Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful

Referat la Spiritualitate

Profesor: Dr. Bârzu Vasile Student: Tămaş Vasile Antonie

Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful

Viaţa Sf. Justin s-a nascut la inceputul sec. II, din parinti pagani, probabil de origine latina, in localitatea Flavia-Neapolis, vechiul Sichem, astazi Nablus. Tatal se numea Priscus, iar bunicul sau Bacchius. Părinţii săi erau păgâni şi este puţin probabil să fi avut vreo rudă creştină în familie. Lucru acesta este clar şi datorită peregrinării filosofice de care a avut nevoie pentru a cunoaşte legea creştină. Din fericire, părinţii i-au oferit o educaţie destul de bună, ajutându-l să-şi descopere propriile talente şi să fie un căutător al adevărului. Învăţăturile primite nu l-au mulţumit prea mult, deoarece se refereau probabil doar la informaţii fără prea multă aplicaţie spirituală concretă, ori Sfântul Iustin era, înainte de toate, o persoană analitică, determinată să caute numai esenţialul. De aceea a decis că sosise momentul să descopere care este, de fapt, sensul vieţii. Filosoful pelerine şi convertirea la creştinism Cea mai cunoscută lucrare a sa este Dialogul cu iudeul Trifon, un dialog imaginar între un evreu şi un creştin, în care Iustin relatează felul în care s-a convertit la creştinism. În Dialogul cu iudeul Trifon, Sfântul Iustin ne mărturiseşte lungul său periplu dominat de dorinţa cunoaşterii lui Dumnezeu. Căutându-l pe Dumnezeu şi mai ales simţind nevoia de a se salva, a încercat să se apropie întâi de un stoic. Acesta însă nu credea el însuşi în existenţa unui Dumnezeu, ceea ce lui Iustin i s-a părut o nebunie. A mers apoi la un Peripatetic, adică un urmaş al lui Aristotel, care i-ar fi solicitat onorariu. L-a părăsit pentru un pitagorician, care însă îi amâna căutarea mântuirii cu teorii matematice ale armoniei, cu astronomie şi geometrie, motiv pentru care, simţind că mântuirea este înaintea acestora şi nu condiţionată de ele, a mers mai departe, întâlnind un platonician. Acesta a fost în sfârşit pe potriva căutărilor sale: încuviinţarea că există lucrurile incorporale, aspiraţia spre contemplarea Ideilor, l-au făcut pe Iustin să creadă în scurt timp că a dat peste înţelepciune şi să aştepte viziunea lui Dumnezeu, însuşi ţelul filosofiei platonice. Înţelegând că a găsit filosofia adevărată, s-a retras la malul mării spre a medita. Aici a întâlnit un bătrân care, fiind creştin şi căzând de acord, până la un punct, cu filosofia platonică în termenii căreia Iustin îi vorbise, l-a întrebat ce crede despre

suflet. Sufletul pre-există trupului şi transmigrează, fiind etern şi trecând dintr-un corp într-altul, ar fi spus Iustin, în deplin acord cu Platon. Dacă greşeşte, este pedepsit şi se încarnează într-o fiinţă inferioară, de exemplu o fiară. Dar, fiară fiind, neavând deci ştiinţă că a fost pedepsit, cum se mai poate sufletul salva? – l-ar fi întrebat bătrânul. „Atunci nici ele nu folosesc nimic de pe urma pedepsei, după câte se pare. Ba, aş putea spune chiar că nici măcar nu sunt pedepsite, de vreme ce ele nu pricep această pedeapsă” . Şi iarăşi, bun fiind, dându-i-se ca recompensă vederea Formelor, de ce mai este apoi aruncat din nou în trup, unde uită tot ce a văzut? „Ce folos au sufletele care Îl văd, sau cu ce se deosebeşte sufletul care-L vede, de acela care nu-L vede, dacă nu-şi aduce aminte nici măcar de faptul că l-a văzut?” Bătrânul îi spune că sufletul nu este nemuritor prin natura sa, ci pentru că primeşte nemurirea conform voinţei lui Dumnezeu, trăind atâta timp cât vrea Creatorul. Eternitatea sufletului este deci rezultatul voinţei lui Dumnezeu. Astfel se vădeşte şi bunătatea divină, mai degrabă decât în scenariul platonician. Acesta este momentul în care lui Iustin „i se aprinde o flacără în suflet” şi, după propria mărturisire, se simte cuprins de iubire pentru Profeţi şi pentru prietenii lui Hristos. Întrebat de unde îşi trage înţelepciunea, bătrânul a răspuns că de la profeţii evrei, ale căror profeţii au fost împlinite de Creştinism. După această discuţie nu l-a mai întâlnit niciodată. „Iar mie mi s-a aprins deodată un foc în suflet şi m-a cuprins o mare dragoste de profeţi, ca şi de bărbaţii aceia care au fost prietenii lui Hristos. Şi, gândindu-mă la cuvintele lui, găseam că aceasta este singura filosofie sigură şi aducătoare de folos. În felul acesta şi pentru aceasta sunt filosof“ . Convertirea era încheiată Iustin va rămâne încredinţat şi va scrie în Prima apologie că ceea ce este adevărat în filosofia greacă provine de la Moise şi de la profeţi, considerând că cei care au trăit o viaţă raţională, în acord cu logos-ul, au trăit creştineşte, chiar dacă nu au fost conştienţi de aceasta, deci chiar dacă au trăit înainte de Hristos. Martiriul Sfântul Iustin a plecat după momentul convertirii la Efes, unde a avut loc dialogul său cu iudeul Tryfon, relatat în scrierea omonimă. Apoi, se îndreaptă spre Roma, unde va deschide prima şcoală filosofică în care se va preda credinţa creştină. Rezonanţa unui astfel de loc nu se lasă mult timp aşteptată şi ucenicii încep să apară, dar se nasc acum şi primele conflicte. Un filosof cinic, Crescens, devine cel

mai aprig adversar al Sfântului Iustin, dar este învins într-o dispută directă. Taţian Asirianul îl descrie pe Crescens drept un fals filosof, care iubea mai mult banii decât înţelepciunea. Se ştie că acesta a complotat împotriva Sfântului Iustin, ajungând să îl denunţe autorităţilor romane pentru faptul că este creştin. Oricum, curajul Sfântului Iustin a fost unul ieşit din comun, deoarece a provocat la un dialog deschis filosofia păgână într-o vreme a persecuţiilor. Aşa cum afirmă marele patrolog Stylianos Papadopoulos, Sfântul Iustin a deschis prima şcoală filosofică creştină într-un oraş în care creştinii de regulă se ascundeau de autorităţi pentru a nu fi omorâţi. În anul 165, după denunţul lui Crescens, Sfântul Iustin este decapitat, împreună cu şase ucenici de prefectul roman Rusticus. Doctrina Sf. Justin e una din mintile cele mai inzestrate si mai adanci ale timpului sau. El a ridicat probleme noi, atat in teologie cat si in filozofie si a incercat sa puna o punte solida intre cugetarea profana elena si cea crestina. Punctele sale de vedere n-au fost totdeauna strict ortodoxe, dar ele au provocat o problematica bogata pe care o vor largi si adanci generatiile patristice urmatoare. Una dintre cele mai importante mărturii ale Sfântului Iustin este cea legată de desfăşurarea Sfintei Liturghii în vremea sa. Astfel, el ne-a lăsat două descrieri în acest sens, una a Liturghiei baptismale (unită cu Botezul) şi cealaltă, a Liturghiei obişnuite duminicale. Împărtăşirea nu era efectuată oricum, pentru primirea acesteia fiind necesară îndeplinirea anumitor condiţii. „Nimeni nu poate participa la ea decât numai cel care crede că cele propovăduite de noi sunt adevărate şi care a trecut prin baia iertării păcatelor şi a renaşterii, trăind mai departe aşa cum ne-a transmis Hristos. Căci noi nu primim aceasta ca pe o pâine comună şi nici ca pe o băutură comună; ci, după cum prin Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru S-a întrupat şi a avut în vederea mântuirii noastre trup şi sânge, tot astfel şi hrana transformată în Euharistie, prin rugăciunea cuvântului celui de la El, hrana aceasta, din care se hrănesc sângele şi trupurile noastre prin schimbare, am fost învăţaţi că este atât trupul, cât şi sângele Acelui Iisus întrupat“ (Apologia I, LXVI, p.94). Condiţiile esenţiale pentru primirea Împărtăşaniei erau: Botezul, credinţa dreaptă şi păzirea poruncilor. Astfel, fiecare creştin era pregătit pentru a se uni cu Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Mântuitorului. Totodată, Sfântul Iustin atrage atenţia asupra confundării pe care mulţi o făceau cu misterele zeului Mithra, respingând această părere. „Demonii cei răi, imitând acest lucru, au transmis că aceasta are loc şi în misterele lui Mithra, deoarece şi aici, în slujbele care se săvârşesc cu prilejul iniţierii cuiva, i se pune înainte pâine şi un pahar cu apă însoţite de unele formule“ .

Dumnezeu este nenascut, vesnic, fara nume si salasluind in cele supraceresti. Dupa convertire, Dumnezeul acesta impersonal, abstract si cam incoerent devine un Dumnezeu personal, viu, pur, desavarsit din punct de vedere moral, foarte adevarat sau real fata de demonii inconstienti. El e Tatal dreptatii, al cumpatarii si al tuturor celorlalte virtuti. El e atotputernic, capabil sa asigure invierea oamenilor.Dumnezeu a creat lumea din bunatate fata de oameni si lucrarea dumnezeiasca este imuabila si vesnica. Teoria Logosului e una din creatiile cele mai originale ale Sf. Justin. Fiecare ratiune posedand o samanta a Logosului, aceasta samanta o face capabila de cunoasterea adevarului. E drept ca ratiunea profana nu se poate compara cu invatatura crestina. Si, totusi, cei care, inainte de Hristos, au incercat sa inteleaga si sa dovedeasca adevarul prin ratiune, cu mijloacele de care dispune omul, au fost dusi in fata tribunalelor ca nelegiuti si temerari. Acela care a ajuns aici cu cea mai mare putere si care si-a atras aceleasi acuzatii ca noi, crestinii, a fost Socrate. E drept ca Socrate n-a putut convinge pe nimeni sa moara pentru invatatura lui, cum a putut face Hristos, dar el impreuna cu Heraclit si cu altii, gratie faptului ca au putut vedea unele adevaruri, merita numele de crestini inainte de Hristos. Elementele adevarate din filosofia profana se datoresc mai ales imprumutului pe care aceasta l-a facut din literatura Vechiului Testament. Filosofia nu poate da nimic solid fara ajutorul revelatiei. Îngerii au o corporalitate aeriană şi mănâncă mană Demonii - au corpuri aproape materiale. Satan a cazut in momentul in care a seduso pe Eva, ceilalti ingeri rai facandu-se asemenea lui ceva mai tarziu. Inspirandu-se, probabil, din Cartea lui Enoh, Sf. Justin sustine ca neascultarea marei mase a ingerilor a constat in unirea lor cu femei muritoare. Din aceasta impreunare au rezultat demonii. Sufletul omenesc - are oarecare corporalitate. Dar el nu e nemuritor prin firea sa pentru ca ar insemna ca e necreat. Dumnezeu singur este necreat si fara principiu. Daca sufletul ar fi nemuritor prin sine, el ar fi o parte din Ratiunea suverana. Ar insemna sa se suprime diferenta intre creatura si Creator. Sufletul este creat si deci muritor prin firea sa. Dar Dumnezeu poate face sufletul nemuritor pentru ca acesta sa primeasca recompensa sau pedeapsa eterna. Sufletul are viata nu prin sine, ci prin participarea la izvorul vietii, care e Dumnezeu. Dupa moarte, sufletele oamenesti, cu exceptia acelora ale martirilor, merg la iad unde stau pana la sfarsitul lumii.

Chiliasmul ( Credintă mistică într-o împărătie de o mie de ani a lui Hristos pe pământ ) - il sustine, asemenea lui Papias. Sf. Maria - e pentru prima data apropiata de Eva si tratata intr-un paralelism antitetic. Sf. Botez si Sf. Euharistie - sunt tratate pe larg la sfarsitul Apologiei I. Sf. Justin afirma prezenta reala a lui Hristos in Sf. Euharistie. Painea si vinul nu sunt paine si vin obisnuite, ci sunt Trupul si Sangele lui Iisus Cel intrupat, ajunse la aceasta prefacere prin rugaciune. Sf. Euharistie are caracter de jertfa. Filosofia creştină Filosofia reprezenta pentru Sfântul Iustin mai mult decât o ştiinţă pur teoretică sau o posibilitate de a câştiga faimă şi ucenici. „Filosofia este bunul cel mai mare şi cel mai vrednic de Dumnezeu. Ea singură poate să ne înalţe până la Dumnezeu şi să ne apropie de El; iar sfinţi cu adevărat sunt numai aceia care-şi deprind mintea cu filosofia“ (Dialog cu iudeul Trifon, II, 1, p.120). Nu se cuvine să lăsăm acest pasaj fără o explicare suplimentară, altfel riscăm să inducem o părere eronată privind gândirea Sfântului Iustin. Astfel, filosofia de care ni se vorbeşte aici nu reprezintă un sistem sau o doctrină anume, ci pur şi simplu o metodă. Este o metodă atât meditativă, cât şi practică, de apropiere a omului de Dumnezeu. Această opinie va fi preluată şi dezvoltată de mai mulţi Sfinţi Părinţi, ajungându-se în cele din urmă la concluzia că orice creştin care păzeşte poruncile evanghelice şi are adevărata iubire de Dumnezeu şi semeni este un filosof. Cum termenul de filosofie se tâlcuieşte prin iubire de înţelepciune, filosoful creştin este cel iubitor de Hristos, Înţelepciunea cea desăvârşită. Onoarea martirilor Sfântul Iustin a fost unul dintre apărătorii cei mai devotaţi ai credinţei creştine, trimiţând două apologii. Una a fost adresată împăratului Antonin, iar cealaltă senatului roman. În cea de-a doua Apologie, Sfântul Iustin argumentează că un creştin nu ar putea să înfrunte moartea cu atât curaj dacă nu ar fi cu adevărat cinstit. Creştinii erau acuzaţi în acel timp de comportamente odioase, cultul mai ales fiind înţeles cu totul greşit. De aceea, Sfântul Iustin se ridică împotriva judecăţii nedrepte şi spune următoarele: „Eu însumi, pe când mă găseam împărtăşind învăţăturile lui Platon, auzind de modul în care creştinii erau defăimaţi şi văzându-i că sunt fără teamă în faţa morţii şi în faţa tuturor acelora pe care oamenii le socotesc înfricoşătoare, am înţeles că este cu neputinţă ca ei să trăiască în răutate şi pofta plăcerilor. Ce om dedat plăcerilor sau desfrâului care socoteşte

un lucru bun să se hrănească din cărnurile omeneşti ar fi în stare să îmbrăţişeze moartea ca să se lipsească de bunurile lui şi nu ar căuta cu tot dinadinsu să se bucure de viaţa prezentă şi să se sustragă magistraţilor, decât să se expună morţii, denunţându-se pe sine însuşi? Dar şi lucrul acesta au căutat să îl săvârşească demonii cei răi, slujindu-se de oamenii cei lispiţi de pietate. Ei au condamnat la moarte pe mai mulţi dintre ai noştri, bazaţi pe calomniile răspândite împotriva noastră şi au supus la chinuri pe servitorii noştri, pe copii şi pe femei, şi, prin chinuri înspăimântătoare, i-au silit să ne impute aceste crime faimoase, pe care, de altfel, ei le săvârşesc pe faţă.“ (Apologia a II-a, XII, p.113) Liturghia duminicală Descrierea Liturghiei duminicale a Sfântului Iustin este una dintre cele mai preţioase mărturii ale sale. Ritualul începea prin citirea unor pasaje din Vechiul şi Noul Testament, fiind urmată de predica episcopului. După aceea avea loc sfinţirea Darurilor, împărtăşirea tuturor celor prezenţi şi trimiterea Împărtăşaniei prin diaconi celor bolnavi. Exista şi o „Liturghie după Liturghie“, fiind vorba de strângerea de bani pentru ajutorarea celor aflaţi în nevoi. Opera Lucrarile lui Iustin sunt numeroase si de o importanta exceptionala. Despre unele vorbeste el insusi sau Sf. Irineu, despre cele mai multe relateaza, cu extrase, Eusebiu si Ieronim. In tabloul cel mai complet pe care Eusebiu ni l-a transmis despre lucrarile Sf. Justin, gasim mentionate: - Prima Apologie - adresata lui Antonin Piul, fiilor sai, senatului si poporului roman, tratand despre doctrina crestina; - A doua Apologie - despre credinta crestina, adresata lui Antonin Verus, adica lui Marcu Aureliu; - Cuvant catre Greci - in care autorul, dupa ce se intinde mult asupra unor probleme dezbatute de crestini si de filosofii greci, trateaza despre natura demonilor; - Combatere - o alta lucrare adresata grecilor; - Despre monarhia lui Dumnezeu - in care monoteismul e tratat cu ajutorul Sf. Scripturi si al autorilor greci;

- Psalmistul; - Despre suflet - in forma de scolii, in care reda si parerile filosofilor greci, pe care fagaduieste sa le combata intr-o alta carte; - Dialogul cu iudeul Trifon - o discutie avuta la Efes cu Trifon, cel mai renumit evreu din vremea sa, in care se arata cum Sf. Har l-a impins pe Sf. Justin la invatatura credintei si care a fost rolul Vechiului Testament fata de Noul Testament. Eusebiu adauga: "Foarte multe alte lucrari ale lui Justin se afla in mainile multor frati". Dintre aceste foarte multe, Sf. Justin mentioneaza in prima sa Apologie: - Scrisoare Contra lui Marcion - Tratat contra tuturor ereziilor - Un numar de alte lucrari care-i sunt atribuite, nu sunt autentice. Trei dintre ele sunt semnalate si de Eusebiu in lista pomenita: - Cuvant catre Greci - Indemn catre Greci - Despre monarhia lui Dumnezeu. Critica inclina sa creada ca Eusebiu a cunoscut aceste trei scrieri si le-a atribuit, pe nedrept, Sf. Justin. Alte lucrari atribuite Sf. Justin sunt sigur neautentice, ca: - Scrisoarea catre Zena si Serenus, - Expunerea marturisirii ortodoxe, intrebari si raspunsuri catre ortodocsi, intrebari crestine catre pagani, intrebari pagane catre crestini. - Combaterea unor pareri aristotelice. - Fragmentul Despre inviere - pare a fi autentic. Dintre operele autentice s-au pastrat trei in intregime: - Apologia I

- Apologia II - Dialogul cu Iudeul Trifon Filosofia a primit accepţiuni diferite din partea teologiei, de-a lungul secolelor. De la extrema considerare a ei drept o iluzie supărătoare a cunoştinţei adevărate şi până la reprezentarea acesteia ca o ştiinţă indispensabilă creativităţii teologice. Din partea filosofiei a existat pericolul manifest asupra gândirii creştine prin încercarea directă de uzurpare. Viaţa şi scrierile Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful reprezintă o mărturie în favoarea conlucrării deosebite existente între cele două ştiinţe. El reprezintă, alături de Clement Alexandrinul, unul dintre cei mai echilibraţi gânditori creştini ai primelor veacuri. Sf. Justin innobileaza grupul apologetilor secolului II. Suflet profund religios si drept, el a cautat adevarul prin toate sistemele filosofice, nereusind sa-l gaseasca decat in crestinism. Crestinismul a devenit pentru el singura filosofie sigura si utila.

Bibliografie: www.basilica.ro
www.crestinortodox.ro ro.wikipedia.org

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful