Musca

Cifrele pluteu ușor prin fața ochilor săi, socoteli care le făcea cu mintea dar pe care le putea vizualiza dintr-un motiv sau altul. Toate apăreau cu multe zerouri și cu un bâzâit bizar. Numerele nu puteau bâzâi, nu? Ele apăreau pe hârtiile sale la contabilitate, pe facturi și bonuri. Onorabilul contabil deschise în sfârșit ochii, realizând că visează, totuși doar pe jumătate. Căci de pe vârful nasului său îl privea sfidător o muscă. Bâzâia a voioșenie, conspirând cu siguranță dinainte să-i strice somnul. O alungă repede cu mâna sa grea, cu degete butucănoase și scurte. La fel de scurte ca și generozitatea sa. Nu dorea să împartă aceeași cameră cu musca, astfel că ieși repede către holul întunecat al apartamentului în care locuia cu familia sa și se adăposti în bucătărie. Acolo găsise gata pregătit micul dejun. Soția sa era de mare ajutor! Cumva în tinerețe, avuseseră timp să le facă pe toate, ieșiri în oraș, vacanțe la munte și la mare în fiecare sezon; acum se întâlneau doar duminica sau în zilele libere, pentru a se odihni de la serviciu. Femeia îi lăsase pe masă ceaiul și o omletă cu pâine prăjită și unt. Pregătit să ia o gură de ceai, imediat ce duse ceașca la gură se opri brusc. O umbră se așezase pe fruntea sa. O umbră se așezase și pe firul de la pliculețul cu ceai. Musca se invitase la masă! Se simțea puțin asudat dintr-o dată, dar imitând calmul, lăsase cana încet la loc pe masă cu musca așezată în același loc, și se întinsese după veșnicul plici prins într-un cui. Sigur, câteva gânduri îi treceau prin minte cât îl apucase de coadă, dar ce mai conta că nu zugrăvise bucătăria de ani de zile încât pereții se îngălbeniseră, iar rafturile aveau butoane diferite pentru deschidere. Toate detaliile astea nu-i bâzâiau în cap precum musca aceasta blestemată, își spuse, atacând-o cu elan. Cana imediat fusese vărsată, omleta… devenind pisată și împrăștiată, iar pâinea prăjită se lipise de covorul din bucătărie. Aproape că-i dădeau lacrimile de necaz. Dacă muștele aveau iad și rai, cu siguranță onorabilul contabil ar fi trimis-o spre locuri fierbinți. Hotărât să repare totul, căci își iubea soția la fel cum îl iubea și ea pe el, dar iubea și mâncarea, mai ales când îi ghiorăiau mațele în gol, se simțea dator cu un final fericit în toată situația. Aruncase pâinea prăjită și ștersese covorul, uitându-se cu ură spre muscă. O vedea cu coada ochiului cum dădea târcoale pe la rafturile cu condimente, ca un examinator cu pretenții. Omleta mirosea a plastic de pe pliciul roșu, iar ceaiul fusese șters de pe mușamaua de pe masă și de pe scaun. Hotărâse să simplifice micul dejun la niște pâine cu brânză și roșii. Iar pentru muscă, avea gata pregătită artileria grea. Spray-ul de goange! Înapoi în hol, căutase prin cuierul de la intrare pulverizatorul cu pricina. Găsindu-l, zâmbi aproape malefic, dar se opri imediat, zărindu-și reflexia din greșeală. Om bătrân, aproape de pensionare, se bucura că omoară o biată muscă! Trebuia neapărat să-și găsească o ocupație demnă de reputația sa de contabil. Să colecționeze timbre, monede, să privească emisiuni politice… Dar asta nu l-ar fi scăpat de muscă până la urmă. Așa că, dotat cu spray-ul de goange, cu degetul apăsat gata de atac, pulverizase fiecare zbor al insectei. Spre dulapuri, spre geamul din bucătărie, în jos spre covor și…apoi pe mâncare. O pulverizase din plin, doar musca scăpase.

Supărat, ieși bombănind din bucătărie și îmbrăcându-se cu repeziciunea unui sportiv, plecă la serviciu. Nu-i venea să creadă că o blestemată de muscă îi stricase micul dejun, nu odată, ci de două ori! Era inadmisibil! Ajuns la biroul său oftase mai relaxat. Avea zile în care se simțea la lucru ca și acasă, dar și invers. Iar azi, nimic nu i se părea atât de plăcut precum acele cifre, cum le visase. Cu zerouri , fără, trebuiau adăugate sau scăzute, ecranul calculatorului devenind o lume mare în care se găsea liniștit. Nu avea nici o grijă, când dintr-o dată i se păru că aude un bâzâit. Sări nervos de pe scaun. Ei, drăcia dracului! își spune, cerându-și apoi iertare la cele sfinte, dar nu se putea abține. Cum se putea auzi musca?! O lăsase în bucătărie, unde pulverizase jumătate de spray de goange în jurul ei. Acum ar fi trebuit să i se fi uscat ochii mari și aripile în aerul acela dăunător. Să-i fi jucat nervii feste? Să fi fost el obosit și stresat încât timpanul să-l înșele cu acel sunet enervant? Sistemul său nervos să-l saboteze? Să fi fost o nouă teorie a conspirației?! Clar. Îi trebuia o pauză, nu doar una de relaxare. Ci o pauză de masă. Plecă repede din birou, coborând scările către strada aglomerată. Lucrând în centrul orașului, avea norocul că toate patiseriile se aflau aproape de locul său de muncă. Cumpărase de la prima o plăcintă cu brânză, pe care o aranjă repede în locul special din servieta sa, apoi se întoarse la birou cu pași mai relaxați. Zâmbi, imediat ce închise ușa în urma sa. Se grăbi să deschidă servieta și să așeze plăcinta cu brânză pe biroul său. Numai că imediat i se împăienjeniseră ochii! Musca ieșise din pachetul său într-un zbor leneș, de parcă ar fi fost sătulă. Se așezase pe unul din rafturile de sus, privindu-l parcă sfidător. Clar! Insecta câștigase bătălia, dar nu și războiul. Făcuse sul câteva facturi, cât să poată înlocui un plici și încercă să țintească de data asta. Și, țintise…decorațiunile de pe rafturi, cărțile și toate bibelourile, precum și aerul din jurul muștei. Încercând să-și tragă apoi aerul la loc în piept, onorabilul contabil nu putea judeca cine arăta mai răvășit, el, sau biroul. Oftând obosit, dar nu și înfrânt, se apucă repede să aranjeze totul la loc înainte ca cineva să intre în biroul lui și să vadă dezastrul. Aproape că uitase de tot calvarul și se apucase de lucru, când auzi bâzâitul insistent dar și pocnituri greoaie. Musca era la geam, lovindu-se de el. De data asta o ignoră, sperând că are gânduri suicidale și îl scutește de un nou plan. Când tăcerea îl absorbise iar, ca pe un burete ce uită că a fost udat odată, se ridică de pe scaun. La toaletă se crezuse singur, dar bâzâitul îl lămurise că nici acolo nu era liniște. Urmărit până și la baie, să fi fost musca un dispozitiv de observație? Dar el era doar un contabil, nimeni important… Poate că începea să decadă psihic și se simțea persecutat. Așa începeau majoritatea, aveau impresia că toată lumea le vrea răul, că toți conspiră împotriva lor…în special obiecte sau plante. Un fior rece îl trecu imediat. Oare să i se fi tras de la lucruri precum pixul preferat, care-i ținea noroc la bilanțul de la sfârșitul lunii? Oare să fi fost de la faptul că vorbea singur cu cactusul pe care îl cumpărase din prima de anul trecut? Știa că e bine să vorbești cu plantele…altfel, n-ar fi făcut-o. Sigur i se trăgea de acolo!

Sau poate de la frica sa de întuneric atunci când era mic. Ori de la părinții săi care-l speriau cu Omul Negru care vine să-l ia. De ce nu avuseseră idei mai bune? Să-l ia Bau-Bau, Baba Cloanța, un țigan sau Muma Pădurii… Freud spune că toate ni se trag din copilărie. Nu știa când sfârșise în prag, în fața ușii apartamentului în care locuia. Timpul dintr-o dată păruse a avea imponderabilitate. Apucase să deschidă ușa, care în mod ciudat, era descuiată. Semn rău, căci o găsise pe soția sa acasă, dar nu singură. Era și soacra sa acolo. Oftase relaxat auzind că e doar o vizită scurtă și că soția sa primise un liber pentru că se donase sânge la compania unde lucra. Pregătit să se ascundă înapoi în confortul camerei sale se opri brusc la auzul deja obișnuitului bâzâit. De data asta mirat să vadă musca zburând nervoasă în jurul soacrei sale. Târcoalele erau sonore, iar de fiecare dată când se așeza pe ea, încercarea de a o prinde eșuase. Pliciul nu putea fi vorba, văzând privirea de dezaprobare a soției, iar imediat ce o dăduse cu spray, soacra plecase fără a privi în urmă. Sigur, se prefăcuse a fi la fel de dezamăgit ca și soția sa, care s-ar fi bucurat de compania oricui… În sinea sa însă, era o revelație! Până la urmă un om ca el trebuia să aibă un animal de casă, sau, o insectă de casă. Nu știa dacă musca fugise după soacra sa, atrasă poate, de un om mai acru decât el, sau dacă rămăsese în hol. Doar că, ajuns înapoi în cameră și în pat, auzise iar acel bâzâit insistent. Oftă hotărât. Mâine avea să-i cheme pe cei cu dezinsecția!

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful