Instruire Asistată de Calculator

1. Obiectivele generale ale cursului Acomodarea cu terminologia adiacentă şi accesarea corectă a aparatului conceptual specific învăţării asistate de ordinator; Lecturarea şi înţelegerea adecvată a practicilor de învăţare asistată de ordinator şi a conţinuturilor adiacente purtate de acestea; Conceperea şi dezvoltarea unor structuri de învăţare şi conţinuturi specifice, în acord cu noile tehnologii de informare şi comunicare; Dobândirea unor criterii de selectare şi valorizare a suporturilor curriculare virtuale sau alternative; Creşterea autonomiei şi responsabilităţii în gândirea şi derularea unor trasee educaţionale virtuale, diverse, inedite; Rezolvarea corectă a cerinţelor marcate în suportul scris de care beneficiază cursanţii; Identificarea pe cont propriu şi interpretarea adecvată a unor suporturi virtuale de învăţare (emise în ţară sau în străinătate);

Conţinutul suportului de curs Instruire Asistată de Calculator aparţine în totalitate d-lui prof. univ. dr. Constantin Cucoş de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic. În activitatea de tutoriat dar şi în vederea pregătirii examenului semestrial cursanţii sunt invitaţi să consulte, ca un complement al cursului, Constantin Cucoş, Informatizarea în educaţie. Aspecte ale virtualizării formării, Editura Polirom, Iaşi, 2006, unde vor găsi secvenţe informative şi interpretări suplimentare. Prezentul material nu poate fi copiat, reprodus, folosit, transmis, vândut, licenţiat, distribuit fără a avea in prealabil acordul scris al titularului dreptului de proprietate intelectuală.

1.4. 2.importanţă. Globalizarea şi dinamica diferenţierii 2.5.1. Cibercultura şi avatarurile învăţării în era internetului 3. Tipologia situaţiilor virtuale de învăţare 1. Funcţionalităţi ale calculatorului în şcoală Cap. Campusul şi clasa virtuală Cap.3.2. Atuurile educaţiei la distanţă 5.3. Resurse informative şi formative ale E-Learning-ului 5.între tehnologie şi economie 2. Educaţia .2. fundamente.1.3. Criterii de evaluare a unui produs curricular digital Cap.6. 1.7. Economia cunoaşterii în era informatizării 2.formă de emergenţă şi difuziune a cunoaşterii 4.o ipostază a învăţării asistate de ordinator 5. Medierea didactică şi autonomia educatului 5.3. Şcoala contemporană şi provocările instruirii asistate de ordinator 1.5. perspective 1. Comunitatea virtuală – spaţiu de manifestare a inteligenţei colective 4. Aspecte ale informatizării educaţiei 1. E-Learning-ul . Socializarea şi internetul Cap. Perspective şi interogaţii posibile . 6. Învăţarea colaborativă 4.4.Cuprins Cap. 4. Determinarea tehnologică a educaţiei deschise la distanţă 5.2.5.1. Noile tehnologii de informare şi de comunicare (NTIC) şi educaţia 2. 3.4.condiţie a instruirii computerizate Cap. Către un nou mediu de învăţare: comunitatea virtuală 4. Dimensiunea culturală a ciberspaţiului 3.2.6.2. Autoformarea .1.sensuri şi evoluţii 1.1. Statutul educaţional al internetului 3. Învăţarea informatizată .4. Niveluri şi ipostaze ale virtualizării şcolii 1.trăsături şi funcţionalităţi 5. Educaţia deschisă la distanţă .3. Educaţie şi mondializare 2. Mondializarea şi informatizarea procesului de învăţare 2. Virtualizarea instruirii şi formării . Comunitatea virtuală .5.vector şi rezultat al globalizării 2. Funcţionalitatea distanţei din perspectivă psihopedagogică 5.3. Caracteristici şi dimensiuni ale conţinuturilor de tip e-learning 5. Educaţia .2.

prin translarea la om a unor instrumente de re-activare sau maximizare a unor funcţiuni naturale (apelul la ochelari. 1. respectiv capacitatea acestei realităţi artificiale de a exista prin sine. Este totuşi mai puţin decât realitatea ca atare. care păpuşă fiind devine animată şi independentă de creator. telescop. Nifle. indivizii ca atare au atât o prezentă reală. Cuvântul „virtual” îşi are originea în latinescul „virtus”. speră. înseamnă o mişcare inversă actualizării. de mutare a unui lucru sau activităţi în sfera posibilului. Termenul are o semnificaţie echivocă şi paradoxală (ca şi expresii de felul mort vivant. 1. ci ţine de acea putere a omului de a se proiecta. intrând în structurile lor interne. Pentru alţii. putem manevra altfel tablourile. Ea nu are nimic negativ în sine. Ca să stăpânim realitatea. realitatea virtuală are ca specificitate nu simpla reproducere a unor modele reale.subliniază Pierre Levy (1995. Pinocchio. realităţile virtuale constau în producerea. Învăţarea informatizată . care înseamnă „putere”. de a reacţiona printr-o conduită antropoidă). Cea mai nouă unealtă de simulare pare a fi ordinatorul. a unei cvasirealităţi. dar şi de translare la maşini a unor proprietăţi umane (de a vorbi. linişte elocventă). „forţă”. p. prin instrumente sofisticate. Precum celebra marionetă italiană. 2002). de a ieşi de sub constrângerile imediatului. Hibridarea permanentă dintre real şi virtual stă. Pacea . datului. 7). ci actualului.Temă de reflecţie Puteţi identifica şi alte situaţii de virtualizare a activităţilor umane? Numiţi-le şi descrieţi-le în mod succint. dar şi ceea ce el crede. cu ipostaze subiacente. 2001. procesele. Virtualul nu se opune realului sau realizabilului. visează că ar putea fi. 8) autonomia. „Virtualizarea .1. 17) – este unul dintre cei mai importanţi vectori ai creării realităţii”. Lucrurile.importanţă. realizând-o. ca procesualitate. realitatea virtuală este o simulare a lumii obţinută prin manipularea unor modele. dar care nu este totuşi realitate. Realitatea virtuală pare a fi. ca urmare a unei fuziuni om-maşină. fiinţând de sine stătător şi influenţând realităţile la care face trimitere. Un om este ceea ce constatăm că este. stimulatoare cardiace. p. Într-o primă accepţiune. Într-un muzeu virtual. dar care se rabate asupra realităţii descoperind-o. o cvasi-realitate care are aparenţa şi funcţionalitatea unei realităţi. Virtualizarea instruirii şi formării . ne bazăm pe „prelungirile” ei virtuale. probabil. la baza spiritului prospectiv şi progresiv al conştiinţei umane. posibilă. În al doilea rând. Proprietatea esenţială a lumii virtuale o constituie. Virtualizarea. de pildă).sensuri şi evoluţii O nouă faţă a realului se impune din ce în ce mai mult şi face concurenţă celei ştiute de noi: e vorba de una virtuală. a unor legături specifice. Virtualul de azi devine realul de mâine. „prezentificării” de acum. prezentului. proteze. Realitatea virtuală este un proiect care pregăteşte apariţia unei realizări sperate (Europa unită. ci deschiderea unui evantai de potenţialităţi prin depăşirea proprietăţilor lucrurilor reale. clar obscur. a unor structuri. a indeterminării spaţiale şi temporale. potrivit autorului de mai sus (2001. după unii (Tisseau. şi lumea virtuală se desprinde de subiectul ce a generat-o. e un fel de simulacru sau succedaneu al unei realităţi. Efectele ei au un mare impact asupra realităţii ca atare. Un alt sens este dat de calitatea acestei realităţi virtuale de a fi putătoare de promisiuni. inventând-o. cât şi una imaginară. Se pot degaja mai multe înţelesuri ale realităţii virtuale (cf. p. fundamente. O realitate virtuală este acea realitate care are toate condiţiile esenţiale de a deveni (sau a fi luată drept) realitate. fără nici o înrădăcinare concretă. a evoluţiilor şi capriciilor ulterioare. ireală. fapt de neimaginat într-un muzeu real. Fiecare obiect virtual anunţă unul real. el însuşi un simulacru al funcţionalităţii şi performativităţii (cei drept. perspective 1.1. În filosofia evului mediu virtualul se referea la acel ceva care exista ca putinţă şi nu ca act.Cap. maximizate) a creierului uman.

Fiecare entitate derivă de undeva şi duce la ceva. şi are înţelesul de acel ceva care se proiectează înspre dorinţa mult-visată. Asistăm astăzi însă la un puseu în ceea ce priveşte virtualizarea educaţiei. atitudini. Aceasta nu mai este o entitate dată. „Cyber-spaţiul oferă instrumente de construcţie cooperative a unui context comun pentru grupuri numeroase dispersate din punct de vedere geografic.).cel mult două decenii. ele definitivându-se într-o perspectivă nefixată încă. p. auto-structurante. dilematică. Pe o pagină Web totul pare a fi pe acelaşi plan dar şi diferenţiat totodată. să pună persoana pe un drum. chiar improbabilă. definitivă. multiplicarea în timp real a legăturilor dintre partenerii educaţiei mediate de calculator. Virtualul se adaugă. Web-ul articulează o multitudine deschisă de puncte de vedere. Departe de a fi o masă amorfă. personalizate. ce doar secvenţial şi progresiv (se speră!) a se realiza.2. prin construirea unităţii bazată pe . mai degrabă.Temă obligatorie Ce predispoziţii sau achiziţii trebuie să probeze educatul pentru a se înscrie într-un dispozitiv virtual de formare. Ceea ce se schimbă fundamental în noile ipostaze ale educaţiei este raportul faţă de cunoaştere. Vom conchide spunând că educaţia. fugitivă. ceea ce omul trebuia să devină în viitor. Finalitatea formării viza nu individul actual. Consumatorul de informaţie devine generator. includerea cyber-culturii ca un nou referenţial în învăţare. 1995. la ivirea altei „feţe” a acesteia. De aici şi schimbarea modului de percepţie şi pricepere a ei. 111). firesc. al unui proces de recunoaştere mutuală a indivizilor şi grupurilor via activitatea de comunicare„ (Levy. Virtualul. fixă. Comunicarea îşi evidenţiază întreaga dimensiune pragmatică. raportarea la cyber-spaţiu ca mediu privilegiat. de fixare şi de ierarhizare parţială şi temporară. Numiţi şase astfel de achiziţii de bază. ca proces. s-o direcţioneze înspre anumite ţinte. 1. cyber-cultura menţine universalitatea dizolvând totalitatea. conduite etc. la conduitele care s-au realizat prin programele educative clasice. o parte a stocului dar şi artificiu de stocaj. Ceva nu poate să apară din nimic. nu poate fi vorba despre virtualizare. 1. această organizare putând însă satisface apetituri dar şi intervenţii particulare. Relaţia cu cyber-cultura devine interactivă. Avem de a face cu o înscriere expresă a formării sau a unor etape ale acesteia pe un palier explicit virtual. statică. Nu mai este vorba de o difuziune sau de un transport al mesajului. Înmulţirea liniilor de instruire deschisă şi la distanţă.2. provine din virtute. girant şi gestionar al acesteia.. a mizat şi a implicat dintotdeauna potenţialitatea.mondială etc. atragerea internetului ca sursă şi mijloc didactic. deprinderi. Fără o necesară şi precisă actualizare (a unor cunoştinţe. deschisă. Paginile Web se constituie într-o imensă reţea cu multiple bifurcaţii şi intersecţii ce vin cu conţinuturi auto-organizatoare. însă fiecare site este un agent de selecţie. De asemenea. valori). Pierre Lévy.3. ci să şi potenţeze viitoare stări. educaţia a fost tentată nu numai să actualizeze (comportamente. este evident potenţatoare şi „virtualizatoare”. sigură. este element informativ dar şi instrument de informare. valori). cu numeroase „goluri” în care oricând se pot adăuga noi elemente. ci de o interacţiune în sânul unei situaţii pe care fiecare contribuie să o modifice sau stabilizeze. sumativă. unică.Temă de reflecţie Meditaţi la următoarea dilemă: poate fi realul substituit de virtual? În ce situaţii şi cu ce consecinţe? 1. Cum observă un specialist al domeniului. prin definiţie. ca termen. informatizarea educaţiei în genere constituie exemple concludente ale evoluţiei enunţate. Nu înseamnă că totul în materie de educaţie se mută dinspre actual către virtual. ci pe cel virtual. Având în vedere că educaţia instituţionalizată este limitată în timp. Aspecte ale virtualizării educaţiei Educaţia.de regulă . aceasta va deschide doar apetituri. Nu starea prezentă interesa (cu toate că şi ceea ce este individul la un moment dat trebuie ştiut – aceasta fiind o premisă a reuşitei educaţiei). aşa cum era el prefigurat la un moment dat. ci devine o realitate permeabilă. plurală. ci. Nu există o ierarhie absolută. completivă. ea durând . trasee. al unei negocieri asupra semnificaţiilor. Ea împinge actualul înspre virtualul.

multidirecţional. Acest nou tip de „universal” nu rezultă ca o totalizare pe linia sensului. 6. coordonat de Glen M. dictat ideatic. adaptate la interesele individuale. Interpretările rămân în continuare particulare. de natură psihopedagogică. Evantaiul procedural şi metodologic. practicat deja de câteva decenii. gândite şi gestionate pentru a se maximiza dimensiunile formative. sunt surprinse tendinţele principale ale educaţiei virtuale. Reţeaua instituită şi principiul deschiderii permanente a fluxului informaţional constituie gajul universalizării sistemului. măreşte eterogenitatea. autocorectiv. de bază sau continue. cu partea sa de contribuţie ideatică. a interacţiunii generale.interacţiune. Tot mai multe instanţe educative. Prin intermediul calculatorului şi al reţelelor virtuale. acesta nu conduce la manipulări ideologice sau la totalitarism social (în afară de cazul când „navigatorii”au predispoziţii către aşa ceva!). deontologic. Formarea unei noi culturi pedagogice de susţinere şi consiliere a celor se formează în reţelele virtuale sau on-line. salvând sistemul de riscul închiderii ideatice. dilatant. cumulativ. Normativele de ordin legislativ. Sistemul informaţional este aditiv. fără pericolul totalitarismului sensului. Universalul adus de Internet nu generează unicitate. cu alte moduri de gândire şi de vizare a lucrurilor. regenerează inteligenţa colectivă. Fiecare nou venit. aceste dispozitive au funcţionalităţi explicit educative. cursuri electronice şi programe didactice care pot fi depozitate pe web sau compact discuri. testarea şi implementarea de noi modele organizaţionale şi de gestionare a învăţării sub impactul noilor tehnologii. formarea deschisă şi flexibilă care pune accesul pe diversitatea rutelor de acces pentru cunoaştere sau competenţe ale indivizilor sau grupurilor de învăţare. Şi.Temă de reflecţie Aţi putea identifica si unele pericole pe linia masificării şi manipulării presupusă de informaţia postată în universul digital? Apelul la noile tehnologii informaţionale are un istoric şi se manifestă sub mai multe forme (cf. ci a contactului. A luat naştere o industrie specializată de dispozitive. Structurile organizatorice sunt renovate sau înlocuite cu noi instanţe sau instituţii profilate pe gestionarea cunoaşterii livrate virtual. Conversiunea reţelelor şi tehnologiilor de informare şi comunicare în instanţe cu scop educativ. Într-un raport al Commonwealth of Learning. Aceste obiecte au un înalt grad de transferabilitate. 5. adjuvante sau de sine stătătoare care se înscriu în sfera virtuală. rute de auto-formare şi auto-învăţare destul de suple. prin realizarea unei conectivităţi efective dintre valorile informaţionale ce vin din direcţii diferite. 3. a conlucrării. fiecare poate intra în principiu în legătură cu alte persoane. disjuncte. deschide alte chei interpretative. Farrel (2001). Dezvoltarea. 4.4. devenind funcţionale în circumstanţe culturale diferite şi convertind conţinuturi curriculare multiple. programe. îşi formează structuri complementare. Extensiunea ocaziilor de realizare a educaţiei virtuale. Calitatea este o dimensiune care nu poate fi neglijată. Chiar dintru început. 1. este redimensionat în concordanţă cu noile realităţi. Fiecare conexiune suplimentară adaugă noul. vizând formarea iniţială. Inventarea şi promovarea de noi obiecte pedagogice ce susţin sau care sunt livrate prin intermediul reţelelor educaţiei virtuale. didactic vin sa orienteze axiologic formulele noi de realizare a educaţiei. exprimate succint prin următoarele trăsături: 1. 2. formarea şi educaţia la distanţă. formarea asistată de multimedia. diferite. Michel. personale. de urmărire şi validare a parcursurilor virtuale de formare. 1999): învăţământul şi învăţarea asistată de ordinator. structuri digitale în acest sens. . Asigurarea controlului calităţii prin degajarea unor formule clare de acreditare. în nici un caz.

nenormate. ale şcolii. ce să facă în urma celor învăţate etc. caracterul virtual al educaţiei este dat şi de de-localizarea şi de-teritorializarea cadrului de realizare a formării. Tu cauţi informaţia şi nu ea pe tine! Îţi alegi magiştrii după preocupări şi bunul plac. la şcoli în înţelesul lor tradiţional. ci şi invers. 1. Vii în sistem cu partea ta de contribuţie la care te pricepi cel mai bine. Caracterul virtual al educaţiei conduce la o descentralizare a multiplelor baze de informare şi de cunoaştere. Aceasta devine mai deschisă.5. bazată pe interacţiunile între diferitele grupuri de educaţi. la o nouă deontologie a vizării alterităţii. mesageria.Temă de rezolvat În ce măsură situaţii de învăţare ale sistemului naţional de învăţare probează existenţa unor premise sugerate mai sus. Experienţele purtate de protagonişti devin ele însele o bogăţie şi un atu important al învăţării. cu registre culturale diferite. cât să înveţe. larg răspândite în arealul său cultural. dar şi între „coechipieri”. din format te transformi în formator. În plus. . efemere. Se renunţă din ce în ce mai mult la întâlnirea fizică a actorilor. Datorită unei competenţe anume. amplificând dorinţa de a învăţa şi motivaţia lucrului bine făcut. aproape totul fiind preconizat şi directivat de educatori (ce să înveţe. la sălile de clasă. la o de-centrare etnoculturală. la o prioritate a ritmului individual faţă de cel colectiv. Aceştia intră în sistem când vor. tutoratul electronic. În fine. formarea cooperativă. în cea mai mare parte digitale. lăsate la discreţia doritorilor. universităţi virtuale. Dacă dispozitivele clasice îi rezervă o slabă autonomie. făcând din individul sau grupul de învăţare un ferment şi un generator al cunoaşterii. „Colecti-cielele” de învăţare. Dincolo de sursele interne.). formarea interactivă care pune accentul pe procesul colectiv de învăţare şi formare. mai diversă. tutori) etc. Devii factor activ al informării pentru alţii. unde să înveţe. Grupurile de învăţare sunt şi ele virtuale. noile tehnologii „vor face posibile noi interacţiuni între diferiţii indivizi şi diferitele grupuri de persoane. pe care le va acapara şi reasambla după logici ale interesului personal sau dictate de spaţiul formal pe care îl frecventează cu prioritate. educatori. altfel stau lucrurile în noua situaţie. Noile resurse induc o nouă reprezentare despre ceea ce este lumea la un moment dat.”. universităţile virtuale sunt ocazii de gândire a formării ca o construcţie permanentă a cunoaşterii personale sau colective. baze de date educaţionale. Prerogativele formării şi iniţiativele pe linia instruirii sunt la dispoziţia educaţilor. din ce loc vor. Alegerile sunt nenumărate. întâmplătoare. Te duci acolo dintr-o motivaţie profundă şi unde presimţi satisfacţia informării. platforme de învăţământ sau educative şi sisteme de difuziune de nivel internaţional (de pildă. Înveţi ce (şi de la cine) nici cu gândul nu gândeşti. Un aspect al virtualizării educaţiei este dat şi de statutul educatului în ansamblul formativ. prin jocul diferitelor interacţiuni între grupurile de persoane: educaţii (studenţii) fac schimburi între ei cu persoanele resursă (profesori. Ei pot fi situaţi spaţial la cealaltă margine a lumii. prin relativizarea structurilor de formare la temporalitatea actorilor implicaţi. concepute ca instrumente de capitalizare. tutori. susţinute de universităţi tradiţionale sau devenite autonome. contrastante. Transmisia informaţiilor se face nu numai de la un centru anume (de la profesor). de resurse educative. cum subliniază Jean Michel (1999). educatul se poate conecta la surse alternative. Aşa se face că educaţia se va face prin accesul nelimitat la diverse resurse educative destul de dispersate.formarea şi/sau învăţarea asincronă. forumurile electronice. Ea îmbie la o punere în chestiune a cetăţeniei legate de un teritoriu dat. Noile formule de comunicare modifică schema tradiţională a comunicării didactice (profesor-elev). Poţi să faci o şcoală (virtuală!) şi să obţii o diplomă (reală!) fără să-ţi fi văzut la chip profesorii sau colegii. Aceştia realizează schimburi şi validări ale propriilor produse ale cunoaşterii. Această stare de lucruri conduce la o nouă gestionare a timpului personal şi instituţional. se adresează cui vor şi rămân conectaţi cât vor. neîndrumate. sistemul european EUROPACE).

lanţuri de lecţii.diferite grupuri de învăţare. complementare sau facultative la care educaţii se pot relaţiona. experţi etc.suporturi pedagogice: studii de caz. De când computerele au devenit uzuale în şcoli.tutori. portofolii. . proiecte. Pe măsură ce utilizatorii web din şcoală devin tot mai pretenţioşi. 1999): a) actorii implicaţi: . certificărilor.grupuri sau comunităţi mixte (formate din educaţi. În educaţie. DVD-uri.instrumente logistice pentru proiecte sau stagii practice. chestionare.cursuri de formare.).suporturi informatice diverse (CD-uri. bibliografii de sprijin.elemente didactice tradiţionale virtualizate la diferite niveluri: lecţii. Procesul de înlocuire a vieţii reale cu componentele-aspectele aduse de mijloacele computer-media poate fi denumit virtualizare. . într-o şcoală reală.1. dar nu se limitează numai la simulări. . situate dincolo de perimetrul şcolar (ingineri de studii. colegi de învăţare sau alţi contribuitori care tutelează stagii.instrumente de evaluare formativă care asigură şi stimulează progresia în învăţare (exerciţii. . hard disk-uri). prin înscriere regulată. . eseuri. tutori…) permanente sau temporare. mai ales profesori sau furnizori de resurse.gestionarea evaluărilor. Procesul virtualizării cuprinde mai multe componente. Acestea includ. noi experienţe educaţionale au început să devină accesibile actorilor care învaţă.instrumente de evaluare sumativă (examinări virtuale. . care pot beneficia de resurse virtuale la distanţă. . sau grupuri pedagogice. activităţi specifice. d) resurse de sprijin logistic şi pedagogic: . . Virtualizarea vizează mai multe instanţe (cf.diferite grupuri de persoane resursă. memorii flash. constituite în jurul unor proiecte specifice.formatori. nu numaidecât profesori recunoscuţi formal. cu mai mult de douăzeci de ani în urmă. c) proceduri şi instrumente de evaluare: .proceduri de selecţie a candidaţilor: teste. acest fenomen se manifestă când computerele sunt folosite pentru a substitui experienţele de învăţare care anterior se realizau în contact cu profesorul. profesori. portofolii etc. Michel.resurse informatice şi birotice (programe de calculator. În unele ţări precum USA şi Canada dar şi în Europa există deja şcoli virtuale unde studenţii (elevii) nu intră.evaluarea de cunoştinţe în linie student cu student sau în grupuri. la modul fizic. f) mediul extraşcolar: . .dinamica campusului virtual. . . în funcţie de motivaţii diverse: grupuri tematice. temporară sau excepţională la diverse rute de formare.). Niveluri şi ipostaze ale virtualizării şcolii Impactul tehnologiei informaţionale şi comunicaţionale asupra educaţiei şcolare este remarcabil si se pare ca această dezvoltare va duce la efecte pozitive dar şi la probleme suplimentare.gestionarea plăţilor de taxe şi a accesului la sursele disponibilizate. proiecte. . e) proceduri de gestiune privitoare la formare: . grupuri închise sau deschise. proiecte în comun.documentare sau biblioteci virtuale. programe. texte de referinţă. teste. discipline: . cu pereţi şi bănci. . b) conţinuturile vehiculate. sau pentru a da şansa de a învăţa ceea ce în trecut nu ar fi fost disponibil.modalităţi de înscriere propriu zise.conţinuturi periferice.3. la îndemâna oricui. până la cele relaţionale sau procesuale. . deschise sau închise. de la aspectele subiective şi obiectuale. adiacente. . forumuri etc. unităţi de învăţare. pagini web şi pachete educaţionale plasate pe pagini web. individualizate sau concepute pentru un public ţintă. . . notărilor.educaţii luaţi ca indivizi. logiciele). sunt inventate şi adăugate tot mai multe metode (instrumente) de utilizare şi noi oportunităţi. activităţi de reflecţie sau întrebări punctuale).

Sesiunea de învăţare este deschisă. Să nu uităm că în cele mai multe situaţii cursanţii dispun de o . distracţii etc. de pildă la Casa Corpului Didactic). În funcţie de primii doi parametru. Situaţia 2. învăţând unii de la alţii. tuturor. nefiind puşi în situaţia de a consuma timp şi resurse pentru deplasare la centrul de formare. spaţiul convenit la nivel regional sau local). mai puţin importante: timpul cât rămâne în sistem. al interpelării unor experţi. Este cazul unor şedinţe de lămurire a unor concepte sau teorii. 1. Numai că această instruire se subordonează obiectivelor instruirii virtuale. posibilităţi de loisir. noi ipostaze putând apărea şi condiţiona procesele educaţionale contemporane. destul de clare sau elementare. fiecare accesând cunoaşterea dintr-o anumită locaţie. radio. în mod sistematic sau prin sondaj (eventual.4. ei îşi vor trimite producţiile ideatice (către profesori sau alţi colegi) în momente convenite de ei. conţinuturile pot fi abordate total sau secvenţial. când să trimită reflexiile personale sau temele personale. Ziua de mâine. internet etc. fiecare intrând în dispozitiv când dispune de timpul necesar. s-ar putea desena următoarele patru situaţii: Situaţii Situaţia 1 Situaţia 2 Situaţia 3 Situaţia 4 Momentul intrării în sistem Acelaşi timp Acelaşi timp Timpi diferiţi Timpi diferiţi Locul de intrare în sistem Acelaşi loc Locuri diferite Acelaşi loc Locuri diferite Situaţia 1. Situaţia 4. care nu se poate dispensa de virtuţile instruirii în timp real. creează situaţii problematice. complementându-se reciproc. Aduce în atenţie situaţia clasică a educaţiei la distanţă prin telefonie. Conexiunea studenţilor la sursa emitentă se face simultan. Tipologia situaţiilor virtuale de învăţare Situaţiile de învăţare virtuală rezultă ca un joc combinatoriu între două variabile principale: momentul inserţiei şi locul (punctul) de intrare al cursantului în dispozitivul formativ. gradul de determinare şi de instituţionalizare a formulei de educare. televiziune. De asemenea. locul său de muncă. atât cele formale cât şi cele opţionale sau incidentale. elemente ale cunoaşterii. cursanţii pot colabora la edificarea unor răspunsuri. finalizând sau ratificând parcursuri realizate în mod virtual. ca cuprindere de timp şi intensitate. Studenţii rămân într-un spaţiu privilegiat (locuinţa sa. în materie de tehnologii informaţionale. dar în momente diferite. al rezolvării de probleme. respectiv întâlnirea efectivă a instructorilor sau tutorilor cu cursanţii în sala de curs. cazare.. Sugerează cazul educaţiei „faţă în faţă”. Alături de aceste variabile. La rândul lor. al examinării şi evaluării. mediul principal de transfer al cunoaşterii. al realizării de aplicaţii practice. poate aduce ceea ce azi nici prin minte nu ne trece. gradul de denivelare a conţinuturilor etc. la solicitările cursanţilor). mai pot fi luate în calcul şi alte determinări. creând posibilitatea cursantului de a se relaţiona la cunoaştere şi la deţinătorul acesteia când vrea şi de unde vrea (sau poate). Profesorul transmite simultan. Conţinutul învăţării este accesat din aceeaşi locaţie (sală specializată la nivel teritorial. va decide singur când şi cu cine să intre în relaţie cu ceilalţi. evaluează etc. masă. De dorit este să nu se piardă un timp preţios cu discuţii puerile. Principiul pedagogic de baza ar fi acesta: se vor aborda mai ales acele elemente de conţinut mai dificile. Situaţia 3. Să nu uităm că acest proces de virtualizare este în continuă prefacere.în funcţie de predilecţiile studenţilor sau determinările tehnice ale reţelei.informaţii utile: burse. În toate situaţiile descrise mai sus. Este o prelungire a învăţării clasice în/spre dispozitivul virtual de învăţare. se lasă interogat de cursanţi. Această situaţie avantajează pe acei cursanţi care nu dispun încă de suporturile tehnice corespunzătoare. transport. al vizitelor în timp real. Concretizează cazul acelui dispozitiv de formare care este permisiv la o flexibilizare maximală. Studentul îşi va compune singur programul de învăţare. ce necesită resemnificări suplimentare şi mai puţin cele ştiute.

21). p.Temă de reflecţie În ce măsură formabilul dispune de autonomia necesară pentru a se înscrie într-un program de instruire virtual? Noua strategie managerială se va centra către câteva obiective: readaptarea conţinuturilor la constrângerile educaţiei virtuale. după cum putem constata mai jos: Etape Învăţământul tradiţional Puncte tari Puncte slabe Urmărirea şi supravegherea Nu există rute didactice explicit pedagogică este obligatorie adaptate elevilor Motivaţia se realizează prin constrângere Munca este solitară Munca elevului se realizează la Nu este obligatorie domiciliul său supravegherea Motivaţia este extrinsecă.modularitatea şi adaptabilitatea cursurilor pedagogice. .maturitate receptivă şi interpretativă. Alte variabile pot şi ele concura la o diferenţiere mai precisă: existenţa sau nu a unui tutore. într-o lucrare recentă (2002. 1. importanţa deplasării educaţilor pentru a se forma. datorită costurilor relativ ridicate Munca este solitară Nu există adaptare la elev este obligatorie Munca elevului se exercită la Nu supravegherea locul lui natural de existenţă Motivaţia se face prin costuri Adaptarea activităţilor la elev Munca este solitară Tributară tehnologiei Urmărirea individualizării Tributară tehnologiei de ultimă maximale a parcursului oră formativ Munca la locul obişnuit al elevului Adaptarea conţinutului la elev Munca în echipă Instruirea prin corespondenţă Instruirea asistată ordinator E-learning de Specificitatea managementului acestor structuri reiese din particularităţile aduse de noile realităţi: mutarea accentului instituţiei emiţătoare de pe determinarea de savoir pe autonomia educatului de a o cuceri şi edifica. Aceste criterii se traduc prin anumite caracteristici ale dispozitivului e-learning: gradul de autonomie al educatului în a-şi organiza formarea. a muncii în grup. ce pot fi abordate pe cont propriu. anvergura schimburilor dintre educaţi. amânată. autoinstituită.6. suplinirea raporturilor directe cu medierea indirectă. pot fi evidenţiate o serie de aspecte pozitive şi negative ale mai multor ipostaze (etape) ale virtualizării educaţiei. Michel Mingasson. construirea şi . ceea ce îi autonomizează în raport cu părţi importante din conţinut.numărul potenţial al educaţilor. importanţa suportului propus educatului. scoate în evidenţă trei criterii de diferenţiere a dispozitivelor de tip e-learning: . jalonarea parcursului prin „puncte de trecere” obligatorii. prin intermediul noilor tehnologii de comunicare şi informare. În mod succint. a unei activităţi în prezenţă. personalizarea mai mult sau mai puţin evidentă a parcursului pedagogic.dirijarea mai mult sau mai puţin directivă a educatului. revizuirea sau îmbogăţirea evantaiului metodic de instruire şi de evaluare. .

Este încurajat să schimbe elemente ale cunoaşterii cu alţii (cu profesorul sau alţi colegi). construindu-şi sau reorientându-şi traseul în funcţie de voinţa şi ritmul propriu. 2005). aşa cum au făcut-o întotdeauna. nevoia reformării profesionale. de a face. Virilio. Cunoaşterea nu mai este un dat. hiper-textuală a capitalizării şi răspândirii cunoaşterii (cf. de a rafina inteligenţa. şi nu pe predare. distribuitori etc. 1. de a vedea.5. Oricât de sofisticate ar fi. obligându-l pe subiect la o percepţie duală. vizibil la nivelul a două componente: nivelul tehnic.7. Auto-învăţarea on-line. sociologi. Se naşte o realitate cu un relief pluridimensional. Existenţa se extinde. Spre deosebire de instituţiile clasice. Procesul învăţării este sprijinit (tutelat) prin noile . se reconfigurează odată cu apariţia acestora. cade pe umerii şcolii. ingineri de reţea. Devin nişte valori. a-l transmite mai departe sunt moduri prin care se sparge vechea logică a predării în beneficiul unei logici a învăţării. şi nivelul pedagogic. Noile tehnologii de informare şi de comunicare se impun ca mijloace de a parveni la idei.Temă obligatorie Identificaţi şi descrieţi trei situaţii prin care formabilul îşi aduce contribuţia la instruirea sau formarea altor co-echipieri. poziţionându-se de acum încolo mai ales ca un tutore. ele reiau funcţiuni. Educatul devine responsabil. depăşind perceptibilul şi concretul. Relaţia profesor-elev se cere a fi regândită în noul context. Sistemul educativ trebuie virtualizat pentru a da un sens ciberculturii şi a realiza o integrare a net-economiei promovată tot mai insistent de cyberspaţiu. Devine curios. gestionarea administrativă şi financiară. prin care accedem la alte valori. 20) – că ele vor continua să se întrupeze şi să se clădească pe baza experienţelor din trecut.administrarea sistemului tehnic şi informatic. Educaţia virtuală pune accentul pe învăţare. Un lucru există plenar în măsura în care se adună în el şi prezenţele sale trecute. formarea/recrutarea personalului tehnic şi didactic specializat. Ciber-lumea este un nou spaţiu cultural care generează constrângeri privind accesul şi utilizarea suporturilor. Întreaga cultură. învăţarea prin colaborare şi co-generarea conţinuturilor învăţării. Castegnniau. „stereo-reală” (cf. Formatorul încetează de a fi un simplu orator. la altă scară. multe dinafara spaţiului didactic tradiţional: informaticieni. căutător al propriului câmp de cunoaştere. de a simţi. a cărui cuprindere singur şi-o stabileşte. spaţiul şi timpul viitor. un acompaniator al educatului pe drumul cunoaşterii. propria cunoaştere. ca şi modul de a ajunge la ea. echipa este mult mai compozită şi mai diferenţiată sub aspectul profilurilor de formare. Realul şi virtualul se mişcă unul către celălalt. ce expune cunoştinţe. dar şi profilurile lui viitoare. prin reconfigurarea eşafodajului metodic specific înspre autonomizarea persoanei. „Oricât s-ar schimba societatea şi media. dinamica fără precedent a cunoaşterii. mobilă. 1. Constituirea unui nou referenţial cultural obligă la o repoziţionare a subiecţilor faţă de acesta. a căuta şi a găsi noul. ci o realitate emergentă. teoretice sau practice. Îşi elaborează. antrenând axe precum timpul prezent. co-învăţarea în comunităţile virtuale. prin apariţia şi specializarea unor medii în direcţia formării. ca şi coechipierii lui de actul în care este antrenat. cumulativ-generativă. renunţarea la ierarhizarea actorilor în dispozitivul formativ conduc la o elaborare fractală. în parte. complemetară. A produce. a gândi asupra a ceea ce se produce. nu mai putem face abstracţie de ele. Poate să găsească mai mult sau mai puţin decât i-a sugerat profesorul. p. a unor situaţii de comunicare mai vechi. Mişcarea de virtualizare a formării va modifica profund stilul de raportare la cunoaştere. Şcoala contemporană şi provocările instruirii asistate de ordinator Şcoala contemporană este în faţa unei noi sfidări: ea este pusă în situaţia de virtualizare. Virtualizarea este indusă de mai multe aspecte: facilităţile informării şi comunicării induse de noile tehnologii. repoziţionare care. explorator. artişti graficieni. Având valenţe pozitive sau negative. O linie de formare deschisă şi la distanţă presupune un angrenaj complicat şi o conlucrare dintre mai multe competenţe. putem fi siguri – notează Fidler (2004. Educatul este ajutat şi incitat să-şi procure cunoaşterea pe cont propriu. economişti. 1995). devine element activ în cadrul comunităţii virtuale de învăţare. Lăsându-ne purtaţi de istorie vom vedea că forţele ce ne conturează viitorul sunt în esenţă aceleaşi care au dat formă trecutului nostru”. măcar în parte.

sunetul) să devină labile. interactivitate maximală. Construită şi legată intrinsec cândva de scriitură. prin universităţi. În faţa unor evidente orientări de internaţionalizare şi pragmatizare a instrucţiei şi educaţiei. ca şi multe parcursuri de calificare şi reconversie profesională se realizează pe supoziţiile informatizării. imaginile. direct operaţionale. propunerea şi negocierea unor proiecte. A învăţa înseamnă a genera acel proces de auto-construcţie mentală. hipertextualitatea. cu condiţia să fie pregătit progresiv cu această noutate. rezolvarea de probleme. ale autonomizării şi democratizării. evaluarea şi auto-corectarea acţiunilor . schimbabile. în sensul lui Vîgostki. De fapt. activitatea colaborativă. generând pe lângă facilităţi şi alte întrebări: ce mai este învăţarea în era digitală. Pe nesimţite. analiza de nevoi. . le antrenează. putere memorială extensivă. 2000). aceste instrumente clatină edificiul didactic. auto-explicarea propriilor procese de cunoaştere. o acomodare a datelor externe la structurile de cunoaştere ale subiectului. şcoala trebuie să se reorienteze. Această eră. pentru ce şi în ce condiţii? După autorul de mai sus (Linard. Inteligenţa însăşi nu mai este gândită ca un dat. ele sunt un fel de prelungiri ale funcţiilor psiho-mentale sau somatice omeneşti: polimorfism senzorial.instrumente de amplificare cognitivă. a imediatului asupra termenului lung. mediul digital este exploatat la maximum. să interpretezi. ce angajează tot spectru relaţional al individului cu sine. Multimodalitatea prezentării cunoaşterii. Cunoaşterea rezultă ca un proces individual de transformare a datelor externe în structuri interne ce se restructurează necontenit. gândirea se va lăsa condusă de incitări semio-tehnice mult mai complexe. a conţinutului transmis de ele) de a reacţiona şi a se adapta la context şi la utilizator. el se poate bloca sau retrage în palierele comode ale cunoscutului. saltul în meta-cognitiv. Acest proces implică o interacţiune continuă între subiect şi obiect. cu societatea. prin ce se diferenţiază cunoaşterea umană faţă de cea adusă de maşini. ale auto-mulţumirii de sine. aceste constructe simbolice obligă la noi moduri de a acţiona şi a gândi. nu numai că facilitează cuprinderea sau accesarea lui. Tot mai multe rute de formare se redimensionează în perspectiva introducerii NTIC. Precum ceasurile moi şi flexibile din picturile lui Salvador Dali. a reuşitei cu orice preţ în defavoarea reflexiei. Axioma pare a fi următoarea: inteligenţa nu mai este în totalitate înnăscută. modelabile. cum putem accede la cunoaştere cu aceste instrumente. dar şi o restructurare a aparatului cognitiv. Întreaga personalitate a educatului este antrenată: voinţa de a cunoaşte. glisajul necontenit spre ramificaţii multiple dau o nouă şansă spiritului uman. permisivitate la real şi la imaginar. Asaltat dintr-o dată. Şi aceasta. cum le articulăm una cu alta. alegerea strategiilor. Ambivalente ca orice invenţie tehnică. ceea ce face ca semnele transmise (textul. Cu cât sunt mai multe lucruri de predat. 2000). exploatarea combinată a surselor de cunoaştere. prin antrenarea în activităţi novatoare de tipul: punerea în situaţia de a gestiona cunoaşterea. pentru a-l responsabiliza pe elev să o facă. adică în pârghii care vor exercita o influenţă în înseşi mecanismele de structurare a cunoaşterii. ce se construieşte neîncetat prelucrând nişte conţinuturi anume. ci ca o realitate emergentă. să-şi fixeze obiective noi. respectiv capacitatea acestora (mai exact. autoconducerea şi corecţia adaptativă. Conexat şi la ideologiile în vogă ale eliberării persoanei. departe de a da la o parte funcţiile superioare ale gândirii. a fragmentarului asupra întregului (vezi şi Linard. ea se modifică prin antrenament şi educaţie. acestea trec de la stadiul de simple tehnologii în „instrumente” psihologice. Cu cât volumul cunoaşterii se dilată. Repun activitatea şi exploatarea proprie în centrul edificării prin cunoaştere. le specifică. retroacţiune inversă. cu atât dascălul trebuie să se debaraseze de aceasta. un efect al proiectării năzuinţelor noastre dintotdeauna. proprietatea cea mai evidentă a NTIC (Noile Tehnologii de Informare şi Comunicare) este interactivitatea simbolică. primatul excitaţiei asupra inhibiţiei. cu atât analiza reflexivă este mai importantă. Aflat în faţa acestor sfidări. Formarea de nivel superior. posibilităţi infinite de manipulare şi conexiune simbolică. Este o supra-umanitate. inflaţie haotică de informaţii şi incitări. de factură transversală: formarea de competenţe precum a şti să înveţi. să valorizezi. antrenarea gândirii critice în raportarea la cunoaştere. Defectele lor sunt „efecte secundare” ale avantajelor adiacente: reducţia realului la scheme ideale aseptice şi simplificate. le subtilizează. anticiparea scopurilor. cadrul acesta se converteşte într-un detonator al unei noi ere a învăţării şi formării. cu alteritatea. să deconstruieşti. auto-reflecţia strategică. Numai că noul mediu schimbă edificiul cunoaşterii ca atare. să creezi cunoştinţe noi. conectivitatea operativă.

Socializarea este un proces complementar celui de autonomizare. dinamic. este o formare complexă. La întrebarea cum putem acţiona ca să-l aducem pe educat la stadiul independenţei si autocontrolului asupra propriei vieţi. autoformarea educativă. Unul fără celălalt nu are valoare şi relevanţă. dar şi o schimbare a perspectivelor vechi de înţelegere şi lecturare a lumii. adică acea formare de sine prin sine. 1994. educatul prelungindu-şi singur şcolaritatea şi îmbogăţirea culturalprofesională. îmbogăţită. conştientizarea metodologiei învăţării.6. 2005): autoformarea integrală sau autodidaxia. Nu poţi fi autonom de reglementările grupale.8. creând noi obişnuinţe sau competenţe la nivel comunitar. ceea ce este sigur că toate ipostazele se întrepătrund parţial. sub toate aspectele. adică învăţarea. colective. autoformarea socială. ca procesualitate de grad superior. răspunsul trebuie să aibă în vedere exigenţele autonomiei. Autonomia presupune posibilitatea de a te guverna şi administra în mod liber. Procesul autonomizării este acel act prin care persoana devine din ce în ce mai aptă să-şi ia soarta în propriile mâini şi să-şi dirijeze viaţa fără apel la alţii dar în concordanţă cu exigenţele acestora. mai puţin dependent sau îngrădit de alţii. Carre. de fapt. De bună seamă că lista de mai sus poate fi modulată. acesta presupunând atât o reproducere şi o menţinere a unor elemente stabile.condiţie a instruirii computerizate Un principiu de bază al educaţiei virtuale îl constituie autoformarea. p. înţeleasă ca . o auto-organizare care se auto-produce şi care se găseşte mereu deschisă faţă de lumea înconjurătoare. se potenţează reciproc. Autonomizarea. Autoformarea are la bază o reţea de procese de producere a unor componente care regenerează continuu prin transformările sale interne şi care constituie o readaptare permanentă a tacticilor de învăţare la noi exigenţe impuse de exterioritatea naturală şi socială. Autoformarea .1. dilatând spaţiul de posibilităţi şi de progres. devine obiectul învăţării pentru individ. Procesul autonomizării este deosebit de complex. ca ansamblu de practici de învăţare a unor tipuri de relaţionări şi comprehensiuni reciproce prin participarea efectivă la dinamica grupurilor sociale. dând educatului un control în direcţiile: pedagogic. socială. Neo-autodidaxia instaurează un demers formativ permanent.Temă de reflecţie În ce măsură învăţarea prin comuniune şi co-împărtăşire îşi găseşte relevanţa în epoca informaţională? Unii autori au sugerat un nou termen pentru a surprinde autoînvâţarea în condiţiile tehnologiilor informaţionale: neo-autodidaxia (Le Meur. datorită multitudinii resurselor ce por fi interpelate. 2001).24). Actorul social îşi poate croi un destin nou. dincolo de spaţiul educativ în sensul strict. social. Pot fi decelate mai multe ipostaze ale autoformării (cf. o rupere a legăturilor cu ceilalţi oameni şi cu exigenţele comunităţii. independent de alteritate. Obiectivul autofomării permanente este vizat de orice autentic parcurs de ordin şcolar sau extra-şcolar. autoformarea existenţială. psihologic. ca ansamblu de practici pedagogice ce vizează dezvoltarea şi facilitatea învăţării autonome. în fine. socializării şi autoformării (Prevost. în cadrul instituţiei şcolare. ca apropriere a unor scheme de existenţă prin propria putere interpretativă. se presupun unele în altele. Autoformarea constituie un principiu educaţional de luare pe cont propriu a dezvoltării personale pe linia dobândirii de cunoştinţe sau competenţe într-un cadru liber ales. Autoformarea. urmând un ritm individual şi sub imperiul unor medieri minimale faţă de alteritatea formativă. învăţarea strategiilor de învăţare. reprezentând o garanţie şi un element determinant al perfecţionării devenirii sale. în educaţie. 1. viabile în contexte variabile. autoformarea cognitivă. nuanţată. Procesul autonomizării nu înseamnă însă o atomizare. Această ipostază prilejuieşte o mai mare autonomizare privind accesarea cunoaşterii. interiorizarea şi inventarea unor reguli de învăţare. Autonomia este.

dascălul are mai multe obligaţii: de a face demonstraţii. devenind un referenţial complementar al autoformării. În cadrul unui dispozitiv de formare virtual. de a-i pune pe elevi in situaţia de autoevaluare. Obiectivul prioritar al practicii formării trebuie să-l constituie autoformarea. Senţelege că spaţiul informal dobândeşte un statut cu totul special. de a gestiona timpul. ca perfecţionare a mecanismelor de valorizare practică a experienţei individuale şi sociale. de a anima şi susţine indivizii sau grupul. În cadrul unui dispozitiv de autoformare asistată. Toate aceste activităţi funcţionează ca un prealabil şi un stimulent pentru formarea unor competenţe auto-formative."autopoiesis". Rolul profesorului în această acţiune se schimbă. aceste atribute se deplasează progresiv (nu total) spre educaţi. de a face sinteze etc. este acea autogenerare interioară cu scop adaptativ. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful