UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

PSIHOLOGIA ADULTULUI ŞI A VÂRSTNICULUI
Curs pentru Învăţământ la Distanţă

PROF.UNIV.DR

MARGARETA DINCA

EDITURA UNIVERSITĂŢII TITU MAIORESCU

ADULTUL TÂNĂR (20 – 40 ANI)

Dezvoltarea fizică În ultimii 30 de ani, înălţimea medie a tinerilor adulţi este mai mare în comparaţie cu generaţia anterioară. Această evoluţie se datorează pe de o parte alimentaţiei mult mai complexe şi complete şi pe de altă parte, sportului. Acum sistemul osos se află într-o fază de maximă dezvoltare, care se poate denumi „fază de platou”. După 45 ani se constată primele semne ale scăderii în înălţime datorită tasării spaţiilor inter-vertebrale şi apariţiei osteoporozei (mai frecventă la femei). Sistemul muscular se dezvoltă până în jur de 30 ani. După această vârstă are o evoluţie descendentă foarte lentă, până la 60 de ani pierzându-se aproximativ 10% din masa musculară. Procesul este evident la nivelul musculaturii membrelor şi a spatelui, semnalat prin dureri musculare şi anchiloză. Ritmul acestui proces poate fi incetinit prin practicarea susţinută a oricărui sport, înot, gimnastică, etc. Sensibilitatea vizuală se dezvoltă până la 20 – 21 ani, după care urmează o evoluţie descendentă. Sensibilitatea auditivă, olfactivă, gustativă şi tactilă sunt stabile la această vârstă, procesul involutiv debutează după 40 ani.

Sănătatea

Între 20-40 ani se constată cele mai puţine îmbolnăviri. Există diferenţe din punct de vedere al interesului pentru sănătate (evaluat prin numărul de vizite la cabinetele medicale) între bărbaţi şi femei. Femeile sunt mai interesate de sănătatea lor şi merg mai frecvent la medic din cel puţin două motive, unul moral şi altul estetic. Justificarea morală se asociază cu statutul şi rolul de mamă, femeile au o responsabilitate mai puternică raportat la copii şi familie în general. Altfel spus asumarea rolului protector al familiei se asociază cu interes sau grijă faţă de sănătate. Motivul estetic este corelativ primului, sarcina sporeşte sensibilitatea şi atenţia faţă de corp şi se asociază frecvent cu dorinţa de a arăta lafel de bine şi de a fi sănătoasă indiferent de numărul de sarcini. Cele mai frecvente îmbolnăviri au o cauză socială. Satisfacerea trebuinţelor specifice vârstei (integrare şi afirmare socială) trebuinţe specifice vârstei implică comportamente care pot

conduce un nivel crescut de stres. Factorii stresorieste reprezentaţi de orice situaţie care poate genera o trăire negativă, de disconfort denumită stres. Orice situaţie poate avea eticheta de factor stresor, totul depinde de modalitatea în care persoana interpretează sau resimte situaţia respectivă. Selye (1980) afirma că „Absenţa stresului înseamnă moarte.” Stresul este aşadar o trăire inevitabilă pe parcursul vieţii, care se asociază cel mai frecvent cu trăiri afective negative, cel mai frecvent de tipul depresiei. Distres este termenul care desemnează trăirile cu potenţial negativ pentru organism, trăiri care se pot croniciza fiind astfel la baza unei patologii mai mult sau mai puţin grave. Dar sunt situaţii în care stresul este un factor de energizare. Eustres este termenul care denumeşte trăirile pozitive, atunci când agenţii stresori sunt reprezentaţi de stimuli nonagresivi ai contextului (de exemplu, sporturile exetreme) şi au consecinţe, în general, favorabile pentru organism. Selye (1980) consideră că trăirile pozitive, de tip eustres nu durează foarte mult şi nu se pot croniciza, spre deosebire de distresuri. Holmes &Rahe (1976) enumeră caracteristicile unei situaţii generatoare de stres/distres: supraîncărcarea cu sarcini multiple, mai ales în condiţii de criză de timp; reprezentarea de către persoană a unei situaţii ca fiind o ameninţăre; izolarea socială reală sau sentimentul constrângerii libertăţii şi a controlului social; apariţia unui obstacol în calea dezvoltării personale; presiunea grupului social (proiecţii referitoare la aşteptările celorlalţi) poate genera teama de eşec sau dezaprobare. Tot ei listează 100 de factori şi situaţii generatoare de stres ordonate descrescător în funcţie de gravitatea impactului asupra persoanei. În primele poziţii, cele cu efecte negative sunt următoarele situaţii: moartea unei rude; divorţul (separarea de un partener stabil); detenţia privativă de libertate; căsătoria; violările minore ale legii (călătoria fără bilet în autobuz); schimbarea obiceiurilor alimentare (dietele); schimbarea ritmului de somn.

Alţi factori au o importanţă deosebită în dezvoltarea persoanei şi anume asistarea la conflicte familiale în perioada copilăriei şi conflictele cu autoritatea parentală. Astfel sunt resimţie ca frustrante şi sunt generatoare de trăiri negative:

-

lipsa de abilităţi a părinţilor de a fi părinţi (comportamente foarte autoritare sau demisionare);

-

concurenţa între fraţi; starea de sănătate a membrilor familiei (boala gravă sau cronică unei rude, mai ales dacă locuieşte în aceiaşi casă);

-

conflictele conjugale (părinţi în conflict constant din varii motive cum ar fi tulburările de dinamică sexuală, imposibilitatea satisfacerii unor trebuinţe, complexele de inferioritate, etc); disfuncţiile profesionale ale părinţilor (activitate excesivă în dauna timpului şi interesului pentru copii, raporturile conflictuale cu superiorii / subalternii / colegii) care se răsfrâng în viaţa privată; dificultăţile sociale şi financiare (locuinţe neâncăpătoare sau insalubre, privaţiunile de libertate, şomajul părinţilor, etc.).

-

-

De ce unele persoane reacţionează pozitiv şi altele negativ la aceiaşi factorii stresori? Reacţia depinde de capacitatea de a controla subiectiv situaţia. Când o persoană simte că poate controla o situaţie, aceasta este resimţită ca fiind mai puţin gravă. Se pot enumera o serie de trăsături de personalitate indicative pentru vulnerabilitatea la factorii stresori, cum ar fi lipsa de flexibilitate, intoleranţa, egocentrismul, tendinţele obsesiv-fobice. Relaţia dintre stres (trăirile afective asociate factorilor stresori), abilitatea de a controla situaţia generatoare de stres şi efectele în plan somatic a fost demonstrată ştiinţific. Cercetările au dovedit existenţa unei relaţii corelative între sentimentul de stres perceput ca necontrolabil şi diferitele îmbolnăviri, de la banalele alergii până la boli maligne (Matheny & Cupp, 1983; Sklar & Anisman, 1981). Modalităţile de a face faţă stresului (coping) sunt corelative stării de sănătate. Lazarus (1981) „Stresul este unul din primii factori de scădere a imunităţii”. Rezultatele unui studiu efectuat pe un eşantion de bărbaţi care suferiseră de atac de cord au demonstrat că anterior îmbolnăvirii ei au dezvoltat sentimente de anxietate, neajutorare şi tristeţe şi un libido scăzut, comparativ cu populaţia care nu a avut probleme cardiace. Friedmann şi Rosenmann (1974) au dovedit existenţa a două pattern-uri comportamentale în relaţia cu stresul denumite A şi B. Persoanele care aparţin tipului A tind să fie agitate, competitive, agresive, ostile şi se comportă constant ca şi cum ar trebui să facă faţă unor schimbări. Persoanele tipului B sunt mai relaxate, mai puţin competitive, mai optimiste. Din punctul de vedere al stării de sănătate, persoanele tipului A sunt mult mai expuse bolilor

1965. practicarea susţinută a unor sporturi. dar destul de frecvent s-a constatat creşterea nivelului de anxietate şi depresie în perioada pre-menstruală. retenţie de apă. modificari cunoscute sub denumirea de „sindrom premenstrual” (PMS). descrisă de Erikson ca o caracteristică a primei copilării. viaţă sexuală echilibrată. oboseală. Horn.. memorie în stare bună. Studiile longitudinale (Cattell. sunt în parte generate şi de factori stresori. Din punct de vedere fiziologic. necontrolaţi) şi modalităţile de rezolvare a crizei încredere versus neîncredere. Secreţia de estrogen este asociat ciclului menstrual şi determină o serie de modificări în sfera senzorialităţii şi anume: sensibilitatea acustică este crescută la începutul perioadei şi în timpul ovulaţiei (primele 2 săptămâni după ciclu). academică şi experienţială. la alcool. senzatia de balonare. sensibilitatea la durere este mai scăzută la ovulaţie (Parlee. hormon specific vârstlor active sexual. mult mai frecvente la bărbaţi decât la femei în această perioadă. Se pare că există o serie de modalităţi practice care pot conduce la ameliorarea caracteristicilor acestui pattern cum sunt renunţarea la fumat. lipsă de încredere în ceilalţi şi percepuţi ca fiind egoişti. alimentaţia sănătoasă.40 ani). şi anume estrogenul. are rol protector împotriva bolile cardiace. iritabilitate. independenţi. în timp ce persoanele de tip B sunt expuse bolilor cardiace mult mai târziu (peste 70 ani) chiar dacă au fumat şi mâncat mult. O rezolvare incompletă a acestei crize stă la baza unor comportamente de tip A. şi anume. Inteligenţa academică implică procese . Bolile cardiace. precizează şi o altă explicaţie a numărului mai mic de boli cardiace la femeile cu vârste între 20 şi 40 ani. Cercetările demonstrează relaţii puternice între tipul A de comportament (ostil. sensibilitatea olfactivă este crescută în perioada de mijloc a ciclului menstrual şi scăzută în timpul menstruaţiei. necontrolabili. din punct de vedere cognitiv această vârsta se caracterizează prin gândire flexibilă.cardiace la vârste tinere (30 . Cercetări de ultimă oră din medicină. capacitate de a învăţa din experienţă. 1970) au condus la definirea a două forme de inteligenţă. ş. 1983) Nu se semnalează nici un fel de modificări din punct de vedere cognitiv în funcţie de perioada de ciclu. starea de alertă specifică tipului A se asociază cu o creştere a secreţiei de hormoni de tip testosteron şi noradrenalină. etc. Dezvoltarea cognitivă La modul general.a. Alte simptome post-ovulatorii asociate PMS sunt dureri de cap.

19 ani) se caracterizează prin interiorizarea de informaţii şi abilităţi. este mai puţin asociată procesul de invăţare academică şi asigură abilităţile necesare minimizării factorilor stresori.40 ani) are la bază trebuinţa de a fi implicat într-un număr cât mai mare de relaţii profesionale. ş. Acum asistăm la o selecţie şi focalizare a scopurilor şi.25 ani) se caracterizează prin independenţă şi presupune utilizarea şi aplicarea informaţiilor şi abilităţilor achiziţionate anterior pentru satisfacerea trebuinţelor specifice vârstei.50 ani) este condiţionat de depăşirea etapelor anterioare. în această perioadă are loc o trecere de la achiziţia de abilităţi cognitive specifice copilăriei şi adolescenţei la utilizarea acestora în scopul inserţiei sociale adaptate. Stadiul reintegrativ (40 . Acest tip de inteligenţă este dependentă de experienţa de viaţă a fiecărei persoane.a. 5. Inteligenţa experienţială (sau socială) se bazează pe informaţii obţinute în afara procesului educaţional..mintale care permit formarea conceptelor şi dezvoltarea de raţionamente abstracte. Stadiile propuse de el sunt: 1. Stadiul de realizare (20 . 2. Stadiul integrării sociale (30 . Acest tip de inteligenţă este dependentă de nivelul de educaţie şi cultură şi se evaluează cu probe tip Raven. Stadiul de achiziţie (0 . de informaţie generală şi prin inventare de evaluare a capacităţii de a face faţă stresului („coping”). Conform acestui model. Ea se evaluează cu probe de vocabular. permite adaptarea corectă la cerinţelor sociale. 3.30 ani) presupune asumarea responsabilităţii pentru sine şi pentru ceilalţi. gradul de cultură şi informaţie obţinut prin practică. 4. formarea unui cuplu. Stadiul asumării responsabilităţii familiale (25 . . a responsabilităţilor. Schaie (1978) descrie un model al dezvoltării intelectuale cu cinci stadii. care asigură o structurare specifică a atitudinilor şi intereselor şi se asociază cu aşa-numita “criză a maturităţii“. ceea ce presupune asumarea de responsabilităţi socio-profesionale în plus faţă de cele familiale. dar şi cu grad ridicat de performanţă şi satisfacţie pentru individ. pe domenii care sunt verificate a fi nu numai interesante. implicit. Schaie insistă pe importanţa experienţei în dezvoltarea intelectuală a persoanei. WISC. integrare şi afirmare socială şi profesională.

Depăşirea fiecărei crize asigură dezvoltarea comportamentelor adaptate vârstei cronologice. asertivitate. care se bazează pe gândirea abstractă şi raţionamente generalizabile şi care presupune acceptarea abaterii de la normă ca necesară. Studii ulterioare au dovedit existenţa unui stadiu post-convenţional. Din punct de vedere moral dilema specifică femeilor este generată de conflictul dintre propria realizare şi responsabilitatea faţă de familie şi copii. moralitatea nonviolenţei (soluţiile la propriile dileme se rezolvă prin raportare la problemele familiei). Intimitatea presupune capacitatea de a susţine o relaţie care cere „sacrificiu” şi compromis.modelul experenţial (Danish & D’Angelli. bărbaţii îşi fundamentează raţionamentele morale pe termeni de justiţie şi corectitudine. ca şi cea cognitivă este finalizată. Carol Gilligan (1983) a analizat conduita morală în relaţie cu aşteptările societăţii faţă de bărbaţi şi femei pentru a explica unele comportamente diferenţiate în funcţie de gender şi care par a avea o explicaţie la nivelul gândirii morale. Descrierea şi explicarea dezvoltării umane astfel acordă o destul de mică importanţă factorilor de mediu. Specifică acestei perioade este criza generată de două tendinţe contrare: intimitate versus izolare.1977) şi teoria culturală . iar faţă de femei dependenţă. responsabilitate faţă de familie şi copii. Kohlberg (1973) consideră că la această vârstă dezvoltarea morală. I. 1968. Vaillant. şi anume: a. Astfel la nivel social expectanţele faţă de bărbaţi sunt de tipul independenţă. Posibilitatea de a accepta compromisurile este condiţionată de structurarea . 1977. 1980). în timp ce femeile în termeni de responsabilitate. orientarea pe sine. b. Levinson. Rezultatele studiilor sale arată structura valorilor morale este dependentă de aşteptările sau expectanţele pe care societatea le are faţă de persoane. Dacă o astfel de criză nu este depăşită. Gilligan identifică trei niveluri de dezvoltare morală la femei în mare măsură corelative vârstei. Personalitate şi integrare socială Vom descrie caracteristicile dezvoltării personalităţii prin prisma a două abordării. teoria psihanalitică – modelul crizelor normative (Erikson. altfel spus de modelul cultural masculin şi feminin. dezvoltarea psihică este stagnată. Modelul crizelor normative este structurat în baza teoriei dezvoltării şi susţine că aceasta se realizează respectând un pattern antestabilit care presupune o serie de crize. asumarea responsabilităţii pentru ceilalţi (femeia e dependentă şi e posibil să fie manipulată cu uşurinţă). Ca urmare.În ceea ce priveşte gândirea morală. nu foarte bine descris şi încă nevalidat ştiinţific. c.

c. conform Vaillant presupune spre deosebire de predecesorul său. În mod obişnuit procesul de definitivare a identităţii se continuă la vârsta adultă. a. Dar diferenţele de gender nu sunt neglijabile începând cu perioada adolescenţei. d. să accepte pierderea unei relaţii au sentimentul sacrificiului şi al compromisului. fără ca această evoluţie să însemne anormalitate. pot să accepte o relaţie intimă foarte apropiată. Dar şi cu această derogare de la sensul iniţial. Persoanele care se angajează cu frică într-o relaţie. Dezvoltarea matură. mecanisme imature de apărare – adaptare presupune dezvoltarea unor simptome somatice. care nu se pot dărui cu încredere se simt izolaţi şi sunt orientaţi către sine. este definitivată până în adolescenţă. Erikson revine asupra teoriei sale şi distinge între intimitatea sexuală şi intimitatea socială. . ca reacţii la un mediu care este interpretat ca ostil. dar şi evoluţie versus stagnare ( caracteristică în teoria eriksoniană stadiului următor de dezvoltare). b. Izolarea este tendinţa opusă intimităţii şi presupune lipsa capacităţii de a susţine o relaţie care obligă la compromisuri.identităţii. Conform acestei teorii identitatea. mecanisme nevrotice de apărare – adaptarea se face prin reacţii de furie necontrolată cu urmări negative pentru grupul din care face parte. explicaţii interpretative utilizate în depăşirea unor situaţii dificile. George Vaillant (1977) preia teoria lui Eriksoniană şi identifică o serie de mecanisme de apărare ale Eu-lui specifice acestei vârste. b. a. în sensul acceptării celuilalt. ceea ce nu este real. prin excelenţă psihanalistă teoria lui Erikson are o serie de limite. mecanisme psihotice de apărare – adaptare presupune distorsiuni ale realităţii. Cei care depăşesc această criză. sau personalitatea. ipohondriace. Teoria discută intimitatea în cadrul cuplurilor heterosexuale şi nu poate explica evoluţia cuplurilor homosexuale şi nici a cuplurilor fără copii. prin extensie se poate aplica şi personalităţii feminine. Teoria ignoră rolul profesiei în formarea identităţii tânărului adult. datorită modificări mentalităţilor privitoare la sexualitatea. conceptul de intimitate se nuanţează. fără nici o conotaţie sexuală). depăşirea a două crize şi anume intimitate versus izolare. În ultimii ani. de existenţa unui sentiment de independenţă şi siguranţă. Este centrată pe dezvoltarea personalităţii masculine. mecanisme mature de apărare – adaptare se face prin apel la celalalt pentru a depăşi situaţii dificile. c. d. generate de o identitate matură care permite adultului să relaţioneze (să „fuzioneze”) cu alţii.

d. religie. tranziţie. regresiune economică). Tranziţia de la adolescenţă la tinereţe (17 . sau aspectele interne definite în sfera stilului de viaţă sunt valorile personale. dacă unul din cei doi parteneri se orientează. cu profesii diferite (de la muncitori la patroni de firme) în scopul descrierii caracteristicilor stilului de viaţă specific acestei vârste. ceea ce poate declanşa un conflict şi ruptura în cuplu. situată după criza intimitate-izolare. relaţia de cuplu. opţiuni politice. etc. Condiţiile externe care influenţează structurarea unui stil de viaţă sunt valori definite în sfera religiei. Metodele utilizate au fost interviul biografic şi teste de personalitate. idealurile. Interioritatea.33 ani). în timp ce in timpul perioadelor de stabilitate ea integrează noile trăsături la nivel comportamental. Spre exemplu. copii. care presupune o serie de condiţii exterioare şi o serie de caracteristici ce ţin de interioritate. activitate profesională. Tranziţia vârstei adulte (28 . Această sub-etapă. relaţiile cu părinţii. “face un salt”. Interviurile biografice au urmărit să descrie stilul de viaţă vizând toate domeniile.Vaillant identifică şi descrie în această perioadă prezenţa unei subetape. Conform Levinson. Între 17 şi 40 ani conform acestei teorii. din ce în ce mai frecvente din ultimii ani. Pornind de la informaţiile obţinute prin acest studiu el dezvoltă o teorie conform căreia scopul principal al acestei vârste îl constituie construcţia unui stil de viaţă.22 ani). Studiul a putut descrie astfel condiţiile sociale în care au crescut. ca şi o serie de influenţe generate de diferite conjuncturi sau evenimente sociale (război. alte rude. dar înaintea celei de evoluţie-stagnare pare a explica crizele conjugale de la această vârstă. prezentă atât la femei cât şi la bărbaţi. pe care o numeşte “consolidarea carierei” sau „recunoaşterea profesională”. să spunem pe carieră. evenimente care aparţin propriei experienţe emoţionale. evoluţia stilului de viaţă implică patru perioade. . c. Levinson (1977) şi colegii săi de la Universitatea Yale au făcut un studiu pe un grup de bărbaţi (35 şi 40 de ani). Dacă evoluţia celor doi parteneri în cuplu este concordantă (sunt focalizaţi simultan pe carieră) atunci riscul apariţiei unui conflict este mai mic. Stabilitatea adultului matur (33 – 40 ani). şi anume: a. activităţi de loisirs. evoluţia sau construcţia stilului de viaţă presupune o succesiune a perioadelor de tranziţie (cu durate cuprinse între 4 şi 5 ani) cu a celor de stabilitate (cu durate de 6–8 ani). inclusiv descrierea comunităţii din care fac sau au făcut parte. b. etniei. Stabilitatea adultă (22 – 28 ani). In timpul tranziţiei persoana se remodelează. va avea nevoie de recunoştere profesională şi se va focaliza pe activităţi care să satisfacă această trebuinţă neglijându-şi partenerul. educaţie. familiei şi profesiei.

Acest studiu a fost efectuat pe o populaţie masculină. Mentorul este o persoană mai mare ca vârstă în mod obişnuit care poate oferi informaţii şi suport moral. Această trecere presupune separarea de părinţi. stabilirea unor idealuri care au rol de scop de atins.33 ani) este o etapă crucială în formarea stilului de viaţă. . Motivele pentru care studiul a fost făcut pe un eşantion de bărbaţi cu vârste între 17 şi 40 de ani au fost următoarele: s-a considerat că la această vârstă nu există diferenţe de gender. Fetele îşi construiesc propria identitate fără să fie necesară ruptura de familie. c. independenţă financiară şi emoţională. b. Această perioadă este marcată de o creştere a ratei divorţurilor. d.a. studiile au fost efectuate de bărbaţi-psihologi care au fost mai interesaţi şi au putut explica mai uşor evoluţia persoanelor de acelaşi sex. Stabilitatea adultă (22 – 28 ani) este prima etapă în construcţia stilului de viaţă al adultului şi presupune stabilirea relaţiilor de cuplu. Stabilitatea adultului matur (33 – 40 ani) se caracterizează prin definitivarea mecanismelor de asumare a propriei evoluţii. de reorientări profesionale. Băieţii se maturizează prin separarea de familia de origine ceea ce le asigură autonomia şi abilitatea de a-şi fixa şi urmării propriile interese. prin urmare descrierea evoluţiei stilului de viaţă masculin înseamnă implicit si o descriere a stilului de viaţă feminin. Existenţa unei ţinte asigură clusterizarea (gruparea) scopurilor parţiale şi dezvoltarea mecanismelor de depăşire a stresului (coping).Tranziţia vârstei adulte (28 . opţiune şi inserţie profesională. Tranziţia de la adolescenţă la tinereţe (17 . consideră Levinson. Valorile şi comportamentele se pot transforma şi stabiliza într-o direcţie definitivă. etc. aşadar concluziile nu pot fi extinse asupra populaţiei feminine. aşadar evoluţia bărbaţilor şi a femeilor este similară. în fapt o nouă căutare sau o reajustare a modalităţilor de viaţă. prin responsabilizare şi ataşament faţă de persoane exterioare familiei de origine. de responsabilitate faţă de familie şi comunitate.22 ani). Deosebirea majoră dintre bărbaţi şi femei este aceea a modalităţilor sau căilor de structurare a identităţii. integrare socială matură şi angajarea în viaţa comunităţii. Mecanismele de proiecţie asigură reprezentarea propriului viitor. Cel mai frecvent este o persoană străină sau o rudă mai îndepărtată dar sunt şi situaţii când acest statut este acordat şi unuia din părinţi. Definitivarea stilului de viaţă se realizează cu ajutorul mecanismelor de proiecţie şi în prezenţa unui mentor.

şomajului. Un alt motiv este generat de atitudinea faţă de profesie. normative şi non-normative. considerând experienţa. şi mai puţin ca persoană de carieră. ceea ce se asociază cu conflicte generate de cele două seturi de expectanţe femeia-profesionist şi femeia-mamă şi soţie. 2003). sau dependenţei evoluţiei şi maturizării cu/de vârsta cronologică. Evenimentele sau situaţiile normative sunt evenimente de tipul căsătorie. dar poate fi normativă intr-o altă comunitate sau într-o altă epocă istorică. La maturitate structurarea personalităţii este influenţată de evenimentele de context în care este implicată persoana. Pentru a putea îndeplini dezideratele acestui rol fetele se identifică cu mamele. etc. creşterea este mai puternic asociată cu dezvoltarea fiziologică. Evenimentele non-normative se referă la situaţii de tipul accidentelor. . războiul. naşterea şi creşterea copiilor. molimele. Astfel o căsătorie care are loc devreme. Evenimentele individuale sunt cele care sunt trăite sau implică o persoană sau o familie. până relativ de curând. Unul din motive este generat de statutul şi rolul de mamă al femeii. Creşterea ratei divorţurilor coincide cu apariţia acestor schimbări de rol şi statut în relaţiile de cuplu. Astfel. În ultimii ani situaţia s-a schimbat şi tot mai multe femei îşi proiectează viitorul cu o componentă profesională puternică. Femeile.Există aşadar diferenţe de gender în structurarea personalităţii. pensionarea. atât la populaţia feminină. 1980). câştigurile la loto. etc. se defineau prin rolul de soţie. Se mai poate face o clasificare a evenimentelor în funcţie de gradul lor de generalitate. Stilul de viaţă depinde şi de prezenţa fizică şi de imaginea despre prezenţa fizică. să spunem la 15 ani este nonnormativă într-o comunitate europeană . spre exemplu sarcina. etc. Dacă în copilărie şi adolescenţă dezvoltarea. Evenimentele culturale caracterizează evoluţia comunităţii. Respectând acest criteriu se pot descrie evenimente individuale şi evenimente culturale. promovarea familială. evenimentele sociale ca factor de maturizare (Danish & D’Angelli. II. spre exemplu regresia economică. Momentul de timp în care are loc un eveniment poate transforma un eveniment normativ în unul non-normativ. soră. cât şi la cea masculină. emigrările. foametea. promovărilor. Modelul experienţial al personalităţii depăşeşte blocajul asocierii. (Zani &Palmonari. mecanismele de proiecţie implicate în structurarea identităţii erau diferite la femei şi bărbaţi. Evenimentele care marchează evoluţia unei persoane se pot clasifica în două categorii. la maturitate aceasta este mai mult sau mai puţin importantă în structurarea unui stil de viaţă.

Astfel . statistic comparativ egale cu cele de mai sus. religia. spre exemplu femeile sunt mai emotive comparativ cu bărbaţii. în care calităţile şi defectele se compensează (femeie inteligentă şi mai puţin sociabilă şi partener mai puţin inteligent dar sociabil). Walster & Walster (1978) au demonstrat existenţa unor asemănări / trăsături comune ale partenerilor dintr-un cuplu. popularitatea. efectuat de Neiswender. Modalităţile de coping cu astfel de evenimente depind de mai mulţi factori. Modalităţile de coping mai sunt influenţate de istoria personală a individului. sentimentele de dragoste pot apare la orice vârstă. căsătoriile în care partenerii sunt adolescenţi au şanse mici de reuşită. caracteristici ale familiei de origine. trăsături cum ar fi: atractivitatea fizică. de susţinerea pe care acesta o găseşte în grupul social din care face parte şi de capacitatea de a anticipa evenimentele. importantă este modalitatea în care răspunde individul la aceste evenimente. Un studiu. Vârsta la care are loc căsătoria este un bun predictor al evoluţiei acesteia. inteligenţa. statutul socio-economic. Studiile efectuate de Burgess & Wallin (1953). sănătatea fizică şi mintală. Birren & Schaie (1975) a demonstrat că o serie de mituri privitoare la diferenţe în sfera afectivă între masculin şi feminin sunt false. Astfel un acelaşi eveniment poate fi un factor de confuzie pentru o persoană şi factor de energizare pentru alta. dragostea în cuplurile căsătorite nu este diferită de cea din cuplurile informale – sentimentele sunt acelaşi. Spre exemplu. educaţia. De exemplu: trăirile afective sunt similare indiferent de sex. vărsta şi trăsăturile de personalitate. cum sunt capacitatea de înţelegere. 1989 a fost generator de confuzie şi dezadaptare pentru unii şi de trambulină către afirmare şi succes pentru alţii. veniturile. În alegerea unui partener criteriile sunt. nu doar în tinereţe. Există şi familii. Cercet[rile au permis descrirea a doi factori care au impact puternic asupra stabilităţii şi evoluţiei cuplului .Indiferent de ce tip de evenimente discutăm ca factor de influenţă a dezvoltării persoanei. deoarece pot influenţa şi pot . asumare şi integrare a situaţiei şi sănătatea fizică. Aceste teorii pot explica evoluţia diferenţiată a persoanelor în cadrul relaţiilor de cuplu. Evoluţia relaţiilor de cuplu poate fi prognozată într-o oarecare măsură. La naşterea unui copil bărbaţii “se pierd” au trăiri şi reacţii afective foarte puternice ceea ce demonstrează că aparenta lor lipsă de emotivitate este doar efectul modelului educaţional care cere ca bărbaţii să nu îşi manifeste sentimentele). imaginea de sine (self-representation)şi respectul faţă de sine (self-esteem).

restricţionând partenerii la o evoluţie în cuplu. şansele unui divorţ cresc.cuplul conflictual – conflictele constante între cei doi parteneri pare a fi ceea ce susţine acest cuplu. cu respect pentru ceilalţi. . f. eventual de perpetuare a dependenţei materne / paterne) . Caracteristicile de personalitate ale bărbatului sunt mai importante în stabilitatea cuplului. cuplul nou format are şanse mai mari de stabilitate. Dacă evoluţia profesională şi financiară a femeii este mai bună decât a bărbatului.congenital – partenerii sunt împreună pentru că nu au vrut să rămână singuri. cariera. cu încredere în sine. psihică (divorţul înseamnă. echilibrată emoţional şi dacă relaţia tată-fiu a fost corectă. colaborative. Literatura de specialitate descrie mai multe tipuri de cupluri conflictual. coparentalitatea (implicare / dezimplicare în creşterea copiilor). pasiv – congenitale.”). Partenerii din cuplurile care funcţionează bine sunt descrise astfel.interfera cu aspiraţiile.cuplul activ – partenerii îşi împărtăşesc sentimentele şi acţionează împreună dar pot trăi independent. economică (cei doi parteneri vor trebui să işi gestioneze bugete separate). în cuplurile fără copii. devitalizat. trebuinţa persoanei de a-şi (re)căpăta independenţa emoţională.a. Caracteristicile de personalitate sunt un factor important. în cupluri formate din adolescenţă. stabile emoţional. emoţională (deteriorarea relaţiei afective). de fapt. Cuplurile formate după 25 ani au mai mari şanse de reuşită. . Astfel. b. Divorţul Rata divorţului este mai crescută în perioade de prosperitate economică. . recunoaşterea socială a separării). d. . total ş. amintindu-şi sentimentele pe care le-au resimţit la începutul relaţiei. . Bohannan (1971) a descris şase faţete ale rupturii în cuplu: a.cuplul devitalizat – cei doi parteneri trăiesc cvasi-independent. dacă familia de origine a bărbatului a fost o familie nonconflictuală. e. activ.cuplul total – cei doi împart totul şi nu pot trăi independent. dependente emoţional. nu pentru că au existat sentimente speciale („Îl respect pentru că atunci când am avut probleme el a fost primul care m-a ajutat. comunitară (modificarea relaţiilor cu persoanele exterioare cuplului). juridică (recunoaşterea in comunitate. în doi şi nu individuală. c. Una din cauzele frecvente ale divorţului este statutul socio-economic al femeii. în cupluri care provin din familii conflictuale şi / sau divorţate.cuplul pasiv .

.Indiferent de evoluţia divorţului. furie. trăirile sunt negative – depresie. dezorganizare afectivă şi cognitivă. el se asociază cu o perioadă de declin şi readaptare.

Aceste modificări la nivelul senzorialităţii şi al psihomotricităţii pot afecta imaginea de sine şi implicit relaţiile interpersonale. Sunt de asemenea. diabetul. în mod special capacitatea de auzi sunete de frecvenţă înaltă. 1982). Cercetările arată că femeile şi bărbaţii gândesc şi se comportă diferit raportat la boală şi bătrâneţe (Hunt & Hunt. bronşita. 1966). ca şi boli ale sistemului cardiovascular. 1982).ADULTUL MATUR (40 – 60 ani) Dezvoltarea fizică După 40 de ani schimbările biologice sunt lente şi graduale astfel încât aparent nu exista diferenţe din acest punct de vedere raportat la vârsta anterioara. Sensibilitatea acustică se diminuează gradual. Femeile au mai multe informaţii despre sănătate. apar primele modificări evidente la nivelul acuităţii vizuale. Sănătatea Majoritatea problemelor de sănătate care apar la această vârstă sunt rezultatul direct al procesului de îmbătrânire dar este ştiut că stilul de viaţă poate influenţa momentul apariţiei ca şi gravitatea acestora. digestiv şi genito-urinar. Cu toate acestea. Doar sensibilitatea olfactivă este stabilă în această perioadă (Troll. Studiile arată că după 55 de ani. Din punct de vedere psihomotor se constată că deprinderile şi reflexele formate la vârstele anterioare se află într-un declin gradual. care este compensat prin experienţă. mai apte să îşi exprime temerile cu privire la sănătatea lor şi merg mai des la medic. se constată că sensibilitatea vizuală este în declin. probleme de vedere şi auz. Involuţia senzaţiilor gustative începe la aproximativ 50 de ani şi afectează în special capacitatea de a distinge nuanţe foarte apropiate ca gust. Cele mai comune boli cronice ale persoanelor aflate la vârsta mijlocie sunt astmul. Menopauza este modificarea fiziologică normală şi semnificativă a acestei vârste pentru orice femeie. conştiinciozitate şi atenţie astfel încât performanţele profesionale rămân relativ constante (Belbin & Belbin. respirator. (Nathanson & Lorenz. artrita şi reumatismul. consideră că sunt predispuse la îmbolnăviri ca urmare sunt mai atente şi reacţionează mai repede pentru prevenirea acestora. bărbaţii au dificultăţi mai mari de percepere a sunetelor comparativ cu femeile. dar o serie de . 1974). Vârsta medie la care se instalează menopauza este de 50 de ani.

Deşi adultului matur îi este necesar un timp uşor mai îndelungat pentru a îndeplini o serie de sarcini şi poate să nu fie dispus să rezolve probleme noi. Cercetările arată că doar 5% din bărbaţii aflaţi la vârsta mijlocie suferă de simptome asociate disfuncţiilor sexuale. Hamburg.transformări fiziologice au loc înainte şi după oprirea ciclului menstrual. Procesualitatea gândirii este diferită la acum în raport cu vârstele anterioare.(Doering. fie că resimt sau nu. Dezvoltarea cognitivă Testele standard de inteligenţă demonstrează că performanţa la majoritatea itemilor creşte la maturitate. În acest proces de rezolvare a . aceste dificultăţi se pot compensa prin experienţă şi conştiinciozitate. Pentru cele mai multe femei menopauza se asociază cu o serie de trăiri negative. Trăsătura principală a gândirii adulţilor pare să fie centrarea pe concret-practic-eficient. Şi totuşi. Gândirea în termeni de “şir infinit de posibilităţi” pare să nu mai fie adaptivă la această vârstă. abilităţile verbale ating un nivel de performanţă crescut la această vârstă. osteoporoza (efectul scăderii nivelului de estrogeni care permiteau metabolizarea rapida a calciului) (Ballinger. 1983). În mod cert. inteligenţa adulţilor este mai mult decât atât. diferite abilităţi atingând nivelul maxim în momente diferite de timp. Schimbările de ordin biologic la bărbaţii de vârsta mijlocie (perioada de climacteriu) privesc ritmul activităţii sexuale şi mai puţin capacitatea de reproducere. Dintre aceste simptome fac parte bufeurile (senzaţii bruşte de căldură fără un motiv special). simptomele fiziologice corelative secreţiei scăzute de hormon estrogen. 1975).1981). lubrificarea mai redusă la nivel vaginal (se poate asocia cu dureri în timpul actului sexual). Studiile nu au demonstrat existenţa unei relaţii între nivelul de hormoni secretaţi şi schimbările de dispoziţie. Kraemer. dar mult mai mulţi descriu simptome de tip depresiv (Henker. ceea ce permite co-existenţa contradicţiilor şi orientarea pe un unic obiectiv. 1981). Prin urmare este probabil ca cele mai multe evoluţii depresive ale bărbaţilor de această vârstă să fie efectul unei reprezentări negative (asocierea falsa a ritmului mai puţin intens a activităţii sexuale cu impotenţa) asupra propriei sexualităţii cu o origine culturală şi nu una fiziologică. Piaget ( )a considerat că cel mai înalt nivel de gândire se caracterizează prin logică formală şi este definitiv formată la începutul adolescenţei. Brodie. 1975). transformări care sunt cunoscute sub numele de climacteriu (Upjohn Company. disfuncţiile urinare (cauzate de atrofierea ţesuturilor). (Beard . ea este orientata pe/asupra rezolvării de probleme reale in timp scurt.

Generativitatea este. Si intr-adevar. grija de a stabili şi îndruma urmatoarea generaţie. Personalitate şi integrare socială Erickson (1968) considera că la 40 de ani. mai ales pentru acele persoane care sunt mai degrabă interesate de dobândirea de cunoştinţe decât de recunoaştere socială. nu aplica aceasta cale urmasilor lor. În esenţă. care totusi. ci una de reorientare. imperfecţiunile şi compromisul ca parte a exigenţelor vieţii adulte. trebuie reţinut că această vârstă nu este una de deteriorare intelectuală. relevată de transmiterea deprinderilor asimilate şi altor indivizi. Prin urmare. unii părinţi par sa sufere de . producţiile originale sunt create de persoane de 20 şi 30 de ani. Daca aceasta criza nu este depasita se regreseaza la un stadiu obsesiv de pseudo-intimitate. în muncă. indivizii se confruntă cu a şaptea criză specifică dezvoltării şi anume „generativitate versus stagnare”. în timp ce lucrările care solicită cunoştinţe şi analize extensive sunt realizate mai târziu. cit si cea psihosociala. educaţia permanentă. Studiile asupra creativităţii realizate de Dennis (1966) pe un lot de 738 de savanţi şi artişti. iar unde condiţiile sunt prielnice. devine subiect al grijilor. în primul rând.problemelor ei acceptă contradicţia. manifestată în dorinţa şi preocuparea adulţilor de a crea. exprimată în naşterea şi îngrijirea copiilor. conserva şi transmite valori culturale. invaliditatea timpurie. Faptul de a avea sau de a-si dori copii nu duce la generativitate. conceptul de generativitate este menit sa admita sinonime mai populare precum productivitate si creativitate. (Labouvie-Vief. Stubblefield (1977) încurajează „proiectele de învăţare auto-direcţionate”. asociat cu un sentiment de stagnare si sărăcire personala. nu il pot inlocui. În general. culturală. Generativitatea este un stadiu esenţial in dezvoltarea psihosexuala. cu vârste între 40 şi 70 de ani au arătat că cea mai productivă perioadă este în jurul vârstei de 40 de ani. deşi exista indivizi care din nefericire sau datorita anumitor inzestrari in alte directii. fizica sau psihologica. 1980). Generativitate vs. sau educaţia adulţilor este o necesitate nu o opţiune. Indivizii încep sa se complacă atunci ca si când ar fi proprii lor copii unici (sau ai celuilalt). Stagnare Generativitatea se manifestă în diferite moduri: biologic şi parental.

Flexibilitate versus rigiditate mintală . Aceste oportunităţi de a se confrunta cu un spectru larg de relaţii şi situaţii asigură adaptarea. Altfel spus permite unei persoane să valorizeze corect înţelepciunea ca atitudine care poate compensa diminuarea forţei şi atractivităţii fizice. să se regăsească şi să se reevalueze. În concepţia sa cu privire la sarcinile vârstei mijlocii. 4. ca prieteni mai degrabă decât ca obiecte sexuale permite aprecierea acestora ca unicitate şi o mai mare profunzime a înţelegerii lor ca persoane sociale. Pe de o parte. forţa fizică fiind în involuţie pot apare impuneri de reorientare a activităţilor datorită limitărilor fizice. în timp ce prea multă stagnare poate conduce la auto-indulgenţă sau chiar invaliditate fizică sau psihologică. 3. înainte să se ocupe din nou de alţii. independenţa copiilor. Socializare versus sexualizare în relaţiile sociale Depăşirea reprezentării celorlalţi prin prisma sexualităţii şi valorizarea ca individualităţi. Pornind de la teoria lui Erikson. Erikson nu ia în calcul faptul că cele mai multe persoane care au ajuns la această vârstă au avut deja copii cărora leau asigurat educaţia timp de mai mulţi ani şi că acum pot resimţi nevoia justificată să se concentreze pe sine. Iar pe de altă parte. in lipsa unei credinţe.retardare in abilitatea de a dezvolta acest stadiu. este perioada în care apar confruntări inerente cu situaţii de ruptură a relaţiilor în care s-a investit afectiv (moartea părinţilor sau a prietenilor. o anume doză de stagnare este necesară pentru a permite persoanei să se analizeze. Valorizarea înţelepciunii versus valorizarea forţei fizice „Înţelepciunea” definită ca abilitatea de a lua cele mai bune decizii în viaţă. care sunt corelative experienţelor şi evenimentelor din viaţa unei persoane şi mai puţin asociate vârstei cronologice. echilibrul unei trăsături în raport cu cealaltă este important. Robert Peck (1955) descrie patru stadii ale dezvoltării psihice la vârsta mijlocie. Orientarea pe componenta socializare permite asumarea atributelor de rol şi statut adaptate vârstei. pare să depindă în mare măsură de experienţa propriu-zisă şi de numărul evenimentelor cu care s-a confruntat o persoană. 2. Motivele se găsesc adesea in impresiile din copilărie timpurie. plecarea acestora ”din cuib”). 1. Ca şi în alte stadii eriksoniene. in dragostea de sine excesiva si in fine. o anume “încredere in specie” aceea ca un copil este o contribuţie la mentinerea speciei. Flexibilitate versus rigiditate emoţională Abilitatea de a trece investiţiile emoţionale de la o persoană la alta şi de la o activitate la alta devine foarte importantă la vârsta mijlocie. Astfel.

Apelul constant. „Ceea ce găseşte şi trebuie să găsească tânărul în afară. conflict şi depresie. schimbarea carierei. p. Spre deosebire de această formulă. Această schimbare implică adesea frământări generate de punerea la îndoială a obiectivelor anterioare. este independent în relaţiile cu proprii părinţi şi nu rareori rolurile s-au inversat (aceştia apelează la ajutor şi sfaturi). Aceste evoluţii adaptative nu sunt strict asociate vârstei mijlocie ci sunt funcţii ale personalităţii mature. o aventură extraconjugală. altfel spus rigid. Persoana devine conştientă că îmbătrâneşte şi că jumătate din viaţa sa de adult s-a scurs. şi uneori comportamentale. când împlinirea pare posibilă. criza vârstei de mijloc este în general înţeleasă ca fiind o perioadă de frământări emoţionale. Odată depăşite aceste situaţii persoana dispune de o imagine de sine adaptată şi o mai mare deschidere faţă de ceilalţi. Aşadar se află într-o perioadă de succes. Începând cu sfârşitul anilor ’70 odată cu popularizarea rezultatelor rapoartelor lui Vaillant (1977) şi Levinson (1978) se discută tot mai frecvent despre „criza vârstei de mijloc”. concept referitor la un nivel specific al dezvoltării emoţionale. Psihologul elveţian Jung a susţinut că schimbarea de la orientarea spre exterior (inserţia profesională. cei care sunt flexibili îşi folosesc experienţa şi soluţiile anterioare doar ca model pentru rezolvarea problemelor noi în concordanţă cu nivelul abilitaţilor. la soluţiile adaptate şi validate la vârstele anterioare în dauna unor soluţii noi care să corespundă realităţilor vârstei se asociază cu dezadaptare emoţională. acceptarea diminuării forţei fizice şi a modificărilor relaţiilor familiale şi sociale) este crucială pentru adaptare. are o profesie şi este recunoscut social. Pentru mulţi este doar o altă tranziţie din multele tranziţii ale vieţii şi care solicită reajustări ce pot fi făcute destul de uşor. dar persoana conştientizează brusc vârsta şi faptul că timpul este limitat. 114). şi aproape orice alt eveniment care apare în viaţa unei persoane de vârstă mijlocie. Factorii de stres sunt pe de o parte solicitările exterioare specifice noii vârste şi pe de altă parte trăirile asociate conflictelor reprimate la vârstele . familială şi obţinerea recunoaşterii sociale) la orientare spre interior (stabilitate profesională şi familială. Ce este criza vârstei de mijloc? Termenul a devenit la modă. cel aflat la amiaza vieţii trebuie să găsească în interiorul său” (Jung. Potrivit lui Vaillant (1977) tranziţia (trecerea de la tinereţe la senectute) la vârsta mijlocie se asociază în plan emoţional cu stres. gata să explice o depresie. Prima dată definită de autori precum Jung (1968) şi Jaques (1967). care se instalează odată cu vârsta adultă. 1966. Acest fapt nu semnalează în mod necesar o traumă. Cel mai probabil are o familie şi poate acum profita de libertatea pe care o oferă maturizarea copiilor care „au plecat din cuib„.

presupune formularea unor scopuri adaptate noii structuri. Grace Baruch şi Rosalind Barnett au studiat aproape 300 femei intre 35 ani şi 55 de ani. al doilea este asociat şi derivat din primul şi el este nivelul de satisfacţie al propriilor performanţe asumate. Levinson şi Vaillant au fost toate orientate pe populaţia masculină. Astfel. această criză pare a fi specific masculină cel puţin până la noi dovezi valide. ceea ce ne permite să consideram că această ”criză a vârstei de mijloc” se asociază masculinităţii. abilităţi proces care se finalizează cu structurarea unei noi imagini de sine. Aceasta cercetare a descoperit două variabile/concepte care corelează cu nivelul sănătăţii mintale la femei.45 de ani) în care se analizează şi isi interoghează propriile valori. Dar rareori rezolvarea acestor conflicte capătă dimensiunea unei crize reale. Tot acest studiu a demonstrat că nu există o criză a vârstei de mijloc la femei. . alţi cercetatori au făcut o serie de studii pe grupuri de femei cu vârste cuprinse între 40 şi 60 de ani şi au descoperit o serie de diferenţe faţă de modelul masculin (Barnett & Baruch. până în 60 de ani. trebuinţe. „Nu este posibil să traversezi vârsta de mijloc fără a avea cel puţin o criza moderată la vârsta de 40 sau de 50 de ani”. precizează autorul. sau ambele. Mai recent. rezolvarea conflictelor cu părinţii. Ceea ce a reieşit ca fiind de foarte important pentru starea de bine a femeii la această vârstă este combinaţia dintre activitatea profesională şi relaţiile intime. Primul stadiu reprezintă o trecere la vârsta adultă (la 40 . Al doilea stadiu. Primul este nivelul de control asupra propriilor activităţi. revizuirea atitudinii faţă de sexualitate. Dacă aceste secvenţe nu se realizează în jurul vârstei de 40 de ani este obligatoriu ca ele să se trăiască ulterior. 1978). în jur de 45 de ani. fie în ceea ce priveşte conceptele teoretice. Rezolvarea acestor conflicte reprezintă o adaptare generativă care presupune opţiunea pentru noi soluţii la trebuinţe vechi. cele formulate de Erikson. Niciunul din aceste criterii nu corelează cu vărsta. Recunoaşterea financiară a performanţelor profesionale (o muncă provocatoare care oferă femeii oportunitatea să îşi folosească abilităţile şi să ia decizii) asociată cu o experienţă pozitivă în relaţiile familiale (inclusiv relaţii sexuale satisfăcătoare) au fost cei mai buni predictori pentru nivelul de satisfacţie şi pentru bunăstarea psihologică. sentimentul de bunăstarea la femei se asociază cu roluri multiple. Cele mai cunoscute şi influente teorii ale dezvoltării la vârsta adultă. eşantioanele. Levinson (1978) descrie patru stadii ale dezvoltării la această vârstă.anterioare. Potrivit lui Levinson şi colegilor lui (1978). iar absenţa provocărilor personale şi ocupaţionale se asociază cu trăiri negative şi stres.

Astfel. 2003) Burn out este considerat nu doar un simptom al unei suferinţe individuale legate de activitatea profesională sau un posibil indicator al unei carenţe organizatorice. . ceea ce confirmă importanţa sferei profesionale în viaţa individului. descriere neclară obligaţiilor profesionale. încărcătura mare de muncă şi ore suplimentare. monotonie în relaţia sexuală. care poate duce la situaţii conflictuale şi la deteriorarea relaţiilor interpersonale. ci o problemă de natură socială. Această evoluţie pare a se explica prin intensitatea investiţiei afective în momentul formării cuplului. infirmităţi fizice sau mintale şi frica de eşec. . dificultăţi de relaţionare cu superiorii. Rezultatele arată că satisfacţia în carieră se asociază cu o durată mai lungă de viaţă. (Zani. în sensul scăderii activităţii în cuplurile de vârstă mijlocie este cel mai frecvent datorată unor motive nonfiziologice şi anume. Acest fenomen de epuizare se numeşte sindrom burn-out. neparticiparea la decizii. pirderea stimei faţă de sine şi atenuarea dorinţei de succes. ş. Cercetările asupra caracteristicilor căsătoriei la maturitate au oferit o serie de informaţii interesante şi utile în terapia de cuplu. 1983).a.epuizare emotivă. produs al unor dinamici socio-politico-economice (Farber. . adică un consum total al resurselor emotive personale şi senzaţia că eşti secătuit şi că nu mai ai nimic de oferit la nivel psihologic. consum exagerat de alimente şi bautură. 1982 demonstrează într-un studiu importanţa profesiei în viaţa femeilor. Un alt studiu a demonstrat că în cuplurile formate de minim 20 ani apare o scădere generală a satisfacţiei maritale şi sentimente de înstrăinare (de pierdere a intimităţii) (Pineo. dacă un cuplu se formează în baza unor motivaţii extrinseci atunci şansele ca el să devină un cuplu devitalizat sunt majore. 1961). focalizare pe profesie şi reuşită profesonală.depersonalizarea. exprimată prin atitudini negative de detaşare de cinism. Acelaşi studiu descrie şi principalii factori de stres asociaţi activităţii profesionale: lipsa de promovărilor şi a recunoaşterii performanţelor.redusă realizare personală. răceală şi ostilitate faţă de ceilalţi. munca monotonă şi repetitivă. Studiile realizate de Masters şi Johnson (1966) asupra sexualităţii au arătat că modificarea relaţiilor sexuale. oboseală mintală sau fizică. adică percepţia propriei inadecvări şi incompetenţe profesionale. Maslach şi Jackson (1982) definesc burn-out ca pe un sindrom caracterizat prin trei dimensiuni independente între ele: . Efectul pe termen lung al factorilor stresori se materializează în cădere profesională şi psihologică. salariul scăzut.Holt.

atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei. ocupaţionale şi bineînţeles a prezenţei fizice şi. o perioadă de autoevaluare. de estimare a propriei situaţii familiale.Studiile asupra motivelor rupturii în cuplu. o perioadă de reorganizare a priorităţilor vieţii. au arătat că la vârsta adultă nu există motive specifice. În mod obişnuit divorţul apare atunci când în relaţia de cuplu nu sunt satisfăcute expectanţele unuia sau altuia din cei doi parteneri. (Neugarten. Un alt motiv ţine de modelul cultural. 1968) . astăzi asistăm la creşterea disponibilităţii de a pune capăt unei relaţii pe fondul acceptării sociale crescute evidenţiată prin legi mai puţin restrictive referitoare la divorţ. Aşadar vârsta mijlocie este. totodată.

Cele mai multe explicaţii legate de incapacitatea celulelor de a se regenera sunt cuprinse în teoriile programării şi a uzurii. este resimţită ca hărţuire. ”sunt cicălitori”. limitat al unei celule. Prin urmare numărul de diviziuni al celulei este cea . în parte reale. Nu se cunoaşte încă motivul pentru care organismul pierde o serie de abilităţi de funcţionare odată cu înaintarea în vîrstă. Ele pot genera comportamente şi atitudini supraprotective şi/sau de negare din partea celor mai tineri. ”sunt interesaţi doar de ei. Aceste atribute. Aceste atitudini diametral opuse nu pot avea decât efecte negative asupra relaţiilor şi a evoluţiei bătrânilor. într-un cuvânt”. ”sunt altfel decât te aştepţi să fie”. fie pentru că accentuează. prin ignorarea caracteristicilor vârstei şi tratarea batrinului ca pe o persoană tânără. ”sunt autocompătimitori”. influenţat de ereditate. ”se îmbolnăvesc aşa uşor”. Bătrîneţea este un proces complex. Alţii stabilesc pragul bătrâneţii mult mai devreme. Gerontologii oferă o mulţime de răspunsuri dar nici unul nu este universal valabil. Astfel. în jur de 55 ani. ”se vaită tot timpul”. este mai corect să considerăm vârsta de 65 de ani (± 5) ca vârstă de debut a bătrâneţii. Unii gerontologii consideră că bătrâneţea începe la 65 de ani şi precizează două etape: bătrâneţea timpurie (65 . modificări negenerate de un factor patogen bine precizat. Conform teoriei programării. rezultă din neconcordanţa dintre reprezentările care se formează în copilărie şi tinereţe privitor la bătrâneţe şi situaţia prezentă. În cazul hiperprotecţiei. susţine procesul involutiv de regresie şi depresie. bătrânul este tratat ca un copil. Dacă fiecare specie dispune de un pattern de evoluţie înseamnă că în interiorul corporalităţii există un factor de determinare.74 de ani) şi înaintată (peste 75 ani). fiecare specie este autoprogramată ca durată de viaţă. Negarea are la rândul ei un efect negativ.BĂTRÂNEŢEA SAU SENECTUTEA (peste 65 de ani) În limbajul curent există puţine referiri lingvistice care descriu bătrâneţea în mod pozitiv ”vârsta de aur”. care poate să îndeplinească o serie de activităţi la fel de repede ca în tinereţe. Hayflick (1974) explică evoluţia prin numărul de diviziuni finit. nutriţie. diferite boli şi factori care ţin de mediu. fie pentru că acesta este în realitate o persoană activă şi echilibrată. sau pensionare. Vom considera senectutea ca fiind perioada care începe din momentul în care se instalează primele modificări fizice şi fiziologice ireversibile. Criteriul fiind unul care ţine de carieră şi anume retragerea din activitatea profesională. sau sterotipuri. Cel mai frecvent se spune despre bătrâni că ”sunt obosiţi tot timpul”. atitudine care poate duce la conflict. iar variaţiile individuale constituie excepţii nesemnificative prin raportare la specia căreia îi aparţin.

fie malnutriţie (bătrînul refuză să mănânce sau mănâncă selectiv). Bătrînii declară frecvent că mîncarea nu are gust. sau . fie subiect de conversaţie. în plan comportamental. Absenţa gustului mîncării are. ceea ce determină uneori si o surzenie psihologică. Văzul este în declin. procesul de îmbătrînire poate fi amânat. Celulele gustative îmbătrînesc mai tîrziu decît cele olfactive. Astfel se explică frecventele pierderi de echilibru care se asociază într-un lanţ de situaţii negative. efecte asupra nutriţiei. nu este o scădere a sensibilităţii gustative. fie bulimie. Teoria uzurii explică bătrîneţea ca fiind un cumul al caracteristicilor individului. arsuri. La această vîrstă pierderea acuităţii auditive în special a sunetelor înalte este frecventă. combinat cu factori externi stresori de orice tip (nutriţie. de multe ori selectivă. Aceste două teorii au implicaţii diferite. procesul de îmbătrînire este rezultatul cumulării efectelor agresiunilor suportate de organism. pentru că. scăparea obiectelor etc).care controlează durata vieţii. cu excepţia celor care au suferit de hipermetropie în tinereţe. provoacă sau agravează bolile cardiace şi circulatorii. teoria uzurii pare mai pozitivistă. limita maximă de vîrstă la om este de 110 ani. fiecare eveniment devenind cauză pentru următoarele. Cercetările recente au dovedit că aceste trăiri sunt mai frecevente cind diagnosticul este de surzenie. glaucomul etc. Persoanele cu deficienţe de auz sunt fie excluse din conversaţie. Afecţiunile specifice acestei vârste sunt cataracta. ele reprezentînd şi una din cauzele accidentelor care au loc la această vîrstă (căderi. ci a celei olfactive. la rîndul ei. Ca urmare. Senzorialitatea Senzorialitatea are aceiaşi evoluţie ca şi la vârstele anterioare cu diferenţe interindividuale foarte mari. Conform teoriei uzurii. apar probleme de comunicare şi relaţionare socială asociate cu sentimente de singurătate. De fapt. mediu etc). afecţiune care este reversibilă. Celulele din zona vestibulară responsabile de echilibru sunt primele care intră într-un proces de degenerescenţă. Teoria programării este o teorie fără speranţă. Conform acestei teorii. izolare. în condiţiile în care se limitează amploarea factorilor stresori. neputinţă. Mai exact hipermetropia stagnează după 50 de ani şi poate involua după 60 de ani. A doua situaţie determină supraponderalitate care.

derma devine mată şi îşi pierde elasticitatea. Din punct de vedere al psiho-motricităţii. .tulburări ale somnului. Sănătatea O serie de modificări anatomice şi fiziologice care apar la această vârstă pot fi lesne observate: . bătrânii cheltuiesc mai multă energie psihică . ca efect al modificărilor metabolice. cădere.elasticitatea venelor este în scădere. de unde decurge creşterea riscului de îmbolnăvire. ca urmare a tasării discurilor intervertebrale. fracturi sau luxaţii. calciul este asimilat din ce în ce mai greu. spitalizare. bătrâneţea poate fi o perioadă de consolidare şi stabilizare cognitiv-afectivă.imunitatea mai scăzută. . dar. Sunt mulţi bătrâni care împing pensionarea cât mai departe în timp şi. bătrînii pot desfăşura aceleaşi activităţi ca în tinereţe. în cel puţin 50% din cazuri. anume scăderea capacităţii homeostatice (de refacere) a organismului. . . magneziului şi zincului. dar şi de modificări la nivel afectiv. ca urmare. spre exmplu. Încetinirea reacţiilor poate fi generată de modificările de la nivel osteo-muscular.înălţimea este în involuţie. Teoretic. ca urmare. mai frecvente la femei decât la bărbaţi.părul îşi pierde luciul şi se răreşte. expunerea la temperaturi extreme are efecte mult mai evidente şi mai rapide decât la celelalte vârste. Problema generică a vârstei a treia este aceea că orice îmbolnăvire se suprapune pe un fel de boală cronică. această vârstă este marcată de o serie de evenimente care pot avea efecte dezintegratoare asupra psihicului. izolare. prezintă o mai bună capacitate de coping şi un declin mai puţin rapid. Faptul că în societatea modernă părinţii locuiesc separaţi de copii determină o serie de probleme de adaptare în special însingurare şi izolare. instalarea unor stări de depresie şi anxietate (care au un corolar somatic). pensionare. De asemenea.următorul. . O explicaţie neverificată în această privinţă este legată de procesele de metabolizare a calciului. mai puţin accentuat. scădere a veniturilor etc. . pierderea echilibrului . Bătrânul este obligat să se adapteze şi să facă faţă unor evenimente de tipul sănătate precară. pierdere a unor persoane apropiate afectiv. dar într-un timp mai lung şi cu o serie de limitări generate de rezistenţa generală la efort şi capacitatea de efort fizic mai reduse. însingurare.osteoporoza.

utilizată în rezolvarea de probleme este evident în involuţie.pentru a depăşi perioada de doliu după pierderea unei persoane dragi şi pentru a se adapta la noile condiţii. De aici rezultă cele două imagini contradictorii ale bătrânului: „s-a prostit“ şi „este înţelept“. intoxicaţiile medicamentoase. capacitatea de coping este redusă. Agresivitatea şi răutatea. Dacă inteligenţa academică. Dacă ideea de terapie este acceptată. iritabilitate. Cu toate că un tratament adecvat ar putea să determine o încetinire a ritmului dezvoltării depresiei. nu mai poate înţelege şi utiliza limbajul. pierderea memoriei (cel mai evident simptom) . Capacitatea de învăţare este mai redusă şi asistăm la o relativă scădere a performanţelor mnezice. în final. Aceste atitudini sunt împărtăşite şi de către familie. cele mai eficiente sunt terapiile de tip cognitiv şi cele de grup.asociată cu stări de confuzie. achiziţiile inteligenţei experienţiale sunt stabile şi neafectate. Rezultă o incidenţă crescută a tulburărilor psihice la această vârstă. Se constată performanţe mai scăzute la probele de inteligenţă academică. orientare. egoismul comportamente ades întâlnite acum sunt simptome ale neputinţei. dezinteres pentru lumea înconjurătoare. şi boli ireversibile asociate cu destructurări ale substratului neuronal. agitaţie. dificultăţi de concentrare. o Sindromul Alzheimer afectează toate faţetele vieţii psihice. care conştientizează toate aceste probleme şi ca urmare. în special a tulburărilor de tip depresiv. dificultăţi de raţionament. mai ales dacă se aplică cu limită de timp. Această involuţie va fi un factor de stres intrinsec pentru bătrân. exprimare. Unele sunt greu de sesizat: tendinţa de a vorbi foarte mult la telefon. astfel că nu este posibilă o intervenţie din exterior. apatia. Din punct de vedere patologic. la această vârstă se înregistrează boli reversibile cum sunt depresiile. dezorganizarea cognitiv-afectivă. Refuzul are două motive. disfuncţiile metabolice. bătrânii refuză în general atât tratamentul medicamentos. teama de a nu fi consideraţi bolnavi psihic şi ancorarea într-un şablon care consideră depresia ca normalitate a vârstei. Bolnavul. o Cele mai frecvente simptome ale depresiei sunt absenteismul. incapacitatea de concentrare. cât şi psihoterapia. nu-şi recunoaşte rudele şi nu poate mânca neajutat. începând cu procesele perceptive care prelucrează mai lent informaţia datorită scăderii abilităţilor senzoriale. Dezvoltarea cognitivă La nivel cognitiv asistăm la o scădere a ritmului procesării informaţiei. reacţii extravagante nejustificate. Cercetările au dovedit . printre care demenţa senilă şi sindromul Alzheimer.

Non-acceptarea morţii se asociază cu trăiri depresive. Doliul pentru pierderea unei persoane apropiate este mai accentuat în comparaţie cu alte vârste. absenţa regretelor pentru ceea ce ar fi putut face. cum ar fi relaţiile sociale. bătrâneţea poate fi o perioadă de consolidare şi stabilitate. acceptarea propriei vieţi şi asumarea întregii vieţi aşa cum a fost. Transcendenţa sănătăţii fizice şi acceptarea simptomelor inerente involuţiei fizice Declinul fizic e factorul generator al celei de a doua crize. Robert Peck (1955) descrie trei crize specifice vârstei a treia şi anume: a. reacţie care se numeşte „picătura terminală“. scăderea veniturilor. prietenilor. pierderea rudelor. Transcendenţa Eu-lui versus preocuparea pentru Eu Această criză se asociază sentimentului morţii.existenţa unei bruşte căderi intelectuale cu puţin timp înaintea morţii. dar acum se impune renunţarea la carieră şi regăsirea propriilor atribute ale Eu-lui. Diferenţierea dintre Eu-l intim şi Eu-l profesional Pensionarea este un eveniment esenţial la această vârstă. Identificarea Eu-lui cu Eul profesional este o asociere fericită şi eficientă pentru perioada adultă. această vârstă e marcată de o serie de evenimente care pot avea efecte dezintegratoare asupra psihicului. Bătrânul e obligat să se adapteze. Acesta este motivul pentru care pensionarea e trăită ca o traumă şi are efecte destructurante. acceptarea morţii ca un fapt inevitabil şi natural conferă o stare de bine şi echilibru. Afectiv. acceptarea morţii. Conform Erickson (1968) ultima criză este generată de conflictul „integrare versus disperare“. acceptarea propriilor imperfecţiuni şi pe cele ale celorlalţi. Efectul aceste situaţii este creşterea tulburărilor psihice. în special a depresiilor. Personalitate şi integrare socială Din punct de vedere cognitiv-afectiv. b. sănătate precară. Bătrânii consumă foarte multă energie psihică în încercarea de a îşi asuma aceste probleme şi de a le face faţă. c. . dar poate fi şi o perioadă de mare instabilitate şi implicit involuţie. spre deosebire de cei care acceptă că sănătatea fizică nu mai poate fi cea de la 20 de ani sau se orientează spre alte activităţi. Integrarea presupune dragoste faţă de ceilalţi şi absenţa egoismului. să gestioneze o serie de elemente stresoare de tipul pensionare. Persoanele care se vor concentra pe starea de sănătate fizică riscă să dezvolte sentimente depresive.

respectul faţă de sine sau sentimentul de umilinţă Din punctul de vedere al atitudiniilor se constată la această vârstă două direcţii de evoluţie: a. simţul ordinii. Alte caracteristici ale personalităţii care rămân constante sunt impulsivitatea. fie prin investitii afective in persoane. activism presupune menţinerea preocupărilor prezente la vârstele anterioare şi depăşirea pierderii persoanelor apropiate prin găsirea de substitute. fie compensarea prin activităţi. b. dezangajare / demisie presupune creşterea preocupării faţă de sine şi absenţa intereselor pentru alţii. . pentru lumea exterioară.Cercetări efectuate de Bernice Neugarten (1973) au demonstrat că persoanele care dispun sau îşi formează capacităţi de coping îşi păstrează aceste capacităţi şi la vârsta a treia.

NJ Erlbaum Als. Waters.BIBLIOGRAFIE Abraham.: Clarendon Press Baillargeon. M. M. & Wall. Blehar. 46 Ainsworth. D. Patterns of attachment. R. Developmental Psychology. (1965). & Manning. S.. C. 67 . (1978). Serial no. S. & McDonald. K. H. A. D. NJ: Prentince-Hall Bandura. NJ: Prentice-Hall Bandura. 43. (1964). Social foundations of thought and action: A social cognitive theory. F. Influence of social reinforcement and the behavior of models in shaping children’s moral judgments. Identification as a process of incidental learning. & Stanton. (1962). S. G. J. J.. 69 Bandura. Englewood Cliffs. 22 Bandura & Hustin. C. Journal of Abnormal and Social Psychology. A. Function and evolution in behavior. Social learning theory. (1954). Individual differences in strangesituation behavior of one-year-olds. Selected papers of Karl Abraham. Influence of model’s reinforcement contingencies on the acquisition of imitative responses. Englewood Cliffs. New York: Basic Books. Journal of Abnormal and Social Psychology. Journal of Abnormal and Social Psychology. 1 Bandura. Bell. K. 311-318 Bandura. New York Academic Press Ainsworth. Hillsdale. C. & Kupers. methodological issues and a perspective on the future of the Neonatal Behavioral Assessment Scale. & Bowlby (1991).. S. R. (1975). A. Art and visual perception. (1971). An ethological approach to personality development. D. 177 Arnheim. M. U. (1963). E. (1987). (1961). (1924b). Assessing an assessment: Conceptual considerations. D. A. The origins of human social relations. A. A.. (1977). Oxford. S. (1978). Monographs of the Society for Research in Child Development. Journal of Personality and Social Psychology. American Psychologist. Beer. (1986). Berkeley: University of California Press Baerends. A. Object permanence in 3 ½ and 4 ½ year-old infants. Lincoln: University of Nebraska Press Bandura. The transmission of patterns of self-reinforcement through modeling. Nebraska symposium on motivation. M. 63. Social learning through imitation. The influence of oral eroticism on character formation. 1927 Ainsworth. S. M.

Northvale. The language biogram hypothesis. A. D. The bonds of love. S. A. The Behavioral and Brain Sciences. Creole languages. 41 Baumrind. The uses of enchantment: Thee meaning and importance of fairy tales. The process of moral conflict resolution and moral development. Fergusson D. (1963). Aggression: A Social Psychological Analysis. The characteristics and context of imprinting. Bergman. 7 Bickerton. 224-231 Barten. S. San Francisco: JosseyBass Bettelheim. (1984). D. Shannon F. New York: International Universities Press Bateson. New York: Knopf Bickerton. Handbook of child languages acquitsion. R. J. Biological Reviews. & Kohlberg. (1967). . 41. (2000) Psihologia dezvoltării. G. (1989). Genetic Psychology Monographs. the language biogram hypothesis. 1&2). M. (1976). and language acquisition. Bucureşti: Ed. H. P. New York: Holt.Bandura. (1982). D. M. (1985). yours. B. C. (1999). Developmental Psychology. Harmonious parents and their preschool children. Tehnică. M. Peer conflict and psychological growth. (1978). (1975). (1962). mine: Mutuality and the emergence of the separate self. B.. L .. A. M. W. M. 935-940 Benjamin. & Gibbs. Blatt. Rabin et al. 4 Block. New York: Pantheon Bercowitz. Rearing competent children. I. 1. San Diego: Academic Press Birch. In A. Life Events and Childhood Morbidity:A Prospective Study. & Franklin. New York: Willey-Interscience.) Further Explorations in Personality. J. 70. (1988). D. Pediatrics. T. Child development today and tomorrow. Child care practices anteceding three patterns of preschool behavior. Ours. (1981) Some enduring and consequential structure of personality.. Developmental processes: Heinz Werner’s selected writings (Vols. L. J. (Eds. (1966). Social learning and personality development. (1999). 99-102 Baumrind. D. NJ: Jason Aronson Berkowitz. L. 75 Baumrind. Journal of Moral Education. P. (1971). The effects of classroom moral discussion upon children’s level of moral judgment. San Francisco: Jossey-Bass Beautrais A. () The stormy decade: Fact or fiction? Psychology in the school. New York: McGraw Hill. A. Rinehart & Winston Bandura. & Walters.

Cattell. Boston: Little. Hetherington (Ed. E. Child Development. C. Vol. 1 of Attachment and loss. E. R. 1996. J. (coord. (1975). Brill. (1982). M. B. MA: Harvard University Press Brown. Children's cooperation and helping behaviors. Vol.). R. New York: Free Press Brown. H. S. Editura SPER. M. 1936. & Herrnstein. The New Science of the Mind. R. (1969) Attachment. (1975). & Ciupercă. Attachment and loss. Psychology. În A.). colecţia Caiete Experienţiale . 70. Cluj-Napoca: Editura Dacia Borke. New York. NY: Basic Books. (2003). A. and Situation. S. (1988). (1970). Preaching and practicing generosity: Children’s action and reactions. J. Manual de psihologie socială. Polirom. T. R. Language power: 12 to 24 months. 41 Buss. New York: Basic Books Bowlby. J. Ciupercă. (2003). Developmental Psychology. San Francisco: W. 1). H. "Psychological Review". C. Mod. Chelcea. (2002). New York Bowlby. A secure base. A first language: The early stages. (1973). între emancipare şi disoluţie. (1895) Studies on hysteria (A. J.). G. et al (1998). (2000). (1973) Separation. (coord. N. & Walbek. Revieiv of child development research (Vol. Comportamentul prosocial. Jolly & Sylva (1980). (1975). 50 Brown. (1983). în Neculau. trans. (1982). 159.Bonchiş. J. New York: Nervous and Mental Disease Publishing Co. Iaşi: Polirom Ciupercă. New York: Basic Books Breuer. Play: Its Role in Development and Evolution. John Wiley and Sons. Piaget’s mountains revisited: Changes in the egocentric landscape. Individul şi lumea de lângă el. J. Psihologia Socială. Bucureşti: Editura Tipoalex. J. Social Research. Brown Brunner. In E.. Chicago: University of Chicago Press. Cuplul modern. Development in infancy. (2006). New Jersey Camp. Denver: Bright Beginnings. Bryan. Personality Role. (1963). R. A. Cambridge. J. p. J. Bryan. & Freud.). Women’s rationality and men’s virtues. 5). 2 of Attachment and loss. New York. U. Teorii ale dezvoltării copilului. Bronfrenbrenner. H. (2000) Two Words of Childhood: US and URSS. E. (1965). Neculau. 11 Bower. London: Hogarth Press Bowlby. Russel Sage Broughton. Social psychology. Freeman Bowlby. R. H. (Vol. Iaşi.

N. W. Behavioral and Brain Sciences.). Academy of Management Review 19. California. C. Munroe. W. H. 230-251 Edwards. (1991). 1. Norton & Company Inc. Kohlberg (Eds. 8. (2004). Cambridge. Psychological Issues. 1). E. M. B. (1963). S. S. A. New York: W. Language acquisition in the absence of experience. Brooks & Cole Publishing Company.. Child care in the family: A review of research and some propositions for policy. 245-269. A. (1981). P. N. 4 Crain. R. R. Harper & Row. În Duane Schultz. (1958).). & Peterson. J. Kohlberg. (1974). L. Munroe & B. New York: Garland Press. New York. Erikson. Adolescence and youth. W. 43-47 . L. Fantz. (1994). Theories of Development: Concepts and Applications (5th Edition). Theoretical introduction to the measurement of moral judgment. (1859). p. Pacific Grove. & Cole. W. Identity and the life cycle. Crain.). W. W. UK: Cambridge University Press Cole. New York: Freeman Condon. Science. (1959). (1984). 1. The development of children (4th ed. S. H. New York: Modern Library Denney. (1986). Neonate movement is synchronized with adult speech: Interactional participation and language acquisition. edition). L. V. (1981). Erikson. Darwin. K. (1977). Handbook of cross-cultural development. 99-101. New York. Erikson.Clarke-Stewart. 14 Crain. New Jersey: Pearson Education Inc. 43. J. Academic Coffer. & Glick. H. New York: W. (1995). 183. E. & Kauffman. The measurement of moral judgment (Vol. (2001). Colby & L. E. H. Psychological development in a changing world. New York: John Wiley Colby. The comparative study of the development of moral judgment and reasoning. Childhood and society (2nd Edition). Free clasification in preschool children. & Sander. Typologies as a Unique Form of Theory Building: Towards Improved Understanding and Modeling. & Appley.). M. A. The origin of species. (1987). W. L. In A. 1161-1170 Doty. K. R. Norton Erikson. In R. Psy. Conger. (1964). H. H. (1963). Pattern vision in young infants. Holistic Education Review. Childhood and society (2nd ed. 3rd Ed). Child Development. Psychosocial Development: Ways of coping with conflicts. D. Motivation: Theory and research. Theories of Personality (3th. C. Whiting (Eds. E. H. C. Love of nature.chological Record.

family. S. Human infancy: An evolutionary perspective. 1959. Strachey. trans. (1973). Freud. R. Stress and Burnout in the Human Service Professions.). W. S. trans. Child development. Introducere în psihanaliză. (1946). The child from five to ten. Strachey. A general introduction to psychoanalysis. The ego and the mechanism of defense. S. A. Fogel. New York: Washington Square Press. New York: Norton. 3). New York: Basic Books. symptoms. and anxiety (J.. (1983). C. Psychoanalytic Study of the Child. Ilg (Eds. (J. New York: Basic Books. Social Speech and Social Interaction: Egocentrism Revised. St. In A. Collected papers (Vol. (1969). New York: Hoeber. Freud. The ego and the id (J. Knopf Gardner. Analysis of a phobia in a five-year-old boy (A & J. 1949 . 1959. 1960.). Inhibitions. (1915b). A. (1941). 1946 Freud. Freud. Strachey. New York: International Universities Press. A. New York: Norton.). Freud. trans. L. (1933). S. The passing of the Oedipus complex. and society (4th ed. Riviere. Paul. trans. New York. trans. F. (1992). 2). Conservation acquisition: A problem of learning to attend to relevant attributes. (1920). (2001).Farber. S. 562-568 Gelman. (1909). H. S. Child Development. 1965. 44. L. (1923). Developmental diagnosis: Normal and abnormal child developmen. & Ilg. (1974). 4). MN: West Freedman. (J. S. New York: Basic Books. H. Infancy: Infant. Freud. A. Riviere.). 1959. 255-278 Freud.).). (1958). New York: Harper & Row. Freud. New York: W. A. (1924). Garvey. Collected papers (Vol. 13. (1936). Journal of Experimental Child Psychology. Freud. Collected papers (Vol. New York: Pergamon Press. Gesell & F. The arts and human deivlopment. trans. Gesell.). New introductory lectures on psychoanalysis (J. S. (1926). 1965. G. New York: Basic. D. & Amatruda. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică Friedman & Rosenmann (1974) Type A Behavior and Your Heart. Frames of Mind: The Theory of Multiple Intelligences.). C. New York: John Wiley Freud. Riviere.). (1983). 7 Gesell. 1959. B. The unconscious (J. Norton. New York: John Wiley Gardner. trans. Adolescence. A. Riviere. (1973). S.

M. Paper presented at the biannual meeting of the Society for Research in Child Development Hutt. The roots of human behavior: An introduction to the psychobiology of early development. New York:Appleton Hart. & Risley. Gesell. and personality correlates. New York: Harper & Row. The early catastrophe. Contemporary readings in child psychology. (1973). (1973). Psychological Bulletin. S. New York: McGraw-Hill. (1982). In S. Child development. Manual of child psychology (2nd ed. H. A.). L. (1987). (1996). Introduction. A. Scientific American. (1988). Goldberg. Object relations in psychoanalytic Theory. H. stepwise sequence in the development of moral judgment: A longitudinal evaluation. American Educator. Moral reasoning of young adults: Politicalsocial behavior. R. (1981). R. B. B. Gesell & F.). C. (1995). Ilg (Eds. Journal of Personality and Social Psychology. N. Eidetic images. (1939). Attachment theory. Smith. Gutman. Males and Females. (1946). S. Muir & J. B. Reclaimed powers. A.). & Parke. In L. Piaget's theory of intellectual development (3rd ed. MA: Harvard University Press Ginsburg.). (1968).).Gesell. J. K. F. New York: American Book Greenberg. (1956). (1943). Irreversible. (2003). Adolescence. (1972). 220 Hall. T. L. (1983). (1969). New York: John Wiley. The ontogenesis of infant behavior. R. Ilg. Hogan. N.. D. Infant and child in the culture of today. Youth: The years ten to sixteen. 1954 Gesell. 27 Hetherington. R. Hillsdale. & Ames. Kerr (Eds. L. R. Moral conduct and moral character: A psychological perspective. New York: W. Basic psychology (4th ed. 79 Holstein.). & Opper. W. D. & Ilg. Englewood Cliffs. & Mitchell. Carmichael (Ed. (1977). family background. A. C. A. B. Hofer. H. E. Norton Goldberg. New Haven: Yale University Press Gesell. 1949. Freeman. (1916). New York: Harper Gilligan. L. Cambridge. S. MA: Harvard University Press. M. New York: Basic Books Haan. In A. & Block. S. 10 Haber. The organism: A holistic approach to biology derived from pathological data in man. R. Cambridge. (1928). G. Baltimore: Penguin . C. An Atlas of Infant Behavior. F. J. In a different voice.. NJ: Prentice Hall Gleitiman. M. A. San Francisco: W. NJ: Analytic Press Goldstein.

). Jung: Vol. & Gilligan. Princeton: Princeton University Press. L.).Iacob. New York: Harvest Book. (1965). San Diego: Harcourt Brace Jovanovich. C. Jung C. 1953 Jung C. trans. Karen. L. Human Development. Kanner. K. Princeton: Princeton University Press. S. K. New York: Vintage Books. Modern man in search of a soul. Young children reinvent arithmetic. C. R. Johnson. (1984). Nervous Child. L. (1989). New York: Dell. 1998) Keniston. K. The relations between the ego and the unconscious (R. C.). Keniston (Ed. F. New York: Teachers College Press. Jung. Kamii. C. C. & Newport. Piaget for education. G. Repere psihogenetice.). 1953. Boston: Allyn & Bacon Kamii. (W. Kagan.). trans. L. (1985). S. 20. The development of personality. Memories.). Jaffe. In C. J. În Psihologia şcolară. 12 . J. Caracterizarea vărstelor şcolare. G. & C. J. 2. R. Jung C. Polirom. Two essays in analytic psychology. Jung. Youth and dissent. Autistic disturbances of affective contact. (1971). Man and his symbols. (1931). 217-250. Hull. New York: Basic Books.. 1998 Jacobi. C. G. (1964). voulm coordonat de Andrei Cosmovici şi Luminiţa Iacob. C & DeVries. Winston. (1977). dreams. L. Iaşi. (A. The nature of the child. F. F. In M. Becoming attached. G.). C. trans. The perils of principle. In C. New York: Warner Books (Oxford University Press paperback. (1998). R. Hull. San Diego: Harcourt Brace Jovanovich. C. G. The adolescent as philosopher. Day & R. 100 Kohlberg. In K. Approaching the unconscious. (1945). trans. C. (1933). Parker (Eds. Hull. The collected works of C. 21 Jung C. The collected works of C. (1969). Kohlberg. (1994). Jung C. In C. Baynes. Marriage as a psychological relationship (R. C. & Kramer. Continuities and discontinuities in childhood and adult moral development. Jung: Vol. Jung (Ed. R. C. Ed. trans.). (1943). reflections. E. Cognitive Psychology.). Critical period effects in second language learning: The influence of maturational state on the acquisition of English as a second language. 1967. (1961). Daedalus. 7. (1971). The preschool in action (2nd ed. Dell & C. F. The Way of individualization (R.

6 Kohlberg. W. 53 Maccoby.. & Nagy. D. Stanford. (1958). and social issues. E. L. The development of children's orientations toward a moral order: I. Kohlberg. NJ: Prentice-Hall Lipsitt.). and morality. Psychiatry. Harvard Educational Review. I. O. K. P. University of Chicago Press. L. New York: Macmillan. Englewood Cliffs. New York: Halstead Press Lyons. (1963). Levinson. Moral development and identification. (1935). M. O. New York: Harper & Row Kris. New York: International University Press. (1976). (1996). I. C. In T.Kohlberg. NY: Alfred Knopf. Two perspectives: On self. G. New York: Holt. Sequence in the development of moral thought. (1975). Studies in animal and human behavior (Vol. L. (1963). Lickona (Ed. N. MA: Harvard University Press Lorenz. (1952). P.) Child Psychology. Birth Without Violence. (1989). (1963). and sucking behavior in the newborn. (1966). L. The synchrony of respiration. L. M. Biologic and clinical aspects of brain development. New York. S. Global Rating Guide with new materials. Behavioral treatment of autistic children. (1973). Levy. (1977). (1974). Psychoanalytic explorations in art. R. The psychology of sex differences. Cognitive stages and preschool education. W. Readings in child development and relations (2nd ed. In H. F. D. Moral development and behavior: Theory. L. D. J. 1977 Lorenz. Rinehart & Winston.). K. 1). San Diego: Harcourt Brace Jovanovich Lovaas. NJ: General Learning Press Lovaas. L. Stanford University Press . R. Harvard University Kohlberg. University Programs Modular Studies Morristown. Companions as factors in the bird's environment.). Moral stages and moralization: The cognitive-developmental approach. & Marmor. In K. relationships. The autistic child. Essays on moral development (Vol. The mid-life transition. Developmental psychology (2nd ed. On aggression. research. Norton Liebert. Lorenz. The seasons of a woman’s life. E. CA. Maternal Overprotection. Stevenson (Ed. School of Education. 99-112 Levinson. Human Development. (1977). (1977). (1981). 9 Kohlberg. New York: Ballantine Books. LeBoyer. Human Development. heart rate. Kohlberg. 40. (1983). Cambridge. (1975). Poulos. 1).

(1968). (2003).Mahler. 243247 Maslow. 3-38. New York: Harper & Row Mead. Papalia si S. Chicago: University of Chicago Press. On human symbiosis and the vicissitudes of individualization. Bucuresti: Editura Ştiinţifică Munn. Pine. (1928). Malinowski. Infant imitation and memory: Nine-month-olds in immediate and deferred tests. Neugarten. E. Mahler. M. H.. 8. S.) Relations of development and aging. New York: International University Press. L. E. L. (1964). L. (1968). Alcoholism: Clinical and Experimental Research. Iaşi: Polirom Mitrofan. (1973). (1964). W. London: Hutchinson. A dynamic theory of human motivation.. Boston: Houghton Mifflin Mussen. De quelques tendances majeures de transformation de la société française. Martin et al (1977). N. in „Middle Age and Aging”. New York. and helping.). Motivation and personality (2nd ed. New York. (1987).). M. University of Chicago Press. Gh. S. Mead. P. 1986-1987. & Eisenberg-Berg. (1927). p. sharing. H. B. The psychological birth of the human infant. & Ianculescu. Bucureşti Mogoş. McGraw-Hill Book Company. The Awarness of Middle Age. & Bergman. 50 Maslow. (1954). L. Freeman Neugarten. . Gh. La Revue Tocqueville. A. Chicago. E. Birren (Ed. San Francisco: W. A development view of adult personality. Fernald. In D. A. Compendiu de anatomie şi fiziologie. (1988). San Diego: Harcourt Brace Jovanovich. M. Maternal alcohol ingestion and ciggarette smoking and their effects on new born conditioning. H. Introduction to psychology (3rd ed. 93-98. Editura Ştiinţifică. Furer). Mitrofan. New Haven: Yale University Press Meltzoff. (1973). M. N. In J. (1974). Human Development. A. & Fernald. Cursa cu obstacole a dezvoltarii umane. A. Manual de anatomie si fiziologie. (1975). Sex and repression in savage society. & Ianculescu. L D. Vol. Psychological Review. A. (1997). (1977). (1943). p. N. 1: Infantile psychosis (in collaboration with M. A. Bucureşti: Editura Press Mihaela SRL Mogoş. 1967. S. Child Development. 1986.. Olds. B. N. I. 59 Mendras. & Dirn. Testarea psihologică a copilului mic. B. Coming of age in Samoa. Continuities in cultural evolution. P. Roots of caring. 1. vol.

W. Neugarten (Ed. Psychology 27. In The Journal of Neuroscience. P. Worcester. S. (1979). Journal of Abnormal and Social Psychology. In P. Langfeld. (1932). (1941). (1932). Chicago: University of Chicago Press. McGraw-Hill Parten M. L. Ripple & V. J. Overton (1998). 1-2. Human development. I. Boring. Conditioned reflexes. The construction of reality in the child (M.). J. The psychology of the child. Piaget. Middle age and aging. 4). Olds. I. Rieber (Ed. May 15.) (Vol. New York: W. The child's conception of number. (1966). MA: Clark University Press Piaget. In B. Werner & R. New York: John Wiley. Norton Piatelli-Palmarini. Autobiography. (1964). M. 243-269 Parten M. J. NY: Cornell University Press Piaget. Jean Piaget's views on the psychology of language and thought In R. New York: Basic Books Piaget. Piaget. Kessen. Yerkes (Eds. 243-269 Pavlov. Toward a psychology of the life cycle.) Handbook of child psychology (4th ed. Piaget’s theory. (1952). Cambridge. Development and learning. H. Adult personality. New York: Plenum Piaget. J. (1986).Neugarten. 27. A history of psychology in autobiography (Vol. Mussen (Ed. Cook). Journal of Abnormal Social. Intellectual evolution from adolescence to adulthood.).. New York: International Publishers Piaget. B. Language and learning: The debate between Jean Piaget and Noam Chomsky. (1968). Rockcastle (Eds. P. B. (1927). H. J. Ithaca. Properties and Plasticity of Excitatory Synapses on Dopaminergic and GABAergic Cells in the Ventral Tegmental Area. Dialogues on the psychology of language and thought. 1). Ed). 1999. Social participation among preschool children. & Inhelder. (1983). Lectures on conditioned reflexes (Vol. Human Development. (1928). H. D. W. A. London: Oxford University Press Pavlov. (1972). B. I.). & Szeminska.). 1983. In E. 15. W. (1936). Piaget rediscovered. J. B. J. In R. 19 (10): 3723-3730 Papalia. J. MA: Harvard University Press Pitariu (1987) . 1. S. M. Social play among preschool children. (1970). New York: Ballantine Books Piaget.

Huxley & E. & Kohlberg. Psychology of learning and behavior (3rd ed). D. (1974). J. Journal of Personality. F. preaching. & Hersh. H. E. (1971).learning and behavior. Psihologia vârstelor. The stress concept. New York: Academic Press Şchiopu. 17 Sinclair. Journal of Personality and Social Psychology. Handbook on Stress and Anxiety. Collected papers on schizophrenia and related subjects. Sensorimotor action patterns as a condition for the acquisition of syntax. In R. 31 Sachs. Contingencies of reinforcement. B. L. A. U. Verza. Norton Scrimshaw. Malnutrition. New York: Longman Rest. S. N. In E. NJ: Prentice-Hall Skinner. and moral judgment. New York: International Universities Press Selye. (1974). 20. Jossey-Bass. (1975). Ingram (Eds. P. C. (1989).). (1950). (1961). The hierarchical nature of moral judgment: The study of patterns of preference and comprehension of moral judgments made by others. New York: W. Z. J. 18-27 Rushton. S. Lawrence Kohlberg's approach to moral education. F. New York: Macmillan Skinner. P. 493-502 Searles. R. The behavior of organisms. (1969). 15. NJ: Prentice-Hall Skinner. B.. Handbook of perception (Vol. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică Schwartz. American Journal of Clinical Nutrition. Englewood Cliffs.). Science and human behavior. A theory of justice. Cambridge. Higgins. J. (1976).). San Francisco. (1965). Moral development research: A case study of scientific cultural bias. About behaviorism. F. Development of speech. (1976). W. L. Human Development. F. C. E. J. Promoting moral growth (2nd ed. (1938). F. Language acquisition: Methods and models. 41 Rubin. Friedman (Eds. MA: Harvard University Press Reimer. P. B. New York: Academic Press Skinner. H.Power. Generosity in children: Immediate and long term effects of modeling.. Englewood Cliffs. F. H. 7). New York: Knopf . B. 127-143 Simpson. Carterette & M. (1953). B. (1971). H. Paolitto. Does Personality really change after 20? Psychology Today. (1989). (1983). (1973). J. New York: Columbia University Press Rawls. (1997).

I. . The crosslinguistic study of language acquisition (Vol. G. L.Slobin. Ferguson & D. M. Tronto. (1973). 10 Valliant. (1985). Language and Speech. R. Psychological Review. Tests of Creative Thinking: Directions manual and scoring guide. (1985). The study of instinct.). (1967). L. Studies of child language development. E.) (1971). Rinehart & Winston Slobin. (1948). & Inhelder. & Rommetveit. Experimental manipulation of the production of active and passive voice in children. (1951). (1964).). Journal of Personality and Social Psychology. E. E. New York: Seiler Tmbergen. J. Thought and Language. NJ: Erlbaum Steinberg. American Psychologist. (2000). An experimental test of the sequentiality of developmental stages in the child's moral judgments. (1987). In D. (Eds. Hillsdale. (1997). (1988). D. Oxford: Clarendon Press Tolman. S. Man and his symbols. Psihologia vârstelor. ciclurile vieţii. D. Slobin (Ed. University of Wisconsin. Cognitive maps in rats and man. (1905). Introduction. In C. Cognitive prerequisites for the development of grammar. Editura Didactică şi Pedagogică. Stern. J. Sternberg. New York: Holt. E. 1953-1956. New York: Dell. (1984). I.). E. The Penguin dictionary of biology (9th ed.). Discussions on child development. E. (1967). M. A. Their role in a positive psychology. B. N. Slobin (Eds. L. L. Geneva. Bucureşti Tanner. The Proceedings of the Meetings of the World Health Organization Study Group on the Psychological Development of the Child. The process of individualization. 1). D. Signs: Journal of Women in Culture and Society. Beyond gender difference to a theory of care. W. NY: Viking Press Şchiopu. N. Adaptive mental mechanisms. & Verza. Vîgotsky. Cambridge MA: MIT Von Franz. In C. I. G. Jung (Ed. Early temperamental antecedents of adult Type A behavior. The interpersonal world of the infant. New York: Basic Books. New York: International Universities Press Thain. (1994). C. & Hickman. U. London: Penguin Thorndike. M. 55 Torrance (1962). Madison. I. 89-98. 12 Turiel. The Triarchic Mind: A New Theory of Intelligence. M. (1966). C. 3 Turner. 55. The elements of psychology. R.

B. & Kaufmann. New Jersey Werner. I. 929-935 Walker. (1948).).). 55 Walker. Current psychotherapies.). Cambridge. (1913). (1960). J.). MA: Harvard University Press Wachs. B. Philadelphia: Lippincott. R. Whitmont.). S. Minneapolis: University of Minnesota Press Werner. Competence and the psychosexual stages of development. J. Peacock. 1970. (1968). L. Jones (Ed. 158177. W. C. In G. Behaviorism. On physiognomic perception. B. (1969). Corsini (Ed. (1973). Watson.). H. Relation on infants' performance on Piaget's scales between 12 and 24 months and their Stanford Binet performance at 31 months. H. Colo. 5.). Child Development. & Pitts. 34 Watson. (1924). In R. C. The concept of development from a comparative and organismic point of view. (1984). & Kaplan. B. Soubenrwin (Eds. C. J. Analytic psychotherapy. S. Watson. L. (1997). The great psychologists from Aristotle to Freud (2nd ed. L S. Psychological Review. (1956). New York: W. Scribner & E. Excerpt in M. New York: Putnam’s.Vygotsky. John-Steiner. New York: John Wiley White. (1956). R. Weitz. The new landscape. Kepes (Ed. Child Development. IL: F. Developmental Psychology.. L. Introduction to antropology. R. Comparative psychology of mental development (2nd ed. American Anthropologist. 46. E. Psychology as the behaviorist views it. Nebraska symposium on motivation. H. H. E. The history of the development of the higher mental functions. New York: Science Editions Werner. (1931). The developmental approach to cognition: Its relevance to the psychological interpretation of anthropological and ethnolinguistic data. Symbol formation. . The symbolic quest: Basic concepts of analytical psychology. S. H. Itasca. Lincoln: University of Nebraska Press Whitmont. V. (1998). E. W. The concept of development. Vygotsky: Mind in society. & Kaplan. G. In D. In M. T. Norton. (1963). (1979). Harris (Ed. Naturalistic conceptions of morality. (1957). Englewood Cliffs. Chicago: Theobald Werner. B. 58 Werner. Sex differences in the development of moral reasoning: A critical review. Y.

W. (2003).Williams. E. 5 Wordsworth. Manual de Psihologia comunităţii. London: Penguin. 1985 Zani. (1959). B. Journal of Abnormal and Social Psychology. D. Ode: Intimations of immortality from recollections of early childrenhood. In W..). C. Williams (Ed. The elimination of tantrum behavior by extinction procedures. (1807). Iaşi: Polirom . & Palmonari. A. Wordsworth.