎ:. într-o atitudine reflexiv-interogativă exprimă curiozitatea legată de semnele lumii esenţelor. 5. prezente în poezie. Două procedee ale stilului retoric prezente în text sunt interogaţia retorică {Vor fi rămas din vremi de-odinioară?) şi exclamaţia retorică (Din stele chiar vor fi venind!). 5.claritatea locului demn de aceste glasuri.. Meditaţia nu implică certitudini. Eul liric. Menţionează două procedee specifice stilului retoric...iar în cea de-a doua strofǎ este folositǎ rima îmbrǎţişatǎ. Tipul de rimă: încrucişată în prima strofă şi îmbrăţişată în a doua strofă. în 6 . Sintagma aminteşte de relaţia cu mitul. aplecat spre sine.nalte” şi .. 4 puncte Tipul de rimǎ folosit în prima strofǎ este rima încrucişatǎ.10 rânduri. opusă realului vieţii cotidiene.Astfel. 4 puncte Poetul opereazǎ la nivelul metasememelor prin metafora revelatorie . Numeşte tipul de rimă folosit în prima şi în a doua strofă.. o lume a esenţelor.evidenţia douǎ acţiuni posibile aflate în antitezǎ care individualizeazǎ aceste sunete. cu strămoşii din poezia blagiană.priviri de stele” ce îmbogǎţeşte conţinutul ideatic al poeziei conferindu-i expresivitate. 6.O altǎ figurǎ de stil care se remarcǎ uşor în primele douǎ strofe este hipotipoza alcǎtuitǎ din epitetele ornante:. Verbele la viitor exprimă posibilitatea şi se asociază cu starea reflexivinterogativă a eului poetic.iar cel de-al doilea epitet integrat acestei figuri poetice . 7. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în primele două strofe. Comentează ultima strofă. iar viitorul simplu este pus în relaţie cu destinul în eternitate al eului liric.aceastǎ figurǎ de stil traduce nemǎrginirea drumului strǎbǎtut de aceste glasuri. sugerate de glasurile încă nenumite. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică .glasuri care m-aţi ales pe mine popas”. 8. Apar cele două nuanţe temporale ale viitorului: viitorul anterior exprimă atitudinea dubitativă în ceea ce priveşte originea glasurilor. fiind şi o concretizare a dimensiunii cosmicizante a liricii poetului.

Apartenenţa textului la genul liric este ilustratǎ în primul rând prin transmiterea directǎ.a sentimentelor de melancolie şi admiraţie faţǎ de aceste glasuri speciale. Conjuncţia disjunctiva sau marchează două ipostaze diferite: integrarea în lumea esenţelor Mă veţi lua pe calea de apoi/ Prin vămile văzduhului cu voi şi opusul ei. oximoronul: Al cosmosului fără jos şi sus. Singurătatea eternă în vreun străin ungher/ Al cosmosului pare a caracteriza destinul omului după moarte: La fel cu-atâtea glasuri ce s-au dus. relaţia sufletului cu glasurile stă sub semnul posibilităţilor.glasuri care m-aţi ales”. prin evidenţierea a două trăsături existente în textul citat.. metafore:.de a fi luat şi al sǎu glas şi dus mai departe prin gura altcuiva care va dori sǎ transmitǎ la rându-i ceva .iar epitetul ornant antepus . personificǎri:.Este uşor de sesizat cǎ poezia lui A lexandru Philippide este un tablou pictat în imagini versificate melodios.nǎlucirea adâncǎ”..În al doilea rând. 8.lungi priviri”.prin vǎmile vǎzduhului”.amplificǎ aceastǎ stare şi o face sǎ fie şi mai respingǎtoare datoritǎ faptului cǎ e vorba despre un loc necunoscut şi infinit. Proiectata în viitor. . . .de asemenea.Atitudinea eului liric este de implicare totalǎ.strǎin”...metamorfozând elementele realului.epitete:. Ilustrează conceptul poezie lirică..beneficiind de elemente ce definesc în mod special acest tip de creaţie literarǎ.. Ultima strofă debutează cu o exclamaţie O..nalte bolţi senine” şi motorii:. .exprimând ideile şi sentimentele sale. glasuri şi exprimă incertitudinea legată de soarta de după moarte.conferǎ acestei opere statutul de poezie liricǎ.rima în .bate”.. 4 puncte Ideea poeticǎ din ultimul catren vizeazǎ rugǎmintea adresatǎ de eul liric glasurilor ce momentan poposesc în însǎşi eul liric. .s-alunece”. 9.transpusǎ printr-un limbaj artistic bogat în figuri de stil. enumeraţia: stingher/ Uitat.mâna strǎvezie”. exclamaţia) cu cele ale stilului beletristic: metafora un glas.stigher. pierdut. .pentru a sugera stǎri de suflet în imagini plastice..se smulg”.se coboarǎ”.şi mijloacele artistice. .vizuale:.vremea ne-mplinitǎ”.descrierea subiectivǎ este specificǎ lirismului prin abundenţa mijloacelor de ilustrare a muzicalitǎţii şi a expresivitǎţii.Întreagǎ aceastǎ ultimǎ strofǎ este înglobatǎ unei interogaţii retorice prin care eul liric încearcǎ sǎ-şi rǎspundǎ la întrebarea dacǎ al sǎu glas va fi pǎstrat sau uitat ca mute altele.vǎmile vǎzduhului”.alunecǎ”.. Poezia aparţine genului liric prin folosirea elementelor de versificaţie.pline”.cu ajutorul eului liric.vorbind în numele lui.. .. . .mǎ veţi pǎrǎsi”. La nivelul limbajului se remarcă îmbinarea procedeelor specifice stilului retoric (interogaţia.fereastra minţii”.mâna strǎvezie ca de fum” şi în imagini artistice. 4 puncte Poetul..uitat.Prin enumeraţia ....pierdut” se sporeşte teama de a fi lǎsat uitǎrii precum au fost şi alte glasuri. sugerând limitele cunoaşterii umane.. ...limpezi”..fiind expresia şi mǎrturisirea directǎ a sentimentului de admiraţie. comparaţii:.

. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. subiectivă asupra existenţei. care serveşte ca loc de .prima strofǎ încrucişatǎ. Din voi nicio fărâmă n-a rămas. Centru al discursului confesiv este eul poetic. a cărui voce transmite o viziune unică. În ce papirus. Cine-a cioplit acele chipuri stranii Pe insula pierdută şi pustie Din fundu-ndepărtatei Oceanii Şi le-a adus în braţe.. 9. Sfinx cu sprânceana încruntată. sentimente. cu privire la textul de mai jos: 1.. – galerie exterioară.pronume de persoana întâi (în mine). Textul este o poezie lirică prin mărcile eului poetic . Poezia lirică este subiectivă. verbe de persoana I (n-oi mai fi) .. O să ajungem oare şi la stele. (Alexandru Philippide. arianta 073 73 Scrie..mǎsura de 11 silabe precum şi prin folosirea descrierii..în a treia strofǎ încrucişatǎ.n. uneori cu arcade. monstru al fierbintelui Egipt... Cu gândul să descoperim în ele Secretul universului şi-al vieţii? 20.şi prin exprimarea în mod direct a stării prin adjective calificative: stingher/ Uitat. mărginită de o colonadă. în ce manuscris. Se află taina ta nedezlegată? Dar ce să dezlegăm? Doar totul piere În timpul fără sens. steril.. Ajunşi în lună n-am găsit decât Un plat pustiu. Portice* lungi prin care spun anticii Că noaptea se plimba cu molcom pas Caligula* nebun visând suplicii. 10.iar în ultima împerecheatǎ. sărac.. pe foaia de examen. fără-ncheiere...ritmul ...ca principalǎ modalitate de expunere. cine ştie? Tu. exprimând în mod direct idei. pierdut.în a doua îmbrǎţişatǎ. s.. urât. 15. 5.. Secrete şi mistere) *portice. Da-n stele nu ajung decât poeţii..

steril.n-” din structura ..monstru al fierbintelui Egipt.urât”. steril .de asemenea.. misterul. 2 puncte Un vers din strofa a doua care conţine un cuvânt format prin schimbarea valorii gramaticale este:. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază eul liric în textul dat. Teme/ motive literare prezente în text: timpul. neroditor. Menţionează două teme/ motive literare prezente în text. urât.O altǎ structurǎ în care apare virgula dar cu rol diferit este .. În versul Un plat pustiu. 4.. monstru al fierbintelui Egipt.molcom” este lexemul „uşor”.n-am”. steril. 1. . Transcrie un vers care conţine un cuvânt format prin schimbarea valorii gramaticale.instanţa definitorie a comunicǎrii poetice se realizeazǎ în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal al persoanei întâi plural:. virgula separă pronumele în cazul vocativ de apoziţia dezvoltată.. Precizează două situaţii diferite de utilizare a virgulei în textul dat. 4 puncte Dintre temele şi motivele postbelice cu o ocurenţǎ deosebitǎ în opera acestui poet./Sfinx cu sprânceana încruntatǎ” intrǎ în alcǎtuirea vocativului ce dǎ naştere figurei de stil numite interogaţies retoricǎ şi are rolul de a face o pauzǎ dupǎ pronumele personal .. sărac. 3. 2.. . *Caligula – împărat roman (37-41 d.. ..-am gǎsit”. În structura Tu.Un plat pustiu.Din fundu-ndepǎrtatei Oceanii”. 2.acestea având o valoare simbolicǎ pentru capacitatea poetului de a se identifica ameţitor de adânc cu umanitatea. dar şi prin sistemul pronominal al persoanei întâi plural:. iar al cuvântului . Sinonime contextuale: molcom — încet.tu” ca mai apoi sǎ se dea explicaţia despre cine ar fi vorba.iar un motiv literar în aceeaşi descendenţǎ ideologicǎ este motivul nopţii şi al visului.sǎrac. al unei clădiri etc.adicǎ al figurilor de construcţie şi anume enumeraţia. 2 puncte Sinonimul lexemului .Tu..se evidenţiazǎ aici tema timpului.gol.formeazǎ o figurǎ de stil la nivelul metataxelor. Vers care conţine un cuvânt format prin schimbarea valorii gramaticale: Cine-a cioplit acele chipuri stranii.sǎ descoperim”.H.adăpost sau de plimbare în jurul unei pieţe. 3. . 4 puncte Prezenţa eului artistic.virgula ce are rolul de a despǎrţi nişte termeni înşiruiţi ce.) 1.Pe de altǎ parte .steril” este „pustiu”.. virgula marchează enumeraţia.ajunşi”. 4. lent. 5. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor molcom şi steril.sǎ dezlegǎm”..o sǎ ajungem”. 2 puncte Virgula din structura:..

4 puncte O primǎ imagine vizualǎ întâlnitǎ în text. voi).deoarece însǎşi poetul transmite prin intermediul eului liric o idee personalǎ. versurile 13 . reprezentatǎ prin valoare funcţiei conative a comunicǎrii.îl transpune pe acesta într-un loc linştit.dar rolul poetului e mult mai mǎreţ.. a visării şi a creativităţii artistice. 4 puncte Ultimul vers al poeziei este încǎrcat de o signaleticǎ deosebitǎ. Comentează semnificaţia a două imagini vizuale prezente în poezie.Portice lungi prin care spun anticii/Cǎ noaptea se plimba cu molcom pas” introduce lectorul într-o lume de basm şi de asemenea. 5.deoarece pe lângǎ faptul de a imagina are şi puterea de a împǎrtǎşi celorlalţi ideile şi sentimentele pe care le trǎieşte şi le poate însuşi şi celor ce-i citesc opera.. verbul la persoana întâi (să dezlegăm). urât defineşte prin enumeraţie caracteristicile lunii ca element al cosmosului şi sugerează că toate eforturile cunoaşterii sunt zadarnice în condiţiile timpului trecător. timpul trecător şi se asociază cu motivul ubi sunt. Comentează.Acest e lucruri îl fac pe creator credibil şi demn de apreciere. necunoscut. Insula pierdută şi pustie este o imagine vizuală ce trimite la Insula Paştelui şi amplifică misterul statuilor al căror autor este enigmatic. 7. Descoperirile cunoaşterii nu oferă omului răspunsuri la întrebările referitoare la condiţia lui. Versul Un plat pustiu. Explică semnificaţia ultimului vers al poeziei..un univers asupra cǎruia nu mai poate interveni nimic pentru a se schimba starea pe care aceastǎ imagine o induce.arhaicǎ. steril.prezenţa eului subiectiv la nivelul textual se valideazǎ şi prin prezenţa instanţei referenţiale identificatǎ în persoana porticelor şi mai apoi a Sfinxului. 8. În relaţie cu tema. .chipuri stranii” a cǎror creator este necunoscut. Ultimul vers este construit în opoziţie cu strofa anterioară şi exprimă superioritatea imaginaţiei. Mărci ale eului poetic: pronumele personale la persoana a doua (tu. 6. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.Cine-a cioplit acele chipuri stranii/Pe insula pierdutǎ şi pustie”.voi”. .. în 6 – 10 rânduri.Toate acestea duc la evidenţierea eului liric.ta”.prin sistemul pronominal al persoanei a doua plural şi singular:.tu”. 7.iar totul va cǎpǎta o tentǎ revelatorie.pus într-o luminǎ anticǎ.20. 6. ci doar privează lumea de frumuseţea misterelor.iar prin aceasta se imprimǎ senzaţia de singurǎtate şi totodatǎ de mister datoratǎ acestor . această imagine accentuează misterul trecutului învăluit în uitare. .Prin acest stih se evidenţiazǎ faptul cǎ doar poeţii au privilegiul de a ajunge în stele datoritǎ imaginaţiei creatoare.. 4 puncte .. Versul cu valoare concluzivă sugerează că artistul nu este îngrădit în aspiraţia sa şi imaginaţia nu are limite. sărac.O altǎ imagine vizualǎ ce coroboreazǎ acest tablou artistic este:.Astfel pentru a pǎtrunde în locuri necunoscute este de ajuns sǎ-ţi imaginezi.

.evidenţiatǎ în poezie prin metafora .lipsit de inspiraţie. Dezamăgirea este accentuată de imaginea pustiului selenar realizată printr-o enumeraţie. fărăncheiere.La nivelul metataxelor.dar şi la a treia strofǎ.mistere”. sugerate de utilizarea pluralului verbului.n-a”.Deşi s-a încercat a se cǎuta şi alte locuri ce ar putea sǎ-şi dezvǎluie misterele s-a ajuns într-un loc pustiu şi ostil.construind imaginea unei lumi învǎluite în mister. de asemenea.fǎrǎ-ncheiere”.le-a”. Prezintă semnificaţia titlului. .nedescoperit.sǎrac.discursul narativ integrat celor 4 strofe:3 catrene.Astfel la nivelul metagrafelor.adicǎ al figurilor de construcţie sintacticǎ este uşor identificabil ingambamentul raportat la versurile 12..funfundepǎrtatei”... .adicǎ al figurilor de grafie se evidenţiazǎ prezenţa sincopei:.iar în ultimul catren la versurile 12.potenţeazǎ ideea de incertitudine şi de abandon în a mai cǎuta misterele lumii.Dar ce sǎ dezlegǎm?” prin care se traduce îndoiala.adicǎ al figurilor fonice se remarcǎ prezenţa aliteraţiei lichidei . consfinţind o existenţă raţională şi banală). .l” ce îndulcesc imaginea conturatǎ în primele douǎ strofe. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul narativ se stabileşte un raport de .Astfel încǎ din incipitul acestui ccatren se poate observa o figurǎ de stil la nivelul metataxelor.deoarece totul piere.raportat apoi la toatǎ strofa a doua. urmată de imaginea trecerii continue ce dă naştere sentimentului zădărniciei: Doar totul piere/ În timpul fără sens.secrete”.. 9.steril..Acesta e realizat pe baza a douǎ substantive comune nearticulate:.34 din prima strofǎ.n-am”. precum şi deosebirea între mistere şi secrete.fǎrǎ sens”. .dar şi un monovers cu valoare conclusivǎ..Ultimele trei stihuri ale ultimului catren conţin o interogaţie retoricǎ prin care se pune problema descoperii adevǎrului vieţii.Metaforele .. ..şi” desemnând faptul cǎ în poezie va fi vorba despre ceva ascuns..evidenţiat în poezie prin hipotipoza ce conţine epitetele ornanta:..cine-a”... care sugerează şi monotonia existenţei într-o lume din care frumosul a dispărut din cauza renunţării la idealuri. sinerezei:.fǎcând ..legate prin conjuncţia copulativǎ .întreg conţinutul ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. la nivelul metaplasmelor.Imaginarul poetic ce coroboreazǎ astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elemente de .Ideea poeticǎ din ultima strofǎ vizeazǎ dorinţa eului liric de a şti dacǎ întradevǎr în aceastǎ lume se poate descoperi secrtul universului şi al vieţii.o septimǎ..Întreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţatǎ de titlu. Ultimele versuri conţin o nouă interogaţie (care surprinde posibilitatea dezlegării tainelor universului..mise en abîme”.ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzical a ideilor conţinute. . în relaţie cu textul poeziei.fǎrǎ-ncheiere”.. 8.ornare verbis” de o delicateţe deosebitǎ..adicǎ al figurilor de construcţie şi anume interogaţia retoricǎ ..pustiu.Versul al treisprezecelea debutează cu o interogaţie ce surprinde dezamăgirea eului poetic şi a întregii condiţii umane.urât”.şi-al”.specificǎ acestui poet postbelic la toate nivelurile textului.secretul universului şi-al vieţii”.34 şi 567.

) Egiptului”..el fǎcând cuvintele sǎ sune aşa cum el doreşte. Aeriene fermecătorìi Ţesute parcă numai din sunet şi culoare. .Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi deplin dacǎ poetul nu ar fi ştiut sǎ acorde sensul cu forma.elemente ce ajutǎ la întregirea unei poezii 9. De suflul lor melodios sorbită..monstru al (.mǎsura de 10-11 silabe. metaforei .se observǎ transferuri semantice ale epitetelor: ornante . şi secretele ce fac obiectul cunoaşterii ştiinţifice.-ndepǎrtatei”.astfel lectorul sǎ-şi punǎ şi el întrebǎri legate de aceste secrete nedezlegate.ce potenţeazǎ atât curiozitatea eului liric..şi ritmul trohaic.nebun”..aceastǎ condiţie fiind îndeplinitǎ de versificaţia poeziei. .figuri de stil ce ajutǎ la întregirea acestui tablou învǎluit într-o aurǎ de mister.încruntata”. pe foaia de examen.nedezlegatǎ”. . care în prezent nu pot fi dezlegate.Astfel în poezie se-ntâlneşte rima încrucişatǎ în primele trei strofe şi împerecheatǎ în ultima strofǎ. Putea-voi oare fără călăuză Să dibui puntea dintre privire şi auz Şi cumpănindu-mi firea-ntre-amândouă .fierbintelui”..semnificatul cu semnificantul. Nemăsurat de-nalte şi uşoare.adicǎ al figurilor de sens. Dacă misterele rămân fără răspuns pentru totdeauna. Titlul reprezentat de două substantive pune în balanţă misterul ce caracterizează trecutul învăluit în uitare şi din care au rămas doar câteva semne.. . 74 Scrie.. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe..cât şi a cititorului. Prelung şi muzical fâlfâietoare. Doar câţiva paşi făcui şi mă oprii În faldurile unor înalte draperii. vor fi descoperite.La nivelul metasememelor. Cărarea suitoare pieri într-o clipită Lăsându-mă în poarta acestei ireale Sonore aurore boreale. secretele vor fi luminate de raţiunea şi de curiozitatea umană şi în timp. cu privire la textul de mai jos: În faţa mea pe-ncetul se ivea Un lin urcuş de neagră catifea. Titlul face trimitere la concepţia despre cunoaştere din opera poetică şi filosofică a lui Lucian Blaga.

4 puncte 4. 7. Apropieri) 1. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. construită ca discurs confesiv şi dilematic pe tema incapacităţii poetului de a-şi cizela simţurile în aşa măsură încât să recepteze lumea în cele mai fine nuanţe ale ei. Specifică poeziei simboliste. 4. două structuri care conţin imagini vizuale. Precizează valoarea expresivă a verbelor la modul conjunctiv. dorinţa a cărei realizare este incertă datorită prezenţei verbului la viitor şi a enunţului interogativ. prin muzicalitatea savantă. în formele vag familiare ale perfectului simplu. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie.Expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul timp: în doi timpi şi trei mişcări. la care converg toate simţurile. din prima strofă. Explică semnificaţia unei figuri de stil prezente în ultima strofă. să gust exprimă aspiraţia. visul. 6. cunoaşterea. construit pe paradigma iniţierii în universul casnic. Metaforei puntea dintre privire şi auz i se poate atribui valoare de simbol pentru întreaga poezie.Cratima marchează forma inversă de viitor şi imprimă o rostire cursivă. Transcrie. Acestui retorism pedant i se subordonează mesajul textului. Obiectul preţios asupra căruia se fixează atenţia .Să gust cu adâncime şi nesaţiu Senina voluptate nouă A timpului scăpat de spaţiu? (Alexandru Philippide. 2 puncte 1. 4 puncte 6. 2 puncte 2.faldurile unor înalte draperii. de neagră catifea. prezente în text. în primul rând. în 6 . precum şi în măsura variabilă a versurilor. 2. 4 puncte 7. deoarece conţine mesajul unui deziderat simbolist: descoperirea acelei căi speciale de cunoaştere a lumii. Prezenţa ei în ultima strofă îi conferă rol conclusiv. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul timp. Teme/ motive literare prezente în poezie: aspiraţia spre nemărginire. Motivează folosirea cratimei în structura „Putea-voi oare fără călăuză”. 4 puncte 5. Comentează prima strofă. 3. 5. atent dozată în aliteraţii şi în asonanţe. Prima strofă a poeziei se evidenţiază.Structuri care conţin imagini vizuale: lin urcuş.Verbele la conjunctiv să dibui.10 rânduri. 2 puncte 3. din timp în timp. sugestia se regăseşte ca element definitoriu în metafora aleasă.

cu valoare simbolică. Fascinanta draperie exaltă simţurile eului şi declanşează oda închinată acestui obiect estetic. dată de reducerea la lirism şi exprimarea metaforică. Incertitudinea realizării acestei aspiraţii de depăşire a timpului cronologic trecător este exprimată prin interogaţie şi prin verbul putea-voi. pe foaia de examen. ca-ntr-o raclă-n fundul mării. şi niciun gând. peste goluri tremurând… zbor de pasăre uitată deznădejde-ntârziată. cu privire la textul de mai jos: Lumi întregi în fundul mării peşti şi bivoli cu burţi albe creste lungi de os şi salbe. Titlul este alcătuit dintr-un singur substantiv cu formă nearticulată la plural. alcătuite din sunet şi culoare. 75 Scrie. ambiguitate. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. 8. 4 puncte 9. Philippide. 4 puncte 8. prezentă în textul dat. Niciun reazem pentru minte mor privirile-nainte. Prezintă semnificaţia titlului.este demn de atenţia unui poet parnasian ca. idee poetică exprimată de imaginea drumului ascendent . Această tehnică a evazivului şi a ambiguităţii este specifică poeziei simboliste. titlul sugerează posibilitatea fiinţei umane de a transcende lumea fenomenală şi de a se înălţa spiritual. Aripi reci. Astfel motivul visului este sugerat de imaginea diafană a unor înalte draperii vaporoase. complicat de o topică dislocată şi de invenţii lexicale deosebit de armonioase. prin raportare la poezia citată. În corelaţie cu textul poetic. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate.un lin urcuş. Una dintre caracteristicile limbajului poetic este sugestia. Al. 9. Poartă călătoare când te voi ajunge? Eşti sortită oare . sugestie). Strofa se particularizează la nivel stilistic prin torentul de imagini vizuale şi auditive.

4 puncte 6. (Camil Petrescu.ochiul să te-alunge. îndoiala. încă mai departe risipită-n moarte? Tu din larg îmi creşte stea. Imensităţii mării. marea. Teme şi motive literare identificabile în text: călătoria. Metafora deznădejde-ntârziată concentrează sensuri profunde ale acestui text. Metafora sintetizează sentimente dureroase (spaimă. a-i da cuiva mintea cea de pe urmă. steaua. 4. 4 puncte 4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 6. zvâcnit pe peşte. senzatia de gol. ca să am un semn zborul să-mi îndemn. 4 puncte 7. între care s-ar putea înscrie deznădejdea. Poezia degajă o gamă de sentimente. Motivează absenţa predicatelor din enunţurile care alcătuiesc primele strofe. 4 puncte 5. Măsura versurilor din prima strofa este de 8 silabe şi rima este îmbrăţişată. 2 puncte 3. care debutează cu o descriere în tonalităţi sumbre. măseaua de minte etc. Precizează rolul punctelor de suspensie din a doua strofă. Elipsa predicatelor din enunţurile care alcătuiesc primele strofe are rolul de a . milă. ochiul etc. asimilate unei racle. 2 puncte 2. i se asociază imaginea unui zbor solitar. Punctele de suspensie au rolul de a amplifica. Numeşte sentimentul dominant care se poate desprinde din poezie. de pasăre sortită pieirii. nostalgia. prin elipsă. 3. a-i veni în minte. melancolia. Explică semnificaţia unei figuri de stil prezente în a doua strofă. a-i veni mintea la cap. . 2 puncte 1. 2. disperare) şi deschide perspectiva asupra planului interior. sufletesc. zborul. de imensitate a spaţiului pe care îl străbat păsările în zborul lor. speranţa etc. 7. calitatea unor definiţii metaforice.. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin substantivul minte. Precizează măsura şi rima versurilor din prima strofă. Unele versuri dobândesc. Expresii/ locuţiuni care conţin substantivul minte: a-i trece/ a-i da prin minte.răpi" discursului liric impresia de dinamism şi de a accentua succesiunea de imagini care compun un cadru descriptiv. Cocorul) 1. la nivelul expresivităţii semnelor de punctuaţie. 5.

La căpătâiul meu de veghe sunt. într-un limbaj figurat. Trăiri şi sentimente general-umane sunt filtrate prin prisma deformatoare a subiectivităţii şi dobândesc valenţe noi. gârbov de veghere. Lirica intelectualizată. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. spaţiu al visării şi al libertăţii pentru unii poeţi. 4 puncte 8. Un glas în mine prinde să mă cheme. Ascult în noapte. Motivează scrierea cu literă mică la începutul unora dintre versurile poeziei. Camil Petrescu este creatorul unor imagini sumbre. Manolescu) şi provocând cititorul la contemplarea lumii dintr-o nouă perspectivă. pământul geme. Pământul… . Poezia lirică exprimă. dezvăluind personalitatea latentă a lucrurilor (N. care dezvăluie perspectiva pesimistă asupra existenţei. transmisă prin vocea eului liric. cu privire la textul de mai jos: Mi-e sufletul în hrube-adânci boltit: Tăceri străvechi s-adună prin unghere. cu numeroase sensuri simbolice. Scrierea cu literă mică la începutul unor versuri reprezintă o încălcare a convenţiilor constitutive tradiţionale. Tăcut ca vremea. În preajma mea. o racla în care îşi găseşte adăpost osuarul lumii. 076 76 Scrie. subiectivă asupra lumii. Chemând mereu. prin somn. Ca nişte şerpi bătrâni ce m-au pândit. Şi simt cum din adânc de suflet. Tânguitorul glas de veghe geme. Marea. Refuzul subordonării la regulile clasice echivalează cu încercarea limbajului poetic modernist de a găsi noi modalităţi de expresivitate artistică. Cum cade fiecare gând. subordonate câmpului semantic al morţii. gândit. pentru Camil Petrescu. este. a lui Camil Petrescu se evidenţiază şi la nivelul organizării grafice a textului. greu.8. Şi mă scobor în mine şi în vreme. o viziune unică. pe foaia de examen. Poetul se confesează. orb ca un mormânt. modernistă.

deasupra. Un glas în mine prinde să mă cheme (pronume personale). sclipind sălbatic toate!. steaua etc. se zbate . 2. cuvânt format prin conversiune meu. de a marca rostirea legată a celor două cuvinte. 4 puncte 8.căpătâiul.colţuri. (Alexandru Philippide. 5. deschide-n gol o gură Cu vineţi dinţi de stele. prin reiterarea ei la fiecare lectură a textului. Şi cerul orb. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. pământul geme (adjectiv posesiv). Versuri care ilustrează mărci diferite ale prezenţei eului liric în text: În preajma mea.Spasm puternic de dragoste şi ură! În fiecare bulgăre un pumn ascuns se zbate. Veghe) 1. Teme şi motive literare identificabile în text: moartea. ideea/ o idee poetică centrală. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. Explică folosirea cratimei în structura „s-adună prin unghere”. Precizează valoarea expresivă a verbelor la indicativ prezent în textul dat. prin somn. din strofa a doua. numarul singular). chemarea. 2 puncte 3. Timpul prezent conferă dramatism discursului. Şi simt cum din adânc de suflet. timpul. 7. 6. cotloane. 4 puncte 7. 4 puncte 5. un cuvânt format prin derivare şi unul format prin conversiune. în 6 – 10 rânduri. suferinţa. Figuri de stil prezente în vers: comparaţia şi enumeraţia. Numeşte două figuri de stil prezente în versul „Tăcut ca vremea.se frământa. 2 puncte 2. amplifică trăirea şi îi conferă durabilitate eternă. 4 puncte 6. Sinonime contextuale: unghere .. Comentează. orb ca un mormânt”. 8.Ideea centrală a poeziei este enunţată în versul care deschide poezia: Mi-e . precum şi de a păstra măsura versului şi ritmul poeziei. se agită etc. 4 puncte 4. 3. Cuvânt format prin derivare . Cratima are rolul de a separa două părţi de propoziţie diferite. 4. 2 puncte 1. Verbele la prezent au rolul de a crea impresia unei confesiuni izbucnite în momentul rostirii. identificată în textul dat.. de a înlocui litera e. greu (verb la persoana întâi. Transcrie. Scrie câte un sinonim contextual pentru cuvintele unghere şi se zbate..

timp moarte. pe dealuri de podgorii. asemenea sufletului. a simbolurilor etc. ale cărui atribute malefice sunt descrise prin imagini înspăimântătoare: cerul orb. viu. care descălecând venea. se adăposteşte expresia unei revolte. teluric. ambiguitate. Metafora concentrează dinamism şi dramatism. realizată printrun limbaj poetic aparent simplu. pentru că se asociază. Titlul Veghe. agresiv.sufletul în hrube-adânci boltit. sugestie). în care pământul devine sălaş dorit. Pământul. 4 puncte 9. apare planul celest. a mesajului conţinut de text. în imaginarul colectiv. participativ. Cromatica {vineţi) are efecte macabre. pe foaia de examen.Strofa finală prezintă cititorului o perspectivă neobişnuită. raţiunea trează Ambiguitatea presupune un efort sporit de decriptare a înţelesurilor. este ambiguu prin plurivalenţa sensurilor sale în raport cu conţinutul. aparent insignifiantă. de exemplu. Las altora tot globul terestru ca o minge. apare ca depozitar al unui spasm puternic de dragoste şi ură. în opoziţie cu cerul gol. morţii. prezentă în textul dat. sugerat şi prin prezenţa perechii de antonime dragoste şi ură. Invers proporţional cu simplitatea limbajului creşte însă dificultatea descifrării ideii poetice. ……………………………………………. prin identificarea analogiilor textuale. a relaţiilor de simetrie şi de opoziţie. putând semnifica deopotrivă viaţa. rece. cu privire la textul de mai jos: Acolo unde-n Argeş se varsă Râul Doamnei Şi murmură pe ape copilăria mea. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (expresivitate. Meditaţie asupra raportului suflet . Când neaua lunii ninge pe sălcii de zăvoi. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Definiţia metaforică a pământului se dezvoltă într-o explicaţie cu valoare simbolică: în fiecare parte. Când şopoteşte valea de cântecele morii. Ca Negru Vodă. o gură cu vineţi dinţi de stele. Mi-am ctitorit viaţa pe dealurile toamnei. . În opoziţie cu planul subteran.O trăsătură specifică liricii moderniste este ambiguitatea. fără o evidentă încărcătură de figuri de stil. sclipind sălbatic. 77 Scrie. Am mers tăcut alături de carele de boi. starea de conştiinţă. poezia exprimă o relaţie de analogie între tenebrele sufleteşti şi cele ale subteranei. Acolo-n pacea nopţii. 9..

Privind cenuşa caldă din vatra mea. Termeni care aparţin câmpului semantic al timpului: toamna. pe când afară se stinge orice şoaptă.Să stau . Precizează rolul liniei de pauză din ultima strofă a poeziei.Eu am rămas în paza pridvorului străbun. de-acum-” marcând o întrerupere a discursului liric la nivelul semnificatului. introducând astfel o justificare lăuntrică pentru melancolia apăsătoare sugerată de versurile : . munca de-o viaţă etc.. Să stau. 2 puncte Poetul operează la nivelul metagrafelor./Privind ceşuna caldă din vatra mea.realizându-se Un scenariu al depărtării poetului de lume.an”. şi retrăirii unor . adică al figurilor de grafie .pe când cenuşa afară se stinge orice şoaptă.. 2. de-acum – Şi să aud deodată cu-nfiorare cum Trosneşte amintirea ca o castană coaptă. linia de pauză din structura . Ctìtorii) 1. (Ion Pillat. trecutul. Pe drumuri depărtate sunându-şi clopoţeii. Ca să culeg cu ochii livezile de prun Când alb Negoiu.de-acum. Expresii/ locuţiuni în componenţa cărora intră cuvântul viaţă: a-şi da viaţa pentru cineva/ceva. 3. Pe când îmbracă ţara al iernii alb suman. toamna. Precizează valoarea stilistică a verbelor la conjunctiv din ultimele două strofe.trecutul”şi . Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul viaţă... a fi condamnat pe viaţă. a-şi lua viaţa în mâini. Transcrie doi termeni din câmpul semantic al timpului..al timpului ”sunt . an cu an. de ceruri se atinge. an etc. Linia de pauză are rolul de a sugera cititorului un anumit ritm al lecturii. 2 puncte Doi termeni din câmpul semantic al .”. propice visării. 4.. 1. 3.a-şi da viaţa pentru cineva”. 2. Să desluşesc cum piere trecutul.. Şi tot visând la vremea când înfloriră teii.cu preţul vieţii ”şi . 2 puncte După expresiile care conţin cuvântul viaţă sunt : . o oprire necesară pentru înţelegerea separării dintre planul prezentului şi cel al trecutului. 4 puncte Ocurenţa deosebită a verbelor la modul conjunctiv punctează o acţiune dorită . vreme.

Astfel primul verb la modul conjunctiv . Când alb Negoiu. Transcrie două versuri/ fragmente de vers conţinând câte o imagine vizuală. Imagini vizuale: Când neaua lunii ninge pe sălcii de zăvoi. amintirea. toamna.implică în aceeastă poezie o . cu propria existenţă. de excepţie care face posibilă consonanţa dintre planul uman şi cel cosmic. strofa a treia.să aud” potenţează melancolia dată de imaginile păstrate în memoria poetului. de ceruri se atinge. 8.să desluşesc” sugerează motivul retrăirii acelor amintiri . 7. a aspiraţiilor. să aud) exprimă o acţiune realizabilă. Teme şi motive identificabile în poezie: trecerea timpului. Cadrul nocturn feeric îi oferă eului liric nu numai liniştea exterioară.10 rânduri. 4 puncte Dintre temele şi motivele tradiţonaliste cu o ocurenţă deosebită în opera „Ctitorii” a poetului Ion Pillat..totodată marcându-se caracterul tranşant al dorişei. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. ci şi pacea interioară. 4 puncte Aparţinând nivelului metasememelor. natura. la ritmurile cosmice. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în versul „Acolo-n pacea nopţii pe drumuri de podgorii”.iar unul care conţine o imagine auditivă este „Când şopoteşte valea de cântecele morii. 4 puncte Un vers care conţine o imagine vizuală este : „ Am mers tăcut alături de carele de boi”.dintre teluric şi cosmic. 5.. Imagini auditive: murmură pe ape copilaria mea. 6. se evidenţiază aici tema naturii axată pe spaţiul rural natal. sentimentul participării. să stau. 6. adică al figurilor e sens. 4.adică încercarea de a descoperi adevărul despre trecut. în sfera dorinţelor. dar proiectată în viitor.iar un motiv litera în acceaşi descendenţă ideologică este motivul nopţi. Lexemul „nopţii”reprezintă un semn al nocturnului şi punctează u timp al abolirii dintre real şi ireal.Ctitorii”conjunctivul . Verbele la modul conjunctiv din ultimele două strofe (să desluşesc. un timp suspendat. Metafora pacea nopţii are un rol important în crearea atmosferei de linişte şi de împăcare. În ultima strofă a poeziei .amintiri frumoase din copilărie.” 5. copilaria. metafora „pacea nopţii” reprezintă un monument de tăcere. care fac referire la cadrul natural. Comentează. respectiv una auditivă. Ion Pillat fiind un poet tradiţionalsit. dar şi al trecutului. sunându-şi clopoţeii. toamna etc. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. în 6 . 7..

retrăindu+şi copilăria intr-un cadru tratiţional. strofa a treia. Universul vertebrat de al treilea vers: „Ca să culeg cu ochii livezile de prun” prin personificarea hiperholică „ca să culeg cu ochii” ce evidenţiayă faptul că poetu se poate bucura de spaţiul arhaic. aparţinănd nivelului metasememelor. în opoziţie cu opţiunea eului poetic. şi a muzicalităţii poeziei. importanţa. care îşi înalţă vârful spre cer. în 6 . Compararea globului terestru cu o minge nu are doar rolul de a sugera forma.mise en abîme”. Imaginarul poetic ce coroborează ideea tradiţiei este susţinut stilistic prin elemente de „ornare verbis”. Sintagma cu valoare metaforică pridvorul străbun extinde spaţiul casei la dimensiunile plaiului natal. cum ar fi: comparaţia „globul terestru ca o minge”. Opoziţia dintre pronumele nehotărât altora şi pronumele personal eu sugerează două opţiuni de viaţă: a celor care visează să străbată globul terestru ca o minge şi să cucerească lumea.metafora „paz pritvorului străbun” sau epitetul cromatic şi inversiulea „alb Negoiu”. Compararea globului terestru cu o minge nu are doar rolul de a sugera forma.dar a aşternuit pe hârtie versurile cu trimitere la simbolism. Sintagma cu valoare metaforică pridvorul străbun extinde spaţiul casei la dimensiunile plaiului natal.raportare la tradiţie. faţă de peisajul sublim care i-a fermecat copilaria. se stabileste un raport de . în opoziţie cu opţiunea eului poetic. implicit. o atitudine de recuperare şi de valorificare aceesteia. Alegerea este motivată de farmecul hipnotic al peisajului: livezile de prun şi muntele Negoiu. ale ţinutului întreg. 8.. Strofa a treia exprimă ataşamentul total al eului liric faţă de plaiurile natale. 4 puncte Strofa a treia exprimă ataşamentul total al eului liric faţă de plaiurile natale.10 rânduri. rămas în paza pridvorului străbun. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semnul continut în titlu. faţă de peisajul sublim care i-a fermecat copilaria. ci de a-i diminua dimensiunea şi. Opoziţia dintre pronumele nehotărât altora şi pronumele personal eu sugerează două opţiuni de viaţă: a celor care visează să străbată globul terestru ca o minge şi să cucerească lumea. Comentează. importanţa. în relaţie cu textul poeziei. 4 puncte Intre primul element de paratextualitate şi discursul liric . Acesta este realizat pe baza substantivului comun . Alegerea este motivată de farmecul hipnotic al peisajului: livezile de prun şi muntele Negoiu.datorită sentimentelor evidenţiate. ci de a-i diminua dimensiunea şi. 9. ale ţinutului întreg. Prezintă semnificaţia titlului. implicit. Adică al figurior de sens. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. rămas în paza pridvorului străbun. 8. care îşi înalţă vârful spre cer.

cu sentimentul mărturisit: Mi-am ctitorit viaţa pe dealurile toamnei.de-acum”.pacea nopţii”..alb suman”. Mânăstirea Argeşului. . semnificatul şi semnificantul . Pe aceleaşi plaiuri pe care s-a ridicat biserica. Astfel la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopelor : .. el dorin cuvintele să sune aşa cum doreşte .pe” . eul liric visează la recuperarea timpului mitic. ambele paliere având ca scop potenţarea în plan estetic muzical a ideilor conţinute. adică al figurilor de construcţie sunt uşor identificabile inversiunile : .amintirea ca o castană coaptă”..înfloriră teii”.neaua lunii”. discursul liric integrat celor 5 catrene construind imaginea spaţiului arhaic românesc ..mi-am”. sensul denotativ şi cel conotatiy. Imaginarul poetic ce coroborează astfel semnul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de ornare Verbis de o delicateţe deosebită . Titlul Ctitorii are calitatea de a sintetiza. . Aceasta are o somptuozitate deosebită şi un timbru specific de freamăt rural...cu-nfiorare” şi a sinerezelor : .globul terestru”. . . Rimele îmbrăţişate sunt feminine şi produc o edulcorare a tonului final..unde -n”. .. această condiţie fiind îndeplinită de versificaţia poeziei.anofora” lexemelor : . . comparaţiilor : .şopoteşte valea” şi metaforelor : . ca Negru Vodă”. personificarea : .alb Negoiu”. Folosirea substantivului din titlu la numărul plural semnifică întâlnirea a două ctitorii: a meşterului Manole şi a destinului eului liric.când” şi . adică al figurilor de sens .copilăria mea . Astfel versul susţine prin muzicalitatea lui interioară de avânt . .. .ctitorii”desemnând tradiţiile românesti . răspunsul la fiecare dintre următoarele .acolo-n”..Întregul univers ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată în titlu.castana coaptă”. .... însăşi mişcarea sentimentului care izbusneşte cu tărie . fixat invarial într-o schemă neobişnuită de ritmuri : un corimabic şi un troheu.m Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost deplin dacă poetul nu ar fi ştiut să acorde sensul cu forma . arianta 078 78 Scrie. La nivelul metasememelor.... evoluează cu febrilitate spre împlinire şi se relaxează prin proiecţia spaţiului arhaic în voluptatea amintirilor. se observă transferuri semantice ale epitetelor : . 9.. specifică acestui poet tradiţionalist la toate nivelurile textului. La nivelul mettaxelor. în raport cu conţinutul. pe foaia de examen.alb suman ”. care amintesc celebra ctitorie a lui Negru-Vodă. impresia fiind produsă de construcţia lungă a versului de 13 silabe... În prima strofă a poeziei apar două referinţe legendare. al cărui sunet se stinge brusc .. de precipitare spre stingere.. .

cu privire la textul de mai jos: Pe bancă. Câmpia e albastră şi-n zare norii ard. o clipă… Un taur muge. pornind aiurea. Că ai cuprins Florica*…Dar n-ai zărit. Vrrr… timpu-n zbor. Şi peste drumul mare: zăvoiul. Cratima separă grafic conjuncţia de forma neaccentuată a pronumelui personal (marcând căderea unei litere) şi reduce. 2. Florica e acolo. s. adică al figurilor de grafie. 3. Scrie două enunţuri în care substantivul toamnă să aibă sens conotativ.cu casă. fiind astfel întreţinute măsura şi ritmul versului. parc. 2 puncte Ea este încă vie în sufletul şi inima mea. Explică rolul cratimei în structura „s-o vezi”. 2. sub castanul din vie.deodată rupând tăcerea toamnei. Enunţ cu omonimul cuvântului vie: Materia vie mai are încă multe enigme pentru biologi. .. Şi crezi.f. numărul de silabe . N-ai auzit.modalitate prin care se conservă ritmul şi măsura versului. ia seamă. puţul cu lanţ şi roată ţipă. Şi vrrr…un zbor de vrăbii zbucneşte dintr-un gard… Te-apleci mirat. pe care cutremurat l-ascult. propriu – numele moşiei familiei Brătianu 1. livezi. s-o vezi” marcând elidarea vocalei “ă”impunând astfel rostirea împreună într-un tempo rapid. în pronunţare. rănit de-un dor târziu.cerinţe. Înserează. cratima din structura . Sclipeşte Râul Doamnei înspre apus. 2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor . ce venit-ai priveliştea s-o vezi. Străine. te aşază. (Ion Pillat. a unei morfemului de conjunctiv şi a pronumelui personal. Alcătuieşte un enunţ în care să foloseşti omonimul cuvântului vie din textul dat. Trecutul meu ce arde sclipind în Râul Doamnei. Rezultatul la nivel stilistic este realizarea unei sincope şi necesitatea ei se explică şi din motive prozodice. Pe-albastra depărtare a luncii de demult. străine. Străinul) •Florica. 1. pe-amurg ca pe o ramă Ce-ar străluci din umbra muzeului pustiu.

4.respectiv.10 rânduri. 4 puncte Poezia .. (sens conotativ) 4. toamna” are sens denotativ este : .. în 6 . Substantivul în cazul vocativ.. iar cel cu sens conotativ este :.”.cu casă. cu iz arhaic..” Ce potenţează tabloul naturii copleşite de venirea . Imagine auditiva: Şi vrrr. dar refuza să accepte adevărul. însă versurile îndrumă gândul spre o taină a misterului . precum şi folosirea formei inverse a verbului dau limbajului poetic o nuanţă protocolara..În sufletul ei parcă se aşterne toamna.. 7. denotativ.. această senzaţie este intensificată o dată cu căderea nopţii . Explică semnificaţia unei figuri de stil prezente în prima strofă a poeziei.. Transcrie două versuri care să conţină o imagine vizuală. strofa a treia şi a patra.... 6. Imagine vizuală: Pe bancă. invitat să admire peisajul feeric descris în strofele următoare. Precizează rolul expresiv al utilizării interjecţiei vrrr în poezie.Toamna este anotimpul preferat al poetului.Te-apleci mirat. străine pe-amurg ca pe o ramă / Ce-ar străluci din umbra muzeului pustiu. sub castanul din vie. sunetul produs de zborul slolului de vrăbii. 6.” 3.livezi” ce subliniază ideea de bogăţie. parc. imitativ. una auditivă.un taur muge”. fiind asociată sonorităţii timpului care zboară. 4 puncte O structură care conţine o imagine vizuală este: « Câmpia e albastră ».un zbor de vrăbii zbucneşte dintr-un gard. Comentează. Invocaţia din versul Străine. o signaletică deosebită având enumeraţia . (sens denotativ) Intrase de câţiva ani în toamna vieţii. 5. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. În prima situaţie este folosită pentru a reda. 4 puncte Strofa a treia a poeziei se evidenţiază printr-o oarecare simplitate.” prezentă în ultimul vers al poeziei are rolul de a intensifica senzaţia de solitudine pe care toamna o adduce. dar în versul final primeşte sens figurat. 2 puncte Un enunţ în care substantivul toamna .Străinul” se caracterizează prin expresivitatea limbajului şi prin redundenţa stilistică. potenţând acustic freamatul frunzelor căzătoare. ce venit-ai priveliştea s-o vezi se adresează direct celui care poposeşte sub castanul din vie. Septembrie este cea mai frumoasă lună de toamnă. fiind coroborată prin lexemul ..Florica e acolo .vrrr. respectiv. Interjecţia onomatopeică vrrr produce efecte sonore foarte sugestive. te aşază. respectiv una auditivă: .străinul” . imagine realizată printr-o conexiune de figuri de stil imagini artistice :. 4 puncte Interjecţia . 5. frumos şi contribuie la realizarea unei structuri cursive a versului citat.

devin oglindă a timpului care parcă s-a materializat. versificaţia este una canonică: poezia este organizată în catrene. o atitudine de recuperare şi de vaşlorificare a acesteia. care se confundă cu leaganul lumii. 7. prin referire la două caracteristici prezente în text. lunca şi Râul Doamnei. parcă. ce-ar străluci din umbra muzeului pustiu”.toamnei . ce conferă măcar iluzia unei seninătăţi comtemplative . care este perceput ca un timp sacru. . 4 puncte Implicând o anumită raportare la tradiţie . timpul. total diferit de prezentul profan. valenţe benefice . regăsirea trecutului ca regăsire de sine. Privitorul străin -posibilă ipostază a cititorului. dar aceasta eludează factorul cel mai important. aureola paradiziacă a priveliştilor autohtone etc.. 8. Adresarea directă cu apelativul străine accentuează distanţa între cunoaşterea pe care o are cel care aparţine cu adevarat locului şi cel care îl contemplă fugar şi mirat.. trepidant şi alienant. demonia timpului modern . Motivează încadrarea poeziei în tradiţionalism. Scriitorii tradiţionalişti au căutat să cuprindă în operele lor particularităţile sufletului national prin valorificarea miturilor autohtone. are rimă şi măsură constantă. redată prin interjecţia cu efecte vibrante. ci mai curând se vor regăsi în albia unui trecut cu conotaţii purificatoare . O primă modalitate de evidenţiere a acestei estetici vizează respingerea cotitianului citadin şi retragerea în spaţii compensatoare . Sub efectul dorului târziu. simţurile se exacerbează.. peisajul de la Florica i se dezvaluie privitorului numai în dimenshinea imaginii. Strofa a treia debutează cu o imagine poetică de mare forţă sugestivă. dar şi a eului poetic înstrăinat de locurile copilăriei .este avertizat că are o percepţie livrescă şi că este iluzorie credinţa că a cuprins frumuseţea plaiurilor evocate. Constantele peisajului. Poezia se înscrie în lirica tradiţionalistă prin temă şi prin motive: starea de nostalgie faţă de trecut. dorul de cercul de vrajă al meleagurilor străbunilor. De asemenea. O altă modalitate de evidenţiere a esteticii tradiţionaliste textura stilistică ce nu agresează mintea cititorului . Asemenea tabloului dintr-un muzeu. 8. fascinaţia pentru meleagurile copilariei. a situaţiilor şi credintelor străvechi . nerecurgând la inovaţii în domeniul sintaxei poetice ori al morfologiei imaginilor . Poetul Ion Pillat se integrează cu succes acestei ideologii estetice interbelice. căruia i se consacră ultima strofă a poeziei.dor târziu”. la tiparele eterne ale existenţei petrecute în consonanţă cu pământul. astfel încât auzul acutizat al eului poetic percepe sonor trecerea timpului.Trecutul meu ce arde slipind în Râul doamnei”. tradiţionalismul va integra opere ai căror poeţi vor investi tradiţia cu un semn pozitiv . în care melancolia îşi face apariţia susţinută de un . întoarcerea la origini. ce exorcizează .

Muzicalitatea versului. de atmosferă. Sugestia este una dintre caracteristicile limbajului poetic al textului.pe banca .9. adică al tropilor. Lirismul rafinat. . metaforele care nu numai că înfrumuseţează limbajul poetic. este expresivitatea . 4 puncte Una din caracteristicile limbajului poetic .înserează”.. foşnitor. astefel că un rol important în opera lui Ion Pillat îl au la nivelul metasememelor .trecutul meu ce arde” iar pe baza figurilor de stil se conturează iamginile vizuale . Dar umbrele ostroavelor de plaur Albastrul cenuşiu îl împânzesc.. verde. Sau cai tătari. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. meditativ. păpurişul Se-ndoaie-n vântul serii. curgerea melodioasă a silabelor apropie textul de maniera simbolistă..ţipă”.. sfâşietor de trist scâncind. sub castanul din vie”. 9. întărite şi de muzicalitatea deosebită a versurilor realizată la nivelul metagrafelor şi metaplasmelor . aceasta se conturează cu ajutorul tuturor figurilor de stil prezente în poezie . Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (expresivitate. ambiguitate. Amurgu-mbracă delta toată-n aur Cu turla unui sat lipovenesc. care activează la nivel performant funcţia poetică. cu privire la textul de mai jos: Cât vezi cu ochiul. nechează pe un grind. dând roată fără frică. . Un cocor Cu aripa deschisă se ridică Din stuf. creează o stare de melancolie profundă. Vaporul taie noaptea şoptitoare . sugestie). prezentă în textul dat. dar îi şi conferă profunzime.. Sălbăticiţi. adică al figurilor de sunet şi de grafie . astfel încât spaţiul devine o stare de spirit. pe foaia de examen.. Expresivitatea este realizată şi la nivelul metasememelor prin prezenţa unor personificări : .puţul. de înfiorare la sentimentul trecerii timpului şi al pierderii paradisului originar. Imaginarul poetic este conturat în imagini cu mare putere de evocare. Din când în când şi-arată luminişul Un ochi de apă moartă. 079 79 Scrie.

se evidenţiază aici tema naturii. pentru că ştia că urma să spună o prostie. în tempo rapid a două foste vocale vocale aflate în hiat. sfâşietor. fiind întreţinută astfel măsura şi ritmul versului. cocorul.Şi valul ce se-ntunecă-ntruna. fixat invariabil într- . cratima marcând elidarea vocalei închise . 4.Amurg în deltă” are o somptuozitate deosebită . adică al figurilor de grafie .(a defrişa) Nu s-a aşezat bine pe masa de operaţie . de a înlocui litera î. De aur vânăt cum e pruna.dureros. plângând. de a semnala pronunţarea legată a celor două cuvinte şi de a păstra măsura versului. impresionant. 2 puncte Sinonimele cuvintelor trist şi scâncind sunt : supărat şi plângând . că l-a şi tăiat. Precizează rolul cratimei în structura „amurgu-mbracă”. (Ion Pillat.î” impunând astfel rostirea împreună . Scrie câte un sinonim contextual pentru cuvintele trist şi scâncind. Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sincope şi necesitatea ei se explică şi din considerente prozodice .amurgu-mbracă” la nivelul metagrafelor. 2.gemând. Cratima are rolul de a separa două părţi de vorbire diferite. un rol important având construcţia lungă a versului de 10 – 11 silabe.. 4. tânguindu-se. amurgul. valul etc.. Când cele cinci coline cresc în zare. 5. 1. 2 puncte Poetul operează în cadrul structurii . Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. I-a tăiat repede vorba. Teme şi motive identificabile în text: natura. ( a opera) 3. 4 puncte Dintre temele ţi motivele cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet . 2. iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul cocorului şi motivul vaporului. Exemple care evidenţiază polisemantismul verbului a tăia: Bunica a tăiat patru felii de tort şi le-a împărţit nepoţilor. Precizează rima şi măsura versurilor în a două strofă a poeziei. scâncind . Amurg în deltă) 1. Alcătuieşte două enunţuri prin care să evidenţiezi polisemantismul verbului a tăia. 2 puncte Este interzis să tăiem pădurile. 3..Sinonime pentru cuvintele: trist . 4 puncte Poezia . respectiv ritmul poeziei. delta.

4 puncte Ultima strofă a poeziei se evidenţiază parcă prin simplitate . În acest context. părăsit. Poetul prezintă atmosfera din mijlocul naturii. Perspectiva se modifică. 6.Rima este încrucişată. care sugerează nu numai culoarea şi strălucirea. personificarea : .cele cinci colinde cresc în zare” imaginile vizuale . a vaporului care spintecă valurile tot mai întunecate. Cromatica produce efecte stranii... înaintând în întuneric. metafora care închide strofa creează paralelismul între privirea eului liric (care vede în peisaj semnele morţii) şi însuşi ochiul naturii. metafora ochi de apă moartă este relevantă. Comentează. Explică semnificaţia unei figuri de stil prezente în prima strofă a poeziei. care se reflectă pe sine ca moartă. prin ataşarea adjectivului vânăt (în comparaţia cum e pruna) la substantivul aur. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.. situată în relaţie de simetrie cu motivul ochiului din primul vers. peisajul fiind pictat doar în nuanţe închise. Tabloul se deschide cu o imagine dinamică. în primul rând pentru constituirea nivelului imagistic.cele cinci colinde cresc în zare” şi cele auditive . 6. Comparaţia ..Un cocor . însă conexiunea dintre imaginile vizuale . înfrumusetându-le. Efectul stilistic este îmbogăţit prin sinecdoca valul se-ntunecă. iar măsura versurilor este de 11 silabe la versurile impare şi de 10 silabe la versurile pare. simţindu-se parcă odată cu aceasta . dar şi tristeţe. pe care biata făptură o afişează . în faţa cititorului. În al doilea rând. o catifelare a tonului final.. în 6 . doi dactili şi un troheu. ultima sugerează prezenţa omului în peisaj şi punctul său de observare a spectacolului crepuscular pe care îl oferă delta. adică al figurilor de sens. sfâşietor de trist scâncind”subliniează astfel intensitatea stării de tristeţe . parcă disperarea.Când cele cinci coline cresc în zare. Prima strofă se construieşte pe o evidentă poetică a privirii. / De aur vânăt cum e pruna” ajută la intensificarea ideii de solitudine .10 rânduri. 7... Spre deosebire de strofele anterioare. ca un strigăt de ajutor la adresa naturii..noaptea şoptitoare” dând versurilor o nuanţă de complexitate . În atmosfera generală. vaporul pare că taie chiar noaptea. ci şi . în care singularul este folosit în locul pluralului pentru a sugera unitatea ansamblului. Noaptzea aduce cu ea linişte şi pace . ultima strofă. aparând gradat cele cinci coline care cresc în zare. 5. 4 puncte Poetul operează în prima strofă a poeziei la nivelul metasememelor .o schemă neobişnuită de ritmuri : un coriamb. 7. Rimele încrucişate sunt feminine şi produc o edulcorare.

. Sensurile figurate ale cuvintelor. prin trăsăturile speciei căreia îi aparţine. în relaţie cu textul poeziei. pe foaia de examen. 8. metafore : . metamorfozând elementele realului . Prezintă semnificaţia titlului. Titlul. ca şi amprenta unică a subiectivităţii privitorului. Modul de expunere dominant este descrierea.mise en abime” . în ceasul cu nisip Ce curge lin şi sec aceeaşi oră. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. beneficiind de elemente ce definesc în mod special acest tip de creaţie literară. Atitudinea eului este de implicare totală.ochi de apă moartă”. cu privire la textul de mai jos: În sticlă nu-i. Prin intermediul descrierii. 4 puncte Poetul.. transpusă printr-un limbaj artistic bogat în figuri de stil . fiind expresia şi mărturisirea directă a sentimentului de admiraţie . sugestie. aceste lexeme anticipând tema poeziei şi anume cea a naturii. 80 Scrie.amurgumbracă delta”. ambiguitate. la foc de sobă. prezenţa figurilor de stil şi muzicalitatea evidenţiază expresivitatea textului..în” .. Nu-i în apus şi nici în auroră.conferă acestei opere statutul de poezie lirică. Şi urma-i pe pământ nu are chip. eul liric exprimă în mod direct sentimente ca admiraţia şi melancolia. întregul conţinut semantic al poeziei fiind irizat de semul conţinut în titlu. fixează coordonata temporală (amurg) şi coordonata spaţială (în deltă). Acesta este realizat pe baza a două substantive .bogăţia. pastelul.amurg” şi . prezentă în textul dat. vaporul taie noaptea”. care conturează imagini vizuale şi auditive. Starea de spirit a eului liric transpare în fiecare vers. 9. tipic unui pastel.delta” precedat de prepoziţia . Poezia surprinde lăsarea serii peste spaţiul predominant acvatic şi mişcările neliniştitoare ale vieţuitoarelor de pe grinduri şi de pe ostroave. 8. personificări : . Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. 9. . Cum pasu-i apăsat îşi face drum .. vorbind în numele lui .. Poezia Amurg în deltă evidenţiază expresivitatea limbajului artistic. exprimând ideile şi sentimentele sale . Dar îl aud târziu. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric se stabileşte un raport de . reflexivitate). pentru a sugera stări de suflet în imagini plastice ..

2. Mijloace de îmbogăţire a vocabularului: recheamă . Toţi anii mei cu clipa lor învie Dintotdeauna.derivare cu prefix. 2 puncte Poetul opereazã în cadrul primei strofe la nivelul metagrafelor. 2 puncte Douã mijloace diferite de îmbogãţire a vocabularului prezente în strofa a treia sunt: derivarea .. Cea de a doua virgulã din structura .. din prima strofă. Transcrie. (Ion Pillat. 2.dintotdeauna”. fără ieri şi azi.ce-a fost şi o sã fie”. 4 puncte Negaţiile din prima strofã: . 3.. virgula din structurã . 3..În sticlã nu-i.. dintotdeauna -compunere. În primul vers.adverbul . se remarcă elipsa verbului predicativ./Şi umbra-i pe pãmânt nu are chip” are rolul de a despãrţi elementele unei enumeraţii şi necesitatea ambelor semne de punctuaţie se explicã şi din considerente prozodice. în ceasul cu nisip” impunând astfel o pauzã între douã propoziţii.…Nu-i în apus şi nici .. Virgulele coordonează propoziţii de acelaşi tip (principale). Şi în oglindă stă un alt obraz. adicã al figurilor de grafie. pe baza strofei a treia a textului.cuvântul . Timpul) 1.Nu-i în apus şi nici în aurorã” şi .recheamã” derivat din verbul . două structuri/ fragmente de vers care exprimă o relaţie de antonimie. Sub aspect stilistic. prin sudare. 1. toţi — schimbarea valorii gramaticale (conversiune).Venind din ţara umbrelor şi cum În inimă îmi bate ca-ntr-o tobă. Construcţii care exprimă o relaţie de antonimie: a fost şi o să fie... Precizează rolul stilistic al negaţiilor din prima strofă. 4. 2 puncte Douã construcţii din text ce exprimã o relaţie de antonimie sunt: .. virgulele apar între termenii unei enumeraţii. Recheamă tot ce-a fost şi o să fie. două mijloace interne de îmbogăţire a vocabularului. .-re” şi compunerea prin aglutinare . Exemplifică.. Precizează rolul virgulelor din prima strofă a textului. fiind întreţinutã astfel mãsurã şi ritmul versului. apus şi auroră. Simt mâna-i cum m-atinge ca o moarte. Îngălbenind ca fila dintr-o carte.Nu-i în apus şi nici în aurorã.a chema” şi prefixul .În sticlã nu-i…”.

. 4 puncte Dintre temele şi motivele tradiţionaliste cu o ocurenţã deosebitã în opera acestui poet... Teme şi motive identificabile în poezie: timpul.. Prezenţa eului liric se evidenţiază prin: verbe la persoana întâi. în relaţie cu textul poeziei.. .. se evidenţiazã aici tema timpului. ceasul. 7. asemenea atingerii unei mâini. pronume personale la persoana întâi.. 4 puncte Prezenţa eului artistic. al focului.mei”.simt”. negaţiile reliefează dificultatea de a identifica elementul căutat cu insistenţă: timpul. eul liric fiind acordat pentru intimitate. Prezintă semnificaţia unei comparaţii identificate în ultima strofă. iar prezenţa sa spiritualã în conştiinţa muritorilor. poetul opereazã la nivelul metasemelor prin comparaţia . 4 puncte . Explică semnificaţia titlului...aurorã” şi inserarea la nivelul metasememelor a metaforei . simt). 4. acesta devenind astfel elementul ce preschimbã şi modeleazã fiinţa umanã de-a lungul existenţei sale atât fizic cât şi psihic.. Negaţiile repetate insistent în prima strofă a poeziei au rolul de a trezi interesul cititorului.obraz. numarul singular (îmi . numărul singular (aud.. încât este perceputa fizic.) adjective posesive (mei). 6. 5. m.tempus irreparabilis fugit”. . alãturarea antiteticã . 4 puncte În ultima strofã.în aurorã”. al umbrei./Îngãlbenind ca fila dintr-o carte” .aud”. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 7.urma-i. Toate acestea demonstreazã lirismul subiectiv. 5.. .îmi bate”. iar un motiv literar în aceeaşi descendenţã ideologicã este motivul clepsidrei şi al oglinzii. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 6. asemeni unei pagini de carte pe care scurgerea clipelor o erodeazã. întrucât subiectul propoziţiilor nu este precizat Totodată.. instanţã definitorie a comunicãrii poetice se realizeazã în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal pronominal al persoanei I : . . Trecerea timpului apropie fiinţa de moarte şi această realitate este atât de acută.…urma-i pe pãmânt nu are chip” au rolul de a construi imaginea conceptului abstract al timpului prin reliefarea a ceea ce nu este acesta. oglinda etc.. Comparaţia: m-atinge ca o moarte surprinde aspectul cel mai grav al temei poetice... potenţând astfel ideea trecerii ireversibile a timpului .nu are chip” reliefeazã absenţa fizicã a timpului vãzut ca entitate.m-atinge” vocabule ce fac ca vocea poetului sã rãsune scandatã fãrã intermediar.apus” . . 8. pasul..

specificã acestui poet tradiţionalist la toate nivelurile textului. personificãrilor “pasu-i îşi face drum/ Venind” . de aceea sunt negate.. “pasu-i”.. iniţial. “ca-ntro”. “urma-i”. inversiunea “În inimã îmi bate ca-ntr-o tobã” şi enumeraţia “În sticlã nu-i. Aceasta are o somptuozitate deosebitã şi un timbru specific al cãrui sunet se stinge brusc. Imaginarul poetic ce coroboreazã astfel semnul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de “ornare verbis” de o delicateţe deosebitã. versul lui Ion Pillat susţine prin muzicalitatea lui interioarã de avânt. adicã al figurilor de sens. iar ultimele douã tertine construind imaginea timpului individual. adicã al figurilor de gândire. pe care nu îl mai ...nu are chip”.. la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiazã prezenţa sincopelor: “nu-i”. evolueazã cu febrilitate spre împlinire şi se relaxeazã prin proiecţia temei timpului în voluptatea existenţei umane. 23 din strofa a treia şi a patra. mãsurabil şi ireversibil. adicã al figurilor de construcţie sintacticã sunt uşor identificabile ingambamentul raportat la versurile 12 din prima strofã. Astfel creat. Asfel. La nivelul metasememelor. parte infimã a celui universal şi care este limitat. Acesta este realizat pe baza unui substantiv comun.”.Între primul element de paratextualitate şi discursul liric se stabileşte un raport de “mise en abime”. Întreg universul ideatic poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţatã de titlu. Timpul este o realitate imperceptibila vizual. obiectiv. al tropilor se observã transferuri semantice ale epitetelor metaforice. fixat invariabil întro schemã de ritm iambic. articulat: “timpul” desemnând o coordonata fizicã. “curge lin şi sec”. el fãcând cuvintele sã sune aşa cum el doreşte. iar la nivelul metalogismelor. însãşi mişcarea sentimentului care izbucneşte cu tãrie. 8. comparaţiilor “În inimã îmi bate ca-ntr-o tobã”. lasând amprente adânci pe chip şi transformări care înstrăinează fiinţa de propriul chip. “îngãlbenind ca fila dintr-o carte”. aceastã condiţie fiind îndeplinitã de versificaţia poeziei. semnificantul cu semnificatul. “recheamã tot ce-a fost. impresia fiind produsã de construcţia lungã a versului de 10-11 silabe. La nivelul metataxelor. “ţara umbrelor”. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semnul conţinut titlu. “mân-i m-atinge ca o moarte”. “urmai.se valideazã prezenţa antitezei “nu-i în apus şi nici în aurorã” şi “ce-a fost sã fie”. 34 din a doua strofã. metaforelor “ceasul cu nisip”. Rimele îmbrãţişate sunt feminine şi produc o senzaţie de melancolie a tonului final. diversele locuri în care s-ar putea afla.. “mana-i”. “mâna-i m-atinge”. Perceperea timpului se realizeaza auditiv şi se produce în plan sufletesc. Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost deplin dacã poetul nu ar fi ştiut sã acorde sensul cu forma. “dintr-o”./ Nu-i în apus şi nici în aurorã”. “pasu-i apãsat”. “m-atinge”. de precipitare spre stingere. discursul liric integrat celor 4 strofe: primele douã fiind catrene..

. esenţa umană ce transcende moartea. 4 puncte După cum reiese încă din titlu. După cum reiese încă din titlu. acesta vine din . totuşi. . identificată în textul dat. ceasul.moartea.recunoaşte în oglindă. 081 ALTA ÎNTREBARE Motiveazã.moartea. Percepţia timpului se realizează. se volatilizează într-un cosmos etern. Astfel. 9. însă. În strofa a treia. acesta vine din .. Astfel. nu i se dezvaluie timpul.ţara umbrelor" şi se insinueaza în suflet. eul liric accentuează caracterul nelumesc al timpului. eul liric accentuează caracterul nelumesc al timpului. Comentează. esenţa umană ce transcende moartea. prin evidenţierea a douã trãsãturi . ideea/ o idee poetică centrală. sonetul se constituie ca o meditaţie profundă asupra timpului şi a mortii. şi nici în succesiunea zi-noapte. sonetul se constituie ca o meditaţie profundă asupra timpului şi a mortii. În strofa a treia. Percepţia timpului se realizează. şi nici în succesiunea zi-noapte. se volatilizează într-un cosmos etern. Prima strofă sugerează căutarile eului liric căruia.ţara umbrelor" şi se insinueaza în suflet. Acesta nu se regăseşte în lumea fizică: nici în însuşi simbolul său. Titlul Timpul fixează tema textului şi dă indicii referitoare la specia literară: meditaţia. strofa a doua introduce o nouă temă centrală . la nivelul conştiintei (lirice). la nivelul conştiintei (lirice). Prima strofă sugerează căutarile eului liric căruia.fără ieri şi azi". Astfel.. tema centrală a sonetului este timpul. în 6 – 10 rânduri. prin faptul că acesta nu se supune succesiunii naturale a lucrurilor: sufletul.fără ieri şi azi". însă. Ultimul terţet readuce meditaţia în planul realităţii dureroase în care timpul îşi lasă urmele asupra trupului uman. 9. totuşi. Acesta nu se regăseşte în lumea fizică: nici în însuşi simbolul său. tema centrală a sonetului este timpul. ceasul. caracterul său ininteligibil şi urmele profunde pe care acesta le lasă asupra lumii. Ultimul terţet readuce meditaţia în planul realităţii dureroase în care timpul îşi lasă urmele asupra trupului uman. prin faptul că acesta nu se supune succesiunii naturale a lucrurilor: sufletul. caracterul său ininteligibil şi urmele profunde pe care acesta le lasă asupra lumii.greu separabilă de cea a timpului . strofa a doua introduce o nouă temă centrală . .greu separabilă de cea a timpului . nu i se dezvaluie timpul.. asupra a ceea ce ne e dezvăluit din marele mister şi asupra cripticului de dincolo de acesta. Astfel. asupra a ceea ce ne e dezvăluit din marele mister şi asupra cripticului de dincolo de acesta.

. cu ajutorul eului liric. rima îmbrãţişatã..” . Este uşor de sesizat cã poezia lui Ion Pillat este un tablou pictat în imagini versificate melodios. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. ritmul iambic. “Recheamã tot ce-a fost. descrierea subiectivã este specificã lirismului prin abundenţa mijloacelor de ilustrare a muzicalitãţii şi a expresivitãţii. “pasu-i apãsat”. ce adorm pe aşternutul mărei ud..existente în text. vorbind în numele lui. în sus şi-n jos. atitudinea eului este de implicare totalã. metamorfozând elementele realului. când dintre munţii solitari. Şi dorm adânc. la Polul Sud. “ţara umbrelor”. cu paşii rari. cu ochi de foc. Când dintre munţii solitari îngălbeneşte luna plină. fiind expresia şi mãrturisirea directã a sentimentului de admiraţie. “mâna-i mã atinge ca o moarte”. a sentimentelor de melancolie în faţa trecerii timpului. motorii:”Simt mâna-i cum m-atinge”. Vărsând pe albul dezolat o cadaverică lumină. În al doilea rând. Apartenenţa textului la genul liric este ilustratã în primul rând prin transmiterea directã. . ca principalã modalitate de expunere. la Polul Nord. faptul cã poezia citatã ilustreazã conceptul poezie liricã. Poetul. Poezia aparţine genului liric prin folosirea elementelor de versificaţie. la Polul Sud. transpusã printr-un limbaj artistic bogat în figuri de stil. şi dorm mereu nemărginirile polare. se-ntind câmpii nemărginite. Iar din prăpăstiile-adânci se-aude-o stranie vibrare. Câmpii de gheaţă. “urma-i. Se văd ieşind ai mărei urşi. cu privire la textul de mai jos: La Polul Nord.nu are chip”. beneficiind de elemente ce definesc în mod special acest tip de creaţie literarã. sub stele vecinic adormite. “îngãlbenind ca fila dintr-o carte”. personificãri: “pasu-i îşi face drum/ Venind” . Cu munţi înalţi. În lung şi-n larg. comparaţii: “În inimã îmi bate ca-ntr-o tobã”. “pasu-apãsat”. pe foaia de examen. acestea construind deosebire imagini artistice : vizuale “la foc de sobã”. conferã acestei opere statutul de poezie liricã. Când dintre văile adânci. mãsura de 10-11 silabe. 81 Scrie. precum şi prin folosirea descrierii. metafore : “ceasul cu nisip”. cu văi adânci. Astfel.. pentru a sugera stãri de suflet în imagini de plastice. epitete: “curge lin şi sec”. exprimând ideile şi sentimentele sale. “mâna-i mã atinge”. “În oglindã stã un alt obraz” şi auditive “Îl aud târziu”.

Săvescu. 1. fãrã niciun rol în povestire. prezenţa descrierii în textul dat. Motivează. 2. 4. “a vorbi între patru ochi”. Precizează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor nemărginite şi solitari. Jean Ricardou. 4. Chiar în secolul douãzeci. Câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: nemărginite nesfârşite. Substantivul paşii este scris cu doi i pentru că primul este desinenţa de plural. înduioşaţi. creând o atmosferă stranie a singurătăţii şi a lipsei de viaţă. Explică ortografierea cu doi „i” a substantivului paşii.Şi urşii albi. într-un oftat adânc şi greu. 4 puncte Multã vreme descrierea a fost consideratã o “ancilla narrationis”. 3. spunea cã ea este o “maşinã de . La Polul Nord) 1. 2. 5. Expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul ochi: ochi şi urechi. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua. Epitetul cadaverică (lumină) semnifică albul zăpezii sub lumina lunii. cadavericã luminã” ultimele fãcând parte din câmpul semantic al morţii şi depresiei şi amplificând senzaţia de apãsare a peisajului. Integrate acestei comparaţii se gãsesc epitetul ornant: “luna plinã” şi personificator:”albul dezolat”. solitari — singuratici. a vedea cu ochi buni/răi. 2 puncte Douã expresii/locuţiuni ce conţin cuvântul “ochi” sunt: “a fi ochi şi urechi”. 2 puncte Un sinonim contextual al cuvintelor: “nemãrginite” şi “solitari” este: “nesfârşite” şi “izolaţi”.. 2 puncte Motivul ortografierii cu doi de “i” a substantivului “paşii” se explicã prin faptul cã primul “i” reprezintã forma de plural a cuvântului “pas” iar cel de al doliea “i” este folosit pentru articularea substantivului./Vãrsând pe albul dezolat o cadavericã de luminã” ce puncteazã aspectul sumbru al peisajului îngheţat în care însãşi lumina lunii pare artificialã.. o simplã rupere de ritm. în “Le Nouveau roman”. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul ochi. Se-ntind pe labe de sidef şi dorm adânc şi dorm mereu! (Iuliu C. prin evidenţierea a două trăsături. 4 puncte În cadrul celei de a doua strofe poetul opereazã la nivelul metasememelor prin personificarea “luna. iar al doilea este articolul hotărât i 3.

totdeauna supusã.adormite”. “câmpii de gheaţã”. munţi înalţi.. într-un oftat adânc şi greu/” . dominată de o stranie vibrare. una decorativã şi una simbolicã. sclavã totdeauna necesarã. înduioşaţi. “aşternutul [marei] ud”. De asemenea. vâi adânci. în primul rând. auditive “Iar din prãpãstiile-adânci se-aude o stranie vibrare. / Şi urşii albi.Descrierea din textul dat are rolul de a contura decorul specific lumii polare.. în capitolul “Frontiere ale povestirii” din volumul “Figuri”. descrierea înfãţişeazã spaţiul arid şi rece al deşerturilor de gheaţã realizatã prin puterea de sugestie a cuvântului. compus din câmpii nemărginite de gheaţă. luna . în sus şi-n jos.la Polul Nord. “vãi adânci”. inversiunile “stranie vibrare”. cu numeroase înşiruiri cu rol explicativ sau contrastant: În lung şi-n larg. urşi .împotmolit povestirea”. şi dorm mereu nemãrginirile polare”. Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conţin imagini auditive. “Se vãd ieşind ai marei urşi”. Aceste părţi de vorbire au cea mai puternică forţă de evocare şi contribuie la constituirea decorului lumii polare. “cadavericã luminã”. de abundenţa substantivelor şi a adjectivelor. cu vãi adânci”./Şi urşii albi. ornante “munţi înalţi”. procedee artistice precum metafora “ochi de foc”. de somnul adânc al urşilor albi. Prezenţa descrierii în acest text este atestată. înduioşaţi. afirmând cã “descrierea este în mod natural ancilla narrationis. metaforice “dorm adânc”. panoramice “Şi dorm adânc.. Parţial. G.în planul cosmic. sunt utlizate diferite figuri de stil pentru a sugera contemplarea frumosului artistic. descrierea contribuie şi la sugerarea atmosferei care învăluie acest peisaj. aceasta reprezentând o altã trãsãturã a descrierii. “labe de sidef”. Genette are meritul de a fi delimitat. “stele. “cu munţi înalţi. “Când dintre munţii solitari îngãlbeneşte luna plinã”. “Şi urşii albi. înduioşaţi”. într-un oftat adânc şi . douã funcţii diegetice ale descrierii. În al doilea rând. 6. statice “se-ntind câmpii nemãrginite”. hipotipoza “oftat adânc şi greu”. Gerard Genette e de aceeaşi pãrere. epitetele: hiperbolice “câmpii nemãrginite”. Descrierea de naturã are elemente romantice şi în acelaşi timp moderne. De asemenea. “marei urşi”. “stranie vibrare”. “vecinic adormite”..în planul terestru . personificãrile “munţii solitari”. În textul dat. la Polul Sud etc.şi stele. 4 puncte Douã versuri care conţin imagini auditive sunt: “Iar din prãpãstiile-adânci se-aude o stranie vibraţie. “cadavericã luminã”. Combinarea imaginilor cu figurile de stil sugereazã prezenţa tehnicii mozaicului. prin semnificaţiile relevate de funcţia simbolicã. niciodatã emancipatã” şi cã nicio operã nu va transforma povestirea într-un auxiliar al descrierii. . descrierea se face simţită prin imaginile vizuale din versurile lungi. O trãsãturã a prezenţei descrierii este datã de existenţa imaginilor precum cele vizuale: “sub stele vecinic adormite”. 5.

mãrii. simbolurile stelelor. 7.” şi prin asonanţa vocalei închise “o”.. Se remarcã în poezia lui Iuliu C. muzicalitatea versurilor realizatã prin tehnica refrenului..”. munţilor. obţinutã prin evocarea instrumentelor şi a speciilor muzicale sau prin procedee artistice precum asonanţa vocalei “o” si epanadiploza. este marcatã de activitatea lui Alexandru Macedonski la revista “Literatorul”. luminii vãzutã ca un emisar al morţii. într-un oftat adânc şi greu. precum: . câmpiile de gheaţă şi labele de sidef ale urşilor sub lumina cadaverică a lunii compun un peisaj îngheţat. sinestezia fiind imaginea artisticã preferatã a simboliştilor.. evidenţiatã aici prin epanadlipoza prezentã la începutul şi sfârşitul fiecãrui catren al poeziei :”La Polul Nord. “Şi dorm adânc. înduioşaţi. Repetarea unor sintagme.. Albul dezolant. şi planul interior. Imaginarul poetic simbolist uzeazã de corespondenţe. Lexicului neologic de o evidentã pedanterie i se adaugã muzicalitatea textului. Argumentează încadrarea poeziei în lirica simbolistă. încremenită în somnul polar. monocolor. Savescu prezenţa decorului artificializat. înstrãinãrii şi pustietãţii sufleteşti. evidenţiindu-se propensiunea poetului spre exotic. simbolismul îşi face simţitã prezenţa şi în aceastã poezie mai ales prin muzicalitate. “Când dintre munţii solitari. 4 puncte Eugen Lovinescu vede în simbolism aducerea lirismului în subconştient prin exprimarea pe cale mai mult de sugestie a fondului muzical al sufletului omenesc.la Polul Nord. atmosfera tristã. şi dorm mereu.”. prin referire la două caracteristici prezente în text.greu” 6. momentul experienţelor şi al tatonãrilor.Două versuri care conţin imagini auditive: Iar din prăpastiile-adânci seaude-o stranie vibrare/ Şi urşii albi. Fiind un curent literar artistic de amploare. 4 puncte . particularitãţi în care se resimte influenţa parnasianismului. Poezia se încadrează în lirica simbolistă prin faptul că descrierea şi simbolurile cromatice au rolul de a sugera o atmosferă stranie.. Şi dorm adânc şi dorm mereu creează muzicalitatea monotonă a textului. beneficiind de cromatica minuţios aleasã şi culori armonios împletite. sugerând atmosfera de somn polar. care a impus o nouã înţelegere a poeziei şi a artei în general. la Polul Sud. trãsãturã definitorie a simbolismului. aproape ireal prin nemărginirea lui. Evidenţiază semnificaţia timpului prezent al verbelor din text. dar şi prin abordarea temei naturii ca simbol al singurãtãţii. . câmpiilor de gheaţã. prin intermediul cãrora se stabileşte relaţia între cadrul exterior. 7. la Polul Sud. 8. Apartenenţa poeziei la simbolism se motiveazã şi prin: sugestia morţii şi somnului etern.. preferinţe specifice simboliştilor.. Prima etapã a simbolismului. sugestia fiind un instrument al tehnicii simboliste. pentru marea ei forţã de sugestie.

epitetele personificatoare “stele vecinic adormite”. încremenirea. Săvescu.. nemărginirea.”. Singuratatea. cu munţi solitari. 82 Scrie. a timpului parcă oprit din curgerea sa. 9. “ieşind” au rolul de a exprima o acţiune continuã. precum şi adverbele adânc şi mereu care îl determină accentuează nemişcarea.ce adorm” ce au rolul de a reliefa senzaţia de nemişcar. somnul devine echivalentul unei hibernări care opreşte curgerea timpului.Verbele la timpul prezent semnifică în contextul poeziei eternizarea. Comentează. “adorm”. dorm mereu. cu văi şi prăpăstii adânci. Mă dor toate organele Ziua mă doare soarele.. Atât urşii polari sunt cuprinşi de somnul polar. Somnul este laitmotivul poeziei La Polul Nord. 9. fapt susţinut la nivelul metasememelor de metaforele hiperbolizante “dorm. pe foaia de examen. prezentul etern al unor acţiuni care ies parcă de sub incidenţa timpului şi se neantizează în nemărginirile polare. relevând permanentizarea stãrilor eului liric şi încremenirea atemporalã a peisajului hienal unde nimic nu pare a se schimba vreodatã. în 6 . albul îngheţat atribuie somnului semnificaţia lipsei de viaţă. Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer Pe care până atunci nici nu-l observasem Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă Cu o senzaţie de iarnă. Repetarea verbului dorm de patru ori în ultima strofă. . se regãseşte laitmotivul somnului vãzut ca anticamerã a morţii. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe... 4 puncte Prezent în opera lui Iuliu C. de încremenire a peisajului în care se observã lipsa elementului antropic sau a oricãrui element dinamic. În peisajul apocaliptic.Verbele la timpul prezent din text: “se-ntind”. rolul laitmotivului în poezia lui Iuliu C. cât şi câmpii de gheaţă ce adorm pe aşternutul mărei ud. simt ceva mortal Aici în regiunea fiinţei mele.10 rânduri. imaginea statică a lumii polare încremenite în gheţurile nemărginite. personificarea “câmpii. 8. cu privire la textul de mai jos: Doctore. Iar noaptea luna şi stelele.

Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sincope şi necesitatea ei se explicã şi din considerente prozodice. a băga ziua-n noapte etc. Am vorbit cu oameni şi m-am gândit. Transcrie două cuvinte/ structuri care evidenţiază caracterul subiectiv al discursului liric. 2 puncte Poetul opereazã în cadrul structurii “nu-l obsevasem” la nivelul metagrafelor. 4 puncte Douã cuvinte/structuri lexicale ce evidenţiazã caracterul subiectiv al discursului liric sunt: “Am fost bun şi-am fost frumos”. prost ca noaptea. sentiment. Toate acestea n-au avut niciun efect.. am învăţat să citesc Şi chiar am citit nişte cărţi. (Marin Sorescu. adicã al figurilor de grafie. Am urât şi am iubit..impresie. 2 puncte Un sinonim contextual al cuvintelor “senzaţie” şi “degeaba” este : “impresie” şi “zadarnic”. “Mã dor toate organele”. Explică rolul cratimei în structura „nu-l observasem”. 1. fiind întreţinutã astfel mãsura şi ritmul versului. Cred că m-am îmbolnăvit de moarte Într-o zi Când m-am născut. marchează rostirea legată a celor două cuvinte şi păstrează măsura versului. 4. semnalează căderea literei î. zadarnic. doctore. degeaba inutil. Am fost bun şi-am fost frumos. 2. Expresii/ locuţiuni în componenţa cărora intră cuvântul noapte: cu noaptea-n cap. . 3. Boala) 1. Sinonime contextuale pentru: senzaţie . în tempo rapid a douã foste vocale aflate în hiat. Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.Degeaba am luat tot felul de medicamente. cratima marcând elidarea vocalei închise “î” impunând astfel rostirea împreunã. muzicalitatea şi ritmul dorite de poet. Cratima separă două părţi de vorbire diferite. 2. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor senzaţie şi degeaba. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul noapte. 3. 2 puncte Douã expresii/locuţiuni care conţin cuvântul “noapte” sunt: “noapte de noapte” şi “pasãre de noapte”.

am iubit. / Am urât şi am iubit. Structuri care evidenţiază caracterul subiectiv al discursului liric: simt ceva mortal.4. specificã acestui poet modernist la toate nivelurile textului. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semnul conţinut în titlu. adicã al figurilor de construcţie. 5.” ce are rolul de a evidenţia toate metodele prin care eul liric a încercat sã lupte împotriva morţii. neconvenţionale: am urât. în hotărârea de a depăşi boala. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric. adicã al figurilor de construcţie sintacticã sunt uşor identificabile inversiunile “Degeaba am luat”. Explică semnificaţia unei enumeraţii identificate în text. se remarcã prezenţa asonanţei vocalei deschise “a”. am vorbit. se trece la forme alternative. “Boala” desemnând o stare specificã fiecãrei vieţuitoare. adicã modul în care acesta şi-a trãit viaţa printr-o serie de acţiuni înlãnţuite. am citit. am fost bun/frumos . luna. stelele./Am urât şi am iubit. E sugerat astfel caracterul participativ al ritmurilor individuale la cele cosmice. Ampla enumeraţie din strofa a treia cuprinde acţiuni ale eului poetic. 4 puncte În cadrul celei de-a treia strofe poetul opereazã la nivelul metataxelor./ Am urât şi am iubit. Acesta este realizat pe baza unui substantiv comun articulat...am luat tot felul de medicamente. am învãţat sã citesc/ Şi chiar am citit nişte cãrţi”. am învăţat să citesc/ Şi chiar am citit nişte cărţi” şi titlul poeziei. Întreg universul ideatic al poeziei. 6. se stabileşte un raport de “mise en abime”. Relevanţa enumeraţiei este dată de context. La nivelul metasememelor. la nivelul metaplasmelor. enumeraţia “Am urât şi am iubit. Asfel. al tropilor se observã transferuri semantice ale metaforei din acest distih. De la tratamentul tradiţional aplicat unei maladii (am luat tot felul de medicamente). la nivelul metataxelor. 6. adicã al figurilor de sens. Imaginarul poetic ce coroboreazã astfel semnul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de “ornare verbis” de o delicateţe deosebitã. în regiunea fiinţei mele. mă dor toate organele. Enumeraţia din prima strofă cuprinde termeni care aparţin câmpului semantic al naturii cosmice: soarele. a cãror sumã reprezintã de fapt existenţa umanã.. acţiunile desfãşurate de-a lungul vieţii reprezentând “medicamente” împotriva morţii. 5. m-am gândit etc. am învãţat sã citesc/ Şi chiar am citit nişte cãrţi. prin asociere cu verbul mă doare.. am învãţat sã citesc/ Şi chiar am citit nişte cãrţi” sunt astfel vertebrate de ideea anunţatã de titlu. “Şi chiar am citit” . prin enumeraţia “. şi mai ales versurile “Degeaba am luat tot felul de medicamente./ Am vorbit cu oameni şi m-am gândit. adicã al figurilor fonice./ Am fost bun şi-am fost frumos. Stabileşte o relaţie între versurile „Degeaba am luat tot felul de medicamente.

Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. “. Sensul alegoric al textului se revelează în strofa finală. “mã doare”. / Am fost bun şi-am fost frumos. “Ziua mă doare soarele.. care nu numai cã înfrumuseţeazã limbajul poetic. de fapt. am învãţat sã citesc/ Şi chiar am citit nişte cãrţi. Transpare în enumeraţie caracterul unei existenţe în care eul poetic s-a identificat.”. 4 puncte Una din caracteristicile limbajului poetic. care activeazã la nivel performant funcţia poeticã. reflexivitate). sinerezei: “şi-am”. “Mã trezesc în fiecare dimineaţã cu o senzaţie de iarnã”./Iar noaptea luna şi stelele” . / Am vorbit cu oameni şi m-am gândit. mi s-a spus” îmbinat cu timpul trecut: “am citit”. permanentizarea stãrilor eului liric: “simt”.. dar şi al ingambamentului: “Cred cã m-am îmbolnãvit de moarte/ Într-o zi/ Când mam nãscut” şi versificaţiei.. de enumeraţiile: “Mă dor toate organele/ Ziua mă doare soarele. asfel încât rima este amestecatã.. metaforele. Expresivitatea se evidenţiazã şi prin împletirea modurilor şi timpurilor verbale. femininã şi mãsura de 8-10 silabe.. adicã al figurilor de sunet şi de grafie.sugestie. “am vorbit”. “m-am”. idee susţinutã la nivelul metataxelor. identificată în textul dat. Aceasta se contureazã cu ajutorul tuturor figurilor de stil prezente în poezie./Iar noaptea luna şi stelele” întãrite şi de muzicalitatea deosebitã a versurilor realizatã la nivelul metagrafelor şi metaplasmelor. cu ajutorul sincopei: “s-a”. ambiguitate. “am fost”. adicã al tropilor./ Am urât şi am iubit. “Ziua mă doare soarele. adicã al nivelurilor de construcţie. Expresivitatea este realizatã şi cu ajutorul epitetelor: “Am fost bun şi-am fost frumos. “am luat tot felul de medicamente.” care ilustreazã modul de manifestare a “infirmitãţii”. “m-am îmbolnãvit” care sugereazã o acţiune revolutã asupra cãreia nu se mai poate interveni. este expresivitatea.. “Ziua mă doare soarele”./Iar noaptea luna şi stelele”. Una din metaforele revelatorii se regãseşte încã din titlul poeziei : “Boala” ce sugereazã ideea existenţei vãzutã ca o lungã boalã ce precede moartea. .etc. inversiunilor: “Degeaba am luat tot felul de medicamente”. la nivelul metasememelor fiind prezente şi metaforele: “Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer”. moartea. astfel cã un rol important în opera lui Marin Sorescu îl au la nivelul metasememelor. Pe baza figurilor de stil se contureazã imaginile vizuale: “Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer/ Pe care pânã atunci nici nu-l observasem”. dar îi şi conferã profunzime. 7.m-am îmbolnãvit de moarte”. “într-o”. Prezentul etern al verbelor exprimã o acţiune continuã. “Şi chiar am citit nişte cãrţi”. când aflăm că boala fără leac este. dar toate încercările s-au dovedit inutile.

implicit. mă doare soarele. ideea sfârşitului iminent este cea care afecteazã echilibrul sufletesc al fiinţei de-a lungul vieţii “. liricul se realizează la nivelul tonului discursului: acesta este confesiv. Construcţia discursului poetic ca monolog adresat. luna şi stelele. specifică lirismului reflexiv. În al doilea rând. singular: am luat. Discursul poetic se constituie prin prezenţa numeroaselor mărci ale eului . menit să producă un impact puternic asupra cititorului. indicând construcţia discursului liric ca monolog adresat. în 6 . Comentează. sumbră asupra existenţei. fapt evidenţiat la nivelul metasememelor de metafora ce înglobeazã o antitezã “Ziua mă doare soarele. Limbajul poetic este surprinzator. personal şi apare ca o adresare directă către un doctor imaginar. La acestea se poate adăuga tema poeziei. prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric. aceasta fiind resimţitã ca o nelinişte continuã ce altereazã percepţia asupra universului. am iubit etc. 4 puncte Universul ideatic al primei strofe este vertebrat de ideea anunţatã de titlul “Boala”.simt ceva mortal/Aici în regiunea fiinţei mele”. unde sentimentul este generat de un substrat ideatic profund. Termeni specifici lexicului ştiinţific apar în asocieri neobişnuite: regiunea fiinţei mele. textul oferă o perspectivă gravă. moartea. 9. Substantivul în cazul vocativ doctore sugerează.10 rânduri. ipostaza de pacient a eului liric. am urât. meditaţiilor pe teme grave. Astfel. pentru că valorizează conotativ sintagma: regiunea fiinţei mele ca fiind însuşi cosmosul. 8. ideea/ o idee poetică identificată în prima strofă a textului dat. pronumele personal mă. discursul liric integrat acestei cvinarii construind formele de manifestare ale aşa-zisei boli ce se raporteazã la universul spiritual. Perspectiva asupra durerii este cu totul inedită. mi... Lirismul se defineşte şi prin subiectivitatea şi unicitatea viziunii pe care poetul o construieşte: în ciuda tonului firesc. Reflexivitatea este una dintre caracteristicile limbajului poetic în textul dat. care propune o viziune puternic subiectivizată sunt trsături specifice reflexivităţii. Printr-o stranie supradimensionare a eului. 8. 9. 4 puncte Discursul poetic se constituie prin prezenţa numeroaselor mărci ale eului liric: adjectivul pronominal posesiv mele. a discursului poetic nesofisticat. Prima strofă debutează cu o adresare directă. interior al individului. organele trupului bolnav sunt soarele../Iar noaptea luna şi stelele”. prin evidenţierea a două trăsături existente în textul citat. caracterul confesiv al poeziei. verbele la persoana I.7. Ilustrează conceptul poezie lirică.

. sumbră asupra existenţei. personal şi apare ca o adresare directă către un doctor imaginar. beneficiind de elemente ce definesc în mod special acest tip de creaţie literară. SAU ŞABLONUL Poetul. acestea construind deosebite imagini artistice.În al doilea rând. singular: am luat. ca principală modalitate de expunere….metafore: …. exprimând ideile şi sentimentele sale... descrierea subiectivă este specifică lirismului prin abundenţa mijloacelor de ilustrare a muzicalităţii şi a expresivităţii. măsura…precum şi prin folosirea descrierii.motorii…olfactive…. pronumele personal mă..în faţa……. respectiv un tablou pictat în imagini versificate melodios. mi... Este uşor de sesizat că poezia lui ….. pentru a sugera stări de suflet în imagini plastice. Lirismul se defineşte şi prin subiectivitatea şi unicitatea viziunii pe care poetul o construieşte: în ciuda tonului firesc. pe foaia de examen. conferă acestei opere statutul de poezie lirică.personificări: ….este un pastel/ sonet etc. 83 83 Scrie. a discursului poetic nesofisticat. Atitudinea eului este de implicare totală. În al doilea rând. având în vedere semnificaţia ultimei strofe. transpusă printr-un limbaj artistic bogat în figuri de stil. textul oferă o perspectivă gravă. metamorfozând elementele realului. vizuale…… şi auditive……. Ideea enunţatã prin simptomele “bolii” este aceea cã viaţa reprezintã de fapt marele simpton al morţii : “Cred cã m-am îmbolnãvit de moarte/ Într-o zi/ Când m-am nãscut” . am urât. răspunsul la fiecare dintre următoarele . Apartenenţa textului la genul liric este ilustrată în primul rând prin transmiterea directă. ALTA INTREBARE Exprimã-ţi opinia argumentatã despre simptomele “bolii” descrise. vorbind în numele lui.liric: adjectivul pronominal posesiv mele. am iubit etc. cu ajutorul eului liric. liricul se realizează la nivelul tonului discursului: acesta este confesiv. Poezia aparţine genului liric prin folosirea elementelor de versificaţie... doctore/ Şi-am cheltuit pe ele o groazã de ani”. fapt evidenţiat la nivelul metasememelor prin metafora “Toate acestea n-au avut niciun efect. epitete: ….. fiind expresia şi mărturisirea directă a sentimentului de admiraţie. a sentimentelor de …. ritmul…. verbele la persoana I. rima…. sfârşitul inexorabil de care nimeni nu poate scãpa indiferent de acţiunile pe care le-ar sãvârşi în timp vieţii.comparaţii: ……..

care constată că alegoria construită de poet este valabilă pentru oricine. Formulează. impresia de acumulare. a trece pe lumea cealaltă. De ce ai impresia că ai plecat Tu? Primăvara şi toamna Te tot uiţi pe cer. regândit etc. Virgulele coordonează termenii unei enumeraţii şi creează. Stoluri de păsări pleacă. Oameni. Pronumele tu (ca şi forma lui neaccentuată. Expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul lume : a-şi lua lumea în cap. 4 puncte 4. continente”. într-un enunţ. Stoluri de păsări vin. Tema poeziei este existenţa umană.cerinţe. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul lume. De ce am impresia că am cunoscut lumea? (Marin Sorescu. cu privire la textul de mai jos: Când stai în tren şi pleacă trenul vecin. Termeni din familia lexicală a cuvântului gând: a gândi. . gândire. Pleacă trenul) 1. 5. pierdut în gânduri. Motivează prezenţa pronumelui tu în textul poeziei. tema poeziei. gândit. 4. de vapor Hurducat de căruţă M-am uitat cum fug de mine copacii. a intra în gura lumii. negândit. 3. 2 puncte 3. te) are în text valoare generalizatoare. 2. 4 puncte 5. De ce ai impresia că mergi tu? Toată viaţa m-am uitat pe fereastră Pironit într-un colţ De autobuz. continente De ce sunt copleşit de atâtea emoţii. a nu se da pe-o lume-ntreagă. Precizează rolul virgulelor în versul „Oameni. gânditor. oraşe. 2 puncte 1. în plan stilistic. om de lume etc. În pronumele tu se poate identifica fiecare cititor al poeziei. Scrie doi termeni din familia lexicală a cuvântului gând. de tren. oraşe. văzută prin analogie cu o călătorie cu trenul. 2 puncte 2.

sugerează imobilitatea şi disconfortul. 4 puncte 7. static. exprimate simbolic în enumerarea mijloacelor de transport: autobuz. în relaţie cu prima strofă a poeziei. Explică semnificaţia repetării structurii interogative „De ce. apar numai diferenţe iluzorii. cititorul rămâne cu impresia că eul liric este copleşit de emoţii şi că a cunoscut cu adevărat lumea. Structura interogativă: De ce. din moment ce a meditat la sensurile ei şi a privit-o cu atentie. Această relativizare se problematizează prin reluarea titlului în primul vers în care este prezent şi determinantul vecin. creează sentimentul . la îndepărtarea ei. . tren. pe care o adoptă în faţa vieţii. Comentează ultima strofă. Atitudinea contemplativă a eului liric este determinată de ipostaza de spectator. care problematizeazaă relativitatea punctului de vedere. 4 puncte 6. preluat din limbajul uzual.că afirmă. titlul ar putea conduce spre ideea că între existenţa proprie şi cea străină. căruţă. a celorlalţi..Prima strofă a poeziei este o interogaţie.paradoxal .. la fuga lumii. Viaţa oferă situaţii diverse. ca un observator al spectacolului călătoriei. poetul consideră eul imobil.?” în ultimele versuri. Enumeraţia copacii. Interogaţiile finale exprimă nedumerirea în faţa stării de emoţie şi a impresiei că a cunoscut lumea. Din această perspectivă eul poetic a asistat la trecerea continuă. mai mult decât că dau glas unei nedumeriri. Cuvântul pironit. vapor. când faptele par să demonstreze că omul e un simplu călător printre obiecte.10 rânduri. în 6 . 4 puncte 9. oraşe. 4 puncte 8. Deşi formularea este interogativă. deoarece eul liric deschide probleme existenţiale şi formulează întrebări care provoacă la meditaţie. Comentează semnificaţia atitudinii contemplative a eului liric..?. Perceperea lumii ca teatru izvorăşte din melancolie. Poezia are preponderent o structură interogativă. sentiment care s-ar putea defini ca rezultat al senzaţiei acute de neapartenenţă la propria viaţă. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. Raportat la prima strofă a poeziei. repetată în poziţie iniţială (în anaforă) în ultimele două versuri. continente evidenţiază o perspectivă interesantă asupra lumii: spre deosebire de impresia generală că omul este trecător prin timp şi prin lume. 9. conţinut şi în sensul verbului hurducat. iar lumea trecătoare pe lângă el. un meditativ dornic să descifreze semnele lumii care se îndepărtează şi fuge constant de privitor. 7. Cel care toată viaţa s-a uitat pe fereastră este un contemplativ.6.. Ultima strofă debutează cu o afirmaţie ale cărei sensuri figurate sunt evidente: eul liric se autodefineşte ca un contemplator al lumii. oameni. Prezintă semnificaţia titlului. 8.

pe cabluri. Precizează valoarea expresivă a timpurilor verbale din prima strofă. peste iarbă…”.. prin care se sugerează o posibilă continuare a enumeraţiei. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Şi păsări mari se coborau pe bănci şi pe statui. 2 puncte 1. a-şi da aere .estompat. şi toţi credeau că bate-n arbori ora când soarele apune la amiază. În prima strofă apare predominant imperfectul. Un aer mat ne-nfăşura. punctele de suspensie marchează o pauză în discurs. 4 puncte . Expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul aer: a lua o gură de aer. cu privire la textul de mai jos: Vederea lumii se-adumbrea. a avea un aer. 5. 2 puncte 3. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor seadumbrea şi stins. cu clinchet stins. presate de un cer pe care-l începea iubirea noastră. 3. peste iarbă … Luceau intens.84 Scrie. (Nichita Stănescu. 4.se estompa. 2 puncte 2. Sinonime contextuale pentru: se-adumbrea . Doar steaua neagră-a părului tău scurt îmi atingea.. pe foaia de examen. 4 puncte 4. suav etc. Explică rolul virgulei şi al punctelor de suspensie din fragmentul „pe cabluri. timp durativ. a trage aer în piept etc. Perfectul compus (nu a lovit) indică o acţiune încheiată într-un moment din trecut. Menţionează două teme/ motive literare. prezente în poezie. când noi ne sărutam în pieţe şi în scuaruri. se umbrea. Sărutul) 1. şi nimeni nu ne-a lovit vreodată cu privirea. a ieşi la aer. Virgula coordonează termenii unei enumeraţii. un umăr. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul aer. 2. al evocării unei situaţii aflate în desfăşurare într-o perioadă din trecut.. stins .

explicată prin faptul că cerul s-a coborât. 4 puncte 9. la plural). Versurile finale exprimă. 9. în relaţie cu textul poeziei date. în 6 – 10 rânduri. sugerând totodată misterul. Scrierea cu litera mică la începutul unora dintre versuri are. prin asocierea unui element de portret cu planul celest. Cuplul trăieşte. ascunsă de ochii celorlalţi. Teme şi motive identificabile în poezie: iubirea. Aceştia devin o entitate separată. în primul rând. identificată în textul dat. În al doilea rând. peste iarbă. opţiunea pentru această grafie este specifică modernismului şi neomodernismului. încărcat de sensuri figurate. privirea etc. în limbaj figurat şi simbolic. Prezintă semnificaţia titlului. Sărutul provoacă o radicală transformare a lumii. pe pământ. Poezia debutează abrupt cu o imagine vizuală cu o puternică forţă de evocare: estomparea spaţiului înconjurator. timpul. . Ultima strofă prezintă consecinţele sărutului în transformarea lumii. iubita. curente literare refractare la canoanele prozodiei clasice. Imaginile vizuale cu sugestii cromatice (luceau intens) descriu un nou început de lume. 6. care sugerează tema iubirii. a lumii pentru cei doi îndrăgostiţi contopiţi într-un sărut. Mişcarea descendentă a păsărilor. unice asupra lumii şi prin limbajul artistic. 7. care se aşază pe bănci /şi pe statui. Titlul sugerează momentul contopirii cuplului de îndrăgostiţi într-o singură fiinţă. sugerează invadarea spaţiului terestru. determinată de iubire. astfel. ci şi o temporalitate proprie. 4 puncte 8. Ideea centrală a poeziei se identifică în titlu. prin tonul confesiv al discursului. 4 puncte 7. personale. Lirismul de tip subiectiv se evidenţiază în text prin prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric (care vorbeşte în numele cuplului. Motivează scrierea cu literă mică la începutul unora dintre versurile poeziei. 8. ideea/ o idee poetică centrală. Metafora steaua neagră-a părului tău scurt creează o imagine surprinzătoare a iubitei. rolul de a fluidiza textul şi de a îi conferi aspect mai apropiat de cel al fluxului neîntrerupt al gândirii. Comentează. prin prezentarea unei viziuni subiectivizate. 4 puncte 6. Universul întreg pare să suporte o mişcare de comprimare. sub impulsul iubirii care schimbă coordonatele temporale şi spaţiale. la rândul lui. nu doar o spaţialitate diferită. oraşul. Imaginea cromatică (o imposibilitate din punct de vedere fizic) hiperbolizează strălucirea părului iubitei.5. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua a poeziei.pe cabluri. o reconturare a ei.

Ce să fac eu cu dezamăgirea asta În formă de stea.. mai arunc sub cazanul vostru o zi. atâta aur.. 2 puncte 1. Nouăzeci şi nouă de elemente.. Iată. Atâta fier. Şi încă un an... de tinereţe... Şi încă o vârstă... 2.. Trecute toate în tabloul fiinţei mele.. 2 puncte 2. Nouăzeci şi nouă de elemente.. Alchimie) 1.... atâta mercur –”. Daţi-mi fericirea. .credinţa poetului în forţa transfiguratoare a iubirii. 85 Scrie. Două expresii/ locuţiuni care conţin verbul a da sunt: a se da bătut.. Şi de alte idealuri – Daţi-mi fericirea... Aţi greşit calculele. Explică rolul virgulelor din versul „Atâta fier. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. pe foaia de examen... atâta aur.. de femeie.. Virgula este folosită în cazul unei enumeraţii în contextul căreia izolează termenii din care este alcătuită aceasta... Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin verbul a da.... Vă dau jumătate din fruntea mea...... (Marin Sorescu. atâta mercur – Şi daţi-mi fericirea. A ieşit înţelepciunea. Nouăzeci şi nouă de elemente..... a se da de-a dura.. Nouăzeci şi nouă de elemente. cu privire la fragmentul de mai jos: ... Potriviţi-vă în aşa fel.....

Explică semnificaţia opoziţiei înţelepciune – fericire din strofa a doua. Invocaţia retorică din poezie este creată cu scopul de a atrage atenţia asupra obsesiei eului liric de a recupera ameninţătoarea trecere a timpului printr-un dialog imaginar cu o entitate în măsură să-i redea iluzia fericirii veşnice şi a timpului nemuritor. Repetarea primului vers la începutul ultimei strofe sugerează amalgamul experienţelor pe care omul le cunoaşte în viaţă. Alcătuieşte câte un enunţ cu fiecare dintre cele două forme de plural ale substantivului element. Considerată un apanaj al maturităţii târzii. 4 puncte 5. prin pronume la persoana întâi. în speranţa găsirii formulei perfecte a fericirii şi a nemuririi. în 6 . 7. La polul opus. Semnificaţia opoziţiei înţelepciune — fericire reliefează relaţia antinomică între două stări alternative ale condiţiei umane care par a se exclude reciproc.10 rânduri. se pliază mai curând pe îndrăzneala tinereţii şi a naivităţii inconştiente. am învăţat despre câteva dintre elementele componente ale sărurilor. Enunţuri cu formele de plural ale substantivului element: La ora de chimie. Punctele de suspensie din final amplifică nostalgia condiţiei . un an. mele). 5. de a se încredinţa clipei şi. o vârstă. numărul singular (dau. fac. excluzând posibilitatea de a evada. fericirea ca experienţă personală şi ca stare de spirit.3. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 4 puncte 6. înţelepciunea aşază fiinţa în cadrele raţiunii şi ale echilibrului. Ideea poetică centrală se identifică în ruga impresionantă pe care individul o adresează unui interlocutor inedit (nouăzeci şi nouă de elemente). de a fi fericit. idealul uman cel mai des întâlnit în viaţă. 2 puncte 3. identificată în textul dat. arunc). 4 puncte 4. pentru că aceasta din urma reprezintă. contopindu-se toate în universul sau interior sugerat simbolic prin metafora tabloul fiinţei mele. 6. prin enumerarea vârstelor sale: o zi. Iată motivul pentru care eul poetic exprimă un sentiment de uşoară derută şi de tulburare. 4 puncte 7. ideea/ o idee poetică centrală. deci. atunci când jocul hazardului îl propulsează înspre înţelepciune şi nu înspre fericire. în fond. Motivează rolul invocaţiei în structurarea discursului poetic. numarul singular (mi. Prezenţa eului liric se evidenţiază prin verbe la persoana întâi. Piesa care trebuia înlocuită era compusă din mai mulţi elemenţi. Comentează. eu) şi prin adjective pronominale (mea. Obsesia timpului se reia progresiv în finalul poeziei. 4.

privită ca un timp privilegiat al experienţei fericirii absolute. Caracterul profund reflexjv al discursului liric este evidenţiat de formula monologului adresat. la raportul dintre condiţia umană şi trecerea timpului. cu ton elegiac-implorator... Să nu văd frunzele cum cad din ram. 86 Scrie.Una dintre caracteristicile limbajului poetic din textul sorescian este reflexivitatea. Să n-aud frunzele sub paşi.. Învăluită-n straie de culcare Aşează-mi-te-alăturea* c-un ghem Şi deapănă mereu. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. în relaţie cu textul dat. dar şi din trecerea irecuperabilă a timpului. pe foaia de examen.. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. în primul rând. 4 puncte 9. de trăiri şi de experienţe care îi desăvârşesc personalitatea şi întregesc tabloul fiinţei sale.Titlul poeziei se referă.. deoarece discursul este. cu privire la textul de mai jos: Nu mă-ntreba nimic în toamna asta Nici cât e ceasul. Într-un amalgam de senzaţii. sugestie. prezentă în textul dat. reflexivitatea limbajului poetic.umane după tinereţe. nici ce gânduri am. aşa cum numai în combinaţiile alchimiştilor se întâmplă. la rândul ei. Vreau să mă simt la tine ca acasă Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt. ambiguitate. dar şi preţul fericirii. în primul rând. Fereşte-mă în preajma ta. cum gem. fără-ncetare. Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra.. 9. Prezintă semnificaţia titlului. reflexivitate). lecţia.. omul învaţă din experienţe diferite. de vasta Urgie-a toamnei care bântuie.. rezultatul unui proces de meditaţie asupra condiţiei umane. niciun cuvânt.. Şi nu mă întreba în noaptea asta . 8. Fă focul şi preumblă-te prin casă Fără să spui nimic.. 4 puncte 8. Intelectualizarea emoţiei susţine.

Transcrie două structuri care pun în evidenţă prezenţa eului liric. Pe de altã parte. prin sistemul verbal şi pronominal al persoanei a II-a: “nu . a depăna — a desfăşura. pagina 368 (note critice – pagina 567) 1. Versuri. implicit. Frunzele – Elegie de toamnă) * Aşează-mi-te-alăturea* . 4 puncte Prezenţa eului artistic. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul ceas. Editura Dacia Cluj-Napoca. 2 puncte Douã expresii conţinând lexemul “ceas” sunt: “a-i suna cuiva ceasul” şi “a se da de ceasul morţii”. prezenţa enunţãtorului liric subiectiv la nivelul textual se valideazã şi prin prezenţa instanţei referenţiale identificatã în persoana iubitei. Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sincope şi necesitatea ei se explică şi din considerente prozodice. înveşmântată. Expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul ceas: a-ţi sosi ceasul. “a povesti” 1. cratima din structura„nu mă-ntreba” marcând elidarea vocalei “î”impunând astfel rostirea împreună. 4. în ceasul din urmă. 3. 2 puncte Un sinonim contextual pentru cuvântul “învãluitã” este “îmbrãcatã”. a fi într-un ceas bun etc. Cratima din structura: nu mă-ntreba semnalează căderea unei litere şi. Sinonime contextuale: învăluită — îmbrăcată. 2. “sã mã simt”. (Radu Stanca. vocabule ce fac sã rãsune vocea poetului scandatã fãrã intermediar. adică al figurilor de grafie.grafie conform ediţiei îngrijite de Monica Lazăr Radu Stanca. 3. a face scul etc. 1980. Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor învăluită şi a depăna.. “sã-nchid”. 2. “vreau”.De ce mă înspăimântă frunzele. 2 puncte Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. a unui sunet din pronunţare. reprezentatã prin validarea funcţiei conative a comunicãrii. instanţã definitorie a comunicãrii poetice. Precizează un rol al cratimei din structura „nu mă-ntreba”. iar pentru “a depãna”. mai apropiată. Rostirea legată a celor două cuvinte conferă discursului o tonalitate mai familiară. în tempo rapid a două foste vocale aflate în hiat. se realizeazã în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistem verbal şi pronominal al persoanei I : “am”.. “sã nu vãd”. fiind întreţinută astfel măsura şi ritmul versului. “sã n-aud” şi adjectivul pronominal posesiv “mi”. a se da de ceasul morţii.

la întrebarea pe care o sugerează ultimul vers al poeziei. 4. grabã ce impune atitudinea sa expeditivã. care pun în evidenţă prezenţa eului liric sunt: nu mă-ntreba. frunzele. 6. simţind cã şi pentru el este scrisã o moarte cãreia nu-i va supravieţui. “preumblã-te”. Tema poeziei este trecerea timpului. “deapãnã”. prezente în textul dat. ci. mod verbal care susţine tonalitatea textului.(mã)-ntreba”. “aşeazã(-mi)-te”. capabil a-i oferi siguranţã şi linişte. Singura modalitate de a sfida existenţa acestui sfârşit . a frunzelor şi a nopţii. “sã spui”. aşază-mi-te etc. indică o aspiraţie. 5. Imperativul. 4 puncte Venirea toamnei trezeşte în eul liric conşiinţa tragicã a condiţiei umane analogã frunzelor care nu vor supraviţui acestui anotimp. El vede în soarta lor propriu-i destin. prin închiderea faţã de exterior şi ignorarea metamorfozei naturii ce se petrece afarã. “lasã(-mã)”. focul. dar a cãrei apropiere încearcã dacã nu sã o nege. persoana a II-a. Imperativul reuşeşte sã traducã atât graba cauzatã de un vãdit disconfort cauzat de starea actualã a lucrurilor. “nu întreba” şi adjectivul pronominal posesiv “ta”. 7. Prezintă efectul expresiv al modului imperativ al verbelor. căreia i se asociază tema iubirii. construit sub forma unui monolog adresat. “fã”. textul îşi validează această calitate discursivă şi prin intermediul acestui mod verbal. ducând astfel la o armonizare a formei cu fondul poeziei. 4 puncte Folosirea în poezie a verbelor la modul imperativ. alãturi de motivul ceasului. ce gânduri am. o dorinţă manifestată prin rugăminţi adresate iubitei. 6. în textul dat. “fereşte” şi “nu întreba”. nu are aici valoare poruncitoare. “(la) tine”. iubita. adecvat logicii textului. cât şi cãutãrile febrile a unor soluţii. “preumblã-te”. Structuri din poezia citată. este justificatã stilistic de capacitatea acestora de a adapta tonul şi ritmul discursului liric la trãirile eului. Precizează o temă şi un motiv literar. “fã”. Comunicarea cu instanţa referenţialã intratextualã este astfel compusã dintro serie de propoziţii scurte ce reuşesc sã redea ritmul alert şi neliniştea interioarã specifice unui fugar surprins de apariţia intempestivã a obiectului temerilor sale şi încercarea acestuia de a gãsi un spaţiu confortabil. vreau să mă simt. “fereşte”. “aşeazã(-mi)-te”. mai degrabă. Motive prin care aceste teme se concretizează în text sunt: toamna. Formulează un răspuns. 4 puncte Dintre temele şi motivele ocurente în poezia de faţã se evidenţiazaã în mod deosebit tema timpului şi a iubirii. singular: “nu (mã)-ntreba”. departe de conşiinţa venirii toamnei. Eul urmãreşte sã obţinã colaborarea iubitei la crearea acestui mediu şi retragerea lor într-o dimensiune atemporalã. 5. cel puţin sã o ignore momentan. “depãnã”. De altfel.

regret. susţinând prin muzicalitatea interioarã însãşi mişcarea . frunzele devin un personaj central. 7. Aşadar. în funcţie de sensibilitatea fiecarui poet şi de influenţele estetice care au stat la baza formării acesteia. se stabileşte un raport de “mise en abîme”. Acordul dintre titlu şi conţinutul poeziei nu ar fi fost complet dacã poetul nu ar fi ştiut sã acorde sensul cu forma. Eul realizeazã cã este absolut necesar ca legãtura sã disparã. şi a unei aparente note explicative. semnificaţia titlului. readucându-l la starea de împietrire inerentã prezenţei ei.10 rânduri. prin ruperea oricãrui contact vizual ori auditiv ce ar putea redeştepta amintirea morţii. în 6 . în care se regãseşte şi elemental declanşator. în timp ce atributul substantival “(de) toamnã” menţioneazã contextual trãirii acestor stãri. în relaţie cu textul dat. “elegie de toamnã”. semnificatul cu semnificantul. cãci ea este cauza acestei tristeţi datoritã unei identitãţi profunde de stucturã. obţinându-se astfel o plinãtate semanticã deosebitã. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. fixat invariabil de un ritm iambic. Recuzita imagistică pe care o utilizează diverşi poeţi care au abordat această temă este şi ea diversă.iminent. Poezia lui Radu Stanca dezvoltă o temă îndelung abordată de lirica universală. el reuşind sã obţinã de la cuvinte sonoritate doritã. şi de rimele încrucişate este de mişcare alertã. o imagine-simbol a trecerii timpului şi a efemerităţii fiinţei este căderea frunzelor. stârnind neliniştea interioarã a eului prin medidaţia ce o cauzeazã. melancolie. desemnând o specie literarã a genului liric a cãrei trãsãturã dominantã constã în exprimarea unui sentiment de tristeţe. Dacã prezenţa obsesivã a materiei vegetale în descompunere este o imagine simbolicã a morţii. un răspuns la întrebarea sugerată prin ultimul vers ar putea fi spaima în faţa trecerii ireversibile a timpului şi în faţa neputinţei fiinţei umane de a se sustrage efectelor acestei treceri. ce pare a fi tiltul propriu-zis al poeziei. atitudine ce-i poate reda posibilitatea de a trãi intens viaţa şi de a se bucura de ea. Acesta este realizat pe baza alãturãrii prin linie de pauzã a lexemului “frunzele”. Întregul process afectiv este surprins de lexemul “elegie”. Impresia produsã de construcţia scurtã a versului de 10-11 silabe. Comentează. lucru susţinut şi de folosirea articolului hotãrât enclitic “le”. culminând cu cel al morţii. este recluziunea şi deplina indiferenţã faţã de transformãrile ce au loc în jurul sãu. aceastã condiţie fiind îndeplinitã de versificaţie. respectiv trecerea timpului şi efemeritatea fiinţei. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric. ce reprezintã la rându-i o alternative pentru numele acestei opera. 8. durere. În cazul textului citat.

şi auditive “(frunzele) cum gem”. “frunzele cum cad din ram”. Pe baza figurilor de stil se contureazã imagini vizuale. respectiv modalitatea de surprindere a unei stări. care ilustreazã. de repetiţia lexemului “nici” : “Nici cât e ceasul. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. “straie de culcare”. “(urgie-a toamnei) bântuie” şi “înspãimântã frunzele”. şi predicat. se remarcã prezenţa sincopelor: “mã-ntreba”. ultimele douã tipuri. cum gem”. Titlul. senzaţie susţinutã la nivelul metataxelor.sentimentului care izbucneşte cu tãrie şi evolueazã cu febrilitate. capătă valoare de nucleu în jurul căruia se concentrează mesajul poetic. închide simbolul central al mesajului poetic. “vasta urgiea toamnei”. “sã- . Aceasta se contureazã cu ajutorul tuturor figurilor de stil prezente în poezie. “Învãluitã-n straie de culcare/ Aşeazã-mi-tealãturea”. a cãrui existenţã cu greu poate fi suprimatã din zona percepţiilor senzoriale. alãturi de recurenţa deosebitã a lexemului “frunzele”. personificãrile. 4 puncte Una din caracteristicile limbajului poetic. şi de paralelismul syntactic din ultimul vers al primelor trei strofe. care activeazã la nivel performant funcţia poeticã. “De ce mã înspãimântã frunzele”. cinetice. domolinduse spre final. reflexivitate). ci melancolie şi tristeţe. relevând un cadru cu o prezenţã obsedantã sub toate aspectele sale. alãturi de aparentele pleonasme “Fãrã sã spui nimic. adicã al figurilor de grafie şi sunet. 9. “Sã n-aud frunzele sub paşi. este expresivitatea.alăturat unei structuri . Neputinţa nu generează revoltă. fãrã-ncetare”. în subordonatã: “Sã nu vãd frunzele cum cad din ram”. prezentă în textul dat. dar îi conferã şi profunzime: “(frunzele) gem”. nici ce gânduri am”. ambiguitate. adicã al figurilor de construcţie. La nivelul metagrafelor şi a metaplasmelor. complement.elegie de toamnă. în regentã. 8. adicã al tropilor. imaginea frunzelor. Expresivitatea este realizatã şi cu ajutorul epitetelor ornante şi antepuse. “învãluitã-n straie de culcare/Aşeazã-mi-tealãturea”. alcătuit dintr-un substantiv -frunzele . complement. Acestea au rolul de a crea un cadru ostil. “Sã nu simt frunzele cum zboarã-n vânt”.sugestie. obţinut prin recurenţa structurii sintactice: predicat. încercarea disperatã de desprindere de realitatea imediatã. “lasã-mã”. astfel cã un rol important în opera lui Radu Stanca îl au la nivelul metasememelor. care nu numai cã înfrumuseţeazã limbajul poetic. şi a inversiunilor. nici un cuvânt” şi “deapãnã mereu. Tema poeziei fiind neputinţa fiinţei umane în faţa efectelor trecerii timpului. a căror viaţă se sfârşeşte odată cu venirea toamnei. sugerând senzaţia de nelinişte. sentimente care susţin construcţia mesajului în specia lirică ce poartă numele de elegie.

În cazul poeziei lui Radu Stanca. Expresivitatea se referă la capacitatea limbajului poetic de a exprima întro manieră plastică. “cad”. căutând desăvârşirea. “gem”. în şir sporit.n. cât şi din sensibilitatea imaginilor şi a figurilor de stil utilizate. “sã n-aud”. Eu voi veni cu tainice cununi Şi amândoi. cu privire la textul de mai jos: Spuneai că niciodată n-o să piară Acel minut – şi totuşi a pierit. ea. dar şi a ingambamentului “Învãluitã-n straie de culcare/ Aşeazã-mi-te-alãturea c-un ghem”. Prezentul verbelor la indicative. la nesfârşit. “e”. ea n-a murit. cât şi prin modul particular al fiecarui poet de a folosi materialul lexical al limbii.. Expresivitatea se realizează atât prin figuri de stil. sugereazã nemulţumirea stãrii actuale şi dorinţa de permanentizare a unei situaţii propuse spre realizare. Aşa încât mi-am zis că o să moară Şi dragostea – dar. Vom învăţa-mpreună că iubirea-i Cea mai puternică din slăbiciuni. de vasta/ Urgie-a toamnei”. “urgie-a”. Expresivitatea se evidenţiazã şi prin împletirea modurilor şi timpurilor verbale. prin topică. De-aceea pune-ţi mâinile pe poale Şi-aşteaptă-mă sub geamurile tale. “c-un”. “vreau”. Iubirea. “sã nu vãd”. prin imagini artistice. (Radu Stanca. Sonet*) *sonet. 9. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. alãturi de forma negative a celor de la conjunctiv. diferită de cea a limbajului uzual. bântuie”. 87 Scrie. prin sintaxa poetică. “am”. “Fereşte-mã în preajma ta. pe foaia de examen. expresivitatea se naşte atât din muzicalitatea prozodică generată de rima încrucişată.. punctuaţie şi prozodie. Şi chiar dac-ar mai trece înc-o seară Şi multe alte-apoi. s.nchid”. vezi. “preumblã-te”. “învãluitã-n”. “înspãmântã”. idei concentrate. “sã nu simt”. – poezie cu formă prozodică fixă (14 versuri repartizate în două . Va dăinui-ntre noi. nicicând n-o să dispară. cu maximă încărcătură afectivă şi subiectivă.

ce stabilesc coordonatele desfãşurãrii relaţiei dintre cei doi.astfel. 4 puncte Printre trãsãturile dominante ale operei de faţã. 4. este de implicare totalã. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. “nicicând”. reprezintã de fapt o proiecţie a dorinţelor eului. “mi-“. nicicând n-o să dispară. totul fiind o plãsmuire a acestuia în accord cu starea sa sufleteascã. Două versuri care subliniază eternitatea sentimentului iubirii: Iubirea. “am zis”. la nesfârşit. validându-se . se face în mod explicit în versurile “Iubirea. Participarea la trãiri implicã la nivel lingvistic prezenţa adverbelor şi a locuţiunilor adverbiale deictice temporale “niciodatã”. 2 puncte 3. 5. 4 puncte 4. 5. Se creeazã astfel o expresie directã a emoţiei. obiectul şi conţinutul poeziei fiind identice cu subicetul creator. 2.catrene cu rimă îmbrăţişatăşi două terţine cu rimă liberă) 1. “eu”. şi “la nesfârşit”. se numãrã şi desfãşurarea sensibilitãţii şi a fanteziei alãturi de muzicalitatea discursului.misterioase. sugerând stãri de suflet. Atitudinea eului. tonul fiind acordat pentru intimidate şi pentru mãrturisirea directã a sentimentelor şi a viziunii asupra iubirii. ce justificã apartenenţa sa la genul liric. ea aşteptându-l şi el venind cu “tainice cununi”. Transcrie două versuri care subliniază eternitatea sentimentului iubirii. deşi tema centralã a acestei poezii. Întâlnirea îndrãgostiţilor . Sinonime contextuale: aşa . Scrie câte un enunţ în care să foloseşti corect structurile: nici odată/ nici o dată. Astfel. 6. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor aşa şi tainice. la nesfârşit”. nicicând n-o sã disparã / Va dãinui-ntre noi./ Va dăinui-ntre noi. 2 puncte 2. referinţa vorbitorului fiind la sine însuşi. având rol în conservarea măsurii şi a ritmului versului. 2 puncte 1. nu a mâncat nici o dată. Teme/ motive identificabile în poezie: iubirea. tainice . Cratima separă grafic adverbul de negaţie de forma neaccentuată a pronumelui personal şi elidează o literă. 3. ea. 4 puncte Afirmarea eternitãţii sentimentului de iubire dintre cei doi îndrãgostiţi. cel înfãţişat coincide cu cel pe care îl înfãţişeazã. Până la această oră. timpul etc. ea. “mã”. Nici odată cu venirea iernii urşii nu s-au retras în bârlog. “voi veni”. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. Explică utilizarea cratimei în structura „n-o să dispară”. a cãrui prezenţã este certificate de sistemul verbal şi pronominal al persoanei I.

6. Strofa a doua. “amândoi”. sugereazã. contribuie la realizarea deixisului personal ce atestã prezenţa eului artistic în text. . Aliteraţia fricativelor “s” şi “ş”. singular şi plural (eu. valideazã prezenţa instanţei referenţiale în persoana iubitei. identificată în textul dat. “searã”. Pronumele personale de persoana I singular. în vreme ce pronumele personal de persoana a II-a singular. ideea/ o idee poetică centrală. 7. “ea”. “ar mai trece înc-o searã”. Cei doi formeazã un cuplu.lirismul subiectiv erotic. fapt atestat de pronumele pe persoana I plural. a pronumelor reflexive (mi). se face prin pronumele personal de persoana a III-a singular. persoana a doua a verbelor şi a pronumelor (spuneai. noi). menitã a şterge sentimentul dintre cei doi. impresionează prin convingerea fiinţei poetice în eternitatea iubirii. “şir”. cât şi la nivelul pãrţilor de propoziţie. în şir sporit” şi de elipsa predicatului din “Şi multe alte-apoi”. “disparã”. Referirea la aceastã zeiţã. “noi”. care pânã la momentul respective a infirmat orice aşteptãri de a dispãrea ori de a se estompa ca urmare a pierderii clipelor de dragoste din trecut. “nesfârşit”. în care personificarea iubirii constituie elementul central. importanţa acesteia subliniatã fiind şi de apoziţia “ea”. “sporit”. unitate aflatã sub tutela iubirii. “-ţi”. “nicicând n-o sã disparã”. Inversiunile prezente atât la nivelul frazei. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua. iubirea este personificatã. Devenitã un al treilea element al legãturii sentimentale. “mã”. succesiunea monotonã şi supãrãtoare a zilelor. 8. capabilă să învingă durata şi moartea. “multe alte”. alãturi de adjectivul pronominal posesiv “tale”. insistã asupra elementelor temporale pentru a reliefa eşecul acestora de a destrãma relaţia existentã. eul liric mãrturiseşte credinţa sa în nemurirea iubirii. În strofa a doua a poeziei. Mărci lexico-gramaticale care susţin prezenţa eului liric în poezie: pronumele personale de persoana întâi. Ideea poeticã este susţinutã stilistic prin elemente de “ornare verbis” de o delicateţe deosebitã. mă. alãturi de anofora “Şi chiar dac-ar mai trece înc-o searã/ Şi multe alte-apoi. “eu”. Comentează. împreunã cu epitetul ornant “şir sporit”. “va dãinui-ntre noi”. în 6 – 10 rânduri. protectoare a relaţiei lor. Prezenţa apoziţiei pronominale ea îi sugerează cititorului raportarea la iubire ca la o fiinţă supremă. dovedindu-se astfel fidelã celor doi şi dincolo de orice determinãri temporale. redată stilistic prin enumeraţie şi repetiţie. -ţi). ca instanţã definitorie a comunicãrii poetice. 7.

şi a sinerezelor. “pune-ţi”.. Nu mai sunt doi. “dac-ar”. 4 puncte Una din caracteristicile limbajului poetic. fiind o ameninţare permanentã la adresa acestuia. fac din acest sentiment duşmanul declarat al egoismului. dar îi conferã şi profunzime.paradoxal. eul parcurge drumul experienţei iubirii. Nu mai deprind de nimeni şi de nimic.nicicând n-o să dispară. ambiguitate. din ritmul sãu banal. conştientizeazã cã singura modalitate de a o obţine este doar împreunã cu cineva prin iubire. “n-a”. 9. . Expresivitatea este realizatã şi cu ajutorul epitetelor ornante. “alte-apoi”. aparenta slăbiciune a sufletului omenesc este . impetuos. metafora “iubirea-i / Cea mai puternicã din slãbiciuni”. cât şi iubita sa . 8. “mi-am”. “n-o”. ci celãlalt. “dãinuintre”. astfel cã un rol important îl are la nivelul metasememelor.. întãrite şi de muzicalitatea deosebitã a versurilor realizatã la nivelul metagrafelor cu ajutorul sincopelor.mi-am zis că o să moară. Ilustrează o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. în şir sporit. iar ei tocmai asta formeazã. marcat de semnul trecerii şi surprins prin imaginea şirului de seri: .. “de-aceea”. Perfecţiunea umanã îşi gãseşte expresia deplinã în acest sentiment. fiecare topindu-se în persoana iubitului. “n-o”. “înc-o”. tocmai marea lui putere. “învãţa-mpreunã”.. ce smulge omul din echilibrul sãu monoton. “o sã moarã/ Şi dragostea”. Astfel. prezentă în text. i se opune eternitatea sentimentului. sunt unul.. la convingere: . care nu numai cã înfrumuseţeazã limbajul poetic. Pe baza figurilor de stil se contureazã imaginile vizuale “pune-ţi mâinile pe poale/ Şi-aşteaptã-mã sub geamurile tale” şi “ Eu voi veni cu tainice cununi”. Timpului ca durată. Centrul de interes al fiecãruia nu-l mai reprezintã sinele. cât şi privarea de posibilitatea de a mai acţiona exclusive în direcţia sinelui.. Însã acest sentiment “profitã” de fragilitatea fiinţei umane pentru a se ivi pe neaşteptate şi pentru a creşte ulterior în sufletul ficãruia. Cãci androginul îşi este suficient sieşi. a inversiunilor “niciodatã n-o sã piarã/ Acel minut” . Poezia îşi construieşte mesajul prin alăturarea celor două ipostaze ale timpului: ca durată şi ca atemporalitate.4 puncte Atât eul liric.dac-ar mai trece înc-o seară/ Şi multe alte-apoi. Aceasta se contureazã cu ajutorul tuturor figurilor de stil prezente în poezie. sugestie). Atât caracterul sãu intempestiv. punctual sãu nevralgic. “şir sporit” şi “tainice cununi”. aruncându-l fãrã milã în mijlocul fericirii neaşteptate. la nivelul metasememelor fiind prezentã şi personificarea “ea n-a murit”. uitând cu desãvârşire de propria-i persoanã. în aceasta constând perfecţiunea şi forţa acestei trãiri. plecând pe drumul împlinirii spirituale în vederea dobândirii fericirii. a cărui durabilitate nu ţine seamă de statutul efemer al fiinţei. adicã al tropilor. De la îndoială: . care activeazã la nivel performant funcţia poeticã este expresivitatea.

mă-ntorc către tine. pintenul umbrei mi-l creşte în coastele câmpului. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. capabil a sfida trecerea timpului : “n-o sã disparã”. prin imagini artistice. În cazul poeziei lui Radu Stanca. Expresivitatea se realizează atât prin figuri de stil. Tăcerea se face vânt albăstrui. Expresivitatea se evidenţiazã şi prin împletirea modurilor şi timpurilor verbale. 9. se face nisip. căutând desăvârşirea. arianta 088 88 Scrie. Câmpul tăindu-l. mãsura variazã între 10 şi 11 silabe. “vom învãţa”. “iubirea-i”. . Tobe de piatră bat. “voi veni”. cât şi prin modul particular al fiecărui poet de a folosi materialul lexical al limbii. viitorul sugerând încrederea în forţa sentimentului trait. prin sintaxa poetica. astfel cã rima este în primele douã strofe încrucişatã. se-ncrucişe. eu. sticleşte. prin topică. “va dãinui”. respectând structura sonetului. iar ritmul este iambic. cu privire la textul de mai jos: lui Eminescu tânăr Tăcerea se izbeşte de trunchiuri.Vom învăţa-mpreună” . pe două potcoave calul meu saltă din lut. “am zis”. fumegând. Mi-am întors către soare unicul meu chip. se face depărtare. pe foaia de examen. “Şi amândoi. cu maximă încărcătură afectivă şi subiectivă. tăria cu acvile din faţa lui se prăbuşeşte în trepte de aer. Ave! Soarele a izbucnit peste lume strigând. expresivitatea se naşte atât din muzicalitatea prozodică specifică sonetului. punctuaţie şi prozodie. Expresivitatea se referă la capacitatea limbajului poetic de a exprima întro manieră plastică. diferită de cea a limbajului uzual. umerii mei smulg din goană frunzişe. cât şi din sensibilitatea imaginilor şi a figurilor de stil create. Ave*. “n-a murit”. La realizarea elementelor de versificaţie contribuie şi ingambamentul “niciodatã n-o sã piarã/ Acel minut”. lucru subliniat de utilizarea trecutului în prima strofã: “spuneai”. soarele creşte. “a pierit”. idei concentrate.“şi-aşteaptã-mã”. tãrie de care a dat dovadã pânã acum.

se condensează în numeroase construcţii metaforice. 6. Teme/ motive identificabile în poezie: cunoaşterea. se începea o formulă solemnă de salut sau de omagiere) 1. azvârl) şi interjecţia Ave !. 3. sufletul etc. 4 puncte 4. o concretizare a inefabilului. Motivează folosirea virgulei în primele două versuri. strigând clatină muchiile surde şi grave. natura. 2 puncte 3. ave! Calul meu saltă pe două potcoave.Soarele rupe orizontul în două. privirea. revelaţia. la romani. ca indice textual afectiv în discursul poetic. 4. maree-a luminilor. încifrat. Sufletul meu îl întâmpină. 2 puncte 2. Ave. Doi termeni din câmpul semantic al naturii: soare. Limbajul poetic ambiguu. câmpul. Suliţe-albastre. ave! Soarele saltă din lucruri. să-l întâmpine fericite şi grave. Calul meu saltă pe două potcoave. Tăria îşi năruie sfârşitele-i carcere. Transcrie doi termeni din câmpul semantic al naturii. Virgulele din versurile citate au rolul de a marca un raport de coordonare copulativă într-o succesiune de propoziţii principale. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua.) – Slavă! (interjecţie cu care. a da faţă. 4 puncte 6. repetată. a pune faţă în faţă etc. 2 puncte 1. (Nichita Stănescu. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. pe-amândouă. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul faţă. 2. Expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul faţă: a face faţă. privirile mi le-azvârl. Una dintre figurile relevante pentru imaginarul poetic stănescian este metafora: trepte de aer. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 5. fără întoarcere. Metafora citată dezvăluie un proces . O călărire în zori) * Ave! (lat. 4 puncte 5. prin care se sugerează o materializare a eterului. Coama mea blondă arde în vânt. Mărci lexico-gramaticale identificate în text: pronume reflexive/ personale şi verbe de persoana întâi (mi.

De o mare forţă expresivă este imaginea care deschide textul: Tăcerea se izbeşte de trunchiuri. care invită cititorul la un exerciţiu de gândire şi de simţire. profund muzical şi incantatoriu.10 rânduri. Comentează. poetului care a marcat momentul naşterii culturii române sub zodia modernităţii. Puterea de seducţie a textului este amplificată de prezenţa numeroaselor metafore şi simboluri. indicibilul. Astrul tutelar al zilei este ridicat la rangul unei zeităţi. cititorul este invitat să . sugestie. Ideea centrală a textului se conturează în revelaţia trăită de fiinţa poetică în clipele participării la un act întemeietor. transpuse într-un discurs liric cu tonalităţi de odă. realizată atât la nivelul imaginarului poetic luxuriant. 4 puncte 9. Imaginile artistice au capacitatea de a converti în cuvinte percepţiile subtile. Eul poetic participă frenetic la spectacolul sublim al răsăritului de soare.de cunoaştere. Fiecare dintre caracteristicile limbajului poetic îşi găseşte ilustrarea în textul poeziei. caracterul său intertextual. dar cea mai evident asimilată mi se pare a fi expresivitatea. 8. poezia îşi construieşte o dimensiune mai profundă. Titlul textului stănescian este identic cu cel al unei creaţii de tinereţe (1866) a lui Mihai Eminescu. Imaginile poetice de o evidentă originalitate sunt generate de o trăire copleşitoare. cât şi la nivelul fonetic. Discursul liric este o celebrare a bucuriei la întâlnirea cu lumina. 7.. ambiguitate. a întregului univers.călăreţul" i se închină cu tradiţionala formulă solemnă de salut a lumii române. se face nisip. 9. Aceeaşi expresivitate o emană imaginea vizuală care încheie poezia. Din această perspectivă. Prezintă semnificaţia titlului. titlul sugerează o acţiune dinamică şi momentul desfăşurării ei. În al doilea rând. Alături de raţiune şi de cunoaşterea senzorială. reflexivitate). fiind interpretabilă ca odă adresată modelului absolut. de un exces de emoţie. participarea eului la un moment emblematic al revelării lumii în conştiinţă. a fiinţei transfigurate sub efectul soarelui: Coama mea blondă arde în vânt. căreia . În efortul de găsire a unor resurse noi de lirism.. realizată în ritmuri alerte. asupra căruia este avertizat din motto. în 6 . identificată în textul dat. cu numeroase imagini dinamice. al naşterii unei zile şi. În primul rând. ideea/ o idee poetică centrală. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate. în relaţie cu textul dat. 4 puncte 7. parcă.. Titlul poeziei O călărire în zori se înscrie în atitudinea menţionată şi este interpretabil în două coduri de lectură. un cititor avizat percepe dimensiunea dialogică a textului. 4 puncte 8. poezia neomodernistă recurge la soluţii inedite. la o cosmogonie. prezentă în textul dat.

Oho. Mai lasă-mă o briză. briză. Termeni din câmpul semantic al mării: ţărm. (Nichita Stănescu. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. Două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul viaţă sunt viaţă de câine. Mai lasă-mă o secundă. Trec fantome-ale verii în declin. Cratima are rolul de a marca grafic pronuntarea legată a celor două cuvinte. 2 puncte 2. Mai lasă-mă un minut. 4. o undă. Transcrie doi termeni din câmpul semantic al mării. Mai lasă-mă un anotimp. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul viaţă. pentru reducerea numărului de silabe şi. alerg şi salt şi curg. ca un şarpe dezarmat. implicit. 4 puncte . 2.descopere un nou tip de cunoaştere. regina mea de negru şi de sare. sub ochiul tău verde la amiază. Mai lasă-mă o frunză. Viaţa mea se iluminează) 1. Ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat ca o umbră. undă. corăbiile sufletului meu marin. un an. un timp. marin. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. afectivă şi participativă la spectacolul lumii solare. cu privire la textul de mai jos: Părul tău e mai decolorat de soare. 3. Motivează folosirea cratimei în structura „fantome-ale verii”. pe viaţă. 2 puncte 1. pe foaia de examen. Şi viaţa mea se iluminează. pentru menţinerea ritmului şi a muzicalităţii dorite de poet. un fir de nisip. Varianta 089 89 Scrie. 2 puncte 3. a-şi da viaţa. cenuşiu ca pământul la amurg.

constituie. Comentează. în relaţie cu textul dat. cum ar fi ritmul şi rima. 8. dar modificate prin schimbări şi reveniri topice. Contemplarea iubitei de negru şi de sare (imagine a unei regine acvatice) acţionează ca o forţă centripetă. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua. Titlul poeziei este o propoziţie afirmativă. marea. soarele etc.. Prezintă semnificaţia titlului. asociate spectaculos cu unele matriţe clasice. Prezenţa eului liric se evidenţiază prin: verbe la persoana întâi. pe care o .4. 4 puncte 7. pronume personale la persoana întâi.îmblânzeşte". nu sunt nici uzuale. asemenea unei zeităţi atotputernice. Forţa de sugestie a comparaţiilor constă în ineditul imaginilor vizuale pe care le construiesc. te-a urmat/ ca o umbră. 4 puncte 8. cum ar fi prezenţa strofelor de tip catren. ca un şarpe-dezarmat. astfel. identificată în textul dat. ale cărei reguli. deoarece fixează efectul iubitei asupra îndrăgostitului. Viaţa mea se iluminează este formula prin care se enunţă esenţa conţinutului poetic.. 6. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. La nivel prozodic.10 rânduri. Înnoitor absolut al limbajului poetic. 7. în care verbul predicat este la timpul prezent. menit să sublinieze impactul prezenţei iubitei asupra peisajului. Sensul se naşte. ideea/ o idee poetică centrală. respectiv prin înlocuirea unor termeni-cheie. Nichita Stănescu operează cu o nouă sintaxă poetică. Reluările succesive de construcţii sintactice. de asemenea. curg). Metamorfoza eului este . Ambele comparaţii accentuează efectul pe care iubita îl are asupra naturii.. un element specific lui Nichita Stănescu. Dubla comparaşie din strofa a doua are termen prim acşiunea (ţărmul): . de a o valoriza şi de a îi da semnificaţie. Teme/ motive identiflcabile în poezie: iubirea. adjective posesive (meu). Umbra este o emblemă a inseparabilităţii de obiectul care o produce. Erosul are forţa de a ilumina existenţa. uneori sub forma unor paralelisme. iar şarpele (asociat în mentalul colectiv unui pericol iminent) este determinat de atributul dezarmat. în 6 . care condensează universul în jurul ei: ţărmul o urmează ca o umbră şi orizontul vizual al îndrăgostitului se reduce la ochii ei. din repetarea gradată a unor idei asemănătoare. Prin extindere. 4 puncte 5. sugerând în acest fel momentul confesiunii. numărul singular (alerg. 4 puncte 6. noutatea o constituie spargerea unor tipare. 5. fără a fi antigramaticale. numărul singular (mă). precum şi prin formele verbale şi pronominale ale persoanei a doua. Ideea centrală exprimată în textul poeziei se identifică în puterea iubirii de a concentra în sine întregul univers. salt. timpul.

şi lumina ce-o zăreşti. Lauda omului) . soarele-i un aer plin de păsări. într-un aer mai curat – care e gândul! (Nichita Stănescu. Ei sunt nişte fructe plimbătoare Ale unui pom cu mult mai mare! Din punctul de vedere-al pietrelor. Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite. soarele-i o dungă de căldură.. 90 Scrie.. planând. plutind. noutatea o constituie spargerea unor tipare. Motivează faptul că Nichita Stănescu este un înnoitor al limbajului poetic. pe care îl pune în mişcare alertă: alerg şi salt şi curg. 4puncte 9. 9. constituie. aripă în aripă zbătând. asociate spectaculos cu unele matriţe clasice. La nivel prozodic. din soare! Din punctul de vedere-al aerului.codul" gramatical unanim acceptat: regina mea de negru şi de sare. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. cuvântul caută asocieri neobişnuite. uneori sub forma unor paralelisme. intră în structuri care contrazic . Nichita Stănescu operează cu o nouă gamă de imagini şi cu un repertoriu surprinzator de metafore.. prin evidenţierea a două trăsături identificate la nivel lexico-gramatical şi/ sau al prozodiei. Pentru a exprima un nou tip de sensibilitate. soarele-i o piatră căzătoare.. cu privire la textul de mai jos: Din punctul de vedere-al copacilor. iubirea actionând asupra unui suflet supradimensionat şi fluidizat.. cum ar fi prezenţa strofelor de tip distih sau catren. Reluările succesive de construcţii sintactice. oamenii – o emoţie copleşitoare. cu aripile crescute înlăuntru. cum ar fi ritmul şi rima. Cel mai inovator poet de la sfârşitul secolului al XX-lea. pe foaia de examen. de asemenea. Sunt mişcarea-adăugată la mişcare. alături de versul alb. oamenii-s o lină apăsare. care bat.profundă. un element specific lui Nichita Stănescu.

Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin verbul a bate. În cea de-a doua strofă soarele este “o piatră căzătoare”. Astfel aerul include soarele în aceeaţi familie cu el. astfel oamenii fiind individualizaţi. În primă strofă soarele este văzut ca “o dungă de căldură”.în exterior. în ultima strofă soarele fiind “un . 2. care personificat fiind. Precizează cei doi termeni definiţi în mod repetat. oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite.Câte un antonim pentru sensul din text al cuvintelor: adăugată . iar omul ca “o emoţie copleşitoare”. 2.pierdută. Explică ortografierea cu doi „i” a substantivului oamenii. Precizează câte un antonim pentru sensul din text al cuvintelor adăugată şi înlăuntru. 2 puncte Două expresii care conţin verbul “a bate” sunt “a bate apa în piuă” având sensul de a pierde vremea şi “a bate obrazul cuiva” adică a reproşa cuiva ceva. Substantivul oamenii este scris cu doi i deoarece primul este desinenţa de plural. a bate fierul cât e cald. 3. înlăuntru . 5. Această imagine reprezintă viziunea aerulului despre soare. Expresii/ locuţiuni care conţin verbul a bate: a bate câmpii. 2 puncte Antonimele pentru cuvintele din text “adăugată” şi “înlăuntru” sunt în ordine scoasă sau extrasă pentru primul şi în afară pentru al doilea. Lipsiţi de aripile specifice păsărilor. figură de stil ce aparţine nivelului metasememelor adică al figurilor de sens. al tropilor. atribuindu-i prin superlativul absolut “plin de păsări” elemente ale bioticului sugerându-se prin aces mod măreţia şi importanţa acestuia. 4 puncte Imaginea vizuala “soarele-I un aer plin de păsări” identificată în ultima strofă reprezintă o metaforă. 4 puncte Cei doi termeni definiţi în mod repetat în textul acestui discurs liric sunt “soarele” şi “omul” aceste două elemente fiind văzute diferit în fiecare din cele trei strofe. în textul poeziei. deoarece este articulat. 4. iar al doilea este articol hotărât. care pot zbura pe aripile gândului. 2 puncte Substantivul “oamenii” este ortografiat cu doi de “i”. 4. 1.1. a bate din gură. 3. Explică semnificaţia unei imagini poetice identificate în ultima strofă.Imaginea oamenilor-păsări cu aripile crescute înlăuntru semnifică zborul prin intermediul gândului. iar omul “o lină apăsare”. îţi exprimă opinia despre acest simbol al astralului. puterea de a trăi prin forţa imaginaţiei şi de a călători asemenea unor păsări.

„pietrelor” şi al „aerului” despre om şi soare. lină apăsare. „soarele.. Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elemente de „ornare verbis” de o delicateţe deosebită. ca două noţiuni-cheie şi elemente ale universului terestru şi cosmic. dunga de căldură”.... „oamenii. 6.”. fructe plimbătoare”. specifică acestui poet neomodernist la toate nivelurile textului. în text. Acesta este realizat pe baza alăturării a două substantive comune „lauda” şi „omului” desemnând în viziunea autorului respectul pe care îl poartă elementele mediului înconjurător omului. 5.. Motivează rolul repetiţiei.” la incipitul fiec]rei strofe reprezint] o figur] de stil la nivelul metataxelor adic] al figurilor de construcţie sintactic] [i anume anafora la care poetul apeleaz] pentru potenţarea în plan muzical a ideilor conţinute. creându-se un paralelism om . Structura Din punctul de vedere al. La nivelul metataxelor sunt uşor identificabile ingambamentul raportat la versurile 4-5. se repetă de trei ori. la începutul fiecarei strofe. „piatră căzătoare”.. „oamenii..soare. 7. Întreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată de titlu.mişcare”.Cei doi termeni definiţi în mod repetat în textul poeziei sunt soarele şi oamenii... în relaţie cu textul dat. al epitetului antepus „lină apăsare”. Astfel la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopelor „soarele-i”. al multitudinii de metafore „soarele. semnificând trei perspective diferite asupra oamenilor şi a soarelui. La nivelul metasememelor se observă transferuri semantice ale epitetelor ornante „emoţie copleşitoare”. Un al doilea argument pentru repetiţia acestei structuri este şi acela de a realiza paralela între viziunile „copacilor”...... de pietre şi de aer. „fructe plimbătoare”. „mişcarea-adăugată”. 6.. repetiţia „din punctul de vedere al” şi al simetriei între incipitul strofelor şi a poliptotonului „mişcarea.aer plin de păsări”.. cei doi termeni sunt definiţi aşa cum sunt văzuţi de copaci.. Prezintă semnificaţia titlului. Universul este gândit prin prisma elementelor care îl compun. discursul liric integrat celor trei strofe cu dimensiune variabilă construind imaginea omului şi a soarelui privit prin „ochii” naturii. iar omul fiind “păsări nemaiîntâlnite”. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric.. Astfel. a structurii „Din punctul de vedere al. piatră căzătoare”.. „oameniis”. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semnul conţinut în titlu. 4 puncte Repetiţia structurii “Din punctul de vedere al. .. emoţie copleşitoare. se stabileşte un raport „mise en abîme”.

. se validează prezenţa hiperbolei „pom cu mult mai mare”. dimpotrivă. repetiţia lexemului „aripă”. o lină apăsare. „întrun”. în 6 . din perspectiva copacilor lipsiţi de sentimente. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. Specifică liricii lui Nichita Stănescu este perpetua contrariere a aşteptărilor cititorului.. „soarele-i”. 8. Strofa a treia încheie şirul punctelor de vedere din care este definit omul. 7.. în care soarele e definit prin intermediul unui . 4 puncte Universul poetic construit în ultima strofă a discursului liric reprezintă prezentarea omului şi a soarelui aşa cum acestea sunt văzute de către aer. gândul”. ci un exerciţiu ludic de definire a acestuia pe baza unui paralelism de concepte/ noţiuni: om şi soare. la alegere. „aripi crescute înlăuntru”. Dacă primele două strofe sunt alcătuite din cinci versuri.. păsări nemaiîntâlnite”. personificarea „din punctul de vedere al aerului” şi numeroasele metafore „soarele. de preamărire a meritelor cuiva. Omul este o emoţie copleşitoare. aşadar poezia nu este o laudă închinată omului. Imaginarul poetic ce coroborează astfel ideea poetică din ultima strofă este susţinută stilistic prin elementele de „ornare verbis” de o delicateţe deosebită specifică acestui tip de poet neomodernist la toate nivelurile textului. lumina ce-o zăreşti din soare”. în contrast cu poezia populară în care omul atribuie naturii propriile senzaţii şi trăsături. Definirea omului nu porneşte de la o noţiune stabilă. Oamenii sunt păsări nemaîntâlnite/ cu aripile crescute înlăuntru . Unicitatea fiinţei umane derivă tocmai din cuprinderea acelor trăsături care lipsesc diverselor elemente ale naturii. „aer mai curat. La nivelul metagrafelor se evidenţiază sincopele „vedere-al”. La nivelul metasememelor se observă epitetele ornante „păsări nemaiîntâlnite”. 8. Perspectivei copacilor şi celei a pietrelor li se adaugă perspectiva aerului.. aer plin de păsări”. Întreaga poezie este construită pe baza paralelismului dintre noţiunea de om şi cea de soare.. adică al figurilor de sens. ci.. lipsite de zborul imaginaţiei şi al gândirii. planând”. din perspectiva pietrelor lipsite de suavitate. plutind. Imaginea aerului care gândeşte şi defineşte soarele şi omul este inedită.din perspectiva păsărilor. La nivelul metalogismelor.mişcarea adăugată la mişcare.. „oameni. pentru că forţează cititorul la un exerciţiu raţional de schimbare a perspectivei consacrate. una dintre strofe. evidenţiat şi prin paralelismul existent la nivel sintactic. îi defineşte relativitatea prin întrepătrunderea perspectivelor. Se conturează o imagine inedită a omului care depăşeşte analogia clasică. enumeraţia „bat.10 rânduri. la nivelul metataxelor se face uşor identificabilă sincopa la nivelul versurilor 4-5-6-7.Cuvântul laudă din structura titlului poeziei Lauda omului trimite la poezia imnică. Comentează.

tocmai pentru a sublinia dificultatea definirii unor concepte fără a te raporta la modele prestabilite. o reflexivitate originală. La nivel lexical. primind însă. Atât soarele. în acelaşi timp. Împrumutând punctul de vedere al copacilor. comune. cu neputinţă de comparat cu vreun element din sfera naturii. având în comun înălţimea şi zborul. cât şi oamenii sunt definiţi prin raportare la acelaşi element: păsările. emoţia lirică este sublimată./ soarele-i un aer plin de păsări. aripă în aripă zbătând/ iar oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite. cel al gândului şi al imaginaţiei. cu impresie de uşoara stângăcie. ultima strofă conţine şapte versuri . La nivel lexical. comune. Gândul este aerul mult mai curat. Pendulând între concret şi abstract. Ceea se singularizează fiinţa umană este capacitatea de a zbura fără aripi. într-un zbor interior.vers. forţa concretizării. forţa concretizării. putem observa caracterul spectaculos al definiţiilor metaforice date soarelui şi omului. subiectivitatea lirică este pusă în evidenţă prin simplitatea şi accesibilitatea limbajului. respectiv patru versuri pentru definirea oamenilor: Din punctul de vedere al aerului. al pietrelor şi al aerului. expresii ale unei viziuni subiective asupra universului. cu impresie de uşoara stângăcie./ cu aripile crescute înlăuntru. care cuprinde însă emoţii şi gânduri profunde. 9.două versuri pentru defimirea. în acelaşi timp. al pietrelor şi al aerului. subiectivitatea lirică este pusă în evidenţă prin simplitatea şi accesibilitatea limbajului. soarelui. clasice. Împrumutând punctul de vedere al copacilor. Motivează faptul că Nichita Stănescu este un înnoitor al limbajului poetic. . Perspectiva eului liric apare sub forma unui exerciţiu ludic. Poezia Lauda omului oferă numeroase argumente în sprijinul caracterului inovator al limbajului artistic stănescian. putem observa caracterul spectaculos al definiţiilor metaforice date soarelui şi omului. primind însă. prin evidenţierea a două trăsături identificate la nivel lexico-gramatical şi/ sau al prozodiei. o reflexivitate originală. iar oamenii prin intermediul a două versuri. Perspectiva eului liric apare sub forma unui exerciţiu ludic. 4 puncte Poezia Lauda omului oferă numeroase argumente în sprijinul caracterului inovator al limbajului artistic stănescian. tocmai pentru a sublinia dificultatea definirii unor concepte fără a te raporta la modele prestabilite. clasice. expresii ale unei viziuni subiective asupra universului. Comparaţia implicită dintre soare şi om sugerează tocmai singularitatea şi unicitatea lor în univers. care cuprinde însă emoţii şi gânduri profunde. 9. emoţia lirică este sublimată. Pendulând între concret şi abstract.

sprâncenele cristalizate de sare. geloase. abisele. cu privire la textul de mai jos: O dungă roşie-n zări se iscase şi plopii. visele. validat prin sistemul verbal şi pronominal al persoanei a doua. Plopii mi-atingeau umerii. prin evidenţierea a douaă caracteristici prezente în text. lumina-n ape o să-mpungă: din ochii noştri se va-ntoarce înmiit! Mă ridicam. Dimineaţă marină) . tâmplele cu umbrele lor melodioase. urcând un soare neobişnuit. pentru a sugera stări de suflet. Totodată. dinadins cu umbrele lor melodioase umerii încă dormind. încadrarea poeziei în lirismul de tip subiectiv. scuturându-mi şuviţele căzute pe frunte. meditează). Prezenţa eului liric este trădată de deixisul personal. atitudinea eului fiind de implicare totală. Adânc. Lirismul subiectiv este expresia directă a emoţiei şi vizează mărturisirea directă a poetului acordat pentru intimitate. subiectivitatea textului este relevantă şi datorită figurilor de stil ocurente şi a exclamativelor retorice de la sfârşitul fiecărei strofe.ALTA ÎNTREBARE Motivează. exemplificat în această poezie prin”lumina ce-o zăreşti” şi validează existenţa unui lirism subiectiv în care răsună sacadată vocea poetului fără intermediar. Mă ridicam din somn ca din mare. În cazul de faţă lirismul subiectiv este unul reflexiv (eul reflectează. pe foaia de examen. metamorfozând elementele realului. lirism exprimat. trezindu-se brusc. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Apele se retrăgeau tăcute. mi i-au atins. Varianta 091 91 Scrie. (Nichita Stănescu. Va fi o dimineaţă neobişnuit de lungă. tensiuni spirituale în imagini plastice. scuturându-mi lin undele.

ascensiunea. În strofa a treia rima este încrucişată. 1. 5. dinadins” este acela de a izola două complemente. impresia fiind produsă de construcţia versurilor a căror măsură variază de la 10 la 15 silabe. se evidenţiază aici motivele plopilor. prin expansiune. Motive literare prezente în poezie: trezirea. 5. trezindu-se brusc. 2. ochilor şi al apei. prezente în poezie. Rima încrucişată este feminină şi produce o edulcorare a tonului final. ar deveni o subordonată atributivă cu rol explicativ.frunte. Exemplifică două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul apă. iar măsura este inegală: de 15. care. 4 puncte Dintre motivele neomederniste cu o ocurenţă deosebită în opera acestui poet. geloase” este acela de a izola două elemente predictive suplimentare. Două cuvinte din text care aparţin câmpului semantic al anatomiei: umerii. Stabileşte tipul de rimă şi măsura versurilor din strofa a treia. dimineţii. dimineaţa. 4 puncte Poetul apelează la nivelul metasememelor adică al figurilor de sens. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al anatomiei. 4 puncte Strofa a treia din poezia „Dimineaţa marină” are o somptuozitate deosebită şi un timbru specific de al cărui sunet se stinge brusc. apa. 10. Menţionează două motive literare. Astfel creat versul stănescian susţine prin muzicalitatea lui interioară de avânt. 2 puncte În prima strofă rolul virgulelor din structura „plopii. de precipitare spre stingere. 3. trezindu-se brusc” prin intermediul căreia se subliniază faptul că odata cu venirea dimineţii nu . evoluează cu febrilitate spre împlinire. 2. 11. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă. Locuţiuni/ expresii care conţin cuvântul apă : tot o apă ş-un pământ. Precizează rolul virgulelor din al doilea vers. 4. al tropilor folosind astfel personificarea „plopii. În ultima strofă rolul virgulei din structura „se retrăgeau tăcute. 4.1. însăşi mişcarea sentimentului care izbucneşte cu tărie. 2 puncte Două cuvinte care aparţin câmpului semantic al anatomiei sunt „umerii” şi „ochii”. Virgulele din versul al doilea izolează o construcţie gerunzială. 3. 2 puncte Două locuţiuni care conţin cuvântul apă sunt „a-i lăsa gura apă” şi „a bate apa în piuă”. a se duce pe apa sâmbetei. 12 silabe. 6.

penultima strofă. Interpretează semnificaţia titlului. Verbul la gerunziu. această bucurie a dimineţii fiind transmisă nu numai în plan teluric. a dimineţii. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică poetică şi mijloacele artistice.10 rânduri. Acesta este realizat pe baza substantivelor comune „dimineaţă” şi „marină” desemnând viziunea poetului asupra venirii dimineţii. Decorul marin al dimineţii este dominat de lumina soarelui răsfrântă în undele apei şi ale ochilor. dungă roşie (soarele). trezindu-se brusc. poezia surprinde un moment subiectiv. Deşi este un titlu de pastel. geloase” şi metaforele „sprâncene cristalizate”. Personificarea şi plopii.. 4 puncte Întreg universul ideatic al strofei a treia este vertebrat de ideea unei . întreg conţinutul ideatic fiind irizat semantic de semnul conţinut în titlu. sugerează lentoarea trezirii din somnul nopţii în contrast cu răsăritul brusc al soarelui. „soarele. „trezindu-se”. 7. semnifică momentul apariţiei soarelui. prin opozitie cu adverbul brusc. din prima strofă a poeziei. trezindu-se brusc”. La nivelul metataxelor adică al figurilor de construcţie sintactică sunt uşor identificabile ingambamentul raportat la nivelul întregii şi enumeraţia „şuviţele căzute pe frunte sprâncenele cristalizate de sare. „apele tăcute. Câmpul semantic al dimineţii cuprinde şi alte cuvinte prezente în textul poeziei. Astfel la nivelul metagrafelor sau al figurilor de grafie se evidenţiază prezenţa sincopelor „roşie-n”. Poetul alege intenţionat drept reprezentat al naturii aceşti copaci care capătă în discursul liric rolul de „axis mundi”. precum: trezindu-se. Comentează. „şuviţele căzute” şi epitetul cromatic „dungă roşie” oferind o pată de culoare a tabloului. ci şi în plan astral. dungă roşie”. când O dungă roşie-n zori se iscase. personificările „plopii. în 6 . Titlul Dimineaţă marină fixează coordonatele temporale şi spaţiale ale contemplaţiei şi ale descrierii. „mi-au”. abisele” având ca scop potenţarea în plan estetic muzical a ideilor conţinute. se stabileşte un raport de „mise en abîme”. 6. Îintreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată de titlu discursul liric integrat celor patru strofe constuind imaginea răsăritului de soare şi a aşternerii dimineţii peste întreg universul. „scuturându-mi”.numai sfera umanului revine la viaţă. „umerii dormind”. 7. specifică acestui poet neomodernist la toate nivelurile textului. 8. La nivelul metasememelor se observă transferuri semantice ale epitetelor „umbrele melodioase”. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric. cel al trezirii conştiinţei de sine. ci şi întreaga natură în prima strofă de „plopi”. Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic prin elementele de „ornare verbis” de o delicateţe deosebită.. în relaţie cu textul dat.

sugerează redimensionarea timpului prin înălţarea fiinţei: Mă ridicam. 8. ca un moment al trezirii conştiinţei de sine. implicit. personificarea „lumina o să-mpungă”. al luminii soarelui în apă şi în ochii oamenilor. Trezirea în dimineaţa marină . geloase. strofa încheindu-se cu o exclamativă retorică „din ochii noştri se va-ntoarce înmiit !”. o să-mpungă. repetiţia lexemului „neobişnuit”. încât apele se retrăgeau tăcute. deoarece Nichita Stănescu propune o nouă viziune asupra lumii. poetul vizionează propria geneză cosmicizată. cel al comunicării sinelului cu sine într-un limbaj care nu mai are nevoie decât arareori de figuri de stil. Lumina care din ochii noştri se va-ntoarce înmiit modifică relaţia clasică eu liric ./ urcând un soare neobişnuit. fiinţa umană e trează. Asocierile inedite . Întreaga strofă a treia anunţă începerea unei naşteri lucide a spiritului. Detaşându-se de viziunea romantică a genezei lumii. de lumină înmiită. scuturându-mi lin undele. ci natura în fiinţa umană: natura e dominată de tăcere. oglindirea. prin evidenţierea a două trăsături identificate la nivel lexico-gramatical şi/ sau al prozodiei.dimineţi ce nu se aseamănă cu oricare alta fiind văzută prin ochii eului liric ca o dimineaţă specială în primul rând datorită duratei sale. conferă magie momentului matinal.Poezia Dimineaţă marină evidenţiază caracteristici ale neomodernismului şi.lume. fenomen ce stă sub semnul unui timp subiectiv. argumente pentru caracterul inovator al limbajului poetic. se va întoarce. prin recitirea poeziei româneşti anterioare şi a dialogului cu teme şi motive devenite tradiţionale: apa/ marea. sugerand diferenta dintre trezirea naturii — fenomen obisnuit . înălţarea etc. iar ca dimensiune verticală. Adjectivul lungă la gradul superlativ absolut . exprimată prin verbele la timpul viitor: va fi. La nivelul metasememelor se evidenţiază epitetele hiperbolizant „dimineaţă neobişnuit de lungă” şi ornant „soare neobişnuit”. a lumii.si trezirea conştiinţei de sine. fără rezonanţe poetice. plopii. omul nu se mai reflectă în natură.Mă ridicam din somn ca din mare — primeşte conotaţiile unei luări în posesie a realului. plopii. dar a cărui valoare expresivă sporeşte prin folosirea cu valoare adverbială şi adjectivală: Va fi o dimineaţă neobişnuit de lungă. Penultima strofă a poeziei este o viziune a dimineţii neobişnuite. somnul. Noutatea liricii sale constă preponderent în redescoperirea poeziei într-un loc nou. având ca dimensiune orizontală marea.dimineaţă neobişnuit de lungă . 4 puncte 9. Miracolul dimineţii marine este descris prin repetarea cuvântului neobişnuit. Motivează faptul că Nichita Stănescu este un înnoitor al limbajului poetic. 9. un termen comun. La nivelul metagrafelor se remarcă ingambamentul la nivelul întregii strofe. Motivul oglindirii. Dimineaţa neobişnuit de lungă este în antiteză cu trezirea brusca a plopilor.

În acord cu această concepţie este şi poezia „Dimineaţa marină” care prezintă. Ambiguitatea limbajului este un alt procedeu neomodern întâlnit în poem. filozofie. întorcându-se spre marii creatori de dinainte de război. de la Blaga proiecţia filozofică şi de la Barbu încifrarea. intenţia poetului fiind doar spunerea simplă şi directă a unui crez intim care este poetic mai ales prin sinceritatea conţinutului decât valorile stilistice ale cuvintelor. În cea de-a doua strofă . în acest mod va rezulta „o poezie a poeziei” – Eugen Simion. De asemenea crearea de imagini insolite este un procedeu des utilizat în poezia neomodernă care-i conferă acesteia originalitate. găsirea unor resurse noi ale poeticităţii sunt argumente în favoarea caracterului inovator. Curentul neomodernist cunoaşte o intelectualizare a liricii şi se observă predilecţia poeţilor din această perioadă spre reflexiv. preluând de la Eminescu ilimitarea combinatorie. ca o revigorare a poeziei. de la Arghezi uzitarea anumitor cuvinte dure. Conceptul de neomodernism desemnează spiritul generaţiei de autori care s-a manifestat în literatura română între anii 1960-1970. ermeticul. Nichita Stănescu este printre primii poeţi contemporani care se întorc la marea poezie a înaintaşilor. printr-o modalitate seducătoare de a îmbina simplitatea rostirii cu profunzimea ideilor de admiraţie a naturii la venirea dimineţii. subiectiv. eliberarea de sensurile consacrate. a intervenit o nouă orientare ideologică. După mai bine de un deceniu de cultură pusă „în slujba proletarului”. Poetul Nichita Stănescu afirmă că poezia nu este ceva care poate fi fixat pe o pagină tipărită şi legată în volum. Această poezie se încadrează în direcţia neomodernistă atât prin tema condiţiei umane şi naturale. Astfel neomodernismul stănescian încearcă să recupereze modelele exemplare. o revenire a discursului liric la formulele de expresie metaforice. cât şi prin mijloacele artistice uzitate. geometrizarea lirică. ci ea este „rodul gândurilor şi sentimentelor induse de simblourile tipărite care se succed în spiritul cititorului”. ALTĂ ÎNTREBARE Argumeantează apartenenţa textului la o direcţie literară sau la o orientare tematică din perioada postbelică. expresivitate şi ambiguitate la nivel semantic. poetul cultivând un lirism pur.de cuvinte (umbrele melodioase). Astfel în prima strofă poetul doreşte reprezentarea unui fenomen abstract şi anume prezentarea dimineţii în formă concretă prin folosirea unor asocieri inedite de cuvinte precum epitetul cromatic „dungă roşie” şi prin alternarea spaţiului terestru cu cel cosmic legătura fiind realizată prin elementul liant „plopii”. de la Bacovia aplicările obsedante ale tonurilor şi anumitor stări. aparenţa de simplitate a limbajului. la reflecţiile filozofice şi la imaginile artistice.

înceată. Adolescenţi pe mare) *yolă (iolă. condusă de o singură persoană 1. pentru expresivitate şi ambiguitate la nivelul semantic al cuvintelor. cu privire la textul de mai jos: Această mare e acoperită de adolescenţi care învaţă mersul pe valuri. şi simultan au şi deprins să meargă pe valuri. ianta 092 92 Scrie. într-o dimensiune contemplativă. înţeleg poezia ca pe o stare lirică. reactualizând modelele literare ale acestei epoci.este ocurent un motiv literar des întâlnit în lirica stănesciană. iole). pe foaia de examen. Dar ei sunt zvelţi şi calmi. mai rezemându-se cu braţul. identificate în text sunt intelectualizarea liricii. anume motivul „visului”. yole) – ambarcaţie sportivă îngustă şi uşoară. (din fr. Neomodernismul reprezintă o orientare manifestată în literatura română a anilor 1960-170 şi reînvie în forme diferite modernismul perioadei interbelice. s. 2 puncte Un sinonim contextual pentru cuvantul țeapănă este fixă.f. Neomoderniştii. de curenţi. Două caracteristici ale neomodernismului. Notează câte un sinonim contextual pentru cuvintele ţeapănă şi lentă. Şi aştept un pas greşit să văd. ci o lume a căreia poetul îi explorează frumuseţile şi valorile expresive. (Nichita Stănescu. O flotă infinită de yole*. o expresie metaforică a trăirilor profunde ale fiinţei. de soare. cu o velă prinsă de un catarg. în picioare. în picioare. statică iar pentru cuvantul lentă este calmă. autorul utilizând ingambamentul (contniuă ideea în versul următor) la nivelul întregii poezii şi predilecţia pentru reflexia filosofică. sau o alunecare măcar pân’la genunchi în valul diafan sunând sub lenta lor înaintare. Limbajul nu mai este un simplu mijloc de expresie. . mai sprijinindu-se de-o rază ţeapănă. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Eu stau pe plaja-ntinsă tăiată-n unghi perfect şi îi contemplu ca la o debarcare. dintre care face parte şi Nichita Stănescu. Neomodernismul este un curent literar contemporan.

Locuţiuni/ expresii care conţin verbul a tăia: a tăia calea. lentă — înceată. 4.pan’la’’ marcand elidarea vocalei ‘’ă’’. Scrie două expresii/ locuţiuni care să conţină verbul a tăia. Teme/ motive literare prezente în poezie: marea.7.Rezultatul este la nivelul stilistic realizarea unei sincope și necesitatea ei se explică și din considerente prozodice.1. 2 puncte Poetul operează în cadrul versurilor la nivelul metagrafelor adică al figurilor de grafie apostroful din structura .fiind întreținută astfel măsura ș ritmul versului.însăși mișcarea sentimentului care izbucnește cu tărie.de precipitare spre stingere . 2 puncte Două expresii care conțin verbul a tăia sunt a tăia frunze la caini și a tăia în carne vie. 4 puncte Poetul folosește scrierea cu literă mică la începutul unora dintre versuri pentru a conferi modernitate prozodică prin abrogarea elementelor de expresie lirică tradițională.7.impresia fiind produsă de constucția lungă a versului de 16-17 silabe. 3. solidă.Versurile 1.11 sunt scrise cu majusculă pentru că reprezintă . Apostroful din al versul al noualea marchează lipsa vocalei ă (până).conferind textului muzicalitate. 2. prezente în poezie. 4.5.Rimele încrucișate sunt feminine și produc o înăsprire a tonului final. adolescenţii. 2. 12. 4 puncte Dintre temele și motivele neomoderniste cu o ocurență deosebită in opera acestui poet se evidențiază aici tema tinereții . Precizează rolul apostrofului din al nouălea vers.Poetul ortografiază in afara versurilor 1.versul stănescian susține prin muzicalitatea lui interioară de avant.5.. Menţionează două teme/ motive literare. 5.evoluază cu febrilitate spre împlinire și se relaxează prin proiecția adolescenților în voluptatea valurilor.Astfel creat.Câte un sinonim contextual pentru cuvintele : ţeapănă .impunand astfel rostirea împreună într-un tempo rapid a prepoziției compuse ’’pană la’’. . a tăia frunză la câini. 6. Motivează scrierea cu literă mică la începutul unora dintre versurile poeziei. 15 silabe.iar două motive literare cu aceeași descedență ideologică sunt motivele mării si ale soarelui. 4 puncte Poezia ’’Adolescenți pe mare’’ are o somptuozitate deosebită și un timbru specific de neliniște al valurilor mării al cărui sunet se stinge brusc. 14.11 cu literă mică deoarece ingambamentul și coordonarea frasică impun acest tip de scriere . Rima primelor patru versuri este încrucişată. 3. Stabileşte tipul de rimă şi măsura din primele patru versuri.fixă. iar măsura este de 16.

motive literare ca motivul mării. pe valuri. Desacralizat. această iluzorie materialitate sugerează firavul echilibru al mersului pe mare.Viziunea poetică este ordonată de un eu liric care se află in ipostaza de martor al acestei lecții primite de adolescenți. 4 puncte Definită de Heidegger ca .și simultan au deprins să meargă pe valuri. Prin contrast.Scrierea cu literă mică la începutul unor versuri marchează continuitatea discursului.Imaginarul poetic reține formule originale .Textul de față ilustrează prin cele mai potrivite mijloace artistice că fiecare om este nevoit să învețe singur deprinderile care îi vor fi necesare în viață cu un minim ajutor din partea celor care îl înconjoară. Prezintă semnificaţia unei figuri de stil din text.motivul soarelui. al adolescenţilor care învaţă mersul pe valuri..] de soare’’ele avand rolul de a accentua senzația de putere și determinare a acestora de a deprinde cat mai repede mersul pe valuri.La această metaforă se mai adaugă și imaginile olfactive „rezemandu-se cu brațul de curenți’’.spunere a ființei’’poezia nu numai că intemeiază universul prin cuvant . 8..’’Mersul pe valuri’’este o metaforă care are rolul de a prezenta adolescenții care asemenea copiilor învață din nou să meargă .. Comentează. ci chiar de confundă cu starea acestora.în picioare’’.elementele sructurate ale poeziei trădandu-i o weltanschaung de tip optimist așa cum se poate observa în versurile :. 5.sprijinindu-se de o rază [.inceput de propoziție.ei sunt zvelți și calini.lucru care fludizează discursul liric. identificată în textul dat.acesta devenind mai comunicativ. mersul pe apă.de această dată pe valurile vieții. ideea/ o idee poetică centrală. 8. Aflat în ipostaza de fiinţă contemplatoare .Eu stau pe plaja-ntinsă tăiată-n unghi perfect -. 7. Epitetul (rază) ţeapănă (de soare) şochează prin materialitatea şi corporalitatea imaginii razei de soare. Ideea centrală a textului constă în definirea inedită a unei generaţii spectaculoase şi fascinante prin atributele ei.procedee și figuri de stil comunicand sensuri insolite. 4 puncte Orice figUră de stil conferă textului expresivitate trădand maniera originală în care elemente ale realității sunt transfigurate potrivit viziunii artistice a autorului. în picioare. sintaxa poetică punând accent pe fluenţa mesajului. devine abilitatea de a conduce o . privirea eului poetic surprinde cu uimire mersul adolescenţilor. în picioare. în picioare. în 6 – 10 rânduri.. 7. .

concret. yola conferă adolescenţilor aură mitică.yolă. 4 puncte O caracteristică a limbajului poetic prezentă în poezia. alunecare. ca în miracolul biblic. Cuvinte considerate în mod tradiţional nepoetice. sugerând parcă obişnuinţa şi cotidianul.. zvelţi şi calmi.Ambiguitatea esta susținută astfel de structuri ca . Prin demitizare. Conjuncţia adversativă dar pune în opoziţie neputinţa reală a adolescenţilor de a merge în picioare pe mare.devine expresia unei deprinderi dobândite.filosofic.Poezia sa își trage forța tocmai din capacitatea inepuizabilă de a produce mister.sprijinindu-se de o rază țeapănă de soare’’. sugestie. şi noi ne iubeam prin mansarde. şi nu miracolul şi neobişnuitul. Forţa magică este înlocuită cu abilitatea.care se reflectă in aproximarea gradată a imaginii adolescenților pe parcursul deprinderii de către aceștia a mersului pe valuri. precum yolă. . cu privire la textul de mai jos: Ploua infernal. cu deprinderea de a merge pe valuri.să meargă pe valuri’’susține acest proces de ambigizare a mesajului poetic.abstract. lipsite de orice conotaţie divină. înaintare demitizează mersul pe valuri. unghi. în opoziţie cu unicitatea şi singularitatea lui Isus care mergea pe ape.Poezia citată mizează pe amguitatea limbajului. reflexivitate). răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Substantivele provenite din verbe: debarcare. prezentă în poezie. Paradoxal.Metafora . Distanţa de la miracol la deprindere/ abilitate este diferenţa dintre divin şi uman. .. adolescenţii care învaţă mersul pe valuri întruchipează o paradigmă existenţială. conferă concreteţe şi materialitate ideilor abstracte: mersul în picioare pe mare . cu tehnica.Limbajul poetic al lui Nichita Stănescu are omare densitate de sugestii. 93 Scrie. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic(de exemplu: expresivitate. pe foaia de examen.miracol biblic . curenţi.caracteristică ce definește capacitatea limbajului poetic modern de a genera obscuritatea sensurilor sau pluritatea lor. 9. Expresivitatea este una dintre caracteristicile limbajului în această poezie.Mesajul operei se descoperă după aflarea zonelor de mister ale cuvintelor.Adolescenți pe mare’’este ambiguitatea . 9.rezemandu-se cu brațul de curenți’’.. Flota infinită de yole multiplică deprinderea de a merge pe mare.. ambiguitate.un nivel de adancime.La Nichita Stănescu există dincolo de nivelul de suprafață .

1. o zână care. individualizat dintr-o mulţime de elemente similare.. şi noi ne iubeam prin mansarde. aşezată pe o stâncă de pe malul Rinului. cel al primelor iubiri trăite în condiţii inedite sub toate aspectele . este evidenţiată calitatea de substantiv propriu.. cum sunt celelalte luni ale anului sau celelalte zeităţi ale lumii antice. 2 puncte Două neologisme din text sunt : Infernal şi concret. răspunde-mi. Şi mă-nălţam. 2. Ploaie în luna lui Marte) 33 *Lorelei – personaj legendar din folclorul german.Prin cerul ferestrei. eul poetic recunoaşte în această luna a lui Marte un anotimp privilegiat. O să te plouă pe aripi. îi seduce pe luntraşi cu vocea ei fermecătoare. În primul rând. Nu-i nimic. Şi nu mai ştiam unde-mi lăsasem în lume odaia. făcându-i să se înece 1.de la cel al spaţiului romantic şi boem în acelaşi timp. Sufletele noastre dansau nevăzute-ntr-o lume concretă. spuneai. În al doilea rând. Scrierea cu majusculă a substantivului Marte poate fi justificată prin cel puţin două argumente. norii curgeau în luna lui Marte. cu pene. Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi. N-aş mai fi vrut să se sfârşească niciodată-acea lună-a lui Marte. Pereţii odăii erau neliniştiţi. Ploua infernal. îţi spuneam. ploaie de tot nebunească. Transcrie două neologisme din text. plouă cu globuri pe glob şi prin vreme. . ploaia?. (Nichita Stănescu.. la intensitatea sentimentului erotic relevat ca experienţă_crucială a fiinţei umane. Justifică scrierea cu majusculă a substantivului Marte.. Cine-s mai frumoşi: oamenii?. sub desene în cretă. Două neologisme din text: infernal şi mansarde. oval. mie-mi plouă zborul. 2 puncte 2. Lorelei*.

Astfel creat. al cărui sunet se stinge brusc. ..Rimele încrucișate sunt feminine și produc o catifelare tonului final. 5.. prezente în poezie.3. Imperfectul exprimă în general o acţiune durativă. 4. În poezie. 4 puncte Poezia.intenția eului liric fiind de a recupera acest timp.de precipitare spre stingere . 4 puncte Timpul imperfect al modului indicativ . măsura versurilor este de 9-11 silabe. cu sufletul la gură. dar şi din spaţiul realului pentru a se refugia într-o stare de eminesciană visare a unui vis ferice.versul stănescian susține prin muzicalitatea lui interioară de avant. 6. retragerea din durata prezentului limitat şi efemer. dar din trecut. 2 puncte Două expresii care conțin substantivul suflet sunt . Rima este încrucişată. se evidențiază tema iubirii. 7.verbele. continuă. 3. refac în sens metaforic armonia cuplului primordial. ale cărei ecouri se prelungesc într-o durată nedefinită.curgeau’’. 4.începută atunci și terminată pană în momentul vorbirii . 4 puncte Dintre temele și motivele neomoderniste cu o ocurență deosebită în opera acestui poet. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în a doua strofă. evoluează cu febrilitate spre împlinire și se relaxează prin proiecția iubirii în voluptatea ploii.arată o acțiune desfășurată în trecut..dansau’’.imprimand contextul poetic și acțiunilor prezentate ideea de continuitate. Stabileşte tipul de rimă şi măsura versurilor din strofa a treia.. indiferenţa faţă de tot ceea ce este diferit de iubirea lor. aripa etc. . Menţionează două teme/ motive literare. timpul acesta sugerează melancolia poetului în faţa amintirii unui timp al adolescenţei dominat de prezenţa unică a iubirii şi a fiinţei iubite..Ploaie în luna lui Marte’’are o somptuozitate deosebită și un timbru specific de răsfrangere a picăturilor de ploaie. Precizează valoarea expresivă a timpului imperfect al verbelor din primele două strofe.a-și da sufletul’’și . ploaia..avand rol definitoriu în evocarea trecutului. Imaginea cuplului de îndrăgostiţi care se descoperă cu uimire. 5. 4 . 6. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin substantivul suflet.în textul dat este uzitat imperfectul amintirii. motivul ferestrei. Două teme/ motive literare prezente în poezie: iubirea.ne iubeam’’. motivul ploii. Două expresii/ locuţiuni care conţin substantivul suflet: a i se înmuia sufletul. impresia fiind produsă de construcția lungă a versului de 10-11 silabe.însăși mișcarea sentimentului care izbucnește cu tărie.a avea ceva pe suflet’’.

penultima strofă. fie că este vorba despre oameni sau despre fenomene naturale. de fapt. în 6 . 4 puncte 8. comparaţii.puncte Orice figură de stil conferă textului expresivitate trădand maniera originală în care elemente ale realității sunt transfigurate potrivit viziunii artistice a autorului.care are ca reflex un dans spiritual. Înălţarea este una de natură metafizică. Comentează. Experienţa susceptibilă de măreţe înălţări (şi uneori şi de lamentabile prăbuşiri) rămâne iubirea.) sau prin folosirea tropilor (epitete.’’Sufletele noastre dansau’’este o metaforă personificatoare care are rolul de a prezenta efervescența erotismului. toate sunt realităţi armonioase ale universului. Limbajul poetic stănescian se caracterizează printr-o expresivitate aparte. de mişcare. Motivul dansului trimite la ideea de sincronizare. prezentă în poezie. 9. dar şi cu întreg universul.caracteristicîă ce definește capacitatea limbajului poetic modern de a genera obcuritatea sensurilor sau pluritatea lor. Pentru cel care iubeşte. de armonizare a mişcărilor. personificări etc). olfactive etc. sugestie). 8. metafore. 7. cât şi prin comunicarea fondului ideatic al poeziei prin imagini artistice (vizuale. Personificarea sufletelor care dansează fără a fi observate sugerează perfecţiunea absolută a sentimentului erotic. prizonier al unei stări excepţionale. sub impresia noului tip de sensibilitate datorat invaziei iubirii în sufletul eului poetic prezentat în ipostaza îndrăgostitului extatic.10 rânduri.ea are rolul de a sublinia superioritatea spiritului asupra materiei. De asemenea . singura în măsură să realizeze comuniunea omului cu semenul său. receptarea deformata a realităţii. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte O caracteristică a limbajului poetic prezentă în poezia’’Ploaie în lumea lui Marte’’este ambiguitatea. Ambiguitatea textuală specifică poeziei neomoderniste este întreţinută de suita interogaţiilor retorice prin care este sugerată. astfel încât. ambiguitate. ca o aspiraţie continuă spre perfecţiune.Mesajul operei se descoperă după aflarea zonelor de mister ale cuvintelor.Poezia .Angrenat pe deplin în jocul iubirii care îi absoarbe întreaga fiinţă. ea înseamnă desprindere de realitatea imediată şi apropiere de lumea imaterială a ideilor absolute şi a esenţelor. eul liric se descoperă cu uimire. obţinută atât cu ajutorul inovaţiilor la nivel lexical. de trăire concomitentă a unor stări şi a unor senzaţii identice care se contopesc într-un diafan rotund ce se înalţă înspre cer.de aici rezultand fericirea in ciuda aspectului aparent ostil. lumea în sine devine un spaţiu al armoniei şi al frumuseţii universale. Ilustrează o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate.

ultimele două versuri.. Cădeau domol.Ambiguitatea esta susținută astfel de structuri ca’’nevăzute-ntr-o lume concretă’’. după himera clăilor de fân.citată mizează pe ambiguitatea limbajului. Septemvrie. Septemvrie.Textul de față ilustrează prin cele mai potrivite mijloace artistice ideea că iubirea este un sentiment unic pe care omul încearcă să îl păstreze. departe.elementele structurale ale poeziei trădandu-i o weltanchaung de tip pesimist așa cum se poate observa în versurile..deprinderile care îi vor fi necesare in viață cu un minim de ajutor din partea celor care îl înconjoară. .un nivel de adancime. Definită de Heidegger ca.nevăzute-ntr-o lume concretă’’.motivil ferestrei.abstract. ALTĂ ÎNTREBARE Comentează in 6-10 randuri.Imaginarul poetic reține formule originale motive literare ca motivul ploii.Viziunea poetică este ordonată de un eu liric care se află în ipostaza de martor al acestei iubiri.care se reflectă in aproximarea gradată a imaginii ploii. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe... Limbajul poetic al lui Nichita Stănescu are o mare densitate de sugestii.ci chiar se confundă cu starea acestora. 094 94 Scrie.’’plouă cu globuri pe glob’’... la Nichita Stănescu există dincolo de nivelul de suprafață .motivul zborului..filosofic..Poezia sa își trage forța tocmai din capacitatea inepuizabilă de a produce mister. frunze târzii din nucul cel bătrân. pe-o carte.concret. Rădvanul toamnei se zărea.. eu nu le-am cunoscut. pe foaia de examen. cu privire la textul de mai jos: Septemvrie..spunere a ființei’’poezia nu numai că întemeiază universul prin cuvant.Metafora’’norii curgeau’’susține acest proces de ambiguizare a mesajului poetic. eram adesea-nsingurat şi mut. Ca pozele din cartea de citire. Cuvinte de iubire poate n-au fost.’’N-aș mai fi vrut să se sfarșească’.prin evidențierea relației dintre ideea poetică și mijloacele artistice. Lumini licăritoare învăluiau surâsul meu amar.’’cerul ferestrei’’.

10 rânduri. prin asocierea epitetelor amar şi trist. melancolia. fiind sugerată. eul liric trăieşte neputincios drama desprinderii definitive de copilărie. adverbul departe creează o predispoziţie optimistă. 2 puncte 3. Două cuvinte din câmpul semantic al timpului: septemvrie şi târzii. Imperfectul este un timp care exprimă o acţiune desfăşurată în trecut. timpul imperfect. ele accentuează sentimentul nostalgiei poetului faţă de trecerea iremediabilă a timpului. 3. 6. Septemvrie) 1. securizantă. În poezia citată. 2 puncte 2. (Gheorghe Tomozei. ultima strofă. Transcrie două cuvinte din fondul vechi al limbii. 4 puncte 7. Două cuvinte din fondul vechi al limbii sunt: rădvan şi septemvrie. 7.. de legătură între vârsta de aur a copilariei şi maturitatea târzie. regretul etc. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. Transcrie două cuvinte din câmpul semantic al timpului. În plan poetic. Asociindu-se acestei imagini. 4. Stabileşte tipul de rimă şi măsura versurilor. Motivează utilizarea frecventă a verbelor la modul indicativ. 4 puncte 4.Ca un Robinson Crusoe însingurat.şi nu mai era doamna-nvăţătoare să-l mângâie pe cel mai trist şcolar. tema poeziei. Metafora rădvanul toamnei devine o efigie temporală care sugerează imaginea unui timp in-termediar. Exprimă. În această poezie. 2 puncte 1. 8. 4 puncte 8. din punct de vedere poetic. Precizează rolul punctelor de suspensie din primul vers. într-un enunţ. în 6 . folosirii imperfectului i se asociază sentimente cum sunt nostalgia. imperfectul exprimă nostalgia eului liric care asistă neputincios la trecerea ireversibilă a timpului. inducând ideea unei copilării ce pare eternaă fără a fi ameninţată de perspectiva unui moment al solstiţiului. Comentează.. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă. dar rămasă neterminată. Tristeţea este sentimentul pe care îl resimte din plin. Tema poeziei surprinde într-o manieră elegiacă şi romantică trecerea iremediabilă a timpului. 2. 4 puncte 5.Rima este incrucisata si masura versurilor este de 10-11 silabe. Aflat într-o ipostază . Punctele de suspensie marchează întreruperea unei idei. exilat într-un timp al singurătăţii. 5. 4 puncte 6.

95 Scrie. între apele ce-şi urmează albia. cea mai frumoasă imagine a paradisului copilăriei .contemplativă. zi cu zi pe întinderea stepelor între arborii neajunşi la cer. prezentă în poezie. cu privire la textul de mai jos: O tristeţă întârzie în mine cum zăboveşte toamna pe câmp niciun sărut nu-mi trece prin suflet. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: ambiguitate. pe un ton cu accente elegiace. Virgula coordonează termenii unei repetiţii. prin intermediul memoriei afective. 9. Cântecul trist. nicio zăpadă n-a descins pe pământ. de mişcare etc. O caracteristică a limbajului poetic recognoscibilă în text este expresivitatea.cea a surâsului blajin al doamnei învăţătoare. Precizează rolul virgulei din versul „Cântecul trist. 2 puncte 2. pe foaia de examen. îl auzi în glasul sterp al vrăbiilor şi răspunde din umilinţa tălăngilor. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe.). Sentimentele poetice sunt exprimate direct. 2 puncte 1. Alcătuieşte un enunţ cu omonimul cuvântului cer din textul dat. (Ion Vinea. 4 puncte 9. cu rol de accentuare a ideii . cântecul cel mai trist vine cu clopotul din asfinţit. Enunţ cu omonimul cuvântului cer : Ei cer să fie rejudecat procesul. eul poetic îşi priveşte cu o detaşată melancolie propria risipire în timp şi recuperează. între turmele ce-şi pasc soarta pe câmp şi între frunzele care se dau în vânt. expresivitate. prin care se creează emoţie estetică şi se accentuează ideile poetice. 2. Declin) 1. reflexivitate). prin intermediul unor imagini poetice diferite (vizuale. sugestie. cromatice. E toată viaţa care doare aşa. cântecul cel mai trist”.

Confesiunea lirică de o profundă tristeţe se naşte din contemplarea naturii în două momente cu pronunţate accente de melancolie: toamna şi amurgul. apele îşi urmează făgaşul. continuu. Exemplifică două expresii/ locuţiuni care conţin substantivul viaţă. se stabilesc numeroase similitudini. al naturii. 4 puncte 7. 2 puncte 3. Prezintă semnificaţia titlului. Între decorul autumnal şi cadrul interior. frunzele sunt spulberate de vânt. 4 puncte 6. în relaţie cu textul dat. şi cel exterior. Spectacolul nu are nimic grandios. Poezia exprimă tristeţea profundă. în 6 . provocată de o lume intrată în declin. în cazul elegiei cadrul natural este doar un pretext al exprimării stării de spirit. 6. pentru a sugera starea de tensiune existentă în interiorul tuturor formelor de manifestare a vieţii. 3. Expresii/ locuţiuni care conţin substantivul viaţă: a lua viaţa în piept. 4 puncte 8. Comentează. prevestitor de moarte. prezente în poezie. Repetiţia zi cu zi apare într-o locuţiune adverbială al cărei rol stilistic este de a sugera scurgerea monotonă a timpului. în structuri repetabile la nesfârşit. Declinul uman este identificat. în chiar decăderea naturii. raportul dintre planul interior. Spre deosebire de pastel. într-un univers în care glasul clopotului în amurg. Natura este puternic spiritualizată şi toate semnele ei sunt interpretate în cheie melancolică. dezamăgirea. -mi). ci i se atribuie caracteristici ale existenţei minore: arborii sunt neajunşi la cer. 5. Menţionează două teme/ motive literare. Tristetea se repetă zilnic. 4 puncte 4. În ansamblu. la scara mai mare. într-o monotonie care face să dispară sensul existenţei. timpul etc. 7. spaţiul devine o stare de spirit şi timpul se spaţializează. Mărci lexico-gramaticale ale eului liric sunt: pronumele la persoana întâi (mine. Repetiţia apare şi în cazul prepoziţiei între. alcătuit . Titlul. Transcrie două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. a-şi da viaţa. tristeţea. a duce o viaţă de câine. 4 puncte 5. este reverberat de natură.poetice. viaţa de apoi etc. contribuind la tonalitatea elegiacă a poeziei. vieţuitoarele sunt resemnate. 8. 4. Explică valoarea expresivă a repetiţiei din ultima strofă. Teme şi motive literare prezente în poezie: natura. sufletesc.10 rânduri. al sentimentelor. Folosirea prepoziţiei cu (în locul mai frecventului de) are rolul de a sublinia impresia de acumulare a secvenţelor temporale. în care natura însăşi prezintă interes pentru poet. Eul liric îşi mar-turiseşte singuratatea.

Se pierde şerpuirea potecii într-un lan. pe foaia de examen.dintr-un substantiv nearticulat.goală. Cărările înguste zadarnic le cutreier! Străine îmi sunt astăzi sau eu le sunt străin? Dar neschimbat prieten un ţârâit de greier. ambiguitate. devastată. oltean Chilim* aştern arinii în zilele de zloată. 2 puncte 1. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. zadarnic . Fântâna părăsită rămase fără roată. Îmi sângerează pieptul cu veşnicul său spin. 9. În toamnă) * chilim – covor cu două feţe. Cratima din structura Acelaşi ca şi-atuncea are rolul de a marca grafic . Trăirea afectivă are ca suport o viziune particulară asupra lumii. (Ion Pillat. degeaba. se oglindeşte în text. exprimarea directă a sentimentelor şi tonul confesiv arată ca poetul se mărturiseşte. sugerând desacralizarea. Sinonime contextuale: pustie . iar discursul liric este puternic subiectivizat. pustie casa toată În care o iubire crescuse an de an. 1. prezentă în textul dat. Reflexivitatea limbajului poetic se evidenţiază în tema gravă a declinului universal. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor pustie şi zadarnic. 2. reflexivitate). Ce mari sunt azi copacii! Sub ramuri de castan Pridvorul alb în frunză de iederă înoată. Prezenţa mărcilor lexicogramaticale ale eului liric.inutil. 2 puncte 2. scoarţă înflorată. în clipe de tăcere Reînflorind visarea cu roze efemere. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (expresivitate. Acelaşi ca şi-atuncea. cu privire la textul de mai jos: Pustie e grădina. sugestie. 4 puncte 9. Şi sub boltirea verde a codrului. Precizează rolul cratimei în structura „Acelaşi ca şi-atuncea”. 96 Scrie. denumeşte procesul comun universului şi omului.

se identifică mărcile specifice eului liric (verbe. prezenţa descrierii în poezie. în consecinţă. ideea/ o idee poetică centrală. anulează timpul şi deschide brusc poarta reveriei. Menţionează două teme/ motive literare. Imagini artistice ale toamnei: pustie e grădina. prin care eul liric îşi exprimă mirarea în faţa măreţiei naturii. în 6 . Subiectivitatea se realizează prin mijloace variate. 3. Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conţin imagini artistice ale toamnei. 4 puncte 7. străine. Textul relevă un mecanism poetic destul de frecvent întâlnit. Situarea adjectivului în inversiune. ceasornic viu. dar şi de a comunica starea de spirit a eului care contemplă acest spaţiu devastat de toamnă. 2 puncte 3. 5. 8. Chilim aştern arinii în zilele de zloată. Repetiţia adjectivului pustie din primul vers al poeziei are rolul de a fixa o caracteristică a peisajului. Motivează.rostirea legată a două cuvinte şi. 4 puncte 5. mai ales în poeziile cu elemente de pastel: contemplarea peisajului îi provoacă eului o puternică reacţie afectivă. 4.10 rânduri. La nivel semantic. La nivel stilistic. în prima poziţie sintactică. timpul. Adverbul ce intră în structura unui superlativ absolut. 4 puncte 4. Prezintă două elemente prin care se realizează subiectivitatea în textul dat. Discursul liric transmite o emoţie reală. 9. 4 puncte 6. identificată în textul dat. 4 puncte 8. părăsită. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă a poeziei. . Percepţia auditivă a greierului. o stare de melancolie în faţa trecerii timpului. Explică valoarea expresivă a adverbului ce în fragmentul „Ce mari sunt azi copacii!”. remarcăm abundenţa cuvintelor care aparţin sferei afective: pustie. toamna. înstrăinarea etc. sensurile conotative şi figurile de stil sunt creatoare de emoţie artistică. pronume şi adjective pronominale la persoana întâi). Comentează. amplifică sentimentul dezolării şi anticipează tema solitudinii. 6. prin evidenţierea a două trăsături existente în text. prezente în poezie. eliminarea unei silabe şi păstrarea măsurii versului. La nivel lexicogramatical. Teme/ motive prezente în text: natura. 7. Relaţia dintre cadrul exterior şi planul sufletesc este evidenţiată în analogia dintre peisajul autumnal şi înstrăinarea pe care fiinţa poetică o resimte la revenirea într-un spaţiu odinioară familiar.

Când luna trece prin stejari Urmând mereu în cale-şi. fântana părăsită. Ce-au luminat atât de des Înduioşării mele. boltirea verde a codrului. Şi peste arbori răsfiraţi Răsare blânda lună. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. 97 Scrie. Putut-au oare-atâta dor În noapte să se stângă*. specifică poeziilor cu elemente de pastel: şerpuirea potecii. cu privire la textul de mai jos: Când amintirile-n trecut Încearcă să mă cheme. Pe drumul lung şi cunoscut Mai trec din vreme-n vreme. Când amintirile…) . tot încă mari. Se uită dulci şi galeşi? (Mihai Eminescu. predomină substantivele şi adjectivele . Când pe cărări se scuturau De floare liliecii. Descrierea se evidenţiază în primul rând în abundenţa imaginilor vizuale (adesea cu sugestii cromatice). pe foaia de examen. A noastre inimi îşi jurau Credinţă pe toţi vecii. Deasupra casei tale ies Şi azi aceleaşi stele. Când ochii tăi. Ce ne găsea îmbrăţişaţi Şoptindu-ne-mpreună. Sub aspect gramatical.părţile de vorbire consacrate în denumirea şi calificarea obiectelor. Când valurile de izvor N-au încetat să plângă.4 puncte 9.

5. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. Comentează. Cele două strofe din finalul poeziei alcătuiesc o secvenţă interogativă cu accente retorice. specifică romanţei. Melancolia duioasă a eului se accentuează prin atribuirea unei puteri speciale amintirilor şi memoriei afective. în textul poetic dat. noapte etc. Evocarea anterioară a juramintelor de iubire eternă. (toţi) vecii. Cuvinte din câmpul semantic al timpului: trecut . pe tema relativităţii sentimentului. Scrie două enunţuri potrivite pentru a ilustra polisemia cuvântului izvor. steaua etc. prin motivele nopţii. Precizeză rolul cratimei în structura „N-au încetat”. iubirea. a îmbrăţişărilor şi a declaraţiilor de dragoste pregăteşte interogaţia finală. iar reducerea numărului de silabe păstreaza măsura şi ritmul versului. cele două strofe din final. cele două cuvinte se pronunţă legat. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric. Transcrie două cuvinte din câmpul semantic al timpului. Cratima are rolul de a marca grafic separarea adverbului de negaţie de auxiliarul verbal şi de a semnala căderea unei litere. 4 puncte 5. Portretul literar al iubitei se restrânge la simbolul ochilor. 7. lunii. Literatura este un nesecat izvor de cunoaştere a sufletului omenesc. personificarea amintirilor dă o nuanţă sentimentală aparte. Două enunţuri care ilustrează polisemia cuvântului izvor: Apa din acest izvor are proprietăţi terapeutice. Prezenta eului liric se evidenţiază prin verbe şi pronume personale la persoana întâi. 2 puncte 1. 3.* să se stângă (reg. noastre). adjective pronominale posesive (mele. vreme.) – să se stingă 1. Menţionează patru teme/ motive literare identificate în textul dat. mă). 4.10 rânduri. 2. 2 puncte 2. 4 puncte 7. codrului. 2 puncte 3. 4 puncte 4. 4 puncte 6. prin utilizarea cratimei. luna. numărul singular (trec. asociaţi stelelor care . Poetul opune ritmurile imuabile ale naturii eterne perisabilităţii sentimentului. Întreaga recuzită romantică eminesciană se reuneşte în evocarea naturii. În condiţiile în care prima strofă este realizată cu o relativă economie de mijloace stilistice. 6. în 6 . Teme/ motive prezente în textul poetic: timpul.

4 puncte 9. Iar stejarii par o strajă de giganţi ce-o înconjoară. În al doilea rând. Cu aripele întinse se mai scutură şi-o taie.continuă să strălucească în noapte. prezenţa unei naturi terestre şi cosmice care potenţează starea de spirit a îndrăgostitului. vârf de arbor. oaspeţi liniştei acestei. 4 puncte 9. se aprinde. Varianta 098 98 Scrie. Papura se mişcă-n freamăt de al undelor cutreier. . imaginarul poetic este de factură romantică: timpul nocturn al meditaţiei. izvorul. Natura personificată are un comportament feminin (izvoarele plâng. Adverbul relativ când sugerează o temporalitate nedefinită şi debutul unei confesiuni. Se înalţă în tăcere dintre rariştea de brazi. cântată în tonalităţi de romanţă. pe foaia de examen. Numai lebedele albe. nelipsitele motive luna. Motivează apartenenţa poeziei date la romantism. în relaţie cu textul poeziei date. Când în cercuri tremurânde. . elegiace. tremur numa Lungi perdele încreţite. cu privire la textul de mai jos: Stă castelul singuratic. Dând atâta întuneric rotitorului talaz. Muchi de stâncă. ea pe ceruri zugrăveşte. Titlul elegiei reia incipitul. luna trece duios pe boltă). oglindindu-se în lacuri. În primul rând. Luna tremură pe codri. Numeroşi factori susţin caracterul romantic al poeziei. după geamuri. când plutesc încet din trestii. 8. Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Starea poetică de reverie şi idealizarea iubirii completează lista argumentelor. Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri. tema iubirii pierdute. Punctele de suspensie marchează grafic o pauză încărcată de nuanţe melancolice. când în brazde de văpaie. prin prezentarea a două trăsături identificate în text. Domnitoare peste ape. Prezintă semnificaţia titlului. este specifică romantismului minor. amplificând astfel amintirea iubitei pierdute. steaua. Prin ferestrele arcate. se măreşte. într-o formulare în care apare motivul central al textului poetic: amintirile. care scânteie ca bruma. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe.

Comentează prima strofă. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. premergătoare intrării în starea de .Iar în iarba înflorită. în 6 . Polisemia verbului a se înalţa: Un arbore falnic îşi înalţa coroana deasupra tuturor. 7. într-o armonie deplină. omul s-a înălţat spiritual. . Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în al doilea vers al textului dat.10 rânduri. Natura personificată emană o linişte totală. când plutesc încet din trestii”. Precizează o valoare expresivă a adverbului numai din versul „Numai lebedele albe. 2 puncte 1. Figura de stil cu cea mai mare relevanţă în vers este personificarea castelului singuratic.. luna. 4. 3. Transcrie un cuvânt cu sens denotativ şi un cuvânt cu sens conotativ. Sens conotativ: dulce. Precizează rolul cratimei în structura „suspin-un greier”. Motivele literare prin care se concretizează cu precădere tema naturii în acest fragment de text sunt lacul. 4 puncte 4. Prin cultură. Sens denotativ: aer. Menţionează două motive literare prin care se concretizează tema naturii în textul poetic dat. Prima strofă este un superb pastel nocturn. 4 puncte 5. 5. codrul. din ultimul vers. Scrisoarea IV . Alcătuieşte două enunţuri potrivite pentru a ilustra polisemia verbului a (se) înălţa. 2. Reflectarea pe pânza clară creează o imagine vizuală sugestivă pentru atmosfera de linişte deplină a cadrului nocturn. care poartă amprenta inconfundabilă a stilului eminescian. 4 puncte 6. e atât de dulce zvonul… (Mihai Eminescu. păstrând astfel măsura versului şi ritmul poeziei. Perspectiva panoramică surprinde comunicarea planului terestru cu cel cosmic. luna şi codrul.tulburat" doar de alunecarea lină a lebedelor. 2 puncte 2.fragment) 1. a cărui umbră doarme în oglinda lacului. recognoscibil în componentele imaginarului poetic: lacul. 6. somnoros suspin-un greier… E atâta vară-n aer. 2 puncte 3. Cratima semnalează pronunţarea legată a celor două cuvinte. 4 puncte 7. Adverbul numai are valoare restrictivă şi potenţează atmosfera de linişte deplină a cadrului natural.

în folosirea unor construcţii rare. din perspectiva diacronică. constatăm că versul eminescian îşi păstrează deplina frumuseţe şi muzicalitate. sinestezice. Imaginile artistice ating desăvârşirea stilistică în construcţii cu gerunziul acordat (cercuri tremurânde) sau în utilizarea unor cuvinte rare (rariştea de brazi. Asocierile neaşteptate creează efecte sinestezice (dulce zvonul) sau aliteraţii încântătoare (somnoros suspin-un greier). Dar vântul serii nebunatic Pofti-ntr-o zi pe flori la danţ. cu privire la textul de mai jos: Pe verdea margine de şanţ Creştea măceşul singuratic. 9. olfactive. Întâi pătrunse printre foi. deci prin raportare la limbajul poetic al epocii creatorului. ci şi cel care a turnat limba română literară în tiparele pe care le folosim şi astăzi. prin evidenţierea a două trăsături existente în fragmentul dat. În realizarea descrierii converg şi imaginile auditive. 8. 4 puncte 8. rotitorului talaz. inversiuni. Demonstrează faptul că Mihai Eminescu este un înnoitor al limbajului poetic. prin evidenţierea a două trăsături identificate la nivel lexico-semantic şi/ sau gramatical. Limbajul poetic ornat (epitete. personificări). precum şi alternanşa static/ dinamic. Chiar şi fără acest reper. Calitatea de înnoitor al limbajului poetic se judecă.părţile de vorbire consacrate în denumirea şi calificarea obiectelor. specifică pastelului. Sub aspect gramatical. în general. . comparaţii. Motivează prezenţa descrierii în textul poetic. 4 puncte 9. predomină substantivele şi adjectivele . în ciuda trecerii a mai mult de un veac de la momentul creaţiei. versurile lungi (cu măsura de 15-16 silabe) şi rima împerecheată contribuie la crearea impresiei de spaţiu armonic. Eminescu este nu numai un înnoitor al limbajului poetic. 099 99 Scrie. al undelor cutreier).meditaţie şi de reverie. Descrierea se evidenţiază în primul rând în abundenţa imaginilor vizuale (adesea cu sugestii cromatice). cum ar fi atributul substantival datival: oaspeţi liniştei acestei. pe foaia de examen. paradiziac. Fragmentul citat dovedeşte perfecta stăpânire a resurselor expresive ale limbii române. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe.

duioasă.. Valţul rozelor) * valţ – vals 1.Şi le vorbi cu voce lină. retras. Precizează rolul cratimei în structura „Ş-un valţ nebun”. De vântul serii sărutate. Scăldate-n razele de sus.blândă. De vântul serii sărutate. Albeaţa lui de trandafiri. 2. 3. Gătite toate-n rochi de bal. 2 puncte 3. Zâmbind prin roua primăverei. S-au dus în braţele minciunei. Sinonime contextuale: singuratic — solitar.. Păreau năluci de carnaval Cum se mişcau catifelate. Ş-un valţ nebun se învârtea. Iar vântul dulce le şoptea.. Enunţuri cu polisemia cuvântului dulce: Gustul dulce al merelor din grădina bunicilor este una din amintirile cele mai vii ale . lină . (Alexandru Macedonski.. Un valţ* – din ce în ce mai tare. La mângâierile-adierei A tresărit cu dulci simţiri. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor singuratic şi lină. Muiate în argintul lunei. Şi suspină – cum se suspină. Şi rând pe rând în vânt s-au dus. 2 puncte 1. marchează pronunţarea legată a celor două cuvinte şi păstrează măsura şi ritmul versului. Cratima separă două părţi de vorbire diferite. Şi suspină – cum se suspină. Un valţ – din ce în ce mai tare. De dorul lui le spuse-apoi. Luându-le pe fiecare. Alcătuieşte două enunţuri potrivite pentru a ilustra polisemia cuvântului dulce. 2 puncte 2.

Alegerea poetului impresionează tocmai prin banalitatea peisajului. 4.10 rânduri. în 6 . Motivează. Având în vedere faptul că dezideratul suprem al simboliştilor este . Astfel rozele în bătaia vântului par nişte făpturi deghizate pentru a participa la carnaval. primăverei. Transcrie două cuvinte din câmpul semantic al timpului. 8. Comentează. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. la care se adaugă aliteraţiile şi asonanţele. Menţionează două teme/ motive literare identificate în textul poetic dat. Imaginile auditive creează o muzicalitate aparte. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în versurile: „Păreau năluci de carnaval/ Cum se mişcau catifelate”. Cuvinte din câmpul semantic al timpului: serii. trandafirul. seara. Cele două versuri sunt construite pe baza unei comparaţii. prin intermediul cărora se realizează tabloul în momentul în care vântul stârneşte dansul florilor. Predominante sunt imaginile vizual-dinamice. Menţionează două modalităţi de obţinere a muzicalităţii versurilor. O modalitate de realizare a muzicalităţii este tehnica refrenului. în acelaşi timp o sinestezie. care îşi exercită farmecul insinuant asupra domnişoarelor de la bal. în special prin repetiţia cu valoare de aliteraţie şi suspină — cum se suspină. 5. 9. identificate în textul dat. Prima strofă a poeziei prezintă un colţ din natura simplă. dansul etc. 6. 4 puncte 4. devenită şi vers-refren. De câte ori închide ochii. Poetul surprinde de asemenea graţia mişcării rozelor. 4 puncte 9. zâmbetul ei dulce învie sub pleoape. 4 puncte 7. care nu îi diminuează deloc graţia şi gingăşia. prima strofă. 4 puncte 8. 4 puncte 5. Un rol important au versurile inegale şi dispunerea strofică. Teme/ motive identificabile în poezie: natura. 4 puncte 6. Comportamentul vântului personificat îl sugerează pe cel al unui tânăr dansator galant. prin evidenţierea a două caracteristici existente în text. Natura este personificată. 7.copilariei.în ipostaza ei cea mai duioasă: delicatele flori de măceş devin partenerele de vals ale unui vânt nebunatic de seară. apartenenţa acestuia la unul dintre curentele literare studiate. care conţine.Textul citat este o poezie simbolistă creată cu mijloacele specifice acestui curent. modestă: măceşul de la marginea şanţului.

.... dar şi prin tehnica refrenului..... 1.......... credincios — infidel...... Se recunosc în text corespondenţele şi simbolurile... “tăi”............... ce dantelă pentru melancolia ta lindbergh a aruncat un curcubeu între america şi europa un profesor de strategie e asasinat în expresul paris-marsilia […] ..... Varianta 100 100 Scrie..................... nefolosită............ iar după se produce o schimbare la acest nivel................... Astfel... 2 puncte Antonimele pentru cuvintele “uzată” si “credincios” sunt în ordine “nefolosită” şi “necredincios”. nu de a numi obiectul sau starea..... Ulise) 1.. Notează câte un antonim pentru cuvintele uzată şi credincios.... necredincios... poetul utilizându-l pentru a despărţi discursul liric în două secvenţe : până la acest semn de punctuaţie persoana gramaticală folosită a fost a doua “te”...... rolul acestui semn al ......... (Ilarie Voronca. “tu”.... persoana folosită fiind a treia “lindberg a aruncat”...... cu privire la textul de mai jos: ....... răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. al curgerii melodioase a silabelor.... 2 puncte Semnul exclamării din sintagma “o!gazeta” este primul semn de punctuaţie. Precizează rolul semnului exclamării din sintagma „o! gazeta”..... pe foaia de examen..... Muzicalitatea recunoscută a poeziei simboliste se realizează la nivelul aliteraţiilor şi al asonanţelor..... acum strada te primeşte ca o cutie de poştă obişnuinţa e pe umerii tăi ca o cămaşă uzată strada e aici la picioarele tale precum câinele credincios aerul stă pe acoperişuri ca un preş tu eşti o scrisoare în strada cutie de poştă destinul tău e acolo distribuitor mecanic el te va duce la destinaţia pe meningea ta scrisă desigur tu mergi pe sub casele cu şorţuri ca brutărese dar altcineva întoarce arcul din pupilele tale zgomote îţi ling tâmplele arterele vânzătoarea îţi întinde gazeta de dimineaţă o! gazeta... “îţi”... 2..... alte instrumente specifice liricii simboliste...........acela de a sugera..... observăm că Valţul rozelor se constituie într-o poezie care sugerează delicateţea şi fragilitatea naturii minore..Antonime pentru: uzată — nouă..

Totodată. 4 puncte Utilizarea pronumelui “tu” marchează la nivelul discursului liric atât lirismul. aerul stă pe acoperişuri ca un preş. 4 puncte Două versuri în care apar detalii percepute subiectiv ale imaginii oraşului sunt “strada e aici la picioarele tale precum cainele credincios” şi “desigur tu mergi pe sub casele cu sorţuri ca brutarese”. ce se poate identifica în persoana cititorului sau poate evidenţia o prozopopee. adică a figurilor de sens. Poetul asociază un termen abstract (obişnuinţa) cu un termen concret (cămaşa). 5. Interpretează efectul expresiv al folosirii pronumelui tu în textul dat. 2 puncte Două locuţiuni sau expresii care conţin verbul “a duce” sunt: “a duce de nas” şi “a duce cu zăhărelul”. ale imaginii oraşului. 5. cât şi instanţa referenţiala. evidenţiindu-se comparaţia din primul stih “strada te primeşte ca o cutie de poştă”. . Adjectivul uzată are o nuanţă depreciativă. 4. 6.Operând la nivelul matasesemelor. strada cutie de poştă etc. poetul încearcă pe de o parte să realizeze o posibilă identificare a suprapersonajului acestei poezii. 3. Aceasta poate reprezenta un “tu” nedeterminat “tu mergi pe sub casele”. prin care îi este sugerată cititorului o percepţie negativă. Pronumele tu este folosit în text cu valoare neutră. percepute subiectiv. şi pe de altă parte să evidenţieze faptul că omul îşi traieşte viata într-un spaţiu închis. asemenea unei cutii de poştă. Exemplifică două locuţiuni/ expresii care conţin verbul a duce. pentru a da grad mare de generalitate.exclamării este de a marca momentul schimbării de perspectiva. a se duce pe apa sâmbetei etc. inducând ideea că rutina se instalează cu acelaşi firesc cu care se lipeşte cămaşa de trup. a duce greul.. a duce cu preşul.Semnul exclamării semnalează intonaţia specifică unei interjecţii. Comparaţia obişnuinţa e pe umerii tăi ca o camaşă uzată creează o imagine plastică. semnificând orice individ.precum câinele credincios. Transcrie două versuri/ fragmente de vers în care apar detalii. Explică semnificaţia unei comparaţii din primele patru versuri. eul liric adresându-se în mod direct scrisorii “tu eşti o scrisoare”. Expresii/ locuţiuni în componenţa cărora apare verbul a duce: a duce cu zăhărelul. folosirea persoanei a doua poate semnifică distanţarea eului de sine. 2. 4 puncte Starea de vagaţie este sugerată prin îmbinarea maiestrită a figurilor de stil uzitate într-o gamă variată. a duce (pe cineva) cu vorba. scrisoarea.. a nu da omului cât poate duce.Detalii ale imaginii oraşului: strada. 6. care relevă funcţia simbolică a descrierii. 4. 3.

de punctuaţie şi morfologice : numele proprii sunt scrise cu literă mică “lindbergh”. Ilarie Voronca va respecta “in nuce” ideologia acestui curent literar şi cultural. al tropilor. celebrul erou de epopee antică. desemnând caracterul vagant pe care acest erou de legendă l-a avut.coborârea poeziei în stradă". degradat. se identifică comparaţiile “obişnuinţa e (…) o camaşă”. Textul lui Ilarie Voronca prezintă un Ulise modern.7. “aerul stă (…) ca un preş”. pentru un lector incompetent. 7. apartenenţa acestuia la mişcarea de avangardă. această poezie nu are niciun sens. 8. nu sunt folosite semne de punctuaţie. 4 puncte Între primul element de paratextualitate şi discursul liric se realizează un raport de “mise en abîme”. “Ulise”. în raport cu textul citat. casa. la fel ca Ulise. Prezintă semnificaţia titlului. validând motivul călătorului cu o ţintă clară. acesta fiind asociat cu o scrisoare datorită destinaţiei precise a acesteia. Ulise. însa pentru cei specializaţi aceasta capată un înţeles. “marsilia”. “paris”. Motivează. discursul liric integrat unei strofe polimorfe.Astfel la nivelul metasplasmelor. de limbajul poetic aparent banal. poezia “Ulise” nefăcând excepţie de la această regulă. Astfel. care refuză ornamentaţia stilistică. Apartenenţa textului la mişcarea de avangardă este data de . Imaginarul poetic ce coroborează astfel semul din titlu este susţinut stilistic de elementele de “ornare verbis” specifice acestui poet avangardist la toate nivelurile stilistice. ortoepice. Astfel. spaţiu demitizat. Întreg universul ideatic al poeziei este astfel vertebrat de ideea anunţată de titlu. 8. personificarea “(destinul) el te va duce”. de relectura unor mituri în paradigma de gândire modernă. pe parcursul liric fiind descris drumul acesteia la destinaţia sa. 4 puncte Fiind un scriitor avangardist. adică al figurilor fonice.. adică al figurilor de sens. în cadrul acestui discurs liric sunt abolite toate normele lingvistice : ortografice. singurul semn fiind semnul exclamării “o! gazeta”. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. O altă trăsătura avangardistă prezentă în poezia de faţă este lipsa aparent totală a unui acord logic între raţiune şi cuvânt. de încălcarea regulilor prozodice şi de transgresarea convenţiilor . a cărui rătăcire se produce în labirintul oraşului. “câine credincios”. Acesta este realizat pe baza unui substantiv propriu. este considerat un simbol al rătăcirii prin lume şi al încercării de a regăsi centrul. iar la nivelul metasememelor. prin evidenţierea a două trăsături identificate în text. Scrisoarea reprezintă tipul călătorului cu o ţintă clară. se evidenţiaza prezenţa aliteraţia explozivei “t” “strada te primeşte ca o cutie de poştă”. epitetele ornante “camaşa uzată”.

10 rânduri. acel altcineva care întoarce arcul din pupilele tale. Departe doarã luna cea galbenã-o patã. prin exclamaţia retorică “o!gazeta”. ideea/ o idee poetică centrală. “dar altcineva întoarce arcul în pupilele tale”. al unui decor tehnicizat. Relaţionarea eului cu lumea nu se mai face direct. la perspectiva ce asociază destinul acesteia destinul cu cel al omului. identificată în textul dat. VARIANTA 4 De câte ori iubito de noi mi-aduc aminte. şi metasememelor. Demitizarea se repercutează la nivelul limbajului apoetic. “gazeta. Locuitor al unui spaţiu artificializat. o panoplie a lumii. care urmează sa fie deschisă de mâini străine. Una dintre ideile centrale ale poeziei se identifică în ultimele şase versuri. care dezvoltă motivul omului-marionetă şi tema înstrăinării. ce dantelă”. omul devine un mecanism comandat de un distribuitor mecanic. Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite . furnizoare de melancolie. “un profesor de strategie a fost asasinat în expresul paris-marsilia”. scrisoarea. “a aruncat un curcubeu” şi prin personificarea “zgomote îţi ling”. Comentează. Eminescu este astfel compensată de destinul tragic consemnat în gazetă. Oceanul cel de gheaţã mi-apare înainte: Pe bolta alburie o stea nu se aratã. 9. Conţinutul ideatic al acestor şase versuri este susţinut de figurile de stil aparţinând nivelului metataxelor. iar existenţa profundă se reduce la rubrica faptului divers. prin metaforele “arcul din pupilele tale”. ci prin intermediul gazetei. adică al figurilor de construcţie. al tropilor. Starea de vegaţie a umanului “pe pământul rătăcitor”-M. 9.şi lipită de alte buze “zgomote îţi ling tâmplele arterele”.constitutive ale genurilor şi speciilor literare. Zgomotul lumii trece din exterior în interior (zgomote îţi ling tâmplele arterele). 4 puncte O idée deosebită a poeziei este cuprinsă în ultimele şase versuri ale poeziei “Ulise” în care se realizează trecerea de la perspectiva focalizată pe această fiinţă lirică de hartie. în 6 . în lipsa semnelor de punctuaţie şi în încălcarea regulilor ortografice. adică al figurilor de sens.

Sintagma “deolaltă amândoi” doar pare a fi un pleonasm. Structura aparentului pleonasm ”deolaltã amândoi” sugereazã apropierea. Eul liric foloseşte această alăturare a cuvintelor pentru a accentua distanţa dintre cei doi îndrăgostiţi. dar în economia versului exprimã contrariul. Versul integrează astfel fie o comparaţie eliptică. de neputinţã. Când tu te pierzi in zarea eternei dimineţi. adică al figurilor de grafie.iubito…) Subiectul I 1)Justificã prezenţa aparentului pleonasm”deolaltã amândoi”. îndepãrtarea. deoarece atrage atenţia şi asupra atitudinii afective a eului liric.nici bine nu…ea moare.Departe doarã luna cea galbenã−o patã” având rolul de a delimita nişte lexeme explicative. …………………………………………. deolaltă amândoi”. linia de pauză în cazul acesta suplinind verbul copulativ “este”. Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus C-un pâlc întreg de pãsãri.O pasãre pluteşte cu aripi ostenite.din textul dat.De câte ori.Departe doarã luna cea galbenã−o patã’’. marcând totodată intonaţia deosebită ce .. Linia de pauză are şi un vădit rol stilistic. de constatare a depãrtãrii dintre cei doi îndrãgostiţi... pierzându-se-n apus Aruncã pe-a ei urmã priviri suferitoare. (Mihai Eminescu. sentimentul de regret. Visându-se-ntr-o clipã cu anii înapoi. întrucât cele două cuvinte sunt apropiate ca sens. Din ce în ce mai singur mã-ntunec si îngheţ. imposibilitatea împlinirii cuplului erotic: “tot mai departe. intensitatea. Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. Nici rãu nu-I pare acuma. linia de pauză din structura . linia de pauză suplinind elementul de legătură inerent unei comparaţii şi anume prepoziţia “ca”. Suntem tot mai departe deolaltã amândoi. a sincronizãrii sentimentelor. fie o metaforă explicită. Aparentul pleonasm e menit să întãrească ideea simultaneitãţii. 2)Evidenţiazã rolul/funcţiunea liniei de pauzã din versul .

ca martor tăcut al iubirii pierdute. prin sistemul verbal şi pronominal al persoanei a II-a :”tu te pierzi”.stol”. sã aibã sens denotativ respectiv conotativ. pierzându-se. Este poate una dintre sintagmele simbol ce au stat la baza imaginii bacoviene a poetului văzut ca un Icar crucificat „şi-i atârnau aripele de plumb”. instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal al persoanei I “mi-aduc aminte”. “mã-ntunec şi îngheţ” vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar. Sens denotativ: Azi-noapte. 7)Indicã măsura şi rima poeziei. lexemul „aripi” având ca sem dominant ideea de zbor. iar epitetul ataşat lui anulând această signaletică. Sens conotativ: Trebuie sã ai o inimã de gheaţã sã nu te înduioşeze privirea lui. suferitoare. 6)Precizeazã douã mãrci lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric în textul dat. al lexemului “pierzându-se”este „îndepãrtânduse. stabilind o asociere între rãceala materiei şi cea a fiinţei iubite. Sinonimul contextual al cuvântului “tot” este „complet”. eul fiind acordat pentru intimidate. anticipând în acelaşi timp tristeţea astrului tutelar. Pe de altă parte. 5)Explicã semnificaţia a douã figuri de stil diferite din textul dat. un pâlc. Structura punctează astfel tristeţea şi eşecul iubirii. al cuvântului “Un pâlc” este „grup. 3)Precizeazã câte un sinonim contextual pentru fiecare dintre urmãtoarele cuvinte: tot. Prezenţa eului artistic. de elevaţie. reprezentată prin validarea funcţiei conative a comunicării. însingurarea. prezenţa acestui enunţător liric subiectiv la nivelul textual se validează şi prin prezenţa instanţei referenţiale identificată în persoana iubitei. .exprimă admiraţia.. ca ideal al eului liric. de a se mai înãlţa prin iubire. lacul din faţa casei s-a transformat în gheaţã.oceanul cel de gheaţã’’ sugereazã deziluzia. Epitetul “aripi ostenite” sugereazã incapacitatea poetului de a mai lupta. depãrtarea. Metafora .dispãrând”. iar pentru “suferitoare”pot fi considerate sinonime „dureroase. Metafora simbolizează imposibilitatea împlinirii sentimentului de iubire.chinuitoare”. ambele elemente stilistice coroborând tema iubirii pierdute. 4)Alcãtuieşte douã enunţuri în care cuvântul gheaţã.Toate aceste demonstrează lirismul subiectiv.

Eminescu uzeazã cu precãdere şi de motive tipice acestui curent.Poezia “De câte ori iubito…”are o somptuozitate deosebită şi un timbru specific de zbatere de aripi al cărui sunet se stinge brusc. relaţie de consonanţă specifică acestui curent. poezia “De câte ori iubito…” se încadreazã în lirica romanticã prin tematica iubirii şi a naturii. un timp suspendat care face posibilã consonanţa dintre planul uman şi cel cosmic. iar teluricul este vizat prin prezenţa oceanului. Între primul element de paratextualitate şi discursul liric. Sintagma adverbială conţinută . revenirea asupra unei imagini. versul eminescian susţine prin muzicalitatea lui interioară de avânt. lucrurilor şi cultivarea sensibilitãţii. Astfel creat. astru văzut în descendenţă romantică drept un protector al perechii de îndrăgostiţi. curentul apărând ca o reacţie faţa de clasicismul rigid. Acesta este iterat în incipitul poeziei. moment specific romanticilor.De câte ori “ are trimitere temporală. doi dactili şi un troheu. Printre trãsãturile acestui curent literar se numãrã ipostaza permanent originarã a fiinţei umane care exprimã o dispoziţie permanentã a spiritului uman. liberalism care în viziunea lui îl completeazã pe cel politic. dintre teluric si cosmic. teme îngemănate aici ca în mai toată lirica eminesciană. reprezentând o evadare din cotidian. marcând un timp al abolirii limitelor dintre real şi ireal. Cosmicul este ilustrat prin motivul lunii. fixat invariabil într-o schemă neobişnuită de ritmuri: un coriamb. a imaginaţiei.. o rupturã de prezent şi de formele realului. sugerând repetiţia. evoluează cu febrilitate spre împlinire şi se estompează în durerea singurătăţii. impresia fiind produsă de construcţia lungă a versului de 14 silabe. care în prefaţa dramei “Hernani” va pleda pentru ”liberalism in literaturã”. însăşi mişcarea sentimentului care izbucneşte cu tărie. ea exprimând frecvenţa amintirii. Poet al spaţiului cosmic şi al teluricului. Încadrarea este validată şi prin zugrãvirea cadrului natural nocturn care marcheazã un moment de trecere. o catifelare a tonului final. Rimele perechi sunt feminine şi produc o edulcorare. tinzând sã aspire spre genuin. de precipitare spre stingere. primul emistih integrându-l în totalitate. rememorarea unor clipe de fericire. . se stabileşte un raport de “mise en abîme”. fiind anunţat de Victor Hugo. spre întoarcerea la naturã. romantismul se va afirma iniţial în Franţa. 9)Prezintã semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei. valoarea acordatã simbolurilor. Configuraţie psihicã şi ideologie esteticã. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. a fanteziei creatoare. fiind preferate în detrimentul raţiunii logice – elemente ce se regăsesc disipate pa parcursul acestui discurs liric. 8) Enunţã patru caracteristici ale poeziei romantice prezente în text. neputinţa eului liric de a uita fericirea trecută şi devenită acum “ocean de gheaţă”. Dincolo de acestea.

fără contur. poetul negând rememorarea unor clipe fericite ale unei iubiri azi neîmplinite şi care se eternizează prin starea de dorinţă 10. imaginată aici palidă de tristeţe. iar lirismul obiectiv este definit într-o manierã romanticã. ipostază ilustrată aici prin epitetul cromatic « «cea galbenă » fiind văzută doar ca o pată. de neputinţă a eului liric în momentul întoarcerii în trecut. Astrul selenar. Paragrafemul care încheie titlul. Ideea este susţinută la nivel stilistic de metafora . în raport cu textul acesteia sugereazã ideea suferinţei prilejuitã de rememorarea unor clipe fericite de iubire alãturi de persoana iubitã..o pasãre pluteşte’’-. deoarece poetul comunicã direct trãiri încãrcate de o mare afectivitate. cosmosul nu mai este antropomorfizat. pe parcursul discursului liric. lucru tipic poeziilor ce respiră dezamăgire. sentimentul de melancolie. În aceastã poezie accentul cade pe sentimente. Incipitul poeziei. punctele de suspensie coroborează sentimental de nostalgie. Natura reflectă astfel prin răceala ei tristeţea umanului. cu privire la textul de mai jos: .. Lirismul subiectiv este astfel prezent. pe de altã parte este sinonim cu pierderea fiinţei iubite . luna. Astfel.. În 6-10 rânduri primele 4 versuri. fără stele. punctele de suspensie prelungind. fiind în consonanţă doar la modul ideatic şi nu spiritual. Subiectul I Scrie.oceanul cel de gheaţã’’ şi de epitetul cromatic integrat structurii “bolta alburie”.. Această neputinţă este susţinută la nivelul discursului liric de motivul zborului.. tutelar şi martor al fostei iubiri. acesta capãtând dublã valenţã: pe de o parte înseamnã situarea deasupra realitãţii . care sunt transmise prin vocea eului liric. el fiind superior.De câte ori iubito’’..pe când a ei pereche nainte s-a tot dus/…pierzîndu-se-n apus’’. determinantul sugerând prezenţa unor elemente difuze. nemaiexistând consonanţă între teluric şi astral. pe foaia de examen. semnificaţia titlului poeziei . aceasta urmând să fie reprezentată prin validarea funcţiei conative a comunicării. parcă.Forma de vocativ “iubito’’ exprimă adresarea directă anticipând virtualul dialog cu fiinţa pierdută şi demonstrează prezenţa instanţei referenţiale identificată în persoana iubitei. într-un timp nedefinit. integrat primelor patru versuri. avertizează asupra faptului că ea îşi refuză signaletica protectoare. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. rece. avansează ex-abrupto ideea suferinţei şi neputinţei eului liric de a se mai înălţa prin iubire. o materie albicioasă ce obtenebrează cerul îngheţat.

înfăţişează efectul pe care îl are răsăritul lunii marcând un moment al părăsirii clarităţii nete a contururilor realităţii şi pătrunderea într-o lume a închipuirii preferată de romantici. în relaţie cu prezentul predominant al celorlalte verbe din text. Străfulgeră-n umbră-i de valuri bătaie Ajunse în fugă de-a lunii văpaie. 4.[. Căci luna.Scrie patru expresii/ locuţiuni care să conţină substantivul apă. văpaie-lumină . muchecreastă .a se duce pe apa Sâmbetei.. văpaie.În lac se oglindă castelul. Enunţul în care cuvântul umbră are sens conotativ este: O umbră fulgerătoare i-a întunecat chipul la aflarea adevărului.urme. 2.a-i lăsa gura apă. A ierbii Molatece valuri le treieră cerbii. Păreau urieşi ce în cuib de balaur Păzeau o măreaţă comoară de aur. În vechea zidire tăcere-i şi numa Perdele-n geamuri scânteie ca bruma.Menţionaţi câte un sinonim contextual pentru fiecare dintre următoarele cuvinte : treieră.a intra la apă. păzeau “ timp al durativului şi continuităţii. ce roşă prin ele răsare. 3. Enunţul în care cuvântul val are sens conotativ este : Un val de căldură i-a intrat în suflet. muche. Sinonimele contextuale ale cuvintelor sunt : treieră-străbat . Ce-n vârfuri de dealuri acum se iveşte Ş-a stâncelor muche pe cer zugrăveşte.brazde-valuri.Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele val şi umbră să aibă sens conotativ. Verbele la timpul imperfect “ păreau. Comoară aprinsă în noapte se pare.Precizează valoarea expresivă a verbelor la timpul imperfect. Patru expresii care conţin substantivul apă sunt: a da apă la moară. brazde.] (Mihai Eminescu-« Diamantul Nordului ») 1. Cu aripi întinse o scutur şi-o taie în cercuri murinde şi brazde bălaie. Sistemul verbal al acestui timp are în acelaşi timp rolul de a face legătura cu un trecut . Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei acestei.dâre..

Dacă “păreau” punctează comparativ zugrăvirea stâncilor aidoma unor uriaşi. regăsire a spaţiului pierdut în « Sărmanul Dionis ». Pe de o parte ea susţine aici muzicalitatea. Un motiv ocurent care se validează ca un topos poetic şi romantic este aici lacul. semantic în cel al metasememelor. 5. Verbul “a părea” integrat în poziţie iniţială la imperfect şi în clauzulă. Tabloul naturii este realizat prin îmbinarea măiestrită a figurilor de stil uzitate într-o gamă variată. Aceasta este văzută ca un imperiu vegetal. Transfigurarea în fabulos a naturii este înfăţіşată în poezie prin verbele la prezentul etern sugerând un fenomen supus interpretării « se oglindă. ce roşă prin ele răsare. ”păzeau” aminteşte de viziunea mitică a comorilor străjuite.îndepărtat. Dominantă în lirica eminesciană este tema naturii. pe baza cărora este realizat tabloul naturii. astfel realizându-se punctarea caracterului pictural. iar în cazul antepunerii epitetelor are rolul de a accentua trăsăturile elementelor tabloului de natură. “a lunei văpaie“. 7. al basmelor şi legendelor. Două versuri ce conţin o descriere specifică imaginarului poetic eminescian sunt: « Căci luna.Menţionează două teme/motive literare prezente în poezie. nu este un simplu decor. ci o fiinţă misterioasă cu limbaj propriu. evidenţiindu-se metafora “a lunei văpaie” realizând o imagine vizuală feerică. “negrele trestii“. simbol al morţii în « Peste vârfuri » şi .Explică semnificaţiile a două figuri de stil diferite.Transcrie două versuri care conţin o descriere specifică imaginarului poetic eminescian. datorită variatelor sale ipostaze : element egalizator în « Scrisoarea I ». spaţiu al ideilor în poezia « Floare albastră ». figura de stil aparţіnând nivelului metataxelor. fiind un mijloc de susţinere a ritmului şi rimei poeziei cum ar fi exemplele plasate la sfârşit de vers “de-a lunei văpaie“. Luna se validează in cadrul poeticii eminesciene ca motiv proteic. descriptiv al poeziei „în lac se oglindă castelul „.Bachelard. adică al figurilor de construcţie are o ocurenţă dominantă în discursul liric. sporind expresivitatea.Justifică frecvenţa inversiunii în textul citat. „vechea zidire”. /Comoară aprinsă în noapte se pare. In această contrapunctare şi simultan echilibru : verbele la indicativ imperfect exprimă ideea de durată nedeterminată. “a stâncelor muche“. superioară omului. 6. dincolo de faptul că el construieşte astfel poliptotonul ce susţine muzicalitatea prin formă diferită: la imperfectul “păreau” şi la indicativul prezent “. cât şi a complementului „ Cu aripi întinse o scutur” sau a numelui predicativ „Comoară aprinsă în noapte se pare”. spaţiu al transcendentului. în versul ultim în poziţie finală la indicativ prezent. adevărat cronotop magic datorită bogatei sale signaletici. reprezentând o cutie de rezonanţă a stărilor poetice. în relaţie cu indicativul prezent care exprimă o acţiune sigură suspendând timpul şi oprindu-i curgerea. Inversiunea. ou cosmogonic în « Călin(file din poveste). având trimitere şi efect în nivelul metaplasmelor . un « element care melancolizează »-G. Inversiunea se regăseşte atât la nivelul antepunerii atributelor „vechea zidire”. străfulgeră ». treieră. “a ierbii molatece valuri“. » 8. „molatece valuri”.

iar teluricul prin cel al lacului şi castelului.astru ocrotitor al iubirii în « Dorinţa ». în prefaţa la drama « Hernani » va pleda pentru « liberalism în literatură ». oniricul. trădând comuniunea eului liric cu natura înconjurătoare. care.G. Prin acest joc de lumini şi umbre conturat prin metaforă şi comparaţie. poezia se încadrează în lirica romantică prin zugrăvirea cadrului natural nocturn care marchează un moment de trecere. misteriozitatea nopţii prefaţată de văpaia lunii în combinaţie cu „flora acvatică ce induce tentaţia de a visa”. întreaga natură fiind antropomorfizată . simbol al adâncurilor şi al meditaţiei. construind un acelaşi contrast cromatic „lebedele albe din negrele trestii”. exprimă o dispoziţie permanentă a spiritului uman. de pătrundere în locuri şi timpuri îndepărtate. Cosmosul este ilustrat prin motivul selenar. comparaţia sugerând strălucirea cadrului natural şi epitetului cromatic integrat unei structuri antitetice în aceeaşi descendenţă ideatică. dintre teluric şi cosmic. tipică romanticilor şi predilectă lui Eminescu fiind sursa de inspiraţie a poetului luminii în anularea aceleiaşi opoziţii: „lumina de lună este misterioasă tocmai pentru că se amestecă cu întunericul”.prin referire la două caracteristici prezente în text./Comoară aprinsă în noapte se pare”. a imaginaţiei. « Sara pe deal . Poezia „Diamantul Nordului” se încadrează astfel în romantism prin circumscrierea acestui spaţiu al evadării şi al reveriei prin elementele terestre şi cosmice. primul catren. În aceste versuri. . anunţat de Victor Hugo. 9. este doar nuanţată graţie comparaţiei care integrează lexemul aferent: „ Căci luna. iar castelul centrând sentimentul de solitudine. Configuraţie psihică şi ideologie estetică. timp al abolirii limitelor dintre real şi ireal.Comentează. aspect sugerat prin folosirea cu precădere a epitetului personificator: „cercuri murinde”. această antiteză ideatică. o ruptură de prezent şi de formele realului. acestea fiind preferate în detrimentul raţiunii lucide. lacul individualizând un topos poetic şi romantic. Aici reprezintă astrul care facilitează inspiraţia. „brazde bălaie”. un timp suspendat care face posibilă consonanţa dintre planul uman şi cel cosmic. spre întoarcerea la natură. necunoscute. un loc al epifaniilor de iubire. caracterizându-se prin valoarea acordată simbolurilor şi cultivarea sensibilităţii.Motivează încadrarea poeziei în lirica romantică. Astfel. romantismul. ambele structuri potenţând frumuseţea. prezente în structuri antitetice. fantezia. infinitul cosmic reflectat în sufletul poetului. moment specific romanticilor. de taină. tinzând să aspire spre genuin .în 6-10 rânduri. fanteziei creatoare. Poet al spaţiului cosmic şi al teluricului Eminescu uzitează cu precădere motive tipice acestui curent. pe fundalul unei lumi acvatice. reprezentând o evadare din cotidian.prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice folosite de scriitor. antinomia anulată peste un secol de Blaga. 10. curent apărut în secolul al XVIII-lea în Franţa.Bachelard. gândirea. ce roşă prin ele răsare. este o ipostază permanent originară a fiinţei umane. Văpaia lunii reuşeşte să potenţeze misteriozitatea nopţii. poetul construieşte o imagine vizuală puternică.

"numa" – sporesc valoarea expresivă a textului. Relaţia dintre cele două planuri este realizată de imaginea stâncilor. aparţinând unor vremuri de poveste. "scânteie" dau senzaţia încremenirii timpului şi a pătrunderii într-o lume ireală. răspunsul la fiecare dintre urmatoarele cerinţe. Verbele folosite la prezent "se oglindă". Scrie."se oglindă". de uzitarea ingambamentului care susţine cursivitatea firului liric. Formele vechi ale limbajului . punctează o posibilă senzaţie auditivă. ca reflex al macrocosmosului în microcosmos. Tabloul este static. Sunt astfel evidenţiate elementele cadrului natural în care elementele terestre şi cele cosmice comunică. creând senzaţia de mister. „scânteie ca bruma”. Imaginea oglindirii castelului singuratic în lac realizează proiecţia astrală a teluricului. care realizează echilibrul dintre cele două planuri real-imaginar. după cum sugerează inversiunea "vechea zidire".Lexemul “oglindă” prefigurează motivul specular asociat motivului dublului..Primul catren constituie un tablou descriptiv al naturii în care toposurile romantice sugerează legătura dintre planul terestru şi cel cosmic « în lac se oglindă castelul ». . susţinând mesajul de prezentare a unui spaţiu de basm ce se reflectă în imaginea lacului. "treieră". prezenţă mirifică. misterioasă. el reprezentând o prezenţă fantasmatică. pe foaia de examen.. Secvenţa peisagistică este urmată.foşnetul perdelelor-. în antiteză cu situaţia de calm iniţial. realizată prin uzitarea verbului aparţinând câmpului semantic al ingnicului “scânteie”. ca fulgerul în chaos. Ca frunza de pe apă. impresia de mişcare fiind dată doar de prezenţa cerbilor ce înaintează lent prin "valurile" ierbii. fiindu-i alăturat un lexem dintr-o sferă opusă. Interferenţa terestrului cu cosmicul configurează astfel un spaţiu mitic. Comparaţia inedită. cu privire la textul de mai jos: Pierdut în suferinţa nimicniciei mele. sugerând mişcarea lentă a firelor de iarbă sub adierea imperceptibilă a vântului sugerată cu ajutorul epitetului metaforic prin inversiune “ a ierbii molatece valuri“. accentuând imaginea feerică.

. un nume ». Ocurenţa deosebită a verbelor la modul conjunctiv punctează o acţiune dorită. Scrie patru expresii/locuţiuni care să conţină verbul a trece. în prima strofă. Acest paragrafem întrerupe discursul liric în mod intentionat. din textul dat. Precizează rolul punctelor de suspensie din a doua strofă. 4. realizându-se un scenariu al depărtării poetului de lume. Poetul operează la nivelul metagrafelor. . o stare de regret a eului liric faţă de incapacitatea contemporanilor de a înţelege rostul creatorului liric în societate. din cauza inutilităţii amânării. Patru expresii/locuţiuni care conţin verbul a trece sunt: a trece în revistă.M-am închinat ca magul la soare şi la stele Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos. În acelaşi timp punctele de suspensie au rolul de a delimita interogaţia « Căci ce-i poetu-n lume şi astăzi ce-i poetul?» de răspunsul dat. o scânteie.« Pierdut în suferinţă. a trece cu vederea. enunţ în care cuvântul fulger are sens conotativ este: Când o privi. 3.T. O boabă e de spumă. 2. un nume Ce timid se cutează în veacul cel de fier. . Căci ce-i poetu-n lume şi astăzi ce-i poetul ? La glasu-i singuratec s-asculte cine vra. o sentinţă a morţii. Un enunţ în care cuvântul stele are sens conotativ: Nu toate vedetele sunt stele. verbul «să-ngăduie » sugerând o rugăminte a celui ce constată inutilitatea existenţei sale potenţând în plan real vicisitudinile cu care . marcând astfel caracterul tranşant al dorinţei. definiţia poetului: « O boabă e de spumă. Ca lacrima ce-o varsă zadarnic o femeie. ») 1. se simţi străbătut de un fulger. a trece peste un necaz. Astfel. mai bine murea ieri Eminescu . un sunet. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele fulger şi stele să aibă sens conotativ. a trece ca gâsca prin apă. . conjunctivul având la Eminescu valoare de “pseudoimperativ” . un creţ de val. un creţ de val. . . Nimic să nu s-audă de umbra vieţii mele. Vianu. Mai bine niciodată el n-ar fi fost pe lume Şi-n loc sa moară astăzi. Să trec ca o suflare. a trece clasa. cu ajutorul elementelor cosmice. adică al figurilor de grafie. aşezând la finalul versului: « Şi nimene nu-ntreabă ce este sau era. . obligând cititorul să mediteze pe tema condiţiei poetului în lume şi în acelaşi timp sugerând un moment de melancolie. Evidenţiază valoarea expresivă a verbelor la modul conjunctiv. punctându-se. . Necunoscut strecoară prin lume cu încetul Şi nimene nu-ntreabă ce este sau era. Zadarnica mea minte de visuri e o schele. » punctele de suspensie.

„ ich lyric”. 8. “-mi” în structuri ca: « nimicniciei mele ». stingerii acestuia. poetul rămânând singur. insignifiantă. inutilitatea amânării. Menţionează două teme/motive literare. Numeşte sentimentul dominant care se desprinde din poezie.se confruntă omul de geniu. În mod global verbele la modul conjunctiv exprimă o acţiune posibilă. sugerând dorinţele eului poetic. în acest caz poetul. este realizată prin lexemele „vecinic”. animate de visuri deşarte de mărire. în 6-10 rânduri. “chaos “. cu ajutorul elementelor cosmice. potenţând teoretizarea lirică a ideii de timp. validând lirismul subiectiv. „Să trec“. timpul. filosofică. din cauza conştientizării inutilităţii vieţii. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. În a doua strofă conjunctivul din structura “s-asculte cine vra” este un îndemn adresat lectorului competent. refuză "azi". ideea este sugerată . sortită destrămării. o meditaţie asupra nimicniciei speciei umane. o pauză în circuitul universal. Comentează. neînţeles şi neascultat de cei din jur. aceasta sugerând faptul că poetul tratează într-un mod liric o ipoteză stiinţifică. instanţa definitorie a comunicării poetice realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal al persoanei I : „M-am închinat”. Se realizează un scenariu al despărţirii poetului de lume. Din punct de vedere stilistic. ideea existenţei umane văzută ca o cantitate infinitesimală din timpul universal. primele patru versuri. există o sentinţă a morţii. Sentimentul de melancolie şi tristeţe desprins din textul poetic este legat şi de ideea de haos care realizează în acord cu fiinţa umană. Precizează două mărci lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric. inducând în acelaşi timp ideea de dezechilibru al fiinţei sale în acord cu starea de spirit evocată pe tot parcursul textului poetic. în raport cu acesta timpul individual fiind o parte infimă. în textul dat. 5. prezente în poezie. egalizat şi el în faţa morţii de acelaşi exitus ca orice muritor de rând. « fortuna labilis ». “veacul”. Prezenţa eului artistic. versurile construind o meditaţie asupra condiţiei umane integrate într-un univers himeric. adevărata temă a meditaţiei eminesciene. de a-şi opri atenţia şi de a aprecia « glasul singuratec » care se poate identifica cu opera acestuia. 7. Individualizarea supratemei operei eminesciene. „mele”. geniul fiind condamnat şi el. Sentimentul dominant care se desprinde din poezie este melancolia. imaginea fragilităţii omului pe pământ. dar şi scopul acestei rugăminţi: “să nu s-audă de umbra vieţii mele”. existenţa fiind doar o întrerupere. pierdut în "ieri". În poezie apare inserat şi motivul sorţii schimbătoare. 6. Ideea poetică a primelor patru versuri este asumarea zădărniciei vieţii dublată de o dorinţă de a dispărea din lumea efemeră şi de a se integra în spaţiul neantului. eul fiind acordat pentru intimidate. tristeţea generată de constatarea că fiinţa umană este efemeră. « intrarea-mi » vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar. posibilă instanţă referenţială nedeterminată.

imuabil. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei citate. uzitând şi motivul umbrei pentru a induce în subtext o posibilă aluzie la concepţia lui Platon conform căreia omul nu are acces decât la umbra lucrurilor. al originilor. care este şi titlul acesteia. Poetul încearcă stilistic o minimalizare a existenţei « să trec ca o suflare ». 9. aici fiind asociată ideii de viaţă. Între primul element de paratextualitate şi conţinutul poeziei se stabileşte un raport de „mise en abîme”. tristeţe.prin comparaţia amplă. « umbra vieţii mele ». de pierdere a reperelor. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în a doua strofă. dar nu este ascultat de nimeni. preocuparea de a definii relaţia poetului cu lumea. etern. infinit. chiar şi pentru scurt timp. din realul care apasă. în care funcţia demiurgică şi-o asumă moartea sau nefiinţa. aceea de solitudine. dând glas gândurilor sale. Participiul „pierdut” anticipează atitudinea eului de abandonare de sine. fie de abandonare lentă într-un spaţiu natural terestru. sufocat de condiţia efemerităţii sale. Interogaţia retorică: „căci ce-i poetu-n lume şi astăzi ce-i poetul?” Formulează însăşi tema poemului – condiţia artistului . dezvoltată din două comparaţii propriu-zise. titlul irizând semantic întregul discurs liric. Epitetul personificator „glas singuratec” sugerează condiţia poetului în lume. înţelepciunea fiindu-i ignorată. Astfel. El este reiterat în versul incipit anunţând din start sentimentul de suferinţă. aduce în prim plan motivul caducităţii umane şi al existenţei ca suferinţă sub incidenţa căreia se află şi poetul. primul emistih al poeziei. trimit la două modalităţi de manifestare umană. eroul considerând că doar trecerea în nefiinţă îi poate aduce linişte şi . de rătăcire prin gânduri pe fondul unei suferinţe intense specifice celei de a treia etape de creaţie din punct de vedere ontologic. idee sugerată prin mijloace artistice de mare concentrare: repetiţia ca frunza de pe apă. un creţ de val” definesc poetul şi îl plasează în zona semnelor trecătoare. participiul „pierdut” subliniind grava înţelegere a adevărului că suferinţa este starea fundamentală a existenţei umane efemere şi plasticizând imaginea suferinţei poetului. circumscriind fiinţa umană în sfera lumii trecătoare. dincolo de lumea materială. 10. ironia amară etc. de transcendent. insistând. ca fulgerul în chaos anticipează. sugerând încercarea poetului de a trăi intens. dorindu-se în acest fel evadarea din prezentul care frustrează. Cele două comparaţii: « Ca frunza de pe apă. deducându-se aspiraţia către infinit. ideea efemerităţii umane. câmp semantic ce prevalează în textul liric „Pierdut în suferinţa nimicniciei mele”. În cea de-a doua strofă metaforele „o boabă e de spumă. melancolie. din cauza conştientizării inutilităţii vieţii. fie de pătrundere bruscă într-un spaţiu originar nedeterminat. Ideea poetică a primelor patru versuri ilustrează astfel dorinţa eului poetic de a dispărea din lumea efemeră şi de a se integra în spaţiul neantului. Poetul doreşte pătrunderea sensurilor vieţii. ca fulgerul în chaos ».şi aşază în raport cauzal problematica geniului şi propria dramă a poetului. ale lumii.

Lirismul obiectiv apare în a doua strofă.pe foaia de examen. Titlul susţinut astfel de text.iubite înger scump. exprimă astfel suferinţa profundă a poetului la ideea condiţiei sale de neînţeles de contemporani şi a soartei ingrate a poetului care trăieşte veşnic în singurătatea. fără ca glasul său să fie luat în seamă.întregirea fiinţei. Subiectul I Scrie. defineşte în manieră impersonală generalizată imaginea ingrată a poetului în lume. într-o manieră romantică poetul.iubita mea. Punctele de suspensie din finalul titlului accentuează trăirile deziluziei..cu privire la textul de mai jos: Din valurile vremii. Şi faţa mea în lacrimi pe faţa ta s-o plec Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o-nec Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân Aproape.rãspunsul la fiecare dintre urmãtoarele cerinţe.. mărturisirea directă a poetului acordat pentru intimitate. Se validează ca motiv anticipativ pentru conţinutul semantic al acesteia.mai aproape pe inima-mi s-o ţin Dar vai. eul poetic conştientizând zădărnicia vieţii şi condiţia neînţeleasă a poetului în lume.un chip aievea nu eşti. Să te ridic la pieptu-mi.. fiindcă aici este definit.răsai Cu braţele de murmur.cu pãrul tãu bălaiŞi faţa strãvezie ca faţa albei ceri Slãbitã e de umbra duioaselor dureri Cu zãmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei Femeie între stele şi stea între femei Şi întorcându-şi faţa spre umãrul tãu stâng In ochii fericirii mã uit pierdut şi plâng Cum oare din noianul de neguri să te rump. ale durerii sufleteşti. recurent în primul vers. Titlul poeziei eminesciene. Zadarnic după umbra ta dulce le întind: . fiind expresia directă a emoţiei.astfel de treci Şi umbra ta se pierde în negurile reci De mă gândesc iar singur cu braţele în jos În trista amintire a visului frumos. astfel în prima strofă fiind prezent lirismul subiectiv prin care se comunică direct trăiri încărcate de o mare afectivitate.

”noianul”. ”transparent”. Un sinonim pentru cuvântul „străvezie” este cuvântul: „diafană”. fiind o condiţie sine qua non a creaţiei sale.„Din valurile vremii” 1.”umbra”. b)A ieşit lacrimă din acest proces.Din valurile vremii nu pot să te cuprind Mihai Eminescu . 4. 2. iar pentru cuvântul „zadarnic” este : ”inutil”. virgula. „a avea inimă de . 3. ”a-şi calca pe inimă”.Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele „lacrimă” şi „a încălzi” să aibă sens conotativ.în ciuda acuzaţiilor. în acelaşi timp marcând grafic cezura versului dintre cele două emistihuri. pauza necesară intonaţional pentru a susţine cadenţa poeziei. ”a-şi lua inima în dinţi”. iubite înger scump” Acest paragrafem. ”imensitatea” . execuţia recitată pe care Eminescu nu o ignoră niciodată. „a fi cu inima împăcată”.Scrie patru expresii/locuţiuni care să conţină substantivul „inimă”: Patru expresii/locuţiuni care să conţină substantivul „inimă” sunt: ”a i se lua o piatră de pe inimă”.Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre următoarele cuvinte:”străvezie”.”a-şi face inimă rea”.”zadarnic”. pentru cuvântul „noianul” este : ”mulţimea”. antepusă structurii ” iubite înger scump” delimitează de restul enunţului structura în vocativ. pentru cuvântul „umbrã ” este : ”fantomã”. acordul între planul ideatic şi acel „delivery design”. ”iluzie” . a)Îmi încălzeşte inima de bucurie când reuşeşte să obţină note mari la examene.Evidenţiază rolul virgulei în versul:”Să te ridic pe pieptu-mi. ”senin” .

această creaţie exprimă nefericirea eului liric pentru iubirea pierdută şi amintirea plină de tristeţe pe care îndrăgostitul şi-o readuce în memorie: “În trista amintire a visului frumos…”. Finalul monologului scoate în evidenţă tristeţea eului liric provocată de imposibilitatea recuperării iubirii pierdute. Acest ultim mare romantic.Întreaga structură ”Iubite înger scump” vizează şi . 5. versul „un chip aievea nu eşti. astfel de treci” sugerează o fiinţă ideală.Explică semnificaţia unei figuri de stil diferite din a doua strofă. „a muri de inimă rea”. Ca majoritatea poeziilor erotice eminesciene. Adjectivul”iubite” are o tentă de vocativ şi denotă apropierea afectivă a invocaţiei. Nefericirea eului liric pentru iubirea pierdută şi amintirea plină de tristeţe pe care îndrăgostitul şi-o readuce în memorie sunt potenţate prin lexemele aparţinând acestui câmp semantic al reveriei melancolice umbrite de absenţa iubitei. în această poezie fiind prezente : tema iubirii şi tema timpului. Nostalgia şi nefericirea neputinţei de a-şi împlini fericirea reies din ultimele versuri: “Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng/ În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng”. definind lirismul subiectiv. Structura „Iubite înger scump” conţine un epitet dublu folosit pentru individualizarea fiinţei iubite. Monologul este o expresie a tensiunii lăuntrice. în final epitetul „scump” punând în valoare intensitatea sentimentului de iubire şi frumuseţe divină a femeii. „a nu avea pe cineva la inimă”. această creaţie exprimă invocaţia şi construieşte portretul iubitei şi este o confesiune lirică scrisă la persoana I singular. Îndrăgostitul raportat la fiinţa dragã este cutreierat de tristeţe pentru imposibilitatea păstrării dragostei.piatră”. Ca majoritatea poeziilor romantice eminesciene. iar cuvântul „înger” se validează la nivelul metasememelor ca metaforă hiperbolizantă.existente în poezie. 7. 6. realizată pe baza chiasmului: “Femeie între stele şi stea între femei”. iar două motive literare romantice sunt : femeia-înger şi visul. „a-i râde inima”.Menţioneză două teme/motive literare romantice. a intensităţii trăirilor. Frumuseţea unică a fetei este conturată printr-o metaforă inedită. o prezenţă „in absentia” învăluită de negura uitării. Mihai Eminescu a uzitat în lirica sa teme şi motive tipice acestui curent emblematic european. Este o confesiune făcută unei fiinţe imaginare.Motivează structurarea textului sub forma unui monolog. chiar dacă acestea sunt revolute.

conţine astfel o metaforă ce sugerează efemeritatea fiinţei umane. a nefericirii îndrăgostitului din cauza pierderii iubirii. spre întoarcerea la naturã. reprezentând o evadare din cotidian.Motivează încadrarea poeziei în lirica romantică. lucrurilor şi cultivarea sensibilitãţii. evocând dragostea pentru fiinţa iubită. aceasta constând în ilustrarea esenţei farmecului feminin. în viziune eminesciană iubita fiind învestită cu frumuseţi mai presus de fire. Dincolo de acestea. fiind anunţat de Victor Hugo. primul emistih integrându-l în totalitate. Între primul element de paratextualitate şi discursul liric. câmp semantic ce prevalează în discursul liric. a imaginaţiei. o rupturã de prezent şi de formele realului. care reprezintă şi titlul poeziei. tinzând sã aspire spre genuin. Printre trãsãturile acestui curent literar se numãrã ipostaza permanent originarã a fiinţei umane care exprimã o dispoziţie permanentã a spiritului uman. romantismul se va afirma iniţial în Franţa. adică în ultimul vers. care se află sub presiunea scurgerii ireversibile a timpului. liberalism care în viziunea lui îl completeazã pe cel politic. titlul . Configuraţie psihicã şi ideologie esteticã.Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date. apariţia iubitei fiind ilustrată ca o nălucă „în trista amintire a visului frumos”. se stabileşte un raport de “mise en abîme”. Acesta este iterat în incipitul poeziei. nostalgia pentru dragostea pierdută în negura vremurilor. Romantismul operei este coroborat şi de tema timpului ireversibil. Titlul trimite la un timp trecut. de subtema iubirii neîmplinite. a fanteziei creatoare. sugerată de motivul femeii –înger. poezia “Din valurile vremii…” se încadreazã în lirica romanticã prin tematica erotică . când poetul are încredere în absolutul iubirii. poetul uzitând aici şi motivul visului.prin evidenţierea a două trãsãturi prezente în text. fiind preferate în detrimentul raţiunii logice – elemente ce se regăsesc disipate pe parcursul acestui discurs liric. dar şi în clauzulă.idealul de iubită din anii de tinereţe ai poetului. pentru zădărnicia speranţei că iubita se va întoarce:”zadarnic după umbra ta dulce le întind/Din valurile vremii nu pot să te cuprind”. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. melancolie. a dezamăgirii eului liric. 8. motiv tipic şi el acestui curent. valoarea acordatã simbolurilor. care în prefaţa dramei “Hernani” va pleda pentru ”liberalism in literaturã”. care nu permite recuperarea iubirii. aflat mereu în căutarea idealului de iubire 9. curentul apărând ca o reacţie faţa de clasicismul rigid. imaginea fiind specifică primei etape de creaţie. Reiterat astfel şi în versul incipit anunţând din start sentimentul de tristeţe. Începutul primului vers. de suferinţă.

dar cu timpul îşi diminuează din amplitudine şi se pierd în marea prezentului. devenind femeie-statuie. astrală. Punctele de suspensie care succedă titlul sugerează nostalgia eului liric pentru zădărnicia speranţei că iubita se va întoarce: “Zadarnic după umbra ta dulce le întind: / Din valurile vremii nu pot să te cuprind”. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică si mijloacele artistice. trimiţând către sentimentul însingurării poetului. Albumul?Bal mascat cu multă lume.realizează şi simetria poeziei. Disimulându-şi mutra. Nostalgia şi nefericirea neputinţei de a-şi împlini fericirea reies din ultimele versuri : ”şi întorcându-şi faţa spre umărul tău stâng/în ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng”. În prima strofă este evidenţiată tema iubirii şi a trecerii ireversibile a timpului. sugerează distanţarea iubitei către absolut. sugerând o frumuseţe ce atinge perfecţiunea. gândul. glasul… Cu toţi vorbesc şi nimeni nu ascultă. al îndepărtării de iubire prin evocarea fiinţei pierdute în negura vremii. . sunt dulci ca spuma valurilor.Comentează in 6. 10. icoană.10 rânduri prima strofă. pentru a retrăi sentimentul de dragoste. bălai”. Poetul încearcă să reînvie trecutul. Frumuseţea unică a fetei este conturată printr-un chiasm metaforic : ”femeie între stele şi stea între femei”. Un vers încerc cu pana mea incultă. Invocarea femeii iubite este făcută cu afecţiune şi duioşie. Iubirea este trăita plenar odată cu reînvierea trecutului. reprezentând o combustie interioară. Spre-a-ţi aminti trecutele petreceri. Condeiu-n mâna tu mi-l pui cu sila. Pe masa ta aşez o foaie smultă. adoraţia. iar ideea femeii-stea. Ce de când e nici n-a visat Parnasul. In care toţi pe sus îşi poartă nasul. ”zâmbetul dulce”. ”faţa străvezie”. Verbul la imperativ „răsai” exprimă o trăire intensă a sentimentelor. Titlul reprezintă astfel o revelare a motivului trecerii timpului. amintirile aduse din valurile vremii impresionează prin pregnanţa detaliilor. Eminescu alcătuieşte şi un scurt portret al iubitei care are : ”părul lung. Şi eu intrai…Mă vezi rărindu-mi pasul. singularizarea ei ca proiecţie luminoasă.

Albumul) 1)Menţionează cate un sinonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre următoarele cuvinte:mutra. Astfel.îndoiala. efectul punctelor de suspensie este acela de a purta cititorul mai departe de ceea ce prezintă poetul în acest vers. 4)Scrie patru expresii/locuţiuni care sa conţină substantivul . Punctele de suspensie din versul “Disimulându-şi mutra. Aflat în pană de inspiraţie.. glasul…’’ Pentru a corobora uneori sensul. 2)Explica rolul punctelor de suspensie in versul:. Patru expresii ce conţin substantivul ... . trezind astfel în mintea lectorului imaginaţia spre care Mihai Eminescu îl conduce prin uzitarea lor.nas’’ sunt: .paie’’ să aibă sens conotativ.. 3)Alcătuieşte câte un enunţ in care cuvintele . dar este subînţeles. Privind în vrav prostia imobilă.De la oricine-un snop de paie seceri. . Deşi situaţia este foarte gravă..a avea nasul pe sus’’.Acestea sugerează o stare de nemulţumire . ”a-şi băga nasul unde nu-i fierbe oala”. inculta. Acest paragrafem întrerupe discursul liric pe de o parte pentru a sugera ceea ce nu a fost spus. punctele de suspensie prezente în finalul celui de-al treilea vers al strofei întâi marcând o enumeraţie eliptică.. (Mihai Eminescu. pană-condei. de indignare în faţa unei realităţi făţarnice.a râde cuiva in nas’’. Apoi te uiţi râzând la câte-o filă: Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri. marcând o enumeraţie eliptică. elevul preferă să pună paie pe foc în acest moment.imobila. indică o întrerupere în şirul vorbirii.pana.gândul. pe de alta pentru a puncta o stare de nemulţumire. poetul operează la nivelul metagrafelor. adică al figurilor de grafie..Din punct de vedere expresiv pot să redea ezitarea . “ a da nas în nas cu cineva”. gândul.nas’’. imobilă-fixă. a renunţat să continue desenul. de indignare în raport cu realitatea făţarnică etalată.glasul…” arată o întrerupere a şirului vorbirii..Punctele de suspensie înlocuiesc o parte din text.a strâmba din nas’’. incultneştiutor. Sinonimele cuvintelor prezentate in text sunt:mutră-chip.Disimulându-şi mutra.pană’’ şi .

încadrarea poeziei în lirica romantică Configuraţie psihicã şi ideologie esteticã. Prin intermediul lui este exprimat metaforic caracterul artificial. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. fără adâncime. Acest ultim mare romantic. Întregul discurs liric este o desfăşurare ideatică a ideii de album... Prin uzitarea epitetului personificator din structura . care în prefaţa dramei “Hernani” va pleda pentru .Condeiu-n mână tu mi-l pui’’ şi .prin evidenţierea a două trăsături existente în text..in relaţie cu textul poeziei date. se stabileşte un raport de “mise en abîme”.5)Menţionează doua motive literare romantice. talent. conştientizarea acestui spectacol al măştilor care-l înconjoară producând o nesfârşită dezamăgire. Metafora inegrată aceleiaşi structuri. folosirea acestui epitet fiind doar un mod poetic de a exprima imposibilitatea acestuia de a da naştere versurilor şi în acelaşi timp un semn al superiorităţii în viziune. ipocrită. „pana mea” induce ideea de putere. Mihai Eminescu a uzitat în lirica sa motive tipice acestei ideologii emblematice a secolului al XIX – lea. în registrul ironic-amar al poetului detaşat de contingentul captiv al superficialităţii. poetul sugerând faptul că se afla într-un moment în care îi lipseşte inspiraţia poetică. creaţie. în primul emistih şi este alcătuit dintr-un substantiv articulat hotărât desemnând o carte cu imagini şi eventual cu impresii. Titlul sintetizează astfel tema principală a poeziei. fiind anunţat de Victor Hugo.De la oricine-n snop de paie seceri. în această poezie fiind prezente motivul lumii ca teatru . Între primul element de paratextualitate şi discursul liric. al inspiraţiei poetice şi al condiţiei omului de geniu în lume. prezente în discursul liric sunt: .prezente in poezie. fără conştiinţa adevăratelor valori. Poetul refuză să fie un om al timpului său. 9)Menţionează.”Pana” devine astfel metafora pentru inspiraţie.două structuri care conţin inversiuni. romantismul se va afirma iniţial în Franţa. poetul definindu-l ca un “bal mascat cu lume multă”. 8)Prezintă semnificaţia titlului. artificializată de convenienţe.de har. Două structuri care conţin inversiuni. trimiţând la capacitatea de a compune. Acesta este iterat în incipitul poeziei.’’ 7)Explica semnificaţia unei figuri de stil din al doilea catren. talent pe care îl are poetul de a făuri versuri. de creaţie. temă abordată într-o manieră specific eminesciană.pana mea incultă’’ prezentă în al doilea catren se insinuează autoironia. 6)Transcrie din text. din acest vers transpărând şi suferinţa generată de contemplarea unei lumi false. adică o societate meschină. de a cuprinde în paginile creaţiei esenţialul lumii. în paginile căruia este înfăţişată o întreagă lume. carnavalesc al lumii.

discursul liric construind o atitudine lucidă. Poezia aparţine curentului romantic şi prin tematica abordată. aidoma tuturor romanticilor fiind dezamăgit de realitatea obiectivă. o rupturã de prezent şi de formele realului. o definiţie metaforică şi enumerativă a societăţii artificiale şi absurde : . ironia romantică. Motivele poetice ca : viaţa ca teatru. a spontaneităţii. albumul timpurilor moderne. de asemenea tipice acestui curent. curentul apărând ca o reacţie faţa de clasicismul rigid. toate acestea fiind preferate în detrimentul raţiunii logice – elemente ce se regăsesc disipate pe parcursul acestui discurs liric. Romanticii vor promova o poetică a invenţiei.Albumul:? Bal mascat cu multă lume’’. personalizarea stilului valorificând emoţia.. caracterizată prin infatuare nejustificată. critică în faţa anumitor deşertăciuni umane. Următorul vers evidenţiază.necesitatea ”liberalismului în literaturã”. reprezentând o evadare din cotidian. Eminescu reuşeşte să sintetizeze astfel acea atitudine specific romantică de dispreţ faţă de contingentul superficial cantonat în activităţi superflue care nu se ridică într-o sferă spirituală. Rematic. tipică acestui curent. prin arta prefăcătoriei şi prin contrastul dintre esenţă şi aparenţă. omul de geniu are însă capacitatea de a se detaşa. Strofa reprezintă de fapt. antiteza. liberalism care în viziunea lui îl completeazã pe cel politic. interjecţia şi reclamaţia retorică.prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetica si mijloacele artistice folosite. witz-ul. Imaginea poetului şi a lumii are la bază antiteza. A fi un om al timpului său ar însemna o înstrăinare de sine. viziune care provoacă sarcasmul eului liric. Printre trãsãturile acestui curent literar se numãrã ipostaza permanent originarã a fiinţei umane care exprimã o dispoziţie permanentã a spiritului uman. pe un ton sarcastic superioritatea nemotivată.În care toţi pe sus îşi poartă nasul’’.prima strofa.. fără adâncime. glasul” prin care poetul trece in . superficialitatea şi meschinăria acestei lumi . sursele inspiraţiei în dauna “regulilor” şi a imitării. mai ales . nimeni nu ascultă”. prin mijloacele patetice ale exprimării şi prin ironia romantică. gândul. având la bază o falsă comunicare între oameni : “toţi vorbesc. dintre omul de geniu şi lumea superficială. În acest scop prima strofă a poeziei debutează cu o interogaţie retorică ce enuntă subiectul întregii poezii şi reprezintă un pretext pentru un amplu răspuns desfăşurat pe parcursul ei. motivul măştii „disimulându-şi mutra. gândul. Ideea poetică din primul catren vizează ilustrarea unei panorame a deşertăciunilor. 10)Comentează in 8-10 rânduri. fantezia şi inspiraţia. tinzând sã aspire spre genuin. textul este construit ca o satiră socială. a aparenţelor. glasul”dunt. repetiţia. de a contempla cu obiectivitate lumea din jurul său şi de a-i critica tarele. Este o lume a făţărniciei. Din punct de vedere denotativ se remarcă enumeraţia „mutra. dar. mijloacele patetice ale exprimării: metafora. lirismul. prin mijloacele artistice utilizate de poet. Poezia “Albumul” se încadreazã astfel în lirica romanticã prin poetica invenţiei. Eminescu. omul superior prins în capcana cotidianului banal .

Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre următoarele cuvinte: crudă . aspră. Varianta 10 Subiectul 1 Îmbătrânit e sufletul din mine Ca un bordei pustiu in iarna grea. punctele de suspensie din ultimul vers al poeziei întrerup discursul liric şi marchează o . Popoare ce-o ridic la Dumnezeu. De-aş avé lacrimi. adâncă. Un sinonim pentru cuvântul crudă este nemiloasă. adică al figurilor de grafie. iar un sinonim pentru cuvântul (a) fermeca este a vrăji. de-aş avé suspine. nimic! Cântarea spăimântată. Imnuri de glorii pe mărimi ce-mbată. a impresiona. puterea cognitivă şi disponibilitatea comunicării. cea mai mare Aflând o forma. a punctelor de suspensie.(a)fermeca.ah. Eminescu.Precizează o valoare expresivă a întrebuinţării. Nimic. 2. Amorul blând si dulce glasul său. pe cai străine. tinereţă. a uimi. Astfel. O. Unde te-ai dus. tinereţa mea! Suspine n-am . plânge de-aş puté! Durerea cea mai cruda. în ultimul vers. pentru a suplini prin paragrafeme ceea ce nu se poate puncta prin cuvinte. Poetul operează la nivelul metagrafelor.revistă trei nivele umane: aparenţa exterioară. află uşurare. Ah! toata lumea este fermecată De umbra unui dor… si numai eu Mă furişez o umbră si nu pot Să scap de ea… de mine… si de tot! M. feroce.„Îmbătrânit e sufletul din mine…” 1. rea.

Pe de altă parte. al cărui sens implicit înseamnă . 6. dar la două moduri diferite. În cazul poeţilor. tinereţa mea!”. a afla”.O.. Prin repetarea aceleiaşi forme. eul fiind acordat pentru intimidate. exprimă intensitatea suferinţei eului liric. . „Să scap”. Prezenţa eului artistic. a ridica”. află uşurare”.a ridica’ sunt: Poliţistul i-a ridicat permisul. cea mai mare/ Aflând o forma. . materializarea suferinţei într-o formă de manifestare exterioară ar produce astfel eliberarea interioară. gerunziu şi indicativ. Astfel. prin urmare numai prin moarte s-ar putea obţine acest refugiu total şi ireversibil.. 7. prin sistemul verbal şi pronominal al persoanei a II-a :” Unde te-ai dus…/.. Cu această faptă te-ai ridicat mult în ochii mei . .. scrisul reprezintă această formă de eliberare – prin exprimarea în versuri.Durerea cea mai crudă. Dintre temele si motivele romantice cu o ocurenţă deosebită în opera acestui ultim mare romantic se evidenţiază aici tema timpului. Precizează doua mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază eul liric in textul dat. reprezentată prin validarea funcţiei conative a comunicării.tot” . Menţionează două teme / motive literare prezente în poezie.tinereţea mea”. adică al figurilor de construcţie.mă furişez”. repetiţia verbului „a afla” în acelaşi vers.viaţă”. 5. Precizează valoarea expresivă a verbului repetat .dulce glasul său”. a iubirii.amorul blând” . conturând un poliptoton. este cu mult mai greu de suportat pentru eul liric.află uşurare” numai pe această cale. Transcrie din text doua cuvinte/ structuri lexicale prin care este sugerat imaginarul poetic. întrucât aceasta durere îşi poate găsi o alinare. 3. .creştere a sentimentelor disperării.. Versurile eminesciene exploatează valenţele expresive ale polisemantismului verbului .. vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar. potenţând astfel etapele unei gradaţii ascendente: „de ea… de mine… si de tot” care culminează prin absolutizarea durerii cu ajutorul pronumelui nehotărât . prezenţa acestui enunţător liric subiectiv la nivelul textual se validează şi prin prezenţa instanţei referenţiale identificată în tinereţea poetului. a singurătăţii şi motivul plânsului. dar cu sensuri înrudite. Două structuri lexicale prin care este sugerat imaginarul poetic sunt: . şi al lacrimii.. Alcătuieşte doua enunţuri pentru a ilustra polisemia cuvântului .a afla”. . 4. Toate aceste demonstrează lirismul subiectiv.. prin operarea la nivelul metataxelor.. tinereţă. instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal al persoanei I „n-am” . se relevă rolul certitudinii pentru poetul frământat de dor... . Versul eminescian sugerează nevoia imperativă de găsire a alinării durerii care macină eul liric. Doua enunţuri care ilustrează polisemia cuvântului .. Durerea pe care o simte acesta este una metafizică – fără a-şi afla o formă concretă sau fără exteriorizarea fizică.numai eu”..

prin prezenţa unui adjectiv pronominal posesiv . tinereţea” devine astfel un laitmotiv.Nostalgia după tinereţea pierdută devine durere generalizată. Enunţul este un predicat neexprimat.folosit în sens generic .. În plan poetic cele două etape amplifică tragismul existenţei omului. Repetiţia substantivului „tinereţă“ şi interjecţia „ o “ hiperbolizează suferinţa construind din punct de vedere stilistic un poloptoton care potenţează muzicalitatea versurilor.tinereţea” şi . ci constituie două etape esenţiale ale unui demers existenţial.. aceşti doi termeni nu formează o antiteză. cele două verbe întăresc ideea că orice suferinţă concretizată fie în suspine. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu. iar pentru Eminescu ea constituie chiar o supratemă. în primul emistih şi este continuat cu o meditaţie asupra vieţii trecătoare. fie în lacrimi ar fi suportabilă. provocând eului liric un dezechilibru existenţial sfâşietor. Acest vers exprimă astfel regretul eului liric de a fi pierdut pentru totdeauna tinereţea. În strofa a doua această idee este punctată printr-o . Stau într-o relaţie logică.. căci acesta este doar sugerat atât prin exclamaţie cât şi prin repetiţie. căci el îşi conştientizează statutul şi prin urmare. se stabileşte un raport de “mise en abîme”. Prezenţa interjecţiei potenţează lamentaţia eului liric şi nostalgia timpului paradisiac îndepărtat şi tinereţea pierdută. cât de repede ai trecut”. mea” . dorinţa de dispariţie. Poetul resimte cu atât mai dureros trecerea ireversibilă a timpului. Dezvoltat. acest enunţ ar avea altă formă: . bătrâneţea”. O tinereţă. de moarte – „ să scap de ea… de mine… şi de tot”. de succesiune în plan real.al doilea articulat şi individualizat.a mea”.. ceea ce conferă acestui vers un statut aparte pentru conturarea temei . tinereţea mea. Epitetul îmbătrânit asociat substantivului suflet evidenţiază astfel caracterul acut al suferinţei. mod de a fi. Acesta este iterat în incipitul poeziei. Titlul anticipează astfel tema şi în acelaşi timp atitudinea poetică. Lexemul . Tema timpului este specifică romantismului.trecerea ireversibilă a timpului şi condiţia tragică a omului ca fiinţă trecătoare. întrucât este pus în directă relaţionare cu tema şi titlul. Tema timpului care curge ireversibil pentru om este susţinută prin două motive implicite respectiv . ce conferă enunţului un statut de reflecţie lirico-filozofică: aşa cum trec tinereţile... 8. sugerând starea de epuizare sufletească pe fondul meditaţiei asupra efemerităţii vieţii. Enunţul este o exclamaţie retorică marcată de melancolie. suferă datorită conştientizării acute a acestei stări. regretul după tinereţea pierdută şi conferă tonalitatea elegiacă susţinută pe parcursul discursului liric. cu cât nu mai poate exprima cuvinte ceea ce trăieşte. Repetiţia este totuşi aparentă întrucât primul termen este nearticulat .. Comentează semnificaţia versului . aşa a alunecat şi tinereţea poetului: .O. Explica semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date. tinereţe ce repede treci/ O. Între primul element de paratextualitate şi discursul liric. În context. 9. tinereţa mea!’’ .

/ . Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (expresivitate. sugestie) prezente în textul dat.ornare verbis”...... „plânge“. enumeraţia . sugestia şi expresivitatea. Dar cea mai dezvoltată caracteristică a limbajului poetic eminescian. ambiguitate. De umbra unui dor…”/ şi prin cuvinte din aria semantică a suferinţei „suspin“.Îmbătrânit e sufletul din mine”/ .. Textul eminescian înglobează simboluri precum: . o catifelare a tonului final.... Nimic.Îmbătrânit e sufletul din mine”/. sincopele . Când îmi zâmbeşti. . fixat invariabil într-o schemă de ritmuri: coriamb şi trohaic. „durere“. doisprezece silabe.. „lacrimi“.bordei pustiu în iarna grea”.. La nivelul metataxelor uzitează: repetitia . care sunt tratate ca nişte persoane abstractizate cărora eul liric li se poate adresa şi confesa. impresia fiind produsă de construcţia lungă de unsprezece..antiteză realizată la nivel sintactic : Ah! Toată lumea este fermecată/ De umbra unui dor...durerea cea mai cruda. pesimismul romantic este atenuat şi camuflat. comparaţia .ce-o ridic”.Ca un bordei pustiu în iarna grea.căi străine”.ce-mbată”. De-aş avé lacrimi “ / . Nota de ambiguitate provine din camuflarea eului liric în spatele unor lexeme ca . La nivel prozodic poezia ...răspunsul la fiecare dîntre următoarele cerinţe. ingambamentul ..Ah! toată lumea este fermecată”/ .Durerea…” / .. Astfel. epitetul personificator.bătrâneţe”. deci crea.. La nivelul metaplasmelor se întâlneşte metafora . Particularităţile acestuia constau în bogăţia şi varietatea mijloacelor poetice.o umbră”. Limbajul poetic al romanticilor este cel mai pronunţat din punct de vedere liric. pe foaia de examen. 10. . rămâne însă expresivitatea.cu privire la textul de mai jos: ……………………………………………. .. Amorul blând”. poetul operează la nivelul metaplasmelor şi metagrafelor uzitând aliteraţia explozivei . pământul îmi zâmbeşte . poetul aspiră către eternitatea morţii. al cărui ecou se stinge brusc. inversiunea .. de mine..tinereţe” şi . Sugestia este accentuată prin fiecare ultim vers al celor două octete.... muzicale : . cea mai mare”/. şi numai eu / Mă furişez o umbră şi nu pot / Să scap de ea. ceea ce îl apropie mult de poezia modernă. nimic!” care este totodată şi exclamaţie.De-aş “.. între care predomină ambiguitatea.Îmbătrânit e sufletul din mine…” are o somptuozitate deosebită şi un timbru specific al timpului..d” în formele vechi. şi de tot! Nemaiputând cânta .. Astfel. Rimele încrucişate sunt feminine şi produc o edulcorare. Varianta 11 Subiectul 1 Scrie. .. Textul abundă în elemente de .

4.? Ce-ţi pasă ţie?Cu priviri streine Ca toată lumea treci pe lângă mine. sugerând profunzimea simţirii şi având scopul de a accentua sentimentele profunde ale eului liric pentru fiinţa iubită. şi „cerul tot cu stele se îmbracă”. Surâde lumei.două cuvinte/structuri lexicale care sugerează imaginarul poetic eminescian. Un sinonim pentru cuvântul (a) creşte este “a evolua”. A ta privire e rearuncată C-un zâmbet luciu. adică a figurilor de grafie.Precizează un rol al folosirii liniei de pauză în scrierea versului “De-a ta privire – şi un suflet – unul-? Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor.Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra polisemia cuvântului (a) trece. Sărac rămân de-un dulce zâmbet…creşte Mai mult durerea-n inima-mi săracă. linia de pauză din structura “ De-a ta privire – şi un sufletunul -?” are un rol explicativ. 2.moare? Ce-ţi pasă cum că-n astă lume toată.ce-l îngheaţă pe-unul… Ca o fiinţă numai [i-] atârnată De-a ta privire – şi un suflet-unul .din text.cei nepăsătoare… Ce-ţi pasă c-unu-n ea de tine. Şi nu zâmbeşti…nu vrei… nu înfloreşte A gurii tale roză ca să-mi placă.Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al fiecăruia dîntre următoarele cuvinte:(a)creşte. . Două structuri lexicale care sugerează imaginarul poetic eminescian sunt:”pământul îmi zâmbeşte”. Ce rece trece căutându-şi bunul. Ioana trece în fiecare zi pe la bunica ei.Transcrie.Când îmi zâmbeşti. rece. 3.pământul îmi zâmbeşte) 1. iar pentru cuvântul rece este “nepăsătoare”.Şi cerul tot cu stele se îmbracă. (Mihai Eminescu. Polisemia cuvântului “ a trece”: Timpul trece ireversibil şi implacabil pentru om.

reprezentată prin validarea funcţiei conative a comunicării. Pe de altă parte.”mine”. aceasta fiind incapabilă să intuiască iubirea lui pătimaşă. singur într-o lume meschină şi practică. motivul răcirii. Iubita manifestă indiferenţă.”-mi”. se evidenţiază aici tema iubirii. prezenţa acestui enunţător liric subiectiv la nivelul textual se validează şi prin prezenţa instanţei referenţiale identificată în persoana iubitei. Un alt epitet. construind la nivel stilistic o structură anaforică ce susţine muzicalitatea. instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal al persoanei I :”îmi”.Comentează ultima strofă.Menţionează două teme/motive literare prezente în poezie.”ce-ţi pasă?”. prin sistemul verbal şi pronominal al persoanei a II-a :” “zâmbeşti”. Prezenţa eului artistic. Femeia iubită rămâne . streine.Toate aceste demonstrează lirismul subiectiv. Dintre temele şi motivele romantice cu o ocurenţă deosebită în opera acestui ultim mare romantic. drama fiind amplificată prin repetarea acestei interogaţii. 8. La nivel ideatic amplifică nepăsarea iubitei care-i provoacă îndrăgostitului o suferinţă sfâşietoare. 6.în 6-10 rânduri. în textul dat. eul fiind acordat pentru intimidate.Precizează o valoare expresivă a repetării interogaţiei “ce-ţi pasă. Se identifică în această strofă un motiv des întâlnit în lirica eminesciană. Propoziţia reprezintă în acelaşi timp o adresare directă.Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază eul liric.”rămân”” vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar.?” în textul citat. nepăsare. La nivel rematic iterarea interogaţiei “Ce-ţi pasă?” în poziţie iniţială realizează parţial simetria discursului liric. Ultima strofă exprimă sentimentul de amărăciune al poetului provocat de indiferenţa femeii iubite. fiind o interogaţie a eului liric adresată persoanei adorate.prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. iar epitetul luciu asociat zâmbetului femeii iubite are acelaşi sens.. iar un motiv literar în aceeaşi descendenţă ideologică este motivul suferinţei şi al înstrăinării iubitei. faţă de sentimentele puternice ale eului liric. Se accentuează astfel reproşul poetului la adresa femeii iubite. Epitetul rece din al doilea vers este sinonim cu indiferentă.5. subliniază ideea de indiferenţă. care nu-i împărtăşeşte iubirea. 7. Se simte izolat.

devine. conţine o coordonată temporală. al atingerii unei stări de extaz. Repetiţia verbului „a zâmbi” în cadrul unui poliptoton “zâmbeştizâmbeşte” accentuează dorinţa eului liric pentru iubirea ideală. Prin iubire cuplul s-ar sustrage efemerităţii existenţei.”zâmbet luciu”. Natura este transfigurată şi participă la trecătoarea fericire a poetului. Femeia. pământul îmi zâmbeşte. raportul de temporalitate pe baza căruia sunt construite titlul şi primul vers exprimă ideea că zâmbetul se lasă aşteptat: Şi nu zâmbeşti…nu vrei… nu înfloreşte/A gurii tale roză ca să-mi placă.” În acelaşi timp. la fel ca ceilalţi „ca toată lumea”. Astfel. . ipostază ilustrată în finalul poeziei prin comparaţia:”Cu priviri streine/Ca toată lumea treci pe lângă mine”. răceala femeii iubite provocând suferinţă poetului.Exemplifică semnificaţia titlului. în tipică manieră romantică. este aidoma tuturor şi tocmai de aceea suferinţa îndrăgostitului se amplifică. Îndrăgostitul simte că zâmbetul iubitei se transferă în complicitatea universului întreg pentru realizarea fericirii acestuia. Între primul element de paratextualitate şi discursul liric. Aspiraţia omului de geniu spre iubirea ideală este astfel în antiteză cu nepăsarea iubitei. fiind în acelaşi timp un semn al conştientizării indiferenţei acesteia.Ea face parte din lumea oamenilor de rând. Elementele naturii sunt personificate: pământul îmi zâmbeşte. în final. unică în viziunea celui care o divinizează.. Interogaţiile retorice din prima strofă reluate aici în ultimele versuri evidenţiază antiteza dintre îndrăgostitului idealist şi lumea din care face parte şi femeia iubită.în relaţie cu textul poeziei date. 9. sugerând comuniunea dintre îndrăgostit şi natură.Ideea poetică este prin urmare cea a iubirii neîmpărtăşite. o prezenţă rece. De altfel. se stabileşte un raport de “mise en abîme”. unde adeseori natura telurică sau astrală este antropomorfizată şi chiar erotizată datorită intensităţii iubirii care înnobilează sufletul poetului. a cărei atitudine este definită prin epitete sugestiv. pământul îmi zâmbeşte/Şi cerul tot cu stele se îmbracă. întregul conţinut ideatic fiind irizat semantic de semul conţinut în titlu.”privire streine”. iar în raport cu atitudinea hiperbolizantă a iubitei capătă dimensiuni cosmice:”Când îmi zâmbeşti. Acesta este iterat în incipitul poeziei şi sugerează fericirea extatică de care omul de geniu ar fi cuprins dacă idealul său de iubire s-ar împlini. străină. incapabilă să înţeleagă sentimentele superioare. cerul tot cu stele se îmbracă. Procedeul este des uzitat de Eminescu în poeziile de tinereţe. primul element de paratextualitate Când îmi zâmbeşti. aceea a momentului de beatitudine. a dramei îndrăgostitului. comună. titlul poeziei pune în relaţie. fiinţa şi natura văzută ca o cutie de rezonanţă a stărilor poetice. Zâmbetul femeii iubite îi luminează sufletul de fericire.nepăsătoare. zâmbetul fiind simbolul revitalizării. fiind proiectat la scară universală.

La baza acestora stă o textură stilistică variată: hiperbola “Când îmi zâmbeşti. Tu. Varianta 12 Subiectul I Scrie. În veci noaptea şi ziua şoptesc în gând un nume. Te caut pretutindeni şi nu te aflu-n lume.rãspunsul la fiecare dintre urmãtoarele cerinţe.sugestie). şi antiteza dintre pasionalitatea îndrăgostitului. inversiunea „a gurii tale roză” .pe foaia de examen .10. toate acestea construind elementele care dau sens vieţii îndrăgostitului. „Ce-ţi pasă c-unu-n ea de tine. personificarea “Şi cerul tot cu stele se îmbracă”. Limbajul poetic al acestei poezii are ca trăsătură definitorie expresivitatea.cu privire la textul de mai jos: Zadarnic şterge vremea a gândurilor urme! În minte-mi eşti stãpânã ca-n marmura cea rece. Caracterul interogativ al unor versuri conferă trăirilor dramatism şi intensitate.blond al vieţii mele şi-al dragostei copil! …………………………………………….chip frumos cu capul întors spre umãr stâng. Astfel în veci în minte-mi încremenişi frumoasã Şi vãd în veci aievea divinul tãu profil.cum nu pot în braţe sã te omor plângând. O.Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (expresivitate. prezente în textul dat. de paralizare a simţurilor. pământul îmi zâmbeşte”.ambiguitate. Uitarea mânã-n noapte a visurilor turme Şi toate trec ca vântul-dar chipul tãu nu trece. Epitetul „zâmbet luciu” însă provoacă o stare de îngheţ. aceasta fiind conferită de bogăţia imaginilor artistice prin care sentimentul de iubire este proiectat la scară universală. În veci în pieptul bolnav eu braţele îmi strâng. antiteza „lume toată”/ „unul” . moare?” şi indiferenţa fiinţei iubite „Cu privire streine/Ca toată lumea treci pe lângă mine”. Se identifică. Tu. iar repetarea lexemului „sărac” sporeşte durerea provocată de răceala fetei. epitetul sinestezic în inversiune “dulce zâmbet”.. „unu-n ea de tine moare”. . de asemenea.

prezenţa acestui enunţător liric subiectiv la nivelul textual se validează şi prin prezenţa instanţei referenţiale identificată în persoana iubitei.Menţioneazã douã teme/motive literare prezente în poezie. Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. reprezentată. se evidenţiază aici tema iubirii şi a timpului implacabil şi motivul visului. 4.Precizeazã douã mãrci lexico-gramaticale prin care se evidenţiazã prezenţa eului liric. . ”eu îmi strâng”. Rezultatul este la nivel stilistic realizarea unei sinereze şi necesitatea ei se explică şi prin considerente prozodice. Structuri lexicale prin care este sugerat imaginarul poetic eminescian sunt:”Uitarea mânã-n noapte a visurilor turme. „încremenişi”. vocabule ce fac ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar. La munte vântul e mai rece. Un cuvânt din text folosit cu sens denotativ este cuvântul “chipul” iar un cuvânt cu sens conotativ este cuvântul “turme”. ”chipul tău”.(Mihai Eminescu.”. în tempo rapid a două foste vocale aflate în hiat. fiind întreţinută astfel măsura şi rimul versului. adică a figurilor de grafie.blond al vieţii mele şi-al dragostei copil!”.în textul dat.Alcãtuieşte douã enunţuri pentru a ilustra polisemia cuvântului “rece”. eul fiind acordat pentru intimitate.Menţioneazã un rol al cratimei în versul “Tu. instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal al persoanei I :”minte-mi”."Zadarnic şterge vremea….”Şi toate trec ca vântul . 2. Prezenţa eului artistic. Dintre temele şi motivele romantice cu o ocurenţă deosebită în opera acestui ultim mare romantic. El rămâne rece la toate succesele colegilor.Toate aceste demonstrează lirismul subiectiv.”marmura cea rece”. Pe de altă parte. prin sistemul verbal şi pronominal al persoanei a II-a :”te caut” . 5.Transcrie din text douã cuvinte/structuri lexicale prin care este sugerat imaginarul poetic eminescian. „Tu”.) 1.dar chipul tãu nu trece. cratima din structura “şi-al dragostei copil” marcând rostirea într-o singurã silabã a douã cuvinte : conjuncţia “şi” şi articolul posesiv genitival “al”.” 6.Transcrie din text un cuvânt folosit cu sens denotativ şi un cuvânt cu sens conotativ. impunând astfel rostirea împreună. graţie validării funcţiei conative a comunicării. 3.

acesta fiind ilustrat ca o imagine sfântă. Plânsul are aici valenţele celui purificator.Explicã semnificaţia unei figuri de stil identificate în a douã strofă a poeziei. cum nu pot în braţe sã te omor plângând. în 6-10 rânduri.prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poeticã şi mijloacele artistice. /Tu.. este un plâns al neputinţei consumării iubirii în planul contingentului imediat. În clauzulă. punctându-se ideea forţei amintirii. având tonalitate de odã. scufundată în noianul timpului. el păstrând încă în gând chipul femeii iubite.Comenteazã prima strofã.. Epitetul „bolnav” este integrat. În prima strofă ideea poetică vizează recompunerea chipului iubitei. idee construită prin personificarea “şterge vremea” şi inversiunea “a gândurilor urme”. scufundarea lor într-un spaţiu dincolo de viaţă.. ideea că iubirea eului liric faţă de iubită este extrem de puternică. Prima strofã este construitã astfel pe antiteza dintre efemeritatea vieţii şi eternitatea iubirii. Acesta se află în raport de corespondenţă cu epitetul ornant din structura „chip frumos”care punctează faptul cã poetul suferã în urma despãrţirii.blond al vieţii mele şi-al dragostei copil!” în braţe sã te omor Versurile ”O. De asemenea.Prezintã semnificaţia versurilor:”O. este contrapunctată în emistihul următor prin inserţia conjuncţiei adversative „dar”şi a liniei de pauzã „. de chin . Comparaţia „toate trec ca vântul” sugerând forţa timpului de a învălui totul în uitare şi efemeritate. care este de o frumuseţe incredibilã. prin succintul portret amplificându-se şi intensitatea sentimentului de dragoste profundã în eternitate. încărcat fiind de semele elementului acvatic specific eminescian. poetul realizează o succintă .cum nu pot plângând. Starea poetului este de boală imanentă. Verbul din poziţie finală este utilizat conotativ punctându-se ideea acuităţii îmbrăţişării iubitei. blond al vieţii mele şi-al dragostei copil!” exprimã dorul şi intensitatea pasiunii. Eul liric sublimează astfel atotputernicia iubirii care învinge timpul şi raţiunea. de suferinţa neputinţei aducerii în prezent a clipelor fericite. de asemenea unei simetrii sintactice realizate prin repetiţia sintagmei “În veci” sugerându-se astfel şi statornicia iubirii. „cum nu pot în braţe să te omor plângând. idee potenţată prin interjecţia afectivă “O” şi exclamaţia retorică în inversiune. invincibilă. a faptului că timpul nu are puterea de a altera imaginea iubitei din minte. 8. aceasta fiind fixată statuar şi hieratic în „marmura cea rece”a nemuririi. eternitatea acestui sentiment profund al eului liric pentru femeia iubită. stări generate de iubirea pierdută. 9. Epitetul averizează astfel asupra gravului dezechilibru ce-i macină intens fiinţa.7. de bucurie a revederii imaginare. Epitetul personificator din structura „pieptul bolnav” sugerează sufletul încărcat de dor.!”./Tu. ultimul vers.dar chipul tău nu trece”.

cu privire la textul de mai jos: Noapte întreagă. gornicul nu mai vorbeşte. sânge. „trec”. blond al vieţii mele” şi inoncenţei datoratã substantivului apelativ cu rol de metaforã „copil”. pe foaia de examen. ea fiind înscrisă într-o vârstă ingenuă. Elementele imaginarului poetic romantic -vântul. săpat în sufletul lui „ca-n marmura cea rece”. “Te caut pretutindeni”.datoritã epitetului cromatic antepus „blond” :„Tu.marmura. amintirea numelui şi a chipului iubitei stând sub semnul veşniciei nesupuse timpului implacabil. Buhe sure s-aşează ca urne pe brazi. Dănţuiesc stele în iarbă. 10. adică expresivitatea stilistică a poeziei sporeşte emoţia artistică a cititorului prin permanentizarea sentimentului de iubire sugerat de verbele la persoana I şi a III-a şi a timpului prezent: „şterge”. Varianta 15 Subiectul 1 Scrie. iar repetarea cvadrublă a locuţiunii adverbiale de timp „în veci” sugerează faptul că iubirea este eternă. “Tu. dintre dorul de iubire şi imposibilitatea atingerii idealului. „ eşti”. Se retrag în pădure şi-n peşteri potecile. opoziţie anunţată de plasarea în incipit în poziţie inversată a adverbului „zadarnic”. intens. Adresarea directă realizată prin pronumele de persoana a II-a „Tu” integrată unei structuri retorice reprezintă pretextul confesiunii validând în acelaşi timp subiectivismul poeziei. ţară.noaptea. înrădăcinată în mintea şi sufletul poetului. circumscrisă ipostazei angelice – specifică primei etape de creaţie eminesciene când Eminescu are încredere în absolutul iubirii . şi aventuri în cari veşnic recazi. blond al vieţii mele” ilustrează dragostea eului liric pentru iubita ideală. . Întreaga poezie se realizeazã pe antiteza dintre eternitatea iubirii şi efemeritatea vieţii. sentiment profund. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe.exprimã pustietatea vieţii în opoziţie cu forţa iubirii. “Tu. „şoptesc”. Adresarea directă la persoana a II-a :”chipul tău nu trece”.prosopografie a iubitei. chip frumos”. În întunericul fără de martori se liniştesc păsări. Caracteristica dominantă a limbajului eminescian. iar gerunziul verbului „plângând” permanentizează sentimentul de iubire.Ilustreazã una dintre caracteristicile limbajului poetic prezente în textul dat. semnificând faptul că timpul nu a alterat chipul iubitei.

Virgulele folosite în poezie marchează enumeraţiile prezente în poezie dar şi coordonarea copulativă prin juxtapunere. Două structuri lexicale care aparţin câmpului semantic al nopţii sunt: "întuneric" şi "somn". Lucian Blaga Somn 1)Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre următoarele cuvinte: "se liniştesc". Sinonimul pentru sensul din text al cuvântului "se liniştesc" este cuvântul "se domolesc". 4)Motivează scrierea cu literă mică la începutul unor versuri ale poeziei. Două motive literare prezente în poezia de mai sus sunt: motivul nopţii si motivul somnului. "Buhe sure s-aşează ca urne pe brazi. din text. Sinonimul pentru sensul din text al cuvântului "suflet" este cuvântul "spirit". fără ieri. Sinonimul pentru sensul din text al cuvântului "veşnic" este cuvântul "etern"."suflet". Două exemple de structuri lexicale care conţin imagini artistice sunt următoarele: "Dănţuiesc stele în iarbă". 2)Precizează rolul virgulelor folosite în poezie. două structuri lexicale care aparţin câmpului semantic al nopţii.Dăinuie un suflet de adieri. Unele versuri ale poeziei încep cu literă mică deoarece reprezintă continuarea ideilor poetice din versurile care încep cu majusculă validându-se astfel ingambamentul cel care susţine modernitatea prozodiei. 3)Transcrie. fără azi. În somn sângele meu ca un val se retrage din mine înapoi în părinţi. 7)Explica semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă. O figură de stil prezentă în prima strofă a poeziei este metafora "Dănţuiesc stele în iarbă" care evidenţiază legătura dintre planul terestru şi cel cosmic." 6)Menţionează două teme/motive literare prezente în poezie.”veşnic". Sinonimul pentru sensul din text al cuvântului "dăinuie" este cuvântul "persistă". ."dăinuie". Cu zvonuri surde prin arbori se ridică veacuri fierbinţi. 5)Transcrie din text 2 structuri lexicale care conţin imagini artistice.

Noaptea uniformizează zvâcnirile vitaliste. . întorcându-se la elementele primordiale: "Noapte întreagă. astfel lumina stelelor reflectându-se în iarbă. Peisajul nocturn se interiorizează printr-un proces de animism.. Finalul conţine trimiteri la eul poetic absorbit într-un somn stihial.. Prin somn. Pulsaţiile vieţii se domolesc într-un somn profund în care eul poetic devine simetric cu lumea întreagă.personificarea sugerează procesul de animism al naturii. liniştea şi încremenirea.". sânge. La începutul poeziei este prezentat cufundare în somn a naturii.. „înapoi la părinţi”. coboară în adâncurile conştiinţei. Incipitul şi finalul sunt în relaţie de simetrie prin raportul stabilit între eul poetic şi nume în plan temporal. intrarea ei în rezonanţă cu fiinţa şi contaminarea acesteia de aura somnului transfigurator prin care recuperează starea originară. Noaptea deplină instaurează întunericul. Spre finalul poeziei omul. 8)Comentează în 6-10 rânduri. Scufundarea în somn a naturii înseamnă întoarcerea la elementele primordiale: „se retrag în pădure şi-n peşteri potecile”.. Registrul nocturn este evocat în incipit şi se extinde din plan cosmic în plan terestru. în ipostaza de fiinţă a somnului se retrage la origine asemenea naturii: "În somn sângele meu ca un val se retrage. fiinţa accede la starea de increat „sângele meu ca un val/se retrage din mine/înapoi în părinţi”.. Raportul dintre incipitul şi finalul poeziei sugerează paralelismul naturăfiinţă. Enumeraţia „se liniştesc păsări. specific viziunii metafizice din volumul Laudă somnului. 9)Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date. impulsurile. de recuperare a sensurilor originare sugerată de ultimul vers. Dănţuiesc stele în iarba.chemarea dionisiacă. Incipitul poeziei fixează un cadru temporal nocturn luminat de stelele ce „dănţuiesc în iarbă”. de dinainte de creaţie. Între incipitul şi finalul poeziei de mai sus se stabileşte un raport de simetrie. de regresie temporală. care se retrage în sine.". Somnul profund din noapte are aspectul alunecării în şi din timp. ţară şi aventuri” sugerează un deplin echilibru între elementele universale. pentru a facilita o scufundare în armonia materiei universale. raportul dintre incipitul şi finalul poeziei. „Se retrag în pădure şi-n peşteri potecile”.

care denumeşte motivul central al poeziei. somnul este echivalent cu armonizarea elementelor universului.Poezia "Somn" de Lucian Blaga face parte din volumul "Laudă somnului" 1929. prin evidenţierea a două trăsături apartenenţa textului la poetica modernistă. Titlul poeziei „Somn” evidenţiază dorinţa de contopire cu existenţa anonimă. dobândeşte în poezia lui Blaga valoare metafizică devenind o cale de acces a fiinţei umane la misterele lumii: cosmicul. Primul obiectiv al modernismului a fost promovarea tinerilor scriitori si imprimarea unor tendinţe în evoluţia literaturii române. purtând sugestia morţii şi fiind cale de pătrundere a omului la misterele lumii. a cărui doctrină porneşte de la ideea că există "un spirit al veacului" care impune procesul de sincronizare a literaturii române cu literatura europeană. Somnul este un purgatoriu al întâlnirii umane cu universul recuperat în dimensiunile sale iniţiale. moartea fiind asociată somnului. printre care se regăsesc şi volumele de versuri: "Poemele luminii"." În acest ultim volum încadrându-se şi poezia "Somn" în care se manifestă modernismul blagian. infinitul. căpătând amploare ideea condiţiei omului în lume. O primă trăsătură care încadrează acest text în poetica modernistă este folosirea ingambamentului: "Se retrag în păduri şi-n peşteri potecile/gornicul nu mai vorbeşte. "Paşii profetului". Titlul poeziei este un substantiv cu formă nearticulată. Modernismul reprezintă curentul literar promovat de revista "Sburătorul" sub conducerea lui Eugen Lovinescu. Lucian Blaga. Opera lui Lucian Blaga este una vastă. Tot ce se petrece între „înalt” şi „adânc” este atins de somnul conştiinţei. cunoscut ca şi procesul sincronismului. "Laudă somnului. la tiparele ancestrale ale vieţii. ce prezintă următoarele trăsături: evocarea problemelor existenţiale. Acesta din urmă se încadrează în idealismul obiectiv fiind preocupat de două probleme: problema cunoaşterii şi problema culturii. de cufundare în abisurile visării. Printre poeţii care se încadrează în acest curent literar se numără: Tudor Arghezi. văzut ca liant între viaţă şi moarte. Somnul ce poartă în sine sugestia morţii. Acesta contribuie la retragerea spre obârşii. Ion Barbu. Titlul. susţinută de conţinutul textului. „Somn”. natura primordială. În poezia lui Blaga. 10)Motivează. Somnul ia proporţii simbolice şi devine laitmotivul volumului din care face parte poezia. anunţă o stare de mister. domolirea pulsaţiilor vitaliste." O altă trăsătură se manifestă la nivel .

cu umbrele lor. folosind termeni din spaţiul concret pentru a transmite realităţi metafizice profunde. cărbunele. cu rima şi măsura variabilă. la nivelul conţinutului de idei prin intelectualizarea emoţiei poetice. poezia are un substrat filosofic specific lui Blaga. prin esenţializarea existenţei. Textul se înscrie în lirica modernistă prin amestecul discursului concret/abstract. Tinere sunt încă. VARIANTA 16 SUBIECTUL I Scrie. Fosforul şi apa.prozodic şi anume. versul liber susţine un ritm interior al mişcării spiritului fascinat de mister. . nici inimă n-am. galbenul sulf De sub scoarţă în lamură dau. cu privire la textul dat : Numai în arbori inelele anilor Mereu se lărgesc. prin versificaţie. pe foaia de examen. Versificaţia este una modernă. cât de bătrân ! Munţii mai cresc. Apartenenţa textului la poetica modernistă este evidentă la nivel formal prin: renunţarea la rigorile prozodiei tradiţionale (strofe inegale. tinere toate popoarele – Eu. reflexivizarea şi subiectivizarea discursului liric. Textul este metaforic. rima albă.la alta. Nici frunte. aceste două trăsături validează apartenenţa la poetica modernistă. vers liber. În trupul meu timpul sporeşte subţire De la o zi mai firav. sub crugul ceresc. din adâncuri. tehnica ingambamentului). fiul lor. Împreună. răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe. Stihiile. ele mai cred în în obşteasca poruncă Eu trepte în sus – nu reiau. să-i îngân. folosirea versului liber.

prezente in poezie.(Lucian Blaga. 6. marchează izolarea unei apoziţii explicative : Bunicul meu – Ştefan Vasilescu – este un foarte bun sfătuitor.Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază eul liric in text.Precizează sensul din context al cuvintelor:sporeşte şi cresc. Eul liric se evidenţiază in poezia “Ecce Tempus” de Lucian Blaga prin uzitarea adjectivului pronominal ”meu ” si verbului la persoana I „ n-am ” . Tatăl meu este un munte de om. ca semn de punctuaţie. termenul . iar cuvântul „ cresc ” are sensul de „ se înalţă ”.Construieşte un enunţ în care să foloseşti linia de pauză.Alcatuieşte un enunţ cu sensul conotativ al cuvântului munte. explicându-i întrebuinţarea. Poezia „ Ecce Tempus ” scrisă de Lucian Blaga tratează tema timpului şi tema naturii. Unul din cazurile în care se foloseşte linia de pauză este când aceasta.Menţionează două teme/motive literare. În textul poeziei ”Ecce Tempus” de Lucian Blaga. O figură de stil din prima strofă a poeziei este metafora „ timpul sporeşte subţire „ folosită pentru a surprinde motivul timpului.Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă a poeziei. Ecce Tempus) 1. 4. 3. cuvântul „ sporeşte ” este folosit cu sensul de „ înaintează ”. 2. 5.

Apa. Ultima strofă compune o scară universală ce face legătura dintre lumea adâncurilor şi cea a înaltului. sub semnul diminuării elanului vitalist. Metafora „ inelele anilor se lărgesc ” din prima strofă conturează o temporalitate concentrică.Comentează. care sugerează descreştere. a coborârii spre momentul stingerii. Mesajul sintagmei este acela al timpului firesc care fragilizează viaţa omului. cuvântul „ subţire ” arătând apropierea de moarte în circuitul natural al existenţei umane. galbenul sulf) care evocă freamătul vieţii din adâncuri. Oximoronul „ sporeşte subţire ” sugerează curgerea timpului.„ sporeşte ” având un dublu sens. contrastul izbitor fiind dat de alăturarea termenului „ subţire ”. galbenul sulf ” prezintă o lume a mineralului. al dispariţiei. făcându-se o comparaţie a situaţiei omului cu cea a elementelor din natură. în 5-10 rânduri. al iminenţei morţii. slăbindu-i trupul. 7. Refuzul stă sub semnul neputinţei umane. ele mai cred în obşteasca poruncă ” . putând semnifica înaintarea timpului care slăbeşte fiinţa umană cât şi împuţinarea timpului individual al fiinţei care se apropie de moarte. reflux. Enumeraţia : „Fosforul şi apa. sufletul. Omul. Celelalte elemente ale naturii par a se mai găsi încă sub semnul ocrotitor al unui univers paradiziac : ”Stihiile. cărbunele. efemeră. galbenul sulf/ de sub scoarţă în lamură dau. reluarea treptelor în sus. . cărbunele. cele patru versuri din finalul poeziei. apa. care îşi perpetuează sensul malign (de sub scoarţă în lamură dau). numai eul poetic refuză urcuşul. Ultima strofă se deschide cu o enumerare (fosforul. Ultima strofă a poeziei reia ideea centrală a întregii poezii. elementele minerale şi stihiale îşi continuă drumul existenţial : „ Fosforul şi apa.Verbul „ sporeşte ” indică permanenta accentuare a trecerii ireversibile a acestuia. se plasează pe linia descendentă. cărbunele. ele mai cred în obşteasca poruncă ” . fiinţă fragilă. expansivă./ Stihiile. sintagmă aflată în opoziţie cu ultimul vers al poeziei : ”Eu trepte in sus – nu reiau ” care sugerează faptul că fiinţa umană se afla pe o pantă descendentă înspre moarte. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.

reprezintă o expresie aparţinând limbii latine. exclus dintr-o lume care stă sub semnul mitului. „Ecce Tempus”. 8. prin elanul ascensional frânt. ortografiat în latină. Bătrâneţea e sugerată la nivel lexical prin termenii: „subţire”. timpul imprimă o existenţei umane dimensiunea tragicului. Titlul poeziei. ” Eu trepte in sus – nu reiau ” susţine acest proces de ambiguizare a mesajului poetic.veşnica ei posibilitate de a ţâşni spre înălţimi. . este ambiguitatea. caracteristică ce defineşte capacitatea limbajului poetic modern de a genera obscuritatea sensurilor sau pluralitatea lor. „cât de bătrân”. în relaţie cu textul poeziei date. Preceput de o fiinţă solitară. devorator. care se traduce prin sintagma : ”iată timpul ”. constată că este prizonierul unui destin efemer. Poezia citată mizează pe ambiguitatea limbajului. după ce a trăit sentimentul participării la marea fiinţă cosmică. Interjecţia „ iată ” sugerează o revelare neaşteptată a apariţiei timpului :omul. Condiţia tragică a omului este accentuată prin opoziţie. prefigurează tema poeziei. „firav”. nici inimă”) devin neputincioase în faţa legilor timpului. dând poeziei un caracter elegiac. Astfel. raţiunea şi simţirea („nici frunte. meditativă. timpul ireversibil. sintagmă ce anunţă astfel tema dominantă a poeziei. Mesajul poeziei se descoperă după aflarea zonelor de mister ale cuvintelor.Prezintă semnificaţia titlului. Titlul „Ecce Tempus”. Metafora din ultimul vers al poeziei. ambiguitate. Spre deosebire de stihii. sugestie) prezente în textul citat. fiinţa nu poate urca treptele ce duc spre transcendent. O caracteristică a limbajului poetic prezentă în poezia „ Ecce Tempus ” de Lucian Blaga. 9. Sentimentul spaimei în faţa limitelor este dublat de conştiinţa fragilităţii şi a neputinţei.Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (expresivitate. Titlul are rolul de a anticipa tema ilustrată în structura textului. care se reflectă în aproximarea gradată a imaginii eului-prizonier al timpului trecător. ”Ecce Tempus ” de Lucian Blaga. este o formulă din limba latină şi se traduce prin „iată Timpul”. Titlul.

„fosforul. Poezia aparţine modernismului pentru că tinde să ilustreze căutarea esenţelor. „munţii cresc spre cer”. un nivel de adâncime. poetul foloseşte versul liber (număr variabil de silabe). O altă trăsătură a modernismului prezentă in textul dat o reprezintă viziunea subiectivă asupra raporului fiinţă-timp-univers. Ambiguitatea este una din caracteristicile discursului său poetic. La Blaga. conturată prin întrepătrunderea realului cu percepţia subiectivităţii. apa şi cărbunele răsar din adâncuri”). munţi-adâncuri) care abiguizează imaginea cosmosului. asociaţii insolite (arbori-trup. tematici. sau „obşteasca poruncă”. 10. Una dintre caracteristicile limbajului poetic este expresivitatea. procedeu specific modernismului. ci numai prin începerea versului cu literă mică: “Numai în arbori inelele anilor/ mereu se lărgesc”. Importanţa deosebită nu e a sentimentului. filosofic. textul impresionează printr-o altă caracteristică a modernismului. străine de stilul declamativ al poeziei tradiţionale. În al doilea rând. rafinarea şi intelectualizarea sensibilităţii: teama de moarte e transcrisă în versuri elaborate. oscilaţia eului între tainele adâncului şi cele ale înălţimilor naşte o dramă sfâşietoare. Poezia sa îşi trage forţa tocmai din capacitatea inepuizabilă de a produce mister. procedee şi abordări în literatură.Motivează încadrarea poeziei în modernism. concret. prin evidenţierea a două trăsături prezente în textul dat. Modernismul aduce noi concepţii. realizată prin următoarele mijloace şi procedee: imagini plastice („inelele anilor se lărgesc în arbori”. ci a meditaţiei asupra condiţiei umane văzută în raport cu marele cosmos. Ingambamentul este un procedeu stilistic specific modernismului care constă în continuarea unei idei poetice în versul următor. De asemenea. abstract. fără a marca aceasta printr-o pauză. .Limbajul poetic a lui Blaga are o mare densitate de sugestii. susţinută de structuri ca „ de sub scoarţă în lamură dau”. există dincolo de nivelul de suprafaţă.

prin cultivarea misterului. Vreo stea când cade din ţării. neîngrădit simţirii poetice în contemplarea misterului timpului. ce a fost. „cresc”. Lucian Blaga. la pas. Transcrie patru cuvinte care aparţin câmpului lexical al timpului. Noroc înalt. „stihii”/ „fosfor”. Cele patru cuvinte care aparţin câmpului lexical al timpului sunt: “ceas”. de specialitate („curg”. Versul liber (şi el o caracteristică a modernismului) oferă un ritm interior. să nu ne ajungă-n văi nicicând. alături de cel ştiinţific. Tot ce sub noi era pământ. „inelele anilor”. folosirea ariei semantice. Şi mergem iar în gând. cât şi lexicul învechit. prin versificaţie. . Metafora revelatorie. pornit cu rost. ne-ntâmpină de sus prin vânt. fără să vrei. rând pe rând. veac. Umblăm pe câmp fără popas 1. Un cer deasupra ne-a rămas. Hotare. “veac”. s-o prinzi. „sulf”) generând un contrast expresiv puternic. “târziul”. Să cumpănim ce e. tărâm s-au şters. pentru a arăta cursul timpului. Lucirea numai să i-o cuprinzi. VARIANTA 18: SUBIECTUL I: Umblăm pe câmp fără popas sub zodii prin târziul ceas. sunt argumente pentru susţinerea modernităţii textului. Pierdem în noapte. “noapte”. „se lărgesc”. „sporeşte”. Mai suntem noi şi un univers.Poezia se încadrează în modernism prin abstractizarea mesajului. substratul filosofic. spre ea te ţii şi poala-ţi potriveşti.

prezente în poezie. Enunţurile care ilustrează omonimia cuvântului cer sunt: Eu cer bani de fiecare dată când mă duc la bunici. virgulele folosite în prima stofă în versul “Hotare.Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre următoarele cuvinte: umblăm. instanţa definitorie a comunicării poetice se realizează în acest discurs liric printr-un deixis personal reprezentat la nivelul semnificantului de sistemul verbal şi pronominal al persoanei I plural “noi”.Toate acestea demonstrează lirismul subiectiv. Deasupra mea. pentru “cumpănim““gândim“. paragrafeme. Transcrie două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază eul liric în textul dat. un cer senin îşi desfăşura pânzele albastre. Poetul operează la nivelul metagrafelor. Un sinonim pentru cuvântul “umblăm “este “mergem“. În lirica lui Blaga se produce astfel o răsturnare a înţelesului tradiţional al lirismului. o autobiografie fabuloasă ancorată în metafizic. ci. Precizează rolul virgulelor din prima strofă. pentru “cer“ este “boltă“. reprezentată prin validarea funcţiei conative a comunicării. de la persoana a III-a. “cumpănim”. 5. iar pe de alta presupune solidarizarea eului rostitor cu lumea. cu ajutorul cărora acesta realizează la nivel gramatical juxtapunerea şi raportul de coordonare. . “te ţii”. “ne” . adică al figurilor de grafie. prin pluralul “noi”. Menţionează două teme/motive literare. poetul vizând sinceritatea fiinţei în sens ontologic nu afectiv. cu toată specia umană. “pierdem”. Alcătuieşte două enunţuri în care să ilustrezi omonimia cuvântului cer. 6.2. iar la nivel stilistic enumeraţia ca figură de stil. vocabule ce fac pe de o parte ca vocea poetului să răsune scandată fără intermediar. eul fiind acordat pentru intimitate. Aceasta schimbare a persoanelor verbale. la persoana I plural inclusiv. decât semnul unei confesiuni personale. tărâm s-au şters” devenind în mâna poetului luminii nişte instrumente artistice. atrage atenţia asupra categoriilor general-umane. ce constă în înşiruirea unor termeni. 3. are o valoare simbolică pentru capacitatea poetului filozof de a se identifica ameţitor de adânc cu punctele de sprijin al istoriei umanităţii. implicându-l în acelaşi timp şi pe lector in meditaţia poetică. nicicând. auctorial. cer cumpănim. 4. a cărei condiţie ontologică este identică. expresie a unui eu universal. aici fiind ipostaziat „Eul cosmic” – cel care traduce un sentiment de consubstanţialitate cu universul. iar pentru “nicicând““niciodată“. prin sistemul verbal şi pronominal al persoanei a II-a “să vrei”.”potriveşti”. astfel că poetul nu accentuează ceea ce îl individualizează. prezenţa acestui enunţător liric subiectiv la nivelul textual se validează şi prin prezenţa instanţei referenţiale identificată în persoana cititorului. Prezenţa eului artistic. Pe de altă parte. Două motive prezente în poezie sunt motivul ceasului şi motivul stelei căzătoare. veac. pentru a obţine efectul unei acumulări. vocea eului poetic e mai degrabă un simbol al condiţiei umane. “umblăm”.

scânteie divină. În vederea realizării unei prime figuri de stil.Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă a poeziei. concret-absolut. căutările disperate de a-l atinge. care oferă plenitudine trăirilor sale. De asemenea. repere între care oscilează spiritualitatea umană. Opoziţia se conturează şi prin coordonatele spaţiale definite simbolic de liniile efemer-etern. 9. astfel că pe lângă tematica şi caracteristicile acestui nouromantism. această metaforă sugerează şi năzuinţa spre absolut. în strofa a doua a poeziei.7. care mărturiseşte – prin bogăţia sa metaforică. scânteie de foc celest. Pământul este insuficient fiinţei. dând totodată frumuseţe şi profunzime limbajului liric şi validând şi una dintre trăsăturile specifice poeticii expresioniste în care se încadrează Lucian Blaga. el reuşind să transforme această opoziţie în dialectici. Omul este ancorat în lumea terestră. ale tainelor cosmice. Poziţionat în fazele de început ale curentului european de factură neoromantică: expresionismul. deoarece căderea stelei se explică şi ea prin credinţa populară conform căreia fiecare om are pe cer steaua lui călăuzitoare. dar le combină astfel încât activează la nivel performant funcţia poetică şi realizează la nivelul metasememelor o metaforă a vieţii “Umblăm pe câmp fără popas” ce transmite senzaţia rătăcirii întregii omeniri. Deşi antiteza “cer”-“pământ” presupune ieşirea din contingent şi trecerea în transcendent. Este de fapt o formă de aerolit. prin terminologia sa originală – viziunea poetică. Lucian Blaga impregnează textele sale cu elemente specifice acestuia. Comentează în 6-10 rânduri. penultima stofă a poeziei. la Blaga pierderile în plan teluric înseamnă câştigarea a ceva în plan astral. stea cu noroc. astfel “gându-i” se îndreaptă spre spaţiul celest. în aceasta poezie se evidenţiază o structură arhetipală antitetică şi anume cea între cer şi pământ. iar în stofa a treia să anuleze simbolul stelei căzătoare chiar prin folosirea unei “metafore revelatorii”. astrul fiind asociat cu destinul. esenţa spiritualităţii umane. astfel că în această poezie el reuşeste cu succes să transforme opozitiile in dialectici. sugerându-se o separare a lumilor pe care aceste elemente le simbolizează: în timp ce pământul este expresia unei materialităţi efemere. liant intre . poetul selectează cuvinte obişnuite. 8. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele stilistice. poetul identificându-se cu omenirea. Monumentalitatea operei lui Lucian Blaga stă în îmbinarea de mare profunzime a poeziei cu filosofia. fapt dovedit de folosirea verbelor la persoana I plural. dovedind încă o dată propensiunea lui pentru filosofie. moartea omului fiind sincronă cu cea a stelei. dar tânjeşte spre sferele depărtărilor. Interpretează sensurile opoziţiei între “cer” şi “pământ”. cerul este realitatea eternă. statutându-se totodată şi un arhetip al degradării.

care activează la nivel performant funcţia poetică. Una din metaforele revelatorii se regăseşte încă din titlul poeziei: “Umblăm pe câmp fără popas”. care-l avertizează pe cel ce o vede căzând că i se va schimba soarta. reprezentat de stea şi capacitatea de a accede doar la imagine. numărul singular. pornit cu rost. fără o certitudine a finalizării. Expresivitatea se evidenţiază şi prin împletirea modurilor şi timpurilor verbale. Prezentul gnomic al verbelor exprimă o acţiune continuă. Conjunctivul verbelor “să vrei”.”. ce sugerează senzaţia de rătăcire a întregii omeniri. Un alt aspect care atrage atenţia este folosirea verbelor la persoana a II-a. senzaţie susţinută la nivelul metataxelor. însă totul rămâne la stadiul de dorinţă. Această distincţie este relevantă pentru mesajul poeziei. Una din caracteristicile limbajului poetic. acela de percepere a formei. adică al tropilor. “mergem”. cu ajutorul sincopei: “s-o prinzi. metaforele. astfel că un rol important în opera lui Blaga îl au la nivelul metasememelor. îmbinat cu timpul trecut . adică în ultimul vers. a imaginii idealului. de la eul poetic la omenire prin mrejele idealurilor. “noroc înalt”. se remarcă alcătuirea discursului din două enunţuri: o frază amplă şi o propoziţie. permanentizarea stărilor eului liric: “umblăm”. destinului guvernat de spaţiul cosmic. Ilustrează una din caracteristicile limbajului poetic.” din ultima strofă. “s-o prinzi”. care ilustrează dispariţia limitelor spaţiale şi temporale. dar în imaginarul poetic blagian are aceleaşi semnificaţii: steaua este asociată idealului. adică al figurilor de sunet şi de grafie. este expresivitatea. “suntem”. 10. fapt care generalizează viziunea. . dar şi a ingambamentului: “Umblăm pe câmp fără popas/ sub zodii prin târziul ceas” şi versificaţiei. simbol al unei vieţi superioare care i se reaminteşte omului ca o vocaţie de care e înştiinţat. astfel încât rima este împerecheată şi măsura de 7-8 silabe. interioară rămânând ascunsă gândirii umane. Pe baza figurilor se stil se conturează imaginile vizuale: “Un cer deasupra ne-a rămas”. “pierdem”. la nivelul metasememelor fiind prezentă şi personificarea: “Noroc înalt. că e dintre cei aleşi. ce evidenţiază fundalul jocului. care sugerează absenţa oricărei finalizări a stării de prăbuşire.”era” şi “a rămas”.divinitate şi om. veac. “i-o cuprinzi”. “cade”. dar şi prezenţa adverbului restrictiv “numai”. care nu numai că înfrumuseţează limbajul poetic dar îi şi conferă profunzime. la “lumină”./ nentâmpină de sus prin vânt. de enumeraţia “Hotare. a setei de cunoaştere. Expresivitatea este realizată şi cu ajutorul epitetelor. tărâm”. deoarece pune în opoziţie visul omului de a “prinde” idealul. adică al figurilor de construcţie. dar şi de metafora “mergem iar în gând”. întărite şi de muzicalitatea deosebită a versurilor realizată la nivelul metagrafelor şi metaplasmelor. Aceasta se conturează cu ajutorul tuturor figurilor de stil prezente în poezie. însă substanţa profundă. în clauzulă. inversiunilor: “târziul ceas”. Motivul central al strofei face parte din recuzita poetică romantică. steaua având funcţia de a face să comunice cerul cu pământul. de confuzie existenţială. “să nu ne-ajungă” exprimă năzui nţa de izbândi. La nivel sintactic.

Inimii lui ajuns-au deopotrivă. grele. 2. de asfalt. Livada.ca de la cer la pământ . 1. Apele negre duc sub cerul cald Nămoluri fierte. Cocorii trec Tăria fără el Şi nu-i mai cheamă zborul lor defel. Si vântul serii nu-i mai dă îndemn Cu . În dumicarea timpului .Explică diferenţele de sens care ar rezulta prin eliminarea ultimei virgule din versul :Nămoluri fierte . Şi-ntâia dată simte cât de cât. Expresiile/locuţiunile care conţin cuvântul cer sunt:a pica din cer .zugrăvite. Stelele lui nu şi le mai trimite Ca nişte steaguri sfinte . . Cerul la gust i-ajunge ca un blid Cu laptele amar şi agurid. câmpul şi-au pierdut şi floarea Şi roadele şi frunza şi culoarea.Scrie patru expresii /locuţiuni care să conţină cuvântul cer.a fi în al nouălea cer .cuibul din ogivă.i de vin si untdelemn.grele . urât: Căci neştiută-ncepe să -ncolţească Pe trupul-i alb o bubă pământească.Subiectul numărul 23 Îngerul meu si mai aduce-aminte Din fericirile-i de mai nainte.aromele . Oriunde capul caută să-şi puie Locu-i spinos si iarba face cuie. (Tudor Arghezi “Heruvim bolnav).de asfalt . a se face gaură în cer . Viaţa veciei .

4. Cu trecerea anilor fiecare om doreşte să-şi întemeieze propriul cuib.Alcătuieşte un enunţ în care cuvintele roade şi cuib să aibă sens conotativ.producându-se o transformare a sacrului în domeniul profanului .când avea parte de fericiri într-o lume marcată de sacralitate . Valoarea expresivă a adverbului mai în versul Îngerul meu îşi mai aduce.Precizează valoarea expresivă a utilizării adverbului mai în versul: Îngerul meu îşi mai aduce –aminte. s-ar transforma în complement . chiar dacă pare un timp îndepărtat. cât de cât .aminte este de a sugera ancorarea în timp a amintirilor.nu în totalitate. în acest sens substantivul de asfalt s-ar subordona adjectivului grele fapt care ar induce ideea că nămolurile conţin asfalt . În versul :Şi-întâia dată simte.întrucât în urma desacralizării îngerul îşi pierde esenţa nonmaterială .Virgula separă termenii unei enumeraţii . 3.Prin eliminarea virgulei din versul :Nămoluri fierte.din timpul mitic.Transcrie un vers care conţine o locuţiune adverbială cu efecte expresive.schiţând liric un tablou apocaliptic.ci fragmentar şi vag. Este o accentuare a ideii reluată şi în . locuţiunea adverbială cu efecte expresive este: cât de cât . Mă roade gândul despărţirii de colegii mei la sfârşitul clasei a douăsprezecea. 5. Îngerul are amintiri diminuate în privinţa condiţiei sale ideale . grele de asfalt funcţia sintactică a substantivului de asfalt s-ar schimba din atribut . Adverbul mai produce o diminuare şi o restrângere a verbului îşi aduce aminte.

Gustul devine amar şi agurid . . Motive literare prezente în această poezie – motivul îngerului .acesta fiind motivul îngerului concretizat prin heruvim. al stelelor . heruvimii şi serafimii sunt mesageri ai divinităţii.prezente în poezie . Metafora Cerul la gust i-ajunge. Tema poeziei Heruvim bolnav este cea a pierderii credinţei . al cerului . este folosită o imagine vizuală puternică dublată de această comparaţie a stelelor flamurile sfinte zugrăvite. Pentru a susţine ideatic o astfel de concepţie .al cărei sens se dezvoltă numai prin asociere cu comparaţia ca un blid /cu laptele amar şi agurid face referire la relaţia îngerului cu Divinitatea . În planul universal cosmic . 7.versul următor prin reiterarea aceluiaşi adverb De fericirile de mai nainte.Motivul literar preponderent în poezie este de fapt un laitmotiv . O figură de stil identificată în primele opt versuri este comparaţia Stelele lui nu şi le mai trimite/Ca nişte steaguri sfinte zugrăvite .Menţionează două teme /motive literare . Bolta cerească devine o metaforă a drumului infinit. semn al alterării relaţiei cu transcendenţa. al zborului.Explica semnificaţia unei figuri de stil identificate in primele opt versuri ale poeziei . simbolizând sacrul ameninţat în dumicarea timpului urât de invazia profanului bubă pământească.A gusta din cer înseamnă a fi aproape de Divinitate. 6.

8.începe să putrezească . Ideea fundamentală a poeziei este desacralizarea îngerului . fără har. cele două versuri din finalul poeziei .Acest aspect este accentuat atât prin epitetul bolnav din titlul poeziei cât mai ales prin ultimele două versuri ale poeziei .în relaţie cu textul poeziei date. Ceea ce începe să-ncolţească/Pe trupu-i alb şi este metaforic o bubă pământească este de fapt transfigurarea îngerului ce devine om . timpul. Este o criză existenţială a eului liric ce-şi simte . profanul. Heruvimul bolnav . producându-se o degradare a sacrului. vântul serii nu-i mai aduce inspiraţia (nu-i mai dă îndemn) şi orice sursă din jur este inodoră . cer . Heruvimul e Poetul . aidoma cunoscuţilor psalmi arghezieni. din ultimul vers trupul alb al heruvimului sugerând sacrul si buba pământească . Textul liric are în componenţă ingredientele necesare – înger .neputinţa zborului către înalt. insipită şi incoloră(Livada . Titlul poeziei . creatorul .prin contrastul oximoronic dintre doi termeni :primul ţine de transcendent simbolizând eternul concretizat prin cuvântul “heruvim” şi celălalt ce ţine de contingent punctat prin epitetul “bolnav” ceea ce implică trecerea . Urmarea acestei antropomorfizări maligne este îndepărtarea de divinitate . . de unde şi demitizarea imaginilor metaforice. câmpul şi-au pierdut şi floarea/Şi roadele şi frunza şi culoarea).Condiţia tragică este relevată aici printr-o antiteză specifică . fără inspiraţia divină . aflat in colaps ideatic .trupul pierzându-şi esenţa divină. Ideea fundamentală este subliniată de altfel din titlu .Comentează în şase . heruvimul – înger pare a fi mai curând artistul şi condiţia lui. Acum cerul la gust i-ajunge ca un blid/cu laptele amar şi agurid . aşa cum o larvă de vierme se transformă în fluture. stele . trimite la prima vedere la un text de influenţa religioasă . tăria .să prindă bube.prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. Şi totuşi după acest prim nivel de lectură .zece rânduri .Prezintă semnificaţia titlului . Cele două versuri din finalul poeziei punctează metamorfoza heruvimului bolnav. Semnificaţia titlului este condiţia tragică a omului modern nevoit să trăiască într-o lume în care dimensiunea sacralităţii începe să devină ameninţată. În urma desacralizării heruvimul se desprinde din timpnetimp .moartea.o transformare a sa în domeniul profanului . 9. cât de cât condiţia de artist damnat .

cioplit cu dalta-n lung. nici amintiri. lumina se rastoarnă Şi. De-ar răsuna în lume măcar un glas de goarnă! De s-ar clăti pe lume un singur larg talaz! Nu. Ieri a plecat o barcă.10. nici vânt. Apartenenţa poeziei la modernism este motivată de tematica lui. De-aş fi un stei de peşteri. pornind fără lopeţi. Convoi de goluri strâmte pe undele subţiri. se face seară. În ţărm se face seară. Aş sta s-aştept cu tihnă. grele . În şirul vieţii noastre întreg. ce escamotează sensuri adânci – Îngerul meu îşi mai aduce. În cazul lui Arghezi un rol important în configurarea modernismului operei sale îl are modul particular de folosire a limbajului . VARIANTA 24 Subiectul 1: Zilele albe. Cele din urmă mute vecii să le ajung. Trăsături care atestă apartenenţa textului la modernism sunt imaginile metaforice profunde .apartenenţa acestuia la modernism. care capătă putere materialsenzorială.Motivează. culcat pe-o muchie dreaptă. Nemişcată-n margini. azi alte bărci plecară. Ca nişte bărci tăcute.sentimentul religios demitizat fiind specifice acestei orientări literare. timpul în relaţie cu artistul . de asfalt. TOAMNĂ DE SUFLET) . condiţia creatorului .prin evidenţierea a două trăsături existente în text . Cu templul în spinare. ( TUDOR ARGHEZI.aminte/Din fericirile-i de mai nainte . estetica urâtului Nămoluri fierte . au început să plece. ca să cânte. eul liric identificat cu îngerul meu . crizele existenţiale. şi steaua-n cerul rece Păzeşte cripta nopţii cu candeli şi peceţi. streaja de sus şi-a luat răgaz. iată. O seară fără sunet.condiţia tragică a fiinţei umane. cărui slujesc de treaptă.

3. cu valoare de “dacă”. larg # strâmte 2. O structură care exprimă scopul este: “ ca să cânte”. în tempo rapid a două foste vocale aflate în hiat. a sublinia dorinţa eului liric pentru viaţă. exprimarea dorinţei eului liric. iar rima este încrucişată. La nivel stilistic rezultatul este realizarea unei sinereze şi necesitatea ei se explică şi prin considerente prozodice.1. Precizează rolul stilistic al conjuncţiei de. pentru manifestarea acesteia. Al doilea paragrafem utilizat în acest vers. repetată în primele două versuri ale strofei a treia. Transcrie o structură / o propoziţie care exprimă scopul. . impunând astfel rostirea împreună.Precizează măsura şi rima versurilor din prima strofă. 4. “de s-ar clădi”. semnul exclamării indică tonalitatea exclamativă. să creeze măcar o singură modificare semnificativă în mentalitatea cititorilor “De s-ar clăti pe lume un singur larg talaz”. iar stilistic obţinându-se o repetiţie. sugerând în acelaşi timp condiţia cu care eul liric ar putea să caute noi resurse pentru a-şi îndeplini misiunea: existenţa unui imbold exterior “De-ar răsuna în lume măcar un glas de goarnă!” şi posibilitatea ca actul creator. cratima din structura “ De-ar răsuna“ marcând rostirea într-o singurã silabã a douã cuvinte : conjuncţia “de” şi auxiliarul verbului “a avea” pentru formarea condiţional optativului : “ar”. Precizează câte un rol/ o funcţiune a semnului ortografic şi a celui de punctuaţie din versul: “ De-ar răsuna în lume măcar un glas de goarnă!”. Cratima indică astfel eliminarea unei silabe şi marchează grafic rostirea a două cuvinte împreună. finalitatea. 4. ieri# azi. Poetul operează în cadrul acestui vers la nivelul metagrafelor. fiind întreţinută astfel măsura şi rimul versului. poezia. adică a figurilor de grafie. Măsura versurilor din prima strofă este de 13-14 silabe. intră în construcţii verbale aflate la modul condiţional optativ: “ de-ar răsuna”. Repetarea acestui lexem în poziţie iniţială în cele două versuri are ca rezultat obţinerea unei anafore. Cele două perechi de cuvinte aflate în relaţie de antonimie sunt: zilele # nopţii. Transcrie două perechi de cuvinte aflate în relaţie de antonimie. introducând din punct de vedere gramatical o propoziţie condiţională. Rolul stilistic al conjuncţiei “de” repetată în primele două versuri ale strofei a treia este de a întări astfel ideea condiţională. verbe ce exprimă o dorinţă. aceea ca “ măcar un glas de goarnă” să răsune în lume. întrucât conjuncţia“de”. Rolul stilistic al conjuncţiei “de” în cadrul celei de-a treia strofe este de a evidenţia.

în lipsa unui element exterior care să-i coordoneze drumul “Ca nişte bărci tăcute. situaţii ce i-au modelat/ erodat întreaga fiinţă. prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poeticţ si mijloacele artistice. astfel. Noaptea. cărui slujesc de treaptă”. Una din temele textului este trecerea ireversibilă a timpului. ultima strofă a . În acelaşi timp. poetul autoincluzându-se. prezente în poezie. aşa cum transpare dintr-un cavou închis ermetic. de înserare. pornind fără lopeţi”. Figura de stil dominantă în text este metafora. identificată în text prin motivul steiului şi al treptei. Ea semnifică întunericul de nepătruns şi misterios. Interpretată din perspectiva temei credinţei într-o divinitate care se lasă aşteptată fără să dea semne ale existenţei sale. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă a poeziei. care exprimă dorinţa eului liric de a trăi în eternitate: “De-aş fi un stei de peşteri. Ambele fac referire la etapele trecerii fiinţei prin timp. cioplit cu dalta-n lung”. al cărui sens exprimă ideea de lumină. precum comparaţia sau epitetul. singura care poate da sens existenţei şi găsi explicaţia stingerii individului. ultima strofă a poeziei este construită astfel cu ajutorul metaforei credinciosului. În prima strofă. care sugerează tenacitatea celui care se consideră slujitor şi păstrător al tainelor divinităţii. singura pe care a slujit-o cu credinţă şi care poate fi o treaptă spre eternizare: “ Cu templul în spinare.metaforă a dispariţiei fiinţei în neant. 6. al cărei sens concentrează ideea de întunecare. Metafora “ cioplit cu dalta-n lung” semnifică totalitatea încercărilor