Dan IONESCU

2008 – 2009 REPROGRAFIA UNIVERSITĂŢII “TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV

1. Degradarea habitatelor şi declinul populaţiilor de animale sălbatice la nivel mondial

Omul a influenţat negativ mediul înconjurător cu toate componentele sale încă de la apariţia sa. La început degradarea mediului s-a făcut simţită pe spaţii mici, efectele fiind nesemnificative. Odată cu evoluţia omului sub toate aspectele, cu creşterea gradului de civilizaţie, au început să apară primele mari dezechilibre în natură şi degradări ale mediului pe spaţii din ce în ce mai mari. În mod cert, influenţele negative asupra mediului şi biodiversităţii vor fi resimţite şi în viitor, cu toate încercările de a stopa fenomenul general de distrugere a naturii. Această degradare tot mai accentuată a mediului înconjurător, practic a tuturor zonelor geografice şi continentelor de pe Terra a generat o adevărată “revoluţie ecologică” începând cu secolul al XX-lea, care se continuă şi în prezent. Asistăm aşadar, la o “explozie” de activităţi sub toate aspectele , care au ca scop comun salvarea planetei noastre prin stoparea sau diminuarea acţiunilor distructive la adresa naturii şi implicit a omului. Ofensiva ecologistă, apărută deci ca o necesitate, se regăseşte practic în toate formele de manifestare ale umanităţii, începând cu cele mai performante domenii ştiinţifice şi terminând cu demonstraţiile de stradă ale ecologiştilor (spre exemplu manifestările bine cunoscute ale militanţilor Greenpace). Din punct de vedere ideologic, chiar în ultimele decade ale secolului trecut se vehiculau sloganuri, gen: “omul stăpâneşte natura” sau “lupta omului cu natura”, binecunoscute în special în fostele ţări comuniste. Aceste sloganuri au fost în multe cazuri transpuse în practică, provocându-se daune grave naturii. Exemplele sunt numeroase şi ne putem aminti din ţara noastră desecările a zeci de mii de hectare de bălţi naturale, mlaştini şi alte zone umede, pentru “a fi redate agriculturii”, în fapt pierzându-se atât ecologic cât şi economic sau în plan social. Desigur că în ţările dezvoltate economic există preocupări mai vechi privind protecţia mediului, dar apărute după ce s-au produs degradări chiar ireversibile. Spre exemplu, astăzi există în ţările occidentale ale Europei, mai multe păduri arii protejate deosebit de valoroase şi bine conservate, cu planuri de management bine structurate şi aplicate. Acestea sunt rămăşiţele vechilor păduri seculare, virgine, restul fiind în mare parte plantaţii în aliniament facil sesizabil. Astfel de păduri plantate, în mare parte artificiale, reprezintă un mediu de viaţă puţin ospitalier, biodiversitatea fiind destul de scăzută. Un alt exemplu elocvent îl constituie dispariţia sau scăderea drastică din Europa de vest a populaţiilor de urs, lup şi râs. Aceste state se preocupă în prezent de conservarea celor trei specii în ţările unde populaţiile lor sunt viabile, printre care şi România dar reintroducerea lor în statele Europei occidentale este practic greu de realizat sau imposibilă datorită oponenţei populaţiei umane din zonele rurale. În rândul păsărilor sălbatice Europa occidentală a suferit pierderi la fel de mari, fie prin vânătoare excesivă cum este cazul

1

ajungând în câteva regiuni sub nivelul populaţional critic de supravieţuire. ea fiind una de ordin exponenţial (Târziu. Cu toate acestea. Organizarea sub toate formele ei. conducerii statelor. Întorcându-ne la degradarea biodiversităţii şi mediului în general. Astfel. poluarea în special şi alte forme de degradare a mediului nu se limitează la o singură ţară sau regiune. organizarea având un rol deosebit. dar poate şi mai accentuat în societatea civilă. conceptul s-a bazat pe faptul că indivizii migrează. se pare că oricâte eforturi se fac pentru reducerea emisiilor. În acelaşi timp. conform unor studii aprofundate asupra cauzelor şi efectelor presiunii antropice în natură. Dacă în anul 1950 erau 2 . O altă problemă majoră a statelor lumii o reprezintă poluarea care persistă şi în prezent. Desigur. în prezent sunt vehiculate sume consistente în acest scop. componentele vii nu sunt izolate ci funcţionează în interdependenţă. prepeliţă şi mai ales cârstel de câmp s-a diminuat considerabil.statelor din zona Mării Mediterane (Italia. necesitând uneori cooperare internaţională şi de durată. 1993). abuzul asupra resurselor şi sistemelor naturale şi poluarea (Kaufman & Franz. protejarea naturii se focaliza pe anumite specii sau pe arii restrânse. efectul de seră devine tot mai accentuat. fie prin degradarea sau distrugerea completă a habitatului. prin cooperare internaţională a apărut ideea conservării biodiversităţii în ansamblu. se dispersează. Dacă nu cu mult timp în urmă. graniţele statelor nefiind bariere pentru plante şi animale. în vestul Europei populaţia de potârniche. în multe state s-a ajuns la declinul până la dispariţie a unor specii adaptate terenurilor deschise. “Revoluţia ecologică” despre care aminteam. Iniţial. atrage surse financiare deosebit de mari la nivel global. Aceste trei cauze fundamentale ale degradării mediului şi biodiversităţii se află într-un grad de interdependenţă. Dacă exemplificăm doar ecosistemele agricole. Spania şi Franţa). ci afectează teritorii mult mai largi. vom constata că datorită intensificării şi mecanizării la scară înaltă a agriculturii şi zootehniei. Mai mult. însă actualmente ea capătă dimensiuni globale. niciodată nu se vor aloca bani astfel încât să se readucă natura la o formă cât mai apropiată de cea normală. în special prin organizaţiile neguvernamentale. cercetătorii au constatat trei cauze principale ale problemelor de mediu în raport cu factorul uman: creşterea demografică. fondurile de mediu sunt insuficiente mai ales în ţările subdezvoltate sau cu regimuri totalitare şi în mod cert. se manifestă foarte variat. În prezent. 2003). fiind deosebit de complexe din punct de vedere al acţiunii şi efectelor produse şi de aceea rezolvarea lor este foarte dificilă. cooperarea transfrontalieră fiind esenţială pentru rezolvarea situaţiilor de acest gen. Creşterea populaţiei umane Creşterea extrem de accentuată a populaţiei umane din ultimele decenii este prognozată a se produce şi în viitor. Această organizare se manifestă la nivelul guvernelor. pentru protecţia mediului şi reconstrucţie ecologică nu se cheltuia aproape nimic. la nivel transfrontalier.

Dintre aceste resurse. Figura 1. în anul 1987 se ajunsese la o populaţie dublă. Asia şi America de Sud. de aici rezultând o multitudine de probleme legate de mediu. continent. prin defrişări şi incendieri catastrofale. Din păcate. tind să se dezechilibreze tot mai accentuat. ori sunt înlocuite de către mediu în perioade foarte lungi. precum terenurile agricole.5 miliarde de locuitori. Resursele neregenerabile există doar în anumite cantităţi în natură. În fiecare zi aproape 110 mii de oameni mor de inaniţie. fac parte: petrolul şi ceilalţi combustibili fosili. atâta timp cât nu sunt extrase mai rapid decât capacitatea lor de regenerare. Există două tipuri distincte de resurse şi anume cele regenerabile şi cele neregenerabile. fiind folosite câţiva ani apoi abandonate fără posibilitatea refacerii ecologice. La rândul lor. Această explozie demografică de pe planeta noastră va avea multiple efecte asupra mediului. Resursele regenerabile pot fi înlocuite sau înnoite în cadrul mediului înconjurător. de pe continentele: Africa. terenurile utilizate pentru agricultură şi creşterea animalelor se deteriorează vizibil. Astfel. Creşterile cele mai semnificative se produc în ţările subdezvoltate economic. doar unul din cinci trăieşte în condiţii normale în privinţa hranei. energia eoliană etc. locuinţei şi apei potabile. procesul de înlocuire fiind extrem de lent. în detrimentul suprafeţelor forestiere. Majoritatea populaţiei umane trăieşte în condiţii de sărăcie şi sub limita de subzistenţă Abuzul asupra resurselor şi sistemelor naturale În termeni foarte simpli. Ca exemple se pot da: pădurile. o resursă este orice care serveşte unei nevoi. principalele resurse naturale indispensabile omului. unele dintre ele existând deja de mai mulţi ani şi se accelerează cu timpul. creşterea populaţiei nu este uniformă sub aspect spaţial (stat. iar în anul 2100 vor fi 20 miliarde. Această cifră se va dubla în jurul anului 2030. Potrivit ONU din cele peste cinci miliarde de oameni de pe Terra. a nivelului de trai şi gradului de civilizaţie etc. regiune).pe Terra 2. pe an decedând 40 milioane de oameni din aceeaşi cauză. 3 . când vom avea 10 miliarde de locuitori. energia solară.

Omul modern uzează de tehnologiile avansate pentru a-şi satisface cât mai bine cerinţele de viaţă. tigrul. Unii experţi estimează că activităţile umane au transformate 10% din păduri în deşert. nisetrul etc. Efectele despăduririlor sunt şi ele numeroase. Incendierea pădurilor tropicale reprezintă şi distrugerea habitatelor speciilor de animale sălbatice din acest ecosistem Desigur. Biosfera nu mai poate face faţă prin producerea materiei modului în care omul foloseşte aceste resurse. zimbrul. cu atât mai mult cu cât cele mai periclitate sunt pădurile tropicale. creşterea populaţiei înseamnă şi creşterea presiunii asupra naturii şi a resurselor sale. Mai există în zilele noastre doar 30% din suprafaţa forestieră care acoperea Terra în perioada preistorică. practic orice resursă. pescuit abuziv etc. morunul. precum: deşertificarea. cunoscute ca adevăraţi plămâni verzi ai Terrei (mai ales pădurile din Africa şi din America de Sud). Unul din cele mai catastrofale efecte a despăduririlor este fenomenul de deşertificare. modificarea climatului global sau zonal. specii de balene. Prognozele asupra ratei de despădurire sunt şi mai îngrijorătoare. lemnul de construcţii. producerea unor alunecări de teren (eroziunea afectează anual 6 – 7 milioane hectare). În mod logic. atât regenerabilă. scăderea biodiversităţii. dispariţia unor specii de plante şi animale etc. Figura 2. prognozate de altfel de organizaţii şi instituţii cu preocupări în domeniu. au ajuns în prezent să deţină efective foarte scăzute. Epuizarea surselor principale de existenţă va duce inevitabil la crize grave pe plan economic şi social.). agricultura. precum: lemnul de foc. pasărea Dodo. pot fi amintite populaţiile diferitelor specii de animale care prin vânare excesivă. Unul din cele mai grave efecte de mediu îl reprezintă scăderea procentului de pădure de pe planetă. Aceste tehnologii permit actualmente să folosim şi să extragem din mediu. există numeroase alte resurse naturale aflate în declin sau chiar ameninţate cu dispariţia. Defrişările au scopuri diverse. 4 . altele fiind deja dispărute sau în prag de dispariţie (specii de vulturi. dropia.rinocerul alb. pe lângă pădurea ca resursă economică importantă. alte 25% având un risc crescut de deşertificare. cât şi neregenerabilă. Dintre acestea.

inclusiv în zona celor doi poli. Cea mai evidentă este aceea că explozia demografică a generat utilizarea în exces a resurselor naturale. în coaja sau conţinutul ouălor păsărilor sălbatice. neomiţând şi deşeurile rezultate din marile aglomerări urbane şi chiar din zonele rurale. Poluarea industrială reprezintă un factor distructiv. deci poluarea nu cunoaşte graniţe. Sunt afectate deopotrivă. deşi nu se mai utilizează de 20 – 30 de ani în zonele de unde s-au colectat probele respective. solul. Industrializarea dar şi modernizarea agriculturii sunt sursele principale ale poluării actuale de pe planeta noastră. La ora actuală ele persistă în natură datorită remanenţei mari a lor în diferite ecosisteme. poluarea reprezintă acţiunea prin care se introduc în mediul înconjurător orice fel de materie generatoare a unor efecte nocive. Substanţele poluante sunt extrem de variate. Figura 3.Poluarea Într-o definiţie foarte scurtă. dezechilibre etc. iar efectul lor foarte divers şi complex. apa şi aerul. prin producerea unor zgomote care perturbă şi stresează animalele. folosite mai ales în agricultură au avut şi încă au efecte nocive foarte mari asupra faunei sălbatice. Desigur. aflate în vârful piramidelor trofice din biocenoze (păsările răpitoare. în mări şi oceane sau în zonele alpine. omul nu trebuie să fie fatalist sau indiferent la ceea ce se întâmplă în jurul său în natură. inclusiv pentru fauna sălbatică Aşadar. Speciile cele mai afectate au fost prădătoarele. putem facil constata că între cele trei cauze ale degradării mediului există legături foarte strânse. Una din categoriile sociale care se implică direct în găsirea unor soluţii şi rezolvarea 5 . respectiv utilizarea pe scară largă a pesticidelor. unul din efecte fiind producerea unor poluanţi. Aceste substanţe. vom aminti una din problemele cele mai grave cu care s-a confruntat mediul după anii 1950 – 1960 în întreaga lume. iar de multe ori încă puţin cunoscut. poluarea a ajuns în toate tipurile de ecosisteme şi în cele mai îndepărtate regiuni geografice de surse de poluare. Un tip de poluare este şi cea fonică. Fără a insista asupra acestui subiect. Practic. ihtiofagii etc. Şi în anii noştri studiile relevă încă existenţa pesticidelor periculoase în diferite ţesuturi şi organe animale.).

Ei sunt cei care trebuie să utilizeze în mod ecologic fauna cinegetică. confruntându-se cu toţi cei trei factori analizaţi în acest capitol. astfel încât să nu pericliteze speciile de animale şi habitatele lor.problemelor de mediu actuale este aceea a gestionarilor resurselor naturale. Dintre acestea fac parte şi cinegeticienii. iar cunoştinţele de protecţia faunei şi habitatelor sunt necesare în practica curentă. adică practicienii gospodăririi faunei cinegetice şi a mediului de trai a animalelor sălbatice. 6 . Managerii cinegeticieni sunt în fapt nevoiţi să soluţioneze în mod echilibrat problemele actuale de protecţie a mediului.

Scopul tăierilor este în primul rând unul economic şi comercial (lemnul are variate întrebuinţări industriale. pajiştile naturale sau seminaturale. habitatele de stâncării şi chei sunt supuse unei degradări tot mai accentuate. au cunoscut şi resimt şi în prezent o degradare accentuată trei tipuri majore de ecosisteme: pădurea (ecosistemele forestiere). Pădurea Terenurile forestiere aflate pe teritoriul României au cunoscut în cursul a câteva sute de ani o diminuare extrem de accentuată a suprafeţei.) şi ecosistemele umede (zonele umede. 5 milioane de hectare. stepa etc. Generalităţi Acţiunea distructivă a omului şi efectele acesteia asupra ecosistemelor s-au resimţit şi în ţara noastră de sute de ani. mlaştini. degradarea acesteia fiind foarte accelerată.1. cu cca.2. fluvii. La defrişările masive din trecut efectuate cu diferite scopuri. dar şi ca lemn de foc mai ales 7 . ca totalitate a sistemelor complexe reprezentate de ape curgătoare sau stătătoare. construcţii şi uz gospodăresc etc.). Dacă în trecut pădurea reprezenta până aproape de 80% din suprafaţa ţării. precum lacuri.2. Desigur. fâneţele. şi alte tipuri de habitate cu suprafeţe mult mai mici au fost degradate. diminuare şi chiar stopare a distrugerii mediului înconjurător. naturale sau artificiale. Numeroase cariere au fost săpate în chei sălbatice ce reprezentau situri esenţiale pentru specii rare de păsări. Cazuri viitoarelor exploatări de la Roşia Montană este binecunoscută prin impactul pe care probabil îl poate avea asupra tuturor tipurilor de ecosisteme din regiune. Se diferenţiază influenţele asupra mediului de viaţă al animalelor sălbatice şi directe asupra populaţiilor. păşunile. o parte dintre aceste efecte sunt contracarate prin măsuri concrete de protecţie. heleştee. se adaugă în zilele noastre noi restrângeri ale suprafeţelor forestiere. Până în urmă cu câteva decenii nu s-a pus problema conservării naturii. în special datorită nevoilor de material de construcţie. Probleme actuale ale conservării habitatelor şi faunei în România 2. râuri. altele au afectat munţi întregi (de exemplu zona central – sudică a Masivului Bucegi). producţia de lemn de foc. Dintre acestea. agroecosistemele (totalitatea ecosistemelor de terenuri deschise. în prezent există doar 26% fond forestier. precum: creşterea suprafeţei agricole şi a păşunilor. precum: terenurile agricole. Degradarea habitatelor În principal. În prezent. pâraie etc. 2.

Problemele proprietăţii şi administrării pădurilor trebuie să preocupe şi specialistul cinegetician. zona localităţii Comandău. dar şi turismul haotic. contribuind la creşterea suprafeţelor aride şi la proliferarea fenomenelor de deşertificare apărute mai ales în sudul ţării (Oltenia şi Muntenia). uneori aplicarea greşită a tehnicilor silvice şi de exploatare forestieră a dus la afectarea profundă a structurii arboretelor sub aspectul compoziţiei. iar apoi după aderarea la Uniunea Europeană. vârstei şi consistenţei acestora. unde anual au loc adevărate catastrofe naturale produse în numeroase sate. silvicultura a modificat structura naturală. prognozându-se chiar o creştere şi mai accentuată în următorii ani. în special în urma unor ploi torenţiale. Companii gigantice. rezistente. accentuarea unor fenomene de eroziune a solului. pădurea românească a început şi va continua în viitor să fie supusă unei exploatări tot mai mari. Fenomenele de eroziune antrenează cu apa cantităţi foarte mari de aluviuni. precum stejarul şi gorunul.). dar şi altele din zona de Curbură a Carpaţilor. contribuind şi la colmatarea rapidă a unor lacuri şi în final la creşterea cantităţilor de aluviuni din Dunăre.) presiunea antropică asupra acestui ecosistem a crescut. Marea Neagră. Este necesară o permanentă colaborare între managerul fondului de vânătoare şi proprietarul / managerul fondului forestier pentru a găsi cele mai adecvate soluţii în vederea conservării faunei şi habitatelor forestiere. luând în considerare că pădurea reprezintă cel mai important mediu de viaţă al faunei cinegetice. transnaţionale de exploatare forestieră vor pătrunde pe piaţa noastră cu întreaga dotare tehnică 8 . Consecinţele se observă mai ales în zilele noastre când mii de hectare din aceste molidişuri sunt doborâte de vânturi puternice. În momentul schimbării regimului politic din România şi cu trecerea la economia de piaţă. în detrimentul unor specii de arbori caracteristice acestor zone. iar sectorul forestier prin neimplicarea totală în managementul şi protecţia jnepenişurilor. Efectele unor tăieri abuzive şi necontrolate se resimt din plin în ultimii ani. Un exemplu concret şi elocvent îl reprezintă pădurile din judeţul Covasna.pentru zona rurală din sudul ţării etc. Este cunoscut numărul impresionant de mare de gatere şi firme cu activităţi în exploatări forestiere la nivel naţional şi aproape că nu mai întâlnim localităţi fără măcar un gater. La degradarea acestora a contribuit păşunatul. biserici etc. virgină sau cvasivirgină a vechilor păduri. adică de creştere a suprafeţei ocupate de molid inclusiv în afara arealului natural al său. deltă. Odată cu trecerea suprafeţelor împădurite în proprietate privată atât la persoane fizice cât şi juridice (primării. Printre practicile greşite mai vechi se situează şi “moda” pe atunci de a planta păduri întregi cu molid din alte provenienţe decât cele locale. practic în toate provinciile şi cu precădere în Moldova. În acelaşi timp. Se poate da ca exemplu fenomenul de “înrăşinare”. Defrişarea jnepenişurilor şi a pădurilor de la limita superioară a pădurii reprezintă de asemenea o distrugere a uneia din cele mai valoroase şi sensibile zone forestiere a ţării. cu efecte imediate asupra solului.

) atât legală cât şi ilegală. Acest tip de intervenţie umană are inclusiv consecinţe directe asupra faunei. Construirea unor pârtii de schi şi a instalaţilor aferente. Pentru a compensa aceste pierderi un rol însemnat în conservarea habitatelor. şosele şi centuri ocolitoare. proiectată prin Transilvania şi parţial Muntenia. proiectându-se şi alte asemenea investiţii în viitor (există o reglementare prin care se doreşte mărirea considerabilă a spaţiului schiabil al ţării.). Spre exemplu. indiferent de tipul ecosistemului şi de proprietarii acestuia. Bran etc. în Masivul Bucegi există pârtii de schi şi instalaţii de transport pe cablu pe aproape toţi versanţii. Efectul imediat constă în fragmentarea suprafeţei forestiere şi creşterea presiunii turistice. florei şi faunei îl vor avea ariile naturale protejate şi mai ales modul lor de gestionare. Predeal. comparabile cu cele din ţările dezvoltate ale Europei. sunt: Dezvoltarea infrastructurii ţării prin construirea în viitor a unei reţele de autostrăzi. Buşteni etc.modernă ce va permite exploatarea pădurilor greu accesibile şi inaccesibile din zona de pantă mare. Impactul ecologic general şi particular asupra anumitor specii forestiere va trebui evaluat pentru a nu se concretiza pierderea sau degradarea a mii de hectare ce urmează a fi exploatate. chiar şi în zone liniştite şi inaccesibile până atunci. Predeal. Odată construite. Dacă nu se calculează „costul ecologic” al fragmentării habitatelor de pădure putem asista la dispariţia unor specii „cheie” pentru aceste ecosisteme. 9 . bazine înfundate etc. Creşterea spaţiului construibil al localităţilor şi mai ales a celor turistice prin defrişarea pădurii (Sinaia. Buşteni. Alte probleme care afectează pădurea la scară variabilă. acţiune pusă în practică în diverse staţiuni ale ţării (Azuga. De altfel. Un exemplu concludent în acest sens îl reprezintă construirea autostrăzii internaţionale Budapesta – Bucureşti. Sunt celebre defrişările din fostele păduri regale de la Sinaia unde s-au construit vile particulare. printr-un program derulat în acest sens – Super schi în România). cum vom vedea în subcapitolul următor. toate preocupările discutate anterior devin obligatorii pentru toţi gestionarii fondurilor de vânătoare. ele afectează practic toate ecosistemele terestre mai ales prin fragmentarea acestora. Acestea vor fi adevărate rezerve de genofond.

în terenuri cultivate sau utilizate pentru furajarea animalelor domestice. În acelaşi timp au dispărut 10 . practicată înainte de 1990 sub regimul comunist. Astfel. Ecosistemele de acest tip sunt supuse accentuat unor activităţi umane cu evidente consecinţe negative asupra structurii lor şi faunei ce le populează. Atât spaţiul vital al animalelor sălbatice cât şi populaţiile acestora au suferit modificări profunde. Aceste ecosisteme suportă cele mai mari intervenţii antropice şi artificializări. De asemenea. reprezintă cele mai întinse ecosisteme din ţara noastră. unele continuând sub diferite forme şi în prezent. Agroecosistemele şi celelalte ecosisteme de spaţii deschise Terenurile deschise. mai mult sau mai puţin apropiată de structura naturală. iar în multe cazuri au dispărut. apărută ca o consecinţă a naţionalizării terenurilor şi ambiţiilor de creştere continuă a suprafeţei arabile şi producţiei. sensibile la schimbări pronunţate în ecosistem. fâneţe ori alte zone cu vegetaţie predominant erbacee. se produc şi modificări chimice ale litierei.Figura 4. pe suprafeţe mici. Poluarea care şi în România afectează anumite suprafeţe de pădure. De asemenea. ele deţin specii caracteristice din fauna sălbatică. Pârtiile de schi şi culoarele mijloacelor de transport prin cablu fragmentează ecosistemele forestiere Păşunatul în pădure conduce la degradarea păturii erbacee sau la succesiunea vegetaţiei şi la degradarea seminţişului. s-a restrâns suprafaţa pădurilor pentru a se crea terenuri agricole şi păşuni. dropia. specii de sfrâncioc. inclusiv directe asupra vânatului. Actualmente. Totodată. fâse şi alte păsări). În trecut omul a transformat treptat ecosistemele de spaţii deschise. fie că este vorba de culturi agricole sau de păşuni. dintre acţiunile asupra habitatului de terenuri deschise se pot enumera următoarele:  Creşterea suprafeţei monoculturilor. Cultivarea unor specii de plante pe suprafeţe mari a generat o serie de modificări în structura habitatelor. unele dintre ele fiind rare sau ameninţate în Europa şi chiar pe plan global (cârstelul de câmp. până la uscarea completă a arborilor. presuri. Bradul este una din speciile de arbori cu o sensibilitate crescută la poluare. precum stepele naturale. au scăzut suprafeţele culturilor mozaicate extensive. având şi alte efecte.

unele păsări răpitoare etc. inclusiv spre terenuri cu vegetaţie arbustivă şi chiar pădure. speciile de păsări la care România deţine cele mai numeroase populaţii europene vor suferi pierderi însemnate de efective prin transformarea habitatului. politicilor europene etc. Prin abandonarea terenurilor agricole apare în timp fenomenul de succesiune a vegetaţiei spre alte tipuri de ecosisteme. în general cu consecinţe pozitive pentru faună. Se preconizează în viitor că metoda cultivării terenurilor pe suprafeţe mari va fi din nou practicată în România. Figura 6. În aceste condiţii. numeroase specii de păsărele insectivore. floră erbacee spontană etc. Teren abandonat şi degradat.parcelele necultivate dintre suprafeţele agricole. Figura 5. însă cele caracteristice terenurilor deschise au o sensibilitate sporită la modificările habitatelor. După retrocedarea terenurilor agricole au reapărut aceste suprafeţe şi a crescut suprafaţa celor necultivate. şi reprezentau un habitat ideal pentru numeroase specii din fauna sălbatică (iepure de câmp. pâlcuri de arbori şi arbuşti. evoluţiei nivelului de trai. iar mecanizarea agriculturii un important factor negativ  Abandonarea terenurilor. Monoculturile reprezintă în general. fazan. situaţiei generale şi particulare a “mişcării” terenurilor din mediul rural. Acestea erau formate mai ales din garduri vii. impropriu pentru majoritatea speciilor de animale sălbatice 11 . Acest fenomen aproape generalizat în fostele ţări comuniste din Europa. dar şi în statele membre ale UE reprezintă una din cele mai grave probleme de protecţia faunei. datorită creşterii gradului de mecanizare a lucrărilor agricole. arbori izolaţi. are şi efecte negative în special pentru specii de păsări caracteristice culturilor agricole.). Evident în aceste cazuri sunt avantajate speciile adaptate acestor din urmă habitate. numite în câteva regiuni din ţară "haturi". medii ostile pentru majoritatea speciilor de faună sălbatică.

În cazul fragmentării habitatelor prin autostrăzi şi căi ferate poate apare izolarea populaţiilor aceleiaşi specii  Incendierea miriştilor. cu expansiunea unor specii de plante şi dispariţia celor caracteristice sau restrângerea ariei ocupate de acestea. Dacă în politicile agrare europene există fonduri substanţiale prin care fermierii care practică o agricultură ecologică. Sunt afectate în special habitatele animalelor tericole. refugiu şi cuibărit. prietenoasă faţă de faună şi habitate sunt recompensaţi. Păşunatul iraţional este una din cauzele principale ale degradării habitatelor  Infrastructura şi construcţiile de orice fel reprezintă pierderea unor habitate sau fragmentarea acestora. practicat în întreaga ţară mai ales după 1990 duce la transformări ale păşunilor naturale. inclusiv cu vegetaţie arbustivă este o practică obişnuită în România. Figura 7. Uneori. reprezentate de aceste tipuri de habitate. prin restrângerea suprafeţei utile de deplasare ca urmare a fragmentării şi prin eliminarea unor suprafeţe atunci când se construiesc diferite clădiri etc. Tendinţa de scădere a finanţării pentru protecţia mediului din zonele rurale şi practica agricolă reprezintă un factor negativ important ce poate avea urmări catastrofale pentru faună. 12 . care sunt locuri importante de cuibărit pentru păsări  Politicile europene şi globale privind agricultura au desigur consecinţe directe asupra ecosistemelor agricole. are urmări uşor de observat în succesiunea provocată a vegetaţiei. sporirea fenomenelor de eroziune şi acidificare a solului etc. are loc incendierea unor arbori seculari izolaţi. a suprafeţelor de teren ocupate cu vegetaţie uscată diversă. pe malurile lacurilor şi eleşteelor. degradarea lor. atunci efectele negative pot fi reduse astfel încât speciile rare şi ameninţate să nu fie supuse unor presiuni şi mai mari. chiar şi în zonele agricole joase sau în luncile râurilor. inclusiv prin strângerea de semnături de la populaţie sau prin petiţii. Toate marile organizaţii mondiale pentru protecţia păsărilor şi a naturii în general militează în acest sens. Construirea stânelor pe orice teren. Păşunatul excesiv şi iraţional. dar are efecte negative prin fragmentarea habitatelor faunei sălbatice în perioada de toamnă şi primăvară. distrugerea unor locuri de odihnă.

distrugere a vegetaţiei emerse din fermele piscicole au loc şi actualmente. în special în regiunile unde lipsa apei devine o problemă tot mai acută. ţările sărace economic aduc cele mai importante prejudicii zonelor umede. În general. pierzându-se importante zone umede cu potenţial socio – economic şi ecologic deosebit (Lacul Greaca şi celelalte bălţi naturale din lunca Dunării. Dacă însumăm întreaga suprafaţă a acestor ecosisteme distruse vom observa că ea depăşeşte actuala suprafaţă a Deltei Dunării. În mod cert. Pe plan naţional s-au pierdut sute de mii de hectare de terenuri umede în lungul istoriei. Balta Brăilei. lacuri şi alte asemenea sisteme cu apă stătătoare sau semistătătoare şi modificarea structurii apelor curgătoare naturale cu tot ecosistemul aferent au avut consecinţe devastatoare şi asupra faunei. Prin aceste desecări s-au produs modificări ale microclimatului în zonele desecate. De fapt. reprezintă unele din cele mai periclitate medii de viaţă de pe planeta noastră. denumite şi zone umede.). efectul lor pentru animale fiind încă necuantificat 13 . Balta Ialomiţei. lucrări de desecare. practic putem spune că România mai avea o Deltă a Dunării. prin diverse lucrări şi în diferite moduri. S-au pierdut habitate esenţiale pentru multe specii de peşti. păsări şi mamifere. a transformării luncilor râurilor şi pâraielor. majoritatea statelor lumii au înţeles rolul zonelor umede atât ca mediu de viaţă pentru multe plante şi animale. dacă regimul totalitar ar fi continuat şi în aceşti ani. a îndiguirilor şi în general a regularizării fără a fi nevoie de un studiu pertinent asupra impactului de mediu. mari suprafeţe din Delta Dunării etc. însă după 1900 au avut loc cele mai mari transformări. există încă zone pe glob unde se acţionează pentru transformarea acestora în ecosisteme terestre. În România persistă mentalitatea executării lucrărilor hidrotehnice. Iată câteva dintre acţiunile antropice cu caracter distructiv pentru zonele umede din România:  Desecările şi drenajul apelor a reprezentat o acţiune frecventă şi larg răspândită în perioada comunistă. cei abilitaţi să execute lucrări hidrotehnice nu îşi pun problema că intervenţia respectivă afectează mediul şi mai ales fauna sălbatică. La scară restrânsă. având de suferit îndeosebi speciile periclitate şi în declin la nivel naţional şi internaţional. aproape toată delta ar fi fost transformată radical în alte tipuri de teren. Diminuarea continuă a suprafeţelor ocupate de mlaştini.Zonele umede Ecosistemele acvatice. fiind abandonată după 1990. Consecinţele desecărilor au fost dintre cele mai diferite. cât şi pentru om care are beneficii multiple de pe urma acestor ecosisteme. care au culminat cu accentuarea aridizării. Deşi în prezent. decolmatare a canalelor. indiferent de tipul lor.

Stufăriş ars într-o arie protejată 14 . de componenta biologică a sistemelor de ape curgătoare. în vestul Europei. albia. rogoaze etc. care necesită o protecţie strictă a habitatelor de reproducere. Observăm frecvent cum utilajele distrug malurile. nici în anii noştri lucrările hidrotehnice nu ţin cont de protecţia mediului. scăderea limpidităţii. Astfel de studii sunt absolut necesare pentru a preîntâmpina efecte negative aşa cum au fost în trecut. aceste specii. creşterea vitezei de curgere a apelor. cum întăresc malurile cu piatră fără a se pune problema impactului asupra biodiversităţii. evitând zonele unde periodic stuful este ars. cresteţul cenuşiu. printre care buhaiul de baltă. Schema drenării şi desecării unei zone umede  Lucrările hidrotehnice de pe apele curgătoare au de asemenea efecte negative asupra habitatelor umede. O parte din speciile rare de păsări. Din nefericire. vegetaţia lemnoasă (uneori sălcii bătrâne). papură. inclusiv a luncilor apelor curgătoare şi a vechilor albii naturale  Incendierea vegetaţiei emerse (stuf. Arderea acestui tip de vegetaţie uscată duce la fragmentarea habitatelor umede şi la dispariţia temporară a locurilor de cuibărit pentru păsările acvatice. fragmentarea luncilor până la dispariţia lor. s-au demarat lucrări de refacere a ecosistemelor umede degradate. sunt sensibile la astfel de modificări. precum: degradarea malurilor şi albiei. Mai mult. cresteţul mic şi altele au nevoie pentru cuibărit de suprafeţe întinse şi compacte de stuf. accentuarea fenomenului de colmatare a sistemelor lacustre şi nu numai etc.Figura 8. papură sau alte plante macrofite de baltă Figura 9. scăderea nivelului apelor freatice.) practicată peste tot în ţară şi fără nici o logică sau beneficiu pentru agricultură ori altă ramură de activitate. Mai mult.

Deşi acesta este un proces natural. totul culminând cu degradarea ecosistemului până la distrugere. Se pierd astfel zone umede care pot fi importante pentru faună. luncile râurilor şi pădurile de luncă nu au în România un statut clar al administrării.  Managementul greşit al vegetaţiei acvatice duce la degradarea habitatelor de ţărm. stres permanent etc. Imaginea unui lac eutrofizat  Colmatarea bazinelor acvatice. păpuriş. la poluare. Tot mai multe lacuri naturale sau de acumulare tind să devină zone de agrement. rogoaze. Lipsa unui management sau managementul greşit aplicat poate însemna dispariţia acestor habitate deosebit de importante pentru faună. frecventă şi foarte răspândită în toate bazinele lacustre. fiind considerate ale „nimănui” şi supuse în mod abuziv intervenţiei umane. iar sursele de poluare sunt foarte variate Figura 10. prin care datorită pătrunderii în ape a unor cantităţi mari de azot. iar această tendinţă se poate accentua în viitor. el este accentuat de eroziunea solului şi de alte activităţi umane. de aceea prevenirea colmatării printr-un complex de măsuri adecvate este mai eficientă 15 . mlaştini eutrofe. deşi rolul lor ecologic. precum: stufăriş. Se pot diferenţia numeroase tipuri de poluare a apelor. cu consecinţe negative privind regimul hidrologic a terenurilor. fosforului şi alte substanţe duce la distrugerea habitatului prin modificarea structurii vegetaţiei. scăderea cantităţii de oxigen. Depunerea permanentă a unor cantităţi imense de mâl şi alte materii transportate de apă. construcţia caselor de vacanţă şi activităţile turistice contribuie la pierderea unor habitate importante. Este binecunoscut fenomenul de eutrofizare a lacurilor. Autostrăzile sunt proiectate şi prin zone umede. Spre exemplu. vegetaţia etc. a vegetaţiei emerse şi acvatice. hidrologic şi climatologic este deosebit  Poluarea cu compuşi ai azotului. conduce la transformarea în timp a habitatelor din lacuri în ecosisteme terestre prin fenomenul cunoscut sub numele de succesiune a vegetaţiei. a transparenţei apei etc. vegetaţia malurilor apelor curgătoare etc. o creştere a cantităţii de alge. iar construirea lor în asemenea condiţii implică măsuri tehnice speciale. Costurile re refacere a lor sunt mari. apare fenomenul de înflorire a apelor. Infrastructura. mai ales în incinta lacurilor de acumulare. dar şi în incinta eleşteelor piscicole şi bălţilor de pescuit sportiv. vegetaţie de turbă.

prin: a. de rolul lor şi de sensibilitatea acestora la gospodărirea şi exploatarea pădurilor. 16 . prin înlocuirea speciilor sensibile la modificări cu altele comune. Zonă umedă parţial colmatată ce se va transforma în timp într-un ecosistem terestru  Introducerea unor specii de plante şi animale exotice poate cauza degradarea habitatelor.3. distrugerea cuiburilor. pontelor şi puilor de păsări b. au provocat dezechilibre ecosistemice. aşa cum se stabileşte în alte ţări. aşa cum este cazul introducerii peştilor fitofagi (amurul şi alte specii) în lacuri şi heleştee. dar şi pe unele tericole Momentul exploatărilor sau altor lucrări silvotehnice trebuie ales astfel încât să nu afecteze reproducerea animalelor. Acţiunile de introducere a speciilor exotice trebuie să fie precedate de studii complexe asupra impactului ecologic şi în general trebuie evitate 2. Considerând fauna ca un tot unitar. care afectează speciile arboricole. uneori şi a adulţilor. cum este tipul major de habitat unde trăieşte animalul respectiv. vom trata câteva acţiuni importante ale omului şi consecinţele lor asupra speciilor.Figura 11. Aceşti peşti. de aceea întregul management silvic şi amenajamentul forestier trebuie revizuite şi elaborate inclusiv prin prisma conservării biodiversităţii în ansamblu. care a contribuit la reducerea şi chiar dispariţia florei submerse şi natante. fără importanţă conservativă. astfel:  Silvicultura şi exploatările forestiere au deseori efecte directe negative pentru faună. mai ales printr-o densitate foarte ridicată. omorârea puilor de mamifere. Influenţe negative directe asupra faunei Acţiunile directe ale omului asupra speciilor de animale sălbatice sunt foarte complexe şi variabile în funcţie de diverşi factori. indiferent de ecosistemele caracteristice speciilor de animale. pe baze bio – ecologice care ţin cont de toate speciile din biocenoză.

Spre exemplu. caracteristice ca loc de cuibărit pentru cârstelul de câmp. Doborârea arborilor groşi poate afecta specii de animale arboricole  Agricultura. Utilajele agricole reprezintă un real pericol pentru fauna ecosistemelor de culturi  Păşunatul reprezintă un pericol pentru animalele ce trăiesc pe sol. Secerarea sau cosirea mecanizată are desigur efecte directe mai mari pentru faună decât practicile manuale. Pentru a preveni pagubele cauzate animalelor utilajele agricole trebuie dotate cu sisteme de avertizare care să sperie animalele Figura 13. după reguli bine stabilite. turmele animalelor domestice provocând: Distrugerea cuiburilor păsărilor. fâneţe etc. prin lucrări diverse. cosirea ierbii este recomandat să se efectueze în păşunile umede. Numărul câinilor la o stână este de asemenea mai mare de obicei decât permite legea. O altă influenţă negativă majoră o reprezintă câinii de la stâne. Câinii îşi elaborează adevărate tactici de vânătoare. mai ales a speciilor periclitate. pontelor şi omorârea puilor Distrugerea locurilor de fătat a unor mamifere şi omorârea puilor Este de dorit ca pe o păşune să nu se suprapăşuneze şi să se practice în general o păşunare raţională. pontelor şi puilor de păsări b. rănind sau omorând puii ori adulţii păsărilor şi mamiferelor. după 1 iulie şi cel mai indicat manual. 17 . trebuie ca şi în cazul silviculturii să ţină cont şi de perioadele de reproducere a animalelor. care produc prejudicii. mecanizate sau manuale.Figura 12. mai ales că hrănirea lor la stână este de multe ori insuficientă. În plus. Distrugerea cuiburilor. şi nu dintr-o dată ci pe parcele de diferite mărimi. contribuie la: a. Omorârea puilor de mamifere Perioada de recoltare a produselor de pe terenurile agricole. ciobanii „dresează” câinii să hăituiască animalele şi exemplele sunt numeroase.

reprezintă un factor important al scăderii populaţiilor unor specii rare. Deranj / stres pentru toate animalele. cunoscânduse faptul că această practică este destul de frecventă în România. Extragerea exemplarelor 2.  Vânătoarea are un efect multiplu asupra faunei. iar soluţiile practice nu se observă decât punctiform. Astfel de activităţi reprezintă un important factor de stres mai ales pentru păsările acvatice. Piscicol şi în general pescuitul sportiv. sau vânarea lor fără un motiv anume. interzise de la vânătoare (de exemplu împuşcarea păsărilor răpitoare pentru împăiere. Aceeaşi aglomerare cvasipermanentă a pescarilor sportivi se întâlneşte şi pe marile râuri sau pe lacurile de acumulare. La păsări are loc fragmentarea stolurilor şi în final părăsirea zonei supuse vânătorii intensive. ştiut fiind faptul că înaintea iernării au nevoie de hrană suplimentară pentru acumularea grăsimilor. Sunt necesare studii aprofundate de impact al plumbului din alice şi din pescuitul sportiv la păsările acvatice pe teritoriul României Figura 14. de asemenea des întâlnită) 2. Cinegetic. păsările nu îşi pot procura liniştite hrana.Aceasta este una din marile probleme cu care se confruntă sectorul cinegetic. Radiografie care indică o alică ingurgitată de o pasăre sălbatică  Braconajul este de două categorii: 1. Ele îşi consumă energia prin zborurile provocate de perturbarea antropică 3. Stresul creşte dacă în bazinele acvatice se pescuieşte şi din ambarcaţiuni sau „la cizmă” 18 . mii de hectare fiind acum lipsite de păsări din cauza deranjului provocat de pescuitul sportiv. Tot prin deranj. a crescut foarte mult numărul pescarilor sportivi şi numeroase zone în care se practica doar piscicultură intensivă s-au transformat în zone de pescuit sportiv. care provoacă probleme de sănătate mai ales păsărilor (saturnism). Ingurgitarea plumbului din alice. Pe lângă deranjul produs speciilor care sunt vânate apare stresul pentru celelalte specii. care provoacă pe lângă deranj / stres scăderea populaţiilor de speciilor de peşti. acest fiind în general principalul efect negativ al practicării vânătorii asupra faunei. După 1990. prin: 1.

de exemplu. unde conflictele cu omul sunt iminente şi uneori grave  Infrastructura. Uneori au loc şi accidente. pentru animalele sălbatice. cum sunt cartierele periferice ale Braşovului. staţiunile turistice de pe Valea Prahovei etc. Chimizarea agriculturii a dus la dispariţia multor păsări răpitoare prin consumarea prăzii contaminate cu pesticide. construcţiile diverse sunt factori perturbanţi importanţi ai faunei. este o cerinţă şi pentru specialiştii în cinegetică Figura 16. provocând o izolare în timp a unor populaţii. Spre exemplu. Construirea autostrăzilor. fiind o activitate frecventă şi larg răspândită în orice tip de ecosistem. Autostrăzile fragmentează habitatul animalelor sălbatice  Poluarea sub toate formele este un factor negativ cu acţiune directă pentru faună. Alte substanţe periculoase cu complexe efecte la diferite specii de animale sunt metalele grele şi substanţele radioactive 19 . Sute de păsări mici braconate în România  Turismul şi pătrunderea omului în habitatele naturale este un factor major de stres. duce la fragmentarea habitatelor şi la pierderea unor terenuri propice.Figura 15. ciuperci şi alte produse forestiere are efecte directe şi indirecte asupra unor animale sălbatice. Găsirea soluţiilor pentru diminuarea efectelor viitoarelor autostrăzi în România. urmările fiind migrarea lor spre localităţi şi chiar pătrunderea în oraşe. împiedicând circulaţia liberă a animalelor sălbatice cu locomoţie terestră. Urşii găsesc tot mai rar astfel de produse care constituie hrana de bază în perioada de toamnă. pătrunderea tot mai frecventă a omului în păduri pentru a culege fructe de pădure.

Introducerea speciilor exotice de animale poate fi cauza diminuării populaţiilor unor specii autohtone şi chiar dispariţia acestora, de aceea doar un studiu de impact anterior poate demonstra dacă o specie exotică introdusă într-un teren nu provoacă dezechilibre.

Figura 17. Crapul chinezesc, mai ales în densităţi mari, distruge flora submersă şi natantă, dispărând unele păsări acvatice

20

3. Organisme internaţionale şi naţionale cu preocupări în conservarea faunei şi habitatelor 3.1. Generalităţi

Pentru conservarea mediului, a faunei şi habitatelor caracteristice în cazul nostru, este nevoie pe lângă documente oficiale, legi şi alte reglementări naţionale şi internaţionale, de organizaţii care să militeze pentru respectarea acestor documente şi care să le aplice, scopul lor fundamental fiind conservarea durabilă a biodiversităţii. Există două tipuri distincte de organizaţii şi anume organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale. Organismele şi organizaţiile guvernamentale sunt acele instituţii care de regulă elaborează la nivel naţional sau internaţional legi şi directive, deci în general acte oficiale cu privire la protecţia mediului şi care au inclusiv rol de inspecţie şi verificare. Sunt acele instituţii subordonate direct sau indirect guvernului. Organismele neguvernamentale sunt acele organizaţii legal constituite care nu reprezintă statul, guvernele sau parlamentele unor state dacă este vorba de uniuni internaţionale şi care au drept scop de activitate aceeaşi conservare a biodiversităţii. Ele conlucrează şi ajută organismele guvernamentale în elaborarea unor proiecte, programe, planuri de acţiuni, contribuind în plan teoretic şi practic la protecţia mediului. Din activităţile lor fac parte salvarea unor specii periclitate de animale, administrarea ariilor protejate etc. Rolul lor în lume a devenit deosebit de important mai ales prin tragerea unor semnale de alarmă cu privire la degradarea mediului, iar din acţiunile concrete pe care le întreprind se finalizează deseori rezultate spectaculoase. Milioane de cetăţeni fac parte din ONG-uri de mediu sau simpatizează astfel de organizaţii

3.2. Organizaţii naţionale cu preocupări în conservarea faunei şi habitatelor Organizaţii guvernamentale

1. Ministerul Mediului

Acest minister şi-a modificat în repetate rânduri denumirea, de aceea am preferat pentru simplificare să îl denumim în acest fel. Este unul din ministerele cele mai importante, având în vedere latura sa de activitate extrem de complexă şi de dificilă. Scopul său principal este de a elabora proiecte de legi, hotărâri de guvern, ordonanţe, ordine de ministru etc. în domeniul protecţiei mediului şi de a veghea la respectarea în teritoriu a

21

acestor documente. Aşadar, Ministerul Mediului este autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului în România. În principal, Ministerul Mediului este instituţia abilitată să coordoneze, reglementeze, supravegheze şi să controleze respectarea actelor oficiale emise de Guvern asupra protecţiei mediului, incluzându-se bineînţeles şi protecţia faunei şi habitatelor caracteristice. La nivel teritorial, atribuţiile ministerului sunt îndeplinite de către “Compartimentele Parcuri Naţionale şi Arii Protejate” ce funcţionează în cadrul Agenţiilor pentru Protecţia Mediului (APM), existente în fiecare judeţ. Acestea la rândul lor sunt coordonate de o agenţie regională, în funcţie de regiunile administrative ale României. Dintre atribuţiile agenţiilor se află şi verificarea şi avizarea cotelor de recoltă pentru fiecare fond de vânătoare în parte. Conform legii ariilor protejate, APM-urile au mai multe atribuţii legate de ariile protejate, având un însemnat aport la conservarea efectivă a ariilor protejate. În cadrul ministerului funcţionează Direcţia de Conservare a Biodiversităţii şi Arii Protejate, care se ocupă în mod direct de realizarea obiectivelor enunţate, cu referire la conservarea florei, faunei şi habitatelor, precum şi la ariile protejate. Referitor la acest din urmă aspect, APM-urile s-au preocupat în ultimii ani de tot ce reprezintă întocmirea completă a documentaţiei legale pentru declararea ariilor protejate. Dintre acţiunile concrete întreprinse se pot aminti cartarea ariilor protejate vechi şi a celor noi, prin hărţi în sistem GIS, limitele fiind conturate cu ajutorul aparatelor GPS. De asemenea, documentaţiile ştiinţifice şi cele de ordin general descriptiv au fost întocmite sub coordonarea directă a departamentelor de specialitate din APM-uri. 2. Ministerul Agriculturii / Pădurilor

Denumirea acestui minister a fost ca şi în cazul precedent modificată de mai multe ori, funcţionând şi împreună cu Ministerul Mediului. Are de regulă un Secretariat de Stat cu probleme de păduri unde există o direcţie care se ocupă de vânătoare, ce are funcţia de coordonare, reglementare şi control asupra respectării tuturor actelor normative şi reglementărilor în vigoare din domeniul protecţiei vânatului şi în general al managementului cinegetic şi fondurilor de vânătoare. În cadrul ministerului există un organ de control (inspecţie) asupra vânătorii, fondurilor de vânătoare şi în general a activităţilor din sector. Academia Română Este o instituţie de sine stătătoare, fără legătură directă cu organismele guvernamentale, fiind forul ştiinţific superior al ţării.

22

Sigla Academiei Române Organizaţii neguvernamentale În România există numeroase organizaţii neguvernamentale răspândite pe tot teritoriul României care au ca obiectiv protecţia mediului. a speciilor din flora şi fauna sălbatică  Analizează şi avizează efectuarea unor lucrări şi activităţi susceptibile de a avea un impact negativ asupra ariilor naturale protejate  Avizează modificarea suprafeţelor şi limitelor ariilor naturale protejate Figura 18. Dintre acestea. supraveghere şi control ştiinţific. amintim:  Avizează din punct de vedere ştiinţific declararea ariilor naturale protejate  Stabileşte modalităţile de administrare a ariilor naţionale protejate  Avizează planurile de management şi regulamentele ariilor naturale protejate  Avizează calitatea de custode a ariilor naturale protejate  Avizează numirea membrilor organelor ştiinţifice din reţeaua naţională de arii naturale protejate  Colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului la organizarea şi dezvoltarea în România a reţelei internaţionale de arii naturale protejate – Programul Natura 2000  Colaborează cu Ministerul Mediului la elaborarea “Cărţii Roşii” a speciilor de plante şi animale din România  Iniţiază şi promovează programe de cercetare ştiinţifică pentru cunoaşterea şi evaluarea stării habitatelor. lilieci etc. păsări. în funcţie şi de noile probleme cu care se confruntă mediul înconjurător. Experienţa şi seriozitatea lor este de asemenea în creştere.Pe lângă Academia Română funcţionează Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii (CMN) care are numeroase atribuţii legate de ariile naturale protejate. CMN este autoritatea ştiinţifică naţională. reptile. studii de impact de mediu asupra unor activităţi majore la nivel naţional etc.). Ele s-au dezvoltat după anul 1990 şi continuă să se înfiinţeze noi astfel de organizaţii. cu responsabilitate de avizare. expertizare. 23 . O parte din aceste ONG-uri au scopul de a proteja în special fauna sălbatică sau componente ale acesteia (insecte.

organizaţia se implică şi în desemnarea ariilor protejate ce vor face parte din reţeaua „Natura 2000”. amintim Societatea Ornitologică Română şi Asociaţia “Grupul Milvus”. Societatea Ornitologică Română Este o organizaţie neguvernamentală care acţionează pentru protecţia păsărilor sălbatice şi a habitatelor acestora. SOR este partener oficial în România a organizaţiei BirdLife International. prin colaborare cu organizaţii guvernamentale de mediu  militarea împotriva acţiunilor care ameninţă păsările sălbatice şi mediul lor.Dintre cele mai cunoscute organizaţii nonguvernamentale cu astfel de scopuri. dintre care cel mai relevant este Programul „Arii de Importanţă Avifaunistică” prin care SOR coordonează reţeaua naţională a celor mai adecvate situri pentru păsările sălbatice. cum este „Salvaţi raţa cu obraz alb şi cormoranul mic”  iniţierea unor programe şi proiecte naţionale. amintim:  influenţarea politicii de protecţia mediului din România. Sigla Societăţii Ornitologice Române 24 . Recent. iar dintre cele mai importante activităţi întreprinse. SOR este partener în alte proiecte printre care cele legate direct de protejarea unor specii de păsări rare şi ameninţate. dar şi protecţia ei. inclusiv prin presiuni legislative  cercetarea avifaunei României  educaţie ecologică în rândul tinerilor  participarea la mai multe programe şi proiecte internaţionale. De asemenea. printre care „Monitorizarea speciilor de păsări clocitoare din România” şi „Atlasul Păsărilor Clocitoare din România” Figura 19. Dintre obiectivele sale prioritare face parte studiul avifaunei.

Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii „Grupul Milvus” Această organizaţie are drept obiectiv studiul şi protecţia păsărilor sălbatice şi a mediului în general. devenind din ce în ce mai agreate de marele public datorită scopurilor nobile pentru care militează. ecologiei. Organizaţii internaţionale cu preocupări în protecţia faunei şi habitatelor Pe plan mondial există o multitudine de organizaţii cu scop conservativ. Sigla Asociaţiei pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii „Grupul Milvus” Coaliţia „Natura 2000” Este o asociere a mai multor organizaţii neguvernamentale cu scopul implementării şi dezvoltării în România a Programului „Natura 2000”. Este structurată în câteva grupuri de lucru pe diverse compartimente ale florei şi faunei. Importanţa acestei coaliţii reiese din scopul său. Dintre activităţile principale. 25 .3. iar necesitatea funcţionării este cu atât mai justificată cu cât legislaţia României şi toate acţiunile la acest nivel sunt în schimbare şi într-o oarecare instabilitate. cum este montarea cuiburilor artificiale pentru barza albă. necesitând permanent adaptarea la realităţile existente.  participarea la numeroase programe şi proiecte naţionale şi internaţionale Figura 20. amintim:  studiul păsărilor şi habitatelor (cercetări asupra mai multor specii de păsări sub aspectul biologiei. 3. inclusiv editând pliante privind protecţia păsărilor şi a habitatelor  protecţia efectivă a păsărilor prin diverse acţiuni. etologiei şi în special protecţiei lor sau a unor zone din ţară importante pentru păsări)  educaţie şi popularizare prin diverse acţiuni concrete. răpitoare etc. care în general au rezultate spectaculoase pentru protecţia mediului.

fiind una dintre cele mai importante astfel de organizaţii pe plan mondial. WWF a finanţat Proiectul „Reconstrucţie ecologică în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării”. în ţara noastră.IUCN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii) Este o uniune mondială care cuprinde membri din 140 ţări. mai ales în statele subdezvoltate unde abuzurile asupra naturii sunt în continuă creştere. acţiunile la nivel global şi local. precum „Green 26 . sunt:  aplicarea planurilor de management a ecosistemelor naturale  renaturarea şi ecologizarea ecosistemelor prin activităţile socio – economice ale societăţii  acţiuni de conservare a naturii la nivel politic şi tehnic  luarea în considerare a noilor situri propuse de Statele partenere ca zone naturale pentru moştenire (World Heritage)  monitorizarea speciilor incluse în Lista Roşie a IUCN  asigurarea asistenţei tehnice pentru elaborarea strategiilor şi Planurilor de Acţiune naţionale  implicarea în conservarea Parcurilor Naţionale WWF (Fondul Mondial pentru Mediu) Este o fundaţie internaţională independentă cu scopul de a conserva natura. În componenţa sa activează peste 10 000 de experţi şi oameni de ştiinţă recunoscuţi la nivel mondial. Organizaţia militează pentru conservarea naturii prin influenţarea şi încurajarea societăţii în acest scop. prin care s-au readus la stadiul natural două ostroave de pe Braţul Chilia. Scopul principal al IUCN este de a conserva mediul prin crearea unor legături strânse între organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale. Dintre obiective. în Europa desfăşurând şi alte proiecte. amintim: o influenţarea politicilor naţionale şi mondiale de mediu o iniţierea unor programe şi proiecte internaţionale pentru protecţia mediului şi renaturarea unor habitate (spre exemplu. iar lipsa fondurilor pentru protecţia mediului este acută în ţările cu probleme economice majore. Alte obiective ale organizaţiei. reunind atât organizaţii neguvernamentale de mediu (peste 800) cât şi guvernamentale (peste 120 de agenţii guvernamentale de protecţia mediului). cu activităţi dintre cele mai diverse şi cu rezultate foarte bune. ştiinţă şi societate.

cooperarea cu „Consiliul Steward pentru Păduri”. Cele mai intense activităţi ale organizaţiei se desfăşoară în ţările unde problemele economice sunt ridicate iar presiunea asupra surselor de apă şi a zonelor umede este de asemenea mare. Activează în peste 100 de state de pe tot mapamondul. OMPO (Organizaţia Păsărilor Migratoare din Palearcticul Occidental) Reprezintă o organizaţie internaţională cu implicare în conservarea speciilor de păsări migratoare şi a habitatelor din zona Palearcticului.Danube” ce urmăreşte crearea unei reţele de arii protejate. printre care BirdLife International. ca tradiţie culturală a popoarelor 27 . fiind principala organizaţie mondială cu profil de protecţia ecosistemelor acvatice la scară globală. conectate printr-un coridor ecologic de-a lungul Dunării. acţionând în peste 70 ţări din Europa. A dezvoltat în lungul timpului numeroase proiecte în zonele umede. Asia şi Africa. fac parte:    cunoaşterea ecologiei păsărilor migratoare conservarea habitatelor păsărilor migratoare. Dintre principalele obiective. organizaţie abilitată pentru certificarea pădurilor şi lemnului) Figura 21. Sigla WWF Wetlands International Această organizaţie internaţională are drept scop conservarea zonelor umede de pe Terra printr-un management adecvat. Lucrează cu experţi în domeniu şi cu alte organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale. în special a zonelor umede menţinerea activităţilor de vânătoare. Ariile naturale protejate se suprapun pe ultimele fragmente naturale de pe fluviu o conlucrarea cu alte organizaţii pentru protecţia unor tipuri de ecosisteme (spre exemplu. Principiul de bază al OMPO este să conceapă vânarea păsărilor migratoare ca o activitate ce utilizează sursele naturale în conformitate cu regulile care asigură supravieţuirea lor pe termen lung.

inclusiv România. studii privind impactul uman asupra populaţiilor europene de păsări clocitoare şi tendinţa de evoluţie a acestor populaţii etc. Are parteneri în peste 100 de ţări. lucrări de conservare a populaţiilor păsărilor sălbatice şi a habitatelor. În activitatea sa. De asemenea. dar şi cu organizaţii naţionale. prin Societatea Ornitologică Română. printre care studiul biologiei şi ecologiei becaţinei comune. managementul zonelor umede din Ucraina şi Bielarusia etc. A publicat numeroase lucrări ştiinţifice (Ariile de Importanţă Avifaunistică din Europa. Figura 22.) şi de popularizare pentru atragerea cât mai multor cetăţeni alături de păsări şi protecţia lor. România participă anual la multe dintre acţiunile de popularizare ale organizaţiei 28 . cea mai mediatizată fiind „Ziua păsărilor” la care participă anual zeci de mii de oameni. Astfel de manifestări au ca scop principal iniţierea şi implicarea publicului în observaţii şi protecţia păsărilor. încurajând cercetarea în domeniul ornitologiei şi activităţi practice de protecţie. BirdLife International iniţiază numeroase programe şi proiecte de conservare în întreaga lume. habitatele şi oamenii. latura educativă este deosebit de bine reprezentată în acţiunile organizaţiei. locurile / siturile. cum este CIC (Consiliul Internaţional de Cinegetică). OMPO a contribuit la editarea unor lucrări despre zone umede importante din Europa de est BirdLife International Este o organizaţie internaţională care reuneşte ca parteneri alte organizaţii naţionale cu scopul conservării păsărilor sălbatice şi a habitatelor lor. răspândite pe toate continentele. din care 40 state europene. dezvoltând împreună mai multe proiecte.OMPO colaborează cu organizaţii internaţionale de vânătoare. organizaţia ţine cont de patru aspecte ale conservării păsărilor: speciile.

Figura 23. “Ziua Păsărilor” reprezintă un prilej de relaxare şi satisfacere a pasiunii pentru observarea păsărilor 29 .

Spre exemplu. cele două directive prezentate – “Păsări” şi Habitate” se aplică în prezent doar în ţările membre UE. Convenţii internaţionale privind conservarea faunei şi habitatelor 4. Unii specialişti apreciază că sunt ignorate parţial sau total habitate deosebit de importante. În al doilea rând. Această conservare nu se poate realiza eficient decât prin convenţii internaţionale la care să adere cât mai multe ţări. a faunei şi habitatelor în cazul nostru. în Europa. prin organisme internaţionale. precum cele de terenuri deschise şi agricole sau ecosistemele forestiere. în general accentuându-se asupra habitatelor marine – costiere şi zonelor umede din interiorul continentelor. Nesemnarea sau încălcarea unor convenţii şi acorduri internaţionale de către unele ţări face de multe ori neeficientă lupta celorlalţi. Responsabilitatea punerii în practică a legislaţiei revine desigur guvernelor fiecărui stat în parte. Astfel. protejarea unor specii de animale migratoare nu dă rezultate decât dacă toate statele pe teritoriul cărora se desfăşoară migraţia şi celelalte etape / aspecte fenologice. Generalităţi Actualmente cooperarea internaţională din domeniul protecţiei mediului în general. pentru multe convenţii se constată o acoperire doar parţială dintr-o anumită regiune geografică. ambele cu suprafeţe foarte mari şi cu numeroase specii de plante şi animale periclitate. cooperează şi iau aceleaşi tipuri de măsuri. Pe de altă parte. Convenţiile internaţionale existente la ora actuală acoperă necesitatea conservării naturii de la scară locală până la cea globală.4. Cu toate acestea. Totodată. unele directive se referă strict la anumite habitate. Belarusia. cum sunt: Ucraina. Protecţia biodiversităţii. datorată în primul rând factorilor politici (spre exemplu. reprezintă o preocupare globală ce depăşeşte graniţele statale şi continentele. lăsându-se descoperite state importante de pe continent. aplicarea acestei legislaţii nu poate fi controlată eficient la nivelul fiecărui stat. obligaţiile contractuale ale acestor documente nu sunt deseori bine implementate în practică datorită unor formulări neclare şi prea generale ale lor.). parţial Rusia. Serbia etc. este foarte strânsă. 30 .1. Izolarea unui stat din acest punct de vedere poate obstrucţiona acţiunile de conservare ale celorlalte state şi astfel se creează anumite bariere în cooperarea din domeniul conservării mediului. Şi acesta este uneori motivul declinului populaţiilor reproducătoare care sosesc primăvara din cartierele de iernare. se percep două mari dezavantaje care încă persistă în legătură cu modul de aplicare al legislaţiei internaţionale de protecţia mediului. Protejarea locurilor de reproducere ale unei specii de păsări migratoare europene nu este suficientă în conservarea speciei respective dacă nu se protejează şi cartierele de iernat din Africa sau Asia.

specialiştii consideră această convenţie drept cel mai important act legislativ pentru menţinerea biodiversităţii în spaţiul european dar şi în afara lui. planuri sau programe pentru conservarea biodiversităţii şi utilizarea durabilă a resurselor biologice la nivel naţional şi integrarea lor în alte programe sau planuri ale sectoarelor cu tangenţă  Promovarea protecţiei ecosistemelor. habitatelor naturale şi menţinerea unor populaţii viabile în natură. a intrat în vigoare în noiembrie 1994 Obiective   Conservarea diversităţii biologice Utilizarea durabilă a componentelor biodiversităţii Obligaţii Dintre principalele obligaţii ale părţilor contractante se remarcă unele mai importante. dintre care amintim:  Elaborarea unor strategii naţionale. prin dezvoltarea şi implementarea unor planuri şi strategii bine formulate care să cuprindă prevederile enunţate Comentarii În general. renaturarea ecosistemelor degradate şi promovarea redresării populaţiilor speciilor ameninţate. respectiv “Summitul Pământului”. Şi alte ţări de pe mapamond au elaborat legi şi reglementări juridice pentru a proteja biodiversitatea plecând de la cele mai importante rezoluţii şi articole ale prezentei convenţii. după desfăşurarea uneia din cele mai grandioase întâlniri pe probleme de protecţia mediului şi conservarea diversităţii biologice. Brazilia. 31 .4. summit organizat sub egida ONU. O mare parte din statele membre ale UE s-au ghidat după această convenţie când au stabilit politicile în domeniu la nivel naţional. în anul 1992. incluzând Uniunea Europeană. desfăşurat la Rio de Janeiro.2. Convenţia a apărut ca o necesitate juridică. prilej cu care s-a adoptat o declaraţie comună. Adoptare Mai 1992. Convenţiile internaţionale Convenţia asupra biodiversităţii (CBD) Acoperire Convenţia are o acoperire mondială. Convenţia asupra Biodiversităţii reprezintă un cadru legislativ pentru conservarea diversităţii biologice mai ales prin liniile directoare privind politicile de conservare a mediului pe care părţile semnatare trebuie să le aplice.

precum şi evaluarea impactului social. conservarea şi utilizarea durabilă a surselor de apă şi zonelor umede. chimice şi biologice. Adoptare Februarie 1971.Deşi există şi multe generalităţi şi aspecte imprecise. dar şi a celorlalte grupe de animale cum sunt peştii Comentarii 32 . care pot sau nu să facă parte din listă şi care să contribuie la conservarea acestor habitate şi a populaţiilor de păsări acvatice. participând practic toţi factorii implicaţi. într-o continuă restrângere de suprafaţă şi degradare sub toate aspectele fizice. cât şi cele marine sau oceanice. a intrat în vigoare în decembrie 1975. stătătoare sau curgătoare. Uniunea Europeană fiind semnatară a convenţiei a demarat strategia proprie de conservare a biodiversităţii din anul 1996 prin consultare publică. Obligaţii    Declararea unor zone umede relevante de către părţile contractante pentru includerea lor în “Lista Zonelor Umede de Importanţă Internaţională” Formularea şi implementarea unor planuri privind conservarea zonelor umede incluse în listă şi eventual utilizarea durabilă a lor Declararea ariilor protejate în zone umede. Convenţia de la Ramsar (Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională mai ales pentru păsările de apă) Acoperire Se adresează tuturor statelor lumii. indiferent de continent. atât cele interioare continentelor. România fiind semnatară după anul 1990. Scopul său este cu atât mai important cu cât zonele umede sunt unanim recunoscute drept cele mai periclitate ecosisteme de pe glob. considerându-se în această categorie toate ecosistemele legate de apă. Sunt trasate priorităţile conservării biodiversităţii şi evaluarea resurselor necesare aplicării acestor priorităţi la nivel naţional. economic şi de mediu ale măsurilor propuse. Baza convenţiei este pusă pe elaborarea unor strategii naţionale şi internaţionale şi pe organizarea eficientă a protecţiei biodiversităţii. directiva are rolul de a armoniza activitatea de conservare a biodiversităţii cu toate ramurile şi activităţile sociale şi economice care se desfăşoară în mediul natural. Obiective Principalul obiectiv este păstrarea.

Prutului. Mureşului. Criteriile de desemnare a zonelor umede de importanţă internaţională sunt foarte bine formulate şi facil de aplicat. respectiv “Rezervaţia Biosferei Delta Dunării”. în Europa au fost incluse în listă câteva sute de zone umede de importanţă internaţională. Alte criterii de desemnare adoptate la Conferinţa Părţilor de la Paris. Până în prezent. Se pot include şi zone umede antropice. sunt: Un exemplu reprezentativ. deşi deţine şi alte câteva situri care ar putea fi declarate de importanţă mondială şi care în viitor cu siguranţă că vor face parte din această listă.Convenţia este instrumentul cel mai important de pe plan mondial pentru conservarea zonelor umede. precum complexele de eleştee piscicole. arie importantă de migraţie din cadrul unei zone umede sau dintre mai multe astfel de arii pentru specii de peşti (aici se includ mai ales speciile periclitate din ihtiofaună). zone umede din bazinul Siretului. Insula Mică a Brăilei care probabil va căpăta acest statut. care avantajează pentru desemnare şi ariile cu suprafeţe mici pe care se concentrează mari populaţii de păsări aflate în migraţie sau care iernează. 1999. 33 . Oltului. stagii din viaţa peştilor. Crişurilor şi altele. subspecie sau familie de peşti. Fiecare stat semnatar este obligat să includă în listă cel puţin o arie. Balta Comana. s-a introdus şi conceptul de “1% din populaţia migratoare”. rar sau unic de zonă umedă naturală sau aproape naturală dintr-o anumită zonă geografică Suportă specii vulnerabile. interacţiuni de specii sau populaţii care reprezintă un beneficiu pentru ecosistem sau care contribuie la diversitatea biologică O sursă de hrană importantă pentru peşti. România figura la nivelul anului 2003 cu o singură arie. Astfel. Dintre potenţialele situri Ramsar fac parte: Mlaştina Satchinez. ameninţate sau critic ameninţate ori comunităţi biologice ameninţate din punct de vedere ecologic Suportă populaţii de plante şi / sau animale din specii importante pentru menţinerea diversităţii biologice dintr-o anumită zonă geografică Suportă specii de plante şi / sau animale într-un stadiu critic din ciclul lor de viaţă sau care reprezintă refugiu în perioade critice Suportă în mod regulat 20 000 de indivizi aparţinând păsărilor acvatice sau peste această valoare Suportă regulat 1% sau peste acest procent din indivizii unei populaţii a unei specii sau subspecii de pasăre acvatică Suportă un procent semnificativ dintr-o specie.

mai ales datorită presiunilor antropice la care sunt supuse pe parcursul migraţiei lor şi lipsei unor acorduri sau tratate până atunci. zonele de clocit şi de iernare a păsărilor. Această convenţie a apărut ca o necesitate obiectivă de protecţie a speciilor de animale migratoare. intrată în uz în noiembrie 1983. Nistrul de Jos. categorisite ca “în pericol” (speciile din apendicele I)  Realizarea unui acord pentru conservarea speciilor migratoare care au un statut de conservare nefavorabil sau care necesită un beneficiu suplimentar de protecţie prin cooperare internaţională (speciile din apendicele II) Comentarii Pentru speciile din apendicele I statele / părţile semnatare se angajează să conserve şi unde este posibil să renatureze habitatele speciilor importante. Republica Moldova. Adoptare Iunie 1979. Convenţia de la Bonn este cu atât mai salutară cu cât a fost semnată până în 34 . Obiective Conservarea şi managementul efectiv a speciilor de animale în întregul lor areal de migraţie. din care peste 20 ţări europene.Figura 24. fiind peste 50 state contractante. sit Ramsar Convenţia de la Bonn (Convenţia asupra conservării speciilor de animale migratoare) Acoperire Întreaga lume. dar numărul lor trebuie să crească şi să cuprindă toate statele de pe traseele de migraţiune. care leagă în principal zonele de reproducere de cartierele de iernare Obligaţii   Realizarea cercetării asupra speciilor migratoare Adoptarea unor măsuri stricte pentru protecţia speciilor migratoare. care să menţioneze importanţa conservării speciilor migratoare.

fac parte fundacii (Gavia sp. Laridae).prezent de numeroase ţări pe teritoriul cărora speciile vizate se reproduc. Charadrii. Anseriformes). speciile de fluierari (Tringa spp. cercetare şi management pentru câteva specii de păsări migratoare de importanţă globală. fiind considerate specii încă stabile privind populaţia lor şi gradul de ameninţare.). Charadriiformes. Acest acord include planuri de acţiuni. fugacii (Calidris spp). ploierii (Pluvialis spp. A intrat în vigoare în anul 1998. două specii de corcodei (Podiceps sp. Din cele aproape 200 specii de păsări migratoare incluse în listă. chire şi chirighiţe (Fam . aproape toate speciile de gâşte şi raţe sălbatice (ord. o parte din stârci. Convenţia de la Berna (Convenţia asupra conservării faunei şi florei europene.).) câteva specii de pescăruşi (Fam. sunt doar în tranzit sau iernează. Adoptare Septembrie 1979 şi intrată în vigoare în iunie 1982 Obiective 35 . inclusiv becaţinele.)culicii (Numenius spp. Passeriformes). monitorizare.). inclusiv cele care nu sunt incluse în alte convenţii sau directive. Acordul include 170 specii şi acoperă o suprafaţă de 60 milioane m2 din peste 120 state de pe cele trei continente. Alte specii din listă sunt cresteţii din genul Porzana. o mare parte a speciilor de păsări de ţărm (limicole) – ord. cele două specii de pelicani europeni (Pelecanus sp. Acordul privind conservarea păsărilor acvatice din zona Afro – Eurasiatică (AEWA) Este un acord emis sub Convenţia de la Bonn prin care se urmăreşte crearea unei baze legale pentru politicile de conservare a acestor specii în toată zona geografică respectivă (Palearcticul de Vest – Europa şi Asia precum şi din Africa).). Sternidae).). sitarul de mal (Limosa limosa). inclusiv din partea nordică a Africii. cele două specii de cocori europeni. subord. România fiind parte semnatară. cele două berze (Ciconia sp. În acest fel este îndeplinit parţial un deziderat esenţial al protejării animalelor sălbatice cu deplasări anuale în spaţii mari şi anume protejarea lor şi a habitatelor atât în locurile de reproducere cât şi în cartierele de iernare şi de asemenea a celor aflate pe traseul de migraţiune caracteristic. inclusiv din Africa de nord) Acoperire Statele Consiliului Europei şi statele non – membre invitate. Nu fac parte din prezentul acord speciile de păsărele (Ord.

ferestraşul mic (Mergus albellus). fazanul. patru specii de cresteţi şi cârstei din genurile (Porzana şi Crex). cormoranul mare (Phalacrocorax carbo). Piciformes) şi cea mai mare parte a speciilor de păsărele (Ord. cocoşul de mesteacăn. Somateria spp. faunei şi habitatelor din spaţiul european şi în special a speciilor şi habitatelor a căror conservare necesită cooperarea statelor Obligaţii  Adoptarea măsurilor legislative şi administrative necesare pentru asigurarea conservării acestora şi în special a celor specificate în apendicele I şi II  Acordarea atenţiei speciale protecţiei ariilor de importanţă pentru speciile migratoare din apendicele II şi III şi care reprezintă locuri de iernare. Foarte puţine specii fac parte din apendicele I (specii endemice foarte rare). raţa cu obraz alb (Oxyura leucocephala). păsările răpitoare diurne (Ord. păsările răpitoare nocturne (Ord. Passeriformes).. gârliţa mică (Anser erythropus). găinuşa de baltă. cei doi călifari (Tadorna sp. prepeliţa. restul speciilor de gâşte (Anser spp. cei doi cocori (Grus grus şi Anthropoides virgo)o mare parte din speciile păsărilor de ţărm (Subord. corcodeii.). Netta sp. Din apendicele II fac parte multe păsări de apă. râsul (Lynx lynx). specii de ciocănitori (Ord.. Pentru păsări. toate columbidele şi altele. Aythya spp. o parte din stârci. lişiţa.. lebăda de vară (Cygnus olor). Bucephala sp. Melanitta spp. Mergus spp. castorul (Castor fiber). hrănire. odihnă. precum: fundacii.. 36 . Conservarea florei. Mamiferele au mult mai puţini reprezentanţi. majoritatea încadrându-se în II şi III.. Clangula sp. ierunca. cocoşul de munte (Tetrao urogallus). gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis). regăsindu-se în diferiţi apendici: ursul brun (Ursus arctos). care nu necesită protecţie absolută. pelicanii.. Charadrii). precum: corcodelul mare (Podiceps cristatus). În apendicele III sunt incluse mai ales specii comune. berzele. nurca europeană (Mustela lutreola). stârcul cenuşiu (Ardea cinerea). diverse păsări de ţărm. lupul (Canis lupus).) şi de raţe (Anas spp. reproducere şi / sau năpârlire de pe traseul lor de migraţie  Interzicerea actelor deliberate de distrugere a locurilor de reproducere sau de odihnă pentru speciile listate în apendicele II Comentarii Necesitatea implementării convenţiei în UE a fost motivată de existenţa Directivei Habitate.). Strigiformes). aproape toate speciile europene figurează într-unul din apendicele convenţiei. Falconiformes / Accipitriformes). potârnichea..

Pentru a preveni extincţia speciilor ameninţate şi periclitarea altora. lemn sub diverse forme de utilizare. SUA. fildeş etc. A apărut în urma studiilor care relevau situaţia îngrijorătoare a comerţului ilicit cu specii ameninţate. mai ales că anual numărul indivizilor care se comercializează transfrontalier ajunge la sute de milioane de exemplare. este necesară o permanentă colaborare internaţională. fiind peste 30 000 specii de plante şi animale sub diferite 37 . Scopul principal este asigurarea unui comerţ cu specii din flora şi fauna sălbatică astfel încât să nu pericliteze supravieţuirea acestora. produse forestiere. Aceste arii trebuie să îndeplinească una sau mai multe din următoarele condiţii:     Să contribuie substanţial la supravieţuirea speciilor ameninţate Să adăpostească un număr semnificativ de specii sau populaţii importante ale uneia sau mai multor specii Să conţină un eşantion important şi / sau reprezentativ de tipuri de habitate ameninţate Să conţină un exemplu tipic pentru un habitat particular sau un mozaic de habitate diferite Reţeaua Emerald este operativă şi în România. cornul de rinocer. intrând în vigoare în anul 1975. în anul 1973. precum: coarnele de cervide. iar sumele vehiculate din aceste activităţi sunt de ordinul a miliarde de dolari.Reţeaua Emerald Este o iniţiativă a Convenţiei de la Berna apărută cu scopul extinderii Reţelei Natura 2000 a ariilor protejate şi în statele nemembre din Consiliul Europei. convenţia este cunoscută şi sub numele de „Convenţia de la Washington”) din necesitatea acută de a proteja animalele şi plantele. una din cauzele potenţialelor extincţii fiind tocmai acest comerţ. conţinutul unor organe cum ar fi bila speciilor de urşi asiatici. Convenţia se referă atât la indivizii întregi vii sau morţi. cât şi la părţi sau produse ale plantelor şi animalelor (medicamente. Prima formă a convenţiei a apărut după anul 1960 (în urma unei conferinţe IUCN. Comitetul Director al Convenţiei a stabilit în anul 1984 câteva recomandări operative pentru declararea “Ariilor de Interes Conservativ Special” şi pentru realizarea paşilor concreţi în managementul lor.). existând prin CITES mijloacele concrete pentru a împiedica exploatarea iraţională a lor. apoi textul final a fost semnat la Washington. alte părţi. CITES (Convenţia asupra comerţului internaţional cu specii ameninţate din fauna şi flora sălbatică) Această convenţie reprezintă un acord stabilit între guvernele statelor semnatare. având o strânsă legătură cu Reţeaua Natura 2000 la întocmirea documentaţiilor pentru declararea siturilor de acest fel şi la elaborarea unor proiecte. organe de animale.

Comerţul cu aceste specii este permis doar în circumstanţe excepţionale  Apendicele II include speciile nu în mod necesar ameninţate cu extincţia. România este parte semnatară. Nu se acceptă derogări decât în urma unei analize temeinice efectuate de autoritatea ce răspunde de aplicarea convenţiei.grade de protecţie a convenţiei. Desemnarea autorităţilor competente revine fiecărei părţi implicate. principalele condiţii de aplicare pentru fiecare apendice sunt descrise pe larg în convenţie şi în explicaţiile ei (valabile inclusiv on – line). între un stat şi altul.) în România şi care sunt transportate în alte ţări. însă trebuie implicate şi alte state cunoscute ca importatoare şi mai ales exportatoare de plante şi animale sălbatice. Ministerul Mediului fiind Autoritatea abilitată să aplice convenţia. 38 . CITES se aplică inclusiv pentru părţi ale animalelor vânate (trofeele etc. precum şi una sau mai multe Autorităţi Ştiinţifice care să avizeze efectul asupra speciilor. documente oficiale care sunt prezentate la fiecare intrare sau ieşire dintr-un stat semnatar. re – exporturile (exportul unui exemplar care a fost importat) şi introducerea speciilor acoperite de convenţie trebuie să fie autorizate printr-un sistem de licenţiere. dar a căror comerţ trebuie supus controlului pentru a evita periclitarea supravieţuirii lor  Apendicele III conţine specii care sunt protejate în cel puţin un stat şi care necesită alte părţi CITES pentru asistarea controlului comerţului Fiecare parte a convenţiei trebuie să desemneze una sau mai multe Autorităţi Manageriale care sunt abilitate să acorde licenţă de comerţ. În prezent sunt peste 170 părţi semnatare. În cele trei apendice ale convenţiei sunt incluse peste 5000 specii de animale. Deşi există unele diferenţe de documente. CITES are trei apendici. în acord cu gradele de protecţie:  Apendicele I include speciile ameninţate cu extincţia. După adoptarea şi aplicarea ei nici o specie de animal sau plantă protejată de convenţie nu a dispărut ca rezultat al comerţului. bazat pe principii comune de luptă împotriva acestui flagel. exporturile. Gestionarii fondurilor de vânătoare trebuie să cunoască aceste proceduri oficiale. proceduri etc. Orice activitate de comerţ cu specii listate în convenţie necesită aşadar. dintre care peste 650 specii de mamifere şi 1700 specii de păsări. Modul de lucru al convenţiei are în vedere că toate importurile.

O mare parte din păsările listate ca SPEC sunt incluse la această categorie. uliul cu picioare scurte (Accipiter brevipes). stârcul de noapte (Nycticorax nycticorax). gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis). Specii concentrate în Europa şi cu un Statut de Conservare Nefavorabil. călifarul roşu (Tadorna ferruginea). barza albă (Ciconia ciconia). culicul cu cioc subţire (Numenius tenuirostris). Dintre acestea. barza neagră (Ciconia nigra). amintim: pelicanul creţ (Pelecanus crispus). ciocârlia de pădure (Lululla arborea). Din cea de-a doua categorie SPEC fac parte: cormoranul mic (Phalacrocorax pygmeus). raţa pestriţă (Anas strepera). dumbrăveanca (Coracias garrulus). stârcul lopătar (Platalea leucorodia). raţa cârâitoare (Anas 39 . buhaiul de baltă (Botaurus stellaris). stârcul pitic (Ixobrychus minutus). raţa cu cap alb (Oxyura leucocephala). sitarul de mal (Limosa limosa). valabil recunoscute în prezent. Alte categorii şi clasificări privind conservarea faunei sălbatice şi ameninţările acesteia În cazul speciilor de păsări sălbatice au fost elaborate câteva ierarhizări a statutului de conservare şi de ameninţare pe plan european. Specii care necesită conservare globală. Pentru desemnarea ariilor protejate cu specific avifaunistic. raţa suliţar (Anas acuta). pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus). Dintre acestea. acvila de câmp (Aquila heliaca). fluierarul cu picioare roşii (Tringa totanus). spârcaciul (Tetrax tetrax). Sigla convenţiei CITES 5. Specii neconcentrate în Europa dar cu un Statut de Conservare Nefavorabil. vom enumera şi prezenta succint pe cele mai importante. 2. gârliţa mică (Anser erythropus).3. dropia (Otis tarda). sunt acele specii clasificate ca ameninţate global sau dependente de conservare. stârcul roşu (Ardea purpurea). 3. acvila ţipătoare mare (Aquila clanga). cârstelul de câmp (Crex crex).Figura 25. becaţina mare (Gallinago media). aşa cum sunt: fundacul polar (Gavia arctica). raţa roşie (Aythya nyroca). potârnichea de stâncă (Alectoris graeca). Există patru categorii SPEC: 1. Categoria SPEC Este o clasificare a speciilor de păsări din Europa care ţine cont de nivelul conservării acestora pe continent şi de arealul de răspândire. la elaborarea unor documente privind gradul de ameninţare şi vulnerabilitate al păsărilor se ţine cont de aceste clasificări.

mierla (Turdus merula). raţa pestriţă (Anas strepera). ciocârlia de câmp (Alauda arvensis). raţa cu obraz alb (Oxyura leucocephala). “rară”. ferestraşul mic (Mergus albellus). prepeliţa (Coturnix coturnix). “localizată”. cocoşul de mesteacăn (Tetrao tetrix). stârcul de noapte (Nycticorax nycticorax). ferestraşul mic (Mergus albellus). Fac parte din această categorie specii precum: gâsca cu cioc scurt (Anser brachyrhynchus). cresteţul pestriţ (Porzana porzana). “vulnerabilă”. raţa cu ciuf (Netta rufina). sturzul de vâsc (Turdus viscivorus). raţa cu cap castaniu (Aythya ferina). dar cu un Statut de Conservare Favorabil. Statutul European de Ameninţare Aceasta este de asemenea o clasificare a speciilor de păsări în funcţie de arealul lor de răspândire şi de mărimea populaţiilor. Fiecare specie de pasăre este clasificată în una din următoarele categorii: “în pericol”. sturzul cântător (Turdus philomelos). cormoranul mic (Phalacrocorax pygmeus). turturica (Streptopelia turtur). vânturelul roşu (Falco tinnunculus). bătăuşul (Philomachus pugnax). acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina). 4. cocoşul de mesteacăn (Tetrao tetrix). huhurezul mic (Strix aluco). gâsca neagră (Branta bernicla). acvila de munte (Aquila chrysaetos). sitarul de mal (Limosa limosa). cresteţul cenuşiu (Porzana porzana). porumbelul de scorbură (Columba oenas). cităm: pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus). gaia roşie (Milvus milvus). raţa roşie (Aythya nyroca). stârcul pitic (Ixobrychus minutus). şoimul călător (Falco peregrinus). prepeliţa (Coturnix coturnix). Ca “vulnerabile” au fost clasificate: fundacul polar (Gavia arctica). potârnichea (Perdix perdix). Pentru anumite specii categoria SPEC se referă doar la populaţiile care iernează. gârliţa mică (Anser erythropus). Dintre speciile “în pericol”. codalbul (Haliaeetus albicilla). barza neagră (Ciconia nigra). ciocârlanul (Galerida cristata). şoimul călător (Falco peregrinus). culicul mic (Numenius phaeopus).querquedula). cocorul mare (Grus grus). porumbelul gulerat (Columba palumbus). cârstelul de câmp (Crex crex). 40 . în siguranţă”. bufniţa (Bubo bubo). stârcul roşu (Ardea purpurea). cucuveaua (Athene noctua). acvila de câmp (Aquila heliaca). acvila ţipătoare mare (Aquila clanga). fluierarul de lac (Tringa glareola). raţa cârâitoare (Anas querquedula). buhaiul de baltă (Botaurus stellaris). ciocârlia de câmp (Alauda arvensis). codalbul (Haliaeetus albicilla). călifarul roşu (Tadorna ferruginea). “în declin”. amintim: stârcul lopătar (Platalea leucorodia). barza neagră (Ciconia nigra). ţigănuşul (Plegadis falcinellus). Ca specii “rare” sau “în declin”. ciocârlia de stol (Calandrella brachydactyla). striga (Tyto alba). acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina). ciocârlia de Bărăgan (Melanocorypha calandra). dropia (Otis tarda). vânturelul roşu (Falco tinnunculus). potârnichea (Perdix perdix). cocoşarul (Turdus pilaris). raţa suliţar (Anas acuta). becaţina mare (Gallinago media). Specii concentrate în Europa.

Termenul „prioritar” nu trebuie confundat cu „specie prioritară” din Directiva Habitate. Clasificarea după importanţa habitatelor a ţinut cont de procentul maxim de utilizare a habitatelor în oricare parte a ciclului anual. Ele completează sau se află în strânsă legătură cu celelalte clasificări din cadrul convenţiilor şi directivelor. Cele trei clasificări prezentate în subcapitolul 5. Speciile prioritare sub acest înţeles le grupează pe toate a căror prezenţă în habitat este regulată şi au un Statut de Conservare Nefavorabilă în Europa. ciocârlanul (Galerida cristata). În general. sunt considerate prioritare acele specii care au o dependenţă mare de un anumit habitat indiferent de statutul lor de conservare. gradul de protecţie şi ameninţare. striga (Tyto alba). categoria respectivă trecându-se în paranteză. încadrarea speciilor se reactualizează la cinci sau zece ani. modificările habitatelor etc. ciocârlia de Bărăgan (Melanocorypha calandra). cucuveaua (Athene noctua). existând doar în captivitate ori ca populaţii ce trăiesc în afara arealului natural  În pericol iminent – specie extrem de ameninţată astfel încât poate dispărea în viitorul apropiat  În pericol – specii cu risc crescut să dispară în viitor 41 . în arealele unde a trăit şi în alte regiuni potenţial favorabile  Dispărută din sălbăticie – specia a dispărut din libertate. fluierarul de lac (Tringa glareola). Statutul Prioritar Este o clasificare a speciilor de păsări pentru conservarea habitatelor şi aplicarea măsurilor de protecţie. conform studiilor aprofundate pe teren. respectiv de la A la D. O altă clasificare a ameninţărilor faunei a fost realizată de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN) care a stabilit 10 categorii de conservare a speciilor:  Dispărută (extinctă) – specie. În anumite situaţii Statutul de Ameninţare este considerat provizoriu. Totodată. turturica (Streptopelia turtur). Există patru clase privind prioritizarea speciilor. subspecie sau alt taxon despre care există cunoştinţe că a dispărut. Sunt de asemenea supuse unor permanente modificări în funcţie de dinamica efectivelor. clasificare bazată pe Statutul European de Ameninţare şi pe importanţa habitatelor pentru populaţiile de păsări.3 sunt considerate extrem de utile în studiile şi practicile managementului ariilor protejate sau al speciilor de păsări sălbatice incluse în aceste categorii.fluierarul cu picioare roşii (Tringa totanus). prioritizarea speciilor de păsări în acest tip de clasificare nu ţine cont de ameninţările din interiorul habitatului. De asemenea.

De asemenea. Vulnerabilă – categorie apropiată de precedenta. Este indicat ca statele semnatare să întocmească Listele Roşii ale speciilor de plante şi animale sălbatice de pe teritoriul naţional. identici sau asemănători cu cei utilizaţi în celelalte state unde se identifică speciile ameninţate. Sistemul prezentat a fost îmbunătăţit şi restrâns la doar trei categorii:  Specii ameninţate în fază critică – probabilitatea de dispariţie în următorii 10 ani este de 50% şi peste acest procent  Specii ameninţate – probabilitatea de a dispărea în 20 de ani este de 20%  Specii vulnerabile – probabilitatea de a dispărea în următorii 100 de ani este de 10% Fiecare specie poate suferi în timp modificări ale statutelor şi clasificărilor prezentate. 42 . directivele şi convenţiile se pot modifica. însă necesită conservare organizată pentru a se evita ameninţarea cu dispariţia  Aproape ameninţată – specie care este aproape de vulnerabilitate. Situaţia unei specii se poate îmbunătăţi sau dimpotrivă înrăutăţi şi astfel se trece într-o altă categorie. specie care prezintă riscul de a dispărea. concepute în termeni şi prin intermediul indicatorilor ştiinţifici. despre care nu există date suficiente privind ameninţarea  Cu date insuficiente – specie despre care nu există date suficiente sau sunt inexacte pentru evaluarea ameninţării  Neevaluată – specie care nu a fost evaluată sub acest aspect Definirea fiecărei din cele zece categorii este de primă importanţă pentru protecţia practică a speciilor. putând deveni „în pericol” pe termen mediu  Dependentă de conservare – specie care nu este ameninţată în prezent. în funcţie de gradul de conservare şi ameninţare. În funcţie de aceste modificări este recomandată revizuirea listelor de specii din diferitele legi de protecţia mediului sau de vânătoare. fără a fi încă ameninţată  Insuficient cunoscută – specie care nu este aproape ameninţată.

Acordarea finanţărilor se realizează pe baza unor proiecte sau programe. Fondul GEF a fost stabilit în 1992 pentru conservarea biodiversităţii. dezvoltarea urbană şi rurală etc. precum: agricultura. în silvicultură. De asemenea. Are două instituţii. Banca Mondială îşi elaborează propria strategie pentru implementarea Convenţiei asupra Conservării Biodiversităţii şi este una din cele trei agenţii de implementare a GEF. habitate naturale. silvicultură şi managementul resurselor acvatice. respectiv la evaluarea impactului aplicării lui asupra vertebratelor indicatoare. Banca Mondială prin GEF a finanţat mai multe proiecte de anvergură. cinegetica. dintre care una este Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. împreună cu Programele de Dezvoltare şi Mediu a ONU. Aceleaşi convenţii şi directive stau la baza întocmirii unor politici generale atât pentru protecţia mediului cât şi în diverse alte sectoare (politici sectoriale). S-au fundamentat totodată şi câteva iniţiative internaţionale la nivel european sau regional.5. amintim pe cele mai reprezentative: mediu. Operează în fiecare stat şi este controlată şi la nivel naţional. prin Banca Mondială s-au derulat mai multe proiecte de anvergură. Fondul Life al UE 43 . Dintre aceste sectoare. În România.2. silvicultura. Instrumente economice. politici generale şi iniţiative internaţionale privind conservarea faunei şi habitatelor 5. Proiectul a avut şi o componentă de faună. Fondurile acordate de Banca Mondială sunt destinate celor mai diverse activităţi şi sectoare ale vieţii socio – economice. improprii unei alte folosinţe. Piatra Craiului şi Vânători – Neamţ. Instrumente economice Banca Mondială şi Facilităţile Globale pentru Mediu (GEF) Banca Mondială a fost înfiinţată după cel de-al doilea Război Mondial ca parte a ONU pentru a realiza reconstrucţia Europei şi a ajuta financiar ţările sărace ale lumii. 5. Generalităţi Aplicarea convenţiilor şi directivelor internaţionale se bazează întotdeauna pe instrumente economice care reprezintă sursele de finanţare ale acestora. construcţiile.1. dintre care poate cel mai important a fost: “Managementul conservării Biodiversităţii” aplicat în trei parcuri naţionale şi naturale: Retezat. toate având la bază aceste convenţii şi directive la care statele membre sunt părţi semnatare. printre care unul asupra „fixării carbonului” prin împădurirea unor terenuri degradate.

. printre care PHARE Parteneriat şi Programul Democraţie PHARE.Este valabil din 1984 şi se adresează statelor membre UE pentru a facilita din punct de vedere financiar implementarea legislaţiei europene de mediu şi mai ales a celor două directive (“Păsări” şi “Habitate”). Cuprinde mai multe subdiviziuni. inclusiv a celor de protecţia mediului. Primul finanţează proiecte de dezvoltare socio – economică locală. despre care vom discuta într-un capitol ulterior. Una din cele cinci acţiuni prioritare. Din anul 1992. Figura 26. Acesta reprezintă una din principalele surse financiare pentru diverse proiecte ale ţărilor menţionate. asigurând totodată asistenţă statelor nemembre ale UE din diferite zone ale Europei. Fondurile „Life” sunt anual suplimentate nai ales către statele central şi sud – este europene. cu acoperire în diverse rezoluţii şi acorduri. Prima şi a treia componentă se bazează şi pe proiecte de mediu. Numeroase acţiuni concrete şi planuri de management s-au efectuat cu astfel de fonduri externe care necesită şi cofinanţare internă. care este direct legată de activitatea ONG-urilor şi de dezvoltarea acestora. numită LIEN. Cea de-a doua componentă se axează pe consolidarea procedurilor pluraliste democratice. pentru proiecte tip Life Natura sau Life Mediu. România a primit atât asistenţă tehnică şi financiară cât şi fonduri substanţiale după 1998. încurajând pe cele care implică colaborarea trans – frontalieră şi descentralizarea. de conservare a biodiversităţii în contextul dezvoltării social – economice. după adoptarea Directivei “Habitate” intră în vigoare sub denumirea de LIFE şi se anexează pe cinci câmpuri de acţiuni privind conservarea biodiversităţii. Alte acţiuni ale fondului se concentrează asupra acţiunilor regionale şi globale de mediu. care reprezintă aproape 50% din fonduri. Sigla Proiectului Life Programul PHARE al UE Programul PHARE a fost stabilit de Comunitatea Europeană pentru a facilita viaţa socio – economică din ţările foste comuniste din Europa Centrală şi de Sud – Est. 44 . se adresează protecţiei habitatelor şi naturii în general. Mai există o a treia subdiviziune. până la integrarea statelor respective.

3. UE acordă şi alte surse de finanţare pentru proiecte ce vizează conservarea biodiversităţii. mai ales la nivelul UE. Aceste fonduri au avut un rol esenţial în perioada de preexistenţă a monedei unice. “Dezvoltarea rurală” şi “Piscicultură”. O parte din aceste politici interesează direct sau indirect şi conservarea faunei şi habitatelor în contextul general al protecţiei biodiversităţii. Statele care acced la aceste fonduri sub o formă sau alta au obligaţia să elaboreze “Planuri Regionale de Dezvoltare” care cuprind şi informaţii despre mediu şi protecţia biodiversităţii. România a elaborat proiecte care au fost sau sunt în curs de finanţare din astfel de surse. Cele mai mari sume se acordă proiectelor care vizează combaterea poluării. aceste fonduri sunt încă insuficiente iar alteori afectează biodiversitatea şi de aceea necesită revizuire. 45 . mai ales când nu se acceptă componenta de mediu în diferitele sectoare economice. sunt importante şi prin latura protecţiei mediului cele pentru “Agricultură”. Politici globale şi iniţiative internaţionale Fiecare sector de activitate important are elaborată o strategie pe termen scurt. Dintre ele. a faunei şi habitatelor în cazul nostru. protecţia solului. iar în urma unei monitorizări atente se stabilesc proiectele eligibile care vor fi finanţate. În ultimii ani. Pe lângă aceste surse de finanţare pentru biodiversitate şi conservarea acesteia există şi alte fonduri de dimensiuni mai mici care contribuie la creşterea nivelului de cercetare prin programe specifice în domeniul protecţiei mediului. Cu toate beneficiile produse. mediu şi lung. funcţionarea normală a ecosistemelor. 5. schimbările climatice şi alte asemenea teme cu un evident caracter practic pentru prezent şi viitor. Politica UE privind ecosistemele agricole şi mediul Uniunea Europeană a elaborat o politică comună pentru agricultură (CAP) care include aspecte legate de mediu.Fondurile structurale ale Uniunii Europene Fondurile structurale ale UE reprezintă principalul instrument al uniunii pentru asigurarea coeziunii economice şi sociale. dar nu sunt specificate foarte exact. Există patru fonduri diferite incluse în acest fond structural global. Aceste planuri sunt verificate de Comisia Europeană care întocmeşte raporturi pentru fiecare în parte.

Adoptare Strategia s-a adoptat în urma elaborării Convenţiei privind Conservarea Biodiversităţii. politica respectivă stabileşte anumite fonduri pentru fermierii care practică o agricultură ecologică. conform unor convenţii internaţionale existente. cu toate lucrările moderne aferente şi cu practicile de cultură a terenului pe suprafeţe mari. numeroase specii de animale rare sau ameninţate sunt legate de ecosistemele agricole iar intensificarea agriculturii. Strategia Comunităţii Europene privind biodiversitatea Acoperire Statele membre ale Comunităţii Europene. respectiv din anul 1998 46 . Convenţia de la Berna. Conferinţele Ministeriale de la Dobris şi Lucerna (1991. reprezintă un factor antropic distructiv. iar consecinţele vor fi negative pentru fauna sălbatică şi habitat. precum: Convenţia asupra Biodiversităţii. intensiv. fiecare realizabilă în intervale de cinci ani. Foarte importantă este stabilirea unei Reţele Ecologice de arii protejate. Există câte 11 teme de acţiuni pentru fiecare Plan de Acţiune. Strategia Pan – Europeană privind diversitatea biologică şi de peisaj Acoperire Europa Adoptare Octombrie 1995 Obiective Principalul obiectiv este acela de a se realiza o strategie europeană a conservării biodiversităţii.Strategia agricolă reprezintă una din cele mai dăunătoare politici pentru biodiversitatea zonelor agricole. Temerile sunt cu atât mai justificate cu cât noi state dintre cele care au aderat sau vor adera la UE necesită fonduri. Acest fapt se datorează lipsei unor acţiuni clare de contracarare a efectelor negative pentru mediu. 1993) şi altele. Convenţia de la Bonn. Cu toate acestea. În viitor există temerea că aceste fonduri vor fi reduse. Comentarii Este elaborată pe o perioadă de 20 de ani şi se divide în patru mari acţiuni.

turism şi alte ramuri industriale. 47 . silvicultură. identificarea.Obiective anticiparea. recomandări şi acţiuni privind ariile protejate. WWF. precum: agricultură. Obiectivele sale cuprind crearea unei reţele mondiale de arii protejate. monitorizarea şi schimbul de informaţie educaţie. Tema principală a planului include poziţionarea ariilor protejate într-un context global. prevederile programului se doresc a fi instrumente logistice pentru cercetarea la scară globală a mediului. Scopurile sale includ promovarea activităţilor socio – economice în contextul protejării mediului. fac parte:    conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii cercetarea. Se fac referiri precise şi asupra conservării florei. faunei şi habitatelor în interiorul ariilor protejate printr-un management adecvat. dintre cele care necesită protecţie urgentă. problemelor sale şi conservării biodiversităţii. respectiv a Comisiei pentru Ariile Protejate în colaborare cu Federaţia Europeană a Parcurilor Naţionale. transport. priorităţilor etc. BirdLife International. Este una din cele mai importante iniţiative în domeniu. prevenirea şi combaterea cu eficienţă a surselor ce conduc la reducerea şi pierderea biodiversităţii Comentarii Strategia defineşte obiectivele generale în cele patru politici orizontale ale convenţiei. energie. Nu sunt omise nici părţile financiare precum şi cazurile particulare de proiecte în parcurile naţionale şi naturale. De asemenea. accentuându-se asupra planurilor de management. piscicultură. conştientizare şi instruire Strategia are şi rolul de a integra obiectivele conservării biodiversităţii în politicile sectoriale. Dintre acestea. numită “Rezervaţii ale Biosferei” în care să se îmbine armonios protecţia diversităţii biologice cu dezvoltarea societăţii umane. “Omul şi Biosfera” Acest program al UNESCO a fost lansat în 1970. Cuprinde politici. Parcuri pentru viaţă Reprezintă o iniţiativă a IUCN.

a fost declarată iniţial o singură Rezervaţie a Biosferei. de interes excepţional  Un exemplu de peisaj armonios. capabil de a fi renaturat spre condiţiile naturale În România. care se află într-un regim special de conservare la nivel internaţional. Sigla Programului Omul & Biosfera 48 . respectiv Delta Dunării. Figura 27.Fiecare rezervaţie care intră în programul respectiv trebuie să îndeplinească una sau mai multe din următoarele condiţii:  Un exemplu reprezentativ de biomi naturali  Comunităţi unice sau suprafeţe de teren cu o structură naturală neobişnuită. rezultat al utilizării tradiţionale a terenului  Un exemplu de peisaj modificat şi degradat. urmând a fi declarate în acest fel alte arii protejate care îndeplinesc condiţiile enumerate anterior.

fără perturbarea echilibrului ecologic. în anul 1996. inclusiv cu consecinţe în conservarea faunei şi mediului de viaţă a animalelor sălbatice. fiind modificată în anul 2006. a fost modificată şi completată prin Legea nr. care are mai multe atribuţii. a faunei sălbatice în general şi a habitatelor. Actualmente. S-a ţinut cont de Directiva Păsări a UE şi de alte acte normative şi convenţii internaţionale la care România este semnatară (Convenţia de la Berna. printre care:  Elaborează strategia privind fondul cinegetic al României 49 . scăderea populaţiilor la câteva specii şi astfel obligativitatea trecerii lor în lista celor protejate şi alte normative. Aşadar. reprezintă resursă naturală regenerabilă. viitoarea sau viitoarele legi şi reglementări din acest domeniu vor trebui să ţină cont obligatoriu de situaţia naţională şi mondială a faunei cinegetice. adică a animalelor sălbatice de interes vânătoresc. primul punct al gestionării fondului cinegetic este conservarea faunei sălbatice. În funcșie de politicile nașionale și comunitare legea va fi ulterior rediscutată şi va suporta noi modificări. care este administrat şi gestionat în scopul:    Conservării biodiversităţii faunei sălbatice Menţinerii echilibrului ecologic Exercitării vânătorii şi al satisfacerii altor cerinţe social – economice. 654 din noiembrie 2001. Modificările şi completările din ultimi ani au avut la bază mai multe motivaţii obiective. împreună cu biotopurile acestora. Indiferent de proprietatea asupra vânatului. Fondul cinegetic al României. legea este denumită „a vânători și protecșiei fondurilor de vânătoare”. deziderat care nu trebuie lăsat doar pe hârtie ci aplicat întocmai cu prevederile legii de către toţi deţinătorii fondurilor de vânătoare. Ulterior. punându-se accent pe protecţia acestora şi pe exercitarea unor activităţi cinegetice durabile. cum este definiţia în lege. accentul trebuie pus pe latura conservativă. Conservarea faunei şi habitatelor prin Legea protecţiei faunei sălbatice Această lege a fost iniţial elaborată după schimbarea regimului politic comunist. CITES).6. printre care necesitatea armonizării legislaţiei de protecţia vânatului cu cea europeană privind conservarea faunei şi habitatelor. prin care se înţelege totalitatea animalelor sălbatice cuprinse în anexele legii. În mod normal. Administrarea fondurilor de vânătoare şi a activităţilor din cinegetică revine autorităţii publice centrală care răspunde de silvicultură. Acesta nu trebuie să fie ameninţat în vreun fel de proprietatea şi administrarea vânatului şi fondurilor de vânătoare ca habitat al faunei sălbatice. purtând numărul 103.

pe baza unor studii de specialitate. Elaborează metodologia de evaluare a efectivelor de vânat. care vor respecta anumite norme. deţinătorii terenurilor cu orice titlu sunt obligaţi să ia măsuri legale pentru protecţia vânatului şi a mediului său de viaţă şi răspund pentru eventualele pagube ilicite provocate vânatului. sunt:   Animalele de interes vânătoresc se vânează numai în limitele cotei de recoltă admisă şi a reglementărilor privind organizarea şi practicarea vânătorii Pisicile şi câinii hoinari se combat fără restricţie. prin personal de specialitate şi inspectori de vânătoare. de calcul al cotelor anuale de recoltă şi reglementările de organizare şi practicare a vânătorii  Modifică în situaţii justificate perioadele legale de vânătoare pentru unele specii de vânat  Stabileşte împreună cu reprezentanţii ministerelor de resort măsurile necesare menţinerii echilibrului agro – silvo – cinegetic  Ţine evidenţa efectivelor de vânat  Controlează activitatea cinegetică la toate nivelurile  Organizează direct şi coordonează activitatea de combatere a braconajului  Participă la sau sprijină programul colaborărilor internaţionale din domeniul cinegetic Pentru protejarea vânatului şi menţinerea unui echilibru între gestionarii fondurilor de vânătoare şi persoanele păgubite de anumite prejudicii aduse de vânat în agricultură. trebuie evitate orice introduceri ale speciilor 50 . De asemenea. Alte măsuri concrete privind protecţia vânatului şi a habitatelor. Gestionarii fondurilor de vânătoare sunt obligaţi să asigure gestionarea durabilă a vânatului. aprobate de către autoritatea publică care răspunde de silvicultură. se înfiinţează crescătorii destinate populării. Măsura este aşadar salutară. Problema rezolvării situaţiei câinilor hoinari în orice ecosistem al ţării este o preocupare a sectorului cinegetic. întocmite de fiecare fond de vânătoare. fiind una din cele mai grave probleme de protecţie a faunei  Pentru unele specii valoroase de vânat. ei au obligaţia asigurării pazei şi ocrotirii vânatului. În concepţie strict ecologică. există un fond pentru despăgubiri. cu rezultate evidente în protejarea populaţiilor sălbatice  Popularea cu specii noi de vânat (sau introducerea unor specii exotice de vânat) se face în baza unor studii de specialitate. silvicultură sau alte ramuri de activitate. De asemenea. Prin înfiinţarea unor astfel de locuri unde se creşte vânatul în condiţii controlate se contribuie evident la menţinerea populaţiilor naturale de animale sălbatice care fac obiectul vânătorii. Această practică tot mai aplicată în Europa reprezintă în fapt o acţiune concretă de conservare. iar vânatul îşi va păstra caracterul sălbatic al acestora.

este un factor de deranj evident pentru animalele sălbatice  Păşunatul în pădurile statului. Măsura este valabilă pentru orice specie de vânat şi reprezintă o atenţionare a tuturor gestionarilor şi proprietarilor de terenuri. precum şi a cetăţenilor în general. altfel decât în lesă. precum oraşele şi municipiile sau staţiunile turistice. reglementări tehnice foarte atent stabilite şi precise sunt singurele modalităţi de protejare reală a faunei şi mai ales a speciilor rare şi ameninţate. nevaccinaţi şi nedehelmintizaţi. fără autorizaţie din partea autorităţii publice care răspunde de activitatea cinegetică. privind existenţa speciilor de animale sălbatice şi cerinţele de linişte îndeosebi în perioadele de reproducere Figura 28. se interzic:  Popularea fondurilor de vânătoare cu vânat bolnav  Tulburarea în mod nejustificat a liniştii vânatului în perioadele de înmulţire şi de creştere a puilor. Pescuitul sportiv în condiţiile unei mari aglomerări de pescari. pătrunderi în vegetaţie.  Ţinerea în captivitate a animalelor sălbatice. În acelaşi timp. păşunatul trebuie interzis în toate pădurile ţării. prin metode care nu vatămă animalul capturat şi sub directa îndrumare a personalului de specialitate În acelaşi scop al ocrotirii şi gospodăririi raţionale a vânatului. Reglementarea are un caracter preventiv şi conservativ şi ar trebui verificată constant de către paza fondurilor de vânătoare perimetrale aşezărilor omeneşti mari. indiferent de proprietarul acesteia şi reglementarea extrem de precisă a activităţii de creştere a animalelor domestice. pentru a preveni potenţialele dereglări la nivelul zoocenozei  Capturarea vânatului viu se face în cadrul cotei de recoltă admisă şi conform reglementărilor tehnice privind organizarea şi practicarea vânătorii. actualmente inexistente. 51 . utilizarea excesivă a bărcilor etc.exotice de animale sălbatice în terenuri. Ca şi în cazurile precedente. deosebit de necesare în România. precum şi înfiinţarea de crescătorii de vânat şi complexe de vânătoare. obligativitatea legală în ce priveşte luarea măsurilor de protecţie a faunei prin lucrările agricole are eficienţă doar prin întocmirea unor reglementări tehnice concrete. inclusiv de interes comercial. Pentru o protecţie eficientă în acest sens.  Lăsarea liberă sau purtarea pe fondurile de vânătoare a câinilor.

ca loc de refugiu şi cuibărit pentru numeroase specii de mamifere şi păsări. prelucrarea cărnii de vânat şi a celorlalte produse ale vânatului. deşi s-a redus evident consumul substanţelor potenţial toxice pentru faună. În teren. Este de asemenea o prevedere importantă pentru a preîntâmpina periclitarea unor specii de animale sălbatice prin împuşcare în vederea împăierii. împreună cu conducerile Asociaţiilor de Vânătoare şi cu organele Ministerelor de Interne şi Justiţie are obligaţia să verifice periodic dacă pe raza lor de activitate există astfel de ateliere fără autorizaţii necesare. exercitată o intensă activitate de informare şi conştientizare a oamenilor despre pericolul pe care îl reprezintă focul şi apoi vegetaţia arsă pentru fauna sălbatică. printre care numeroase specii rare sau ameninţate cu dispariţia. care plătesc pentru prestarea acestor servicii. Flagelul pare cu atât mai grav cu cât cerinţa împăierii este destul de ridicată. Este obligatoriu un control constant al stânelor împreună cu Direcţiile Sanitar . această prevedere trebuie aplicată cât mai exact. stânele etc. deoarece se evită atât uciderea unor exemplare surprinse de flăcări sau fum. nevaccinaţi. în scop de comercializare sau ca prestare de servicii. Însoţirea turmelor şi cirezilor pe fondurile de vânătoare. Acestea sunt alimentate cu material biologic. Trebuie totodată. Interdicţia incendierii vegetaţiei uscate este una din cele mai importante prevederi ale legii din punct de vedere al protecţiei faunei şi habitatelor. încercând astfel să dezobişnuim populaţia rurală de practica incendierii miriştilor. stufului etc. dacă nu chiar în continuă creştere. nedehelmintizaţi şi în număr mai mare de trei în zona de munte. autorităţile competente au obligaţia de a verifica prin 52 . de doi la deal şi de unu la câmpie. Deşi legea este aşadar foarte exactă în această privinţă. tufărişurilor şi miriştilor fără acordul scris prealabil al gestionarului fondului de vânătoare. există în ţară numeroase ateliere particulare ilegale de naturalizare. de către vânători.  Depozitarea în teren sau utilizarea în combaterea dăunătorilor vegetali şi animali ai culturilor agricole şi silvice a substanţelor chimice toxice pentru vânat fără luarea măsurilor de protecţie a acestuia.Veterinare  Arderea stufului. vegetaţiei spontane uscată. Una din principalele cauze ale diminuării sau împiedicării creşterii efectivelor unor specii de păsări (de exemplu unele păsări răpitoare) este tocmai împuşcarea pentru naturalizare. contribuind la aplicarea ei nu doar personalul fondului de vânătoare ci şi proprietarii şi administratorii terenurilor. cât şi fragmentarea sau distrugerea totală a vegetaţiei uscate. Personalul de vânătoare.  Naturalizarea animalelor sălbatice. În prezent. precum şi primăriile. de câini fără jujeu reglementat de către autoritatea publică centrală. fără autorizarea autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare.

Au apărut persoane fizice care încălcând legile în vigoare practică diverse activităţi de capturare. Este important ca aceştia să aplice interdicţia pentru toate speciile de mamifere şi păsări aflate în anexele prezentei legi Figura 30. Câinii hoinari reprezintă un factor de scădere a populaţiilor animalelor sălbatice. procurarea. Aplicarea acestei prevederi este uneori destul de dificilă.  Producerea. După anul 1990 fenomenul capturării animalelor sălbatice şi în special a păsărilor a crescut îngrijorător. Ţinerea în captivitate fără autorizaţie a păsărilor şi mamiferelor sălbatice este interzisă conform acestei legi 53 . informaţiile privind persoanele care practică astfel de activităţi sunt greu de obţinut. Multe din ţările membre ale UE au legi şi reglementări speciale privind activităţile de creştere. a animalelor domestice Figura 29.mijloace specifice dacă există încă poluare de acest fel şi dacă se utilizează în continuare pesticide periculoase sau doze peste normal la unele substanţe. comercializarea şi deţinerea curselor de orice fel destinate capturării sau uciderii vânatului. factori de stres etc. dresare şi comercializare a speciilor de animale sălbatice autohtone şi probabil România va deţine în viitor prevederi asemănătoare. fiind în acelaşi timp vectori ai unor boli. Gestionarii fondurilor de vânătoare au obligaţia să asigure printr-o pază corespunzătoare a terenurilor combaterea acestui tip de braconaj.  Lăsarea în libertate. în scopul sălbăticirii. deţinere şi dresaj. fără aprobarea autorităţii publice care răspunde de vânătoare.

Zonele de ape neîngheţate pe timp de îngheţ global. în zonele de concentrare unde apa nu a îngheţat Figura 31. în afara perioadei legale de vânătoare. a oglinzilor şi a altor obiecte orbitoare 54 . cu arme semiautomate cu mai mult de două cartuşe în magazie Utilizarea ca atrape a animalelor vii. Măsura este extrem de importantă pentru limitarea recoltării peste măsură a păsărilor. a armelor nepotrivite speciei care se vânează sau a muniţiei neautorizate. autoritatea publică care răspunde de silvicultură. Această prevedere creează posibilitatea odihnei şi hrănirii fără stres a păsărilor acvatice în perioadele cele mai critice din an. se precizează că în situaţii de excepţie. precum şi vânarea limitată a unor specii strict protejate. la goană sau cu câini gonitori Vânarea urşilor la bârlog Vânarea păsărilor de baltă în apropierea gurilor de apă. reprezintă puncte de maximă concentrare pentru păsările de apă şi de aceea vânarea păsărilor în aceste cazuri este interzisă Folosirea la vânătoare a armelor semiautomate cu mai mult de două cartuşe în magazie. a căror mărime este prevăzută prin reglementările tehnice emise Vânarea iepurilor. poate stabili restricţia sau extinderea perioadei de vânătoare la unele specii de vânat. dar şi a unor mamifere mici. muflonilor. Totodată. prin utilizarea altor cartuşe decât a celor cu proiectile unice. căpriorilor şi caprelor negre la hrănitori. a chemătorilor electronice. fazanilor sau potârnichilor la hrănitori ori în timpul de la apusul la răsăritul soarelui Vânarea cerbilor.În capitolul referitor la “Exercitarea vânătorii”. cumpărarea şi transportul vânatului sunt interzise. pe timp de îngheţ global. sărării. mistreţilor şi urşilor. orbite sau mutilate. vânzarea. căpriorilor. caprelor negre. precum şi vânarea puilor nezburători ai acestora. sunt: Vânarea cerbilor. motivate de menţinerea biodiversităţii faunei sălbatice şi păstrarea echilibrului ecologic. Alte interdicţii legate de protecţia vânatului.

legal folosite conform acestei legi Urmărirea vânatului şi exercitarea vânătorii din autovehicule Gazarea şi afumarea vizuinilor. periclitate. curselor şi a capcanelor neautorizate.Figura 32. Cadavrele lupilor ucişi în acest fel erau consumate de vulturi (păsări exclusiv consumatoare de hoituri) care practic au dispărut din avifauna României şi exemplele pot continua. În condiţiile actuale. care intrau întâmplător ori momite în aceste curse şi capcane. în care au dispărut sau au diminuat ca efective numeroase specii de animale. Se cunosc exemplele în care stricnina şi alte substanţe otrăvitoare erau utilizate pe scară largă pentru combaterea lupilor şi a altor animale răpitoare. Interdicţia de utilizare a otrăvurilor este o prevedere care stopează pierderea în masă a unor populaţii şi dispariţia speciilor. la care vânarea este permisă. 55 . Anexa I prezintă fauna sălbatică de interes vânătoresc. nu se mai pot repeta greşelile din anii 1950 – 1970 când datorită otrăvurilor au apărut dezechilibre în lanţurile trofice ale zoocenozelor. Legea Fondului Cinegetic şi a Protecţiei Vânatului cuprinde două anexe. pe lângă speciile comune. fără aprobarea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură Utilizarea odorivectorilor fără aprobarea autorităţii publice centrale Utilizarea curentului electric. împreună cu perioadele legale de vânătoare şi cuantumul despăgubirilor în cazul unor fapte ilicite. otrăvurilor. există răspândită încă ideea că practica otrăvirii trebuie din nou aplicată. a aparaturii electronice capabilă să ucidă. De asemenea. Speciile la care vânarea este permisă sunt prezentate în cursul de “Faună cinegetică şi salmonicolă” şi în îndrumarul acestei discipline. în perioadele când legea permitea capturarea pentru ucidere a mamiferelor răpitoare au apărut de asemenea dezechilibre în zoocenoză. Cu toate acestea. explozibililor. Atrape artificiale. concept pe care viitorii specialişti în cinegetică au obligaţia să nu îl utilizeze în practică. narcoticelor şi a armelor neomologate sau neautorizate pentru vânătoarea în România. referitor la capcane şi curse. vizate de a fi capturate sau ucise erau prinse sau chiar omorâte şi specii rare.

Dacă evoluţia pe plan naţional şi mai ales european (sau global) confirmă şi în viitor declinul populaţiilor acestor specii sunt necesare imediat măsuri de protecţie. cu accent pe asigurarea unei paze eficiente. De asemenea pentru păsările acvatice. modificări ce probabil vor fi în parte operate în viitoarele forme ale legii. Mamiferele şi o parte a speciilor de păsări din anexă sunt prezentate de asemenea la disciplina enunţată anterior. raţa suliţar (Anas acuta). ar trebui conform directivelor. să fie incluse în anexa II şi speciile:. Una din prevederile primei variante a legii se referea la obligativitatea ca fiecare fond de vânătoare să contribuie cu o suprafaţă de 10% din total ca zonă de protecţia vânatului. studenţii capătă cunoştinţe temeinice despre recunoaşterea speciilor din fauna sălbatică sub toate aspectele. convenţiilor şi clasificărilor privind statutul de conservare şi ameninţare. raţa cu ciuf (Netta rufina). precum şi cuantumul despăgubirilor în cazul unor fapte ilicite. bătăuşul (Philomachus pugnax). raţa pestriţă (Anas strepera). Urmărirea permanentă a trendului populaţiilor acestor specii este în prezent studiată de către specialişti. raţa catifelată (Melanitta fusca). care să contracareze acţiunile de braconaj. ciocârlia de câmp (Alauda arvensis). zimbrul (Bison bonasus). fac parte: castorul (Castor fiber). raţa cu cap negru (Aythya marila). aici aplicându-se un management particular. pisica sălbatică (Felis sylvestris). Dintre mamifere. prin modificarea anexelor legii. nu se regăseşte într-o formă clară. sitarul de mal (Limosa limosa). în cadrul specializării “Cinegetică”. Pe lângă păsările încadrate în această categorie. raţa cârâitoare (Anas querquedula). Aceste zone speciale reprezentau cele mai liniştite suprafeţe din fondul de vânătoare unde mai ales reproducerea animalelor se putea efectua în condiţii optime. nurca (Lutreola lutreola). 56 . arie în care vânătoarea şi orice activitate perturbatoare să fie interzise. De aceea. lupul (Canis lupus). Controlul în teren a aplicării legii sub raportul exercitării vânătorii la diferite specii de animale trebuie să fie executat cu stricteţe de personalul specializat. În varianta modificată a legii prevederea în cauză pe care o considerăm practic una din cele mai importante din capitolul protecţiei faunei. zonele de protecţie instituite pe suprafeţele unor arii umede mai importante ar fi funcţionat ca adevărate refugii în perioadele de concentrare. din timpul migraţiilor sau iarna. a căror concluzii vor fi prioritare pentru luarea unor decizii în sensul vânării oficiale sau dimpotrivă a protecţiei totale. vidra (Lutra lutra). turturica (Streptopelia turtur). gâsca neagră (Branta bernicla). asemenea cunoştinţe fiind indispensabile pentru aplicarea corectă a legii. ursul (Ursus arctos).Anexa II se referă la mamiferele de interes vânătoresc şi păsări din fauna sălbatică la care vânarea este interzisă. Printre neclarităţile legii o problemă stringentă este legată de asigurarea unei protecţii permanente a vânatului pe anumite suprafeţe din fondul de vânătoare.

o parte a vânătorilor şi practicienilor din domeniul cinegetic opinează că doar vânatul mare este cu adevărat de luat în considerare. este în primul rând biologică şi de natură conservatoristă. din care păsările reprezintă o majoritate covârşitoare. Valoarea speciilor de talie mică şi mijlocie. Asociaţiile de vânătoare au datoria să considere şi vânatul mic important privind protecţia în ansamblu a faunei sălbatice. Vânătorii individuali sau grupurile de vânători care au autorizaţii de vânătoare la diferite specii şi mai ales la păsări. trebuie însoţiţi de personalul calificat al fondurilor de vânătoare. În multe ţări europene. ceea ce reprezintă o idee eronată. Personalul calificat are datoria de a raporta scris ce specii s-au vânat şi câte exemplare.Pentru protejarea speciilor la care vânarea este interzisă conform legii. De aceea vânătorii vor acorda în viitor o atenţie sporită acestor specii prin latura protecţionistă. inclusiv cele interzise. vânate în general fără a se ţine cont de abundenţa lor şi de o cifră de recoltă. sectorul cinegetic să accepte ca deosebit de importante speciile de talie mică. dacă este cazul. ciocârliei de câmp. Un astfel de exemplu este necesar a se aplica şi în România. De regulă. este obligatoriu un permanent control al terenului şi mai ales al vânătorilor. 57 . Va trebui ca în viitorul apropiat. sturzilor) mai ales cu vânători străini. la vânătorile la care identificarea speciilor se face cu dificultate (mai ales la specii de păsări) se apelează la specialişti ornitologi care însoţesc vânătorii pentru a recunoaşte rapid şi cât mai exact speciile în teren în timpul partidelor de vânătoare. luând în considerare previzibila creştere a vânătorii la păsări de talie mijlocie şi mică (de exemplu a prepeliţei. Numeroase specii din această categorie sunt bio – indicatori ai modificărilor antropice apărute în habitat şi cu atât mai mult valoarea lor creşte. din punct de vedere economic.

. C. 1998. R. G. 1993. Negruţiu. Rozylowicz. M. Iojă. 53. C.. Collection Sauvegarde de la nature. A. Gurean. V. Heath M. Bîndiu. Papadopol. F.. RIZA Lelystad / DDNI Tulcea. Blair.. M. A. The integrated development of the countryside in central and eastern Europe countries. Research for ecological restoration in the Dunăvăţ / Dranov region. Atlasul păsărilor clocitoare din România. Cluj – Napoca. B. 2: Southern Europe.... „Transilvania” din Braşov. 1993. D. E. N. Casa de Editură şi Comerţ „”Scaiul”.. Iordache. Kaufman. G.. 8).. J. Săhleanu. Tudor. M. Pătroescu.. 2002. A.. Ştiucă. Franz. L. M. Cambridge. G. Şelaru. D. (Editors).. Publicaţiile Societăţii Ornitologice Române. Bos... Harper Collins College Publ. L. Organizaţia Studenţilor Silvicultori „Silva” Braşov. Ed. Bucureşti. 70. Press. D. Marin.BIBLIOGRAFIE Charbonneu. ediţia II. Presentation et etude comparative de qutre reseaux de yones protegees en Europe. Conseil de l’Europe Drost. G. Arad. Biosphere 2000 Protecting our Global Environment. nr. „Vasile Goldiş” Univ... Evans M. Schneider. M. 1989.. M. Mohan. E. Ceres. 2002... Munteanu. Conservarea diversităţii biologice. Ed. Hagemeijer. V. 2000... Protecţia mediului înconjurători şi educaţia ecologică. Nature and Environment. Ed. T & AD Poyser. nr. Ardelean. R. Council of Europe Press.. Ecologie şi protecţia mediului.. J. BirdLife International (BirdLife Conservation Series No. 1993. A.. Gotea. ICPDD Tulcea & WWF Auen Austria. A. „Scaiul”. 2003. Reconstrucţie ecologică în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Univ. Ghidul reţelei pentru supravegherea aplicării Convenţiei de la Berna în România. Primack. Ionescu. Ryszkowski. 2000. P. 1997. nr. D. Bucureşti. Bucureşti.. C.. Curs pentru specializarea „Cinegetică – Învăţământ la Distanţă”. Fauna cinegetică şi salmonicolă. 1991. A. R.. Bucureşti. Danube Delta. 58 . The EBCC atlas of europeean breeding birds: their distribution and abundance.. 2000. (Editors). Ostroavele Babina şi Cernovca.. R.. D. 16. Londra. Rezervaţii şi monumente ale naturii din România.. C. D. Codreanu. Ed. Weber. D. 2002. Târziu. 2002. E. J.. M. Tehnică. 1997. şi colab. Ardelean. 1994.. Important Birds Areas in Europe: priority sites for conservation. Georgescu. I.. Bucureşti. Mohan. Ecologie generală şi forestieră. Conservarea mediului.

Press. Cluj – Napoca. Of. 1994. M. 2001 – 2004. Wetlands birds. Pădurilor şi Protecţiei Mediului. Weller. 2003. Mon. Legea privind regimul ariilor naturale protejate. *** . London /Washington. . Lege Nr. 2001. Al României.. Ministerul Apelor. 2003. Centrul Regional de Mediu pentru Europa Centrală şi de Est. Bucureşti. Migrans. Program de acţiune pentru protecţia mediului în Europa Centrală şi de Est. 1999. 1995. WWF. 433. Habitat resources and conservation implications. Cambridge Univ. 1996. Bucureşti. M. 1997. Al României. I. Evans. On line. W. UNESCO). 2 august 2001. 23 noiembrie 2001. Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului. Mon. BirdLife International. *** . An. Raport privind „Programul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului”. modificată şi completată. Târgu – Mureş. Wetlands International. Proiecte Life Natura. . Of. A second report by the Environmental Investigation Agency. M. 1998. *** . România. G. Lege pentru modificarea şi completarea Legii fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. Of. Nr. 462/2001. *** *** *** *** . 6). Newsletter OMPO. *** . corruption and the destruction of the world’s forests. Publicaţiile Societăţii Ornitologice Române. 103/1996. Prezentarea organizaţiilor de mediu (IUCN. *** . 59 . Elveţia. 2004. 1999.. a florei şi faunei sălbatice. Conferinţa Ministerială Lucerna. *** . Nr. Nr. 103/1996. Corporate power. Habitats for birds in Europe: a conservation strategy for the wider environment. Mon.Tucker. Paris. 1996. Nr. 1999. Milvus. 749. conservarea habitatelor naturale. . Asociaţia „Grupul Milvus”. 1998. 235. VIII. Cambridge: BirdLife International (BirdLife Conservation Series. Al României. Bucureşti. Lege Nr..

Conservarea faunei şi habitatelor prin Legea protecţiei faunei sălbatice Bibliografie 43 49 58 21 30 1 7 60 . Degradarea habitatelor şi declinul populaţiilor de animale sălbatice la nivel mondial 2. Probleme actuale ale conservării habitatelor şi faunei în România 3. Convenţii internaţionale privind conservarea faunei şi habitatelor 5. politici generale şi iniţiative internaţionale privind conservarea faunei şi habitatelor 6. Instrumente economice. Organisme internaţionale şi naţionale cu preocupări în conservarea faunei şi habitatelor 4.CUPRINS 1.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful