Neptun a fost identificat ca planeta pentru prima data de catre astronomul german Johann Gottfrie Galle in 1846.

Neptun este a patra planeta giganta gazoasa. Este putin mai mica decat Uranus. Face o miscare de spin la 16 ore. Temperatura la suprafata planetei este de aproximativ -218 C. Planeta indepartata Neptun este a 8-a planeta de la Soare, se gaseste la peste 4500 milioane de km de acesta. Este atat de indepartata de Soare, incat traseul sau orbital dureaza aproape 165 de ani. Neptun nu poate fi vazut cu ochiul liber, iar cu binoclul apare doar ca o stea. Chiar si prin telescoapele performante se vede doar un cerc albastrui. Fara forma Deoarece este atat de departe de Pamant, astronomii, pana nu demult, n-au putut sa vada planeta Neptun in detaliu. Ei sustineau ca Neptun este o planeta mohorata. Oricum, camerele de pe Voyager 2 au demonstrat ca este similara cu celelalte planete gigante gazoase. De exemplu, suprafata planetei este bantuita de furtuni violente. Pete intunecate S-au dezvoltat cateva pete intunecate pe Neptun. Cea mai mare, cam de marimea Pamantului, numita Marea Pata Intunecata, comparabila cu o furtuna uriasa, ca Marea Pata Rosie de pe Jupiter. Marea Pata Intunecata a fost vazuta pentru prima data in 1989 de sonda Voyeger 2. In anii 1990 insa, Telescopul Spatial Hubble nu a gasit-o. Nimeni nu cunoaste motivul disparitiei Marii Pete Intunecate si nici daca va reaparea. Planeta albastra Infatisarea albastruie a planetei Neptun este data de gazul metan din atmosfera sa, gaz de culoare albastra. Atmosfera ei contine de asemenea hidrogen, heliu si apa. Se crede ca Neptun, sub atmosfera gazoasa, densa de nori, ar fi constituit dintr-un amestec de roca topita, apa, amoniac lichid si metan. Suprafata furtunoasa Manunchiuri lungi de nori inconjoara planeta Neptun. Sunt suprafete de cele mai rapide vanturi observate in Sistemul Solar. Langa Marea Pata Intunecata vanturile sufla cu viteze mai mari de 2000 km/h. O data la 10 ore se ridica un nor. Acestui nor, cercetatorii i-au numele de Scuter deoarece traverseaza planeta atat de repede. Satelitii lui Neptun - are 8 sateliti naturali. Cei mai mari sunt Triton si Nereid. Triton, descoperit in 1846, este cel mai mare chiar decat planeta Pluto, avand diametrul de 2705 km. Spre deosebire de alti sateliti, acesta are o miscare orbitala opusa miscarii de spin a planetei Neptun. Cea mai mare parte a surafetei lui Triton este neteda si stralucitoare. Prezinta pe alocuri umbre intunecate, iar in jurul polului sudic gheata roz. Are o atmosfera subtire. Nereid a fost descoperit in 1949, iar diametrul sau nu depaseste 320 km. In zborul din 1989 sonda spatiala Voyeger 2 a descoperit inca sase sateliti. Aproape toate cunostintele noastre despre Neptun au fost furnizate de zborul sondei spatiale Voyeger 2 din anul 1989.

SURSA 02
A opta planeta de la Soare, Neptun a fost prima planeta localizata prin calcule matematice. La o distanta de 4,5 miliarde kilometri de Soare, Neptun il orbiteaza

odata la 165 ani. Este invizibil cu ochiul liber deoarece este foarte indepartat. Datorita orbitei eliptice a planetei pitice Pluto, Neptun se afla uneori mai departe de Soare decat acesta. Axa planetei este inclinata cu 47 grade. Ca si Uranus, campul magnetic a lui Neptun variaza foarte mult in timpul fiecarei rotatii. Acest camp magnetic este de 27 de ori mai puternic decat cel al Pamantului. Atmosfera planetei este foarte groasa. Culoarea albastra a planetei este rezultatul atmosferei formata din metan, insa culoarea atat de intensa ramane un mister. Pe Neptun exista furtuni foarte puternice cu vanturi depasindu-le pana si pe cele de pe Jupiter. Si aici exista o uriasa furtuna, numita Marea Pata Neagra care a fost fotografiata de Voyager. Planeta are 6 inele de dimensiuni diferite, confirmate de observatiile lui Voyager 2 in 1989. Neptun are 13 sateliti cunoscuti, 6 dintre ei fiind descoperiti de Voyager 2. Cel mai mare dintre acestia, Triton, orbiteaza Neptun intr-o directie opusa directiei de rotatie a planetei. Se pare ca Triton are si o atmosfera subtire.

SURSA 03
Neptun este ultima planeta din sistemul solar in ordinea distantei fata de soare. A fost descoperita in 1846 si a fost denumita dupa zeul roman al marilor. Descoperirea planetei Desenele lui Galileo Galilei ne-au aratat ca planeta Neptun a fost vazuta pentru prima data pe 28 Decembrie 1612 si din nou pe 27 ianuarie 1613. Galileo a confundat planeta cu o stea fixa ce era la conjunctie de fiecare data. n 1821, Alexis Bouvard a publicat tabele astronomice, efemeride, ale orbitei lui Neptun. n 1843, John Couch Adams a calculat orbita celei de-a opta planete care corespundea oarecat cu cea a lui Uranus. A trimis calculele sale lui Sir George Airy, astronomul de la Curtea Regala, care a cerut explicatii, care nu au mai fost transmise. n 1846, Urbain Le Verrier, independent de Adams, a facut propriile sale calcule, dar a avut probleme in a incuraja entuzaismul compatriotilor sai pe aceasta tema. Tot in acel an, John Herschel l-a angajat pe matematicianul James Challis sa caute si el planeta. Dupa mai multe pronosticuri, Chalis a ajuns la niste rezultate mai relevante in iulie 1846. ntre timp Le Verrier l-a convins pe Johann Gottfried Galle sa caute planeta. Desi era student doar, la Observatorul din Berlin Heinrich d'Arrest a sugerat ca o harta mai recenta a cerului, in regiunea pe care a prezis-o Le Verrier se potrivea cu cerul de atunci. Urbain Le Verrier,un matematician care a participat si el descoperirea planetei Neptun. Atmosfera Atmosfera lui Neptun este in principal alcatuita din hidrogen si heliu, impreuna cu urme de metan. Metanul din atmosfera este responsabil, in parte, pentru aspectul albastru al planetei. De asemenea, Neptun are cele mai puternice vanturi din intreg Sistemul Solar, ele ating pana la 2100 kilometrii pe ora. De la descoperirea ei pana in 1930, Neptun a fost cea mai indepartata planeta cunoscuta. La descoperirea lui Pluto in 1930, Neptun a devenit penultima planeta a Sistemului Solar. Pe 24 august 2006, in urma unei rezolutii a Uniunii Astronomice Internationale in care a fost schimbata definitia termenului de planeta, Pluto a primit statulul de planeta pitica, si Neptun a devenit din nou ultima planeta a Sistemului Solar. ("IAU 2006 General Assembly: Resolutions 5 and 6" (PDF), IAU -August 24, 2006).Neptun a fost descoperit in acea seara de 23 Septembrie 1846, la 1 de locul pe care l-a prevazut Le Verrier si la aproximativ 10 de locul prevazut de Adams. n 2006, International Astronomical Union a definit notiunea de "planeta" pentru prima data, reclasificand Pluto ca fiind "dwarf planet" si facand din Neptun, inca o data, ultima planeta a sistemului solar. Inele Planetare Neptun are un sistem de inele planetare, desi mult mai putin conturate decat cele ale lui Saturn. Inelele ar putea fi constituite din particule de gheata captusite cu silicati sau cu un material alcatuit din carbon. Primul din aceste inele a fost descoperit in 1968 de o echipa condusa de Edward Guinan, dar mai tarziu a inceput sa se creada ca aceste inele ar fi incomplete. Imagini facute de Voyager 2 in 1989, ilustrand inele slab conturate, au confirmat aceste presupuneri. Aceste inele au o structura erodata, cauza acestui fapt fiind neinteleasa pana in momentul de fata, dar ar putea fi datorata interactiunii cu campul gravitational al unor luni mici care orbitreaza foarte aproape de ele. Lunile lui Neptun Neptun are 13 luni cunoscute. Cea mai mare, de departe, cuprinzand mai mult de 99,5% din masa orbitala din jurul lui Neptun, si singura destul de masiva ca sa fie sferoidala, este Triton, descoperita la 17 zile dupa descoperirea planetei de catre William Lassell. Se presupune ca Triton ar fi fost candva o planeta pitica. Neptun a fost identificat ca planeta pentru prima data de catre astronomul german Johann Gottfrie Galle in 1846. Neptun este a patra planeta giganta gazoasa. Este putin mai mica decat Uranus. Face o miscare

de spin la 16 ore. Temperatura la suprafata planetei este de aproximativ -218 C. Planeta indepartata Neptun este a 8-a planeta de la Soare, se gaseste la peste 4500 milioane de km de acesta. Este atat de indepartata de Soare, incat traseul sau orbital dureaza aproape 165 de ani. Neptun nu poate fi vazut cu ochiul liber, iar cu binoclul apare doar ca o stea. Chiar si prin telescoapele performante se vede doar un cerc albastrui. Fara forma Deoarece este atat de departe de Pamant, astronomii, pana nu demult, n-au putut sa vada planeta Neptun in detaliu. Ei sustineau ca Neptun este o planeta mohorata. Oricum, camerele de pe Voyager 2 au demonstrat ca este similara cu celelalte planete gigante gazoase. De exemplu, suprafata planetei este bantuita de furtuni violente. Pete intunecate S-au dezvoltat cateva pete intunecate pe Neptun. Cea mai mare, cam de marimea Pamantului, numita Marea Pata Intunecata, comparabila cu o furtuna uriasa, ca Marea Pata Rosie de pe Jupiter. Marea Pata Intunecata a fost vazuta pentru prima data in 1989 de sonda Voyeger 2. In anii 1990 insa, Telescopul Spatial Hubble nu a gasit-o. Nimeni nu cunoaste motivul disparitiei Marii Pete Intunecate si nici daca va reaparea. Planeta albastra Infatisarea albastruie a planetei Neptun este data de gazul metan din atmosfera sa, gaz de culoare albastra. Atmosfera ei contine de asemenea hidrogen, heliu si apa. Se crede ca Neptun, sub atmosfera gazoasa, densa de nori, ar fi constituit dintr-un amestec de roca topita, apa, amoniac lichid si metan. Suprafata furtunoasa Manunchiuri lungi de nori inconjoara planeta Neptun. Sunt suprafete de cele mai rapide vanturi observate in Sistemul Solar. Langa Marea Pata Intunecata vanturile sufla cu viteze mai mari de 2000 km/h. O data la 10 ore se ridica un nor. Acestui nor, cercetatorii i-au numele de Scuter deoarece traverseaza planeta atat de repede. Satelitii lui Neptun - are 8 sateliti naturali. Cei mai mari sunt Triton si Nereid. Triton, descoperit in 1846, este cel mai mare chiar decat planeta Pluto, avand diametrul de 2705 km. Spre deosebire de alti sateliti, acesta are o miscare orbitala opusa miscarii de spin a planetei Neptun. Cea mai mare parte a surafetei lui Triton este neteda si stralucitoare. Prezinta pe alocuri umbre intunecate, iar in jurul polului sudic gheata roz. Are o atmosfera subtire. Nereid a fost descoperit in 1949, iar diametrul sau nu depaseste 320 km. In zborul din 1989 sonda spatiala Voyeger 2 a descoperit inca sase sateliti. Aproape toate cunostintele noastre despre Neptun au fost furnizate de zborul sondei spatiale Voyeger 2 din anul 1989.

SURSA 02
A opta planeta de la Soare, Neptun a fost prima planeta localizata prin calcule matematice. La o distanta de 4,5 miliarde kilometri de Soare, Neptun il orbiteaza odata la 165 ani. Este invizibil cu ochiul liber deoarece este foarte indepartat. Datorita orbitei eliptice a planetei pitice Pluto, Neptun se afla uneori mai departe de Soare decat acesta. Axa planetei este inclinata cu 47 grade. Ca si Uranus, campul magnetic a lui Neptun variaza foarte mult in timpul fiecarei rotatii. Acest camp magnetic este de 27 de ori mai puternic decat cel al Pamantului. Atmosfera planetei este foarte groasa. Culoarea albastra a planetei este rezultatul atmosferei formata din metan, insa culoarea atat de intensa ramane un mister. Pe Neptun exista furtuni foarte puternice cu vanturi depasindu-le pana si pe cele de pe Jupiter. Si aici exista o uriasa furtuna, numita Marea Pata Neagra care a fost fotografiata de Voyager. Planeta are 6 inele de dimensiuni diferite, confirmate de observatiile lui Voyager 2 in 1989. Neptun are 13 sateliti cunoscuti, 6 dintre ei fiind descoperiti de Voyager 2. Cel mai mare dintre acestia, Triton, orbiteaza Neptun intr-o directie opusa directiei de rotatie a planetei. Se pare ca Triton are si o atmosfera subtire.

SURSA 03
Neptun este ultima planeta din sistemul solar in ordinea distantei fata de soare. A fost descoperita in 1846 si a fost denumita dupa zeul roman al marilor. Descoperirea planetei Desenele lui Galileo Galilei ne-au aratat ca planeta Neptun a fost vazuta pentru prima data pe 28 Decembrie 1612 si din nou pe 27 ianuarie 1613. Galileo a confundat planeta cu o stea fixa ce era la conjunctie de fiecare data. n 1821, Alexis Bouvard a publicat tabele astronomice, efemeride, ale orbitei lui Neptun. n 1843, John Couch Adams a calculat orbita celei de-a opta planete care corespundea oarecat cu cea a lui Uranus. A trimis calculele sale lui Sir George Airy, astronomul de la Curtea Regala, care a cerut explicatii, care nu au mai fost transmise. n 1846, Urbain Le Verrier, independent de Adams, a facut propriile sale calcule, dar a avut probleme in a incuraja entuzaismul compatriotilor sai pe aceasta tema. Tot in acel an, John Herschel l-a angajat pe matematicianul James Challis sa caute si el planeta. Dupa mai multe pronosticuri, Chalis a ajuns la niste rezultate mai relevante in iulie 1846. ntre timp Le Verrier l-a convins pe Johann Gottfried Galle sa caute planeta. Desi era student doar, la Observatorul din Berlin Heinrich d'Arrest a sugerat ca o harta mai recenta a cerului, in regiunea pe care a prezis-o Le Verrier se potrivea cu cerul de atunci. Urbain Le Verrier,un matematician care a participat si el descoperirea planetei Neptun. Atmosfera Atmosfera lui Neptun este in principal alcatuita din hidrogen si heliu, impreuna cu urme de metan. Metanul din atmosfera este responsabil, in parte, pentru aspectul albastru al planetei. De asemenea, Neptun are cele mai puternice vanturi din intreg Sistemul Solar, ele ating pana la 2100 kilometrii pe ora. De la descoperirea ei pana in 1930, Neptun a fost cea mai indepartata planeta cunoscuta. La descoperirea lui Pluto in 1930, Neptun a devenit penultima planeta a Sistemului Solar. Pe 24 august 2006, in urma unei rezolutii a Uniunii Astronomice Internationale in care a fost schimbata definitia termenului de planeta, Pluto a primit statulul de planeta pitica, si Neptun a devenit din nou ultima planeta a Sistemului Solar. ("IAU 2006 General Assembly: Resolutions 5 and 6" (PDF), IAU -August 24, 2006).Neptun a fost descoperit in acea seara de 23 Septembrie 1846, la 1 de locul pe care l-a prevazut Le Verrier si la aproximativ 10 de locul prevazut de Adams. n 2006, International Astronomical Union a definit notiunea de "planeta" pentru prima data, reclasificand Pluto ca fiind "dwarf planet" si facand din Neptun, inca o data, ultima planeta a sistemului solar. Inele Planetare Neptun are un sistem de inele planetare, desi mult mai putin conturate decat cele ale lui Saturn. Inelele ar putea fi constituite din particule de gheata captusite cu silicati sau cu un material alcatuit din carbon. Primul din aceste inele a fost descoperit in 1968 de o echipa condusa de Edward Guinan, dar mai tarziu a inceput sa se creada ca aceste inele ar fi incomplete. Imagini facute de Voyager 2 in 1989, ilustrand inele slab conturate, au confirmat aceste presupuneri. Aceste inele au o structura erodata, cauza acestui fapt fiind neinteleasa pana in momentul de fata, dar ar putea fi datorata interactiunii cu campul gravitational al unor luni mici care orbitreaza foarte aproape de ele. Lunile lui Neptun Neptun are 13 luni cunoscute. Cea mai mare, de departe, cuprinzand mai mult de 99,5% din masa orbitala din jurul lui Neptun, si singura destul de masiva ca sa fie sferoidala, este Triton, descoperita la 17 zile dupa descoperirea planetei de catre William Lassell. Se presupune ca Triton ar fi fost candva o planeta pitica

Rotatiile galaxiei

Miscarile din cadrul Galaxiei sunt tot atat de complexeca si structura ei. Miscarea proprie a Soarelui antreneaza intreg sistemul nostru planetar si se desfasoara cu o viteza apreciata la 19,4 km/s, in directia pexului, situat in constelatia Hercule. Datorita acestei miscari, o serie de stele apropiate au o miscare aparenta spre punctul opus, denumit antiapex; aceste miscari aparente sunt, in mare, similare celor pe care le observam cand mergem cu masina pe o sosea; arborii de pe cele doua parti par sa fuga" inapoi. Bineinteles ca si alte stele au astfel de miscari proprii. Mai important este insa faptul ca sistemul nostu solar, impreuna cu grupul local de stele, ia parte la o gigantica miscare de translatie in jurul nucleului galactic. Dealtfel, miscari de acest fel sunt caracteristice tuturor formatiilor Galaxiei. Asemenea inelelor lui Saturn- daca este ingaduita aceasta comparatie intre un pitic si un gigant- Galaxia nu se roteste insa dintr-o bucata", ca un corp solid. Astrele si gruparile stelare aflate mai aproape de centru se rotesc mai repede, iar cele mai departate mai incet. Soarele face un tur complet al Galaxiei intr-o periada ce a fost apreciata la 200-250 milioane de ani, cu o viteza de 220 km/s. Giganticul tur descris de Soare se face pe o orbita eliptica de mica excentricitate, apropiata ca forma de un cerc. (Deci Soarele se roteste intr-adevar, asa cum credea Ptolomeu, in jurul unui centru, dar aceasta miscare nu are loc in cadrul sistemului planetar, ci in cadrul sistemului galactic si nu in jurul Pamantului, ci a nucleului Galaxiei). Miscarile din cadrul Galaxiei sunt tot atat de complexeca si structura ei. Miscarea proprie a Soarelui antreneaza intreg sistemul nostru planetar si se desfasoara cu o viteza apreciata la 19,4 km/s, in directia pexului, situat in constelatia Hercule. Datorita acestei miscari, o serie de stele apropiate au o miscare aparenta spre punctul opus, denumit antiapex; aceste miscari aparente sunt, in mare, similare celor pe care le observam cand mergem cu masina pe o sosea; arborii de pe cele doua parti par sa fuga" inapoi. Bineinteles ca si alte stele au astfel de miscari proprii. Mai important este insa faptul ca sistemul nostu solar, impreuna cu grupul local de stele, ia parte la o gigantica miscare de translatie in jurul nucleului galactic. Dealtfel, miscari de acest fel sunt caracteristice tuturor formatiilor Galaxiei. Asemenea inelelor lui Saturn- daca este ingaduita aceasta comparatie intre un pitic si un gigant- Galaxia nu se roteste insa dintr-o bucata", ca un corp solid. Astrele si gruparile stelare aflate mai aproape de centru se rotesc mai repede, iar cele mai departate mai incet. Soarele face un tur complet al Galaxiei intr-o periada ce a fost apreciata la 200-250 milioane de ani, cu o viteza de 220 km/s. Giganticul tur descris de Soare se face pe o orbita eliptica de mica excentricitate, apropiata ca forma de un cerc. (Deci Soarele se roteste intr-adevar, asa cum credea Ptolomeu, in jurul unui centru, dar aceasta miscare nu are loc in cadrul sistemului planetar, ci in cadrul sistemului galactic si nu in jurul Pamantului, ci a nucleului Galaxiei).

Calatoria in trecut sau in viitor considerata mult timp o tema de science fiction, este acum un subiect de serioase cercetari. Calatoria in timp a fost facuta, teoretic posibila odata cu teoria relativitatii a lui Einstein. Aceasta se bazeaza pe

faptul ca spatiul si timpul nu sunt doua entitati distincte ci se unesc pentru a forma o a patra dimensiune: spatiu-timp.In aceasta dimensiune orice corp calatoreste cu o viteza constanta, viteza lumini.Daca un corp nu calatoreste in spatiu, atunci toata viteza sa (viteza luminii) este folosita pentru a calatorii prin timp. Astfel, un corp in repaus "imbatraneste " cu viteza luminii.Dar, daca acest corp calatoreste si in spatiu, atunci viteza sa se va descompune pe cele doua axe, viteza de trecere a timpului, fiind redusa.Iar daca un corp se deplaseaza prin spatiu cu viteza luminii atunci viteza pe axa timpului acelui corp va fi 0. Cilindri masivi rotitori Prima masina teoretica ar consta intr-un corp extrem de dens ce se roteste extrem de repede. Puternica atractie gravitationala ar "tari " spatiul si timpul in jurul sau in timp ce se roteste.Acest obiect va distorsiona geometria spatiului si trecerea timpului in jurul sau.O nava spatiala ar putea sa treaca prin apropierea acestui corp pe o traiectorie aparent normala pentru echipaj si pentru aparatele de la bord dar ar iesi de partea cealalta in alt timp si, eventual in alt spatiu. Obiectul necesar acestui efect ar fi echivalentul a 10 stele neutron, fiecare avand aceiasi masa ca Soarele intr-un volum nu mai mare decat al muntelui Everest, unit de la pol la pol de un cilindru si rotindu-se de doua mii de ori pe secunda. Nu se cunoaste nici un astfel de obiect dar nu este clar nici daca ar putea sa existe ,gravitatia strivindu-l pana ar lua forma unei sfere si apoi s-ar transforama intr-o gaura neagra. Dar pulsarii milisecondici, care sunt stele neutron ce se rotesc de sapte sute de ori pe secunda ajung intrigant de aproape de conditiile necesare.

ce sunt gaurile negre?

Pe intelesul tuturor, o gaura neagra este o regiune din spatiu care are atat de multa masa concentrata in ea incat nici un obiect din apropiere nu poate scapa de atractia ei gravitationala. Avand in vedere ca cea mai buna teorie despre gravitatie pe care o avem in acest moment este Teoria Generala a Relativitatii a lui Einstein, trebuie sa folosim niste rezultate ale ei pentru a intelege gaurile negre mai in detaliu. Dar sa incepem mai usor, gandindu-ne la gravitatie sub circumstante destul de simple. Sa presupunem ca ne aflam pe suprafata unei planete. Aruncam o piatra pe directie verticala. Presupunand ca nu o aruncam prea tare, ea se va ridica un pic, dar pana la urma acceleratia datorata gravitatiei planetei o va afce sa cada din nou. Daca aruncam piatra destul de tare am putea s-o facem sa scape total de gravitatia planetei. Se va ridica la nesfarsit. Viteza cu care aruncam o piatra pentru ca ea sa scape de atractia gravitationala a planetei se numeste 'viteza de evadare'. Dupa cum probabil v-ati dat seama viteza de evadare depinde de masa planetei: daca o planeta este extrem de masiva, atunci gravitatia ei este foarte puternica, deci viteza de evadare este foarte mare. O planeta mai usoara va avea o viteza de evadare mai mica. Viteza de evadare depinde de asemenea de distanta la care ne aflam de centrul planetei: cu cat suntem mai aproape, cu atat mai mare viteza de evadare. Viteza de evadare a Pamantului este de 11,2 km/s, in timp ce aceea a Lunii este de doar 2,4 km/s. Acum sa ne imaginam un obiect cu o concentratie enorma de masa intr-o atat de mica raza incat viteza de evadare este mai mare decat viteza luminii. Deci, cum nimic nu poate merge mai repede decat lumina, nimic nu poate scapa din campul gravitational al obiectului. Chiar si lumina va fi trasa inapoi de gravitatie si nu va fi in stare sa scape. Ideea unei concentratii de masa at de densa incat nici lumina nu poate scapa dateaza inca din timpul lui Laplace in secolul XVIII. Aproape imediat dupa ce Einstein a dezvoltat relativitatea generala, Karl Schwarzschild a dat solutia ecuatiei matematice care descria un astfel de obiect. Abia mult mai tarziu, prin 1930, datorita muncii lui Opp enhe imer
LUNI, 02 FEBRUARIE 2009 22:37

Arm nuclear

(Da, e tot ala cu Proiectul Manhattan), Volkoff si Snyder, oamenii s-au gandit ca acest tip de obiecte chiar exista in Univers. Acesti cercetatori au aratat ca atunci cand o stea suficient de masiva ramane fara combustibil, nu mai e in stare sa reziste impotriva propriei atractii gravitationale, si colapseaza intr-o gaura neagra. In relativitatea generala, gravitatia este o manifestare a curburii spatiu-timpului. Obiectele masive distorsioneaza spatiul si timpul, astfel incat regulile uzuale ale geometriei nu se mai aplica. Langa o gaura neagra, distorsiunea spatiu-timpului este foarte severa si din aceasta cauza gaurile negre au niste proprietati foarte ciudate. O gaura neagra are ceva ce se cheama 'orizontul evenimentului'. Acesta este o suprafata sferica ce marcheaza granita gaurii negre. Poti "intra" in gaura prin acest orizont, dar nu mai poti iesi niciodata. De fapt, odata ce ai trecut de orizontul evenimentului, esti condamnat sa te apropii din ce in ce mai mult de 'singularitatea' din centrul gaurii negre. Ne putem imagina orizontul evenimentului ac fiind locul unde viteza de evadare este egala cu viteza luminii. In afara acestui orizont, viteza de evadare este mai mica decat viteza luminii, deci daca turati motorul indeajuns, puteti scapa de atractia gravitationala. Dar daca va aflati in interiorul orizontului, oricat de puternic ar fi motorul tot nu veti scapa. Orizontul are niste proprietati geometrice foarte ciudate. Pentru un observator care sta nemiscat la distanta mare de gaura neagra, orizontul pare a fi o suprafata sferica frumoasa si statica. Dar odata cu apropierea de orizont, ne dam seama ca are o viteza foarte mare. De fapt se misca spre exterior, relativ la singularitate, cu viteza luminii! Asta explica de ce e usor sa treci orizontul spre interior, dar e imposibil s-o faci in directia opusa. Daca asta vi s-a parut ciudat, nu va faceti griji. E chiar foarte ciudat. Orizontul e static, dar dintr-un anumit punct de vedere el poate fi considerat ca fiind in miscare. Ca sa folosesc o exprimare mai plastica el trebuie sa fuga atat de repede numai ca sa ramana pe loc. Odata intrat in orizont spatiu-timpul este distorsionat atat de mult incat coordonatele care descriu distanta radiala si timpul isi schimba rolurile. Adica "r", coordonata care arata cat de departe suntem de centru, devine o coordonata asemanatoare timpului, iar "t" devine asemanatoare spatiului. O consecinta a acestui fapt este aceea ca nu te poti opri din miscrea spre un r din ce in ce mai mic, la fel cum in circumstante obisnuite nu te poti opri din mersul spre viitor (adica spre valori din ce in ce mai mari ale lui t). In final, ne vom lovi de singularitate la r=0. Am putea incerca s-o evitam, turand motorul, dar e inutil: nu conteaza directia in care mergi nu-ti poti evita viitorul. Incercarea de a evita singularitatea, odata trecut orizontul evenimentului, e la fel ca si cum ai incerca sa eviti ziua de maine. Numele "gaura neagra" a fost inventat de John Archibald Wheeler, si s-a incetatenit datorita faptului ca are mai mult lipici, ca sa spun asa, decat celelelte dinaintea lui. Inaintea lui Wheeler, aceste obiecte erau uneori denumite "stele inghetate".