UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI FACULTATEA DE DREPT

DREPT ADMINISTRATIV ŞI ŞTIINŢA ADMINISTRAŢIEI
Asist. univ. drd. CĂTĂLIN BALAN

- SUPORT CURS Anul II Semestrul II

2009

CUPRINS
Partea II Cap. V. Proprietatea publică ...................................................................................... V.1. Noţiuni introductive ......................................................................................... V.2. Domeniul public .............................................................................................. V.3. Caracterele juridice ale bunurilor care fac obiectul proprietăţii publice ......... V.4. Subiectele dreptului de proprietate publică ..................................................... V.5. Modalităţi de punere în valoare a bunurilor proprietate publică ..................... Cap. VI. Actul administrativ ...................................................................................... VI.1. Precizări prealabile ......................................................................................... VI.2. Clasificarea actelor administrative ................................................................. VI.3. Forţa juridică a actelor administrative ............................................................ VI.4. Condiţii de valabilitate a actelor administrative ............................................. VI.4.1. Condiţii de fond ..................................................................................... VI.4.2. Condiţii de formă ................................................................................... VI.4.3. Condiţii procedurale de emitere sau adoptare a actelor administrative . VI.5. Suspendarea actelor administrative ................................................................ VI.6. Revocarea actelor administrative ................................................................... VI.7. Modificarea actelor administrative ................................................................. VI.8. Sancţiuni care intervin în cazul încălcării condiţiilor de valabilitate ............. VI.8.1. Nulitatea şi anulabilitatea ...................................................................... VI.8.2. Inexistenţa actelor administrative .......................................................... Cap. VII. Controlul legalităţii actelor administrative .............................................. VII.1. Controlul administrativ ................................................................................. VII.1.1. Precizări prealabile ............................................................................... VII.1.2. Controlul intern .................................................................................... VII.1.3. Controlul administrativ extern .............................................................. VII.2. Contenciosul administrativ ........................................................................... VII.2.1. Noţiuni introductive ............................................................................. VII.2.2. Formele contenciosului administrativ .................................................. VII.2.3. Părţile în contenciosul administrativ .................................................... VII.2.4. Obiectul acţiunii în contencios administrativ ....................................... VII.2.5. Condiţiile introducerii unei acţiuni în contencios administrativ .......... VII.2.6. Excepţia de ilegalitate ........................................................................... 3 3 4 5 6 7 11 11 12 13 13 13 15 15 19 20 21 22 22 23 26 26 26 27 28 29 29 30 31 32 33 37

..................... VIII............................................................ VIII.........................2.................................... 37 38 42 42 42 43 44 44 45 45 45 49 50 52 52 53 55 64 64 64 64 2 ..........Răspunderea administrativ patrimonială ........................................ VIII...9.. VIII............................2.......................................1..........................................1................. Latura obiectivă ...............................1.......................................................3............. Căile de atac în materie contravenţională .......................1..................2.... Legislaţie recomandată ..... Comunicarea procesului-verbal de constatare ............................1...... Teste.........................1.......................... VIII.........................................2.................. VIII................. Cap.................................................................................5.................7........................... VIII. VIII.......6.........7.......... VIII....8.................. Competenţa instanţelor de contencios administrativ .....10......1....1................................................4...... Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii contravenţionale ............ VIII... VII.......................................... Procedura în faţa instanţei de contencios administrativ ...... Răspunderea contravenţională .... Latura subiectivă .. Subiectul contravenţiei ................................ Resurse web .............................................1..........................................1...1.....................8...................... Sancţiunile contravenţionale .........................................................1............. VIII.........VII............ Răspunsuri teste ...... VIII............................ Partea II............ Bibliografie ....................................................... Răspunderea administrativă ......... Cauze care înlătură caracterul contravenţional al faptei ....... Executarea sancţiunilor contravenţionale .................. VIII............ Precizări prealabile ..11.....1............................. VIII......... Obiectul contravenţiei .....................................

NOŢIUNI INTRODUCTIVE Proprietatea reprezintă una din instituţiile fundamentale ale dreptului. care potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau de interes public şi care care sunt dobândite prin modurile prevăzute de lege. Declaraţiei Drepturilor Omului şi Cetăţeanului din 1789). pornind de la definiţia dată de Codul civil proprietăţii private în art.PARTEA A II .2.J. Rousseau) în baza convenţiilor sociale proprietatea devine un drept care.1. unul din drepturile fundamentale ale persoanelor juridice de drept public. exprimată prin ocuparea obiectelor din natură şi ocuparea solului. adică cu bunurile care nu sunt susceptibile de apropriere privată. 480 (. constituie unul din cele mai sacre drepturi ale omului. prin care se realizează interesele mai largi ale societăţii în ansamblul ei. Domeniul public cuprinde totalitatea bunurilor care constituie obiectul dreptului de proprietate publică al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. făcând corp comun cu titularul acestuia.. (J. DOMENIUL PUBLIC Bunurile care fac obiectul proprietăţii publice alcătuiesc domeniul public. Derivând din proprietatea privată proprietatea publică constituie. justificată prin munca de punere în valoare a acestora. Dacă la început proprietatea a apărut într-o formă primară.vom defini proprietatea publică ca fiind un drept subiectiv care aparţine statului sau unităţilor administrativteritoriale asupra bunurilor care potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau sau de interes public.dreptul ce are cineva de a se bucura şi de a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut însă în limitele prevăzute de lege”). (cf. Între noţiunea de domeniu public . şi nici cu bunurile proprietate comună. Deşi Constituţia şi actele normative în vigoare nu oferă o definiţie a proprietăţii publice. Ele nu trebuie confundate cu bunurile res communes. în mod similar.A CAPITOLUL V PROPRIETATEA PUBLICĂ V. precum şi de la textul Legii privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. V. reprezentând în acelaşi timp unul din fundamentele construcţiei sociale.

. Constituţia României prevede în art. În funcţie de subiectele dreptului de proprietate domeniul public poate fi naţional. prin valoarea culturală sau istorică servesc interesele generale ale societăţii – ex. 34. respectiv la acele situaţii în care prin voinţa legiuitorului anumite bunuri sunt enumerate cu titlu exemplificativ în textul actelor normative ca făcând obiectul dreptului de proprietate publică.bogăţiile de interes public ale subsolului. Bunurile de interes public sunt acele bunuri care nu pot fi folosite de orice persoană ci sunt destinate funcţionării serviciilor publice – instalaţii.18/1991 prevede în art. etc. judeţean sau local. cum ar fi Legea nr. 3 că . Legea fondului funciar nr. muzee. marea teritorială. Bunurile de uz public sunt acele bunuri care prin natura lor sunt destinate a fi folosite de toţi membrii societăţii. – precum şi bunurile ce alcătuiesc domeniul public local – drumuri comunale. plajele. spitale judeţene etc. În acelaşi mod. locuinţe sociale etc. apele cu potenţial energetic valorificabil. 135 al. muzeele. spaţiul aerian. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental precum şi alte bunuri stabilite de legea organică fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”. – bunurile ce alcătuiesc domeniul public judeţean – biblioteci. pieţe publice. echipamente – ori acele bunuri care prin importanţa social-economică. Astfel. alin. De asemenea. se folosesc o serie de criterii. cum ar fi pieţe publice. apelor. lucrările de artă. 4 . Pentru a se determina bunurile care. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare. Alte dispoziţii exprese se regăsesc în Codul civil în art. Primul criteriu se referă la declaraţia legii. drumurile proprietate de stat administrate de institutele şi staţiunile de cercetare ştiinţifică etc. al mării teritoriale şi al zonei contigue ale României sau în Legea nr. făcând parte din domeniul public constituie sfera de aplicare a prevederilor specifice regimului juridic de drept public. terenurile pentru nevoile apărării. monumentele. potrivit căruia fac parte din domeniul public monumentele. în anexe ce fac corp comun cu legea. căi de comunicaţie. bunurile ce alcătuiesc domeniul public naţional – spaţiul aerian. 56/1992 privind frontiera de stat a României. Un alt criteriu se referă la natura bunurilor. 476. albiile râurilor. se consacră expres în Legea nr. Potrivit acestui criteriu fac parte din domeniul public acele bunuri care prin natura lor sunt de uz public sau de interes public. infrastructura căilor ferate. dar şi în alte acte normative. 2 că fac parte din domeniul public terenurile proprietate de stat folosite de unităţile de învăţământ cu profil agricol sau silvic.şi cea de proprietate publică nu se poate pune semnul egalităţii – noţiunea de domeniu public se referă la bunurile care constituie obiectul dreptului de proprietate publică în timp ce noţiunea de proprietate publică se referă la un drept subiectiv. de interes naţional. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

Caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publică are drept consecinţă scoaterea acestor bunuri din circuitul civil. 2 din Legea nr.3. 135 din Constituţie. V. chiar 5 .. concesionate sau închiriate în condiţiile legii. Domeniul public local este alcătuit din bunurile stabilite la punctul 3 din anexa la Legea nr. Această trăsătură a bunurilor proprietate publică este subliniată atât de art. din bunurile stabilite la punctul 1 din anexa la Legea nr. În privinţa dezmembrămintelor dreptului de proprietate regula inalienabilităţii are un caracter relativ. 213/1998 şi din alte bunuri de uz sau de interes public judeţean dacă sunt declarate ca atare prin hotărâre a Consiliului judeţean. Astfel. Efectele juridice ale aplicării regulii inalienabilităţii sunt diferite de cele apărute în dreptul civil în urma aplicării unor norme care au rolul de a restrânge dreptul de proprietate privată în privinţa dispoziţiei pentru acele bunuri care au un regim juridic special – metalele preţioase. clădirile Parlamentului şi Guvernului. date în folosinţă cu titlu gratuit.Domeniul public naţional este alcătuit de bunurile prevăzute de art.Regula inalienabilităţii are un caracter absolut în privinţa actelor de înstrăinare care ar avea drept obiect bunuri proprietate publică şi orice convenţie încheiată cu încălcarea acestei reguli este lovită de nulitate absolută. alin. 11. 3 din Constituţie. 5.bunuri de interes public local – ex. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia cât şi de art. 213/1998 precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional declarate ca atare prin lege.bunuri de interes public judeţean – ex. 18/1991 privind fondul funciar. cu condiţia de a nu fi fost declarate ca fiind de uz sau de interes public naţional sau judeţean. exclusiv. 213/1998şi din alte bunuri de uz sau de interes public local dacă sunt declarate ca atare prin hotărâre a Consiliului local. 2 din Legea nr. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea Consiliul Judeţean etc. alin. respectiv satisfacerea în mod permanent şi continuu a unor interese de ordin general. CARACTERELE JURIDICE ALE BUNURILOR CARE FAC OBIECTUL PROPRIETĂŢII PUBLICE Pe lângă caracterele juridice ale dreptului de proprietate – absolut.proprietatea publică prezintă o serie de caractere juridice proprii care configurează un regim juridic special. Bunurile care alcătuiesc domeniul public se clasifică după cum urmează: În funcţie de interesul pe care îl prezintă în:bunuri de interes public naţional – ex. alin. de art. aeroporturi. cimitirele orăşeneşti şi comunale etc. armele şi muniţiile etc. cu condiţia de a nu fi fost declşarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional. Domeniul public judeţean este alcătuit din bunurile stabilite la punctul 2 din anexa la Legea nr. consecinţă directă a funcţiei socialeconomice a proprietăţii publice. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile adică nu pot fi înstrăinate ci numai date în administrare. perpetuu. 135.

fiind prevăzut expres în art. c din Legea nr. concesionate sau închiriate. în aceleaşi condiţii. alin. Bunurile proprietate publică sunt imprescriptibile adică nu pot fi dobândite de alte persoane prin uzucapiune şi prin efectul posesiunii de bună credinţă asupra bunurilor mobile. 5. Aplicarea regulilor privind inalienabilitatea. alin. 2 al Legii nr. alin. 18/1991 şi de art. b din Legea nr. alin.Regula insesizabilităţii are drept fundament prezumţia potrivit căreia statul este întotdeauna solvabil. 213/1998. lit. 6 . 2 din Legea nr. Ele nu pot fi urmărite de creditorii proprietarului sau creditorii celor cărora le-au fost date în administrare. 1. de art. 18/1991. 135. 5. lit. Bunurile proprietate publică sunt insesizabile adică nu pot face obiectul executării silite şi nici nu se pot constitui garanţii reale asupra lor. 213/1998. imprescriptibilitatea şi insesizabilitatea se face întotdeauna cumulativ şi fără excepţii pentru toate bunurile proprietate publică. alin. alin. 2 cât şi în art. 215/2001. 122.Caracterul imprescriptibil al bunurilor proprietate publică este o consecinţă a regulii inalienabilităţii. 213/1998 stipulează servituţile asupra bunurilor din domeniulş public sunt valabile numai în măsura în care aceste servituţi sunt compatibile cu uzul sau cu interesul public căruia îi sunt destinate bunurile respective. 122. iar servituţile valabil constituite anterior intrării bunului în domeniul public se menţin cu condiţia compatibilităţii lor cu uzul sau cu interesul public. dispoziţiile Legii nr. 2 din Legea nr. fiind excluse persoanele fizice şi celelalte persoane juridice de drept public sau de drept privat. SUBIECTELE DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICĂ Subiectele dreptului de proprietate publică sunt numai statul şi unităţile administrativ-teritoriale.4. 4. în art.dacă asupra bunurilor ce formează obiectul proprietăţii publice nu se pot constitui dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. 2 din Legea nr. 11. 2 din Legea nr. alin. Caracterul insesizabil al bunurilor proprietate publică este prevăzut expres de art. 18/1991 şi în art. alin. iar încălcarea lor are drept consecinţă nulitatea absolută a acelor acte juridice care au drept obiect bunuri proprietate publică. 213/1998 sau art. Din punct de vedere achizitiv imprescriptibilitatea face ca acţiunea în revendicare care are drept obiect un bun proprietate publică să nu poată fi combătută prin invocarea dobândirii proprietăţii asupra lui prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună credinţă.1. V. Sub aspect extinctiv imprescriptibilitatea permite promovarea unei acţiuni de revendicare oricând. atât în cazul bunurilor imobile cât şi al celor mobile. 1 al Legii nr.Enumerarea limitativă a titularilor dreptului de proprietate publică apare atât în Constituţia României în art. 215/2001 privind adiministraţia publică locală. indiferent de titular. 11.

deşi bunurile proprietate publică sunt inalienabile. darea în administrare.În calitate de persoană juridică statul deţine un patrimoniu care cuprinde pe lângă bunurile mobile şi imobile din domeniul privat şi bunurile mobile şi imobile care aparţin domeniului public naţional. Statul şi unităţile administrativ-teritoriale exercită atributele dreptului de proprietate – usus. Darea în administrare se realizează printr-un un act administrativ unilateral. darea în folosinţă cu titlu gratuit.Statul sau unităţile administrativ-teritoriale exercită posesia. prefecturi. a consiliului judeţean sau a consiliului local pentru un termen limitat 7 . 213/1998 stabileşte conţinutul dreptului de proprietate publică în art. Acestea sunt date Guvernului în administrare. Acestea reprezintă unităţile administrativ-teritoriale în litigiile referitoare la dreptul de proprietate publică asupra bunurilor proprietate publică. Titularul dreptului de administrare poate să posede. dreptul de uz este recunoscut titularilor în funcţie de natura sau destinaţia bunurilor. MODALITĂŢI DE PUNERE ÎN VALOARE A BUNURILOR PROPRIETATE PUBLICĂ Deşi bunurile proprietate publică sunt supuse unui regim juridic special ele pot face obiectul unor acte juridice care au drept scop punerea lor în valoare. concesiunea. în limitele şi în condiţiile legii. a consiliului judeţean sau a consiliului local şi se face către regiile autonome. 2 – . autorităţi administrative centrale şi locale. Potrivit legii aceste bunuri se află în administrarea generală a consiliilor locale.5. cum ar fi închirierea. judeţul. ele pot fi demolate sau dezafectate cu respectarea prevederilor legale. oraşul sau comuna. potrivit cărora. Darea în folosinţă cu titlu gratuit se realizează de asemenea prin hotărâre a guvernului. respectiv o hotărâre a guvernului. alte instituţii publice de interes naţional. Dreptul de administrare va putea fi revocat numai dacă titularul sau nu-şi exercită drepturile şi nu-şi execută obligaţiile născute din actul de transmitere. În mod similar bunurile aparţinând domeniului public judeţean sau local sunt proprietatea unităţilor-administrativ teritoriale. posesia se exercită prin intermediul presoanelor juridice care folosesc sau administrează bunurile proprietate publică iar dretul de dispoziţie este supus unor condiţii specifice. V.”Astfel. să folosească bunul şi să dispună de acesta. judeţean sau local.. judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. în conditiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare. Legea nr. folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public. iar în litigiile privitoare la dreptul de proprietate asupra acestor bunuri statul este reprezentat de Ministerul de Finanţe. fructus şi abusus în condiţiile impuse prin lege care au în vedere particularităţile impuse de natura sau destinaţia specifică a bunurilor care fac obiectul acestui drept.

bunuri de preluare care. Poate avea calitatea de concesionar orice persoană fizică sau persoană juridică de drept privat. de cel mult 49 de ani. pentru bunurile proprietate publică sau privată a statului ori pentru activităţile şi serviciile publice de interes naţional. Sunt bunuri proprii bunurile care au aparţinut concesionarului şi au fost folosite de către acesta pe durata concesiunii. Sunt bunuri de preluare bunurile care au aparţinut concesionarului şi au fost utilizate de către acesta pe durata concesiunii. consiliile locale sau instituţiile publice de interes local. dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun. precum şi cele care au rezultat în urma investiţiilor impuse prin caietul de sarcini.bunuri proprii care. 219/1998 privind regimul concesiunilor. la expirarea contractului de concesiune. cu condiţia să deţină capacitatea cerută de lege pentru a contracta în mod valabil. care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publica. sinalagmatic. în schimbul unei redevenţe. Obiectul material al contractului de concesiune este reprezentat de bunurile. la expirarea contractului de concesiune. care acţionează pe riscul şi pe răspunderea sa. iar contractul de închiriere va cuprinde clauze de natura să asigure exploatarea bunului închiriat. oraşului sau comunei ori pentru activităţile şi serviciile publice de interes local. rămân în proprietatea concesionarului.către persoaneer juridice fără scop lucrativ. gratuit şi libere de orice sarcini concedentului. activităţile şi serviciile publice prevăzute la art. Închirierea bunurilor proprietate publică a statului sau a unitaţilor administrativ-teritoriale se aprobă. a unei activitaţi sau a unui serviciu public. cu excepţia celor menţionate mai sus 8 . Concesiunea reprezintă acel contract de drept public princ care o persoană numită concedent transmite pentru o perioadă determinată. cu excepţia acelora pentru care nu există autoritate de reglementare. pentru bunurile proprietate publica ori privată a judeţului. la expirarea contractului de concesiune. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii. intuituu personae. a consiliului judeţean sau a consiliului local. unei alte persoane. constitutiv de drepturi reale. Pot avea calitatea de concedent ministerele sau alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. potrivit specificului acestuia. Contractul de concesiune este un contract solemn (se încheie în formă scrisă sub sancţiunea nulităţii absolute). Bunurile care fac obiectul concesiunii se clasifică după cum urmează:bunuri de retur care revin de plin drept. numită concesionar. prin hotărâre a Guvernului. cu titlu oneros. cu executare succesivă. pot reveni concedentului. ori serviciilor publice.consiliile judeţene. a unei activităţi sau a unui serviciu public. Obiectul contractului de concesiune constă în transmiterea dreptului şi a obligaţiei de exploatare a unui bun. după caz. 2 al Legii nr. comutativ. română ori straină. în măsura în care acesta din urma îşi manifestă intenţia de a prelua bunurile respective în schimbul plăţii unei compensaţii egale cu valoarea contabila actualizată.

potrivit naturii bunului şi obiectivelor stabilite de părţi prin contractul de concesiune. activitatilor sau serviciilor publice care fac obiectul concesiunii. este obligat să depună. în mod gratuit şi libere de orice sarcini. să plateasca redevenţa. până la preluarea acesteia de catre concedent recum şi în cazul în care sesizează existenţa sau posibilitatea existenţei unei cauze de natura să conducă la imposibilitatea realizării activităţii sau serviciului public.). Concesionarul este obligat sa asigure exploatarea eficace in regim de continuitate si de permanenta a bunurilor. activitaţile şi serviciile publice ce fac obiectul contractului de concesiune precum şi dreptul de a folosi şi de a culege fructele bunurilor care fac obiectul concesiunii. protecţia muncii. în mod direct. cu titlu de garanţie. în condiţiile stipulate în contract. Verificarea se va efectua numai cu notificarea prealabilă a concesionarului şi în condiţiile legii. Concedentul este obligat să nu îl tulbure pe concesionar în exerciţiul drepturilor rezultate din contractul de concesiune. potrivit obiectivelor stabilite de catre concedent. activităţilor sau serviciilor publice (protejarea secretului de stat. bunurile. o cotă-parte din suma datorată concedentului cu titlu de redevenţă pentru primul an de activitate. să nu modifice în mod unilateral contractul de concesiune. este obligat să încheie cu concedentul un contract de vânzare-cumparare având ca obiect bunurile de preluare. pe riscul şi pe răspunderea sa. Concesionarul este obligat să exploateze în mod direct bunurile. 219/1998 precum şi să notifice concesionarului apariţia oricăror împrejurări de natură să aducă atingere drepturilor concesionarului. din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local. condiţii de siguranţă în exploatare. în afară de cazurile prevăzute expres de Legea nr. La încetarea contractului de concesiune prin ajungere la termen concedentul are dreptul să îsi manifeste intenţia de a dobandi bunurile de preluare şi de a solicita concesionarului încheierea contractului de vânzare-cumparare cu privire la aceste bunuri. condiţii privind folosirea şi conservarea patrimoniului etc. să verifice stadiul de realizare a investiţiilor. activitaţile sau serviciile publice care fac obiectul concesiunii fără a putea subconcensiona bunul ce face obiectul concesiunii. este obligat sa asigure la încetarea contactului continuitatea prestarii activităţii sau serviciului public.Concesionarul dobândeşte dreptul de a exploata. 9 . este obligat să respecte condiţiile impuse de natura bunurilor. precum şi modul în care este satisfăcut interesul public prin realizarea activităţii sau serviciului public. Concedentul are dreptul să modifice în mod unilateral partea reglementară a contractului de concesiune. bunurile de retur. să restituie concedentului. să notifice de îndată acest fapt concedentului. în vederea luării măsurilor ce se impun pentru asigurarea continuităţii activităţii sau serviciului public. verificând respectarea obligaţiilor asumate de concesionar. materiale cu regim special. în deplină proprietate. Concedentul are dreptul să inspecteze bunurile concesionate. protecţia mediului.

bunuri de preluare – bunuri care. în temeiul unui contract de concesiune. 10. ramân în proprietatea concesionarului (v. 6. a unei activităţi sau a unui serviciu public. de cel mult 49 de ani. bunuri proprii – bunuri care. de drept privat. care primeste. la expirarea contractului de concesiune. 12. activitati sau serviciu public (v. pot reveni concedentului. competenta a transmite printr-un contract de concesiune dreptul si obligatia de exploatare a unui bun. apartinând statului sau unitatilor administrativ-teritoriale. concedent – persoana juridica de drept public. numita concedent transmite pentru o perioada determinata. la expirarea contractului de concesiune (v. a unei activitati sau a unui serviciu public (v. apartinând statului sau unitatilor administrativ-teritoriale. concesionar – persoana fizica sau juridica. bunuri proprietate publică – bunuri asupra carora statul sau unitatile administrativ-teritoriale exercita posesia. folosinta si dispozitia. bunuri de retur – bunuri care revin de plin drept. concesiune). dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun.DICŢIONAR: 1. folosinta si dispozitia asupra unui bun proprietate publica. 7. contract administrativ – conventie în care una din parti este întotdeauna o persoana juridica de drept public. 8. 10 . 2. care actioneaza pe riscul si pe raspunderea sa. la expirarea contractului de concesiune. concesiune). dreptul si obligatia de exploatare a unui bun. Contract prin care o persoana. drept de administrare – drept conferit printr-o hotarâre de guvern. concesiune). 5. 3. domeniul privat – ansamblul bunurilor care fac obiectul proprietatii private. 11. 2. 4. dare in folosinta cu titlu gratuit – procedura prin care se acorda persoanelor juridice fara scop lucrativ sau serviciilor publice dreptul de folosinta asupra unor bunuri proprietate publica. în masura în care acesta îsi manifesta intentia de a prelua bunurile respective în schimbul platii unei compensatii egale cu valoarea contabila actualizata (v. domeniul public – ansamblul bunurilor care fac obiectul proprietatii publice. gratuit si libere de orice sarcini concedentului. concesiune). concesiune). 9. româna sau straina. concesiune – modalitate de punere în valoare a bunurilor proprietate publica. în temeiul careia se exercita posesia. hotarâre a consiliului judetean sau hotărâre a consiliului local. unei alte persoane. numita concesionar.

se modifică sau se sting raporturile juridice de drept administrativ. pe baza şi în vederea executării legii.1. fiind o modalitate de lucru a acestora prin care se asigură realizarea puterii executive şi înfăptuirea sarcinilor care revin administraţiei publice. pe de altă parte. În situaţia în care cel obligat la executare nu execută de buna voie actul administrativ. Actele administrative sunt emise în principal. PRECIZĂRI PREALABILE Actul administrativ constituie forma principală prin care se realizează activitatea administraţiei publice şi constă într-o manifestare expresă de voinţă prin care se creează.CAPITOLUL VI ACTUL ADMINISTRATIV VI. Din această trăsătură rezultă pe de o parte că actele organelor superioare ale administraţiei publice sunt obligatorii pentru organele subordonate. pe tot parcursul valabilităţii lui. din oficiu. precum şi de instituţiile publice şi regiile autonome. 11 . Fiind emise pe baza şi in executarea legii rezultă. Această obligativitate a actului administrativ derivă din faptul că el este dat pe baza şi în executarea legii. şi din această cauză se bucură de prezumţia de legalitate. Actul administrativ reprezintă unul din principalele izvoare ale raporturilor juridice de drept administrativ. ţinut să-l respecte el însuşi. aşa cum se întâmplă in cazul actelor civile. El este este un act juridic unilateral care emană de la un organ al administraţiei publice. organul competent poate trece direct. cât şi faţă de organul care l-a emis. că actele administrative nu pot conţine dispoziţii contrare legilor. a căror executare silită nu se poate face decât în baza unei hotărâri judecătoreşti. la executarea silită a actului. iar pe de altă parte organele superioare au dreptul de a modifica sau anula actele organelor inferioare. fără a mai fi necesară emiterea de către un alt organ a unui act în baza căruia să se treacă la executarea silită. adică de a reglementa ele însele raporturile juridice ce fac parte din sfera atribuţiilor exclusive ce revin organelor subordonate. în temeiul puterii publice. fără a avea însă posibilitatea de a li se substitui. iar printr-o lege se poate modifica sau anula oricând un act administrativ. de autorităţile şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publică. Actul administrativ este obligatoriu atât faţă de persoanele fizice sau juridice cărora li se adresează.

legislativul. sau organul judecătoresc. cu particularii (persoane fizice sau juridice române sau străine.VI. Caracterizând aceste două categorii de acte administrative. pentru că statul. acestea se emit de un serviciu public (de o autoritate publică – legislativă.Actele administrative cu caracter jurisdicţional sunt actele emise (pronunţate) de organele de jurisdicţie ce funcţionează în cadrul organelor administraţiei publice. judeţului sau comunei sunt acte patrimoniale. executivul. ca gestionar al patrimoniului statului. 12 .2. au formă de acte unilaterale. judeţului sau comunei. care au formă bilaterală. contractuale. prin urmare. oraş. Actele administrative de autoritate (de putere publică) se împart. de organele de jurisdicţie administrativă anume abilitate de lege şi soluţionează conflictele apărute între servicii publice şi particulari. municipiu. sau judecătorească – executarea lor este asigurată de puterea publică. fiind necesare două manifestări de voinţă. modificării sau stingerii unor raporturi juridice. Actele administrative se autoritate se mai numesc şi acte administrative de putere publică. pentru exploatarea şi dezvoltarea proprietăţii statului. iar nerespectarea prevederilor lor atrage sancţionarea celor în culpă. judeţul şi comuna. ţinând seama de diversitatea de situaţii şi relaţii sociale în care sunt angajate organele administraţiei publice. pe baza şi în vederea executării legii. să soluţioneze anumite conflicte juridice apărute între organele administraţiei publice (serviciu publice) şi particulari (persoane fizice sau juridice). având conducerea propriilor patrimonii. comuna). După natura juridică actele administrative pot fi:acte administrative de autoritate (sau acte administrative de putere publica). executivă. în baza şi în vederea executării legii. competente. pentru naşterea. executivă. în acte administrative de autoritate cu caracter normativ (acte normative) şi acte administrative de autoritate cu caracter individual (acte individuale). Prof. potrivit legii. Negulescu arată că. în scopul naşterii. Se mai numesc şi astfel pentru că ele emană de la o autoritate publică – legislativă. modificarea sau stingerea unor raporturi juridice. acte patrimoniale. în mod unilateral. Actele administrative de autoritate sunt actele juridice adoptate sau emise de un serviciu public. P.acte administrative de gestiune. la rândul lor. de gestiune. judecătorească) în mod unilateral. Actele administrative de gestiune sunt actele juridice încheiate de serviciile publice administrative. în această calitate. actele de putere publică.acte administrative jurisdicţionale. după caz. iar actele făcute de administraţie. acestea se încheie de serviciile publice administrative cu persoanele fizice şi juridice şi privesc buna gestioanare a domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale (judeţ. bilaterale. CLASIFICAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE Actele administrative prezintă o mare varietate. făcute de organele statului. Aceste acte sunt deci acte bilaterale cuprinzând două manifestări de voinţă (a serviciului public administrativ şi a unei persoane fizice sau juridice). fac. acestea se emit în mod unilateral.

actele tuturor organelor administraţiei publice trebuie sa fie conforme cu actele adoptate de către Parlament. adică de a crea. iar după efectele pe care le produc. Actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate. actele administrative scrise fac dovada deplină. chiar dacă între organele respective nu există raporturi de subordonare directă. 4. modifica sau desfiinţa raporturi juridice. adică de act cu forţă juridică superioară actului în cauză. actele administrative au o anumita forţa juridică.actele să corespundă scopului urmărit de lege. sunt acte de jurisdicţie. actele organelor administraţiei publice au întotdeauna o forţa juridică inferioară actelor adoptate de organele superioare în sistem. se distinge o competenţă 13 .1. VI. făcute în scopul de a produce efecte juridice. în ceea ce priveşte constatările pe care le cuprind. Prezumţia de autenticitate prezintă importanţă mai ales în cazul în care apare un litigiu juridic în care este implicat un act administrativ. adică prevederile lor sunt conforme cu realităţile sociale pe care le reflectă.Aceste acte juridice. Forţa juridică a acestor acte este diferită. De asemenea ele se bucură de prezumţia de autenticitate.3.Condiţii de fond Pentru ca un act administrativ să fie valabil el trebuie să fie în primul rând legal. în sensul ei larg. adică în conformitate cu adevărul.4. se porneşte de la ideea că actele administrative redau exact relaţiile sociale pe care le constată. Ca oricare act autentic. FORŢA JURIDICĂ A ACTELOR ADMINISTRATIVE Fiind manifestări de voinţă juridică. conţinutul actului administrativ să fie conform cu conţinutul legii în baza căruia este emis actul. în sensul producerii acestor efecte. ca mijloc de probă. În virtutea relaţiilor de subordonare în propriul sistem de organe. cu condiţia ca ele să îndeplinească cerinţele legalităţii. adică sunt considerate a fi conforme cu legea. Competenţa materială desemnează sfera şi natura atribuţiilor unui organ al administraţiei publice. în faţa organelor jurisdicţionale. în funcţie de locul ocupat de organul administrativ emitent în sistemul autorităţilor statului. Potrivit acestei prezumţii. sunt acte administrative. Aceasta presupune următoarele condiţii: actele să fie emise de către autorităţile sau persoanele competente din punct de vedere material şi teritorial şi în limitele acestei competenţe. Astfel. VI. CONDIŢII DE VALABILITATE A ACTELOR ADMINISTRATIVE VI.Competenţa este de trei feluri: materială (ratione materiae). denumită uneori în literatura de specialitate prezumţia de „veridicitate”. după organul care le emite. Din acest punct de vedere. teritorială (ratione loci) şi temporală (ratione temporis).

la nivel central sunt organe de competenţă materială generală – Preşedintele României şi Guvernul. Chiar competenţa materială generală a unui organ administrativ este o competenţă special determinată din punct de vedere al criteriului legalităţii. Faţă de dispoziţiile constituţionale. în care pot fi exercitate atribuţiile conferite de lege. care nu trebuie confundată cu competenţa special determinată ce caracterizează toate organele administraţiei publice. factorul geografic. Aşa sunt organele administrative eligibile: Preşedintele. organele administraţiei publice au o competenţă temporală nelimitată. Nu este suficient ca actul administrativ să fie emis de organul competent si cu respectarea formei cerută de lege. De regulă. Guvernul. de două feluri: generală şi locală. Cât priveşte conformitatea actelor administrative cu scopul legii. în toate domeniile şi ramurile de activitate şi o competenţă specială. la rândul ei. competenţa teritorială locală se stabileşte şi în baza altor factori decât unităţile administrativ-teritoriale. în materie de impozite.Competenţa teritorială desemnează limitele teritoriale ale acţiunii organelor administraţiei publice. Competenţa teritorială locală se referă numai la anumite porţiuni de teritoriu stabilite. menţionăm mai întâi că scopul legii reprezintă rezultatul pe care legiuitorul doreşte să-l realizeze prin reglementarea respectivă. de ramură sau de domeniu. consiliul judeţean. consiliul local şi primarul. exemplu: locul săvârşirii unei fapte. de regulă. Această competenţă este. 14 . Dacă nu răspunde acestei cerinţe. ca o altă condiţie de legalitate a acestor acte. adică limitele în spaţiu. dispoziţie. actul administrativ este considerat ca fiind ilegal. în conformitate cu legea. potrivit legislaţiei româneşti. întrucât normele juridice care le înfiinţează şi organizează nu stabilesc un timp determinat de existenţă. care au un mandat de 4 ani. unitatea teritorială în care se află bunul impozat. în funcţie de unităţile administrativ-teritoriale.generală. Această conformitate cu legea se analizează în raport cu fiecare din elementele structurale ale normelor juridice cuprinse în lege – ipoteză. iar la nivel local – prefectul. Consiliul local. ele fiind înfiinţate şi organizate pe timp nedeterminat. sancţiune. în cazul administraţiei apelor sau al transporturilor etc. Există totuşi situaţii în care unele organe administrative se înfiinţează pe o perioadă de timp prestabilită sau în care normele juridice de conferire a competenţei prevăd îndeplinirea unor atribuţii din cadrul acesteia numai între-o perioadă limitată de timp. ci este necesar ca şi conţinutul său să fie în conformitate cu prevederile legale. Consiliul judeţean. primarul.Competenţa temporală înseamnă limitele în timp în care un organ administrativ îşi poate exercita atribuţiile. Actul administrativ derivând din lege şi fiind emis tocmai în vederea executării legii nu poate avea un alt scop o alta finalitate. în materie de contravenţii. Uneori.

adică nerezolvarea în termenul stabilit de lege a unei cereri adresate unui organ al administraţiei publice. complexă în special când actul administrativ ce urmează a fi emis 15 . în caz de litigiu. VI. punerea sigiliului etc. orale (verbale) şi implicite (tăcerea organului). Forma scrisă este necesară din mai multe considerente şi anume:pentru a se cunoaşte conţinutul exact al actului. Totodată forma scrisă asigură cele mai bune condiţii pentru exercitarea controlului asupra legalităţii actelor administrative.articole. a preambulului. adică modalitatea în care se exprimă voinţa juridică cuprinsă în act.VI.4.pentru a se putea controla dacă s-au respectat condiţiile de legalitate. întrucât prin acesta s-ar întârzia prea mult acţiunea respectivă. semnătura conducătorului autorităţii emitente. Din acest punct de vedere precizăm că actul administrativ se redactează în limba română şi. Forma orală (verbală) a actelor administrative este utilizată. Din prima categorie amintim: denumirea autorităţilor administraţiei publice care l-a emis. actele administrative orale se prezintă sub forma unei note telefonice sau a unei dispoziţii verbale pe care un funcţionar o transmite unui alt funcţionar. secţiuni . numărul actului.condiţii de ordin tehnic a căror nerespectare nu atrage anulabilitatea actului. existenţa antetului.pentru a putea dovedi. În funcţie de momentul emiterii actului administrativ. de regulă.2. De obicei. care trebuie înfăptuită imediat. în caz de urgenţă când pentru desfăşurarea anumitor acţiuni. Condiţii de formă O altă condiţie de legalitate a actului administrativ priveşte forma acestuia.pentru a se putea executa întocmai. ele se pot împărţi în: anterioare. actele administrative pot fi scrise în situaţiile cele mai frecvente. de regulă. alineate etc.4. structurarea lui internă (capitole.).3. nu mai este posibilă emiterea unui act scris. (cum sunt: limba. Condiţii procedurale de emitere sau adoptare a actelor administrative Condiţiile procedurale ce determină valabilitatea actelor administrative sunt manifestări de voinţă care nu produc efecte juridice proprii. sigiliul (ştampila) emitentului. În ceea ce priveşte forma lor. Din cea de-a doua categorie fac parte modalităţile referitoare la redactarea actului în termeni simpli şi precişi. Emiterea unui act administrativ presupune de cele mai multe ori o activitate premergătoare.). data intrării sale în vigoare (când aceasta este ulterioară celei la care a fost adusa la cunoştinţă). în forma scrisă. existenţa şi efectele pe care trebuie să le producă actul respectiv. în timpul oportun. concomitente sau posterioare. Condiţiile de formă ce trebuie îndeplinite de actele administrative pot fi împărţite în două mari categorii:condiţii de formă exterioară a căror nerespectare atrage anulabilitatea actului.

În doctrina română şi străină s-a conturat următoarea clasificare a avizelor:avize facultative. propuneri ori alte documente. obligat să le ceară dar el nu este obligat să respecte conţinutul lor. Avizele sunt prevăzute în diferite acte normative. având deci o libertate. este vorba de o autoritate uninominală (prefect. mai documentat. El presupune existenţa unui act administrativ al altui organ decât cel care dă acordul. Avizele facultative se caracterizează prin aceea că organul emitent al actului are latitudinea de a le cere sau nu iar. nefundamentate suficient.va avea caracter normativ sau când priveşte modificări substanţiale ale ordinii juridice sau a situaţiei juridice a unei persoane. ceea ce a dus la reveniri asupra actelor iniţiale. ori este pus în situaţia de a nu emite actul preconizat. întocmirea unor rapoarte. deci. consimţământul dat de un organ 16 . fie concomitent. Dacă legea cere pur şi simplu „acordul” unui organ al administraţiei de stat. tehnic. libertatea de apreciere. Avizele sunt de cele mai multe ori opinii ale unor specialişti care tind să lămurească dacă proiectul de act administrativ corespunde din punct de vedere legal. demonstrându-se neprofesionalismul celor care decid. operaţională. împlinirea formelor specifice procedurii jurisdicţionale. Avizele conforme se caracterizează prin aceea că ele trebuie cerute de organul care vrea să emită un act administrativ. fie înainte. consultative şi conforme (obligatorii). Avizele consultative se caracterizează prin faptul că ele trebuie cerute. legală. cu o nouă cerere de aviz. fie posterior emiterii actului. Acordul exprimă consimţământul unui subiect de drept dat pentru emiterea unui act administrativ. Acordurile reprezintă puncte de vedere comune. al oportunităţii astfel încât autoritatea competentă să ia o anumită decizie. obligă organul competent atât să le ceară cât şi să li se conformeze. deci are latitudinea. Condiţiile procedurale anterioare sunt: avizarea. Nu de puţine ori în ultimii ai am asistat la luarea unor decizii pripite. o autonomie sporită în emiterea actului. cu prejudicierea unor interese publice sau private. iar opiniile pe care le conţin sunt obligatorii. Avizele sunt păreri pe care organul care vrea să emită un act le cere altui organ. în caz contrar actul este ilegal.avize consultative. care de multe ori nu are o pregătire în specialitatea domeniului în care se emite actul administrativ. autoritatea competentă să emită actul are libertatea de a cere consimţământul celuilalt organ. Avizele se împart în trei categorii: facultative. primar) să poată opta pentru o decizie corectă.avize conforme. dacă le-a cerut. nu este obligat să ţină seama de opiniile pe care le conţin. obţinerea acordului cerut de lege altui organ. Această categorie de avize. organul competent să emită actul administrativ de autoritate poate reveni. fie că el este deja emis. compartiment sau altor persoane. Dacă avizul este negativ. fie că el urmează să fie emis. Organul emitent este. de a se supune conţinutului avizului sau nu.

al administraţiei publice competent. în principiu. care urmăresc stabilirea exactă a stării de fapt. Aceste forme condiţionează legalitatea actelor administrative jurisdicţionale şi. Legea poate prevedea şi variantele ca "abţinerile" să poată fi calificate „voturi pentru”. Această majoritate este. motivarea acestuia. sunt activităţi de anchetă şi cercetare. Când legea cere acordul unui organ al administraţiei publice. iniţiativa emiterii unui act administrativ poate aparţine organului emitent. legea precizează cine poate avea iniţiativa emiterii unui act administrativ. sau membrii în funcţie. Cvorumul desemnează majoritatea membrilor prezenţi. Cvorumul este obligatoriu în primul rând pentru ca organul să funcţioneze legal. autoritatea administrativă care urmează a emite actul poate uneori să aprecieze momentul când va solicita acordul. acordul este obligatoriu. să poată adopta acte administrative pe când majoritatea. De aceea. în funcţie de care se emite actul jurisdicţional. de regulă. în principiu. Cu toate acestea. contrasemnarea actului. rapoartele. sunt operaţiuni cu caracter juridic şi/sau tehnic ce implică participarea într-o măsură mai mare sau mai restrânsă a altor organe sau structuri interne administrative la emiterea actelor administrative.O primă condiţie concomitentă este cea referitoare la cvorum. Alte forme procedurale prealabile sunt cerute de specificul activităţii jurisdicţionale. Acordul poate preexista sau urmează a fi emis. cerută pentru ca organele colegiale să poată lucra valabil. Organul emitent al actului administrativ poate fi unul colegial sau unipersonal. unui alt organ al administraţiei publice care are competenţa emiterii unui act administrativ de autoritate. Condiţiile procedurale concomitente emiterii actului administrativ. Autorizarea. este o condiţie de conformare. trebuie îndeplinite mai multe condiţii concomitente emiterii actului precum: cvorumul. majoritatea cerută pentru adoptarea actului. etc. absolută ceea ce înseamnă că pentru a se putea desfăşura valabil şedinţa organului colegial trebuie să fie prezentă cei puţin jumătate plus unu din numărul membrilor ce compun organul colegial. Trebuie precizat că cvorumul reprezintă numărul minim de membri ce trebuie să fie prezenţi pentru ca organul colegial să poată funcţiona legal. referatele şi alte acte de iniţiere a emiterii actelor administrative. Deci emiterea acordului solicitat nu obligă autoritatea în cauză să emită actul. Această condiţie nu este identică cu cea de mai înainte pentru că ea are în vedere adoptarea actului şi nu numai întrunirea valabilă a organului- 17 . în oricare din variantele enunţate mai sus reprezintă numărul de membri prezenţi care votează pentru adoptarea actului. în special privitor la organele administrative colegiale. organului superior sau oricărui alt subiect de drept. autoritatea administrativă solicitantă poate reveni asupra hotărârii sale de a emite actul preconizat pentru care s-a obţinut acordul. aceasta putând a se abţine. aprobarea. semnarea. O altă condiţie concomitentă este aceea a majorităţii cerute de lege pentru adoptarea actului. în unele situaţii. Propunerile. Dacă acordul s-a cerut. în principiu.

Aprobările sunt manifestări de voinţă ale organului superior prin care acesta se declară de acord cu un act emis deja de un organ inferior. Confirmarea este o altă formă procedurală posterioară emiterii actului administrativ. votează mai mulţi decât împotriva ei. Nu are. De dorit este ca actele administrative a căror existenţă sau efecte ţin de astfel de aprobări. Ele sunt procedee 18 . de două treimi. să fie cât mai reduse ca număr. Confirmările de acest gen se cer. De aceea. nestingherit. dând posibilitate autorităţilor şi instituţiilor administrative să se manifeste plenar. conţinutul actului administrativ trebuie cunoscut în general. asumându-şi răspunderea actelor proprii şi fără a prejudicia interesele generale care ar avea de suferit prin trecerea timpului. efecte juridice. pentru adoptarea unei măsuri. Majoritatea calificată este o majoritate mai mare decât cea de jumătate plus unu din numărul membrilor. Actul administrativ fie că are caracter normativ sau individual produce efecte juridice creând situaţii juridice noi ce pot afecta sau crea drepturi şi obligaţii terţilor. în dreptul administrativ confirmarea are trei accepţiuni. noţiunea de confirmare este folosită pentru a comunica unei persoane interesate că organul emitent al unui act înţelege să-şi menţină punctul de vedere exprimat anterior. Într-o primă accepţiune. care. Condiţii procedurale posterioare emiterii actului administrativ. Aşa este cazul actelor administrative jurisdicţionale care conţin hotărârile date în soluţionarea unor litigii. Într-o a treia accepţiune. pentru unele acte administrative se cere aprobarea sau confirmarea din partea altor autorităţi administrative ierarhic superioare. Aprobarea poate avea în vedere actele emise de un organ al administraţiei publice pe baza unei delegări de competenţă. de regulă. importanţă câţi membri sunt împotrivă si câţi se abţin. ceea ce presupune pe de o parte comunicarea sau publicarea actului administrativ în funcţie de caracterul său individual sau normativ. nu ar produce. confirmarea poate acoperi un viciu al actului emis anterior. deci.colegial. Majoritatea simplă se realizează atunci când. Publicarea actelor normative şi comunicarea actelor individuale sunt alte forme procedurale posterioare emiterii actelor administrative. noţiunea confirmării are şi semnificaţia unei forme procedurale atunci când fără ea actul administrativ nu poate fi pus în execuţie. Majoritatea cerută de lege pentru adoptarea actului poate fi o majoritate simplă. absolută sau calificată. pentru ca toţi cei interesaţi să poată cunoaşte noua reglementare. de regulă. atunci când se elaborează acte atributive de statul personal. conform legii. uneori legea prevede că actul administrativ trebuie să fie motivat. Majoritatea absolută presupune votul a jumătate plus unu din numărul total al membrilor organului în favoarea măsurii propuse. În sfârşit. fără această manifestare de voinţă posterioară lui. De asemenea. Fără această aprobare posterioară actul administrativ nu este valabil. Într-un al doilea sens.

Potrivit prevederilor Constituţiei. poate să fie pronunţată şi de instanţele judecătoreşti. Suspendarea actelor administrative. De la această regulă există şi o excepţie reprezentată de suspendarea actelor administrative. Comunicarea actelor administrative este modalitatea prin care organul administrativ emitent aduce la cunoştinţa celui sau celor interesaţi un act administrativ prin înmânare directă. Controlul vizează tocmai asigurarea conformităţii actelor administrative cu prevederile legii. Aceasta reprezintă o consecinţă a prezumţiilor de legalitate şi veridicitate a actelor administrative. superiorul ierarhic poate hotărî suspendarea acestui act. 19 . hotărârile cu caracter individual ale consiliilor locale devin obligatorii de la data comunicării. care nu se situează în ierarhie cu organul care a emis actul. poate să fie hotărâtă şi de organele administraţiei publice ierarhic superioare celor care a emis actul. legea poate să prevadă suspendarea efectelor actului administrativ până când este rezolvată o chestiune litigioasă în legătură cu acest act. Suspendarea. Suspendarea actelor administrative poate fi pronunţată şi de alte organe ale administraţiei publice. între organul care a emis actul şi cel care are controlul activităţii acestuia potrivit poziţiei sale ierarhice. comunicare prin serviciul poştal. respectiv a celor interesaţi. Prin suspendarea actelor administrative înţelegem întreruperea temporară a efectelor juridice ale acestor acte. nu se mai aplică în mod temporar si provizoriu. afişare la sediul autorităţii emitente sau prin alte mijloace. Suspendarea actelor administrative. a conţinutului actului juridic. nepublicarea hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului în Monitorul Oficial atrage inexistenţa lor. SUSPENDAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE Actele administrative produc efecte începând cu data emiterii sau adoptării pentru autorităţile administrative sau data comunicării sau publicării pentru particulari. este pronunţată ca urmare a efectelor ierarhiei care se stabileşte. atunci când legea le conferă această competenţă. Suspendarea actelor administrative poate fi urmarea prevederilor legii.de aducere la cunoştinţa tuturor. fără a fi desfiinţat. atunci când există îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ emis de organul inferior. suspendarea este admisă numai dacă legea conferă competenţa suspendării. însă. Prin suspendare se înţelege situaţia în care un act administrativ. în acest caz. VI. Suspendarea actelor administrative apare necesară ca o garanţie a respectării legii în emiterea şi executarea acestor acte. Ca atare. Însă. în acest caz. Astfel.5.

Într-o primă formă. Ea poate fi însă dedusă dintr-un număr de dispoziţii legale. Revocarea actelor administrative de către organul care le-a elaborat sau de către organul superior poate să aibă loc. atunci când se constată că sunt ilegale.Suspendarea actelor administrative poate interveni: de drept. în baza unui ordin al organului ierarhic superior. Precizând că revocarea se face fie de organul care a emis actul. existenţa unei proceduri asemănătoare cu cea judecătorească presupune întotdeauna intervenţia unui organ care nu a participat în nici un fel la elaborarea actului respectiv. am subliniat implicit că desfiinţarea efectelor unui act de drept administrativ de către un alt organ al administraţiei de stat decât organul emitent. fie de organul ierarhic superior acestuia. Acest drept al organului administrativ ierarhic superior este consacrat în numeroase articole ale Constituţiei noastre şi ale legilor în vigoare. în baza hotărârii de retractare vremelnică a organului emitent. Ori. Prin urmare. desfiinţarea este făcută de organul administrativ superior. pe calea unei proceduri asemănătoare cu cea judecătoreasca. În legislaţia noastră. legislaţia noastră nu face nici o distincţie între actele individuale de drept administrativ şi cele generale. REVOCAREA ACTULUI ADMINISTRATIV Prin noţiunea de „revocare” se înţelege acţiunea prin care organul administraţiei de stat care a emis un act de drept administrativ sau organul ierarhic superior acestuia desfiinţează acest act. Dar recunoaşterea dreptului administraţiei de stat de a-şi revoca în mod unilateral actele se impune nu numai în temeiul acestor texte.6. nu se încadrează în noţiunea de revocare. după cum actul prin care este înfăptuită este emis de un organ sau de altul. Regula dreptului nostru este că actele de drept administrativ sunt revocabile. actele de drept administrativ sunt în principiu revocabile. în sensul dispoziţiilor legislative în vigoare. Această formă se numeşte şi retractare. desfiinţarea actului administrativ anterior este făcută de însuşi organul care a elaborat actul. În a doua formă a revocării. într-adevăr. nu întrunesc această condiţie. cât şi ca o consecinţă a conţinutului specific al activităţii pe care o desfăşoară organele ei. organele administraţiei de stat emitente şi organele 20 . Revocarea actelor de drept administrativ poate să se înfăţişeze în două forme distincte. în baza unei hotărâri judecătoreşti sau a unei ordonanţe a Ministerului Public. în primul rând. Consacrând această regulă. organul care a emis actul şi organul căruia acesta îi este subordonat direct. indiferent dacă sunt normative sau nu. Ori de câte ori legea recunoaşte organelor administraţiei de stat o apreciere în alegerea soluţiei concrete. VI. regula că organele administraţiei de stat emitente au dreptul de a-şi retracta propriile acte nu este oglindită într-un text expres de lege.

efectele revocării vor fi ex nunc. în principal de organul care le-a adoptat sau emis.actele administrative de aplicare a sancţiunilor corespunzătoare formelor răspunderii din dreptul administrativ. în primele două ipoteze revocarea va produce efecte cu caracter retroactiv. dar mai ales pentru condiţiile referitoare la oportunitate. Revocarea intervine.administrative ierarhic superioare vor fi chemate să verifice nu numai dacă actul este legal. în ultimă instanţă. Această operaţiune poate fi făcută de autoritatea care a emis actul. De la principiul revocabilităţii sunt admise mai multe excepţii. Cauzele revocării pot fi anterioare. care s-au născut în urma actului administrativ. dar şi de alte organe de stat. VI. de instanţa de judecată competentă. ex tunc. concomitent cu aceasta.actele administrative care sunt emise ca urmare a existenţei unor contracte civile. sau are la bază o dispoziţie a organului ierarhic superior . concomitente sau posterioare emiterii actului administrativ. În alte cazuri ea poate fi facultativă. şi dacă el corespunde nevoilor societăţii noastre în momentul dat. Când este prevăzută expres de lege.7. Nu trebuie uitat că revocarea. putând să-1 revoce atunci când este neoportun. De aceea. cum ar fi autoritate administrativă ierarhic superioară ori instanţa judecătorească competentă potrivit legii.Modificarea actului administrativ priveşte unul sau mai multe elemente ale acestuia.actele administrative care au dat naştere la contracte civile (în sensul larg al termenului).actele administrative de punere în executare a actelor procedurale penale. Toate aceste excepţii privesc numai actele administrative individuale. de autoritatea ierarhic superioară celei care a emis actul sau când legea prevede. nu este altceva decât o modalitate a anulării.actele administrative cu caracter jurisdicţional. Modificarea actului administrativ are efecte 21 . deoarece actele administrative normative sunt întotdeauna şi oricând revocabile.actele administrative ce au fost executate material. deci. MODIFICAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE Modificarea actelor administrative poate fi făcută. pentru toate condiţiile de ilegalitate. În activitatea diferitelor organe. În ultimul caz. care constituie întruchiparea oportunităţii. verificarea oportunităţii în activitatea unui organ sau a unei instituţii de stat implică în mod necesar verificarea legalităţii acţiunilor acestora. oportunitatea presupune în mod obligatoriu respectarea legii. ci. efect firesc al dispoziţiilor exprese ale legii ori al naturii drepturilor şi obligaţiilor. problema oportunităţii actelor de drept administrativ nu se pune decât în cadrul verificării legalităţii lor. cu precizările făcute mai sus la anulare. Astfel pot fi identificate următoarele categorii de excepţii:actele administrative declarate irevocabile de o dispoziţie expresă a legii. revocarea capătă caracter obligatoriu. Astfel.

numai în viitor, în cazul actelor administrative normative, modificarea are loc printr-un act de acelaşi grad şi cu respectarea aceleiaşi tehnici legislative. Modificarea actelor administrative cu caracter normativ se realizează printr-un act de acelaşi nivel şi cu respectarea aceleiaşi metodologii de tehnică legislativă. Modificarea actului produce efecte numai pentru viitor, efectele produse până la data modificării fiind bine produse.

VI.8. SANCŢIUNILE CE INTERVIN ÎN CAZUL ÎNCĂLCĂRII CONDIŢIILOR DE VALABILITATE
VI.8.1. Nulitatea şi anulabilitatea Actele administrative produc efecte juridice până la momentul ieşirii lor din vigoare prin modalităţile legale consacrate; de regulă printr-un act de abrogare, de retractare, revocare, anulare prin dispariţia obiectului de reglementare, prin hotărâre judecătorească etc. Anularea unui act administrativ presupune lipsirea actului în cauză de orice efecte juridice produse de acesta şi încetarea pentru viitor a oricăror efecte. Anularea are efecte ex tunc şi ex nunc. Anularea este strâns legată de nerespectarea legalităţii la data emiterii unui act administrativ şi are caracterul unei sancţiuni. Anularea presupune fie intervenţia organului emitent, fie a organului ierarhic superior sau a unei autorităţi jurisdicţionale. Anularea reprezintă astfel o manifestare de voinţă ulterioară emiterii actului despre a cărui anulare se discută. Ca atare, anularea, manifestare de voinţă vine să desfiinţeze o altă manifestare de voinţă anterioară. Anularea reprezintă din punct de vedere juridic o formă de încetare a efectelor juridice a actelor administrative, nu şi faptelor materiale pentru că bunul transformat printr-un fapt material juridic nu mai poate fi readus în starea iniţială printr-un act de anulare, ci, eventual, tot, numai printr-un fapt material juridic. Regula nulităţii actelor administrative o reprezintă – viciile de legalitate care pot consta în nerespectarea unei forme procedurale pentru elaborarea actului administrativ, a unui termen, a oportunităţii, oricum a unei cerinţe prevăzute de acte normative în vigoare. Nulitatea poate fi şi consecinţa încălcării interesului public sau bunelor moravuri ori chiar a interesului particular, în funcţie de gravitatea viciilor de legalitate. În funcţie de interesul ocrotit prin anularea actelor administrative nulitatea acestora este de două feluri, anume nulitatea absolută şi nulitatea relativă. Nulitatea absolută urmăreşte protejarea unor interese generale ale societăţii, de aceea ea poate fi invocată de oricine. De exemplu, o persoană a fost numită într-o funcţie fără desfăşurarea concursului, deşi legea prevedea că ocuparea acelei funcţii nu se poate face decât prin concurs. În acest caz, actul de numire este nul absolut. Nulitatea relativă are ca scop ocrotirea unor interese individuale, de aceea

22

ea poate fi invocată numai de către cei interesaţi. De exemplu, dacă desfăşurarea concursului pentru ocuparea unui post în aparatul administrativ s-a făcut fără respectarea anumitor reguli procedurale, în favoarea concurenţilor, cum ar fi anunţarea probelor de concurs într-un termen precis, dacă nici unul dintre concurenţi nu se plânge, concursul este considerat că s-ar fi desfăşurat în mod legal. Anularea unui act administrativ nu se poate efectua decât printr-un alt act având o forţă juridică superioară forţei juridice a actului supus anulării sau având cel puţin aceeaşi forţă juridică cu aceea a actului anulat şi cu respectarea aceleiaşi proceduri folosite la emiterea actului anulat. Anularea poate fi decisă de către organul emitent, de organul ierarhic superior al administraţiei publice, de alte organe de stat. Organul emitent, având aptitudine de a emite un act administrativ, trebuie să aibă şi dreptul de a reveni asupra lui, atunci când consideră necesar aceasta. Organul administraţiei publice ierarhic superior celui emitent are drept de anulare a actelor acestuia în virtutea poziţiei lui superioare. Instanţele judecătoreşti, precum şi alte organe de stat au drept de anulare a actelor administrative, de asemenea, numai în cazurile prevăzute în mod expres de lege. Când anularea este înfăptuită de organul emitent, ea poartă denumirea de retractare. Anularea decisă de organul ierarhic superior poartă denumirea de revocare. Uneori în loc de anulare se poate spune că actul administrativ a fost retras. Un act administrativ nu poate fi anulat decât pentru acuze anterioare sau concomitente emiterii lui. Anularea are un caracter retroactiv, astfel încât ea desfiinţează efectele juridice ale actului şi se consideră că el nu a existat. Actele administrative nu pot fi anulate decât pentru cauze anterioare sau concomitente lui. Cum se arată în literatura de specialitate, nu este de conceput ca un act administrativ să fie legal în momentul emiterii lui şi să devină ilegal ulterior. Tocmai de aceea anularea are ca regulă efect retroactiv. De aici rezultă că actele de anulare sting efectele anulate, considerându-se ca acestea din urmă nici nu au existat. VI.8.2. Inexistenţa actelor administrative În cazul actelor administrative inexistente nu mai operează prezumţia de legalitate, încălcarea legii este atât de evidentă încât oricine o poate, sesiza. Neoperând această prezumţie, înseamnă că nimeni nu poate fi obligat să se supună dispoziţiilor cuprinse într-un astfel de act, mai mult, punerea în executare a actului inexistent de către organele administraţiei publice apare ca o cale de fapt (şi nu de drept), care atrage răspunderea administraţiei publice, respectiv a funcţionarilor ei pentru daunele cauzate.

23

În literatura de specialitate se vorbeşte şi de inexistenţa actelor administrative, atunci când acestea sunt lipsite de elementele lor esenţiale, sau are ca obiect o problemă ce nu intră în competenţa organului care a emis actul. În unele cazuri însăşi legea prevede în mod expres că neîndeplinirea unei anumite cerinţe conduce la considerarea actului ca inexistent. De pildă, potrivit Constituţiei, hotărârile şi ordonanţele Guvernului se publică în Monitorul Oficial, iar nepublicarea lor atrage inexistenţa acestora.

JURISPRUDENŢĂ
1. Autorizatia de demolare valorificata in cadrul unui proces civil solutionat a intrat astfel in circuitul civil, fapt pentru care nu mai putea fi revocata de catre autoritatea administrativa emitenta. Prin actiune, M.A., M.D. si M.M. au solicitat in contradictoriu cu Primaria Municipiului Sibiu, anularea deciziei nr. 85 din 29 martie 1991, prin care aceasta le-a anulat autorizatia de demolare a gardului despartitor, emisa la data de 28 ianuarie 1990. In motivarea actiunii, reclamantele au aratat ca nu a existat nici un motiv pentru ca Primaria Municipiului Sibiu sa-si retraga autorizatia de demolare a gardului despartitor facut de vecinii lor. Tribunalul Judetean Sibiu, prin sentinta civila nr. 7 din 9 mai 1991, a admis actiunea si a dispus anularea deciziei nr. 85 din 29 martie 1991 emisa de Primaria Municipiului Sibiu. Pentru a pronunta aceasta hotarire, instanta de fond a retinut ca in speta reclamantele au fost lezate in dreptul lor recunoscut de lege, pentru anularea autorizatiei de demolare nr. 1 din 28 ianuarie 1990. In contra acestei hotariri, Primaria Municipiului Sibiu, a declarat recurs, sustinind ca este nelegala si netemeinica, deoarece prin sentinta civila nr. 1307 din 12 aprilie 1990, ramasa definitiva prin respingerea recursului reclamantelor, vecinii acestora au obtinut separarea prin executarea unor lucrari de bransament a apei si a canalizarii, astfel ca mentinerea gardului despartitor se impunea, avind in vedere si dispozitiile Legii fondului funciar. Recursul declarat de Primaria Municipiului Sibiu este neintemeiat potrivit considerentelor aratate. Din analiza actelor si lucrarilor dosarului rezulta ca Primaria Municipiului Sibiu a emis autorizatia nr. 1 din 28 ianuarie 1990, prin care a dispus demolarea gardului despartitor intre proprietatile existente pe strada Gheorghe Sincai nr. 20 si 22. Aceasta autorizatie a fost valorificata prin sentinta civila nr. 4696 din 14 decembrie 1990 pronuntata de Judecatoria Sibiu, astfel ca respectiva autorizatie a

24

faptul neavind legatura nici cu dispozitiile legii fondului funciar. Asa fiind. fapt pentru care nu mai putea fi revocata de catre organul administrativ emitent. nu are relevanta cu privire la anularea autorizatiei de demolare a gardului. act administrativ-jurisdicţional – actul juridic emis de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict. act administrativ – manifestare unilaterala de vointa făcuta cu scopul de a produce consecinte juridice. sustinerea Primariei Municipiului Sibiu in sensul ca mentinerea gardului este necesara si pentru faptul ca printr-o hotarire judecatoreasca definitiva s-a obtinut separarea bransamentelor de apa si canalizare. a modifica sau a stinge un raport juridic de drept administrativ. DECIZIE nr.intrat in circuitul civil. De altfel. 2. adica de a da nastere. după o procedură bazată pe contradictorialitate şi cu asigurarea dreptului la apărare 25 . recursul declarat de Primaria Municipiului Sibiu este nefondat si urmeaza a se respinge ca atare. 77 din 8 august 1991 CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE SECTIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV DICŢIONAR: 1.

astfel:după natura juridică a autorităţii care îl exercită: control exercitat de autoritatea legislativă şi de structuri (organe) care ţin de aceasta. În primul caz. asupra celor din subordinea lor. sau de anumite compartimente ale acestui organ şi controlul administrativ extern. atât la nivel central.după poziţia organului de control faţă de organul controlat distingem între: control administrativ intern. Garanţia juridică a acestui obiectiv îl constituie controlul asupra modului în care aceste autorităţi şi-au exercitat atribuţiile conferite de lege. Precizări prealabile Forma principală de activitate a autorităţilor administraţiei îl constituie actul administrativ. 26 . În cazurile în care controlul legalităţii se exercită la cerere. din interiorul organului. vom fi în prezenţa recursului graţios. potrivit legii. care se exercită de funcţionarii publici cu funcţii de conducere. CONTROLUL ADMINISTRATIV VII. de către instanţele judecătoreşti de contencios administrativ sau de cele de drept comun. control exercitat de autorităţile judecătoreşti şi de organe cu activitate jurisdicţională. în timp ce în al doilea caz .1. toate acestea având ca scop aplicarea corectă a legii. Din această cauză se folosesc variate forme de control. la cerere. În afară de recursul administrativ. La rândul său recursul administrativ este de două feluri. precum şi faptele şi operaţiunile tehnico-administrative. fie la solicitarea (sesizarea) celor interesaţi. control exercitat de autorităţile administraţiei publice şi de structurile din sistemul acestora. Activitatea pe care o desfăşoară autorităţile administraţiei publice este deosebit de complexă. care se exercită. după cum este adresat organului emitent sau organului ierarhic superior al acestuia. cât şi la nivel local.CAPITOLUL VII CONTROLUL LEGALITĂŢII ACTELOR ADMINISTRATIVE VII. Putem spune că ea cuprinde toate sectoarele şi domeniile vieţii economico-sociale.1. iar dacă acest control se exercită din oficiu suntem în prezenţa controlului administrativ. de către însăşi autorităţile administrative sau de autorităţi care înfăptuiesc celelalte puteri ale statului – legislativă sau judecătorească. care pot fi clasificate în funcţie de diverse criterii. legalitatea actelor administrative de autoritate mai este asigurată şi prin recursul contencios.1. control care se exercită fie din proprie iniţiativă. suntem în prezenţa unui recurs administrativ. vom fi în prezenţa unui recurs ierarhic.

acest tip de control poate avea două forme: control intern general şi control intern de specialitate. deci atât la legalitatea. acesta poate fi: control jurisdicţional. Controlul intern se realizează operativ şi direct la faţa locului. 27 . care priveşte mai multe sectoare de activitate ori toate atribuţiile organului controlat. Controlul intern general este consecinţa subordonării ierarhice existentă în cadrul fiecărui organ al administraţiei publice. ceea ce înseamnă că este efectuat pe o anumită temă. Se realizează cu funcţionari din interiorul organului şi poate avea un caracter general sau specializat. până la organul de conducere din vârful ierarhiei. Declanşarea acestui tip de control administrativ printr-o sesizare sau reclamaţie poartă denumirea de recurs graţios şi se poate referi la orice reper din baza de referinţă a controlului. Structurile organizatorice ale fiecărui organ sunt într-un sistem de relaţii de subordonare unele faţă de altele. cât şi la oportunitatea activităţii organului respectiv.2. De asemenea. Controlul priveşte atât legalitatea cât şi oportunitatea actelor şi faptelor celor controlaţi şi are un caracter permanent fiind o atribuţie de serviciu a conducătorului. pe parcursul desfăşurării activităţii şi vorbim despre un control concomitent sau operativ sau după desfăşurarea activităţii – control posterior. Controlul mai poate privi şi numai legalitatea actelor şi acţiunilor materiale ale celui controlat ori şi oportunitatea acestora.1.exercitat de organe din afara organului administraţiei publice controlat.după sfera de cuprindere. aceasta poate interveni: înainte ca activitatea supusă controlului să înceapă să se desfăşoare şi în acest caz ne aflăm în prezenţa unui control prealabil sau anterior. din treaptă în treaptă. VII. controlul poate fi: specializat sau tematic. fie ale autorităţii judecătoreşti. exercitat de instanţele judecătoreşti şi de organe administrative jurisdicţionale şi control nejurisdicţional. În cea mai mare parte. problemă sau compartiment de activitate şi control complex sau general. Obiectul controlului poate cuprinde toate elementele activităţii organelor administraţiei publice.după regimul juridic al controlului. controlul intern se realizează din oficiu ca parte a activităţii de conducere în cadrul administraţiei publice şi are ca scop descoperirea unor erori sau abuzuri şi constatarea calităţii activităţii desfăşurate de subordonaţi. Controlul ierarhic poate fi declanşat din oficiu sau la cererea ori sesizarea cuiva. fără sustragerea celor controlaţi din activitate. fie ale celei executive. Acest din urmă control poate fi exercitat fie de organe din sistemul autorităţii legislative. exercitat de celelalte organe de control. Controlul intern Controlul administrativ intern este controlul cu cea mai largă sferă de cuprindere şi cu un pronunţat rol autoreglator în cadrul sistemului. În raport de momentul în care se efectuează acţiunea de control.

judeţene şi consiliile locale. care se execută de serviciile financiar contabile asupra actelor şi faptelor funcţionarilor şi care privesc mijloace materiale sau băneşti ale organului sau unităţii. Controlul ierarhic se execută din oficiu sau poate fi declanşat la cererea unei persoane fizice sau juridice. Controlul intern administrativ specializat este executat de persoane sau compartimente faţă de care cel controlat nu se va afla în raport de subordonare ierarhică. Astfel. dar şi controlul exercitat de autorităţi ale administraţiei publice autonome sau care nu sunt în raporturi de subordine ierarhică cu cel controlat. Controlul administrativ extern Controlul administrativ extern este. Organele de control au dreptul să modifice. alin 1 din Constituţie „exercită conducerea generală a administraţiei publice” prin urmare Guvernul are drepturi de control general asupra structurilor organizatorice ale administraţiei publice atât la nivel central cât şi la nivel local – ministere şi alte organe centrale de 28 . Astfel. Dacă faptele prezintă pericol social îmbrăcând un caracter penal. să suspende sau să anuleze actele neconforme cu legea emise de organul controlat. VII. pentru că nu va fi suficient de exigent. Acest control poate fi exercitat de către organe care nu sunt ierarhic superioare celui controlat.1. deci pentru declanşarea controlului judecătoresc. Şi acest control poate fi general sau specializat. caz în care îmbracă forma recursului ierarhic şi constituie o condiţiei prealabilă pentru introducerea recursului în contencios administrativ. Conducătorii mai pot lua şi alte măsuri de aplicare a unor sancţiuni. dar nu au dreptul să aplice sancţiuni disciplinare. Aşa este controlul preventiv şi controlul financiar intern. Subiectele active ale controlului administrativ ierarhic sunt: Guvernul. cel care efectuează controlul nu trebuie să poarte răspunderea pentru starea de fapt existentă. 102. este considerat un control extern şi cel executat de către autoritatea legislativă şi de structuri care ţin de acestea. exercitat de organele administraţiei publice ierarhice superioare asupra întregii activităţi (control extern general) sau un control restrâns privind anumite probleme.3. precum şi de organe cu activitate jurisdicţională. fie prin efectuarea cestor acte de către conducătorul însuşi. de asemenea. ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice.Conducătorii pot lua măsuri imediate de înlăturare a deficienţelor prin anularea sau suspendarea actelor funcţionarilor subordonaţi. ele fiind luate dor de conducătorul unităţii. Eficienţa controlului intern depinde de locul şi rolul controlorului în structura organizatorică a unităţii (organului) şi de gradul de cointeresare personală. fie prin dispoziţii obligatorii pe care le dau la faţa locului. Astfel. Orice act de conducere presupune şi dreptul de control asupra celor conduşi. Guvernul în baza dispoziţiilor art. controlorul are obligaţia să sesizeze organele de urmărire penală. de sesizare a organelor de urmărire penală etc.

457 din 29 iulie 1994). consiliilor judeţene şi locale.G. printr-un act administrativ al unui organ al administraţiei publice. Controlul administrativ specializat este un control extern dar realizat de organe sau structuri organizatorice anume înfiinţate. de a adopta acte normative în scopul executării legilor. ci numai sancţiuni administrative sau contravenţionale potrivit actelor normative în cauza şi competenţelor lor. la nivel central. să poată cere anularea sau modificarea respectivului act şi repararea pagubei cauzate. Noţiuni introductive Administraţia statului. Contenciosul administrativ este o instituţie juridică de apărare a drepturilor omului împotriva eventualelor abuzuri ale organelor administraţiei publice şi a funcţionarilor ce işi desfăşoară activitatea in cadrul acestor organe.2. In 29 . ele nu au dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare pentru abaterile sau neregulile constatate în activitatea funcţionarilor publici. Garda financiară şi Inspecţia Generală pentru activitatea internă. urbanism şi amenajarea teritoriului. CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV VII. Dintre organele care exercită un control administrativ specializat fie activitatea principală. poate leza drepturile sau interesele uneia sau mai multor persoane. din structura Ministerului de Finanţe (Hotărârea Guvernului nr. local precum şi în diverse domenii de activitate: financiar. Inspecţia de Stat a apelor. fie pe lângă alte atribuţii. sanitar.1. prefectului.2. de a ocroti drepturile persoanelor şi de a satisface cerinţele acestora sau de a menţine ordinea publică. cu ajutorul căreia orice persoana care se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege. de a asigura funcţionarea serviciilor publice. 456 din 29 iulie 1994). VII. Aceste organe funcţionează în subordinea directă a Guvernului (exemplu: Oficiu Pentru protecţia Consumatorului) sau în cadrul ori subordinea ministerelor. în indeplinirea sarcinilor sale de a asigura aplicarea legilor. comerţ etc.specialitate ale administraţiei publice. guvernul încredinţează (deleagă) activitatea de control unor structuri organizatorice interne (din cadrul aparatului guvernamental) sau externe (aflate în subordinea sa directă) care să exercite fie un control administrativ general. 449 din 29 iulie 1994). Vorbind despre controlul general avem în vedere rolul Departamentului de Control al Guvernului. din structura Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajarea Teritoriului (Hotărârea Guvernului nr. pădurilor şi respectiv. prevenirea şi stingerea incendiilor. Ca autoritate de vârf şi de conducere generală a administraţiei publice. nr. Departamentul pentru Administraţia Publică Locală. fie unul specializat asupra celorlalte autorităţi ale administraţiei publice. amintim: Inspecţia de Stat în construcţii. pentru protecţia mediului şi pentru protecţia nucleară (H. de a lua măsuri pentru executarea contractelor administrative. protecţia muncii. precum şi Direcţia Generală a Vămilor.

respectiv un funcţionar public sau o structură autorizată să presteze un serviciu public. un conflict juridic şi a doua de organ competent să soluţioneze asemenea conflicte juridice. este indreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau interesului legitim. organe de contencios judiciar. de o autoritate publică. in fond. prima de activitate menită să soluţioneze un conflict de interese. născut din adoptarea sau emiterea unui act administrativ ori din refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege”. potrivit legii. atât din punct de vedere al dreptului.2. instanţa judecând. iar in sens larg potrivit aceluiaşi autor prin contencios administrativ inţelegem: „totalitatea litigiilor de competenţa instanţelor judecătoreşti in care una din parţi este un organ al administraţiei publice.1 că: „persoana vătămata într-un drept al său ori într-un interes legitim. conflictele juridice in care cel puţin una din părţi este un serviciu public administrativ. ori să oblige autoritatea administrativă să rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege. fie prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege. 30 .acest sens art. instanţa poate să anuleze sau să modifice un act administrativ ilegal. fie prin adoptarea sau emiterea unui act administrativ de autoritate. să oblige autoritatea administrativă să rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege şi să oblige serviciul public administrativ la repararea pagubelor cauzate. La rândul lor organele de contencios se impart şi ele in două categorii. În contenciosul administrativ de anulare. acestea pot fi cerute la o instanţă de drept comun. şi uneori cu altă procedură. competente să soluţioneze.2. Dacă actul administrativ ilegal a produs daune. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea in termenul legal al unei cereri. cuvântul contencios are două accepţiuni. Formele contenciosului administrativ Instanţa de contencios administrativ poate fi competentă să anuleze sau să modifice un act administrativ de autoritate adoptat sau emis de un serviciu public administrativ. deosebim două categorii de contencios administrativ:contencios administrativ de anulare. competente să soluţioneze toate conflictele juridice ce le-au fost date prin lege şi organe de contencios administrativ. in sens restrâns contenciosul administrativ evocă: „totalitatea litigiilor de competenţa secţiilor de contencios administrativ”. În prezent noţiunea de contencios administrativ este privită atât in sens restrâns cât şi intr-un sens larg. 52 din Constituţie prevede în alin. anularea actului şi repararea pagubei. Din acest punct de vedere.contencios administrativ de plină jurisdicţie.” În sens juridic. VII. Astfel. cât şi al faptelor.

Potrivit prevederilor cuprinse in alin. În contenciosul administrativ de plină jurisdicţie competenţa instanţei de contencios administrativ este mai extinsă. Întrucât actul administrativ este obligatoriu şi executoriu. la data introducerii acţiunii reclamantului ii era cunoscută paguba sau intinderea ei. sesizeaza instanta de contencios administrativ”. poate sesiza instanta competenta de contencios administrativ”. 554/2004 trebuie să fie cât mai restrânsă. de dreptul de a acţiona in contenciosul administrativ. decât in cazurile care anume se vor determina prin lege. in urma exercitarii atributiilor prevazute de legea sa organica. iar cele cuprinse in alin.2.3. ea având dreptul să anuleze sau să modifice actul administrativ atacat. 1 „Avocatul Poporului. 6 care dau dreptul „autoritatii publice emitente a unui act administrativ nelegal sa solicite instantei constatarea nulitatii 31 . 4 al aceluiasi articol prevăd că „Ministerul Public. daca apreciaza ca ilegalitatea actului sau excesul de putere al autoritatii administrative nu poate fi inlaturat decat prin justitie. in condiţiile prevăzute de lege. Cererea pentru despăgubiri se poate formula fie in cadrul acţiunii iniţiale. beneficază. 33 că „in materie contencioasă. libertatilor si intereselor legitime ale persoanelor se datoreaza existentei unor acte administrative unilaterale individuale ale autoritatilor publice emise cu exces de putere. 1 al art. sau in cazul când părţile vor da inscrisă mulţumire de hotărârea Consiliului”. in baza unei sesizari a unei persoane fizice. hotărârea Consiliului de Stat. Şi Legea pentru reorganizarea Inaltei Curţi de Casaţie si Justiţie din 1 iulie 1905 reglementa tot un contencios de anulare. apreciaza ca incalcarile drepturilor. iar exceptarea de la procedura instituită prin Legea nr. după cum. să oblige autoritatea administrativă să rezolve cererea unui reclamant referitoare la un drept al său recunoscut de lege şi să acorde daunele cauzate de auţoritatea administrativă reclamantului prin actul administrativ de autoritate adoptat sau emis ori prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege. orice persoane. potrivit legii sale organice. fie separat.Această categorie de contencios administrativ a fost reglementată in ţara noastră prin Legea pentru infiinţarea Consiliului de Stat. 3 al art. printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termen legal a unei cereri. se poate adresa instantei de contencios administrativ competente”. 1 prevede ca „orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim. care prevedea in art. când se atinge interesul unui particular sau persoane juridice. in calitatea lor de administraţi şi subiecte ale raportului juridic de putere. VII. ca urmare a controlului realizat. Părţile în contenciosul administrativ Legea nr. 554/2004 in alin. În acelasi sens sunt si prevederile alin. nu inchide drumul jurisdicţiunii tribunalelor ordinare. atunci cand. de catre o autoritate publica.

acestuia. persoanele juridice de drept privat care. spre deosebire de reglementarea anterioara. b poate avea calitatea de pârat în litigiile de contencios administrativ „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţioneaza. alin. 52. sau care nu a soluţionat în termenul legal o cerere a acesteia”. au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate să presteze un serviciu public”. asa cum prevedea Legea nr. O alta noutate adusa de Legea nr.2. textul avand un continut mai larg. şi intereselor legitime ale persoanelor precum şi a intereselor publice. prin care o persoană a fost vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim. se vatăma un interes public sesizează instanţa de contencios administrativ”. 4 si 5 ale art. 2 al art. adresat altui subiect de drept”. 554/2004 conţine cu o reglementare care afirmă înca odata rolul deosebit de important al Ministerului Public în apărarea drepturilor. care se refera la persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim „de o autoritate publica”. Mai mult. 554/2004 in alin. potrivit prevederilor art. pentru satisfacerea unui interes public. concretizat în emiterea unui act administrativ normativ. este aceea a prevederii exprese în alin. 554/2004. lit. Aceasta prevedere este în concordanţă cu art.29/1990.4. În acest sens sunt alin. nefiind limitat doar la autoritati administrative. 1 că poate avea această calitate şi „persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual. în sensul prezentei legi. VII. 1 prevede ca „participarea în instanţă a reprezentantului Ministerului Public este obligatorie”. 9 al art. Calitatea de parat in litigiile de contencios administrativ este precizată tot de art. în ceea ce privşste calitatea de reclamant. si că atunci „când Ministerul Public apreciază că. prin excesul de putere. Va avea deci calitatea de pârat în litigiile de contencios administrativ „orice autoritate publica emitentă a unui act administrativ.1 alin. 2. Legea nr. apreciază că încălcările drepturilor. atunci când. Obiectul acţiunii în contencios administrativ Obiectul acestor acţiuni îl poate constitui anularea unui act administrativ sau obligarea unei autorităţi publice care refuză să rezolve o cerere referitoare la un 32 . sesizează instanţa de contencios administrativ”. 1. în urma exercitarii atribţtiilor prevazute de legea sa organică. Astfel. 554/2004. Legea nr. libertaţilor. în regim de putere publica. potrivit legii. alin. sunt asimilate autorităţilor publice. libertaţilor şi intereselor legitime ale persoanelor se datorează existentei unor acte administrative unilaterale individuale ale autorităţilor publice emise cu exces de putere.1 din Constituţie. care se referă la persoana vatamată „de catre o autoritate publică”. 1 care prevăd că „Ministerul Public. in situatia in care nu mai poate fi revocat. intrucat a intrat in circiuitul civil si a produs efecte juridice”.1 al Legii nr.

Legea nr.executarea lucrarilor de interes public. precum şi repararea pagubei ce i-a fost cauzaăa prin actul administrativ ilegal. se considerau supuse controlului contenciosului administrativ numai actele administrative de autoritate.2.achizitii publice. sunt asimilate actelor administrative. Deci în conditiile actualei legi pentru a putea forma obiectul acţiunii în contencios administrativ. modifica sau suprima o situatie juridica subiectiva sau obiectiva”. Încă din perioada interbelica s-a reţinut că actul administrativ.prestarea serviciilor publice. lărgind sfera actelor care pot fi atacate în contencios administrativ. potrivit aceluiasi art. 29/1990. Spre deosebire de reglementarea anterioara. Deşi art. 2 al legii.drept sau la un interes legitim. lit. analizând exceptiile mentionate în art. este necesar ca actul atăcat să fie:act administrativ. În ceea ce priveşte interesul legitim. în sensul prezentei legi. o altă procedură judiciară pentru modificarea sau desfiinţarea lor. de a crea. Legea prevede ca acesta poate fi atât privat cât şi public. 2 al legii erau exceptate de la controlul pe calea contenciosului administrativ şi actele administrativ care sunt supuse. Legea nr. dând naştere. s-a ajuns la concluzia ca un act administrativ pentru a putea fi atacat in contencios administrativ trebuie sa fie un act administrativ de autoritate. lucrând în calitate de organ al administraţiei şi care să constituie o deciziune unilaterală de promptă execuţiune din partea administraţiunii. Condiţiile introducerii unei acţiuni în contencios administrativ Potrivit reglementării din Legea nr. emis de o autoritate publică în vederea executarii ori a organizarii executarii legii. 554/2004 conţine în art. 1 nu preciza.3. potrivit unei legi speciale (in raport cu Legea nr. chiar şi o definiţie a actului administrativ. trebuie sa constea „dintr-o declaraţiune de voinţă formal exprimată a autorităţii publice. şi contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect:punerea in valoare a bunurilor proprietate publica. cu alte vorbe sa fie producatoare de efecte juridice. VII. pentru a fi supus cenzurii instantelor judecatoresti. 33 . potrivit căruia nu puteau fi atacate în contencios administrativ actele de gestiune şi actele administrative cu caracter jurisdicţional prevazute în art.să nu se prevadă prin lege organica. 1. c. acesta fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ. prin aceea ca nu a mai exceptat de la controlul instanţelor de contencios administrativ actele de gestiune si actele administrativ-jurisdicţionale. modificând sau stingând raporturi juridice. A doua condiţie necesară pentru introducerea unei acţiuni în contencios administrativ este ca actul să emane de la o autoritate administrativă. refuzul nejustificat sau prin faptul de a nu rezolva o cerere în termen legal. unei alte proceduri judiciare. 2.5. 554/2004 a venit cu modificarea aşteptată şi în această problema. alin.” Trebuie să se faca deosebirea între un act administrativ şi alte acte juridice emise de o autoritate publica (ex. Dar. circulare). 29/1990).: adrese.

. putere recunoscuta şi garantată de ordinea juridica.”. au obtinut statutul de utilitate publica sau sunt autorizate să presteze un serviciu public. în sensul prezentei legi. conform procedurii instituite prin Legea contenciosului administrativ. pentru satisfacerea unui interes public. prin autoritate publica se înţelege „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care actionează.” Legea nr. prin posibilitatea de a exercita la nevoie o acţiune în justiţie”. b. alin. lit. 1 al art. 2 al art. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri”. în regim de putere publica. suntem în prezenta unei condiţii de natura imperativă cerută de art.” 34 .” Pentru a putea folosi acţiunea în contencios administrativ reclamantul trebuie să fie beneficiarul unui drept subiectiv. o altă procedura judiciară.. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri. persoanele juridice de drept privat care. 1 că se poate adresa instanţei de contencios administrativ „orice persoană care se consideră vatamată într-un drept al său sau într-un interes legitim. 554/2004 pastrează însă în alin. Aceasta vătămare a unui drept constituie o condiţie prealabilă necesară pentru ca o persoana să poată acţiona în justiţie. O condiţie esenţială. Acest drept sau interes legitim trebuie să fie vătămat de un act administrativ emis de autoritatea publică. Dispozitiile Legii nr. 554/2004 prevede în alin. se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente.Legea nr. 52 din Constituţie care consacră de asemenea posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ „persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim de către o autoritate publică. în alin. 554/2004 este identica cu cea a art. potrivit legii. ori să aibă un interes legitim pe care autoritatea publică pârată are obligaţia să-l respecte. de admisibilitate a actiunii în justiţie împotriva actelor administrative ilegale constă în faptul ca actul contestat pe această cale să nu fie exceptat de la controlul judecatoresc. prin lege organica. Prin noţiunea de drept subiectiv „se întelege acea putere de a pretinde cuiva un lucru oarecare. 2. de catre o autoritate publica”. 5 prevăzând că „nu pot fi atacate în contencios administrativ:actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul. cu caracter negativ. Potrivit art. 554/2004. 554/2004 sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale. o acţiune sau abstenţiune. 1 al art. care prevede că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim de către o autoritate publică. 5 o dispoziţie care se regăsea şi în reglementarea anterioara. 1. 1 din Legea nr. În legatura cu notiunea de drept subiectiv in literatura juridica au aparut mai multe definiţii.actele de comandament cu caracter militar. statuând că „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru desfiinţarea sau modificarea cărora se prevede. De fapt. Aceasta prevedere a Legii nr. sunt asimilate autoritatilor publice.

Înca de apariţia contenciosului administrativ în dreptul romanesc. Spre deosebire de reglementarea anterioara. 554/2004 nu pot fi atacate în contencios administrativ actele de comandament cu caracter militar. o altă procedură judiciară”. în regim de putere publică. al stării de asediu sau al celei de urgenţă. 1 din art. la îndeplinirea serviciului militar”. b a alin. 2 al art. prin autorităţi publice întelegandu-se „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care actionează. definitie care este menita să lamurească o parte din diferendele aparute sub imperiul Legii nr. urgente. Art. O altă excepţie vizează actele de comandament cu caracter militar. 29/1990. pentru stoparea şi înlăturarea lor. Astfel. legiuitorul a înteles să scoată de sub controlul instanţelor de contencios administrativ. prin natura relaţiilor sociale pe care le reglementează. 5 din aceeaşi lege prevede că „actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de razboi. persoanele juridice de drept privat care. Dacă aceste masuri urgente ar fi supuse 35 . 5 al Legii nr. sunt asimilate autorităţilor publice. procedura judiciară trebuie să fie stabilită de o lege organică. Nu vor fi exceptate de la controlul în contencios administrativ doar actele administrative care intervin în raporturile dintre Parlament şi Guvern sau Preşedintele Romaniei. Potrivit lit. sau. precum şi pentru înlaturarea consecinţelor calamităţilor naturale. după caz. Restrângerea controlului pe care îl poate efectua instanţa de contencios administrativ asupra acestor masuri îşi găseşte explicaţia în gradul de pericol ridicat pe care îl prezintă aceste stari şi care impune luarea unor masuri operative. au obţinut statutul de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public”. cele care privesc apararea şi securitatea natională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice. precum şi dreptul comandanţilor de a da ordine subordonaţilor în aspecte privitoare la conducerea trupei. specifice organizarii militare. vizează situaţii deosebite. potrivit legii. actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul” nu pot fi atacate în contencios administrativ. anumite acte administrative emise de organele administraţiei de stat dacă.Diferenţa între cele doua reglementari constă în faptul că. prin lege organica. De asemenea potrivit alin. 5 din Legea privind contenciosul administrativ nu pot fi atăcate în contencios administrativ „actele pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede. ci şi a celorlalte autoritati publice. acesta constând în „actul administrativ referitor la probleme strict militare ale activităţii din cadrul forţelor armate. pentru satisfacerea unui interes public. noua lege oferă însă şi o definiţie a actului de comandament cu caracter militar. epidemiilor şi epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere”. în sensul prezentei legi. potrivit actualei reglementări. Redactarea textului este diferită faţă de reglementarea anterioara care stabilea că „actele care privesc raporturile dintre Parlament sau Preşedintele Romaniei şi Guvern nu pot fi atacate in justiţie”. în timp de pace sau razboi.

reclamantul trebuie să facă dovada că a îndeplinit cerinţa legii şi a respectat procedura prealabilă. art. în termen de 30 de zile de la data comunicarii actului. revocarea. 1 al art. el fiind totuşi obligat să exercite recursul administrativ. respectiv sesizarea autorităţii emitente într-un termen prevăzut de lege. Acest drept de opţiune constă în posibilitatea petitionarului de a alege între autoritatea emitenta şi autoritatea ierarhic superioară. fie intr-un recurs ierarhic. 5 un recurs graţios obligatoriu şi prin alin. din prevederile Legii nr. Avocatul Poporului. O alta diferenţă este aceea că Legea nr. 36 . atât prin Legea contenciosului administrativ din 1925. Ministerul Public. 3 al aceluiaşi articol un recurs ierarhic facultativ. 1/1967 cât şi prin Legea contenciosului administrativ nr. numai ca între cele două reglementari există mai multe diferente majore. Această procedură prealabila este prevazută şi de noua Lege a contenciosului administrativ nr. în tot sau în parte a acestuia. la fel ca şi art. adresat autorităţii ierarhic superioare organului emitent. 1 prevede că „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente. 554/2004 instituie. art. 7. alin. 554/2004 prevede situaţii în care nu este obligatorie procedura prealabilă. alin. 7. nu este obligatorie procedura prealabila”. două tipuri de recurs administrativ. 554/2004 la o prima vedere se pare ca petiţionarul ar avea un drept de opţiune între cele doua recursuri. 5 al Legii nr. precum şi periclitarea vieţii şi sănătăţii cetăţenilor. Agenţia Naţionala a Funcţionarilor Publici sau al celor care privesc cererile celor vătămaţi prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe.Îndeplinirea unei proceduri administrative prealabile. întârzierea punerii lor în aplicare ar putea aduce grave pagube materiale. persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim.” Pentru a se putea declanşa acţiunea în contencios. 4. precum şi în cazul prevăzut la art. trebuie să solicite autorităţii publice emitente. concretizată fie intr-un recurs graţios. adică s-a adresat mai intâi administraţiei. Prima constă în aceea ca în timp ce Legea nr. 2 (invocarea ilegalitatii pe calea exceptiei de nelegalitate). 5 prevede că „în cazul acţiunilor introduse de prefect. 554/2004. 1 al acestei din urma legi prevăzând că „plângerea se poate adresa în egala masură organului ierarhic superior. 29/1990 instituia prin alin. printr-un act administrativ unilateral. dacă acesta există”.controlului general al instanţelor de contencios administrativ. Recursul graţios devine însă obligatoriu în cazul în care nu există organ superior. a fost prevazută în ţara noastră ca una din condiţiile de admisibilitate ale acţiunii în justiţie. alin. 7. 29/1990. 29/1990. autoritaţii emitente şi abia după refuzul acesteia se poate adresa instanţei de judecată. 7 al Legii nr. Ultima condiţie pentru introducerea unei acţiuni în contencios administrativ constă în exercitarea recursului graţios. alin. Astfel. deşi acţiunea priveşte un act administrativ. şi Legea nr. Art. În acest sens art.

Tocmai de aceea. Competenţa instanţelor de contencios administrativ Judecarea acţiunilor formulate în baza art. deoarece obiectul acţiunii introductive este altul. ce-l deosebesc de controlul instanţelor judecătoreşti pe calea acţiunii directe. 1 din Legea contenciosului administrativ este de competenţa tribunalului sau a curţii de apel în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul potrivit competenţei materiale prevăzute de art. precum şi asupra operaţiunilor administrative. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă. Astfel. Consecinţele juridice ale admiterii excepţiei de ilegalitate sunt următoarele:efectul sentinţei se produce numai între părtile litigante.7.este mai larg. Excepţia de ilegalitate Controlul legalităţii actelor administrative poate fi efectuat şi prin invovarea excepţiei de ilegalitate în cadrul unui proces care nu are un obiect specific contenciosului administrativ. controlul instanţelor judecătoreşti. VII. Sunt de competenţa 37 . cât şi în cauzele penale) şi de orice parte din proces.Instanţa în faţa căreia este ridicată excepţia va suspenda cauza şi va sesiza instanţa de contencios administrativ competentă. termene de prescripţie ori de decădere.2. În cazul excepţiei de ilegalitate nu se întâlnesc.în dispozitivul sentinţei nu se specifică nimic în legătură cu modul de soluţionare a excepţiei de ilegalitate. În acest ultim caz. pe calea excepţiei de ilegalitate:nu presupune anularea actului administrativ. Controlul actelor administrative sub aspectul legalităţii pe calea excepţiei de ilegalitate are anumite trăsături specifice.soluţia instanţei este reţinută în considerentele sentinţei şi drept urmare nu poate fi atacată decât odată cu fondul.6. Excepţia de ilegalitate a actului administrativ ca incident procedural poate fi ridicată atât in faţa instanţelor de drept comun cât şi a instanţelor de contencios administrativ. cum se susţine constant în literatura de specialitate. În urma soluţionării favorabile a excepţiei de către aceasta prima instanţă va înlătura actul administrativ din cauză. este o apărare pe care o parte într-un proces o face împotriva unui act administrativ ilegal ce are incidenţă cu cauza (speţa) respectivă. în literatura de specialitate s-a conturat teza după care soluţionarea excepţiei de ilegalitate a unui act administrativ sau a unei operaţiuni administrative nu este nevoie să fie prevăzută în mod expres de un text de lege. extinzându-se şi asupra actelor administrative normative. ci numai stabilirea ilegalităţii şi înlăturarea lui din cauză. de care depinde soluţionarea litigiului. ridicarea excepţiei este legată de invocarea legalităţii unui alt act decât cel a cărui anulare s-a cerut. excepţia de ilegalitate poate fi ridicată în orice proces de competenţa instanţelor judecătoreşti (atât în cauzele civile. de instanţa judecătorească. din oficiu.VII. De asemenea. aşadar. precum şi. Exceptia de ilegalitate.2.

2 din Legea nr. VII. după caz. 11 prevede. în primul rând.tribunalelor. considerat nejustificat. Procedura în faţa instanţelor de contencios administrativ Procedura în faţa instanţei începe cu introducerea acţiunii în contencios administrativ. litigiile care au un obiect evaluabil în bani de peste la cinci miliarde de lei şi recursurile îndreptate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale. art. după consumarea procedurii administrative prealabile. 38 . dupa cum este vorba de un act administrativ. în primă instanţă. 5. dupa caz. procesele şi cererile în materie de contencios administrativ. privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale. se poate adresa instanţei judecătoreşti. data comunicarii refuzului. b) data expirarii termenului legalde solutionare a cererii. care incepe sa curga diferit. procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor administrative de până la nivel judeţean inclusiv şi litigiile care au un obiect evaluabil în bani de până la cinci miliarde de lei. respectiv tribunalului administrativ-fiscal. fara a depasi termenul prevazut la alin. 554/2004 aduce şi aici modificari. Dacă potrivit art.8. un termen mai mare.Înalta Curte de Casaţia şi Justiţie judecă recursurile îndreptate împotriva hotărârilor Curţilor de Apel şi conflictele de competenţă. c) data incheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii. 29/1990. de 6 luni. „Cererile prin care se cere anularea unui act administrativindividual sau recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni de la: a) data primirii raspunsului la plangerea prealabila sau. Curţile de apel judecă. dacă petiţionarul nu este mulţumit de modul cum a fost rezolvată cererea sa de către organul administraţiei publice. el poate sesiza instanţa in termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei”. in cazul contractelor administrative”. Legea nr. stabilind un termen unic. alin. „în cazul in care cel care se consideră vătămat nu este mulţumit de soluţia dată reclamaţiei sale. unde competenţa aparţine instanţelor de la domiciliul sau sediul pârâtului. ori. Curţii de Apel de la domiciliul reclamantului sau de la domiciliul paratului. de solutionare a cererii. Astfel. Astfel. Din punct de vedere al competenţei teritoriale judecarea acţiunilor este de competenţa Tribunalului sau a Curţii de Apel în a căror rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul. 2 (nu mai tarziu de 1 an de la data emiterii). Raţiunea acestei derogări este izvorâtă din voinţa legiuitorului de a favoriza reclamantul – persoana vătămată în drepturile sale de o autoritate administrativă – uşurându-i posibilitatea de a se adresa justiţiei mai repede şi cu cât mai puţine cheltuieli.Această regulă este o derogare de la principiul de drept comun.2. un refuz nejustificat sau de faptul de a nu rezolva o cerere in termenul legal.

însă nu se aplică în cazul în care sunt atacate în contencios administrativ. Ministerul Public sau Agentia Nationala a Functionarilor Publici. În situaţia în care reclamantul nu a primit nici un răspuns la cererea sa. 1 termenul de recurs împotriva hotărârilor pronunţate în prima instanţă este de „15 zile de la pronunţare ori de la comunicare”. Potrivit art. Potrivit prevederilor art. 554/2004 prevede expres în alin. care are obligaţia redactării hotărârii atacate. Noua lege aduce însă o modificare esenţiala pentru protejarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei vătămate. alin. se soluţioneaza în termen de 24 de ore de la prezentarea acesteia preşedintelui instanţei de recurs”. răspunsul autorităţii administrative prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii sale. 2 al aceluiaşi articol posibilitatea introducerii actiunii şi peste termenul prevazut la alin. alin. 4 „ordonanţele sau dispoziţiile din ordonanţe care se considera a fi neconstituţionale. iar „soluţia de admitere a cererii se comunică de îndata instanţei de fond.Iar „in cazul actiunilor formulate de prefect. certificată prin numarul şi data înregistrarii la autoritatea publica. va depune la dosar copia cererii. prin agent procedural sau prin orice mijloc rapid de comunicare a informaţiilor”. precum şi a expedierii dosarului. De asemenea. în termen de 2 zile de la comunicare”. Reglementarea citată. precum şi orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile”. 12. „actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de razboi. 2. „Motivarea recursului se poate face. 21. În acest sens alineatele următoare prevăd că „cererea de fixare a unui termen de urgenţă. pentru exces de putere. 1 dar nu mai târziu de 1 an de la emiterea actului. Mai mult potrivit alin. a comunicarii acesteia părţilor. al stării de asediu sau al celei de urgenţă. 1 că „recurentul. însoţita de dovada înregistrarii recursului la instanţa de fond. după caz. Avocatul Poporului. cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pentru 39 . „reclamantul va anexa la acţiune copia actului administrativ pe care îl atacă sau. într-un termen de 5 zile”. sub sancţiunea nulităţii pentru tardivitate. Legea nr. va putea solicita preşedintelui instanţei competente să soluţioneze recursul şi stabilirea termenului de judecată a recursului chiar înainte de primirea dosarului”. în situaţii deosebite. În afară de acestea reclamantul va mai depune şi dovada daunelor materiale cauzate prin actul emis sau prin refuzul rezolvării cererii. statuând în art. termenul curge de la data când s-a cunoscut existenta actului nelegal” fara a depăşi însă termenul de 1 an de la emiterea actului prevăzut de alin. 20. precum şi actele administrative cu caracter normativ care se considera a fi nelegale pot fi atăcate oricând. cum ar fi împlinirea termenului până la care îşi poate valorifica dreptul pretins. În cazul situaţiilor deosebite „procedura de citare a părţilor şi de comunicare a motivelor de recurs se va efectua cu prescurtarea termenului la 48 de ore.

restabilirea ordinii publice. instanţei de recurs competente. după cum prevede art. 40 . se depune de către partea interesată. Cererea de recurs. epidemiilor ăi epizootiilor”. precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale. la instanţa a cărei hotărâre se atacă. sub pedeapsa nulităţii. împreună cu dosarul cauzei. 302 din Codul de Procedură Civilă. care o înaintează.

la îndeplinirea serviciului militar. în timp de pace sau război. garantarea drepturilor. 9. 10. libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor. nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri – faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii. secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi tribunalele administrativ-fiscale. interes legitim public – posibilitatea de a pretinde o anumită conduită. contencios administrativ – 1. după caz. 5. în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil. act de comandament cu caracter militar – actul administrativ referitor la problemele strict militare ale activităţii din cadrul forţelor armate. drept vătămat – orice drept fundamental prevăzut de Constituţie sau de lege. plângere prealabilă – plângerea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare. 11. 2. interes legitim privat – posibilitatea de a pretinde o anumită conduită. după caz. în sensul revocării acestuia. interes public – interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională. instanţa de contencios administrativ. prefigurat.DICŢIONAR: 1. Contencios administrativ). în considerarea apărării unui interes public. 12. 7. 6. care presupun dreptul comandanţilor de a da ordine subordonaţilor în aspecte privitoare la conducerea trupei. specifice organizării militare. 2. în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv ori. contencios administrativ de anulare – categorie a contenciosului administrativ în care instanta de contencios administrativ este competenta sa anuleze ori sa modifice un act administrativ de autoritate emis sau adoptat cu nerespectarea legii (v. denumită în continuare instanţă – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. contencios administrativ de plină jurisdicţie – categorie a contenciosului administrativ în care instanta de contencios administrativ este competenta sa anuleze ori sa modifice actul administrativ de autoritate atacat si sa acorde daune pentru prejudiciul cauzat prin act. totalitatea instantelor judecătoreşti însărcinate cu soluţionarea litigiilor apărute între administraţie şi cei administraţi. sau. 3. reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ. 4. realizarea competenţei autorităţilor publice. 41 . căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ. 8. controlul legalitatii – procedura în cadrul carei este verificata îndeplinirea conditiilor de fond si de forma de care depinde adoptarea legala a unui act administrativ. satisfacerea nevoilor comunitare. după caz. activitatea de solutionare de catre instantele judecatoresti competente a litigiilor nascute din încalcarea sau nerecunoasterea de catre o autoritate administrativa a unui drept recunoscut de lege sau a unui interes legitim. dacă prin lege nu se prevede alt termen.

în principiu. în situaţia încălcării unei norme de drept administrativ. Precizări prealabile Răspunderea juridică poate fi definită ca fiind un ansamblu de drepturi şi obligaţii aflate în raport de conexiune şi care se nasc ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite. răspunderea administrativ – patrimonială (materială). forma cea mai gravă a acestuia. iar regimul său juridic este. răspunderea pentru contravenţii este individuală şi personală. RĂSPUNDEREA CONTRAVENŢIONALĂ VIII. şi o formă de răspundere caracterizată printr-o sancţiune reparatorie – răspunderea organelor administraţiei publice pentru pagubele pricinuite prin actele lor ilegale. administrativă. precum şi aplicarea unei sancţiuni. sau mai direct. ci cu anumite forme ale acesteia: civilă. iar încălcarea unei norme de drept administrativ va determina răspunderea administrativă şi aplicarea unei astfel de sancţiuni. contravenţia fiind la ora actuală. mai precis stabilirea răspunderii juridice a unei persoane fizice sau juridice presupune întotdeauna intervenţia unui organ de stat învestit cu atribuţii specifice constând în individualizarea persoanei ce a comis fapte ilicite şi a gradului de vinovăţie a acestuia. în principal. va atrage răspunderea penală şi aplicarea unei pedepse autorului faptei. specifică dreptului administrativ.1.1.CAPITOLUL VIII RĂSPUNDEREA ADMINISTRATIVĂ VIII. Aşa de pildă încălcarea unei norme de drept penal. penală. răspunderea contraventională este o formă a răspunderii administrative. Numai în mod excepţional. Din aceste caracterizări rezultă în mod logic faptul că. În practică nu se operează cu noţiunea generală a răspunderii juridice. Răspunderea administrativă este acea formă a răspunderii juridice. Răspunderea juridică.1. care se declanşează. persoana care este subiect activ al contravenţiei răspunde în nume propriu. în mod preponderent un regim al dreptului administrativ. Aceste forme ale răspunderii juridice se disting între ele în funcţie de criteriul naturii juridice a normei încălcate. În dreptul administrativ există două forme de răspundere caracterizate printr-o sancţiune represivă: răspunderea administrativă (propriu-zisă) şi răspunderea contravenţională. fiecare dintre acestea comportând particularităţi. Într-un sens larg. Într-o altă ordine de idei. o formă de manifestare a ilicitului administrativ. când răspunderea contravenţională în nume propriu nu ar 42 .

prin hotărâre a Guvernului ori prin hotărâre a consiliului local al comunei. dar se pun în aplicare la 30 zile de la publicare. Actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţia intră în vigoare la data publicării. Nu au dreptul de a emite reglementări contravenţionale autorităţile administrative autonome. punerea în aplicare se face şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. pe când. un obiect. în condiţii asemănătoare cu cele prevăzute de legea civilă în legătură cu răspunderea pentru fapta altuia.putea fi angajată potrivit legii. 2). 2/2001. serviciile descentralizate (desconcentrate) ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrative teritoriale. conţine următoarea definiţie a contravenţiei în art. ar trebui evocată problema răspunderii altei persoane fizice sau juridice. respectiv. dar nu mai mic de 10 zile. relaţiile sociale. inclusiv prefectul. municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti. 2/2001 prevede în mod expres. 2. celelalte organe centrale de specialitate. Ordonanţa Guvernului României nr. VIII. 215/2001. 50 alin. cu respectarea unui „criteriu” teritorial şi al unuia material privind sferele sau domeniile de activitate vizate. 32/1968. restrânsă numai la domeniul edilitar – gospodăresc. iar în cazul hotărârilor consiliilor locale sau judeţene. la rândul său.G. alin. 2). stabilită şi sancţionată ca atare prin lege. De menţionat este şi faptul că O. constituit din valorile. practic. are ca element constituitiv. În cazuri urgente. faţă de Legea nr. Această dispoziţie stabileşte. prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene vor fi stabilite şi sancţionate contravenţii în toate domeniile de activitate în care acestea au atribuţii prin lege. în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi sau prin hotărâri ale Guvernului (art. oraşului. bunurile sau interesele legitime. 2 în competenţa autorităţii legislative – Parlamentul. 1: „constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie. 43 .2. Obiectul contravenţiei Contravenţia.” Reglementarea legală a contravenţiilor în noul context legislativ este stabilită în art. a Guvernului cât şi a autorităţilor administraţiei publice locale – consiliile locale şi judeţene. numai prin legi sau prin hotărâri ale Guvernului (art.1. 2 din Legea nr. ministerele. o lărgire importantă a competenţei materiale normative a autorităţii administraţiei publice locale. stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în toate domeniile de activitate. apărate prin normele de drept administrativ cărora li se aduce atingere sau sunt puse în pericol de fapta săvârşită. nr. 2. se poate prevedea un termen mai scurt de punere în aplicare. a consiliului judeţean ori a Consiliului general al Municipiului Bucureşti. Consiliul General al Municipiului Bucureşti. ca şi infracţiunea. alin.

În premieră în dreptul românesc a fost instituită răspunderea contravenţională a persoanelor juridice prin O. în bugetul propriu. alin. alin. Această răspundere este directă şi în nume propriu. suma plătită cu titlu de amendă contravenţională. Potrivit ordonanţei. nr. bunurile sau interesele legitime. 1 din O. nr.3. deci valori fundamentale ale societăţii. eventual obligată să le achite. Subiectul contravenţiei Subiect. textul prevedea că amenda aplicată persoanelor juridice va fi imputată de aceasta persoanelor fizice vinovate. relaţiile sociale. nici chiar cu titlu de excepţie. infracţiunea constând în deţinerea ilegală de arme de foc are ca obiect relaţiile sociale sau apără viaţa şi integritatea persoanelor. textul prevedea doar că sancţiunile pot fi aplicate şi persoanei juridice. VII.1.1. ilicitul administrativ poate consta într-o acţiune (organizarea jocurilor de noroc fără autorizarea legală). Prima consecinţă ar fi că persoana juridică trebuie să dispună. Spre exemplu. consacră ferm principiul răspunderii exclusive a persoanei fizice. la capitolul cheltuieli. ordinea şi liniştea publică. 32/1968 nu cunoştea un astfel de subiect al răspunderii juridice. Prin abrogare. ele fiind legate de activitatea organelor ce realizează administraţia publică în anumite domenii de activitate sau privesc unele raporturi sociale de o rezonanţă mai redusă. 5 din legea abrogată.Obiectul contravenţiei se deosebeşte de cel al infracţiunii prin aceea că valorile. Subiect pasiv al contravenţiei este atât persoana fizică cât şi cea juridică (art. al răspunderii juridice este acea persoană fizică sau juridică – împotriva căreia se exercită constrângerea prin aplicarea sancţiunilor juridice. persoana juridică răspunde contravenţional. are ca obiect relaţiile sociale privind evidenţa armelor. pe când contravenţia constând în neprezentarea permisului de armă de vânătoare pentru ai se aplica viza anuală de către poliţie. Pentru a elimina orice confuzie şi pentru a sublinia că răspunderea aparţinea numai persoanelor fizice. Noua reglementare nu face nici o referire la faptul că persoana juridică recuperează în vreun anume mod. Dimpotrivă art. într-o inacţiune (neluarea măsurilor corespunzătoare pentru respectarea normelor de protecţie a mediului) 44 . VIII. pe când obiectul infracţiunii vizează valorile fundamentale ale statului. de sumele necesare pentru plata amenzilor contravenţionale pe care ar fi. dacă aceasta se stabilea prin lege sau decret. 3. 2 şi art.G.4. 6. 2/2001).G. Latura obiectivă Sub aspectul laturii obiective. Legea nr. încât trebuie trasă concluzia că relaţia subsecventă între persoana juridică sancţionată şi persoana fizică eventual „vinovată” rămâne exterioară raportului juridic de drept contravenţional. apărate prin normele de drept administrativ au o importanţă socială mai redusă. 2/2001.

ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne. şi ele se studiază în detaliu la dreptul penal. cazului fortuit. a căror existenţă în timpul săvârşirii faptei. potrivit acestui articol. 2). Cauze care înlătură caracterul contravenţional al faptei Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei sunt acele împrejurări. 15. Potrivit art. special abilitaţi. VIII. care se situează la graniţa cu ilicitul penal. iresponsabilităţii. în mod special în materia abaterilor contravenţionale şi răspunderii contravenţionale. preşedinţi ai consiliilor judeţene.5. de prefecţi. primari. Sediul acestor cauze de exonerare îl reprezintă art. 2 al O. 1 şi 2 din O. nr. nr.1. Motivul şi scopul constituie în mod excepţional componente ale laturii subiective în materia contravenţiilor. 11. Latura subiectivă Latura subiectivă a contravenţiei constă în vinovăţia făptuitorului.7. 2/2001. 45 . Fapta prevăzută ca fiind contravenţie se sancţionează chiar dacă este săvârşită fără intenţie. 2/2001 pot fi agenţi constatatori: primarii. care se încheie de persoane anume prevăzute în actul normativ ce stabileşte şi sancţionează contravenţia denumită generic agenţi constatatori. Toate aceste cauze înlătură şi caracterul penal al unei fapte. fac ca realizarea eficientă a vreuneia din trăsăturile esenţiale să devină imposibilă. nu răspunde contravenţional minorul care nu a împlinit 14 ani (art. alin.6.1.alte persoane prevăzute în legi speciale. dacă are legătură cu fapta săvârşită.persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale. adică în atitudinea sa faţă de faptă şi de rezultatele acesteia. Nu este mai puţin adevărat însă că aceste împrejurări au relevanţă şi pe planul dreptului administrativ. afară de cazul când prin actul normativ se dispun altfel. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale Constatarea contravenţiei este prima acţiune care declanşează răspunderea contravenţională.sau din fapte comisiv – omisive (emiterea incompletă a certificatelor de calitate a produselor). alin. VIII. VIII.G. Agentul constatator reprezintă organul sau persoana desemnată prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei cu competenţa de a constata săvârşirea unei contravenţii într-un anumit domeniu de activitate. printr-un proces-verbal. Constatarea se face în scris. beţiei involuntare complete.De asemenea.1.Caracterul contravenţional al faptei. alin. 11. stări ori situaţii. constrângerii fizice sau morale. erorii de fapt precum şi infirmităţii. stării de necesitate.G. este înlăturat în cazul legitimei apărări.

este un act oficial. inclusiv codul numeric 46 . nr. Din dispoziţiile ordonanţei rezultă că procesul verbal de constatare a contravenţiei se încheie formă scrisă. Din interpretarea dispoziţiilor art. a gradului de pericol social al acestuia. fie că are această calitate în mod exclusiv. prin încheierea unui proces-verbal pe baza constatărilor şi a probelor administrate de el. Această modalitate constă în examinarea prin propriile simţuri – propriis sensibus – de către agentul constatator a actelor. ziua) şi locul unde este încheiat (aceste menţiuni sunt necesare pentru verificare constatării contravenţiei în termenul de prescripţie. 16. temeiul obiectiv al răspunderii contravenţionale. el exercită în această funcţie o parte a autorităţii publice. încheiat de agentul constatator la locul faptei.G. următoarele menţiuni: data (anul. în final. a celorlalte împrejurări care ţin de fapta sau persoana contravenientului pentru a se putea stabili fapta săvârşită şi a-i aplica regimul juridic corespunzător. Activitatea de constatare a contravenţiei aparţinând agentului constatator se realizează şi se materializează. în mod obligatoriu. condiţiile în care este antrenată răspunderea contravenţională şi punerea în executare a sancţiunilor contravenţionale. verificarea modului de constatare a contravenţiei. nr. prenumele. Forma scrisă a procesului verbal de constatare a contravenţiei este obligatorie pentru a se verifica legalitatea încheierii lui. autentic şi cu forţă probantă. numele. calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator (menţiunile sunt necesare verificării calităţii agentului constatator de a constata contravenţia mai ales în situaţia când plângerea se face în baza delegării de competenţă. determinării locului în vederea depunerii plângerii). verificarea competenţei teritoriale a agentului constatator). 30 din O.G. faptelor. 2/2001.Din punct de vedere al statutului profesional. Derogarea de la principiul general – constatarea propriis sensibus – a contravenţiei este reglementată de art. text potrivit căruia agentul constatator va verifica şi stabili dacă fapta constituie o contravenţie pe baza materialelor care i-au fost înaintate de organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată. 15 din O. împrejurărilor care conferă relevanţă contravenţională sancţionatorie unei fapte ilicite şi pe care le materializează în actul constatator. Procesul verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde potrivit art. date personale din actul de identitate. luna. a cicumstanţelor în care s-a săvârşit contravenţia. alin. 1 din ordonanţă. agentul constatator. fie că o deţine în mod special alăturată alteia. 2/2001 se desprinde regula constatării personale a contravenţiei de către agentul constatator. Constatarea personală de către agentul constatator semnifică aprecierea nemijlocită de către acesta a acţiunilor sau inacţiunilor ilicite. Actul de constatare a contravenţiei. în numele căreia îşi desfăşoară activitatea.

agentul constatator are obligaţia de a consemna în procesul-verbal obiecţiunile sale cu privire la conţinutul acestuia precum şi mijloacele de probă de care contravenientul înţelege să se servească în cauză. dacă acesta prevede o asemenea posibilitate. numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal al acestuia precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă (art. 7. dovada plăţii amenzii contravenţiilor. alin. prenumelui. În cazul contravenienţilor cetăţeni străini sau a cetăţenilor cu domiciliul în străinătate. La ieşirea din ţară organele de poliţie de frontieră de la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat vor solicita acestor persoane tichetul de înscriere a contravenţiilor şi.personal. 5 din O. prenumele. alin. nr. teza a II-a din O. Procesul-verbal de constatare a contravenţiei mai cuprinde şi următoarele menţiuni: descrierea lucrurilor supuse confiscării şi măsurile luate de agentul constatator în vederea conservării sau valorificării acestora. 16. 2/2001). în ipoteza în care bunurile supuse confiscării aparţin altei persoane. indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia (menţiunea facilitează controlul judiciar). 16. ocupaţia şi locul de muncă al contravenientului (menţiunile sunt indispensabile identificării contravenientului pentru că numai acesta poate fi sancţionat pentru fapta săvârşită – sancţiunea contravenţională nu se poate executa în lipsa acestor elemente). statul emitent şi data eliberării documentului precum şi seria tichetului de înscriere a contravenţiilor (eliberat la intrarea în România de organele de poliţie de frontieră – art. procesul-verbal va cuprinde şi numele. posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ.determinarea pagubei produse prin contravenţie. specificarea numelui. orei şi locului în care a fost săvârşită precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite (menţiunile sunt necesare pentru stabilirea termenului răspunderii contravenţionale şi a limitelor în care aceasta este antrenată). sediul. termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.G. 3). 2/2001). alin. descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei. prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale reprezentanţilor ori ocrotitorilor legali ai acestora (art.G. nr. Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica „alte menţiuni” sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal (art. după caz. în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea. 6). seria şi numărul paşaportului. alin. La cererea contravenientului. în procesul-verbal vor fi cuprinse următoarele date: numele. Dacă contravenientul este minor. adresei ori a denumirii şi sediului persoanei juridice. 47 . semnătura agentului constatator şi a contravenientului. În situaţia în care contravenientul este o persoană juridică. 16. 16.

întocmindu-se un alt proces-verbal. înscrisul va fi anulat. aplică şi sancţiunea în cazul în care prin actul de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu se prevede altfel. alin. ca martor să fie un alt agent constatator. în condiţiile prevăzute de legislaţia civilă. organul constatator este obligat să asigure un interpret prin intermediul căruia va fi audiat făptuitorul şi va realiza întreaga procedură de încheiere a procesului-verbal de constatare a contravenţiei comise. În cazul în care contravenientul este cetăţean străin sau apatrid care nu cunoaşte limba română. Dacă în timpul completării sale. Aceste cazuri se referă la omiterea consemnării menţiunilor privind: numele şi fapta contravenientului. Procesul-verbal în acest caz va cuprinde numele. nefiind necesară plângerea din partea contravenientului. legiuitorul cere să fie respectate anumite condiţii. fapta săvârşită. Vor mai fi anexate orice alte documente în legătură cu constatarea contravenţiei. nr. semnătura agentului constatator. actele de procedură încheiate fără respectarea unor condiţii de fond şi de formă prevăzute de lege. Regula generală prevăzută în art. ştersături sau modificări. din care originalul rămâne la agentul constatator şi copia se înmânează contravenientului. Procesul verbal se întocmeşte de regulă în două exemplare. proprietarul de drept al bunurilor confiscate altul decât contravenientul). 17 din O. După întocmirea procesului verbal nu se admit corecturi. agentul constatator va arăta în procesul-verbal din ce cauză a fost încheiat astfel. acestea se vor consemna pe o pagină anexă care va fi semnată de agentul constatator. nr. 2/2001 prevede 4 cazuri de nulitate absolută a procesului verbal de constatare a contravenţiei. 21. art. numărul şi data actului său de identitate cu menţiunea organului ce l-a emis precum şi semnătura martorului. De asemenea dacă sunt necesare unele adăugiri. ţinând seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta.Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de cel care l-a încheiat şi de contravenient. în general. În lipsă de martori. prenumele şi domiciliul martorului.2/2001este că agentul constatator. Nulitatea procesului verbal poate fi constatată şi din oficiu. În cazul în care contravenientul nu este de faţă. agentul constatator va face menţiunea despre aceste împrejurări care trebuie să fie adeverite de cel puţin un martor.G. prin procesul-verbal de constatare. data comiterii contravenţiei. Astfel. Legea interzice însă. agentul constatator face unele greşeli. Pentru ca procesul-verbal de constatare a contravenţiei să fie valabil. de modul şi de mijloacele de săvârşire 48 . se pot întocmi mai multe exemplare în cazul în care sunt mai multe părţi interesate (respectiv partea vătămată. 2 din O. nerespectarea uneia dintre acestea duce la nulitatea absolută sau relativă a actului respectiv. Acesta va aplica sancţiunea în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.G. Nulitatea constituie sancţiunea care loveşte. refuză sau nu poate să semneze.

Persoana care este împuternicită să aplice şi sancţiunea va dispune şi confiscarea bunurilor distincte folosite sau rezultate din contravenţii. Legea cadru în materie de contravenţii a reglementat în afara obligativităţii comunicării şi sfera persoanelor cărora urmează a li se face comunicarea. de scopul urmărit. potrivit prevederilor art. 25. se va comunica. dacă este cazul. 4 şi 5 din Hotărârea Guvernului nr. după caz. contravenientului şi. 2/2001 obligaţia de comunicare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei precum şi a înştiinţării de plată a amenzii aplicate şi a despăgubirii stabilite revine agentului constatator sau agentului abilitat de lege să aplice sancţiunea şi să stabilească despăgubirea pentru ipoteza în care agentul constatator nu este împuternicit el însuşi să aplice sancţiunea şi să stabilească despăgubirea. precum şi procedura de comunicare. contravenientul va fi obligat la plata contravalorii lor în lei. (art. făcând investigaţiile necesare şi.a acesteia.8. De exemplu. datele de identificare ale proprietarului sau vor fi precizate motivele pentru care nu a fost posibilă identificarea. Termenul de comunicare este deci. alin. 25 şi 26 din O.1. 203/1994 republicată în 1997). sancţiunea se află în competenţa altor persoane decât cele care au realizat constatarea. dacă acestea aparţin unei alte persoane decât contravenientul. atunci procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea. În toate aceste situaţii. în copie. În această situaţie sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal. să menţioneze în procesulverbal. părţii vătămate şi proprietarului bunului confiscate” iar conform alin. 49 . Potrivit art. În cazul în care bunurile nu se găsesc. luând măsurile de conservare sau de valorificare prevăzute de lege. agentul constatator va descrie în procesul-verbal bunurile confiscate. 2 al aceluiaşi articol „comunicarea se face de către organul care a aplicat sancţiunea în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia”. în cazul unor contravenţii la normele privind transporturile pe calea ferată. de urmarea produsă precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte menţiuni înscrise în procesul verbal. VIII. Comunicarea procesului/verbal de constatare Pentru a putea produce efecte juridice procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei trebuie comunicat. nr. de o lună şi începe să curgă de la data aplicării sancţiunii. dacă este posibil. Agentul constatator are obligaţia să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate. Dacă actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede dreptul pentru agentul constatator de a aplica şi sancţiunea. Astfel. 1 „procesul-verbal se va înmâna sau.G.

săvârşirea unei contravenţii nu mai poate fi sancţionată şi privativ de libertate prin închisoare.se apreciază că acela care a săvârşit-o nu o va mai repeta. în termenul prevăzut de lege. 3:confiscarea bunurilor destinate.1. temporar sau definitiv. cuprinzând un element obiectiv – abaterea săvârşită şi unul subiectiv – aprecierea organului constatator. neachitarea amenzii contravenţionale. 5. prin urmare. după caz. şi anume:fapta săvârşită să fie de mică importanţă. însoţite de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale”. 2/2001. alin. Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei.blocarea contului bancar. obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.VIII. 2: avertismentul. nu se va mai putea transforma în închisoarea contravenţională. 9¹ care are următorul cuprins: „sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală”.suspendarea activităţii agentului economic.închiderea unităţii. de asemenea. O. Avertismentul reprezintă prima treaptă de sancţionare pe scara sancţiunilor Contravenţionale iar în baza art. prevăzute de art. situaţie care sub aspectul ştiinţei şi tehnicii dreptului.G. alin. datorită acestui motiv. a avizului. în art.9. Un fel de paradox al legislaţiei noastre a fost faptul că cea mai severă sancţiune contravenţională. se menţionează că. odată cu revizuirea Constituţiei. folosite sau rezultate din contravenţii.desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială. Sunt reglementate patru sancţiuni contravenţionale principale.G. sancţiunea închisorii contravenţionale a fost introdusă în actuala lege cadru a contravenţiilor şi anume O. nr. nu putea fi acceptată.suspendarea sau anularea. Sancţiunile contravenţionale Sancţiunile contravenţionale sunt reglementate atât de legea cadru cât şi de legi speciale contravenţionale.G. Dar. 7 din O. Prin urmare. 2/2001 constă în „atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite. 23 al acesteia s-a modificat şi a fost completat prin introducerea alin. nu era nici măcar menţionată de legea cadru.2/2001 prevede următoarele sancţiuni contravenţionale complementare. Putem trage de aici concluzia că numai în urma săvârşirii unei fapte prevăzută de legea penală ca fiind infracţiune se va putea aplica sancţiunea privării de libertate (a închisorii) şi. închisoarea contravenţională. art. prin legi speciale se pot stabili şi alte sancţiuni principale sau complementare. Avertismentul se aplică în anumite condiţii. chiar fără aplicarea amenzii. Aceste două condiţii trebuie întrunite cumulativ. 5. nr. a acordului sau autorizaţiei de exercitare a unei activităţi. amenda contravenţională. iar pentru una şi aceeaşi contravenţie se pot aplica numai o sancţiune contravenţională principală şi una sau mai multe sancţiuni complementare. 50 . De asemenea. nr.retragerea licenţei sau avizului pentru anumite operaţiuni sau pentru activităţi de comerţ exterior.

ea este cenzurabilă de organele care soluţionează plângerea împotriva măsurii aplicate. 300 de ori şi întotdeauna. urmările ei. 2 din Legea 32/1968.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor pentru sancţiunile contravenţionale principale este prevăzută şi sancţionarea obligării contravenientului la prestarea unor activităţi în folosul comunităţii. nr. persoana contravenientului etc. alin. avertismentul este o sancţiune morală. Cum au remarcat şi alţi autori. pot determina aplicarea altei sancţiuni decât cea a avertismentului. de exemplu. sfătuirea contravenientului să se îndrepte. Individualizarea sancţiunii. avertismentul se execută prin comunicarea procesului verbal de constatare a contravenţiei cu rezoluţia corespunzătoare iar dacă sancţiunea a fost aplicată de organul care a soluţionat plângerea. 7. „confirmând. executarea se face prin încunoştiinţare scrisă. Aşadar. 1). ea poate fi scrisă sau orală (art. caracterul administrativ al acesteia. el se deosebeşte de amendă care este o sancţiune pecuniară. arătarea pericolului social al faptei comise. Avertismentul mai constă în atragerea atenţiei acestuia că dacă în viitor va mai săvârşi o altă contravenţie i se va aplica o sancţiune mai aspră. dezaprobarea făptuitorului pentru ceea ce a săvârşit. care va aprecia de la caz la caz. alternativ cu amenda. În ceea ce priveşte forma în care se aplică această sancţiune. în primul rând. În cazul în care contravenientul nu este prezent ori sancţiunea nu se aplică de agentul constatator. 7. se exprimă aici intenţia legiuitorului nostru de a exclude orice dubiu cu privire la natura juridică a amenzii contravenţionale. precizându-se că această sancţiune poate fi stabilită numai prin lege. această sancţiune constă în dojenirea. pe lângă elementul de mustrare. care preia soluţia din art. Practic. să aibă o conduită normală. pe o durată ce nu poate depăşi 6 luni. 1 din legea cadru. o dată mai mult. Cât priveşte amenda contravenţională. aplicarea amenzii.” Amenda este o sancţiune pecuniară principală. el cuprinde şi pe acela de atenţionare cu privire la conduita ce trebuie avută anterior. Ca mijloc de constrângere constă în micşorarea silită a patrimoniului celui sancţionat. căci repetarea ei exclude aplicarea avertismentului. Săvârşirea primară a unei fapte ilicite mai grave sau aprecierea că în viitor va mai fi repetată. al urmărilor provocate. menţionat în mod expresiv de art. anume. În cuprinsul O. 8 alin. Prin natura sa intrinsecă. fiind o obligaţie legală pentru agentul constatator. avertismentul publicat. alin. Sarcina individualizării amenzii revine organului competent să aplice sancţiunea. în funcţie de împrejurările în care fapta a fost săvârşită. Această 51 . respectiv. acesta fiind obligat să plătească statului suma de bani fixată drept sancţiune.la acestea mai putem adăuga şi criteriul caracterului primar al faptei. este de reţinut. S-a instituit şi o formă specială de avertisment. în limitele prevăzute de actul normativ. că abaterea pe care o sancţionează are şi ea un caracter administrativ.

nr. Măsura confiscării nu poate fi dispusă decât asupra bunurilor enumerate generic şi limitativ de dispoziţiile art. a din O. Fiind o sancţiune complementară. Executarea sancţiunilor contravenţionale În cazul anumitor sancţiuni contravenţionale. VIII. alin. 3.G. folosite sau rezultate din contravenţie. bunurile confiscate. Bunurile supuse confiscării sunt acele bunuri destinate. celui în drept. citat. nu se mai pune problema existenţei unei asemenea hotărâri.G. lit. executarea acestora începe chiar în momentul constatării faptei contravenţionale. confiscare devine obligatorie. Căile de atac în materie contravenţională Capitolul IV intitulat “Căile de atac” (art.11.1. hotărârea fiind definitivă şi executivă. dacă apreciază că bunurile se încadrează în categoria celor prevăzute în art. Confiscarea. 5. VIII. în caz de anulare sau de constatare a nulităţii procesului verbal.sancţiune este reglementată şi prin O. confiscarea se aplică numai atunci când este expres prevăzută în actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei. 5. Cu toate acestea. ca sancţiune contravenţională complementară. nr. ea poate însoţi una din celelalte sancţiuni principale. În alte situaţii însă. care se consideră executat din momentul comunicării sale oral sau în scris contravenientului prezent la constatarea contravenţiei. odată cu aplicarea sancţiunii va dispune şi confiscarea. cu excepţia celor a căror circulaţie este întârziată prin lege. iar dacă acestea au fost valorificate.1. a. este prevăzută în art.10. 31–36) din Ordonanţa Guvernului nr. dacă cei sancţionaţi nu s-au plâns împotriva actelor de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii în termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru executarea căii de atac a plângerii. instanţa va dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabileşte în raport cu valoarea de circulaţie a bunurilor. se restituie de îndată. 3. Cu toate acestea. Desigur. legea cadru reţine că. Agentul constatator. alin. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul comunităţii şi închisorii contravenţionale. lit. cu prilejul constatării contravenţiei. Bunurile confiscate trec în proprietatea statului. 2 (2001 – dreptul comun în materie contravenţională) – reglementează 52 . 2/2001. Aprecierea organului constatator se poartă asupra încadrării sau neâncadrării bunului în vreuna din categoriile de bunuri supuse confiscării: odată încadrată în una din aceste categorii. punerea în executare a actelor de constatare a contravenţiei nu poate interveni decât după ce instanţa s-a pronunţat asupra codurilor de atac introduse de cei în drept împotriva acestor acte.

G. a persoanei care a făcut plângerea. 2.Hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.a organului care a aplicat sancţiunea. 41. 116. în cazul unui accident de circulaţie (art. partea vătămată. 4. 1 precede plângerea ca fiind calea de atac specifică în această materie. art. de îndată judecătoriei în a cărui circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. Motivarea recursului nu este obligatorie. 16. ca exercitarea căii de atac să poată fi denumită recurs sau apel. alin. 72 lit. RĂSPUNDEREA ADMINISTRATIV PATRIMONIALĂ Răspunderea administrativ-patrimonială este acea formă a răspunderii administrative care implică răspunderea statului şi organelor administrative publice pentru daune. Poate declara recurs oricare dintre părţi : contravenientul. 21. 144. ea putând fi menţinută şi oral în faţa instanţei. art. 4. 125. j. întrucât depăşirea celor 15 zile în exercitarea căii de atac calculată de la data înmânării sau comunicării fără ca plângerea să fie tardivă şi ineficientă. Împreună cu dosarul cauzei. art. Acest termen este limitat. după caz. din coroborarea cărora se deduce că cetăţeanul român are un drept fundamental. dreptul la reparaţii pentru 53 . plângerea se trimite. 2. 1. 33). art. plângerea însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei. i. organul care a aplicat sancţiunea. 123. 31.a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere. 48. persoana căruia îi aparţin bunurile confiscate. în sens strict nu se poate vorbi de judecată în primă instanţă. respectiv art. 3. Instanţa competentă a judeca recursul nu poate fi alta decât tot secţia de contencios administrativ a tribunalului de care aparţine judecătoria care a judecat în primă instanţă. întrucât. 120 alin.procedura plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi de aplicare a contravenţiei. acesta fiind obligat să o primească şi să înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens. Recursul suspendă executarea hotărârii. adică cale prin care se atacă la judecătorie o hotărâre dată de un organ obştesc sau administrativ cu caracter jurisdicţional. art.2. art. care nu va depăşi 30 de zile. 20. art. alin.societatea de asigurări menţionată în procesul-verbal. Temeiul juridic al acestei răspunderi se regăseşte în dispoziţiile constituţionale. Termenul în care trebuie depusă plângerea este de 15 zile. În acest sens art. se depune la organul din care face parte agentul constatator. alin. În baza O. art.a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei. nr. art. art. 121 alin. VIII. art. care la termenul fixat pentru rezolvare. fie un act administrativ în cazuri specificate de legea specială. c. art. lit. 107. 49. 2/2001. art. alin. art. va dispune citarea:contravenientului sau. art. Plângerea este definită drept cale evolutivă de atac. 122.

În categoria sancţiunilor administrativ-patrimoniale mai sunt cuprinse şi următoarele două sancţiuni: anularea ori constatarea ilegalităţii actului administrativ. Pentru antrenare ei trebuie îndeplinite următoarele condiţii:existenţa unui prejudiciu material al unei persoane fizice sau juridice.existenţa unei hotărâri judecătoreşti. contraventie – fapta savârsita cu vinovatie. DICŢIONAR: 1. În doctrină se apreciază că aceste două forme de răspundere administrativpatrimonială există independent de culpă. Răspunderea administrativ-patrimonială a administraţiei publice. stabilita si sanctionata ca atare prin lege. Autorii care susţin această teză arată că o astfel de răspundere atrage după sine aplicarea sancţiunii constând în obligarea la repararea daunelor provocate ca urmare a săvârşirii de acte sau fapte ilicite. toate de natură a înfăţişa răspunderea administrativă ca o macroinstituţie a dreptului administrativ. răspunderea administrativă îmbracă trei forme. regim juridic aparte. fiecare având un conţinut propriu. Pentru antrenare ei trebuie îndeplinite următoarele condiţii:existenţa unei hotărâri judecătoreşti penale de condamnare definitivă. a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti 54 .existenţa unui serviciu public care.29/1990). Şi existenţa sancţiunilor administrativ-patrimoniale este controversată.pagubele cauzate prin acte administrative ale autorităţilor publice ori prin tăcerea sau întârzierea autorităţilor publice faţă de cererea sa. Cu alte cuvinte.formularea de către cel condamnat pe nedrept a pretenţiilor pentru repararea daunelor materiale şi morale. prin hotarâre a Guvernului ori prin hotarâre a consiliului local al comunei. dată în urma exercitării căilor de atac extraordinare prin care se constată eroare judiciară. obligarea la admiterea sau refacerea actului administrativ. răspunderea administrativ-patrimonială poate fi concepută ca o răspundere a statului sau a autorităţilor publice pentru limitele serviciului public. orasului. Există însă şi opinii potrivit cărora răspunderea organelor administraţiei publice este o răspundere administrativă. condamnarea pe nedrept. municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti. Aşadar. conţine riscul producerii anumitor pagube pentru cetăţeni. o construcţie sistemică. şi nu ca o formă a răspunderii administrative. Reglementarea modului de satisfacere a dreptului la reparaţii este prevăzută în legea contenciosului administrativ (Legea nr. pentru că răspunderea administrativ-patrimonială este înţeleasă ca o formă a răspunderii civile. răspunderea respectivă fiind o răspundere obiectivă. care conţine soluţii derogatorii de la dreptul comun.existenţa unei legături cauzale între riscul serviciului public şi paguba produsă. Răspunderea administrativ-patrimonială a statului. prin natura sa.

4 Municipiului Bucuresti Închirierea bunurilor proprietate publica: A B se aproba prin hotarâre de guvern. darea în administrare. hotarâre a consiliului judetean. hotarâre a consiliului judetean. darea în folosinta cu titlu gratuit nu înceteaza întrucît proprietatea publica este ca si proprietatea privata C perpetua se face prin hotarâre de guvern. 2 Recursul contencios semnifica: sesizarea adresata organului emitent cu privire la ilegalitatea unui act administartiv sesizarea adresata instantei de judecata sesizarea adresata unui organ cu atributii de control sesizarea adresata organului ierarhic superior organului emitent Question no. hotarâre a Consiliului General al Municipiului Bucuresti se face prin lege sau actele autoritatilor administratiei publice centrale nule inexistente anulabile A B C D 55 . hotarâre a Consiliului General al Question no.Teste Question no. închiriere. C hotarâre a consiliului local. 3 Dreptul de proprietate publica înceteaza prin: A B trecerea unui bun din domeniul privat în domeniul public prin concesiune. hotarâre a consiliului local. 1 Actele administrative care nu sunt publicate sau comunicate celor interesati sunt: A B C Question no.

7 In lipsa intrunirii cvorumului hotararile adoptate de o autoritate administrativa sunt: A B C Question no. 5 Concesionarul este obligat: sa preia. 9 Bunurile de preluare sunt bunurile: care au apartinut concedentului si au fost utilizate in derularea A contractului care au apartinut concesionarului si au fost utilizate in derularea B contractului C bunuri proprii ale concedentului nule inexistente anulabile inexistente anulabile nule 56 .Question no. 8 In lipsa intrunirii majoritatii hotararile adoptate de o autoritate administrativa sunt: A B C Question no. la incetarea contractului. 6 Lipsa acordului prealabil atrage: A B C anulabilitatea inexistenta nulitatea Question no. bunurile de preluare in mod gratuit si libere de A orice sarcini B sa verifice bunurile concesionate. stadiul de realizare a investitiilor si modul in care este satisfacut interesul public prin realizarea activitatii sau serviciului public C D sa depuna garantia prevazuta in contract sa plateasca redeventa Question no.

Question no. 14 Actele administreative pot fi suspendate de catre: A B C autoritatea administrativa emitenta instantele de judecata autoritatile administrative ierarhic superioare inexistenta nulitatea anulabilitatea 57 . 11 Despagubirile pentru daunele provocate de catre un act administrativ ilegal pot fi solicitate: A B C D E printr-o actiune separata la instantele de drept comun in cadrul unei actiuni in contencios administrativ care are ca obiect controlul legalitatii unui act administrativ printr-o actiune separata la instantele de contencios administrativ printr-o cerere adresata organelor ierarhic superioare organului emitent printr-o cerere adresata organelor emitente Question no. 12 Lipsa avizului conform atrage sanctiunea: A B C Question no. 13 Concesionarul nu este obligat sa plateasca despagubiri in urmatoarele situatii: in cazul disparitiei dintr-o cauza de forta majora a bunurilor A concesionate in cazul rezilierii contractului de catre concedent sau instanta B de judecata in cazul denuntarii unilaterale a contractului de catre C concedent Question no. 10 Contractul de concesiune inceteaza in situatia in care: A B este declarat nul printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila licitatia prin care a fost desemnat concesionarul a fost anulata Question no.

19 Bunurile proprietate publica pot fi date în administrare de catre: A B Consiliile locale Primul Ministru cu acordul concedentului in mod liber fara a fi necesar acordul sau notificarea concedentului numai dupa notificarea concedentului prefectii primarii guvernul primul ministru 58 . 15 Actele administrative pot fi modificate de catre: A B C autoritatile administrative cu atributii de control autoritatile admnistrative emitente instantele de judecata Question no.Question no. 17 Concedentul are posibilitatea de a : A B C D culege fructele bunurilor concesionate exploata bunurile concesionate subconcesiona inchiria Question no. 16 Pot avea calitatea de concedent: A B C D Question no. 18 Concesionarul are dreptul de a efectua si alte investitii decat cele la care s-a obligat prin contractul de concesiune: A B C Question no.

20 Ministerul finantelor Primari Guvern Consiliile judetene Un contract incheiat intre o persoana juridica de drept public si o persoana fizica poate fi un contract de drept public? A B Question no. 24 Contractul de concesiune poate fi prelungit: A B prin acordul partilor prin act autentic prin acordul partilor prin act solemn translativ de drepturi reale intuituu personae aleatoriu nule anulabile inexistente Da Nu 59 . 22 Obiectul contractului de concesiune il constituie: A B C transmiterea dreptului de a culege fructele bunurilor concesionate transmiterea dreptului de a exploata bunurile concesionate transmiterea dreptului de dispozitie cu privire la bunurile concesionate Question no. 23 Contractul de concesiune este un contract: A B C Question no. 21 In lipsa intrunirii majoritatii hotararile adoptate de o autoritate administrativa sunt: A B C Question no.C D E F Question no.

25 Darea în administrare se realizeaza prin: A B C D E F dispozitie a primarului ordin al prefectului hotarâre de Guvern hotarâre a consiliului local ordonanta de guvern dispozitie a primului-ministru Question no. 26 Caietul de sarcini intocmit in vederea realizarii unnei licitatii pentru concesionarea unor bunuri publice poate contine: A B C D Question no. 29 Da Nu nulitatea inexistenta anulabilitatea 60 . 27 clauze referitoare la incetarea contractului de concesiune redeventa minima si modul de calcul a acesteia regimul bunurilor utilizate de concesionar in derularea contractului valoarea investitiilor ce trebuie realizate Lipsa avizului consultativ atrage: A B C Question no.C D prin acordul partilor fara alte formalitati in situatii exceptionale in mod unilateral de catre concedent Question no. 28 Recursul gratios constituie o conditie a introducerii unei actiuni la instantele de contencios administrativ? A B Question no.

hotarâre a consiliului local. hotarâre a consiliului local. hotarâre a Consiliului General al Municipiului Bucuresti Question no. 31 Contractul de concesiune este un contract: A B C Question no. 32 Concesionarul poate fi obligat sa plateasca despagubiri in urmatoarele situatii: A B C D rezilierea contractului din culpa sa nerespectarea obligatiilor contractuale in cazul imposibilitatii obiective de a exploata bunurile concesionate cand modifica unilateral contractul Question no. hotarâre a Consiliului General al Municipiului A Bucuresti B C se realizeaza prin licitatie se realizeaza prin hotarâre de guvern.Trecerea unui bun din domeniul public la statului în domeniul privat al acestuia: se aproba prin hotarâre de guvern. 30 Concedentul isi poate manifesta intentia de dobandire a bunurilor de preluare: A B C Question no. hotarâre a consiliului judetean. hotarâre a consiliului judetean. 33 Bunurile de retur sunt bunurile: care au apartinut concesionarului si au fost utilizate in derularea A contractului B C bunuri proprii ale concedentului care au apartinut concedentului si au fost utilizate in derularea contractului bilateral cu titlu oneros autentic intr-un termen convenit de comun acord cu concesionarul pana la data expirarii contractului in momentul expirarii contractului 61 .

2000 – vol. 2. Bucureşti. Editura “Ştiinţifica”.Question no. rude sau afini pana la gradul patru inclusiv C cu conducatorul autoritatii administrative ce are calitatea de concedent persoanele care sunt sot/sotie. II 62 . Bucureşti.219/1998: persoanele care sunt sot/sotie. rude sau afini pana la gradul patru inclusiv D cu conducatorul autoritatii administrative care organizeaza licitatia BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ 1. Editura “Nemira”. Tratat de drept administrativ. 34 Nu pot face parte din comisia de evaluare constituita potrivit Legii nr. I şi 1996 – vol. rude sau afini pana la gradul patru inclusiv B cu administratorii sau cenzorii persoanelor juridice participante la licitatie persoanele care sunt sot/sotie. rude sau afini pana la gradul patru inclusiv A cu persoanele fizice participante la licitatie persoanele care sunt sot/sotie. 1959. Iorgovan Antonie. Drăganu Tudor – “Actele de drept administrativ”.

b c.html-Codul Penal http://legal.dntis. Tratat de drept administrativ român. 29. a b.dntis. 219 din 25 noiembrie 1998 privind regimul concesiunilor 3.ro/cpcivil/index-cpc. 12. 4. 5.htm-Consiuliul Europei . 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia 2.echr. 3. a b d.avp. b. 15. c. a. b. I. a b. 14. Iovănas Ilie.dntis.dntis.fr/-Baza de date cu legislatie din Franta http://www.asp?Language=en&Advanced=1-Curtea Europeana a Drepturilor Omului http://legal. b. b.ro/-Ministerul Administratiei Publice . 19.html-Codul de Procedura Civila http://legal. Editura “Lumina Lex”. Lege nr. conventiilor.int/hudoc/default. –. 11. b. LEGE nr. c. 33. c. 23. vol. 31. a. a. 2. a. c. 554 din 02/12/2004 privind contenciosul administrativ 4. 21. 32. 1997 Prisăcaru Valentin.Agentia Nationala a Functionarilor Publici http://www. 16. b. a b.ro/cppenal/index-cpp. a.html-Codul Civil http://legal. b. 22. Ediţia a III-a. c d. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contraventiilor RĂSPUNSURI TESTE TESTE PARTEA A II A 1.int/Treaty/FR/cadreprincipal.ro/codcivil/index-civ. ORDONANTA nr. 6. Drept administrativ. LEGE nr.3.html-Codul de Procedura Penala http://legifrance. 24. 20. 13. a b c. 28. 17. 9. c. 18. c. 10. acordurilor http://hudoc.coe. 34.anfp-map. 26. 30. a. Arad. 7. 2002 LEGISLAŢIE RECOMANDATĂ PARTEA II 1. RESURSE WEB http://conventions. b. 4. c. 27.gouv. c. 8. a. Partea generală. Editura “Servo-Sat”. Bucureşti.coe.ro/-Avocatul Poporului 63 . a e f.ro/codpenal/index-pen. 25. a. a b.lista tratatelor.

guv. dezbateri parlamentare.scj. doctrina.baza de date legislativa a firmei Indaco System http://www.html-Motor de cautare dictionare juridice http://www.ro/-Senatul României http://www.just.mapgov.mapgov.ro/.ro/-Ministerul Administratiei si Internelor – http://www.control.ro/-Administratia Prezidentiala http://www.htm-Consilii Judetene si Consilii Locale http://www.ch/law/icl/index. texte europene.cdep.presidency.htm-Constitutia din 1991 http://www.mapgov.xrefer.ccr.Baza de date juridica în limba franceza: legislatie.Inalta Curte de Justitie si Casatie http://www.baza de date legislativa si motor de cautare care contine legislatie franceza http://www.unibe. http://www.Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie a României http://www. articole. etc.pcsj.ro/-Institutul National de Administratie http://www.eu.http://www.frame-Repertoriul legislativ .Camera Deputatilor http://www.htm-Prefecti si adresele lor web http://www.int/T/E/CLRAE/-Congresul Puterilor Locale si Regionale din Europa (CPLRE) din cadrul Consiliul Europei http://www.ina.edu/library/foreign_intl/dictionaries.cdep.jsp-Oxford Law Dictionary 64 .law.oefre.journal-officiel.fr/.senat. coduri.html-International Constitutional Law baza de date cu legislatie constitutionala internationala http://www.ro/-Ministerul Justitiei http://www.scj.ro/-Autoritatea Nationala de Control http://www.ro/cjcl.ro/-Curtea Constitutionala http://www.clr.coe.ro/P%20R%20E%20F%20E%20C%20TI.nyu.Journal Officiel .baza de date legislativa de la Camera Deputatilor http://www.com/books/oupdlaw/about.gouv.cor.ro/LegeStart-/ Lege .ro/.gov.ro/-Consiliul Legislativ http://www.ro/pls/legis/legis_pck.int/-Comitetul regiunilor europene http://www.indaco.juriscope.ro/constitutii/ROMANIAconstitutie1993.org/publications/.ro/-Guvernul României http://www. jurisprudenta.ro/-Ministerul Public . reviste.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful