MATERIALUL ESTE PENTRU DOCUMENTARE.

A NU FI TIPĂRIT

Budismul
Budismul reprezintă cea de a doua mişcare reformatoare în sânul hinduismului. Spre deosebire de jainism, budismul va deveni o religie cu pretenţii universaliste, răspândindu-se treptat în afara graniţelor Indiei. În secolele al VI-lea şi al VII-lea î.Hr., cultura şi spiritualitatea ariană se impusese cu desăvârşire, cuprinzând toate aspectele vieţii religioase, sociale, economice şi spirituale, încorsetând până la sufocare grupările indigene şi nelăsându-le posibilitatea de a se manifesta. Promovarea unor moduri de viaţă dominate de sacrificii interminabile, de legi sacerdotale şi structuri sociale imuabile a produs mari deziluzii şi nemulţumiri. Mai ales supremaţia indiscutabilă a castei sacerdotale (brahman) a fost primită cu mari reticenţe şi ezitări de reprezentanţii castei princiare şi războinice (ksatriya). O primă reacţie din partea reprezentanţilor acestei caste o întâlnim în cazul lui Mahavira, el fiind cel dintâi reprezentant al acestei caste care va încerca o reformă a vechilor tradiţii hinduse, deşi această mişcare nu va fi suficientă pentru a aduce cu adevărat un suflu nou în întreaga ambianţă hindusă. Cu toate acestea, ideile sale vor avea un larg ecou, fiind preluate şi formulate într-o nouă viziune despre lume, om şi societate, care îi va da omului, cel puţin la nivel psihologic, o nouă speranţă de realizare a desăvârşirii personale şi de eliberare din sfera suferinţei existenţiale prin efort individual. Această viziune este cunoscută în istoria spirituală a omenirii sub denumirea de budism. Dacă budismul este sau nu o religie, este o temă încă nerezolvată şi aceasta, cu toate că este menţionat alături de marile religii ale lumii, şi anume, hinduismul, iudaismul, creştinismul, islamul etc. Într-o viziune strictă, budismul a fost evaluat ca "un simplu sistem etic şi filosofic întemeiat pe o teorie pesimistă despre viaţă" (MonierWilliams).

Izvoare În ceea ce priveşte istoria şi mai ales doctrina budistă, avem la îndemână o literatură deosebit de bogată şi, în pofida faptului că datarea documentelor care ne-au parvenit este anevoioasă, nimic nu minimalizează aportul substanţial pe care ele îl aduc la cunoaşterea acestui fenomen religios. Primele documente scrise datează abia din secolul al III-lea î.Hr, mai exact din timpul domniei împăratului Asoka (275-232 î.Hr.). De la el a rămas o serie de inscripţii semnificative despre organizarea şi învăţătura fundamentală a budismului. Pentru a ne da seama de extensiunea literaturii budiste, este suficient să menţionăm că numai canonul budist chinezesc cuprinde aproximativ între 3000-7000 de volume. Păstrată la început ca tradiţie orală, literatura budistă va fi consemnată în scris, pe de o parte, din pricina mulţimii şi bogăţiei textelor care nu mai puteau fi încredinţate doar memoriei şi, pe de altă parte, datorită infiltrării şi uneori a preluării voite a unor elemente doctrinare eterogene care ameninţau autenticitatea învăţăturii. Literatura budistă este împărţită în două mari grupe: după conţinut şi după autori. După conţinut, ea cuprinde trei mari secţiuni: a. Dharma - scrierile cu caracter dogmatic; b. Vinaya - scrieri privind disciplina monahală şi c. Abhidharma - scrieri metafizice. Cea de a doua secţiune, după origine sau autori, are două subdiviziuni: sutra, sau scrieri care, potrivit tradiţiei cuprind învăţăturile rostite direct de Buddha, şi shastra, scrieri sistematice compuse de autori diferiţi, în mare parte cunoscuţi după nume. După scindarea budismului în cele două mari direcţii, hinayana şi mahayana, adică vehicolul mic şi vehicolul mare, canon literar budist a suferit ajustările de rigoare. Hinayana va adopta un canon închis, păstrând în mare împărţirea după conţinut a scrierilor sale. Canonul hinayana este numit tripitaka (în sanscrită) sau tipitaka (în pali), ceea ce înseamnă în traducere "cele trei coşuri". Este vorba de trei coşuri în care cele trei grupe de texte erau păstrate, şi anume: a. Vinaya-Pitaka - textele care expun normele de conduită monahală;

b. Sutra-Pitaka (în pali: Sitta-Pitaka) - textele care cuprind discursurile şi învăţăturile lui Buddha şi anumite elemente de doctrină şi c. Abhidharma- Pitaka (în pali: Abhidhamma-Pitaka) - scrierile metafizice, care tratează problema cunoaşterii şi a conştiinţei. Mahayana adoptă un canon scripturistic deschis, în sensul că a permis includerea de noi texte care oglindeau dezvoltarea în timp şi în diverse spaţii culturale a învăţăturii budiste. Ideea care stă la baza acestei atitudini a budismului mahayana porneşte de la credinţa în descoperirea continuă a adevărurilor budiste privind eliberarea din suferinţa pământească şi realizarea nirvanei. Din această pricină, canonul mahayana este deosebit de bogat. Cea mai completă colecţie a scrierilor mahayana este cea chineză, care însumează câteva mii de tratate. Lalitavistara - relatarea amănunţită a "Jocului" lui Buddha, cuprinzând informaţii despre vieţile trăite de el; Mahavastu sau cartea marilor evenimente ce tratează dspre vieţile şi învăţătura lui Buddha; Prajna-Paramita-Sutra sau Sutra înţelepciunii perfecte, scrisă de Nagarjuna* (aprox. 100 d.Hr.), este unul din cele mai importante texte sutra, care dezvoltă teoria cunoaşterii. În esenţă, Prajna-paramita-sutra neagă existenţa sinelui şi, prin urmare, ajunge să nege existenţa reală a fiinţei şi a nefiinţei. Argumentarea este dusă până la concluzia paradoxală a negării existenţei lui Buddha şi a învăţăturilor sale. Budismul tibetan îşi are propriul canon, sistematizat în două colecţii: Tanjur şi Kanjur. Tanjur însumează un număr de aproximativ 225 de volume, cuprinzând tratate doctrinare, scrieri de logică, gramatică, medicină, artă etc. Kanjur include textele sutra în 100-108 volume. Viaţa lui Buddha Că Buddha a fost un personaj istoric, este acum un fapt îndeobşte recunoscut. Cronica din Sri Lanka, chiar dacă a fost scrisă la mai multe secole după Buddha, mai exact în secolul al IV-lea d.Hr., ne furnizează o informaţie istorică deosebită: "Întronizarea Stăpânului Asoka a avut loc la 218 ani de la intrarea lui Buddha în nirvana". Se ştie că Asoka a fost întronizat la anul 265 î.Hr. Un simplu calcul matematic arată că

cele mitologice. Într-o zi însă. devine călugăr rătăcitor. a strigat cu voce de leu: "Eu sunt stăpân în lume! Aceasta este ultima mea naştere! De acum nu va mai voi o altă existenţă!" Siddhartha este crescut în lux şi desfătări. scurtimea vieţii şi calea renunţării la lume. dar şi de convertire. într-o familie aparţinând castei princiare (ksatrya). devenind ascet. Zeii s-au strâns în jurul ei pentru a primi pruncul într-o plasă de aur şi a-l adora. mama sa a rămas în picioare.moartea sa . zoomorfe şi antropomorfe. fără a putea veni în contact cu astfel de realităţi. s-a născut la Kapilavastu. este foarte greu să discernem realul de legendar. un mort şi un ascet. adică Înţeleptul clanului Sakya.a avut loc la anul 483. Naşterea s-a petrecut în Parcul Lumbini. În pofida încercărilor din partea duhului rău. Familia sa aparţinea clanului Sakya. Literatura budistă referitoare la viaţa lui Buddha este foarte extinsă. Tradiţia vorbeşte despre conceperea sa miraculoasă. că pruncul va abandona lumea. un bolnav.evenimentul intrării lui Buddha în nirvana . Tradiţia prezintă acest eveniment ca pe un act de destin. fiind ţinut în palat. dacă se va întâlni cu un bătrân. Suddhodana. pruncul a contemplat cele zece colţuri ale universului şi. sprijinindu-se de un smochin. Se spune că la naşterea lui Siddhartha. pe numele lui adevărat Siddharta Gautama. Toate relatările sunt înveşmântate în mantia unei imaginaţii deosebit de bogată. ursitoarele i-ar fi atras atenţia tatălui său.Hr. Scrierile Jatakas cuprind o colecţie de 547 de istorisiri ce descriu întrupările anterioare ale lui Buddha. Acest lucru a fost interpretat în sensul că fiul care se va naşte va fi "Cel Iluminat" (Buddha). care i-a pus . de unde şi numele care i-a fost dat de Sakyamuni. Aşa se face că până şi în cazul traiectoriei istorice a vieţii sale. Se căsătoreşte la vârsta de şaisprezece sau şaptesprezece ani şi are un fiu. în timpul unei plimbări. Cu acea ocazie i s-a descoperit neputinţa umană. atunci naşterea sa poate fi plasată în jurul anului 563 î. primindu-l în pântece sub forma unui elefant alb. La venirea pe lume a copilului. care va primi numele de Rahula. Multă vreme Siddhartha a fost ferit de astfel de evenimente. mama sa. suferinţa umană. După ce s-a născut. făcând şapte paşi peste univers. La vârsta de douăzeci şi nouă de ani se simte atras de viaţa ascetică şi. părăsindu-şi familia. pe când se plimba în grădina palatului. Dacă ţinem cont că el a trăit 80 de ani. Maya Devi. zeii au intervenit făcând posibilă experienţa prezisă. Buddha.

redevenind ucenicii lui. îşi părăseşte soţia şi copilul şi îmbracă haina de ascet. Legenda spune că sub coroana acestui copac Bo au ajuns la iluminare toţi Buddha care i-au precedat lui Siddhartha. el descoperă că această metodă nu aduce decât "nimicul" şi nicidecum liniştea şi pacea lăuntrică. Siddharta petrece sub copac o zi şi o noapte în profundă meditaţie. În drum spre Benares. certitudinea de a fi distrus orice dorinţă care face ca o fiinţă decedată să revină la viaţă. adică "Cel Iluminat". Ca urmare se angajează în practici ascetice de mare severitate. Siddhartha îşi continuă căutările. şi certitudinea că a trăit pentru ultima dată şi că la moarte va intra în starea de linişte şi fericire absolută care este nirvana. dobândind cunoaşterea tuturor existenţelor anterioare. ajunge la iluminare (bodhi). să renască într-o altă formă de viaţă. În cele din urmă. Practicând yoga. aceştia îl urmează din nou. De aici şi denumirea budistă a acestui copac: "Scaunul sau tronul de diamant". Marele Ispititor. atrăgându-şi un număr restrâns de ucenici şi admiratori.tot felul de piedici. Covârşiţi de strălucirea lui Buddha. abandonează acest mod de viaţă şi încearcă să atingă desăvârşirea prin satisfacerea tuturor plăcerilor trupeşti. La început el se alătură unui grup de învăţaţi. se aşează sub un copac Bo (Ficus religiosus . cunoaşterea morţii şi a vieţii fiinţelor. Legenda spune că Mara. Rămas singur. Ieşind din cetate. încercând să-l reţină în lumea desfătărilor şi în sânul familiei. Văzând că nici prin asceză nu izbuteşte să dobândească liniştea lăuntrică. Într-un bună zi. Buddha trebuia să intre în nirvana. ajunge la vestitul sanctuar din Gaya. Buddha se hotărăşte să predice noua sa învăţătură. ajungând la iluminare.smochin sacru) pentru a se odihni. adoptând calea ascezei. Însă zeii îl imploră să nu facă acest lucru şi. Începând cu acest eveniment al iluminării. După cum era de aşteptat. care îl părăsesc. sub îndrumarea cărora încearcă să afle calea spre eliberare din lumea suferinţei. a încercat să-l determine să ia această decizie şi astfel să ducă cu sine taina căii spre iluminare. În consecinţă el abandonează practicile yoga. Aici ia hotărârea de a nu se mai mişca până când nu va realiza iluminarea supremă. Siddhartha va purta numele de Buddha. în consecinţă. se întâlneşte cu cei cinci asceţi care îl părăsiseră. Siddhartha renunţă la plăceri şi bogăţie. Acest lucru i-a contrariat pe cei câţiva ucenici ai săi. .

Concepe-ţi propria eliberare cu înţelepciune". ucenicul său favorit. proclamând "cele patru adevăruri nobile". viaţa pământească a lui Buddha nu are mare importanţă. şi că a trecut prin mai multe reîncarnări ca animal. 99-101. sociale şi spirituale. Acestea au fost descoperite în 1898 într-o raclă la Kushinara.Hr. unde va ţine prima sa predică despre punerea în mişcare a "Roţii Legii". ca om şi ca zeu. ca mijloc de realizare a nirvanei. Ultimele sale cuvinte. Numai aşa a putut el să acumuleze întregul conţinut al doctrinei eliberatoare. credinciosul nu trebuie să recapituleze viaţa lui Buddha. Dincolo de existenţa sa umană. (Digha Nikaya II. Această învăţătură este o variantă a credinţei hinduse în avatar. Este vorba de un dinte. adică 3 x 10. Buddha nu este însă singurul tathagata. Pentru budişti. Corpul neînsufleţit al lui Buddha a fost incinerat după obiceiul hindus.Buddha face un popas în parcul Sarnath. adresate lui Ananda. el rămânând un exemplu suprem. la care se adaugă 51 de zerouri. era normal să se afirme că Buddha nu a venit pe pământ o singură dată. Buddha este considerat principiu spiritual. Buddha îşi va continua activitata misionară timp de 40 de ani.).Hr. pe care era înscris: "Acest depozit de rămăşiţe este al Binecuvântatului Buddha din clanul Sakya". 156). Se vorbeşte despre un număr nesfârşit de tathagatas care se reîncarnează pentru a proclama mereu aceeaşi învăţătură. Buddha este doar un simbol. 483 î. În virtutea credinţei în transmigrare. câteva relicve au fost salvate. învăţătură preluată din hinduism. însă una circumstanţializată. au fost: "Degradarea este inerentă tuturor lucrurilor compuse. adaptată la noi şi noi contexte istorice. un arhetip al omului desăvârşit. La vârsta de 80 de ani (aprox. Învăţătura lui Buddha . "calea de mijloc între extreme" şi "cărarea nobilă cu opt răspunsuri". În această calitate este numit Tathagata . ciclurile existenţiale ale lui Buddha se întind de-a lungul a trei eoni. perioadă în care pune temeliile unei comunităţi budiste puternice. În budism. la şase kilometri de oraşul Benares.Cel care a venit şi a plecat astfel. Potrivit tradiţiei.. la anul 563 î. Totuşi. o claviculă şi un smoc de păr care sau păstrat în Sri Lanka. Buddha se stinge din viaţă în urma ingerării de ciuperici sau carne de porc.

Scurtă schiţă istorică Istoria budismului. ca etape necesare în drumul spre dobândirea eliberării din robia suferinţei şi atingerea nirvanei. Referitor la existenţă. ceea ce îngreunează fixarea ei în perioade de timp exacte. concepţii sau vederi drepte şi intenţii drepte. Buddha este văzut ca un doctor spiritual care încearcă să vindece o boală generală a omenirii: viaţa ca experienţă a suferinţei. . Buddha propune "cele patru adevăruri nobile (arya)". cuprinzând etape determinate în dezvoltarea sa istorică. disciplina minţii şi înţelepciunea intuitivă sau cunoaşterea exactă. o analiză pertinentă a existenţei şi. înţeleasă ca suferinţă existenţială. pe de altă parte.Întrucât nu s-au păstrat documente originale. poate fi rezolvată. au fost recunoscute patru mari perioade. al patrulea. în pali). calea sau metodele de rezolvare a problemelor existenţiale cu care omul se confruntă. starea dreaptă a minţii. concentrare dreaptă. în centrul predicii lui Buddha se află dharma (dhamma. este drept. Ultimul adevăr nobil. medicul determina starea bolii. Cu toate acestea. formula apoi cauza şi hotăra dacă vindecarea era sau nu posibilă. postulează metoda prin care problema vieţii. Se spune că această analiză a situaţiei umane făcută de Buddha urmează aceeaşi metodă pe care medicii vremii o foloseau în diagnosticarea şi vindecarea bolilor. pentru ca în cele din urmă să prescrie remediul sau medicamentul. este destul de fluidă. Dharma reprezintă "calea de mijloc" între satisfacerea tuturor simţurilor şi austeritatea ascetică exagerată. Ea constă în canalizarea activităţii şi comportamentului uman spre ceea ce. dharma predicată de Buddha conţine. Buddha afirma. iar drumul spre încetarea suferinţei este reprezentat de "cărarea nobilă înoptită" sau "cărarea nobilă a celor opt răspântii". originea suferinţei se află în dorinţă (tanha sau setea arzătoare de viaţă). este foarte greu să cunoaştem în detaliu învăţătura sa propriu-zisă. În structura ei. În primul rând. viaţă dreaptă. Aceste opt elemente materializează conduita morală. Potrivit tradiţiei. iar predica lui Buddha a fost transmisă în mai multe versiuni. şi anume: viaţa este supusă suferinţei. pe de o parte. faptă dreaptă. înţeleasă ca virtute sau dreaptă conduită. În această pespectivă. mai exact: vorbire dreaptă. de-a lungul celor 2500 de ani de existenţă. încetarea suferinţei este posibilă prin înlăturarea dorinţei. strădanie dreaptă.

Cirene şi Epir.Hr. având în sine puterea de a manipula forţele cosmice exterioare şi cele interioare. numită Mahayana sau "Vehicolul mare". Împăratul Asoka are însă o viziune mai amplă legată de valenţele acestei noi învăţături. ceea ce a dus la întemeierea unei noi tendinţe. cu precădere în China. denumit siddha. În cea de a treia perioadă. Perioada a doua. nelăsând nici o urmă. Macedonia. de la anul 500 şi până la 1000. Aceasta este etapa indiană a budismului. marchează răspândirea budismului în afara graniţelor Indiei. Concomitent. care a izbutit să stingă în sine orice dorinţă de viaţă şi. care începe cu primul an al erei creştine şi până la anul 500 d. stăpânire proprie unui arhat persoană lipsită de orice ataşamente..Prima perioadă este cea a budismului vechi sau primar. nu mai este limitat de nimic. prin urmare. sperând să devină în cele din urmă un Buddha atotcunoscător. de la Buddha şi până la începutul erei creştine.Hr. printre aceştia . trimiterea de misionari în regatele diadohilor greci din Egipt. timpul în care sferele de influenţă se deplasează din India spre alte părţi ale Asiei. de la anul 1000 şi până în prezent este martora unei stagnări accentuate în dezvoltarea doctrinară şi chiar a unei deprecieri a budismului. Cert este că ea a eşuat. Ultima perioadă. Din punct de vedere doctrinar. primele trei etape sau perioade angajează tematici diferite: În prima etapă accentul a căzut asupra unor probleme de ordin psihologic. A treia perioadă. Răspândirea budismului Până la Asoka. şi se suprapune cu apariţia budismului tantra şi ch'an.persoana care doreşte să-şi îndrume spre eliberare toţi semenii. în 250 î. În consecinţă. absorbirea de elemente străine în învăţătura budistă şi acomodarea ei la noi contexte misionare. întreaga problematică doctrinară primeşte o viziune cosmicizantă. A doua perioadă abordează problema naturii (svabhava) adevăratei realităţi şi a realizării în sinele uman a adevăratei naturi a lucrurilor ca act necesar eliberării. preocuparea de bază fiind aceea de a-l ajuta pe om să dobândească prin introspecţie şi auto-control. Asoka trimite misionari în Sri Lanka. Un astfel de om. budismul rămâne o religie pur indiană. care se extinde pe o durată de 500 de ani. el hotărăşte. nu se va mai reîncarna. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu această misiune. vizând nu numai pe om în sine.. Chipul ideal este bodhisattva . cunoscut sub denumirea de budismul hinayana sau budismul "vehicolului mic". stăpânirea deplină asupra intelectului său. ci omul armonizat cu întregul cosmos.

el devine însă o forţă religioasă deosebit de puternică. de unde se va infiltra în China. Thailanda şi Indo-China. scindându-se în mai multe secte.Hr. la noi semnificaţii. erau deja traduse aproximativ 1300 de tratate budiste. În cea de a doua parte a mileniului întâi al erei creştine. . Budismul în China În China. De altfel. budismul chinez atinge punctul culminant al dezvoltării sale. când se depune o activitate asiduă de traducere a textelor budiste în chineză. dezbaterile asupra lor ducând la apariţia a "şapte şcoli" sau curente de gândire. Budismul chinez nu va prezenta o structură doctrinară unitară. întemeiată de Chi-tsang (549-623). Coreea şi Japonia. În primul secol al erei creştine.Şcoala celor trei tratate. care se înscrie pe linia şcolii Madhyamika. care fac intepretarea acestor texte deosebit de anevoioasă şi chiar controversată. La anul 400 d. realizând o adevărată simbioză între gândirea budistă de origine indiană şi elemente doctrinare confucianiste şi taoiste. care propuneau tot atâtea nuanţe exegetice diferite. ceea ce a dus la o suprapunere lexică şi. Interesul se concentrează asupra conceptelor de fiinţă (yu) şi nefiinţă (wu). perioada de înflorire a budismului în China corespunde cu reînvierea taoismului. în consecinţă.. care va servi ca punct de iradiere a învăţăturii budiste spre Asia de sud-est: Birmania. Paralel cu activitatea de traducere se observă un interes deosebit faţă de practicile meditative budiste. are loc o nouă expansiune a budismului spre Asia Centrală. unde va fi întemeiată o primă comunitate budistă. Sun-Iun . Primele comunităţi budiste monahale vor fi întemeiate abia pe la mijlocul secolului al IV-lea. Traducerile în chineză au folosit adeseori terminologia taoistă. Dintre acestea. mai ales din partea membrilor comunităţii taoiste. budismul a fost primit la început cu suspiciune. următoarele opt secte sau şcoli de gândire şi practică au exercitat o influenţă deosebită asupra vieţii şi gândirii religioase în China şi nu numai. După căderea dinastiei Han.numărându-se proprii săi fii. Cele mai populare scrieri budiste în China vor fi Sutra înţelepciunii perfecte şi Lotusul legii bune. fiind considerat o religie străină. Iată numele acestor şcoli şi ale celor care le-au întemeiat: 1. mai exact între anii 500800.

templul Horyuji (607) mai dăinuie încă.Şcoala disciplinei. Mulţi călugări japonezi au vizitat. Din China. în japoneză). cum ar fi arta sau ceremonialul ceaiului. care va construi o serie de temple budiste. Paralel cu influenţele chineze. el se va impune cu sprijinul prinţului Shotoku Taishi (523-621).Şcoala Tărâmului Pur. fondată de Yuan-tsang (569664). fondată de Amoghavajra (707-774): 5. Budismul în Japonia În Japonia. vor apărea şi o serie de secte care vor introduce în practica budistă elemente noi. Ching T'u . despre care se crede că a fost întemeiată de Bodhidharma. Lu-tsung . budismul ajunge în jurul anului 550. Dintre aceştia. 6.Şcoala armoniei. Chen-Yan sau Mi-tsung . 4. Aici el se va îmbogăţi prin asimilarea unor elemente religioase preluate din credinţele şi practicile religioase tradiţionale japoneze. budismul va trece în Coreea începând cu anul 372. Hua Yen-tsung . 3. Budismul japonez s-a dezvoltat în strânsă legătură cu cel chinez. fiind cea mai veche clădire construită din lemn din lume.Şcoala ghirlandei. sau artele . trăit şi studiat în mânăstirile budiste din China. îndetemată de Tu-Shun (557-640). Din clădirile ridicate de el. ei au adus multe din tradiţiile mânăstirilor unde au fost instruiţi.2. La revenirea lor în Japonia. ci şi în Japonia. 7. în jurul anului 520. în japoneză). iar Kobo Diashi (774-835) doctrina Ghenzen (Shingon.Şcoala simplei ideaţii. Ch'an sau Şcoala Meditaţiei.Şcoala misterelor tantrice. Şcoala Meditaţiei sau Ch'an este răspândită nu numai în China. Unul din tratatele predilecte ale aceste şcoli este Lankavatara Sutra. Deşi la început budismul a fost primit aici cu ostilitate. unde o întâlnim sub denumirea de "Zen". Wei-Shih sau Fa-Hsing . întemeiată de Tao-Nsuan (595-667). tradiţii pe care le-au adoptat mediului şi mentalităţii japoneze. de nuanţă hinayana. întemeiată de Shao-tao (613-681) şi 8. T'ien T'ai . extinzându-se asupra întregului teritoriu corean abia în secolul al VI-lea. prin filieră coreană. Dengya Daishi (767-822) aduce doctrina T'ien-t'ai (Tendai. întemeiată de Chih-k'ai (538-597).

aruncarea suliţei. În el se regăseşte adevărul veşnic. Sambhogakaya şi Dharmakaya. se va bucura de o mare popularitate. judo. şi anume: Namu-MyoHorenge-Kyo. Şcoala Rinzai.scrima. care face parte din budismul zen (ch'an. pe Sakyamuni sau Gautama. unicul şi veşnicul Buddha care a existat de-a lungul timpului. Nirmanakaya sau corpul transformării îl reprezintă pe Buddha istoric. . Samkhogakaya sau corpul fericirii este manifestarea în beneficiul tuturor Bodhisattvas. budismul zen (ch'an) se va răspândi şi în rândurile samurailor. care a umblat şi a predicat pe pământ. Dharmakaya sau corpul legii este Buddha înţeles ca Absolut. universal şi neschimbător.budismul meditaţiei. divizându-se treptat în mai multe secte. Ca atare. care va deveni sloganul mişcării Nichiren. stimulând puterea de concentrare şi stăpânire de sine. ceea ce în traducere înseamnă "Slavă sutrei lotusului a adevăratei legi". inclusiv în faţa morţii. Introdus în Japonia de Honen (1153-1212). în japoneză). . Şcoala lui Nichiren (1222-1282) se caracterizează printr-un acut spirit naţionalist şi intolerant. jiu-jitsu etc. Preluând structurile doctrinare ale budismului ch'an (zen) . Esai. este propusă o nouă mantra care să însumeze esenţa acestei învăţături şi practici. Amidismul sau Judo . mai ales în sânul claselor educate. Lui îi sunt atribuite majoritatea sutrelor mahayana şi reprezintă corpul fericirii deoarece se bucură de răsplata strădaniilor sale şi la rândul lor toţi cei care au ajuns la starea de bodhisattva se bucură în acelaşi mod de existenţă. Venerarea acestor trei corpuri se poate face prin invocarea Sutrei Lotusului. Astfel Codul războinicului (Bushido) devine un cod etic ce conturează comportamentul şi modul de viaţă al adevăratului luptător.marţiale. Tradiţiile de luptă ale acestora .vor deveni mijloace de disciplinare a voinţei şi spiritului. prin care pune temelie şcolii Rinzai (Lin-chi. Dintre acestea. întrucât aceasta reprezintă adorarea unui singur Buddha. Eisai va elabora un tratat intitulat : "Beţi ceai pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi prelungirea vieţii" (1214). introduce arta ceaiului în Japonia în 1191. în chineză). Tradiţiile pietiste budiste care aveau drept ţel adorarea lui Buddha-Amitabha au găsit şi ele un teren propice de dezvoltare. Astfel. în chineză). Nichren susţine că nu este suficientă adorarea lui Amitabha (Nembutsu.Şcoala Tărâmului Pur a suferit o serie de transformări şi adaptări. Mult mai eficientă ar fi venerarea celor trei corpuri ale lui Buddha: Nirmanakaya. tragerea cu arcul. Începând cu secolul al XIII-lea.

Budismul în Tibet Deşi Tibetul este mult mai apropiat geografic de India. Datorită suportului regal. În prezent. La începutul secolului al VIII-lea. dar este rechemat. budismul va câştiga şi aici teren. Abia după 1890. Cu ajutorul practicilor magice şi tantrice. două treimi din populaţia Japoniei aparţin diverselor forme de budism." Biografia acestuia este învăluită în legendă şi fantastic. care era o ferventă credincioasă budistă. vestitul învăţător budist Santiraksita. budismul va pătrunde aici abia în secolul al VII-lea. a căror alianţă a dus la subminarea casei regale. magistrul Padmasambhava. În a doua jumătate a secolului al VIII-lea regele Khri-srong (756-796) izbuteşte să suprime opoziţia acestora şi trimite mesageri în India pentru a aduce în Tibet misionari budişti. Cert este că Padmasambhava merge în Tibet în anul 747. Acest lucru nu a fost văzut cu ochi buni de preoţimea bon şi de vechea aristocraţie. Prin alianţe matrimoniale. În secolul al XVII-lea are loc în Japonia o reînviere a confucianismului. Prin această alianţă importanţa casei regale tibetane creşte din punct de vedere politic. una din Nepal şi alta din China. Adepţii religiei bon* (credinţa tradiţională a tibetanilor) s-au opus noii credinţe. slăbind totodată puterea politică şi deschizând drumul spre teocraţie. Nu acceptă să revină în Tibet răspunzând că "nu poate face faţă zeilor şi demonilor tibetani" şi îl recomandă pe "cel mai mare vrăjitor din India. El părăseşte Tibetul. La chemarea lui. văzând în budism o cale sigură în acest sens. budismul japonez va intra în declin. budismul zen revine în prima linie. are loc o deschidere faţă de călugării budişti care căutau refugiu în Tibet. pandiţii indieni şi lotsabas tibetani au format o comisie şi au redactat un ghid . dobândind influenţă din ce în ce mai mare. de la Universitatea din Nalanda se deplasează în Tibet. În secolul al IX-lea se întreprinde o vastă activitate de traducere a textelor budiste în tibetană. regii tibetani din această perioadă au încercat să-şi consolideze statutul. După ce regele Srong-btsan sgam-po (620649) încheie o căsătorie poligamă cu două prinţese.După anul 1500. pentru o misiune de aproximativ doi ani. care nu arareori se vor răzvrăti împotriva lui. Misiunea acestuia eşuează. regele Mes-ag-tshoms (704-755) se căsătoreşte cu o prinţesă chineză din dinastia T'ang. plantând budismul în Tibet. iar în secolul al XVIII-lea se impune o formă de shintoism* militant. el izbuteşte să înfrângă opoziţia demonilor şi zeilor bon. În acest scop.

au loc o serie de persecuţii îndreptate împotriva budismului. El va concepe un sistem cronologic. a fost întemeiată de Brom-ston (1005-1064). lemn şi foc) cu cele 12 animale simboluri zodiacale: câinele. Acest sistem cronologic este deosebit de folositor în cunoaşterea etapelor istoriei Tibetului. după cum se poate vedea din colecţia sa de poeme "O sută de mii de cânturi". care defineşte locul fiecărui an prin poziţia pe care o are într-un ciclu de 60 de ani şi care rezultă din combinarea a cinci elemente (pământ. bKa-rgyud-pa. Milarepa a fost ucenicul lui Marpa (1012-1097). oaia. iepurele. apă. în 1042. care va reprezenta un factor decisiv în răspândirea budismului în partea centrală şi de apus a Tibetului. întemeietor şi el al unei şcoli budiste. consoarta lui Avalokiteshvara. a cărui sensibilitate poetică rămâne unică în literatura tibetană. boul.standard pentru traducători (Mahavyutpatti). Atisa însuşi fiind adeptul zeiţei Tara. care îl introduce în arta magiei negre specifică practicilor şamanice. Este vorba de venirea lui Atisa (982-1054) de la Universitatea Vikramasila din India. Atisa va încerca şi o sistematizare a învăţăturii budiste într-un tratat intitulat: "Candela care luminează cărarea spre iluminare". Secta se va bucura de sprijinul aristocraţiei tibetane. cel mai respectat sfânt şi cel mai de seamă poet religios al Tibetului. ducând la stagnarea misiunilor budiste. şarpele. devenind modelul ascetului eroic tibetan. numită bKa-gdam-pa (secta cuvântului autoritar). Ideologia acestei grupări se întemeiază pe gândirea lui Atisa. tigrul. Totodată Milarepa rămâne şi cel mai de seamă reprezentant al şcolii întemeiată de Marpa. formulând o terminologie unitară. calul. cu sprijin masiv din partea Indiei şi a Kashmirului. Cea mai mare personalitate a budismului tibetan din secolului al XI-lea rămâne însă Mi-la-ras-pa sau Milarepa (1040-1123). Gruparea adoptă şi o serie de simboluri tantrice. Înainte de a-l iniţia în adevărata doctrină budistă. fier. În jurul anului 1000. încă folosit în Tibet. mistreţul. şobolanul. ucenicul lui Atisa. înlăturând totuşi excesele practicilor tantrice. asistăm la apariţa unor şcoli budiste specifice Tibetului. dragonul. maimuţa şi pasărea. Totodată. care i-a facilitat accesul în sferele politice. În răstimpul care a urmat activităţii lui Atisa. o nouă misiune budistă îşi face apariţia în Tibet. Activitatea lui Atisa nu s-a limitat doar la propovăduirea învăţăturii budiste. Prima sectă sau şcoală. şi anume. el mai este supus unor nevoinţe chinuitoare. Aşa se face că această şcoală va juca . Către mijlocul aceluiaşi secol. experienţă prin care va trece cu succes. porcul.

aşa cum putem vedea din tratatul său "Etapele marii căi spre ştiinţele oculte". După cucerirea Tibetului de către mongoli şi distrugerea monarhiei tibetane. întemeiată de Tsong-kha-pa (13271419). iar prin rigorismul ei doctrinar şi disciplinar va sluji ca model pentru reformele şi inovaţiile religioase de mai târziu. Tsong-kha-pa reformează budismul tibetan. întemeiată în 1073 cu centrul la mănâstirea Saskya. al cărui spirit s-a reîncarnat . În jurul anului 1090 apare gruparea Shi-byed-pa – Pacificatorii. incompatibile cu învăţătura pe care o profesau. Cu toate acestea. Dintre textele care aparţin acestei şcoli. consecinţa directă fiind angajarea călugărilor în certuri şi lupte sângeroase. prin purificarea lui de practicile superstiţioase care prevalau la acea vreme şi abuzurile Vajrayana. impunând celibatul în cazul călugărilor. formată cu precădere din asceţi. Cartea morţilor (Bar do thos grol) este cea mai cunoscută. sihaştri şi yogini. Reforma sa se întemeiază pe învăţăturile lui Atisa. disciplina severă şi o moralitate superioară. încearcă să contrabalanseze cele două şcoli ale lui Atisa şi Marpa. Despre conducătorul acestei şcoli. înlăturând practicile erotice curente şi punând practicile magice sub control raţional strict. această şcoală va fi depăşită de o nouă grupare.un rol deosebit de important în dezvoltarea teocraţiei în Tibet. reformulând tantrismul şi punând în centrul cultului pe Bodhisatva Manjusri. Şcoala Sa-skya-pa. care au încercat o adaptare la specificul tibetan a doctrinei mahayana. numită dGe-lugs-pa (Gelugpas). Practicile tantrice promovate de Nying-ma-pa şi accentul pus asupra învăţăturilor esoterice explică gradul ridicat de popularitate de care s-a bucurat în rândul populaţiei. se va susţine că este reîncarnarea predecesorului său. în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. conducătorii acestei şcoli vor prelua guvernarea Tibetului. înlocuieşte culoarea roşie a veşmintelor călugărilor cu cea galbenă ca simbol al reformei sale purificatoare. Totodată. Implicarea în politică nu a fost de bun augur. Această carte descrie pretinsele experienţe de după moarte ca parte integrantă a procesului de transmigrare. Deosebit de importantă pentru budismul tibetan a fost şcoala Nying-ma-pa. ai cărei adepţi pretind a fi urmaşii lui Padmasabhava. care va primi numele de Dalai Lama. specialist în budismul madhyamika* şi cunoscător al practicilor ascetic vinaya. promovând o viaţă spirituală profundă. Impactul acesteia nu a fost atât de mare pe cât s-a sperat.

În acelaşi timp. care se vedeau privaţi de posibilitatea realizării eliberării din ciclul transmigraţiei (samsara). După moartea ultimului conducător budist al Mongoliei. dintre care unele au devenit importante centre de cultură. izbuteşte să-l convertească pe Marele Khan Khubilai.la moarte în unul din primii născuţi din cercul de apropiaţi ai defunctului lama. când acest ţinut va fi cucerit de China. Călugării se concentrau asupra desăvârşirii personale în cadrul unui program ascetic imposibil de urmat de credincioşii laici. budismul pătrunde mai întâi în secolul al XIII-lea. În Mongolia. conducătorul şcolii Sa-skya-pa. Buddha nu a formulat nici un fel de prescripţii rituale. Hutuktu. în timp ce Panchen Lama era al lui Amitabha. masacrând zeci de mii de călugări. În cea de a doua parte a secolului al XIV-lea. au apărut o serie de controverse. În plan teoretic. Principalele forme de exprimare ale învăţăturii budiste: Hinayana şi Mahayana Dezvoltarea în timp a învţăturilor budiste a fost deosebit de complexă şi lipsită de unitate lăuntrică. Aceştia vor distruge majoritatea mânăstirilor budiste. comunitatea monahală (samgha) era foarte conservatoare şi închistată. Dalai Lama va conduce Tibetul până în 1950. Permanetizarea budismului în rândurile mongolilor a fost posibilă datorită răspândirii textelor budiste în limba mongolă şi prin construirea de mânăstiri (de ordinul miilor). La scurtă vreme după intrarea lui Buddha în nirvana. dar şi ale unor . dominate de căutarea unei identităţi doctrinare clare. Acest lucru a cauzat mare nelinişte nu numai în rândurile laicilor. cu ajutorul lui Altan Khan. iar conducătorul vremelnic va fi obligat să ia calea exilului (1959). când Phags-pa (1235-1280). în 1924. conducătorul mongolilor răsăriteni. pe când Panchen Lama deţinea autoritatea în probleme doctrinare. această credinţă are ca temei o doctrină emanaţionistă ingenioasă. care simţeau nevoia unui crez practic. mongolii se vor întoarce la practicile tradiţionale şamanice. care leagă persoana lui Dalai Lama de Buddha original. În afara exemplului personal şi a unor structuri doctrinare cu caracter general. Dalai Lama este conducătorul temporal. AdhiBuddha. el fiind întruparea lui Avalokitesvara. Reconvertirea lor definitivă este înfăptuită de cel de al treilea Dalai Lama în 1577. guvernarea intră în mâna comuniştilor. destinate mai ales laicilor. de altfel inerente oricăror începuturi.

în aşa fel încât budismul nu va mai putea niciodată să predice o structură doctrinară unitară. când s-a încercat fixarea unui canon scripturistic budist. era concepută în termeni negativi: stingere. Activitatea omului trebuia să fie caracterizată de a-himsa (non-violenţă). O primă adunare de acest fel a fost conciliul de la Rajagriha. în sanscrită şi atta. în pali) a devenit an-atta. eu predic suferinţa şi încetarea suferinţei". aceste două tendinţe vor suferi noi sciziuni. Faptul că Buddha şi-a exprimat diferite concepte în termeni negativi i-a atras acuza de nihilist şi că ar fi predicat anihilarea sau aneantizarea. încetarea de a mai exista a non-eului etc. înţeleasă ca renunţare totală la tot ceea ce este pământesc şi lumesc. căci "naşterea este suferinţă. Prima comunitate întemeiată de Buddha a avut un caracter strict monahal. asocierea a ceea ce este neplăcut . în timp ce şcolile mahayana pretind că învăţătura pe care o propagă este suficient de largă şi de deschisă pentru a da posibilitate întregii omeniri să ajungă la nirvana. Întrucât disputele dintre ramura conservatoare şi cea liberală din sânul comunităţii budiste au devenit din ce în ce mai aprinse. De aceea. fiind singura cale posibilă pentru realizarea desăvârşirii sau eliberării. Acesta a fost urmat de un al doilea conciliu. cât şi acum. nu trebuie să ne suprindă deloc fapul că ideologia care a stat la temelia acestei atitudini faţă de viaţă a avut un caracter negativist. adică nonsuflet. Încercarea lui Asoka şi a conciliului de la Pataliputra de a reconcilia tabăra conservatoare cu cea liberală vor da greş. a. anihilare. degradarea este suferinţă. boala este suferinţă. s-a hotărât organizarea unor adunări sau concilii pentru a se ajunge la reconciliere. cunoscute sub denumirea de Hinayana sau Vehicolul mic şi Mahayana sau Vehicolul mare. Hinayana sau Vehicolul mic. iar ceea ce reprezenta esenţa omului. Şcolile hinayana susţin că propovăduiesc calea lui Buddha aşa cum aceasta a fost concepută de el. Neînţelegerile se vor adânci odată cu trecerea timpului. nirvana. ţinut la Vesali. Până şi ţinta sau scopul suprem al omului. La rândul lor. moartea este suferinţă. unde vor apare primele sciziuni majore în sânul membrilor comunităţii monahale budiste. Faţă de această acuză el a avut următorul răspuns: "Aceasta nu sunt şi nici nu afirm. viaţa monahală. Atât înainte.călugări cu vederi mai largi. adică sufletul (atman. în concepţia cărora învăţătura avea o perspectivă universalistă. Budismul se va scinda în două mari ramuri. dispariţie.

desăvârşire. lipsa de armonie. separarea de ceea ce este plăcut este suferinţă. De aceea. reîncarnarea ei având loc în funcţie de valoarea faptelor. Stări rele: întruparea ca animal. dar şi în cea prezentă. 2. al omului care a izbutit să-şi depăşească condiţia limitată prin abandonarea oricăror lucruri şi ruperea legăturilor care îl făcea robul existenţei empirice. fericire. între hotarele doctrinare sugerate de Buddha. mai mult sau mai puţin. fiinţa respectivă reintră în ciclul transmigrării. de comfort. Idealul propus este chipul călugărului ascet. iritarea. Prin suferinţă nu se înţelege doar durerea sau boala fizică sau psihică. Cu alte cuvinte. Ciclul etern al revenirii angajează cinci moduri de viaţă. efemerul. b. Faptele nu sunt transmisibile de la o persoană la alta şi nici nu există un loc anume unde ar putea fi expiate. deoarece "toate corpurile compuse sunt suferinţă" (sabbe sankhara dukkha). plinătate. cum ar fi.este suferinţă. în funcţie de faptele bune sau rele săvârşite în existenţa anterioară. dominat de suferinţă. Aceste forme existenţiale sunt vremelnice. Buddha contrapune tranzienţa. Atunci când perioada de răsplată sau pedeapsă s-a încheiat. impermanenţa şi suferinţa ca experienţe imediate şi condiţii fundamentale ale existenţei în ansamblul ei. Hinayana se păstrează. El se concentrează asupra condiţiei umane şi încearcă să îi dea o rezolvare practică. În ansamblu doctrina hinayana se prezintă astfel: 1. Respingând spiritualismul şi idealismul hindus. a ceea ce este efemer şi plin de suferinţă. conflictul în sens filozofic. care afirma perenitatea realităţii spiritului. Ea include şi alte stări. Existenţa este un efect în cadrul unui proces ciclic predeterminat de legea imuabilă a faptei (karma). . Suferinţa (dukkha) este experienţa existenţială a tuturor fiinţelor. a nu obţine ce doreşti este suferinţă". fiind determinate de structura faptelor. cel înţelept va căuta să se elibereze din ciclul reîntrupărilor. toate fiinţele sunt supuse eternei reveniri la o nouă formă de viaţă. efemeritatea. divizate în două categorii valorice: a. spirit veşnic flămând (preta) şi ca locuitor al iadului. Buddha însuşi îşi delimitează sfera preocupărilor. Stări bune: întruparea ca om sau ca zeu. Cu alte cuvinte. suferinţa reprezintă opusul a tot ceea ce este bunăstare.

a setei de viaţă poate fi realizată urmând "calea nobilă înoptită". disciplina minţii (strădanie dreaptă. Puneţi-vă încălţăminte din piele şi pământul va deveni neted". Această sete de viaţă cauzează săvârşirea de fapte care. Simbolul acestei încrengături existenţiale este roata care se învârte veşnic. Înţelepciunea intuitivă se referă la cunoaşterea realităţii în sensul că orice existenţă este suferinţă (dukka). a controlului asupra intelectului. evitarea răului şi purificarea minţii. Această cale cuprinde trei elemente care angajează: conduita morală (vorbire dreaptă. dând naştere la pasiuni. Forţa motrice din spatele procesului fiinţial este tanha (trisna. Ideea suferinţei existenţiale este forţa motrice a învăţăturii budiste.3. dorinţa de a trăi. Deşi în sensul strict al cuvântului existenţa are drept cauză legea faptei (karma). temelia ei este formată dintr-o încrengătură complexă de fapte şi evenimente care au loc pe toate planurile vieţii. angajează o nouă existenţă sau formă de viaţă. faptă dreaptă. în realitate. viaţă dreaptă). că orice existenţă este vremelnică. în sanscrită) – setea de viaţă. Buddha a . roata vieţii (samsara) cu cele 12 spiţe (nidanas). Încă de la începutul carieriei sale de predicator. starea dreaptă a minţii şi concentrare dreaptă) şi înţelepciunea intuitivă (concepţii sau vederi drepte şi intenţii drepte). Acest lcru poate fi făcut prin practici ascetice şi meditaţie asupra caracterului vremelnic şi inutil al vieţii ca obiect al dorinţei existenţiale (tanha). nemuritor (anatta). Înlăturarea oricăror dorinţe fiinţiale. Prin realizarea unui control adecvat al intelectului. O faptă rea nu angajează doar propria suferinţă a săvârşitorului. Disciplina minţii vizează dobândirea stăpânirii de sine. ci şi a celui sau a celor împotriva cărora este îndreptată. ca factori determinanţi ai acestui proces. trecătoare (anicca) şi că nu există suflet personal. Conduita morală are ca obiect săvârşirea de fapte bune. b. la rândul lor. este posibilă distrugerea tuturor obiectelor externe care influenţează simţurile. a. mintea este golită de conţinut şi îndrumată spre o stare de perfectă linişte şi seninătate. Un proverb budist spune: "Nu există suficientă piele cu care să se acopere pământul pentru a-l face neted. În altă ordine de idei. Atunci când este disciplinată cu adevărat. lăcomie şi pofte. c. prin disciplinarea lui putem realiza acea stare intelectuală care nu va mai permite căderea în greşeală sau căutarea de plăceri în ceea ce este un fapt trecător şi deci izvor de suferinţă. 4. de aici necesitatea suprimării ei.

susţinut că realitatea este suferinţă. a şirului cauzal al faptelor. de transformare. Cu fiecare clipă ce trece. de tranzienţa vieţii. De aceea. Ele determină noua existenţă într-un şir cauzal infinit. doctrina anatta susţine că nu există suflet permanent şi că omul este o fiinţă compozită. insul poate spera să înlăture orice dorinţă de viaţă şi astfel să rupă lanţul robiei cauzale al faptelor şi să intre în nirvana (nibbana. budismul hinayana va nega realitatea sufletului ca entitate de sine stătătoare. devenim altceva decât ceea ce am fost. Prin această doctrină. faptele sunt determinante existenţiale. asemenea stingerii unei lumânări sau a focului. Prin observarea strictă a celor trei norme: conduita morală. Pentru a reconcilia concepţia sa antropologică cu viziunea unei lumi în permanentă fluctuaţie. Buddha afirma că lumea este aidoma unui foc întreţinut de vâlvătăile plăcerii. co-fiinţial cu sufletul suprem (param-atman sau Brahman). existenţa propriu-zisă nu este altceva decât un permanent proces de schimbare. predispoziţia şi conştiinţa. dacă suntem suma unor elemente constitutive. cele cinci agregate se dezintegrează. Prin această doctrină. senzaţia. şi cea nihilistă. Fapta (karma) este cea care dăinuie. percepţia. înţelepciunea intuitivă solicită în mod necesar cunoaşterea adecvată a lanţului cauzalităţii (paticcasamuppada). În vestita sa "Predică a focului". La moarte. urii şi ale deziluziei şi că singurul loc unde acesta nu arde este nirvana. . Căci atât timp cât sunt săvârşite. atunci ce se supune reîncarnării? Cine se va bucura de răsplată sau va suferi pedeapsa? Răspunsul la aceste întrebări este pe cât de ciudat. Acelaşi mesaj îl transmite ucenicilor săi înainte de a muri: "supuse degradării sunt toate lucrurile compuse". hinayana se opune învăţăturii upanishadice care afirmă existenţa reală a sufletului individual (jivan atman). singure faptele depăşesc pragul morţii. fără nici un dubiu. considerându-l an-atta – non-suflet. ea se circumscrie unei curgeri. Viaţa nu este statică. Nirvana înseamnă stingere. budiştii se plasează între extrema materialistă. Cu alte cuvinte. un conglomerat. proces ce se extinde de-a lungul a mai multe vieţi. şi anume: materia. în pali). unei deveniri permanente. fără o consistenţă ontologică care să-i dea perenitate. că existenţa personală nu este altceva decât experienţa acestei suferinţe cauzată. pe de o parte. devenind forţe motrice ale roţii eternei reveniri (samsara). În esenţă. pe atât de neelocvent. Se pune deci întrebarea. disciplina minţii şi înţelepciunea intuitivă. pe de alta. cuprinzând în structura sa cinci elemente constitutive sau agregate (skandhas).

toţi oamenii pot ajunge la iluminarea realizată de Buddha. De exemplu. VIII). mahayana va înlocui practicile monahale austere cu devoţiunea faţă de Buddha şi cu credinţa în el. s-a făcut cunoscută o scăpare pentru cel născut.. ca mijloc de eliberare din robia suferinţei. mahayana promovează credinţa în natura buddhică a fiecărei fiinţe raţionale. în simbioză cu acele contexte misionare în sânul cărora s-a răspândit: confucianist şi taoist. animist şi politeist. există acest nenăscut . dar nici anihilării. Căci aşa cum există starea de suferinţă şi vremelnicie. Există două feluri de nirvana: nirvana cu substrat şi nirvana fără substrat. cea mai răspândită şcoală hinayana este Theravada sau Şcoala bătrânilor. care predomină în Asia de sus-est.Existenţa nirvanei este considerată ca o necesitate logică. aceasta înseamnă că şi mijloacele de realizare a iluminării trebuie să fie la îndemâna tuturor. tot aşa trebuie să existe şi o stare a lipsei de suferinţă şi vremelnicie. capabilă să devină Buddha şi că Buddha a trăit din veşnicie. În zilele noastre. un nefăcut. Mahayana sau Vehicolul mare nu este numai forma cea mai populară şi cea mai extinsă a budismului. pe de o parte. fraţilor.. text . aceea ce este nenăscut pentru cel în devenire. un nedevenit. o stare care să nu fie supusă nici infinitului. un nenăscut. iar cea fără substrat începe de la moarte. Sutra Lotusului. Nirvana cu substrat este starea de detaşare absolută realizată în această viaţă. ca atare. cap. un necompus. fraţilor. Spre deosebire de hinayana. Însă întrucât. este numită parinirvana. ar fi existat. b. fraţilor. Cea de a doua nirvana. Întrucât natura buddhică este prezentă în fiecare om şi. pentru cel făcut şi compus. pentru cel în devenire şi compus (Udapa. va trăi în veşnicie. manifestându-se din timp în timp oamenilor pentru a le descoperi învăţătura sa. Dacă nu. nici că nu există. în comparaţie cu doctrinele hinayana şi. la care adaugă dragostea şi compasiunea faţă de orice fiinţă. De aceea. dar şi cea mai complexă. Există. Condiţia nirvanică este interpretată diferit de şcolile budiste în contextul unor speculaţii complicate din care reţinem doar că nirvana nu se poate spune nici că există. pe de altă parte. fără substrat. Acest vehicol s-a conturat. care susţine unicitatea lui Buddha. afirmând că el se întrupează o singură dată într-un eon şi că iluminarea este rezervată celor puţini aleşi.

a unui bodhisattva (fiinţă iluminată) care. deosebit de populară în rândul credincioşilor budişti. în contextul şcolii "Tărâmului pur" (Ching T'u). care reprezintă atotputernicia şi înţelepciunea lui Amitabha. şi va fi cunoscută sub numele de Tendai (T'ien T'ai. prin faptele sale meritorii îi ajută pe oameni să realizeze iluminarea şi intrarea în nirvana. iar Avalokitesvara. în budismul mahayana întâlnim învăţături ce depăşesc sfera strictă a teoriilor budiste clasice păstrate în hinayana. în chineză). Un singur act de credinţă în Amitabha asigură renaşterea în Tărâmul pur. După doctrina mahayana. Shinran. Virtuţile principale ale unui bodhisattva sunt: înţelepciunea perfectă şi compasiunea universală. adică Vehicolul fiinţei iluminate. unde va fi elaborată. de Honen şi discipolul său. preamăresc compasiunea infinită a acestuia şi prezintă "Paradisul vestic" – sukhavati (‘Tărâmul pur’. care îşi amână intrarea în nirvana până când întreaga lume va fi eliberată de suferinţă. prin progresul spiritual realizat de un bodhisattva se acumulează un bagaj uriaş de merite ce pot fi transferate treptat unor fiinţe mai puţin norocoase.mahayana prin excelenţă. în chineză. care prezintă învăţătura despre eliberare din suferinţă prin credinţa în Amitabha (O-mi-to-fo. Una dintre acestea se referă la credinţa întrun mântuitor personal. a compasiunii sale. în coreană). pentru ca şi ele să se bucure de răsplata lor. . în chineză). întrupare a milostivirii lui Amitabha. şi de Mahasthama (Ta-shihchih. Amida. s-au plecat în faţa unui chip al acestuia sau au construit o stupa. această şcoală ajunge în Japonia. plină de compasiune. dezvoltarea ei propriu-zisă a avut loc în China. Bodhisattva este o fiinţă iluminată. începând cu secolul al XII-lea. unde toţi credincioşii vor fi răsplătiţi după faptele lor. în chineză). Bodhisattva mai poate fi întruparea unor atribute esenţiale ale lui Buddha: Manjusri este întruparea înţelepciunii lui Buddha. fie chiar şi din nisip. În activitatea de ajutorare a oamenilor în vederea eliberării din suferinţa existenţială. vor ajunge la iluminare şi nirvana. În plus. în japoneză: judo). Datorită acestei învăţături. budismul mahayana a mai fost numit Bodhisattvayana. Deşi această învăţătură a apărut în India. în japoneză şi Amit'a. Amitabha este ajutat de două mari puteri: Bodhisattva Avalokitesvara (Kuan-yin. susţine că toţi cei care au auzit învăţăturile lui Buddha. Din China. Învăţătura ei este cuprinsă în textele Sukhavati-Vyuha Sutra şi Amita-Yurdhyana Sutra.

deoarece toate sunt goale. care duce această teorie la extreme. însă nu ca adevăr ştiinţific sau raţional. De aceea. dintre existenţă şi non-existenţă. Ele nu au o natură proprie. mahayana conchide că lumea fenomenală este nirvana şi că nirvana este lumea fenomenală. particularităţi sau descriere. în acest caz. fără esenţă. sunyata este expresia ultimă a adevărului absolut şi angajează non-dualitatea subiectului şi obiectului. se ajunge la iluminare şi la realizarea adevăratei naturi buddhice. mahayana argumentează că elementele constitutive sau dharmas. eliberată de orice diferenţiere între eternitate şi anihilare.. deoarece. Având ca temei teoria vacuităţii (sunyata). Prajna se deosebeşte de calea obişnuită a gândirii raţionale şi este considerată ca izvor al cunoaşterii autentice. sunt goale.Hr. a nirvanei şi reîncarnării (samsara). Teoria vidului sau a golului (sunya) a fost elaborată magistral de Nagarjuna*. Există o singură realitate ultimă. făcându-se separaţie între lumea empirică şi nirvana. care propune realitatea lucrurilor în baza cauzelorfenomene care formează realul şi care sunt compuse dintr-o serie de elemente (constitutive) cu o existenţă limitată. deoarece ele depind la rândul lor de o serie de cauze. Dacă înlăturăm cauzele. iar modul de existenţă şi natura nirvanei este golul (sunya) care este o stare a realităţii . Atunci când nu se va mai gândi în termeni dualişti. ci ca adevăr mistic şi religios. Vacuitatea (sunyata) nu poate fi înţeleasă prin cunoaşterea intelectuală obişnuită. iar aceasta poate fi exprimată doar prin ideea de sunyata.Spre deosebire de hinayana. Nirvana nu angajează în mod necesar anularea existenţei fenomenale. De ce nu este ea eternitate? . Eu şi toţi ceilalţi Buddha declarăm că există Nirvana.. trăitor în secolul al II-lea d. Nagarjuna susţine că sunyata reprezintă identitatea dintre da şi nu. de aceea se spune despre real că este gol sau vid (sunya). nici ele nu mai există. între existenţă şi non-existenţă. afirmând că nici golul (sunya) nu poate exista. ea aparţine domeniului înţelepciunii transcendentale (prajna) sau al intuiţiei religioase. Însăşi nirvana este fără substanţă şi este vid.. întrucât ea revelează unitatea tuturor lucrurilor. ar deveni obiect al dorinţei. întrucât Buddha a spus că depăşeşte orice distincţie. fiind preluată de şcoala madhiamika. Nirvana este tărâmul autorealizării la care se ajunge prin înţelepciunea nobilă. termenul de mijloc dintre afirmaţie şi negaţie.

După cum lumea empirică este o stare fiinţială supusă spaţiului şi timpului. consideră că Buddha a subzistat în trei dimensiuni cau corpuri. Mahayana. cel care a trăit. este manifestarea buddhică pentru beneficiul tuturor bodhisattvas. şi anume: nirmanakaya – corpul transformării sau al schimbării. În cadrul şcolii mahayana două tendinţe distincte au făcut carieră deosebită: budismul tibetan sau lamaismul şi budismul zen. acestea fiind supuse eternei deveniri şi mişcări. (Lankavatara Sutra cap. De ce nu este anihilare? Pentru că toţi înţelepţii din trecut. aidoma spaţiului. fiindcă există lumea empirică. Primul corp. să reţinem că nirvana. face parte din categoria realităţilor necauzate. neschimbător. ea nu este eternitate. întrucât ea reprezintă natura lor. Nirvana şi lumea empirică sunt două existenţe paralele care se condiţionează reciproc în cadrul unei stări de simultaneitate. II. al delectării şi dharmakaya – corpul legii. Îndeobşte nirvana este considerată ca stare fiinţială şi lăcaş al realităţii. În fine. sambhogakaya – corpul fericirii. De altfel. p. Ca fiinţă personală. Prin urmare nu este anihilare. Una dintre cele mai interesante învăţături din structura doctrinară mahayana se referă la cele trei corpuri ale lui Buddha sau trikaya. corpul legii reprezentând adevărul veşnic. Pentru a înţelege totuşi această învăţătură. nirvana este o stare fiinţială atemporală şi aspaţială. lumea fiinţelor nu este altceva decât dharmakaya. dar nici anihilarea. sambhogakaya. Al doilea corp. a realizat iluminarea şi a predicat învăţătura budistă pentru binele celor necunoscători. 86-87). în cadrul căreia nu au loc naşterea sau venirea la existenţă.Pentru că a înlăturat discriminarea dintre individualitate şi generalitate. nirmanakaya. cel care s-a bucurat de rezultatul eforturilor sale. Ea este fiinţialitate veşnică care merge până la a se confunda cu nefiinţa. îl reprezintă pe istoricul Sakyamuni sau Gautama. înţelepciunea perfectă (prajna). dharmakaya este Buddha sau Absolutul. predicatorul tuturor scripturilor mahayana. în contrast cu hinayana care susţine că a a existat o singură persoană Buddha care a trăit şi a realizat nirvana. . Ea nu se confundă cu spaţiul sau timpul empiric. el întruchipează compasiunea faţă de orice fiinţă. partea XXXVIII. universal. Nirvana există. Budismul nu descrie starea celui care a intrat în nirvana şi nici ce anume reprezintă nirvana. prezent şi cei din viitor ajung să o realizeze. De aceea putem spune că nirvana este acea stare fiinţială care contrabalansează irealitatea lumii empirice.

cinci s-au arătat deja.Budismul tibetan sau lamaismul. Dalai Lama este întruparea lui Avalokitesvara (Chensri. Cele mai importante personalităţi din structura religioasă tibetană sunt Dalai Lama şi Panchen Lama. în pali). exercită autoritate religioasă deosebită. În realitate. adorat cu precădere în sânul budismului "Tărâmului pur". Viaţa religioasă este dominată de lama (stareţ. Figura dominantă a acestui panteon este Adibuddha sau Înţelepciunea primordială. . panteonul tibetan este plin de spirit şi zei ce personifică forţe ale naturii şi chiar persoan umane zeificat. urmează să mai vină încă doi). Deşi budismul tibetan. Deşi această denumire este folosită doar pentru stareţii de mânăstiri şi demnitari. construită în 1445. în tibetană). alături de preceptele nobile ale budismului. în tibetană). aidoma budismului în ansamblul lui. Alături de Avalokitesvara îl întâlnim pe Buddha Amitabha (Opame în tibetană. se spune că ei sunt întrupări buddhice. reprezintă una din cele mai stranii şcoli budiste în care îşi dau mâna cele mai extreme manifestări ale naturii umane. Amida în japoneză). stareţul mânăstirii Tashilhumpo de lângă Shigatse. în sânul lui a fost conceput un panteon deosebit de bogat. cei doi lama sunt conducătorii a două secte budiste. El a deţinut şi puterea politică în Tibet până la cucerirea lui de către chinezi în 1950. iar Panchen Lama a lui Amitabha (Opame. Panchen Lama sau Panchen Rimpoche. numit Maitreya (Metteya. care l-a pus în umbră pe Gautama Siddharta şi reprezintă "Spiritul universal atotprezent din templul naturii". practicile magice şi vrăjitoreşti în care magia neagră ocupă un loc de seamă. a cărui venire va avea loc peste câteva sute de mii de ani. nu a început prin a afirma credinţa în Dumnezeu sau în zei. a cărui putere concentrează inteligenţa colectivă a celorlalţi Buddha Dhyani (dintre aceştia. Astfel. şi anume: Gelugpa sau Ordinul pălăriilor galbene şi Nyingmapa sau ordinul Pălăriilor roşii. de-a lungul timpului. la care am făcut deja câteva referiri de ordin istoric. Pe lângă aceste fiinţe buddhice. membrii hirotoniţi ai sectei gelugpa poartă numele de lama. Există şi un Buddha eshatologic. Cât despre Dalai Lama şi Panchen Lama. Dalai (Marele ocean) a fost titlul acordat celui de al cincilea lama care a construit complexul monahal Potala din Lhasa. superior). Aici se regăsesc. Astfel. Buddha Dhyani Choharis s-a reîncarnat deja în persoana lui Dhyani Bodhisattva Avalokitesvara.

Există două tendinţe tantrice: de stânga şi de dreapta. . care a trăit în secolul al III-lea. intrând în posesia trupului diamantin şi transformându-se astfe într-o fiinţă diamantină (vajrasattva). activ şi material. Tantrayana s-a răspândit în Mongolia. generează forţe bune sau rele. O mantra pozitivă este : Om mane padme hum – O.Hr. ci numai sub îndrumarea unui guru . în unele părţi ale Chinei şi în Japonia. despre care se crede că. Mantra este de obicei un şir de silabe sau cuvinte care pot avea sens sau nu. Din cadrul ritualului tantric mai fac parte: mantras şi mudras. Tendinţa de dreapta. trupul său fiind împărţit în două părţi complementare: elementul abdominal. Vajra simbolizează realitatea ultimă. legea şi iluminarea. Vajrayana susţine că printr-o combinaţie de practici şi titualuri magice adeptul budist poate fi readus la adevărata natură diamantină. Ambele practici au ca element comun "cercul magic" (mandala). idolatria. Se crede că tantrismul s-a conturat ca ideologie şi practică în secolele al V-lea şi al VI-lea. numită vajrayana sau vehicolul diamantin. magia neagră şi albă şi imoralitatea voită. iar fondatorul ei a fost Nagarjuna (600-650 d. limpede ca spaţiul gol şi de o forţă irezistibilă ca tăznetul. prin pronunţare corectă. Practica tantrică nu poate fi dobândită din cărţi. În budism. Despre Buddha se spune că întrupează universul întreg. îndrumător. şi elementul diamantin. Mi-tsung combină două practici tantrice: cercul pântecelui şi cercul trăznetului. Această învăţătură s-a răspândit în Japonia prin intermediul tratatului Lotusul legii bune.învăţător. maestru şi în cadrul unui curs de iniţiere. a cărei rostire ar duce la eliminarea definitivă a transmigrării.) – a nu fi confundat cu omonimul său. Textul fundamental al acestei şcoli este Guhyasamajatantra. vajra denotă o substanţă dură ca diamantul. întemeietorul şcolii madhiamika. Vajra înseamnă trăznet.Şcoala Tainelor sau a Misterelor a fost întemeiată de Amoghavajra (705-774) în China. fulger. Cele două cercuri reprezintă realitatea supremă. care este pasiv şi mental. numită Mi-tsung . Cea mai importantă este tendinţa de stânga. giuvaer din lotus!.Specific budismului tibetan este tantrayana sau vehicolul tantric. Acest vehicol se distinge prin aceea că din practica lui nu lipsesc vrăjitoria.

). În structura sa. el îşi are rădăcinile în India. în japoneză). sau meditaţie asiduă. suflet. Ea reprezintă un cerc magic sau o cosmogramă în care sunt ilustrate simbolic zeităţile tantrice. budismul zen face uz de instrumente sau metode (upaya. fără suportul unor concepte (ca Dumnezeu. De altfel. însă nu le atribuie nici o valoare. pentru a delimita spaţiul sacru de cel profan. budismul zen refuză tot ceea ce aparţine practicilor religioase: ritualurile. de unde a fost transplantat în China de către Bodhidharma (516). de ritualuri sau voturi speciale. mandala este desenată pe pământ. promovând ideea unor sensuri paradoxale intuitive. în sensul că el susţine "atacul direct asupra citadelei Adevărului. budismul zen cuprinde tradiţia meditaţiei (dhyana). în sanscrită sau hoben. gesturi rituale ale trupului. Satori nu trebuie înţeleasă ca rezultat al unei activităţi meditative intense. Despre "zen" s-a spus că este "apoteoza budismului". ci ca o dobândire spontană a unui nou punct de vedere . De aici a fost adus în Japonia de către Eisai (1141-1215). doctrina despre gol (sunya) şi iluminare (bodhi). Deşi în zilele noastre se vorbeşte mult despre budismul zen ca fiind specific Japoniei. Dogen (1200-1253) şi alţii. De reţinut că practicile tantrice au fost preluate din hinduismul saktic. de aceea ele sunt considerate reprobabile de către mulţi budişti.Strâns legate de mantras sau independente de ele sunt mudras. mâinilor şi degetelor. După adepţii tantra. fără a se face uz de scripturi. ca în mahayana. Scopul practicilor zen este experienţa directă a iluminării (satori). Budismul zen aparţine tradiţiei mahayana. pentru a-şi atinge ţinta." Este adevărat. Mandala este ultima treaptă de iniţiere. Ritualul de iniţiere include şi practici erotice yoga. nemurire etc. metodele întrebuinţate de ei au eficacitate sigură şi sunt mult mai accesibile deoarece nu necesită asceză îndelungată ca în hinayana. la care se adaugă elemente din tradiţia taoistă şi spiritul practic chinez. În actul de iniţiere. în japoneză) îndeamnă meditaţie şi reprezintă transpunerea în japoneză a termenului chinez ch'an (ch'an-na). scripturile şi chiar doctrinele cuprinse în textele sacre. Cuvântul zen (zenno. simbolizând drama evoluţiei cosmice. deosebită de cunoaşterea intelectuală şi cea logică. Există credinţa că prin gesturi adecvate se poate intra în legătură cu zeitatea adorată. zenna. iar budismul chinezesc l-a preluat din pali (jhana) şi sanscrită (dhyana).

la care se apelează nu trebuie privită ca o încercare de revelare a ilogicului existenţial. deoarece aderenţa încăpăţânată la interpretarea ‘logică’ a lucrurilor ne împiedecă să dobândim o înţelegere profundă. care se bucură de mare popularitate în Japonia. Caracterul paradoxal al acestor versuri este evident. încercând să reconstruiască vechiul pe temelii noi. pentru a ajunge să cuprindem profunzimile vieţii. Atunci când trec peste un pod. să evadăm de sub tirania logicii şi a unilateralităţii frazeologiei zilnice. Pentru a înţelege modalitatea zen de a gândi. apa nu curge.asupra realităţii.comunitatea mnahală. Călugării se grupează în samgha . Rolul preponderent îl ocupă călugării. budismul zen protestează împotriva a ceea ce este îndeobşte acceptat ca ordine obişnuită a lucrurilor. sapa e în mâinile mele. societatea umană se împarte în două case distincte: călugări şi laici. deşi laicii sunt mai numeroşi. În acest sens. ci podul curge. ca rezultat al condiţiilor externe ce modelează gândirea noastră conceptuală şi analitică. Comunitatea umană în budism Potrivit doctrinei budiste. Pentru mulţi critici. logic sau raţional. care se subîmparte în novici şi călugări sau monahi. De aceea meditaţia asupra unor aserţiuni metafizice şi simbolice. De aceea. completă a adevărului. Printr-o astfel de abordare. acestea . Gândirea paradoxală. trebuie să abandonăm silogismele îndrăgite. iată. care sunt produsul conştiinţei relative. acest mod de gândire pare absurd. realizând un mod nou de abordare a lucrurilor. considerând că aceasta nu este finală. Disciplina zen răstoarnă obişnuitul. Merg pe jos şi totuşi călare pe spinarea unui bou. are loc o transcendere a evoluţiei cognitive obişnuite. Practica zen este promovată de şcolile Soto şi Rinzai. cunoscut îndobşte sub numele de Fu-tai-shih: Cu mâna goală merg şi. să luăm ca exemplu versurile lui Shan-hui (497-569). depăşind sfera logicului şi a realului natural. Există comunităţi monahale şi pentru călugăriţe. ci ca mijloc de transcendere a experienţei imediate. Iată. care în esenţă este relativă şi deci limitată. nu are nici un rol în budismul zen.

Primirea în cin se face pe baza unui ritual prescris care se regăseşte în textele vinaya. rostirea unor formule de venerare sau magice. mătăniile. apă. cum ar fi adorarea chipului lui Buddha prin atingerea cu fruntea de trei ori sau scoaterea sandalelor la intrarea în templu şi în cele din urmă. care au scăpat incinerării şi sunt răspândiţi în Asia. Scopul vieţii lor nu este nirvana. tutori etc. un bărbat trebuie să aibă vârsta de 20 de ani. Îndatorirea de bază a acestora este perpetuarea speţei umane. În primul rând este vorba de aducerea de ofrande sub formă de flori. urmează săvârşirea de acte rituale. Există şi stupas care nu adăpostesc relicve ale lui Buddha şi care au fost construite doar cu scopul obţinerii de fapte bune. Viaţa monahală se desfăşoară potrivit unor rânduieli care trebuie respectate cu stricteţe. În al doilea rând. un vas pentru cerşit hrana. El poate poseda următoarele lucruri: două robe. urmat ca importanţă de stupa. Ritualuri şi ceremonii Întâlnim în budism o viaţă rituală organizată. Laicii. în castitate şi nonviolenţă (ahimsa). ci speranţa într-o renaştere propice realizării nirvanei. şi anume. mâncare. Călugării mai pot îndeplini anumite funcţii în afara mânăstirilor ca profesori. lumânări sau tămâie. Denumirea clasică pentru călugăr este bhikku sau bhiksh şi înseamnă "cel ce trăieşte din milostenie". Cel mai venerat obiect este chipul lui Buddha. Cerşitul hranei de către călugări este considerat un mijloc prin care ei îi ajută pe laici să săvârşească fapte bune. să nu aibă defecte fizice şi să fi trecut prin perioada de noviciat. Cel mai important centru pentru adorarea unuia dintre dinţii lui Buddha se află la Kandy in Sri Lanka. angajând participarea efectivă a credinciosului budist. . un brici pentru a-şi rade capul o dată la două săptămâni. Mai sunt adoraţi dinţii lui Buddha. Alături de acestea budiştii mai venerează copacul Bodhi (Ficus religiosus) sub care Buddha a ajuns la iluminare. acele stupas sau clădiri ce adăpostesc relicve ale lui Buddha. un filtru pentru apă şi o cutie cu medicamente. Acest lucru îl pot dobândi prin săvârşirea de fapte bune.fiind însă puţine la număr. Datoria unui călugăr este de a trăi în sărăcie. un ac de cusut. Pentru a intra în cinul monahal. În luna august aici are loc un ciclu ceremonial comemorativ care durează timp de zece zile.

a nu minţi. Situaţia actuală a budismului Budismul este considerat ca unul din marile sisteme religioase ale lumii de astăzi. Sfera sa de influenţă este Asia. iar adepţii lui îl consideră a fi o religie universală. Ceremoniile lunare au loc de două ori pe lună în cadrul mânăstirilor: când apare luna nouă şi când apare luna plină.Ceremonii ocazionale. fără a avea un impact major. Laicii sunt obligaţi să participe la ceremoniile legate de aceste momente astrale. Ceremonii anuale. . în a 15-a zi a celei de a şaptea lună a calendarului lunar. care se încheie cu sărbătoarea kathina. În virtutea acestei consideraţii. Cu aceste ocazii călugării îşi mărturisesc faptele rele pe care le-au săvârşit. căsătorie. Aceste momente se numesc uposatha. când laicii dăruiesc călugărilor materiale pentru robe. În China şi Japonia se observă sărbătoarea "Tuturor sufletelor" (Ullambana). c. Această categorie cuprinde ritualurile săvârşite în momentele cruciale sau de criză din viaţa omului: naştere. prin angajarea în lupta pentru o societate umană mai bună şi mai dreaptă. aducerea de ofrande şi recitarea de texte sacre. Cea mai importantă sărbătoare de peste an este ziua lui Buddha. se observă o puternică strădanie de ancorare a budismului în noile realităţi ale lumii contemporane. Urmează apoi sărbătorile anotimpului ploios. care se ţine în ziua cu lună plină din luna mai. au fost organizate misiuni budiste în Europa şi în America. Ceremonii zilnice care angajează acte de devoţiune în faţa altarelor familiale. Ceremonii calendaristice. Acstea se împart în trei grupe: a. moarte. În ţările budiste care garantează libertatea religioasă. a nu fura. mai ales a formulei tradiţionale triratna (Giuvaerul întreit): Mă refugiez în Buddha! Mă refugiez în Dharma! Mă refugiez în Samgha! Sunt rememorate apoi cele cinci precepte cardinale (sila): a nu ucide. boală etc. a nu săvârşi adulter şi a nu consuma băuturi alcoolice. b.

Europa va afla pentru prima dată în secolul al XV-lea. însăşi ideologia imperiului. era necesară o cunoaştere adecvată a fondului aperceptiv şi a contextului cultural în cadrul căruia misionarii îşi desfăşurau activitatea. Bucureşti. New York. Se pare totuşi că traducerea în latină a textelor menţionate mai sus a depăşit ţelul imediat pentru care au fost traduse. J. Le Bouddha. Migot. se regăseşte preocuparea misionară a traducătorilor. constituind materia de examen pentru orice funcţionar public imperial şi. Bareau. Japanese Buddhism.A. Elliot. Dacă acest lucru este sau nu adevărat. ale studiului culturii şi civilizaţiei chineze. La sfârşitul secolului al XVI-lea. 1949. C. Alegerea şi traducerea acestor texte nu a fost făcută la voia întâmplării. Paris. rămâne încă o problemă deschisă. din uimitoarele relatări ale lui Marco Polo. d'aprs les textes et les monuments de l'Inde. Filosofiile Indiei. după părerea unor istorici ai filozofiei. alături de comentariile lui Mencius şi Chu Hsi.L. Le bouddhisme de l'Inde  la Chine. Confucius a devenit "sfântul patron al iluminismului filozofic european". prin urmare. Confucianismul Despre lumea fascinantă a Chinei. sive Scientis Sinensis. Dincolo de noutatea ideilor şi a concepţiilor propuse. Zimmer. New York. cuprinzând Analectele lui Confucius. 1977. Accesul la acest material era deci vital în perspectiva realizării unei comunicări eficace. E. 1962. 1966. Paris. Bouddha. Humanitas. 1997. 1957. în China îşi face apariţia prima misiune a călugărilor iezuiţi. Watanabe Shoko. Houang. În 1687. Religion in Japanese History. Snellgrove). 1959. Cert este că el a determinat cursul dezvoltării culturale şi spirituale a Chinei într-o aşa măsură încât fenomenul chinez nu poate fi înţeles în afara moştenirii sale filozofice. care fără îndoială interesau pe orice gânditor. The Image of Buddha. . mai exact în 1583. Kitagawa. Tokyo. . H. dacă Marele Înţelept chinez a avut o influenţă atât de mare asupra gândirii europene. Conze. Marea învăţătură şi Despre echilibru. Japanese Buddhism. deoarece. Prezenţa acestora în China şi activitatea lor misionară vor marca începuturile sinologiei. Pentru ca o misiune să poată fi dusă la bun sfârşit. condusă de Matteo Ricci. F. Paris. Textele cuprinse în antologia de mai sus. A. 1963. UNESCO (E. Tokyo. 1968. A. un grup de patru misionari iezuiţi realizează o primă traducere în latină din literatura clasică chineză. într-un corp literar intitulat Confucius Sinarum Philosophus. Paris. La vie du Bouddha. alcătuiau însăşi esenţa învăţământului chinez. Foucher.

întemeietorul dinastiei Chou. vânatul şi pescuitul fiind îndeletniciri subsidiare.Hr. 1384 î. vestitul duce de Chou.).Hr. ci un Dumnezeu absolut independent. Aristocraţia. Pentru a câştiga încrederea aristocraţiei. Preluarea puterii nu a fost o acţiune uşoară. Există părerea că în această etapă se poate vorbi despre "o religie teocratică dominată excesiv de cultul strămoşilor". deşi o serie de complexe arheologice preistorice sugerează existenţa unei culturi neolitice.Hr.. Ducele de Chou va promova o ideologie bazată pe moralitate şi religie. de la frica pricinuită de o posibilă uzurpare a drepturilor şi până la distrugerea unor structuri regale ce se bucurau în ochii poporului de binecuvântare divină. iar fisurile apărute erau interpretate potrivit unui ritual prestabilit. toate acestea reprezentau urgenţe pe care Ducele de Chou trebuia să le rezolve. El nu era o divinitate născocită de Tan din motive pragmatice. considerat o comunicare a voinţei zeilor. calitate în care a fost . dinastia Shang este răsturnată. La început. căruia I se cuvenea adorare. Motivele erau multe. T'ien nu era un simplu spirit strămoşesc. Localitatea Yin devine prima capitală a confederaţiei statelor chinez sub domnia lui P'an Keng (aprox. cu un Dumnezeu care a fost numit T'ien sau Shang Ti. Mesajul decodificat. cuprinzând o doctrină a regalităţii. era consemnat pe os. era vădit ostilă noului conducător. oase de vită şi carapace de broască ţestoasă. în cele din urmă. Despre credinţele religioase din timpul acestei dinastii există ample mărturii arheologice obiecte din bronz cu inscripţii şi mai ales "oasele oraculare". Structurile ideologice propuse de el sunt cunoscute din "Cartea documentelor" (Shu Ching) şi reprezintă "o revoluţie remarcabilă în gândirea religioasă. dar şi o filosofie a istoriei. iar la conducerea Chinei vine Tan.). credincioasă reprezentanţilor dinastiei Shang.Potrivit tradiţiei. Strămoşii neolitici chinezi practicau agricultura şi domesticirea animalelor. instituţiile statale şi însăşi întemeierea statului au fost puse în legătură cu membrii dinastiei Shang. cu spiritele zeificate ale strămoşilor şi. T'ien a fost spiritul strămoşesc fondator al dinastiei Shang. structura socială.Hr. Către sfârşitul celui de al doilea mileniu î.. pentru ca timp de 500 de ani să fie adorat ca zeitate supremă. dovedindu-se a fi un pas însemnat spre un monoteism etic. Istoria propriu-zisă a Chinei începe cu dinastia Shang (1765-1122 î. Acestea erau încălzite în foc până când crăpau. istoria civilizaţiei chineze îşi deapănă firul începând cu a doua parte a mileniului al III-lea î." Astfel toate problemele de stat.

nu îndrăznesc să afirm că va sfârşi în dezastru. Nu cutez să afirm că ceea ce noi am stabilit va continua să prospere în veşnicie. Cum am fi îndrăznit să aspirăm la tron? (To Shih 3). bunele intenţii pe care dinastia Chou le-a avut la preluarea puterii au dispărut.Hr. Situaţia s-a deteriorat în aşa măsură încât. Ne-a ajutat. data la care se presupune că s-a născut Confucius. capitala dinastiei Shang). De data aceasta. Acest cult se va menţine în practică până la abolirea monarhiei în 1912. Bineînţeles în Shu Ching există multe alte referiri care amplifică această idee a preluării puterii prin mandat divin.n. T'ien devine şi domn al dreptăţii. iar omul de rând. în realitate. Credem însă că aceste două paragrafe ilustrează îndeajuns modul în care reprezentanţii dinastiei Chou au ales să facă uz de credinţele religioase tradiţionale pentru a-şi justifica acţiunea care. (Chün Shih 2).preluat de dinastia Chou. deoarece Yin a pierdut mandatul conducerii pe care noi. Ajunsă la putere. în jurul anului 551 î. Sau în altă parte: Fără milă T'ien a acuzat distrugerea lui Yin. Treptat. dacă T'ien îi ajută pe cei sinceri. exploatat la maximum. T'ien a fost cel care nu a mai voit să-l lase să rămână cu ei. Totuşi. ca act de justiţie divină. principii conducători au devenit simple marionete. Regatul Chou a început să se dezmembreze în state mici care se războiau între ele. Forma constituţională de guvernământ a degenerat în despotism. iar pentru a-i da consistenţă în practică a conceput ritualuri fastuoase şi jertfe care să menţină trează conştiinţa datoriei unei guvernări drepte a ţării. el nu mai tolera reaua lor comportare. .. viaţa în China ajunsese un adevărat calvar. Într-adevăr. era o uzurpare de tron clasică. El este cel care a înlăturat de la guvernare dinastia Shang pentru că s-a îndepărtat de la calea dreptăţii (înţeleasă ca mod de guvernare drept şi cinstit) şi a conduitei corecte. cei din casa Chou. Iată o astfel de justificare a uzurpării menţionată în Cartea documentelor sau a istoriei (Shu Ching): Ţărişoara noastră nu ar fi îndrăznit să cucerească mandatul (dat) lui Yin (n. să asigure prosperitatea şi bunăstarea fiecărui clan în parte. trebuia să întreţină luxul deşănţat al nobilimii. dinastia Chou a elaborat în jurul lui T'ien o teologie monoteistă. l-am primit.

Nu este vorba despre o lucrare originală. vechimea ei fiind atestată de simplitatea stitlistică şi gramaticală. Asistăm la dispariţia conştiinţei acelei legături cu T'ien. Calea cerului este îndepărtată. . "calea omului este mai aproape de noi". Carte poemelor sau Cartea cântărilor (Shi-ching) conţine un număr de 305 de poeme.Hr. după cum a spus Tzu Ch'an. care datează. Este cea mai bine păstrată colecţie de acest gen. 2. Izvoare Literatura clasică confucianistă este grupată într-un "canon". cum puteţi sluji spiritelor?" (Analecte 11. credinţele şi ritualurile religioase au suferit şi ele profunde transformări. Aşa se face că scena pe care Confucius îşi face apariţia nu este una dintre cele mai fericite: un stat în dezmembrare. devenind pragmatice. căci ritualurile religioase. La cea dintâi nu putem ajunge şi atunci cum am mai putea să o cunoaştem? (Tzu Ch'an) Exilarea sau îndepărtarea lui T'ien din viaţa de toate zilele a avut drept consecinţă "antropomorfizarea" religiei. cu referiri la conducătorii ideali din secolele al XXIV-lea şi al XXIII-lea î. dintre care unele sunt menţionate doar cu titlul. relaţii sociale tensionate. Cartea istoriei sau Cartea documentelor (Shu-ching) reprezintă o colecţie de legi şi documente vechi.. sau. din timpul sau dinaintea lui Confucius. iar viaţa religioasă în plină derivă. potrivit tradiţiei. căutând noi sensuri şi puncte de sprijin. au fost golite de sensuri. divizat în două părţi distincte: cele cinci tratate clasice. pline de fast. iar calea omului este aproape de noi. Primele cinci tratate clasice (wu-ching) sunt următoarele: 1. ajungând până la dinastia Chou în anul 629 î. care a inspirat preluarea puterii. în sensul că locul zeului a fost luat de om: "Până nu veţi învăţa să slujiţi oamenilor. 11). utilitariste. contribuţia lui Confucius constând doar din redactarea şi consemnarea datelor şi a informaţiilor cuprinse în acest tratat. şi alte patru lucrări atribuite discipolilor săi. Această antropomorfizare a devenit din ce în ce mai pregnantă în practica religioasă. Calea şi voinţa Cerului (T'ien) nu mai sunt cunoscute. zeitatea supremă. stare economică dezastruoasă.Hr.Viaţa.

4. 5. Tratatul accentuează asupra necesităţii unei instruiri sau educaţii exhaustive. textul de bază conţine 64 de diagrame compuse din linii întrerupte şi neîntrerupte. . Cartea lui Mencius (Mong-Tzu. Culegere de aforisme atribuite lui Cofucius şi unora dintre ucenicii săi. Dacă prima parte poate fi atribuită nepotului lui Confucius. Note asupra ceremonialului (Li-chi) elaborează şi prezintă teme ce privesc conduita socială şi morală. Sunt expuse în acest tratat principiile de bază care duc la instaurarea păcii şi care au ca temei educaţia morală personală. Marea învăţătură (Ta Hsueh).Hr. Liniile neîntrerupte simbolizează pe Yang (lumina).3. partea a doua a lucrării se crede că a fost elaborată în timpul lui Mencius. 2.Hr. Celelalte patru tratate clasice (sze-shu) cuprinse în canonul confucianist aparţin ucenicilor săi: 1. Cartea schimbărilor (I-ching). Analele de Primăvară şi de Toamnă (Ch'un Ch'in) au fost scrise de Confucius la bătrâneţe şi reprezintă istoria statului său natal între anii 722-471 î. probabil în al II-lea secol î. considerată a fi cel mai temeinic izvor documentar asupra gândirii lui Confucius. 372-289 î. Analele lui Confucius (Lun-yu).Hr. Sunt de remarcat. filozof confucianist. Prin gândirea sa. Doctrina despre echilibru şi lege (Chung Yung) cuprinde o excelentă expunere a premizelor filosofiei confucianiste. A făcut parte din acelaşi tratat Li-chi. Mencius a adus o contribuţie esenţială la răspândirea confucianismului în China. Deşi spiritul lucrării aminteşte de Confucius. tot ceea ce există este rezultatul conlucrării acestor două forţe. Toate fenomenele aparţin uneia din aceste diagrame. nepotul lui Confucius.) constituie prima încercare de prezentare sistematică a filozofiei confucianiste. De aceea a fost folosit ca manual de studiu în sistemul de învăţământ chinez clasic. 3. pe lângă stilul lapidar şi concis. Lucrarea a fost atribuită lui Tzu Ssiu. Dualismul yang-yin este complementar. 4. judecata fermă a istoriei şi prezentarea temeiurilor eticii politice specifice gândirii lui Confucius. Până în secolul al XII-lea acest tratat a făcut parte integrantă din Cartea ceremonialului (Li-chi). se pare că acest trata nu îi aparţine. iar cele întrerupte pe Yin (întunericul). Se presupune că lucrarea a fost redactată de către Confucius împreună cu ducele de Chou. tratat oracular.

citit şi aritmetică.Hr.Hr. a încercat un act reparator.). Viaţa lui Confucius Potrivit tradiţiei. poeziei şi ceremonialului. cu un conţinut nealterat. Confucius (forma latinizată a numelui chinez: K'ung Fu-Tzu – Marele Înţelept K'ung) s-a născut în anul 551 î.Hr. Dorinţa de a studia nu-l va părăsi niciodată.Hr.Cartea schimbărilor. În pofida acestora. istoria lor nu a fost întru totul lipsită de vicisitudini. aproximativ 460 de erudiţi. în încercarea disperată de a înlătura orice opoziţie. ca trădători. au fost efectuate o serie de schimbări şi au avut loc adăugiri de texte. dedicându-se cu mare tenacitate cercetării trecutului istoric. până în anul 9 d. În acest proces. Disputa dintre cele două şcoli s-a extins. În timpul acestei prigoane au fost îngropaţi de vii. Se căsătoreşte şi are un fiu şi o fiică. care a urmat (din anul 206 î. sub îndrumarea unui învăţător din satul natal. care impunea restabilirea textelor în forma tradiţională.În pofida rolului deosebit pe care aceste tratate. adunate într-un corp scripturistic unitar. fiind totodată considerat de obârşie divină. în adevăratul sens al cuvântului.) şi constructorul "Marelui zid chinezesc". Se pare totuşi că împăratul nu a distrus şi exemplarele aflate în arhiva împărătească. Excepţie de la acest decret dezastruos a făcut-o I Ching . Confucius va primi educaţia necesară. într-o familie modestă din statul Lu. Cunoştinţele astfel dobândite îi vor da posibilitatea să ocupe posturi administrative încă din adolescenţă.. Moartea mamei sale l-a afectat foarte mult. În ceea ce îl priveşte pe Marele Înţelept. cu scurte intermitenţe. fondatorul dinastiei Ch'iu (221-206 î. a poruncit "arderea cărţilor" în anul 213 î. întrucât au refuzat să predea scrierile confucianiste pe care le aveau în posesia lor. care sprijinea tradiţiile reformulate după recopierea lor în timpul dinastiei Han. l-au avut în modelarea spiritului chinez în ansamblul lui.Hr. de-a lungul a aproape două mii de ani. folosită în divinaţie. Primul împărat al Chinei. atribuindu-i-se o naştere miraculoasă. muzicii. Dinastia Han. Tradiţia . Din fragedă copilărie rămâne orfan de tată. actuala provincie Shantung. ducând în cele din urmă la fixarea unor texte critice de mare valoare ştiinţifică. nealterată şi Şcoala nouă. Cheng din Ch'in. Literatura confucianistă a fost recuperată şi transcrisă în noua scriere şi repusă în circulaţie. ajutându-şi în acest fel familia. fiind crescut de mama sa în sărăcie şi lipsuri. scris. Redescoperirea unor texte în scrierea chineză veche. a dus la întemeierea a două şcoli: Şcoala veche.. în jurul lui se ţese o literatură legendară.

La vârsta de 55 de ani părăseşte statul Lu. se pare totuşi că.consemnează că a ţinut doliul tradiţional de trei ani şi că a săvârşit cu minuţiozitate toate riturile funerare prescrise. Cu toate acestea. fără resurse materiale. Aici îşi petrece restul vieţii scriind. dar fără succes. în anul 482 î. cultura şi civilizaţia chineză au fost profund marcate de moştenirea confucianistă.Hr. deschizând porţile şcolii sale tuturor categoriilor sociale. Confucius va săvârşi în acest domeniu a primă reformă. să revină în statul Lu. Observator abil şi perspicace al situaţiei dezastruoase în care se afla societatea chineză datorită războaielor interne. Confucius era recunoscut ca profesor de ceremonial sau de etichetă (li). nu atât în perspectiva propriilor sale idei. datorită bunei sale reputaţii. Confucius a fost obligat să demisioneze. încredinţându-i-se funcţia de consilier. Confucius a ocupat poziţii înalte în guvernul Ducelui de Lu: ministru al muncii. timp de peste două milenii. iar după propria sa părere. Este rechemat. pornind de la circumstanţe concrete cărora le-a dat rezolvare. La vârsta de 23 de ani. dezamăgit de insuccesul reformelor sale. El a luat în considerare contexul social în ansamblul lui. pentru a facilita accesul la educaţie a celor săraci. nu creez". corupţiei şi degradării moravurilor sociale. condişia esenţială fiind inteligenţa şi ţinuta sobră a elevului. Sarcina unui astfel de profesor era de a modela comportamentul viitorilor gentilomi.Hr. Taxele impuse erau mai mult simbolice. motiv pentru care astfel de şcoli se găseau sub patronajul imperial sau al nobililor. căci el spunea despre sine: "Eu transmit. călătorind prin ţară şi oferindu-şi serviciile. Confucius se va strădui să regăsească calea spre restabilirea unui echilibru social just. în care fiecare strat social să-şi îndeplinească . dând prin aceasta un exemplu de pietate filială. Deşi există şi păreri contrarii. Intenţia vădită a lui Confucius nu s-a îndreptat spre formularea unui sistem filozofic sau teologic închegat. ministru al justiţiei şi apoi prim-ministru. Învăţătura lui Confucius Confucius nu a fost un gânditor sistematic. cât mai ales în virtutea experienţei acumulate în trecutul istoric de către generaţii de conducători şi erudiţi. Moare în anul 479 î. Două sunt trăsăturile majore ale modului de a gândi al lui Confucius: circumstanţialitatea şi exprimarea aforistică. Din pricina intrigilor de la curte.. nici originalitate nu îi poate fi atribuită.

iar acesta. iar cei tineri. statornicie şi bunătate. Primele trei relaţii sunt strict familiale. respectuoşi. spune Confucius. Principiul de bază în virtutea căruia acestă schemă socială poate funcţiona în mod optim este reciprocitatea (shu). devenind o societate ideală. Întrebat de către unul dintre ucenicii săi. soţul trebuie să fie mărinimos. Confucius concepe societatea umană ca pe o mare familie: "În cele patru mari zări. toţi oamenii sunt fraţi" (Analecte 12. dacă există un singur cuvânt după care oamenii să-şi ducă viaţa. De aceea şi relaţiile din cadrul societăţii sunt fixate în funcţie de structura familiei: relaţia tată-fiu. De aceea se şi spune că doctrina confucianistă reprezintă mai degrabă un sistem etic decât unul religios. datorită influenţei şi exemplului căruia societata umană poate progresa. ea fiind piatra unghiulară a societăţii. bătrâni-tineri şi stăpân-supus. Dacă fiecare om ar cunoaşte şi ar observa legile de comportament nu ar mai exista necazuri şi războaie. Fiecare din aceste relaţii implică o atitudine specifică: tatăl trebuie să arate bunătate faţă de fiu. la rândul lui. şi dintre guvernanţi şi guvernaţi. şi nu adevărul îl face pe om mare. de a căror îndeplinire corectă depinde însăşi bunăstarea societăţii. frate mai în vârstă-frate mai mic. iar cel mai tânăr. respectuos.îndatoririle aşa cum se cuvine. bătrânii. "omul regal" sau "gentilomul". Adevărul nu se poate îndepărta de natura umană. omul superior va face dovada celor cinci virtuţi capitale: Calea (Tao). Dreptatea (I) şi Ceremonia (Li). fiecare membru al societăţii are propriile drepturi şi îndatoriri. soţ-soţie. pe de o parte. care se manifestă prin respect. Omenia (Ien). Prin urmare.. mărinimie. stăpânul (noţiunea îi include şi pe guvernanţi). pe de altă parte.. Întreaga sa atenţie va fi polarizată în jurul elementului uman. Virtutea (Te). ultimele două au un aspect social mai larg.5). Tsehung. în opinia lui Confucius. credincioşi. să fie omenoşi. Omul. este premiza fundamentală a doctrinei confucianiste Un astfel de om este "omul superior" (chun-tzu). supusă. Oriunde s-ar afla. măsură a adevărului. iar soţia. pietate filială. să fie binevoitori. fratele mai mare trebuie să fie mărinimos. În reciprocitate se regăsesc toate ideile etice ale lui Confucius. angajând relaţiile dintre persoanele mai în vârstă şi cele mai tinere. sinceritate. Dacă ceea ce este considerat adevăr se îndepărtează de natura umană. Confucius a răspuns: . acesta nu poate fi considerat adevăr. Omul face adevărul mare. iar supuşii. căruia îi va da valenţe ultime.

" (Lun Yu II. Din reciprocitate decurge un al doilea principiu: omenia (ien). este reciprocitatea (shu)". îl vei pierde din nou. ţinută adecvată. XIII. să nu faci nici tu altora". omenia se întemeiază pe dreptate (I). Când mor. dragoste . Chiar dacă se zbate din greu. într-adevăr. Temeiul practic al acestor principii este ceremonialul (li). este pietatea filială. însă nu izbuteşti să ai o ţinută demnă în apariţiile publice. el trebuie să continue a-i cinsti din ce în ce mai mult. însă nu izbuteşti să fii pătruns de spiritul li (al ceremonialului. un fiu ar putea să aibă o situaţie precară. . bărbăţia de a-l păstra şi ţinuta demnă în apariţiile publice. pe care o formulează astfel: "Ceea ce nu doreşti să ţi se facă ţie. slujeşte-i potrivit ceremonialului (li). Întrebat ce este pietatea filială. comportare distinsă: Dacă ai înţelepciunea de a percepe adevărul. Confucius a răspuns: "Când părinţii sunt în viaţă. este la fel de nesatisfăcător. bunăvoinţă. Dacă ai înţelepciunea de a percepe adevărul.calitatea cea mai de preţ a omului sau virtutea perfectă. Pietatea filială vizează şi sacrificiul personal al fiilor faţă de părinţi: "Slujindu-şi părinţii. sau cu altă ocazie: "Dacă un conducător săvârşeşte ceea ce este drept. 16)." El însuşi a dat exemplu de pietate filială."Da. Fiind întrebat de Fan Ch'ih despre sensul omeniei (ien). Dacă ai înţelepciunea de a percepe adevărul şi adevărata bărbăţie să-l păstrezi. înţeles ca bunăcuviinţă. Maestrul a răspuns: "este iubirea de semeni" (Lun Yu XII.22). despre care Confucius spune: "Omul superior înţelege dreptatea. al disciplinei sociale) în faptele tale şi în conduita ta. ţinând doliul tradiţional de trei ani la moartea mamei sale şi îndeplinind toate prescripţiile rituale cerute de ceremonial pentru astfel de împrejurări. fără a-şi abandona scopul său în viaţă. Dacă nu săvârşeşte ceea ce este drept. Unul din elementele cele mai importante ale ceremonialului. însă nu ai bărbăţia să-l păstrezi. de altfel parte integrantă a tradiţiei poporului chinez. nu vei dobândi respectul oamenilor faţă de autoritatea ta. înmormântează-i potrivit ceremonialului (li) şi adu-le sacrificii potrivit ceremonialului (li). care implică respectul faţă de oameni prin săvârşirea de fapte drepte. să nu se plângă. deşi l-ai descoperit. nici poruncile sale nu vor fi ascultate" (Lun Yu. La rândul ei. 6). el va fi urmat fără nici o poruncă. omul inferior înţelege profitul" (Lun Yu IV. 5). Văzându-i pe drumul lor.

Ele formează substanţa tuturor lucrurilor şi nimic nu poate exista fără ele.În pietatea filială. ei pot forma o treime împreună cu cerul şi pământul. Dacă pot dezvolta natura altora. fiind totodată veşnică şi fără sfârşit. ei pot dezvolta şi natura altora. echilibrul. Le ascultăm. gândirea lui Confucius este antropocentrică. Cu toate acestea. dar nu le auzim. dar şi întărirea structurilor sociale ierarhice pe care se întemeia comunitatea chineză în ansamblul ei. ele par a fi deasupra. este o învăţătură ce depăşeşte limitele unei teorii strict antropocentrice şi sociale. . căci respectarea îndatoririlor filiale are drept consecinţă nu numai cimentarea relaţiilor de familie şi de clan. trebuie să reţinem că Chung-Yong – doctrina şi legea. El pune în centrul preocupărilor sale omul. dar şi în taoism şi în budismul chinez. la stânga şi la dreapta. dovedindu-se un factor de stabilitate. De altfel. ceea ce are un impact deosebit asupra relaţiilor sociale. ele îi fac pe oameni să postească şi să se purifice şi să se înveşmânteze cu cele mai bogate veşminte pentru a le aduce jertfe. Numai cei care sunt absolut sinceri îşi pot dezvolta pe deplin propria natură. Dacă îşi pot dezvolta pe deplin propria natură. Luată ca întreg. Armonia caracteristică "Căii Cerului". Aidoma întinderii de apă ce cuprinde zarea. dă consistenţă naturii umane şi. În prim plan. dar nu le vedem. atunci ei pot contribui la trasnformarea şi cultivarea proceselor cerului şi ale pământului. Confucius a văzut "rădăcina virtuţii şi izvorul oricărei învăţături". această idee a unei întrepătrunderi structurale între om şi natură va deveni un adevărat leitmotv în dezvoltarea ulterioară a spiriualităţii chineze şi nu numai în confucianism. substanţa şi mişcarea. elaborând principii doctrinare care vizează în special echilibrul social. limitarea ei nu se face însă la om ci va cuprinde valoric şi existenţial universul. Dacă pot dezvolta pe deplin natura lucrurilor. atunci ei pot dezvolta pe deplin natura lucrurilor. ca atare. prin pietatea filială copiii perpetuează bunul renume al familiei. Este adevărat că aproape întotdeauna punctul de pornire al acestei întrepătrunderi se află în om. La baza ei se află credinţa în "Cale Cerului". iar această "Cale" transcende timpul şi spaţiul. preponderent prezentă în întreg universul. omul şi universul formează o unitate: Cât de bogată este manifestarea exuberantă a puterii fiinţelor spirituale! Le căutăm.

Cu alte cuvinte.După cum spuneam. a adorat figurile legendare ale împăraţilor înţelepţi din antichitatea chineză. El şi-a condensat învăţătura în sintagme aforistice. Mencius se aseamănă lui Confucius. devenind unul din textele obligatorii pentru examenul cerut funcţionarilor de stat (între anii 1313-1905). de altfel. natura omului este esenţial bună. Mencius se inspiră din învăţătura lui Confucius. Mencius a studiat ideile lui Confucius sub îndrumarea lui Tzu Ssu. după cum apa curge la vale în mod natural. pe care îl considera ca fiind "cel mai mare înţelept". . Mencius. Prin urmare. După el.). iar prin canalizare şi direcţionare o poţi forţa în sus. ocupă un loc de seamă. sub forma latinizată a numelui. Omul poate fi determinat să săvârşească răul. s-a retras din viaţa publică profund nemulţumit. tot ca Marele Confucius. unica lucrare rămasă de la el îi poartă numele: Meng Tzu. oferindu-şi serviciile autorităţilor guvernamentale în vederea unor reforme sociale pozitive însă fără succes şi. Chu Hsi (1130-1200) a anexat-o apoi canonului scripturistic confucianist. răul fiind determinat sau cauzat de circumstanţe externe: Natura omului este bună în mod natural. despre care se spune că a fost nepotul lui Confucius şi că ar fi trăit cu aproximaţie între anii 370-290 î. fiind contemporan cu filozoful grec Platon. Principala şi. Confucius nu a construit un sistem filozofic sau religios şi se pare că nu acesta a fost ţelul său. Meng Tzu (371-289 î. Ea a fost redactată şi adunată de ucenicii săi după moartea sa. Între aceştia. pe care le-a elaborat într-un sistem. Lu (actuala provincie Shantung). Mencius În multe privinţe. poţi lovi apa şi să o faci să arunce stropi peste capul tău. care au construit noi puncte de referinţă şi de pornire pentru exegeţii săi de mai târziu. Nu există om fără această natură bună. S-a născut în acelaşi stat. dintre care unii au izbutit să elaboreze sisteme de gândire coerente. omul este bun prin natura sa. Desigur.Hr. a călătorit prin imperiu. după cum nu există apă care să nu curgă la vale. Este însă aceasta natura apei? Împrejurarea forţată o determină să facă actest lucru. preluând în general anumite teme predilecte. deoarece natura lui poate fi tratată în acelaşi fel.Hr..

Analogia lui Mencius nu este una dintre cele mai fericite, ea putând fi folosită şi pentru a dovedi contrariul: omul fiind rău de la natură, poate fi obligat să săvârşească binele. Deşi problema caracterului bun înnăscut a suscitat dispute vii, în sine afirmaţia a constituit un puternic argument în favoarea educaţiei, element deosebit de important în ideologia confucianistă. Datorită capacităţii sale înnăscute de a cunoaşte binele şi răul, omul poate ajunge la cunoaşterea lumii şi a Cerului prin introspecţie. În măsura în care el percepe binele prezent în sine însuşi, omul reflectă în mic structura universului. Prin introspecţie el poate ajunge la cunoaşterea adevărată. Cel care îşi solictă la extrem mintea îşi cunoaşte propria natură. Cel care îşi cunoaşte propria natură cunoaşte Cerul. A-ţi păstra mintea şi a-ţi cultiva natura este calea de slujire a Cerului. În planul relaţiilor sociale, Mencius a preluat şi interpretat vechile valori propuse de Confucius, armonizându-le cu propria sa teorie privind natura bună a omului. Intensa precupare faţă de om, antropocentrismul gândrii sale, accentul pus pe viaţa de aici şi de acum sunt elemente care îl menţin pe Mencius pe linia gândirii tradiţionale confucianiste. Cu toate acestea, modul în care el concepe legătura dintre om şi Cer în procesul cunoaşterii nu numai că îl îndepărtează de moralismul convenţional, dar va deschide drumul dezvoltării teoriilor mistice de mai târziu care vor atinge punctul culminant în taoism şi în budism chinez.

Hsun Tzu Deşi Hsun Tzu (cunoscut şi sub numele Hsun Ch'ing sau Hsun K'uang) nu a fost considerat unul din gânditorii clasici ai confucianismului, doctrina propusă de el nu este lipsită de interes, mai ales pentru cei ce doresc să studieze dezvoltarea ideilor confucianiste în primele veacuri. Informaţiile privind viaţa lui sunt sărace. Se crede că a trăit în prima jumătate a secolulu al II-lea î.Hr. (320-235). S-a născut în statul Chao, care cuprindea în jurisdicţia sa părţile de sud ale ţinuturilor actuale Hopei şi Shansi. A îndeplinit funcţia de magistrat al oraşului Lan-ling. Dintre ucenicii săi, cei mai importanţi sunt Han-Fei şi Li-Ssu, ambii

fiind consideraţi responsabili pentru totalitarismul instaurat în statul Ch'in şi care a dominat pentru un răstimp întreaga Chină. În gândirea sa, Hsun Tzu se plasează la polul opus faţă de Mencius. Dacă acesta din urmă a afirmat caracterul înnăscut bun al naturii umane, Hsun Tzu va susţine contrariul: "Natura omului este rea, bunătatea se dobândeşte prin educaţie". În plus, în timp ce Mencius considera dragostea (Ien) şi dreptatea (I) ca valori supreme, Hsun Tzu, mult mai practic, pune accentul pe ceremonial şi pe necesitatea educaţiei. În cele din urmă, spre deosebire de Mencius, care a elaborat o doctrină idealistă cu tendinţe mistice vădite, Hsun Tzu elaborează un confucianism materialist sau, mai exact, naturalist. Ca nuanţă comună menţionăm credinţa lor în perfectibilitatea naturii umane, în dreptate şi omenie ca valori supreme şi în educaţie.

Neoconfucianismul Doctrina concepută de Confucius şi elaborată apoi de Mencius şi Hsun Tzu se circumscrie, fără îndoială, unei filosofii etice, aspectul metafizic, dacă există, ocupând un rol secundar. Răspândirea taoismului şi mai ales a budismului a scos în evidenţă lipsa de preocupare a gânditorilor confucianişti faţă de metafizică, dar şi faţă de sensul eshatologic al menirii omului. Pentru a înlătura această lacună, o serie de gânditori confucianişti din secolul al X-lea şi până în secolul al XIII-lea au adoptat un mănunchi de idei metafizice, preluate din taoism şi budism, realizând o sinteză doctrinară care va domina gândirea confucianistă nu numai în China, ci şi în Coreea şi în Japonia. Dintre aceştia cei mai de seamă au fost Chu Hsi, Lu Hsiang-Shan şi Wang Yan-Ming.

Chu Hsi Chu Hsi (cunoscut sub numele de Chu Yuan-Hui sau Chu Wen-king) a trăit între anii 1130-1200. S-a născut în Fukien şi a învăţat sub îndrumarea tatălui său, apoi a lui Li T'ung (1088-1163). A ocupat funcţii diverse în structura guvernamentală: arhivar, perfect, ministru adjunct etc. Datorită criticilor adresate superiorilor incompetenţi, a fost înlăturat treptat din toate funcţiile pe care le-a deţinut. În cele din urmă, a fost acuzat de săvârşirea a zece crime, cea mai de seamă fiind propovăduirea de învăţături false, care i-a atras pedeapsa cu moartea.

În pofida interdicţiei impusă scrierilor şi învăţăturilor sale, Chu Hsi s-a bucurat de o mare audienţă şi aprecieri unanime. Se spune că la înmormântarea lui au participat peste 1000 de persoane. Chu Hsi a fost un gânditor profund, analitic, posedând cunoştinţe deosebit de vaste. Pentru istoria propriu-zisă a confucianismului, el este prima personalitate care a încercat să formuleze un istoric al liniei ortodoxe doctrinare, începând de la Confucius şi continuând cu Mencius, Chu Tun-i (Chou Lien-Hsi 1017-1073), Chang Tsai (Chang Heng-Ch'un 1020-1070), Ch'eng Ming-tao (1032-1085) şi fratele său Ch'eng I (Ch'eng Ich'uan 1033-1107). Tot el a inaugurat critica textuală, scriind comentarii şi interpretând, într-o nouă lumină, vechile principii filozofice confucianiste. În acest sens, el va da un nou sens conceptului de "li", care până la el a însemnat "ceremonial", "ritual" sau "bunăcuviinţă". În concepţia lui Chu Hsi, "li" este un principiu şi prin urmare fiecare entitate îşi are propriul "li". Alături de "ch'i" – energia vitală, "li" formează lucrurile individuale în ele însele. Ca principiu sau esenţă a lucrurilor şi fiinţelor, "li" este incorporal, veşnic, neschimbător, unic, uniform şi bun, nenăscut şi indestructibil. Exită nenumărate "li"-uri individuale, pentru fiecare lucru în parte. În cadrul unei specii, "li" este identic pentru toţi membrii speciei respective. Deosebirea între ei o determină "ch'i", energia vitală, materială. În pofida multiplicităţii lui "li", există doar un singur "li" universal din care fac parte toate celelalte "li"-uri şi care este pur, nemărginit şi fără formă, temei esenţial al Realităţii supreme (T'ai-chi, termen prezent în taoismul târziu, semnificând Supremul ultim, Realitatea ultimă). Prin urmare, fiecare om, fiinţă sau lucru îşi are propriul "li" – principiu caracteristic fiecărei specii, acelaşi, cum am spus deja, pentru fiecare specie în parte. Individualizarea este efectuată de "ch'i" - forţa materială, energia, materia sau substanţa, care explică forma fizică, individualitatea şi realitatea lucrurilor şi a fiinţelor. Acestui element îi sunt proprii schimbarea, polaritatea, binele şi răul, fiind totodată agentul creaţiei. În acelaşi timp, Chu Hsi a făcut uz şi de polaritatea lui Yin-Yang, universaliile care dau formă lumii perceptibile. El a elaborat o cosmologie potrivit căreia, sub influenţa lui "ch'i", Realitatea ultimă (T'ai-chi) a dat naştere mai întâi lui Yang – principiul masculin şi apoi lui Yin, principiul feminin, prin a căror întrepătrundere au fost

la care se adaugă şi forţa dinamică (ch'i). intelectul fiind dovada existenţei universului. principiul este unu. . Lu încearcă să înlăture dualismul idealist al lui Chu Hsi: "Intelectul este unu. În altă ordine de idei. Adevărul absolut se reduce la unitate. Chu Hsi a realizat o simbioză ideatică neîntâlnită până la el. care l-au acuzat de dualism. fără de care nu se poate dovedi că acesta ar exista. Chu Hsi nu a fost însă interesat de implicaţiile metafizice ale acestei doctrine. reţinând cu precădere aspectul moral al armoniei universale. afirmând existenţa unui singur principiu. realitatea umană prezentânduse astfel ca o interacţiune între material şi spiritual. el se înscrie în tradiţia umanist–etică a confucianismului. Lu hsiang-shan Cel de al doilea reprezentant de seamă al noi mişcări născută în sânul confucianismului a fost Hsiang-shan (Lu Chiu-yuan. pe care îl identifică cu raţiunea sau intelectul: "Universul este intelectul meu. principiul esenţial nu este niciodată dualitate". Concepţia sa despre Realitatea supremă sau Marele Ultim (T'ai-chiu) se apropie în anumite privinţe de doctrina taoistă. Spre deosebire de Chu Hsi. intelectul este moral suficient şi posedă cunoaşterea înnăscută a binelui. Întrucât el umple universul întreg şi ca atare este identic cu principiul (li). Pornind de la unitatea adevărului perfect.create toate lucrurile. 1139-1193). fiinţele şi forţele care guvernează universul aşa cum îl cunoaştem noi. Lu Hsian-shan va elabora o filosofie idealistă. Ideile propuse de Lu Hsian-shan au fost preluate şi adâncite de Wang Yang-ming. cât şi capacitatea de a-l săvârşi. Prin aceasta. care a dat naştere unei noi şcoli ce va purta numele ambilor filozofi: Lu-Wang. Lu Hsiang-shan afirma că între univers şi raţiunea umană există o strânsă corelaţie ontologică. în pofida criticilor aduse de Lu Hsiang-shan şi Wang Yangming. iar intelectul meu este Universul". acesta aminteşte de doctrina budistă privind natura buddhică care se sălăşluieşte potenţial în fiecare fiinţă vie. Ca principiu suprem. a scruta lucrurile nu înseamnă altceva decât a scruta intelectul sau mintea. În ceea ce priveşte "li"-ul sau principiul uman.

în virtutea cunoaşterii înnăscute a binelui şi care nu face decât să se extindă asupra oricărui obiect al cunoaşterii. ruptă în bucăţi. mintea va avea o direcţie clară. 1472-1529) s-a născut în Yuen (în actualul Chekiang). ei caută binele suprem în lucrurile individuale. Ideile sale filozofice au fost interzise timp de 30 de ani. care susţinea că spiritul este primul prin faptul că este unitate. În altă ordine de idei. aplicându-le procesului noetic pe care îl vede parcurgând etape definite: examinarea lucrurilor. De reţinut că filozofia lui Chu Hsi a devenit oficială în 1313. amestecată şi dezorientată. Wang îmbină intuiţia lui Mencius. el însuşi fiind motorul prim sau generator de principiu. ignorând esenţialul: Oamenii nu izbutesc să realizeze că binele suprem este în mintea lor şi îl caută în afară. aducându-i-se sacrificii în templele confucianiste. Deci omul poate ajunge la cunoaşterea intuitivă a întregii realităţi prin cunoaşterea introspectivă a naturii umane. nemaiexistând pericolul de a deveni fragmentară. Îndată ce se realizează că binele suprem se află în minte şi că nu depinde de nici o căutare exterioară. izolată. În pofida marilor sale realizări. care angajează primordial intenţia autentică pentru ca apoi să se treacă la extinderea cunoaşterii care culminează în cunoaşterea înnăscută. Dacă mintea omului se concentrează asupra realităţilor exterioare omului. . nu este necesar ca spiritul să caute principiul în lucruri. izolată. În 1503. confuză şi dezorientată. Wang a fost recunoscut oficial. prin decret imperial. devenind chiar general de armată. După terminarea studiilor. cu succese deosebite. Wang ocupă o serie de funcţii administrative. constituind baza legală a materiilor pentru examenele obligatorii în vederea ocupării unei funcţii guvernamentale. mintea devine fragmentară. Începând cu anul 1584. în timpul unei perioade de reculegere meditativă sau contemplaţie după tiparul dhyanei budiste. Wang ajunge să realizeze unitatea dintre spirit şi principiu. nu mai are o direcţie clară. În consecinţă. Întrucât cred că totul şi fiecare eveniment îşi are propriul principiu definit. atunci ea se pierde în detalii. el va fi exilat pentru că a luat apărarea unui confrate care a avut o dispută cu un eunuc. frântă în bucăţi. cu teoria lui Lu privind realitatea unică a intelectului. fiind considerate contrare învăţăturii oficiale a lui Chu Hsi.Wang Yang-ming Wang Yang-ming (numit Wang Shou-jen.

Filozofia lui Wang se circumscrie monismului subiectiv idealist. în China şi-au făcut apariţia şi alte idei filozofice. aceasta constituind "substanţa originală" a minţii. Atenţie la acest paragraf. Totul depinde de mintea subiectivă. fie din America. Influenţa gândirii sale sa făcut simţită şi în Japonia. Lovitura de graţie a dat-o însă comunismul sub conducerea radicală a lui Mao Tzedun. când a fost înlocuit în mod brutal de ideologia materialistă promovată . Viaţa religioasă Cu mici întreruperi. Confucius redimensionează vechea experienţă religioasă chineză dând ritualului o dimensiune şi un conţinut etic.Prin înlăturarea pericolului dispersării minţii se realizează liniştea şi pacea lăuntrică necesare acţiunii umane în ansamblul ei. unde a fost cunoscută sub denumirea de Yomeigatu. confucianismul a deţinut poziţia de religie oficială până în secolul al XX-lea. atunci când cineva îşi vede părinţii. În acest fel. TREBUIE ELABORAT CONFUCIANISMUL CA RELIGIE În secolele care au urmat. dobândindu-se astfel binele suprem. De exemplu. în peioada revoluţiei culturale. Există o coerenţă lăuntrică în dezvoltarea gândirii confucianiste de la Confucius la Wang prin Lu. există o unitate deplină. iar acţiunea reprezintă desăvârşirea cunoaşterii. "principiul naturii". mai ales în secolul al XIX-lea. inspirând mişcările de renaştere naţională din perioada Meiji. văzând acest univers sub specie aeternitatis. susţine Wang. prin iluminarea căreia se realizează adevărul. ritualul şi contemplaţia prin care se poate ajunge la purificare primesc justificare prin efectele benefice morale şi sociale. Intre cunoaştere şi acţiune. Astfel. Lu şi Wang aduc în prim plan dimensiunea experienţei religioase pe care o remodelează în funcţie de practicile meditative ale budismului ch'an. în substanţa ei originară mintea cunoaşte principiul pietăţii filiale şi de aceea. căci cunoaşterea stă la începutul acţiunii. Omul are înnăscută cunoaşterea binelui. în mod natural aceasta intră în acţiune. confucianismul plasează universul etic înaintea experienţei religioase propriu-zise. adăugând acesteia nuanţe etice profunde. "spiritul creaţiei". când o serie de curente filozofice au fost importate fie din Europa.

Ofrande şi jertfe erau aduse anual: la mijlocul primăverii. în consecinţă. se vor referi la credinţele religioase. şi cu ocazia zilei de naştere a lui Confucius. începând cu secolul al XVI-lea. Adevăratul gentilom (chu tzu) este cel ce păstrează conştiinţa că prin îndeplinirea ritualurilor şi aducerea de ofrande se poate ajunge la desăvârşirea naturii morale a omului. confucianismul a supravieţuit ca religie în multe părţi ale Chinei. hinduismul este departe de a avea o structură doctrinară omogenă. şi a unor personalităţi de seamă din istoria acestei religii. Astfel. poarta de intrare în subcontinentul indian a populaţiilor ariene. Deşi a pierdut statutul de religie oficială. fără îndoială. . la mijlocul toamnei. iar din 1928 a fost oprită aducerea de ofrande la templele închinate lui Confucius. în Coreea şi în Taiwan. care urcă în timp până în jurul anului 6000 î. Spre deosebire de creştinism. Sistemul de educaţie bazat pe doctrina confucianistă a fost abolit în 1905. în încercarea lor de a delimita sfera vieţii religioase de cea profană. ajutând la supravieţuirea lor.Hr. localitate situată în vecinătatea strâmtorii Bolan. înconjurate de grădini spaţioase.. deoarece în confucianism nu există sacerdoţiu. Hinduismul Prin hinduism se înţelege sfera credinţelor şi a experienţelor religioase specifice Indiei. Cultul era oficiat în temple. Templele se construiau în locuri pitoreşti. Descoperim sub aceeaşi denumire generică. Ofrandele erau aduse individual. sau la nivel de familie şi apoi de stat. fiind conceput şi folosit de către misionarii şi negustorii europeni. În "Marele Hol" se păstrau scrierile lui Confucius şi ale urmaşilor săi. cu o istorie neîntreruptă. liniştite. cel mai mai vechi complex de credinţe religioase. după cum s-a putut deduce din descoperirile arheologice de la Mehrgarh. iudaism sau islam. cuvântul indian va desemna populaţiile şi terioriul Indiei. De-a lungul anilor a fost instituit un cult al lui Confucius. termenul propriu-zis.de Mao Tzedun. Acestea se aflau sund conducerea şi oblăduirea marilor erudiţi ai gândirii confucianiste şi a funcţionarilor publici. Hinduismul este. hinduism. deşi acesta nu a fost zeificat niciodată. iar hindus şi. Omul de rând crede că prin ofrandele aduse slujeşte şi cinsteşte spiritele ancestrale.

Totodată. nu poţi deveni hindus autentic decât prin naştere şi. doctrina despre fapte. aceste fenomen este îndeobşte clasificat după cum urmează: hindusmul vedic. hinduismul nu are un crez unitar. spre deosebire de marile sisteme religioase. nu are o singură carte sacră unică. buddhistă şi sikhistă. iar în practică a facilitat asimilarea unor influenţe străine. moniste. deşi posedă. doctrina despre reîncarnare. hinduismul brahmanic. Izvoare La temelia cunoaşterii hinduismului se află două izvoare care. încadrându-le în sfera opoziţiilor complementare. Primul izvor îl constituie informaţiile rezultate în urma descoperirii vechii civilizaţii concentrată în jurul cetăţilor antice de la Harappa şi Mohenjo-Daro. vom încerca să urmărim evoluţia lui doctrinară. şi Samsara*. Totodată. în perspectvă istorică. şi până la mijlocul mileniului al II-lea î. Această mare varietate de doctrine religioase a permis fiecărui individ să-şi aleagă propriul său mod de viaţă şi să îmbrăţişeze acea credinţă religioasă care răspundea cel mai bine nevoilor sale interioare. în această ordine de idei. privind fundaţiile religioase.Hr. Pentru a înlesni înţelegerea fenomenului religios hindus. ca punct de referinţă pentru toate tendinţele doctrinare pe care le cuprinde. Karma*. ea a stimulat un spirit larg de toleranţă. panteiste. civilizaţie creată de populaţiile care au ocupat acele teritorii înainte de invazia arienilor (circa 1500 î. în ansamblul lui. o persoană harismatică deosebită căreia să-i revină momentul incipient al învăţăturii şi experienţei sale religioase. concomitent cu păstrarea şi elaborarea propriilor tradiţii. hinduismul modern şi contemporan. vocabularul de specialitate nu conţine nici un termen care să redea ideea de convertire. hinduismul clasic. În principiu. politeiste.. dualiste. cunoscute sub numele . Hr. dincolo de deosebirile de conţinut şi de structură. hinduismul nu are un întemeietor. întrucât ele sunt controversate. chiar şi din partea unor religii. atenuând tensiunile ivite prin postularea a două adevăruri considerate absolute. În acest sens. fără a fixa jaloane istorice precise. după cum se va vedea. monoteiste. În plus.credinţe animiste. Astfel. agnostice şi chiar atee. include "Religia hindusă" la un loc cu celelalte religii: jaină.Hr. Legea de la Orissa din 1969. se completează reciproc. Prin urmare. decât orientative.). nu se poate vorbi de o instituţie sacerdotală cu autoritate asupra întregului edificiu "hindus". datând cu aproximaţie din mileniul al IV-lea î. o literatură sacră monumentală. de exemplu.

sedimentată într-o literatură extrem de bogată şi imaginativă: literatura vedică (în limba sanscrită. civilizaţia preariană. Descoperirile arheologice au scos la lumină vestigii artistice şi arhitectonice de mare valoare şi o scriere ideografică rămasă încă nedescifrată. de la rădăcina vid – a vedea. Yajur-Veda se împarte în două secţiuni: ŞuklaVeda sau Veda albă. În acest grup sau colecţie (samhita) literară sunt incluse: Rig-Veda. cu instrucţiuni rituale pentru sacerdoţi. . în două mari diviziuni: şruti (auz) şi smrti (memorie). De altfel. Sama-Veda. elemente fundamentale ale credinţelor religioase hinduse de mai târziu. Sama-Veda are aproximativ 1810 de versuri. Timpului şi Vorbirii (vak). întrucât aici se regăsesc imne închinate Vieţii. conţinând cântări şi melodii rituale. Brahmanas. trebuie păstrate oarecare rezerve.de dravidieni. Ea cuprinde un număr de 1028 de imne închinate unor zeităţi de importanţă mai mare sau mai mică. Textele şruti se bucură de autoritate absolută. în virtutea importanţei. sau dravidiană. Această literatură. în Atharva-Veda se disting începuturile gândirii speculative indiene. În multe privinţe. a cunoaşte) şi cea post-vedică. Spre deosebire de celelalte trei texte vedice al căror conţinut nu depăşeşte sfera gândirii mitice. Se pare totuşi că legea karmică (karma* – faptă) şi credinţa în reîncarnare (samsara*). În ceea ce priveşte credinţele religioase ale pre-arienilor. O serie de simboluri amintesc de cultul zeului Şiva şi al zeiţei Mamă. fiind întâlnit atât în Orientul Apropiat cât şi în lumea mediteraniană. Arienii invadatori le-au numit dasas. scrisă în una dintre cele mai vechi limbi indo-europene. au constituit şi fundamentul religiei preariene. s-a constituit într-un canon literar împărţit. cultul zeiţei Mamă a fost foarte răspândit. se aseamănă cu cea a Sumerului*. Aranyakas şi Upanişadele. Cel mai important. întrucât sunt considerate a fi revelate de către zei. şi Krişna-Veda sau Veda neagră. Atharva-Veda este un text magic. în care sunt preluate o serie de imne din Rig-Veda. veda – cunoaştere. Cel de al doilea izvor îl reprezintă tradiţia orală a populaţiilor ariene. dar şi cel mai vechi text vedic este Rig-Veda. format din 731 de imne. Yajur-Veda. cea sanscrită. Atharva-Veda. în marea lor majoritate preluate din RigVeda. până la descifrarea neipotetică a scrierii ideografice.

Ceea ce se poate spune. Cercetătorii moderni din Apus nu le aureolează cu aceeaşi vârstă pe care le-o atribuie indienii. sunt incluse Brahmanas – texte sacerdotale ce intepretează sensurile şi motivaţiile ritualurilor şi ale jertfelor. Vin apoi textele juridice. întrucât ele marchează trecerea de la gândirea mitică la cea speculativă. Aitareya. Chandogya. este că Vedele au fost concepute de-a lungul unei perioade de timp care se întinde între anii 2500 – şi 700 î. cele mai cunoscute fiind Aitareya Brahmana şi Satapatha-Brahmana. Primul verset din upanişade dezvăluie de obicei o oarecare legătură cu una dintre Vede. iar Yajur-Veda de adhvaryu. În aceeaşi diviziune. Rig-Veda era o colecţie (samhita) de strofe (riks) pentru uzul sacerdotului care invoca zeii. datorită vechimii şi conţinutului lor. în care gândirea filozofico-religioasă atinge profunzimi nebănuite. cuprinde tradiţia sacră înţeleasă ca lucrare a omului. etimologie. sacerdotul însărcinat cu săvârşirea propriu-zisă a jertfelor. cunoscută generic sub numele de smrti (memorie).Hr. Aceste texte cuprind în mare parte meditaţii ale eremiţilor hinduşi. Isa. Kena. al omului şi al realităţii lui Brahman.Cât priveşte data la care acest corp literar a fost compus părerile sunt împărţite. fără a se exagera. gramatică. Mandukya. . Katha. pe scurt Manu-smrti. textele vedice menţionate mai sus au avut un caracter funcţional. sensul lumii. sunt următoarele: Brihadaranyaka. În ordinea importanţei urmează segmentul literar Aranyakas sau Upanişadele (Upanishadas). Taittiriya. Dharma Şastras. Pentru gândirea hindusă. În ansamblul lor. Cele mai vechi texte smrti sunt Vendangas – Membrele Vedei. Deşi numărul upanişadelor este relativ mare. inclusiv structura societăţii indiene. dar şi multe aspecte le vieţii. care au încercat să descifreze semnificaţia tainică a jertfelor. Textele smrti au îndeobşte un caracter didactic. numit hotr. astronomie şi ritual. dintre care cele mai cunoscute sunt Legile lui Manu sau Manavadharmashastras.Hr şi 200 d. textele silvane. Svetasvatara. cele mai importante. sacerdotul care cânta cu glas tare. retraşi în adâncul pădurilor şi în locuri singuratice. Mundaka. Prasna. Sama-Veda era folosită de udgatr. tratând probleme de fonetică. De exemplu. În aceste texte găsim codificate nu numai elemente doctrinare. Cea de a doua ramură a literaturii clasice hinduse. compilate între anii 200 î. textele brahmanas sunt de o importanţă deosebită.Hr. şruti.

În general. în . care constituie o valoroasă sursă de informaţii pentru tradiţiile doctrinare hinduse. Prithivi. cartea sacră a vişnuiţilor.. iranienii. Majoritatea aparţin unor epoci îndepărtate. sunt doar câteva nume de zeităţi vedice. O parte din textul ei. Hr.000 de versuri şi este de opt ori mai mare decât Iliada şi Odiseea luate la un loc.În aceeaşi categorie smrti mai menţionăm cele 18 Puranas sau istorisiri vechi. se regăseşte în figura lui Zeus Pater al grecilor şi Jupiter al romanilor. Cântarea Domnului. bagajul de credinţe şi tradiţii religioase adus de invadatorii arieni în India. Nucleul acestei epopei îl reprezintă tensiunea armată a descendenţilor lui Bharata. textele puranas dezvoltă teme doctrinare legate de creaţie. romanii.Hr. aceste două epopei pun în centrul preocupărilor lor pe om. legende. a ajuns în timp să fie considerată cea mai elocventă expresie a spiritualităţii hinduse. inclusă într-o uriaşă urzeală de mituri. Agni. Cerul Tată. Soma etc. adoratorii zeului Vişnu. Dyaus. dar şi pentru istoria Indiei. descrierea perioadelor marilor patriarhi indieni şi istoria familiilor regale. În forma ei finală. În cele 24. Vruna. de genealogia zeilor şi a sfinţilor. Literatura smrti se încheie cu cele două mari epopei indiene: Ramayana şi Mahabharata. în secolul al IV-lea sau al III-lea î. Scrierea acestei epopei este atribuită învăţatului legendar Krişna Dwaipayana. De aceea ele au fost evaluate ca având o viziune antropocentrică. cunoscut sub pseudonimul Vyasa. potrivit tradiţiei. Astfel Dyaus Pitar. care a aşternut în scris şi textele vedice. dialoguri religioase. germanii. Indra. Mahabharata datează din secolul al V-lea d. de înţeleptul Valmiki. arienii indieni au profesat o credinţă politeistă. Mahabharata sau Marea luptă a descendenţilor lui Bharata cuprinde 220. Prithivi Matar sau Pământul Mamă. Mitra. De o adevărată veeneraţie se bucură Bhagavata-Purana. Hinduismul vedic Hinduismul vedic reprezintă. cunoscută sub numele de Bhagavad-Gita sau Gita. Ramayana sau Faptele vitejeşti ale lui Rama a fost scrisă.000 de cuplete sunt relatate aventurile amoroase şi faptele de vitejie ale regelui Rama. spre deosebire de textele vedice care cuprind imne închinate zeilor. Aidoma celorlalte popoare indo-europene cu care s-au înrudit grecii. Interesant de observat că. în mare parte. iar trei dintre ei au făcut parte şi din panteonul altor popoare.

este Indra. aliatul divin al arienilor în campaniile lor războinice: Fără al cărui ajutor poporul nostru nu ar fi putut cuceri niciodată. zeul furtunii şi al războiului. care a exaltat viaţa pământească şi lumea în ansamblul ei. Cel ce nu iartă îndrăzneala celor care îl provoacă. Stăpân al cerului este Varuna (Ouranos la greci). a tăriilor distructive. pe care arienii migratori i-au învins şi ale căror cetăţi au fost distruse cu ajutorul lui Indra. optimistă. devenit senin după furtună. Documentul datează din anul 1358 î. una din figurile centrale ale panteonului vedic. că a fost o credinţă dinamică. în care sunt menţionate numele zeilor vedici Varuna. Turcia. Cel care îi ucide pe dasya. Optimismul şi dinamismul credinţelor vedice este uşor de explicat. Mattiwaza. Pe el. Despre hinduismul vedic se spune. în timpul bătăliei. oamenii se rugau lui Varuna pentru iertarea greşelilor lor: . Mitra. Dasyu sunt locuitorii autohtoni ai Indiei. căci dincolo de cerul furtunos şi de zbuciumul vieţii războinice. La rândul lor.. Trimişii săi supravegheau faptele omului şi i le aduceau la cunoştinţă. iar legile naturii îi erau subordonate. nu era altceva decât cuceritorul. El descoperea păcatul şi judeca adevărul şi minciuna. zeul Indra. îl imploră să le dea ajutor. care dă sentimentul permanenţei şi al echilibrului atât de necesare vieţii. Interesant de reţinut că cel mai vechi document cunoscut care face referire la câteva zeităţi vedice nu provine din India. Este vorba de un tratat încheiat de regele hitit Suppiluliumas cu regele din Matanni. El apără ordinea fizică împotriva dezordinei şi a forţelor haosului. pe drept cuvânt. dravidienii. Mitra în Mithra al iranienilor. dar şi pe cea morală din univers. el bărbaţilor..Hr. Varuna era preocupat să-i determine supunerea faţă de legea morală. ci a fost descoperit în localitatea Bogaz Köy din Anatolia.Gaia sau Geia Mater a grecilor. ci întreg universul. În ceea ce îl priveşte pe om. animată de cuceririle făcute şi de posibilitatea unor noi cuceriri. dacă ne gândim la faptul că erau împărtăşite de o populaţie în plină expansiune. El menţinea ordinea fizică. spre deosebire de hinduismul de mai târziu ale cărui trăsături şi nuanţe pesimiste se răsfrâng asupra întregii existenţe. De altfel. Dar nu numai activitatea războinică avea ca stăpân şi apărător un zeu. se întinde firmamentul de un albastru profund. Mişcarea stelelor este supravegheată de el. Indra şi Nasatyas.

lucrare ce îi aparţine lui Indra. aspiraţiilor şi dorinţelor omului. o.Dacă am păcătuit împotriva omului care ne iubeşte. îi vor conferi lui Agni o însemnătate cosmică. există şi unele zeităţi mai apropiate de el şi care sunt angajate în viaţa de zi cu zi. după cum putem deduce din numărul mare de imne ce i-au fost dedicate în Rig-Veda. Una din ele este zeul Agni. Legitatea naturală şi morală impusă de Varuna are drept ţel stabilitatea. hinduismul vedic se prezintă ca un cult al naturii. ale căror funcţionalităţi cosmice îi plasează deasupra omului. ci de rânduire logică în opoziţie cu an-rta (ne-legea sau haosul). Considerăm că menţionarea acestor trei zei. Ca instrument. am săvârşit răul fără a ne da seama sau am păcătuit intenţionat. în fulger. Rig-Veda conţine rugăciuni şi imne adresate unor elemente sau fenomene naturale mai mult sau mai puţin personificate. cerul. 85. zeul Focului. înlătură de la noi această greşeală! Dacă. dacă am nedreptăţit un frate. este suficientă pentru a prezenta în linii mari credinţele hinduse legate de funcţia şi natura zeilor vedici. puterea lui de a alunga întunericul cu lumina sa. prieten sau camarad. Desigur. putem spune că funcţiile celor doi zei se întrepătrund. cum sunt: soarele. (Rig Veda V. De aceea. Pe lângă Indra şi Varuna. nu atât în sensul creării lumii. Îndeobşte. aurora. făcându-l viabil. este instituită de către Varuna printr-un act demiurgic. Agni a fost un instrument în cadrul cultului. Varuna şi Agni. numărul zeităţilor vedice asupra căror ar merita să zăbovim este destul de mare. am înşelat. înşelăm. Mitologia vedică nu a antropomorfizat zeii aşa cum s-a întâmplat în cazul mitologiei . care s-a bucurat de foarte mare popularitate în credinţele popoarelor indo-europene. aidoma unor cătuşe desfăcute şi. care este mereu cu noi. pe vecinul. Varuna. parteneri de joc fiind. Într-un stadiu incipient. pentru ca în cele din urmă să devină obiect al cultului. denumită rta (se pronunţă rita). dobândită în urma cuceririlor ariene. personificarea focului. 7-8). Indra. vântul. el era primitorul jertfelor pe care le mistuia ridicându-le înaintea zeilor în scopul împlinirii nevoilor. pe când legitatea lui Indra consolidează conturul lumii noi. fie ca noi să fim iubiţi de tine. Varuna. sau pe străin. Varuna impune ordinea în el. alungă de la noi aceste păcate. ploaia. Ordinea cosmică cu caracter global. În timp ce Indra creează contextul existenţial. luna. Prezenţa focului în soare. pământul etc.

nici nemurire. Se pare că henoteismul îşi are originea într-o viaţă rituală intensă. Liber sufla. fără anularea celorlalţi: Indra este rege peste tot ce mişcă şi ce nu mişcă. Această relativizare a realităţii zeilor concretizată în afirmarea Realului unic o găsim mai clar exprimată în încercarea de exaltare a unui singur zeu la rang de zeitate supremă. acest Unul. spre exemplificare.. cerescul. unic: Ei îl numesc Indra. nici cerul depărtat. De aceea. Mitra. Varuna şi Agni Şi. mai presus de el nu mai era nimic altceva. nu este de mirare că întâlnim în Rig-Veda afirmarea realităţii relative a zeilor individuali. La început era întuneric învăluit în întuneric. pe care îl redăm. Peste toţi oamenii vii el domneşte ca suveran. care îl denumeşte katenoteism sau henoteism. cuprinzând totul aidoma spiţelor în obadă. de asemenea.. frumosul Garutman. acest Unul s-a născut prin puterea căldurii. deşi acesta a fost subiectul lor predilect. Ce acoperea? Unde? Sub a cui ocrotire erau apele? Era oare un adânc fără fund? Atunci nu era moarte. dar fără diminuarea sau anularea funcţiilor celorlalţi a fost analizat încă din secolul al XIX-lea de marele orientalist de origine germană Max Müller. Concepţia vedică despre zei este mai liberă. Freamătul în faţa misterului insondabil al începuturilor este admirabil exprimat în Imnul creaţiei. în traducerea lui Theofil Simenschy: Atunci nu era nici nefiinţa. fără suflare. trăită ca încercare de afirmare a unităţii în multiplicitate. Fenomenul de adorare circumstanţială a unui singur zeu. şi îi vedem aplecându-se şi asupra unor teme legate de taina începutului lumii. cel ce produce tunetul.greceşti. mai diluată. ales dintr-o multitudine de zei. situându-i într-un panteon. Realul este unu. acest Tot era o întindere nesfârşită de ape. fără a exacerba trăsăturile individuale şi fără a-i absolutiza pe zei. consideraţi ca manifestări ale "Realului" singular. . semnul nopţii şi al zilei (încă) nu era. peste făpturile îmblânzite şi cornute. Gânditorii sau mai degrabă poeţii vedici au fost preocupaţi nu doar de tărâmul sau lumea zeilor. Germenul care era ascuns în haos. deşi înţelepţii îl numesc diferit. nu era văzduhul.

de unde s-a născut. de unde şi clasificarea lor în jertfe solemne şi jertfe domestice sau casnice. – sau nu ştie nici el? (Rig-Veda X. jertfele zoomorfe şi vegetale erau aduse în casă sau sub cerul liber. Paralel se întâlnesc ceremonii pentru ploaie. De exemplu. puterea activă deasupra. pentru lună nouă. O analiză a acestui text. Cel care-i stăpânul ei în cerul cel mai înalt. În hinduismul vedic nu întâlnim temple şi sanctuare impunătoare. şi care vor rămâne o coordonată majoră a gândirii şi experienţei religioase hinduse de mai târziu. se impune. numai acela o ştie. cercetând cu înţelepciune în inima lor. Raza lor luminoasă era îndreptată de-a curmezişul. Ceea ce trebuie să reţinem este în special dorinţa de a cunoaşte şi resemnarea în faţa necuprinderii tainei începuturilor. care a fost cea dintâi emanaţie a spiritului. cine ar putea spune aici (pe pământ). El cuprinde şi viaţa cultică sau rituală ca dimensiune specifică a credinţei religioase vedice şi ca manifestare palpabilă. Hinduismul sacerdotal sau brahmanic Hinduismul sacerdotal sau brahmanic – brahmanismul. a fost oare deasupra? Puterile creatoare erau. pentru anotimpuri etc. de unde-i această creaţiune? Zeii s-au ivit după crearea acestei lumi. Ritualul pravarga era menit să dea tărie sparelui slăbit . Jertfele solemne erau săvârşite de sacerdoţi şi marcau curgerea timpului. puterile primitoare erau. Legătura cu fiinţa au găsit-o înţelepţii în nefiinţă. atât de pregnante în acest imn. Cine ştie într-adevăr. puterea pasivă era dedesubt. după cum mai este numit în literatura de specialitate. Ele aveau ca scop menţinerea ordinei în univers şi în sânul societăţii.La început s-a ivit deasupra acestuia dorinţa. practică a acesteia. nu este doar o etapă timpurie în istoria fenomenului religios hindus. secvenţa anotimpurilor şi ciclul vegetal. 129). dacă a făcut-o sau nu. încărcat de sensuri teologice şi filozofice. atunci cine ştie de unde s-au născut? De unde s-a născut această lume. "Ofranda pentru foc" (Agnihotra) era adusă zeului Agni în zorii zile şi la amurg.

Ele erau săvârşite de stăpânul casei şi se întemeiau pe tradiţie (smrti). jertfe umane. prin lucrarea sacerdotală a preoţilor. iar a doua. aşadar.în timpul anotimului ploios. Dintre sacrificiile casnice sau domestice cele mai importante sunt ‘închinările’ (samskara). de recreare a cosmosului. Preluând ideea sacrificiului de sine săvârşit de Prajapati pentru crearea universului. care includ ciclul vieţii personale de la zămislire şi până la moarte. căci aducerea unei jertfe sau simpla achitare a unei taxe pentru săvârşirea acesteia încă mai este considerată o cale . o atare învăţătură nu putea rămâne fără implicaţii sociale şi a dus în cele din urmă la exacerbarea rolului preoţlor. se deteriorează. care ajung să fie consideraţi egalii zeilor. limitat cu stricteţe la partea bărbătească a castei brahmanilor şi oficiat în momentul în care copilul brahmin era prezentat învăţătorului (guru) spre a fi iniţiat în cunoaşterea Vedelor. Upanayama este. fapt care îi conferă. pe când sacrificiile solemne se bazau pe descoperirea sau revelaţia nemijlocită (şruti) a adevărului peren. deşi la un nivel mai redus. a cărui oficiere se extindea de-a lungul unui an întreg. un statut aparte. Acest ritual aminteşte. asigurându-se astfel perpetuarea vieţii. de jertfele aduse soarelui în tradiţia vechilor mexicani. în ordinea socială şi cosmică. Cu alte cuvinte. Fără îndoială. se dezintegrează. Doctrina hinduismului sacerdotal este cuprinsă în textele Brahmanas. cu deosebirea că în India nu se ofereau în acest caz. Cel care trecea prin acest ritual era considerat născut de două ori (dvi-ja). Hinduismul sacerdotal s-a menţionut ca dimensiune permanentă a vieţii religioase hinduse până în zilele noastre. Din ciclul jertfelor solemne. fiind supus scurgerii timpului ciclic. costurile fiind deosebit de ridicate. Eficacitatea sacrificiului calului se credea că era nelimitată. prin procesul de instruire la care era supus tânărul brahmin. ritualul prin care adolescentul brahmin este iniţiat în cunoaşterea sacră a Vedelor. Ca exemplificare. în speţă a brahminilor. cosmosul este reaşezat pe temelii trainice. care. textele Brahmanas vor atribui sacrificiului nu numai semnificaţii. Pentru a ne da seama de amploarea lui. Sacrificiile domestice sau casnice priveau îndeobşte viaţa de familie şi viaţa socială în ansablul ei. la scară mai mică. prima naştere fiind cea din părinţi. este suficient să menţionăm că ceremonia propriu-zisă începea prin sacrificarea a 609 animale. menţionăm ritualul upanayama. ci chiar puteri creatoare. cel mai important rămâne asvamedha sau ‘sacrificiul calului’.

atacând atât temeiurile doctrinare pe care au fost întemeiate jertfele. Dacă până în acest moment soarta omului era considerată ca fiind în mâinile zeilor sau dependentă de sacrificiile aduse. Reîncarnarea nu este un fenomen propriu oamenilor. Este vorba de o interiorizare a sacrificiului. deplasează întregul complex doctrinar şi practic al sacrificiilor. cât şi structurile sociale derivate din ele. Aşa se face că în sânul hinduismului se vor ivi reformatori. printr-o nouă interpretare a textelor vedice. Aceasta va da un nou conţinut doctrinei sacrificiilor. cum au fost Mahavira şi Buddha. există o singură realitate – Brahman: Într-adevăr. asistăm la apariţia unor ideologii legate de sacrificiu. dublată de concentrarea meditativă. Prin urmare. din planul material. care. la care se adaugă gradul de înţelegere sau percepere a adevăratului substrat al existenţei. Întrucât faptele devin factorul decisiv care hotărăsc răsplata sau pedeapsa personală. reacţii adverse. şi anume. transpunând jertfa materială propriu-zisă în planul trăirii ascetice. 1) . În esenţă se va considera că condiţia fiecărei fiinţe este determinată de faptele săvârşite într-o vaţă anterioară. care se vor opune sacrificiilor. În consecinţă.sigură spre eliberare. doctrina despre faptă (karma) şi cea despre reîncarnare (samsara). această lume întreagă este Brahman. s-a făcut simţită necesitatea postulării unui al doilea temei doctrinar. literatura upanişadică. care implică şi o profundă schimbare în înţelegerea destinului omului. de acum ea va fi determinată de faptele omului. la care s-a adăugat aşteptarea zadarnică a împlinirii cererilor puse cu ocazia oferirii sacrificiilor. şi anume. care să dea posibilitatea actului de retribuire individuală a faptelor. dincolo de această aparentă multiplicitate. este vorba de apariţia a două doctrine fundamentale ce vor caracteriza întreaga gândire religioasă hindusă până în zilele noastre. lumea nu mai este văzută în multiplicitatea ei manifestă. destul de timpuriu. al revenirii la o nouă formă de viaţă. în cel al vieţii spirituale individuale. ca strădanie în vederea dobândirii cunoaşterii adevăratului sens al vieţii şi prin aceasta a eliberării din sclavia existenţei pământeşti. au determinat. Pe de altă parte. La nivel cosmic. (Chandogya Upanishad III. Măcelurile interminabile. căci. o nouă literatură îşi face apariţia. 14. Orice lucru sau fiinţă se supune acestei legi inexorabile. vărsarea de sânge inutilă. Zeii înşişi sunt angajaţi în ciclul acestei eterne reveniri.

numite darsanas sau şcoli hermeneutice. hotărâtoare pentru dezvoltarea ulterioară a hinduismului medieval. La cunoaşterea eliberatoare se poate ajunge şi printr-un complex de exerciţii psiho-fizice (yoga). în sens filozofic. nici lumea înconjurătoare. modern şi contemporan. nu mai există problema binelui şi a răului. De reţinut că nici aici nu a fost impusă uniformitatea. Brahman înseamnă rugăciune.. În acelaşi timp. atotputernic. dobândind starea de eliberare (moksa) sau de desăvârşire (mukti). asistăm la o efervescenţă creatoare deosebită în istoria hinduismului. având ca puncte de referinţă adorarea zeilor şi trăirea ascetică. adevăr şi neadevăr. a unor modalităţi de interpretare a textelor sacre. şi 500 d. cel care realizează unirea existenţială cu El ajunge să se situeze şi el deasupra acestora. Hr. Hinduismul clasic Timp de un mileniu. ci mai degrabă curente hermeneutice. adeseori divergente. hermeneutica hindusă permiţând existenţa unor structuri interpretative multiple. îşi vor face apariţia noi doctrine religioase. noţiune puţin pretenţioasă pentru ceea ce ele reprezintă. în consecinţă. . realitatea care ne înconjoară nu este decât un vis sau o iluzie (maya). mai exact între anii 500 î. considerate adeseori ca sisteme filozofice. nu reprezintă sisteme de gândire coerente. Tradiţia hindusă recunoaşte şase modalităţi autentice sau ortodoxe de interpretare a textelor vedice în ansamblul lor.În limbaj religios. meditativă. Întrucât Brahman transcende orice deosebire între bine şi rău. Viaţa religioasă îşi continuă cursul. este singura realitate perenă. în speţă a zeului Vişnu. care nu sunt expuneri doctrinare sistematice. care realizează o stare de transă în cursul căreia conştiinţa existenţei individuale este anulată prin identificarea cu Brahman. dând naştere unor noi credinţe şi practici religioase. de care se leapădă ca de un veşmânt vechi şi uzat. omniprezent. Paralel. cum ar fi cea despre avatar . Eliberarea se dobândeşte printr-un act de cunoaştere a adevăratei realităţi a vieţii umane şi a identităţii ontologice a sufletului omenesc (atman) cu realitatea ultimă (Brahman). absolut. Pentru o astfel de persoană. el este substratul existenţial.Hr. este ireal. s-a simţit nevoia formulării unor jaloane în gândirea religioasă. Lanţul reîntrupărilor (samsara) este rupt. în care se vor topi toate sufletele individuale. Tot ceea ce există nu este altceva decât manifestarea temporală şi finită a lui Brahman şi.coborârea sau încarnarea divinităţii.

evoluţia lor fiind îndelungată şi adeseori simultană. Obiectivul acestei şcoli este logica. pe de o parte. de la Gautama şi până la Gangesa din Mithila (aprox. gnoseologia. Nyaya susţine că ele sunt diferite. Samkhya-Yoga şi Mimamsa-Vedanta. iar apariţia lor în timp nu este legată de o dată anume. .. În istoria acestei şcoli se disting două perioade: perioada veche. Deşi face uz de argumentaţia logică. însă modul în care se realizează cunoaşterea şi condiţiile care o determină diferă de la caz la caz. Vaisesika rămâne mai degrabă un sistem cosmologic. şi anume: percepţia (pratyaksa). Nyaya. dar şi al mărturiei credibile. a acestui tratat a fost redactată de Gautama (a nu fi confundat cu Gautama Buddha). deşi au un obiect comun. în confruntările dintre adepţii diverselor şcoli de interpretare privind rolul şi temeinicia sufletului în natură şi în afara ei. deducţia (anumana). 1200). iar partea a doua. să zicem al percepţiei. cea mai veche. Textul de bază al acestei şcoli este Nyaya-Sutra. 1. Datorită specificităţii fiecărei stări cognitive. Vaisesika. şi perioada modernă. în jurul anului 150 d. ceea ce a făcut pe unii cercetători să afirme că Aristotel s-ar fi inspirat. Tratatul standard al celei de a doua perioade este Tattvacintamani. Hr. Structura gândirii logice propusă de Nyaya este cea bazată pe silogism. evoluţia materiei etc. a fost scrisă de Aksapada. Cunoaşterea se întemeiază pe patru instrumente cognitive valide (parnas). cât mai ales de argumentarea logică. Nyaya este un sistem analitic care face uz atât de postulatul aprioric furnizat de textele sacre. după cum urmează: Nyaya-Vaisesika. Se pare totuşi că este vorba doar de o simplă coincidenţă (Max Müller). Prima parte.Gânditorii indieni clasifică aceste şcoli hermeneutice în trei grupe. fizica. Fiecare din aceste elemente au ca temei o înlănţuire cauzală care determină natura cunoaşterii. în sensul că preocupările sale principale se concentrează asupra analizei temeiurilor existenţiale pe care se bazează universul. analogia (upamana) şi mărturia verbală (sabda). Hr. Fiecare din aceste darsanas are o preocupare proprie: logica. din scrierile acestei şcoli.. 2. în secolul al III-lea î. pe de altă parte. În esenţă. în elaborarea logicii sale. în disputele gânditorilor hinduşi asupra sensului textelor vedice legate de sacrificiu şi. scris de Gangesa sub influenţa şcolii Vedanta. Originea acestei şcoli se află. raţională. Acelaşi lucru poate fi obiect.

Purusa constă dintr-o multitudine de euri. Numele adevărat al lui Kanada. Samkhya este un sistem dualist. fundamentul existenţei obiective din care evoluează tot ceea ce există. Substanţa lumii nu este însă numai materială. fondatorul acestei şcoli a fost Kapila. Prima expunere sistematică a doctrinelor Vaisesika a fost realizată de Kanada (Kanabhuj sau Kanabhaksa) în tratatul Vaisesika-Sutra. 3. numite atomi (anukam). Prakriti reprezintă potenţialitatea naturii. izvorul oricărei activităţi şi temei al durerii. factorul motrice al procesului cauzal existenţial. . Kapila a trăit în secolul al VII-lea î. deoarece latenţa cauzală se actualizează printr-un impuls din exterior dat de purusa. A doua guna este rajas (energie. printr-un proces cauzal. entităţi veşnice conştient. scris de Isvarakrişna. Dacă materia ar fi divizibilă la infinit. apă. Evoluţia cauzală a materiei este posibilă datorită celor trei puteri constitutive sau gunas. pasiune). Pe lângă cei patru atomi. considerat fiu al lui Brahma. Isvara. iar corpurile din ceea ce este incorporal. atunci ar trebui să o reducem la nimic. mai există încă cinci elemente: spaţiul. care pot fi deduse din efectele pe care le produc. producând bunătatea şi fericirea. ceea ce ar duce la situaţia paradoxală în care mărimile sunt construite din ceea ce nu are mărime. Ca personaj istoric. Samkhya. întrucât recunoaşte ca temei al existenţei două realităţi: materia (prakriti) şi sufletul (purusa). suflete sau spirite. Hr. care. intelectul şi sufletul. al suferinţei. deşi nu există mărturiii în acest sens. eterul (akasa). împreună cu atomii materiali. Schimbarea în volum este determinată de numărul atomilor care se angajează sau se retrag din combinaţia ce formează o structură dată. în jurul anului 200 d. A treia guna este tamas. timpul. sattva fiind principiul luminii. Dincolo de multiplicitatea atomilor există o forţă orânduitoare. formează lucrurile corporale şi incorporale. indivizibile. Vaisesika mai este cunoscută sub denumirea de Aulukya Darsana sau Şcoala Bufniţelor. Hr.Lumea materială este rezultatul combinaţiei unor particule mici. care îi foloseşte în scopuri creatoare. Prima guna este sattva sau conştiinţa potenţială ce stimulează manifestarea conştientă. După tradiţie. Cel mai popular şi totodată cel mai vechi tratat al acestei şcoli este Samkhya-Karika. avatar al lui Vişnu sau întrupare a lui Agni. Purusa este principiul auto-determinării. a fost Kasyapa. Lui îi sunt atribuite Samkhyapravacana-Sutra şi Tattvasamasa. foc şi aer. patru la număr: pământ. care înseamnă "mâncătorul de atomi".

angajarea în activităţi . Eliberarea din această robie se dobândeşte prin realizarea distincţiei structurale între suflet şi materie. La baza existenţei se află evoluţia materiei. el îi ajută să ajungă mai repede la samadhi ‘en-staza’ yogină. yoga va promova şi o doctrină de tip teist. procesul de eliberare. la anumiţi oameni. sisteme vizuale şi auditive simbolice. rămâne figura arhetipală a yoginului desăvârşit. cauza robiei existenţiale manifestată prin reîncarnare (samsara). marea cauză a întregului cosmos. un purusa care a dobândit starea de desăvârşire fără a mai trece prin ciclul reîncarnărilor. Yoga este o disciplină practică prin excelenţă. care. al apatiei şi al indiferenţei. asemenea confuzie ducând la necunoaştere. constituind substanţa materiei. Aceste trei gunas nu acţionează niciodată separat. yoga este efortul metodic de dobândire a perfecţiunii prin stăpânirea elementelor somatice şi psihice ale naturii umane. Ea duce la ignoranţă şi lenevie. Yoga. rupând şirul reîntrupărilor şi intrând în starea de kaivalya – sau izolare veşnică. pornind de la mahat. pe care le-a pus în practică. ci a preluat teoriile propuse de şcoala hermeneutică Samkhya. iar persoana care a atins această cunoaştere va deveni doar spectator detaşat al întâmplărilor din această lume. 4. ci mai degrabă este văzut ca arhetip sau model al omului desăvârşit. După Patanjali. şi buddhi (intelectul). care însă nu este considerat Dumnezeu în adevărata accepţiune a cuvântului. Ele se află într-o permanentă inteacţiune. fără a fi agent divin creator şi pronietor (cosmosul. La moarte. aspectul psihologic al aceluiaşi proces de naştere a cosmosului. viaţa şi omul fiind ‘create’ de prakriti. deşi întâlnim postulată existenţa unui Isvara. Spre deosebire de Samkhya. care are loc sub influenţa lui purusa. care rămâne un sistem ateist. Ea nu a dezvoltat structuri doctrinare proprii. sufletul său se va elibera. elaborată în jurul conceptului de Isvara. Buddhi creator nu trebuie confundat cu purusa. Această evoluţie trece prin diferite trepte. Atunci sufletul nu va mai fi înlănţuit de prakriti. baza inteligenţei individuale. Practicile sau tehnicile yoga cuprind o mare varietate de aspecte: o metodă teoretică sofisticată de transformare a conştiinţei umane. poziţii (asanas – posturi ale corpului) şi exerciţii fizice dificile şi de respiraţie în vederea controlării funcţiilor vitale ale trupului şi a realizării unor stări psihice mai puţin obişnuite. Samkhya este un sistem ateu. căci toate provin din substanţa primordială).principiul inerţiei şi al inactivităţii. a unui ‘Domn’. care poate accelera.

26). dar înainte de anul 147 î. Aceasta determină comportamentul omului faţă de îndatoririle ce îi revin în contextul vieţii pământeşti. Întreaga viaţă şi activitate a omului trebuie închinate lui Krişna. s-a simţit nevoia unei serii bogate de comentarii. Acest exerciţiu trebuie făcut sub îndrumarea unui maestru (guru) timp de 12 ani şi va culmina cu dobândirea cunoaşterii discriminatorii şi a unor puteri paranormale (siddhis).Hr. a fost comentat de Vyasa (anul 400 d. scris în ultima parte a secolului al II-lea î. c. Bhakti Yoga sau yoga devoţiunii este cel de al treilea tip de yoga descris în Bhagavad-Gita (cap. La acesta se adaugă glosele lui Vacaspati Misra. Este calea cea mai facilă. În prezentarea tipurilor de yoga vom folosi cateriile tradiţionale.Hr. Tattva-vaisaradi – O interpretare inerentă a principiilor yoga. Exponentul clasic al şcolii yoga a fost Patanjali. III). în Yoga-sutra-bhasya – Comentariu asupra aforismelor yoga. după cum urmează: a. 11-39). de a nu le transforma în scop ultim. Cel ce acţionează în acest fel îşi transcende condiţia pământească şi dobândeşte eliberarea (Bhagavad-Gita XIV. . 20).. Datorită stilului concis şi criptic în care a fost redactat. necesitând doar credinţa nestrămutată în Krişna (XIII. ceea ce îngreunează tratarea lor exhaustivă. b. III).). d. Yoga-Sutra.sexuale şi rituale complexe pentru dobândirea unor puteri paranormale sau magice sau a stării de kaivalya (izolare ontologică). Hr. Există fapte pe care nu le putem evita şi trebuie să le săvârşim. Aceste trei lucrări formează împreună corpul literar clasic pe care se bazează practicile yoga. Datoria omului este de a nu se ataşa de faptele sale. Jñana Yoga sau yoga cunoaşterii este descrisă în Bhagavad-Gita (II. Există o mare varietate de practici yoga. Mantra Yoga sau yoga auditivă face uz de repetarea unor sunete sau expresii (mantras) considerate sacre. (Bhagavad-Gita cap. derivate din literele alfabetului sanscrit. Scopul acesteia este de a ajunge prin meditaţie introspectivă la cunoaşterea deosebirii esenţiale dintre eul neschimbător al conştiinţei (purusa) şi stările fluctuante ale conştiinţei obişnuite a omului. a acţiunii.. aşteptând răsplata lor. al cărui tratat. Karma Yoga sau yoga faptei. Yogatattva Upanishad recomandă această practică persoanelor cu inteligenţă medie sau sub această limită. preluate din Bhagavad-Gita şi Yogatatta Upanishad.

dificilă. Fiind dominat de conştiinţa obişnuită. Patanjali descrie în Yoga-Sutra (II. Ea a început prin a face ordine în principiile de interpretare a textelor vedice care s-au îndepărtat de învăţăturile cuprinse în ele. ci o metodă de disciplinare şi contştientizare de sine a omului prin absolutizarea însingurată a eului individual. ceea ce duce.e. De altfel. Îndeobşte. că doarme sau mănâncă. 5. În toate situaţiile în care se află. Menţiuni în legătură cu această practică se găsesc în Yogatattva Upanishad. yoginul trebuie să mediteze neîncetat la Isvara ca simbol al conştiinţei nediferenţiate (citta-laya). devenind sclavul a ceea ce îl înconjoară. omul face confuzie între aceste două stări de conştiinţă şi prin aceasta se pierde în meandrele vieţii pământeşti. pentru a-l face capabil să stimuleze noi surse de energie (sakti) latentă în diferite centre ale trupului (cakra). clasice cuprinde disciplina concepută de Patanjali în Yoga-Sutra şi este menţionată în Yogatattva Upanishad. Yoga lui Patanjali porneşte de la distincţia dintre conştiinţa sinelui autentic (purusa) şi conştiinţa obişnuită (citta). chiar marele comentator Vyasa ne atrage atenţia asupra acestui fapt. care se îndreaptă spre o ţintă obiectivă exterioară şi este reflexivă. a dizolvării. de respiraţie şi alimentare ca mijloc de pregătire pentru Raja Yoga. Yogatattva Upanishad (24-128) menţionează aproximativ 80 de poziţii (asanas) ale trupului. în cele din urmă. iar aceasta se dobândeşte prin introspecţie meditativă intensă. Referitor la yoga este necesar să reţinem că ea nu este o religie. 120 şi urm. a strădaniei a exerciţiului fizic constă într-un program auster de exerciţii fizice. omul se îndepărtează de conştiinţa pură. Laya Yoga sau yoga disoluţiei. g. Întrucât imnele vedice nu afirmă doctrina . f. Raja Yoga sau yoga căii împărăteşti. Realizarea conştiinţei sinelui adevărat este anevoioasă. fie că umblă sau stă. Hatha Yoga sau yoga încordării. exerciţii complicate de respiraţie şi o severă dietă alimentară în vederea purificării trupului în totalitatea lui. Este deci necesar ca omul să realizeze conştiinţa pură a sinelui (purusa). Calea de realizare a absorbirii totale în manifestările variate ale materialităţii primordiale şi de transformare a conştiinţei obişnuite (citta-vrtti). la eliberarea finală din ciclul reîntrupărilor. de unde şi starea permanentă de suferinţă. intenţională. 28 şi urm) metodele de realizare ale conştiinţei de sine. Mimamsa este o şcoală hermeneutică diferită de cele prezentate până acum. la izolarea absolută (kaivalya).

ritualurile săvârşite de el fiind considerate ca având eficacitate maximă. Totodată. În acest fel. Şcoala Mimamsa sau Purva-Mimamsa a fost întemeiată de Jaimini. ceea ce ar fi fost un lucru imposibil. ci pentru că principiile ei doctrinare se află în Upanişade. Mimamsa acordă o importanţă deosebită textelor vedice şi sacrificiului. Sacerdotul este din nou investit cu putere sacră maximă. Ultima şi cea mai cunoscută dintre cele şase şcoli hermeneutice ortodoxe ale hinduismului este Vedanta. . ca ţintă supremă a vieţii religioase a omului.despre reîncarnare (samsara). zeii ocupând un plan secundar. datorită perenităţii lor.Hr. iar eliberarea era concepută ca existenţă paradisiacă cerească. Vedanta înseamnă ‘sfârşitul Vedelor’ (veda şi anta). Bhagavad-Gita deţine şi ea un rol deosebit de important. Distrugerea şi crearea din nou a universului ar fi implicat şi distrugerea Vedelor. Preocuparea faţă de ritual şi atribuirea unor puteri absolute sacerdotului au dus la o diminuare a credinţei în zei. cuvintele lor se manifestă la anumite intervale de timp. Primul tratat vedantin sistematic este Brahma-Sutra sau Vedanta-Sutra. autorul tratatului clasic intitulat Mimamsa-Sutra (circa 400 î. pentru scriitorii şi gânditorii vedantini. ele fiind în realitate grupul literar cu care se încheie canonul sacru vedic. atribuit lui Badarayana. Mimamsa este singura şcoală care neagă ciclicitatea universului. iar imnele vedice ca instrucţiuni privind observarea obligaţiilor rituale. sunt veşnice. Vedele sunt depozitare ale întregii cunoaşteri sacre şi. Mimamsa este şi ea o şcoală atee. dar nu în sensul că ar reprezenta concluzia supremă a textelor vedice. Vedanta. care i-au dedicat comentarii ample. aceasta fiind considerată drept răsplată pentru evlavia credinciosului. Asemenea şcolii Samkhya. ca sursă de inspiraţie. 6. prin urmare. Comentatorii Mimamsa şi Prabhakara (secolele VII şi respectiv VIII) vor recunoaşte însă moksa – eliberarea. Mimamsa înlătura ideea de moksa sau eliberare sa ţintă finală a religiei şi o înlocuieşte cu credinţa în existenţa paradisiacă cerească. fiind fixată cu aproximaţie în jurul anului 400 î. în cadrul ritualului. Textele vedice au fost considerate ca porunci care impun omului un anumit comportament.). Alături de Upanişade. Data scrierii acestui tratat este incertă.Hr.

Acestă învăţătură. În esenţă. Nu există schimbare sau transformare.Hr. Este adevărat. Obiectele empirice sunt realităţi pur subiective. Universul este o mare iluzie. dar nici ireală cu desăvârşire. Relaţia dintre lume şi Brahman este explicată de Sankara ca iluzie (maya). Aparenţa şarpelui durează atât timp cât frânghia nu este examinată cu atenţie. el face uz de analogie.Ca multe alte texte clasice hinduse. între care: Brahmasutrabhasya (Comentariu la Brahma-Sutra) şi alte comentarii asupra unor texte upanishadice (Brihadaranyaka. ca urmare. Cunoaşterea adevărată o dobândim atunci când realizăm. Taittiriya etc. susţine el. realitatea revenindu-i lui Brahman ca esenţă şi substanţă a întregii existenţe.) la Mandukya Upanishad. Vedanta afirmă realitatea singulară absolută a lui Brahman şi a caracterului iluzoriu a tot ceea ce există în afara lui. Cu alte cuvinte. Lui Sankara îi sunt atribuite mai multe lucrări. însă nici nu este pură iluzie.) şi un altul asupra textului Bhagavad-Gita. s-ar putea spune. Brahma-Sutra a fost redactată într-un stil laconic şi criptic. după cum se va vedea. este cunoscută sub denumirea de advaita vedanta sau vedanta non-dualistă. Sankara foloseşte cele două căi. ceea ce infirmă legea cauzalităţii. că Brahman (Sufletul universal) şi Atman (Sufletul individual) sunt una. originar din India de Sud. mai conciliantă. la apariţia unor curente divergente în sânul Vedantei. Şarpele nu este acolo. iar frânghia cu Brahman. ea este o apariţie întemeiată pe Brahman. lumea nu este nici reală. sunt identice şi că nimic nu există în afara lui Brahman. În descrierea lui Brahman. VIII-lea). lumea exterioară este ireală. Sankara adoptă o atitudine mai puţin exremistă. la interpretări variate şi. deoarece frânghia este prezentă. Pentru a-şi argumenta punctul de vedere. expusă în comentariul lui Gaudapada (aproximativ 600 d. însă lumea nu este pură iluzie şi nici lucrurile din jurul nostru nu sunt forme pur subiective al conştiinţei noastre. ceea ce a dus. Exponentul cel mai de seamă al acestei tendinţe vedantine a fost Sankara sau Sankaracarya (sec. a afirmaţiei şi a negaţiei. când cunoaştem că lumea este doar o manifestare a lui Brahman. O frânghie aruncată în drum poate fi confundată cu un şarpe. Stările onirice sunt într-o măsură mai mare sau mai mică la fel de reale ca experienţele pe care le avem în starea de trezvie. monistă. Chandogya. În acest sens. dând impresia unui şarpe. decât Gaudapada. Lumea poate fi comparată cu şarpele. Orice aserţiune legată de Brahman trebuie să facă uz de forme şi reprezentări .

Cel care. Adevărata cunoaştere depăşeşte dimensiunile limitate ale exprimării lingvistice. El este sediul oricărei cunoaşteri. El este adevărul (satya). Înlăturarea suferinţei sau sfărâmarea lanţului reîncarnărilor se realizează prin dobândirea cunoaşterii eliberatoare. cu alte cuvinte. subliniind totodată necesitatea devoţiunii. un singur Dumnezeu. imanent în fiecare eu. devine suflet individual eliberat. Există doar un singur Brahman. iar consecinţa acesteia este înlănţuirea în ciclul reîncarnării (samsara) şi al suferinţei. Lui Ramanuja îi sunt atribuite comentarii la Brahma-Sutra şi Bhagavad-Gita. ajunge la această stare se numeşte jivan-mukta. adică a conştiinţei unităţii absolute dintre eul individual (atman) şi eul suprem (Brahman). În acelaşi timp. întrucât est eul conştient de sine (atman). omul se află în necunoaştere. el nu se va mai reîncarna. sufletul individual (jiva atman) este manifestarea lui Brahman. ci va intra în starea de moksa. Datorită stării de ignoranţă sau necunoaştere (avidya). topindu-se pentru totdeauna în Brahman. diriguitorul şi mântuitorul a cărui lucrare creatoare se înfăptuieşte pe aceeaşi scenă pe care eurile individuale se străduiesc. încă în viaţă fiind. pentru că reprezintă sinteza inexprimabilă a oricăror limitări datorate unei gândiri infestate de necunoaştere. Brahman este adevărul sau realitatea ca substanţă. cunoaşterea (jnana) şi nesfârşitul (ananta). La moarte. adică. Gânditorii vedantini de după Sankara vor da o nouă interpretare textelor upanişadice. prin fapte. pătrunzând totodată întreaga existenţă. Cel mai de seamă reprezentant al acestei tendinţe a fost Ramanuja (secolul al XI-lea). Brahman este eul singular (sesin). Ramanuja era nemulţumit mai ales de apofatismul lui Sankara şi de rolul important pe care acesta îl atribuie iluziei (maya). Acest Brahman este Isvara (Dumnezeu). este nesfârşit. Scopul omului este de a realiza desăvârşirea acestui "eu global" prin dăruire . care sunt însă incapabile de a transmite adevărata cunoaştere. iar modurile sale fundamentale sunt eurile individuale conştiente (jiva sau cit) şi materia inconştientă (acit). să ajungă la eliberare (moksa). "cel cu atribute" (Saguna Brahman).empirice. aducând în prim plan concepţii cvasi-teiste. se consideră că acesta ar avea o existenţă individuală. a pietăţii faţă de un Dumnezeu personal. Atman. cel la care se poate ajunge pe calea cunoaşterii pozitive. Atât timp cât această conştiinţă a individualităţii persistă. Brahman este necondiţionat. stăpânul lăuntric din fiecare eu individual. spune el.

În cadul şcolii vedantine mai există şi alte curente de gândire care au dezvoltat perspective teologice şi filosofice diferite. De altfel. ea fiind un dar al lui. propusă de Madhva (1197-1276). clasicismul acestora nefiind legat de o perioadă anume.faţă de el. Deoarece creaţia este lucrarea lui Dumnezeu. iar calea spre eliberare constând din meditaţie în dăruire devoţională (bhakti) faţă de El. Sistemul propus de Ramanuja este cunoscut sub numele de visistadvaitavedanta vedanta non-dualistă calificată. întrucât Brahman este principiul care controlează întreaga evoluţie a diferitelor forme din natură. mai ales de importanţa pe care ele au avut-o şi o au încă în gândirea hindusă. La desăvârşire se ajunge prin karma yoga şi bhakti yoga. şi este acceptat în special de gânditorii vişnuiţi. în consecinţă şi eliberarea ţine tot de El. teologice şi rituale care au luat contur în perioada post-upanishadică. care a constituit ideologia pe care s-a întemeiat cultul lui Krişna. în viaţa şi în . aparţinând vishnuismului bengalez. adepţii zeului Vişnu. Dintre acestea mai menţionăm aici doar sistemul lui Caitanya. este independent (svatantra). în timp ce restul depinde de El. Madhva susţine că multiplicitatea existenţială din univers este incompatibilă cu învăţătura Upanişadelor privind supremaţia şi omniprezenţa lui Brahman. Madhva a scris peste 30 de lucrări care includ comentarii la Upanişade. De altfel. Brahman singur. monism calificat. o parte din activitatea şcolilor hermeneutice pe care le-am descris se desfăşoară în perioada medievală. A altă tendinţă în sânul şcolii vedantine este dvaitavedanta – vedanta dualistă. prin închinare necondiţionată lui "Dumnezeu". pe lângă templul fondat chiar de Madhva şi închinat zeului Krişna. care nu este altceva decât acest eu. înţeles ca "Dumnezeu". trecerea de la o epocă la alta făcându-se în acest caz prin suprapuneri ce nu permit delimitări nete. periodizarea istoriei hinduismului trebuie făcută cu multă lejeritate. în partea de nord a Indiei. Centrul acestei şcoli se află la Udipi în Kannara de Sud. la Brahma-Sutra şi Bhagavad-Gita. Hinduismul medieval Hinduismul medieval reprezintă dezvoltarea logică a tendinţelor filozofice. Dacă în planul gândirii filozofice şi teologice lucrurile se înscriu într-un flux continuu. cât.

membru al triadei Trimurti. fiecare citind Veda. Fiecare din aceste zeităţi are funcţii cosmologic: Brahma este creatorul lumii. Brahma. demonolatrice. Siva. În al doilea rînd. cuprinzând credinţe diverse (animiste. Siva şi Vişnu. substratul panteist al întregii existenţe. fie consecinţe ale unor doctrine formulate in nuce în perioada vedică. Pentru început se impune o clarificare. casta sacerdotală. . El distruge lumea la sfârşitul fiecărui ciclu (kalpa). este unul din cei mai populari zei ai Indiei. În primul rând. brahman este denumirea membrilor primei caste.) şi mai multe zeităţi asociate. vom folosi pentru sacerdoţi termenul de brahmin. principiul upanişadic şi brahman ca sacerdot. Siva este distrugătorul.). ci mai degrabă cu tradiţii şi structuri triadice similare întâlnite în China. în jurul lor ţesându-se o bogată literatură mitologică expusă în Mahabharata. În acest sens. fie ca yogin. iar Vişnu păstrătorul ei. fetişiste. este vorba de Brahman. În artă este reprezentat fie ca rege cu patru capete. substantiv msculin. Acest termen este întâlnit în literatura hindusă în trei contexte diferite. viaţa. numit maha deva – marele zeu. Siva este genertorul vieţii dar şi distrugătorul ei. Java. Sakti. legată de locul unde trăiesc. Siva are mai multe consoarte (Parvati. formată din Brahma. o triadă de zei. Kali etc. Ambele reprezentări sugerează detaşarea lui simbolică de lume şi de oameni. substantiv neutru care denotă în Upanişade principiul absolut. în Orientul Apropiat antic şi chiar în vechiul Mexic. Un loc de seamă în credinţele religioase din această perioadă îl deţine Trimurti. practicând în continuare o religie populară şi uneori primitivă.credinţa religioasă îşi fac apariţia noi practici şi învţături. şamaniste. Brahma este un zeu mai puţin popular. Este protectorul asceţilor. şi stând călare pe o lebădă albă. zoolatrice. individual sau împreună. întrebuinţat cu referire la zeul cu acelaşi nume. Aceşti trei zei au fost şi sunt adoraţi. politeiste etc. Ramayana şi Puranas. În al treilea rând este vorba de Brahma. care sugerează fertilitatea. Pentru a face distincţie între Brahman. Masele mari de credincioşi nu au cunoscut şi nu cunosc structurile filozofice şi teologice dezvoltate de pandiţi. ea nu are legătură cu aceasta. acestea fiind fie elaborări. Deşi această triadă a fost adeseori comparată cu Treimea creştină. energia vitală pură. Cel mai frecvent simbol al lui este lingam-ul (phallus-ul).

coborârea zeităţii în lumea formelor empirice. În 1510. Puterea politică va permite accesul misionarilor creştini. Una din purane menţionează împreunarea simultană a lui Krishna cu 16. dar deosebirile fac imposibilă această paralelă. gata oricând să ajute omenirea. care. Hinduismul contemporan extinde sfera avatarurilor lui Vişnu. De numele lui se leagă una din cele mai populare credinţe hinduse. Prezenţa europeană în această perioadă şi până în secolul al XIX-lea nu a reprezentat un pericol real pentu hinduism. sau arderea de vii a văduvelor împreună cu soţii decedaţi şi impune alte reforme social. se afla într-o perioadă d stagnare. iar după un secol se înfiinţează "British East India Company". în jurul căruia s-a ţesut o întreagă mitologie. situaţia se va schimba. de altfel.) Confruntaţi cu . Avatar înseamnă coborâre. om-leu. portughezii cucerensc Goa. cât mai ales pentru comunităţile creştine locale. în care actul sexual devine un ritual important. broască ţestoasă. pe Mahatma Gandhi. pus pe şotii şi aventuri galante. Tradiţiile vişnuite s-au bucurat de o mare răspândire în India de Sud. cum a fost sati. cum a fost cazul creştinilor ortodocşi vechi orientali tomiţi din Malabar. porc mistreţ. pe Iisus. Krishna este prezentat ca erou şi ascet. În literatura epică şi puranică. Adeseori avatarul a fost pus alături de credinţa creştină în întrupare. dar şi ca tânăr vesel. Aspectul erotic al mitologiei krişnuite aminteşte de mitologia saktistă şi tantristă. După revolta indiană din 1857. (Ceea ce trebuie să se reţină este că misionarismul creştin nu a fost prea primejdios pentru hinduşi. cu centrul la Surat. incluzând între ele pe Buddha. Hinduismul modern şi contemporan Perioada de trecere de la epoca medievală la cea modernă nu a fost una dintre cele mai fericite etape din istoria hinduismului şi a Indiei în general.000 de fecioare. simbol al iubirii nepătimaşe.Vishnu este o zeitate binevoitoare. credinţa în avatar. impunând totodată un sistem de învăţământ elementar şi superior după tiparul celui britanic. o cale de eliberare din ciclul reîncarnărilor. Avatarurile lui Vishnu sunt in mare parte mitologice: peşte. şi anume. precum şi alte personalităţi care au avut un rol important în istoria religioasă a Indiei. considerate inumane. Cel mai popular avatar este Krişna. Guvernatorul britanic interzice o serie de practici tradiţionale religioase hinduse. pitic etc. existente încă din perioada apostolică.

noile probleme create de prezenţa misionarilor creştini şi mai ales de impactul culturii europene. din punctul de vedere al tradiţiei hinduse. sanscrită. persană. autor şi proniator al universului. Iniţiatorul mişcărilor reformatoare hinduse a fost Raja Ramohan Roy (11721833). Unele au dovedit o deschidere mărinimoasă. iar reacţiile nu s-au lăsat aşteptate. Dornic să aducă o schimbare profundă în sânul societăţii indiene. În 1828. riturile de înmormântare fiind săvârşite potrivit tradiţiei hinduse. tatăl marelui poet indian Rabindranath Tagore. Roy pune temeliile unei mişcări sincretiste. Arya-Samaj. Totodată începe să publice o revistă în bengali şi engleză şi un săptămânal în persană. Împotriva liberalismului sincretist promovat de Brahmo-Samaj se ridică Swami Dayanand Saraswati (1924-1883). spunea el. latină şi bengali. S-a născut într-o familie de brahmini. afirmă persoana şi spiritualitatea lui Dumnezeu ca Fiinţă veşnică. . anatomiei şi al altor ştiinţe folositoare. prin aceea că vor înlătura venerarea idolilor. cu scopul declarat de a putea citi în original textele sacre ale religiilor monoteiste şi vedele. De aceea. ebraică. arabă. însă trebuie purificată de superstiţii şi idolatrie. Saraswati susţine universalitatea Vedelor ca unice izvoare ale adevăratei înţelepciuni. A învăţat limbile engleză. numită Brahmo-Samaj. nemişcată şi de nepătruns. pentru a-şi putea îndeplini cu adevărat misiunea ei universală. Toate religiile. Acesta înlătură multe din elementele creştine introduse în ideologia mişcării Brahmo-Samaj. el va cere Guvernatorului general al Indiei impunerea în şcoli a studiului matematicii. pe care le consideră izvorul înţelepciunii. care întemeiază o mişcare conservatoare. în timp ce altele au exprimat atitudini conservatoare şi ostile creştinismului. fiind crescut în trdiţia hindusă a familiei sale. Religia vedică este cea autentică. Atât Brahmo-Samaj cât şi Arya-Samaj vor greşi. Activitatea mişcării Brahmo-Samaj a fost continuată de către Debendranath Tagore. gânditorii hinduşi au fost obligaţi să reacţioneze. el nu vor deveni cu adevărat mişcări de masă. Principiile ideologice de bază ale mişcării sunt preluate din Upanişade. sub lozinca "înapoi la Vede". Studiul acestor texte l-a dus la concluzia unităţii tuturor religiilor. chimiei. Raja Ramohan Roy moare în timpul unei vizite în Anglia. subliniind totodată necesitatea realizării unor profunde reforme sociale. credinţa în avatar şi meditaţia yogină.

Există patru mari grupări sociale: brahminii . Swami Vivekananda (1862-1902) va răspândi hinduismul advaitin în Apus în cadrul unor vaste acţiuni misionare. el respinge orice pasaje ale scrierilor sacre care nu sunt compatibile cu raţiunea şi moralitatea. Cea mai de seamă personalitate a hinduismului contemporan rămâne însă Mahatma Gandhi (Mohandas Karamchand). A fost ucis de unul dintre adepţii săi. Ca armă de luptă împotriva dominaţiei britanice.conducătorii şi războinicii. Ramakrishna Paramahamsa (1834-1886) va întemeia o mişcare proprie.negustorii şi agricultorii şi sudra . nemulţumit de deschidera pe care Mahatma o arăta faţă de musulmani şi creştini. susţinând că scopul evoluţiei este îndumnezeirea universului material. o comunitate religioasă bazată pe principiile sale teoretice. Întâlnirea dintre cultura europeană şi cea indiană a dat roade însemnate în filosofie. părintele Indiei independente (1869-1948). kshatrya . Majoritatea sectelor orientale prezente în Europa şi în America îşi au sorgintea în această mişcare misionară. cunoscut îndeobşte ca Sri Aurobindo (1872-1950) va prelua teoriile evoluţioniste. Gandhi a folosit non-violenţa (ahimsa) şi forţa-adevăr (satya-graha). panchamas. punând accentul pe devoţiunea (bhakti) faţă de Dumnezeu şi afirmând că Dumnezeu este unu.servitorii. Susţinând că urmează legea veşnică (santana dharma). însă El se manifestă în forme diferite. în favoarea emancipării structurilor defavorizate ale societăţii indiene (paria). luptând împotriva prejudecăţilor sociale. formulând un sistem filozofic care se va îndepărta de învăţăturile specific hinduse şi mai ales de concepţia ciclică despre univers. vaisya . El contrazice cosmogonia hindusă. Această uriaşă . Prin spiritualizarea fiinţei umane se naşte un "om noetic universal".sacerdoţii. A dus o viaţă de ascet. din care face parte întregul segment social cunoscut sub denumirea de paria. Urmaşul acestuia. în India de Sud. Mişcarea condusă de el a dus în cele din urmă la dobândirea independenţei Indiei de sub dominaţia britanică. el înfiinţează la Auroville. Viaţa socială şi religioasă Viaţa socială în contextul comunităţii hinduse păstrează vechile canoane discriminatorii impuse de sistemul de castă (jati sau varna). La acestea se adaugă o a cincea grupare.Păstrându-se mai aproape de spiritul tradiţiei hinduse. Aravinda Ghose. Pentru a-şi pune ideile în practică.

Există comunităţi hinduse şi în alte părţi ale lumii.. Viaţa religioasă perpetuează vechile tradiţii: închinarea la zei. care au dăinuit milenii de-a rândul. Exemplu în acest sens este Sarvepalli Radhakrishnan. Sacralitatea lui se datorează credinţei că el izvorâşte din picioarele lui Vişnu. În prezent hinduismul. Cât de tradiţionalistă este viaţa religioasă în India ne putem da seama din persistenţa unor tradiţii mai puţin obişnuite. De altfel. Dintre acestea. efectuarea pelerinajelor la locuile sacre etc. aducerea de jertfe. Este adevărat că există activităţi misionare în America şi în Europa. numărul lor fiind de ordinul sutelor. Părul ei este sacru. la fel şi balega. cel mai venerat este "Mama Ganga". pe patul de moarte fiind. se încearcă o justificare modernă a acestuia de către unii filozofi şi sociologi indieni. hinduşii consideră unele râuri ca fiind sacre. nu se regăsesc în structurile religioase indiene decât tangenţial. Pe lângă temple. Meditaţia transcendentală. întrucât acest statut le revine doar celor care s-au născut în această religie. făcându-se uz de teoria materialistă a diviziunii muncii. Vaca este considerată de hinduşi mamă a universului. care au dus la întemeierea unor grupări şi comunităţi sectare de tip hindus. Excluderea dintr-o castă se datorează încălcării legilor matrimoniale sau a altor legi şi tradiţii. La Londra a fost ridicat cel mai mare templu . Acestea însă nu pot aspira la statutul de grupare hindusă autentică. iar urina ei. Cel ce doreşte să aibă o călătorie sigură în lumea de dincolo trebuie să ţină în mână. rămâne religia predominantă a Indiei. pe malul fluviului Gange şi Benares. având puterea de a curăţi de păcate şi de a sfinţi. O persoană aparţine unei caste în virtutea naşterii. datorate emigraţiei. rostogolindu-se peste capul şi părul lui Siva. O astfel de tradiţie este şi cea legată de sacralitatea vacii. cel mai sacru lichid.masă de oameni este împărţită la rândul ei într-o serie de caste. A muri înecat în Gange este o cale sigură spre eliberare din ciclul reîncarnărilor. Dintre centrele de pelerinaj. din ceruri. Balega mai este folosită ca dezinfectant şi chiar ca medicament. menţionăm Hardwar. nu sunt recunoscute ca manifestări autentice hinduse. coada unei vaci. Fiecare parte a corpului vacii este locuită de o zeitate. De exemplu. adică fluviul Gange. Conştiinţa lui Krishna. Sahaja Yoga etc. cu diviziunile sale sectare. diversele comunităţi din America şi Europa care împărtăşesc credinţe de tip hindus. ceea ce este mai surprinzător. Este adevărat că sistemul de castă a fost abolit prin lege. în practică însă el se menţine şi.

Nandi şi Anuyogadvara şi 4 Mulasutras. Canonul . Începând din secolul al XIX-lea. în diferite părţi ale Africii. în prezent. Această sciziune a cauzat schimbări radicale în canonul sacru. apărută în sânul hinduismului.eretici. jainii şi-au conturat un canon scripturistic propriu. Drept urmare. în America. Jainii susţin că religia lor este veşnică. în Australia şi în Marea Britanie. Cu toate acestea. cu puternice nuanţe ascetice. după cum stipulează legea de la Orissa. Definitivarea canonului s-a făcut cu ocazia conciliului de la Pataliputra din anul 300 î. Atitudinea lor anti-brahmană a mers până acolo încât au abandonat limba sanscrită ca limbă sacră. Izvoare sacre Pornind de la ideea că Vedele şi în general literatura sacră hindusă reprezintă o denaturare a adevărului. în funcţie de cele două mare tendinţe sectare care au apărut în sânul acestei comunităţi: svetambara şi digambara. primele texte s-au pierdut. Atitudinile critice la adresa hinduismului sacerdotal şi mai ales faţă de organizarea socială bazată pe sistemul castelor. literatura religioasă jaină se împarte în două diviziuni. Secole de-a rândul. în special în New Jersey. Centre şi temple de mai mică importanţă se întâlnesc şi în America. Sthana etc. le-a atras jainilor acuza de pasanda . jainismul este considerat parte integrantă a religiei hinduse. el a fost stabilit pe baza predicilor lui Mahavira şi ale urmaşilor săi imediaţi. Potrivit tradiţiei. adoptând limba prakriti. în căutare de muncă. În forma lui actuală. În ansamblul ei. Sutrakrita. unde au întemeiat comunităţi trainice. 10 Prakirnas.supravieţuind doar cele 11 Angas.hindus din Europa. care formează grupul celor mai vechi scrieri: Acara. 6 Chedasutras. canonul scripturistic este şi el aureolat de aura veşniciei. jainismul a fost limitat la scena indiană. La acestea s-au adăugat ulterior 12 Upangas.Hr. jainismul este una din primele mişcări reformatoare. Jainismul Alături de buddhism. din 1969. au existat două feluri de cărţi sacre: 14 Purvas şi 11 Angas. care dădeau brahminilor drepturi nelimitate. mulţi jaini au emigrat.

precum şi cu primii filozofi ai Indiei antice: Thales. După moartea părinţilor. negată de digambara. a intrat mai întâi în pântecele unei femei brahmine. Iezechiel şi Isaia. poi cu profeţii Vechiului Testament: Ieremia. inclusiv a brahminilor. Pitagora şi Heraclit. Xenofan. fiind aproape contemporan cu Buddha.svetambara a fost încheiat la anul 500 d-Hr. aparţinând clanului Jnata. în calitate de Tirthankara. cunoscut sub numele de Mahavira. într-o familie princiară (ksatriya).. întemeietorul jainismului. Marele erou. susţine că Mahavira. Acest adevăr a fost propovăduit în timpul ciclului (kalpa) actual de 24 mari învăţători. deoarece ei au deschis omenirii calea spre izbăvire din robia existenţei trupeşti. la aproximativ 30 km distanţă de Fatna. Tradiţia svetambara. şi Vardhamana Jnatrputra. Vardhamana sau Mahavira. de unde s-a transferat apoi în pântecele mamei sale Trisala. Anaximandru. Jainii nu au produs numai scrieri religioase. Nemulţumit de tradiţiile . scrisă în sanscrită şi în prakriti. căci prin ea se încerca să se dea legitimitate şi credibilitate sacerdotală lui Mahavira în faţa celorlalte caste. Apariţia şi istoria jainismului Jainii au preluat de la hinduşi viziunea ciclică asupra lumii.. Zoroastru (potrivit celor mai recente datări). pe când canonul digambara a rămas deschis. Mahavira împarte averea săracilor şi devine ascet. Este crescu în ux desăvârşit. şi anume: Parsva.făcători de punţi sau mai exact "deschizători de drumuri". Lao Tzi. numiţi Tirthankaras . pe nume Devananda. Există o bogată literatură jaină în proză şi în versuri. susţinând că adevărul credinţei lor. Anaximene. a trăit într-o perioadă deosebit de fecundă în istoria culturală şi spirituală a omenirii. Se alătură ordinului monahal întemeiat de Parsva. Cofucius. despre care se crede că a trăit în jurul anului 850 î. îl precede pe cel vedic. Această credinţă nu este lipsită de o oarecare explicaţie. De o valoare deosebită este contribuţia pe care această religie a dus-o la studiul logicii. bcurându-se de toate "plăcerile simţurilor". Ultimii doi mari tirthankaras aparţin istoriei propriuzise a jainismului. Vardhamana s-a născut în localitatea Vaisali (în prezent Besarh). permiţând includerea de noi texte în lista scrierilor sacre. Se căsătoreşte şi are o fiică. care este veşnic.Hr.

acestui ordin.Hr. numiţi ganadharas . adică goi. Mahavira se stinge din viaţă în anul 480 î. Cele două secte nu s-au diferenţiat numai în ceea ce priveşte portul hainelor. În partea a doua a secolului al XV-lea o nouă sectă îşi va face apariţia în sânul jainismului: sthanakvasi. în timp ce digambara nu le va accepta şi va susţine că ele nu se vor putea elibera din ciclul reîncarnărilor decât numai atunci când se vor fi întrupat ca bărbaţi. iar pentru menţinerea purităţii şi integrităţii sufletului. trebuie practicată ahimsa (non-violenţa). Practica nudităţii complete nu a fost acceptată de jainii nordici şi în consecinţă are loc p primă sciziune a comunităţii jaine în două secte sau tabere: svetambara sau cei înveşmântaţi în alb..cei înveşmântaţi cu aer. Conducerea comunităţii a fost încredinţată discipolilor săi. . învăţătura jaină se va răspândi în India Centrală şi în partea de nord-vest. Tradiţia spune că în urma sa a rămas o comunitate numeroasă: 14.000 de călugări. faţă de orice fiinţă. aceştia au lepădat orice veşminte.Hr.000 de călugriţe şi 377. favorabilă mişcărilor ascetice. mult mai caldă şi mai blândă decât în nordul Indiei. Clima de aici. în timpul unei mari secete. moment în care îşi începe activitatea misionară. În perioada mauryană. care se va ridica împotriva închinării la idoli. Mahavira era convins că pentru a te elibera este necesar să duci o viaţă ascetică strictă. Ideea de ahimsa propusă de Mahavira a fost preluată mai târziu de Mahatma Gandhi şi transformată în instrument de luptă împotriva dominaţiei britanice. singurul său ţel fiind eliberarea din ciclul renaşterilor. Urmând exemplul lui Mahavira. şi digambara . pentru independenţa Indiei. Până la venirea musulmanilor în India. în Mysore. îl părăseşte pentru a rătăci gol prin lume. un număr imens de jaini au emigrat î sudul Indiei.000 de credincioşi laici. Svetambara va admite femei în sânul monahismului. Către anul 310 î.Hr. La vârsta de 42 de ani ajunge la cunoaşterea eliberatoare. Secta svetambara se va scinda în nu mai puţin de 82 de grupări sectare. le-a permis să îmbrăţişeze practici ascetice mai severe.conducătorii adunării. jainii digambara şi-au urmat nestingheriţi tradiţia. Musulmanii îi vor obliga să poarte o fâşie de pânză în jurul coapselor. Acestă sectă se va diviza în alte 11 sub-secte. 36. Separarea aceasta va deveni definitivă în anul 82 d.

În plus. underămâne în pasivitate absolută. O dată eliberat. pentru jaini. deoarece el este posesorul cunoaşterii. Fapta este o formă subtilă a materiei ce se "agaţă" de suflet. Că sufletul există. Asceza este singura cale ce dă omului posibilitatea să se dbaraseze de fapte şi în cele din urmă să scape de transmigraţie (samsara). şi din fiinţe însufleţite. Morala jaină În centrul moralei jaine se află trei principii. însă ea nu este permisă decât celor care au ajuns la un grad ridicat de purificare şi cunoaştere. are consecinţe materiale. Orice încercare de argumentare raţională a existenţei lui Dumnezeu este. În realitate. o dovadă a "neştiinţei". pronietor şi judecător. din materia moartă. cărora le este acordată venerarea rituală cuvenită. o monadă. trupul uman nu este altceva decât un conglomerat de fapte acumulate în jurul sufletului subtil şi imperceptibil. cunoaşterea dreaptă şi conduita . care este veşnică şi rea. ele existând din veşnicie ca entităţi individuale separate şi nici nu se vor topi într-un substrat impersonal asemănător lui Brahman sau Nirvanei. independentă. Deşi jainii nu cred în Dumnezeu. gâditorii jaini au elaborat o serie de argumente raţionale care să dovedească inutilitatea credinţei în Dumnezeu şi inexistenţa Lui. sunt însufleţite. sufletul se ridică pe culmea universului. cunoscute sub denumirea de "cele trei giuvaeruri" (tri-ratna). se poate deduce din activitatea sau lucrarea noetică.Doctrina jaină Învăţătura jaină nu admite existenţa unei Fiinţe divine. De altfel. Sufletul este o entitate spirituală. inactivitatea stopând acumularea de fapte. Drumul spre eliberare presupune reducerea la maximum a oricărei activităţi. iar gândirea religioasă admite existenţa a mai mulţi eliberatori. toate fiinţele au suflet. însuşi Mahavira va fi apoteozat. fiecare având un suflet individual (jiva atman) şi trup. La drept vorbind. şi anume: credinţa dreaptă. ci vor subzista individual în izolare (kaivalya) absolută. a unui Dumnezeu creator. a "ignoranţei" (avidya). fiind materială. Lumea este formată din lucruri neînsufleţite (ajiva). Sufletele nu se trag dintr-un izvor comun. de sine stătătoare. ei nu acceptă să fie numiţi atei (nastika) şi consideră o astfel de calificare drept o mare jignire. Orice faptă. Existenţa pământească este o robie adevărată şi este o consecinţă a legii faptelor. Moartea prin înfometare este o cale sigură spre eliberare.

A nu fura (asteya). ci implică adoptarea unei atitudini non-violente în vorbire şi gândire. A nu rosti neadevărul (asatya). Cât priveşte conduita dreaptă sau bună. marcate în calendar ca răstimpuri sărbătoreşti. A nu vătăma nici o fiinţă vie (ahimsa). Cea mai importantă sărbătoare jaină este Paryusana. însă fără prea mare succes. În tot acest răstimp este recitată Kalpa Sutra. Cu această ocazie se ţin slujbe speciale impunătoare şi se organizează pelerinaje. prin aceasta reliefându-se caracterul social şi comunitar al non-violenţei. care sunt înlocuite cu fidelitatea conjugală şi limitarea la strictul necesar. dacă convingerile noastre sunt greşite. a renunţa la lume (aparigraha). excepţie făcând ultimele două. Templele închinate lui Mahavira sunt împodobite cu flori. în contextul jain ea este o doctrină extrem de elaborată. Prin această nouă diviziune s-a încercat abolirea sistemului castelor. Virtutea cea mai de seamă rămâne ahimsa . Deşi o întâlnim atât în buddhism cât şi în hinduism. 2. Viaţa religioasă este deosebit de bogată în evenimente şi în manifestări rituale. eforturile depuse sunt inutile. 3. A duce o viaţă feciorelnică (brahmacarya) şi 5. acesta fiind rintrodus în viaţa socială a comunităţii jaine alături de alte practici hinduse. În plus. . căci deşi avem o conduită bună ţşi săvârşim fapte bune. cu fapte sau cu cuvântul. Ponderea vitală îi revine credinţei drepte. Cunoaşterea dreaptă este cea expusă în scrierile jaine. aflate în relaţie de interdependenţă. Naşterea lui Mahavira este celebrată în a patra zi a acestui interval săbătoresc. cuprinzând ultimele zece zile ale calendarului religios. Este interzisă orice injurie la adresa oricărei fiinţe cu gândul.non-violenţa. 4. Aceleaşi porunci sunt valabile şi pentru laici.dreaptă. Viaţa socială şi religioasă Mahavira a împărţit comunitatea în două mari categorii sau grupe: călugări şi laici. ea angajează obligaţia de a lsuji pe alţii. Ahimsa nu se rezumă doar la interdicţia vătămării ca act. se arborează steaguri şi se fac procesiuni. aceasta trebuie să respecte cinci porunci: 1.

Deşi au fost organizate şi acţiuni misionare. Situaţia actuală Jainismul a fost întotdeauna religia unor clase sociale mai înstărite. cu ocazia primăverii ş. De trei sau patru ori întrun secol.sărbătoare închinată zeiţei Laksmi. acoperit de temple săpate în stâncă şi marmoră şi împodobite cu sculpturi de o rară frumuseţe. De aceea majoritatea jainilor au îmbrăţilat avocatura. Deşi în jainism au existat un mare număr de călugări erudiţi şi cercetători care au studiat şi au promovat învăţătura jaină. Cel mai important centru de pelerinaj al jainilor este Muntele Abu din Rajasthanul de Sud. Spălarea se face numai de către credincioşii jaini. învăţământul şi alte activităţi care nu primejduiesc nici o formă de viaţă. zeiţa bogăţiei. unt topit şi mirodenii.Jainii au mai preluat şi o serie de sărbători hinduse. digambaraşii se adună la Mysore pentru a spăla statuia lui Gomatesvara. unul dintre cei 24 de Tirthankaras. cunoaşterea acesteia se datorează în mare parte cercetătorilor europeni. Sikhismul . care marcheză sfârşitul anului calendaistic hindus. cum ar fi: Dawali . şi anume. Adoptarea unor învăţături şi practicinhinduse şi mai ales respectarea sistemului de castă a avut drept rezultat o atitudine mai conciliantă din partea hinduşilor. în Africa de Sud şi în Marea Britanie. comerţul. acestea nu au avut rezultatul scontat. sărbătoarea licenţioasă Holi. Acest lucru se datorează faptului că doctrina jaină a permis numai anumite îndeletniciri. cu lapte. ceea ce a dus în cele din urmă la includerea jainismului în marea structură religioasă hindusă. tăiată în muntele Sravana Belgola acum 900 de ani. Un ritual deosebit este cel practicat de secta digambara. În afara Indiei există câteva comunităţi jaine. acelea care nu angajează acţiuni violente. Este vorba de o statuie uriaşă.a. alcătuite din jaini porniţi în căutare de lucru.

fondatorul unei secte vishnuite. cum ar fi: împărţirea societăţii în caste. cu tradiţiile lor idolatre. în secolele al VII-lea şi al VIII-lea. şi anume: hinduismul. religie monoteistă aparţinând la origine. faţă de indieni. în cadrul rugăciunii. poet reformator hindus (sec. Încă din secolul al XII-lea. În secolul al XIII-lea este instaurat sultanatul de Delhi. Totuşi. Spiritul larg şi mai ales tendinţele sincretiste specifice Indiei au dus la asimilarea şi includerea în sistemul castelor a noilor invadatori. Războaiele de cucerire din această perioadă au fost deosebit de crude şi radicale. contextului social şi spiritual arab. creştini şi zoroastrieni. Jafurile şi distrugerile s-au ţinut în lanţ. intransigenţa lor a fost maximă. musulmanii s-au arătat întrucâtva binevoitori. şi islamul. Ramananda* (1360-1470). în tradiţia hindusă. situaţia se va schimba după secolul al X-lea. ci este adus de trupele musulmane cuceritoare. Astfel. susţinea că ceremoniile şi ritualurile hinduse nu au nici o valoare în comparaţie cu "repetarea pioasă a numelui lui Dumnezeu". Repetarea. structura doctrinară complexă care înglobează experienţa religioasă tradiţională indiană. va căuta să purifice hinduismul de diverse credinţe şi practici restrictive. sikhismul este rezultatul întâlnirii dintredouă tradiţii religioase radical opuse. o seamă de gânditori hinduşi încearcă să promoveze atitudini conciliante prin preluarea unor concepţii şi practici religioase islamice şi adaptarea lor la mediul hindus. Întâlnirea cu islamul nu a avut însă numai un caracter negativ.Apărut relativ recent pe scena istoriei. haraciul devenind preţul libertăţii. bineînţeles cu adaptările de rigoare. jaine şi buddhiste au fost distruse sau transformate în moschei. începând cu Jaiev*. al XII-lea). crezându-se că prin aceasta se aduce un serviciu lui Allah. prohibirea consumului de carne etc. a numelui lui Dumnezeu a fost o practică islamică şi va fi inclusă. care invită la luptă împotriva idolatriei şi a superstiţiei. Jaiev. Primele încercări de cucerire a teritoriului indian de către musulmani. Incursiunie de cucerire au luat caracterul de "război sacru". Pentru a arăta irelevanţa . incluzând şi o parte din coasta Malabarului. Multe din măreţele temple hinduse. permanentizându-se în acest fel dominaţia islamică asupra teritoriului de nord al Indiei. Islamul îşi face apariţia în India nu prin misionari. După alte două secole. nu a avut un impact deosebit asupra vieţii religioase şi sociale din India. în conformitate cu porunca coranică. când stăpânirea islamică se extinde până în ţinuturile deccane. ca "popoare ale cărţii". Dacă faţă de evrei.

printre altele. Faţă de credinţa în idoli. erau simple forme exterioare ale religiei. Kabir a fost impresionat de hinduism în aşa măsură încât a început să recite numele divin al lui Rama. substantiv de origine sanscrită. denumit Bhi jak. ca de exemplu. a crescut în această tradiţie şi. Ea curinde un număr de 29. Ele cuprind. Monumentul funerar al lui Kabir de la Maghar este venerat atât de musulmani cât şi de hinduşi. după părerea lui. Kabir s-a născut într-o familie musulmanp. el afirma necesitatea credinţei şi iubirea de Dumnezeu. Dumnezeul infinit şi absolut nu se poate sălăşlui într-un chip cioplit în piatră. scriitorii hinduşi de mai târziu îl vor ridica la rang de avatar.Cartea originală. Principalul monument scripturistic sacru este poartă numele de Granth. Granth reprezintă "Cartea" prin excelenţă. Fondatorul sikhismului. Scripturile lor. numiţi Kabir-panthi. Kabir încearcă să reformuleze tradiţiile religioase hinduse prin renunţarea la ceea ce. cel mai important a fost Kabir* (cca 1440-1518). Nanak. Adi Granth . pelerinajele. scripturile. Este creescut şi educat de părinţi în tradiţia islamică. care în traducere înseamnă "Carte". Tatăl său era ţesător şi aparţinea unei caste inferioare. Dintre aceştia. asceza etc. care considerau că pronunţarea numelui lui Rama de către un nehindus este o blasfemie. Această practică i-a deranjat nu numai pe musulmani. şi poeme ale lui Kabir. opozanţi ai politeismului. nu este de mirare că el va apela adeseori la autoritatea spirituală a lui Kabir. îmbăierea în Gane. Textul original. susţinând că el a fost conceput prin cuvântul lui Dumnezeu sau că ar fi fost găsit într-un lac de lotuşi. În timpul şederii sale la Benares. Ei se află concentraţi cu precădere în partea centrală a Indiei.480 de versuri. sund redactate în limba hindi. el va accepta în rândul ucenicilor săi o serie de credincioşi musulmani. de aceea. În locul formelor exterioare. numără în prezent peste un milion de membri. dar şi pe hinduşi. Câte de mare a fost influenţa lui ne putem da seama din faptul că adepţii lui. însumând scrierile primilor . Izvoare Izvoarele literare şi documentare ale sikhismului sunt destul de bogate. sistemul de castă. el este deosebit de intransigent. Pentru a înlătura stigmatul naşterii într-o castă inferioară. a fost întocmit în anul 1604 de către Guru Arjun. acestea fiind acte religioase suficiente pentru a pune capăt ciclului reîncarnărilor şi a realiza absorbirea sufletului în Absolut.împărţirii societăţii umane în caste.

milostenia. Mergi şi repetă Numele Meu. Nanak a dispărut în pădure. spunându-i: Eu sunt cu tine. Pe lângă Adi Granth sau Granth Sahib .patru guru. aparţinând celei de a doua caste. mai menţionăm colecţia compusă în secolul al XVIII-lea. Nanakara). persană. cultul şi meditaţia. Practică repetarea Numelui Meu. Datorită complexităţii lingvistice.Cartea celui de al zecelea guru. compoziţii proprii şi o serie de lucrări ale unor asceţi musulmani şi hinduşi din India de Nord. Părinţii lui Nanak au fost credincioşi hinduşi. la care adăugăm lucrările extra-canonice Janam-sakhis . care i-a oferit o cupă cu nectar.Povestirile vieţii. hindi. în total un număr de 37 de autori. Trăsătura distinctivă a acestei cărţi constă în caracterul lingvistic prolix. Rămâi neîntinat de lume. într-o zi. La nouă ani începe să înveţe limba persană. convinge-i şi pe alţii să facă aşişderea. se pare că numărul celor care o pot citi în original nu depăşeşte cifra de zece. iar în timpul ritualului de investire cu "şnurul sacru" al hinduismului. Granth a fost redactată în şase limbi: punjabi. nu departe de Lahore. el s-a născut în anul 1469 în satul Talwandi (azi.Cartea Domn. spălarea rituală. Despre copilăria şi adolescenţa lui Nanak sunt narate o serie de fapte care dovedesc o deosebită precocitate. numită Dasan Granth . după ce s-a îmbăiat în râu. unde a avut o viziune a lui Brahma. sursă deosebit de importantă pentru istoria acestui sistem religios. denumită local khati. capitala statului Punjab. Aparţia publică a lui Nanak este marcată de o viziune în care i s-ar fi arătat Brahma. Se spune că la vârsta de şapte ani îşi îndeamnă învăţătorul să încerce să cunoască "Numele adevărat" al lui Dumnezeu prin milostivirea Lui şi nu prin intermediul sau studiul Vedelor. considerată de către unii credincioşi sikh drept o scriere de referinţă. multani. Potrivit tradiţiei. Viaţa lui Nanak Întemeietorul sikhismului a fost Nanak. îl instrueşte pe brahminul oficiant în semnificaţia spirituală a acestui ritual. marathi şi alte câteva dialecte. Tradiţia relatează că. Te-am făcut fericit pe tine şi pe toţi cei ce vor lua numele tău. .

O. îmbinând elemente din vestimentaţia asceţilor hinduşi şi a dervişilor musulmani. în compania ucenicului său iubit. a fost. el va numi ca succesor pe Angad. Sfidând ameninţările acestora. Cel fără teamă şi duşmănie. dar şi pentru a sublinia spiritul ei reconciliant. Mardana. Cel mare şi milosârd. Cel Adevărat a existat la început: Cel Adevărat a existat în prima epocă. în Punjab. A rămas doar de rezolvat viitorul comunităţii. La întoarcerea din pelerinaj. ca urmare. Nanak izbuteşte să întemeieze o comunitate stabilă în Punjab. predicând pretutindeni învăţătura sa. fără a se bucura de un succes deosebit. el îşi continuă activitatea. după care revine şi îşi începe activitatea publică declarând: Nu există nici hinduşi şi nici musulmani! După cum aflăm din scrierile extra-canonice. Cel Necunoscut. Cu toate aceste. Nanak! Cel Adevărat va fi întotdeauna. meditând asupra sensului vieţii. Mardana moare şi este înmormântat la Kartpur. pentru a particulariza şi a diferenţia comunitatea fondată de el. adunând în jurul lui un număr mare de ucenici (sikh). Moartea ucenicului său. Cel Existent prin Sine. În acelaşi timp. oboseala călătoriilor şi vârsta (Nanak avea 69 de ani). care îi for fi mereu ostile. Nanak însuşi se simţea obosit. . însepeau să-şi spună cuvântul. Creatorul. unul din ucenicii săi mai tineri. Mesajul său critic la adresa instituţiilor hinduse şi musulmane tradiţionale au stârnit nemulţumiri în sânul autorităţilor superioare ale celor două religii. Ultima călătorie întreprinsă de Nanak a fost pelerinajul la Mecca. Nanak rosteşte ceea ce va deveni preambulul rugăciunii zilnice (japji) în sikhism: Nu există decât Dumnezeu al cărui nume este Adevărul. Proprii săi fii nu i-au urmat în credinţă şi.Sub impresia acestei experienţe. Nanak a întreprins patru călătorii misionare în India şi un pelerinaj la Mecca. Nanak confecţionează o uniformă proprie. Cel Adevărat este. Janam-sakhis. Nanak rămâne retras în pădure timp de trei zile. Nemuritorul.

vom observa că ea este formată dintr-o serie de elemente preluate din hinduism şi islam. căruia I se descoperă prin creaţie şi milostivire. Narayam etc. aceştia i-au cerut sfatul gurului murbund. Sikhiştii şi hinduşii doreau să-l incinereze. cu scopul de a contura o doctrină unitară comună. deoarece Îl limitează. se întâlnesc în Adi Granth nume preluate atât din tradiţia islamică. hinduşi şi musulmani pentru a-l plânge. Astfel. Allah. cum ar fi: Allah. A doua zi. Între aceştia s-a iscat o ceartă. ParahBrahma. fiind total neadecvate. Sat Nam . cearşaful a fost dat la o parte.Cel Măreţ. Tot ceea ce se cunoaşte despre Dumnezeu sunt simple reprezentări intelectuale despre prezenţa Lui în univers. Cei ale căror flori vor fi încă proaspete mâne dimineaţă pot dispune de trupul meu. Khuda . Dumnezeu este existenţa adevărată. al căror conţinut nupoate reda caracterul inefabil al Fiinţei Sale. Rama sau Ganesha. toate celelalte. Nanak a tras cearşaful cu care era învelit. fiecare disputându-şi dreptul de a săvârşi funerariile potrivit proprilor tradiţii. El rămâne acelaşi stăpân atotputernic. Relaţia lui Dumnezeu cu lumea în contextul actului creator şi concepţia despre lume în viziunea lui Nanak sunt puternic influenţate de elemente hinduse: . acoperindu-şi faţa şi capul. stăpân absolut peste soarta omului şi a tuturor făpturilor create. Întrucât disputa tindea să degenereze în conflict. Rama. Tradiţia relatează că în jurul patului săus-au adunat credincioşi sikh. cât şi din cea hindusă: Brahma. În Sine Însuşi. Nanak se stinge din viaţă. Legenda încheie spunând că până şi în moarte Nanak i-a reconciliat pe hinduşi şi musulmani. Govind. Cu toate acestea. iar musulmanii la sânga. Hari (Cel Bun). iar musulmanii să-l înmormânteze. El le-a zis: "hinduşii să aşeze flori la dreapta mea. Deşi Dumnezeu se descoperă sub diverse nume.În octombrie 1538.Numele adevărat este singura denumire ce I se poate atribui. creator atoate. iar florile de la dreapta şi cele de la stânga erau înflorite şi pline de viaţă. o existenţă informă ce transcende puterea de înţelegere a omului." După ce a rostit aceste cuvinte. Doctrina sikhistă Urmărind schema doctrinară propusă de Nanak. în locuri şi la timpuri diferite. şi a murit. însă corpul lui dispăruse. concepţia sa despre Dumnezeu este vădit islamică: Dumnezeu este unul.

săvârşeşte fapte bune sau rele. se va întâmpla.O singură Maya (Iluzie) în unire cu Dumnezeu a dat naştere celor trei copii acceptabili. iar rezultatul va fi unirea fiinţială cu Dumnezeu. omului). Or. Prin porunca lui Dumnezeu sunt absorbite ăn Cel Adevărat. pe de o parte existenţa personală. universul material este ireal şi trecător: Întreaga lume trece. retribuţia justă a faptei.. El este Dumnezeu şi Îi priveşte. atunci îl pedepseşte. Prin porunca lui Dumnezeu se află sub puterea morţii. Unul dintre ei este creatorul (Brahma). al doilea pronietorul (Vishnu). Dumnezeu) îi acordă cinste (n. Cunoaşterea eliberatoare nu se dobândeşte prin efort propriu. Dacă îi face plăcre. Pentru a obţine darul cunoaşterii supreme. de sorginte hindusă. Nu există nimic în puterea făpturilor Sale. pe de altă parte. Prin porunca lui Dumnezeu toate fiinţele îşi îndepliesc sarcinile. însă nu este văzut de ei. Unirea sau absorbţia în Dumnezeu prin anularea . Dumnezeu însuşi a creat lumea Sa. cea mai nobilă făptură a lu Dumnezeu. el se află în necunoaştere şi deci supus reîncarnării. acesta fiind determinat de aceeaşi lege a faptelor (karma) şi de necunoaşterea propriei identităţi. dar şi a adevăratei sale identităţi. Omul. Ceea ce Îi este plăcut. omul trebuie să ajungă la cunoaşterea lui Dumnezeu. omul trebuie să-şi îndrepte gândul mereu spre Dumnezeu. Nanak! Ceea ce îi este plăcut lui Dumnezeu. bună sau rea. căci Dumnezeu nu este numai creatorul omului. în virtutea acestei conştiinţe.n. ea este darul lui Dumnezeu: Toate au fost săvârşite prin porunca lui Dumnezeu. separată de Dumnezeu. atât timp cât omulcrede în existenţa personală.. identificându-se cu elementele tranzitorii ale trupului şi ale materiei şi. Pentru a evada din această stare. Doamne. totul este cu desăvârşire fals. Ea implică. În puterea lui Dumnezeu stă soarta omului: Dacă îi face plăcere atunci El (n. individuală şi. în afară de Tine. Această învăţătură este. prin supunerea necondiţionată faţă de El.n. fără îndoială. să repete la nesfârşit numele Lui. est supus cu desăvârşire voinţei divine... Nnak spune: Ce este omul? Existenţa pământească a omului se supune veşnicului ciclu al reîncarnărilor (samsara). De aceea. este săvârşit. eliberatoare. al treilea împlineşte funcţia de distrugător (Siva). ci şi eliberatorul lui.

După moartea ultimului guru. În sikhism nu există sacerdoţi. nirvana. Granth. acoperită cu o bucată de pânză şi cu flori. noilor membri li se permite să mănânce împreună cu ceilalţi din acelaşi vas. Comunitatea sikh . În fruntea procesiunii un trompetist dea-ndărătul. sufletul lumii. întreaga autoritate spirituală a fost transferată asupra cărţii sacre Adi Granth. care a devenit pivotul vieţii cultice. În fiecare zi. Funcţia sacerdotală a revenit la început celor zece guru. Ca semn al acceptării depline în comunitate. întrun loc special în afara templului. Cultul Viaţa cultică se desfăşoară la templu (gurdwara). care trebuie acceptată de către candidaţi. Procesiunea trece prin porţile de argint şi . este scoasă din trezorerie. cele cinci "K". Apoi este preparat amrita. pusă într-un baldachin de argint. fiind purtată pe cap de un purtător numit în acest scop. Kanta (pieptenele). Un purtător de evantai apără Cartea ca nu cumva muştele sau alte insecte să se aşeze pe ea. Kachk (pantaloni scurţi). În cele din urmă. Candidaţii trebui să se îmbăieze şi să poarte cele cinci semne distinctive ale sikhiştilor. Gobind Singh (1666-1708). Candidaţii îngenunchează şi rostesc Japji şi alte rugăciuni specifice momentului. Kara (brăţara de oţel) şi Kirpan (pumnalul). la fel ca în islam.trăsăturilor personale este starea de fericire veşnică. Într-un vas de fier sunt puse apă şi dulciuri şi se amestecă cu o sabie cu două tăişuri. În fiecare seară Granth este luată şi dusă în cadrul unei ceremonii deosebite. la ora cinci dimineaţa. ci identificarea de tip panteist cu Dumnezeu. suflând într-un corn de argint. La Amritsar este păstrată în trezorierie şi păzită de soldaţi.khalsa Primirea unui nou mmbru în comunitatea sikh se face în urma unui ritual de iniţiere numit amrita. li se dă să bea nectarul pregătit. adică "nectarul nemuririi". oficiat în faţa cărţii sacre Adi Branth şi în prezenţa a cinci membri care au fost deja iniţiaţi. şi dusă apoi în templu de şase persoane care se înlocuiesc mereu chiar în timpul ceremoniei. Oiciantul viteşte mărturisirea de credinţă. iar oficiantul le unge ochii şi părul. Căci mântuirea nu înseamnă intrarea în rai după o judecată ultimă. şi anume: Kes (părul lung). după cre se depune jurământul de credinţă şi supunere faţă de doctrina şi canoanele sikh.

pe un teren dăruit de sultanul Akbar. urmează apoi Anand (imnul de bucurie adresat Numelui. cântarea de imne. pat mare). bazat pe elemente grafice existente în alte alfabete din Punjab. În domeniul credinţei. citirea unei pericope din Granth. Cultul la templu se derulează după următorul tipic: deschiderea Cărţii (Granh). adică lui Dumnezeu. scris de Guru Amardas (1552-1574). unul din ucenicii săi mai tineri. Interzice pelerinajele şi se pronunţă cu fermitate împotriva incinerării văduvelor (sati). puternic influenţate de tipicul hindus. Dintre templele sikh. Lui Angad îi urmează Guru Amardas (1552-1574). cel mai important este "Templul de Aur" de la Amritsar. zahăr şi făină. considerându-l pe Nanak "egalul lui Dumnezeu". Acelaşi ceremonial are loc seara la ora nouă. o rugăciune. înlăturându-se în acest fel deosebrile de castă. primul lucru săvârşit de Angad a fost să reconsidere tradiţia sikh şi să-i dea un contur cât mai clar. numit Sri Dabar Sahib (Curtea Divină) sau Hari Mandir (Templul Domnului) a fost ridicat în mijlocul unui lac artificial. Guru Nanak îi încredinţează conducerea comunităţii sikh lui Angad (1538-1552). Cel de al treilea guru. În templu. Amardas organizează comunitatea. Ramdas (1574-1581) focalizează viaţa religioasă în jurul templului Hari Mandir .Templul lui Dumnezeu. împărţind Punjabul în 22 manja sau dioceze (manja. Pentru fixarea în scris a tradiţiei orale.parcurge făşia de pământ care duce spre templu. Granth este pusă pe o pernă sub un baldachin şi acoperită cu o pânză de mătase care este dată la o parte atunci când se citeşte din ea. expunerea Cărţii. Scurt istorie a sikhismului Înainte de a muri. după care membrii comunităţii pleacă la casele lor. După cum era de aşteptat. în traducere literală înseamnă culcuş. Clădirea originală a fost distrusă şi reclădită în 1764. înfiinţând o cantină comună la care puteau lua masa credincioşii sikh provenind din toate castele. pe care îl construieşte în localitatea . Om deosebit de practic. predica. Gustarea care constituie obiectul comuniunii este făcută din unt. el aduce o noutate. Acest templu. el concepe un alfabet special. săvârşirea comuniunii (karah prasad). Practica a fost impusă de Guru Nanak în scpul afirmării egalităţii între toţi membrii comunităţii. Totodată el reformează ritualul căsătoriei şi al înmormântării. alfabetul gurumukhi. când Granth este dusă în trezorerie spre a se odihni.

a facilitat intrarea în arena politică a acestui nou curent religios. Această localitate va deveni centrul sikhismului. el adună imnele imnele religioase folosite în cult într-o singură colecţie. intitulată Granth. îl arestează însă pe Arjun. el refuză să mai poarte însemnele tradiţionale. În plus. una ca smn al autorităţii spirituale (faqiri) şi alte al autorităţii pământeşti (amiri).Ramdaspur. care continuă să lupte împotriva lui Aurangzeb. Har Rai (1638-1660). Har Govind moare în 1638 şi este urmat de nepotul său. Tensiunile armate dintre sikhişti şi musulmani au continuat şi în timpul următorilor doi guru. el fiind un poet deosebit de talentat. Guru Har Govind (1606-1638) va urma sfatul tatălui său. Dacă în sânul comunităţii sikh acest lucru a fost primit cu mare bucurie. Înainte de a muri. Aceasta cuprinde imnele compuse de Nanak şi de ceilalţi trei guru. . întemeiată de el însuşi. Tot Ramdas introduce succesiunea ereditară. Guru Arjun (1581-1606) finalizează construcţia "Templului de Aur" din Amitsar şi lucrările de îndiguire al lacului artificial care îl înconjoară. înlocuindu-le cu două săbii. poruncindu-i "să stea pe tron deplin înarmat şi să menţină o armată în măsura posibilităţilor". însă fără succes. Paralel cu lucrările edilitare. numindu-l urmaş pe propriul său fiu. declară că nu este o lucrare periculoasă. Albar însuşi o va cerceta şi. Urmaşul acestuia. scrieri ale lui Jaidev. Namdev. Har Kishan (1660-1664) şi Tagh Bahadur (1664-1675). întreţine relaţii strânse cu sultanul Akbar. La învestirea sa. deoarece Jahangir izbuteşte să-l ia captiv şi îl ţine în închisoarea din Gwalior timp de 12 ani. care. Arjun Dev. deoarece în acest fel se evita pierderea tradiţiei. precum şi cele pe care le compune el însuşi. Har Govind. Este eliberat de urmaşul lui în 1628.. cercurile musulmanie nu au văzut cu ochi buni noua colecţie sacră. Kabir etc. plătită din trezoreria "Templului de Aur". Jahangir. se înconjoară de o armată puternică. plătindu-şi libertatea prin sacrificarea tuturor averilor personale. în acelaşi spirit al toleranţei religioase pe care îl promova. Har Govind este primul conducător sikh care va lupta împotriva stăpânirii mogulilor. în spiritul său tolerant. îl torturează şi apoi îl ucide. cunoscută în prezent sub denumire de Amritsar. cu înfrângeri şi puţini sorţi de izbândă pentru sikhişti. Guru arjun izbuteşte să-l numească la conducerea comunităţii sikh pe fiul său. În acelaşi timp.

Pentru a fi protejată de orice profanare." Acest jurământ era în realitate strigătul de bătăliei al soldaţilor sikh. Cei ce primeau acest botez trebuiau să rostească în semn de angajament total jurământul: "Sri wahguru ji ka Kahalso. Granth primeşte zilnic onoruri divine.Situaţia se va schimba radical în timpul celui de al zecelea şi ultimul guru sikh. Govind Singh transformă comunitatea sikh într-o adevărată teocraţie luptătoare. Începând cu Govind Singh. Pentru a rezolva această situaţie. care îi vor răsplăti. uşile camerei sunt asigurate de bare de fier masive. cetăţile Dacca şi Assan devin centre ale rezistenţei sikh. el declară că nu mai este necesar ca în fruntea comunităţii să se afle un om. Ca semn de supunere şi loialitate. Sub conducerea sa. el impune ritualul de iniţiere numit Khanda di-Pahul sau Botezul sabiei. ajungând să domine în Punjab. Sikhiştii îşi vor ţine cuvântul dat şi nu se vor mai răsculaîmpotriva stăpânitorilor britanici. în 1848. pe care o consideră că are aceeaşi autoritate ca Adi Granth. ca fiind adevăratul lor guru. sikhiştii au luptat cu brbăţie împotriva acestora.Govind Leul. Govind Singh este totodată şi autorul cărţii Dasam Granth Cartea celui de al zecelea guru. iar seara este pusă pe un pat de aur. În Templul de Aur din Amritsar. Adi Granth. În fiecare dimineaţă este înfăşurată în mătase scumpă şi aşezată cu veneraţie pe un tron. sikhiştii nu mai au nici un guru. iar sikhiştii trebuie să considere cartea lor sacră. Cu toat acestea. Tensiunile armate dintre sikhişti şi musulmani continuă. De atunci. perioada în care britanicii îşi extindeau dominaţia asupraIndiei. întrucât ea cuprinde întreaga învăţătură şi toate normele necesare unei conduceri adecvate. conducătorul sikh Maharaja Dhulip Singh a fost silit să capituleze în faţa trupelor britanice victorioase. încredinţându-le funcţii în aparatul administrativ poliţienesc. iar Granth devine autoritatea divină supremă. într-o cameră sacră. istoria sikhismului narează numeroase victorii."Cei curaţi sunt ai lui Dumnezeu şi victoria este a lui Dumnezeu. . Pentru a întări coeziunea comunităţii. Între anii 18451848. el va dărui Reginei Victoria vestitul diamant Koh-i-nur. Govind Singh îşi pierde în luptă pe cei doi fii şi astfel speranţa de a avea un urmaş direct îi este spulberată. Sikhiştii au câştigat o serie de bătălii. Sri wahguru ji ki fatah" . cunoscut în istorie sub numele de Govind Singh . sub un baldachin împodobit cu giuvaere. Govind Rai (1675-1708).

America. Teritoriul lor a fost împărţit între Pakistan şi India. situaţia comunităţii sikh s-a înrăutăţit. însoţindu-se cu practici şamanice. sub influenţa pragmatismului apusean. Taoismul Taoismul este cea de a doua religie a Chinei ale cărei origini se pierd în trecutul îndepărtat. comunitatea sikh numără aprozimativ 10 milioane de credincioşi. Noţiunea de taoism include o filozofie taoistă (Tao-chia) şi o religie taoistă (Tao-chiao). Adeseori lupta lor pentru independenţă ia aspecte deosebit de sângeroase. Multe din resursele umane şi materiale sunt mobilizate în acest scop. Deşi sikhiştii luptă şi în prezent pentru instaurarea unui stat independent sikh în Punjab. Cea de a doua preocupare vizează păstrarea tradiţiei. Cuvântul taoism derivă de la Tao – Cale. Australia şi în Marea Britanie. întrucât mulţi sikhişti îmbrăţişează diverse credinţe hinduse. Situaţia actuală Potrivit ultimelor statistici. Taoismul este un sistem religios şi filozofic foarte complex. ţelul lor pare încă destul de îndepărtat. în Africa. cu tehnicile magico-religioase de vindecare a bolilor. iar alţii se îndepărtează de religie. cu metodele de dobândire a longevităţii şi a vieţii dincolo de mormânt. şi se referă la sistemul doctrinar care pune în centrul vieţii şi al gândirii "Calea" (Tao). care au ales parabola ca mijloc de . Prima are un caracter strict politic şi vizează vechea ei aspiraţie de a avea un stat propriu. Amritsar rămâne în India. de unde şi dificultatea de a-l defini. Credincioşii sikh au fost deportaţi în India. neevitându-se nici chiar asasinatul politic. drum. deşi comunităţi sikh pot fi întâlnite şi în alte părţi ale lumii. India. Filozofia taoistă a fost promovată de asceţi şi erudiţi în mare parte anonimi. iar templele lor distruse sau transformate în moschei. Majoritatea sunt grupaţi în statut Punjab. independent. Dacă lupta pentru independenţă îndeplineşte sufragiile majorităţii.După divizarea Indiei în 1947. Două sunt preocupările majore ale comunităţii skh astăzi. fie el european sau american. activităţile de reînviere a tradiţiilor religioase au un succes limitat. Partea Punjabului care a intrat sub stăpânire pakistaneză a fost muslamizată.

considerate auxiliare. d. când s-a încercat întărirea acestuia în faţa influenţelor budiste. . auxiliar celei de a doua Peşteri. cuprinde tratatul T'ai-p'ing ching (Cartea clasică a Marii Păci). misterioasă care înconjoară aceste texte. Tunghiuan şi Tung-shen.Hr. Cheng-i este un supliment anexat celorlalte trei grupuri şi cuprinde texte canonice aparţinând sectei Maeştrilor cereşti. Prima Peşteră (Tung-chen sau Comunicarea cu Integritatea) grupează scripturile Shang-ch'ing aparţinând sectei Mao-chan şi cuprinde un poem liturgic în care sunt prezentate şi numele secrete ale zeilor şi spiritelor. A doua Peşteră (Tung-hiuan sau Comunicarea cu Misterul) cuprinde scripturile Ling-pao. c. iar religia a fost limitată adeseori la cercuri esoterice de iniţiaţi.exprimare a gândirii lor. Izvoare Literatura sacră taoistă a fost rânduită într-un canon (tsang) coerent abia în secolul al V-lea d. A treia Peşteră (Tung-shen sau Comunicarea cu Divinul) conţine "Cărţile celor trei regi" (San-huang king). T'ai hsuan pu. b. auxiliar cele de a treia Peşteri. În ceea ce priveşte primele trei "Peşteri". Primele trei grupe principale sau cele trei "Peşteri" (tung) sunt: Tung-chen. patru grupe. ceea ce îngreuiază cunoaşterea adevăratei ei esenţe. sunt împărţite astfel: a. cuprinde tratate de alchimie. textele pe care le cuprind se crede că se află sub protecţia celor trei zeităţi incluse în triada taoistă. T'ai-ching. potrivit unor credinţe târzii. a. cuprinde tratatul taoist clasic Tao-te Ching. respectiv. precum şi credinţa că ele au fost revelate sau descoperite de eremiţi în locuri misterioase. De menţionat că textele incluse în ultimele patru grupuri sunt mult mai vechi decât cele din primele trei Peşteri şi se crede că au fost incluse în canon în timpul mişcării de reformare a taoismului. Ea cuprinde şapte secţiuni (pu) împărţite în câte trei şi. aparţinând unor maeştri taoişti care serveau la curtea imperială. ascunse. auxiliar primei Peşteri. text mesianic şi utopic. aparţinând aceleiaşi secte. Folosirea cuvântului "peşteră" (tung) sugerează aura tainică. T'ai-p'ing pu. Celelalte patru grupe de texte. c. b.

Paznicul porţii de apus. Din cele 1120 de volume. prietenul său Yin-Hsi. după care se urcă într-un car tras de doi boi negri şi dispare pentru totdeauna. Lao-Tzu se hotărăşte să fugă din cetate spre Apus. Sima Qian (145-86 î.denumite "Cele trei purităţi" (San Ts'ing). Shang-ts'ing – Înalta Puritate şi T'ai-ts'ing – Marea Puritate. Ediţia actuală a canonului taoist (Tao Tsang) a fost alcătuită în 1445 şi 1559 şi cuprinde.). atribuită lui Lao-Tzu şi Cartea lui Chuang Tzu. Pentru a scăpa de musafirii nepoftiţi. criptic. prozator şi istoric din timpul dinastiei Han de Apus. figură legendară despre care se cunosc atât de puţine lucruri încât unii cercetători sunt de părere că el nici nu ar fi existat. Întemeietorul taoismului Întemeierea taoismului se leagă de numele lui Lao-Tzu sau Lao-Tan. este asaltat de vizitatori. În total canonul însumează 1464 de titluri. este foarte greu de descifrat. .Hr. după cum urmează: Yu-ts'ing — Puritatea de Jad. Vechile tradiţii chineze afirmă că s-a născut în statul Chou în anul 604 î. capitala statului Chou. o legendă în care afirmă că Lao-Tzu s-ar fi bucurat de o viaţă lungă. Lao-Tzu ajunge la concluzia inutilităţii oricărei activităţi şi se retrage în singurătatea locuinţei sale. creştine nestoriene şi confucianiste. (Unii autori fixează datele vieţii sale între anii 570-490 î. Totodată textele celor trei "Peşteri" se spune că au fost descoperite unor persoane cu calităţi mediumistice. întrucât este vorba de un limbaj esoteric. Scrierile cu adevărat clasice ale taoismului rămân însă Tao-Te Ching – Cartea despre Cale şi Puterea ei. În priveşte limba în care aceste texte au fost consemnate. Astfel. accesibil numai persoanelor iniţiate. relatează în "Însemnări istorice" (Shi Ji). printre care şi Confucius. 450 reprezintă texte liturgice şi rituale.Hr. Se crede că a lucrat ca funcţionar la arhivele imperiale din Leh-Yang.). el redactează în mare grabă "Cartea despre Tao şi Puterea ei" – Tao-Te-Ching. Fire meditativă şi retrasă. pe lângă scrieri taoiste. care le-au consemnat în timp ce se aflau în stare de transă.Hr. Datorită înţelepciunii sale deosebite. trăind aproximativ 160-200 de ani. o serie de tratate maniheice. îl descoperă în momentul în care voia să fugă din cetate şi îl convinge ca înainte de a pleca să-şi aştearnă în scris învăţăturile.

Hr. retrăgându-se în singurătate. iar instinctele.Hr. integrarea în fluxul universal al vieţii naturale.) apare în legătură cu textele care formează temelia "taoismului filozofic". La acestea se adaugă accentul pus pe valoarea vieţii personale. care a trăit la sfârşitul secolului al V-lea şi începutul secolului al IV-lea î. nu aş face acest lucru". având anumite obligaţii faţă de stat şi de societate. în capacitatea societăţii umane de a-şi hotărî destinul prin folosirea echilibrată a potenţialurilor ei. fie în identificarea completă cu el. Iar pentru a-şi ilustra punctul său de vedere. Taoismul filozofic Deşi problema datării exacte a începuturilor taoismului este departe de a fi rezolvată. prima perioadă a taoismului istoric este plasată în secolele V şi IV î. însă cu sensuri şi conotaţii mai degrabă etice. Taoiştii refuză ideea confucianistă a unui stat de drept civilizat. trăită în totală detaşare şi desconsiderare faţă de tot ceea ce se întâmplă în jur. Întâlnim acest concept şi în confucianism. taoismul susţine că omul este o făptură a naturii. Dacă doctrina confucianistă îl prezenta pe om ca pe o fiinţă raţională şi morală. afirmând ca temei vital imitarea naturii. ei au căutat sensul vieţii fie în cunoaşterea principiului Tao. 380 sau 390 î.Hr. Yang Chu. numele lui Lao-Tzu (n.Hr. Se ştie însă cu certitudine că între anii 350-250 î.Care este adevărul despre Lao-Tzu. au căutat să rezolve problemele existenţiale prin supunere faţă de legea cosmică.. Pornind de la structurile religioase existente şi neîncrezători în promovarea unei atitudini dinamice faţă de viaţă. sentimentele. imginaţia şi închipuirea lui trebuie lăsate să se manifeste liber. care sunt detaliile vieţii sale. Aşa se face că având ca temei credinţa că dincolo de schimbările permanente ale proceselor cosmice există o unitate mare (T'ai I) sau un principiu veşnic imuabil numit Tao (Cale). pe când în taoism el .. un grup de erudiţi au decis să se debaraseze de orice responsabilităţi politice şi sociale şi. a adăugat: "Dacă tot ceea ce ar trebui să fac pentru lume ar fi să-mi smulg un fir de păr de pe fluierul piciorului. Elementul principal al filosofiei taoiste este Tao – Calea. Deşi nu se poate afirma cu absolută certitudine. i-a şocat pe confucianişti cu formula: "Fiecare pentru sine". se pare totuşi că taoismul s-a dezvoltat în contradicţie cu confucianismul. dacă s-a întâlnit sau nu cu Maestrul Confucius sunt probleme care nu afectează fondul problemei.

căci "Tao care este exprimată în cuvinte. aşa cum s-a întâmplat în cazul cuvântului upanishadic Brahman. În acest sens. departe de a fi distructivă. această poziţie este deţinută de Tao. independent de Tao. drum. Cu toate acestea. curs. Alături de Tao se află Te (puterea. cărare. Bogăţia ideatică cuprinsă în conceptul de Tao a făcut redarea lui în alte limbi deosebit de anevoioasă şi nesatisfăcătoare. Primul capitol din Tao Te Ching ne atrage atenţia asupra dificultăţii conceptualizării lui Tao. sufletul universal al naturii. iar aceasta deţine două modalităţi: Yin şi Yang (întunericul. Tot ceea ce există îşi are originea în interacţiunea dintre aceşti doi poli. Funcţionalitatea lui Tao are un caracter profund ontologic. explică întreg ciclul existenţial. . progresul sau principiul masculin). nu este veşnica Tao". căci atunci când ea este conceptual inexprimabilă. Prin aceasta taoismul se apropie mult de gândirea upanishadică. a căror opoziţie. inimă şi nici un organ. De aceea toate lucrurile din univers adoră pe Tao şi preamăresc pe Te". În confucianism. Pasivitatea emană de la Pământ. temelia veşnică a fiinţei. Tao este principiul tainic al universului. potenţialitatea. Funcţia creatoare angajează o interdependenţă fiinţială ce sugerează o realitate de tip panteist sau monist. Chung Tzu declara: "Yin desăvârşit este pasiv în mod maiestos. Ca izvor al creaţiei. Cu alte cuvinte. Tao este definită ca nefiinţă (Wu – neant. funcţional se manifestă ca origine a Cerului şi a Pământului. pentru ca prin context să se descifreze posibila lui semnificaţie. Activitatea purcede din Cer. Nefiinţa (Wu) îşi produce propria Fiinţă (Yu). regresul sau principiul feminin şi lumina. realitatea de dincolo de univers. Cerul este realitatea supremă. Întâlnim următoarele sensuri pe care diferiţi traducători le-au propus pentru Tao: cale. adevărul suprem. activitatea. Unii traducători l-au lăsat netradus. Te le-a crescut.exprimă realitatea ultimă. Tao este haosul (hun-tun) întrupat în persoana regelui Hun-tun. creaţia nu este un act exterior lui Tao. nu sunt nume reale". care nu are faţă. De altfel... Tao este izvorul. Tao poate fi cunoscută în virtutea funcţiilor ei. pe când în taoism. căci "Tao le-a dat naştere. natură. începutul şi esenţa cosmosului. Yang desăvârşit este puternic activ. iar "numele care îi pot fi date. Referitor la yin şi yang. nimicul). Interacţiunea celor două formează armonia din care decurg lucrurile". doctrină. căci prin manifestarea ei în creaţie ea se dezvăluie ca Fiinţă (Yu). Într-un mit cosmogonic arhaic. virtutea).

la origine. devenind . dau viaţă unui spirit comunitar deosebit. multe dintre zeităţi au fost fiinţe umane. ca manifestare a activităţii fiinţiale înnăscute. deşi promovează o învăţătură de tip esoteric. În filosofia taoistă primară. În natură întâlnim nu numai spontaneitate. fără efort.Forma de manifestare a lui Tao şi Te este exprimată ca Wu-wei. Acest lucru se datorează şi faptului că.. organizat după structura societăţii chineze. Astfel. şi a fost zeificat în secolul al VIII-lea.. ci şi un flux constant. Concepţia despre divinitate Taoismul religios deţine un panteon deosebit de bogat. Taoismul religios În secolul al IV-lea d.Hr. ca non-acţiune sau inactivitate sterilă. în acest context. se spune că a trebuit să înfrunte opt arhidemoni. au fost zeificate. Ca dimensiune a filozofiei vieţii. o transformare neîncetată care unifică prin uniformitatea ei tot ceea ce există. De aceea el este văzut ca o uriaşă administraţie guvernamentală. titlul transmis descendenţilor săi din generaţie în generaţie până în zilele noastre. în sânul taoismului apar o serie de mişcări care. Chang Tao-ling s-a auto-intitulat "Stăpân ceresc" (T'ien-shih). Tradiţia menţionează că Chang Tao-ling a avut mai multe revelaţii şi că ar fi izbutit să prepare elixirul vieţii veşnice. În legătură cu el sunt relatate o serie de întâmplări fantastice. Wu-wei nu este înţeleasă ca inactivitate. exemplul suprem pe care omul trebuie să-l urmeze. wu-wei a reprezentat filozofia politică supremă a conducătorilor înţelepţi.Hr. wu-wei concentrează acea formă de lucrare sau acţiune care nu angajează nici un efort suplimentar decât cel dat de natură. dar care. Lao-tzu însuşi a fost zeificat. nelucrare. În această calitate. pentru un motiv sau altul. însă nu înainte de a fi transmis fiului său învăţătura sa secretă. fiind considerat o încarnare a lui Tao. De exemplu. ceea ce înseamnă non-acţiune. care a trăit în secolul al II-lea d. el a condus panteonul taoist alături de Huang Ti (Împăratul Galben) şi a ieşit din haosul primordial. ci ca mişcare sau crugere naturală (aidoma unui râu). pe care i-a învins prin puterile sale magice. După mai multe fapte de vitejie. Natura este. el se urcă la cer împreună cu soţia şi doi dintre discipolii săi. Promotorul acestei tendinţe a fost Chang Tao-ling.

cu triada San Ch'ing. al ploii. Aici se cultivă "Piersicile Nemuririi". În timp ce taoismul esoteric păstrează această linie. Înţelepciunea sacră cuprinsă în texte a fost mijlocită zeilor de cel de al doilea personaj al panteonului.cauza primă a creaţiei. Soţia acestuia a fost Hsi Wang Mu – "Regina Mamă a Apusului". însă. care putea fi cunoscut "prin meditaţie asupra microcosmosului corpului uman". . dar şi cărţile sacre. El este creatorul oamenilor. care domneşte peste paradisul din munţii K'un Lun. numit Huang Lao Chun. numit T'ai Shang Lao Chun – "Prea Nobilul Domn Lao". i-a pus la soare să se usuce. într-un singur personaj. al vântului etc. Acest zeu ajunge să domine panteonul abia din secolul al IX-lea. pe care i-a modelat din lut. menţionăm spre ilustrare câteva figuri de zei mai importante. Ling Pao Chun – "Domnul Giuvaerelor Sacre". Prima zeitate supremă este Yuan Shin T'ien Ts'un – "Bătrânul ceresc al originii primare". taoismul religios se îmbogăţeşte. venind ploaia. După ce i-a modelat. care se sălăşluiesc în trupul fiecărui individ. Pentru a înţelege nuanţa panteonului taoist. Aceştia sunt oamenii bolnavi din lume. aşa că unele au fost parţial distruse. când împăratul l-a introdus în cultul oficial (anul 1012). el nu a izbutit să adune toate statuile. unde trăiesc toţi nemuritorii. reprezentând fenomene sau lucruri din natură personificate: zeii astrali. La porunca lui au venit la viaţă zeii şi oamenii. începând cu secolul al V-lea. Figura proeminentă şi conducătorul panteonului taoist este Ju-huang-shang-ti – "Supremul şi Augustul Împărat de Jad". făcând oficiul de zei salvatori pentru toţi oamenii. El este cel care a mijlocit oamenilor cunoaşterea lui Tao. pe Lao-tzu şi Huang Ti. numit "Cerul Tată" (Lao-T'ien-yeh). care sunt date ca răsplată celor drepţi pentru a deveni nemuritori. Mitologia de mai târziu a contopit cele două zeităţi conducătoare. adică "Cei Trei Puri". Toţi aceşti trei zei sunt patroni ai canonului taoist (Tao Tsang). o ipostază sau personificare a lui Tao cel care a poruncit lumii să iasă din haos. Pe lângă aceste zeităţi au mai fost şi altele. primind numele de Tao Chun (Domnul Tao). Datoria zeilor a fost să transmită oamenilor textele sacre (Ling Pao – "Giuvaerele sacre"). zeul soarelui. Cel de al treilea personaj ca importanţă este Lao-tzu.

Datorită importanţei deosebite pe care educaţia şi învăţământul o aveau în tradiţia chineză, au existat şi mai există încă un zeu al literaturii şi altul al examenelor. Zeul literaturii, Wen Ch'ang, a fost numit în această funcţie de Împăratul de Jad, după ce a trăit 16 vieţi consecutive şi a săvârşit fapte deosebite. Zeul examenelor, K'nei-hsing, are o înfăţişare hidoasă. Înainte de revoluţia comunistă din China, statui şi reprezentări iconografice ale acestui zeu se găseau în casele tuturor celor care mergeau la şcoală şi trebuiau să dea examene. El era cel care măsura talentul fiecărui candidat şi indica Împăratului de Jad cine era câştigătorul examenelor. Despre K'nei-hsing se spune că, în timpul vieţii sale pământeşti, atunci când a trebuit să-şi ia doctoratul, Împăratul, văzând cât era de urât, a refuzat să-i ratifice rezultatul. În disperarea sa, el încearcă să se sinucidă, aruncându-se într-un lac. Este salvat de broasca Ao. Această legendă explică prezenţa unui cap de broască ţestoasă sub piciorul său în reprezentările sculpturale sau picturale. Un loc aparte în mitologia chineză îl ocupă cei Opt Nemuritori, Pa-hsien. Aceştia nu sunt zei propriu-zişi, ci fiinţe umane care au devenit nemuritoare practicând doctrina taoistă şi, ca atare, şi-au câştigat dreptul de a participa la banchetele date de Doamna Wang, soţia Împăratului de Jad. Viaţa de la ţară era şi ea sub oblăduirea unor zeităţi specifice, cum ar fi: zeul solului, zeul recoltelor etc. La rândul lor, animalele îşi aveau zeii proprii. Astfel "Zeul Reproducerii Animalelor" era ajutat de "Regele Boilor" şi de "Porcul Transcendent". "Regele Boilor" era un uriaş înspăimântător cu coarne enorme şi urechi de bivol. "Porcul Transcendent" avea faţa neagră, hidoasă şi feroce. În neruşinarea lui, l-a înghiţit pe Erhlang, nepotul Împăratului de Jad. În cele din urmă, el va fi ucis. Creşterea viermilor de mătase, îndeletnicire predilectă a chinezilor veacuri de-a rândul, era patronată de "Doamna Cap-de-Cal". În legătură cu această zeitate circulă o legendă interesantă. Într-o zi, tatăl ei este răpit de către piraţi, ceea ce o supără nespus de mult. Cuprinsă de o deznădejde fără margini, ea refuză orice hrană şi băutură. Văzând cum se stinge pe zi ce trece, mama ei face legământul că o va da în căsătorie celui care îi va aduce înapoi tatăl. Calul, care era îndrăgostit de fată, porneşte în căutarea tatălui răpit de piraţi şi reuşeşte să-l salveze şi să-l aducă acasă. Când calul îşi cere răsplata, tatăl se supără, ucide calul, îl jupoaie, iar pielea o pune la soare să se usuce. După câteva zile, se

întâmplă ca fata să treacă prin preajma pielii întinsă la soare. Aceasta se aruncă asupra fetei, o înşfacă şi dispare luându-o cu ea. Augustul Împărat de Jad a văzut totul. El transformă fata într-un vierme de mătase şi nu după multă vreme o aduce în Cer, unde devine una dintre concubinele sale. Credinţa în nemurire Credinţa în nemurirea a constituit unul din elementele fundamentale ale doctrinei taoiste încă de la început. Textele sacre fac referire la făpturi nemuritoare (hsien) cu chipuri de păsări, care străbat distanţe uriaşe şi trăiesc în munţi sau pe insule sacre, hrănindu-se cu rouă şi cu fructe miraculoase. Împăraţii le aduceau jertfe pe înălţimile munţilor în speranţa că vor primi de la ei elixirul nemuririi. Au existat expediţii maritime trimise în căutarea insulelor legendare ale lui P'eng-lai, considerate ca sălaş al celor nemuritori. Datorită faptului că în taoism nu există dualismul materie-spirit şi, prin urmare, omul nu este conceput ca trup şi suflet, nemurirea nu este văzută ca o eliberare a sufletului din trup. Ea constă în conservarea, armonizarea şi transformarea energiilor proprii entităţii trup – intelect, sau mai exact, în realizarea unei corespondenţe fiinţiale între microcosmos şi macrocosmos. La această corespondenţă fiinţială se poate ajunge prin anumite practici igenice şi alimentare. În primul rând, igiena este necesară pentru ca numele să poată fi trecut în catastiful nemuritorilor, păzit de Ssu Ming – Stăpânul Destinelor. În al doilea rând, ea este obligatorie pentru a menţine fericiţi la posturile lor pe cei 36.000 de zei care se sălăşluiesc în corpul uman, menţinându-l în viaţă. Aceşti zei nu pot suporta mirosul de carne şi vin. De aceea, atât carnea cât şi vinul trebuie evitate. Pe lângă zeii pe care omul îi are în corpul său, în el mai există trei fiinţe transcendente: "Cei trei viermi", care trăiesc în cele trei câmpuri de cinabru ale corpului uman. Cei trei viermi sunt cauzele bătrâneţii, a bolilor şi infirmităţilor suferite de om, deoarece sunt spirite rele care încearcă să-l împiedice să dobândească nemurirea. Pe lângă hrană şi igienă, taoismul a mai conceput următoarele metode de realizare a nemuririi: 1. Tehnici de respiraţie. Una din principalele energii dătătoare de viaţă este respiraţia (ch'i). Prin practici specifice, ea poate produce efecte benefice pentru trup.

2. Tehnici erotice sau sexuale care au în vedere reţinerea fluidului seminal pentru întărirea creierului. 3. Tehnici alchimiste care au ca bază o ideologie cosmologică ce interpretează relaţia dintre yin şi yang în perspectiva dobândirii armoniei cosmice şi deci a nemuririi. 4. Toate aceste tehnici sunt însoţite de o viaţă morală adecvată, dominată de fapte bune, de imparţialitate, stăpânire de sine etc. Spre deosebire de confucianism, taoismul poate fi considerat ca fiind o religie în căutare de nemurire şi eliberare, căci scopul învăţăturii pe care o propune este dobândirea vieţii veşnice, iar aspiraţia spre nemurire ascunde în sine căutarea tramscendentului, a lui Dumnezeu. Mişcări sectare sau reformatoare în sânul taoismului Fenomenul sectar nu este specific taoismului. El se regăseşte în toate religiile lumii, iar cauzele care au dus la fragmentări sectare sunt îndeobşte aceleaşi. În esenţă, ele pornesc de la păreri individuale, rezultând din înţelegerea fragmentară a datului doctrinar. O primă mişcare de acest gen este secta "Maestrului Ceresc", care se întemeiază pe o interpretare esoterică a textului taoist clasic Tao Te Ching. Cunoscută şi sub denumirea de "Secta celor cinci oboroace" (aluzie la cele cinci oboroace de orez pe care adepţii trebuiau să le dea tribut conducătorilor sectei), această grupare a jucat un rol predominant în înlăturarea dinastiei Han. Primul ei conducător a fost Chang Tao-Ling. Urmaşii acestuia deţin funcţia de patriarhi, purtând numele de T'ien-shin – Maestru sau Stăpân ceresc. În secolele al IV-lea şi al V-lea mai apar alte două mişcări sectare: Mao-shan şi Ling-pao. Prima grupare poartă numele întemeietorului ei, Mao-shan şi are preocupări eshatologice. Datorită practicilor esoterice în care riturile sexuale au jucat un rol foarte important, această sectă şi-a atras o proastă reputaţie. Cea de a doua sectă, Ling-pao, este mai degrabă o mişcare ritualistă. Învăţătura promovată de Ling-pao este exprimată în Ling-pao Ching (Canonul Giuvaerului Sacru), scris pe la anul 397 d. Hr. Între anii 1100 şi 1400 se întâlnesc şi alte mişcări de reînviere sau reformare a taoismului. O primă mişcare de acest gen, cu centrul la Lung-hu Shan, în provincia Kiansi, are în vedere reînvierea tradiţiei "Maestrului ceresc", stablind ortodoxia acestei învăţături până în zilele

Pe lângă îndeletnicirile de la templu. Se ştie că în 1957 guvernul comunist chinez a organizat "Asociaţia taoistă chineză" cu sediul la Beijing. susţine apariţia unei noi epoci a împărăţiei divine. se pune accentul pe smerenie.noastre. ca mijloace de realizare a desăvârşirii personale. Situaţia actuală Nu cunoaştem cu exactitate care este situaţia actuală a taoismului în Republica Populară Chineză. susţinând necesitatea revenirii la vechea tradiţie chineză a educaţiei personale. Mânăstirea "Norul Alb" din Beijing a fost populată cu . vrăjile. asemănătoare reformei protestante în creştinism. cu ocazia restaurării templelor. Conducătorul taoist se numeşte "Stăpânul ceresc" (T'ien shih). Ritualurile promovate de această sectă se bucură şi acum de mare popularitate. deoarece sacerdotul taoist trebuie să stăpânească mijloacele de realizare a nemuririi. altruism. Sărbătoarea canalelor care se ţine în a cincisprezecea zi din luna a şasea a fiecărui an etc. menite să întărească unitatea comunităţilor taoiste. sau în cazuri de calamităţi naturale. renunţare şi asceză. Viaţa religioasă Viaţa religioasă în taoism este comunitară şi se desfăşoară cu precădere în templu. Promotorii ei resping elementele magice. Alte momente principale care marchează calendarul religios sunt: Anul Nou. preoţii taoişti pot îndeplini funcţii în conducerea comunităţilor locale. Ca sărbători religioase menţionăm festivalurile Chiao. A doua mişcare. Cel mai important obiect dintr-un templu taoist este "Arzătorul de tămâie". Ultima grupare sectară din această perioadă care merită să fie amintită reprezintă o încercare de reformă în sânul taoismului. Este vorba de o doctrină de tip mesianic. Intrarea în sacerdoţiul taoist necesită o pregătire şi iniţiere dintre cele mai dificile. Totodată. cu scopul se a-i uni pe taoişti "în activitatea de susţinere a construcţiei socialiste". Shen-hiao. unde serviciile sunt săvârşite de preoţi. care este supravegheat cu grijă deosebită de "Administratorul Arzătorului de tămâie" (Lu Chu). Există festivaluri Chiao pentru pace. pentru a susţine în faţa oficialităţilor rezolvarea problemelor cu care acestea se confruntă. talismanele şi tehnicile esoterice pentru dobândirea nemuririi.

Indonezia. introduse de castea sacerdotală a magilor. Căci mesajul original. se pare că are loc o destindere mai mare în ceea ce priveşte viaţa religioasă în China. Scena pe care a apărut şi s-a răspândit această religie este mult mai largă decât cea cunoscută sub de numirea de Iran sau Persia. cu nuanţe monoteiste. inclusă în familia popoarelor indo-europene. Singapore. când s-a declanşat revoluţia culturală chineză. Zoroastrismul apare în istorie ca descoperire a "Unicului Dumnezeu Adevărat". pe lângă Iranul actual şi Afganistan. unde trăieşte cel de al 64-lea "Maestru ceresc". cu precădere în jurul oraşului Bombay. credinţa zoroastriană mai este încă împărtăşită de comunităţi restrânse. cum sunt Turkestanul. unde credincioşii zoroastrieni s-au retras din pricina persecuţiilor musulmane. ce se întinde în partea de sud-vest a Iranului modern. Hong Kong. iranienii sunt înrudiţi cu indienii. şi apoi în India. ZOROASTRISMUL Zoroastrismul este una din credinţele religioase clasice ale lumii. Taoismul este activ şi în afara Chinei comuniste.călugări taoişti până în 1960. în Taiwan. Cel mai important centru taoist se află în Taiwan. alte ţinuturi învecinate. propovăduit de Zoroastru va fi impregnat treptat de un puternic dualism şi apoi de credinţe politeiste. cu excepţia finlandezilor şi a ungurilor. prin Persia se înţelege doar provincia Fars sau Pars. La drept vorbind. Cât priveşte aspectul lingvistic şi cultural. în virtutea filiaţiei rasiale. Denuirea de Persia o datorăm grecilor. Thailanda. În partea de nord se afla Media a cărei capitală a fost Ecbatana (Hamadan-ul de azi). Istoria şi mai ales dezvoltarea doctrinelor zoroastriene au un caracter mai puţin obişnuit. Uzbekistanul şi Tadjikistanul. pentru a deveni în scurt timp o religie dualist-politeistă. presupus descendent al lui Chang Tao-Ling. Chang Yuan-hsien. Deşi istoria lui apune o dată cu imperiul persan căruia i-a dat strălucire. Ea include. În această ultimă familie sunt cuprinse toate popoarele Europei. Cât de . Iranienii au perşii au făcut parte dintr-o grupare rasală mai mare. În ultimele decenii. aceea a indo-iranienilor. răspândite în părţile muntoase ale Iranului.

au constituit simbolurile fundamentale ale cultului zoroastrian. În anul 330 î. Hr. care va aduce elemente noi în viaţa religioasă. care pierde prerogativele de religie oficială. împreună cu focul. Casta sacerdotală a magilor va prelua credinţa în această zeitate şi o va introduce în structura doctrinară zoroastriană. asemănător brahmnilor din tradiţia hindusă sau leviţilor din tradiţia vechi-testamentară. Iranienii au venit în Iran aproximativ în aceeaşi perioadă în care populaţiile ariene intrau în India. ale cărei înrudiri cu sankrita sunt evidente. Graniţele imperiului persan vor fi extinse sub conducerea lui Cirus cel Mare. Hr.. pentru un răstimp destul de îndelung. Credinţa religioasă a parţilor avea în centrul ei pe zeul Mithra. La conducerea ţării ajunge o nouă dinastie de origine partă (247 î. Căderea imperiului a avut consecinţe negative şi pentru religia zoroastriană. afirmându-se în istoria Orientului Mijlociu prin cucerirea cetăţii Ninive. În virtutea funcţiei lor spirituale şi a poziţiei sociale privilegiată pe care le deţineau. Hr. Hr. asistăm la un puternic reviriment în viaţa politică a Iranului. În legătură cu acest nou cult al zeului Mithra este interesant de reţinut că el s-a răspândit în întreg .Hr. Magii au constituit un segment social ereditar. care. Către mijlocul secolului al III-lea î. fondatorul dinastiei ahemenide. adică pe la mijlocul celui d al doilea mileniu î. magii. Alexandru cel Mare cucereşte imperiul persan şi pune capăt. În acelaşi timp.apropiate au fost aceste două popoare la origini ne putem da seama în special din limba Avestei (Cartea sacră zoroastriană) şi de limba Persiei antice folosită de Darius cel Mare în inscripţiile de la Bisitun sau Behistun. Domnul cel Înţelept. Cert este că ahemenizii au recunoscut ca divinitate supremă pe Ahura Mazda (alte denumiri Auharmazd sau Ormazd). capitala Asiriei. – 226 d.). magii au monopolizat şi dominat într-o foarte mare măsură ideologia religioasă a imperiului persan. Nu se cunoaşte cu exactitate care a fost statutul religiei zoroastriene în prima perioadă de expansiune a imperiului persan. Hr. iranienii devin o puternică putere politică. însă numele lui Zoroastru nu este întâlnit în nici una din inscripţiile persane vechi. Timp de aproape o mie de ani istoria lor rămâne pierdută în negura trecutului. zeitate solară întâlnită în vechiu panteon indo-iranian. lărgindu-i sfera şi adăugându-i noi dimensiuni neîntîlnite în tradiţia propovăduită de Zoroastru. dominaţiei perşilor în Orientul Mijlociu.. Abia în secolul al VI-lea î. viaţa religioasă din imperiu era dominată de o castă preoţească.

Cucerirea musulmană marchează sfârşitul zoroastrismului ca religie cu aspiraţii universaliste. Zoroastrismul va mai suferi şi alte transformări după anul 226 d. În prezent aici trăiesc apropximativ 100. condusă de Marele Preot Kartir.. de dispariţiei a religiei zoroastriene. ea aflându-se într-un marcat proces de diminuare. iar zoroastrienii au fost islamizaţi aproapie în totalitate. Multe familii parsi au emigrat. mai ales pe tinerii membri ai comunităţii. Iranul a devenit un ţinut musulman.000 de suflete. Cei care au luat drumul pribegiei s-au refugiat în India şi s-au stabilit în grupări compacte în jurul oraşului Bombay. adică perşi. Totodată a mai apărut şi o bogată literatură teologică şi filosofică scrisă în limba pahlavi. Cei care nu au acceptat noua credinţă impusă de către cuceritori. când la conducerea imperiului va veni o nouă dinastie. O puternică mişcare reformatorică are apoi loc în secolul al III-lea d. Această perioadă de înflorire a dăinuit până în secolul al VII-lea. . ceea ce a determinat un proces de alienare şi. Noile enclave parsi formate prin emigrare nu au avut întotdeauna posibilitatea de a perpetua tradiţiile. dinastia sasanidă. să părăsească vechile tradiţii religioase ale neamului. Hr. Axistă dovezi arheologice care atesta existenţa acestui cult şi pe teritoriul ţării noastre.000 de mii de zoroastrieni. cunoscuţi sub numele de parsi. fiind adus aici de trupele romane care au venit din Orient. În primul rând este vorba de procesul de secularizare care îi determină. în special altarele focului.. au fost forţaţi să-şi părăsească ţara. întemeiată de Ardaşir. Hr. iar scrierile sacre au fost adunate şi redactate într-un corp scripturistic unitar numit Avesta. În al doilea rând. Situaţia actuală a comunităţii zoroastriene este departe de a fi îmbucurătoare. cunoscute sub numele de "Porţile lui Mithra". în căutare de muncă şi de noi oportunităţi economice. stabilindu-se cu precădere în marile centre comerciale ale lumii şi aceasta pentru că îndeletnicirea lor de bază este în prezent comerţul. Două sunt motivele care stau la baza acestei situaţii. limitele lui atingând graniţa de nord a Albionului. în număr de aproximativ 10. decât în cazuri sporadice. Cu această ocazie au fost înmulţite lăcaşurile de cult. cînd imperiul persan a fost cucerit de către musulmani în anul 652. Au mai rămas în ţinuturile muntoase ale Iranului un număr foarte mic de credincioşi zoroastrieni. intervine fenomenul emigrării.imperiul roman. în final.

Cântări. istoriei şi literaturii zoroastriene în perioada sasanidă. În forma lui actuală.Actele religiei.În ceea ce îi priveşte pe credincioşii zoroastrieni care au rămas în Iran. alături de diferite texte rituale. cu un viitor incert. . După anul 1979. Yasna însumează corpul liturgic principal şi conţine. când Iranul devine Republică islamică.000 de piei de vită. Alexandru cel Mare. scris în limba pahlavi. iar Videvdat. despre ale cărei începuturi nu avem informaţii certe. Corpul avestic datează din secolul al IX-lea d. Hr. şi era păstrată în biblioteca din Istakhr. Ea ar fi fost scrisă pe 12. Yaşta şi Videvdat. purtând şi numele eronat de vendidad (Legea împotriva demonilor). tradiţiei. Yaşta este o antologie de imne religioase adresate celor 21 de îngeri şi eroi ai zoroastrismului. aceştia au migrat spre oraşe. Inclusă în Yasna se mai află Khurda Avesta sau Avesta mică. Tradiţia zoroastriană afirmă că la origine Avesta a constituit un corp literar deosebit de voluminos. din care reţinem următoarele titluri importante pentru cunoaşterea doctrinelor zoroastriene: Dinkard . formată din rugăciuni şi litanii pentru uzul credincioşilor. s-a dezvoltat un corp literar deosebit de bogat. în urma victoriei lui asupra perşilor.. în cea de a doua decadă a secolului al XX-lea. ei au fost readuşi la statutul de minoritate religioasă tolerată. participând la dezvoltarea urbanistică a ţării. înţelepţii zoroastrieni au încercat să salveze de la risipire şi uitare ceea ce a mai supravieţuit vremii. după relaxarea vieţii religioase în timpul şahului Reza. Izvoare În literatura sacră zoroastriană locul de căpătâi îl ocupă Avesta. Pe lângă Avesta. Un compendiu informativ asupra doctrinei. îndeobşte atribuite lui Zoroastru. până când. mai exact ceea ce s-a păstrat pe cale orală. Avesta cuprinde trei mari secţiuni: Yasna. cu cerneală de aur. vieţii liturgice. Munca de redactare a fost mult îngreuiată de faptul că limba în care fuseseră scrise textele avestice era demult uitată. A mai putut fi salvată doar o treime din conţinutul original. aşa numitele Gathas sau Imne. printr-un gest oarecum disperat. Nu se ştie cine a fost autorul sau autorii şi nici data exactă la care a fost redactată. conţine ritualuri de purificare. când. ar fi poruncit distrugerea ei.

Strabo şi Plutarh. Hr. este vorba de Alexandru cel Mare. cele mai importante fiind inscripţiile lui Darius cel Mare şi Xerxes. alegerea şi activitatea profetică a lui Zoroastru trebuie să avem în vedere faptul. vârsta probabilă la care a avut primul său succes profetic. cuprinzând învăţătura despre creaţie. pe de altă parte. Alexandru a cucerit cetatea Persepolis la anul 330 î. istoricii sugerând diverse momente. despre eshatologie. un fel de "Divina Comedia" zoroastriană. care elaborează o descriere a raiului şi iadului făcută de înţeleptul Viraf în stare de transă narcotică. ca reacţie împotriva abuzurilor şi practicilor legate de migraţii şi. Între acestea un loc de seamă îl ocupă Cartea Regilor (ShahNameh) a lui Firdusi. îndeobşte recunoscut. despre fiinţele divine şi despre oameni.. După cucerirea Iranului de către musulmani au fost scrise o serie de lucrări despre tradiţia zoroastriană. alţii anii 1400 sau 1000 î. pe de o parte. ca o ideologie a unor comunităţi stabile. La literatura scrisă se mai adaugă apoi. Hr. diverse materiale arheologice şi epigrafice. Tradiţia persană afirmă că el s-a născut "cu 258 de ani înainte de Alexandru". Data naşterii sale este incertă. Hr. O analiză oricât de superficială relevează faptul că doctrina zoroastriană se conturează. conflictul dintre Ahura Mazda şi Angra Mainyu (altă denumire Ahriman). Hr. Pentru a înţelege anumite aspecte legate de viaţa. avem anul 628 î. venirea pe lume a lui Zoroastru a fost profeţită cu 3000 de ani înainte de naşterea sa. rurale şi urbane. divagaţii despre natura făpturilor create şi a popoarelor. plus cei 40 de ani. ca documente de bază.Geneza sau Facerea.. ceea ce corespunde cu data menţionată de Teodor bar Konai. profeţia repetându-se cu 300 de ani înainte de conceperea sa pământească. Unii sugerează mileniul al VI-lea î. Viaţa lui Zoroastru Potrivit tradiţiei zoroastriene. . Arta-Viraf-Namak.Bundahişn . că zoroastrismul marchează. Nu trebuie trecute cu vederea nici informaţiile furnizate de către Herodot. trecerea de la viaţa nomadă la viaţa sedentară de tip agrar. Dacă adăugăm la această dată 258 de ani. despre geografia şi istoria mitologică a Iranului. ca nici o altă religie. în care agricultura şi alte îndeletniciri ocupă un rol preponderent.

îmbrăţişându-o. spunând că au primit "un stăpân care este un om neputincios. fără consimţământul tatălui său. la naştere. versetele 10-11. ‘The Sacred Books of the East’. Zoroastru a fost educat în sânul familiei de către un tutore. care avea doar 15 ani. deoarece. 123. afirmându-se că ar fi trăit în deşert timp de 20 de ani. succesul predicii lui Zoroastru va fi asigurat tot de animale. Dumnezeul suprem. O tradiţie religioasă târzie vorbeşte despre conceperea miraculoasă a lui Zoroastru. 41. Chemarea profetică o are la vârsta de 30 de ani. Vacile însă au fost total nemulţumite de această alegere şi vor protesta în faţa lui Ahura Mazda. 142. primind şnurul sacru (kusti).) ne informează că. Izvoarele greceşti vorbesc despre retragerea sa în munţi. "pruncul a rîs". Vom cita Avesta).Zoroastru. rurale. nevorbind timp de 7 ani. hrănindu-se cu brânză. care îl duce cu trupul înaintea lui . Acest lucru este menţionat şi în scrierile zoroastriene de cinci ori (Sacred Books of the East vol. în Max Muller (editor). La vârsta de 15 ani este iniţiat. a aparţinut tradiţiei agrare. Când împlineşte vârsta de 20 de ani. părăseşte familia. ci de "geamătul vacilor" care a ajuns până la Ahura Mazda. nu departe de locuinţa părinţilor săi. 47. Această legendă a fost mai târziu amplificată. Hr. 11). în persana veche Zarathushtra.cămilă). 143). pornind în căutarea unei vieţi religioase superioare. abia după ce izbuteşte să vindece. Domnul cel Înţelept. O tradiţie pioasă relatează că i s-a arătat Arhanghelul Vohu Manah .Gândul cel Bun. În traducere Zarathushtra înseamă "cel ce ară cu cămilele" sau "cel ale cărui cămile sunt bătrâne" (ustra . 31. acesta din urmă va îmbrăţişa învăţătura propovăduită de el. Ahura Mazda s-a oprit asupra lui Zoroastru. nu atât de nevoile oamenilor. după cum sugerează însăşi etimologia cuvântului. Evenimentul s-a petrecut pe malul râului Daitya. O lumină nesfârşită s-a coborît asupra mamei sale. şi mai presus de toate faţă de animale. deschizând astfel drumul pentru răspândirea acestei credinţe în sânul populaţiei iraniene. unde a dus o viaţă ascetică aspră. calul negru favorit al prinţului Viştaspa (Hystaspes). Plinius Secundus (23-79 d. Textul sacru avestic prezintă chemarea profetică a lui Zoroastru ca fiind o alegere divină determinată. slab şi fricos" (Avesta. deoarece el a fost "singurul care a ascultat învăţăturile noastre" (Avesta. de o boală ce părea incurabilă. p. El se remarcă prin firea sa blândă şi grija deosebită faţă de bătrâni şi săraci. Paradoxal. În alegerea sa. special angajat de către tatăl său. 35.

o grupare religioasă cu mare influenţă la curte. Cea de a doua invazie turanică îi va fi fatală. Urmează apoi o perioadă de 10 ani în care Zoroastru va încerca să răspândească noua învăţătură. Hr. În urma intrigilor acestora. pe nume Hutaosa. Evenimentul a avut loc în anul 551 î. Nu se ştie cu certitudine dacă lucrurile au evoluat în acest fel. unde rămâne timp de doi ani. când împlinea 77 de ani. el va stărui în activitatea sa predicatorială şi. Zoroastru îl converteşte pe prinţ la noua religie. Zoroastru primeşte din partea Domnului cel Înţelept normele de credinţă ale "religiei adevărate". Cu toate acestea. Duhul cel Rău. este aruncat în temniţă. Îl întâlnim apoi la curtea prinţului arian Viştaspa (Hystaspes). Probabil pentru a-şi menţine poziţia la curte. Angra Mainyu. după cum suntem informaţi în textele gathas. Informaţiile pe care le avem la îndemână sunt de dată târzie. şi cu ajutorul soţiei lui Viştaspa. Eliberarea o datorează calului negru favorit al lui Viştaspa pe care reuşeşte săl vindece. Stradania sa a fost zadarnică. fiica lui Fraşoştra. Maidhynimaonha. îndemându-l mai presus de toate să renunţe la propovăduirea noii credinţe. În următorii douăzeci de ani. Înconjurat de slava îngerilor. Ahura Mazda îi facilitează câştigarea primului adept în persoana vărului său. anecdotice şi mitologice. personaj important în consiliul lui Viştaspa. Aici se izbeşte de rezistenţa karpanilor. Parcă pentru a accentua acest eşec. Zoroastru divorţează de prima soţie şi se recăsătoreşte cu Huovi. Un lucru este însă cert. iar adevărul istoric a fost fără îndoială amplificat cu elemente legendare. pe care încearcă săl convertească. Doctrina zoroastriană . nu însă fără dificultăţi. Domnul cel Înţelept. Zoroastru a predicat o doctrină religioasă care va modela secole de-a rândul destinul multor oameni. El îşi consolidează poziţia în urma primei victorii iraniene împotriva triburilor turanice invadatoare. Zoroastru se dedică propovăduirii învăţăturii sale printre iranieni. drept răsplată. El este înjunghiat în faţa altarului focului unde aducea ofrande. Datorită acestei vindecări. îl supune la tot felul de ispite. despre care tradiţia spune că a fost o vindecare miraculoasă.Ahura Mazda.. el fiind dezavat de către societate. Timp de opt ani el este vizitat de către şase arhangheli care îl instruiesc în noua credinţă.

Lumea este scena pe care se confruntă cele două puteri opuse: Binele şi Răul. Afirmarea existenţei a două principii contrare veşnice. în timp ce Angra Mainyu. omul este o fiinţă bună. stăpân peste tot ceea ce este rău. lumina şi adevărul. Să vedem acum modul în care se găsesc elaborate în literatura sacră. Ahura Mazda este identificat cu timpul veşnic. se înrudeşte cu zeul Cerului albastru. devenind unul din instrumentele folosite de Ahura Mazda în lupta sa împotriva lui Angra Mainyu. De aceea lupta dintre Bine şi Rău nu este veşnică. ci numai materia în stare de putrefacţie şi descompunere.Domnul cel Înţelept. Varuna cel atotcunoscător. Ahura Mazda are un puternic oponent în persoana lui Angra Mainyu. Creaţia a fost un act necesar. Dumnezeu este veşnic. Acestea sunt coordonatele de bază ale doctrinei zoroastriene. Ahura Mazda reprezintă binele şi viaţa.Fundamentul doctrinar zoroastrian este fără îndoială de sorginte indo-europeană. Pentru a depăşi această contradicţie. fiind creată de Ahura Mazda şi constituie o unealtă vitală în lupta împotriva Răului. va fi în cele din urmă învins. infinite este un postulat contradictoriu. deoarece el a fost creat de Domnul cel Înţelept din Pământ (Spandarmat). considerându-l totodată creator universal şi susţinător al binelui şi al dreptăţii. el va merge împotriva propriei sale firi. ca în maniheism. Ea se va încheia la sfârşitul timpului prin victoria Binelui şi restabilirea tuturor fiinţelor şi lucrurilor la starea de nestricăciune şi fericire veşnică. Prin însăşi natura sa. Dacă alege rău. căci în multe privinţe Ahura Mazda . răul şi moartea. care este şi el spirit pur. din tradiţia vedică. iar Angra Mainyu va fi . În virtutea voinţei sale libere. întunericul şi minciuna. esenţial bună. dotată cu voinţă liberă. Ca Domn al Binelui şi al Dreptăţii. De reţinut că nu toată materia este identificată cu răul. căci nu pot exista două fiinţe veşnice. omul poate alege între bine şi rău. Din Bundahişn (Cartea creaţiei primordiale) aflăm că cele două spirite: Ahura Mazda şi Angra Mainyu sunt veşnice şi au existat dintru început. Răul. întrucât ele se limitează reciproc. Zoroastru însă îi va da un contur mai clar persoanei sale. deşi coexistent cu Binele. Ea este bună.

Vidul. Din lumea spiritelor fac parte Arhanghelii. apa. Gayomart . care separa cele două împărăţii a Binelui şi a Răului. Toate aceste creaţii materiale vor fi patronate de Amahraspandas . douăsprezece mii de ani. Ahurna Mazda crează o lume ideală ca instrument de apărare. durerea. care ia un prim contact cu realităţile create de Ahura Mazda în perioada în care el zăcuse în nesimţire. De fapt. adică. Făgăduinţa "Desfrânatei" îl readuce în simţiri pe Anga Mainyu. plantele. În cele din urmă. Văzând lumea ideală creată de Ahura Mazda. Scena primordială este dominată de aceste două spirite. el străpunge cerul sfâşiindu-l. pământul. Ahura Mazda îi oferă pacea. invadează pământul cu toto soiul de inspecte şi târâtoare. unde va zace în stare de inconştienţă o perioadă de trei mii de ani. Astfel. Ahura Mazda începe bătălia recitând Ahunvar (Rugăciunea domnească sau rugăciunea principală din zoroastrism). care sunt arhangheli ai Binelui. Angra Mainyu mai este limitat şi în timp. De aceea el creează demonii şi întunericul. poluează apele cu nămol. ei apelează la "Marea Desfrânată" care se laudă că poate "răpi demnitatea Omului fericit". primul instrument de luptă fiind Vay . Angra Mainyu o refuză şi astfel începe ciclul confruntărilor care va dura nouă mii de ani. concupiscenţa. iar din cea materială Omul şi cele şase creaţii materiale: cerul. răstimp pe care Ahura Mazda îl va folosi pentru a crea nestingherit lumea spiritelor şi a materiei. la auzul căreia Angra Mainyu îşi pierde cunoştinţa şi cade în întunericul creat de el. otrăveşte plantele.circumscris la spaţiu care este considerat a fi limitat. Ahura Mazda şi Angra Mainyu.Nemuritorii binevoitori. Întreg ciclul cosmic durează "un an cosmic". Taurul primordial. boala. Primii trei mii de ani s-au scurs în timpul celei dintâi confruntări de după crearea lumii ideale. gata să se confrunte. îmbolnăveşte Taurul primordial care moare şi trimite împotriva lui Gayomart pe Demonul Morţii. Prevăzând lupta cu Angra Mainyu. el porneşte un atac înverşunat împotriva creaţiei cu scopul vădit de a o distruge. Plin de invidie şi de ură. În tot acest timp. Angra Mainyu devine invidios şi doreşte să o distrugă. deoarece la sfârşitul lumii el va fi suprimat de către Ahura Mazda. plăcerile senzuale şi degradarea . demonii au încercat în zadar să-l trezească pe Angra Mainyu.Omul primordial şi focul.

În ceea ce îl priveşte pe Omul primordial. când Ahura Mazda în va birui. îi vor frige carnea şi o vor mânca. Aceste temeiuri ale vieţii morale reprezintă în acelaşi timp mijloacele principale de luptă împotriva răului. Îşi vor construi apoi arme din fier. unde vor rămâne până la restabilirea finală a tuturor fiinţelor şi lucrurilor la starea de puritate originară. În cele din urmă. unde va rămâne până la sfârşitul veacurilor. îşi pierde starea de puritate. Sub influenţa demonilor prima pereche de oameni săvârşeşte tot felul de păcate. şi anume: gândurile bune (humat). El va trăi timp de treizeci de ani în starea de păcat. cuvintele bune (hukht) şi faptele bune (huvaraşt). În primul rând. Cu alte cuvinte. Din pielea lui îşi vor face haine. care dă naştere primei perechi de oameni: Maşye şi Maşyane. care au crescut împreună dintr-o tulpină de revent. luând mai târziu chip de oameni. căci a nega răul ca principiu înseamnă a-l pune pe seama lui Dumnezeu. îl vor declara pe Angra Mainyu drept creator al apei. deoarece. iar din păr. Ahura Mazda le va da posibilitate să conceapă şi să nască fii şi fiice. după învăţătura zoroastriană. covoare. instrumentul principal al lui Ahura Mazda în lupta sa împotriva lui Angra Mainyu. Înainte de a muri. existenţa răului este o condiţie esenţială. Trăirea morală se axează pe trei coordonate interdependente. ceea ce este o blasfemie. vor ucide un anima. . îmbunat fiind. vor deveni fiinţe raţionale civilizate. între Bine şi Rău. În cele din urmă. după ce se împreunează cu "Desfrânata primordială". Gayomart. "Desfrânata" izbuteşte să-l seducă pe Gayomart. Morala zoroastriană Morala zoroastriană este pătrunsă de conştiinţa marii tensiuni existente între Ahura Mazda şi Angra Mainyu. Maşye şi Maşyane vor merge în iad. făcându-l să-şi piardă puritatea trupească. Naşterea de copii era un act necesar deoarece omul este. Apoi vor mânca lapte şi se vor îmbolnăvi. Pentru păcatele pe care le-au săvârşit. În plus. sămânţa lui cade în pântecele "Mamei Pământ" Spandarmat. Pedeapsa nu este însă finală. al pământului şi al plantelor. Datorită acestor "păcate" Ahura Mazda îi pedepseşte cu sterilitatea. el poluează şi focul sacru făcându-l să scoată fum.trupească. Angra Mainyu nu a observat că cerul s-a închis asupra lui transformându-l prizonier al universului material. Îmbătat de victoriile sale. Din punct de vedere moral.

Judecătorul suprem al faptelor omului este Ahura Mazda. El este garantul ordinei morale din univers. În schimb. iar Conştiinţa se apropie de el sub forma unei Fecioare (Daena) frumoase. Raiul este veşnic. Iadul însă nu este veşnic. Raiul şi iadul sunt locuri materiale. iar plăcerile şi suferinţe sunt personale. mulţumirea cu propria soartă. Cadavrele sunt depuse în "Turnurile tăcerii" (dakhmas). Cei păcătoşi nu pot trece peste acest pod şi se prăbuşesc în flăcările iadului. Viaţa pământească este văzută şi evaluată numai în perspectiva eshatologiei. Eshatologia zoroastriană Întâlnim în zoroastrism o preocupare deosebită faţă de viaţa de după moarte. Astfel. sufletul celui drept este înconjurat de miresme bine mirositoare. înţelege adevărul şi realitatea aşa cum este ea. punctul culminant al dramei cosmice. timp de trei zile după evenimentul morţii sufletul stă nemişcat la căpătâiul trupului pe care l-a părăsit în speranţa că "sângele se va reîncălzi. se căieşte şi prin aceasta se pregăteşte pentru restabilirea finală (fraşkart). iar Conştiinţa i se arată sub chipul unei femei bătrâne şi urâte. fără a mai fi judecaţi. căci acolo omul. La sfârşitul celei de a treia nopţi. a lui Ahura Mazda asupra lui Angra Mainyu. se vor duce în "locul celor amestecaţi" (hamestagan). Victoria lui Ahura Mazda va fi progresivă şi va fi precedată de evenimente ce se vor . oricât de rău ar fi. Sufletul celui păcătos este înconjurat de mirosuri urâte. După această întâlnire sufletul trece peste podul Chinvat spre a se supune unei prime judecăţi. Cei ale căror fapte bune şi rele sunt la paritate. generozitatea. Ideea de "restabilire finală a tuturor lucrurilor" este o consecinţă firească a credinţei în biruinţa Binelui asupra Răului. unde sunt devorate de păsările cerului." Zoroastrienii nu-şi înmormântează morţii decât în cazuri cu totul speciale şi cu măsuri de precauţie foarte mari.Cele mai importane virtuţi sunt: adevărul. iar răsuflarea va intra din nou în trup iar sufletul se va putea sălăşlui din nou în el. Textele religioase cuprind ampe descrieri ale stării de după moarte a sufletelor. Binele este o lucrare naturală a voinţei. Temeiul oricărei fapte morale este Ahura Mazda. un fel de purgatoriu. Domnul cel Înţelept. educaţia aleasă.

două în Iran şi opt în India. Oşetarmh şi Saoşyans. Unele texte afirmă totuşi că el nu va fi distrus cu desăvârşire. Cel mai important segment ritualic este "Liturghia avestică". lipsiţi de puterea de a se readuna şi a se restabili ca entitate unitară. Atunci vor domni cei trei fii ai lui Zoroastru: Oşetar. ci se dezintegrează în atomi inoperanţi şi inconştienţi. Ea durează 2-3 ore şi este închinată lui Ahura Mazda. curăţirea interioară cu nivang (urină de taur . Purificarea simplă se face prin spălare cu apă curată. Aceştia se vor naşte la timpul potrivit din sămânţa lui Zoroastru păstrată într-un loc tainic. unde nu va mai exista nici cea mai mică umbră de rău. Situaţia lui este asemănătoare cu cea a corpului uman la moarte. şi sunt păzite cu deosebită grijă pentru a nu se stinge. ci redus la o stare de totală neputinţă. cel mai important fiind Ataş bahram. Purificarea este de două feluri: simplă şi rituală. Acesta nu este distrus. În timpul domniei sale. Obiectul principal al adorării este focul. Fiecare zi este divizată în cinci cicluri rituale. Viaţa rituală Marile evenimente din viaţa omului sunt marcate de diverse ceremonii religioase. Ultimul care va domni va fi Saoşyans. cuprinsă în Yasna. Cât despre Angra Mainyu. Tot răul va fi distrus. Fraşkar va fi o stare de fericire veşnică. iar lucrurile şi fiinţele vor fi restabilite la puritatea lor primordială. săvârşite de către preoţi (numiţi mohad în Iran şi ervad. iar cei morţi vor învia. În calendarul religios se regăsesc o serie de sărbători: Nauruz (Anul Nou) la 1 septembrie. inclusiv focul aprins de fulger. cei vii vor deveni nemuritori.derula pe o perioadă de trei mii de ani. în timpul cărora credinciosul este obligat să rostească anumite rugăciuni al căror conţinut este prestabilit. va fi şi el distrus. În lumea zoroastriană există doar 10 focuri de acest gen. cât şi fenomenelor naturii. Există trei feluri de focuri sacre. În această liturghie se regăsesc o serie de invocări adresate atât unor zeităţi minore. Acesta este formată din 16 feluri de focuri. Mihrajan (Sărbătoarea lui Mithra) la 7 septembrie etc. în India). Cea rituală este oficiată de către preot şi cuprinde mai multe acte obligatorii: recitarea Avestei. Un element important în viaţa cultică îl reprezintă ritualul purificării şi mărturisirea păcatelor.

Restaurarea Persiei (226 . Credinţa zoroastriană devine un puternic aliat al perşilor în lupta lor de expansiune. cum ar fi atingerea cadavrelor în descompunere. are loc consolidarea naţională a perşilor şi expansiunea lor. Acest ritual este săvârşit cu ocazia iniţierii şi a căsătoriei. în locuri mai puţin . Bătăliile cu grecii (480 -330 î. se efectuează purificarea celor "treizeci de spălări".. zeul Mithra ajungând să domine întreaga viaţă religioasă. în special în India.sfinţită pe care credinciosul o bea). Platon nu a putut să-şi împlinească visul de a vizita Persia din pricina războaielor greco-persane. retrăgându-se în India.652).. când zoroastrienii vor emigra şi trăi în diasporă.480 î.226 d. Între anii 583 . Hr. Hr. Mărturisirea păcatelor se face în cadrul unui ritual preorânduit şi în funcţie de gravitatea păcatului se prescriu fapte de îndreptare. În anul 652. Ei cuceresc Babilonul în 539 î. În Persia. nisip şi apă. s-au retras în munţi. Herodot a vizitat şi descris Persia. extinzându-şi graniţele imperiului până la hotarele Europei. O dată cu întemeierea dinastiei sasanide sub şahul Ardaşir I. În cazul unor contaminări grave. 4. o formă elaborată a purificării exterioare. Cucerirea Persiein de către Alexandru Macedon a avut efecte de lungă durată asupra perşilor. .Hr. Persia cade în faţa trupelor musulmane invadatoare.). Zoroastrismul îmbrăţişează credinţe politeiste. care vor culmina cu învingerea lor de către Alexandru cel Mare. Sunt învinşi de greci la Salamina. Zoroastrienii sunt supuşi unei convertiri forţate la islam. excepţie făcând ultima perioadă de după cucerirea Iranului de către musulmani. Persia îşi redobândeşte independenţa şi se extinde cucerind Armenia. Hr. Schiţă istorică Istoria zoroastrismului se împleteşte cu cea a Iranului antic. 2. curăţirea exterioară întreită cu gomez (urină de taur nesfinţită). Asistăm la o perioadă de stagnare şi de degradare a vechilor tradiţii zoroastriene. Zoroastrsmul cunoaşte o perioadă de înflorire. puţinii zoroastrieni care au rămas. şi cu cenuşă din focul sacru. Supunerea şi stagnarea Persiei (330 Î. 1. Hr. 3. 5. În acest răstimp va fi formulată o adevărată teologie zoroastriană prin sistematizarea credinţelor şi a tradiţiilor religioase. Cucerirea Persiei de către musulmani (652). Cei care au refuzat să se convertească au luat calea exilului.).

Paralel are loc o reformă a cultului propriu-zis şi. arhitectul lumii eshatologice. Din acest moment soarta zoroastrismului ca religie universală este pecetluită. în activitatea de binefacere.accesibile. dacă avem în vedere procesul de secularizare care a cuprins şi această comunitate religioasă. se reaccentuează monoteismul lui Zoroastru. Aici ei au devenit cetăţeni de seamă. Cât priveşte viaţa religioasă. Singura speranţă ce i-a rămas este făgăduinţa venirii lui Saoşyans. se observă tendinţe de înnoire. când Persia va fi restabilită la starea de glorie nepieritoare. viitorul acestei religii rămâne incert. Credincioşii zoroastrieni din diaspora indiană au păstrat tradiţiile milenare. Întrucât nu se admit convertiri. . deţinând un loc de frunte în asistenţa socială. Incertitudinea creşte. ceea ce este deosebit de important. În primul rând se încearcă înlocuirea limbii avestice folosită în ritual şi neînţeleasă de către credincioşi şi chiar de preoţi. în comerţ şi industrie. făcând cinste credinţei lor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful