P. 1
4.LEGEA CONDUCTIEI ELECTRICE

4.LEGEA CONDUCTIEI ELECTRICE

3.0

|Views: 1,811|Likes:
Published by ovidiug1982

More info:

Published by: ovidiug1982 on Jun 19, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/17/2014

pdf

text

original

LEGEA CONDUCŢIEI ELECTRICE

Legea stabileşte dependenţa locală şi instantanee dintre intensitatea câmpului electric şi densitatea curenului electric de conducţie. În regim staţionar se constată o relaţie între tensiunea electrică în lungul unui conductor şi intensitatea curentului electric de conducţie care îl străbate. Deoarece dependenţa este E şi J în general neliniară este specifică materialului şi se stabileşte între valorile instantanee, legea conducţiei electrice este o lege de stare şi de material. Relaţia între E şi J depinde de proprietăţile materialului, izotrop sau anizotrop, omogen sau neomogen, liniar sau neliniar. FORMA INTEGRALĂ A LEGII LUI OHM Se consideră mai multe conductoare drepte din acelaşi material liniar, izotrop, omogen, având aria secţiunii transversale AK şi lungimea lK, presupusă mult mai mare decât cea mai mare dintre dimensiunile secţiunii. Dacă se conectează la bornele unui element galvanic E un conductor CK în serie cu un reostat R şi un ampermetru A, se constată că prin conductor trece un curent electric de conducţie, constant în timp. Experimental, se constată: • Tensiunea la bornele conductoarelor nu depinde nici de forma acestuia nici de forma curbei firelor conductoarelor. La diferite tensiuni, corespund curenţi de intensităţi IK, proporţionali cu tensiunile, raportul R fiind o mărime constantă, caracteristica materialului numită rezistenţa electrică a conductorului.
• U fK IK
(1) (1) (2 )

=

U fK IK

(2 )

()

= ..... = R

Experimental, se deduce R = ρ

l S

Relaţia de proporţionalitate dintre tensiunea electrică în lungul unui conductor

şi intensitatea curentului constituie relaţia integrală a lui Ohm: În regim staţionar, tensiunea electrică Uf este egală cu produsul între intensitatea I şi rezistenţa R.
U f = RI
-1-

[R]SI

= Ω fiind rezistenţa unui conductor izotrop, liniar şi omogen care sub tensiunea

de un volt este parcurs de un curent de un amper.

I = G ⋅U f

G=

1 R

unde G = conductanţa electrică

G =σ

1 A unde σ = conductivitate ρ e

[G ]SI

= S (Siemens)

FORMA LOCALĂ A LEGII LUI OHM

Se consideră o bară cilindrică dreaptă dintr-un material izotrop, liniar şi omogen, de lungime l şi secţiune A, parcursă de un curent I. Bara are o lungime mai mare decât aria secţiunii şi se pot considera condutoare curbate, cu condiţia ca raza de curbură să fie mai mare decât dimensiunile secţiunii din dreptul curburii. Raportul între intensitatea curentului I şi aria A este egal cu densitatea de curent
J= I considerată ca vector cu sensul de referinţă al curentului, liniile de curent fiind paralele A I A

cu generatoarea cilindrului.
J=

Considerăm o bară divizată într-o infinitate de conductoare filiforme de arie dA şi de lungime l, fiecare din ele parcurse de curentul dI, egal cu produsul între densitatea de curent J şi elementul de arie dA.
dI = JdA

şi are rezistenţa dR = ρ

l dA

Tensiunea electrică în lungul oricăreia din conductoarele elementare, filiforme este aceeaşi, egală cu integrala de linie a câmpului electric.

-2-

U f = ∫ Ed s = El ⋅ l unde El este componenta intensităţii câmpului de-a lungul firului.
0

l

Între două puncte situate pe curentul Γ al secţiunii transversale drepte tensiunea electrică este nulă, deoarece în caz contrar, în conformitate cu legea lui Ohm ar trebui să existe un curent transversal şi deci o componentă tansversală a densităţii de curent. Deoarece densitatea de curent este longitudinală rezultă Et = 0 şi în consecinţă pentru oricare din fire, câmpul electric
este orientat în lungul acestuia, prin urmare E coliniar cu J . Din relaţia lui Ohm pe care o

satisface fiecare din fire, U f = dR ⋅ d I = ρ şi ţinând seama de relaţia (U f = E e l ) , rezultă l J ⋅ dA = ρlJ dA

E = ρ J; J = σ E

Ecuaţiile constituie formele locale ale relaţiilor lui Ohm în regim staţionar, pentru conductoare liniare, omogene şi izotrope.

FORMA LOCALĂ A LEGII CONDUCŢIEI ELECTRICE

a) Conductoare liniare, izotrope şi omogene

r Experienţa arată că relaţiile anterioare pentru E , J sunt valabile şi cu regim variabil
în timp pentru conductoarele de prima speţă, independent de starea lor cinematică până la

( )

frecvenţa de ordinul 1013Hz. Legea lui Ohm sub forma locală: În fiecare punct dintr-un conductor liniar, omogen, izotrop, densitatea curentului electric de conducţie este proporţională cu intensitatea câmpului electric.

E r, t = ρ r J r, t

( ) ()( ) J (r , t ) = σ (r )E (r ,t )

b) Conductoare neliniare, izotrope şi omogene.

-3-

Dependenţa dintre instensitatea curentului I printr-o bară dintr-un astfel de material şi tensiunea electrică Uf este neliniară şi deci dependenţa între densitatea de curent J şi intensitatea cîmpului electric E , este de asemenea neliniară.

I = I (U f

)

J = J (E )

Elementele de circuit care satisfac relaţii de forma anterioară se numesc rezistoare neliniare. Rezistoarele a căror caracteristică curent-tensiune nu depinde de polaritatea tensiunii se numesc bilaterale sau reciproce. c) Conductoare liniare, anizotrope, omogene În asemenea conductoare (cristale) densitatea curentului electric nu este în general omoparalelă cu intensitatea câmpului electric. Există trei direcţii numite axe principale de conducţie electrică, în care materialul este liniar, densităţile de curent J1, J2, J3 şi intensităţile câmpului E1,E2, E3 satisfac separat legea lui Ohm. J 1 = σ 1 E1 ; J 2 = σ 2 E 2 ; J 3 = σ 3 E3

DEPENDENŢA REZISTIVITĂŢII DE TEMPERATURĂ
Dependenţa rezistivităţii materialelor conductoare, liniare, izotrope, omogene depinde de temperatura θ , ρ (θ ) . Dezvoltând în serie Taylor funcţia ρ (θ ) şi reţinând primii doi termeni, rezultă

ρ (θ ) = ρ (θ 0 ) + α ⋅ ρ (θ 0 )(θ − θ 0 )
unde ρ (θ 0 ) este rezistivitatea la temperatura (θ 0 ) în 0C iar α coeficientul de temperatură raportat la θ 0 . Se demonstrează şi experienţa confirmă că pentru metale coeficientul α este pozitiv, iar pentru carbon este negativ. Dielectricii reali nu sunt izolanţi perfecţi, având a conductivitate mică, dar nenulă; variaţia rezistivităţii lor cu temperatura se poate aproxima cu o exponenţială:

ρ (θ ) = ρ (θ 0 )e −℘(θ −θ

0

)

℘ =coeficient caracteristic fiecărui material, raportat la temperatura θ 0 .

-4-

TENSIUNEA ELECTRICĂ ŞI ELECTROMOTOARE DIFERENŢA DE POTENIAL TENSIUNEA LA BORNE

În general, intensiatea câmpului electric,numită în sens larg El este suma a trei termeni El = E c + E s + Ei E c = intensitatea câmpului coulombian de natură potenţială produs de repartiţia instantanee a sarcinii electrice; E s = intensitatea câmpului electric indus (solenoidal) E i = intensitatea câmpului elecric imprimat, de natură neelectrică. Diferenţa între intensitatea câmpurilor în sens larg E l şi imprimat Ei se numeşte intensitate a câmpului electric în sens restrâns E.

E = El − Ei = E c + E s
Porţiunea unui circuit electric în lungul căruia există un câmp sinusoidal indus din exterior, sau câmp electric imprimat se numeşte circuit electric generator sau sursă. Porţiunea în lungul căreia există numai câmp electric coulombian sau numai câmp electric solenoidal indus exclusiv de curentul din circuit se numeşte circuit electric receptor (receptor). Integrala de linie a intensităţii câmpului electric în sens larg El în lungul unei curbe

Γ între două puncte (sau a unui circuit între două borne) este tensiunea electrică în sens larg
u12 .
u12 =

∫ (E
2

c

+ E s + Ei d s

)

unde integrala de linie a lui E c este independentă de forma curbei între bornele 1 şi 2 şi se numeşte diferenţă de potenţial V1 − V2 .
V1 − V 2 =

∫E ds
c

2

condiţionată de existenţa sarcinilor electrice la borne.

-5-

Integrala de linie a părţii necoulombiene a câmpului electric se numeşte tensiune
electromotoare şi se notează cu e12 sau u e12 .

e12 =
deci u12 = e12 + V1 − V2

∫ (E
2

s

+ Ei d s

)

Dacă porţiunea de curbă Γ între două borne e12 = t.e.m la borne, corespunde circuitului
interior al unui generator, atunci e12 este tensiunea electromotoare la borna generatorului. De exemplu, tensiunea electrică calculată de-a lungul unei curbe care trece prin interiorul unui element galvanic (acumulator) şi are extremităţile la borne se numeşte t.e.m. la borne. Un voltmetru ale cărui fire presupuse conductoate perfecte sunt conduse de-a lungul unei curbe C între 2 borne 1 şi 2, măsoară tensiunea electrică în sens restrâns, egală cu integrale de linie a intensităţii câmpului în sens restrâns.
2

u = ∫ Ed s =
1c

1c

∫ (E
2

c

+ Es d s

)

Pentru a măsura numai diferenţa de potenţial V1- V2, trebuie ca firele să fie conduse r r de-a lungul unei linii Cb12, încât în fiecare punct produsul E s ds = 0 ⇒ E s ⊥ ds .

Dacă nu se ia această precauţie şi dacă viteza de variaţie în timp a fenomenelor este mare, contribuţia părţii sinusoidale nu este neglijabilă. e12 = ∫ E s ds ≠ 0 , conducerea firelor voltmetrului în lungul unei curbe C ≠ C b implică
1c 2

erori importante în măsurarea diferenţei de potenţial. O linie deschisă Cb12 trasată exclusiv prin izolanţi cu extremităţile la bornele circuitului care satisfac relaţia E ⋅ ds = 0 se numeşte linie a tensiunii la borne. Tensiunea electrică egală cu integrala de linie în lungul unei curbe Cb12 a intensităţii câmpului electric egală cu diferenţa de potenţial V1-V2 se numeşte tensiune la borne Ub12.

 E ⊥ ds C b12  s  Ei = 0 U b12 = V1 − V2 =

1Cb

∫ (E

2

c

+ Ei + E s

)ds = ∫ E ds
c

2

1Cb

-6-

Tensiunea la borne, deşi egală cu diferenţa de potenţial nu este o mărime de calcul fiind măsurabilă cu un voltmetru în lungul unei linii Cb. Înlocuind V1-V2 = ub12, se obţine:

u12 = e12 + u b12 .
Se poate alege un sens de referinţă de la borna 1 la borne 2 şi se suprimă indicii. Integrala curbilinie a intensităţii câmpului electric în sens larg se numeşte t.e.m. de contur, notată cu eΓ sau u eΓ .

eΓ = ∫ E c + E i + E s d s = ∫ E i + E s d s
Γ Γ

(

)

(

)

unde s-a considerat că integrala curbilinie a părţii coulombiene a câmpului electric este identic nulă

∫ E ⋅ds = 0
Γ

LEGEA TRANSFORMĂRII ENERGIEI ÎN CONDUCTOARE PARCURSE DE CURENT ELECTRIC DE CONDUCŢIE
Stabileşte condiţiile în care într-un conductor parcurs de curent electric de conducţie, energia electromagnetică se transformă în energie interioară, respectiv din forme ale energiei interioare se tranformă în energie electrică. Deoarece în formularea legii nu intervin mărimi de material, legea transformării energiei în conductoare este o lege generală.

BAZELE EXPERIMENTALE FORMA INTEGRALĂ A EFECTULUI CALORIC JOULE-LENZ
Se consideră un conductor omogen, izotrop, liniar, de prima speţă, având lungimea l şi aria A. Introdus într-un calorimetru, acesta se conectează la bornele unui element galvanic. La trecerea curentului, se degajă căldură. Experimental, se constată Q = αU f It măsură adaptate. Dacă [U ] = V ; unde

α = coeficient de proporţionalitate. Experienţa arată că acest coeficient depinde de unităţile de

[I ] = A; [t ] = s; [Q ] = kcal α

= 2, 4 ⋅ 10 −4 Kcal / J

α SI = 1
Fenomenul dezvoltării de căldură se numeşte efect electrocaloric (efect Joule-Lenz). Cantitatea de căldură dezvoltată în unitatea de timp, prin efect Joule-Lenz este puterea dezvoltată prin efect Joule.

-7-

U2 f Q I2 Pj = = U f I [W ] sau Pj = = G ⋅U 2 = = RI 2 f R G t Deoarece Pj ~ R 2 , rezultă că efectul electrocaloric este un fenomen ireversibil, şi nu depinde de polaritatea tensiunii la bornele conductorului. Dacă intensitatea curentului electric i(t) este lent variabilă în timp, iar densitatea se poate aproxima constantă pe secţiune conductorului, căldura dezvoltată în unitatea de timp numită putere instantanee Pj (t ) are aceeaşi expresie din ultimul termen al relaţiei
& anterioare. Pj (t ) = R ⋅ i (t ) , şi pentru energie, Q = ∫ Pj (t )dt ′ = R ∫ i 2 (t )dt ′
2

t

t

0

0

a) Forma locală a relaţiei efectului electrocaloric Conductorul C, parcurs de curentul I poate fi considerat divizat în conductoare filiforme de arie dA şi lungime l, fiecare fiind parcurse de curentul elementar dI = JdA . Puterea dezvolată prin efect caloric în fiecare fir este dată de relaţia

U f I = JE ⋅ ldA = JEdv unde dv este elementul de volum al firului. Puterea dezvoltată pe
elementul de volum numită densitate de volum a puterii pj are deci expresia: r r p j E ⋅ J W / m3

[

]

Relaţia constituie forma locală a efectului electrocaloric în regim staţionar. Deoarece
E = ρ J , relaţia se mai scrie: p j = ρJ 2 = σE 2

FORMA LOCALĂ A LEGII
Experienţa arată că relaţia de determinare a densităţii de volum a puterii pj este valabilă şi în regim variabil în timp, pentru orice conductor omogen sau neomogen, izotrop sau neizotrop, liniar sau neliniar, independent de starea lui cinematică. Se obţine prin generalizare legea transformării de energie în conductoare parcurse de curent de conducţie:

Puterea instantanee pe unitatea de volum p j r ,t este egală cu produsul scalar dintre intensitatea instantanee a câmpului electric şi densitatea instantanee de curent J r , t

( )

( )
-8-

p j (r , t ) = E r , t ⋅ J r , t a) Conductoare omogene, izotrope, liniare vectorii E r , t şi J r , t sunt omoparaleli

( ) ( )

( )

( )

() ( ) () ( ) Rezultă că densitatea de volum a puterii p (r , t ) este pozitivă şi reprezintă energia
p j (r , t ) = σ r E 2 r , t = ρ r J r , t
j 2

electromagnetică transformată ireversibil în unitatea de timp şi de volum în căldură prin efect Joule-Lenz. b) Conductoare liniare, izotrope, neomogene Considerăm forma generală a legii conducţiei electrice: în interiorul unui conductor izotrop şi liniar, suma intensităţilor câmpului electric E şi a câmpului imprimat E i este egală cu produsul între rezistivitatea ρ şi densitatea curentului electric de conducţie J , E + Ei = ρ J deci E = ρ J − Ei şi p j = ρJ 2 − Ei ⋅ J Relaţia are doi termeni: ρJ 2 reprezintă energia electromagnetică transformată ireversibil în unitatea de volum şi în unitatea de timp în căldură prin efect Joule-Lenz. termenul Ei J este pozitiv dacă

(E , J )〉 π 2 şi negativ dacă (E , J ) 〈 π 2
i i

J

Ei J

Ei

În conductoarele de prima speţă, respectiv la suprafaţa de contact a două conductoare de prima speţă, termenul − Ei ⋅ J 〉 0 corepunde energiei electromagnetice transformate în unitatea de timp şi de volum prin dezvoltarea de căldură în efecte directe Thomson şi Peltier;
-9-

termenul − E ⋅ J 〈 0 corespunde energiei interioare a conductorului (sub formă de energie electrică) transformată prin consum de căldură prin efecte inverse Thomson şi Peltier. În conductoarele de speţă a II-a sau la suprafaţa lor de contact cu conductorii de speţa I, termenul − Ei J 〉 0 corespunde energiei electromagnetice din unitatea de volum şi timp în energie chimică, iar − Ei ⋅ J 〈 0 corespunde energiei chimice transformate în energie electromagnetică.

FORMA INTEGRALĂ A LEGII TRANSFORMĂRII ENERGIEI ÎN CONDUCTOARE PARCURSE DE CURENT ELECTRIC DE CONDUCŢIE ÎN REGIM STAŢIONAR
Reluăm relaţia stabilită pentru conductoare liniare, izotrope şi neomogene, sub forma:

p j = ρJ 2 − E i J
Înmulţind ambii termeni ai relaţiei cu elementul de volum dv = Ads al unui conductor drept care are secţiunea A şi elementul de arc ds şi şi integrând, se obţine:
l l r r r r ds 2 Pj = ∫ ρJ 2 dv − ∫ Ei ⋅ J ⋅ dv = ∫ ρ ⋅ ( JA) − ∫ ( JA)Ei ⋅ ds A 0 0 v v

Pj = RI 2 − UiI
unde Ui = ∫ Ei ds este tensiunea electrică imprimată. Puterea care se transformă într-un conductor liniar şi izotrop între forma electromagnetică şi alte forme, conţine: termenul strict pozitiv RI2>0 care corespunde transformării ireversibile din forma electromagnetică în energie interioară prin dezvoltare de căldură; termenul -UiI>0 care corespunde transformării energiei din forma electromegnetică în alte forme, respectiv -UiI < 0 din alte forme de energie în energie electromagnetică. De exemplu un acumulator electric în perioada de descărcare, transformă energia chimică în energie electrică, iar în perioada de încărcare, energia electrică în energie chimică.

- 10 -

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->