I.

SOCIETĂŢI COMERCIALE
În scopul definirii societăţii comerciale, trebuie să ne raportăm la dispoziţiile articolul 1491 Cod Civil, care arată că “Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, în scop de a împărţi foloasele ce ar putea deriva”. Societatea comercială poate fi definită drept o grupare de persoane constituită pe baza unui act constitutiv şi beneficiind de personalitate juridică, în care societarii se înţeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii beneficiilor rezultate. Avem trei componente principale care ar trebui să fie reunite cumulativ pentru existenţa societăţii: - un contract, denumit şi pact societar. - constituirea unui fond comun, alcătuit din aporturi ale membrilor. - scopul asociaţilor de a realiza câştiguri şi de a le împărţi între ei. Între societatea civilă şi cea comercială există asemănări şi deosebiri. Referitor la asemănări ambele au aceeaşi esenţă, reprezentând o grupare de persoane şi de bunuri (capitaluri) cu scop lucrativ. Asociaţii urmăresc realizarea şi împărţirea beneficiilor. Şi societatea civilă şi cea comercială iau naştere printr-un contract de societate, elementele esenţiale ale contractului de societate civilă fiind aceleaşi cu cele ale contractului de societate comercială. Referitor la deosebiri, prima este aceea a obiectului sau naturii operaţiilor realizate de societate. O societate este considerată ca fiind comercială când are ca obiect efectuarea unor operaţiuni cconsiderate de Codul comercial ca fiind fapte de comerţ. Atunci când societatea are ca obiect realizarea unor activităţi care nu sunt fapte de comerţ, ea este o societate civilă. Acele persoane care exercită profesiuni liberale (medici, avocaţi, profesori, arhitecţi, contabili etc.) nu se pot asocia când obiectul activităţii îl constituie exercitarea profesiunii respective (liberale) decât sub forma de societăţi civile. O altă deosebire este aceea că societatea comercială are personalitate juridică. Ultima deosebire se referă la condiţiile de constituire, funcţionare şi dizolvare. Societatea comercială se poate constitui în 5 forme (în nume colectiv, în comandită simplă, în comandită pe acţiuni, pe acţiuni şi cu răspundere limitată). 1. CLASIFICAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE Societăţi de persoane Societăţile de persoane sunt caracterizate printr-un număr redus de membri, pentru că la baza asocierii stă cunoaşterea reciprocă, onestitatea, priceperea profesională, spiritul de iniţiativă, conştiinciozitatea, puterea de muncă, solvabilitatea, devotamentul fiecăruia. Societatea în nume colectiv este cea mai veche formă de societate comercială. - Răspunderea asociaţilor este nelimitată în sensul că, indiferent de contribuţia fiecărui asociat la constituirea societăţii comerciale (aport) fiecare răspunde pentru datoriile societăţii comerciale cu întreaga avere personală, nu în limita aportului. Răspunderea este şi solidară, în sensul că, în caz de neplată a datoriilor sociale, oricare dintre asociaţi poate fi obligat să plătească întreaga datorie (nu doar în limita aportului său). Această răspundere este subsidiară pentru că societatea comercială are personalitate juridică proprie şi trebuie întâi urmărită la plata propriilor datorii, iar în cazul în care nu poate plăti creditorii societăţii se vor îndrepta împotriva asociaţilor. Dreptul asociaţilor de a cere cu prioritate urmărirea bunurilor din patrimoniul societăţii şi numai după aceea, subsidiar, bunurile din patrimoniul unuia dintre asociaţi, corespunde beneficiului în discuţiune ce aparţine asociaţilor, în acest sens asemănarea cu fidejusorii fiind relevantă. Acest beneficiu conferă caracterul subsidiar al răspunderii. - Capitalul social este împărţit în părţi de interes, care nu sunt negociabile şi nu pot fi transmise, în principiu. Transmiterea părţilor de interes sau transmiterea lor în caz de deces al unui asociat operează numai dacă în actele constitutive se prevede, în mod expres, continuarea activităţii cu moştenitorii celui decedat sub forma clauzei de
1

continuitate cu succesorii. În reglementarea actuală societăţile de persoane au obligaţia să verse integral capitalul social subscris chiar de la data constituirii. - Nu este permisă emiterea de acţiuni sau obligaţiuni, motiv pentru care asociaţii nu sunt acţionari. - Nu pot fi atraşi asociaţi pe baza subscripţiei publice. - Puterile majorităţii societarilor sunt limitate, în sensul că, în afară de stipulaţie contrară, majoritatea asociaţiilor nu poate decide să schimbe sau să modifice tipul de societate, contractul, obiectul activităţii, pentru că principiul de decizie este al unanimităţii. - Toţi asociaţii au dreptul de a administra societatea pe baza prezumţiei (presupunerii) că şi-au acordat reciproc mandat în această privinţă (pot fi administratori asociaţii sau terţe persoane). - Asociaţii nu pot fi asociaţi şi în alte societăţi concurente cu acelaşi obiect de activitate, nici să facă operaţiuni în contul lor sau al altora, în acelaşi fel de comerţ sau unul asemănător ; totuşi, asociaţii pot îndeplini astfel de activităţi dacă au consimţământul expres sau tacit al celorlalţi (se consideră tacit consimţământul dat când participarea la astfel de activităţi a fost cunoscută de ceilalţi asociaţi şi aceştia nu au interzis continuarea lor). - Fiecare asociat răspunde cu averea personală, care va trebui să o declarată la constituire. - Sunt admise aporturi de bunuri în natură, dar şi în creanţe. - Controlul activităţii economico-financiare se realizează de regulă de către asociaţi, numirea cenzorilor fiind facultativă. - La societăţile de persoane, printre cauzele ce determină dizolvarea pot fi menţionate retragerea, excluderea, incapacitatea, falimentul sau moartea unui asociat, dacă astfel colectivul se reduce la un singur membru, fără să existe în actul constitutiv o clauză de continuitate cu succesorii sau o altă modalitate de a asigura pluralitatea de membri. Numărul minim de asociaţi la societăţile de persoane este de doi membri. - În cazul societăţilor de persoane nu este obligatoriu un capital social minim la constituire. - Firma cuprinde numele asociaţilor, sau cel puţin a unuia din ei, cu menţiunea „şi alţii”. - Actul constitutiv este contractul de societate, nefiind necesară redactarea unui statut ; actul constitutiv este obligatoriu a fi încheiat în formă autentică la societăţile de persoane. - Acesta trebuie să cuprindă date de identificare ale asociaţilor, care pot fi persoane fizice sau juridice, forma, denumirea, sediul şi dacă este cazul emblema, obiectul de activitatea cu precizarea domeniului şi a activităţii principale, capitalul social cu menţionarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în natură, valoarea lui şi modul de evaluare, cine sunt asociaţii ce reprezintă societatea sau administratorii neasociaţi cu datele de identificare şi puterile ce li s-au conferit ; partea asociaţilor la beneficii şi la pierderi ; sediile secundare, durata societăţii şi modul de dizolvare şi lichidare. - Fondatorii societăţii pot fi semnatarii actului constitutiv sau persoanele care au un rol determinant în constituirea societăţii în schimb nu pot fi fondatori persoanele care sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luate de mită, pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea 31/1990 republicată ; Societatea în comandită simplă are două categorii de asociaţi, comanditaţii şi comanditarii. Comanditaţii, la fel ca şi asociaţii societăţii în nume colectiv, răspund nelimitat, solidar şi subsidiar pentru îndeplinirea obligaţiilor sociale. Toţi comanditaţii, unii dintre ei, sau doar unul, pot fi şi administratorii societăţii comerciale. Comanditarii răspund numai în limita aportului lor la capitalul social. Drept urmare, ei nu pot încheia operaţiuni în contul societăţii decât dacă au împuternicire să administreze societatea, printr-o procură specială. Comanditarii devin automat comanditaţi în două modalităţi, atunci când fac acte de administrare externă (fără împuternicire, moment din care răspund nelimitat şi solidar faţă de terţi), sau când numele lor este trecut în firma societăţii (de regulă firma cuprinzând numele comanditaţilor, pentru că ei răspund cu întreaga avere). Toate celelalte caracteristici enumerate la societatea în nume colectiv sunt valabile şi pentru societatea în comandită simplă.

1.2 Societăţi de capitaluri
2

- Societăţile de capitaluri se caracterizează printr-un număr mai mare de acţionari, calităţile personale ale acţionarilor fiind fără relevanţă ; - Este preponderent elementul obiectiv, esenţială fiind contribuţia financiară a fiecărui acţionar la capitalul social. - Fiind societăţi mari, capitalul minim necesar pentru constituirea valabilă este de 90.000 lei, cu posibilitatea ca Guvernul să poată modifica acest capital minim. Cel mult o dată la 2 ani, astfel încât acesta să reprezinte echivalentul în lei a sumei de 25.000 Euro. Numărul acţionarilor nu poate fi mai mic de doi, existând un termen de graţie de 9 luni în care se poate reconstitui numărul minim de acţionari ; - Sunt constituite prin subscripţie simultană sau prin subscripţie publică. - Răspunderea acţionarilor la societatea pe acţiuni se limitează la aportul social. - Capitalul social se împarte în acţiuni care sunt negociabile şi transmisibile. Fiind negociabile pot fi vândute pe pieţele financiare organizate, când sunt cotate la burse. În caz contrar, pot fi vândute pe pieţele neorganizate. - Administrarea societăţii se realizează conform principiului votului majorităţii. Administratorii pot fi acţionari sau terţi (neasociaţi), constituiţi de regulă într-un consiliu de administraţie. Acţionarii neadministratori nu pot conduce interesele societăţii comerciale. - Acţionarii pot fi comercianţi sau necomercianţi. - Sunt admise aportul în numerar (lichidităţi) şi în natură (bunuri), nefiind permis aportul în creanţe şi în industrie. - Controlul activităţii este exercitat de către comisia de cenzori (minim trei şi tot atâţia supleanţi) ; - În firma societăţii pe acţiuni nu este folosit numele acţionarilor, ci o denumire proprie, fără legătură cu numele acţionarilor ; - Decesul, incapacitatea sau falimentul acţionarilor nu determină dizolvarea societăţii, ci scăderea capitalului social sau a numărului de acţionari sub o anumită limită. Trăsăturile societăţii în comandită pe acţiuni sunt aceleaşi cu cele ale societăţii în comandită simplă. Fiind însă o societate de capitaluri, preia caracteristicile societăţii pe acţiuni. 1.3 Societăţi cu răspundere limitată Fiind o formă intermediară între societăţile de persoane şi cele de capitaluri, societatea cu răspundere limitată poate fi considerată ca societate de persoane cu elemente specifice societăţilor de capitaluri sau invers. Ca asemănări cu societăţile de persoane pot fi menţionate următoarele - Numărul relativ mic de asociaţi, adică maxim 50 asociaţi; - Diviziunile capitalului social, numite părţi sociale, nu sunt, în principiu, transmisibile (ca excepţie pot fi transmise asociaţilor; de exemplu: clauza de continuitate cu succesorii sau chiar terţilor, dar cu condiţia obţinerii acordului a ¾ din capitalul social pentru cesiunea părţilor sociale); - Nu poate emite acţiuni sau obligaţiuni; - Firma poate conţine numele unuia sau mai multor asociaţi. - În lipsa de cenzorilor sau a auditorilor financiari, fiecare dintre asociaţi, care nu are calitate de administrator, poate exercita dreptul de control, asemănător dreptului ce-l au asociaţii la societăţile în nume colectiv; Există şi deosebiri faţă de societăţile de persoane - Răspunderea limitată a asociaţilor care atrage obligativitatea îndeplinirii condiţiei unui capital minim, respectiv 200 lei, divizat în părţi sociale în valoare de cel puţin 10 lei; - Hotărârile asociaţilor se iau în Adunarea generală, care decide, în lipsă de stipulaţie contrară, prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale (când obiectul îl constituie modificarea actului constitutiv, e necesar votul tuturor asociaţilor). Prin actul constitutiv se poate stabili ca votarea să se facă şi prin corespondenţă. - Administrarea societăţii poate fi făcută de asociaţi sau de terţi; - Controlul gestiunii se face de către înşişi asociaţii (ca la societăţile de persoane), dar, când numărul asociaţilor depăşeşte cifra 15, este obligatorie numirea de cenzori; - Nu sunt admise decât aporturile în natură şi numerar şi sunt interzise aporturile în creanţe şi în industrie;
1.4 S.R.L.-ul unipersonal
3

În cazul S.R.L.-ului unipersonal actul constitutiv, reprezentând voinţa unei singure persoane, îmbracă forma unui act juridic unilateral, respectiv statutul. Fiind vorba de un singur asociat, acesta îşi asumă prerogativele pe care Adunarea generală a asociaţilor le exercită în cazul societăţilor pluripersonale. Când aportul asociatului este în bunuri mobile sau imobile şi nu în numerar, este necesară expertiza de specialitate a acestuia pentru a se asigura o evaluare obiectivă a bunurilor. Unicul asociat poate fi şi administrator, caz în care, dacă a vărsat contribuţiile la asigurările sociale, inclusiv pentru pensia suplimentară, poate beneficia de pensie de la asigurările sociale. Asociatul unic poate fi salariat cu excepţia cazului când este şi administrator unic sau membru al consiliului de administraţie. Aşadar, calitatea de salariat a asociatului unic poate fi cumulată cu cea de administrator numai dacă este o pluralitate de administratori ai S.R.L.-ului şi asociatul unic nu face parte din consiliul de administraţie. Dacă extindem prevederile privind administrarea S.A. şi la S.R.L. vom reţine că numărul minim de administratori este de 3 pentru societăţile comerciale care fac obiectul obligaţiei legale de auditare, adică acele societăţi ale căror situaţii financiare intră sub incidenţa reglementărilor contabile armonizate cu directivele europene şi standardele internaţionale de contabilitate. S.R.L.-ul unipersonal poate fi înţeles ca treaptă a evoluţiei activităţii comerciale, prin comparaţie cu activitatea comerciantului-persoană fizică. Deoarece comerciantul (persoană fizică) răspunde nelimitat pentru obligaţiile comerciale asumate, iar, pe de altă parte, în cadrul societăţilor comerciale se realizase deja trecerea de la societăţi de persoane (cu răspunderea nelimitată a asociaţilor) la societăţile de capitaluri (cu răspunderea limitată a asociaţilor), se punea logic întrebarea de ce o singură persoană fizică n-ar putea răspunde doar în limita aportului său la capitalul social. Răspunsul l-a constituit apariţia S.R.L.-ului unipersonal, dar în care, prin bunurile constituite ca aport la patrimoniul respectiv, societatea comercială dobândeşte personalitate juridică proprie. Pentru că acest S.R.L. este unic şi irepetabil, înţelegem de ce Legea nr. 31/1990, modificată, menţionează expres că o persoană fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată şi că o societate cu răspundere limitată nu poate avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată alcătuită dintr-o singură persoană. 2. CONSTITUIREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE 2.1 Etapele de constituire ale societăţilor comerciale Pentru reducerea formalismului excesiv ce caracteriza procedura constituirii societăţilor comerciale conform Legii nr. 31/1990 (ce includea: redactarea şi autentificarea actului constitutiv, autorizarea judecătorească incluzând sau nu avizul consultativ al Camerei de Comerţ şi Industrie, înmatricularea la Registrul Comerţului, publicarea în Monitorul Oficial şi înregistrarea la administraţia financiară) prin modificarea adusă de Legea nr. 99/1999 privind accelerarea reformei economice procedura constituirii s-a simplificat, comasându-se etapele acesteia prin preluarea de către Oficiul Registrului Comerţului a unor atribuţii, până atunci aflate în sarcina altor instituţii. Prin modificarea adusă de Legea nr. 99/1999, odată cu depunerea cererii de înmatriculare a societăţii comerciale la Oficiul Registrului Comerţului competent, nu instanţa judecătorească, ci judecătorul delegat autorizează desfăşurarea activităţii, după care, pe lângă sarcina înmatriculării, tot Oficiul Registrului Comerţului este obligat, dar pe cheltuiala societăţii comerciale ce solicită înmatricularea, să obţină atât publicarea în Monitorul Oficial cât şi înregistrarea fiscală a societăţii comerciale. Potrivit Legii nr. 359/2004 (cu modificările aduse de O.U.G. 626/2006 şi Legea 360/2006) privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, se crează servicii de asistenţă acordate solicitanţilor, la cererea şi pe cheltuiala solicitantului pentru efectuarea procedurilor necesare înregistrării în registrul comerţului a actelor constitutive sau modificatoare. Activitatea acestor servicii se desfăşoară în cadrul oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, prin personal specializat din cadrul oficiilor registrului comerţului. Simplificarea procedurii rezidă din crearea în cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal a unor Birouri Unice pentru obţinerea înregistrării şi autorizării funcţionării comercianţilor.
4

pentru a-şi realiza capitalul social se apelează la banii publici. pe proprie răspundere.numai contract de societate. . în cunoştinţă de cauză.redacta actul constitutiv (care nu mai este obligatoriu a fi încheiat în formă autentică. fondatorii trebuie să depună la Biroul Unic declaraţia. fiind admisă şi forma de înscris sub semnătură privată. societăţii în comandită pe acţiuni şi societăţii cu răspundere limitată pluripersonale (doi sau mai mulţi asociaţi). Pentru constituirea valabilă. odată depusă. completând prospectele de emisiune îşi manifestă voinţa de a deveni acţionari ai societăţii comerciale ce a emis prospectele).numai statut.contract de societate şi statut. . . dar cu dată certă. neapelând astfel la terţe persoane pentru a-l realiza).000 lei. cenzori sau auditori financiari. directori.printre bunurile subscrise ca aport în natură la capitalul social se află un teren.depunerea cererii-tip de înregistrare la Biroul Unic (care va fi însoţită de o suită de documente ce dovedesc vărsămintele efectuate şi dreptul de proprietate asupra bunurilor aportate). dar cu dată certă). Forma în care poate fi prezentat actul constitutiv este: . autorizaţiile şi/sau acordurile necesare funcţionării. . 2. formă cerută în mod obligatoriu când: . . . sunt decăzute din drepturi. Tot act constitutiv poate fi denumit numai contractul sau numai statutul societăţii. membrii ai consiliului de supraveghere şi ai directoratului.2 Actul constitutiv Actul constitutiv poate fi: . în formă simplificată.obţine toate avizele.societatea comercială se constituie prin subscripţie publică. Persoanele care nu pot fi fondatori. Semnatarii actului constitutiv precum şi persoanele care au un rol determinant la constituirea societăţii sunt considerate fondatori. . etapele ar putea fi sintetizate astfel: . . . Biroul Unic. în cazul societăţii pe acţiuni. declanşează obligaţia Biroului Unic de a: . în cazul societăţii în nume colectiv şi în comandită simplă. . ce se vor alătura certificatului unic de înregistrare. în numele societăţii comerciale. prin contribuţiile lor minimul de capital cerut de lege.redacta şi obţine declaraţia pe proprie răspundere a fondatorilor. . . nu pot fi nici administratori.“Unicitatea” procedurii rezidă în aceea că în baza unei cereri de înregistrare se obţine de la aceeaşi instituţie.obţine de la judecătorul delegat încheierea de autorizare a funcţionării societăţii comerciale. în cazul societăţii cu răspundere limitată unipersonală. că îndeplinesc condiţiile legale. a administratorilor şi a cenzorilor că îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.obţine. Odată cu obţinerea certificatului de înregistrare a societăţii comerciale. sub forma unei anexe.publica în Monitorul Oficial. a vărsămintelor reprezentând aportul în numerar. . precum şi a actului constitutiv. Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic. numite subscriitori. în afara constituirii prin subscripţie simultană (în sensul că acţionarii care au iniţiat societatea pot constitui.forma juridică a societăţii comerciale implică răspunderea nelimitată a asociaţilor sau a unora dintre ei (deci este cazul societăţii în nume colectiv. este posibilă şi constituirea prin subscripţie publică (caz în care societăţile astfel constituite sunt considerate societăţi deschise. respectiv 90. aceasta dobândeşte personalitate juridică. cu excepţia clauzelor privind 5 . în sensul că alături de fondatori vor contribui şi terţe persoane. certificatul de înregistrare comercială conţinând codul unic de înregistrare. În cazul societăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni. Prospectul de emisiune conţine menţiunile prevăzute de lege pentru actul constitutiv al societăţii pe acţiuni prin subscripţie simultană (pentru ca subscriitorul să cunoască societatea comercială emitentă şi să decidă. Practic.autentificat în faţa notarului public.sub semnătură privată. pe cale electronică. denumirea provenind de la faptul că.cererea-tip. în comandită simplă şi în comandită pe acţiuni). denumit act constitutiv. care. dacă să contribuie sau nu la constituirea ei). iar dacă au fost alese. încheierea judecătorului delegat.obţinerea înregistrării comerciantului în Registrul Comerţului.rezerva firma societăţii comerciale şi efectuarea. de la Ministerul Finanţelor Publice codul unic de înregistrare.

ori un aport în numerar echivalent. Această modificare se explică prin faptul că în unele cazuri. Dacă subscrierea se face cu bunuri în natură. bunul nu va putea fi urmărit de creditorii asociatului. În consecinţă. semnat de fondatori. care prezintă interes pentru activitatea societăţii. ci la contravaloarea sa. Se înţelege că dacă s-a convenit transmiterea dreptului de proprietate. fapt ce diminua garanţia creditorilor sociali. el va fi obligat să aducă în societate un alt bun.). încă de la început (nefiind posibilă predarea în tranşe). Subscrierea de acţiuni se face pe unul sau mai multe exemplare ale prospectului de emisiune al fondatorilor. raporturile dintre asociat şi societate sunt raporturi juridice asemănătoare celor dintre vânzător şi cumpărător. . Aceste aporturi se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi predarea efectivă a bunurilor către societate. 2. membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere (care vor fi aleşi la prima adunare generală la care vor participa acţionarii-fondatori şi subscriitorii. la dizolvarea societăţii. constituirea societăţii putându-se face în mod valabil numai dacă întregul capital a fost subscris şi fiecare subscriitor-acceptant a vărsat în numerar jumătate (50%) din valoarea acţiunilor subscrise. pentru a se putea stabili valoarea părţilor de interes (părţilor sociale) sau acţiunilor cuvenite asociatului în schimbul aportului. mărcile. mărfuri etc. acestea trebuie predate integral. Aportul la capitalul social nu este purtător de dobânzi. în natură sau în industrie. punând temelia noii societăţi). motiv pentru care adunarea poartă denumirea de constitutivă. în doctrină se consideră că raporturile dintre asociat şi societate sunt guvernate de regulile referitoare la uzufruct. Aportul poate fi în numerar. se întocmeşte în formă autentică şi se depune la Oficiul Registrului comerţului din judeţul în care va avea sediul spre a fi autorizat de către judecătorul delegat. bunuri mobile corporale (materiale. iar la dizolvarea societăţii. aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea societăţii comerciale. asociatul rămâne proprietarul bunului şi în această calitate. indiferent de forma ei. când este necesar.administratorii. Din interpretarea reglementărilor recente.). Aportul poate consta în transmiterea către societate a dreptului de proprietate asupra bunului ori doar a dreptului de folosinţă. . vizate de judecătorul delegat. Cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra bunului. Întrucât sumele de bani sunt indispensabile începerii activităţii comerciale. cenzorii sau auditorii financiari. know-how-ul etc. În lipsa unei stipulaţii contrare. după care va fi publicat în Monitorul Oficial. În contractul de societate trebuie să se prevadă şi valoarea bunului şi modul de evaluare. Aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate comercială. Legea nr. instalaţii etc. cu valoare economică. Dacă bunul piere înainte de înmatricularea societăţii. prevede că bunul devine proprietatea societăţii “din momentul înmatriculării ei în Registrul comerţului”. 6 . brevetele de invenţie. Întrucât societatea dobândeşte numai un drept de folosinţă.Aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani pe care asociatul se obligă să o transmită societăţii. Aportul în natură poate avea ca obiect bunuri mobile incorporale. precum şi directorii. cum sunt creanţele. are dreptul la restituirea bunului.Aportul în natură are ca obiect anumite bunuri imobile (clădiri.) sau incorporale (creanţe. bunul va intra în patrimoniul societăţii. fond de comerţ etc. al asociatului. Această evaluare se face de către asociaţi sau. bunurile devin proprietatea societăţii. fiind obligatorie evaluarea experţilor. În cazul în care bunul care face obiectul aportului în natură a fost adus în folosinţa societăţii. de către experţi.3 Aporturile asociaţilor Aportul poate avea ca obiect orice bun. Prospectul de emisiune. diferenţa urmând a se vărsa în 12 luni de la înmatricularea societăţilor comerciale. considerăm că înţelesul ce trebuie desprins este că evaluarea convenţională nu mai este posibilă. asociatul nemaiavând vreun drept asupra lui. asociatul nu va avea dreptul la restituirea bunului. în practică au avut loc supraevaluări ale bunurilor aportate. dar va conţine în plus data închiderii subscripţiei şi consemnarea sumei cu care subscriitorul înţelege să contribuie la formarea capitalului social. Bunul care face obiectul aportului în natură trebuie evaluat în bani. riscul este suportat de către asociat. 31/1190 modificată. În cazul în care aportul are ca obiect un bun imobil sau un bun mobil corporal.

prin aceasta. obligaţia se naşte la încheierea contractului de societate. sau ca ele să aibă acelaşi obiect şi nici ca aportul unui asociat să aibă un obiect unitar. datorită folosirii sale în desfăşurarea activităţii. asociatul are dreptul să participe la împărţirea beneficiilor şi a activului şi. dacă asociatul nu a respectat termenele de efectuare a aportului şi. Întrucât valorificarea de către societate a creanţelor dobândite poate crea dificultăţi. Capitalul social al unei societăţi comerciale este expresia valorică a totalităţii aporturilor asociaţilor care participă la constituirea societăţii. după caz. având în vedere competenţa şi calificarea sa. el este obligat la plata de despăgubiri. Asumarea obligaţiei de aport este denumită subscriere la capitalul societăţii. “asociatul care întârzie să depună aportul social este răspunzător de daunele pricinuite”. Potrivit Legii nr. 31/1990. concretă. în condiţiile dreptului comun. Aporturile în creanţe au regimul juridic al aporturilor în natură. 2. capitalul social este fix pe toată durata societăţii. cu consecinţele prevăzute de lege.000 lei în cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni şi 200 lei în cazul societăţii cu răspundere limitată). prin participarea la subscripţia publică. Neefectuarea aportului are semnificaţia neexecutării de către asociat a obligaţiei asumate. a cauzat societăţii anumite prejudicii. raporturile dintre asociat şi societate sunt cârmuite de regulile cesiunii de creanţă (din dreptul civil). Legea stabileşte un plafon minim al capitalului social (90. Din punct de vedere contabil. Întrucât noţiunea de aport desemnează o obligaţie. Capitalul social mai este denumit şi capital nominal. ci reprezintă o cifră convenită de asociaţi. Deci indiferent de obiectul aportului. Întrucât capitalul social este fix pe întreaga durată a societăţii. legea prevede obligaţia reîntregirii sau reducerii capitalului social. Un atare raport nu este cuprins în capitalul social. mai înainte de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de beneficii. Potrivit legii prestaţiile în muncă sau servicii nu pot constitui aport la formarea ori la majorarea capitalului social. Efectuarea aportului poartă denumirea de vărsare a capitalului (vărsământ). Ea se naşte prin semnarea contractului de societate sau. În acest scop. capitalul social nu are o existenţă reală. în actul constitutiv trebuie să se arate aportul fiecărui asociat. pe când executarea ei poate fi îndeplinită la constituirea societăţii sau ulterior.4 Capitalul social Capitalul social are o dublă semnificaţie: contabilă şi juridică. . Prin derogare de la dreptul comun. Legea nu cere ca aporturile asociaţilor să fie egale ca valoare. trebuie făcută distincţie între naşterea obligaţiei şi executarea ei. El poate fi modificat în sensul măririi sau micşorării sale. fiecare asociat este ţinut să contribuie la formarea patrimoniului societăţii.Aportul în creanţe se consideră liberat numai după ce societatea a obţinut plata sumei de bani care face obiectul creanţei (executarea obligaţiei de vărsământ). aportul în prestaţie în muncă trebuie evaluat şi precizat în actul constitutiv. Capitalul social prezintă interes şi sub alte aspecte. Din punct de vedere juridic. asociaţii sunt obligaţi să-şi îndeplinească obligaţia de aportare potrivit stipulaţiilor din contractul de societate şi cu respectarea dispoziţiilor legii. 7 . republicată. în cazul în care el se diminuează într-o anumită limită. în munca sau activitatea pe care asociatul promite să o efectueze în societate. Aportul în prestaţii este permis numai asociaţilor din societatea în nume colectiv şi asociaţilor comanditaţi din societatea în comandită simplă. în schimbul aportului în prestaţii în muncă. De aceea. capitalul social constituie gajul general al creditorilor societăţii. deoarece el nu poate constitui un element al gajului general al creditorilor societăţii. asociatul răspunde pentru solvabilitatea debitorului. În raport de capitalul social se determină beneficiile şi se calculează rezervele acesteia. Datorită rolului său de gaj general al creditorilor societăţii. în terminologia legii. Pentru constituirea societăţii. Pentru cazurile când creanţele sunt admise ca aport.Aportul în industrie constă. Totuşi. la termenele stabilite în actul constitutiv. prin modificarea actului constitutiv. totodată are obligaţia să participe la pierderi. numai în condiţiile prevăzute de lege. legea interzice creanţele ca aport în societatea pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică şi în societatea cu răspundere limitată.

desfăşurând activitate comercială în comun. cultural. patrimoniul societăţii se poate mări dacă societatea obţine profit (termen introdus prin legea 161/2003 în locul noţiunii de beneficiu). precum şi păstrarea în permanenţă în patrimoniul societăţii a unor bunuri a căror valoare să nu fie mai mică decât capitalul social. 8 . Cota-parte din beneficii ce se plăteşte fiecăruia dintre asociaţi poartă denumirea de dividend. La momentul constituirii societăţii. Capitalul social al societăţii este divizat în anumite fracţiuni. Rolul capitalului social este acela de a constitui gajul general al creditorilor societăţii. veritabila garanţie a creditorilor societăţii o reprezintă patrimoniul societăţii: în cazul nerespectării obligaţiilor de către societate. prin desfăşurarea activităţii comerciale. restul de capital social va trebui vărsat în termen de 12 luni de la înmatricularea societăţii. cu respectarea dispoziţiilor legii contabilităţii. Scopul urmărit constituie criteriul de distincţie între societatea comercială şi asociaţie: pe când societatea comercială se constituie pentru realizarea şi împărţirea unor beneficii. Activul social (denumit şi fond social) cuprinde bunurile constituite ca aport în societate şi cele dobândite în cursul activităţii societăţii. Capitalul social trebuie să fie real. terţii au luat cunoştinţă de capitalul social. corespunzător valorii aportului fiecăruia. la constituirea societăţii. coincide cu capitalul social. prin profit se înţelege un câştig evaluabil în bani. Deci. 161/2003). asociaţii trebuie să participe şi la pierderi. sau în acţiuni (în cazul societăţii pe acţiuni sau societăţii în comandită pe acţiuni). datorită legăturii sociale care îi uneşte. Patrimoniul societăţii Noţiunea de patrimoniu al societăţii. În această situaţie se aflau asigurările mutuale. capitalul social este intangibil şi nu poate fi folosit pentru distribuirea dividendelor către asociaţi. care nu contribuiau la creşterea averii asociaţilor. asociaţii participă împreună atât la profitul cât şi la pierderile societăţii. Patrimoniul societăţii cuprinde activul social şi pasivul social. sau poate să înregistreze o anumită micşorare a valorii. prin publicitatea contractului de societate. denumite părţi de interes (în cazul societăţii în nume colectiv şi societăţii în comandită simplă). În consecinţă nu erau recunoscute drept beneficiu avantajele. creditorii vor urmări bunurile aflate în patrimoniul societăţii. capitalul vărsat de fiecare acţionar nu va putea fi mai mic de 30% decât cel subscris. Capitalul vărsat este valoarea totală a aporturilor efectuate şi care au intrat în patrimoniul societăţii. asociaţia urmăreşte un scop ideal. Întrucât activitatea comercială ar putea înregistra pierderi în loc de beneficii. Multă vreme s-a considerat în doctrina dreptului comercial că beneficiul constituie un câştig material care sporeşte patrimoniul asociaţilor. în părţi sociale (în cazul societăţii cu răspundere limitată). sportiv etc. capitalul social prevăzut în contractul de societate are aceeaşi valoare cu patrimoniul societăţii. În realitate. sau de patrimoniu social este distinctă de cea de capital social.Ca o consecinţă a destinaţiei sale. Ulterior însă. legea stabileşte condiţii privind vărsarea capitalului (de exemplu: în cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni. Pasivul social cuprinde obligaţiile societăţii. Capitalul subscris reprezintă valoarea totală a aporturilor pentru care asociaţii s-au obligat să contribuie la constituirea societăţii. dacă prin lege nu se prevede altfel. În anumite cazuri. chiar evaluabile în bani. indiferent de natura lor. limita urmăririi este dată de capitalul social. moral. care se evidenţiază în situaţia financiară anuală (termen introdus prin legea nr. deoarece. Beneficiile (profitul) Scopul societăţii este acela de a realiza beneficii din activitatea comercială desfăşurată şi de a le împărţi între asociaţi. părţi sociale sau acţiuni. ci le permiteau numai să facă economii ori să reducă cheltuielile. Se distinge între capitalul subscris şi capitalul vărsat. dacă societatea are pierderi. În general. Aceasta impune intrarea efectivă în patrimoniul societăţii a bunurilor care constituie aporturile asociaţilor (nu aporturi fictive). Asociaţii dobândesc în schimbul aportului un număr de părţi de interes.

reprezentanţe şi alte asemenea sedii) se menţionează numai în cadrul înregistrării societăţii principale la Registrul comerţului de la sediul principal. reprezentanţă etc. filiala participă la raporturile juridice în nume propriu. Ca persoană juridică. Dispoziţiile Legii nr. şi va avea regimul juridic al formei de societate în care s-a constituit. Codul comercial român a consacrat această concepţie largă privind noţiunea de beneficiu. 31/1990. care deţine majoritatea capitalului său. ea va fi înregistrată la acelaşi Registru al comerţului.În perioada modernă această concepţie a evoluat. Deoarece nu are personalitate juridică. în scopul de a desfăşura o activitate economică din cadrul obiectului de activitate al societăţii-mamă. Prin actele juridice ale reprezentanţilor săi. Legea interzice ca un asociat să perceapă toate câştigurile realizate şi să fie scutit de participare la pierderi (clauză leonină). Sucursala dispune de o anumită autonomie. republicată. 31/1990 republicată. Înfiinţarea de sucursale sau filiale ale societăţii poate fi hotărâtă de asociaţi fie la. Celelalte sedii secundare (agenţii. Dacă sucursala se înfiinţează într-o localitate din acelaşi judeţ sau din aceeaşi localitate cu societatea fondatoare. în limitele stabilite de societate. deşi este subiect de drept distinct. filiala dobândeşte drepturi şi îşi asumă obligaţii.). Filiala se constituie într-una dintre formele de societate reglementate de Legea nr. prevede condiţiile care trebuie îndeplinite pentru înfiinţarea acestor entităţi juridice. Reprezentantul sucursalei trebuie să depună semnătura sa la Registrul comerţului. înregistrându-se o tendinţă de lărgire a noţiunii de beneficiu: s-a considerat că reprezintă beneficiu şi serviciile sau bunurile procurate de societate în condiţii mai avantajoase decât acelea care s-ar putea obţine individual. ci şi realizarea de economii. sucursale vor avea naţionalitatea societăţii-mamă (neavând personalitate juridică distinctă de a acesteia). Sucursala se înregistrează înainte de începerea activităţii ei la Registrul comerţului din judeţul în care va funcţiona. s-au recunoscut ca societăţi comerciale societăţile de asigurare mutuală în care beneficiul rezidă în evitarea unor cheltuieli. 31/1990. fiecare asociat participă la beneficiile şi pierderile societăţii în proporţie cu cota de participare la capitalul social. Din această cauză. actele juridice pe care le reclamă desfăşurarea activităţii sucursalei se încheie de către reprezentanţii (prepuşii) desemnaţi de societatea comercială. perspectivele dezvoltării activităţii societăţii. însă distinct. Urmând această tendinţă. Pentru asemenea cazuri Legea nr. republicată. 2.6 Acţiunile 9 . Sucursala este un dezmembrământ fără personalitate juridică al societăţii comerciale. ca înregistrare separată. Filiala este o societate comercială cu personalitate juridică. Această subunitate este dotată de societate cu anumite fonduri. printr-o lege din 1978. Tot astfel. în condiţiile prevăzute de lege pentru reprezentanţii societăţii. pentru că au personalitate juridică proprie). căruia societatea care îl înfiinţează îi atribuie statut de sucursală.5 Filiala şi sucursala La constituirea societăţii comerciale asociaţii pot avea în vedere. (principiul proporţionalităţii). Aceste societăţi pot înfiinţa sucursale şi filiale dacă acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic. dar într-un alt stabiliment. în dreptul francez s-a consacrat concepţia potrivit căreia o societate comercială poate avea ca scop nu numai realizarea şi împărţirea beneficiilor. cu angajarea unei răspunderi proprii. constituită de societatea primară (societatea mamă). fie după constituirea societăţii în cursul existenţei acesteia. sucursala nu poate participa în nume propriu la circuitul juridic. indiferent de denumirea lui (agenţie. 31/1990 republicată. Regimul juridic al sucursalei se aplică oricărui alt sediu secundar. privind sucursalele şi filialele se aplică şi sucursalelor şi filialelor înfiinţate de societăţile comerciale străine în România. este vorba de posibilitatea extinderii activităţii societăţii în alte localităţi sau tot în aceeaşi localitate unde îşi are sediul societatea. dar în timp ce filialele vor avea naţionalitate străină (a statului în care au fost constituite. O atare extindere se poate realiza prin înfiinţarea unor sucursale şi filiale care să desfăşoare aceeaşi activitate comercială ca şi societatea care le constituie. prin reglementarea asociaţiei de asigurare mutuală. încă din acest moment. în acest ultim caz înfiinţarea sucursalelor şi/sau filialelor impune o modificare a actelor constitutive ale societăţii care se realizează în condiţiile Legii nr. 2. filiala este totuşi dependentă şi se află sub controlul societăţii primare.

cu un anumit specific. Conform art. respectiv acţiunile cu dividend prioritar. Conform Legii 357/2005 privind bursele de mărfuri. nu originar) şi literalităţi. în temeiul legii. indiferent de tipul de acţiune nominalizată de actul constitutiv. se consideră că acţiunile respective sunt acţiuni nominative. Valoarea nominală minimă a unei acţiuni este de 0. respectiv faptul că ele încorporează dreptul în chiar cuprinsul titlului neîndeplinind condiţiile autonomiei (acţiunile îşi au izvorul în actul constitutiv al societăţii emitente. Categoria de acţiuni ce urmează a fi emisă la nivelul societăţii se stabileşte prin intermediul actului constitutiv. Calitatea de coproprietar al acţiunilor naşte şi obligaţii. Astfel. acţiunile nominative se pot transforma în acţiuni la purtător şi invers. sau dematerializate. situaţie în care.1 nr. conferind titularilor lor drepturi egale.33 din Legea 297/2004 privind piaţa de capital acţiunile emise de societăţile comerciale şi alte valori mobiliare echivalente ale acestora. Acţiunile nominative pot fi emise în formă materială. trebuie cercetat actul constitutiv). În cazul acţiunilor deţinute de mai mulţi coproprietari. acţiunile se pot transmite de la un titular la altul. o acţiune neplătită în întregime (în special în cazul subscriitorilor acceptanţi. prin lege. Termenul de „acţiune” desemnează şi titlul negociabil exprimat în formă materializată sau dematerializată. Există şi acţiuni care conferă titularilor lor drepturi preferenţiale. automat. să desemneze un reprezentant care să exercite toate drepturile specifice acţiunilor. . În funcţie de modul de transmitere. soluţie de altfel perfect explicabilă. indiferent dacă este vorba de acţiuni nominative sau acţiuni la purtător. actul de transmitere va fi legal înregistrat numai după ce coproprietarii şi-au desemnat reprezentantul unic ce va exercita drepturile rezultate din acţiune. acţiunile sunt titluri negociabile.Acţiunile sunt indivizibile. În sfârşit.1 lei. având în vedere faptul că acţiunea apare şi ca element determinant al raportului juridic ce se naşte între societate şi asociatul acţionar. Prin esenţa lor. caracterul indivizibil al acţiunii se menţine. având în vedere răspunderea acţionarilor pentru efectuarea vărsămintelor datorate. (drepturile titularului sunt incomplet determinate prin acţiune. Se permite schimbarea naturii acţiunilor în baza unei hotărâri a adunării generale extraordinare. În măsura în care în actul constitutiv al unei societăţi nu se stabileşte expres tipul de acţiuni emise de societate. pentru a le cunoaşte. acţiunile pot fi acţiuni nominative (atunci când în cuprinsul titlurilor de valoare se stabileşte titularul dreptului asupra acelei acţiuni) şi acţiuni la purtător (acele acţiuni pentru care simpla deţinere materială conferă dreptul de proprietate asupra acţiunii). . situaţiile în care negociabilitatea acţiunilor este restrânsă fiind expres şi limitativ prevăzut de lege sau de actul constitutiv. ele încorporând valoare în conţinutul lor.Ca titluri de valoare. Se consideră că o acţiune reprezintă o fracţiune a capitalului social. . acestea. legea impune înregistrarea acestora în registrul acţionarilor. acţiunile presupun o singură trăsătură specifică a titlurilor de credit. acţiunea desemnează un raport juridic specific. Numai cele materializate pot fi singulare sau cumulative 10 . nu pot emite decât acţiuni nominative.Acţiunile au valoare egală. În situaţia în care coproprietarii nu se înţeleg cu privire la persoana care urmează să exercite drepturile specifice acţionarilor. un raport societar. care conferă o serie de drepturi unui asociat dintr-o societate de capital. De asemenea. respectiv titluri de credit societare. când este transmisă acţiunea dobânditorului devine titularul unui drept derivat. deoarece coproprietarii au obligaţia.Orice acţiune are o valoare nominală. toţi coproprietarii fiind răspunzători în solidar pentru efectuarea vărsămintelor datorate pentru acţiunea respectivă. Caracterele acţiunilor . 2 alin. De asemenea. respectiv.Sunt titluri de valoare emise de o societate comercială de capital constituită în condiţiile Legii 31/1990 republicată (o societate pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni). ca societăţi comerciale pe acţiuni. negociate pe piaţa de capital constituie valori mobiliare. stabilită în actul constitutiv care reprezintă o fracţiune din capitalul social al societăţii respective. problema se rezolvă pe cale jurisdicţională. Atunci când coproprietatea intervine ca urmare a transmiterii unei acţiuni nominative către mai mulţi coproprietari. acţiunile pot fi considerate şi titluri de credit. la constituirea societăţilor pe acţiuni prin subscripţie publică) nu poate fi decât o acţiune nominativă.

fără nici un fel de formalitate suplimentară. respectiv membrii directoratului şi al consiliului de supraveghere. Legea limitează şi titularii acţiunilor cu dividend prioritar în sensul că. numărul de acţiuni în care e împărţit capitalul social. numărul de acţiuni pentru care s-a realizat vărsământul şi avantajele rezervate fondatorilor). Transmiterea acţiunilor emise în formă dematerializată şi care sunt şi care sunt tranzacţionate pe o piaţă de capital. domiciliul şi codul numeric personal. considerate a fi acţiuni ordinare. iar dacă este persoană juridică denumirea. capitalul social al societăţii emitente. sediul. numărul din registrul comerţului. faţă de aceasta cesionarul devenind titular din momentul înregistrării. Acţiunile cu dividend prioritar nu pot depăşi 1 /4 din capitalul social. directori.În afara acestor acţiuni. ca declaraţia să nu poată fi dată de către mandatari. după caz. categoria şi valoarea nominală a acţiunilor acelui acţionar. reluându-se din dreptul civil regula valabilă pentru bunurile mobile corporale. durata societăţii emitente. În cazul în care acţiunile nominative se emit în formă materială (pe suport de hârtie). numărul de ordine al acestora şi valoarea nominală. numărul Monitorului Oficial în care s-a realizat publicitatea societăţii constituite. se supun regulilor specifice pieţei de capital stabilite conform Legii 297/2004. Conform art. poziţia la care este înscris acţionarul în registrul acţionarilor şi numărul de ordine al acţiunilor astfel emise. Legea 441/2006 instituie dobândirea dreptului de vot pentru acţionarii cu acţiuni preferenţiale. Dispoziţiile legale referitoare la modul de transmitere al dreptului de proprietate asupra acţiunilor nominative au caracter dispozitiv. prenumele. prin elementele pe care le conţine. iar valoarea lor nominală va fi aceeaşi cu cea stabilită pentru acţiunile ordinare. sub care a fost înregistrată societatea. dar. precum şi numărul. alături de declaraţia semnată de cedent sau cesionar (sau un mandatar al acestora). numărul de înmatriculare şi codul unic de înregistrare). suplimentar. trebuie să figureze şi elementele de identificare ale acţionarului (dacă este persoană fizică. la solicitarea acţionarului sau din oficiu. codul unic de înregistrare al societăţii. ci numai în mod personal. Transmiterea acţiunilor Transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor nominative se face în baza unei declaraţii semnate de cedent şi cesionar. Pentru a fi considerată valabilă. Ca o sancţiune pentru ipoteza întârzierii plăţii dividendelor. face dovada şi cu privire la titlurile deţinute de acel acţionar. Dreptul de proprietate asupra acţiunilor la purtător. direct pe titlu (deci în cuprinsul acţiunii). Orice acţiune pentru a fi valabilă trebuie semnată de administrator. respectiv a directorului general unic. de către cedent şi cesionar). acţiunea va cuprinde menţiunile obligatorii impuse de lege (denumirea societăţii emitente. orice alţi reprezentanţi ai societăţii. trebuie realizată şi o menţiune cu privire la cesiune. Pentru opozabilitate faţă de terţi această menţiune trebuie înscrisă în registrele de acţiuni al societăţii emitente. Această modalitate stabilită de lege dă conţinut ideii de titluri cumulative. data actului constitutiv. să poarte semnătura administratorului unic. posesia de bună-credinţă valorează proprietate. în vederea transmiterii dreptului de proprietate. menţiune semnată de cedent şi cesionar. respectiv acţiunile preferenţiale sau prioritare. un certificat de acţionar care va cuprinde obligatoriu toate menţiunile ce trebuie să se regăsească în conţinutul unei acţiuni. legea permiţând părţile să stabilească alte reguli prin actul lor constitutiv (de exemplu.. dreptul la acţiune împotriva acestora prescriindu-se într-un termen de 3 ani de la momentul când s-a făcut menţiunea referitoare la transmiterea acţiunilor în registrul acţionarilor. Astfel trebuie semnată de cel puţin doi membri ai consiliului de administraţie. Subscriitorii. există şi acţiuni specifice. pentru că aceştia participă în organele executive şi de control ale societăţii şi pot influenţa voinţa societăţii în sensul intereselor proprii determinate de obţinerea dividendului prioritar. Dacă acţiunile sunt nominative. începând de la data scadenţei obligaţiei de plată a dividendelor ce urmează 11 . deoarece certificatul de acţionar nu numai că face dovada calităţii titularului lui. Dacă o societate comercială nu emite acţiuni pe suport material. se transmite prin simpla tradiţiune. declaraţie care se înregistrează în registrul acţionarilor. numele. administratori. se interzice deţinerea unor asemenea acţiuni pentru cenzori. ea va elibera. cât şi cesionarii ulteriori răspund solidar pentru plata acţiunilor. respectiv ai directoratului sau. în conţinutul acţiunii. 180 din Legea 31/1990 societatea comercială poate contracta cu o societate de registru independent privat ţinerea registrului acţionarilor în sistem computerizat.

de unde rezultă caracteristica sa de a nu putea fi cedat (conf. Esenţial este însă faptul ca exerciţiul dreptului la vot să se realizeze proporţional cu numărul acţiunilor. textul trebuie interpretat în sensul suspendării dreptului la vot pentru acţiunile a căror vărsăminte sunt ajunse la scadenţă. se recunoaşte acţionarilor şi un alt drept nepatrimonial. 136 din Legea nr. Când unul sau mai mulţi acţionari. Consultând aceste documente. legea permite ca prin hotărârea adunării generale extraordinare natura acţiunilor să se modifice (acţiunile ordinare să fie convertite în acţiuni cu dividend prioritar şi invers). registrele societăţii. Şi în cazul acestor acţiuni speciale. La fel ca şi dreptul la informare. dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel.31/1990. dacă în acel an AGA hotărăşte că nu se distribuie dividende. iar în cele extraordinare de nudul proprietar. acţionarii pot consulta. pot cere instanţei să desemneze. deţinând cel puţin 10% din capitalul social. la interval de 15 zile. 101 din Legea nr. Titularii de acţiuni cu dividend prioritar au posibilitatea de a se reuni în adunări proprii. caz în care se redactează o procură autentificată. În aceste condiţii suspendarea poate interveni fie de la momentul ajungerii la scadenţă a vărsămintelor şi până în momentul anulării prin hotărâre a acţiunilor pentru care nu s-au făcut vărsăminte. astfel: . cerând copii legalizate pe propria cheltuială. Art. Astfel. Dreptul de vot însoţeşte acţiunile preferenţiale până la plata efectivă a dividendelor restante.1 din Legea nr. respectiv dreptul la vot. de exemplu. În caz de uzufruct. în urma lichidării. 135 din Legea nr.31/1990). În afara acestor drepturi esenţiale pentru un acţionar. nimic nu împiedică.dreptul la vot: În baza acţiunilor pe care le deţin. fie de la momentul scadenţei vărsămintelor şi până la efectuarea plăţii. orice acţiune plătită dă dreptul la un vot. Dreptul la vot se suspendă pentru acei acţionari car nu sunt la curent cu vărsămintele ajunse la scadenţă. cei obligaţi la efectuarea vărsămintelor vor fi somaţi la plată la momentul scadenţei. Această practică. 128). În baza acţiunilor pe care le deţin.31/1990. Dreptul de vot are un caracter personal-nepatrimonial. acţionarii îşi pot formula opinii pe care le pot comunica consiliul de administraţie care e obligat ca în termen de 15 zile să răspundă în scris. în baza unei somaţii colective. consideră că anumite operaţiuni din gestiunea societăţii au condus la efecte dăunătoare. De asemenea. 12 . poate crea o inechitate între acţionari. pe cheltuiala societăţii comerciale.dreptul la dividende Proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat. cu atât mai mult cu cât este vorba de societăţi de capital. . respectiv acela de a participa la adunările generale ale societăţii. 101 alin. au obligaţia de a pune la dispoziţia acţionarilor sau a oricăror alţi solicitanţi. dreptul de vot în adunările ordinare este exercitat de uzufructuar. art. În realitate. acţionarii beneficiază de dividende în cuantumul stabilit de adunarea generală a acţionarilor. republicată. un expert care să întocmească un raport ce va fi analizat de cenzorii societăţii (conform art. acţionarii au un anumit drept asupra părţi corespunzătoare acţiunilor ce le deţin. în doctrina de specialitate se face referire şi la dreptul acţionarilor de a fi informaţi. după caz. acţionarii îşi pot exercita dreptul la vot în cadrul adunării generale. la momentul constituirii societăţii nu s-a vărsat integral capitalul social. în cazul lichidării societăţii. având în vedere faptul că în cadrul adunărilor generale se prezintă rapoartele cenzorilor şi ale administratorilor cu privire la activitatea desfăşurată de aceştia. societăţile de registru.a fi distribuite în cursul anului următor sau. între şedinţele adunărilor generale. Conform art. începând de la data publicării hotărârii AGA. dar aceasta nu are valoare de cesiune de drept de vot. deoarece împuternicitul votează în AGA în locul mandantului (cel ce l-a împuternicit) şi nu în nume propriu. documentele societăţii comerciale. art. În practică este posibilă împuternicirea unei persoane de a participa şi de a vota în locul altuia. Această somaţie trebuie să îndeplinească condiţiile de publicitate. În aceste condiţii. republicată. exercitând acest drept. În situaţia în care. Pe cale de consecinţă. ca dreptul la vot să fie exprimat prin existenţa unui număr mai mare de acţiuni. În sfârşit. cel mult de două ori în cursul unui exerciţiu financiar. Prin actul constitutiv al societăţii se poate limita dreptul la vot pentru acei acţionari care deţin mai multe acţiuni. stabileşte şi o situaţie de suspendare a dreptului la vot. acţionarii au posibilitatea de a-şi exercita un drept esenţial. legea impunând ca ea să fie publicată de două ori în Monitorul Oficial. republicată stabileşte că administratorii sau. acţionarii beneficiază în cadrul societăţii de anumite drepturi specifice.31/1990. deşi recunoscută de lege.

perioada în care se poate efectua o asemenea operaţiune.în cazul în care societatea dobândeşte propriile acţiuni ca urmare a succesiunii universale sau ca urmare a fuziunii cu o altă societate acţionară. acestea fiind posibil de dobândit în mod liber. dacă există o hotărâre în acest sens a adunării generale extraordinare şi cu condiţia ca acţiunile astfel dobândite. precum şi numărul. Se admite. Această soluţie funcţionează şi în cazul în care acţiunile sunt dobândite de o societate în cadrul căreia o altă societate deţine majoritatea sau o poziţie dominantă. consiliul de administraţie sau directoratul are două posibilităţi: . caz în care. dar pe seama societăţii. care se realizează din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale societăţii. mai există sume neutilizate. dobândirea de către o societate pe acţiuni a propriilor sale acţiuni. Aceste acţiuni urmează a fi vândute pe piaţa liberă. nu mai funcţionează restricţionările specifice impuse de lege pentru dobândirea propriilor acţiuni. valoarea de dobândire a acţiunilor. În situaţia în care o societate pe acţiuni îşi dobândeşte propriile acţiuni fără respectarea condiţiilor impuse de lege sau de adunarea generală extraordinară.în cazul în care societatea pe acţiuni a dobândit propriile acţiuni ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti dată într-o procedură de executare silită impusă unui debitor al societăţii. În anumite situaţii.fie va anula acţiunile deţinute de către acţionarii răi platnici.va face demersurile pentru urmărirea acţionarilor rău platnici şi pentru executarea debitelor acestora. dobânzile de întârziere a vărsământului şi valoarea vărsământului. . acţiunile noi emise purtând numărul acţiunilor anulate. pentru vânzarea celor noi. are obligaţia să înstrăineze acţiunile astfel dobândite într-un termen de un an de la momentul subscrierii lor. În aceste condiţii. se vor acoperi cheltuielile de anulare şi vânzare. altele decât rezervele legale. Dacă se hotărăşte anularea acţiunilor. 13 . capitalul social va fi micşorat proporţional cu sumele nerecuperate şi pentru care nu sa făcut vărsământul. . Astfel de operaţiuni cu acţiuni proprii ale societăţii se pot realiza pentru o perioadă de maximum 18 luni de la momentul în care hotărârea extraordinară a adunării generale a fost publicată în Monitorul Oficial. pot interveni două situaţii: . legea impune ca în raportul de gestiune ce însoţeşte situaţia financiară anuală să fie precizate motivele care au determinat dobândirea propriilor acţiuni. etc. în urma vânzării. aceste situaţii: . acţiunile astfel dobândite se anulează. valoarea nominală şi contravaloarea acţiunilor astfel dobândite. hotărârea de anulare trebuie publicată în Monitorul Oficial cu specificarea numărului de ordine al acţiunilor anulate. Ca regulă de principiu. să nu depăşească 10% din capitalul social subscris. . . din ele se va acoperi preţul operaţiunilor efectuate pentru anularea acţiunilor neacoperite.Dacă în urma somării repetate. adică dacă acţiunile nu sunt integral liberate. se admite posibilitatea unei noi emisiuni. În funcţie de sumele obţinute din vânzarea acţiunilor emise în aceste condiţii. Aceeaşi sancţiune este stabilită în ipoteza dobândirii acţiunilor proprii pentru a fi distribuite angajaţilor socieătţii. Dacă societatea nu le înstrăinează în acest termen. . Dacă şi după acoperirea acestor cheltuieli. acţionarii sunt liberi să hotărască cu privire la modurile de dobândire de către societate a propriilor acţiuni. societatea este obligată la o plată. inclusiv cele deja aflate în portofoliul societăţii. În aceste condiţii. Pentru dobândirea propriilor acţiuni. în mod excepţional.sumele sunt neîndestulătoare. societatea urmând a se îndrepta împotriva cesionarilor şi subscriitorilor. Operaţiunile ce privesc dobândirea propriilor acţiuni sunt restricţionate prin lege. cei obligaţi la efectuarea vărsămintelor nu şi-au efectuat obligaţia. societatea fiind obligată să-şi modifice corespunzător capitalul social. o societate pe acţiuni nu-şi poate dobândi propriile sale acţiuni.sumele sunt îndestulătoare. În cadrul adunării generale extraordinare. Legea enumeră.în cazul în care societatea a dobândit propriile acţiuni cu titlu gratuit.în situaţia în care societăţile dobândesc propriile acţiuni pentru a le anula şi a realiza astfel reducerea capitalului social. fie prin persoana care lucrează în nume propriu. conform ultimei situaţii financiare anuale aprobate. expres şi limitativ. Tocmai pentru a asigura un control strict al modului de plată a acţiunilor dobândite de către societate. fie în mod direct. în cazul în care nici în aceste condiţii nu se obţin sumele datorate societăţii. fracţiunea de capital reprezentată de acţiunile astfel dobândite. acestea vor fi restituite acţionarilor. Procedura de dobândire a propriilor acţiuni nu poate demara dacă nu a fost integral vărsat tot capitalul social.

obligaţiunile negociabile pe piaţa de capital sunt valori mobiliare Ca şi în cazul acţiunilor. Obligaţiunile pot fi emise şi prin subscripţie publică. obligaţiunile pot fi nominative sau la purtător. valoarea şi categoria acţiunilor cu care se garantează. de societatea independentă care ţine registrul acţionarilor. În acest caz se va întocmi un prospect de emisiune. obiectul de activitate.data publicării în Monitorul Oficial al României a încheierii de înregistrare şi modificările ce s-au adus actului constitutiv. împrumuturi sau constituirea unor garanţii pentru dobândirea propriilor acţiuni.Constituirea de garanţii reale mobiliare asupra acţiunilor Constituirea garanţiilor reale mobiliare asupra acţiunilor. O societate pe acţiuni nu poate face emisiune de obligaţiuni pentru o sumă mai mare de 3 /4 din capitalul vărsat şi existent conform ultimului bilanţ. realizându-se o ofertă publică. după caz. conform art. 14 . Valoarea nominală a obligaţiunilor emise de o societate pe acţiuni nu poate fi mai mică de 2. majorităţile impuse de lege pentru întrunirea în mod valabil a unei adunări generale sau pentru adoptarea legală a unei hotărâri fiind stabilite în funcţie de capitalul social din care s-a dedus contravaloare acestor acţiuni. Ca şi acţiunile.Acţiunile dobândite de o societate pe acţiuni. ce trebuie publicat de administratorul societăţii. cu excepţia situaţiei în care astfel de operaţiuni se încadrează în operaţiunile curente ale unei societăţi bancare de credit sau se realizează pentru dobândirea acţiunilor de către salariaţii societăţii. . înscris înregistrat în registrul acţionarilor. şi pot fi emise fie pe suport de hârtie. pentru acţiunile nominative dematerializate. Totodată. . . aceste operaţiuni vor funcţiona în baza regulilor stabilite pentru dobândirea propriilor acţiuni. ţinut de consiliul de administraţie / directorat sau. sediul şi durata societăţii. fie prin înscriere în cont (obligaţiuni dematerializate). creditorului eliberându-i-se o dovadă cu privire la înregistrarea garanţiei constituite. .33 din Legea 297/2004 privind piaţa de capital. întrucât titularul lor are calitatea de împrumutător al societăţii comerciale. Legea interzice acordarea de către societate a unor avansuri. fie prin intermediul unor persoane care lucrează pe seama societăţii. Menţiunile pe care trebuie să le cuprindă prospectul de emisiune sunt: . Obligaţiunile pot fi nominative sau la purtător.5 lei. În funcţie de momentul înregistrării. gajul fiind opozabil terţilor. în baza cărora titularul dobândeşte un drept de creanţă faţă de societate. nu dau dreptul la dividende. iar în cazul acţiunilor la purtător precum şi a celor nominative emise în formă materială. 2. În conţinutul actului de garanţie. lege impune înregistrarea gajului astfel constituit şi în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.7 Obligaţiunile Obligaţiunile reprezintă bunuri incorporale şi apar ca titluri de valoare emise de societăţile de capital. şi care-i sunt proprii. se impune ca valoarea nominală a acestora să fie egală şi să confere titularilor lor aceleaşi drepturi. se impune şi menţionarea garanţiei în cuprinsul titlului şi semnătura părţilor între care s-a realizat contractul de garanţie sau a mandatarilor lor.categoriile de acţiuni emise de societate.denumirea. dreptul de vot aparţine tot proprietarului. realizându-se însă o contabilizare separată a acestora. Dreptul la vot pe care-l naşte dobândirea acestor acţiuni este suspendat pe perioada cât acţiunile sunt deţinute de societatea emitentă.capitalul social şi rezervele. În cazul în care societatea constituie garanţii reale mobiliare asupra propriilor acţiuni.situaţia patrimoniului social după ultimul bilanţ contabil. Chiar dacă asupra unor acţiuni sunt constituite garanţii reale mobiliare. se realizează prin intermediul unui înscris sub semnătură privată. garanţia dobândeşte şi ordinea de preferinţă în raport cu alte astfel de garanţii. . 2 alin. de la momentul acestei înregistrări. În cazul în care se emit mai multe obligaţiuni într-o singură emisiune. fie în mod direct. trebuie precizat în mod obligatoriu cuantumul datoriei.1 nr.

în temeiul art. obligatarul are posibilitatea de a acţiona societatea emitentă în instanţă. cu avantajele prevăzute de lege pentru acestea. cât şi cei care au votat împotrivă au posibilitatea. modul de rambursare. fie s-au opus adoptării acelei hotărâri. practic. conform art. În schimb. Considerăm că pentru a compensa pierderea pe care o suportă obligatarul prin conversia lui în acţionar. Reprezentarea deţinătorilor de obligaţiuni este asigurată de reprezentantul numit în cadrul adunării obligatarilor. 172 alin.31/1990. Subscrierea obligaţiunilor se face pe exemplarele prospectului de emisiune. Oferta publică de obligaţiuni necesită. cenzorilor şi funcţionarilor societăţii. Societatea emitentă nu are dreptul să intervină în deliberările adunării generale a obligatarilor. dobânda lor. o adunarea generală specială.8 Certificatele de părţi sociale 15 . Pentru a fi admisibilă o astfel de acţiune. Desigur decizia categoriei de acţiuni ce se obţin prin conversie revine adunării generale a acţionarilor. membrilor directoratului. Dacă se urmăreşte o rambursare anterioară scadenţei. În acest caz valoarea nominală a obligaţiunilor convertibile va trebui să fie egală cu cea a acţiunilor. de regulă. Adunarea deţinătorilor de obligaţiuni poate să constituie un fond.. de exemplu. adunarea obligatarilor este în drept să se pronunţe şi asupra emiterii de noi obligaţiuni. Totodată. iar adunarea se consideră valabil constituită în măsura în care participă deţinători reprezentând cel puţin 2/ 3 din titlurile nerambursate. se impune ca acţiunea să nu fie contrară unei hotărâri adoptate de adunarea generală a deţinătorilor de obligaţiuni. autorizarea de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. ar trebui să i se distribuie acţiuni preferenţiale. republicată. în afara situaţiilor în care există o dispensă de autorizare acordată tot de Comisia Naţională a Valori lor Mobiliare.1 din Legea nr. indicarea dacă sunt nominative sau la purtător. de exemplu din dobânzile cuvenite deţinătorilor de obligaţiuni. În baza obligaţiunilor ce le deţine.2 din Legea nr. Tot această adunare va decide regulile de gestionare a acestui fond. 31/1990. având totodată dreptul de a asista la adunările generale ale societăţii comerciale respective. conform legii. societatea emitentă având obligaţia să anunţe public tragerea la sorţi cu cel puţin 15 zile înainte. pentru a acoperi cheltuielile necesare apărării drepturilor obligatarilor. . atât deţinătorii de obligaţiuni neparticipanţi la adunare. să atace în justiţie acea hotărâre. conform legislaţiei pieţei de capital. . directorilor. ea are caracter obligatoriu şi pentru deţinătorii de obligaţiuni care. la scadenţă. nici reprezentantul şi nici supleanţii acestuia (numiţi în aceleaşi condiţii). iar pentru obligaţiunile astfel subscrise. Chiar dacă o asemenea hotărâre le este opozabilă. 174 alin.data la care a fost publicată hotărârea adunării generale extraordinare care a aprobat emiterea obligaţiunilor. 2. Adunarea obligatarilor este cea care. valoarea nominală a obligaţiunilor. cvorumul impus de lege este de minimum 4 /5 din titlurile reprezentate la adunare. precum şi indicarea dacă sunt convertibile dintr-o categoria în alta. fie nu au luat parte la adunare. care-şi va desfăşura activitatea pe cheltuiala societăţii emitente. republicată. În situaţia în care se pune problema ca prin hotărâre adunarea obligatarilor să se pronunţe cu privire la emiterea de noi obligaţiuni sau să se opună la modificare actului constitutiv sau a condiţiilor împrumutului. asigură supravegherea intereselor deţinătorilor de obligaţiuni având dreptul. Odată adoptă o hotărâre a adunării obligatarilor. Posibilitatea de convertire a obligaţiunilor în acţiuni este posibilă în măsura în care o astfel de soluţie este consemnată în prospectul de emisiune. înainte de publicarea prospectului de emisiune. Acesta reprezintă obligatarii atât în faţa societăţii. dacă astfel s-ar aduce o atingere drepturilor deţinătorilor de obligaţiuni. Hotărârile adunării obligatarilor se adoptă cu o majoritate specifică reprezentând cel puţin 1/ 3 din titlurile emise şi nerambursate. Obligaţiunile se rambursează. valoarea lor trebuie să fie de la început integral vărsată. consiliului de administraţie. Deţinătorii de obligaţiuni au posibilitatea să-şi constituie.suma totală a obligaţiunilor care au fost emise anterior şi a celor care urmează a fi emise. cât şi în justiţie.sarcinile ce grevează imobilele societăţii. obligaţiunile din aceeaşi emisiune şi cu aceeaşi valoare pot fi rambursate prin tragere la sorţi la o sumă superioară valorii lor nominale şi în baza unei publicităţi. nu pot participa la administrarea societăţii. interzicându-se în acest sens participarea efectivă a administratorilor. să se opună la orice modificare a actului constitutiv al societăţii sau al condiţiilor în care se efectuează împrumutul. ori în acţiuni.

cât şi asupra unor probleme deosebite. În funcţie de forma juridică a societăţii comerciale există: .1 Adunarea generală Ca organism de deliberare. controlul gestiunii societăţii se realizează de către asociaţi. . . directori sau membrii directoratului şi consiliu de supraveghere). sub sancţiunea nulităţii transmiterii. de un organ specializat. nici părţi sociale. Nici Legea nr. Transmiterea lor este totuşi posibilă către asociaţi. De aceea. Pornind de la acest criteriu distingem între adunări ordinare şi extraordinare. respectiv: societatea în nume colectiv şi în comandită simplă. FUNCŢIONAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE Ca orice persoană juridică. societatea comercială nu are o existenţă organică şi. ci părţi de interes (reflectând caracterul personal al acestor societăţi). care vizează elemente fundamentale ale societăţii comerciale. de execuţie (administratorii organizaţi sub forma consiliului de administraţie. respectiv 50% plus 1). control şi expertiză) sau. de regulă cenzorii şi auditorii financiari. dar deducem că regimul lor juridic este asemănător părţilor sociale. dar cu menţiunea că acest certificat nu poate servi ca titlu pentru transmiterea drepturilor constatate. 31/1990 republicată precizând că aceste părţi sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. auditorii financiari şi cenzorii societăţii. certificatele de părţi sociale se analizează ca titluri de legitimare (lipsindu-le caracterul constitutiv şi literal al titlurilor de credit). Voinţa societăţii comerciale este adusă la îndeplinire prin actele juridice ale organului executiv (de gerare a activităţii. Prin specificul lor. în anumite cazuri. dar nici prin remitere materială (ca la acţiunile la purtător) sau înregistrarea transmiterii (ca la acţiunile nominative). iar în urma modificărilor aduse Legii nr. de control (respectiv cenzorii şi auditorii financiari).la societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni există toate cele trei categorii de organe de conducere (respectiv Adunarea generală a acţionarilor). de gestiune) care este administratorul (gerantul) sau administratorii. nu este instituţionalizată o adunare generală propriu-zisă. Conform Legii nr. datorită numărului relativ mic de societari.Sunt emise de societăţile cu răspundere limitată. de execuţie şi de control al gestiunii societăţii comerciale. dar nefiind suficientă nici majoritatea simplă. Legea nr. 31/1990 şi nici doctrina nu tratează această materie. sau către terţi.la societăţile de persoane. voinţa ei se manifestă prin organele alese. diviziunile de capital nu se numesc nici acţiuni. Controlul activităţii administratorului se realizează de către asociaţi (în virtutea drepturilor de informare. nefiind necesari. 2. deci. reprezentând 3/ 4 din capitalul social (este o dovadă că societatea cu răspundere limitată este o formă mixtă. un certificat constatator al drepturilor asupra părţilor sociale. în cazul clauzei de continuitate cu succesorii (ca la societăţile de persoane). respectiv organele de conducere. atât asupra unor probleme obişnuite pentru viaţa societăţii. Deci certificatele de părţi sociale nu pot fi transmise prin gir. valoarea minimă a unei părţi sociale este de 10 lei. prin decizia adunării generale. şi adunările speciale. Legea reglementează adunarea ordinară şi extraordinară în cazul 16 . dar prezintă unele particularităţi. Administratorii societăţii cu răspundere limitată pot elibera. la cerere.9 Părţi de interes În cazul societăţilor de persoane.la societatea cu răspundere limitată există cele trei organe enumerate la societatea pe acţiuni. necerându-se nici unanimitatea ca la societăţile de persoane. când cesiunea părţilor este hotărâtă prin votul asociaţilor. nici o voinţă proprie. 31/1990 republicată. adunarea generală este chemată să decidă. de asemenea. 3. 31/1990 republicată. naturală. 3.

17 . Ea se ţine la sediul societăţii şi în localul indicat în convocare. În termen de cel mult 15 zile de la data închiderii subscrierii. dacă în actul constitutiv se prevede astfel.să hotărască gajarea. adunarea se va întruni. ea are următoarele competenţe: . . În societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni.să fixeze dividendul cuvenit asociaţilor (acţionarilor). În cazul societăţii în nume colectiv şi în comandită simplă. . . directoratului. dar pentru modificarea actului constitutiv se cere votul unanimităţii (de exemplu: pentru majorarea capitalului social).să se pronunţe asupra gestiunii consiliului de administraţie / de supraveghere. Adunarea constitutivă În cazul constituirii societăţii prin subscripţie publică (posibilă doar la societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni) prima adunare la care participă subscriitorii de acţiuni poartă denumirea de adunare constitutivă (fiind menită a pune bazele desfăşurării activităţii în noile condiţii date de participarea noilor acţionari). pentru societatea cu răspundere limitată. consiliului de supraveghere sau cenzorilor. stabileşte condiţii speciale de cvorum şi majoritate. cumulativ. Când consiliul de administraţie / directoratul nu convoacă AGA. La societatea cu răspundere limitată adunarea decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale (se cere deci. la o a doua convocare. să aprobe sau să modifice bilanţul contabil. pe exerciţiul financiar următor. Adunarea ordinară Această adunarea se întruneşte cel puţin o dată pe an.să discute. pentru validitatea deliberărilor adunării generale ordinare. . iar hotărârile se iau de către acţionarii care deţin majoritatea absolută (adică jumătate plus unu) din capitalul social reprezentat în adunare (dacă actul constitutiv nu prevede altfel). . au dreptul să ceară introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi unul sau mai mulţi acţionari reprezentând. la societăţile auditate. să demită auditorul financiar.societăţii pe acţiuni (cu varietatea adunării constitutive în cazul constituirii prin subscripţie publică).să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi. cel puţin 5% din capitalul social. Costurile convocării şi cheltuielile de judecată sunt suportate de societatea comercială. după ascultarea raportului consiliului de administraţie. hotărârile se iau prin votul asociaţilor ce reprezintă majoritatea absolută a capitalului social (de exemplu: pentru alegerea şi revocarea administratorilor). instanţa de la sediul societăţii va putea autoriza convocarea AGA. Acelaşi procent sau chiar o cotă mai mică. .să fixeze remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs pentru membrii consiliilor (de administraţie/ de supraveghere) sau a cenzorilor. procentul de 50% plus unu din numărul asociaţilor. . cât şi condiţia ca ei să reprezinte jumătate plus unu din totalul părţilor sociale). Adunarea ordinară poate să discute şi să decidă asupra oricărei probleme înscrise în ordinea de zi. după caz. putând să delibereze oricare ar fi partea de capital reprezentată de acţionarii prezenţi. individual sau împreună. poate cere consiliului de administraţie / directoratului convocarea adunării generale. deşi legea nu distinge între adunările ordinare şi extraordinare. cu precizarea atribuţiilor fiecăreia şi a condiţiilor de cvorum şi majoritate cerute pentru adoptarea hotărârilor. respectiv ai consiliului de supraveghere şi cenzorii. Conform modificărilor aduse Legii 31/90 prin Legea 441/2006. printr-o înştiinţare publicată în Monitorul Oficial. programul de activitate. închirierea sau desfiinţarea uneia sau mai multor unităţi ale societăţii. dacă nu s-a stabilit prin actul constitutiv.să aleagă şi să revoce membrii consiliului de administraţie. dacă nu se realizează prezenţa cerută sau majoritatea necesară luării hotărârii. iar hotărârile se iau cu majoritatea celor prezenţi. la prima convocare este necesară prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin 1/ 4 din numărul de drepturi de vot. în cel mult 5 luni de la încheierea exerciţiului financiar. Potrivit legii. fondatorii trebuie să convoace adunarea constitutivă.să fixeze durata minimă a contractului de audit financiar.

la societăţile de persoane. este necesară prezenţa acţionarilor reprezentând 3 /4 din capitalul social (dacă actul constitutiv nu prevede altfel). indiferent de forma ei juridică poate fi administrată de unul sau mai mulţi administratori. aprobarea participărilor la profit ale fondatorilor şi operaţiunile încheiate în contul societăţii şi numirea primilor membri ai consiliului de administraţie. dar şi adunările speciale constituite din acei acţionari ce se adună în scopul de a-şi proteja interesele privind modificarea drepturilor şi obligaţiilor ce le revin în legătură cu acţiunile ce le deţin. iar hotărârile se iau cu votul majorităţii simple a celor prezenţi. Pluralitatea de administratori nu este instituţionalizată în cazul 18 . pentru validitatea deliberărilor adunării. . se cere prezenţa a jumătate plus unu din numărul subscriitorilor acceptanţi. 31/1990 republicată. majorarea capitalului social. între societăţi de persoane şi cele de capital. se impune tot principiul unanimităţii (cu atât mai mult cu cât societatea cu răspundere limitată. care realizează administrarea (gerarea) societăţii. prezenţa necesară este cea reprezentând jumătate din capitalul social. dar este adusă la îndeplinire prin organele de execuţie. Vizând probleme grave pentru viaţa societăţii comerciale. examinarea şi validarea rapoartelor experţilor. . . mărirea sau reducerea capitalului social.Pentru a fi legal constituită. respectiv ai consiliului de supraveghere şi primii cenzori sau auditori financiari. iar hotărârile se iau cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social. discutarea şi aprobarea actului constitutiv al societăţii.2 Administrarea societăţii Voinţa oricărei societăţi comerciale este exprimată de adunarea generală. aspecte ce privesc modificarea actului constitutiv.fiecare acceptant are dreptul doar la un vot (principiul proporţionalităţii nu este aplicat deoarece unul din scopurile adunării este tocmai acela de a aproba subscrierile şi în funcţie de acestea se va decide numărul de acţiuni ce revine fiecărui acceptant). astfel: . exerciţiul atribuţiilor sale privind: mutarea sediului. La această adunare: . Legea nr.reprezentarea acţionarilor este permisă. la convocarea a doua.se va citi raportul experţilor pentru evaluarea aporturilor în natură şi va avea loc avizarea avantajelor fondatorilor şi a operaţiunilor ce urmează a fi preluate de societate. reducerea sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acţiuni şi conversia acţiunilor dintr-o categorie în alta. . are nevoie de votul tuturor asociaţilor). schimbarea obiectului ori formei societăţii. Conform Legii nr. mutarea sediului.se va exercita dreptul acceptanţilor de a se retrage dacă valoarea aporturilor în natură stabilită de experţi este mai mică cu 1/5 faţă de cea stabilită de fondatori în prospectul de emisiune. 3. Adunarea extraordinară Această adunare se întruneşte ori de câte ori este nevoie pentru a se lua o hotărâre în probleme ce au caracter deosebit. Potrivit noilor dispoziţii legale. cum ar fi: prelungirea duratei societăţii. 31/1990 republicată o societate comercială. . . condiţiile de cvorum şi majoritate sunt mai riguroase. Astfel. În atribuţiile adunării constitutive intră verificarea existenţei vărsămintelor. în tăcerea legii. schimbarea obiectului de activitate. ca formă mixtă. administratorului unic. dar un acceptant nu poate să reprezinte mai mult de 5 subscriitori. iar hotărârile se iau cu votul unui număr de acţionari reprezentând 1/3 din capitalul social. Adunarea generală extraordinară a acţionarilor poate delega consiliului de administraţie sau. distinge între adunarea specială a deţinătorilor de acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar şi fără drept de vot. după caz.pentru societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni.la societatea cu răspundere limitată este necesar votul tuturor asociaţilor (dacă actul constitutiv nu prevede altfel). Adunările speciale Valabile doar în cazul societăţilor de capitaluri (societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni) sunt adunări ce cuprind gruparea acţionarilor ce deţin categorii aparte de acţiuni. adică. dizolvarea etc. fuziunea cu alte societăţi.nu au drept de vot acceptanţii care au constituit aporturi în natură (pentru deliberările privind aporturile lor).

trebuie protejaţi. de regulă ei înşişi asociaţi.persoanele care nu pot fi fondatori nu pot fi nici administratori. În societatea pe acţiuni administrarea poate fi făcută de un administrator sau de mai mulţi. unde e suficientă decizia de revocare dată de AGA. decizia se ia cu majoritatea voturilor exprimate). 3.poate fi administrator o persoană fizică sau o persoană juridică. iar în cazul societăţilor de capitaluri este organizată sub forma unor organe colegiale: consiliu de administraţie şi comitet de direcţie. iar dacă nu s-a prevăzut durata mandatului. potrivit căreia acţionarii. activitate de administrator sau cenzor sau auditor intern într-o societate concurentă. compus din membrii aleşi dintre administratori. răspunzând solidar şi nelimitat pentru obligaţiile sociale). când acestea depăşesc 1/ 2 din valoarea contabilă a activelor. obligaţia înregistrării calităţii la Registrul Comerţului. administrarea societăţii este încredinţată unuia sau mai multor comanditaţi. Acţiunea în răspundere pentru prejudiciile provocate de administrator aparţine AGA ordinară (valabilă dacă sunt prezenţi acţionarii ce reprezintă 1/ 4 din numărul total de voturi. unde protecţia angajatului este deosebită. consiliul de administraţie sau consiliul de supraveghere care să conducă la încetarea contractului. administratorul trebuie să accepte în mod expres calitatea de mandatar. pe cont propriu sau al altei persoane. posibilitatea de a încheia acte juridice în numele şi pe seama societăţii. respectiv Cartei guvernării corporative. Condiţii pentru desemnarea administratorilor . consiliul de administraţie poate angaja. directori sau reprezentanţi ai societăţii. Dintre obligaţiile specifice administratorilor enunţate în secţiunea III din Legea 441/2006 ce conţine dispoziţii comune. numărul lor fiind impar. fiecare administrator având dreptul să reprezinte societatea (dacă actul constitutiv nu prevede altfel). în dreptul comercial. directorii la SA în sistemul unitar. care sunt funcţionari ai societăţii. persoana juridică va desemna un reprezentant – o persoană fizică. Aceasta înseamnă că se încheie un contract de mandat în formă scrisă (care va fi un contract de administrare în cazul funcţiilor executive. va deveni automat asociat comanditat. Dacă activitatea sa va produce prejudicii societăţii comerciale. conducând şi comitetul de direcţie. chiar minoritari. pentru director sau membrii directoratului. . În societatea în comandită simplă. preşedintele consiliului de administraţie este şi director general sau director al societăţii. În societatea cu răspundere limitată administrarea este realizată de unul sau mai mulţi administratori (asociaţi sau terţi). În societatea în comandită pe acţiuni. Iniţiativa acţiunii în despăgubiri poate aparţine şi acţionarilor ce reprezintă 5% din capitalul social. numai cu aprobarea AGA extraordinară. directori executivi. .primii administratori pot fi numiţi pe 2 ani. pentru cei ulteriori mandatul este de maxim 4 ani. enumerăm: interdicţia de a fi administratori pentru persoanele ce nu pot fi fondatori. obligaţia de non-concurenţă. După unele opinii formulate în doctrină. Dispoziţii comune sistemului unitar de administrare cât şi celui dualist Ca noutate. procedura desfacerii contractului fiind mai complicată. posibilitatea stabilirii remuneraţiei prin actul constitutiv sau prin hotărârea AGA sau a remuneraţiei suplimentare a directorilor sau membrilor directoratului prin hotărârile consiliului de administraţie. gestiunea este asigurată de unul sau mai mulţi administratori. respectiv membrii directoratului. prin mijloace de comunicare la distanţă sau posibilitatea votului unanim în scris. când sunt mai mulţi se constituie un consiliu de administraţie care poate delega o parte din puterile sale unui comitet de direcţie. semnarea acestui contract şi interdicţia cumulării calităţii de administrator cu cea de salariat al societăţii comerciale ar muta competenţa litigiilor societate (angajator) – administrator (salariat) din dreptul muncii. în sistemul dualist nu pot fi decât persoane fizice.societăţilor de persoane şi a societăţii cu răspundere limitată. aceasta se va putea despăgubi din poliţa de asigurare. dar în acest ultim caz. administrarea se încredinţează unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi (dacă un comanditar ar face acte de administrare fără împuternicire.3 Calitatea de administrator. pentru executarea operaţiilor societăţii. În societatea în nume colectiv. respectiv de a nu desfăşura. nici din comitetul de direcţie. . de exemplu. respectiv al celui de supraveghere. . sau o acceptare urmată de semnarea contractului pentru funcţiile neexecutive).administratorul va trebui să încheie o asigurare de răspundere profesională. fără a mai fi 19 . precum şi posibilităţi noi de convocare sau de vot. interdicţia pentru administratorul persoană fizică de a exercita concomitent mai mult de 5 mandate de administrator (cu excepţia situaţiei deţinerii a o 1/4 din numărul de acţiuni). nefăcând parte nici din consiliul de administraţie.administratorii sunt numiţi temporar şi sunt reeligibili. Această posibilitate corespunde reglementării OECD în materie.

să nu primească sau să nu fi primit de la societate ori de la o societate controlată de aceasta o remuneraţie suplimentară sau alte avantaje. . fie personal. tot la dispoziţii comune trebuiau prezentate obligaţiile de: prudenţă şi diligenţă. Conform acestuia. administratorul care are. Dintre principiile Guvernării corporative formulate de OECD. rude sau afini până la gradul IV inclusiv) interese contrare intereselor societăţii trebuie să înştiinţeze despre acestea pe ceilalţi administratori. în interesul societăţii.să nu fie soţ/soţie sau rudă până la gradul al IV-lea inclusiv cu un director al societăţii sau cu o persoană aflată în una dintre situaţiile de mai sus. prudenţă şi diligenţa unui bun administrator. Înţelesul obligaţiei de informare ce revine administratorilor. Printre dispoziţiile comune se regăseşte cea legată de posibilitatea dizolvării societăţii prin decizia AGA extraordinară. confidenţialitate.să nu fi fost administrator neexecutiv al societăţii mai mult de 3 mandate. şi să nu participe la deliberări legate de această operaţiune.să nu aibă sau să nu fi avut în ultimul an relaţii de afaceri cu societatea ori cu o societate controlată de aceasta. La desemnarea ca administrator independent se au în vedere următoarele criterii: . îl absolvă pe administrator de răspundere chiar dacă ulterior se va dovedi că decizia era greşită (în sensul de a prejudicia societatea comercială). direct sau indirect (soţ/soţie. independent de interesele conducerii. conceptul „deciziei de afaceri”. dacă actul constitutiv prevede o astfel de posibilitate. deşi reglementate fie la sistemul dualist fie la cel unitar. În acelaşi articol de lege este prevăzută obligaţia administratorilor de a-şi exercita mandatul cu loialitate. Deşi este reglementată expres pentru membrii consiliului de administraţie. introdus de noua lege. certificate privind aceste date. 20 . dar şi membrilor directoratului sau entităţii ce ţin evidenţa acţionariatului (a se vedea în acest sens societăţile de registru îndelungat privat) este acela de a pune la dispoziţia acţionarilor şi oricăror altor solicitanţi informaţiile privind structura acţionariatului respectivei societăţi. Obligaţia subzistă şi după încetarea mandatului. considerăm că obligaţia de a-şi exercita mandatul cu bună-credinţă. dacă activul net (calculat ca diferenţă între totalul activelor şi totalul datoriilor societăţii comerciale) s-a diminuat la mai puţin de 1/2 din valoarea capitalului social subscris. Astfel. fie ca asociat. . sunt explicate în Legea 441/2006 întrun sens nou. . în care administrarea e organizată pe două nivele: un consiliu de supraveghere.să nu fie sau să nu fi fost în ultimii 3 ani asociat ori salariat al actualului auditor financiar al societăţii sau al unei societăţi controlate. contra-cost. justificată prin urgenţa situaţiei.să nu fie director într-o altă societate în care un director al societăţii este administrator neexecutiv. prin preluarea conceptului „bussiness judgement rule” din dreptul american. în interesul societăţii comerciale. cenzori sau auditori interni. ale vreunui acţionar semnificativ sau vreunui partid politic. cu atribuţii doar de control.să nu fie director al societăţii sau al unei societăţi controlate de către aceasta ori a îndeplinit o astfel de funcţie în ultimii 5 ani. loialitate (cu reglementarea conflictului de interese). o „decizie de afaceri” adoptată într-o situaţie prezumată ca fiind în interesul societăţii. pentru supravegherea conducătorilor societăţii comerciale. director sau salariat al unei societăţi care are astfel de relaţii cu societatea. cu precizarea că întinderea acestor obligaţii va fi prevăzută în contractul de reprezentare. . adică de supraveghere şi control dar şi executive (în acest sistem conducătorii sunt selecţionaţi dintre administratori) sau sistemul german.să nu fi fost salariat al societăţii sau al unei societăţi controlate de către aceasta ori a avut un astfel de raport de muncă în ultimii 5 ani. eliberând. şi un directorat cu atribuţii eminamente executive. acţionar. administrator. prin actul constitutiv sau prin hotărârea AGA se poate prevedea că unul sau mai mulţi administratori să fie independent. . . respectiv obligaţia acestora de a judeca obiectiv.necesară o întrunire a organului competent. Considerăm că. independenţă. dar şi de a nu divulga informaţii confidenţiale şi secrete de afaceri la care au acces în calitatea lor de mandatari. există şi posibilitatea ca instanţa să acorde un răgaz (termen de graţie) de 6 luni pentru regularizarea situaţiei. . altele decât cele corespunzând calităţii sale de administrator neexecutiv. legea română a preluat independenţa administratorilor. caracteristicile administratorului indiferent dacă societatea comercială a ales sistemul clasic: consiliu de administraţie unic cu atribuţii neexecutive.să nu fie acţionar semnificativ al societăţii. la cerere. . Cu unele excepţii.

oricare acţionar ce se adresează instanţei care-l poate desemna chiar pe acel acţionar sau pe altul în vederea convocării AGA. Administratori Numirea se face fie prin actul constitutiv. conform Legii 441/2006. urmând ca majoritatea membrilor consiliului de administraţie să fie formată din administratori neexecutivi (adică cei ce nu au fost numiţi directori). Primii administratori sunt numiţi prin actul constitutiv. Societatea comercială pe acţiuni poate fi administrată de unul sau mai mulţi administratori. chiar dacă apăruse situaţia de incompatibilitate. Candidaţii pentru posturile de administrator sunt nominalizaţi de membrii ultimului consiliu de administraţie sau de către acţionari. prin AGA ordinară. Dacă administratorii nu convoacă AGA. Important este de reţinut faptul că deliberările şi deciziile la care a luat parte în exercitarea mandatului la care trebuie să renunţe. Faptul că oricine poate apela la ajutorul instanţei este explicabil mai ales în ipoteza în care vacanţa postului determină scăderea numărului de administratori sub minimul legal. Legea instituţie obligativitatea numărului minim de 3 administratori pentru societăţile comerciale care fac obiectul obligaţiei legale de auditare. numărul lor trebuie să fie impar. rămân valabile. Administratorii sunt reeligibili. când prin actul constitutiv nu se prevede altfel.4 Sistemul unitar de administrare a societăţilor comerciale Prin sistem unitar de administrare urmează să înţelegem că o societate comercială este administrată de un consiliu de administraţie. când are loc o delegare a atribuţiilor de conducere către directori. sau când nu există cenzori. Mandatul administratorilor poate varia între 2 ani (primii administratori) şi maxim 4 ani (administratorii ulteriori). Mandatul trebuie acceptat în mod expres de către administrator. fie de către AGA ordinară. dacă actul constitutiv nu prevede altfel. Actele persoanei fizice nu exonerează de răspundere persoana juridică ce a desemnat-o. În acest al doilea caz. membru al consiliului de administraţie sau al consiliului de supraveghere. ca reprezentant permanent. cu alte cuvinte. orice parte interesată se poate adresa instanţei judecătoreşti teritorial competente care să desemneze persoane însărcinată cu convocarea AGA. Diferenţa dintre administratorii executivi şi cei neexecutivi este formulată prin Legea 441/2006 conform căreia . Persoana ce depăşeşte numărul de mandate prevăzut de lege. În caz de vacanţă a unui fost administrator consiliul de administraţie numeşte administratori provizorii până la convocarea AGA. fie că e vorba de calitatea de administrator. dedicată dispoziţiilor comune. sau o persoană juridică. o persoană fizică poate exercita concomitent 5 mandate în societăţi pe acţiuni cu sediul în România. cenzorii (în caz de deces sau imposibilitate fizică de exercitare a funcţiei de către administratorul unic). Poate fi administrator fie o persoană fizică. Administratorii pot fi acţionari sau nu la societatea pe care o gerează. trebuie să demisioneze în termen de o lună de la data apariţiei situaţiei de incompatibilitate. răspund în mod solidar. pentru că cel ce gerează afacerile altuia trebuie să depună maximum de diligenţă pentru bunul mers al societăţii comerciale. în cadrul căruia se face diferenţa între administratori cu funcţii executive şi administratori cu funcţii neexecutive. trebuie să desemneze o persoană fizică. aceştia vor îndeplini funcţiile executive. când o persoană juridică este numită administrator sau membru al consiliului de administraţie. Sunt supuse acestei obligaţii societăţile comerciale ale căror situaţii financiare intră sub incidenţa reglementărilor contabile armonizate cu directivele europene şi standardele internaţionale de contabilitate. iar cei numiţi ulterior.3. cu capacitate deplină de exerciţiu. iar ca noutate. În cazul pluralităţii administratorii formează un consiliu de administraţie. Ca efect va trebui să restituie remuneraţiile şi beneficiile primite de la societatea comercială respectivă. Persoana care are atribuţia de a convoca AGA poate fi unicul administrator (când vrea să renunţe la mandat). Despre administratorul independent şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi independent s-a realizat o prezentare în secţiunea anterioară. din ultima funcţie obţinută în ordinea cronologică a numirilor. 21 .

loialitatea. interese contrare intereselor societăţii comerciale.000 Euro. societatea le oferă terţelor persoane). Este interzisă creditarea administratorilor de către societatea comercială când aceasta îmbracă forma acordării de împrumuturi administratorilor. prestări servicii sau executare de lucrări. a căror valoare depăşeşte procentul de 10% din valoarea activelor nete ale societăţii. Sunt două excepţii în care nu se aplică interdicţia (când operaţiunile vizate nu depăşesc echivalentul în lei al sumei de 5. Sunt supuse sancţiunii nulităţii absolute. rudelor sau afinilor până la gradul IV ale administratorilor. sub sancţiunea nulităţii absolute. Este vorba de 10% din valoarea activelor nete raportate în situaţia financiară a anului precedent sau din valoarea capitalului social subscris (când o situaţie financiară nu a fost încă prezentată şi aprobată). încheiate în nume propriu. de acţiuni sau obligaţiuni ale societăţii. Regimul juridic va fi identic în cazul în care într-o anumită operaţiune sunt interesate soţul/soţia sa. în nume propriu. prin care se înstrăinează sau dobândesc bunuri către sau de la societatea comercială. dobândirea sau înstrăinarea de bunuri. acesta este decăzut din dreptul de a mai deţine calitatea de administrator pe o perioadă de 5 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de condamnare. Răspunderea este întemeiată pe regulile mandatului comercial. pentru a nu lua parte la nicio deliberare legată de acea operaţiune. Conform Legii 441/2006 sistemul de garanţie este înlocuit cu obligaţia administratorului de a încheia o asigurare de răspundere profesională. se acordă membrilor consiliilor de administraţie/ de supraveghere însărcinaţi cu funcţii speciale sau ale directorilor/ membrilor directoratului. Acceptarea expresă a mandatului de administrare. Dacă potrivit acestei legi fapta administratorului se încadrează între fapte penale. non-concurenţa. fie indirect. rudele sau afinii săi până la gradul IV inclusiv. garantarea directă sau indirectă a unor împrumuturi acordate administratorilor. În general. ca act conex unor acte/fapte obiective de comerţ. când actul constitutiv nu dispune altfel. o cotă de minim 20% din capitalul social subscris. actele administratorului. trebuie să înştiinţeze despre această situaţie pe ceilalţi administratori şi pe cenzori sau auditori interni. de la sau către societatea comercială trebuie mai întâi aprobate de AGA extraordinară. dacă nu există aprobarea AGA extraordinară. fie acordarea de către administratorul în cauză sau rudele sale. sau plăţii unei creanţe ce are ca obiect un împrumut de care beneficiază administratorii sau altă prestaţie personală a acestora. garantarea directă sau indirectă a executării unor obligaţii personale ale administratorilor faţă de terţi. dacă în actul constitutiv nu se prevede altfel. acordarea de avantaje financiare cu ocazia încheierii de către administratori cu societatea comercială a unor operaţiuni de livrări de bunuri. care vom vedea. exacta îndeplinire a hotărârilor AGA şi cta îndeplinire a îndatoririlor stabilite de lege şi de actul constitutiv. Răspunderea administratorilor este solidară pentru realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi. Interdicţia nu funcţionează. dobândirea cu titlu oneros. Remuneraţia administratorilor se stabileşte prin act constitutiv sau prin hotărârea AGA. Aşadar. existenţa registrelor legale şi corecta lor ţinere.Când un administrator are într-o anumită operaţiune. care în reglementarea anterioară sugerau natura juridică de funcţionar a administratorului. sunt obligaţii ale administratorilor care au fost analizate în cadrul secţiunii privind dispoziţiile comune. independenţa. ca urmare a îndeplinirii criteriului controlului. Creditorii societăţilor comerciale vor putea intenta acţiune în răspundere împotriva administratorilor doar în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea 85/2006 privind insolvenţa. Interdicţia se aplică şi când operaţiunile vizate sunt încheiate în interesul soţului/soţiei. Aceste dispoziţii sunt valabile şi când este vorba de operaţiuni de închiriere sau leasing. a unui împrumut (sau constituirea unei garanţii) în folosul societăţii comerciale. când există o relaţie de afiliere şi un procent de deţineri ce depăşeşte 20%. fie direct. diligenţă şi prudenţă. pentru ipotezele în care obiectul votului îl constituie fie oferirea spre subscriere către administratorul în cauză sau a persoanelor considerate rudele lui. Aceeaşi este competenţa şi pentru fixarea limitelor generale ale tuturor remuneraţiilor. inclusiv ale celor suplimentare. 22 . confidenţialitatea. sau când când condiţiile în care se încheie operaţiunea nu sunt mai favorabile administratorilor sau persoanelor apropiate lor. Acelaşi regim juridic de interdicţie se aplică în cazul operaţiunilor ce privesc o societate civilă sau comercială la care una din persoanele enumerate mai înainte este administrator. decât cele care. ori deţine singură sau împreună cu una din persoanele din lista de mai sus. Au fost abrogate dispoziţiile Legii 31/1990 privind sistemul de garanţii în cazul administratorilor. se consideră că de efectele operaţiunii va beneficia direct sau indirect administratorul societăţii comerciale. în mod obişnuit.

Preşedintele consiliului poate fi ales de membrii consiliului. Nu este admisă această procedură pentru aprobarea situaţiilor financiare anuale sau a capitalului autorizat. moment din care mandatul administratorilor încetează de drept. iar deciziile se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi (doar pentru numirea sau revocarea preşedintelui se cere votul majorităţii membrilor consiliului. veghind la buna funcţionare a organelor societăţii (de exemplu votul decisiv în caz de paritate). şi nici nu dă curs propunerii unuia sau mai multor acţionari de a iniţia o astfel de acţiune.Administratorii răspund faţă de societate pentru prejudiciile cauzate prin actele altor persoane : directori sau de personalul încadrat. dacă dauna s-a produs ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de supraveghere de către administratori. Acţiunea în răspundere contra administratorilor. locul de desfăşurare şi ordinea de zi (se admite că în situaţii de urgenţă se pot aborda şi alte probleme decât cele de la ordinea de zi). Este posibilă participarea la şedinţele consiliului şi prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă. 23 . de regulă. numit de AGA ordinară. numărul de voturi întrunite şi opiniile separate. De aceea termenul de întâlnire se poate stabili prin decizie a consiliului. Convocarea va cuprinde : data. În caz de paritate de voturi. Pentru validitatea deciziilor consiliului e necesară prezenţa a cel puţin jumătate din numărul membrilor. aceeaşi AGA ce numeşte şi consiliul. şi în condiţiile prevăzute de actul constitutiv. Prin actul constitutiv se poate prevedea ca unul sau mai mulţi administratori să fie independenţi. de preşedintele consiliului. majoritatea membrilor consiliului va fi formată din administratori neexecutivi . 4 ani). nu a celor prezenţi). Singura modalitatea de a înlătura solidaritatea pasivă apare în ipoteza în care administratorul a cerut consemnarea împotrivirii lui. dar e posibilă şi convocarea la cererea motivată a cel puţin 2 din membrii consiliului sau a directorului general. preşedintele consiliului are votul decisiv (cu excepţia cazului când acesta este şi directorul societăţii în acelaşi timp . se face de adunarea constitutivă. dacă actul constitutiv prevede o astfel de posibilitate. deciziile luate. Pot participa la şedinţa consiliului. fără drept de vot : cenzorii/auditorii. El coordonează activitatea consiliului şi raportează AGA despre aceasta. Răspunderea administratorilor este solidară cu predecesorii lor imediaţi dacă. în nume propriu. dar numai dacă. sau l-a numit (AGA ordinară). Poate fi revocat oricând. Consiliul cuprinde un număr impar de membrii pentru a uşura procesul votului. Convocarea trebuie să fie făcută cu suficient timp înainte pentru ca administratorii să se informeze despre ea. dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Pentru a fi valabil procesul-verbal trebuie semnat de preşedintele de şedinţă şi încă cel puţin un administrator. La fiecare şedinţă se redactează un proces-verbal cu numele participanţilor. Este posibilă reprezentarea membrilor consiliului. dar un membru prezent nu poate reprezenta decât un singur membru absent. Comunicarea se face. dacă actul constitutiv o prevede. fără a mai fi necesară întrunirea consiliului de administraţie. propunerea se consideră respinsă. Consiliul de administraţie se întruneşte cel puţin o dată la trei luni. Dacă adunarea generală nu introduce acţiunea în răspundere. pentru alegerea membrilor consiliului de administraţie este obligatoriu votul secret. care s-a comunicat în scris şi cenzorilor sau auditorilor. Deşi regula este cea a votului deschis în AGA. dar de către organismul care l-a ales (consiliu). au dreptul să introducă acţiunea acţionarii reprezentând cel puţin 5% din capitalul social. Dacă există paritate de voturi şi preşedintele nu poate beneficia de votul decisiv. directorii (dacă sunt şi administratori atunci au drept de vot). pentru daunele produse societăţii comerciale. ordinea deliberărilor. nu le-au comunicat cenzorilor sau auditorilor. în orice situaţie în care preşedintele în funcţie nu poate vota se va alege un preşedinte de şedinţă). deşi aveau cunoştinţă de neregulile acestora. sau. executivi fiind administratorii – directori. justificată de urgenţa unor situaţii şi de protejarea intereselor societăţii. Când are loc delegarea de competenţă în favoarea unor directori. dar în contul societăţii. Este posibil şi votul unanim exprimat în scris. în registrul deciziilor consiliului de administraţie. Consiliul de administraţie Numirea primilor membri ai consiliului de administraţie la societăţile constituite prin subscripţie publică. El este numit pentru o perioadă ce nu poate depăşi durata mandatului său de administrator (2. pentru neîntrunirea voturilor. aparţine adunării generale.

De asemenea nu pot fi delegate directorilor atribuţiile primite de către consiliul de administraţie din partea adunării generale a acţionarilor. Pot deţine calitatea de director numai persoanele fizice. care nu pot fi delegate directorilor (stabilirea direcţiilor principale de activitate şi de dezvoltare ale societăţii. precum şi introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenţei societăţii. e obligat ca în 15 zile de la data aprobării acestora. potrivit Legii nr. stabilirea sistemului contabil şi de control financiar şi aprobarea planificării financiare. Cel puţin un membru al comitetului de audit trebuie să deţină experienţă în aplicarea principiilor contabile sau în audit financiar. consiliul de administraţie reprezintă societatea prin preşedintele său. 24 . formate din cel puţin doi membrii ai consiliului şi însărcinate cu desfăşurarea de investigaţii şi cu elaborarea de recomandări pentru consiliu în domenii precum auditul. Delegarea atribuţiilor executive şi de conducere către directori este facultativă (fiind posibil a fi consemnată în actul constitutiv sau ca decizie a AGA) sau obligatorie (în cazul societăţilor a căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii de auditare financiară). crearea unui comitet de audit în cadrul consiliului de administraţie este obligatorie. consiliul de administraţie. preşedintele şi unul sau mai mulţi administratori pot fi împuterniciţi să reprezinte societatea. cenzorilor şi personalului. Director al societăţii pe acţiuni este numai acea persoană căreia i-au fost delegate atribuţii de conducere a societăţii. indiferent de denumirea tehnică a postului ocupat în cadrul societăţii. Comitetele vor înainta consiliului în mod regulat rapoarte asupra activităţii lor. organizarea adunării generale a acţionarilor şi implementarea hotărârilor acesteia. puterea de a reprezenta societatea aparţine directorului general. 85/2006 privind procedura insolvenţei). directorul are obligaţia să informeze consiliul de administraţie. Consiliul de administraţie poate crea comitete consultative. în lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv. În cazul societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de auditare financiară. Dacă prin actul constitutiv sau printr-o hotărâre a adunării generale a acţionarilor se prevede acest lucru. Directorii Consiliul de administraţie poate delega conducerea societăţii unuia sau mai multor directori. Consiliul de administraţie are unele competenţe de bază. 31/1990 cu privire la directorii societăţii pe acţiuni. numirea şi revocarea directorilor şi stabilirea remuneraţiei lor. Prin actul constitutiv. numind pe unul dintre ei director general. orice administrator poate solicita directorilor informaţii ce se referă la conducerea operativă a societăţii. acţionând împreună sau separat. pregătirea raportului anual. Consiliul de administraţie înregistrează la registrul comerţului numele persoanelor împuternicite să reprezinte societatea. Orice altă persoană. Comitetul de audit şi cel de remunerare sunt formate numai din administratori neexecutivi.Consiliul de administraţie poate însărcina un alt administrator cu îndeplinirea funcţiei de preşedinte. Despre toate operaţiunile întreprinse. sau nominalizarea de candidaţi pentru diferitele posturi de conducere. Acestea depun la registrul comerţului specimene de semnătură. În cazul în care consiliul de administraţie deleagă directorilor atribuţiile de conducere a societăţii. Cel puţin un membru al fiecărui comitet trebuie să fie administrator neexecutiv independent. directorilor. Consiliul de administraţie reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie. Prin acordul lor unanim. să depună la oficiul Registrului Comerţului copii ale situaţiilor financiare anuale consolidate. doar în caz de imposibilitate temporară în care s-ar afla preşedintele ales/numit. Consiliul de administraţie păstrează însă atribuţia de reprezentare a societăţii în raporturile cu directorii. Directorii pot fi numiţi dintre administratori sau din afara consiliului de administraţie. respectiv directoratul. O astfel de clauză este opozabilă terţilor. menţionând dacă ele acţionează împreună sau separat. preşedintele consiliului de administraţie al societăţii poate fi numit şi director general. supravegherea activităţii directorilor. Una dintre cele mai importante atribuţii ale consiliului este aceea de a supraveghea activitatea directorilor. cu atât mai mult cu cât revocarea directorilor poate fi decisă oricând de consiliu. remunerarea administratorilor. administratorii care reprezintă societatea doar acţionând împreună pot împuternici pe unul dintre ei să încheie anumite operaţiuni sau tipuri de operaţiuni. În acest sens. este exclusă de la aplicarea normelor Legii nr.

menţionând dacă ele acţionează împreună sau separat. administratorii care reprezintă societatea doar acţionând împreună pot împuternici pe unul dintre ei să încheie anumite operaţiuni sau tipuri de operaţiuni. dispoziţiile Legii 441/2006 privind administratorii se aplică şi directorilor. dacă se dovedesc a fi justificate în raport cu îndatoririle specifice directorilor. O astfel de clauză este opozabilă terţilor. Prin acordul lor unanim. din punct de vedere fiscal. . pe de altă parte. 25 . .consiliul de administraţie are o serie de competenţe de bază care. preşedintele şi unul sau mai mulţi administratori pot fi împuterniciţi să reprezinte societatea. În ceea ce priveşte revocarea. administratorii neexecutivi constituie majoritatea consiliului de administraţie. rigide de întrunire şi luare a deciziei – cu directorii – activitate şi răspundere individuală.separaţie între funcţia neexecutivă. puterea de a reprezenta societatea aparţine directorului general. Consiliul de administraţie păstrează însă atribuţia de reprezentare a societăţii în raporturile cu directorii. Remuneraţia este asimilată cu salariul şi în aplicarea reglementărilor art. contract încheiat nu pentru că sunt cumulate două atribuţii : de administrator şi de director general/director. consiliul nu le poate delega directorilor societăţii . Modul de organizare a activităţii directorilor poate fi stabilit prin actul constitutiv sau prin decizie a consiliului de administraţie. dar şi cu situaţia economică a societăţii comerciale. în limitele stabilite de actul constitutiv sau de AGA. În ceea ce priveşte răspunderea. în cazul societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de audit. atât în cazul administratorilor. obţinută în temeiul contractului de mandat e asimilată. Acestea depun la registrul comerţului specimene de semnătură. . inclusiv dreptul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. dar şi drepturile şi obligaţiile specifice legislaţiei privind sistemul asigurărilor pentru şomaj.număr minim de administratori (în cazul societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legate de auditare). Directorul general şi/sau alţi directori (dacă aceştia deţin atribuţii delegate din partea consiliului de administraţie) vor încheia cu societatea un contract de administrare (management). În cazul în care consiliul de administraţie deleagă directorilor atribuţiile de conducere a societăţii. în caz contrar existând dreptul la daune interese. şi din legislaţia privind asigurările de sănătate.în cazul delegării funcţiei executive către directori. acţionând împreună sau separat. nu colegială). ci pentru că funcţia de director general/director implică delegarea unor atribuţii din partea consiliul de administraţie. de control (administrator neexecutiv) şi cea executivă (directori) – separaţie obligatorie. aceasta trebuie să se facă cu justă cauză. care obligă la stabilirea unor raporturi caracterizate de principiul revocabilităţii. 5 din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Prin actul constitutiv. cu reguli stricte. cât şi în cazul directorilor. cu modificările şi completările ulterioare. Remuneraţia directorilor este stabilită de consiliul de administraţie. revocarea se putea face fără vreo motivare. cu veniturile din salarii şi se înregistrează ca atare. Caracteristicile sistemului unitar sunt următoarele: . Orice avantaje se pot acorda directorilor în aceleaşi condiţii. Acest aspect reprezintă o noutate deoarece în vechea reglementare. Aşadar în raportul dintre director şi societatea comercială se nasc obligaţiile şi drepturile specifice.noţiunea de director (un concept nou) reprezintă administratorul sau persoana din afara consiliului de administraţie căreia i-au fost delegate din partea consiliului de administraţie atribuţii de conducere a societăţii (noua lege înlocuieşte comitetul de direcţie – organ colegial. nu îi pot fi retrase prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor şi pe care. Remuneraţia directorilor. şi stimularea ocupării forţei de muncă. pe de o parte.Directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societăţii. Consiliul de administraţie înregistrează la registrul comerţului numele persoanelor împuternicite să reprezinte societatea. . în limitele obiectului de activitate al societăţii şi cu respectarea competenţelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de administraţie şi adunării generale a acţionarilor.

pot împuternici pe unul din ei să încheie anumite operaţiuni. În cazul în care societatea comercială optează pentru sistemul dualist de administrare. directoratul prezintă un raport scris consiliului de supraveghere cu privire la conducerea societăţii. dar. când este un singur membru. Din punctul de vedere al numărului. Dintre membrii directoratului cei împuterniciţi să reprezinte societatea vor fi înregistraţi la Registrul Comerţului.A. iar hotărârile se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Atât membrii cât şi preşedintele nu pot fi decât persoane fizice. şi votul decisiv în caz de paritate. cu funcţia de preşedinte. Obligaţiile administratorilor se aplică şi membrilor directoratului.crearea de comitete consultative în cadrul consiliului de administraţie (ex.5 Sistemul dualist de administrare Prin actul constitutiv al unei S.. Membrii directorului nu pot fi concomitent şi membrii ai Consiliului de Supraveghere.prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor se poate prevedea că unul sau mai mulţi membri ai consiliului de administraţie trebuie să fie independenţi (legea prevede. Se pot aduce modificări sistemului de administrare. . Cel puţin o dată la trei luni. Activitatea sa se desfăşoară sub controlul consiliului de supraveghere. În acest ultim caz administrarea este realizată de un directorat şi de un consiliu de supraveghere. numărul lor trebuie să fie impar. când societatea comercială are obligaţia legală de auditare. aşadar consiliul de administraţie al societăţilor pe acţiuni obligate la auditare trebuie să aibă şi un administrator independent . Durata mandatului este de maxim 4 ani. unde-şi depun şi specimenul de semnătură. când sunt toţi membrii de acord. 26 . comitetul de audit include un administrator independent. criterii de evaluare a independenţei administratorilor). Regula funcţionării directoratului este că membrii directoratului reprezintă societatea acţionând împreună. se poate menţiona ca sistem de administrare: fie sistemul unitar (analizat anterior). pentru validitatea deciziilor e necesară prezenţa a cel puţin jumătate din numărul membrilor directoratului. Revocarea membrilor directoratului poate fi decisă tot de Consiliul de Supraveghere. fie cel dualist. Cei ce fac parte din acest organism poartă denumirea de membrii directoratului şi nu de directori.microîntreprinderile şi întreprinderile mici în sensul Legii 346/2006 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. ce îndeplineşte actele necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii comerciale. numărul minim este de 3. Reglementările sunt identice cu cele prevăzute pentru consiliul de administraţie şi în ceea ce priveşte reprezentarea membrilor absenţi. . pe durata funcţionării societăţii comerciale doar pe baza hotărârii AGA extraordinare. prevederile privind cenzorii (conform Legii 31/1990) nu sunt aplicabile. respectiv de la dispoziţiile privind numărul minim de 3 administratori. 3. neputându-se încheia pentru îndeplinirea acestui mandat un contract de muncă . . Directoratul comunică în timp util consiliului de supraveghere orice informaţie cu privire la evenimentele ce ar putea avea o influenţă semnificativă asupra situaţiei societăţii. membrii directoratului pot cere daune-interese în caz de revocare fără justă cauză. Când sunt mai mulţi membri. ca excepţie. Directoratul este cel ce reprezintă societatea comercială în raport cu terţii. cu titlu exemplificativ. revocarea preşedintelui consiliului de administraţie sau delegarea obligatorie a unor atribuţii către directori când există obligaţia legală de auditare financiară. pot deroga de la prevederile Legii 441/2006. Comitet de audit. acesta poartă denumirea de director general unic. dar şi în justiţie. sau.raporturile dintre societate şi administratori (directori sau administratori neexecutivi) sunt guvernate de regulile mandatului. Directorat Conform Legii 441/2006 conducerea societăţii revine în exclusivitate directoratului. Ca excepţie. Dacă în actul constitutiv nu se prevede altfel. care numeşte dintre ei unul. inclusiv rezolvarea cazului de vacanţă a postului. comitet de remuneraţie) . la activitatea acestuia dar şi la posibila sa evoluţie. utilizarea mijloacelor de comunicare la distanţă. chiar de către AGA ordinară. când actul constitutiv prevede această posibilitate. Ca şi membrii consiliului de administraţie. Desemnarea membrilor directoratului se face de către Consiliul de supraveghere.

care va cuprinde numele participanţilor. directoratul înaintează consiliului de supraveghere propunerea sa detaliată cu privire la distribuirea profitului rezultat din bilanţul exerciţiului financiar. Unul din membrii este ales preşedintele consiliului. Preşedintele directoratului poate fi numit membru în comitetul de nominalizarea creat de consiliul de supraveghere. crearea unui comitet de audit în cadrul consiliului de supraveghere este obligatorie. remunerarea conducerii. De asemenea. precum şi raportarea cel puţin o dată pe an adunării generale a acţionarilor cu privire la activitatea de supraveghere desfăşurată. stabilind ordinea de zi a şedinţei. La fiecare şedinţă se va întocmi un proces-verbal. imediat după elaborarea acestora. dar nu au drept de vot. consiliul poate convoca AGA. Procesul-verbal este semnat de către preşedintele de şedinţă şi de către cel puţin un alt membru prezent al consiliului. în cazul societăţilor obligate la auditare). consiliul de supraveghere este convocat în orice moment la cererea motivată a cel puţin doi dintre membrii consiliului sau ai directoratului. Preşedintele convoacă consiliul de supraveghere şi prezidează întrunirea. prin hotărâre AGA. Membrii directoratului pot fi convocaţi la întrunirile consiliului de supraveghere. şi pe ai cărei membrii îi poate revoca. fie de către AGA (cei ulteriori). pe care-l controlează. ordinea de zi. dar nu poate fi mai mic de 3 şi nici mai mare de 11. În cazul vacanţei vreunui post de membru în consiliu. Consiliul de supraveghere reprezintă societatea comercială în raporturile acesteia cu directoratul. fără ca prin această să dobândească calitatea de membru în consiliu. Cel puţin un membru al fiecărui comitet creat facultativ trebuie să fie membru independent al consiliului de supraveghere.Consiliul de supraveghere poate solicita directoratului orice informaţii pe care le consideră necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale de control şi poate efectua verificări şi investigaţii corespunzătoare. autorii cererii pot convoca ei înşişi consiliul. până la întrunirea AGA. Revocarea lor este posibilă oricând. Numirea membrilor consiliului se face fie prin actul constitutiv (primii membrii). Consiliul de supraveghere se întruneşte cel puţin o dată la trei luni. dacă actul constitutiv conţine dispoziţii în acest sens. a consiliului şi a personalului sau nominalizarea de candidaţi pentru funcţii de conducere. Dacă preşedintele nu dă curs cererii de convocare a consiliului. Consiliul de supraveghere poate crea comitete consultative. acesta din urmă poate numi provizoriu un membru. cu actul constitutiv şi cu hotărârile adunării generale a operaţiunilor de conducere a societăţii. Totodată. deciziile luate. Directoratul înaintează consiliului de supraveghere situaţiile financiare anuale şi raportul său anual. Consiliul de supraveghere Consiliul de supraveghere are ca atribuţii principale exercitarea controlului permanent asupra conducerii societăţii de către directorat. ordinea deliberărilor. Pentru cazuri deosebite. Deşi nu poate exercita atribuţii de conducere (acestea aparţin doar directoratului). pe care intenţionează să o prezinte adunării generale. Pentru membrii consiliului de supraveghere există un număr de restricţii (nu pot fi concomitent membri ai directoratului. se poate întâmpla ca anumite tipuri de operaţiuni să nu poate fi efectuate decât cu acordul consiliului de supraveghere. Numărul membrilor consiliului se stabileşte prin act constitutiv. fiecare membru al consiliului de supraveghere având acces la informaţiile transmise consiliului. Consiliul se va întruni în cel mult 15 zile de la convocare. numirea şi revocarea membrilor directoratului. verificarea conformitatăţii cu legea. În cazul societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de auditare financiară. numărul de voturi întrunite şi opiniile separate. Cel puţin un membru al comitetului de audit trebuie să deţină experienţă relevantă în aplicarea principiilor contabile sau în audit financiar. nu pot fi salariaţi ai societăţii şi obligatoriu să existe cel puţin un membru independent. formate de regulă din membrii săi (cel puţin 2) cu rolul de a desfăşura investigaţii şi de a formula recomandări în domenii ca: auditul. când se obţine votul a cel puţin 2/3 din numărul voturilor acţionarilor prezenţi. 27 . Dispoziţiile privind vacanţa postului. cuprinse în Legea 441/2006 pentru consiliul de administraţie sunt valabile şi în cazul consiliului de supraveghere.

credem că trebuie avută în vedere reglementarea anterioară.nu pot fi cenzori. se aplică reglementările din Legea 31/1990. sau dacă au fost aleşi decad din mandatul lor rudele sau afinii până la gradul IV inclusiv sau soţia administratorilor. Dispoziţiile comune privind drepturile şi obligaţiile administratorilor sunt valabile şi pentru membrii consiliului de supraveghere. utilizarea mijloacelor de comunicare la distanţă şi votul decisiv în caz de paritate. va organiza auditul intern potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din România. persoanele care. . Aceştia îşi exercită profesia în mod individual sau în forme asociative. au atribuţii de control în Ministerul Economiei şi Finanţelor sau al altor instituţii publice. un salariu sau o remuneraţie de la administratori sau de la societatea comercială sau ai căror angajatori sunt în raporturi contractuale sau se află în concurenţă cu societatea comercială.R.pot fi acţionari sau neacţionari. împiedicare fizică sau legală.A. . Auditorii Buna funcţionare a unei societăţi comerciale implică asigurarea unui control desfăşurat în mod riguros asupra activităţii administratorilor. persoanele cărora le este interzisă funcţia de membru al consiliului de administraţie sau al consiliului de supraveghere şi directoratului. numirea cenzorilor e obligatorie numai când numărul asociaţilor depăşeşte cifra de 15. . 28 .să exercite personal mandatul care durează 3 ani. Controlul gestiunii societăţii comerciale. adică persoanele ce nu pot fi fondatori.L.pot cere de la administratori să le ofere informaţii lunar.de a supraveghea gestiunea societăţii. reprezentarea membrilor absenţi.remuneraţia lor este stabilită de AGA. . nu pot opta între auditori sau cenzori. pentru alte funcţii decât aceea de cenzor. fiind supuse obligaţiei de auditare prin lege.de a verifica dacă registrele sunt regulat ţinute şi dacă evaluarea patrimoniului s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea şi prezentarea situaţilor financiare. Fie că este vorba de auditori financiari a căror activitate este impusă de lege. . . legea obligându-le să apeleze la serviciile auditorilor financiari. cvorumul cerut la deliberări. modificată prin Legea 441/2006. Obligaţiile cenzorilor sunt următoarele: . sau hotărâtă de acţionari. Controlul activităţii societăţilor pe acţiuni poate fi privit pe două paliere alternative (societăţi pe acţiuni care. după care cenzorii pot fi realeşi. adunarea generală a acţionarilor poate opta între alegerea de cenzori sau încheierea de contracte cu auditorii financiari). conform căreia cel puţin unul din cenzori trebuie să fie contabil autorizat sau expert contabil. Cenzorii.de a verifica situaţiile financiare şi măsura în care acestea sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele. dar întotdeauna în număr impar. precum şi a oricăror schimbări legate de aceştia. La S. . odată cu cenzorii se aleg tot atâţia supleanţi care completează numărul cenzorilor în caz de deces. care-şi organizează activitatea potrivit normelor Camerei Auditorilor Financiari din România. precum şi societăţi pe acţiuni ale căror situaţii financiare nu sunt supuse în mod obligatoriu auditului financiar. cu excepţia cenzorilor contabili care pot fi şi terţi în raport cu societatea comercială. cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege. . persoanele care primesc sub orice formă. .În ceea ce priveşte valabilitatea deciziilor. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cenzorii sunt următoarele: . .să fie aleşi de AGA în număr de 3 sau mai mulţi.-urile care au ales sistemul dualist de administrare. societatea comercială ce şi-a organizat controlul prin această variantă. Obligativitatea organizării controlului activităţii administratorilor de către auditorii financiari este instituită prin Legea 31/90 şi pentru S.este obligatorie înregistrarea la Registrul Comerţului a cenzorilor sau auditorilor financiari. privitoare la consiliul de administraţie şi directorat.să păstreze secretul informaţiilor obţinute de la administratori sau acţionari.la societăţile cu capital majoritar de stat.în ciuda modificării recente a Legii 31/90 care nu mai prevede expres această condiţie. . unul din cenzori trebuie să fie reprezentant al Ministerului Economiei şi Finanţelor. încetarea sau renunţare la mandat a unui cenzor. caz în care. pe durata exercitării atribuţiilor conferite de această calitate.

Aceasta se calculează în funcţie de durata depozitului. 29 . contractul internaţional de depozit este cu titlu oneros. Recipisa şi warantul – sunt titluri de valoare. şi de guvernare a entităţii şi făcând propuneri pentru a-i consolida eficacitatea. Prin Hotărârea nr. fie într-o formă externalizată. Obligaţiile părţilor Deponentul . în schimbul taxei de depozit.elementele de identificare ale depozitarului şi ale deponentului . standardele de audit intern.să-şi îndeplinească eventualele obligaţii suplimentare special convenite Spre deosebire de contractul civil de depozit. o îndrumă pentru a-i îmbunătăţi operaţiunile şi contribuie la adăugarea unui plus de valoare. Talonul. Potrivit reglementărilor în vigoare. marcată .să păzească. Normele de audit intern cuprind.să utilizeze în spaţiul de depozitare perimetrul indicat . prin audit intern urmează să înţelegem o activitate independentă şi obiectivă care dă unei entităţi o asigurare în ceea ce priveşte gradul de control asupra operaţiunilor.să completeze documentele de depozit .) şi procedurile privind cadrul general de desfăşurare a misiunilor de audit. 88/2007 a Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România sunt adoptate normele de audit intern. să păstreze şi să conserve marfa . pe de o parte.să plătească taxa de depozit. dar cu votul cerut în adunarea extraordinară. Auditul intern ajută entitatea să îşi atingă obiectivele. (contracte de prestări servicii.eventualele obligaţii suplimentare asumate de depozitar Talonul – se păstrează în registrul de evidenţă şi are valoare probatorie.modul de calcul al taxei de depozit . Giratarul recipisei şi al warantului va putea astfel să ridice marfa. AGA poate decide declanşarea unei acţiuni în răspundere pentru daunele cauzate societăţii prin încălcarea îndatoririlor faţă de societate. De asemenea. în sistemul dreptului anglo-american. elaborate şi publicate de Institutul Auditorilor Interni (Institute of Internal Auditore – I. făcând dovada încheierii contractului şi a primirii mărfii. se întocmesc două documente.I. II. Revocarea lor poate fi decisă de AGA. aplicabile entităţilor care sunt supuse auditului financiar. Acestea cuprind: . de cantitatea de mărfuri şi de eventualele obligaţii suplimentare ce s-ar putea menţiona în sarcina depozitarului Depozitarul .să predea marfa amablată. etichetată. depozitarul.să o restituie la prima cerere . când entitatea încheie contract cu o societate comercială ce are ca obiect de activitatea auditarea financiară).întinderea şi efectele răspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile mandatului. printr-o abordare sistematică şi metodică. se obligă să păzească.A. Ele atestă pentru posesorul lor calitatea de propietar al mărfii. evaluând. recipisa de depozit şi warantul au un conţinut identic dar naturi juridice diferite. Contractul internaţional de depozit să încheie în formă scrisă. procesele sale de management al riscurilor. sinalagmatic şi cu titlu oneros. recipisa de depozit şi warantul). depozitarul beneficiează de un drept de retenţie asupra mărfurilor din valoarea cărora se poate îndestula pentru recuperarea taxelor de depozit şi a cheltuielilor utile şi necesare făcute cu depozitul. în cazul contractului internaţional de depozit. denumiţi deponent şi depozitar.elemente cu privire la marfă . activitatea de audit intern poate fi organizată fie ca un compartiment distinct în cadrul entităţii economice (societate comercială). Se încheie între doi comercianţi. să conserve marfa primită şi să o restituie la prima cerere. Vânzarea mărfii din depozit se poate face prin girarea recipisei şi a warantului. În dreptul continental se realizează prin întocmirea a trei documente (talonul. prin care. de control. Astfel..Contractul de depozit regulat de mărfuri Este un contract real. CONTRACTE SPECIALE Contractul internaţional de depozit .

Girul recipisei este un gir translativ de propietate. fără a a vea nevoie de confirmare. şi anume. Dacă nu au ales-o. Ambele părţi trebuie să aibă capacitate comercială. în sistemele de drept se cunosc două tendiţe: în sistemele de drept de tip francez este cunoscută ca expresie a reprezentării convenţionale instituţia mandatului civil în sistemele de drept anglo-americane nu este cunoscută această instituţie. pe de o parte. Dacă deponentul şi depozitarul îşi au sediul în state diferite. se reglementează mandatul comercial în paralel cu mandatul civil. orice sumă încasată pentru acesta mandatarul din contractul de mandat comercial poate depăşi mandatul dat. cu deosebirea că . care este majoritară. dacă depăşirea convine mandantului. comisionarul. Giratarul warantului este un creditor gajist.mandatul cu reprezentare .contractul de curtaj (de samsărie) Contractul de comision Prin acest contract. sub sancţiunea curgerii dobânzii. Dacă într-un caz concret nu se cunoaşte sediul depozitarul contractul este supus legii în vigoare la locul predării mărfii. atât mandantul cât şi mandatarul au la îndemână o acţiune împotriva terţului. spre deosebire de contractul de mandat civil. se obligă să încheie un act juridic în nume propriu şi pe contul comitentului.contractul de comision . În legătură cu reprezentarea convenţională. 30 . El este obligat să aducă la cunoştinţă terţului mandatul său. Contractul internaţional de intermediere Are la bază instituţia reprezentării convenţionale. dar numai după depozitar. intermedierea de comerţ cunoaşte două categorii de reglementări. La nivelul dreptului comerţului internaţional. Mandatul comercial este de două feluri: . Şi mandantul şi mandatarul trebuie să aibă capacitatea necesară pentru a încheia acte juridice. există două soluţii: prima soluţie care este minoritară. atunci contractul este un contract internaţional. rezultând deci că părţile pot alege legea aplicabilă acestuia. presupune faptul că legea aplicabilă contractului internaţional este cea în vigoare la locul încheierii contractului cea de-a doua soluţie. contractul de mandat comercial este cu titlu oneros. Intermedierea din dreptul continental În acest caz. se aplică legea în vigoare la sediul debitorului prestaţiei caracteristice. el putându-se îndestula din valoarea mărfii din depozit.mandatul fără reprezentare În acest caz. până în momentul în care acesta îşi onorează obligaţia de plată . şi care este aplicată şi de dreptul nostru. parte în contract fiind mandantul. Mandantul trebuie să-şi justifice capacitatea şi are la îndemână o acţiune directă împotriva terţului. intermedierea din dreptul angloamercian. Comisionul se calculează în procente. Recipisa şi warantul urmează a fi supuse legii în vigoare la locul emiterii. respectivla sediul depozitarului. În cazul mandatului fără reprezentare. De asemenea.în cadrul contractului de mandat comercial se reglementează în favoarea mandatarului privilegiul dreptului de retenţie asupra bunurilor corporale ale mandantului. intermedierea din dreptul continental. Dacă părţlie nu au ales legea aplicabilă. mandatarul încheie actul juridic cu terţul pe numele şi în contul mandantului. Comisionarul are drept de retenţie.mandatarul din contractul de mandat comercial este obligat să remită mandantului. iar pe de altă parte. părţile putând să aleagă legea aplicabilă.Girarea numai a warantului (buletin de gaj) semnifică constituirea în mâna giratorului a unui drept de gaj asupra mărfii din deplzit. Din această caracteristică rezultă următoarele consecinţe: . în schimbul unui comision. mandatarul încheie cu terţul actul juridic în numele său dar pe contul mandantului. Contractul internaţional de intermediere din dreptul continental cunoaşte două forme: . precizează faptul că legea aplicabilă contractului intrnaţional de intermediere este legea în vigoare la sediul mandatarului. Ori de câte ori mandatarul şi mandantul işi au sediul pe teritorii diferite ne aflăm în prezenţa unui contract internaţional.

Părţile pot alege legea aplicabilă contractului. iar dacă nu au ales-o se aplică legea în vigoare la sediul comisionarului. agentul este un mandatar cu reprezentare. procuristul fiind obligat să nu desfăşoare concomitent muncă salariată la firme concurente şi să nu desfăşoare un comerţ identic cu cel al firmei. certificându-i identitatea şi bonitatea acestuia. Dacă părţile nu au ales legea aplicabilă contractului. care este minoritară. in schimbul unei sume de bani (curtaj). Intermedierea din dreptul anglo-american Dreptul anglo-american reglementează toate formele de intermediere. Curtajul se calculează în raport de natura contractului încheiat şi se plăteşte după încheirea operaţiei cu terţul. Comisionarul răspunde în acest caz solidar cu terţul pentru executarea contractului.reprezentat are o mai mare întindere în timp. Procuristul este abilitat să încheie în numele şi pe contul firmei contracte de comerţ. El este plătit cu salariu la care se adaugă un procent asupra valorii vânzărilor. În cazul acestui contract. curtierul. După o altă părere. se aplică legea în vigoare la sediul reprezentatului. şi anume: în acest contract este prevăzută o caluză de exclusivitate. şi anume dealeri care se ocupă cu operaţii de intermediere care au ca obiect valori imobiliare. Părţile pot alege legea aplicabilă contractului. şi anume auxiliarii de comerţ. procuristul. se aplcă legea în vigoare la sediul curtierului. în contractul de muncă încheiat cu firma este stipulată o caluză de neconcurenţă. şi anume comisionul de încredere. vânzătorul îşi angajează propria răspundere. la încheirea contractului este obligatoriu să se precizeze întinderea goegrafică. plătit ca un comisionar. se aplică legea în vigoare la sediul agentului. numit reprezentat. Acesta încheie contracte în numele şi pe contul firmei. Relaţia agent. Dacă vânzărea de săvârşeşte în afara spaţiilor comerciale. vânzătorul din magazin şi cu comis-voiajorul. vânzătorul din magazin comis-voiajorul. În ultima perioadă de timp a apărut o nouă categorie de curtieri. comisionarul se obligă să depună toate eforturile pentru ca terţul să execute contractul. De asemenea. semnându-le cu numele său şi având procură. cu excepţia reprezentării din dreptul familiei. Este plătit cu salariu şi cu un procent din valoarea contractului încheiat. Contractul de agent prezintă faţă de celelalte varietăţi ale contractului internaţional de intermediere o serie de caracteristici. deosebindu-se de acesta prin faptul că este un intermendiar profesionist. şi anume agentul şi reprezentatul. şi anume contractul de agent (de agenţie sau de agentură). comis-voiajorul săvârşeşte pentru firmă publicitate comercială şi operaţii de curtaj sau de mandat cu reprezentare. De asemenea.(dreptul ceh). iar dacă nu au făcut-o. contra unui provizion. este supus legii de la sediul firmei. Este plătit prin slalriu minim garantat la care se adaugă un procent asupra valorii operaţiilor încheiate. 31 . prin agency. prin intermediul căruia. În practica internaţională a apărut un alt contract de intermediere. prin care agentul este reprezentantul exclusiv al reprezentatului. În acest caz. Curtierii s-au specializat pe categorii de operaţii. Contractul de curtaj Prin acest contract. Contractul de muncă încheiat cu procuristul.Contractul de comision se deosebeşte de contractul de mandat fără reprezentare prin următoarele: comisionarul nu trebuie să aducă la cunoştinţă terţului calitatea lui de comisionar acţiunea împotriva terţului o poate avea numai comisionarul care răspunde faţă de comitent numai pentru încheirea valabilă a actului juridic cu terţul Există şi o varietate a contractului de comision. se obligă să procure partenerului său. Contractul se încheie între două părţi. curtierul nu se obligă să încheie contractul cu terţul ci doar se obligă să aducă reprezentatului un partener de afaceri. temporală şi materială a exclusivităţii Agentul are drept de retenţie. vânzătorul din magazin este abilitat să încheie contracte de vânzare în spaţiile comerciale autorizate ale firmei. în schimbul unui comision. se obligă să încheie pe o anumită piaţă toate actele reprezentatului. Agentul. Există o categorie de persoane care săvârşeşte intermedierea prin contract de muncă. Curtierul nu beneficiează de dreptul de retenţie şi nici nu este un intermediar profesionist. Contractul de muncă este marcat de o clauză de neconcurenţă. un cocontractant. Contractul de agent se încheie intuitu persoane în ceea ce-l priveşte pe agent.

în cazul în care este acceptată. cu consecinţa că dacă una din părţi este străină sau dacă operaţiunea se realizează pe o piaţă străină. completări sau limitări ale ofertei. obiectul unui transport de pe teritoriul unui stat pe teritoriul altui stat. Formarea contractului Contractul de vânzare-cumpărare internaţională se formează prin ofertă şi acceptarea ei. diversitatea de soluţii este mai mică. legislaţia de comerţ exterior şi de Legea de drept internaţional privat. Apoi. ea constituie. inclusiv dacă retractarea ajunge odată cu oferta. legii în vigoare la sediul reprezentatului. ci a unei contraoferte.predarea mărfii . 1674. dar se evită o soluţie unică. Cât priveşte acceptarea.Contractul de intermediere în acest sistem se încheie între reprezentat (principal) şi reprezentant (agent).cumpărare Contratul de vânzare-cumpărare. prin care destinatarul ofertei îşi exprimă acordul de a încheia contractul. există acel element de extranietate care permite calificarea contractului de vânzare-cumpărare ca fiind de comerţ internaţional. iar contractul de vânzare-cumpărare nu face excepţie. sau în lipsa unei stipulaţii. ci diferă de la un sistem la altul. Dacă punctul de vedere diferă după natua civilă sau comercială a vânzării. Acceptarea trebuie să ajungă la ofertant în termenul stipulat. Constituie ofertă propunerea avansată uneia sau mai multor persoane determinate. dacă în contract se prevede că bunul vândut face. fie pe piaţa pe care se realizează operaţiunea comercială. Dacă este în discuţie capacitatea părţilor de a încheia un contract civil sau comercial. Convenţia de la Viena consacră teoria recepţiei. uneori inexactă. în primul rând cele codificate (Incoterms 2000 şi RAFTD 1941). Acceptarea produce efecte şi contractul se consideră încheiat din momentul în care ea a ajuns la ofertant. rezolvarea ne-o va da legea naţională a părţilor. Totodată. Codul comercial. Efectele contractului Obligaţiile vânzătorului constau în: . prin proiectul de convenţie de la Lucerna din 1953 se dă prioritate în absenţa lui lex voluntatis. De exemplu. declaraţia sau o altă maqnifestare de voinţă. inclusiv darurile manuale primite cu scop personal. criteriul esenţial îl constituie sediul părţilor. deoarece sunt destule sisteme de drept care nu fac diferenţierea drept civil – drept comercial. nu suntem în prezenţa unei acceptări. agentul este abilitat cu săvârşirea de fapte juridice în numele şi pe contul principalului. Spre deosebire de intermedierea continentală. Dacă răspunsul acceptantului conţine modificări. la încheirea contractului sau ulterior. Mai pot intra în discuţie şi uzanţele comericale. Tăcerea sau inacţiunea nu constituie acceptare. la care România a aderat (Legea nr.precizează că se aplică contractelor dintre părţile având domiciliul sau reşedinţa în ţări diferite. Oferta nu poate fi retrasă dacă conţine termen de acceptare sau prevede că este irevocabilă sau dacă destinatarul în mod rezonabil a considerat-o ca irevocabilă şi s-a comportat ca atare. Oferta poate fi retractată până când ea ajunge la destinatar. Izvoarele contractului internaţional de vânzare. În practică. convenţia urmând să se aplice contractelor de vânzare-cumpărare de bunuri dacă părţile îşi au sediul în ţări diferite. dacă este sufucient de precisă şi exprimă voinţa de a se angaja. problema crează unele dificultăţi. Legea uniformă privind vânzarea internaţională de bunuri mobile corporale. nu are drept de retenţie şi este obligat să remită principalului tot ce primeşte. New York. Prin Convenţia de la Viena din 1980. este de remarcat procesul de uniformizare legislativă existent în acest domeniu. modificată prin Protocolul de la Viena din 1980. Soluţia din dreptul românesc ţine seama de sediul (domiciliul) părţilor contractante. care determină capacitatea. 24/1991) şi Convenţia asupra prescripţiei în materie de vănzare internaţională de mărfuri. 46/1992). cu consecinţe asupra calificării contractului. este reglementat de Codul civil.de a asigura conformitatea mărfii 32 . când oferta şi acceptarea au fost efectuate pe teritoriile unor state diferite şi. care şi-a atins cota cea mai semnificativă prin Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri. soluţia ne-o va da lex fori. Cât priveşte cel de-al doilea criteriu pentru calificarea contractului ca fiind de comerţ internaţional. Deci. Agentul nu trebuie neapărat retribuit. intr-un termen rezonabil. cel al comercialităţii. Contractul internaţional de vânzare comercială Criteriile după care o vânzare are sau nu caracter internaţional nu sunt unice. de la Viena din 1980. în sfârşit. În ceea ce priveşte legea aplicabilă contractului.Haga 1964. când predarea bunului vândut trebuie făcută pe teritoriul altui stat decât cel pe al căruia s-a făcut acceptarea şi oferta. la care România a aderat (Legea nr. Şi acceptarea poate fi revocată dacă ajunge la ofertant înainte sau odată cu acceptarea. Agentul poate să fie servant sau independent.

cerând o reducere a preţului.poate să restituie marfa. cupmărătorul le cunoştea la încheirea contractului ori dreptul sau pretenţia rezultă din faptul vânzătorului de a se fi conformat planurilor tehnice sau altor specificaţii ale cumpărătorului.În alte cazuri predarea se face la sediul vânzătorului din momentul încheierii contractului. cumpărătorul poate cere daune interese. Dacă calitatea mărfii nu a fost precizată se acceptă calitatea medie practicată pe piaţă. ea poate atrage o cerere de executare a obligaţiei. sub sancţiunea înlocuirii mărfii şi plata de daune interese. inclusiv ântemeiate pe propietatea industrială sau altă formă de propietate intelectuală. dacă nerespectarea acestuia este o contravenţie esenţială. standardelor. În ceea ce priveşte termenul de livrare. iar la încheierea contractului părţile ştiau că mărfurile trebuiau produse sau fabricate într-un anumit loc. şi de asemenea. cerând o bonificaţie. predarea se face la locul unde aceasta se remite primului transportator . Lipsa de conformitate a mărfii poate atrage. Nu se poate acorda termen de graţie. poate să procedeze la o cumpărare. Dacă calitatea a fost precizată în contract şi nu a fost respectată de vânzător. În caz de neexecutare a obligaţiei de predare. dacă nu s-a efectuat transferul de propietate sau a fost un transfer incert.poate accepta marfa. stasurilor sau a caietelor de sarcini). dar nu mai târziu de doi ani de la remiterea efectivă a mărfii. pe cheltuiala vânzătorului.preluare a mărfii 33 . având dreptul şi la daune moratorii. de principiu. dacă marfa nu trebuie transportată şi contractul se referă la un bun individual determinat sau la un bun generic determinat ce trebuie prelevat dintr-o masă determinată ori bunul trebuie fabricat sau produs. dacă aceasta. În cazul în care nu este respectată cantitatea mărfii. pentru a fi înlocuită sau remediată. sau poate să nu fie precizată. . cupmărătorul: . despăgubiri. pentru diferenţă.plată a preţului . predarea mărfii se face prin punerea ei la dispoziţia cumpărătorului în acel loc. exceptând cazul în care aceste drepturi sau pretanţii. cumpărătorul poate să nu accepte marfa. Obligaţiile cumpărătorului constau în: . reducerea preţului. Nerespectarea locului de predare este sancţionată asemănător nu nerespectarea termenului de predare.o poate accepta. prin punerea mărfii la dispoziţia cumpărătorului. îi este imputabilă. . Conformitatatea mărfii se apreciează în momentul transmiterii riscurilor. inclusiv în perioada de garanţie.o poate acepta dar îi acordă vânzătorului un termen pentru a aduce diferenţa. în caz contrar având dreptul la daune moratorii. se fac diferenţieri astfel: dacă marfa trebuie transportată. iar vânzătorul răspunde pentru ea chiar dacă lipsa de conformitate apare ulterior. De asemenea. c) Transferul de propietate – în cazul unui bun asupra căruia există un drept sau o pretenţie a unui terţ.Cumpărătorul trebuie să denunţe vânzătorului lipsa de conformitate într-un termen rezonabil din momentul în care a constat-o sau ar fi trebuit să o constate.poate să reţină marfa şi cu acordul vânzătorului o poate condiţiona pe cheltuiala acestuia. există garanţia împotriva evicţiunii sub forma obligaţiei vânzătorului de a preda marfa liberă de orice drepturi sau pretenţii ale unui terţ. Neremiterea documentelor poate atrage răspunderea vânzătorului ca pentru neexecutarea oricărei obligaţii. rezolvirea contractului. Vânzătorul trebuie să predea marfa contractată în cantitatea. dacă ea a fost denunţată în mod corespunzător de către cumpărător: înlocuirea mărfii. el trebuie să denunţe drepturile sau pretenţiile terţului. Marfa trebuie predată la data convenită prin contract sau determinată în conformitate cu contractul.. să declare rezolvit contractul. cumpărătorul are la îndemână mai multe posibilităţi: . cumpărătorul poate cere executarea obligaţiei. să obţină daune interese egale cu pierderile suferite şi câştigul nerealizat. Locul predării este. b) Obligaţia vânzătorului de a asigura conformitatea mării constă în accea de a da o marfă în cantitatea şi calitatea convenită cu cumpărătorul. Pe de altă parte. cel convenit de părţi. Dacă părţile nu au convenit. costurile fiind suportate de vânzător Privitor la calitatea mărfii. .El răspunde de altfel pentru lipsa de coformitate care apare după transmiterea riscurilor. aceasta poate fi precizată în contract (sub forma mostrelor.de a transmite dreptul de proprietate a) Predarea mărfii constă în remiterea efectivă a mărfii sau îndeplinirea actelor şi faptelor necesare pentru ca marfa să fie pusă la dispoziţia cumpărătorului. rezolivirea contractului. de calitatea şi de tipul prevăzute de contract şi în ambalajul convenit.

vânzătorul poate cere obligarea cumpărătorului la plata acestuia. marfa trebuie individualizată. Dacă cel care a primit prima nu îşi îndeplineşte obligaţia. cumpărătorul este ţinut să facă plata în momentul în care vânzătorul îi pune marfa la dispoziţie sau când îi pune documentele reprezentative ale acesteia. riscurile sunt transferate la predare sau în momentul în care cumpărătorul este înştiinţat că marfa îi este pusă la dispoziţie în acel loc. cu aceleaşi caracterisitci. bursa în cauză nu are propriile stasuri de calitate nu se pot formula pretenţii asupra calităţii mărfii. Dacă părţile nu au convenit. Pentru mărfurile vândute în timp ce se aflau în transport. Preluarea mărfii constă în îndeplinirea actelor la care în mod rezonabil se poate aştepta vânzătorul pentru ca să poată face predarea. adică la momentul şi locul convenite. riscurile se transferă în momentul în care marfa îi este pusă la dispoziţie iar cumpărătorul săvârşeşte prin nepreluare o contravenţie esenţială la contract. . fie direct cumpărătorului. iar în tăcerea părţilor. vândută în condiţii comparabile. Legea aplicabilă este legea în vigoare la sediul bursei. În cazul în care cumpărătorul nu îşi îndeplineşte obligaţia de preluare a mărfii. În cazul vânzării a la baisse. Varietăţi de vânzare 1. rezultând faptul că dacă.poate să dea marfa în depozitul unui terţ. iar în cazul în care plata se face contra unor documente va fi locul în care se remit aceste documente. Părţile pot alege legea aplicabilă iar dacă nu au ales-o se aplică legea în vigoare la sediul vânzătorului. Vânzarea la bursă Bursa este o instituţie speculativă aflată sub controlul statului. Dacă nu s-a convenit. Specific vânzării la bursă este absenţa mărfii. . adică idenitificată şi separată de alte mărfuri.sub formă de mostră – în acest caz nu se pot formula pretenţii pentru viciile aparente 34 . vânzătorul nu poate declara rezolvit actul. Locul plăţii este cel convenit de părţi. contractul este supus legii în vigoare la sediul vânzătorului. locul plăţii va fi sediul vânzătorului. atunci va fi preţul zilei din momentul plăţii pe piaţa vânzătorului. Dacă marfa trebuie preluată de cumpărător. vânzătorul nu are marfa şi cumpărătorul nu are banii. Există două feluri de burse: burse de mărfuri şi burse de valori. el poate cere doar daune interse. Fiecare parte poate amâna executarea obligaţiei sale dacă cealată parte nu va executa o parte esenţială a obligaţiei din cauza situaţiei sale economice sau a modului în care se pregăteşte să execute contractul. iar acesta întârzie preluarea. pierde prima. Data plăţii este de asemenea convenită. vânzătorul: . Părţile la contract pot alege legea aplicabilă. va fi obligat să restituie dublul primei. iar dacă la termen cel care a avansat prima nu îndeplineşte obligaţia. poate să o vândă la licitaţie. În acest caz se avansează o primă. Riscurile se transferă în momentul predării mărfii.vânzări cu primă . preţul este determinat prin contract. în conformitate cu cele convenite prin contract sau într-un mod adecvat specificul mărfii şi condiţiilor în care se realizează predarea. De asemenea. fie transportatorului. În cazul de neplată a preţului.vânzări a la hause . în ramura comercială considerată. Vânzările la bursă se fac prin intermediari. preţul va fi cel obişnuit practicat la momentul încheirii contractului. Dacă neplata preţului nu este o contravenţie esenţială în contract. Pentru transferul riscurilor.a) în mod mormal. tot pe cheltuiala cumpărătorului. el poate declara rezolvit contractul dacă neplata preţului constituie o contravenţie esenţială în contract sau dacă cumpărătorul nu face plata preţului în termenul suplimentar acordat de către vânzător. Dacă părţile nu au făcut acest lucru. Vânzările la bursă sunt de trei feluri: . Dacă acest lucru nu este posibil. Vânzarea la licitaţie Licitaţia se caracterizează prin prezenţa mărfii: . iar contractul este considerat valabil încheiat. pentru acelaşi tip de marfă. În cazul în care cumpărătorul trebuie să preia marfa în alt loc decât sediul vânzătorului.dacă marfa este perisabilă.vânzări a la baisse În cazul vânzării cu primă speculează cumpărătorul care cumpără o marfă şi nu este interesat spre a revinde ulterior. În cazul vânzării a la hause speculează vânzătorul care vinde o marfă la un preţ spre a o răscumpăra ulterior.poate reţine marfa în depozitul său pe cheltuiala cumpărătorului. riscurile se transferă în momentul încheierii contractului.

Astfel.să păstreze bunul renume comercial pentru concedent .să-l plătească pe concedent Plata se compune din două componente: în primul rînd. care este reprezentată de redevenţele stabilite procentual asupra cifrei de afaceri realizate prin recomercializarea mărfii. Acest contract cuprinde în structura sa alte trei contracte: contractul de depozit. de comision şi contractul de vânzare. o plată variabilă. comisionul reprezintă diferenţa dintre preţul cerut de consignant şi preţul de vânzare. conform naturii sale .să predea consignatarului marfa ambalată.. care se achită la încheirerea contractului şi la înoirea stocului. consignant şi consignatarul . Clauza de exclusivitate. asigurându-i acestuia un anumit stoc. Obligaţiile părţilor Obligaţiile concedentului: .să respecte indicaţiile date de concedent . obligaţia concedentului de a cere tuturor clienţilor săi ca nici ei să nu recomercializeze marfa pe piaţa concesionată. comisionul este calculat procentual din preţul de vânzare.să stabilească cu consignatarul condiţiile vânzării 2) Obligaţiile consignatarului . Exclusivitatea deschisă. Atunci când consignatarul şi consignantul îşi au sediul pe teritorii diferite. Contractul de concesiune exclusivă Acest contract se încheie între doi comercianţi – concedent şi concesionar – prin care. şi pe aceea de a cere clienţilor săi ca aceştia. Se angajează la respectarea exclusivităţii şi la acordarea de asistenţă tehnică în comercializarea ei Obligaţiile concesionarului: . Dacă cererea este mai mică decât oferta. dacă cererea pentru marfa este mai mare decât oferta. se aplică legea în vigoare la sediul consignatarului.să remită de îndată consignantului sumele încasate Deşi consignatarul este atât depozitar cât şi concesionar. de la concesiune exclusivă deschisă la exclusivitate închisă şi cea absolută. iar în al doilea rând. etichetată. prin care consignatarul se obligă să vândă pe contul consignatului marfa primită. Se angajează ca la expirarea . obligarea concedentului de a nu comercializa pe piaţa concesionată marfa.să ţină evidenţe separate pentru fiecare consignant . poate varia ca intensitate.să promoveze marfa pe piaţa concesionată . el nu are un drept de retenţie. încheiat intre doi comercianţi. la rândul lor să ceasă clienţilor lor să nu recomercializeze marfa pe piaţa concesionată. ei pot alege legea aplicabilă contractului. 35 . Obligaţiile părţilor 1) Obligaţiile consignantului: . se aplică legea în vigoare la sediul concesionarului. iar dacă nu au ales-o.să asigure marfa primită în depozit în profitul consignantului la un asigurător agreat de consignant . concedentul vinde o marfă şi dreptul exclusiv de recomercializare a acesteia. Exclusivitatea închisă presupune pe de o parte. Legea aplicabilă contractului este legea în vigoare la locul licitaţiei. la preţul iniţial de vânzare Să acorde concesionarului dreptul de comercializare a mărfii pe piaţă. presupune pe lângă obligaţiile stipualte pe seama concedentului în cazul exclusivităţii închise. presupune obligaţia concedentului de a nhu comercializa pe piaţa concesionată marfa. Vânzarea în consignaţie Este un contract complex.până la vânzare să păstreze şi să conserve marfa primită .sub formă de documentaţie tehnică – în acest caz cel care a luat cunoştinţă de documentaţie este obligat să păstreze secretul Licitaţiile sunt de două feluri: licitaţii închise şi licitaţii deschise. Dacă părţille nu au ales legea aplicabilă. Părţile la contractul de concesiune exclusivă pot alege legea aplicabilă.să vândă concesionarului o marfă.să utilizeze în cadrul depozitului spaţiul indicat de consignatar . Exclusivitatea absolută. o plată fermă. el putând sa-şi reţină comisionul din preţul încasat. Comisionul se calculează diferit. iar pe de altă parte.să restituie marfa la prima cerere a consignantului .contractului să răscumpere marfa rămasă în stoc.

Din cea de doua trăsătură (nebrevetat) rezultă clauza de confidenţialitate. şi anume.să-l plătească pe cedent Plata se prezintă sub două forme: ori sub forma unei sume mai importante. Cesiunea este de două feluri: totală şi parţială.să acorde asistenţă tehnică . reprezintă o noutate relativă. dar îşi reţine dreptul de a utiliza invenţia în interes propriu. beneficiarul fiind ţinut să păstreze secretul asupra know-how-ului atât pe durata contractului. În cazul cesiunii parţiale.să-l plătească pe licenţiat Plata presupune o sumă modică plătibilă la încheierea contractului la care se adaugă anuităţi calculate asupra cifrei de afaceri realizată de licenţiator. Astfel. Părţile pot să aleagă legea aplicabilă contractului. ori sub forma unei sume mai mici plătită la îincheierea contractului la care se adaugă pe un număr de ani determinaţi.să transmită în propietate cesionarului invenţia . transferul internaţional de tehnologie îşi are o consfinţire pe plan internaţional.să transmită folosinţa invenţiei . dar beneficiarul a luat cunoştinţă.să protejeze calitatea licenţiatului de creator . Obligaţiile părţilor Obligaţiile licenţiatului: . cedentul vinde cesionarului în cauză şi dreptul absolut de licenţiere a invenţiei. iar în al doilea rând. a unor procedee. îndemânare în realizarea unei reţele tehnologice. Părţile pot alege legea aplicabilă contractului. Trăsăturile know-how-ului : în primul rând. este nebrevetat (fie deoarece reprezintă o etapă în realizarea unei invenţii. iar dacă nu au făcut-o. anuităţi rezultate din cifra de afaceri realizată de concesionar datorită invenţiei. În cazul cesiunii totale. adoptă Carta drepturilor şi obligaţiilor statelor prin care se reconfirmă dreptul statelor de a avea acces la tehnologiile avansate. iar dacă nu au facut-o.Contractul internaţional de transfer de tehnologie În anul 1974. fie nu este brevetabil). Din prima trăsătură a know-how-ului (noutate relativă) rezultă obligaţia părţilor de a-şi comunica reciproc pe durata contractului perfecţionările aduse. se aplică legea în vigoare la sediul cedentului. Obligaţiile părţilor Obligaţiile cedentului .să nu licenţieze respectiva licenţă unui licenţiator concurent Obligaţiile licenţiatorului: . Contractele de transfer internaţional de tehnologie sunt: Contractul de licenţă de brevet Contractul se încheie între proprietarul brevetului (licenţiat) şi beneficiar (licenţiator). şi chiar în cazul în care contractul nu s-a încheiat. cât şi după expirarea contractului.să nu sublicenţieze invenţia . Prin intermediul acestui contract licenţiatul transferă licenţiatorului dreptul de a utiliza o invenţie.să protejeze brevetul . Din aceste trăsături rezultă şi specificitatea contractului de comunicare de know-how.să nu licenţieze terţelor persoane acea invenţie Obligaţiile cesionarului . intelectuale. ONU. Obligaţiile părţilor 36 . cu respectarea normelor de aplicaţiune necesară de la sediul licenţiatorului. Contractul de cesiune Contractul se încheie între propietarul brevetului (cedent) şi cesionar.să protejeze invenţia în ţara sa . cedentul vinde cesionarului brevetul şi dreptul de licenţiere. acesta se încheie între autorul know-how-ului şi beneficiar. Contractul de comunicare de know-how Know-how-ul reprezintă o serie de cunoştinţe tehnice. se aplică legea în vigoare la sediul licenţiatului.

Prestatorul este obligat să păstreze confidenţialitatea şi să-l sfătuiască pe beneficiar asupra elementelor investiţiei . Contractul de consulting. cu respectarea normelor de aplicaţiune necesară de la locul investiţiei.să respecte confidenţialitatea şi să comunice franchisorului eventualele perfecţionări . Acest proces prezintă două faze distincte: . ori. iar în cazul în care nu au ales-o. care se achită la încheierea contractului şi care are figura juridică a unei taxe de intrare în sistemul francisorului. conform căreia. Beneficiarul este obligat să comunice prestatorului toate datele.să comunice know-how-ul aferent . există în practică mai multe soluţii: o soluţie mionritară.să nu transmită know-how-ul concurenţei Obligaţiile beneficiarului . cu respectarea normelor de aplicaţiune necesară de la locul investiţiei. adăugându-se la nivelul lanţului obligaţia dintre francisee-I să nu îşi facă concurenţă şi să-şi comunice perfecţionările know-how-ului. Modalităţile de plată sunt: . de comerţ sau de servicii. Un franchisor poate avea pentru aceeaşi marcă mai mulţi francisee-I. se aplică legea în vigoare la sediul beneficiarului.activitatea de consulting care însoţeşte proiectarea unei investiţii.să transmită dreptul de utilizare la mărcii aferente . 37 . formându-se astfel un lanţ. ori legea în vigoare la sediul beneficiarului.activitatea de engineering care însoţeşte etapa de realizare a investiţiei.să nu facă concurenţă franchisee-ului să comunice franchisee-ului eventualele perfecţionări ale know-how-ului Obligaţiile franchisee-ului . Obligaţiile părţilor Obligaţiile francisorului . serviciului sau lucrării. deoarece trebuie să asigure bunul renume comercial al mărfii . să-l familiarizeze pe acesta cu investiţia. va trebui să păstreze secretul asupra cunoştinţelor intelectuale şi să-l plătească pe prestator. într-un termen scurt şi cu cel mai ridicat randament. şi o altă soluţie.pe unitate orară de timp . Va participa în numele beneficiarului la recepţiile intermediare şi la cea finală.cost la care se adaugă onorariu .să-l plătească pe franchisor Plata se compune dintr-o plată fermă. contractele de franchising sunt supuse controlului autorităţii concurenţei. dar în profitul francisorului .Obligaţiile comunicantului . iar cealaltă componentă este formată din redevenţe asupra cifrei de afaceri rezultate prin utlizarea acelei mărci.să nu facă concurenţă franchisorului . se va aplica.să protejeze pe piaţa respectivă marca.procent asupra valorii finale a investiţiei Dacă părţile nu au ales legea aplicabilă contractului. beneficiarul. din această cauză. Rezultă astfel că se poate realiza la nivelul lanţului un adevărat monopol al produsului. Părţile pot alege legea aplicabilă contractului. ce are ca scop să asigure conceperea şi realizarea unei investiţii la un cost scăzut. semnând procesele-verbale. Prestatorul urmăreşte în numele şi în contul beneficiarului modul în care executantul respectă proiectul de investiţie. se aplică legea de la sediul prestatorului.francisor şi francisee – prin care. Pe de altă parte. legea în vigoare la locul investiţiei.să transmită beneficiarului know-how-ul şi să-I asigure asistenţă tehnică . în schimbul unei plaţi. conform căreia.să respecte indicaţiile date de franchisor în utilizarea mărcii.engineering Este vorba de un ansamblu de activităţi cu caracter intelectual. francisorul transmite francisee-ului dreptul de a folosi o marcă de fabrică.să-l plătească pe comunicant Plata se face în redevenţe asupra cifrei de afaceri realizate de beneficiar. Contractul de franchising Acest contract se încheie între doi comercianţi.

posesia fiind transmisă de vânzător. 38 .Părţile pot alege legea aplicabilă contractului.să restituie instalaţia şi implicit. fie pentru introducerea rapidă şi mai uşor de suportat a tehnologiei de vârf. în forma sa clasică. Banca. Leasingul prezintă două forme: . obligaţia de preluare se execută de către leasee. instalaţia nu intră în masa falimentului. Celelalte obligaţii se execută de leasor. leasee trebuind să aplice la vedere însemne care să-l indice pe leasor ca propietar. În momentul în care instalaţia este depăşită de apariţia unei instalaţii mai performante. cu rate mai mici . o societate specializată sau o societate financiară. Dintre obligaţiile vânzătorului poate fi amintită aceea de a executa faţă de societatea de leasing cumpărătoare numai obligaţia de dare. şi anume: să facă reparaţiile capitale şi pe cele curente. iar opţiunea leasee-ului are în vedere ori reînoirea locaţiei. Bunul ipotecat poate avea o valoare care să scadă. care este greu vandabilă cu plata dintr-o dată. 2) Mandatul – părţile participante la mandat sunt societatea de leasing (mandantul ) şi leasee (mandatar). Actualmente. pentru acest împrumut cere o garanţie. Prin intermediul leasingului el este plătit la predarea instalaţiei. poate conveni cu leesee nu numai să remedieze instalaţia. sau poate fi ipotecat la mai mulţi creditori. dar chiar să o perfecţioneze. prin intermediul leasingului ea poate acorda un împrumut pe care. Prin leasing se acordă un împrumut pe termen lung leasee-ului. este obligat să restituie instalaţia şi pentru restul ratelor de chirie finanţatorul devine creditor chirografar. Deosebirile faţă de mandatul de drept comun: utilizatorul. Deosebiri faţă de locaţia de drept comun: leasorul are faţă de leasee numai obligaţia de a transmite folosinţa instalaţiei. şi anume. urmând ca în momentul încheierii contractului să se transmită şi instalaţia. Leasorul poate fi o bancă. Leesee-ul are faţă de vânzător obligaţia de plată a preţului. Contractul internaţional de leasing Iniţial. Dacă nu plăteşte o rată. iar dacă nu au ales-o. poartă asupra unor instalaţii complexe. el încheind operaţia în numele şi pe contul leasorului. Leasingul este garantat cu dreptul de proprietate asupra instalaţiei. Dacă leasee-ul intră în faliment. Acesta poate la sfârşitul contractului să opteze între următoarele situaţii: . Dacă societatea de leasing nu este o bancă. dar în interesul său. În cadrul contractului de leasing întâlnim trei parteneri: vânzătorul producător finanţatorul – unitate de leasing (numit leasor) utilizatorul (numit leasee) Operaţiile specifice contractului internaţional de leasing 1) Vânzare-cumpărare – această operaţie se realizează între vânzătorul producător şi leasor. Leasee-ul apelează la leasing. De asemenea. rezultând faptul că îşi asumă obligaţia de conformitate particulară. să asigure instalaţia la un asigurător agreat de finanţator şi să plătească chiria. parametrii vânzării (tehnici) se negociază direct de către leasee în interesul său.mandatar nu primeşte indicaţii de la societatea de leasing. leasorul avansează sumele necesare. insoţită de o închiriere în scop de vânzare. contractul internaţional de leasing. să rezilieze contractul . Obligaţia de facere se execută faţă de leasee.să cumpere instalţia la un preţ rezidual În cadrul contractului internaţional de leasing. ori cumpărarea bunului.leasingul financiar – în cadrul acestei forme.să continuie locaţia pe o nouă durată. fie pentru că are închisă piaţa creditului. 4) Promisiunea unilaterală de vânzare – societatea de leasing este obligată să se conformeze opţiunii leasee-ului. El produce instalaţia în cauză. vânzătorul este direct intersat. Plata se face în baza procesului-verbal semnat de vânzător şi de leasee. Contractul internaţional de leasing reprezintă o cumpărare în scop de închiriere. în forma sa recentă se aplică şi asupra bunurilor de folosinţă îndelungată. se aplică legea în vigoare la sediul francisorului cu respectarea normelor de aplicaţiune necesară de la sediul francisee-ului. în alte condiţii nu l-ar fi putut acorda. ea se restituie leasorului. Pe de altă parte. Locaţia – se realizează între leasor (locator) şi leasee (locatar).

sau numai o parte. şi aderent. Au fost asimilate tehnicii de leasing şi alte operaţii care presupun închirierea. obligaţia care îi incumbă în acest caz fiind aceea de a transmite vânzătorului folosinţa instalaţiei. şi care constă în dezmembrarea leasingului în operaţiile componente şi supunerea lor legii pertinente o altă soluţie care este majoritară. este faptul că lipseşte opţiunea locatarului de a cumpăra mijlocul de transport. vânzătorul are o obligaţie de dare. Contractul internaţional de factoring Acest contract este un contract de creditare pe termen scurt care se încheie între factor. Ceea ce este specific acestui tip de contract. percepând chiria în rate mici. Fiind interesat ca clienţii să fie solvabili. şi. Acest contract presupune operaţiunile de vânzare. Cumpărătorul finanţator ca locatar este obligat să închirieze instalaţia utilizatorului. lubrifianţii şi întreţinerea personalului manipulant. societatea asigură service-ul şi asistenţa tehnică. iar opţiunea leasee-ului constă fie în cumpărarea bunului la un preţ rezidual. factorul ţine contabilitatea. Societatea de reating acceptă ca locul de predare şi de restituire a mijlocului de transport să se găsească pe teritorii ale unor state diferite. În acest contract. El are şi obligaţia de a plăti chiria. şi anume contractul de reating şi contractul de time-sharing. de asemenea. Vânzarea se încheie între utilizator (vânzător) şi societatea finanţatoare (cumpărător). Contractul de time-sharing Acest contract a apărut ca formă de utilizare a calculatoarelor mari. de tip particular. leasorul este întotdeauna o societate de leasing. iar cumpărătorul o obligaţie de plată a preţului. Locatarul are obligaţia să plătească ratele de chirie şi de a accepta pe durata contractului partajarea folosinţei pe timpi determinaţi cu mai mulţi locatari. locatarul asigură combustibilul. conform căreia contractul se supune legii în vigoare la sediul societăţii de leasing cu respectarea normelor de aplicaţiune necesară de la sediul leesee-ului. 39 . factorul cumpără de la aderent creanţele acestuia. fie relocaţiunea (opţiune întâlnită mai rar). Factorul este o unitate financiară care dispune de mijloace de evidenţă contabilă. în literatura economică factoringul este considerat ca un mijloc rapid de implementare a tehnicilor moderne. Creditul indirect pe care-l face finanţatorul utilizatorului. De asemenea. Dacă contractul de leasing poate fi considerat mijloc util de introducere a tehnologiei avansate. Locatarul suportă prima de asigurare şi toate reparaţiile care ar fi implicate de greşita manipulare a mijlocului de transport. În acest caz. Părţile la contract pot alege legea aplicabilă contractului. prin care. Celelalte obligaţii nu există în cazul acestui contract. Acest contract nu cuprinde obligaţia de vinde pentru locator şi nici opţiunea de a cumpăra pentru locatar. Astfel. şi de aceea. de locaţiune şi de promisiune unilaterală de vânzare. pe de altă parte. contractul de lease-back este fără excepţie o tehnică de creditare pe un termen lung. şi care va putea să ofere aderentului consiliere asupra posibililor clienţi.leasingul operaţional – în acest caz. Acest contract. conform părerii majoritare nu poate fi considerat contract de leasing. Contractul de renting Acest contract este utilizat pentru închirierea mijloacelor de transport. este garantat cu propietatea asupra instalaţiei şi cu privilegiul asupra ratelor de chirie restante. toate. Utilizatorul vinde finanţatorului o instalaţie din uzina sa cu obligaţia finanţatorului de a I-o închiria de îndată şi de a o revinde utilizatorului la sfârşitul contractului. iar dacă nu au facut-o. să-I revândă utilizatorului instalaţia la un preţ rezidual.. restituirea instalaţiei. există două opţiuni: una care este minoritară. leasorul poate fi chiar el producătorul instalaţiei. societatea de time-shering încheie pe timp partajat folosinţa unui bun la mai mulţi locatari. calitatea de vânzător şi cea de utilizator se confundă pentru aceeaşi persoană. O varietate a contractului de leasing îl reprezintă contractul de leease-back. în schimbul unui comision. pe de o parte. Finanţatorul are obligaţia să reînchirieze instalaţia utilizatorului. În acest caz. De asemenea.

această subrogare presupunând menţiunea subrogării pe fiecare factură şi notificarea în orice formă . Aceasta se face de către personalul angajat al agenţiei pe bază de subcontracte încheiate de agenţie pe numele şi contul anunţătorului cu diferiţi executanţi. are dreptul să verifice creanţele şi să le accepte doar pe unele dintre ele. şi sunt obligaţi printr-o clauză de neconcurenţă. se aplică legea în vigoare la sediul băncii clienţilor aderentului . se aplică legea în vigoare la sediul agenţiei cu respectarea normelor de aplicaţiune necesară de la locul de activitate la suporţilor. există şi norme de ordine publică (de exemplu. armament. nu se acceptă publicitatea pentru activităţi care afectează bunele moravuri.să plătească factorului comisionul Obligaţiile factorului . se încheie contractul de publicitate. A treia etapă constă în difuzarea elementelor de publicitate. Acest contract presupune mai multe etape. factorul preia şi riscul. În momentul încheierii contractului se alege şi strategia.Obligaţiile părţilor Obligaţiile aderentului . aderentul fiind obligat să garanteze factorului existenţa creanţei şi să nu facă nimic de natură a spori riscul insolvabilităţii debitorilor cedaţi. Felurile factoringului Factoringul este de două feluri: old line factoring (clasic) – prin care factorul plăteşte aderentului în momentul preluării creanţelor maturing factoring (la scadenţă) – factorul plăteşte aderentului în momentul în care creanţele devin exigibile În cadrul contractului internaţional de factoring se întâlnesc patru părţi: . O dată cu preluarea creanţelor. Agenţia este obligată să păstreze secretul .aderentul care are sediul într-un anumit stat . Anunţătorul . iar dacă nu au ales-o. O dată cu creanţele preia şi riscul. Părţile pot alege legea aplicabilă contractului. Aderentul va subroga pe factor în poziţia sa faţă de debitorul cedat. prin agenţie este obligat să plătească pe executanţi şi să protejeze la locul difuzării materialului publicitar drepturile de creaţie intelectuală a executanţilor. rezultând o imobilizare a mijloacelor financiare în activităţi temporare. părţile fiind anunţătorul şi agenţia. şi anume: în primul rând. Ultima etapă constă în testarea consumatorilor pentru a se vedea eficienţa publicităţii şi pentru a corecta strategia de publicitate. sau pentru explozivi. Executanţii elaborează materiale de publicitate. Suporţii sunt obligaţi printr-o caluză de neconcurenţă. ori prin sistemul cost la care se adaugă redevenţe. Aceasta face şi plata creanţelor. 40 . Contractul internaţional de publicitate comercială Publicitatea se poate desfăşura: .banca clienţilor (numită şi factor la import). Are dreptul să-şi constituie din contravaloarea creanţelor şi un provizion pe care să-l utilizeze dacă unul dintre debitori este insolvabil sau poate să-l restituie. produse care afectează viaţa). care nu poate fi utilizat în continuu. Presupune ca fiecare comerciant să-şi constituie un serviciu propriu de publicitate.să plătească aderentului contravaloarea creanţelor. se realizează elementele de publicitate. Pentru această activitate există reguli deontologice la nivelul asociaţiilor de suporţi.să elaboreze mai multe variante de strategie.să transmită în propietatea factorului creanţele agreate. iar dacă nu au facut-o. în temeiul unui contract de publicitate. şi de aceea.clienţii aderentului aflaţi în alt stat decât cel al aderentului . Aceasta se realizează pe bază de subcontracte încheiate de agenţie pe contul anunţătorului cu diferiţi suporţi.în mod direct. de către fiecare comerciant. de asemenea. iar agenţia este obligată să-I plătească pe suporţi. Aceasta presupune ca anunţătorul să comunice agenţiei datele în măsură a familiariza agenţia cu specificitatea produsului sau serviciului.în mod indirect.banca aderentului (numită şi factor la export) . notificare pe care trebuie să o facă aderentul că se poate libera plătind factorului . Acest contract se caracterizează prin prezenţa clauzei de exclusivitate pe care aderentul trebuie să o asigure. Plata agenţiei se face ori prin sistemul cost la care se adaugă onorariu. în acest caz activitatea de publicitate nefind o activitate continuă. După incheirea contractului. droguri. şi. Părţile la contract pot să aleagă legea aplicabilă acestuia. .

să nu se amestece în activitatea sponsorizatului Obligaţiile sopnsorizatului . Formele cooperării cooperare instituţionalizată prin societăţi comerciale cu participare străină – se are în vedere obligatoriu un aport în numerar sau în natură făcut de investitorul străin în ţara de sediu a societăţii. Barterul este diferit de compensaţii şi de operaţiile paralele. privitor la contractul de publicitate. stabilesc principiile de realizare a obiectivelor precum şi drepturile şi obligaţiile statelor partenere. Contractul internaţional de cooperare economică Contractul internaţional de cooperare economică se realizează la două niveluri: la un nivel interstatal şi la un între comercianţi aparţinând unor state diferite. alegerea urmând să se facă la momentul plăţii. de tentă permanentă. indiferent de modalitatea de încheiere. Acest contract se încheie între sponsor (care este un comerciant) şi sponsorizat (care este întotdeauna o persoană fizică sau o persoană juridică care desfăşoară o activitate fără scop lucrativ. servicii sau bunuri materiale . Aceste forme. există un cadru instituţionalizat. În dreptul român.O formă particulară a contractului internaţional de publicitate. îl reprezintă contractul comercial de sponsorizare. sau în mărfuri convenite pe o listă cu parametrii calitativi şi de preţ. este menţionat faptul că sponsorul trebuie să fie o persoană juridică.să subvenţioneze activ pe sponsorizat cu mijloace materiale. o activitate de notoriatate). În al doilea rând.să nu condiţioneze specificitatea activităţii aponsorizatului . Contractul internaţional de barter Presupune un contract principal de import.să permită sponsorului să distribuie cu prilejul manifestărilor obiecte publicitare . în special angajamentele de a asigura condiţiile necesare resortisanţilor lor pentru a înfăptui contractul de colaborare. Astfel. Sponsorul poate să fie şi o persoană fizică de notorietate. Astfel. fie dacă nu s-a ales legea. remunerarea lui fiind legată de rezultatul economic al exploatării organizate a aportului.a sediul sponsorului cu respectarea normelor de aplicaţiune necesară de la locul de activitate al sponsorizatului. acesta se obligă cu prilejul respectivelor activităţi să promoveze imaginea sponsorului. Presupune o colaborare de o oarecare durată (minim trei ani) şi presupune participarea investitorului la riscul exploatării. În schimbul subvenţionării de către sponsor a activităţii specifice profilului sponsorizatului. doar dacă este recunoscută de o persoană juridică de notorietate. În contractul de export este obligatoriu să se înscrie o clauză penală şi contractul să fie însoţit de o scrisoare de garanţie bancară produsă de exportator. de natură diferită.să respecte clauza de neconcurenţă în sensul să nu facă concomitent publicitate pentru firme concurente sponsorului Părţile pot alege legea aplicabilă contractului. Cooperarea realizată strict pe baze contractuale – presupune o investiţie. dar remunerarea lui nu e legată de risc şi nu e condiţionată de durată. forul de jurisidicţie va identifica legea după acelaşi mecanism. cu convenţia ca la un anumit moment să se valorifice acele obligaţii şi să se compenseze. În contract se alege legea aplicabilă fie contractul principal de import. în primul rând.să promoveze imaginea sponsorului cu prilejul activităţilor sale . Obligaţiile părţilor Obligaţiile sponsorului . exinzând-o la întregul complex contractual. Modalităţile de încheiere a acestui contract sunt diferite. reprezentat de organizaţiile interguvernamentale. iar operaţiile paralele reprezintă contractele care se încheie între aceleaşi părţi. iar dacă nu au ales-o. 41 . Compensaţiile reprezintă obligaţiile băneşti între aceleaşi persoane care au succesiv calitatea de debitor şi creditor. în care exportatorul se obligă să accepte ca respectivul import să-I fie plătit într-o marfă precizată la încheierea contractului. exiată o particularitate. contractul este supus legii în vigoare . se mai încheie pe baza unor acorduri bilaterale sau multilaterale prin care statele partenere îşi propun să organizeze în comun anumite obiective industriale.

unul dintre parteneri face investiţii pentru descoperirea de zăcăminte naturale în statul celuilalt partener. Cooperarea în comercializare – această cooperare duce la profit prin diversificarea mărfurilor pe piaţă . analogia cu contractul de antrepriză. Una dintre forme este atunci când partnerii produc fiecare subansambluri. contractul de cooperare economică se încheie sub forma unui contract cadru (părţile. Spre deosebire de mandatar. apoi fac schimb de subansambluri. contractul internaţional de turism nu este reglementat de nici un sistem de drept. Presupune schimburi între magazine sau comercializarea în comun în spaţii comune de mărfuri aparţinând ambilor parteneri. modul în care se face plata) fiind prestabilite. pe când agenţia de turism. prin atragerea clientelei. Chiar dacă agenţia de turism dispune de mijloace de transport. Dacă părţile nu au ales legea. de asemenea. întocmai unei mărfi. răspunzând numai pentru încheirea acestor prestaţii 42 . Contractul internaţional de turism Există numeroase state ale căror venituri se realizează din turism şi totuşi. care este abilitat să încheie acte juridice pentru turist.Domeniul în care se aplică această cooperare este domeniul economic (în producţie. fundamentarea şi schimbarea rezultatelor sau realizarea în comun în unităţi comune de cercetare. pe de altă parte.fiecare dintre aceste sectoare cunoaşte forme variate de cooperare. aceast lucru îl reprezintă una dintre numeroasele prestaţii turistice. Contractarea de capacitate. Din această cauză se impune o reglementare proprie. ambii partenri având acces egal la rezultat. Asigurarea surselor de aprovizionare cu materii prime: . plata făcându-se prin producte ale zăcământului.una dintre părţi pune la dispoziţie capacitatea de producţie. Contractarea de specialitate – se prezintă sub mai multe forme. Acest contract se încheie între turist. soluţiile sunt variate. la fel ca antreprenorul. dar se conferă preferinţă legii locului de realizare a obiectivului. O asemenea reglementare s-a încercat în 1972 prin Convenţia de la Bruxelles. cărăuşul. aceasta prezentând mai multe variante: constituirea în comun de obiective de investiţii. agenţia de turism. contractul de turism este de două feluri: contract de intermediere de turism – prin acesta. agenţia de turism săvârşeşte mai ales fapte materiale. Prin această Convenţie s-a reglementat faptul că. contribuţiile fiecărei părţi. agenţia de turism vinde turistului un singur voiaj preorganizat. deoarece. obiectul. de forma de cooperare.această cooperare constă în realizarea în comun de către doi parteneri. în schimbul unei plăţi. agenţia de turism având calitatea de comerciant. prin care. deoarece cele mai numeroase dintre contractele de turism au în vedere realizarea unui voiaj. În domeniul cooperării în producţie . în comercializare). se obligă să-l deplaseze în spaţiu pe călător. S-a încercat. S-a mai încercat o analogie cu contractul de transport. iar cealaltă parte aduce tehnologie. Indiferent de domeniul de cooperare. se obligă să pună la dispoziţia turistului un voiaj sau îi oferă sprijin asigurându-I agrementul. Se ignoră însă faptul că antreprenorul are obligaţii de rezultat. Cel mai adesea. Poate fi definită ca o modalitate nouă de investiţie străină pentru că remunerarea investitorului e legată de producţia obiectivului. Dar în cazul contractului de transport. modernizarea de asemenea obiective. care a avut loc sub auspicile Organizaţiei Internaţionale a Turismului. obligaţii de mijoace. turistul este o persoană fizică şi poate fi şi o persoană cu capacitate de exerciţiu limitată. Nu există norme uniforme ci există doar contracte tip şi ghiduri de contractare. agenţia de turism fiind considerată mandatara turistului. deoarece. forţă de muncă. agenţia de turism se obligă să încheie sub subprestaţiile turistice în numele şi în contul turistului. Transportul presupus de contractul de turism este subsumat scopului de reconfortare. tehnologizarea şi investirea fiind rambursate prin bunuri şi servicii. Această părere este greşită. Acest contract este însoţit ulterior de contracte adiacente încheiate de fiecare partener cu terţii. Toate presupun însă transfer de tehnologie. şi fiecare dintre ei produce produse finite. Părţile aleg legea aplicabilă contractului iar litigiile se soluţionează pe calea arbitrajului în echitate. S-a încercat reglementarea lui prin analogie.. Plata poate fi făcută în numerar sau în produse realizate de cel care exploatează capacitatea. Cooperarea în cercetarea ştiinţifică – presupune realizarea în unităţi proprii de cercetare. O cotă din rambursare e asigurată de alte mărfuri provenind din ţara gazdă. fiindu-I indifernt scopul de reconfortare. realizează un voiaj sau nu sejur. dar subsumate atingerii obiectivului. Această formă de cooperare poartă denumirea de cooperare de pay-back. şi o agenţie de turism. de investiţii. agenţia de turism. Contractul internaţional de turism este un act unilateral de comerţ. În practica unor instanţe s-a încercat reducerea contractului de turism la contractul de mandat . în statul unuia dintre ei. pe de o parte.

şi care are valoare până la proba contrară. Transportul maritim Transportul maritim are ca punct de pornire contractul de navlosire. întreaga ctivitate de încărcare a mărfii se consemnează într-un document semnat de navlositor şi de căpitan. căpitanul.în trafic combinat – la realizarea transportului concură mai multe categorii de mijloace de transport În materia contractelor de transport există norme uniforme. armatorul trebuie să plătească navlositorului o sumă corespunzătoare. iar dacă nu au ales-o se aplică legea în vigoare la sediul agenţiei de organizare de turism.contractul de organizare de turism – agenţia de turism subcontractează în nume propriu dar pe contul turistului. Obligaţiile părţilor Pentru acest tip de contract nu există norme uniforme.are ca obiect transprortul cu nave de linie. Navlositorul are obligaţia să angajeze echipaj. Pentru acest tip de contract există norme uniforme. obligaţiile fiind de sorginte cutumiară. Numai dreptul italian cunoaşte o excepţie. Trebuie să primească aprobarea armatorului pentru numirea căpitanului şi pentru şeful sălii de maşini. aducerea navei la locul de încărcare/decărcare. Contrastaliile reprezintă timpul suplimentar necesar navlositorului să încarce nava. În raport de numărul şi categoria mijloacelor de transport care concură la realizarea unui contract de transport. şi anume de a asigura buna stare tehnică a navei. Conosamentul este documentul de transport care se întocmeşte la încărcarea mărfii pe navă.în trafic direct – atunci când la realizarea transportului concură o singură categorie de mijloace de transport . să-l plătească. completându-se sub controlul căpitanului. Dacă nu există timpul material necesar pentru redactarea lui. Contractul de navlosire sub conosament . Contractul de navlosire ridică probleme în ceea ce priveşte locul de încărcare/descărcare şi în ceea ce privesc staliile. Se semnează de către căpitan şi există mai multe exemplare care se înmânează expeditorului. se aplică legea în vigoare la locul încheierii contractului. Contractul de navlosire este un contract tip. transportul poate fi: . Pentru că această problemă dă naştere la numeroase litigii. Căpitanul păstrează o copie. Dacă navlositorul încarcă marfa mai repede.. feroviar. Navlositorul este obligat să aducă marfa la locul de încărcare. să-I asigure hrana. Celelalte obligaţii de aduc la îndeplinire prin căpitan: realizarea transportului pe ruta cea mai scurtă. La contractul de turism participă trei părţi: turistul agenţia de intermediere de turism care se află în ţara turistului agenţia de organizare de turism. Aceasta presupune efectuarea la timp a reparaţiilor capitale ale navei şi dotarea cu documente necesare pentru navigaţie. căpitanul nefăcând observaţii cu privire la starea mărfii. acest timp fiind stabilit prin contractul-tip sau prin regulile portuare. aerian. rutier. care nu are valoare negociabilă dar marfa se va elibera numai celui care prezintă un conosament cu un conţinut identic cu copia. Pentru aceasta navlositorul plăteşte în plus navlosantului. ori. Conosamentul este de două feluri: conosamentul curat. aflată în altă ţară Părţile la contract pot alege legea aplicabilă contractului. trebuie să exploateze nava la parametrii normali. Staliile reprezintă timpul normal de încărcare a navei. iar răspunderea îi aparţine. iar pentru reparaţiile efectuate în sala maşinilor sau pentru modificări. Se întocmeşte pe documente tipizate. el fiind obligat să elibereze la destinaţie marfa în starea în care a primit-o 43 . De asemenea. există două soluţii: ori contractul se supune legii în vigoare la sediul armatorului. contractul fiind supus legii pavilionului navei. Dacă părţile nu au ales legea aplicabilă. va întocmi un proces-verbal semnat de el. trebuie să aibă în prealabil încuviinţarea armatorului. Contractul internaţional de transport Transportul internaţional poate fi: naval. fluvial. Armatorul are în primul rând o obligaţie persoanlă.

Caracterul internaţional al contractului de transport aerian este condiţionat de faptul că locul de încărcare şi locul de decărcare să fie pe teritoriile unor state diferite. este păstrat în registrul ţinut de administratorul staţiei feroviare. Transportul feroviar Este reglementat la nivelul statelor europene de Convenţia CIM de la Berna din 1980. Iar cel de-al treilea exemplar este semnat şi de destinatarul mărfii şi probează executarea contractului. însoţeşte marfa şi este predat destinatarului. modificată în 1990 şi 1995. aderând la această convenţie societăţile din România. numit matcă. Al treilea exemplar. natura şi valoarea mărfii. care aparţine expeditorului mărfii . Transportul rutier Este reglementat de Convenţia CMR de la Geneva din 1956 renegociată în 1979 precum şi de Convenţia vamală TIR de la Geneva din 1959. Bulgaria şi Ungaria. Dintre obligaţiile cărăuşului pot fi amintite:de a asigura conducătorului auto hrana. se înmânează destinatarului şi probează primirea mărfii. şi va rămâne în posesia expeditorului. Această convenţie nu se aplică tuturor căilor ferate. sau dacă locul de încărcare/descărcare se află pe teritoriul aceluiaşi stat. Al patrulea exemplar. s-a încheiat o convenţie între administratorii societăţilor de navigaţie ale statelor riverane. destinaţia. Expeditorul trebuie să producă toate documentele şi trebuie să însoţească marfa în timpul transportului dacă sunt animale. În 1968 au aderat şi administraţiile de navigaţie din Austria. pentru a se asigura siguranţa zborului. datorită ecartamentului diferit. contrastaliilor sunt cuprinse în aceste condiţii generale. Iar ultimul exemplar. Contractul internaţional de asigurare 44 . obligaţiile suplimentare ale părţilor). este semnată de destinatar şi este păstrată de cărăuş.se încheie în patru exemplare care sunt identice şi care cuprind menţiuni obligatorii şi menţiuni facultative. Cărăuşul are obligaţia să păzească marfa şi să respecte ruta şi viteza. Pentru transportul de mărfuri pe Dunăre este nevoie de două tipuri de documente: . această obligaţie aparţine societăţii de transport. La Bratislava. pe scrisoarea de trăsură trebuie să se precizeze volumul mărfii. Germania şi Yugoslavia. pe Dunăre. acest exemplar rămânând în posesia cărăuşului. Scrisoarea internaţională de trăsură auto este scrisoare tip. combustibilul.conosamentul. starea aparentă a mărfii) şi facultative (timpii de transport. debursarea cheltuielilor de transport. în 1955. Contractul se încheie prin scrisoare de trăsură care cuprinde menţiuni obligatorii ( expeditorul. calculul staliilor. cazrea. aeronava survolează un stat terţ în escală. Scrisoarea de trăsură se întocmeşte în cinci exemplare. modificată în 1975. Al doilea exemplar. şi. numit duplicat. precum şi de a obţine autorizaţiile de transport. Caracteristic acestui contract este faptul că expeditorul nu trebuie să încarce marfa pe navă. Al doilea exemplar este semnat de expeditor şi de cărăuş. Transportul aerian Transportul aerian de mărfuri este reglementat de Convenţia de la Varşovia din1929 şi de Convenţia de la Haga din 1955. numit aviz. ci numai celor enunţate în anexă. Scrisoarea aeriană de trăsură se întocmeşte în trei exemplare. recipisa. URSS.Primul exemplar este semnat de expeditor şi cu ajutorul căruia probează predarea mărfii la transportator.conosamentul cu rezerve – căpitanul face observaţii cu privire la starea aparentă a mărfii Transportul fluvial Transportul fluvial se face cu nave de linie. pe de altă parte. Obligaţile părţilor. trebuie să se facă o referire expresă. Iar. se comunică de la cărăuş la destinatar. nu este parte la acastă Convenţie Rusia. Primul exemplar. cantitatea. punându-se la punct cu aceeaşi ocazie “ Condiţiile generale de transport de mărfuri pe Dunăre”.scris de trăsură fluvială. numit unicat. care este întocmit de căpitan şi care are valoare negociabilă Pentru ca un contract de transport pe Dunăre să fie supus condiţiilor generale. de asemenea.

I).poliţă flotantă . acelaşi obiect fiind asigurat la mai mulţi asigurători. dezdăunându-l pe acesta pentru prejudiciile suportate. supun contractul legii în vigoare la locul încheierii acestuia.Asigurările practicate în comerţul internaţional sunt facultative şi constau în asigurări de mărfuri (CARGO). se practică reasigurările – asigurătorul se reasigură la un asigurător mai puternic. contractul este supus legii în vigoare la sediul debitorului prestaţiei.poliţă de voiaj – mijlocul de transport este asigurat pe durata unui voiaj. statele se angajează să facă din asigurarea de răspundere civilă o răspundere prin efectul legii şi de asemenea.toate riscurile – marfa este asigurată pentru toate riscurile generale cât şi pentru cele speciale. Părţile pot alege legea aplicabilă contractului. se întâlnesc o serie de asigurări multiple.poliţa de port – situaţia în care mijlocul de transport este imobilizat . va dezdăuna pe terţ. biroul de asigurare va instrumenta cazul. afară numai dacă este vorba de explozie la bord sau incendiu . între puncte determinate pe o rută determinată . Datorită faptului că în comerţul internaţional valoarea bunurilor asigurate este foarte mare. în 45 . asigurărulie lucrărilor de montaj industrial. adică sediul asigurătorului. Unele state. O dată cu acordurile bilaterale de transport auto. iar obiectul asigurat în al doilea contract de asigurare este suma asigurată în primul contract. În materia asigurărilor CASCO. se angajează să recunoască în ţara vizitată efectele extrateritoriale ale răspunderii.cu avarie particulară – marfa este asigurată pentru riscurile generale şi pentru cele speciale .numai pentru pierdere totală – mijlocul de transport este asigurat pentru ipoteza distrugerii totale sau când cheltuielile de recuperare sunt mai mari decât valoarea navei. Pe baza ei se recunoaşte în ţara vizitată efectul asigurării de răspundere auto civilă încheiată în ţara de înmatriculare. dar în fapt. 3) Asigurarea de răspundere civilă În 1951 sub auspicile Comitetului pentru transportatori s-a reuşit să se încheie între birourile naţionale de asigurări naţionale o înţelegere care punea în lucru cartea verde. precum Rusia. În materia contractului internaţional de asigurare nu există reguli uniforme.poliţa de construcţie – atunci când mijlocul de transport se găseşte într-o fază avansată de construcţie Asigurarea CASCO se încheie în următoarele forme: .poliţă evaluată – valoarea mărfurilor este stabilită la încheierea contractului . Se realizează la nivelul cluburilor de asigurători care înscriu în club întreaga flotă şi cotizează cu o indemnizaţie constantă înraport de tonajul înscris în club.poliţă de timp – miljocul de transport este asigurat pe un anumit interval de timp . dar raportat la prejudiciul pe care la un moment dat unul din membrii l-a suportat. contractul se încheie la sediul asigurătorului.N. În ţara vizitată.poliţă de abonament. va acorda asistenţă asiguratului şi va transmite întreaga documentaţie la asigurătorul din ţara de înmatriculare de la care recuperează sumele şi comisionul. în majoritatea cazurilor. Datorită valorii foarte mari a navelor se recurge la sistemul asigurărilor mutuale (P.cu răspundere pentru pierdere şi avarii . şi cu o indemnizaţie variabilă determinată procentual tot în raport de tonajul înscris în club. Aceste asigurări mutuale îl protejează pe asigurător. asigurări ale corpului (CASCO). iar dacă nu. Se practică şi asugurările de răspundere civilă auto. Există o singură excepţie.poliţă neevaluată – valoarea mărfurilor este stabilită numai în momentul producerii prejudiciului Asigurarea CARGO prezintă următoarele forme: . dar şi pentru combustia internă a mărfii Asigurările CASCO Poliţa de asigurare este de mai multe feluri: .indemnizaţiile de asigurare însumate să nu depăşească valoarea prejudiciului -sumele asigurate însumate să nu depăşească valoarea bunului Asigurările CARGO Poliţa de asigurare în cazul acestor tipuri de asigurări este de mai multe feluri: .fără răspundere pentru pierdere şi avarii. asigurările creditelor pentru export.care se încheie pentru cărăuş .fără avarie particulară – în acest caz se are în vedere asigurarea numai pentru riscurile generale . dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: . de regulă.

prin care montatorul se obligă să realizeze pentru beneficiar montarea unei linii tehnologice.să-l plătească pe prestator . Contractul internaţional de montaj industrial Este contractul care se încheie între doi comercianţi.să asigure beneficiarului un stoc de piese de schimb . Contractul internaţional de export complex Obiectul acestui contract îl constituie livrarea instalaţiilor şi al liniilor tehnologice. unelte şi aparatură specializată Beneficiarul . Plata se poate face şi în rate.să asigure service-ul să furnizeze specialişti. ori.să aducă la cunoştinţa manipulanţilor normele tehnice de utilizare Părţile pot alege legea aplicabilă contractului.să pregătească în ţara sa sau a beneficiarului personalul manipulant al bunului . conform căruia.să furnizeze know-how-ul .să sprijine organizarea şi funcţionarea în ţara beneficiarului a unor puncte de service Beneficiarul . caz în care preţul este inclus în preţul contractului principal şi se întinde numai pe perioada de garanţie. De asemenea.să-l plătească pe montator.să pună la dispoziţia beneficiarului norme tehnice de utilizare. de regulă cu plata unui avans de 20%.să organizeze ăi să deschidă şantierul (să obţină autorizaţii. ori ca prestaţie accesorie grevată pe un contract complex de export sau de montaj.să aducă la locul montajului instalaţia şi materialele . unul numit montator iar celălalt beneficiar.dreptul american. în contractul de asigurare.să-l sprijine pe montator pentru obţinerea spaţilor de cazare . iar dacă nu au ales-o. iar dacă nu au ales-o. poate să apară ca o prestaţie de sine stătătoare. montatorul asigură beneficiarului un specialist care să supravegheze realizarea montajului cu mijloacele şi forţa de muncă a beneficiarului. Obligaţiile părţilor Prestatorul .să nu reexporte piesele de schimb sau pe cele uzate . presupune şi asigurarea inventarului specializat de montaj. Contractul internaţional de service şi aistenţă tehnică Acest contract apare. Obligaţiile părţilor Prestatorul . uneltele obişnuite) . majoritatea sistemelor de drept supun contractul legii de la sediul montatorului cu respectarea normelor de aplicaţiune necesară de la locul montajului.să prezinte proiectul de execuţie . să asigure căile de forţă de muncă. Obiectul material îl constituie instalaţia complexă. iar contractul de export complez presupune un număr mare de operaţii juridice.să obţină autorizaţiile pentru intrarea în ţară a inventarului special . 46 . traduce în limba beneficiarului . contractul fiind supus legii în vigoare la sediul asiguratului. celelalte rate plătindu-se pe baza recepţiilor intermediare Pentru acest contract nu există norme uniforme. Părţile pot alege legea aplicabilă contractului. se aplică legea în vigoare la sediul prestatorului de service. O varietate a acestui contract îl reprezintă contractul de şef montaj – în cazul acestui contract. partea aflată în inferioritate este esiguratul.

beneficiarul încheind câte un contract cu fiecare dintre subprestatori. Sub forma unui contract unic. Dezavantajul îl constituie fiscalitatea ridicată. beneficiarul încheind contractul fie cu furnizorul fie cu constructorul. Acest mod de încheiere prezintă avantajul că fiscalitatea este mai redusă. în raport de preeminenţa obligaţiilor acestora. În contract este prevăzută o caluză de renegociere a preţului. fie cu consorţiul realizat între beneficiar şi constructor dacă legislaţia naţională permite acest lucru.Modalităţi de incheiere a contractului Sub forma unui contract multiplu. 47 .