P. 1
92659323 Evaluarea Calitatii Terenurilor Si Factori de Rsic 1 PDF

92659323 Evaluarea Calitatii Terenurilor Si Factori de Rsic 1 PDF

|Views: 6|Likes:
Published by pirrvu

More info:

Published by: pirrvu on Jun 12, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/21/2014

pdf

text

original

UNIVERSITATEA DIN PETROSANI

Specializarea: CONTROLUL SI MONITORIZAREA CALITATII MEDIULUI

FACULTATEA DE MINE

EVALUAREA CALITATII TERENURILOR SI FACTORI DE RISC

Sef lucr.dr.ing. Emilia Dunca

Petrosani, 2012

CAPITOLUL 1
CONCEPTE ACTUALE DESPRE SOL ŞI CALITATEA SOLULUI

1.1. PARTICULARITĂŢI ALE SOLULUI O privire asupra unui peisaj arată că şi pe suprafeţe mici se pot întâlni o mare varietate de soluri, în funcţie de factorii ce au condus la formarea acestora: climatul local,

roca, relieful, altitudinea, expunerea, panta, tipul de vegetaţie, hidrologie, perioada de timp în care s-a format solul şi influenţa omului.

Totuşi aceste soluri au şi ceva în comun. Ele au diverse orizonturi între suprafaţa pământului şi roca pe care s-au format şi au caracteristici fizice, chimice şi biologice specifice. Ele s-au dezvoltat ca rezultat al schimbărilor ce au avut loc în rocile şi materialul organic parental sub influenţa substanţelor şi energiei venite din atmosferă (Blum, 1990). Chiar şi acum, sub ochii noştri, aceste procese de formare şi transformare continuă odată cu schimbul de masă şi energie ce are loc între cele trei faze ale solului: solidă, lichidă şi gazoasă.

Fig. 1.1. Factorii care influenţează formarea solului şi capacitatea de producţie a acestuia

Deşi posedă capacitate de autoregenerare, condiţiile specifice de formare fac ca odată distrus solul să nu se mai poată reface aşa cum a fost, deoarece nu se pot reproduce condiţiile şi istoria milenară a formării lui. Se poate crea cel mult un corp cu funcţii analogice. Crearea lui la suprafaţa uscatului prin procese complexe de dezagregare, alterare, acumulare, transport, depunere, sinteză şi descompunere, face ca solul să fie limitat ca întindere, deci odată distrus pierdem definitiv suprafaţa respectivă cu funcţiile ei specifice strict necesare pentru protecţia calităţii mediului, dezvoltarea unei agiculturi şi silviculturi durabile şi protecţie împotriva schimbărilor climatice nedorite.

Până în ultimele decenii, solul a fost privit, în principal, datorită fertilităţii, respectiv capacităţii de a întreţine viaţa plantelor, doar ca principal mijloc de producţie în agricultură, recunoscându-se astfel că existenţa şi dezvoltarea societăţii umane vor fi condiţionate şi în viitor de abundenţa şi calitatea plantelor superioare terestre, ce trebuie să asigure oamenilor hrană şi materii prime pentru îmbrăcăminte, adăpost, medicamente şi alte cerinţe (Răuţă şi Cârstea, 1979). Solul se deosebeşte de celelalte mijloace de producţie prin faptul că prin utilizare raţională el nu se epuizează în timp, ci dimpotrivă, poate chiar să îşi sporească fertilitatea, capacitatea de producţie căpătând calităţi noi, superioare, necunoscute în condiţii normale. Dar, ca mijloc de producţie, el nu poate fi mutat dintr-un loc în altul, nici multiplicat după nevoi, aşa cum se întâmplă cu celelalte mijloace de producţie. In plus, numai pe sol se pot face investiţii succesive fără ca noile de investiţii să le anuleze pe cele anterioare. Solul constituie suport şi mediu de viaţă pentru plantele superioare, iar orizontul cu humus este principalul depozitar al substanţei vii a uscatului şi a energiei potenţiale biotice captată prin fotosinteză, ca şi al celor mai importante elemente vitale (carbon, azot, calciu, fosfor, potasiu, sulf, etc.). Este depozitar şi furnizor de elemente nutritive şi apă pe de o parte şi de recipient şi transformator de reziduuri şi deşeuri pe de altă parte, având deci rolul de regulator al ecosistemului şi de purificator al mediului înconjurător. Departe de a fi stabil şi inert cum pare la prima vedere, solul constituie, dimpotrivă, un mediu complex în permanentă schimbare, supus unor legi proprii, pe baza cărora are loc geneza, evoluţia şi distrugerea lui; fiind un mediu complex mereu în schimbare, el poate fi foarte uşor afectat şi chiar distrus, fie din cauze naturale, fie, într-o manieră mult mai rapidă prin intervenţii neraţionale ale omului. În ceea ce priveşte poluarea solului, aceasta constă în acele acţiuni care pot produce dereglarea funcţionării normale a solului ca mediu de viaţă (mai ales pentru plantele superioare), în cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau create de om, provocând apariţia în sol a unor fenomene dăunătoare, care afectează negativ menţinerea sau stabilitatea capacităţii bioproductive a solului, expresia sintetică a efectului rezultant al acestor caracteristici negative fiind scăderea cantitativă şi/sau calitativă a producţiei vegetale sau creşterea cheltuielilor necesare menţinerii producţiei vegetale la parametrii cantitativi sau calitativi anteriori poluării solului (Răuţă şi colab., 1980). Efectele şi consecinţele degradării solului sunt în interdependenţă cu ceilalţi factori ai mediului, cu întreaga ecosferă. Se disting două tipuri de poluare: - poluarea difuză, care afectează mari suprafeţe de teren ca urmare a proceselor de difuzie a produşilor fitosanitari şi poluanţilor industriali împrăştiaţi prin atmosferă; - poluare localizată sau punctiformă, care este mult mai intensă şi rezultă din deversări accidentale sau nu, de produşi solizi sau lichizi şi care sunt la originea locurilor (siturilor) poluate. La aceste criterii spaţiale se pot adăuga şi criteriile temporale: - şiruri poluate în trecut (poluare istorică): mine vechi, zone industriale părăsite, zone de depozitare (halde) abandonate; - situri poluate (poluare istorică, prezentă şi viitoare) prin activităţi industriale, agricole şi domestice; la această poluare de origine antropică se adaugă şi poluarea mediului înconjurător prin prezenţa metalelor în fondul geochimic specific al solurilor; - situri ce vor fi poluate (poluare viitoare) prin prezenţa unor produşi chimici noi, prin activităţi industriale şi agricole noi, aceste situri fiind în zonă cu risc de poluare. În multe cazuri poluarea unui sol este doar o ipoteză care trebuie confirmată sau infirmată. Diferitele strategii elaborate pentru evaluarea calităţii solurilor şi a siturilor se referă la trei obiective principale: - stabilirea datelor (limitelor) de referinţă sau a criteriilor de apreciere a calităţii solului, pe baze chimice şi /sau toxicologice (definirea pragurilor sau limitelor); - elaborarea metodelor de ierarhizare pentru clasificarea siturilor poluate în vedea stabilirii ordinii decontaminării acestora (stabilirea unui clasament);

animale sau umane sau prin modele matematice. . Bazat pe acest principiu al multifuncţionalităţii. mediul înconjurător este definit ca „apa. ceea ce înseamnă că scopul final al evaluării este însăşi ecosistemul chiar dacă în definiţie acest termen nu este utilizat. cum ar fi utilizarea criteriilor de referinţă în definirea calităţii unui sol poluat şi fixarea unei valori limitative peste care nu va mai putea avea o anumită utilizare. capacitatea funcţională a ecosistemului. în final. studii epidemiologice ale populaţiilor vegetale.. pe evaluarea riscului apreciat pe date mai mult sau mai puţin detaliate şi susţinut de ipoteza implicită conform căreia cu cât concentraţia în poluanţi este mai ridicată cu atât riscul efectelor toxice este mai mare. toate activităţile umane care au efecte ireversibile asupra solului (cum este poluarea cu metale grele). Această definiţie face referire nu doar la constituenţii ecosistemului. datorată faptului că solurile au o mare variabilitate în compoziţie. Dar multifuncţionalitatea nu însemnă „omnifuncţionalitate". J. Toate se bazează. cele mai mari dificultăţi în evaluarea calităţii sale într-o formă cantitativă. public. Pentru a putea aprecia nivelele de încărcare cu poluanţi. atmosferic. O bună calitate a solului (multifuncţionalitate) înseamnă că: . vegetală. Datele necesare vor fi obţinute prin diferite studii predictive: pătrunderea şi comportarea produşilor în aer. Metoda de ierarhizare este a priori valabilă pentru clasificarea siturilor şi stabilirea priorităţilor pentru decontaminare. Aceasta este. În Directiva 91/414/UE. adică la mediul vegetal. aerul. apă. Solul se consideră multifuncţional atât timp cât numărul potenţial de funcţiuni rămâne neafectat de activităţile umane. . Principalele căi prin care poluanţii pot avea influenţă asupra oamenilor sunt: .poate funcţiona fără restricţii în ciclurile naturale. În teorie aceste metode servesc în rezolvarea diferitelor probleme. De Haan (1993) arată că dintre cele 3 componente ale mediului ambiant. acvatic.) de către toţi factorii implicaţi (factori de decizie. măsurători în teren sau simulări prin modele matematice. înaintea lansării pe piaţă. Primul obiectiv al evaluării constă în specificarea elementelor de risc (populaţia animală. privind evaluarea riscului produselor fitofarmaceutice. responsabili ai siturilor poluate. apa. primesc o atenţie specială deoarece impun restricţii într-o viitoare utilizare a solului pentru existenţa oamenilor.prin intermediul apei potabile. ultimul dă.nu produce nici un efect dăunător pentru folosinţe umane. sol se vor caracteriza prin încercări şi teste în laborator. adică studii în laborator pe diferite specii vegetale sau animale. plantelor şi animalelor. plante şi animale. Vegter (1993) arată că principala grijă în protecţia solului este menţinerea ori restaurarea „multifuncţionalităţii" solului. pentru caracterizarea impactului ecotoxic (evaluarea riscului).inhalarea aerului conţinând compuşi volatili sau sub formă de aerosoli. pământul. care influenţează comportarea şi efectul compuşilor în sistemul sol din punct de vedere chimic.prin ingestia solului. fizic şi biologic. animal. ar trebui să apreciem care este starea normală de încărcare a solurilor în aceste elemente şi cum influenţează acestea asupra calităţii solului. Deoarece solurile au diferite capacităţi de tamponare. este necesară de obicei o anumită perioadă de timp înainte ca efectele negative să devină evidente. fără îndoială. în principal.stabilirea metodelor de evaluare a riscurilor. fauna şi flora sălbatică.nu contaminează alte părţi ale mediului natural. . precum şi din interrelaţiile dintre ele ca şi de relaţiile între acestea şi organismelor vii”. aerul şi solul. Riscul ecotoxic înglobează riscul sanitar (adică riscul pentru sănătatea umană) şi riscul ecologic (adică riscul pentru mediul înconjurător). riscul va fi caracterizat prin evaluarea importanţei efectelor previzibile şi a probabilităţii de producere a acestora în funcţie de nivelul de vulnerabilitate sau expunere. în special de copii mici. complete sau simplificate.). . . estimarea efectelor toxice ale poluanţilor va fi pusă în evidenţă prin aceleaşi metode. Strategiile de evaluare a riscului ecologic au ca obiectiv efectuarea unei caracterizări cât mai complete posibil a efectelor potenţiale sau neobservabile ale poluanţilor asupra mediului înconjurător. etc. ci şi la relaţiile dintre aceste medii. etc.

Deci bioaccesibilitatea unui element prezent într-o formă specifică depinde de tipul de organism.. care arată legăturile dintre comportarea compuşilor poluanţi şi efectul acestor compuşi asupra organismelor. în spaţiul poros. Bioaccesibilitatea este dependentă de forma în care este prezent elementul şi de compoziţia matricei în care este înglobat. 2) Capacitatea de filtrare. FUNCŢIILE SOLULUI Blum şi Santelises (1994) arătau că pot fi identificate 6 funcţii de bază ale solului. apa freatică şi covorul vegetal. ori mineralizare microbiologică şi biochimică şi metabolizarea compuşilor organici. Durabilitatea are ca scop menţinerea sau chiar îmbunătăţirea condiţiilor ecologice. Formarea complexelor solubile dintre un metal şi compuşii organici.2. transferul lor către apa freatică. pe lângă alţi factori. prevenind preluarea substanţelor dăunătore de către rădăcinile plantelor. care lasă să treacă prin el numai particule cu dimensiuni mai mici decât cele ale porilor. Solul datorită alcătuirii sale granulometrice şi stării sale structurale se prezintă ca un corp poros. tamponare şi transformare a solului între atmosferă. diferenţe de pH. 1. asigurând necesarul de hrană. dar acest efect poate depinde puternic de compoziţia matricei. Solurile ca o componentă a resurselor de bază joacă un rol fundamental în promovarea unei agriculturi durabile. Trei funcţii sunt în principal ecologice şi trei sunt legate de activitatea umană. sociale şi economice. Are loc astfel o reţinere pur mecanică (solul comportându-se ca un filtru) a particulelor grosiere administrate.prin alimente. Această situaţie împreună cu faptul că populaţia lumii a depăşit 6 miliarde impun dezvoltarea unei noi strategii şi concepte globale cum este cel al folosirii durabile a terenurilor (Blum şi Santelises. suprafaţa de reacţie etc. 1994). absorbţie şi precipitare pe suprafeţele interne. tamponare şi transformare cuprind trei mari procese: Filtrarea mecanică. Bioaccesibilitatea unui element ori specia organică prezentă în matricea (complexul) solului arată posibilitatea de a cauza un efect (pozitiv sau negativ) asupra unui organism specific. ca şi o dimensiune de timp (Comisia Mondială pentru Mediul Ambiant şi Dezvoltare. Pentru aprecierea calităţii solului a fost introdus şi conceptul de „bioaccesibilitate". energie reînoibilă şi materii prime. cum sunt acizii huminici şi fulvici. ca bază de susţinere a vieţii oamenilor şi animalelor. sub formă de produse vegetale şi animale. Cele trei funcţii ecologice sunt: 1) Producţia de biomasă. Diferite specii chimice ale aceluiaşi element pot avea o bioaccesibilitate complet diferită. care nu întodeauna sunt complementare. sociale şi economice pentru generaţiile viitoare şi totodată include dimensiuni ecologice. Particulele mai fine vor putea străbate distanţe scurte în sol şi chiar bacteriile şi celelalte microorganisme vor fi reţinute în primii centimetri de la suprafaţa solului şi supuse acţiunii . 1999). organice sau anorganice. să fie cauzate de efecte de competitivitate a altor specii prezente în diferite cantităţi în diferite soluri. 1987. citată de Blum. de ex. a). lichide sau gazoase. Concentraţia protonilor ori pH-ul pot avea un efect puternic asupra bioaccesibilităţii unui element. de exemplu. producând în acelaşi timp gaze prin procesele de transformare biochimică (Blum. Activităţile de filtrare. de accesibilitatea terenurilor agricole. Efectele matricei pot. Date recente indică că un ha de teren este pierdut pentru producţie la fiecare 6 secunde datorită tuturor formelor de degradare şi că multe ţări au atins sau vor atinge limitele resurselor lor de terenuri arabile în aceşti ani. la care solurile reacţionează prin filtrare mecanică. 1998. Această funcţie devine din ce în ce mai importantă deoarece pe sol au loc tot mai multe depuneri de substanţe solide. pot creşte sau descreşte bioaccesibilitatea. Solul acţionează ca un mediu de protecţie. Fără îndoială producţia de alimente a lumii este dependentă.

în acelaşi timp flora şi fauna sunt responsabile pentru transformarea substanţelor toxice ori a altor substanţe organice. Humusul este produsul transformărilor substanţelor vegetale în care se acumulează o cantitate importantă de energie. Atâta timp cât capacităţile de filtrare.a). Conservarea acestui patrimoniu genetic reprezintă unul din cei mai importanţi factori pentru supravieţuirea omului. Noi nu ştim astăzi dacă vom avea nevoie de noi gene pentru menţinerea vieţii oamenilor în viitor. iar în al doilea contaminarea lanţului alimentar (Blum şi Santelises. b). gaz metan şi cărbune produsă în anul 1980 în România (Răuţă şi Cârstea. 1999. industriale şi socio-economice. petrol. Colmatarea se poate datora următorilor factori: a) aport excesiv de materii în suspensie. cărbune. sport. pietriş. locuinţe. Funcţia de filtrare. aducându-ne aminte că (antibioticele) penicilina a fost obţinută din ciupercile penicilium prezente peste tot în sol (Blum. nisip. solul se poate colmata. Totuşi. care în acest caz implică un feedback la scară mare pentru multe procese localizate la scară mică (Blum. în primul caz are loc contaminarea apei freatice. Aceste gaze sunt foarte importante pentru procesele de schimbări globale. 5) Solul serveşte ca sursă de energie geogenă. folosirea solului este direct legată de biodiversitate.) şi apă. Deci. c)degradarea structurii solului sub acţiunea sodiului sau a altor substanţe. Transformarea prin procese microbiologice şi biochimice. (Dumitru. recreere. tamponare fizico-chimică şi transformare microbiologică /biochimică sunt depăşite. se estimează a fi de circa 40 de ori mai mare decât energia reprezentată de cantitatea de petrol. materii prime (ex. platforme industriale. feriţi de spălare şi trecuţi în mod treptat în soluţia solului de unde vor fi folosiţi de către plante. aceste capacităţi sunt limitate şi variază în acord cu condiţiile individuale ale solurilor. solurile sunt legătura centrală în biotransformarea carbonului organic şi continuă să joace un rol în cedarea CO2 şi a altor microelemente gazoase în atmosferă. ce ne ajută să . Tamponare fizico-chimică prin adsorbţia şi precipitarea pe suprafeţele componentelor organice şi anorganice ale solului. deoarece o mai mare varietate de organisme trăiesc în sol decât în biomasa de la suprafaţa scoarţei pământului. argilă. Energia potenţială totală acumulată în humus. 3) Habitat biologic şi rezervă de gene. Solurile au de asemenea trei funcţii tehnice. Observarea distribuţiei globale a carbonului organic relevă că acesta se găseşte în soluri într-o cantitate de trei ori mai mare decât în biomasa de la suprafaţa pământului şi de două ori mai mult decât carbonul din atmosferă. Prin fenomenele de schimb. depunerea de reziduuri şi altele. b) exces de materie organică. compuşii organici şi anorganici pot fi transferaţi în soluţia solului şi de acolo intră în apa freatică ori sunt luaţi de către rădăcinile plantelor. cationii sunt reţinuţi în complex. în solurile României. care este de asemenea un factor important pentru viaţa oamenilor.1983). 6) Solurile adăpostesc vestigii arheologice şi paleontologice. Ca orice filtru. respectiv: 4) Bază spaţială pentru structuri tehnice. 1999. ex. In plus. genele din sol sunt din ce în ce mai mult folosite pentru biotehnologii şi inginerie genetică. tamponare şi transformare este explicată de natura poroasă a solurilor ce controlează transportul soluţiilor spre apele freatice şi de suprafaţă şi absoarbe componentele chimice astfel încât solul acţionează ca un filtru şi factor tampon. Când capacitatea de filtrare mecanică. minereuri. De obicei se omite că apa constitue o materie primă esenţială care se extrage din sol. etc.factorilor de mediu. tamponare şi transformare pot fi menţinute nu există nici un pericol de poluare a apelor freatice şi lanţului alimentar. care prin degradare duce la proliferarea ţesuturilor microbiene şi obturarea porilor. 1994). industriale şi socio-economice şi dezvoltarea lor. Totodată. în special descompunerea şi alterarea componentelor organice prin mineralizare şi metabolizare. transport. 1997).

În ţări dezvoltate ca Germania şi Olanda densitatea infrastructurii tehnice contribuie semnificativ la problemele de contaminare a solului. Multe din aceste încărcături provoacă acidifiere puternică. Procesul de acoperire a solurilor este foarte intens în cele mai multe ţări europene şi conduce la pierderi foarte mari de soluri şi terenuri chiar şi în ţări cu o reglementare juridică foarte bună şi respectată. Există o competiţie şi o interacţiune puternică între aceste principale funcţii şi folosinţe ale solurilor şi terenurilor. între funcţiile ecologice pe de o parte şi funcţiile tehnice/industriale. ca sursă de materii prime şi ca sursă de vestigii culturale şi geogene pe de o parte şi pe de altă parte pentru producţia de biomasă şi activităţi de filtrare. deoarece fiecare picătură de apă de ploaie trece prin solul lor înainte de a ajunge în apa freatică. Pot fi distinse trei tipuri de competiţii şi interacţiuni: .Competiţie exclusivă există între folosirea solului pentru infrastructură. unde contaminarea solurilor agricole prin tratarea cu reziduuri şi nămol orăşenesc. toate acestea fiind cunoscute ca procese de urbanizare şi industrializare. care nu sunt totdeauna complementare într-o anumită zonă. în termeni de spaţiu. de ex. dar şi printr-o intensă folosire a îngrăşămintelor chimice şi a substanţelor de protecţie a plantelor este în conflict cu celelalte funcţii ecologice. Deci fermierii influenţează nu numai lanţul alimentar ci şi . Un exemplu de pierdere ireversibilă a multifuncţionalităţii solului şi de competiţie dură între funcţiile solului îl reprezintă Egiptul. adăugându-se la contaminarea produsă datorită folosirii terenurilor pentru infrastructură. Mai mult de două treimi din populaţia totală s-a născut în aceste zone aglomerate. Dezvoltarea urbană şi periurbană şi legăturile lor cu infrastructura transporturilor sunt probleme alarmante pentru managementul durabil al terenurilor. furaje şi energie regenerabilă) pe terenurile lor că ei contribuie şi la alimentarea pânzei de apă freatică. acestea exclud toate celelalte feluri de folosinţă a solurilor şi terenurilor. . construcţia de drumuri. poluarea cu compuşi organici xenobiotici. dar unde sunt amplasate şi se dezvoltă încă şi marile aglomerări urbane (Blum. 1998.8 %terenuri fertile. tamponare şi transformare şi ca rezervă de gene. Acestea vor fi luate în calcul atunci când se implementează sisteme agricole intensive în condiţii tropicale deoarece în multe cazuri poate fi depăşită capacitatea naturală a solurilor pentru filtrare mecanică. locuinţe.înţelegem istoria şi cultura ţării noastre şi a omenirii (Blum.2. Folosirea terenurilor presupune folosirea simultană spaţial şi temporar a tuturor celor 6 funcţii ale solului. (Blum. . Competiţia dintre funcţiile şi folosinţele principale ale solului Una din cheile de înţelegere a problemelor de astăzi cu privire la protecţia solului constă în aprecierea faptului că funcţiile şi folosinţele individuale ale solului sunt în competiţie. Solurile şi fundul oceanelor sunt ultimul loc de depunere a multor produse organice şi anorganice. depunerea de alte materiale decât sol. amplasate în sudul văii râului Nil şi în delta sa în apropierea Mării Mediterane. b). 1998. ce au o tendinţă de creştere.1. Sunt de asemenea surse semnificative de rivalitate între fiecare grup de funcţii. facilităţi sportive ori unde solurile sunt folosite pentru depunerea reziduurilor.Există o interacţiune intensă între folosirea terenurilor pentru infrastructură şi dezvoltarea acesteia şi folosirea terenurilor pentru agricultură şi păduri. Este evident că acoperirea solului prin dezvoltare urbană şi industrială. poluare cu metale grele şi alte elemente. platforme industriale.O intensă competiţie există deja între cele trei folosinţe ecologice ale solului. în acest contest trebuie să se amintească fermierilor care produc biomasă (alimente. a). b). 1. socio-economice şi culturale pe de altă parte. 1999. O situaţie asemănătoare se poate vedea şi în ţara noastră în apropierea marilor oraşe ce se extind în extravilan pe terenuri din clasa II de fertilitate a căror scoatere din circuitul agricol este interzisă prin legea 18 din 1991 a fondului funciar. tamponare chimică şi transformare biochimică. ţară cu numai 3.

calitatea include suport. Este necesară o abordare holistică. în pofida diverselor conotaţii care conduc de multe ori la o serie de confuzii.pentru silvicultori. . aerului. creşterea spaţiului pentru producţia vie şi industrială. climatologie. aşa cum se întâmplă în România pentru circa 45 % din populaţia ţării. incluzând biologie. calitatea solului integrează o serie de de caracteristici cum ar fi capacitatea de a-şi îndeplini funcţiile în cadrul ecosistemului sau . biodiversitate. a).pentru agricultori calitatea se referă în special la productivitate. . potenţial în menţinerea biodiversităţii precum şi a calităţii apei. Acolo unde apa freatică este folosită ca apă potabilă. ea fiind însă neglijată. Conceptul de calitate a solului Calitatea solului rezultă din interacţiunile complexe între elementele componente ale acestuia şi poate fi legată de intervenţiile defavorabile şi practicile agricole neadaptate la condiţiile de mediu. exploatare.3. hidrologie. pentru a defini problemele de rezilienţă a solului şi folosire durabilă şi a stabili metodele de rezolvare şi a găsi căile de cooperare cu alte ştiinţe care sunt direct sau indirect legate de sol ori folosirea solului. în Europa Centrală şi de Est producţia agricolă convenţională devine din ce în ce mai controlată de standardele de calitate ale apei freatice. îmbunătăţirea surselor de energie şi a mobilităţii). competiţia dintre producţia de alimente şi de apă freatică este destul de intensă. bazată pe un larg concept despre sol şi armonizarea spaţială şi ecologică a celor 6 moduri de folosire a terenurilor. Managementul intensiv al terenurilor agricole infiuenţează de asemenea rezerva de gene şi biodiversitatea (Blum. prin practicile lor agricole în special prin folosirea pesticidelor şi îngrăşămintelor chimice.o constituie creşterea competiţiei dintre folosinţele concurente a solurilor şi terenurilor (hrănirea oamenilor. . În deceniile ce vor veni. 1998. 1. Noţiunea de calitatea solului introdusă relativ recent este din ce în ce mai frecvent folosită. comparabilă şi în strânsă interrelaţie cu grija pentru schimbările globale ale climei şi a biodiversităţii. acumularea de produse toxice provenind din activităţile industriale şi urbane. folosirea sustenabilă a solurilor va constitui o mare provocare.pentru cei care se ocupă cu problema de mediu. O importantă consecinţă a multifuncţionalităţii solului şi a accesibilităţii limitate a resurselor . Problema este cum pot fi dezvoltate aceste folosinţe într-o manieră sustenabilă fără daune şi reduceri ale resurselor de sol. fără a compromite folosirea şi accesibilitatea lui pentru generaţiile viitoare. În general ideea de calitate a solului variază în funcţie de modul de abordare care poartă amprenta gradului de instruire şi calificare a celor implicaţi. ciclul nutrienţilor. capacitatea lui de a se integra armonios în peisajul geografic.pentru naturalişti sau geografi calitatea solului înseamnă în primul rând geosistemului. Este mult mai uşor să transporţi alimente şi furaje decât apa necesară pentru băut şi gospodărie (Blum. introducerea în sol de compuşi mai mult sau mai puţin toxici. Astfel: grad de conservare a fertilităţii. b). capacitate de rezistenţă. deşi este o competiţie pentru satisfacerea unor nevoi de bază ale oamenilor. 1999. medicină umană şi multe alte ştiinţe. Aceasta va cere să fie luate astăzi acţiunile necesare în scopul întâlnirii astăzi a cererilor diverse şi potenţial conflictuale asupra resurselor de sol. . geologie.şi una din principalele cauze a degradării terenurilor . de obicei fără nici un alt tratament. Evaluarea calităţii solurilor constă în identificarea şi caracterizarea factorilor care limitează capacitatea productivă a acestora.cantitatea şi calitatea apei freatice. profit.

precum şi viteza cu care are loc refacerea. referitoare la starea de satisfacere a cerinţelor umane sau de gradul în care corespunde utilizărilor specifice (de a fi bun sau rău). Cu alte cuvinte în condiţiile unui ecosistem natural un sol va avea o altă calitate comparativ cu cea pe care o va avea în condiţiile unui sistem managerial. 1. Rezistenţa şi rezilienţa solului Dintre caracteristicile importante care definesc şi influenţează evoluţia calităţii unui sol menţionăm rezistenţa şi rezilienţa solului. precum şi o serie de însuşiri dobândite în urma unor intervenţii antropice. tehnologiile agricole sau alte practici folosite în ferme ş. se explică într-o oarecare măsură faptul că nici până în prezent nu se poate vorbi despre o definiţie clară şi precisă a noţiunii de calitate a solului. Utilizate în mod iraţional şi iresponsabil măsurile antropice au ca efect degradarea şi poluarea mediului edafic afectând nu numai calitatea ci şi sănătatea solului. Rezilienţa solului este capacitatea acestuia de a se reface sau de a reveni la o stare apropiată de cea normală după ce a suferit o perturbare sau stress.4. Această tendinţă se accentuează pe măsura clarificării raportului sol-teren. Exemple de rezistenţa care se pot da se referă la capacitatea de tamponare a solului la acidifierea provocată de ploile acide sau îngrăşăminte cu caracter acid. Noţiunile de calitate şi sănătate a solului sunt distincte. Noţiunea complexă de calitate a solului are o latură relativ stabilă determinată de însuşiri care se modifică foarte greu sau deloc în orice condiţii de utilizare şi alta relativ variabilă determinată de însuşiri care se schimbă uşor sau moderat (pe termen lung sau mediu). menţinerea calităţii mediului şi asigurarea sănătăţii vieţuitoarelor şi habitatului este cea mai utilizată fiind conformă cu principalele funcţii ale solului. considerate antropocentric. aşezările urbane. Folosirea unor indicatori siguri ai calităţii solului constituie o condiţie de bază în evaluarea degradării solului precum şi a necesităţii şi nivelului de remediere necesare şi de aici legătura cu sănătatea solului. sau la reacţia de răspuns a solului la reducerea concentraţiei de nutrienţi în soluţia solului. care pot modifica pozitiv sau negativ însuşirile naturale. 2003). practicile de depozitare a deşeurilor. cunoaşterea solului rămânând baza necesară indinspensabilă pentru valorificarea unui teritoriu. . Calitatea solului integrează o serie de însuşiri naturale care pot determina anumite restricţii în privinţa folosirii.a. există o serie de factori dăunători sănătăţii solului care sunt uşor de identificat fiind legaţi de poluarea industrială. Deoarece această capacitate de funcţionare poate suferi modificări rezultate din utilizarea terenului şi deciziile manageriale putem considera că în sens larg calitatea solului poate fi folosită ca un indicator al sustenabilităţii. care se face prin completarea informaţiei edafice cu cea referitoare la mediul ambiant (Florea. Prin rezistenţa solului se înţelege capacitatea lui de a opune modificărilor care pot afecta unele proprietăţi sau funcţii atunci când este confruntat cu acţiuni din exterior sau perturbări accidentale sau periodice.De aceea. Calitatea solului este capacitatea de a funcţiona în interiorul graniţelor unui ecosistem pentru susţinerea productivităţii biologice.1. În pofida acestui aspect. Trebuie însă subliniată tendinţa manifestată în prezent de a lega această noţiune de utilizare sau întrebuinţarea solului datorită faptului că acest concept implică o serie de caracteristici care definesc relaţii subiectiv-obiective. În comparaţie cu calitatea solului noţiunea de sănătate a solului are o conotaţie abstractă dată de dificultatea precizării anumitor parametrii care pot fi integraţi acestui concept.

Capacitatea de rezilienţă a solului cuprinde toate procesele care-i permit să reacţioneze. Capacitatea de rezilienţă a solului depinde de o multitudine de factori şi procese. De exemplu. probabil cu excepţia solurilor aluviale din zonele joase inundabile ale marilor fluvii (Johnson. cum sunt de exemplu.5 cm de sol se pot forma între circa 30 şi 1000 de ani în funcţie de condiţiile locale. de autoregenerare. Sv . capacitatea de tamponare chimică are rol important în procesele de acidifiere şi alcalizare. împotriva degradării.starea anterioară a solului înaintea acţiunii antropice. Totuşi. la rândul lor depind. incluzând abilitatea sa de autorefacere. solurile alcalice cu textură fină. sau acţiuni şi de a-şi reveni la forma sa iniţială. Deşi aceşti termeni sunt atât de importanţi. Solul. Im . dar . adică acea capacitate de tamponare biologică. de a-şi reface procesele sale vitale. dacă „presiunea” exercitată asupra sa este foarte severă şi procesele sale vitale sunt complet distruse! Capacitatea de rezilienţă a unui sol depinde de raportul care se stabileşte între capacitatea sa de restaurare sau de refacere şi cea de degradare. are importanţă vitală nu numai pentru dezvoltarea agriculturii. Cu alte cuvinte. fiind o entitate mineral-organică şi dinamică. solul poate suferi şi procese ireversibile privind degradarea. dacă acestea nu au fost drastice şi dacă perioada de timp parcursă după încetarea acţiunii lor este suficient de îndelungată.inputuri ale managementului agricol.intensitatea degradării solului. pentru aprecierea capacităţii de rezilienţă a solului. care se opun proceselor de acidifiere. ca şi de activitatea tuturor organismelor care convieţuiesc în sol construind un mediu favorabil pentru o viaţă „prosperă”. care au fost degradate prin anumite activităţi antropice. fiind de fapt un atribut al solului. Rezultă că solul este o resursă reînnoibilă atâta timp cât diferenţa dintre termenii „Sv -Sd” rămâne pozitivă. rezilienţa se referă la acel ansamblu de proprietăţi care determină capacitatea sa de tamponare faţă de respectivul impact fizic. de intensitatea degradării proceselor sale vitale ca urmare a perturbaţiilor antropogene.rezilienţa solului. Magnitudinea şi semnificaţia relaţiei dintre termenii „Sv-Sd+Im” este.durata de formare a noului sol. chimic. ceea ce înseamnă că cele mai multe tipuri de sol nu sunt reînnoibile pe durata unei vieţi umane. unei presiuni. în anumite condiţii. Diferiţi cercetători au estimat că 2. 1987). de cea mai mare importanţă. de tipul şi intensitatea proceselor naturale de refacere. care implică abilitatea sa de a reacţiona ca un „corp elastic” dacă este supus unei forţe. Sd . a tuturor presiunilor exercitate asupra sa sub diferite forme. capacitatea de tamponare fizică are rol deosebit în procesele de producere a eroziunii sau compactării. să lupte. Lal (1995) a propus estimarea capacităţii de rezilienţă a solului pe baza următoarei relaţii funcţionale: Această caracteristică a solului ca resursă naturală de autorefacere. a protecţiei mediului ambiental. dar şi pentru însăşi progresul societăţii. are capacitatea de a-şi restaura. biologic. Acestea. în timp ce.Capacitatea de rezilienţă reprezintă una dintre cele mai importante şi complexe caracteristici ale solului. Sr = Sa + ∫ (Sv − Sd + I m ) ⋅ dt unde: tf ti Sr . Un sol poate avea capacitate de tamponare chimică ridicată. Sa . totuşi durata de formare a solului este încă estimată doar prin simple opinii sau evaluări indirecte.

1 (după Gheorghiţă. Câteva dintre cele mai sugestive exemple sunt: solurile aluviale formate pe văile marilor râuri. şi nici progres economic pentru generaţiile următoare. adâncime redusă de înrădăcinare. alegerea celui mai potrivit mod de folosinţă a terenului. . starea sanitară a solului şi pretabilitatea lui pentru anumite folosinţe. Autori N. Dacă. reprezintă factorul exogen. Factorii endogeni sunt corelaţi cu proprietăţi intrinseci ale solului şi condiţii de micro.conţinutul ridicat de materie organică. şi în consecinţă păstrarea calităţii resurselor naturale. erodabilitate ridicată etc. la baza acestor două obiective majore se găseşte solul. şi astfel la sporirea capacităţii de rezilienţă a celor mai sensibile şi fragile soluri. a capacităţii productive a solurilor care anterior au fost degradate prin tehnologii necorespunzătoare. . Armonizat cu SRCS . cambisoluri . Alegerea modului de folosinţă al terenului şi aplicarea tehnologiilor bazate pe rezultate ştiinţifice au rol decisiv în utilizarea durabilă. . realizat în ICPA Bucureşti.Evaluarea capacităţii productive. contribuie la creşterea şi conservarea durabilă a productivităţii. este evidenţiat că agricultura durabilă şi schimbările climatice globale reprezintă două obiective de cea mai mare importanţă pentru progresul şi siguranţa omenirii. Ele sunt prezentate în fig.textura lutoasă şi luto-argiloasă. ca de exemplu. atunci probabil că în viitor nu va nici o şansă pentru siguranţa alimentară a populaţiei în continuă creştere. Procesele vitale în aceste soluri înregistrează modificări negative mai puţin intense ca urmare a presiunilor exercitate de acţiunile antropice. chiar în condiţiile unor tehnologii cu resurse limitate sau reduse. andisoluri. în creşterea capacităţii de rezilienţă. Caracterul integrator al conceptului de calitate a solului rezidă în faptul că această noţiune înglobează însuşiri de prim rang ale solului ca fertilitatea şi productivitatea alături de alte elemente care se referă la starea de poluare a solului. . de tehnologiile agricole convenţionale. sau care erau afectate de factori limitativi. molisolurile. sistemele tehnologice îmbunătăţite au efect sinergic pozitiv.activitatea structurală intensivă (determinată la rândul său de conţinutul ridicat de minerale active.Sistemul Român de Clasificare a Solurilor realizat în ICPA în 1987. prin greşeli tehnologice. andosolurile. datorită proprietăţilor intrinseci care le conferă un nivel nutritiv ridicat şi proprietăţi fizice favorabile. depind de aceste condiţii. cu toate componentele sale. Deşi. aşa încât. din păcate noile tendinţe evidenţiază un interes din ce în ce mai redus în dezvoltarea şi cunoaşterea „ştiinţei solului” de către principalii factori decizionali şi diferite organisme internaţionale. au capacitate de rezilienţă remarcabilă. de greşelile tehnologice (dacă acestea nu sunt foarte intense). 1 .şi mezo-climat.microclimatul favorabil. cernisoluri. . de micro-agregate stabile). primind în acelaşi timp şi cel mai intens suport din partea comunităţii umane. în acelaşi timp capacitate de tamponare biologică redusă prin pierderea mediului biotic vulnerabil.drenajul intern bun. Ca şi alte caracteristici ale fertilităţii solului. creând astfel un mediu ambiental sănătos pentru promovarea unei agriculturi prospere. În numeroase lucrări şi rapoarte. Estfalia. Florea şi I. comparativ cu alte soluri. 2003 Ed. Munteanu. Astfel de soluri. ca şi a tehnologiilor de cultivare fundamentate pe baze ştiinţifice şi în raport cu gradul de pretabilitate sau favorabilitate.în noua terminologie a SRTS1) formate pe roci bazice. a unei economii durabilă. Factorii care influenţează capacitatea de rezilienţă sunt de natură endogenă şi exogenă.Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor. noile politici şi strategii agrare nu vor putea implementa tehnologii agricole corecte privind utilizarea şi protejarea solului.adâncimea de înrădăcinare. Cei mai importanţi factorii care măresc capacitatea de rezilienţă sunt: . SRTS . Managementul agricol. mai mult sau mai puţin ştiinţifice. inceptisolurile (aluviosoluri.

Funcţiile de patrimoniu cognitiv sunt datorate memoriei solului şi abilităţii lui de a înregistra sub forma unor trăsături relicte momente ale evoluţiei uscatului sau de a păstra unele mărturii ale istoriei civilizaţiei. hidrosferă şi biosferă prin care se realizează schimbul de substanţă şi energie. combustibil. precum şi contribuţia la regenerarea capacităţii de producţie prin recircularea unor elemente chimice. precum şi absorbţia căldurii (radiaţie solară) şi propagarea ei în atmosferă. capabile de a oferi anumiţi indicatori. cu modificări). şi îndeplineşte o sumedenie de funcţii cu rol ecologic. Principalele funcţii legate de calitatea solului sunt următoarele: (Florea şi Ignat. Fig. schimb care stă la baza perpetuării vieţii. tehnic-industrial. energetic. de filtru de protecţie pentru prevenirea contaminării apei freatice. Relaţii calitate – funcţii – însuşiri – componenţi la nivelul mediului edafic Solul este întrepătrundere între scoarţa terestră.2. atmosferă. socio-economic. 1.2006. Funcţiile socio-economice iau în considerare contribuţia solului la producerea de substanţă vegetală care constituie materia primă sau de bază pentru alimente. Funcţiile ecologice privesc solul ca un component esenţial al ecosistemelor naturale sau manageriale care exercită un rol de tampon pentru variaţiile climatice bruşte. de habitat biologic păstrător al biodiversităţii vieţuitoarelor. 2007) . Toate aceste componente integrate conceptului respectiv conţin elemente cu un anumit potenţial de cuantificare. Funcţiile tehnico – industriale sunt date de rolul solului ca bază fizică spaţială pentru diferite infrastructuri legate de activitatea antropică şi ca materie primă pentru industrie. patrimoniu cognitiv. de epurator prin distrugerea substanţelor organice străine sau agenţilor patogeni. Funcţiile energetice au la bază acumularea de energie chimică şi transferul de substanţe şi energie între geosfere. îmbrăcăminte.

implicarea în funcţiile ecosistemelor inclusiv aprovizionarea habitatului şi participarea la ciclurile nutrienţilor). chiar de la o zi la alta.Filtrarea. conţinutul de C organic activ. caracterul scheletic. Determinarea acestor indicatori care exprimă calitatea solului trebuie să stea la baza evaluărilor privind degradarea şi poluarea solului şi necesitatea remedierilor respective. nutrienţi şi energie. chimic şi biologic favorabil dezvoltării vieţuitoarelor şi schimbului de apă. aer. structura solului. densitatea aparentă. mai precis al ratei de modificare la intervenţiile manageriale sau alte activităţi ce au ca rezultat degradarea mediului edafic. biologice şi mineralogice ale solului care pot fi parametrizate. distrugerea poluanţilor organici. stocare. P.. ce se poate face cu ajutorul unor atribute sau indicatori. imobilizarea. dezvoltarea microorganismelor. identificarea şi caracterizarea acestora este esenţială pentru evaluarea însuşirilor. tamponarea. . respiraţia solului. Aceste funcţii sunt asigurate de însuşirile fizice. respiraţia specifică. depuneri atmosferice) acţionând pentru protecţia calităţii apei. În rândul acestora menţionăm conţinutul de apă. 1. Proprietăţi intermediare care se pot modifica sub influenţa unor activităţi desfăşurate pe termen mediu sau lung. chimice. 2. Proprietăţi labile care se modifică rapid. îndepărtarea şi detoxficarea materialelor organice sau anorganice (inclusiv deşeuri municipale. Aici intră conţinutul de materie organică. Din punct de vedere al reacţiei de răspuns. proprietăţiile solului pot fi grupate în mai multe categorii (Florea. filtrarea apei şi poluanţilor.Suport pentru clădiri şi diferite infrastructuri şi protecţie pentru comori arheologice şi situri asociate cu locuri umane vechi. 1997). animaliere. K accesibile. mineralogia. biomasa microbiană. industriale. aerului şi edafonului. 3.Acumularea. ca rezultat al modificărilor meteorologice sau al unor practici manageriale curente. Având în vedere că însuşirile solului reflectă într-o măsură apreciabilă proprietăţile componenţilor săi individuali care interacţionează între ei. conţinutul ed N. .. Karlen şi colab.Reglarea regimului de apă şi de aer (distribuţia fluxului de apă între infiltraţie şi scurgere la suprafaţă. pH-ul. . 1998.Susţinerea activităţii biologice (creşterea plantelor. . compoziţia aerului din sol. În acest context aşa cum remarcă McGrath (1998) discuţiile privind calitatea solului trebuie canalizate pe protecţia şi păstrarea funcţiilor solului implicate în supraveţuirea continuă a biosferei (producerea de hrană şi asigurarea suportului creşterii plantelor. reglarea eliberării şi aprovizionării cu nutrienţi şi alte elemente prin reciclarea acestora (cicluri biogeochimice) cu ajutorul vieţuitoarelor din sol (edafon). transformarea. . Evaluarea calităţii solului implică măsurarea unor proprietăţi sau însuşiri ale solului care servesc ca indicatori sensibili la modificarea funcţiilor solului rezultate din utilizarea şi managementul resurselor de sol (Seybold şi colab. etc. creşterea animalelor) a biodiversităţii şi productivităţii prin asigurarea unui mediu fizic. 2007). drenaj în adâncime) şi formarea soluţiei solului cu nutrienţi şi alte substanţe. Proprietăţi relativ stabile care manifestă o sensibilitate redusă sau sunt chiar relativ insensibile la intervenţile respective.. cum ar fi textura.

compactarea orizonturilor superioare. .prin lucrari de excavare la zi. chimică. balastiere etc. solul poate juca rolul unui depoluant prin capacitatea sa de tamponare a unor componente străine (materie organică de diferite origini. sărăturarea şi degradarea alcalină. poluarea solului afectează plantele. În ţara noastră. gunoaie etc. fiind considerat un depoluant. poluarea solului poate avea loc: . . Poluarea solului a început o data cu practicarea agriculturii şi s-a intensificat ulterior prin industrializare şi urbanizare. Modalităţi şi tipuri de poluare a solurilor Ca şi în cazul aerului şi apelor. solul este supus la o serie de impacturi cum ar fi eroziunea şi scurgerile de sol. acidificarea. Prin poziţia sa ca sursă de apă şi elemente minerale.cu materii radioactive. acest corp natural format la suprafaţa scoarţei terestre ca rezultat al interacţiunilor dintre componentele litosferei. biologică şi radioactivă. acoperire cu deponii. bioxid de sulf. alunecarile de teren. dezechilibre ionice deci de nutriţie. păşunat abuziv şi excesiv. exploatarea neraţională a pădurilor. animalele şi deci poluarea ajunge la om şi la întreaga biosferă. depuneri diverse etc). în anumite limite. atmosferei. floruri. fie prin cheltuielile necesare refacerii capacităţii (potenţialului) productiv sau fertilităţii sale.2. etc). În raport cu natura şi sursa poluanţilor. În calitatea sa de component important al mediului înconjurător. cloruri. etilenă. oxizi de azot.cu substanţe din aer (hidrocarburi. construcţii hidrotehnice şi de căi de tranport etc. poluarea chimică şi biologică şi chiar distrugerea totală prin excavări pentru exploatări miniere de suprafaţă. hidrosferei şi biosferei constituent al ecosistemelor terestre. Nivelul sau gradul poluării solului poate fi determinat. Multă vreme s-a admis şi ideea că solul suportă multe şi „înghite" multe. compuşi ai Pb. . Poluarea solului este strâns legată de poluarea aerului şi a apelor dar şi de acea a vegetaţiei şi faunei. fie prin reducerea calitativă şi cantitativă a producţiei vegetale (a recoltei). halde de steril.prin acoperire cu deponii. amoniac. Prin urmare. deţine un rol important în ecosferă constituind sursa principală de apă şi elemente nutritive deci unicul mijloc de producţie vegetală.1 Aspecte generale Solul. poluarea solului include întreaga gamă de fenomene şi procese de degradare a solului ca rezultat al activităţii umane. 2. poluarea solurilor poate fi de natură fizică. cariere. solul este supus unor variate intervenţii umane cum ar fi: extinderea culturilor agricole şi intensificarea procesului de producţie agricolă.CAPITOLUL 2 POLUAREA SOLULUI SI IMPLICATIILE ECOLOGICE 2.cu deşeuri şi reziduri anorganice din industrie. industrializarea şi urbanizarea. . Şi într-adevăr. .

construcţii de maşini şi prelucrarea metalelor.prin exces de apă (înmlăştinire). . . acestea se grupează astfel: .1 Poluanţii solului Poluarea solului este cauzată de: ■ pulberi şi gaze nocive din atmosferă. . .prin sărăturare.prin compactare şi formare de cruste. materiale de construcţii). minereuri. . 2. navale şi aeriene. . .chimizarea agriculturii (pesticide. .cu deşeuri şi reziduri organice din industria alimentară şi uşoară.. . . îngrăşăminte chimice etc). . hidrocentrale). în raport cu activitatea umană ce generează poluarea. .alte activităţi umane. ■ deşeurile industrial sau menajere depozitate necorespunzător.platforme şi rampe de gunoi menajer. .2. . Principalii poluanţi ai solului sunt: a) reziduuri solide: ■ steril de mină sau carieră.prin acidificare.industria metalurgică.industria celulozei şi hârtiei. . ■ râurile poluate care infestează suprafeţele irigate şi inundate.prin eroziune şi alunecări de teren. petrol.industria extractivă de materii prime (cărbuni.deşeuri şi reziduri vegetale şi animale de la complexele de creştere şi îngrăşare a animalelor. .transporturi terestre.cu agenti patogeni contaminati. . Dintre tipurile de poluare prezentate mai inainte cele mai frecvente şi mai dăunătoare sunt cele provocate de utilizarea îngrăşămintelor şi a pesticidelor de către agricultură în vederea creşterii producţiei agrare şi a combaterii dăunătorilor.cu pesticide. dizolvate de ploaie şi întoarse în sol. . ■ pesticidele şi îngrăşămintele chimice folosite în agricultură.industria energetică (termocentrale.ape uzate şi nămoluri menajere. .prin exces sau carenţe de elemente nutritive. . În ce priveşte sursele de poluare. ■ apele de infiltraţie care împregnează solul cu poluanţi şi îi antrenează în adâncime.cu dejecţii animale şi umane.

2. cercetare ştiinţifică etc. ■ pesticide. zootehnică. ■ ape reziduale din procese pirometalurgice. ■ reziduuri radioactive .. Zn. din agricultura şi microorganisme. ziare. cianuri. ■ ape din zăcăminte petroliere. haine. butan etc). provenit din gazele de eşapament ale autovehiculelor.provin de la creşterea şi îngrijirea animalelor. aflate în iazuri de decantare. Cd. aparate electronice.■ minereuri neprelucrabile. ■ gunoaie orăşeneşti (automobile abandonate. SO2 ‚H2S aerosoli etc. clădiri demolate. etan. ■ nămoluri şi şlamuri rezultate de la procesele hidrometalurgice. HF. ■ fenoli. Hg.sunt formate din diverşi izotopi radioactivi utilizaţi în activitatea industrială. medicală. . d) antrenări de pulberi cu reziduuri gazoase: ■ compuşi sub formă de oxizi. surse din conducte îngropate. produse petroliere gazoase etc. ■ îngrăşăminte chimice. cadavre de animale etc. In zonele dezvoltate cantitatea de reziduuri menajere este de aproximativ 2 kg pe cap de locuitor pe zi.. ■ reziduuri de la prelucrarea minereurilor sau a cărbunilor.2 Surse de poluare a solului Principalele surse de poluare a solului sunt reziduurile. agricolă. ■ gaze naturale (metan. ■ ape reziduale din instalaţii de preparare a minereurilor şi cărbunilor. ■ reziduuri agrozootehnice .2.rezultate din activitatea zilnică a oamenilor în locuinţe şi localuri publice.provin din diverse procese tehnologice şi pot fi formate din materii brute. ■ plumb depus. c) reziduuri gazoase: ■ gaze rezultate din activitatea industriei miniere: CO2. de obiceiurile şi tradiţiile populaţiei etc. Cu. ■ precipitaţii naturale ce au dizolvat H2SO4. Ţinând seama de provenienţa lor pot fi clasificate în: ■ reziduuri menajere . ambalaje. Dată fiind marea lor heterogenitate în funcţie de gradul de dezvoltare economică şi socială a colectivităţilor. o clasificare a reziduurilor este dificil de făcut. b) reziduuri lichide: ■ apele de mină şi de cariere. cărţi. ■ ape reziduale de la rafinării şi produse petroliere răspândite pe sol. ■ reziduuri industriale . ■ zguri metalurgice rezultate de la procesele pirometalurgice. ■ cenuşi şi prafuri rezultate din industria minieră.). finite sau intermediare. sulfaţi. propan. silicaţi ai următoarelor metale: Pb.

Zn etc. fie prin intermediul precipitaţiilor. numai în perioada 1930 . La nivelul anului 1981. Zlatna. Baia Mare. de siliciu şi sodiu. In această categorie întra şi efectele tratamentelor cu insecticide asupra pădurilor pentru combaterea defoliatorilor dar care afectează şi o parte din acvifaună. Sn. Ponderea lor este mai mare în jurul unor obictive industrial care produc aceste substanţe.000 ha.5 mil.000 ha terenuri agricole. Poluarea solului prin lucrari de excavare la zi şi acoperire cu deponii. pentru amplasarea carierelor. depozite de gunoaie o suprafaţa de cca. La nivelul întregii ţări suprafaţa afectată prin lucrări de excavare depăşea în 1985. La aceste suprafeţe se adaugă şi cele cca. halde. Distanţa de poluare cu aceste plante poate merge până la 3-4 km depărtare de sursă. Arad etc pentru care se face administrarea pesticidelor sau a celor contaminate accidental. Pb şi Zn. Br. 2. As. 7. Copşa Mică. 1. Mureş. Târgovişte. Ni.1971 au fost distruse prin aceste lucrări de excavare cca. La nivelul anului 2010 suprafaţa afectată de aceste lucrări va fi de peste 12 mil ha. . Galaţi. prin exploatările carbonifere şi minerale la zi. unde emanaţiile de metale grele afectează mari suprafeţe de sol. de carbon şi unele hidrocarburi. Hg. Cu. Aghireş) au fost afectate cca.000 ha de terenuri agricole din care 1800 ha ocupate de cenuşa de la centralele termoelectrice. Poluarea solului cu produşi ai fluorului apare în jurul combinatului de aluminiu de la Slatina. depozite de steril de la flotaţii. au fost scoase din circuitul agricol importante suprafeţe. F4) precum şi fluoruri de siliciu şi calciu. Cd. Si. Reintroducerea în circuitul agricol a acestor terenuri necesită lucrări costisitoare de cercetare şi proiectare care au în vedere condiţiile litologice şi pedoclimatice specifice fiecărei zone. sticlă. carbonaţi. Pb.). ceramică. În jurul combinatelor de îngrăşăminte chimice cu fosfor. Prin lucrările de excavare la zi şi decopertare folosite de industria minieră şi carboniferă. de azot. în ţara noastră erau acoperite cu deşeuri. nămoluri de la staţiile de epurare a apelor etc. Turnu Măgurele. pentru forări petroliere şi alte lucrări de construcţii se distrug mari suprafeţe de sol fertil. iazuri de decantare. Poluarea solului cu substante poluante din atmosfera Prin poziţia şi caracteristicile sale solul constituie locul de întâlnire al tuturor poluanţilor din care cea mai mare parte vin din atmosferă. Reşiţa. sticlă. cloruri etc. Substanţele toxice din atmosferă cad pe sol şi pătrund în el fie direct. fosfaţi. 19. Călăraşi.A.4. Astfel numai în bazinul carbonifer al Olteniei au fost distruse aproape 10. precum şi unii compuşi gazoşi ca oxizii de sulf. Asemenea zone sunt cele din apropierea întreprinderilor Neferal şi Acumulatorul Bucuresti care emana Cu.. În S. depozite de steril etc. combinatelor de îngrăşăminte chimice: Valea Călugărească. Tot din aer provin şi o serie de elemente chimice Ca. Tg. Prin exploatările miniere din jud. Prin intermediul precipitaţiilor acestea ajung în sol unde sunt extrase de către plante. 12. balastierelor. a industriilor de aluminiu. In grupa principalilor poluanţi ai solului ce vin pe calea aerului se includ particulele minerale solide şi diverşi compuşi chimici sub forma de sulfaţi. ha din care numai 600 mii au fost redate circuitului agricol.U. Ag. Hunedoara. În ţara noastră. Târnăveni.000 ha. Fe. Cluj (Capus. ceramică se degaja în atmosferă importante cantităţi de fluor sub forma de gaze (HF. Be.3.2. 25. 3400 ha terenuri agricole ocupate cu deşeuri şi reziduuri anorganice (zgură.000 ha urmând ca suprafaţa lor să ajungă la cca. Se.

Spre exemplu prin tratare cu ierbicide a culturilor agricole se reduce numărul speciilor de dicotiledonate şi creşte proporţia de graminee. Combaterile repetate determină o dregradare evidentă şi uneori deosebită a echilibrelor naturale din biocenoze. După cum se ştie. sub forma ravenelor. Ele deci favorizează declanşarea unor succesiuni sau blochează ritmul şi modifică sensul de desfăşurare al acesteia. Poluarea solului cu metale grele In grupa metalelor grele intră cele cu densitate peste 5. Acizii iau naştere şi prin reacţii fotochimice care transformă oxizii în acizi. Ele provin din emanaţiile mijloacelor de transport.A. 2. cupru. la diminuare locurilor de adăpost iernat şi cuibărire pentru unele păsări. deşeuri şi reziduri de la exploatările miniere. Folosirea unor ierbicide putin selective are aceleaşi efecte succesionale ca un incendiu. Ploile acide sunt o altă cauză a poluării solurilor cu substanţe din atmosferă. Spre exemplu. Efectele lor depind deci de solubilitatea lor în sol. mangan. ale motoarelor cu ardere internă.6. Ploile acide au un pH sub 4 uneori chiar sub 3 datorită prezenţei oxizilor de sulf şi de azot din atmosferă. Contaminarea apelor dulci cu pesticide exercită o influenţă catastrofală asupra faunei ihtiologice.U. Combatera dăunătorilor culturilor cu pesticide (ierbicide) determină o reducere a densităţilor biocenozelor din ecosistemele în care s-au folosit. Eoziunea de suprafaţă se manifestă cu intensitate deosebită pe terenuri cu înclinare mai mare de 15 grade. din nămolurile apelor uzate. adică cadmiu. zinc. Această creştere a acidităţii influenţează stabilirea şi accesibilitatea unor elemente nutritive precum şi activitatea biologică din sol. Folosirea pesticidelor poate favoriza înmulţirea în masă a unor specii de insecte până atunci inofensive fie prin modificarea competenţei intraspecifice. mercur. In continuare insecticidele acumulate în biomasa vegetală contaminează întreg lanţul trofic de consumatori primari. ploile normale din zonele nepoluate au un pH în jur de 5. la care procesele de eroziune şi deplasare în masă li se asociează fenomenul de poluare. din fertilizanţi din pesticide. Astfel plantele absorb şi concentrează o parte din pesticidele ajunse în sol.65 datorat CO2 din atmosferă. Un alt efect este legat de dispariţia speciilor concurente. Eroziunea de adâncime este prezentă în general sub forma ogaşelor în diferite stadii de evoluţie şi‚ în măsură mai mică. îngrăşăminte organice etc. fie prin reducerea presiunii prădătorilor şi paraziţilor. s-a dovedit catastrofala pentru avifauna in special pentru mierla migratoare ( urdus migratorius). secundari şi terţiari. Ploile acide determină mai întâi o spălare a solului de elementele nutritive şi o creşterea a acidităţii sale active. plumb. sulfuric şi azotic. . Metalele grele devin periculoase numai atunci când ajung în soluţia solului de unde pot fi absorbite de către plante. nichel. Efectele biocenotice indirecte se refera la reducerea hranei disponibile pentru anumite specii şi lanţuri trofice. ca rezultat al reducerii hranei prin sărăcirea zooplanctonului şi a larvelor de insecte cu care se hrănesc peştii. Folosirea combaterii cu ierbicide afectează sensibil şi sucesiunea speciilor şi a biocenozelor. Formele de degradare a terenului identificate în Copşa Mică sunt forme complexe sau politipice. astfel încât concentraţiile atinse în organismele consumatorilor carnivori sunt totdeauna ridicate. campania de eradicare a ulmului in nord-estul S. Prin combinarea lor cu oxigenul aceşti produşi dau naştere unor acizi dezhidrataţi. etc. pe care vegetaţia a fost puternic vătămată s-au distrusă sub impactul poluării.Efectele indirecte rezultă din trecerea pesticidelor în biomasă cu acumulări la fiecare nivel trofic.

Cuprul apare în sol în concentrate de 1 până la 20 ppm. Nichelul apare în mod obişnuit în soluri în concentraţie de 2-50 ppm iar în soluţia Cromul apare în mod obişnuit în soluri într-o concentraţie de 2-50 ppm iar limita de toleranţă este de 100 ppm. opt ori mai toxic decât zincul. La o concentraţie în sol de peste 0. În mod natural el apare în soluri la o concentraţie sub 1 ppm. În plante el devine toxic la concentraţii mai mari de 400 ppm datorită împiedicării absorţiei altor elemente. El este foarte toxic pentru plante de cca. Cadmiul este unul dintre cele mai peiculoase metale grele fiind foarte toxic pentru om şi animale. Zincul apare în sol în concentraţii cuprinse între 30 şi 50 ppm.1 ppm este toxic pentru majoritatea plantelor iar în concentraţie de peste 20 ppm în furaje este toxic pentru ovine.01-1 ppm iar limita de toleranţă este de 2 ppm.0 Ni>Co>Pb>Cu>Zn>Mn>Ca>Mg. 5 ppm pentru Hg şi Cd. Cobaltul poate fi foarte toxic pentru plante. ele sunt reţinute uşor în sol de către complexul adsorbtiv. plantele absorb uşor aceste metale grele din solurile cu textură uşoară sau cu reacţie acidă. . apreciează a fi de 50 ppm. Deoarece mercurul se pierde uşor prin volatizare la suprafaţa solului conţinutul său în sol este foarte redus. Solurile cu textura grosieră şi cele acide au o capacitate redusă de reţinere a metalelor grele cu excepţia molibdenului şi seleniului. Cobaltul apare frecvent în sol în concentraţie de 1-10 ppm iar limita sa tolerabilă se Molibdenul poate deveni toxic pentru plante în solurile de reacţie slab acidă sau alcalină. Plumbul acumulat în cantitate mare în sol provoacă dereglări ale metabolismului microorganismelor afectând în special procesul de respiraţie şi de înmulţire a celulelor. formează hidroxizi greu solubili. sunt absorbiţi şi de către oxizii hidrataţi de Al. solului între 0. În cantităţi mari el afectează creşterea plantelor. Poluarea cu acest metal duce la degradarea structurii şi a stabilităţii hidrice a agregatelor structurale fapt ce favorizează erziunea şi compactarea. Cr. De aceea. Fe. 10 ppm pentru Mo şi Se.1-20 ppm iar pragul limită este de 20 ppm. Arseniul apare în sol în concentraţii de 0. De aceea. Mercurul apare în soluri în mod obişnuit în concentraţii de 0. Absorţia sa de către plante este limitată. El apare în soluri într-o concentraţie de 0. iar în condiţii reducătoare formează complecşi insolubili. Cu.Concentraţiile limită în soluri nu tebuie să depăşească 100 ppm pentru Pb. 300 ppm pentru Zn. Toxicitatea sa este mai mare decât a zincului chiar la doze mai mici.2-5 ppm limita tolerabilă fiind de 5 ppm.0 Cu>Ni>Co>Pb>Ca>2n>Mn>Mg. Mn. Ionii metalelor grele pot forma cu unele substante organice compexe de tip chelat a căror stabilitate este variabilă.05 ppm. au afinitate pentru a crea sulfuri şi de a forma compuşi complecşi. În solurile bogate în materie organică şi argilă mobilitatea cuprului este redusă.005 şi 0. Metalele grele au capacitatea de a-şi schimba uşor valenţa. la pH 5. Ordinea de stabilitate a complexelor de tip acizi fulvicimetale este următoarea: la pH 3. Ni. Transportul metalelor grele în sol poate avea loc sub formă lichidă şi în suspensie prin intermediul rădăcinilor plantelor şi în asociaţie cu microorganismele din sol. Excesul de zinc în sol provoacă modificări ale proprietăţilor sale fizice şi fizico-chimice şi reduce activitatea biologică.

suprafeţele tratate cu pesticide ocupă 5% din teritoriu. Ele sunt destinate pentru distrugerea insectelor dăunatoare (insecticide).5. În soluri în mod natural apare într-o concentraţie de 0.5 8.000 1.01 – 1 1 – 10 2 – 50 1 – 20 50 – 200 0. organoclorurate. Pesticidele moderne sunt în cea mai mare parte substanţe organice de sinteză.01-5 ppm iar limita de toleranţă este de 5 ppm. pesticidele sunt dispersate voit în mediul natural pentru a distruge anumiţi paraziţi ai omului. 18 milioane ha. . animalelor domestice sau ai culturilor agricole.o parte din pesticide se dispersează la distanţe foarte mari şi sunt încorporate în biomasă.au un grad de selectivitate destul de redus şi se folosesc adeseori contra populaţiilor şi nu contra indivizilor.1 – 20 5 – 20 0.000 20 25 10 10 3 50 100 100 200 10 2 5 50 100 5 2.000 2. reducerea la minim a lucrului etc.efectul lor nu depinde de densitate deşi aplicare lor are în vedere densitatea.Seleniul ca şi molibdenul are o mobilitate ridicată la pH-uri mari. Insecticidele de sinteză actuale se repartizează în trei grupe principale: Cu toate avantajele importante pe care le prezintă folosirea pesticidelor în agricultură (creşterea producţiei.ele prezintă un spectru de toxicitate foarte intens atât pentru organismele/animale cât şi pentru cele vegetale. Suprafeţele afectate sunt considerabile.1 – 20 0. în apele oceanelor sau în sol.000 22.01 – 1 0. . . Poluarea solurilor cu pesticide şi efectele sale Poluarea solului cu pesticide ocupă un rol important.000 4.000 8. . Spre deosebire de alte substanţe poluante. a rozătoarelor (rodenticide) sau a nematodelor (nematocide).) utilizarea lor pe scara largă şi în doze mari şi repetate provoacă numeroase incoveniente de ordin ecologic. În S.01 – 0. Aplicarea lor provoaca o serie de modificări în ecosistemele în care au fost introduse printre care se amintesc: .multe dintre ele au un grad de persistenţă ridicat în sol care poate fi de ordinul lunilor sau chiar al anilor.1 – 10 0.000 300 500 200 10.2 – 5 2 – 50 0. a ciupercilor fitofage (fungicide).A. esteri şi carbonaţi.300 600 200 800 20. a buruienilor din culturi (ierbicide).U. . iar în Franţa anual se tratează cca.1 – 5 1 – 10 0. Cantitatea totală de elemente periculoase în sol uscat la aer Soluri poluate cu Elementul Frecvenţa Tolerabilă elementul respectiv As – Arsen B – Bor Be – Beriliu Br – Brom Cd – Cadmiu Co – Cobalt Cr – Crom Cu – Cupru F – Flour Ga – Galiu Hg – Mercur Mo – Molibden Ni – Nichel Pb – Plumb Sb – Stibiu 0.

000 300 Zi . în ţara noastră. 2.Zircon 1 – 300 6.01 – 1 115 5 V – Vanadiu 10 – 100 1. In prezent. arsen şi plumb. cupru între 4 şi 79 ppm.1. In acest fel. de la câmpie până la vârfurile munţilor. Ele conţin arsen 2.2 ppm. pajiştile constitue agrobiomuri terestre caracteristice care s-au dezvoltat pe locul unor ecosisteme naturale. Deşi aceste pajişti dispun de un potenţial productiv ridicat. în mod obişnuit conţine între 50 şi 200 ppm fluor. Acestor metale grele li se adaugă alte calităţi rezultate din folosirea pesticidelor în special cupru. efectul lor nu depinde de densitate. .Contaminarea solurilor şi a vegetaţiei cu pesticide are importante consecinţe asupra speciilor şi biocenozelor. plumb 92 ppm.4 miliarde hectare. Cele directe sunt cele care afectează direct populaţiile unor specii de plante sau animale. nichel între 7 şi 32 ppm şi zinc între 50 şi 1.6% din suprafaţa totală a ţării şi aproape 30% din terenul agricol. cel în care participă animalele domestice.6 Implicaţiile folosirii îngrăşămintelor chimice asupra ecosistemelor de pajişti Pajiştile naturale ocupă în ţara noastră o suprafaţă considerabilă. mai mult sau mai puţin nemodificate prin intervenţii umane cu scopul organizării şi impunerii unui singur lanţ trofic determinat. datorită neaplicării consecvente a lucrărilor de îngrijire a folosirii neraţionale. Prezenţa fluorului în concentraţii de peste 50 ppm determină mobilizarea unor cantităţi însemnate de materie organică şi aluminiu. Fluorul provine din industria aluminiului. Răspândite în condiţii de climă şi sol foarte diferite. de peste 4. crom 66 la 243 ppm. pajiştile naturale participă cu o pondere de aproximativ 50% din necesarul de foraje suculente şi fibroase al sectorului zootehnic. starea actuală este necorespunzătoare. Ele se traduc din moartea unei anumite proporţii din efectivul populaţiei contaminate cu atât mai mare cu cât doza aplicată a fost mai ridicată.430 ppm. a îngrăşămintelor cu fluor. Aceste efecte pot fi de natură demoecologică adică cele care afectează populaţiile şi în special densitatea acestora şi de natura biocenotică .000 50 Zn – Zinc 3 – 50 20. Solurile pot fi poluate şi cu fluor. cadmiu la 170 ppm. Efectele tratamentelor cu insecticide pot fi directe sau indirecte.2 .cele care provoacă rupturi ale echilibrelor biocenotice. limita tolerabilă fiind de 200 ppm. ceea ce reprezintă 18. Efectele demografice sunt imediate şi rezultă din toxicitatea specifică a pesticidelor.000 Cele mai utilizate mijloace de reducere a toxicităţii acestor metale grele constau în aplicarea de amendamente calcice proces prin care creşte valoarea pH-ului şi aceste metale sunt blocate în forme insoubile.000 3. Din motive legate de preţul de cost aceste îngrăşăminte nu sunt purificate. Cantitatea totală de elemente periculoase în sol uscat la aer Soluri poluate cu elementul Elementul Frecvenţa Tolerabilă respectiv U – Uraniu 0. Poluarea solului cu metale grele se realizează şi pe calea administrării îngrăşămintelor. a sticlei şi ceramicii etc. majoritatea suprafeţelor fiind în diferite stadii de degradare.

etc. ce edifică unitatea funcţională prin care se realizează cele trei circuite fundamentale: energetic. din care Ascaris lumbricoides. excrementelor animale şi cadavrelor acestora în mod necontrolat. care cuprind în combinaţie azot.55 t/ha suprafaţă uscată.00 până la 9. Lipsa sau proporţia redusă de leguminoase. în baza acestei acţiuni. Aceste microorganisme pot migra din sol în apă şi alimente. Viabilitatea acestora în sol este mare (luni. ar trebui să stea o solidă concepţie ecosistemică. ouăle acestor paraziţi îşi păstrează viabilitatea la temperatura de 16-18 °C. război. Prin poluarea solului cu reziduri organice.. au demonstrat că aplicarea în complex a îngrăşămintelor cu azot. bacilii dizenterici.u. Ei au o rezistenţă redusă în sol cu variabilitate medie de 10-30 de zile pentru enterobacterii si 4-6 săptămâni pentru virusuri. activităţii umane prin îndepărtarea şi depozitarea neigienică a rezidurilor solide si lichide. Un prim şi imediat efect al folosirii îngrăşămintelor chimice pe pajişti îl reprezintă creşterea producţiei. de regulă.1. ani) şi transmit boala la om în timpul muncilor agricole. Ca atare. prin aport de elemente minerale. proteus etc. Coli./kg îngrăşământ. Rezultă clar că la doze mai mari de îngrăşăminte cu azot sinteza albuminelor nu este favorizată. afectează nu numai calitatea furajului dar şi cantitatea de azot atmosferic fixat în nodozităţi.specii diverse". 2. reprezentate în ultima instanţă tot de îngrăşăminte. material şi informaţional. cu scopul creşterii producţiei primare nete. cu un spor mediu de 10-15 kg s. virusurile poliomelitice. Ei oferă informaţii asupra caracteristicilor microbiologice şi chimice ale solului.Este cunoscut că fertilitatea se înscrie în principala metodă cu ajutorul căreia se poate interveni rapid şi eficace în creşterea productivităţii pajiştilor. . vibrionul holerei. Foarte frecvent. în lucrările de specialitate se fac referiri asupra efectului pozitiv al îngrăşămintelor asupra compoziţiei floristice. iar simplificarea compoziţiei floristice poate avea repercursiuni deosebit de importante în menţinerea stabilităţii ecosistemului şi cere cantităţi suplimentare de energie. jocurilor copiilor. mersul vremii. bacilul antraxului. clostridiile şi altele. In sens ecologic fertilizarea reprezintă o intervenţie în ciclurile biogeochimice ale ecosistemelor.7. pentru menţinerea acesteia. Numeroşi autori exemplifică efectul pozitiv al îngrăşămintelor prin creşterea substanţială a conţinutului de proteine brute. umiditatea 6080%. determină creşterea proporţiei de graminee. 2. Modificări mari determină îngrăşămintele chimice şi în compoziţia chimică a plantelor. Aceşti agenţi sunt diferiţi de flora „autohtonă” şi constituie flora „supraadaugată”. Criterii sanitare de apreciere a poluării solului Aprecierea stării sanitare a solului se face cu ajutorul indicatorilor igienico-sanitari. streptococii ex. In acest sens.7. mai cu seamă sub influenţa îngrăşămintelor cu azot. fosfor şi potasiu în doze de N 150-200 P 50-100 K 0-100 determină obţinerea a 4. virusul hepatic şi condiţionat patogeni sunt: stafilococii. Agenţii biologici patogeni de provenienţă intestinală umană sunt: bacilul tific. în unele cazuri până la peste 90% pe seama plantelor din alte familii botanice şi leguminoaselor. de tipul de pajişti. Poluarea biologică a solului Poluarea biologică a solului se datorează. în lipsa radiaţiilor solare directe până la 1 an. chiar şi de . Prin sol se transmit şi paraziţii (geohelminţii). bacilul botulinic. cu sporuri ce variază în funcţie de dozele şi combinaţiile folosite. fosfor şi potasiu. acesta este contaminat cu microorganisme patogene sau condiţionat patogene de provinienţă animală şi umană. dozele recomandate. O altă grupă de microorganisme provin din intestinele animalelor: bacilul tetanic. în sensul cunoaşterii legăturilor strânse dintre plante-animale-microorganisme şi biotop.

. . . se recomandă următoarea interpretare a valorii numărului total de germeni: . iar cele foarte poluate peste 100 ouă/g sol.sol slab poluat > 10.000 germeni/g sol.000.sol foarte poluat – 1.000 germeni/g sol. Poluarea biologică a solului se apreciază şi prin indicatorii parazitologici. numărul bacteriilor sulfo-reducătoare. poluate – 10÷100 ouă/g sol.sol curat < 10. Deşi nu există norme legiferate în nici o ţară din lume.000 germeni/g sol. numărul bacteriilor termofile. numărul bacteriilor coliforme.000 germeni/g sol. .Indicatorii microbiologici – mai frecvent utilizaţi sunt: numărul total de germeni. Astfel. Se consideră că solurile curate nu trebuie sa conţină ouă de geohelminţi. solurile slab poluate conţin până la 10 ouă/g sol.sol poluat – 100.

de relief sau de drenaj. Repartitia terenurilor pe clase de pretabilitate se caracterizează prin ponderea variabilă acestora. Unităţile taxonomice (clase. .8% din terenurile agricole.1. în timp ce în clasele a IV-a şi a V-a. se încadrează 24. . Pentru terenurile cu pretabilitate foarte slabă şi extrem de slabă la arabil se apreciază şi posibilitatea folosirii ca livezi. Practic. Această clasificare ierarhizează unităţile de teren în funcţie de abilitatea lor de a susţine tipuri generale de utilizare fără a provoca degradarea solurilor sau alte efecte negative asupra acestora.CAPITOLUL 3 PRETABILITATEA TERENURILOR PENTRU ANUMITE FOLOSINŢE 3. păşuni. prin e exploatare a unor degradări. Unităţile de teren se grupează în raport cu pretabilitatea la culturi de câmp (arabil). Restricţiile sunt date de condiţiile climatice.criteriile de cunatificare a pretabilităţii se bazează pe o serie de proprietăţi fizice ale terenului. fâneţe. cum sunt cele legate de climă. în clasa a III-a. numai circa 4 milioane ha teren agricol. În clasa a-II-a. din care 3. Astfel. de sol. în clase. circa 3. păşuni.9% din cele arabile. 35% din cele arabile. subclase şi unităţi de pretabilitate) sunt asemănătoare cu cele elaborate de FAO (1976). în clasa I (pretabilitate foarte bună) se încadrează numai 2.3% din cele arabile. Gruparea în categorii şi subcategorii de calitate se realizează în raport cu natura şi intensitatea factorilor restrictivi pentru producţie. volum edafic nu sunt ameliorative. având aceleaşi efecte şi care duc la necesitatea aplicării unor măsuri ameliorative. Ele se referă atât la condiţiile existente care diminuează recoltele. cu restricţii mari şi foarte mari se încadrează 51. fără aplicarea de măsuri ameliorative.7% din terenurile agricole. cât şi la pericolul apariţiei. fâneţe. plantaţii viti-pomicole şi păduri. La baza acestei clasificări stau următoarele principii: . Generalităţi Clasificarea pretabilităţii terenurilor elaborată de USDA de către Klingebiel şi Montgomery este cea mai utilizată în întreaga lume. şi respectiv. grupe şi subgrupe.8 milioane ha arabil intrunesc conditiile minime pentru dezvoltarea unei agriculturi competitive. cu restricţii mijlocii. Prin ameliorarea restricţiilor şi prin amenajarea terenurilor. .pretabilitatea terenului creşte atunci când acesta poate fi cultivat cu o gamă largă de plante.8% din solurile agricole şi respectiv 25.7% din terenurile agricole şi 35. cu restricţii mici. Unele restricţii.8% fiind terenuri arabile. vii. întră 20. acestea trec în clase superioare de pretabilitate şi favorabilitate. subclase.intensitatea unei limitări este o funcţie a gradului în care aceasta inhibă creşetrea plantelor.

Clasa a IV-a – terenuri cu pretabilitate slabă. în condiţii de neamenajare se asigură producţii mijlocii. asigură producţii bune.terenuri cu pretabilitate foarte bună pentru culturile de câmp fără nici o restricţie (nu sunt necesare lucrări de prevenire sau ameliorare a solului) şi asigură producţii foarte bune. Solurile din zonele irigate pot fi plasate în clasa I-a de pretabilitate dacă prin irigaţii permanente s-a eliminat deficitul hidric determinat de climatul arid.2. inundaţii frecvente. cu limitări moderate. profunzime mică.terenuri cu pretabilitate bună. susceptibilitate foarte ridicată la eroziune. protecţie împotriva inundaţiilor şi a eroziunii. umiditate excesivă sau risc permanent de înmlăştinire. solurile sunt bine drenate. neprotejate în condiţii de neamenajare pentru nici un fel de culturi agricole. sunt necesare măsuri de amenajare şi ameliorare speciale. dar cu posibilităţi de revenire. profunzime redusă. dar care poate reveni. capacitate de reţinere a apei scăzută. De asemenea fertilitatea naturală a acestor terenuri este scăzută. culturi în fâşii. Limitările care caracterizează aceste soluri sunt reprezentate prin: pante uşoare. Pentru a cuprinde cât mai corect potenţialul biofizic al terenului în raport cu folosinţele generale.terenuri cu pretabilitate mijlocie. susceptibilitate ridicată la eroziune. intensive. terenuri silvice care au fost incluse în metodologia complexe de amenajare. profunde şi au o capacitate mare de reţinere a apei. Nu se vor încadra în această clasă solurile pe care se pot reinstala după un anumit timp sărurile solubile. salinitate sau alcalinitate moderată. eroziunea. care frânează dezvoltarea rădăcinilor plantelor şi reţinerea apei. care reduc numărul culturilor agricole şi necesită măsuri atât pentru prevenirea degradărilor cât şi lucrări de ameliorare cu ajutorul unor fonduri de investiţii.3. inundaţiile sau nivelul freatic. complexe. cu limitări reduse. inundaţii ocazionale. salinitate/alcalinitate severe. Această clasificare elaborată de ICPA (1987) reprezintă o formă modificată a clasificării USDA. plantaţii pomicole şi viticole. de conservare a umidităţii şi de sporire a productivităţii . este redus iar eventualele deficienţe se pot înlătura prin tehnologii culturale obţinute sau prin măsuri ameliorative uşor de aplicat. organizare şi exploatare a folosinţelor. inundaţii frecvente. Terenurile respective necesită lucrări importante de drenaj. pericolul de degradare Clasa a III-a . pentru obţinerea unor producţii sigure sunt necesare lucrări severe de amenajare sau ameliorare. notate cu cifre romane. aplicate mai frecvent şi mai intens decât la primele clase. ICPA (1987) a elaborat clasificări de pretabilitate mai detaliate pentru arabil. Eroziunea şi innundabilitatea sunt absente. cu limitări severe care determină Clasa a V-a – terenuri cu limitări foarte severe. diminuări severe ale producţiei la culturile de câmp. permeabilitate redusă. exces de umiditate corectabil prin drenaj. lucrări de desalinizare/dezalcalizare. salinitatea/alcalinitatea moderată. prin amenajare. Solurile din această clasă sunt fertile. Terenurile din această clasă prezintă una sau mai multe limitări dintre care enumerăm: pante abrupte. fragipanului. uşor de rectificat. Ca exemplu pot fi date terenurile moderat susceptibile la eroziune care necesită lucrări de terasare. Terenurile care aparţin acestei clase pot prezenta una sau mai multe limitări menţionate şi pot necesita lucrări de protecţie. salinitatea şi alcalinitatea sunt absente sau uşor de remediat. susceptibilitate moderată la eroziune hidrică sau eoliană. Clase de pretabilitate la „arabil” În ţara noastră terenurile se încadrează în şase clase de pretabilitate. Pot fi practicate satisfăcător două sau trei culturi din gama celor specifice zonei climatice respective. Cele şase clase se caracterizează astfel: Clasa I . Aceste terenuri necesită lucrări speciale de prevenire a deflaţiei . pajişti. ele pot fi trecute la diverse . Limitările sunt reprezentate prin: pante moderate spre mari. profunzime sub valoarea optimă. limitări climatice moderate. Clasa a II-a . orizonturilor orstein. prezenţa hardpanului. arături de-a lungul curbelor de nivel etc.

erodabilitate ridicată.subclasa s. păşuni. Subclasele de pretabilitate sunt definite pe baza problemelor majore de ameliorareconservare a solurilor. inundabilitate frecventă. . Grupa ameliorativă de teren reprezintă o subdiviziune a subclasei de teren ţinând seama de asocierea tuturor limitărilor şi de intensitatea fiecărei limitări. include terenuri cu restricţii majore de utilizare impuse de factorii climatici. Astfel. se pot deosebi: . Limitările acestei clase au caracter permanent şi sunt reprezentate prin: pante abrupte.6. excesul de apă. cifrele semnificând intensităţi ale restricţiilor corespunzătoare claselor 2…. Clasa a VI-a – terenuri cu limitări severe care nu pot fi folosite pentru culturi de câmp sau plantaţii viti-pomicole prin amenajare şi/sau prin ameliorarea cu tehnologii curente. limitări climatice. profil subţire. Prin urmare. păşuni. capacitate redusă de reţinere a apei. VV – pot fi folosite pentru viţă-de-vie (în condiţii climatice favorabile). VIP – terenuri folosite numai pentru păşuni.folosinţe superioare. în funcţie de folosinţele posibile se pot întâlni următoarele situaţii: VIF – terenuri care pot fi folosite pentru fâneţe. s. pe lângă natura fiecărei limitări intervine şi gradul de manifestare a diferitelor limitări. capacitate redusă de reţinere a apei. 3.1 Subclase şi grupe de pretabilitate Clasele de pretabilitate se împart în subclase şi grupe în funcţie de natura şi intensitatea factorilor restrictivi. volumul edafic redus. ele reprezintă o subdiviziune în cadrul clasei determinată de intensităţile diferite ale limitărilor. ridicată. În determinarea subclaselor de pretabilitate se acordă prioritate limitărilor impuse de eroziune. exces de umiditate sau inundabiliate. limitări climatice puternice. w. care cuprinde terenuri caracterizate prin restricţii care limitează dezvoltarea rădăcinilor plantelor (profunzime redusă. VL – pot fi folosite pentru livezi (în condiţii climatice favorabile). VIS – terenuri numai pentru păduri. Subclasele sunt determinate de natura limitărilor. schelet excesiv. pădure. salinitate/alcalinitate severe. păduri. fertilitate redusă etc. care pot fi corectate parţial. schelet excesiv. schelet excesiv. scheletul excesiv.6 la simbolurile corespunzătoare factorilor limitativi. salinizare. . Categoriile prezentate pot fi folosite şi pentru fâneţe.subclasa w. . cum ar fi: VA – pot fi trecute într-o clasă superioară de pretabilitate pentru arabil sau oricare altă folosinţă (în condiţii climatice favorabile). capacitate redusă de reţinere a apei. Limitările sunt reprezentate de excesul de umiditate. Dacă două limitări sunt relativ egale ca intensitate.). subclasele de pretabilitate vor avea următoarea prioritate: e. alcalizare. care include terenuri cu exces de apă. care cuprinde terenuri susceptibile la eroziune. profunzime redusă.subclasa e. .2. Pentru notarea grupelor se adaugă cifre arabe de la 2…. VIN – terenuri improprii pentru folosinţe agricole sau silvice. lăsându-se la urmă limitările de natură climatică.subclasa c.

la nivel de subgrupă. Încadrarea în clase de pretabilitate a terenului se face folosind anexele din „Metodologia elaborării studiilor pedologice”. fâneţe). L. Clasa este urmată întotdeauna de un simbol sub formă de indice. La stabilirea claselor de pretabilitate se urmăresc proprietăţile unităţilor de terenuri notate cu simboluri care constituie restricţii în folosirea terenului arabil. după cratimă sunt prezentate elementele de caracterizare suplimentară a grupelor.a cu lăcovişte). subclase. grosimea solului până la roca parentală. P. A.3. alcalinizare. S. astfel unul şi acelaşi element putându-se regăsi cu aceeaşi valoare la mai multe grupe de teren (Ex. . intensitatea acestora fiind corespunzătoare claselor de pretabilitate. sau alte folosinţe. rezerva de humus etc). V. livezi. Notarea subgrupelor se face cu simboluri formate din litere mici pentru natura caracteristicilor şi cu indici cifrici pentru intervalele de mărime ale acestora. F. vii. grosimea solului sau rezerva de humus poate fi aceeaşi la terenuri de clasa I cu cernoziomuri şi la terenuri de clasa a IV. poate fi urmată de folosinţa posibilă în cazul claselor a V-a şi a VI-a – după amenajare. prin care se indică timpul sau subtipul de sol caracteristic (simbol preluat din SRTS). salinizare. Elementele considerate la constituirea subgrupelor nu sunt divizoare la nivelul claselor. Acestea sunt notate prin simboluri: litere mici pentru natura elementului de caracterizare (textură. consemnate prin simboluri literale (majuscule) şi cifre arabe sub formă de indice care semnifică intensitatea acestora (specifice claselor II. În partea a doua a formulei.P. Urmează subclasa şi grupa de pretabilitate. grupe şi subgrupe de pretabilitate se face pornind de la tabelul de caracterizare sintetică a unităţilor de teren şi harta (respectivă) întocmită de către pedolog.A. grad de salinizare.2. Gruparea în clase.3. 3. Notarea unităţilor de pretabilitate se face cu ajutorul formulei de tipul celei prezentate în continuare: Această formulă cuprinde două părţi. N). III. păşuni. elaborată de I. În prima parte este redată clasa de pretabilitate prin cifre romane. IV).2. (1987).C. Criteriile şi modul de încadrare şi notare a terenurilor în categorii de pretabilitate Încadrarea terenurilor în categorii de pretabilitate se realizează pe criteriul factorilor limitativi ai producţiei în cazul unei anumite folosinţe (arabil. separate printr-o cratimă. Subgrupe de pretabilitate Se constituie în cadrul grupelor ca subdiviziuni în funcţie de caracteristici ale solului şi terenului care condiţionează alegerea soluţiilor de ameliorare şi a unor tehnologii de cultură (textură.

. Elaborarea hărţii de pretabilitate Harta de pretabilitate a terenurilor se elaborează pe baza hărţii de soluri sau de terenuri. Legenda hărţii va cuprinde: .semne suplimentare (dacă este cazul). alcalizare etc). În fiecare unitate de pretabilitate se va înscrie formula corespunzătoare.natura factorilor restrictivi şi intensitatea acestora. Mai multe terenuri adiacente pot fi reunite într-o singură unitate de pretabilitate se recomandă ca acestea din urmă să figureze pe hartă cu linii groase iar limitele unităţilor de teren să rămână mai subţiri. 3. 3. . . Factorii restrictivi şi de caracterizare suplimentară se evidenţiază prin haşuri numai în privinţa naturii lor şi în special cei din care derivă lucrări pedoameliorative şi speciale. materialele pe baza cărora s-a elaborat. Harta cerinţelor şi măsurilor agropedoameliorative şi speciale Această hartă se întocmeşte pe baza analizei factorilor limitativi de la gruparea terenurilor în funcţie de pretabilitate la arabil (hartă. grupe şi subgrupe de pretabilitate la arabil şi la alte folosinţe în situaţia de după amenajare. prin convertirea şi unirea unităţilor de teren în unităţi de pretabilitate a terenurilor la folosinţa considerată.alcalizare etc) urmate de cifre arabe pentru clasele de mărimi ale acestora (grad de salinizare.4. iar la nivel de subclasă simbolurile literale corespunzătoare naturii restricţiei însoţite de indicii cifrici pentru fiecare termen. conform standardelor în vigoare. Chiar în cazul în care una din restricţii este prezentă la un singur termen al complexului. Tabel sinaptic cu unităţile de pretabilitate şi suprafeţele acestora în hectare şi procente. pentru celălalt termen se va nota indicele „1” corespunzător clasei I. În dreptul titlului cu natura factorului restrictiv se trece o căsuţă de legendă pentru semene şi haşuri. Pentru întocmirea acestei hărţi se va porni de la harta terenurilor precum şi de la harta cerinţelor şi măsurilor de amenajare şi ameliorare. pe hartă se va înscrie o singură formulă care va cuprinde: Clasele de pretabilitate pentru fiecare termen al complexului. În cazul în care în teritoriu urmează să se aplice lucrări de îmbunătăţiri funciare. . notate cu cifre romane.schema generală a formulei unităţii de pretabilitate. se va proceda la realizarea unei grupări a terenurilor în clase. . data elaborării. În cazul în care unitatea de teren este constituită din complexe de soluri. urmate de solurile dominante. tabel sintetic). pe total lunare.1. scara. Reprezentarea grafică pe hartă se face astfel: Clasele de pretabilitate se figurează prin culori. instituţia. Pe hartă se va citi: titlul.natura şi intensitatea caracteristicilor şi limitărilor suplimentare (subgrupa).clasele de pretabilitate la arabil şi alte folosinţe agricole. subclase. . cu căsuţe pentru colorat.solurile caracteristice cu simbol şi diagnostic. autorul.4.

Se dă atenţie deosebită acelor însuşiri ale solului care limitează producţia agricolă sau celor care reprezintă un eventual pericol de degradare gruparea ameliorativă a terenurilor irigabile. cu pericol de degradare sau cu limitări severe de folosire agricolă (ca arabil). Necesită investiţii mari de amenajare şi exploatare.5. salinizare sau alcalizare. cu textură mijlocie sau mijlocie-fină. Potenţarea notelor se va face în funcţie de aceşti factori. Această metodologie utilizează o grupare a terenurilor pentru irigat în clase şi subclase după criterii bine stabilite şi care primesc notaţii bine determinate. grupe şi subgrupe ameliorative. exces de umiditate. Apa freatică se găseşte la adâncimi mai mari de 5 m. Unităţile taxonomice folosite în gruparea terenurilor după pretabilitatea amenajarea la irigat sunt: clase.1. Clasa a II-a – terenuri bune pentru amenajare la irigaţie.2. Nu există pericol de eroziune.alcătuirea hărţii cu pretabilitatea terenurilor la amenajarea pentru irigat şi dacă este cazul şi a celei cu cerinţe ameliorative. cu investiţii relativ reduse.fiecare unitate de teren din harta respectivă se caracterizează detaliat. Clasa I – terenuri foarte bune pentru amenajare la irigaţie. Dacă pe teritoriul respectiv se vor aplica lucrări de îmbunătăţiri funciare. Clasele de terenuri S-au stabilit sase clase ameliorative ţinându-se seama de intensitatea cea mai mare a unuia sau a unora dintre factorii restrictivi sau pericolele de degradare. 3. cu permeabilitate favorabilă. Sunt terenuri irigabile cu restricţii severe sau cu necesitatea unor lucrări intensive de ameliorare sau de prevenire a degradării. Aceste terenuri nu sunt indicate pentru irigaţie. Gruparea terenurilor după pretabilitatea la irigat Datorită extinderii irigaţiilor. subclase. fără pericol de degradare sau fără limitări de folosinţe agricolă (ca arabil). Clasa a IV-a – terenuri puţin favorabile pentru amenajare la irigaţie. astfel ca unităţile separate să fie comparabile între ele. Metodologia adoptată constă în următoarele: . . excepţie făcând cele pentru la . orizontale sau foarte slab înclinate (panta 2%). atât sub aspectul principalelor însuşiri ale terenului şi solului cât şi al intensităţii de exprimare a acestora. deoarece pentru precizarea concretă a dozelor de îngrăşăminte şi amendamente se vor executa studii speciale.5. cu limitări reduse la folosire agricolă.pe baza hărţii de sol existente şi a datelor referitoare la mediul natural se elaborează o hartă a terenurilor cu unităţi pedoedafice (unităţi de terenuri). Măsurile de ordin agrochimic au caracter orientativ. Terenurile din această clasă sunt plane.5. Clasa a III-a – terenuri moderat bune pentru amenajare la irigaţie. cu soluri profunde. la calculul notelor de bonitare potenţate şi la elaborarea hărţii de favorabilitate a terenurilor principalele culturi din zonă se va ţine cont de măsurile ameliorative ce urmează a se aplica. în ţara noastră a fost pusă la punct o metodologie unitară de stabilire a pretabilităţii la irigat a terenurilor. Pretabilitatea terenurilor agricole la amenajări corespunzătoare 3. uniformă pe profil. 3. cu pericol de degradare şi/sau limitări de folosire agricolă moderate. Sunt terenuri irigabile cu restricţii reduse sau care necesită unele lucrări de prevenire.Ea evidenţiază necesarul de măsuri pedoameliorative şi speciale care se subvenţionează. . cu condiţii reduse de degradare.

Notarea unităţilor ameliorative de teren Notarea unităţilor de pretabilitate a terenurilor se face cu ajutorul unei formule de tipul celei arătate mai sus. După amenajare şi/sau ameliorare pot deveni arabile. Clasa a V-a – terenuri foarte puţin favorabile pentru amenajare la irigaţie.3. 3. caracter accidentat al reliefului etc. Formula generală pentru unităţile de pretabilitate pentru amenajare la irigaţie este de tipul următor: . Subclase. Clasa a VI-a – sunt terenuri improprii pentru amenajare la irigaţie în stadiul actual. Limitările se grupează şi se notează conform indicatorului 270. grupe şi subgrupe ameliorative de teren Fiecare clasă se împarte în subclase şi grupe de terenuri. nearabile. În partea a doua subgrupa ameliorativă. degradate sau cu pericol mare de degradare. Subclasa de teren este determinată de restricţia sau asociaţia de restricţii principale. subunitatea obţinută devenind district hidrofizic. urmate de grupa de teren. pomi fructiferi. Prima parte a formulei cuprinde clasa de teren. Subgrupa ameliorativă de teren se separă în cadrul grupei de teren luându-se în considerare anumite caracteristice ale solului sau terenului (schema IV) importante pentru stabilirea unor măsuri agropedoameliorative sau a lucrărilor speciale. Districte hidrofizice Districtul hidrofizic reprezintă o subdiviziune a oricăreia dintre unităţile taxonomice ameliorative menţionate anterior în funcţie de ansamblul caracteristicilor hidrofizice. precum şi unele studii speciale.1. Lucrările de amenajare necesită investiţii foarte mari. legume. 3.5. Grupa ameliorativă de teren reprezintă o subdiviziune a subclasei de sol ţinând seama de asocierea tuturor limitărilor şi de intensitatea fiecărei limitări. cea corespunzătoare unei unităţi de pretabilitate la amenajare pentru irigaţii atunci când raionul respectiv nu se suprapune cu acesta. notată cu cifre romane şi tipul (clasa) de sol reprezentativ (codul elaborate de SRCS). Tot odată el reprezintă o parte a raionului hidofizic. pajişti. cu limitări extrem de severe de folosire ca arabil datorită unor factori care nu pot fi corectaţi în stadiul actual (sol scheletic. mai puţin cele din clasa I-a.5. definită prin litere mici.3. degradate sau cu limitări severe de folosire agricolă datorită salinizării) alcalizării şi drenajului.). subclasa de teren notată cu litere mari corespunzătoare naturii limitărilor implicate în amenajare. Sunt neamenajabile pentru irigaţie în stadiul actual. în funcţie de natura restricţiilor principale şi intensitatea acestora.orezării. Necesită investiţii foarte mari pentru amenajare şi ameliorare. iar în partea a treia notaţia raionului hidrofizic (H1………Hn).

I – limitări datorate eroziunii sau alunecărilor. X – limitări datorate unor caracteristici fizice ale solului. cioate. h – grosimea orizontului A cu humus. J – limitări datorate acoperirii sau neuniformităţii terenurilor.. d – grosimea solului până la roca compactă. g – structuri geologice de interes special. a – alcalizarea.n arată intensitatea limitării respective. R – eroziune de adâncime.salinizarea.3. s. A – aciditate. arbori. 3.3. Z – acoperirea terenului cu stânci sau bolovani. E – panta terenului.2. x – acoperirea terenurilor cu stuf. U – neuniformitatea terenului. Y – limitări datorate unor caracteristici chimice ale solului. Explicaţia simbolurilor S – limitări datorate sărăturării solului.5. subclase şi grupe de pretabilitate la amenajare pentru irigat Cu ajutorul acestor criterii şi codurile corespunzătoare se poate trece uşor de la formula unităţii de teren la cea a unităţii ameliorative (pretabilitate la irigat) stabilind . S – salinizare şi/sau alcalizare.2. Q – exces de umiditate freatică. O – portanţa..6. F – alunecări de teren sau prăbuşiri. W – exces de umiditate stagnantă. Criterii de încadrare în clase. Caracteristici suplimentare ale solului sau terenului g/mq – clasa granulometrică simplificată pe adâncimea 0÷50/50÷100 cm. H – inundabilitate prin revărsare. D – limitări datorate excesului de umiditate. m – mineralizarea apei freatice.3…. Indicii 1. N – textură grosieră şi eroziune eoliană. t – compactitatea solului. C – textură fină. V – volum edafic util.

protecţia şi creşterea potenţialului de producţie a solului. Scopul acestor măsuri îl reprezintă ameliorarea. Unităţile de teren adiacente cu formulă de pretabilitate identică se vor reuni. Elaborarea hărţii de pretabilitate pentru amenajarea la irigaţie Unităţile de teren sunt unite pe hartă. Harta cu cerinţele ameliorative rezultă prin reunirea unităţilor cu aceleaşi cerinţe de ameliorare ale terenurilor în condiţii de irigare. Aceste informaţii se găsesc în formula unităţii de pretabilitate.1. Cerinţele ameliorative se pot detalia pe patru niveluri: redus. subclase şi grupe de pretabilitate sunt prezentate pe larg în Metodologia de elaborare a studiilor pedologice (ICPA 1987).1. Reprezentarea grafică pe hartă a claselor şi subclaselor se face prin culori şi semne convenţionale. rezultând astfel harta de pretabilitate pentru amenajare la irigat. Tabelul 3. Pentru fiecare unitate de teren se stabileşte formula unităţii de pretabilitate la amenajare. Elaborarea hărţii cu cerinţele ameliorative Cerinţele ameliorative ale terenurilor se vor stabili pentru fiecare unitate de pretabilitate pentru amenajare la irigat ţinându-se seama de natura factorilor limitativi. care se va completa apoi cu raionul hidrofizic. În categoria terenurilor excluse de la amenajare (clasa a VI-a) vor intre şi cele care au condiţii climatice nefavorabile culturilor agricole (temperatura medie anuală sub 4oC). Încadrarea în clase de pretabilitate a unităţii de teren se face folosind tabelul: criterii de încadrare a terenurilor în funcţie de pretabilitatea la arabil. La stabilirea claselor de pretabilitate se urmăresc proprietăţile unităţilor de terenuri notate cu simboluri în capitolul II. Stabilirea cerinţelor ameliorative se face pe baza datelor pedologice care sunt prezentate în tabelul 3. iar subclasa de teren de natura limitării (limitărilor). Limitele unităţilor de pretabilitate la irigaţie se figurează pe hartă cu linii mai groase. moderat. Indicaţii orientative privind criteriile de stabilire a cerinţelor de ameliorare Cerinţe de ameliorare privind: Criterii Amenajări de îmbunătăţiri Lucrări . În legenda hărţii se redă structura formulei. iar cele ale unităţilor de soluri. intensitatea acestora fiind corespunzătoare claselor de pretabilitate.pentru fiecare limitare sau restricţie intensitatea de manifestare. după caz în unităţi de pretabilitate pentru amenajare la irigaţii definite prin criterii. semnificaţie şi explicaţia tuturor notaţiilor utilizate. În fiecare unitate de pretabilitate se înscrie formulă corespunzătoare acesteia. ridicat. de intensitatea acestora şi asocierea lor. in funcţie de dificultăţile şi investiţiile necesare pentru ameliorare. Criteriile de încadrare în clase. se trasează cu linii mai subţiri. care constituie restricţii în folosirea terenului arabil sau alte forme. Clasa de teren va fi determinată de intensitatea cea mai mare a oricăreia dintre limitările luate în considerare la stabilirea pretabilităţii de amenajare la irigaţie. foarte ridicat. respectiv terenuri. Cerinţele ameliorative se referă la natura şi tipul de măsuri sau lucrări de îmbunătăţiri funciare şi măsuri agropedoameliorative necesare pentru ameliorarea solului sau amenajarea teritoriului.

Tabelul 3.0 m bun II Foarte mică Moderat slab fără III Extreme de mică IV Superficială Izvoare de coastă V VI Extreme de mic sub 10 - - - Negleizat Slab gleizat Practic nul Slab Moderat Puternic Foarte puternic Foarte puternic Excesiv Extrem de puternic şi excesiv submers Moderat Puternic - .0 m bun Mică 2. privaluri. 14) Intensitatea excesului de umiditate (ind. ridicat. ogaşe sau ravene Alunecări sau prăbuşiri Relief cu crovuri.Inundabilitate Adâncimea freatică 1-3 m Adâncimea freatică ≤ 1 m Exces de umiditate de suprafaţă slab-moderat Exces de umiditate de suprafaţă puternic Deficit de umiditate Salinizarea şi/sau alcalizare Pericol de eroziune în suprafaţă Panta ≥ 15% Eroziune de adâncime. 39) Drenajul lateral al apei subterane (ind. spre exemplu pe patru niveluri (redus. albii părăsite. Proiectantul sau ameliorantul este cel care stabileşte pentru fiecare perimetru în parte măsurile şi lucrările care corespund fiecărui nivel al cerinţei de ameliorare (tabelul 3. în funcţie de dificultăţile şi eforturile tehnice şi financiare pe care le implică ameliorarea.0÷3. 181) I Foarte mare.0 m Moderat slab fără Foarte mică 1. valuri de pământ Amenajări de ravene torenţi Desecare + nivelare capitală - agropedoameliorative Drenaj superficial Drenaj superficial Spălarea sărurilor Amendarea cu gips Sisteme de cultură antierozională Drenaj superficial Drenaj superficial Plantaţii de protecţie.).01 m Mică 2.2. mijlocie > 3.2. 133) Adâncimea nivelului pei freatice – m (ind. arbori. gropi de împrumut Poluare slab-excesivă funciare Îndiguiri-regularizări Drenaj Desecare + drenaj Desecare Desecare + drenaj Irigaţii Ameliorarea sărăturilor Amenajări orizicole (orezării) Amenajări antierozionale Terase.0÷2.0÷3. arbuşti Hade. moderat. foarte ridicat). belciuge pH ≤ 5 Grad de tasare ≥ 0 Rezervă de humus ≤ 120 Schelet în Ap moderat-excesiv Slab-puternic bolovănos Acoperirea cu stuf şi popândaci Acoperirea cu muşuroaie Acoperirea cu cioate. Criterii de grupare a terenurilor orizontale în raport cu factorii limitative şi necesitatea lucrărilor de amenajare pentru combaterea excesului de umiditate Clasa Limitarea Volum edafic -% (ind. cariere. 107) Gradul de gleizare a solului (ind. sisteme de cultură antierozională Amendare cu calcar Afânare adâncă Fertilizare ameliorativă Îndepărtarea pietrelor Îndepărtarea pietrelor Destufizare Distrugerea muşuroaielor Defrişarea şi scoaterea cioatelor Recultivare biologică Combaterea poluării şi Cerinţele ameliorative se pot detalia.

40) Salinizarea solului (ind.Gradul de pseudogleizare a solului (ind. 15) Inundabilitatea (ind. 16) Alcalizarea solului (ind. 17) Nepseudogleizat Pseudogleizat adâncime Neinundabil Nesalinizat salinizat adâncime Nealcalizat Alcalizat adâncime în Slab Moderat Puternic şi foarte puternic Rar inundabil Puternic Excesiv Frecvent şi foarte frecvent inundabil Foarte puternic Foarte puternic - şi în - - Slab Moderat Soloneţ sodic cu textură fină în Slab Moderat Puternic .

sistem complex. referindu-se în acest caz la stratul lucrat de uneltele agricole. 4. în timp ce. Fertilitatea solului Solul. care-l deosebeşte net de rocile pe seama cărora s-a format. care împreună cu atmosfera apropiată constituie mediu de viaţă al plantelor. Solul. Plantele pot folosi aceste elemente nutritive din sol. structura. numai în prezenţa apei ce reprezintă un factor deosebit de important pentru creşterea şi dezvoltarea lor.1. În practica agricolă noţiunea de sol este de cele mai multe ori înlocuită cu aceea de “pământ”. Solul este în acelaşi timp şi sursa principală de substanţe minerale de care plantele au nevoie pentru formarea biomasei lor (cca. praful şi argila. În solurile profunde şi afânate. cât şi mediul in care-şi pot procura apa şi elementele de nutriţie necesare creşterii şi dezvoltării.proprietăţi fizico-mecanice. sistemul radicular al plantelor se dezvoltă normal. structurat. 16 elemente chimice din care 13 sunt preluate din sol).proprietăţi hidro-fizice. sistemul radicular este slab dezvoltat. este un corp natural format la suprafaţa uscatului cu o constituţie materială. arhitectură internă şi însuşiri fizice. de a asigura condiţiile fizice. Particulele elementare. Însuşirea fundamentală a solului. de la fragmente grosiere de rocă şi până la particule coloidale (elementare). corespunzător şi o consistenţă care să permită dezvoltarea sistemului radicular. Pentru ca plantele să se poată fixa în sol este necesar ca acesta să prezinte un volum.CAPITOLUL 4 FERTILITATEA SOLULUI 4.2.1. poartă numele de fertilitate. porozitatea. Prin fertilitate se înţelege capacitatea solului de a pune la dispoziţia plantelor substanţe nutritive şi apă. prezintă o gamă largă de proprietăţi ce pot fi grupate astfel: proprietăţi fizice. Textura solului Faza solidă a solului se găseşte în diferite grade de dispersitate. în solurile superficiale sau tasate. denumite fracţiuni granulometrice şi anume: nisipul. sunt grupate în funcţie de mărimea lor în mai multe categorii. 4.1.2.1.2. care definesc textura solului sau compoziţia granulometrică (mecanică). chimice şi biochimice necesare creşterii acestora 4. . Proprietăţile fizice ale solului Principalele însuşiri fizice ale solului sunt: textura. Proprietăţile solului Solul este pentru plante atât suportul în care se fixează prin sistemul lor radicular. chimice şi biologice specifice. greutatea volumetrică. proprietăţi chimice.

luto-nisipoasă.Nisipul . constituită din particule fine de minerale argiloase. într-un interval scurt de timp.2. Solurile nisipoase. diametru de 1 .este formaţiunea cu diametrul mai mic de 0. Se lucrează greu. capacitate de reţinere mare a apei.002 mm. 4.2. nu sunt coezive şi nu au plasticitate.02 mm.se situează din punct de vedere al dimensiunii între nisip şi argilă. sunt soluri permeabile pentru apă şi aer. coeziune ridicată.02 .este formaţiunea granulometrică cu diametrul cuprins între 2 -0. Proprietatea solului de a avea particulele elementare (nisip. . sunt soluri. plasticitate şi aderenţă mare. se lucrează uşor şi pot fi spulberate de vânt. atenuând astfel influenţele negative ale nisipului şi argilei.soluri grele (luto-argiloase şi argiloase). . În practica agricolă. Fiecare tip de textură imprimă solului anumite însuşiri. au un potenţial de fertilitate ridicat. în aceste soluri. au proprietăţi diametral opuse faţă de solurile nisipoase. Solurile lutoase. nu reţine apa. lut. Argila . Au în general o fertilitate scăzută. Pentru majoritatea plantelor de cultură cele mai favorabile condiţii le oferă solurile cu textură mijlocie. cu diametrul cuprins între 0.10 mm. Pe solurile nisipoase supuse spulberării se impune evitarea mobilizării accentuate în timp ce pe solurile grele argiloase. aproximativ egale. Se caracterizează prin permeabilitate mică pentru apă şi aer. solurile din punct de vedere textural se împart în: . lutoasă. Cunoscând textura solului. formând agregate de diferite forme şi mărimi. în alcătuirea solului. are coeziune. se pot deosebi 6 tipuri de textură şi anume: nisipoasă. reci.1. se recomandă o mobilizare mai energică şi repetată prin lucrări agrotehnice. nisipul. se pot stabili cele mai corespunzătoare moduri de folosinţă a terenurilor. argilă) reunite sub formă de agregate poartă denumirea de structură. Structura solului Particulele solide din masa solului se găsesc în cea mai mare parte legate între ele. plasticitate şi aderenţă mare. Sunt soluri cu bună permeabilitate pentru apă şi aer. cele mai mari deosebiri evidenţiindu-se la tipurile externe (nisipoasă şi argiloasă). Se încălzesc şi se răcesc repede. În funcţie de proporţia de participare a acestor funcţiuni granulometrice. Praful (lutul) . se lucrează uşor şi au un regim de fertilitate ridicat. După forma pe care o prezintă agregatele din masa solului se disting mai multe tipuri de structură. prezintă însuşiri apropiate de ale argilei. capacitatea mare de reţinere a apei. precum şi cerinţele plantelor.soluri mijlocii (lutoase şi luto-nisipoase). luto-argiloasă. cu . argiloasă. lutul şi argila participă în proporţii Structura grăunţoasă se caracterizează prin agregate de formă aproape sferică. sunt formate numai din particule grosiere şi fine de nisip.002 mm. Au capacitate redusă de reţinere a apei şi sunt sărace în elemente nutritive. rezistentă la alterare. Solurile argiloase.0. nisipolutoasă.soluri uşoare (nisipoase şi nisipo-lutoase). cele mai adecvate măsuri agrotehnice şi agrochimice ce urmează a fi aplicate solului.

prin creşterea exagerată a numărului lucrărilor solului în scopul pregătirii patului germinativ. Degradarea.practicarea asolamentelor cu ierburi perene. Greutatea volumetrică (GV) sau densitatea aparentă (Da) Greutatea volumetrică este raportul dintre greutatea unei probe de sol şi volumul său total. . Structura poliedrică este reprezentată prin agregate. 4.2. . mai ales din ploi repezi. Importanţa structurii solului Dintre toate formele de structură. aeraţie. inclusiv volumul porilor.3. . este caracteristică orizontului B. prin tasarea şi sfărâmarea agregatelor.2.1. este structura caracteristică orizontului B. Structura prismatică se caracterizează prin agregate alungite cu feţe plane şi capetele prismelor nerotunjite.2. în aşezare naturală. dar având asigurate condiţii favorabile de umiditate.evitarea băltirii apei şi a păşunatului neraţional. Cu totul altfel se prezintă fenomenul în solurile nestructurate care sunt greu permeabile. 4. Structura columnară este asemănătoare cu structura prismatică însă au capetele prismelor rotunjite. distrugerea şi refacerea structurii solului Structura unui sol poate suferi o scădere a calităţii ei prin modificarea alcătuirii formei agregatelor. Degradarea structurii pe cale mecanică are loc ca urmare a executării arăturilor când solul este umed sau prea uscat.1. în astfel de soluri sistemul radicular al plantelor se şi dezvoltă bine. Un sol bine structurat nu numai că este uşor străbătut de rădăcini.2. . cu feţe plane neregulate. orientate orizontal Structura lamelară (şistoasă).2. 4. aceasta pierzându-se prin scurgeri laterale.2. este structura caracteristică orizontului A. se exprimă în g/cm2. cu feţe plane. nutriţie. Pentru calcularea GV se foloseşte relaţia: GV(Da ) = G Vt în care: G = este greutatea solului uscat (g) Vt = volumul solului uscat (cm3) . Pentru prevenirea degradării şi refacerii structurii solului se impun următoarele măsuri: . Solurile cu o structură bună asigură plantelor condiţii optime pentru dezvoltarea lor.executarea lucrărilor solului la conţinuturi optime de umiditate.Structura glomerulară se aseamănă cu cea grăunţoasă însă agregatele sunt mai poroase.aplicarea îngrăşămintelor organice semifermentate cât şi a celor verzi. nu pot înmagazina cantităţi mari de apă.1. cele mai importante pentru practica agricolă sunt cele glomerulară şi grăunţoasă. este alcătuită din agregate alungite.1.aplicarea amendamentelor calcice pentru corectarea reacţiei solului.

4. 4. Lucrările raţionale de afânare a solului. Porozitatea este alcătuită din: . precum şi între agregatele de structură există o reţea de spaţii sau pori. alcătuirea mineralogică. structurate. coagulare şi structurare. Cunoaşterea adeziunii are importanţă la stabilirea momentului optim pentru lucrarea terenului. serveşte pentru aprecierea compoziţiei şi gradului de tasare a solului precum şi pentru determinarea porozităţii şi a rezervei în diferite substanţe organice şi minerale.2. Este o însuşire caracteristică solurilor grele.lăţimea şi adâncimea brazdei. Variaţia de volum . 4.Aceasta constă în mărirea şi micşorarea volumului solului. dată de totalitatea porilor cu diametrul < 1 mm.este proprietatea solului de a-şi ţine lipite strâns particulele între ele. . de dimensiuni.. Variaţia succesivă de creştere şi reducere a volumului solului produce deseori dezrădăcinarea plantelor (descălţarea). viteza de lucru. . deci de porozitate în solul luat în cultură.70 % din capacitatea de câmp pentru apă.Greutatea volumetrică depinde de o serie de factori dintre care cei mai importanţi sunt: starea de agregare. Porozitatea Între particulele elementare. aplicarea judicioasă a îngrăşămintelor organice şi minerale precum şi a amendamentelor calcaroase. bogate în humus. Rezistenţa la arat . Solurile cu structură mijlocie sau uşoară. Volumul acestor spaţii. care se exprimă în procente din volumul total al solului.formarea structurii glomerulare stabile. Plasticitatea (modelarea) . formează porozitatea totală.conţinut în materie organică. sunt mijloace prin care se realizează condiţii bune de afânare. solurile nisipoase.porozitatea capilară. Valoarea GV.2. dată de totalitatea porilor > 1 mm.1. Umiditatea optimă pentru arat la majoritatea solurilor este de 60 . forme şi orientări diferite. afânare. Această proprietate lipseşte la solul cu umiditate redusă şi este prezentată la solurile argiloase. structură. umiditate cât şi de factori independenţi de sol . atunci când se îmbibă sau pierde apa. faţă de solurile grele slab structurate sărace în materie organică. Proprietăţi fizico-mecanice Coeziunea . Valorile apropiate de 1 indică un sol mai afânat şi sunt tipice pentru stratul arat.este dată de forţa de tracţiune necesară efectuării arăturii.2.este însuşirea unor soluri ca la anumite valori ale umidităţii să ia unele forme care se păstrează şi după ce forţele care au acţionat asupra lor încetează. nu manifestă însuşiri de plasticitate. Este condiţionată atât de factori dependenţi de sol .porozitatea necapilară sau (de aeraţie). au o coeziune mai mică. când solul nu se lipseşte de uneltele agricole şi forţa de tracţiune este minimă. forma pieselor etc. tipul de utilaj.este însuşirea pe care o are solul umed de a adera (lipi) mai mult sau mai puţin la organele active ale maşinilor agricole. umplute cu aer sau apă. Adeziunea (aderenţa) . În general GV variază între 1 şi 2 în funcţie de tipul de sol şi factorii enumeraţi..coeziune. fenomen ce apare în mod frecvent la sfârşitul iernii.

În legătură cu raportul dintre substanţele minerale şi organice din soluţia solului s-a constatat următoarele: . ocupă spaţiile necapilare iar plusul de apă se infiltrează repede în adâncime. unde descompunerea resturilor organice este completă. Proprietăţile hidro-fizice ale solului 4. forţele de reţinere sunt sub 50 atmosfere astfel încât o parte din această apă poate fi folosită de către plante. Apa sub formă de vapori rezultă din evaporarea altor forme de apă.în cazul solurilor din zonele aride. care au forţe de sucţiune de până la 15-20 atmosfere. datorită forţei gravitaţiei. de regimul ei depinzând buna aprovizionare a plantelor.2. accesibilă plantelor. nu prezintă importanţă pentru aprovizionarea plantelor. Capacitatea de reţinere a apei din sol Apa din sol provine în primul rând din precipitaţii şi în anumite condiţii din pânza freatică şi scurgeri şi este supusă unor forţe care determină mişcarea şi existenţa mai multor forme de apă. Apa de higroscopicitate este reprezentată prin straturile de molecule de apă. Apare după ploi sau irigare. Adâncimea apelor freatice.3. de aceea pătrunderea apei se face deosebit de repede în soluri cu textură grosieră (nisipuri şi soluri nisipoase) şi scade până la zero în soluri cu textură foarte fină (puternic argiloasă).2.1.2.1. Cunoaşterea gradului de permeabilitate are o deosebită importanţă pentru stabilirea corectă a irigaţiei prin aspersiune sau prin brazde. Permeabilitatea depinde mai cu seamă de porozitate.3.000 atmosfere. practic. peste apa de higroscopicitate. . nu este accesibilă plantelor.la solurile din zonele umede şi reci. unde procesul de descompunere se desfăşoară foarte lent. în special de dimensiunea porilor.2. determină înălţimea de ridicare a apei prin capilaritate şi posibilitatea de utilizare a ei de către plante. este reţinută prin forţele de capilaritate.4. . domină substanţele minerale. cuprinse între 15 atmosfere şi 1/3 atmosfere. se află în sol în cantităţi foarte mici. 4.4. Permeabilitatea pentru apă a solului Este proprietatea solului de a lăsa să treacă prin el apa cu mai multă sau cu mai puţină uşurinţă.3. 4.2. Apa peliculară se prezintă sub formă de pelicule în jurul particulelor de sol.4. Soluţia solului Apa din sol încărcată cu diferite substanţe minerale şi organice formează o soluţie mai mult sau mai puţin diluată. domină substanţele organice.2.10. reţinute în imediata apropiere a suprafeţei particulelor de sol. având importanţă redusă pentru agricultură. forţelor capilare şi ca urmare se scurge în adâncime. Apa capilară ocupă spaţiile capilare şi circulă în toate sensurile. Apa gravitaţională reprezintă totalitatea apei libere care nu se reţine în virtutea Apa freatică este apa care se acumulează în adâncime deasupra unui strat argilos impermeabil. pentru a nu crea băltiri. Proprietăţi chimice 4. Apa capilară reprezintă categoria cea mai importantă de apă din sol. Apa de higroscopicitate este reţinută de forţe puternice cuprinse între 50 . cunoscută sub numele de soluţia solului. fiind în acest punct de vedere.

de asemenea. Compoziţia şi concentraţia soluţiei solului depinde şi de conţinutul. soluţia solurilor din zonele umede. care prin procese de schimb cationic pot trece în soluţia solului. În cazul solurilor sărace în humus. 4. este mult mai săracă în substanţe minerale comparativ cu soluţia solurilor din zonele cu precipitaţii mai reduse. cu activitate microbiologică slabă. solurile la care soluţia conţine toate elementele de nutriţie şi în raporturile cerute de plante asigură creşterea optimă a acestora.2.2. Clasificarea coloizilor. sub acţiunea microorganismelor. plantele au de suferit. pe de o parte participă la formarea humusului şi la desfăşurarea proceselor biochimice. rezultă o serie de substanţe minerale care trec în soluţie. Uneori. natura şi gradul de solubilitate al substanţelor minerale. importanţă deosebită având elementele care intră în alcătuirea plantelor: azot. Rol deosebit de important îl are conţinutul de humus care reprezintă principala sursă de substanţe nutritive a solului. În funcţie de alcătuirea lor. iar pe de altă parte consumă o serie de substanţe minerale din soluţia solului.în cazul solurilor din zonele temperate raportul dintre substanţele minerale şi organice este aproximativ egal. În alcătuirea soluţiei solului se pot găsi toate elementele care intră în alcătuirea scoarţei terestre. soluţia solului poate fi chiar dăunătoare creşterii plantelor. dar. cu cât conţinutul de apă este mai ridicat. cu procese biochimice intense. coloizii se împart în trei grupe: coloizi minerali. în funcţie de mai mulţi factori. Compoziţia şi concentraţia soluţiei solului sunt. Soluţia solului reprezintă mediul din care plantele absorb substanţele nutritive. Prin coloizii solului se înţelege aceea parte a materiei solului aflată sub formă de particule foarte fine care nu se dizolvă în apă (diametrul particulelor este sub 0. participând la majoritatea proceselor fizice şi chimice care au loc în sol. influenţate de complexul coloidal sau adsorbtiv al solului. dar mai ales asupra concentraţiei soluţiei de sol. Plantele şi microorganismele. Conţnutul de apă are o importanţă deosebită asupra compoziţiei. fier etc. Compoziţia şi concentraţia soluţiei de sol poate să varieze foarte mult de la un sol la altul. mai ales sub aspectul conţinutului de substanţe nutritive. datorită levigării intense. potasiu. Mg. Aplicarea unor măsuri agrotehnice. Astfel. agrochimice şi ameliorative determină importante modificări asupra soluţiei solului. Na. care au o concentraţie mare a sărurilor de sodiu. care au o concentraţie mare a ionilor de hidrogen sau în cazul solurilor foarte puternic alcaline. calciu. Acesta reţine diferiţi cationi de Ca. În cazul în care soluţia solului este săracă în elemente nutritive sau raportul dintre acestea nu este corespunzător. K. magneziu. soluţia solului este deficitară. Datorită acestui fapt. Aplicarea raţională a acestor măsuri favorizează reglarea compoziţiei şi concntraţiei soluţiei solului în concordanţă cu cerinţele plantelor.4. soluţia solului este mai bogată în substanţe minerale la începutul perioadei de vegetaţie şi mai săracă la sfârşitul acestei perioade. H. Prin descompunerea humusului. cât şi în cadrul aceluiaşi sol. fosfor. în solurile bogate în humus. De exemplu. Coloizii solului şi principalele lor proprietăţi Coloizii formează partea activă a solului. Datorită acestui fapt. Soluţia solului are o importanţă deosebită pentru creşterea plantelor. . de obicei.. cu atât se măreşte posibilitatea de trecere în soluţie a diferiţilor compuşi. soluţia solului prezintă o compoziţie şi o concentraţie favorabilă creşterii plantelor.002). Astfel. unde levigarea este mai slabă. scade concentraţia acestora. coloizi organici şi coloizi organo-minerali. aşa cum se întâmplă în cazul solurilor foarte puternic acide.

în funcţie de cationii adsorbiţi. cationică şi anionică. în soluţie se resping. Na. acelaşi coloid poate coagula ireversibil sau reversibil. fenomen cunoscut sub denumirea de capacitatea de schimb cationic. dar şi alte materii humice.Coloizii minerali sunt reprezentaţi. Proprietăţile coloizilor. adică agregatele se desfac în particulele din care s-au format. Astfel. opunându-se levigării acestora pe profil. Dacă în soluţia solului se află cationi (ioni cu sarcini electrice pozitive). acizii humici. având sarcini electrice negative. Coloizii în stare de coagulare ireversibilă prezintă stabilitate. pot fi levigaţi în adâncime şi nu determină o bună structurare a solului. Deoarece în complexul coloidal al solului predomină argila şi humusul. Particulele coloidale de humus sau de argilă. Coloizii organo-minerali. Deci. Acest proces poartă numele de coagulare. cum sunt cei de Ca. nu pot fi levigaţi în adâncime. pot atrage şi reţine ioni pozitivi (cationi). care. suprafaţa particulelor sale moleculele unor substanţe din soluţia de sol. Acest proces are loc datorită faptului că la suprafaţa particulelor de sol (mai ales a celor coloidale) există sarcini complexul adsorbtiv al solului. Capacitatea de adsorbţie a solului Solul. Coloizii pot coagula ireversibil. adică se află în stare dispersă. complexul coloidal sau argilo-humic a primit şi denumirea de 4. Ccloizii organici cuprind. Cationii adsorbiţi de către particulele coloidale de humus şi argilă pot fi schimbaţi cu alţi catiioni din soluţia solului.2. aceştia provoacă unirea mai multor particule coloidale care. cationii de Ca şi Mg provoacă coagularea ireversibilă a argilei şi humusului. prin minerale argiloase la care se adaugă oxizii şi hidroxizii de fier. iar cei de Na şi H determină coagularea reversibilă. având sarcini electrice negative. Coloizii se asociază unii cu alţii. Mg. se depun. adsorbţia. Capacitatea de adsorbţie moleculară este proprietatea solului de a atrage şi reţine la . poate să reţină o serie de substanţe. coloidul trecând din starea coagulată în stare peptizată (dispersă). Având în vedere că principala însuşire a coloizilor este adsorbţia. formând complexul coloidal al solului. Această proprietate poartă numele de peptizare.3. în principal. Tipul de coagulare depinde de cationii care o determină. din care mai importante sunt Adsorbţia este specifică particulelor coloidale de humus şi argilă. situaţie în care agregatele formate nu se mai desfac în particulele coloidale din care au provenit şi reversibil. îndeosebi. fiind mai grele. datorită componenţilor lui. peptizarea şi coagularea. Cei mai importanţi coloizi organo-minerali sunt cei care se formează prin unirea argilei cu humusul. acesta mai poartă şi denumirea de complexul argilo-humic. În funcţie de specificul ei. adică au rol pozitiv. proteine etc. Coloizii au anumite proprietăţi.4. şi silicea coloidală. cei mai răspândiţi în sol. de aluminiu. leagă particulele de sol în agregate structurale. H. K. îndeosebi a celor de natură coloidală. chiar şi în situaţia când au sarcini electrice de acelaşi semn (datorită cationilor adsorbiţi). capacitatea de adsorbţie poate fi moleculară. rezultă din unirea coloizilor minerali cu cei organici. Această proprietate poartă denumirea de capacitatea de adsorbţie sau de reţinere. schimbul de cationi. Coloizii în stare de coagulare reversibilă nu prezintă stabilitate. hidraţi de carbon.

precum şi trecerea acestora din stare reţinută în soluţie se face cu energii diferite. aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori. fie sub formă de apă peliculară. încorporarea în sol a îngrăşămintelor amendamentelor etc. cât şi în schimbarea acestora cu alţi cationi din soluţia solului. legea echilibrului şi legea energiei de adsorbţie. K. având în vedere că reacţia are caracter reversibil. Capacitatea de adsorbţie cationică. bogate în humus şi argilă. Capacitatea de adsorbţie cationică este caracterizată de următorii indici: capacitatea de schimb pentru baze. cationi bazici şi de hidrogen. fiind volatil. Legea echivalenţei arată că schimbul de cationi are loc în proporţii echivalente. adică suma cationilor deplasaţi din sol este echivalentă cu cea a cationilor deplasaţi din soluţie în stare reţinută. determinate de precipitaţii. se exprimă în me la 100 g sol uscat la 105 C. Suma cationilor bazici (Ca +Mg +K +Na) adsorbiţi în complex poartă denumirea de capacitate de schimb pentru baze sau suma bazelor de schimb. descompunerea unor substanţe organice. În complexul coloidal al solului se pot găsi adsorbiţi numai cationi bazici sau. prin difuzie s-ar pierde din sol în atmosferă. capacitatea de schimb pentru hidrogen. Legea echilibrului arată că schimbul de cationi are loc până la stabilirea unui echilibru. la fel ca suma bazelor. Tot molecular este reţinut şi amoniacul care. de reţinere cationică sau de schimb cationic. se notează cu SH şi. Se mai numeşte şi suma hidrogenului schimbabil. H. Mg. De exemplu. se notează cu SB şi se exprimă în miliechivalenţi (me) la 100 g sol uscat la 105 C. constă în reţinerea (adsorbţia) cationilor la suprafaţa particulelor coloidale. Cele mai mari valori depăşesc rareori 10 me/ 100 g sol. De regulă. Echilibrul se restabileşte repede prin adsorbţia unor ioni şi eliberarea altora de către complexul coloidal. în raport cu valenţa şi gradul de hidratare a cationilor respectivi. proporţia de hidrogen adsorbită faţă de cea a cationilor bazici este cu atât mai mare. o Capacitatea de schimb pentru hidrogen se referă la totalitatea cationilor de hidrogen adsorbiţi de complexul coloidal al solului. Stricarea echilibrului se datoreşte modificării compoziţiei şi concentraţiei soluţiei din sol. alterare unor minerale. Schimbul de cationi se petrece după anumite reguli sau legi şi anume: legea echivalenţei. Capacitatea de schimb pentru baze la solurile din ţara noastră variază între 1 şi 50 me la 100 g sol. în condiţii naturale. Această trecere permanentă a cationilor din complex în soluţie şi invers permite aprovizionarea continuă a plantelor cu elemente nutritive necesare şi fereşte de spălare o serie de elemente. Acest echilibru. care se comportă ca nişte mici magneţi. Legea energiei de adsorbţie arată că reţinerea cationilor din soluţie. Na. fie sub formă de apă de higroscopicitate. cu cât levigarea este mai intensă şi roca de formare a solului este mai săracă în elemente bazice. Cele mai mari valori se întâlnesc la solurile nelevigate sau slab levigate. Această lege permite efectuarea unor calcule privind necesarul de amendamente sau îngrăşăminte. Capacitatea de schimb pentru baze. Pe această cale moleculele dipolare de apă sunt reţinute la suprafaţa particulelor de sol. Legea reversibilităţii evidenţiază trecerea continuă a cationilor în soluţia solului şi a celor din soluţie în stare adsorbită. legea reversibilităţii. În general. iar cele mai mici la solurile puternic levigate. complexul coloidal reţine şi schimbă frecvent cationii de Ca. cationii bivalenţi sunt reţinuţi în soluţie cu o energie mai mare decât cationii monovalenţi.electrice libere. iar unele substanţe au molecule cu structură dipolară. o . se strică şi se reface permanent şi rapid. cum mai este denumită. capacitatea totală de schimb cationic şi gradul de saturaţie în baze. Nu există soluri saturate numai cu ioni de hidrogen.

dacă domină ionii de H . care constituie sursa de aprovizionare cu fosfor a 4 -3 plantelor. de Ca. iar alcalinitatea de ionii oxidril. aşa cum se întâmplă în zona de stepă.75 76 . La solurile care au adsorbiţi cationi bazici şi de hidrogen. cu atât levigarea solului este mai puternică. capacitatea totală de schimb cationic este egală cu suma bazelor plus hidrogenul adsorbit (T = SB + SH). Al şi mai ales. Capacitatea totală de schimb cationic poate să varieze între 5 şi 100 me/ 100 g sol. reacţie neutră până la alcalină şi.4. Anionii acidului fosforic se pot găsi în sol sub formă de fosfaţi de Na. 4. Aciditatea este dată de ionii de hidrogen din soluţie. Cu cât gradul de saturaţie în baze este mai scăzut. Este proprietatea solului de a reţine sau fixa anioni (ioni cu valenţe negative). cu atât mai mici. La solurile saturate cu cationi bazici. adică pot fi folosiţi de plante.Capacitatea totală de schimb cationic reprezintă totalitatea cationilor adsorbiţi în complexul coloidal al solului. reacţia este alcalină. proprietăţi favorabile. Se calculează cu SB ⋅ 100 . când V = 100 % sau aproape de 100 %. capacitatea totală de schimb cationic este egală cu suma bazelor (T = SB). dar nu se reţin în sol. Fe. în general. Când solurile au şi hidrogen adsorbit (T = SB+ SH). V = 100%. se notează cu V şi se exprimă în procente. Când în soluţia solului raportul dintre aceşti ioni este echilibrat (H = OH ). cu cât creşte SH şi scade SB. În funcţie de gradul de saturaţie în baze (la pH = 8.90 ≥ 91 Apreciere Extrem oligobazic Oligobazic Oligomezobazic Mezobazic Eubazic Saturat în baze Gradul de saturaţie în baze este un indice foarte importat pentru caracterizarea solurilor. Reacţia soluţiei solului Prin reacţia unei soluţii se înţelege gradul ei de aciditate sau de alcalinitate.2. Dintre anionii care pot fi reţinuţi.2 ≤ 10 11 . + + - . reacţia este acidă. Fosfaţii de Na şi K sunt solubili. iar reacţia devine tot mai acidă. se notează cu T şi se exprimă în me/ la 100 g sol uscat la 105 C. Capacitatea de adsorbţie anionică. importanţă deosebită prezintă ionii acidului fosforic (PO ).4. K.2) solurile au fost clasificate după cum se prezintă în tabelul următor: Aprecierea solurilor după valorile gradului de saturaţie în baze V% V% la pH = 8. T are valori sub 100. solul are o levigare slabă. o Gradul de saturaţie în baze arată proporţia în care complexul coloidal al solului este saturat cu cationi bazici. cele mai ridicate valori întâlnindu-se la solurile bogate în humus şi argilă. Cei mai importanţi pentru nutriţia plantelor sunt fosfaţii de calciu.55 56 . reacţia este neutră. Astfel. iar dacă domină ionii de OH .30 31 . ajutorul formulei V % = T La solurile care nu au hidrogen adsorbit în complex (T = SB).

50 4. săruri hidrolizează în felul următor: CaCO + 2H O → H CO + Ca(OH) 3 3 2 2 2 3 3 2 2 2 MgCO + 2H O → H CO + Mg(OH) Na2CO3 + 2H2O → H2CO3 + 2NaOH Prin hidroliză rezultă acidul carbonic şi bazele respective.5.00 Aprecierea reacţiei Extrem acidă Foarte puternic acidă Puternic acidă Moderat acidă Slab acidă Neutră Slab alcalină Alcalină Puternic alcalină Raportul H+ / OH- H+ > OH- H+ = OHH+ < OH- Reacţia soluţiei solului depinde de compoziţia solului. dacă solul conţine compuşi cu caracter bazic reacţia devine alcalină.80 5. Sarea cea mai frecvent întâlnită în soluri este carbonatul de calciu.Pentru a se determina reacţia unei soluţii este suficient să se afle sau concentraţia ionilor de H sau a celor de OH . Astfel.00 5.81 – 6.81 – 7. dă o reacţie foarte alcalină.51 – 4.5 3. Carbonatul de sodiu (soda de rufe). Solurile care conţin carbonat de magneziu au un pH în jur de 9.41 – 9. deoarece sub refluenţa apei încărcată cu dioxid de carbon se transformă în bicarbonat de calciu. motiv pentru care în loc de reacţie se mai foloseşte şi noţiunea de aciditate. MgCO . iar cea mai scăzută CaCO3. aşa cum se întâmplă în cazul soloneţurilor. care cresc în ordinea prezentată mai sus. Această situaţie este . Solul prezintă două forme de aciditate: actuală şi potenţială. Din seria CaCO3.5 şi 9.40 8. + + - Aciditatea actuală este dată de concentraţia ionilor de hidrogen din soluţia solului şi se exprimă în valori pH. Na CO Sub acţiunea apei aceste 3 3 2 3. Pentru solurile din ţara noastră valorile pH sunt cuprinse între 3. cu pH mai mare de 10. Acest fapt se datoreşte caracterului bazic şi solubilităţii. ceea ce face ca soluţia solului să capete un pH mai mic.51 – 5. În mod obişnuit se determină concentraţia ionilor de H (care dau aciditate). cel mai adesea între 5 şi 8. În această situaţie se află solurile care conţin săruri ce hidrolizează alcalin: CaCO . Clase de reacţie a solului pH-ul ≤ 3. CaCO3 + CO2 + H2O → Ca(HCO3)2 Bicarbonatul de calciu (carbonat acid de calciu) are un caracter bazic mai slab. care este o bază foarte puternică) şi solubilitate foarte mare.80 6.20 7. Aceasta nu dă reacţii prea alcaline.21 – 8. în jur de 8.00 ≥ 9.01 – 5. având caracterul bazic cel mai accentuat (prin hidroliză formează hidroxidul de sodiu sau soda caustică. MgCO3 şi Na2CO3 cea mai mare alcalinitate o dă Na2CO3. care dau soluţiei reacţie alcalină.

situaţie specifică solurilor din zona de pădure. cu cât reacţia devine mai acidă (pH< 4) sau mai alcalină (pH>8). Prin urmare. Solurile cu reacţie puternic alcalină sunt şi mai nefavorabile decât solurile acide. Nardus stricta (ţepoşica) indică o reacţie puternic acidă. cu atât mai acidă. fiind prezente în intervalul de reacţie slab acidă până la slab alcalină (pH=6. chiar lipsite de calciu. situaţie caracteristică solurilor aflate la trecerea dintre stepă spre silvostepă (de ex. cât şi datorită blocării acestora. În general. O influenţă deosebită exercită reacţia solului şi asupra vegetaţiei spontane şi cultivate. ciupercile se dezvoltă foarte bine în solurile acide (pH=4. cu cât în complex se găsesc adsorbiţi mai mulţi ioni de hidrogen şi mai puţini ioni bazici (Ca.) Prin urmare. Solurile acide sunt sărace sau. ceea ce 3 face ca pH-ul să scadă. în special aluminiul. Astfel. Sueda maritima. aluminiului şi manganului. unor 3 soluri aluviale. cu atât scade prezeeenţa şi activitatea microorganismelor. sărace în elemente nutritive. reacţia devine tot mai acidă şi anume. Majoritatea plantelor cultivate preferă solurile cu reacţie neutră. Astfel.5). De exemplu. Reacţiile prea acide sau prea alcaline influenţează în mod negativ majoritatea proprietăţilorfizico-chimice ale solurilor. Bacteriile. ori slab alcalină. în cazul solurilor la care CaCO a fost aproape complet 3 îndepărtat. 4. . care depăşind limita de toleranţă a plantelor devin toxice.0). unde precipitaţiile atmosferice depăşesc 1200 mm anual. iar actinomycetele în condiţii de reacţie neutră spre slab alcalină (pH =7. K. pH-ul este în jur de 7. iar reacţia tot mai acidă (pH-ul scade până la 4 şi chiar sub această valoare. CaCO tinde să fie levigat în adâncime. cobalt etc. Na). Pe aceste soluri. uneori. trecându-se de la solurile din etajul pădurilor de foioase. solurilor formate pe roci calcaroase sau marne şi orizontului Cca de la toate solurile. În mod normal. vegetaţia este foarte slab reprezentată. care nu conţin carbonat de calciu. Datorită prezenţei sodiului. la cele din etajul pădurilor de conifere şi apoi la solurile din zona alpină.0-5. în timp ce Salsola soda. slab acidă. ceea ce le face aproape impermeabile.caracteristică solurilor din zona de stepă (care conţin CaCO chiar de la suprafaţă). diferite specii de plante din vegetaţia spontană sau adaptat la anumite condiţii de reacţie a solului. levigarea profilului de sol este din ce în ce mai intensă. în cazul solurilor din zonele cu precipitaţii bogate.3. solurile acide sunt sărace sau lipsite de unele microelemente (bor. Salicornia herbaceea indică solurile alcaline. devenind chiar indicatoare de reacţie. în decursul evoluţiei lor.07. Mg. Cu cât levigarea profilului de sol este mai puternică.). Rolul reacţiei solului Reacţia solului influenţează activitatea şi abundenţa diferitelor grupe de microorganisme din sol. au o răspândire mai mare.0). Astfel. solurile alcaline sunt lipsite de structură şi au o porozitate foarte mică. molibden. reacţia depinde de gradul de saturaţie în baze (V%). Vegetaţia forestieră se dezvoltă foarte bine într-un mediu slab acid. element foarte important pentru viaţa plantelor.0-8. cele mai folositoare microorganisme pentru sol. în evoluţia solurilor. De asemenea. cernoziomurile cambice sau cernoziomurile argiloiluviale). atât ca urmare a levigării intense. Reacţia prea acidă provoacă apariţia în soluţia solului a fierului. debazificarea mai accentuată.

alge. Pentru solurile cu reacţie alcalină gama culturilor agricole se restrănge foarte mult. Numărul bacterilor din sol este enorm de mare. floarea soarelui. totuşi în celulele lor au loc procese biochimice dintre cele mai complexe. Acest timp poate ajunge la unele bacterii şi la o jumătate de oră. Aceasta influenţează majoritatea proprietăţilor fizice. mai ales în solurile fertile. Deoarece solul conţine substanţe nutritive şi apă în cantităţi considerabile. Viteza lor mare de înmulţire se bazează atât pe modul simplu în care acesta decurge. solurile cu reacţie acidă pot fi folosite cu rezultata destul de bune pentru cultura pomilor. Bacteriile care populează solul nu fac parte dintre acele bacterii care sunt agenţi patogeni. secarei. acompuşilor azotaţi. Microorganismele din sol. Aceste bacterii au o importanţă foarte mare. Cu toate că viteza mare de înmulţire poate duce teoretic la o creştere foarte mare a populaţiilor de bacterii (într-o săptămână urmaşii unei singure . ovăzului. Bacteriile. prezintă o importanţă deosebită pentru folosirea raţională a solurilor. O anumită toleranţă faţă de aceste soluri au sorgul. dintre care menţionăm: bacteriile. iarba de Sudan. chimice şi biologice ale solului şi însăşi creşterea şi devoltarea normală a vegetaţiei. dar ele pot fi întâlnite chiar şi la adâncimi de peste 2 m. Una dintre cele mai importante caracteristici ale bacterilor o constituie viteza lor uluitoare de înmulţire. Cu toate că sunt unele dintre cele mai primitive organisme.4. -1g de sol cernoziom ~ 5 mln de m/o.Cunoaşterea reacţiei şi a fenomenelor legate de aceasta. cât şi pentru stabilirea metodelor de îmbunătăţire a lor. care condiţionează calitatea solului. sfecla de zahăr etc. Proprietăţi biologice Fertilitatea solului depinde nu numai de prezenţa substanţelor minerale şiorganice. ciuperci. ciupercile şi actinomycetele. decât cu excepţii neînsemnate. de fixare a azotului din aer etc. ci şi îmbunătăţirea generală a proprietăţilor fizice. prin divizare. cartofului etc. Numărul maxim de microorgansme se află în adîncimea de 5-10 cm. viţei de vie. care îndeplinesc funcţii diferite: de oxidare a sulfului. dolomit etc. Cu adâncimea. unde se pot afla mai multe miliarde într-un singur gram de sol. bogate. protozoare şi altele. actinomicete.numărul de microorganisme este foarte mare si anume: -1g de sol argilos conţine ~ 200 mln de m/o. Aceasta presupune aplicarea de amendamente pe bază de gips sau fosfogips. cât şi efectuarea de spălări prin irigare (pentru îndepărtarea sărurilor solubile) şi drenări (pentru adâncirea apelor freatice salinizate) În concluzie. În sol trăiesc o multitudine de microorganisme. ci şi de numărul şi speciile de microorganisme. chimice şi biologice Corectarea reacţiei puternic alcaline este mult mai complicată. 4. Viteza de înmulţire se exprimă prin timpul necesar pentru dublarea numărului de bacterii. Prin aplicarea acestora are loc nu numai corectarea reacţiei. În general. fără ele formele de viaţă superioară neputând practic să existe. cât şi prin timpul foarte surt necesar unei bacterii “nou născute” să devină la rândul ei “bacterie mamă”. iar la adâncimea de 4 m este aproape steril. Pentru corectarea reacţiei acide se folosesc amendamente pe bază de carbonat de calciu. calcar. -1g de sol arabil ~ 1-10 mln de m/o. numărul bacterilor scade în general rapid. Flora solului este formată din bacterii saprofite. reacţia unui sol arată condiţiile de formare şi evoluţie a solului respectiv. De exemplu. bacteriile patogene au o viteză de înmulţire mai mare.

fiecare organism are nevoie de azot. oxidarea sulfului. săruri minerale şi bioxid de carbon). adică în condiţii de anaerobioză. au un aspect de fire subţiri şi ramificate şi se găsesc într-un număr de câteva sute de mii într-un gram de sol. dar prezenţa lui le poate provoca chiar şi moartea. Ciupercile constituie o altă categorie de microorganisme care se dezvoltă în sol. a ajuns acolo iniţial prin acest proces biologic. Doar unele bacterii cum ar fi bacterile fixatoare de azot au posibilitatea de a-şi satisface nevoile de azot pornind direct de la azotul atmosferic. dar care nu pot fi considerate moarte deoarece în ele se desfăşoară încă numeroase procese caracteristice pentru viaţa solului. De asemenea. este aceea că ele sunt capabile să se dezvolte absolut normal fără oxigen liber. care în cazul mucegaiurilor se pot observa şi cu ochiul liber. Unele dintre bacterii nu renunţă cu totul la acest element. Aceste bacterii au un rol foarte important în stratele mai adânci ale solului. Acest mod de hrănire se numeşte “heterotrofism” deoarece folosesc ca hrană de bază substanţe formate iniţial de alte organisme. deoarece în urma lor iau naştere formele cele mai valoroase de humus. bogate în calorii. în natură nu se realizează niciodată condiţiile favorabile unui astfel de fenomen. etc. captează energia luminoasă şi cu ajutorul pigmentului lor o folosesc pentru a construi substanţe organice pornind de substanţe simple pe care le găsesc în sol şi în aer (apă. Multe dintre aceste fructificaţii sunt . trebuind să îşi găseacă altă sursă de energie decât cea a luminii pentru asimilarea bioxidului de carbon şi formarea substanţelor celulei. iar acest fapt explică atât dezvoltarea fulgerătoare a marilor epidemii cât şi amploarea proceselor pe care bacteriile le pot iniţia în sol. După cum se ştie. Unele bacterii au un pigment înrudit cu clorofila şi modul lor de hrănire este înrudit cu cel al plantelor superioare. Aceste bacterii în absenţa oxigenului mor. De asemenea se tie că 79% din atmosfera terestră este compusă din azot. O altă particularitate a multor bacterii. deoarece acestea nu au posibilitatea să-l asimileze. o populaţie bacteriană poate să se înmulţească enorm. gazos. Această energie le vine din oxidarea unor compuşi anorganici şi acest proces poartă denumirea de chimiosinteză. Bacterii aerobe şi bacterii anaerobe. majoritatea ciupercilor posedă şi organe de reproducere. element ce intră în compoziţia materiei de bază a organismelor vii. nu numai că se pot dispensa de acest element. Aceste ciuperci au dimensiuni mai mari decât ale bacteriilor. Prin faptul că pot transforma azotul atmosferic gazos în materie celulară. Unele grupe de bacterii posedă o însuşire aproape unică şi anume au posibilitatea de a-şi satisface nevoile de azot din azotul atmosferic. foartă importantă pentru viaţa solului. Se apreciază că cea mai mare parte a azotului care se găseşte sub diferite forme în sol. Ciupercile. Majoritatea bacterilor autotrofe nu posedă însă această bacterioclorofilă. Bacteriile care îşi desfăşoară activitatea biologică în prezenţa oxigenului din aer sunt denumite bacterii aerobe. Aceste procese sunt foarte importante pentru fertilitatea solului. când găseşte condiţii favorabile. Acest mod de hrănire se numeşte “autotrofism”. dar au un rol de seamă în unele procese importante. Totuşi. Aceste bacterii. sursa principală de hrană o constituie materia organică moartă a solului.bacterii ar putea acoperi suprafaţa planetei cu un strat de bacterii gros de 1 m). Acest azot nu este însă folositor plantelor sau animalelor. Pentru marea majoritate a bacterii-lor din sol. care au fructificaţii de diferite forme şi culori. în care nu mai pătrunde aerul. Alte bacterii. Bacterii heterotrofe şi bacterii autotrofe. La majoritatea acestor ciuperci corpul constă din filamente subţiri care se pot compara cu partea vegetativă a plantelor superioare. cum ar fi oxidarea amoniacului şi azotiţilor la azotaţi. Procesele anaerobe se desfăşoară însă şi în stratele de la suprafaţa solului în interiorul agregatelor sau granulelor de sol denumite glomerule. se poate spune că într-adevăr ele aduc acest preţios element din aer în sol. pe care îl iau din diferiţi compuşi chimici care-l conţin sub formă legată. spre deosebire de fotosinteza organismelor cu clorofilă. Bacterile chemiosintetizante nu sunt prea numeroase în sol.

respectiv. acumulări lente de resturi vegetale incomplet descompuse. Unele ciuperci pot elimina anumite substanţe cu o structură foarte complicată. dacă ar rămâne imobilizat în resturile plantelor şi animalelor moarte. fie se folosesc în acest scop de resturi moarte de plante şi animale când sunt saprofite. nu toate substanţele organice sunt supuse acestui proces în egală măsură. Microorganismele au două posibilităţi de hrănire heterotrofă: fie îşi procură hrana de la alte organisme vii şi atunci ele sunt parazite. şi anume în marea lor majoritate sunt heterotrofe. denumite turbării. aceste resturi dispar după un an sau doi. prin îndepărtarea . În condiţiile în care activitatea microorganismelor este stânjenită. Transformările materiei organice. În realitate. care poate să continue până la formarea de turbă. Ele se găsesc în număr destul de mare în sol. zăcăminte de cărbuni. actinomycetele pot produce substanţe antibiotice. chiar în condiţii favorabile. în procesul de descompunere şi apoi sunt reluate de către plante fiind readuse în circuitul biologic. astfel că s-ar ajunge la o rapidă epuizare a lor. zaharurile şi amidonul din resturile organice se descompun rapid şi complet. mult mai subţiri decât ale ciupercilor. Sunt organisme care au forma unor filamente. cum ar fi cel al terenurilor cultivate de către om. toxice pentru alte microorganisme. descompunerea materiei organice nu mai are loc în ritmul în care se formează. Pe alocuri ele se fragmentează dând naştere unor fragmente mici ce doar cu greutate pot fi deosebite de bacterii. Fără aceste organisme. în urma unor procese de descompunere cuplate cu procese de sinteză şi ca orice materie organică se decompune şi el. care au nevoie pentru hrana lor de materie organică şi în marea lor majoritate sunt strict aerobe. Se produc astfel. Ciupercile sunt organisme heterotrofe. Alte substanţe mai rezistente cum ar fi ligninele şi cerurile sunt transformate în diferiţi compuşi intermediari. Substanţele constitutive ale materiei organice sunt eliberate de către bacterii. Bacterile saprofite sunt cele care sunt foarte active în sol. Pentru înţelegerea amplorii acestui proces putem exemplifica cu cazul unei păduri de foioase.asexuate. se produce o acumulare de humus. altele mai greu şi o categorie aparte este rezistentă la acţiunea acestora şi dispare foarte încet din sol. urmate de majoritatea proteinelor. denumite antibiotice. În mod normal. de exemplu din lipsa aerului ca urmare a unui exces de umiditate. chiar şi abundentul carbon ce se găseşte în atmosferă sub formă de CO2 s-ar epuiza în totalitate prin asimilare de către plante în 50 ani. a hemicelulozelor şi a celulozei. În alte cazuri. nefavorabile pentru activitatea microorganismelor. Formarea humusului în sol. La descompunerea resturilor organice (vegetale şi animale). în natură există un echilibru perfect între formarea materiei organice şi descompunerea ei. există un echilibru între descompunerea lentă a humusului şi reînnoirea lui din resturi organice prin procesele prezentate mai sus. Ca şi ciupercile. dar foarte lent. De exemplu. în special bacterii. Unele dintre componentele materiei organice sunt descompuse foarte uşor de către microorganisme. de slabă calitate. circuitul natural al elementelor chimice nu ar exista. activitatea lor stând la baza fertilităţii şi chiar a vieţii pe uscat. Actinomycetele. se formează deci. Astfel. În anumite situaţii. adică sunt silite să-şi procure elementele chimice pentru construirea celulelor lor şi energia necesară din materia organică formată de alte vieţuitoare. Cele trei grupe de microorganisme din sol au o caracteristică comună. În condiţii naturale. Actinomycetele sunt microorganisme heterotrofe şi de obicei aerobe. dând naştere unor compuşi noi. unde în fiecare an rămân în pământ sau pe suprafaţa acestuia circa 4000 ÷ 5000 kg/ha resturi organice. cum ar fi umiditatea mare sau temperaturile scăzute. care formează humusul. care la rândul lor intră în combinaţii cu diferite substanţe de origine microbiană şi cu elementele minerale ale solului. Rolul microorganismelor în sol. după perioade îndelungate de timp. adică nu se formează printr-un proces de contopire a două celule diferenţiate din punct de vedere sexual. Humusul.

La descompunerea substanţelor proteice. exact ca şi plantele superioare. verzi. În sol se găsesc doar alge unicelulare şi unele forme filamentoase. trifoiul. sulful care este un constituent al proteinelor se eliberează sub formă de hidrogen sulfurat care. Algele. iar apoi la acid sulfuric care cu bazele solului formează sulfaţi. Unele alge au capacitatea de fixa azotul atmosferic. De exemplu la unele bacterii. Această oxidare a amoniacului o realizează două grupe de bacterii foarte stric specializate: una care oxidează amoniacul la acid azotos şi alta care oxidează acidul azotos la acid azotic. făcându-i accesibili pentru plante. Se observă la microscop sub forma unor celule sferice. formarea humusului nu se mai face în ritmul în care el se descompune producându-se o sărăcire treptată a solului în humus. fosforului şi a unor metale. Ele sunt plante inferioare. folosind energia degajată prin oxidările respective pentru asimilarea bioxidului de carbon din aer. Ambele grupe de bacterii sunt autotrofe. nu numai că este nefolositor pentru plante. Dintre aceste procese. În multe cazuri. însoţită de o scădere a fertilităţii. ele asimilează mai bine azotul sub formă oxxidată. ele şi-au păstrat şi capacitatea de a se hrăni heterotrof în absenţa luminii. atât datorită numărului lor mare cât şi a intensităţii proceselor vitale. se găsesc alge până la un metru adâncime unde duc o viaţă saprofită. dar la suprafaţa solului numărul lor poate fi şi mai mare. ce pot fi asimilaţi din nou de către plante. Dintre acestea însă. efectuate de către anumite bacterii. Anumite bacterii joacă un rol important în transformările compuşilor fierului. manganului şi ai altor elemente indispensabile pentru nutriţia plantelor. Fixarea azotului atmosferic se realizează de către două grupe distincte de bacterii. cele mai caracteristice sunt prezentate în continuare. Acest proces este foarte important pentru plante deoarece. dar este şi toxic. Transformarea compuşilor sulfului. care posedă însă clorofilă şi pot să se hrănească autotrof. intensitatea procesului de respiraţie este de circa 2000 de ori mai intens decât la oricare altă vietate cunoscută. Oxidarea amoniacului rezultat prin descompunerea materiei organice. Familia algelor este foarte numeroasă cuprinzâd de la forme unicelulare până la plante marine lungi de zeci de metri. ele ajută foarte mult la solubilizarea fosfaţilor greu solubili. bacteriile au rolul cel mai important. dar prin producerea de acizi atri. Fixarea azotului atmosferic în sol. La procesul de formare al humusului participă toate cele trei tipuri de microorganisme care au fost prezentate. Unele trăiesc liber în majoritatea solurilor şi se presupune că ele pot fixa anual 20 ÷ 50 kg/ha azot. Rolul algelor în sol este de asemenea multiplu. De asemenea în sol se mai petrec şi o serie de procese care se petrec exclusiv sub activitatea bacterilor. Cealaltă grupă de bacterii fixatoare de azot nu sunt în stare să fixeze libere cantităţi apreciabile de azot atmosferic. Deşi majoritatea lor trăiesc în straturile superficiale ale solului. algele îmbunătăţesc condiţiile de viaţă în sol pentru . Numărul algelor din sol este în condiţii normale de câteva zeci de mii într-un gram. însă în simbioză cu alte plante pot căpăta această însuşire.materialului vagetal. cu toate că ele pot utiliza amoniacul şi sărurile sale pentru nutriţie. cum ar fi acidul azotic sau sulfuric. Foarte importante pentru fertilitatea solului sunt şi transformările sulfului şi a le fosforului. În privinţa fosforului nu există bacterii specializate . Cel mai elocvent exemplu de astfel de bacterii sunt bacterile de nodozităţi de pe rădăcinile unor leguminoase cum ar fi mazărea. mult mai mari decât bacterile. În primul rând ele îmbogăţesc solul în materie organică. pluricelulare. ele formând uneori o peliculă verde. ca şi azotaţi (nitraţi). Diferite bacterii oxidează acest sulf mai întâi la sulf elementar. lucerna care pot fixa în aceste condiţii 100 ÷ 300 kg/ha azot anual. Degajând oxigen în cursul procesului de fotosinteză.

Într-un hectar de pădure mai trăiesc 1500 ÷ 4000 insecte defoliatoare şi 5000 ÷ 10000 şoareci. alge dar mai ales bacterii. dovedeşte că ele sunt puntea de legătură între regnul vegetal şi cel animal. sau manageriale care exercită un rol de tampon pentru variaţiile climatice bruşte. În concluzie. poroase a solului. Funcţiile ecologice privesc solul ca un component esenţial al ecosistemelor naturale Funcţiile socio-economice iau în considerare contribuţia solului la producerea de substanţă vegetală care constituie materia primă sau de bază pentru alimente.celelalte organisme. Funcţiile tehnico – industriale sunt date de rolul solului ca bază fizică spaţială pentru diferite infrastructuri legate de activitatea antropică şi ca materie primă pentru industrie.5. protozoarele au un rol foate important în procesul de autoepurare a apelor. iar în sol 2000. cum ar fi bacterii. Funcţiile de patrimoniu cognitiv sunt datorate memoriei solului şi abilităţii lui de a înregistra sub forma unor trăsături relicte momente ale evoluţiei uscatului sau de a păstra unele mărturii ale istoriei civilizaţiei. atmosferă. într-un metru pătrat de litiră se găsesc 18000 de artropode. Prin aceasta. În sol însă. socio – economic. solul îndeplineşte o multitudine de funcţii cu rol ecologic. schimb care stă la baza perpetuării vieţii. tehnic – industrial. Râmele. deoarece distrug bacterile. Au un rol important în creşterea fertilităţii solului prin mulţimea de canale pe care le sapă până la mari adâncimi. într-un gram de sol trăiesc 40 ÷ 240 mii de organisme descompunătoare. În realitate ele contribuie prin nimicirea bacterilor la menţinerea unui echilibru sănătos în micropopulaţia solului. În solurile mlăştinoase sau inundabile. cârtiţele precum şi alte animale care îşi sapă în pământ complicate reţele de galerii. combustibil. Astfel. fertilitatea. Prin faptul că distrug şi bacteriile patogene. solul este mediul de viaţă pentru un număr uriaş de organisme animale şi vegetale. Funcţiile energetice au la bază acumularea de energie chimică şi transferul de substanţe şi energie între geosfere. protozoarele au fost considerate mult timp ca având un rol negativ. hidrosferă şi biosferă prin care se realizează schimbul de substanţă şi energie. care îşi duc viaţa în el. patrimoniu cognitiv. precum şi absorbţia căldurii (radiaţie solară) şi propagarea ei în atmosferă. Conform datelor oferite de USDA – NRCS principalele funcţii legate de calitatea solului sunt următoarele: (Florea şi Ignat. Protozoarele. 4. care îl formează şi care îi conferă cea mai importantă proprietate. de habitat biologic păstrător al biodiversităţii vieţuitoarelor. 2007) . precum şi contribuţia la regenerarea capacităţii de producţie prin recircularea unor elemente chimice. În acelaşi mod contribuie la creşterea fertilităţii solului şi un mare număr de animale superioarecum ar fi şoarecii şi alte rozătoare. de filtru de protecţie pentru prevenirea contaminării apei freatice. ele îmbunătăţesc chiar şi condiţiile de viaţă pentru rădăcinile plantelor. Cele mai multe protozoare se hrănesc cu alte organisme cum ar fi protozoare mai mici. ele contribuie la formarea structurii glomerulare. energetic. de epurator prin distrugerea substanţelor organice străine sau agenţilor patogeni. ciuperci şi protozoare. Faptul că unele protozoare conţin clorofilă. viermi. Relaţii calitate-funcţii-însuşiri-componenţi la nivelul mediului edafic Considerat stratul de interfaţă sau zona de legătură sau întrepătrundere între scoarţa terestră. Reprezintă cea mai primitivă formă de viaţă animală. îmbrăcăminte. în cazul solului de pădure. etc.

cum ar fi textura. . respiraţia specifică. respiraţia solului. tamponarea. Din punct de vedere al reacţiei de răspuns. biomasa microbiană. aer. distrugerea poluanţilor organici. biologice şi mineralogice ale solului care pot fi parametrizate. aerului şi edafonului. etc. stocare. creşterea animalelor) a biodiversităţii şi productivităţii prin asigurarea unui mediu fizic. drenaj în adâncime) şi formarea soluţiei solului cu nutrienţi şi alte substanţe. .. densitatea aparentă. chimice. P. În rândul acestora menţionăm conţinutul de apă. proprietăţiile solului pot fi grupate în mai multe categorii (Florea. . industriale. modificărilor meteorologice sau al unor practici manageriale curente. 2007). Karlen şi colab. 1.Susţinerea activităţii biologice (creşterea plantelor. caracterul scheletic. mineralogia. dezvoltarea microorganismelor. implicarea în funcţiile ecosistemelor inclusiv aprovizionarea habitatului şi participarea la ciclurile nutrienţilor). Proprietăţi relativ stabile care manifestă o sensibilitate redusă sau sunt chiar relativ insensibile la intervenţile respective.Reglarea regimului de apă şi de aer (distribuţia fluxului de apă între infiltraţie şi scurgere la suprafaţă. K accesibile. . 2.Filtrarea. mai precis al ratei de modificare la intervenţiile manageriale sau alte activităţi ce au ca rezultat degradarea mediului edafic. 1998. chimic şi biologic favorabil dezvoltării vieţuitoarelor şi schimbului de apă. pH-ul. identificarea şi caracterizarea acestora este esenţială pentru evaluarea însuşirilor. Determinarea acestor indicatori care exprimă calitatea solului trebuie să stea la baza evaluărilor privind degradarea şi poluarea solului şi necesitatea remedierilor respective. Proprietăţi labile care se modifică rapid. În acest context aşa cum remarcă McGrath (1998) discuţiile privind calitatea solului trebuie canalizate pe protecţia şi păstrarea funcţiilor solului implicate în supraveţuirea continuă a biosferei (producerea de hrană şi asigurarea suportului creşterii plantelor. filtrarea apei şi poluanţilor. 1997). Evaluarea calităţii solului implică măsurarea unor proprietăţi sau însuşiri ale solului care servesc ca indicatori sensibili la modificarea funcţiilor solului rezultate din utilizarea şi managementul resurselor de sol (Seybold şi colab. structura solului. transformarea. chiar de la o zi la alta. animaliere. Aici intră conţinutul de materie organică. conţinutul ed N. conţinutul de C organic activ.Acumularea. reglarea eliberării şi aprovizionării cu nutrienţi şi alte elemente prin reciclarea acestora (cicluri biogeochimice) cu ajutorul vieţuitoarelor din sol (edafon). imobilizarea.Suport pentru clădiri şi diferite infrastructuri şi protecţie pentru comori arheologice şi situri asociate cu locuri umane vechi. compoziţia aerului din sol.. îndepărtarea şi detoxficarea materialelor organice sau anorganice (inclusiv deşeuri municipale. ca rezultat al 3. nutrienţi şi energie. Aceste funcţii sunt asigurate de însuşirile fizice. Având în vedere că însuşirile solului reflectă într-o măsură apreciabilă proprietăţile componenţilor săi individuali care interacţionează între ei. ce se poate face cu ajutorul unor atribute sau indicatori. Proprietăţi intermediare care se pot modifica sub influenţa unor activităţi desfăşurate pe termen mediu sau lung. depuneri atmosferice) acţionând pentru protecţia calităţii apei.. .

1. . . Fig. 5.Analiza riscului reprezintă un demers sistematic de caracterizare şi. de decizie a semnificaţiei riscurilor acceptabile.5. a culegerii de date. pe baza comparării avantajelor şi dezavantajelor implicate de un posibil eveniment.1). în contextul adaptării la transformările de mediu. Adoptarea măsurilor se bazează însă pe un model sistemic. de cuantificare a unui risc. În cursul de faţă ne vom limita doar la nivelul analizei riscurilor. Aspecte generale context?”. El este compus din trei elemente (fig. Analiza riscului oferă răspuns la întrebarea “Ce se poate întâmpla într-un anumit Analizele de risc constituie astfel suportul pentru procesul decizional în luarea unor măsuri concrete. acoperind în prezent o arie largă de aplicabilitate. ca cerinţă ce aparţine cercetării geomorfologice.Evaluarea riscului constituie o etapă ulterioară. în funcţie de utilizarea terenurilor. 1993): • etapă premergătoare. fiind înţeles ca măsură a mărimii unei “ameninţări” naturale. evaluarea riscului şi managementul riscului. cu scopul de a atinge nivelul de siguranţă propus. Conceptul de risc a fost dezvoltat pentru prima dată în industria şi cercetarea nucleară. susţinut de conceptul de risc. Sub aspect metodologic. Riscul poate fi evaluat ca funcţie a probabilităţii producerii unei pagube şi a consecinţelor probabile. dacă este posibil. . Structura conceptului de risc geomorfologic (Borter. clasificarea şi inventarierea lor. . care se face de către factorii administrativi. cu identificarea surselor de pericol.CAPITOLUL 5 ANALIZA RISCULUI 5.1. analiza riscului se structurează în următoarele etape (după Beroggi şi KrÖger. menite să ducă la limitarea şi diminuarea pericolului (managementul riscului). 1999) Aceste trei elemente se referă la analiza riscului. din perspectiva probabilităţii de producere şi a dimensionalităţii consecinţelor sale.Managementul riscului se referă la implementarea de măsuri şi metode.

Fig. localizarea şi “prezenţa” elementelor “expuse”). se intensifică eroziunea. 5. reprezentând implicit una din principalele cauze. 1993 5. 2).1. pe baza unor scenarii). 5. risc individual (raportat la individ/entităţi). .2. activitatea agricolă determină manifestarea celor mai multe tipuri de degradare a solurilor. poate fi distrusă structura solului şi implicit.2. areal de cuprindere şi grad de periculozitate. cele mai mici “unităţi” de analiză. aplicarea de îngrăşăminte sau pesticide în doze prea mari. după Beroggi şi Kröger. Riscuri pedologice 5. • stabilirea nivelului de risc prin raportarea frecvenţei şi a magnitudinii pagubelor la obiecte/elemente de risc (entităţi expuse. poate conduce la degradarea prin acidifiere sau poluare. Evaluarea riscurilor pe niveluri de analiză: raportat la obiecte/elemente. de teren (28. Din nefericire. ha. Pe suprafeţele irigate necorespunzător. Activităţile agricole Activitatea agricolă determină pierderi de elemente nutritive şi energie. după păşunatul excesiv şi despădurire. Păşunatul excesiv reprezintă la nivel mondial.• analiza periculozităţii teritoriului. De asemenea. Păşunatul excesiv Datorită păşunatului excesiv dispar speciile sensibile şi scade producţia de fitomasă. sărăcirea solului în nutrienţi şi materie organică. notate cu r în fig. • analiza consecinţelor raportată la elementele de risc. cu 34. apare compactarea (cărări de vite). activitatea agricolă este principala cauză a degradării pentru circa 552 mil. şi a consecinţelor probabile (tipul de risc. “însumarea” obiectelor/elementelor de risc (r) în riscuri toale/colective (R) (realizarea matricei riscurilor) şi calcularea unor riscuri individuale (rind). diferenţele fiind însă minime. principalul factor cauzator al degradării solurilor. • etapa analizei expunerii elementelor de risc la acel hazard natural (tipul. Prin aplicarea unor agrotehnici necorespunzătoare. având loc şi importante pierderi de sol.2. poate fi declanşată eroziunea. prin intermediul recoltei şi deci.7%. prin evaluarea frecvenţei (hs) şi a magnitudinii (S) pagubelor probabile. pe palierul evenimentelor (analiza hazardului prin metode de identificare şi localizare). ocupând locul al treilea.2. solurile suferă procese de compactare şi formare de crustă. pot apărea procese de degradare prin exces de umiditate sau salinizare. este redusă permeabilitatea şi capacitatea de reţinere a apei. risc colectiv.2.1%). La nivel mondial.

După Despădurirea are un efect devastator în cazul tăierilor rase. În general.3. 5. declansarea alunecărilor. .Gradul de descompunere a resturilor organice – slab.A. care determină datele F.Excesul de umiditate. 1980) în funcţie de următoarele caracteristici: .8 % din suprafaţa uscatului. Se manifestă ca factor cauzator. devine interesantă analiza repartiţiei şi ponderii suprafeţei împădurite la nivel global şi continental. apele uzate şi nămolurile. eutrofe. dar şi apariţia aridizării. Dintre cele trei tipuri de degradare fizică. surse de poluare a solului. cât şi dominanţa speciilor. 5. iar subsidenţa 5%. Activitatea industrială Obiectivele industriale determină degradarea solului prin acidifiere şi poluare datorită emisiilor pe care le elimină în atmosferă şi care mai devreme sau mai târziu ajung pe sol. prin intermediul apelor menajere şi dejecţiilor evacuate. . defrişarea la nivel global înregistrează un ritm da 20 ha/min. întărirea masei solului şi formarea crustei. excesul de umiditate 13%. oxizii de azot şi hidrocarburile. care induce extinderea deşerturilor în detrimentul regiunilor semiaride. În acest sens. Degradarea fizică Degradarea fizică implică modificarea proprietăţilor fizice ale solurilor prin intermediul următoarelor procese: .. pulberile. reprezintă de asemenea.5. vegetaţie erbacee. tropicală umedă şi temperat oceanică şi se formează în arealele cu exces de umiditate în care procesul caracteristic este turbificarea.2. În regiunile semiaride care deţin şi aşa un covor vegetal sărac. supraexploatarea acestuia are efecte devastatoare asupra tuturor componentelor mediului şi implicit şi asupra solului. . cele mai extinse suprafeţe semiaride sunt situate în ţări cu nivel de dezvoltare şi educaţional redus. compactarea. ca şi complexele de creştere a animalelor. . agenţii patogeni. sărăcia resurselor şi nivelul de trai scăzut determinând supraexploatarea covorului vegetal. sau prin depunerea gunoaielor.3. Supraexploatarea covorului vegetal pentru necesităţi casnice. întărirea masei solului şi formarea crustei deţine 82%. Centrele urbane. turbăriile pot fi clasificate (Kivinen.Subsidenţa solurilor. moderat. . Poluarea solului are ca principale surse substanţele radioactive. Despădurirea instalarea eroziunii accelerate. Subsidenţa solurilor Solurile organice sau histosolurile deţin 1. Dintre substanţele provenind de la activităţi industriale care generează acidifierea solului amintim dioxidul de sulf.2.Natura resturilor organice – muşchi. cu precădere în regiunile semiaride şi se referă la exploatarea vegetaţiei pentru necesităţi casnice.Troficitate – oligotrofe.Compactarea.3.O. metalele grele.1. vegetaţie lemnoasă. în special în regiunea subpolară. producându-se aşa numita „deşertificare”. Efectul este amplificat de faptul că. mezotrofe. 5.4. puternic.

. sute de ani). . iar 25% celor la peste 1. Cantitatea de apă care reduce volumul de aer sub limita minimă reprezintă excesul de umiditate. Pentru definirea excesului de umiditate se folosesc mai mulţi indicatori. soluri cu exces de umiditate sunt considerate acelea în profilul cărora apar cu intensitate diferită. dintre care cei mai importanţi se referă la conţinutul de apă care depăşeşte capacitatea de câmp a solului pentru apă şi la volumul minim de aer necesar pentru asigurarea condiţiilor normale de respiraţie a rădăcinilor plantelor şi a microorganismelor aerobe. .Grosimea materialelor organice. -Subsidenţa se datorează în proporţie de 75% lucrărilor de drenaj de până la 1. datorită reducerii spaţiilor lacunare În cazul solurilor bogate în materie organică (soluri turboase) acest proces atinge valori foarte mari. Efectul negativ al subsidenţei constă în instalarea excesului de umiditate şi îngreunarea lucrărilor agricole.3. Exces de umiditate Din punct de vedere pedogenetic. .Adâncimea drenajului. 5. Se apreciază că pentru asigurarea acestor condiţii în sol trebuie să existe un volum de aer de minimum 1015% din volumul total al solului. 1973): . . -Geomorfologică. Procesul în sine este cel de lăsare a solului. S-a constatat că introducerea irigaţiei stopează subsidenţa. în special pe cele bogate în materie organică (turboase) şi în mai mică măsură pe cele argiloase. Subsidenţa are drept principală cauză pierderea apei (maturare) şi implicit reducerea volumului solului. datorită umplerii spaţiilor lacunare din sol cu apă. pseudogleizare. iar combaterea se realizează prin nivelare. caracterele de hidromorfism datorate proceselor de reducere sau oxido-reducere: gleizare. .Climatică. . amfigleizare.Antropică. . influenţat în mare masură şi de caracteristicile climatice.2.Pedolitologică.5 m. Factorii care determină apariţia excesului de umiditate în sol sunt de natură: .Hidrogeologică.Dintre procesele chimice cea mai mare influenţă o exercită mineralizarea humusului şi cimentarea CaCO3 (generează efecte de contracţie).Reprezintă un proces de lungă durată.Stadiul maturării solului (pierderea apei).5 m. fiind un proces de lungă durată (zeci.Hidrologică.Intensitatea de manifestare a subsidenţei creşte odată cu creşterea conţinutului de argilă. Intensitatea de manifestare a procesului de degradare prin subsidenţă depinde de următoarele caracteristici: .Subsidenţa afectează solurile care au suferit lucrări de drenaj. Caracteristicile procesului de degradare prin subsidenţă a solurilor sunt următoarele (Glopper.Factorul determinant îl reprezintă clima. . .

2. pe terenurile cu drenaj necorespunzător.2. temperatura aerului şi evapotranspiraţia. În zona subumedă. În zona umedă precipitaţiile depăşesc evapotranspiraţia tot timpul anului. constituie o sursă a excesului de umiditate prin revărsările pe care le produce la viituri. Totodată. Excesul de umiditate este dat de corelaţia dintre cantitatea de precipitaţii şi Excesul de umiditate apare frecvent în zonele de luncă. 5. precipitaţiile atmosferice.1. pe terase şi în câmpiile joase. o reţea hidrografică rară determină în perioadele ploioase o acumulare a apei în zonele învecinate datorită drenajului necorespunzător şi apariţia excesului de umiditate. cât şi prin repartizarea lor sezonieră.5. prin intermediul a trei dintre elementele sale. în condiţiile existenţei unor soluri îngheţate. excesul de umiditate apare numai în cazul căderii unor precipitaţii abundente într-un timp relativ scurt şi în condiţiile în care ceilalţi factori favorizează instalarea acestui proces. Astfel. care impune redistribuirea apei provenite din precipitaţii. lacuri.4. gradul de umezire al solurilor. crează exces de umiditate în zonele de luncă.3. determină de asemenea. pe care le inundă frecvent. scurgeri subterane. De asemenea.2. Factorul climatic Clima. constituie unul din principalii factori favorizanţi ai instalării excesului de umiditate. Precipitaţiile atmosferice constituie în mod direct sau indirect.3. cu viituri frecvente. el influenţează drenajul natural al unui teren şi deci. În acest caz. excesul de umiditate este cu atât mai pronunţat cu cât frecvenţa şi durata revărsărilor sunt mai mari. acesta accentuându-se în perioadele cu precipitaţii abundente.3. când nivelul freatic urcă spre suprafaţa solului. În acest sens. El este determinat în special de ploile torenţiale repetate şi de trecerea bruscă de la iarnă la primavară. În acest sens. Hidrogeologia unei regiuni poate constitui o sursă permanentă de exces de apă.3. Factorul hidrogeologic Prezenţa unor pânze freatice aflate la niveluri ridicate. infiltraţii din cursurile de apă. pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp. atât prin cantitatea totală anuală. principala sursă a excesului de umiditate în sol. adâncimea critică de la care se produce excesul de umiditate variază de la stepă.3. care are ca efect topirea rapidă a zăpezii. . care are patul albiei situat deasupra cotei zonelor învecinate. prin intermediul pantei şi al microformelor sale.2.2. excesul de apă fiind accentuat şi de umezeala aerului destul de ridicat vara şi de temperaturile medii mai scăzute care reduc evapotranspiraţia. 5. instalarea excesului de umiditate. reţeaua hidrografică determină prin densitate şi adâncime drenajul natural al zonelor învecinate şi implicit intensitatea excesului de umiditate. Factorul geomorfologic Relieful. fenomen care se produce şi în cazul existenţei unei reţele dense de văi torenţiale. care nu permit infiltrarea apei. Factorul hidrologic Reţeaua hidrografică cu alimentare pluvionivală şi regim torenţial. 5. Acest lucru este determinat de microrelief. alimentată din precipitaţii. un accentuat exces de umiditate se produce şi în cazul unei reţele hidrografice putin adânci şi colmatate. cu excepţia lunilor iulie şi august. lunară sau chiar diurnă şi prin caracterul de torenţialitate. excesul de apă este temporar şi apare mai ales în perioada rece a anului. la silvostepă şi sub pădure. Apa freatică cu nivel ridicat. evapotranspiraţie. constituie factorul cel mai important al formării excesului de umiditate. câmpii joase şi terase. În zona secetoasă. precum şi în zonele depresionare.

solurile fiind în permanenţă supraumezite. Efectele excesului de umiditate Excesul de umiditate determină în sol multiple şi complexe procese chimice. procese de salinizare şi alcalizare. determină o permeabilitate redusă şi un drenaj intern slab al solului.5. Factorul pedolitologic Factori favorizanţi ai apariţiei excesului de umiditate sunt şi prezenţa unei roci parentale impermeabile sau a unor orizonturi de sol argiloase sau tasate pe adâncime mare. pe podurile teraselor sau pe funduri de depresiuni. scăzând permeabilitatea. . fizice şi biologice. . Lucrările agricole. căi ferate. precum şi îmbogăţirea în argilă.Aplicarea unor agrotehnici necorespunzătoare care duc la tasarea solului şi la apariţia orizontului de hardpan. câmpii de divagare sau terase inferioare.2. prin distrugerea structurii în stratul arabil. cu efecte negative asupra acestuia dar şi asupra plantelor.Aplicarea neraţională a irigaţiei şi ridicarea nivelului freatic.Bararea scurgerii de suprafaţă prin amplasarea unor ramblee de drumuri. Procesul de amfigleizare implică existenţa în sol a unui exces de umiditate de natură atât freatică cât şi pluvială şi se manifestă frecvent la baza versanţilor din regiunea de deal-podiş sau la racordul dintre depresiuni şi unităţile înconjurătoare mai înalte. pierderea parţială a fierului în pânza freatică. El implică practic existenţa în sol a unui exces de umiditate de natură freatică. În aceste condiţii. apa provenită din precipitaţii şi topirea zăpezii se scurge foarte lent. cu alte cuvinte la o adâncime mai mică de doi metri. solubili în apă. cu cât solul este mai argilos.3. Procesul de gleizare se datorează pânzei freatice. Aceste procese determină un regim aerohidric nefavorabil în sol.4. compactizare excesivă şi reducerea conţinutului în humus. . gleizare şi amfigleizare. lipsa aerisirii împiedicând activitatea microorganismelor aerobe care asigură descompunerea materiei organice în compuşi simpli. atunci când aceasta se află aproape de suprafaţă. 5.3. apărând pericolul înmlăştinirii.Lipsa de intreţinere a albiilor cursurilor de apă şi a canalelor. . iar atunci când apa în exces are conţinut ridicat de săruri solubile. delte. proces frecvent în zonele de luncă. Se remarcă de asemenea. elementele nutritive rămân imobilizate sub formă de compuşi organici insolubili în apă. Factorul antropic Intervenţia neraţională a omului asupra mediului poate provoca excesul de umiditate sau extinderea şi intensificarea manifestării lui prin următoarele acţiuni: .În regiunile cu pante reduse. În aceste condiţii. 5.6. Umezirea excesivă provoacă în sol procese de pseudogleizare.Realizarea unor acumulări de apă în zonele de şes. reduc infiltraţia favorizând instalarea excesului de umiditate. Aceste caractere ale solului sau ale substratului. Procesul de pseudogleizare este datorat de asemenea prezenţei în sol a unui exces de umiditate provenit însă din precipitaţiile atmosferice. Reacţiile de reducere exercită o influenţă nefavorabilă asupra compuşilor de fosfor şi sulf care sunt trecuţi în compuşi neasimilabili. Acest proces se produce frecvent în zonele piemontane. 5.2. . adăugându-se şi apariţia unor compuşi toxici. asimilabili de către plante. cu atât excesul de umiditate este mai frecvent şi de durată mai mare.

Excesul de umiditate influenţează şi regimul termic al solurilor, acestea fiind mai reci şi încălzindu-se mai greu. În acest sens, un sol uscat are o caldură specifică de patru până la cinci ori mai mare decât a apei şi în consecinţă, un sol cu circa 50% umiditate necesită de două ori şi jumătate mai multă căldură pentru a se încălzi. Excesul de umiditate predispune solurile la îngheţ pe adâncimi mai mari, în special în iernile fără zăpadă şi în cazul îngheţurilor târzii de primavară, schimbul de gaze între sol şi atmosferă realizându-se greoi, deoarece apa în exces nu permite înlocuirea dioxidului de carbon eliminat de organisme, cu oxigenul atmosferic.

Structura solului este şi ea afectată, deoarece sunt dizolvaţi lianţii care unesc particulele de sol în agregate structurale, solul devenind masiv.
Solurile cu exces de umiditate sunt mai grele, plastice, adezive şi au o coeziune ridicată, fiind mult mai greu de lucrat. Umezirea excesivă a solurilor determină un regim aerohidric, termic, biologic şi nutritiv nefavorabil, cu consecinte negative asupra fertilităţii acestora. În general, efectul excesului de umiditate asupra plantelor se manifestă într-un interval cuprins între 3-12 zile. 5.5. Degradarea chimică Această categorie de degradare determină modificarea proprietăţilor chimice ale soluri şi include următoarele tipuri: - Pierderea nutrienţilor; - Acidifierea; - Salinizarea şi alcalizarea; - Poluarea. Dintre cele patru tipuri de degradare chimică a solurilor, pierderea de nutrienţi deţine 57%, salinizarea 32%, poluarea 9% şi acidifierea 2%. 5.5.1. Pierderea de nutrient Fertilitatea solurilor este determinată în principal de trei caracteristici, referitoare la

regimul apei în sol, cel al aerului şi la aprovizionarea cu elemente nutritive.

Nutrienţii reprezintă elementele sau substanţele chimice pe care plantele le preiau din soluţia solului, în timpul procesului de creştere. În acest sens, între sol şi plantă se crează un circuit, care reprezintă practic esenţa procesului de formare a solului. Din acest motiv, este foarte important ca nutrienţii să nu fie înlăturaţi din acest circuit sol-plantă, fapt care ar conduce la sărăcirea solului şi implicit la scăderea fertilităţii acestuia. Un lucru important este acela că elementele nutritive sunt extrase de către plante din soluţia solului şi de aceea este necesar ca aceştia să se găsească în sol în forme solubile. Paradoxal, există soluri care conţin cantităţi însemnate de elemente nutritive şi cu toate acestea au o fertilitate redusă, deoarece nutrienţii se găsesc în forme insolubile inaccesibile pentru plante. În regim natural, solurile conţin cantităţi diferite de elemente nutritive, legat în special de condiţiile bioclimatice în care s-au format. Astfel, în zona caldă cele mai mari cantităţi de carbon se întâlnesc în savana aridă, 64,35 t/ha în stratul cuprins între 0 şi 20 cm. adâncime şi 94,70 t/ha în stratul cuprins între 20 şi 100 cm. adâncime (Florea N., 1997). Această afirmaţie este valabilă şi în ceea ce priveşte conţinutul de azot, oxid de calciu sau oxid de potasiu, de la 5,735 t/ha la 10,443 t/ha în cazul primului, la 7672 kg/ha până la 18604 kg/ha în cazul celui de-al doilea şi de la 1503 kg/ha până la 3207 kg/ha, în cazul celui de-al treilea.

Cantităţile cele mai reduse de elemente nutritive se constată pentru zona caldă în cazul pădurilor tropicale: carbon între 24,90-39,58 t/ha, azot între 2,448-4,664 t/ha, oxid de calciu între 632-2607 kg/ha şi oxid de potasiu între 110-318 kg/ha. În cazul zonei temperate conţinutul în humus spre exemplu, oscilează între 90-149 t/ha sub pădurea de foioase, 100205 t/ha pentru solurile din silvostepă şi 140-268 t/ha pentru solurile din stepă. Celelalte elemente nutritive înregistrează aceeaşi creştere de la solurile de sub pădurile de foioase la cele de sub vegetaţia de stepă. Degradarea chimică a solurilor prin pierderea nutrienţilor, se produce de cele mai multe ori, pe trei căi: - Levigare; - Eroziune; - Recoltarea biomasei; Pierderile prin intermediul levigării se referă la trecerea nutrienţilor în forme foarte solubile şi îndepărtarea lor din sol prin apa de infiltraţie, care îi deplasează în pânza freatică. Manifestarea eroziunii implică pierderi de sol şi odată cu aceasta şi a nutrienţilor pe care materialul de sol erodat îi conţinea. Totodată, prin recoltarea biomasei, cantităţile de nutrienţi înglobate în corpul plantelor în procesul de creştere nu se mai reîntorc în sol decât în mică măsură. Principalii nutrienţi ai solului, a căror pierdere determină scăderea capacităţii productive a acestuia sunt în număr de 17. În funcţie de importanţa pe care o au în nutriţia plantelor pot fi împărţiţi în macronutrienţi şi micronutrienţi. 5.5.1.1. Macronutrienţi În această categorie sunt incluse următoarele elemente chimice: oxigenul, hidrogenul, carbonul, azotul, fosforul, potasiul, calciul, magneziul şi sulful. Primele trei, oxigenul, hidrogenul şi carbonul sunt preluate din aerul atmosferic şi din apa din sol.

Azotul
Azotul joacă un rol foarte important în metabolismul plantelor, aflându-se în sol în proporţie de peste 95% în combinaţii organice. Provenienţa azotului din soluri se datorează descompunerii resturilor organice, fixării din atmosferă şi aportului de oxid azotic prin intermediul precipitaţiilor atmosferice. În cazul azotului, se produc pierderi în primul rand prin levigare, atunci când acesta se găseşte în sol sub formă de nitraţi care sunt uşor solubili în apă. Pierderile cele mai importante apar în cazul solurilor nisipoase cultivate, cu precădere iarna, când solul nu este îngheţat sau în cazul supraîngrăşării cu azot. Pierderile prin levigare sunt compensate prin fixarea în sol de azot atmosferic sau prin aport de azot adus de precipitaţii. Manifestarea eroziunii determină pierderi de azot datorită îndepărtării orizontului humifer pe versanţii defrişaţi. Astfel, pe suprafeţele forestiere afectate de tăieri rase, în primul an după tăiere pierderile sunt de 122 kg/ha/an. Prin recoltare plantele cultivate care consumă în procesul de creştere azotul din sol, sunt îndepărtate, fiind întrerupt circuitul sol-plantă. În acest mod, cantităţile de azot din corpul plantei nu se mai reîntorc în sol, unde ar fi ajuns prin descompunerea resturilor vegetale de către microorganisme. Prezentăm în continuare pierderile de azot datorate recoltării, la câteva din principalele plante cultivate: Cereale păioase – 60-85 kg/ha/an; Porumb – 220-25- kg/ha/an;

Sfeclă – 150-200 kg/ha/an. Remarcăm de asemenea faptul că, pierderile se intensifica pe terenurile irigate datorită măririi recoltei, plantele dezvoltându-se mai mult şi consumând astfel cantităţi mai mari de azot din sol. În solurile forestiere aflate în regim natural, aproximativ 20-25% din cantitatea de azot se înmagazinează în masa lemnoasă şi se pierde, dar între 75-80% din cantitatea pierdută revine în sol prin intermediul litierei. În ecosistemele naturale, neexistând recolte, se realizează un echilibru dinamic al substanţelor nutritive, datorat circuitului biologic continuu al substanţelor în sistemul solplantă. În ecosistemele cultivate, prin scoaterea din regimul natural apar modificări însemnate în economia azotului.

Fosforul
Fosforul reprezintă una dintre cele mai importante substanţe nutritive, cu rol hotărâtor în dinamica energetică, motiv pentru care şi consumul plantelor este mare, fiind cifrat în cazul plantelor cultivate între 15-100 kg/ha/an (Dorneanu A., 1976)), iar în cazul speciilor forestiere la 10-15 kg/ha/an, din care între 1-4 kg/ha/an revin în sol prin intermediul litierei (Muller G, 1968). În primul rând, circuitul fosforului în sol este determinat în mare măsură de către microorganisme care participă la mobilizarea, solubilizarea şi fixarea acidului fosforic. Fosforul provine în sol atât prin alterarea rocilor, în special a celor magmatice, cât şi prin descompunerea materiei organice. Fosforul este mai puţin solubil comparativ cu azotul, motiv pentru care pierderile prin levigare sunt foarte slabe, dar în acelaşi timp cele prin eroziune sau prin recoltare pot fi importante.

Potasiul
Potasiul joacă un rol important în procesele de fotosinteză, respiraţie şi transpiraţie, în lipsa lui procesele vegetative ale plantelor neavând loc. Cea mai mare parte a potasiului existent în soluri provine din rocile alterate, fiind conţinut în special de feldspaţi, mice şi mineralele argiloase. Consumul de potasiu al plantelor este cu până la 0,5 ori mai mic decât cel de azot şi până la 2 ori mai mare decât cel de fosfor (Dorneanu A., 1976). Potasiul înregistrează pierderi prin levigare cu precădere în cazul solurilor nisipoase şi turboase. Pierderile prin recoltă pot fi de asemenea însemnate: cereale 50-80 kg/ha/an; cartof 70-120 kg/ha/an; sfeclă 130-170 kg/ha/an; legume 150-300 kg/ha/an.

Calciul
Calciul joacă un rol important în fiziologia plantelor, fiind un element de bază în nutriţia plantelor consumul fiind de 20-300 kg/ha/an (Dorneanu A., 1976). Pierderea calciului prin levigare este favorizată de o intensă activitate biologică şi de îngrăşarea cu gunoi de grajd, datorită eliberării de bioxid de carbon şi formării bicarbonatului de calciu foarte solubil. De asemenea, îngrăşarea solului cu potasiu sau azot, determină trecerea calciului în forme solubile. O altă cauză este recolta, plantele de cultura absorbind din sol între 20-200 kg/ha/an calciu. Cele mai mici cantităţi absorb cerealele, iar cele mai mari trifoiul şi lucerna.

Magneziul
Magneziul este un component important al clorofilei, având şi alte funcţiuni în procesul de dezvoltare al plantelor. Soluri cu conţinut scăzut de magneziu sunt argiluvisolurile şi solurile nisipoase. În ceea ce priveşte consumul de magneziu al plantelor, acesta se cifrează la 10-40 kg/ha/an (Dorneanu A., 1976).

Sulful Sulful conţinut de către soluri are ca principală sursă materia organică. dar el mai poate proveni şi din alterarea rocilor. 1999) a arătat că pe o suprafaţă de 163. în plante au fost depistate în jur de 60 de elemente chimice.. hidrocarburile. oxizii de azot. 5. Pierderea sulfului din sol se datorează mai ales levigării şi eroziunii. a celor cu levigare puternică (podzoluri.23 kg/ha potasiu. Consumul anual de sulf al plantelor atinge valori de 6-15 kg/ha. molobdenul. argiluvisoluri. un cernoziom cu reacţie acidă este un sol degradat deoarece în mod normal acesta are o reacţie neutră-slab alcalină. care reprezintă practic descompunerea humusului în elemente chimice care ulterior pot fi preluate de către plante din soluţia solului. fierul. Dorneanu A. manganul.5. Acest tip de degradare a solurilor se refera la schimbarea reactiei solurilor întruna mai acidă ca urmare a unei intervenţii antropice. Remarcăm de asemenea faptul că.2. mai mare la culturile intensive (10-25 kg/ha. care este adusă la valori mai acide decât cele normale.47 kg/ha azot. În acest sens. Micronutrienţi În această categorie sunt incluse următoarele elemente chimice: borul. care au următoarele surse de provenienţă (tabel): Substanţele chimice prezentate anterior pot fi transportate şi depuse pe sol atât în stare uscată cât şi în stare umedă (ploaie acidă. 1976). Acidifierea reprezintă un proces de degradare chimică care constă în schimbarea reacţiei soluţiei solurilor (pH-ul). În acest sens. pierderea prin eroziune odată cu materialul de sol şi a humusului. sodiul şi zincul.03 kg/ha fosfor şi 0. 1. În sine.Pierderile de magneziu au loc prin intermediul aceloraşi trei procese ca şi în cazul celorlalţi macronutrienţi prezentaţi anterior. care sunt descompuse şi transformate în humus. 0.1. În procesul de formare al solurilor un rol esenţial îl joacă circuitul care se realizează între sol şi plante. Subliniem faptul că nu pot fi considerate soluri degradate prin acidifiere acelea care în mod natural au un pH acid (spre exemplu spodosolurile. În consecinţă. determină în mod indirect sărăcirea solului în nutrienţi. prin intermediul precipitaţiilor atmosferice sau prin fixarea din aerul atmosferic. o parte a nutrienţilor preluaţi de către plante se reîntorc în sol prin intermediul resturilor vegetale.35 kg/ha humus. ozonul. dintre care cele evidenţiate mai sus au rolul cel mai important. dar şi recoltării biomasei. cuprul. o cercetare realizată într-o plantaţie de pomi fructiferi la Mangalia (Voiculescu N.39 t/ha. Carenţe de sulf pot apărea în cazul solurilor sărace în materie organică. Demeter T. Andreiaşi N.. Pierderea micronutrienţilor din sol se produce pe aceleaşi căi ca şi în cazul pierderea humusului Pierderea humusului O problemă importantă o constituie îndepărtarea prin eroziune a orizontului superior al solurilor bogat în humus. ceaţă .. Acidifierea este cauzată în principal de aportul în sol a patru substanţe chimice: dioxidul de sulf. humusul reprezintă un compus organic care nu poate hrăni plantele dar.. Prezentăm în continuare şi rezultatele cercetărilor efectuate în Republica Moldova pentru stratul arabil (0-30 cm) al unui cernoziom luat în folosinţă timp de 100 de ani (tabel). umbrisolurile).45 hectare pierderile anuale de sol erau de 1. clorul. Impactul cel mai mare asupra reacţiei soluţiei solului îl au dioxidul de sulf şi oxizii de azot. odată cu acestea pierzându-se şi 33. foarte important este procesul de mineralizare a sa. În acelaşi timp însă. soluri irigate) sau al celor nisipoase.

. umbrisoluri).acumularea ionilor de aluminiu. De asemenea.sporirea vitezei de descompunere a celulozei. Intensificarea absorbţiei anionilor. . în timp ce în cazul depunerii umede efectele se pot resimţi până la 1000 km depărtare.reducerea fotosintezei. cu cât cantitatea de emisii este mai mare şi durata emiterii lor în atmosferă mai lungă. . Efectele pe care procesul de degradare prin acidifiere le are asupra solului şi plantelor sunt diverse: . . Ploile acide au efecte nocive extrem de diversificate afectând solul.1. a sărurilor solubile sau a sodiului schimbabil. . cu cât depunerea are un pH mai acid. identic cu cel al sucului de lămâie. În acest sens. Aceste procese devin nocive atunci când acumularea sărurilor depăşeşte limita de toleranţă a plantelor.4. Influenţa exercitată asupra solului de către depunerile acide depinde de valoarea pH-ului. În cazul depunerii uscate este afectată de obicei.reducerea intensităţii schimbului cationic. zăpadă acidă). Oxizii de sulf şi cei de azot sunt transformaţi şi într-un caz şi în celălalt în acizi conform modelului de mai jos.modificarea compoziţiei chimice a soluţiei solului care determină la rândul ei intensificarea reacţiilor de oxido-reducere şi pierderea principalilor cationi: Ca. Na. 5. Salinizare-alcalizare Salinizarea şi alcalizarea reprezintă două procese pedogenetice deseori asociate. Ploile acide care au asupra solului şi nu numai un efect devastator. Mg. înregistrează un pH având valori de 2. cu atât efectul asupra solului va fi mai intens.reducerea intensităţii nitrificării şi amonificării având drept consecinţă scăderea conţinutului de azot. durata şi intensitatea fenomenului atmosferic şi temperatura aerului. doar suprafaţa din apropierea sursei emitente. ceea ce îl face inaccesibil plantelor. . Acidifierea solurilor se produce datorită următoarelor procese determinate de infiltrarea substanţelor acide: . Atunci când analizăm degradarea prin salinizare sau alcalizare nu luăm în considerare situaţiile în care solurile halomorfe se dezvoltă în condiţii naturale (regiunile aride şi semiaride) sau au caracter de intrazonalitate (regiunea temperată).reducerea mineralizării humusului care determină scăderea conţinutului în elemente nutritive. K. în timp ce apa curată de ploaie are un pH de 5.3. că degradarea prin acidifiere se referă la creşterea acidităţii soluţiei solurilor prin infiltrarea în sol a acizilor proveniţi de la activităţile umane şi nu are legatură cu solurile care în mod natural au aciditate ridicată (spodosoluri.accelerarea degradării metalelor care conduce la eliberarea de elemente toxice.6. Precizez. care determină apariţia în exces în sol.reducerea eficienţei pesticidelor. apariţia clorozei plantelor. .micşorarea activităţii biologice în sol. .acidă. . vegetaţia. are următoarele consecinţe: . animalele şi sănătatea oamenilor.fixarea fosforului în forme insolubile. cu atât efectele vor fi mai nocive. Sunt .dezvoltarea microbilor patogeni şi dăunătorilor. cu efecte deosebit de grave pentru plante.5. datorate excesului de aluminiu.

nivelul freatic este situat aproape de suprafaţa solului. Salinizarea În general. deoarece în cazul unor fluctuaţii ale acestuia sărurile por precipita în sol. În regiunile cu climă secetoasă. ştiut fiind faptul că prin pierderea apei sărurile trec din starea de soluţie în cea solidă prin precipitare. sulfaţii şi carbonaţii şi pot fi împârţite în trei mari categorii: . Prin cercetări de teren au fost stabilite adâncimea şi mineralizarea critică de la care se produce salinizarea. deltă sau câmpie. configuraţia reliefului influenţează depunerea sărurilor în sol prin faptul că în cazul reliefurilor joase de luncă. sărurile ajung în sol prin intermediul apei folosite la irigat. În continuare. Salinizarea secundară se produce în principal datorită aplicării irigaţiei. calciu sau magneziu. sulfaţii de sodiu şi magneziu. sărurile solubile care acumulate în exces devin nocive pentru plante sunt clorurile.configuraţia reliefului (prezenţa microdepresiunilor). Pe de altă parte.surse de apă pentru irigat bogate în săruri.Săruri greu solubile – sulfatul de calciu. fie antropici în cazul celei secundare. În mod natural.existenţa unui nivel fretic mineralizat situat aproape de suprafaţă.ariditatea climatului. . Irigaţiile aplicate necorespunzător determină pe de o parte ridicarea nivelului freatic. fie din cauza încărcării cu săruri a apei de irigat. în cazul salinizării primare. salinizarea secundară este aceea care determină degradarea solurilor. Factorii cauzatori ai salinizării solurilor sunt fie naturali. fie datorită irigării excesive (norme de udare prea mari). Prezenţa unui nivel freatic aproape de suprafaţă. În afara condiţiilor în care se produce salinizarea secundară care au fost expuse mai sus. iar pe de alta.prezenţa unor soluri cu textură argiloasă. împiedicarea pierderii apei prin evaporare datorită umezirii orizontului . La rândul ei. Dezvoltarea solurilor pe substrate salifere implică o aprovizionare continuă a acestora cu săruri şi de aici riscul apariţiei salinizării. însuşi termenul de secundar fiindu-i atribuit pentru a evidenţia faptul că solurile respective nu mai conţineau săruri primare.Săruri uşor solubile – clorurile de sodiu.considerate soluri degradate cele afectate de salinizare/alcalizare secundară datorată intervenţiei antropice. bicarbonatul de calciu sau magneziu. sărurile se acumulează în sol datorită următoarelor cauze: . . . motiv pentru care nivelul freatic se ridică spre suprafaţă (regim hidric exudativ). evapotranspiraţia depăşeşte valoarea anuală a precipitaţiilor atmosferice. datorită temperaturii ridicate apa se evaporă iar sărurile se depun (precipită) în sol. . există şi alţi factori care favorizează manifestarea acestui proces: . . deoarece acesta este un proces natural a cărui manifestare este impusă de condiţiile de formare a solurilor din regiunile respective. ci acestea au fost readuse în profilul de sol datorită unor intervenţii antropice. iar în cea de-a doua cantitatea prea mare de apă care ajunge în sol determină ridicarea nivelului fretic mineralizat. Trebuie remarcat faptul că solurile în profilul cărora se manifestă procese de salinizare primară nu pot fi considerate soluri degradate. constituie de asemenea un element de risc în ceea ce priveşte salinizarea.configuraţia reliefului nivelul ridicat al apei freatice mineralizate prezenţa unui substrat salifer. În prima situaţie.Săruri insolubile – carbonatul de calciu sau magneziu. sau al microformelor negative. .

Pe suprafeţele în cuprinsul cărora se formează crustă de săruri există pericolul extinderii degradării prin pulverizarea sărurilor de către vânt. în solurile halomorfe bacteriile fixatoare de azot şi cele nitrificatoare sunt foarte rare sau lipsesc. în timp ce la solurile puternic salinizate forţa de reţinere a apei poate depăşi 200 atmosfere.superior şi umplerii spaţiilor lacunare cu apă. De asemenea. În acest sens. reducându-se puternic evaporarea apei din sol. sol îmbogăţit în sodiu. Efecte de natură microbiologică În primul rând. deşi solul este saturat cu apă. pentru simplul motiv că forţa de sucţiune a plantelor este mai mică decât cea cu care apa este reţinută în sol. sol îmbogăţit în săruri solubile. legate de ridicarea nivelului freatic mineralizat şi de utilizarea la irigat a unor ape alcaline. Alcalizarea Manifestarea alcalizării are două cauze principale. microbiologică sau fiziologică. influenţarea regimului nutritiv şi chiar dizolvarea rădăcinilor în cazul soluţiilor de sol extrem de caustice. în sol complexele saturate în calciu sunt foarte stabile în timp ce cele saturate în sodiu sunt mult mai instabile (se desfac uşor). creşte umiditatea atmosferică. dacă aceasta strabate în timp ce se ridică spre suprafaţă strate saline (cazul loessurilor). acţiunea cea mai nocivă având-o clorul. Acest lucru se datorează faptului că. prin infiltraţii laterale sau datorită pulverizării apei de irigaţie încărcată cu săruri de către vânt pot fi afectate şi suprafeţele limitrofe perimetrelor irigate. sau soloneţului. Pe de altă parte. Procesul constă în înlocuirea calciului din complexul adsorbtiv al solului cu ioni de sodiu şi foarte rar de magneziu. Astfel apare situaţia într-un fel curioasă că. Totodată. fizică. caz în care termenul utilizat este cel de sărăturare. are loc o creştere a forţei de reţinere a apei în sol care conduce la apariţia “secetei fiziologice”. Efecte de natură fiziologică În primul rând se manifestă o diminuare a absorbţiei apei de către rădăcinile plantelor. Efecte de natură fizică Datorită migrării humusului şi formării orizontului argilos (B argiloiluvial) are loc o compactizare excesiva a solului care conduce la reducerea permeabilităţii. Atunci când se practică irigarea prin aspersiune (sub formă de ploaie artificială). . concentraţia mare de săruri solubile sau sodiu determină scăderea activităţii enzimatice a bacteriilor. ceea ce aprovizionează apa freatică. Salinizarea secundară se poate produce şi în cazul existenţei unei pânze freatice nemineralizate. fiindu-le afectată nutriţia. plantele se ofilesc din cauza lipsei acesteia. Trebuie precizat faptul că cele două procese se pot manifesta şi simultan. De asemenea. Efectele manifestării proceselor de salinizare şi alcalizare sunt de natură chimic. În al doilea rând se produce o acţiune toxică asupra plantelor care nu se mai pot dezvolta. Pe suprafeţele pe care se manifestă procese de salinizare sau alcalizare se formează soluri halomorfe de tipul solonceacului. se produce condensarea vaporilor de apă din orizontul superior umezit. De asemenea. Efecte de natură chimică Se referă la faptul că prin înlocuirea în complexul adsorbtiv al solului a calciului cu sodiul se produce dispersarea humusului şi argilei fapt care determină migrarea celor doi componenţi pe verticală. plantele au o forţă de sucţiune a apei din sol de 15 atmosfere. are loc modificarea biochimismului plantelor: reducerea intensităţii respiraţiei. care conduce la manifestarea clorozei plantelor. ceea ce conduce la reducerea rezervei de azot. micşorarea fotosintezei.

Din punct de vedere al intensităţii lor alunecările pot fi superficiale. prezenţa unor soluri şi roci argiloase sau marnoase. fruntea alunecării. prezenţa unor straturi impermeabile.1. fie prin cheltuielile necesare menţinerii capacităţii bioproductive a solului. vechi cu tendinţe de reactivare. . care se adună în microformele negative de relief. În funcţie de dinamica lor actuală. Cauzele care determină producerea alunecărilor de teren sunt reprezentate de către gravitaţie. atunci când grosimea stratului alunecat este mai mică de 1 metru. Totodată. încetinirea pedogenezei. acţiunea apei. Indicele sintetic al efectului poluării este reprezentat fie prin reducerea cantitativă şi calitativă a producţiei vegetale şi animale. putem sublinia faptul că. alunecările de teren pot fi clasificate în următoarele categorii: vechi stabilizate. instalarea excesului de umiditate între valurile de alunecare şi intensificarea eroziunii în râpa de desprindere. alunecări cu movile. procesele de îngheţ-dezgheţ şi acţiunea omului. eroziunea se amplifică considerabil. Substanţele provenind de la diferite surse emitente şi care pătrund în sol determină poluarea acestuia numai atunci când concentraţia lor depăşeşte limita maximă admisă .6. Alunecările pot fi clasificate în funcţie de localizarea lor în alunecări de mal şi alunecări de versant. acoperirea solurilor. masa de alunecare. în cazul alunecărilor de teren procesele de degradare a solurilor sunt complexe şi cu efecte extrem de negative asupra fertilităţii acestora. În cazul unei alunecări de teren putem distinge următoarele elemente constitutive: suprafaţa de desprindere. recente active. alunecări în valuri. Alunecari Alunecările de teren reprezintă procesele cu impactul cel mai mare asupra învelişului de sol. dacă luăm în considerare suprafaţa şi adâncimea pe care solurile sunt afectate şi se produc foarte frecvent în regiunea de deal-podiş. Efectele producerii alunecărilor de teren asupra solurilor sunt complexe şi se identifică prin amestecarea orizonturilor de sol. corpul alunecării. alunecări în trepte. acoperirea solurilor situate la baza alunecării determină în cazul acestora reluarea pedogenezei datorită aportului de material (solul alunecat) sau în cel mai bun caz încetinirea acesteia. Producerea alunecărilor de teren este favorizată în anumite condiţii: fragmentare şi înclinare mare a reliefului. mişcările seismice. Alunecările de teren pot fi clasificate şi după morfologia lor în următoarele categorii: alunecări în brazed. la parametrii cantitativi şi calitativi anteriori manifestării poluării. Deplasari de mase de pamant 5. alunecări curgătoare. determinând instalarea excesului de umiditate. Prin amestecarea orizonturilor de sol sunt modificate proprietăţile fizico-chimice ale solului fiindu-i afectată implicit şi fertilitatea. apariţia denivelărilor din corpul alunecării conduce la o redistribuire a apei provenite din precipitaţiile atmosferice.Poluarea Poluarea implică infiltrarea în sol a unor substante nocive pentru acesta provenite în urma activităţilor antropice. Nu în ultimul rând. 5.6. semiprofunde între 1-5 metri şi profunde. Pe de altă parte. atunci când grosimea stratului alunecat este mai mare de 5 metri. recente în curs de stabilizare. pe suprafaţa de desprindere datorită apariţiei unei pante extrem de abrupte. Deci.

Procesele de prăbuşire se pot produce şi în zona malurilor ravenelor sau ogaşelor. De asemenea. conţinutului în humus şi umidităţii.6. Prăbuşirile pot fi clasificate în două categorii: vechi stabilizate. având ca efect retragerea acestora şi implicit apariţia pierderilor de sol. prezintă importanţă tipul de cultură. În acest caz. În primul caz este evident faptul că pe suprafeţele de teren orientate în direcţia vânturilor dominante efectele sunt amplificate. . . materialul de sol prăbuşit fiind ulterior transportat spre baza versantului. Gradul de acoperire cu vegetaţie se referă la faptul că aceasta are în general un rol protector diminuând intensitatea eroziunii. Deplasări gravitaţionale Acest tip de procese se manifestă pe terenurile în pantă şi constau practic în rostogolirea spre baza versantului a agregatelor de sol. iar acţiunea conjugată a celor două procese determină apariţia solurilor erodate pe versanţi şi a coluvisolurilor sau solurilor colmatate la baza versanţilor. Este cazul construcţiei de drumuri. fiindu-i afectat în acest mod echilibrul. sub influenţa gravitaţiei.configuraţia terenului. Factorii care influenţează intensitatea eroziunii eoliene sunt următorii: . Efectul manifestării acestui tip de procese este incomparabil mai slab decât în cazul procesul de eroziune. Eroziunea eoliană Acest tip de eroziune se manifestă în regiunile de câmpie secetoase şi afectează suprafeţe mult mai mici decât eroziunea prin apă. Efectele acţiunii vântului asupra suprafeţei solului se amplifică odată cu creşterea duratei şi vitezei acestuia. procesele de prăbuşire pot apărea şi în toate cazurile în care versantul a fost secţionat prin lucrări efectuate de către om. sărace în humus şi uscate. în paralel cu creşterea grosimii solurilor situate la baza versanţilor. Procesul de deflaţie (spulberare) care implică atât desprinderea particulelor de sol. cât şi transportul şi depunerea lor este foarte intens în cazul vânturilor puternice şi de durată. Relieful intervine la rândul său prin expunerea la vânturile dominante. . structurii.gradul de acoperire cu vegetaţie. Cele mai afectate sunt solurile cu textură nisipoasă.3.proprietăţile solului. slab structurate. gradul de denivelare şi înclinare. stadiul ei de vegetaţie şi caracterele morfometrice ale plantelor.6. recente. prăbuşirile recente pot fi superficiale (adâncimea de desprindere mai mică de doi metri) şi profunde (adâncimea de desprindere mai mare de doi metri). Solul influenţează procesul în discuţie prin intermediul texturii. . La rândul lor. ca şi cele cu înclinare slabă faţă de cele puternic înclinate. 5. cât şi în cazul frunţilor abrupte de terasă.2. În acest mod are loc subţierea orizontului superior al solurilor situate pe versanţi.5. suprafeţele denivelate opun o rezistenţă mai mare acţiunii de deflaţie. comparativ cu cele netede. De asemenea.intensitatea şi durata vântului. prin subminarea malului de către curentul de apă. Prabuşiri Prăbuşirile se manifestă mai ales în zona malurilor cursurilor de apă. carierelor de exploatare sau săpării de canale. pe care particulele de sol pot fi mai uşor dislocate datorită stabilităţii mai reduse.

şocul produs de picături asupra suprafeţei solului. mărunţirea.5 mm diametru) urmat de cel prin târare (0.dispersarea liantului care susţine agregatele structural. Eroziunea prin picături Efectul principal al impactului picăturilor de ploaie cu suprafaţa solului constă în sfărâmarea. fie prin rostogolire la suprafaţa solului. movile. apare un microrelief specific format din muşuroaie. iar cel mai greu agregatele structurale cu stabilitate hidrică mare. netezirea suprafeţei solului . eroziune în adâncime. Eroziunea hidrică Eroziunea prin apă După modul în care se exercită acţiunea dinamică a apei asupra suprafeţei terenului distingem : eroziune prin picături. Picăturile de ploaie produc şi îndesarea solului. metodele cele mai bune fiind cele de teren. reducându-se astfel permeabilitatea. În cazul solurilor nisipoase sau a nisipurilor. Totuşi ecuaţia cea mai utilizată în vederea calculării estimative a eroziunii o reprezintă formula universală a eroziunii elaborată în anul 1960 (Vischmaier H. Particulele de sol sunt transportate fie sub formă de suspensii la înălţime mare. Transportul de material nu se produce pe terenurile plane ci numai pe cele înclinate. care se bazează pe măsurători directe vizând grosimea orizonturilor de sol. s-a constatat că pe un teren cu panta de 10% se transportă în aval prin intermediul picăturilor de apă de trei ori mai mult material decât în amonte.6. eroziune prin scurgere. eroziune de suprafaţă. Pe de altă parte. -Intensitatea acţiunii erozive a picăturilor depinde de: energia cinetică a picăturilor. Efectele manifestării procesului de eroziune prin intermediul picăturilor de ploaie se materializează în: remanierea (redistribuirea) locală a materialului de sol.4. Cea mai mare parte a particulelor (62-97%) sunt transportate pe înălţimea cuprinsă între suprafaţa solului şi un metru. Fenomenul de împrăştiere a particulelor de sol se produce până la 60-80 cm înălţime şi pe o distanţă orizontală de până la 1. în zonele unde se produce depunerea materialului de sol transportat solurile existente sunt acoperite. Eroziunea prin vânt afectează orizontul superior al solurilor (de obicei orizontul A) căruia îi este redusă treptat grosimea. Cel mai uşor sunt desprinse particulele de nisip fin.5-2 mm). împrăştierea (transportul prin aer) agregatelor structurale şi aterizarea particulelor de sol. În acest sens.explozia agregatelor structurale de sol.5 m.05-0. având loc pierderi de sol. dune . proprietăţile solului. fie în salturi până la înălţimea de un metru. 5. datorită greutăţii mari.Desprinderea particulelor de sol este determinată de forţa exercitată de vânt la suprafaţa solului prin procesul de deflaţie. aceasta poate fi: cuantificat. pe care se constată o deplasare de sol spre aval. particulele argiloase. caracteristicile covorului vegetal.). . valuri. Distrugerea agregatelor structurale se datorează următoarelor elemente: . valoarea unghiului format de traiectoria picăturii cu planul suprafeţei solului în punctul de impact). Eroziunea solului este foarte greu de În ceea ce priveşte efectul eroziunii asupra configuraţiei terenului. datorită coeziunii ridicate şi cele de nisip grosier. Cel mai frecvent este transportul în salturi (0. . Deplasarea particulelor de sol este determinată de viteza şi turbulenţa vântului şi de diametrul lor. iar pedogeneza mult încetinită sau chiar întreruptă.

sunt transportate fie prin târâre. Particulele de sol desprinse datorită acţiunii mecanice a picăturilor de ploaie şi a scurgerii apei. prin intermediul căreia erodează solul. văi) sau pe drumuri de tarla. Eroziunea prin scurgere concentrată afectează puternic versanţii pentru că antrenează şi materialele provenite în urma eroziunii prin picături şi scurgere dispersată. Din acest moment. Energia cinetică şi puterea de erodare a curenţilor de apă este mult mai mare determinând apariţia rigolelor. de apă. sau ramificaţii de şanţuri dese cu orientări diferite care nu au legatură cu reţeaua hidrografică. intervin şi curenţii verticali. care are adâncimi de 0. Viteza de scurgere a apei depinde de înclinarea terenului şi grosimea stratului de apa care se scurge. Scurgerea concentrată de suprafaţă Apare odată cu creşterea intensităţii şi duratei ploii.). care constituie practic faze premergătoare. evoluate din rigole. Procesul se localizează în portiunile uniforme ale versantului şi are ca efecte apariţia rigolelor şi depunerea selectivă (după dimensiuni) a materialului de sol. poteci de vite.5-3 metri şi lăţimi de 0.Eroziunea prin scurgere Scurgerea dispersată de suprafaţă Apa provenită din precipitaţii şi topirea zăpezii care nu se infiltrează în sol. vâlcele. stabilitatea hidrică a agregatelor structurale are cea mai mare influenţă. deosebindu-se mai întâi faza de desprindere şi apoi cea de transport a particulelor de sol. Ca urmare. Cantitatea de sol transportată depinde de capacitatea de transport a apei.Ogaşul. în special de textură şi permeabilitate. Formele de relief rezultate ca urmare a manifestării acestui tip de eroziune sunt: . la suprafaţă. iar pe asfalt între 2-3 mm. apa începe să se adune în microdepresiuni şi cu timpul dacă Eroziunea prin scurgere începe numai atunci când este depăşită capacitatea de absorbţie a solului şi de reţinere a apei în microdepresiuni. iar dacă este mai gros. . odată ajunse la suprafaţa solului sunt ploaia continuă oglinzile de apă se unesc formând o pelicula continuă de apă care începe să se scurgă sub formă de firişoare sau şuvoaie. Datorită scurgerii ea dezvoltă o anumită energie. fie în salturi. se scurge în cazul în care terenul este înclinat. de proprietăţile fizice ale solului şi de caracteristicile covorului vegetal. pe solurile nisipoase se formează uşor rigole şi ogaşe ale căror maluri se prăbuşesc însă. fie în suspensie. efectul erozional fiind accentuat. scurgerea concentrându-se numai pe anumite trasee. absorbite până când capacitatea de absorbţie a solului este depăşită de cantitatea de apă cazută. viroage. adâncirea realizându-se lent. reprezintă şanţuri cu trasee neregulate dispuse conform înclinării versantului.5-8 metri. Efectele depind în mare măsură de proprietăţile solului. eroziunea depinzând şi de turbulenţa curentului. puterea de transport este determinată numai de viteza de translaţie a apei. Aceste şuvoaie se formează în special pe elementele reţelei hidrografice vechi (văiugi. cu lungimi de zeci sau sute de metri şi cu linia fundului paralelă cu suprafaţa versantului. Dintre proprietăţile solului. ogaşelor şi ravenelor (fig. . prin unirea firişoarelor de apă în şuvoaie. Mecanismul de producere al acestei forme de eroziune prin apă este următorul: precipitaţiile căzute sub formă de ploaie. putem exemplifica prin faptul că pe ogor se reţin între 5 şi 20 mm. În privinţa capacităţii de reţinere a apei în funcţie de denivelările terenului. pe traseele firişoarelor de apă se formează microrigole ale căror pereţi instabili se surpă. Astfel. cărări. brazde. dar producându-se o mare dezvoltare laterală.Rigola. care are adâncimi de 20-50 centimetri şi aspectul unor şanţuri izolate dispuse conform înclinării versantului. În cazul în care stratul de apă care se scurge este subţire.

au obârşia compusă din mai multe ramificaţii iar linia fundului are o înclinare mai mică decât suprafaţa versantului. Efecte manifestării acestui tip de eroziune sunt evidenţiate prin fragmentarea versanţilor datorită ravenării. O problemă importantă a apărut în cazul suprafeţelor irigate necorespunzător. predomină scurgerea concentrată. declanşarea alunecărilor şi prăbuşirilor şi aluvionarea unor zone de la baza versanţilor. Eroziunea de irigaţie apare atât în cazul aplicării metodei brazdelor sau canalelor. cât şi a celei prin aspersiune. La ploile torenţiale scurte se manifestă eroziunea prin picături şi cea prin scurgere dispersată. Cercetări experimentale au arătat că la o singură udare se pot înregistra pierderi de sol de 5 t/ha. şuvoaiele fiind alimentate continuu prin topirea lentă. iar la cele de durată eroziunea prin scurgere concentrată. care are adâncimi de peste 3 metri...Ravena. . 1975). În cazul topirii zăpezii. Eroziunea de irigaţie se află în strânsă legătură cu normele de udare şi se manifestă pe terenurile cu pantă mai mare de 1%. pe care a început să se manifeste aşa numita eroziune de irigaţie (Measnicov M. lăţimea de până la 100 metri şi lungimi de câţiva kilometri. Au evoluat din ogaşe.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->