UNITATEA DE INVATARE 11 INVENTARIEREA PATRIMONIULUI

Necesitatea inventarierii

Cu ocazia mişcărilor şi transferurilor patrimoniale, datorate operaţiunilor economico-financiare, are loc consemnarea în contabilitate a acestora. Deci, putem spune că prin înregistrările contabile, situaţia, din punct de vedere scriptic, are o imagine reală. Mai mult, prin utilizarea balanţei de verificare se garantează şi corectitudinea înregistrărilor în contabilitate. Faptic, însă, nici prin înregistrările contabile, nici prin balanţa de verificare nu se garantează legalitatea utilizării patrimoniului şi integrităţii lui. Ori, bilanţul , ca instrument de lucru specific contabilităţii, trebuie să prezinte imaginea fidelă a patrimoniului. Pentru aceasta, contabilitatea trebuie să apeleze la alt procedeu de lucru – inventarierea. Inventarierea este cea care verifică nu numai legalitatea şi integritatea patrimoniului, ci şi starea în care se află acesta. Deci, ea, prin rezultatele pe care le oferă, asigură respectarea principiului imaginii fidele a patrimoniului. Inventarierea este un procedeu de lucru al contabilităţii prin care are loc verificarea faptică, pe teren, a realităţii economice. Rezultatul ei este inventarul. Inventarul este cel care asigură realismul bilanţului . Inventarierea este o acţiune complexă ce se derulează, de regulă, la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar, dar şi ori de câte ori situaţia o impune, Deci, inventarierea poate fi : - periodică (la sfârşitul exerciţiului financiar) ; - specială (excepţională). Prin urmare, conţinutul inventarierii şi tehnica de realizare diferă de la tip la tip de inventariere. În mod excepţional, are loc inventarierea în următoarele situaţii : când există semnale de anumite fraude în utilizarea patrimoniului ; - când organele de control de specialitate cer acest lucru ; - în urma unor calamităţi naturale ; - cu ocazia predării/primirii unei gestiuni ; - cu ocazia fuzionării unor gestiuni ; - cu ocazia divizării unor gestiuni ; - orice altă situaţie imprevizibilă. Deşi, în principiu, şi în mod normal, inventarierea se face la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar, tot în condiţii normale inventarierea unor valori are loc la anumite intervale de timp, astfel : casieria – lunar ; alte valori – trimestrial ;

7

8 . .Principiul riguroziţăţii efectuării inventarierii – conform căruia inventarierea trebuie să aibă un caracter ştiinţific. inventarierea este o activitate practică. cei ce iniţiază inventarierea.Principiul efectuării practice. ca existenţă şi stare şi nu se admite preluarea datelor despre gestiuni din evidenţa existentă.- mărfurile – semestrial . . Principiile inventarierii Inventarierea. sub aspectul organizării şi al derulării este reglementată prin diverse acte normative cunoscute ca norme metodologice. Aceasta nu înseamnă că şi gestionarul trebuie să cunoască aceste aspecte. dacă este supusă inventarierii o gestiune atunci toate valorile din gestiune trebuie evaluate fără excepţie sau dacă este supus inventarierii un anumit tip de gestiune.Principiul incompatibilităţii efectuării inventarierii de către gestionar – conform căruia. fiind o acţiune complexă. gestionarul nu trebuie să-şi facă singur inventarierea şi nici să facă parte din comisia de inventariere.Principiul stabilirii cu anticipaţie a elementelor supuse inventarierii – conform acestuia factorii de decizie. . clădirile – la 2 ani .Principiul caracterului inopinat al inventarierii – conform căruia. pe teren. dar şi cu respectarea anumitor principii. alte bunuri imobile (poduri. Ele nu trebuie încălcate nici de cel care face inventarierea. dar organizată pe criterii ştiinţifice. viaducte) – peste 5 ani.Principiul respectării normelor metodologice în efectuarea inventarierii – orice inventariere are şi un temei juridic. . nu trebuie neglijată latura principial-tehnică în favoarea celei practice în realizarea inventarierii. atunci toate gestiunile de acelaşi tip vor fi inventariate. Acestea sunt : . . trebuie organizată conform prevederilor legale. vagoanele de cale ferată – la 5 ani . Toate valorile supuse inventarierii trebuie constatate faptic. gestionarul nu trebuie să aibă cunoştinţă despre momentul începerii şi al sfârşitului inventarierii şi nici despre motivul ei. a inventarierii – conform căruia. deşi factorul de decizie îşi prestabileşte inventarierea. . Aceasta pentru a preveni orice eventuală fraudă în gestionarea valorilor economice.Principiul cuprinderii tuturor elementelor la inventariere – conform căruia. trebuie să prestabilească tipul inventarierii şi elementele ce vor fi inventariate. nici de cel căruia i se inventariază gestiunea.

.constituirea comisiei de inventariere.verificarea instrumentarului folosit pentru comensurarea bunurilor inventariate . se utilizează un instrumentar verificat. . iar dacă 9 .sigilarea tuturor căilor de acces prin aplicarea de către comisie a unei încuietori. 2) Are loc constatarea.delimitatarea bunurilor supuse inventarierii .Organizarea inventarierii Fiind o acţiune amplă şi foarte importantă pentru asigurarea realismului bilanţului. 1) În cadrul pregătirii inventarierii se rezolvă următoarele probleme: . . Din comisie trebuie să facă parte specialişti de formaţii diverse care să garanteze respectarea principiilor şi a cadrului legislativ în derularea inventarierii. Are loc prin decizia conducătorului agentului economic. dacă are bunuri date fără document. prin care nici gestionarul nu are acces în gestiune fără comisie şi nici comisia fără gestionar şi aplicarea sigiliului. 4) stabilirea diferenţelor şi regularizarea rezultatelor . contabilul care tine evidenta . inventarierea trebuie bine organizată. prin diverse metode. . Din comisie nu pot face parte : gestionarul. cât şi în cele de derulare şi finalizare să se asigure toate condiţiile pentru ca inventarierea să devină utilă. dacă are bunuri străine fără document.luarea unei declaraţii gestionarului din care să rezulte aspecte ca : dacă are cunoştinţă de eventuale plusuri sau minusuri din gestiune. Inventarierea presupune parcurgerea mai multor etape şi anume : 1) pregătirea inventarierii. . rudele lui.verificarea aducerii la zi a evidenţei operative a gestiunii şi marcarea ei . În ceea ce priveşte comensurarea bunurilor economice. atât din faza de pregătire.verificarea existenţei tuturor căilor de acces în gestiune . 2) constatarea elementelor supuse inventarierii şi descrierea lor . . a existenţei şi stării bunurilor supuse inventarierii şi descrierea caracteristicilor pe documetul “Lista de inventariere”. . iar finalizarea ei să servească intereselor prezente şi viitoare ale activităţii agentului economic. 5) întocmirea documentelor finale şi consemnarea lor în contabilitate. . iar dacă are loc inventarierea generală se constituie şi subcomisii.instruirea membrilor comisiei : presupune transmiterea ultimelor noutăţi în materie de inventariere . dacă a suferit abuzuri din partea şefilor ierarhici în gestionare etc.aranjarea de către gestionar a bunurilor pe categorii şi sortimente . De aceea. . se impune ca. 3) evaluarea elementelor inventariate .

Aceste operaţiuni de rezolvare a diferenţelor la inventariere se numesc regularizări. Aceste documente vizează plusul şi minusul în gestiune. mai mare decât valoarea contabilă. 3) Aici va avea loc preluarea preţurilor din contabilitate şi stabilirea valorilor contabile aferente bunurilor existente. Dacă gestionarul este nemulţumit de felul de desfăşurare a inventarierii. În urma comparării valorii contabile la inventariere cu valoarea de utilitate. În acelaşi timp gestinarul va semna şi “provesul-verbal de constatare la inventariere”. 5) Documentele întocmite pe baza concluziilor “procesuluiverbal de constatare la inventariere” se întocmesc în urma analizei economice. În urma comparării celor două valori contabile petru fiecare bun pot rezulta diferenţe în plus şi/sau minus la inventariere. Dacă 10 . trecându-se pe costuri. Întocmirea documentelor se face de către compartimentul finaciar-contabil. Imputarea are loc în urma deciziei de imputare emisă de conducătorul unităţii la propunerea comisiei.sunt bunuri greu/imposibil de comensurat cu ajutorul instrumentarului. 4) După evaluarea bunurilor inventariate şi stabilirea valorilor contabile şi de utilitate pentru fiecare bun.: la nisip se foloseşte cubajul. Lipsa neimputabilă este o pierdere pentru agentul economic. iar datele consemnate sunt cele reale. Valoarea care i se impută vinovatului este . De ex. Toate datele legate de concluziile comisiei de inventariere se consemnează în “procesul-verbal de constatare la inventariere”. pot apare plusuri la unele sortimente şi minusuri la altele. atunci se folosesc diverse metode de apreciere. are loc stabilirea diferenţelor dintre valoarea contabilă stabilită la inventariere şi valoarea contabilă din contabilitate. Totalitatea documentelor întocmite pe parcursul inventarierii alcătuiesc ‘’Inventarul’’. cât şi diferenţele dintre valoarea contabilă stabilită la inventariere şi valoarea de utilitate a bunurilor. care este valoarea de inventar. de regulă. se determină diferenţele în plus sau în minus. Pe baza lui se întocmeşte toată documentaţia privind regularizarea rezultatelor. fapt ce atestă că inventarierea s-a făcut în prezenţa sa. Diferenţele în minus pot fi neimputabile sau imputabile. Orice diferenţă în plus se consemnează cantitativ şi valoric în contabilitate. Sunt situaţii când. el poate înainta o contestaţie conducătorului agentului economic. are loc şi stabilirea valorii de utilitate pentru fiecare categorie de bunuri. Cu ocazia întocmirii lor se pun de acord datele din contabilitate cu datele inventarierii şi nu invers. financiare şi juridice efectuată de conducerea agentului economic. la inventarierea unor categorii de bunuri. Totodată. Lipsurile imputabile se atribuie persoanei vinovate.

doar dacă “+” = “-“. 11 .sortimentele sunt confundabile se poate proceda. Compensările se fac numai în cazul aceleiaşi inventarieri. după o analizaă temeinică. la compesări cantitative.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful