Capitolul 1 ECONOMIA MONDIALĂ

1. Interdependenţele economice internaţionale 2. Specializarea internaţională a economiilor naţionale. Avantajul comparativ în schimburile economice internaţionale 3. Comerţul internaţional 1. INTERDEPENDENŢELE ECONOMICE INTERNAŢIONALE Economia mondială se bazează pe un amplu sistem de interdependenţe economice internaţionale. În cadrul acestui sistem de conexiuni, interesele şi problemele economiilor naţionale se întrepătrund şi numai în virtutea acestor legături şi raporturi calitativ diferite ele pot exista şi progresa. Un aspect esenţial al situaţiei specifice în care se află economia mondială contemporană îl constituie asimetria profundă dintre nivelurile de dezvoltare ale statelor, ceea ce influenţează în mare măsură interdependenţele economice internaţionale. Interdependenţele economice internaţionale se adâncesc şi se diversifică continuu, în strânsă legătură cu: • • • • • schimbările politice de anvergură care au loc pe arena mondială; modificarea structurii lumii contemporane din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare economică; adâncirea diviziunii internaţionale a muncii, îndeosebi ca urmare a revoluţiei tehnico-ştiinţifice; diversificarea centrelor de putere pe plan economic internaţional; evoluţia preţurilor internaţionale şi a problemelor valutar-financiare sub influenţa unor factori contradictorii. Interdependenţele economice între statele lumii există din cele mai îndepărtate timpuri, parcurgând până acum un proces continuu şi contradictoriu. Acest proces poate fi definit prin mai multe noţiuni, care sintetizează tot atâtea straturi economice calitative cum sunt: schimbul mutual de bunuri între ţări, piaţa mondială, economia mondială. Asemenea straturi formează în prezent un pluralism economic deosebit de dinamic, ce reflectă în fond macroeconomia deschisă, interdependenţele din economia mondială.

3

2. SPECIALIZAREA INTERNAŢIONALĂ A ECONOMIILOR NAŢIONALE. AVANTAJUL COMPARATIV ÎN SCHIMBURILE ECONOMICE INTERNAŢIONALE Necesitatea şi rolul schimburilor economice între ţări şi parteneri din diferite ţări au fost obiectul ştiinţei economice însă de la apariţia acesteia. Se ştie că în secolele al XVII – lea şi al XVIII – lea, gândirea economică era dominată de curentul mercantilist. În viziunea mercantiliştilor comerţul exterior era considerat sursa obţinerii de aur şi argint, metale preţioase fiind apreciate drept componente principale ale avuţiei unei ţări. Spre deosebire de mercantilişti, clasicul economiei politice Adam Smith are marele merit de a fi înţeles că bogăţia unei naţiuni se bazează pe capacitatea productivă a acesteia. Pe fondul acestei concepţii generale, economistul scoţian a fundamentat teoria avantajului comparativ absolut privind comerţul internaţional. „Dacă o ţară străină ne poate furniza bunuri mai ieftine decât le-am produce noi – postula A. Smith – e mai bine să le cumpărăm de la ea, cu o parte din produsul activităţii noastre, utilizate într-un mod din care putem trage oarecare folos”. Relaţiile comerciale interţări au beneficiat de o reflectare teoretică nouă în opera lui David Ricardo. Preluând din teoria lui Smith ideea rolului esenţial al diviziunii internaţionale a muncii, Ricardo fundamentează teoria sa despre comerţul exterior cu ajutorul unor concepte precum; cost comparativ, valoarea relativă, preţ relativ, avantaj relativ. De aceea, teoria ricardiană despre comerţul interţări este cunoscută sub denumirea de teoria avantajului comparativ relativ. Reformulând principiul ricardian al avantajului comparativ relativ, economistul Paul A. Samuelson, laureat al Premiului Nobel în 1970, preciza: „Chiar dacă una din două regiuni este absolut mai eficientă în producerea tuturor bunurilor faţă de cealaltă regiune, dacă fiecare dintre ele se specializează în produsele pentru care au un avantaj comparativ, atunci comerţul va fi reciproc profitabil, pentru amândouă regiunile. Acest principiu simplu este baza nezdruncinată a comerţului internaţional”. A. Adam Smith şi teoria avantajului comparativ absolut. Teoria comerţului exterior Smith a studiat problematica schimburilor economice internaţionale în cadrul concepţiei sale generale referitoare la liberalism, maximizarea eficienţei şi diviziunea muncii. Premisele înţelegerii teoriei smithiene despre comerţul internaţional sunt următoarele:

4

a. Principiul maximizării eficienţei determină fiecare întreprinzător şi fiecare economie naţională să se specializeze în producţia şi exportul bunurilor – pentru care au cei mai abundenţi şi ieftini factori de producţie (naturali sau dobândiţi) – pe care le obţin cu cele mai mici costuri unitare. b. Principiul liberei concurenţe în comerţul internaţional (fără monopol sau restricţii tarifare, ori netarifare). c. Principiul circulaţiei libere a metalelor preţioase între ţări, şi al convertibilităţii depline a banilor de hârtie. Avantajele comerţului exterior pentru fiecare ţară sunt – după părerea lui A. Smith – de două feluri: a. Pe de o parte, schimburile internaţionale asigură valorificarea eficientă a produselor naţionale fără desfacere în interior şi aprovizionează naţiunile cu bunuri rare din străinătate. „Comerţul exterior duce din ţară acea parte de surplus din producţia pământului şi muncii pentru care nu e nici o cerere în interior şi aduce în schimb alte bunuri care sunt dimpotrivă cerute acolo. Astfel are loc adâncirea diviziunii muncii şi perfecţionarea forţelor productive ale fiecărei naţiuni. „Prin acest mijloc, îngustimea pieţii interne nu constituie nici o piedică pentru ca diviziunea muncii, în orice ramură de meşteşug sau manufactură să fie dusă la cea mai mare perfecţie”. b. Pe de altă parte, comerţul exterior lărgeşte piaţa de desfacere, măreşte posibilităţile de valorificare a capitalului naţional şi sporeşte bogăţia naţională. „Prin deschiderea unei pieţe mai largi pentru partea din producţia muncii lor care depăşeşte consumul intern, ele (manufacturile) sunt încurajate să-şi perfecţioneze forţele productive şi să mărească producţia anuală la maximum, şi, pe calea aceasta, să sporească bogăţia şi venitul real al societăţii”. Adam Smith a elaborat teoria „avantajului absolut” în comerţul internaţional. „Maxima oricărui cap de familie prudent este de a nu încerca să producă în casă lucruri care l-ar costa mai mult producându-le decât cumpărându-le. Croitorul nu încearcă să-şi facă singur ghete, ci şi le cumpără de la cizmar. Cizmarul nu încearcă să-şi facă singur haine, ci îi încredinţează acest lucru croitorului. Fermierul nu încearcă să-şi facă nici haine, nici ghete, ci se foloseşte în acest scop de meseriaşii respectivi. Toţi văd că e în interesul lor să-şi exercite munca, într-un mod care să le ofere oarecare superioritate faţă de vecini; şi să cumpere cu o parte din produsul activităţii lor sau – ceea ce e acelaşi lucru – cu preţul unei părţi din acest produs, toate cele de care mai au nevoie”.

5

În virtutea diviziunii muncii fiecare naţiune urmează să se specializeze în producţia şi exportul bunurilor pentru care cei mai abundenţi factori de producţie – naturali sau dobândiţi – şi pe care le obţine cu costurile de producţie cele mai mici. Dacă ţara „A” are la marfa „x” cel mai mic cost unitar naţional, iar la marfa „y” un cost mai mare, ea va produce şi exporta marfa „x”, şi va importa marfa „y” de la ţara „B” (întrucât preţul de import este mai mic decât costul său de producţie). Ca urmare fiecare naţiune produce şi exportă mărfurile la care costurile naţionale sunt mai mici decât preţul de import. Dimpotrivă, fiecare ţară importă toate produsele la care costurile unitare naţionale sunt mai mari decât preţurile de import. În felul acesta fiecare ţară obţine un avantaj absolut, calculat ca diferenţă între costul de producţie naţional mai mare şi preţul de import mai mic.

Avantajul absolut

=

Costul de producţie al produsului „y” în ţara „A” (mai mare)

-

Preţul de import al produsului „y” din ţara „B” (mai mic)

Deci, avantajul absolut rezultă prin compararea costului de producţie al produsului „y” în ţara „A” cu preţul de import al aceluiaşi produs din ţara „B”. Dacă, de pildă, ţara „A” produce o unitate din marfa „x” cu un cost de 1000 u. m., iar o unitate din marfa „y” cu un cost de 2000 u. m. şi dacă ea poate importa de la ţara „B” marfa „y” cu preţul de 1500 u. m. , se impune ca ţara „A” să producă şi să exporte marfa „x” şi să importe marfa „y”. AA = 2000 CyA -1500 PyB = 500 u. m. unde: AA - avantajul absolut al ţării „A”; CyA - costul de producţie al mărfii „y” în ţara „A”; PyB - preţul de cumpărare al mărfii „y” din ţara „B”. Dacă marfa mai scumpă ar fi produsă în interior, ţara „A” ar consuma 2,0 unităţi din marfa „x” pentru a obţine o unitate din marfa „y”. Dimpotrivă, dacă s-ar plăti importul prin export, ţara „A” ar fi în avantaj, întrucât cu 1,5 unităţi din marfa „x” ar importa o unitate din marfa „y”.

6

B. când e îndrumată către producţia unui articol. „activitatea ei nu e utilizată cu cel mai mare avantaj. dacă s-ar lăsa lucrurile să-şi urmeze calea lor normală. iar valoarea de schimb a producţiei anuale. Activitatea economică a ţării este astfel îndrumată de la o activitate mai avantajoasă spre una mai puţin avantajoasă. articolul respectiv s-ar putea cumpăra din străinătate mai ieftin decât se poate produce în ţară. „ Ceea ce se cheamă prudenţă pentru conducerea unei familii. Teoria comerţului internaţional Una dintre contribuţiile cele mai importante ale lui Ricardo la dezvoltarea teoriei şi practicii economice o constituie „teoria comerţului internaţional”. 7 . Smith sugerează specializarea economiilor naţionale în producţie şi export. originale. ceea ce este acelaşi lucru. în care „activitatea generală a ţării…. Dacă o ţară străină ne poate furniza bunuri mai ieftine decât le-am putea produce noi.Asemenea concepţie despre comerţul exterior îl apropie pe A. Pe baza acestui raţionament A. cu o parte din preţul mărfurilor pe care activitatea susţinută de un capital egal le-ar produce în ţară. va fi lăsată să-şi găsească singură modul de întrebuinţare. În această ipoteză. când activitatea este astfel îndepărtată de la o producţie de mărfuri de o valoare evident mai mare decât cea pe care ea e îndrumată să o producă. Smith de mercantilişti şi îl face adeptul balanţei comerciale excedentare. Prin urmare. pe care o întregeşte cu elemente noi. după cum era în intenţia legiuitorului. e mai bine să le cumpărăm de la ea. Modelul ricardian porneşte de la concepţia lui Adam Smith. cu o parte din produsul activităţii noastre. utilizate într-un mod din care putem trage oarecare folos. Într-o formă sau alta teoria ricardiană stă şi astăzi la baza tuturor încercărilor de explicare a mecanismelor schimburilor economice internaţionale. încă. care să poată aduce cele mai mari avantaje” Dimpotrivă. în loc să fie mai mare. sau. fiind partea întregului său sistem care a fost cel mai puţin supusă privirii critice a succesorilor. Avantajul absolut se poate obţine numai într-un climat de liberă concurenţă. Valoarea producţiei anuale este desigur micşorată mai mult sau mai puţin. David Ricardo şi teoria avantajului comparativ relativ. pe care ea îl poate cumpăra mai ieftin decât ar fi costul lui de producţie.. de aprecierea multor specialişti. el ar putea fi cumpărat numai cu o parte din mărfurile produse. Contribuţiile lui David Ricardo la elaborarea unei teorii a comerţului internaţional s-au bucurat şi se bucură. rareori poate fi nesocotită pentru conducerea unui mare regat. se micşorează neapărat în urma oricărei asemenea reglementări.

Smith aprecia că atât schimburile interne cât şi cele internaţionale au la bază principiul echivalenţei („muncă egală. b) Principiul liberei concurenţe în comerţul internaţional (fără monopol sau restricţii tarifare. 8 . pe muncă egală”). Modelul ricardian aduce în analiză. 3. Teoria ricardiană despre comerţul internaţional are două componente: 1) Teoria costurilor comparative şi a avantajului relativ. pentru că „produsul muncii a 100 de englezi poate fi dat pentru produsul muncii a 80 de portughezi. Ambii îşi elaborează teoriile pe baza aceloraşi premise: a) Principiul maximizării eficienţei determină fiecare întreprinzător şi fiecare economie naţională să se specializeze în producţia şi exportul mărfurilor pentru care au cei mai abundenţi şi ieftini factori de producţie (naturali sau dobândiţi) şi pe care le pot obţine cu cele mai mici costuri unitare. 2. schimburile neechivalente din comerţul internaţional şi ideea comparării costurilor de producţie unitare – la diferite produse – în interiorul graniţelor naţionale ale fiecărui stat. Ca şi Adam Smith. c) Principiul circulaţiei libere a metalelor preţioase între ţări. faţă de Smith. Adam Smith considera că în comerţul internaţional fiecare ţară obţine un „avantaj absolut” (ca diferenţă între costul de producţie naţional mai mare şi preţul de import al mărfii mai mic). Mai întâi. pe când în raporturile internaţionale regula nu mai este obligatorie. A. David Ricardo apreciază că fiecare ţară obţine un „avantaj relativ” (ca diferenţă între costul naţional mai mare la mărfurile pentru care ţara nu se specializează şi costul de producţie minim al mărfii pe care s-a specializat).Între teoria smithiană şi cea ricardiană cu privire la comerţul internaţional există numeroase asemănări: 1. Ambii autori au studiat comerţul internaţional în cadrul mecanismelor diviziunii muncii. şi al convertibilităţii depline a banilor de hârtie. David Ricardo admite că echivalenţa este obligatorie numai în interiorul unei ţări („Munca a 100 de englezi nu poate fi dată pentru aceea a 80 de englezi”). Cu toate acestea. 2) Teoria echilibrării automate a balanţei comerciale externe. 2. 3. între cei doi există mari diferenţe: 1. la David Ricardo se încearcă o explicare a schimburilor internaţionale pe baza teoriei valorii-muncă. ori netarifare). a 60 de ruşi sau a 120 din India de Est”.

Stimulând activitatea. Regăsim aici. mai ales după cel de-al doilea război mondial. Această urmărire a avantajului individual este admirabil legată de binele universal al tuturor. exprimate atât ideea libertăţii depline a agenţilor economici. au propulsat problemele relaţiilor economice internaţionale în prim plan nu numai pentru specialişti. de la un capăt la altul al lumii civilizate. Comerţul naţional (interior) şi comerţul internaţional (exterior) au constituit întotdeauna un barometru semnificativ atât pentru starea şi perspectivele economiei din diferite ţări şi etape ale istoriei omenirii. aproape cu aceleaşi cuvinte ca la A. Rezumând coordonatele definitorii ale modelului H-O-S al comerţului internaţional se poate spune că se încearcă să se dea răspuns la cel puţin 5 probleme esenţiale şi anume: a) care este criteriul alocării raţionale a resurselor şi deci al specializării internaţionale a ţărilor. în timp ce. ruperea definitivă a teoriei costurilor comparative de producţie de teoria valorii bazată pe muncă şi aşezarea teoriei despre comerţul internaţional pe alte baze decât cele ale teoriei liberale tradiţionale. în cadrul diviziunii muncii – ca şi la Smith – schimbul internaţional se impune ca o necesitate şi el oferă avantaje tuturor participanţilor. ci chiar şi pentru marele public. Ricardo consideră că: „Într-un sistem de perfectă libertate a comerţului. Teorii moderne şi contemporane privind relaţiile economice internaţionale. cât şi pe aceea a specializării în funcţie de costurile de producţie minime. Smith. recompensând talentul şi folosind în modul cel mai eficace forţele speciale oferite de natură. b) în ce constă mecanismul de funcţionare a comerţului internaţional şi de ce factori depinde formarea preţurilor pe piaţa mondială. fiecare ţară îşi consacră în mod natural capitalul şi munca acelor genuri de activităţi care îi sunt cele mai avantajoase. Esenţa gândirii economice convenţionale s-a concentrat în modelul H-O-S despre comerţul internaţional. El a rezultat din două preocupări majore ale specialiştilor neoclasici din perioada interbelică şi anume: pe de o parte îmbogăţirea problematicii comerţului internaţional cu tema înzestrării naturale a ţărilor cu factori de producţie şi optimizarea alocării în condiţiile existenţei unor utilizări alternative. C. Modelul HECKSCHER – OHLIN – SAMUELSON (H-O-S) Adâncirea şi diversificarea interdependenţelor economice dintre ţările lumii în secolul XX. acest sistem distribuie munca în mod cât mai folositor şi mai economicos. iar pe de altă parte.În ceea ce priveşte teoria costurilor comparative şi a avantajului relativ. Totodată. prin sporirea masei generale a produselor el răspândeşte avantajul general şi leagă printr-o ţesătură comună de interese şi relaţiuni societatea universală a naţiunilor. 9 .

Întrucât preţul factorilor de producţie reprezintă în acelaşi timp şi venituri ale proprietarilor acestor factori. printre altele pentru că amplificarea comerţului cu mărfuri poate atrage după sine unele modificări în preţul factorilor de producţie din ţările partenere ca urmare a modificării raportului dintre cererea şi oferta pentru aceşti factori. respectiv influenţa lui asupra creşterii economice şi a dezvoltării economico-sociale. d) Rezultatele comerţului internaţional sunt benefice şi pe termen lung în sensul că el contribuie la creşterea economică şi pentru că permite tuturor partenerilor să se dezvolte. avantajul relativ fiind redat în expresie monetară şi determinat în funcţie de proporţia în care se combină factorii de producţie folosiţi pentru a obţine bunurile în care s-a specializat ţara respectivă. e) care este politica economică externă optimă? a) Teoria alocării resurselor şi a specializării economice internaţionale recunoaşte avantajele diviziunii internaţionale a muncii. Samuelson spunea: „Chiar dacă una din două regiuni este absolut mai eficientă în producerea tuturor bunurilor faţă de cealaltă regiune. Protecţionismul este admis ca o rară excepţie numai în două cazuri: pentru raţiuni legate de apărarea naţională şi în cazul industriilor „începătoare”. Autorii modelului HO-S consideră că avantajul relativ în comerţul internaţional este strâns legat de abundenţa factorilor de producţie depinzând în mare măsură de repartiţia geografică a resurselor naturale pe glob. cei mai puţin dezvoltaţi fiind antrenaţi în această direcţie de partenerii mai dezvoltaţi. c) Rezultatul pe termen scurt al comerţului internaţional constă în faptul că toţi partenerii câştigă ceva. b) Respingând ipoteza nerealistă a imobilităţii internaţionale a factorilor de producţie susţinută de adepţii teoriei costurilor comparative de producţie. autorii modelului H-O-S arată că între schimbul de bunuri finale (de consum) şi cele de factori de producţie există o strânsă legătură.c) care sunt rezultatele imediate ale comerţului internaţional. Noutăţile aduse de modelul H-O-S se referă la: 10 . autorii vorbesc despre o tendinţă de egalizare a veniturilor din ţările partenere ca urmare a desfăşurării comerţului internaţional. e) Politica economică externă optimă este considerată a fi politica liber-schimbistă caracterizată prin absenţa barierelor vamale şi a altor restricţii între parteneri. dacă fiecare din ele se specializează în produse pentru care fiecare are un avantaj reciproc profitabil pentru amândouă regiunile”. d) ce consecinţe are comerţul internaţional pe termen lung. respectiv a rarităţii sau abundenţei lor. fără ca vreunul să piardă ceva. P.

Pe măsură ce s-a amplificat comerţul internaţional şi s-au diversificat formele lui.U. cost de oportunitate).U. Spre deosebire de promotorii teoriei neoclasice a comerţului internaţional care susţineau că factorul de producţie abundent în S. înlocuirea calculelor în unităţi naturale cu calcule valorice etc.explicarea avantajului relativ în funcţie de proporţia combinării factorilor de producţie.A. 5. . că succesul ţărilor dezvoltate s-a bazat pe intervenţia statului în economie etc. . 4. că avantajul relativ nu este în mod necesar un avantaj reciproc. Concluzia practică ce se desprinde din modelul H-O-S este aceea conform căreia cu cât sunt mai mari deosebirile dintre parteneri în privinţa înzestrării cu factori de producţie. cu atât sunt mai mari posibilităţile şi necesitatea dezvoltării unui comerţ internaţional eficient şi benefic pentru toţi. . s-au înmulţit dovezile practice care contraziceau postulatele de bază ale teoriei liberale clasice şi neoclasice despre comerţul internaţional. este munca. este diametral opusă concluziei formulate de adepţii modelului H-O-S. că liberul schimb nu este o garanţie a prosperităţii.studierea mobilităţii internaţionale a factorilor de producţie.U. Leontief ajunge la concluzia că în realitate factorul de producţie abundent în S.A. Amploarea crescândă pe care a cunoscut-o comerţul internaţional după ce de-al doilea război mondial. este testarea făcută de economistul nord american W.A exportă mărfuri care consumă mult capital şi puţină muncă.introducerea de noi concepte în analiza mecanismelor comerţului internaţional (valoare de substituţie.U.utilizarea unor curbe şi grafice ale producţiei. 3. Cea mai însemnată prin conţinutul şi urmările ei.luarea în analiză a mai multor partenere şi a mai multor produse(faţă de cele două analizate de Ricardo). Leontief pornind de la caracteristicile comerţului exterior al S.îmbinarea analizei specializării internaţionale cu amplasarea teritorială raţională a resurselor. Paradoxul lui Leontief şi alte testări ale modelului H-O-S Teoria liberală clasică şi neoclasică despre comerţul internaţional a fost acceptată şi promovată de către gândirea economică din ţările dezvoltate timp de aproape un secol şi jumătate.U.A. Concluzia desprinsă de Leontief din analiza structurii economiei S.1. modificările în structura mărfurilor şi orientarea geografică au determinat testarea repetată a modelului H-O-S. şi nu 11 . folosiţi în ţările partenere. ar fi capitalul şi că S. . .A. Tot mai mulţi specialişti în domeniu au demonstrat că această teorie nu este universal valabilă. 2.

importul contribuie la sporirea bunurilor economice care intră în consumul personal şi la asigurarea factorilor de producţie pe care importatorul nu-i posedă sau are şanse de a-i crea cu efort exagerat. fiind destinate exportului. COMERŢUL INTERNAŢIONAL În contextul fluxurilor economice internaţionale. care să se concretizeze în bunuri ce depăşesc cererea pe piaţa internă.  creează piaţă de vânzare. Funcţiile comerţului internaţional:  favorizează obţinerea de factori de producţie şi bunuri economice de consum pe care unele ţări nu le au sau ar putea să le creeze cu un efort prea mare. care s-a manifestat încă de la apariţia sa. diminuând corespunzător consumul final. întreprinzătorii au astfel şansa de a desfăşura activităţi economice în proporţii sporite. socialpolitici. Importul reprezintă o cumpărare de bunuri economice de la un agent economic din altă ţară. interni şi externi. El s-a dezvoltat în decursul timpului sub influenţa unui sistem de factori naturali. Exportul reprezintă o vânzare de bunuri economice unui agent economic dintr-o altă ţară în schimbul unei sume de bani cu circulaţie pe plan internaţional. diminuând astfel tensiunea dintre cerere şi ofertă. culturali. comerţul internaţional se distinge printr-un rol esenţial. pentru bunurile economice produse în mod eficient în economia naţională. 3. mai eficiente.  stimulează dezvoltarea şi perfecţionarea activităţii de producţie prin asimilarea permanentă a noutăţilor ştiinţifico-tehnice mondiale. în schimbul unei sume de bani convenite.capitalul şi deci că S. Astfel.U. Comerţul internaţional între agenţi economici din diferite ţări presupune două categorii de operaţiuni (sub forma exportului şi importului) care au ca obiect factorii de producţie sau bunurile de consum. Exportul are funcţia principală de a asigura piaţă de vânzare pentru o parte din bunurile create în economia naţională. 12 . într-o anumită pondere. opinia lui Leontief a fost considerată de adepţii acestui model drept un „paradox”. economici. exportă mărfuri în care este încorporată mai multă muncă şi mai puţin capital. ştiinţifico-tehnici.A. Întrucât această concluzie contrazicea părerea dominantă întemeiată pe modelul H-O-S.

balanţa comercială poate fi: . În situaţia în care o balanţă comercială de ansamblu este deficitară (pasivă) în mod cronic. cât şi în cea de desfacere a bunurilor economice pe plan naţional. Balanţa comercială Toate operaţiunile de comerţ internaţional sunt reflectate în balanţa comercială. stimulează concurenţa atât în activitatea de producţie. într-o valută convenită. Starea balanţei comerciale (excedentară. într-o valută înscrisă în contractul de import. modul cum participă ea la comerţul internaţional. cu ajutorul balanţei comerciale. o stare benefică nu presupune neapărat o balanţă comercială excedentară continuu. îndeosebi.deficitară (pasivă) atunci când valoarea exportului este mai mică decât cea a importului. Fiecare ţară urmăreşte. în scopul valorificării pe piaţa externă a rezultatelor activităţii la scară naţională.excedentară (activă) atunci când valoarea exportului este mai mare decât cea a importului. ci necesită o balanţă comercială echilibrată în dinamică.echilibrată (soldată) atunci când valoarea exportului este egală cu cea a importului. care relevă şi gradul racordării unei ţări la fluxurile economice internaţionale. înseamnă că evoluţia economică este necorespunzătoare. ţara respectivă înregistrând venituri suplimentare în valută. pe o anumită perioadă de timp. Balanţa comercială reprezintă un tablou economico-statistic în care se înregistrează şi se compară sistematic valoarea totală şi pe grupe de mărfuri a exportului şi a importului unei ţări. a gradului de eficienţă economică înregistrată în ţara respectivă şi care determină forţa concurenţei mărfurilor ei pe piaţa mondială. recuperarea diferenţei putându-se face prin folosirea rezervelor valutare proprii sau prin credite externe rambursabile. echilibrată) este expresia. . . Capitolul 2 13 . Exportul constituie activul în care se înscriu operativ sumele încasate din vânzarea bunurilor economice. deficitară. Pentru evaluarea corectă a situaţiei balanţei comerciale trebuie să se ţină seama şi de mecanismul şi nivelul preţurilor utilizate pentru bunurile economice care fac obiectul comerţului internaţional. Importul constituie pasivul în care se înscriu sumele plătite pentru bunurile economice importate. însă. de regulă un an. După raportul dintre export şi import. pe orizonturi medii de timp şi pe ansamblul relaţiilor de export-import.

etnice sau religioase. CONSIDERAŢII PRIVIND CONCEPTUL DE GLOBALIZARE Globalizarea este un fenomen caracteristic dinamicii sociale contemporane. în timp ce o mare parte a populaţiei globului se zbate în sărăcie şi înapoiere. Originile globalizării economiei 3. globalizarea poate fi o şansă pentru eliminarea marilor discrepanţe ce separă lumea de azi şi care face ca de marile progrese ale civilizaţiei secolului XX să beneficieze doar o minoritate privilegiată din ţările bogate.  mobilitatea forţei de muncă şi deplasarea acesteia dintr-o ţară în alta în funcţie de nivel sau calificare şi de existenţa unor reglementări legale ce îmbracă forme diferite de la o ţară la alta. aceste mari discrepanţe sociale reprezintă cele mai grave provocări la început de secol XXI pentru stabilitatea internaţională şi pentru dezvoltarea durabilă a societăţii umane. Azi. Teorii explicative ale fenomenului de globalizare 4. cu dereglări climatice. ştiinţific. Ca proces obiectiv şi inevitabil. Globalizarea cuprinde în special:  liberalizarea circuitului financiar internaţional ce determină o nivelare a valorii dobânzilor şi o intensificare a schimburilor internaţionale. Pe lângă efectele negative ale civilizaţiei actuale asupra resurselor naturale şi a factorilor de mediu. se poate spune că societatea umană se află în faţa unei duble dileme: sau va fi capabilă să asigure convertirea economiei mondiale a secolului XXI într-una durabilă din punct de vedere ambiental. sau conflictul civilizaţie-mediu va căpăta dimensiuni catastrofale. Tot astfel.GLOBALIZAREA – CARACTERISTICĂ A CELUI DE-AL TREILEA MILENIU 1. Consideraţii privind conceptul de globalizare 2. cultural. manifestându-se în plan economic. Globalizarea între acceptare şi suspiciune 1. 14 . politic. sau va fi capabilă comunitatea internaţională să reducă dramatic marile discrepanţe economice şi sociale din lume sau vom asista la accentuarea conflictelor sociale.

folosirea de către majoritatea populaţiei a limbilor de circulaţie internaţională. în special acele forme organizatorice proiectate pentru o perioadă limitată de timp şi pentru un anumit tip de resurse (de exemplu alianţele strategice). „Revoluţia desculţilor” (1985) sau „Prima revoluţie globală” (1992). Acestor avantaje incontestabile pe care globalizarea le conferă celor capabili să le folosească. poluarea. Şirul numeroaselor lucrări elaborate într-o asemenea viziune sub forma rapoartelor către Clubul de la Roma a fost deschis de cartea „Limitele creşterii” (1972). amplificarea cooperării internaţionale. Obiectul cercetărilor l-au reprezentat probleme cum sunt: creşterea economică. costuri mai mici. Ca fenomen economic.. Ideea de bază a acestui concept nu impune ca toate firmele să opereze global ca IBM. Globalizarea poate avea. li se adaugă şi principalele forţe create de societatea contemporană: progresele tehnologice din transporturi şi comunicaţii. din acest punct de vedere. subdezvoltarea. noi oportunităţi de piaţă. mai multe produse şi servicii mai bune pentru consumatori. explozia demografică în ţările slab dezvoltate. echilibrul ecologic. utilizarea selectivă a resurselor globului. dezvoltarea ştiinţei managementului. proliferarea armelor de distrugere în masă etc. prin facilitarea accesului ţărilor slab dezvoltate la tehnologii şi management performante. „Restructurarea ordinii internaţionale” (1976). globalizarea reprezintă trecerea de la economiile naţionale la o economie globală în care producţia de bunuri a fost internaţionalizată. lucrări care contribuie substanţial la înţelegerea procesului dezvoltării globale şi la adoptarea măsurilor de politică economico-socială ce se impun pentru asigurarea perspectivei globale a lumii. asigurând pe ansamblu o eficienţă economică sporită. un nou impuls dat comerţului şi producţiei. urmată de lucrări precum: „Omenirea la răspântie (1974). Numai astfel globalizarea va putea oferi tuturor o bună oportunitate pentru dezvoltare şi pentru micşorarea prăpastiei care îi separă pe cei bogaţi de cei săraci. exploatarea oceanelor. ci exprimă concepţia că şi companiile naţionale nu pot evita pe termen lung presiunea competitorilor mondiali. Abordarea globalistă în domeniul economico-social a fost iniţiată de Clubul de la Roma (organism apolitic fondat în anul 1968) pentru care problematica mondială a devenit o preocupare emblematică. „Hrană pentru 6 miliarde” (1983). dar şi structuri organizatorice complexe cu un larg orizont de timp (de exemplu companiile transnaţionale). alimentaţia. cât şi aceea de extindere a oportunităţilor la nivelul pieţei mondiale. probleme care nu mai pot fi rezolvate decât la scară globală. Conceptul „global” cuprinde ideea intensificării competiţiei. iar banii circulă liberi şi 15 . Sony sau Phillips. existenţa unor întreprinderi a căror structuri organizatorice depăşesc graniţele naţionale. efecte benefice.

Ceea ce deosebeşte fenomenul contemporan la globalizării de precedentele procese integraţioniste sunt:  scara (anterior regională. acestea fiind considerate cele mai importante evenimente ale istoriei umanităţii. Primii Homo Sapiens erau nomazi călătorind dintr-un loc în altul. • asocierea începutului globalizării momentelor mult mai timpurii. Williamson (profesor la Universitatea Harvard) şi-au propus. Prin urmare. Dar aceste accepţiuni nu sunt suficiente pentru a judeca procesul globalizării prin prisma aspiraţiei generale a omenirii 1 Bauman Zygmunt. marile descoperiri geografice din evul mediu au fost rezultatul unor călătorii intercontinentale. când Christopher Columb a atins America şi 1498 când Vasco da Gama face ocolul Africii. 2. Paul Virilio sugera că astăzi putem discuta cu toată convingerea despre „sfârşitul geografiei”. 1999. într-o lucrare cu acelaşi nume apărută în anul 2000. Oradea. 16-17 16 . iar ideea de graniţă geofizică devine din ce în ce mai greu de susţinut în „lumea reală”1. Globalizarea şi efectele ei sociale. triburile de indieni au călătorit cu multe secole în urmă din Mongolia spre America de Nord.rapid peste graniţe. de fapt. globalizarea? Aceştia au delimitat trei accepţiuni principale ale specialiştilor: • asocierea începutului globalizării momentelor 1492.  ritmul schimbărilor (sub impactul „universalizării” internetului). cu impact imediat asupra condiţiilor vieţii cotidiene. în aşteptarea marii flote romane care venea dintr-un port de la Marea Roşie. globalizarea – sau cel puţin unele dintre dimensiunile sale – nu este lipsită de o lungă istorie. Kevin H. Distanţele nu mai contează. Editura Antet.  sprijinirea într-o mai mare măsură pe progresul tehnologic decât înainte. să răspundă la întrebarea: Când a apărut. O′ Rourke (profesor la Universitatea din Dublin) şi Jeffrey G. „fluxurile” umane şi de produse există de foarte mult timp. asistând la un comerţ fără graniţe. ORIGINILE GLOBALIZĂRII ECONOMIEI Deşi prezentată ca un fenomen specific sfârşitului de secol şi de mileniu. p. Roma antică stabilise legături comerciale cu negustorii asiatici care se strângeau la o dată fixă în marea Insulă Ceylon. actual mondială).

Ideea centrală împărtăşită este aceea că mecanismul pieţei concurenţiale asigură cea mai bună alocare a resurselor rare cu utilizări alternative. Buchanan. inclusiv a forţei de muncă. iar în a doua jumătate a secolului XX acest fenomen a erupt. I. TEORII EXPLICATIVE ALE FENOMENULUI DE GLOBALIZARE Două dintre cele mai importante teorii ce oferă explicaţii cu privire la procesul de globalizare sunt: neoliberalismul şi teoria convergenţei.  scăderea costurilor unitare ca urmare a economiilor de scară şi a intensificării concurenţei. Consecinţele impunerii în practică a acestei idei ar fi:  creşterea eficienţei folosirii resurselor ce are drept urmare creşterea producţiei şi. în consecinţă el trebuie promovat la nivel internaţional. accentuarea protecţionismului comercial şi. la un moment dat. apariţia Primului Război Mondial. manifestându-se prin accentuarea circulaţiei libere a factorilor de producţie. ceea ce nu a împiedicat. 3. în final. Friedrich von Hayek. • a treia opinie consideră că economia lumii a fost extrem de fragmentată şi „deglobalizată” înaintea sec. Însă a căzut teoria apariţiei precedente a globalizării demonstrând că secolul al XIX-lea a fost leagănul globalizării. cu toate că termenul de globalizare s-a încetăţenit abia în anii ′ 90. Niciuna dintre aceste trei perspective nu a demonstrat în mod explicit diferenţa dintre expansiunea comerţului mondial pe fondul creşterii cererii şi ofertei şi expansiunea comerţului indusă de integrarea pieţelor. fenomene ce aduc avantaje pentru consumatori deoarece conduc la o reducere a preţurilor unitare ale mărfurilor.de a poseda instrumente sau tehnici de cunoaştere şi de stăpânire a lumii. J. 17 . XIX acesta marcând de fapt marele avânt al globalizării. având drept reprezentant pe Walter Euken. E considerat a fi promovat de Şcoala de la Freiburg . Neoliberalismul Este un curent de adaptare a liberalismului clasic la condiţiile economice din ţările dezvoltate apărute după cel de-al doilea război mondial. Ludwig von Mises. Alţi reprezentanţi: Milton Friedman. implicit a consumului pe lan internaţional.

Boyer) Potrivit adepţilor acestei teorii.C. implantate în diferite state.  crearea de instituţii. să o favorizeze şi să o protejeze astfel încât să se producă două fenomene: . potrivit economiştilor ce promovează această teorie.. marketing internaţional. . GLOBALIZAREA ÎNTRE ACCEPTARE ŞI SUSPICIUNE 18 . Societăţile transnaţionale. introduc aceleaşi instrumente de management.  preluarea unor practici economice ca urmare a extinderii transnaţionalizării. Teoria convergenţei (R.. fenomenul de globalizare se produce ca urmare a unor tendinţe fundamentale. manifestate mai amplu în relaţiile dintre ţările dezvoltate. Statul trebuie să stabilească norme juridice care să creeze concurenţa. a mentalităţilor şi comportamentelor economice pe plan mondial. pe anumite segmente ale cererii. Aceste fenomene determină convergenţa structurilor instituţionale. 4. ca urmare a extinderii capitalismului şi democraţiei la scară mondială. ca fenomen de accentuare a interdependenţelor dintre economiile lumii.mecanismul preţurilor să funcţioneze corect (să ducă la echilibrul pieţelor).). politicilor monetar-valutare sub influenţa F. cu deosebire la nivelul clasei de mijloc din societăţile occidentale şi a preferinţelor de consum. tendinţele amintite anterior au creat premisele favorabile pentru amplificarea fenomenului de globalizare.  uniformizarea stilurilor de viaţă. sub influenţa unor instituţii internaţionale (politicile comerciale prin intermediul G. II.Însumate cele două efecte ar conduce la creşterea bunăstării economice pe plan internaţional. politicilor economice. Drept urmare. dar existente şi în relaţiile dintre acestea şi alte ţări:  transmiterea cu rapiditate şi relativ uşor a ideilor datorită sistemelor de telecomunicaţii moderne (prin satelit) şi sistemelor informatice (funcţionând în reţea).I.A.T. aceleaşi structuri şi tehnici de organizare.M.M. structuri şi mecanisme politice şi economice similare.să se prevină crearea de monopoluri. Ideile neoliberale sunt considerate de către majoritatea specialiştilor ca fiind suportul teoretic al intervenţiilor politice (guvernamentale) în favoarea extinderii globalizării.T. – O.  folosirea aceloraşi instrumente de politică economică sau chiar armonizarea anumitor politici economice.

„Doar teoreticieni naivi sau politicieni miopi mai cred că se poate continua. p. tranziţia postcapitalistă şi globalizarea trebuie să reverse preaplinul economic şi spre alte ţări. până la ostilitatea deschisă împotriva a tot ce este străin nu este decât un mic pas. milioane de cetăţeni dezorientaţi din clasa de mijloc îşi caută salvarea faţă de piaţa mondială în xenofobie. pentru altele este o lume în care oamenii au din ce în ce mai puţin control asupra 2 Martin Hans-Peter. Perdanţii au votul în mână şi îl vor folosi.Avalanşa de lucrări. neutri şi adversari ai globalizării. articole. 1999. muncitorii din oţelăriile din West Virginia îşi pierd locul de muncă urmare a importurilor de oţel din Brazilia. globalizarea este ceea ce trebuie să realizăm neapărat dacă vrem să fim fericiţi. globalizarea reprezintă o nouă lume a posibilităţilor şi speranţelor. p. gaze cu efect de seră. 35 4 Idem. Nu există motive de linişte: după cutremurul social va veni cel politic … Devine vizibil cum tot mai mulţi alegători sunt cu adevărat îngrijoraţi de formulele stereotipe ale globalizării.a. separatisme şi claustrare” 2 – şi până la – „cei din urmă nu vor fi chiar cei dintâi. Nu se poate să nu iasă prost. „Pentru unii. Trăim o perioadă în care copii din Thailanda realizează tricouri ce vor fi purtate de francezi. 1999. emanate de generatoarele acţionate cu cărbune în China deteriorează calitatea aerului din Japonia. Dacă nu la prima.d. p. Capcana globalizării: atac la democraţie şi bunăstare. aşa cum se întâmplă în Europa. atunci cu siguranţă tot la a doua emisiune de ştiri. ş. 65 5 Bauman Zygmunt. Globalizarea şi efectele ei sociale. emisiuni televizate cu referire sau dedicate în exclusivitate acestei teme – globalizarea – nu poate să rămână fără consecinţe. se formează tabere – susţinători. cetăţeanul află din gura acelora care ar trebui să-i reprezinte interesele că nu sunt ei cei vinovaţi. De mult deja. Economie contemporană. deposedarea an de an a milioane de oameni de slujbe şi securitate socială. să le atragă în trena dezvoltării până la declanşarea resorturilor interioare specifice cuplării naturale la o economie în curs de globalizare”4. Ce este globalizarea?. Este sigur însă pentru toată lumea că „globalizarea” reprezintă destinul implacabil spre care se îndreaptă lumea. 23-24 3 Marin Dinu. Bucureşti. dar oricum nu vor aştepta prea mult la rând pentru a beneficia de roadele dezvoltării difuzate de globalizare”3 şi „într-un fel. sursa nefericirii noastre rezidă tocmai în globalizare. după alţii. 5 19 .m. Sunt prezente diverse puncte de vedere – plecând de la condamnarea virulentă a globalizării şi a efectelor ei . Fiecare prezintă argumente care să-i susţină punctul de vedere. Bucureşti. Pentru unele persoane. Editura Economică. De la acest argument – fals din punct de vedere economic –. Oradea. Editura Antet. un proces ireversibil care ne afectează pe toţi în egală măsură şi în acelaşi mod”5. determinându-l pe omul de rând să adopte o poziţie. în paralel cu încercarea de „a demonta” argumentele părţii adverse. p. ci concurenţa străină. 2000. seminarii. fără a se plăti cândva preţul politic al acestei situaţii. Schumann Harald. Editura Economică.

generând noi locuri de muncă. globalizarea este percepută în primul rând din perspectiva fenomenului economic. 5. valorificarea avantajelor sinergice (apar în principal. Bineînţeles că pentru cele mai multe persoane globalizarea este un concept foarte abstract. accesul la rezervele de capital disponibile pe plan global.lucrurilor care le influenţează activitatea de zi cu zi. costurile de desfacere şi costurile de aprovizionare). necesară ca urmare a creşterii producţiei mondiale favorizată de adâncirea diviziunii muncii şi creşterea specializării. 4. Obţinerea de avantaje de scară este favorizată în acest caz de expansiunea firmei în străinătate şi de creşterea volumului afacerilor. lărgirea pieţei de desfacere. 2. ale degradării mediului şi altor probleme asemănătoare pe care oamenii le asociază schimbărilor curente din viaţa lor personală. creşterea investiţiilor (atât ca număr cât şi ca volum) ca urmare a mişcării libere a capitalului. devansarea creşterii producţiei mondiale de către cea a comerţului mondial. 3. în ţări mai puţin dezvoltate. aeroporturi şi fabrici în ţările mai sărace diminuând treptat decalajul care le separă de zona bunăstării. un nivel de trai mai ridicat. o creştere a veniturilor pentru salariaţi. ale investiţiilor. 6. Statele pot să se îndatoreze pentru investiţiile lor cu mult mai mult decât dacă ar depinde doar de fondurile indigene de economii şi al celor bogaţi din ţările lor. Conform susţinătorilor globalizării înlăturarea barierelor teritoriale permite: 1. deschiderea de noi firme străine sau filiale ale unor firme deja existente. prin intermediul localizării producţiei în străinătate sau prin intermediul importurilor) cât şi a celor corespunzătoare propriei puteri pe piaţă. Această amplificare a investiţiilor internaţionale a făcut posibilă construirea de şosele. astfel purtându-se reduce costul mediu de producţie. dar care dispun de resurse naturale şi potenţial de forţă de muncă atrăgându-le în acest mod în vârtejul dezvoltării. Cu toate că implicaţiile majore ale globalizării asupra vieţii oamenilor sunt cu precădere de natură socială şi psihologică. obţinerea de avantaje de scară (costul mediu total scade pe măsură ce volumul producţiei creşte. 20 . ca urmare a economiilor de gamă care presupun reducerea costului unitar ca urmare a vânzării unei game extinse de produse). fructificarea avantajelor geografice (prin utilizarea factorilor de producţie mai ieftini sau de calitate mai bună din exterior. Totuşi. există urme ale comerţului global.

specificul şi tradiţiile ţării natale se degradează (exemplu: locul Dragobetelui este luat de Valentine’s Day. Ceea ce percep ei este că. cu temeinice cunoştinţe de specialitate şi care semnalează şi aspectele negative induse de un asemenea fenomen şi care afectează într-o bună măsură economiile ţărilor mai puţin 21 . deşi peste tot se vorbeşte de o creştere a productivităţii şi a producţiei. conduse de un singur motiv egoist: profitul. munca se devalorizează. tinerilor le este tot mai greu să-şi găsească locuri de muncă satisfăcătoare. Câştigătorii reprezentaţi de conducătorii de concerne. Efectele benefice ale globalizării sunt privite cu suspiciune chiar şi la nivelul celor instruiţi. managerii de fonduri şi susţinătorii de acţiuni militează pentru depăşirea tuturor barierelor teritoriale. întâlnit în orice tratat de economie politică a început să justifice unele acţiuni considerate injuste. protestând împotriva proliferării acestui curent „căruia nu putem să i ne sustragem fără a fi marginalizaţi”. Lumea a alunecat prea jos. locurile de muncă existente sunt „răpite” de valurile de imigranţi. Ţările dezvoltate câştigă ca urmare a lărgirii pieţei de desfacere nefiind necesară o restrângere a activităţii economice şi deci concedieri de personal. Cu toate argumentele menţionate mai sus şi menite a veni în sprijinul susţinerii accentuării fenomenului de globalizare. venită din partea McDonald’s şi a altor unităţi fast-food).Dacă plecăm de la aceste argumente atunci toate părţile ar avea de câştigat. consecinţă a desfăşurării activităţii economice pe teritoriile lor de către ţările dezvoltate. micile localuri cu specific naţional luptă cu concurenţa străină. Abandonarea afacerilor în zona respectivă ar echivala cu pierderea definitivă a locurilor de muncă şi cu o creştere a tensiunilor sociale. astăzi trăiesc cu spaima concedierilor. dacă până mai ieri beneficiau de aşa-zisele locuri de muncă sigure. Pentru ţările mai puţin dezvoltate. Conceptul conform căruia în centrul atenţiei oricărui agent economic trebuie să fie maximizarea profitului. efect al creşterii ratei şomajului. Atâta timp cât banii continuă să vină. imorale chiar de către aceleaşi lucrări: salarizarea la pragul minim al subzistenţei pentru muncitorii din ţările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare doar pentru ca marile concerne să continue să producă la ei în ţară (o creştere a salariilor ar echivala cu o creştere a costurilor de producţie făcând ca ţara respectivă să nu mai fie competitivă apărând riscul orientării afacerilor spre zone / ţări dispuse să accepte condiţiile impuse de companiile străine). mijloacele nu contează prea mult. câştigul este reprezentat de „locurile de muncă importate” din ţările dezvoltate. ci dimpotrivă o cerere în creştere de bunuri şi servicii presupune noi investiţii şi noi locuri de muncă. protecţioniste. Această realitate se datorează faptului că globalizarea divide lumea inegal: o minoritate de câştigători şi o majoritate de perdanţi. „oamenii de rând” par să nu „înţeleagă” binefacerile globalizării.

de unde a plecat. Compania se poate mişca în libertate. este din ce în ce mai dură. lăsând comunitatea locală. Oradea. 14 22 . chiar pentru atragerea acestuia. globalizarea generează alocări defectuoase ale resurselor între bunurile private şi cele publice şi de aici conflicte cu celelalte valori sociale. pe scurt.dezvoltate. „În actuala «lume globală» primele 200 companii transnaţionale existente în statele dezvoltate realizează o cifră de afaceri care depăşeşte PIB-ul obţinut de circa 150 de ţări nemembre ale 6 Bauman Zygmunt. În prezent. o încercare de protejare a drepturilor venită din partea sindicaliştilor şi muncitorilor se poate uşor lovi de replica patronatului: „dacă nu vă convine. Guvernele se întrec. „Mobilitatea câştigată de «oamenii care investesc» înseamnă. Astăzi. legătura dintre teritoriu şi afacere a devenit un fir subţire care-i permite investitorului să devină insensibil la cererile venite din partea forţei de muncă angajate. compania se va muta în funcţie de abilitatea ei de a anticipa şansele de sporire a dividendelor. faţă de tineri şi de cei slabi. când oferta de muncă a devenit excesivă în multe părţi ale lumii (se vorbeşte despre o societate a viitorului de tipul 20% versus 80%. scutirea necondiţionată a puterii de obligaţii: de îndatoririle faţă de angajaţi. A crescut puterea sa de a-şi impune condiţiile: dacă odinioară. aflată în postura de prizonieri ai spaţiului. dar consecinţele mişcării rămân pe loc. ne mutăm în altă parte”. să-şi lingă rănile şi să dreagă pagubele. ca şi pentru funcţionalitatea statelor. precum marginalizarea acestora de către pieţe globale. acesta era conştient că realizarea obiectivelor sale era condiţionată şi de „grija” faţă de angajaţii săi. în care doar 20% din populaţia aptă de muncă ar fi suficientă pentru a asigura avântul economiei mondiale. Aşadar. să acorde facilităţi investitorilor numai pentru a-i atrage şi păstra justificându-şi gestul prin fondurile obţinute în urma desfăşurării acestor activităţi şi utilizării lor pentru dezvoltarea propriilor economii. 1999. p. care mai de care. Globalizarea şi efectele ei sociale. Siemens sau Ford vor face regulile în economia globală şi fiind ghidate în acţiunile lor de un singur scop: obţinerea unor profituri cât mai mari pentru acţionari. lipsa sprijinului în direcţia realizării sistemului de protecţie socială. chiar dacă un anumit sistem de salarizare nu era prea convenabil pentru patronat. faţă de generaţiile nenăscute şi de condiţiile de viaţă ale tuturor. bătălia pentru menţinerea în interiorul graniţelor a capitalului. dar în acelaşi timp vitală pentru bunăstarea societăţii. Editura Antet. în timp ce 80% ar reprezenta un „surplus” care ar putea fi ţinut într-o bună dispoziţie prin „tittytainment”) şi când capitalul poate circula liber peste graniţe. În acelaşi context. eveniment fără precedent. scutirea de sarcina asigurării viaţii zilnice şi a perpetuării comunităţii”6. Ca atare. Efectul este o dezvoltare a afacerilor acestor companii ajungând în situaţia în care firme de genul Microsoft.

73 23 . Nu numai oponenţii globalizării ci chiar şi statisticile internaţionale atrag atenţia asupra adâncirii decalajelor dintre bogaţi şi săraci. în pericol de a fi marginalizate. Decalajele economice în contextul globalizării. dar nici nu poate face abstracţie de dorinţele societăţii. Paşii mici reprezentaţi de izolate greve şi manifestaţii ale sindicatelor anumitor sectoare economice din diverse ţări au atras atenţia celorlalte segmente ale forţei de muncă avertizând asupra redistribuirii avuţiei de jos în sus şi aşa au şi fost înţelese de majoritatea cetăţenilor din aceste ţări. Evoluţia socială sugerată de globalizare nu poate fi lină.) în condiţiile în care problemele globalizării sunt dezbătute numai de grupuri restrânse de persoane sau state. Franţa. Davos etc. Dintre cele 200 companii transnaţionale. Societatea civilă sesizează realitatea şi reacţionează nu întotdeauna paşnic (se fac referiri la violenţele manifestării antiglobalizare ale unor organizaţii sindicaliste. dintre ţările dezvoltate şi cele sărace. Cumulate. Tribuna Economică nr. nici sprijinul deschis primit de la populaţie nu ar fi fost atât de masiv. reprezentanţi ai marilor puteri economice.5 miliarde oameni – aproape ½ din populaţia Terrei”8. Dacă nu ar fi fost aşa. 69 Nicolescu Nicolae. societatea civilă continuă să existe şi este mai puternică decât cred chiar mulţi dintre militanţii ei. Marea Britanie şi Elveţia”7. „În prezent 258 de miliardari deţin o bogăţie egală cu cea posedată de 2. Capitolul 3 7 8 Barna Cristina. 170 au sediul societăţii-mamă doar în şase ţări: SUA. p. Praga. 1/2002. ecologiste sau anarhiste de la Seattle. p. ele constituie un semnal al forţei opiniei publice care se poate amplifica la nivel continental şi apoi mondial până când guvernele nu vor mai putea să le ignore. Germania. în timp ce vocile „oamenilor de rând” sau ale ţărilor în curs de dezvoltare nu se pot face auzite. Japonia. 18/2002. Chiar dacă aparent pare aflată în dificultate.OECD. Globalizarea: pro şi contra în Tribuna Economică nr.

construcţii. serviciile industriale din transporturi. apariţia unor modificări spectaculoase în ierarhizarea puterilor economice (la nivel de întreprindere sau chiar la nivel macroeconomic. s-au dezvoltat semnificativ după al doilea război mondial. se observă diferenţa foarte mare dintre creşterea comerţului mondial. incluzând comerţul internaţional. Etapele procesului de internaţionalizare 3. Deşi această tendinţă este o componentă a evoluţiei istorice a societăţii umane. putem argumenta că internaţionalizarea reprezintă o reală componentă a mediului de afaceri contemporan deoarece ultimele decenii s-au caracterizat prin extinderea afacerilor la nivel planetar şi intensificarea celor existente. începută cu expansiunea comerţului mondial.5 ori respectiv 8.INTERNAŢIONALIZAREA AFACERILOR 1. dintre care cele mai importante sunt considerate următoarele: 24 . Internaţionalizarea afacerilor – prezentare conceptuală 2. Rezultatul acestei evoluţii este exprimat şi de creşterea câştigurilor întreprinderilor sau ridicarea nivelului de bunăstare generală a ţărilor şi a cetăţenilor tocmai prin participarea la afacerile internaţionale. văzute ca ansamblul activităţilor desfăşurate în afara frontierelor naţionale. care a crescut de 87 de ori (în preţuri comparabile) în perioada analizată comparativ cu celelalte două componente la care creşterea a fost de numai 9. Făcându-se o analiză comparativă între evoluţia comerţului mondial. turism. producţia din străinătate. Limitele procesului de internaţionalizare 1. desfaceri cu amănuntul şi în partide mari. „motorul” afacerilor internaţionale este reprezentat de dinamica deosebită a comerţului mondial consemnată îndeosebi după al doilea război mondial.5 ori. domeniul financiar-bancar. în mai multe etape. INTERNAŢIONALIZAREA AFACERILOR – PREZENTARE CONCEPTUALĂ Una dintre cele mai pregnante tendinţe din domeniul economic şi extraeconomic o reprezintă internaţionalizarea şi globalizarea afacerilor. a producţiei industriale şi a produsului intern brut la nivel mondial între anii 1950 şi 1997. publicitate şi comunicaţii. de state) realizate în funcţie de abordarea relaţiei naţional-internaţional. Aşa cum a fost menţionat. Factori ai dezvoltării afacerilor internaţionale 4. Afacerile internaţionale.

Puţine ramuri de activitate se mai pot feri astăzi de concurenţa străină. precum şi pe alte pieţe. cu consecinţe importante inclusiv asupra orientării strategice de marketing internaţional. dar şi de scindarea lumii economice în cele două blocuri cu mecanism economic diferit. dar se accentuează fenomenele de instabilitate economică şi socială. O modalitate mai bună de a face faţă concurenţă este prin a-şi îmbunătăţi continuu propriile produse pe pieţele interne şi a se extinde pe pieţele externe. internaţionalizarea reprezintă ansamblul de metode. Desigur. marcată de deschiderea către economia de piaţă a ţărilor esteuropene şi de crearea celor trei entităţi economice majore formate din Statele Unite ale Americii. Firmele străine se extind agresiv pe noi pieţe internaţionale. formarea Comunităţii Economice Europene. care domină afacerile internaţionale. Deşi o serie de firme ar dori să oprească valul de importuri străine prin protecţionism. precum şi prin abordarea mediului în mod global.□ Perioada 1945 – 1960. respectiv ”80. dintre care cele mai puternice au fost cele două şocuri petroliere din anii ”70. Firmele care amână luarea de măsuri pentru internaţionalizare riscă să se vadă împiedicate să pătrundă pe pieţele în creştere din Europa de Vest. pe termen lung acest lucru nu va face decât să majoreze costul vieţii şi să protejeze firmele autohtone ineficiente. □ Perioada de după 1989. dar şi de puternice manifestări anti-globalizare. iar pieţele interne nu mai oferă chiar atâtea ocazii favorabile. 25 . naţionale şi regionale. Din acest punct de vedere.000 mld $ în anul 1989. ea integrându-se în tendinţa generală de internaţionalizare prin depăşirea limitelor locale. $ în anul 1962 la peste 3. concurenţa globală se intensifică tot mai mult.firmele care rămân interne. unele generând fenomene negative precum naţionalismul economic şi chiar terorismul internaţional. 2. fiindcă nu vor să rişte. ETAPELE PROCESULUI DE INTERNAŢIONALIZARE În prezent. zona ţărilor riverane Pacificului. □ Perioada 1960 – 1989 în care volumul afacerilor internaţionale creşte de la circa 150 mld. caracterizată de refacerea economică a ţărilor capitaliste dezvoltate şi marcată de dominaţia Statelor Unite ale Americii la nivel mondial. tehnici şi instrumente puse în slujba demersului strategic al întreprinderii de a activa în străinătate. întreprinderea nu putea lipsi din acest mecanism. Uniunea Europeană şi Japonia (Asia de Sud-Est). Europa de Est.

mult sub capacităţile de producţie. cum ar fi condiţia de constituire a unor firme mixte cu parteneri interni. specifică marketingului. Pe măsură ce se familiarizează cu produsul vândut pe teritoriul lor. Ulterior. Oficialii dintr-o serie de ţări atribuie adesea contractele de aprovizionare sau execuţie nu celui care oferă cele mai bune condiţii. În plus. scopul principal nu a mai fost exportul sau înfiinţarea de firme în străinătate. bazată pe patru faze:  Faza I: exportul din ţara de origine. în principiu. Companiile autohtone care nu s-au gândit niciodată că vor avea de-a face cu concurenţă străină se trezesc brusc cu asemenea rivali în “propria ogradă”. Guvernele stabilesc un număr mai mare de reglementări pentru firmele străine. unele firme străine încep să îl fabrice. Această etapă corespunde lansării. Acesta a fost mult timp un domeniu european din cauza faptului că pieţele locale europene aveau o cerere limitată. ci celui care oferă cel mai mare comision. pentru a reuşi această lansare. obligativitatea angajării de personal autohton şi limitarea profiturilor care pot fi repatriate. ca parte a fazei de creştere a produsului. cât mai ales pentru că întreprinderea. în mod gradual. are nevoie de o comunicare intensă cu piaţa. pătrunde pe noi pieţe. Această etapă corespunde sfârşitului fazei de creştere şi începutului maturităţii produsului. alegere făcută nu numai din raţiuni de costuri. prin dinamismul său comercial.  Faza a II-a: debutul producţiei în străinătate. ci preluarea de firme străine sau participarea la acestea. Expansiunea nu mai era posibilă decât prin export. prin parcurgerea mai multor stadii care definesc tot atâtea tipuri de firme cu activitate internaţională şi exprimă motivaţii specifice ale participării la economia mondială. s-a dezvoltat teoria ciclului de viaţă internaţională. Întreprinderea externalizată. 26 . guvernele străine impun adesea tarife vamale sau bariere comerciale mai înalte pentru a-şi proteja propriile sectoare de activitate. În sfârşit. corupţia devine o problemă din ce în ce mai mare. Pornind de la teoria ciclului de viaţă al produsului.s-ar putea nu numai să piardă şansa de a intra pe alte pieţe. Reuşita produsului pe piaţa naţională conduce întreprinderea la vânzarea acestuia pe piaţa externă. Internaţionalizarea firmei se realizează. Pieţele importatoare cunosc o creştere rapidă a cererii. ci şi să-şi piardă propria piaţă internă. Produsul este lansat pe piaţa externă. Ea transformă potenţialul pieţei în cerere efectivă. Primul pas spre internaţionalizare s-a produs prin export.

economice etc. respectiv exportul din ţara importatoare şi importul în ţara de origine. care este opţiunea ce prezintă cel mai mic risc şi necesită cea mai mică implicare. înfiinţarea primei uzine de automobile Nissan în Anglia s-a făcut pe vremea când cota de piaţă a acesteia era încă foarte redusă. firmele pătrund pe piaţa internaţională adoptând o atitudine prudentă. îşi amplifică resursele monetare etc. aduce un avantaj suplimentar pentru firma din ţara de origine care îşi extinde afacerile economice. justificarea pe termen lung a acestei măsuri a fost dată de creşterea restricţiilor impuse odată cu apariţia Pieţei Europene Unice. În general. începând cu exportul indirect. îşi întăreşte poziţia pe piaţa mondială. Se poate întâlni şi situaţia inversă când firmele renunţă la implicarea lor pe pieţele naţionale pe care sunt prezente din aceleaşi motive care se află şi la baza intrării rapide (politice. Fabricanţii străini îşi dezvoltă producţia pentru a acoperi cererea de pe propriile lor pieţe. sociale. îşi măresc productivitatea începând să exporte către alte ţări şi intrând în concurenţă cu întreprinderea din ţara de origine. Pătrunderea firmei din ţara de origine pe pieţele străine şi succesul internaţional al produsului suscită reacţia concurenţei. pe de altă parte.  Faza a IV-a: importul din ţara de origine. firma îşi menţine în permanenţă avantajele la un nivel ridicat deoarece valorifică din plin marca proprie. piaţa ţării de origine devine importatoare a produsului la a cărui lansare a contribuit. Volumul în creştere a producţiei din străinătate. acest gen de salt fiind justificat de o serie de motive politice. Această etapă implică trecerea economiei pieţei importatoare de la piaţă de consum la piaţă de producţie şi de consum. de exemplu. De exemplu. culturale etc). În practica întreprinderilor transnaţionale există numeroase exemple în care s-a trecut de la export la producţia locală.evoluţia de la exportul din ţara de origine la producţia în ţara importatoare reprezintă o schimbare de ordin calitativ cu efecte benefice pentru ţara importatoare. Această fază corespunde celei de maturitate. În acest moment. Faza a III-a: exportul din ţara importatoare. îşi rezervă drepturile de comercializare. Astfel. urmând să treacă treptat către metode cu risc maxim şi implicare maximă (investiţia directă). în anii '80. Trecerea de la o etapă la alta prezintă semnificaţii deosebite. valorificarea avantajelor privind costurile mai reduse pe anumite pieţe permit firmei externalizate să atace chiar ţara care a lansat iniţial produsul. Trecerea la următoarele etape. compania Coca-Cola s-a retras de pe 27 . economice.

de obicei. analize de identificare a noilor debuşee. Stadiile internaţionalizării firmei sunt: 1. firma constituindu-şi un serviciu condus de un manager de export care are ca misiune identificarea de noi oportunităţi de vânzare şi iniţierea şi derularea de contracte de export. Se derulează printr-un departament sau o divizie de export. programe de promovare şi distribuţie. dar şi proftul potenţial este mai ridicat. Presupune implicarea activă în vânzările internaţionale. licenţiere. integrarea filialelor străine. elaborându-se o startegie de afaceri pe termen lung ce are la bază studii de piaţă. 3. 7. vânzând mărfurile direct importatorilor sau cumpărătorilor finali situaţi pe pieţele străine. Profitul potenţial asociat fiecărei opţiuni strategice de intrare pe pieţele-ţintă externe este direct proporţional cu gradul de risc asociat opţiunii. se creează premisele pentru continuarea exporturilor prin răspunsul la noi comenzi din străinătate. prin intermediari internaţionali. costuri salariale mai mici.în această fază se lucrează. facilităţi oferite producătorilor de către guvernele ţărilor-gazdă. exportul direct. 28 . sucursala şi filiala de comercializare. gradul de risc este mai ridicat. şi nu din raţiuni economice. managerul sucursalei de vânzare este subordonat managerului central al firmei. producţia în străinătate dau delocalizarea producţiei. 2. situat la acelaşi nivel cu departamentul de vânzări. 6.piaţa Indiei ca urmare a presiunii guvernului indian de a se implica în activitatea şi controlul acesteia. Firma pleacă de la existenţa unei comenzi din partea importatorului străin. Firma multinaţională consideră drept medoi propriu de afaceri piaţa mondială în asamblu. 5. taxe vamale mai reduse. respectiv integrarea diferitelor filiale străine într-un sistem corporaţional multinaţional. cu cât strategia adoptată implică o angajare mai puternică. asamblarea în străinătate. Se poate realiza prin subcontractare.presupun un grad ridicat de internaţionalizare comercială când firma creează structuri organizatorice în ţara de import. Dacă ea acceptă comenda şi începe să vândă profitabil în străinătate. De exemplu. exportul activ. 4. răspunsul la comanda externă. investiţii directe în întreprinderi productive. Firma renunţă la intermediari. franciză. Are următoarele raţiuni: costuri mai reduse de trasnport pentru produsele neasamblate. acestea având ca obiect promovarea operaţiunilor de export şi încheierea şi derularea contractelor de vânzare internaţională.

Acţiunea acestor factori determină ca motivele internaţionalizării. fiind influenţat de o serie de factori. existenţa elementele controlabile sau necontrolabile de către întreprindere reprezintă elemente care favorizează sau nu decizia de internaţionalizare. Aşa cum am menţionat. FACTORI AI DEZVOLTĂRII AFACERILOR INTERNAŢIONALE Procesul de internaţionalizare şi consecinţele sale asupra activităţii întreprinderilor poate fi caracterizat drept extrem de complex.Fiecare modalitate de internaţionalizare prezintă avantaje şi dezavantaje aşa cum reiese din tabelul următor: Modalităţi de internaţionalizare EXPORT AVANTAJE DEZAVANTAJE Abilitatea de a câştiga noi pieţe Costuri ridicate de transport Acumularea de experienţă în Bariere tarifare afaceri internaţionale Probleme cu agenţii locali cărora li se deleagă activitatea de marketing CONTRACTE LA Posibilitatea de câştig din Lipsa unei pieţe pe termen lung CHEIE economii de scară Apariţia de concurenţi eficienţi LICENŢIERE Costuri şi riscuri scăzute Lipsa de control asupra tehnologiei Imposibilitatea de a angaja profitul obţinut în coordonarea unei strategii globale FRANCIZĂ Costuri şi riscuri scăzute Lipsa de control privind calitatea Imposibilitatea de a angaja profitul obţinut în coordonarea unei strategii globale JOINT-VENTURES Acces la cunoştinţele Lipsa de control asupra partenerului local tehnologiei Partajarea costurilor şi Imposibilitatea de a angaja riscurilor profitul obţinut în coordonarea unei strategii globale SUCURSALE Protejarea tehnologiei Costuri şi riscuri mari PROPRII Posibilitatea de a se angaja întro strategie globală Posibilitatea de a se localiza în străinătate 3. să fie grupate în două categorii importante: 29 . studiate dintr-o perspectivă microeconomică.

 motive reactive, ca răspuns al întreprinderii la presiunile care vin din exteriorul său, incluzând: presiunea concurenţei, scăderea vânzărilor pe piaţa internă, excesul de capacitate, supraproducţia, apropierea de clienţi;  motive proactive, care determină întreprinderea să valorifice avantaje comparative, strategice sau competitive. La nivel macroeconomic acţionează o serie de factori de durată, rezultat cumulat al mai multor elemente, care pot fi consideraţi relevanţi pentru actuala perioadă: 1. Procesul de destindere politică consemnat la nivel mondial, caracterizat în principal de impunerea liberalismului în faţa economiei de comandă şi de democratizarea mediului de afaceri. Reintegrarea la mecanismul economiei de piaţă a unor grupe de ţări (întreaga Europă Centrală şi de Est), avântul pe care l-au luat o serie de ţări considerate până nu demult drept ţări slab dezvoltate ca urmare a atragerii investiţiilor străine stimulate tocmai de „deschiderea graniţelor” dar mai ales acţiunea continuă a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (creată în anul 1994 prin transformarea Acordului General pentru Tarife şi Comerţ – G.A.T.T.) au creat premisele dezvoltării afacerilor internaţionale. 2. Impactul tehnologiei asupra activităţii întreprinderilor Două obstacole naturale majore au fost depăşite ca urmare a evoluţiei deosebite a tehnologiei, îndeosebi în domeniul comunicaţiilor şi a informaticii: timpul şi spaţiul. Ca urmare, profitându-se de celelalte componente ale evoluţiei tehnologice din domeniul producţiei efective, bunurile au început să fie disponibile practic în întreaga lume. Influenţa tehnologiei asupra dezvoltării trebuie percepută însă ca un cumul de subtehnologii, care acţionează împreună în vederea creării avantajului concurenţial sub forma lanţului valoric. Este important de menţionat faptul că simpla îmbunătăţire a tehnologiei nu echivalează cu obţinerea profitabilităţii, dacă această modificare nu determină obţinerea avantajelor concurenţiale. Pentru afacerile internaţionale efectele noilor tehnologii se referă la crearea de noi bariere de intrare pe pieţele externe, tendinţă aflată în strânsă legătură cu durabilitatea avansului tehnologic, exprimat în perioada de timp în care concurenţa poate reacţiona la modificarea tehnologică. 3. Creşterea nivelului concurenţei internaţionale Mileniul al treilea se caracterizează prin intensificarea climatului concurenţial, care în legătură directă cu primii doi factori enumeraţi determină o reducere semnificativă a siguranţei oferite de graniţele naţionale pentru întreprinderile care acţionează în spaţiu naţional. Deja negocierile comerciale multilaterale implică perimetre şi valori ale angajamentelor ce depăşesc cu mult sfera graniţelor naţionale, strategiile întreprinderilor fiind orientate mai mult către o 30

abordare de cooperare concurenţială, în scopul păstrării unei poziţii de echilibru într-o economie puternic influenţată de factori extrem de diferiţi. Din acest punct de vedere, strategiile întreprinderilor deja au avut în vedere realizarea fuziunilor, a parteneriatelor strategice sau chiar a alianţelor strategice 4. Creşterea gradului de integrare a economiilor naţionale Integrarea economică nu reprezintă o noutate pentru începutul mileniului al treilea, deoarece forme de integrare au fost consemnate încă din perioada clasică. Actualul moment se caracterizează printr-o dinamică fără precedent, care a reuşit să includă practic toate ţările lumii într-o formă sau alta de integrare economică. Cele două efecte majore pe care le generează integrarea economică, crearea de comerţ, respectiv deturnarea de comerţ, au determinat modificări majore ale fluxurilor economice internaţionale tradiţionale. Cele mai importante forme de integrare economică, privite sub aspectul volumului de exporturi-importuri realizate sunt: Uniunea Europeană (E.U), Asociaţia Americană a Liberului Schimb (N.A.F.T.A.), Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (A.S.E.A.N.), Piaţa Comună Sud-Americană (MERCOSUR). 5. Globalizarea pieţelor lumii în condiţiile reducerii diferenţelor dintre acestea Accesibilitatea produselor provenite de la întreprinderile cu activitate globală a determinat modificări radicale în ceea ce priveşte comportamentul consumatorilor chiar şi în cele mai izolate şi conservatoare ţări. Deşi există încă diferenţe semnificative între cumpărători de pe diferite meridiane, fenomenele standardizării adoptate de întreprinderile multinaţionale sau transnaţionale determină ca piaţa produsului să fie considerată mai importantă decât piaţa naţională. Astfel, obiectivul strategic al unei întreprinderi cu orientare globală este cel al satisfacerii cu un produs cât mai puţin diferit, într-un spaţiu geografic sau altul, a unui număr cât mai mare de consumatori internaţionali. Acest fapt este real întrucât în lumea întreagă oamenii poartă blue-jeans sau se îmbracă cu haine produse de designerii vestimentari europeni, mănâncă la McDonald’s, şi ascultă muzică la Ipod-urile Sony, sau utilizează sisteme de management şi marketing identice în afacerile lor, deoarece peste tot se manifestă aceleaşi nevoi ale consumatorilor. 4. LIMITELE PROCESULUI DE INTERNAŢIONALIZARE Internaţionalizarea afacerilor este un proces complex, care generează o serie de efecte pozitive asupra societăţii umane în ansamblul său, dar care are şi o serie de limite, considerate chiar efecte negative ale acestui proces. Principala problemă pe care o generează evoluţia acestui fenomen o reprezintă de fapt perpetuarea unei situaţii care a apărut odată cu relaţiile 31

comerciale internaţionale şi anume dezvoltarea diferenţiată a ţărilor lumii, cu toate eforturile care au fost făcute de organizaţiile internaţionale în acest sens. În acelaşi timp, asupra dezvoltării afacerilor la nivel internaţional şi global acţionează, în mod restrictiv, şi următorii factori: • Relaţiile ambigue dintre puterea publică locală şi conducerea întreprinderilor multinaţionale şi transnaţionale manifestate prin apariţia unor tensiuni generate de riscurile politice referitoare la posibila pierdere asupra controlului afacerii, sau chiar a proprietăţii de către investitorul străin prin confiscare, naţionalizare, expropriere. Efectele unor astfel de acţiuni din partea guvernului local se manifestă cu deosebită violenţă şi urmările se resimt după perioade lungi sau chiar foarte lungi, afectând totalitatea relaţiilor economice ale ţării respective cu străinătatea; • Probleme legate de standardizarea produselor şi a serviciilor. Desigur că nu toate produsele pot fi standardizate: dacă bunurile care încorporează tehnologie ridicată sunt mult mai pretabile către o astfel de strategie, nu acelaşi lucru se poate spune despre produsele alimentare. De exemplu, McDonald’s, cel mai cunoscut lanţ de restaurante de tip fast-food, are concepută o strategie de adaptare a celui mai cunoscut produs al său, Big Mac-ul, la unele dintre pieţele locale. În plus, supoziţia conform căreia oamenii de pe glob sunt dispuşi să-şi sacrifice preferinţele în ceea ce priveşte caracteristicile, funcţiile şi designul în schimbul unor preţuri mai mici şi a unei calităţi mai bune este pusă sub semnul întrebării. Există o serie de pieţe sensibile la preţ, dar pentru care strategia de diferenţiere rămâne o alternativă valabilă, realizabilă pe baza fidelităţii faţă de marcă, definită ca grad de ataşament al cumpărătorului faţă de marcă, reflectând probabilitatea ca un cumpărător să aleagă o altă marcă în funcţie de modificarea preţului sau a altor caracteristici tangibile ale produsului. Dintre funcţiile pe care le îndeplineşte fidelitatea faţă de marcă, în marketingul internaţional, mai ales ca urmare a dezvoltării naţionalismului economic, se detaşează funcţia de autoapărare; • Creşterea manifestărilor naţionaliste şi de regionalism, care se manifestă chiar şi în ţări dezvoltate, în ciuda faptului că se consideră că reprezintă o problemă a ţărilor sărace. Apariţia unor zone locuite preponderent de anumite categorii de persoane, generează un fenomen de izolare care determină o reducere considerabilă a dezvoltării afacerilor internaţionale. Separarea şi eforturile pentru definirea unei identităţi proprii pot lua forme violente ce se soldează cu ieşirea zonei respective din sfera de interes a investitorilor,

32

majoritatea manifestărilor de ostilitate fiind îndreptate împotriva grupurilor multinaţionale ori transnaţionale; • Dezvoltarea puternică a tensiunilor provocate de acţiunea factorului cultural-religios, care poate determina ca ţări întregi să devină riscante pentru afacerile internaţionale; cazul Afganistanului sau a Iranului ce reprezintă exemple de ţări, care, pe fondul acestor tensiuni, au înregistrat scăderi semnificative în cadrul ponderii deţinute în afacerile internaţionale; • Terorismul internaţional a devenit o reală problemă în calea afacerilor internaţionale. Momentul dramatic petrecut în septembrie 2001 în Statele Unite ale Americii marchează practic începutul unei perioade marcată de escaladarea riscurilor în afacerile internaţionale. Cu toate măsurile se siguranţă luate, o întreagă afacere globală a intrat într-o criză extrem de puternică: transporturile aeriene, care au angrenat toate componentele interconectate, urmată rapid de afacerea asigurărilor internaţionale. Dacă la începutul anului 2000, în cadrul elementelor care frânau dezvoltarea afacerilor internaţionale se număra şi capacitatea limitată a transporturilor aeriene, în numai câteva luni (şi din nefericire efectele sunt de durată) toţi operatorii din acest domeniu au avut serioase probleme; • Riscul declanşării unor confruntări militare reprezintă cea mai serioasă problemă pentru afacerile internaţionale care poate apare la un moment dat. Trecerea în mileniul al III-lea nu a însemnat şi eliminarea riscului de război, ba dimpotrivă. La nivel mondial tensiunile acumulate în diferite puncte ale lumii au crescut, iar numărul punctelor vulnerabile a crescut, de asemenea. • Recesiunea economiei mondiale, subiect care se află acum în atenţia specialiştilor, generată de evoluţia economiei Statelor Unite ale Americii, de problemele apărute în cadrul Uniunii Europene (mai ales în cadrul funcţionării „locomotivei” germane), de situaţia de criză din China şi împrejurimi din cauze extraeconomice (virusul S.A.R.S.), de tensiunile din America de Sud, manifestate sub forma crizei inflaţioniste din Brazilia sau din Argentina şi Venezuela.

Capitolul 4 FIRMA ÎN MEDIUL CONCURENŢIAL

33

MACROMEDIUL FIRMEI În activitatea oricărei firme. pe care la rândul ei este susceptibilă de a-l influenţa în mai mică sau mai mare măsură. mediul extern nu are aceeaşi fizionomie pentru toate firmele 34 . care influenţează deciziile şi acţiunile celorlalţi membri ai staff-ului acesteia. În aceeaşi linie de gândire. fie rezumate la analiza cotei–părţi de piaţă a firmei. respectiv instituţiile şi factorii care pot influenţa firma din afara ei. Mult timp. analiza mediului global sau a celui concurenţial fiind fie ignorate. În opinia lui Phillip Kotler. sub forma unor condiţii. de mediul extern firmei. de profitabilitate sau doar de supravieţuire. Macromediul firmei 2. definiţia mediului extern al firmei aşa cum este văzută ea de către englezii Hill şi Sullivan este următoarea: „mediul firmei constă în acei factori ce scapă controlului său imediat şi care sunt capabili să-i influenţeze relaţiile cu partenerii de mediu”. Teoreticienii şi practicienii analizei-diagnostic au înţeles apoi că firma funcţionează ca un sistem deschis al sistemului global. Interesantă este şi concepţia specialiştilor francezi care consideră mediul ambiant al firmei ca fiind constituit din “ansamblul organizaţiilor. Micromediul firmei. Atitudinea firmei faţă de dinamica mediului 3. componente. mediul său ambiant joacă un rol esenţial în definirea strategiilor sale. MICROMEDIUL FIRMEI. Mediul extern al firmei .definire. 1. tipul de piaţă pe care evoluează. constrângeri. Răspunsurile strategice ale firmei în raport cu caracteristicile mediului său de afaceri. fiind permeabilă la influenţele mediului său. constituind practic suportul realizării obiectivelor de creştere economică. se diferenţiază mediul intern. Mai orientată spre noţiunea de piaţă. în care sunt incluse comportamentele indivizilor sau grupurilor de indivizi din cadrul firmei. competitivitatea sectorului etc. în sesizarea şi folosirea oportunităţilor de dezvoltare. pe care acesta îl numeşte „global” poate fi definit ca fiind “ansamblul factorilor şi forţelor externe întreprinderii care sunt în măsură să-i afecteze acesteia maniera de dezvoltare”. actorilor şi factorilor a căror existenţă este nesusceptibilă de a influenţa comportamentul şi performanţele agentului economic”.DEFINIRE. în funcţie de diverse caracteristici precum: mărimea firmei. cota parte de piaţă. COMPONENTE.1. MEDIUL EXTERN AL FIRMEI . natura activităţii sale. activitatea agenţilor economici a fost studiată doar din punct de vedere al capacităţilor de producţie şi a profitului obţinut. mediul firmei. bariere sau oportunităţi exterioare adesea necontrolabile. Existând în mod obiectiv.

Cu timpul. mărimea. unităţile de învăţământ şi pregătire profesională. Când spunem resurse. furnizorii trebuie priviţi nu numai în accepţiunea lor tradiţională. îmbrăcate aşa cum îşi exercită influenţa combinată asupra sistemului deschis care este firma. respectiv macromediu. provideri de Internet) sau furnizori de resurse umane (oficii de distribuire a forţei de muncă. Analiza structurii mediului extern al firmei se poate efectua luând în calcul mai multe criterii. notorietatea dobândită şi politica pe care o promovează. fiind astfel delimitat mai întâi mediul “imediat” al acesteia şi apoi mediul “larg”.1.dintr-un anumit spaţiu economico-geografic. treptele de influenţă care au dus la detectarea după natură a componentelor de mediu s-au succedat de la cele proxime firmei până la cele mai îndepărtate. noţiunilor de mediu “imediat” sau specific şi de mediu “lărgit” sau “extins” le-au luat locul conceptele de micromediu. În orice caz. astfel: Furnizorii Furnizorii unei firme sunt acei factori economici de mediu care îi oferă acesteia resursele necesare pentru desfăşurarea propriei activităţi. iar aceasta poate exercita un anume control asupra lor. în funcţie de profilul. Este de remarcat că elementele fiecărei trepte de influenţă nu au impact numai asupra comportamentelor treptei adiacente. organizatorii de târguri de joburi. poştă. în structura mediului se disting mai multe componente. telefon. 35 . telegraf. Fiecare dintre firmele aparţinătoare unui mediu extern “comun” percepe în mod diferit presiunile exterioare. head-hunterii). nemijlocit firma. Totuşi. Micromediul firmei Acesta cuprinde acei factori externi care influenţează în mod direct. ne referim la toată tipologia lor: materiale. influenţând la rândul ei prin acţiuni specifice configuraţia micromediului. grupate în două trepte structurale. dintre care cele mai importante sunt natura elementelor componente şi modul lor (direct sau indirect) de influenţă asupra activităţii firmei. ci se manifestă până la nivelul firmei. Istoric vorbind. care recepţionează practic cu o acuitate mai ridicată sau mai redusă toate tipurile de presiune din partea forţelor ce alcătuiesc mediul său. cu poziţii şi grade de semnificaţie variabile de la o firmă la alta. prin extinderea celui dintâi. reparaţii şi întreţinere. 1. Pot fi identificate zece forţe ale micromediului. ci şi ca prestatori de servicii private sau publice (unităţi de transport. Astfel. umane sau financiare. ponderea covârşitoare a furnizorilor “de contact” este dată de firmele furnizoare de bunuri şi servicii compatibile cu activitatea firmei.

firma nu depinde de un număr restrâns de furnizori sau costurile de schimbare a furnizorului sunt reduse). Consumatorii finali. fiind descrisă de aceea ca o companie neintegrată pe verticală. Astfel. firma-clientă va fi vulnerabilă în faţa furnizorului său dacă: • • • acesta este unicul deţinător al patentului pentru produsele/materiale/serviciile pe care i le livrează. produsele sunt uşor de înlocuit. prezentă şi pe piaţa românească. adică acele persoane juridice sau fizice cărora firma le oferă produsele sau serviciile sale. Datorită cantităţilor comandate. pe măsură ce ambii parteneri capătă încredere şi îşi acordă facilităţi reciproc. • furnizorul este mai puternic (diferenţă de mărime) decât firma-clientă sau pur şi simplu dacă firma în cauză preferă produsele/serviciile acelui furnizor din diferite motive. firma deţine o poziţie extrem de avantajoasă în raport cu aceşti parteneri de mediu. fie că sunt firme sau persoane fizice iau decizia de cumpărare sondând propriile nevoi şi făcând practic o serie de paşi care să le permită să selecteze cel mai 36 . în materie de relaţie cu furnizorii săi se comportă ca un tot unitar. precum şi a paletei largi de furnizori. ceea ce este în general valabil având în vedere că o relaţie avantajoasă cu un furnizor se construieşte în timp. În cazul contrar (firma este mai mare ca talie decât furnizorii săi. Consumatorii finali şi intermediarii Aceştia pot fi reuniţi sub conceptul de clienţi ai firmei. schimbarea furnizorului implică costuri ridicate. activitatea sa de achiziţii centralizate determinându-i vaste economii de scară. producătoare de articole de îmbrăcăminte şi accesorii. În aceste situaţii. Deşi politica firmei este aceea de a franciza circa 80% din producţia sa. Benetton este unul dintre cei mai mari cumpărători de fire de lână din lume şi lucrează în principal cu circa 85 de furnizori. firma se găseşte sub o puternică presiune cel puţin din partea acestei forţe a micromediului său: furnizorii. Un exemplu în acest sens îl constituie firma Benetton. firma însăşi se găseşte în poziţia de a-şi exercita prin acţiunile sale influenţa asupra unei componente a micromediului. fiind în acelaşi timp esenţial procesului de producţie al firmei. acel produs ce face obiectul relaţiei între cei doi nu poate fi substituit. Astfel. puterea sa de negociere cu furnizorii fiind ridicată.Modul în care furnizorii pot influenţa organizaţia analizată depinde de câteva elemente care induc vulnerabilităţi de o parte sau de alta a ecuaţiei.

fenomen devenit evident în numeroase sectoare economice. Acest fapt este verificabil atât în cazul clientelei pentru bunuri de consum cât şi al celei pentru bunuri industriale. mediul social al consumatorului. având drept cauze o mai bună cunoaştere a caracteristicilor produsului căutat şi o conştientizare a poziţiei de forţă a clientului . gradul de ocupare a pieţei. care trebuie în permanenţă să anticipeze şi să prevină impactul negativ sau să speculeze schimbările pozitive. Concurenţii Spre deosebire de categoriile de factori externi prezentate anterior. ca tendinţă generală se constată mai ales în ultimii ani formarea şi consolidarea în multe medii economice a unei clientele avizate. Cu intermediarii (cealaltă categorie de clienţi) lucrurile pot fi complet diferite. respectiv furnizorii şi clienţii firmei. vremurile în care Napoleon se referea cu dispreţ la englezi numindu-i “naţie de negustori” şi proslăvind astfel preeminenţa actului de a produce faţă de cel de a vinde par demult apuse. deoarece aşteptările lor privind calitatea. clienţii devin pe zi ce trece tot mai pretenţioşi. care sunt susceptibili de a satisface aceleaşi nevoi ale clienţilor. este evidentă preocuparea firmei pentru întreţinerea unor raporturi lucrative cu clienţii săi. în funcţie de puterea lor de negociere derivată din mărimea lor. sofisticate şi puternice. că este el consumator final sau intermediar de vânzare are un cuvânt important de spus şi trebuie luat în seamă ca atare. Acest lucru nu este uşor mai ales în condiţiile în care. Cum scopul oricărei activităţi productive este vânzarea profitabilă a bunurilor sau serviciilor sale. distribuirea şi vânzarea produselor unei firme către utilizatorii finali. aceştia. fiind 37 . De aceea. În cercul concurenţilor sunt cuprinşi agenţii economici cu profil similar sau diferit de al firmei. Din acest punct de vedere. capacitatea de a influenţa consumatorul final etc. Astfel. dar îi marchează relaţiile cu mediul exterior. Alături de aceste schimbări. concurenţii nu se află în contact nemijlocit cu aceasta. ca forţă a micromediului pot genera presiuni importante la nivelul firmei. În micromediul actual al firmei. Intermediarii sunt agenţi economici implicaţi în promovarea.potrivit produs dintr-o serie de variante. indiferent de zonă. apariţia grupurilor şi alianţelor de cumpărători constituie un fenomen recent care le-a răpit multor fabricanţi capacitatea de control asupra pieţei. Aşa cum am explicat anterior. clientul. fiabilitatea şi durabilitatea produselor şi serviciilor primite cresc neîncetat. circumstanţele individuale şi psihologia sa se combină pentru a influenţa decizia de cumpărare.

Nou-veniţii sunt acei concurenţi abia intraţi pe o piaţă sau într-un sector şi care vor ataca poziţiile firmelor deja implantate. Sindicatele sunt interesate de profitabilitatea şi creşterea firmei precum şi de modul în 38 . Delimităm în principal două categorii de potenţiali nouintraţi pe piaţă. ei prezintă totuşi un pericol deoarece conservă disponibilitatea de a ataca o altă piaţă sau o altă clientelă dacă doresc. ei reprezentând acei agenţi economici care oferă acelaşi tip de produse sau servicii în vederea satisfacerii aceloraşi nevoi ale clientelei. alegerea consumatorului atârnând uneori de o campanie publicitară mai agresivă sau pur şi simplu de faptul că dezvoltarea tehnologică poate crea produse care îmbunătăţesc modul în care este satisfăcut consumatorul (de ex: storcătorul manual versus storcătorul electric). Concurenţa directă este deci devoratoare de bani şi doar firmele cu adevărat potente financiar îi supravieţuiesc. pot înlocui produsele firmei noastre. Principala modalitate de diferenţiere este publicitatea. toate aceste firme activează în acelaşi domeniu dar se adresează unor grupuri socio-economice diferite. al restaurantelor rapide (tip Mc Donald's) în raport cu restaurantele clasice. dar cu caracteristici diferite ce satisfac alte nevoi sau preferinţe. Este cazul de exemplu. Din punctul de vedere al firmei concurenţii nu sunt toţi la fel. Substituenţii sunt acei concurenţi care produc şi/sau comercializează bunuri şi servicii diferite de ale firmei. Cu toate că aceşti concurenţi indirecţi sunt mai puţin ameninţători decât cei direcţi. adesea agresivă. ei diferenţiindu-se în patru categorii. În general. mai puţin disputate dar şi mai puţin profitabile.percepute de consumatori ca alternative pentru satisfacerea nevoilor lor. transformându-se astfel în concurenţi direcţi. aceste produse sunt vândute la preţuri apropiate unele de altele şi adesea prin intermediul aceloraşi distribuitori ajung practic alături pe rafturile magazinelor. Concurenţii direcţi sunt cel mai uşor de identificat de către firmă. dar care. dar nu mai puţin costisitoare. De aceea multe firme evită de a intra în concurenţă directă preferând refugierea pe segmente de piaţă marginale. deşi cele trei produse aparţin unor industrii diferite. Astfel. Produsele înlocuitoare şi fabricanţii lor sunt un real pericol pentru o firmă ale cărei produse sunt substituibile. Sindicatele şi acţionariatul Aceste grupuri sociale aparţin categoriei deţinătorilor de interese în ceea ce priveşte o firmă. folosită în încercarea de a sublinia avantajele consumatorului în situaţia alegerii produsului propriu în locul celui concurent. satisfăcând aceleaşi nevoi de consum. dacă un consumator doreşte să-şi redecoreze interiorul. Concurenţii indirecţi sunt firmele care oferă produse similare consumatorilor. fabricantul de vopsele se află în competiţie cu producătorul de tapet sau de lambriuri.

care se reflectă acestea în câştigurile salariale ale personalului şi de siguranţa locurilor de muncă. Firmele cotate în bursă sunt mai cu seamă expuse acestui “joc” investiţional şi atacurilor speculative din partea unor agenţi din micromediul lor. dacă este evident că firma este vulnerabilă faţă de acţionarii săi în raport direct cu participarea acestora la formarea capitalului. specific societăţii în care îşi desfăşoară activitatea. relaţia cu sindicatele este mult mai delicată. Ansamblul acestor factori alcătuiesc macromediul extern al firmei. care exercită o influenţă indirectă asupra acesteia. în timp ce influenţa inversă este nesemnificativă sau inexistentă. Macromediul firmei Alături de influenţa forţelor ce alcătuiesc micromediul său extern. Altminteri. Astfel. Dacă în cazul salariaţilor putem vorbi în nişte limite de un anume ataşament faţă de firma angajatoare. Acţionariatul este interesat pe de-o parte de maximizarea valorii patrimoniului firmei în capitalul căreia deţine acţiuni.2. fiind în acelaşi timp un semnal negativ pentru potenţialii investitori. factorii politico-legislativi şi factorii naturali. dar constituie uneori din punctul de vedere al firmei. Un sindicat puternic creează în principiu un climat bun de muncă. firma este marcată totodată de incidenţa climatului general. prin acţiunile lor să-i influenţeze evoluţia. factorii tehnici şi tehnologici. pentru acţionari conceptul este depăşit. care reflectă toate faţetele societăţii în structura căreia activitatea economică reprezintă doar una din componente. 1. iar pe de altă parte de rentabilitatea capitalului investit. Ambele forţe ale micromediului se află în legătură directă şi quasi-permanentă cu firma şi pot. decizia de a se debarasa de acţiunile firmei în favoarea altui plasament mai avantajos este nu numai uşoară. Acest climat este rezultatul interacţiunii la scară naţională şi uneori chiar internaţională a mai multor factori. Ei susţin interesele firmei atât timp cât sunt mulţumiţi de “preţul” fidelităţii lor. foşti sau viitori acţionari. factorii socio-culturali. cu salariaţi motivaţi şi bine remuneraţi. factorul demografic şi structura populaţiei. dar şi legitimă. Macromediul cuprinde un set complex de variabile care împreună formează un cadru guvernat de următorii factori: factorii economici. tradusă în dividendele încasate sau încasabile. Factorii economici Aceştia reprezintă ansamblul elementelor de natură economică din mediul ambiant cu 39 . un obstacol în calea realizării unor obiective cum ar fi reducerea cheltuielilor sau reaşezarea normelor de lucru.

 distribuţia veniturilor în societate. în principal datorită profilului industrial al fiecărei societăţi. De asemenea. inflaţia. Din punctul de vedere al consumatorului.acţiune semnificativă asupra activităţii firmei. Odată cu creşterea dobânzilor. nivelul veniturilor. rotaţia bunurilor şi serviciilor. strategia firmei trebuie regândită în sensul concentrării pe sublimarea concurenţei. chiar dacă economia mondială trece printr-o perioadă de recesiune. dar îl împiedică să facă (alte) împrumuturi. precum şi a masei monetare este accelerată. Determinarea corecte a etapei din ciclul economic în care se află la un moment dat economia naţională este necesară în procesul ajustării corespunzătoare a activităţii firmei la condiţiile de mediu. În acelaşi timp. Se prezintă în continuare o serie de elemente punctuale de care influenţează mediul economic şi implicit firmele care îl compun şi pe care acestea trebuie să se urmărească pentru a lua decizii corecte la timpul potrivit:  ratele dobânzilor la credite bancare pot avea un dublu impact: asupra disponibilităţii consumatorilor de a face achiziţii de produse non-primordiale şi asupra posibilităţilor firmei de a se finanţa în vederea unor investiţii. pentru a-şi apropia clientela redusă de pe piaţă. între ciclul economic mondial şi cel al anumitor zone geografice sau state pot exista decalaje temporare (vezi în Europa decalajul între Est şi Vest) sau cu tendinţă de permanentizare. cunoscându-se în mare relaţiile formate în acea etapă de dezvoltare macro-economică între variabile ca forţa de muncă. care include practic evoluţia tuturor actorilor economici ai societăţii. o piaţă care conţine în dezvoltarea actuală sursele dezvoltării viitoare. uneori chiar profitând de închiderea unor oportunităţi pentru concurenţii săi la nivel internaţional. o rată mare a dobânzii nu numai că îi limitează cheltuielile curente. economia naţională a unui stat poate să se găsească într-o evoluţie favorabilă. 40 . nivelul dobânzilor etc. Există mari diferenţe între zonele geografice ale lumii în ceea ce priveşte nivelul şi distribuţia veniturilor. acestea constituie atributele unei pieţe bogate pentru toate tipurile de produse. Cu cât este mai bine consolidată şi bine reprezentată în structura societăţii o categorie de consumatori cu venituri medii-mari. creşterea dobânzilor pune firmelor serioase probleme. Ei compun ceea ce se numeşte mediul economic. În acelaşi timp în anumite sectoare de activitate. ceea ce înseamnă o reducere pe o spirală din ce în ce mai strânsă a cheltuielilor totale pentru bunuri non-vitale. cu atât nivelul consumului este ridicat. deoarece cererea pentru produsele lor poate creşte atunci când rata dobânzilor este scăzută şi apoi să scadă dramatic când dobânzile sunt mari (ex: domeniul construcţiilor).

produsele naţionale devin mai scumpe pe pieţele respective. Dacă moneda naţională se apreciază în raport cu celelalte monede. Factorii tehnici şi tehnologici Forţa care în prezent produce cel mai mare impact este tehnologia. avantajate de flexibilitatea şi adaptabilitatea lor. Tumultul tehnologic care ne înconjoară exercită şi va exercita efecte majore asupra întreprinderilor şi a societăţii în ansamblul său. cunoscute la nivel mondial. scăderea eventuală pe alte pieţe să compenseze pierderile şi să echilibreze tendinţele. Modul de acţiune al firmelor pentru a contracara eventualele efecte negative din punctul lor de vedere este implantarea pe mai multe pieţe astfel încât dacă pe una din ele aprecierea monedei afectează vânzările. În alte sectoare (industria textilă. 41 . precum şi în anumite segmente specializate din sectoarele mari se vor putea dezvolta microfirme. astfel: în majoritatea marilor sectoare. în caz de relaţie inversă activitatea de export este stimulată. chiar informatică) rămân şi se vor menţine mai degrabă firmele de talie mare şi foarte mare. Iniţial. Consecinţele se vor simţi la nivelul unei bipolarizări a structurilor industriale. confecţii). nivelul fiscalităţii este un alt important factor economic. O fiscalitate excesivă împinge agenţii economici în zona gri sau neagră a economiei unde aceştia se refugiază în încercarea de a supravieţui. exploatări petroliere. Guvernele care impun o fiscalitate ridicată iau efectiv din puterea de cumpărare a consumatorilor. care influenţează viaţa firmei.  cursul de schimb al monedei naţionale este o altă variabilă economică ce afectează macromediul în care firma îşi desfăşoară activitatea. Însă acele firme care nu vor putea opta pentru dimensiunea optimă şi conformă sectorului în care evoluează. deci exportul este afectat. ei plasând în continuare în modelele econometrice drept factori principali munca şi capitalul. riscă pendularea pe un drum de mijloc dezavantajos în orice caz. firme mici şi mijlocii. transferând banii din sectorul privat în cel public şi cheltuindu-i centralizat în numele comunităţii ale cărei interese le reprezintă. A fost nevoie de ceva timp pentru ca economiştii să ajungă la această concluzie şi să statueze faptul că statele puternice se numără printre factorii determinanţi în progresul tehnic şi tehnologic. specialiştii consideraseră tehnologia ca fiind un “factor rezidual” al dezvoltării societăţii. marcate de tendinţe puternice de agregare (construcţii de maşini. Ceea ce a determinat redefinirea rolurilor diverşilor factori a fost constatarea că în ţările industrializate factorul tehnologic a fost responsabil de 40% până la 75% din rata creşterilor economice înregistrate.

oamenii sunt cei care formează şi susţin pieţele. ca şi în cazul celorlalţi factori ai macromediului.Factorul demografic şi structura populaţiei În viziunea unor autori. Astfel. Ea este chemată să 42 . manifestată printr-un ritm de creştere de 1. divorţul şi recăsătoria au creat noi tipuri de familii. la nivel mondial. astfel încât analiza gradului de cultură al societăţii permite identificarea principalelor credinţe. căsătoria nu mai este considerată o condiţie prealabilă pentru alcătuirea familiei sau pentru a avea copii. există diferenţe între diverse societăţi sau între zone geografice diferite. se observă o tendinţă de creştere accelerată a acesteia. deoarece populaţia. De asemenea. nivel de pregătire. puternic diferenţiată pe ţări. Valorile culturale sunt transmise de la o generaţie la alta. modificând peisajul socio-cultural.legislativi Aceştia se referă pe de-o parte la elementele cadrului reglementat de funcţionare a agenţilor economici şi pe de altă parte la elementul politic referitor la raporturile dintre forţele politice ale societăţii şi la doctrina de guvernare. iar ofertanţii trebuie să vină în întâmpinarea acestor nevoi şi să-şi orienteze oferta în funcţie de aceste considerente şi de dinamica ponderilor acestor elemente etnice pe piaţă. Mediul legislativ cuprinde sistemul de legi şi acte normative cu caracter obligatoriu şi sistemul instituţiilor centrale şi locale menite să vegheze la respectarea acestora. obiceiuri şi norme comportamentale care o guvernează. În ceea ce priveşte dimensiunea efectivă şi previzionată a populaţiei. Legislaţia de afaceri are o menire multiplă. Astfel. Desigur şi aici. cu influenţă directă asupra activităţii firmei. Alte norme culturale pot însă suferi modificări dramatice. atitudini. se formează şi trăiesc oamenii le modelează acestora convingerile şi valorile. Elementele care conturează şi modifică evoluţia mediului demografic sunt: dimensiunea actuală şi prognozată a populaţiei. Valori fundamentale precum onestitatea. fiecare categorie etnică (sau rasială) are cerinţe definite şi deprinderi proprii de cumpărare. ritmul său de creştere.5% până la 2% pe an. Factorii politico . Structura etnică a unei populaţii merită amintită şi ea ca factor determinant al cererii şi al comportamentului de consum. ca şi comportamentele ce motivează acest sistem constituie elemente de direcţionare în evoluţia afacerilor. Sistemul de valori al societăţii. fiind accentuate de instituţiile educaţionale şi sociale. tipuri de menaj şi caracteristici regionale. influenţând situaţia anumitor sectoare şi a produselor aferente. valoarea ataşată vieţii umane. acest factor are cea mai mare influenţă la nivelul macromediului firmei. munca au tendinţa de a persista în timp. Factorii socio-culturali Societatea în care se nasc. repartizarea pe grupe de vârstă şi categorii etnice.

la nivel guvernamental şi în teritoriu. crearea unor avantaje concurenţiale prin subvenţii de la stat (în agricultură) sau oferind sprijin politic pentru obţinerea unor contracte de export. În fine. cât şi creării unor profile naţionale în domeniul politicii. Deteriorarea calităţii acestui mediu este una din problemele majore cu care se confruntă firmele şi consumatorii în momentul de faţă. Diferenţele care se înregistrează între ţări se datorează atât dezvoltării istorice diferite. despre care am vorbit mai pe larg în analiza micromediului firmei. Componenţa politică a macromediului este definită de relaţiile care se stabilesc între puterea politică. care obţin profituri generând societăţii costuri uneori inimaginabile în termeni de scădere a calităţii vieţii prin poluare. Rolul guvernelor în asigurarea unui mediu curat este hotărâtor. formarea găurilor în stratul de ozon şi apariţia efectului de seră sunt prea des realităţi ale lumii în care trăim. De asemenea.definească şi să prevină concurenţa neloială protejând astfel firmele ce ar putea deveni victime ale unor concurenţi mai puţini etici. şi lumea afacerilor. însă se constată diferenţe mari în ceea ce priveşte preocupările şi eforturile acestora de a promova reglementări cu caracter ecologic. Evenimente ca poluarea aerului. guvernul unei ţări poate crea facilităţi care să contureze un mediu investiţional propice dezvoltării unor afaceri profitabile sau ocolirii unor reglementări din propriile ţări (a se vedea existenţa paradisurilor fiscale ale lumii). Protejarea mediului natural devine deci nu numai un comandament. Pe lângă influenţele diverse pe care le are politicul în viaţa agenţilor economici dintr-o ţară. Factorul natural Mediul natural este un dat pe care societatea umană în dezvoltarea ei nu are dreptul săpericliteze. permiţând şi încurajând înfiinţarea şi activitatea organizaţiilor pentru protecţia consumatorului. 43 . De asemeni. Este de notorietate că guvernele cu orientare politică de dreapta sunt percepute ca fiind mai degrabă favorabile lumii afacerilor decât cele cu orientare de stânga. o a treia menire a sistemului legislativ este protejarea intereselor societăţii faţă de acţiunile economice reprobabile ale unor firme. prin mijloace ca: instituirea unor bariere vamale protecţioniste. reglementările în vigoare asigură protecţia consumatorului faţă de practicile comerciale incorecte. puterea politică poate acţiona şi în plan extern pentru favorizarea sau doar protejarea unor firme din interior. iar consecinţele lor sunt o plată prea grea a unor nesemnificative profituri sau interese de moment. dar şi o necesitate vitală la nivelul fiecărui actor economic. în dorinţa atragerii investiţiilor străine. a apei.

În România. Piaţa internaţională este vizată în mod absolut conjunctural. decizia politică de integrare în structurile europene a însemnat evident alinierea la standardele legislative ale acestora. este necesară prezentarea clasificării întreprinderilor după acest criteriu. 44 . demersul în sine fiind absolut obligatoriu.). grăbind astfel acest proces inexorabil de reconsiderare a mediului într-o optică ecologică şi mai ales de însănătoşire a climatului natural prin închiderea sau “ecologizarea” industriilor poluante. Oricât de dificil ar părea efortul de a găsi şi aloca fondurile necesare unei asemenea iniţiative şi chiar dacă mulţi agenţi economici din sectoarele vizate vor înregistra pierderi sau vor dispărea. clasificate în funcţie de amploarea angajamentului pe care acestea le realizează pe piaţa internaţională. Modelul de prezentare a caracteristicilor şi nevoilor de dezvoltare a întreprinderii în funcţie de faza de internaţionalizare în cadrul căreia se situează întreprinderea. la un moment dat. beneficiile pe termen lung sunt incomensurabile.G. Din cadrul acestora. respectivele societăţi: Întreprinderea naţională. Motivele neimplicării în afacerile internaţionale sunt determinate fie de lipsa de experienţă în activitatea de pe pieţele externe şi a abilităţilor necesare în afacerile internaţionale. fiind dezvoltate mai multe modele de analiză care prezintă nivelul de internaţionalizare la care a ajuns o întreprindere la un moment dat precum şi o serie de recomandări în legătură cu practicarea unei strategii de marketing internaţional sau de intrare pe o piaţă străină. prin redirecţionarea unor surplusuri de producţie către exterior. care acţionează aproape în exclusivitate pe piaţa de provenienţă. printre cele mai importante şi mai utilizate în clasificarea performanţelor întreprinderii internaţionale sunt următoarele: □ □ □ □ Modelul bazat pe relaţia dintre internaţionalizarea întreprinderii şi orientarea managerială generală (E. ATITUDINEA FIRMEI FAŢĂ DE DINAMICA MEDIULUI Modalităţile în care este apreciat gradul de internaţionalizare al întreprinderii sunt destul de numeroase în cadrul literaturii de specialitate. unde se realizează cea mai mare parte a cifrei sale de afaceri.P. care delimitează patru situaţii în care se pot afla.R. Modelul care prezintă abordarea stadială a exporturilor întreprinderii. 2. Modelul deciziilor pentru alegerea modului de pătrundere pe piaţa internaţională. Întrucât în cadrul prezentării următoarelor modele referitoare la internaţionalizare sunt utilizate tipuri de întreprinderi cu activitate externă.

Prin urmare. competenţe în cadrul unui spaţiu teritorial naţional. care acţionează în străinătate. care stabileşte strategia de marketing şi acordă sprijin în realizarea obiectivelor propuse. determinată de faptul că o parte însemnată din cadrul indicatorilor săi economicofinanciari şi de marketing se realizează pe plan extern. Abordarea pieţei externe se face printr-o ofertă care nu necesită modificări majore în cadrul parametrilor produselor concepute pentru piaţa autohtonă. obţinere de avantaje concurenţiale. prin modul de organizare. Între societăţile filiale nu există o relaţie de cooperare. dar şi prin îndreptarea atenţiei către diferite alte pieţe externe. cât mai ales. care. Întreprinderea transnaţională reprezintă cea mai complexă organizaţie. Filialele au libertatea alegerii metodelor şi a tacticilor. care devine indispensabil odată ce volumul contractelor internaţionale şi numărul partenerilor externi creşte. Interconectarea activităţii trebuie realizată la 45 . ele pot fi administrate de un management intern sau care provine de la societatea mamă. financiare sau de personal. Întreprinderea internaţională se caracterizează prin păstrarea pieţei interne într-o poziţie centrală. care se comercializează la aproximativ aceeaşi parametrii în întreaga lume şi prin încercarea de utilizare a aceloraşi tehnici de marketing indiferent de piaţa abordată. favorizate de procese ca diviziunea muncii. ele având. având un ridicat grad de autonomie şi de descentralizare. Specific pentru societăţile multinaţionale este procesul de standardizare a ofertei. depăşeşte sfera graniţele naţionale nu numai prin activitatea desfăşurată. Lucrând ca societăţi integrate într-o ţară străină. fie de suficienţa relativă determinată de poziţia bună deţinută de întreprindere pe piaţa internă. care să permită operaţionalizarea demersului strategic la nivelul ţării străine. într-o manieră continuă şi sistematică. Întreprinderea multinaţională se caracterizează prin crearea unei reţele de societăţi filiale. Deşi ca dimensiunea atinsă ea nu diferă în mod substanţial faţă de o întreprindere multinaţională. Conducerea întreprinderii este formată din specialişti autohtoni. provenite din fiecare capacitate de producţie externă. de regulă. care în final se regăsesc în calitatea şi costurile produsului final. cea mai frecventă strategie practicată fiind aceea de pătrundere graduală în spaţiul extern. Există posibilitatea creării unui compartiment specializat în activităţi externe. şi principalul obiectiv strategic al activităţii externe este acela de consolidare a poziţiei deţinute pe piaţa internă. o societate transnaţională se caracterizează prin crearea unor legături directe între filiale-centrală precum şi filiale-filiale.fie de situaţia limitată a resurselor materiale. aceste întreprinderi beneficiază de o suită de potenţiale avantaje comparative. apropierea de locul consumului final etc. deşi îşi are sediul central într-o ţară. care îi asigură în continuare obţinerea celei mai mari părţi din cifra de afaceri şi profit. fie de neidentificarea unor oportunităţi de afaceri valide pentru capacitatea întreprinderii.

dar adaptarea la specificul local rămâne prioritară. prin deschiderea de filiale sau societăţi "fiice" pe diferite pieţe externe.R. ce gândesc şi acţionează în termenii pieţei mondiale.P. Orientarea geoocentrică este specifică întreprinderilor de foarte mari dimensiuni. deşi strategiile de piaţă pot fi asemănătoare. religie. Modelul bazat pe relaţia dintre internaţionalizarea întreprinderii şi orientarea managerială generală (E. orientarea polycentrică. În funcţie de faza de internaţionalizare în care se situează întreprinderea la un moment dat sunt generate patru tipuri de orientări strategice la nivel organizaţional sau în cadrul activităţii de marketing internaţional: orientarea ethnocentrică. de brânzeturi etc. Orientarea polycentrică caracterizează întreprinderile ce intenţionează să valorifice un element economic de succes din ţara gazdă pe pieţele externe. în raport cu gradul de implicare al întreprinderii în afara graniţelor naţionale. orientarea geocentrică. Orientarea ethnocentrică caracterizează întreprinderilor ce fac primii paşi pe drumul internaţionalizării activităţii proprii.un asemenea nivel încât să nu determine blocarea întregului sistem astfel creat. NAFTA. Orientarea regiocentrică se caracterizează prin abordarea unor zone geografice şi/sau economice compacte.). Această orientare este specifică întreprinderilor care consideră piaţa naţională drept cea mai importantă pentru afacerea sa şi care manifestă reacţii reţinute sau defensive faţă de cea internaţională. O astfel de orientare este mai întâlnită în cazul în care întreprinderea derulează activităţi de export susţinând produse puternic legate de ţara de origine (de exemplu producţia de vinuri. de parfumuri. încercând să optimizeze strategiile lor de 46 .) fie de asemănarea de limbă. De obicei existenţa a câte unui "cartier general" asigură elementele de coordonare pentru întreaga regiune. Din cadrul acestor întreprinderi se remarcă societăţile multinaţionale.G. Relativa omogenitate a pieţelor poate fi dată de existenţa unor uniuni economice (de exemplu: Uniunea Europeană. Întreprinderea "mamă" are rol de coordonare şi arbitru în dezacordurile potenţiale dintre filiale. cultură (zona islamică) Întreprinderea îşi focalizează eforturile de marketing pentru optimizarea performanţelor economice la nivel zonal. ASEAN etc. El este determinat de obiectivele strategice ale orientării manageriale de bază a întreprinderii. 1. care reprezintă cel mai mare risc al unei societăţi transnaţionale. Conţinutul acestei orientări priveşte răspunsul la sintagma centralizare-descentralizare managerială. orientarea regiocentrică. Activitatea de marketing devine diferită de la o ţară la alta.) Dezvoltarea activităţii de marketing internaţional la nivel de întreprindere se află în relaţie directă cu gradul de internaţionalizare al acesteia.

În cadrul acestei orientări se practică strategia marketingului internaţional global.) Faza Faza de internaţionalizare Orientarea organizaţiei Orientarea de marketing Conceptul de marketing practicat Tipul de întreprindere ce îl foloseşte I. gama sortimentală) sunt coordonate de la nivel central iar altele (de exemplu. Gruparea strategilor manageriale precum şi a strategiilor de marketing. Ethnocentrică Preponderent spre piaţa naţională Spre pieţe ţintă Strategie ethnocentrică Strategie marketing de export şi de import marketing internaţional marketing Naţională II. III. folosind un instrumentar diferenţiat. Această abordare este folosită mai ales în domenii care înglobează tehnologii avansate şi unde riscul de imitare de către concurenţă este ridicat. marca. Polycentrică Regiocentrică Internaţională Multinaţională diferite polycentrică regională . de la o piaţă la alta. Activitatea de marketing dobândeşte un ridicat grad de autonomie. caracterizată de pătrunderea simultană pe mai multe pieţe-nucleu. Modelul bazat pe relaţia dintre internaţionalizarea întreprinderii şi orientarea managerială generală (E. caracteristicile esenţiale ale produsului. în scopul fructificării rapide a avantajului concurenţial precum şi a recuperării sumelor uriaşe necesare constituirii avantajelor concurenţiale. controlul activităţii de service extern) rămân în atribuţiile directe ale filialelor. cu exemplificarea întreprinderilor ce pot practica asemenea strategii. în funcţie de perspectivele abordării pieţei internaţionale sunt prezentate în cadrul tabelului următor: Tabelul nr. Dezvoltarea produselor şi serviciilor se orientează după exigenţele acestei pieţe şi nu după cele ale pieţei de "reşedinţă" sau a celei naţionale.G. din care anumite elemente (de exemplu.R. alegerea mediilor de comunicare. 1.spre Strategie 47 .marketing la nivel planetar.P.

domeniu de activitate fără perspective de dezvoltare.IV. II. Întreprinderea are o activitate externă continuă fără a avea însă o strategie de internaţionalizare bine definită. Societatea trebuie să facă o selecţie riguroasă a comenzilor externe pe care le va onora şi va trebui să-şi dezvolte un compartiment condus de o persoană competentă. În acest stadiu incipient al internaţionalizării este preponderentă o lipsă a dorinţei de a activa pe piaţa externă sau a experienţei. IV. Abordarea pieţei externe de către întreprindere se poate face dacă aceasta realizează o analiză a oportunităţilor şi ameninţărilor mediului străin precum şi a punctelor forte şi slăbiciunilor societăţii. III. fiind însă conştientă de dependenţa faţă de piaţa externă. în funcţie de şase stadii de internaţionalizare în care se regăseşte întreprinderea. lipsa unei oferte diferenţiate pentru piaţa externă. resurse limitate de natură materială. Ca urmare modalitatea de tratare a pieţei externe este superficială. Geocentrică grupe de pieţe Spre piaţa mondială privită ca un întreg regiocentrică Strategie geocentrică multinaţional marketing global Transnaţională 2. Modelul de prezentare a caracteristicilor şi nevoilor de dezvoltare a întreprinderii în funcţie de faza de internaţionalizare în cadrul căreia se situează întreprinderea. Întreprinderea nu exportă sau satisface oportunităţi temporare oferite de piaţa externă. I. pentru care are pregătit personal propriu. În această fază întreprinderea nu dispune de un avantaj competiţional major fiind obligată să aleagă între o strategie de expansiune externă sau o concentrare asupra pieţei interne. Societatea preferă dezvoltarea activităţii în cadrul unui domeniu stabil. Întreprinderea are o activitate externă mai extinsă faţă de propriile posibilităţi Această situaţie este datorată acceptării unui număr ridicat de comenzi externe neaşteptate. Întreprinderea este implicată în procesul de expansiune pe noi pieţe externe. În cadrul acestui model sunt identificate particularităţile activităţii întreprinderii. 48 . financiară sau umană. generând o reacţie negativă asupra exporturilor pe care le consideră riscante dar nu îşi poate permite abandonul pieţelor externe.

o notorietate internaţională. o activitate de marketing bine structurată dar potenţialul său nu este valorificat la nivelul capacităţilor. În acelaşi timp întreprinderea utilizează un sistem informaţional şi logistic eficient în cadrul activităţii externe. până la situaţia producţiei în străinătate. de natură tactică. există intenţia declarată din partea managementului de a pătrunde pe alte pieţe externe. de la situaţia în care întreprinderea nu are o activitate permanentă pe pieţele externe. care să fie promovate prin aceleaşi tehnici în cadrul pieţelor de referinţă. Întreprinderea cercetează şi penetrează. Societatea are definită o strategie de marketing internaţional-global. întreprinderea poate avea o implicare experimentală. în mod sistematic. în vederea identificării şi selecţiei noilor destinaţii internaţionale precum şi elaborarea unei strategii de marketing internaţional pe termen mediu sau lung. Deciziile pe care societatea urmează să le ia reprezintă componente de atingere a obiectivelor strategice şi nu de obţinere a unor efecte imediate.Această situaţie este caracterizată de: existenţa unui sector aflat în dezvoltare. În funcţie de gradul de implicare a întreprinderii pe piaţa internaţională. În acest stadiu societatea nu dispune de viziunea strategică referitoare la alternativele de pătrundere pe pieţele externe considerate dificile din acest punct de vedere. Întreprinderea operează pe multe pieţe pe care a dobândit o poziţie puternică. ci şi de realizarea de investiţii directe. VI. V. mergând până la o implicare fermă. crearea de filiale sau sucursale în străinătate. În funcţie de gradul de participare la export. La un asemenea nivel întreprinderea trebuie să-şi dezvolte mărci. această intenţie fiind susţinută de o puternică reţea de distribuţie internaţională. caracterizată nu numai de dezvoltarea unor relaţii comerciale cu partenerii externi. Pentru a se dezvolta întreprinderea trebuie să se angajeze în alianţe strategice cu parteneri de acelaşi nivel. Societatea dispune de un portofoliu de produse sau servicii diferenţiate competitiv. în măsură să răspundă exigenţelor pieţelor externe. produsele oferite dispun de avantaje competitive. pe noi pieţe externe. produse sau servicii standardizate. întreprinderea se poate poziţiona pornind de la situaţia inactivităţii externe. Activitatea asupra căreia întreprinderea trebuie să se concentreze o reprezintă cercetarea pieţelor internaţionale. 4. Modelul care prezintă abordarea stadială a exporturilor întreprinderii internaţionale În cadrul acestui model sunt prezentate patru faze evolutive ale exportului. O sinteză a acestui model este prezentat în cadrul 49 . până la un export agresiv şi permanent. precum şi în valorificarea superioară a potenţialului local din cadrul fiecărei pieţe străine.

Concentrare/fragmentare.Distanţa socioculturală. 2. ale modului de organizare.Dimensiunea întreprinderii.Centralizare/diversificare a activităţii de piaţă. Cele patru categorii de factori au în vedere variabilele strategiei de marketing. Stadiile dezvoltării exporturilor întreprinderii internaţionale Stadii în evoluţia exporturilor I II III IV Modul de penetrare a pieţei Nu există export permanent Export prin intermediari Export prin filială Producţie în străinătate Nivelul de participare externă Nu există activităţi pe piaţa externă Activitate pasivă – răspuns la comenzi Activitate marginală Activitate agresivă şi export permanent Implicare experimentală – răspuns la solicitări Implicare activă – abordare specifică a exportului Implicare fermă – export permanent şi alte tipuri de operaţiuni internaţionale Gradul de implicare în export 5. 3. prin ierarhizarea celor patru stadii parcurse de întreprindere în dezvoltarea sa externă. creşterea costurilor de cercetare-dezvoltare.Incertitudinea cererii. Modelul deciziilor pentru alegerea modului de pătrundere pe piaţa internaţională În cadrul acestui model sunt identificate patru serii de factori care influenţează luarea deciziei de internaţionalizare a întreprinderii. . . Tabelul nr. . fiind prezentate în cadrul următorului tabel. reducerea timpului de imitare a produselor inovative şi de schimbări politice radicale. Factorii care influenţează alegerea modului de pătrundere pe piaţa internaţională Strategia de marketing . Caracteristicile pieţei ţintă . Se apreciază că este necesară o examinare cuprinzătoare a opţiunilor de pătrundere deoarece mediul internaţional actual se caracterizează prin scurtarea ciclurilor de viaţă. Domeniul de activitate .Experienţa internaţională. variabilele pieţei ţintă şi variabilele domeniului de activitate.Riscurile politice.tabelului următor. Tabelul nr.Volatilitatea 50 .Etapa din ciclul de Modul de organizare . . .

analistul economic este tentat să regândească criteriile de clasificare a firmelor în performanţe.Existenţa unei reţele de filiale. chiar nulă. concurenţei. .Restricţii de transfer etc. faţă de situaţia unui mediu stabil. tehnologic. Rapiditatea reacţiei unei firme este dependentă de următorii factori:  existenţa unor rezerve de lichidităţi imediat mobilizabile. care impune exigenţe multiple.Specificitatea tranzacţiei.Capacitatea de evaluare a performanţelor etc. . ceea ce permite chiar şi firmelor având viteze slabe de reacţie să se menţină în sector pur şi simplu pentru că mediul nu le impune să evolueze. asociind din ce în ce mai frecvent conceptele de performanţă cu cel de reactivitate.Calificări/resurse superioare etc. Trebuie însă să precizăm că a reacţiona pur şi simplu nu este suficient. necesitatea de adaptare a firmei este mult mai mică. agentul economic respondent trebuie să reacţioneze mai rapid sau cel puţin tot atât de rapid precum concurenţii săi. . juridică. în momentul producerii unei mutaţii de mediu.  existenţa unor capacităţi de producţie excedentare ale firmei. În fapt. Presiunea mediului şi impactul uneori nefavorabil. . .Durata ciclului de vânzare. poziţia firmei nu este aceeaşi atunci când evoluează într-un mediu turbulent. aceşti stimuli putând fi de natură economică. În cazul al doilea. .  firma dispune de prototipurile unor produse gata de a fi produse şi lansate pe piaţă care pot fi comercializate într-un orizont restrâns de timp. demografic. . juridică etc. sociologică. În primul caz. O firmă reactivă este aceea care reuşeşte să acţioneze de manieră benefică pentru interesele sale la stimulii de dinamică a mediului săi extern. acele firme care nu posedă o viteză de reacţie relativă subunitară riscă să fie rapid depăşite şi aruncate în afara jocului concurenţial. alteori avantajos al modificării parametrilor săi sunt realităţi cărora firma trebuie să le facă faţă nu din postura de victimă ci din 51 .Distanţa teritorială. tehnologică. fiind el însuşi stabil.viaţă a produselor. . -Disponibilitatea tehnologie şi a forţei de muncă calificată. .Nevoia de coordonare globală.Bariere de ieşire etc Într-un mediu ambiant în continuă schimbare pe plan economic.  firma are capacităţi de îndatorare neutilizate în relaţiile cu creditorii uzuali.

toate riscând să antreneze penurii sau creşteri de preţuri. cotelor de piaţă şi a sectorului în general. 3. RĂSPUNSURILE STRATEGICE ALE FIRMEI ÎN RAPORT CU CARACTERISTICILE MEDIULUI SĂU Mediul incipient se caracterizează în principal prin absenţa regulilor de joc concurenţial.  prezenţa unei incertitudini strategice. Capacitatea de adaptare. De aceea o abordare riguroasă a caracteristicilor.  imaginea sectorului este mediocră în ochii creditorilor.  calitatea produselor şi serviciilor este fluctuantă până la stabilizarea proceselor de fabricaţie şi introducerea unor norme şi standarde de calitate.  prezenţa unui număr mare de firme nou create sau reprofilate din alte sectoare mai puţin productive. legată de posibilitatea utilizării mai multor tehnologii dintre care nu a fost încă ales un optim. urmând ca în timp să scadă odată cu normarea proceselor tehnologice şi sub efectul experienţei şi învăţării. circuitele comerciale sunt inadaptate cerinţelor. apare ca un demers util menit a da suport şi coerenţă teoretică unor comportamente practice adesea intuitive şi non-formalizate.aceea de unitate sau promotor al schimbării. încurajată de lipsa de date fiabile asupra concurenţilor. 52 .  deciziile trebuiesc luate în timp scurt. reacţiile rapide şi mai ales atitudinea anticipativă au încetat de a mai fi atuuri devenind necesităţi în trendul mediului actual.  lipsa materiilor prime adecvate şi de calitate. Mediul incipient prezintă următoarele caracteristici:  prezenţa unei incertitudini tehnologice. a componentelor mediului firmei precum şi a răspunsurilor posibile ale acesteia la presiunile combinate ale factorilor de influenţă.  costurile de fabricaţie sunt iniţial ridicate. deci posibilitatea firmelor de a se finanţa avantajos este destul de scăzută. deoarece reţeaua de furnizori se află şi ea în formare. Firmele au tendinţa de a aborda o gamă largă de linii strategice înainte de a se stabili la un ansamblu strategic coerent. iar dificultăţile rezolvate în mod expeditiv spre a nu “rata startul “şi a rămâne în urma concurenţilor. Într-un asemenea sector este necesară “stabilirea tuturor regulilor de competiţie care permit firmelor să se adapteze şi să prospere”.

Este preferabil să se evite angajarea în sectorul incipient dacă apare posibilitatea manifestării unor situaţii precum: dinamica progresului tehnic în sector este accelerată. un alt “flash” în timp al mediului incipient prezentat mai sus.  clientela are vocaţia de a fi fidelă. produsele sau serviciile din sector sunt uşor de imitat din afara sau din interiorul mediului. Răspunsul strategic al firmei faţă de aceste caracteristici ale mediului incipient trebuie să se bazeze pe o analiză structurală fină a situaţiei prezente şi o evaluare a evoluţiei sale viitoare. firmele din acest mediu trebuie să suporte întârzieri şi complicaţii de ordin administrativ privind reglementarea noilor produse sau servicii.  competiţia se centrează la nivelul costurilor şi a serviciilor post-vânzare. 53 . pentru a beneficia de fidelizarea clienţilor în favoarea sa. care practic reprezintă o evoluţie. Mediul matur. cunoaşte perfect produsele şi oferta.  în fine. ceea ce poate rapid transforma investiţiile iniţiale în active absolute şi cu valoare scăzută de revânzare. Hotărârea de a intra într-un astfel de mediu este justificată în următoarele situaţii :  experienţa acumulată în medii asemănătoare poate servi drept atu faţă de coparticipanţii la un mediu de afaceri. costurile de lansare a firmei în sector sunt foarte ridicate. iar obţinerea de câştiguri importante (dacă nu rapide) este riscantă sau improbabilă.  faptul de a negocia şi semna contracte privind aprovizionarea şi circuitele de distribuţie în domeniu poate însemna avantaje de cost remarcabile. îmbracă următoarele caracteristici:  lupta concurenţială pentru obţinerea unei cote de piaţă cât mai importante se intensifică în timp ce clientela devine versată. este mai puţin tentată de a fi fidelă şi este din ce în ce mai exigentă. caz în care este preferabil ca firma să se afle printre primele în sector. cadrul competiţional iniţial riscă să se recentreze pe alte baze decât cele iniţiale. reacţia concurenţilor indirecţi care se simt ameninţaţi de emergenţa unor produse noi poate fi foarte puternică.  în timp ce curba creşterii intră pe un palier orizontal. firmele trebuie să-şi frâneze şi ele ritmul de extindere a capacităţilor de producţie şi a personalului pentru a nu ajunge în situaţia unui potenţial productiv excedentar.

anihilarea activităţii de inovare şi cercetare şi reducerea numărului de concurenţi prin migrarea masivă sau prin faliment. Cauzele declinului sunt şi ele foarte important de analizat. ceea ce determină costuri foarte ridicate de ieşire din sector. îmbunătăţiri şi prelucrări ale caracteristicilor produsului. problema nu este numai a costurilor excesive ci şi a 54 .  în mod logic profiturile au tendinţa de a se diminua. Mediul matur impune o anume experienţă şi rigoare la nivelul gestiunii firmei. O altă problemă sunt presiunile sociale şi mai ales cele politice. a duratelor de încasare a creanţelor. pe când o prăbuşire în ritm rapid deşi mai dureroasă scuteşte o agonie în care energiile se risipesc inutil. odată cu estomparea marjelor de profit. În anumite cazuri este recomandabilă trecerea de la structurarea activităţii pe centre de profit la un tip de organizare mai centralizată. Mediul în declin se creionează prin prăbuşirea pieţelor unor produse şi servicii. retragerea este mult mai puţin costisitoare. în schimb dacă sunt convinşi de caracterul definitiv al diminuării cererii. evitarea menţinerii unor cheltuieli fixe ridicate ocazionate de capacităţi de producţie excedentare. Aceasta poate însemna realizarea unor bugete mai austere şi a unor sisteme de control la nivelul întregii firme (spre exemplu controlul şi urmărirea nivelului stocurilor. a duratelor de plată a creditelor furnizor etc). Dacă principalii competitori anticipează revenirea cererii după o anumită perioadă “neagră”. Într-un asemenea mediu cuvântul de ordine este fuga. Atunci când statul se implică subvenţionând anumite firme bolnave într-un mediu în declin.  exodul firmelor din sector începe cu distribuitorii care se reorientează înainte ca mediul să intre în declin. Reacţia strategică a firmelor trebuie să vizeze reanalizarea costurilor de producţie şi eliminarea tuturor cheltuielilor care fuseseră “mascate” de creşterea sectorului. reducerea drastică a numărului de clienţi (datorită. antamarea unei strategii agresive de creştere a vânzărilor. evitarea crizei de lichidităţi. coordonare mai bună şi atenţie mai mare acordată detaliilor. Produsele cu adevărat noi devin o apariţie rară. noutatea produselor nu mai vine din procesul inovativ ci din redesenări de ambalaj. De asemenea. spre exemplu mişcărilor demografice) sau evoluţia nevoilor şi dorinţelor consumatorilor. lucru dificil de altfel dat fiind gradul lor ridicat de specializare. ceea ce permite mai buna urmărire. un declin lent nu face decât să sporească incertitudinea privind evenimentele (negative) viitoare. coordonare a sistemului şi comprimarea cheltuielilor generale. ceea ce presupune înstrăinarea activelor. Ele pot fi: îmbătrânirea tehnologică. restrângerea gamei de produse la cele încă aducătoare de beneficii. traduse printr-o disciplină sporită. ei vor încerca să se menţină în sector cu orice preţ. sub pretext că sunt “strategice”.

ripostele strategice pot îmbrăca următoarele forme:  acţiuni menite să împiedice fragmentarea concurenţei prin creşterea accelerată a capacităţilor de producţie şi/sau distribuţie astfel că atingând masa critică să fie operante efectele economiei de scară şi efectul de experienţă. Alte surse de avantaj de cost pot fi. cu monedă naţională slabă şi. acţionând pe mai multe pieţe naţionale încearcă să-şi optimizeze avantajul concurenţial mizând pe prezenţa lor internaţională. mondial decât dacă concurenţii sunt firme de naţionalităţi diferite care. cu atât strategul încearcă să anticipeze şi să includă în calcul impactul cel mai probabil al configuraţiilor viitoare de mediu asupra performanţelor firmei.prelungirii acestei agonii non-profitabile şi pentru firmele direct implicate ca şi pentru cele aflate în interdependenţă. Cauzele principale ale globalizării mediului sunt: reducerea costurilor de transport la distanţă. posibilităţile de diferenţiere a produselor/serviciilor oferite sunt multiple şi uşor de imitat. pe de-o parte realizare economiilor de scară. nu există avantaje clare pentru firmele de talie mare deci cele mici nu sunt interesate de a creşte sau există şi funcţionează reglementări antitrust. Mediul global are drept caracteristică principală faptul că poziţiile strategice ale concurenţilor pe marile pieţe naţionale sau internaţionale sunt determinate de poziţia lor de ansamblu la nivel mondial.  manevre de adaptare la situaţia unei concurenţe dispersate prin specializarea pe produs. ceea ce permite instalarea unor centre de distribuţie sau de producţie în zone geografice disparate. În faţa acestei situaţii. Cu cât mediul extern al firmei este marcat mai mult de combinaţia complexitateturbulenţă. Competiţia într-un sector nu îmbracă un caracter global. menţinând cheltuielile la un nivel scăzut. pe categorii de consumatori sau pe zone geografice rentabile. eventual cu acces facil la resurse naturale deloc sau puţin exploatate. 55 . Mediul dispersat corespunde unei situaţii în care nici o firmă nu deţine o cotă importantă de piaţă şi de aceea nu poate exercita o influenţă de amploare. care reclamă fabricarea de serii extinse de produse standardizate. beneficiind de avantajele locale. iar pe de altă parte localizarea în zone cu mână de lucru ieftină. Fragmentarea concurenţei poate fi rezultatul acţiunii mai multor factori dar chiar şi existenţa unuia singur este suficientă: firmele sunt de mărime mică sau mijlocie.

Oportunităţi noi în mediul economic concurenţial 2. Ea stimulează creativitatea agenţilor economici. dar mai ales pentru a-i fideliza. oferind întreprinderilor o motivaţie de a dezvolta produse performante şi de a produce cu un cost mai scăzut. OPORTUNITĂŢI NOI ÎN MEDIUL ECONOMIC CONCURENŢIAL Mediul competitiv este specific economiei de piaţă. unde concurenţa este liberă. Opţiuni ale firmelor europene 3. aceştia fiind preocupaţi de satisfacerea în condiţii superioare a nevoilor de consum şi de maximizarea profitului. fiecare agent economic manifestându-şi libera iniţiativă şi acţionând pentru realizarea propriilor interese. Inegalităţi induse de mondializare 1. Fără îndoială că în economia de piaţă concurenţa are o influenţă benefică asupra eficienţei şi echilibrului pieţei. precum şi la repartizarea judicioasă a profiturilor realizate. Pentru a putea satisface mai bine consumatorii. determină alocarea raţională a resurselor utilizate în activitatea economică. Concurenţa stimulează progresul tehnico – economic.Capitolul 5 MEDIUL CONCURENŢIAL EUROPEAN ŞI MONDIAL 1. favorizează raţionalizarea costurilor. De asemenea. agenţii economici ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui mediu concurenţial vor fi permanent preocupaţi pentru 56 .

mai concret de gradul de concentrare a companiilor pe piaţă şi de gama strategiilor (adeseori agresive) aplicate de concurenţii interni. implicit. conducere sau stilul organizaţiei. sinergia sau cultura. să contribuie la progresul tehnic. ca urmare. evoluţia lui a imprimat trăsături specifice întregului sistem economic bazat pe piaţă.creşterea. care îşi pun amprenta asupra strategiilor corporative şi. Acesta defineşte structura pieţei şi determină regulile jocului. calitatea. având ca ax central preţul. Numai în cadrul unui mediu concurenţial normal este garantată existenţa competiţiei între agenţii economici. De exemplu. La rândul ei evoluţia concurenţei este cauzată de dezvoltarea activităţii economice şi de rolul ce revine agenţilor economici în acest context. agenţii economici trebuie să se poziţioneze strategic în mediul concurenţial. Experienţa economică a ţărilor dezvoltate a arătat că asigurarea unui mediu concurenţial normal se poate face prin liberalizarea preţurilor. ca factor esenţial al dezvoltării economice. unde acţionează efectiv legea cererii şi ofertei. atunci dezvoltarea mediului concurenţial va fi stopată semnificativ. Interesele consumatorilor nu pot fi satisfăcute decât în cadrul unei pieţe concurenţiale. existenţa unui mediu concurenţial normal dă posibilitatea agenţilor economici să-şi manifeste libera iniţiativă. Având în vedere că mecanismul economiei de piaţă funcţionează pe baza cererii şi ofertei. marketingul de nişă. serviciile. diversificarea şi îmbunătăţirea calităţii ofertei de mărfuri. Consumatorii vor putea astfel să aleagă produsele cele mai competitive. Dacă accesul la sursele de finanţare este blocat. ceea ce se constituie într-un factor negativ de evoluţie agreată întotdeauna deoarece poate contribui la distrugerea mediului concurenţial normal. la preţuri accesibile şi de o calitate superioară. Analiza caracteristicilor generale şi a particularităţilor competiţiei dintre companii poate defini performanţa globală a respectivelor sisteme. În funcţie de modul de interacţiune a agenţilor economici cu mediul concurenţial se disting mai multe tipuri de concurenţă. Valorificarea acestor avantaje endogene depinde însă de mediul exogen al firmei. performanţa sau tehnologia avansată. De asemenea. asupra practicilor comerciale şi competitivităţii. integrarea pe verticală. a comerţului şi a investiţiilor străine directe. care asigură 57 . acordarea unor beneficii directe sau indirecte (împrumuturi nerambursabile. mediul concurenţial va fi afectat semnalându-se şi efecte negative asupra bunăstării consumatorilor. Pentru a vinde pe pieţele internaţionale. nu face decât să dezavantajeze activitatea altor concurenţi existenţi pe piaţa respectivă şi. să-şi dezvolte producţia. Sursele avantajului concurenţial durabil sunt numeroase: diferenţierea produselor şi tehnicilor comerciale. scutiri de taxe şi impozite) unor monopoluri. Mecanismul concurenţial făcând parte intrinsecă din mecanismul pieţei. costurile reduse.

rolul statului să se reducă la reglarea comportamentelor. .bunăstarea consumatorilor finali. cu orientarea întregii activităţi spre piaţă. 2.autoreglarea echilibrului pieţei putem deduce că pentru a-şi îndeplini rolul. în mediul concurenţial. . OPŢIUNI ALE FIRMELOR EUROPENE În mod generic.raţionamentele de fundamentare a deciziei să fie definite de cerinţele dezvoltării durabile a întreprinderii. . s-au folosit de toate mijloacele.participanţii pe piaţă sunt agenţi economici raţionali.manifestarea tendinţei de stabilizare a preţurilor. care implică obiective prezente şi viitoare ale întreprinderii. de organizaţii naţionale şi internaţionale. acestea au depăşit spaţiul geografic şi economic în care acţionau iniţial în căutarea unor noi oportunităţi sau pentru extinderea celor existente. Ca urmare.intervenţia statului în economie să se facă prin alte instrumente decât preţul. Desigur şi-au căutat aliaţi. . . . agenţii economici participanţi la schimbările economice vor trebui să-şi dezvolte strategii de piaţă care să le permită o poziţionare mai bună pe piaţă şi obţinerea unui avantaj competitiv. Participarea firmelor la procesul mondializării economiei este diferită pentru fiecare atât ca dimensiune.decizia de preţ aparţine exclusiv agenţilor economici.existenţa mai multor producători şi respectiv a mai multor cumpărători. inclusiv de statele ţărilor din care proveneau sau provin. . cât şi ca forme sau perioade de timp. de alte state. . În timp. În concluzie datorită acestor tendinţe ale mediului concurenţial se va asista în următorii ani la o intensificare a concurenţei atât pe plan naţional. . Toate acestea vor fi corelate cu analiza mediului concurenţial şi nu în ultimul rând. interne şi externe. Acesta este de fapt procesul activ al 58 . Procedând astfel de fiecare dată au ajuns la frontierele naţionale şi au ieşit apoi în internaţional şi mondial. firmele de orice fel au realizat procesul integrării şi mondializării economiei sub presiunea preocupărilor de a obţine un profit mai mare în condiţii concurenţiale.organizarea pieţelor de desfacere ale bunurilor şi serviciilor să aibă ca obiectiv îmbunătăţirea calităţii prestaţiilor către consumatori. formarea lui trebuie să aibă loc într-un mediu concurenţial normal. dar mai ales pe plan internaţional. pe măsura dezvoltării lor.existenţa diversificării sortimentale a unui bun omogen considerat. Mediul concurenţial normal poate fi definit prin următoarele coordonate: .

pe pieţe zonale şi globale. chiar şi cele mai mari. Viitorul oricât de precis ar fi anticipat păstrează întotdeauna o cotă de neprevăzut. Filipine. Ţinând seama de aceasta devine clar că cele mai puternice tendinţe existente acum în lume îşi vor pune în mod inevitabil amprenta asupra mondializării firmei. dar conservă şi inerţia trecutului. • economia capitalistă se întăreşte acolo unde există deja şi devine tot mai mult o promisiune de bine pentru ţările în dezvoltare şi emergente. Decizia de mondializare aparţine. Studiul acestui fenomen la zi ne relevă că el are loc într-un context foarte complex caracterizat prin câteva tendinţe majore şi factori favorabili şi defavorabili. sunt influenţate de tendinţele care se manifestă în lume la un moment sau într-o perioadă şi la care ele participă mai mult sau mai puţin. America Latină etc. Pentru mondializarea firmei ca entitate. noi spaţii puţin cunoscute şi noi sfidări se deschid în Europa de Est şi în Asia. Mondializarea reprezintă modul de a reacţiona al firmei pentru a accede la oportunităţi şi de a capta avantaje în alte ţări. dar există şi faţeta cealaltă a acestui proces când mondializarea vine din exterior spre firmele din diferite ţări. este necesar să le amintim pentru că formează dominante ale mediului mondial şi trebuie luate în considerare în acest demers. Opţiunea firmei pentru mondializarea sa ca entitate s-a impus tot mai mult în ultimele decenii. care porneşte din iniţiativa firmei situate într-o ţară. În logica activităţii economice. cum este şi normal. Firmele.). Inclusiv pentru elita firmelor deja multinaţionale. • liberalizarea schimburilor a trecut ca un tsunami peste ţările lumii. de aşteptare din multiple motive. iar efectul său de antrenare continuă prin liberalizări mai profunde şi constituirea de zone total libere.mondializării. Noile cuvinte de ordine vor fi: dacă sunteţi o firmă naţională deveniţi internaţională! Dacă sunteţi o firmă internaţională. constituirea filialelor se înscrie ca 59 . • ideologia economiei capitaliste se află într-o fază de cucerire a unei mari părţi a planetei care cuprinde mai mult de jumătate din populaţia mondială (China. direct şi/sau indirect. Febra mondializării contaminează toate genurile de firme a căror preocupare se concentrează în această direcţie. firmei. iar modul de realizare are infinit de multe forme greu sau poate imposibil de standardizat. cel mai vizibil. India. De aceea. Indonezia. Motivaţia sa este complexă. Thailanda. dar şi cel mai important aspect îl reprezintă formarea filialelor. un comportament pasiv. care au în general. deveniţi mondială!”. Asemenea tendinţe sunt: • generalizarea cursei spre mondializare care va cuprinde “cvasitotalitatea firmelor mari şi mijlocii.

asemenea firme îşi limitează gradul de mondializare a activităţii la câteva centre (filiale) cu o gamă de produse relativ restrânsă chiar dacă vânzarea lor poate avea loc în toată lumea. ci şi a unor posibilităţi noi la baza cărora s-ar putea afla economia de scară. coexistă.avantajele se intersectează. activitatea este gestionată centralizat şi realizată în mai multe centre. Aceasta formă de integrare ocoleşte costul schimburilor valutare. . În situaţia firmelor care se mondializează prin diversificarea activităţii producţiei. costul provocat de comportamente oportuniste al controalelor activelor la diferite frontiere. Studiul avantajelor dobândite în procesul mondializării impune atunci două concluzii deosebit de importante: . mondializarea pieţelor în amonte şi în aval de ele este esenţială. se amplifică avantajele de localizare obţinute din anumite activităţi situate în amonte. În plus. De regulă. Integrarea şi mondializarea economiei aduc în primul val al desfăşurării sale firmele care sunt actorii cei mai implicaţi din toate punctele de vedere. dar firma care acţionează pe această cale are de regulă mai multe filiale de producţie. decurg unele din altele şi se substituie adesea. Se mondializează economia. Dacă ţinem seama de acest aspect.orice firmă care se mondializează va căuta formele de realizare care-i permit să capteze cât mai multe şi mai mari avantaje. Mondializarea prin concentrare orizontală comportă cel puţin o filială. excluderea sau diminuarea costurilor de tranzacţie fiind cel mai important dintre ele. Beneficiază cel mai mult de avantajele de proprietate care se concretizează în economii de scara şi minimizarea costurilor.un proces de concentrare ale cărei fundamente economice vor fi prezentate succint prin prisma avantajelor de care beneficiază. mondializarea economiei fondată până acum pe naţiuni sau ţări face ca acestea să treacă pe plan secundar. iar firmele trec pe primul plan organizându-se în reţele internaţionale sau globale cu relaţii complexe între verigile reţelelor 60 . dar realizatorii acesteia sunt de departe firmele. Urmărind să obţină economii de scară tot mai importante. principala motivaţie o formează avantajele de proprietate obţinute prin controlul comun asupra unui ansamblu de produse diferite care formează nu numai sursa veniturilor suplimentare. Integrarea şi mondializarea firmei ca entitate mută atenţia asupra competiţiei dintre firme pentru obţinerea avantajelor respective şi aceasta face din ele avantaje competitive pentru firme. Pentru firmele care se mondializează prin concentrarea verticală a activităţii sau producţiei.

La un capăt al acestei liste se află activitatea cea mai dispersată geografic. Toate activităţile însă trebuie coordonate pentru a asigura obţinerea produselor respective. firma trebuie să stabilească foarte clar dacă trebuie să-şi concentreze activităţile într-un număr mic de filiale şi să identifice precis caracteristicile localizărilor unde vor fi implantate activităţile (filialele). Dezvoltarea cercetărilor privind mondializarea firmei ca entitate contribuie la cunoaşterea şi înţelegerea mai bună ale integrării şi mondializării economiei în etapa actuală şi în perioada imediat următoare. Între aceste două extreme coordonarea trebuie să fie în concordanţă cu configuraţia. De aceea. Ca urmare. ci şi ca relaţii între filialele firmelor multinaţionale – transnaţionale. în toate situaţiile. Potrivit teoriei lui Porter. apoi cele mai puţin dispersate până la celălalt capăt unde se află cea mai concentrată geografic activitate. filialele cu activităţile (mai) dispersate vor avea o autonomie (mai) mare în procesul coordonării. pentru a beneficia de avantaje în diferite ţări trebuie să acţioneze pe o bază (spaţiu) mondială ceea ce necesită o coordonare importantă între toate filialele. tipul de piaţă pe care acţionează. În concurenţa globală (mondială) oricare activitate poate asigura obţinerea unuia sau mai multor avantaje în funcţie de localizarea sa în diferite ţări. ca entităţi. dacă decid să se mondializeze o vor face cu condiţia că vor dobândi un avantaj concurenţial sau mai multe care le va permite cel puţin să-şi compenseze cheltuielile ocazionate de mondializare. firmele care acţionează în interior nu sunt constrânse să se mondializeze din cauze externe lor. fie extrem de simplist. Şi pentru că acestea sunt mai mult sau mai puţin risipite în diferite ţări unde au fost constituite filialele.astfel încât a devenit necesară nu numai explicarea economiei mondiale ca relaţii între naţiuni sau ţări. o firmă care se mondializează ca entitate poate obţine un avantaj concurenţial datorită localizării activităţilor sale care compun lanţul valorii. coordonarea se realizează în strânsă corelaţie cu configuraţia. Ca urmare. apoi costuri salariale cât mai mici şi avantaje de coordonare. în timp ce filialele cu activităţile (mai) concentrate vor fi puternic coordonate. se realizează configuraţia (clasificarea) activităţilor care fac parte din lanţul valorii firmei pe ţări potrivit avantajelor specifice posibile de obţinut în fiecare ţară. ci în funcţie de caracteristicile firmei. Pentru a deţine cât mai multe avantaje. Este important de subliniat că acest mod de a proceda pentru a capta cât mai multe avantaje competitive nu se aplică absolut. Până în prezent însă acest ultim aspect a fost fie neglijat. pentru a putea alege amplasarea. Însă firmele care se mondializează. Localizarea priveşte în primul rând diminuarea costurilor. produsele realizate etc. În principiu. Acestea din urmă sunt relevate de teoria pieţelor contestabile 61 .

• să-şi plaseze direcţiile regionale în ţările în care avantajele naţionale sunt cele mai favorabile. În astfel de împrejurări. opţiunea firmei pentru mondializarea sa ca entitate este un proces predeterminat de factori multipli şi bineînţeles de scopul sau major care decurge din însăşi 62 . în gestiunea lor. La origine. coordonarea devine cel mai important instrument pentru a compensa cel puţin parţial cheltuielile pe care le induce dispersarea. ele nu apar din neant. iar dacă este străină să se integreze deplin în cadrul acestuia. firmele care se globalizează ca entitate trebuie să ţină seama de următoarele aspecte: • să aprovizioneze pieţele cu cumpărători iniţiaţi şi sofisticaţi de la care ar putea înţelege care sunt noile nevoi ce induc progresul. dar nu trebuie scăpat din vedere că naţiunile influenţează succesul firmelor. În condiţiile dispersării geografice a activităţilor. • să se întâlnească pe pieţe cu cei mai valoroşi concurenţi mondiali pentru a-şi susţine avantajele şi a urca în aprecieri. dar nu se pot disocia de orice bază naţională. Firmele care se mondializează ca entităţi se înscriu în spaţiul economic mondial. pentru că firmele se dezvoltă iniţial pe baze naţionale. În anumite domenii de activitate. cantităţile necesare din cel puţin două bunuri. • alianţele reprezintă o cale de obţinere a unor avantaje într-un mediu economic naţional. • să-şi asigure acces la cercetările care au legătură cu sectorul lor de activitate.care demonstrează că reprezintă economii care se obţin atunci când o singură firmă produce mai eficient decât două sau mai multe firme separate. Însă din momentul în care se globalizează ca entitate o firmă nu mai poate decât să-şi integreze de o manieră selectivă avantajele mediilor economice din alte ţări. Pentru a putea beneficia de toate avantajele mediului naţional dat o firmă trebuie să fie autohtonă. • cumpărarea unei firme străine poate asigura intrarea pe o piaţă străină sau întrun mediu economic naţional care prezintă avantajele căutate. oriunde ar avea loc acestea. • bunurile intermediare necesare producţiei să fie achiziţionate din alte ţări dacă ele sunt superioare celor realizate în interior. succesul se datorează uneori mai mult firmelor decât naţiunii. • să-şi organizeze activitatea şi producţia la scară globală ceea ce înseamnă că activităţile care compun lanţul valorii trebuie localizate în ţările unde pot obţine cele mai multe si mai mari avantaje. iar uneori poate aduce şi economii de scară dacă filialele firmei se specializează. dar atrage costuri de coordonare.

inclusiv în ceea ce priveşte renunţarea ulterioară la anumite angajamente devin prioritare în raport cu toate celelalte probleme ale firmei. naţional şi local se interferează şi este foarte greu de identificat cu cât contribuie fiecare dintre cele 3 aspecte la realităţile existente astăzi în orice domeniu şi mai ales în cel al inegalităţilor economice. statul proiectează în exterior interesele majore ale propriei economii care sunt.sensul existenţei sale. Deosebirile în ceea ce priveşte creşterea economică sunt. de asemenea. foarte importante pentru ţările bogate. Dinamismul economiei americane este tranşant faţă de reluarea creşterii economice în mod nerelevant cu care trebuie să se mulţumească zona euro sau chiar creşterea aproape nesperată a Japoniei care pare să întrevadă sfârşitul a 15 ani de marasm. se vor aborda mai întâi inegalităţile economice la scară globală sau mondială în mod deosebit prin prisma ideii pentru cine este bine şi pentru cine nu este bine. inclusiv cele din care ele provin. complex înseamnă încă simplu. desigur. INEGALITĂŢI INDUSE DE MONDIALIZARE În era globalizării. Într-un mediu mondial în care fluxurile de informaţii şi financiare circulă aproape instantaneu. În acest demers. Mondializarea firmei ca entitate este o problemă extrem de complexă care solicită eforturi deosebite pentru a reuşi împotriva numeroaselor riscuri şi de aceea este minuţios pregătită. Modul de mondializare al oricărei firme este extrem de diferit. profitul. 3. dar experienţele în acest sens arată că parcursul în direcţia mondializării este gradual de la simplu spre foarte complex cu menţiunea că ceea ce pentru unele. Sub această rezervă şi fiind vorba de mondializarea economiei în care firmele. simplu înseamnă uneori prea complex. bursele şi alţi agenţi economici sunt implicaţi până peste cap şi se înfruptă din rezultatele acesteia. astfel încât contribuţia sa la 63 . băncile. Dacă Asia a sărit în vârf cu o creştere mult mai rapidă decât restul lumii. rapiditatea reacţiei şi flexibilitatea. Tipul de mondializare modern este imposibil fără implicarea statului în sens generic şi în special a statului de provenienţă a firmei sub diferite forme şi în diferite grade întrucât acesta “prelucrează” mediul economic intern şi internaţional astfel încât să fie favorabile şi nu ostile. Deschiderea spre mondializare a firmelor poate fi facilitată de acţiuni iniţiate de statul în care se află. iar pentru altele. în primul rând ale firmelor implicate în exterior sau cu potenţial în acest sens şi care deţin o pondere mare în economia ţării respective. mondial. Alegerea modalităţilor de a derula mondializarea firmei ca entitate a devenit o problemă extrem de importantă pentru politica sa. de iniţiativele altor state sau de asocieri la care participă diferite state.

Fluxurile investiţiilor directe externe confirmă şi ele inegalităţile dintre ţări în general. aşa că un răspuns radical nu se poate da. În afară de aceasta. Această diferenţiere de creştere nu rămâne fără urmări profunde asupra dezechilibrelor economice. dar mai ales dintre ţările bogate şi cele sărace sau dintre Nord şi Sud atât în ceea ce priveşte originea cât şi destinaţia. deosebit de relevante ca dimensiuni şi semnificaţii. Resorturile creşterii economice sunt în permanentă modificare şi au afectat atât ţările dezvoltate cât şi pe cele în dezvoltare. nu putem să nu reţinem că este perioada celei mai intense mondializări a economiei. perspectivele recuperării rămânerii în urma a Sudului riscă să se lovească de lipsa sau insuficienţa infrastructurilor intelectuale – învăţământul superior. Problema este dacă ţările din sud vor încerca să profite sau nu de posibilităţile apărute în aceste împrejurări. contribuţia mondializării a fost determinantă la formarea inegalităţilor respective şi la menţinerea unor mari diferenţieri între ţări şi grupuri de ţări. Analiza acestora ne relevă o primă constatare: mondializarea economiei sub toate aspectele sale este o afacere a ţărilor dezvoltate (bogate). tehnologiile informaţionale de comunicare.PIB-ul mondial este mai mare. evoluţia ţărilor dezvoltate spre o economie bazată pe cunoaştere s-a accelerat. şi problema proprietăţii intelectuale. După 1980. Într-un fel s-ar putea spune că aceste fluxuri reproduc destul de fidel structura economiei mondiale. Este clar că da. adică să importe tehnologiile pe care este aşezată creşterea lor economică. Vectorul transferurilor îl formează însă investiţiile străine directe şi acestea sunt foarte concentrate pe anumite zone. pentru că ele sunt la originea a 93% din investiţii şi pentru că 2/3 din acestea tot în cadrul se realizează. venitul pe locuitor şi nivelul de trai. a firmelor şi a băncilor şi oricât de important ar fi trendul cu care vin economiile respective din trecutul dinaintea acestui interval. posibilitatea pentru ţările bogate de a atinge niveluri de creştere economică ridicate este din ce în ce mai mult dependentă de capacitatea lor de inovare. Totuşi. Aceste inegalităţi sunt evidente şi se traduc în cifre absolute privind PIB pe locuitor. ele vor trebui să intre în concurenţă cu ţările din Sud – India şi China în primul rând – capabile să producă aceleaşi bunuri şi anumite servicii la costuri mult mai mici. Firmele transnaţionale merg mai întâi acolo unde sunt pieţele şi acolo unde este posibil să se producă 64 . Aceasta înseamnă că de fapt a sosit momentul începând de la care dacă aceste ţări se vor mulţumi să imite. dar cu condiţia de a putea importa rapid tehnologiile avansate ale Nordului. În contextul competiţiei mondiale tot mai puternice. în schimb recuperarea rămânerii în urmă a celorlalte zone în dezvoltare. continuă să fie mai problematică. dacă avem în vedere perioada la care se referă tabloul de mai înainte.

Dacă în acest context. chiar daca SUA fac investiţii importante în Canada. performanţele cele mai decepţionante au fost constatate în ţările în dezvoltare din America latină şi Africa adică acolo unde nivelul inegalităţilor este mult mai mare. Pe fondul mişcării acestor inegalităţi. unele ţări emergente ocupă un loc din ce în ce mai important. Europa este concomitent un mare investitor şi un mare primitor de investiţii străine directe. Pentru americani se vorbeşte de „moartea lentă” a visului american şi se demonstrează adâncimea inegalităţilor de diferite feluri. şi-a dezvoltat investiţiile în exterior foarte mult. inclusiv prin scăderea ajutorului pentru săraci etc. de asemenea. starea situaţiei generale nu se modifică în mod sensibil pentru că ţările industrializate domină în mod evident. sunt cele unde indicele de inegalitate este inferior mediei mondiale şi mai aproape de al ţărilor industrializate.eficient cu profit mare. Totodată. unei realităţi semnificative determinată în mod deosebit şi de investiţiile încrucişate între ea şi Europa. 65 . Japonia. începând cu China. India şi Brazilia. Totodată. În ultimele două decenii. Inegalităţi sensibile există şi între ţările dezvoltate în ceea ce priveşte veniturile din salarii şi profiturile. Situaţia din America de Nord corespunde. Desigur. Mexic şi în Asia. În sfârşit. zonele în dezvoltare care au realizat cele mai bune performanţe în creşterea economică şi anume. fapt care confirmă creşterea gradului de integrare a economiei sale. decolarea economiilor Chinei şi Indiei sunt însoţite de o puternică creştere a inegalităţilor interne. dar pe piaţa internă rămâne destul de închisă acestora pentru străini. Asia de Est şi de Sud-Est. aceeaşi preocupare faţă de creşterea internă a inegalităţilor există şi pentru ţările în dezvoltare. structura acestor fluxuri este foarte inegal repartizată şi între ţările dezvoltate. În schimb. foarte multe publicaţii şi foarte mulţi autori remarcă adâncimea inegalităţilor între cei mai bogaţi şi cei mai săraci oameni din mai toate ţările.

Astfel: firma multinaţională este înţeleasă ca o firmă a cărei capital este antrenat întrun proces de acumulare internaţională. neexistând încă o definiţie unanim acceptată. Multe definiţii se bazează pe criterii arbitrare. 1. Definiţii mai cuprinzătoare şi dinamice există. Tipologia firmelor multinaţionale 3. cel mai adesea de talie mare. talia. o întreprindere sau un grup. Firmele multinaţionale – delimitări conceptuale 2. care. Dezvoltarea şi integrarea sistemică a firmelor multinaţionale. Diversitatea regională şi sectorială a capitalului firmelor multinaţionale 4. tipologii sau statistici. FIRMELE MULTINAŢIONALE – DELIMITĂRI CONCEPTUALE Definiţiile firmelor multinaţionale sunt numeroase şi convergente. plecând de la o bază naţională. cu o strategie şi o organizare concepute la scară mondială.Capitolul 6 FIRMELE MULTINAŢIONALE VECTOR MAJOR ÎN ANSAMBLUL PROCESULUI DE GLOBALIZARE A ECONOMIEI CONTEMPORANE 1. cum ar fi: numărul ţărilor de implantare sau de cel al filialelor străine. a implantat în străinătate numeroase filiale în numeroase ţări. ponderea în cifra de afaceri realizată de acestea din urmă sau de efectivele angajate în străinătate. 66 . un acord general.

dar îşi concentrează totuşi majoritatea eforturilor asupra ţării de origine. apoi apelul la intermediari locali. D. fără ca între aceasta şi cea de „corporaţie multinaţională” să mai poată fi întrevăzute în prezent şi alte diferenţe decât acelea de ordin lingvistic. teorie în care se succedau de asemenea trei etape: întâi. de asemenea. o astfel de viziune se suprapune destul de bine peste teoria clasică a internaţionalizării firmei. producţie şi alte capacităţi globale care îi conferă statutul de "corporaţie transnaţională". exportul direct pe o anumită piaţă naţională. ba chiar o vor înlocui cu noţiunea de concern multinaţional sau transnaţional. corporaţia beneficiază de resurse. Cele mai răspândite denumiri par să fie cele de provenienţă anglo-saxonă pentru că literatura în limba engleză este cea mai răspândită. management. pentru ca în cele din urmă corporaţia să stabilească o relaţie de proprietate între ea şi reprezentanta sa pe piaţa respectivă (termen generic "filială"). economiştii radicali vor folosi cu precădere corporaţia multinaţională ca ţintă a discursurilor lor antiglobaliste. Practic. Mult mai nuanţată este atitudinea lui D. se folosesc denumiri diferite de multe ori numai pentru că nu se doreşte altfel.În literatura de specialitate din România întâlnim. De aceea. iar odată cu ea s-au “împrăştiat” şi terminologia de 67 . Papp care descrie „corporaţia multinaţională” ca pe o corporaţie care acţionează într-o multitudine de medii şi identifică trei stadii de dezvoltare a acesteia. sintagma „corporaţie multinaţională” are o anumită savoare şi o putere de sugestie mult mai mare decât banala „întreprindere multinaţională”. Astfel. În al doilea stadiu. Sterian Dumitrescu. Papp defineşte aici "corporaţia globală". În ceea ce priveşte definirea firmei multinaţionale se constată câteva lucruri foarte clare: nu s-a ajuns la un consens asupra conţinutului. fără a se oferi un criteriu al gradului de importanţă al filialelor. dacă li se va părea că puterea reprezintă o definiţie prin ea însăşi. În primul stadiu. defineşte firma multinaţională ca alcătuind un vast ansamblu la scară mondoeconomică format dintr-o societate principală şi un număr de filiale importante în diferite ţări. după cum observă Anda Maziliu. În cea de-a treia şi ultimă etapă de dezvoltare. Acelaşi lucru se poate spune şi despre sintagma de „societate multinaţională” versus cea de „corporaţie multinaţională”. corporaţia multinaţională creează strategii de afaceri separate pentru fiecare ţară în care operează şi poate fi numită mai degrabă "corporaţie multilocală". aflaţi într-o anumită relaţie de cooperare cu firma-mamă. corporaţia se străduie să domine o piaţă globală. expresia „întreprindere multinaţională” este utilizată cu precădere de autorii anglo-saxoni. o serie de incercări de definire a firmelor multinaţionale. Această relaţie de proprietate este esenţială în definirea corporaţiei multinaţionale şi se justifică prin atributul corporaţiei de emitent de investiţii străine directe. Fireşte.

contractează un credit etc. o firmă care se globalizează are neapărat filiale în una sau mai multe ţări. prestări de servicii. companie.. Pepsi Cola. Ţinând seama de toate acestea dacă nu ne impunem sau nu acceptăm o anumită acurateţe ajungem în situaţia să operăm cu terminologia de corporaţie. 68 . aşa cum se susţine în ultimii ani. conţinutul sau substratul sintagmei nu se poate aplica oricărei afaceri de firmă în exterior. afacerile care se fac în mai multe ţări de către o firmă pot fi de la foarte simple (cumpără sau vinde ceva. vor fi excluse prin definiţie foarte multe firme care sunt multinaţionale.) la foarte complexe. O firmă poate fi însă multinaţională fără a avea filiale. în timp ce mai mult de jumătate din filialele lor sunt localizate în ţări în curs de dezvoltare. Pentru a ieşi din confuzia sintagmelor se consideră că ar trebui adoptată întocmai denumirea de firmă multinaţională aşa cum a fost prezentată la început. Or. cercetare ştiinţifică. familia firmelor multinaţionale la nivel mondial (global) a ajuns să numere cel puţin 37. în care se combină activităţi de producţie. dacă admitem filiale în definiţie şi/sau ţări în care o firmă multinaţională face afaceri. întrucât orice firmă dintr-o ţară ar face o simplă operaţie de vânzare sau cumpărare cu exteriorul ar putea deveni firmă multinaţională.000 de societăţi-mamă şi aproximativ 200. Mai mult de 90% dintre firmele-mamă îşi au sediul în ţări puternic industrializate.000 de societăţi-fiică ale acestora. aşa cum fac deja foarte mulţi autori. investiţii. Nike etc. pe fondul unei complexităţi de un grad oarecare se pot formula multe altele. relaţii financiare etc.corporaţie sau companie. dacă se va proceda astfel. care nu au filiale. multinaţională şi să utilizăm exemplele sau cifrele organismelor UNCTAD cu privire la firmele transnaţionale. 2. în infinit de multe variante juridice şi tehnico-economice. multinaţională nu este neapărat o firmă mondială sau globală pentru că. se va pune problema să spunem şi care este numărul minim al acestora. întreprindere etc. adică să punem o etichetă cu altă denumire pe cea de firmă multinaţională. în special autorii ce folosesc limba engleză nu îşi imaginează decât că denumirile anglo-saxone trebuie folosite în exclusivitate indiferent de orice alte explicaţii sau consensuri preexistente. TIPOLOGIA FIRMELOR MULTINAŢIONALE La începutul anilor '90. savoir-faire. Să ne gândim în acest sens la firme precum Coca-Cola. Însă. Mulţi dintre cei care discută despre firmele multinaţionale nu realizează că în documentele anglosaxone există un anumit consens referitor la denumire.

Globalizarea tot mai multor întreprinderi este de natură să reducă din importanţa pe care o are naţionalitatea proprietăţii lor. decât o face o firmă autohtonă. integral sau parţial deţinută de interese economice străine. în timp ce o pondere tot mai mare din activităţile creatoare de valoare adăugată se desfăşoară în afara ţărilor de origine. Mult mai dificil este de a identifica adevărata naţionalitate a proprietăţii unei firme multinaţionale care este. Şi. La sfârşitul deceniului trecut. primele 100 . cea mai mare parte a activităţilor este realizată de un număr redus de firme. la activitatea de cercetare. în mod special. Proprietatea acestora depinde într-o măsură din ce în ce mai mică de situaţia economică a ţărilor de origine. Japonia. fiecare dintre ele îşi are acţiunile cotate la un număr de burse de valori amplasate în diferite colţuri ale lumii. ea însăşi.acoperă 50% din această producţie. Se poate observa faptul că firmele multinaţionale cu creşterea cea mai dinamică sunt acelea care au un grad de transnaţionalizare mai ridicat sau. Putem spune. Pentru majoritatea firmelor multinaţionale este relativ uşor de identificat ţara de origine. mai mult de o treime din excedentul comercial al Taiwanului în schimburile sale cu Statele Unite provenea de la firmele nord-americane implantate local şi care produceau sau 69 . cum ar fi biotehnologiile. Germania. ca factor de influenţare a contribuţiei acestor firme la bunăstarea economică a ţărilor lor de origine.65%. însă. În această categorie putem include.deşi aria de întindere a reţelelor globale ale FMN se lărgeşte. totuşi. iar primele 250 . firmele multinaţionale japoneze ce operează în producţia de autovehicule şi produse electronice. care îşi extind cel mai mult operaţiunile la scară internaţională. Astfel. altfel spus. iar structura membrilor Consiliilor lor de Administraţie este multinaţională. Caracteristica dinamică este prezentă şi la firmele multinaţionale mici şi mijlocii ce îşi desfăşoară activitatea în noile sectoare industriale.dezvoltare sau la creşterea productivităţii în respectivul domeniu. şi că firme multinaţionale provenind din principalele 5 ţări de origine (SUA. cum ar fi cele de consultanţă în domeniul calculatoarelor. precum şi în sectoarele de servicii intensive în informaţie. Cele mai dinamice firme multinaţionale existente în prezent sunt cele din Japonia şi din ţările în curs de dezvoltare. primele 50 de firme (ca mărime) acoperă aproximativ 35% din totalul producţiei realizate în străinătate de firmele multinaţionale. Anglia şi Franţa) controlează majoritatea activelor deţinute în străinătate de firmele globale. Din punctul de vedere al ţării gazdă este foarte frecventă situaţia în care filiala deţinută integral de capital străin contribuie intr-o măsură mai mare la creşterea gradului de pregătire profesională a forţei de muncă locale.

A treia cauză o reprezintă faptul că ultimii 20 şi mai bine de ani au fost martorii apariţiilor firmelo multinaţionale ale lumii a treia. ţări în care statul tinde să joace un rol mai important. Principalele cauze ale creşterii numărului de firme multinaţionale de stat din lumea occidentală ce a avut loc timp de 20 de ani. dintre care 9 erau firme multinaţionale. Aşa s-a întâmplat în cazul firmelor British Steel şi British Leyland în Marea Britanie. Aceste FMN la rândul lor au devenit în anii din urmă o importantă formă de realizare a ISD şi de cooperare industrială pe plan industrial. după 1985.cumpărau produse de pe piaţa taiwaneză şi apoi le vindeau sau le foloseau pe piaţa SUA. în planul răaspunsurilor politicilor naţionale şi multilaterale faţă de acest impact. numărul întreprinderilor de stat în totalul primelor 200 de corporaţii industriale mondiale a crescut la 38. Există două tipuri de astfel de firme multinaţionale. În 1985. Primul tip este reprezentat de firmele multinaţionale de stat din ţările dezvoltate care se află integral sau parţial în proprietatea guvernelor sau a agenţiilor guvernamentale ale ţărilor lor de origine. contribuţia firmelor japoneze de autovehicole implantate pe piaţa britanică la exporturile nete ale acestei ţări este considerabil mai mare decât cea a firmelor britanice. În 1991. pot fi identificate privind retrospectiv. Însă. A doua cauză o reprezintă faptul că sectoarele economiei în care statul este proprietar se numărau printre cele cu cel mai ridicat ritm de expansiune. a produselor petroliere şi automobilelor. Thomson şi St. în timp ce. până în 1985. 19 dintre cele mai mari 200 de întreprinderi industriale din lume cu sediul central situat în afara Statelor Unite erau întreprinderi de stat. Cel de-al doilea tip de firme multinaţionale proprietate de stat este reprezentat de cele provenind din fostele ţări socialiste. distincţia privind naţionalitatea proprietăţii asupra activităţilor generatoare de valoare adăugată ale firmelor multinaţionale să devină tot mai greu de realizat. pe de altă parte. O primă cauză ar fi valul de naţionalizări din anii '70. în 1965. cel puţin pentru anumite sectoare industriale dominate de marii producători globali. numărul firmelor multinaţionale provenind din ţările est-europene ajunsese la nivelul de circa 300. cu consecinţe deloc neglijabile în planul impactului acestor activităţi pentru ţările gazdă şi cele de origine şi. dintre care 18 erau firme multinaţionale. apariţia lor reprezenta un fenomen în expansiune. mai ales cele cele ale guvernelor Franţei şi Marii Britanii. Toate aceste evoluţii fac ca. odată cu renaşterea încrederii în eficacitatea mecanismelor economiei de piaţă. În acelaşi timp. Aşa ar fi industria aero-spaţială. grupul întreprinderilor de stat cuprindea 29 de companii. în special în Europa Occidentală. mai ales. Gobain în Franţa şi ENI în Italia. Începând cu 1975. se afirmă o tendinţă opusă. Până la mijlocul anilor '80. China singură deţinea peste 550 de firme implicate în exportul 70 . Astfel. de privatizare a unora dintre ele.

3. Astfel. valoarea estimată a capitalului investit în firme străine de ţările foste membre ale CAER se ridica la peste 1 miliard de dolari. există o sensibilă diferenţiere între investiţiile realizate în ţările dezvoltate şi cele realizate în ţările în curs de dezvoltare. conducând în mod categoric. de marile entităţi multinaţionale. manifestată în cele mai variate ramuri industriale. a achiziţiilor şi fuziunilor inter(-)corporative şi (-)divizionale (structura 71 . Prin contrast. Fenomenul diversificării operaţiunilor investiţionale corporative este susţinut nu numai de amplificarea sortimentală a produselor comercializate. şi prin continua amplificare a alianţelor strategice şi deopotrivă. investiţiile efectuate în economiile dezvoltate sunt concentrate în proporţie de 96% în sectorul serviciilor. Obiectivul lor principal îl reprezintă crearea unei infranstructuri de marketing internaţional pentru promovarea exporturilor de bunuri şi servicii provenind din fostele ţări socialiste. DIVERSITATEA REGIONALĂ ŞI SECTORIALĂ A CAPITALULUI FIRMELOR MULTINAŢIONALE În perioada contemporană. În ceea ce priveşte distribuţia pe sectoare economice a investiţiilor efectuate în străinătate de firmele multinaţionale est-europene. firme multinaţionale de stat din fostele ţări socialiste îşi creaseră circa 830 de sucursale. promovate în plan global. spre o nouă formă de gestiune structurală. cât şi intersectorial (diversificarea specificului activităţilor angajate la nivel mondial). În decembrie 1990.de ISD. Aşadar. aceea a conglomeratului multinaţional. aproximativ 27% din filialele lor ce operau în 1990 fiind amplasate în aceste sectoare. spre deosebire de cele 120-125. investiţiile realizate în ţările în curs de dezvoltare de firmele multinaţionale est-europene sunt în special spre activităţile industriale primare (extractive) şi manufacturiere (prelucrătoare). în special în operaţiunile de export-import şi activităţile corelate acestora. dar şi de caracterul multisectorial afişat de complexul activităţilor gestionate sau/ şi controlate de ansamblul corporaţiilor multinaţionale. diversificarea corporativă se realizează în multiple direcţii şi sensuri atât sub aspect intrasectorial (diversificarea grupelor de produse fabricate şi comercializate). filiale sau societăţi afiliate cu sediul în ţările membre OCDE.000 de societăţi afiliate create în străinătate de FMN provenind din ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare. atitudine argumentată de altfel. Firme multinaţionale de stat din ţările est-europene şi-au creat până la sfârşitul anului 1990 un număr de 386 filiale proprii în ţările în curs de dezvoltare. Până la sfârşitul anului 1989. amplitudinea relaţiilor interstatale are drept fundament diversificarea necontenită a activităţilor generatoare de valoare adăugată.

conexiunile şi efectele acesteia prezintă o importanţă semnificativă în analiza expansiunii globale a corporaţiilor multinaţionale. De asemenea. 72 . globalizarea pieţelor financiare şi dezvoltarea operaţiunilor corporative para(-) şi non(-)bancare multinaţionale (companii de asigurări. de ansamblul tendinţelor amplu şi vădit remarcate în ultimele decenii ale secolului XX şi începutul mileniului XXI. întrepătrunderea capitalului industrial şi bancar. a cărei producţie de automobile nu mai furnizează nici 1/ 2 din cifra de afaceri. modificări de ordin calitativ asupra procesului extinderii operatorilor cu investiţii străine pe diverse pieţe gazdă. tendinţa spre diversificare. de aparate electrice. şi pe această cale. sub aspect cantitativ la expansiunea corporaţiilor multinaţionale. lărgind baza amplificării ei. continua extindere a operaţiunilor bancare corporative la nivel global. trusturi de investiţii.) în cadrul diferitelor economii receptoare de pe întregul mapamond. etc. Aşa se explică de altfel. fenomenul diversificării corporaţiilor multinaţionale este caracterizat în mod direct. creşterea progresivă a rolului şi poziţiei consorţiilor multinaţionale pe piaţa creditului. slăbindu-i implicit. efectul concret al diversificării intrasectoriale şi intersectoriale se dovedeşte a fi tocmai acela al stimulării operaţiunilor cu investiţii străine de capital. contrar aşteptărilor. să fie împinsă. să îi confere micşorarea capacităţii de control a sferelor economice naţionale. realizată pe mapamond. de material rulant feroviar. atât marile grupuri financiare. din activităţi dezvoltate în sfera producţiei de aparataj electrocasnic. impulsul spre transnaţionalizare. chiar prin însăşi dinamica structurii corporative. afirma că noua dimensiune a complexului multisectorial – extinsă practic. diversificarea intersectorială exercită o influenţă mult mai profundă în evoluţia sistemului corporativ. ce ar putea fi structurate în maniera următoare: sporirea puternică a gradului de concentrare al capitalului bancar multinaţional. sau indirect. spre o largă diversificare intersectorială tind în prezent.. iar extinderea câmpului său de acţiune. pe pieţele externe. procesul acumulării şi redistribuţiei de bunăstare între toate naţiunile lumii. ipostaza Corporaţiei “General Motors”. cu activitate nediversificată. multiplicarea fuziunilor intercompanii şi alianţelor strategice. Dacă diversificarea intrasectorială contribuie într-o bună măsură. etc. spre creşterea şi dezvoltarea în afara graniţelor statului de origine. acestea favorizând în mod deosebit. resursele sale majoritare provenind îndeosebi. În consecinţă. asupra totalităţii ramurilor economice – se substituie într-o caracteristică esenţială a procesului de configurare a capitalului financiar multinaţional din perioada actuală. cât şi cele industriale şi comerciale. În esenţă. putându-se astfel. şi participarea nemijlocită a celui din urmă la expansiunea globală a sistemului corporativ. în sensul ca o mare societate.valorică a principalelor achiziţii şi fuziuni corporative multinaţionale). de motoare pentru nave. generând îndeosebi. Astfel.

dacă în trecut. beneficiile generate de influxurile străine de capital multinaţionale sunt mult mai complexe şi impactul lor în economiile gazdă este mult superior celui afişat de informaţiile statistice. se poate constata de asemenea. în perioada actuală. încurajarea industriei orizontale. Abordat dintr-o altă perspectivă. iar corporaţiile multinaţionale se substituie în liantul principal ce asigură resursele necesare integrării regionale şi globale a statelor lumii. comparativ cu producţia. în ipostaza investiţiilor străine directe se resimte în sfera schimburilor interstatale contemporane îndeosebi sub aspectul incidenţelor exercitate asupra potenţialelor economii receptoare. a înregistrat progrese substanţial superioare celui configurat în ramurile industriale şi comerciale. Efectul indirect al activităţii lor se evidenţiază prin însăşi comenzile transmise companiilor locale. Mai mult. la conturarea unei imagini segmentare a rolului pe care îl deţine capitalul corporativ în structurarea şi funcţionarea mecanismului sistemic global. deţin proporţii considerabile în susţinerea expansiunii capitalului corporativ industrial. acestea controlând în mare parte. operaţiunile corporaţiilor multinaţionale erau orientate spre identificarea de noi pieţe de distribuţie. ansamblul activelor existente pe mapamond şi implicit. acestea contribuind tot mai mult. etc. naţionale. exportul indirect. iar contribuţia investiţiilor corporative la creşterea economică era limitată la “avantajele comparative” ale ţării gazdă întrun anumit domeniu de activitate. beneficiind substanţial. Pe de altă parte. comerţul şi transferul de tehnologie. fenomenul expansiunii capitalului corporativ. că rolul investiţiilor corporative devine din ce în ce mai pregnant. că accentuarea procesului de concentrare a capitalului străin este elocvent ilustrată prin continua consolidare a poziţiei marilor entităţi multinaţionale. Corporaţiile bancare multinaţionale imobilizează şi tranzitează. se apreciază că totalul activelor principalelor corporaţii multinaţionale. crearea de noi locuri de muncă. perioada contemporană se delimitează însă. analiştii integrând investiţiile corporaţiilor multinaţionale în noile teorii referitoare la creşterea şi dezvoltarea mondială. bancar. fonduri uriaşe. de noi surse de export. procesul concentrării capitalului corporativ. în ultimele decenii. Astfel. ca element fundamental în susţinerea sistemului economic mondial din zilele noastre. depăşeşte semnificativ valoarea anuală a produsului intern realizată de statele “principal –furnizoare” sau “receptoare” de plasamente externe directe şi de portofoliu. premergătoare cristalizării mileniului XXI. vehiculându-se tot mai mult. prin strategii 73 . de resursele umane ieftine. alocate investiţiilor străine.. o atenţie deosebită se cuvine a fi acordată expansiunii capitalului bancar. Se poate aprecia astfel. Dincolo de orientarea avansată mai înainte. piaţa produselor diversificate. a căror resurse financiare.În acest sens. comercial şi deopotrivă. în special în sectorul bancar şi de credit.

în timp ce forţa de muncă Ieftină nu mai reprezintă motivaţia primordială în procesul de implantare a filialelor corporative.globale ce au “înlăturat” aceste limite. investiţiile corporaţiilor multinaţionale având drept obiectiv central atât pieţele interne. 4. investiţiile străine directe pot fi considerate un factor propulsator al dinamicii dezvoltării avantajelor competitive. principalele exponente ale noilor coordonate economice configurate la scară globală.5. în măsura în care corporaţiile multinaţionale contribuie la creşterea nivelului de execuţie a operaţiunilor de fabricaţie în cadrul propriilor filiale sau după caz. integrate în ansamblul reţelei corporative globale. Din această perspectivă. impun corporaţiilor multinaţionale adoptarea unor strategii investiţionale menite să favorizeze debutul şi finalizarea unor colaborări cu diverse companii în vederea maximizării beneficiilor şi optimizării proceselor de producţie integrate. antrenate la nivel mondial. Alianţele strategice. cât şi exportul. acestea facilitând multiple forme de transnaţionalizare a activităţilor cum sunt subproducţia sau subcontractarea internaţională. se înfăptuieşte prin complexe strategii de expansiune. DEZVOLTAREA ŞI INTEGRAREA SISTEMICĂ A FIRMELOR MULTINAŢIONALE În perioada contemporană începutului de secol XXI expansiunea corporaţiilor multinaţionale la scară planetară. sau în scopul penetrării industriilor ce avansează costuri ridicate de implantare ca urmare a economiilor de scară şi permanentelor mutaţii tehnologice. Strategii de expansiune consolidată a corporaţiilor multinaţionale 74 . Tabelul nr. companii asociate. contractele de licenţiere şi alte forme de raporturi intra(-) şi inter(-) companii. industriile “high-tech” fiind de altfel. adoptate la nivelul sistemului corporativ. adoptând tehnologii noi.

de unităţi productive în (2) Unităţile productive sunt statele gazdă.Parametrii procesului de expansiune consolidată Selectarea pieţelor Sistem multinaţional Sistem globalizat În funcţie de potenţialul lor în În funcţie de potenţiala lor termeni de venituri şi profituri contribuţie profiturilor la globalizarea corporaţiei care Produsele şi serviciile multinaţionale Produse şi servicii adaptate Produse standardizate nevoilor locale locală (1) Lanţul creator de valoare (1) Descompunerea este localizat parţial integral în ţara gazdă unităţilor productive necesită un minim de adaptare lanţului astfel Localizarea activităţilor sau creator de valoare şi localizarea (2) Corporaţia multinaţională încât să se beneficieze de cele dispune în cele mai multe mai favorabile condiţii posibile situaţii. create în vederea menţinerii lor în cursa concurenţială în care interesul pentru atingerea nivelului global deţine o poziţie privilegiată în ansamblul obiectivelor sistemului corporativ. Presiunile de colaborare pentru a 75 . dar funcţiile specializate sediul său social (3) Dispersia întregul ansamblu şi dimensionate strategice sunt concentrate la pentru a deservi pieţe mai mari decât cea a statului sau regiunii activităţilor: în care are loc implantarea de (3) Ansamblul activităţilor operaţiuni prezintă integrare prezintă integrare geografică la geografică la nivelul fiecărui Marketing nivel regional sau mondial stat gazdă. a strategiilor investiţionale afiliate este reflectată în reacţiile interdependente dintre companii. Mesajul de marketing este Sistem uniformizat de dispersie adaptat gazdă pentru fiecare ţară şi propagare a mesajului de marketing la nivel mondial pentru unul şi acelaşi Avantaj competitiv Rezultat produselor din produs. tendinţa amplificării alianţelor strategice şi implicit. chiar dacă marca este diferită diferenţierea Rezultat din calitate şi termene de livrare În fapt.

(b) operaţiuni de acaparare a unei părţi din pieţele locale. regional sau mondial. în forma concesionării exploatărilor de resurse mineraliere existente. (b) “achiziţia” de resurse umane specializate. (2) Mecanismul derulării operaţiunilor bancare şi financiare specializate. (c) beneficiul unei conduceri manageriale specializată în identificarea potenţialului de Reciclarea excedentelor absorbţie a pieţei locale. Strategii investiţionale în managementul corporaţiilor multinaţionale Strategia Participaţia minoritară Caracteristici operaţionale (1) Achiziţia minoritară a portofoliului unor companii din mediul investiţional local. (2) Fructificarea financiară a participaţiei majoritare rezidă în următoarele elemente: (a) realizarea unor economii de resurse financiare sub aspect investiţional. (c) investiţii imobiliare. (1) Caracterul funcţional asociat implementării acestei orientări strategice rezidă în necesitatea existenţei unei reţele de societăţi bancare corespondente. (2) Adoptarea acestui mecanism strategic este realizată numai în situaţia implantărilor corporative efectuate în statele slab dezvoltate. Participaţia majoritară (3) Mecanismul implementării operaţionale este specific corporaţiilor americane şi japoneze. (2) Fructificarea financiară a procesului de implementare strategică constă în: a) testarea capacităţii de absorbţie a pieţei de implantare.6. comportă necesitatea derulării următoarelor programe. Mecanismul implementării strategice presupune crearea de noi corporaţii prin participarea în regim asociativ a unor companii de stat locale. având în contrapartidă. 76 . din economiile de implantare. concretizate astfel: (a) investiţii de portofoliu. (c) evaluarea posibilităţilor de implantare locală. (1) Fructificarea financiară a unei asemenea strategii presupune crearea de companii prin participarea agenţiilor guvernamentale. Tabelul nr. resurse financiare alocate de corporaţia multinaţională în scopul constituirii capitalului investiţional necesar statutului de absorbţie. de talie mijlocie sau mare şi cu o poziţie puternică pe viitoarea piaţă de implantare a corporaţiei multinaţionale.concura se sprijină parţial pe strategiile de adaptare la potenţialele riscuri generate de climatul economic şi comercial global. Asocieri mixte (Mixed-Joint Ventures) Asocieri internaţionale (JointInternational Business Ventures) (d) activităţi orientate spre achiziţia şi constituirea de societăţi bancare în alte state. (b) dezvoltarea de relaţii comerciale. (1) Achiziţia pachetului acţiunilor de control a unor companii aflate în plină expansiune.

Acest aspect a condus treptat. adoptate de corporaţiile multinaţionale în procesul gestiunii operaţiunilor externe au favorizat restructurarea managerială a surselor de producţie corporativă pe criteriul unui sistem divizat în reţele de fabricaţie şi comercializare integrate regional sau la scară globală. să modeleze evoluţia acesteia. la intensificarea fluxurilor comerciale interstatale. slab la nivelul unuia sau al câtorva elemente în lanţurile valorice Integrare consolidată Toate funcţiile sunt în multidirecţionale principal (1) Produsele sau sunt Potenţial puternic cadrul lanţului valoric în (1) Comerţ liberalizat. Integrare bidirecţională Proprietatea. (3) Convergenţa preferinţelor consumatorilor. să răspundă la mutaţiile în structura cererii şi uneori. (2) Specializarea sistemică este de tip funcţional. aspect ce a indus substanţiale transformări în economia mondială contemporană.Corporaţia multinaţională trebuie aşadar. Expansiunea operatorilor cu investiţii străine a necesitat fructificarea avantajelor competitive de care dispun. costurile de transport şi comunicaţii sunt scăzute. îndeosebi ca urmare a adoptării unor strategii de integrare structurală menite să faciliteze consolidarea poziţiei competiţionale şi accesul la noi pieţe de distribuţie. (2) Regim permisiv în domeniul tehnologiilor.7. (1) Comerţul este deschis şi regimul investiţiilor străine directe este bilateral. să producă pentru o piaţă în dinamică permanentă. tehnologia şi resursele financiare sunt abordate unidirecţional Configuraţia societăţilor subsidiare externe Replica în miniatură a “societăţii emitente” Gradul de Integrare Slab Climatul economic locaţional sau general (1) Ţara gazdă la este Integrare unidirecţională accesibilă investiţii străine directe. Tabelul nr. Strategii de integrare structurală în sistemul corporaţiilor multinaţionale Conexiunile Strategia dintre corporaţie şi societăţile subsidiare Proprietatea. pieţele de distribuţie şi resursele financiare sunt abordate bidirecţional Producţia “raţionalizată” este la Puternic la acelaşi punct al altele lanţului valoric. strategiile de integrare structurală. În ansamblul lor. (2) Asocierea sindicală este restricţionată. procesele specializate. (2) Barierele comerciale. 77 . tehnologiile.

statele în dezvoltare. norme şi instituţii menite să reglementeze raporturile de forţe dintre economiile în dezvoltare şi statele industrializate. Se poate afirma astfel. în scopul compensării potenţialelor efecte negative ale regimului concurenţial. au recurs la multiple cooperări subregionale. conjunctura economică mondială este cu mult diferită şi mai mult. mai mult sau mai puţin cuantificate în planul relaţiilor interumane şi în mod deosebit. intercorporative. vehiculate în ansamblul proceselor şi fenomenelor manifestate la scară globală. regionale şi interregionale având drept obiectiv major menţinerea şi consolidarea potenţialului productiv şi investiţional local. făcând abstracţie de aspectele virtuale. impus de cerinţele şi exigenţele manifestate în câmpul pieţei mondiale. Proiecţii ale corporaţiilor multinaţionale asupra economiilor naţionale 78 . în vederea racordării propriilor economii la noul sistem global. se află într-un plin proces de integrare. Capitolul 7 RELAŢII ÎN PLAN ECONOMIC ÎNTRE FIRMELE MULTINAŢIONALE ŞI ECONOMIILE NAŢIONALE 1. globalizarea presupun ele însele. totuşi.(4) Costuri de transport şi comunicaţii reduse În lumea de astăzi. că regionalizarea şi mai apoi. În acest sens. amplul fenomen al globalizării. aspect ce delimitează în fapt. acorduri interguvernamentale.

multiplele poziţionări ale firmelor multinaţionale în mediile economice în care acţionează şi mai ales structura lor funcţională de tip piramidal în mediul economic global dobândesc o însemnătate majoră întrucât aceste unităţi economice au atins talii critice permanent instabile şi diferenţiate pe trepte şi intervale ale structurii piramidale. Lejeritatea mişcării capitalului şi împotrivirea deosebită la admiterea măsurilor de interdicţie a ofertei publice de cumpărare (OPC) sunt trăsăturile caracteristice orientării de acest tip care are drept rezultat prezervarea unei dispersii a acţionariatului şi obligă grupurile de acţionari să se coalizeze pentru a-şi exercita controlul în mod corespunzător. b) tipul de guvernanţă în care controlul se exercită de către blocurile de acţionari dominanţi ce formează un sistem concentrat şi care este specific Germaniei. fiecare dispunând atât de o forţă economică impresionantă cât şi de o putere mai mare trebuie să fie gestionate mult mai responsabil. Aceste dominanţe formează substratul tipurilor de guvernanţă în firmele multinaţionale. cu intensităţi diferite. iar uneori şi în sensuri diferite ceea ce le accentuează volatilitatea şi le fragilizează. în pas cu timpul. În măsura în care dominanţele naţionale se concentrează asupra controlului conducerii firmei distingem: a) tipul de guvernanţă în care controlul se exercită în principal prin piaţă ceea ce de fapt înseamnă prin mecanismele pieţei şi care este deosebit de reprezentativ în SUA şi Regatul Unit al Marii Britanii. În asemenea împrejurări. 79 . Este însă recunoscut că în condiţiile mondializării economiei. PROIECŢII ALE CORPORAŢIILOR MULTINAŢIONALE ASUPRA ECONOMIILOR NAŢIONALE Economiile ţărilor lumii sunt astăzi toate implicate în procesul mondializării-globalizării însă într-o măsură diferită. Prezenţa firmelor multinaţionale în România 1. astfel încât. În mulţimea variantelor de guvernanţă a firmelor un rol foarte important îl au ingineriile juridico-financiare care în ciuda tendinţei de apropiere a conţinutului lor în mai toate ţările păstrează anumite dominanţe naţionale observabile cu destulă claritate. mijlocii şi cooperatiste.2. Guvernanţa este soluţia la problemele firmelor multinaţionale sau aflate în curs de mondializare şi în mod deosebit la problemele firmelor care formează vârful icebergului. să se organizeze şi să fie conduse de o manieră deosebit de adaptabilă şi eficientă. guvernanţa este o problemă deosebită şi pentru firmele mici.

este propriu Germaniei şi poartă amprentele tradiţiilor politice şi culturale din această ţară. iar în ultimul timp neoliberal. Este specific ţărilor din Nord-Vestul Europei care. Încă de pe vremea când Germania era divizată. Ţările scandinave destul de apropiate de cele la care ne-am referit deja intră şi ele în acest gen de model. un exemplu al modelului partenerial. importanţa deosebită a pieţelor financiare şi altele care sunt “altoite” pe tradiţiile existente. Relaţiile dintre bănci şi industrie în Germania sunt foarte strânse atât în ceea ce priveşte finanţarea investiţiilor cât şi în ceea ce priveşte participaţiile sau controlul guvernanţei de firmă. că poate fi profitabilă marilor 80 . ci de a oferi firmelor ale căror activităţi transnaţionale se pretează o formulă care le permite să ducă la bun sfârşit reorganizarea activităţilor lor la scară comunitară şi de a permite unităţilor economice să acţioneze sub forma unei societăţi ce s-a stabilit în ţările membre.Fără a avea posibilitatea aprofundării deosebite. Reglementările comunitare cu privire la societăţile europene nu au ca scop o reformă a dreptului societăţilor comerciale din ţările membre. În Anglia. tradiţional sunt cele mai apropiate istoric şi cultural de SUA. firmele care-şi exercită activitatea în UE se pot constitui ca societăţi europene. Modelul Europei Continentale – este de tip partenerial. Olanda şi Danemarca mai ales dar şi în Belgia sau Luxemburg se regăsesc caracteristici comparabile cu cele ale modelului iniţial: existenţa marilor firme multinaţionale. Republica Federală a Germaniei a promovat un sistem de cogestiune cu participarea sindicatelor de salariaţi în consiliile de supraveghere ale întreprinderilor de stat. Rolul pieţelor bursiere este însă mai modest în comparaţie cu realităţile din ţările anglo-saxone. ne vom opri la prezentarea a două modele de guvernanţă a firmei practicate în ţările Europei relevând principalele lor caracteristici. Se consideră că adoptarea unui asemenea statut este un progres politic pentru Europa pentru că face să avanseze ideea unei naţionalităţi europene şi contribuie la consolidarea complementarităţii existente între reglementările UE şi cele ale statelor membre. Societatea europeană are specific faptul că chiar de la apariţia sa funcţionează concomitent pe baza reglementărilor comunitare şi naţionale. Modelul anglo-saxon. De la 8 octombrie 2004. denumit adesea şi liberal. Avantajele adoptării acestui statut nu sunt neglijabile dar în capul unei liste de acest gen se înscriu creşterea gradului de securitate juridică şi întărirea operaţiunilor transfrontaliere. internaţionalizarea (mondializarea) economiei. dar sunt mai puţin financiarizate şi deci mai marcate de tradiţii socialdemocrate. Toate aceste circumstanţe explică de ce guvernanţa de firmă reprezintă o situaţie originală pe care unii economişti au denumit-o modelul “renan” care de fapt este o ilustrare.

Raporturile cu firmele româneşti sunt mult mai complexe. PREZENŢA FIRMELOR MULTINAŢIONALE ÎN ROMÂNIA Contactul dintre firmele multinaţionale şi firmele interne se poate realiza şi prin raporturile de franciză. demonstrează că această instituţie are şi mai ales poate avea un impact deosebit nu numai în cadrul firmei ci şi în dezvoltarea ţării. firmele multinaţionale au creat în spaţiul economic 81 . inclusiv cu firmele multinaţionale. proces care a constituit una din sarcinile principale ale tranziţiei. dreptul de a vinde produse sau de a efectua servicii sub marca şi controlul francizorului. Apariţia unor parteneri noi şi mai numeroşi poate genera la anumiţi indivizi tentaţia de a profita de contactul cu sistemele de guvernanţă impersonale în vederea obţinerii unor avantaje personale. proprietate intelectuală sau insolvabilitate. Aceste raporturi. în cazul nostru multinaţională. Pe măsură ce economia se deschide spre exterior şi se integrează în economia regionalinternaţională sau mondială survin implicaţii foarte importante. Specificul constă în aceea că relaţiile cu firmele străine. atât în general cât şi pe ţări. Prin investiţii directe. prin investiţii directe de capital. Această particularitate a fost determinată de problemele perioadei de tranziţie la economia de piaţa în ţara noastră. Totodată. în plus. se referă la acordarea de către o firmă. au contribuit la depăşirea complexului şi dificilului proces de privatizare. pun pe primul plan efectuarea de investiţii directe. Prin deţinerea în totalitate sau în majoritate capitalul în firmele din România. Regulile comunitare cu privire la societăţile europene şi directivele de aplicare a acestora cuprind anumite aspecte referitoare la dreptul societăţilor şi dreptul salariaţilor. o sumă anuală calculată în procente (de regulă 2 sau 3%) din cifra de afaceri pe toată durata contractului.grupuri financiare şi nefinanciare implantate în UE cât şi firmelor mici şi mijlocii implantate numai în două sau câteva din statele membre. produsele acestor firme intră în reţeaua transnaţională de desfacere. dar prin diferite alte forme de francizare. Între cele două firme se încheie un contract de franciză care prevede ca firma francizată să plătească francizorului o sumă fixă pentru primirea dreptului menţionat şi. concurenţă. unei alte firme. în esenţa lor. Firmele multinaţionale. denumită francizor. Analiza modelelor şi modalităţilor de guvernare a firmei. denumită francizer. aceste investiţii au avut un impact important şi asupra restructurării industriei noastre contribuind la dezvoltarea de întreprinderi şi sectoare care au căpătat posibilitatea să-şi desfacă produsele lor şi pe pieţe externe. 2. dar nu prevăd nimic cu privire la fiscalitate. ceea ce poate constitui o formă specifică de francizare.

pe piaţa românească. ne putem da seama de ritmul de dezvoltare. La începutul anului 2004 a fost creat un organism oficial care să răspundă nevoii de informare a mediului de afaceri în sistem de franciză şi care să promoveze şi să dezvolte franciza ca metodă comercială. tot mai multe companii străine fiind interesate să intre pe piaţa românească. În România piaţa francizelor se dezvoltă rapid. Piaţa se dezvoltă într-un ritm alert. al metalurgiei neferoase (aluminiu). iar în 2003 numărul acestora a ajuns la 60. 2) concesionarea unui întreg lanţ operaţional de afaceri. francizorul transferă francizerului experienţă sa. Asociaţia Reţelelor de Franciză din România (ARFR). Operaţiunile de franciză folosite de firmele multinaţionale se axează pe trei modalităţi: 1) producţia şi distribuţia în sistem selector a unor produse prin folosirea unei mărci comerciale. îl introduce în propriul sistem de know-how. Avantajul este dublat şi prin aceea că în baza unei colaborări de durată. verigi din reţeaua lor. îi asigură accesul la sistemele de publicitate şi reclamă. Franciza s-a dezvoltat în principal în domeniul vânzărilor cu amănuntul care a fost considerat foarte atractiv pentru companiile străine. restul fiind reprezentat de sectorul de servicii. o organizaţie non-guvernamentală. Prin aceste metode de francizare folosite de firmele transnaţionale are loc pătrunderea firmelor. de regulă foarte extinsă. de unităţi economice în domeniile metalurgiei şi siderurgiei neferoase. industriei confecţiilor. Ceea ce este îmbucurător este că firme autohtone se gândesc la modul cel mai serios să îşi extindă afacerile în sistem de franciză. ceea ce constituie un avantaj incontestabil. industriei de automobile. 3) folosirea unor mărci de fabrică sau de comerţ în cadrul unui process de producţie derulat sub licenţă. a produselor şi a serviciilor româneşti în reţeaua transnaţională. serviciilor etc. Circa 60% din francizele acordate se regăsesc în activitatea de retail. iar numărul mărcilor care vor intra în următorii ani este estimat la circa 20 pe an. Francizarea este o metodă de a face afaceri pe baza unui acord de voinţă între parteneri. la reţele de aprovizionare şi desfacere etc. ca 82 . al petrolului. Numai dacă ne gândim că în 1995 pe piaţa românească intraseră doar patru companii străine care ofereau sistemul de franciză. apolitică şi non-lucrativă înfiinţată la iniţiativa unor oameni de afaceri care activează în domeniul francizei din România. În anul 2003 au venit la Bucureşti 15 noi branduri. distribuirea şi vânzarea unor bunuri sau servicii pe baza unui plan de marketing elaborat de firma francizor. Îl instruieşte. iar în 2004 încă alte 20 de noi şi-au făcut intrarea pe piaţa românească.românesc. Prin această metodă firma francizer se angajează se angajează în producerea.

ţară în tranziţie. Printre obiectivele asociaţiei se număra şi publicarea unui Anuar al Francizelor din România care să reunească mărcile care operează în franciză pe piaţa românească. multe companii vizează nişe din piaţă. analiza. De exemplu. Interesul crescut manifestat faţă de piaţa romaneasca este dat şi de organizarea la Bucureşti a Bursei de francize spaniole. Traficul în aceste centre este foarte intens. De exemplu. adică 53 de companii. În plus. datorită investiţiilor mari pe care le implica acest lucru.000 de firme care au adoptat acest sistem. care oferă cea mai mare piaţă de desfacere din România. În Ungaria. cele mai vizibile sunt staţiile de alimentare cu carburanţi Rompetrol. amploarea afacerilor de tip franciză este scăzută la noi. ARFR avea ca scop principal observarea. KFC sau Pizza Hut. Pe lângă sectoarele importante. în Franţa sunt operate 800 de branduri în regim de franciză.2 milioane de dolari. Din prima ediţie a acestuia se poate observa că numărul de francize acordate pentru domeniul productiv este foarte restrâns. însă se preconizează dezvoltarea acestora. pe fondul stabilizării economiei şi al unei percepţii mai bune din partea potenţialilor francizori a mediului de afaceri de la noi. Companiile care au venit în România au ca domenii de activitate cel al confecţiilor. conform contractului 83 . investiţiile presupunând construirea unor fabrici noi şi a lanţurilor de distribuţie. Intrarea într-un asemenea sistem presupune o investiţie iniţială destul de mare din partea partenerului care achiziţionează dreptul de utilizare al unei mărci recunoscute. Dintre firmele spaniole care lucrează în sistem de franciză. design şi producţie. Pe parcursul desfăşurării afacerii se percep alte taxe. doresc să se extindă pe pieţele externe. De altfel. este necesară o investiţie iniţială de 1. în special în ţările care au aderat de curând sau sunt candidate la aderarea în UE. Cele mai multe astfel de reţele s-au dezvoltat în primul rând în Bucureşti. De la începutul anului 2006 activează în parteneriat şi Asociaţia Română de Franciză. Astfel se explică aglomerarea unor magazine de marcă în marile centre comerciale. francizat sau consultant. sunt activi 120 de francizori. aproape 8%. Piaţa românească este deosebit atractivă pentru francizorii spanioli. existând circa 4. pentru o franciză Zara. cei care deţin francizele se angajează prin contract să aibă un anumit număr de deschideri de noi magazine în fiecare an. iar numărul potenţialilor clienţi este foarte mare. Franţa este şi unul dintre principalii furnizori europeni. precum şi accesorii şi producţia de ceasuri.francizor. dezvoltarea şi promovarea francizei ca metodă comercială în România. În prezent. alături de cea din Cehia şi Polonia. Dezvoltarea reţelelor de franciză este urmarea firească a creşterii numărului de Mall-uri comerciale şi hipermarketuri. Dintre cele din producţie se numără Pepsi-Cola. În domeniul serviciilor.

Aceasta se face în doua moduri: franciză sau contractul de management. training. consumatorii români fiind avizi de tot ceea ce înseamnă "de marcă". însă. din ce în ce mai multe hoteluri optează pentru afilierea la un lanţ internaţional. întrucât taxele aferente se raportează în primul caz la întreaga cifra de afaceri. penalităţi pentru proprietar. Se poate considera. ci mai ales prin promovarea unui management selectiv de 84 . doar la veniturile obţinute din exploatarea camerelor. În concluzie. în perspectivă. Diferenţa constă în faptul că la un contract de franciză proprietarul numeşte singur conducerea hotelului. proprietarul cumpără un nume (o marcă) şi o reţea de afacere (know-how). dar mai este loc pe piaţă. În timp ce contractul de franciză se semnează pe perioade scurte. cel puţin ipotetic. în timp ce la un contract de management. iar proprietarul nu poate interveni cu nimic în politica operatorului. de obicei. Pentru a mări numărul clienţilor şi cifra încasărilor. Cea mai importantă pentru proprietar este diferenţa de costuri: un contract de management este mult mai costisitor decât o franciză. în ciuda preţurilor mai piperate. Contractele de franciză. A clona un magazin după un tipar occidental pare a fi afacerea următorilor ani. problema ca şi firmele româneşti să se implice. Cel mai bine prind retail-ul şi serviciile de consultanţă. ea existând deja. se poate spune că piaţa francizelor este în plină dezvoltare. în viitorul apropiat raportul de forţe se va inversa. pentru că acum sunt doar 5% din totalul brandurilor care se extind în sistem de franciză.care se încheie între părţi pentru exploatarea unei mărci şi acordarea de know-how necesar derulării afacerii. Marile lanţuri de francize au intrat deja în România. pentru că nu este necesar un capital important şi nu este nevoie sa cauţi reţeta pentru a avea succes. Este avantajoasă afilierea la un lanţ internaţional. cu condiţia ca personalul de conducere să fi lucrat deja într-un lanţ internaţional. mai puţin costisitoare. Şi hotelurile româneşti se aliază cu mărci celebre pentru a atrage turişti. operatorul hotelului aduce şi personalul de conducere. dar şi ca firme francizor. în sistemul de reţele al firmelor multinaţionale nu numai ca firme francizer. cel de management leagă proprietarul de operatorul hotelier pentru 10-20 de ani. Sunt probleme care vizează firmele româneşti nu numai sub aspectul forţei economice. că analiza nu ar fi completă dacă nu ne-am ridica. Pe piaţa românească o franciză este mult mai rentabilă decât un contract de management. Dacă acum există mai multe contracte de management decât francize. vor fi mult mai căutate de către proprietari decât cele de management. pentru că managerii români au ajuns la fel de performanţi ca străinii. Prin amândouă. iar condiţiile de reziliere prevăd. iar în al doilea. Se estimează că piaţa va evolua exploziv pe partea de retail. În această secţiune a fost analizat impactul firmelor multinaţionale asupra firmelor româneşti aflate în stadiul actual de dezvoltare.

85 .eficientizare a ingeniozităţii în domenii noi cum ar fi serviciile de soft care „materializează” şi valorifică inteligenţa. S-ar putea ca această optică să includă şi firmele mijlocii care ar avea astfel şansa de a străbate bariera firmelor multinaţionale. La toate acestea se impun a fi luate în consideraţie şi aspectele de structurare modernă a firmelor mari şi de adaptare a unor strategii corespunzătoare.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful