Dogmatică

SP 2012/ LA

Curs de Teologie Dogmatică pentru anul IV, semestrul al II-lea de Conf. Dr. Vasile Cristescu - varianta corectată și adăugită I. TAINA SFÂNTULUI BOTEZ Botezul este taina în care prin întreita scufundare în apă și în numele Sfintei Treimi cel ce se botează: - se curăţeşte de păcatul strămoşesc - este renăscut din apă şi din Duh, la viaţa cea adevărată, în Hristos și - devine membru al Bisericii. Prin Botez creştinul primeşte un mod nou de existenţă în planul vieţii în Hristos, însă ca persoană rămâne aceeași. În Botez este întâlnită ,,moartea omului vechi’’ (Sfântul Apostol Pavel) şi predarea deplină lui Dumnezeu, în aşa fel încât cel botezat să trăiască exclusiv pentru Dumnezeu:  Romani 6, 4-5: „Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin Botez”. Procesele acestea – moartea omului vechi și renașterea în Dumnezeu (și prin El) sunt aproape simultane. Sfântul Apostol Pavel accentuează că în Botez moartea noastră se face întru asemănarea morții lui Hristos. Referitor la același aspect, Sfântul Chiril al Ierusalimului vorbește de înaintarea (imitarea, n.n) morții lui Dumnezeu și Învierea Lui prin Botez:  Chiril al Ierusalimului: „Imitarea este în închipuire dar mântuirea în realitate. Hristos a primit în preacuratele Sale mâini şi picioare piroane şi a suferit, iar mie îmi dăruieşte, fără să sufăr, fără să mă doară, mântuirea, prin participarea la durerea Sa” (Cateheze baptismale). Și Sfântul  Chiril al Alexandriei: „Noi nu avem intrare la Tatăl decât în stare de jertfă curată şi aceasta a fost împlinită în Hristos. Hristos este jertfa cea sfântă care răspândeşte bună mireasmă prin virtuţi” (Închinare în Duh şi Adevăr). După ce în Botez am primit moartea faţă de păcat, trebuie să murim în continuare dar nu moartea omului vechi, ci moartea ca predare lui Dumnezeu împreună cu Hristos. În acest sens sunt înțelese cuvintele Sfântului Apostol Pavel din:  Romani 6, 6: „Omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El”  Romani 8, 10: „Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat; iar Duhul, viaţă pentru dreptate” Viața nouă plinită prin Botez este în continuare o jertfă nouă adusă lui Dumnezeu:  Romani 12, 1: „Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească”. În acest sens se pot înțelege cuvintele Sfântului Chiril al Alexandriei că „noi nu avem intrare la Tatăl decât în stare de jertfă curată...”. Despre identificarea acestei jertfiri în viața cea nouă vorbește și Sfântul Grigorie de Nazianz:
Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”, Iași

1

Anul al IV-lea

Dogmatică

SP 2012/ LA

 Grigore de Nazianz: „Ai fost ridicat de pe pat. Ţi-ai luat patul crezând în binefacere. Să nu te arunci iarăşi pe pat păcătuind, ci umblă cum eşti, amintindu-ţi de porunca: ,,Iată te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti ca să nu (ţi) se întâmple ţie ceva mai rău’’. Lazăre, după ce ai fost înviat a treia zi, te-ai eliberat de legăturile mormântului, nu te face iarăşi mort prin păcate şi nu fi iarăşi cu cei care locuiesc în morminte, căci nu este sigur dacă vei învia din nou din mormânt înainte de învierea obştească când toată făptura va merge la judecată nu ca să fie mântuită, ci ca să fie judecată”. (Cuvântare la Sfântul Botez) ▪ Botezul ca refacere a chipului lui Dumnezeu în om Păcatul slăbeşte caracterul de persoană în om, reducându-l la ceea ce se numeşte individ biologic. El se apropie de astfel de animalitatea impersonală de care vorbește (de altfel) și Nicolae Cabasila, numindu-i „morț i fă ră de moarte”. Prin Botez i se dă omului un nume care exprimă relația în care este pus omul cu Dumnezeu. El este botezat cu un nume, fiind astfel scos din anonimat. După cuvintele lui Nicolae Cabasila, Botezul pune pe sufletul omului o pecete prin care se face vizibilă moartea şi învierea lui Hristos şi chiar chipul lui care este El însuşi (Galateni 3, 27; Coloseni 3, 10). În același timp, chipul acesta este și o relație specială personală și personală a fiecăruia cu Hristos. El devine mai clar prin răspunsul omului la chemarea lui Hristos.  Galateni 4, 19: „O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi!” Astfel, Botezul înseamnă înnoirea noastră, înnoire în libertate și responsabilitate, în conștiința deplină a lui Dumnezeu (Coloseni 3, 10). De aceea, Botezul este numit de Părinți „iluminare”.  Coloseni 3, 10: „Şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit”.  Grigore de Nazianz arată că viaţa personală responsabilă începe chiar din momentul Botezului, când se încheie o învoire între Dumnezeu şi om. Dacă trebuie să spunem pe scurt, puterea Botezului trebuie înțeleasă ca o învoire cu Dumnezeu pentru o a doua viață și o viețuire mai curată: „Dacă după Botez te va ispiti duşmanul luminii şi ispititorul, ai prin ce să-l învingi. Nu te teme de luptă , opune-i apa, opune-i Duhul în care se vor stinge toate săgeţile aprinse ale celui rău” (La Sfântul Botez). ▪ ▪ Necesitatea Botezului: Negată de pelagieni și unitarieni. Față de aceștia, Biserica Ortodoxă a învățat necesitatea Botezului, legându-l de procesul de mântuire (Marcu 16, 16; Ioan 3, 5).  Marcu 16, 16: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi”. ▪ Săvârşitorul este episcopul sau preotul (Matei 28, 19). În lipsa lor, Botezul poate fi săvârşit de diacon sau mireni, bărbat sau femeie (FA 12, 13/ 8, 38/ 9, 18).  FA 12, 13: „Şi bătând Petru la uşa de la poartă, o slujnică cu numele Rodi, sa dus să asculte”  FA 8, 38: „Şi a poruncit să stea carul; şi s-au coborât amândoi în apă, şi Filip şi famenul, şi l-a botezat”  FA 9, 18: „Şi îndată au căzut de pe ochii lui ca nişte solzi; şi a văzut iarăşi şi, sculându-se, a fost
Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”, Iași 2 Anul al IV-lea

Dogmatică

SP 2012/ LA

botezat”. ▪ Primitorii sunt toți cei nebotezați, copii sau adulți (I Corinteni 1, 16).  I Corinteni 1, 16: „Am botezat şi casa lui Ştefana; afară de aceştia nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva”. Privitor la Botezul copiilor, Origen spune: „Biserica a păstrat de la Apostoli obiceiul de a boteza copii”. Canonul 110 Cartagina condamnă pe cei ce neagă necesitatea botezului creștin. ▪ Condiţiile cerute pentru Botez: - voinţa - credinţa - pocăinţa (căința) Pentru copii acestea sunt garantate de naşi prin credinţa lor (Matei 8, 5-13, vindecarea slugii sutașului Corneliu de către Hristos). În Botez, se pune accent pe credința nașilor (Ioan 4, 44-50: vindecarea fiului slujitorului regesc de către Hristos).  FA 8, 12: „Iar când au crezut lui Filip, care le propovăduia despre împărăţia lui Dumnezeu şi despre numele lui Iisus Hristos, bărbaţi şi femei se botezau”. Și FA 8, 38, Marcu 16, 16. Privitor la necesitatea Botezului pentru copii, Sfântul Grigorie de Nazianz spune că acesta este necesar pentru a-l face pe copil să se deprindă a fi creştin luptând cu ispitele înainte de a se lovi de deprinderi rele:  Grigorie de Nazianz: „Ai copil? Să nu-și ia timp răutatea. Să fie sfinț it din pruncie, să fie consacrat Duhului de la început. Te temi de pecete din cauza slăbiciunii firii? Ce suflet mic și puț in credincios are mama aceasta. Ana a făgăduit pe Samuel încă înainte de a se naște și după ce s-a născut îndată l-a închinat și l-a crescut în haina preoț ească (I Regi 1, 11; 2, 19) netemându-se de om, ci încrezându-se în Dumnezeu” (Cuvântare la Sfântul Botez). Mântuitorul Hristos, luând seama de pornirea copiilor spre ceea ce este bun, le cere adulților să-i lase să vină la El (Matei 19, 14). Trebuie specificat că Botezul se aplică numai celor vii, deoarece Tainele trebuie primite personal. Obiceiul de a boteza pe cei morți exista în Corint și a fost aspru criticat de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Corinteni. Există și un botez al sângelui ce poate suplini botezul propriu-zis. Moartea pentru Hristos aduce iertarea păcatelor ca și la Botez. Identificarea morții pentru Hristos cu iertarea păcatelor a arătat-o Mântuitorul la Matei 10, 22-23, „veți fi urâți de toți pentru numele Meu”. Și în  Matei 20, 22-23: „Dar Iisus, răspunzând, a zis: Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi, oare, să beţi paharul pe care-l voi bea Eu şi cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezaţi? Ei I-au zis: Putem. Şi El a zis lor: Paharul Meu veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu”. În cazuri excepționale, Botezul cu apă poate fi înlocuit cu Botezul dorinței; din cauza unor motive întemeiate, unii oameni nu pot fi botezați sau sunt împiedicați s-o facă. Dorința lor însă poate fi recunoscută ca un Botez adevărat:
Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”, Iași 3 Anul al IV-lea

care pentru mulţi se varsă”  Luca 22. 22-24: „Şi mâncând ei. Euharistia are și un dublu caracter..  1 Corinteni 11. luând El pâinea. 9-10: „Deci fericirea aceasta este ea numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem: "I s-a socotit lui Avraam credinţa ca dreptate". cuminecătură. luând pâine și binecuvântând”). 26-27: „Iisus. de taină și de jertfă. purtă m în noi trupul lui Hristos Cel Înviat.. până ce nu va veni împărăţia lui Dumnezeu.). le-a dat şi au băut din el cu toţii. (ungerea lui Iisus de către femeia păcătoasă). a frânt şi a zis: Luaţi mâncaţi. aceasta să faceţi spre pomenirea Mea”. la Cină. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac”.Dogmatică SP 2012/ LA Romani 4. ca medicament al nemuririi”.cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine (. Iași 4 Anul al IV-lea . acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Trebuie arătat că Sfânta Euharistie este și jertfă nesângeroasă adusă lui Dumnezeu. Dar cum i s-a socotit? Când era tăiat împrejur sau când era netăiat împrejur? Nu când era tăiat împrejur. Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut”. în care elementul spiritual este unit cu cel material. 57-58: „.. Se numește mulțumire pentru că. se împărtăşeşte credinciosul cu însuşi trupul şi sângele lui Hristos. Că zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viţei.. a zis: Luaţi acesta şi împărţiţi-l între voi. 47: „Iertate sunt păcatele ei cele multe. comuniune. zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi. pâinea și vinul se prefac. 24-28: „Şi mulţumind.  Luca 7. Hristos a mulțumit Tatălui înainte de a frânge pâinea și este totodată jertfă de mulțumire a Bisericii. Mai este numită și binecuvântare (Matei 26.. Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. Față de celelalte taine.  Ioan 6. lea dat lor. a luat Iisus pâine şi binecuvântând a frânt şi le-a dat lor şi a zis: Luaţi mâncaţi acesta este trupul Meu. mulţumind. mulţumind. cel ce vine la mine nu va flă mânzi”). 17-20: „Şi luând paharul. spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Mântuitorul anunță din timp această Taină (Ioan 6. Şi a zis lor: Acesta este Sângele Meu. în Euharistie.. sub chipul pâinii şi vinului. 35: „Eu sunt pâinea vieț ii. II. căci mult a iubit”. a frânt şi le-a dat lor. Şi luând paharul mulţumind.  Luca 24. Euharistia a primit diferite numiri care exprimă diferitele aspecte ale ei. în trupul și sângele Domnului:  Teofil de Antiohia: „Uniț i cu Hristos în Euharistie. 30-31: „Şi când a stat împreună cu ei la masă. Şi luând pâinea. ▪ Instituirea ei are loc la Cina cea de Taină:  Marcu 14. ci când era netăiat împrejur”. al Legii celei noi. real. a binecuvântat şi frângând. SFÂNTA EUHARISTIE Este taina în care. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea”. Aceasta este pâinea care S-a pogorât din cer.

n. deoarece le vorbise despre patimă și moarte. Această practică este introdusă în Spania în secolul al VII-lea. introduce și cuvântul despre Înviere. Congar) au atras atenția că „în Apus Euharistia este îngropată sub formule și explicații netradiționale”. 34: „Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă”) datează din secolul al IV-lea. VI Ecumenic. menţionată la Sinod de la Cartagina şi II. encratiţii şi ebioniţii săvârşeau Euharistia cu apă. Practica amestecării vinului cu apă (Ioan 19. Patriahul Mihail Cerularie o aminteşte ca o abatere. Cina de Taină. Fără această legătură şi dependenţă a mântuirii noastre de moartea lui Hristos şi învierea supremă (împreună. Aceste cuvinte pun în evidenţă dimensiunea istorică şi orizontală a Tainei. nu ar mai fi necesară prezenţa lui Dumnezeu în oameni cu trupul Său jertfit şi înviat. armenii cu vin. 24 – grăuntele de grâu). negându-o? Hristos ne aminteşte pururea de patima Sa. Cuvintele de instituire fac parte din anamneză.n) cu El. Iași 5 Anul al IV-lea . pomenind de împărăț ie și numind astfel Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. Ea s-a generalizat în tot Apusul în secolul al XI-lea. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan spune că Mântuitorul a fost răstignit înainte de Paștele iudaic.Dogmatică SP 2012/ LA ▪ Materia este pâinea şi vinul ce se sfinţeşte prin invocarea Sfântului Duh (1 Corinteni 11. 29). Apusul afirmă că Mântuitorul a serbat Paștele iudaic și de aceea a folosit azima. Sfânta Euharistie se săvârşeşte exclusiv în cadrul Sfintei Liturghii. La vechii scriitori bisericeşti întâlnim termenul de pâine euharistică şi nu de azimă (Chiril al Ierusalimului. Este amintirea lui Hristos întrupat. iar epicleza dimensiunea ei verticală. Ebioniţii săvârşeau Euharistia cu azimă şi apă. 26: „Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar. jertfit şi înviat cu noi. legând-o şi de Taine adăugând: „Nu voi bea din rodul viei acesteia până în ziua când îl voi bea din nou cu voi în împărăţia Tatălui Meu” (Matei 26.  Sfântul Ciprian afirmă că amestecarea elementelor înseamnă unirea credincioşilor cu Hristos. fiindcă adepț ii lui Marcion.  Ioan Gură de Aur arată: „Deoarece unii întrebuinţează apă la săvârşirea tainei să arate că Hristos a întrebuinţat vin. În Euharistie noi vestim aceste trei evenimente nu ca ceva trecut. În privinţa vinului. iar vinul natural. o avem la Eutihie. Hristos n-a sărbătorit Paștele iudaic. Partea nevăzută a Euharistiei este dată de prezenţa reală a Mântuitorului Iisus Hristos. ▪ O prezentarea a Euharistiei ca trăire a celor trei momente. Pâinea trebuie să fie din făină şi grâu curat. de aceea zice „din rodul viţei de vie” (Matei 26. Se foloseşte pâinea dospită. Patriah de Constantinopol şi la Sfântul Ioan Gură de Aur. Valentin ș i Manes aveau să denatureze cândva această iconomie. Căci. Ei au arătat că prin Euharistie s-a păstrat amintirea faptului că Hristos S-a jertfit. ci ca fapte prelungite în mod nevăzut şi în oameni:  I Corinteni 11. moartea Domnului vestiţi până când va veni”. Romano-catolicii folosesc azima. Hristos e prezent real cu trupul şi sângele jertfit şi înviat în Euharistie. Temeiul dogmatic al folosirii pâinii dospite este legat de sărbătoarea Paștelui de către Mântuitorul la Cina cea de Taină. Pretinsa contradicție dintre sinoptici și Ioan e fără temei. în Anglia în secolul al VIII-lea și în Germania în secolul al IX-lea. Iustin Martirul. 29) iar viţa de vie produce vin şi apă” (Omilia 82 la Matei). ▪ Euharistia ca trăire a celor trei momente:  Ioan Gură de Aur: „Vezi câtă străduinț ă pentru a ne aminti că a murit pentru noi. Doi teologi catolici (Louis Bouyer și Y. Chiril al Alexandriei). deoarece numai în acest mod se poate afirma că oamenii pot muri şi învia cu El. Jertfa de pe Cruce și Învierea.

Iași 6 Anul al IV-lea . să înţelegeţi cele despre Mine duhovniceşte. De aceea la Sfântul Ioan este o explicație a prezenței lui Hristos cu trupul și sângele în Euharistie. trupul nu foloseşte la nimic”. Acest termen e folosit ca simplu sinonim al celui de prefacere (metaboli). termenul prefacere apare pentru prima oară în traducerea mărturisirii de credință a împăratului Mihail VIII Paleologul. 51. adică minunat neavând trup pătimitor. a binecuvântat şi. Şi pentru ce a băut după Înviere? Ca să nu socotim noi. termenul e folositde Ghenadie Scolarios. care ne împărtăşim de El. a unităţii naturii dumnezeieşti şi a celei omeneşti . care declară că: „numai cel ce mănâncă trupul Său. 63: „Aceasta vă sminteşte? Duhul este cel ce dă viaţă. ci pentru noi.n) 1. şi El s-a făcut nevăzut de ei”. Evanghelistul trebuia să arate că Hristos Înviat va săvârşi astfel Euharistia într-un chip nou. când a stat împreună cu ei la masă. De ce a băut vin şi nu apă? Ca să arate că atunci când a aşezat taina. va fi viu în veci”. pe care îl va da lumii pentru viaţa ei. adică cu întreaga fiinţă. cei îngroșaț i. Realitatea aceasta el o arată ca prezență și în Euharistie. Această prezenţă implică deplinătatea Fiinţei. Un alt argument e la:  Ioan 6. Hristos preface în Euharistie pâinea şi vinul nu numai pentru El. Credința aceasta este arătată de creștini prin rugăciunea liturgică care urmează rugăciunii făcute de preot pentru invocarea Duhului Sfânt. unită în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos întrupat.  Ioan Hristostom explică acest loc: „Duhul e Cel care face viu. 30-31: „Şi. Hristos e prezent în Sfânta Euharistie nu numai în momentul prefacerii. Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut. Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. În Biserica Ortodoxă. n. 2. Urmările prezenței reale: (Prezența Mântuitorului în același timp pe mai multe altare și în cer. ci și după aceea. ci ca să demonstreze Învierea Sa.n). spuneau: „Noi care am băut şi mâncat împreună cu El” (FA 10. vin a folosit şi după ce a înviat”. Domnul este prezent real în Sfânta Euharistie. Sfântul Ioan Gură de Aur a înțeles cuvântul lui Hristos despre vinul cel nou în sensul că trupul lui Hristos este după Înviere nepătimitor și nestricăcios. (Omilia 82 la Matei). ca să-i convingă despre Înviere. Văzând că ucenicii se smintesc. luând El pâinea. ci nemuritor şi nestricăcios şi neavând nevoie de hrană. le-a dat lor. n. nu numai cu trupul şi sângele. Dar ce este nou? În chip nou. a aşezat-o cu vin. ci şi cu sufletul şi dumnezeirea Sa. 41) arătând că îl vor vedea înviat în chip strălucit şi vor fi iarăşi cu El (a spus): „până ce îl voi bea cu voi” (voi veț i aduce mă rturie. căci cel ce le înţelege trupeşte nu primeşte nimic bun. De aceea şi Apostolii. că Înviere este o nălucire. Nu pentru trebuinţă a mâncat şi a băut după înviere. ele sunt libere de orice necesitate şi sunt deasupra legilor de aici” (Omilia 47 la Evanghelia după Ioan). Hristos adaugă:  Ioan 6. fără a avea legătură cu teoria apuseană. De aceea le reaminteşte ucenicilor şi de Cina cea de Taină şi de faptul că trebuie să facă Euharistia în amintirea Lui. Sfântul Evanghelist Luca ne arată că Domnul a săvârşit şi după Înviere pe pământ Euharistia:  Luca 24. frângând. Petru Movilă și Dositei al Ierusalimului. La ortodocși.Dogmatică SP 2012/ LA Învierea Sa. în mod permanent.

întreg și nedespărțit. nesocotind trupul Domnului”. 56).Dogmatică SP 2012/ LA 3. Celor nevrednici Euharistia le aduce osândă de la Dumnezeu:  I Corinteni 11. Întărește sufletul în lupta cu ispitele și ferește de păcat. Taina este o jertfă deoarece trupul Domnului care se dă este în stare de trup jertfit și înviat. Aceasta se arată în cuvintele: „spre iertarea păcatelor și spre viaț a de veci” (Matei 26. apostați. căci au nădejdea Învierii. va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. dăruindu-Se astfel cu totul nouă. Starea aceasta se află în Euharistie într-o Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. 3. Iași 7 Anul al IV-lea . ci dintr-o stare actuală de jertfă a lui Hristos care se predă ca om Tatălui și pe care o duce până la capăt acceptând. ▪ Sfânta Euharistie ca Jertfă Privitor la Sfânta Euharistie trebuie arătat că aspectul de jertfă este unit cu cel de Taină. Sunt opriți de către duhovnici cei cu păcate grele. ▪ Săvârșitorul este episcopul sau preotul. Același trup și sânge al Domnului. Se poate spune că toate tainele au nu numai caracter de taină. Sfintei Euharistii i se cuvine aceeași închinare ca și Lui. nu veţi avea viaţă în voi” și pe practica Bisericii. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. căci în acest caz puterea și-ar da-o omul. Mântuitorul fiind real prezent prin prefacere în pâinea și vinul euharistic. precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu”. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie. în virtutea trimiterii dată de Mântuitorul prin Apostoli. Euharistia aduce nădejdea în nemurire și încredințează despre învierea trupurilor spre viața veșnică (Ioan 6. Aceste efecte apar numai în sufletele care s-au pregătit după cuviință pentru Sfânta Euharistie. fiind unul în Ființă. Împărtășirea tuturor creștinilor este de origine apostolică și poruncită de Mântuitorul Hristos. 51-54) 4. Euharistia unește pe Hristos cu credincioșii în chip tainic (Ioan 6. oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie. curăță de păcate și pregătește viața de veci. în fiecare părticică a vinului și a pâinii. dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui. ci și de jertfă. ▪ Primitorii sunt toți creștinii. De aceea. Sfântul Irineu al Lyonului arată că trupurile noastre nu mai sunt supuse pieirii dacă se împărtășesc cu Sfânta Euharistie. 29: „Şi Eu vă rânduiesc vouă împărăţie. 4. Nu din amintirea jertfei de pe Golgota primim această putere. este pretutindeni în Biserici. Efectele Sfintei Euharistii 1. 5. osândă îşi mănâncă şi bea. 28). În Sfânta Euharistie își dă trupul Său creștinilor în stare de jertfă și de înviere. 53: „Adevărat. Hristos e prezent întreg. indiferent de numărul liturghiilor și al locurilor. Împărtășirea copiilor este întemeiată pe  Ioan 6. 2.  Luca 22. deoarece în ele Hristos se dă pentru noi. în toate Tainele primim de fapt puterea de jertfire din starea de jertfă a lui Hristos. deoarece El nu poate fi împărțit. 27-28: „Astfel. adevărat zic vouă. eretici.

El arată că la Tatăl nu putem intra decât în stare de jertfă curată iar aceasta nu se poate dobândi decât prin jertfa curată a lui Hristos:  Chiril al Alexandriei: „Aşadar. iar Biserica după prefacere le dă spre mâncare şi băutură înapoi comunităţii. în stare de persoane conştiente care la rândul lor se pot aduce și ele pe ele însele jertfă:  Chiril al Alexandriei: „Murind lumii prin mortificarea trupului. III. Iași 8 Anul al IV-lea . deoarece dacă Hristos s-ar dărui într-un mod văzut. Noul Rod al omenrii întru nestricăciune. Euharistie se constituie astfel un dialog şi o întâlnire între oameni și Dumnezeu prin Iisus Hristos. na-r mai fi nevoie de aceste persoane. „În învăț ătura ortodoxă dispoziț ia de jertfă aduce pe oameni la o cunoaștere mai adâncă a dragostei Sfintei Treimi”(Dumitru Stăniloae). Aceasta implică și necesitatea unei persoane văzute care să împlinească actele văzute. Prin aceasta se realizează însă o unire strâsă între jertfa lui Hristos și jertfa noastră. TAINA PREOŢIEI Față de celelalte Taine prin care preotul mijlocește cu puterea dată de Hristos.Dogmatică SP 2012/ LA fază culminantă. sar destrăma și unitatea de credință. În Euharistie Hristos se aduce jertfă Tatălui ca om. căci ne învredniceşte de acum de privirea Lui ca unii ce suntem sfinţiţi. 24). Preoţia priveşte persoana văzută care împlineşte această misiune. Dacă s-ar admite o astfel de afirmație. Taina ar fi efectuată fără subiectele umane. ci aducându-ne în Sine sub vederea Tatălui. noi vom răspândi o mireasmă bineplăcută şi vom afla intrare la Tatăl prin Fiul” (Ibidem).  Chiril al Alexandriei: „După ce S-a sculat din morț i. Nu aducându-Se pe El însuș i sub vederea Tatălui. care reprezintă jertfa creştinilor „în jertfa lui Hristos adusă Tatălui” (Dumitru Stăniloae). cartea 16). pentru viaţa evanghelică şi. Necesitatea preoției ca taină este văzută de unii teologi tocmai din faptul că Hristos se dăruiesște în mod nevăzut creștinilor. Această ideea fost accentuată și de Sfântul Chiril al Alexandriei. Dialogul acesta se desfășoară de-a lungul Sfintei Liturghii și culminează cu Euharistia. aducând împreună cu Sine și viaț a celor ce au crezut în El” (Ibidem). Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. S-a suit la cer ca să Se arate acum pentru noi în faț a lui Dumnezeu ș i Tată l (Evrei 9. Sfântul Chiril accentuează această idee: „Fumul ce se ridică din Miel dimineaț a spre seară este un tip al Celui ce dimpreună cu noi ș i din mijlocul nostru se înalță spre Tată l întru miros de bună mireasmă . În alt loc. Jertfa noastră face parte din jerta Lui și invers. ridicându-ne prin jertfa Domnului. Aceasta i-ar ține pe oameni în nesiguranță și le-ar da numai iluzia că s-au dăruit. deschizându-ne nouă calea spre Tatăl pentru ca o dată cu El să ne ofere și pe noi Tatălui. Prin aceasta există o întâlnire deplină între Hristos și credincioși nu numai prin darurile materiale. O primă consecință ce ar rezulta de aici ar fi afirmarea unui individualism de nedepășit. noi trăim pentru Dumnezeu. ci și prin rugăciunile de predare totală faţă de Dumnezeu: „Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!” Duhul Sfânt este Cel care preface darurile de pâine şi vin. Hristos ne aduce la Tatăl ca jertfe. căci totdeauna şi în mod sigur noi vom fi primiţi în chip favorabil de Tatăl dacă Hristos ne introduce la El ”(Închinare în duh și adevăr. în Hristos câştigăm putinţa de a veni în faţa lui Dumnezeu. mai vârtos pe noi ce eram în afara feț ei ș i sub mânia Lui din pricina neascultă rii lui Adam”. Emanuel.

le vor fi iertate” se arată că Hristos transmite Apostolilor şi urmaşilor lor.a ierta păcatele . Această aducere sau dedicare deplină lui Dumnezeu se împlineşte prin cuvinte şi fapte. El consideră că această jertfă (trupul și sângele Domnului) este opusă jertfelor de animale. În acelaşi sens se arată şi la Matei 10. 20-21: „cele ce jertfesc neamurile. prin suflarea Sfântului Duh. puterea de a ierta păcatele.  Ioan 20. 13: „Avem altar din care nu au dreptul să mănânce cei ce slujesc cortului. prin Hristos. ▪ Succesiunea apostolică Este transmiterea aceluiaşi har de la episcop la episcop. Hirotonia se face în interiorul Bisericii de către episcopi și nu în afara ei. jertfa lui Hristos este duhovnicească. 20). Este un alt motiv pentru care se evită numirea lor ca sacerdoţi precum în Vechiul Testament. a încetat în Iisus Hristos. 23: „Cărora veţi ierta păcatele. Aşa printr-însul.Dogmatică SP 2012/ LA Trebuie menționat că episcopul şi preotul nu pot lua de la ei înşişi calitatea de organe ale lui Hristos și nici comunitatea creştină nu poate impune aceste organe. Deoarece episcopii şi preoţii au în comun cu credincioşii aducerea lor duhovnicească din puterea jertfei lui Hristos. Şi nu voiesc ca voi să fiţi părtaşi ai demonilor. După cum Hristos este trimisul Tatălui. jertfesc demonilor şi nu lui Dumnezeu.).puterea de a boteza . pentru că orice jertfă a cărei aducere este legată de slujba de preot. Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor. „Apostolul şi Arhiereul mărturisirii noastre” (Evrei 3. 27) . ci duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi”. slujitorii creştini nu mai sunt separaţi de credincioşi cum erau cei din legea veche sau păgânii. 20 lucrarea Sfântului Duh asupra Apostolilor şi urmaşilor lor: „Nu voi sunteţi care vorbiţi. Ea primeşte astfel un caracter de laudă:  Evrei 10.a propovădui cuvintele evangheliei (Matei 10. Dar Sfântul Apostol Pavel declară că şi creştinii au un altar pe care se aduce jertfă („cei ce slujesc altarului” I Corinteni 9. Însă ea nu poate să aibă loc decât legată de jertfa Trupului şi Sângelui Domnului şi din împărtăşirea noastră cu ea. băuturi și mâncări aduse idolilor:  I Corinteni 10. Duhovniceasă trebuie să fie însă și aducerea ei de către creştini. În Noul Testament. nu se numeau sacerdoţi (ca în V. Numele acesta de sacerdot îl primesc mai târziu. Faţă de jertfele iudaice şi păgâne. Conţinutul misiunii lor este: . Această jertfă trebuie adusă de toţi credincioşii. La început. să aducem Lui jertfă de laudă”. creștinii i-au numit pe „cei ce slujeau altarelor” presbiteri și nu jertfitori. nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor”. 1). credincioşii hirotoniţi de Apostoli şi apoi de episcopi în treapta de presbiteri. 13). Există părerea că aici nu este vorba propriu-zis despre preoți.a săvârşi Euharistia . Creştinii voiau să se distingă prin această numire de cultul iudaic. Iași 9 Anul al IV-lea . aşa sunt trimişi apostolii lui Hristos.îndemnul de a fi păzite toate câte a poruncit Domnul Hristos (Matei 28. T. Această transmitere vine de la Sfinţii Apostoli şi cuprinde în ea şi transmiterea puterii şi obligaţiei de a păzi aceeaşi învăţătură şi aceleaşi norme ale tainelor şi păstoririi. pentru că acest nume era prea mult legat de ideea de aducători de jertfe sângeroase ale animalelor. Ideea aceasta e strâns legată de cea prin care se contestă caracterul de jertfă al Euharistiei. Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”.

Ea constituie esenţa mântuirii şi nu este cu putinţă în afară de Dumnezeu. ci se extinde şi la succesiunea apostolică a slujirii şi demnităţii sfinţitoare. cap.  Ipolit al Romei arată că: „episcopii sunt socotiţi succesorii Apostolilor şi părtaşi ai aceluiaşi har şi păzitori ai arhieriei şi învăţători ai Bisericii” (Împotriva tuturor ereziilor. transcendent al sfinţeniei 2. Cu privire la primul aspect. ▪ Raportul dintre Hristos şi Duhul Sfânt şi lucrarea lor în viaţa Bisericii.n) Unificarea credincioşilor prin lucrarea Sfintelor taine are loc în Biserică. Numai împreună luate. Prin sucesiunea apostolică a episcopului se transmite integral învăţătura apostolică nu numai în forma ei fixată în Noul Testament. Sfântul lui Israel şi Ziditorul său: „Îndrăzniţi voi să mă întrebaţi despre Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. Dumnezeu singur este „Sfântul”. Modul păstrării succesiunii apostolice a fost cel oral: „Căci tradiţia se trăieşte nu prin literă. Descrierea Persoanei lui Hristos trebuie înţelesă în funcţie de puterea de cunoştere a fiecărui timp. CINSTIREA SFINŢILOR I. Biserica este astfel trupul extins al Mântuitorului Întrupat. 1). 25: „Cu cine Mă semănaţi voi ca să fiu asemenea? zice Sfântul”  Isaia 45. Teologul grec Ioan Karmiris spune în această privinţă: „Succesiunea apostolică nu se limitează numai la şirul istoric neîntrerupt al episcopilor sau la succesiunea învăţăturii apostolice. Şi preoţii au succesiunea de la Apostoli pentru că şi ei au primit harisma adevărului prin succesiunea episcolpală” (Împotriva ereziilor. Cu privire la succesiunea apostolică  Clement Romanul spune: „Apostolii ne-au vestit evanghelia trimişi de Domnul Iisus Hristos iar Iisus Hristos a fost trimis de Dumnezeu” (Epistola I Corinteni. Aspectul apofatic.  Irineu de Lyon arată că: „Apostolii au lăsat pe episcopi ca succesori în locul lor. Asupra acestui aspect au insistat Ioan Gură de Aur și Grigorie de Nazianz.Sfânta Tradiţie. la unirea cu el. umplându-ne de starea de jertfă şi înviere. (n. la succesiunea apostolică a întregii Biserici” (Teologie dogmatică). În acest caz ea ar deveni o învăţătură teoretică. ci şi în forma ei explicată . Sfinţenia lui Dumnezeu şi accesul tuturor oamenilor la ea Sfinţenia lui Dumnezeu cuprinde două aspecte: 1.Dogmatică SP 2012/ LA Factorul interior al succesiunii este Hristos însuşi şi Sfântul Duh iar factorul vizibil este Biserica. 11: „Aşa zice Domnul. 4). Biserica este locul lucrării mântuitoare a lui Hristos şi rodirea acestei lucrări. cap. Aspectul sfinţeniei descoperită ca relaţie a lui Dumnezeu cu lumea. ci prin Duh”. harul lui Hristos şi învăţătura Lui despre El ni-L transmit pe Hristos în deplinătatea Lui. Iași 10 Anul al IV-lea . Vechiul Testament arată că „Sfântul” este ceva singular care traduce realitatea lui Dumnezeu şi a Numelui Lui care nu se pronunţă. Locurile caracteristice din Vechiul Testament în care se subliniază această realitate sunt acelea în care Dumnezeu vorbeşte la prima persoană şi arată sfinţenia Sa ca aparţinându-i numai Lui:  Isaia 40. IV. unde el se află jertfit şi înviat şi ne conduce şi pe noi după cum arată Sfinții Părinţi. 42). Învăţătura despre Hristos nu constituie singură conţinutul succesiunii apostolice sau al tradiţiei.

Viziunea profetului este cea a creştinului care vede deodată apariţia realităţilor care îi hrănesc cedinţa sa. Chemarea aceasta a lui Dumnezeu său. Dumnezeu drept şi izbitor nu este altul decât Mine”.Dogmatică SP 2012/ LA cele viitoare şi să daţi poruncă lucrului mâinilor Mele?””  Isaia 45. 7: „Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: "Iată s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale. 2). „Fiţi sfinţi. şi fărădelegile tale le va curăţi"”. sfânt. a „Sfântului lui Israel” are în experienţa religioasă a poporului lui Israel o consecinţă importantă. cum o găsim în Scriptură. însă. că Eu. Toate regulile devin proprii poporului. sfânt este Domnul Savaot. se arată ca putere. Serafimii din viziunea profetului Isaia nu pot decât să repete şi să transmită o singură laudă:  Isaia 6. că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate”. Începând cu Vechiul Testament. într-un sens. Ea descoperă caracterul transcendent al Persoanei divine care îl face pe om să gândească la păcătoşenia lui. Sfinţenia lui Dumnezeu se arată pe calea negaţiei. Domnul Dumnezeu vostru sunt sfânt” (Levitic 19. Acestora li se deschide posibilitatea spre sfinţire. 5: „Vai mie. Faţă de păgânism. O astfel de viziune făcută pentru a-l pune pe om în faţa sfinţeniei lui Dumnezeu îl umple pe Isaia de spaimă:  Isaia 6. Iași 11 Anul al IV-lea . care Și-a descoperit sfinţenia Sa în modul Său de a acţiona şi a conduce poporul Său. Dumnezeu S-a angajat însă pentru poporul Său pe o linie unică pe care numai El este capabil să o împlinească linia sfinţeniei. Lui nu-i este propie plăcerea distructivă prezentă la om datorită păcatului care conduce spre moarte. poartă pecetea Dumnezeului lui Israel. devine chemare pozitivă la sfinţenie. în Vechiul Testament el a devenit o calitate a Persoanei absolute şi într-o măsură oarecare. iar această negaţie are un conţinut pozitiv. Ea transfigurează tot ceea ce vine din ataşare naturală. Sfinţenia lui Dumnezeu apare totodată ca o măreţie care produce o infinită smerenie în om. Se face acum trecerea de la experienţa religioasă elementară la lumea credinţei. a întregului popor format din persoane. în care sacrul era o calitate a lucrurilor. 9: „Nu voi dezlănţui iuţimea mâniei mele. Ceea ce în religiile anterioare însemna teamă de încălcare a unui domeniu interzis. 21: „Nu este alt dumnezeu afară de Mine. Originalitatea lui Israel este aceea a unui Dumnezeu Sfânt. plin este tot pământul de slava Lui”. se desfiinţează. la cunoaşterea adevăratului Dumnezeu. şi nu voi prăpădi din nou Efraimul. căci Eu sunt Dumnezeu atotputernic şi nu om: Eu sunt Sfântul în mijlocul tău şi nu voi veni să te prăpădesc”. Dumnezeu Sfântul este cel ce face ca lumea să vieţuiască. Dar sfinţenia lui Dumnezeu este mai puternică decât păcatul creaturii. Gestul serafimului care a luat cu cleştele de pe jertfelnic un cărbune şi-l va atinge de buzele profetului arată puterea mântuirii legată de cultul adevărului Dumnezeu:  Isaia 6. Sfinţenia. Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. graniţa dintre sacru şi profan întrucât s-a dat posibilitatea tuturor să devină sfinţi. căci ceea ce neagă este moartea. 3: „Sfânt. aşa cum arată profetul Osea:  Osea 11. Porunca aceasta concentrează în jurul sfinţeniei divine relaţia lui Dumnezeu cu poporul Său.

Această deschidere a fost adusă prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu. 43: „Şi tot sufletul era cuprins de teamă căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin Apostoli. În creștinism se afirmă că sfinţenia vine de la Dumnezeu şi se recunoaşte totodată că în fiinţa umană există o aspiraţie şi o capacitate spre sfinţenie sau spre comuniune cu Persoana divină. Sfântul Apostol Pavel arată în această privinţă:  I Corinteni 1. 16. 30: „Din El. 36).Dogmatică SP 2012/ LA ▪ Transformarea aceasta îşi găseşte împlinirea în Noul Testament. dar voi desăvârşiţi. Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5. 1: „Aceasta este ce s-a spus prin proorocul Ioil: „Iar în zilele din urmă. căci căci toţi se pot uni cu Hristos prin Duhul Sfânt. În Fapte 10. şi mare frică îi stăpânea pe toţi”. iar Sfântul Apostol Pavel „sfinţi” (Romani 1. Epistola I a Sfântului Apostolului Petru îi numeşte pe creştini „neam sfânt” (I Petru 2. Aceştia au conştiinţa că au răspuns într-un mod nou şi personal chemării la sfinţenie. 4). Iași 12 Anul al IV-lea . sfinţii au învins pornirile egoiste din ei. El este „calea” noastră spre realizarea sfinţeniei şi de la El primim puterea pentru pentru această realizare. voi sunteţi mlădiţele. Această aspiraţie a fost unită cu o depăşire de sine a naturii umane din Persoana lui Hristos. aşa cum arată Sfântul Evanghelist Ioan capitolele 14. sunteţi voi în Iisus Hristos. Această realitate s-a arătat prin sfinţii din întreaga istorie a Bisericii creştine. Coloseni 1. În Noul Testament. Hristos este modelul suprem al sfinţeniei umane şi în acelaşi timp izvorul ei nemijlocit. Care pentru noi S-a făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţire şi răscumpărare”. minuni şi în alte semne:  FA 2. căci fără de El nu putem face nimic  Ioan 15. sfinţenia lui Dumnezeu se arată sub cele două aspecte amintite.vindecând de slăbiciune toate rădăcinile manifestărilor acestora. dar. 38). Puterea de sfinţire adusă prin Hristos şi Duhul Sfânt n-a rămas numai în Apostoli. căci fără Mine nu puteţi face nimic”. voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor avea””. Se vorbeşte acum de sfinţenia revelată. Caracterul universal al făgăduinţei Duhului este subliniat de Sfântul Apostol Petru în predica sa de la Cincizecime:  FA 2. Din Hristos vor primi sfinţii Apostoli nemijlocit ajutorul în efortul lor de curăţire şi sfinţire. 5: „Eu sunt viţa. „Fiți sfinți” devine „Fiţi. Duhul Sfânt este puterea de sus făgăduită de Mântuitorul Hristos. Prin aceasta creştinismul a desfiinţat în principiu graniţa între sacru şi profan. zice Domnul. 48. manifestată în lume prin coborârea lui Dumnezeu la ea. Puterea spre aceasta au primit-o prin pogorârea Duhului Sfânt. Ioil 3. prin vieţuirea lor de trei ani lângă El. Legătura dintre sfinţenie şi jertfă Concentrându-şi eforturile mai mult pe planul birunţelor interioare. ▪ II. 15 și 16. 44 se arată că Duhul cădea peste toţi care ascultau cuvântul lui Petru şi se botezau (FA 2. acela aduce roadă multă. 9). Toţi oamenii au acum acces la sfinţenie. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el. 7. Luca 6. Starea de sfinţenie a Apostolilor se arată nu numai în puterea cuvântului propovăduit de ei ci şi în fapte de vindecări.

după cum spune Sf. Ei se jertfesc însă curat şi total numai prin împărtăşirea din jertfa curată şi totală a lui Hristos. Tot Sfântul Chiril arată că. ne înălţăm prin Fiul (Ibidem. ca om. bine plăcută lui Dumnezeu. deci fraţilor. p. Creștinii. 16: „Dumnezeu aşa a iubit lumea. întreaga renunţare la Sine pentru ca noi să renunţăm la egoismul nostru şi să-L iubim pe pe Dumnezeu până la jertfă. Iași 13 Anul al IV-lea . Sfântul Chiril spune în acest sens: „Căci în Hristos ne apropiem de Dumnezeu şi Tatăl. Dar în jertfa Lui se manifestă şi iubirea lui Dumnezeu pentru noi şi iubirea Lui ca Om faţă de Dumnezeu. devin sfinţi. ca închinarea voastră cea duhovnicească”. Sfinţenia este însă. Apostolul cheamă însă în Epistola către Romani nu la slujba prin trup. mădularele omului s-au făcut roabe necurăţiei şi „fărădelegii spre fărădelege”. Ei au arătat că predarea adevărată se poate face numai unei persoane. pentru îndurările lui Dumnezeu. Omul devine „slujbă cuvântătoare” chiar prin trupul lui. În jertfa Lui este asfel puterea jertfei noastre. Trupul lui Hristos primit de Apostoli a curăţit simţirile lor trupeşti şi le-a întipărit simţirile de jertfă. legată de jertfire. 551). Aceasta o exprimă Sfânta Liturghie prin cuvintele: „Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate”. aducându-se pe sine ca jertfă. O predare totală nu este însă posibilă decât faţă de Dumnezeu ca Persoană absolută. 1: „Vă îndemn. În acest sens. deoarece suntem ajutaţi de Dumnezeu însuşi în această acţiune. 544). prin jertfa duhovnicească şi dobândim putinţa de a sta în pomenirea Lui” (Închinarea şi slujirea în Duh şi adevăr. la el. dăruindu-se lui Dumenzeu sau jertfindu-se. Creștinul. sfântă. Hristos. 19). PSB 38. în fidelitatea lui faţă de Tatăl. Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. să înfăţişaţi trupurile voastre ca o jertfă vie. ci să aibă viaţă veşnică”. ca şi ei să fie sfinţi întru adevăr”. Prin aceste cuvinte ne împărtăşim de viaţa nouă care este chenoză. s-a sfinţit pentru ca și oamenii să se sfinţească:  Ioan 17. 19: „Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi. puterea fidelităţii noastre faţă de Dumnezeu. vorbeşte prin trupul său. XVI. „Locul a tot ce am eu în mine îl ia Hristos” (Imne XV). arătând că aceasta merge până la sfinţire. ne-a arătat prin jertfa Lui pentru noi. care dăruindu-Se ca om Tatălui în totală curăţenie. Chiril al Alexandriei a accentuat mult aspectul de predare a omului faţă de Dumnezeu. aşa cum în efortul creştinilor. Apostol Pavel în aceeaşi Epistolă. ci prin trupul înduhovnicit:  Romani 12. la starea de „jertfă duhovnicească şi preabine mirositoare Tatălui”.Dogmatică SP 2012/ LA O astfel de biruinţă ei au înfăptuit-o prin predarea totală a lor lui Dumnezeu ca persoană. mădularele sunt făcute roabe ale dreptăţii spre sfinţire (Romani 6. Faţă de starea de păcat în care. după cum spune Simeon Noul Teolog. p. golire de noi înşine. În locul golit din noi va intra Hristos. încât pe Fiul Său Cel Unul Născut La dat ca oricine crede în El să nu piară. iar starea de jertfă conduce la starea de sfinţenie. Aceasta se întâmplă şi acum cu oamenii prin împărtăşirea cu trupul şi sângele Lui Hristos în Sfânta Liturghie. Unirea acestor iubiri este înfăţişată de Sfânta Scriptură astfel:  Ioan 3.

Persistenţa iubirii ajutătoare este „odihna” sau „sabatul” în care au intrat sfinţii. simplificat şi predat întreg lui Dumnezeu. Îndrăzneala aceasta este strâns legată la sfinţi de curăţie. nu în înţelepciune trupească. X). Sfinţenia este opusă falsificării şi degradării vieţii omeneşti. Prin aceasta ei au ieşit din Egiptul patimilor câştigând o mare asemănare cu Dumnezeu. 12: „Căci lauda noastră această este mărturia conştiinţei noastre că am umblat în lume. ▪ III. naturaleţii. ei se predau întregi în comuniunea cu oamenii. cap. prin care lumina din suflet face trupul transparent. luminoasă. zidit întru dreptate şi în Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. Însă aceasta şi efortul de curăţire se menţin prin lucrarea Duhului Sfânt. a participării la durerea altora după pilda jertfei lui Hristos. a înnoirii oamenilor prin participarea lor la iubirea lui Dumnezeu:  Efeseni 4. cel după Dumnezeu. decât numai celor ce au fost neascultători?). prin efortul de curăţire şi statornicie a conştiinţei în faţa prezenţei lui Dumnezeu. aşa cum arată:  Simeon Noul Teolog: „Trupurile sfinţilor sub lucrarea sufletului unit cu harul. pot fi întâlnite la ei trăsăturile simplităţii. Orice fiinţă umană. puritatea. Este familiaritatea cu Dumnezeu care este însoţită mereu de conştiinţa măreţiei lui Dumnezeu. în sfinţenie şi în curăţie dumnezeiască. ajungând prin curăţirea de patimi şi virtuţile culminante în iubire la asemănarea cu Dumnezeu. 18 (Şi cui Sa jurat că nu vor intra întru odihna Sa. aşa cum arată Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei 3. Este creaţia nouă. forma cea mai înaltă a comuniunii omului cu Dumnezeu şi cu semenii Ca cei care s-au curăţit în faţa lui Dumnezeu cel Sfânt prin chemarea necontenită a Lui în inima lor. atenţia faţă de taina personală a lor. şi mai ales la voi. Pe de altă parte.Dogmatică SP 2012/ LA Sfântul reprezintă astfel umanul purificat. „Odihna” lui Dumnezeu în sfinţi este un fapt permanent de conştiinţă pentru ei. cu neclintirea Lui în bine şi în iubirea de oameni. smerenia nu este ceva static şi individualist. Sfinţenia. cum spune Sfântul Isaac Sirul. ci un proces de îndumnezeire. În sfânt se descoperă piscul bunătăţii. În cultul Bisericii Ortodoxe se spune: „Căci Sfânt eşti Dumnezeul nostru şi întru sfinţi te odihneşti”. sfinţii au primit o îndrăzneală la Dumnezeu sau o deschidere a conştiinţei. ci se aseamănă cu „îndrăzneala” copilului nevinovat. ci în harul lui Dumnezeu”. Sfinţenia este redescoperirea iubirii şi a comuniunii umane după chipul lui Dumnezeu. sensibilitatea. Sfinţenia înseamnă prezenţa roditoare a Duhului Sfânt în om. sau împărtăşindu-se de lumina dumnezeiască. se sfinţesc şi devin şi ele transparente. de purificare continuă prin relaţia cu Dumnezeu şi cu semenii. Trăsăturile lor personale în raport cu ceilalţi sunt: delicateţea. Familiaritatea aceasta sfinţii o crează şi în relaţiile cu semenii. devenind în ei o deprindere. Predându-se întreg lui Dumnezeu. şi cu mult mai deosebite şi mai cinstite decât alte trupuri” (Tratat eretic I. prin focul dumnezeiesc. devine sfântă. care nu are nimic temerar în ea. iar roadele Duhului sunt arătate de Apostolul Pavel în cuvintele:  II Corinteni 1. ei sunt mijlocitori la Dumnezeu pentru oameni. Astfel. o sinceritate a comuniunii. 24-25 „Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou. Iași 14 Anul al IV-lea . al purităţii şi al puterii duhovniceşti acoperite de vălul smereniei. Având această îndrăzneală. smereniei. Falsificarea vieţii omeneşti prin păcat este superficializarea ei arătată în relaţii lipsite de adevăr şi încărcate de ură.

V. căci unul altuia suntem mădulare”.a. Ea conduce prin privirea ei cu credinţă de la vederea simţuală la contemplarea spirituală şi la întâlnirea tainică cu persoanele sfinte şi cu faptele mântuitoare reprezentate pe ea. Mai mult decât atât. puterea de a se înfrâna şi ei de la păcate şi de a se jertfi lui Dumnezeu. Liturghia este mediul în care omul fiind pentru Dumnezeu se face om pentru alţii. iar acest conţinut creează formele de expresie specifice. 20). Portretul reprezintă o fiinţă umană obişnuită. în sfinţi. să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte”. Astfel.I. Părinţii Sinodului VII Ecumenic deosebesc icoana de portret. până la sfârşitul veacului” (Matei 28. Pentru aceea. Iași 15 Anul al IV-lea . 17.având împrejurul nostru atâta nor de mărturii.. Icoanele au mai întâi o funcţie de călăuzire şi întărire în dreapta credinţă. În această participare se descoperă caracterul personal al sfinţeniei. Libertatea de patimi sau nepăpătimirea înseamnă sensibilitate pentru alţii după cum şi virtutea înseamnă vieţuire pentru alţii. Ei se află împrejurul credincioşilor mai ales când aceştia sunt adunaţi în rugăciune şi când Hristos se aduce din mijlocul lor jertfă Tatălui. Este o simpatie şi o descoperire a iubirii pentru ei în cel mai înalt grad. Sfântul este omul care s-a eliberat de toate patimile. cei zugrăviţi în ele devin o prezenţă în locaşul bisericesc. respingând orice ispittă spre lăcomie şi interes egoist. 14). Sensul şi conţinutul icoanei Sensul şi conţinutul icoanei reies din învăţătura pe care Biserica a formulat-o şi a dat-o ca răspuns tendinţelor şi atitudinilor iconoclaste timpurii și de mai târziu. 3).Dogmatică SP 2012/ LA sfinţenia adevărului. așa cum arată  Vasile cel Mare: „Ceea ce aduce cuvântul prin istorisire la auz tot aceea înfăţişează şi arată pictura în mod tăcut ochilor” (Omilie la mucenicul Varlaam. Icoana reprezintă un om unit cu Dumnezeu. rodirea credinţei în Hristos. Sfinţii de mai înainte au rămas vii şi după moarte. 11) stând înaintea tronului lui Dumnezeu şi slujind Lui ziua şi noaptea (Apocalipsa 7. Sfinţii sunt şi ei în jurul lui Hristos potrivit făgăduinţei făcute de Acesta: „Iată cu voi sunt în toate zilele. În Epistola către Evrei. Caracteristica dominantă a vieţii sfântului este să facă totul pentru alţii. locul Maicii Domnului în iconomia Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Apocalipsa vorbeşte de sufletele celor ce li s-a dat câte un veşmânt alb (Apocalipsa 6. CINSTIREA ICOANELOR . prin sfintele icoane. lepădând minciuna. după ce s-a amintit de mulţi drepţi din Vechiul Testament şi poate şi din Noul Testament de dinaintea scrierii epistolei se spune:  Evrei 12. Căci împărtăşindu-se de Dumnezeu se roagă Lui cu o gură şi o inimă eliberate de egoism şi întărite în unitate. proprii numai icoanei. Sfântul Vasile cel Mare a dat şi formula cinstirii icoanei pe care şi-a însuşit-o Sinodul VII Ecumenic: Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. sfântul este un om pentru alţii. ș. Ele întipăresc în mintea şi amintirea creştinilor învăţătura despre Dumnezeu cel în Treime. actele mântuitoare ale lui Hristos. 1: „De aceea şi noi. grăiţi adevărul fiecare cu apropele său. adică au luat din puterea Lui de înfrânare şi de jertfă. Icoana arată sfinţenia vizibilă cu ochii trupeşti. Sunt mucenicii care „vin din strâmtorarea cea mare şi şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului” (Apocalipsa 7. deosebindu-o de orice altă imagine. 15). Icoana se deosebeşte deci de portret prin conţinut. întrucât este în primul rând un om pentru Dumnezeu.

icoana ne vesteşte prin culori şi ne face prezent” (Mansi 16. astfel nu există chip. în trăsăturile şi sfintele lor chipuri. încât după cuvântul Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. nu poate fi sesizat ca deosebit de persoană.). 400). Chipul împăratului este de asemenea numit împărat fără ca prin aceasta să ia naştere doi împăraţi. acestea sunt ca nişte jaloane pe drumul către creaţia înnoită.. Ioan Damaschin defineşte astfel chipul  Ioan Damaschin: „Chipul manifestă şi arată ceva ascuns” sau „Un chip este o asemănare care exprimă modelul cu o anumită deosebire faţă de model”. Sinodul VII Ecumenic declară în acest sens: „Fie prin cugetarea la cuvintele Scripturii. în trupurile lor aflate în morminte. potrivit expresiei Sfântului Grigorie Palama. se constată că este deosebit de ea. Sinodul din Constantinopol din 860. Icoana descoperă asemănarea divină dobândită de om. 13).  Sfântul Ioan Damaschin continuă: „Dacă tabloul împăratului este împăratul. Slujba de sfinţire a icoanei care cheamă pe Duhul Sfânt asupra ei este o confirmare a acestui fapt. dar şi modelul lui să fie vizibil. În prima şi a treia cuvântare împotriva celor care resping icoanele. Pentru a expune legătura dintre tip şi Prototip. 4). După Sfântul Ioan Damaschin. Există o legătură ontologică sau o legătură prin fiinţă între reprezentare şi realitatea care este reprezentată şi care se aseamănă cu cea existentă între cuvânt şi persoana celui ce rosteşte cuvântul. prin cuvinte. Ce însemnătate i se cuvine astfel icoanei?  Ioan Damaschin răspunde: „Icoanei i se cuvine acea putere şi har pe care sfântul le-a avut când a trăit pe pământ şi a fost umplut de Duhul Sfânt. Ioan Damaschin citează în prima sa cuvântare un loc din Vasile cel Mare care foloseşte comparaţia dintre chipul împăratului şi persoana lui. pentru a spune aşa asemănarea lui Dumnezeu peste chipul dumnezeiesc (. astfel încât să ne prefacem în asemănarea Sa” (Către monahia Xenia. noi ne amintim de prototipuri (de modele vii) şi suntem introduşi la ele” (Mansi 13. Trecerea de la icoană la prototipul ei viu este o intrare prin ea la prototipul nevăzut spiritual. el privește plin de puterea Duhului Sfânt. Astfel. harul Duhului Sfânt rămâne pururea în sufletele sfinţilor. Împărăţia nu este izolată şi cinstirea nu este împărţită. Orientarea sufletului cinstitor spre prototip atrage atenţia aceluia spre cel care cinsteşte.. frumuseţea interioară. care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (I Petru 3.Dogmatică SP 2012/ LA  Vasile cel Mare: „Cinstirea chipului trece la cel zugrăvit’’(Comentarii la Isaia. „icoanele sunt pline de puterea lucrătoare a lui Dumnezeu şi de har. „pictează în noi. ci ca urmare a harului şi lucrării divine”. în asemănare. Ea traduce lucrarea harului care. Sfântul Ioan Hrisostom arată că chipul trebuie să fie asemănător cu Arhetipul. Prin aceasta nu este ruptă puterea şi cinstea nu este împărţită”. afirmă în acelaşi sens: „Ceea ce Evanghelia ne spune. atunci icoana lui Hristos este Hristos şi icoana sfântului este sfântul însuşi. Deoarece harul primit de sfinţi în timpul vieţii rămâne mereu în icoanele lor. după cum spun cuvintele Sfântului Petru: „podoabă a duhului blând şi liniştit. Iași 16 Anul al IV-lea . fie prin reprezentarea icoanei (. iar aceasta nu prin fire.. Iar unde privește sfântul la un cinstitor. căci numele celui zugrăvit este chemat asupra lor într-un fel de epicleză (invocare)” (H. Schultz). Pentru putea constata asemănarea dintre cei doi trebuie nu numai ca chipul. Acest fapt este valabil şi pentru relaţia dintre persoană şi chip. Atâta timp cât nu este rostit cuvântul. Despre virtuţi şi patimi).. 482). Raţiunea de a fi a icoanei şi valoarea ei stau în ceea ce ea reprezintă: puritatea spirituală.). La fel şi după moarte. Prin icoană vedem ca printr-un trasparent modelul. putere care iradiază din el. După ce este rostit. tip şi Prototip sunt una într-o singură formă.

întâi triunghiul.. în ochii Bisericii. Icoana este imaginea unei Persoane divine întrupate care transmite trăsăturile Fiului lui Dumnezeu venit în trup. deci. Împăratul Constantin al V-lea Copronimul a reluat aceeaşi idee atunci Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. este că Hristos a avut însuşirea circumscrierii până la moarte.) Însuşirile omenităţ ii lui Hristos sunt corporalitatea. Iași 17 Anul al IV-lea . privind „slava Domnului ne prefacem în acelaşi chip” (II Corinteni 3. Ai suprimat sau prefăcut una din cele spuse. Icoana este dovada că Fiul lui Dumnezeu şi-a făcut cu adevărat propiul său trupul nostru omenesc:  Teodor Studitul: „Oare nu a fost om cel mai presus de om. După Eusebiu. cărora le urmează poziţia spaţială şi prelungirea temporală? Nu le înţelege pe acestea ca însuşiri ale circumscrierii cel ce ştie să judece cât de puţin? Cum. negarea icoanei lui Hristos echivaleză cu negarea Întrupării sale. înaintea izbucnirii iconoclasmului. ci însăşi temelia credinţei. ortodocşii au insistat asupra argumentelor de ordin hristologic. ▪ Argumentul de căpetenie al iconoclaştilor. arătându-se în înfăţişarea noastră? Nu a avut trup. de pildă circumscrierea? Hristos va fi după omenitate. 9). la rândul ei. Întruparea. Icoana este un garant al realităţii Întrupării Fiului lui Dumnezeu. circumscrierea. Hristos cel transfigurat rupe toate limitele trupului omenesc şi pământesc. este susţinută şi probată prin icoană. nici natura umană a Persoanei lui Hristos. adică sub calitate şi cantitate. ea nu apără doar rostul lor didactic sau estetic. vizibilitatea. deci a cădea în dochetism. Au apărut opinii conform cărora acestea au survenit ulterior disputelor. însă realitatea este că învăţătura dintotdeauna a Bisericii şi fundamentul hristologic al icoanei sunt exprimate la Sinodul Ouinisext. devenit vizibil. ci reprezentau Persoana Dumnezeu-Omului. Sinodul VII afirmă că: „cinstea arătată icoanei trece asupra Prototipului iar cel ce venerează icoana venerează persoana pe care o înfăţişează”. Iconoclaştii nu puteau înţelege Taina Persoanei Fiului lui Dumnezeu făcut om. luat de la Eusebiu de Cezareea. precum necircumscris.G. Episcopul Ioan al Tesalonicului a recurs la temeiul hristologic al icoanei în polemica sa cu păgânii. ▪ . Fundamentul hristologic al icoanei Încă înainte de apariţia diputelor dintre iconoclaşti şi ortodocşi cu privire la existenţa icoanei. aşa şi necorporal şi invizibil” (Respingerea poemelor iconomahilor. 18). dar n-a mai avut-o după aceea. La sfârşitul secolului al VII-lea. Ortodocşii nu căutau să înfăţişeze nici natura divină. De aceea. Acuzaţia iconoclastă de idolatrie se izbeşte de o teologie elaborată şi clar formulată. reprezentabil. pătimirea şi toate celelalte câte sunt pe lângă acestea în orice om. schimbabilitatea. căzând sub atingere şi culoare. Tot pe argumentul hristologic a fundamentat şi Sfântul Gherman Patriahul Constantinopolului existenţa icoanei în epistolele sale către episcopii iconoclaşti. Când Biserica apără imaginile sacre. Citând cuvintele Sfântului Vasile cel Mare. Ș i tu îl declari fă ră chip? (. Ei se întrebau cum pot fi reprezentate cele două naturi ale Persoanei lui Hristos. 99).Dogmatică SP 2012/ LA Sfântului Apostol Pavel. Sfântul Teodor Studitul socoteşte că a nega lui Hristos puterea de a fi zugrăvit în icoană. P.II.. că este om? A fost Hristos fără chip? Dar Apostolul declară că a luat chip de rob (Filipeni 2. apoi celelalte figuri? Nu se formează din figuri diferite faţa şi aceasta înfăţişată în icoană nu mărturiseşte că este Hristos. Fundamentul hristologic al icoanei este Întruparea Fiului lui Dumnezeu. înseamnă a nega toate însuşirile lui trupeşti. cu negarea întregii iconomii a mântuirii noastre. nu poate fi circumscris asemenea oamenilor? Nu rezultă din punct o linie? Nu rezultă din linie o figură.

Pe DumnezeuOmul îl reprezentăm întru toate asemenea nouă afară de păcat. Iată de ce icoana îi primeşte numele” (Sesiunea a VI-a. Iconomahii aveau concepţia maniheică a neputinţei transfigurării trupului încă din timpul vieţii pământeşti. De ce ar mai fi poruncit. aşa cum chipul unui om. Căci tot ceea ce cade sub vedere. organizat. în acest caz. nici când e de faţă trupul lui Petru. El n-a pierdut prin înviere însuşirile firii omeneşti. XIII). ne-o sugerează ca alcătuind cealaltă latură a Lui. că Eu însumi sunt.Dogmatică SP 2012/ LA când a spus despre trupul transfigurat al lui Hristos că S-a făcut nu numai netrecător. aşa cum o Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. dar nu mai are slăbiciunile omeneşti în sine. fiind constituit din membre şi ca atare e văzut. nu vede cineva sufletul lui” (Mansi. Icoana indicându-ne pe Hristos ca circumscris nu exclude necircumscrierea Lui. prin aceasta. Sfântul Teodor Studitul explică la rândul lui această realitate astfel: „Reprezentarea lui Hristos nu stă în imitarea unui om stricăcios (Apostolul porunceşte să nu fie). Părinţii Sinodului VII Ecumenic arată această calitate în felul următor: „Deşi Biserica Sobornicească reprezintă pictural forma umană a lui Hristos. ci şi „necircumscris”. Atunci când facem icoana Domnului mărturisim trupul Său îndumnezeit şi nu recunoaştem în icoană nimic altceva decât o imagine care seamănă cu Prototipul.  Patriahul Nechifor al Constantinopolului spune în acest sens: „Precum s-a arătat. XIII). zice el. dacă Hristos s-a arătat după înviere. ea nu îi desparte trupul de dumnezeirea cu care s-a unit (. şi a trupurilor noastre. Acest lucru îl aplicau şi la natura umană din Persoana lui Hristos. cuvintele Lui: „Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele. nu implică o separare a trupului de suflet. Arta sacră ortodoxă este expresia vizuală a dogmei transfigurării. Căci nu mai spunem că suferă de foame. sau suportă altceva din aceasta. Iar înălţarea la cer s-a făcut şi ea cu trupul şi arhidiaconul Ştefan a văzut slava ieşind din chipul omenesc al Domnului”. Acesta este cazul numai la Dumnezeu neîntrupat.. ci dimpotrivă. Iași 18 Anul al IV-lea . fiind pictaţi. fiind predaţi unei cugetări netrebnice. Sfântul Teodor respinge afirmaţia lor că membrele lui Hristos de după înviere sunt numai nişte simboluri ale unor lucrări. se văd. pipăţi-Mă şi vedeţi” (Luca 24.. Sinodul VII Ecumenic citează dintr-o epistolă a Sfântului Chiril din Alexandria următoarele: „Iar după înviere a rămas acelaşi trup care a pătimit. ci dimpotrivă. 39). Creştinismul a afirmat cu putere păstrarea veşnică a trupului lui Hristos şi. că e supus oboselii. nu s-a prefăcut nici la înviere. „era circumscris. deşi îi redă numai trupul. Căci Petru şi Pavel. XIII). tot ce se vede este circumscris. să fie pipăit ca având carne şi oase? Iconomahii afirmau că Hristos n-a mai avut după înviere carnea şi oasele ca noi. cade şi sub circumscriere”. Prin aceasta şi-au ieşit din raţiune. iar după el. ci este nestricăcios ” (Mansi. ci în asemănarea cu omul nestricăcios. Mansi. Prin aceasta afirmă păstrarea formei lui umane şi personale. De aceea subliniază că. dar sufletele lor nu sunt de faţă în icoană. după Sfântul Teodor Studitul. „Circumscris” înseamnă. Pentru că.). Sinodul VII Ecumenic se exprimă astfel: „Ei (iconomahii) au flecărit că în icoană se circumscrie împreună cu firea omenească şi firea dumnezeiască.  Patriarhul Gherman: „În icoane înfăţişăm trupul cel sfânt al Domnului”. Sfântul Teodor aduce ca dovadă că Hristos a rămas circumscris ca om după moarte.

„Ce vrea să ne spună în chip tainic Scriptura? E limpede că se referă la interdicţia de a-L reprezenta pe Dumnezeu nevăzut.. Prototipul imaginii creştine nu este un idol păgân..). ci dimpotrivă. şi arată privirii tuturor pe Cei ce a binevoit să apară. adică prin cuvinte. poporul ales de Dumnezeu pentru a primi revelaţia. Cuvintele Domnului: „Nu aţi văzut nici un chip. 26)  Ieşire 25.. 12). Astfel.Temeiuri scripturistice ale reprezentării iconografice Biserica învaţă că imaginea creștină se întemeiază pe Întruparea celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi. 16). 17-18: „Să faci şi capac la chivot.. Apoi să faci doi heruvimi de aur. dar atunci când Îl vei vedea pe Cel netrupesc făcându-se Om pentru tine. însușindu-și un chip trupesc – abia atunci pictează. ci numai glasul întâi l-aţi auzit” (Deuteronom 4. Urmează apoi interdicţia: „Să nu greşiţi dar şi să nu vă faceţi chipuri cioplite. sau închipuiri ale vreunui idol” (Deuteronom 4. fie în cărţi. fie pe lemn” (I Tratat.. interzice orice imagine.Dogmatică SP 2012/ LA spusese El însuşi înainte. tot aşa cum prototipul Bisericii nu este lumea păgână. ci numai o măsură provizorie. ci Dumnezeu făcut Om” (Şapte capitole împotriva iconoclaştilor. spune Sfântul Ioan Damaschin explicând această interdicţie. pedagogică. fiindcă El nu este un om oarecare. referitoare doar la Vechiul Testament.. de îndată poţi întruchipa asemănarea Celui ce S-a înfăţişat. Pentru Biserică este clar că interzicerea imaginii formulată la Ieşirea 20. Atunci când Cel ce – ipostas deofiinţă cu Tatăl fiind S-a deşertat pe Sine chip de rob luând (Filipeni 2.III. Atunci când Cel nevăzut.. sensul interdicţiei imaginii în Vechiul Testament. 1). cu atât mai puţin de vreo contradicţie cu Vechiul Testament. luând fire trupească. Zugrăveşte naşterea Sa din Fecioară.. botezul Său în Iordan. Imaginea Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. Paralel cu interdicţia imaginilor directe şi concrete.. ci absenţa din cadrul simbolismului Vechiului Testament a oricărei imagini concrete şi făţişe înainte de Întrupare. El spune astfel: în Vechiul Testament Dumnezeu se arată numai prin sunete. În acest sens.. 6-7). ▪ . tocmai nestricăcios (. 4 şi la Deuteronom 5. Nu este vorba de o ruptură. ajunge văzut. ci Vechiul Israel. atunci vei putea zugrăvi înfăţişarea Lui omenească. 25). a existat însă porunca divină de a construi aceste întruchipări simbolice. Din chiar insistenţa textelor biblice asupra faptului că Israel auzea cuvântul dar nu putea să vadă nimic. nu vă faceţi vreun chip” vor să spună: „Nu faceţi nici o imagine a lui Dumnezeu atâta timp cât nu L-aţi văzut încă”. ca şi cum ar răsări din cele două capete ale capacului”. prefigurări pe care Dumnezeu le-a dictat până în cele mai mici amănunte (Ieşire 25. schimbarea Sa la faţă de pe muntele Tabor – înfăţişează totul prin cuvânt şi prin culori. Din pricina împietririi inimii lor. Dumnezeu vorbeşte despre El. Astfel. iar faţa Lui n-aţi văzuto.. Sfântul Ioan Damaschin deduce în chip tainic posibilitatea ulterioară de a-l vedea şi reprezenta pe Dumnezeu făcut trup. Sfântul Ioan Damaschin explică în cele trei Tratate scrise pentru apărarea sfintelor icoane. proorocul Iezechiel spune: „Ba încă le-am dat şi legi care nu erau bune” (Iezechiel 20. de o împlinire nemijlocită.. prefigurări reprezentate de tabernacol şi tot ce conţinea el.. Iași 19 Anul al IV-lea . nu se arată: „şi glasul cuvintelor Lui l-aţi auzit. insistând asupra faptului că nu poate fi văzut. interdicţia de a-L reprezenta pe Dumnezeul nevăzut conţine implicit necesitatea de a-L reprezenta pe Dumnezeu îndată ce profeţiile se vor împlinit. El rămâne invizibil. de aur curat. 12-19 nu constituie o interdicţie de principiu a imaginii. VIII).

Prin aceasta ea mărturiseşte că Cel care S-a născut din ea nu este o persoană omenească. Fecioara Maria. care era la Tatăl şi s-a arătat nouă – Ce am văzut și vă am auzit și vă vestim și vouă”. 20. Căci tot el spune: „vedem acum ca prin oglindă în ghicitură iar atunci faţă către faţă” (I Corinteni 13. deoarece. III). 12). Afirmaţiile Vechiului Testament că Dumnezeu în fiinţa Sa nu ar putea fi văzut vreodată de către oameni (Ieşire 33. ca de exemplu  Ioan 1. Deuteronom 4. „Fericiţi sunt ochii voştri fiindcă văd şi urechile voastre fiindcă aud” şi „Adevărat grăiesc vouă că mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă cele ce priviţi voi. când omul nu La putut vedea cu ochii trupești pe Dumnezeu. „cum să reprezinţi ceea ce ochii nu au văzut?” (Al treilea tratat . căci Hristos este chipul lui Dumnezeu (Filipeni 2. Când Hristos se adresează ucenicilor şi altor ascultători. şi n-au auzit” (Matei 13. şi n-au văzut. Legea lui Moise care interzicea reprezentarea divinităţii prin imagine (Ieşire 20. adevărul celor viitoare” (Antiereticul. Numai după ce L-au contemplat pe Dumnezeu (Evrei 1. VI. Credinţa însă este susţinută de această vedere prin oglindă. 18: „Fiul lui Dumnezeu cel Unul-Născut Care este în sânul Tatălui. Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. căci Apostolul Pavel spune: „Legea având umbra bunurilor viitoare. spune Sfântul Ioan Damaschin. Privitor la cunoaşterea lui Dumnezeu trebuie menţionat că la afirmaţia iconoclaştilor că acum „umblăm prin credinţă nu prin vedere” (II Corinteni 5. şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci. Credinţa şi vederea „ca prin oglindă” au nevoie una de alta. ci era asemenea unui zid care ascunde imaginea”. deoarece primejdia de a deforma imaginea lui Dumnezeu trecut. IX). Născătoare de Dumnezeu Biserica a învăţat totdeauna că Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu. Sfântul Teodor Studitul răspunde că în acest loc Sfântul Apostol Pavel exclude vederea lucrurilor viitoare în realitatea lor prototipică şi nu vederea prin icoane. şi să audă cele ce auziţi voi.Dogmatică SP 2012/ LA Dumnezeului nevăzut este imposibilă. invenţie falsă. 1). revelaţii ale viitorului. „Căci în această credinţă privim ca prin oglindă. ea ar fi simplă imaginaţie. Apostolii au putut să spună prin Sfântul Ioan Evanghelistul:  I Ioan 1. ce am văzut cu ochii noştri. căci. Templul cel nefăcut de mâna omului (Marcu 14. 17). 12) sau din Noul Testament. vrea să ne arate că faza în care El Însuşi se revelase de nenumărate ori strămoşilor într-o formă inaccesibilă ochilor trupeşti. Prin venirea Sa în lume oamenii au avut însă prilejul să-L vadă pe Tatăl. 1). 4) nu mai poate fi actuală. faţă către faţă. în chip neînşelător. 18: „Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut niciodată”  Ioan 1. 7). În plus. 6). Ea şi-a împlinit rostul până la Întruparea lui Hristos. Interdicţia de a-L reprezenta pe Dumnezeu prin imagine încetează acum. În Vechiul Testament nu existau decât prefigurări simbolice. Iași 20 Anul al IV-lea . Dacă s-ar realiza o astfel de imagine. 58). ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii. iar nu însuşi chipul lucrurilor” (Evrei 10. PREACINSTIREA MAICII DOMNULUI I. după cum arată Sfântul Ioan Damaschin. 1-3: „Ce era de la început ce am auzit. Acela L-a făcut cunoscut” sunt valabile până în momentul Întrupării. a fost total depăşită. „Legea nu era o imagine.

cercetându-o. este despărţit de Dumnezeu”(Epistola 101 către Cledoniu). aşa cum se mărturiseşte în formula de unire a sinodalilor de la Sinodul de la Efes din 431: „Potrivit acestei idei (unire fără amestecare). întrucât a născut trup pe Cuvântul lui Dumnezeu să fie anatema”. dar nu o curăţie de natură. cartea IV). Faptul naşterii minunate nu este un fapt de natură. Toţi Părinţii şi scriitorii răsăriteni atribuie Mariei o curăţie şi înainte de Întrupare. Într-una din cele 12 Anatematisme ale sale. de a învinge orizontul închis al umanului supus repetiţiei și morţii. deci Fiul Omului. Hristos a curăţit pe Fecioara şi aşa S-a născut pentru a arăta că Hristos efectuează toată curăţia acolo unde se găseşte. anatematisme incluse în hotărârile Sinodului III Ecumenic de la Efes din 431 spune:  Chiril al Alexandriei: „Dacă cineva nu vrea să mărturisească că Emanuel este Dumnezeu adevărat şi că deci Sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu. preot din Ierusalim. A respinge calitatea aceasta a Fecioarei Maria înseamnă a respinge Întruparea Fiului lui Dumnezeu. De aceea pot vorbi de o altă curăţie în momentul Întrupării. Întrebarea care se pune în legătură cu aceasta este următoarea: De ce a accentuat Hristos atât de mult numirea Sa de Fiul Omului? Sfântul Chiril al Alexandriei a unit lupta împotriva lui Nestorie cu lupta pentru calitatea Fecioarei Maria de Născătoare de Dumnezeu. Naşterea Fiului este unică. care l-a născut pe Dumnezeu precum şi pe om prin unirea fără amestecare sau separare şi aceasta pentru că Dumnezeu Cuvântul s-a făcut om şi prin zămislire şi-a unit în sine Tempul trupului pe care şi l-a asumat de la ea” (Sfântul Chiril al Alexandriei. Majoritatea Părinţilor arată faptul că Fiul lui Dumnezeu îşi produce din Fecioara Maria o natură omenească. Acesta nu era posibil decât din iniţiativa dumnezeiască şi nu din cea omenească. la care efortul ei personal a avut un rol deosebit de mare. El a curăţit-o în Duhul Sfânt pentru a o pregăti spre a fi Maica lui Dumnezeu şi aşa a fost conceput” (Sermo adversus haereticos).  Crysip (secolul V). nici la a doua nu a avut ceva comun cu a altcuiva (Împotriva lui Nestorie. mărturisim că sfânta Fecioară este Theotokos. Epistola 39). spune Fecioarei: „un câmp acoperit de spini a produs crinul tău”. Iași 21 Anul al IV-lea . dar ea are totuşi rădăcini în acelaşi pământ comun – în aceeaşi fire umană care produce spinii – păcate personale. La fel ca toţi scriitorii bizantini începând cu Andrei Criteanul şi Ioan Damaschin cântă mai ales curăţia Fecioarei dinainte de zămislirea Cuvântului din ea. Astfel. Maria în aspectul personal e un crin curat.  Sfântul Efrem Sirul spune în acest sens: „Hristos S-a născut dintr-o natură supusă întinăciunilor. În Evanghelii şi în Simbolurile de credinţă ale Bisericii primare se atribuie un rol decisiv Duhului Sfânt în zămislirea şi naşterea Fiului lui Dumnezeu ca om.Dogmatică SP 2012/ LA ci însuşi Fiul lui Dumnezeu S-a născut din ea după firea Sa. Sfântul Grigorie de Nazianz. Leonţiu de Bizanţ spune că nici la prima Lui naştere „din Tatăl”. Din acest punct de vedere. ci una personală. ci un fapt al copleşirii naturii de Duhul dumnezeiesc. se exprimase mai înainte în acelaşi fel: „Dacă cineva nu crede că Sfânta Maria este Născătoare de Dumnezeu. Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. înseamnă a nega că însuşi Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul ei. Aceasta este nu numai un act nou. Naşterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioară a ţinut seamă de neputinţa omului de a mântui prin sine însuşi. ci şi un început cu totul nou care se produce în istoria umanităţii. pe care Dumnezeu trebuia s-o cureţe.

la o curăţie personală culminantă. petrecând în Sfânta Sfintelor. II. L-a legat dar nu l-a alungat. După cum curăţia aceasta prin Duhul Sfânt nu poate fi înţeleasă la aceştia ca eliberare de păcatul strămoşesc. Sfântul Grigorie Palama spune că curăţia Mariei pentru Întruparea Fiului lui Dumnezeu din ea a fost pregătită de curăţia unei serii de înaintaşi. şi alipindu-şi mintea de aceasta. Despre toţi aceştia el spune că „au fost aleşi şi curăţiţi de Duhul Sfânt”. Toţi Părinţii şi scriitorii bizantini. deoarece aceasta numai Hristos a putut-o face. a încununat această curăţie eliminând din ea această potenţă. şi fugind de viaţa supusă greşelii. prin care vine toată sfinţirea Sfinţilor” (Omilia 37 la Adormirea Maicii Domnului). 2). Sfântul Duh pogoară peste ea pentru a o curăţi. Omilia III. în care desfăcându-se de orice legătură cu cele materiale. A aflat abisul harului cea care a păstrat nevătămat vasul îndoitei feciorii. astfel nu poate fi înţeleasă nici curăţia Fecioarei Maria înainte de Buna Vestire. Fecioara a ajuns astfel prin pregătirea strămoşilor şi a ei. a curăţit-o. prin Duhul Sfânt.Dogmatică SP 2012/ LA Dar Ioan Damaschin nu uită nici curăţia de la Buna Vestire: „După consimţirea Feciorei. A aflat har cea care a cultivat harul şi a cules spic bogat. cea vrednică de har. iar Fiul lui Dumnezeu. deoarece este unită la maxim cu Hristos din care izvorăşte harul. a o face în stare să primească dumnezeirea Cuvântului” (Despre credinţa ortodoxă. Aşa trebuie înţeleasă expresia întâlnită adesea la Părinţii răsăriteni. Dialectica „plină de har” dar umplându-se la Buna Vestire de un nou har o exprimă Ioan Damaschinul astfel:  Ioan Damaschin: „Și zice îngerul către ea: „Nu te teme Maria. Şi prin aceasta. susţin că Maica Domnului este mijlocitoare de putere dumnezeiască. cap. Aceeaşi idee o exprimă în prima Omilie la Adormirea Maicii Domnului: „puterea sfinţitoare a Duhului a venit asupra ei. spus de înger. ci este bucuria şi vederea sfântă a sufletelor nepătate” (Omila 54). şi scuturându-se de orice relaţie şi depăşind până şi mila faţă de trupil ei. Grigorie Palama se exprimă astfel referându-se la mijlocirea Maicii Domnului: „Iar dacă este cinstită moartea cuvioşilor şi pomenirea dreptului e cu lauda cu atât mai mult a Sfintei Sfinţilor. a ales viaţa singuratică. care a redus păcatul strămoşesc din ea la pură potenţă inactivă. Iași 22 Anul al IV-lea . devenind întreagă a sa şi ridicându-se mai presus de îmbulzeala multiformă a gândurilor. pornind de la premise ontologice şi nu juridice. şi-a tăiat un drum nou negrăit spre ceruri. Preacurata ieşind din hotarul acestei vieţi. zboară mai presus de cele create şi vede mai bine ca Moise slava lui Dumnezeu şi primeşte harul dumnezeiesc. ca şi la Grigorie Palama că Fecioara „a legat pe cel tare în răutate” (Omilia 42 la Naşterea Feciorei Maria). căci ai aflat har la Dumnezeu”. din partea lui Dumnezeu şi prin eforturile ei. Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. s-a despărţit de oameni. căci şi sufletul l-a păstrat virgin nu mai puţin ca trupul” (Ibidem). A aflat har cea care a născut seminţele harului şi a cules spicul înmulţit al harului. care nu cade sub puterea simţirii. a sfinţit-o şi a făcut-o roditoare”. Mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu De la început trebuie precizat că mijlocirea Maicii Domnului nu întrerupe legătura directă a omului cu Hristos. şi-a unificat mintea prin întoarcerea atenţiei spre ea însăşi (spre mintea ei) şi prin rugăciunea dumnezeiască neîncetată. aşa numita tăcere mintală. urmând cuvântul Domnului. Cu adevărat a aflat har. Ceea ce a ajutat Fecioarei la întărirea în curăţie a fost pentru Grigorie Palama vieţuirea ei în Sfânta Sfintelor din Ierusalim:  Grigorie Palama: „Astfel.

Pentru Ioan Damaschin. de „haina aurită” în care este „împodobită”. Ea dăruieşte din bogăţia pe care o are în baza unirii cu Hristos.Dogmatică SP 2012/ LA În aceeaşi Omilie părintele Grigorie spune mai departe: „Se poate spune că Fecioara e în virtute şi celor ce trăiesc în virtute ceea ce e soarele în lumina sensibilă şi celor ce trăiesc sub el.. Acest cleşte este Maica Domnului: „Deci ea singură e hotarul între firea creată şi necreată şi nimeni nu poate veni la Dumnezeu dacă nu e luminat cu adevărat de ea. ci cer.  Grigorie Palama: „Deci precum numai prin ea a venit la noi (Fiul lui Dumnezeu) şi S-a arătat pe pământ şi cu oamenii a petrecut. Pentru Sfântul Palama. îndată Fecioara îi va apărea ca cer” (Ibidem). Expresiile folosite de ei lasă domeniul tainei deschis şi pentru alte expresii. arată că faţă de El nu mai e soare. Preluând ideea lui Dionisie Areopagitul. Maica Domnului este „abisul harului” nu numai în sensul că din ea s-a născut Cel necuprins. Mitropolitul Filaret al Moscovei se întreabă: „De ce stăteau Apostolii în jurul Maicii Domnului? Pentru simpla dorinţă de a se ruga Împreună? Hotărât nu. îi conservă mireasma şi după ce acesta a fost retras din el. Fecioară primitoare de Dumnezeu şi Născătoare a Vieţii. ci şi într-un sens actual. cu atât mai mult cea care fusese vasul dumnezeirii în timpul Întrupării nu trebuia să fie îmbibată pentru veşnicie de mireasma dumnezeiască a harului Celui al cărui nume e mireasma adevărată?” (Cuvânt la înălţarea cu trupul la cer a Sfintei Fecioare Maria). se acoperă de moartea purtătoare de viaţă” (La Adormirea Maicii Domnului). Iași 23 Anul al IV-lea . arătând că prin această că prin această mijlocire Maica Domnului nu se interpune între noi şi Hristos.. precum din soare ne vine toată lumina spirituală.. Dacă vasul care a conţinut un mir. Când Ioan Damaschin declară că Fiul înălţând pe Maica Sa la Sine „i-a supus Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. Grigorie o numeşte „tabloul şi icoana însufleţită a tot binele şi a toată bunătatea”. Sfântul Grigorie Palama spune că aceasta s-a arătat lui Isaia când a văzut că serafimul a luat cu un clește cărbunele din altarul ceresc şi tot cu un cleşte l-a atins de buzele lui curăţindu-l. De aceea este cu totul uimit în faţa morţii care a putut acoperi acest abis: „ Astăzi visteria vieţii. de firea aceea neatinsă. Chiar dacă unii Părinţi şi Scriitori bisericeşti au folosit unele expresii. fiind tuturor nevăzut înainte de ea. Iar dacă şi-ar muta ochiul minţii la Soarele răsărit oamenilor în chip minunat din Fecioară. făclia de Dumnezeu luminată’’(Ibidem. numai prin ea” (Ibidem). Sfântul Grigorie arată că şi îngerii se împărtăşesc de Dumnezeu prin Maica Domnului: „căci împreună cu noi şi ele (cetele nemateriale) se împărtăşesc şi se sting de Dumnezeu. s-o coborâm de pe scaunul cel de-a dreapta Fiului pe care a aşezat-o Acesta. nu ştiu cum să spun cu buze îndrăzneţe şi netremurătoare. aşa şi în veacul nesfârşit. În secolul al XIX-lea. nu le-au interzis pe celelalte. care are şi întrece prin fire toate le are aceasta prin har. toată coborârea luminii dumnezeieşti şi toată descoperirea tainelor dumnezeieşti şi toată forma darurilor (harismelor) duhovniceşti nu o poate primi nimeni fără ea” (Ibidem).). A o lipsi de rolul de rugătoare înseamnă a o considera nu îndumnezeită. ce urmează. nouă care îndrăznim să scrutăm adâncul tainelor ascunse în legătură cu tine şi care încercăm să înţelegem lucrările dumnezeieşti sădite în tine de adâncul necuprins al judecăţilor dumnezeieşti” (La Buna Vestire a Fecioarei Maria). ci Dumnezeu prin ea însăşi. abisul harului. A vedea în Maica Domnului numai pe rugătoarea ar însemna să o depos edăm de maiestatea împărătească. ▪ Din textele citate se poate vedea că Maicii Domnului i se atribuie mai mult decât rolul de rugătoare.. Andrei Criteanul este cutremurat de marea taină pe care o ascunde unirea desăvârşită ce se află în ea: „Fii milostivă.

Taina Mirungerii este un fel de continuare a Botezului. De aceea e departe şi de noi gândul de a ne încumeta să întreprindem ceea ce s-a ferit să întreprindă teologia ortodoxă de până acum”. nu de la cei ce au. Ei au arătat că Maica Domnului nu numai bunătăţi şi daruri. Dimpotrivă.. preotul înconjoară de trei ori analogul cu cel botezat și miruit. deoarece după mărturia  Părintelui profesor Dumitru Stăniloae „se cere o maturitate duhovnicească de o extraordinară adâncime ca să se poată rezolva cu sorţi de izbândă justă o astfel de problemă. preotul. întrucât se poate spune că formează dimpreună cu ea un întreg cu două părți distincte. pentru că s-a rostit acest nume la Botez. TAINA MIRUNGERII Această taină este strâns legată de Taina Botezului. Expresiile referitoare la rolul Maicii Domnului de Dăruitoare directă de bunătăţi trebuie folosite în toată extinderea lor. mărimea harului din ea fiind proporţională cu apropierea ei de Fiul ei. în timp ce îl unge pe cel botezat cu Sfântul Mir zicând „Pecetea darului Duhului Sfânt”. Pentru a arăta ceea ce ne dă Maica Domnului ei folosesc.. arătată de Părinţi. preotul citește în continuare o rugăciune prin care cere lui Dumnezeu să i se dăruiască celui „nou luminat prin apă și prin Duh” și pecetea darului Sfântului și întru tot Puternic Duh. chiar dacă spunem că Maica Domnului ne dă daruri şi nu haruri. Întrebarea care se pune este următoarea: Intrările harului în noi se fac cu participarea ei? Scriitorii citaţi spun că toate acestea ne vin prin ea. VII. ci şi har sau haruri. în lupta împotriva celui rău. apoi îl unge peste tot zicând: „Pecetea darului Duhului Sfânt”. Păstrarea acestor daruri se face prin propriile eforturi. Deoarece mântuirea credinciosului vine de la Dumnezeu însuşi.Dogmatică SP 2012/ LA toată creaţia” (La A dormirea Maicii Domnului. de aceea Sfântul Nicolae Cabasila spune că prin Sfântul Mir se pun în lucrare puterile date omului prin botez: Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. în păzirea făgăduinței date de a păstra credința mărturisită la botez și starea de curăție în care a fost așezat. ocolind cu sfială o asemenea problemă. . deoarece nici un Părinte şi Scriitor bisericesc n-a spus că harul Sfintei Taine de exemplu se dă prin Maica Domnului. Iași 24 Anul al IV-lea . II ) iar imnologia Bisericii că a ridicat-o la Sine „ca să împărtăşească împreună cu El” (Oda a IX) sau „ca să stea în tronul slavei Lui” (Icos XII). Totodată. mântuirea. Plecând de la afirmaţia lui Chiril al Alexandriei. Altfel ea poate fi compromisă pentru multă vreme. Astfel. de aceea după botezarea și îmbrăcarea celui ce a primit botezul. preotul cere ca cel născut din nou prin Taina Sfântului Botez să fie întărit în darurile primite prin botez. darurile ce ne vin de la ea vin din bogăţia şi puterea harului din ea. cuvântul har mai des decât cel de dar. Teologia Ortodoxă n-a încercat să limpezească această problemă. poate de aceea nu se spune că harul tainelor se dă prin Maica Domnului. credincioşii nu pot refuza asemenea expresii. trebuie formulate în principii toate nuanţele textelui. Părinţii folosesc cuvintele har şi dar amestecat. cântând „Câți în Hristos v-ați botezat. Această expresie n-a fost folosită de nimeni şi nu trebuie folosită nici de acum înainte. Legătura între cele două Sfinte Taine se mai arată și în faptul că în rugăciunea amintită. De aceea este bine să fie lăsată neatinsă o astfel de problemă până la acel moment de maturitate ştiut de Dumnezeu. Ceea ce trebuie reţinut este că Maica Domnului e cea mai apropiată de centrul de unde porneşte oceanul de lumină şi putere dumnezeiască ce ajunge până la noi ca har. nu le pot înlătura. în Hristos v-ați îmbrăcat!”. E un lucru pe care l-a şi făcut până acum teologia ortodoxă. de unirea ei cu El. nu mai amintește numele celui ce este uns. prin împărtăşire. Legătura strânsă între Taina Mirungerii și a Botezului se arată și în faptul că după ungerea cu Sfântul Mir. deoarece darul nu este separat de har.

14). (. Tot așa și noi. iar aceasta o arată El însuși prin aplicarea la Sine a versetului din Isaia 61. Viața cea nouă se arată ca putere și sporire în curățire. 5). și fapte bune.. îl îmbracă în îmbăcămintea sfântă a slujirii arhierești. ci eraț i încă pe cale de a ajunge creștini” (Cateheze mistagogice. preoților și regilor pentru a ține poporul în legământul cu Dumnezeu. Hristos este uns prin Duhul Sfânt în mod deplin. Mărturiile despre ungerea lui Hristos cu Duhul Sfânt spre slujirea și activitatea Lui (FA 4. primind veșmântul veseliei. Despre preoția generală primită de credincioși prin taina Mirungerii. după cuvântul «Îmbrăcaț i-vă în Domnul Iisus Hristos» (Romani 13. să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate”(Luca 4. propriu-vorbind. (. sunt date și de comunitatea din Ierusalim (Petru către Corneliu.) În același fel se sfinț eau preoț ii.. împăraț i și preoț i ai tainelor cerești” (Omilia 17).. devine „unsul” sau „creștinul adevărat”. erau îmbrăcaț i cu îmbrăcămintea sfinț ită ș i li se sfinț eau mâinile. El este cel care pune în lucrare una sau alta din puterile duhovnicești sau chiar mai multe deodată.. pentru că Dumnezeu era cu El”). În Vechiul Testament.) Întra-adevă r. p. 18-19).. III). ne-am îmbogăț it cu harul de sus ș i din cer. Sfântul Chiril al Ierusalimului arată că de abia prin primirea tainei Mirungerii.Dogmatică SP 2012/ LA  Nicolae Cabasila: „Era un lucru firesc ca înnoirea în duh și reînvierea prin botez să pună în lucrare. Dar cel care le trezește la viaț ă este Sfântul Mir. pe care Tu L-ai uns.) Mai înainte li se ungeau capetele. PSB 38. III. 1: „Duhul Domnului este peste Mine. (. Sfântul Macarie Egipteanul spune că oamenii sfințiți prin ungere devin creștini pentru a fi împărați. mirungerea a fost socotită ca mijloc de comunicare a unei puteri dumnezeiești date proorocilor. spunând: „După ce aț i fost învredniciț i cu ungerea cu Sfântul Mir. Prin Sfânta Taină a Mirungerii credinciosul. care erau spălaț i cu apă ș i unș i cu untdelemn. vă numiț i creș tini. după Sfântul Chiril. după cuvântul «Îngrășat-ai cu untdelemn capul meu» (Psalmi 22.. 27: „Căci asupra Sfântului Tău Fiu Iisus. pentru a arăta ș i a fi destoinici să aducă jertfele în chip curat și neprihănit. înainte de a fi învredniciț i de acest har.. după ce ne-am spălat în botez și am lepădat tot felul de necurăț ie. o exprimă Sfântul Chiril din Alexandria astfel:  Chiril din Alexandria: „Spălând pe Aaron cu apă. însă această arătare are loc prin împreuna-lucrare a Duhului Sfânt. ▪ Această identificare între viața pe care ne-o dăruiește mirungerea și activitatea bună pe care o desfășurăm.”). 38: „ cum a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Acesta care a umblat făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul. apoi. fapte ce sunt dezvoltate în virtuțile ce culminează în iubire. nu eraț i vrednici de acest nume. (. Iași 25 Anul al IV-lea . XI. 388-389). Prin aceasta se arată faptul că Botezul în Răsărit era practicat ca o taină separată de Mirungere. că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor.. Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. puteri și lucrări lăuntrice înrudite.. ei devin Hristoși după har. cum am văzut. 101). astfel unș i. preoți și prooroci ai tainelor cerești: „Unși fiind cei duhovnicești cu ungere cerească. Prin mirungere începe arătarea lui Hristos în viața activă a omului botezat. p.. FA 10.) Așa am fost sfinț iț i și noi mai înainte și am fost împodobiț i cu harul de sus ș i am fost unș i spre desă vârș irea cea duhovnicească” (Închinarea în Duh și adevăr. M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită. după cât e de simț itor sufletul la lucrarea tainei” (Despre viața în Hristos. „cel botezat se numește creștin”.

Despre lucrarea Sfântului Duh în creștini. dar. cu toată îndrăzneala şi fără nici o piedică” (d. 31: „Propovăduind împărăţia lui Dumnezeu şi învăţând cele despre Domnul Iisus Hristos. ne putem arata și noi viața nouă pe care o ducem după cuvintele Apostolului Petru în ziua Cincizecimii:  FA 2. în același timp. și-au pus mâinile peste cei botezați de diaconul Filip și. 20: „Iar voi. ci erau numai botezaţi în numele Domnului Iisus. Ca urmare. 15-17: „Care. X). Atunci îşi puneau mâinile peste ei. trimiși de comunitatea din Ierusalim. 15-17). după ce a mulțumit lui Dumnezeu „că a uns pe Fiul Său Iisus”. şi ei luau Duhul Sfânt”. ca să primească Duhul Sfânt. zice Domnul. din Duhul Meu şi vor prooroci” (doar trimiterea. aduce și împărtășirea și ungerea cu Duhul Sfânt în viața cea nouă. Iași 26 Anul al IV-lea . Despre lucrarea Sfântului Duh ca ungere în creștin. Noul Testament arată Taina Mirungerii și lucrarea Sfântului Duh ca niște stări pline de dinamism. Mărturia despre acest lucru are loc chiar la începutul Bisericii:  II Corinteni 1. coborând. vorbește și Sfântul evanghelist Ioan.Dogmatică SP 2012/ LA Sălășluirea lui Hristos la botez în cei care cred. Sfântul Chiril al Alexandriei a arătat că această mireasmă pe care creștinii o răspândesc prin Hristos este legată de starea de jertfă. spune Scriptura. „ După asemănarea cu Hristos și noi suntem jertfe sfinț ite ca unii ce am murit păcatului ” (Închinarea în Duh și adevăr. 38: „Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos. că ei „luau Duh Sfânt” (FA 8. d.  FA 8. Apostolii Ioan și Petru. şi veţi primi darul Duhului Sfânt”. Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul dintre ei. Ea înseamnă starea de moarte a omului vechi a păcatului și de viață cu Hristos în curăție. Care ne-a şi pecetluit pe noi”. Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. în Hristos. adică Duhului Sfânt. ungere aveţi de la Cel Sfânt şi ştiţi toate”. „s-au umplut toț i de Duhul Sfânt ș i vesteau cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu”. Cu ajutorul Duhului Sfânt pe care l-am primit. şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu. spre iertarea păcatelor voastre. unde comunitatea din Ierusalim. 14-15). trebuie adăugat și efortul personal de curăție.t).  FA 2. 17-18: „Iar în zilele din urmă. Faptul că prin Taina Mirungerii este începută pentru noi creștinii creștinii o împreună-lucrare a Sfântului Duh cu noi. El arată că prin mirungere luăm puterea spre fapte bune în care Duhul Sfânt ne ajută:  I Ioan 2. 21: „Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi. „Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos” (II Corinteni 1. s-au rugat pentru ei. voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa. este arătat în Faptele Apostolilor. Același lucru este arătat prin pilda lui Iisus și-n taina Botezului primită de noi.  FA 28. Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna în acele zile.t). Sfântul Pavel îi mulțumește lui Dumnezeu. îi cere să-i dea și putere să „propovăduiască cuvântul cu toată îndrăzneala”.

PSB 38. Căci noi trebuie să ne împodobim cu fapte bune și să mergem pe cărarea care duce la toate cele plăcute lui Dumnezeu” (Închinarea în Duh și adevăr. ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului” (Efeseni 6. Taina Sfintei Mirungeri nu se repeta. 11) d.t. X. Aceasta face posibilă săvârșirea tainei îndată după Botez.la nări. Asigurarea dată de Sfântul Ioan că nu trebuie să fie învățați de altcineva. 394. iar Duhul este același (I Corinteni 12. n. adică ascultător și ușor de cârmuit și apt pentru primirea dogmelor privitoare la el. dând omului un chip duhovnicesc. rămâneţi întru El. Iași 27 Anul al IV-lea . 4-7).). 5) – „Cel ce are urechi de auzit să audă” (Matei 11. TAINA MĂRTURISIRII Această taină constă în iertarea păcatelor celor ce le mărturisesc și se căiesc pentru ele. De aceea Sfântul Pavel spune că darurile sunt felurite. Prin primirea Duhului Sfânt se arată faptul că persoana umană nu se poate dezvolta decât în interiorul Bisericii. ca și comunitate bisericească și cu ajutorul ei. n. ci numai asemănarea faptului că ei nu au nevoie să fie învățați de cei ce sunt în afara Duhului lui Hristos (nu pot fi învățați de cei ce nu au Tainele lui Hristos. un auz care nu suferă șoaptele ușuratice și vorbăria dezgustătoare (.Dogmatică SP 2012/ LA  I Ioan 2. ca să săvârșească binele Sfântul Chiril al Alexandriei adaugă la aceastea: „Hristos ne-a sădit un auz plin de binecuvântare.n)..la mâini și la picioare. spunând că cei botezați au fost unși mai întâi ca să fie sloboziți de rușinea pe care primul om o purta peste tot și ca să privească peste tot cu fața descoperită slava Domnului.la piept. nu înseamnă un individualism. p. şi adevărat este şi nu este minciună. VIII. să audă tainele dumnezeiești – „Domnul mi-a adăugat mie ureche ca să aud” (Isaia 50. Duhul Sfânt se imprimă astfel în mădulare nu numai pe exterior ci și în interior. care sunt în afara Duhului. ci precum ungerea Lui vă învaţă despre toate.la urechi. ca acestea să nu se deschidă mirosurilor ispititoare .n). Despre aceasta vorbește Chiril al Ierusalimului. 27: „Cât despre voi. de către episcop sau preot și de către Hristos în mod nevăzut. printre acestea numărându-se și organele simțurilor. Fiind strâns legată de Taina Sfântului Botez. Hristos a împărtășit darul vindecării și al curățirii de păcate printr-o relație pesrsonală directă cu Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. 15) . ungerea pe care aţi luat-o de la El rămâne întru voi şi n-aveţi trebuinţă ca să vă înveţe cineva. așa cum a fost săvârșită și de către Sfinții Apostoli Petru și Ioan în Samaria. . aşa cum v-a învăţat”. În Răsărit a existat tradiția venită din timpul Sfinților Apostoli și practica săvârșirii Tainei Mirungerii prin ungerea cu Sfântul Mir. Semnificația tainei Mirungerii ca întărirea celui botezat pentru dezvoltarea vieții celei noi. se arată în faptul că cel botezat este uns cu Sfântul Mir la toate mădularele principale. ca să poată sta împotriva uneltirilor diavolului – „Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu.. Copii sunt unși apoi: .

22-23: „Şi zicând acestea. întrucât s-au mutat mai înainte în cer şi au depăşit firea omenească şi s-au eliberat de patimile noastre” (Despre preoţie). comunicându-le Duhul Sfânt:  Ioan 20.Dogmatică SP 2012/ LA cel bolnav. de boală. Despre practicarea acestei taine de la începutul Bisericii avem numeroase dovezi. moare ros de ele” (Despre pocăinţă. Deşi în epistola Sfântului Iacob 5. Hristos a dat putere ucenicilor Săi să acorde această iertare. deşi mărturiseşte o pedeapsă a păcatului. se arată că Părinţii Apostolici. Prin faptul că se adresează la persoana a doua singular. (Ignatie Teoforul. Puterea aceasta este făgăduita de Hristos ucenicilor mai înainte:  Matei 18. (Către Corinteni.tămăduirea ficei cananeencei). 28 (vindecarea celor doi orbi). în acest text nu se spune că prin acestă mărturisire reciprocă credincioşii se eliberează de păcate. Ei au fost ridicaţi la aceeaşi putere. Tertulian arata că: “cel ce nu descoperă păcatele din rusine. Împotriva ereziilor. le vor fi iertate. El face în acelaşi timp menţiune la rolul preotului cu privire la mărturisire şi la penitența care este dată. şi cărora le veţi ţine. Alegerea unei persoane este un act al Duhului Sfânt dar şi al Bisericii. pentru a spori duhovniceşte. În preajma înălțării la cer.  Sfântul Clement Romanul: “e mai bine să-ţi mărturiseşti păcatele decât să-ţi împietreşti inima”. la Matei 9. Prin mărturisirea reciprocă şi rugăciunile făcută unii pentru alţii. a suflat asupra lor şi a zis: “Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele. Pentru iertarea adevărată de păcate trebuie o iertare de la Dumnezeu dată numai prin episcopi şi preoţi. 18: „Oricâte veţi leg ape pământ vor fi legate şi în cer. 3). Iași 28 Anul al IV-lea . ca ucenici ai Apostolilor. Taina iertării păcatelor de către episcopii şi preoţii Bisericii a fost practicată de la începutul Bisericii. Existența mărturisirii individuale a păcatelor înaintea episcopilor şi a preoţilor şi dezlegarea de către aceştia este arătată în secolul al III-lea de Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. 25 (vindecarea copilei) și la Matei 8. V și XV). El arătă că “creştinii trebuie să se curăț ească de păcate dacă sunt prinşi de vreo primejdie de moarte. 28 . Manifestarea puterii faţă de alte persoane a arătat-o Mântuitorul Hristos prin persoanele care au stat în relaţie cu El (Matei 15. ca aleşi şi trimişi de Dumnezeu. El arată că cei ce voiesc să primească iertarea păcatelor trebuie să-şi deschidă inimile. Sfântul Ciprian vorbeşte de o mărturisire individuală a păcatelor. în realitate arată puterea dată apostolilor (FA 5. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „Toate câte le fac preoţii jos.  Epistola lui Barnaba spune creştinului “să-ţi mărturiseşti păcatele tale” (cap XIX). creştinii îşi vindecă numai slăbiciunile care duc la păcate. IX). vor fi ţinute”. referindu-se la faptul că preoţii trebuie să aibă o judecată dreaptă cu privire la starea celui ce se mărturiseşte şi de pocăinţa (pedeapsa) ce trebuie să le-o dea (Epistolele 59 și 53). 31 (vindecarea demonizaților). 16 se arată: “Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul”. cartea I). vorbesc despre o mărturisire individuală şi nu de una colectivă. Dezlegarea păcatelor a arătat-o Sfântul Iacob în versetul de mai înainte. Cazul lui Anania şi al Safirei. ca piepturile lor acoperite de tenebrele păcatelor să cunoască lumina pocăinţei (59). şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer”. le întăreşte Hristos sus şi judecata robilor o confirmă Stăpânul. Despre mărturisirea păcatelor înaintea preotului şi de iertare a vorbit Sfântul Ciprian. făcând mărturisirea păcatelor la orice preot” (Epistola 18). ca având loc numai prin rugăciunea preoţilor. Epistola către Filadelfieni. VIII şi Irineu de Lyon. În secolul al III-lea. așa cum se arată la Matei 9.

Biserica a condamnat: . . 5. Acesta trebuie să explice de ce a căzut şi care sunt slăbiciunile lui pentru a fi vindecat. Totodată este arătată greutatea lor de a se reînnoi prin cuvintele: “Au călcat în pcioare pe Fiul lui Dumnezeu” (Evr. capitolul 5 se vorbeşte despre păcatele cele spre moarte. În Epistola către Evrei se vorbeşte despre cei ce au cunoscut pe Hristos şi au căzut din viaţa în comuniune cu Hristos (Evrei 6. 4-10. sunt amânaţi cei cu păcate grele la care nu se constată pocăinţă arătată Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. Sfântul Apostol Ioan aduce la pocăinţă pe un tânăr care fusese mai înainte căpetenia hoţilor şi care făcea tot felul de păcate ( găsim mărturia despre aceasta la Eusebiu de Cezareea. Dionisie al Corintului declară că toţi cei ce se reîntorc din orice greşeală sau orice erezie trebuie să fie primiţi (Eusebiu de Cezareea.Dezlegarea preotului. Despre acestea vor mărturisi mai târziu chiar Constituţiile Apostolilor. Epitimiile recomandate de preot se referă la faptul că preotul dă canoanele prevăzute pentru diferite păcate. au fost primite la mărturisire publică unele femei care au fost necinstite de gnosticul Marcu (Împotriva ereziilor.Mărturisirea păcatelor .Dogmatică SP 2012/ LA  Didascalia. altora postul. După cuvântul Sfântului Irineu de Lyon. Elementele constitutive ale Tainei sunt astfel: . 10. ci pentru că mărturisirea lor este un semn de căinţă reală şi măreşte căinţa. Cartea a IV-a). Tradiţia Bisericii nu cunoaşte păcate neiertate.Căința pentru ele . III). Ele nu au scop punitiv. cele care nu duc la moarte. Cartea I). Cele dintâi (cele care duc la moarte) trebuie înţelese că învârtoşări ale celor care nu vor să se căiască pentru păcatele lor. ci au în vedere vindecarea penitentului.pe donatişti care arătau că nu trebuie primiţi trădătorii din timpul persecuţiilor. ba chiar şi cele uşoare și . care scrie episcopului: “Să nu dai pentru fiecare păcat aceeaşi sentinţă. Sfântul Apostol Pavel îl iartă pe incestuosul din Corint aşa cum se arăt în I Corinteni 5. desfrânarea şi idolatria. 10. În Evanghelia după Matei. 29). iar Părinţii Bisericii (Herma. Totuşi este admisă posibilitatea unei anumite perioade lăsate pentru a împlini voia lui Hristos “ca să nu fiţi greoi ci următori ai celor ce prin credinţă şi îndelunga răbdare moştenesc făgăduinţele” (Evrei 6. Totodată el îşi ia făgăduinţa de a nu mai păcătui.pe novaţieni care considerau că nu sunt iertate păcatele acestea şi toate păcatele grele. Taina Pocăinţei are loc împreună cu omul care nu a conlucrat cu harul Botezului. Tertulian a arătat că Domnul nu cere mărturisirea păcatelor pentru că nu le-ar cunoaşte. Augustin) arată că prin această Taină se iartă toate păcatele. 12). însă mai înainte îl supune unei epitimii. ▪ Deși prin taina Mărturisirii se iartă toate păcatele. capitolul 12 se spune că blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertată niciodată. Unora le vei pune ajutorarea săracilor. Iași 29 Anul al IV-lea . angajându-se mai hotărât în împlinirea acesteia. Despărţirea despre care vorbeşte Didascalia înseamnă oprirea de la Sfânta Împărtăşanie. 26-29). Istoria Biserieasca. Expresia Mântuitorului: “Cărora le veţi ierta păcatele” are un înţeles general. iar pe alţii îi vei despărţi pe măsură păcatului lor”. ci pentru fiecare una proprie. în cazul primirii la Sfânta Împărtăşanie. iar în Epistola I a Sfântul Apostol Ioan. Origen. De aici rezultă că şi prin taina Spovedaniei se iartă toate păcatele săvârşite. Istoria bisericească.pe montanști care îi contestă acesteia (Bisericii) dreptul să ierte uciderea.

cât şi la Pocăinţă. care după unele izvoare ar fi patriarh de Constantinopol de la sfârşitul secolului al VI-lea. iar o parte să o dea celui omorât. potrivit felului păcatelor. adică femeii aceluia şi copiilor săraci ce au rămas după el. Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. care pot repara anumite fapte rele. Iași 30 Anul al IV-lea .  102 Trulan cere însă că aplicarea riguroasă a vechilor canoane să se facă numai în cazuri extreme. altfel nu poate fi primit cel care nu o are. Mijloacele recomandate de preot. pot fi scurtate atunci când duhovnicul vede la penitent o râvnă de a rupe cu viaţa păcatului sau când penitentul este ameninţat de moartea apropiată. Aceasta arată că cei ce aduc jertfă se află în comuniunea de credinţă. 5. dragostea. (Carte folositoare de suflet). Euharistia înseamnă nu numai împărtăşirea de Hristos. iar la cei peste 30 de ani până la 3-4 ani. deci este în afara Bisericii. şi cele ale compătimirii”. Biserica Ortodoxă nu acceptă intercomuniunea (împărtăşirea cu cei de altă credinţă). sau răpitor. Pentru aceasta recomanda să se cerceteze dispoziţia păcătosului şi astfel “să măsoare mila după vrednicie”. camăta. De exemplu. de exemplu. apostazia. Acesta este motivul pentru care penitentul este întrebat în Taina Mărturisirii de credinţa sa. adică în comuniunea Duhului Sfânt. adulterul. iar preotul.  Nicodim Aghioritul prevede printre epitimii şi fapte ale milosteniei. sau beţivul. mergerea şi împăcarea cu pârâşul. Biserica a stabilit de la început o vreme de pocăinţă şi de vindecare a unor păcate grele cum ar fi: omuciderea. un ieromonah din secolul XI-lea. să fie legat total de Hristos şi de semenii lui în credință. faptele ascunse şi viclene (exploatarea celor mai slabi). iar după altele.. desfrânarea celor necăsătoriți. după Crez. Epitimiile pot fi scurtate până la 1 an sau chiar jumătate de an dacă penitenţii se înfrânează de la păcate şi nu mai cad în păcate grele. Aşa se înţelege faptul că înainte de aducerea jertfei credincioşii mărturisesc credinţa într-un gând. Pentru aceasta trebuie însă. spune: “Harul Domnului nostru Iisus Hristos. 2325.  Teodor Studitul recomanda epitimii nu mai lungi de 3 ani şi numai faţă de păcătoşii care nu se pocăiesc arată că este necesar să se aplice vechile canoane (ale Sfântului Vasile). incesturile se rânduiesc cu canoane de 12-15 ani (Ioan Postitorul). aceasta este necesară. Disciplina aceasta care priveşte pocăinţa a fost stabilită de Biserică pe baza mai multor locuri dinNT  I Cor. Uciderile. erezia. avortul..Dogmatică SP 2012/ LA prin fapte. Părinţii ulteriori au scurtat timpul de oprire de la Sfânta Împărtăşanie. 9-12: “V-am scris în Epistola mea să nu vă amestecaţi cu desfrânaţii sau cu zgârcitul. trebuie să împartă averea sa la fiecare copil ce are. ci şi aducerea jertfei în comun de către cei ce se împărtăşesc. (Rânduiala pentru cei ce se mărturisesc). Datorită acestui fapt. deoarece atât la Sfânta Euharistie. precum rânduieşte Sfinţitul Patriarh Atanasie şi împăratul Andronic I Vlastares. Aceasta trebuie arătată prin fapte bune.  Ioan Postitorul. furtul. iar pentru ucigaşi 20 de ani.  Vasile cel Mare prevede pentru desfrânarea celor necăsătoriţi o depărtare de la Euharistie de 7 ani. De aceea canonul arată ca duhovnicul să stea împotriva patimii şi să lupte pentru vindecarea bolii şi a rănii căci “amândouă să le ştim noi şi cele ale rigurozităţii. ucigaşul.” (II Corinteni 13. Pentru cei căsătoriți (adulter) 15 ani. sau cu închinătorul la idoli. contrare păcatelor. avorturile.13). conformă cu greutatea păcatelor. Datorită acestui fapt. Cei care săvârşesc păcate trebuie să ajungă şi ei la această comuniune ca să participe la împărtăşirea lui Hristos. Cu unul acesta nici să nu şedeţi la masă”. reduce epitimiile pentru desfrâu la cei sub 30 de ani până la 2-3 ani. despre care vorbeşte Mântuitorului la Matei 5. cum ar fi.

4). de origine dumnezeiască. Pe de altă parte. Dezlegarea de păcate este faza ultimă a Sfintei Taine. dar la început nu a fost așa (Matei 19. iar legătura naturală a lor se ridică la demnitatea unirii duhovnicești dintre Hristos și Biserică. fiind rostită de duhovnic. Dezlegarea sau Cel ce iartă cu adevărat pe păcătos este Hristos. IX. pentru că nici natura umană nu a fost distrusă. fiind sfințiți și înălțați. Hristos arată că cel ce-și lasă pe femeia sa și ia pe alta săvârșește adulter. Hristos întărește și sfințește legătura dintre bărbat și femeie și o înalță din ordinea naturii în ordinea harului. iubirea conjugală autentică era taina desăvârșită”.TAINA NUNȚ II Aceasta taină este un act sfânt. 8-9). căsătoria se întemeiază pe cuvintele de la Facere 2. Biserica Ortodoxă nu divorțează pe cei căsătoriți. De aceea fariseii Îl întreabă pe Hristos: „Se cade oare omului să își lase femeia sa pentru orice pricină?“ (Matei 19. sau tot adulter este atunci când cea părăsită e luată de cineva. este impusă o pocăință si o oprire de la Sfânta Împărtășanie timp de 2 ani. în care. Dumnezeu vorbeste ca despre unul singur”. dar iertarea este dată prin dezlegarea preotului. De aceea. 27. Biserica Răsăriteană nu cunună pe cineva mai mult de trei ori. prin preot. 4-6 unde se spune că „Cei doi sunt un trup” (regăsită și la Efeseni 5. Atributele naturale ale căsătoriei (unitatea și indisolubilitatea) erau nesocotite în istorie de multe popoare. Sfântul Efrem Sirul arată că „de la Adam până la Domnul. însoţită de punerea mâinii şi a epitrahilului pe capul penitentului. De asemenea. pierzând harul legat de starea primordială. iar pentru a treia. așa cum se arată la Facere 1. timp de 5 ani. Deşi la rugăciunea de iertare. Fericitul Augustin spune că „Hristos a întărit la Cana ceea ce a instituit în Rai”. nici configurarea personală reciprocă în legatura naturală dintre bărbat și femeie. nici potopul. iar în slujba ortodoxă se arată că nici păcatul de la început. rugăciunea rostită de duhovnic este cea care îi uneşte pe amândoi în rugăciune. Ca legătură naturală. 18 „Să-i facem omului ajutor potrivit lui” și cele de la Facere 5. nu a lipsit cu totul nici după căderea în păcat. 31). Săvârșind la Cana Galileii cea dintâi minune prin puterea Sa mai presus de fire. eficiența recomandărilor date de duhovnic este legată de trăirea lui. Hristos le spune că Moise le-a dat voie după învârtoșarea inimii lor să își lase femeile. omul se împlinește în forma complementară dintre bărbat și femeie. Bazată pe cuvintele lui Hristos de la Matei 19. nu au stricat sfințenia căsătoriei. Acesta îl roagă pe Hristos să îl dezlege pe penitent şi adăugă şi dezlegarea sa. Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. Ca chip al lui Dumnezeu. Cu toate acestea. El nu poate să ceară penitentului înfrânări pe care el însuşi nu le observă. iar rugăciunea duhovnicului este cea care aduce efectiv iertarea păcatelor din partea lui Hristos.Dogmatică SP 2012/ LA De asemenea. ea nu a fost desființată în natura ei. dar conștiința acestor însușiri a rămas între oameni. Ca legătură naturală dintre bărbat și femeie. Pentru căsătoria a doua. „de ce Moise a permis părăsirea femeii?”. La întrebarea fariseilor. deoarece arată că legătura căsătoriei nu s-a desființat prin părăsirea unuia de celălalt. 2 „Bărbat și femeie i-a făcut pe ei și i-a binecuvântat”. penitentul participa prin poziţia lui. Sfântul Ioan Hrisostom spune că „vorbind de doi. decât numai în cazul când unul dintre ei a rupt căsătoria prin adulter. căsătoria a fost slăbită și desfigurată în multe forme după căderea în păcat. Iași 31 Anul al IV-lea . se împărtășește harul Duhului Sfânt unui bărbat și unei femei care se unesc liber în căsătorie. De aceea.

necăsătoriți. în afară de cazul în care soția a murit sau s-a retras în monahism. Canonul 7 Neocezareea vorbește despre binecuvântarea căsătoriei prin preot. ci a arătat în același timp și înaltul conținut pozitiv al unității dintre bărbat și femeie prin casatorie. pentru că suntem mădulare ale trupului Lui. Taina aceasta mare este. este un chip tainic al Bisericii. Ca și castitatea monahala. Căsătoria ridică legătura dintre bărbat și femeie la adânca responsabilitate reciprocă în care fiecare trebuie să se angajeze total. 1-2 și 7. Pentru Sfântul Pavel. între ortodocși și non-ortodocși. 28-32: „Aşadar. căsătoria este și un mijloc de transfigurare a legăturii între bărbat și femeie. De aceea. ci ca un proces al autoidolatrizării familiei. Săvârșitorul Tainei Nunții este în Biserica Ortodoxă preotul. așa cum se arată în Epistola Sfântului Policarp al Smirnei. Dupa învățătura creștină. dar în același timp. Iași 32 Anul al IV-lea . Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”. din carnea Lui şi din oasele Lui. Divorțul nu apare ca o lipsă de sfială sfântă față de familie. 9. Cuvânt despre căsătorie). La treapta arhieriei. Căsătoria nu este admisă după hirotonia diaconului și preotului. De aceea în zilele noastre. după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur: “Ei nu mai sunt ceva pământesc. care spun că „Cei ce se căsătoresc. în ea este inclus și rostul nașterii de prunci (Ioan Gură de Aur. n. Biserica atribuie casatoriei o castitate (o curățenie) și o consideră ca un drum spre o curățenie și mai mare. ajungându-se la nelegiuiri. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. iar Taina să se săvârșească ortodox. bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. iar eu zic în Hristos şi în Biserică”.Dogmatică SP 2012/ LA Unirea bărbatului cu femeia în Hristos. chiar a și fura. pentru care însă se cere o luptă spirituală.p). ea este o libertate a spiritului. el a înțeles căsătoria nu numai în sensul negativ. prin care Sfântul Apostol Pavel recomanda pentru înfrânare căsătoria. Prin cuvintele de la I Corinteni 7. Primitorii sunt cei doi credincioși ai Bisericii. este refuzată înțelegerea căsătoriei ca fiind orientată spre Împărăția lui Dumnezeu. nu este admis cel ce a fost căsătorit vreodată. familia este identificată cu succesul și cu refuzul de a purta crucea. Prin aceasta. ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte. ca și la Sfântul Ignatie Teoforul. va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. de aceea la slujba cununiei se cântă un imn închinat mucenicilor. ca remediu al manifestărilor dezordonate. Teofil al Antiohiei spune că „Dumnezeu a creat pe Adam și Eva pentru cea mai mare iubire între ei. așa cum se arată la  Efeseni 5. să nu efectueze legătura lor decât cu aprobarea episcopului”. În aceasta se arată că în căsătoria creștină sunt răstignite lăcomia și autosuficiența proprie. adică prin taina Nunții. Căsătoriile mixte. Nașterea și creșterea de prunci înseamnă înfrânare a egoismului și înseamnă în același timp și o cruce (osteneli). căsătoria este un remediu împotriva patimilor. (Omilii la Statui și la Facere). Familia nu mai este spre slava lui Dumnezeu atunci când există în ea pornirea de a face totul pentru familie. păcatul propriu al familiei de astăzi nu este numai divorțul și auto-adorarea familiei (sacrificarea a tot ceea ce este în jur pentru familie. ci chipul lui Dumnezeu Însuși”. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său. precum şi Hristos Biserica. De aceea. sunt permise cu condiția ca pruncii să fie crescuți în credința ortodoxă. ca să reflecteze taina unităț ii dumnezeieș ti”.