Agatha Christie

Zece negri mititei
Capitolul întâi I În colţul unui compartiment de clasa întâi pentru fumători, judecătorul Wargrave, de curând retras din magistratură, urmărea cu interes, pufăind dintr-o ţigară de foi, ştirile politice din ziarul "Times". Lăsă ziarul şi privi pe fereastră. Treceau prin Somerset. Se uită la ceas — încă două ore de mers. Revăzu în minte tot ce citise în ziare despre Insula Negrului: o cumpărase mai întâi un milionar american nebun după iahting, care construise pe această insuliţă din preajma Devonului o casă modernă şi luxoasă. Cum însă cea de a treia soţie a milionarului american nu suporta marea, casa şi insula fuseseră puse în vânzare. Ziarele publicaseră o vreme ofertele cele mai avantajoase. Şi pe urmă, prima informaţie, de data asta exactă: insula a fost cumpărată de un oarecare domn Owen. Şi deodată rubricile de scandal lansară zvonurile: Insula Negrului fusese de fapt cumpărată de Miss Gabrielle Turl, steaua de cinema de la Hollywood, care dorea să stea acolo câteva luni departe de orice publicitate. Revista "Busy bee" sugerase că s-ar putea ca acolo să locuiască familia regală. "Merryweather" aflase că insula urma să găzduiască o tânără pereche în luna de miere — tânărul lord L. cedase, în sfârşit, în faţa lui Cupidon. "Jonas" ştia cu certitudine că fusese cumpărată de Amiralitate pentru efectuarea unor experienţe ultrasecrete. Categoric, Insula Negrului era un subiect de senzaţie! Judecătorul Wargrave scoase din buzunar o scrisoare cu un scris foarte greu de descifrat, în care doar unele cuvinte apăreau ici şi colo neaşteptat de clar: Dragul meu Lawrence... atâţia ani de când n-am mai auzit nimic de dumneata... trebuie să vii pe Insula Negrului... locul cel mai încântător... atât de multe de discutat... zilele de altădată... plajă însorită... trenul de 12,40 din gara Paddington... eşti aşteptat la Qakbridge... şi corespondenta semna cu o înfloritură A dumitale, Constance Culmington. Judecătorul Wargrave încercă să-şi amintească data exactă când o văzuse pentru ultima oară pe Lady Constance Culmington. Trebuie să fi fost acum şapte — ba nu, opt ani. Lady Constance pleca atunci spre ţărmurile însorite ale Italiei să facă plajă, să fie una cu Natura şi cu contadini-i1. Auzise pe urmă că pornise spre Siria, unde-şi propunea de asemenea să facă plajă şi să fie una cu Natura şi cu beduinii. Constance Culmington, gândi, era exact tipul de femeie care să cumpere o insulă şi să se înconjoare de mister. Mulţumit de o asemenea logică, judecătorul Wargrave începu să moţăie... Şi în curând adormi.

1 Ţăranii (ital.)

II Într-un compartiment de clasa a treia, în care mai erau cinci călători, Vera Claythorne îşi lăsă capul pe spate şi închise ochii. Ce cald e în tren! O să fie frumos la mare! Într-adevăr, a fost un noroc că a găsit slujba asta. În vacanţă e mult mai greu să obţii un post de secretară — aproape totdeauna e vorba de însoţit un cârd de copii. Nici agenţia nu avea prea mari speranţe. Când deodată, sosise scrisoarea: Mi-aţi fost recomandată de Agenţia "Femeile îndemânatice". După câte am înţeles, sunteţi cunoscută personal acolo. Sunt de acord cu salariul pe care-l cereţi şi aştept să vă luaţi postul în primire la 8 august. Trenul cel mai indicat este cel de 12,40 din Paddington; veţi fi aşteptată în gară la Oakbridge. În plic aveţi cinci lire pentru cheltuieli. Cu multă simpatie, Una Nancy Owen Iar sus, în colţ, adresa cu litere de tipar: Insula Negrului. Sticklehaven, Devon... Insula Negrului! În ultima vreme ziarele nu vorbiseră decât despre asta! Tot felul de aluzii şi zvonuri fantastice. Deşi cele mai multe erau probabil false. Dar casa fusese fără îndoială construită de un milionar şi se spune că reprezintă ultima expresie în materie de lux... Obosită după un semestru istovitor de şcoală, Vera Claythorne îşi spuse: "Nu e nici o afacere să fii profesoară de sport la o şcoală de mâna a treia... Dacă aş putea să găsesc o slujbă la o şcoală mai ca lumea." Un fior rece îi trecu prin inimă: "La urma urmei, bine că am şi atât. Lumea nu-i vede cu ochi buni pe cei care au avut de-a face cu justiţia — chiar dacă n-am fost găsită vinovată." Fusese chiar felicitată pentru curajul şi prezenţa ei de spirit. Dar, de fapt, la ce te puteai aştepta de la o anchetă? Doamna Hamilton însăşi se purtase mai mult decât amabil — numai Hugo — dar nu voia să se gândească la Hugo. Deodată, în ciuda căldurii din compartiment, începu să tremure: mai bine nu s-ar fi dus la mare! O imagine clară îi apăru în minte. Capul lui Cyril, săltând în sus şi în jos, plutind spre stâncă... sus — jos, sus — jos... Şi ea însăşi, înotând spre el cu mişcări uşoare, experimentate — tăindu-şi drum prin apă, dar fiind, vai, sigură că nu va mai ajunge la timp... Marea — albastrul ei cald, adânc — dimineţile pe nisip — Hugo — Hugo care i-a spus că o iubeşte... Nu trebuie să se gândească la Hugo... Deschise ochii şi privi încruntată la bărbatul care şedea în faţa ei. Înalt, cu faţa arămie, cu ochii de culoare deschisă, foarte apropiaţi, cu o gură arogantă, aproape crudă. Îşi spuse în gând: "Cred că a călătorit mult şi fac prinsoare că a văzut destule lucruri interesante." III O singură privire spre tânăra din faţa lui şi ochii ageri ai lui Philip Lom-

bard au înţeles dintr-o dată cu cine are de-a face: "Destul de atrăgătoare — păcat că are un aer pedagogic... Pare să aibă sânge rece, îmi închipui, nu cedează uşor în dragoste sau luptă." Parcă l-ar fi tentat să intre în vorbă cu ea... Se încruntă. La naiba cu asemenea gânduri!... Are treabă acum şi mintea trebuie să-i fie acolo. În fond, despre ce era vorba? Evreul acela mititel fusese al dracului de misterios: — Eşti liber să accepţi sau nu, căpitane Lombard. La care Lombard, pe un ton indiferent răspunsese: — O sută de guinee, zici? Ca şi cum o sută de guinee ar fi fost pentru el o nimica toată. O sută de guinee! Când nu mai avea o leţcaie! Îşi dădea seama totuşi că evreul cel mititel nu fusese păcălit — asta e nenorocirea cu evreii, nu pot fi înşelaţi în materie de bani — se pricep! Reluase pe acelaşi ton indiferent: — Şi nu-mi poţi da nici o informaţie? Domnul Isaac Morris îşi scuturase cu hotărâre capul chel: — Nu, căpitane Lombard, asta-i tot. Clientul meu m-a lăsat să-nţeleg că te bucuri de reputaţia unui om care ştie să se descurce. Sarcina mea e să-ţi înmânez o sută de guinee, iar dumneata trebuie să ajungi la Sticklehaven, Devon. În gara cea mai apropiată, Oakbridge, te aşteaptă o maşină care te va duce la Sticklehaven, iar de acolo o barcă cu motor te va transporta pe Insula Negrului, unde vei rămâne la dispoziţia clientului meu. — Pentru câtă vreme? — Nu mai mult de o săptămână. Căpitanul Lombard îşi mângâiase mustaţa. Apoi, aruncându-i celuilalt o privire pătrunzătoare: — Înţelegi, cred, că nu mă pot angaja la ceva ilegal. Buzele groase, semite ale domnului Morris schiţaseră un zâmbet aproape imperceptibil în timp ce răspundea grav: — Dacă ţi se va propune ceva ilegal, vei fi bineînţeles liber să te retragi. Blestemata creatură zâmbise mieros, ca şi cum ar fi ştiut bine că în trecutul lui Lombard legalitatea nu constituise totdeauna o însuşire sine qua non... Lombard rânji. La naiba, fusese gata, gata s-o păţească de câteva ori! Dar întotdeauna a scăpat cu faţa curată. De fapt, rareori a dat înapoi în faţa unei încercări. Da, da, rareori... Presimţea că o să se distreze bine pe Insula Negrului... IV Într-un compartiment pentru nefumători, domnişoara Emily Brent stătea, ca de obicei, foarte ţeapănă. Avea 65 de ani şi nu-i plăcea să trândăvească. Tatăl său, colonel de şcoală veche, fusese foarte pedant în ce priveşte ţinuta. E o ruşine cât de neglijenţi sunt tinerii de azi în ţinută, ca şi în toate celelalte... Învăluită într-o aureolă de virtute şi principii de neclintit, domnişoara

iau doctorii pentru dormit.. Cu multă simpatie. după cât se pare. Ormen.. eventual. Era ceva. Am deschis şi eu o pensiune pe o insulă de lângă coasta Devonului. cam în vârstă. fetele nu mai ştiu ce-i aia o rochie decentă. iar patefoanele nu vor urla până la miezul nopţii. În ziua de azi se face atâta caz pentru orice! Oamenii nu-şi mai scot un dinte fără injecţii.Brent reuşise să învingă căldura şi lipsa de confort a compartimentului aglomerat de clasa a treia. Nu vei găsi aici femei despuiate. îşi spuse Emily Brent. Domnişoara Brent strânse din buze: unii oameni erau chiar o adevărată pacoste. sau despre un milionar american? Sigur că astfel de locuri sunt adesea foarte ieftine — insulele nu convin oricui.N. Pe la începutul lunii august îţi convine? Pe data de 8. nu — era precis Oliver! Da.. dar când ajung să locuiască acolo îşi dau seama de inconveniente şi apoi sunt chiar destul de bucuroşi să vândă. iar vara umblă aproape goale pe plajă. Ideea li se pare romantică. Tocmai intrau în Exeter şi aici trebuia să schimbe trenul. trebuie să le consideri invitata mea. aveam în multe privinţe aceleaşi gusturi. "În orice caz. Am fost împreună la Pensiunea "Belhaven" acum câţiva ani." Îşi reaminti de oamenii pe care îi cunoscuse la "Belhaven". Să fi fost oare femeia aceea drăguţă. Numai dacă şi-ar putea aminti ceva despre doamna — sau domnişoara Oliver! V Generalul Macarthur privea pe fereastra vagonului. Sper că îţi aminteşti de mine. N-o să te coste nimic. puţin demodată. dacă te gândeai la venitul ei atât de redus şi la atâtea dividende neachitate. Revăzu în minte scrisoarea pe care o citise de mai multe ori: Dragă domnişoară Brent. Afurisitele astea de personale de pe liniile secundare! Şi era tare întortocheat drumul până la Insula Negrului. Insula Negrului. Oliver! Insula Negrului! Parcă scrisese ceva în ziare despre Insula Negrului — ceva despre o stea de cinema. U. Se dusese acolo două veri la rând. Şi mai era o doamnă Olten. Cred că pentru asta e de ajuns o mâncare bună şi o gazdă primitoare. vacanţa asta n-o să mă coste nimic". Nu prea ştia bine cine e acest individ Owen — un prieten de-al lui . prin luna august şi. preferă scaune comode şi perne moi. cum o chema? Tatăl ei fusese preot. domnişoara. Aş fi foarte bucuroasă dacă ai accepta să-ţi petreci vacanţa de vară pe Insula Negrului. domnişoara. Cine iscălea? Semnătura era destul de greu de descifrat.. Îşi aminti de vacanţa din vara trecută! Anul ăsta va fi ceva cu totul deosebit. Şi Emily Brent se gândeşte nervoasă: "Sunt atâtea persoane cărora nu le poţi descifra semnătura.O.

Doamne.. Se odihnea puţin.. tare greu a fost — sunt aproape treizeci de ani de atunci! Bănuia că Armitage era cel care scăpase o vorbă. dar n-avea rost să le-o spună. dorea un control fără s-o alarmeze." Şi bulgărele începuse să se rostogolească. Voia să meargă mai departe. Iar el avea un fel de a fi care inspira speranţă şi încredere. gata. Acum. Afurisită javră! Ce ştia el despre asta? Ei. nu e bine să te gândeşti prea mult la astfel de lucruri.. Trebuie să ai şi noroc. Se vorbeşte atâta despre ea. dacă stai să te gândeşti bine... Era curios s-o vadă.. Gara Exeter! Încă o oră de aşteptare! Şi el nu avea nici un chef să aştepte. Şi i-a adus succesul! A avut noroc! Noroc şi. Se spune că l-a costat mii de dolari. dar nu şi cecul alăturat. aştepta zile întregi şi pustii întâmplarea care să-i aducă succesul sau eşecul. Începi să ai închipuiri. chiar dacă nu era vorba de o vacanţă adevărată. dar grozav de deştept.. Părea adevărată ştirea că Amiralitatea. nimic grav. Sigur că i-ar place şi lui să stea de vorbă despre zilele de altădată.Spoof Leggard. Era vorba. era bucuros că pleacă din Londra să stea câteva zile pe o insulă de lângă coasta Devonului. dar trebuie să vă îngrijiţi. Îşi cunoştea bine meseria — dar nu-i destul ca să ai succes. Nu avea o clipă liberă. Nervii. după cât se pare. Scrisoarea pe care o primise era destul de vagă. "O stare puţin neobişnuită a (aici venea un cuvânt lung). Soţia nici nu voia să audă de doctori. milionarul american. orice vindecare are la bază mai ales credinţa. Pam a fost ani de zile pe la tot felul de doctori şi numai el a găsit imediat ce are. fireşte. îndemânare.." În fond... Nervii! Doctorul înălţă din sprâncene. Şi toate acestea — din cauza zvonului acela nenorocit.. înconjurat de cele mai moderne aparate. Casa fusese construită într-adevăr de tânărul Elmer Robson. de o mică neplăcere. ţi se pare că oamenii se uită chiorâş la tine. la urma urmei. Vin şi câţiva dintre vechii amici — am mai vorbi despre vremurile de altădată. pare-se. Femeile astea cu nervii lor! Dar. Aşa că. Noroc că reuşise să-şi revină la timp după afacerea aceea de acum .. Tot ce-şi poate imagina un muritor în materie de lux. VI Doctorul Armstrong îşi conducea Morrisul prin câmpia Salisbury. ori cel al Aerului pusese mâna pe ea. "Ar trebui să încerci la Armstrong. Îşi amintea de zilele acelea de demult când stătea în cabinetul lui din strada Harley. Un onorariu fantastic. corect îmbrăcat. nu mai încăpea nici o îndoială — doctorul Armstrong era cineva. Un tratament simplu. se putea găsi ceva.. câteva paciente recunoscătoare — femei cu bani şi poziţie socială — şi i s-a dus vestea. Şi de obicei. povestea asta cu Insula Negrului.. Succesul se plăteşte uneori scump. e destul de tânăr. ori Ministerul de Război. Jumătate dintre femeile care veneau să fie consultate nu sufereau decât de plictiseală. Şi a avut! Un diagnostic bine pus. În ultima vreme avusese impresia că oamenii se cam feresc de el.. de mobilierul cel mai luxos şi aştepta. şi de-al lui Johnnie Dyer.. un soţ îngrijorat din pricina sănătăţii soţiei. Şi acum. Aceşti Oweni par să se scalde în bani. în această dimineaţă de august. afacerile mergeau bine. Era tare obosit.

S. cincisprezece ani. VIII Domnul Blore se afla în personalul de Plymouth. la faţa bronzată şi la ochii de un albastru adânc. "Bursucul" mirosea imediat când avea de-a face cu astfel de indivizi. cu o privire tulbure. nu ca în Franţa. generalul Macarthur — C.. "Ăştia-s toţi. a fost totuşi la un pas de prăbuşire! Cu un claxon asurzitor. Păcat că n-a cumpărat Gabrielle Turl Insula Negrului! I-ar fi plăcut să facă parte din cercul acestei stele de cinema. Ieşind din hotel. Vera Claythorne. Nu ştii la ce să te aştepţi de la asemenea indivizi care şi-au făcut singuri averea. ba nu. Iarăşi unul dintre tinerii ăştia zăpăciţi care străbat ţara în lung şi-n lat. Nebun afurisit! VII Gonind spre Mere. Al dracului de cald! Pare că se va distra bine pe insula asta — dacă ţine vremea bună. În compartiment nu mai era decât un marinar cam în vârstă. A renunţat definitiv la băutură. La naiba..2. sau să-i dea înainte? Timp avea destul. Gheorghe 3 Ordinul pentru merite deosebite . săracul. Şi numai o sută de mile şi ceva.M. Cel puţin. Mihai si Sf. dar probabil că or să fie nişte puicuţe acolo. Anthony Marston. Cine erau aceşti Oweni? Bogaţi şi scârboşi. să le dea de băut.. nu s-au născut cu ea. Emily Brent.. se uită la cerul albastru şi se urcă în maşină.. Îi detesta — încă o dată scăpase ca prin urechile acului. Şi deodată îl văzu închizând ochii şi adormind. Decuplă cu zgomot ambreiajul şi maşina ţâşni pe strada îngustă. la părul cârlionţat. Domnul Blore scria cu grijă într-un carneţel. când navea un ban. unde poţi într-adevăr să-ţi dai drumul. O să ia nişte gin şi gingerbeer. se întinse. Şi nu merg decât prin mijlocul şoselei. un enorm automobil Super Sports Dalmain zvâcni pe lângă el cu 80 de mile pe oră. la trupul lui bine legat — 1. Totdeauna se găseşte câte unul să-ţi blocheze calea.. somnoroasă. Băieţandrii se uitau cu admiraţie după maşină.. Anthony Marston porni în marşul său triumfal.zece. E aproape imposibil să şofezi în Anglia.. D. bătrânul judecător Wargrave. Ei.O. Doctorul Armstrong fu cât pe-aci să intre în gard." Să oprească să bea ceva. Trebuia s-o facă.82 —. Aruncă o privire în colţ.. Philip Lombard.3 — valetul cu nevasta: perechea Rogers. probabil. murmură el. doctorul Armstrong. căscă. Câţiva bătrâni şi băieţi de prăvălie se feriră să nu-i calce. Tony Marston se gândea: "Mulţimea asta de maşini care se târăsc ca melcul pe străzi e înspăimântătoare." Închise carneţelul şi-l puse la loc în buzunar. A fost la un pas de prăbuşire.G. Câteva fete tinere se uitară la el cu admiraţie. Dar şocul l-a făcut să se trezească. 2 Cavaler al Ordinului Sf..

Militarul acela bătrânel m-ar dibui imediat. "E mai aproape de tine decât de mine!" gândi domnul Blore aşezânduse pe banchetă. Nu mă-nşel niciodată. Vegheaţi şi vă rugaţi. e o zi minunată. Nu văd cum aş putea să greşesc." Se ridică şi se privi cu atenţie în geam. Ba nu. reflectă el. se pomeni nici el nu ştia cum pe peron. Bătrânul din colţ se trezi şi spuse: — Cu marea nu ştii niciodată cum stai — niciodată! — Ai dreptate. hamalii încărcaseră bagajele. o stâncă împuţită. din copilărie. — Aici mă dau jos. Cred că am înfăţişarea potrivită. plină mereu de pescăruşi. şi îndată se apropie şoferul unuia dintre cele două taxiuri. Domnul Blore îl ajută. Numai că de data aceasta se înşela. — Nu. Tocmai am citit revista aceea de călătorie. puse domnul Blore diagnosticul exact. aproape lipsit de expresie. îl linişti domnul Blore. Ziua Judecăţii de apoi se apropie.spre omul care dormea. ăsta mi-e rolul. Recapitulă în minte. "Treaba pare să fie destul de uşoară. Ridică solemn mâna şi clipi din ochii tulburi: — Vegheaţi şi vă rugaţi. — Vine furtuna. De jos privi spre domnul Blore şi spuse cu demnitate: — Cu dumneata vorbesc. Africa de Sud. Îşi amintea de ea. Geamul oglindi un chip cam milităros. Unul dintre hamali strigă: "Jim". bâjbâind la fereastră. conştiincios şi atent. afirmă bătrânul furios. . Seamănă cu un cap de om — cap de negru buzat — de unde şi numele.. "Aş putea să mă dau drept maior. Ce idee să construieşti o casă acolo! Trebuie să fie ceva groaznic pe vreme rea! Dar milionarii ăştia-s plini de toane. existau tot soiul de oameni veniţi din colonii. tinere. Cam la o milă de coastă. spuse domnul Blore împăciuitor. Nici unul dintre ei n-are nimic de-a face cu Africa de Sud. Trenul se opri într-o gară şi bătrânul se ridică anevoie. Domnul Blore simţea că poate pătrunde foarte uşor în orice societate pozând într-un om înstărit din Africa de Sud. ochii cenuşii şi destul de apropiaţi. în spatele lor. Bătrânul stătea în uşă. prietene. nu. "A luat cam mult la măsea". Nu poţi şti... — Poate că ai dreptate. Insula Negrului. Bătrânul sughiţă de două ori şi spuse cu glas plângăreţ: — Vine furtuna. Gata să cadă prin uşă. Ziua Judecăţii de apoi este aproape. ce avea de făcut. îşi spuse domnul Blore. am uitat.. cu mustaţă. câteva persoane aşteptau în gara Oakbridge. aşa că am să mă descurc." Din fericire. Capitolul al doilea I Nehotărâte.

imediat. O să călătoriţi mai lesne aşa. sunt secretara doamnei Owen. adăugă judecătorul. completă Vera. cu rezerva caracteristică omului legii. Cu o uşoară lipsă de originalitate. Philip Lombard. într-adevăr. care părea cel mai în vârstă din grup: — Mai e un taxi aici.. Hamalii cărară bagajele în taxi. — Da. Căpitanul Lombard zâmbi: — Zidul acela însorit pare mai atrăgător. — Patronul? — Da. Apoi. — Claythorne. Poate că cineva dintre dumneavoastră nu se supăra dacă rămâne pentru maşina ailaltă. Cu conştiinţa funcţiei ei de secretară. tot atâtea priviri se încrucişară. Vera Claythorne interveni: — Rămân eu. iar în sinea ei gândi: "Un domn bătrân foarte distins." Judecătorul Wargrave urmă: — Cunoaşteţi bine acest colţ al ţării? — Am fost în Cornwall şi la Torquay. Sau poate preferaţi să intraţi în gară? — Nu. n-am mai fost niciodată pe aici. — Nici eu nu cunosc regiunea.. răspunse domnişoara Brent. vreau să spun. Avea în privire şi în glas o uşoară nuanţă dictatorială. — Numele meu e Lombard. Şoferul celuilalt taxi se adresă celor rămaşi: — Poate doriţi să staţi jos până plecăm.. Patru glasuri răspunseră afirmativ şi. după aerul îmbâcsit din tren. hotărâtă să-şi clarifice poziţia. e într-adevăr insuportabil să călătoreşti cu trenul pe o astfel de vreme. domnule. Şoferul spuse adresându-se judecătorului Wargrave. caracteristică celor obişnuiţi să comande. Parcă dădea indicaţii unor fetiţe ce jucau tenis. a cărui uşă şoferul o ţinea deschisă. — Sper să se menţină — vremea. Căpitanul Lombard spuse: — Eu am să aştept cu domnişoara. apoi se aplecă şi intră într-unul din taxiuri. E aşa de plăcut afară. adăugă repede: — Nu mi-am văzut până acum nici măcar patronul. . căpitanul Lombard se interesă: — Cunoaşteţi bine acest colţ al ţării? — Nu. O urmă judecătorul Wargrave. — Da. Verile noastre englezeşti sunt atât de înşelătoare. zise înţepată domnişoara Brent. dar acum vin pentru prima oară în această parte a Devonului. E limpede. deloc. — Mulţumesc.. Înăuntru. Taxiul porni. dacă vă hotărâţi să plecaţi acum. Cu totul deosebit de tipul obişnuit în pensiunile de la mare. Dar trebuie să aştepte un domn la personalul de Exeter — chestie de cinci minute. hotărî Vera. spuse Vera pe un ton convenţional.— Mergeţi cumva pe Insula Negrului? întrebă el cu accent moale din Devon. doamna sau domnişoara Oliver are relaţii selecte. judecătorul Wargrave remarcă: — Avem vreme frumoasă. — Câtuşi de puţin.

. îşi schimbă comportarea. Lombard ridică din umeri cu modestie: — Am hoinărit şi eu pe ici. pământul roşu. cu înfăţişare de militar. După aceea se afundă într-un labirint de ulicioare de ţară. Aproape imperceptibil. Maşina o luă pe străzile adormite ale orăşelului şi apoi. Generalul Macarthur spuse: — Nu cunosc deloc această parte a Devonului. Dar parcă ceva nu e în regulă cu el.. — Ăsta trebuie să fie trenul. Spuse: — Nu e cam neobişnuit? Vera râse: — O. care se cam clătina sub greutatea geamantanului mare de piele. urmă drumul principal spre Plymouth. Hamalul. I s-a îmbolnăvit subit secretara. La ieşirea de pe peron îşi făcu apariţia un bătrân înalt. interveni Vera. îmi închipui? îl întrebă generalul Macarthur. pătrunzători în ciuda vârstei. pe braţ. Drept să spun. Spune-mi. înţeleg. Nu. S-a vorbit atâta despre ea în ziare... ce să fac? Să mă prefac că îi cunosc sau nu? Spuse repede: — O viespe! Acolo. ce fel de oameni sunt? Lombard se gândi: "A dracului situaţie. Şi cu un aer foarte convingător. — Da. iar mustaţa albă potrivită cu grijă. mai degajat. Iar în sinea lui se gândi: "Acum o să mă întrebe dacă eram destul de . staţi liniştită. Unde poţi să vezi ce se întâmplă. S-a dus! — O.. pe colo. — O. Am o slujbă permanentă la o şcoală de fete." Se urcară toţi trei în taxiul care aştepta. — Va să zică aşa. Locuiesc în estul Devonului — chiar la hotarul cu Dorset. Vera îi ieşi înainte cu un aer competent. domnule. e numai ceva temporar — un post de vacanţă. se repezi asupra prăzii: Gata. zise Lombard. aprecie Lombard. care îl cântăriră pe Lombard: "Chipeş băiat.. totul pare atât de verde şi plin de sevă. arătă spre Vera şi Lombard.. nu.— A. probabil din cauza căldurii... Vara asta sunt multe viespi.. — E puţin cam sumbru. N-am văzut-o niciodată. — Sunt secretara doamnei Owen. E într-adevăr fascinantă? — Nu ştiu.. O persoană foarte atentă ar fi putut zări o clipă lucind o apreciere în ochii de un albastru şters. devenind ceva mai sigur. te rog. sunt grozav de emoţionată la gândul că voi vedea Insula Negrului. cam o milă. Dealurile. Ştiţi pe cine aşteptăm? — N-am cea mai mică idee. nu cred. Vă aşteaptă o maşină. — Într-adevăr? Owenii trebuie să fie grozav de încântaţi de insulă. — Ai văzut ceva locuri. Se auzi şuieratul strident al trenului care se apropia. Părul cărunt îl avea tuns scurt. care mai de care mai întortocheată. — E încântător aici. vă mulţumesc. răspunse Lombard. Mie îmi plac locurile deschise. Şi să presupunem că ajunsă acolo nu vă convine postul? Vera râse din nou.. Şi adăugă: Dumnealui e domnul Lombard. a telegrafiat unei agenţii să i se trimită un înlocuitor şi am venit eu.

semănând vag cu capul unui negru uriaş. — Doreşte cineva să ia o picătură înainte de a ne îmbarca? întrebă domnul Davis ospitalier. — E-n regulă. În faţa micului han "La şapte stele" îi aşteptau trei siluete: cea încovoiată. bătrânească a judecătorului. Probabil că gazdele ne aşteaptă. dar domnul Owen a spus să nu-i aşteptăm. o linişti proprietarul. Insula Negrului. ţeapăn al domnişoarei Brent şi cel de al treilea. — E foarte mică barca asta.. spuse tăios judecătorul Wargrave. Dar nu se zărea nici o casă. pentru că pot sosi oricând. domnule. domnul Davis se întoarse şi ridică un deget. Sub razele amurgului zăriră pentru prima oară ieşind din mare. cu o casă albă. Daţi-mi voie să mă prezint.. cu o expresie uşor evazivă. spuse Emily Brent. binevoitoare. — Sunteţi gata să porniţi spre insulă. Mai trebuie să vină încă doi domni cu maşina. Avea un obraz bătut de vânturi şi ochii negri. cu un aer de parcă se pregătea să ordone evacuarea sălii de şedinţă. Vorbea cu accentul moale din Devon. — Suntem destul de mulţi. cu una sau două bărci de pescuit trase pe plajă. coborâră pe un drumeag în serpentină până la Sticklehaven — o simplă îngrămădire de case. Ghidul îi conduse de-a lungul unui debarcader mic de piatră spre barca cu motor. mai aproape de ţărm. Era în ea ceva sinistru. Asupra întregului grup se lăsă un ciudat sentiment de constrângere. Să facem un singur drum. doamnă. E o vreme splendidă — nici o suflare de vânt. un tip masiv care veni spre ei şi se înclină: — Ne-am gândit să vă aşteptăm. un om se dezlipi de lângă zidul din apropiere unde stătuse rezemat şi veni spre ei. Surprinsă. doamnelor şi domnilor? Barca vă aşteaptă. — E o barcă grozavă. Şi-o imaginase altfel. Vera exclamă: — Dar e departe în larg. cu mersul legănat al oamenilor mării. ha! Râse vesel. înspre sud. Vă duce cât ai clipi chiar până la Plymouth. Judecătorul Wargrave îl privi cu vădită ostilitate. Vera se înfioră uşor." Dar generalul Macarthur nu pomeni nimic despre război. Cum nimeni nu-i răspunse la întrebare. Grupul se mişcă. frumoasă. trupul drept. — Poate să ia de două ori pe atât. acceptă Philip Lombard cu vocea sa plăcută. numai silueta îndrăzneaţă a stâncii. Domnişoara Emily Brent nu era deloc sigură dacă îi plac colonialii. — Atunci. . Sunt de fel din Africa de Sud — din Natal — ăsta e locul meu natal — ha. Mă numesc Davis. în vârf. de parcă menţionarea gazdelor ar fi avut un curios efect paralizant asupra invitaţilor.mare ca să fi făcut războiul. Răspunzând la semnul lui Davis. II După ce urcară un deal abrupt. Aşa fac totdeauna bătrânii ăştia. să nu mai stăm. ha.

dacă te gândeşti mai bine — totul era ciudat — foarte ciudat... dar aşa. pe toţi. În strălucirea apusului părea nu un om. Nu. Poate că. Curios. Mai târziu. Putea să pună rămăşag că era o viperă afurisită. Parcă fiecare îl deruta pe celălalt. că nul zărise până acum pe Owen — şi nici cucoana lui. III În barcă.. Ăia da. S-ar putea ca acesta să aibă de a face cu cinematografia. la urma urmei.. invitaţi! Şi băutura pe care o înghiţeau. era un tip ciudat. Totul comandat şi plătit de acel domn Morris.Cu oarecare îndoială. O maşină atât de neverosimil de puternică şi de frumoasă. Instrucţiunile foarte clare şi plata imediat — dar era ciudat totuşi. Şi ce maşină! Cum nu mai văzuse până atunci nimeni la Sticklehaven. nu era un adevărat gentleman — fost comerciant.. amplificând zgomotul. dar comună. nimic de Hollywood în ea. Pe drumul abrupt dinspre sat cobora o maşină. un erou dintr-o legendă nordică. Fred Narracott se gândea: "Ciudată adunătură!" În nici un caz cum şi-i închipuise el pe invitaţii domnului Owen. IV . gândi Fred. parcă mereu flămând. fără părtinire. Se aşteptase la ceva mai de soi: femei bine îmbrăcate şi bărbaţi în costume de iahting. Nu fusese încă niciodată pe aici. asta e. Apăsă pe claxon şi ecoul îi răspunse. slab. domnişoara Gabrielle Turl era aceea care cumpărase insula. când ghidul se opri cu cârligul bărcii în mână. cu maşina. gândi Fred Narracott. Celălalt domn. nici în mânecă cu o vedetă de cinema. La volan se afla un tânăr. domnul acela vesel . Ciudată poveste.. toţi foarte bogaţi şi plini de importanţă.. şi Fred Narracott le dădea dreptate. nimic fascinant. în barcă nu se afla decât un singur pasager satisfăcător. nu numai unul dintre cei prezenţi avea să-şi amintească acea clipă. dintre stâncile golfului. Nu semănau deloc cu invitaţii domnului Elmer Robson. Ceilalţi urmară la rând. Dacă tot grupul ar fi fost ca el. Anthony Marston părea mai mult decât un muritor. mai era de înţeles. ci un zeu tânăr. Dar părăsi imediat teoria asta când începu să examineze pasagerii. lângă motor. Erau gata să pornească în larg.. Tipul care sosise ultimul. Nici unul nu părea să aibă nici în clin. cu ochii ageri. Şi-i categorisi. Fred Narracott rânji uşor amintindu-şi de ei. le cunoştea el destul de bine. cu părul învolburat de vânt. o tânără drăguţă. Acest domn Owen pare să fie cu totul alt om. Membrii grupului nu formau încă un tot. În acea clipă de necrezut. Un militar bătrân — se vede de la o poştă. Ăsta da bărbat! Părea să se scalde în bani. ţâfnoase. încât părea o vedenie. O fată bătrână — dintre cele acre. Ziarele spuneau că e un mister cu acest Owen. Trebuie să fi costat sute de lire. domnişoara Brent se lăsă ajutată să urce în barcă.

. ceva din gravitatea lui îi linişti. — Sper că aveţi tot ce vă trebuie. Anthony Marston se mai înveseli puţin. Câteodată e izolată câte o săptămână sau chiar mai mult. cu rochia neagră. Vera Claythorne gândi: "Aprovizionarea trebuie să fie foarte greu de făcut. Fred Narracott îi răspunse vesel: — Nu se poate debarca pe Insula Negrului când bate vântul de sud-est.. cu părul strâns. Instrucţiuni.. cărunt şi foarte respectabil. — Hm! Încântător loc! spuse generalul Macarthur. Toate problemele gospodăriei îţi dau mult mai multă bătaie de cap. casa era într-adevăr foarte atrăgătoare. Pe măsură ce urcau treptele spre terasa de sus. Apoi îi conduse în sus.." Vera o urmase sus pe nevasta majordomului. modernă. În sfârşit se zări casa. îi ajută pe ceilalţi să coboare. Cobora în pantă dulce spre mare. Avea o voce egală. pe aici. domnişoară. Şi pe urmă. În holul larg erau pregătite băuturi. sunaţi. Majordomul înaintă înclinându-se uşor. — Dacă aveţi nevoie de ceva. Valiza îi fusese adusă şi lucrurile aranjate. pătrată. căută drumul spre un mic golf natural între stânci. fără pic de sânge! Foarte respectabilă ca înfăţişare. Nimeni dintre cunoscuţii lui! Ce-o fi gândit bătrânul "Bursuc" când l-a lăsat să intre în chestia asta? Băuturile erau totuşi în regulă. încet. În uşa deschisă a casei îi aştepta un majordom cu ţinuta corectă. Fred Narracott opri motorul şi. Femeia deschise o uşă la capătul unui coridor şi Vera păşi într-o cameră plăcută. Cina va fi servită la ora 8. Şi cu multă gheaţă. "Parcă i-ar fi frică de umbra ei". iar vederea de pe terasă magnifică. slab. E lucrul cel mai neplăcut pe o insulă. cred că tot. dacă doresc să meargă în camere. Şiruri de sticle. nu poate ajunge aici decât mâine. Fred Narracott sări afară şi. Un loc al naibii de ciudat. — Poftiţi vă rog.... cu ferestre rotunde care lăsau să intre multă lumină.. Da. Narracott legă barca de un inel prins în stâncă.Barca îşi croia drum înspumat în jurul stâncii. Dar se simţea neliniştit. asta era — frică! . Casa era orientată spre sud — joasă. să facă ce vor. O casă minunată — pe măsura aşteptărilor. Ce stafie de femeie. Răspunse repede: — Da. — Trebuie să fie greu de debarcat aici pe vreme rea. pe nişte scări tăiate în piatră. din nefericire reţinut. şi alta spre răsărit.." Barca scrâşni frecându-se de stânci.. o uşă deschisă lăsa să se vadă baia în faianţă bleu. de culoare deschisă îi fugeau mereu în toate părţile. Vera se uită în jur. cu o fereastră largă ce dădea spre mare. Latura de sud a insulei era cu totul altfel. gândi Vera. Ce spunea majordomul? "Domnul Owen. Vera se uită curioasă la ea. Scoase o exclamaţie uşoară de plăcere. spuse deodată Philip Lombard... Era înalt. Dar ochii ciudaţi. Din cameră. spiritele se înviorară. împreună cu Lombard... Tocmai se gândea că povestea era cam ciudată. albă. monotonă.

Unul s-a tăiat în două şi-au rămas doar şase. doar un bloc enorm de marmoră albă în formă de urs. pereţi pastel. da. netoţii. că vor fi atâtea persoane. Nu ştiam. — Dar o să puteţi face faţă? — O. Şapte negri mititei despicau surcele groase. stafia asta de femeie. în care era încrustat un ceas. Unul s-a-ntrecut cu somnul şi-au rămas doar opt din ei. Deasupra. Opt oameni în casă — zece cu gazdele — şi numai perechea asta ca să-i servească. Dispăru din cameră plutind ca o umbră. Totul — într-un fel — era cam ciudat. De ce oare i-o fi frică femeii acesteia? Spuse cu amabilitate: — Sunt noua secretară a doamnei Owen. Puţin tulburată. Sunt aici abia de două zile. domnişoară. Vera continuă: — Doamna Owen n-a pomenit de mine? Genele femeii tremurară: — N-am văzut-o încă pe doamna Owen. Se apropie mai mult de cămin şi o citi. . Îi trecu un fior prin spate. cu glas tare: — Ce personal există aici? — Numai eu şi cu Rogers. o oglindă mare înconjurată de lumini. invitaţii erau şi ei ciudaţi. Un bondar l-înţeapă pe-unul şi-au rămas doar cinci cu toţii. domnişoară. Femeia se întoarse şi plecă. Picioarele i se mişcau fără zgomot pe podea. Aş vrea să ştiu ce fel de oameni sunt. Am doar o listă cu doamnele şi domnii ce trebuiau să sosească şi camerele pe care să le ocupe. Şi invitaţii! Da. Dacă vor aduce mai des invitaţi. Vera se încruntă. — Cred şi eu. Un dormitor desăvârşit. Unul însă s-a-necat şi-au rămas doar nouă. — Sunt o bună bucătăreasă. Şase negri mititei se jucau c-un stup. Apoi. Un cămin fără ornamente." Se ridică şi începu să se plimbe agitată prin cameră. nu ştiu nimic. Nouă negri mititei au stat noaptea după trei. aceşti Oweni". o sculptură modernă. fireşte. spuse Vera. "Aş vrea să-i văd pe Oweni. Un grup bizar. Covoare albe în culori deschise pe parchetul strălucitor.Arăta ca o femeie care trăieşte într-o stare permanentă de teroare. "Extraordinari oameni. poate că doamna Owen va mai lua un ajutor. — Nu. Absenţa Owenilor. Opt negri mititei trec prin Devon într-o noapte. iar Rogers se pricepe la treburile casei. în stilul cel mai modern. domnişoară. Unul zice: "Eu rămân" — şi-au rămas doar şapte. gândi Vera. într-o ramă lucitoare de crom se afla o fâşie de pergament pe care era scrisă o poezie. Era vechiul cântecel pe care şi-l amintea din copilărie: Zece negri mititei au cinat sub luna nouă. Cred că ştiţi. Vera se aşeză la fereastră.

. poate. dar Narracott părea surprinzător de neinformat sau. proprietarii Insulei Negrului. Un negru mititel. Nu. numai o nesfârşită întindere albastră clipocind sub soarele ce asfinţea. desigur. înecat în mare. Unul a picat în laţ şi-au rămas doar trei. Ce imensă e marea! De aici nu se vede nici o bucăţică de pământ. Unul s-a prăjit de tot şi-a rămas un negru mic.. şi fantezia se dezlănţuie. VI Doctorul Armstrong sosi pe Insula Negrului tocmai când soarele apunea în mare. Dar era ceva imposibil. Trei negri mititei zic: "La zoo e de noi".. înecat. începu să facă planuri.. Marea care te trăgea în adâncurile ei. într-un scaun. şedea un domn care i se păru doctorului Armstrong cunoscut de undeva.. În timpul traversării stătuse puţin de vorbă cu barcagiul — un om de prin partea locului. Cu un ştreang s-a spânzurat şi n-a mai rămas nici el. mititei. Era curios să afle câte ceva despre oamenii ăştia. găsit înecat. Eşti uitat repede în ziua de azi. hăt.. Mai zâmbea încă în timp ce urca scările tăiate în stâncă.. lung.. Pierzi contactul cu lumea — o insulă e o lume aparte.. Ar vrea un concediu adevărat. Nu putea să lipsească. şi linişte absolută — de asta avea nevoie.. cu strada Harley şi cu tot restul. planuri fantastice de viitor. Mergând spre apus.. o lume din care poate nu te vei mai întoarce niciodată. pe mare. Marea. trebuie să meargă înainte. Pe-unu-l strânse-un urs în braţe şi-au rămas doar doi.. Marea. gâtul de broască ţestoasă. înecat. nu din punct de vedere financiar. Sigur! Doar era Insula Negrului! Se duse şi se aşeză din nou lângă fereastră privind marea. singur-singurel." E ceva magic într-o insulă — ajunge doar să pronunţi cuvântul. atât de pătrunzători? . înecat.. era foarte obosit. Aşa că doctorul Armstrong trebuise să discute despre vreme şi pescuit. acum după ce reuşise. atât de paşnică azi — atât de crudă uneori. Pe terasă.. Era obosit după lungul drum cu maşina. Îl dureau ochii. Doi negri mititei se uscau la soare-un pic.. mergi împotriva soarelui. nu voia să vorbească." Şi zâmbindu-şi. ţinuta încovoiată — da — şi ochii mici de culoare deschisă. Nu. nu voia să se gândească la asta! Totul se sfârşise. Da. Vera zâmbi. Se gândi: "Oricum. Unde văzuse faţa asta de broască. "Îmi las în urmă viaţa obişnuită.. în seara asta o să-mi închipui că nu mă mai întorc înapoi — că s-a terminat cu Londra. Unul şi-a-mplinit dorinţa şi-au rămas deci patru fraţi.Cinci negri mititei vor s-ajungă magistraţi. Patru negri au plecat. nu voia să-şi amintească. Înecat.

e la fel ca toate femeile. Toţi doctorii sunt tare proşti. Le-a smuls chiar câteva condamnări improbabile. Totdeauna părea pe jumătate adormit. Îşi simţea trupul amorţit după drumul lung pe care-l făcuse. o obraznică sigură de ea. Curios. deodată. Cum Rogers ieşi chiar în clipa aceea pe terasă. sigur — bătrânul Wargrave. Ba nu. îl auzi spunând: — O cunoşti pe Constance Culmington? — Nu — mă tem că nu. Stranie fiinţă. Dând din cap. Un judecător afurisit. era cât se poate de perspicace. gândindu-se la o întrevedere recentă pe care o avusese cu o persoană chiar de pe această stradă.. O femeie misterioasă şi cu un scris aproape indescifrabil. Gândul îl duse la cele două femei din grup. Foarte corect şi prudent. Iar cei din Harley sunt cei mai proşti. spuse judecătorul.. trei femei." VIII Anthony Marston era în baie. mormăind ceva. Judecătorul Wargrave închise din nou ochii — acum semăna fără nici o îndoială cu o reptilă — apoi spuse: — Nu se poate. Mormăi ceva în genul: — Băuturile sunt în hol. dar când era vorba de tot ce avea vreo legătură cu legea. care-şi cunoştea meseria. Mi-l amintesc în boxa martorilor.. Judecătorul înălţa din sprâncene. Fata nu-l interesa. parcă moartă de frică. dacă o socotea şi pe nevasta lui Rogers. Se lăfăia în apa fierbinte. judecătorul îl întrebă: — Nu ştii. Depusese odată mărturie în faţa judecătorului Wargrave. spuneau unii. Prin cap îi treceau foarte puţine . îşi spuse. Tocmai mă întrebam dacă n-am greşit casa. Credea că bătrânul domn adormise de-a binelea când. să-l întâlneşti aici. Doctorul Armstrong se uită o clipă ţintă la el... — Nu sunt aici. Judecătorul Wargrave rămase cu gândul la Constance Culmington — nu te poţi bizui pe ea. e aşteptată şi Lady Constance Culmington? Rogers făcu ochii mari: — Nu. după câte ştiu eu.. Avea o mare influenţă asupra juriului — se spune că oricând îi poate face să hotărască aşa cum vrea el. VII "Armstrong? gândi judecătorul Wargrave. bătrâna cu buzele strânse. Doctorul Armstrong spuse: — Trebuie să mă duc să-mi prezint omagiile gazdelor. şi fata.. Nu înţeleg ce se petrece. într-un colţ pierdut de lume. Şi răuvoitori".. — N-are importanţă. — De ce? tresări doctorul Armstrong. domnule. Se gândi: "Insula Negrului? E ceva necurat în toată treaba asta. doctorul Armstrong urcă pe scări. O pereche respectabilă.Da. Foarte stranie situaţie.

Se mişca uşor şi fără zgomot. Nu prea se pricepea la astfel de lucruri. în laţul pe care lau măiestrit s-a prins piciorul lor. La naiba cu toate! Ce ciudăţenie afurisită! Nici pe departe ce i se spusese. şi apoi alungă orice gând din minte... un cocteil. era un tip ciudat.. Un animal de pradă plăcut ochiului." X Generalul Macarthur era preocupat. să dea dracului tot. Anthony era o fiinţă alcătuită din senzaţii şi acţiune. Nu părea cinstit. Nu mi-am închipuit niciodată că o să vin cu o astfel de treabă în casa asta. Arată cum se cuvine? Îşi zise că da. Philip Lombard ieşi din cameră şi merse până în capul scărilor. Avea chiar ceva de panteră. O săptămână? Se va distra în săptămâna asta. Lombard... mişca din buze.. Apă caldă.. Ştiut fie că Domnul a făcut judecată! În isprava lucrată de chiar mâinile lui s-a încurcat cel fără de lege.gânduri.. Zâmbi în sinea sa. să plece.... Poate că e bine să nu poţi prevedea viitorul. Şi pe urmă? IX Domnul Blore îşi înnoda cravata. Individul ăsta. Întoarcă-se . XII În camera ei. XI La bătaia gongului. îmbrăcată pentru masă într-o rochie de mătase neagră... Totul depinde de el. masa.. N-avea de gând să facă o treabă de mântuială. Putea să jure că nu e cinstit. Emily Brent citea Biblia.. O să găsească o scuză. ca o panteră. felul ciudat în care se uitau unul la altul. În timp ce urmărea cuvintele. Ce idee.. Va trebui să rămână.. Dar barca cu motor plecase. aburi. oboseală... se va bărbieri apoi. s-o pui acolo! "Mi-amintesc de insula asta de când eram copil. Se uită la cântecelul de deasupra căminului. Prăbuşitu-s-au păgânii în copca pe care au pregătit-o. Îşi spuse: "Cred că trebuie să merg până la capăt". de parcă or fi ştiut.. Ceilalţi nu fuseseră prea cordiali cu el.

doctorul Armstrong şi Tony Marston îl ascultau. Vera Claythorne îi punea domnului Davis întrebări inteligente despre Africa de Sud. Mâncarea fusese bună. aşa cred. — E plăcut zgomotul valurilor. se aflau nişte figurine mici de porţelan. Vera repetă pe un ton mai liniştit: — Cred că locul acesta nu-i de loc plăcut pe timp de furtună. — Şi în a mea. nu-i aşa? În mijlocul mesei rotunde. — Şi în camera mea. Insula Negrului. uşile spre terasă erau deschise şi vuietul mării. trebuie să fie greu de găsit servitori. răspunse Vera. spuse Tony. Rogers servea bine. În camera mea cântecelul e înrămat şi atârnă deasupra căminului. Începuseră să-şi vorbească cu mai multă libertate şi intimitate. Cred că asta e legătura. O dată sau de două ori ridică repede privirea şi făcu ochii mici. În salon. vinul excelent. spuse Emily Brent. — Sunt curioasă câţi sunt. — Într-adevăr. — Găsesc că e copilăros! mormăi judecătorul Wargrave şi se mai servi cu porto. îndulcit de un porto excelent. Domnişoara Brent vorbea cu generalul Macarthur — descoperiseră că aveau prieteni comuni. Emily Brent privi la Vera Claythorne. Din când în când. Se ridică. pe un suport circular de sticlă.în locaşul morţii cei nelegiuiţi! Strânse tare din buze şi închise Biblia. — Ce caraghios! spuse Vera. era amuzant într-un fel destul de caustic. — Cred şi eu. Ce nostim! Sunt cei zece negri mititei din cântecel. — Şi în a mea. N-ai să găseşti pentru nimic în lume servitori care să rămână iarna aici. la care acesta se arăta perfect informat. ajungea până sus. — Pe mine mă calcă pe nervi. lovindu-se de stânci. Judecătorul Wargrave. studiindui pe ceilalţi. Lombard asculta conversaţia. iar Vera Claythorne privi spre domnişoara Brent. îşi prinse la gât o broşă de cristal de stâncă şi coborî la masă. spuse Lombard. Anthony Marstoh spuse deodată: — Ce obiecte ciudate. Cele două femei se ridicară de la masă. ochii îi umblau în jurul mesei. Domnişoara Brent o privi surprinsă. Iar Emily Brent continuă: . confirmă Emily Brent şi adăugă: Sunt sigură că pe timpul iernii casa stă închisă. Capitolul al treilea I Masa se apropia de sfârşit. — Negri. repetară toţi în cor. răspunse tăios Vera. Toţi erau într-o dispoziţie mai bună. zece? se interesă Vera. Înroşindu-se.

Philip Lombard. membri ai unui trib din Africa Răsăriteană. plină de intimitate. gândi Vera. pătrunzătoare. William Henry Blore.. Anthony James Marston. dar. Uşa se deschise şi intrară bărbaţii. la pereţi. Îi urmă Rogers purtând tava cu cafele. Judecătorul se aşeză lângă Emily Brent. la o anumită dată în februarie 1932 te-ai făcut vinovat de moartea a 21 oameni. Blore. Emily Brent scosese din geantă ceva de brodat. Şi deodată.— Doamna Oliver a avut noroc să-i găsească pe aceştia doi. în liniştea aceasta. Armstrong se apropie de Vera. Se simţeau mulţumiţi şi împăcaţi cu ei înşişi şi cu viaţa. studia o statuetă de alamă şi se întreba dacă acea formă bizară. John Gordon Macarthur. că oamenii mai în vârstă reţin adeseori greşit numele. Tony Marston se îndreptă spre fereastra deschisă. — Bine. Femeia găteşte foarte bine. Era linişte — o linişte plăcută. ai provocat moartea lui James Stephen Landor. eşti răspunzătoare de moartea Beatricei Taylor. unghiulară. Generalul Macarthur stătea cu spatele la cămin. Cafeaua era bună — neagră şi foarte fierbinte. Vera Elisabeth Claythorne. la 10 octombrie 1928. la data de 6 mai 1929 aţi pricinuit moartea lui Jennifer Brady." Apoi. Thomas Rogers şi Ethel Rogers. Lawrence John Wargrave. Toţi invitaţii mâncaseră bine. survenită la data de 5 noiembrie 1931. la 10 iunie 1930 te-ai făcut vinovat de . Tocmai voia să pună aţa în ac. Vera făcu ochii mari. cu glas tare: — Da. Lombard răsfoia paginile unui număr din Punch. ai pricinuit moartea Louisei Mary Clées. Emily Caroline Brent. conchise hotărâtă Emily Brent. la 14 ianuarie 1917 ai trimis la moarte în mod deliberat pe iubitul soţiei tale. — În viaţa mea n-am cunoscut pe cineva cu numele Owen. împreună cu alte ziare. Arthur Richmond. cred că doamna Owen a avut într-adevăr noroc. la data de 14 noiembrie anul trecut te-ai făcut vinovat de uciderea lui John şi a Luciei Combes. — Owen? Owen ai spus? — Da.. clară şi implacabilă: Sunteţi acuzaţi de următoarele: Edward George Armstrong. dar se opri. Cine vorbea? Iar Vocea continuă. Rogers trecea pe la fiecare cu cafelele. se auzi Vocea. Minutarele ceasului arătau nouă şi douăzeci. Nu isprăvi însă. cu o curiozitate naivă. "Ce amuzant. la 14 martie 1925.. aflat pe o masă de lângă perete. l-ai ucis la 11 august 1935 pe Cyril Ogilvie Hamilton. vă rog! Toată lumea tresări. voia să reprezinte o figură feminină. Fusese o masă pe cinste! Începea să se simtă mai în largul lui.. Doamnelor şi Domnilor! Linişte. Fără ca ceva s-o fi vestit — inumană. trăgându-se uşor de mustăcioara albă. Se uitară în jur — unul la altul.

Numai ochii lui inteligenţi. Pe masă. Arăta deodată cu zece ani mai bătrân. Asemenea judecătorului. activi şi nedumeriţi aruncau jur împrejurul camerei priviri ca nişte săgeţi. apoi dădu hotărât din cap. atât. murmură: — Da. Un moment de tăcere mormântală şi apoi un zgomot asurzitor! Rogers scăpase tava cu cafele! În aceeaşi clipă. Păşi dincolo şi în acelaşi timp se auzi o exclamaţie de satisfacţie. Spuse: — Vocea aceea? Se auzea ca şi cum ar fi fost aci. cu mâinile tremurânde. — Am găsit! Toţi ceilalţi se înghesuiră după el. apăsă clanţa şi deschise uşa.moartea lui Edward Seton. strigă Vera. Doctorul Armstrong se apropie numaidecât. în ţinuta lui obişnuită. Din nou. lăsă acul pe placă şi deodată auziră din nou: . le ajută să o întindă pe sofa şi aplecându-se peste ea. Ridicară femeia şi o aduseră în salon. stătea cu capul plecat între umeri şi cu o mână îşi freca uşor urechea. Afară.. Rogers. Numai judecătorul Wargrave şi domnişoara Brent păreau prin comparaţie mai liniştiţi. Are să-şi revină îndată. Lombard se adresă lui Rogers: — Adu nişte brandy. Sări la uşă şi o deschise. Le opri o clipă asupra ferestrei deschise. Lombard fu cel care acţionă. Lombard îşi rotea încet privirile prin cameră. În camera de alături. cu capul sus. de undeva de afară se auzi un ţipăt şi apoi zgomotul unei prăbuşiri. la care era ataşată o pâlnie. în cameră. care dădea într-o cameră alăturată. nevasta lui Rogers zăcea pe jos ghemuită. domnule. Se îndreptă numaidecât spre uşa de lângă cămin. văzură o masă. Blore îşi ştergea obrazul cu o batistă. Lombard acţionă cel dintâi. Generalul Macarthur bolborosi: — Ce se petrece aici? Ce fel de glumă e asta? Mâna îi tremura. A leşinat... Judecătorul. Lombard arătă locul unde fuseseră făcute în zid câteva găuri mici care treceau neobservate. lângă peretele care o despărţea de salon. În timp ce Armstrong îi dădea îngrijiri femeii leşinate. Dând la o parte pâlnia. nemişcată. Deodată faţa i se lumină. Vera strigă: — A cui era vocea? De unde venea? Parcă. Obrajii îi erau roşii ca focul. Emily Brent stătea dreaptă. lipită chiar de perete. Potrivind patefonul. pe scaun. Cu o mişcare bruscă. Numai domnişoara Brent rămase singură. parcă. Lombard strigă: — Marston! Anthony sări să-l ajute. aveţi ceva de spus în apărarea voastră? Vocea tăcuse. spuse în grabă: — Nu-i nimic. cu umerii căzuţi. Stătea ghemuit. — Cine a fost? Cine a fost? N-a fost unul dintre noi. se afla un patefon de tip vechi. Acuzaţi. alb la faţă.. Lombard luă încă o dată iniţiativa. şi dispăru imediat din cameră.

Cine dracu l-a pornit şi l-a făcut să meargă? Wargrave murmură: — Da. după cum văd. Dar fu întrerupt. Aş vrea să ştiu. doamnă Rogers. — Sigur. — Am leşinat. pleoapele i se agitară.. e un lucru pe care l-aţi trecut cu vederea. am scăpat tava.. Cu abilitate. holbaţi.. Faţa îşi recăpătă culoarea. Judecătorul spuse sec: — Poate că e adevărat. femeia bău puţin brandy. n-aş fi pus-o niciodată. — Bea asta. — Da. Anthony Marston interveni: — Ascultaţi. Rogers. Pieptul femeii se ridică în tresăriri scurte. Rogers îl puse pe o măsuţă. Jur în faţa lui Dumnezeu. Ceilalţi îl urmară. cu un suspin de uşurare. Doctorul Armstrong îi vorbi cu blândeţe: — O să te simţi bine acum. care gemea. iar acesta tuşi din nou şi apoi întrebă: — Cine a pus placa aceea la patefon? Dumneata. Totul e în regulă. — Vocea. Se îngălbeni din nou. îngroziţi treceau pe rând de la o figură la alta. Doctorul Armstrong.. Cineva îl dădu doctorului. care-l opri însă la jumătatea cuvântului.. Se întoarse înapoi în salon. exclamă: — O glumă de prost-gust. Domnişoara Brent stătea aplecată asupra nevestei lui. Vocea lui Rogers şopti stăruitor: — Vino-ţi în fire. să-i vorbesc. Ethel. Înecându-se şi gâfâind. confirmă imediat Rogers. — Permiteţi-mi. Era doar o tuse — o tuse uşoară. Rogers se strecură printre cele două femei. — Opreşte! Opreşte! E îngrozitor. Am avut. .Sunteţi acuzaţi de următoarele.. Lombard se supuse. auzi? Revino-ţi. că n-am ştiut nimic. nu sunt pregătit să-mi spun părerea.. nu a fost nimic. A fost doar o ameţeală. — Unde e brandy-ul? întrebă repede doctorul Armstrong. nu-i aşa? Doctorul îl privi ţintă: — Ce altceva ar putea fi? Judecătorul îşi mângâia uşor buza de sus: — Deocamdată. Cred însă că ar fi bine să explici cum s-a întâmplat.. vocea aceea îngrozitoare. Alcoolul îi făcu bine. Ethel. uscată. Rogers? Rogers strigă: — N-am ştiut ce era. iar acesta se aplecă asupra femeii care respira greu. strigă Vera. domnule. doamnă Rogers. Vocea slabă şi clară a judecătorului Wargrave murmură: — Va să zică. doamnă... cred că ar trebui să cercetăm. numai o ameţeală. dumneavoastră credeţi că a fost o glumă. dar plină de cruzime. Privi fix spre judecătorul Wargrave. Când am auzit minciunile alea sfruntate. domnule? întrebă ea.. Ochii ei. Dacă aş fi ştiut. — Mă simt bine acum.. ca o sentinţă. Şi eu am avut o ameţeală. Rogers tocmai intrase cu un pahar de brandy...

strigă Rogers. Dar asta ce-i. O parte dintre bărbaţi îşi umplură din nou paharele. Rogers apăru şi el în cameră. Sprijinită de amândoi.. Apoi vino din nou aici. — Ei. trebuie să încercăm să descurcăm iţele. Aş propune ca. la fel judecătorul. Care au fost exact ordinele domnului Owen? La care Rogers răspunse: — Trebuia să iau o placă din sertar şi s-o pun la patefon. iar nevastămea trebuia să pornească patefonul când eu voi intra în salon cu cafelele. răspunse cu seriozitate: — N-am făcut decât să ascult ordinul. După o clipă. Schiţă un zâmbet ironic. Emily Brent îl întrerupse: — Tocmai asta e.. — E bine. Doctorul Armstrong reveni. ceru judecătorul Wargrave. Tony Marston interveni: — Nu ştiu ce simţiţi dumneavoastră. — Al cui ordin? — Al domnului Owen. — Mă duc să caut ceva de băut. apoi spuse: — Sigur că da. Era intitulată Cântecul Lebedei. cine e? Vorbind cu autoritatea pe care i-o conferea o viaţă întreagă petrecută la tribunal. III Generalul Macarthur izbucni deodată: — Dar e absurd — cu totul absurd! Să arunci asemenea acuzaţii! Trebuie făcut ceva. Rogers. Acest individ Owen. — Te rog să fii mai clar. — Da. începu judecătorul. femeia ieşi din cameră clătinându-se. murmură judecătorul. După plecarea lor.. băutură? Aş lua şi eu ceva.. N-am ştiut nici o clipă despre ce e vorba. Pe placă era scris un nume — am crezut că era o bucată muzicală. — Ăsta e adevărul. se oferi Tony. judecătorul interveni: — Tocmai asta trebuie să cercetăm cu toată atenţia. spuse el. Jur pe Dumnezeu că ăsta e adevărul. mai întâi. dar eu parcă aş bea ceva. Peste câteva clipe... Wargrave îl privi pe Lombard: — Avea un titlu? Lombard încuviinţă. domnule. — De acord. oricine ar fi el.Majordomul. domnule... ştergându-şi faţa cu batista. Aşeză tava cu grijă. să-ţi duci nevasta la culcare. ieşind din cameră. — Interesantă poveste. I-am dat un calmant. — Te ajut şi eu. arătându-şi dinţii albi şi ascuţiţi. Rogers. Generalul Macarthur luă un whisky sec. domnule. Rogers. Simţeau toţi nevoia unui reconfortant. Judecătorul Wargrave se însărcină cu procedura şi încăperea deveni un tribunal improvizat. Cine este acest domn Owen? . reveni: — Am găsit totul pregătit pe tavă. se oferi doctorul Armstrong. domnule. Numai Emily Brent ceru un pahar cu apă. Câteva minute trecură cu servitul băuturilor. aprobă Lombard. şi acum.

Antetul — "Hotel Ritz" — bătut la maşină.. cred. Mi-ai atras atenţia asupra unui punct curios şi sugestiv.. Blore fu lângă el: — Daţi-mi voie să mă uit puţin.. Ziceai că aţi fost angajaţi printr-o scrisoare? — Da. O agitaţie uşoară trecu prin încăpere. — Ştiu asta. Am fost angajaţi printr-o scrisoare. Îi smulse scrisoarea din mână şi se uită la ea. să pregătim camerele pentru câţiva invitaţi şi pe urmă.. Făcu o pauză. O scoase din buzunar şi i-o dădu judecătorului: — Hm. domnule. Ar fi bine. Se uită în jur la ceilalţi şi. — Nu l-ai văzut niciodată? interveni generalul Macarthur. nu-i aşa? Ulick Norman Owen.. tot printr-o scrisoare. Am găsit provizii serioase şi toată casa aranjată. o am aici. apoi murmură: — Maşină "Coronation". Nu văd ce-ar ieşi din asta. n-am păstrat-o. S-ar putea să aibe amprente.. apoi continuă: — Suntem cu toţii invitaţii lui. N-a fost nevoie decât să ştergem praful şi... Am sosit. domnule. nu l-am văzut niciodată. Bătrânul judecător tresări: — Îţi sunt recunoscător. Dintr-o mişcare. nevastă-mea şi cu mine.. Ţi se-ncurcă limba-n gură. spuse: — Cred că a sosit timpul să spunem fiecare ceea ce ştim. Ce vrei să spui cu asta? — Suntem aici numai de o săptămână. destul de nouă. de Agenţia "Regina" din Plymouth.Rogers holbă ochii: — Proprietarul acestei case. cu poşta de dupăamiază. cam atât. Trebuia să sosim într-o anumită zi.. domnule Marston. Blore dădu aprobativ din cap: — Firmă veche şi de încredere. din cea mai banală. fără defecte. Ştiţi. ca fiecare să vină cu informaţiile pe care le deţine în legătură cu proprietarul acestei case. Zicea că el şi cu doamna sunt reţinuţi şi să facem tot ce ne stă în putinţă... domnule. domnule. — Ai scrisoarea? întrebă Wargrave.. dar mă îndoiesc. Totul era în ordine aici. Cred că ar fi bine dacă fiecare ar spune cum s-a întâmplat asta. domnule. ca să primim bine invitaţii — dădea instrucţiuni cu privire la masă. Anthony Marston. la cafea şi la placa de patefon. Judecătorul îl întrerupse: — Desigur că ai scrisoarea? — Da. lungindu-şi gâtul ca o broască înfuriată. — Scrisoarea prin care am fost angajaţi? Nu. uitându-se peste umărul lui Blore. Ce vreau să-mi spui este: ce ştii dumneata personal despre el? Rogers dădu din cap: — Nu ştiu nimic. Wargrave îl privi deodată cu atenţie. am mai primit o scrisoare de la domnul Owen. — Şi pe urmă? — Nimic. — Spune mai departe. ieri. remarcă: — Are nişte nume de botez ciudate. domnule.. Am primit ordin. . Hârtie. domnule.

Urmă o pauză scurtă, şi deodată Emily Brent începu cu hotărâre: — E un lucru foarte ciudat. Am primit o scrisoare cu o semnătură greu de descifrat. Părea să fie de la o doamnă pe care o cunoscusem acum doi, trei ani, într-o staţiune. Am crezut că o cheamă Ogden sau Oliver. Cunosc o doamnă Oliver şi o domnişoară Ogden. Sunt absolut sigură că în viaţa mea n-am cunoscut şi nu m-am împrietenit cu vreo persoană cu numele Owen. — Aveţi scrisoarea aceea, domnişoară Brent? întrebă judecătorul Wargrave. — Da, v-o aduc. Plecă şi se întoarse imediat cu scrisoarea. După ce o citi, judecătorul spuse: — Încep să înţeleg... Dar dumneata, domnişoară Claythorne? Vera explică împrejurările în care fusese angajată secretară. Apoi, judecătorul continuă: — Marston? Anthony răspunse: — Am primit o telegramă de la un amic. Berkeley — "Bursucul". M-a surprins pe moment, deoarece ştiam că gloaba bătrână plecase în Norvegia. Zicea să vin aici. Wargrave încuviinţă din nou. Apoi întrebă: — Doctorul Armstrong? — Am fost chemat ca medic. — Înţeleg. Îi cunoşteaţi dinainte? — Nu. În scrisoare s-au referit la un coleg de-al meu. — Ca să fie verosimil... da, murmură judecătorul. Şi colegul acesta... probabil că tocmai lipsea din oraş? — Da, da. Lombard, care se uitase tot timpul la Blore, spuse deodată: — Ştiţi ceva, m-am gândit că... Judecătorul ridică mâna: — O clipă... — Dar... — Răbdare, domnule Lombard, să luăm lucrurile pe rând. Pentru moment cercetăm cauzele care ne-au adus aici... General Macarthur? Mângâindu-şi mustaţa, generalul bolborosi: — Am primit o scrisoare... de la acest individ Owen... menţiona câţiva foşti camarazi care urmau să vină... se scuza pentru această invitaţie neceremonioasă. Mă tem că nu am păstrat scrisoarea. — Domnule Lombard? întrebă în continuare Wargrave. Lombard se gândise între timp. Să dea cărţile pe faţă sau nu? Se hotărî: — Acelaşi lucru. Invitaţie... menţionaţi prieteni comuni... am căzut în cursă. Din păcate am rupt scrisoarea. Judecătorul Wargrave îşi îndreptă atenţia asupra lui Blore. Îşi duse degetul la buze şi vocea îi deveni primejdios de politicoasă: — Adineauri am trecut printr-o experienţă neplăcută. O voce, după toate aparenţele fără trup, ne-a vorbit adresându-ni-se tuturor pe nume şi aducându-ne anumite acuzaţii precise. Ne vom ocupa îndată şi de ele. Pentru moment mă interesează un lucru mai puţin important. Printre numele pomenite a fost şi cel de William Henry Blore. Dar, după câte ştim, printre noi nu se află nimeni cu numele de Blore. Iar numele Davis nu a fost amintit. Ce ne puteţi spune despre asta, domnule Davis?

Blore răspunse îmbufnat: — Acum, că tot s-a aflat, cred că ar fi mai bine să recunosc că nu mă cheamă Davis. — Eşti William Henry Blore? — Exact. — Vreau să adaug ceva, spuse Lombard. Nu numai că te afli aici sub un nume fals, domnule Blore, dar am observat astă-seară că eşti şi un mincinos clasa întâi. Pretinzi că vii din Natal, Africa de Sud. Cunosc Africa de Sud şi Natalul şi sunt gata să jur că în viaţa dumitale n-ai pus piciorul acolo. Toţi ochii se-ntoarseră spre Blore. Ochi furioşi şi bănuitori. Anthony Marston se apropie de el cu pumnii strânşi. — Acum să te vedem, porcule, spuse. Ai de dat vreo explicaţie? Blore dădu capul pe spate, împingându-şi bărbia înainte. — M-aţi înţeles greşit, domnilor. Puteţi să-mi vedeţi actele. Am făcut parte din C.I.D.4 În prezent conduc o agenţie de detectivi în Plymouth. Am fost trimis aici. — De cine? întrebă judecătorul Wargrave. — De acest Owen. Am primit o sumă de bani frumuşică pentru cheltuieli şi instrucţiuni ce să fac. Trebuia să mă alătur grupului trecând drept invitat. Mi s-au comunicat numele dumneavoastră. Trebuia să vă observ pe toţi. — Ţi s-a dat vreo explicaţie? Blore spuse cu amărăciune: — Bijuteriile doamnei Owen. Doamna Owen, pe dracu! Nici nu cred că există o astfel de persoană. Judecătorul îşi lovi din nou buzele cu degetul, de data asta apreciativ: — Concluziile dumitale par juste. Într-adevăr, Ulick Norman Owen! În scrisoarea domnişoarei Brent, deşi numele de familie apare ca o simplă mâzgălitură, numele de botez sunt destul de clare — Una Nancy. Observaţi că în ambele cazuri avem de-a face cu aceleaşi iniţiale: Ulick Norman Owen, Una Nancy Owen, adică U. N. Owen. Sau, printr-un uşor efort de fantezie — UNKNOWN.5 — Dar e fantastic, e o nebunie, exclamă Vera. Judecătorul aprobă: — O, da. Nu mă îndoiesc că am fost invitaţi aici de un nebun, probabil un criminal periculos.

Capitolul al patrulea I Pentru moment se făcu tăcere. O tăcere plină de nelinişte şi de consternare. Vocea potolită, clară a judecătorului reluă firul: — Să trecem acum la etapa următoare a anchetei noastre. Mai întâi, trebuie să adaug totuşi şi eu probele mele la cele spuse de dumneavoastră. Scoase o scrisoare din buzunar şi o aruncă pe masă. — Scrisoarea aceasta pare să vină de la o veche prietenă de-a mea,
4 Criminal Investigation Department (Secţia de Cercetări Criminalistice). 5 Necunoscut, anonim.

Lady Constance Culmington. N-am văzut-o de câţiva ani. O ştiam plecată în Orient. Este exact genul de scrisoare vagă, incoerentă pe care ar scrie-o — mă roagă s-o întâlnesc aici. La gazde se referă în termeni foarte vagi. Aceeaşi tehnică, dacă observaţi. Menţionez acest fapt, numai pentru că se potriveşte cu celelalte dovezi. Din toate reiese un amănunt interesant: oricine e cel care ne-a atras aici, ştie sau şi-a dat osteneala să afle o mulţime de lucruri despre noi. Această persoană, oricine ar fi, ştie că sunt prieten cu Lady Constance şi cunoaşte stilul ei epistolar. Ştie ceva despre colegii doctorului Armstrong şi pe unde se află acum. Cunoaşte porecla prietenului domnului Marston şi genul de telegrame pe care le trimite. Ştie exact unde şi-a petrecut domnişoara Brent vacanţa acum doi ani şi oamenii pe care i-a întâlnit acolo. Ştie totul despre foştii camarazi ai generalului Macarthur. Făcu o pauză, apoi continuă: — Ştie, după cum vedeţi, o mulţime de lucruri. Şi din aceste cunoştinţe pe care le are despre noi, a alcătuit o serie de acuzaţii foarte precise. Se stârni imediat o hărmălaie nemaipomenită: — O grămadă de minciuni sfruntate. Calomnii! strigă generalul Macarthur. — Neadevărate! ţipă Vera, respirând greu. Şi pline de cruzime! — E o minciună... o minciună păcătoasă... noi niciodată — nici unul dintre noi... se auzi vocea răguşită a lui Rogers. — Nu ştiu la ce se referă nebunul ăsta, mârâi Marston. Mâna ridicată a judecătorului Wargrave potoli tumultul. Apoi, alegându-şi cu grijă cuvintele, rosti: — Vreau să vă spun ceva. Prietenul nostru necunoscut mă acuză de uciderea unui oarecare Edward Seton. Mi-l amintesc perfect. A fost adus în faţa mea pentru a fi judecat... în iunie 1930. Era acuzat de uciderea unei femei în vârstă. A fost foarte bine apărat şi a făcut o bună impresie asupra juriului. Totuşi, probele dovedeau precis că e vinovat. Am tras concluziile bazându-mă pe aceste probe şi juraţii l-au găsit vinovat. Pronunţând sentinţa de condamnare la moarte, n-am făcut decât să fiu de aceeaşi părere cu juriul. S-a făcut recurs, pe motiv de viciu de procedură. Recursul a fost respins şi omul a fost executat. Vreau să spun în faţa dumneavoastră a tuturor, că am conştiinţa perfect curată în această problemă. Mi-am făcut datoria şi atât. Am pedepsit un ucigaş condamnat pe drept. Armstrong începea să-şi amintească. Cazul Seton! Verdictul constituise o mare surpriză. Pe vremea procesului, se întâlnise într-o zi la un restaurant cu Mattews, consilier regal, care era optimist. "Nici o îndoială asupra verdictului. Achitarea e ca şi sigură." Apoi auzise comentarii: "Judecătorul a fost categoric împotriva lui. A schimbat complet opinia juriului şi l-au declarat vinovat. Totuşi, a procedat legal. Bătrânul Wargrave îşi cunoaşte meseria. Dar parcă avea ceva împotriva acuzatului." Toate aceste amintiri îi trecură cu iuţeală prin minte doctorului. Înainte de a-şi da seama, întrebă nestăpânit: — L-aţi cunoscut cumva pe Seton? Vreau să spun, înaintea procesului... Ochii ascunşi, de reptilă, se fixară asupra lui. Cu o voce rece, limpede, judecătorul declară: — Nu ştiam nimic despre acest Seton înainte de proces. "Individul minte... simt că minte", gândi Armstrong.

Efortul de a vorbi îl costase mult. Izbucni într-un plâns amar.. Richmond era unul dintre ofiţerii mei... nedumerit: — Tocmai mă gândeam. simt că trebuie să vă spun. — Lasă... Totuşi. Philip Lombard rânji: — Povestea e foarte adevărată. Antnony dădu din umeri: — Viteza n-o să dispară.... E scrântit de-a binelea. N-am putut ajunge la timp. Un simplu accident...II Vera Claythorne începu cu voce tremurătoare: — O să vă povestesc.. dragă. John şi Lucy Combes. — Ţi-ai părăsit oamenii — i-ai lăsat să moară de foame? întrebă cu severitate generalul Macarthur. europenii. Vera îşi ridică obrazul din mâini. Nu avea voie să înoate prea departe. Era rândul lui Lombard. E adevărat că în Anglia drumurile sunt o neno- .... Dar n-a fost vina mea. Absolut — Soţia Cezarului! Generalul Macarthur se aşeză. Sigur că nu-i adevărat. sau pentru dumneata? întrebă acru judecătorul Wargrave. Ochii îi licăreau amuzaţi. nu e nimic adevărat. Despre copilul acela.. Iar băştinaşilor nu le pasă de moarte. — Mă gândeam la mine. dar fireşte că a fost un ghinion şi pentru ei. — Despre băştinaşii aceia. O problemă de spirit de autoconservare. Adevărată pacoste! Doctorul Armstrong interveni aprins: — Viteza asta nu e bună — deloc! Tineri ca dumneata sunt un pericol pentru societate. cine a putut. o linişti generalul Macarthur mângâind-o pe umeri. Iar mama lui — a fost atât de bună. categoric. Cu mâna tremurândă îşi mângâie mustaţa. Dacă nici ea nu m-a acuzat. Întrebă. A fost ucis. L-am trimis într-o misiune de recunoaştere. Într-o zi. când nu eram atentă. A fost îngrozitor. Individul e nebun! Are o idee fixă. Cu alţi câţiva oameni am luat hrana care mai rămăsese şi am şters-o. spuse cu glas ridicat: — Cel mai bine ar fi să lăsăm fără răspuns întrebarea. Vreau să spun că sunt indignat de clevetirea asta despre soţia mea. — Mi-e teamă că nu e chiar fapta unui adevărat sahib. lasă. urmă Lombard... — Ce-i cu ei? se interesă Marston.. La anchetă procurorul m-a absolvit de orice vină.. Trebuie să fie copiii aceia peste care am dat cu maşina. a pornit în larg. nu e drept. privindu-l ţintă: — I-ai lăsat să moară? — I-am lăsat să moară.. Îndreptându-şi umerii..... Mi s-a suspendat permisul de conducere pe un an de zile. privind amuzat ochii ei îngroziţi. ştiţi.. cine a putut să spună acest lucru îngrozitor? Nu e drept. nu privesc moartea ca noi. nimic din tot ce a spus despre tânărul Arthur Richmond. Ne rătăcisem în pădure.. Cea mai bună femeie din lume. Am înotat după el. Dar autoconservarea e prima datorie a unui om. răspunse Lombard.. I-am fost guvernantă. Lucru firesc la război. Anthony Marston vorbi rar. I-am părăsit. lângă Cambridge. Blestemat ghinion! — Pentru ei.. Cyril Hamilton. Au ieşit în fugă dintr-o casă.

. izbucni Blore. Lombard râse — un râs neaşteptat. accentuând fiecare cuvânt: — Ai fost. Oricine poate să vă spună acelaşi lucru. vrei să spui? E vorba de spargerea de la banca "London & Commercial". mi se pare. Şi adăugă cu o voce răguşită: Nu mi-am făcut decât datoria. Şi domnişoara Brady. Lombard se uită gânditor la faţa convulsionată a omului. nevastă-mea şi cu mine. Îi eram devotaţi. domnule. spuse morocănos Blore. eu am fost.. — Despre mine? — Şi numele dumitale era pe listă. — Am fost promovat. domnule. îl încurajă Lombard. M-am dus eu după el. îl luă de pe masă. Îşi aminti de zgomotul făcut de căderea tăvii cu cafele. Landor a fost condamnat pe baza mărturiei dumitale. pe jos. Ai fost ofiţerul de poliţie care s a ocupat de acest caz? — Da. Nu ni s-a reproşat niciodată nimic. Judecătorul Wargrave se mişcă pe scaun. respectuoasă: — Pot să spun şi eu ceva. cu felul său viguros. Wargrave vorbi rar. Gândi. aş vrea să ştiu? — Despre dumneata acum. fără s-o spună: "Zău?" Blore fu acela care întrebă. — Era un pungaş. Blore se înroşi: — Landor. tot frământându-şi mâinile. domnule? — Dă-i drumul. în noaptea când i s-a făcut rău. arţăgos de poliţai: — V-a rămas totuşi ceva la moartea ei? Rogers îşi reveni. Spuse înţepat: — Domnişoara Brady ne-a lăsat ceva. Nu e o vorbuliţă adevărată în tot ce s-a spus. spuse. Dar cu dumneata ce e. răsunător: — Ce oameni care ne facem datoria şi ne supunem legii părem cu toţii! În afară de mine. Era furtună în noaptea aia. valetul. la ochii înspăimântaţi. nimic.rocire. Faptele erau clar împotriva lui. Nu poţi să atingi o viteză ca lumea pe ele.. în semn de recunoştinţă pentru că am slujit-o cu devotament. Avea sănătatea cam şubredă. — Landor a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă şi a murit la Dartmoor după un an. doctore — cu mica dumitale . felicitat pentru felul în care ai rezolvat cazul. Rogers tuşi şi-şi mai trecu o dată limba peste buzele uscate: — Am fost pomeniţi şi noi. domnule. Am făcut pentru dânsa tot ce era posibil. — Îmi amintesc. se duse la bufet şi-şi mai turnă un whisky cu sifon. Telefonul era deranjat. Un simplu accident! III În tot acest timp Rogers. la buzele lui uscate.. îl invită Lombard. Nevastă-mea şi cu mine am slujit-o pe domnişoara Brady până în ceasui morţii. Dar a venit prea târziu. domnule. Totdeauna a dus-o prost cu sănătatea. deşi nu l-am judecat eu. Spuse peste umăr: — În orice caz. L-a omorât pe paznicul de noapte. N-am putut chema doctorul. domnule Blore. Se uită în jur căutându-şi paharul. îşi umezea buzele. totdeauna. n-a fost vina mea. Începu să vorbească încet cu voce joasă. domnule. Şi de ce n-ar fi făcut-o. Îmi amintesc cazul. de când am intrat la dânsa. Rogers.

în fiecare dimineaţă vine încoace Fred Narracott.. N-am nimic să-mi reproşez. mâinile îmi tremurau.. Rămânea inflexibilă. spun că e greşeala chirurgului. — Eşti sigur? — Foarte sigur. De atunci m-am învăţat minte. Treabă simplă. asta a fost. Cred că ar fi bine să plecăm de aici cât mai curând. Judecătorul îşi mângâie obrazul. S-ar putea să fie periculoasă.. Judecătorul îşi drese glasul: — Ne oprim deci aici cu ancheta. răspunse cu răceală domnişoara Brent. Wargrave continuă: — Nu înţeleg încă ce a urmărit necunoscuta noastră gazdă când ne-a adunat pe toţi aici. şi de dumneata cu nevasta? — Nimeni. domnule.. Întrebă blând: — Vă rezervaţi apărarea? — Nu e vorba de apărare. după atâţia ani?" IV În cameră se făcu tăcere. dar şi-a ţinut gura. Toată lumea se uita. — Nimic. Apoi. sunt mulţi ani de atunci. nici să fi fost implicat în vreun deces.. Vin totdeauna prea târziu cei mai mulţi dintre bolnavi. Sărmana.. interveni Rogers. dacă aş fi fost treaz. Propun să plecăm deseară.. o femeie mai în vârstă.. Şi spunând aceasta. dădu din cap bine dispus. foarte stăpân pe sine. prin ce-am trecut. Sprâncenele i se înălţară pe fruntea îngustă: — Aşteptaţi să vă spun ceva? N-am nimic de spus. Doctorul Armstrong.. nu este sănătoasă. Totdeauna am acţionat ascultând de glasul conştiinţei. — Cum comunicaţi cu uscatul? — Păi.. Au trebuit să treacă câteva minute până să-şi dea seama că lumea aştepta să vorbească.. Noroc că există loialitate în profesiunea noastră! Sora ştia. pe furiş sau pe faţă. strânse tare buzele. la Emily Brent. Ce mai încolo-încoace? Am omorât-o. în sensul propriu al cuvântului. după părerea mea.. domnule. . domnule. eram beat.. absolut nimeni. Şi am operat! Nervii distruşi. În aer se simţea nemulţumirea. această persoană. Rogers. domnule. oricine ar fi. dar nu e nici o barcă pe insulă. Dădu din cap oftând.. Cum zicea că o cheamă? Clees? Close? Nu pot să-mi amintesc de vreo pacientă cu acest nume. Numele nu-mi spune nimic. — Nici o barcă? — Nici una. — Sunt în încurcătură — nu înţeleg despre ce e vorba.. Dar Emily Brent nu era omul care să se lase impresionat de opinia publică. — Nimic. Doamne. când pacientul moare. cine se mai află pe insulă în afară de noi.. Sigur. domnişoară Brent? întrebă judecătorul.. Dar. — Scuzaţi-mă. desigur. domnule. Dar în sinea lui se gândea: "Beat.greşeală profesională? Un avort. Dar cine a putut să ştie despre lucrul ăsta.. nu-i aşa? Emily Brent îl privi cu dezgust şi se dădu puţin la o parte. Totul e un mister pentru mine. S-ar putea să fie una dintre operaţiile pe care le-am făcut la spital.

asta e. — Puteţi să-i spuneţi înecat dacă vreţi. spuse generalul Macarthur. poşta şi ia comenzile. Mirosi paharul. Nu. avea privirea rătăcită. Stăteau uitându-se prosteşte la trupul prăbuşit pe podea. Nu mor aşa bărbaţii tineri. Doctorul Armstrong se ridică. încât toţi îşi pierdură graiul. după părerea mea. nu puteau să priceapă. Când se ridică. Muie un deget în restul de lichid din pahar şi îl puse foarte prudent pe vârful limbii. crispate.. A murit prin asfixiere. — Atunci. Pentru moment cel puţin. cu o voce joasă. ceva. Vorbi în şoaptă. Expresia feţei i se schimbă. Doctorul Armstrong cercetă faţa mortului. se pare. Dumnezeule. în afară de unul singur. e mort! Nu pricepeau. îngrozită: — Doamne. un om nu moare înecându-se. Apoi. — Mort? Vrei să spui că s-a înecat şi gata — a murit? întrebă generalul Macarthur.. Se înecă — se înecă rău. doctorul Armstrong sări şi se repezi spre cel căzut. nu credeţi? Ar trebui să dezlegăm misterul înainte de a pleca.. laptele. — În tot timpul vieţii suntem la un pas de moarte.Aduce pâinea. Totul seamănă cu un roman poliţist. Prea repede.. preciză medicul. în floarea sănătăţii şi a puterii! Prăbuşit într-o secundă. E pur şi simplu palpitant. conchise judecătorul Wargrave. În cinstea ei! Luă paharul şi-l goli dintr-o înghiţitură. în whisky? întrebă Vera aproape în şoaptă. înecânduse. — N-am crezut niciodată că cineva poate muri în felul ăsta. Mirosi buzele albăstrui. de îndată ce vine Fred Narracott cu barca.. sănătoşi. care nu se arătă de acord cu majoritatea: — Cam nesportiv. îngenunchind lângă el.. ar fi bine să plecăm cu toţii mâine dimineaţă. Aprobară în cor cu toţii. — Era. Armstrong aprobă din cap: . Anthony exclamă rânjind: — Viaţa legală e înăbuşitoare. Apoi luă paharul din care băuse Anthony Marston. Faţa i se convulsionă. Judecătorul îl întrerupse acru: — La vârsta mea nu mai doresc lucruri palpitante. se înroşi. Anthony Marston. Capitolul al cincilea I Lucrurile se petrecuseră atât de repede şi pe neaşteptate. Gâfâia — nu avea aer — apoi alunecă de pe scaun şi paharul îi căzu din mână. enunţă Emily Brent. Spuse brusc: — Nu. Mort? Mort? Acest tânăr zeu nordic. înecându-se cu whisky şi sifon. Sunt cu totul pentru crimă. Moartea lui Marston nu e ceea ce numim o moarte naturală.

zise doctorul. — Soţia dumitale se simte mai bine? îl întrebă Armstrong. Îl văzuseră cu toţii pe Anthony Marston ducându-se şi servindu-se singur. Armstrong încuviinţă din cap. — Există altă posibilitate decât sinuciderea? întrebă doctorul Armstrong. Ce altceva s-ar mai fi putut spune? Armstrong şi cu Lombard duseră trupul inert al lui Anthony Marston în camera lui şi-l întinseră pe pat. acoperindu-l cu un cearceaf. e vorba probabil de cianură de potasiu. Şi totuşi — de ce s-ar fi sinucis Anthony Marston? Blore spuse gânditor: — Ştii. nu pot să explic! Dar toţi ştiau ce voia să spună. II Lucrurile rămaseră aici. Dădu din cap: — Astea n-au nimic. prăbuşit. — Da. Nu se simte mirosul specific de acid prusic. domnule.. Când coborâră din nou. doctore.— Da. — Sunt cu totul de acord. — Mă duc să văd. — Vrei să spui că şi-ar fi pus singur ceva în pahar? întrebă Lombard. Concluzia era că Anthony şi-a pus cu mâna lui cianura în pahar. — N-ai fi crezut niciodată că un om ca el s-ar putea omorî. pentru mai multă siguranţă. propuse Emily Brent. Luă dopul de la sticla de whisky. — Lasă pe mâine dimineaţă. i-o tăie scurt Lombard. trebuie să dormim puţin. domnule. — Ar fi mai bine să ne culcăm. — N-am strâns încă. Sugestia era înţeleaptă — şi totuşi ezitau — de parcă s-ar fi agăţat unul de altul. spuse Armstrong. N-aş fi crezut niciodată că Marston e omul care să se sinucidă. deşi noaptea nu era rece. zăcea jos pe podea. Totul pare să indice cianura. nu mi se pare lucru curat. Are un efect instantaneu. murmură Vera.. în sufragerie — spuse Rogers. — Da. îl mirosi. Gustă pe urmă din sifon. îl puse pe limbă. Trecuse într-adevăr de miezul nopţii. îi găsiră pe ceilalţi stând în picioare. părea o fiinţă nemuritoare. O să fac puţină ordine în sufragerie. admise judecătorul. Toţi scuturară din cap — nu exista altă explicaţie. Era aşa de viu! Se bucura atât de mult de viaţă! Când cobora dealul în maşină astă-seară. semăna — semăna cu — oh. în grup. Nu ştiu exact ce anume. în culmea tinereţii şi a bărbăţiei. Se întoarse îndată: — Doarme liniştită. o să văd dacă e .. Anthony Marston. — Sinucidere? Pare cam dubios. — Bine. Băuturile erau neatinse. Doctorul se îndreptă spre masa unde se aflau băuturile.. spuse Blore. şi tremurând puţin. — Nu. E târziu. Şi acum. — Era cianură în pahar? întrebă cu voce metalică judecătorul. nu o mai deranja. dar pe faţă i se putea citi o ciudată expresie de nemulţumire: — Aşa se pare.

a intervenit el cu concluziile. pe care-l aveau cu toţii. că soarta procesului fusese hotărâtă. nu reuşise să înlăture buna impresie pe care o făcuse avocatul apărării. Pe palierul de sus îşi urară noapte bună. vorbind după el. de lemn. nimic tăinuit. Se holba la figurinele de porţelan din mijlocul mesei.. sclipitor. Şi atunci. Îşi amintea exact tot ce simţise stând acolo — ascultând. nici panouri mobile — era scăldată în lumină electrică — totul era nou. Buzele. înregistrând cea mai mică dovadă care pleda împotriva prizonierului. din partea acuzării. ochii albaştri. tocmai asta era cel mai înfricoşător. în sufragerie. Felul în care şi-a mânuit clientul din boxă a fost de-a dreptul magistral.. Dar. I-o făcuse lui Seton! Gemând puţin din pricina reumatismului. cu umbre întunecate. Ceilalţi începură să urce scările. apreciind totul. Nu s-a emoţionat. care să scârţâie. într-o procesiune înceată. cu un aer de sinceritate. Nu avea colţuri întunecoase. judecătorul Wargrave se dezbrăcă şi se pregăti de culcare. Se gândea la Edward Seton. Argumentele lui — convingătoare. fusese bun. Dacă s-ar fi aflat într-o casă veche. Lui Mattews i se păruse.. Fusese prea vehement. Avea o gură crudă acum. o cam încurcase. Nu avea nimic ascuns. încuie uşa. Mattews — în ce priveşte apărarea. încercase să dovedească prea mult.. Traversă holul spre sufragerie. luând note. îi căzură înăuntru. Întrebările — extraordinare. Fiecare intră la el în cameră şi fiecare. poate. IV Jos.. s-ar fi explicat simţământul straniu.. zugrăvită în culori pastel. judecătorul zâmbi în sinea sa. Îi plăcuse cazul ăsta! Concluziile lui Mattews fuseseră grozave. într-un fel. întinse până atunci. nehotărâtă. judecătorul Wargrave îşi scoase dinţii falşi şi-i puse într-un pahar cu apă. pereţi lambrisaţi. III În camera-i plăcută. Şi-l amintea foarte bine. Mormăi: — Necurată treabă! Aş fi putut jura că erau zece. D Seton a ieşit cu bine din greaua încercare a interogatoriului. . Juriul a fost impresionat. aproape inconştient. se urcă în pat şi stinse lumina. Pe de altă parte..închis peste tot şi pe urmă mă culc. nici n-a devenit prea violent. Asta făcuse o impresie atât de bună asupra juriului. în mod automat.. Părul. Mijindu-şi ochii. strălucitor. Llewellyn. crudă şi prădalnică. Llewellyn. de teamă. Foarte grijuliu. obiceiul de a te privi drept în faţă.. Nimic nu sugera o atmosferă specială.. Dar casa era însăşi personificarea modernismului. Judecătorul întoarse cu grijă ceasul şi-l puse lângă pat. Rogers era nedumerit.

Week-enduri! Ultima permisie a lui Richmond. filme.. Iar el. . la trimis pe Richmond la moarte şi nu-i părea rău. iar Leslie 29. Existau o mulţime de băieţi buni la care Leslie se uita de sus şi zicea că sunt prostănaci. felul lui de a răspunde vioi "Da. ofiţerii fiind trimişi uneori inutil la moarte. O iubise pe Leslie. O iubise pe Leslie şi avusese o încredere oarbă în ea. Matern. domnule". se distra pe socoteala lui. L-a trimis pe Richmond în mod deliberat la moarte. Armitage bănuise poate — când a sosit clipa. jucăuşi. O avea şi-acum în minte. Reuşise să se poarte ca de obicei — să nu arate nimic. Faţa ei. "Prostănaci!" Chiar aşa. Nu i-a spus niciodată că ar fi aflat ceva. Plânsese după iubitul ei (presupunea)." Nu puteau spune mai mult. A fost destul de uşor. Se întâmplase exact ca în romane. Şi acum.Şi povestea dura de câtăva vreme. Scrisoarea arăta clar. Departe. Dar pe Arthur Richmond nu-l găsise prostănac. Oamenii ar fi putut spune pe urmă: "Bătrânul Macarthur s-a cam ramolit. Totul era numai confuzie şi panică. unde nervii oamenilor sunt în permanenţă gata să cedeze din cauza tensiunii. Se înţeleseseră bine chiar de la început. şi-a sacrificat câţiva dintre cei mai buni oameni. Îl tachina. a făcut gafe colosale. şi părul castaniu. Îi plăcuse Arthur — al naibii de mult îi plăcuse! Fusese mulţumit că-i place şi lui Leslie. buclat.. Leslie greşise plicul. Numai tânărul Armitage se uitase la el cam curios de câteva ori. îl sâcâia. Şi pe urmă — descoperirea. Le scrisese la amândoi. Leslie — Leslie şi Arthur! Blestematul! Blestemată faţa lui zâmbitoare. după atâţia ani. Numai o minune lar fi putut salva.V Generalul Macarthur se întorcea de pe o parte pe alta.. scotea mereu fotografia ei din buzunarul de sus al tunicii. În întuneric vedea mereu figura lui Arthur Richmond. dar avea spirit de observaţie băiatul. dar până s-a întors el în Anglia se consolase. dar pusese scrisoarea pentru Richmond în plicul adresat lui. mai simte încă lovitura — durerea.. Ştiuse poate că Richmond a fost în mod deliberat trimis la moarte. Richmond n-a bănuit. Izbutise oare? Se pare că da. ucigătoare. Un tinerel. Greşeli se făceau tot timpul.. Da.. ochii cenuşii. Leslie era atât de capricioasă. cât l-a durut! . în Franţa — în iadul de-acolo — stătea gândindu-se la ea. era încântat la gândul că Leslie îi arăta băiatului un interes aproape matern. Somnul nu voia să vină. ca o inimioară. Mincinos şi ipocrit! Îi furase nevasta! Furia aceea rece. Dispoziţiile schimbătoare erau uşor de explicat acolo. Dar tânărul Armitage era altfel. într-adevăr! Ce prost fusese să uite că Richmond avea 28 de ani. (Să fi vorbit oare Armitage. după ce s-a terminat războiul?) Leslie nu ştiuse nimic. Se uitase foarte ciudat la comandantul său. Încercase să aibă aceeaşi atitudine faţă de Richmond. se adunase încet. Minunea nu s-a întâmplat. muzică. Macarthur. Vorbeau împreună despre teatru. adânci. Doamne.

Parcă îl priveau altfel.) Şi acum — în seara asta — o voce ascunsă proclamase sus şi tare povestea cea veche. ei trebuiau să ştie. Ca şi cum ar fi auzit ceva — nişte zvonuri mincinoase.. la dracu: abia în după-amiaza trecută! Pare mult mai demult. Începuse să-şi evite vechii tovarăşi de arme. Totul părea al dracului de ciudat! Nebunie curată şi nimic mai mult. Iarăşi pe uscat. că era o femeie cât se poate de pioasă — de felul celora care se înţeleg de minune cu preoţii. uitându-se ţintă în tavan. a avut simţământul neplăcut că oamenii îl vorbeau pe la spate. când va veni barca din sat.. Paşnic loc. Fata aceea drăguţă — vocea o acuzase că a înecat un copil! Stupid! Vreun nebun care azvârle în jur acuzaţii! Şi Emily Brent — nepoata bătrânului Tom Brent de la regiment. E neplăcut să simţi că lumea vorbeşte pe seama ta. de atunci părea. ştiu că nu dorea să plece de pe insulă. La ce bun să se mai gândească? Leslie pierise în negura vremii. S-au spus o mulţime de alte prostii. Lampa de lângă ea era aprinsă. Duminicile se ducea la biserică. şi Arthur Richmond la fel. Nu putea să asculte. Vecini simpatici — regiune frumoasă. ai ajuns la capăt. Toate astea s-au întâmplat de multă vreme. chiar şi numai privind-o în treacăt. Şi peste trei-patru ani a făcut o dublă pneumonie şi a murit. Îi provoca un fel de jenă. dezgust — sau se arătase derutat? Greu de spus. desigur... Prin fereastra deschisă auzea valurile spărgându-se de stânci — ceva mai tare decât la începutul serii.Trăiseră mai departe — numai că. Îi era frică de întuneric... Dar e mult de atunci. Se gândi: "Paşnic zgomot. Putea să vâneze. (Dar nu în ziua când se citea despre David. Oare s-a purtat cum trebuie? A fost destul de tare? Trădase atât cât trebuie — indignare. Mai târziu. tăinuită în sufletul lui. o dată ajuns aici — nu poţi merge mai departe. Şi vântul se înteţea. Cu siguranţă că nimeni n-a putut lua în serios acuzaţia.. A acuzat-o şi pe ea de crimă! Oricine putea să vadă. stătea în pat. La început adică. VI Vera Claythorne. într-un fel. Se gândi: "Mă întreb când o să scăpăm de aici?" Mâine. tot aşa de trase de păr. să pescuiască.. Şi totuşi... desprinsă din lumea asta. în clipa aceea nu dorea prea mult să plece de pe insulă. Nimic din ceea ce se întâmplase nu părea să mai aibă vreo importanţă. ducea o viaţă singuratică. care îl trimitea pe Uriah în primele rânduri ale luptei. iarăşi necazuri şi supărări. trează. O insulă are ceva bun. Curios. (Armitage? Să fi vorbit Armitage?) Începuse să evite oamenii — retrăgându-se în sine. Să fie de atunci 15 sau 16 ani? Se retrăsese din armată şi venise să trăiască în Devon — cumpărase un locşor aşa cum şi-a dorit totdeauna... iarăşi acasă. Se gândea: . Încă de când veniseră aici — când a fost asta? Ei..) Toţi erau foarte prietenoşi. (Dacă Armitage vorbise.." Şi deodată.

Te iubesc. Unul însă s-a-necat şi-au rămas doar nouă. Nu era ranchiunos din fire. (Sau credea că ştie. domnişoară Claythorne. braţele lui Hugo în jurul ei..) "Nu-ţi pot cere să te măriţi cu mine. Mi-e tare drag." Dacă ar fi fost o fată. "Vreau să înot până la stâncă. Dacă ar fi fost o fată. N-am să ştiu niciodată. Hugo... aş înghiţi o doză mai mare de veronal — sau ceva în genul ăsta — nu cianură!" Se cutremură amintindu-şi de faţa convulsionată." "Dar. desigur. Cyril.."Hugo. N-am un ban. să-şi amintească.. Trebuia să se gândească la el. de ce te simt atât de aproape astă-seară?. Recunoştea că a fost dezamăgit.. de ce nu pot să înot până la stâncă?" O tot sâcâia cu întrebarea. după ce Cyril se culca. galben." Apoi. Zece negri mititei au cinat sub luna nouă. într-adevăr. Cornwall." Aşa era.. Şi deodată. vânătă a lui Anthony Marston. Trecând pe lângă cămin. Nu s-ar fi putut spune că Cyril era prea voinic. Stâncile negre. Hugo ar fi moştenit totul. dintre aceia care nu ajung să se facă mari. Hugo. norocul e noroc! Cyril e un copil drăguţ. Şi pe urmă? "Domnişoară Claythorne. "Îngrozitor — exact ca astă-seară.. ştii.. Unde o fi de fapt? Nu ştiu... Se duse la măsuţa de toaletă şi înghiţi trei aspirine.. trăgând-o de mână. Ei. domnişoară Claythorne. Cyril s-a născut abia la trei luni după ce a murit Maurice. domnişoară Claythorne?" "Ba da.. Serile. "Nu vreţi să facem o plimbare. Undeva.. ştia.. Se gândi: "Ce bine ar fi să am ceva de dormit. totdeauna răsfăţându-se. De ce nu pot să înot până la stâncă?" Îşi ridica privirea — întâlnea ochii lui Hugo urmărind-o. Lumina lunii — aerul plăcut dinspre Atlantic. "Nu mi-am făcut iluzii prea mari. cred că ar fi bine. privi spre poezioara înrămată.. "E prea departe. Cyril.. Vera?" Da.." Degeaba încerca să nu se gândească la Hugo.. Un copil debil — fără vigoare.. foarte aproape. Totdeauna gata să se joace ori să-l distreze pe nepoţel.. Ştii că te iubesc." Vera se sculă.. simpatică.. S-a dus pur şi simplu — s-a dus din viaţa mea. după o vreme: "Dacă ar fi să-mi iau zilele. impozantă. Dar. Ciudat." Plimbarea liniştită în jos spre plajă... Era lângă ea. nisipul fin. Doamna Hamilton." . o dată timp de trei luni am sperat că o să fiu bogat. Tot ce pot să fac e abia să mă întreţin pe mine. "Te iubesc. a fost o lovitură..

Rogers.. Ce ochi răutăcioşi avea! Îşi mişca buzele..." Doctorul Armstrong se trezi de-a binelea. îi ridică pleoapa... omule.. alb la faţă. Zău că râde.. sigur.... Moartea era pentru. Trebuie să-i dau anestezicul. Şi trebuia să ţină bine bisturiul. Capitolul al şaselea I Doctorul Armstrong visa... ţine-l bine.. Nu-i greu de omorât cu un cuţit ca ăsta... Se zguduie masa de operaţie cu el.. Atenţie.. Mâinile îi erau umede. Şi cineva stătea aplecat deasupra lui — zgâlţâindu-l. Era bănuitoare. Dar trebuie să ştie! S-o întrebe pe soră? Sora îl observa. Unde-i eterul? Doar am adus eterul cu mine. Şi..De ce dorise Anthony Marston să moară? Ea nu dorea să moară. Se făcuse foarte cald în sala de operaţie. Ăsta era slab. Era Rogers. E Anthony Marston! Sigur! Am ştiut-o tot timpul! Are faţa vânătă şi convulsionată. Ce ascuţit era. e? şopti Rogers. Era dimineaţă. e bun şi ăsta. Dumnezeule! N-o pot face să se trezească... Un tânăr intern trăgea de batistă. nu-mi place cum arată. Emily Brent era aceea pe care trebuia s-o ucidă.. Ce spunea? "În tot timpul vieţii. Dacă ar putea măcar să vadă faţa. Dar nu e mort — râde. Dar chiar asta făcea." Acum râdea. soră. Cu siguranţă că temperatura era prea mare.. Ia batista la o parte.. ceilalţi oameni. dom' doctor. nu putea s-o întrebe. Nu. Trebuie să văd. Sudoarea îi şiroia pe faţă. suntem la un pas de moarte. Soarele inunda camera. "Nu. Se ridică în capul oaselor şi întrebă speriat: — Ce este? — Nevastă-mea. Nu pot s-o trezesc. dom' doctor. După câteva minute se îndreptă de spate şi se întoarse spre Rogers. Se aplecă peste patul în care femeia stătea liniştită pe o parte. Îşi umezi buzele uscate cu limba.. Dar cine era pe masa de operaţie? N-ar fi trebuit să i se acopere obrazul. Şi faţa îi era ascunsă. Emily Brent.. Nu putea să-şi imagineze ce înseamnă să doreşti să mori. Ce-ai făcut cu eterul? Château Neuf du Pape? Da. soră. Ah! era mai bine aşa. ai grijă! Soră. Fusese un corp mare.. Îşi puse halatul de casă şi îl urmă pe Rogers. Doctorul Armstrong era un om iute în mişcări. ." Cu o tresărire. — E.. Pe cine trebuia să ucidă? Nu-şi putea aminti. uscăţiv.. Apucă mâna rece. nu pune batista la loc.. doctorul Armstrong se trezi. Corpul femeii părea altul. îşi dădu seama. greoi.. ţine-l bine. bolborosind: "Dom' doctor. Doamne.

Toate se fac de obicei mai târziu. în spatele casei. N-am fost la un doctor de ani de zile. — Nu se vede încă barca. II La ora nouă. Dar nici urmă de somnifere. Mirat. Philip Lombard privea în cealaltă direcţie. Apoi se îndreptară spre masa de lângă pat. Dar sunt sigur că nu. preciză Armstrong. — N-ai nici un motiv să crezi că suferea de inimă? — Nu. glicerină cu apă de castravete pentru mâini. Acolo îl găsiră pe William Henry Blore.. Pe el erau câteva sticle. Şopti: — Nu dormea prea grozav. Rogers ajuta trăgând sertarele de la toaletă. Apoi se interesă: — Cum o ducea cu sănătatea? — Suferea puţin de reumatism. lavandă. e moartă. N-am bănuit niciodată nimic... De acolo trecură la dulap. Loţiune de par.. inima. domnule doctor? întrebă Rogers. care stătea şi se uita la ţărm. spuse Vera zâmbind. Vera Claythorne şi Philip Lombard fuseseră până în vârful insulei. domnule doctor.. în largul mării.. le întoarse stingherit. Ochii i se opriră gânditori asupra omului din faţa lui.. fu el de părere. schimbând din când în când comentarii cu privire la situaţia politică. apă de gură. spre lavoar. — O să se strice înainte de a se lăsa seara. Lombard scoase un fluierat. nici unul dintre noi. îi găsi pe toţi aşteptând să fie poftiţi în sufragerie. în afară de ce i-aţi dat dumneavoastră. Generalul Macarthur şi judecătorul se plimbaseră afară pe terasă. le spuse el. Blore remarcă: — Mie mi se pare că se menţine frumoasă. Doctorul Armstrong nu răspunse imediat. Armstrong se duse la lavoar. pastă de dinţi şi un borcănaş cu cremă. Rogers spuse: — N-a luat nimic aseară. Rogers se uită ţintă la el: — Să ia ceva? De dormit? Nu ştiu. domnule. — Furtună. un laxativ. — Devonul e o regiune somnoroasă. — Dormea bine? De data asta ochii lui Rogers îi evitară pe-ai săi. — A tratat-o vreun doctor de curând? — Doctor? se holbă Rogers. — Lua ceva de dormit? întrebă doctorul.. — Ce a fost. Philip Lombard spuse: — Micul dejun? Nu zic nu. De jos se auzi bătaia unui gong. .— Da. Omul îşi împreună mâinile. când sună gongul pentru micul dejun. zici? se miră Blore. O pândesc. le răsuci. Spuse deodată: — Ce credeţi despre vreme? Uitându-se la cer. nu. pe urmă din nou la femeia care dormea.

aş vrea să discut câteva lucruri cu dumneavoastră. Lombard spuse: — Ai altă teorie? — Mi-ar trebui ceva dovezi. la întâmplare. Blore îi spuse lui Lombard cu o voce gânditoare: — Ştii. ultima reapariţie a monstrului de la Loch Ness. domnişoară Brent? . răspunse Vera. despre diferite evenimente curente. dur. Doctorul Armstrong trecu peste întrebare: — Să mâncăm. — Conştiinţa! Cuvântul izbucni limpede. apoi o închisese pe dinafară.. nu pot să înţeleg. Rogers le ţinuse uşa deschisă ca să intre.. n-aş putea semna certificatul de deces. Doctorul Armstrong. Îi ascultară sfatul.. — Pare bolnav în dimineaţa asta. Apoi.Coborând panta abruptă. Intrară în sufragerie. după cât se pare. — Ce s-a întâmplat cu ea? întrebă domnişoara Brent... cu ochii mijiţi. Veşti din străinătate. Mai întâi un motiv. Rămânând puţin în urmă.. de ce a vrut tânărul ăsta să-şi facă seama! Toată noaptea m-a chinuit gândul. turnară ceai. Nu am nici cea mai mică idee despre starea sănătăţii femeii... Se auziră exclamaţii de surpriză şi groază. cafea. După asta. îşi drese vocea: — Va trebui să-l scuzaţi.. îşi drese plin de importanţă glasul şi vorbi: — Am crezut mai potrivit să aştept ca să mâncaţi înainte de a vă spune o veste tristă. care stătea lângă fereastră. întrebă: — Vine barca? — Nu încă. Rogers a pregătit singur micul dejun azi-dimineaţă. Judecătorul Wargrave. care tocmai ieşea din salon în întâmpinarea lor. Pe bufet era un platou imens cu ouă prăjite cu slănină.. Doamna Rogers a. S-ar putea să fi fost un atac de cord. n-a putut să facă faţă. — Arăta foarte nervoasă.. — E necesară o autopsie? — Fireşte... ştiri din viaţa sportivă. Armstrong se întoarse spre ea: — Ce înţelegi prin asta. în dimineaţa asta.. În schimb vorbeau.. doctorul Armstrong îşi dădu puţin scaunul spre spate. după ce s-au strâns farfuriile. din gura Emily-ei Brent. spuse Emily Brent. Căzuseră cu toţii de acord să nu discute nimic despre insulă. Masa începu. interesant. Se răcesc ouăle.. Era bogat.. Doctorul Armstrong spuse sec: — Nu mai încape îndoială că inima a încetat să bată — dar problema este care a fost cauza. nu credeţi? spuse Vera. şi care a fost cauza decesului? Armstrong dădu din umeri: — Imposibil de spus pentru moment. ceai şi cafea. spuse cu vocea lui limpede şi precisă: — Hm. — E îngrozitor! Doi morţi pe insulă de când am sosit! exclamă Vera. dacă nu e totul cum trebuie. Vera era ceva mai în faţă. Îşi umplură farfuriile.. Iar aseară a avut un şoc. Emily Brent. Doamna Rogers a murit în timpul somnului.

Fiecare părea zguduit. ce-o să se întâmple? Mai mult ca sigur că femeia o să dea totul de gol. — Nu. Rogers şi nevasta lui i-au făcut seama bătrânei doamne. N-are curajul să reziste şi să nege cu neruşinare. asta e! Cu el. Ochii începură să-i lucească. nu exista nici un pericol. spuse ridicându-şi bărbia: — Vi se pare cu neputinţă ca un păcătos să fie lovit de Mâna Domnului? Mie nu! Judecătorul îşi mângâia bărbia. Scos din minţi. dă totul în vileag. rosti calm Emily Brent. dar el este cel care o spune. — Ah! Bine. — Spune-i mai bine Mâna lui Dumnezeu. aseară. împreună cu soţul ei. ce urmează? Se simţeau foarte fericiţi şi în siguranţă. Să presupunem pentru moment că e adevărată. Doctorul Armstrong dădu din cap cu îndoială: — E o teorie posibilă. nu cred că nevasta lui Rogers s-a simţit vreodată în siguranţă. — Ei da. Am auzit cu toţii acuzaţia de aseară. un nebun de care habar n-aveau. A leşinat. Mai departe. din experienţa mea cu răufăcătorii ştiu că Providenţa lasă opera de condamnare şi de pedepsire pe seama noastră. Murmură puţin cam ironic: — Dragă domnişoară. atât cât ştiau numai ei. Pe Blore îl enervă întreruperea.. reluă el. Cam aşa obişnuiesc toţi. Aşa văd eu lucrurile. îl întrerupse Vera cu glas scăzut. Pur şi simplu a murit de frică. Era complet dărâmată. Şi deodată. de ce nu? răspunse Blore agresiv. Dar nu pot s-o adopt dacă nu ştiu nimic exact despre starea sănătăţii ei. Blore întrebă: — Ce-a mâncat şi ce-a băut aseară după ce s-a dus la culcare? — Nimic. — Şi dumneata crezi? — Cred că acuzaţia a fost întemeiată. S-ar putea să fie baliverne — nebunie curată. Tonul lui Blore era atât de semnificativ. a muritorilor — iar procesul este adesea plin de greutăţi. Dar s-ar putea să nu fie. — Să zicem că aşa e. domnişoară Brent. A fost acuzată că. Poate să mintă fără să clipească .. Uitându-se la Blore. Au făptuit un omor şi l-au muşamalizat. Deodată. În orice caz. Aţi văzut-o cu toţii aseară. de teamă ca ea să nu mărturisească. Dacă exista o sensibilitate cardiacă. Blore începu. Ce se întâmplă? Femeia leşină — pică jos. Aţi observat cum stătea bărbat-su lângă ea în timp ce-şi revenea. "Ah. Şocul produs în clipa când şi-a auzit dezvăluită mişelia a fost prea puternic. — N-a luat nimic? O ceaşcă de ceai? O înghiţitură de apă? Pariez că a băut o ceaşcă de ceai. şi-a omorât cu premeditare fosta stăpână — o femeie în vârstă. Reprezintă un pericol viu pentru bărbatul ei. femeile astea!" spunea privirea lui. Dar dacă totul începe să fie dezgropat. încât doctorul se uită la el pătrunzător. asta crezi dumneata? întrebă Philip Lombard. — Va să zică. răspunse Armstrong. — Rogers mă asigură că n-a luat absolut nimic. e totul în regulă. Nu era deloc grijă de soţ! Nici pe departe! Era ca o pisică pe cărămizi fierbinţi. Emily Brent ridică din umeri. Emily Brent vorbi: — Aţi auzit cu toţii.. Nu există cărări bătute. stingherit: — Cred că împingem lucrurile puţin cam departe..Cu o expresie severă.

De ce? — Ai găsit răspunsul? întrebă Lombard. domnule. Primul lucru pe care l-a făcut după ce ia dat să bea. capul lui e în pericol! Aşa că îi strecoară ceva într-o ceaşcă de ceai şi se asigură că i-a închis gura pentru totdeauna. — Mai doriţi ceva? întrebă el uitându-se la fiecare. Rogers. domnule Lombard. — Da. Blore râse scurt: — Când e capul lui în joc. generale? Generalul Macarthur spuse tăios: . Rogers rămase în aşteptare. tăcere. Judecătorul Wargrave se mişcă puţin. domnule. — Crezi că n-o să mai vină? În spatele lor se auzi o voce — iritată şi nerăbdătoare: — Barca n-o să vină.. — Sigur că nu era! pufni Blore. Dădu încet din cap pentru sine. spuse rar Armstrong. Mi-am pus şi eu aceeaşi întrebare.. Câteodată mai întârzie un pic peste opt. Toate se leagă între ele. Doctorul tocmai ne-a spus. Înainte ca cineva să înceapă să vorbească. Când e bolnav. Rogers se înclină. a fost să ia ceaşca şi farfurioara şi să spele totul cu grijă.. — Zece fără zece. Blore îşi întoarse puţin umerii largi şi se uită gânditor la cel care vorbise: — Nici dumneata nu crezi că o să vină. nici un bărbat nu se mai gândeşte la sentiment. Philip Lombard începu: — În legătură cu barca asta cu motor. Se făcu o pauză. pe terasă. domnule. Din nou se lăsă tăcerea. neveste-si. domnule. Mulţumesc. Barca ar fi trebuit să fie aici de aproape două ore. M-am uitat. E în legătură cu toată povestea asta. Întrebă: — La ce oră vine de obicei barca cu motor? — Între şapte şi opt. Generalul Macarthur începu deodată: — Ne-a părut rău când am auzit despre nevasta dumitale. Şi totuşi nu a sosit. Dar îmi vine greu să cred că un bărbat poate să facă asta. — Cât e ceasul acum? se interesă Philip Lombard. Blore se uită la el. Dădu din cap: — Ştiu la ce te gândeşti. Din nou. Luă platoul gol şi ieşi din cameră. — Nu-i o întâmplare — iată părerea mea.. uşa se deschise şi intră Rogers. Nu ştiu ce poate să facă Fred Narracott în dimineaţa asta.— dar nu poate fi sigur de ea! Iar dacă ea nu rezistă. — Nu era nici o ceaşcă goală lângă pat — nu era absolut nimic. îşi trimite fratele. Lombard îşi ridică sprâncenele. III Afară. Apoi generalul Macarthur spuse cu îndoială: — S-ar putea.

La stânga erau Blore şi Lombard. Dar în aceeaşi clipă Rogers ieşi repede din casă şi se apropie de el: — Aş putea să vă spun ceva. înţelegeţi — sfârşitul. domnule Lombard. Umbla puţin şovăielnic: ca un om numai pe jumătate treaz. ce este? Rogers tremura şi înghiţea într-una în sec. ezitând.. O să spuneţi că nu e nimic. Schimbarea era atât de mare faţă de calmul său de acum câteva clipe. Erau zece cu toatele. — Aici. Doctorul intră. Din mijlocul mesei. Doctorul se întoarse şi intră din nou în casă. — Ce s-a întâmplat. domnule. pacea adevărată. umbla cu paşi rari în sus şi în jos. mulţumesc. E sfârşitul... Întâi de-a lungul terasei.. Da. domnule. — Dumneata. veniţi înăuntru. — Vă rog. domnule. apoi în jos. Deschise uşa de la sufragerie. pot s-o jur. Rogers înghiţi iar: — Despre figurinele acelea mici.. Le-am numărat aseară la cină. domnule.. avea obrazul verzui-cenuşiu... Se pare că până la urmă tot grupul o s-o apuce pe calea asta.. se întoarse către acesta din urmă. domnule. Figurinele mici de porţelan. . Tresări când îl văzu pe Rogers.. Stătu acolo. Să ajungi la capăt. Trebuie! Pentru că nu are nici un sens.. dacă se poate. domnule. Înăuntru. cu capul plecat.. râse fostul inspector şi adăugă sec: Dar cred că nici dumneata n-o s-o apuci pe calea asta.. — Mă simt foarte întreg la minte pentru moment.. încât Armstrong rămase uluit. — Se petrec lucruri. Se întoarse brusc şi se îndepărtă. vă rog? Armstrong se întoarse. îi răspunse Philip Lombard. — Ei.. — E cam greu să-mi pierd minţile. Ezită. zece. Dar trebuie să fie o explicaţie.. Dar nu vom părăsi insula. — Da. izbucni el. spuse Armstrong. pacea.. Barca cu motor ne trebuie ca să ne ducă de pe insulă. pe care nu le înţeleg. — Ei. Blore. La dreapta Wargrave. mâinile îi tremurau.. omule. După o clipă de şovăială.— Sigur că n-o să vină.. domnule. — Lucruri? Ce lucruri? întrebă Armstrong.. Era agitat. IV Doctorul Armstrong ieşi pe terasă. straniu: — E pacea. omule? Vino-ţi în fire. pe panta spre mare — spre colţul insulei unde stâncile răzleţe intrau în apă. domnule. în nici un caz! zise Lombard. se declară de acord Armstrong. zece. domnule.. — O să mă credeţi nebun. împreună cu majordomul înspăimântat. apoi spuse pe un ton coborât.. Rogers îl urmă şi închise uşa după el. spune-mi despre ce e vorba. Nici unul dintre noi nu va pleca vreodată. — Uite încă un aiurit! spuse Blore. Nu mai vorbi în şarade. să nu mai trebuiască să mergi mai departe. aş vrea să vă spun ceva.

cred că o obseda. domnule! Numai opt! E nemaipomenit. Domnişoara Brent murmură: . Apoi.. n-am mai văzut decât nouă. cu voce tare: — Aş vrea să vină. E foarte ciudat într-adevăr că întârzie aşa de mult în dimineaţa asta. domnule. când am venit să fac curat — vă rog." Apoi. Dar când am primit-o. felul cum a povestit — nu suna veridic. spuse cu vioiciune: — Mi-e grozav de ciudă pe mine că m-am lăsat dusă atât de uşor. n-am avut nici un fel de îndoieli — nici una. Aseară.Rogers se apropie de el: — Exact.. "Păstrează-ţi sângele rece. domnule.. Oh. Dar n-am zis nimic. doresc să plec. Emily Brent îi propusese Verei Claythorne să meargă din nou până în punctul cel mai înalt al insulei şi să pândească dacă nu vine barca. — Îmi închipui. Satul Sticklehaven nu se vedea. da.. înfiorată. draga mea. Vântul se înteţise. Felul cum a leşinat. albe. spuse Emily Brent pe un ton sec. Eu. ce-aţi spus la masă? întrebă ea. La ce anume te referi? Vera spuse pe un ton aproape şoptit: — Credeţi într-adevăr că Rogers şi soţia lui i-au făcut seama acelei doamne bătrâne? Emily Brent se uită gânditoare spre mare. În larg nu se vedeau bărci de pescuit — şi nici urmă de barcă cu motor. pare fără nici o noimă. de parcă i-ar fi fost frică şi de umbra ei! N-am văzut niciodată o femeie care să pară atât de îngrozită. — Credeţi cu adevărat.. spuse Emily Brent. Apoi spuse: — Personal. numai dealul care-l mărginea. Vera se declară de acord. Încerca să-şi înfrângă un crescând simţământ de panică... Iar bărbatul a scăpat tava cu cafele. Frica nu-i în firea ta. dacă o cercetezi bine. zise Vera. Creste mici. când strângeam masa... nu uita. — Totul e atât de extraordinar.. Capitolul al şaptelea I După micul dejun. Sunt numai opt. Mi s-a părut tare ciudat. îşi spuse mânioasă. — Totul vine în sprijinul acestei idei. Dumneata ce crezi? — Nu ştiu ce să cred. — Nu mă îndoiesc că o dorim cu toţii. o stâncă roşcată ţâşnită în afară ascundea golfuleţul propriu-zis. apăreau pe mare. Scrisoarea aceea e de-a dreptul absurdă.. spuse Emily Brent. domnule.. — Fii ceva mai precisă.. — Omul care ne-a adus ieri părea un om serios. mă tem că au făcut-o! Vera spuse: — Arăta. Vera respiră adânc. murmură mecanic Vera. uitaţi-vă cu ochii dumneavoastră dacă nu mă credeţi. Ai avut totdeauna nervii foarte buni. de lângă ea. — Am procedat toţi ca nişte naivi. nu-i aşa? Numai opt. sunt aproape sigură. Şi acum.. Femeia în vârstă. Vera nu spuse nimic.

E foarte adevărat. asprimea dumneavoastră a împins-o la asta? — Propriile-i acţiuni — păcatul ei — asta a împins-o. draga mea.. era foarte curată şi binevoitoare. în cazul acesta.. fără nici un fel de morală. Fruntea Emily-ei Brent. se gândi Vera. nu s-ar fi . — Dar. — Dar dacă. spuse tăios Emily Brent.. totul fiind doar cea mai curată ipocrizie! Era o fată uşuratică. Dezgustător! A trecut câtva timp până să aflu că era.. Făcu o pauză şi apoi continuă: — Fireşte. Sunt bucuroasă să spun că nu i-au iertat purtarea. Împotriva judecătorului. uite-l pe acest domn Lombard. — Ce s-a întâmplat? întrebă Vera uitându-se ţintă la domnişoara Brent. domnişoară Brent.. care nu-şi făcea decât datoria de judecător. — Da. A fost o mare lovitură pentru mine. — Fireşte că n-am mai ţinut-o un ceas sub acoperişul meu.. — Ceilalţi? Atunci ceilalţi?.. Spuse: — Ce-aţi simţit când aţi aflat ce-a făcut? Nu v-a părut rău? Nu v-aţi reproşat atitudinea? Emily Brent se ridică drept în sus: — Eu? N-aveam nimic să-mi reproşez.. Sau în cazul meu. — Nu erau decât nişte băştinaşi. — S-a omorât? şopti Vera îngrozită. — Albi sau negri — toţi sunt fraţii noştri.... Fii sigur că păcatul te va găsi. înţeleg. Vera se cutremură. Nu era un subiect de discutat de faţă cu bărbaţii. Bineînţeles. de exemplu.. cuviincioasă. Avea purtări frumoase. se lumină: — A. Ah. Părinţii ei erau oameni cumsecade. — Nu? Vera asculta cu interes. iar nasul delicat i se încreţi de dezgust. uitându-se fascinată la profilul calm al domnişoarei Brent. — Da.. care o crescuseră foarte sever. Păi. — Ce s-a întâmplat. Fii sigur că păcatul te va găsi. — Toate celelalte acuzaţii. Vera se clătină. unele acuzaţii erau exagerate şi chiar ridicole. au fost adevărate? Dacă e adevărat despre Rogers.? Se opri.. aseară. Nu era o fată cuminte — dar asta am descoperit prea târziu." Emily Brent continuă pe gânduri: — Desigur. Făcu o pauză. cu ea? Vocea Verei era răguşită. ţinând seama de împrejurări.. nu puteam să spun nimic. incapabilă să-şi exprime clar gândul care-i umbla prin cap. — O creatură nenorocită! Nu i-a fost de ajuns un singur păcat de conştiinţă — a făptuit altul şi mai grav.. Nimeni nu va putea spune vreodată că am trecut cu vederea o purtare imorală.. Domnişoara Brent continuă calmă: — Beatrice Taylor a fost la mine în slujbă. Eram mulţumită de ea. aşa cum spun ei. spuse hotărâtă Emily Brent.... domnişoară Brent. "Fraţii noştri negri — fraţii noştri negri. care se încruntase.— Mi-amintesc de un text care atârna în camera mea de copil. M-am lăsat dusă de nas.. Şi a omului care a lucrat la Scotland Yard. îmi vine să râd. Nu mai sunt eu însămi.. s-a aruncat în râu. "la necaz". Singur recunoaşte că a lăsat să moară douăzeci de oameni. Şi-a luat viaţa. Dacă s-ar fi purtat ca o tânără modestă. Sunt isterică.. — Nu prea te înţeleg..

nu-i aşa? — Care este părerea dumitale despre femeia aceea? Accepţi teoria lui Blore? Philip pufăi din ţigară.întâmplat nimic. Cunoştea mintea logică. Wargrave putea să aibă o minte perspicace. Îşi opri ochii asupra judecătorului Wargrave. Când nu mai puteau fi auziţi. Răspunsul lui a fost edificator. pot să-ţi vorbesc o clipă? Philip tresări: — Desigur. L-am întrebat azi-dimineaţă pe Rogers de ce suferea această domnişoară Brady. Nu e nevoie să intru în detalii medicale. Armstrong simţea că în această împrejurare e nevoie de un om de acţiune. Lombard şi Blore erau în stânga. — Oh. nu. Voia să se consulte cu cineva. se sparge o fiolă (de amylnitrită) şi i se dă să inhaleze. dar într-o anumită formă a maladiei cardiace se foloseşte amylnitrita. spuse gânditor Philip Lombard. ce crezi despre situaţie? Lombard reflectă o clipă. consecinţele ar putea fi fatale. Pe urmă spuse: — E destul de pasionantă. Nu exista nici reproş. mă refeream la situaţia generală. Coborâră încet panta. şi fumau în tăcere. Îşi întoarse faţa spre Vera. Şi nu văd de ce n-ar fi scăpat de pedeapsă. Îl auzi continuând: — Adică. În glasul lui Armstrong se simţea uşurarea. Când se produce un atac. Ce crezi că au făcut exact? Au otrăvit-o pe bătrână? Armstrong spuse rar: — S-ar putea să fie mai simplu decât crezi. Judecătorul stătea acum pe scaun. . nici stinghereală în ochii aceia: erau aspri şi siguri de dreptatea lor. — Exact. Armstrong zise: — Aş vrea să-mi acorzi o consultaţie. în jos spre mare. Dacă amylnitrita nu se administrează — ei bine. învăluită în propria-i armură de virtute. Dar şovăia totuşi. pătrunzătoare a judecătorului. Trebuie să fi fost destul de tentant. Fata asta bătrână. II Doctorul Armstrong ieşi din sufragerie şi veni din nou pe terasă. Cei doi bărbaţi părăsiră terasa. — Nu. privind liniştit departe spre mare. asta-i altceva! Armstrong întrebă: — Spune sincer. n-am nici un fel de cunoştinţe medicale. acceptând premisa că soţii Rogers au făptuit cu succes o crimă la vremea aceea. micuţă — nu-i mai părea ridicolă Verei. Deodată i se păru înfricoşătoare. Lombard ridică sprâncenele: — Dragă prietene. Se hotărî: — Lombard. dar era un om în vârstă. doctorul ezită o clipă. Ca şi înainte. — Ce simplu. Philip Lombard nu era un prost. Emily Brent stătea pe culmea Insulei Negrului. apoi spuse: — E perfect plauzibilă — luată singură.

ei bine. zâmbi Philip Lombard. Mi se pare că cianura asta are nevoie de puţină explicaţie.. — Nici un om în toate minţile nu ţine la el cianură de potasiu. — Grădinarul zelos sau moşierul. de exemplu.De aici — domnul Owen. Ori Anthony Marston avea intenţia să-şi facă seama înainte de a veni aici şi atunci a venit pregătit. Sau un alt exemplu. — Da.Doctorul se declară de acord: — Da.. că explică Insula Negrului. când îţi stă pe limbă? Anthony Marston a fost ucis. Ia-i pe soţii Rogers. spuse Armstrong nedumerit. — Crezi povestea asta? întrebă Armstrong. ar fi putut să fie. Armstrong începu să vorbească precipitat: — Să ne întoarcem o clipă la moartea acestei femei. III . bătrânul Wargrave — care şi-a comis crima în cadrul strict al legii. în perfectă siguranţă!" — . Un gând trecu deodată ca un fulger prin mintea lui Armstrong: "Crimă la spital. cu perucă şi robă. o cred. Aşa că. Două sinucideri în 12 ore e puţin cam prea greu de înghiţit. dacă n-ar fi fost moartea lui Marston. nimic mai uşor. În siguranţă — da. — Ori? Glasul lui Armstrong suna nerăbdător. s-a înfricoşat pentru că a omorât nişte copii şi în mod deliberat şi-a luat zilele. — Şi chiar dacă ar şti cineva. adăugă Philip Lombard.. Crimă pe masa de operaţie. fără nici o îndoială. — Iartă-mă. — Nu eşti de părere? — Da. Armstrong trase adânc aer în piept.. Iar Rogers s-a grăbit după aceea să aducă în toiul nopţii doctorul şi amândoi credeau că nimeni n-o să ştie vreodată ceva. — Vreau să spun. Doar dacă are de gând să prindă un roi de viespi. nu pot decât să râd! Şi chiar aşa — de unde a făcut rost de otravă? După câte am auzit eu. Care sunt teoriile posibile? Rogers a omorât-o fiindcă i-a fost teamă că o să-l dea de gol. Wargrave l-a ucis în toată regula pe Edward Seton. nu înţeleg. A doua posibilitate: şi-a pierdut curajul şi a găsit singură o ieşire. — Sinucidere? întrebă Lombard. Dar scopul adevărat pentru care am fost adunaţi toţi aici? — Dumneata ce crezi? întrebă Philip Lombard. l-a ucis la fel de sigur ca şi cum i-ar fi înfipt pumnalul în piept! Dar a fost destul de deştept s-o facă din scaunul de judecător... tot nu s-ar putea dovedi niciodată nimic împotriva lor.. Se încruntă deodată: Desigur asta explică multe.. ori. spuse Armstrong. spunea Lombard. nu-i poţi reproşa mica lui crimă. de aici — Insula Negrului. Şi dacă-mi spui că Anthony Marston.. Sunt crime care nu pot fi imputate făptuitorilor. adică? În nici un caz Anthony Marston. da.. în mod obişnuit.. Dar asta e meseria dumitale. un taur tânăr fără nervi şi creier. cianura de potasiu nu e un lucru pe care îl porţi în buzunarul de la vestă. Nu trebuia să faci rost de arsenic şi să-l administrezi — nimic de făcut decât să nu-i dai medicamentul. — Ajungem şi la asta.. Philip Lombard rânji : — De ce mă faci s-o spun eu.

Unul s-a-ntrecut cu somnul şi-au rămar doar opt din ei. încă un soi de negru. după cină. Dar ceea ce ne trebuie e o teorie în stare să explice cele două morţi — care s-au succedat aşa de rapid. Philip Lombard fu de acord: — N-a venit nici o barcă în dimineaţa asta.. Lombard murmură: — Da. Şi acum. — Rogers greşeşte! Sau poate. . E scos din minţi de frică. Aş putea crede (uşor) în sinuciderea nevestei lui Rogers dacă n-ar fi Anthony Marston. spuse Armstrong. nişte negri mici de porţelan. Owen. el. domnul Owen. şi nevastă-sa pe insulă. Negrul care şi-a băgat coada. înfierbântându-se. eşti de acord. omul trebuie să fie un maniac furios! Philip Lombard vorbi cu un sunet nou în glas: — Un singur lucru l-a uitat.. atunci. zici că sunt opt? Doctorul Armstrong recită: Zece negri mititei au cinat sub luna nouă. iar madam Rogers s-a întrecut cu somnul. poate. Va să zică. spuse doctorul Armstrong. — Cred că e un lucru periculos. seara trecută. Şi repetă ce relatase Rogers despre dispariţia celor două figurine de porţelan. ca să poată fi o coincidenţă! Anthony Marston moare asfixiat. Insula Negrului urmează să fie izolată până ce domnul Owen îşi va isprăvi treaba. N. sau înecându-se. În curând o să-i dăm de urmă domnului U. Philip Lombard rânji şi aruncă ţigara: — Prea se potriveşte al naibii de bine. — Aş putea să-ţi dau. aseară la masă.. Micile aranjamente ale domnului Owen ies din nou la iveală.Doctorul Armstrong respiră adânc: — Şi nevasta lui Rogers? Lombard spuse rar: — Aş putea crede (cu greu. Nouă negri mititei au stat noaptea după trei.. — Îţi dai seama că. Se potriveşte exact. minte! Armstrong dădu din cap: — Nu cred că minte. — Care? — Insula asta nu e decât o stâncă goală. — Şi atunci? spuse Armstrong. Domnul X! Domnul Owen! U.. Dar îţi dai seama ce rezultă din toate astea? Rogers a jurat că nu mai e nimeni în afară de noi. Unul însă s-a-necat şi-au rămas doar nouă. Ne va trebui puţin timp ca s-o cercetăm. un ajutor în elaborarea unei teorii. e-adevărat) în sinuciderea lui Anthony Marston dacă n-ar fi nevasta lui Rogers. Owen! Un necunoscut nebun în libertate! — Ah! Armstrong respiră uşurat. Lombard îi luă vorba: — Ei.. Erau precis zece. Cei doi se priviră. Pot crede că Rogers i-a făcut de petrecanie neveste-si — dacă n-ar fi moartea neaşteptată a lui Marston. N. Omul e îngrozit. Armstrong se îngălbenise.

— Uite ce vreau să spun. doctore Armstrong. Capitolul al optulea I Pe Blore l-au convins uşor. Femeilor mai bine să nu le spunem nimic. un revolver? — Am eu. Ne atacase pe toţi. Armstrong tuşi: — S-ar putea să greşeşti aici. din întâmplare. eram cu toţii preocupaţi de altceva. iar specialitatea bătrânului Wargrave este inactivitatea. şi acum. omule.. Cred că e bun la nevoie. probabil că n-ai fost niciodată într-o situaţie mai grea decât acum. — Păi. Dacă pe insula asta se ascunde nu nebun. tânărul Marston se sperie şi se otrăveşte. Oameni chiar plăcuţi. — Nu cred ca ăsta să fie aşa. Blore făcu ochii mari. am uitat de cianură. preocupaţi de problemele noastre. paharul a rămas pe una din mese. Ce nebun de legat! Mai e însă ceva. generalul e un ramolit. — Fapt este că a făcut-o! Ei. Dar cum a ajuns în paharul lui? — M-am gândit la asta. Fereastra era deschisă.— Periculos? râse Philip Lombard. — Fără ca nici unul dintre noi să vadă? spuse neîncrezător Blore. spuse Lombard. Marston a băut de câteva ori aseară. probabil că are un întreg arsenal cu el ca să nu vorbim de cuţit sau de pumnale. Cred că cineva putea s-o facă. Blore îi dădu imediat dreptate: — Da. Cineva ar fi putut să verse cianură în pahar.N. domnilor. A fost imediat de acord cu argumentele lor.O. În intervalul de timp dintre ultimul pahar şi cel dinainte. spuse Blore şi adăugă: Ei bine. Spuse pe un ton prea făcut ca să fie natural: — Totdeauna îl porţi cu dumneata? — Aproape totdeauna. spuse Lombard şi îşi lovi buzunarul. ca să zic aşa? — Explică-te. Am fost în câteva situaţii grele. Iar Rogers se sperie şi el şi îi face seama neveste-si. După tărăboiul de aseară. Armstrong clătină capul a îndoială. a fost o pauză cam mare. vorbi rar Armstrong. Nu credeţi că Owen o fi avut ideea să facă această treabă printr-un locţiitor. Cât despre ceilalţi. — Ceea ce mi-aţi spus despre figurinele alea de porţelan schimbă totul. — Oh. spuse Lombard sec. În acest timp. Blore ridică din umeri. Mulţi nebuni ucigaşi sunt nişte oameni foarte liniştiţi şi la locul lor. Totul în conformitate cu planul lui U. N-are nimeni. Nu e ceva pe care să-l porţi în mod obişnuit cu tine. spuse Blore. Putem face treaba doar noi trei. Blore.. Cui i-e frică de lupul cel mare şi rău? Eu voi fi periculos când am să pun mâna pe el! — Ar fi bine să-l luăm şi pe Blore să ne ajute. Nu trebuia uitată cianura. să pornim. ne agitam prin cameră. Ne frământam. . Cred — deşi nu sunt sigur — că se afla pe măsuţa de lângă fereastră. Discutam indignaţi. — E adevărat.

Generalul se încruntă. Cei trei bărbaţi explorau terenul atent şi metodic. se încruntă Lombard.. spuse Blore.. Treaba se dovedi neaşteptat de simplă. parcă ar fi în transă sau aşa ceva".. ca să zicem aşa. cu ochii aţintiţi în depărtare.. Ce păcat că nu se poate vedea satul de aici! Am putea semnaliza sau face ceva. Lombard spuse pe un ton sec: . poate. Vă rog să plecaţi. cercetând cu grijă orice fisură în vreo stâncă.. gândi Blore. Era multă pace aici. din punctul cel mai înalt până la marginea apei. Ne întrebam. Nu facem decât turul insulei. În tot cazul. cei trei se simţiră puţin stingheriţi. — Cum adică? — De unde să ştiu? O glumă. liniştit. suntem izolaţi aici. Pe insulă nu se vedeau pomi şi erau doar câteva tufişuri. — Şi crezi că vor înghiţi asemenea snoavă? îşi exprimă Blore îndoiala. Nu dădu nici o atenţie exploratorilor când aceştia se apropiară. Dar nu existau peşteri. şi probabil că nu vor fi luate în seamă nici semnalele. Când îi ajunse pe ceilalţi doi. — Ce spunea? întrebă Lombard puţin curios. în sus şi în jos. dacă nu se poate ascunde cineva pe aici.. S-ar putea ca sătenilor să li se fi spus că e un rămăşag în joc. Blore spuse binevoitor: — Nu vă vom deranja. Trebuie să insist ca să nu mă deranjeze nimeni. — Nenorocirea e că totul a fost probabil prevăzut.. domnule. cu clipocitul valurilor care se spărgeau de stânci. — Am putea aprinde un foc la noapte.... Aruncă repede o privire peste umăr şi spuse: — Avem atât de puţin timp. Murmură: — Mă întreb. Vântul se înteţea.. La nord-vest. Până la urmă. pe unde s-ar fi putut intra într-o peşteră. înspre coastă. într-o pantă abruptă. Nu se vedeau bărci în larg. spuse Lombard. Cei trei se aflau în punctul cel mai înalt şi priveau spre ţărm. — Nu văd nici o barcă de pescuit.. n-are rost să vorbim cu el. Mergând pe ţărm. ştiţi. nu înţelegeţi deloc. Generalul se încruntă: — Nu înţelegeţi nimic. ciocănind stâncile. ajunseră în cele din urmă la locul unde generalul Macarthur şedea şi privea întinderea sărată. Blore dădu din umeri: — Ceva despre lipsa de timp. Şi vine furtuna. atât de puţin... Vreo istorie din asta prostească. şi că nu vrea să fie deranjat.II Cei trei bărbaţi porniră în recunoaştere pe insulă. Doctorul Armstrong se încruntă. Îşi drese glasul şi spuse pe un ton cu care încerci să legi o conversaţie: — V-aţi găsit un loc drăguţ. Bătrânul stătea foarte drept. le spuse: — E nebun. III Cercetarea insulei era practic terminată. "Nu e normal. stâncile coborau netede drept în mare. Blore se retrase. în orice caz.

. Norii începeau să se adune... Armstrong clătină din cap. Asta e! I-ai spus pe nume.. Stătea acolo şi croşeta. — Dacă am avea o barcă.. Merse spre capătul cel mai îndepărtat al insulei. stătea şi croşeta.— E mai uşor de crezut decât adevărul. senină. — Am putea să ne asigurăm în privinţa stâncii. mă duc să văd dacă găsesc ceva... Generalul Macarthur se mişcă la apropierea ei. Şi totuşi. calmă şi sigură de dreptatea ei. Dacă faceţi rost de o frânghie. Philip Lombard. Pe terasa principală. chiar aici jos. doctore! Blore privea jos în apă. vorbi doctorul Armstrong. Capul îi era bine vârât între umeri. — Mă îndoiesc. Când se uită la el. spuse: — Şi totuşi. Vera văzu un om pe banca acuzaţilor — un tânăr blond cu ochii albaştri şi o faţă zăpăcită. Aruncă o privire în lături spre doctorul Armstrong şi spuse: — Eşti foarte tăcut. cu iarbă de mare încurcată în păr. Unde s-ar putea ascunde? — S-ar putea să fie o scobitură în stâncă. Edward Seton. am fi cu toţii de mult spre ţărm.. am putea înconjura insula. O porni repede spre casă. Nu e decât un loc unde ar putea exista o adâncitură — puţin mai la dreapta. mă puteţi lăsa pe mine în jos ca să ne asigurăm. — Asta-i adevărat. Iar Emily Brent.. arătându-şi într-un rânjet dinţii. În fine. doctore.. Şi în imaginaţie văzu mâinile bătrâne ale judecătorului punându-şi în cap tichia neagră şi pronunţând sentinţa de condamnare la moarte. — Presupun că nu s-ar putea căţăra nimeni până aici. Deşi pare absurd — aşa cum se poate observa. spuse Lombard. propuse deodată Lombard. Dacă am avea acum o barcă. Întoarse capul — în pri- . Dacă li s-ar fi spus sătenilor că insula va fi izolată până ce necunoscutul domn Owen îşi va omorî în linişte toţi invitaţii — crezi că ar crede? — Sunt momente când nu pot s-o cred nici eu însumi. Vera părea că vede o faţă palidă înecată. o faţă care fusese drăguţă odată — obraznic de drăguţă poate — şi care era acum dincolo de milă sau de groază. Vântul se înteţea. ca să nu fie în bătaia vântului. IV Vera nu-şi găsise locul toată dimineaţa. E tare abrupt. Blore spuse: — Am putea fi ca şi siguri. După o vreme Vera porni încet în jos. unde un bătrân stătea privind ţintă orizontul. judecătorul Wargrave se ghemuise într-un scaun. Domnişoara Brent îşi aşezase şi ea un scaun după colţul casei. La ce te gândeşti? Armstrong răspunse rar: — Mă gândeam tocmai cât de nebun e bătrânul Macarthur. îngrozită.. Lombard privea ţintă la cer.. O evitase pe Emily Brent cu un fel de aversiune înfiorată. spre mare. De fiecare dată când se gândea la ea.

— Şi dumneata o să fii bucuroasă când va veni sfârşitul. Generalul Macarthur dădu uşor din cap.. şi de veselă. — Leslie...... Dar cred că ştii asta. Era atât de drăguţă. Dar pe urmă. cred. Am iubit-o foarte mult. o iubeam pe Leslie. — Ba nu ştiţi... unde n-o mai puteam ajunge. vezi. eşti foarte tânără... Generalul Macarthur îşi întoarse din nou privirea spre mare.. e uşurarea! — Uşurarea? făcu mirată Vera. — Pe urmă? vocea Verei devenise aspră. — Singur.. a fost o crimă. — Vreţi să spuneţi. era soţia dumneavoastră? întrebă Vera. E un loc bun de aşteptat. — Da.... Vera se opri. într-un fel." gândi fata. — Da. De asta am făcut ce-am făcut. O să simţi şi dumneata asta. vorbi generalul. După o vreme întrebă: — Vă place să staţi aici să vă uitaţi la mare? El dădu uşor din cap: — Da.. — Ce vreţi să spuneţi? întrebă ea şovăind.. "I se cuvine".. poate. mi-am spus... Se uită fix la ea câteva clipe. Dar ce aşteptaţi? — Sfârşitul.. soţia mea. n-am mai regăsit-o. L-am trimis pe Richmond la moarte. Curios. Ăsta e planul. nu-i aşa? Cu toţii aşteptăm sfârşitul. care o făcu să tresară.. Părea că uitase de prezenţa fetei în spatele lui. "Ce ciudat! Parcă ar şti.. Ştiu. — N-are rost s-o mai neg acum. Părea nedumerit şi puţin amărât.... — Nu ştiu. nu-i aşa? E adevărat... Apoi a murit.. Vera se ridică. odată. Simţi deodată că îi e frică de ostaşul acesta bătrân. spuse Vera răguşit.... Plecase parcă departe.. repetă Vera. Nu cred. când o să murim cu toţii. Generalul dădu din cap uşor.. — Înţelegi.... Crimă. apoi urmă: Da. am iubit-o pe Leslie. Spuse deodată: — Nu ştiu ce vreţi să spuneţi! — Eu ştiu. copila mea.. Presupun că. spuse el blând. E plăcut. Tăcu o clipă. Dar. înţelegi. iar eu am fost totdeauna un om supus legilor.. iar ecoul îi răspunse dinspre stânci.. îi spuse generalul Macarthur.. Sigur.. Degetele i se frământau spasmodic.... N-am regretat. nu ştiu. Dar vine! Binecuvântata uşurare. şi eram mândru de ea.. Dar pe atunci nu părea aşa. dumneata eşti! Ai venit.... singur. Nu înţelegeţi nimic. — Nu vă înţeleg. Vera se aşeză jos lângă el. O ştii foarte bine. Nu ştiu dacă Leslie a bănuit vreodată.? . şi am rămas singur. S-a schimbat totul. — De aşteptat? spuse Vera brusc. Ceea ce nu-nţelegi. n-ai ajuns încă până aici. liniştit.... spuse el gânditor. Generalul Macarthur spuse grav: — Nici unul dintre noi nu va pleca de pe insulă. când ştii că ai terminat cu toate — că nu mai trebuie să porţi povara. Spunea foarte încet şi blând: — Leslie. — Ah. O iubeam.vire avea un amestec ciudat de întrebare şi înţelegere.

V Când Blore se întoarse din casă cu o frânghie înfăşurată pe braţ. — Poate. Blore mormăi ceva.. După o pauză. În glasul lui Blore se simţea nesiguranţa: — Ramolit. sigur. continuă: — Spune-mi. Nu mă refeream la asta. spuse doctorul Armstrong. — Aş spune că suntem cu toţii. sunt îngrijorat. Blore. — Sigur. — Cum adică? În glasul lui Armstrong se simţea îndoiala.. — O să cobor cât o să pot. privind ţintă adâncurile. desigur. gânditor: — N-aş fi spus-o. ai adus cu dumneata un revolver? Armstrong îl privi uluit: . Doctorul dădu nerăbdător din mână. fostul inspector spuse iar: — Dar e un tip ciudat. Uite. vine Lombard. ca un om care îşi revine. Ascultă.... trebuie să fie cineva ascuns pe insulă. exact. Nici n-am avut o discuţie adevărată cu el. Dar. — Aş zice că a făcut ceva alpinism în viaţa lui. — Pariez că unele din aventurile sale au rămas destul de ascunse. Nici o clipă. Blore spuse: — Coboară ca o pisică. — S ar putea să ai dreptate! La dracu. După câteva clipe. — Îmi închipui că a avut o viaţă aventuroasă. Se întoarce imediat.. nu l-am studiat din acest punct de vedere. îl găsi pe Armstrong unde îl lăsase. Dar n-aş avea încredere în el nici o clipă. După o tăcere. nu-i aşa? Glasul îi suna ciudat.. — Ce-i cu el? Doctorul Armstrong spuse necruţător: — Noi căutăm un nebun. Ştiţi ce cred? — Ce? — E ceva putred în el. spuse Lombard. Mă gândesc la bătrânul Macarthur. spuse Blore. Blore întrebă cu sufletul la gură: — Unde e domnul Lombard? Armstrong spuse cu nepăsare: — S-a dus să-şi verifice o teorie. fu de părere doctorul Armstrong. da! Dar n-aş fi spus. nu sunt specialist în boli mintale. în vreme ce stăteau observând mişcările lui Lombard. Ce-ai zice de Macarthur? Blore întrebă cu îndoială în glas: — Vreţi să spuneţi că el e criminalul? Armstrong începu. Legară frânghia cu grijă. Fiţi atenţi când o să smucesc frânghia. Armstrong oftă uşor. Apoi spuse: — Nu ştiu. doctore..

erau din nou pe palier.— Eu? Doamne fereşte! De ce aş fi făcut-o? — Dar Lombard de ce şi-a adus? — Obişnuinţa. În camera unde se află cadavrul nevestei lui Rogers.. Şi deodată frânghia se smuci. Câteva clipe au fost foarte ocupaţi. Un loc mai bun n-ar fi putut să-şi găsească! Cine s-ar fi dus să caute acolo? Şi acum. Îşi şterse fruntea transpirată. — Linişte. Căutarea lui era amănunţită şi-şi dădură seama îndată — zadarnică. presupun. ascultaţi. Philip Lombard spuse vesel: — Minunat lucru e un servitor bun! Îşi vede de treabă cu o înfăţişare impasibilă... deasupra capului. Dacă nu e în casă. Trecură întâi prin cele câteva dependinţe şi apoi îşi îndreptară atenţia asupra clădirii propriu-zise. cineva se mişca încet. fără îndoială! Dar obişnuinţa n-o să-l facă să aducă tot echipamentul ăsta aici! Numai în cărţi oamenii poartă revolvere cu ei. rezervorul de apă. Intrară în primul dormitor. deasupra capului.. — Duce la camera de serviciu. Asta-i situaţia.. trebuie s-o recunosc. Se aplecară şi urmăriră ce făcea Lombard. prin fereastra de pe palier îl văzură pe Rogers ducând o tavă cu cocteiluri pe terasă. Dar nicăieri nu existau ascunzători. — Şi nevastă-sa era o bună bucătăreasă. îl lăudă Armstrong... zise Blore. Armstrong nu părea prea sigur. Imediat ce tensiunea slăbi. lipsită de ascunzişuri. îl lămuri Armstrong. pe care l-au descoperit în bufetul din bucătărie.. furişat. Blore pufni. şi o provizie de praf de puşcă. Planul casei era simplu. — Ei! spuse el. Blore spuse: — Sunt obiceiuri şi obiceiuri! Domnul Lombard îşi ia cu el un revolver în locuri pustii. Trecură întâi pe la parter.. Lombard ridică un deget în sus.. . VI Casa au cercetat-o uşor. fără nimic întortocheat — o linie modernă. aşa ca să se afle în treabă. spuse Blore. Armstrong îl strânse de braţ pe Blore. şi un sac de dormit. Un pas uşor. Masa de aseară. Doctorul Armstrong dădu din cap încurcat.. — Trebuie să fie vreun ungher — sub acoperiş — pentru cazan. E cel mai bun loc — şi singurul! Şi cum stăteau acolo. auziră un zgomot de sus.. Au folosit şi metrul lui Rogers. — E o scăriţă aici.. Îl auziră cu toţii. — Rogers e un majordom de prima clasă. pe furiş.. etc. Pasul se auzi din nou. şopti Armstrong. Nu se ascundea nimeni — nici o ascunzătoare posibilă. După o vreme apăru şi el pe marginea stâncii. sus. — Desigur! şopti şi Blore. Cinci minute mai târziu. În timp ce urcau spre etaj. — E chiar în dormitorul lor. n-are unde să fie. foarte bine. cât mai încet puteţi.

Se opri. pe urmă ieşi din cameră cu braţul plin de lucruri şi coborî scările spre etajul de jos. Presimt că n-o să găsim nimic. spuse Lombard. Blore dispăru într-o întunecime adâncă. domnilor.. tot timpul. numai pentru că a existat coincidenţa celor doi morţi.. Tocmai îmi luam lucrurile. Vezi-ţi de treabă. Am auzit mişcându-se cineva aici şi am crezut că. — Îmi pare rău. era cineva în cameră. Am făurit un coşmar de superstiţii şi închipuire. Nu se afla nimeni pe insulă în afară de ei opt. Evita să se uite la forma acoperită de pe pat. Nu mai era decât Vidul. Lombard scoase o lanternă din buzunar şi îl urmă.Se furişară hoţeşte sus. ştii. regretă Armstrong. — Rogers ăsta se mişcă al naibii de repede. Acum câteva clipe era în grădină. Rogers. cu braţele pline de haine. În cameră era Rogers. se scuză Rogers. Cea mai mică. Toţi trei se opriră brusc. vorbi Armstrong grav... — Păcat că n-am cu mine ce-mi trebuie. — Şi totuşi. — Mulţumesc domnule. Ce dracu! . spuse Rogers. Se opriră din nou pe micul palier din faţa camerei de serviciu. Peste cinci minute trei oameni stăteau pe palier şi se priveau. — Cred că de asta ne-am gândit că trebuie să fie un străin care umblă pe aici. Se auzea parcă un scârţâit slab înăuntru.. cu ceilalţi doi pe urmele sale. Nici unul nu l-am auzit urcând. plini de pânze de păianjen. I se adresase lui Armstrong. Capitolul al nouălea I Lombard vorbi rar: — Va să zică ne-am înşelat. Blore se chinuia cu zăvoarele unei lucarne. De pe chipul ei teama dispăruse. argumentul e valabil. Deschise uşa cu zgomot şi se repezi înăuntru. şopti Blore.. VII Blore a fost primul care şi-a revenit: — Scuză-ne. Aş vrea să ştiu ce drog a fost. iar feţele le erau posomorâte.. Sigur. Apoi se întoarse spre ceilalţi: — Hai să isprăvim.. care îi răspunse: — Sigur. Da. Erau murdari. Armstrong se duse spre pat şi ridicând cearceaful se uită la faţa liniştită a moartei. Cred că n-o să spună nimeni nimic dacă o să stau şi eu într-una din camerele de oaspeţi libere de la etajul de jos. — Acum.

Anthony Marston nu era un tip care să se sinucidă. Ce-ar fi să nu ne mai azvârlim unul altuia acuzaţii? Blore spuse deodată: — N-am spus altceva decât că doctorul a făcut o greşeală. domnule Lombard. aş vrea.. S-ar putea. ce să mai lungim vorba. Nu trebuie să vă pierdeţi capul. da. ai parcă şi dumneata pe conştiinţă un mic jurământ fals. prietene.. aproape lăsând să-i scape cuvintele: — Ascultă. Doctorul Armstrong făcu un efort să zâmbească şi rezultatul fu un zâmbet cam strâmb. amândoi. — Ce era.. i-ai dat nişte narcotic. — Doctorii nu-şi pot permite să facă greşeli de felul acesta. Furios. domnule Lombard. aş vrea să ştiu de ce ţi-ai adus un revolver cu dumneata dacă veneai doar într-o vizită de agrement? — Ai vrea. Blore se înroşi şi mai tare: — Ascultaţi.. Un preparat complet inofensiv. nu i-ai dat cumva o doză prea mare.. dar sunt lucruri pe care vreau să le ştiu. După o clipă adăugă pe un ton rece... neconvins. Insinuarea e ridicolă. Şi-n definitiv. Spuse. muşcător: — Sau insinuezi că i-am dat intenţionat o doză prea mare? — Ascultaţi aici. cu pumnii strânşi. Blore făcu un pas înainte. Trebuie să ne unim. — Nevasta lui Rogers? — Da. dacă ar fi să credem placa aceea de patefon.. spuse Blore apăsând asupra cuvintelor. şi se opri. spuse repede Philip Lombard. — N-ar fi prima pe care aţi face-o. Un calmant inofensiv. — Al dracului de ciudat accident. serios? — Da. nu-i aşa. nu-i aşa.. exact? — O doză uşoară de trional. recunoşti? Armstrong îl privi ţintă: — Narcotic? Ce vrei să spui? — Aseară.sunt doctor. — N-am făcut nimic de felul acesta. ca ăsta să fi fost un accident? — Un accident? Cum adică? întrebă Lombard. furios. Lombard spuse pe neaşteptate: . şi unul dintre ele se referă la dumneata! Lombard ridică din sprâncene: — La mine? — Da. Armstrong păli. doctore... Blore arăta puţin încurcat.. — A. să faci o greşeală? Lucruri dintr-astea se întâmplă câteodată. — Nu s-ar fi putut să fie un accident? întrebă Lombard cu îndoială. Blore pufni.. Philip Lombard se întoarse repede spre Blore: — Ce rost are atacul ăsta? Suntem cu toţii în aceeaşi barcă. ştiu ceva despre sinucideri. replică tăios Armstrong. Spuse cu voce groasă: — Jurământ fals? E o minciună murdară! Poţi încerca să-mi închizi gura. vorbi doctorul Armstrong.. Faţa şi aşa congestionată i se înroşi şi mai tare. mormăi el. — S-ar fi putut. Făcu o pauză şi apoi continuă: Cât despre femeia aceea. ca să zic aşa? — Nu înţeleg ce vrei să spui. Dumneata singur ai spus că i-ai dat ceva de dormit.

gândeşti altfel? îl întrebă doctorul Armstrong cu oarecare şiretenie. tot bănuitor. am fost trimis aici de un evreu — Morris îl cheamă. — Te-ai ferit de noi? insistă Blore. Lombard dădu din cap. dar probabil că ţi-a mai spus şi altceva. Blore nu părea prea convins: — De ce nu ne-ai spus toate astea aseară? — Dragul meu. Eram strâmtorat. Lombard dădu aprobator din cap. încheie Lombard cu un rânjet.. Lombard ridică din umeri. Spuse rar: — Pentru că suntem într-o capcană — pot s-o jur! Moartea nevestei lui Rogers! A lui. Expresia feţei lui Lombard se schimbă. — Ei. — Pare o masă foarte bună. alături de voi toţi. nu eşti chiar aşa de prost cum pari. domnule. înaintă vreo câţiva paşi şi spuse cu voce joasă. domnule — tot felul de conserve. — Asta-i tot. se amestecă şi doctorul Armstrong. Puteam să primesc sau să refuz — astea i-au fost cuvintele. zise Blore. Cele o sută de guinee n-au fost decât momeala pe care domnul Owen a folosit-o ca să mă prindă în capcană. da. — Dar acum. — Bine. Anthony Marston! Negrii care dispar de pe masa din sufragerie! O. Proviziile rezistă. — Da. Devenise întunecată şi aspră. Nu e chiar adevărul adevărat. — Ei? îl îmboldi Blore nerăbdător. De fapt. dă-i drumul. mâna domnului Owen se vede clar — dar unde naiba e domnul Owen? Jos. Blore. prevenitoare: — Sper să fiţi mulţumiţi de masă. gongul sună solemn. — Într-un fel. da. A fost mut ca un peşte. Avem şuncă şi limbă rece. atunci. Lombard vorbi rar: — V-am lăsat să credeţi că am fost invitat aici ca toţi ceilalţi.— Ştii.. nu. îl asigură Lombard. Cămara e foarte bine aprovizionată. nu mi-a mai spus nimic. deci? — E multă mâncare. chemându-i la prânz. În timp ce-i urma pe cei trei în sufragerie. II Rogers stătea lângă uşa sufrageriei. aşa că am primit. — O. pe o insulă unde poţi rămâne izolat o perioadă considerabilă de timp. aş spune. ce-i cu revolverul? Lombard zâmbi: — L-am adus fiindcă mă aşteptam să nimeresc într-o încurcătură.. — Se poate. Ei.. spuse Lombard. şi fructe conservate. şi am fiert nişte cartofi. De unde era să ştiu că tocmai seara trecută nu se va ivi situaţia pe care fusesem chemat s-o înfrunt? Am rămas în umbră şi am spus o poveste care nu mă angaja deloc. Am pus şi brânză. şi biscuiţi. Rogers murmură: . E un lucru necesar. Când cei trei coborâră scările. Acum cred că sunt în aceeaşi situaţie cu toţi ceilalţi.. — Aseară nu ne-ai spus asta. Mi-a oferit o sută de guinee ca să vin aici şi să fiu cu ochii în patru — zicea că auzise de mine că aş fi un om de nădejde într-o situaţie dificilă.

iar valurile au crestele albe. aş zice. ciudat ghinion. Rogers se mişca în jurul mesei.. se ridicară în picioare... cu farfuriile în mână. — Cobor să-l anunţ că masa e gata. Acum puteau să audă cu toţii paşii care alergau pe terasă. Nici generalul n-a venit încă. — Da. Intră şi judecătorul Wargrave. Vântul bate destul de tare. remarcă: — Se schimbă vremea. Vera zise: — Vine furtuna.. Se făcu o pauză — o pauză lungă.. celor cinci oameni din jurul mesei le venea greu să întreţină conversaţia. era un bătrân care tot zicea că vine furtuna. Stăteau privind spre uşă. Scăpase un ghem de lână şi răsucea acum firul cu grijă.. Vera Claythorne intră grăbită. — Da.. Nu cred că poate să audă gongul de acolo. spuse Vera. sau mai aşteptaţi? — Generalul Macarthur e pe malul mării. în trenul de Plymouth. care se pierdeau apoi în depărtare. spuse: — Aţi avut. recunoscu Armstrong. Ca printr-o înţelegere comună. spunând: — Mă duc eu. adunând farfuriile murdare. mort. o linişti Emily Brent. Ciudat ghinion. spuse Lombard. Respira puţin cam greu. Am întârziat? — Nu eşti ultima. Spuse repede: — Sper că nu m-aţi aşteptat. doamnă. Pe când ieşea din sufragerie. Spuse cu o voce ciudată. Deodată. limbă rece sau şuncă? III După toate aparenţele. Dumneavoastră ceilalţi puteţi începe masa.. se opri. ştiură — ştiură fără să le spună nimeni. . îngrozită: — Aleargă cineva. cu respiraţia tăiată. îl auzi pe Rogers spunând: — Ce doriţi. În clipa aceea. Luând loc la masă. Ezită o clipă. Doctorul Armstrong apăru.. se oferi Rogers repede. Tremurând puţin. Se aşezară în jurul mesei. — Generalul Macarthur. o dimineaţă activă. foarte bine zis. Blore intră şi el în discuţie. Rogers se întoarse spre domnişoara Brent: — Să încep să servesc. — Mort! Cuvântul izbucni de pe buzele Verei.— Sunt îngrijorat că Fred Narracott n-a venit azi. Domnişoara Brent intră în cameră.. Aruncând pe sub sprâncenele-i stufoase priviri repezi celorlalţi ocupanţi ai sufrageriei. În glasul lui se simţea o plăcere puţin răutăcioasă.. azi. Mergea cu pas rar.. De afară se auzea vântul bătând în rafale scurte. Grozav se mai pricep la vreme aceşti bătrâni lupi de mare. măsurat. Spuse pe un ton de conversaţie: — Ieri. Doctorul Armstrong se ridică de pe scaun. apoi spuse: Pare puţin cam distrat. pare-se.

Dregându-şi vocea. Scopul dumneavoastră era absolut limpede. Lombard se plimba agitat în sus şi-n jos. tocmai venisem să văd. Vera Claythorne se întoarse deodată şi intră în sufrageria pustie. Uită-te şi dumneata. Macarthur a fost izbit cu o măciucă sau cu ceva asemănător în moalele capului. — Acum ştim exact cum stăm. zise: — Ah.. În timp ce Blore şi Armstrong urcau pe scări cu povara. La celălalt capăt al camerei. Ploaia a început să cadă cu trăsnete şi tunete. Tresări văzând-o.. fără îndoială. la aceeaşi concluzie ca şi . — Eşti totuşi sigur de cele spuse? — Foarte sigur. pe terasă. pătrunzătoare: — Ei. o găsi tot acolo. Rogers. uitându-se la ploaia care şiroia. spuse liniştit judecătorul Wargrave. Blore se aşezase pe un scaun. cu uşurinţa firească — a unei îndelungi practici pline de autoritate. V Generalul Macarthur fusese întins în patul lui. Armstrong ieşi din cameră şi coborî. v-am observat activitatea. abţinându-se de la orice activitate evidentă.. Vera se duse la masă. spuse din nou: — În dimineaţa aceasta. Sunt numai şapte.. judecătorul Wargrave stătea în balansoar. Privind-o întrebător. cu mâinile pe genunchi. Stăteau cu toţii în hol.. Acum lua conducerea. Un murmur uşor se stârni în jur. Cu un glas aspru. în timp ce stăteam pe terasă. Ochii-i pe jumătate închişi se deschiseră când doctorul intră în cameră. Nu mai exista nici o îndoială acum asupra celui care luase în mână întreaga situaţie. el era cel care prezida. Răspunse: — Nu e vorba de un atac de cord sau de altceva în genul acesta. Îi găsi pe toţi ceilalţi adunaţi în salon. Peste câteva minute. Vera răspunse: — Ai dreptate. Cercetaţi insula ca să daţi peste un ucigaş necunoscut? — Exact. doctore? Armstrong era foarte palid. Desertul stătea neatins pe bufet. Toată dimineaţa Wargrave stătuse ghemuit în scaun. dar vocea clară a judecătorului se ridică din nou: — Ai găsit arma cu care a fost lovit? — Nu. Nu încăpea nici o îndoială. când Rogers intră încet. domnilor. Domnişoara Brent croşeta. IV Furtuna izbucni chiar când corpul bătrânului fu băgat în casă. spuse Philip Lombard. După ce-l mai examină o dată. Întrebă cu o voce clară. domnişoară. Vera Claythorne stătea în picioare lângă fereastră. care o surprinse chiar şi pe ea. Judecătorul continuă: — Aţi ajuns şi dumneavoastră.. Era aşa cum o lăsaseră.Şapte oameni se uitau unul la altul şi nu ştiau ce să-şi spună.

. Cu toate acestea. care continua să croşeteze spuse: — Argumentele dumitale par logice. Dintre cele zece persoane venite pe această insulă. urlă Blore răguşit.. dacă pot să mă exprim aşa.. Domnul Owen este unul dintre noi. nici mai mult. Judecătorul dădu satisfăcut din cap: — Atunci. nu există decât o singură cale pe care acest plan să poată fi îndeplinit. Pentru început.. Spuse: — Dragă domnişoară. se declară de acord şi Blore. Şi nu ştim care. Armstrong spuse cu o voce tremurătoare: — Nu e nimeni pe insulă.. Anthony Marston. Rămân şapte.. — E un nebun! Un lunatic. VI — Oh. Pentru moment. cu totul de acord. Dar asta nu schimbă cu nimic situaţia. Nu pot. Cu un gest brusc. nevasta lui Rogers şi generalul Macarthur sunt în afara oricărei bănuieli. Şi dacă. nu. domnule. Unul dintre noi e U. am o idee foarte bună.. nu e cazul să refuzăm a privi faptele în faţă. Nimeni! Judecătorul îşi mângâia bărbia. Judecătorul tuşi: — Aproape sigur. nici sinucidere. Judecătorul întoarse spre ea o privire pătrunzătoare.N. — Nu e nici o îndoială. dacă vreţi să ştiţi. un fals negru mititel. Dintre aceştia şapte. Wargrave se întoarse spre Lombard: — Dumneata? — De acord.. Spuse uşurel: — În sensul în care înţelegi dumneata. judecătorul Wargrave îl opri şi spuse liniştit: — O să ajungem îndată acolo. haideţi să examinăm dovezile. Făcu o pauză şi privi în jur: — Sunteţi cu toţii de acord? — E fantastic — dar cred că ai dreptate. există vreun . spuse Armstrong. Aş fi putut să vă spun că toate cercetările pe care le faceţi vor fi zadarnice. Sunt de acord că unul dintre noi e posedat de diavol.. Fără îndoială că aţi ajuns şi la o oarecare concluzie cu privire la scopul pe care l-a urmărit domnul Owen atunci când ne-a atras pe această insulă.. v-o spun..mine — şi anume că moartea lui Anthony Marston şi a nevestei lui Rogers n-a fost nici accident.. Domnul Owen n-a putut veni pe insulă decât într-un singur fel. Preocuparea noastră de bază e acum — să ne salvăm viaţa. unul este. nu. nu. Dată fiind împrejurarea în care ne aflăm şi care nu e. tot ce vreau să stabilesc este dacă suntem toţi de acord cu faptele. Acest lucru e limpede. — Nu pot să cred.. murmură Vera. trei sunt absolvite. Suntem cu toţii într-un pericol grav. nici mai puţin. Owen. Vera a fost cea care izbucnise — într-un vaiet aproape. Emily Brent. Fără doar şi poate. părerea mea categorică este că domnul Owen (să-i zicem cu numele pe care şi l-a ales el însuşi) este pe insulă. Am ajuns la aceeaşi concluzie dis-de-dimineaţă. decât o execuţie judecătorească pentru nişte crime unde legea nu poate face nimic. nu..

. Se aplecă puţin: — Nici unul dintre dumneavoastră nu şi-a dat încă seama de situaţia specială în care ne aflăm. — Dar cu ce poţi să dovedeşti? întrebă tăios Blore...... să dea lovitura care l-a omorât pe bietul Macarthur? Doctorul răspunse calm: — Fără nici o îndoială că da. Judecătorul Wargrave îşi răsuci gâtul de iască. cu aceeaşi voce subţire. A recunoscut-o singur. parcă voiai să spui ceva. Din nou.. Şi de judecători. pe baza unor dovezi aflate în posesia noastră? Doctorul Armstrong spuse repede: — Sunt un profesionist bine cunoscut. scurt şi succint. pare cu greu posibil. — Ar fi fost nevoie de un efort excesiv? — Deloc. Şi de. Spuse pe tonul acid. Se opri.. Blore respira greu: — Lombard are un revolver. Era privirea lipsită de patimă a cuiva de multă vreme obişnuit să cântărească omenirea în balanţă. Însăşi ideea că pot fi bănuit de. Or — şi aici nimeni nu poate să mă contrazică — asta poate şi un copil. Nu a spus adevărul. se întoarse spre Armstrong: — Crezi.. Există cineva pe care îl putem absolvi categoric de bănuială. aseară. un gest al mâinii judecătorului îl opri pe vorbitor înainte de a termina ce avea de spus. — Ce prostie! ţipă Vera furioasă.motiv pentru a suspecta pe cineva în mod special? Domnule Blore. având un instrument potrivit.. dragul meu domn.. cum ar fi un baston de cauciuc sau o măciucă. fu de părere Lombard. Ai ceva care să-ţi întărească povestea? Judecătorul tuşi. Ochii judecătorului se întoarseră încet până se opriră asupra ei. Judecătorul Wargrave. Nu există decât cuvântul nostru pe care ne putem bizui. asta nu dovedeşte nimic! Se cunosc cazuri de doctori care au înnebunit. Ceea ce şi făcu. — Din nefericire. După mine. doctore Armstrong. suntem cu toţii în aceeaşi situaţie. Judecătorul îşi înălţă sprâncenele. spuse el.. Philip Lombard zâmbi dispreţuitor: — Cred că e cazul să mai explic o dată. după părerea dumitale. nu există decât un singur mod de a acţiona şi pe care putem să-l adoptăm. femeile nu sunt supuse maniei omuciderii? Lombard spuse iritat: — Fireşte că nu. apoi vorbi rar: — Celelalte două morţi au fost provocate prin administrarea de otrăvuri. pe care tribunalul îl cunoştea atât de bine: — Trebuie să înţeleg de aici că.. Judecătorul Wargrave rosti cu vocea sa liniştită şi clară: — Şi eu sunt o persoană bine cunoscută! Dar. acidă. Dar totuşi. că o femeie ar fi fost în stare. din punct de vedere fizic. adăugă uitându-se la Blore — poliţişti! — În orice caz. cred că femeile ar trebui scoase din cauză.

Nu se uită în sus. punctul meu de vedere este că nu există excepţii.. prea slabă. hai. S-ar putea să fie vorba de o declaraţie falsă.. te rog încearcă să-ţi stăpâneşti simţămintele. Iar cealaltă — nevastă-sa a fost una dintre victime. sau fiindcă n-o mai plăcea. Mai simplu: se află printre noi cineva care n-ar fi putut. Nu poate fi vorba de vreo absolvire numai pe baza caracterului sau a situaţiei sociale. — Bine. Uciderea soţiei e perfect posibilă — aproape firească. Nu te-am acuzat. un diavol printre noi. că nu sunteţi jignită de insistenţa mea că toţi în egală măsură putem fi bănuiţi? Emily Brent nu-şi întrerupse croşetatul. Şi — gândul o surprinse — nu mă place prea mult!" Pe un ton măsurat. — Ce facem cu Rogers? întrebă Lombard. Groaza de aseară a neveste-si s-ar putea explica prin certitudinea că Rogers nu e sănătos la minte. şi care nu ar fi putut avea prilejul de a da lovitura care l-a omorât pe generalul Macarthur? Faţa greoaie a lui Blore se lumină. câţiva oameni au fost aduşi în faţa judecăţii sub acuzaţia de a-şi fi omorât nevestele — şi au fost găsiţi vinovaţi.Vera gândi: "Se uită la mine ca la un specimen. Nu ştim dacă Rogers şi nevastă-sa au conspirat să-şi omoare fosta stăpână. Dar nu pot să mi-l închipui pe acest dement domn Owen împărţind o dreptate aiurea şi începând cu propria-i nevastă pentru o crimă făptuită de amândoi. Spuse rece: — Ideea de a fi acuzată că am luat viaţa aproapelui meu — şi încă a trei — este. să administreze cianură lui Anthony Marston sau o doză prea mare de somnifere nevestei lui Rogers. Owen e unul dintre noi. judecătorul spunea: — Dragă domnişoară. . cu totul absurdă pentru oricine îşi cunoaşte cât de cât caracterul. pe motive de caracter. — Adevărat? Şi pe ce motive? vru să ştie judecătorul. sub nici o formă. Oricare dintre noi. Ceea ce trebuie să examinăm acum este posibilitatea de a elimina una sau mai multe persoane pe bază de fapte. acceptă Lombard. — O! Sunt de acord. Dar apreciez faptul că suntem cu toţii străini unul faţă de altul şi că în aceste circumstanţe nimeni nu poate fi scutit de bănuieli fără dovada cea mai convingătoare. Judecătorul Wargrave spuse: — Dumneata iei drept dovezi toate cele auzite. U. Se aplecă înainte. să zicem! Dar nu în acest caz! Pot să cred că Rogers şi-a omorât nevasta de teamă că aceasta. — Nu are cap — asta-i una. poziţie sau probabilitate. N. după părerea mea. Rogers pare să fie destul de bine scos din cauză. desigur. Fără nici o excepţie. să fie cum zici dumneata. Există. Judecătorul Wargrave spuse: — Aşadar. aşa cum am mai spus. ar putea să-l dea de gol. Judecătorul se uită la el fără să clipească: — Cum adică? — Ei bine. Sprâncenele judecătorului se ridicară din nou: — Pe vremea mea. Se înclină spre domnişoara Brent: — Sper. Judecătorul spuse: — Atunci. tinere. sau fiindcă dorea să-şi ia una mai tânără şi mai drăguţă. suntem înţeleşi. pentru a-l pune pe Rogers în aceeaşi situaţie cu noi. domnişoară Brent.

era poruncitoare. Vocea calmă şi rece continuă: — Indignarea dumitale e foarte firească. domnişoara Claythorne şi domnul Lombard de a administra otrava? Poate fi vreunul dintre noi în întregime absolvit? Făcu o pauză: Cred că nu. domnişoara Brent. dumneata. inspectorul Blore. ar fi putut foarte bine să toarne ceva — înainte de a intra în cameră. nu poţi să nu recunoşti că faptele trebuie privite în faţă. — Oare simpla omenie e o crimă? — Nu fac decât să stabilesc faptele. — Aşa s-a întâmplat. Asta e problema. În obrajii Emilyei Brent apărură pete. Cu toate acestea. cu excepţia domnişoarei Brent. Să luăm acum în consideraţie situaţia celorlalte persoane prezente. ori Rogers aţi fi putut administra cu cea mai mare uşurinţă doza fatală. Nu-mi amintesc dacă Rogers era în cameră. soţul ei şi doctorul Armstrong au ajutato să se culce. aşa da. . Ce posibilitate am fi avut eu. nu cred că e ceva de făcut. Hai să vedem.. Armstrong sări în picioare. Ne-am dus cu toţii în camera de alături. e absolut deplasat! Jur că doza pe care i-am dat-o femeii era perfect. În cel priveşte pe tânărul Marston. judecătorul Wargrave murmură: — Oare? Trebuie să luăm în consideraţie orice eventualitate posibilă. Ceea ce preocupa atunci pe toţi era problema de unde venea vocea pe care tocmai o auzisem. pe domnul Lombard. Apoi a intrat în cameră Rogers cu brandy-ul. Tremura. pe mine şi pe domnişoara Claythorne. Nevasta lui Rogers a fost ridicată pe canapea de Anthony Marston şi de domnul Lombard. continuă: — Să luăm acum cazul nevestei lui Rogers.. — Protestez. Şi asta ne scoate din joc pe judecător. domnule. O persoană aflată în cameră ar fi putut face asta mai uşor. dar cu siguranţă că oricare dintre noi ar fi putut-o face. Ori dumneata. în care. Persoanele care se impun evidenţei sunt bărbat-su şi doctorul. L-a trimis pe Rogers după brandy. După o pauză. Vorbea tare şi se vedea limpede că jubilează. S-a spus încă de aseară că cineva din afară i-a putut turna ceva în pahar.. Absolut exact. spuse Blore. spuse el. acidă.. faptele s-au petrecut după cum urmează — vă rog să fiu corectat dacă greşesc.. Se opri din croşetat.. — E o injurie! Vocea calmă. care a rămas în camera asta — singură cu femeia inconştientă. Judecătorul Wargrave aşteptă o clipă. Oricare dintre ei ar fi putut face asta la fel de uşor. preciză judecătorul Wargrave. înainte de a şi-l fi umplut ultima oară. — Doctore Armstrong! Vocea calmă. fireşte. necruţătoare continuă: — Când ne-am întors apoi în cameră.— Ei. domnişoară Brent. erai aplecată asupra femeii de pe sofa. iar doctorul Armstrong a venit lângă ea. Vera spuse mânioasă: — N-am fost nici o clipă în apropierea bietei femei! Puteţi jura cu toţii acest lucru. Doctorul se opri cu un gest brusc în mijlocul propoziţiunii. Ţintindu-l cu o privire rece. Femeia a băut puţin brandy şi curând după aceea. apoi spuse: — Atât cât mă ajută memoria.. iar doctorul Armstrong i-a dat un calmant.

nimeni dintre noi n-a părăsit camera în care ne aflam. depinde de persoana respectivă. femeia ar fi trebuit la acea vreme să doarmă adânc sub influenţa narcoticului pe care i l-ai dat! — După toate probabilităţile. Doctorul Armstrong se mişcă. obiectă Lombard. sau nişte picături cu mesajul: "Doctorul spune să luaţi asta. o tabletă. Trebuie uneori să treacă mai mult timp până să-şi facă efectul un calmant. interveni Emily Brent. timp de câteva ceasuri după aceea. Dar lucrul nu e cert. Rog pe oricine consideră că are un alibi să-l spună. Judecătorul Wargrave spuse: — Sus. nu poţi să ştii cum reacţionează. îi opri cuvintele pe buze: — Acuzaţiile reciproce nu duc la nimic.. Până ce nu i-ai prescris unui pacient de mai multe ori un medicament. E în funcţie de reacţia personală a pacientului faţă de acel medicament. spuse el. VI Mângâindu-şi buzele. ori a domnului Lombard ar fi fost neobişnuită — ca să nu spun mai mult — dar cred totuşi că vizita ar fi fost primită fără a trezi vreo bănuială. judecătorul Wargrave spuse cu înfăţişarea sa atât de inumană şi lipsită de pasiune: — Ne-am ocupat de cea de a doua crimă şi am stabilit că nici unul dintre noi nu poate fi complet absolvit de bănuială. Şi iar vocea aceea rece." Credeţi măcar o clipă că n-ar fi înghiţit ascultătoare. tresări Blore. Philip Lombard spuse: — Nu cred nici o clipă această poveste. Judecătorul spuse: — Cineva ar fi putut să iasă din dormitor — mai târziu. fără măcar să se gândească? Se făcu tăcere. — Dar atunci ar fi fost Rogers acolo sus. deşi din nou. Din nou Armstrong se întunecă la faţă de mânie. Admit că probabilitatea nu e prea mare. — Şi asta ne duce — unde? întrebă Blore. fără pasiune. doctore. care s-a produs azi dimineaţă.— Nu înţeleg. În afară de asta. A urmat moartea lui Marston şi restul. cred. Mi-am petrecut dimineaţa stând pe terasă şi meditând asupra situaţiei speciale în care ne aflăm cu toţii.. Oricine ar fi putut urca atunci în dormitorul femeii. Calmantul pe care i-l dăduse doctorul începuse să-şi facă efectul. da. Sunteţi de acord. — Nu. voi declara că nu am un alibi valabil. Blore îşi mişcă picioarele şi se încruntă. Îţi convine — ei? îi spuse Lombard. că lucrurile s-ar fi putut petrece aşa cum am spus eu. Fireşte că apariţia mea sau a domnului Blore. hai să spunem. nevasta lui Rogers stătea culcată în pat. doctore. Să presupunem că în clipa aceea s-a auzit un ciocănit la uşă şi cineva a intrat aducându-i. — Asta o afirmi dumneata. fără a fi văzut. în camera ei. În ceea ce mă priveşte. Era somnoroasă şi docilă. Am stat pe scaunul acela de pe terasă toată dimineaţa până . Rogers s-a dus până jos să facă curat în sufragerie şi în cămară. Faptele — de ele trebuie să ne ocupăm. Apariţia domnişoarei Brent sau a domnişoarei Claythorne într-o astfel de misiune n-ar fi produs nici o surpriză în mintea pacientei. Făcu o pauză şi continuă: — Ajungem acum la moartea generalului Macarthur. — Dar.

m-am dus.. Judecătorul Wargrave o întrerupse: — Cât era ceasul? Pentru prima dată. nu-i aşa? Nu poţi să găseşti un colac de frânghie într-o clipă. Cam o oră înainte de prânz. În împrejurările de faţă. După aceea am stat pe terasă. — Ţi-a trebuie cam mult timp... Eu am rămas pe loc. — Şi ai stat acolo până la prânz? — Da. — Eu am fost cu domnul Lombard şi cu doctorul Armstrong toată dimineaţa. vă asigur. răspunse Vera tremurând. cred. — Nu. doctore Armstrong? — N-am spus decât că ai lipsit cam mult.a bătut gongul. După aceea am hoinărit puţin. aprobă Armstrong. Pot s-o confirme. — S-a uitat vreunul dintre dumneavoastră la ceas? întrebă judecătorul. — Exact. înspre răsărit.. Nu există decât cuvântul meu că nu am părăsit terasa. Blore se înroşi: — Ce dracu vrei să spui. nu este de ajuns. Se întoarse spre silueta ţeapănă care croşeta: — Domnişoară Brent? — M-am plimbat cu domnişoara Claythorne până în vârful insulei. Judecătorul spuse calm: — Câteva clipe. — Era înainte de a fi vorbit noi cu el sau după? întrebă Blore. — Nu ştiu. câteva intervale de timp când nu m-a observat nimeni şi când aş fi putut să cobor spre mare.. îmi închipui. Ştiţi asta. Era. cu o voce clară: — Am fost cu domnişoara Brent la începutul dimineţii.. spuse doctorul Armstrong. — Te-ai dus în casă după o frânghie. Lombard spuse zâmbind: — Am vrut să văd ce posibilitate există de a semnaliza prin heliograf spre uscat. — Cum adică era ciudat? dori să ştie judecătorul. Vera răspunse vag: — Nu ştiu. Trebuie să existe dovada.. dumneavoastră doi aţi fost tot timpul împreună? Armstrong răspunse aprins: — Sigur.. eram după colţul casei. Lombard s-a depărtat câteva clipe. la soare. dar au existat. spuse Blore. Am lipsit doar câteva clipe. la adăpost de vânt. Voiam să găsesc locul cel mai bun. — Parcă nu te-am văzut acolo. — A trebuit s-o găsesc.. — Nu aveam ceas.. M-am dus drept în casă şi m-am întors imediat înapoi. Judecătorul Wargrave întrebă: — În lipsa inspectorului Blore. O precizare prea vagă. — Sigur. explică Philip Lombard. Prea puţin ca să făptuiască o crimă. era foarte ciudat. .. Apoi m-am dus spre mare şi am stat de vorbă cu generalul Macarthur. sau poate mai puţin. Adică. — Nu.. să-l omor pe general şi să mă întorc la scaunul meu. — Domnişoară Claythorne? Vera răspunse fără greutate.

vă previn pe toţi să fiţi în gardă. Deşi în unele cazuri probabilitatea exclude implicarea unora. iar în cazul când acesta întârzie (ceea ce este foarte posibil datorită stării timpului). Între timp. iar vântul vâjâia în rafale puternice. V-aş ruga pe toţi să vă gândiţi la aceasta cu atenţie şi să-mi daţi orice sugestii vă vin în minte.. una este un criminal periculos şi probabil dement. Philip Lombard murmură încetişor: — Onorata curte se retrage. În această conjunctură. Fusese ocupat toată dimineaţa cu treburile gospodăriei şi cu pregătirea mesei. De acum înainte. Judecătorul dădu din cap: — Ce ai făcut pe urmă? — M-am întors înapoi spre casă.. Afară ploua cu găleata.Vera spuse cu voce joasă: — Spunea că o să murim cu toţii. Nu avem nici o dovadă cu privire la identitatea respectivei persoane. Nu se uitase pe fereastra niciodată în timpul dimineţii şi nu văzuse nimic care ar fi putut avea vreo legătură cu moartea generalului Macarthur. se făcu o pauză.. Asta-i tot. Deşi mă îndoiesc că mărturia sa va adăuga ceva la ceea ce ştim până acum. Lombard murmură către Vera Claythorne: — Urmează tragerea concluziilor... ucigaşul a avut o sarcină uşoară. am ieşit din nou şi m-am plimbat în sus. Judecătorul Wargrave îşi mângâie bărbia: — Rămâne Rogers. spunea că aşteaptă sfârşitul... Stătea cu Philip pe pervazul ferestrei din salon. Când Rogers termină ce avea de spus. chiar înainte de prânz. e datoria noastră să suspectăm pe fiecare dintre noi. m-a îngrozit. când a aranjat masa pentru dejun. Apoi. tot ce putem face este să discutăm ce măsuri putem lua pentru a intra în legătură cu cei de pe ţărm şi a cere ajutor. Judecătorul începu: — Am cercetat împrejurările în care s-au petrecut cele trei crime — cât de bine ne-a stat în putinţă. A-dusese cocteiluri pe terasă înainte de masă şi apoi se dusese sus să-şi mute lucrurile din mansardă în altă cameră. Paza bună trece primejdia rea. întrucât victimele nu bănuiau nimic. Am fost teribil de agitată toată ziua. . ce măsuri trebuie să luăm ca să ne aflăm în siguranţă. M-a. Evitaţi orice risc şi fiţi cu ochii-n patru. dregându-şi glasul... Îmi reafirm convingerea fermă că din cele şapte persoane adunate în această cameră. Rogers nu avu decât foarte puţine de spus.. Chemat în faţa "curţii". prin spatele casei. nu putem afirma totuşi cu hotărâre că vreo persoană poate fi considerată ca absolvită de orice complicitate. Până acum. Putea să jure că fuseseră opt figurine de porţelan pe masa din sufragerie. care se loveau de geamuri. Capitolul al zecelea I — Crezi ceva din toate astea? întrebă Vera. Judecătorul Wargrave tuşi.

fără absolut nimic pe care să mă bizui. Asta ţi se poate urca la cap în cele din urmă.. ghicind aşa. nu-mi întorci complimentul? Vera ezită o clipă. aş vota pentru Wargrave! — Oh! Vera părea surprinsă. Mi-aş pune reputaţia în joc că eşti întreagă la minte. — E greu de hotărât. Se gândi câteva clipe şi apoi spuse: De ce? — Greu de spus exact. cred că e posibil. cine crezi că e? Philip Lombard rânji deodată: — Trebuie să înţeleg că ne-ai exclus pe noi doi? E perfect. domnişoară Claythorne.. s-a substituit lui Dumnezeu Atotputernicul câteva luni în fiecare an. cred. un fel de Judecător Extraordinar. Vera. — O. Suntem cu toţii în acest coşmar! Şi trebuie să fim cu multă băgare de seamă de acum înainte. Dar. totuşi nu te pot vedea ca. după moartea lui Macarthur.. şi totuşi. Şi tot nu cred că astfel de lucruri se pot întâmpla! — Ştiu. s-ar putea să vrei să faci un pas înainte şi să devii Justiţiar. Nu mai e vorba acum de accidente sau sinucideri.. aş face-o numai pentru ceea ce aş putea scoate din ele. Ajungi să te vezi atotputernic.. Apoi spuse: — Vrei să spui dacă cred că bătrânul Wargrave are dreptate când spune că e unul dintre noi? — Da.. nu mai încape nici o îndoială. Vera îi luă vorba din gură: — Şi totuşi. e bătrân şi a prezidat ani de zile curţi de judecată. Acest masacru în masă nu e în obiceiul meu.. — Dar dumneata pentru cine votezi? . Cu un zâmbet cam strâmb. va să zică ne eliminăm pe noi şi ne concentrăm asupra celor cinci tovarăşi de prizonierat. E precis crimă... ca pe omul care a pus să se înregistreze placa aceea de patefon.. îţi aminteşti. Trei crime până acum. că pentru dumneata viaţa omenească nu e ceva sfânt. spuse el cu înţelegere. Dacă ar fi să comit una sau mai multe crime. Pari să fii una dintre cele mai sănătoase şi mai tefere fete pe care le-am întâlnit. — Exact. te vei trezi şi vei lua ceaiul de dimineaţă. ştii.. Logic. cu puteri de viaţă şi moarte — şi dacă creierul tău are o fisură. dar nu se va întâmpla aşa. Vera spuse. Vera se-nfioră: — E ca într-un coşmar. coborând glasul: — Dacă.Philip Lombard îşi plecă uşor capul într-o parte înainte de a-i răspunde. Adică. Imediat se va auzi o bătaie în uşă. dacă este unul dintre ei. spuse rar Vera. şi acu. ca o persoană dezechilibrată. N. cum aş vrea să fie adevărat! Philip Lombard spuse grav: — Da. Bun. apoi spuse: — Ai recunoscut. — Ei. Eu ştiu foarte bine că nu sunt ucigaşul şi nu te văd nici pe dumneata.. pare de necrezut! Philip Lombard făcu o strâmbătură: — Toată povestea e de necrezut! Dar. — Da. are dreptate. ca să încep cu ceva. Owen? Ei bine. Vera spuse: — Mulţumesc. Care dintre ei este U.

Rogers îşi şterse fruntea de transpiraţie. spuse. II — Cine este. ar trebui să treacă mult timp până când cineva ar începe să bănuiască. — N-a făcut-o atunci. — Dar aveţi o părere. N-ar fi avut vreme în intervalul acela scurt cât l-am lăsat singur. uitându-se la el cu curiozitate: — Dumneata ai vreo părere.— Pentru doctorul Armstrong. Vera spuse nerăbdătoare: — Dar ce risca? Este singurul om de aici care are cunoştinţe medicale. dacă am dreptate. Asta indică mai degrabă un doctor. nu! Două dintre morţi au fost provocate prin otrăvire. recunoscu Lombard.. Şi apoi. spuse Rogers cu şiretenie. Spuse: — Aşa. S-ar putea să greşesc. dar mă îndoiesc că e într-o formă atât de bună ca să facă asta şi să nu arate nici un semn de oboseală. şi fac eforturi prea mari. e adevărat.. Philip scoase din nou un fluierat uşor. zău aşa. A avut mai târziu prilejul. nu-i o idee rea. nu-i aşa? — S-ar putea să am. Dar asta nu înseamnă că ştiu ceva sigur. Mâinile îi stăteau încleştate pe bucata de piele de lustruit pe care o ţinea în mână. a zis domnul judecător. Ex-inspectorul Blore expuse: — Ehei. şi cine-l poate contrazice? Philip se uită gânditor la ea. Spuse răguşit: — E ca într-un coşmar.. Rogers? Valetul dădu din cap şi vorbi răguşit: — Nu ştiu. Dar cine anume? Asta vreau să ştiu.. spuse Blore. Vera insistă: — Dacă un doctor ar înnebuni... Lombard fluieră încet: — Doctorul? Ştii... omule. nu. am vrea s-o ştim cu toţii. Aveţi o părere. tocmai asta e întrebarea! — Unul dintre noi. de frică. Vera dădu din cap: — Oh. Poate declara sub jurământ că generalul era mort de o oră.. Şi asta mă scoate din minţi.. — Când? — Când s-a dus să-l cheme pe general la masă. doctorii lucrează prea mult. Fiindcă . persoana în chestiune este un tip foarte stăpân pe sine. Blore rosti. Nu ştiu nimic. admise Blore. Cine e diavolul cu chip de om? — Asta. — Ştii. afară doar dacă n-a fugit iepureşte până acolo şi înapoi. domnule Blore. nu poţi trece cu vederea că singurul lucru pe care ştim absolut că l-a luat nevasta lui Rogers este somniferul dat de el! — Da. l-aş fi pus ultimul dintre toţi... va să zică crezi că a făcut-o atunci? Îţi trebuie mult sânge rece pentru asemenea ispravă.. domnule Blore? Asta vreau să ştiu: cine este? Faţa lui Rogers era chinuită. Tot ce pot să spun e că. Şi apoi. răspunse ea fără nici o ezitare. — Da. asta e.. Mă întreb. foarte. dar mă îndoiesc că l-ar fi putut ucide pe Macarthur.

Se minunase adeseori de acest fapt în cariera sa profesională. IV Domnişoara Brent urcă sus în dormitor." — Nu uita că sunt de pe acum trei victime. şi totuşi cu un simţ de autoconservare mult inferior. zise judecătorul Wargrave. Noi suntem preveniţi. şi atunci. Se juca cu şnurul de la ochelari. numai dacă stă vântul. — Nu afirm. recunosc că n-am nici una.. Uite-l pe el. Dar aş spune că e foarte puţin probabil să ajungă aici o barcă — chiar dacă s-ar cunoaşte situaţia în care ne aflăm — în mai puţin de 24 ore. Spuse: — Nu înţeleg. O deschise. Apoi. după o clipă de ezitare. Armstrong se uită ţintă la el. — N-avem nici măcar o idee cine ar putea fi.) Nu mai încape nici o îndoială că a fost . desigur.. Îl deschise şi începu să scrie: S-a întâmplat ceva îngrozitor. spuse doctorul. Îşi luă Biblia şi se aşeză lângă fereastră. ştii. Armstrong îl privi ţintă: — Vrei să spui că dumneata ştii? Judecătorul Wargrave spuse prudent: — Dacă-i vorba de dovezi concrete. Doctorului Armstrong îi trecu prin minte că un bătrân ca judecătorul ţinea mai mult la viaţă decât un tânăr. Dintr-un sertar scoase un carnet cu coperţi negre. Da.. revăzând întreaga afacere.. eu n-aş spune asta.n-am nici o idee. Cu orice preţ! Judecătorul Wargrave se uita gânditor pe fereastra salonului. aşa cum se cer la tribunal. Doctorul Armstrong îşi lăsă capul în mâini şi gemu: — Şi între timp. Dar nu trebuie să neglijezi faptul că erau complet nepregătiţi pentru atac.. că o anumită persoană este indicată foarte clar. începu judecătorul Wargrave.. spuse el. — Cred. Doctorul Armstrong spuse amar: — Ce putem face? Mai devreme sau mai târziu. (Vărul lui e căsătorit cu Elsie Macpherson. Dar mi se pare. — Desigur... III Doctorul Armstrong spuse cu violenţă: — Trebuie să scăpăm de aici. trebuie.. trebuie. că sunt câteva lucruri pe care le putem face. Trebuie să luăm toate precauţiile posibile pentru ca un asemenea lucru să nu se întâmple. Judecătorul Wargrave se gândea: "Ucişi în pat! Doctorii ăştia sunt toţi la fel — gândesc în clişee. O inteligenţă de duzină. putem fi ucişi cu toţii în pat? — Sper că nu. Judecătorul îşi mângâie bărbia şi murmură: — O.. aşa cred. o lăsă la o parte şi se duse spre măsuţa de toaletă. Generalul Macarthur a murit. că m-aş pricepe să ghicesc cum va fi vremea. mai tânăr cu vreo douăzeci de ani decât judecătorul.

Se asorta cu faianţa roşie. V Furtuna creştea. sorbea încântat. Stătu câtva timp nemişcată. Femeia mai în vârstă răspunse: — Nu. domnule! — Ce fel de perdea era? se interesă Blore. domnule. Se auzi zgomotul şi clinchetul voios al porţelanului. Vorbi nervos. trase perdelele şi aprinse luminile. Spuse cu glas şoptit: — Am scris eu asta? Eu? Înseamnă că încep să înnebunesc. scrise: NUMELE UCIGAŞULUI ESTE BEATRICE TAYLOR. — Azi dimineaţă era acolo? întrebă judecătorul Wargrave. draga mea. Primind aprobarea.. Era tulburat. Toată lumea era în salon. domnişoară Brent? întrebă Vera Claythorne. Umbrele se mai risipiră.omorât. da. Ceainicul ăla e prea greu. Stăteau îngrămădiţi cât mai aproape unul de altul.. ale ultimei propoziţii. Închise ochii. cu perdeaua de la baie? Lombard ridică brusc capul: — Perdeaua de la baie? Ce dracu vrei să spui. Cu o exclamaţie mânioasă. cam fără şir: — Scuzaţi-mă. E convins că ucigaşul e unul dintre noi. cu o tresărire.. Cu litere mari de tipar.. Reveneau iarăşi la normal. Sunt tare necăjită. pe furiş. Se uită la carnet. Vântul urla izbindu-se de casă. — Dintr-o pânză impermeabilă. domnule. În această atmosferă relaxată apăru Rogers.. După dejun... Creionul îi juca ameţit între degete. Am fost peste tot să trag toate perdelele. ce s-a întâmplat. Rogers întrebă: — Să trag perdelele? O să fie ceva mai plăcut. domnule. se observau... Deodată. iar cea din baie nu mai era acolo. strâmbe. dar ştie cineva. tremurate şi risipite. Philip Lombard spuse ceva hazliu. Sigur. — A dispărut. Ceai! Binecuvântatul ceai de după-amiază. a dispărut. vă rog.. Când Rogers aduse tava cu ceai. care de obicei detesta ceaiul... se trezi.. Şi... Care dintre noi este? Toţi se întreabă. Doctorul Armstrong povesti o anecdotă. Judecătorul Wargrave. — O. Rogers? — Nu mai e. judecătorul ne-a spus câteva lucruri foarte interesante. toarnă-l dumneata. de un roşu aprins.. trase câteva linii peste literele inegale. Camera păru deodată mai veselă. tresăriră cu toţii. Dar numai eu ştiu. . Privirea îi deveni vagă şi ceţoasă. — Şi a dispărut? întrebă Lombard. Asta înseamnă că unul dintre noi e posedat de diavol. Vera se duse spre masa de ceai. O bănuiam. Şi mi-am rătăcit două gheme din lâna mea gri de croşetat. Blore răspunse. — Turnaţi dumneavoastră ceaiul. până mâine furtuna o să treacă şi o să vină cineva — o să vină o barcă.

n-are importanţă. Uită povestea asta. Ochii i se opriră pe suportul de sticlă din mijlocul mesei şi pe cele şapte figurine de porţelan. Cele două femei urcară sus. necazul cu dumneata e că ştii prea multe! murmură Lombard. murmură. tensiunea era aproape prea mare ca să poată fi suportată.. — Dragul meu Blore. ce-i cu asta? E o nebunie. Blore spuse cu un rânjet: — Nu mai e nevoie să le spui să-şi încuie uşa! — Ei. totul era pregătit pentru dimineaţă. VII După o oră. Există mijloace de a se deschide uşile pe dinafară. domnilor. urcară să se culce şi cei patru bărbaţi. — Mai mult. Da. dar toate sunt aşa. — Şi eu. Apoi se auzi vocea judecătorului: — Nu e nevoie. Auziră zgomotul a două zăvoare trase şi a două chei răsucindu-se în broască. Stând în capul scărilor. Mâncară. Îi auzi oprindu-se pe palierul de deasupra. cel puţin noaptea n-au de ce să se teamă. Mulţumesc domnule. în salon. cei doi bărbaţi le văzură intrând fiecare în camera ei şi închizând uşa. zise Lombard. — Da. Rogers îi văzu urcând. Văzu patru siluete intrând pe patru uşi.. Din sufragerie. — E în regulă. În cameră. Dădu dlin cap. spuse Blore. împreună. Lombard şi Blore le însoţiră. se strânse masa. VI Veni şi ora mesei.Se priviră unii pe alţii. Ieşi închizând uşa în urma lui. spuse Vera. Începu să coboare şi celălalt îl urmă.. Blore spuse greoi: — Ei. Urcară toţi. spuse Rogers. La ora nouă. Judecătorul spuse grav: — Noapte bună. puneţi chiar un scaun în faţa uşii. Să ne vedem toţi cu bine dimineaţă! Rogers ieşi din sufragerie şi se furişă puţin pe scări. Fusese o masă simplă. Se înapoie în sufragerie. cred. şi la urma urmei. domnilor. unde aranja masa pentru dimineaţă. Murmură: . Oricum. Pe urmă. — Mă duc să mă culc. auzi răsucindu-se patru chei şi zgomotul a patru zăvoare. Un rânjet brusc îi transformă faţa. Iar se observau unul pe altul pe furiş. vălul groazei se lăsase din nou. să vă sfătuiesc să vă încuiaţi uşa. Emily Brent se ridică în picioare.. Nu poţi să omori pe nimeni cu o perdea. mai ales din conserve. domnule.

nici în altă parte. se grăbi în sus pe scări spre noul lui dormitor. la fel ca şi Blore. Spuse foarte încet: — Cred că e timpul să fac ceva. Vera Claythorne era îmbrăcată. Traversând camera. Judecătorul Wargrave. sau ţi-a adus ceaiul? Ştii cât e ceasul? Blore se uită peste umăr la un mic ceas de voiaj de lângă pat. şi se uită în el imediat.. Vezi dacă ceilalţi ştiu ceva. Vântul se mai potolise parcă. vântul bătea mai tare. Camera Emilyei Brent era goală. care-i era caracteristic. încuind uşa şi trăgând zăvorul. Philip Lombard spuse afabil: — Ai dormit douăzeci şi patru de ore? Ei. ca de lup. a trebuit să fie trezit din somn." Capitolul al unsprezecelea I Philip Lombard obişnuia să se trezească în zori. La nouă şi jumătate stătea pe marginea patului uitându-se la ceas. Apoi rosti: — Unde dracu poate să fie? Undeva pe insulă? Aşteaptă-mă să-mi pun nişte haine.. Se ridică în cot şi ascultă. o încuie şi puse cheia în buzunar. Apoi. Lombard răspunse: — Te-a chemat cineva.. Nici ceainicul nu e pus. Blore înjură printre dinţi. Avea părul ciufulit şi ochii încă tulburi de somn. dar Lombard nu-l auzea. dar sufla încă. Philip Lombard aprobă. — Vreau să spun că Rogers lipseşte. La fel se întâmplă şi în dimineaţa aceea.— O să am grijă să nu mai facă nimeni vreo poznă în noaptea asta. asta arată că ai conştiinţa curată. La ora opt. Apoi buzele i se desfăcură în acel zâmbet curios. şi nici focul de la bucătărie aprins. Am avut eu grijă.. Acesta deschise cu prudenţă.. Nu e nici la el în cameră. o trase. Îl duse la ureche. stingând luminile. şifonierul cel mare. Unde-i Rogers? Philip Lombard spuse: — Doar ecoul îţi răspunde: "Unde-i?" — Ce vrei să spui? întrebă celălalt tăios. Pe urmă. . Nu auzea căzând ploaia.. — Zece fără douăzeci şi cinci! N-ai crede că am putut să dorm atât. Aici nu exista decât o singură posibilitate de ascunzătoare. ducându-se spre cealaltă uşă care da spre hol. Adormise din nou. Trecu pe rând pe la uşile încuiate. încuie uşa de la cămară. — Ce s-a întâmplat? întrerupse Blore scurt. La zece fără douăzeci şi cinci bătea la uşa încuiată de la camera lui Blore. Îşi spuse: "N-o să mai umble nimeni la negrii ăia în noaptea asta. se pregăti de culcare. Apoi. Pe Armstrong îl găsi treaz şi aproape îmbrăcat.

— S-a trezit totuşi. în timp ce omul stătea aplecat. Se duse spre uşa de la sufragerie. — Ha. îmbrăcat. La şirul de ceşti de pe bufet. sunt gata să cred orice despre oricine. spuse Lombard.. Se potrivea prea bine cu rana adâncă de la ceafa lui Rogers. Vera vorbi încet. La suportul de pâslă pregătit pentru cana de cafea. Blore mormăi: — L-ai văzut cumva pe Rogers? Domnişoara Brent ridică sprâncenele. spuse Emily Brent. În mijlocul mesei erau numai şase figurine de porţelan. dar tot nebărbierit. după câte văd. — Rogers? Nu. iar briciul. a pus masa pentru micul dejun. — Ar fi putut s-o facă aseară. Sfatul meu e să stăm împreună până îl găsim. domnişoară Brent? o întrebă Blore. — Marea e la fel de furioasă. Avea încă în mână toporişca cea mică. Ucigaşul s-a furişat probabil în spatele lui. îi spuse Lombard. Intrară cu toţii în cameră. Era în mica spălătorie din curte. cobora scările. era goală. — Negrii! Priviţi! urlă. bărbierit. domnule Blore. undeva. privind la farfuriile şi tacâmurile aranjate cu grijă. îl găsiră şi pe Rogers. Dar chiar când ajunseră în hol. II Curând după aceea.. Vera fu prima care observă. unde se dusese să taie surcele pentru focul din bucătărie. Avea pe ea o haină de ploaie. De ce? Judecătorul Wargrave. care era deschisă. Blore. le spuse ea. Camera lui Rogers. cu tăişul năclăit. — Ai hoinărit singură pe insulă. Îl apucă pe judecător de braţ şi strânsoarea degetelor ei atletice îl făcu pe bătrânul domn să se strâmbe de durere. care se alăturase şi el grupului. nu l-am văzut în dimineaţa asta. III — E absolut limpede.. a rotit toporul o dată şi l-a pocnit în cap. — Trebuie să fie afară pe insulă. Nu-ţi dai seama că e curată nebunie? — Te asigur. Un topor mai mare. spuse: — Unde s-a dus domnişoara Brent? Asta e alt mister. îmbrăcat şi cu dantura pusă. .. Emily Brent intră pe uşa din faţă. că am fost foarte atentă. spuse Lombard. N-aş crede să poată porni azi vreo barcă. Se vedea că în pat dormise cineva. şi ne pândeşte? — Dragă fată. spuse Armstrong. cu o voce pe care încerca s-o facă hotărâtă şi sigură: — Nu crezi că se ascunde pe undeva. pămătuful şi săpunul erau ude. aşa cum spusese Philip Lombard.Grupul începu să caute prin casă. mai greu. stătea rezemat de uşă. fu de părere Armstrong.

căutând amprente.. Vom căuta să fim cât mai repede . cu mintea întreagă. — Vă mulţumesc. Şapte negri mititei despicau surcele groase.. apoi spuse: — Mulţumesc. dacă asta vrei să spui.. Judecătorul aprobă gânditor. sunt albine aici pe insulă?. mă simt bine acum. dar genul ăsta de femeie are adesea multă forţă musculară. stridentă. doctore? întrebă judecătorul Wargrave. Domnişoara Brent pare destul de şubredă.. albine! Oh.. Glasul îi era din nou calm şi controlat — glasul unei profesoare de sport energice.. Albine.. spuse Emily Brent. doctore. Părea că fata asta sănătoasă. Vera respiră greu. De-asta întreb. sughiţă. Şi strofa următoare. Nu e caraghios?. roiuri. Şase negri mititei se jucau c-un stup.. spuse: — Domnişoara Brent şi cu mine o să vă pregătim micul dejun. Le adunară şi le duseră în bucătărie. ai procedat cum trebuie. Începu din nou să râdă sălbatic. Ce vă întreb e destul de normal.. suspinând: — Nici o amprentă. Puteţi.. O ştiu toată pe dinafară. Rămase nemişcată o clipă. Se auzi un hohot de râs — se întoarseră brusc.. echilibrată. pusă acolo ca s-o studiaţi.. Vera tăia slănina. Coada toporului a fost ştearsă după aceea. — Era nevoie de multă forţă. Striga din toate puterile cu o voce ascuţită. Ridică mâna şi o lovi hotărât peste obraz. nefiresc: — Nu vă holbaţi aşa! Ca şi cum aţi crede că sunt nebună. spuse Philip Lombard. În timp ce fata intra în bucătărie.. şi înghiţi. Se uită repede în jur.. — Nu e un tip isteric. Rogers tăiase câteva lemne înainte de a fi fost omorât. Armstrong spuse grav: — Ar fi putut s-o facă şi o femeie. sănătoasă. — Fata ar fi putut-o face cu uşurinţă — e un tip atletic... nu. nu înţelegeţi? N-aţi citit poezia aceea idioată? E sus în fiecare dormitor. traversând curtea spre bucătărie.. Armstrong răspunse. vă spun.. Vera Claythorne stătea în curte.. Vera Claythorne şi Emily Brent se retrăseseră în bucătărie. Dar şocul acesta brusc i s-ar putea întâmpla oricui. stupi. Se întoarse şi.. Continuă pe acelaşi ton strident.. să aduceţi câteva surcele. Blore se ridică în genunchi. Şi nu trebuie să uitaţi că toţi bolnavii mintali au o forţă de nebănuit. a înnebunit sub ochii lor. Blore spuse: — Ei. netoţii.. scuzându-se parcă: — Trebuia! Isteria ne mai lipsea acum. Doctorul Armstrong se apropie de ea... Armstrong se declară de acord: — O. ca să aprindem focul? Pe obraz se vedeau urmele roşii ale mâinii doctorului..Blore presăra făină peste coada toporului. zguduită toată de hohote de râs: — Sunt albine pe insula asta? Spuneţi-mi! Unde ne ducem după miere? Ha! ha! Se uitau la ea fără să înţeleagă. Nu e al naibii de caraghios?.. O fată bună. Vera şi Emily Brent erau ocupate: domnişoara Brent aprindea focul. Am fi putut să înţelegem de la început dacă am fi avut minte.

. cu izbucnirea ei isterică. respectabilă. în sfârşit. la care te aştepţi.. spunând: "Micul dejun e gata într-o jumătate de oră".. Aşa de necrezut. ucigaşul lui Rogers a avut grijă să fie găsit în pat. Cea din urmă.. n-ar fi putut s-o facă..gata.. Nimeni în casă. Domnişoara Brent n-ar fi avut nevoie să colinde pe-afară câteva ceasuri după aceea.. Philip Lombard oftă şi spuse: — Asta nu prea e o dovadă concludentă de dezechilibru mintal.. încât au achitato.. Dacă vrei să ştii părerea mea. domnule Lombard? Dacă femeia ar fi nevinovată. şi pe urmă când. sau trei sferturi de oră. IV Ex-inspectorul Blore îi spuse lui Philip Lombard cu glasul răguşit.. ceva de acelaşi gen! Stă în camera ei. sau aşa ceva. sforăind... să zicem o jumătate de oră. Blore spuse cam jenat: — Te-am bănuit pe dumneata la început. nu merită să mă ostenesc să ghicesc... Ex-inspectorul Blore nu era omul care să înţeleagă o aluzie fină. sau n-ai spus-o.. şi citeşte Biblia. dacă ea însăşi e criminalul. Un bătrân cu nevasta. Părea de necrezut. amândoi omorâţi cu un topor. Apa o să fiarbă repede.. e ceva natural. apoi spuse: M-am gândit la asta când am văzut toporul. e o idee la care nu m-am gândit. Fata... În plină zi. Blore. — Dar nu înţelegi. Făcu o pauză. în afară de fiica lor şi de femeia de serviciu.. Manie religioasă. intrând în bucătărie. ci se cam scrântesc la cap. spunea că s-a dus să se uite cum e marea... am văzut-o atât de liniştită şi senină. iar fi frică să plece hoinărind de una singură. ea a apucat-o pe drumul acela... Dar Blore continuă. crede că e unealta lui Dumnezeu.. nu se apucă de omorât pe scară largă. şi povestea ciudată pe care ai spus-o... Fiica era o fată bătrână... spuse laconic Philip Lombard..... s-a dovedit. vreau să spun. Continuă greoi: — A fost un caz în America. greoi şi perseverent: — Şi pe urmă a fost afară. Dar niciodată n-au găsit altă explicaţie. Nici un semn de tulburare.... scăzut: — Ştii ce cred? — Întrucât abia aştepţi să-mi spui.... cu haina de ploaie.. nu crezi? — Se poate.. — Da. ştii. Ar face-o numai dacă ar şti că n-are de ce să-i fie frică. Adică.. al nevestei lui Rogers cred. femeia asta e nebună de legat! Multe fete bătrâne apucă pe drumul ăsta.. Făcu o pauză şi continuă: Sper că nici dumneata nu mă crezi ... Celălalt dădu din cap: — Rogers a fost omorât în timp ce tăia lemne pentru foc — adică imediat după ce s-a sculat. Blore urmă: — Dar cealaltă! Aşa de îngrijită şi mironosiţă. revolverul ăla. cu şorţul ăla... Din nefericire... Adăugă cu un rânjet uşor: — Încântat că nu mă mai suspectezi. Dar îmi dau seama acuma că greşeam. Dacă vrei să ştii ce cred eu.

Blore se înroşi. se gândea: "De ce m-am purtat ca o isterică? A fost o greşeală. Landor era complet nevinovat. V Ouăle erau în tigaie. şi viaţa dumitale urmează să fie scurtată într-un chip neplăcut. vrei să spui. da. toată banda asta a lui Purcell! Am fost totuşi avansat. n-aş recunoaşte. n-o să-mi poţi plăti. În cele din urmă spuse: — Se pare că acum nu mai are nici o importanţă. Bagă de seamă.. Se lăsase dusă de val.. dar cred că o să scap şi din asta.. Un criminal cu imaginaţia lui U. — Eu am o imaginaţie destul de bună. ce vrei să spui? Philip Lombard îşi arătă dinţii: — Vreau să spun. — Nu." Doar se lăudase întotdeauna cu echilibrul ei! Domnişoara Claythorne a fost minunată. — Ei. de pe urma acestei fapte. sfârşi Lombard cu un rânjet. se sfârşise. Tot ce pot spune e că dacă dumneata eşti criminalul. şi l-am trimis la răcoare. — Nu puteam să ştiu c-o să moară.. — Al meu? Al lui. eşti un actor straşnic şi îmi scot pălăria în faţa dumitale..vinovat. Crezi că am să-l urmez pe Rogers şi pe ceilalţi? Nu-s eu ăla! Mă păzesc foarte bine. Cyril se dusese la fund înainte de a ajunge ea la stâncă. luând o expresie ameninţătoare. Întrebă furios: — Dar dumneata? Chipul lui Philip Lombard se înăspri.. Simţise că o ia curentul şi o duce în larg. că după părerea mea n-ai nici o şansă. ai dat atunci o depoziţie falsă? Blore se mişcă stânjenit de pe un picior pe altul. numai între noi.. sper că ai scos ceva din treaba aceea. şi ţinând seama că probabil vom fi amândoi nişte cadavre înainte de sfârşitul zilei de mâine — ce zici. Ei. .. şi am scăpat! Cred.. Deoarece se pare că. draga mea. fireşte. dragă Blore. a pornit imediat înot după Cyril.Dacă ar fi vreun martor.. Owen poate să te prindă-n cursă oricând va voi el. dacă vrei să ştii. şi-a păstrat capul. nu-mi plac pariurile. Fii calmă. Coborî vocea: Şi acum. nu vreau să spun mai mult.. De ce se mai gândeşte acum la asta? Totul se terminase.. — .. Şi chiar aşa.. — Şi al dumitale. Am fost în situaţii grele şi înainte... înotând liniştit. în timp ce prăjea pâinea. dacă mori.. Philip zise gânditor: — S-ar putea să mă-nşel.. — Ascultă. Banda m-a mituit... — A mea? Blore îl privi ţintă. Vera. N.. — Nu atât cât s-ar fi cuvenit. Blore. sau ea.. Rămâne doar între noi doi. dar nu cred că ai destulă imaginaţie pentru treaba asta. — Ce? — Lipsa dumitale de imaginaţie o să te facă o ţintă absolut sigură.. ăsta a fost ghinionul dumitale. Ei bine.. domnule Lombard. — Iar Landor a fost condamnat pe viaţă şi a murit în închisoare.. nu-i aşa? întrebă Blore... Nişte ticăloşi. calmă..

chiar şi acum. Punând o altă bucată de pâine la prăjit. Doamne.. Nu făcuse niciodată nimic de care să-i fie ruşine. Hugo doar se uitase la ea. cum o durea. Emily Brent răspunse. o felie de şuncă? — Încă o felie de pâine prăjită? Şase oameni. nu-i aşa? Să ducem gustarea înăuntru. Asta explică multe.. — Mai doreşti puţină cafea..... dar nu ea. sigur. Să nu-ţi fie teamă de groaza morţii. Dar Emily Brent n-a vrut s-o lase... Pentru că dacă ar fi lăsat-o. Unii oameni s-au gândit atât de puţin la moarte. Lui părea că nu-i pasă. Aşa că. Toţi ai ei erau militari. "Domnul are grijă de oile lui. Emily Brent. nici unul din familia Brent nu era fricos.." Spuse: — Nu vă e frică? Făcu o pauză şi apoi adăugă: — Sau nu vă pasă de moarte? Moarte! Parcă un burghiu mic şi ascuţit pătrunse în masa solidă. domnişoară Brent. se arde pâinea! Vocea Emilyei Brent era aspră. aşa e.... Numai Hugo nu." Era în plină zi acum. normal.. până ce sosise barca. nici de săgeata care zboară ziua. încât şi-au luat viaţa... Unde era? Ce făcea? Era logodit..... Fata asta nu înţelegea! Emilyei nu-i era frică... VI Micul dejun decurse într-o atmosferă stranie. toţi stăpâni pe ei.. la fel cum şi ea. Emily Brent.. Toată lumea era foarte politicoasă... Vera gândi mecanic: "Înfrânată. îngheţată din creierul Emilyei Brent.... da. domnişoară Brent. gemând. Noaptea trecută o visase pe Beatrice. "Ce urmează? Ce urmează? Cine? Care?" ... Ce proastă sunt! Emily Brent ridică ultimul ou din grăsimea care sfârâia. Vera spuse uimită: — Sunteţi minunat de calmă. dusese o viaţă dreaptă.... normali — în exterior. al cărui văr se căsătorise cu Elsie Macpherson. în cele din urmă. — Oh. Duceau o viaţă dreaptă. domnişoară Brent? — Domnişoară Claythorne. de copil.... iertaţi-mă. Emily îşi reveni cu o tresărire şi văzu că Vera se uită la ea cam ciudat. însurat? — Vera. ea n-o să moară.. o visase că era afară. O lăudaseră pentru curajul şi sângele ei rece.. Beatrice Taylor.. Înfruntau moartea fără să clipească. Spuse cu vioiciune: — Totul e gata... că-i convenea! Rău! Aproape un păcat să simţi astfel. strângând buzele: — Am fost crescută să nu-mi pierd capul şi să nu fac niciodată multă zarvă.plutind." Cine spusese asta? Generalul Macarthur. cerea să fie lăsată înăuntru... îşi apăsa faţa de geam şi.. să se gândească la Hugo... Şi în interior? Gânduri care goneau în cerc ca nişte veveriţe în cuşcă..... chiar. nu era nimic de groază. s-ar fi întâmplat ceva îngrozitor. Să moară? Dar ea n-o să moară! Ceilalţi or să moară.. Părea. "Nici unul dintre noi n-o să plece de pe insulă..

— O. Capitolul al doisprezecelea I Masa se isprăvi. A fost uşor. spuse Blore. cu greu poţi să crezi.. — Ameţită? Doctorul Armstrong veni lângă ea: Destul de firesc.. Emlly Brent se ridică. îi răspunse Vera. în salon? Toată lumea se declară de acord.... Spuse cu o voce clară. Mă simt puţin ameţită. Dacă greşesc. Nu pot să pricep. Doamne. Deşi. — Mă pricep puţin la gospodărie. dacă te uiţi la ea. Trebuie să fiu prudent. — Nu vreau să iau nimic. cred. Emily Brent rămase singură în sufragerie. Ameţeala îi trecea. foarte prudent". domnişoară Brent? se interesă judecătorul. comportându-se normal la micul dejun. Dar merită să încerc... Doctorul Armstrong se înroşi tot.." "Manie religioasă. Era somnoroasă. dar nu ştiu ce am. Emily se scuză: — Iertaţi-mă. dar se aşeză din nou. Înnebunesc. asta e. . nu are nici un sens. să ne întâlnim ca să discutăm situaţia..... domnişoară Brent. O să stau aici liniştită până îmi trece ameţeala. — Mulţumesc. Să-ţi dau o mână de ajutor. Spuse: — O să strâng masa şi o să spăl vasele. Nu puteai să nu citeşti teama şi bănuiala în privirea ei. domnişoară Claythorne? — Mulţumesc.. — Nu! Cuvântul îi izbucni de pe buze ca o explozie.. Şoc cu întârziere... câte or să rămână până deseară?." — Cine doreşte ultimul ou? — Marmeladă? — Mulţumesc. dacă mai e vreme. — Cum doreşti. Terminară cu strânsul mesei. Vera începu să adune farfuriile. Îi luă pe toţi pe neaşteptate. Pot să-ţi dau ceva ca să.... spuse doctorul rigid. Dacă mai e vreme. Doamne! — S-a întâmplat ceva. a crezut tot ce i-am spus. perdeaua roşie. Aş vrea s-o ajut pe domnişoara Claythorne. mai vreţi o felie de pâine? Şase oameni.... numai şase.." "E o nebunie — totul e o nebunie.."O să meargă? Mă îndoiesc... Un timp auzi un murmur slab de glasuri din bucătărie. Judecătorul îşi drese glasul.. Gheme de lână care dispar. — O să vi le ducem noi în bucătărie. Să zicem peste o jumătate de oră." "Ce prost. se oferi Philip Lombard. totuşi.. "Şase figurine de porţelan. autoritară: — Cel mai bine ar fi. ar fi putut adormi uşor. absolut nimic.

. cineva ud leoarcă şi de pe care curgea apă. să ţi-o scoţi singură într-un săculeţ de muselină. Miere în fagure. Nu părea deloc mişcată. Mi-a spus mie. pic.... — Ce ţi-a spus.. Îi plăcea mierea. care începu: — Ascultaţi cu toţii aici. Spune-mi. — Mai e ceva. În nări simţi un miros umed.." se gândi ea. Dar nu putea să-ntoarcă capul. un bondar. Vera se cutremură..... domnişoară Claythorne? întrebă Wargrave.. Acul albinei pe gât. Vera se mişcă pe scaun: — Asta nu e chiar adevărat. părerea mea: nu trebuie să-l căutăm pe autorul tuturor acestor crime mai departe decât în sufragerie.. după aceea.. Era complet singură. Vera repetă povestea Beatricei Taylor.. Ochii ei. umed şi rece.Simţea un bâzâit în urechi — sau era un bâzâit adevărat? "Parc-ar fi o albină. Trebuia doar să întoarcă privirea şi o vedea. Beatrice Taylor. Întrebă Armstrong.. Se urca pe geam.. paşi care se furişau uşor până în spatele ei. — Să mă duc s-o chem? se oferi Vera Claythorne. Nu mai era nimeni în casă. mai ales! . fu de părere Lombard.. spuse Blore.. Pot să jur că femeia e criminalul! — Şi motivul?. Pe fereastră albina bâzâia — bâzâia. Ce-ar fi să strige?. Şi pe urmă simţi înţepătura. Ce spui. De ce? Fiindcă navea nici una. remarcă judecătorul Wargrave.... nu avem dovezi.. E singura care n-a vrut să dea nici o explicaţie în legătură cu acuzaţia de pe placa de patefon. Imediat văzu şi albina. care ieşise din râu. — Era foarte ciudată în bucătărie când pregăteam micul dejun. Vera se aşeză din nou. N-am nimic de zis.. II Stăteau în salon şi o aşteptau pe Emily Brent. desigur.. părea să fie tulburată de un sentiment de vină sau de remuşcare pentru atitudinea pe care o avusese? — Câtuşi de puţin. Parcă Vera Claythorne vorbise de albine în dimineaţa asta. — Manie religioasă... — O poveste perfect sinceră. fetele astea bătrâne şi cinstite! Invidie. spuse Vera.. Cu toţii suntem puţin tulburaţi acum. Toată lumea îl privi întrebător pe Blore. spuse Blore repede. pic.. domnişoară Claythorne.. în clipa asta... Mie personal nu mi-ar fi greu s-o accept.... spuse Vera... Dar nu putea să strige.. Pic. — Inimi de piatră.. Dar. — O clipă. Paşii împleticiţi ai fetei înecate. Auzi paşi... Albine şi miere.. Era cineva în cameră.. — Nu poţi s-o judeci după asta. doctore? — Perfect posibil.

Probabil cianură de potasiu.. nu e coincidenţă! E tenta de culoare locală adusă de ucigaşul nostru. suntem nebuni. e moartă! exclamă Blore. Să mergem acum în sufragerie. ostile din ochii lor. Blore întrebă: — Nu intenţionaţi să faceţi nimic? — Nu văd ce am putea face. E o fiară jucăuşă. un bondar. pe doctorul Armstrong să observe foarte atent purtarea domnişoarei Brent. — Dumnezeule. nu. căliţi într-o lungă carieră plină de riscuri şi întâmplări periculoase. O să-l rog.. Bănuielile noastre sunt. Şi apoi îi văzură faţa — congestionată. se uită la pleoape. liniştită a judecătorului Wargrave spuse: — Încă unul dintre noi absolvit. cu o voce nu prea sigură. Spuse cu violenţă: — E o nebunie! Nebunie curată. A adus cineva o seringă hipodermică aici în casă? — Da. răspunse Armstrong. eu. cu buzele vinete şi ochii ficşi. presupun. prin asfixiere. N-avea nimic când am lăsat-o aici! Armstrong se uita atent la un semn pe partea dreaptă a gâtului.. cedaseră în cele din urmă. sper.. — Cum a murit. nebuni cu toţii! — Mai avem încă. în afară de faptul că părea să nu-i fi auzit intrând în cameră. Îi place să se ţină cât mai mult de blestemata aceea de poezioară! Pentru prima dată vocea îi era inegală. spuse judecătorul.. O găsiră pe Emily Brent pe scaunul unde o lăsaseră. totuşi. Vera strigă: — Uitaţi-vă. aproape stridentă.. III Vocea subţire. remarcă judecătorul Wargrave. ca şi la Anthony Marston. Amintiţi-vă ce vă spuneam dimineaţă! Armstrong spuse sever: — Nu albina a înţepat-o! O mână omenească a ţinut seringa. spuse doctorul Armstrong. Majoritatea doctorilor .. Spuse: — Asta e urma unei seringi hipodermice. Patru perechi de ochi se aţintiră asupra lui. — O cianură. — Dar albina aceea? ţipă Vera. — E unsprezece fără cinci. — Ce otravă a fost injectată? întrebă judecătorul. Probabil că a murit aproape imediat. Să fie doar o coincidenţă? Lombard spuse sumbru: — O. Spuse: — Totdeauna călătoresc cu una la mine. puterea de a raţiona.. Cred că ar trebui s-o invităm pe domnişoara Brent să ia parte la discuţia noastră. prea târziu! Armstrong se aplecă deasupra moartei. spuse calm judecătorul. Mirosi buzele. ca şi cum până şi nervii lui. Îşi făcu singur curaj împotriva bănuielii adânci. doctore? întrebă Lombard nerăbdător. numai bănuieli. Dinspre fereastră se auzi un zumzăit. o albină. Din spate nu văzură nimic ciudat. dădu din cap. pentru moment.spuse Blore.

procedează aşa. Judecătorul Wargrave spuse calm: — Foarte adevărat. Vrei să ne spui, doctore, unde e acum seringa aceea? — În valiza din cameră. — Am putea, eventual, să controlăm. Toţi cinci urcară sus — o procesiune tăcută. Conţinutul valizei fu răsturnat pe podea. Seringa hipodermică nu era nicăieri. IV Armstrong spuse furios: — A luat-o cineva! În cameră se aşternu tăcerea. Armstrong stătea cu spatele la fereastră. Patru perechi de ochi îl fixau, negri de bănuială şi acuzare. El se uita de la Wargrave la Vera şi repeta neputincios — slab: — Vă spun că a luat-o cineva. Blore se uită la Lombard, care-i întoarse privirea. — Suntem cinci în cameră, spuse judecătorul. Unul dintre noi e criminalul. Situaţia este extrem de gravă. Trebuie să facem totul pentru a-i proteja pe cei patru dintre noi care sunt nevinovaţi. Te rog, doctore Armstrong, să-mi spui ce medicamente ai la dumneata? — Am o cutioară cu medicamente aici. O puteţi examina. O să găsiţi ceva pentru dormit — tablete de trional şi sulfonal — un pachet de bromură, bicarbonat de sodiu, aspirină. Nimic altceva. Nu am cianură la mine. — Şi eu am nişte tablete de dormit — sulfonal cred, spuse judecătorul. Presupun că sunt mortale... într-o doză suficient de mare. Dumneata, domnule Lombard, ai un revolver. — Şi ce dacă am? spuse îndârjit Philip Lombard. — Atât numai. Propun ca provizia de medicamente a doctorului, tabletele mele de sulfonal, revolverul dumitale şi tot ce mai există în materie de medicamente sau arme de foc să fie adunate la un loc şi puse în siguranţă. Iar după ce se face asta, să ne supunem fiecare unei percheziţii — atât corporale cât şi a lucrurilor. — Al naibii să fiu dacă renunţ la revolver! spuse Lombard. Wargrave vorbi cu asprime: — Domnule Lombard, eşti un tânăr bine făcut şi puternic, dar şi ex-inspectorul Blore e un om cu un fizic puternic. Nu ştiu care ar fi rezultatul unei lupte între voi, dar pot să-ţi spun atât: de partea lui Blore, ajutându-l cât vom putea mai bine, vom fi şi noi, eu, doctorul Armstrong şi domnişoara Claythorne. Îţi dai seama, cred, că dacă te gândeşti să te împotriveşti, şansele dumitale vor fi destul de mici. Lombard îşi azvârli capul pe spate. Îşi arătă dinţii aproape într-un mârâit. — Ei, foarte bine, atunci. Dacă totul era aranjat... Judecătorul Wargrave dădu aprobator din cap: — Eşti un tânăr cu judecată. Unde ţi-e revolverul? — În sertarul mesei de lângă pat.

— Bun. — Vi-l aduc. — Cred că ar fi mai bine să venim cu dumneata. Philip spuse cu un zâmbet care semăna şi mai mult cu un mârâit: — Al naibii de bănuitor eşti, nu crezi? O luară pe coridor până la camera lui Lombard. Philip se duse la noptieră şi trase sertarul. Apoi se dădu înapoi cu o înjurătură. Sertarul noptierei era gol. V — Vă declaraţi satisfăcuţi? întrebă Lombard. Se dezbrăcase până la piele şi fusese controlat meticulos (ca şi camera) de ceilalţi trei bărbaţi. Vera Claythorne era afară, pe coridor. Cercetările urmară metodic. Armstrong, judecătorul şi Blore se supuseră pe rând controlului. Cei patru ieşiră din camera lui Blore şi se apropiară de Vera. Judecătorul fu cel care vorbi: — Sper că înţelegi, domnişoară Claythorne, că nu putem face excepţii. Revolverul acela trebuie găsit. Ai, presupun, un costum de baie la dumneata? Vera dădu din cap. — Atunci, o să te rog să te duci în cameră, să-l pui şi să vii din nou aici. Vera intră în cameră şi închise uşa. În mai puţin de un minut reapăru într-un costum de baie strâmt, de mătase. Wargrave aprobă din cap: — Mulţumesc, domnişoară Claythorne. Acum, te rog să rămâi aici până ce-ţi controlăm camera. Vera aşteptă răbdătoare pe coridor până ce ieşiră. Pe urmă intră ea înăuntru, se îmbrăcă şi se reîntoarse lângă ei. Judecătorul spuse: — Suntem acum siguri de un lucru. Nu există arme sau medicamente otrăvitoare în posesia nici unuia dintre noi cinci. Ăsta e un punct bun. O să punem acum medicamentele la loc sigur. Există, cred, un dulap pentru argintărie în bucătărie, nu-i aşa? — Foarte bine, dar cine o să ţină cheia? întrebă Blore. Presupun că dumneata! Judecătorul Wargrave nu răspunse. Coborî în bucătărie şi ceilalţi îl urmară. Acolo se afla o lădiţă în care se ţineau argintăria şi tacâmurile. După instrucţiunile judecătorului diferitele medicamente au fost puse acolo şi încuiate. Apoi, tot la instrucţiunile lui Wargrave, lădiţa a fost pusă în dulapul de bucătărie, pe care-l încuiară. Judecătorul dădu cheia de la lădiţă lui Philip Lombard, iar cheia de la dulap lui Blore, spunându-le: — Dumneavoastră doi sunteţi cei mai puternici ca fizic. Ar fi greu pentru oricare să ia cheia de la celălalt. Ar fi imposibil pentru oricare dintre noi trei. Dacă cineva ar sparge dulapul... sau lădiţa... ar face zgomot... ar fi greu să nu atragă atenţia. Făcu o pauză, apoi urmă: — O problemă serioasă ne stă în faţă. Ce s-a întâmplat cu revolverul

domnului Lombard? — Mi se pare că proprietarul e persoana cea mai în măsură s-o ştie, spuse Blore. Lui Lombard nările îi păliră de furie. — Tâmpitule, cap de bou ce eşti! Ţi-am spus că mi-a fost furat! — Când l-ai văzut ultima dată? întrebă Wargrave. — Aseară. Era în sertar când m-am culcat... pregătit pentru orice eventualitate. Judecătorul dădu din cap şi spuse: — Cred că a fost luat azi-dimineaţă, în zăpăceala cu căutarea lui Rogers, sau după ce a fost descoperit. — Bănuiesc că e ascuns undeva prin casă. Trebuie să-l căutăm, spuse Vera. Judecătorul Wargrave îşi mângâie bărbia. — Mă îndoiesc că cercetarea noastră va avea vreun rezultat. Ucigaşul a avut destul timp să găsească o ascunzătoare. Nu cred că vom găsi uşor revolverul. Blore spuse deodată: — Nu ştiu unde e revolverul, dar pariez că ştiu unde e altceva — seringa hipodermică. Urmaţi-mă. Deschise uşa de la intrare şi o luă în jurul casei. La o mică distanţă de fereastra sufrageriei găsi seringa. Lângă ea era o figurină de porţelan spartă — cel de al cincilea negru, spart. Blore spuse satisfăcut: — Singurul loc unde putea să fie. După ce a omorât-o, a deschis fereastra, a aruncat seringa, a luat figurina de pe masă şi a azvârlit-o şi pe ea. Nu erau amprente pe seringă. Fusese ştearsă cu grijă. Vera spuse cu hotărâre: — Acum, hai să căutăm revolverul. — Neapărat, aprobă judecătorul Wargrave. Dar în timpul acesta, să avem grijă să stăm împreună. Nu uitaţi că dacă ne despărţim, ucigaşul poate să acţioneze. Cercetară cu grijă casa, din pod până în pivniţă, dar fără rezultat. Revolverul nu era nicăieri. Capitolul al treisprezecelea I "Unul dintre noi... unul dintre noi... unul dintre noi..." Trei cuvinte, repetate la nesfârşit, imprimându-se ceas după ceas în minţile înfricoşate ale celor cinci. Cinci oameni — cinci oameni îngroziţi. Cinci oameni care se observau, care nu-şi mai dădeau osteneala să-şi ascundă tensiunea nervoasă. Acum, era doar puţină prefăcătorie — lipsea masca formală a conversaţiei. Erau cinci duşmani, legaţi împreună printr-un instinct reciproc de autoconservare. Şi dintr-o dată, toţi începură să semene mai puţin a fiinţe umane. Reveneau la tipuri mai bestiale. Judecătorul Wargrave stătea ghemuit, ca o bătrână, prudentă broască ţestoasă, nemişcat, cu ochii pătrunzători şi vioi.

spuse Lombard. În cămară au găsit o mare provizie de conserve... Dar cineva ştie unde este. şi vocea lui subţire şi clară era plină de o hotărâre pătimaşă: — Nu. e complet nebun. Se frământa tot timpul.. incapabilă să se mişte. adoptaseră un fel de plan de campanie: stăteau cu toţii în salonul cel mare.... Vera Claythorne părea foarte liniştită." "Pe mine n-o să mă prindă! Ştiu să-mi port de grijă.... bolnave. dacă vom fi prevăzători. Nimeni nu poate să-l aibă. să aprindem un foc. Trebuie să fim prevăzători. Să le spun?. Din când în când izbucnea într-un torent de cuvinte nervoase.. Cât e ceasul?.. sigur că există ceva pe care să-l putem face.... gata să-şi atace urmăritorii.. care pretinde că e doctor. Doamne. ştie să se poarte ca un om normal. Au mâncat stând în picioare în jurul mesei. Vremea se va însenina. Parcă era o pasăre care se izbise cu capul de geam şi fusese culeasă de o mână omenească.. Navem timp. sperând să se salveze prin imobilitate.. Cine l-a luat?. e Armstrong. — N-ar trebui să stăm aici fără să facem nimic! Trebuie să existe ceva — sigur. Ploua din nou cu găleata... Şi pe urmă. Poate nici nu e doctor. Unde dracu e revolverul ăla?.Ex-inspectorul Blore părea şi mai greoi şi grosolan la înfăţişare. Şi acum sta ghemuită...... şi mâinile îi tremurau. să facem o plută. arătându-şi dinţii lungi şi albi. "E Armstrong.. Toţi cinci s-au dus la bucătărie. Numai trei şi un sfert!. Ochii îi erau congestionaţi. Apoi. ştim asta. Am fost toţi căutaţi.. Judecătorul Wargrave spuse. Să ţip.. Vântul bătea în rafale intermitente.. are ochi de nebun. O. Era ca o fiară încolţită. Cine-l are? Nimeni. Îşi aprindea ţigară după ţigară... scăpat din casa vreunui doctor.. O să murim cu toţii.. Urechea îi reacţiona la cele mai mici zgomote. tot împreună s-au întors în salon — ca să stea acolo — să stea păzindu-se unul pe altul. Pasul îi era mai uşor şi mai iute. Ochii îi stăteau pironiţi în gol..... Printr-un acord tacit. — E numai o chestiune de timp...? — Pe vremea asta? spuse greoi Blore...... Au deschis o conservă de limbă şi două de fructe. Asta e. E un nebun. să semnalizăm. desigur. Avea un aer de ferocitate şi stupizenie laolaltă. celelalte patru aşteptau până se întorcea a cincea.. Ceea ce părea să-l chinuiască cel mai mult era inactivitatea forţată la care îi silea situaţia.. Masa de prânz au luat-o la ora obişnuită — dar fără nici o formalitate convenţională.. Da. injectaţi. Mă pândeşte acum. Cât despre Philip Lombard. numai o singură persoană putea să iasă din cameră. Gândurile care le umblau prin cap erau anormale... Atunci vom putea să facem ceva. de timp? Nu ne putem permite să aşteptăm. Am fost şi altă dată în situaţii grele.. Dacă am aprinde un foc.. nu trebuie să-l pun în gardă.. s-a uitat acum la mine cu coada ochiului... Răpăitul deprimant al ploii aproape îi înnebunea. Asta e adevărul. Mai tot timpul stătea ghemuită într-un scaun.. Şi zâmbea adesea.... Armstrong era într-o stare de nervi jalnică... simţurile lui păreau mai degrabă ascuţite decât adormite.... ca să le stingă aproape imediat... o să înnebunesc şi eu. Părea uluită. ceva! Armstrong izbucni deodată într-un râs ca un cotcodăcit: — Chestiune de timp. Avea mişcările unui animal încet.. îngrozită.. corpul suplu şi graţios.." .. febrile.? Nu.

. săriră cu toţii.. cât e ceasul? O. — Vrea cineva ceai? întrebă Vera. dar asta nu opreşte moartea să vină. tuturor ne e frică de moarte. Se făcu o clipă de tăcere. Dar nimeni nu trebuie să bănuiască. spuse Blore. Se înapoiară în salon...... De ce nu ne trezim? Să ne trezim — ziua Judecăţii de apoi.. Când ceaiul a fost gata.. poate a stat ceasul. nu.... apoi râse scurt. se întâmplă. Mai bine să folosim lumânările. domnule! Unde am citit asta? Fata. trebuie să nu-mi pierd capul. Da." "Patru fără douăzeci... Capul. o s-o supraveghez pe fată.. Judecătorul murmură cu un zâmbet de reptilă: — Trebuie să fim foarte prevăzători.. că am prefera cu toţii să venim şi să asistăm la prepararea lui.. Au fost aprinse cinci lumânări şi puse în salon.. aproape isteric: — Desigur! Aţi prefera! Cinci oameni s-au dus la bucătărie. nu asta! Dacă aş putea gândi.. au băut Vera şi Blore.. O s-o supraveghez......" Când ceasul bătu ora cinci.. nu înţeleg... da. Lombard se duse după lumânări. Vera se ridică: — Mă duc să-l fac. o să crape.. apoi continuă: — Cred că am putea să ne ducem şi să-i dăm drumul. dragă domnişoară.. nu se poate întâmpla un astfel de lucru.. Şi mie mi-e frică de moarte. Le e frică de moarte.. da.'"Fiecare e pe cale să-nnebunească...... Nu înţeleg. cred că mai curând. camera era întunecată. Lombard întoarse comutatorul. Cu toţii au să înnebunească. se întâmplă ceva cu capul. l-am văzut. Vera simţi că îi era cu neputinţă să mai stea acolo.. Ezită o clipă. Totul e perfect clar... totul plănuit. e numai patru fără un sfert... se întoarse şi luă o lu- .. Trebuie! Care dintre ei? Asta e întrebarea — care dintre ei? Cred.. Puteţi sta aici.. dar lumina nu se aprinse. — Aş dori o ceaşcă... Da. Judecătorul spuse blând: — Cred. numai patru fără douăzeci. Apoi îşi aminti. Ceilalţi patru rămaseră în salon privindu-se unul pe altul.. Se ridică şi se îndreptă spre uşă... Un astfel de lucru nu se poate întâmpla. o să plesnească. Se va duce sus în cameră şi îşi va uda cu apă rece capul şi tâmplele care o dureau.. Să numi pierd capul. II La şase şi douăzeci. Trebuie să prindă momeala.. Spuse: — Sigur! Motorul nu merge fiindcă Rogers nu s-a dus să-l controleze.. el... Ceilalţi trei au luat whisky — au deschis o sticlă nouă şi au folosit un sifon dintr-o ladă nedesfăcută. Dricul e la uşă. Doamne.. Deşi era vară. Se întoarse cu o cutie de lumânări şi o grămadă de farfurioare.... Era ora şase fără un sfert. Judecătorul Wargrave spuse: — E un pachet de lumânări în cămară.. nu." "Trebuie să nu-mi pierd capul. Vera se holbă.

Urlă întruna — urlete de groază fără seamăn — strigăte sălbatice. Nu putea să greşească... în uşă pâlpâiră lumini — lumânări — în cameră năvăliră bărbaţii. O aprinse.. Nările îi tremurau. Totul e în regulă. Spuse: — Era iarbă de mare.. disperate... Vera făcu un pas înainte şi se prăbuşi pe podea. Îşi dădu seama ca prin vis că cineva se apleca deasupra ei şi încerca să-i ridice capul. fată.. Cineva îi dădea ceva de băut — apăsându-i paharul de buze. o mână înecată venind din morţi ca să-i ia viaţa! Începu să râdă isteric. Era adevărat. Apoi.....mânare din cutie. Făcu un pas înainte. ar putea să se însoare cu fata pe care o iubea.. ce este? Tremurând toată. mirosul mării de la St.. Deschise uşa.. Asta o atinsese pe gât în întuneric şi asta luase ea drept o mână vâscoasă.. asta nu era închipuire. Auzise ceva — sigur că auzise ceva." Mormoloc râzgâiat. Apoi ieşi din cameră. o aştepta în cameră. asta mirosea.. O fâşie largă de iarbă de mare umedă atârna din tavan.. În întuneric i se făcu deodată frică. III Vera urlă. la o exclamaţie bruscă: "Dumnezeule. vâscoasă. "Nu fi proastă. Clipi şi se stinse... Curentul prinse flacăra lumânării... Hugo ar fi bogat.. Şi din nou leşină — valuri după valuri de greaţă. o atinse pe gât.. Tredennick.. Marea..." Dar mirosul acela — mirosul plăjii de la St. doar iarbă de mare.... Şi deodată. Nu auzi zgomotele de jos. închizând uşa în urma ei şi lăsându-i înăuntru pe cei patru bărbaţi. dar se opri deodată şi stătu nemişcată. — Ce dracu? Ce s-a întâmplat? Doamne.. şi o luă pe culoar până la camera ei. Toţi patru. Sigur. uitaţi-vă!" îşi reveni. Hugo. de ajutor. Sui scările. Deschise ochii şi ridică capul. sigur. Era conştientă numai de o groază supremă... Şi era cineva în cameră. lăsă puţină ceară să se scurgă într-o farfurioară şi lipi lumânarea.. Asta era. şi stâncile acoperite cu iarbă de mare. Nu poate să fie. se îndemnă singură. pocnetul unui scaun răsturnat. paşi de bărbaţi alergând pe scări. la pândă. Simţi miros de brandy.. care se usca la soare. Din nou cineva îi sălta capul şi i-l susţinea. plângăcios şi imposibil! Dacă n-ar fi el.. Parcă treceau veacuri. nu era Hugo lângă ea? Nu.. Văzu la ce se uitau bărbaţii cu lumânările.. Şi atunci. în timp ce stătea acolo. Dumnezeule. . o mână umedă...... o mână rece. Ceilalţi sunt jos.. domnişoară Claythorne?" "De ce nu pot să înot până la insulă?. Ai închipuiri. Era mirosul de pe plajă din ziua aceea — fluxul. mirosind a mare. o uşă deschizându-se. "Pot să înot până la insulă. Nu e nimeni în cameră. Tredennick.

O clipă. Se uită mirat o clipă înainte de a vorbi: — Am luat-o de jos. Blore păşi furios înainte şi începu să strige: — Dacă îndrăzneşti să spui că am vreun amestec în poveştile astea. Vera bău puţin alcool. sănătoasă. Armstrong o ajută să se ridice în picioare. Lombard se întoarse în cameră. Ieşi repede. Luă paharul cu brandy pe care îl adusese Blore. fată. fără afecţiuni cardiace. nu-i aşa. Persoană tânără. Spuse cu îndoială: — Hm. Vera. Expresia nu i se schimbă. refăcută de brandy. doctore? Armstrong nu se pronunţă. iată o crimă care n-a mers după plan! Vera vorbi aproape în şoaptă: — Credeţi. O să beau nişte apă. îţi zdrobesc creierii. Băgă degetul în el şi îl puse cu mare grijă pe limbă.. împingând paharul la o parte. Vera. apoi Lombard râse. Blore vorbi furios: — N-am pus nimic în el. un avertisment — ca un clopot de alarmă — îi sună în creier.. cred. chiar dacă te-ai speriat de moarte. sau altul ar fi putut băga ceva în sticlă. strigă Vera. — Uite aici.. Îi vârî Verei sub nas sticla sigilată. Ai fi putut s-o faci dumneata. preciză Armstrong. Armstrong. Nici o escrocherie. Rupse poleiala şi scoase dopul. Nu ţi-ai pierdut firea. — Nu spun că dumneata ai pus.. Noroc că e o cantitate suficientă de alcool în casă. nedeschisă încă. Spuse cu îndoială: — Hm. spuse: — Ai face mai bine să bei asta. Dădu drumul la robinet şi pe urmă umplu paharul. Clătinându-se şi sprijinindu-se de el. Ai avut un şoc neplăcut. Vera era scuturată de un tremur violent. domni tăcerea. Se ridică. N.. încercă o diversiune: — Unde e judecătorul? . are gustul normal. Vera se duse până la chiuvetă. care ţinu paharul în timp ce Philip turna brandy. — Nu vreau s-o beau. Philip Lombard spuse râzând: — Ei bine. Frumos din partea lui U. Improbabil. — Brandy-ul n-avea nimic. Spuse apreciativ: — Bravo. tocmai pentru acest caz. — De unde ştii? întrebă Armstrong.. domnişoară Claythorne. spuse indignat Blore. greu de spus. La asta te referi.Era gata să înghită cu recunoştinţă băutura când. Avea o sticlă nouă de brandy şi un tirbuşon. Culoarea îi reveni în obraji. că asta a urmărit? Lombard dădu din cap: — Se aştepta să mori de spaimă! Sunt oameni care ar fi murit. deodată. Pe de altă parte. O să aduc o sticlă nouă. Vera spuse nesigur: — Mă simt bine acum. Întrebă tăios: — De unde aţi luat-o? Blore fu cel care răspunse. Owen.

— Trebuie să-l căutăm. cum ar mai râde! Izbucnirea lui îi făcu pe ceilalţi să tresară. strigă Blore. — Va să zică... Credeam c-a urcat sus cu noi. E un om bătrân. Philip Lombard râse — un râs ascuţit. Spuse. Apoi. pentru asta i-au trebuit. iar el se îndreptă. Armstrong strigă tare: — Wargrave.. îndepărtată: — A fost împuşcat. Deodată. nu-ţi aminteşti? Ai venit pe scări în urma mea... Armstrong spuse: — Credeam că mă urmează. privindu-i faţa liniştită.. spuse Lombard. n-o să mai trimită nevinovaţi la moarte. Instantaneu. din care se prelinsese ceva. Doctorul Armstrong ridică mâna fără viaţă şi căută pulsul. N-o să mai pronunţe sentinţe! N-o să-şi mai pună tichia neagră! E ultima dată când a mai fost judecător! N-o să mai tragă concluzii. spuse Blore. — E al naibii de ciudat. Judecătorul Wargrave stătea în scaunul cu spătar înalt din fundul camerei. Sigur că urcă mai încet decât noi. Doctorul Armstrong le făcu semn celorlalţi să stea pe loc. la uşa salonului... cu o pată rotundă chiar în mijloc. Doctorul spuse cu aceeaşi voce fără viaţă: — I-a străpuns capul... şi aceasta. Armstrong se opri înlemnit. — E ciudat. Acesta e sfârşitul sângerosului judecător Wargrave. Ceilalţi îl urmau. unde eşti? Nici un răspuns. dezvălui fruntea înaltă şi chelia. Blore spuse: — Şi eu la fel. Dar ceea ce îi făcu să tresară fu toga roşie în care era îmbrăcat şi peruca de judecător de pe cap. căzând la pământ. Se aplecă înainte. Vorbi — şi vocea îi era fără expresie. şopti Vera. Vera se aplecă spre perucă. spre figura tăcută.. .. Se uitară din nou unul la altul. Cum ar mai râde Edward Seton dacă ar fi aici! Doamne. — Dumnezeule — revolverul! exclamă Vera. Porni spre uşă. Wargrave. O tăcere de moarte umplea casa — nu se auzea decât răpăitul uşor al ploii. doctore. cu glasul îngrozit: — Lâna gri pe care o pierduse domnişoara Brent! — Şi perdeaua roşie de la baie. cu o mişcare iute. În timp ce coborau scările. Vera încheind şirul. moartă. Două lumânări ardeau de fiecare parte. Unul şi-a-mplinit dorinţa şi-au rămas deci patru fraţi. clătinându-se ca un om beat. Apoi se întoarse spre ceilalţi. nefiresc — apoi începu să recite: — Cinci negri mititei vor s-ajungă magistraţi. Apoi.. ridică peruca. holbată. Armstrong spuse peste umăr: — Îmi închipui că a rămas în salon.. Dumneata.Cei trei bărbaţi se priviră. Ceilalţi se îngrămădiră şi se uitară peste umărul lui. Traversară holul.

Mâncau mecanic. mă întreb? spuse Armstrong. Din nou s-au dus în bucătărie.. Ei bine.. am greşit. Data viitoare trebuie să încerce altceva... pe care a pus-o în camera domnişoarei Claythorne. Nu. în încurcătura asta. — N-o să mai mănânc limbă niciodată. Apoi au coborât din nou şi au stat în hol. spuse Vera. vorbi Vera — Cred că eu ştiu într-adevăr. Cine urmează? Armstrong privi fix înainte.... N-are nici un rost să stăm aici păzindu-ne unii pe al- . uitându-se ţintă unul la altul. Trebuie să şi mâncăm.. — În ceea ce mă priveşte.. l-a prins singur pe bătrân. vântul urla. spuse Armstrong rar. Avea ceva neplăcut în voce... iar acum e mort! — Cum s-a întâmplat. Iată încă unul dintre noi care s-a dovedit a fi nevinovat — dar prea târziu! Capitolul al paisprezecelea I L-au dus pe judecătorul Wargrave în camera lui şi l-au întins pe pat.. — Ce facem acum? întrebă Blore greoi.. uitându-se unii la alţii. Blore dădu din cap: — Şi el spunea la fel... Au deschis din nou o conservă. — De ce n-a auzit nimeni împuşcătura? întrebă Blore. nu putea să se audă.. Toată lumea s-a precipitat într-acolo. — Şi noi ar trebui.. — Eu ştiu. sus. Vorbi cu o voce joasă: — Ştiu că am spus. Şi astfel. Făcu o pauză.. sunt aproape lămurit. spuse Blore. Trebuie să mă culc. Lombard dădu din cap: — Domnişoara Claythorne ţipa... Au isprăvit masa. apoi spuse: Dar păcăleala asta n-o să se mai prindă. probabil.. ştiţi.. Vorbi. crezând că o omoară. Sunt frântă. Lombard spuse cu vioiciune: — Să mâncăm ceva. — Numai patru. aproape fără să simtă gustul.. spuse Blore. zise Philip Lombard. Se uitară din nou unii la alţii. — N-am nici cea mai mică îndoială. aproape mecanic: — Trebuie să fim foarte prudenţi. Lombard înjură: — O dublă înscenare. Ceilalţi doi bărbaţi se priviră.. noi alergam încoace şi încolo strigând. spuse Blore. Vera se clătină pe picioare: — Mă simt groaznic. Şi acum stăteau în jurul mesei de bucătărie. Armstrong zise: — Numai patru şi nu ştim care.Vera strigă: — Dar doar azi-dimineaţă spuneai că el e criminalul! Faţa lui Philip Lombard se schimbă — deveni gravă. a avut efectul scontat. — Aşa va face. şi se opri..... a naibii de inteligentă! Iarba aia.

. Patru oameni îngroziţi erau baricadaţi înăuntru până dimineaţa. Apoi. O să înceapă să se gândească la Cornwall. — N-am nimic împotrivă. Doctorul murmură: — Cel mai bun lucru de făcut.. şi schiţă zâmbetul lui brusc. deşi mă îndoiesc că cineva va dormi. la ceea ce îi spusese lui Cyril. de ce nu pot să înot până la stâncă? Pot să ... fiecare intră în cameră şi închise uşa.. Se auziră chei răsucite şi zăvoare trase. Se îndreptară spre uşă..... de lup." Şi deodată se gândi: "Sigur! Pot să stau aici! Să stau aici încuiată! Hrana nu contează! Pot să stau aici. Lumânarea mai ardea încă. dar putea? Ceas după ceas.ţii.... afacerea asta te-a cam dat gata". Ceea ce urmă semăna într-un fel cu o scenă de pantomimă. Nici noaptea asta n-o să se întâmple nimic... "Domnişoară Claythorne. Noaptea trecută nu s-a întâmplat nimic... Se dezbrăcă repede. La flacăra pâlpâitoare a lumânării îşi studie curios faţa. la Hugo." Să stea aici! Da.. Eşti încuiată şi zăvorâtă înăuntru. IV Vera Claythorne stătea în pat. Îi era frică de întuneric. holbându-se la revolverul dinăuntru. în siguranţă. Îşi spunea mereu şi mereu: "Eşti în siguranţă până mâine dimineaţă. Se duse spre pat şi puse pe noptieră ceasul de mână.. Merse spre măsuţa de toaletă. nimic de făcut decât să se gândească. sau două zile. Nu avea curajul s-o stingă. spuse Lombard. III Philip Lombard respiră adânc uşurat după ce potrivi un scaun sub clanţa uşii. nimeni cu care să vorbească.. mobile mutate din loc. Şi rămase acolo. Îngrozitor şi plângăreţ băieţel. Îşi zise în gând: "Ei. aprobă Blore. care o cicălea mereu. ca la un semnal parcă.. Fiecare dintre cei patru stăteau cu mâna pe clanţa de la camera sa. Apoi deschise sertarul noptierei... la... Blore spuse: — Mă întreb unde o fi revolverul ăla acum? II Urcară la etaj. Nu se poate întâmpla nimic... Nu poate nimeni să intre în cameră. până soseşte un ajutor! Chiar dacă e vorba de o zi...

Ce spusese bătrânul? "Trebuie să fim foarte prudenţi.. negru. ce te faci atunci? Dar trebuia să rişte. nu trebuie să se mai gândească la Hugo.." Bătrân ipocrit. grozav.. Şi atunci. Nu-l observase până acum. îndepărtat?. tu o să fii pe stâncă. în seara asta.. Blore pufni cu un fel de satisfacţie sălbatică. Vera se răsucea în pat fără încetare. Uite cum o să facem: mâine o să înoţi până la stâncă.. Din zece. Cyril? Bineînţeles că n-am spus niciodată aşa ceva!" O s-o creadă pe ea. Cyril. înroşiţi şi congestionaţi. Când se va întoarce — totul se va fi terminat. "Domnişoara Claythorne mi-a dat voie. Doare prea mult! Toată povestea asta se terminase. bătrânul judecător se dusese pe urmele celorlalţi. cu adevărat. aducându-şi aminte de atingerea aceea rece. Cu toată înţelepciunea." Ei. La tribunal se simţea ca un Dumnezeu atot- . Tremură. la cârligul mare. Va pretinde că a înotat după el.. un cârlig mare. din mijlocul camerei.. Cyril inventa adesea tot soiul de istorii. De ce.. Ameninţarea se afla foarte aproape acum.." "Pot să mă duc atunci. ştiu că pot!" Vocea ei a fost aceea care a răspuns? "Sigur că poţi. simţise deodată că Hugo era cu ea în cameră? Se uita ţintă în tavan. când te caută. eu o să stau de vorbă pe plajă cu mama şi o să-i abat atenţia.. vâscoasă de pe gât. Cyril. se terminase şi gata. desigur. fără doar şi poate.. Bănuise Hugo? De asta o privise în felul acela ciudat. erau singurul lucru vioi în masa opacă a feţei. V Ex-inspectorul Blore stătea pe marginea patului. cu toată prudenţa şi agerimea lui. atunci ar spune. Singurul care va şti va fi Cyril.. Nu. Părea un porc mistreţ aşteptând să atace. Ştiuse Hugo? De asta plecase imediat după ce se terminase ancheta? Nu i-a răspuns la singura scrisoare pe care i-a scris-o. Da.. domnişoară Claythorne! O să fie o escapadă!" Gata! — spusese. Va fi o surpriză!" "Oh. Ştiu asta. Nu-i era somn. Ochii lui mici. În cazul cel mai rău. mama e tare nervoasă din cauza ta.. Nimeni nu va bănui vreodată.. Iarba de mare fusese atârnată de el. şase nu mai erau. Era un copil în care nu puteai avea încredere. dar să zicem că nu? Dacă ieşea prost? Cyril putea fi salvat la timp. o să afirme fără ruşine: "Cum poţi spune o asemenea minciună sfruntată. o fascina. Mâine! Hugo plecase la Newquay. nu. Şi pe urmă. negru.. domnişoară Claythorne?" "Vezi. Îi atrăgea privirile.. totul va ieşi bine. Şi oricum. Hugo.... plin de sine.. făcândui semn. Dar asta n-avea importanţă. Nu-i plăcea cârligul din tavan.înot.. Hugo trebuie uitat. Dar va sosi prea târziu.

.. un zgomot foarte uşor. când fusese ofiţer de poliţie. Dar acela nu va fi W. Foarte curând o să mai dispară unul. Miezul nopţii. şi se gândea la revolver. de aceeaşi culoare cu părul... Landor avusese nevastă — o mână de femeie. în cea mai mare linişte. dacă stai să te gândeşti că uitase complet cum arăta Landor. ca şi cum o văzuse abia ieri.puternic. căutând să iasă la iveală. metodic.. Cineva din casă avea revolverul. fiecare trăsătură clară şi distinctă. Şi iat-o acum. Fruntea i se acoperi de sudoare. o stinse. Cine era cel care se mişca pe furiş. O altă faţă — palidă. moartă a nevestei lui Rogers — faţa vânătă.. în ciuda trupului său greoi. Aveau şi un copil. cu o mustaţă mică. dincolo de uşă.. Reconstitui întreaga poveste de la început.. A primit ce i se cuvenea.. Landor! Ciudat. O faţă cam prostuţă. undeva. dar nu fusese în stare.. Se simţi mai puţin încordat — şi chiar se întinse în pat. înviorându-se deodată. Parcă temeri de mii de ani se treziseră şi se luptau în creierul lui. pe care o văzuse cândva.. o fată de vreo 14 ani. în întuneric.. (Dar revolverul.) Cu cât se gândea mai mult. sârguincios. convulsionată a lui Anthony Marston. Nu înţelegea povestea cu revolverul. Sigur! Îşi aminti cu un adevărat şoc. Jos. se dădu jos din pat şi din doi paşi fu la uşă. cu ochelari. într-adevăr. aşa cum obişnuia pe vremuri. Armstrong şi el. Ce e cu revolverul? Iată factorul îngrijorător — revolverul!) Blore stătea pe pat. cu ochii mici încreţiţi şi mijiţi.. un ceas bătu ora unu. H. Nu mai avea nevoie să fie prudent. rămăseseră patru. găsi că întunericul e neliniştitor. cu fruntea încruntată. În tăcere putea să audă bătăile pendulelor de jos. Fata. încoronată cu acel simulacru de perucă din lână gri — faţa rece. Se ridică în pat.. Feţe pluteau în aer — faţa judecătorului. Ieri încercase să-şi amintească chipul individului. ascultând.. Conştiinciozitatea era aceea care câştiga până la urmă.. tipul părea puţin cam nătăfleţ. Stătea acolo. gândindu-se... dar când? Nu pe insulă.. cu atât era mai nedumerit. Dar rămase îmbrăcat. Pentru prima dată se întreba ce s-o fi ales de ele. (Revolverul! Ce se alesese de revolver? Asta era mult mai important.. Lumânarea era pe sfârşite... Nu. Blore. Cineva se mişca prin casă. Curios că nu-i putea da un nume. mititică şi cu o faţă necăjită.. O să aibă el grijă.. Şi încă o faţă. Lombard. Asigurându-se că avea chibriturile la îndemână... Şi acum. mult mai înainte. Gândurile lui Blore fură întrerupte brusc. de-a lungul coridoarelor? Cineva care nu avea gânduri bune — putea să pună rămăşag! Fără zgomot. . Destul de ciudat. Pentru că auzise un zgomot.

Dacă ar putea numai să vadă cine dădea târcoale în întuneric. foşnete. Pentru că.. . Aici răspunsul veni îndată: — Cine-i acolo? — Blore. Razele lunii pătrundeau prin fereastra de pe palier şi luminau holul de jos. Tot ce avea de făcut era să se asigure care anume! Blore se înapoie încet pe coridor. Blore stătea ţeapăn — ascultând. Lampa era de crom. în hol. Şi apoi. Trecură pe lângă uşa lui fără şovăială. o nouă ispită îl cuprinse. ca să-l atragă afară din casă! Dar ceea ce nu înţelesese celălalt. Cred că Armstrong nu e în cameră. Auzea acum zgomote peste tot. domnişoară Claythorne. Mă întorc îndată. surprinzător pentru un om care părea atât de greoi şi de încet. Se duse la uşa din capătul coridorului şi bătu. cu disperare. Şi atunci. care era numai urechi. Paşi foarte uşori. că se predase în mâinile lui Blore. scoase priza de la lampa de noptieră şi răsuci sârma în jurul ei. de uşă. se auzi un zgomot uşor. Poate chiar intenţia lui fusese ca Blore să-l audă. fără zgomot. prudenţi. să iasă şi să cerceteze. dar perfect clari pentru un om ca Blore.. Blore se hotărî. Blore zări o clipă o siluetă care tocmai ieşea pe uşa din faţă. Se opri întâi la uşa doctorului Armstrong şi ciocăni. Se apropie iarăşi. apoi se duse la uşa lui Philip Lombard. Îi era grozav de frică. încăpăţânat. una trebuia să fie goală acum. Şi atunci. Simţise că i se face părul măciucă. trase zăvorul cu grijă şi descuie uşa. — Domnişoară Claythorne. Nici un răspuns. speriată: — Cine e? Ce s-a întâmplat? — Nu e nimic. auzi ceva care nu era imaginaţie. Aşteaptă o clipă. strecură chibriturile în buzunar. Dorea. Dar ar fi o nebunie să deschidă uşa. Jos. cu o bază grea de ebonit — o armă folositoare.Dar zgomotul nu se mai repetă. ştia ce sunt de fapt — produse ale propriei lui imaginaţii înfierbântate. Vântul nu mai bătea deloc şi cerul se înseninase. Aşteptă o clipă. domnişoară Claythorne. În clipa aceea îşi dădu seama de ce auzise atât de clar totul. Ieşi pe coridor. Se întoarse pe vârfuri până la pat.. Se opri chiar când era gata să alerge jos pe scări în urmărire. spre scară. Auzise un pas chiar lângă uşa lui. Paşii veneau încet de-a lungul coridorului (atât camera lui Lombard cât şi cea a lui Armstrong se aflau mai departe de scară decât a sa). Cineva care se furişa încet prin noapte. Voia să ştie cine e! Paşii trecuseră pe lângă uşa lui. Unde se ducea omul? Când acţiona. Se auzi vocea Verei. şoapte misterioase — dar creierul lui realist. din cele trei camere de sus ocupate. urmărind astfel să-l facă să iasă. pocnituri. Iar era să se facă de râs! Fusese o cursă.. Cu toate acestea. era că făcuse o greşeală. luă scaunul de sub clanţă. Blore alergă în ciorapi până la capătul scării. Aşteaptă o clipă. Probabil că exact asta aştepta celălalt... deodată. pesemne. Blore era convins că nu se înşelase. Blore acţiona rapid. ca să cerceteze. Ascultă — dar nu se mai repetă nici un zgomot.

Blore. sau că Blore a fost ucis. îl avertiză Blore.. Lombard stătea în prag. Avea o lumânare în mâna stângă. Vârî cu grijă degetul mic înăuntru. Se schimbă la faţă. Ai înţeles? — Am înţeles. Mâna dreaptă o ţinea în buzunarul jachetei de pijama. Lombard se lăsă în genunchi şi se uită pe gaura cheii. Armstrong! Nici un răspuns. Şi porni în lumina lunii. După o clipă de ezitare. Blore! N-o să te împuşc! Întoarce-te şi baricadează-te înăuntru. remarcând: Zăvorul e tras — ca să poată intra uşor. Blore îl urmă. Privirea lui Lombard se aprinse. — Cheia nu e pe dinăuntru. Blore. Nu e la el în cameră. — Bine. Continuă: Revolverul e la mine. care alerga pe scări în jos. spuse Blore. Bătu tare în uşă: — Armstrong. . Nu uita că are un revolver. — Vera! — Da. L-am găsit astă-seară pus înapoi în sertar.Alergă apoi la uşa lui Lombard. Philip se declară de acord: — O precauţie normală. chicoti: — Aici greşeşti! Deschise uşa de la intrare. numai lipsa de curaj nu. sau de supranatural. Înţelegi? Deschizi uşa numai dacă îţi vorbim Blore şi cu mine. Alergă spre camera Verei. Îşi trăsese pantalonii peste pijama. Se gândi: "Cred că mi-o fac singur. la urma urmei. O să-l prindem. — Şi acum — după el! Vânătoarea a început! — Ar trebui să fim mai atenţi. Nu sunt chiar atât de proastă. Ai înţeles? — Da. ei? Va să zică el e păsărica! Se duse apoi spre uşa lui Armstrong spunând: Iartă-mă.. care tocmai se deschidea. nu-i da nici o atenţie. Orice s-ar întâmpla.. atunci devenea mai curajos." La urma urmei. avusese şi înainte de-a face cu criminali înarmaţi cu revolvere. Philip Lombard. — Nu fi prost. Şi îl scoase pe jumătate din buzunar în timp ce vorbea. Nu-i era frică de pericol — dacă ştia despre ce-i vorba — ci doar de un pericol nedefinit. De data asta îl prindem! O clipă. — Asta înseamnă că a încuiat pe dinafară şi a luat cheia cu el. dar nu iau nimic pe garanţie. spuse Lombard. — Îl urmărim pe Armstrong. Blore se opri nemişcat în prag. — Dacă vine Armstrong şi-ţi spune că am fost ucis. Spuse tăios: — Ce dracu e asta? Blore explică repede. Se duse la Blore. — Armstrong. Orice i s-ar fi putut reproşa lui Blore. Dar.. să nu deschizi uşa. Când simţea pericolul. Philip Lombard îl văzu. dacă vrei! Eu plec după Armstrong.

asta ar fi o posibilitate. Deodată. sau crezu că aude. La nevoie. Se uită de două-trei ori la uşă. o să rămână baricadată în cameră până va fi prea târziu. că nu-i decât produsul imaginaţiei. zăvorâtă şi avea rezemat de ea un scaun de stejar. Ascultă cu atenţie. Era o săritură bună — dar jos se afla un strat de flori şi pământ moale. descuie uşa şi trase zăvorul. Mută scaunul. şi pe urmă — vărsând gaz pe jos — îi dă foc. Dacă ar fi ea în locul lui Armstrong şi ar avea intenţia de a ucide. începu să scrie cu un aer calm. Iar Blore adăugă: — Dispărut — ăsta e cuvântul! Ca printr-o blestemată scamatorie vrăji- . Oameni umblând jos — murmur de glasuri.. Apoi. ar putea chiar să dea foc casei cu adevărat. Mai mult. Trebuia să-şi treacă într-un fel timpul. În cele din urmă paşii o luară de-a lungul coridorului. nişte paşi furişaţi. Ar putea să-i spună că a luat foc casa. deveni atentă. VII — Ce? ţipă Vera. Se duse spre fereastră — n-ar fi fost chiar imposibil să sară pe geam. Apoi mersul hotărât al cuiva care suia scările — uşi care se deschideau şi se închideau — picioare care urcau sus în pod. Cei doi respirau greu. picioarele şi manşetele pantalonilor le erau ude leoarcă. Auzise un zgomot. a pierit pur şi simplu de pe insulă. aşa cum sugerase Philip. Nu putea fi deschisă cu forţa. Parcă s-ar fi spart un geam undeva. Auzi. nu forţa. s-ar putea târî gemând la uşa ei. — Ce s-a întâmplat? întrebă din nou Vera. Era încuiată. Mai existau şi alte posibilităţi.. O uşă solidă. Vera se sculă şi se îmbrăcă. Se amuză singură gândindu-se cam ce mijloace ar putea folosi doctorul.. — A dispărut. — Armstrong a dispărut. jos. răspunse Lombard. spuse Lombard. ar putea să se salveze pe acolo. Ce s-a întâmplat? — Ne dai drumul înăuntru? — era vocea lui Blore. scârţâitul scării.VI Lăsată să aştepte rezultatul. luându-şi jurnalul. Curând auzi însă zgomote mai concrete. Se aşeză şi. Ar putea. Se auzi vocea lui Lombard: — Vera! Eşti bine? — Da. să vină şi să-i spună că unul dintre cei doi bărbaţi a fost ucis. Vera se duse spre uşă. Şi în nici un caz de doctorul Armstrong — nu avea un fizic puternic. ca şi Blore mai înainte. Sau ar putea să pretindă că el e rănit mortal. Da. Iar ea. Îi momeşte pe ceilalţi doi să iasă afară din casă. şi mai mult zgomot în pod.. Deschise. ca o idioată. dar zgomotul nu se mai repetă. ar întrebuinţa viclenia. foşnet de haine — dar nu era nimic precis şi se gândi.

se împotrivi Vera. Dacă putem să rezistăm atât. — Sigur că există cineva care să ştie alfabetul Morse. Şi nu e nicăieri. A fost spart un ochi de geam de la fereastra din sufragerie şi pe masă sunt numai trei negri mititei. Am căutat şi în casă. — E adevărat. totul e în regulă. de ce nu i-aţi descoperit corpul? întrebă Vera. — Vom încerca azi să semnalizăm cu un heliograf. în timp ce afară urla vântul. o asigură Lombard. dar era un pericol la lumina zilei. Era o zi frumoasă. nu e! insistă Blore. S-a dus — s-a evaporat. — Prostii! Se ascunde undeva! afirmă Vera nerăbdătoare. dispăruse. dar marea nu s-a potolit încă. oamenii ar putea să creadă că ne distrăm. — S-a întors înapoi în casă. de groază. E o hulă grozavă! Nu cred c-o să se poată apropia vreo barcă până mâine. zise Blore. ţi-o spun limpede. cu ajutorul unei oglinzi din cel mai înalt punct al insulei. E goală ca palma dumitale. Numai trei negri mititei au mai rămas pe masa din sufragerie. Înainte de lăsarea serii. — Încă o noapte aici! strigă Vera. Şi o dată cu schimbarea vremii. — Nu cred. Atmosfera aceea paralizantă. Lombard dădu din cap: . — Nu. — Atunci. n-ai unde să te ascunzi nicăieri pe insula asta. Îţi spun. Şi atunci. Lumină ca ziua. aprinzând un foc şi dansând şi cântând în jurul lui. Se simţeau acum ca nişte oameni care abia s-au trezit dintr-un coşmar. Seara am putea să aprindem un foc — numai că nu sunt prea multe lemne — şi de altfel. Nu e aici. Capitolul al cincisprezecelea I Trei oameni luau micul dejun în bucătărie. Iar afară e lună. după care adăugă: — Şi mai e ceva. Făcu o pauză. adăugă Vera. — Păi. Ne-ai auzit pesemne. sugeră Vera. care îi înfăşurase cu un văl gros ieri. draga mea. Blore îşi drese glasul: — Mai bine am încerca să înţelegem ce s-a întâmplat cu Armstrong. Lombard dădu din umeri: — S-ar putea să înfruntăm şi asta! Încă maximum douăzeci şi patru de ore. o să vină să ne ia.. — Ne-am gândit la asta. Asta înseamnă că Armstrong şi-a găsit liniştea. Furtuna rămăsese de domeniul trecutului. Pericolul exista. o schimbare se produsese şi în dispoziţia prizonierilor de pe insulă. Sper ca vreun flăcău deştept care colindă stâncile să recunoască semnalul SOS când îl va vedea. avem o dovadă. — Exact! întări Blore.torească.. spuse Lombard. Afară strălucea soarele. spuse Lombard. e adevărat. Lombard spuse: — Vremea s-a înseninat de tot.

— Că eu sunt U. Ieşim şi-l căutăm împreună.. — Nu eşti de acord? — Nu.. Vera nu luase parte la discuţie. neputincios: — N-am nici cea mai mică idee.. N. sau oricine ar fi fost? Lombard ridică din umeri. — Cap pătrat ce eşti! Îţi jur că cineva mi l-a pus înapoi în sertar. n-am spus asta niciodată. l-ai ascuns înainte de percheziţie şi după aceea l-ai luat iar înapoi.. Blore. E o nebunie. Dar ştiu un singur lucru.— E al naibii de ciudat — dar nu l-am găsit. — Treaba dumitale. pur şi simplu. — Când am pretins că sunt cinstit? murmură Philip. Revolverul dumitale. Owen? Credeţi ce dracu poftiţi! Dar vreau să te întreb.. n-are. suntem siliţi să tragem o singură concluzie. Am trăit cea mai mare surpriză din viaţa mea când l-am găsit acolo. dumneata îl vezi ieşind prin uşa din faţă. Nu. şi asta e o problemă. Blore continuă impasibil: — Dacă spui adevărul — trebuie să faci un singur lucru. — Care? — Revolverul. — Ascultă.. domnişoara Claythorne şi cu mine suntem la dispoziţia dumitale.. doar am fost percheziţionaţi cu toţii. pufăi de câteva ori şi spuse: — Nu fi măgar. domnule Lombard. De ce dracu l-ar fi pus la loc Armstrong. Ai fi putut să te gândeşti la ceva mai bun.. Blore fu de acord. Nu vă daţi seama că acolo e cheia? Şi recită. — De cine? spuse tăios Lombard. Atâta timp cât ai revolverul. mormăi Blore. de ce nu te-am împuşcat aseară? Aş fi putut s-o fac de zeci de ori. — În cazul acesta. — Şi vrei să credem aşa ceva. dacă eşti un om cinstit.. spuse Blore. Philip Lombard aprinse o ţigară.. Blore spuse cu îndoială: — S-ar putea să fi fost aruncat în mare. Singurul lucru cinstit este să-l pui la un loc cu celelalte lucruri încuiate — şi o să continuăm amândoi să ţinem cheile. Blore dădu din cap: — Nu ştiu. — Haide. N-are nici o raţiune.. Îl ai acum asupra dumitale şi nu există vreo dovadă că nu l-ai avut tot timpul. — Păi da. De dumneata? De mine? Uite. aşa cum pretinzi. — Da. — Nu e mai degrabă o dovadă că spun adevărul? — Nu cred.. Probabil că ai avut un motiv. Lombard se uită la ea şi întrebă: — Cum adică? — Aţi uitat poezioara. Ultimul lucru la care te-ai fi putut aştepta. Când dracu am avut timp să-l omor şi să-i car trupul prin toată insula? — Nu ştiu. Acum interveni: — Cred că vă purtaţi amândoi ca nişte idioţi. nu sunt — revolverul e al meu. ac- . Am nevoie de el ca să mă apăr — şi o să-l păstrez. Vii şi mă găseşti în cameră. în cazul ăsta.

spuse Blore. Jos. Puteţi spune ce vreţi — Armstrong se află încă pe insulă. — Poate că ai dreptate. hotărî Vera. ca să ne facă să credem că e mort. Chestia cu picatul în laţ din poezie.. cred că ai dreptate. cum l-a omorât pe Rogers în timp ce tăia lemne.. Aseară mi-am dat seama că aproape nu mai eram nişte fiinţe umane. — Dar nu înţelegeţi că e nebun? strigă Vera. cum a drogat-o pe nevasta lui Rogers care astfel s-a întrecut cu somnul — cum a avut grijă să fie un bondar în cameră când a murit domnişoara Brent! Parcă e jocul îngrozitor al unui copil... Nici urmă de doctor — parcă intrase în pământ. — Ştii. Nici un semnal de răspuns. dar dacă-i aşa. A luat figurina cu el. reţinându-şi uşor respiraţia. şi în casă. unde e? Am căutat peste tot. — Da. Îşi întinse mâinile. Iar după o clipă adăugă: Dar de data asta nu văd cum o s-o scoată la capăt. mititei. murmurând: E atât de plăcut — să simţi din nou soarele. draga mea. fără nici un rezultat. — Da. . Şi totuşi. Nu se zărea nici o barcă în larg. Vera se-nfioră: — Nu mai pot! Nu mai rezist încă o noapte! — Încuiată în cameră.. Armstrong nu e mort. Vera adăugă cu dispreţ: — Am căutat toţi şi revolverul — nu-i aşa? — dar nu l-am putut găsi. o să fii în siguranţă. — Nu înţelegeţi? strigă Vera. Totul e nebunie! Toată ideea asta de a se ţine de versurile acelea e nebunească! Cum l-a costumat pe judecător. spuse Blore. — E o mică diferenţă de mărime. — Dar nu vi se pare că prea se dă singur de gol? interveni Blore.... în aer liber. Să nu mai intrăm în casă. Ar fi putut s-o spună altfel. Sunt sigură că am dreptate. Aşa că tot va trebui să mergem în casă. — Ei şi? făcu Vera.. dar cu puţină ceaţă. spuse: — Te simţi mai sigur aici... — Trebuie să ne petrecem undeva noaptea. hăt pe mare. spuse Blore. Suntem în mai multă siguranţă aici — nimeni nu se poate apropia fără să-l vedem de la distanţă.. Totul e făcut pentru a se potrivi cu poezia. marea se agita într-o hulă destul de mare. Au mai cercetat încă o dată insula. şi afară. De acolo de unde se aflau. — Nu e o idee rea. Noi suntem grădina zoologică. îi spuse Philip. semnalizând pe rând cu o oglindă spre ţărm. Lombard se aşeză iar.centuând cuvintele: Patru negri au plecat. Dispariţia lui nu e decât o păcăleală. Petrecură dimineaţa pe stânci. — O să stăm aici. Continuă: — Deci — asta e cheia. Unde e zoo? Nu se află nici o grădină zoologică pe insulă. s-ar putea să ai dreptate.. Unul a picat în laţ şi-au rămas doar trei. o susţinu Lombard. murmură Lombard.. era pitit undeva. Vera privi spre casă şi.. între un om şi un revolver. dar se pare că nu-i observă nimeni. Ziua era frumoasă.. zise el. afară. Noi suntem grădina zoologică!.

Trebuie să recunoşti că dacă e adevărată. Sunt oameni care ţin regim şi uneori nu mănâncă nimic zile întregi. n-o să vii. Ar fi putut să scape de Armstrong cu câteva ore mai înainte.. O să stai aici. Povestea lui mă disculpă. e absolut imposibil ca Armstrong să fie în casă.Iar în. fată. ştii. crezi. Ştii doar că trebuie să şi mănânci ceva.. Philip râse încetişor. Philip râse: — Tot îţi mai e frică de mine? Păi. N-avem decât cuvântul lui că ar fi auzit paşi şi ar fi văzut un om coborând scările şi ieşind pe uşa din faţă.. Blore e de două ori cât el ca fizic. numai că n-ar fi conform planului.. dacă aş vrea. admise Blore. acum pare că nimic nu mai are importanţă. Ai auzit povestea lui Blore. vorbi Blore. Sunt aproape fericită. Nu cred că o să mă împuşte Lombard de îndată ce întorci spatele.? — Ascultă. — Dumneata eşti cel care vrei să te duci în gura lupului.. zise Philip.. se pare că ştii totul despre asta. spuse încetişor Lombard. Într-un fel. domnişoară Claythorne. Totul poate să fie o minciună. — Sigur. spre casă. atunci cum rămâne? — Rămâne Blore." Blore se uită la ceas: — E ora două. dacă spui dumneata. şi e pus în gardă. dacă de asta ţi-e teamă. şi într-un anumit fel. nu prea mă ispiteşte nici pe mine limba conservată. lasă. Şi totuşi. poate că ai vrea să-ţi împrumut revolverul? Răspunsul e nu. — Nu. gând îşi spunea: "Cât e de ciudat. Ce facem cu prânzul? Vera spuse cu îndărătnicie: — Nu mă întorc în casă. — La grădina zoologică e ora mesei. — În sensul în care îţi închipui — nu. se împotrivi Blore. afară. — Da. spuse Blore. comentă Philip. într-adevăr că. — Dacă mai văd o dată limbă conservată. — N-o să mi se întâmple nimic.. — Ei bine.. — Bine. O să rămân aici. nu cred! Armstrong nu e înarmat. — Cum? . şi oricum. spuse Philip încet. — Dar. Mă simt plină de putere. Blore dădu din umeri şi începu să urce panta abruptă... — Oh. — Ei. Blore şovăia. domnule Lombard? — Ştii. aş putea să vă împuşc pe amândoi în clipa asta. e puţin cam riscant să mă duc singur în casă.. Dar parcă ne-am înţeles să nu ne despărţim. eu n-am putut avea absolut nimic de-a face cu dispariţia lui Armstrong. Dar nu-l disculpă pe el. — Şi de asta. Şi oricum. nu vreau! Să nu crezi că poţi să mă duci... observă Blore. eu am nevoie de mese regulate. presimt că sunt în pericol. la lumina zilei. — Ei.. îl asigură Vera.. Animalele au obiceiuri foarte regulate! — Nu e primejdios ce face? întrebă îngrijorată Vera... dacă vrei. Câte unul. Ştiu că nu e acolo.. Dumneata ce spui. O să stau aici cu domnişoara Claythorne... pe rând. simt că nu pot să mor.. Viu cu dumneata. mi se face rău! Nu vreau nici un fel de mâncare.

draga mea! Numai că nu ştiu de ce ai făcut-o.... Apoi se uită curios la ea: — Mişcătoare încredere în mine însumi. — Mulţumesc. despre doi judecători care au venit într-un orăşel american...Lombard dădu din umeri. spuse Lombard.. Dreptate Absolută. nu merg. — Nu. nu. Tremura..... spuse uşor Lombard... Lombard se uită la ea: — Cred că e conştiinţa. . După o clipă de tăcere. mă gândesc că nu ai dreptate în privinţa lui Blore. Ar fi mai bine să mergem să vedem. ba da.. Făceau dreptate... Eu tot cred că e Armstrong. a fost un bărbat. exclamând: — Ce-a fost asta? Un cutremur? — Nu.. Vera pălise... de nemărginită silă de tot şi de toate se răspândi în făptura Verei.... Eu mă duc. că pe insulă. Se întrerupse... spuse Vera cu glas scăzut. — Deci. n-ai auzit parcă un ţipăt? Eu.. de la Curtea Supremă. — Asta n-o ştim. Numi pot imagina. ai simţit şi dumneata? reluă Vera cu aprindere. există cineva? Cineva care pândeşte şi aşteaptă? — Nervii-s de vină. Pentru că. totuşi. Ar fi putut să comită oricare dintre crimele astea. Spuse aproape în şoaptă: — Şi dacă acum e rândul nostru? Mângâindu-şi revolverul din buzunar. nu crezi. nu. apoi continuă: Am citit odată o poveste. nu cred în supranatural. l-ai înecat pe puştiul ăla până la urmă? Vera protestă vehement: — Nu! Nu! N-ai dreptul să spui asta! El râse uşor. nu erau din lumea asta.. cred că nu trebuie să ne temem decât de un singur lucru — şi acela e Blore! Ce ştim despre el? Mai nimic! Toată povestea asta că a fost poliţist poate să nu fie decât vorbă goală! Poate fi oricine — un milionar nebun.. — Cum doreşti. da. Aşa e? Un simţământ brusc de oboseală.... un pensionar scăpat de la balamuc. Asta voiam să ştiu. Dar dacă vrei să afli părerea mea.. un om de afaceri trăsnit... probabil. Drept să-ţi spun. care a zguduit pământul. Un lucru e sigur. Se întoarse brusc spre el: — Nu simţi... urmă foarte calm: — Va să zică.. Şi deodată veni mai aproape de el: — Spune-mi. A fost un bărbat la mijloc. Şi mi s-a părut. Afacerea asta mi se pare destul de umană... tot timpul. Se uitară ţintă spre casă. — Venea de acolo. Vera tresări deodată. — Câteodată. Vera? Eşti foarte sigură că n-o să te împuşc? — Trebuie să te încrezi în cineva. Ciudat. — O. un zgomot surd. Vorbi cu o voce monotonă: — Da. pronunţă rar Lombard.. ba da... nu-i aşa. nu sunt sigură. Lombard spuse încetişor: — O să am foarte multă grijă să nu fie. Lombard ridică sprâncenele: — Vizitatori cereşti? Nu.

. Lombard puse revolverul la loc în buzunar şi spuse: . sunt sigură că are pregătită dinainte o ascunzătoare. — Ai spus că Blore era în siguranţă. îl imploră Vera. Spuse gânditor: — S-ar putea să ai dreptate. dar. ca fizic. E rândul nostru! Este exact ce urmăreşte: să-l căutăm! Contează pe asta! Philip se opri... cu vocea tremurândă: — Al meu — şi ăsta e ceasul de pe cămin. Spuse cu voce aspră.. da. şi era şi pus în gardă.. sigur că da.... — Dar ăsta nu e un castel vechi. Ezitară o clipă.. Pot să jur că nu există nici un spaţiu care să fi rămas necercetat. Philip dădu din cap a îndoială: — Am măsurat fiecare colţişor. Acum mi-amintesc. scoţând pe jumătate revolverul din buzunar: — Am revolverul. — Da.— Bine... Zguduită.. Îl găsiră pe Blore. că îl întrece pe Armstrong... Dar Vera se agăţă de el ţipând: — Nu fi prost. Armstrong se ascunde undeva în casă.. trebuie să recunoşti că am avut dreptate! — Da.. Atunci viu cu dumneata.. Dar uiţi mereu. Mă duc să-l prind..... spuse Vera cu disperare. III Philip o apucă de umăr.. Era. desigur.. Vera ţipă: — Da. şi aşteaptă. se împotrivi Lombard. apoi în loc să intre prin uşa din faţă.. — Dacă nu l-ai găsit aseară.. Lombard spuse. Ştii... repetă cu vocea tremurândă: — Era în formă de urs... — Trebuie. cu capul zdrobit de un bloc mare de marmură albă. Urcară panta spre casă.. — Putea pune să i se facă o ascunzătoare.. — Asta vreau să văd şi eu. Noi urmăm acum. în prima dimineaţă. Era prăbuşit pe terasa de piatră dinspre răsărit.. ai vrea să vezi! Şi el ştie asta! E acolo înăuntru.. înconjurară cu prudenţă casa... necruţătoare: — Ne-am lămurit acum..... Philip se uită în sus: — Al cui e geamul de deasupra? Vera spuse încet. trebuie să fie.. Dar unde dracu s-a ascuns? Am căutat peste tot cu de-amănuntul. că Armstrong e nebun! Iar un nebun are toate avantajele de partea lui.. e normal să procedeze aşa. Terasa părea paşnică şi inofensivă în lumina soarelui. n-o să-l găseşti nici acum. — Şi totuşi. Vera strigă: — În orice caz. ştii. E de două ori mai şiret decât un om întreg la minte. ai câştigat! E Armstrong. ceva în genul unei chilii din vechile castele. în formă de urs. E la mintea oricui.

. mi-e frică! Philip Lombard rosti gânditor: — E vreme frumoasă. pe lângă stâncile care dădeau spre mare. Trebuie să găsim un loc. neajutorată: — Ce putem face? O. mai devreme. Vera privi atentă: — Parcă ar fi hainele cuiva! — Unul care face baie? râse Lombard. Omul era prins între două stânci. Începură să coboare pe stânci.. Se aplecară.. Şi dacă vine cineva spre noi.. Cred că e doar iarbă de mare. — Ce păcat că nu putem face baie. — Sunt într-adevăr haine. spuse Lombard când se apropiară. decolorată — o faţă hidoasă.. Spuse deodată: — Ce e acolo? Uite. e adevărat. O să fie lună.. O să stăm acolo până mâine dimineaţă... O lumină roşietică.. Lombard şi Vera ajunseră jos. trag! Făcu o pauză: — N-o să-ţi fie frig în rochia asta subţire? Vera râse răguşit: — Frig? Mi-ar fi mai frig dacă aş fi moartă! — Da. Uite o gheată! Hai. — Hai să ne uităm. e Armstrong!. lângă stânca aceea mare? Nu. Se plimbară încet în sus şi-n jos... Hai să ne mişcăm puţin. spre mare. Curios. de înecat. acolo. O faţă vânătă. plină de blândeţe îi învăluia într-o strălucire aurie. spuse calm Lombard.. sus... pe stânci. — Dumnezeule. Trebuie să veghem tot timpul. Doamne. Capitolul al şaisprezecelea I . — De acord. Soarele cobora către apus. IV După o vreme. exclamă Lombard. — Nu sunt haine — e un om. Vera se agită neliniştită: — Înnebunesc dacă mai stau aici. puţin mai la dreapta.. de flux. Nu trebuie să ne culcăm..— Bine. continuă acuzator: — La asta nu te-ai gândit? Fata spuse. propuse Vera. chicoti Vera cu nervozitate. vino după mine. ţinându-se cu greutate de stânci. azvârlit acolo. Philip se uită în jos. O legătură.. Vera se opri deodată. poate.. ai dreptate. Lombard vorbi: — Ce ai de gând să faci când vine noaptea? Cum Vera nu răspunse nimic.

. Înţelegi.Trecură veacuri.. gândul. Nu. Înainte de a-şi duce mâna la .... nu-i aşa? — Cum a fost aranjat trucul cu ursul de marmură? Lombard ridică din umeri: — Un truc de scamator..... Reuşiră. spuse calm Vera. Nu.. nu.. să scoată corpul din apă.. timpul nu se mişca. Încet. Lombard gâfâia: — Nu e o treabă prea uşoară. lumi se roteau şi goneau... să nu-l mai ajungă apele. Generalul Macarthur privise şi el în gol spre mare... Se întoarse.. Vexa se gândi: "Cum de nu i-am văzut mai demult faţa? De lup. iar vocea îi era un mârâit. — Dacă vrei.. totuşi. Tonul ei îl puse în gardă... stătea nemişcat. ştim cum stăm.. Să nu te aştepţi la aşa ceva! Vera se uită din nou la mort: — Trebuie să-l ducem de aici. periculos. sau cam atât. foarte bun. Vera? — Nu e nimeni pe insulă. — Înţeleg.. aproape bucurându-se. — Ca să stea alături de celelalte victime? Bine lucrat. foarte încet. Dinţii ăştia îngrozitori.. — Exact.. Vera Claythorne şi Philip Lombard ridicară capul şi se priviră în ochi.... nu va fi sfârşitul. Să-l urcăm în casă.... produseră revoltă. — Măcar să-l scoatem din mare.. Şi e sfârşitul.... Se aplecă — trăgând de corp. abia ieri? Sau alaltăieri? Şi el spusese "Ăsta e sfârşitul.. Lombard întrebă.. dragă.. Dar în Vera cuvintele." Lombard vorbi. n-a fost decât o clipă. Deci. Lombard râse.... Am ajuns la adevăr acum. Vera se aplecă peste el ca să-l ajute... trecea prin mii de ere. Lombard rânji: — Ce-i asta? Milă de femeie? — De ce nu? Dumitale nu ţi-e milă? — De dumneata.... absolut nimeni — în afară de noi doi. poate să rămână unde e.. o faţă de lup.. în timp ce-şi îndrepta spatele: — Mulţumită? — Foarte. Ochii li se întâlniră din nou. Traseră amândoi din răsputeri.. ameninţător: — Ăsta e sfârşitul. În ceea ce mă priveşte.. asta e..... Se uită în jos spre mort şi spuse: — Sărmanul doctor Armstrong.." O spusese acceptându-l. Vocea Verei era o şoaptă — nimic mai mult... Privea în gol spre mare. Doi oameni stăteau uitându-se la un mort. când?. II Lombard râse: — Va să zică aşa.

Era singură pe insulă.. când era singură.... fată dragă. În sfârşit.... neprevăzută. în sfârşit. Stătea acolo. Dar ce importanţă avea? Ea trăia..buzunar. Vera se depărtase doi-trei paşi şi îl înfrunta cu revolverul în mână. vor veni oamenii şi o vor salva — dar de fapt nu-i păsa. Vera înaintă cu băgare de seamă.. Reacţia şocului o paralizase parcă. Cu toate acestea.. .... Ea aprobă dând din cap.. acum... Automat. binecuvântată. să doarmă. Dar nu mai era nevoie de nici o precauţie. Spuse autoritar: — Dă-mi revolverul! Vera râse.. Nu-i păsa că stă aici. Vera apăsă pe trăgaci. În ce fel — prin ce metodă — să-i vorbească — să o legene cu gândul că e în siguranţă — sau o mişcare iute. asta este explicaţia milei dumitale de femeie — voiai să mi-l iei.. Mâine. nu mai avea de ce să-i fie frică...... III Un sentiment de uşurare puse stăpânire pe Vera — enormă.. cu revolverul pregătit în mână.. nu mai trebuia să stea cu nervii încordaţi. Philip Lombard era mort — împuşcat drept în inimă. Se terminase cu frica. O. se terminase. nu fusese mai aproape. binecuvântată pace!.. atât de calmă. dă-mi-l. Iute ca o panteră — ca o felină. — Hai. ştiu că-l va găsi gol. Continua să ţină revolverul fără să şovăie.. nu se da încă bătut. Trupul lui Lombard se opri suspendat la jumătatea săriturii..... Acum îşi dădu seama că îi este foame şi somn. ca şi cum ar fi căutat s-o convingă: — Uite ce-i.. repetă Lombard. Nu. atât de fericită.. Dorea să se trântească în pat şi să doarmă. poate. Niciodată.. Mintea lui lucra repede. IV Soarele apunea când. Moartea era acum foarte aproape de Philip Lombard. ştia şi el. — Va să zică. să doarmă. trebuie să mă asculţi. Toată viaţa Lombard alesese riscul. Vorbi rar. O vreme nu mai simţise nimic altceva decât sentimentul covârşitor că e în siguranţă. Gata. Şi acum procedă la fel. apoi se prăbuşi greoi la pământ. Vera se mişcă. Singură cu nouă morţi. minunată uşurare. Şi pe urmă sări. Mai ales somn...

spuse: — Poţi să vii cu mine.. S-a-nsurat. Un negru mititel.. da! Cu o fată s-a însurat şi n-a mai rămas nici el. Ciudat. şi atât de paşnic..... Zâmbi. Nu mai avea de ce să-i fie frică! N-o mai aştepta groaza! Doar o casă modernă. cum simţise deodată că Hugo era în casă. Luă două şi le azvârli pe fereastră.. Cum se termina? A. Nu. Să nu-ţi mai fie frică. să dormi.. Sus. Teama — ce lucru straniu era teama!. Încet. Nici nu-şi dădu seama că i-a scăpat revolverul... la apus cerul era brăzdat cu roşu şi portocaliu. Era minunat. urca pe scară..Se ridică în picioare şi privi spre casă. să dormi. apoi se hotărî. singurel. Hugo o aştepta sus.... Era într-adevăr prea obosită.. O simţea cu toată tăria. Vera începu să urce scările.. Şi. Intră prin uşa din faţă..... Le auzi sfărâmându-se pe terasă. Soarele apunea. nu ţi-ar plăcea să dormi într-o casă unde se află un mort aproape în fiecare cameră!" Să se ducă în bucătărie şi să mănânce ceva? Şovăi o clipă. Vera se gândi: "Totul poate că n-a fost decât un vis. draga mea! Am câştigat! Holul era întunecos în lumina serii care se lăsa.." Ce obosită era — îngrozitor de obosită! O durea trupul... Eşti atât de obosită.. triumfase înfrângând cel mai îngrozitor pericol. întorsese armele spre cel care voia s-o nimicească. Se opri în uşa sufrageriei. rămas singur-singurel. Sus. pleoapele i se închideau. aproape fără zgomot pe covorul moale. Să dormi în siguranţă — fiindcă eşti singură pe insulă. simţindu-şi picioarele nespus de obosite.... Şi casa părea ciudat de liniştită.. Da. singur. acum se isprăvise.. Am câştigat.. Să dormi. îi căzu ceva din mână. Cu promptitudine şi îndemânare. Să dormi. încât îţi imaginezi cele mai fantastice lucruri.... Un negru mititel. Ei bine. Era conştientă numai de faptul că strângea în pumn o mică figurină de porţelan. Vera îşi spuse: "De obicei. nu părea pustie. treaptă cu treaptă. . ţinând-o în mână... Îşi spuse: "Nu fi proastă. la capăt." Încet.. În mijlocul mesei mai erau încă trei figurine mici de porţelan. o aştepta Hugo.. Cu negrul cel mititel în mână... obişnuită. Luă cea de a treia figurină şi. Cât de liniştită era casa! Şi totuşi.. Porni spre casă. Câştigase. Vera râse şi vorbi apoi cu glas tare: — Aţi rămas în urmă. când te gândeşti că ceva mai devreme nu se putuse uita la ea fără să tremure. dragii mei.

desigur) o atinsese pe gât.Un negru mititel. Ce era asta — atârnând de cârligul din tavan? O frânghie cu un laţ gata pregătit? Şi un scaun pe care să se urce — un scaun care putea fi împins apoi la o parte. Se rostogoli până la gura sobei. Wargrave şi Lombard au fost împuşcaţi. Tresări. Doamna Rogers a murit din cauza unei doze prea mari de cloral. ca să vadă dacă face tot ce trebuie... Vera înaintă. ca ai unui somnambul.. umedă (mâna lui Cyril. răspunse respectuos inspectorul Maine. singurel.. Craniul lui Macarthur are o fractură la ceafă. Cyril.. şeful adjunct al Scotland Yard-ului. Cum era ultimul vers? Ceva cu însurat — sau altceva? Ajunsese acum la uşa camerei.. — Nici un indiciu ajutător în raportul medicului legist? — Nu." Făcuse o crimă — fusese atât de uşor de făcut! Dar după aceea. sir. — Urâtă treabă.. Sir Thomas continuă: — Zece morţi pe o insulă şi nici un suflet în viaţă. — La dracu. se strâmbă şeful adjunct al Scotland Yard-ului.. Iată şi sfârşitul. Armstrong a murit înecat.... Hugo era acolo. Blore are capul zdrobit. trebuie să-i fi omorât cineva! — Tocmai asta trebuie să aflăm. Maine. al doilea în inimă. "Poţi să te duci la stânci. unde se sparse. Va să zică.. sir. asta voia Hugo.. N-are sens! Inspectorul Maine se încăpăţână: — Şi totuşi. Figurina mică de porţelan îi căzu din mână. sir.. aşa s-a întâmplat. Şi. sir.. aici unde mâna rece.. Împinse scaunul cu piciorul. ultimul vers al poeziei suna aşa: Cu un ştreang s-a spânzurat şi n-a mai rămas nici el. singur.. Se urcă pe scaun.. Epilog Sir Thomas Legge... Ca un automat. primul în cap. Deschise uşa. trebuie să ştie ceva.. Hugo o aştepta înăuntru — era atât de sigur. Inspectorul Maine dădu din umeri: .. spuse nervos: — Dar e de necrezut! — Ştiu. Se gândi câteva minute. apoi vorbi iritat: — Vrei să spui că n-ai putut scoate nimic interesant de la oamenii din Sticklehaven? Ce dracu. fireşte. Îşi potrivi laţul în jurul gâtului. Rogers are capul crăpat în două.. nu puteai să uiţi. Domnişoara Brent şi Marston au murit otrăviţi cu cianură. cu ochii în gol. iar Vera Claythorne a fost găsită spânzurată..

Nu mă îndoiesc că localnicilor le-au cam ieşit ochii din orbite. Inspectorul Maine zâmbi: — Nu-l cunoaşteţi pe Morris! E-n stare să sucească cifrele. — Uitaţi. dacă stai să te gândeşti. Probabil faptul că păreau cu toţii nişte oameni normali. Dar tot nu putem dovedi. dar putem descoperi ceva pe linia aceasta. Isaac Morris. În afară de asta. Sa prezentat ca acţionând în numele domnului Owen. Un tip foarte prudent. până când cel mai bun contabil n-ar mai şti unde-i e capul! Am simţit-o prima dată în afacerea Bennito. — Cine s-a ocupat de aprovizionarea insulei şi a făcut toate aranjamentele necesare? — Un individ pe nume Morris. da. — Şi tot el se ascunde şi în spatele acestei afaceri cu insula? — Da. — Bine. — Şi el ce spune despre toate astea? — Nu poate să spună nimic. Oamenii au sosit acolo în după-amiaza zilei de 12. Nu. Sir Thomas Legge se mişcă neliniştit: — Şi vrei să-mi spui că oamenii ăştia n-au mirosit nimic? Nici măcar atunci? Maine ridică din umeri. Maine continuă: — Fred Narracott — cel care a dus grupul pe insulă — a spus un lucru revelator. Inspectorul Maine continuă: — Morris a fost cel care a făcut toate aranjamentele la Sticklehaven. Şi tot el a explicat oamenilor din sat că e vorba de o experienţă — un pariu în legătură cu posibilitatea de a sta timp de o săptămână pe o insulă "pustie" — şi că nu trebuie să ia în seamă vreo chemare de ajutor de pe insulă.— Sunt nişte oameni cumsecade. — N-ar fi putut cineva înota până la ţărm? — E mai mult de o milă până la ţărm. Nu prea era uşă de biserică. Dar în dimineaţa aceea nu s-a putut ajunge pe insulă. Organiza acolo cele mai extravagante petreceri. Celălalt suspină. acest domn Morris. E mort! Sir Thomas se încruntă: — Se ştie ceva despre acest Morris? — O. îndată ce a fost posibil să scoată o barcă în larg. iar valurile erau puternice şi destul de mari lângă coastă. sir. Sir Thomas mărturisi cu tristeţe că aşa părea să fie. Elmer Robson.. căruia nu i-a dat numele. — Când a ajuns pe insulă. deşi n-o putem dovedi. sir. Sunt cu toţii foarte convinşi că nimeni n-a putut părăsi insula înainte de sosirea lor.. Acum trei ani a fost implicat în frauda cu acţiuni a lui Bennito — suntem siguri. Şi a fost amestecat în afacerea aceea cu stupefiante. de pe coastă. că Insula Negrului a aparţinut înainte americanului aceluia tânăr. vreau să zic el împreună cu ceilalţi? — Semnalele au fost văzute de un grup de cercetaşi în dimineaţa zilei de 11. acest Morris. liniştiţi. E firesc. Că a fost surprins văzând ce fel de oameni erau. Marea era prea agitată după furtună. sigur că da. "Nu semănau deloc cu invitaţii domnului Robson" — aşa a spus. Dar s-au obişnuit şi au început să creadă că tot ce are a face cu Insula Negrului trebuie să fie neapărat ceva neobişnuit. a acoperit perfect urmele patronului său. sir. financiară. Ştiu că insula a fost cumpărată de unul Owen — şi asta-i tot. sir. pe stânci se aflau cercetaşi şi . sir. a reuşit să cumpere Insula Negrului — specificând însă că o cumpără pentru altcineva. obişnuiţi. l-a făcut să încalce ordinele lui Morris şi să plece cu barca spre insulă după ce s-a auzit despre semnalele SOS.

Avusese o servitoare. fusese guvernantă într-o familie în care s-a înecat un copil. oftând. am aflat.. — Continuă. Claythorne. Reputaţie . Manuscrisul dactilografiat a fost înapoiat o dată cu placa. sir. Au apărut dovezi mai târziu. după ce a fost spânzurat. Beatrice Taylor. nu e vorba de o crimă. sau ceva în genul acesta. se interesă Legge. E apoi domnişoara Emily Brent. după părerea mea. U. spuse Legge. apoi întrebă: — Ce e cu placa de patefon pe care ai găsit-o în casă? N-ai putut să scoţi nici de aici nimic care să ne fie de folos? — Am făcut toate cercetările. Avea un cabinet pe strada Harley. Maine respiră adânc: — Doctorul Armstrong. când lucra la spitalul de acolo. spuse grav inspectorul Maine şi îşi drese glasul: Am cercetat toate acuzaţiile cât mai amănunţit cu putinţă. Au fost în slujbă la o domnişoară Brady. Fără îndoială că n-a existat nici un motiv. că. N-am putut afla nimic precis de la doctorul care a îngrijit-o. ar fi trebuit să i se interzică chiar să conducă. Owen s-a ocupat de cazuri de care legea nu se poate atinge. de fapt. — Ajung şi aici. a avut o purtare ireproşabilă. A fost judecătorul care l-a condamnat pe Seton. spuse sir Thomas. Sir Thomas suspină. care îl condamnau fără urmă de îndoială. plătind numai o amendă. Owen Esq. că. Cele două nume. Peritonită — a murit pe masa de operaţie. concluziile judecătorului fuseseră părtinitoare şi la mijloc era vorba de o răzbunare. Fata aceea. totul e în regulă. a fost dusă chiar de curent în larg şi abia a scăpat şi ea de înec. sunt ale unor copii călcaţi şi ucişi lângă Cambridge. Dar la vremea aceea s-au făcut multe comentarii — nouă oameni din zece credeau că Seton e nevinovat. dată afară de stăpână.N. stângăcia nu e o crimă. N am putut găsi nici o urmă de operaţie ilegală sau ceva de genul acesta. Nişte prieteni au depus mărturie pentru el şi a fost eliberat. Începând cu Rogers şi cu nevastă-sa — care au venit primii pe insulă. acum. impasibil: — Tânărul Marston nu era prea prudent când şofa — de două ori a trebuit să i se ridice permisul şi. John şi Lucy Combes. Spune că în mod sigur n-au otrăvit-o. la urma urmei. a înotat ca să salveze copilul. Poate că n-a fost prea îndemânatic la operaţie — n-avea prea multă experienţă — dar. Nu e o treabă plăcută — dar din nou. N. E adevărat că a existat o femeie cu numele Clees. care a rămas însărcinată. Spune că e un lucru aproape imposibil de dovedit. Apoi e judecătorul Wargrave. Asta-i tot în legătură cu el. În legătură cu Seton. prin intermediul lui Isaac Morris. N-am putut afla nimic precis despre generalul Macarthur. Placa a fost trimisă de o firmă specializată în aprovizionarea teatrelor şi caselor de filmare. trebuie să precizez că era vinovat — vinovat neîndoios. Un om bine cunoscut. operată de el în 1925 la Leithmore. dar convingerea lui personală e că a fost ceva ciudat — că a murit fiindcă a fost neglijată. — Şi acum despre acuzaţiile de pe placă. care a murit subit. Se pare. că ea n-are nimic de-a face cu asta. s-a dus şi s-a înecat. ştiindu-se că va servi la reprezentarea de către nişte artişti amatori a unei piese nemaijucate până atunci. Aici. A fost trimisă lui U. Extrem de cinstit şi de corect în profesiunea sa.lume care supraveghea insula. Maine continuă expunerea. — Se pare că tocmai aici se află explicaţia. dimpotrivă. totuşi.

— O şmecherie clasa-ntâi — evaporarea asta. — S-ar putea. L-am pus pe Harris la treabă şi nici el n-a putut găsi nimic. Avea faima de om îndrăzneţ şi nu prea scrupulos. Au fost executaţi. Se opri. într-un fel sau altul. s-a evaporat pur şi simplu de pe insulă. De câteva ori a frizat puţin litera legii. Inspectorul Maine dădu din cap. Ştim de ce — mai mult sau mai puţin. Legge dădu din cap. sir.. Maine? întrebă Legge încet. nu-i chiar aşa. U. admise sir Thomas. Lombard a fost amestecat în nişte treburi foarte ciudate în străinătate. sir. Inspectorul Maine aştepta respectuos. Dar n-am putut găsi nimic. . Omul nu a fost cinstit. pe urmă sir Thomas Legge zise: — Isaac Morris e mort. — Şi acum ajungem la Blore. Owen şi-a îndeplinit sarcina. unul de-ai noştri. spuse el. Întrebă aspru: — Nu are? Mie mi se pare. Erau chiar prieteni buni. după câte am înţeles. dar îmi menţin părerea că se putea găsi ceva. Şeful adjunct al Scotland Yard-ului lovi cu pumnul în masă. — Moartea asta a lui Morris a fost al naibii de oportună! rosti Legge rar. — Ai vrea să ştii ce cred. S-a dus acum. Oftând. Arthur Richmond era sub comanda lui în Franţa şi a fost ucis în misiune. Strigă: — Toată povestea e fantastică — imposibilă. Sir Thomas tresări. Nici un fel de fricţiune între el şi general. A ales zece oameni — dacă erau cu adevărat vinovaţi sau nu. După părerea mea. Maine continuă: — Trebuiau să fie. dacă am fi ştiut cum s-o pornim.. — Poate că bănuiesc. hai să zicem. Se făcu o pauză. Celălalt se agită: — Blore era un tip deocheat! — Credeţi. Maine. Nu există nici un indiciu care să arate dacă a fost accident sau sinucidere. retras. sau cum? Maine îşi drese glasul: — Ei. Vreun nebun.N. acum. S-au făcut unele greşeli în vremea aceea — comandanţi care au sacrificat oameni fără să fie necesar — s-ar putea să fi fost o greşeală de genul acesta. trebuie să existe o explicaţie. spui? Când a murit? — Mă aşteptam să ajungeţi aici. executaţi zece oameni. Dar ştii. A luat o doză prea mare de somnifer — un barbital. s-a făcut vinovat de sperjur în cazul Landor. sir. ezită Maine. asta nu are importanţă. Era. sau de ce. aprobator: — M-am gândit că o să spuneţi asta. Genul de individ care ar putea făptui câteva crime într-un colţişor liniştit. — Continuă. A vrut să pedepsească nişte oameni pe care legea nu-i putea ajunge. Crezusem o clipă că am găsit ceva. sir. Şi. A fost ceva care nu mi-a plăcut deloc. Dar a fost destul de deştept ca să nu se lase prins. Isaac Morris a murit în noaptea de 8 august. sir? — Totdeauna am crezut-o. stăpânit de mania justiţiei. Zece oameni ucişi pe o insulă pustie — şi nu ştim cine a făcut-o. Mergi mai departe cu ce ai de spus. Cheia problemei. — Philip Lombard. fără-ndoială.bună — a făcut războiul — etc. ca să zic aşa.

Rămân trei persoane: Lombard. că dacă omul nu era pe insulă. atunci singura explicaţie posibilă este că a fost de fapt unul dintre cei zece. După moartea acestuia. Tot ce a putut să afirme e că toţi oamenii erau morţi de cel puţin 36 de ore şi probabil mai mult chiar. A ajuns pe insulă în ziua de 13 august. Şi fusese pus pe pământ cu multă grijă. dar foarte clare. Vera Claythorne a ţinut un jurnal.— Dumneavoastră credeţi. Vera Claythorne a fost găsită spânzurată în camera ei. furtuna s-a potolit şi semnele lăsate de flux se află mult mai jos. iar după relatarea părţilor interesate n-a fost niciodată pe insulă. n-ar fi putut părăsi insula. dacă vă amintiţi. sir. presupun. — A Verei Claythorne. Blore şi Vera Claythorne. Şi Blore a făcut însemnări. s-ar putea găsi aici o soluţie perfectă. Rogers. zelos: — Ne-am gândit la asta. erau bucăţi de stofă. Spunea că trebuie să fi stat 8-10 ore în apă înainte ca valurile să-i fi adus corpul la suprafaţă." Ei. — A cui era fereastra? întrebă Legge. Lombard a fost împuşcat. Corpul lui Armstrong a fost tras deasupra semnului lăsat de flux. nu merge. cred că dacă am lua totul în consideraţie. domnişoara Brent. Hai să zicem că el a împins blocul . am găsit notat în jurnalul Verei Claythorne că Armstrong a părăsit casa în timpul nopţii şi că Blore şi Lombard s-au dus după el. După asta. Asta înseamnă că Armstrong a ajuns în mare în noaptea de 10 spre 11 — şi am să vă explic de ce. Corpul lui a fost găsit jos lângă mare — alături de cel al lui Armstrong. de specialitate. Aşa că asta ne duce la un lucru precis: Cineva era în viaţă pe insulă după ce Armstrong a murit. Dar a fost foarte hotărât în ce îl priveşte pe Armstrong. şi ca să începem. Blore mai are o însemnare în carnet — numai două cuvinte: "Armstrong a dispărut. că Armstrong a reuşit să-i omoare pe ceilalţi trei înainte de a se arunca sau a fi aruncat în mare. avem mărturia medicului legist. păr. Toate relatările lor corespund. Wargrave. Nu. dimineaţa devreme. separat. doamna Rogers. domnule. Bătrânul Wargrave a făcut unele note — seci. Admiţând că Armstrong era nebun. sir. sir. şi-acum. Ei bine. Ei. etc. Corpul lui Blore era pe terasă. Morţile au survenit în următoarea ordine: Marston. Maine începu să vorbească. Şi Emily Brent la fel. Armstrong a murit înecat. N-a spus prea multe care să ne ajute. În primul rând. Dar există un alt punct — şi anume unul peste care nu se poate trece. ce putea să-l împiedice ca după ce i-a omorât pe toţi ceilalţi să se sinucidă. apoi continuă: — Şi asta înseamnă — ce înseamnă exact? Iată situaţia din zorii zilei de 11. şi-acum. Am găsit locul unde corpul a fost scos la suprafaţă — se prinsese între două stânci. Făcu o pauză. Şeful adjunct al Scotland Yard-ului încuviinţă. Trebuie să fi stat acolo în timpul fluxului din ziua de 11 — adică în jurul orei 11 dimineaţa. Ei. şi am făcut cercetări. Capul îi era zdrobit de un ceas greu de marmură.. Macarthur. Mai întâi Philip Lombard. Aţi putea spune. nu suntem chiar atât de ignoranţi în legătură cu ceea ce s-a petrecut pe Insula Negrului. să luăm fiecare din aceste cazuri. cam convenţionale. care se pare că a căzut pe el de la fereastra de deasupra. aruncându-se de pe stâncă? Sau poate că s-a înecat în timp ce încerca să înoate spre ţărm? Soluţia era bună — dar nu merge.. Armstrong "a dispărut" (înecat). L-am găsit mult mai sus de locul unde putea ajunge fluxul.

. ale Verei Claythorne.. Şi asta e destul de adevărat — până la un punct. domnule. Există. — Ştiu ce vreţi să spuneţi. — În cazul acesta. la fel ca şi pe pantofi. a ieşit pe terasă şi şi-a dărâmat în cap un bloc uriaş de marmoră. — Vreo amprentă? — Da. ca să încep cu asta. Că a fost Vera Claythorne. Încă din tinereţe mi-am dat seama că firea mea e un complex de contradicţii. o voi închide într-o sticlă pe care o voi sigila şi o voi azvârli în valuri. Oamenii nu se sinucid astfel.. În sfârşit. Dar unde a stat toată vremea şi unde a dispărut? Oamenii din Sticklehaven sunt absolut siguri că nimeni n-a putut părăsi insula înainte ca barca de salvare să ajungă acolo. clătină din cap şi aplecându-se înainte. De la o vârstă fragedă m-a stăpânit cu putere dorinţa de a ucide. În camera ei se află un scaun şi pe el sunt urme de iarbă de mare. o imaginaţie romantică incurabilă. Am. nu vă cred. Asta a făcut-o după moartea Verei Claythorne — altcineva. M-am născut şi cu alte trăsături.acela de marmură peste Blore — apoi a ameţit-o pe Vera Claythorne şi pe urmă a spânzurat-o. — De acord. Dar dacă îmi veţi spune că. presupun. Era. şi-ar fi pus frânghia în jurul gâtului şi ar fi împins apoi cu piciorul scaunul. Cineva care a făcut ordine când s-a terminat toată povestea.. — Şi de aceea. pe lângă închipuirea mea romantică. a luat revolverul şi a mers în casă. Dar dacă-i aşa. omule. Apoi oftă. s-a dus la ţărm şi s-a împuşcat. Dar alături de ea se dezvolta în mine şi o trăsătură contradictorie — un . Mai mult. cine i-a ucis? Manuscris trimis Scotland Yard-ului de proprietarul goeletei pescăreşti "Emma Jane".? repetă sir Thomas Legge. după ce l-a împuşcat pe Lombard şi a făcut-o pe Vera Claythorne să se spânzure. domnule. legându-l de o frânghie sau ceva în genul acesta — ei bine. Blore nu era tipul justiţiarului. Mă face şi acum să palpit gândul — şi de asta am adoptat acest procedeu — că-mi voi scrie mărturisirea. atunci. a răsturnat blocul de marmură peste Blore şi pe urmă — s-a spânzurat. Se opri. trebuie să fi fost altcineva pe insulă. Rămâne Blore. Noi l-am cunoscut pe Blore — şi nu era omul pe care l-ai fi bănuit vreodată animat de dorinţa de dreptate absolută. — Dar bine. pus lângă perete. Dar în cazul acesta. Că ea la împuşcat pe Lombard. o şansă la o sută ca mărturia mea să fie găsită — şi atunci misterul unei crime nerezolvate (ori sunt prea încrezut?) va fi explicat. La vârsta cărţilor de aventuri m-a emoţionat întotdeauna obiceiul de a arunca în mare o sticlă conţinând un document important. Simt o încântare cu adevărat sadică când văd sau produc moartea.. spuse încet: În cazul acesta. domnule. chiar lângă uşa de la capătul scărilor — camera lui Wargrave.. Ca şi cum ar fi stat cu picioarele pe scaun.. cine i-a luat revolverul? Pentru că revolverul a fost găsit în casă. Îmi amintesc de experienţe cu viespi — cu viermi în grădină.. ca şi celelalte scaune. Dar scaunul n-a fost găsit răsturnat.

Înfăţişarea şi comportarea sa induceau în eroare şi el a reuşit să facă o bună impresie asupra juriului. imaginaţia unui adolescent! Doream ceva teatral. în timp ce soarta îi era hotărâtă. Am născocit pentru propria mea distracţie cele mai ingenioase mijloace de a făptui o crimă. sever controlată de exigenţele profesiunii. spunea. Trebuie — trebuie — trebuie — să comit o crimă! Şi mai mult. Dar nu numai dovada. ci şi propria mea cunoaştere a criminalilor mi-au spus fără nici o îndoială că omul făptuise într-adevăr crima de care era acuzat — ucisese cu sălbăticie o femeie în vârstă care avea încredere în el. în loc de a judeca. rostită într-o conversaţie ocazională. Vorbeam cu un doctor — un internist oarecare. Am căutat să-i atrag mereu atenţia asupra dovezilor concrete. Mulţumită totuşi corectitudinii şi eficacităţii poliţiei noastre.. suferind chinurile iadului. Şi a dat ca exemplu un anumit caz — al unei bătrâne doamne. nu trebuie să fie o crimă obişnuită! Trebuie să fie o crimă fantastică — ceva formidabil — ieşit din comun! Doar în această privinţă mai am. Crima şi pedepsirea ei m-au fascinat dintotdeauna. mi-a venit ideea — stârnită de o remarcă întâmplătoare. personal. Am reputaţia unui judecător-călău — dar pe nedrept. Şi atunci. o pacientă a sa. imposibil! Doream să ucid. devenise pentru mine plăcerea supremă. Tot ce am făcut a fost să păzesc juriul de efectul emoţional al chemării emoţionale din partea celui mai emoţional dintre avocaţii noştri. De câţiva ani încoace mi-am dat seama că se petrece o schimbare cu mine — o slăbire a controlului — o dorinţă de a acţiona. un ticălos zvârcolindu-se în boxă. Când. celălalt instinct a fost încurajat să se dezvolte. Îmi place să citesc romane poliţiste şi de aventuri. Mi-am dat seama că era ceva ca dorinţa unui artist de a se realiza. doream să ucid. dată fiind structura mea morală. Dar — aşa cum poate unora le va părea absurd — eram reţinut şi împiedicat de simţul meu înnăscut pentru dreptate. Am simţit dintotdeauna cu putere că dreptatea trebuie să predomine. Înţelegeţi-mă bine — nu-mi făcea plăcere să văd un inocent acolo. la vremea cuvenită. În cel puţin două ocazii am oprit procese în care. care murise de curând. Profesiunea aceasta îmi satisfăcea aproape toate instinctele. sau puteam fi. după părerea mea. m-am hotărât să devin un om al legii... Se înţelege — în orice caz un psiholog ar înţelege — că. Nu pot suporta ca o persoană sau o fiinţă să sufere sau să moară din cauza mea. cred. era convins că . acuzatul era în mod evident nevinovat şi am indicat juriului că era vorba de o greşeală. destul de brusc. El. Nu trebuiau să sufere inocenţii. Voiam — daţi-mi voie s-o recunosc deschis — să comit eu însumi o crimă.puternic simţ al dreptăţii. care era clară deşi nespectaculoasă. Da. de a se exprima pe sine! Eram. majoritatea persoanelor acuzate care au apărut înaintea mea pentru a fi judecate pentru crimă erau vinovate. mediocru. Să văd un criminal.. un artist în crimă! Imaginaţia mea. se dezvolta pe ascuns — într-o forţă colosală. Vreau să spun că acesta a fost şi cazul cu Edward Seton. am ajuns să prezidez o curte de juraţi. Am fost totdeauna drept şi extrem de scrupulos în rezolvarea unui caz. Spunea întâmplător cât de dese sunt cazurile de crime pe care legea nu are posibilitatea să le pedepsească.

să colecţionez viitoarele victime.. am descoperit cazul doctorului Armstrong — o infirmieră antialcoolică care mă îngrijea.. au încetat să-i mai dea întăritorul trebuincios. În timpul cât am stat într-un sanatoriu. Hugo Hamilton. a făcut-o mai mult sau mai puţin pentru mine. O întrebare făcută în treacăt despre locul unde servise infirmiera etc. şi la ea recurgeau aproape toţi cei pe care-i întâlneam — iar rezultatele au fost într-adevăr surprinzătoare. Dobândisem o anumită rutină în a aduce conversaţia pe făgaşul dorit. Era în faza plângăreaţă. Într-o noapte. Spunea: "Aveţi dreptate. O poezioară puerilă din vremea copilăriei mi-a venit în minte — poezia cu cei zece negri mititei. şi pacienta. în virtutea profesiunii lor. Crima nu e ceea ce crede majoritatea oamenilor. Mă fascinase când aveam doi ani — dispariţia aceea inexorabilă. Acesta a fost începutul. Şi m-am hotărât să nu comit o singură crimă. Poliţia — ca slujitoare a legii — trebuie să fie de o integritate fără cusur. gata de confidenţe. Nu cred că eu aş fi visat vreodată. Pentru că. dar în mod automat am făcut prima mişcare — am pornit discuţia. la o oră târzie.. Pe Anthony Marston l-am ales dintr-un grup mai larg de oameni care comiseseră acţiuni similare. explica el. monştri pur şi . ci Crima pe scară largă. pentru el crima era ca şi sigură. în secret. mi-a dat curând datele necesare. Am început. ar fi fost aproape imposibil de dovedit. când un doctor sub influenţa alcoolului a omorât pacientul pe care-l opera. Cruzimea lui şi neputinţa de a se simţi responsabil pentru vieţile pe care le luase îl făceau (am considerat eu) un tip periculos pentru comunitate. În sfârşit. Pot să-mi amintesc şi acum cuvintele lui... eram nebun după ea. N-o să înşir aici în detalii cum am procedat.... Un astfel de lucru. Se aplecă înainte. mi-a povestit un caz întâmplat într-un spital. care nu merita să trăiască.. cu mulţi ani în urmă. câteodată cred că mai sunt încă. un iad. să-l împingi de pe o stâncă.. vârându-şi aproape faţa într-a mea: Eu am cunoscut o criminală. vă spun...... E un iad. Fără prea multă speranţă în vreun rezultat. Femeile sunt nişte monştri. Pentru a-şi uita nefericirea. nerăbdătoare să-mi demonstreze consecinţele nefaste ale băuturii. vă spun. băuse o cantitate considerabilă de alcool. unul câte unul — simţământul inevitabilităţii. Înţelegeţi. Am judecat fapta sa cu foarte mare seriozitate. Răspunsul m-a făcut să tresar. Ex-inspectorul Blore mi-a ieşit foarte firesc în cale.. cuvântul poliţiştilor este întotdeauna crezut. Şi mai mult.moartea se datora faptului că cei care o îngrijeau şi care urmau să profite destul de mult de pe urma morţii ei. O conversaţie între nişte bătrâni militari flecari la clubul din care fac parte m-a pus pe urmele generalului Macarthur. S-a întâmplat pe când traversam Atlanticul. cazul Verei Claythorne. Un tip care se întorsese de curând de pe malurile Amazonului mi-a relatat nelegiuirile pe care le are la activul său un oarecare Philip Lombard.. câţiva dintre colegii mei de breaslă discutând fără nici o reţinere cazul Landor. A adăugat că existau multe cazuri similare — de crimă cu premeditare — şi totuşi complet inabordabile din partea legii. am cunoscut-o. Le-am luat urma şi am descoperit fără greutate şi doctorul. Dintr-o dată mi-am văzut clar drumul. singurii ocupanţi ai salonului de fumători eram eu şi un tânăr bine făcut.. sau ceva în genul ăsta. Hugo Hamilton era nefericit. O cucoană din Majorca spunea indignată povestea puritanei Emily Brent şi a nenorocitei ei de servitoare.. Dumnezeu să mă ajute.. să dai cuiva nişte arsenic. dar cu toate acestea.

veselă. Nu. Nimeni altcineva nu s-a gândit. Iar doamna Rogers. acţionase în mare măsură sub influenţa soţului ei. Marston. Aveam nevoie de a zecea victimă. n-ai crede că o femeie ar putea să facă un astfel de lucru?" "Eşti sigur că a făcut-o?" l-am întrebat. Nici unul din planurile mele n-a dat greş... Să obţin insula. am putut să născocesc câte o momeală potrivită pentru fiecare. folosindu-l pe Morris ca să-mi acopere urmele. nu mă îndoiam. dar sunt obişnuit să dau de el până la urmă. după aceea.. despre mecanismul propriu-zis al crimei de pe Insula Negrului. Nu i-am spus nimic doctorului despre hotărârea mea — că nu voiam ca moartea să-mi fie lentă şi prelungită." N-a mai spus nimic altceva. i-am dat o pilulă pe care s-o ia înainte de culcare — i-am spus că făcuse minuni şi cu sucurile mele gastrice. Cianura de potasiu se poate obţine uşor — pentru stârpirea viespilor. a fost destul de uşor... Clasificând informaţiile pe care le strânsesem despre viitoarele mele victime.. am hotărât. n-ai crede că ar fi în stare de asemenea faptă.. cealaltă într-un somn paşnic. Cu Morris terminasem. aşa cum ar fi fost natural. Doctorul mi-a spus că o altă operaţie ar fi zadarnică.. făcea contrabandă cu stupefiante — din cauza lui.simplu. Ceea ce nu şi-a dat seama e că îl iubeam pe copil. Anthony Marston şi doamna Rogers au murit cel dintâi — primul instantaneu. Şi-acum. planul se maturizase treptat în mintea mea. Aveam puţină cianură la mine şi mi-a fost uşor să o torn în paharul aproape gol al lui Marston în timpul perioadei încordate după ce placa de patefon a dezvăluit acuzaţiile. Am găsit-o într-un om pe nume Morris. Înainte de a pleca din Londra. fata unor prieteni de ai mei a devenit morfinomană şi s-a sinucis la 21 de ani. Era o măruntă creatură suspectă. când m-am întors.. Şi ea a ştiut că ştiam.. Aceia care aveau vina cea mai uşoară trebuiau. Printre altele.. Morris era un expert în astfel de lucruri. Vorbi — şi păru deodată să se trezească din beţie: "Sunt foarte sigur. A ocolit foarte abil adevărul. dar mi-a fost destul de uşor să reconstitui toată povestea. am socotit eu. moartea mea se va produce într-o vâlvătaie de senzaţii.... A acceptat fără ezitare — omul era puţin ipohondru. Voi trăi înainte de moarte. după cum am spus. nu-i aşa? Că va lăsa un copil să intre în mare şi să se înece. cinstită.. Făceam şi eu parte din grup. Toţi oaspeţii au sosit pe Insula Negrului la 8 august. să dispară primii şi să nu sufere încordarea mintală prelungită şi teama pe care criminalii cu sânge rece urmau să le suporte. Nu e nevoie să descriu prea amănunţit cum şi-au găsit moartea aceştia doi. n-ai crede că o fată ca asta. Ordinea morţilor pe insulă a fost stabilită cu grijă şi cu o deosebită atenţie. Era acum complet şi ultima picătură a fost o consultaţie la un doctor din strada Harley. Suferea de indigestie... N-aveam nici o teamă că va lăsa în urmă documente sau note compromiţătoare. Poliţia va fi în stare să descopere destul de uşor. În tot acest timp de căutări. Existau grade diferite de vinovăţie printre invitaţii mei. Am pomenit altădată că am suportat o operaţie.. era un tip născut fără acel simţământ de responsabilitate morală pe care cei mai mulţi dintre noi îl au. drăguţă. Dar eu am ştiut în clipa în care m-am uitat la ea. Era amoral — păgân. Nu era în obiceiul lui. Pot spune că am urmărit cu atenţie feţele oaspeţilor mei în timp ce .

Imediat după asta s-a întâmplat ceea ce prevăzusem — de fapt. după îndelungata mea experienţă de judecător. Dintr-o dată. Nu m-a auzit venind în spatele lui. Mă amuza să urmez cât mai mult posibil poezioara din copilărie. M-au dus sus şi m-au întins la mine în pat. Ne-am supus cu toţii unei percheziţii riguroase. în afară de noi şapte. Am pus-o în aplicare chiar în seara aceea. iar eu mi-am luat poza de om ucis. insula a fost atunci cercetată şi s-a descoperit că nu era nimeni pe ea. într-un fel. Ascunsesem la loc sigur revolverul şi nu mai aveam nici cianură. perdeaua roşie şi lâna — şi scena a fost gata. Atunci i-am propus lui Armstrong să ne punem planul în aplicare. Mi-a fost uşor să strâng o doză mortală. Era un om uşor de înşelat. Un mic plasture de noroi roşu pe frunte. vinovaţi. puteam să mă mişc prin casă şi să spionez ucigaşul necunoscut. Nimeni nu a fost prea impresionat de moartea mea. L-am ales pe doctorul Armstrong pentru acest rol. am trecut pe lângă masă şi am turnat somniferul în rachiu. La micul dejun am strecurat ultima doză de cloral în cafeaua domnişoarei Brent. dar totul a mers bine. Am găsi cheia de la sufragerie la el în buzunar. Aşa cum anticipasem. M-am strecurat acolo ceva mai târziu — era aproape inconştientă şi a fost uşor să-i injectez o soluţie tare de cianură. Emily Brent a rămas singură în sufragerie. Era foarte simplu — trebuia ca eu să fac pe următoarea victimă. îi dădusem instrucţiuni lui Morris să i-o sugereze când stătuse de vorbă cu el. Lumina lumânărilor era foarte tremurată şi nesigură. Efectul produs asupra lor când m-au găsit a fost tot ce se putea dori. ştiţi. nici cloral. şi singura persoană care avea să mă examineze cu atenţie era Armstrong. că erau cu toţii până la unul. nu se făcuse încă o percheziţie personală. A trebuit. mam strecurat în camera lui Lombard şl i-am luat revolverul. Când Rogers a adus nişte rachiu pentru nevastă-sa şi l-a pus pe masă. Deşi se cercetaseră amănunţit camerele fiecăruia. şi n-am avut nici o îndoială. a apărut o atmosferă de suspiciune. Povestea cu bondarul a fost într-adevăr foarte copilărească — dar. În confuzia care a urmat după descoperirea cadavrului lui Rogers. mi-a plăcut. Lui Armstrong i-a plăcut ideea. O încuiase seara. În felul acesta ucigaşul avea să-şi iasă eventual din fire — în orice caz. cred că am sugerat chiar eu. A mers perfect. În timpul ultimelor atacuri de gută îmi fusese prescris un somnifer — hidrat de clor. Tăia surcele pentru aprins focul şi nu m-a auzit apropiindu-mă. desigur. erau cu . Armstrong şi-a jucat rolul cât mai profesional. şi pentru el ar fi fost de neconceput ca un om de condiţia mea să fie într-adevăr un ucigaş! Toate bănuielile lui mergeau înspre Lombard şi m-am prefăcut că sunt de acord cu el. în curând urma să am nevoie de un aliat.erau acuzaţi. A fost uşor pentru că pe vremea aceea bănuiala nu începuse să se instaleze încă. Domnişoara Claythorne a sculat toată casa cu ţipetele ei când a găsit iarba de mare pe care o agăţasem mai înainte în cameră. Conform planului meu. Sau repezit cu toţii sus. După micul dejun. ca să cadă singur în ea. Generalul Macarthur şi-a găsit moartea aproape fără durere. o dată considerat mort. să-mi aleg foarte atent momentul când să părăsesc terasa. mă cunoştea din vedere şi din reputaţie. în curând. L-am ucis pe Rogers în dimineaţa zilei de 10 august. Dar urma să vină şi aceasta. Ştiam că trebuie să aibă unul — de fapt. Am sugerat că aveam un plan prin care s-ar putea întinde o cursă criminalului. când îi umpleam ceaşca.

Am calculat. Am urcat sus şi m-am întins din nou în pat. O tânără curajoasă şi descurcăreaţă. Am scos o exclamaţie. m-am aplecat peste stânci. iam spus să se uite — nu era cumva gura unei peşteri? S-a aplecat. Bănuiesc că Blore mi-a auzit paşii. Am avut grijă să păstrez amprentele ei. Când Blore a venit singur. A fost o experienţă psihologică interesantă. am ridicat scaunul şi l-am pus lângă perete. Imediat după asta am aranjat scena de la ea din cameră. deoarece dormitoarele dădeau în cealaltă parte. Eram sigur că ajungea conştiinţa vinei. mai ales că toate conservele de deasupra erau perfect închise. Am căutat revolverul şi l-am găsit în capul scărilor. Îi spusesem că de acolo puteam vedea dacă se apropie cineva şi nu vom fi zăriţi din casă. unde îl scăpase fata. dar bănuiam că nu se vor uita atent la nici unul dintre cadavre: vor da puţin cearceaful la o parte. dacă şi-ar fi amintit cuvintele din poezioară: Unul a picat în laţ. Vera Claythorne s-a spânzurat sub ochii mei (stăteam în umbra şifonierului). Am deschis conserva cea mai din fund — cred că avea biscuiţi — am vârât revolverul înăuntru şi am pus la loc capacul. Tot timpul am socotit că îi era o pereche potrivită — şi chiar mai mult.. sub husa de creton. În sfârşit. Dar aşa.. Am ocolit casa şi am intrat pe fereastra de la sufragerie.. pe care o lăsasem deschisă.toţii teribil de speriaţi şi îngroziţi unul de celălalt. pe malul mării. ultima scenă. M-am întors în casă. în spatele casei. Şi acum? . Şi acum. Exit Blore. Îmi dădusem întâlnire cu Armstrong afară. încât se putea întâmpla orice — iar unul dintre ei avea revolver. Când am ajuns în capul scărilor. A fost foarte uşor. starea de tensiune nervoasă provocată de uciderea unui om. Câteva clipe după ce am intrat la Armstrong în cameră. sosise clipa pe care o anticipasem — trei oameni care erau atât de îngroziţi unul de celălalt. I-am urmărit de la fereastră. am plecat — de data asta făcând mai mult zgomot. De la fereastră am văzut-o pe Vera Claythorne împuşcându-l pe Lombard. ca să fie siguri că Armstrong nu încerca să se dea drept cadavru. Un brânci puternic l-a făcut să-şi piardă echilibrul şi să cadă în marea agitată de dedesubt. la Lombard în cameră.. M-am dus sus pe stânci. a picat în laţ. S-ar putea să intereseze pe cineva unde a stat ascuns în timpul când a fost cercetată casa. Am calculat că vor căuta din nou în toată casa. Am uitat să spun că am pus la loc revolverul. ca să mă audă cineva.. Şi n-am greşit. iar lâna în perna de scaun. Perdeaua roşie am ascuns-o într-unul din scaunele din salon. Au trecut câteva minute până să mă urmărească. Nu bănuia încă nimic — şi totuşi ar fi trebuit să se păzească. şi pe bună dreptate. am auzit o uşă deschizându-se. aveam ceasul mare de marmoră gata aşezat. că nimeni nu se va gândi să cotrobăie într-o grămadă de alimente în aparenţă neatinse. Probabil că au zărit o siluetă tocmai când ieşeam prin uşa din faţă. la ora două fără un sfert. ca şi sugerarea hipnotică a lucrurilor din jur — ca să-şi ia viaţa. M-am dus. Exact aşa s-a întâmplat. făcându-i o mică gaură. Am închis fereastra şi pe urmă am spart geamul.. În cămară era o grămadă mare de conserve.

pe care nimeni să n-o poată rezolva. se va îndrepta spre uşă. o mărturisesc cu toată umilinţa.Voi termina de scris mărturisirea. întins în pat. la urma urmei. mai degrabă în care a fost făcut să cadă! Asta înseamnă că în acel moment apărea în mod clar un fel de hocus-pocus — deci.. va atârna inocent de ochelarii de sub mine. Mai sunt. Unul: poliţia ştie foarte bine că Edward Seton a fost vinovat. desigur. De ochelari am ataşat un şnur negru foarte fin. nu se mulţumeşte numai cu arta. va apăsa pe trăgaci. deci. că unul dintre cei zece pe insulă nu era ucigaş sub nici o formă. se va detaşa de elastic şi va cădea. Există o dorinţă firească de celebritate care nu poate fi negată. În toate acestea. paradoxal. am presupus că misterul Insulei Negrului va rămâne nerezolvat. împins de elastic. Felul în care moartea m-a stigmatizat pe frunte cu semnul lui Cain. Era un indiciu care putea deschide o linie de cercetare promiţătoare. îmi dau seama acum. şi urmează. împuşcat în frunte. O batistă pe podea nu va suscita nici un fel de nedumerire. ca poliţia să fie mai inteligentă decât cred. un elastic de fapt. Mâna îmi va cădea apoi într-o parte. de ce? Ambiţia mea a fost să inventez o crimă misterioasă. vor veni de pe coastă bărci şi oameni. nu prea solid. Elasticul. eliberat. Şi vor găsi zece cadavre şi o problemă nerezolvată pe Insula Negrului. O voi închide sigilată într-o sticlă. e limpede că eu eram singurul în stare să-i inspire încredere. la vremea aceea. trei indicii. Moartea lui Armstrong este asociată cu un laţ în care a căzut — sau. conform notelor făcute de tovarăşii mei. că în mod logic persoana aceea trebuie să fie ucigaşul. cred. puţine de spus. protejată de o batistă. Al doilea indiciu se află în al şaptelea vers al poezioarei. nu se va putea stabili cu precizie ora când a survenit moartea. revolverul. existau numai patru persoane şi din ele. izbit de clanţă. Revolverul. Voi fi găsit. Există. mă voi duce la mine în cameră şi mă voi întinde în pat. Când marea se va linişti. Elasticul îl voi trece în jurul clanţei.. Atunci când vor fi examinate corpurile noastre. Al treilea indiciu este simbolic. De ce? Da. Semnat: Lawrence Wargrave Sfârşit . S-ar putea. iar de el voi lega. Mă voi lăsa cu toată greutatea pe ochelari. Ştie. Pentru că. Am. Dar nici un artist. Iată ce cred că se va întâmpla: Mâna mea. o dorinţă omenească vrednică de dispreţuit — vreau ca cineva să ştie cât de deştept am fost. era evident că Armstrong s-a lăsat păcălit şi trimis la moarte. După ce voi încredinţa mării sticla cu mesajul. iar sticla o voi arunca în mare.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful